ȘCOALA DOCTORALĂ DE TEOLOGIE ISIDOR TODORAN [631064]

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
ȘCOALA DOCTORALĂ DE TEOLOGIE „ISIDOR TODORAN”

TEOLOGIA CREAȚIEI ÎN GÂNDIREA
PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE ȘI
CONCEPȚIILE COSMOLOGICE MODERNE
Rezumatul Tezei de doctorat în Teologie

Coordonator Științific:
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ică
Doctorand: [anonimizat]. Ciprian Florin Apetrei

Cluj-Napoca
2011

Cuprins
Introducere ……………………………………………………………………………………………….. p.
Preliminarii ………………………………………………………………………………………………. p.
Date biografice despre P\rintele Dumitru St\niloae…………………………………………. p.Personalitatea teologic\ a P\rintelui Dumitru St\niloae……………………………………. p.Locul P\rintelui Dumitru St\niloae în teologia româneasc\
[i teologia ortodox\ contemporan\………………………………………………………………. p.
Partea I.
Teologia crea]iei în gândirea P\rintelui Dumitru St\niloae …………… p.
Capitolul I.
Crearea lumii v\zute [i nev\zute
1. Teologia crea]iei în Sfânta Scriptur\ [i la Sfintii P\rin]i……………………………….. p.
2. Crearea lumii în planul lui Dumnezeu din veci…………………………………………… p.3. Sfânta Treime [i crearea lumii din nimic [i în timp………………………………………. p.4. Motivul [i scopul crea]iei………………………………………………………………………….. p.5. Lumea ca dar al iubirii Sfintei Treimi…………………………………………………………. p.6. Lumea – oper\ ra]ional\ a lui Dumnezeu. Ra]iunile lucr\rilor
[i rela]ia lor cu Dumnezeu Logosul Creator………………………………………………….p.
7. Crearea omului dup\ chipul [i asem\narea lui Dumnezeu
[i rela]ia sa special\ cu Dumnezeu [i lumea creat\………………………………………. p.
8. Crearea lumii nev\zute a îngerilor [i rolul lor
în sus]inerea progresului spiritual al binelui `n lume…………………………………….. p.
9. C\derea îngerilor r\i [i rolul lor în c\derea omului
[i sus]inerea r\ului în lume………………………………………………………………………… p.
Capitolul II.
Crea]ia lumii sus]inut\ prin pronia divin\
1. Cele trei aspecte ale proniei divine…………………………………………………………….. p.
2. Iisus Hristos Pantocratorul………………………………………………………………………….p.3. Restaurarea omului [i a crea]iei în Iisus Hristos
Logosul Creator [i Mântuitor…………………………………………………………………….. p.1 – 3
4 – 42
4 – 1112 – 31
31 – 42
43 – 257 44 – 213
44 – 7171 – 8182 – 104105 – 118119 – 136
136 – 161161 – 188188 – 198198 – 213
214 – 257
214 – 223224 – 236
236 – 257…………………………….p.
…………………….p.

Partea II
Concep]iile cosmologice moderne ……………………………………………………….. p.
Capitolul III.
Privire istoric\ asupra cosmologiei autonome
de la primele începuturi pân\ ast\zi
1. Concep]iile cosmologice în antichitate……………………………………………………….. p.
2. Concep]iile cosmologice în Evul Mediu……………………………………………………… p.3. Schimbarea viziunii ptolemeice geocentrice despre lume
în cosmologia epocii Rena[terii [i epoca Modern\……………………………………….. p.
4. Primele începuturi de predare a cosmologiei moderne în [colile patriarhale
[i Academiile Domne[ti din }ara Româneasc\ [i Moldova…………………………… p.
5. Cosmologia în epoca Iluminismului `n spa]iul elen……………………………………….p.6. Cosmologia în epoca Modern\…………………………………………………………………… p.
Capitolul IV .
Cosmologiile evolu]ioniste din punct de vedere ortodox
1. Darwinismul [i ateismul dialectic………………………………………………………………. p.
2. Teoria „Bing-bang-ului“ [i dezvolt\rile sale în secolul XX……………………………. p.3. Evolu]ionism [i crea]ionism………………………………………………………………………. p.4. Cosmologia lui Teilhard de Chardin din perspectiv\ [tiin]ific\
[i dogmatic\ ortodox\……………………………………………………………………………….. p.
5. Cosmologia teonom\ patristic\ în interpretarea P\rintelui Dumitru St\niloae
fa]a de cosmologiile ra]ionaliste autonome…………………………………………………..p.
Concluzii. …………………………………………………………………………………………………. p.
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………….p.
I. Izvoare…………………………………………………………………………………………………….. p .
II. Dic]ionare, Enciclopedii…………………………………………………………………………….p.III. C\r]i, studii [i articole………………………………………………………………………………p.
Declara]ie …………………………………………………………………………………………………. p.
Curiculum Vitae ………………………………………………………………………………………..p.258 – 454
259 – 359
259 – 272272 – 283
284 – 305305 – 325
325 – 346346 – 359
360 – 454
360 – 373
374 – 386386 – 415
415 – 445445 – 454455 – 462
463 – 490
463 – 466466466 – 490491492-493…………………………p.
………..p.

Cuvinte cheie

1. Dumnezeu
2. Iisus Hristos
3. Biblia, Sfânta Scriptură
4. Sfinții Părinți
5. Sfânta Tradiție
6. Teologie
7. Stăniloae
8. Știință
9. Cosmologie
10. Teonom
11. Autonom
12. Creație
13. Creaționism
14. Evoluționism
15. Lume
16. Timp
17. Raționalism
18. Om

1

Introducere

Părintele Dumitru Stăniloae s -a preocupat întreaga sa viață cu studierea teologiei și ne -a
lăsat o operă vastă, bogată și profundă. Opera sa este o sinteză neopatristică creatoare, în care
dogmele credinței, viața liturgică și experiența mistică a Bisericii se întrepătrund și se
evidențiază reciproc . Constantă esențială a gândirii sale teologice este înțelegerea teologiei ca
știință a mântuirii și a vieții veșnice1. Astăzi, teologia Părintelui Dumitru Stăniloae înseamnă
redescoperirea teol ogiei patristice și deschiderea spre dialogul dintre teologie și știință a
gânditorului creștin. În contextul actual al discuțiilor privind originea lumii și a omului teologia
despre crearea lumii a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae este esențială.
Constatăm că trăim un prezent impregnat de efortul persistent și sistematic de descriere și
de înțelegere a Universului în care trăim .2 Opera marelui nostru teolog cheamă Biserica la un
dialog în profunzime cu gândirea contemporană, îndeosebi cu savanții. Pentru Părintele Stăniloae
Biserica, astăzi, trebuie să aibă „o teologie preocupată de punerea în evidență a destinului
umanității și a sensului istoriei care nu poate evita contactul cu lumea în care oamenii își trăiesc
în mod real viața. De aceea, teolog ia ortodoxă a devenit – împreună cu cea occidentală – o
teologie a lumii, revenind prin aceasta la tradiția Părinților Răsăriteni care au avut o viziune
asupra cosmosului recapitulat în Dumnezeu. Din acest punct de vedere, cea mai importantă
problemă a teo logiei ortodoxe de mâine va fi să reconcilieze viziunea despre cosmos a Părinților
cu cea care conturează ca rezultat al științelor naturale… Teologia trebuie să rămână deschisă
pentru a cuprinde atât umanitatea, cât și cosmosul; trebuie să ia în calcul și aspirațiile întregii
omeniri, și rezultatele științei și tehnologiei moderne‖3.
Abordarea Teologiei creației în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae și concepțiile
cosmologiei moderne este de mare importanță pentru a vedea cum gândește pe baza teologiei
patristice cel mai mare teolog al secolului XX în ceea ce privește cosmologia creștină și cum
interacționează aceasta cu gândirea științifică de astăzi care își are fundamentul în concepțiile

1 Cf. Înaltpreasfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teologia -știința a mântuirii și a vieții veșnice în gândirea
Părintelui Stăniloae , în Teologie și Viață , nr. 7 -12, Ed. Trinitas, Iași, 2002, p. 23.
2 Cf. Dr. Adrian Lemeni, Răzvan Ionescu, Teologie Ortodoxă și Știință , Ed. IBMBOR, București, 2007, p. 7.
3 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Theology and the Church , pp. 224, 226 (1980), apud. Nesteruk, Alexei, Universul în
comuniune – Către o sinteză neopatristică a teologiei și științei , Ed. Curtea Veche, București, 2009.

2
cosmologice moderne. În teza de doctorat am preze ntat mai întâi , în prima parte, teologia
creației în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae , iar apoi, în a doua parte concepțiile
cosmologice moderne . La final am arătat modul în care cosmologia teonomă patristică a
Părintelui Dumitru Stăniloae deschide noi perspective în dezbaterile cosmologice actuale.
Preliminarii
În Preliminarii am prezentat sub forma a trei subcapitole: 1. Date biografice despre
Părintele Dumitru St ăniloae , 2. Personalitatea teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae, 3.
Locul Părintelui Dumitru Stăniloae în Teologia românească și Teologia Ortodoxă
Contemporană . Numele Părintelui Stăniloae este întâlnit în mod inevitabil de oricine este
interesat de viața teologică a Bisericii Ortodoxe în general , sau a Ortodoxiei Românești în
special. Din cele mai diferite părți ale lumii tot mai mulți teologi accentuează măreția și
importanța teologiei Părintelui Stăniloae .4 În 1981, în I ntroducerea la traducerea franceză a
câtorva din studiile Părintelui Stăniloae despre Rugăciune lui Iisus și experiența Duhului Sfânt ,
binecunoscutul teolog și scriitor ortodox, Olivier Clément, spunea că „Părintele Stăniloae este
cu siguranță cel mai m are teolog ortodox contemporan, și cu timpul, atunci când opera sa va fi
tradusă în limbile occidentale, va deveni limpede faptul că aceasta e una din cele mai mari
creații ale gândirii creștine din a doua jumătate a secolului XX‖5. Primul contact cu operele
Părintelui Stăniloae, în ordinea cronologică a apa riției acestora dezvăluie un limbaj, o gândire
care nu se mai înscrie într -o obosi toare stereotipie scolastică, în scheme depășite cultural.
Dimpotrivă, gândirea sa este una vie, antrenantă, nutrită la ma rile creații teologice și filosofice
ale vremii, mai ales din aria germană și franceză a culturii occidentale. O privire și, eventual, o
lectură măcar în parte a bibliografiei care stă la baza operei teologului nostru ne arată
familiaritatea sa cu limbajul filosofico -cultural al vremii pe care a transpus, a transcris temele,

4 Maciej Bielawski, Părintele Stăniloae, o viziune filocalică despre lume, trad. de diac. Ioan Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 9
5 Olivier Clément, Prefazione, în Dumitru Stăniloae, La preghiera di Gesùe la Spirito Sancto. Meditationi teologiche, Roma,
1988, p. 9, apud Ibidem, v. Nicolae Moșoiu, Taina prezenței lui Dumnezeu în viața umană. Viziunea creatoare a Părintelui
Profesor Dumitru Stăniloae, Ed. paralela 45, Colecția Cartea reli gioasă, Seria Studii teologice, Cluj -Napoca, motto
Introducere, p.11; v. de asemenea: Prefață Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului
Sfânt, cuvânt înainte de Arhimandrit Gheorghios Grigoriatul, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 11; Idem, În memoriam, Dumitru
Stăniloae (1903 -1993), în Contacts, nr. 164 (1993), p. 293 -302; Pr. Pof. Ion Bria, Hommage au Père Prof. Dumitru Stăniloae
pour son 75 -e anniversaire, în Contacts, nr. 31 (1979), p. 64 -74; Kallistos Ware, Prefață la D umitru Stăniloae, The
experience of God, Holy Cross Orthodox Press, Brookline, Massachusetts, 1994; John Meyendorff, Prefață la Dumitru
Stăniloae, Theology and the Church, St. Vladimir’s Semianary Press, New York, 1980; Andrew Louth, The Orthodox
Dogmatic Theology of Dumitru Stăniloae, în Modern Theology, vol.13, nr. 2, aprilie 1997, Blackwell Publishers, Oxford, p.
253-267; Rowan William, Eastern Orthodox Theology, în vol. The Modern Theologians. An Introduction to Christian
Theology în the twentieth centu ry, 2nd edition, edit. Ley David Ford, University of Cambridge, Blackwell Publishers, Oxford,
1997, în spec. p. 511; Jurgen Moltmann, Prefața la Dumitru Stăniloae, Orthodoxe Dogmatik, Cologne/Gutersloh, 1985.

3
ideile, formulele teologice creștine, ortodoxe în special. Stu diile din țară și ulterior cele din
străinătate, relațiile cu personalități remarcabile ale teologiei ortodoxe și catolice sau
protestante au făcut ca această operă teolo gică particulară să fie cunoscută și să aibă o valoare
universal creștină.6 Aceasta se explică prin viziunea sa în strânsă relație cu „întreaga literatură
teologică dog matică ortodoxă ecumenică, cu cea inte rconfesională, cât și cu cea filosofică care
se dovedește un auxiliar prețios pentru aprofundarea unor teme teologice din domeniul
creației, al antropologiei, al relației omului cu societatea și cu lumea‖7.
Prima întrebare pe care o suscită opera de excepț ie a Părintelui Stăniloae este în legătură cu
sursele gândirii sale. Acestea sunt: Sfânta Scriptură, operele Sfinților Părinți experiența
liturgică trăită în Biserica Ortodoxă, suferințele prin care a trecut și, în mod special, harisma
teologului. În teolo gia Părintelui Stăniloae metoda sa este analogică, adică experiența
teologului cu teologia sa nu este decalată în raport cu comuniunea ontologică dintre Dumnezeu
și ființa umană, dintre energiile necreate și lumea creată8. Teologia sa este una a iubirii și a
comuniunii personale. Gândirea teologică a Pr. Prof. Dumitru Stăniloae poate fi structurată în
câteva idei -matrice, care străbat întreaga sa activitate teologică .9 O primă idee care sintetizează
și precizează întreaga sa gândire teologică poate fi indicată printr -un singur nume sau prin
două cuvinte: Iisus Hristos , adică Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră. A doua
idee centrală este raționalitatea creației și omul chip al lui Dumnezeu . O altă idee -cheie es te
cea de transparență: transparența lui 'Hristos în Biserică, în creație și transparența Bisericii
pentru Hristos, transparența Bisericii în Tainele ei, transparența lui Hristos în creștin și
transparența creștinului pentru Hristos. Această transparență e ste rezultatul lucrării harului lui
Dumnezeu în viața Bisericii și a omului, și al energiilor divine necreate în lumea întreagă. Prin
Taine Hristos se prelungește în Biserică, Trupul Său, și în mădularele acestui Trup deschizând
pe unii altora și pe toți l ui Dumnezeu și lumii.10 Cu ideea de transparență este conjugată, în
gândirea Părintelui Stăniloae ideea de responsabilitate și coresponsabilitate . Aceste câteva idei –
cheie desprinse din gândirea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae sunt, toate, implicații și

6 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Repere ale gândirii și operei Părintelui Academician Dumitru Stăniloae, în Teologie și Viață, nr. 7 –
12, Ed. Trinitas, Iași, 2002, p. 46.
7 Pr. Prof. Dumitru Radu, Coordonate și permanențe teologice în opera Părintelui Acad. Dumitru Stăniloae, în Persoană și
Comuniune, Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae (1903 -1993), Volum tipărit cu
binecuvântarea I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei, din inițiativa Pr. Prof. decan Dr. Mircea Păcurariu
sub îngrijirea Di ac. Asist. Ioan Ică jr., Ed. și tiparul Arhiepiscopiei ortodoxe Sibiu, 1993, p. 1 -3.p. 139.
8 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Metoda “teologică” a Părintelui Stăniloae , în Ortodoxia , nr. 3 -4, 2003, București, p. 47.
9 Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Părintele Prof. Dr . Dumitru Stăniloae la 80 de ani , în S.T., nr. 9 -10, 1983, București, p. 690.
10 Ibidem, p. 693.

4
explicitări ale adevărului central: Iisus Hristos, Mântuitorul, în care se cuprind și prin care se
revelează celelalte adevăruri ale credințe i noastre creștine ortodoxe despre Dumnezeu și
mântuirea omului.11 Spiritualitatea filocalică este un alt obiectiv spre care s -a îndreptat
Părintele Profesor Stăniloae, care ne -a oferit și suportul aces teia în bogata literatură teologică
filocalică dată î ntr-o frumoasă tra ducere românească, însoțită de un bogat comentariu teologic,
în care sunt evidențiate și aprofundate sensurile duhovnicești ale adevărurilor de credință.
Preocupările teologice permanente ale Părintelui Stăniloae sunt: hristologia trinit ară și
cosmică, conformitatea planului de mântuire cu esența Sfintei Scripturi, a spiritualității liturgice
și filocalice având ca fundament învățătura Apostolilor și a Sfinților Părinți. În comuniune de
gândire cu Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți ai Bise ricii au arătat că lumea însăși a fost creată
pentru a fi mediul de manifestare a Tainei întrupării lui Hristos, prin care se dă omului și
cosmosului sensul ultim al lor: participarea la viața și fericirea veșnică ale lui Dumnezeu12.
Teologia Părintelui Stă niloae este o teologie doxologică, de laudă și preamărire a lui
Dumnezeu și a lucrării Lui creatoare și mântuitoare, unită în același timp cu mulțu mirea ce i se
aducea pentru aceasta.13
Părintele Dumitru Stăniloae, în demersul lui teologic, acceptă și trăiește foarte profund
ceea ce învață și trăiește Biserica; teologhisește ca membru al Bisericii și, mai mult, ca preot al
acesteia. Are întotdeauna certitudinea că exprimă Biserica și este convingător pentru cititorii lui
din acest punct de vedere. Are î nsă curajul de a propune cu succes în teologia lui lucruri cu totul
noi. Adâncește adevărul, plecând întotdeauna de la problemele majore ale lumii contemporane.
Teologhisește folosind mijloace de exprimare și structuri de gândire actuale. Teologhisește
compunând cutremurătorul poem al iubirii lui Dumnezeu. Astfel, teologia lui izvorăște din viața
lui în Hristos, din viața lui liturgică, se hrănește din teologia Părinților, este îndrumată foarte clar
de Sfântul Duh și se articulează plecând întotdeauna de la problemele contemporane ale omului
și ale lumii.14 De aceea, pe bună dreptate, Părintele Stăniloae, este considerat ca unul dintre cei
mai de seamă gânditori creștini din lume, un Părinte al Ortodoxiei din secolul XX -lea, iar
Părintele John Meyndorff spune a că „este cel mai mare teolog ortodox din întreaga lume‖15.

11 Ibidem , p. 694.
12 Înaltpreasfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, op.cit., p. 27 -28.
13 Pr. Dr. Ioan Ioniță, Teologia ca experiență a misterului divin, în Părintele Dumitru Stăniloae în conștiința contemporanilor.
Mărturii, evocări, amintiri, Ed. Trinitas, Iași, 2003, p. 226
14 Prof. Dr. Stylianos Papadopoulos, Cel mai mare teolog ortodox al întregii creștinătăț i în veacul al XX -lea, în Candela
Moldovei , nr. 12, 2005, p. 28.
15 Pr. Dr. Ioan Ioniță, op. cit., p. 224

5
Partea I -a
Teologia creației în gândirea Părintelui Stăniloae
În prima parte a tezei de doctorat am abordat teologia creației în gândirea Părintelui
Dumitru Stăniloae structurată în două capitole, primul cu referire la crearea lumii văzute și
nevăzute și al doilea la creația lumii susținută prin pronia divină.
Capitolul I
Crearea Lumii văzute și nevăzute
I. 1 Teologia creației în Sfânta Scriptură și la Sfinții Părinți
Teologia creației în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae se fundamentează pe Sfânta
Scriptură și învățătura de credință a Sfinților Părinți. Pentru Părintele Profesor referatul
scripturistic din Cartea Facerii este fundamental, iar explicarea acestuia în teologia Părinților
Bisericii este călăuza noastră pentru înțelegerea ortodoxă a cosmologiei creștine , centrată pe cele
două dimensiuni fundamentale, cea trinitară și cea hristologică, care reprezintă specificul gândirii
Părintelui Stăniloae . În exprimarea gândirii sale teologice despre crearea lumii Părintele
Stăniloae s -a folosit în primul rând de textele patristice ale Sfântului Maxim Mărturisitorul,
Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul ș. a., ar ătând că lumea
este o operă rațională a lui Dumnezeu. Plecând de aici, Părintele Stăniloae subliniază că pentru
Sfinți i Părinți existența creată este fundamentată în voința lui Dumnezeu care aduce toate la
existență, din nimic, în timp. În teologia sa Pări ntele Profesor Dumitru Stăniloae se conduce de
metoda Sfinților Părinți arătând că învățătura Bisericii trebuie înțeleasă în spiritul Părinților.16
Întreaga sa cosmologie se bazează ferm pe tradiția apostolică, așa cum este ea interpretată
de Părinți, cons tituindu -se într -o veritabilă sinteză neopatristică a teologiei creației. În acest sens
pentru Părintele Stăniloae, scriitorii patristici sunt tratați ca și cum ar fi contemporani, ca martori
vii a căror mărturie cere din partea noastră o continuă autoexam inare și regândire, având în
vedere preocupările zilei de azi.17 În teologia creștină contemporană este meritul Părintelui
Stăniloae de a fi preluat, dezvoltat și adâncit învățătura Sfinților Părinți despre crearea lumii.18
Părintele Dumitru Stăniloae justifică apologetic învățătura creștină despre creația lumii din nimic
pe baza gândirii patristice . Astfel, își construiește poziția împotriva oricăror tendințe moniste sau

16 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. IBMBOR, București, 1987, Vol. I, p. 7.
17 Kalistos Ware, Episcop de Dokleia, Experiența lui Dumnezeu în „Teologia Dogmatică‟ a Părintelui Dumitru Stăniloae, în
Ortodoxia , nr. 3 -4, 2003, București, p. 42 -43.
18 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie și Spiritualitate, Ed. Basilica, Buc., 2010, p. 90.

6
materialiste, care tind să facă lumea un absolut în ea însăși și să limiteze astfe l orizontul
existenței, la dimensiunea materială și vizibilă. Cel mai important , pentru Părintele Stăniloae în
interpretarea textului din Cartea Facerii sunt operele Sfinților Părinți care le comentează p entru a
da un răspuns problemelor arzătoare ce țin d e teologia creației. Părinții apologeți, confruntându –
se cu concepțiile antice despre lume, care erau tributare fie dualismului , fie panteismului s-au
străduit să impună doctrina creației din nimic, distincția ontologică dintre Creator și creație19.
Textele patristice sunt pentru Părintele Stăniloae stâlpii teologiei creației în gândirea sa
fundamentată scripturistic.
I.2 Crearea lumii în planul lui Dumnezeu din veci
În expunerea gândirii sale teologice referitoare la actul creației Părintele Stăniloae nu
caută să fie originar, ci mai degrabă profund și simplu. Vorbind despre primul moment al
creației, care -și găsește originea în cea mai intimă mișcare a voinței lui Dumnezeu (pe cât e cu
putință omului să o pătrundă și să o înțeleagă), Părintele Stăniloae c aută adevărata natură a
întregii realități create. Dumnezeu a creat lumea potrivit planului pe care l -a gândit din eternitate,
în care se cuprinde raționalitatea generală a celor create, cu toate genurile și speciile lor
particulare, concepute în mod unita r.20
După cum arată părintele Stăniloae, lumea a fost creată și s -a dezvoltat prin dirijarea
exercitată de Dumnezeu asupra energiilor ei componente, potrivit gândirii Sale veșnice, până ce,
printr -o lucrare specială a lui Dumnezeu, a fost format atât organismul biologic al omului, cât și
sufletul lui rațional, ca ființă zidită după chipul Creatorului și învestită cu puterea harului necreat,
prin suflarea lui Dumnezeu21.
În viziunea Părintelui Stăniloae lumea a ieșit din mâna lui Dumnezeu și se va întoar ce
acolo, fără a părăsi niciodată spațiul iubitor dintre aceste două mâini. Reflecția asupra acestui
―început‖ îl conduce pe Părintele Stăniloae la o altă concluzie, care respinge orice formă de
deism ce consideră lumea creată de Dumnezeu, dar lăsată pe se ama propriilor sale energii și
istorii. Acest argument e dezvoltat de Părintele Stăniloae, când discută despre energiile divine.
Aceeași intuiție e implicată și atunci când se referă la categoria ―timpului dinainte de timp‖ sau a
―începutului înainte de în ceput‖, în care Dumnezeu a gândit dinainte toate lucrurile în
dezvoltarea lor finală, în evoluția lor, în ceea ce vor deveni ele.

19 Cf. Dr. Adrian Lemeni, Sensul Eshatologic al Creației , Ediția a doua revizuită, Ed. Asab, București, 2007, p. 100 – 113.
20 Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator , Ed. IBMBOR, București, 2005, p. 98
21 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăn iloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă vol. I, p. 334.

7
Părintele Stăniloae subliniază de asemenea că actul creației nu a avut loc dintr -o
necesitate exterioară sau interioară a lu i Dumnezeu, ci din libertatea, iubirea și bunătatea Sa
potrivit planului Său etern. El spune: ―Părinții au scos în evidență bunătatea lui Dumnezeu ca
motiv al creației, pentru a o opune ideii că Dumnezeu a creat lumea dintr -o necesitate internă,
care duce și ea la panteism‖22.
Pentru Părintele Profesor Dumitru Stăniloae lumea a fost creată de Dumnezeu după un
plan cugetat în sânul Sfintei Treimi din veci. Această cugetare nu este o necesitate a ființei
dumnezeiești, iar lumea a fost cugetată de Dumnezeu împreună cu timpul, din veci, nu dintr -o
necesitate a ființei Lui, ci din voia Lui. Dumnezeu a voit liber să cugete din veci la planul
creației, și a hotărât liber să o facă precum a cugetat -o, când a voit. Ieșirea Sa iconomică, prin
kenoză, se face după l ucrare, nu după ființă . Într-o propoziție sintetică, pe baza gândirii în cheia
patristică a Părintelui Stăniloae, putem afirma că lumea este creată din iubire de întreaga Sfânta
Treime în urma planului lui Dumnezeu din veci.
I.3 Sfânta Treime și crearea l umii din nimic și în timp
În gândirea teologică a Părintelui Stăniloae locul central îl ocupă dogma trinitară făcând
dependente de aceasta toate celelalte învățături de credință.23 Din această perspectivă putem
afirma că teologia Părintelui Stăniloae este trinitară. Pentru el dogma despre Sfânta Treime nu
este o simplă învățătură formală acceptată datorită autorității sinodalității ecumenice a Bisericii,
ci are o semnificație crucială pentru fiecare dintre noi afectând felul în care ne privim pe noi
înșine și unii pe alții. Sfânta Treime este plenitudinea persoanei în comuniune24, pentru Părintele
Stăniloae Sfânta Treime este creatoarea, mântuitoarea, și ținta veșnică a tuturor
credincioșilor.25În acest sens pentru marele nostru teolog Sfânta Treime este existență
desăv ârșită, creatoare și proniatoare a lumii și a omului, ca mântuitoare a noastră a tuturor și ca
țintă veșnică a tuturor, iar pe toate acestea le cuprinde într -o imagine de înaltă elevație teologică
și spirituală, duhovnicească, ce se impune cu necesita te cr edinței și trăirii creștin e autentice.26
Dumnezeu este existență desăvârșită, pentru că este și Unul și Trei, în același timp . 27Părintele
Stăniloae spune: „Infinitatea existenței desăvârșite și infinitatea unui tată care se dăruiește din

22 Ibidem , p. 337.
23 Pr. Conf. Dr. Ștefan Buchiu, Cosmologia în opera Părintelui Stăniloae și implicațiile ei ecologice , în Ort., nr. 3 -4, 2003,
București, p. 34.
24 Kallistos Ware, op. cit., p. 54.
25 în Ortodoxia , nr. 2. p. 14 -42
26 Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, O culme actu alizată a teologiei Patristice, în Ortodoxia , 1993, nr. 3 -4, p. 49.
27 Ibidem.

8
veci și până î n vec i unui Fiu cu bucuria Lui de a se dărui și a Fiului d e a-L primi; dar și cu
comuniun ea bucuriei (ca existență) unui al Treilea, în stare să cunoască printr -o experiență
proprie și egală toată dărnicia Tatălui însoțită de bucurie și toată primirea ei însoți tă de bucurie
către Fiul‖28. Viața de comuniune a Persoanelor Treimice este o viață în iubire și cu rodnicie.
Iubirea dintre Persoane ar fi închisă total dacă nu ar exista creația, ori un Dumnezeu închis total e
total transcendent, necunoscut, neiubitor, de aceea în aducerea de la neființă la ființă a întregii
creaturi, se oglindește însăși relația de comuniune intratrinitară și iubire a Sfintei Treimi. Sfânta
Treime înțeleasă ca taina supremei iubiri explică aducerea din nimic la existență a lumii și a
omului. Părintele Stăniloae arată că „în structura supremei iubiri interpersonale a Treimii este
dată nu numai unica posibilitate a creării altei forme de existență în favoarea unor alte persoane
conștiente, libere și iubitoare, ci și unica posibilitate de a fi mântuite aceste persoane când ele,
uzând rău de libertate, ies din legătura cu existența plenară și își diminuează și își schimbă în
mod chinuitor existența‖.29
Părintele Stăniloae prezintă 5 argumente ale creației din nimic și anume: ontologic,
gnos eologic, teologic, antropologic și cel al mișcării ca efect al cauzei prime.
Sfânta Treime este Creatoarea și Mântuitoarea noastră, după gândirea teologică a
Părintelui Dumitru Stăniloae, iar creația este adusă la existență ca o unitate armonioasă de cătr e
Sfânta Treime. De aceea dacă lumea și omul, dacă n -ar avea un început, n -ar fi din nimic, deci n –
ar fi opera exclusivă a libertății și iubirii lui Dumnezeu. Din această perspectivă lumea este
creată și are un început, iar sensul ei se împlinește în om. P ornind de la aceste constatări se poate
afirma că Dumnezeu Treime creează lumea din nimic, în timp , din iubire .
I.4 Motivul și scopul creației
Părintele Stăniloae afirmă în Teologia Dogmatică Ortodoxă că „după credința creștină,
lumea și omul au un început și vor avea și un sfârșit‖30. Pentru Părintele Stăniloae lumea trebuie
văzută între începutul și sfârșitul ei, de aceea nu poate vorbi despre început fără sfârșit, vede totul
în sinteză și aceasta est e una din caracteristicile gândirii sale.31 În acest sens referindu -se atât la
motivul, cât și la scopul creației, el unește începutul și sfârșitul.

28 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime Creatoarea și Mântuitoarea și ținta veșnică a tuturor credincioșilor , în
Ortodoxia , nr. 2, 1986, p. 14 -42.
29 Ibidem , p. 23 -24.
30 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică… vol. I, p. 226.
31 Maciej Bielawski, Părintele Stăniloae, o viziune filocalică despre lume, p. 155.

9
Motivul și scopul creației sunt unite în Dumnezeu. Părintele Stăniloae arată relația strictă
între Dumnezeu și lume. Așa cum nu poate concepe începutul lumii fără sfârșitul ei, tot astfel nu
este în stare să vadă lumea fără relația ei cu Dumnezeu, care este Cel ce garantează unitatea
dintre motivul și scopul creației. Pentru el creația nu a avut loc dintr -o nece sitate exterioară sau
interioară a lui Dumnezeu, ci din lib ertatea iubirea și bunătatea Sa .32
Iubirea dintre cele trei Persoane dumnezeiești este singura explicare a creării unei alte
existențe, decât cea proprie Lor, plenară și necreată dinainte de veci. Dumnezeu n -ar fi Creator
dacă n -ar fi bun, n -ar putea fi, dacă n -ar fi Persoană, în relație conștientă cu alte persoane, din
veci. N -ar fi creator, dacă n -ar fi Treime, dar și lumea n -ar fi creată, dacă n -ar exista un
Dumnezeu bun, conștient și liber33.
Părintele Stăniloae afirmă că „Dumnezeu a creat lumea dintr -un motiv și cu un scop‖34.
Dumnezeu creează lumea nu din necesitate, ci din bunătatea Lui, de aceea El a creat -o ca să o
facă părtașă de eternitatea Lui sau de comuniunea sa, nu prin ființa ei, ci prin har, prin
împărtășirea de ea. Sfânta Treime a creat lumea nu din necesitate, nu din obligație ci din
bunătate. În acest sens lumea trebuie înțeleasă ca dar, astfel această afirmație ne arată motivul
creării Universului. Crearea lumii din bunătatea lui Dumnezeu are ca scop ca și alte ființe să se
facă părtașe de iubirea Lui.
I. 5 Lumea ca dar al iubirii Sfintei Treimi
Lumea este după Părintele Stăniloae un dar al iubirii Sfintei Treimi făcut omului. Această
caracteristică a lumii ca dar al Sfintei Treim i definește relația dintre lume și om. Prin urmare,
fundamental în gândirea teologică a Părintelui Stăniloae este că lumea a fost creată de Dumnezeu
ca dar pentru om: „Potrivit credinței creștine, lumea a fost creată de Dumnezeu ca un dar pentru
oameni‖.35
Pentru Părintele Stăniloae lumea este darul lui Dumnezeu pentru noi oamenii în virtutea
realizării unui „dialog progresiv în iubire cu noi. Însă pentru aceasta trebuie ca și noi să
întoarcem lui Dumnezeu un dar. Însă omul nu are ce să dea lui Dumnezeu de l a sine. Dumnezeu
se bucură ca omul să renunțe la unele din darurile primite, întorcându -le […] Prin aceasta el arată

32 Cuvântarea Catehetică cea mare , PG. 45, col. 21, apud Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică… vol. I, p. 232.
33 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Sfânta Treime și creația lumii din nimic în timp , în Mitropolia Olteniei , nr. 3, 1987, p. 41.
34 Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. II, p. 232
35 Ibidem, vol. I., p. 234.

10
că recunoaște că toate le are de la Dumnezeu ca dar și -I aparțin Lui. Lumea arată în caracterul ei
de dar al lui Dumnezeu că ea nu este ult ima și absoluta realitate.36
Când se referă la crearea lumii ca dar a lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae, spune că:
―Dumnezeu ne arată nouă iubirea sa prin lumea ca dar pentru ca să realizeze un dialog progresiv
în iubirea cu noi‖37. Deci lumea este darul pe care Dumnezeu Îl face omului, un dar al iubirii
Sfintei Treimi, la care omul este chemat să răspundă cu iubire. Părintele Stăniloae arată că lumea,
având ca motiv al creației iubirea divină, este un dar al lui Dumnezeu pentru oameni.
I.6 Lumea – operă raț ională a lui Dumnezeu.
Rațiunile lucrărilor și relația lor cu Dumnezeu Logosul Creator
Un capitol de dogmatică și spiritualitate ortodoxă, la care se simte contribuția creatoare a
Părintelui Dumitru Stăniloae, este și cel referitor la raționalitatea lumii38. În acest sens el insistă
asupra faptului că raționalitatea lumii este de dragul omului și își găsește punctul culminant în
om. Deoarece progresul omului în cunoașterea înțelesurilor lucrurilor îi stimulează progresul în
comuniunea cu Dumnezeu și cu alții , responsabilitatea omului este de a descoperi noi sensuri sau
înțelesuri în lucruri.39
Raționalitatea creației permite omului să descopere rațiunile lucrurilor pentru folosul lui
material și pentru sensul spiritual al vieții și existenței lui. Părintele St ăniloae distinge, conform
scrierilor patristice, o dublă raționalitate: una materială sau biologică, fizică și alta spirituală.
Raționalitatea naturală este prima treaptă a scării pe care urcăm spre sensurile tot mai înalte ale
celor ce există. Lumea însăș i este definită de teologul român a fi ,,o realitate unitară rațională,
existând pentru dialogul interuman, ca o condiție pentru creșterea spirituală a omului, pentru
dezvoltarea umanității‖40.
Părintele Profesor a explicitat și dezvoltat, din punctul de vedere al raționalității creației,
învățături fundamentale ale unor Sfinți Părinți, între care Dionisie Areopagitul, Sfântul Grigorie
de Nyssa, Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Grigorie Palama, iar această contribuție
pornește de la elemente de term inologie și se dezvoltă în bogate nuanțări și detalii.41 Părintelui îi
revine însă, din punct de vedere teologic, meritul considerabil de a fi preluat moștenirea patris –

36 Ibidem .
37 Ibidem.
38 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Raționalitatea creației și implicațiile ei, în Ortodoxia nr. 3 -4 1993, p. 31 -35
39 Emil Bartoș, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloae, Ed. Inst. Biblic "Emanuel" din Oradea, 1999, p.
186-187.
40 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Raționalitatea creației și implicațiile ei , p. 237.
41Cf. Pr. Conf. Dr. Ioan Teșu, Lumea, Rugăciunea, și Asceza în teologia Părintelui Stăniloae, ed. Trinitas Iași, 2003, p. 42.

11
tică și de a fi pus în evidență atât valoarea rațiunii umane, dar și rațio nalitatea int erioară a
creației, precum și relația dintre ele, ambele ex presii ale relației naturale, care pornește de la om
și creație către Dumnezeu, diferit de revelația supranaturală, care pornește de la Dumne zeu la
om, aflându -i expresia ei deplină în Persoana l ui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat . 42
O altă contribuție remarcabilă a valorosului nostru teolog constă în sublinierea legăturii
interne dintre revelația naturală și cea supranatu rală.43 Prin afirmarea raționalității interne a
creației, Pă rintel e Stăniloae s -a opus drastic proce sului de secularizare al lumii44, afirmând cu
vigoare prezența lui Dumnezeu în creație și destinația eternă a omului prin comuniunea cu
Dumnezeu. Lumea a fost adusă la existență ca un „întreg armonios, susținut astfel de o
raționalitate unitară, care unește în ea rațiunile tuturor părților componente‖45.
Raționalitatea creației indică și ea, la fel ca raționalitatea lucrurilor, sau ca structura lor
spirituală, un mod general de reflectare a chipului lui Dumnezeu în cosmos. Acesta element
constitutiv al cosmologiei Părintelui Stăniloae evidențiază relația interioară, de maximă
intensitate, care leagă pe Dumnezeu — Sfânta Treime, cu lumea, în chip dist inct. Relaționalitatea
tuturor componentelor Cosmosului, dar și a lui ca întreg, justifică o dată mai mult teonomia
creației, faptul că lumea își are centrul de sprijin în Dumnezeu.46 Pentru Părintele Stăniloae
lumea ca natură se dovedește o realitate unitară rațională care există pentru dialogul interuman.
În acest sens raționalitatea creației permite omului să descopere rațiunile lucrurilor pentru
existența sa materială și spirituală.
I.7 Crearea omului după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu și relați a sa specială cu Dumnezeu și lumea creată
În opera teologică a Părintelui Stăniloae învățătura despre om ocupă un loc important,
fiind situată îndată după învățătura de credință despre Sfânta Treime și cea hristologică. Noutatea
perspectivei antropologice este dată în primul rând pe relaționarea ei permanentă cu dogma
Sfintei Treimi și cea hristolo gică. Părintele profesor nu poate teologhisi despre Hristos, fără să
se refere la om; nu poate adânci dogma Sfintei Treimi fără să reveleze valoarea persoanei umane.
Antropologia ortodoxă a Părintelui Stăniloae se evidențiază prin temeiul ei trinitar și cel

42 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, p. 10.
43 Ibidem , p. 27, 31
44 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 34.
45 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu , Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987 , p. 258.
46 Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Cosmologia în opera Părintelui Stăniloa e și implicațiile ei ecologice, p. 68.

12
hristologic, la care se adaugă de cele mai multe ori și cel pnevmatologic.47 Antropologia
Părintelui Stăniloae este o restaurare în și prin Fiul lui Dumnezeu făcut Om.
Modelul antropologic al Părintelui Dumitru Stăniloae accentuează ideea că omul e
alcătuit din suflet și din trup .48 Omul depășește ordinea material datorită sufletului său care nu
poate fi redus la materie49.
Relația om -cosmos este subliniată excepțional de Părintele Stăniloae care explică
anvergura materială și spirituală a întregii creații, al cărui sens și finalitate sunt înscrise în planul
sfatului voii Preasfintei Treimi, aparținând transcendentului necrea t.
În gândirea teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae, omul este creat cu un caracter
dihotomic de către Dumnezeu, alcătuit din trup și suflet, iar această dihotomie își găsește
unitatea în chipul lui Dumnezeu care îmbrățișează atât trupul cât și sufletu l. În această calitatea a
sa de chip al lui Dumnezeu, omul a fost creat să trăiască în comuniune cu Dumnezeu și întreaga
creație. În această direcție, taina omului este taina persoanei fiindcă a fost creat după chipul lui
Dumnezeu. Prin constituția lui dih otomică, omul face legătura între lume și Dumnezeu și este
chemat să înainteze împreună cu creația spre cerul și pământul nou, transfigurate, ale Împărăției
lui Dumnezeu.
I. 8 Crearea lumii nevăzute a îngerilor și
rolul lor în susținerea progresului spiritual al binelui în lume
În Teologia sa Dogmatic ă Părintele Stăniloae vorbește despre crearea lumii nevăzute a
îngerilor și rolul lor în progresul spiritual al naturii umane50. Părintele Stăniloae arată
solidaritatea lumii îngerești și omenești51, afirmând faptul că Dumnezeu, Cel nemărginit în
bogăție, nu creează cu zgârcenie52. Dacă Dumnezeu n -ar fi creat decât spirite întrupate, am fi
socotit că ființa supremă nu poate fi cunoscută decât prin forme sensibile. Aceasta ar însemna că
ea însăși este oa recum un subiect sensibil, că de existența absolutului este legată în mod
ontologic materia. Iar aceasta ar constitui un dubiu asupra creației înseși. O materie ținând de
ființa absolută i -ar lua acesteia capacitatea creației, dându -i un caracter panteist.53

47 Idem, Cunoașterea apofatică în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae, Ed. Libra, București 2002, p. 117.
48 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. I., p. 257.
49 Ibidem , p. 258
50 Ibidem , p. 287 -308.
51 Ibidem , p. 286 -292.
52 Ibidem , p. 287.
53 Ibidem , p. 288.

13
În ceea ce privește originea îngerilor, Revelația dumnezeiască, afirmă Părintele Stăniloae,
ne vorbește despre o lume a spiritelor netrupești, aflate într -o solidaritate cu oamenii și cu lumea
sensibilă. Părinții socotesc că îngerii au fost creați înaint e de crearea lumii sensibile și a
omului54. Și întrucât îngerii au misiunea de a ajuta pe oameni sa înțeleagă realitatea eternă a lui
Dumnezeu de la începutul existenței lor, ei trebuie să existe când apare omul și deci și lumea
sensibilă de care e legat om ul.55
Superioritatea îngerilor și misiunea specială a oamenilor este un alt subcapitol atins de
Părintele Stăniloae care afirmă că superioritatea ce o au îngerii dintr -un anumit punct de vedere
nu e contrazisă de misiunea lor de slujitori ai omului în veder ea mântuirii56.
Pentru a vedea cum cunosc îngerii pe Dumnezeu , Părintele Stăniloae pleacă de la modul
cum ajung oamenii să -L cunoască pe Dumnezeu.57 Părintele afirmă că prin harul dumnezeiesc,
îngerii pot cunoaște oarecum chiar aspectele materiale ale lucrurilor. Desigur, modul acestei
cunoașteri ne rămâne până la urmă cu neputință de înțeles pe deplin.58
Pentru Părintele Dumitru Stăniloae, călăuzit de Revelația divină din Sfânta Scriptură și
Sfânta Tradiție, Dumnezeu cre ează îngerii din nemărginita Sa b ogăție a bunătății și a iubirii.
Îngerii sunt ființe spirituale, intermediare între spiritualitatea absolută a lui Dumnezeu și
corporalitatea sensibilă a oamenilor, care au rămas statornici în bine prin puterea harului
necreat59. Toată existența creată a în gerilor și a oamenilor se desfășoară în jurul lui Hristos, Care
recapitulează toate în Sine.
I.9 Căderea îngerilor răi și rolul lor în căderea omului și susținerea răului în lume
Pe baza gândirii patristice, Părintele Stăniloae referindu -se la căderea îngerilor răi și rolul
lor în căderea omului și susținerea răului în lume arată că îngerii răi prin voință liberă s -au mutat
de la starea lor naturală de bine, în care i -a creat Dumnezeu , într -o stare contrară naturi lor și s -au
ridicat împotriva lui Dumnezeu astfel au devenit răi și au căzut din slava în care i -a pus
Dumnezeu. Îngerii răi sunt împotriva lui Dumnezeu și a omului zidit după chipul său. Scopul lor,
după căderea din slava ce rească și crearea lumii văzute, este de a îndemna omul să calce toate
legile dumnezeiești pentru a introduce dezordinea în creație și pentru a o submina. Omul a căzut

54 Ibidem.
55 Ibidem , p. 289.
56 Ibidem , p. 292 -295.
57 Ibidem , p. 295 -296.
58 Ibidem , p. 296 – 305.
59 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator , p. 148 -149.

14
din ispita diavolului pierzând raiul. 60 Pomul cunoștiinței binelui și răului a constituit mijlocul
prin care diavolul l -a atras pe om la rău sub aparența binelui. Păcatul lui Adam constă în faptul
că a voit să „devină dumnezeu‖ fără Dumnezeu, din mândrie, prin propria lui libertate de voință.
În pofida păcatului protopărinților Adam și Eva, Du mnezeu păstrează în creație aspirația ei, prin
izbăvirea de moarte și stricăciune, deoarece creația nu este autonomă, ci are constituție teonomă.
Prin întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, Patima , Moartea, Învierea și Înălțarea Sa, Chipul
lui Dumnezeu din om a fost restaurat deoar ece Dumnezeu s -a milostivit spre noi mântuindu -ne
prin Fiul Său.
Capitolul II
Creația lumii susținută prin pronia divină
II.1 Cele trei aspecte ale proniei divine
Pentru Părintele Stăniloae, lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu este purtarea de grijă față
de om și lumea creată de El.61 Teologia ortodoxă identifică trei aspecte ale Providenței divine. În
acest sens, pe baza gândirii teologice a Părintelui Stăniloae vedem că cele trei aspecte ale Proniei
divine ne arată lucrarea lui Dumnezeu, în primul rând de conservare a creației prin păstrarea
identității neschimbate a întregii creații văzute, în virtutea faptului că aceasta este rezultatul
lucrării Sale. În al doilea rând, Providența divină reprezintă conlucrarea lui Dumnezeu cu întreg
universul și cu fiecare parte a lui că să -și poată atinge scopul lor. Iar al treilea aspect al
Providenței divine privește conducerea lumii către scopul lor final, cerul nou și pământul nou al
Împărăției lui Dumnezeu62.
II. 2 Iisus Hristos Pantocrato rul
În centrul teologiei Părintelui Stăniloae stă Iisus Hristos Pantocratorul.63 Opera sa
dogmatică este expresia acestei sinteze patristice în gândirea ortodoxă și excelează prin
importanța capitală pe care o conferă prezenței și lucrării personale a Mântuitorului în viața
Bisericii și a creației în lumi na Tradiției apostolice și a Sfintei Scripturi, a Tradiției patristice și a
Liturghiei bizantine.64

60 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia … vol. I, p. 459.
61 Idem, în Introducerea la Ambigua Sfântului Maxim Mărturisitorul , p. 34.
62 Pr. Prof. Isidor Todoran, Arhid. Pr. Prof. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă. p. 181.
63 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Esența sintezei dogmatice a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, în S.T., nr. 7 -8, 1983, p.
583.
64 Ibidem , p. 586.

15
În viziunea pă rintelui Stăniloae pe bază biblică, patristică și liturgică, Hristos este mai
întâi Dumnezeu și Om nedespărțit. În al doilea rând, Hristos este centrul istoriei, în care se
întâlnesc veacurile prin care Dumnezeu coboară la om și al veacurilor prin care omul se înalță la
Dumnezeu. În al treilea rând, Hristos este ―începutul, mijlocul și sfârșitul veacurilor. Ca început
al veacurilor, Hristos este Logosul Creator prin care s -a zidit lumea și omul. Ca mijloc al
veacurilor, El este Logosul Mântuitor, c are a restaurat în El Însuși omul și creația. Ca sfârșit al
veacu rilor, El este Logosul Creator și Mântuitor în care omul și creația își află glo rificarea ei
plenară, la Parusia Sa, după Învierea celor adormiți și după jude cata universală. Ca Unul din
Treime care s -a întrupat pentru mântuirea noas tră, Hristos constituie inelul de legătură dintre
cosmos, Biserică și Treime.65
Întreaga teologie a Părintelui Stăniloae excelează prin importanța capitală pe care o
conferă prezenței și lucrării personale a Mân tuitorului în viața Bisericii și a creației. 66 Prezența și
lucrarea personală a Domnului nostru Iisus Hristos în viața Bisericii și a creație i sunt elemente
care ne arată importanța și valoarea lui Iisus Hristos ca Pantocrator. Pentru noi Hristos rămâne
ținta desăvârșirii noastre finale, așa cum nu o poate realiza nici un om, dar rămâne totodată și
calea care duce către această țintă fiindcă este Dumnezeu și Om. Persoana Mântuitorului se află
prezentă în istoria mântuirii oamenilor de al început până la fin al. Pentru Părintele Stăniloae
Hristologia Ortodoxă pe baza Sinodului Ecumenic de la Calcedon din 451 este una a
comuniunii.67 În acest sens, sfinția sa arătând că pentru noi creștini, Hristos nu este numai
întemeietor de religie, ci este Mântuitor, fiindcă opera sa de răscumpărare se identifică cu
Persoana Sa, ca Dumnezeu și om adevărat.
II. 3 Restaurarea omului și a creației în
Iisus Hristos Logosul Creator și Mântuitor
Persoana lui Hristos este centrală, după cum am arătat și mai sus, în teologia Părintelui
Stăniloae , iar unirea ipostatică a celor două firi, umană și divină, ocupă un loc important în
gândirea sa teologică. Un itatea persoanei lui Iisus Hristos în cele două firi are o serie de
consecințe sau de implicații, care arată mai explicit ur mările ei mântuitoare în raport cu firea
omenească a Cuvântului Întrupat , dar și în raport cu noi oamenii .

65 Pr. Prof. Dumitru Popescu, Centralitatea lui Hristos în Glasul Bisericii , București, 2002, p. 75.
66 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. II, p. 73.
67 Idem, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu.. p. 91.

16
Părintele Stăniloae evidențiază rolul Fiului în opera de mântuire , care începe cu
Întruparea , conti nuă cu moartea și Învierea Sa din morți și se încununează cu Înălțarea la cer și
șederea Sa la dreapta Tatălui pe tronul slavei cerești, prin care Hristos n u lucrează numai asupra
oamenilor, ci asupra Lui Însuși , fiindcă prin opera de răscumpărare a îndumnezeit firea Sa
omenească . Hristos nu ne mântuiește printr -o lucrare sep arată de persoana Sa, ci printr -o lucrare
mântuitoare în care este prezentă Persoana Sa.68
Întreaga activitate mesianică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos reprezintă opera de
mântuire a neamului omenesc. Părintele Stăniloae afirmă că „Dogmatica creștină îmbrățișează
lucrarea mântuitoare și dăruitoare de viață veșnică a Persoanei dumnezeiești a lui Iisus Hristos
devenit om‖69, aceasta pe baza Sfintei Scripturi și a teologiei patristice.
Vorbind despre Hristos și lucrarea Sa mântuitoare, Părintele Dumitru Stăniloae
aprofundează noțiunea de persoană în general și realitatea supraexistentă a persoanei divine a lui
Iisus Hristos îndeosebi, și implicațiile ei soteriologice pe care le urmărește constant în toate
lucrările sale, evidențiind, de fiecare dată, noi semnificații și nuanțe. În toată lucrarea Sa Hristos
manifestă între ita Sa relație cu natura Sa omenească, cu Tatăl și cu oamenii și prin toată
manifestă întreita Sa slujire de Învățător – Prooroc, de Arhiereu și de Împărat . Cele trei demnități
ale Mântuitorului și prin acestea cele trei direcții ale operei de răscumpărare: cea către
Dumnezeu -Tatăl, cea către firea umană proprie, primită la întrupare și cea către toț i oamenii
cuprinși în Sine prin firea umană asumată, adică aspectul recapitulativ , își află explicația și
puterea lucrătoare a mântuirii noastre în Persoana Dumnezeu -Omului, Iisus Hristos. 70
Pentru noi creștinii ortodocși , potrivit Părintelui Stăniloae, evenimentul revelator și
crucial în istoria mântuirii este Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Întrupare care înnoiește creația.
Iisus Hristos este numit Mântuitor pentru că opera de răscumpărare rămâne nedespărțită de
Persoana Cuvântului Întrupat. Datorită legăturii indiso lubile înt re opera de răscumpărar e și
Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, întreaga Sfântă Treime este prezentă și lucrează pentru
mântuirea noastră.71 Iisus Hristos, Noul Adam, luminează taina creării primului Adam, căci
Hristos este restaurarea și desăvârșirea omului.

68 Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, p. 111.
69 Ibidem, p.73.
70 Pr. Prof. Dumitru Radu, O culme actualizată a teologiei patristice , în Ort. nr. 3-4, 1993, Buc. p. 40.
71 Pr. Prof. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, p. 224.

17
Partea a II -a
Concepțiile cosmologice moderne
A doua parte a tezei de doctorat am consacrat -o prezentării și evaluării diferitelor
concepții cosmologice moderne și a impactului pe care îl au asupra științei și teologiei
contemporane. Structura acestei părți este formată din două capitole, unul care cuprinde o privire
istorică asupra cosmologiei autonome de la primele începuturi până astăzi (cap. III) , iar în al
doilea sunt prezentate cosmologiile evoluționiste din punct de vedere ortodox (cap. IV) .
Capitolul III
Privire istorică asupra cosmologiei
autonome de la primele începuturi până astăzi
III.1 Concepții cosmologice în antichitate
Viziunea autonomă asupra lumii își are rădăcinile în filozofia antică grecească care a
cunoscut diferite transformări pe parcursul a mai bine de 700 de ani, până către secolul al IV -lea
d.Hr. În subcapitolul dedicat Concepții lor cosmologice în antichitate am prezentat aceste
concepții filos ofice începând cu atomismul lui Heraclit și continuând cu Platon, Aristotel, Plotin,
Pitagora, Epicur și Neoplatonicii (și alții). Lumea antică n -a cunoscut conceptul de creație în
adevăratul sens al cuvântului. Divinita tea absolută sau anumiți zei erau văzuți doar ca niște
demiurgi care prelucrau o materie preexistentă. Alteori lumea era văzută ca o emanație din ființa
divinității. Panteismul gândirii antice transforma omul într -o rotiță dintr -un uriaș mecanism care –
i strivea fără milă orice aspirație spre libertate.72
Cu aceste concepții cosmologice ale antichității s -au confruntat Sfinții Părinți ai secolului
al IV -lea atunci când au formulat învățătura creștină despre crearea lumii de către Dumnezeu
Treime, din nimic în timp. De aceea, este esențial să cunoaștem concepțiile cosmologice din
antichitate pentru a putea înțelege cum au reușit să dea un răspuns fundamental , pentru noi cei de
astăzi, Sfinții Părinți în chestiunile legate de crearea lumii. Acesta trebuie să fie un model pentru
teologia de astăzi în dialogul pe care îl a re cu știința . Unul dintre teologii care a înțeles
fundamentul patristic ca model în dialogu l dintre teologie și știință este Părintele Dumitru
Stăniloae. De aceea, Teologia Ortodoxă fundamentată patristic și expusă atât de concludent în
secolul XX de Părintele Stăniloae despre crearea lumii este farul călăuzitor în înțelegerea creației
lumii din nimic în timp de către Dumnezeu.

72 Pr. D. Popescu, Teologie și Cultură , Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 76.

18
III.2 Concepții cosmologice în Evul Mediu
Cosmologia în Evul Mediu face trecerea de la cosmologia antică la cea științifică
modernă. Nu putem înțelege mutațiile care s -au produs în cosmologie, trecându -se de la
panteismul din antichitate la o variantă extremă (deismul) din Evul Mediu și modernitate, fără să
ținem cont de contextul istoric care a influențat tiparele de gândire ale vremii respective.
Cosmologia acestei perioade s -a bazat în Apus mai mult pe filosofia lui Ari stotel și pe gândirea
Fericitului Augustin, ambii făcând separație clară între lumea sensibilă și cea inteligibilă,
spărgând astfel unitatea cosmologiei răsăritene care vedea compatibilitate între natură și har.
O contribuție în ceea ce privește un răspuns articulat al Bisericii la frământările
cosmologice ev -medievale din punct de vedere al teologiei creștine este gândirea despre crearea
lumii a Părintelui Dumitru Stăniloae care constă în sublinierea legăturii in terne dintre Revelația
naturală și cea supranaturală și prin afirmarea raționalității interne a creației 73.
III.3 Schimbarea viziunii ptolemeice geocentrice
despre lume în cosmologia epocii Renașterii și epoca Modernă
Timp de peste o mie de ani, atât teolo gia, cât și știința au fost dominate de viziunea
ptolemeică despre lume. Epoca Renașterii aduce în planul cosmologiei o nouă schimbare în ceea
ce privește viziunea ptolemeică geocentrică despre lume și trecerea la sistemul heliocentric .
Astronomii a căror cercetării științifice heliocentrice se remarcă în schimbarea viziunii
geocentrice despre lume sunt: Kepler, Copernic, Bruno, Galilei, dar și Newton prin teoria
gravitației și a interacțiunii dintre corpuri. Cercetând istoria și filosofia antică, aflăm că Ptole meu
este ultimul și cel mai vestit dintre marii astronomi ai antichității. Despre viața lui nu se știe
nimic altceva decât că și -a elaborat lucrările la Alexandria între anii 127 -151 d.Hr.74 Cea mai
importantă operă a sa este Mathematike Syntaxis , cunoscută în general sub titlul Almagest , dată
de savanții arabi, și este o expunere completă a sistemului geocentric . Principalul merit a lui
Ptolemeu este de a fi desăvârșit teoria detaliată a planetelor și expunerea completă pe care a
făcut -o cu referi re la sistemul geocentric. Această viziune ptolemeică despre lume a constituit
baza științifică pe care au avut -o la îndemână Sfinții Părinți din primul mileniu creștin care s -au
ocupat cu teologia creației, ei acceptând filosofia ca instrument și metodă d e lucru75. În ceea ce

73 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Raționalitatea creației și implicațiile ei , p. 34.
74 Enciclopedia civilizației grecești, Ed. Meridiane, București, 1970, p.461.
75 A se vedea Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, în P.S.B., vol.17, Scrieri, Partea I, Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua,
în P.S.B. , vol.80, Scrieri, partea I, traducere și i ntroducere Pr. Prof. Dumitru Stă niloae.

19
privește atitudinea ortodoxă față de schimbarea viziunii ptolemeice despre lume în vremea
Renașterii, putem afirma că în mărturisirile sale de credință din secolele XVI -XVII, teologia
ortodoxă s -a rezumat în a afirma pe baza învățături i sale de credință că Dumnezeu este creatorul
tuturor celor văzute și nevăzute76.
III.4 Primele începuturi de predare a cosmologiei moderne
în școlile patriarhale și Academiile Domnești din Țara Românească și Moldova
Pentru spațiul românesc, fundamental în formarea educațională și culturală au fost
Academiile domnești din Țara Românească și Moldova. Începând din secolul al XIV -lea, odată
cu întemeierea statelor feudale românești, apar primele școli care devin cele mai însemnate
centre de activitate cărturărească, mediile cele mai propice pentru dezvoltarea culturii vremii77.
În spațiul Academiilor domnești au apărut și primele discuți legate de problematica
cosmologică apărută în Renaștere și epoca Modernă și legate de noile descoperiri științifice .
Dacă știința Evului Mediu este abstractă și autonomă, teologia ortodoxă răsăriteană își manifestă
în continuare teonomia patristică asigurând un echilibru științific în spațiul răsăritean oferit mai
ales de școlile patriarhale, iar în Țările Române de Academiile domnești . Acestea din urmă sunt
cele dintâi școli apărute la noi și care s -au organizat pe lângă mănăstiri, episcopii și mitropolii. În
aceste școli, pe lângă științele exacte și filosofie se preda teologia și se studia limba greacă.
Un episod il ustrativ pentru a înțelege frământările legate de dialogul dintre teologie și
știință în cadrul acestor Academii domnești este cazul profesorului Iosif Mesiodax. În acest sens
lucrarea sa Apologia demonstrează preocupările astronomice și cosmologi ce existe nte în Țările
Române în școlile patriarhale și Academiile domnești . Momentul Iosif Mesiodax este
reprezentativ pentru începutul predării cosmologiei moderne în învățământul din Sud -estul

76 În Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Kritopulos se afirmă urmă toarele d espre creație: "Despre creația întregii lumi,
Biserica Răsăriteană are această învățătură: Dumnezeu, unul -întreit, fiind bun ș i suprabun, a voit să producă creaturi raționale
ca să le împărtășească lor harul Sau, da r nu ca unul care ar avea nevoi e de acestea, căci n -are lipsă de nimic și își este
suprasuficient. Mai întâ i așadar, a conc eput (gândit) puterile cerești și gândul acesta a devenit îndată fapta (…). După aceea a
produs ma teria din nimic, pe care schimbând -o într -o formă, a creat această lume sensibilă și văzută …" Cf. Mărturisirea de
credința a lui Mitrofan Kritopulos, tradu cere de Diac. lector Ioan I. Ică , în Mitropolia Ardealului , anul XVIII, nr. 3 -4, 1973,
p. 428. În Mărturisirea de credința a Mitropolitului Petru Movila se spune în răspunsul dat la întrebarea XVIII ("Fiindcă în
acest articol, este pus cuvântul acesta: făcător, oare Dumnezeu este făcătorul tuturor lucrurilor?), ca "Dumnezeu este făcător
al tuturor celor văzute ș i nevăzute ". Cf. Mitropolitul Petru Movilă , Mărturisirea ortodoxa a cr edinței Bisericii Sobornicești și
Apostoleș ti Răsăritene , trad . de Alexandru Elian, Ed. IBMBOR, București, 1981, apud Sinodul de la Iași ș i Sf. Petru Movilă
1642 -2002, volum omagial editat la împl inirea a 360 de ani de la desfășurarea Sinodului de la Iași, Ed. Trinitas, Iaș i, 2002, p.
VIII.
77 Istoria învățământului din România , vol. I, Redactor responsabil, Acad. Ștefan Pascu, București, 1983, p. 76

20
Europei și Țările Române, în care cu toate rezistențele se împacă în același timp cu cosmologia
teonomă ortodoxă.78
III.5 Cosmologia în epoca Iluminismului în spațiul elen
Cosmologia în epoca iluministă în lumea răsăriteană a fost marcată de gândirea luminilor
din Apusul Europei iscând polemici mai ales în spațiul elen, între teologie și știință, fapt pentru
care Occident ul se depărtează de Răsărit .79 Apar influențele scolastice, nominaliste, ideea de
revoluție științifică bazată pe o gnoseologie platonică. În Răsărit gnoseologia e determinată de
obiectul cunoscut, care are natură dublă: necreată și creată. Necreat este numai Dumnezeu, cel
Treimic Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, a cărui natură Treimică nu se definește metafizic, ci se
cunoaște empiric.80 Creat est e universul (sau universurile ) în care se obiectivează existența
noastră. Credința reprezintă cunoașterea necreatului , iar știința este cunoașterea creatului. Sunt,
prin urmare, două cunoașteri diferite, fiecare dintre ele a vând metoda și instrumentele ei.81 În
Ortodoxie, gnoseologia este supranaturală, suprarațională evidențiată cel mai clar prin isihasm
unde adevăruril e și sensul Ortodoxiei se conture ază cu verificarea lor empirică, duhovnicească
fără a diminua cunoașterea experimentală a fenomenului.82 Iluminiștii greci, cu primul, patriarhul
lor Adamantios Korais erau metafizici în teologie și au introdus în Grecia confruntarea între
știință – metafizică83. Însă isihaștii ortodocși ai Sfântului Munte, Colivarii, au rămas în meto da
lor de cunoaștere teologică ca trăitori, la fel Macarios Notaras , Sf. Nicodim Aghioritul, Atanasie
Parios, Cosma Etolianul, și alții , pentru care Ortodoxia nu e ideologie, ci mod de viață. Marea
tensiune în spațiul elen între tradiționalismul patristic al colivarilor din Muntele Athos și
iluminismul din academiile grecești ale epocii își găsește fundamentarea apologetică împotriva
concepțiilor autonome iluministe în redescoperirea scrierilor ascetice ale părinților filocalici . În
acest sens putem afirma că Filocalia a salvat duhul patristic al ortodoxiei în fața iluminismului în
spațiul elen. La fel în secolul XX traducerea în limba română a Filocaliei și notele de subsol ale
Părintelui Stăniloae s -au constituit în pârghiile supraviețuirii duhovnicești în fața comu nismului
ateist și materialist. Referindu -se la viitoare teologie a cosmosului înrădăcinată în curentul

78 Apologia, trad. Olimp Căciulă, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1977, p. 107.
79 Cf. G. Metalinos, Dinamica Iluminismului în activitatea colivarilor, Ed. Akritas, Atena, 1998, p. 174; vezi și Christos
Yannaras, Ortodoxie și Occident în G recia Modernă, ed. a II -a, Atena, 1999, p. 156.
80 Ibidem, p. 175 -176.
81 Ibidem, p. 178.
82 Cf. Ierotheos Vlahos, Mitropolit de Navpaktos – Mică introducere în pnevmatologia ortodoxă – Atena 1992, p. 156.
83 Cf. Panaiotis Kondylis, Critica metafizicii în gândirea modernă. De la Evul Mediu târziu până la sfârșitul Iluminismului, Atena, 1983, p.
169.

21
tradiției patristice -filocalice a Ortodoxiei Părintele Stăniloae spunea: „Teologia ortodoxă a
devenit așadar – împreună cu teologia occidental ă – o teologie a lumii, reîntorcându -se prin acest
aspect la tradiția Părinților răsăriteni înșiși care aveau viziunea cosmosului recapitulat în
Dumnezeu. Din acest punct de vedere problema cea mai importantă pentru teologia ortodoxă de
mâine va fi aceea d e a reconcilia viziunea cosmică a Părinților cu o viziune ce crește plecând de
la rezultatele științelor naturii.[…] Teologia de mâine trebuie să fie deschisă spre întreaga
realitate istorică și cosmică, dar în același timp trebuie să fie duhovnicească‖.84
III.6 Cosmologia în epoca Modernă
Episodul Galileo Galiei în istoria cosmologiei înseamnă încheierea viziunii cosmologice
ev-medievale și debutul Epocii Moderne. Majoritatea cercetătorilor plasează începutul
modernității , în știință și filozofie , cu Galileo Galilei. Momentul Galilei ilustrează în mod
elocvent distrugerea mitocosmosului. Nu avem doar o schimbare de perspectivă științifică, ci și o
schimbare de vizi une teologică și culturală asupra lumii.85 În Epoca Modernă Galileo, Kepler,
Newton și alții exclud elementul contemplativ din cosmologie, teologia științifică este
amprentată tehnic prin pragmatismul empiric, lumea spirituală personală este înlocuită cu cea a
energiei, forței impersonale. Ortodoxia L -a recunos cut pe Dumnezeu Creatorul lumii și nu a
făcut caz raționalist strict la adoptarea teoriei heliocentrice în locul celei geocentrice. Pentru
Răsărit Cosmosul are o funcție teofanică. Cu toate marile descoperiri științifice, viziunea strict
mecanicistă a lumii a fost o frână în promov area cosmologiei răsăritene care -L vede pe
Dumnezeu ca Pantocrator .86
Putem afirma că teologia teonomă a Părintelui Dumitru Stăniloae îl ajută pe omul
contemporan să înțeleagă adevărurile științifice descoperite acum 300 de ani în urmă și în planul
înțelege rii metafizice sau mai exact în planul înțelegerii spirituale a lumii și a sensului existenței
ei în relația cu Creatorul Care este Dumnezeu Cel Unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul
și Duhul Sfânt. Din punct de vedere teologic este meritul Părintelui profesor Dumitru Stăniloae
de a fi preluat moștenirea patristică și de a fi pus în evidență atât valoarea rațiunii umane, dar și
raționalitatea interioară a creației, precum și relația dintre ele, ambele expresii ale relației

84 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Theology and the Church , New York, 1980, p. 224 -226, în Tache actuelle de la theologie ,
Service Ortod oxe de Presse, 70 (1982), p. 17 -20, apud Maciej Bielawski, op. cit ., p. 127.
85 Dr. Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creației , p. 66.
86 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu Creația lumii în lumina Sfintei Scripturi și a științ ei contemporane , în Vestitorul Ortodoxiei din
15 februarie 2000, p. 3; Cf. Introducere în Dogmatica Ortodoxă , Ed. Libra, București, 1997, p. 91 -98.

22
naturale, care por nește de la om și creație către Dumne zeu87 ca răspuns la concepțiile
cosmologice autonome din epoca modernă .
Capitolul IV
Cosmologiile evoluționiste din punct de vedere ortodox
IV.1 Darwinismul și ateismul dialectic
Cosmologiile evoluționiste își au începutul în darwinism promovat de Charles Darwin în
lucrarea Originea speciilor în care își expune teoria conform căreia speciile ar fi evolua t în mod
natural unele din altele, de la forme mai simple la forme mai complexe , și astfel ar fi luat naștere
toate viețuitoarele existente astăzi, inclusiv omul, despre care se afirmă că ar proveni dintr -o
specie de maimuță. După părerea lui, nu există specii create de la bun început de Creator, ci totul
evoluează, pe baza mutațiilo r din organism.88 Darwinismul vedea în fenomenele naturale cauze
naturale pure, totul este evoluție și selecție naturală. Darwin întâmpină o dificultate în a găsi o
punte între științele naturale și teologie deoarece nu a cunoscut teologia Sfinților Părinți și faptul
că existența lumii se bazează înainte de orice pe iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru tot
ceea ce El a creat89.
Ideile lui Darwin au fost folosite de adepții colonialismului, ai comunismului, ai
materialismului dialectic ș.a.. De la lucrar ea Originea speciilor a lui Darwin a fost adoptată o
mare emfază de ateismul dialectic care își are începutul tocmai în veacul al XIX -lea, secol în
care s -a conturat doctrina ateistă , și nihilistă90. Dumnezeu nu este Viață, ci moarte, Iubirea
dumnezeiască nu este începutul lumii acesteia, ci întâmplarea. Sociologii, filosofii și teologii
morții lui Dumnezeu au crezut că, pe măsură ce lumea devine mai modernă, devine și mai puțin
religioasă care -și pune tot mai mult problema începutului și sfârșitului lumii. Preocupările
teologiei contemporane nu se mai axează pe ceea ce s -a numit moartea lui Dumnezeu , totuși
această mișcare teologică radicală continuă să -și regăsească ecourile în momentele de tranziție și
de criză ale conștiinței religioase occidentale, ca ș i în teologia sau teologiile postmoderne91. În
contextul materialismului secularizant și globalizant al societății contemporane gândirea
teologică a Părintelui Stăniloae despre creație, creionată și afirmată în contextul materialismului

87 Idem, Raționalitatea creației și implicațiile ei , p. 33.
88 Cf. Augustin Păunoiu, Angajamentul lui Darwin față de materialism , în Ziarul Lumina din data de 3 septembrie 2009.
89 Cf. Dumitru Horia Ionescu, Ce nu știa Darwin , în Ziarul Lumina din data de 15 decembrie 2009.
90 Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu, De la “moartea” lui Dumnezeu la religia postmodernă (I) , în Săptămânalul
Lumina de Duminică din data de 13 iunie 2010.
91 Ibidem.

23
dialectic ateist com unist se constituie într -un izvor teologic fundamental pentru combaterea
postmodernismului indiferentist al lumii de azi. Cosmologia teonomă a Părintelui Stăniloae este
manifestul creștin cel mai elocvent în lupta împotriva ateismului dialectic.
IV.2 – Teoria „Big Bang -ului” și dezvoltările sale în secolul XX
În secolul al XX -lea se trece de la imaginea universului static la cel în mișcare. Ideea
unui univers în mișcare impune existența unui început și al unui sfârșit, creându -se un cadru
favorabil de dialog cu religiile care accepta credința în începutul și sfârșitul universului,
contribuind la ceea ce avea să fie numit de către unii cercetători, cea mai mare descoperire a
secolului XX: expansiunea Universului , teoria „Big Bang -ului‖92. Aceasta este considerată a fi
rezultatul progresul ui științific făcut în secolul XX. Referindu -se la acest aspect Părintele
Dumitru Stăniloae spune : „teologia ortodoxă ia progresul științific în calcul numai în măsura în
care știința aduce o contribuție la progresul spiritului uman, și numai în măsura în ca re adâncește
în om experiența propriei realități spirituale și a realității spirituale supreme, niciuna dintre ele
neputând fi redusă la un nivel fizic și chimic‖93.
În subcapitolul de față am prezentat teoria „Big Bang -ului” și dezvoltările sale în secolul
XX, opunându -i în final, teologia teonomă patristică aprofundată în secolul XX de Părintele
Dumitru Stăniloae. Spre exemplificare vedem că fizicienii obișnuiesc să spună că înainte de Big
Bang nu se poate vorbi despre spațiu, timp sau materie întrucât tot ceea ce există se situează, în
Universul fizic, în spațiu și timp. În mod si milar, așa cum observă Părintele Stăniloae, din
perspectiva teologiei „locul și timpul sunt condițiile fundamentale ale tuturor celorlalte
determinări variate ale lor‖94. Toate câ te există sunt supuse unui loc și unui timp diferit al
existenței lor, limitându -se reciproc. În învățătura Sf. Maxim Mărtu risitorul, substanța sugerează
faptul limitării și finitudinii în deosebire cu Dumnezeu, Care este mai presus de existență. 95
Gândirea teologică despre creație a Părintelui Stăniloae poate fi astăzi puntea de dialog
dintre teologie și știință. Viziunea cosmologică a Părintelui Stăniloae – în care se pot simți acasă
și un creștin tradiționalist, și un om de știință lipsit de pre judecăți ideologice – deschide
perspective diverse și ample către noua fizică și etica științifică, către științele comunicării și

92 Cf. Diac Sorin Mihalache, Lumina celui nevăzut , Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2008, p . 472
93 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Theology and the Church , p. 216, apud Alex ei Nesteruk, Universul în comuniune. Către o
sinteză neopatristică a teologiei și științei , traducere din limba engleză de Mihai -Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche, București,
2009 , p. 296.
94 Idem, Introducere, traducere și note la Sf. Maxim Mărturisitorul , Ambigua, în Scrieri parte întâi, în P.S.B. , vol.80, Ed.
IBMBOR, București, 1983, nota 233, p. 263.
95 Ibidem, p. 260.

24
spiritua litate , ea recuperează lumea valorilor în cadrele noii gândiri științifice despre realitate!96
Este o viziune care des coperă măreția și res ponsabilitatea cosmică a omului în Hristos,
contribuind la efortul contemporan de recuperare a omului și a sensului creației. Este o dovadă în
plus pentru geniul Părintelui Stăniloae și pentru ro dnicia demersu lui neopatristic teonomic
despre creație.
IV. 3 Evoluționism și creaționism
În subcap itolul dedicat controversei dintre evoluționism și creaționism am analizat
punctual principalele aspecte ale acestei polemici din perspectiva cosmologiei patristice
teonome. În acest sens am evaluat relația actuală dintre evoluționism și creaționism. Primul
împărtășește calea ascendentă a speciilor, celălalt descendentă – omul la finalul creației. La baza
evoluționismului stă cosmologia greacă, la baza creaționismului Revelația. Unii au înc ercat o
armonizare nereușită, ex. Origen, Augustin, unul preexistențialist, celălalt dualist în sensul
incompatibi lității spiritului cu materia. Este adevărat că există pe lângă creaționism și
evoluționism, un evoluționism creștin, care nu vrea să facă abstracție de creaționism, dar într -un
mod diferit. Pe de o altă parte, se consideră că lumea a fost creată de Dumnezeu ex nihilo, în
mod direct, pe de altă parte însă, evoluția este rezultatul intervenției indirecte a lui Dumnezeu,
prin intermediul unor r ațiuni seminale97 sau al unor cauze secundare,98 care funcționează
determinist și autonom față de Creatorul lor. Dar fie că este vorba despre creaționism, fie că este
vorba de evoluționism, ambele teorii fac abstracție de prezența și lucrarea continuă a lui
Dumnezeu în creație. În timp ce creaționiștii sunt mai mult deiști, fiindcă izolează divinitatea în
transcendent, evoluționiștii înclină mai mult spre panteism, fiindcă fac abstracție de existența lui
Dumnezeu personal .99 Concepția mecanicistă și metafizica evoluționistă sunt principalul obstacol
în calea cosmologiei teonome care vede intervenția lui Dumnezeu în creație prin adâncurile ei
spirituale, raționale și energetice. Evoluționismul, ca și creaționismul sunt teorii autonome, unul
este ateist, celălalt deist, unul ascendent, celălalt degradant/descendent (răul în ființa creației),

96 Diac. Dr. Doru Costache, Virtualitate și actualitate. De la ontologia cuantică la cosmologia antropică a Părintelui Dumitru
Stăniloae în Știință și Teologie. Preliminarii pentru dialog , Ed. Eonul Dogmatic, București, 2001, p. 219.
97 Fericitul Augustin, De gen , ad litt.. I -IX (XVII). PL XXXIV. col. 338: Așa după cum în semințe se găsește invizibil tot ce va
constitui apoi arborele, tot astfel lumea constituie în ea însăși tot ce avea să se manifeste mai târziu, nu numai cerul cu
soarele, ci și alte ființe, pe care Dumnezeu le -a produs în potentă, ca într -o cauză a lor.‖; apu d Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu
Creația lumii în lumina Sfintei Scrip turi si a științ ei contemporane în Vestitorul Ortodoxiei , anul XII, nr. 241, 15 februarie
2000, p. 3.
98 Catechism de l'Eglise Calolique , Mame/Pion. Paris, 1992. p. 74.
99 Lucian Blaga, Trilogia cunoașterii , Ed. Humanitas, București, 1993, p. 127.

25
unul intră în contradicție cu realitatea, celălalt cu Revelația prin pronia divină, unul optimist,
celălalt pesimist.
Fundamental, pentru a înțelege corect astăzi crearea lumi i din perspectivă creștin –
ortodoxă a teologiei noastre este gândirea cosmologică a Părintelui Dumitru Stăniloae. În acest
sens un model, o realizare concretă a dezideratului întâlnirii între teolo gie și reprezentarea
științifică a lumii se conturează în c oncepția cosmologică teonomă a Părintelui Dumitru
Stăniloae. Demersul său, insistența acestuia asupra raționalită ții creației, vine din intuirea noilor
direcții ale fizicii contemporane și din dorința de a favoriza dialogul dintre știință și teologie.
Afirmând permanent că Părinții nu trebuie asumați ad litteram ci creator, ca lecție pentru ceea ce
avem de făcut astăzi, ca Biserică și teologie, părintele Stăniloae a construit o imagine teologică a
lumii în spirit patristic, dar ținând seama de noua rep rezentare științifică cu direcțiile sale atât de
diverse, precum raționalitatea creației și articularea perspectivelor despre om și cosmos, într -un
cadru coerent, unificat. Părintele Stăniloae, precum și alți gânditori angrenați în demersul
neopatristic, n u se ocupă foart e mult de o întemeiere expliciță în noua paradigmă științifică,
arătând că un creștin nu are de făcut decât să interpreteze teologic ideile de raționalitate și
devenire a uni versului, idei esențiale pentru știința contemporană. 100
În încheie re, în legătură cu evoluționismul și creaționismul, din perspectiva descoperirilor
tehnologice contemporane, putem afirma ca și Părintele Stăniloae „că nu putem înțelege natura și
semnificația științei și tehnologiei fără a recunoaște un destin înalt omulu i, chemarea omului de a
găsi împlinirea în Dumnezeu‖101. Acest destin îl păzește pe om împotriva tuturor spaimelor
tehnologiei: „Are sarcina de a elibera pe om de sentimentul că este strivit de tehnologie, așa cum
Evanghelia și scrierile Părinților l -au eliberat de sentimentul că este la discreția unor ființe
spirituale capricioase care se foloseau de natură într -o manieră arbitrară‖.102
IV.4 Cosmologia lui Teilhard de Chardin
din perspectivă științifică și dogmatică ortodoxă
În ultimii două sute de ani teo logia și știința s -au aflat într -un conflict condiționat de cele
două moduri de a vedea apariția universului, adică cel evoluționist, specific celei mai mari părți a
oamenilor de știință și cel creaționist, apărut ca o reacție la cel dintâi, mai ales în lu mea creștină

100 Diac. Dr. Doru Costache, O întâlnire deja realizată: Viziunea Părintelui Dumitru Stăniloae despre relația teologică între om
și lume , în Știință și Teologie. Preliminarii pentru dialog , Ed. Eonul Dogmatic, București, 2001, p. 55
101 Pr. Prof. Dr. Dumitru St ăniloae, Theology and the Church , p. 225, apud Alexei Nesteruk, op. cit ., p. 64.
102 Ibidem .

26
apuseană și dezvoltat în ultima jumătate a secolului al XX -lea în lumea protestantă și neo –
protestantă. În secolul trecut mulți teologi, mai ales apuseni, au încercat să găsească lucruri care
unesc teologia și știința în modul în care se expli că apariția universului. Unul dintre aceștia a fost
Pierre Teilhard de Chardin (1881 —1955)103. El a aparținut curentului care căuta a netezi drumul
dintre dogma creației și teza evoluției susținută de știință. El este unul dintre reprezentanții cei
mai de seamă ai acestui curent, „element catalizator și motor‖ al lui104. În cosmogeneza sa, de la
celulă începe totul, iar trecerea la moleculă este începutul vieții. După el Dumnezeu creează supa
primordială și asigură germinația iar forțele electromagnetice asig ură supraindividualitatea.
Antropogeneza lui Teilhard cuprinde: cerebralizarea, socializarea și hristificarea. Prin om
cosmosul evoluează conștient, iar omul a apărut printr -o transformare a vieții, ominizare,
gândire. Potrivit lui Teilhard de Chardin mari le etape ale dinamicii universale sau ale evoluției
sunt următoarele: materializarea105, vitalizarea106 (viața pre -umană), ominizarea vieții107 și
supraumanizarea108 vieții. În Ortodoxie lumea exista în potență la Dumnezeu așa cum a existat
apoi, creată din nimic, în timp. Din cosmologia lui Teilhard lipsește prezența lui Hristos Fiul lui
Dumnezeu ca Pantoc rator, de aceea efortul savantului nu are valoare decât în relansarea
dialogului dintre teologie și știință fără a avea conotații fundamentale în teologia creșt ină cum
are cosmologia teonomă a Părintelui Stăniloae.
Este de apreciat efortul lui Teilhard de Chardin de a armoniza cercetarea științifică cu
teologia creștină , însă trebuie să luăm în calcul tot timpul diferența de opțiune între cercetarea
științifică care se bazează pe descoperirea concretului din natură și demersul teologiei de a vorbi
despre realitatea prezenței lui Dumnezeu în creație, pe baza revelației su pranaturale, având ca
fundament credința. Având în vedere acest lucru, putem afirma că încercarea lui Teilhard de
Chardin este interesantă din perspectiva dialogului între teologie și știință, însă ridică mari

103 Cf. pr. Prof. Cornel iu Sârbu, "Sistemul teologic al lui Teilhard de Chardin", în Ortodoxia , anul XXV, nr. 4, oct. -dec. 1973,
București, p. 516. O scurtă prezentare a vieții și operei sale, vezi la Bone L. E., „Teilhard de Chardin (Pierre)", în New
Catholic Enci clopedia, New York, 1967, t. XII, p. 977 —978. Dintre lucrările teologice asupra lui, menționăm îndeosebi: H.
de Lubac, La religieuse du Pierre Teilhard de Cha rdin, Paris, 1962 ; G. Krespy, La Pensée theologique de Teilhard de
Chardin , Paris, 1961 ; C. D. Armagnac, La Pensée du Pierre Teilhard de Chardin comme apologetice moderne, Nouv. Eev.
Th., 1962, p. 598 —621. Unul dintre cele mai serioase studii care au fos t scrise asupra lui Teilhard este acela al lui
Christopher F. Monney, Teilhard de Chardin and the Mystery of Christ, London, 1966. O scurtă și bună prezentare ne oferă
Alois Guggenberger, Teilhard de Chardin – Versuch einer Weltsumme , Mainz, 1963.
104 Colomb o Giuseppe, La création , în Bilan de la théologie du XX -e siècle, Tournai Paris, t. II, p. 275, ș. u.
105 Cf. Teilhard de Chardin , L'activation de l'énergie , p. 220 ; Le phénomène humain , p. 200.
106 Wildiers, Avant -propos, în L'apparition de l'homme, p. 13 ș. u.
107 Teilhard de Chardin, Știință și sinteză București, 1969 p. 312, vezi și L'activation de l'énergie , p. 382.
108 Idem, La place de l'homme dans la nature , p. 162.

27
semne de întrebare în momentul în car e vorbim despre învățătura dogm atică a Bisericii Creștine
de două mii de ani, despre crearea lumii. Se vede din aceasta faptul că Teilhard de Chardin
venind din teologia romano -catolică, tributară scolasticii, nu a putut face decât o juxtapunere a
teologiei peste c ercetarea științifică. Dacă s -ar fi raportat la gândirea Sfinților Părinți din primul
mileniu și în special din sec. al IV-lea, ca părintele Dumitru Stăniloae, în mod sigur ar fi
încercat, ca odinioară părinții capadocieni, să folosească cercetarea științi fică în argumentarea
teologică a învățăturii de credință despre crearea lumii conform revelației supranaturale a Sfintei
Scripturi. Pentru noi, cei de astăzi, efortul lui Teilhard de Chardin nu poate fi decât unul
încurajator, însă datoria noastră este să îndreptăm munca acestui mare savant din sec. al XX -lea
către fundamentele patristice ale raport ului dintre teologie și știință, pe modelul gândirii
cosmologice neopatristice a Părintelui Dumitru Stăniloae.
IV. 5 Cosmologia teonomă patristică în interpretar ea Părintelui Dumitru
Stăniloae față de cosmologiile raționaliste autonome
În prezent se discută despre două moduri de a înțelege cosmologia: pe de o parte,
autonom, iar pe de altă parte, teonom. Cele două cosmologii sunt de fapt două destine: unul care
duce la secularizare (cosmologia autonomă) și altul care se încununează cu transfigurarea lumii
(cosmologia teonomă).109 În subcapitolul cosmologia teonomă patristică în interpretarea
Părintelui Stăniloae în raport cu celelalte cosmologii raționaliste autonome am arătat
coordonatele majore ale doctrinei cosmologice de factură patristică și neopatristică al căror
exponent strălucit este Părintele Stăniloae și care constituie aportul substanțial al teologiei
românești pentru cosmologia creștină .
Cosmolog ia teonomă patristică prin afirmarea creației continu e depășește atât polemica
sterilă între evoluționism și creaționism cât și pretinsul confl ict cu filozofia și știința . Ea „se
împacă foarte bine cu orice teorie științifică despre univers, cu condiția ca aceasta din urmă să
nu-si depășească limitele și să încerce să nege cu obrăznicie ceea ce este în afară de câmpul său
vizual‖110.
Părintele Dumitru Popescu, continuatorul cosmologiei teonome a Părintelui Stăniloae în
teologia românească spune: „Această cos mologie teonomă se distanțează atât de creaționism, cât
și de evoluționism. Nu poate accepta nici creaționismul, care considera că lumea a fost perfectă

109 Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu și Diacon Doru Costache, Introducere în Dogmatica Ortodoxă , Ed. Libra, Buc., 1997, p.
103.
110 Vladimir Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Răsărit , Ed. Anastasia, București, 1992, p. 132 -133.

28
din momentul creării ei, intrând în conflict cu evoluționismul, și nici evoluționismul nu -1
acceptă, fi indcă acesta consideră că lumea se dezvoltă prin ea însăși, fără legătură cu Dumnezeu.
Cosmologia teonomă depășește aceste două tendințe prin concepția despre procesul de creație
continuă, care își are obârșia în creația de la început, prin care Dumnezeu a scos lumea din neant,
și se încununează cu creația finală, când totul se transformă în Hristos, ca Logos Creator și
Mântuitor, într -un cer nou și un pământ nou. Această creație continuă este posibilă doar în
măsura în care Creatorul păstrează o legătură i nternă cu universul prin energiile Sale necreate și
aduce lucrurile la existență prin rațiunile lor interne la timpul potrivit, după înțelepciunea Sa.‖111
În acest context al expunerii teologiei patristice putem afirma că astăzi, singura
alternativă vizibilă pentru sănătatea spirituală și fizică a omului contemporan rămâne revenirea
lui la o cosmologie teonomă care -i dă posibilitatea să se ridice peste contingența lumii de aici și
să-și dobândească adevărata libertate de fiu al lui Dumneze u. Marele merit al acestei cosmologii
teonome constă în faptul că ea permite teologiei creștine să vorbească de Hristos nu numai ca
Logos Mântuitor, ci și ca Logos Creator. Într -o lume dominată de antropocentrism, de tendința
de a pune omul în locul lui Du mnezeu, ca rezultat al unei cosmologii autonome care se consideră
suficientă în ea însăși, teologia patristică răsăriteană ne oferă viziunea unei cosmologii teonome,
în care omul, cosmosul și Biserica, sunt scăldate de razele luminii dumnezeiești necreate care
înalță și transfigurează întreaga zidire.112
Cosmologia teonomă a Părintelui Stăniloae fundamentată pe gândirea patristică și
întemeiată pe Revelația divină din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție este recept ivă faț ă de
progresele științei, astfel ea se dovedește a fi placa turnantă a unei bune articulări a dialogului
între teologie și știință .
Concluzii
Cosmologia ortodoxă a Părintelui Stăniloae, elaborată de -a lungul a multor ani și
cuprinsă nu numai în tratatul său de teologie dogmatică, ci și în multe din cărțile, studiile și
articolele sale, poate fi considerată drept o contribuție originală la dezvoltarea teologiei
românești și a teologiei orto doxe în general. Așa cum am încercat să arătăm, ea are o putern ică
funda mentare patristică și biblică , o anvergură deosebită interferând aproape toate celelalte
capitole de dogmatică, în beneficiu reciproc, un dinamism bazat pe învățătura despre energiile

111 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu , Ortodoxie si contemporaneitate , Ed. IBMBOR, București, 1996. p. 186.
112 Ibidem , p. 194-198.

29
necreate și pe personalismul trinitar și cel uman, precum și o componentă spirituală majoră de
natură să depășească toate șabloanele scolastice sau neoscolastice și deschide noi perspective în
dezbaterile cosmologice actuale prin exprimarea ei teonomă113. Pe baza teologiei patristice
afirmată atât de profund de Părintele Dumitru Stăniloae constatăm astăzi i mportanța celui mai
mare teolog al secolului XX pentru cosmologia teonomică fundamentată patristic. Această
gândire teologică despre creație dezvoltată de Părintele Dumitru Stăniloae în cosmologia sa
teonomă este continuată la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI de părinții profesori
Dumitru Popescu și Ioan Ică senior. Părintele Profesor Dumitru Popescu, bazat pe referatul biblic
al Sfintei Scripturi și teologia patristică , a oferit o excelentă schiță a unei interpretări
contemporane a refe ratului biblic despre cosmo -antropo -geneză114. Spre deosebire de cosmologia
dualistă autonomă occidentală de tip augustinian, care n -a rezolvat mulțumitor raportul între
transcendența și imanența lui Dumnezeu, între atotputernicia lui Dumnezeu și mișcarea creației,
ceea ce a dus la conceperea unui creaționism supranaturalist în opoziție cu evoluționismul
naturalist, cosmologia biblică și patristică teonomă depășește ambele tendințe prin concepția
despre procesul de creație continuă , care începe cu creația i nițială și se încununează cu creația
finală, când întreg cosmosul devine cer nou și un pământ nou .115 În ceea ce îl privește pe
Părintele Ioan Ică senior considerațiile cosmologice ale sfinției sale sunt extrem de valoroase,
deoarece resping tendințele secul arizante pe care le implică concepția autonomă despre lume și
se declară în favoarea caracterului teonom al cosmolo giei. Pentru distinsul nostru teolog,
cosmologia teonomă este singura capabilă să împace transcendența și imanența lui Dumnezeu în
creație . În acest sens el arată că adevărul revelat referitor la creația lumii se împacă cu cuceririle
științei contemporane și se depășește vechiul antagonism într e creaționism și evoluționism, î ntre
teologie și știința contemporană . 116
Reflectând cu atenție la teologia patristică teonomă vedem că ea este răspunsul pe care îl
dă astăzi teologia științei autonome. În concluzie, se poate spune că, prin reliefarea raționalității
interne a creației și prin implicațiile ei extrem de complexe î n domeniul cunoașterii spiritualității
sau culturii, Părintele Stăniloae a desfășurat o operă monumentală de reconstrucție a teologiei

113 Pr. Conf. Dr. Ștefan Buchiu, Cosmologia în opera Părintelui Stăniloae și implicațiile ei ecologice , p. 74.
114 Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ică, Cosmologia teonomă, o nouă perspectivă asupra cosmologiei creștine , în Omagiu Părintelui
academician Dumitru Popescu , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 85 .
115 Ibidem , p. 86.
116 Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Cosmologia teonomă în gândirea părintelui profesor doctor Ioan Ică , în Omagiu
Părintelui Prof. Univ. Dr. Ioan Ică, Ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2007, p. 104 -105.

30
ortodoxe în general și a celei românești în special pe baze biblice și patristice pentru a o
transforma într -un obstacol invizibil de netrecut în fața ideologiilor totalitare.117
Opera sa teologică, de adâncă inspirație patristică și înaltă dezvoltare teologică, de largă
deschidere către știință, constituie un moment de culme al dezvoltării teologiei românești
ortodoxe118, un izvor curat și bogat al spiritualității ortodoxe, al asceticii și misticii răsăritene,
sursă de inspirație și meditație nu numai pentru teologi, ci și pentru creștinii contemporani,
însetați de a da vieții lor un sens duhovnicesc plenar. Modul nu atât d e liniar, cât mai ales ciclic,
în care Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a analizat teologia creației, cu insistență, reveniri și
aprofundări largi, face din cosmologia sa elementul dialogului cu știința și societatea
contemporană al teologiei ortodoxe de astăzi. De aceea, putem să -l considerăm pe Părintele
Dumitru Stăniloae darul l ui Dumnezeu făcut în veacul XX creștinismului românesc și ortodoxiei
universale.

117 Idem, Raționalitatea creației și implicațiile ei , p. 35.
118 Pr. Conf. Dr. Ioan C. Teșu, Teologia Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, o teologie a iubirii și a dăruirii, a rugăciunii și
desăvârșirii , în Ortodoxia , nr. 3 -4, 2003, p. 85.