ȘCOALA DOCTORALĂ ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE DOMENIUL: FINANȚE TEZĂ DE DOCTORAT Conducător de doctorat, Prof.univ.dr. Gheorghe MATEI Student-doctorand, Ana… [310369]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

ȘCOALA DOCTORALĂ ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL: [anonimizat].univ.dr. [anonimizat]: [anonimizat]

2016

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

ȘCOALA DOCTORALĂ ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL: [anonimizat].univ.dr. [anonimizat]: [anonimizat]

2016

INTRODUCERE

1. Actualitatea și necesitatea temei de cercetare

Singurul element considerat nesubstituibil și căruia nu i se poate stabilii un preț în cadrul societății noastre este „ viața”. Grija omului pentru prezent dar mai ales pentru viitor, a [anonimizat] a [anonimizat]. Astăzi, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], într-o gândire modernă bazată pe o parte naturală a [anonimizat], pe modul natural de gândire în perspectivă și chiar pe instinct.

[anonimizat], și care se contrapune unui sistem complicat și variat de riscuri. [anonimizat], [anonimizat]-au asumat protecția și au validat în practică acest concept. Prin funcțiile îndeplinite asigurarea a devenit nu doar o componentă a pieței financiare ci și a [anonimizat], de la o [anonimizat], la o [anonimizat], bănci comerciale și alte entități cu profil variat.

Domeniul asigurărilor se caracterizează printr-o inversare a ciclului clasic în afaceri: [anonimizat], înainte de a [anonimizat] a presta serviciul pentru care sunt plătite. [anonimizat], în funcție de tipul produsului de asigurare. [anonimizat]: subcotare a [anonimizat], [anonimizat], reasigurare inadecvată.

Procesul firesc de implementare a [anonimizat]. Dezvoltarea pieței de asigurări după criterii noi vor necesita mai multe încercări pentru a perfecționa sistemul asigurărilor. [anonimizat], [anonimizat]. Evenimentele care au avut loc în ultimii ani pe piața mondială a asigurărilor și reasigurărilor au scos în evidență faptul că volatilitatea piețelor financiare și dinamica tot mai accentuată a mediului de afaceri și-au pus o amprentă puternică asupra securității financiare a companiilor de asigurări.

Evoluția asigurărilor în plan mondial a demonstrat nu doar oportunitatea protecției în fața unor riscuri, în mod organizat, cât mai ales necesitatea stringentă a transferului de risc de la purtători, la companii specializate. In țările dezvoltate, sectorul asigurărilor de viață este considerat unul primordial, care influențează nivelul de dezvoltare economică, și care este la rândul său influențat de acesta, aspect ce marchează interdependența complexă dintre conceptele de „bunăstare" și „asigurare". Din acest motiv, resursele acestui domeniului ating, în unele țări, valori semnificative în raport cu produsul intern brut, deoarece există convingerea că investiția în asigurare se reîntoarce la un moment dat în economie In alte state însă, polarizarea veniturilor populației a avut ca efect diminuarea cererii pentru aceste produse în ciuda sporirii și diversificării acestora.

În plan național în ultimele două decenii s-au produs mutații semnificative pe piața asigurărilor, relevate prin: creșterea numărului de operatori pe piață; creșterea apelului la protecția prin asigurare: creșterea cifrei de afaceri în societățile de asigurare și reasigurare; intensificarea concurenței între companiile de asigurare, puse în situația de a-și adapta oferta de asigurare la pretențiile și posibilitățile clienților; nivelul redus al potenței financiare de asigurare a populației și chiar a altor entități de stat și private; de la demonopolizarea statală, prin fuziuni și achiziții de firme, piața națională de asigurare evoluează spre un alt tip de monopol, respectiv al companiilor multinaționale, devenind în bună măsură o piață captivă. Pentru o țară precum România, aflată în mijlocul unui amplu, profund și complex proces de transformare (în plan economic, financiar, social și politic), stabilirea unor obiective strategice precise, în domeniul asigurărilor, către care să fie concentrate eforturile tuturor, precum și cunoașterea exactă a etapelor care trebuiesc parcurse în vederea îndeplinirii acestor obiective devin două demersuri esențiale.

Repercusiunile cu care se confruntă asigurările de viață în plan economic, financiar și social, la nivelul fiecărei persoane în parte, dar și la nivel general sunt extrem de numeroase, variate, consistente și foarte importante. Pentru a beneficia, însă, la maxim de toate avantajele acestor produse, e absolut necesar ca sectorul asigurărilor de viață să se dezvolte în timp, pentru că numai o creștere semnificativă a acestuia poate genera efecte la fel de semnificative în toate direcțiile, în prezent activitatea asigurărilor din România reprezintă sub 1% din totalul activității de asigurare la nivel mondial.

Dezvoltarea sectorului asigurărilor de viață se poate realiza numai dacă eforturile ca rezultate ale științei, dorinței și putinței sunt concentrate împreună, de jos (de la indivizi), în sus (companiile de profil, instituții specifice), deoarece preocupările asigurătorilor de a concepe și promova pe piață produse de o calitate foarte bună se pot dovedi a fi inutile dacă omul de rând nu conștientizează utilitatea unei asigurări de viață, nu le doresc și / sau nu și le permit deoarece nu dispun de bani suficienți.

Acțiunile individuale ale acestui studiu s-au concentrat pe seama influențării gradului de cunoaștere și implicit, pe stimularea dorinței ca efect al cunoașterii, fără a putea influența dorința omului, posibilitățile financiare de a achiziționa o asigurare de viață și tocmai de aici derivă necesitatea și actualitatea prezentei lucrări. Pentru ca sectorul asigurărilor de viață să se poată dezvolta semnificativ e nevoie, în primul rând, de o masă mare de persoane care să înțeleagă utilitatea produselor de asigurări de viață și să dorească să le achiziționeze, iar lucrarea de față își propune să facă un efort consistent în această direcție.

2. Scopul și obiectivele studiului

Scopul studiului întreprins în cadrul tezei de doctorat este acela de a realiza o analiză critică a pieței asigurărilor de viață, sub amprenta crizei ecomonice globale, la nivel mondial, european, national și local, pentru a se identifica eventualele elemente ce pot fi utilizate pentru dezvoltarea sistemului de asigurări de viață din România, căutând să dau răspuns câtorva întrebări: unde suntem noi și unde sunt alții; ce am făcut noi și ce au făcut alții; ce trebuie să facem pentru ca industria națională de asigurări să participe activ și responsabil, la rezolvarea problemelor cu care se confruntă asigurările atât pe plan național,cât și internațional.

Pornind de la importanța, dinamica și necesitatea competitivității pe plan mondial a asigurărilor de viață, prin această lucrare ne-am propus trei obiective impotante. Întrucât relevanța rezultatelor, indiferent de natura acestora, este strâns legată de stadiul și profunzimea cunoașterii, într-o primă etapă vom definii conceptele legate de domeniul asigurărilor, funcțiile acestora, riscurile în asigurările de viață, originile, reperele istorice, necesitatea social – economică a asigurărilor și influența acestora asupra creșterii economice, tipurile de produse de asigurări de viață vândute pe piața asigurărilor.

Ulterior vom face o analiză comparativă între rezultatele obținute prin achiziționarea unui produs cu componentă investițională și a unui produs tradițional. O atenție deosebită va fi acordată adversiunii indivizilor la risc. Obiectivul propriu-zis s-a materializat prin determinarea corelației dintre suma primelor pentru investiții și valoarea contului, găsind produsul optim din punct de vedere al rezultatelor finaciare obținute de asigurat.

Un al doilea obiectiv a vizat realizarea unui „tablou”complex și detaliat al pieței asigurărilor de viață la nivel mondial pe principalele regiuni ale lumii: America ,Europa, Asia, Africa, Oceania. Vom adâncii analiza la nivelul pieței europene și apoi a României, utilizând de fiecare dată alți indicatori de dimensionare a pieței de asigurări. Impactul crizei economice va fi principalul scop al analize. În esență lucrarea este o încercare de prezentare a celor mai însemnate consecinte ale crizei financiare asupra pieței asigurărilor. Vom determina efectele sale asupra primelor zece piețe la nivel mondial și vom găsi locul țării noastre în cadrul analizei făcute. De asemena vom prognoza principalii indicatori de dimensionare a pietei asigurărilor.

Cel de-al treilea obiectiv pune accentul pe situația actuală și perspectivele sistemului de asigurări de viață din România, în scopul de a evidenția și înțelege factorii care influențează cererea de asigurări pe piață, dar și pentru a oferi soluții potențiale pentru dezvoltarea asigurărilor de viață în țara noastră, pentru a ne depăși condiția de a fi atât de neînsemnați în industria asigurărilor la nivel mondial.

3. Metodologia de cercetare

În cadrul capitolelor care compun structura tezei vom face trecerea de la noțiunile teoretice și curentele de gândire existente în cadrul domeniului asigurărilor la elementele de natură practică, comparativă și ulterior la elementele de natură aplicativă, previzionară. Redactarea tezei de doctorat a impus o documentare atentă și aprofundată, care s-a realizat prin trecerea în revistă a unui număr mare de publicații de specialitate. Întrucât cercetarea s-a axat preponderent pe studiul pieței asigurărilor sub influența crizei globale vor fi utililizați un număr mare de indicatori de dimensionare analizați atât în plan național cât și în plan internațional.

Cercetarea de natură teoretică s-a realizat pe baza prelucrării datelor și cunoștințelor empirice, cu ajutorul analizei și sintezei. Documentarea bibliografică ne-a permis cunoașterea literaturii de specialitate și a documentelor specifice realizate și publicate de diversele organisme, cu precădere internaționale, care activează în domeniul asigurărilor.

Alături de documentarea bibliografică, activitatea de elaborare a tezei de doctorat a presupus și utilizarea cercetării în context informatizat. Cercetarea în context informatizat a facilitat accesul la majoritatea surselor de proveniență internațională, în special rapoarte, documente utilizate pentru colectarea și sintetizarea datelor de natură matematică și statistică. Alături de acestea, alte surse importante au fost programele informatice Eviews 8.00, IBM SPSS Statistics 20. Cu ajutorul ajutorul acestor programe s-au creat modelele matematice pentru simularea rezultatelor asiguratului prin achiziționarea unui anumit tip de produs de asigurare de viață, s-au făcut prognozele principalilor indicatori de dimensioanre a pieței asigurărilor, s-au determinat corelațiile dintre principalii factori care influențează cererea pe piața asigurărilor.

Realizarea obiectivelor propuse în cadrul cercetării a implicat și documentarea directă, respectiv culegerea informațiilor direct de la purtătorii ei, prin aplicarea unui chestionar pe un eșantion alcătuit prin stratificare și considerat reprezentativ.

4. Structura tezei de doctorat

Teza de doctorat este structurată astfel: introducere, patru capitole, concluzii ,bibliografie, indexul tabelelor și figurilor.

În primul capitol intitulat „Abordări teoretice ale asigurărilor. Origini și evoluție” se va face o analiză conceptuală a noțiunii de asigurare din perspectiva diverselor curente de gândire. Asigurarea se relevă ca sistem de relații economice care survin între purtătorii de risc, persoane fizice și juridice, care solicită si acceptă transferul de risc, pe de o parte, și entitățile asigurătoare, care preiau protecția riscurilor, desigur, în condiții oneroase, dar și relații dintre entitățile asigurătoare și stat, instituțiile de credit etc. Asigurarea se relevă apoi ca activitatea practică, ramură prestatoare de servicii, o activitate încadrabilă în sfera serviciilor financiare cu produse invizibile, necorporale, pe o piață care prin natura sa are, în prim plan, riscul și protecția și doar în plan secund, granițele teritoriale. Semnificația dată asigurării de intermediar financiar rezidă în caracterul dual, al ofertei de asigurare, pe de o parte, ca pârghie de protecție față de riscul acceptat prin poliță, iar pe de altă parte, ca instrument de economisire, mai ales în asigurarea de viață, dar chiar și în asigurările generale, întrucât în fața cazului asigurat, a riscului care s-a produs, raportul: prime plătite – despăgubiri pentru pagube certe, protecția, prin asigurare, apare, pentru asigurat, o economie reală, înfăptuită. Apoi, ca activ financiar, asigurarea reflectă convergența între valoarea nominală și valoarea reală a sumei acumulate.

Cu ajutorul diverselor studii de specialitate conceptul de asigurare va fi poziționat în sfera juridică, economică și financiară, întrucât asigurările sunt dependente de factorul monetar. Problematica riscului și a incertitudinii a preocupat de-a lungul timpului specialiștii în domeniul asigurărilor și ne va preocupa și pe noi în cadrul acestei lucrări, deoarece fără risc nu exista asigurare. Noțiunea risc are un cadru cvasigeneral de abordare. În domeniul asigurării, este folosit cu sensul de „pericol împotriva căruia se asigură " sau cu înțelesul de „persoană sau proprietate protejată prin asigurare".Vor fi trecute în revistă particularitățile riscurilor în asigurările de viață și categoriile de riscuri în acest domeniu. Societățile de asigurări de viată nu pot prelua sub protecție financiară orice risc existent, ci numai pe acelea care îndeplinesc, cumulativ, caracteristicile riscurilor asigurabile. Pe lângă riscurile tradiționale adică riscul de deces, riscul de supraviețuire, riscul pierderii capacității de muncă, riscul de accidentare, riscul de îmbolnăvire. există și o categorie aparte a acestor evenimente, și anume cea a riscurilor lumii moderne, privite ca fiind o nouă amenințare la adresa indivizilor. Vom prezenta reperele istorice ale asigurărilor, origini și evolutii atât la nivel mondial cât si la nivelul României.

O atenție importantă este acordată necesității social – economică a asigurărilor și influența acestora asupra creșterii economice. Sentimentul de nesiguranță stă la baza dorinței de protecție împotriva unor eventuale pagube și evenimente nedorite fiind o bună motivație pentru asigurare. Asigurările oferă oamenilor, de la un moment al evoluției lor, o anumită siguranță, o consolare, un sprijin sau o alternativă atunci când a fost confruntat cu evenimente deosebite în existența sa.

În funcție de tipul asigurărilor au efect diferit asupra creșterii economice. Vom realiza o analiză cronologică comparativă a rezultatelor obținute de alți cercetători care au studiat această problemă, și care au folosit diverse metode de cercetare: modele de regresie, corelații statistice, teste de cauzalitate, teste de cointegrare, analiza statistică, analiza în secțiune transversală.

Cel de-al doilea capitol „Analiza comparativă a produselor de asigurări de viață vândute pe piața asigurărilor” va prezenta tipurile de asigurări de viață, caracteristicile acestor produse începând cu cele mai reprezentative și mai frecvent întâlnite: asigurarea de supraviețuire asigurarea de deces, asigurarea mixtă de viață, urmate de cele mai recent apărute, asigurările unit-linked cu componentă investițională. Asigurările unit-linked își păstrează modernitatea în cadrul asigurărilor pe plan mondial, având un mare succes în Statele Unite și în Europa, adică acolo unde investițiile reprezintă forma preferată de asociere cu protecția prin asigurare. Aceste produse sunt complexe, care îmbină componenta de protecție cu cea de investiție, în plus, au o mare flexibilitate în ceea ce privește: alegerea primelor de asigurare,alegerea sumei asigurate, alegerea tipului de investiție, alegerea părții de investiție și a părții de risc. Administrarea portofoliului este realizată de profesioniști în domeniu prin programele de investiții create și administrate de asigurator, prin experți în investiții, aceștia fiind cei care înțeleg cel mai bine riscurile și beneficiile unei investiții dar administrarea este dificilă datorită faptului că deținătorul asigurării este îndreptățit să facă oricând modificări. În cazul asigurărilor tradiționale, riscul investiției aparține asigurătorului, iar răspunderea față de contract este mare. În aceste condiții, asigurătorul, dat fiind dobânda tehnică promisă, va fi obligat să investească banii cu multă prudență, de obicei în depozite bancare și obligațiuni de stat care, deși nu duc la obținerea unor beneficii mari, sunt investiții sigure.În cazul produsului unit-linked, situația este alta, deoarece riscul investițional aparține contractantului asigurării, aceasta fiind deosebirea fundamentală între un produs unit-linked și produsele de asigurare tradițională. Asigurările au elememte comune, ele implică o serie de factori, persoane fizice și juridice între care se stabilesc niște raporturi sau relații juridice, în baza legii.

O atenție sporită în cadrul acestui capitol o vom acorda analizei comparative realizată cu ajutorul programului Eviews 8.00, între produse de asigurări clasice și cele cu componentă investițională, în funcție de prima de asigurare plătită de asigurat, care corelată cu potențele de plată a contractantului poate fi, în cazurile analizate, unică sau anuală. Vom analiza situația în care asiguratul supraviețuiește până la sfârșitul contractului de asigurare când va primi valoarea contului, sau suma asigurată după caz, în funcție de tipul de produs de asigurare, după încheierea contractului fiind prezentate evoluțiile contactului în funcție de programul investițional ales. Se vor lua în calcul trei programe investiționale cu grad de risc diferit, 2, 4, 6, pe o scală de la 1 la 6. Ecuația valorii contului la produsului cu componentă investițională, funcție de prima investită, și respectiv a sumei asigurate în caz de supraviețuire funcție de suma primelor pentru componenta de supraviețuire, sunt determinate cu ajutorul modelelor de regresie. Modelul clasic de regresie liniară reprezintă una dintre tehnicile statistice cele mai des utilizate în analiza economică.

Cea mai simplă modalitate de a specifica o ecuație liniară de regresie, este de a preciza lista variabilelor care se doresc a fi utilizate în ecuație. Având specificată ecuația, în continuare trebuie aleasă o metodă de estimare. In cadrul modelului clasic de regresie estimarea se realizează cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate. Vom analiza sisteme cu o singură variabilă de intrare și o singură variabilă de ieșire, dependența dintre cele două variabile fiind una directă de tip liniar, aproape în toate cazurile analizate.

Eficiența produselor de asigurare va fi tratată atât din punct de vedere al asiguratului cât și din punctul de vedere al asigurătorului prin prisma a diferiți indicatori de evaluare.

În capitolul al III-lea „Impactul crizei financiare asupra pieței asigurărilor de viață” va fi tratat conceptul și caracterizarea generală a pieței asigurărilor punând accent pe faptul că nu se poate vorbi despre o singură piață a asigurărilor ci de mai multe piețe, fiecare fiind individualizată prin preponderența unor anumite tipuri de tranzacții, prin existența unor anumite societăți de asigurare, cutume, mod de funcționare, tranzacționare, reguli.

În accepțiunea noastră, actorii pieței asigurărilor de viață se grupează în două categorii principale:asigurătorii sunt emitenții de polițe de asigurare de viață (generatorii ofertei) care, în urma studierii pieței, „produc" produse și servicii conform necesităților identificate și asigurații fiind subscriitorii de polițe de asigurare (reprezentanți ai cererii), atât persoane fizice cât și persoane juridice (firme) asupra cărora planează o multitudine de riscuri și care caută protecție financiară la companiile de profil. Produsul de asigurare de viață va fi definit ca un obiect intangibil, durabil, care circumscrie atributele fizice, psihice și simbolice care îl fac necesar asiguratului în vederea protecției financiare a acestuia și a familiei sale în cazul apariției riscului asigurat, precum și pentru crearea posibilităților de acumulare în vederea constituirii din timp a unor sume de bani necesare pentru acoperirea unor nevoi previzibile sau nu în viitor. Analiza continuă cu caracteristicile produselor de asigurare, tratate individual: intangibilitatea durabilitatea, flexibilitatea, standardizarea, materializarea / dematerializarea, complexitatea și personalizarea lor. Pentru toate tipuri de asigurări de viață, fiecare companie de profil promovează pe piață mai multe produse cu diferențe mai mult sau mai puțin relevante, astfel încât să poată satisface optim nevoile clienților.

O atenție deosedită va fi acordată particularităților activității de vânzare în domeniul asigurărilor de viață. Procesul de vânzare în domeniul asigurărilor, se desfășoară altfel decât în cazul comercializării altor tipuri de produse. Spre deosebire de alte produse, asigurarea este un lucru nepalpabil, abstract, nefamilial pentru client, asigurătorii vând un produs intangibil și nu unul fizic. Astfel că, pentru a putea vinde un astfel de serviciu, este necesară convingerea clientului de nevoia pe care o are față de acest produs și de modul în care, o asigurare, îl poate ajuta, trebuie să i se explice în mod teoretic mecanismul de funcționare și beneficiile care se obțin în urma utilizării lui deoarece în mod practic “consumarea” produsului nu se poate demonstra, vânzarea unei asigurări se face pe baza unei relații de încredere între agentul de vânzări și client, de aceea înainte de a vinde trebuie câștigată încrederea clientului. Vom prezenta etapele procesului de vânzare a unei asigurări de viață care debutează cu prospectarea pieței, căreia îi urmează contactarea potențialilor clienți, pentru stabilirea unei întâlniri în care să fie identificate necesitățile acestora, pentru ca ulterior, pe baza informațiilor culese, să fie elaborate soluțiile și să fie recomandat produsul de asigurare care să corespundă nevoilor clientului. Desemenea vor fi scoase în evidență caracteristicile „modelului ideal al unui agent de vânzări”

Analiza pieței asigurărilor va continua cu prezentarea dezechilibrelor produse de criza globală. Semne ale crizei mondiale s-au înregistrat la sfârșitul anului 2007, devenind însă un fenomen de amploare în cursul anului 2008 în S.U.A., de unde s-a răspândit, apoi, în mod rapid, pe întreg globul pământesc. Anul 2009 va fi considerat anul maximei intensități și extinderi a crizei financiar-eonomice la nivel mondial. În mod sintetic, vor fi prezentate cauzele crizei (economice, morale, spirituale, manageriale, politice, psihologice), simptomele instaurării unei posibile crize economice reflectate prin intermediul a diferiți indicatori. Vom realiza trecerea în revistă a consecințelor globale și naționale ale crizei economice precum și efectele asupra pieței asigurărilor la nivel mondial și la nivelul României.

Organizarea și funcționarea pieței internaționale de asigurări va fi următită atent prin prisma indicatorilor de dimensioanre, perioada analizată fiind împărțită în trei decade: ante-criză, în timpul crizei fianciare și post-criză. Pentru analiza pieței asigurărilor în principalele regiuni ale lumii: America, Europa , Asia, Africa și Oceania vor fi folosiți următorii indicatori: volumul primelor încasate, densitatea asigurărilor și gradul de penetrare al asigurărilor.

Studiul se va axa mai întâi pe analiza întregii activități de asigutare (viață și non-viață) la nivel mondial prin determinarea volumului primelor și a ponderilor acestora în totalul pieței de asigurări pe principalele regiuni ale lumii, în cele trei perioade analizate, determinând astfel o imagine de ansamblu asupra acestui domeniu de activitate. Apoi studiul se va adâncii prin analiza indicatorilor la nivelul asigurărilor de viață, evidențiind importanța lor în activitatea de asigurare la nivel mondial. Concentrarea pieței asigurărilor la nivel mondial va fi demonstrată prin alcătuirea topului primelor zece țări care dictează mersul asigurărilor în lume, și găsirea locului țării noastre în acest context.

Prognoza celor trei indicatori de dimensionare a pieței internaționale a asigurărilor de viață, este un alt punct forte al studiului, folosind modele autoregresive și de medie alunecătoare. Analiza evoluției în timp a volumul primelor de asigurare subscrise la nivel global, a densității asigurărilor de viață la nivel mondial și a gradului de penetrare a asigurărilor de viață în PIB, va fi studiată pe o perioadă de 15 ani. Modelele cu ajutorul cărăra se vor realiza previziunile seriilor de date sunt modele monovariabile, specifice sistemelor economice cu o singură variabilă de intrare și o singură variabilă de ieșire (SISO).

Analiza pieței europene a asigurărilor pentru perioada care precede criza, sub influența crizei și post-criză, va fi făcută utilizând alți indicatori de dimensionare, și anume: numărul de societăți care practică asigurările de viață, indemnizațiile plătite și structura portofoliilor asigurătorilor care vând asigurările de viață. Ideea de a crea un top al primelor zece țări prin prisma acestor indicatori o vom menține în continuare și de asemenea ideea de determinare a locului ocupat de România în acest cadru analizat.

Evoluția pieței asigurărilor din România, respectând perioada analizată dar utilizând de fiecare dată alți indicatori, va fi realizată prin prisma capitalului social al sociețăților de asigurari, a aportului investitorilor străini la capitalul social, prin determinarea ponderii primelor brute subscrise din asigurările de viață, în totalul primelor încasate a celor mai importante zece societăți care activează pe piața românească. Utimul indicator analizat pentru dimensionarea piaței românești va fi rezerva tehnică.

În încheierea capitolului al III-lea ne vom exprima opiniile cu privire la tendințele pieței asigurărilor în viitor, prezentând punctele tari ale pieței asigurărilor pe care se va baza în următorii ani dezvoltarea acesteia și totodată și punctele slabe care vor diminua dezvoltarea acestui sector.

Capitolul al IV-lea intitulat „Analiza cererii de asigurări de viață pe piața asigurărilor din Valea Jiului” va fi dedicat unei analize a cererii asigurărilor de viață în orașele depresiunii intramontane situată pe râul Jiu: Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni, Uricani. Va fi prezentată și justificarea alegerii analizării acestei zone atipice din punct de vedere al cererii de asigurare de viață.

Datele vor fi prelevate direct de la subiecți prin aplicarea unui chestionar pe un eșantion de 450 de subiecți folosind eșantionarea prin stratificare.

Vom constitui o bază de date cu ajutorul programului IBM SPSS Statistics 20, formată din mai multe variabile: tipurile de asigurări cunoscute de către subiecții chestionați (deces, mixtă de viață, unit – linked, asigurări de sănătate), necesitatea acestor tipuri de asigurări, existența unor polițe de asigurare deja încheiate, anul când a fost încheiată asigurarea, intenția de a se asigura, anul probabil în care intenționează să se asigure, motive pentru care nu se încheie o asigurare, societatea la care s-ar asigura, suma pe care ar fi dipuși să o aloce lunar pentru plata primei asigurării, venitul subiectului, numărul membrilor familiei, vârsta, sexul orașul în care locuiește subiectul și nivelul de studii. Baza de date astfel constituită va fi verificată din punct de vedere al outlierilor, normalității distribuțiilor prin procedeele grafice Q-Q Plot.

Studiul debutează cu analiza univariată a datelor și continuă cu analiza răspunsurilor dihotomice. Vom face o analiză asupra numărului și a procentului în care sunt cunoscute asigurările specificate, în funcție de o varialibă nominală: sex, oraș, domiciliu. Tot în cadrul analizei răspunsurilor multiple vom analiza opiniile referitoare la societatea de asigurări la care subiecții și-ar cumpăra o poliță de asigurare de viață luând în considerare suma pe care ar fi dispuși să o plătească pentru plata primei de asigurare și nivelul lor de studii.

O atenție deosebită o vom acorda intenției de asigurare a subiecților și tipului de produs dorit de aceștia. Eventualele posibilități de a încheia o anumită poliță de viață le vom analiza în funcție de vârstă și de venitul lunar al subiecților.Următorul pas în studiul nostru va fi analiza corelațională a variabilelor luate în calcul. Cum majoritatea variabilelor considerate sunt nominale sau ordinale pe o scară Likert, vom putea calcula pentru oricare două variabile ordinale corelația Spearman și ρ – coeficientul de corelație Spearman. Vor fi evidențiate corelațiile semnificative (p<0,001) și se vor determina factorii care influențează cererea asigurărilor de viață pe piața asigurărilor din Valea Jiului, după criteriile lui Cohen. Studiul se va arpofunda prin aplicarea testele neparametrice, adică testul binomial și testul χ2 de ajustare.

Testul binomial va permite compararea unei proporții observate cu o valoare specificată, adică dacă testul este reprezentativ în functie de o serie de variabile dihotomice precum sexul, intenția de asigurare, nivelul de studii.Testul χ2 va fi folosit și în descoperirea unor preferințe/opinii față de un anumit produs de asigurare sau societatea la care ar cumpăra o poliță de asigurare. Vom analiza dacă există o asociere între categoria de vârstă a subiecților și societatea la care au intenția de asigurare, nivelul de studii și venitul subiecților. Un alt obiectiv al studiului nostru este acela de a determina „motivele pentru care nu se încheie o asigurare” adică dezinteresul, lipsa informațiilor referitoare la aceste produse, costul ridicat sunt doar câteva piedici în procesul de achiziționare a unei polite de asigurare de viață.

Cea mai importantă asociere studiată este cea a venitului lunar al subiecților cu celelalte variabile. Corelat cu oricare dintre ele asocierea este semnificativă, indicatorul Cramer după criteriile lui Cohen ne indică acest lucru. Efectul obținut prin această asociere este puțin probabil să fi apărut din întâmplare, efectul pare a fi destul de important din punct de vedere practic, în plus, efectul este semnificativ statistic. De fapt, prin testarea ipotezelor nu se verifică dacă efectul există sau nu, ci mai degrabă dacă acesta are sau nu o valoare ce merită luată în considerare.

Capitolul al IV-lea va fi încheiat cu analiza factorială exploratorie a celor mai importante variabile considerate în prezentul studiu. Vom crea o matrice corelațională din zece variabile esențiale cu valoarea 1 pe diagonala principală. Analiza factorială este o tehnică de sintetizare a datelor folosită pentru reducerea unui număr mare de variabile la un set redus de factori care să exprime informații esențiale conținute în variabilele observabile. Vom verifica în continuare dacă model factorial este valid și stabil: testând condiția referitoare la mărimea eșantionului de subiecți care trebuie să se găsească peste raportul 5:1 sau față de variabile, vom aplica testul KMO (Kaiser-Meyer-Olkin) a cărei valoare trebuie să fie peste 0,50, vom calcula determinantul matricei de corelații, iar valoarea acestuia trebuie să fie peste 0,00001. Metoda de extragere folosită este PCA (Principal Component Analysis) care caută să reducă un număr de variabile la un număr redus de factori. Referitor la numărul de factori considerați vom aplica criteriul lui Kaiser adică vom reține toți factorii care au valori proprii (eigenvalue) peste 1. Modelul factorial creat va grupa variabilele după interdependența dintre ele, atingându-ne astfel scopul studiului, evidențiind factorii care influențează cererea pe piața asigurărilor.

In speranța că prin această introducere am clarificat principalele direcții de cercetare în domeniului asigurărilor de viață, dorința noastră care se desprinde în urma studiului realizat este aceea de a-i responsabiliza pe semenii noștri în ceea ce privește protecția financiara conștientizând necesitatea și importanța acțiunilor personale pentru ne asigura viitorul financiar, să ne schimbe perspectiva asupra economisirii și să ne facă să înțelegem că nimeni nu ne va asigura protecție financiară celor dragi sau un venit mai mare la pensie decât noi înșine. Am trecut printr-o criză financiară, nu e nici prima, probabil nici ultima, dar trebuie să ne asigurăm că, pe cât posibil, mergem în direcția care ne-o dorim.

Oare ce este mai important: un leasing la o mașină nouă sau ca viața noastră să fie asigurată? De fapt e o alegere ce ține de fiecare….

*

* *

CAPITOLUL I

ABORDĂRI TEORETICE ALE ASIGURĂRILOR

1.1. Conceptul de asigurare

Industria asigurărilor este o „componentă cheie a economiei mondiale în temeiul valorii primelor pe care le colectează, amplorii investiției sale și, mai important, rolului social și economic pe care îl joacă acoperind diverse riscuri personale și de afaceri.”

O definiție de dicționar spune că asigurarea reprezintă: „obligație legală decurgând dintr-un contract prin care asiguratul se obligă ca, în schimbul unei prime, să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi datorită unor întâmplări independente de voința lui”.

Conceptul de asigurare comportă, după caz, abordarea sub aspect juridic, economic sau financiar. Abordarea juridică este frecventă și justificată, întrucît asigurarea, ca să fie operantă trebuie să capete formă juridică, iar această forma este cea dintâi sesizabilă. O asemenea formă i-o conferă contractul. Contractul de asigurare și legea de organizare a activității de asigurare constituie izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări. În Codul civil român din 1930, la art. 49 se precizează faptul că „prin contractul de asigurare întreprinderea de asigurare se obligă ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc".

Sub aspect economic, asigurarea implică constituirea, în condiții specifice, a fondului de asigurare, în formă bănească, descentralizat, la nivelul fiecărei societăți de asigurare, pe seama primelor de asigurare încasate astfel:

„acoperirea pagubelor provocate de evenimente asigurate, respectiv plata sumelor asigurate (la asigurările de persoane);

finanțarea unor acțiuni legate de prevenirea pagubelor;

constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziția societății de asigurări;

acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodărești ale societății de asigurări”.

Constituirea și utilizarea fondului de asigurare implică relații economice între părți, prin fluxurile bănești pe care le presupune încasarea primelor de asigurare de către societatea de asigurare, iar apoi plata despăgubirilor aferente. Conform cu Yvonne Lambert-Faivre „sub aspectul său tehnic care este fundamental, asigurarea este operația prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualității un număr mare de asigurați expuși la producerea unor riscuri, îi indemnizează pe aceia dintre ei care suferă un sinistru, pe seama fondului comun constituit din primele încasate".

Sub aspect financiar, se poate aprecia că asigurarea mijlocește fluxurile bănești de la deținători (clienți potențiali), la utilizatori, entități fizice și juridice (companii, instituții, bănci, gospodării etc), funcționând nu doar ca pârghie de protecție ci și ca instrument de economisire și de fructificare a resurselor bănești

Conform Legii nr. 32/10 aprilie 2000 „asigurarea este operațiunea prin care un asigurător, constituie pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea unor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate.”

Referitor la noțiunea de “asigurare”, considerată a fi un mecanism complex și greu de definit, în literatura de specialitate întâlnim mai multe puncte de vedere. Fiecare dintre definiții urmărește să scoată la lumină caracteristicile esențiale ale asigurării, fiind surprinsă atât din punct de vedere financiar cât și juridic. „Mecanismul de asigurare implică gestionarea și atenuarea riscurilor, și se bazează pe un principiu de responsabilitate comună între asigurător și asigurat, însă lipsa informațiilor referitoare la industria de asigurări a contribuit la neînțelegerea beneficiilor sale pentru societate”.

Literatura de specialitate occidentală „gravitează în jurul conceptului de asigurare, după caz, ori asupra elementelor juridice, ori asupra altor elemente specifice piețelor de asigurări din țările respective” încercând să scoată în evidență sensul acestei activități. Din literatura franceză se desprinde ideea ca asigurabilitatea este relativă, depinzând de fiecare societate de asigurări în parte, Federația Franceză de Asigurări insistă asupra conceptului de societate de risc care se află în strânsă legătură cu riscurile naturale și cele speculative . Însă pentru prima dată acest termen a fost introdus de sociologul german Ulrich Beck în anul 1986, care tratează riscurile la care sunt suspuse societățile într-o economie de piață dezvoltată: riscuri tehnologice (catastrofele nucleare), riscurile sociale, riscuri sanitare (epidemii), riscuri alimentare (conservanții artificiali, utilizarea alimentelor modificate genetic), riscul de terorism, riscul demografic. Acum putem considera riscurile „ca o modalitate a existenței raporturilor sociale în țările dezvoltate economic”, iar asigurarea are un rol activ în acoperirea acestor riscuri.

I. Purcaru definește asigurarea ca pe “o operațiune financiară prin care o parte (sau un partener), denumită asigurător despăgubește, în cazul producerii unui sinistru, o altă parte, denumită asigurat, în schimbul unei remunerații (primă sau cotizație)” .

Gh.D. Bistriceanu îi atribuie asigurării următoarele accepțiuni: „garantare, punere în siguranță, încredințare, promisiune fermă, măsura de prevedere, sistem de relații economico-sociale, proces obiectiv necesar dezvoltării economice și sociale, operațiune economico-financiară ce decurge dintr-un contract, prin care asiguratul se obligă să plătească o anumită sumă denumită primă de asigurare în schimbul căreia asigurătorul își asumă obligația ca la producerea evenimentului asigurat, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea de asigurare sau suma asigurată.”

Sunt considerate asigurări numai relațiile care se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii: „acoperirea unor riscuri prin cererea unor comunități de risc și suportarea pagubelor prin criteriul mutualității, evenimentul trebuie să fie întâmplător și realizarea lui să nu țină de voința asigurătorului, evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico-matematice.”

Asigurarea este, în sens modern, o operație economică bazată pe un procedeu tehnic complex de determinare a-priori a costului garanției, care determină mijloacele necesare pentru a face față obligațiilor contractuale și neutralizează deci efectele patrimoniale ale evenimentelor viitoare incerte. Acest procedeu presupune în primul rând formarea unei mase a riscurilor, ale căror număr și omogenitate să poată să conducă la compensare, adică la echivalența între primele sau plățile făcute de către subiecții expuși la risc și sumele necesare pentru a face față obligațiilor derivând din producerea evenimentelor. Esența asigurării constă în dispersia riscului asupra unei comunități special organizate în acest scop. Procesul de identificare, cuantificare, cercetare a reacției la riscuri, reducere a probabilității de producere, implementare a unor măsuri și decizii de limitare a producerii pagubelor este definit astăzi prin conceptul de transfer al riscului. Spre deosebire de alte afaceri în care „obiectul schimbului este vizibil și tangibil, asigurarea este o afacere bazată în întregime pe încredere și așteptare.”

Ca activitate economică, asigurările au trăsături distincte, în economie și în sistemul financiar, respectiv:

reprezintă o ramură a economiei care participă la creșterea produsului intern brut (PIB);

conduc la creșterea productivității muncii în cadrul economiei naționale;

participă cu oferta de capital de împrumut pe piața financiară;

accelerează procesul de producție prin contribuția pe care o aduc la refacerea bunurilor;

reprezintă o reflectare a evoluției economiei naționale, a conștientizării populației față de activitatea de asigurare;

sunt o ramură creatoare de valoare adăugată și de locuri de muncă;

sunt un factor de reducere a incertitudinii și un mijloc de reluare a activității întrerupte temporar.

Asigurarea contribuie la siguranța publică, la creșterea gradului de conștientizare cu privire la securitate, este un furnizor de servicii, de gestionare a riscurilor, industria de asigurări „contribuie la rezolvarea unor provocări urgente ale societății, cum ar fi îmbătrânirea populației și amenințări, cum ar fi schimbările climatice și riscurile cibernetice emergente”.

Pentru mulți „asigurarea reprezintă doar bani dați din buzunar fără nici un beneficiu. Aceasta este o atitudine greșită. Asigurare joacă un rol important în economia mondială, asigurând desfășurarea a milioane de tranzacții și alte activități, economice și non-economice”.

În sensul cel mai larg, fie ca relație, fie ca sistem, asigurările pot fi abordate ca asigurări sociale și asigurări comerciale.

Asigurările comerciale sunt realizate de societăți specializate și pe principii economice, incluzându-se în sfera finanțelor dar cu trăsături specifice determinate de modul de constituire, repartizare și utilizare a fondurilor de asigurare. Referindu-ne la modul de investire a fondurilor, societățile sunt supuse, pe de-o parte, acelorași riscuri ca și celelalte instituții de servicii financiare, iar pe de alta parte se pot confrunta și cu alte riscuri specifice domeniului de activitate: subcotare a primelor de activitate, calcularea greșită a rezervelor tehnice, o frecvență mare a daunelor, reasigurare necorespunzătoare.

Încrederea clientului în societatea comercială „trebuie se fie profundă, pe lângă problema prețului produsului, care trebuie să fie convenabil, solvabilitatea asigurătorului pe toată durata contractului este o altă problema foarte importantă ”

Activitatea acestor societăți se caracterizează printr-o „inversare a ciclului clasic de afaceri: companiile de asigurări încasează prime, reprezentând renumerația pentru serviciile prestate, înainte de a plăti despăgubirile pentru daune, respectiv de a presta serviciul pentru care sunt plătite”. Asigurările comerciale sunt de fapt niște „afaceri care diferă de celelalte, deoarece asigurătorii vând niște produse intangibile, promisiuni că vor plăti pentru eventualele pagube suferite de asigurat și ca atare ele se încheie mult mai greu decât celelalte afaceri.” .

Într-o încercare de a defini asigurarea de viață se poate afirma că reprezintă „modalitatea de protecție contra riscurilor care afectează viața sau sănătatea oamenilor prin trecerea contra cost a acestor riscuri asupra unei persoane juridice specializate denumite asigurător”; din costul plătit de fiecare din membrii asigurați sau în numele lor, denumit primă de asigurare, se formează fondurile de asigurare necesare indemnizării pagubelor sau prejudiciilor suferite de către cei asigurați.

Din punct de vedere al societății de asigurare, asigurarea de viață reprezintă o modalitate de transfer al riscului financiar legat de pierderea vieții sau sănătății unui individ asupra unui grup de indivizi, expuși la același risc. Din perspectiva individului, asigurarea de viață poate fi definită ca o înțelegere prin care asiguratul plătește o anumită sumă de bani, prima de asigurare, în schimbul căreia asigurătorul va plăti o anumită sumă de bani, suma asigurată, în caz de deces sau de supraviețuire. Spre deosebire de asigurările generale, unde contractele de asigurare sunt contracte de despăgubire, în asigurările de viață acest lucru nu este valabil, deoarece nici viața, nici sănătatea sau integritatea nu pot fi evaluate în bani. Oricine are un interes asigurabil nelimitat în cea ce privește propria persoană, dar modul în care își determină suma asigurată depinde de puterea sa financiară și de nivelul de protecție de care are nevoie și pe care îl poate susține.

În țările cu tradiție în asigurări, încheierea unei polițe de asigurare este o decizie individuală pe bază voluntară, făcută din interes personal sau pentru a proteja familia. În opinia lui Bart Astor asigurare de viață este un produs unic, „spre deosebire de alte tipuri de produse de asigurare, asigurarea de viață nu este pentru tine, ci pentru supraviețuitori tăi”.Autorul american mai este de părere că decizia de a încheia o asigurare de viață „nu este o decizie ușoară, evaluarea unei mașini sau a unei case este destul de simplă dar cum iți dai seama de valoarea vieții tale?” Majoritatea oamenilor cred că au nevoie de asigurare de viață numai dacă au o familie – pentru a se asigura că urmașii lor nu vor rămâne de izbeliște în cazul în care moare prematur.

Pentru a fi eficiente pentru asigurat și companie, asigurările de viață se încheie de regulă pe un număr cât mai mare de ani – 10,15,20 ani. Sunt asigurări pe termen mediu și lung (de la 5-25 ani sau chiar mai mare), spre deosebire de contractele de asigurare generală, a căror durată este redusă (un an, o lună, o călătorie). Dată fiind această caracteristică, asigurarea de viață obligă la o deosebită seriozitate a contractantului asigurării privind plata primelor sub aspectul regularității și a perioadei de asigurare, plata primelor se poate face o singură dată ( întreaga primă) sau în rate anuale, semianuale, trimestriale și mai rar lunare. Asigurările de viață clasice nu sunt întotdeauna tentante numai prin protecția pentru riscul de deces, motiv pentru care societățile de asigurare au elaborat noi tipuri de produse prin care alături de protecție sunt oferite și alte avantaje cum ar fi: economisirea, investiții, pensie pe o perioadă determinată sau viageră, tratament medical, cheltuieli de înmormântare etc. Deci asiguratul poate beneficia de sume importante pe durata vieții, ceea ce înseamnă că asigurările pot fi și asigurări de supraviețuire.

Hans-Peter Würmli susține faptul că „în cazul în care asiguratorii ar concura cu băncile, ar pierde chiar și în lumina recentei crize financiare."  Într-adevăr, sectorul bancar oferă în mod constant o imagine relativ clară a modului în care funcționează și cu ce contribuie la dezvoltarea societății și a economiei. Industria de asigurări, pe de altă parte, are tendința de a neglija informrea publicului cu privire la mecanismele exacte care îi permit funcționarea, „nereușind să convingă publicul cu privire la beneficiile pe care le aduc asigurările pentru societate și, în egală măsură, legislatorii nu au reușit să reglementeze corespunzător această activitate”. Acest lucru poate avea implicații profunde asupra comportamentului consumatorilor într-o situație de criză.

Având în vedere perioada de criză prin care am trecut se naște întrebarea dacă încheierea unei asigurări de viață este o investiție bună? Suntem de părere că o asigurare de viață poate nu e cea mai bună investiție dar rareori poate fi una rea. Dacă se urmărește obținerea unei rentabilități pure, imediate, se poate opta pentru o alta investiție, deoarece funcția primară a asigurării nu este de investiție, ci de protecție, fiind considerată o modalitate de economisire pe termen lung.

Toți avem nevoie de protecție, de-a lungul vieții acumulăm valori cu multă trudă, care pot dispărea într-o clipă din cauza unui eveniment nedorit, pierderea financiară nu poate fi compensată decât prin asigurare.

1.2. Funcțiile asigurărilor

Funcția de bază a asigurării este de „a crea un antonim la risc, care este siguranța”. Ca relații economice, bănești, și mai selectiv financiare, asigurările fac parte din sfera finanțelor. Într-un asemenea este acceptată ideea conform căreia asigurarea ar îndeplini, în principiu, două funcții: de repartiție (sau redistribuire) și de control.

Funcția de repartiție este explicitată prin procesul de redistribuire a unei părți din produsul intern brut: mai întâi, odată cu plata primelor de asigurare pentru constituirea fondului de asigurare al fiecărei societăți de asigurare; apoi, prin utilizarea acestui fond odată cu plata despăgubirilor către acei asigurați care au fost prejudiciați, ca urmare a producerii unor evenimente asigurate, și care trebuie să fie dezdăunați; în final, prin raporturile cu bugetul statului (reflectate în finanțarea de către societățile de asigurare a unor acțiuni de prevenire a evenimentelor care generează nevoia asigurării, ca și prin obligațiile fiscale pe care aceste societăți le au față de bugetul statului, sub forma unor impozite și taxe).

Cu privire la înfăptuirea funcției de repartiție a asigurărilor, mai reținem două aspecte: „ în primul rând, faptul că reversibilitatea resurselor mobilizate prin plata primelor de asigurare este posibilă, dar selectiv, în mod deosebit, în legătură cu producerea unui eveniment cuprins ca risc asigurat și în funcție de valoarea pagubei, deci independent oarecum de valoarea primelor achitate. În al doilea rând, remarcăm unele raporturi bazate pe rambursabilitatea care se manifestă în sfera asigurărilor, așa fiind împrumuturile în cadrul asigurărilor de viață”.

Funcția de control în contextul relațiilor de asigurare, este mai dificil de definit. În principiu, se susține că, odată cu și prin înfăptuirea asigurării se pot cunoaște: eficacitatea unor măsuri de prevenire a riscurilor, gradul de educare și spiritul de prevedere al populației în materie de asigurări, nivelul de responsabilitate al agenților economici în promovarea acțiunilor de asigurare. Având caracter complementar, „funcția de control se exercită în legătură cu modul în care se încasează primele de asigurare și alte venituri ale societății de asigurare, cu modul de efectuare a plăților cu titlul de indemnizații și despăgubiri, acțiuni de prevenire a riscurilor, cheltuieli de administrare a asigurărilor, obligații fiscale” etc.

Putem afirma că cele două funcții tradiționale atribuite finanțelor nu pot fi ignorate în sfera asigurărilor, dar putem vorbi și despre alte funcții specifice asigurărilor: funcția de acoperire a pagubelor; funcția de prevenire a pagubelor și funcția financiară.

Funcția de acoperire a pagubelor produse asiguraților de calamități sau de accidente (în asigurările de bunuri și de răspundere civilă) și de plată a sumei asigurate cuvenite (în asigurările de persoane), „este considerată a fi funcția de bază, care prezintă interes atât pentru asigurați, cât și pentru economia unei țări. Realizarea ei este posibilă datorită existenței fondului de asigurare creat din contribuțiile, respectiv primele de asigurare plătite de asigurați”.

Pentru asigurați, asigurarea dă o marjă de siguranță cu privire la protecția bunurilor și a vieții, care nu poate fi ignorată nici de indivizi și nici de către agenții economici. Pe ansamblul economiei naționale, asigurarea nu poate preîntâmpina pagubele și nici nu poate înlătura consecințele asupra dezvoltării generale, dar prin acordarea operativă a despăgubirii sau a sumei asigurate cuvenite se realizează într-un termen relativ rezonabil refacerea condițiilor de activitate productivă sau a capacității de muncă a persoanelor vătămate ori păgubite. „Ea este o frână a frânelor ce intervin permanent în diferite domenii ale activității economice ca urmare a evenimentelor acoperite prin asigurare”.

Funcția de prevenire a producerii pagubelor se realizează, în principal, pe două căi:

a) prin finanțarea unor acțiuni de prevenire a evenimentelor ce fac obiectul asigurării (în cazul incendiilor, a îmbolnăvirilor, a accidentelor de circulație etc). În acest scop, s-a practicat sistemul unor vărsăminte din primele de asigurare încasate de societățile de asigurare la bugetele locale, sistem care ar putea fi reconsiderat în perspectivă. Apoi, există practica unor acțiuni logistice inițiate de societățile de asigurare, pe cont propriu, cu tentă de popularizare, pentru prevenirea producerii pagubelor;

b) prin formularea unor asemenea condiții de asigurare care să îi constrângă pe asigurați să promoveze acțiuni de prevenire a evenimentelor asigurate, să îi cointereseze în menținerea în bună stare a bunurilor asigurate și integrității persoanei asigurate.

Această funcție a asigurărilor realizează: prudență în stabilirea condițiilor de asigurare; coparticiparea asiguratului la suportarea pagubei, alături de societatea de asigurare; excluderea de la dezdăunare a pagubelor produse din culpa asiguraților: luarea tuturor măsurilor pentru realizarea principiului, legiferat de altfel, conform căruia asigurarea nu trebuie să constituie sursă de îmbogățire pentru asigurați.

Funcția financiară a asigurării este apreciată ca fiind una din pârghiile sistemului financiar, atât în economia cu valențe etatiste, cât mai ales în economia de piață. „Încasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul exercițiului financiar, cu scadențe la începutul anului de referință. Plățile ca despăgubiri și sume asigurate cuvenite se fac treptat, pe măsura apariției și argumentării lor, pe tot parcursul anului. Diferența dintre încasări și plăți, pe parcursul perioadei de referință, poate fi utilizată ca resursă generală de creditare în economie, fiind constituită în depozite sau disponibilități curente la bănci. în contextul economiei de piață, societățile de asigurare pot acorda credite pe termen scurt sau pot efectua diverse operațiuni pe seama resurselor mobilizate”.Funcția financiară se manifestă prin intermediul unor pârghii fiscale cum ar fi obligația de plată a impozitului pe profit și a altor taxe cu caracter fiscal.

Dar legat de problematica funcțiilor asigurării mai sunt și alte opinii. Se afirmă astfel că asigurările îndeplinesc și alte funcții, între care „ funcția de economisire și funcția de promovare a comerțului invizibil”:

-funcția de economisire se manifestă în cazul asigurărilor de viață întrucât pe lângă protecția oferită asiguratului prin plata sumei asigurate, de regulă acestuia i se bonifică sau i se acordă o cotă de excedente pe seama profitului asigurătorului;

-funcția de promovare a comerțului invizibil în măsura în care legislațiile naționale permit vânzarea asigurărilor către clienții străini sau cumpărarea lor de la asigurători străini.

Suntem de părere că numărul de funcții nu este semnificativ, dacă cele luate în considerare reflectă corespunzător rolul asigurării în viața individului sau în economia societăți comerciale, deci a agenților economici.

1.3. Riscul în societatea modernă

1.3.1. Noțiunea de risc

Problematica riscului și a incertitudinii a preocupat de-a lungul timpului atât pe specialiști cât și pe practicieni și, desigur pe oamenii de rând. Riscul și incertitudinea erau privite în comparație cu certitudinea. „Siguranța în mai bine era asociată cu certitudinea, iar previziunea de înrăutățire a unei situații date, cu riscul sau incertitudinea unei schimbări de atitudine, de timp, de mentalitate”. Economia clasică a plasat noțiunea de risc în centrul analizelor sale, dar a limitat întotdeauna definiția sa la riscul de antreprenor. Astfel, s-a putut evidenția, pe de-o parte, că toate noile forme de risc care caracterizează societățile industriale avansate: poluarea, catastrofele legate de obiectele produse de om, vulnerabilitatea sistemelor complexe, devin din ce în ce mai mult elemente constitutive ale riscului de antreprenor și că, pe de altă parte, bunurile atât economice sau materiale sunt direct afectate.

Aceste noi forme de risc fac parte, în general, dintr-o categorie de riscuri foarte vechi care, și după secole, constituie obiectul activității de asigurare. Dimensiunile și cauzele acestor riscuri sunt altele în suita dezvoltării noilor tehnologii și a exploatării cunoștințelor științifice.

Noțiunea risc are un cadru cvasigeneral de abordare. În domeniul asigurării, este folosit cu sensul de „pericol împotriva căruia se asigură " sau cu înțelesul de „persoană sau proprietate protejată prin asigurare.

Noțiunea de risc are și alte alternative precum:

șansă a pierderii;

posibilitatea produderii unui eveniment;

incertitudine;

dispersia actuală față de rezultatele așteptate;

probabilitatea unui rezultat diferit față de cel așteptat;

„situație în care există posibilitatea unei deviații adverse (potrivnice, negative) față de un rezultat (efect) care este așteptat sau sperai”;

Despre riscul asociat cu pericolul sau primejdia putem spune că : „un pericol este o cauză a unei pierderi; o primejdie este o situație care poate crea sau crește posibilitatea unei pierderi”. Se poate vorbi despre: primejdii fizice, care sunt generate de caracteristici fizice ale obiectului/subiectului expus; primejdii etice sau morale, datorate caracterului necinstit al persoanei; primejdie legală care este generată de modul de legiferare.

În trecut stadiul și gestiunea acestor riscuri nu au făcut obiectul unor analize aprofundate, dacă facem abstracție de contribuția pe acest plan a matematicilor și a teoriei jocurilor. Astăzi, în condițiile societăților industriale avansate, se pune problema cunoașterii profunde a tuturor riscurilor care afectează diferite sectoare. Irwing Pfeffer subliniază „necesitatea analizei riscului, și mai ales a riscului în asigurări, într-un cadru dinamic, prin alegerea unor metode de analiză statistică”. Există mijloace și procedee pentru ca pe baza unui număr de parametri să poată fi identificate, măsurate, izolate, fenomene care pot prejudicia activitatea economică și socială. Este totuși anevoioasă munca de interpretare teoretică necesară pentru o analiză complexă a unui risc asigurabil care privește o situație probabilă și viitoare. La aceasta se atașează și ignorarea, în teoria economică clasică, a problemelor de incertitudine. Toate analizele micro și macroeconomice răspund ipotezei unor împrejurări sigure, unor piețe cunoscute și unor raționamente care se pot anticipa. Există însă și câteva excepții de la această regulă generală. Hammond J.D. sintetizează plastic: „a studia asigurările fără a studia riscul este ca și cum ai studia medicina fără a studia biologia” .

În tabelul 1.1. este prezentat cadrul general al sistemului riscurilor.

Tabelul 1.1

Sistemul riscurilor

Sursa: preluările autoarei după: Cistelecan L. ș.a-Tratat de asigurări comerciale, Editura Academei Române, București 2013, p. 29

Cercetările științifice asupra riscului au luat o amploare deosebită și efortul de cercetare se amplifică tot mai mult, pe multiple planuri utilizând noi pârghii și elemente de progres tehnic și tehnologic care favorizează existența și dezvoltarea individuală și socio-umană. Nu se poate ignora însă faptul că cercetările științifice, amplificând procesul de cunoaștere într-un domeniu sau altul, generează o serie de riscuri, vizând realizarea cercetării și efectele sale. Ne referim la riscuri cum sunt: accidentele, îmbolnăvirile, explozia unor instalații și componente ale acestora, poluarea mediului etc.

Economia în general și economia unităților economice în special sunt factori generatori de risc, în oricare din momentele procesului reproducției sociale (producția, repartiția, schimbul și consumul). Riscurile pot fi generale sau comune ori pot fi specifice. Vom menționa doar câteva: incendiile, exploziile în sistemele industriale, avariile accidentale, poluarea, noxele, accidentele de muncă etc.

1.3.2. Particularități ale riscurilor în asigurările de viață

Societățile de asigurări de viată „nu pot prelua sub protecție financiară orice risc existent, ci numai pe acelea care îndeplinesc, cumulativ, caracteristicile riscurilor asigurabile”:

producerea evenimentului să fie posibilă, dar nu certă (cu excepția
riscului de deces – un eveniment sigur din punctul de vedere al apariției, dar incert sub aspectul momentului producerii sale);

apariția riscului să se realizeze cu o anumită regularitate, adică să poată fi
înregistrată în evidența statistică, pentru că istoricul unui anumit eveniment (frecvența
lui de apariție precum și amploarea consecințelor sale) poate furniza indicii destul de precise
legate de ivirea sa în viitor;

în toate situațiile, apariția riscului trebuie să aibă un caracter întâmplător, adică să se
producă ca urmare a hazardului, independent de voința asiguratului / beneficiarilor asigurării. De aceea, în situațiile în care asiguratul sau beneficiarul poliței au influențat sau cauzat, în mod intenționat, producerea riscurilor, compania de asigurări este exonerată de la plata despăgubirilor sau a sumelor asigurate;

consecințele producerii riscurilor să fie suportabile de către asigurător, ținând cont
atât de frecvența de apariție cât și de valoarea despăgubirilor care trebuiesc acordate. Altfel
spus, în afara unor anumite cazuri excepționale, în general, nu pot fi preluate în asigurare
riscuri catastrofice. De aceea, în activitatea de asigurare, se urmărește oferirea de protecție de către asigurător numai pentru situațiile în care probabilitatea ca toți asigurați să fie afectați de un anumit risc, în același timp, e infimă;

producerea riscului trebuie să genereze pierderi financiare substanțiale pentru
asigurați sau beneficiari ca să renteze, pentru aceștia, din punct de vedere economic,
operațiunea de transfer a suportării consecințelor acelor evenimente asupra altei entități;

riscul trebuie să conducă la pagube evaluabile în bani, altfel nu este posibilă stabilirea
primelor de asigurare. în asigurările de viață, într-adevăr, viața unui om nu poate fi evaluată
economic dar, și în aceste cazuri, apreciem că se poate ține seama de o serie de elemente
precum: venitul anual generat de acea persoană (și care, în situația decesului sau invalidității
totale, dispare, fiind necesară înlocuirea sa cu sumele încasate pe seama poliței de asigurare), costul unei spitalizării, unor intervențiilor chirurgicale, pierderile de venit generate de incapacitatea de muncă;

pentru a putea fi preluate în asigurare, riscurile trebuie să se petreacă în viitor, adică
nu se poate încheia un contract de asigurare pentru evenimente care au avut deja loc.

Două procese extrem de importante se produc legat de preluarea în asigurare de către companiile de profil a anumitor evenimente, și anume: selecția, respectiv antiselecția riscurilor.

Selecția riscurilor este operațiunea prin care compania de asigurări de viață analizează și evaluează fiecare risc în parte și stabilește în ce măsură îl poate prelua sub protecție, iar dacă acest lucru este posibil, care este costul exact al acestei asumări de răspundere (prima de asigurare). Asigurătorii recurg la selecția riscurilor pentru a evita oferirea de protecție financiară pentru evenimente total nefavorabile și care le pot afecta capacitatea de a-și achita obligațiile față de clienți: se încearcă eliminarea riscurilor care se vor petrece cu certitudine sau cele la care probabilitatea de apariție este extrem de mare. Adică, se urmărește preluarea în asigurare a riscurilor (relativ) normale, care se produc în circumstanțe (relativ) obișnuite. Totodată, prin procesul de selecție a riscurilor se caută depistarea asiguraților care sunt tentați să intre într-o relație de asigurare cunoscând sau anticipând că, la un moment dat, vor beneficia de despăgubiri din partea societății.

Anteselecția riscurilor se referă la tendința acelor asigurați la care probabilitatea de producere a anumitor riscuri e mai ridicată sau consecințele apariției unui anumit eveniment ar determina consecinte grave asupra lor și acest lucru îi determină să caute protecție financiară la societățile de asigurări de viață.

În cazul asigurărilor de viață indivizii care suferă de o anumită boală sau care au o stare de sănătate mai precară vor fi cei ce vor căuta, cu precădere, să își încheie o asigurare de viață, fiind conștienți că la ei probabilitatea este mai mare decât în cazul persoanelor ca evenimentul legat de sănătate să se producă.

1.3.3. Categorii de riscuri în asigurările de viață

Pe lângă riscurile tradiționale (obișnuite, cunoscute de mult timp), există și o categorie aparte a acestor evenimente, și anume cea a riscurilor lumii moderne, privite ca fiind o nouă amenințare la adresa indivizilor.

Abordarea clasică privind riscurile tradiționale în ceea ce privește individul, ca și asigurat în cazul asigurărilor de viață, există o serie de riscuri care, odată produse, generează grave probleme financiare deoarece presupun atât pierderea sau diminuarea venitului, cât și înregistrarea unui nivel mai ridicat de cheltuieli.

Premergător operației de preluare sub protecție a unei anumite persoane, companiile de asigurări de viață recurg la o evaluare a fiecărui individ în parte pentru a stabili gradul de risc pe care potențialul asigurat îl are, adică se procedează la selecția riscurilor. În cadrul acestei analize, asigurătorii țin cont de două categorii de riscuri aferente fiecărei persoane:

a. riscurile fizice – reprezintă riscurile obiective care sunt determinate de o serie de elemente legate de persoana în cauză și care influențează probabilitatea de apariție a unui eveniment asigurat sau a altuia: vârsta, starea sănătății, sexul (există rate diferite de apariție a riscurilor la bărbați și femnei), obiceiuri (fumat, consum de alcool, regimul alimentar afectează pozitiv sau negativ);

b. riscurile morale – sunt cele care țin de caracterul moral al clientului, adică se referă la posibilitatea ca o anumită persoană să acționeze ilegal sau să intenționeze să fraudeze compania de asigurări prin efectuarea unor declarații false sau incomplete, în scopul de a induce în eroare asigurătorul în procesul de evaluare. La cei care au astfel de antecedente probabilitatea ca ei să recidiveze este mai mare decât în cazul unor persoane care spun adevărul.

În literatura de specialitate se cunosc și alte categorii de riscuri în domeniul asigurărilor de viață, astfel: riscul de deces, riscul supraviețuire, riscul pierderii capacității de muncă, riscul de accidentare, riscul de îmbolnăvire.

Riscul de deces – în special în țările cu tradiție în asigurări, cea mai mare parte a populației are încheiată o asigurare de viață care acoperă cu precădere riscul standard, respectiv riscul de deces. Decesul este un eveniment sigur, cert, generat de un accident sau o boală, dar nu se cunoaște momentul în care el se produce.

„Decesul din accident sau boală este evenimentul care presupune încetarea vieții asiguratului ca urmare a unui accident sau a unei boli și implică plata unei indemnizații în cazul producerii sale pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare”. Se consideră a fi accident orice eveniment imprevizibil, survenit independent de voința asiguratului, care cauzează vătămări corporale. Se apreciază a fi boală orice stare anormală, patologică, determinată de afectarea temporară a structurii și /sau funcționalității normale a întregului organism sau a oricărei părți a acestuia, diagnosticată de medicul specialist. Riscul de deces este dependent de o multitudine de elemente. Evaluarea riscului se face ținându-se cont de mai mulți factori dintre care amintim: vârsta și sexul asiguratului, starea sa de sănătate, ocupația, istoricul familial, activități conexe (hobby-uri, de exemplu), durata contractului.

Riscul de supraviețuire reprezintă situația în care la expirarea poliței asiguratul este încă în viață, iar el va primi banii aferenți sumei asigurate fie sub formă de rente, fie într-o sumă unică. Suma achitată de către asigurător se formează din primele de asigurare plătite de client, acumulate în decursul perioadei de asigurare și fructificate de asigurător.

Riscul pierderii capacității de muncă se concretizează în invaliditatea permanentă, de gradul din accident sau boală care îl împiedică pe asigurat, în mod total și de cele mai multe ori și permanent, să se angajeze în oricare activitate sau ocupație și să presteze orice muncă în schimbul unei compensații sau al unui profit. Gradul de invaliditate este stabilit conform deciziei emise de comisia de expertiză medicală din cadrul sistemului de asigurări sociale. O persoană este considerată parțial inaptă de muncă dacă și-a pierdut capacitatea de a presta o activitate evaluată prin calificările sale profesionale la un anumit nivel, respectiv inaptă total de muncă dacă și-a pierdut capacitatea de a presta orice fel de activitate.

Pentru persoanele asigurate, pierderea capacității de muncă poate implica plata unei indemnizații în situația producerii unei invalidități permanente, cauzată de un accident care se produce pe perioada de valabilitate a asigurării suplimentare și nesusceptibilă de ameliorări, sau de o boală care este diagnosticată pentru prima dată pe perioada de valabilitate a asigurării și dovedită cu certificat medical. Pe de altă parte, „riscul de pierdere a capacității de muncă poate fi compensat de o asigurare de viață și prin exonerarea de la plată a primelor de asigurare, presupune exonerarea (scutirea) clientului de la obligația achitării primelor de asigurare în cazul în care acesta ajunge în stare de invaliditate permanentă de gradul I, asigurătorul preluând plata primelor, iar contractul de asigurare continuă în aceleași condiții”.

Riscul de accidentare- viețile oamenilor au fost mereu amenințate de numeroși factori. Accidentul reprezintă evenimentul imprevizibil, survenit independent de voința asiguratului, care cauzează vătămări corporale iar persoana are nevoi de spitalizare, intervenții chirurgicale, sau poate prodece chiar decesul asiguratului.

Riscul de îmbolnăvire-boala „este orice stare anormală, patologică, determinată de afectarea

temporară sau ireversibilă a structurii și/sau funcționalității normale a întregului organism sau a oricărei părți diagnosticată de medicul specialist conform criteriilor clinice, paraclinice sau de specifice”. Printr-o asigurare de viață sunt acoperite numai bolile care au fost diagnosticate pentru prima dată pe perioada de valabilitate a contractului.

Aceste tipuri de riscuri suplimentare care se adăuga unei polițe de asigurare de viață se numesc “clauze adiționale”. Ele permit alături de protecția de baza oferită de asigurător, să se construiască o poliță de asigurare adaptată nevoilor clientului. Comparația cea mai elocventă este cu cea de achiziționare unui automobil, unde, în plus față de dotările standard se pot adăuga elemente opționale. Evident, și prețul poliței se va modifica pe masură ce sunt alese mai multe opțiuni suplimentare.

1.4. Coordonatele istorice ale asigurărilor

1.4.1. Apariția și dezvoltarea asigurărilor pe plan internațional

Oamenii, încă de la începuturi, au încercat să se protejeze împotriva evenimentelor nedorite, dar oricum ar fi încercat multe din aceste fenomene nu pot fi evitate. Singura forma de protecție sunt asigurările. Primele apariții ale acestor forme de protecție nu pot fi identificate cu precizie, originea lor se pierde în negura timpului, nefiind departe de adevăr faptul că asigurările au apărut aproape odată cu societatea umană.

O primă opinie în acest este că primele forme de asigurare au apărut în China, în jurul anului 3000 î.Hr. „Negustorii chinezi cât și investitorii lor, vroiau să obțină profit din ceea ce transportau cu navele pe apă, în cazul în care o navă dispărea pe mare sau era jefuită de pirați, apărea în scenă pentru prima oară în istoria lumii asigurătorul, care despăgubea pe proprietarii vasului (armatori) și ai mărfii (negustori).”

O altă formă incipientă a asigurării se regăsește în Babilon, tot în jurul anului 3000 î.Hr. „perioadă caracterizată printr-o civilizație unică înfloritoare, babilonienii au conceput și practicat un sistem de așa-zise credite (împrumuturi) maritime, care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau avarii”. Comerciantul care împrumuta banii plătea o sumă în plus la împrumut, aceasta reprezenta în fapt prima de asigurare, pe care împrumutătorul o percepea de la toți negustorii, care nu era deloc de neglijat fiind de ajuns să acopere eventualele pierderi. Era o formă de asigurare legală, la acea vreme, fiind scrisă în Codul lui Hammurabi. Tot în strânsă legătură cu comerțul maritim au fost dezvoltate asigurările în Rhodos „negustorii a căror marfă făcea parte dintr-un transport comun plăteau o sumă de bani, care era colectată într-un fond comun, iar aceasta era folosită în cazul în care marfa unuia dintre ei era deteriorată pe durata voiajului”.

Următoarele apariții ale asigurării au fost în Grecia Antică, Imperiul Roman, „la fenicieni, hinduși unde au fost folosite în special în comerțul pe mare. Fiecare civilizație avea legile sale specifice legate de aceste forme incipiente de asigurare. La romanii, asigurarea acelor timpuri funcționa pe baza unei legi în care se preciza că în situația în care echipajul navei trebuia să arunce mărfurile transportate pentru a ușura nava, pierderile înregistrate erau suportate de către negustor și asigurător”. Tot la romani întâlnim cluburile de înmormântare, care ofereau un fel de asigurare de viață prin care se acopereau cheltuielile de înmormântare, mai târziu transformându-se în asigurări de supraviețuire. Mai târziu în Europa, au apărut breslele având și rol de asigurător, își protejau membrii contra incendiilor, contra pierderii navelor și a mărfurilor transportate, plăteau răscumpărări piraților în cazul răpirilor, ofereau bani pentru înmormântarea decentă a membrilor, iar în caz de boală sau sărăcie își ajutau membrii cu diverse sume de bani.

Autorii chinezi Bangyan F., Nyaw M. K sunt de părere că „una dintre cele mai vechi industrii ale lumii moderne, are originile sale la în secolul XIV. Cea mai veche încarnare a ceea ce știm astăzi ca asigurare a apărut în orașele mediteraneene Palermo și Genova.”

Cel mai vechi contract de asigurare „care s-a păstrat a fost subscris la Geneva, în anul 1347, iar prima companie de asigurări maritime datează din anul 1424 tot la Geneva.”Alți cercetători sunt de părere că nu se poate spune cu exactitate când a apărut primul contract de asigurare. Unele surse prezintă că primul astfel de document ar fi apărut în anul 1328 la Trieste, iar altele că ar fi din 1384 la Pisa. În 1369 a fost emis la Genova un decret care interzicea desfășurarea activităților de asigurare, iar în același an este emis alt decret prin care se recunoaște practica asigurărilor. Tot referitor la intrarea în legalitate a acestei activități „la Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind această activitate, prin emiterea în 1601 a Legii privind polițele de asigurare folosite între negustori” , care nu a avut o aplicare îndelungată, dar a fost foarte importantă fiind prima încercare legislativă de a reglementa practica asigurărilor.

Cuvântul poliță provine din limba italiană, „de la cuvântul poliz care înseamnă certificat, atestare. Cuvântul primă provine tot din cuvântul italian prima, care desemnează suma plătită înainte”. Prima poliță se pierde în negura timpului, nu se știe cu exactitate când a fost emisă, totuși „din datele existente rezultă că primele polițe maritime engleze s-au emis în jurul anului 1600, referindu-se la polițele emise de Lloyd's, din Londra”. Alți cercetători sunt de părere ca primele polițe au apărut mult mai devreme în jurul anilor 1385, 1397 în care sunt menționate următoarele riscuri: calamitățile naturii, riscurile mării, incendiu, aruncarea încărcăturii peste bordul navei, confiscare de către autorități locale.

Industria  asigurărilor din Marea Britanie la începutul secolului al XX-lea  „a fost fără îndoială, cea mai dezvoltată din lume,  privind în urmă ea datează din secolul al XVI-lea, cu realizări imense, atât în ​​viață și asigurări generale. Evoluția de succes a acestui sector a fost posibilă prin combinația  realizărilor științifice, industriale, comerciale ale Marii Britanii”. În sec. al XVII-lea au apărut primele societăți de asigurare în domeniul asigurării de la incendiu. Ca imbold pentru apariția acestora, a servit incendiul ce a avut loc la Londra în anul 1666, în care au pierit 70 mii persoane. În aceiași perioadă apar „primele societăți de asigurare în domeniul asigurărilor riscurilor maritime: Franța în anul 1686 (Paris), Italia în anul 1741 (Genova), Danemarca în anul 1741 și Suedia în anul 1750.”

Corporația engleză Lloyd, a fost și este și astăzi cea mai mare și importantă piață internațională de asigurări. A apărut din Casa de cafea Lloyd, proprietarul căreia era Edvard Lloyd. Prima mențiune despre casa de cafea a lui Lloyd a fost semnalată în anul 1688. În acest local, aveau loc întâlniri regulate al comercianților, asigurătorilor și proprietarilor de corăbii. Din anul 1696 Edvard Lloyd începe publicarea unui ziar de asigurări Lloyd News, iar din 1734 apare Lloyd List. În anul 1760 în sistemul lui Lloyd apare prima societate de clasificare din lume – „Registrul de corăbii”. În anul 1871, prin actul Parlamentului englez, uniunea asigurătorilor Lloyd a obținut statut oficial de corporație al asigurătorilor.

Începuturile asigurărilor de viață „se situează în vechile practici asociative al grecilor: « thiasoi» și «eranoi», precum și în «collegia» romane care datează din anul 600 î.Hr.” Aceste asociații erau de fapt, atât în cazul grecilor cât și a romanilor, niște grupuri religioase, după care au dobândit o vocație mai utilitaristă. Collegia – erau cluburi funerare în cadrul cărora fiecare aderent trebuia să plătească onorarii și să organizeze o cină lunară pentru a aduna cotizațiile clubului. Fondurile astfel strânse erau utilizate pentru a acoperi costul înmormântărilor membrilor decedați în timpul lunii. Legile romane întocmite din ordinul împăratului Justinian (482-565), conțineau o tabelă cu speranțele de viață care permitea calcularea valorii rentelor dar imprecizia lor le-a făcut impracticabile. Ulpian a elaborat o tabelă mai exactă cu speranțele de viață, care era încă utilizată în Toscana în secolul al XVII-lea. „Tabela lui Ulpian nu a fost construită pentru a satisface obiective militare sau administrative, ci pentru a evalua moștenirile disponibile sub forma anuităților, potrivit legii « falcidiene »”.

În prima jumătate a secolului al XV-lea, s-au încheiat contracte de asigurare pe viața soției, a părinților sau chiar a terților, garantându-i contractantului acoperirea eventualelor pierderi pe care decesul acestora le-ar fi antrenat. Era greu de făcut o distincție între aceste prime forme de asigurare și pariurile asupra morții sau supraviețuirii oamenilor iluștrii – cum ar fi papa, regii sau împărații – care erau o practică obișnuită a vremii. Asigurările au la bază principiul mutualității, fiecare contribuie la formarea fondului comun, dar beneficiază de cheltuirea acestuia doar aceia dintre asigurați care sunt afectați de producerea riscurilor asigurate.

La sfârșitul secolului al XVII – lea asigurarea de viață a fost interzisă, în unele zone, de organele publice ale vremii datorită caracterului său de speculație asupra vieții umane și pentru că atribuia un preț acestei vieți. Guvernul englez a interzis societățile de asigurări de viață în 1720, timp de un an. În 1774 a fost creat Gambling Act – un document care reglementa funcționarea jocurilor de noroc și pe baza căruia putea funcționa și asigurarea.

În anul 1762, la Londra, a luat ființă societatea Echitabila, prima societate care folosea calculului actuarial la calculul primelor. Până atunci companiile de asigurări de viață practicau un tarif uniform neținând seama de vârsta asiguraților. Datorită acestui fapt, majoritatea subscriptorilor erau persoane în vârstă. Echitabila a fost prima companie care a practicat un tarif variabil în funcție de vârstă , astfel asigurarea de viață și-a pierdut caracterul de joc, de pariu și speculație, dobândind în sfârșit caracterul științific care îi va conferi puțin câte puțin legitimitatea. Un alt exemplu unde asigurarea de viață a fost interzisă este Franța, care printr-un decret în anul 1793 suprimă toate companiile de asigurări de viață, acordându-le drept de funcționare abia la începutul anului 1820.

„Asigurărilor de viață în China au apărut aproximativ cu trei sau patru decanii după asigurările maritime. În 1846, a apărut prima societate cu capital britanic, Standard Life Assurance Co,  în sudul Chinei dar clienții  săi au fost aproape toți occidentalii.  În 1853, a apărut o altă societate, Moncreiff Standard Life din Shanghai, care în anul 1889, a conceput primul tabel de mortalitate pentru China, în anul 1924 cele două societăți au fuzionat . Mai târziu conform statisticilor guvernului Hong Kong, au existat un total de 207 de societăți de asigurare în luna  martie a anului  1969, dar în această cifră erau incluși și agenții de asigurări, o alta estimare  arăta că, lăsând deoparte agenții, au existat 167 de companii de asigurări la sfârșitul anului 1969: 146 practicau asigurări maritime și de incendiu, restul practicau produsele de viață. În anul 1971 a fost înființată societatea Royal Insurance Co Ltd., care a fost în topul primelor cinci societăți din China  până începutul anilor 1990”.

În figura 1.1 am prezentat un model de poliță de asigurare emisă în anul 1972 de societatea Royal Insurance Co Ltd.

Fig. 1.1. Poliță de asigurare emisă de societatea Royal Insurance Co Ltd.

Sursa: Bangyan F., Nyaw M. K.,- Enriching lives a History of Insurance in Hong Kong 1841–2010, Hong Kong University Press, 2010, p.101

Apropiindu-ne de prezent primele anuale aferente asigurărilor generale, cât și cele aferente asigurărilor de viață au crescut de cincisprezece ori, de la 13 miliarde dolari în 1988 la peste 200 miliarde dolari în 2007, reprezentând peste 10% din produsul intern brut din Hong Kong. „Dezvoltarea asigurărilor de viață este în general considerată a fi strâns legată de creșterea veniturilor clasei de mijloc în secolul XIX, prin urmare, oamenii de știință o consideră un mijloc important pentru îmbunătățirea nivelului de trai a acestei clase.”

Cel puțin la fel de importantă ca și creșterea clasei de mijloc în al XIX-lea, a fost ascensiunea clasei muncitoare. Marea expansiune a asigurărilor de viață care are loc în secolul al XIX-lea, prin urmare, nu a fost realizată doar prin asigurările de viață obișnuite, condițiile din clasa muncitoare, cu prime plătite săptămânal, colectate de agenții de asigurare. Asigurare de viață industrială, cu începuturile sale în Anglia în anii 1850, a devenit extrem de populară și s-a extins în multe țări occidentale, reprezentând linia dominantă a asigurărilor de viață în ceea ce privește numărul de asigurați în unele țări până la sfârșitul secolului XIX. Acest tip de asigurare, s-a dezvoltat în țătile puternic industrializate printre care și SUA.

În Marea Britanie, peste 25 de milioane de polițe de asigurare industriale au fost emise ținând cont că populația totală era de 43 de milioane în 1913, ceea ce a însemnat că numărul de polițe a depășit numărul de gospodării. În perioada 1890-1913 s-a înregistat o triplare a numărului de polițe de asigurare de viață industriale. În Statele Unite în 1905, au existat 15 de milioane de polițe industriale, iar în perioada 1890-1919 acest tip de asigurare a crescut cu 189%.

În Europa, singura țară care a cunoscut o dezvoltare în asigurările de viață industriale comparabilă cu țările anglo-saxone a fost Germania. Victoria zu Berlin a devenit cea mai mare companie de asigurari de viata din țările non-anglo-saxone de la începutul secolului XIX. Suedia și Danemarca sunt alte țări în care se dezvoltă aceste asigurări industriale.

Trebuie amintite și tontinele în analiza asigurărilor de viață, care nu sunt produse de asigurare în adevăratul sens al cuvântului, dar cunosc un mare succes. Poartă numele bancherului italian Lorenzo Tonți, principiul lor este cel al punerii în comun de bunuri care revin la scadență doar supraviețuitorilor. „Membrii unei tontine care supraviețuiesc la scadență beneficiază de ceea ce numim « beneficiu de mutualitate » în plus față de randamentul activelor. Nu exista noțiunea de valoare de răscumpărare și păstrau secretul asupra aderenților.

Asigurările au jucat de-a lungul timpului un rol important în dezvoltarea comerțului internațional și a serviciilor financiare și au deținut o poziție importantă în dezvoltarea economiei mondiale. Una din cele mai importante trăsături ce caracterizează dezvoltarea sistemului mondial de asigurări la ora actuală este globalizarea pieții mondiale de asigurări, care se prezintă printr-un proces de lichidare treptată a barierelor economice și legislative ce separau piețele de asigurări a unor state. Unul din exemplele elocvente ce confirmă această tendință, este crearea unui spațiu de asigurări unic în țările Uniunii Europene. În tabelul numărul 1.2 este prezentată situația dinaintea crizei financiare prin prisma numărului de societăți care practică activitate de asigurare.

Tabelul 1.2

Numărul societăților care practică asigurări de viață

Sursa: CEA Statistics Nr. 45: The European Life Insurance Market: Data 2001-2009

Caracteristicile actuale ale pieței mondiale de asigurări sunt: existența unui număr important de companii de asigurare ce funcționează în diverse forme organizațional-juridice, concentrarea unui capital și active enorme, o gamă extrem de largă de operațiuni și produse de asigurare oferite, existența unei legislații dezvoltate ce ține de domeniul asigurărilor și a unui sistem de supraveghere de stat viabil, existența diverselor asociații și uniuni a asigurătorilor și asiguraților, un sistem dezvoltat al intermediarilor, firme de consultații și de raiting.

În tabelul nr. 1.3 este prezentat topul primelor 10 cele mai importante companii de asigurare la nivel mondial, la finele anului 2014:

Tabelul 1.3

Topul companiilor de asigurare la nivel mondial la finele anului 2014

Sursa:http://www.mbaskool.com/fun-corner/top-brand-lists/9823-top-10-insurance-companies-in-the-world-2014.html?start=1 accesat la data de 04.01.2016

Cele mai mari companii de asigurări din lume se află în America, urmate de companiile chineze și cele europene.

1.4.2. Activitatea de asigurare în România

1.4.2.1. Apariția și evoluția asigurărilor până în anul 1990

Asigurările au existat pe teritoriul României încă din secolele XVII-XVIII, atât în cadrul breslelor, cât și al obștilor sătești, „hopșa a fost o formă inițială, rudimentară de asigurare a animalelor în cazuri de accidente, practicată în țara noastră cu mult timp înaintea secolului al XIX-lea, prin care locuitorii unei comune se întrajutorau reciproc.” Vita accidentată era sacrificată și carnea ei era distribuită între locuitorii comunei, fiecare plătind o sumă de bani pentru partea care îi revenea, astfel proprietarul animalului sacrificat își acoperea, parțial sau total, dauna suferită.

Primele organizații care au avut și caracter de mutualitate și întrajutorare au fost „breslele din Transilvania, înființate în secolul al XIV-lea, fiecare membru era obligat să plătească o taxă de înscriere și apoi cotizații periodice”. Sumele se foloseau pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare în caz de deces al membrilor breslei. Breslele aveau câte o cutie numită „a milei" în care se aduna un fond alimentat din cotizații, amenzi și din caritate publică. În cadrul întreprinderile forestiere, miniere și metalurgice, s-au creat „lăzile frățești" sau „lăzi miniere", de fapt case de ajutor, ce au existat până în anul 1919.

În anul 1744, la Brașov s-a înființat o „casă de incendii" prin fuzionarea mai multor asociații învecinate și care a funcționat până în anul 1763. Membrii plăteau trimestrial o sumă anumită de bani, iar în caz de daună primeau despăgubiri. Au luat ființă apoi asociațiile de înmormântare, pe baza cotizației plătite erau acoperite cheltuielile de înmormântare a membrilor.

Odată cu dezvoltarea relațiilor capitaliste în economie și a participării României la circuitul economic mondial, a devenit necesară instituirea unor forme de organizare pentru prevenirea riscurilor și compensarea pagubelor provocate de diferite fenomene.

Prima organizație de asigurare a fost înființată de Asociația Meseriașilor din Brașov în anul 1844 și se numea Institutul General de Pensii din Brașov, practicând doar asigurări de viață. A urmat apoi înființarea altor societăți care practicau diferite forme de asigurare: în 1868 a luat ființă societatea „Transilvania", în 1871 societatea „Dacia", care la înființare a avut un capital de 3 milioane de lei, în 1873 societatea „România”, iar în anul 1882 cele două societăți au fuzionat rezultând societatea „Dacia-România” care a fost una dintre cele mai puternice societăți din țară. Tot în anul 1882 a luat ființă societatea „Naționala" iar mai târziu, în 1897, a fost întemeiată, la Brăila, societatea „Generala", specializată în transporturile maritime, pentru început, dar ulterior a practicat toate ramurile de asigurări (de viață, de accidente, de incendiu, de transport, de furt, de grindină).

Anul 1906 marchează diversificarea societăților de asigurări, prin înființarea companiei „Agricola”, specializată pe asigurările agricole, care avea rolul de a susține dezvoltarea segmentului agrar din acea perioadă. În anul 1911 a luat ființă „Prima Ardeleană". Toate societățile de asigurări românești au practicat până la primul război mondial numai asigurări de incendiu și de viață, asigurarea de transport era limitată la transporturile fluviale. În anul 1920 s-a constituit societatea „Steaua României", cu un capital de 2 milioane de lei, care în 1932 a fuzionat cu „Ancora", capitalul însumând 12 milioane de lei.

Societate „Asigurarea Românească", a fost înființată în anul 1923 cu un capital de 4 milioane de lei și tot în același an a fost constituită la Chișinău societatea „Vulturul". După primul război mondial, în România au fost constituite 22 de societăți de asigurări, dintre care unele noi, iar altele succesoare ale unor societăți de asigurări.

Din anul 1927, guvernul României a autorizat înființarea unor societăți străine de asigurări, cum au fost: „Standard", „Norwich", „Phoenix", „Sun", capitalul străin a pătruns în activitatea de asigurări și prin constituirea de reprezentanțe ale unor societăți .

Anul 1930 a fost foarte important în activitatea asigurărilor din țara noastră, intrând în legalitate această activitate, fiind adoptată legea pentru constituirea și funcționarea societăților private de asigurări și reglementarea contractului de asigurări , tot atunci a fost înființat „Oficiul pentru supravegherea întreprinderilor private care încheiau asigurări sau reasigurări, care funcționa pe lângă Ministerul de Industrie și Comerț.” S-a verificat activitatea a 44 de societăți naționale și a două străine și s-a hotărât ca 17 societăți naționale și două străine să primească autorizația de funcționare; 17 societăți urmau să se pună la punct, iar 10 societăți au fost lichidate. Următorii zece ani au fost favorabili acestei activități, în România s-au practicat toate formele de asigurări și existau în țară 24 de societăți de asigurări organizate ca societăți anonime pe acțiuni,societăți de asigurări cu capital străin, societăți – cooperative.

Declanșarea celui de-al doilea război mondial a influențat în mod negativ activitatea de asigurări. Când România a intrat în război, câteva societăți cu capital englez și-au încetat activitatea și și-au cedat portofoliile societății "Vatra Dornei".

În 1942 apare prima instituție de stat specializată în reglementarea asigurărilor — Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat și care practica toate tipurile de asigurări, deținând monopolul în ceea ce privea asigurarea bunurilor de stat.

Activitatea de asigurare din România a fost strâns legată de numărul societăților de asigurare cu drept de funcționare. În perioada interbelică numărul societăților de asigurare a fost relativ constant așa cum se poate observa din figura 1.2.

Fig. 1.2. Evoluția numărului de societăți de asigurare în România în perioada 1922-1990

Sursa: preluările autoarei după Bogdan M.D – Mecanismul gestiunii financiare în societățile de asigurare, Editura Casa cărții de știință, Cluj Napoca, 2005,p 31

La jumătatea anului 1948 toate băncile și societățile de asigurări au fost naționalizate și deci trecute în proprietatea statului, dar au continuat să funcționeze în vechea structură până la 1 septembrie 1949. În baza Decretului nr. 362 toate societățile de asigurări au fost puse în lichidare, și-au încetat orice activitate de asigurări și reasigurări.

Prin actul naționalizării, societățile de asigurări au trecut în proprietatea statului cu toate activele și pasivele lor. În anul 1952 a fost înființată Administrația Asigurărilor de Stat – ADAS, cu capital integral de stat românesc, specializată în operațiuni de asigurări, reasigurări, astfel pe teritoriul României exista un singur asigurător, care își desfășura activitatea sub conducerea generală a Ministerului Finanțelor, care aproba regulamentele de funcționare, precum și condițiile generale și speciale de asigurare. ADAS avea sucursale județene, puncte de lucru, agenți încasatori, inspectori de asigurări și inspectori de daune.

Organizarea și activitatea ADAS „au fost reglementate de decretul nr. 38/1952; decretul nr. 146/1955 și Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971. ADAS își constituia și folosea următoarele fonduri: fondul de rezervă; fondul mijloacelor fixe; rezerva de prime pentru asigurările de persoane; fonduri speciale.” Asigurările prin efectul legii, practicate de ADAS erau asigurări pentru bunurile care aparțineau cooperativelor agricole de producție și asociațiilor intercooperatiste, asigurări pentru bunurile care aparțineau persoanelor fizice, asigurări de călătorie pentru cazurile de accidente, asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Asigurările facultative încheiate de ADAS, în completarea celor prin efectul legii, erau asigurări de bunuri pentru riscurile de avarie, distrugere, furt sau altele; asigurări de persoane pentru riscurile de invaliditate, deces, supraviețuire sau altele; asigurări de răspundere civilă, pentru riscurile de vătămare corporală sau deces de persoane, avarierea sau distrugerea unor bunuri si alte pagube pentru care exista răspundere potrivit legilor în vigoare la acea dată. Veniturile ADAS obținute din primele de asigurare, până în anii ’60, au fost preponderant din asigurări prin efectul legii, iar în anii 1970 și 1980, portofoliul ADAS s-a modificat, încasările fiind obținute în majoritate din asigurări facultative. In perioada 1955 – 1989, volumul primelor de asigurare încasate de ADAS, a crescut de 14,4 ori, în timp ce venitul național a crescut numai de 10,2 ori.

Înființarea și organizarea ADAS a atras după sine modificarea de fond a funcțiilor asigurărilor și o lărgire a ariei lor de cuprindere. Au fost stabilite raporturi de asigurare între unitățile economice de stat, organizațiile cooperatiste, întreprinderile de comerț exterior, întreprinderile de transport și cetățeni, pe de o parte și ADAS, pe de altă parte.

Asigurările prin efectul legii aveau la bază interesul economic și social al întregii societăți pentru apărarea și conservarea avuției naționale, menținerea continuității activității economice și sociale și protejarea victimelor accidentelor.

Asigurările facultative aveau menirea să completeze asigurările prin efectul legii și cuprindeau:asigurările de bunuri pentru cazuri de avarie, distrugere, furt etc.; asigurările de persoane pentru cazurile de invaliditate, supraviețuire, alte evenimente, deces; asigurările de răspundere civilă pentru vătămare corporală ori decesul unor persoane, avarierea sau distrugerea unor bunuri etc.

1.4.2.2. Asigurările după anul 1990

Căderea comunismului a determinat schimbări majore în domeniul asigurărilor și reasigurărilor. Astfel, au fost reorganizate societățile de asigurări, s-au reglementat pe baze noi raporturile contractuale în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, au fost perfecționate instrumentele și tehnicile de lucru ale societăților comerciale de asigurări, prestarea serviciilor în sfera asigurărilor etc. în acest scop au fost adoptate reglementări juridice noi referitoare la constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, noi reglementări privind asigurările de persoane, de bunuri și de răspundere civilă, a fost constituit Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și de Reasigurare (OSAAR).

În locul Administrației Asigurărilor de Stat, care și-a încetat activitatea pe data de 31 decembrie 1990, au luat ființă primele trei societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor, desprinse din ADAS:

– Societatea „Asigurarea Românească S.A." (ASIROM), care a preluat activele aferente asigurărilor facultative de viață, cele aferente asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme și altor asigurări în suma de 1.000 milioane și, în limitele acestora, pasivele corespunzătoare, precum și bunurile imobile aparținând A.D.A.S., incluse în capital;

– Societatea "Astra S.A." a preluat activele societăților mixte, cu participarea A.D.A.S. din străinătate, cele aferente asigurărilor și operațiilor de reasigurare în relațiile cu străinătatea, în sumă de 3.000 milioane de lei și, în limitele acestora, pasivele corespunzătoare;

– Agenția „Carom S.A." a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor în cazurile de pagube produse în România, când răspunderea revine unor asigurați la societăți de asigurări din străinătate.

Alături de aceste trei societăți, prin Hotărârea nr. 189 din martie 1991 a Guvernului României a fost înființată Banca de Export-Import a României (EXIMBANK), care îndeplinește atât atribuții bancare, cât și de asigurări.

Prin Legea nr. 47 din iulie 1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale în domeniul asigurărilor „s-a stabilit că activitatea de asigurări-reasigurări din România se desfășoară prin trei categorii de societăți, și anume:

societăți de asigurări, de asigurări-reasigurări și de reasigurări;

societăți sau agenți de intermediere;

societăți care prestează diferite servicii în sfera asigurărilor și reasigurărilor”.

Prin Hotărârea nr. 574 din august 1991 a Guvernului României au fost stabilite atribuțiile Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare, organ central care a funcționat până în anul 2000 în cadrul Ministerului Finanțelor. Acestea au fost: „avizarea prealabilă a constituirii societăților de asigurări și reasigurări, elaborarea proiectelor de acte normative, stabilirea tarifelor de prime și a normelor de aplicare a asigurărilor obligatorii, supravegherea aplicării dispozițiilor cu privire la activitatea de asigurări, luarea măsurilor pentru prevenirea situațiilor de încetare de plăți sau de faliment al societăților, asigurarea stării de solvabilitate și apărarea drepturilor asiguraților”. Prin legea nr. 136 din decembrie 1995 privind asigurările și reasigurările, toate asigurările au devenit facultative, cu excepția asigurării de răspundere civilă auto care a rămas și este obligatorie. S-a considerat că asigurările facultative răspund mai bine voinței și dorinței cetățenilor și agenților economici, care astfel sunt liberi să-și aleagă forma de asigurare.

În aprilie 2000 Parlamentul României a adoptat Legea nr. 32 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, care cuprinde: normele, organizarea, funcționarea, supravegherea, redresarea, reorganizarea și lichidarea societăților de asigurări. În anul 2001 s-a înființat C.S.A.- Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care a înlocuit fostul O.S.A.A.R.- Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare.

A urmat apoi dezvoltarea activității de asigurare în țara noastră prin înființarea unui număr mare de societăți. Dinamica numărului de societăți de asigurare din România după 1990 este prezentată în figura 1.3:

Fig. 1.3. Evoluția numărului de societăți de asigurare în România în perioada 1991-2014

Sursa: realizat de autorpe baza Rapoartelor anuale CSA,ASF

În perioada anilor 1990 – 2002, piața românească de asigurare și reasigurare a urmat o traiectorie interesantă, respectând, în principiu, evoluțiile contradictorii pe care le-a suportat și economia în ansamblul său. Începând însă cu anul 1998, sectorul asigurărilor a înregistrat o evoluție ascendentă destul de semnificativă, constituindu-se într-o fericită excepție în peisajul economic românesc.

La finele anului 2014, din cele 37 societati de asigurari, 20 de societati de asigurare incheie doar asigurari de non-viata, 8 societati de asigurari incheie numai asigurari de viata, iar 9 societati de asigurare incheie atat asigurari de viata, cat si asigurari de non-viata.

O perioadă relativ îndelungată de timp, starea de tranziție a societății românești și-a pus o amprentă puternică și asupra pieței asigurărilor, împrumutându-i anumite caracteristici specifice. Astfel, anumite condiții nefavorabile unei dezvoltări sănătoase a acestei piețe au continuat și continuă din păcate și astăzi să se mențină în actualitate.

Aspectele respective se referă la:

interesul general scăzut față de contractarea unei asigurări;

neînțelegerea rolului și necesității asigurărilor;

lipsa suportului financiar în acest domeniu;

unele practici de concurență neloială;

un management mai puțin inspirat;

probleme legate de inflație, șomaj, venituri scăzute ale cetățenilor etc.

Odată cu obținerea statutului de membru al Uniunii Europene pe piața asigurărilor din țara noastră pot să deruleze activitate de asigurare în baza principiului liberei circulații a serviciilor sau în baza dreptului de stabilire societăți de asigurare din cadrul Uniunii Europene. Intrarea României în Uniunea Europeană a avut ca efecte directe asupra activității de asigurări:

creșterea numărului asiguratorilor cu capital străin care au activat pe piața românească;

liberalizarea tarifelor de primă pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto;

acceptarea de către asiguratorii români a necesității asigurării unui grad ridicat de solvabilitate,de corelare a costurilor de achiziție cu daunalitatea si structura portofoliului;

maturizarea si consolidarea pieței naționale;

modernizarea si eficientizarea sistemului de vânzări, diversificarea produselor de asigurare si mai ales modernizarea managementului si consolidarea financiară a societăților de asigurare;

creșterea ritmului de subscriere cu mult peste ritmul înregistrat de economia națională.

Asigurările nu au fost sursa crizei economice parcurgând bine această perioadă și având de fapt un „rol important in atenuarea efectelor crizei financiare prin asigurările de garanții financiare și credite ,ajutând reluarea creditării prin acoperirea pierderilor înregistrate de bănci”.

În contextul crizei societățile de asigurare se luptă pe un câmp de bătălie tot mai aprig, pe o piață care se micșorează în condițiile în care trebuie să vândă mai mult, dar cu mai puține resurse, totul pe fondul unei competiții intensificate.

Expansiunea sectorului asigurărilor „ar fi posibilă prin creșterea nivelului de profesionalism al angajaților din sectorul asigurărilor, prin educația făcută agenților economici în sensul contractării unei asigurări, prin creșterea calității produselor de asigurare oferite de asigurători clienților lor, prin creșterea valorii despăgubirilor acordate” .

În asigurări, ca în orice domeniu, supraviețuirea pe timp de criză se traduce prin îmbunătățirea performanțelor în vânzare dublată de eficientizarea costurilor. Principalele probleme cu care se confruntă asigurătorii în momentul de față în țara noastră sunt: identificarea noilor clienți, criza și comportamentul clientului în raport de acest fenomen, viitorul rețelelor de distribuție, vânzarea on-line și eficiența acestei proceduri, pregătirea profesională și performanța, provocări majore din punctul de vedere al recrutării personalului în asigurări.

1.5. Necesitatea social – economică a asigurărilor și influența acestora asupra creșterii economice

Omul este supus unor pericole multiple și variate, cauzate de forțele naturii, de folosirea tehnicii sau de anumiți factori sociali ori economici. Producerea unor fenomene sau evenimente pot să invoce pierderi materiale, să stânjenească activitatea economică, să pună în pericol viața sau integritatea corporală a oamenilor.

Nevoia de eliberare de sentimentul de nesiguranță se află în rândul necesităților de bază și de aceea, dorința de protecție împotriva unor eventuale pagube și evenimente nedorite a constituit dintotdeauna o bună motivație pentru asigurare. Legate de fenomenul ancestral de teamă a omului în fața necunoscutului, asigurările i-au oferit acestuia, de la un moment al evoluției sale, o anumită siguranță, o consolare, un sprijin sau o alternativă atunci când a fost confruntat cu evenimente deosebite în existența sa. Conform teoriei necesităților, omul are un ansamblu de nevoi, pe care va tinde să le satisfacă în mod treptat. Necesitățile multiple ale oamenilor se ierarhizează în două mari categorii: de bază sau primare (nevoi fiziologice și nevoi de securitate) și secundare sau de ordin superior (nevoi sociale, nevoi de stimă și nevoi de autoperfecționare).

Pericolele la care omul e supus sunt generatoare de pagube și de aceea el trebuie să le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele lor, pentru a putea acționa împotriva lor. Perfecționarea continuă a tehnicilor și tehnologiilor, organizarea de fabrici și uzine care concentrează mii de salariați, crearea de aglomerări urbane care număra sute de mii și milioane de locuitori, sporirea rolului mijloacelor de transport și a vitezei cu care acestea circulă, folosirea energiei atomice în diverse scopuri, etc., toate acestea au dus la sporirea numărului accidentelor de munca și de circulație, al incendiilor și exploziilor.

Uriașele progrese ale științei și tehnicii înregistrate în epoca modernă n-au făcut, dar nici nu puteau face, să dispară pericolele (riscurile) la care sunt supuși oamenii și bunurile lor. Ele au contribuit însă la perfecționarea formelor de protejare a acestora împotriva forțelor distructive ale naturii și accidentelor. Între acestea un loc de excepție ocupă asigurările de bunuri, personale și răspundere civilă.

Din punct de vedere al rolului social asigurarea are ca scop plata indemnizației, celor care sunt victimele evenimentelor nedorite. Ca atare, are o funcție socială importantă. A garanta veniturile văduvelor și orfanilor după dispariția prematură a capului familiei, a oferi mijloace pentru reconstituirea casei sau cumpărarea unei alte locuințe acelora a căror casă a fost distrusă de către un incendiu, a asigura bani care să compenseze pierderile profesionale aceluia care din cauza unui accident este în imposibilitatea de a munci, a da mijloacele financiare bolnavului sau rănitului pentru a fi îngrijit conform metodelor cele mai eficace și deci creșterea șanselor acestuia de a se însănătoși, acestea toate sunt obiective fundamentale ale asigurării.

Din punct de vedere al rolul economic asigurările contribuie la crearea produsului intern brut prin valoarea adăugată adusă de societățile de asigurări, contribuie de asemenea la „creșterea economică, reprezentând o parte importantă a sectorului financiar care colectează economiile și creează fonduri adecvate pentru investiții”.

Companiile de asigurări joacă un rol important prin „îmbunătățirea fluxului de numerar și creșterea cantității de active plasate pe piața de capital și, prin urmare, contribuie la creșterea economică”.Asigurările participă la investițiile făcute pe piața financiară prin fructificarea rezervelor pe care le constituie sub forma depozitelor bancare, bonuri de tezaur, acțiuni, obligațiuni, acordarea de împrumuturi asiguraților în contul sumelor asigurate la asigurările de viață și sub alte forme de plasament. Plasarea acestor rezerve se face în funcție de posibilitățile de fructificare, de prevederile legale privind nivelul lichidităților ce trebuie asigurate și proporțiile investițiilor în diverse tipuri de active. Asigurările îndeplinesc și un rol de intermediar între asigurații care dețin resurse temporar disponibile prin plata primelor de asigurare și beneficiarii despăgubirilor sau a sumelor asigurate. Asigurările constituie și garanția investițiilor prin faptul că orice proiect modern de investiție, de dezvoltare necesită participarea asigurărilor, fără garanția cărora antreprenorul și, mai ales, bancherul nu și-ar risca fondurile necesare pentru proiectul respectiv.

Prin analogie cu alte sectoare financiare, „legătura dintre asigurare și sectorul economic se desprind cinci posibile ipoteze: (1) nici o legătură de cauzalitate; (2) creșterea economică duce la o creștere a cererii de asigurare; (3) dezvoltarea industriei de asigurări netezește volatilitatea economică pe termen scurt și, prin urmare, induce o creștere economică pe termen lung, plus o creștere a investițiilor de către societățile de asigurare induce creșterea economică; (4) o legătură de cauzalitate negativă de exemplu, o creștere a cererii de asigurare determină un comportament mai nesăbuit al consumatorilor ("hazard moral"), (5) interdependență”.

În literatura de specialitate există diferite opinii referitoare la influența industriei de asigurări asupra creșterii economice. Dintre cei care au studiat această problemă îi amintim pe: Ward și

Zurbruegg (2000), Skipper (1997) Webb și colab. (2002), Kugler și Ofoghi (2006), Adams Andersson, și Lindmark (2006).,Ward și Zurbruegg (2000).

În opinia lui Skipper „activitatea de asigurare, poate contribui la creșterea economică în următoarele moduri: (i) promovarea stabilității financiare, (ii) facilitarea comerțului (cele mai vechi forme ale activității de asigurare), (iii) mobilizarea economiilor interne, (iv) acumularea de capital nou, (v) promovarea alocării mai eficientă a capitalului autohton, și (vi) contribuie la reducerea sau atenuarea pierderilor”.

În funcție de tipul asigurărilor au efect diferit asupra creșterii economice, societățile care vând asigurări de viață pot facilita investițiile pe termen lung, iar cele care vând asigurări generale pot facilita investițiile pe termen scurt.Kugler și Ofoghi (2005) fac o analiză a pieței asigurărilor din Marea Britanie prin prisma volumului primelor nete încasate pentru perioada 1966-2003. Folosind testul de cointegrare Johansen, autorii demonstrează faptul că odată cu creșterea dimensiunii pieței asigurărilor se înregistrează o creșterea economică prin creșterea PIB-ului, dar tot ei afirmă faptul că rezultatele testului nu permit concluzie definitivă cu privire la cauzalitate.

Adams (2005) realizează un studiu referitor la și creșterea economică în Suedia, analizând date din perioada 1830 -1998 folosind teste de cauzalitate Granger. Rezultatele lui indică faptul că dezvoltarea sistemului bancar a determinat o creștere economică în Suedia în timpul secolul XIX, dar nu este și cazul sectorului de asigurări, principalul indicator luat în calcul fiind volumul primelor de asigurare, dar situația s-a schimbat în secolul XX.

Marco Arena realizează o lucrare pe aceeași temă dar folosește mai multi indicatori de corelație aplicând teste asupra datelor din diferite țări, industrializate și în curs de dezvoltare, pentru a găsi dovezi solide ale unei relații de cauzalitate dintre activitate pe piața asigurărilor și crestere economică. S-au găsit dovezi prin care s-a demonstrat creșterea volumul primelor din asigurările de viață și cele generale au un efect pozitiv și semnificativ asupra creșterii economice.În al doilea rând, a demonstrat faptul că, în cazul asigurărilor de viață, impactul acestora asupra mediului economic este mai mare țările dezvoltate. Pe de altă parte, „în cazul asigurărilor generale, rezultatele sugerează că acestea au un efect mai puternic în țările cu în curs de dezvoltare”.

În tabelul 1.4 am prezentat rezultate comparative din literatura de specialitate, cu privire la influența asigurărilor asupra creșterii economice.

Tabelul 1.4

Rezultate comparative din literatura de specialitate

Sursa: prelucrările autoarei după: İlhan Ege- The relationship between insurance sector and economic growth: an econometric analysis, International Journal of Economics and Research , vol. 2(2), Saligramam, India, 2011, p3 și după

Mirela Cristea ș.a- The Relationship between Insurance and Economic Growth in Romania Compared to the Main Results in Europe – A Theoretical and Empirical Analysis , 1st International Conference 'Economic Scientific Research – Theoretical, Empirical and Practical Approaches', ESPERA 2013, Procedia Economics and Finance 8, (2014 ), București, p 232-237

În concluzie, așa cum aratat și în tabelul de mai sus, industria asigurărilor influentează într-o oarecare măsură creșterea economică, însă ipoteza nu este general valabilă, tema este complexă, neabordată în totalitate. O ipoteză verificată de majoritatea autorilor este aceea că asigurările de viață influențează într-o mai mare măsură creșterea eonomică decât cele generale.

În România „ nu există o corelație mare, bazată pe legătura de cauzalitate, între piața asigurărilor, măsurată prin gradul de penetrare a asigurărilor, precum și gradul de densitate și creșterea economică, măsurată prin PIB pe cap de locuitor.” Multe studii internaționale, demonstrează că există o corelație reală între asigurarea și creșterea PIB, în țara noastră, nu există nici o dependență între acestea. În cazul României predomină asigurările non-viață iar cererea de asigurări este influențată de factori cum ar fi veniturile populației, modul de viață, gradul de cunoaștere, gradul de civilizație și cultură.

CAPITOLUL II

ANALIZA COMPARATIVĂ A PRODUSELOR DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ VÂNDUTE PE PIAȚA ASIGURĂRILOR

2.1. Tipuri de produse de asigurări de viață

2.1.1. Produsele de asigurări clasice

În asigurările de viață se practică în prezent un număr mare de forme foarte diversificate, cele mai multe dintre ele reprezentând creația ultimelor decenii.

Cele mai reprezentative și mai frecvent întâlnite forme sunt:

a. asigurarea de supraviețuire: se caracterizează prin faptul că asigurătorul se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului suma asigurată cu condiția ca acesta să fie în viață. Suma asigurată cuvenită asiguratului la expirarea contractului se constituie din primele de asigurare achitate de către asigurat, acumulate în decursul perioadei de asigurare și fructificate prin diverse modalități de către asigurător.

Asiguratul beneficiază de suma asigurată numai în cazul în care, la expirarea contractului, este în viață. În caz contrar „asigurătorul se consideră eliberat de această prestație înscrisă în contractul de asigurare, neavând nici o obligație față de moștenitorii asiguratului.”

În cazul asigurării de supraviețuire cu titlu de rentă, suma cuvenită asiguratului la expirarea contractului de asigurare se plătește acestuia treptat, prin plăți periodice, sub formă de rentă.

Plata primelor de asigurare de către asigurat, poate avea loc sub forma primei unice sau în rate (anuale, semestriale, trimestriale sau lunare) în cadrul perioadei de valabilitate a contractului. Plata de către asigurător a rentei poate începe imediat după perfectarea contractului de asigurare sau la o dată ulterioară, precizată în contract (la împlinirea unui număr de ani) situația cea mai întâlnită în practică. Asigurarea de supraviețuire nu este atractivă nici pentru asigurat, nici pentru beneficiarul de asigurare, deci nu stimulează spiritul de economisire;

b. asigurarea de deces: are în vedere protecția asiguratului pentru riscul de deces, un risc viitor, sigur, dar incert ca moment. O asigurare de deces încheiată pe termen limitat obligă societate de asigurare să plătească beneficiarului asigurării suma asigurată înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului s-a produs în perioada de valabilitate a contractului. În schimb dacă la expirarea contractului de asigurare de deces, asiguratul supraviețuiește, atunci, asigurătorul este scutit de orice obligație față de asigurat, „primele de asigurare se stabilesc în funcție de caracteristicile fiecărui contract pe baza calculelor actuariale.” Asigurarea de deces este o asigurare de protecție împotriva unui risc determinat și nu o asigurare de economisire;

c. asigurarea mixtă de viață: se caracterizează prin faptul că „asigurătorul oferă un produs care acoperă ambele riscuri printru-un singur contract, de supraviețuire și de deces”.

Cuprinderea într-un contract de asigurare a celor două riscuri alternative nu înlătură caracterul lor contradictoriu. Se creează impresia că asiguratul este protejat în ambele cazuri. De fapt în cazul decesului asiguratului beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate, iar în cazul supraviețuirii asiguratul beneficiază nemijlocit de suma asigurată. Dacă asiguratul este protejat pentru ambele riscuri, el suportă prima de asigurare aferentă ambelor riscuri, de supraviețuire și de deces, în mod cumulat, fapt justificat de asigurător prin cerința realizării echilibrului dintre primele încasate și indemnizațiile asumate și datorate.

Marele avantaj al acestei forme constă în faptul că sumele de bani plătite de asigurat (sau contractant) sub forma primelor de asigurare reprezintă o formă de economisire care poate fi valorificată la expirarea perioadei. Asiguratul are oricând acces la fondul constituit din plata primelor de asigurare, putând oricând renunța la cont.

Alte forme ale asigurărilor de viață:

asigurarea mixtă redusă: se caracterizează prin aceea că la expirarea perioadei de asigurare, dacă asiguratul, este în viață el beneficiază de suma asigurată, iar dacă el decedează asigurătorul va plăti suma primelor de asigurare înregistrate până la momentul decesului la care de regulă se adăugă cota corespunzătoare participării la profit pentru partea din rezervele matematice investite de asigurător, beneficiarului. Asiguratul își va alege nivelul sumei asigurate;

asigurarea de rentă: este un alt tip de asigurare de supraviețuire în care suma asigurată este pusă la dispoziția asiguratului sub forma unor plăți periodice cu titlu de rentă. Fondul din care se achită renta se constituie fie pe seama primei de asigurare unice achitate la încheierea contractului, fie pe seama primelor achitate treptat (anual, semestrial, trimestrial, lunar). Plata rentei poate începe fie imediat după perfectarea contractului de asigurare, fie la o dată ulterioară (ex. după ieșirea la pensie a asiguratului ). Asigurătorul va plăti renta numai în cazul în care asiguratul va fi în viață la data expirării contractului de asigurare);

asigurarea tip student: are ca scop economisirea unor fonduri pentru perioada de studii a copiilor, chiar în condițiile în care plătitorul nu ar mai supraviețui la momentul începerii acestora. Asiguratul poate fi părintele sau tutorele copilului, iar beneficiarul poliței va fi copilul ajuns la vârsta studiilor universitare. Primele de asigurare vor fi plătite de asigurat, de obicei până la începerea studiilor urmând ca beneficiarul – copilul – să intre în posesia rentelor la vârsta specificată în contract. Durata de plată a rentelor poate fi de 4-5 ani după cum a ales asiguratul. La opțiunea sa suma asigurată se poate plăti și integral, la începutul vârstei la care acesta își începe studiile, dar într-o proporție mai mică de 100% (90-95%) din suma totală a rentelor, motivul fiind determinat de faptul că societatea nu mai poate capitaliza sumele respective pe perioada care ar fi trecut până la expirarea perioadei de 4 sau 5 ani în care ar fi plătit eșalonat. Societatea de asigurări va plăti chiar dacă una dintre părți (asigurat sau beneficiar) va deceda, asumându-și obligațiile de plată a rentelor în cazul decesului asiguratului pe parcursul perioadei de asigurare sau transformându-se într-o polița mixtă de viață în cazul în care beneficiarul decedează pe perioada de plată a primelor. Dacă decesul se produce pe perioada plății rentelor, ele vor fi încasate de asigurat ca o sumă forfetară sau în același mod, adică periodic. astfel de poliță se poate încheia pe o perioadă minimă stabilită de societate de asigurare (minim 9-10 ani) în funcție de numărul de ani ales pentru plata rentelor(4 respectiv 5 ani), iar primele de asigurare trebuie plătite, indiferent de nivelul sumei asigurate, într-un interval de cel puțin 5 ani;

asigurare de nupțialitate: este o asigurare de viață în baza căreia asigurătorul se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratului daca acesta se căsătorește înainte de a împlini o anumită vârstă;

asigurare de natalitate: prevede obligația asigurătorului de a plăti o sumă de bani asiguratului căruia i s-a născut un copil într-un anumit termen;

asigurarea tip zestre: este o asigurare prin care părinții sau tutorii legali oferă o sumă de bani drept zestre în momentul în care copilul se căsătorește pentru a porni la întemeierea unei familii. Este o asigurare de viață prin care se oferă protecția față de riscul de deces al persoanei asigurate (părinte sau tutorele copilului), beneficiarul (copilul) primind suma asigurată în momentul căsătoriei sau la împlinirea unei anumite vârste. Este un produs asemănător celui pentru studii cu deosebirea că suma asigurată se plătește integral, nu eșalonat. În cazul decesului contractantului, copilul va beneficia de această sumă la termenul cuvenit, iar în cazul decesului beneficiarului, polița devine ca și în cazul asigurării tip student, o poliță de asigurare mixtă.

Asigurările de viață pot reprezenta una dintre cele mai bune alternative de investiții pe termen lung, iar clienții cărora nu va place riscul, vor alege întotdeauna o asigurare de viață tradițională.

2.1.2. Produsele de asigurări unit-linked

Unit-linked (UL) este o asigurare pe bază de investiții, care oferă protecția prin asigurare și totodată posibilitatea investirii. „Prima plătită de asigurat este investită într-unul sau mai multe fonduri de investiții puse la dispoziție de asigurator, din care asiguratul primește apoi un anumit număr de unit-uri, asiguratul are dreptul de a opta pentru fondurile și structura în care se vor investi primele plătite de el, având posibilitatea, pe parcursul derulării asigurării de a schimba această structură, de a investi suplimentar etc.” Participarea la aceste fonduri de investiții este condiționată de cumpărarea unei asigurări de viață.

Deținătorul unei astfel de poliței „nu participă la un fond mutual, dar decide cu privire la investițiile proprii într-o anumită măsură, aceste tipuri de asigurări dețin o poziție foarte puternică în multe țări, ele dezvoltându-se mai cu seama în secolului douăzeci și unu când marile companii de asigurări au arătat o mai mare creativitate cu privire la acest tip de asigurare. Cu toate acestea, piața este încă tânără, și există spațiu pentru noi dezvoltări și îmbunătățiri”.

Unit-linked este un produs nou care își păstrează modernitatea în cadrul asigurărilor pe plan mondial, a avut mare succes în Statele Unite și în Europa, adică acolo unde investițiile reprezintă forma preferată de asociere cu protecția prin asigurare și unde veniturile obținute pot fi substanțiale. „În cazul alegerii unui produs de tip unit- linked asiguratul trebuie sa fie pregătit ca prețurile corespunzătoare programelor de investiții alese sa crească sau sa scadă de la o zi la alta. Aceste produse sunt concepute astfel încât să confere o creștere pe termen lung a investițiilor, pachetul de servicii este mai costisitor asiguratul este obligat să investească foarte mult dacă vrea un beneficiu mare”.

Aceste produse sunt produse complexe, care îmbină componenta de protecție cu cea de investiție. În plus, au o mare flexibilitate în ceea ce privește:

alegerea primelor de asigurare;

alegerea sumei asigurate;

alegerea tipului de investiție;

alegerea părții de investiție și a părții de risc;

clientul are controlul direct asupra investiției sale;

valoarea primelor eșalonate poate fi mărită în orice moment;

frecvența primelor poate fi schimbată la fiecare aniversare;

posibilitatea plății unor prime unice adiționale oricând;

suma asigurată garantată poate fi schimbată în orice moment;

deținătorul asigurării poate schimba unit-uri dintr-un program de investiții în altul;

posibilitatea retragerii unor sume de bani din contul de unit-uri (între anumite limite și cu anumite penalități);

posibilitatea răscumpărării contractului;

posibilitatea transformării contractului într-un contract cu sumă asigurată redusă.

Administrarea portofoliului este realizată de profesioniști în domeniu prin programele de investiții create și administrate de asigurator, prin experți în investiții, aceștia fiind cei care înțeleg cel mai bine riscurile și beneficiile unei investiții, dar administrarea este dificilă datorită faptului că deținătorul asigurării este îndreptățit să facă oricând modificări.

În ceea ce privește deosebirile dintre asigurarea tradițională și cea unit-linked putem spune că din punct de vedere al tehnicilor investițiilor, diferențele sunt foarte mari. În cazul asigurărilor tradiționale, riscul investiției aparține asigurătorului, iar răspunderea față de contract este mare. În aceste condiții, asigurătorul, dat fiind dobânda tehnică promisă, va fi obligat să investească banii cu multă prudență, de obicei în depozite bancare și obligațiuni de stat care, deși nu duc la obținerea unor beneficii mari, sunt investiții sigure.

În cazul produsului unit-linked, situația este alta, deoarece riscul investițional aparține contractantului asigurării, aceasta fiind deosebirea fundamentală între un produs unit-linked și produsele de asigurare tradițională. Unit-ul reprezintă o diviziune a fondurilor financiare, asigurând dreptul clientului de a participa la performanța fondurilor financiare. Asigurătorul care încheie contractul unit-linked evaluează capitalul în funcție de unitățile de investiție. Prețul sau cursul investiției este calculat în fiecare zi sau săptămână. Valoarea poliței este întotdeauna rezultatul unui număr de unități înmulțit cu cursul zilei respective. Așadar, beneficiile obținute din investiții sunt stabilite în relație cu performanța fondurilor de investiții create și puse la dispoziție de asigurător.

Asigurarea tradițională include întotdeauna o asigurare cu termen limită sau o dată scadentă pentru achitarea primei de asigurare. În cazul asigurării unit-linked, contractantul asigurării poate plăti suplimente de primă oricând dorește, ca sume adiționale pentru investiție, sub forma de top-up. În același timp, asiguratul poate beneficia de contravaloarea investiției sale înainte de termen sau mai târziu, nefiind obligat să respecte cu strictețe termenele, ca și în cazul asigurării clasice.

Privind prima de asigurare, la asigurătorul tradițional ea este dată de suma costurilor, primelor de risc și a primelor de depunere, stabilite în prealabil. În cazul unit-linked, asigurătorul care încheie acest tip de contract dispune de un depozit, de unde sunt asigurate sumele pentru rambursarea sau compensarea cheltuielilor și pentru primele de risc, investindu-se diferența. Prima de asigurare nu se mai stabilește pe toată durata asigurării. Asigurătorul unit-linked își extrage sumele de care are nevoie într-un anumit an sau într-o anumită lună pentru acoperirea cheltuielilor și riscurilor din valoarea fondurilor contractantului respectiv. Prin urmare, asigurarea unit-linked nu cunoaște fenomenul finanțării anticipate a primelor de asigurare, care presupune ca, la începutul perioadei de asigurare, prima de asigurare plătită de asigurat să fie mai mare decât este nevoie în realitate. Apare astfel o rezervă care poate fi epuizată în cazul în care, la expirarea perioadei asigurate, prima este prea mică pentru acoperirea riscului. Banii care nu sunt folosiți pentru acoperirea riscului sunt investiți în favoarea asiguratului.

Prima de asigurare are un circuit simplu care este descris în figura numărul 2.1:

Fig. 2.1. Circuitul primei de asigurare în cazul unei asigurări de viață unit-linked

Sursa: prelucrare autoare

Orice produs unit-linked are două componente:componenta de protecție si componenta de investiție. Componenta de protecție este reprezentată de o asigurare de viață, pentru care plata primelor eșalonate se face până la împlinirea vârstei de pensionare. Pe perioada protecției, suma asigurată aleasă de client este garantată de asigurător. În caz de deces, oricând pe durata contractului, beneficiarul desemnat va încasa maximul dintre valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigurării de viață și valoarea contului sau la momentul respectiv. Nivelul sumei asigurate este stabilit de client între o limită minimă și una maximă, în funcție de vârsta sa și de prima plătită. Contul contractantului reprezintă echivalentul valoric al unit-urilor deținute în fondurile financiare ale asigurătorului.

Componenta de investiție constă în cumpărarea de unit-uri din programele de investiții ale asiguratorului. Deținătorul asigurării are dreptul să aleagă procentul de primă care va fi alocat fiecărui program de investiții. În orice moment deținătorul asigurării poate să afle valoarea poliței sale. În plus, oricând dorește, poate modifica raportul de alocare a unit-urilor printr-un transfer de unit-uri sau o redirecționare de prime. În afară de acestea, deținătorul asigurării poate să retragă oricând din bani – cu anumite condiții – prin intermediul unor răscumpărări parțiale. De asemenea, dacă dintr-un anumit motiv dorește să rezilieze polița, deținătorul este îndreptățit să primească valoarea de răscumpărare.

2.1.3. Asigurările de persoane, altele decât cele de viață

Deși sunt tot asigurări de persoane, ele fac parte din asigurările de non-viață deoarece principalele riscuri acoperite nu se referă la riscul de deces ci la riscuri ce creează suferințe fizice sau de altă natură. Aici sunt incluse:

1. asigurarea medicală: este o formă de asigurare destinată acoperirii totale sau parțiale a costurilor de spitalizare, dacă spitalizarea depășește un anumit număr de zile consecutive (de obicei 3 sau 5), a costurilor unui tratament medical ca rezultat al unei boli sau vătămări corporale în perioada asigurată sau pur și simplu acoperirea pentru boală sau compensarea veniturilor pe perioada de boală.Riscul de deces nu este asigurat.

Primele de asigurare sunt diferite pentru bărbați și pentru femei. Ca și în alte tipuri de contracte de asigurare de sănătate se stabilește o perioadă de așteptare, numai după expirarea căreia acoperirea devine efectivă, aceasta poate fi de 3-6 luni.

Costurile acoperite pot fi:

de spitalizare;

de convalescență;

de tratament la domiciliu după externare;

indemnizație pentru maternitate;

consultații la un medic generalist;

consultații, diagnostic și/sau alte taxe la specialiști;

intervenții chirurgicale;

servicii private de ambulanță;

costuri de repatriere;

închirierea unui scaun cu rotile etc.

Sumele asigurate plătite pot îmbrăca următoarele forme:

sume fixe, forfetare reprezentând o indemnizație pe zi de spitalizare sau sumă fixă pentru intervenții chirurgicale;

compensarea cheltuielilor de spitalizare, sub forma unor indemnizații pentru servicii de spitalizare private, tratament medical, chirurgical;

2. asigurarea de accidente : – este un tip de asigurare de persoane diferit de cele de viață practicate. Ea poate fi impusă prin lege pentru anumite categorii de accidente, prin politica de protejare a angajaților unei firme a cărei activitate presupune riscuri semnificative (construcții, industrie, minerit etc.) sau chiar prin condiționarea acestor asigurări de către sindicate.

Ele sunt diferite de asigurările de viață și de aceea se încadrează în categoria asigurărilor de persoane, altele decât cele de viață.

Deosebirile majore dintre cele două categorii sunt:

asigurarea de accidente acoperă (ca risc principal) diverse riscuri de accidente și nu riscul de deces;

se încheie pe termene mai scurte (de obicei un an, dar și pe perioade mai mici) nefiind asigurare pe termen lung;

sumele asigurate se plătesc asiguratului proporțional cu gradul de invaliditate (conform condițiilor de asigurare) spre deosebire de asigurarea de viață la care sumele se plătesc beneficiarului în caz de deces al persoanei asigurate;

asigurările de accident sunt mai simple, în timp ce asigurările de viață pot oferi produse mai complexe care, alături de protecția oferită în cazul producerii riscului asigurat, combină și elementul de economisire sau investire, de care asiguratul beneficiază la expirarea contractului în caz de supraviețuire. De cele mai multe ori, companiile din domeniile ale căror activități presupun riscuri oferă angajaților asigurarea de accidente.

Pentru a nu crea confuzii sau interpretări ulterioare, polița de asigurare de accidente conține diferiți termeni. Unii dintre ei se regăsesc în reglementările legale în vigoare, sunt preluați de acestea, fiind acceptați ca atare. Cei mai importanți sunt:

accidentul: reprezintă un eveniment nedorit, datorat unei cauze exterioare violente, într-o conjunctură nedorită, produs independent de voința asiguratului, care nu este nici așteptat și care generează pagube, răniri, vătămare corporală sau decesul acestuia;

invaliditatea permanentă: reprezintă un prejudiciu corporal permanent ca urmare a unui accident care are drept consecință reducerea potențialului fizic, psio-senzorial sau intelectual, ivită în decurs ce cel mult un an de la data accidentului și ca urmare a acesteia, nesuspectibilă de ameliorări; „asigurătorul datorează asiguratului întreaga sumă asigurată sau o parte din aceasta, în funcție de gradul de invaliditate stabilit de comisia de expertiză medicală”;

incapacitate temporară de muncă: este considerată drept o prejudiciere corporală temporară ca urmare a unui accident care a determinat aceleași efecte de mai sus și care îl împiedică pe asigurat să-și îndeplinească sarcinile de serviciu pe o perioadă de timp limitată.

Asigurarea de accident poate fi încheiată ca asigurare individuală sau colectivă. Aceasta din urmă se poate încheia nominal sau pentru toți angajații pe profesii, pentru toți angajații de profesie sau pentru un număr mediu de angajați;

Obiectul asigurării: îl reprezintă obligația asigurătorului de a plăti sumele asigurate în cazul producerii accidentului sau al decesului din accident al asiguratului și/sau cheltuielile medicale necesare. De obicei societățile de asigurare prevăd și anumite sume asigurate limită până la care se pot încheia aceste polițe;

Riscuri acoperite: fiecare societate de asigurare își stabilește anumite riscuri pe care le acoperă. În general sunt acoperite: accidentele de circulație, accidentele din practicarea sporturilor, funcționarea mașinilor, aparatelor, uneltelor, instalații, degerări pe care asiguratul nu le-a putut evita datorită accidentului, asfixiere, înec, explozii, prăbușiri de teren, fulger, trăsnet, electrocutare, lovire, înțepare, cădere, tăiere, arsuri, atac al unei alte persoane sau a unui animal, accidente produse ca urmare a acțiunii armelor;

Riscuri excluse: sunt în general cele ce se produc datorită unei stări sau comportări anormale, ilegale sau în afara normelor de natură publică a asigurării care facilitează producerea lor, cum ar fi: accidente produse în stare de ebrietate a asiguratului, intoxicații ca urmare a abuzului de alcool, medicamente și droguri, accidente produse ca urmare a acțiunilor de natură delictuală, imprudențe sau neglijențe grave, urmări ale operațiilor chirurgicale sau tratamente care nu au legătură cu accidentul, urmări a bolilor profesionale, infecțioase sau psihice, accidente produse de orice formă de război, revoluție, explozie chimică, contaminare din orice cauză, poluare, sinucidere sau tentativă de sinucidere etc. În funcție de gravitatea efectelor accidentului, asiguratul primește o anumită sumă de bani, conform unei scheme propuse de asigurător și acceptată de asigurat, conform contractului de asigurare. Plata sumei asigurate se face pe baza unor documente (inclusiv medicale) și a unor investigații pe care asigurătorul are dreptul de a le efectua;

3. asigurarea de călătorie acoperă accidentele sau îmbolnăvirile ce pot să apară în perioada contractuală menționată în poliță pe parcursul unei călătorii determinate (de obicei în străinătate). Unele societăți acoperă și riscul de deces în această perioadă.

Îmbolnăvirea este definită ca o schimbare importantă a stării de sănătate fizică a persoanei asigurate ceea ce este important în această situație este faptul că în contractul de asigurare îmbolnăvirea este acoperită numai dacă nu este legată de o manifestare preexistentă a unei boli cunoscute sau malformații pentru care s-au făcut tratamente prescrise de medic.

În cazul producerii unui accident sau a unei îmbolnăviri conform definițiilor din contractul de asigurare, asigurătorul printr-un împuternicit (de obicei o societate care prestează servicii de asistență în numele acesteia) va organiza și va lua toate măsurile pentru acordarea ajutorului necesar în situația concretă.

Pe toată durata călătoriei asigurătorul va plăti pentru asigurat anumite sume ce reprezintă cheltuieli rezonabile și normale pentru situația respectivă.

În situația în care asiguratul nu este spitalizat și va plăti direct sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli, se poate solicita asigurătorului rambursarea cheltuielilor medicale pe baza unor documente solicitate de acesta din urmă.

Asiguratul va trebui să accepte și exercitarea dreptului asigurătorului de a examina pe cheltuiala sa pe asigurat în țara în care s-a încheiat asigurarea la o clinică impusă de obicei de acesta.

Ca regulă nu se rambursează cheltuielile care au fost făcute fără respectarea condițiilor poliței, care nu se încadrează în limitele geografice prevăzute sau care presupun anumite tratamente sau intervenții pentru boli avute anterior călătoriei.

Aici se încadrează: sarcina și complicațiile ei, afecțiuni sau boli psihice, SIDA, infectarea cu HIV, chirurgie plastică, perioadele petrecute în centrele de recuperare, psihanaliză sau dezintoxicare, tratamente oftalmologice, aparate auditive, tratamente stomatologice proteice, vaccinări și orice alte consultații medicale care nu au legătură cu unul din evenimentele asigurate.

Evenimentele excluse printre care: război de orice natură, consumul de droguri sau medicamente ca urmare a unui tratament ce nu a fost prescris de un medic autorizat, consumul de alcool, sinuciderea, tentativele de sinucidere și consecințele acesteia, participarea persoanei asigurate la competiții sportive de orice fel, la demonstrații, rebeliuni, acte care contravin legii. Pentru asigurați se recomandă o atentă alegere a asigurării de sănătate (călătorie), în funcție de condițiile concrete și evident al primei de asigurare.

2.2. Principalele elemente tehnice ale asigurărilor de viață

Asigurările sunt activități cu un conținut complex, iar formele sub care ele se încheie sunt diferite, cu toate acestea ele au elemente comune. Ele implică o serie de factori, persoane fizice și juridice între care se stabilesc niște raporturi sau relații juridice, în baza legii.

Asigurătorul este „persoana juridică (societatea de asigurări) care are ca obiect de activitate realizarea de operațiuni de asigurare prin constituirea fondului de asigurare, contractarea asigurării, plata sumei asigurate și a altor indemnizații de asigurare rezultate din asigurările de persoane. În accepțiune legislativă”. Prin asigurător se înțelege persoana juridică română autorizată în condițiile legii, sucursala sau filiala unui asigurător dintr-un stat terț, precum și sucursala unei societăți de asigurare sau mutuale dintr-un stat membru, are a primit o autorizație de la autoritatea competentă a statului membru de origine pentru a realiza intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres și de recuperare, precum și investirea sau fructificarea fondurilor proprii și atrase prin activitatea desfășurată.

Asiguratul este o persoană fizică sau juridică care în baza unor clauze dinainte stabilite și de comun acceptate intră în relații juridice de asigurare cu asigurătorul. In cele mai dese cazuri asiguratul este persoana fizică sau juridică ce perfectează relația de asigurare în calitate de contractant, efectuează plata primelor de asigurare în vederea constituirii fondului de asigurare și este îndreptățită să solicite asigurătorului suma asigurată în cazul ivirii evenimentului asigurat. Mai simplu, „este persoana care are contract încheiat cu asigurătorul”

Contractantul constituie o excepție în raportul de asigurare. In această calitate se regăsesc acele persoane fizice sau juridice care au un interes în legătură cu asiguratul și care contractează asigurarea în numele și pentru acesta. Contractantul își asumă „sarcina de a negocia condițiile încheierii asigurării, semnarea contractului de asigurare (încheierea lui) și plata primei de asigurare la scadențele stabilite de comun acord.”

Beneficiarul de asigurare – de regulă este însuși asiguratul. In unele situații, prevăzute expres în condițiile de asigurare calitatea de beneficiar o pot avea și alte persoane, specificate expres în contractul de asigurare sau numai în poliță. In asemenea cazuri în polițele de asigurare se vor menționa toți factorii implicați – respectiv asigurătorul, contractantul și, în cazul decesului asiguratului, beneficiarul sumei asigurate.

Subiectul asigurării – sunt persoanele care în schimbul achitării de către asigurat sau contractant a unei prime de asigurare, asigurătorul garantează persoanei ca asigurat, plata sumei asigurate stabilite inițial, în cazul producerii evenimentului asigurat (deces, boală, invaliditate, supraviețuire).

Interesul în asigurare – reflectă ”manifestarea de voință favorabilă promovării raporturilor de asigurare dintre asigurat și asigurător. Interesul în asigurare este motivat de risc într-un context social, economic de mediu dar poate constitui și efectul unor acțiuni educaționale precum și al potenței financiare a persoanelor fizice și juridice”.

Riscul – în limbaj internațional risc înseamnă și obiectivul asigurat sau obiectul asigurării ,în cazul asigurării de persoane – persoana asigurată

Suma asigurată este definită ca „partea din valoarea asigurată pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului.

Astfel în asigurările de persoane se ține seama de dorința asiguratului în înțelegere cu asigurătorul, nu în ultimul rând de puterea financiară a asiguratului sau a contractantului, suma asigurată fiind precizată în contractul de asigurare. Suma asigurată se plătește integral sau parțial asiguratului sau beneficiarului asigurării în caz de invaliditate totală sau deces al asiguratului sau parțial în cazurile de invaliditate permanentă parțială

Prima de asigurare este suma de bani, dinainte stabilită pe care asiguratul este obligat în baza contractului de asigurare sau în baza legii să o plătească asigurătorului în schimbul preluării riscului asigurat și angajamentul său de a achita asiguratului, la producerea riscului asigurat a despăgubirii sau a sumei asigurate cuvenite. Ea este o taxă pentru protecția oferită de asigurător.

Între forma de asigurare și risc există o corelație necesară. Prima de asigurare constituie prețul pentru care asigurătorul preia asupra sa riscul.

Prima de asigurare cu care se operează în practica de asigurări este prima brută sau comercială. Componentele sale sunt prima netă (sau prima de risc) și adaosul (sau cheltuielile de administrație) la prima netă. În cazul asigurărilor mutuale suma plătită de asigurat se numește cotizație.

Paguba – dauna nu se aplica în asigurările de persoane, ci există noțiunea de vătămare corporală. Înștiințarea producerii evenimentului se face întotdeauna de asigurat declanșând intervenția asigurătorului pentru constatarea și evaluarea sub aspect economic a acestuia.

De asemenea, noțiunea de despăgubire în cazul asigurărilor de persoane nu se aplică, suma datorată de asigurător la producerea evenimentului asigurat fiind denumită sumă asigurată sau indemnizație de asigurare.

Perioada de asigurare în cazul asigurărilor de viață durata asigurării este mai mare de un an, ajungând după caz la 20 ani și chiar 30 ani. Se pot întâlni asigurări și cu perioade nedeterminate.

Interferențele elementelor asigurărilor de viață sunt redate în figura numărul 2.2:

Fig. 2.2. Elementele tehnice ale asigurărilor de viata

Sursa: prelucrările autoarei după Cistelecan L.-Tratat de asigurări comerciale, Editura Academiei Romane,București,2013, p.90

2.3. Simularea beneficiilor așteptate ale asiguratului pentru contractele de asigurări de tip unit-linked și a celor tradiționale – prezentare comparativă

Primele dezvoltări teoretice privind tarifarea contractelor de asigurări, probabilitate de ruină în finanțe și asigurări se datorează celebrilor actuari scandinavi Harald Cramer și Filip Lundberg. Apropierea conceptului de măsură a riscului, de problematica instituțiilor financiare, în ansamblul lor, a fost o temă puternic dezbătută în literatura de specialitate, dintre dntre cele mai importante studii amitim cele ale lui Acerbi, C. (2004) și Darkiewicz ș.a. (2003)- expert de origine poloneză, consultant în proiectul Solvency II.

Datorită faptului că societățile de asigurări sunt intermediari financiari, valoarea activelor și a pasivelor acestora depinde de modificarea condițiilor existente pe piețele financiare. Mai mult, „valoarea pe care cumpărătorii o atribuie produselor de figurare depinde de soliditatea financiară a societății de asigurări, de aceea solvabilitatea are o foarte mare importanță pentru clienți, investitori, pentru instituțiile de supraveghere și pentru asigurătorii înșiși”.

Scopul principal al oricărei companii, inclusiv al societățile de asigurare este de a obține profit, astfel încât să acopere cheltuielile din venituri realizate. În accepțiunea lui Schmidli (2008) „asigurarea de viață face parte dintr-un domeniu care este foarte aproape de finanțele matematice deoarece performanțele unui contract sunt măsurate prin randamentul investițiilor, riscul de mortalitate nu este o mare problemă, deoarece se aplică legea numerelor mari iar riscul de investiție funcționează ca și în finanțe matematice” . În industria asigurărilor se întâlnește un fenomen original, unic, „asigurătorul "vinde" înainte de "a produce", înainte de a ști "costul bunurilor vândute ". Societatea de asigurări trebuie să câștige încrederea clienților, pentru că acest lucru este esențial mai ales în domeniul asigurărilor de viață unde durata relațiilor asigurat – asigurător este mai mare. „Valoarea pe care cumpărătorii o atribuie produselor de asigurare depinde de soliditatea financiară a societății de asigurări, vânzarea unei asigurări se face pe baza unei relații de încredere între agentul de vânzări și client, de aceea înainte de a vinde trebuie câștigată încrederea clientului”.

Problemele finaciare ale sociețăților de asigurări decurg din „modul în care se realizează subscrierea, în principal în ceea ce privește tarifarea, selecția riscurilor și stabilirea rezervelor tehnice” astfel nici cele mai puternice companii de asigurări nu pot rămâne indiferente atunci când competitorii lor direcți sunt gata să acapareze orice client pierdut ca urmare a creșterii prețului asigurării.

În continuare ne vom axa pe o analiză comparativă între produse de asigurări în funcție de prima de asigurare plătită de asigurat, care corelată venitul contractantului poate fi, în cazurile analizate, unică sau anuală.

„Prima de asigurare trebuie astfel estimată încât să acopere integral atât riscurile pe care societățile de asigurare și le asuma față de asigurați,cât și cheltuielile pe care le suportă pentru efectuarea operațiilor de asigurare”. Calculul primelor de asigurare la asigurările de viață se face pe baza unor formule distincte, specifice. „Primele de asigurare trebuie să fie adecvate, echitabile, în raport cu sumele asigurate, pe cale de consecință activitatea actuarului este una foarte importantă în cadrul unei societăți de asigurare.”.

Prima netă unică presupune prima de asigurare plătită de asigurat la începutul perioadei se asigurare, adică la momentul încheierii asigurării își achită toate obligațiile financiare față de asigurător sub aspectul unei plăți unice. Contractul rămâne activ pe toată perioada asigurării, fără plata unor prime suplimentare succesive. Prima netă anuală presupune achitarea de către asigurat a aceleași prime sub aspectul unor rate de primă eșalonată plătită anual. Structura portofoliului de subscriere trebuie realizată atât prin „analiza rentabilității, cât și prin analiza stabilității financiare a activității de asigurare astfel, asigurătorii trebuie să cerceteze modalitățile de fundamentare a tarifelor de prime, căile de atragere în asigurare pentru a realiza o structură optimă a portofoliului la un anumit nivel de stabilitate financiară dorit de societate”.

2.3.1. Produs cu componentă investiționlă și cu plata anuală a primei de asigurare

Vom analiza un produs de tip unit – linked cu următoarele caracteristici:

Produsele de asigurări cu componentă investițională sunt produse complexe,dar sunt mai riscante decât asigurările tradiționale de viață. Acest tip de asigurare are doua componente: componenta de protectie – asigurarea de viata și componenta de investitie, prin accesul la programele de investitii.

Vom analiza trei tipuri de programe investiționale:

investirea primei pentru investiții 100% în acțiuni, în titluri de participare, grad de risc foarte ridicat 6 ( pe o scală de la 1 la 6);

investirea primei pentru investiții 50% în instrumente cu venit fix (titluri de stat, obligațiuni, depozite), 50% în acțiuni, în titluri de participare, grad de risc 4;

investirea primei pentru investiții 100% în instrumente cu venit fix (titluri de stat, obligațiuni, depozite) grad de risc 2.

Primele plătite pentru investitii se transformă în unituri în cadrul programelor de investitii pe care asiguratul le-a ales prin împarțirea primei la pretul de cumpărare al unitului.

Riscul asociat programului de investiții pe care și-l asumă asiguratul este un indicator al fluctuațiilor (creșterea/ scaderea) prețului unitului. Valoarea contului este calculată înmulțind numărul de unituri din contul aferent contractului de asigurare cu prețul de vânzare valabil pentru momentul respectiv. Prețul unitului este calculat după deducerea taxei de administrare a programului de investiții.

Acest tip de produs acoperă și decesul persoanei asigurate pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare iar societatea de asigurări va plăti beneficiarilor:

– în cazul decesului persoanei asigurate pe perioada de plată a primelor de asigurare beneficiarii vor primi indemnizația de deces formată din suma asigurată în caz de deces și valoarea contului la data decesului persoanei asigurate;

– în cazul decesului persoanei asigurate pe durata unui contract plătit integral sau a unui contract liber de plata primelor beneficiarii vor primi valoarea contului contractului la data decesului persoanei asigurate.

Contactele de asigurare pot fi însoțite și de opțiuni suplimentare:

– opțiunea suplimentară de scutire de plata primelor – permite încetarea plății primelor dacă asiguratul devine incapabil să continue plata acestora ca urmare a dobândirii unei invalidități permanente survenite după intrarea în vigoare a contractului de asigurare.

– asigurarea suplimentară de interventie chirurgicală în caz de accident – acopera riscul de intervenție chirurgicală suferită de către persoana asigurată pentru afecțiuni cauzate direct de un accident, pe perioada de valabilitate a acestei asigurări suplimentare. În funcție de gravitatea intervenției chirurgicale suferite, indemnizația de intervenție chirurgicală acordată pe parcursul unui an contractual este de până la maximum de 5 ori suma asigurată aleasa pentru această opțiune suplimentară.

– asigurarea suplimentară de spitalizare în caz de accident – acoperă riscul de spitalizare a persoanei asigurate, ca urmare a unei afecțiuni cauzate direct de un accident, pe perioada de valabilitate a acestei asigurări suplimentare. Indemnizația de spitalizare este calculată înmulțind suma asigurată aleasă pentru spitalizare cu numarul de zile petrecute în spital, din care se scad două zile din perioada acoperită. Numarul maxim de zile de spitalizare ce pot fi plătite în fiecare an este nelimitat cât timp asigurarea suplimentară este in vigoare conform condițiilor contractuale și legislației in vigoare. Vom analiza situația în care asiguratul supraviețuiește până la sfârșitul contractului de asigurare când va primi valoarea contului după încheierea contractului. În tabelele nr. 2.1, 2.2, 2.3 sunt prezentate evoluțiile contactului în funcție de programul investițional ales de asigurat.

Într-o lucrare a sa Mossin (1968) a analizat diferite scenarii, cu privire la comportamentul rațional al unui individ la cumpărarea unei asigurări de viață. Autorul susține că „o persoană cu aversiune scăzută la risc, își va proteja veniturile și nu va risca prea mult, iar cei cu o aversiune ridicată, își vor risca avuția în speranța unor câștiguri mai mari”.

„Persoanele cu un orizont investițional lung, dispuse să riște la maxim, care doresc un randament ridicat pe termen lung, vor opta pentru un program de investiții cu risc 6 pe scală. Obiectivul programului este de a realiza creșteri de capital pe termen lung prin investitrea 100% în acțiuni”, după cum se poate observa din tabelul nr. 2.1 valoarea contului la sfârșitul contractului este 73.258 lei. Din punct de vedere al câștigului asiguratului este cel mai avantajos dar nerecomndat în perioade de criză financiară, fiind prea riscant.

Tabelul 2.1

Evoluția contractului de asigurare prin investirea primei pentru investiții 100% în acțiuni

Sursa: prelucrare autoroare cu ajutorul programului investițional EQUITY din cadrul NN Romania

„Persoanele cu o ușoară apetență la risc, care vor să-și știe investiția în sigurantă dar care caută și oportunități de obținere a unui randament superior celui aferent unui program de investiții în instrumente cu venit fix, vor opta pentru investirea într-un portofoliu diversificat”, așa cun rezultă din tabelul nr. 2.2, caz în care clientul a optat pentru investirea primei pentru investiții în egală măsură în acțiuni și titluri cu venit fix, valoarea contului la sfârșitul contractului este 70.828 lei.

Tabelul 2.2

Evoluția contractului de asigurare prin investirea primei pentru investiții 50% în instrumente cu venit fix și 50% în acțiuni

Sursa: prelucrare autor cu ajutorul programului investițional MIXT 50 din cadrul NN Romania

„Persoanele cu toleranță redusă la risc și cu orizont investițional scurt care doresc ca investiția lor sa fie în siguranță vor opta pentru un program investițional care va genera creșteri de capital pe termen lung și randamente stabile prin investirea de 100% în instrumente cu venit fix”, așa cum se poate observa din tabelul nr. 2.3 valoarea contului atinge în ultimul an de contract valoarea de 68.382 lei.

Detaliile clare legate de costurile asociate componentei investiționale (comisioane de administrare, răscumpărare) sunt necesare a fi știute înainte de a se semna contractul, pentru a le putea compara ulterior cu cele ale unui fond mutual cu portofoliu asemănător. Dacă agentul care vinde polița nu le oferă explicit, o simulare a evoluției investiției contactului, utilizând măcar un scenariu (optimist, pesimist sau cel al unit-urilor conctante) trebuie cerută asigurătorului, care este obligat să o ofere altfel trebuie schimbată orientarea spre un alt asigurător.

O atenție sporită trebuie acordată profitului potențial sugerat de agenții de asigurări. Unii dintre aceștia fac simulări generoase pornind de la performanțele trecute ale unit-urilor.

Tabelul 2.3

Evoluția contractului de asigurare prin investirea primei pentru investiții 100% în instrumente cu venit fix

Sursa: prelucrare autor cu ajutorul programului investițional BOND din cadrul NN Romania

Dacă se dorește retragerea sumele depuse cu creșterile aferente se poate constata că în primii ani 2 nici nu există valoare de răscumpărare, comisioanele penalizatoare fiind comparabile cu valoarea investiției (în al treilea an de altfel, suma retrasă este mai mică decât cea obținută însumând depunerile lunare). Cine ar dori să răscumpere aceste united-linked-uri în primii 2 ani? ar descoperi că singurul câștig palpabil a fost doar componenta de protecție aferentă asigurării de viață.

În general, asigurările de viață se încheie pe o perioadă cuprinsă între 5 și 25 de ani, și nu se poate prevedea cu exactitate ce se poate întâmpla într-un răstimp atât de îndelungat. Oricum, istoria arată că, după ce o acțiune scade, ea poate să își revină și să recupereze pierderea. Cei care se gândesc la o investiție pe termen scurt nu ar trebui să cumpere acțiuni. Firmele de asigurări au o viziune pe termen lung în privința câștigului. Nu este ca în cazul băncilor, care se așteaptă la profit peste un an sau doi, în domeniul asigurărilor cu cât profitul este obținut mai târziu, cu atât este mai bun.

Atât valoarea contului la sfârsitul contractului cât și indemnizația de deces a persoanei asigurate sunt mult mai mari investind 100% în acțiuni, dar riscul este pe măsură, acest lucru se poate observa și din tabelul nr. 2.1. În perioada de criză este recomandat programul de investiții cu risc scăzut chiar dacă randamentul este mai mic, este mai sigur obținut prin investiții în instrumente cu venit fix.

Persoana asigurată ar pierde mult din investiția făcută daca se hotărăște să renunțe la polița de asigurare, valoarea de răscumparare se apopie de valoarea contului abia în ultimii 2-3 ani de contract, indiferent de programul de investiții ales.

Vom analiza evoluția valoarii contului prin prisma primelor pentru investiții pentru a pune în evidență corelația dintre aceste variabile, și pentru a descrie dependențele dintre intrările și ieșirile din sistemul economic analizat. Graficele sunt prelucrate cu ajutorul programului informatic Eviews 8.0, iar figurile în care sunt descrise dependențele dintre fenomenele studiate sunt realizate în programul informatic Mathcad 1.3.

Modelul clasic de regresie liniară reprezintă una dintre tehnicile statistice cele mai des utilizate în analiza economică. Cea mai simplă modalitate de a specifica o ecuație liniară de regresie, este de a preciza lista variabilelor care se doresc a fi utilizate în ecuație. În primul rând, trebuie să includă numele variabilei dependente, urmată de o listă a variabilelor explicative. Având specificată ecuația, în continuare trebuie aleasă o metodă de estimare. În cadrul modelului clasic de regresie estimarea se realizează cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate.

Seriile de date pentru mărimile ce intervin în cadrul acestei analize sunt date în Tabelele 2.1, 2.2, 2.3. Pentru sistemul analizat considerăm valoarea contului ca și mărime de ieșire (), iar suma primelor pentru investiții, ca mărime de intare ().

Așa cum se observă, sistemul analizat este unul cu o singură variabilă de intrare și o singură variabilă de ieșire, dependența dintre cele două variabile fiind una directă de tip liniar. Din acest motiv și modelul ales pentru realizarea corelației dintre cele două mărimi este unul liniar, de forma următoare:

(2.1)

În Figurile 2.3, 2.4, 2.5 este reprezentată dependența dintre valoarea contului și suma primelor pentru investiții.

Fig. 2.3. Dependența dintre valoarea Fig. 2.4. Dependenței dintre valoarea

contului și suma primelor pentru investiții prin contului și suma primelor pentru

programul cu risc 6 pe scală investiții prin programul cu

risc 4 pe scală

Fig. 2.5. Dependenței dintre valoarea contului și suma primelor pentru investiții prin programul cu risc 2 pe scală

Sursa: Prelucrare autor

Din figurile de mai sus, putem observa că exista o dependență liniară între cele două variabile, observându-se trendul ascendent în ceea ce privește valoarea contului versus suma primelor pentru investiții.

Cu ajutorul programului Eviews 8.00 se vor determina parametrii modelului liniar de regresie, definit în relația (2.1) și se vor verifica ipotezele pe baza cărora modelul ales poate fi validat. Astfel, modelul liniar, pentru determinarea valorii contului în funcție de prima investită în cele trei tipuri de programe investiționale, determinată în urma utilizării programului Eviews, este dat de următoarele relații:

– pentru programul investițional cu risc 6 pe scală

(2.2)

pentru programul investițional cu risc 4 pe scală

(2.3)

pentru programul investițional cu risc 2 pe scală

(2.4)

Conform relațiilor de mai sus, putem spune că dacă creștem prima pentru investiții din ultimul an analizat cu 1 leu, valoarea estimată a contului va crește cu 1,27 lei prin prisma primului program investițional, respectiv cu 1,20 lei și 1,15 lei prin prisma celorlalte două programe investiționale.

În Tabelele 2.4, 2.5, 2.6 sunt reprezentate atât valorile parametrilor modelului liniar de regresie (coloana 2), cât și valorile testelor statistice aplicate. Astfel, observăm că valoarea lui R-squared (raportul de determinare) este foarte aproape de valoarea 1, valoarea mare a acestui indicator demonstrând o dinamică a valorii contului bine specificată în raport cu suma primelor pentru investiții. Coloana Variabile, precizează numele variabilei, în cazul nostru, valoarea contului, căreia îi corespunde paramerul din coloana alăturată. Fiecare parametru astfel estimat măsoară contribuția marginală a variabilei independente, adică suma primelor pentru investiții, respective asupra variabilei dependentă, în condițiile în care toate celelalte variabile explicative nu își modifică valorile.

Coeficientul asociat variabilei denumită C este, de fapt, constanta din ecuația de regresie și reprezintă nivelul mediu al variabilei dependente atunci când toate variabile independente sunt zero. Ceilalți parametrii pot fi interpretați ca fiind indicatori de senzitivitate ai relației dintre variabila independentă corespunzătoare și variabila dependentă, presupunând că valorile tuturor celorlalte variabile nu se modifică.

Pe colaoana Std. Error sunt prezentate erorile standard estimate ale estimărilor coeficienților ecuației de regresie. “Erorile standard măsoară fiabilitatea statistică a estimării unui parametru – cu cât sunt mai mari erorile standard, cu atât este mai mult „zgomot statistic” în estimări”.

Coloana denumită t-statistic prezintă statistica testului t care se calculează ca raportul dintre mărimea coeficientul estimat și eroarea sa standard și este utilizat pentru a testa ipoteza nulă că respectivul coeficient este egal cu zero. Pentru a interpreta valoarea statisticii testului t, trebuie să se examineze probabilitatea de a observa această valoarea a testului având în vedere că respectivul coeficient este, în realitate, egal cu zero.

Ultima coloană, numită Prob., prezintă probabilitatea de a obține o valoare teoretică a statisticii testului t la fel de mare în modul ca cea observată în urma calculării acesteia pentru perioada considerată. Calculul acestei probabilități se realizează plecându-se de la ipoteza că erorile sunt normal distribuite sau că estimatorul considerat are o distribuție asimptotică normală.

Această probabilitate este, de asemenea, cunoscută sub numele de p-value și reprezintă nivelul de semnificație marginală a testului. Având la dispoziție p-value asociat acestui test, se poate spune rapid dacă se respinge sau se acceptă ipoteza nulă conform căreia coeficientul este zero, față de ipoteza alternativă care presupune că parametrul este diferit de la zero. De exemplu, dacă se dorește efectuarea testului la un nivel de semnificație de 5%, un p-valoare mai mic de 5% poate fi considerat o dovadă pentru a respinge ipoteza nulă conform căreia paramerul respectiv este zero.

Testul R-squared măsoară succesul cu care ecuația de regresie reușește să explice valoarea variabilei dependente în cadrul modelului. Valoarea testului este egală cu 1 în cazul în care ecuația de regresie se potrivește perfect și zero în cazul în care nu se potrivește mai bine decât media variabilei dependente, în cazul nostru indiferent de programul investițional folosit este foarte apropiată de 1. O problemă majoră în ceea ce privește utilizarea testului R-squared, ca o măsură a potrivirii modelului la datele disponibile, se referă la faptul că valoarea acestui test nu scade niciodată pe măsură ce se adaugă mai mulți regresori. Astfel, în cazuri extreme, se poate obține o statistică egală cu 1 dacă se includ atât de mulți regresori independenți, câte observații sunt analizate. Testul Adjusted R-squared reprezintă o alternativă, aceasta având avantajul că penalizează adăugarea de regresori care nu contribuie la puterea explicativă a modelului. Astfel, R-squared poate scădea pe măsură ce sunt adăugați regresori, nu este cazul nostru , ambele valori fiind foarte aproape de 1. Testul Durbin-Watson reprezintă o măsură a corelației seriale a reziduurilor. Dacă DW are o valoare mai mică de 2, există dovezi de corelație serială pozitivă. Există teste mai puternice pentru analiza existenței corelației seriale în reziduurile ecuației de regresie, cum ar fi testul Q, precum și testul Breusch-Godfrey, ambele oferind un cadru de testare mai general decât testul Durbin-Watson.Criteriul informațional Akaike (Akaike Information Criterion – AIC) este folosit în selecția între două modele estimate pentru același set de date. Astfel, modelele caracterizate prin valori mai mici ale AIC, sunt de preferat celor caracterizate de valori mai mari, în cazul nostru cea mai maică valoare o are prin programul investițional cu risc 2. Schwarz Criterion (SC) reprezintă o alternativă a criteriului AIC folosit însă în același scop.

În cazul nostru cei trei indicatori ce au la bază teoria informației (criteriul Akaike și criteriul Schwartz și Hannan-Quinn), arătă faptul că modelul ales este unul foarte bun, valorile acestora fiind foarte apropiate.

F-statistic reprezintă statistica asociată testului care are drept ipoteză nulă că toți coeficienții din regresie (mai puțin constanta) sunt zero. Valoarea p-value asociată, notată Prob(F-statistic), este nivelul de semnificație marginal al acestui test. În cazul în care valoarea p-value este mai mică decât nivelul de semnificație testat, să zicem 1%, se respinge ipoteza nulă conform căreia toți coeficienții sunt egali cu zero.

Tabelul 2.4 Tabel 2.5

Program investițional risc 6 Program investițional risc 4

Sursa: Prelucrare autor

Tabelul 2.6

Program investițional risc 2

Sursa: Prelucrare autor

Testul Durbin-Watson este aplicat pentru verificarea ipotezei prin care seria reziduurilor este necorelată. Valoarea calculată a acestui test, preluată din tabelele nr. 2.4, 2.5, 2.6 (Dw cuprins între 0,136024 și 0,137439), se compară cu valorile tabelate ale acesteia. Pentru un prag de semnificație de 5%, și pentru un număr de 20 observații, valorile tabelate ale testului Durbin-Watson sunt d1=1,2 d2=1,41. Comparând valorile tabelate cu valoarea calculată, putem spune că seria reziduurilor este corelată. Pentru a demonstra că modelul este unul bun, putem aplica și alte teste cu ajutorul programului Eviews. Aplicând testul Breusch-Godfrey vom obține:

Breusch-Godfrey Serial Correlation LM Test

În toate cazurile valoarea p-value pentru este mai mica decât 0,05 prin urmare respingem ipoteza de nul care aici este H0: Seria reziduală nu este autocorelată. Aceasta este un punct slab al modelului analizat.

Analiza rezuduala impune verificarea homoskedasticității și tesarea normalității seriei reziduale. Vom face aceasta cu testul Breusch-Pagan-Godfrey:

În toate cazurile p-value este superioara pragului deci acceptăm ipoteza de nul adică H0: Seria reziduala nu este heteroskedastică adică este homoskedastică, caracteristică pozitivă pentru modelul regresiei liniare.

Să testăm normalitatea seriei reziduale cu testul Jarque-Bera:

În toate cazurile p-value este superioară pragului de 0,05 deci nu poate fi respinsă ipoteza nulă care este aici H0: Seria reziduală este normal distribuită din nou o caracteristică pozitivă a modelului analizat. În concluzie din cele 6 caracteristici (R2>60%, majoritatea p-valorii coeficienților să fie reprezentativi, p-valoarea testului F corespunzători tuturor coeficienților să fie inferioară pragului de 0,05, seria reziduală să nu fie corelată (aceasta în cazul analizat, este singura condiție care nu se verifică), seria reziduală să fie homoskedastică, (seria reziduală să fie normal distribuită) necesare obținerii unui model foarte bun al regresiei liniare sunt respectate 5, deci modelul este foarte bun fiind reprezentativ din punct de vedere statistic.

Variația în timp a valorii contului determinată cu ajutorul modelului liniar de regresie (verde) cu punerea în evidență a reziduului (albastru) este prezentată în figurile 2.6 ( prin programul investițional cu risc 6), figura 2.7 (prin programul investițional cu risc 4), figura 2.8 (prin programul investițional cu risc 2).

Fig. 2.6 Variația în timp a valorii contului Fig. 2.7 Variația în timp a valorii contului

prin programul investițional cu risc 6 pe scală prin programul investițional cu risc 4 pe scală

Fig. 2.8 Variația în timp a valorii contului

prin programul investițional cu risc 2 pe scală

Sursa: Prelucrare autor

Pe de altă parte, matricea de covarianță a estimatorilor modelului liniar de regresie este prezentată în relațiile 2.5 (prin programul investițional cu risc 6), 2.6 (prin programul investițional cu risc 4), 2.7 ( prin programul investițional cu risc 2):

(2.5)

(2.6)

(2.7)

Erorile standard ale coeficienților estimați sunt rădăcinile pătrate ale elementelor de pe diagonala matricei de varianță-covarianță a coeficienților.

Din cele prezentate mai sus, putem trage concluzia că între cele două variabile din cadrul modelului există o dependență liniară puternică.

2.3.2. Produs cu componentă investiționlă și cu plata unică a primei de asigurare

Aceste produse sunt concepute astfel încat sa confere o creștere pe termen lung a investitiilor, pachetul de servicii este mai costisitor, asiguratul este obligat să investească foarte mult daca vrea un beneficiu mare. „Persoanele prudente vor opta pentru titluri de stat sau obligațiuni. Siguranța mai ridicată a acestor instrumente în raport cu alte clase de active le va oferi gradul de confort necesar pe parcursul contractului. Persoanele cu apetit la risc vor investi în acțiuni. Acest tip de investiție îi va ajuta să obțină randamentele așteptate pe termen lung și să își atingă obiectivele urmărite, fiind însă tot timpul conștienți de riscul asumat. Ații vor opta pentru o variantă de mijloc, cert este că se poate opta pentru o asigurare bazată pe investiții, deși mai costisitoare, este mai rentabilă decât o asigurare tradițională de viață.” .

Vom analiza un produs de tip unit – linked cu următoarele caracteristici:

Vârsta persoanei asigurate 36 ani

Sex Feminin

Suma asigurată în caz de deces din accident 15.000,00 RON

Durata contractului de asigurare 20 ani

Prima unică de asigurare 60.000,00 RON

– din care costul anual al asigurării de deces din accident 27,00 RON

Produsul de asigurare cu componenta de investitii, prezentat mai sus are două componente:

-componenta de protecție – asigurarea de deces din accident;

-componenta de investiție, prin accesul la programele de investiții.

În cazul decesului persoanei asigurate din accident pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare, societatea de asigurări va plati beneficiarilor:

– în cazul decesului persoanei asigurate din accident – suma asigurată în caz de deces din accident și valoarea contului contractului la data decesului persoanei asigurate, adică indemnițația de deces;

– în cazul decesului persoanei asigurate din alte cauze decât accident – valoarea contului contractului la data decesului persoanei asigurate.

Vom analiza situația în care asiguratul supraviețuiește până la sfârșitul contractului de asigurare când va primi valoarea contului după încheierea contractului. Prima unica plătită pentru asigurarea de baza se transformă în unit-uri în cadrul programelor de investiții pe care asiguratul le-a ales prin împărțirea primei la prețul de cumpărare al unitului:

investirea primei unice 100% în actiuni, în titluri de participare, grad de risc foarte ridicat 6 ( pe o scală de la 1 la 6);

investirea primei unice 50% în instrumente cu venit fix (titluri de stat, obligațiuni, depozite), 50% în acțiuni, în titluri de participare, grad de risc 4;

investirea primei unice 100% în instrumente cu venit fix (titluri de stat, obligațiuni, depozite) grad de risc 2.

În tabelele de mai jos sunt prezentate evoluțiile estimate ale contractului prin investirea primei unice în programele de invesțiții prezentate mai sus.

Tabelul 2.7

Evoluția contractului de asigurare prin investirea primei unice 100% în acțiuni

Sursa: prelucrare autor cu ajutorul programului investițional EQUITY din cadrul NN Romania

Tabelul 2.8

Evoluția contractului de asigurare prin investirea primei unice 50% în instrumente cu venit fix și 50% în acțiuni

Sursa: prelucrare autor cu ajutorul programului investițional MIXT 50 din cadrul NN Romania

Tabelul 2.9

Evoluția contractului de asigurare prin investirea primei unice 100% în instrumente cu venit fix

Sursa: prelucrare autor cu ajutorul programului investițional BOND din cadrul NN Romania

Prosusele cu primă unică sunt cele mai avantajoase, din punct de vedere al câștigului asiguratului, dar marele dezavantaj este că persoana care dorește o astfel de poliță trebuie să dispună de toți banii pe care îi va plăti cu titlul de primă la începutul contractului. Atât valoarea contului cât și indemnizația de deces și valoarea de răscumpărare sunt mai mari ca valoare comparativ cu produsul unit-linked cu plata anuală a primei de asigurare.

Seriile de date pentru mărimile ce intervin în cadrul acestei analize sunt date în Tabelele 2.7, 2.8, 2.9. Pentru sistemul analizat considerăm valoarea contului ca și mărime de ieșire (), iar suma primelor pentru investiții, ca mărime de intare ().

Dependența dintre cele doua variabile este prezentată în figurile de mai jos:

Fig. 2.9. Dependența dintre valoarea Fig. 2.10. Dependenței dintre valoarea

contului și prima unică prin programul contului și prima unică prin programul investițional cu risc 6 pe scală investițional cu risc 4 pe scală

Fig. 2.11. Dependenței dintre valoarea contului și prima unică prin programul investițional cu risc 2 pe scală

Sursa: Prelucrare autor

Analiza o vom face cu ajutorul unui model de tip ARX. Parametrii modelului ARX se vor determina cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate (MCMMP), utilizând programul EViews. Modelul ARX este descris în acest caz, de următoarea ecuație:

, (2.8)

Cu ajutorul programului EViews se vor determina parametrii modelului liniar de regresie, valorile acestor coeficienți sunt date în următorul Tabelul 2.10, 2.11 2.12, în cea de-a doua coloană, în funcție de programul investițional ales:

(2.9)

(2.10)

(2.11)

Conform relațiilor de mai sus, putem spune că dacă creștem prima unică de exemplu cu 100 de lei, valoarea estimată a contului nu se va modifica semnificativ în nici unul dintre planurile investiționale analizate.

Tabelul 2.10 Tabel 2.11

Program investițional risc 6 Program investițional risc 4

Sursa: Prelucrare autor

Tabelul 2.12

Program investițional risc 2

Sursa: Prelucrare autor

În tabelele de mai sus, se observă, că valoarea lui R-squared (raportul de determinare) este foarte aproape de valoarea 1. Valoarea mare a acestui indicator demonstrază că dinamica valorii contului, pe durata contactului de asigurare este bine specificată prin variabila inclusă în cadrul modelului. Pe de altă parte, în tabele sunt prezentate valorile a doi indicatori ce au la bază teoria informației (criteriul Akaike și criteriul Schwartz), aceste valori arătând faptul că modelul ales este unul foarte bun. Acești doi indicatori își reduc valorile odată cu scăderea erorilor de ajustare, deci ca urmare a ameliorării estimărilor, dar suportă o penalitate prin creșterea numărului de parametrii ai modelului. Evident, calitatea estimării se ameliorează odată cu creșterea dimensiunii seriilor de date din cadrul modelului econometric. Un alt criteriu de selecție aplicat în cadrul acestui model este criteriul Hannan-Quinn. Se observă că valoarea acestui indicator este foarte aproape de a celorlalți doi indicatori Akaike și Schwartz.

Variația în timp a valorii contului determinată cu ajutorul modelului ARX (verde) cu punerea în evidență a reziduului (albastru) este prezentată în figurile 2.12 ( prin programul investițional cu risc 6), figura 2.13 (prin programul investițional cu risc 4), figura 2.14 ( prin programul investițional cu risc 2).

Figura 2.12 Variația în timp a valorii contului Fig. 2.13 Variația în timp a valorii prin prin programul investițional cu risc contului prin programul investițional cu risc 4

6 pe scală pe scală

Figura 2.14 Variația în timp a valorii contului prin programul investițional cu risc 2 pe scală

Sursa: Prelucrare autor

Așa cum se observă din graficul reziduului, modelul propus are o aproximare foarte bună, reziduurile fiind foarte foarte mici.

Matricea de covarianță a estimatorilor modelului liniar de regresie este prezentată în relațiile 2.12 (prin programul investițional cu risc 6), 2.13 (prin programul investițional cu risc 4), 2.14 ( prin programul investițional cu risc 2):

(2.12)

(2.13)

(2.14)

Erorile standard ale coeficienților estimați sunt rădăcinile pătrate ale elementelor de pe diagonala matricei de varianță-covarianță a coeficienților.

Din cele prezentate mai sus, putem trage concluzia că între cele două variabile din cadrul

modelului există o dependență foarte puternică.

.

2.3.3. Produs tradițional cu plata anuală a primei de asigurare

În cazul asigurărilor tradiționale, riscul investirii fondurilor îi revine asigurătoruluiși de aceea acestea sunt investite aproape exclusiv în instrumente cu venit fix și cu risc scăzut, de regula titluri de stat, obligațiuni corporative sau depozite bancare. Ca atare, riscul investiției este mai scăzut, evoluția investitiilor este mai previzibilă, dar și randamentul așteptat este mai redus.

„În perioada de criză clienții ar trebui să fie mai atenți la ceea ce vor face cu veniturile lor îndreptându-se spre asigurări de viață tradiționale, lasând cele cu componentă investițională pentru perioade în care se țara noastră va înregistra creșteri economice substanțiale”. Vom analiza un produs tradițional, o asigurare mixtă de viață, cu următoarele caracteristici:

Vârsta persoanei asigurate 36 ani

Sex Feminin

Frecvența de plata a primelor de asigurare Anuală

Suma asigurată în caz de deces 44.910,18 RON

Suma asigurată în caz de supraviețuire 44.910,18 RON

Perioada de plată a primelor de asigurare 20 ani

Prima pentru componenta de deces 140,28 RON

Prima pentru componenta de supraviețuire 1.800,00 RON

Total primă pentru asigurarea de bază 1.940,28 RON

Acest tip de asigurare cu componentă de economisire oferă dubla protecție:

– în caz de deces pe parcursul derulării contractului;

– în caz de supraviețuire la sfârșitul duratei contractuale.

În cazul decesului persoanei asigurate pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare, societatea de asigurări va plăti beneficiarilor suma asigurată în caz de deces și valoarea acumulată în contul de participare la profit până la data decesului persoanei asigurate. În cazul în care persoana asigurată supraviețuiește până la sfârșitul duratei contractului de asigurare, societatea de asigurări va plăti contractantului suma asigurată în caz de supraviețuire și valoarea acumulată în contul de participare la profit.

Prima plătită pentru componenta de supraviețuire contribuie la formarea rezervei matematice care, la finalul contractului, va constitui indemnizația de asigurare. Aceasta rezerva este investită de către societatea de asigurări și anual o parte din rezultat este alocat în contul de participare la profit care se reinvestește ulterior.

Contactul de asigurare tradițional poate fi însoțit de optiuni suplimentare, aceleași ca și cele care însotesc asigurarea cu componentă investițională, studiată în cadrul subcapitolului 2.4.1.

Având în vedere perioada de criză la nivel mondial, între anii 2009 – 2011 când efectele crizei au fost cele mai devastatoare, volumul vânzărilor produselor cu componetă investiținală a scăzut, deoarece riscul investirii unit-urilor aparține asiguratului și în astfel de situații este de preferat să se riște cât mai puțin posibil. Asigurările tradiționale au fost cele spre care s-au îndreptat cei care și-au dorit o poliță de asigurare în astfel de vremuri tulburi. Sunt mai sigure, destul de avantajoase, cu plata anuală a primei de asigurare (în cadrul NN Asigurări de viață S.A nu există spre vânzare un produs tradițional cu primă unică, a existat în trecut dar s-a renunțat din lipsa clienților doritori să cumpere o astfel de poliță). În tabelul de mai jos este prezentată evoluția estimată a contractului de asigurare tradițional.

Tabelul 2.13

Evoluția contractului de asigurare traditională

Sursa: prelucrare autor cu ajutorul programului investițional BOND din cadrul NN Romania

Vom analiza corelația dintre suma asigurată în caz de supraviețuire (pentru asigurarea de bază) în funcție de suma primelor pentru componenta de supraviețuire. Seriile de date pentru mărimile ce intervin în cadrul acestei analize sunt date în Tabelul 2.13. Pentru sistemul analizat considerăm suma asigurată în caz de supraviețuire (pentru asigurarea de bază) () ca și mărime de ieșire, iar suma primelor pentru componenta de supraviețuire (), ca mărime de intare în sistemul analizat. Modelul ales pentru realizarea corelației dintre cele două mărimi este unul neliniar de tip parabolic, de forma următoare:

(2.15)

Sursa figurii: Prelucrare autor

Fig. 2.15. Dependența dintre suma asigurată în caz de supraviețuire (pentru asigurarea de bază) și suma primelor pentru componenta de supraviețuire

Astfel, modelul neliniar determinat în urma utilizării programului Eviews este dat de următoarea relație:

(2.16)

Conform relației de mai sus, putem spune că dacă creștem suma primelor pentru componenta de supraviețuire din ultimul an analizat cu 1 leu, valoarea estimată a sumei asigurate în caz de supraviețuire (pentru asigurarea de bază) nu se va modifica semnificativ.

Tabelul 2.14

Program de investire a primelor pentru componenta de supraviețuire

Sursa tabelului: Prelucrare autor

Fig. 2.16. Variația în timp a modelului (verde) cu punerea în evidență a reziduului (albastru)

În tabelul nr. 2.14, se observă, că valoarea testului R-squared este foarte aproape de valoarea 1 (0,9975). Valoarea mare a acestui indicator demonstrază că dinamica sumei asigurate în caz de supraviețuire, pe durata contactului de asigurare este bine specificată prin variabila inclusă în cadrul modelului neliniar. Pe de altă parte, în tabel sunt prezentate și valorilealtor teste ce au la bază teoria informației (criteriul Akaike și criteriul Schwartz), aceste valori arătând faptul că modelul ales este unul bun. Un alt criteriu de selecție aplicat în cadrul acestui model este criteriul Hannan-Quinn. Se observă că valoarea acestui indicator este și în acest caz, este foarte aproape de a celorlalți doi indicatori Akaike și Schwartz (15,317).

Variația în timp a sumei asigurate în caz de supraviețuire determinată cu ajutorul modelului neliniar utilizat (verde) cu punerea în evidență a reziduului (albastru) este prezentată în figuria 2.16

Pe de altă parte, matricea de covarianță a estimatorilor modelului este de forma:

(2.17)

Având în vedere evoluțiile produselor analizate, produsul cu rezultatele fianciare cele mai bune, la finele contractului, în cazul în care asiguratul supraviețuiește până la finele contractului, este produsul cu componentă investițională, cu plata primei unice și investirea acesteia 100% în actiuni, așa cum se poate obseva din figura nr. 2.17.

Fig. 2.17. Rezultatele financiare ale produselor de asigurări analizate

Sursa: Prelucrare autor

Riscul pe care și-l asuma asiguratul pentru a obține rezultate financiare cele mai bune, este este exagerat de mare și trebuie să dispună de banii necesari pentru a achita la începutul contractului toata prima de asigurare. Următoarele produse cu cele mai mari beneficii pentru asigurat, sunt tot UL-urile, cu primă unică, alegând celelalte programe de investițiicu grad de risc mai scăzut.

Produsul tradițional pare a fi cel mai optim pentru asigurat, situat undeva la mijloc între prodesele unit-linked cu primă unică și cele cu primă anuală, ca și rezultat fianciar obținut de asigurat. Pentru acest tip de produs asiguratul nu își asumă riscul pentru invesțitiile făcute, în al doilea rând plătește o primă anuală, în al treilea rând valoarea sumei asigurate la finele contractului este substanțială și apropiată ca valoare de rezultatele obținute prin cumpărarea unui produs unit- linked cu plata primei anuală și investirea ei într-un program investițional cu grad de risc 6 pe scală.

Produsele mai putin avantajoase pentru asigurat par a fi produsele cu componentă investițională cu plata anuală a primei.

Eficiența produselor de asigurare – indicatori de evaluare

Noțiunea de eficiența în sfera asigurărilor se analizează și se exprimă luând în calcul mai multe elemente: obiectivele concrete care sunt urmărite, nivelul la care se apreciază eficiența (micro sau macro), reglementările legale aflate în vigoare, categoria de asigurări despre care este vorba Conceptele de lichiditate, grad de îndatorare, profitabilitate sunt folosite utilizate și în acest caz. Caracteristicile specifice operațiunilor de asigurare determină, însă, anumite modificări în aplicarea acestor concepte.

Eficiența „este o categorie generală deoarece poate fi dată ca atribut pe lângă orice domeniu de activitate economică, financiară, socială, căci în fiecare dintre aceste arii putem întâlni necesitatea de a fi eficient”.

Eficiența înseamnă "să faci mai bine ceea ce faci deja". Ea depinde nu doar de structura de organizare și conducere, de utilaje, instalații și tehnologie, ci se află într-o legătură strânsă cu oamenii, cu relațiile cuprinse în procesul muncii, al inter-relațiilor sociale din cadrul diverselor sfere de activități. Iar domeniul asigurărilor de viață este ilustrativ din acest punct de vedere. Pe de altă parte, o eficiență ridicată într-un domeniu se obține dacă, în prealabil, se obțin grade înalte de performanță inclusiv în sectorul cu care se interferează acel domeniu, cum ar fi cel al asigurărilor de viață, în cazul nostru.

Informațiile furnizate de o serie de indicatori primari sunt parțiale, unilaterale și nu scot în evidență decât un singur aspect, cel cantitativ. Astfel, de indicatori, „senzori primari” așa cun denumește autoarea Cristina Ciumaș într-o lucrare a sa, sunt:

a) primele de asigurare subscrise;

b) primele de asigurare încasate;

c) daunele plătite, despăgubirile, indemnizațiile de asigurare;

d) capitalul social;

e) prime cedate în reasigurare;

f) comisioane plătite intermediarilor: agenților, brokerilor de asigurare;

g) profitul;

h) venituri din plasamente, etc.

Toți și fiecare în parte pot caracteriza situația financiară a asigurătorilor prin analize comparative la un moment dat și/sau în evoluție.

„Raportul dintre rezultat (efect) și acțiune (efort) reprezintă din punct de vedere matematic modelul general al eficienței fiind o problemă de eficientizare cu două funcții: o funcție de maximizare pentru rezultat (efect = R), în care R e maxim, și o funcție de minimizare pentru efort (E), în care E este minim.”

Aceast reaiație este, deci, de forma:

Ef= R/E = max. /min (2.18)

în raport cu numărul lor, ipostazele de valoare ale lui Ef pot fi:

Ef < 1, adică E > R = ineficientă; (2.19)

Ef > 1, adică E < R = eficiență; (2.20)

Ef = 1, adică E = R, rezultat nul. (2.21)

Conceptul de eficiență în asigurări poate fi reflectat luând ca bază cadrul general de exprimare a eficienței economice, respectiv calitatea unei acțiuni sau activități, a unui proces de a genera efecte pozitive, favorabile pe plan socio-uman.

Eficiența asigurărilor exprimă raportul dintre efectul obținut și efortul depus pentru această activitate, dintre rezultatele optime atinse și cheltuielile efectuate pentru obținerea lor. Efortul necesar desfășurării activității de asigurare este depus atât de asigurați, care plătesc primele de asigurare, cât și de asigurător, responsabil cu realizarea efectivă a procesului de gestionare a riscurilor. Prin urmare, „reflectarea eficienței în domeniul asigurărilor va trebui să ia în considerare raportul efort/efecte sau efecte/efort în dubla ipostază a manifestării intereselor părților implicate, eficiența fiind așadar privită din două unghiuri, atât al asigurătorului, cât și al asiguratului”.

O primă grupă de criterii analizate vizează, deci, interesele societății de asigurare, pentru care pot fi reținute două obiective:

a. maximizarea veniturilor, în care scop se au în vedere creșterea portofoliului de asigurări, diversificarea formelor de asigurare, sporirea primelor de asigurare etc.,

b. minimizarea cheltuielilor, prin acțiuni de prevenire a riscurilor, dimensionarea riguroasă a cheltuielilor de administrare, precizarea unor clauze speciale în Condițiile de asigurare.

Cea de-a doua grupă de criterii studiate reflectă interesele asiguraților sub diverse forme:

a. maximizarea despăgubirilor, respectiv a randamentelor plasamentelor în polițele de asigurare cu segment de capitalizare;

b. reducerea duratei de lichidare a despăgubirilor;

c. minimizarea primelor de asigurare.

Altfel spus eficiența activității de asigurare este necesar să fie privită atât din punctul de vedere al intereselor asigurătorului, care își conduce activitatea pe baza principiului gestiunii financiare, cât și din punctul de vedere al intereselor asiguraților.

2.4.1. Analiza eficienței activițății de asigurare la nivelul asiguratului

Societățile de asigurare funcționează în regim concurențial, trebuie să-și organizeze activitatea, să stabilească nivelul primelor și a normelor de asigurare în așa fel încât produsele și serviciile să fie atractive și eficiente pentru asigurați.

Efectul obținut ca urmare a activității de asigurare, din punctul de vedre al asiguratului este reprezentat de nivelul despăgubirile pe care asigurătorul le acordă, efortul depus de asigurat constă în plata primelor de asigurare iar – eficiența asigurărilor este cu atât mai mare cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt mai ridicate, iar primele de asigurare mai mici. De asemenea, cu cât s-a scurs mai puțin timp de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare până la plata despăgubirii, cu atât este mai eficientă activitatea de asigurare. În acest context prezentăm câțiva indicatori specifici eficienței asigurărilor din punctul de vedere al clientului, eficiență care considerăm că este cu atât mai ridicată cu cât: sumele asigurate pe care le primește beneficiarul poliței sunt la un nivel cât mai consistent / corespunzător nevoilor individuale, segmentul de acumulare al produselor oferă un randament mai mare în condiții date de risc, iar clienții își încasează într-un timp cât mai scurt sumele asigurate.

Aprecierea eficienței activității de asigurare din punct de vedere al asiguratului se poate face cu ajutorul următorilor indicatori:

a) gradul de acoperire al necesarului de protecție financiară- dimensionarea corectă a sumelor corespunzătoare protecției financiare, la produsele de asigurări de viață trebuie să ia în considerare cel puțin două elemente principale:

riscurile care planează asupra persoanei în cauză (în acest caz, în majoritate situațiilor, riscurile sunt aproximativ aceleași)

nivelul venitului potențialului asigurat.

Pentru riscul de deces, suma asigurată ar trebui să se situeze „între 3 și 5 salarii nete anuale ale persoanei preluate sub protecție financiară astfel încât, în situația producerii acestui eveniment nedorit, familia rămasă să aibă confort financiar minim 3, maxim 5 ani, perioadă în care poate întreprinde diverse acțiuni necesare pentru a se adapta la noul context (reducerea cheltuielilor, identificarea unor noi surse de venit, lichidarea unor bunuri patrimoniale etc.)” mai mult, dacă persoana sau familia respectivă are contractate și credite pentru achiziționarea diverselor bunuri, e absolut necesar ca sumei asigurate menționate anterior să i se adauge încă o valoare, egală cu soldul împrumutat restant, astfel încât, la producerea decesului, asigurarea de viață să stingă datoria, iar familia să rămână în posesia bunului achiziționat prin credit;

„în cazul invalidității totale (din accident sau boală) protecția financiară optimă se situează între 7-12 salarii nete anuale deoarece, spre deosebire de cazul decesului (unde dispare individul atât ca și generator de venit, cât și ca și consumator de bani), la invaliditate situația este mai gravă (persoana nu mai generează venit, dar continuă să cheltuiască, chiar mai mult decât o persoană sănătoasă deoarece, spre deosebire de nevoile acesteia, invalidul necesită și medicamente, tratamente, îngrijiri de specialitate);

pentru spitalizare (din accident sau boală) e indicată existența unui fond egal cel puțin cu venitul zilnic net pentru 30 zile deoarece, în aceaastă situație, se produce atât o diminuare a veniturilor (generată de incapacitatea temporară de muncă), cât și o sporire a cheltuielilor; această recomandare ia în considerare și faptul că, în România, durata medie de spitalizare pe persoană este de pâna la 10 zile pe an”;

– în ceea ce privește nevoia de acumulare de capital, cuantumul sumelor trebuie să fie legat, pe de o parte de îndeplinirea obiectivului pe care îl are în vedere asiguratul (plata studiilor pentru copii, achiziționarea unei case etc.), precum și de rezervele pe care deja le are constituite în același scop; de exemplu, referitor la retragerea din activitatea profesională, amintim că, pentru ca venitul total al unei persoane pensionate să se situeze la nivelul celui existent în perioada activă, suntem de părere că e necesar ca acesta să încaseze bani din cel puțin trei surse: pensia de stat (asigură 40% din venitul din perioada activă), pensia privată obligatorie (20%) și un alt instrument de acumulare – pensia privată facultativă sau o asigurare de viață cu capitalizare.

Determinarea gradului de acoperire al necesarului de protecție financiară pentru fiecare situație menționată anterior se realizează raportând nivelul de protecție financiară existent (exprimat prin sume asigurate sau indemnizații zilnice aferente asigurărilor active sau existenței unor fonduri de rezervă pentru situații neprevăzute), la necesarul estimat conform precizărilor anterioare. Astfel, pot exista următoarele situații:

grad de acoperire optimă, în cazul în care sumele asigurate existente se situează între 80% – 100% din necesar;

subasigurare, dacă gradul de acoperire al necesarului de protecție financiară este mai mic de 80%;

supra-asigurare, pentru cazul în care valoarea sumelor asigurate depășește 100% din necesar; situația supra-asigurării nu pare, la o primă vedere, o problemă (deoarece despăgubirile sunt foarte consistente) dar, pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că pe măsură ce valoarea protecției financiare crește, prima de asigurare este tot mai mare, fapt ce ne conduce la cel de-al doilea element important a fi luat în considerare în dimensiuonarea nivelului de protecție financiară.

Valoarea aproximativă a primei anuale pe care un individ o cheltuiește pentru un produs de asigurare de viață (care oferă protecție financiară cel puțin pentru riscurile și nivelurile de sume asigurate menționate în paragrafele precedente, dar și componenta de capitalizare), să se situeze între minim 10% și maxim 15% din venitul net al persoanei în cauză; altfel spus, prima anuală să reprezinte aproximativ venitul net pe o lună.

Totodată, în acest context, e important ca un actual sau potențial client să aibă în vedere și următoarele aspecte la încheierea unei polițe de asigurare de viață:

duratele contractuale mai lungi avantajează clientul, cel puțin din următoarele puncte de vedere: costurile fixe ale poliței sunt amortizate mai ușor cu cât se împart la un număr mai mare de ani, acumularea unei anumite sume de bani presupune un efort anual mai redus dacă perioada de investire este mai îndelungată (deci suportabilitatea primei e mai facilă);

clienții cu posibilități financiare mai reduse se pot îndrepta către produsele de asigurare care, la aceeași valoare absolută a acoperirilor, sunt mai ieftine (prima e mai mică), din următoarele motive: au un număr mai mare de excluderi; cuprind perioade de așteptare mai mari între momentul emiterii poliței și cel al intrării în vigoare a protecției financiare; sunt vândute de către companii nou intrate pe piață care, pentru a se promova mai facil în actualul mediu concurențial, acceptă rate ale profitului mai reduse, deci pot vinde produsele proprii la prețuri mai mici. Dar, indiferent cât de mare sau mic e prețul unei asigurării, clienților le este recomandat să apeleze doar la firme cu un istoric impecabil de plată a despăgubirilor;

b) rentabilitatea segmentului de capitalizare – în cazul acestui indicator putem identifica două situații principale:

clienții cu toleranță redusă la risc, la care siguranța plasamentului este mai importantă decât rentabilitatea sa. Pentru ei recomandăm produsele de asigurare tradiționale, adică cele la care se garantează clientului pentru maturitatea poliței o anumită sumă acumulată; această valoarea finală este formată din prima de asigurare destinată segmentului de capitalizare, plus dobânda anuală garantată, la care se pot adăuga eventualele profituri suplimentare. De regulă, aceste tipuri de produse trebuie văzute ca modalități de economisire, adică randamentul așteptat este moderat, clientul plătește regulat o anumită sumă de bani, la maturitatea contractului primește înapoi sumele plătite, iar dobânda bonificată de către asigurător are rol de a acoperi costurile cu elementele de protecție din produs (deces, în principal), precum și taxele și comisioanele asigurării.

clienții cu toleranță mai mare la risc se orientează către polițele tip-unit linked (adică cu sume negarantate), la care întregul risc investițional aparție asiguratului. În acest caz, atât câștigurile așteptate, cât și pierderile potențiale sunt mai mari.

De regulă, indiferent de tipul de produs, calculul rentabilității segmentului de acumulare, se poate realiza după următoarea formulă de calcul:

R=(Sf-Si)/S* 100, unde:

R- reprezintă randamentul;

Sf- este suma totală, afrerentă finalului perioadei de economisire / investire;

S,- este suma totală plătită de către client pentru segmentul de acumulare al asigurării de viață.

Totodată, cu cât valoarea acestui procent este mai ridicată, cu atât plasamentul respectiv este mai rentabil. Nu se poate afirma că o formă de plasament e mai bună decât alta, ci fiecare dintre ele se adresează, în primul rând, unui anumit tip de nevoie financiară, respectiv fiecare e compatibilă cu o anumită tipologie de client;

c) durata medie de soluționare a cazului asigurat – un aspect deosebit de important în relațiile cu asigurații îl constituie rezolvarea operativă a cererilor de plată, a drepturilor cuvenite, de calitatea acestei activități depinzând atât prestigiul societății cât și situația financiară a asiguraților. Se pot cheltui milioane de lei cu promovarea și publicitatea despre asigurări, dacă societatea nu reușește să efectueze operativ și corect plățile, tot efectul publicității este inutil. Astfel, reducerea duratei de lichidare a daunelor trebuie să stea în atenția societății de asigurare, fiind supuse unui proces continuu de eficientizare.

Durata medie de lichidare a cazului asigurat se calculează ca raport între numărul de zile trecute de la avizarea evenimentului, până la plata despăgubirii și numărul cazurilor soluționate.

Relația de calcul se prezintă astfel: Dm = (t1 + t2+ … tn) / N, unde:

Dm – reprezintă durata medie de soluționare a cazului asigurat;

t- numărul zilelor de la avizarea daunelor până la soluționarea acestora;

N- numărul daunelor soluționate.

„Durata medie de soluționare a cazului asigurat se poate calcula pe categorii de riscuri, putandu-se stabili pe ansamblul societății de asigurare sau la nivelul subunităților. în cazul în care se înregistrează o durată medie de lichidare a daunelor mai mică, asigurații au posibilitatea de a intra mai rapid în posesia despăgubirilor”.

În acest context, apreciem că o durată medie de soluționare a unui dosar de daune este cuprinsă între 10-15 zile, dar e necesar, pe de altă parte, ca asigurătorii să fie continuu implicați în identificarea de soluții concrete pentru reducerea acestei durate.

2.4.2. Analiza eficienței activițății de asigurare la nivelul asigurătorului

O societate de asigurare își poate desfășura activitatea doar în măsura în care aceasta este eficientă, astfel încât din primele de asigurare încasate reușește să-și formeze un fond de asigurare care să-i permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat.

Rațiunea de a exista a oricărei societăți comerciale, deci inclusiv a societăților de asigurări este obținerea unui profit, adică acoperirea din veniturile obținute a cheltuielilor efectuate și obținerea unui surplus.

„În general, performanțele economice ale unei sociețăși de asigurare se evaluează comparativ cu eforturile depuse pentru realizarea acestor performanțe, dar nu ar trebui să se țină seama doar de rezultatele financiare ci și de performanțele asigurătorului în satisfacerea nevoilor persoanelor asigurate”.

Efectul este dat de rezultatele financiare proprii pe care le obține și care îi garantează funcționarea în continuare în condiții de maximă securitate. Efortul asigurătorului constă în organizarea, conducerea și gestionarea în bune condiții a fondurilor constituite și/sau plasate în diverse operațiuni financiare. Activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât cheltuielile cu plata indemnizațiilor, precum și cele legate de formarea și gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.

La momentul contractării poliței asigurătorul încasează prima de asigurare fără a cunoaște cu exactitate mărimea daunelor care se vor produce, dispunând doar de estimații ale acestora, calculate pe baza teoriei probabilităților. Calculul cotelor de primă este o etapă importantă în crearea unui tip de produs, bazându-se pe calcule actuariale. Fondurile specifice create de societatea de asigurare trebuie să acopere cheltuielile cu plata despăgubirilor, cheltuieli financiare și de administrare. Analiza eficienței se va baza pe datele furnizate de sistemul informațional al societății de asigurare. Sheldon Lin X. (2006) afirmă într-o lucrare de-a sa că „tehnicile și metodele folosite în evaluarea asigurării sunt în mod tradițional bazate pe statistică, nu pe analiză stocastică dar recentele schimbări în mediile de investiții face analiza stocastică necesară”. Un prim pas în analizarea și stabilirea gradului de eficiență al activității în domeniul asigurărilor îl constituie studierea rezultatelor financiare, pe care societatea de asigurare reușește să le obțină, în urma politicii economico-financiare pe care o practică.

În analiza eficienței asigurărilor este necesar să avem în vedere faptul că în acest domeniu se întâlnește un fenomen unic în activitatea economică și anume inversarea ciclului de producție, asigurătorul vinde înainte de a fi produs, deci înainte de a cunoaște costul produsului vândut.

Prin urmare, efectul în asigurări de viată se transpune în profitul societății, respectiv sumele asigurate sau despăgubirile cuvenite clienților. Acestea permit crearea condițiilor pentru reluarea proceselor economice, redobândirea stării de sănătate, înlocuirea veniturilor care s-au diminuat sau dispărut ca urmare a producerii riscurilor, realizarea unor măsuri de prevedere și de economisire de către și pentru asigurați persoane fizice. Efortul în asigurări de viață se regăsește în cheltuielile de administrare și gestionare a portofoliului de asigurări, suportate de asigurător, respectiv în primele de asigurare, suportate de către asigurați.

Activitatea de asigurări implică riscuri ce nu pot fi complet eliminate. Astfel, chiar dacă o companie de asigurări dezvoltă un management adecvat al riscului, riscul falimentului său nu poate fi înlăturat, existând posibilitatea producerii unor evenimente imprevizibile, pentru care asigurătorul nu a adoptat nici o măsură de protecție.  Punctul de referință al unei companii de asigurare este solvabilitatea sau capacitatea financiară a acesteia. Alți termeni care au fost folosiți pentru exprimarea stabilității financiare a companiilor de asigurări sunt sănătatea financiară sau soliditatea. Activitatea de asigurări implică riscuri ce nu pot fi complet eliminate. Astfel, chiar dacă o companie de asigurări dezvoltă un management adecvat al riscului, riscul falimentului său nu poate fi înlăturat, existând posibilitatea producerii unor evenimente imprevizibile, pentru care asigurătorul nu a adoptat nici o măsură de protecție. Funcția primară a asigurătorilor este aceea de a face față acestor riscuri și de a le administra într-o manieră care să permită acestora ca, în orice moment, să își poată îndeplini corect și complet angajamentele asumate față de asigurați.

Din acest motiv se consideră necesară impunerea unor standarde prudențiale oricând limitele și modalitățile de gestionare a riscurilor asumate și reținute de asigurători.

CAPITOLUL III

IMPACTUL CRIZEI FINANCIARE ASUPRA PIEȚEI ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ

3.1. Conceptul și caracterizarea generală a pieței asigurărilor

Asigurările și reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existența unei mari diversități de tipuri și categorii de afaceri. De aceea „nu se poate vorbi de o singură piață a asigurărilor ci de mai multe piețe fiecare fiind individualizată prin preponderența unor anumite tipuri de tranzacții, prin existența unor anumite societăți de asigurare, cutume, mod de funcționare, tranzacționare, reguli.”

Totalitatea tranzacțiilor interne și internaționale de asigurări și reasigurări formează piața asigurărilor, tranzacțiile fiind puternic influențate de reglementările naționale ale fiecărei țări. Aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice și juridice asigurabile, dornice să încheie diverse tipuri de asigurări și oferta de asigurare, susținută de organizații specializate, autorizate să funcționeze în acest domeniu și capabile, sub raport financiar, să desfășoare o astfel de activitate.

Piețele de asigurări joacă un „rol-cheie în economie prin punerea în comun și gestionarea riscurilor și, în unele țări, joacă un rol important în investirea pe termen lung a economiilor populației”.

Cererea de asigurare se concretizează în contracte de asigurare, după confruntarea ei cu oferta, venind din partea membrilor comunității de risc, persoane fizice și juridice.

Oferta de asigurare se modifică puternic și rapid din două motive: „oferta se fundamentează mai mult pe capitalul financiar decât pe cel fizic, iar al doilea motiv este ca oferta este influențată atăt de factori sociali cât și de cei psihologici.”

În calitate de ofertanți de produse și servicii de asigurare pot apărea patru categorii de entități:

„societăți, asociații și alte structuri organizatorice de asigurare –reasigurare care subscriu și administrează direct riscurile preluate de la asigurați;

intermediarii din asigurări;

entități care oferă servicii conexe domeniului asigurărilor;

alte organizații de asigurare.”

Prima categorie este prezentată de societățile comerciale de asigurare cu capital privat, de stat sau mixt, de organizațiile mutuale de asigurare și de tontine. Societățile comerciale de asigurare, indiferent de forma de proprietate își desfășoară activitatea potrivit legii, urmărind realizarea de profit. Aceste societăți sunt obligate să se încadreze în prevederile legale referitoare la: mărimea capitalului social minim subscris și vărsat; mărimea obligațiilor pe care și le pot asuma; rezervele de prime și/sau de daune pe care trebuie să le constituie; modul de ținere a evidenței activității desfășurate; forma bilanțului și a contului de profit și pierdere care trebuie întocmite și publicate. Societățile de asigurare în cauză trebuie să respecte, avizele și normele instituțiilor de stat însărcinate cu supravegherea asigurărilor, altfel ar ajunge în imposibiliatea de a-și onora obligațiile față de asigurați. În accepțiunea lui Constantinescu D.A. (2005) cei mai importanți factori care duc la insolvabilitatea sociețăților de asigurări sunt:

„constituirea de rezerve și soluționarea de cereri de despăgubire necorespunzătoare;

managementul incompetent sau de rea-credință;

daunele provocate de catastrofe;

controlul necorespunzător al cheltuielilor;

strategia inadecvată de investiții;

tranzacțiile incorecte cu agenții, brokerii sau reasigurătorii;

frauda;

dezvoltarea rapidă;

situația financiară a reasigurătorului;

programul de reasigurare inadecvat”.

Organizațiile de asigurare de tip mutual efectuează operațiuni de asigurare pentru membrii lor, potrivit statutelor acestora, având la bază principiul mutualității, Ele nu urmăresc obținerea de profit ci întrajutorarea membrilor lor. Fiecare membru al unei organizații mutuale are o dublă calitate: de asigurat și de asigurător. În calitate de asigurat fiecare membru al grupului participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuția ce i-a fost stabilită. Din acest fond se acoperă daunele suferite la asigurările de bunuri și răspundere civilă și se achită sumele asigurate la asigurările de persoane. La finele anului, se procedează la regularizarea contribuțiilor în funcție de mărimea reală a daunelor și, respectiv a sumelor asigurate, achitate ori rămase de plată, majorându-se sau diminuându-se, după caz.

Tontinele sunt asociațiile constituite pentru o perioadă determinată de timp, în decursul căreia membrii asociației varsă la fondul comun o cotizație anuală, care variază în funcție de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituită asociația, suma rezultată din capitalizarea cotizațiilor de-a lungul anilor se împarte între membrii supraviețuitori. Asociații asemănătoare se organizează și în cazurile de deces. Alături de acestea pe piața asigurărilor mai întâlnim: societăți cooperatiste, organizații frățești, pool-uri și asociații sau alte tipuri de societăți de asigurare care nu se pot încadra în nici una din categoriile amintite.

Referitor la a doua categorie de ofertanți de produse și servicii de asigurare, legătura dintre asigurători și asigurați se realizează fie direct prin personalul de specialitate al societății de asigurare, fie prin mijlocirea unor intermediari, respectiv: agenții de asigurări și brokerii de asigurări.

Există diferențe fundamentale dintre aceste două categorii de operatori intermediari:

brokerul de asigurare este o persoană juridică autorizată de Autoritatea de supraveghere a asigurărilor care acționează independent, negociază și încheie contracte pentru clienții săi, iar agentul de asigurare desfășoară o activitate pe baza unui contract de colaborare cu asigurătorul, acționând în limitele impuse de acesta fără a avea o calificare în domeniul asigurărilor;

brokerul de asigurare reprezintă interesele asiguraților cumpărând asigurări și reasigurări pentru aceștia, fiind însă renumerat de asigurător pe baza unui comision numit taxă de brokeraj. Agentul de asigurări reprezintă interesele asigurătorului având o mișcare mai redusă pe piață fiind renumerat de asigurător printr-un comision calculat procentual la valoarea primelor încasate;

răspunderea brokerului este mai mare în raport cu cea a agentului de asigurări

atribuțiile brokerilor sunt mai numeroase în comparație cu cele ale agenților de asigurare.

Complexitatea operațiilor pe care le implică protecția prin asigurare : „efectuarea inspecției de risc la încheierea contractelor cât și cele referitoare la circumstanțierea corectă a evenimentelor asigurate, la stabilirea și plata despăgubirii face necesară prezența unor entități specializate care să efectueze aceste operațiile menționate.”

Schematic, piața asigurărilor poate fi reprezentată ca în figura nr. 3.1:

Fig. 3.1. Piața asigurărilor

Sursa: Negru T. -Economia asigurărilor.Metode, tehnici, soluții, Editura Wolters Kluwer România, București, 2010, p. 273

Tranzacțiile internaționale cu asigurări și reasigurări se fac în mai multe piețe, concentrate în marile centre financiare ale lumii. Piața internațională se suprapune peste cea locală (națională) atunci când o companie multinațională înființează filiale ale sale în diferite piețe locale unde subscrie riscuri sau când subscrie riscuri la sediul său, riscuri localizate în alte țări. Comerțul cu asigurări este redus comparativ cu cheltuielile mondiale cu primele de asigurări și cu tranzacțiile internaționale din alte domenii. Cota ce revine asigurătorilor străini diferă de la o țară la alta, în ultimii ani acestea au crescut atât datorită liberalizării piețelor diferitelor țări, cât mai ales achizițiilor și fuzionărilor asigurătorilor de pe diferite piețe. Creșterile pieței internaționale în diferite țări este limitată de mentalitatea populației, care preferă să încheie asigurări cu societățile locale, cunoscute sau de unele reglementări discriminatorii pentru asigurătorii străini.

Cea mai puternică creștere a activității de asigurare, în viziunea Violetei Ciurel, avut loc în ultimii treizeci de ani iar la baza acestei evoluții stau următorii factori: „creșterea economică fără precedent a țărilor industrializate după al doilea Război Mondial, schimbările intervenite în structura piețelor de asigurări în mai multe părți ale lumii, îmbunătățirea climatului în domeniul afacerilor directe care a împiedicat companiile internaționale să-și desfășoare activitatea ca asigurători direcți pe piețele internaționale, globalizarea serviciilor financiare, în general, și a serviciilor de asigurări în special ducând la o concentrare puternică a comerțului internațional cu aceste servicii”. În opinia autoarei Cristea Mirela „activitatea pieței de asigurări poate contribui la creșterea economică nu numai prin ea însăși ci și prin complementaritatea cu sectorul bancar și piața de capital.”

Sumtem de părere că la starea actuală a pieței de asigurări au contribuit semnificativ și entitățile din industria țării noastre însa nu se poate aprecia ca fiind singura neputință de dezvoltare,
cota de piață redusă a asigurărilor facultative este o altă cauză, la fel și nivelul redus al veniturilor populației comparativ cu media europeană.

Mărimea unei piețe de asigurări se poate exprima cu ajutorul unor indicatori:

– numărul de contracte de asigurare încheiate într-o anumită perioadă de gestiune;

– numărul contractelor active;

– numărul societăților de asigurare;

– capitalul social al societăților de asigurare;

– valoarea totală a răspunderii subscrise de asigurător ;

– valoarea totală a primelor de asigurare, subscrise, respectiv încasate.

Indicatori care cuprind gradul de implicare al asigurărilor în viața economico-socială sunt:

– „ponderea asigurărilor în PIB și în PNB;

– ponderea asigurărilor în ocuparea forței de muncă;

– ponderea asigurărilor pe piața capitalului de împrumut;

– eficiența folosirii capitalului și a forței de muncă.”

Printre factorii care pot influența negativ piața asigurărilor se pot include: „deprecierea monedei naționale cu efect negativ asupra activelor și pasivelor societăților de asigurare, creșterea ratei inflației, situația lichidității pieței de capital și a unor instituții de credit la care au efectuat plasamente societățile de asigurare.”

3.1.1. Cererea – determinarea nevoilor financiare și oferta – soluții financiare propuse

Cererea de asigurări de viață provine de la persoane fizice și juridice care își dorec și își permit protejarea vieții și integrității corporale a indivizilor în fața evenimentelor nedorite, posibile și generatoare de pierderi financiare prin cumpărarea protecției financiare. Există o cererea potențială și cererea efectivă de asigurări de viață. Un exemplu concret în acest sens este cel al României: cererea potențială de asigurări de viață este extrem de ridicată, luând în considerare populația actuală a României, în condițiile în care cererea efectivă este mult mai redusă, atât din cauza veniturilor scăzute a celei mai mari părți a românilor, cât și a faptului că majoritatea nu conștientizează, deocamdată, necesitatea unul astfel de serviciu financiar.

Veniturile pe care o persoană le obține lunar și, în mod implicit, posibilitățile sale de consum și economisire sunt strâns legate între ele. Deoarece economiile nu sunt destinate consumului actual, se poate considera că transformarea lor în acumulare de capital reprezintă un sacrificiu prezent din partea populației pentru a se putea bucura de un consum viitor mai bun. Iar în condițiile în care înclinația spre economii este variabilă în funcție de nivelul venitului persoanei, înseamnă că nu se poate economisi decât de la un anumit nivel al venitului în sus.

În ceea ce privește relațiile existente între venitul unei persoane, consumul, economisirea și asigurările de viață se evidențiază următoarele aspecte: „multe persoane (mai ales din România) consideră asigurările de viață ca fiind produse de lux, destinate cu precădere celor care și-le permit în loc să fie considerate produse de bază deoarece satisfac o nevoie de bază: securitatea financiară personală și a familiei.” Astfel, cu cât un individ are un venit mai mic, cu atât el este mai vulnerabil în fața efectelor financiare negative generate de o boală sau de un accident iar posibilitățile sale de a-și acoperi în mod corespunzător cheltuielile sunt extrem de reduse, adică este absolut necesar ca să existe o entitate, o compania de asigurări de viață, care să îi suporte cheltuielile neprevăzute.

În urma efectuării cheltuielilor de strictă necesitate pentru hrană, îmbrăcăminte, utilități unei persoane îi mai rămâne la dispoziție o anumită sumă de bani, aceasta va fi direcționată, probabil, către următoarele destinați: cheltuieli pentru satisfacerea unor nevoi mai elevate (educație, recreere, distracție); economisire / acumulare pentru alte necesități viitoare.In ceea ce privește cea de-a doua destinație a banilor s-a constatat că, în general, indivizii își creează, în primul rând, un fond de urgență pentru situații neprevăzute (probabil un cont în bancă cu acces imediat la bani pentru a fi asigurată lichiditate fondului). Apoi economisesc pe termen mediu pentru a-și realiza diverse obiective (precum concedii, achiziționarea unui autoturism nou sau renovarea casei). Și, în final, ajung să fie preocupați și de acumularea de bani pentru cele mai importante perioade sau momente din viață (studiile copiilor, momentul căsătoriei acestora, schimbarea locuinței, pensionarea etc). Iar legat de acest ultim aspect, respectiv economisirea pe termen lung, din nou avem de-a face cu produsele de asigurări de viață (de data aceasta cele care conțin și o componentă de capitalizare), deoarece cu ajutorul acestora indivizii reușesc să acumuleze în timp banii necesari pentru a-și realiza cele mai importante țeluri pe care și le-au stabilit.

În concluzie, costul unei asigurări de viață care să cuprindă acoperiri pentru riscuri precum decesul, invaliditatea, spitalizarea și intervențiile chirurgicale ar trebui să fie inclus în categoria cheltuielilor de strictă necesitate. Bineînțeles că valoarea sumelor asigurate va fi stabilită în funcție de veniturile persoanei asigurate printr-un astfel de produs.

Oferta de asigurări de viață este lansată de asigurători organizați în societăți comerciale cu personalitate juridică, conform unor criterii ce sunt reglementate de legislație. După opinia noastră, produsul de asigurare de viață poate fi definit ca un obiect intangibil, durabil, care circumscrie atributele fizice, psihice și simbolice care îl fac necesar asiguratului în vederea protecției financiare a acestuia și a familiei sale în cazul apariției riscului asigurat, precum și pentru crearea posibilităților de acumulare în vederea constituirii din timp a unor sume de bani necesare pentru acoperirea unor nevoi previzibile sau nu în viitor.

Carcteristicile definitorii ale produselor de asigurări de viață sunt următoarele: „intangibilitatea, durabilitatea, materializarea/dematerializarea, standardizarea, flexibilitatea complexitatea, personalizarea” :

intangibilitatea: este atributul care se concretizează în faptul că ele pot nu fi văzute,
stocate, transmisibile de la un asigurat la altul;

durabilitatea produselor de asigurări de viață decurge din faptul că ele au caracterul
unor produse de folosință îndelungată, în general ele fiind concepute pentru asigurarea
viitorului, adică au în vedere perspective de 5, 10, 15 20 ani sau chiar mai mult.

materializarea / dematerializarea asigură adaptarea formei celei mai potrivite clienților
și evoluției tehnicii și în practica asigurărilor de viață;

standardizarea pentru facilitarea activității, respectiv creșterea operativității,
produsele de asigurare de viață pot fi supuse procesului de standardizare, devenind relativ
uniforme și, astfel, mai ușor vandabile de un număr ridicat de distribuitori;

flexibilitatea sugerează capacitatea de adaptare în timp a acestor produse
corespunzător necesităților reclamate de către clienți. Mai concret, flexibilitatea produselor de asigurare de viață presupune posibilitatea efectuării unei game vaste de operațiuni pe
contractul de asigurare de viață, precum: atașarea sau detașarea de asigurări suplimentare și
de co-asigurați, efectuarea de depuneri suplimentare aferente componentelor de economisire /investiție, modificarea valorii primei anuale și/sau a sumelor asigurate aferente componentelor de protecție financiară;

complexitatea reflectată și definită acestor produse financiare se referă la varietatea
tipurilor de asigurări de viață generate de cerințele asiguraților, precum și a asigurărilor
suplimentare ce se pot atașa acestora care, evident, conferă produselor calitatea de a
răspunde optim nevoilor de viață, celor mai elevate dorințe ale clienților;

personalizarea este o altă trăsătură caracteristică tot mai evidentă în prezent a
produselor de asigurări de viață. Deși, în mare măsură, nevoile de asigurări de viață sunt relativ aceleași, fiecare persoană manifestă necesități sau dorințe specifice, și, de ce nu, chiar
pretenții individuale. Deci, se poate afirma că fiecare client este apreciat de fiecare companie de asigurări ca fiind aproape unic. Pe această bază s-a ajuns ca firmele de asigurări de viață să-și diversifice oferta așa de mult încât se poate spune că aceasta este extrem de personalizată, căci ia în considerare cât mai multe particularități ale indivizilor.

Pentru toate tipuri de asigurări de viață, fiecare companie de profil promovează pe piață mai multe produse (cu diferenției mai mult sau mai puțin relevante), astfel încât să poată satisface optim nevoile clienților.

3.1.2. Particularități ale vânzării în domeniul asigurărilor de viață

În opinia lui Zweifel (2007) „activitatea de furnizare a asigurărilor are cinci dimensiuni, (1) cuprinderea unui pachet variat de produse, (2) eforturilor depuse de asigurători în selecționarea riscurilor acoperite, (3) determinarea cuantumului primei de asigurare (4) suma asigurată ( 5) gradul de concentrare al celor care vând aceste produse, fiecare dimensiune depinde de mai mulți factori, printre care cl mai important efectele hazardului moral”

În prezent companiilor de asigurări le este foarte greu să-si mențină clienții. Pentru a obține loialitatea clienților, o companie trebuie sa parcurgă mai multe etape. Ea trebuie să devină cunoscută, să câștige încrederea clienților, pentru că acest lucru este esențial mai ales în domeniul asigurărilor de viață unde durata relațiilor asigurat – asigurător este mai mare.

Sunt de părere că actualii clienți ai unei societăți de asigurare pot atrage sau îndepărta viitorii clienți. Un client mulțumit devine astfel o sursă de reclamă gratuită și de aceea consider că trebuie acordată o atenție deosebită gradului de satisfacere a clientului. După părerea Mirelei Cristea (2009) „încrederea consumatorilor și, în ultimă instanță, a cetățeanului în stabilitatea financiară a sectorului asigurărilor este extrem de importantă, astfel că la nivelul Uniunii Europene s-a propus diferiți indicatori pentru măsurarea a solvabilității societăților de asigurare, valabil pentru toate țările membre.”

Societățile de asigurări nu pot influența în întregime caracteristicile și nevoile personale ale clientului, dar unele elemente pot fi influențate. Este vorba de ceea ce se transmite clientului, fie în mod explicit, prin activitatea agenților de vânzări, fie implicit, prin mesaje percepute prin intermediul reclamelor, al broșurilor si altor materiale publicitare la care se adaugă si experiențele anterioare ale fiecăruia. Dacă un client a avut o experiență nefericită cu o anumită companie de asigurări, el va generaliza acest aspect asupra întregii piețe. Experiențele anterioare au o relevanță foarte mare pentru nivelul așteptat de calitate, iar societățile de asigurări trebuie să ofere un nivel de calitate superior celui minim așteptat de către client,ceea ce cred că este forte greu de realizat de către asigurători pe timp de criză financiară.

Pentru a înțelege cum se derulează un proces de vânzare în domeniul asigurărilor, trebuie in primul rând să facem diferența între vânzarea unei asigurări și vânzarea altui produs. Spre deosebire de alte produse, asigurarea este un lucru nepalpabil, abstract, nefamilial pentru client. O societate de asigurări vinde un produs intangibil și nu unul fizic. Astfel că, pentru a putea vinde un astfel de serviciu, este necesară convingerea clientului de nevoia pe care o are față de acest produs și de modul în care, o asigurare, îl poate ajuta, trebuie să i se explice în mod teoretic mecanismul de funcționare si beneficiile care se obțin în urma utilizării lui. Nu poate să demonstreze în mod practic “consumarea” produsului și nici alte caracteristici specifice bunurilor, vânzarea unei asigurări se face pe baza unei relații de încredere între agentul de vânzări și client, de aceea înainte de a vinde trebuie câștigată încrederea clientului. Aceste produse diferă de bunuri prin faptul că ele nu pot fi păstrate, nu au fost furnizate într-o anumită perioadă de timp, nu pot fi revândute și reprezintă o pierdere, deoarece aduc cheltuieli, dar nu și profit. In cazul bunurilor, de regulă, sistemul de marketing funcționează eficient cu persoane având o specializare medie in domeniu. In instituțiile financiare, având canale de distribuție tradiționale sau alternative, este necesară o specializare suplimentară în domeniul marketingului axată pe comunicare, dar si pe cunoștințe economice și financiare.

Procesul de vânzare a unei asigurări de viață începe prin prospectarea pieței, căreia îi urmează contactarea potențialilor clienți pentru stabilirea unei întâlniri în care să fie identificate necesitățile acestora, pentru ca ulterior, pe baza acestora, să fie elaborate soluțiile și să fie recomandat produsul de asigurare care sa corespundă nevoilor clientului. Acest proces de vânzare a unei asigurări, are anumite particularități de la o companie la alta, dar în esență cuprinde cinci etape distincte, și anume:

prospectarea;

contactarea clientului;

întâlnirea de informare;

întâlnirea de vânzare;

rezolvarea obiecțiilor si finalizarea.

În continuare vom prezenta modelul ideal al unui agent de vânzări :

pentru a convinge pe alții, trebuie să fii tu însuți convins de beneficiile asigurărilor, deci dă altora exemplul: asigurăte întâi pe tine;

prezintă polița ta de asigurare odată cu prospecte și formulare de ofertă potențialilor cumpărători;

asigură-ți rudele și prietenii, care să-ți recomande cel puțin doi clienți noi;

ține-ți o evidență cu toate vizitele și demersurile făcute și notează-ți și răspunsul primit;

nu părăsi nici o dată definitiv ideea de a asigura un client, chiar dacă i-ai făcut câteva vizite fără succes, se întâmplă ca după un timp clientul să-și schimbe ideile și să se asigure cu ușurință dacă nu la tine, la altă societate;

nu vorbi prea mult, ascultă-l cu atenție pe client, spre a-i combate obiecțiunile;

observă cu atențiune dacă ți-a înteles oferta;

nu vorbi clientului decât de produsul care știi că-i convine;

nu-l zăpăci cu prea multe scenarii ale contractului;

convinge-l că trebuie să folosească din venitul său 10% pentru asigurări;

demonstrează-i că prin asigurare se îngrijește și de urmași și de propriile bătrâneți;

chiar dacă clientul e bogat, aceasta nu-l scutește de asigurare, convinge-l că întotdeauna este bine ca familia să aibă în momente grele o sumă de bani;

arată-le celor ce vor să amâne, că au tot interesul să cumpere cât mai curând o poliță, mâine poate să se ivească o boală și să nu mai fie primiți la asigurare;

nu te descuraja niciodată, dacă lucrezi în mod statornic, succesul trebuie să apară.

Considerăm că numai în condițiile elaborării unei strategii complexe de cunoastere a clienților, de segmentare pe diverse criterii a bazei de clienți, de adaptare a produselor oferite la nevoile clienților, companiile vor putea crește vânzările. Pe termen lung asigurările vor fi afectate de criza prelungită care va afecta comportamentul consumatorilor, educația financiară este încă redusă în multe țări, la fel ca și gradul de întelegere a noilor produse cum ar fi cele de tip unit- linked. Dezamagirea clienților privind scăderea valorii polițelor ca urmare a căderii burselor începând cu anul 2008, naște incertitudine în legătură cu produsele cu componenta investițională, care se vând bine in perioade de creștere economică și ca atare acastea vor avea parte de declin în următorii ani. Aceste produse sunt avantajoase numai dacă sunt deductibile fiscal sau au o sumă asigurată importantă, dar în țara noastră primele plătite pentru asigurările de viață nu sunt deductibile de la plata impozitului, deși în alte țări acest avantaj fiscal se practică de multă vreme. Companiile care vor vinde asigurări de viață garantate, adică polițe în care riscul investițional este preluat de asigurator, iar profitul obținut este împărțit cu clientul, vor avea de câștigat în următorii ani. În perioade de criză sunt necesare asigurarile de viață cu componente semnificative de protecție, altfel nu merită cumpărate. Specialiști în domeniul asigurărilor sunt de părere ca una din măsurile anti-criza ar putea fi chiar introducerea acestei deductibilități de la plata impozitului pentru primele plătite de asigurați. În condiții de criză, evenimente cum este îmbolnavirea este mult mai mare, dacă persoana care s-a îmbolnavit are asigurare, ea nu mai creează presiune pe bugetul de stat, deoarece cheltuielile sunt suportate de asigurător. Daca s-ar stimula economisirea în asigurări de viață prin introducerea deductibilitatii, acești bani s-ar muta din domeniul consumului.

Suntem de părere că în următorii ani consumatorii se vor reorienta spre produse cu componenta de protecție renunțând cel puțin pentru o vreme la produsele cu parte investițională mare. De asemenea considerăm ca asigurătorii ar trebui să se axeze pe produse cu diferențe mari între ele, deoarece aceste diferențe îl va determina pe client să aleagă mai ușor. Produsele ușor diferite nu prezintă interes, se pierde timp în analiza micilor detalii care fac diferența dintre produse. De aceea, din punct de vedere strategic, ar fi mai eficient, dacă asigurătorii ar dezvolta o gamă limitată de produse, însă cu diferențe majore între ele. Revenirea economică a țării noastre ar putea fi anevoioasa și întinsă pe mai mulți ani, mulți dintre noi am fost nevoiți să ne reducem standardul de viață. În momentul de fața ne este greu sa excludem teama de a cumpăra un astfel de produs și să o înlocuim cu viziune, strategie, planificare. Vremurile ne obligă sa ne gestionăm inteligent veniturile. Un efect, generat de criză, a fost în rândul clienților, care au început să facă mai clar distincția între o companie sigură și serioasă, care își respectă întru totul contractele și acordă despăgubirile în consecință, și o companie care aleargă doar după câștiguri rapide, cu orice preț.

Asigurările de viață determină un nivel mai ridicat de securitate financiară a populației, și chiar o posibilă reducere a cheltuielilor cu protecția socială și creșterea sustenabilității sistemului asigurărilor sociale. Devoltarea mai rapidă a pieței de asigurări de viață ar contribui la dezvoltarea economiei prin intermediul unui volum mai mare de investiții, prin alocarea mai eficientă a capitalului, impulsionarea economisirii pe termen lung, dar și o dezvoltare mai rapidă a piețelor financiare. La rândul lor, asigurătorii cred că pot adopta două planuri de acțiune care să se concentreze pe două direcții principale: prima se refera la educarea populației în direcția conștientizării nevoii de protecție și a înțelegerii produselor oferite de industria de asigurări de viață, iar cea de-a doua, la creșterea transparenței produselor de asigurare și promovarea unui proces de vânzare bazat pe nevoile clienților.

3.2. Dezechilibre și declin pe piața asigurărilor – efecte ale crizei economice

3.2.1. Simptome ale crizei și semnale de alarmă

Primele semne ale crizei mondiale s-au înregistrat la sfârșitul anului 2007, devenind însă un fenomen de amploare în cursul anul 2008 în S.U.A., de unde s-a răspândit, apoi, în mod rapid, pe întreg globul pământesc. Anul 2009 poate fi considerat anul maximei intensități și extinderi a crizei financiar-eonomice. Totul a început din momentul în care băncile americane nu au mai putut să-și deruleze operațiunile din cauza lipsei de numerar. „Blocajul și prăbușirea sistemului de creditare bancar a generat paralizia afacerilor imobiliare, dezvoltatorii din acest domeniu aflându-se în imposibilitatea, pe de o parte, de a-și continua și valorifica proiectele începute, iar, pe de altă parte, de a-și rambursa împrumuturile la bănci. De aici și până la dezastrul financiar drumul a fost scurt, dezastru care, la rândul lui, a intoxicat întreaga economie și viață socială”.

În mod sintetic, putem spune că marea criză a fost determinată de următoarele cauze: economice, morale, spirituale, manageriale, politice, psihologice. Cert este că bancherii au dorit să câștige cât mai mult, împrumutând și bani pe care nu îi aveau (bani virtuali), iar debitorii nu au mai avut ce și de unde să ramburseze, determinând băncile să efectueze calcule realiste (și nu potențiale de câștig). Acestea au constatat că nu mai au nici banii lichizi pe care să-i ruleze (capitalul necesar pentru acordarea de împrumuturi la agenți economici și persoane fizice) și nici profiturile la care speraseră, intrând, ca atare, în faliment. Lomorg B. (2004) afirmă că „economiile fără piețele financiare nu pot fi afectate de criză, acest aspect scoate în evidență țările care suferă cel mai mult de instabilitate financiară și nici nu pot fi considerate cele mai sărace țări, care au piețe financiare relativ rudimentare.” În aceste țări, gospodăriile sunt doar vag legate la economia financiară și se simt doar efecte indirecte ale unei crize.

Majoritatea specialiștilor financiari o consideră cea mai mare criză economică după Marea Depresiune din 1929, criză financiară din S.U.A a atins punctul culminant în septembrie 2008. „La începutul acestei luni, două mari instituții de credit ipotecar, susținute de Guvernul American, împreună cu una dintre cele mai mari bănci de investiții – Lehman Brothers – au demarat procedurile de faliment, nemaifiind susținute de către Federal Reserve Bank. în doar câteva zile, alte două bănci de investiții și-au declarat falimentul, alături de cea mai mare firmă de asigurări din lume – AIG (American International Group). Pe ansamblu, un număr de 174 bănci au fost închise în S.U.A., în decurs de un an (15 ianuarie 2009 – 25 ianuarie 2010)”.

Semnalul de alarmă privind declanșarea unei crize economice mondiale majore a fost tras, în mod repetat, de către Nouriel Roubini, profesor de economie la Universitatea din New York. Astfel, acesta a prezis, în iulie 2006, instalarea unei crize financiare, iar în luna februarie 2008 a prognozat o iminentă „prăbușire imobiliară catastrofală", pe care bancherii nu au fost în stare s-o anticipeze. în luna octombrie 2008, Roubini a evaluat economia mondială ca fiind „într-un moment de cotitură", susținând, totodată, dezintegrarea sistemului financiar la nivel global și concluzionând că „nu există nici o cale de scăpare". După opinia sa, ieșirea S.U.A. din recesiune presupunea implicarea Guvernului pentru a naționaliza cele mai mari bănci, până când își reveneau, după care să fie din nou privatizate.

Chorafas D. este de părere că o mare problema în zilele noastre este nu doar conducerea, dar și supravegherea băncilor, în special a băncilor mari. „Henry Kaufman, probabil cel mai bun economist în viață, a declarat că dacă unele bănci sunt prea mari pentru a eșua, atunci ar trebui să fie supravegheate îndeaproape, Kaufman a propus ca pentru douăzeci și cinci de bănci din SUA și alte instituțiile financiare foarte puternice, trebuie să existe o reglementare specială, o autoritate care veghează constant asupra lor, pentru a asigura stabilitatea sistemul financiar. Același principiu ar trebui să se aplice și pentru marile bănci din Europa, Asia, Bazinul Pacificului, și cele două Americi”.

Industria asigurărilor a parcurs bine această perioadă comparativ cu băncile și a fost afectat mai puțin comparativ cu sectorul bancar, chiar putem spune că au avut un rol foarte important în atenuarea efectelor crizei financiare prin asigurările de garanții financiare și credite, ajutând reluarea creditării prin acoperirea pierderilor înregistrate de bănci din cauza clienților ce au intrat în incapacitate de plată. Piața asigurărilor a scăzut ca urmare “căderii piețelor financiare, reducerii ratei dobânzilor, reducerii ritmului de creștere economică, reducerii calității creditului și a expunerii directe și indirecte la instituțiile financiare care au dat faliment.” Datorită specificului activității de asigurare, asigurătorii intră în relații pe termen lung cu clienții prin polițele de asigurări de viață și pensii și, deci, trebuie să aibă permanent capitalul necesar, ei fiind finanțați în avans prin primele de asigurare, spre deosebire de bănci, care se bazează pe depozitele pe termen scurt. Rezilierea contractelor sunt penalizate și de aceea se încearcă influențarea comportamentului consumatorului pentru a lăsa sumele respective până la maturitatea contractului. În viziunea Violetei Ciurel „se poate vorbi despre două tipuri de efecte ale crizei pe termen scurt: indirecte și directe”. Cele indirecte se referă la scăderea indicilor bursieri, modificările în rata dobânzii, reducerea marjelor de profit și a veniturilor din instrumentele de investiții care au influențat mai mult asigurărilor de viață decât al celor generale. Aceste efecte au demonstrat legăturile strânse între activitatea de asigurări cu celelalte componente ale sistemului financiar. Reducerea bruscă a valorii activelor și solvabilității companiilor de asigurări este primul impact al crizei financiare pe termen scurt. Datorită șocurilor acestei crize, au fost câteva companii mari la nivel mondial care au suferit pierderi foarte mari. American Internațional Group, Inc., cunoscută ca fiind cea mai mare companie de asigurări din lume, salvată de la faliment de guvernul american, a contribuit la adâncirea crizei.

AIG (American Internațional Group), deținea 71 de companii de asigurări în SUA și 176 alte companii de servicii financiare în întreaga lume – bănci, fonduri de investiții, companii de leasing, investiții etc. AIG a ajuns în pragul falimentului din acuza celorlalte activități financiare și, de aceea, a și primit ajutor federal nu ca o companie de asigurări, ci în calitate de conglomerat financiar pentru că a preluat un risc mult prea mare față de posibilitățile lui când a investit în instrumente de garantare a datoriilor.

Un alt efect a fost reducerea valorii investițiilor în acțiuni și a valorii investițiilor imobiliare iar reducerea ratei dobânzii a condus la creșterea concurenței produselor de asigurări de viață cu componenta de economisire cu depozitele bancare pe termen scurt, ca instrumente clasice de investire. Țări precum Austria, Franța, Finlanda, Suedia, Australia au fost mai mult afectate de criză, altele precum Cehia, unde legea limitează investițiile în acțiuni au fost mai puțin afectate.

Criza bancară, criza financiară, criza economică, în sens larg, generează în mod direct, în raport cu populația, o serie de consecințe, cum ar fi: „pierderea locurilor de muncă, diminuarea salariilor, nesiguranța zilei de mâine, reducerea nivelului de trai, permanentizarea unor greutăți materiale, scăderea încrederii în forțele proprii și a speranței în mai bine, îmbolnăviri, vicierea relațiilor interumane, proteste sociale ș.a.” Prin urmare, alterarea mediului economic este nemijlocit însoțită de alterarea condițiilor sociale de viață ale oamenilor și de apariția unor stări depresive la unii dintre aceștia.

În a doua jumătate a anului 2008, piețele din U.E. au început să înregistreze treptat dezechilibre, care s-au menținut și în cursul anului 2009. Până la declanșarea crizei financiare, piața europeană a forței de muncă cunoscuse o îmbunătățire, dacă ținem cont de faptul că, în 2007, rata europeană de ocupare a forței de muncă era de 68%, iar rata șomajului scăzuse până aproape de 7%. În al doilea trimestru al anului 2009, „efectele crizei asupra pieței muncii s-au resimțit puternic: rata șomajului a crescut cu 2,2 procente (urmând să ajungă până la 11% – în 2010), rata ocupării a scăzut cu 2,5% în U.E. Dacă, în perioada 2006-2008, au fost create aproximativ 9,5 milioane de locuri de muncă, la nivelul U.E., până la sfârșitul anului 2010 se prognoza că își vor pierde locul de muncă aproximativ 8,5 milioane persoane”. Potrivit datelor publicate de Eurostat, în noiembrie 2009, rata șomajului în 22 state ale U.E. a crescut la 9,5% (fiind nivelul maxim înregistrat de la începutul anului 2000), iar numărul șomerilor s-a mărit cu 185.000, ajungând la un total de 22,9 milioane. Cele mai reduse rate ale șomajului au fost înregistrate în noiembrie 2009 de Olanda (3,9%) și de Austria (5,5%).

Ocuparea forței de muncă a scăzut pe continentul european la 223 milioane de persoane (până în trimestrul al treilea al anului 2009), rata de diminuare fiind de 2% (4,7 milioane), comparativ cu anul precedent. Cele mai puternice scăderi au avut loc în sectorul construcțiilor și cel al industriei. An de an, creșterea ocupării s-a transformat în descreștere, în aproximativ toate statele membre, cu excepția Luxemburgului și a Poloniei. Din rândul statelor în care rata de ocupare a scăzut foarte mult, fac parte: „Spania (o scădere cu 7,2%), Franța (1,4%), Italia (1,3%) și Marea Britanie (1,7%)”.

Cele mai importante provocări pentru economia Uniunii Europene erau „diminuarea pierderilor de locuri de muncă, combaterea șomajului de lungă durată, favorizarea recuperării locului de muncă, încurajarea reconversiei profesionale.” :

Pe piața muncii, criza economică a avut efecte dramatice mai mult în rândul bărbaților decât al femeilor, dacă ținem cont de faptul că numărul bărbaților care erau șomeri a crescut cu două treimi, din septembrie 2008 și până la sfârșitul anului 2009. Astfel, „rata șomajului în rândul bărbaților a crescut de la 6,2% în martie 2008 la 9,8%, în timp ce rata șomajului la femei a crescut și ea, dar doar cu 2% (de la 7,3% la 9,3%). în Statele Unite ale Americii, din cele 2,9 milioane persoane care își pierduseră locul de muncă, la sfârșitul anului 2008, majoritatea acestora – circa 2,3 milioane – erau bărbați”.Un risc suplimentar de pierdere a locului de muncă s-a observat nu doar în rândul populației masculine, ci și în rândul populației de imigranți. Aceștia, „cu cât sunt mai nou veniți într-o altă țară, cu atât sunt mai expuși șomajului și sărăciei, în mare parte datorită condiției sociale precare (inerente oricărui început), dar și slabei lor puteri de negociere (mai ales pentru imigranții de sub 1,2 ani). În timpul crizelor precedente, lucrătorii migranți cei mai vulnerabili au fost, în special, femeile și persoanele clandestine”.

Anii 2009 și 2010 au fost ani de criză severă și în România, așa cum reiese și din evoluția principalilor indicatori economici. Valoarea PIB din țara noastră, estimat pentru primele nouă luni din 2009, a fost de 334,23 milioane lei, în scădere economică de 7,4%, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică al României. Din cauza crizei mondiale, construcțiile și comerțul au fost cele mai afectate domenii din cadrul economiei noastre naționale, situație pe care o întâlnim și în alte societăți europene.

Conform datelor Institutului Național de Statistică „în primul trimestru al anului 2010 valoarea estimată a PIB din țara noastră a fost de 96707,4 milioane lei prețuri curente, înregistrând, astfel, o scădere cu 2,6% față de trimestrul I 2009” .. În majoritatea sectoarelor de activitate s-au înregistrat scăderi consecutive în cursul anilor 2009 și 2010, cea mai puternică și repetată diminuare a volumului de activitate realizându-se în domeniul construcțiilor (cu 17,4% mai puțin față de anul 2009). Singura ramură de activitate care a înregistrat o creștere semnificativă a fost industria (cu 4,2%). În trimestrul III al anului 2010, „produsul intern brut a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,7% comparativ cu trimestrul II 2010. Față de trimestrul corespunzător din anul 2009, PIB a înregistrat o scădere cu 2,5%.”

Singurele sectoare de activitate economică, în măsură să reziste, la început, în vâltoarea crizei și al căror rol a fost nu doar pozitiv, ci și oarecum încurajator pentru economia românească, sunt cele legate de producția agricolă și de vânzarea autoturismelor. Agricultura „a crescut cu 2,4% în 2009 față de 2008 și cu 15,1% în perioada iulie-septembrie față de trimestrul anterior.” În concluzie simptomele instaurării unei posibile crize economice sunt date de apariția și perpetuarea unor schimbări în activitatea economico-socială, reflectate prin intermediul următorilor indicatori:

scăderea PIB timp de două trimestre consecutiv (comparativ cu trimestrele anterioare), precum și a producției industriale ;

creșterea numărului de firme falimentare;

mărirea ratei șomajului;

scăderea ponderii lucrărilor în construcții și blocajul pieței imobiliare;

reducerea investițiilor, a prețurilor locuințelor;

micșorarea veniturilor populației și, implicit, reducerea cheltuielilor de consum;

explozia numărului de restanțieri la creditele bancare și executarea obligatorie a acestora;

evaluarea vieții sociale și a condiției materiale a oamenilor în termeni negativi de către majoritatea populației.

3.2.2. Consecințele globale și naționale ale crizei economice

Reacția populației față de realitățile economice și financiare produse de criză au fost diferite de la o țară la alta. Unii oameni și-au schimbat stilul de viață și comportamentul de consum, în sensul unor renunțări radicale, al adaptării așteptărilor la posibilitățile concrete, în timp ce alții au continuat să se manifeste ca și înainte.Consecințele crizei s-au înlănțuit pe plan economic, politic, social, educațional, legislativ și moral, la nivel național, continental și global.

Deși criza mondială se presupune că s-a încheiat, efectele acesteia nu s-au consumat în totalitate până acum, după opt ani de la declanșarea ei se pot desprinde, pe plan economic, următoarele:

schimbarea raporturilor de forțe și a polilor de putere economică pe glob – „structura relațiilor internaționale și pozițiile în diferite ierarhii (economice, politice, militare etc.) s-au aflat într-o permanentă dinamică, fiecare putere aspirând să joace un rol important. Din cele mai vechi timpuri, rivalitatea dintre cele mai puternice state de pe glob s-a consumat pe multiple planuri: politic, economic, militar, tehnologic și științific”. Așa, de exemplu, dacă, în anii anteriori crizei, topurile valorice ale instituțiilor financiare din lume aveau primele locuri ocupate de băncile americane, după declanșarea crizei primele locuri au fost ocupate de băncile chineze, China fiind percepută ca o zonă de stabilitate financiar-bancară. De asemenea, este de menționat faptul că China a detronat Germania din punct de vedere al exporturilor. Piața asigurărilor a Chinei și Japoniei este deasemenea într-o mare expansiune;

creșterea vulnerabilității economiei mondiale- Raportul președintelui Băncii Mondiale pentru anul 2009 a avertizat că au fost lovite de criză 94 dintre cele 116 țări aflate în curs de dezvoltare. De asemenea, se estima faptul că 46 milioane de oameni vor fi afectați de sărăcie la nivel mondial, din cauza disponibilizărilor de personal și a reducerii salariilor. Un exemplu edificator în acest sens îl reprezintă India, unde în ultimele trei luni ale anului 2008 și-au pierdut slujbele circa o jumătate de milion de persoane. Totodată, se aprecia o reducere cu 17% a investițiilor pe aceste piețe emergente. Evaluările întocmite de specialiștii Băncii Mondiale, în legătură cu efectele primilor ani de criză economică asupra țărilor în curs de dezvoltare, ne avertiza că: 98 de state vor întâmpina dificultăți pentru returnarea datoriilor publice și private, în valoare de cel puțin 268 de miliarde dolari; circa trei sferturi dintre țările vulnerabile (în curs de dezvoltare) nu vor putea aplica propriile programe de relansare economică. Asemenea efecte au generat măsuri de contracarare, care, în cazul băncilor, s-au tradus printr-o capitalizare suplimentară, menită să facă față solicitărilor de împrumut;

diminuarea investițiilor și a locurilor de muncă – retragerea capitalurilor străine puternice din țările slab dezvoltate a afectat și mai mult economiile lor naționale. De exemplu, valoarea investițiilor străine din țara noastră a ajuns, în primele 10 luni din 2008, la mai puțin de jumătate (3,7 miliarde euro) din valoarea investițiilor efectuate în aceeași perioadă a anului trecut (de 7,66 miliarde euro). Potrivit datelor BNR, în anul 2008 investițiile străine directe s-au ridicat la 8,64 miliarde euro, fiind în creștere față de 2007, și au acoperit în proporție de peste 50% deficitul de cont curent, situat la 16,87 miliarde euro.Ca urmare a crizei economice mondiale, în primele 11 luni din 2009 investițiile străine directe din România s-au redus brusc la 3,826 miliarde euro, nivel ce reprezintă mai puțin de jumătate din totalul celor realizate în ianuarie-noiembrie 2008. „Reducerea investițiilor străine a continuat și în anul 2010, când în primele cinci luni au înregistrat o scădere cu 31,5% față de 2009 (având o valoare totală de 1,433 miliarde de euro)” .

accentuarea sărăciei la nivel global- anumite evaluări, efectuate de către experții Băncii Mondiale, susțin faptul că , până la sfârșitul anului 2010, criza financiară a trimis în sărăcie 11 milioane de persoane din Europa de Est și Asia Centrală, iar alte 23 milioane oameni s-au apropiat de pragul sărăciei. În cursul anului 2009, circa 40 milioane de oameni din respectivele regiuni trăiau sub limita sărăciei și 120 milioane persoane cu puțin peste limita sărăciei (față de un total de 120 milioane de oameni, în anul 2008, înainte de declanșarea crizei economice). La sfârșitul anului 2009 se aprecia că „România, Ucraina și Turcia vor avea o creștere a vulnerabilității și sărăciei de la 9% la 12%, Federația Rusă de la 6% la 9%, Ungaria și Polonia de la 3% la 6%, iar cea mai mare rată, de peste 15%, s-a înregistrat în Kazahstan”. Pe fondul acestor efecte este greu să vorbim despre asigurările de viață, în timpul crizei, piața mondială a asigurărilor a resimțit o decădere vizibilă;

diminuarea veniturilor și schimbarea orientărilor valorice ale salariaților – salariile mici, comparativ cu alte state dezvoltate ale Uniunii Europene, reprezintă o realitate tristă pentru majoritatea angajaților din societatea românească. Potrivit Eurostat, în prima lună a anului 2011, salariul minim din România a fost de 157 euro, țara noastră situându-se pe penultimul loc din Europa, în privința valorii salariului minim. Ultimul loc este ocupat, însă, de Bulgaria, țară în care salariul minim este de doar 122 euro. La polul opus se găsesc șase țări unde salariul minim, în primul trimestru al anului 2011, este de peste 1.100 de euro. Aceste țări sunt Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Irlanda și Luxemburg. în fiecare din respectivele societăți, salariul minim este de zece ori mai mare decât în țara noastră.Criza mondială a avut efecte puternice nu numai asupra mărimii salariilor angajaților români, ci și asupra volumului celor angajați. Analizând variația salariaților, pe categorii de salarii între anii 2008 si 2009, observăm că impactul crizei s-a făcut simțit mai ales la salariile de bază, numărul salariaților care au câștigat mai puțin de 1,000 de lei lunar scăzând de la 1,64 milioane în octombrie 2008 la 1,38 milioane în octombrie 2009, ponderea acestei categorii de salariați în total scăzând de la 39,9% la 37,1%. Potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de INSOMAR București, la începutul anului 2009, anul declanșării ferme a crizei financiare în România, aproape o treime dintre români se temeau că își vor pierde locul de muncă, trei sferturi apreciau că situația de pe piața muncii și din economie în general s-a înrăutățit.Cele mai mari temeri le aveau angajații din departamentele de vânzări, din firmele de afaceri în domeniile cele mai atinse de criză: imobiliar, construcții, bancar, auto și asigurări. Concomitent, oferta locurilor de muncă s-a redus continuu, fiind de două ori mai mică decât numărul candidaților.” Acest fapt a produs numeroase schimbări de atitudine și mentalitate în rândul angajaților, care au pus pe primul plan păstrarea locului de muncă, stabilitatea și siguranța salariilor fixe (în defavoarea unor cerințe anterioare, precum creșterea salariului cu orice preț, a bonusurilor și beneficiilor extra-salariale, oferite de patroni)”.

degradarea sănătății mintale a populației – oamenii nu stiu cum să reacționeze în situații de criză șă în lipsa unor programe naționale de sănătate publică și a unor planuri educaționale adecvate, fiecare individ a fost nevoit să facă uz de propria intuiție, voință, rațiune și experiență de viață. În general, oamenii nu dispun de echipamentul necesar pentru a evalua corect o schimbare economică în rău, o decizie pentru viața lor în caz de nereușită. „Nu știu, totodată, cum să reacționeze emoțional pentru a face față unor situații de risc și stări de criză. Reacțiile grăbite și radicale, necumpănite, stilul irațional de gândire și atitudinea naivă față de provocările mediului economic (inclusiv prin angajarea unor împrumuturi și datorii care depășeau nivelul real al veniturilor) i-au condus pe mulți eșuați în afaceri la insomnie și intoleranță, la atacuri de panică, la o viziune catastrofică în fața unui faliment, ajungând, în final, ca unii dintre aceștia să-și pună capăt zilelor”. Multe persoane care și-au pierdut locul de muncă sunt incapabili să-și asume riscuri și să gândească la o alternativă ocupațională, iar dacă sunt și trecuți de 50 de ani, se simt înlăturați de societate, marginalizați, nu admit pierderile personale, fiind copleșiți de tot felul de frustrări și stări depresive. De aici necesitatea unei psihiatrii a societății globale și a unor planuri educaționale exprese pentru situațiile de criză, în măsură să promoveze optimismul prudent, percepția corectă a realității, moderația în acțiune, comportamentul rațional și necesitatea unei asigurări de viață în astfel de momente.

Consecintele crizei financiare sunt clare și din punct de verere al pieței asigurărilor. Profitabilitatea asigurărilor scade, preponderent în asigurările de viață, prin scăderea profiturilor din investiții. După instaurarea crizei la nivel mondial, “profitabilitatea a fost diferită pe țări și pe segmentele viață și non-viață, În mod deosebit la asigurările de viață, garanțiile oferite la produsele unit-linked în unele țări, precum SUA, Canada, Japonia, țările din Centrul și Estul Europei, au demonstrat încă o dată legăturile cu piețele financiare, generând venituri mai mici sau chiar pierderi pentru unii asigurători de viață”. Scăderea profiturilor asigurătorilor pentru asigurările de viață din ultimii ani a fost determinată și de creșterea costurilor care au depășit creșterile de prime de asigurare subscrise, precum și de scăderea profiturilor din investiții, cu impact în special asupra asigurărilor tradiționale cu garanții.

Marja de solvabilitate a domeniului asigurărilor, în general, a rămas totuși bună.Veniturile reduse din investiții și reducerea surplusului de capital combinat cu creșterea concurenței cu produsele bancare au creat dificultăți în politica de alocare a profiturilor la polițele de asigurare unit-linked. Instrumentele financiare cu venit fix, care reprezintă o mare parte a investițiilor asigurătorilor, au fost, de asemenea, o sursă de vulnerabilitate. Criza financiară, prin reducerea abilității companiilor de a accesa credite și lichidități, cresc probabilitatea imposibilității plăților, a dus la creșterea marjei de profit. Reducerea dobânzii la obligațiunile guvernamentale presupune folosirea unor rate de actualizare mai mici pentru calcularea acestor obligații, și deci o creștere a valorii prezente a obligațiilor viitoare de plată și o creștere a riscului investițional deoarece asigurătorilor le va fi mai greu să găsească instrumentele de investiții cu venit fix care să ofere un venit suficient pentru a oferi garanțiile promise clienților prin contractele de asigurare.

Veniturile asigurătorilor de viață au crescut la nivele record în ultimii ani dinaintea declanșării crizei în special datorită produselor de investiții unit-linked. Riscurile asociate acestui produs, care reprezintă o mare parte a activelor asigurătorului sunt asumate de client, și nu de asigurător (risc de piață, de credit etc.). Irlanda este o țară unde cea mai mare parte a portofoliului asigurărilor de viață este unit-linked, la fel și Estonia la nivel european. Primele de asigurare la produsele unit-linked au avut un declin rapid de la începutul crizei financiare. În Franța, primele pentru produsele unit-linked au scăzut cu 42% în anul 2008, în timp ce pentru celelalte asigurări de viață, creșterile au continuat în același trend; în Grecia, reducerea a fost de 23%. În situațiile în care asigurătorii au vândut produse cu risc mare clienților cu toleranța redusă la risc, criza i-a făcut să se confrunte cu un risc reputațional ridicat.Asigurările de viață în țările dezvoltate au fost mai puțin afectate decât în țările cu economie emergentă, au fost afectate diferit în fiecare regiune, Asia fiind mai puțin afectată decât Europa sau America Latină. Deși tipul de impact va fi asemănător în economiile emergente și țările dezvoltate, în mod deosebit va fi o diferență determinată de: capacitatea de consum care va fi mai puternic afectată în aceste țări , efectul de reducere a vânzărilor, creșterea ratei rezilierilor, reorientarea clienților spre componenta de protecție, renunțând, cel puțin temporar, la partea de investiție/economisire. Deținătorul unei poliței de tip unit -linked „nu participă la un fond mutual, dar decide cu privire la investițiile proprii într-o anumită măsură, aceste tipuri de asigurări dețin o poziție foarte puternică în multe țări, ele dezvoltându-se mai cu seama în secolului douăzeci și unu când marile companii de asigurări au arătat o mai mare creativitate cu privire la acest tip de asigurare.”.

Ca și efecte directe ale crizei, cel mai important este scăderea veniturilor populației și, implicit, a veniturilor disponibile pentru asigurări, care a condus la reducerea semnificativă a vânzărilor, în special la produsele unit-linked, cu impact asupra mix-ului de produse în vânzările noi, dar și în portofoliul existent. În asigurările de viață, au crescut rezilierile și răscumpărările contractelor de asigurare, afectând lichiditatea disponibilă a societăților de asigurare, fapt însoțit de creșterea riscului reputațional. Asigurările de risc vor continua cu mai multă transparență, care va fi cerută prin reglementări. În perioada de recesiune, prioritățile financiare se schimbă, oamenii își folosesc mai mult resursele financiare pentru consumul zilnic și nu mai dispun de suficiente resurse pentru economisire

Pe termen lung, asigurările vor suporta în continuare efectele crizei economice prelungite. Impactul este determinat de efectele reducerii creșterii economice, care se va reflecta în comportamentul consumatorilor – reducerea vânzărilor de asigurări unit-linked și anuități în favoarea creșterii vânzărilor produselor cu garanție cu accent pe protecție.

Companiile care vor vinde asigurări de viață garantate, adica polițe în care riscul investitional este preluat de asigurător, iar profitul obținut este împartit cu clientul, vor avea de câștigat în următorii ani. Suntem de părere că în perioade de criză sunt necesare asigurările de viață cu componente semnificative de protectie, altfel nu merită cumpărate. Deductibilitatea de la plata impozitelor asupra primelor de asigurări ar fi o măsură importantă luată de către stat în domeniul asigurărilor, însă șansele ca asigurările de viață să beneficieze de deductibilitate sunt însă destul de mici, deoarece o politică fiscală bazata pe cota proporțională de impozitare a veniturilor, așa cum este cea din România, nu permite astfel de avantaje.

3.3. Organizarea și funcționarea pieței internaționale de asigurări

Piața internațională a asigurărilor este reprezentată de ansamblul piețelor naționale, regionale, zonale și continentale privite prin prisma mecanismelor care le asigură convergența și le atenuează și le rezolvă divergențele. Reprezintă un întreg ca scop, chiar dacă componentele structurale evoluează dinamic și concurențial. Dispersia internațională a riscurilor mari prin intermediul asigurării poate fi realizată în mai multe moduri: prin asigurare directă, posibil prin participarea asigurătorilor străini în calitate de coasigurători alături de societățile naționale, sau prin transferarea unor părți a riscurilor asumate de societățile naționale, prin reasigurare internațională.

Comerțul internațional cu asigurări este „redus în comparație cu cheltuielile mondiale cu primele de asigurare și cu tranzacțiile internaționale în orice alt domeniu”. Se poate spune însă că a crescut în ultimii ani, mai ales în țările cu economie emergentă, datorită liberalizării comerțului în diferite regiuni ale lumii, pătrunderii pe piețele naționale a companiilor străine – cum este cazul țărilor din Centrul și Estul Europei care au devenit și membre ale Uniunii Europene, unor țări din Asia și America Latină; în paralel, fuzionările și achizițiile în domeniu au marcat comerțul cu asigurări. Nivelul dezvoltării economice al țării este principalul factor al mărimii și dimensiunii unei piețe de asigurări.

Una din cele mai importante trăsături ce caracterizează dezvoltarea sistemului mondial de asigurări la ora actuală este globalizarea pieții mondiale de asigurări, care se prezintă printr-un proces de lichidare treptată a barierelor economice și legislative ce separau piețele de asigurări a unor state. O altă caracteristică a pieței internaționale a asigurărilor este existența unui număr important de companii de asigurare ce funcționează în diverse forme organizațional-juridice, concentrarea unui capital și active enorme, o gamă extrem de largă de operațiuni și produse de asigurare oferite, existența unei legislații dezvoltate ce ține de domeniul asigurărilor și a unui sistem de supraveghere de stat viabil, existența diverselor asociații și uniuni a asigurătorilor și asiguraților, un sistem dezvoltat al intermediarilor, firme de consultații și de raiting.

Companiile pe care le întâlnim pe piața internațională în calitate de asigurători sunt: societăți comerciale de asigurare, companii de reasigurare, companii captive de asigurare și reasigurare, asociații mutuale, sindicatele Lloyd's, pool-rile de subscriere.

„Efectele crizei au început să se manifeste la nivel mondial la jumătatea anului 2007 prin prăbușirea unor mari hedge-fund-uri, apariția unor situații critice a unor mari bănci din SUA și Europa, urmate de căderea creditării interbancare în luna august a aceluiași an”. Efectele sale s-au accentuat în anii 2008, 2009, 2010 și următorii.

Criza financiară s-a declanșat în SUA pornind de la creditele ipotecare acordate unor persoane cu grad mare de risc la un preț nejustificat de mic față de dimensiunea reală a riscului asumat, apoi a luat amploare și a avut efecte în întreaga lume. „Dacă ai spus, criza financiară, ai spus cu siguranță, America Latină, timp de generații, țările din America Latină au fost aproape singurele sub rezerva crize valutare, eșecuri bancare, crize de hiperinflație”. Efectele sunt vizibile, cuprinzătoare și cu consecințe majore pe plan economic și politică economică, pe plan social, cultural.

Evoluția asigurărilor în lume, în ultimele trei decenii, până la instaurarea crizei financiare, este prezentată în tabelul nr. 3.1 , prin prisma evoluției primelor de asigurări totale subscrise.

Tabelul 3.1

Evoluția primelor de asigurare la nivel global în perioada 1985-2008

miliarde U.S. $ și %

Sursa: Ciurel Violeta – Asigurări și reasigurări. O perspectivă globală, Editura RENTROP & RATON,București, 2011, p.107

Se observă o creștere rapidă a primelor de asigurare în perioada 1985-1996, volumul lor a crescut de peste trei ori, iar în intervalul 1996-2008 s-au dublat încă o dată. Cele mai mari modificări au avut loc în Europa în sume absolute, volumul primelor de asigurare a crescut de peste 4 ori în paralel cu majorarea masivă a ponderii asigurărilor europene în asigurările globale.

În Asia, primele de asigurare au crescut în sume absolute, dar cu pondere oscilantă în intervalele menționate, în America de Nord, primele au crescut de circa 2,1 ori toate intervalele analizate mai sus în paralel cu reducerea ponderii în totalul asigurărilor la nivel global de la 50% în 1985 la 34% în anul 2008.

Rezultatele din investiții au scăzut puternic, în următorii ani , la fel ca și valoarea de piață a companiilor de asigurări, cu circa 15-20% la asigurările generale și 30-40% la cele de viață. „Motivele sunt legate de criza financiară care a determinat pierderi mari, dar fără a afecta solvabilitatea asigurătorilor, deoarece au avut suficient capital pentru a absorbi pierderile”. Primele la asigurările de viață sau scăzut pentru asigurările cu primă unică și cele cu componentă investițională unit linked, în timp ce la cele generale reducerile au fost nesemnificative, de numai 0,8%. In țările dezvoltate au fost reduceri de 1,9% și creșteri de 7,1% în economiile emergente. Cu toate acestea, conform datelor statistice, este pentru prima dată începând cu anul 1980 când primele de asigurare s-au redus în termeni reali – asigurările de viață scăzând cu 3,5%, iar cele de non-viață cu 0,8%.

3.3.1. Piața internațională a asigurărilor în perioada ante-criză

Am analizat piața internațională a asigurărilor înaintea instaurării crizei financiare, sub influența ei și perioada post-criză, folosind următorii indicatori: volumul primelor încasate, densitatea asigurărilor și gradul de penetrare al asigurărilor.

Piețele de asigurări cele mai reprezentative la nivel mondial sunt cele care se află în cele mai importante centre economice ale lumii, din America, Europa, Asia, Africa și Oceania. Fiecare dintre aceste piețe zonale sunt în fapt piețe internaționale, deoarece o mare parte a activității de asigurare încheiate, provine de la societăți de asigurare și reasigurare din alte țări și influențează în mare măsură uzanțele și practicile altor piețe.

Dimensiunea și structura principalelor piețe mondiale pe regiuni, înaintea declanșării crizei financiare, este prezentată în tabelul nr. 3.2:

Tabelul 3.2

Volumul primelor de asigurare pe principalele regiuni ale lumii în perioada ante-criză

Sursa: date preluate de autoare din Rapoartele anuale ale Swiss Re,Sigma 2006,2007, 2008

Se remarcă din figura nr. 3.2 ”autoritatea Europei asupra tuturor celorlalte zone, și într-o continuă creștere pe întreaga perioadă analizată, ajungând în anul 2007 să reprezinte 41,39 % din totalul pieței mondiale de asigurări. A doua piață, ca mărime este America, urmată de Asia, Oceania și Africa. În Africa și Oceania, se observă atât un nivel scăzut al primelor comparativ cu celelalte zone, cât și un ritm lent de dezvoltare în perioada analizată”.

”În anul 2005, volumul total al primelor la nivel mondial a crescut cu 2,5%, comparativ cu 2004, iar primele aferente asigurărilor de viață au crescut cu 3,9%. În 2005, volumul primelor din asigurările de viață a reprezentat 58,14% din primele încasate la nivel mondial, iar cele non-viata 41,86%. Piețele din Europa America și Asia reprezintă 97,13% din totalul pieței si Oceania și Africa reprezintă doar 2,87%, cea mai mare piața, piața europeană, cota este de 38,74%, iar această situație se menține și în cazul asigurărilor de viață. În anul 2006 primele din asigurările de viață au crescut cu 10,27 % comparativ cu anul precedent, principalii factori care au influențat această creștere au fost boom-ul piețelor de valori, care a stimulat dezvoltarea produselor unit-linked, popularitatea în creștere a bancassurance”.

Fig. 3.2. Ponderea primelor totale de asigurare în totalul pieței de asigurări pe principalele regiuni ale lumii înaintea declanșării crizei financiare

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Europa este ce mai mare piață din lume și din perspectiva asigurărilor de viață, în perioada analizată. Din figura nr. 3.2 se observă că se menține aceeași ordine a principalelor zone ale lumii din punct de vedere al ponderii primelor de asigurari de viață în totalul pieței asigurărilor de viață înaintea declanșării crizei financiare, ca și în figura nr. 3.3.

Fig. 3.3. Ponderea primelor din asigurari de viață în totalul pieței asigurărilor de asigurări pe principalele regiuni ale lumii înaintea declanșării crizei financiare

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Piața SUA, urmată de piața Japoniei și cea a Marii Britanii sunt cele mai mari piețe la nivel mondial, pe întreaga perioada analizată. Jumătate din țările care alcatuiesc topul primelor 10, sunt din Europa, clasamentul fiind relativ același în perioada dinaintea crizei financiare, Romania reprezentând o cotă cuprinsă între 0,04 și 0,07% din totalul pieței în perioada analizată (tabelul nr. 3.3), fiind în primii doi ani analizați pe locul 50, iar în 2007 pe locul 49 în lume, din punct de vedere al primelor totale încasate din asigurări.

Tabelul 3.3

Primele 10 țări în funcție de volumul primelor totale de asigurări și locul României în cadrul pieței mondiale a asigurărilor în perioada ante-criză

Sursa: date preluate de autoare din Rapoartele anuale Swiss Re,Sigma 2006,2007, 2008

Din punct de vedere al asigurărilor de viață, țările care alcătuiesc topul primelor 10, prezentate în tabelul nr. 3.4, sunt în proporție egala din Asia și Europa și doar două din America, România reprezentând o parte foarte mică din piața mondială de asigurări de viață, adică 0,02%, pe toată perioada analizată fiind în primul an analizat pe locul 55, în al doilea an pe locul 53, iar în 2007 pe locul 52.

Tabelul 3.4

Primele 10 țări în funcție de volumul primelor aferente asigurărilor de viață și locul României în cadrul pieței mondiale a asigurărilor în perioada ante-criză

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2006,2007, 2008

SUA are cea mai mare piață a asigurărilor din lume, repezentând peste 30% (fig. nr. 3.4), din piața mondială a asigurărilor, pe toată perioada analizată. Se observă o scădere ușoară a acestei piețe de la un an la altul dar rămâne pe locul nr. 1 mondial. A doua piață ca mărime este cea a Japoniei, în scădere în perioada analizată, cu cote cuprinse între 13,91% și 10,46%, urmată de piața Marii Britanii, care se află pe un trend uțor crescător, cu cote de peste 6% la nivel mondial. Restul țărilor care formează topul primelor 10, din punct de vedere al primelor totale încasate, reprezintă cote mici sub 5% la nivel mondial.

Fig. 3.4. Cota pe piata mondială a asigurărilor a principalelor țări și a României în funcție de volumul primelor totale încasate

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Din punct de vedere al asigurărlor de viață, topul este relativ același (figura nr. 3.5), adică SUA este cea mai puternică piață, cu cote cuprinse între 26-24%, deasemenea în sădere, urmată de piața Japoniei, care se apropie de piața SUA din punct de vedere al mărimii, reprezentând cote cuprinse între 19-13% din totalul pieței. A treia piață, ca mărime este cea a Marii Britanii, care de asemenea se află pe un trend ușor crescător. România reprezintă sub 1% din totalul pieței asigrărilor de viață la nivel mondial în perioada dinaintea crizei financiare.

Fig. 3.5. Cota pe piata mondială a asigurărilor de viață a principaleelor țări și a României în funcție de volumul primelor încasate din asigurările de viață

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Alți principali indicatori ce caracterizează piața asigurărilor, pe lângă primele brute încasate, sunt densitatea asigurării și gradul de penetrare. Densitatea reprezintă primele brute încasate pe locuitor, iar gradul de penetrare al asigurărilor se determină ca raport procentual între primele brute încasate și PIB.

Densitatea asigurărilor la nivel global, pe principalele regiuni în perioada ante criză, este prezentată în tabelul nr. 3.5:

Tabelul 3.5

Densitatea asigurărilor la nivel global înaintea crizei financiare

Sursa: date preluate de autoaredin Raroatele anuale din Swiss Re, Sigma 2006,2007, 2008

Din datele prezentate mai sus se poate observa că regiunea cu cea mai mare densitate a asigurărilor este America, urmată de Europa, Oceania și Asia. Africa este o regiune cu o densitate a asigurărilor scăzută în comparație cu celelalte regiuni.

O alta remarcă care se desprinde din datele analizate este faptul că densitatea asigurărilor, la nivel global este într-o ușoară creștere pe întreaga perioada analizată.

În figurile 3.6, 3.7, 3.8 sunt prezentate țările cu cea mai mare densitate a asigurărilor la nivel mondial, și a României, pe fiecare an analizat din perioada ante-criză.

Fig. 3.6. Densitatea asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2005

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Fig. 3.7. Densitatea asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2006

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Fig. 3.8. Densitatea asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2007

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Din figurile de mai sus se poate observa faptul ca în Marea Britanie este înregistrată o densitate mare a asigurărilor, pe toată perioada analizată, topul primelor zece țări din lume din punct de vedere al densității asigurărilor este aproximativ același în perioada ante-criză. În ceea ce privește România, densitatea asigurărilor de viață este într-o creștere ușoară, dar densitatea asigurărilor din țara noastră este nesmnificativă la nivel moncial, fiind pe locul 60 în lume.

Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele regiuni ale lumii în perioda dinaintea instaurării crizei financiare este prezentată în tabelul 3.6. În ceea ce privește asigurările de viață, Asia este regiunea care în primul an analizat este pe locul întâi, cu gradul de penetrare cel mai mare la nivel mondial, devansată de Europa în următorii ani analizați

Privit în ansamblu gradul de penetrare al asigurărilor la nivel mondial se află pe un trend ușor descrescător înaintea crizei financiare.

Tabelul 3.6

Gradul de penetrare al asigurărilor la nivel global înainte de criza financiară

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2006,2007, 2008

Situația primelor zece tări cu cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor și locul României pe fiecare an analizat este prezentat în figurile nr. 3.9, 3.10, 3.11. Taiwan are gradul cel mai mare de penetrare al asigurărilor, urmată de Africa de Sud și Marea Britanie, iar în țara noastra acest indicator are valori cuprinse între 1-1,80%, iar referindu-ne strict la asigurările de viață valorile sunt sub 1%.

Fig. 3.9. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2005

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Fig. 3.10. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2006

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Fig. 3.11. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2007

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Piața mondială a asigurărilor, înaintea crizei financiară se caracterizează prin dinamism, printr-o concentrare puternică, prin dominarea întregii piețe mondiale de către piața Europei care este într-o continuă ascensiune, prin decăderea ușoară a peției Americii și a Asiei.

3.3.2. Piața internațioanlă a asigurărilor sub influența crizei financiare

Trendul pieței mondiale de asigurări, pe regiuni în perioada crizei financiare am prezentat-o în tabelul nr. 3.7, prin prisma volumului de prime brute subscrise:

Tabelul 3.7

Piața internațională a asigurărilor sub influența crizei financiare

(mil USD)

Sursa: date preluate de autoare din Rapoartele anuale Swiss Re, Sigma, 2009,2010, 2011

”Se observă că Europa este în continuare cea mai mare piață din lume, care determină mersul asigurărilor în lume, ponderea în totalul pieței în fiecare an analizat fiind 39-40%. Pe locul doi este piața Americii, urmată de Asia, Oceania și Africa.”

Repartizarea la nivel mondial a primelor brute încasate în perioada analizată este prezentată în figura nr. 3.12:

Fig. 3.12. Ponderea primelor totale de asigurare în totalul pieței pe principalele regiuni ale lumii sub influența crizei financiare (%)

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Pentru asigurările de viață se constată o concentrare în jurul acelorași piețe, Europa este cea mai mare piață din lume și pentru acest tip de asigurări, dar apare o inversare de poziții pentru locurile 2 și 3 adică America și Asia.

Repartizarea la nivel mondial a primelor brute încasate din asigurările de viață în perioada analizată este prezentată în figura nr. 3.13.

Din figura 3.13 se observă o continuă scădere a ponderii pietei europene în totalul pieței asigurărilor de viață, la finele anului 2010 reprezenta 38,32% din totalul pieței mondiale (cu 4% mai puțin decât in anul 2008), dar se menține pe locul 1 în lume, urmată de piață Asiei, care se află într-o continuă creștere, de la 27,74 % în anul 2008 la 33,94 în anul 2010. Piața asigurărilor de viață a Americii a fost cea mai afectată de criza financiară, dacă din punct de vedere al volumul primelor din asigurări totale, viață și non-viață, este pe locul 2, la asigurările de viață este devansată de piața Asiei. Africa și Oceania reprezintă foarte puțin în totalul pieței mondiale de asigurări de viață (între 1-2%).

Fig. 3.13. Ponderea primelor de asigurari de viață în totalul pieței asigurărilor de viață pe principalele regiuni ale lumii sub influența crizei financiare (%)

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

În tabelul nr. 3.8 am prezentat topul primelor 10 țări ale lumii,în funcție de volumul primelor totale subscrise.

Tabelul 3.8

Primele 10 țări în funcție de volumul primelor totale de asigurări

(U.S. $ millions)

Sursa: date preluate de autoare din Rapoartele Anuale Swiss Re, Sigma, 2009,2010, 2011

Se observă că topul primelor 10 țări în funcție de volumul total al primelor de asigurări încasate, se menține aproape identic pe toată perioada analizată, doar Canada și Coreea de Sus urcă câte un loc în clasament, iar Olanda coboară de pe locul 8 pe locul 10 în anul 2010.

”Țara noastră se situează pe locul 49 și respectiv 50 în anul 2010, iar ponderea primelor încasate pe piața noastră reprezintă 0,06% din totalul primelor de asigurări la nivel mondial.”

In tabelul 3.9 am prezentat topul primelor 10 țări ale lumii, în funcție de volumul primelor încasate din asigurările de viață.

Tabelul 3.9

Primele 10 țări în funcție de volumul primelor subscrise din asigurări de viață

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2009,2010, 2011

Topul primelor 10 țări la nivel mondial, în funcție de volumul primelor din asigurările de viață, se menține aproape identic pe toată perioada analizată, doar Germania coboară două locuri în clasament și Coreea de Sus urcă câte un loc în clasament, iar Italia urcă de pe locul 7 în 2008, pe locul 5 în anul 2009 iar la finele anului 2010 se clasează pe locul 6.

Cea mai afectată de criza finaciară este piața SUA, care rămâne cea mai mare piață dar care este într-o continuă scădere, piața Marii Britanii este vizibil afectată în anul 2009, și deasemena în continuă scădere. Piețele Japoniei și Chinei sunt singurele piețe care nu par afectate de criza fianaciară, fiind în creștere în perioada crizei globale.(fig. nr. 3.14).

Fig. 3.14. Cota pe piata mondială a asigurărilor a principalelor țări și a României în funcție de volumul primelor totale încasate

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Fig. 3.15. Cota pe piata mondială a asigurărilor de viață a principaleelor țări și a României în funcție de volumul primelor încasate din asigurările de viață

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Situația stă exact la fel și din punctul de vedere al asigurărilor de viață. Piețele din țările asiatice nu sunt afectate de criză, fiind în continuă creștere,iar piețele europene și cele din America scad de la un an la altul sub amprenta crizei financiare.

România reprezintă foarte puțin la nivel mondial, ca și înainte de criză nu depășește 1% din piață nivel mondial.

În tabelul 3.10 am analizat densitatea asigurărilor în principalele regiuni ale lumii.

Tabelul 3.10

Densitatea asigurărilor la nivel global in timpul crizei financiare

Sursa: date preluate de autoare din Rapoartele anuale Swiss Re, Sigma 2009,2010, 2011

Fig. 3.16. Densitatea asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2008

Sursa: date preluate de autoare din Raportul anual Swiss Re, Sigma, 2009

Fig. 3.17. Densitatea asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2009

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2010

Fig. 3.18. Densitatea asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2010

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2011

Din figura nr. 3.16 se poate observa că „ în anul 2008, la nivel mondial, pentru achiziționarea unei polițe de asigurare de viață, un locuitor a plătit în medie 369,7 USD. Sumele cele mai mari pentru încheierea unei asigurări de viață au fost plătite de către locuitorii din America de Nord 18855,6 USD/locuitor.

Anul 2009 (figura nr. 3.17) este un an în care se înregistrează o scădere a densității asigurărilor în toate regiunile lumii, la nivel mondial un locuitor plătește pentru achiziționarea unei asigurări de viață, în medie 341,2 USD. Pe parcursul anului 2010 (figura nr. 3.18), la nivel global densitatea asigurărilor de viață crescut cu 6,34% față de anul precedent, în Europa s-a înregistrat cea mai mică creștere, cu 0,03 %.”

Se observă că pe toată perioada analizată, majoritatea țărilor din top sunt din Europa, SUA în prezent nu sa mai află în topul celor 10 țări ale lumii cu cea mai mare densitate pe locuitor, în anul 2009 și Japonia intră în top și este în continuă urcare, la fel și Luxemburg intrând direct pe poziția 4 la nivel mondial.

”Țara noastră ocupă locul 65 în lume analizată din punct de vedere al densității asigurărilor. La începutul crizei financiare țările cu economie emergentă au avut o densitate medie de peste 40 de ori mai mică decât țările dezvoltate”.

Tabelul 3.11

Gradul de penetrare al asigurărilor la nivel global

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2009,2010, 2011

Așa cum rezultă din tabelul nr. 3.11 acest indicator a scăzut continuu, în anul 2010 gradul de penetrare al asigurărilor la nivel mondial a fost de 6,9%, iar referitor la asigurările de viață, a fost de 4,0%. Regiunea cu cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor este America de Nord (7,8 %),urmată de Europa(7,5%) și de Asia ( 6,2%). Analizând gradul de penetrare al asigurărilor de viață, pe primele locuri sunt Europa, care înregistrează constant aceeași valoare pe toată perioada analizată (4,5%), Asia (4,5%) și apoi America de Nord (3,4%), în scădere față de primul an analizat cu 0,6%. Regiunea în care acest indicator atinge cea mai mică valoare este Africa.

Fig. 3.19. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2008

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2009

Fig. 3.20. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2009

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2010

Fig. 3.21. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2007

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2008

Conform figurilor nr. 3.19, 3.20, 3.21 se observă că Taiwan are cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor pe toată perioada analizată, în creștere de la an la an respectiv cu 11,9 % mai mare în 2010 față de primul an al analizei. Pe locul doi este Marea Britanie în anul 2008, Olanda în anul 2009 și Africa de Sud în anul 2010.

3.3.3. Piata internațională a asigurărilor în perioada post –criză

Privită în ansamblu piața mondială este pe drumul recuperării dupa criza fianciară, se remarcă creșterea semnificativă a pieței din Asia, care trece pe locul 1 mondial la asigurările de viață în anii 2011 și 2012, iar în anul 2013 revine Europa pe primul loc.

Situația pieței la nivel mondial după atenuarea crizei am prezentat-o în tabelul nr. 3.12:

Tabelul 3.12

Piața internațională a asigurărilor în perioada post-criză

(mil USD)

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re 2012, 2013, 2014, 2015

Din datele prezentate în tabelul de mai sus se poate vedea că volumul primelor din asigurărilor de viață a înregistrat o scădere nesemnificativă în anul 2013, cu 0,48% față de anul precedent, dar crește în anul următor cu 1,78%. Aceste fluctuații se datorează pieței din America și Asia. Privită în ansamblu piața mondială a sigurărilor se află într-o continuă creștere în perioada post criză înregistrând o creștre cu 3,74% în ultimul an analizat față de primul an.

Piața Americii începe să-și revină, fiind pe un trend cescător după criză (fig. nr. 3.22), iar cea a Europei scade atât în timpul crizei cât și în perioada post criză , abia în ultimii doi ani ai analizei crește nesemnificativ.

Fig. 3.22. Ponderea primelor totale de asigurare în totalul pieței pe principalele regiuni ale lumii în perioada post criză

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale: Swiss Re,Sigma

În ceea ce privește piața asigurărilor de viață, în perioada post-criză, se remarcă creștrea spectaculoasă a pieței din Asia (fig, nr. 3.23), revenirea ușoară a piețelor Americii și Europei.

Fig. 3.23. Ponderea primelor de asigurari de viață în totalul pieței asigurărilor de viață pe principalele regiuni ale lumii în perioada post –criză

Sursa:calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Topul primelor 10 țări, la nivel mondial, din punct de vedere al volumului primelor încasate în perioada post-criză este prezentat în tabelul nr. 3.13:

Tabelul 3.13

Primele 10 țări în funcție de volumul primelor totale de asigurări

Sursa: date preluate de autoare din Rapoartele Swiss Re 2012,2013,2014

Primele trei poziții rămân neschimbate pe toată perioada analizată, locul 1 fiind ocupat de piața SUA, care deși suferă modificări sub influența anilor de criză, începe sa-și revină fiind în creștere ușoară în ultimii ani. Piața Japoniei crește vizibil în 2011 și 2012 și scade ușor în 2013. Piața Marii Britanii înregistrează un declin ușor în anul 2012, apoi își revine în anul 2013. Asia și Europa împart proporția țărilor în top, America fiind în inferioritate, iar Africa și Oceania inexistente. Piața românească înregistrează o scădere considerabilă în 2012, respectiv cu 12% față de anul precedent,apoi înregistrează o creștere cu 8% în anul 2013, dar în ultimul an analizat scade din nou cu 4,35%.

Situația se prezintă aproximativ la fel și pentru asigurările de viață, topul primelor 10 țări fiiind prezentat în tabelul nr. 3.14. Australia intră în topul primelor 10 ale lumii din punct de vedere al primelor încasate din asigurările de viață în anul 2014. Piața țării noastre are aceeași traiectorie fluctuantă ca și în analiza făcută anterior, din punct de vedere al volumului total al primelor încasate.

Tabelul 3.14

Primele 10 țări în funcție de volumul primelor subscrise din asigurări de viață

Sursa: date preluate de autoare din Rapoartele Swiss Re 2012,2013,2014

Cotele țărilor care alcătuiesc topul, în totalul pieței asigurărilor la nivel mondial sunt prezentate în figurile nr. 3.24, 3.25. Se poate observa superioritatea pieței SUA pe toată perioada analizată, piața Japoniei care a fost într-o continuă creștere, în anul 2013 înregistrează un ușor declin, atât din punct de vedere al volumului total al primelor cât și din punct de vedere al volumului primelor din asigurărilor de viață. Piața Marii Britanii cunoaște o scădere în 2012, apoi îți revine ușor în anul 2013 și 2014. Piața Chinei se află pe un trend crescător pe intreaga perioada post criză.

Fig. 3.24. Cota pe piata mondială a asigurărilor a principalelor țări și a României în funcție de volumul primelor totale încasate (%)

Sursa:calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Fig. 3.25. Cota pe piata mondială a asigurărilor de viață a principalelor țări și a României în funcție de volumul primelor încasate din asigurările de viață (%)

Sursa:calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Situația se prezintă aproape la fel și din punctul de vedere al asigurărilor de viață.”Piața Chinei este într-o continuă creștere, pe când piața Japoniei scade ca pondere la nivel mondial, ajungând să reprezinte în 2014 doar 14% din totalul pieței asigurărilor de viață la nivel mondial. Piețele europene înregistrează o mică cădere în anul 2012, scădere recuperată în anii următori.

România reprezintă foarte puțin la nivel mondial, ca și înainte de criză nu depășește 1% la nivel mondial”.

În tabelul 3.15 am analizat densitatea asigurărilor în principalele regiuni ale lumii în perioada 2011-2014.

Tabelul 3.15

Densitatea asigurărilor la nivel global in perioada post-criza

Sursa: date preluate de autoare din Rapoartele Swiss Re 2012,2013,2014

Referitor la asigurările de viață, pe parcursul anului 2011, la nivel mondial, pentru achiziționarea unei polițe de asigurare de viață un locuitor a plătit în medie 378 USD. Sumele cele mai mari pentru încheierea unei asigurări de viață au fost plătite tot de către locuitorii din America de Nord, 1697 USD/locuitor. Anul 2012 este un an în care se înregistrează o scădere a densității asigurărilor de viață în aproape toate regiunile lumii, la nivel mondial un locuitor plătește pentru achiziționarea unei asigurări de viață, în medie 372,6 USD. Pe parcursul anului 2013, la nivel global densitatea asigurărilor de viață continuă să scadă cu 1,77 % față de anul precedent, iar în anul 2014 se află pe un trend ușor crescător.

În figurile nr. 3.26, 3.27, 3.28, 3.29 am prezentat topul primelor 10 tări, pe fiecare an analizat, la nivel mondial care au înregistrat cea mai mare densitate a asigurărilor.

Se observă că pe toată perioada analizată, majoritatea țărilor din top sunt din Europa, SUA aflându-se la sfârțitul topului, sau chiar deloc în unii ani analizați. Locul 1 este ocupat pe întreaga peioadă analizată de către Elveția a cărei densitate a asigurărilor este într-o continuă creștere. Densitatea asigurărilor în Luxemburg înregistrază o creștere semnificativă ajungând în ultimul an analizat pe locul doi, din punct de vedere al activițătii totale a asigurărilor. Japonia iese din topul primelor 10 țari, în primul an al analizei se situează la mijlocul clasamentului, în anul 2013 este pe locul 9, iar în ultimul an analizat nu se mai află în top. SUA revine în clasament în locul Japoniei în anul 2014, revenirea după criza financiară fiind vizibilă și din punct de vedere al acestui indicator analizat.

Densitatea asigurărilor în Hong Kong se află pe un trend crescător, dacă la începutul perioadei analizate nu se afla printre țările analizate în anul 2014 ajunge pe pozitia 5 în top. În Marea Britanie valorile acestui indicator de dimensioanre a pieței asigurărilor nu înregistrează fluctuații semnificate, iar țara noastră ocupă locul 65, respectiv 64 în prezentul top.

Fig. 3.26. Densitatea asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2011

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2012

Fig. 3.27. Densitatea asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2012

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2013

Fig. 3.28. Densitatea asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2013

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2014

Fig. 3.29. Densitatea asigurărilor în principalele tări și în România în anul 2014

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2015

În tabelul 3.16 am prezentat gradul de penetrare în PIB (%), la nivel mondial, pe principalele regiuni ale lumii. Acest indicator a înregistrat o continuă scădere și în perioada post-criză, referindu-ne la întreaga activitate de asigurare la nivel mondial.Regiunea cu cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor este America de Nord, în primul an de recuperare după criza financiară (7,9 %),urmată de Europa(7,1%) și de Asia ( 5,8%). Analizând gradul de penetrare al asigurărilor de viață, pe primele locuri sunt Asia (4,3%), urmată de Europa (4,1%)și apoi America de Nord (3,5%).

Tabelul 3.16

Gradul de penetrare al asigurărilor la nivel global perioada post-criza

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re,2012,2013,2014

În anii analizați, regiunile lumii îți păstrează ordinea, cu excepția anului 2014 când Europa devine lider la nivel mondial din punct de vedere al gradului de penetrare al asigurărilor. În figurile nr. 3.30, 3.31, 3.32, 3.33 am prezentat topul primelor 10 țări, pe fiecare an analizat, la nivel mondial cu cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor în PIB.

Fig. 3.30. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2011

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2012

Fig. 3.31. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2012

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2013

Fig. 3.32. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2013

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2014

Fig. 3.33. Gradul de penetrare al asigurărilor în principalele tări și a României în anul 2014

Sursa: date preluate de autoare din Swiss Re, 2015

Din datele analizate se observă că Taiwan rămâne țara cu cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor pe toată perioada analizată. Marea Britanie dacă înaintea crizei finciare a fost pe poziția 1, decăderea pieței asigurărilor se resimte și prin prisma acestui indicator.

Pentru economia fiecărei țări se urmărește ca ponderea asigurărilor de viață să fie mai mare față de cea a asigurărilor de non-viață, întrucât acestea participă la oferta de împrumut pe piața financiară prin fructificarea rezervelor pe care le constituie sub forma investirii lor în depozite bancare, bonuri de tezaur, acțiuni, obligațiuni, acordarea de împrumuturi asiguraților în contul sumelor asigurate la asigurările de viață și sub alte forme de plasament. Plasarea acestor rezerve se face în funcție de posibilitățile de fructificare, de prevederile legale privind nivelul lichidităților ce trebuie asigurate și proporțiile investițiilor în diverse tipuri de active.

Globalizarea regională creează condiții favorabile pentru Europa, reduce ponderea relativă a Americii, dar fortifică în mod deosebit polul japonez.

În concluzie, la nivel mondial criza și-a pus amprenta pe piața internațională a asigurărilor, în mod diferit, de la o regiune la alta, de la o țară la alta. Referindu-ne la asigurările de viață, în țările dezvoltate au fost mai puțin afectate decât în țările cu economie emergentă. Reducerea capacității de consum a clienților corelată cu scăderea profitului din investiții, au determinat declinul vânzărilor pentru toate tipurile de asigurări la nivel mondial în anul 2009. În anul 2010 volumul vânzărilor la toate tipurile de produse se află pe un trend ușor crescător care sunt de părere că se va menține și în următorii ani.

Criză globală prin care am trecut a avut efecte majore asupra întregi lumi iar măsurile pentru contracararea, diminuarea și prevenirea lor în viitor presupune cooperarea la nivel internațional între guverne și autorități de supraveghere. Soluțiile regionale sau globale presupun timp, negocieri îndelungate și au menirea de a contracara accentuarea protecționismului și a naționalismului economic, evidente în toate țările în perioada de început a crizei. La nivel mondial, în prezent, din datele colectate rezultă că există decalaje foarte mari în acoperirea prin asigurare, acestea variind de la țară la țară, sute de mii de indivizi sub-asigurați având nevoie de protecția financiară oferită de aceste produse. Confruntându-se cu o speranță de viață în creștere și cu rezerve naționale în scădere din cauze socio-politice și economice, mai ales produsele care acoperă riscurile de longevitate sunt cele care susțin creșterea în statele cu o tehnologie avansată. În același timp, există un mare deficit de sub-asigurare în țările emergente, fapt ce urmează a fi fructificat în viitorii ani de către asigurători. Segmentul de asigurări de viață a înregistrat creșteri puternice pe piețele emergente din Asia, dar și pe piețele mari europene. În SUA și Marea Britanie, afacerile asigurătorilor de viață au scăzut, dar într-un ritm nu foarte alert. Privind retrospectiv la anul 2010, cele mai multe companii de asigurări au revenit la nivelul dinainte de criză a indicatorilor analizați. Această evoluție favorabilă este valabilă atât pentru asigurătorii din țările cu economii dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. Oricum, există o serie de riscuri de care industria asigurărilor trebuie să fie permanent conștientă: posibilitatea apariției unor noi turbulențe pe piețele financiare este cel mai mare dintre ele.

3.4. Prognoza principalilor indicatori de dimensionare a pieței internaționale a asigurărilor de viață

Realitatea economică și socială se localizează în spațiu și timp, timpul fiind o coordonată fundamentală în cursul existenței umane. Cu alte cuvinte, fiecare proces economic se desfășoară în timp, proiecția variabilelor pe axa timpului prezentând un mijloc de investigație a dinamicii, seriile de timp.

În cadrul analizei economice, în raport cu timpul distingem două abordări:

– analiza pe termen scurt a variabilelor unui proces economic, în care analizele la nivel microeconomic și macroeconomic se realizează, de obicei pe perioade scurte de timp;

– analiza pe termen lung, în care seriile de date supuse investigației sunt de dimensiuni mari, fiind înregistrate în mod periodic.

În cadrul acestui subcapitol vom descrie doar modele cu o singură variabilă de intrare (timpul) și o singură variabilă de ieșire. Schema bloc a unui sistem economic de acest tip este prezentat în figura următoare.

Fig. 3.34. Schema bloc a unui sistem economic

Sursa: Prelucrare autor

În cadrul acestei figuri, s-a notat cu intarea în sistem, cu ieșirea din sistem și cu zgomotul (variabilă stochastică cu o bandă de frecvență foarte mare).

În principiu, perturbația poate acționa oriunde în interiorul procesului economic, dar, dacă sistemul este liniar, ea poate fi translată pe ieșire.

În cazul în care perturbația z(t) (zgomotul) influențează puțin mărimea de ieșire y(t), aceasta poate fi ignorată în controlul procesului economic, însă când influența este puternică, trebuie luată în considerare și calea prin care se propagă perturbația spre ieșire, cu alte cuvinte este necesar și modelul matematic al căii de zgomot.

În acest caz, evoluția mărimii de ieșire poate fi determinată dacă se cunosc modelele celor două căi (de control și de zgomot), semnalul de intrare și caracteristicile statistice ale zgomotului . Dacă perturbația este un proces aleator cu densitate spectrală rațională, în conformitate cu teorema factorizării spectrale, poate fi interpretat ca fiind ieșirea unui filtru rațional stabil și de fază minimă la intrarea căruia se aplică zgomotul alb (variabilă de tip normal, de medie zero și varianță (Figura 3.35).

Fig. 3.35. Schema bloc a filtrului zgomotului alb

Sursa: Prelucrare autor

Dacă este funcția de transfer a acestui filtru, atunci . În această situație, un model cu diferențe posibil, în conformitate cu Figura 3.34 .b, este :

(3.1)

Filtrele sunt funcții ce depind de variabila q. Forme particulare ale conduc la modele particulare. Forma cea mai generală, în conformitate cu Figura 3.1.a, este :

(3.2)

unde:

este media statistică, este dispersia zgomotului, k este timpul mort exprimat în număr de perioade de eșantionare, este eroarea modelului, t este timpul normalizat (timpul real împărțit la perioada de eșantionare), t ia valori din mulțimea numerelor întregi  , este valoarea intrării la momentul t , este valoarea ieșirii la momentul t , este operatorul de întârziere cu un pas ; . Modelul descris de ecuația (3.2) mai este numit și modelul theta și este ilustrat sub formă de schemă bloc în cadrul Figurii 3.36.

Fig. 3.36. Schema bloc generală a unui sistem descris prin intermediul unui model de tip theta

Sursa: Prelucrare autor

În cadrul acestui model, și sunt polinoame definite prin relațiile:

(3.3)

(3.4)

(3.5)

(3.6)

(3.7)

unde vectorul parametrilor (necunoscute în cadrul modelului) este de forma:

(3.8)

Comparând relația (3.1) cu relația (3.2), în cazul în care , constatăm că :

(3.9)

Existența polilor comuni (zerourile polinomului ) ne arată faptul că perturbația acționează undeva în interiorul procesului economic. Dacă gradul na al polinomului este zero, atunci cele două căi sunt complet separate, efectul lor manifestându-se direct asupra ieșirii.

Un caz particular al modelului de tip theta, pe care îl vom aplica în realizarea previziunilor datelor prezentate în cadrul acestui sucapitol este Modelul autoregresiv și de medie alunecătoare (ARMA).

Dacă atunci modelul este unul de tip autoregresiv și de medie alunecătoare:

(3.10)

Datele de intrare pentru prognozarea indicatoului volumul primelor subscrise la nivel mondial, pentru întreaga perioadă analizată este prezentată în tabelul nr. 3.17:

Tabelul 3.17

Volumul primelor de asigurare subscrise la nivel global

milioane U.S. $

Sursa: date prelucrate de autoare din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma Nr. 5/2006, Swiss Re,Sigma Nr. 4/2007, Swiss Re,Sigma Nr. 3/2008, Swiss Re,Sigma Nr.3/2009, Swiss Re,Sigma Nr. 2/2010, Swiss Re,Sigma Nr. 2/2011, Swiss Re,Sigma Nr. 3/2012, Swiss Re,Sigma Nr 3/2013,Swiss Re,Sigma Nr 3/2014 Swiss Re,Sigma Nr 4/2015

Din tabelul nr. 3.17 se observă că asigurările de viață predomină la nivel mondial, adică peste 50%, în volumul total al primelor încasate, pe toată perioada analizată, procentual situația fiind prezentată ăn figura nr. 3.37.

Fig. 3.37. Ponderea primelor asigurărilor de viață și non-viață în volumul total al primelor de asigurare încasate la nivel mondial

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

Criza financiară și scăderea acțiunilor la bursă au avut un impact negativ asupra primelor de asigurare, volumul acestora la nivel mondial era într-o ușoară creștere, până la declanșarea crizei financiare, așa cum se observă și în fig. nr 3.38 .În anul 2009 volumul primelor a scăzut comparativ cu anul 2008, cu 6,38 % la asigurările de viață, respectiv 2,52% cele non –viată. În anul 2010 volumul primelor de asigurare se află pe un ușor trend crescător față de anul precedent , atât cele de viață (8,08%) cât și cele non-viață (4,86%), creștere care se menține și în anul 2011. În următorii ani se observă un declin al asigurărilor de viață, volumul primelor aferente lor fiind într-o ușoară scădere sub 1% atât în anul 2012 cât și în anul 2013.

Fig. 3.38. Evoluția de la un an la altul a primelor de asigurări încasate la nivel mondial

Sursa:calculele autoarei pe baza datelor prelucrate din rapoartele anuale : Swiss Re,Sigma

În continuare vom realiza prognoza principalilor indicatori de dimensionare a pieței asigurărilor la nivel mondial pe baza evouției acestora în timp. Analiza evoluție în timp a volumul primelor de asigurare subscrise la nivel global, a densității asigurărilor de viață la nivel mondial și a gradului de penetrare a asigurărilor de viață în PIB, a fost studiată pe o perioadă de 15 ani. Modelele cu ajutorul cărăra se vor realiza previziunile seriilor de date sunt modele monovariabile, specifice sistemelor economice economice cu o singură variabilă de intrare și o singură variabilă de ieșire (SISO).

3.4.1. Prognoza volumului primelor din asigurările de viață subscrise la nivel global

În cadrul acestui paragraf vom analiza evoluția volumul primelor din asigurarile de viață subscrise la nivel global, pe o perioada de 15 ani, conform figurii nr. 3.39. Pentru seriile de date analizate, variabila de intrare () este perioada de timp (2000-2014), iar variabila de ieșire este volumul primelor din asigurările de viață subscribe la nivel global. Cu ajutorul programului Eviews 8.00, este reprezentat graficul evoluției în timp a volumul primelor de asigurare subscrise la nivel global și sunt determinate valorile parametrilor estimați cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate. În final este realizată previziunea volumul primelor de asigurare subscrise la nivel global, pentru următorii 4 ani supuși analizei.

Fig. 3.39. Graficul evoluției în timp a volumului primelor din asigurarile de viață subscrise la nivel global

Sursa: Prelucrare autor

Modelul cu ajutorul căruia vom determina previziunile pentru acestă mărime, este un model neliniar de tip parabolic, de forma următoare:

În urma utilizării programului Eviews, modelul neliniar determinat este dat de următoarea relație:

Tabelul 3.18

Valorile estimate ale parametrilor modelului aplicat în cazul volumului primelor din asigurările de viață

Sursa: Prelucrare autor

În tabelul nr. 3.18, se pot observa în cea de-a doua coloană valorile estimate ale parametrilor modelului. De asemenea, calitatea valorilor estimate ale coeficienților modelului (valoarea R-squared are o valoare foarte apropiată de 1), precum și valorile testelor aplicate, este una foarte bună.

Fig. 3.40. Variația în timp a volumului primelor din asigurările de viață subscrise la nivel global (roșu), în tandem cu variația în timp estimată a modelului neliniar de regresie (verde) cu punerea în evidență a reziduului (albastru)

Sursa: Prelucrare autor

În Figura 3.40 este prezentată variația în timp a valorilor reale ale indicatorului analizat, în tandem cu variația în timp estimată a modelului neliniar de regresie, cu punerea în evidență a reziduului.

Fig. 3.41. Evoluția în timp a valorilor prognozate ale volumului primelor din asigurările de viață subscrise la nivel global (albastru), cu punerea în evidență a intervalului previzionat (galben)

Sursa: Prelucrare autor

În Figura 3.41, evoluția în timp a valorilor prognozate pentru indicatorul analizat este reprezentată în banda galbenă. Valorile previzionate sunt date în următorul tabel:

Tabelul 3.19

Valorile previzionate pentru volumul primelor încasate la nivel global din asigurările de viață

Sursa: Prelucrare autor

Așa cum se observă, acesta are o evoluție crescătoare pentru primii doi ani ai perioadei supusă previziunii, respectiv în anul 2015 va crește cu 1,73% în comparație cu anul precedent, iar în anul 2016 va crește cu 0,26% față de anul 2015. Aceste creșteri sunt neînsemnate neîntrevăzându-se evenimente spectaculoase în următorii ani pe piața internațională a asigurărilor. În anul 2017 modelul prognozează o scădere cu 0,13% în comparație cu anul precedent, iar în ultimul an prognozat scăderea continua cu 0,53 %.

În concluzie în următorii ani, piața internațională a asigurărilor de viață, privită prin prisma volumul primelor ce se vor încasa din asigurările de viață, va înregistra oarecum o stagnare, valorile indicatorului analizat cresc sau scad, de la un an la altul, cu aproximativ 1 procent.

3.4.2. Prognoza densității asigurărilor de viață la nivel mondial

În cadrul acestui paragraf vom analiza evoluția în timp a densității asigurărilor de viață la nivel mondial, pe o perioada de 15 ani, conform figurii nr. 3.42. Pentru seriile de date analizate, variabila de intrare () este perioada de timp (2000-2014), iar variabila de ieșire este în acest caz, densitatea asigurărilor de viață la nivel mondial.

Fig. 3.42. Graficul evoluției în timp a densității asigurărilor de viață la nivel mondial

Sursa: Prelucrare autor

Modelul cu ajutorul căruia vom determina previziunile pentru acestă mărime, este un model autoregresiv de medie alunecătoare (ARMA), de ordinul 4. Denumirea acestor modele provine din limba engleza Auto Regresive Moving Average .

Parametrii modelului, precum și indicatorii specifici sunt regăsiți în tabelul nr. 3.20.

Tabelul 3.20

Valorile estimate ale parametrilor modelului aplicat în cazul densității asigurărilor de viață

Sursa: Prelucrare autor

În tabelul de mai sus, se pot observa în cea de-a doua coloană valorile estimate ale parametrilor modelului de tip ARMA. De asemenea, calitatea valorilor estimate ale coeficienților modelului ARMA (valoarea R-squared are o valoare foarte apropiată de 1), precum și valorile testelor aplicate, este una foarte bună.

Fig. 3.43. Variația în timp a densității asigurărilor de viață la nivel mondial

(roșu), în tandem cu variația în timp estimată a modelului ARMA (verde) cu punerea în evidență a reziduului (albastru)

Sursa: Prelucrare autor

În Figura 3.43 este prezentată variația în timp a valorilor reale ale indicatorului analizat, în tandem cu variația în timp estimată a modelului, cu punerea în evidență a reziduului. Se constată faptul că estimarea realizată a evoluției densității asigurărilor de viață la nivel mondial, într-un procentaj foarte mare, cu evoluția reală a acesteia. Micile oscilații ale modelului încadrându-se în eroarea admisă de estimare a evoluției.

Fig. 3.44. Evoluția în timp a valorilor prognozate ale densității asigurărilor de viață la nivel mondial (albastru), în cu punerea în evidență a intervalului previzionat (galben)

Sursa: Prelucrare autor

În figura 3.44, evoluția în timp a valorilor prognozate pentru densitatea asigurărilor de viață la nivel mondial este reprezentată în banda galbenă. Așa cum se observăm, acesta are o evoluție ușor în scădere pe întreaga perioada supusă previziunii. Valorile previzionate sunt date în următorul tabel:

Tabelul 3.21

Valorile previzionate ale densității asigurărilor de viață la nivel mondial

Sursa: Prelucrare autor

În concluzie densitatea asigurărilor va scădea în următorii ani, doar în anul curent modelul prognozează o creștere cu 0,43% a indicatorului analizat în comparație cu anul trecut. În anul 2017, se prevede cea mai mare scădere cu 2,03% față de anul precedent iar în ultimul an prognozat scăderea se diminuează (-0,67% față de anul 2017).

Fluctuațiile indicatorului sunt nesemnificative aproximativ cuprinse între 1-2%, densitatea asigurărilor de viață la nivel mondial nu se va modifica în mod consistent în următorii ani.

3.4.3. Prognoza gradului global de penetrare a asigurărilor de viață

În cadrul acestui paragraf vom analiza evoluției în timp a gradului de penetrare a asigurărilor de viață în PIB, pe o perioada de 15 ani, conform figurii nr. 3.45. Pentru seriile de date analizate, variabila de intrare () este perioada de timp (2000-2014), iar variabila de ieșire este în acest caz, gradul de penetrare a asigurărilor de viață.

Fig. 3.45. Graficul evoluției în timp a gradului de penetrare a asigurărilor de viață

Sursa: Prelucrare autor

Modelul cu ajutorul căruia vom determina previziunile pentru acestă mărime, este un model autoregresiv de medie alunecătoare (ARMA) de ordinul 3. Parametrii modelului, precum și indicatorii specifici sunt regăsiți în următorul tabelul nr. 3.22.

Se pot observa în cea de-a doua coloană valorile estimate ale parametrilor modelului de tip ARM (valoarea R-squared are o valoare foarte apropiată de 1), precum și valorile testelor aplicate, este una foarte bună.

Se pot observa în cea de-a doua coloană valorile estimate ale parametrilor modelului de tip ARM, R-squared (raportul de determinare) este foarte aproape de valoarea 1, valorile altor indicatori ce au la bază teoria informației (criteriul Akaike și criteriul Schwartz), de asemenea arată faptul că modelul ales este unul bun. Acești doi indicatori își reduc valorile odată cu scăderea erorilor de ajustare, deci ca urmare a ameliorării estimărilor, dar suportă o penalitate prin creșterea numărului de parametrii ai modelului. Evident, calitatea estimării se ameliorează odată cu creșterea dimensiunii seriilor de date din cadrul modelului econometric.

Tabelul 3.22

Valorile estimate ale parametrilor modelului aplicat în cazul gradului de penetrare al asigurărilor de viață

Sursa: Prelucrare autor

Din figura nr. 3.46 se poate observa faptul că estimarea realizată cu ajutorul modelului, se suprapune într-un procentaj foarte mare, cu evoluția reală a acesteia, în ultimii ani ai analizei valorile modelului coincid cu valorile reale ale modelului, micile oscilații ale modelului încadrându-se în eroarea admisă de estimare a evoluției.

Fig. 3.46. Variația în timp a gradului de penetrare a asigurărilor de viață

(roșu), în tandem cu variația în timp estimată a modelului ARMA (verde) cu punerea în evidență a reziduului (albastru)

Sursa: Prelucrare autor

Fig. 3.47. Evoluția în timp a valorilor prognozate ale gradului de penetrare a asigurărilor de viață (albastru), în cu punerea în evidență a intervalului previzionat (galben)

Sursa: Prelucrare autor

În figura 3.47, evoluția în timp a valorilor prognozate pentru gradul de penetrare a asigurărilor de viață în PIB, la nivel mondial, este reprezentată în banda galbenă. Așa cum se observă acesta are o evoluție ușor în scădere pentru perioada supusă previziunii. Valorile previzionate sunt date în tabelul nr. 3.23:

Tabelul nr. 3.23

Valorile previzionate ale gradului de penetrare a asigurărilor de viață

Sursa: Prelucrare autor

În concluzie gradul de penetrare al asigurărilor de viață la nivel mondial va scăderea oarecum constant de la un an la altul, respectiv de la 3,11% în 2016 comparativ cu anul curent în care conform prognozei se va înregistra un grad de penetrare a asigurărilor de viață la nivel mondial de 3,25%, cea mai mică valoarte o va înregistra în ultimul an prognozat 2017, de 2,83%. De fapt, acest indicator scade continuu, în ultimii 15 ani, și credem că ar trebui luate măsuri la nivel internaținal în acest sens.

Din analiza făcută asupra pietei internaționale a asigurărilor de viață, nu se întrevede un viitor spectaculos al acestei piețe, ba chiar va înregistra o ușoară decădere în viitorii ani.

3.5. Piața unică europeană a asigurărilor

Constructia pietei unice a asigurarilor a fost realizata în trei etape, de la începutul anilor 1970. „Primul set de directive avea în vedere organizarea asigurărilor non-viata (1973) și a celor de viață (1979). Cea de-a doua generație de directive a avut în vedere realizarea condițiilor pentru libertatea prestărilor de servicii în asigurările non-viață (1988) și în cele de viata (1990). Ultimul set de directive s-a referit, în esență, la instituirea unui sistem de licență unica, pin care societatile de asigurare admise de un stat membru, sunt autorizate să opereze atât prin stabilire cât și prin libera prestare de servicii (activitati ocazionale sau temporare) în întregul spatiu comunitar.” Acestea au fost apobate în 1992 pentru ambele categorii de asigurari și au intrat în vigoare în 1994. Prin aceasta s-a creat asigurărilor un cadru de actiune european, directivele privitoare la asigurări constituind un exemplu de integrare unic. Nicăieri în lume, nici chiar într-un stat federal, ca Statele Unite, nu exista libertatea formulată de stabilire și de prestări de servicii ori un sistem de licență unic, comparabile cu cele realizate la scară europeană. CEA (Comitetul European de Asigurari) a fost una dintre prestigioasele instituții cu preocupări în domeniul asigurărilor

„Piața europeană a asigurărilor înregistrează schimbări rapide și de consolidare, mai ales ca urmare a planurilor și strategiilor elaborate de Uniunea Europeană, care vizează extinderea tranzacțiilor cu asigurări. Criza financiară a afectat grav țările din UE încă din toamna anului 2007”. Economia europeană și-a revenit ușor în 2013, dar mediul economic a rămas nefavorabil în linii mari. Performanța economică a variat de la o țară la alta, dar produsul intern brut real, (PIB) la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene (UE) a crescut cu 0,1% în 2013, după o scădere de 0,4% în 2012 și o creștere de 1,6% în 2011.

Comitetul European al Asigurărilor susține orice inițiativă a țărilor membre de a se concentra pe politici de asigurare de viață. Polițe de asigurare de viață implică sume mari și angajamente pe termen lung. În schimb, polițe non-viață de asigurare sunt de multe ori contracte de scurtă durată. Dacă societatea de asigurări la care asiguratul are o poliță de asigurare non-viață devine insolvabilă, consumatorul poate trece cu ușurință la un asigurător solvabil, la cele de viață este foarte importantă încrederea în asigurător, deoarece contractul se încheie pe o perioadă mare de timp.

Voi analiza în continuare dinamica pieței europene a asigurărilor de viață folosind ca indicatori de dimensionare numărul de societăți care practică asigurările de viață, indemnizațiile plătite și structura portofoliilor asigurătorilor care practică asigurările de viață.

În tabelul nr. 3.24 am prezentat primele 10 țări europene în funcție de numărul societăților de asigurări.

Tabelul 3.24

Țări europene cu cel mai mare număr de societăți de asigurări

na*- date nedisponibile

Sursa CEA, Statistics, nr. 45, The European insurance market in 2010, February 2012

Țările sunt ordonate după numărul societăților existente în anul 2013. Se observă ca Marea Britanie are cele mai multe societăți de asigurari urmată de Germania și Bulgaria care și-a dublat numărul de societăți în perioada analizată. Țara noastră are în anul 2013 cu 32 de ori mai puține societăți decât Marea Britanie. Ca și în 2012, 2013 a văzut o ușoară reducere a numărului de companii care operează în Europa, la 5 357 firme. Principalele cauze ale acestui declin general a fost reducerea numărului de companii de asigurări din Țările de Jos (-21 companii), Danemarca și Marea Britanie (-18 fiecare), precum și în Germania și Franța (-10 fiecare). Acest lucru a fost oarecum compensat de o creștere în unele piețe mai mici, în special Bulgaria (30), Finlanda (6), Luxemburg și Malta (2 fiecare).

În continuare vom analiza piața europeană din perspectiva indemnizațiilor plătite (Tabelul nr. 3.25) , atât la nivelul întregii activități de asigurare cât și a celor plătite pentru asigurările de viață. Indemnizațiile plătite de asigurători europeni pentru întraga activitate de asigurare au rămas aproximativ la fel în anul 2013, comparativ cu 2012, ridicându-se la 952 mil €. Marea Britanie a plătit cele mai multe indemnizații pe întreaga perioada analizată, deși a fost afectată de criza financiară rămâne cea mai mare piață a Europei. Franța și Germania sunt următoarele țări cu cele mai mari indemnizații plătite. Sumele plătite de asigurătorii de pe piața românească reprezintă 0,1% din totalul indemnizațiilor plătite la nivel european.

Tabelul 3.25

Indemnizații plătite de asigurătorii europeni pentru întreaga activitate de asigurare (mil. €)

Sursa: Date preluate de autoare din Insurance Europe-Statistics Nr. 50 European Insurance in Figures Decembrie, 2014

Indemnizațiile plătite pentru asigurări de viață în Europa a scăzut cu 2,6% , adică au atins valoarea de 626 mil € în 2013, după trei ani consecutivi de creștere continuă. Situația este prezentată în figura 3.48

Marea Britanie, Germania, Franța și Italia au continuat să reprezinte 72% din totalul indenmizțiilor plătite la nivel european. În contrast cu tendința generală, așa cum se poate observa din figura nr. 3.48 indemnizațiile plătite de Germania au crescut cu 4,8% în 2013, după un declin de 10,9% în anul anterior. În Suedia și Elveția indemnizațiile plătite au crescut cu 14,9% și 7,1% respectiv. În Danemarca, acest indicator a crescut cu 22%, ca urmare a unei schimbări în legislație internă. Remarcabilă este și situația Portugaliei care a înregistrat o scădere a indemnizațiilor plătite pentru asigurările de viață (-10.7%) care a fost determinată de scăderea ratei de răscumpărare, asociată cu o situația economică îmbunătățită din țară. Scăderi puternice au fost de asemenea înregistrate și în alte țări, cum ar fi Spania (-13.2%), Franta (-9.7%) și Țările de Jos (-5.4%).

”Asigurătorii sunt cei mai mari investitori institutionali din Europa, activele lor care reprezintă 59% din PIB-ul UE”. Strategia de investiții a unui asigurător este, în general, bazată pe trei variabile principale:

– situația datoriilor;

– activele deținute și asocierea risc-profit;

– reglementările din domenii cum ar fi: supravegherea prudențială, contabilitate, fiscalitate, etc.

Fig. 3.48. Indemnizații plătite de asigurătorii europeni pentru asigurările de viață

Sursa: Prelucrare autoare după datele din Insurance Europe-Statistics Nr. 50 European Insurance in

Figures Decembrie, 2014

Investițiile sunt o consecință naturală a activității de asigurare, în care primele sunt investite până când asigurătorul va trebui să plătească asiguratului suma cuventită. Prin urmare, asigurătorii joacă un rol important în calitate de investitori instituționali, cu cele mai multe din activele lor suportă datorii pe termen lung. ”Necesitatea de a-și diversifica alocare activelor lor, asigurătorii pot ajuta adresa, direct sau indirect, la acoperirea nevoile de finanțare ale guvernelor, corporațiilor și persoane fizice”.

Evoluția portofoliu de investiții al asiguratorilor este strâns legată de evoluția economiei în general, deoarece acestea afectează fluxul de prime din sectorul asigurărilor și, prin urmare, fluxul de fonduri în investiții. În plus, evoluțiile de pe piețele financiare afectează în mod direct performanța activelor asiguratorilor.

Portofoliu de investiții administrat de societățile de asigurare din Europa a crescut cu 3,1% în 2013. Acest lucru se datorează, în mare măsură creșterii cu 2,1% a primelor de asigurare și performanțelor obținute pe piețele financiare europene. Asiguratorilor au optat să investească în titluri cu venit fix într-o mai mare măsură decât în acțiuni.

Portofoliul de investiții din Marea Britanie a crescut cu 3,4% în 2013, asiguratori olandezi,care acționează pe a cincia piața europeană de asigurări în ceea ce privește investițiile, au înregistrat o performanță negativă de -3% în 2013, parțial condusă de o scădere a titlurilor de stat. Suedia înregistrează o creștere a acestui indicator cu 9,8% în comparație cu anul precedent. În ceea ce privește România datele nu sunt disponibile la nivel european, decât pentru trei ani din perioada analizată.

În tabelul nr. 3.26 este prezentată situația portofoliilor pentru investiții la asigurătorii care acționează pe cele mai mari piețe de asigurări din Europa. Asigurătorii francezi au cele mai mari portofolii pentru investiții, reprezentând 22, 64% din totalul lor la nivel european, urmați de asigurătorii din Marea Britanie care reprezintă 20,97% și de cei din Germania care reprezintă 18,19%.

Tabelul 3.26

Situația portofoliului pentru investiții al asiguratorilor europeni (mil. €)

Sursa – Insurance Europe- European Insurance – Key Facts, August 2014, p.35

Fig. 3.49. Structura portofoliului pentru investiții al asiguratorilor europeni

Sursa: Prelucrare autor

Prudența asigurătorilor europeni se poate vedea din figura nr. 3.49, dacă înainte de criza financiară proporția investițiilor se făcea aproape în mod egal în acțiuni și în instrumente cu venit fix, acum investițiile în acțiuni a scăzut în favoarea altor forme de investire.

În figura nr.3.50 este prezentată stuația portofoliului pentru investirii din asigurările de viață.

Fig. 3.50. Situația portofoliului pentru investiții din asigurările de viață al asiguratorilor europeni

Sursa: Prelucrare autor

Portofoliul de investiții al asiguratorilor europeni a reprezentat aproximativ 59% din PIB-ul european în 2013. În proporție de 82% portofoliul pentru investiții al asiguratorilor europeni provine din asigurare de viață și doar 18% din cele non-viata. Franța, Marea Britanie și Germania dețin 62% din portofoliul pentru investiții, care au înregistrat creșteri ale portofoliiilor pentru investiții în anul 2013, mai ales Marea Britanie cu 6,5%, față de anul 2012.

Portofoliul pentru investiții din asigurările de viată al Romaniei, reprezintă 0,01% din totalul portofoliului, deci nesemnificativ, aproape inexistent la nivel european.

În concluzie cele mai mari piețe continuă să fie Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, care, împreună reprezintă peste 70% din totalul pietei europene.

Marea Britanie este liderul pieței europene de asigurări, fiind și cea mai afectată de criza financiară. Piața londoneză și Grupul Lloyd's s-au afirmat încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar dezvoltările din ultimii ani 200 de ani au făcut din Londra un mare centru de afaceri în domeniu. Aici se găsește nucleul pieței asigurărilor pentru riscuri industriale foarte mari, aici se întâlnesc cei mai mari asigurători din lume pentru a încheia diverse contracte. Cu toate acestea, în ultimii ani piața londoneză și inclusiv grupul Lloyd's a suferit mari transformări, determinate în principal, de criza prin care a trecut, astfel că piața londoneză se situează în momentul actual în intervalul 10-15% din piața mondială a asigurărilor în marile sectoare industriale și în sectorul asigurărilor non-viață, deși poziția pe piața asigurărilor maritime și a celor aviatice a fost conservată.

Suntem de părere că în următorii ani indicatorii analizați pentru dimensionarea și caracterizarea pieței europene se vor afla pe un trend ușor crescător.

3.6. Caracteristicile și evoluția pieței asigurărilor din România

3.6.1. Contextul economic actual

Procesul de redresare a economiei europene este unul lent ca urmare a măsurilor de austeritate întreprinse în ultimii ani, efectele crizei financiare care nu au fost depășite în totalitate, nivelul ridicat al șomajului și al datoriei guvernamentale, inflația redusă, situația financiară a Greciei, tensiunile dintre Rusia și Ucraina. Consumul privat a reprezentat cel mai important factor al avansului economiei europene în anul 2014, fiind susținut parțial și de exporturi.

România s-a poziționat în primele 10 state europene din punct de vedere al creșterii produsului intern brut, în timp ce statele dezvoltate ale zonei euro au înregistrat dinamici mai modeste, așa cum se poate observa din figura nr. 3.51.

Fig. 3.51. Creșterea economică în UE

Sursa: prelucrările autoarei după Raportul anual 2014 al Autorității de Supraveghere Financiară

Prognozele oficiale ale CE, prognoza FMI „au anticipat continuarea creșterii economice pe termen mediu, cu 1,7% în UE28 și 1,3% în zona euro pentru anul 2015, continuând la 2,1% și respectiv 1,9% în anul 2016, fiind susținută în principal de cererea externă și de relansarea cererii interne. De asemenea, se preconizează redresarea investițiilor începând din a doua jumătate a anului 2015, în special în ceea ce privește componenta achizițiilor de utilaje și echipamente, urmând o îmbunătățire semnificativă a activității în construcții la orizontul anului 2016”.

Inflația în țara noastră a încetinit semnificativ în ultimii doi ani pe fondul persistenței unei deviații PIB negative. Cu toate acestea, șomajul în rândul tinerilor a rămas la un nivel ridicat (24%), investițiile străine directe sunt încă reduse, iar infrastructura energetică și de transport rutier limitează avansul economiei.

Anul 2014 s‐a caracterizat prin creșterea consumului privat și continuarea declinului investițiilor. Deficitul semnificativ al cererii de investiții produs în anul 2013 (în reducere cu 7,9%) s‐a atenuat pe parcursul anului 2014, însă efectul acestuia a fost vizibil în primele trei trimestre. Cererea de consum a fost susținută de îmbunătățirea puterii de cumpărare a populației, în condițiile menținerii inflației la cel mai redus nivel din ultimii ani. Șomajul se menține ridicat în rândul absolvenților învățământului mediu și scăzut (7,9%, respectiv 6,9%) comparativ cu absolvenții cu studii superioare (5,8%), iar persistența șomajului foarte ridicat (24%) în rândul tinerilor (15‐24 ani) rămâne una dintre cele mai importante vulnerabilități.

Rata șomajului plasează România în primele 10 state europene, pe primele locuri situându-se Germania (5,0%) și Austria (5,6%). Rata șomajului din Spania, Italia și Portugalia au influențat negativ rata la nivel european în ultimii ani. Șomajul în rândul tinerilor a devenit o vulnerabilitate a pieței muncii europene, în special zona în euro, în Grecia și Spania atingând nivelul record de 52% – 53%.

În România, rata de ocupare a forței de muncă este printre cele mai scăzute din UE (figura 3.52). Dificultățile cu care se confruntă piața muncii sunt „emigrația, scăderea populației în vârstă de muncă datorită îmbătrânirii, subocuparea în activitățile din agricultură, în special în gospodăriile de subzistență unde gradul de volatilitate al ocupării este semnificativ, afectat de factorii sezonieri”.

Fig. 3.52. Populația ocupată și numărul mediu de salariați

Sursa: preluările autoarei după INS; Eurostat*

Condițiile de pe piața forței de muncă din România în anul 2014 s-au îmbunătățit (revenirea ocupării pe creștere, rata șomajului în scădere, avansul puterii de cumpărare) a fost însoțită de încetinirea ritmului productivității muncii.

Fig. 3.53. Evoluția ratei inflației în ultimii ani

Sursa: preluările autoarei INS; Eurostat

Rata inflației în 2014 (1,07%) conform figurii nr. 3.53, s‐a redus semnificativ față de nivelul anului precedent (3,90%) iar perspectivele inflației în condițiile implementării măsurii de reducere a cotei TVA de la 24% la 9% pentru produsele alimentare, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică, se anticipează pentru finalul anului 2015 o inflație de 0,23%, comparativ cu 2,1% în prognoza anterioară, respectiv 1,85% pentru luna decembrie 2016.

3.6.2. Indicatori de dimensionare a pieței de asigurări a țării noastre

Înaintea instaurării crizei financiare și în țara noastră, contextul economic era total diferit față de momentul actual. „Economia înregistra ritmuri de creștere, piețele financiare, inclusiv asigurările, erau în plină expansiune, în timp ce piața de imobiliare se dezvolta puternic, însa ca orice altă țară a lumii, a trebuit să facă față unei crize financiar-economice fără preceden”.

Vom analiza în continuare o serie de indicatori de dimensionare a pieței asigurărilordin Romania atât în perioada dinaintrea instaurării crizei finaciare, în timpul crizei finaciare și perioada post-criză.

Activitatea desfășurată de sociețățile de asigurare în perioada analizată, 2005-2014 conform rapoartelor anuale CSA și ASF este prezentată în figura nr. 3.54:

Fig. 3.54. Structura activității desfăsurate de societățile de asigurare

Sursa: date preluate de autoate din rapoartele anuale CSA,ASF

Din figura de mai sus de poate observa că numărul numărul societăților care încheie asigurări generale este mai mare decât al celor care încheie asigurări de viață, de fapt aceasta este principala caracteristică a pieței asigurărilor din țara noastră, predomină asigurările generale.

Situația capitalului social în peroada analizată este prezentată în tabelul nr. 3.27, remarcăndu-se faptul că în perioada ante-criză, valoarea capitalului social subscris a crescut considerabil, cea mai mare creștere s-a înregistrat în anul 2006, evoluția puternic crescătoare a capitalului subscris la nivelul pieței s-a datorat autorizării unor noi societăți de asigurare, precum și intrării ca acționari la societășile existente a unor grupuri de asigurări de renume la nivel internațional.

Tabelul 3.27

Evoluția capitalului social subscris în perioada ante-post criză

Sursa:date preluate de autoare din Rapoarte anuale CSA, ASF

Efectele crizei financiare se resimt din anul 2010, când se înregistrează o scădere a capitalului social subscris în comparație cu anul precedent de 2,6%, scăderea se accentuează în anul 2011 respectiv cu 6,23%, iar amprenta cea mai puternică a crizei s-a pus pe anul 2012 când se înregistrează o scădere fără precedent, – 29,55%, în comparație cu anul precedent.Piața asigurărilor din România începe sa-si revină în anul 2013, când înregistreză o creștere de 14,32% în comparație cu anul anterior, și se mentine pe un trend ușor crescator și în anul următor (figura nr. 3.55).

Fig. 3.55. Evoluția de la un an la altul a capitalului social subscris

Sursa:preluările autoarei din Rapoarte anuale CSA, ASF

Din punctul de vedere al aportului străin la capitalul social se evidențiază că și după declanșarea crizei, investitorii străini au realizat infuzii mari de capital în vederea consolidării capacității financiare a societăților de asigurare deținute astfel că, la sfârșitul anului 2010, sistemul de asigurări din România se bazează peste 90 % pe capital străin ceea ce sugerează faptul ca piața asigurărilor din țara noastră este percepută ca o bună oportunitate de dezvoltare a afacerilor.

Ponderea capitalului străin în totalul capitalului, în perioada considerată 2005-2014 este prezentată în figura nr. 3.56:

Fig. 3.56. Ponderea aportului investitorilor străini la capitalul social în perioada analizată

Sursa: date culese de autoare din Rapoartele Comisiei de supraveghere a asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări din anii 2006, 2007, 2008, 2009,2010,2011,2012, Raportul Aurorității de Supraveghere Financiară,2013,2014

Situația aportului străin la capitalul social, pe țări de proveniență care s-au încumetat să investească, după declanșarea crizei financiare pe piata românească este prezentată în figura 3.57.

Fig. 3.57. Principalele țări care au investit pe piața românească de asigurări după declanșarea crizei financiare

Sursa: date preluate de autoate din rapoartele anuale CSA,ASF

Franța și-a redus capitalul investit la jumătate în ultimii doi ani, tot în scădere este și capitalul Marii Britanii, în schimb Austria investește tot mai mult pe piața noastră fiind în prezent țara cu aportul cel mai mare de capital 30,01%. Începând cu anul 2012 pătrunde pe piață și capital din alte țări cum ar fi: Cehia 5,09%, Bulgaria 3,68%, Germania 3,67%, Grecia 2,91%; SUA 2,64%; Cipru 1,41%; Luxemburg 1,11%; Elvetia 0,78% Moldova, 0,33%; Israel, 0,14%. În anul 2013 aceste țări continuă să investească în procent aproximativ egal cu cel din anul trecut, Irlanda fiind o intrare nouă pe piața românească cu un procent de 9,71%, nesemnificativ este capitalul investit în prezent de SUA 0,0002% și Turcia 0,0001%.

Spre deosebire de piețele de asigurări din alte țări mai dezvoltate, piața românească depinde într-o proporție încă mare de asigurările auto contracției puternice a vânzărilor de vehicule și a leasingului auto, ponderea asigurărilor de viață în volumul total de subscrieri este foarte mică, din figura nr. 3.58 se observă proporții cuprinse între 18-22% din totalul primelor încasate pe întreaga perioada analizată, cea mai mică proporție o înregistrează tot în anul 2009 (18,36%), când volumul primelor încasate din asigurările de viață, a înregistrat cea mai mare scădere (-12,84% comparativ cu anul 2008).

Fig. 3.58. Ponderea primelor brute subscrise în funcție de categoria de asigurare, în totalul primelor încasate în perioada analizată (%)

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor preluate din rapoartele anuale CSA, ASF

Industria asigurărilor din România, conectată direct la evoluția principalelor ramuri economice, este dependentă de consum, care a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii ani. Pe fondul acestei evoluții, piața asigurărilor se afla în perioada ante –criză pe un trend crescător al volumului de prime brute subscrise.

In anul 2009, conform figurii nr. 3.59, se înregistrează o scădere cu 12,84%, a volumului de prime brute subscrise, din asigurările de viață, iar volumul primelor încasate din asigurările generale înregistrează o creștere ușoară față de anul precedent, amprenta crizei fiind vizibilă și pe piața asigurărilor din România. Volumului primelor încasate din asigurările de viață în anul 2010 crește cu 2,30 procente față de 2009, dar intră pe un trend descrescător volumul primelor încasate din asigurările generale , -8,31%, în comparație cu anul 2009. Piața asigurărilor din România întâmpină greutăți în drumul său spre recuperare, mai ales din punct de vedere al asigurărilor de viață, volumul primelor încasate din asigurările de viață scad în anul 2013 cu 9,33% față de anul precedent, după ce înregistrase o ușoară recuperare în 2011 și 2012. În 2014 asigurările de viață au înregistrat o scădere nesemnificativă de 0,61 față de anul anterior.

Fig. 3.59. Evoluția primelor brute subscrise în funcție de categoria de asigurare, comparativ cu anul anterior

Sursa: calculele autoarei pe baza datelor preluate din rapoartele anuale CSA, ASF

Sectorul asigurărilor de viață este caracterizat printr-un grad mare de concentrare, astfel un număr de 10 societăți cumulează peste 90 % din volum al primelor brute subscrise pentru asigurările de viață. Situația principalelor sociețăți cu cele mai mari ponderi în totalul pieței de asigurări înainte de criza fianciară este prezentată în figura nr. 3.60.

Fig. 3.60. Ponderea primelor brute subscrise pentru asigurări de viață ale celor mai importante societăți în totalul pieței în perioada ante-criză (%)

Sursa: preluările autoarei din rapoartele anuale ale CSA, ASF

ING asigurări de viață S.A. este liderul de piață, cu o cotă de peste 30% anual, în totalul pieței atât în perioada ante-criză, cât și sub amprenta crizei fianciare. Situația celorlalte societăți și ponderea lor în totalul pieței de asigurări, în timpul crizei fianciare și în perioada post-criză este prezentată în fig, nr 3.61, 3.62.

Fig. 3.61. Ponderea primelor brute subscrise pentru asigurări de viață ale celor mai importante societăți în totalul pieței în perioada crizei financiare

Sursa: preluările autoarei din rapoartele anuale ale CSA, ASF

Caracteristica de concentrare a pieței se menține și în perioada post-criză, liderul se piață își mentine poziția și ponderea de aproape 40%, situația topului principalelor sociețăti în perioada 2011-2014 este prezentată în figura 3.62

Fig. 3.62. Ponderea primelor brute subscrise pentru asigurări de viață ale celor mai importante societăți în totalul pieței în perioada post-criză

Sursa: preluările autoarei din rapoartele anuale ale CSA, ASF

Următorul indicator analizat pentru dimensionarea piaței românești este rezerva tehnică, a cărei evoluție am prezentat-o în figura nr.3.63:

Fig. 3.63. Evoluția rezervelor tehnice brute constituite în funcție de categoria de asigurare

Sursa: preluările autoarei din rapoartele anuale ale CSA, ASF

Trendul ascendent al valorii rezervelor tehnice în perioada analizată a fost în concordanță cu trendul subscrierilor, dar și cu aplicarea, începând cu anul 2008, a noii metodologii unitare de calcul a rezervei de daune neavizate aferentă contractelor de asigurări obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Pentru activitatea de asigurări generale, la data de 31.12.2014, societățile de asigurare aveau constituite rezerve tehnice brute în valoare de 7.598.200.584 lei, o creștere nominală cu 3,51%, ceea ce reprezintă o creștere reală cu 2,41%, față de 31.12.2013.

Pentru activitatea de asigurări de viață, la data de 31.12.2014, societățile de asigurare aveau înregistrate rezerve tehnice brute în valoare de 6.151.847.775 lei, nivel în creștere nominală cu 4,82% (3,71%, creștere reală) față de 31.12.2013.

În concluzie piața românească a asigurărilor a cunoscut și ea efecte ale crizei, nu foarte diferite de cele din alte țări, dar, desigur, ponderate cu dimensiunea pieței: reducerea vânzărilor, rezilierea unui număr mult mai mare de polițe de asigurări de viață, reorientarea asigurătorilor către soluții alternative privind noi produse, facilități noi pentru asigurările existente, noi canale de distribuție, un alt mod de comunicare cu clienții.

Evenimente spectaculoase nu se vor înregistra pe piața asigurărilor din România în următorii ani, suntem de părere că va rămâne pe un trend ușor crescător, din punctul de vedere al indicatorilor analizați anterior, dar vom rămâne neînsemnați la nivel internațional, reprezentând tot sub 1 procent din totalul activității de asigurare.

3.7. Tendințe în evoluția pieței asigurărilor

Mulți asigurători s-au confruntat pentru prima dată cu o criză de mari proporții. Toate modelele economice folosite pentru previziunea șocurilor economice nu au funcționat. Așadar, lecția învățată din această criză, va ajuta industria asigurărilor pentru a face față oricăror șocuri financiare în viitor.

Peisajul economic încă foarte fragil iar „autoritatea de supraveghere a pieței de asigurări este interesată de dezvoltarea și punerea în aplicare a unor standarde și principii solide de management al riscului. Experiența crizei financiare a arătat efectele dezastruoase pe care le poate produce un management defectuos al riscurilor atât asupra sectorului financiar, cât și asupra economiei reale în general.”

Fragilitatea mediului macroeconomic și a celui socio-politic a determinat o schimbare rapidă a nevoilor și așteptărilor consumatorilor de produse financiare, precum și a caracteristicilor riscurilor preluate de industria de asigurări. Aceste modificări considerabile, combinate cu perspectivele de revenire lentă a economiei, ar trebui să motiveze asigurătorii să-și reconsidere procesele interne, precum și strategiile operaționale și de dezvoltare, adaptându-le actualelor condiții de piață.

Criza economico-financiară a avut multe efecte și a creat multe distorsiuni asupra pieței asigurărilor, deși „asigurătorii au fost mai mult martori ai crizei decât participanți întrucât, prin natura acestui business, nu pot genera risc sistemic ei au suferit ca urmare a căderii piețelor financiare, reducerii ritmului de creștere economică, reducerii ratei dobânzilor, a calității creditului, precum și ca urmare a expunerii directe și indirecte la instituțiile financiare care au avut scăderi dramatice ale prețului acțiunilor sau care au dat faliment”. Stabilitatea financiară reprezintă capacitatea unei societăți de a face față obligațiilor rezultate din contractele de asigurare încheiate. „Fondul de asigurare trebuie să fie suficient de mare astfel încât să acopere despăgubirile rezultate în urma producerii riscurilor asigurate”.

Evenimentele care au avut loc în ultimii ani pe piața mondială a asigurărilor au scos în evidență faptul că volatilitatea piețelor financiare și dinamica tot mai accentuată a mediului de afaceri și-au pus o amprentă puternică asupra securității financiare a companiilor de asigurări. Deși, în esență, principalele cauze care determină probleme de solvabilitate asigurătorilor nu s-au schimbat, probabilitatea ca acestea să se manifeste cu o frecvență și intensitate ridicate este din ce în ce mai mare. De cele mai multe ori, deficitul de solvabilitate are la origine deficiențe înregistrate în legătură cu activitatea de subscriere, investiții sau reasigurare.

Tendința actuală, de înăsprire a piețelor, pare să indice o revenire către principiile subscrierii pe baze tehnice solide. Stabilirea unei cotații corecte este unul dintre aspectele importante ale subscrierii, un rol la fel de important revenind selecției riscurilor.

În ceea ce privește selecția riscurilor, deși nu există dovezi clare care să ateste că rezultatele favorabile din subscriere sunt indisolubil legate de modul în care se face această selecție, se remarcă faptul că foarte mulți asigurători profesioniști reușesc să evite daunele majore.

În cazul dimensionării eronate a rezervelor tehnice, acestea se pot dovedi insuficiente pentru a acoperi obligațiile exigibile față de asigurați, creând asigurătorilor probleme de lichiditate și chiar de solvabilitate.

Experiența a demonstrat că, pe termen lung, principalul factor care diferențiază companiile de succes de restul firmelor îl reprezintă subscrierea corespunzătoare a riscurilor. Asigurătorii „de elită" nu numai că înregistrează rate de rentabilitate ridicate pe termen lung, dar se bucură de o mai mare atenție din partea investitorilor și au în general profituri suficiente pentru a se extinde, a face noi achiziții sau a elabora noi produse. De asemenea, acești asigurători își pot onora fără probleme obligațiile în cazul apariției unor evenimente neprevăzute, rămânând astfel în grațiile autorităților de supraveghere, investitorilor și agențiilor de rating.

Cea mai mare parte a profitului realizat de o companie de asigurări este reprezentată de profiturile obținute prin investirea fondurilor colectate sub formă de prime. Când „rezultatele din activitatea de subscriere se deteriorează, asigurătorii încearcă să le compenseze cu veniturile din plasamente și adoptă politici mai riscante de investiții, pentru a obține randamente superioare.”

În condițiile în care portofoliul de investiții este expus unei multitudini de riscuri (riscul de piață, riscul de rată a dobânzii, riscul inflației, riscul de credit, riscul valutar etc). asigurătorul trebuie să aibă capacitatea de a controla aceste riscuri pentru a reduce probabilitatea de apariție a unor rezultate nefavorabile din activitatea de investiții. Date fiind dimensiunile și caracterul complex al asigurărilor, „este extrem de dificil pentru deținătorii de polițe sau beneficiari să aprecieze ei înșiși solvabilitatea asigurătorului lor, în general, principalele surse de informații sunt rapoartele și balanțele contabile ale companiilor, raportările obligatorii către organismele de supraveghere, agențiile de rating și reputația în cadrul pieței bazată pe informațiile publice”. Ca urmare, pentru a proteja interesele asiguraților, pe toate piețele de asigurări au fost instituite diverse forme de supraveghere a domeniului asigurărilor care să monitorizeze solvabilitatea operatorilor din cadrul pieței.

Dacă gradul de îndatorare (raportul dintre rezervele tehnice și capitalurile proprii este foarte mare, asigurătorul este expus unor riscuri majore în cazul în care înregistreză pierderi din investițiile financiare. În această situație, rolul capitalului propriu este de a alimenta fondurile de rezervă atunci când ele sunt insuficiente pentru achitarea obligațiilor față de asigurați. O dimensiune redusă a acestuia este de natură să-i defavorizeze atât pe acționari, cât și pe asigurați .

Această slăbiciune este reflectată de diminuarea valorii marjei de solvabilitate. Prin urmare gradul de adecvare a capitalului și estimarea cu un grad ridicat de precizie a nevoilor de lichiditate viitoare sunt condiții primordiale pentru succesul investițiilor și menținerea unei marje de solvabilitate suficiente.

Reasigurarea este un instrument important pe care asigurătorii îl pot utiliza pentru a reduce și a controla riscurile la care se expun, și în special riscurile preluate în asigurare. Cu toate acestea operațiunile de reasigurare implică ele insele riscuri pentru compania cedentă.

Selectarea reasigurătorilor adecvați este vitală pentru solvabilitatea și profitabilitatea asigurătorului. Cele mai importante criterii utilizate în acest scop sunt: disponibilitatea, prețul reasigurării, securitatea (capacitatea financiară de a-și îndeplini obligațiile) și serviciile prestate. Acești factori pot fi contradictorii. De exemplu, reasigurătorii mai puțin competitivi în ceea ce privește securitatea și serviciile prestate pot deține avantaje în ceea ce privește disponibilitatea și prețul. Asigurătorul trebuie să evalueze avantajele și dezavantajele în fiecare caz în parte și să elaboreze criterii de selecție flexibile.

Compania cedentă trebuie să acorde importanță si unor aspecte precum: tipul acordului de reasigurare încheiat, clauzele și condițiile acestuia, calitatea și cantitatea riscurilor cedate etc. Un program de reasigurare inadecvat poate conduce, printr-o acoperire financiară insuficientă, la pierderi și chiar la situația de insolvabilitate.

În afară de incapacitatea de plată a reasiguratorului și de programul de reasigurare necorespunzător, există și alte elemente care fac ca și reasigurarea să reprezinte un factor de risc pentru solvabilitate. Dintre acestea, aspectele juridice au o importanță din ce în ce mai mare. În ultimii ani, deciziile juridice în litigiile privind reasigurarea au fost, nu de puține ori, surprinzătoare, creând premisele unor situații financiare dificile pentru asigurătorii care s-au văzut în imposibilitatea de a-și recupera partea scontată din daunele suferite.

Modalitățile utilizate de către instituțiile de supraveghere pentru a monitoriza securitatea financiară a companiilor de asigurări diferă de la țară la țară. În multe țări, asigurătorilor le sunt impuse valori minime ale marjei de solvabilitate, iar în unele dintre acestea este impusă și constituirea unor depozite ca formă de protecție a intereselor asiguraților.

Crearea pieței unice impune necesitatea creării unui sistem coerent și fiabil de monitorizare a solvabilității operatorilor din cadrul piețelor de asigurări ale Uniunii Europene. Acest sistem va trebui să răspundă provocărilor reprezentate de creșterea competiției, continua integrare a piețelor de capital, dezvoltarea tot mai puternică a conglomeratelor financiare, noile canale de distribuție etc. Contextul economic actual, în care interacțiunile dintre diversele tipuri de servicii financiare sunt tot mai puternice, iar efectele evenimentelor survenite într-o piață se transferă cu mare viteză la nivel global, reprezintă o motivație în plus pentru intensificarea eforturilor de a crea un sistem care să răspundă mai bine cerințelor de coerență, claritate și transparență formulate de entitățile cu care asigurătorii interacționează.

La solicitarea Comisiei Europene, „un model de supraveghere a solvabilității asigurătorilor, inspirat din soluțiile adoptate de Acordul de la Basel, este constituit din trei piloni”:

– resurse financiare cerințe minime privind capitalul, elaborate pe baza unui profil de risc evaluat în raport direct cu informațiile legate de subscriere, activele și pasivele cuprinse în raportările financiare; companiile trebuie să poată beneficia de oportunitatea elaborării unui model propriu privind profilul de risc;

– supravegherea – evaluarea sistemului de management al riscului prin controale privind expunerile (inclusiv programul de reasigurare), profilurile de risc elaborate pe plan intern, teste de stres vizând rezervele tehnice și activele, performanțele manageriale, neconcordanțele între active și pasive;

– disciplina de piață – obligativitatea comunicării, în regim de deplină transparență, a informațiilor care să permită altor operatori să evalueze stabilitatea financiară a companiei.

Din punct de vedere tehnic, putem vorbi de solvabilitatea unui asigurător, dacă activele sale sunt mai mari sau cel puțin egale cu datoriile pe care acesta le are. Drept urmare, ori de câte ori activele unui asigurător nu sunt potrivite (ca structură) sau nu pot fi utilate la timp pentru onorarea obligațiilor (datoriilor) sale, înseamnă că este vorba de starea de insolvabilitate a acestuia. Totodată, solvabilitatea reprezintă capacitatea unei companii ele a-și onora obligațiile față de partenerii de afaceri din activele sale. Pentru realizarea solvabilității unui asigurător este foarte important ca activele acestuia să aibă o structură adecvată, astfel încât la nevoie să poată fi ușor transformată în lichidități. Drept urmare, va fi ținută sub control dimensionarea lor și activitatea desfășurată de acesta, pentru a garanta randamentul și lichiditatea investițiilor efectuate.

Piața de asigurări a continuat să crească o dată cu dezvoltarea economică a ecomoniei mondiale însă creșterea cea mai mare a volumului primelor de asigurări și reasigurări a avut loc în ultimii 20-25 de ani. Creșterea numărului de asigurări subscrise și a volumului primelor de asigurare a avut loc datorită unor factori, cum ar fi:

„dezvoltarea economică în țările industrializate după al doilea război mondial, apariția de bunuri și afaceri de mare valoare care trebuiau protejate prin asigurări au dus la apariția de noi și complexe produse de asigurare” . Creșterea valorii bunurilor care trebuiau protejate prin asigurare a dus la creșterea obligațiilor companiilor de asigurări dar și a primelor de asigurare pe care le plăteau cei ce se asigurau.

schimbările intervenite în structura subpiețelor de asigurări prin pătrunderea în diferite țări a companiilor multinaționale datorită incapacității companiilor naționale de a subscrie riscurile din aceste subpiețe. De menționat este faptul „că unele din aceste subpiețe au o legislație prin care se restricționaează accesul companiilor multinaționale în piața proprie”;

globalizarea activităților de asigurare se manifestă prin achiziții de către companiile multinaționale a unor companii de asigurări mici pe care le-au absorbit sau le-au fuzionat micșorând numărul de asigurători din subpiețele de asigurări. Scopul acestor fuzionaări este crearea de grupuri financiare gigant care impun regulile de subscriere și primele de asigurare în subpiața respectivă;

criza economică și financiară din ultimii ani a dus la apariția unor metode noi de abordare a asiguraților, la noi strategii și măsuri de supraveghere, control, norme de contabilitate, solvabilitate și măsurare a activității.

Acesti factori au contribuit la creșterea și dezvoltarea pieței internaționale de asigurări și vor impune și direcțiile în care aceasta va evolua în viitor.

În contextul crizei societățile de asigurare se luptă pe un câmp de bătălie tot mai aprig, pe o piață care se micșorează în condițiile în care trebuie să vândă mai mult, dar cu mai puține resurse, totul pe fondul unei competiții intensificate.

În asigurări, ca în orice domeniu, supraviețuirea pe timp de criză se traduce prin îmbunătățirea performanțelor în vânzare dublată de eficientizarea costurilor. Principalele probleme cu care se confruntă asigurătorii în momentul de față în țara noastră sunt: identificarea noilor clienți, criza și comportamentul clientului în raport de acest fenomen, viitorul rețelelor de distribuție, vânzarea on-line și eficiența acestei proceduri, pregătirea profesională și performanța, provocări majore din punctul de vedere al recrutării personalului în asigurări.

Referitor la piața românească este încă foarte puternic subasigurată, cu un volum mic de prime și o penetrare foarte redusă comparativ atât cu piețele europene și acest lucru nu se va schimba în următorii ani. Gradul scăzut de penetrare a asigurărilor de sub 2%, față de o medie de 8% la nivel european ne ducă la concluzia că există încă un potențial neacoperit și credem ca va rămâne neacoperit și în următorii ani. Aceeași caracteristică apare și în cazul densității asigurărilor, care nu atinge încă 100 Euro/locuitor, față de media de 2000 Euro la nivel European, dar trebuie avute în vedere veniturilor medii ale populației României, deoarece nivelul și structura veniturilor și a cheltuielilor în UE și România sunt foarte diferite, și în viitorul apropiat nu vom putea să ajungem la nivelul veniturilor țărilor dezvoltate din Europa, pentru a ne putea compara de pe picior de egalitate cu ele.

În UE asigurările de viață reprezintă aproximativ 60% din totalul primelor de asigurare, în România acestea nu depășesc 20% din totalul primelor brute subscrise. Privind în perspectivă suntem de părere că asigurările de viață nu le vor depăși pe cele generale nici în următorii 10 ani, principalele motive au fost și vor rămâne: lipsa stimulentelor fiscale, lipsa de resurse financiare, a tradiției privind asigurările de viață la care se adaugă motivele specifice legate de impactul crizei economice, gradul ridicat de îndatorare a populației acumulat în anii pre-criză, reducerea creditării, scăderea nivelurilor veniturilor și incertitudinea privind siguranța financiară, pierderi provenite din asigurările cu componentă investițională și chiar, scăderea încrederii în acest domeniu. Pe piața asigurărilor din țara noastră predomină companiile cu acționari străini, iar numărul companiilor comparativ cu dimensiunea pieței este prea mare. Posibila continuare a crizei va duce la reducerea dividendelor, vânzări ale unor părți din business-ul companiilor, sau identificarea unor soluții de parteneriat, fuzionări sau achiziții. Credem că apetitul investitorilor pentru sectorul financiar se va reducă datorită instabilității mediului financiar, ratelor reduse ale dobânzii pe un termen nedefinit și dificultății obținerii unui profit ridicat.

Societățile de asigurări se confruntă astăzi cu provocări ce decurg dintr-o frecvență crescută a riscurilor preluate .O altă problemă căreia piața de asigurări din România va trebui să îi facă față este găsirea punctului de echilibru între costurile reale ale riscurilor asumate și prețurile la care acestea sunt vândute către consumatori, pentru că acestea au o influență importantă asupra calității serviciilor oferite. De cele mai multe ori prețul unei polițe este stabilit fără o viziune strategică, ci numai pe baza interesului de moment, pentru creșterea cotei de piață, ceea ce va influența în mod negativ atât rentabilitatea acestora dar mai ales capacitatea lor de a onora obligațiile asumate față de asigurați.

Suntem de părere că în perioada imediat următoare ar trebui luate măsuri pentru sprijinirea activității de asigurare, creșterea încrederii populației în sistemul de asigurări, promovarea unei transparențe mai mari, și, cel mai important, introducerea sau creșterea deductibilității pentru anumite categorii de asigurări care vin în ajutorul clienților (asigurări de viață, sănătate, pensii private), mai mult accent pe educația financiară a populației și foarte important, creșterea profesionalismului a celor care lucrează în asigurări.

Segmentul asigurărilor poate înregistra o creștere de 3%-3,5%, dinamica acestora fiind corelată cu economia, lucrurile sunt totuși complicate pentru că populația vrea disponibilitatea banilor, lucru foarte ușor în cazul produselor bancare, de aceea, asigurătorii ar trebui să se orienteze mai mult pe polițele de risc, cu componentă de protecție.

Suntem de părere că industria de asigurări ar trebui să se concentreze mai mult pe creșterea calității produselor și serviciilor oferite, aspect care a înregistrat o depreciere considerabilă în ultimii doi ani ceea ce ar conduce la conservarea portofoliilor de clienți și va contribui la recâștigarea încrederii în piața de asigurări, de asemenea cred că ar trebui dezvoltate alte linii de asigurare decât cele auto. Indicatorul principal care caracterizează această piață o reprezintă activitatea de instrumentare și plată a daunelor. Cu cât această activitate se va îmbunătăți, cu atât asigurații și potențialii asigurați vor deveni mai interesați și mai receptivi la mesajele transmise de piața de asigurări. Deficitul de specialiști, de personal calificat în acest domeniu, este o altă problemă care ar trebui avută în vedere în viitorul apropiat.

Această piață se va putea dezvolta sănătos doar prin creșterea gradului de profesionalizare a tuturor celor implicați în relația directă cu asiguratul, care are astăzi nevoie, mai mult ca oricând, de înțelegere, consiliere și de o ofertă care să îi satisfacă cerințele și nevoile de protecție. Asigurătorii nu pot să le ceară asiguraților să înțeleagă și să aleagă un produs de asigurare în necunoștință de cauză, atât timp cât cei care vând nu au o pregătire minimă în domeniul asigurărilor. Luând de exemplu asigurările cu componentă investițională, vom vedea că lucrurile nu mai sunt atât de simple, chiar și pentru un specialist în vânzări. Agentul trebuie să prezinte clientului trei scenarii de risc al evoluției investițiilor și a prospectului fondurilor de investiții în care se vor realiza plasamentele. Înțelegerea modului de funcționare a acestui produs este destul de dificilă, chiar și pentru cei care dețin oarece cunoștințe în zona investițională. Considerăm că sunt necesare cursuri de pregătire profesională, atât pentru forța de vânzare proprie a asigurătorilor, cât și pentru cea a brokerilor.

În concluzie vom prezenta punctele tari ale pieței asigurărilor pe care se va baza în următorii ani dezvoltarea acesteia:

potențialul încă neexploatat (zonele de nișă);

dezvoltarea de produse cu diferențe mari între ele și adaptarea lor la nevoile actuale ale asiguraților sunt măsuri care, odată luate, vor aduce beneficii generalizate pe termen mediu și lung;

standardizarea valorilor profesionale ale celor care vând asigurări;

dezvoltarea sustenabilă a segmentului asigurărilor de viață;

îmbunătățirea reglementărilor legislative;

injecțiile semnificative de capital în firmele locale demonstrează determinarea acționarilor străini de a finanța stabilitatea și dezvoltarea acestei piețe;

reducerea fenomenului de migrare a personalului calificat;

creșterea numărului de tineri specialiști, ca efect inclusiv al preocupării managementului asigurătorilor pentru dezvoltarea profesională și personală;

experiența generală acumulată la nivelul pieței, după atenuarea efectelor de criză;

orientarea către client a devenit prioritară;

diversificarea portofoliului de produse și servicii;

sporirea competiției între asigurătorii din piață, cu efecte la nivelul calității produselor, a serviciilor complementare oferite, a prețurilor practicate;

stabilitatea pieței, capacitatea de a traversa criza fără „daune" majore;

cadrul de desfășurare a activității, legislația care guvernează piața, supravegherea corespunzătoare;

creșterea sensibilă a nivelului de educație al populației, efectele crizei având și un impact pozitiv asupra românilor în direcția responsabilizării individuale.

Punctele slabe vor fi :

creșterea daunalității;

creșterea tentativelor de fraudă;

lipsa normelor interne referitoare la modul de calcul al tuturor rezervelor tehnice;

constituirea necorespunzătoare a rezervei de daună avizată;

calculul incorect al rezervelor tehnice (rezerva de prime, rezerva matematică, rezerva de daune avizate, rezerva de daune neavizate);

nerespectarea termenelor de plată a despăgubirilor aferente dosarelor de daună;

evidențierea necorespunzătoare a reclamațiilor și întârzieri în soluționarea acestora;

netransmiterea către clienți, în calitatea lor de contractanți/potențiali contractanți sau asigurați/potențiali asigurați, a informațiilor prevăzute de normele în vigoare;

inexistența unui profil de risc al societății, în ansamblu;

inexistența unui sistem de control intern și de management al riscului adecvat și/sau funcționarea necorespunzătoare a acestora, ceea ce face imposibilă gestionarea apariției unor riscuri și imposibilitatea luării măsurilor în vederea diminuării/eliminării riscurilor;

lipsa unui control adecvat al activității din partea conducerii executive;

inadecvarea funcției de audit intern;

inadecvarea programului de reasigurare;

neconcordanțe între datele din evidența tehnică și evidența contabilă a societăților referitoare la primele brute subscrise, primele brute încasate, rezerve tehnice, cuantumul despăgubirilor aferente dosarelor de daună;

competiție neloială între asigurători;

piața asigurărilor nu a reușit să convingă suficient de puternic populația că asigurările sunt mai necesare pe timp de criză, decât în perioade de avânt economic;

calitatea mai puțin satisfăcătoare a unor servicii post-vânzare furnizate de unii asigurători din piață;

înființarea a numeroase companii de brokeraj care nu au o perspectivă reală de dezvoltare;

lipsa deductibilității fiscale pentru asigurările de viață.

Rămâne de văzut ce vor face actorii pieței pentru a păstra punctele tari ale pieței, a le atenua pe cele slabe, a valorifica oportunitățile, respectiv evita sau reduce consecințele negative ale amenințărilor.

Industria asigurărilor va fi influențată în anii următori si de alți factori, neeconomici de care asigurătorii ar trebui sa țină seama: îmbătrânirea populației, ceea ce nu înseamnă neapărat și o viață mai bună ca urmare a raportului dintre nevoi și resursele posibile pentru acoperirea lor; reducerea ratei natalității; creșterea ratei șomajului în țările membre ale Uniunii Europene; creșterea transparenței produselor; creșterea calității serviciilor pentru a satisface nevoile clienților; creșterea concurenței în această privință; clienții vor încerca să își asigure refacerea situației financiare la nivele asemănătoare celor dinaintea crizei.

Rolul fundamental al asigurărilor în economia globală este de a susține creșterea economică și dezvoltarea societății și de aceea, fiecare guvern, autoritate de supraveghere va adopta măsurile necesare pentru stabilitatea pieței și menținerea rolului economic, financiar și social al acestora.

CAPITOLUL IV

ANALIZA CERERII DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ PE PIAȚA ASIGURĂRILOR DIN

VALEA JIULUI

4.1. Justificarea analizei cererii asigurărilor de viață în Valea Jiului

Cererea pentru asigurări de viață a fost deja abordată de Browne(1993) și Outreville (1996), care au identificat factorii care o influențează dintre cei mai importanți menționăm: „PIB-ul, inflația, prima de asigurare, precum și dezvoltarea piețelor financiare” . Beck și Webb (2003) au aplicat un „model de regresie acoperind 68 de țări și rezultatele arată că rata inflației, venitul pe cap de locuitor, dezvoltarea sectorului bancar și alți indicatorii instituționale sunt printre factorii determinanți care influențează cererea pentru asigurarile de viață”. Li (2007) „a constatat că cererea de asigurări de viață crește odata cu veniturile populației, numărul de persoane aflate în întreținere și nivelul de educație.” Alți autori consideră că „cererea este influențată în totalitate de avuția populației, dar totuși, tendința de a se asigura depinde și de comportamentul aversiunii față de risc”. Haiss (2006) s-a concentrat pe relația dintre „dezvoltarea sectorului de asigurări și creșterea economică, considerând că între acestea există o strânsă legătură, cererea de asigurări va crește odată cu dezvoltatea economică a unei țări”.

În țara noastră distribuția volumului de prime brute suscrise după locul unde are loc vânzarea contractului de asigurare, pentru categoria asigurărilor de viață, se prezintă astfel:

București (care include și județul Ilfov) 82,41% din total;

zona de Nord‐Vest (Județele: Bihor, Bistrița–Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu‐Mare) 3,43%;

zona de Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) 3,06%;

zona de Sud (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) 1,83%;

zona de Sud‐Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) 2,35%;

zona de Nord‐Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) 2,61%;

zona de Vest (Arad, Caraș ‐ Severin, Hunedoara, Timiș) 2,90%;

zona de Sud‐Vest (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) 1,41%.

Activitatea de asigurări de viață se concentrază în zona capitalei, în proporție de peste 80%, urmată de județele din N-V țării, apoi de zona de centru.

Regiunea de Vest cuprinde doar 4 județe, implicit, populația fiind cea mai redusă numeric: 1,9 milioane locuitori. Este o zonă de frontieră cu Uniunea Europeană și cu o dezvoltare industrială de tradiție, complexă și diversificată.

Zona Văii Jiului, ce urmează a fi analizată din punct de vedere al cererii asigurărilor de viață, face parte din regiunea de vest, care reprezintă o mică parte din totalul activității de asigurare din România.

Criza economică și-a lăsat puternic amprenta și asupra Văii Jiului, întreprinzătorii și asiguratorii locali resimțind-o din plin în derularea propriilor afaceri. Criza a însemnat în primul rând o limitare a veniturilor, dar și pierderea locurilor de muncă pentru persoanele fizice, piața fiind mult subasigurată, cererea asigurărilor de viață fiind în continuă scădere, principalul factor care o influențează este venitul persoanelor, fapt demonstrat prin prezentul studiu.

Valea Jiului este o depresiune intramontană situată pe râul Jiu. Este cunoscută pentru bogățiile sale naturale, exploatate de către statul  român prin minele de huilă.

Principalele orașe sunt Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni, Uricani.Valea Jiului, una dintre cele mai sărace zone din județul Hunedoara, a fost măcinată în ultimele două decenii de probleme sociale. „Declinul aglomerării urbane s-a accentuat după anul 1995, o dată cu primele disponibilizări masive din minerit, iar în prezent cele șase orașe din Valea Jiului supraviețuiesc cu greu situației dificile din economie”. Dacă în primii ani de la Revoluție, în minele Văii Jiului lucrau peste 45.000 de oameni (în 1977, numărul lor fusese de aproape 90.000), în prezent au mai rămas doar 5.000 de mineri. Asigurările de viață erau ca și obligatorii pentru minerii care intrau în subteran, conștienți fiind de pericolul muncii prestate, bine plătită pe atunci, iar acum cererea a scăzut, lipsa locurilor de muncă a afectat comunitățile, oamenii au plecat spre alte zone geografice, puțini dintre foștii mineri au reușit să-și dezvolte o mini-afacere cu banii primiți la disponibilizare.

Privind prin prisma specialiștilor în domeniu, oportunitățile sunt strâns legate de necesitatea oamenilor de a-și proteja veniturile, iar achiziționarea unei asigurări de viață cu componenta de protecție și economisire reprezintă soluția adecvată pentru acest deziderat.

Rentele de studii pentru copii, asigurările mixte de viață, planurile de economisire în vederea pensionării sunt produse eficiente de economisire și protecție, asigurând confortul financiar în momentele importante ale vieții. Însă „locuitorii acestei zone nu privesc asigurările așa, tocmai principalul motiv pentru care nu își achiziționează o poliță fiind venitul, apoi intervin și alți factori cum ar fi lipsa informațiilor referitoare la aceste produse,vârsta, nivelul de studii.”

Asigurările de viață sunt o formă de protecție “împotriva riscului neprevăzut” de tip facultativ și nu obligatoriu. Există totuși cazuri când asigurarea de viață devine “obligatorie”, cum ar fi cazul contractării unui credit bancar. În acest caz, asigurarea de viață se încheie având ca risc principal acoperit decesul, la care se pot atașa și clauze precum invaliditatea temporară/permanentă, incapacitatea temporară de muncă și pierderea involuntară a locului de muncă. Aceasta este executată de banca creditoare doar în momentul în care asiguratul se află în situațiile menționate, altfel spus fie la momentul decesului sau a constatării invalidității permanente, prin achitarea soldului rămas de rambursat ca și despăgubire, fie la intrarea în șomaj, prin plata unui număr de rate lunare consecutive aferente creditului respectiv. Suntem de părere că și în cazul minerilor asigurarea de viață ar trebui să fie obligatorie datorită riscului la care sunt expuși atunci când intră în mină.

Grup de mineri ai minei Lonea

Sursa: preluare autoare din arhiva Companiei Naționale a Huilei

Galerie a minei Livezeni

Sursa: preluare autoare din arhiva Companiei Naționale a Huilei

Intrarea minerilor în mină

Sursa: preluare autoare din arhiva Companiei Naționale a Huilei

Condiții de muncă în mină

Sursa: preluare autoare din arhiva Companiei Naționale a Huilei

Reprezentanții minerilor și energeticienilor au adus în discuție posibilitatea întocmirii unui act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, ei au solicitat posibilitatea încheierii unor poliție de asigurare de viață pentru fiecare angajat, cu o firmă specializată de asigurări. Ideea nu este nouă și, în urmă cu câțiva ani, chiar liderii minerilor au discutat cu fosta conducere a Companii Naționale a Huilei posibilitatea înlocuirii despăgubirilor acordate prin Contractul Colectiv de Muncă în caz de accident soldat cu invaliditate sau deces. ”Astfel, în 2005, Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, reprezentativă la acel moment, a cerut administrației asigurari de viață pentru toți minerii. Efortul bugetar la momentul respectiv a fost calculat la 12 miliarde lei vechi, de 12 ori mai mare decât suma care se aloca atunci. Ideea nu s-a materializat în cele din urmă, însă este reluată acum, după aproape un deceniu”. Această doleanță a minerilor de a le fi plătită o polită de asigurare de către angajator nu va fi satisfăcută nici acum și nici în viitor având în vedere problemele finaciare cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara în momentul de față.

Singura soluție este ca minerii să-și cumpere singuri o poliță de asigurare de viață pentru a-și proteja familia, pentru că orice ortac știe când intră în mină dar nu stie dacă se mai întoarce, dacă mai vede lumina zilei și copiii care îl așteaptă acasă. Riscurile acestei meserii sunt mult mai mari acum, deoarece condițiile de muncă din subteran sunt mult mai grele datorită galeriilor deteriorate și a lipsei de materiale pentru reparare lor.

Ca atare studierea cererii asigurărilor de viață pe piața din Valea Jiului este justificată de specificul activității miniere din zonă, caracterul atipic, senzația de izolare de restul lumii a orașelor studiate. Dar dincolo de această izolare se dezvăluie un ținut natal fascinant pentru turiști, cu multe obiective turistice: stațiunea Parâng, Peștera Bolii, Muzeul Mineritului, stațiunea Straja, Biserica din lemn din Straja și Crucea eroilor din aceeași stațiune, Groapa Seacă, Cheile Buții, Cheile Jiuțului, Defileul Jiului, lacurile din munți și altele, turismul fiind poate singura salvare a Văii Jiului.

4.2. Construirea bazei de date necesare analizei cererii asigurării de viață în Valea Jiului

4.2.1. Alegerea variabilelor analizate

Pentru a putea analiza cererea de asigurări de viață la nivelul Văii Jiului am prelevat datele obținute prin centralizarea chestionarelor pe un eșantion de 450 de subiecți folosind eșantionarea prin stratificare, „fiind una din soluțiile măririi preciziei eșantionului, alături de creșterea dimensiunilor sale” . Criteriul după care procedăm la stratificare sunt factorii de stratificare, vom alege, aleator, câte un subeșantion pentru fiecare strat al populației: oraș al Văii Jiului, vârstă, sex, nivel de studii, numărul membrilor din familie, venit.

Chestionarul va avea următorul conținut:

1. Care sunt categoriile de asigurări de persoane pe care le cunoașteți? Marcați cu X în dreptul asigurărilor cunoscute.

1.1 asigurări de deces;

1.2   asigurări mixte de viață;

1.3   asigurări unit – linked;

1.4   asigurări de sănătate;

1.5 altele_____________________________________________________

2. Cum apreciați necesitatea acestor tipuri de asigurări? Marcați cu X una din căsuțe.

2.1 foarte necesare;

2.2    necesare;

2.3   nici nici;

2.4    puțin necesare;

2.5 foarte puțin necesare.

3. Aveți încheiată o poliță de asigurare de viață?

3.1 da; de când______________________________________________

3.2  nu.

Dacă ați marcat 3.1 treceți la întrebarea nr. 5

Dacă ați marcat 3.2 treceți la întrebarea nr. 4

4. Intenționați să vă asigurați?

4.1 da; când________________________________________________________

4.2  nu, de ce _____________________________________________

5. La ce societate de asigurări sunteți asigurat, dacă aveți deja o poliță de asigurare sau la care din următoarele societăți v-ați cumpăra una?

5.1 NN ASIGURĂRI DE VIAȚĂ

5.2 BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA

5.3 ALICO ASIGURĂRI ROMÂNIA SA

5.4 ALLIANZ – ȚIRIAC ASIGURĂRI SA

5.5 ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA

5.6 Alte societăți____________________________________________________

6. Ce tip de asigurare de viață aveți sau ce tip de asigurare de viață v-ați achiziționa?

6.1 asigurări de deces;

6.2  asigurări mixte de viață;

6.3 asigurări unit – linked;

6.4 altele______________________________________________________

7. Ce sumă ați fi dispuși să alocați lunar pentru prima plătită pentru asigurarea dumneavoastră?

7.1 sub 100 lei;

7.2 101-300 de lei;

7.3 301-500 de lei;

7.4 501-700 de lei;

7.5 peste 700 lei.

8. În ce categorie se încadrează venitul dumneavoastră lunar?

8.1  sub 1000 de lei;

8.2  1001 – 2000 de lei;

8.3  2001– 4000 de lei;

8.4  peste 4000 de lei.

9. Câți membrii are familia dumneavoastră?

9.1  1;

9.2  2;

9.3 3;

9.4  4;

9.5  5;

9.6 peste 5.

10. Vârsta dumneavoastră:

10.1  sub 18 ani;

10.2  19 – 25 de ani;

10.3  26 – 35 de ani;

10.4    36 – 45 de ani;

10.5    46-55 de ani;

10.6    peste 55 de ani;

11. Care este sexul dumneavoastră?

11.1 Masculin;

11.2 Feminin.

12. Domiciliul dumneavoastră: (orașul)____________________________________________________

13. Nivelul dumneavoastră de studii ?_____________________________

Vom constitui o bază de date cu ajutorul programului IBM SPSS Statistics 20, formată din următoarele variabile: Tipul de asigurări de deces, Tipul de asigurări mixtă de viață, Tipul de asigurări unit – linked, Tipul de asigurări de sănătate, Alte tipuri de asigurări, Necesitatea acestor tipuri de asigurări, Polițe de asigurare de viață încheiate, Anul încheierii asigurării, Intenția de a se asigura, Anul probabil în care intenționează să se asigure, Motive pentru care nu se încheie o asigurare, Intenția de a se asigura la: NN Asigurări de viață, BCR asigurări de viață SA, ALICO Asigurări România, ALLIANZ-ȚIRIAC SA, ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, alte societăți, Aveți sau intenționați să vă achiziționați o poliță de asiguare de deces?, Aveți sau intenționați să vă achiziționați o poliță de asiguare mixtă de viață?, Aveți sau intenționați să vă achiziționați o poliță de asiguare unit-linked?, Aveți sau intenționați să vă achiziționați alt tip de poliță de asigurare de viață?, Ce sumă ați fi dipuși să alocați lunar pentru plata primei asigurării dumneavoastră?, În ce categorie se încadrează venitul dumneavoastră lunar?, Câți membrii are familia dumneavoastră?, Care este vârsta dumneavoastră?, Care este sexul dumneavoastră?, Care este orașul în care locuiți?, Care este nivelul dumneavoastră de studii?

4.2.2. Prelucrarea statistica a variabilelor de analiză a cererii asigurării de viață

Atributele acestor variabile sunt definite în fereastra Data Editor – Foaia Variable View:

Fig. 4.1. Fereastra Data Editor – Foaia Variable View

Astfel baza de date ce va fi analizată este următoarea:

Fig. 4.2. a). Fereastra Data Editor – Foaia Variable View pentru baza de date: Piața asigurărilor în Valea Jiului

Fig. 4.2. b). Fereastra Data Editor – Foaia Variable View pentru baza de date: Piața asigurărilor în Valea Jiului

4.3. Verificarea normalitatii distributiilor statistice obtinute din analiza variabilelor

4.3.1. Depistarea outlierilor

Outlierile reprezintă valorile aberante înregistrate la nivelul unui eșantion și se pot depista pe baza graficelor care verifică normalitatea distribuțiilor variabilelor.

Pentru această analiză se vor analiza ca variabile numerice considerate cele mai importante pentru acest studiu: anul încheierii polițelor existente (figura nr. 4.3), suma disponibilă lunar pentru plata primei asigurări (figura nr. 4.4), venitul lunar (figura nr. 4.5), anul probabil în care intenționează să se asigure (figura nr. 4.6).

Fig. 4.3. Diagrama Boxplot pentru Fig. 4.4. Diagrama Boxplot pentru

variabila „anul_asig” variabila „suma_poliță”

Fig. 4.5. Diagrama Boxplot pentru Fig. 4.6. Diagrama Boxplot pentru

variabila „venit_lunar” variabila „data_prob”

Sursa: prelucrare autor

Așa cum se observă, există puține valori ce ies din tipar, la cele două variabile care sunt prezentate în figurile 4.3 și 4.6 ( „anul_asig” „data_prob”), iar referitor la variabila „venit_lunar” și „sumă-poliță” nu există outlieri așa cum se poate observa din figurile nr. 4.4 și 4.5.

4.3.2. Verificarea normalității distribuțiilor

Pentru a verifica normalitatea distribuțiilor variabilelor „anul_asig”, „sumă-poliță” „venit_lunar” și „data_prob” se pot folosi procedeele grafice cum ar fi: Q-Q Plot, P-P Plot, Boxplot, histograma, testul Kolmogorov-Smirnov-Lilliefors.

Dacă distribuția variabilei testate este normală, atunci punctele Q-Q conturează o linie care se suprapune cu dreapta care reprezintă distribuția teoretică, adică trece prin origine și are panta egală cu 1. Vom folosi procedeul grafic Q-Q Plot pentru a testa normalitatea distribuțiilor variabilelor „anul_asig” (figura nr.4.7), „sumă-poliță”(figura nr.4.8) „venit_lunar” (figura nr. 4.9) și „data_prob”(figura nr. 4.10).

Fig. 4.7. Q-Q Plot pentru variabila „anul_asig”

Sursa: prelucrare autor

Fig. 4.8. Q-Q Plot pentru variabila „suma_poliță”

Sursa: prelurare autor

Fig. 4.9. Q-Q Plot pentru variabila „venit_lunar”

Sursa: prelurare autor

Fig. 4.10. Q-Q Plot pentru variabila „anul_prob”

Sursa: prelurare autor

Din figurile de mai sus se observă că punctele deși sunt deviate de la linia dreaptă, deviația este mică, ceea ce indică o distribuție ce se apropie mai mult de o distribuție normală pentru toate variabilele studiate.

4.4. Analiza statistică univariată a datelor

Analiza acestor variabile permite o caracterizare mai detaliată a eșantionului pe care s-a desfășurat cercetarea.Vom analiza varibilele conform figurilor de mai jos:

Fig. 4.11 Aprecierea necesității Fig. 4.12. Gradul de asigurabilitate al subiecților

unei polițe de asigurare

Fig. 4.13. Motivele pentru care nu se Fig. 4.14. Intenția de asigurare a subiecților

încheie o poliță de asigurare

Fig. 4.15. Suma lunară alocată pentru Fig. 4.16. Categoriile de venit ale subiecților

plata primei de asigurare

Fig. 4.17. Categoriile de vârstă ale subiecților Fig. 4.18. Sexul subiecților

Fig. 4.19. Numărul membrilor familiilor Fig. 4.20. Nivelul de studii al subiecților

subiecților

Așa cum se observă din figurile de mai sus deși 60,4% din cei chestionați consideră că deși asigurările de viață sunt necesare, doar 16,9% au deja cumpărată o poliță, iar 83,11% nu au o asigurare de viață, 59,79% nici nu au de gând să-și achiziționeze una, într-o mare proporție din motive financiare (32,67%), 17,56% cred că nu au nevoie de o asigurare.

Referitor la suma care ar fi dispuși să o aloce lunar pentru plata primei unei potențiale asigurări, 70,67% ar plăti o primă sub 100 de lei deoarece veniturile lunare sunt mici, 39,79% au un venit lunar sub 1000 de lei, 46,44% au un venit lunar cuprins între 1000-2000 lei și doar 13,78% au un venit lunar mai mare de 2000 de lei.

Folosind vârsta, sexul, numărul membrilor și nivelul de studii drept factori de stratificare, caracteristicile eșantionului sunt prezentate în figurile 4.16, 4.17, 4.18, 4.19.

4.5. Analiza răspunsurilor dihotomice

În tabelul 4.1 vom testa gradul de cunoaștere a celor mai frecvente tipuri de asigurări.

Dorim să facem o analiză asupra numărului și a procentului în care sunt cunoscute asigurările specificate în chestionar.

Tabelul 4.1

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Tabelul nr. 4.2 descrie tipurile de asigurări cunoscute, cu valoarea tabulată 1 (adică cea corespunzătoare lui Da, adică cunosc un anumit tip de asigurare). N indică numărul de subiecți care cunosc asigurarea de deces (323), asigurarea mixtă de viață (294), asigurarea de sănătate (382) și respectiv alte tipuri de asigurări (96). A patra coloană din tabelul 4.2 indică procentul celor care cunosc tipul de asigurare menționat din totalul răspunsurilor de Da, (total răspunsurilor afirmative fiind de 1167, deoarece unui subiect îi pot fi cunoscute mai multe tipuri de asigurări). Ultima coloană din tabel indică procentul de subiecți care au raspuns Da la tipul de asigurare menționat din totalul celor chestionați adică 259,9%.

Vom face o analiză asupra numărului și a procentului în care sunt cunoscute asigurările specificate, în funcție de o varialibă nominală: sex, oraș de domiciliu.

Tabelul 4.2

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Din tabelul 4.2 se poate observa că asigurările de sănătate sunt cele mai cunoscute, 85,5% din cei care au răspuns la această întrebare cunosc acest tip de poliță, urmând apoi asigurările de deces în procent de 71,9 % și asigurările mixte de viață, 65,5%. Cele mai necunoscute asigurări sunt cele cu componentă investițională, doar 16% cunosc acest tip de poliță. Procentul de bărbați / femei care cunosc o anumită poliță (% Tipuri _asigurări _cunoscute) este cuprins între 44,2% și 69,4%.

Din punct de vedere al numărului de bărbați care au răspuns la întrebare 37,6% din total cunosc asigurările de sănătate, 34,3 % le cunosc pe cele de deces, 33% pe cele mixte de viață și doar 1,1 % cunosc polițele unit-linked. În rândul femeilor chestionate clasamentul este același, cele mai cunoscute asigurări sunt cele de sănătate 47,4%, iar cele mai necunoscute, 4,9%, sunt cele cu componență investițională.

Tabelul 4.3

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Cele mai multe tipuri de asigurări de viață sunt cunoscute în orașele Vulcan și Petrila, urmate apoi Petroșani și în proporție egală în celelalte orașe ale Văii Jiului. Numeric, din cele 323 de persoane care cunosc asigurările de sănătate, 83 sunt din orașul Vulcan urmat apoi de orașul Petrila, unde 81 de persoane din cele chestionate cunosc acest tip de poliță și Petroșani, cu 77 de persoane. În restul orașelor proporția este aproximativ egală. Aceeași ordine se menține și pentru restul tipurilor de asigurări, într-o proporție mai mică.

Continuăm analiza răspunsurilor dihotomice cu opiniile referitoare la societatea de asigurări la care subiecții și-ar cumpăra o poliță de asigurare de viață.

Tabelul 4.4

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Tabelul 4.4 descrie intențiile de asigurare la una sau mai multe societăți de asigurare din cele menționate cu valoarea tabulată 1 (cea corespunzătoare lui Da, adică intenționează să se asigure la o societate). N indică numarul de subiecți care intenționează să se asigure la o societate, totalul fiind de 452 deoarece doi subiecți intenționează să se asigure la două societăți (din această cauză procentul de subiecți care au raspuns Da la intenția de a se asigura la o societate de asigurări menționată din totalul celor chestionați este 101,3%), 34,5% reprezintă procentul subiecților care preferă liderul de piață din totalul răspunsurilor de Da (Total = 452).

Vom face o analiză asupra opiniilor referitoare la societatea de asigurări la care subiecții au deja o poliță de asigurare sau la care și-ar cumpăra o poliță, luând în considerare suma pe care ar fi dispuși să o plătească pentru plata primei și nivelul lor de studii.

Societatea NN Asigurări de viață este în topul preferințelor, adică 35% din totalul celor chestionați, ar achiziționa o poliță de la liderul pieții asigurărilor de viață din România, iar 25% ar plăti o primă sub 100 lei, următoarea societate este ALLIANZ-ȚIRIAC SA la care s-ar asigura 27,6% și 21,7 % ar plăti o primă tot sub 100 de lei. A treia societate în topul preferințelor este BCR asigurări de viață SA cu un procent de 18,2%, urmată de ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA cu 9,9 % și ALICO Asigurări România 1,6 %.

Așa cum se poate vedea din tabelul nr. 4.5 nici un subiect chestionat nu ar plăti o primă mai mare 500 lei lunar pentru o asigurare. Acest lucru se datorează nivelului scăzut de trai care se înregistrează în Valea Jiului. În categoria 301-500 lei doar 9 subiecți ar plăti acest cuantum pentru o primă de asigurare.

Tabelul 4.5

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Indiferent de societatea aleasă, oamenii nu alocă o sumă foarte mare pentru plata primei, 72,4% ar fi dispuși să plătească sub 100 de lei din venitul lunar, 25,6 % se gândesc că pot aloca primei o sumă până la 300 lei și doar 2% peste 300 de lei. Veniturile sunt legate de resursele familiei și preiau de la acestea caracterul limitat. ”Obiectivele de cheltuieli corespund nivelului și caracteristicilor de consum, deci trăsăturilor nevoilor specifice menajelor: mare diversitate (mari diferențe între familii) au un caracter dinamic și nelimitat”.

Proiectele cu privire la cheltuielile unei familii trebuie să țină seama de mai mulți factori. Dintre aceștia, enumerăm: marimea veniturilor la un moment dat, perspectiva cu privire la venituri pe o perioadă dată, prioritățile personale ale membrilor și ale familiei pe o anumită perioadă.

În tabelul 4.6 am analizat cererea de asigurare la nivelul Văii Jiului prin prisma nivelului de studii al celor chestionați și al societății de asigurare unde și-ar cumpăra o poliță.

Tabelul 4.6

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Din totalul celor chestionați, care achiziționează o poliță de la lider, NN Asigurări de viață, 23,8% au studii medii, iar 11,2% au studii superioare. La ALLIANZ-ȚIRIAC SA s-ar asigura 16,1 % cu studii medii și 11,4% cu studii superioare. Într-un procent mai scăzut în rândul celor cu studii superioare 5,4% s-ar asigura la BCR asigurări de viață SA, și 3,4% la ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA.

Procentul celor cu studii medii este de asemenea în scădere (12,8 % și 6,5 %) din rândul celor care s-ar asigura la una din ultimele două societăți menționate.

Următoarea analiză va fi asupra eventualelor posibilități de a încheia o anumită poliță de viață. Datele sunt prezentate în tabelul 4.7, din care se poate observa că dacă ar avea intenția de a cumpăra o poliță, peste 50% ar cumpăra o poliță mixtă de viață.

Tabelul 4.7

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Tabelul 4.7 descrie intențiile de asigurare cu una sau mai multe polițe din cele menționate cu valoarea tabulată 1 (cea corespunzatoare lui Da adică intenționează să se asigure). N indică numărul de subiecți care intenționează să se asigure cu o anumită poliță, totalul fiind de 476 deoarece 26 subiecți intenționează să cumpere două polițe, 65,8% reprezintă procentul subiecților care preferă polițele mixte de viață din totalul raspunsurilor de Da (Total = 476). Ultima coloană din tabel indică procentul de subiecți care au raspuns Da la intenția de a cumpăra un anumit tip de poliță (106,5%.)

Vom continua analiza asupra eventualelor posibilități de a încheia o anumită poliță de viață în funcție de vârstă și de venitul lunar.

Tabelul 4.8

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Așa cum se observă din tabelul nr 4. 8, 65,8% ar cumpăra o asigurare mixtă de viată, 32,2 % ar încheia o poliță de deces, 7,4% alte tipuri de asigurări și doar 1,1% ar cumpăra o poliță cu componență investițională. Grupa de vârstă 36-45 de ani este cea mai deschisă la intenția de a cumpăra o poliță, 26,6%, urmată cu 26,2 % de grupa 46-55 de ani. Cei mai tineri, nu se gândesc la o asigurare de viață, din lipsa locurilor de muncă și a venitului lunar scăzut doar 13,9 % iau în calcul cumpărarea unei polițe. În tabelul nr. 4.9 sunt prezentate datele referitoare la intenția de asigurare în funcție de venitul lunar.

Tabelul 4.9

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Așa cum se observă veniturile sunt mici, 46,3% din cei chestionați au un venit cuprins între 1001-2000 de lei și 28,9 % și-ar achiziționa o poliță mixtă de viață, 15,4% una de deces, 4,3% ar cumpăra alte polițe, iar cele cu componentă investițională nu intră deloc în discuție procentul fiind nul. Din cei 39,8 % care au venitul lunar sub 1000 de lei, 28% și-ar achiziționa o poliță mixtă de viață, 12,1% una de deces, 1,6 % ar cumpăra alte polițe, iar o poliță unit-linked 1,1 %. Persoanele chestionate cu un venit peste 2000 de lei intenționează să cumpere polițe mixte de viață în procent de 8,9%, 4,7% ar cumpăra polițe de deces și 1,6 % alte polițe

4.6. Analiza statistică corelațională

4.6.1. Corelații Spearman pentru variabilele ordinale

Corelatia este o metoda statistica utilizată pentru a determina relațiile dintre două sau mai multe variabile. Exista mai multe tipuri de corelații atât parametrice cât si neparametrice.

Coeficientul de corelație este o valoare cantitativă ce descrie relatia dintre două sau mai multe variabile. El variaza între (-1 si +1), unde valorile extreme presupun o relație perfecta între variabile. O interpretare mai adecvată a valorilor obținute se face prin compararea rezultatului obținut cu anumite valori prestabilite în tabele de corelații în funcție de numărul de subiecți, tipul de legatură și pragul de semnificație dorit.

Principalele două condiții ce trebuie a fi îndeplinite pentru a utiliza probe parametrice sunt:

distribuția normală a variabilei de interes din cadrul eșantionului cercetării;

omogenitatea dispersiei eșantionului cercetării referitor la variabila supusă studiului.

Probele parametrice sunt preferate în cazul îndeplinirii acestor condiții deoarece sunt mai solide, ceea ce înseamnă creșterea șansei de a respinge o ipoteza falsă. Aceste condiții pot fi verificate prin localizarea mediei în cadrul distribuției normale a datelor cât si prin calcularea indicatorilor de omogenitate a eșantionului cercetat.”Cum majoritatea variabilelor considerate sunt nominale sau ordinale vom putea calcula pentru oricare două variabile ordinale corelația Spearman și ρ – coeficientul de corelație Spearman. Vom face acest lucru pentru variabilele: necesitate_asig (care poate fi considerată ordinală pe o scară Likert), suma_poliță, venit_lunar, membrii_familie, vârsta”. Sunt evidențiate corelațiile semnificative. De exemplu pentru variabila: Cum apreciați necesitatea acestor tipuri de asigurări observăm că există corelații negative semnificative cu suma care ar fi dispusă să o aloce lunar pentru plata primei de asigurare ρ(448)= – 0,225, p < 0,001, ceea ce înseamnă că subiecții care apreciază mai tare necesitatea asigurării consideră că prima lunară de asigurare trebuie să fie mai mare și invers, variabila sumă lunară pe care subiecții sunt dispuși să o plătescă pentru plata primei de asigurare fiind etichetată descrescător. Raportându-ne la criteriile lui Cohen, rezultă că relația dintre cele două variabile este modestă.

Obținem următorul output (tabelul 4.10):

Tabelul 4.10

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Corelația între aprecierea necesității asigurării și categoria de venit este și ea semnificativă ρ(448)= – 0,188, p < 0,001, ce înseamnă o corelație modestă cu specificația prin care cei cu un venit salarial mai mic consideră mai puțin necesară încheierea unei asigurări (variabila venit salarial fiind etichetată descrescător), iar cei cu un venit salarial mare consideră necesară existența unei asigurări.

Sensul corelației nu se schimbă între necesitatea asigurării și categoria de vârstă, corelația fiind la fel modestă după criteriile lui Cohen, ρ(448)= – 0,142, p = 0,002, necesitatea unei asigurări fiind mai prezentă la categorii de vârstă mai mare și mai puțin la categorii de vîrstă mai mică (valorile la categoria de vârstă au fost definite descrescător).

Între variabilele ce reprezintă suma lunară posibilă pentru prima de asigurare și venitul salarial există o corelație pozitivă (ambele fiind definite descrescător) semnificativă, moderată (după criteriile lui Cohen) ρ(448)=0,385, p < 0,001 însemnând că suma lunară posibilă pentru prima lunară este mai mare dacă venitul este mai mare și reciproc.

O corelație modestă există și între variabila ce indică categoria în care se încadrează venitul și vârsta, ρ(448)=0,168 cu p<0,001 proporționalitatea fiind pozitivă, adică categoria de venit crește odată cu vârsta. Celelalte corelații sunt nesemnificative având p>0.05.

4.6.2. Testul χ2 pentru asocierea variabilelor nominale

Pentru că avem variabile nominale și ordinale putem aplica testele neparametrice pentru un eșantion, adică testul binomial și testul χ2 de ajustare.

Testul binomial (Tabel nr. 4.11) permite compararea unei proporții observate cu o valoare specificată. De exemplu dacă testul este reprezentativ în functie de o serie de variabile dihotomice precum sexul, aveți încheiată o poliță de asigurare de viață? sau intentionați să vă asigurați? nivelul dumneavoastră de studii, testul binomial probează egalitățile de proporții sau egalitatea unei proporții cu o valoare specificată.

Tabelul 4.11

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Coloana N a tabelului de mai sus prezintă frecvențele reale ale celor care au/nu au asigurare (76/374) a celor care au/nu au intenția de a se asigura (119/269), a celor cu studii medii/studii superioare (288/162) și raportul între sexe feminin/masculin (241/209). Coloana Observed Prop. prezintă proporțiile pentru cele două categorii ale fiecărei variabile (de exemplu cei care nu au asigurare reprezintă 83% din total iar cei care au asigurare doar 17%). Ultima coloana a pragurilor de semnificație indică pentru primele trei variabile la care p<0,001 că există diferențe semnificative între cele două categorii, predominând cei care nu au asigurare, cei care nu intenționeză să achiziționeze o asigurare sau cei care sunt cu studii medii. Pentru variabila sex am obținut p=0,144>0,05, ceea ce confirmă ipoteza de nul adică nu există o diferență semnificativă între bărbați și femei din eșantionul analizat.

Testul χ2 este folosit și în descoperirea unor preferințe/opinii față de un anumit produs. Aplicând testul χ2 de ajustare sau potrivire (goodness or fit), folosindu-ne de preferințele celor chestionați cu privire la societatea la care ar cumpăra o poliță de asigurare. Output-ul rezultat este prezentat în tabelul 4.12 care prezintă frecvențele observate, frecvențele așteptate și rezidurile (diferențele).

Tabelul 4.12

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Din tabelul nr. 4.13 observăm că χ2(8)=496,600 este semnificativ, p<0,001, ceea ce înseamnă că există o opinie conturată în ceea ce privește preferințele subiecților din Valea Jiului în favoarea unei (unor) societăți de asigurări. Pentru a vedea în ce sens sunt conturate opiniile vom inspecta rezidurile din tabelul nr. 4.12 direcția fiind dată de rezidurile cele mai mari. Acestea le găsim în ordine descrescătoare la societățile: NN Asigurări de viață SA, ALLIANTZ ȚIRIAC Asigurări S.A și BCR asigurări de viață SA.

Tabelul 4.13

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

4.6.2.1. Asocierea dintre variabila „societatea de asigurări la care există intenție de asigurare” și alte variabile

Vom analiza dacă există o asociere între societatea la care au intenția de asigurare și categoria de venit a subiecților. Aplicăm testul χ2 obținând tabelul nr. 4.14. Analizând informațiile putem observa de exemplu pentru NN Asigurări de viață, din totalul de 150 subiecți ce ar intenționa să facă o poliță de asigurare la această societate, jumătate au venitul sub 1000 lei (50,7%) iar din cei cu venit între 2001-4000 lei aproape o treime (29%). Remarcăm faptul că mai mult de o treime din cei cu venituri între 2001-4000 lei (33,9%) aleg drept preferință de asigurare societatea ALLIANTZ ȚIRIAC Asigurări S.A. De asemenea se poate vedea că 0,9% din subiecții cu venitul lunar cuprins între 1001-2000 nu își vor achiziționa o poliță de la nici o societate de asigurări.

Tabelul 4.14

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Din tabelul 4.15 se poate observa valoarea testului Pearson Chi-Square χ2(16)=29,022, p=0,024<0,05, în consecință respingem ipoteza de nul, adică se confirmă că există o preferință în ceea ce privește societatea la care se dorește a fi încheiată o poliță de asigurare. Considerațiile anterioare conduc la defalcarea acestor preferințe.

Tabelul 4.15

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Vom analiza dacă există o asociere între categoria de vârstă a subiecților și societatea la care au intenția de asigurare. Folosim același procedeu rezultatul putând fi prezentat și grafic, valoarea testului Pearson Chi-Square χ2(40)=78,005, p<0,001 având din nou respinsă ipoteza de nul ce conduce la o clară preferință a unei anumite categorii de vârstă pentru o anume societatea de asigurări, rezultatul fiind prezentat sintetic în figura nr. 4.21.

În topul societăților, în funcție de vârsta subiecților, sunt ALLIANTZ ȚIRIAC Asigurări S.A și NN Asigurări de viață. Grupa de vârsta a subiecților, cuprinsă între 36-45 de ani, au intenție de asigurare la societatea NN Asigurări de viață, aceasta grupă de vârstă reprezentând 26,89% din totalul subiecților chestionați. Grupa de vârsta a subiecților,cuprinsă între 46-55 de ani, au intenție de asigurare la societatea ALLIANTZ ȚIRIAC S.A, această grupă de vârstă reprezintă 26% din totalul subiecților chestionați.

Fig. 4.21. Asocierea dintre societatea la care se dorește a se cumpăra o poliță și vârsta subiecților

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Vom analiza asocierea între societatea cu intenția de asigurare și variabila ordinală ce indică nivelul de studii. Obținem un prag de semnificație p=0,034<0,05, χ2(8)=16,612 având din nou infirmată ipoteza de nul, adică se conturează o preferință în ceea ce privește societatea la care intenționează să facă asigurarea în concordanță cu nivelul de studii deținut, situația fiind prezentată în figura nr. 4.22.

Fig. 4.22. Asocierea dintre societatea la care se dorește a se cumpăra o poliță și nivelul de studii al subiecților

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

4.6.2.2. Asocierea dintre „motivele pentru care nu se încheie o asigurare” și alte variabile

Vom anaiza asocierea dintre motivele pentru care nu se încheie o asigurare și nivelul de studii. Obținem infirmare ioptezei de nul, tabelul 4.16 al testului Chi_Square ne confirmă o asociere semnificativă statistic, p<0,001, pentru χ2(5)=22,862, condiții care confirmă existența unei asocieri a motivelor de neasigurare și nivelul de educație.

Tabelul 4.16

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Din figura 4.23 putem determina sensul și nivelul acestei asocieri.

Fig. 4.23. Asocierea dintre motivele pentru care nu se încheie o asigurare și nivelul de studii al subiecților

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Motivele pentru care populația din orașele Văii Jiului nu doresc să se asigure sunt multiple, dar cele mai importante sunt cele financiare, așa cum se poate observa din figura nr. 4.23, dezinteresul, lipsa informațiilor referitoare la aceste produse, costul ridicat sunt doar câteva piedici în procesul de achiziționare a unei polite de asigurare de viață.

4.6.2.3. Asocierea dintre variabila „venit” și alte variabile

Să analizăm asocierea dintre categoria de venit și variabila ce contabilizează existența/inexistența unei polițe de asigurare. Vom folosi testul Chi-Square cu outputul din tabelul 4.18.

Tabelul 4.17

* numărul răspunsurilor

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Observăm din tabelul nr. 4.17 că din cei 76 subiecți care au încheiată o asigurare de viață 21 au venitul peste 2000 lei, 38 au venit între 1000 și 2000 lei iar 17 sub 1000 de lei. Structurat pe categoria de venit, pentru cei care au un venit de peste 2000 lei, 33,9% au asigurare iar restul de 66,1% nu au asigurare. Procentul evident crește pe măsura scăderii plafonului de venituri ajungând la 9,5% care au asigurare față de 90,5% ce nu au asigurare pentru categoria de venit sub 1000 de lei. Testul Chi-Square conține informațiile cele mai importante referitor la interdependența celor două variabile , fiind prezentate în tabelul 4.18.

Tabelul 4.18

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Observăm că am obținut χ2(2)=19,955 cu p<0,001. Aceasta ne arată că există o interdependență semnificativă statistic între cele două variabile. Pentru a interpreta sensul interdependenței vom inspecta rezidurile standardizate ajustate care nu se găsesc în intervalul [-2,2], rezultând că există o diferență semnificativă între valorile observate și cele așteptate. Observăm că, procentul celor care au încheiată o poliță de asigurare, crește odată cu categoriile de venit considerate. Mărimea efectului este prezentată din tabelul 4.19.

Tabelul 4.19

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Indicatorul Cramer este 0,211, din tabelul Cohen, așa cum se poate obseva din tabelul nr. 4.20, ne indică o asociere modestă. Efectul obținut prin această asociere modestă este putin probabil să fi apărut din întâmplare, efectul pare a fi destul de important din punct de vedere practic, în plus, efectul este semnificativ statistic.

Tabelul 4.20

Sursa:Cohen I. – Statistical Power Analysis for the Bihavioral Sciences, Lawrence Erlbaum Asscriates Inc., SUA, 1988, p. 114

Limitarea la informația dată de pragul de semnificație distorsionează realitatea prin faptul că decizia luată are un caracter exclusiv dihotomic: există un efect (ipoteza nulă a fost respinsă) sau nu există un efect (ipoteza nulă nu a fost respinsă). De fapt, prin testarea ipotezelor nu se verifică dacă efectul există sau nu, ci mai degrabă dacă acesta are sau nu o valoare ce merită luată în considerare. Un efect insignifiant este transpus prin nerespingerea ipotezei nule. Prin urmare, mărimea efectului este un indicator al magnitudinii efectului studiat. Datorită numeroaselor probleme pe care le ridică pragul de semnificație în cadrul testării ipotezelor, tot mai mulți autori au remarcat necesitatea completării rezultatelor cu ceea ce se numește mărimea efectului (Cohen, 1990; Cohen, 1994; Fan, 2001; Thompson, 1999; Thompson, 2002).

Pentru a obține rezultate mai concludente, vom studia aceleași variabile asociate și cu nivelul de studii al subiecților în tabelul 4.21:

Tabelul 4.21

*-numărul răspunsurilor

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Informațiile referitoare la testul de asociere Chi-Square din tabelul 4.22, indică χ2(2)=10,288 cu p=0,006< 0,05, așadar există o interdependență semnificativă statistic între variabila: „aveți încheiată o poliță de asigurare de viață” și categoria de „venit” pentru subiecții care au studii medii. Obsevăm că ipotază alternativă prin care nivelul de studii influențează relația dintre cele două variabile este falsă deoarece pentru studii superioare am obținut un p=0,108>0,05 fiind acceptată ipoteza de nul. Cu alte cuvinte nivelul de studii nu influențează cererea de asigurări pe piața asigurărilor din Valea Jiului.

Tabelul 4.22

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Din tabelul nr. 4.23 se observă că nu există o interdependență statistică între cele două variabile pentru subiecții cu studii superioare. În schimb există o interdependentă semnificativă statistic pentru cei cu studii medii, mărimea efectului arătând o asociere modestă, conform tabelului lui Cohen nr. 4.20.

Tabelul 4.23

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Vom analiza asocierea dintre variabila „venit” și variabila ce contabilizează necesitatea tipurilor de asigurări. Vom folosi testul Chi-Square cu outputul din tabelul 4.24.

Tabelul 4.24

*-numărul răspunsurilor

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Remarcăm faptul că 272 (60,4%) au răspuns că asigurările sunt necesare cu variații nesemnificative relativ la nivelul venitului (62,9%, 59,3%, 60,9%). Testul Chi-Squqre χ2(8)=36,982 cu p<0,001 (tabelul 4.25) având deci o interdependență semnificativ statistică între cele două variabile cu o mărime a efectului modestă, conform tabelului nr. 4.26 (Cramer=0,203).

Tabelul 4.25

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Tabelul 4.26

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Să analizăm interdependență între variabila „venit” și „suma pe care ar fi dispuși subiecții să o plătească pentru o primă lunară ” la o poliță de asigurare. Tabelul 4.27 indică faptul că doar 2% ar fi dispuși sa aloce lunar o rată a poliței de peste 300 de lei, în timp ce 72,7% ar aloca o asigurare de sub 100 de lei.

Tabelul 4.27

*-numărul răspunsurilor Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Testul Chi-Square χ2(4)=93,793 cu p<0,001 (tabelul 4.28) indică o interdependență semnificativă statistic fiind respinsă ipoteza de nul, adică suma lunară preconizată pentru prima de asigurare depinde de categoria de venit a subiecților, cu mărimea efectului Cramer=0,323 având statistic între cele două variabile un efect după tabelul Cohen moderat.

Tabelul 4.28

Testul Chi-Square si Symmetric Measures

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

4.7. Analiza factorială exploratorie în cererea asigurărilor de viață în Valea Jiului

În general în cercetările economice măsurăm un număr mare de variabile care să răspundă diferitelor obiective fixate. Am putea considera în studiul nostru că dorim să prevedem cauzele pentru care ar putea fi achiziționată o poliță de asigurare care evident nu o putem măsura direct (adică este o variabilă latentă sau factor). Vom motiva prin analiza factorială exploratorie dependența intențiilor de asigurare de factorii: venituri, vârsta, prima de asigurare, numărul membrilor familiei, sexul, nesesitatea asigurării, studii, motive pentru care nu se încheie o poliță de asigurare. Vom considera cele 10 variabilele din tabelul 4.29:

Tabelul 4.29

Componența matricei corelaționale

Sursa: prelucrările autorei

Corelațiile dintre aceste variabile pot fi aranjate într-o matrice corelațională cu valoarea 1 pe diagonala principală deoarece fiecare variabilă se va corela perfect cu ea însăși.Observăm mai multe seturi de corelații mai mari de 0,30 în tabelul nr. 4.30.

Tabelul 4.30

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Analiza factorială este o tehnică de reducere a datelor, folosită pentru reducerea unui număr mare de variabile la un set redus de factori care să exprime informații esențiale conținute în variabilele observabile. Printre direcțiile de aplicare a analizei factoriale putem aminti analiza de itemi în cazul construirii unor teste sau chestionare și stabilirea validității de construcție a unor teste sau chestionare.Pentru a obține un model factorial valid și stabil trebuie să fie îndeplinite anumite conditii: mărimea eșantionului de subiecți trebuie să se găsească peste raportul 5:1 sau față de variabile. În cazul analizat avem un număr de 9 variabile și un număr de 450 subiecți, iar raportul este 459:9>5. Există mai multe metode prin care verificăm dacă matricea corelațională este potrivită pentru analiza factorială. Folosim testul KMO (Kaiser-Meyer-Olkin). Un index KMO de peste 0,50 recomandă aplicarea analizei factoriale, în cazul nostru KMO=0,541, (tabelul 4.31).

Tabelul 4.31

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Indexul KMO măsoară adecvarea eșantionului de itemi pentru modelul factorial. Tabelul recomandat de Kaise și Rice indică pentru valori între 0,5 si 0,6 ca fiind neconcludente dar nu inacceptabile analizei factoriale exploratorie. Evitarea multicoliniarității și a singularității; multicoliniaritatea se referă la corelații foarte ridicate de peste 0,80 sau 0,90 iar singularitatea se referă la variabile perfect corelate.

Verificarea acestei condiții se face prin calculul determinantului matricei de corelații, iar valoarea acestuia să fie peste 0,00001. În cazul nostru avem Determinant = ,436 ( conform tabelulului 4.31) mai mare ca 0,00001 deci nu există multicoliniarități sau singularități între variabile.

Există mai multe metode de extragere a factorilor, în funcție de criteriile de testare a discrepanței dintre cele două matrici de corelație.

metoda celor mai mici pătrate – the least squares method,

metoda probabilității maxime – the maximum likelihood method,

metoda de extragere factorială Alpha – Alpha factoring,

analiza imaginii – image factoring,

metoda factorilor principali – principal axis factoring,

metoda componentelor principale – principal component analysis PCA

Una din diferențele conceptuale fundamentale între aceste metode, care distinge între analiza componentelor principale și toate celelalte, poate fi descrisă prin varianța totală a variabilelor observate care poate fi descompusă astfel:

varianța comună (comunalitatea), adică totalul varianței variabilelor care se datorează factorilor comuni,

varianța specifică (unicitatea), datorată factorilor unici;

eroarea introdusă de măsurare, eșantionare, culegerea datelor etc.

Metoda de extragere PCA (Principal Component Analysis) care caută să reducă un număr de variabile la un număr redus de factori. Referitor la numărul de factori considerați vom aplica criteriul lui Kaiser adică vom reține toți factorii care au valori proprii (eigenvalue) peste 1, (tabelul 4.32).

Tabelul 4.32

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Tabelul nr. 4.32 conține (pe lângă valorile proprii) și procentele de varianța cumulată. Astfel, factorul 1 explică 21,937% din variația itemilor, factorul 2 explică 14,142, factorul 3 explică 13,800%, factorul 4 explică 11,655%.

Tabelul care prezintă anti-imagea matricei (tabelul 4.33) arată o serie de coeficienți pentru evaluarea adecvării variabilelor la modelul factorial. Vom inspecta jumătatea inferioară a tabelului adică câmpul Anti-image Correlation.

Tabelul 4.33

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Pe diagonala observăm coeficienți în apropierea și peste 0,50 deci aceste variabile sunt potrivite pentru analiza factorială. Tabelul comunalităților (tabelul 4.34) prezintă în coloana Extraction comunalitățile corespunzătoare fiecărei variabile.

Tabelul 4.34

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Deducem din tabel că cei 4 factori considerați explică 57,6% din intenția de asigurare. Mai mult factorii considerați explică 75,5% din variabila nivel de studii, 73% din categoria de venitul s.a.m.d.

Cumulat cei 4 factori extrași explică 61,534% din variația itemilor. Graficul Scree Plot (figura 4.24) este unul din criteriile la care ne raportăm când decidem câți factori vor fi extrași

Fig. 4.24 Variația itemilor

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

În tabelul tabelul nr. 4.35 este analizată adecvarea modelului cu 4 factori la modelul empiric reprezentat de variabilele considerate.În jumătatea superioară (câmpul Reproduced Correlation) a tabelului sunt prezentați coeficienții de corelație dezirabili (între itemi) pentru o adecvare perfectă a modelului cu 4 factori la cei 9 itemi, pe diagonală fiind trecute comunalitățile. Verificarea adecvării prin procentul de reziduri nonredundante mai mari ca 0,05 care trebuie sa fie cât mai mic. În cazul nostru este 48,0% mai mic decât 50% deci modelul cu 4 factori este adecvat.

Tabelul 4.35

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Tabelul 4.36 prezintă saturațiile factoriale ale itemilor înainte de rotația matricii.

Tabelul 4.36

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Soluția factorială dată după rotația matricii este prezentată în tabelul tabelul nr.4.37.

Tabelul 4.37

Sursa: prelucrările autoarei în programul IBM SPSS Statistics 20

Observăm din tabelul 4.37 modul în care cei patru factori grupează variabilele:

a) factorul 1 grupează variabilele:

intenționați să vă asigurați?

ce sumă ați fi dispuți să alocați lunar pentru plata primei asigurării dumneavoastră?

cum apreciați necesitatea acestor tipuri de asigurări?

în ce categorie se încadrează venitul dumneavoastră lunar?

b) factorul 2 grupează variabilele:

care este nivelul dumneavoastră de studii?

în ce categorie se încadrează venitul dumneavoastră lunar?

c) factorul 3 grupează variabilele:

care este orașul în care locuiți?

câți membrii are familia dumneavoastră? iar

d) factorul 4 grupează variabilele:

cum apreciați necesitatea acestor tipuri de asigurări?

care este sexul dumneavoastră?

care este vârsta dumneavoastră?

Urmărind componența variabilelor din factori putem defini factorul 1 ca fiind componenta finaciară și motivațională a necesității de asigurare, factorul 2: nivelul de educație și de venituri, factorul 3 condiții familiale și geografice, factorul 4 necesitatea fiziologică a asigurărilor.

Tabelul 4.37 prezintă coeficienții de corelație Pearson dintre variabile și factori. Adică, avem un coeficient de corelație între factorul 1 și intenționați să vă asigurați? de -0,747 deci interpretăm ca o asociere foarte puternică mai mare în modul ca 0,70, (negativă, deoarece am definit variabila venit_lunar descrescător) în sensul că dacă crește factorul 1 atunci crește intenția de asigurare.

Pe baza literaturii empirice și tehnice existente, am putut identifica cei mai importanți factori care determină cererea asigurărilor de viață pe care i-am transpus în prezentul studiu realizat asupra pieței asigurărilor din Valea Jiului:

1. venitul disponibil – venitul este o variabilă centrală în modelul cererii de asigurări care afectează pozitiv consumul de asigurări de viață. În plus, „crescând valoarea produselor de asigurări de viață, un venit mare rezultă într-o mai mare pierdere a utilității anticipate a dependenților în cazul morții timpurii a câștigătorului de venit”. Efectul care apare crește valoarea acoperită de asigurarea de viață, și prin urmare contribuie la relația pozitivă cu venitul. Analizând datele privind veniturile gospodăriilor din Valea Jiului am arătat că cererea de asigurări depinde de această variabilă, deci ipoteza este verificată și în cazul analizat;

2. vârsta – Conform dezvoltării teoretice a lui Beck, T., și Webb I (2003), „în care scopul este maximizarea utilității anticipate a dependenților pe timpul vieții acestora, consumul de asigurări de viață este considerat crescător cu probabilitatea de deces a asiguratului”. Considerând că speranța de viață este corelată invers cu probabilitatea de deces, este de așteptat să existe o relație negativă între speranța de viață și consumul de asigurări. O explicație poate fi că o speranța de viață mai lungă va diminua, de asemenea, prețul asigurării de viață și prin urmare stimulează consumul.Se poate observa din studiul analizat că persoanele mai în vârstă sunt mai conștienete de necesitatea cumpărării unei polițe de viață, în comparație cu persoanele tinere care nu au internție de asigurare;

3. numărul membrilor familiei – Burnett și Palmer (1984) argumentează că „protecția dependenților împotriva greutăților financiare reprezintă forța majoră conducătoare a consumului de asigurări de viață iar cererea de asigurări de viață crește cu valoarea anticipată a consumului realizat de dependenți de-a lungul vieții” . Această valoare anticipată crește, în mod evident, cu numărul dependenților. De aici, nevoia mai mare de siguranță față de decesul prematur al câștigătorului salariului. În cazul nostru nu se verifică această ipoteză, odată cu creșterea numărului de membrii ai unei familii scade intenția de asigurare, datorită neputinței financiare a membrilor;

4. nivelul de educație – nivelul de educație afectează pozitiv cererea de asigurări de viață în două moduri. Campbell, R. A (1980) a argumentat faptul că „un nivel mai ridicat al educației este asociat cu o dorință mai mare de a proteja persoanele dependente și de protecție a standardului de viață al acestora” . Nivel mai ridicat al educației are ca rezultat o mai mare grijă față de incertitudinile vieții și de aici o mai bună conștientizare a beneficiilor acoperite de o asigurare de viață. În plus, nivelul educației este asociat cu gradul de dependență a urmașilor, rezultând o creștere a nevoii de protecție a beneficiarilor prin asigurări de viață. Nici această ipoteză nu se verifică în cazul studiului făcut pe piata asigurărilor din Valea Jiului, numărul celor cu studii superioare este mai mic decât a celor cu studii medii luând în considerare intenția de asigurare a subiecților analizați;

5. dezvoltarea financiară – „dezvoltarea financiară este asociată cu larga răspândire a cash flow-urilor de asigurări, care permit gospodăriilor să-și asigure veniturile viitoare prin deținerea de active financiare”. Prin oferirea de beneficii similare, este de așteptat ca asigurările de viață să genereze vânzări mai mari în zonele care au un înalt nivel de dezvoltare financiară. Nu este cazul Văii Jiului, nivelul de sărăcie în această zonă este unul destul de ridicat;

6. lipsa informațiilor referitoare la asigurări – este un factor care influențează pozitiv cererea asigurărilor de viață, în cadrul studiului efectuat peste 3% din cei chestionați nu au o poliță de asigurare deoarece nu cunosc detalii despre aceste produse, iar peste 30% dintre subiecți consideră că nu au nevoie de o astfel de protecție financiară fiind dezinteresați să afle detalii despre asigurările de viață.

CONCLUZII, PROPUNERI SI DEZVOLTĂRI ULTERIOARE

Venim dintr-o perioadă în care "asigurarea de viață" înseamnă ca statul îți oferă totul, de la locul de muncă până la casă, românii s-au obișnuit greu cu conceptul capitalist al acestei forme de protecție. Privind retrospectiv, puțini oameni știau ce este o asigurare de viață, părea nu un lux, ci mai degrabă un lucru straniu… Acum mai multă lume înțelege despre ce este vorba dar tot sceptici sunt și astăzi mulți dintre noi atunci când își pun problema cumpărării unui astfel de produs. Nesiguranța zilei de mâine îi determină să se orienteze pe termen scurt, ceea ce determina dezinteresul pentru investiții în instrumente financiare pe termen mediu și lung și nu economisesc, pentru ca au impresia ca nu dispun de venituri suficiente. Nivelul de educație financiara încă este scăzut, în mentalitatea noastră fiind puternic înrădăcinată ideea ca "nu am nevoie de asigurare de viață, nu mi se va întâmpla nimic rău”.

Din studiul documentar realizat în primul intitulat „Abordări teoretice ale asigurărilor. Origini și evoluție”se despind următoarele concluzii:

Asigurările de viață reprezintă o componentă de bază a sistemului de asigurări, alături de asigurările de bunuri, de răspundere civilă și cele de interes financiar. Asigurărilor li s-au dat, de-a lungul timpului, o multitudine de definiții; dar cea mai importantă este că ele reprezintă o acțiune economică, financiară și juridică prin intermediul căreia indivizii expuși unor riscuri, evenimente nedorite optează pentru transferarea acestora către societăți specializate în gestionarea lor – respectiv companiile de asigurări.

Din punctul nostru de vedere, asigurarea de viață reprezintă un complex de relații economico-financiare, cu ajutorul cărora se face un transfer al suportării (al asumării) consecințelor financiare de la individ la grup, consecințe asociate producerii unor riscuri (boli, accidente sau resurse financiare insuficiente raportat la nevoile unei persoane la un moment dat), cu efecte posibile și nedorite precum creșterea cheltuielilor, reducerea veniturilor, diminuarea standardului de viață.

Putem afirma că cele două funcții tradiționale atribuite finanțelor nu pot fi ignorate în sfera asigurărilor, adică cea de repartiție și cea de control dar se poate vorbi și despre alte funcții specifice asigurărilor: funcția de acoperire a pagubelor; funcția de prevenire a pagubelor și funcția financiară.

Riscul reprezintă un eveniment viitor, posibil ca și apariție și care, în momentul producerii, generează pierderi financiare pentru persoana afectată sau pentru membrii săi de familie, este totodată elementul cheie al asigurărilor de viață, existența sa fiind cea care conduce la necesitatea protecției împotriva evenimentelor neprevăzute care produc efecte negative asupra indivizilor.

Originea asigurărilor se pierde în negura timpului, ele nu pot fi identificate cu precizie nefiind departe de adevăr faptul că asigurările au apărut aproape odată cu societatea umană.

Cel mai vechi contract de asigurare care s-a păstrat a fost subscris la Geneva, în anul 1347,iar prima companie de asigurări datează din anul 1424 tot la Geneva.

Asigurările au existat pe teritoriul României încă din secolele XVII-XVIII, atât în cadrul breslelor, cât și al obștilor sătești, ”hopșa” a fost o formă inițială, rudimentară de asigurare a animalelor în cazuri de accidente, practicată în țara noastră cu mult timp înaintea secolului al XIX-lea, prin care locuitorii unei comune se întrajutorau reciproc.

Prima organizație de asigurare a fost înființată de Asociația Meseriașilor din Brașov în anul 1844 și se numea Institutul General de Pensii din Brașov, practicând doar asigurări de viață.

La jumătatea anului 1948 toate băncile și societățile de asigurări românești au fost naționalizate și deci trecute în proprietatea statului.

În anul 1952 a fost înființată Administrația Asigurărilor de Stat – ADAS, cu capital integral de stat românesc, specializată în operațiuni de asigurări, reasigurări, astfel pe teritoriul României exista un singur asigurător, care își desfășura activitatea sub conducerea generală a Ministerului Finanțelor

Căderea comunismului a determinat schimbări majore în domeniul asigurărilor și reasigurărilor. Astfel, au fost reorganizate societățile de asigurări, s-au reglementat pe baze noi raporturile contractuale în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, au fost perfecționate instrumentele și tehnicile de lucru ale societăților comerciale de asigurări, în acest scop au fost adoptate reglementări juridice noi referitoare la constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, noi reglementări privind asigurările de persoane, de bunuri și de răspundere civilă, a fost constituit Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și de reasigurare.

Starea de tranziție a societății românești și-a pus o amprentă puternică și asupra pieței asigurărilor, împrumutându-i anumite caracteristici specifice: interesul general scăzut față de contractarea unei asigurări ;neînțelegerea rolului și necesității asigurărilor; lipsa suportului financiar în acest domeniu; unele practici de concurență neloială; un management mai puțin inspirat ;probleme legate de inflație, șomaj, venituri scăzute ale cetățenilor.

Industria asigurărilor influențează creșterea economică, însă ipoteza nu este general valabilă, o ipoteză verificată de majoritatea specialiștilor în domeniu este aceea că asigurările de viață influențează într-o mai mare măsură creșterea economică decât cele generale.

În România nu există nici o corelație, bazată pe legătura de cauzalitate, între piața asigurărilor, măsurată prin gradul de penetrare a asigurărilor, precum și gradul de densitate și creșterea economică, măsurată prin PIB-ul pe cap de locuitor, deoarece în cazul României predomină asigurările non-viață iar cererea de asigurări este influențată de factorii cum ar fi veniturile populației, modul lor de viață, gradul de cunoaștere, gradul de civilizație și cultură.

Cel de-al doilea capitol „Analiza comparativă a produselor de asigurări de viață vândute pe piața asigurărilor” prezintă tipurile de asigurări de viață, caracteristicile acestor produse începând cu cele mai reprezentative și mai frecvent întâlnite: asigurarea de supraviețuire asigurarea de deces, asigurarea mixtă de viață, urmate de cele mai recent apărute, asigurările unit-linked cu componentă investițională.

Asigurările sunt activități cu un conținut complex, iar formele sub care ele se încheie sunt diferite, cu toate acestea ele au elemente comune. Ele implică o serie de factori, persoane fizice și juridice între care se stabilesc niște raporturi sau relații juridice, în baza legii.

În urma analizei comparative realizată cu ajutorul programului Eviews 8.00, între produse de asigurări clasice și cele cu componentă investițională, în funcție de prima de asigurare plătită de asigutat: anuală sau unică am determinat produsul optim din punct de vedere al asiguratului. Am luat în calcul doar situația în care asiguratul supraviețuiește până la sfârșitul contractului de asigurare când va primi valoarea contului, sau suma asigurată după caz, în funcție de tipul de produs de asigurare după încheierea contractului.

Programe investiționale utilizate în analiza produselor cu componentă investițională au grad de risc diferit, 2, 4, 6, pe o scală de la 1 la 6.

investirea primei pentru investiții 100% în actiuni, în titluri de participare, grad de risc foarte ridicat 6 ( pe o scală de la 1 la 6);

investirea primei pentru investiții 50% în instrumente cu venit fix (titluri de stat, obligațiuni, depozite), 50% în acțiuni, în titluri de participare, grad de risc 4;

investirea primei pentru investiții 100% în instrumente cu venit fix (titluri de stat, obligațiuni, depozite) grad de risc 2.

În urma simulărilor făcute se desprind următoarele conclizii:

Persoanele cu un orizont investițional lung, dispuse sa riște la maxim vor investi în 100% acțiuni,câștigul va fi mai mare dar și riscul asumat va fi pe măsură.

persoană cu aversiune scăzută la risc, își va proteja veniturile și nu va risca prea mult, investind în instrumente cu venit fix (titluri de stat, obligatiuni, depozite)

Persoanele cu o ușoară apetență la risc, care vor să-și știe investiția în sigurantă dar care caută și oportunități de obținere a unui randament superior celui aferent unui program de investiții în instrumente cu venit fix, vor opta pentru investirea într-un portofoliu diversificat

Atât valoarea contului la sfârsitul contractului cât și indemnizația de deces a persoanei asigurate sunt mult mai mari investind 100% în acțiuni, dar în perioada de criza recomandăm programul de investiții cu risc scazut chiar daca randamentul este mai mic, este mai sigur obținut prin investiții în instrumente cu venit fix.

Cu ajutorul modelelor e regresie liniare, am determinat ecuația valorii contului, pentru fiecare program investițional, iar în cauzul produsului UL cu plata anuală a primelor de asigurare putem spune că dacă creștem prima pentru investiții din ultimul an analizat cu 1 leu, valoarea estimată a contului va crește cu 1,27 lei prin prisma primului program investițional, respectiv cu 1,20 lei și 1,15 lei prin prisma celorlalte două programe investiționale. În cazul produsului UL cu plata unică a primei de asigurare, putem spune că dacă creștem prima unică de exemplu cu 100 de lei, valoarea estimată a contului nu se va modifica semnificativ în nici unul dintre planurile investiționale analizate.

Modelului liniar de regresie cu ajutorul căruia determinăm variația în timp a valorii contului are o aproximare foarte bună, reziduurile fiind foarte mici.

Cu ajutorul modelelor create, se pot simula rezultatele obținute pe parcursul contractelor de asigurare.

Având în vedere evoluțiile produselor analizate, produsul cu rezultatele fianciare cele mai bune, la finele contractului, în cazul în care asiguratul supraviețuiește până la finele contractului, este produsul cu componentă investițională, cu plata primei unice și investirea acesteia 100% în actiuni.

Dezavantajul acestui produs este că riscul pe care și-l asuma asiguratul pentru a obține aceste rezultate este cel mai mare și trebuie sa dispună de banii necesari pentru a achita la începutul contractului toata prima de asigurare.

Recomandarea noastră este achizișionarea unui produs tradițional fiind cel mai optim pentru asigurat, situat undeva la mijloc între prodesele UL cu primă unică și cele cu primă anuală, ca și rezultat fianciar obținut de asigurat. Drept argument putem spune că pentru acest tip de produs asiguratul nu își asumă riscul pentru invesțitiile făcute, în al doilea rând plătește o primă anuală, în al treilea rând valoarea sumei asigurate la finele contractului este substanțială și apropiată ca valoare de rezultatele obținute prin cumpărarea unui produs UL cu plata primei anuală și investirea ei într-un program investițional cu grad de risc 6 pe scală.

Produsele mai putin avantajoase pentru asigurat sunt produsele cu componentă investițională cu plata anuală a primei de asigurare.

Analiza eficienței activițății de asigurare a fost analizată atât la nivelul asiguratului cât si al asigurătorului. Din analiza principlalilor indicatori de evaluare a eficienteia ctivității de asigurare la nivelul asiguratului se desprind următoarele idei:

Pentru riscul de deces, recomandarea este ca suma asigurată să se situeze între 3 și 5 salarii nete anuale ale persoanei preluate sub protecție financiară astfel încât, în situația producerii acestui eveniment nedorit, familia rămasă să aibă confort financiar minim 3, maxim 5 ani, perioadă în care poate intreprinde diverse acțiuni necesare pentru a se adapta la noul context (reducerea cheltuielilor, identificarea unor noi surse de venit, lichidarea unor bunuri patrimoniale) mai mult, dacă persoana sau familia respectivă are contractate și credite pentru achiziționarea diverselor bunuri, e absolut necesar ca sumei asigurate menționate anterior să i se adauge încă o valoare, egală cu soldul împrumutat restant, astfel încât, la producerea decesului, asigurarea de viață să stingă datoria, iar famiiia să rămână în posesia bunului achiziționat prin credit;

În cazul invalidității totale (din accident sau boală) protecția financiară optimă se situează între 6-10 salarii nete anuale deoarece, spre deosebire de cazul decesului (unde dispare individul atât ca și generator de venit, cât și ca și consumator de bani), la invaliditate situația este mai gravă (persoana nu mai generează venit, dar continuă să cheltuiască, chiar mai mult decât o persoană sănătoasă deoarece, spre deosebire de nevoile acesteia, invalidul necesită și medicamente, tratamente, îngrijiri de specialitate);

Pentru spitalizare (din accident sau boală) e indicată existența unui fond egal cel puțin cu venitul zilnic net pentru 30 – 45 zile deoarece, în aceaastă situație, se produce atât o diminuare a veniturilor (generată de incapacitatea temporară de muncă), cât și o sporire a cheltuielilor; această recomandare ia în considerare și faptul că, în România, durata medie de spitalizare pe persoană este de 10 – 12 zile pe an;

Valoarea aproximativă a primei anuale pe care un individ o cheltuiește pentru un produs de asigurare de viață (care oferă protecție financiară cel puțin pentru riscurile și nivelurile de sume asigurate menționate în paragrafele precedente, dar și componenta de capitalizare), să se situeze între minim 10% și maxim 15% din venitul net al persoanei în cauză; altfel spus, prima anuală să reprezinte aproximativ venitul net pe o lună.

Recomandăm că o durată medie de soluționare a unui dosar de daune între 10-15 zile poate fi considerată acceptabilă, dar e necesar, pe de altă parte, ca asigurătorii să fie continuu implicați în identificarea de soluții concrete pentru reducerea acestei durate.

În capitolul III „Impactul crizei financiare asupra pieței asigurărilor de viață” am tratat conceptul și caracterizarea generală a pieței asigurărilor punând accent pe faptul că nu se poate vorbi despre o singură piață a asigurărilor ci de mai multe piețe, fiecare fiind individualizată prin preponderența unor anumite tipuri de tranzacții, prin existența unor anumite societăți de asigurare, cutume, mod de funcționare, tranzacționare, reguli.

Asigurarea e viață de asigurare de viață va fi definit ca un obiect intangibil, durabil, care circumscrie atributele fizice, psihice și simbolice care îl fac necesar asiguratului în vederea protecției financiare a acestuia și a familiei sale în cazul apariției riscului asigurat, precum și pentru crearea posibilităților de acumulare în vederea constituirii din timp a unor sume de bani necesare pentru acoperirea unor nevoi previzibile sau nu în viitor. Analiza continuă cu caracteristicile produselor de asigurare, tratate individual: intangibilitatea, durabilitatea, flexibilitatea, sandardizarea, materializarea / dematerializarea, complexitatea și personalizarea lor. Pentru toate tipuri de asigurări de viață, fiecare companie de profil promovează pe piață mai multe produse cu diferenției mai mult sau mai puțin relevante, astfel încât să poată satisface optim nevoile clienților. Tranzacțiile internaționale cu asigurări și reasigurări se fac în mai multe piețe, concentrate în marile centre financiare ale lumii. Piața internațională se suprapune peste cea locală atunci când o companie multinațională înființează filiale ale sale în diferite piețe locale unde subscrie riscuri sau când subscrie riscuri la sediul său, riscuri localizate în alte țări. Comerțul cu asigurări este redus comparativ cu cheltuielile mondiale cu primele de asigurări și cu tranzacțiile internaționale din alte domenii.

Din analiza pieței asigurărilor făcută în cadrul acestui capitol am concluyionat următoarele:

Dimensionarea pieței de asigurări se realizează cu ajutorul următorilor indicatori : numărul de contracte de asigurare încheiate într-o anumită perioadă de gestiune; numărul contractelor active; numărul societăților de asigurare; capitalul social al societăților de asigurare; ponderea asigurărilor pe piața capitalului de împrumut; indemniyațiile plătite de asigutători; eficiența folosirii capitalului și a forței de muncă, dar după părerea noastră cei mai importanți sunt: volumul primelor brute subscrise, gradul de penetrare al asigurărilor, densitatea asigurărilor.

Actorii pieței asigurărilor de viață sunt: asigurătorii – emitenții de polițe de asigurare, asigurații, alte entități – firme de distribuție, agenții de rating financiar, societățile de reasigurare, diverse instituții și, nu în ultimul rând, statul ca jucător activ în piață, în calitate de „arbitru", respectiv asigurat / asigurător, vând ca rol supervizarea asigurătorilor în vederea menținerii solvabilității, protecția deținătorilor de polițe, evitarea concurenței neloiale, aplicarea legilor în asigurări și informarea publicului.

Atât în cazul produselor de asigurări de viață, cât și în cel al serviciilor, concurența între societățile de asigurări de viață se face simțită, cu efecte concrete în direcția diversificării și sporirii calității acestora.

Analiza ofertei de produse și servicii de asigurări de viață disponibile pe piața din România ne relevă faptul că aceasta s-a diversificat constant, de la un an la altul. Astfel, în prezent, sunt oferite actualilor și potențialilor clienți o multitudine de produse, tot mai complexe și mai sofisticate dar cu diferențe mici între ele, foarte greu de înțeles de către potrențialii clienți, un motiv în plus pentru care aceștia nu achiziționează un astfel de instrument financiar. Din acest motiv, considerăm că promovarea unor produse de asigurare cât mai simple, care să acopere nevoile de bază ale românilor ar avea efecte mult mai benefice și consistente asupra întregii piețe, față de abordarea existentă în momentul de față.

Recomandarea noastră este ca în momentul în care o persoană dorește să devină un potențial client al unei societăți de asigurări de viață, aceasta să evalueze oferta care i se face în ansamblul său, adică să aprecieze atât beneficiile efective ale produsului de asigurare de viață, cât și varietatea și calitatea serviciilor specifice asociate acestuia.

Referitor la criza globală putem spune că a fost determinată de cauze: economice, morale, spirituale, manageriale, politice, psihologice.Simptomele instaurării unei posibile crize economice sunt date de apariția și perpetuarea unor schimbări în activitatea economico-socială, reflectate prin intermediul următorilor indicatori: scăderea PIB timp de două trimestre consecutiv (comparativ cu trimestrele anterioare), precum și a producției industriale ; creșterea numărului de firme falimentare; mărirea ratei șomajului; scăderea ponderii lucrărilor în construcții și blocajul pieței imobiliare; reducerea investițiilor, a prețurilor locuințelor; micșorarea veniturilor populației și, implicit, reducerea cheltuielilor de consum; explozia numărului de restanțieri la creditele bancare și executarea obligatorie a acestora; evaluarea vieții sociale și a condiției materiale a oamenilor în termeni negativi de către majoritatea populației. Ținând sub control acești indicatori semnalele crizei se pot determina din timp și se pot lua măsări de eviatre a a efectelor crizei.

Principalele consecinte ale crizei la nivel global au fost , în opinia noastră următoarele: schimbarea raporturilor de forțe și a polilor de putere economică pe glob, diminuarea investițiilor și a locurilor de muncă, diminuarea veniturilor și schimbarea orientărilor valorice ale salariaților degradarea sănătății mintale a populației

Ca și efecte directe ale crizei, cel mai important este scăderea veniturilor populației și, implicit, a veniturilor disponibile pentru asigurări, care a condus la reducerea semnificativă a vânzărilor, în special la produsele unit-linked, cu impact asupra mix-ului de produse în vânzările noi, dar și în portofoliul existent. În asigurările de viață, au crescut rezilierile și răscumpărările contractelor de asigurare, afectând lichiditatea disponibilă a societăților de asigurare, fapt însoțit de creșterea riscului reputațional.

În perioada de recesiune, prioritățile financiare se schimbă, oamenii își folosesc mai mult resursele financiare pentru consumul zilnic și nu mai dispun de suficiente resurse pentru economisire.

Companiile care vor vinde asigurări de viață garantate, adica polițe în care riscul investitional este preluat de asigurător, iar profitul obținut este împartit cu clientul, vor avea de câștigat în următorii ani. In perioade de criză sunt necesare asigurările de viață cu componente semnificative de protectie, altfel nu merită cumpărate.

Considerăm că în sectorul asigurărilor de viață se impune existența unei etici profesionale extrem de riguroase deoarece, în lipsa unor reguli sau norme specifice, practicienii din asigurări de viață ar putea să fie constrânși să acționeze într-un mod dăunător clienților, companiei pentru care lucrează, autorităților. Iar efectele sunt cu atât mai grave cu cât activitatea de asigurări de viață este bazată, mai mult decât altele, pe încredere și promisiuni: produsele de asigurări de viață sunt intangibile și reflectă, pur și simplu, o promisiune din partea companiei cu privire la plata de despăgubiri în situația producerii riscurilor preluate sub protecție financiară, iar contractul dintre asigurat și asigurător este unul de bună credință, necesitând onestitatea și încrederea ambelor părți. Deasemena am stabilit calitățile „modelul ideal al unui agent de vânzări”.

Piața mondiala a asigurărilor a fost analizată înaintea instaurării crizei financiare, sub influența ei și în perioada post-criză, folosind următorii indicatori: volumul primelor încasate, densitatea asigurărilor și gradul de penetrare al asigurărilor. Din punctul de vedere al primului indicator analizat în perioada ante – criză concluzionm următoarele:

Europa deținea supremația în fata celorlalte piețe mondiale și înregistra o continuă creștere în perioada ante-criză, ajungând în anul 2007 să reprezinte 41,39 % din totalul pieței mondiale de asigurări. A doua piață, ca mărime este America, urmată de Asia, Oceania și Africa. În Africa și Oceania, se observă atât un nivel scăzut al primelor comparativ cu celelalte zone, cât și un ritm lent de dezvoltare în perioada dinaintea crizei.

Piața SUA, urmată de piața Japoniei și cea a Marii Britanii sunt cele mai mari piețe la nivel mondial, pe întreaga perioada analizată. Jumătate din țările care alcatuiesc topul primelor 10, sunt din Europa, clasamentul fiind relativ același în perioada dinaintea crizei financiare, Romania reprezentand o cotă de cuprinsă între 0,04 și 0,07% din totalul piței în perioada analizată, fiind în primii doi ani analizați pe locul 50, iar în 2007 pe locul 49 în lume, din punct de vedere al primelor totale încasate din asigurări.

Din punct de vedere al asigurărilor de viață, țările care alcătuiesc topul primelor 10, prezentate sunt în proporție egala din Asia și Europa și doar două din America, România reprezentând o parte foarte mică din piata mondială de asigurări de viață, adică 0,02%, pe toată perioada analizată fiind în primul an analizat pe locul 55, în al doilea an pe locul 53, iar în 2007 pe locul 52.

SUA are cea mai mare piață a asigurărilor din lume, repezentând peste 30%, din piața mondială a asigurărilor, pe toată perioada analizată. Se observă o scădere ușoară a acestei piețe de la un an la altul dar rămâne pe locul nr. 1 mondial. A doua piață ca mărime este cea a Japoniei, în scădere în perioada analizată, cu cote cuprinse între 13,91% și 10,46%, urmată de piața Marii Britanii,care se află pe un tren ușor crescător, cu cote de peste 6% la nivel mondial. Restul țărilor care formează topul primelor 10, din punct de vedere al primelor totale încasate, reprezintă cote mici sub 5% la nivel mondial.

Din punct de vedere al asigurărlor de viață, topul este relativ același, adică SUA este cea mai puternică piață, cu cote cuprinse între 26-24%, deasemenea în sădere, urmată de piața Japoniei, care se apropie de piața SUA din punct de vedere al mărimii, reprezentând cote cuprinse între 19-13% din totalul pieței. A treia piață, ca mărime este cea a Marii Britanii, care deasemenea se află pe un trend ușor crescător. România reprezintă sub 1% din totalul pieței asigrărilor la nivel mondial în perioada dinaintea crizei financiare.

Din perspectiva celui de-al doilea indicator analizat, densitatea asigurărilor în perioada ante- criză, regiunea cu cea mai mare densitate a asigurărilor este America, urmată de Europa, Oceania și Asia. Africa este o regiune cu o densitate a asigurărilor scăzută în comparație cu celelalte. Se remarcă faptul că densitatea asigurărilor, la nivel global este într-o ușoară creștere pe întreaga perioada dinaintea crizei finaciare. Marea Britanie are o densitate mare a asigurărilor, pe toată perioada analizată, topul primelor zece țări din lume din punct de vedere al densității asigurărilor este aproximativ același în perioada ante-criză. În ceea ce privește România, densitatea asigurărilor de viață este într-o creștere ușoară, dar densitatea asigurărilor din țara noastră este nesmnificativă la nivel moncial, fiind pe locul 60 în lume. Asia este regiunea care în primul an analizat este pe locul întâi, cu densiatea asigurărilor cea mai mare la nivel mondial, devansată de Europa în următorii ani analizați. Privită în ansamblu gradul de penetrare al asigurărilor la nivel mondial se află pe un trend ușor descrescător înaintea crizei financiare. Taiwan are gradul cel mai mare de penetrare al asigurărilor, urmată de Africa de Sud și Marea Britanie, iar în țara noastra acest indicator are valori cuprinse între1-1,80%, iar referindu-ne strict la asigurările de viață valorile sunt sub 1%.

În cloncluzie piața mondială a asigurărilor, înaintea crizei financiară se caracterizează prin dinamism, printr-o concentrare puternică, prin dominarea întregii piețe mondiale de către pieței Europene care este într-o continuă ascensiune, prin decăderea ușoară a peției Americii și a Asiei.

Efectele crizei fianciare asupra pieței mondiale au fost următoarele:

Europa este în continuare cea mai mare piață din lume, care determină mersul asigurărilor în lume, ponderea în totalul pieței în fiecare an analizat fiind 39-40%. Pe locul doi este piața Americii, urmată de Asia, Oceania și Africa.

Piața europenă a asigurărilor de viață, la finele anului 2010 reprezenta 38,32% din totalul pieței mondiale(cu 4% mai puțin decât in anul 2008), dar se menține pe locul 1 în lume, urmată de piață Asiei, care se află într-o continuă creștere, de la 27,74 % în anul 2008 la 33,94 în anul 2010.

Piața Americii a fost cea mai afectată de criza financiară, dacă din punct de vedere al volumul primelor din asigurări totale, viață și non-viață, este pe locul 2, la asigurările de viață fiind devansată de piața Asiei. Africa și Oceania reprezintă foarte puțin în totalul pieței mondiale de asigurări de viață

SUA rămâne cea mai mare piață a asigurărilor dar care este într-o continuă scădere, piața Marii Britanii vizibil afectată în anul 2009, și deasemena în continuă scădere. Piețele Japoniei și Chinei sunt singurele piețe care nu par afectate de criza fianaciară, fiind în creștere în perioada crizei globale.

Piața de asigurări a României a fost afectată de criză, ca și înainte ei nu depășește 1% la nivel mondial.

Anul 2009 este un an în care se înregistrează o scădere a densității asigurărilor în toate regiunile lumii, la nivel mondial un locuitor plătește pentru achiziționarea unei asigurări de viață, în medie 341,2 USD. Pe parcursul anului 2010, la nivel global densitatea asigurărilor de viață crescut cu 6,34% față de anul precedent, în Europa s-a înregistrat cea mai mică creștere, cu 0,03 %.

Japonia intră în topul primelor zece țări din lume din punct de verere al densității asigurărilor și este în continuă urcare, la fel și Luxemburg intrând direct pe poziția 4 in lume.

Țara noastră ocupă locul 65 în lume analizată din punct de vedere al densității asigurărilor,la începutul crizei financiare țările cu economie emergentă au avut o densitate medie de peste 40 de ori mai mică decât țările dezvoltate.

Gradul de penetrare al asigurărilor la nivel mondial, în timpul crizei a fost de 6,9%, iar referitor la asigurările de viață, a fost de 4,0%. Regiunea cu cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor este America de Nord (7,8 %),urmată de Europa(7,5%) și de Asia ( 6,2%).Analizând gradul de penetrare al asigurărilor de viață, pe primele locuri sunt Europa (4,5%) și Asia (4,5%) și apoi America de Nord (3,4%).

Taiwan are cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor pe toată perioada crizei, în creștere de la an la an respectiv cu 11,9 % mai mare în 2010 față de primul an al analizei. Pe locul doi este Marea Britanie în anul 2008, Olanda în anul 2009 și Africa de Sud în anul 2010.

Din analiza indicatorilor în perioda post – criză se disting următoarele concluzii:

Privită în ansamblu piața mondială este pe drumul recuperării dupa criza fianciară, se remarcă creșterea semnificativă a pieței din Asia, care trece pe locul 1 mondial la asigurările de viață în anii 2011 și 2012.

Piața Americii începe să-și revină, fiind pe un trend cescător după criză, iar cea a Europei într-o continua scădere atât în timpul crizei cât și în perioada post criză, abia în ultimii doi ani ai analizei crește nesemnificativ.

Piața Chinei este într-o continuă creștere, pe când piața Japoniei scade ca pondere la nivel mondial, ajungând să reprezinte în 2014 doar 14% din totalul pieței asigurărilor de viață la nivel mondial.

Piețele europene înregistrează o mică cădere în anul 2012, scădere recuperată în anii următori.

România reprezintă foarte puțin la nivel mondial, ca și înainte de criză nu depășește 1% la nivel mondial.

Sumele cele mai mari pentru încheierea unei asigurări de viață au fost plătite tot de către locuitorii din America de Nord, 1697 USD/locuitor.

Anul 2012 este un an în care se înregistrează o scădere a densității asigurărilor de viață în aprope toate regiunile lumii, la nivel mondial un locuitor plătește pentru achiziționarea unei asigurări de viață, în medie 372,6 USD. Pe parcursul anului 2013, la nivel global densitatea asigurărilor de viață continuă să scadă cu 1,77 % față de anul precedent, iar în anul 2014 se află pe un trend ușor crescător.

Locul 1, din punct de vedere al densității asigurărilor, este ocupat pe întreaga peioadă post- criză de către Elveția. Japonia iese din topul celor 10 țări spre finele perioadei analizate, iar țara noastră ocupă locul 65, respectiv 64 în topul primelor zece țări.

Gradul de penetrare al asigurărilor a înregistrat o continuă scădere și în perioada post-criză, referindu-ne la întreaga activitate de asigurare la nivel mondial.Regiunea cu cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor este America de Nord, în primul an de recuperare după criza financiară (7,9 %),urmată de Europa(7,1%) și de Asia ( 5,8%). Analizând gradul de penetrare al asigurărilor de viață, pe primele locuri sunt Asia (4,3%), urmată de Europa (4,1%)și apoi America de Nord (3,5%).

Taiwan rămâne țara cu cel mai mare grad de penetrare al asigurărilor pe toată perioada analizată. Marea Britanie dacă înaintea crizei finciare a fost pe poziția 1, decăderea pieței asigurărilor se resimte si prin prisma acestui indicator.

Sumtem de părere că piața internațională a asigurărilor de viață, privită prin prisma volumul primelor ce se vor încasa din asigurările de viață, va înregistra oarecum o stagnare,în următorii patru ani, valorile indicatorului analizat vor crește sau vor scădea, de la un an la altul, cu aproximativ 1 procent. Am ajuns la aceste concluzii prin prognoza,utilizând modele re regresie realizată asupra indicatorilor analizați.

Densitatea asigurărilor va scădea în următorii ani, doar în anul curent modelul folosit prognozează o creștere cu 0,43% a indicatorului analizat în comparație cu anul trecut. În anul 2017, se prevede cea mai mare scădere cu 2,03% față de anul precedent iar în ultimul an prognozat scăderea de diminuează (-0,67% față de anul 2017).

Gradul de penetrare al asigurărilor de viață la nivel mondial va scăderea oarecum constant cu aproximativ 4.5 procente de la un an la altul, respectiv cu 4,41% în anul curent în comparație cu anul trecut, cea mai mare scădere o va înregistra în ultimul an prognozat 2017, cu 4,71% față de anul precedent. De fapt, acest indicator scade continuu,în ultimii 15 ani, și cred că ar trebui luate măsuri la nivel internașinal în acest sens.

Din analiza făcută asupra pietei internaționale a asigurărilor de viață, nu se întrevede un viitor spectaculos al acestei piețe, ba chiar va înregistra o ușoară decădere în viitorii ani.

Piața europeană a asigurărilor de viață am anlizat-o folosind ca indicatori numărul de societăți care practică asigurările de viață, indemnizațiile plătite și structura portofoliilor asigurătrorilor care practică asigurările de viață.

Piața europeană a asigurărilor înregistrează schimbări rapide și de consolidare, mai ales ca urmare a planurilor și strategiilor elaborate de Uniunea Europeană, care vizează extinderea tranzacțiilor cu asigurări. Criza financiară a afectat grav țările din UE încă din toamna anului 2007.

Marea Britanie are cele mai multe societăți de asigurari urmată de Germania și Bulgaria care și-a dublat numărul de societăți în perioada analizată. Țara noastră are în anul 2013 cu 32 de ori mai puține societăți decat Marea Britanie. Ca și în 2012, 2013 a văzut o ușoară reducere a numărului de companii care operează în Europa, la 5 357 firme. Principalele cauze ale acestui declin general a fost reducerea numărului de companii de asigurări din Țările de Jos (-21 companii), Danemarca și Marea Britanie (-18 fiecare), precum și în Germania și Franța (-10 fiecare). Acest lucru a fost oarecum compensată de o creștere în unele piețe mai mici, în special Bulgaria (30), Finlanda (6), Luxemburg și Malta (2 fiecare).

Indemnizațiile plătite de asigurători europeni pentru întraga activitate de asigurare au rămas aproximativ la fel în anul 2013, comparativ cu 2012, ridicându-se la 952 mil €. Marea Britanie a plătit cele mai multe indemnizații pe întreaga perioada de analizată, deși a fost efectată de criza financiară rămâne cea mai mare piață a Europei. Franța și Germania sunt următoarele țări cu cele mai mari indemnizații plătite. Sumele plătite de asigurătorii de pe piața românească reprezintă 0.1% din totalul indemnizațiilor plătite la nivel european.

Portofoliu de investiții administrat de societățile de asigurare din Europa a crescut cu 3,1% în 2013, atingând valoarea de 8 527bn €. Acest lucru se datorează, în mare măsură creșterii cu 2,1% a primelor de asigurare și performanțelor obținute pe piețele financiare europene. Asiguratorilor au optat să investească în titluri cu venit fix într-o mai mare măsură decât în acțiuni.

Portofoliul de investiții din Marea Britanie a crescut cu 3,4% în 2013, asiguratori olandezi,care acționează pe a cincia piața europeană de asigurări în ceea ce privește investițiile, a înregistrat o performanță negativă de -3% în 2013, parțial condusă de o scădere titluri de stat. Suedia înregistrează o creștere a acestui indicator cu 9,8% în comparație cu anul precedent. În ceea ce privește România datele nu sunt disponibile la nivel european, decât pentru trei ani din perioada analizată.

Înainte de criza fianciară proporția investițiilor se făcea aproape în mod egal în acțiuni și în instrumente cu venit fix, acum investițiile în acțiuni au scăzut în favoarea altor forme de investire.

Din analiza făcută asupra pieței de asigurări a României, prin prisma capitalului social al sociețăților de asigurari, a aportului investitorilor străini la capitalul social, prin determinarea ponderii primelor brute subscrise din asigurările de viață, în totalul primelor încasate a celor mai importante zece societăți care activează pe piața românească și analiza rezervei tehnice putem concluziona următoarele:

Efectele crizei financiare Asupra pieței României se resimt din anul 2010, când se înregistrează o scădere a capitalului social subscris în comparație cu anul precedent de 2,6%, scăderea se accentuează în anul 2011 respectiv cu 6,23%, iar amprenta cea mai puternică a crizei s-a pus pe anul 2012 când se înregistrează o scădere fără precedent, – 29,55%, în comparație cu anul precedent.Piața noastră începe sa-si revină în anul 2013, când înregistreză o creștere de 14,32% în comparație cu anul anterior, și se mentine pe un trend ușor crescator și anul trecut.

Din punctul de vedere vedere al aportului străin la capitalul social se evidențiază că și după declanșarea crizei, investitorii străini au realizat infuzii mari de capital în vederea consolidării capacității financiare a societăților de asigurare deținute astfel că, la sfârșitul anului 2010, sistemul de asigurări din România se bazează peste 90 % pe capital străin ceea ce sugerează faptul ca piața asigurărilor din țara noastră este percepută ca o bună oportunitate de dezvoltare a afacerilor

Spre deosebire de piețele de asigurări din alte țări mai dezvoltate, piața românească depinde într-o proporție încă mare de asigurările auto contracției puternice a vânzărilor de vehicule și a leasingului auto, ponderea asigurărilor de viață în volumul total de subscrieri este foarte mică, se observă proporții cuprinse între 18-22% din totalul primelor încasate.

Sectorul asigurărilor de viață este caracterizat printr-un grad mare de concentrare, astfel un număr de 10 societăți cumulează peste 90 % din volum al primelor brute subscrise pentru asigurări de viață.

Trendul ascendent al valorii rezervelor tehnice în perioada analizată a fost în concordanță cu trendul subscrierilor, dar și cu aplicarea, începând cu anul 2008, a noii metodologii unitare de calcul a rezervei de daune neavizate aferentă contractelor de asigurări obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În concluzie piața românească a asigurărilor a cunoscut și ea efecte ale crizei, nu foarte diferite de cele din alte țări, dar, desigur, ponderate cu dimensiunea pieței: reducerea vânzărilor, rezilierea unui număr mult mai mare de polițe de asigurări de viață, reorientarea asigurătorilor către soluții alternative privind noi produse, facilități noi pentru asigurările existente, noi canale de distribuție, un alt mod de comunicare cu clienții.

Credem că evenimente spectaculoase nu se vor înregistra pe piața asigurărilor din România în următorii ani, sunt de părere că va rămâne pe un trend ușor crescător, din punctul de vedere al indicatorilor analizați anterior, dar vom rămâne neînsemnați la nivel internațional, reprezentând tot sub 1 procent din totalul activității de asigurare.

Capitolul trei de încheie cu prezentarea punctele tari ale pieței asigurărilor pe care se va baza în următorii ani dezvoltarea acesteia precum și pe cele slabe.

În capitolul patru intitulat „Analiza cererii asigurărilor de viață pe piața asigurărilor din Valea Jiului” am analizat a cererii asigurărilor de viață în orașele depresiunii intramontane situată pe râul Jiu: Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni, Uricani. Datele au fost culese direct de la subiecți prin aplicarea unui chestionar pe un eșantion de 450 de subiecți folosind eșantionarea prin stratificare.

Baza de date creată cu ajutorul programului IBM SPSS Statistics 20, va instrumentul nostru cu ajutorul căruia vom vetermina factorii care influențează cererea asigurărilorde viață pe piata locală a Văii Jiului. În urma analizei univariată a datelor, a răspunsurilor dihiotmice, a analizei corelaționale și factoriale asupra variabilelor considerate am ajuns la următoqrele concluzii:

Venitul disponibil este principalul factor care influențează cerea de asigurare de viață Analizând datele privind veniturile gospodăriilor din Valea Jiului am arătat că cererea de asigurări depinde de această variabilă, deci ipoteza este verificată și în cazul analizat .

Vârsta este un alt factor important care influențează cererea de asigurări de viață. Considerând că speranța de viață este corelată invers cu probabilitatea de deces, este de așteptat să existe o relație negativă între speranța de viață și consumul de asigurări. O explicație poate fi că o speranța de viață mai lungă va diminua, de asemenea, prețul asigurării de viață și prin urmare stimulează consumul.Se poate observa din studiul analizat că persoanele mai în vârstă sunt mai conștienete de necesitatea cumpărării unei polițe de viață, în comparație cu persoanele tinere care nu au internție de asigurare.

Numărul membrilor familiei – desi în literatura de specialitate acest factor influenteayă cererea de asigurări, în cazul nostru nu se verifică această ipoteză, odată cu creșterea numărului de membrii ai unei familii scade intenția de asigurare, datorită neputinței financiare a membrilor.

Nivelul de educație – nivelul de educație afectează ar trebui să afecteze pozitiv cererea de asigurări de viață prin faptul că un nivel mai ridicat al educației este asociat cu o dorință mai mare de a proteja persoanele dependente și de protecție a standardului de viață al acestora. Nivel mai ridicat al educației are ca rezultat o mai mare grijă față de incertitudinile vieții și de aici o mai bună conștientizare a beneficiilor acoperite de o asigurare de viață. În plus, nivelul educației este asociat cu gradul de dependență a urmașilor, rezultând o creștere a nevoii de protecție a beneficiarilor prin asigurări de viață. Nici această ipoteză nu se verifică în cazul studiului făcut pe piata asigurărilor din Valea Jiului, numărul celor cu studii superioare este mai mic decât a celor cu studii medii luând în considerare intenția de asigurare a subiecților analizați.

Dezvoltarea financiară – dezvoltarea financiară este asociată cu larga răspândire a cash flow-urilor de asigurări, care permit gospodăriilor să-și asigure veniturile viitoare prin deținerea de active financiare. Prin oferirea de beneficii similare, este de așteptat ca asigurările de viață să genereze vânzări mai mari în zonele care au un înalt nivel de dezvoltare financiară. Nu este cazul Văii Jiului, nivelul de sărăcie în această zonă este unul destul de ridicat.

Pentru a nu rămâne doar studiu teoretic, încheiem prezenta lucrarea cu un succint set de propuneri, și sugestii :

Acordare unor facilități fiscale, atât societăților care operează în acest sector de activitate, cât și clienților interesați de un astfel de instrument financiar, ar duce la crețterea numărului de asigurață chiar dacă pe moment ar însemna o relaxare fiscală în domeniul asigurărilor de viață care se va concretiza într-o diminuare a veniturilor încasate la bugetul de stat, efectele ce se vor produce pe termen mediu și lung în urma acestei „atitudini" vor lua o amploare deosebită: pe de o parte se vor recupera integral „pierderile" inițiale de venit la buget, iar pe de altă parte se vor genera încasări mult mai mari față de situația neintorducerii facilităților fiscale.Acest lucru ar fi o dovadă concretă că statul sprijină dezvoltarea acestui sector de activitate.

Organizarea unor ample campanii de informare în masă a populației în legătură cu riscurile la care fiecare individ e expus zilnic, la consecințele fizice și financiare negative generate de ivirea unor evenimente nedorite, conștientizarea nevoii de asigurare de viață, ca o o soluție optimă de protejare împotriva riscurilor personale. Susținută financiar din resursele bugetului de stat, fără a face vreo referire la un asigurător sau ia altul, ori ia un produs anume, în timp, o astfel de acțiune va determina un număr substanțial și în creștere de persoane să analizeze oportunitatea achiziționării unei asigurări de viață, să devină clienții unei companii care oferă astfel de produse.

Supervizarea extrem de corectă, profesionistă, și riguroasă a tuturor companiilor de asigurări, a societăților de reasigurări, precum și a brokerilor care operează pe piața asigurărilor de viață reprezintă un alt aspect important căruia autoritățile trebuie îi acorde atenția cuvenită.

Dezvoltarea unor produse de asigurări de viață care să acopere necesitățile de bază ale unei persoane și care, în același timp, să fie suficient de simple și transparente încât să fie întelese de clienți.

Crearea unei baze cu clienții care au fraudat companiile de asigurări de viață.

Acordarea unei atenții deosebită în momentul în care să ia decizia de a achiziționa o asigurare de viață siguranței financiară a asigurătorului, experiența și renumele pe care și l-a câștigat pe piață de-a lungul timpului, modul în care își onorează obligațiile asumate față de clienți, în ce măsură produsul propus de către consultant răspunde nevoilor financiare personale, valoarea primei de plată, profesionalismul și moralitatea consultantului de asigurări de viață care realizează consilierea și intermediază vânzarea.

Sugestii pentru asigurători în perioadă de criză:

Primele aspecte de care trebuie sa se țină seama asigurătorii sunt:

menținerea permanentă a limitelor legale de solvabilitate;

evitarea asumării unor riscuri peste limitele admise și menținerea unei lichidități suficiente;

menținerea portofoliului de clienți existent;

intensificarea comunicării cu clienții;

dezvoltarea produselor prin introducerea diferențelor între ele;

protejarea poziției pe piață prin explorarea zonelor de nișă pentru asigurările de viață;

standardizarea valorilor profesionale ale celor care vând asigurări;

intrarea pe noi piețe la prețuri mult mai mici decât în perioadele de creștere economică;

o mai mare atenție managementului de risc;

revenirea la stabilitatea financiară și recâștigarea încrederii consumatorilor rămân cele mai importante obiective.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

A. Cărți de specialitate

Achim, M.L. – Asigurările de bunuri și persoane în economia cunoașterii, Editura Economică, București, 2008

Acerbi, C. -Coherent representations of subjective risk aversion, G. Szegö (Ed.) Risk Measures for the 21st Century, New York: Wiley, 2004

Albu, L. L. (coordonator) – Determinanți ai creșterii economice, ocupării și competitivității. Metode și tehnici de măsurare. Analize comparative, Editura Academiei Române, București, 2008

Alexandru, F., Armeanu D. – Asigurări de bunuri și persoane, Editura Economică, București, 2003

Andrei, T. – Statistică și econometrie, Editura Economică, București, 2003

Anghelache, C.(coord.) –Analiză actuarială în asigurări, Editura Economică, București, 2006

Armeanu, D. – Metode și tehnici de asigurare, Editura Universității Româno-Britanice, București, 2008

Armeanu, D., – Risc și incertitudine în asigurări, Editura Universității Româno-Britanice, București, 2005

Armeanu, D., – Managementul riscului în asigurări, Editura Universității Româno-Britanice, București, 2006

Astor, B. – Understandind life insurance, IDG Books Worldwide, Inc., SUA, 1999

Badea, D., Ionescu, L. – Asigurările de persoane și reflectarea lor în contabilitate, Editura Economică, București, 2001

Badea, D. – Insurance Reinsurance, Editura Economică, București, 2003

Banks, E. – Alternative Risk Transfer – Integrated Risk Management through Insurance, Reinsurance, and the Capital Markets, John Wiley & Sons Ltd, England, 2004

Bangyan , F., Nyaw, M. K. – Enriching lives a History of Insurance in Hong Kong 1841–2010, Hong Kong University Press, 2010

Bartlett, W., Monastiriotis, V. – South East Europe after the Economic Crisis: a new dawn or back to business as usual?, Editura LSE Reprographics Department, Londra, 2010

Băiescu, A. – Asigurările de viață și dezvoltarea societății, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011

Bărbulescu, S. – Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2004

Benet, C. – Dicționar de asigurări, Editura Trei, Bucuresti, 2002

Bistriceanu, Gh. – Lexicon de finanțe, bănci, asigurări, vol. I, Editura Economică, București, 2001

Bistriceanu, Gh. – Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002

Bistriceanu, Gh. – Asigurări și Reasigurări în România, Editura Universitară, București, 2006

Bhuyan, V. – Life Markets, John Wiley &Sons, Canada, 2009

Bogdan, D.M. – Mecanismul gestiunii financiare în societățile de asigurări,Casa Cărții de Știință,Cluj-Napoca,2005

Bogdan, D.M. – Sistemul informațional în societățile de asigurări, Editura Antet, București, 2003

Bonciu, F. – Economie mondială, Editura Universitară, București, 2009

Briys, E., De Varenne F., – Insurance from underwriting to derivatives, John Willey @Sons Ltd, 2001

Bruno, L.C., – Complete Life Science Resource, U.X.L, an Imprint of the Gale Group, 2001

Buiga, A. – Metodologie de sondaj și analiza datelor în studiile de piață, Editura Presa Universitară Clujeană, 2001

Bușe, L., Siminică, M., Cîrciumaru, D., Marcu, N. – Analiză economico-financiară a firmei, Editura Sitech, Craiova, 2007

Bușe, L., Siminică, M., Cîrciumaru, D., Simion, Dalia, Ganea, Mirela – Analiză economico-financiară, Editura Sitech, Craiova, 2010

Caraiani, Gh. – Transporturi, expediții și asigurări internaționale, Editura Lumina Lex București, 2001

Carter, R., Falush, P. – The British insurance industry since 1900, Palgrave Macmillan, UK, 2009

Cipra, T., – Financial and Insurance Formulas, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2010

Cistelecan, L. -Tratat de asigurări comerciale, Editura Academei Române, București, 2013

Ciumaș, C. – Asigurări generale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007

Ciumaș, C. – Economia societății de asigurare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009

Ciurel, V. – Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Editura All-Beck, București, 2000

Ciurel, V. – Asigurări și reasigurări.O perspectivă globală, Editra Rentrop & Straton, București, 2011

Cizek, P., Hardle, W., Weron, R. – Statistical tools for finances and insurance, Springer-Verlag, Berlin, 2005, Germany

Chorafas, D. – Financial Boom and Gloom, The Credit and Banking Crisis of 2007-2009 and Beyond, Palgrave Macmillan, UK,2009

Cocriș, V., Isan, V. – Economia afacerilor, Vol. 3 ISBN 45, Ed. Graphix Iași, 1996

Cocriș, V., Isan, V. – Sectorul public- iluzia bunăstării generale ISBN 46, Ed. Ankarom Iași, 1997

Cocriș, V., Turliuc, V. – Monedă și credit ISBN 496, Ed. Ankarom Iași, 1997

Cohen I. – Statistical Power Analysis for the Bihavioral Sciences, Lawrence Erlbaum Asscriates Inc., SUA, 1988

Cook, T. – Global Sourcing Logistics How to Manage Risk and Gain Competitive Advantage in a Worldwide Marketplace, American Management Association, SUA, 2007

Cooper, G. – The Origin of Financial Crises – Central banks, credit bubbles and the efficient market fallacy, Harriman House LTD, 2008

Constantinescu, D.A. – Istoria asigurărilor în România vol. II, Colecția Națională, București,2002

Constantinescu, D. A. (coord.) – Management financiar în asigurări, Editura Economică, București, 2005

Constantinescu, D. A. – Tratat de asigurări asigurări, Editura Economică, București, 2004

Crihaia, L. – Dicționar Enciclopedic, Editura CARTIER București, 2003

Cristea, M. – Asigurări internaționale, Tipograia Universității din Craiova, 2002

Cristea, M. – Asigurări Comerciale, Editura Universitaria Craiova, 2009

Cristea, M. – Asigurări de viață și fonduri de pensii, Editura Universitaria, Craiova ,2007

Dănulețiu, D. C. – Asigurări comerciale, Editura Risoprint ,Cluj Napoca, 2007

De Jong, P., Gillian Z., Eller H. – Generalized linear models for insurance data, Cambridge University Press, UK, 2008

Dickson, D.C.M.- Insurance Risk and Ruin, Cambridge University Press, UK, 2005

Dingă, E. – Microeconomie, Editura ProUniversitaria, București, 2009

Dobrin, M., Tănăsescu, P. – Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003

Dragoș, C. – Elemente de econometria variabilelor calitative cu aplicații în finanțe, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,2006

Dragoș, S. – Tarifarea asigurărilor de viață,Editura Presa Universitară Clujană,2007

Dragotă, V. (coordonator) Dragotă M., Obreja Brașoveanu L., Stoian A., Lipara C., Cetean E. – Piețe și sisteme financiare, Editura ASE, București, 2008

Drăcea, M., Mitu, N. – Buget și Trezorerie publică, Editura Universitaria, Craiova, 2010

Dunteman.G. H Principal Components Analysis, Newbury Park, Sage Publications, London, 1989

Embrechts, T., Kluppelberg, C., Mihosch, T., – Modelling Extremal Events – for Insurance and Finance, Springer-Verlag, 1997

Eckardt, M., – Insurance Intermediation – An Economic Analysis of the Information Services Market, Springer Publishing Company, 2007

Fusion, E., Where insurance and technology converge. The insurance information source. A.M. Best Company, 2000

Gantenbein, M., Mata, M.A.,- Swiss Annuities and Life Insurance – Secure Returns, Asset Protection, and Privacy, Published by John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2008

Gourieroux, C., Jasiak, J., – The Econometrics of Individual Risk Credit, Insurance, and Marketing, Princeton University Press, Princeton and Oxford, 2007

Grant, E- The Social and Economic Value of Insurance, The Geneva Association (The International Association for the Study of Insurance Economics), Geneva/Basel, 2012

Hammond, J.D. – Essays in the Theory of Risk and Inssurance, Scott-Foresmann, 1968

Hancu, M. – Asigurări șireasigurări, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2008

Hardy, M., – Investment Guarantees – Modeling and Risk Management for Equity-Linked Life Insurance, John Wiley & Sons, Inc., 2003

Herbei, M., Popovici, D. – Finanțe publice, Editura Mirton, Timișoara, 2005

Herbei, M., Mazuru, L., Foroglu, I – Gestiune financiară, Editura Mirton, Timișoara, 2006

Ionescu, R., Novac, L., Popa, M., Asigurări comerciale moderne, Editura CH Beck, Bucuresti, 2009

James, MR. Elston, S., – An introduction to the history of life assurance, Cornell University Library, 2008

Janssen, J., Manca, R., – Semi-markov risk models for finance, insurance and reliability, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2007

Jaradat, M., A.S. Muresan, Matematici pentru economiști, Editura Risoprint Cluj – Napoca, 2004

Jae-On Kim,. Mueller. C. W a. Introduction to Factor Analysis. What It Is and How to Do It., Newbury Park, Sage Publications, London, 1978

Jungmann, J., Sagemann, B. – Financial Crisis in Eastern Europe Road to Recovery, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2011

Kaas, R., Goovaerts, M., Dhaene J., Denuit, M. – Modern Actuarial Risk Theory, Kluwer Academic Publishers, 2002

Koller, M. – Life Insurance Risk Management Essentials, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2011

Krausz S., Stegar I., Metodologia și metodica sociologiei, Editura Matrix Rom, București, 2007

Krugman, P. – The return of depression economics and the crisis of 2008, W.W. Norton and Company, 2009

Lambert-Faivre, Yvonne  Leveneur L. – Droit des assurances,  Dalloz-Sirey, France, 2011

Lazăr A.V.- SPSS pentru științele educației, Editura Polirom, Iași , 2008

Lungu, N. Cts., Bazele asigurărilor, Editura Sedcom Libris Iasi, 2006

Lungu, N.Cst., Asigurări de viață, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2005

Lomborg, B. – Global Crises, Global Solutions, Cambridge University Press, 2004

Matei, Gh,. Nanu, R., Drăcea, R. – Asigurări și protecție socială Editura Universitaria, Craiova ,2005

Matei, Gh., Mihart, B. – Asigurări și protecție socială, ed. a IIa, Editura Universitaria, Craiova, 2010

Matei, Gh., Mihart, B. – Asigurări și protecție socială, ed. a IIIa, Editura Universitaria, Craiova, 2012

Matei, Gh.- Protecția socială în România, Editura Didactică și Pedagogică, R.A, București, 2007

Mayer, R. Charles, Mc. Guigan, Rao, Romesh P. – Contemporary Financial Management Fundamentals, Thomson Ohia, 2003

Marcinko, D.E., – Dictionary of health insurance and managed care, Springer Publishing Company, 2006

Mc Fadden, D. – Conditional Logit Analysis of Qualitative Choice Behavior. Frontiers in Econometrics, Academic Press, New York, 1973

Melnikov, A. – Risk analysis in finance and insurance, A CRC Press Company Boca Raton, 2003

Mikosch, T. – Non-Life Insurance Mathematics – An Introduction with Stochastic Processes, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2006

Mitu, N. E. – Asigurări și reasigurări, Editura Universitaria, Craiova, 2006

Moller, T. – Market-Valuation Methods in Life and Pension Insurance, Cambridge University Press, New York, 2007

Morrisey, M.A. – Health Insurance, Health Administration Press, 2007

Moshe, A. Milevsky T.- The Calculus of Retirement Income – Financial Models for Pension Annuities and Life Insurance, Cambridge University Press, Cambridge,UK, 2006

Mullineux, V. M. Andrew, W. – Handbook of International Banking, Edward Elgar Cheltenham, UK, 2003

Negoescu, Gh. – Risc și incertitudine în economia contemporană, Editura Alger-Ego Cristian, Galați,1995

Negoiță, I. – Aplicații practice în asigurări și reasigurări, Editura Etape, Sibiu, 2001

Negrea, B. – Evaluarea activelor financiare: O introducere în teoria proceselor stocastice aplicate în finanțe, Editura Universitară, București, 2006

Negru, T., Asigurări, teorie și metodologie, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2006

Negru, T. – Asigurări – Ghid practic, Editura C.H.Beck, București, 2006

Negru, T. – Economia asigurărilor: metode, tehnici, soluții, Editura Woltert Kluwer, 2010

Olivieri, A.M., Pitacco, E. – Introduction to Insurance Mathematics – Technical and Financial Features of Risk Transfers, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2011

Oprițescu, M., Popescu, J., Manta, A. – Monedă, credit, bănci, Editura Sitech, Craiova, 2010

Oprițescu, M., Popescu, J., Spulbăr, C., Nanu, R. – Monedă și credit – studii de caz, Editura Sitech, Craiova, 2010

Otovescu A. ș.a.- Criza mondială, Editura Pro Universitaria, București, 2011

Panitch, L., Konings,M. – American Empire and the Political Economy of Global Finance, Palgrave Macmillan, New York, 2008

Person, R. – The developement of international insurance, Pickering & Chatto,London, 2010

Pfeffer, I. – Perspective on Insurance, Editura Prentice Hali, New Jersey, 1974

Pîrvu, Gh. – Macroeconomie, ed. a IIa, Editura Sitech, Craiova, 2007

Pîrvu, Gh. – Microeconomie, ed. a IIa, Editura Sitech, Craiova, 2007

Piet de Jong, Gillian H.- Generalized linear models for insurance data, Cambridge University Press, SUA, 2010

Porteous, B.T., Pradip T. – Economic Capital and Financial Risk Management for Financial Services Firms and Conglomerates, Palgrave Macmillan, New York, 2006

Popa M.-Statistică pentru psihologie, teorie și aplicații SPSS, Editura Polirom, Iași ,2008

Preker, A.S., Zweifel, P., Schellekens, O.P. – Global Marketplace for Private Health Insurance – Strength in Numbers, The International Bank for Reconstruction and Development , New York, 2010

Profiroiu, M., Popescu, I. – Politici Europene, Editura Economică, București, 2003

Promislow, S.D. – Fundamentals of Actuarial Mathematics – Second Edition, John Wiley@Sons, 2011

Purcaru, I. – Matematică și asigurări, Editura Economică, București, 1994

Radu, C., Ionașcu, C., Murăriță, I. – Statistică teoretică, ed. a IIa, Editura Universitaria, Craiova, 2009

Râmniceanu I. – Asigurări de stat în România, Editura Dacia , Cluj-Napoca,1984

Rees, R., Wambach,A. – The Microeconomics of Insurance, Palgrave Macmillan, New York, 2008

Rejda, G.E. – Principles of risk management and insurance, Pearson Education, 2008

Sadhak, H. – Life Insurance in India – Opportunities, Challenges and Strategic Perspective, Response Books Business, 2009

Seatzu, F. – Insurance in Private International Law – A European Perspective, Hart Publishing, 2003

Schmidli, H. – Stochastic Control in Insurance, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2008

Sichigea, N., Drăcea, N. – Management financiar, Editura Universitaria, Craiova, 2011

Șerbănescu, C. – Asigurări și protecție socială. Tendințe europene, Editura Universitară,

București, 2008

Șeulean, V., Barna F., Chiș, C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton, Timișoara, 2007

Sheldon, L. X.- Introductory Stochastic Analysis for Finance and Insurance, Wiley & Sons,Canada, 2006

Tănăsescu P., Șerbănescu C., Ionescu R., Popa M., Novac E. L. – Asigurări comerciale moderne, Editura C.H.Beck, București, 2007

Tănăsescu, P. – Asigurări și protecție socială în România, Editura C.H. Beck, București, 2009

Rolski, T., Schmidli H., Schmidt, V., Teugels J. – Stochastic processes for insurance and finance, John Wiley and Sons, 1999

Vaughan, E., Vaughan, T. – Essential of risk management and insurance, New York, John Wiley, 2001

Văcărel, I., Bercea, F. – Asigurări și reasigurări, Ediția II-a ,Editura Expert, București, 1998

Văcărel, I., Bercea, F. – Asigurări și reasigurări, Editura Expert, Bucuresti, 2007

Văcărel, I. – Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006

De Weert, F. – Bank and Insurance Capital Management, John Wiley & Sons Ltd, United Kingdom, 2011

Welfens, P.; Cillian, R. – Financial Market Integration and Growth, Structural Change and Economic Dynamics in the European Union, Springer, Berlin, 2011

Würmli, H.-P. -The Invisible Hand of Insurance, Risk Management Newsletter, The Geneva Association.No. 49, May, Geneva, 2011

Zweifel, P., Breyer, F., Kifmann, M. – Health Economics, Springer-Verlag Berlin, Germany 2009

Zevnik, R., – The complete book of insurance, Sphinx Publishing, USA, 2004

B. Studii, articole, rapoarte și comunicări:

Arena, M. – Does Insurance Market Activity Promote Economic Growth? A Cross-Country Study for Industrialized and Developing Countries, The Journal of Risk and Insurance, Volume 75, No. 4, 2008

Autoritatea de Supraveghere Financiară -Raport anual, 2014

Băiescu, A.T. – „Riscul in asigurări", lucrare cuprinsă în volumul „Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale", Vol. VII, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir" – București, Facultatea de Știmte Economice Cluj-Napoca, Editura Ecoexpert, Cluj-Napoca -2004

Beck,T. Ian Webb- Economic, Demographic, and Institutional Determinants of Life Insurance Consumption across Countries. World Bank Economic Review, 2003

Blum, D., Federmair, K., Fink, G., Haiss, P. – The Financial-Real Sector Nexus: Theory and Empirical Evidence, IEF Working Paper No. 43, Research Institute for European Affairs, University of Economics and Business Administration Vienna, 2002, http://fgr.wu-wien.ac.at/institut/ef/nexus.html

Browne, M. J., Kihong K. – An International Analysis of Life Insurance Demand. Journal of Risk and Insurance, 1993

Burnett, J. J. and B. A. Palmer – Examining Life Insurance Ownership through Demographic and Psychographic Characteristics, Journal of Risk and Insurance 51(3), 1984

Campbell, R. A – The Demand for Life Insurance: An Application of the Economics of Uncertainty, Journal of Finance 35(5), 1980

CEA Statistics, The European Life Insurance Market, Nr. 45, 2010

Comisia Europeană, Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and Responses, 2009

Comisia Europeană – EU Employment situation, 2010

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Buletin informative, anul VI, nr.1, martie 2012

Cristea, M. – Aprecierea solvabilitãții și continuitãții companiilor de asigurãri, Revista Audit financiar, Nr.4, 2009

Cristea, M., Marcu, N., Cârstină, S. – The Relationship between Insurance and Economic Growth in Romania Compared to the Main Results in Europe – A Theoretical and Empirical Analysis , 1st International Conference 'Economic Scientific Research – Theoretical, Empirical and Practical Approaches', ESPERA 2013, Procedia Economics and Finance 8, 2014

Cristea, M. – Corelația dintre piața asigurărilor și gradul de intermediere financiară în România, Revista Română de Asigurări, nr.4, 2010

Darkiewicz, G., J. Dhaene, and M. Goovaerts -Coherent distortion risk measures – a pitfall, Faculty of Economics and Applied Economics, K. U. Leuven, 2003

Ege, I., – The relationship between insurance sector and economic growth: an econometric analysis, International Journal of Economics and Research, volume 2(2), 2011

Grant, E. – The Social and Economic Value of Insurance, The Geneva Association (The International Association for the Study of Insurance Economics), Geneva/Basel, 2012

Headen, R. S., Lee J. F. – Life Insurance Demand and Household Portfolio Behavior,” Journal of Risk and Insurance 41(4) 1974,

aiss, P., Sumegi, K. – The Relation of Insurance and Economic Growth –A Theoretical and Empirical Analysis, EcoMod Conference, Hongkong, 2006

Insurance Europe, – European Insurance in Figures, Statistics Nr. 50, Decembrie, 2014

Insurance Europe – European Insurance – Key Facts, August, 2014

Institutul Național de Statistică , Comunicat de presă nr. 119/3 decembrie 2009

Institutul Național de Statistică – Produsul Intern Brut în Trimestrul III 2010, Comunicat de presă nr. 242, 2010

Institutul Național de Statistică, Produsul Intern Brut în Trimestrul I 2010, Comunicat de presă nr. 114, 2010.

Koklar, R. – Prediction of the insurance industry demand for a specific multinational company, European Scientific Journal, Volume 10, 2014

Legea nr. 32/2000 privid societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare

Li, D., Moshirian, F., Nguyen, P., Wee, T. – The Demand for Life Insurance in OECD, The Journal of Risk and Insurance, Volume 74, Issue 3, 2007

Matei, Gh., Preda, A. – Romanian Insurance Market – Road to Recovery After Financial Crisis, Annals of the University of Petroșani, Economics, Vol 12(3), Editura Universitas, Petroșani, 2012

Monea, M., Preda, A., Orboi, M.D. – Considerations on Effectiveness of Insurance Activity, Lucrări Științifice Management Agricol Seria I, Vol XIV, Editura Agroprint, Timișoara, 2012

Monea, M., Preda, A. – Considerations on Emergence and Development of Life Insurance on International Level, Lucrări Științifice Management Agricol Seria I, Vol XIV (3), Editura Agroprint, Timișoara, 2012

Monea, M., Preda, A. – Romanian Insurance Market: Size, Structure and Trends, 6th International Multidisciplinary Symposium “Universitaria SIMPRO 2014”, Field IX – Economics and Public Administration, Petroșani, 10-11 oct., Universitaty of Petroșani, Editura Universitas, Petroșani, 2014

Mossin, J. – Aspects of Rational Insurance Purchasing, Journal of Political Economy, Vol. 76, No. 4, Part 1, 1968

Organisation for Economic Cooperation and Development – Policy Issues in Insurance – Assessing the Solvency of Insurance Companies, No 4, 2003

Organisation for Economic Cooperation and Development – Policy Issues in Insurance – Environmental Risks and Insurance – A comparative analysis of the role of insurance in the management of environment-related risks, No 6, 2003

Organisation for Economic Cooperation and Development – Policy Issues in Insurance – Environmental Risks and Insurance – A comparative analysis of the role of insurance in the management of environment-related risks, 2003

Organisation for Economic Cooperation and Development – Policy Issues in Insurance – Insurance in the Baltic Countries, No 7, 2004

Organisation for Economic Cooperation and Development – The Impact of the Financial Crisis on the Insurance Sector and Policy Responses No. 13, OECD Publishing, 2011

Organisation for Economic Cooperation and Development –

Outreville, F. J. – Life Insurance Markets in Developing Countries, Journal of Risk and Insurance, nr. 63,1996

Preda, A. – Evoluția pieței asigurărilor în anul 2007, Lucrările Științifice al Simpozionului Internațional Multidisciplinar „Universitaria Simpro” , Secțiunea Științe Economice, Drept și Administrație, 16-17 octombrie, Editura Universitas, Petroșani, 2008

Preda, A. – The Unit-Linked Insurance- a Form of Long Term Economizing in the Context of Global Crisis, Conferinta Internationala Competitiveness and stability in the knowledge – based economy, Craiova, 4-5 nov. 2011

Preda, A., Monea, M. – Impact of the Financial Crisis on Life Insurance in Romania, Annals of the University of Petroșani, Economics, vol.XI (4), Editura Universitas, Petroșani, 2011

Preda, A., Monea, M. – The Unit-Linked Insurance- a Form of Long Term Economizing in the Context of Global Crisis, Annals of the University of Craiova, Economic Sciences Serie, Nr. 39, pp. 251-258, Editura Universitaria, Craiova, 2011

Preda, A. – Considerations regarding EU life insurance market, Annals of University of Craiova, Economic Sciences Serie, vol III, Editura Universitaria, Craiova, 2012

Preda, A., Gîrbaci, M. – Premiums calculation for life insurance, Annals of the University of Petroșani, Economics, Vol 12(3), Editura Universitas, Petroșani, 2012

Preda, A. – Study concerning Romanian insurers solvency, Lucrările Științifice al Simpozionului Internațional Multidisciplinar „Universitaria Simpro”, Secțiunea Științe Economice, Drept și Administrație, Editura Universitas, Petroșani, 2012

Preda, A. – Efficiency of the insurance activity: insurer vs insured, Annals of University of Craiova, Economic Sciences Serie, vol I, Editura Universitaria, Craiova 2013

Preda, A., Monea, M. – Comparative analysis and the place of Romania on insurance global market, Annals of the University of Petroșani, Economics, vol.13(2), Editura Universitas, Petroșani, 2013

Preda, A., Monea, M. – How Affected Was World Insurance Market by Global Crisis?, Annals of the University of Petroșani, Economics, vol.13(2), Editura Universitas, Petroșani, 2013

Preda, A., Monea, M. – The Analysis of Gross Written Premiums in the Major Regions of the World, Before, During and After Financial Crisis, 6th International Multidisciplinary Symposium “Universitaria SIMPRO 2014”, Field IX – Economics and Public Administration, Petroșani, 10-11 oct., Universitaty of Petroșani, Editura Universitas, 2014

Preda, A., Monea, M. – Worldwide Analysis of Insurance Density and Penetration in the Financial Crisis Context, 14th International Scientific Conference of the Romanian-German, University of Sibiu & Wilhelm Löhe Hochschule für Angewandte Wissenschaften from Fürth, Diakonie Neuendettelsau, Germany, International Management Institute (IMI-NOVA), Moldova and Universite Paris 13, France, Sibiu, România, 30-31 oct, 2014, publicată în volumul Social Entrepreneurship in the Context of the Post-Crisis Period and the Implementation of the Europe 2020 Sstrategy, Burg Publishing House, Sibiu, 2014

Preda, A., Monea, M., – Analysis of the Demand for Life Insurance in Jiu Valley Region (Romania), Institutul Internațional de Management (IMI-NOVA), Conferința Internațională "Internaționalizarea și profesionalizarea învățământului superior: realizări și perspective", 23-24 aprilie, Chișinău, Republica Moldova, 2014

Preda, A., Monea, M. Cioara, I. – Study Regarding Life Insurance Need of Workers in the Jiu Valley Mining Area, Reports of the XXIII International Scientific Symposium "Miner's Week – 2015", Mining gas and oil geology, geophysics and surveying, Moscova, Rusia, Seminar №9 Finance and Management of Mining, 2015

Preda, A., Monea, M., Matei, Gh. – Correlational analysis of the demand for life insurance, Conferința Internațională Științifico-Practică, ediția a X-a Creșterea Economică în Condițiile Globaliz ării, Institutul Național de Cercetări Economice, Chișinău, Republica Moldova, 2015

Skipper, H. Jr. – Foreign Insurers in Emerging Markets: Issues and Concerns” Center for Risk Management and Insurance, Occasional Paper 9, 1997

Swiss Re – World Insurance in 2005, Moderate Premium Growth, Attractive Profitability, Annual Reports, Swiss Re, Sigma No 5, Zurich, Switzerland, 2006

Swiss Re – World Insurance in 2006, Premiums Came Back to Life, Annual Reports Swiss Re, Sigma No 4, Zurich, Switzerland, 2007

Swiss Re – World Insurance in 2007, Emerging Markets Leading the Way, Annual Reports Swiss Re, Sigma No 3, Zurich, Switzerland, 2008

Swiss Re – World Insurance in 2008, Life Premiums Fall in the Industrialised Countries, Strong Growth in the Emerging Economies, Annual Reports Swiss Re, Sigma No 3, Zurich, Switzerland, 2009

Swiss Re –World Insurance in 2009, Premiums Dipped, but Industry Capital Improved, Annual Reports Swiss Re, Sigma No 2, Zurich, Switzerland, 2010

Swiss Re –World Insurance in 2010, Premiums Back to Growth – Capital Increases, Annual Reports Swiss Re, Sigma No 2/2011, Zurich, Switzerland, 2011

Swiss Re – World Insurance in 2011, Annual Reports Swiss Re, Sigma Nr. 3, Zurich, Switzerland, 2012

Swiss Re – World Insurance in 2012. Progressing on the Long and Winding Road to Recovery, Annual Reports Swiss Re, Sigma Nr 3, Zurich, Switzerland, 2013

Thorsten B., Webb, I. – Economic, Demographic, and Institutional Determinants of Life Insurance Consumption across Countries. World Bank Economic Review, volume 17, 2003

World Bank, Annual Report, 2009

World Bank Annual Report, 2010

Würmli, H.P. -The Invisible Hand of Insurance, Risk Management Newsletter, No. 49, The Geneva Association, Geneva, 2011

.

C. Adrese de internet

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) – www.asfromania.ro

Banca Națională a României – www.bnro.ro

Biroul Central de Statistică -Centraal Bureau Voonr de Statistiek, http://statline.cbs.nl

Bureau of Labour Statisticks, www. data.bls.gov/timeseries/LNS14000000

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) – www.csa-isc.ro

HFA-DB – European for all Database -www.data.euro.who.int/hfadb/

Institutul Național de Statistică – www.insse.ro

Revista Primm – www.primm.ro

Revista de specialitate Insurance Profile – www.insuranceprofile.ro

Swiss Re Sigma – http://www.swissre.com/

Ziarul Financiar – www.zf.ro

World Bank Group – http://www.worldbank.org/

www.1asig.ro

http:// www.asigurare.md./ro/content/181

www.aegon.ro

http://apps.who.int/ghodata/?vid=10012

http://ars.iledefrance .sante.fr

http://www.archive.official-documents.co.uk/document/doh/newnhs/contents.htm

http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0006/115485/E94018.pdf

http://stats.oecd.org

http://www.reuters.com/article/idUSTRE65M0SU20100623

http://www.sochealth.co.uk/history/NIA1911.htm

http://www.un.org/millenniumgoals

http://www.unitaid.eu

http://www.usatoday.com/news/health/2010-02-04-health-care-costs_N.htm

http://www.who.int/governance/eb/constitution/en/index.html

http://www.who.int/nha/country/en

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2186rank.html

www.ahip.org

www.ama-asn.org

www. ec.europa.eu

www.worldbankdata/Intidators/unemploymentrate

www.eprimm.ro

www.actuaries.org

http://asigurari-pensii.ing.ro/Asigurari-Pensii/cine_suntem/despre_noi.html

www.baar.ro/istoria_asigurarilor_inlume.html

http:wwwdoctorul financiar.com/asigurarideviata

http://www.asigura.ro/life/life_learn.shtml

www.worldbankdata/Intidators http://www.ziare.com/bani/asigurari/companiile-de-asigurariobligate-sa-respecte-egalitatea-dintre-bărbati-si-femei-1078729

Minerii şi energeticienii cer asigurări de viaţă

http://www.mbaskool.com/fun-corner/top-brand-lists/9823-top-10-insurance-companies-in-the-world-2014.html?start=1

http://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/asigurari/PIATA-EUROPEANA-A-ASIGURARILOR21.php

https://dexonline.ro/definitie/asigurare

http://www.asigurariledeviata.ro/riscuri-acoperite.html

http://ec.europa.eu/commission_barroso/president/pdf/Comm_20081126.pdf

D. Aplicații informatice

Eviews 8.00

IBM SPSS Statistics 20

Mathcad 1.3.

INDEXUL TABELELOR

PAG.

INDEXUL FIGURILOR

PAG.

LISTA LUCRĂRILOR ȘTIINȚIFICE

1 Articole/lucrări științifice publicate in reviste indexate BDI

Proceedings-uri ale conferințelor internaționale din străinătate

D. Proceedings-uri în conferințe internaționale din țară