ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE [600020]

UNIVERSITATEA DIN CR AIOVA
FACULTATEA DE ECONOM IE ȘI ADMINISTRAREA
AFACERILOR
ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE
Domeniul fundamental: ȘTIINȚE ECONOMICE
Domeniul: ECONOMIE

Doctorand: [anonimizat]: Prof. univ. dr. Gheorghe PÎRVU

Craiova
2014

2
FACULTATEA DE ECONOM IE ȘI ADMINISTRAREA
AFACERILOR
ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE
Domeniul fundamental: ȘTIINȚE ECONOMICE
Domeniul: ECONOMIE

Doctorand: [anonimizat] :
Prof. univ. dr. Gheorghe PÎRVU

Craiova
2014

3
CUPRINS

INDEXUL TABELELOR 5
INDEXUL FIGURILOR 7
INTRODUCERE 9
CAP.1. POLITICA BUGETARĂ – COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A
POLITICII FINANCIARE 18
1.1. Locul și rolul politicii bugetare în cadrul mix -ului de politicii
macroeconomice 18
1.2. Politica bugetară: concept, obiective, rol 23
1.3. Funcțiile politicii bugetare 28
1.4. Obiectivele și instrumentele politicii bugetare 32
1.5. Componentele politicilor bugetare 40
1.6. Conexiunea politică bugetară -politică fiscală. Mix -ul de politici fiscal –
bugetare 43
CAP.2 . ECHILIBRUL ȘI DEZECHILIBRUL
MACROECONOMIC 52
2.1. Echilibrul economic: concept, forme și corelații fundamentale 52
2.2. Echilibrul macroeconomic prin prisma teoriei economice 59
2.2.1. Echilibrul pe piața bunurilor si serviciilor 65
2.2.2. Echilibru pe piața factorilor de producție 71
2.2.3. Echilibru pe piața creditului 73
2.3. Echilibru economic în viziunea modernă 74
2.3.1. Echilibrul bugetar și politica financiară publică 74
2.3.2. Echilibrul monetar și politica monetară 81
2.3.3. Echilibrul extern și piața valutară 89
2.4. Teorii și modele ale echilibrului economic 92
2.5. Teoria dezechilibrului economic 96
2.6. Echilibrul bugetar 99
CAP.3. POLITICA BUGETARĂ ÎN ROMÂNI A – INSTRUMENT
DE ATINGERE A UNOR ȚINTE MACROECONOMICE 109
3.1. Cadrul macroeconomic în România în perioada 2005 -2013 109
3.2. Dinamica indicatorilor economici și bugetari în România în perioada
2005 -2013 142
3.2.1.Analiza ratei investițiilor și def icitului bugetar 143
3.2.2. Analiza factorilor de producție și a unor surse de finanțare 159
3.3. Analiza politicii bugetare a României prin prisma cheltuielilor și
veniturilor bugetare 169
3.3.1. Politica fiscal – bugetară centrat ă pe redimensionarea raportului
impozite directe -impozite indirecte 169
3.3.2. Impactul compactului fiscal asupra României 180
3.3.3. Politica bugetară centrată pe raționalizarea distribuirii cheltuielilor
bugetare 187
3.4. Analiza politicii deficitului bugetar în perioada 2005 -2013 189
3.5. Măsuri de restabilire a echilibrului bugetar în România 197

4
CAP.4. EVOLUȚIA COMPONENTELOR ECHILIBRULUI ECONOMIC
GENERAL ÎN CAZUL ROMÂNIEI, ÎN PERIOADA 2005 -2013 202
4.1. Echilibru dinamic și politicile macroeconom ice privite prin prisma
pentagoanelor stabilizării macroeconomice – cazul României, în perioada
2005 -2013 202
4.2. Corelațiile componentelor echilibrului macroeconomic în contextul
economiei românești 2005 -2013 208
CONCLUZII , PROPUNERI ȘI DEZ VOLTĂRI ULTERIOARE 214
BIBLIOGRAFIE 226
LISTA LUCRĂRILOR PUB LICATE 233
CURRICULUM VITAE 235
REZUMAT 242
ABSTRACT 252
ANEXE 262

5
INDEXUL TABELELOR

Capitolul 1 POLITICA BUGETARĂ – COMPONENTĂ
ESENȚIALĂ A POLITICII FINANCIARE

Tabelul 1.1 Instrumentele politicii bugetare 38
Tabelul 1.2 Utilizarea mix-ului de politici bugetare ș i monetare funcție de
stare a economiei 46

Capitolul 2 ECHILIBRUL ȘI DEZECHILIBRUL MACROECONOMIC

Tabelul 2.1 Comparația între politica financiară și politica monetară 86
Tabelul 2.2 Efectele politicilor monetare asupra economiei 88
Tabelul 2.3 Factorii care determin ă aprecierea sau deprecierea monedei
naționale 91

Capitolul 3 POLITICA BUGETARĂ ÎN ROMÂNIA – INSTRUMENT DE
ATINGERE A UNOR ȚINTE MACROECONOMICE

Tabelul 3.1 Contribuția elementelor de utilizare la creșterea reală a PIB 111
Tabelul 3.2 Estimarea principalelor categorii de venituri componente ale
bugetului general consolidat în perioada 2006 -2007 115
Tabelul 3.3 Evoluția veniturilor bugetului general consolidate în anii 2006 –
2007 116
Tabelul 3.4 Evoluția și principalele caracteristici structurale ale
cheltuielilor bugetului general consolidat în perioada 2006 –
2007 118
Tabelul 3.5 Evoluția cheltuielilor bugetului general consolidat în anii 2006 –
2007 119
Tabelul 3.6 Estimarea c reșterii PIB-ului în 2008 123
Tabelul 3.7 Compararea deficitului bugetar 129
Tabelul 3.8 Estimarea principalilor indicatori macroeconomici în perioada
2010 -2012 134
Tabelul 3.9 Evoluția cadrului macroeconomic pe perioada 2012 -2013 138
Tabelul 3.10 Estimarea deficitelor bugetare in perioada 2008 -2013 138
Tabelul 3.11 Veniturile bugetului general consolidat pe tipuri de venit
realizări 2010 -2011 si estimări 139
Tabelul 3.12 Indicatorii mac roeconomi ci prognozati privind c onstrucția
bugetară pe anul 2013 140
Tabelul 3.13 Situația deficitului bugetar în România în anii 2005 -2013 146
Tabelul 3.14 Situa ția privind veniturile și cheltuielile bugetului general în
perioada 2005 -2013 151
Tabelul 3.15 Tabloul evolutiei principalilor indicatori macroeconomici
înregistrați de economia României în perioada 2005 -2013 153
Tabelul 3.16 Situația fluxurilor de in vestiț ii străine directe(ISD) în 154

6
România în perioada 2005 -2013
Tabelul 3.17 Exporturile și importurile întreprinderilor investiție străine
directe în anul 2006 155
Tabelul 3.18 Evolutia fluxului de investitii străine in Romania in perioada
2005 -2013 155
Tabelul 3.19 Evolutia investitiilor si economiilor nationale in perioada 2005 –
2013 157
Tabelul 3.20 Estimarea e voluția forței de m uncă in perioada 2005 -20010 162
Tabelul 3.21 Evolutiaprincipalilor indicatori privind forta de muncă –
AMIGO î n perioada 2011 -2014 163
Tabelul 3.22 Dinami ca product ivității muncii și a sa lariului real în perioada
2005 -2010 163
Tabelul 3.23 Evoluția numărului de s alariați și șomeri în perioada 2008 –
2012 163
Tabelul 3.24 Evolutia in dinamica a productivitatii muncii orare in perioada
2005 -2013 164
Tabelul 3.25 Evolutia datoriei guvernamentale si a cheltuielilor cu
dobânzile în perioada 2005 -2010 167
Tabelul 3.26 Evolutia veniturilor si cheltuielilor dupa standardele ES A 178
Tabelul 3.27 Evoluția TVA colectată după creșterea cotei de impozitare 179
Tabelul 3.28 Total trageri din pachetul de finantare 193

Capitolul 4 EVOLUȚIA COMPONENTELOR ECHILIBRULUI
ECONOMIC GENERAL ÎN CAZUL ROMÂNIEI, ÎN
PERIOADA 2005 -2013

Tabelul 4.1 Evolu ția populației totale în România în perioada 2005 -2013 202
Tabelul 4.2 Evoluț ia principalilor indicatori macroeconomic i în România
2005 -2013 205
Tabelul 4.3 Evolu ția P IB și a compomentelor acestuia î n România în
perioada 2005 -2013 205
Tabelul 4.4 Evolutia deficitului bugetar și a datoriei publice î n Rom ânia 207

7
INDEXUL FIGURILOR

Capitolul 1 POLITICA BUGETARĂ – COMPONENTĂ
ESENȚIALĂ A POLITICII FINANCIARE

Figura 1.1 Coordonatele politicii financiare în domeniul cheltuielilor și
resurselor financiare 21
Figura 1.2 Componentele politicii fiscale și ale politici bugetare 41
Figura 1.3 Combinarea ș i deplasarea curbelor IS și LM î n cadrul mix –
ului de politici 46

Capitolul 2 ECHILIBRUL ȘI DEZECHILIBRUL MACROECONOMIC

Figura 2.1. Conținutul echilibrului general economic 58
Figura 2.2. Modul de realizare a echilibrului pe termen lung pe piata
bunurilor si serviciilor 66
Figura 2.3 Realizarea echilibrului Keynesian pe piața bunurilor și
serviciilor 68
Figura 2.4 Cresterea cheltuielilor agregate și variația punctului de
echilibru 69
Figura 2.5 Transpunerea echilibrului Keynesian în planul cererii și ofertei
agregate 70
Figura 2.6 Influența multiplicatorului cheltuielilor autonome asupra
producției de echilibru 70
Figura 2.7 Efectele reducerii fiscalității asupra ofertei agregate 79
Figura 2.8. Curba Laffer 80
Figura 2.9 Transmisia politicii monetare pe cale directă 84
Figura 2.10 Efectul pe termen lung al unei accelerări a ratei de cre ștere a
masei monetare, neanti cipată, în conditiile î n care economia se
afla în punctul angajării totale 87

Capitolul 3 POLITICA BUGETARĂ ÎN ROMÂNIA – INSTRUMENT DE
ATINGERE A UNOR ȚINTE MACROECONOMICE

Figura 3.1. Contribuția elementelor de utilizare la creșterea reală a PIB 117
Figura 3.2 Evoluția și proiec ția principalelor categorii de cheltuieli din
bugetul consolidat în perioada 2006 -2007 117
Figura 3.3 Structura principalelor categorii de cheltuieli din bugetul
consolidat în anul 2006 118
Figura 3.4 Evolutia principalelor cheltuieli ale bugetului general
consolidat 01 ianuarie -31 august 2007 120
Figura 3.5 Evolu ția veniturilor bugetare ca pondere în PIB (%) 128
Figura 3.6 Contribuția componentelor PIB la creșterea economică 133
Figura 3.7 Evoluția veniturilor bugetare în perioada 2010 -2015 140

8
Figura 3.8 Evoluția plăților restante în perioada dec.2010 -martie 2012 141
Figura 3.9 Evoluția deficitului bugetar în perioada 2005 -2013 146
Figura 3.10 Ponderea veniturilor și cheltuielilor în PIB în perioada 2005 –
2013 151
Figura 3.11 Corelația dintre rata de crestere a PIB, rata investi țiilor
străine directe și rata investi țiilor nationale 154
Figura 3.12 Investitiile străine directe î n Rom ânia în perioada 2003 -2008 156
Figura 3.13 Evolutia ratei investi țiilor și a ratei de economisire în perioada
2005 -2013 158
Figura 3.14 Productivitatea muncii pe ora lucrată 164
Figura 3.15 Modul de finantare a deficitului bugetar 168
Figura 3.16 Ponderea veniturilor totale în PIB 176
Figura 3.17 Ponderea impozitelor d irecte și i ndirecte în total impozite 176
Figura 3.18 Evolutia PIB efectiv, PIB poten țial ș i a cre șterii economice
poten țiale 184
Figura 3.19 Evolu ția defic itului bugetar efectiv, ciclic ș i structural 184
Figura 3.20 Mar imea stabilizatorilor automați î n economiile europene 186
Figura 3.21 Mobilizarea și repartizarea resurselor din buget 190
Figura 3.22 Finanțarea deficitului bugetar în anul 200 192
Figura 3.23 Evolu ția datoriei publice și a deficitului bugetar 197

Capitolul 4
EVOLUȚIA COMPONENTELOR ECHILIBRULUI
ECONOMIC GENERAL ÎN CAZUL ROMÂNIEI, ÎN
PERIOADA 2005 -2013

Figura 4.1 Evolu ția PIB și a compomentelor acestuia în România î n
perioada 2005 -2013 206
Figura 4.2 Evolu ția datoriei publice și a deficitului bugetar 207
Figura 4.3 Evolu ția ratei șomajului și ratei creșterii economice 210
Figura 4.4 Evoluț ia ratei șomajului și ratei inflației 210
Figura 4.5 Evoluț ia ratei de crestere a PIB real și ponderea deficitului
bugetului general consolidat în PIB 211
Figura 4.6 Evolu ția deficitului bugetar si a ratei inflatiei 212
Figura 4.7 Evoluț ia ratei reale de crestere a PIB și a ponderii deficitului
contului curent în PIB 212
Figura 4.8 Ponderea deficitului bugetului consolidat în PIB și evolutia
ponderii deficitului de cont curent în PIB 213

9
INTRODUCERE
Ipoteza care stă la baza studiului de față, studiu care se dorește o cercetare
sistematică și complexă a politicii bugetare și a faptului că , aceasta are un rol, un loc
și o menire specific ă în reglarea evoluției mecanismul economic.
Întreaga genez ă și evolu ție a sistemului econo mic, sunt strâns legate de
necesită țile tot mai crescânde ale oamenilor în a procura bunuri și presta servicii , în a
asigura operativ servicii medicale și de învăț ământ, soluții pentru asigurarea ordinii
și apărării colectivită ții și, deci, succesul indivizilor în a corela necesită țile
nelimitate și diversi ficate, cu resurse le limitate și tot mai restrictive .
Din multitudinea argumentelor care pledează în favoarea studiului sistematic al
rolului și importanț ei politicii bugetare în asigurarea echilibrului macroeconomic,
considerăm că prezintă o semnificație deosebită următoarele:
– rolul și importanța statului în economie se manifestă prin in strumentele de
politică economică, și în particular prin politicile pe care le promovează: monetară, de
credit , bugetară, fiscală; î n cadrul politicii financiare un rol esențial îl are politica
bugetară, care utiliz ează bugetul ca principal instrument de intervenție în economie,
statul a vând un rol activ în influenț area proc eselor economice și sociale ;
– instrumentele politicii bugetare sunt cheltuielile publice, care au o natur ă
diversificată și servesc la achiziționarea de bunuri și servicii necesare instituțiilor
publice, la asigurarea de resurse bănești unor categorii so ciale sau susținerea financiar ă
a dezvoltării unor ramuri sau domenii de activitate;
– mai mult ca oricând, putem vorbi de existența unor interdependențe
economice generate de existența unei piețe mondiale formată ca urmare a raporturilor
care s -au stabilit între economiile naționale și care funcționează ca un proces de
internaționalizare a factorilor de producție și de adâncire a diviziunii internaționale a
muncii prin intermediul relațiilor de schimb dintre entitățile economice din țări
diferite. A ceastă tendință se manifestă tot mai pregnant în evoluția economiei
mondiale, referitor la care afirmăm că , un dezechilibru produs în cadrul unei economii
naționale (un exemplu concludent este cazul crizei provocate de creditele ipotecare în
S.U.A) poate g enera un val de disfuncționalități manifestate în toate sectoarele, la
nivelul întregii economii mondiale. Asistăm așadar , la un adevărat efect de domino
produs din cauza interdependențelor economice și care nu se rezumă doar la un singur
sector de activit ate sau cel mult la o economie națională, ci la nivelul întregii economii
mondiale;
– realizarea unui dozaj optim de politici(mix -ul de politici) concretizate într -o
strategie fiscal -bugetară care să țină seama de constrângerile care decurg din
manifestar ea crizei economice, și în același timp, nu sacrifică obiectivele pe termen
mediu si lung ale societății , de creștere susținută și dezvoltare durabilă . În acest sens ,
este necesară asigurarea stabilității macroeconomice și sustenabilitatea datoriei
publice ; aceste obiective se vor realiza prin administrarea eficientă a sistemului de
venituri, ajustarea rațională ș i prioritizarea transparentă a cheltuielilor și prin
schimbarea comportamentului administrației publice ;
– reduc erea deficitel or bugetare, în vederea restabilirii echilibrului
macroeconomic , și a corelațiilor dintre componentele acestuia, sunt măsuri la care
autoritățile au apelat în primul rând prin creșterea impozitelor, ocolind calea sănătoasă,

10
dar dificilă, a raționalizării cheltuielilor , în timp ce amânarea raționalizărilor a dus
deseori la corecții arbitrare, devenite inevitabile, ce au fost dureroase pentru întreaga
economie .
Prin politica bugetară, are loc influențarea activitătii economice cât și evolutia
dinamică a proceselor economice, prin intermediul cererii agregate. Proiecția pe un
orizont mai larg a politicii bugetare se materializează în modificarea economisirii, a
investițiilor si creșterii economice.
Obiectivul principal ce a fost urmărit în principal în cadrul preze ntei cercetări
doctorale constă în observarea impactului pe care politica bugetară promovată de
autoritățile executive o are în ajustarea macroeconomică .
Este importantă cunoașterea științei finanțelor, având în vedere că aceasta
reprezintă componenta majo ră a activităților social -economice a oricărui nucleu
funcțio nal din structura instituțional – administ rativă a societății românești.
Rolul și dimensiunea implicării statului în economie reprezintă cea mai
importanta temă de dezbatere pentru toate scolile de gândire economică. Pentru
realizarea acestui rol, statul poate utiliza ca instrument politica bugetară. Pentru că,
pană la urmă, unul din principalele obiective ale politicii bugetare este cresterea
economică și bunăstarea societătii, iar acest lucru se poate realiza numai printr -o
viziune bugetară calitativă și activă, prin stimularea inițiativei și prin respectul fată de
asumarea riscului.
Deși această analiză ar pu tea continua la nesf ârșit, vom î ncerca sintetizarea și
prezentarea politicii bugetare punctând cele mai importante aspecte ce trebuie urmărite
și cele mai eficiente metode de utilizare a acestei pâr ghii economice.
Realizarea echilibrului economic, condiție esențială de realizare a creșterii și
dezvoltării oricărei societăți, nu se poate realiza decât prin înfăptuirea echilibrului la
toate nivelele economiei. Aceste cerințe impun asigurarea unei inițiative libere, a unei
ordini decizionale, prin intervenția statului, pentru a asigura corecțiile necesare bunului
mers al economiei.
Pentru ac operirea cât mai corespunzătoare, din punctul nostru de vedere, a
problematicii majore amintite, am structurat lucrarea în 4 capitole cu p onderi relativ
egală în economia sa, dintre care primele două cu caracter conceptual -metodologic și
ultimele două cu c aracter preponderent empiric și instrumental.
În cadrul primului capitol ”Politica bugetară – componentă esențială a
politicii financiare” am urmărit să prezint rolul, instrumentele și contribuția pe care
politica bugetară o realizează în reglarea macroec onomică.
Politica fiscal – bugetară trebuie să realizeze un echilibru între necesitățile reale
de resurse financiare ale statului în vederea înfăptuirii obiectivelor economice și
sociale, și posibilitatea reală de acoperire a acestora.
În demersul meu, am încercat să dau unele răspunsuri la anumite întrebări
despre sistemul fiscal -bugetar și a evoluției din ultimii ani cât și impactul adoptării
acestuia asupra echilibrului macroeconomic .
Am încercat a surprind e, modul în care se efectuează reglarea mac roeconomică
prin intermediul bugetul general al statului, și implicit prin bugetul de stat, proces care
se realizează prin dimensionarea corectă echilibrelor sau dezechilibrelor
macroeconomice.

11
Aspectelor teoretice privind cunoașterea notiunilor de politi că bugetară,
conceptul, rolul și functiile acesteia au constituit elemente asupra cărora mi -am
canalizat întreg efortul , și au constituit o ”temelie ” solidă în efectua rea întregul
demers știintific.
O atenție deosebită a fost acordată aspectelor teoretice abordate de principalele
teorii economice cu privire la rolul și efectele politicii fiscal – bugetare .
Modul în care a depți i concepți ei keynesi ste au crezut că politica fiscal –
bugetară este o “manetă” cu ajutorul căreia guvernul unei țări poate controla mersul
economiei , a constituit o altă provocare în cale a cercetării efectuate. Edificarea și
aprofundarea conceptului că , un deficit bugetar însemnat ar acționa ca un stimulent în
plus pentru creșterea economică, prin care șomajul s -ar diminua și s -ar relansa
economia mi-a stârnit și mai mult ambiția de a căuta adevărul .
În perioada curentă însă, puțini oameni mai cred în principiile keynesiste,
făcându -și loc ideea de politică fiscal -bugetară discreționară, cu efectele ei benefice,
dar și limitele care, uneori, o încorsetează.
Experiența modern ă a scos în evidență însă, cinci ținte de politică economică
care sunt integrate cu ajutor ul politici bugetare :
– creșterea economică sustenabilă;
– ocuparea forței de muncă;
– stabilitatea prețurilor;
– limitarea deficitului bugetar;
– echilibrul balanței de plăți și limitarea deficitului de cont curent.
De asemenea , a fost analizată conexiu nea politicii bugetare cu celelalte politici,
monetară, valu tară, iar efortul nostru s -a aplecat în vederea cercetării dozajului optim
(mix- ul de politici ) ce trebuie aplicat în vederea aj ustării echilibrului macroeconomic.
Ciclurile politico – economice puse în evidență în ultimele decenii , au făcut să
se vorbească mai mult despre politicile anticiclice și despre comportamentul
politicienilor privit în strânsă legătură cu comportamentul electoratului. Pentru a
asigura condițiile unei dezvoltări durabile, statul de obicei apelează la un compl ex de
măsuri de stimulare fiscal – bugetară.
În urma cercetăr ilor efectuate în acest domeniu vast s -a desprin s faptul că,
politicile anticiclice sunt cunoscute și aplicate peste tot în lume, fiecare guvern
responsabil alegând acele instrumente de politică bugetară și fiscală, concret izate în
așazise mix -uri fiscal – bugetare , care se potrivesc cel mai bine cu posibilitățile
concrete ale economiei și corespund propriei sale doctrine politice.
Ținând cont de concepțiile lui Marshall și Swanson, precum și ale lui
Dornbusch, Fischer și Startz privind mix-ul de politici macroeconomice (mix format
primordial din politica monetară și cea fiscal -bugetară), se evidențiază clar că, politica
monetară prezintă o foarte mare flexibilitate în ceea ce privește adaptarea la noile
condiții economice.
În urma studiului efectuat am constatat că, la polul opus se situează politica
fiscal -bugetară care nu permite un spațiu de manevră în acți unile întreprinse , fiind
destul de dificil să producă o modi ficare, în principal, în sistemul fiscal – bugetar la
intervale scurte de timp .
Efectul agregat de ajustare macroeconomică, prin aplicarea concomitentă a
politicii fiscal – bugetare și monetare , a fost analizat cu ajutorul modelului IS – LM.

12
Prin urmare, am arătat faptul că, o politică publică de ajustare nu poate fi decât
o politică macroeconomică.
În capitolul 2 intitulat ”Echilibrul și dezechilibrul macro economic” am
încercat să surprind principalele concepte fundament ale pe care teoria economică le -a
dedicat acestui vast domeniu.
S-a încercat o studiere aprofundată , a principalelor conceptelor teoretice cărora
economiștii le -au dedicat numeroase lucrări cu caracter fundamental și aplicat iv, și
care sunt la baza reacțiilor principalelor componente ale echilibrului economic general,
precum și a legăturilor fundamentale existente între acestea. În această etapă , au fost
abordate efectele politicilor macro economice asupra acestor echilibre, în funcție de
posibilele stări concrete ale economiei naționale.
Pentru a eviden ția importan ța și co mplexitatea echilibrului econo mic general,
am analizat principalele trăsături caracteristice ale acestuia. Din punctul de vedere al
nivelului de agregare a econo miei, echilibrul econo mic se manifestă la nivel
micro-, mezo- și macroecono mic.
Echilibrul macroeconomic integrează primele două for me de echilibru pe
ansamblul econo miei naționale și al teritoriului n ațional și are un caracter co mplex ce
nu poate fi redus la o simplă însumare a echilibrelor parțiale și individuale, deoarece,
în econo mie, coexis tă și unele dezechilibre temporare, care nu sunt însă în măsură să
împiedice func ționarea mecanis mului econo mic.
Într-un mod sintetic a m prezentat și aspecte teoretice legate de echilibrul
funcțional și echilibrul structural , și ținând cont de modul de manifestare a fost
abordată problematica din teoria economică a echili brului macroeconomic static și
dinamic .
Pentru a duce la îndeplinire î ntregul deme rs științific a fost necesar a în țelege
corect no țiunea de echilibru econo mic, ce capă tă o importan ță deosebită.
Econo mia tinde doar către un echilibru, înțeles ca egalitate între nevoi și resurse
sau, ca o stare de concordan ță între ramuri, subra muri și sectoare de activitate. Aceast a
se prezintă ca un sistem integrat de sectoare, ramuri și activități în cadrul căreia se
desfășoară relații de producție, repartiție, schimb și consum, precum si activități
juridice, organizatorice și socio -culturale. Sistemul astfel construit trebuie să fie optim,
adică să furnizeze maximum din cea ce au nevoie oamenii, realizând un echilibru
între nevoi si resurse.
Concepția s colii clasic e de economie considera că , piața este „ mâna invizibilă ”
care asigură echilibrul dintre cerere și ofertă, fiind singura în măsură să -i unească și să –
și armonizeze producătorii și consumatorii, concepție caracteristică unei piețe cu o
concurență perfectă.
J.B.Say observa și faptul că , indivizii nu oferă bunuri și servicii decât în vederea
dobândirii puterii de cumpărare necesare achiziti onării altor bunuri și servicii,
concluzionând că, î n fond „ produsele se schimbă contra produse”.
Potrivit ” legii debușeelo r” formulata de J.B.Say orice vânzare este în același
timp cump ărare, automat producția își crează o piață corespunzătoare .
Sintetizând ideile școlii clasice și intergrându -le într -un sistem Leon Wallras a
realizat prima formalizare matematică a teoriei echilibrului general, în condițiile
concurenței perfecte .

13
Noțiunea de alocare „eficientă” în teoria echilibrului general și în teoria
bunăstării se oglindește la sensul distinct ce a fost atribuit de Vil fredo Pareto în
construirea conceptului său despre optim.
Optimul în viziunea lui V. Pareto este însăși concurența perfectă , care asigură
eficiența economică. Dacă între consumatori există concurență perfectă, un
consumator își maximizează utilitatea da că rata sa marginală de substituire între
două bunuri (care intră în consumul său) este egală cu raportul prețurilor relative ale
acestor bunuri.
Doctrina clasi că a echilibrului bugetar, privită ca o „regul ă de aur ” în aceea
perioadă a avut de înfruntat două critici majore: pe de o parte, critica teoreti că
lansată de finan țele moderne, iar, pe de altă parte, obstacolele de ordin practic.
Schimbarea viziunii despre „regula de aur” a finanțelor publice a pornit o dată
cu lucrare a de înaltă ținută știinti fică a unuia din cei mai mar i economi ști ai
secolului XX John Maynard Keynes – „The General Theory of Employment,
Interest, and Money ”.
Deplasând centrul de greutate de la rolul pie ței (al agen ților econo mici
individuali), ca instru ment de reglare a siste mului econo mic, către puterea statală, el
identi fică trei proble me majore ale econo miei:
• raportul dintre econo mia reală de bunuri și servicii și econo mia
fictivă a banilor și creditului;
• relațiile dintre indivizi și întreprinderi, pe de o parte, și dintre aceștia
și macroecono mia statului -națiune, pe de al tă parte (în aceste rel ații doar
macroecono mia este cea eficientă );
• rolul ofertei și, respectiv, al cererii efective în modul de funcționare a
econo miei
O altă ax ă prioritară în prezenta cercetare realizată a constituit -o studierea și
aprofundarea concepției despre echili brul economic în viziunea modernă care
reprezintă un ”hibrid ” al viziunilor clasice și keynesiste, adepții acestei viziuni
considerând că impactul șocurilor asupra ofertei sau cererii agregate pot să afecteze
economia și pot muta echilibrul sub punctul corespondent ocupării totale. În aceste
cazuri, pe termen scurt, apar, recesiunii ce implică explozii ale prețurilor și somajului.
Întrucât instrumentul principal al politicii fiscal -bugetare este bugetul de stat
componenta a bu getului general consolidat, și ținând cont de obiectivele stabilite la un
moment dat raporta te la starea economiei, dar și cu obiectivele politicii economico –
sociale, bugetul general consolidat se impune să fie echilibrat sau să înregistreze , fie
un surplus (excedent), fie un deficit.
Astfel, cunoasterea aprofundată a relației intercondiționale dintre e chilibrul
bugetar si politica financiară publică reprezintă una din provocările majore pentru
pregătire fiecărui economist în parte .
Realizarea acestei interconditionalități comportă obiectul a dou ă viziuni. Prima
viziune , constă în folosirea deficitului bugetar pentru stimularea cererii agregate către
producția potențială aferentă angaj ării totale, dar și prin reducerea ratelor fiscalității
pentru a spori veniturile disponibil e ale agen ților economici și menajelor.
A doua viziune este cea neo clasică a fina nțării deficitului bugetar ce aduce spre
analiză concepțiile lui Robert Barro și Robert Lucas , și care susțin că , finanțarea
deficitului bugetar prin îndatorare va constitui, pentru agenții economici un semnal al

14
unei creșteri viitoare a taxă rii, prin impozite și taxe, pe baza c ăruia aceștia își
diminueaz ă consumul și își sporesc economiile. Se afirmă astfel, cu alte cuvinte că,
finanțarea deficitului bugetar pe calea îndatorării reprezintă o amânarea a impozitelor
și taxelor, cea ce pune pe p icior de egalitate , finanțarea pe calea îndatorării cu cea prin
creșterea fiscalității.
Știința economică demostrează că , atunci când echilibrul se realizează, el se
modifică rapid datorită schimbării unora dintre factorii de formare și miscare, cea ce
înseamnă că în economia reală există întotdeaauna abateri de la condițiile de echilibru.
Analiza și interpretarea dezechilibrelor economice se realizează în funcție de
intensitatea cu care se manifestă și de efectele pe care le produce, fiind apreciate fie ca
o stare de normalitate a economiei de piață, fie ca stare o stare nedorită și care nu poate
fi acceptată de autorități în evolutia economiei.
În aprecierea dezechilibrelor ca o stare nedorită a economiei se porneste de la
realitatea că acestea sunt principalele responsabile de dezordine în cadrul sistemului
economic care reactionează ca un sistem viu, efectele lor propagându -se la toate
nivelurile.
Din analiza efectuată cu privire la formele de manifest are s -a identificat faptul
că, dezechilibrele au următoarele forme de manifestare:
 excesul de ofertă pe piața bunurilor și pe piața muncii , se concretizează
în realizarea unei părți a oferte i de bunuri economice și apariția șomajului.
 excesul de cerere pe piața bunurilor și excesul de ofert ă pe piața
muncii, această situație, fiind caracterizată de excesul de ofertă pe piața muncii ce are
ca efect somajul, în timp ce excesul pe piața bunurilor determină disfuncții între
ramurile produc tive, neconcordanțe între intenția de a investi, pe de o parte, și
materializarea condițiilor tehnice reale de înfătuite a acestora, pe de alta parte;
 excesul de cerere simultan pe piața bunurilor economice, a monedei
și pe piața muncii, este rezultatul unei economii aflat e în criză structurală profundă.
Acest dezechilibru implică existența hiperinflației, a șomajului cronic și, înrăutățirea
condițiilor de viață ale majorității oamenilor.
Nu mai puțin importantă , în economia prezentului capitol , este problematica
echilibr ului bugetar , ce reprezintă unul dintre principiile de bază a elaborării
bugetelor publice , conform căruia este necesară existența concordanț ei între veniturile
și cheltuielile bugetare.
Bugetul de stat constituie o componentă esențială a mecanismului economico –
financiar al țării . Accepțiunile teoretice cu privire la definirea bugetului si a
concordanței între veniturile si cheltuielile bugetare sunt diferite și au constituit o
motivație aparte în cercetarea efectuată .
Se pleacă de la faptul că , bugetul de stat reprezintă un tablou sinoptic ,
macroeconomic, sub forma unei balanțe în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile
publice autorizate.
Divers itatea opiniilor specialistilor, aspect căruia i -am acordat o impo rtanță
deosebită, rezidă din rolul pe care bugetul de stat il are în reglarea macroeconomică și
realizarea echilibrului financiar.
El este considerat de unii specialisti , ca un instrumen t principal al organizării
bugetare , actul legislativ prin care se prevăd și se aprobă veniturile și cheltuielile
anuale ale statului și tuturor serviciilor publice .

15
Astfel, a nualitatea și echilibrul bugetului au o legătură indisolubilă, avînd
drept consecință echilibrul anual al bugetului considerat drept , după opinia celor mai
mulți specialiti ca ” un principiu de aur al bunei gestiuni bugetare ”
Concepțiile privitoare la echilibrul bugetar au evoluat, între cele care
promovează ideea obligativității acestuia și cele care susțin folosirea deficitului ca
instrument al echilibrului economic fiind disti nse o mare varietate de puncte de
vedere , aceste aspecte teoretice constituid o reală provo care, contribui nd astfel la
nivelarea cunoști nțelor pentru abordăr ea laturii aplicative a prezentei cercetări.
Existența unor opinii diferite apărute în privința necesității, modalităților și a
oportunității echilibrului bugetar au determinat conturarea unor strategii bugetare
alternative:
– strategia bugetul echilibrat anual;
– strategia bugetul echilibrat ciclic;
– strategia bugetul folosirii integrale a resursel or.
Potrivit acceptiunii privind teoria bugetului echilibrat anual , orice deficit
trebuie compensat în cursul aceluiași an prin crearea unor excedente . Bugetul
echilibrat ciclic presupune acoperirea deficitelor bugetare apărute în timpul unei
depresiuni e conomice cu excedentele caracteristice avântului economic în cadrul
aceluiasi ciclu economic.
Accepțiunea modern ă a echilibrului bugetar a început să fie din ce în ce mai
vizibilă odat ă ce s-a renunțat la constructia clasică a bugetelor ciclice .Astfel, bugetul a
fost văzut având un rol de regulator, mijlocind premisele asigurării unei creșteri
economice .
În etapa actuală, cînd se afirmă tot mai mult caracterul neutru al finantelor
publice, cât și sfârsitul erei conceptului de echilibrare anuală a buget ului, politica
bugetară este realizată astfel încât să asigure o corelare, între un ansamblul de
indicatori macroeconomici si nivelul deficitului bugetar.
În capitolul 3 ”Politica bugetară a României instrument de atingere a unor
ținte macroeconomice” am făcut o analiz ă a cadrului macroeconomic din România în
perioada 2005 -2013, observând dinamica și evoluția pricipalilor indicatori care reflectă
realizarea echilibrului economic general.
Având in vedere mutațiile profunde suferite de economia mondială c are a fost
cuprisă de o recesiune severă și care și care prin globalizare au avut un impact m ajor
asupra economiei României, în analiza efectuată s -a urmărit calitatea politicilor
economice și financiare ale României efectuate în perioada de boom econom ic 2005 –
2008 și modific ările suferite de aceasta in perioada 2009 -2013, ne -am propus să
identificăm anumite dezechilibre cu un impact deosebit în generarea unor crize
viitoare. În situația în care se va mentine aceeași stare , ne propunem să identificăm și
eventualele rezolv ări și soluții.
Din cercetarea efectuată asupra cadrului macroeconomic în perioada analizat ă a
rezultat că politica fiscală prociclică a exacerbat dezechilibrele macroeconomice,
deficitul bugetar crescând de la 1% din PIB în 2005 la pes te 5% în 2008,
dezechilibrele fiscal -bugetare din ultimii ani anterior i declanșării crizei financiare .
Acestea au fost generate de cheltuieli publice excesive fără o justificare și fără o
raționalitate economică conducând la o supraîncălzire a mecanismulu i economic ,
acesta funcționând peste potențial . Au fost operate și numeroase rectificări bugetare

16
pe parcursul unui an , ce au facilitat majorarea și realocarea cheltuielilor bugetare ,
sporind amplitudinea și impactul totodată al deficitului bugetar. La acestea , s-a
adăugat desigur, și operarea unei politici fiscale prociclice prin scăderi de impozite și
taxe, îngustând spațiul fiscal de manevră ulterior declansării crizei financiare .
Modificarea filosofiei politicii fiscal – bugetare s-a făcut începând cu anul
2009, c ând pentru restabilirea echilibrelor macroeoconomice au fost operate o serie
de măsuri, unele, dureroase pentru economie, în vederea repuner ii pe o directie
sustenabilă economia si de a crea premisele pentru dezvoltarea durabilă a României.
Astfel , au fost analizate prin cipalele măsuri de politică fiscal -bugetară,
subscrise cadrului general macroeconomic, ce au fost prom ovate de Guvernul
Românie i pentru corecția întregului mecanism economic și repunerea pe o directie
stabilă a econo miei naționale .
Din analiza efectuată a reieșit faptul că, modificarile operate în politica fiscală
prin cresterea impozitelor indirecte(TVA a crescut de la 19% la 24%), reducerea sau
eliminarea unor facilităț i fiscale, dar si măsurile de corectie as upra cheltuielilor
bugetare, unele dureroase(reducerea s alariilor personalului bugetar î ncepând cu anul
2010), prioritizarea , raționalizarea ș i eficientizarea cheltuielilor bugetare au avut
impactul așteptat , acela de a repune pe linie de plutire un mecanism economic deviat
de la criteriile de macrostabiltate.
Toate aceste măsuri , au vizat îndeplinirea criteriilor de convergență și
îmbunătățirea sănătății și calității finanțelor publice, pe fondul confruntării cu
fenomenul îmbătrînire a populației , cea ce det ermină o presiune suplimentară asupra
cheltuielilor cu protecția socială .
O altă etapă a cercetării , în cadrul acestui capitol a constituit -o și analiza
politicii deficitului bugetar precum și a mecanismului de finanțare a acestuia de c ătre
autoritățile române, în perioada analizată de prezenta cercetare.
Studiu efectuat a scos în evidență, modalitățile multiple de acoperire și sursele
diversificate de finanțare a deficitului, făcându -se o comparatie a acestor surse, precum
și impactul creat de acesta asu pra sustenabilității datoriei publice a României.
Capitolul 4 ”Evolutia componentelor echilibrului economic general în
cazul României in perioada 2005 -2013” intenționează să efectueze o analiză a
economiei românești atât în perioada de crestere economică (2005 -2008) cât și în
perioada de recesiune 2009 -2013 urmărindu -se evolutia indicatorilor care reflectă
realizarea echilibrului general. În cadrul acestei analize au fost avute în vedere:
echilibru pe piața muncii, echili brulul pie ței bunurilor și servic iilor, echilibrul monetar,
echilibrul bugetar și echilibrul extern.
Având în vedere că analiza a vizat atât perioade de boom cât și de depresiune
economică , ne aș teptăm să identificăm anumite dezechilibre cu un impact deosebit în
generarea unor crize viitoare. În situația în care acestea se vor mentine , ne propunem
să identific ăm și eventualele rezolvări în vederea aplicării corec țiilor necesare.
Întreg suportul de date necesar pentru analiz ă l-a constituit anuarele statistice
ale României din perioada 2005 -2013, Rapoarte ale Ministrului Finanțelor Publice în
perioada 2005 -2013, Rapoarte lunare și anuale ale Băncii Naționale a României din
intervalul analizat , Rapoarte ale Fondului Monetar International publicate în World
Economic Outloock , Rapoarte Eurostat ale Comisiei Europene.

17
Ca metodă știițifică de analiză a seriilor de date se vor utiliza analiza grafică și
determinarea coeficienților de corelație, care în opinia noastră în aceste condiții sunt
edificatoare din punctul nostru de vedere pentru corelațiile fenomenelor analizate.
Lucrarea se încheie cu o serie de considerații finale, de sinteză, însoțite și de o
serie de probleme de reflecție.
Aș dori să subliniez în încheierea acestei scurte introduceri că , mi-am desfășurat
întreaga cercetare sub îndumarea prestigioasei școli doctorale în Științe Economice de
la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universit ății din Craiova,
prilej cu care țin să adu c mulțumirile de rigoare conduceri i universității, facultății și
școlii doctorale, colectivului (departamentului) de specialitate și, colectivului de
îndrumare și în mod deosebit domnului profesor universitar doctor Gheorghe Pîrvu,
fără a căr or coordonare și îndrumare de înaltă ținută academică cu greu aș fi ajuns să
finalizez această teză prin susținere publică.

18
Capitolul 1

POLITICA BUGETARĂ – COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A
POLITICII FINANCIARE

Politica reprezintă o formă de organizare și conducere a societ ății umane, pentru
satisfacerea intereselor sale sau un ansamblu a l deciziilor luate de autorități pentru
conducerea activității economice și sociale.
Politica economică (politica macroeconomică) reprezintă totalitatea măsurilor
luate de stat în scopul asigurării creșterii economice, ocupării forței de muncă,
echilibrării ba lanței de plăți externe, stabilității prețurilor, reducerii inegalităților și
asigurării independenței naționale1. Într -o altă accepțiune , politica e conomică
reprezintă ansamblul deciziilor adop tate de către stat, în vederea orientării activității
economice într -un sens considerat re zonabil, pe teritoriul național. Se poate vorbi deci
de o politică economică atunci când , se decide creșterea deficitu lui bugetar, pentru a se
asigura utilizarea muncii, sau când se stabilesc norme ale creșterii prețurilor și
veniturilor, pentru a limita inflația2. Dato rită complexității și diversității obiectivelor și
instrumen telor utilizate de politica econo mică, ac easta poate fi analizată și construită
prin prisma componentelor sale: poli tica monetară, politica fiscală, politica bugetară,
politica prețurilor, politica veniturilor.
Ca atare, ne-am propus, în acest prim c apitol, să conturăm coordonatele
esenți ale în cadrul cărora ar trebui, după p ărerea noastră, să fie abordată problematica
politicii bugetare , ca și componentă esențială a politicii financiare a statului. Am
pornit, așadar, de la câteva considerații preliminarii asupra locului si rolului
politicii bugetare in cadrul mixului de politici macroeconomice, am definit conceptul,
obiectivele si rolul politicii bugetare , am prezentat instrumentele politicii bugetare si
am încheiat cu interferențele politica bugetară – politică fiscală în lumina mixul de
politici fiscal -bugetare .

1.1. Locul și rolul politicii bugetare în cadrul mix -ului de politicii
macroeconomice
Principiul liberei inițiative si mecanismele fundamentale ale pieței nu pot
asigura o funcționare optimă și perfectă a economiei, existand an umite imperfecțiuni
cunoscute sub denunirea de eșec al pieței3. De aceea statul, administrația centrală și
locală și în general sectorul public, intervine în economie prin intermediul politicilor
economice, pentru îndeplinirea funcțiilor sale: de colectare și util izare a resurselor, de
redistribuire a veniturilor, de stabilizare macroeconomică și de corecție a
dezechilibrelor ce se manifestă.

1 Marius Băcescu, Angelica Băcescu – Cărbunaru – Compendiu de macroeconomie, Ed. Economică, București,
1997, pag. 299.
2 Gheorghe Manolescu (coordonator) – Politici economice – concepte, instrumente, experiențe, Ed. Economică,
București, 1997, p.27.
3 Statul corectează imperfecțiunile pieței, fără a frâna inițiativa privată. În acest sens unii cercetători consideră că
eșecul pieței, are două componente: eșecul în realizarea eficienței alocării resurselor și eșecul distribuirii eficace
a acestora, pen tru realizarea unei bunăstări sociale. Această accepție este susținută de Richard G. Lipsey, K.
Alec Chrystal, în Economia pozitivă, Editura Economică, București, 1999, p.464

19
Dezvoltarea și evolutia societății omenești are la baza politica
generală(economico -socială) a statului ce reprezintă un concept deosebit de complex
și care nu poate constitui un model general de conducere și adminstrare, ci mai
degrabă un sistem de programe , acțiuni, politici prin care se acopera toată paleta de
domenii ce incubă existența statului.4
Politica generală ” promovează anumite interese care, de regulă, corespund,
obiectivelor ce sunt urmărite de societate sau de segmente ale societății, de o mare
sau mică întindere, ce sunt organizate în grupări politice. Având la baza aceasta
formă de organ izare, există tendinte și orientări diferite catre anumite obiective ale
politicii generale, ce vor fi promovate de catre aceste organizatii și care printre alte
pot să includă si componente ale politicii financiare specifice”5
Politica economică reprezi ntă o componentă esențială a politicii generale a
statului deoarece prin rezultatele sale crează premisele înfăptuirii tuturor celorlalte
politici ale guvernării în domenii precum educația, sănătatea, apărarea, ordinea
publică, protecția socială.
O componentă de o importanță deosebită o reprezintă politica financiar ă care,
pe lângă faptul că asigură suportul financiar al implementării celorlalte politici, oferă
statului posibilitatea de interveni în economie și in societate prin interme diul pârghii lor
fiscal bugetare , instrumentelor, instituțiilor, organelor și reglementărilor financiare.
Deși este o componentă distinctă a politicii economice generale a statului,
politica financiară are o relativă independență față de aceasta, în sensul că are
obiective proprii și ut ilizează metode și influente specifice pentru atingerea acestora.
Componentă de prin rang a politicii generale, politica financiară este ancorată în
procesul de dezvoltare a l oricărei societăți. Ca atare, o definire a conținutului, r olului
și sferei de manifestare a politicii financiare nu poate fi realizată decât într -un cadru
mai larg aferent politicii macroeconomice .
Aceasta se poate defini, într -o manieră simplificată, ca o activitate de reglare, de
conducere și de organizare a societății și de realizare a unor obiective clar prevăzute.
În sens mai larg, politica reprezintă ansamblul de măsuri elaborate pentru conducerea
colectivităților, dezvoltarea economico -socială, instituirea și funcționarea ordinii
interne, atingerea unor obi ective externe.
În aprecierea politicilor macroeconomice , trebuie să distingem între rolul
politicii ca stabilizator automat, care se ajustează în mod pasiv pentru a compensa
fluctuațiile din economie și rolul activ al politicii macroeconomice, ca mijloc d e a
atinge anumite ținte macroeconomice. Există aspecte ale politicii monetare și fiscale
care se încadrează în aceste două roluri. Deciziile de politică macroeconomică nu sunt
adoptate izolat – guvernele utilizează politicile bugetare și monetare pentru a încerca să
stabilizeze economia.
Politicile macroeconomice, adică intervențiile statului pentru a corija
dezechilibre susceptibile de a afecta economia națională, desemnează un ansamblu de
decizii luate de puterile publice menite să atingă, prin utilizare a unor instrumente
diverse, obiective sigure privind situația economică. Din acest enunț , se detașeaz ă trei
elemente care definesc conținutul acestui concept: adoptarea deciziilor de politică

4 Drăcea, M., Florea N . M.– Fiscalitate și armonizare fiscală , Editura Universitaria, Craiova, 2013 , p.28
5 Filip, Ghe. – Politica financiară , Editura Artt Ress, Timișoara, 2005, p.167.

20
economică, obiectivele urmărite și instrumentele folosite6. Astfel, deciziile de politică
economică sunt luate de autoritățile econ omice și monetare dintr -o țară.
Politica financiară co nstituie totalitatea metodelor și mijloacelor concrete
privind procurarea si dirijarea resurselor financiare, precum si instrumente le,
instituțiile și reglementările financiare utilizate de stat pentru influentarea proces elor
economice .7
Este de necontestat accepțiunea potrivit căreia autoritățile p ublice utilizează
politica financiară pentru atingera unor obiective cum ar fi:8
– stabilizarea economică;
– reglerea conjuncturală și relansarea economie i;
– restructurarea și creșterea economică.
Politica financiară însă, ca parte integrantă din politica generală a statului
îndeplinește un rol semnificativ în punerea în aplicare a programelor de: dezvoltare
economică, promovare a progresului tehnic și științific, formare profesională, ocrotirea
populației, protecție socială.
În realizarea acestor com plexe și importante tințe, cadrul de acțiune a politicii
financiare nu vizează numai activitatea directă a statului de procurare a resurselor și
de utilizare a resurselor financiare publice, cât și pe cea de credit, monetară, valutară .
Realizarea echilibrului economic, condiție esențială de realizare a creșterii și
dezvoltării oricărei societăți, nu se poate realiza decât prin înfă ptuirea echilibrului la
toate nivelele econ omiei. Aceste cerințe impun asigurarea unei inițiative libere, a unei
ordini decizionale, prin inte rvenția statului, pentru a asigura corecțiile necesare
bunului mers al economiei.9
Politica financiară în domeniul resurselor financiare publice după opinia noastr ă
ar trebui să urm ărească coordonate le prezentate în figura nr.1.1:
în domeniul cheltuielilor publice: dimensionarea cheltuielilor, stabilirea
destinației pentru realizarea obiectivelor, realizarea cheltuielilor în
condiții de eficiență , atingerea scopurilor propuse prin efectuarea
cheltuielilor;
în domeniul veniturilor pu blice: volumul resurselor financiare,
proveniența resurselor financiare , meto de de prelevare utilizate,
necesitatea tinderii catre echilibrul financiar.

6 Ion Bucur, Bazele Macroeconomiei , Ed. Economică, București, 1999, p.219.
7 Moșteanu, T. (coord.) – Finanțe publice, Sinteze teoretice, teste grilă și aplicații practice , Ed.Universitară,
București, 2004, p.41
8 Manolescu, Ghe. – Politici economice, Concepte, instrumente, experiențe, Ed. Economică, București, 1997,
p.281
9 Unii autori consideră că ” statul trebuie să corecteze excesele pieței, să tempereze violențele, să pună stavilă
inechității pieței și să protejeze pe cei săraci ” potrivit Michael Albert, Capitalism contra capitalism, Editura
Humanitas, București, 1994.

21

Figura nr.1.1 Coordonatele politicii financiare în domeniul cheltuielilor și resurselor financiare
publice
Sursa:Moșteanu, T.(coord.) -Finanțe publice – Sinteze teoretice, teste grilă și aplicații practice,
Editura Universitară, Bucuresti 2004
Consecințele crizei economico -financiare au atras atenția atât la nivel european
cât și în plan național asupra necesității de a spori calitatea finanțelor publice, având în
vedere faptul că finanțele publice reprezintă un vector menit să asigure redresarea
economică și relansarea creșterii.
Importan ța politicilor fiscale și bugetare promovate și asumate de țările lumii
sunt rezultatul eforturilor susținute privind identificarea celor mai adecvate
instrumente pentru a face fa ță î ncetinirii cre șterii economice într -un mediu fiscal
fragil.
Rolul și importanța sta tului în economie se manifestă prin intrumentele de
politică economică, și în particular prin politicile pe care le promovează: monetară, de
credi t, bugetară, fiscală, etc. În cadru l politicii financiare un rol esențial îl are politica
bugetară, care prin utilizarea bugetul ui ca principal instrument de intervenție în
economie, conferă statul ui un rol activ în influentarea proceselor economice și sociale.
Dintr -o perspectivă macroeconomică, bugetul de stat influen țează în mod direct
redistribuirea venitului na țional, prin componentele sale, în sensul reglării nivelului și
distribu ției fiscalită ții, precum și prin determinarea volumului și structurii cheltuielilor
publice efectuate. De aceea , are sens ca pol itica bugetară să aibă în vedere ambele
aspecte, cuprinzând atât deciziile ce reglează veniturile constituite la dispozi ția
statului, cât și opțiunile în ceea ce prive ște alocarea banului public.
„Bugetul de stat serve ște la îndeplinirea a două mari func ții. În primul rând,
este un instrument prin care guvernul poate stabili priorită țile na ționale, alocând
venitul na țional către consumul privat sau public sau către investi ții, și furnizând
facilită ți pentru a crește sau a reduce dimensiunea anumitor sectoa re economice.
Dintr -un punct de vedere macroeconomic, scopurile la nivel na țional sunt atinse prin
modul în care politica fiscală afectează bugetele. Mai exact, prin politica fiscală
înțelegem modalită țile de fixare a taxelor și a cheltuielilor publice cu scopul atenuării Politica
financiară Domeniul cheltuielilor
publice
Domeniul veniturilor
publice
mărimea
destinația
Structură optima
Caile, metodele
și instrumentele
utilizate
volumul
proveniența
Metodele de
prelevare
obiectivele

22
oscila țiilor economice și pentru a contribui la între ținerea cre șterii economice în
condi țiile ocupării depline a for ței de muncă și a unei infla ții stabile scăzute .”10
În alte accepțiuni, politica fiscal bugetară constituie11:
– o politică de ajustare care are ca scop macrostabilizarea economică, prin
intermediul dimension ării impozitelor și taxelor precum și a cheltuielilor
guvernamentale ale statului;
– ansamblul de măsuri de sporire sau diminuare a ratei impozitelor și
cheltuiel ilor guvernamentale luate într -un stat într -o anumită perioadă de timp, în
scopul influențării vieții economice și sociale;
Prin intermediul pol iticii bugetare se autorizează ș i se dispune modul de
utilizarea a banilor publici, precum și redistribuirea veniturilor între membrii societății
având rolul de înlătura inechitățil e sociale.
Politica bugetară, pe termen scurt, influe nțează activitatea ș i dinamica
proceselor economice prin mod ificarea cererii agregate. Proiecția pe un orizont mai
larg a politicii bugetare se concretizează în modificarea economisirii, a in vestițiilor ș i a
creșterii economice.
Sistemul economic se bazează pe piața, având sus ținere principiile eficacității ș i
libertății de acțiune a indivizilor, dar și pe intervenția statului pentru compensarea
efectelor nedorite ale pieței12.
Intervenția statului se rezumă în participarea sa prin politica economică la
rezolvarea unor probleme economice.13
Politica mixtă (mix de p olitici) reprezintă ansamblul de măsuri de politică
structurală, de p olitică de ajustare și de politică de mediu pe care le ia un stat, în
funcție de situația concretă din țara respectivă și de filozofia economică și socială a
guvernului care deține puterea politică.14
Mix-ul de politici poate fi definit și ca, dozajul echilibrat sau articularea
politicilor fiscal – bugetare cu politica monetară, prezentându -se ca o acțiune globală
care vizează să interacționeze instrumentele de natură fiscală și monetară, cu scopul de
a stabiliza activitatea economică la nivel macro, precum și la nivelul agentului
economic. În practică, un mix de politici poate fi considerat ca o stare de fapt , care a
făcut obiectul unei concentrări prealabile între autoritățile publice implicate, care, este
de menționat, se diferențiază în orice stat în care B anca Centrală este autonomă față de
Guvern.
Potrivit teoriei finanțelor publice, promovată de Richard și Peggy
Musgrave15, politicile fiscal -bugetare și politica monetară sunt politici de natură
intervenționistă, care au ca obiectiv final stabilizarea situației conjuncturale.

10 Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D., Economie – Ediția a 18 -a – Editura McGrawHill, 2005, p. 711
11 Angelica Băcescu – Cărbunaru , Marius Băcescu – Dicționar de macro economie, Editura C.H.Beck, București,
2008, p.284
12 Mattei Dogan, Diminique Pellassy – Economia mixta -Jumătate capitalistă, jumătate socialistă , Editura
Alternativa, București, 1992, p.17
13 J. M. Keynes. – Teoria generală a folosirii brațelor de muncă, a dobânzi și a banilor susține relansarea
economiei printr -o politică de investiții activă, unde angajarea capitalului se face în activitate creatoare de
bogăție si locuri mde muncă.
14 Angelica Băcescu – Cărbunaru, Marius Băcescu – Op.cit. , p.280
15 Richard and Peggy Musgrave – Public Finance in Theory and Practice, McGraw-Hill, 1989, third edition.

23
Mixul de politici economice vizează, în primul rând, supravegherea cererii
agregate și se înscrie, cel puțin din punct de vedere teoretic, în analiza de tip IS -LM,
prin care încearcă stabilirea dozajului optim între politicile fisc al-bugetare și politica
monetară, cu obiectivele primordiale ale acestora, respectiv accelerarea creșterii
economice în condiții de stabilitate monetară, adică de stăpânire a inflației . Opțiunile
politice în acest domeniu urmăresc stabilirea mărimii , desti nației si structurii
cheltuielilor publice în funcție de cuantumul resurselor și de necesitățile de finanțat ,
cât și posibilitățile de aco perire neinflationiste a acestora.
Polit ica fiscală cuprinde ansamblul de măsuri și acțiuni privind așezarea și
perceperea impozitelor și taxelor, stabilirea pr oporției între impozite și gradul de
fiscalitate, influența impozitelor as upra veniturilor16. Opțiunile de politică fiscală
urmăres c alegerea sur selor de formare a veniturilor, a metodelor si mijloacelor pentru
formarea și dirijarea lor. Se are î n vedere faptul că, resursele sunt limitate și gradul de
impunere nu trebuie să depășească un anumi t nivel pentru a nu reduce bună starea
societății.
Politica bugetară, cunoscută ca politica cheltuielilor publice, este
complementara politicii fiscale. Cele două tipuri de politică sunt utilizate de către stat
pentru influentarea conju ncturii economice . Politica monetară comportă actiunea
autoritatilor monetare , prin care se regleaz ă cantitatea de masă monetară din economi e,
asigurând stabilitatea puterii de cumpărare a banilor si adaptarea volumului
mijloacelor de plata la necesitatile economi ce.
Prin urmare politica bugetară este indisolubil legată de politica
macroeconomică a statului având un rol important în îndeplinirea obiectivelor
comune ale dezvoltării economice durabile, asigurarea sustenabilității financiare a
statului si realiz area bunăstării sociale.

1.2. Politica bugetară: concept, obiective, rol
Înainte de a formula cele câteva deziderate în legă tură cu refundamentarea
politicii bugetare a statului, trebuie să ne ocupăm de noțiunea de politică bugetară.
Presupunând că reforma sistemului de impozite este fapt îndeplinit și că statul are la
îndemâna lui toate mijloacele cu care să -și organizeze o bună capacitate financiară
care să -l ajute în exercitarea funcțiilor lui, nu trebuie să uităm, că ceea ce până astăzi la
noi a primit denumirea de politică bugetară , nu a fost altceva decât suma eforturilor
factorilor de decizi e politică pentru a pune la punct bugetul statului an de an.
Astfel, c onținutul politicilor economice poate fi conturat din mai multe unghiuri
de abordare, între care mai cuprinzător și mai sintetic este cel al opțiunilor și deciziilor
referitoare la organizarea și desfășurarea fluxu rilor financiar -monetare, respectiv la
constituirea, distribuirea și utilizarea fluxurilor în formă bănească17.
Politica bugetară poate fi abordată prin două accepțiuni. În sens strict , politica
bugetară reprezintă o problematică specifică cheltuielilor bug etare. Astfel, ea se
compune din alegerile sau opțiunile privind mărimea și structura cheltuielilor bugetare,
respectiv din totalitatea de tehnici și instrumente, folosite pentru finanțarea acțiunilor
ce alcătuiesc cheltuielile bugetare.

16 J.B.Geffroi – Grand problems fiscaux contemporains , 1993, p.389
17 Filip, Gheorghe – Integrarea politicilor financiar -monetare în strategiile de dezvoltare durabilă, Editura
Junimea, Iași, 2002, p. 14.

24
În sens larg , politica bugetară reprezintă totalitatea de opțiuni și decizii, privind
formarea, distribuirea și utilizarea eficientă a resurselor bugetare, precum și cea a
echilibrării bugetului de stat. Privită într -o astfel de accepțiune , politica bugetară se
împarte în trei componente majore:
a) Politica resurselor bugetare – se referă la modalitățile de procurare a
veniturilor statului, respectiv formele, metodele și instrumentele de realizare; astfel, ea
se compune din impozitele , taxele și contribuțiile obligatorii;
b) Politica alocării și utilizării resurselor bugetare – vizează modalitățile
de alocare și utilizare a resurselor bugetare; astfel ea cuprinde formele, metodele și
instrumentele utilizate în realizarea proceselor de alocare și utilizare a resurselor
bugetare;
c) Politica soldului bugetar ( inclusiv finanțarea deficitului bugetar);
aceasta vizează pragul de acceptabilitate a acestui sold, ținând cont de faptul că ,
bugetul de stat trebui e să fie echilibrat pe ansamblu.
Astfel, orice administrator al finanțelor publi ce, orice conducător, cu simțul
răspunderii și cu destulă perspectivă în specialitate, trebuie să -și dea seama că politica
bugetară trebuie legată în primul rând de tendințele ciclice ale economiei naționale.
Prin urmare , activitățile economice desfășu rate de stat constau în punerea în
operă a unei politici economice ce constă într -un ansam blu de decizii, activități prin
care se urmărește orientarea întregii activități economico -sociale. El intervine pentru a
stimula producția, a împiedica creșterea pr ețurilor si pentru a asigura o cît mai bu nă
utilizare a resurselor și bogățiilor18.
Ansamblul metodelor și instrumentelor prin care se colecteaz ă și se utilizează
resursele financiare pentru îndeplinirea scopurilor sale definește politica financiară .
Aceasta cuprinde planuri și stategii derulate de autoritatea guvernamentală pentru
constituirea veniturilor publice si de cheltuire a banilor publici19 .
Ca pa rte integrantă a politicii generale a statului, politica financiară are o
contributie deosebită la satisfacerea nevoilor sociale ale populației.
În acest context se poate admite că, în sfera larg ă a politicii finan ciare se disting
mai multe comp onente, și anume: politic a fiscală, politica bugetară, politica de credit,
politica monetară, politica de prețuri și venituri , și chiar politica financiară a
întreprinderii. Însă, în sens restrâns din perspectiva politicii macroeconomice, în
general a economie i publice, componen tele pri ncipale ale politicii financiare, după
părerea noastră rămâ n, politica fi scală și politica bugetară.
Politica fiscal -bugetară este politica economică ce constă în utilizarea, de către
autoritățile publice a mecanismelor finanțelor publice pentru a atinge obiectivele pe
care și le -au propus. Principalele instrumente utilizate în cadrul acestei politici sunt
cheltuielile bugetare, sistemul de impozite și taxe și managementul datoriei publice.
Aceasta cuprinde actiunile guvernamentale referitoare la în casarea veniturilor si
efectuarea cheltuielilor bugetare, canalele, mijloacele de atragere a resurselor,
utilizarea acestora potrivit destinației si î n conformitate cu scopul stabilit, pentru
asigurarea stabilitații si dezvoltarii economice.
Politica fiscal – bugetară cuprinde ansamblul reglementărilor privind stabilirea

18 Maurice Duverger – Institution financieres , Coll.Themis, 1954, p.2
19 Cătineanu, Florian, Donah Liliama, Seulea n Victoria, Talpoș Ioan – Finanțele României , editura Sedona,
Timișoara, 1995, p.52 -53

25
și perceperea impozitelor, taxelor și celorlalte venituri publice, caracterizând opțiunile
statului în materie de impozite si taxe .
Într-o o altă accepțiune, politica fiscal – bugetară stabileste volumul ș i structura
cheltuielilor publice în vederea asigur ării func țiilor statului.
Politica bugetară împreună cu politica fiscală alcătuiesc ansamblul
instrumentelor (norme și reglementări legale) la dispoziția statului, prin intermediul
cărora sunt puse în aplicare obiectivele de intervenție a acestuia, în mediul economic și
social, într -o perioadă determinată.
Politica bugetară exprimă opțiunile bugetare ale unui centru de decizie
politică (autoritate guvernamentală, autorități locale, a utorități supranaționale), care
vizează finalitățile obiectivelor în plan economic și social20.
Unii economi ști “disociază” politica bugetară în 3 componente, și anume21:
– politica fiscală, generată de in strumentarea elementelor de impozite și taxe;
– politica alocativă, sau politica bugetară în sens restrâns, generată prin
instrumentarea elementelor de cheltuieli bugetare;
– politica soldului bugetar, care privește finanțarea deficitului și valorificarea
excedentului bugetar.
După cum se observă, economiștii prezintă politica fiscală ca parte a politicii
buget are în sens larg și denumesc politica bugetară restrictivă “politică alocativă”.
Un alt autor22 consideră că “ politica bugetară a grupat de -a lungul timpului
esența politicii financiare, în c ondițiile în care, peste o sută de ani, echilibrul bugetar
a fost regula esențială ”.
O altă interpretare23, dar care anticipează o aborare mult mai amplă și mai
completă este evidențiată în următoarele rânduri: ” politica bugetară, operează în
primul rând cu creșterea și reducerea ratei fiscale și creșterea sau reducerea
cheltuielilor publice în scopul controlării dimensiunii deficitului sau excedentului
bugetar ”.
În planul evoluției gândirii economice ce ia dedicat numeroase studii cu
caracter fundamental , este greu de tranșat granița care delimitează cele doua noțiuni,
respectiv politica fiscală si politica bugetară.
Conceptul de sorginte anglo -saxon ă și cel european continental definesc cele
două accepțiuni privind definirea politicii fiscale:24
a) conc eptul anglo -saxon a politicii fiscale(fiscal policy) conform căreia
politica fiscală acoperă atât prima etapă a funcției de repartiție a finanțelor
publice(mobilizarea resurselor financiare ale staului), c ât si în faza doua a acesteia,
respectiv utilizare a sau alocarea resurselor anterior contituite potrivit destinațiilor
stabilite;
b) accepțiunea european –continentală a politicii fiscale ce cuprinde o
multitudine de abordări cu privire la sfera de cuprindere a politicii fiscale, adesea
contradictorii și care nu ofera o imagine u nanim acceptată de toți economiș tii.

20 Moșteanu, T. (coord.) – Politici fiscale si bugetare pentru reformarea economiei si relansarea cresterii
economice, Ed. Economica, Bucuresti, 2003
21 Manolescu, Gh (coord.) – Politici economice, concepte, instrumente, experiente, Ed. Economica, Bucuresti,
1997
22 Onofrei, M. – Impactul politicilor financiare asupra societatii, Ed E conomica, Bucuresti, 2000
23 Robertson, D. – The Rutledge dictionary of politics, Rutledge, third edition, 2004
24 Mutaș cu, M.I. – Op. Cit., p.168

26
Mai mulți autori 25 definesc politica fiscală ca fiind axată în exclusivitate pe
colect area resurselor financiare publice sub formă de impozite și taxe, fără a face
referire la cheltuielile publice pe care le consideră apanajul politicii bugetare.
Se poate observa facil că, no țiunii de politică fiscală în viziune anglo -saxonă î i
corespunde în versiunea european -continentală conceptul de politică financiară în sens
restrâns, cu cele doua componente organice ale sale: politica fiscală prin care se
stabileste m ărimea surselor, metodele de prelevare și veniturile fondurilor publice, și
politica bugetară prin care se dimensionează și ierarhizează cheltuielile publice prin
actiuni și instrumente specifice.
Aceasta manieră în care a fost abordată problematica politicii fiscal -bugetare a
făcut obiectul mai multo r criticii , care invocând literatura de origine anglo -saxonă
cosideră că ”principal a carență este aceea că în conținutul politicii fiscale nu se
apreciază importanța cheltuielilor publice, iar faptul că se colectează fără a se
stabili necesarul care trebuie să fie finanțat reprez intă o viziune total nerealistă”26 .
În practică politica fiscală si politica bugetară se completează reciproc, iar
acțiunile lor au un caracater uni tar ce este reflectat întru -un mix al i nstrumentelor și
tehnicilor fiscal – bugetare aflate la dispoziția statului, care urmăresc prin acțiunile
lor realizarea utilității sociale maxime, care constă în a obține maximum de satisfacție
socială la costurile cele mai scăzute, adică utilizând resursele disponibile într -o
manieră profitabilă.
Politi cile bugetare contribuie la asigurarea premiselor privind creșterea
economică, diminuarea inflației și a altor factori de dezechilibru și prin intermediul
politicilor bugetare care vor avea implicații directe asupra creșterii economice,
asigurând realizar ea obiectivelor de stimulare a activităților economice, de protecție
socială, creșterea nivelului de trai și reducerea sărăciei.
Rolul și f uncțiile politicii bugetare sunt următoarele :
– rol de alocare a resurselor (corecția echilibrelor parțiale prin intervenția
statului);
Rolul de alocare a resurselor definește alocarea resurselor între sectorul pieței și
sectorul public și determină producția de bunuri și servicii publice. Spre deosebire de
un bun privat, care are proprietatea că fiind consumat de ci neva oricine altcineva este
exclus de la posibilitatea de a -l consuma, bunul public constituie un bu n care are
calitatea că, dacă o persoană consumă din acest bun nu reduce consumul din acel bun
pentru nici o altă persoană.
– rolul de a stabiliza conjunctura economică (corecția echilibrului la nivel macro
prin intervenția statului);
Împreună cu politica monetară, politica fiscal -bugetară reprezintă principalele
instrumente economice la dispoziția autorităților publice, prin intermediul cheltuielilo r
publice, a îndatorării autorităților centrale și locale și prin prevederile fiscale,
determinând astfel modificarea conjuncturii economice.
Având izvor direct din teori a keynesi ană, politica de stabilizare a fost mult
utilizată în țările dezvoltate din v estul Europei , după cel de -al doilea război mondial și

25 Balănescu, R. si colectiv – Sistemul de impozite , Ed.Economică, București, 1994, p.27, Corduneanu, C. –
Sistemul fiscal în știința finanțelor, Ed.Codecs, București, 1998, p.379, Dobrotă, N – Economie politică,
Ed.Economică, București, 1997, p.468
26 Onofrei, M. – Impactul politicilor financiare asupra societății , Ed. Economică, București, 2000, p.22

27
până la începutul anilor 1980. Ea s -a concretizat în încurajarea cererii, când
șomajul devenea semnificativ, și în reducerea cererii, când inflația devenea
amenințătoare. Prin declanșarea Marii Crize Financiar e Mondial e din 2007 în SUA,
politica de stabilizare a cunoscut un reviriment de mare amploare și intensitate,
precum și metode noi de intervenție de ale statului pentru a salva sistem ul financiar
național și cel mondial pentru nu prilejui ca această criză să ducă la pr ăbușirea
economiei mondiale.
Exista trei directii importante cu privire la rolul macroeconomic pe care îl
îndeplineste politic a fiscal -bugetar ă:27
– să furnizeze stabilizatori automa ți care s ă izoleze și să protejeze economia de
extinderea șo curilor din cererea agregat ă;
– să stabilizeze nivelul produsului automat (outputului) în jurul nivelului de
echilibr u, prin modificarea discre ționar ă a cheltuielilor publice și/sau a impozitelor;
– să planific e finan țarea cheltuielilor publice astfel încât să mențină un nivel
sustenabil de îndatorare public ă în economie.
Politica de stabilizare poate să nu își atingă țintele, din două motive principale.
În primul rând, există dificultăți mari practice ale punerii în opera a acesteia, din
cauza unei lipse de informații (acțiunile se iau înainte de a cunoaște rezultatul acestora,
rezultat ce poate fi influențat de numeroși factori perturbatori). În al doilea rând, se
afirmă că trendul este de a încerca menținerea nivelu lui ratei șomajului sub cel
înregistrat în piață, fapt ce conduce inevitabil la inflație accelerată.
Efecte negative a le politicii bugetare ce sunt de nedorit de c ătre orice autoritate
sunt: efecte de destabilizare , efecte de evic ție, efecte de compensare , efecte incerte ale
redistribuirii.
– rolul de reparti zare echitabilă a resurselor (corecția evoluției pieței și evitarea
creșterii neconcordanței dintre veniturile mici și cele mari prin intervenția activă
statului).
Această este cunoscută ca o funcție de redistribuire, ce încearcă să corecteze
inegalitățile rezultate în urma unei distribui ri funcționale a veniturilor primare. Prin
redistribuir e, veniturile primare sunt transformate în venituri finale disponibile după
prelevarea impozitelor și co tizațiilor sociale de către stat și după efectuarea de către
acesta a transferurilor de venituri. R edistribuire a poate fi efectuată și prin furnizarea de
către sectorul public a bunurilor și serviciilor publice.
Politica bugetară are un rol esențial în inf luențarea cererii agregate pentru
asigurarea echilibrului economic, suport de ba za al asigurarii creș terii și dezvoltării
economice durabile.
Putem afirma faptul că , politica bugetară este politica prin care se realizează
relațiile economice în formă bănească ce iau naștere în procesul de repartiție a
produsului intern brut în legătură cu înfăptuirea funcțiilor și sarcinilor statului. Prin
intermediul politici i bugetare un segment important din produsul intern brut este inclus
în planificarea la nivel macroeconomic.
Totodată acesta reprezintă un stabilizator important al economiei contribuind
la dezvoltarea economică și socială, a societății în general. Fiecare stat are propriul său

27 Carlin, W. Soskice, D – Macroeconomics. Imperfections. Institutions.Policies , Oxford University Press, New
York, 2006, p. 173

28
sistem de politici economice și bugetare care se conformează cel mai bine necesităților
și oportunităților din țara respectiv ă.
Depășind cercul vicios al definirii terminologice și conceptuale, în legislația
noastră28, relativ recent a apărut accepțiunea de politica fiscal -bugetară care
sintetizând atributele politicii fiscale cu ce ale politicii bugetare are drept obiective
principale:
a) mentinerea datoriei la un nivel sustenabil pe termen lung;
b) realizarea unui sold al bugetului general consolidat aprope zero pe durata
ciclului economic concomitent cu asigurarea competitivității țării;
c) gestionarea prudentă a resurselor și a obligațiilor asumate sectorului public și
a riscurilor fiscal -bugetare;
d) menținerea unui nivel adecva t al resurselor bugetare pentru plata serviciului
datoriei public;
e) asigurarea predictibilității nivelului și cotelor de impozitare si taxare.
În lumina celor prezentate , noi considerăm că politica bugetară a fost politica
fiecărui an bugetar în parte, politica sau măsurile de întocmire și execuție bugetară în
cadrul unui an financiar. Dacă economia națională nu urmează o linie staționară, ci
una evolutivă, fluctuabilă, dinamică așadar, di scontinuă, atunci politica bugetară nu
poate să însemne decât politica de menținere a unei situații convenabile a finanțelor
publice ale statului, în funcție de variațiile pieței, piață care deține resursele ce
alimentează bugetul cu venituri.

1.3. Funcți ile politicii bugetare
Politica bugetar ă este o componenta a politicii economice care s -a cristalizat în
secolul al XX -lea odat ă cu utilizarea sistematic ă a componentelor bugetului de stat.
Numai in condi țiile crizei economice din anii '30 autorit ățile economice au început s ă
considere bugetul, cheltuielile si veniturile sale drept un instrument de politica
economică .
Richard Musgrave a afirmat ca politica bugetară ce se manifestă prin
intermediul bugetul public îndepline ște anumite func ții, a c ăror importan ță variaz ă cu
evolu ția politicii economice in ansamblul ei:
– funcția de alocare a resurselor (corijarea echilibrelor parțiale prin interven ția
statului);
– funcția de stabilizare conjuncturală (corectarea echilibrului general prin
interven ția statului);
– funcția de repartiție a resurselor (corectarea dinamicii pieței și evitarea
creșterii discrepanței dintre veniturile mici și cele mari prin intervenția statului).
Alți cercetători consideră că ” recunoașterea funcțiilor este legată, de trecerea
de la doctrina clasică la cea modernă. Prin aceasta se are in vedere necesitatea
intervenției statului, prin intermediul celor trei funcții, in scopul de a corecta
eventualele derapaje sau efectele crizelor economice asupra echilibrului economic s i
social.”29
Până nu demult specialiștii au considerat bugetul ca un instrument care permite
statului s ă-și procure resursele necesare acoperirii cheltu ielilor sale, cheltuieli care să

28 Legea nr.69/2010 a responsabilității fiscal – bugetare publicată în Monitorul Oficial nr.252/2010, Partea I.
29 Moșteanu, T. (coord.) – Politici și tehnici bugetare, Editura Universitară, Bucuresti, p. .59

29
asigure producerea de bunuri și servicii publice (administrative). Dup ă criza din anii
'30 accentul a f ost pus pe funcția bugetară vizâ nd stabilizarea conjunctural ă, apoi,
după al doilea r ăzboi mondial, pe func ția de redistribuire (reparti ție).
Funcția de alocare a resurselor
Piața determină o alocare optimă a resurselor doar în măsura în care
producătorii, comercianții și consumatorii suportă în întregime costul total al
produselor pe care le fabrică, le cumpără și le consumă. De fapt, este imposibil ca pe
o piață nereglementată cheltuielile ocazionate să fie integral costuri interne,
întrucât presiunile concurenței au ca rezultat externalizarea lor ori de cât e ori acest
lucru este posibil.
Funcția de alocare a resurselor definește alocarea resurselor între sectorul pieței
și sectorul public și determină producția de bunuri și servicii publice. Deosebit de un
bun privat, care are proprietatea c a fiind consumat de cineva oricine altcineva est e
exclus de la posibilitatea de a -l consuma, bunul public pur este un bun care are ca
proprietate faptul că, dacă o persoană îl consumă nu se diminuează consumul din
acel bun pentru nicio altă persoană.
Dar cum beneficiile din folosirea bunurilor public e sunt disponibile pentru toți
membrii societății, iar aceștia, în calitate de consumatori, nu se oferă în mod voluntar
să plăteasc furnizorilor pentru aceste bunuri, este nevoie de intervenția statului între
producători și consumatori pentru furnizarea bu nurilor publice. Cu alte cuvinte ,
utilitatea ce rez idă din consumul de bunuri publice, cu sau fără utilizare obligatorie,
nu poate să fie di stinctă după consumatori , ceea ce determină statul să finanțeze aceste
bunuri prin impozite și/sau taxe impuse indi vizilor.
Cea mai mare parte din bunurile publice sunt oferite deci prin intermediul
bugetului public. Acest sistem de alocare a resurselor dintr -o economie poate fi
considerat, în general, ca proces de alocare în afara mecanismelor pieței. Furnizarea
bunurilor publice având la baza resurse bugetare nu implică totuși producția publică a
acestor bunuri. Sectorul public poate să subcontracteze producția bunului cu un
producător privat. Decizia sectorului public de a produce el însuși bunul public sau de
a subcontracta producția acestuia depinde de : (1) dorința de a menține un control strict
asupra calităii bunului (serviciului) ; (2) considerarea producției bunului/serviciului în
sectorul privat ca fiind indezirabilă.
Problema esențială cu care se confru ntă statul în îndeplinirea rolului de alocare
a resurselor este aceea de a determina cât de multe bunuri și servicii publice trebuie să
furnizeze. Dificultatea opțiunii privind cantitatea și calitatea unui bun public ce trebuie
furnizat societății începe cu stabilirea contribuției pe care trebuie să o platească un
anumit utilizator de bunuri . Din această cauză este nevoie de o tehnică di stinctă de
alocare a ofertei de bunuri publice și a costurilor de acoperire a acestora. Această
tehnică utilizată pe pieț ele bunurilor publice este derularea unui proces politic – adică
câștigarea puterii de decizie în stat prin recurgerea la mecanismul votului – care
constituie înlocuitorul mecanismului pieței. Cea ce se obtine din alocarea resurselor
prin procesul (mecanismul) politic (al votului), deși nu are ecouri bune și nu
multumește pe toată lumea, într -o democrație cu economie de piață , s-ar părea că este
o soluție destul de eficientă, dacă nu și unică.

30

Funcția de stabil izare conjuncturală
Cea mai recentă și, în unele privințe, cea mai importantă funcție a statului
(politicii sale bugetare) este cea de stabilizare a economiei, adică a sprijini economi a
privat ă pentru a realiza atât folosirea deplină a resurselor, cât și un nivel stabil al
prețurilor.
Extrase din modelul teoretic keynesian, politicile de reglare conjunctu rala
adoptate după al doilea ră zboi mondial s -au bazat pe manipularea diferitelor elemente
constitutive ale bugetului, însă contestarea rolului stabiliz ator al bugetului, îndeosebi
de către monetari ști, a orientat interven țiile bugetare spre func țiile de alocare și de
redistribuire chiar dacă acestea prezint ă anumite limite.
În fapt , politica de stabilizare a statului urmăreste (încearcă) să realizeze un
compromis rezonabil între două obiective, adesea conflictuale: folosirea în condiții
deplin e a forței de muncă , cea ce inseamna o reducere a șomajului cât și o infla ție
moderată. Prin urmare , statul folosește instrumentele politicilor monetare și fiscale
pentru a încerca să restaur eze echilibrul economic general .
Potrivit modelului Keynesian bugetul de stat este integrat în circuitul economic
general astfel :
I+G+X =S+T+M (1)
unde se definesc:I -investitii private; G – cheltuieli publice (consum si investiții); X –
exporturile; M -importurile; S -economisirea; T -impozitele.
Se consider ă astfel că, impozitele și cheltuielile sunt considerate fluxuri de
resurse, astfel că stabilizarea conjuncturii ia in considerare cresterea fluxurilor, prin
majorarrea cheltuielilor publice sau prin scaderea impozitelor.
Prin acest mod de operare, autorita tea publică vrea să acopere ecartul
deflaționist generator al contractiei PIB , de criză și destabilizare a pie ței forței de
muncă. Acoperirea, se poate realiza prin cresterea cheltuielilor private(prin reducerea
impozitelor), fie prin mahorarea consumului guvernamental.
Cuantificarea efectelor cresterii cheltuielilor publice se realizează astfel:
Y=C+I+G (2),
unde Y= produsul intern brut, C= consumul privat.
Dacă luăm în considerare Y -T ca fiind disponibil după impozitare, C se
descompune în b-consum necomprimabil care nu se modifică, și c(Y -T), care este
consumul rezultat al ven itului disponibil, în care c – este înclinația marginală spre
consum , ecuația de echilibru, ca ecuație a PIB devine:
Y=(b -cT+I+G)/(1 -c) (3)
Dacă luăm în considerare o cheltuială publica suplimentară G, prin urmare
rezultă că: Y + Y = (b – cT + I + G + G)/(1 -c) (4)
Efectuând scăderea 3 -4, obtinem următoarele rezultate: Y = G/(1 -c) (5)
Interpret ând rezultatele obtinute putem afirma că o crestere a cheltuielilor
publice antreneaz ă ca efect o creștere și mai mare a PIB, aceasta având ca variabilă
coeficientul de multiplicare . Acsta presupune ca, presiunea fiscală să nu crească,
deoarece afectează venitul disponibil care este afectat si orientat intre consum și
investiții.
Funcția de repartiție a resurselor
Această funcție, cunoscută și ca funcție de redistribuire, urmărește să corecteze
inegalitățile rezultate în urma unei repartiții (distribuții) funcționale (a veniturilor

31
primare). În urma redistri buirii, veniturile primare sunt transformate în venituri finale
disponibile după prelevarea impozitelor și cotizațiilor sociale de către stat și după
efectuarea de către acesta a transferurilor de venituri. Această redistribuire poate fi
asigurată și prin furnizarea de către sectorul public a bu nurilor și serviciilor publice.
În absența unei politici private de coordonare a acțiunilor de redistribuire a
venitului în favoarea celor mai puțin norocoși (săracilor sau celor cu venituri mici),
statul se află înt r-o poziție favorizantă pentru a întreprinde măsuri pe scară largă
(națională) în cadrul unei politici coordonate de redistribuire. El are și posibilitatea
cunoașterii structurii populației în privința veniturilor și a averilor, dar are și
mijloacele finan ciare necesare susținerii programelor de sprijinire a celor defavorizați
(impozite și taxe). Pe de altă parte, statul poate să corecteze anomaliile legate de
distribuția venitului , ocazionate de imperfecțiunile pi ețelor factorilor de producție.
Problema ca re se pune și pentru care nu s -au adus suficiente clarificări este dacă
statul are atribuția de a furniza în mod direct bunurile și servic iile publice sau dacă, în
vederea redistribuirii, trebuie să achiziționeze de pe piață bunuri și servicii în
cantita tea și calitatea ce le -ar satisface preferințele consumatorilor . Împotriva ultimei
căi există două argumente : primul, că oamenii, dacă li se permite aceasta, nu vor
alege, după toate probabilitățile, o cantitate corespunzatoare din aceste bunuri și
servic ii (educație sau asistență socială, de exemplu) ; al doilea, că statul va prefera să
aibă un anumit control asupra calității și prețului acestor bunuri și servicii, deoarece
prezint ă importanță pentru bunăstarea generală. Trebuie îns ă subliniat faptul că ,
redistribuirea veniturilor în societate prin intervenția statului este limitată de cel puțin
doi factori : (1) posibilitățile limitate ale resurselor financiare folosite pentru
redistribuire, date de masa impozabilă națională și de presiunea fiscală supo rtabilă și
(2) costul eficienței impus de redistribuire.
Prin urmare , aceste trei functii ale b ugetului pot fi interpretate ș i în termenii
analizei cresterii economice: ele vizeaz ă cautarea unei cresteri echilibrate si relevarea
cailor maximale de crestere . Aceasta analiza relev ă că problemele de echilibru pe o
perioada scurt ă, conjunctural ă, nu pot fi disociate de alocarea resurselor pe termen
mediu si lung, consid erată ca un fenomen structural.
Trebuie precizat că , politicile bugetare au un rol determina nt prin procesul de
alocare al resurselor cât și în cel de control al cheltuielilor. Totodată acesta reprezintă
un stabilizator important al economiei contribuind la dezvoltarea economică și socială,
a societății în general. Fiecare stat are propriul său s istem de politici economice și
bugetare care se conformează cel mai bine necesităților și oportunităților din țara
respectivă.
Deși a u fost elaborate o serie de cercetări și analize , acestea diferă în ce a ce
priveș te efectul și eficiența politicilor bugetare. Se ia in considerație, pe de o parte,
faptul că politicile bugetare și cele monetare au un efect nestimulativ asupra economiei
și pot conduce la scăderea productivității, iar costurile aferente procesului regulator, de
coreție al sta tului, sunt c onsiderate a afecta negativ desfășurarea activității economice .
Pe de altă parte, din studiile empirice elaborate reies efectele benefice ale mărimii
cheltuielilor publice , asupra creșterii economice, dar și consecințele negative ale
acestora.

32
1.4. Obi ectivele și instrumentele politicii bugetare
Obiectivul fundamental al strategiei reform ării economiei și relans ării
cresterii economice, zis ș i obiectiv strategic national, este crearea unei economii de
piață, functionale, compatibil ă ca mecanism, structural si legislativ cu economiile țărilor
dezvoltate.
Unii autorii consideră că ” obiectivele sunt alegerile publice cu motivații de ordin
calitativ: bunăstarea, echita tea, solidaritatea , securitate și altele aflate în sfera
neproductivă, din care componența socială este cea mai puternică. ”30
Abordată în contextul politicii generale (economice și sociale), politica fiscal –
bugetară are mai multe obiective cu caracter global, unele fiind comu ne mai multor
componente ale politicii generale, a căror înfăptuire interac ționează profund cu
modalită țile de procurare, alocare și utilizare a resurselor bugetare publice. Formulate
generic, asemenea obiective vizează: asigurarea ordinii publice și secur ității naționale;
creșterea nivelului de cultură și civiliza ție al cetă țenilor; realizarea echită ții și a
protec ției sociale; restructurarea și modernizarea economiei na ționale sau relansarea
acesteia (în perioadele de declin); stimularea cre șterii economice; protec ția mediului și
dezvoltarea durabilă a societă ții
În acela și timp, politica fiscal -bugetară are și obiective specifice, care se referă,
în principiu la crearea și structurarea adecvată a sistemului fiscal și a celui bugetar al
țării inclu zând: modernizarea sistemului de impozite; structurarea și delimitarea
judicioasă a cheltuielilor și a veniturilor, pe componente; corelarea cheltuielilor cu
veniturile bugetare fiscale și nefiscale; stabilirea soldului bugetar public, atât din
prisma cua ntumului cât și a solu țiilor de acoperire a deficitului, dacă acesta există;
alegerea modalită ților de folosire a categoriilor financiare ca pârghii de influen țare a
evolu ției economice și sociale.31
Bradley Schiller apreciază că politica fiscal bugetară ar e ca obiective specifice:
– asigurarea ocupării depline a for ței de muncă ;
– stabilizarea infla ției;
– diversificarea produc ției;
– distribuirea echitabilă a avu ției.32
Politicile fiscal -bugetare de stimulare a cre șterii economice au un fundament
comun, cel al corectării dezechilibrelor economiilor na ționale. Desigur, optica privind
metodele cele mai eficiente variază de la țară la țară, și fluctuează periodic în func ție
de ce conjunctură economică a demonstrat ineficien ța uneia din metode. Crizele
financiare ale secolului trecut și cea a acestui secol au determinat de fiecare dată
reconsiderări ale fundamentelor politicilor publice, și în special a celor privitoare la
corectarea instabilită ților economice. Logica folosită e ste poate u șor simplistă: dacă o
politică fiscal -bugetară nu a funcționat, generând un declin economic semnificativ, o
parte a mediului academic a considerat necesară regândirea întregii paradigme. Ori,
ceea ce această optică neglijează este că , o politică financiară poate da greș nu
neapărat datorită erorilor de concepere, cât și datorită modalită ții efective de
implementare.

30 Moșteanu, T. (coord.) – Op.cit., p.64
31 Filip, Gh., – Finanțe publice , Ed. Junimea, Ia și, 2010, p.355
32 Schiller, B. – The Economy Today , McGraw -Hill, New York, 2006, p.223

33
Musgrave, referindu -se la această idee, spune că: „ Menirea tradi țională a
teoriei fiscale este cea de a prescrie remedii pentru e șecurile pie ței, în special în
situa țiile în care apar externalită ți. După această etapă, se presupunea că odată ce
guvernul a fost sfătuit asupra unui traseu de ac țiune, acesta va proceda la punerea lui
în aplicare. Literatura recentă în domeniul teoriei op țiunii publice tratează modul în
care sunt luate și implementate deciziile de politică fiscal -bugetară. Ipoteza principală
este ca procesul politic și administrativ suferă de o predispozi ție de a adopta
programe ce nu reflectă preferin țele publicului, și care, în situa ția unei proceduri
eficiente, nu ar fi aprobate ”.33
În accepțiunea proprie , obiectivul general al politicii bugetare îl constituie
utilizarea cheltuielilor și veniturilor publice pentru a modifica echilibrul
macroeconomic global în vederea asigurării dezvoltării economice în condiții de
stabilitate.
Principalul obiect iv al politicii bugetare însă, în opinia noastră îl constituie
formarea, păstrarea, repartizarea și utilizarea veniturilor constituite în fonduri publice
pentru acoperirea chelt uielilor necesare desfășurării echilibrate a ramurilor economiei
naționale și a tuturor sectoarelor de activitate din cadrul acesteia pentru asigurarea unei
dezvoltari armonioase și durabile. În vederea realizării acestui deziderat se urmăresc
realizarea următoarelor echilibre: ocuparea deplină a forței de muncă, mentinerea
echilibrului dintre cerere și ofertă, temperarea fenomenului inflaționist, repartizarea
echitabilă a rezultatelor activitaților.
Un rol deosebit al pol iticii bugetare este și influențarea cererii agregate pentru
asigurarea echilibrului macro economic , suport de baza al cresterii economice și al
unei dezvoltări durabile.
Influența acesteia poate fi pusă în evidență plecând de la venitul de echilibru
care se obține când oferta glo bală dată de venitul național este egalată de cererea
globală, formată din veniturile repartizate celor care au contribuit la realizarea
producției, potrivit formulei: Y=C+I+G+H , unde Y- reprez intă venitul na țional sau
produsul național, care reprezintă oferta globală, C- consumul global = Co+CYd , unde
Co- cheltuiala minima de consum necesara, c- înclinația marginală spre consum, Yd-
venitul national disponibil d upă deducerea impozitelor T și î ncasarea plățilo r de
transfer P, I- cererea pentru investiții, G – cheltuielile guvernamentale, ce pot fi
modificate ca instrument al politicii bugetare, H- exportul net, ca diferență între import
și export.
Fie: Yd= Y -T+P și consider ăm aceste m ărimi ca fiind autonome: Co, Io, To,
Po, atunci Y=Co+c(Y -To+Po)+Io+Go+Ho, y=1/1 -c(Co -cTo+cPo+Io+Go+Ho) ,
rezultă că din această ecuație se determină multiplicatorii bugetari care sunt indicatori
ce multiplica variația mărimilor bugetare:cheltuieli și I mpozite. Pentru a determina
variația venitului național se obține multiplicatorul achizitiilor sau cheltuielilor
guvernamentale prin derivarea funcției în raport cu Go, dY/dGo =1/(1 -c), astfel dacă
c=0,5 , multiplica torul cheltueililor bugetare gu vernamentale este MCG= 2.
Pentru ca cererea să rămână neschimbată când se modifică una din cheltuielile
autonome Io, Po, cheltuielile guvernamentale trebuie să se modifice cu aceeasi mărime
in sens opus iar nivelul cererii s ă ramână ne modificat.

33 Musgrave, R. – Public finance in a democratic society , Volume III, The Foundation of Taxation and
Expenditure, Edward Elgar Publishing, United Kingdom, 2000, p.341.

34
Dacă modificăm cheltuiel ile guvernamental e, se obține noul nivel al venitului
de echilibru , ca efect al creșterii cheltuielilor guvernamentale cu o anumită valoare .
Modificarea cheltuielii dG= 60, atunci Dy=1/(1 -c)xdG=1/1 -0,5=2X60=120 provoacă
diferenta de nivel a venitului de echilibru care este Y2-Y1 = 120 ca efect al majorării
cheltuielilor guvernamentale cu 60. Dacă venitul de echilibru Yi =500 este sub nivelul
produsului național potențial de Yp=1000, pentru a diminua șomajul prin cresterea
cererii se adopta o politică expansionistă , prin sporirea cheltuielilor Dg = (Yp-
Yi)/MCB = (1000 -500)/2=250 și în acest caz venitul de echilibru coincide cu cel al
ocupării depline la nivelul venitului potential.
În situația exact opusă, când economia se află în super ocupare, adică în pragul
de ocupare d eplin ă 400 este inferior celui de echilibru 500, se produce inflație. Pentru
a o tempera, statul actionează prin politica restrictivă, deflaționistă prin reducerea
cheltuielilor, astfel dG=(Y1 -Y0)/MCB=(500 -400)/2=50, ce diminuează cererea
agregată, încât c ererea este sub cea inițială, în punctul de intersectie ce corespunde
venitului de ocupare deplină de 400.
Multiplicatoriul cheltuielilor guvernamentale este egal cu multiplicatorul altor
variabile autonome, consumul, investitiile, exportul net, astfel pe ntru menținerea
stabilității cererii agregate, guvernul trebuie să modifice cheltuielile cu aceeași sumă
cu care s -a diminuat sau mărit una din variabilele autonome prezentate .
Multiplicatorul plăților de transfer, se obține prin derivarea funcției de venit în
raport cu plățile de transfer P ca mărimi autonome, prin funcția dY/dPo=c/(1 -c).
Întrucât c este mai mic decât 1, multiplicatorul acestora este mai mic decât al
cheltuielilor guvernamentale. Modificare acestora are influență asupra cererii agregat e,
pentru ca modifică venitul disponibil destinat cheltuielilor de consum, în funcție de
înclinația marginală spre consum. Astfel, influența variației acestor mărimi este mai
mică decât influența variației cheltuielilor guvernamentale asupra cererii agrega te.
Din relația dY=c/(1 -c) Dp, unde c=o,5 si Po=50, efectul asupra venitului este de
0,5/1 -0,5=1×50=50, iar multiplicatorul plăților de transfer este 0,5/ (1-0,5) = 1 care este
mai mis decat cel al cheltuielilor bugetare, a carei valoare este determinata a stfel:
1/(1-c) = 1/ 1-0,5 = 2. Efectul guvernului se transmite asupra venitului național prin
cheltuielile de consum care vor fi majorate cu cresterea plăților de transfer multiplicat ă
cu înclinația marginală spre consum, astfel:
C= Co + CYd se va deplasa în sus cu Cdp de 0,5×50 = 25, ce se va deplasa si in
acelasi sens Y = C + Io +Go +Ho care se va situa î n punctul unui venit na țional
modificat de 525, față de venitul de echilibru de 500, reprezentând modificarea
venitului ca efect al variației plăților de transfer de 25. În practica curentă cheltuielile
bugetare și plățile de transfer nu sunt atât de efeciente în macrostabilizare, datorită
timpului necesar la dispozitia guvernului pntru a promova această decizie.
Multiplicatorul impozitelor sau multiplic atorul fiscal se determină la fel prin
derivarea funcției de venit în raport cu impozitele autonome T, astfel dY/dt = -c/(1-c),
obtin ând astfel un efect invers asupra venitului, prin rezultatul negativ, față de cel al
variației plăților de transfer, deoarec e o diminuare a impozitului cu o sumă mărește
venitul cu aceeasi sumă, cererea agregată mărindu -se cu multiplu de 1/(1 -c) din cxdTo.
Multiplicatorul fiscal este coeficientul cu care trebuie mărită variația impozitului
pentru a modifica în sens invers ven itul de echilibru.

35
Astfel, dacă impozitele se reduc cu 60 unități monetare, înclinația spre consum
este de 0,5 , sporul de venit național generat de aceasta masură este de : 0,5/1 -0,5 x 60
= 60 de unitati, astfel prin reducerea impo zitelor cre ște partea d in venit la dispozitia
agentilor economici, ce determină mărirea cheltiuielilor de consum și de investiții și
deci cererea agregată. Prin efectele de multiplicare sau de antrenare se realizează un
spor al venitului național care determină o crestere a grad ului de ocupare și a
cheltiuielilor de consum.
Sintetizând cele prezentate mai sus putem afirma că, a sigurarea completă a
forței de muncă, în condițiile unor prețuri stabile, constituie un obiectiv important ,
deoarece neocuparea afectează cresterea economică și diminuează consumul. Pentru
temper area efectelor negative, prin programele de lucrări publice, s usținute energic de
către stat , se alocă cheltuieli pentru actiunile ce necesită forță de muncă. Prin
reducerea însă a fiscalității, veniturile disponibile pot fi reinvestite pentru crearea de
noi locuri de muncă. Prin p rograme sociale, finantate de că tre stat pentru programe de
formare si reconversie profesională, se asigură sprijin pentru asigurarea cu locur i de
muncă.
Obiectivul politicii bugetare îl constituie utilizarea cheltuielilor și veniturilor
publice pentru a modifica echilibrul macroeconomic global în scopul asigurarii
dezvoltarii economice în conditii de stabilitate , ce constă în asigurarea unei cr eșteri
economice echilibrate, în condițiile ocuparii forței de muncă și a stabilității prețurilor.
Pentru realizarea acestui scop prin măsurile de p olitică bugetară se urmăresc
sustinerea investitiilor proprii prin programe guvernamentale, precum si crearea un or
mecanisme de repartizare judicioasă și echitabilă a veniturilor , prin utilizarea pl ăților
de transfer în cadrul sistemului d e securitate socială, pentru ec hilibrul ofertei de bunuri
si servici i, cu cererea agregată.
Reducerea amplitudinii feno menului inflationist, este un alt obiectiv es ential
urmărit de politica bugetară ce se realizează prin mă suri de stabilizare a preturilor și
salariilor, și necesită măsuri sustinute din partea statului în domeniul investitiilor
publice din sectoarele prod uctive, prin acordarea de su bvenții, pentru impulsionarea
cresterii economice, a cresterii gr adului de ocupare a fortei de muncă și a salariil or
prin spor ul de productivitate a muncii.
Pentru o redistribuire echitabilă a veniturilor si rezultatelor activitaților, statul
hotărăște alocarea resurselor între activitati și indivizi și stabileste axele prioritare de
folosire a lor. La re distribuirea veniturilor se urmă reste realizarea echității în
acoperirea necesităților de utilități publice pentru r ealizarea s ecurității sociale și
corectarea mecanismelor pieței în alocarea resurselor financiare.
Politica bugetară, cuprinde astfel un sistem de măsuri și decizii privind
constitu irea, alocarea și utilizarea eficientă a resurselor bugetare, inclusiv echilibrarea
bugetului pentru dezvoltarea durabilă a s ocietății umane. Sfera de cuprindere a acesteia
este mai largă decât politica fiscală cuprinzând opțiuni pentru procurarea resurselor
nefiscale, a celor privind soldul bugetar, inc lusiv procedura buget ară.
Instrumentele politicii bugetare sunt cheltuielile publice. Ele sunt
diversificate și servesc la achiziționarea de bunuri și servicii necesare instituțiilor
publice, asigurarea de resurse bănești unor categorii sociale sau susținerea financiară a
dezv oltării unor ramuri sau domenii de activitate. Cheltuielile publice înscrise în
bugetele componente ale sistemului public de bugete, dimensionate, în ultima instanță,

36
în bugetul general consolidat fac obiectul votului, fiind expresia efortului financiar
public real în fiecare an.
Statul este unul dintre participanții la activitatea economică în cazul unei
economii de piață și poate influența economia prin resursele sale financiare.
Politica cheltuielilor publice folosește ca pârghii:
– achizițiile :
– comenzile de stat ;
– investițiile .
Achizițiile, comenzile de stat și investițiile, sunt folosite în cadrul politicii
cheltuielilor publice în mod diferențiat în funcție de activitatea economică. Achizițiile
și comenzile sporesc în mod substanțial, în perio adele de depresiune economică
producând astfel o cerere, care se repercutează prin efectul ei propagat, asupra tuturor
agenților economici, ceea ce sporește veniturile și astfel cererea generală.
Investițiile pe care le face statul sunt și ele diferențiat e în funcție de domeniul
de aplicație. Pentru că, în faza de depresiune economică oferta prevalează, aceste
investiții se fac în domenii care nu produc bunuri materiale: construcții de interes
public, autostrăzi, așezăminte cu caracter social și cultural etc. Pentru executarea
lucrărilor de acest gen se angajează muncitori care primesc salarii, ceea ce reprezintă
un impuls în direcția cererii, respectiv comenzi pentru alte activități economice
producătoare de bunuri și servicii. Simultan cu aceste investi ții în obiective de interes
public se fac investiții și în întreprinderi pe care le administrează statul (fiind în
proprietatea statului).
Aceste investiții vizează retehnologizarea unităților producătoare de energie
electrică, de transport, telecomunicaț ii, precum activitatea din alte domenii strict
productive. Evident că aceste investiții reprezintă o sursă de comenzi pentru agenții
economici privați, producători de instalații, utilaje etc., care la rândul lor lansează
comenzi celor ce produc materiile p rime și energie etc. Toate aceste comenzi înseamnă
locuri de muncă, deci salarii, deci cerere.
Cunoscând acest mecanism , apare absolut normal ca în condițiile de boom
economic, adică de expansiune economică, achizițiile, comenzile și investițiile de stat
să fie reduse și chiar oprite, în funcție de situațiile concrete care variază de la țară la
țară.
Utilizând bugetul de stat ca instrument de reglare macroeconomică politica
bugetară urmăreste formarea, păstrarea, repartizarea si utilizarea veniturilor const ituite
din fonduri publice pentru acoperirea cheltuielilor necesare dezvoltarii armonioase și
echilibrate a principalelor ramuri economice , pentru a asigura o dezvoltare echilibrată
si durabilă a societății. Pentru obținerea acestui deziderat , se urmăresc a se realiza în
principal următoarele:
– Un înalt grad de ocupare a forței de muncă;
– Mențin erea echilibrului la nivel macroeconomic dintre cerere și ofertă;
– Asigurarea stabilității preturilor și calmarea presiunilor inflaționiste ;
– Repartizarea eficientă și echitabilă a rezultatelor activităților pentru
reducerea disparităților din economie.

37
Astfel prin intermediul componentelor bugetului de stat se poate influența
cererea în reglarea conjucturii economice34 în mod expansionist , pentru a crește ritmul
activităților economice atunci când gradul de ocupare a forței de muncă este foarte
scăzut, sau restrictiv când se dorește o tem perare a activității economice , prin
reducerea cererii în situatii inflaționiste.
Așa cum am arătat mai sus, principalul instrum ent de poli tică bugetară îl
constituie bugetul de stat. Acesta reprezintă un program anual în care sunt înscrise
opțiunile privind cheltuielile bugetare ale unui centru de decizie politică cât și sursele
de acoperire ale acestor cheltuieli.
Ca i nstrumen te ale politicii bugetare, cheltuielile publice ajută la
achiziționarea de bunuri și servicii necesare instituțiilor publice, susținerea financiară
a dezvoltării unor domenii de activitate și asigurarea de resurse bănești pentru unele
categorii socia le35.
Flexibilitatea utilizării instrumentelor de politică bugetară poate fi scoasă în
evidență pe două laturi, respectiv:
– latura tehnică ce depinde de diferența punerii în aplicare , astfel unele
instrumente actioneaza in mod automat, alte necesită o decizie discreționară
a guvernului și modalități administrative de aplicare(ex: cresterea sau
reducerea unor cheltuieli bugetare, modificarea unor termene de plata a unor
cheltuieli bugetare, etc. );
– latura politică, ce arată trendul urmat de autoritățile p ublice de a prefera
măsuri acceptate de opinia publică.
Instrumentele politicii bugetare su nt diversificate și servesc la cumpărările de
bunuri si servicii de către institutiile care pun î n aplicare politica statului. În plus au
calitatea de a orienta la nivel microeconomic, pe cei care beneficiază de credite
bugetare adoptat e prin legile bugetare anuale, î n vederea furniz ării de servicii publice
necesare, prioritare și eficiente, conforme cu interesul g eneral al societății.36
Aceste cheltuieli cuprind inv estiții publice, plata salariilor, pl ăți bunuri și
servicii cât și transferuri efectuate în procesul redistribuirii veniturilor pentru
sustinerea unor categorii sociale aflate î n dificultate fi nanciară.
Sintetic , așa cum este redat în tabelul nr.1.1, instrumentele politicii bugetar –
fiscale cuprind următoarele:

34 J. Genereaux – Introduction a la politicque economique , Edition du Seuil, 1993, p.212
35 Moșteanu, T., (coord.) – Politici fiscale si bugetare pentru reformarea economiei si relansarea cresterii
economice, Ed. Economica. Bucuresti, 2003
36 Moșteanu, T., (coord.) – Politici și tehnici bugetare , Ed.Universitară București, 2004, p.58

38
Tabelul nr.1.1 .
Instrumentele politicii bugetare

INSTRUMENT
E FUNCȚII DETALIERE TEHNICI
Impozite Funcție financiară Presupune colectarea în cuantum
optim a veniturilor publice necesare
finanțării cheltuielilor stabilite Prin opțiuni privind
numărul, tipurile și
cotele de impozitare
Funcție socială Vizează corectarea dezechilibrelor,
inegalităților, înjustiției redistribuirilor
realizate prin mecanismul pieței Prin deductibilități,
facilități, scutiri de
impozite
Funcție de
stimulare/inhibare a
activităților
economice Se orientează către corectarea
dezechilibrelor sectoriale, care ar
putea determina reduceri ale
capacității economiei în ansamblu,
sau pentru a stimul a creșterea
economică Prin: scutiri, deduceri,
reduceri sau
supraimpozitare a
anumitor activități
Funcție “verde” Vizează protecția mediului
înconjurător, penalizarea poluărilor Prin: gestionarea taxelor
de mediu aplicate
pentru activități
specifice Funcție de stabilizare Presupune ajustarea, ameliorarea
echilibrului general dintre cerere si
ofertă Prin modificarea
nivelului
impozitelor în
anumite perioade
Cheltuieli publice Funcție de alocare Oferirea de servicii publice necesare
întâmpinării nevoilor indivizilor Prin stabilirea tipurilor
de cheltuieli și
prioritizarea acestora
Funcție socială Presupune susținerea unor categorii
de persoane fizice/ juridice,
optimizarea redistribuirii veniturilor Prin transferuri, ajutoare
Funcție de stimulare/
inhibar e Vizează asigurarea sprijinului
financiar pentru întreprinzătorii
privați, aflați în anumite domenii,
sectoare, ipostaze Prin subventii pentru
protecție sau pentru
export
Sursa: Moșteanu, Tatiana coord . – Politici fiscale și bugetare de relansare a economiei
României , Colecția de working papers ABC -UL LUMII FINANCIARE , WP nr. 1/2003
După părerea noastră, politica de cheltuieli promovată trebuie să fie o politică
de cheltuieli prudentă și echilibrată construită pe principiul managementului financiar
solid, având în vedere turbulențele și incertitudinile de pe piețele internaționale, dar și
constrângerile interne. Aceasta ar trebui să acomodeze, nevoile procesului de ajustare
cu resursele limitate disponibile , lăsând însă spațiu pentru o majorare ulterioară a
acestora în cazul în care situația economică o va permite.
Un alt instrument al politicii bugetare îl constituie soldul bugetar , care este
rezultatul operațiunilor financiare de formare a veniturilor bugetare din venituri și cele
de repartizare și cheltuiere a acestora, situația ideală pentru toți factorii politici fiind
echilibrarea bugetului prin cor elarea cheltuielilor bugetare cu posibilitățile reale de
colectare a veniturilor.

39
Dezechilibrul bugetar se manifestă atunci cand exist ă o neconcordanță a
veniturilor si cheltuielilor bugetare37 si se manifesta ca un excedent atunci când
veniturile depășesc nivelul cheltuielilor si, soldul bugetar fiind pozitiv, sau deficit
atunci când cheltuelile depășesc veniturile încasate, soldul bugetar fiind negativ.
După factorii determinanți și obiectivele politicii bugetare, se disting
urmatoarele forme de manifestar e:
– soldul bugetar planificat ca raport între veniturile și cheltuielile bugetare
înscrise în proiectul de buget;
– soldul bugetar efectiv care reflectă raportul între veniturile bugetare efectiv
realizate(încasate) si cheltuielile bugetare efectuate pe p arcursul exercițiului bugetar
anual. La rîndul său acesta este reprezentat de soldul de trezorerie care raportează
rezultatul operațiunilor ce se deruleaza prin trezoreria statului și rezulta ca diferență
între totalul încasărilor si totalul plăț ilor exigibile la un moment dat.
Un buget care a fost programat cu un execedent, se poate executa și închide cu
un defic it, ca urmare a reducerii veniturilor bugetare si creșterii cheltuielilor prin
acțiunea unor factor neprevăzuți sau ce nu au fost luați în se ama la programarea
inițială . Abaterea poate afecta realizarea unor obiective ce s -au propus inițial și prin
urmare asigurarea concordanței între soldul planificat și cel efectiv realizat, constituie
o latura de o importan ță deosebită a politicii bugetare , care trebuie să aibă la bază o
stabilire realistă a indicatorilor bugetari.
Apariția abaterilor de la program este semnalul apariției unor neregularități în
procesul de execuție și implică decizii optime de corecție , pe când apariția unui sold
execedentar implică decizii optime de utilizare a acestuia în conditii de eficiența și
eficacitate maximă;
-soldul bugetar primar care cuprinde diferentele dintre venituri ș i cheltuieli fără
a se include și serviciul datoriei publice. Dacă la soldul primar se adauga și servi ciul
datoriei publice se obține soldul global;
-soldul bugetar neconsolidat, care reflecta diferența dintre veniturile si
cheltui elile în bugetul de stat. Prin adăugarea soldurilor bugetelor locale, a bugetului
asigurărilor sociale de sta, a instituțiilor autonome si cele ale fondurilor specia le se
obtine soldul consolidat .
-soldul bugetar structural ,38 considerat ș i sold al ocupării depline, constituie
soldul bugetului cand economia utilizează deplin toate capacitățile de producție , și
dacă PI B real coincide cu PIB potențial;
-soldul real reprezintă soldul efectiv intr -o anumită perioadă de timp, iar soldul
ciclic exprimă diferență dintre soldul real și cel structural. Soldul ciclic indică
influența ciclurilor economice asupra veniturilor și ch eltuielilor bugetare, în timp ce
soldul real nu reflecta numai modificarea veniturilor si cheltuielilor bugetare , ci și
influența ajustărilor automate a acestora la starea economiei.39
Opțiunile privind utilizarea cheltuielilor publice pentru realizare obiectivelor
politicii economice în general si ale politicii bugetare în special, apar ca un factor

37 Deficitul si excedentul bugetar pot sa apară ca urmare a acțiunii unor factori obiectivi sau subiectivi, ce
influențează mărimea și formarea veniturilor autorităților publice și cheltuielile pe care acestea le efectuează –
Gheorghe Filip, Finante Publice, p.324
38 Soldul structural este influen țat de m ăsuri discre ționare:stabilirea cotelor de impozit, mărimea ajutoarelor
sociale, mărimea cheltuielilor de apărare, etc, Paul Samuelson, Wiliam Nordhaus, op.cit., p.746
39 Paul Samuelson, William Nordhaus, op.cit., p.747

40
determinant pentru dimen siunile si marimea soldului bugetar . Politica soldului bugetar
este deter minată de deciziiile privind procurarea si folosirea resurselor bugetare, dar
apare și ca factor determinant în restricțiile impuse de dimensiunile și momentele
intervenție prin instrumente fiscal -bugetare.
În final, politica fiscal -bugetară este doar unul din multiplele mecanisme de
influen țare a economiei și a societă ții, în general, la dispozi ția statului. Pentru ca
impactul pozitiv să fie maxim, politicile statului trebuie elaborate pe termene medii
sau lungi și armonizate pentru a exercita un efort concertat asupra bunăstării
popula ției. Daca acest obiectiv, fundamental în opinia noastră , nu este luat în vedere ca
și scop al interven ției statului în economie, echilibrele macroeconomice, sistemele
fiscale sau cheltuirea eficientă a resurselor publice devin simultan inutile.
Consider ăm că, respectând -se principiul fizic al entropiei, conform căruia toate
sisteme le din natură se degradează în timp, economiile na ționale trebuie sus ținute
pentru a preveni și chiar inversa trendul de colaps sistemic , ce s -ar traduce printr -un
regres a l civiliza ției, punerea în pericol a unei dezvoltări durabile și periclitarea tuturor
progreselor pe care le -a realizat omenirea. Statul este singura institu ție capabilă de a
exercita influen țe macroeconomice semnificative, ia r modul în care reu șește să asigure
siguran ța și progresul pe toate planurile a componen ților săi este, în lumea
contemporană, chiar sursa evolu ției umanită ții.
Prin urmare , considerăm că , obiectivul principal al politicii fiscal bugetare este
susținerea procesului de convergen ță nominal ă și real ă, creșterea investi țiilor at ât in
infrastructura fizica c ât si în cea uman ă si institutional ă și îmbun ătățirea corelati ei între
resursele de care dispunem și modul în care le utiliză m cu obiectivele majore de
politica economica pe care le avem de atins. Pe termen lung , obiectivul politicii fiscal
bugetare este consolidarea f inantelor publice cu scopul creș terii rolului stabilizator prin
reducerea deficitelor structurale și crearea condi țiilor necesare pentru fu nctionarea
simetric ă a stabilizatorilor automa ți.
1.5. Componentele politicilor fiscal – bugetare.
Deciziile de politică fiscală trebuie concertate cu cele privind politicile bugetară
și monetară, dar și cu politica prețurilor, a ocupării forței de muncă etc.pentru a asigura
integrarea organică în politica generală. Dar, în același timp, politica fiscală are
scopuri specifice, între care, în opinia lui Paul Samuelson, sunt de avut în vedere și
acelea de a contribui la atenuarea oscilațiilor caracteristice ciclurilor economice sau de
a favoriza menținerea unei economii progresive, care să asigure un grad ridicat de
ocupare a forței de muncă40.
Într-o accepțiune mai cuprinzătoare politica bugetară are la bază conținutul
bugetului de stat, ca ansamblul de opțiuni și decizii privind problematica formării,
alocării și utilizării eficiente a resurselor bugetare, inclusiv cea a echilibrării bugetului
de stat, atât pentru redistribuirea PIB cât și în scopul influențării asupra dezvoltării
durabile a societății.
Politica bugetară se axează pe constituirea, distribuirea și utilizarea celui mai
important fond public: fondul bugetar . În această accepțiune, așa cum se poate observa
și în figura nr. 1.1, politica bugetară are o sferă mai largă de cuprindere decât polit ica
fiscală, incluzând, pe lângă problemele vizate de politica fiscală, opțiunile asupra

40 Gheorghe Filip – Finanțe publice , Editura Junimea, Iași, 2002, p.50

41
procurării resurselor sub alte forme ale venitur ilor ordinare decât cele fisca le
(veniturile nefiscale), ca și cele privind soldul bugetar, inclusiv derularea procesul ui
bugetar.

…………………………… ………… ………………………………… …

POLITICA BUGETARĂ
Figura nr.1. 2. Componentele p olitic ii fiscale si ale politici bugetar e
Sursa: Politici financiare publice -Suport Curs , Bogdan ZUGRAVU, 2010, Iasi , p.11
Problematica politicii bugetare apare astfel de mai mare anvergură decât cea a
politicii fiscale, deoarece “ instrumentele de intervenție bugetară sunt constituite atât
din impozite și cheltuieli, cât și din excedente și deficite bugetare41 ”.
În această accepțiune, se pot distinge ca și componente ale politicii bugetare
următoarele42:
– politica procurării resurselor bugetare , care se exprimă prin opțiunile privind
modalitățile de procurare a resurselor bugetare ordinare, inclusiv alegerea f ormelor,
metodelor și instrumentelor de realizare. Ea include în mod firesc impozitele, taxele și
contribuțiile obligatorii (fiscale), cât și veniturile cu caracter nefiscal, respectiv
veniturile obținute de către autoritățile publice din exploatarea între prinderilor și
proprietăților lor, în ipostaza de proprietar, care le dă dreptul să participe la repartiția
primară a produsului creat sau să valo rifice diferite bunuri (active);
– politica alocării și utilizării resurselor (cheltuielilor) bugetare , care se referă
în mod direct la opțiunile privind modalitățile de alocare și utilizare a resurselor
bugetare sub forma generică de cheltuieli bugetare, precum și la alegerea formelor,
metodelor, instrumentelor și tehnicilor utilizabile.
În măsura în care, într -o economie de piață, ponderea covârșitoare a resurselor
bugetare ordinare revine celor fiscale, putem afirma că cele două componente ale
politicii bugetare ce au fost prezentate anterior integrează problematica politicii
fiscale, respectiv a impozitelor și cheltuielilor finanțate pe seama lor. Concomitent,
sunt incluse și elemente distinctive de politică bugetară, care se referă atât la
procurarea altor venituri decât cele fiscale, cât și la alocarea și utilizarea acestor
resurse (împreună cu cele fiscale).

41 Paul A. Samuelson – Economics. An introductory analysis ., Mc Graw -Hill Book Company, Seventh Edition,
1967, p.519
42 Gheorghe Filip, Mihaela Onofrei – Politici financiare , Editura Sedcom Libris, Iași, 2001, p.224 -225 VENITURI
ORDINARE
C HELTUIELI PUBLICE
BUGETARE VENITURI NEFISCALE
CHELTUIELI
PUBLICE
BUGETARE
VENITURI FISCALE POLITICA FISCALĂ VENITURI
EXTRAORDINARE
ÎMPRUMUTURI DE STAT
EMISIUNE DE MONEDA

SOLD BUGETAR
(DEFICIT)

42
Dificultatea delimitării tranșante a sferei politicii fiscale de cea a politicii
bugetare decurge și din cerința de a finanța ansamblul cheltuielilor publice bugetare pe
seama ansamblului resurselor (veniturilor) bugetare, fără a separa sau disloca părți din
acestea pentru a servi efectuării unor cheltuieli anume (conform principiului bugetar al
neafectării veniturilor). Numai în măsura în care se produc abateri de la acest
principiu, prin constituirea de fonduri speciale, s-ar putea urmări o legătură dir ectă
între procurarea unor venituri și cheltuielile de finanțat strict pe seama acestora ;
– politica soldului bugetar , care este o componentă esențială a politicii
bugetare, deoarece numai pe seama bugetului se fundamentează opțiunile sau deciziile
corespunzătoare acestei politici. Politica soldului bugetar se referă la promovarea unui
buget echilibrat (sold zero) , buget deficitar (sold negativ) sau buget excedentar (sold
pozitiv), ca și la dimensiunile acceptabile ale acestui sold.
Față de cerințel e principiului bugetar al echilibrării cheltuielilor cu veniturile
ordinare, în practică, dar și în teoria modernă, se admit abateri ce se constituie ca
elemente ale politicii bugetare, în sensul de a accepta sau nu un excedent/deficit
bugetar, precum și d e a stabili dimensiunile și mărimea soldului respectiv, precum și
modalitățile de finanțare/utilizare a acestuia.
O primă latură a acestei componente de politică bugetară se finalizează prin
decizia adoptată cu privire la acceptarea dezechilibrului care, d e regulă, are sensul
deficitului bugetar și la proporțiile acestuia în raport cu mărimea PIB. În acest sens,
votarea în autoritatea legislativă a unui buget deficitar echivalează cu opțiunea asupra
existenței și mărimii deficitului, ca sold al bugetului. O a doua latură se referă la
stabilirea modalităților de finanțare a deficitului bugetar, prin opțiuni asupra surselor
cu caracter extraordinar din care pot fi procurate resursele bugetare extraordinare.
Ca și în cazul altor concepte, se remarcă deosebiri s ensibile și în definirea
conținutului său; de multe ori, politica bugetară este prezentată într -o accepție
limitativă, ca având o problematică specifică cheltuielilor bugetare, concretizată în
opțiunile privind mărimea și structura cheltuielilor bugetare, respectiv ansamblul de
tehnici și instrumente utilizabile în dimensionarea și finanțarea acțiunilor ce
concretizează cheltuielile bugetare. În această abordare limitativă, politica bugetară
apare ca fiind complementară politicii fiscale, la rândul său defi nită (de aceeași autori)
în mod restrictiv, numai prin prisma politicii impozitelor.
Astfel, Gheorghe Manolescu consideră că „ politica bugetară reprezintă
expresia alegerilor bugetare realizate de un centru de decizie publică (local, central
sau supranațional), având finalități exclusiv economice și sociale, și implicând
utilizarea (instrumentarea) cheltuielilor publice politica bugetară constituie
complementaritatea funcțională a politicii fiscale, cele două tipuri de politici
reprezentând ansam blul coerent de instrumente, la dispoziția statului, prin care acesta
modulează activitatea economică ”43.
Pe aceeași direcție se înscrie și concepția unui alt autor , care abordează politica
bugetară „ ca expresie a dimensionării și ierarhizării cheltuielilor publice prin acțiuni
și instrumente specifice ”44, fiind subsumată, împreună cu politica fiscală, politicii
financiare (a statului). În mod asemănător, alți cercetatori consideră că, în sfera
politicii bugetare se încadrează doar opțiunile statului privitoa re la cheltuielile publice,

43 Gheorghe Manolescu – op.cit., pag. 301
44 Iulian Vă cărel (coord) – Finanțe publice, Editura Didactic ă și Pedagogică, București, 2003, p.624

43
folosind expresia politică bugetară ca substitut pentru „ politica financiară în materie
de cheltuieli publice ”45.
Chiar și la unii autori care atribuie politicii bugetare un înțeles larg întâlnim
abordări diferite privind conținutul acesteia. Putem invoca aici opinia după care
„impozitele și cheltuielile publice constituie cele două variabile instrumentale de care
politica bugetară dispune […] politica fiscală și politica cheltuielilor publice (cu
componentele sale) su nt componente ale politicii bugetare. A pune semnul egalității
între politica fiscală și politica bugetară sau între politica cheltuielilor publice și
politica bugetară sau a confunda multiplicatorii keynesieni între ei , sunt
regretabile .46”. Nu rezultă îns ă din această concepție în ce politică s -ar încadra
opțiunile privind procurarea altor venituri, care nu sunt de natură fiscală, inclusiv cele
privind soldul bugetului.
Privită ca integrând politica fiscală, politica bugetară apare și ca sinteză a
acesteia din urmă, ceea ce îi determină un conținut mai complex și îi imprimă
caracterul de politică fisc al-bugetară. În mod obiectiv, politica fiscală și politica
bugetară se întrepătrund până la a se identifica , în mare măsu ră, iar acțiunile
caracteristice lor presupun, inevitabil, un mix al i nstrumente lor și tehnicilor fiscal-
bugetare, folosit în promovar ea politicii fiscal-bugetare a statului.

1.6. Conexiunea politică bugetară -politică fiscală. Mix -ul de politici fiscal –
bugetare .
În ultimele secole s -a observat o fluctuație a activit ății economic e care nu se
desfășoară liniar, astfel că, perioadele de expansiune economică sunt urmate de o
contracție, că momentele de apogeu nu pot fi menținute la nesfârșit și că după
depresiune po ate veni o relansare a activității economice47.
Problemele cu care s -a confruntat economia mondială de -a lungul anilor au
determinat teoreticienii să emită nenumărate idei legate de posibilitatea restabilirii
echilibrului economic general. Toate acestea au în vedere, în fond, elaborarea unui
program de politică economică care să permită eliminarea, pe cât posibil, a factorilor
destabilizatori, fiind orientate în direcția atingerii obiectivului propus.
Indiferent de optica privind direcțiile de acțiune adoptate în ceea ce privește
politica macroeconomică (asigurarea unei creșteri economice prin intermediul creșterii
cheltuielilor guvernamentale sau pe baza unei politici monetare expansioniste din
punct de vedere al ratei dobânzii, care să conducă la stim ularea investițiilor, dar și la o
creștere a masei monetare aflate în circulație sau, dimpotrivă, adoptarea unor politici
restrictive în ceea ce privește creșterea ofertei de monedă din economie, în scopul
frânării creșterii generalizate a prețurilor, sau creșterea taxelor, în scopul susținerii
cheltuielilor guvernamentale), s -a conturat foarte bine ideea că cele mai importante
instrumente de politică macroeconomică sunt reprezentate de politica monetară și
politica bugetar -fiscală.
Ciclurile politico -econo mice puse în evidență în ultimele decenii au făcut să se
vorbească mai mult despre politicile anticiclice și despre comportamentul politicienilor

45 Iulian Vă cărel – Politici fiscale și bugetare în România 1990 -200, Ed. Expert, București, 2001, p.40
46 Carmen Corduneanu – Sistemul fiscal în știința finanțelor, Ed.Codecs, București, 1998, p. 405
47 Ioan Talpoș, Alexandru Avram – Considerații cu privire la mixul de politici fiscal anticriză în România ,
Economie teoretică și aplicată Volumul XVIII (2011), No. 1(554), p.3 -22

44
privit în strânsă legătură cu comportamentul electoratului. Pentru a asigura condițiile
unei dezvoltări durabi le, statul de obicei apelează la un complex de măsuri de
stimulare fiscal -bugetară .
Aceasta reprezintă o combinație de cheltuieli publice și reduceri de taxe pentru
companii și gospodării care urmărește redresarea activității economice, creșterea
gradului de ocupare a forței de muncă, însănătoșirea mediului de afaceri, îmbunățirea
sănătății finantelor publice pe termen mediu și lung.
Politicile anticiclice sunt cunoscute și aplicate peste tot în lume, fiecare guvern
responsabil alegând acele instrumente de politică bugetară și fiscală , concretizate în
așazi se mix -uri fi scal bugetare, care se potrivesc cel mai bine cu posibilitățile concrete
ale economiei și corespund propriei sale doctrine politice.
Privit astfel, mixul de politici fiscal -bugetare este o alegere în primul rând
politică, dar cu impact puternic asupra economiei unei țări.
Ca în orice economie, atingerea obiectivelor de politică macroeconomică
implică o puternică coordonare (atât temporală, cât și din punct de vedere al
consistenței) între componentele politicii de stabilizare. Realizarea acestei coordonări
vizează, în fapt, adoptarea acelor măsuri care să permită ca efectele
generate de acestea într -un anumit domeniu să nu fie anihilate de efectele generate de
aplicarea celeilalte pol itici.
Luând în considerare afirmațiile lui Marshall și Swanson, precum și ale lui
Dornbusch, Fischer și Startz privind mixul de politici macroeconomice (mix format
primordial din politica monetară și cea fiscal -bugetară), se evidențiază clar că , politica
monetară prezintă o foarte mare flexibilitate în ceea ce privește adaptarea la noile
condiții economice. La celăl alt pol se află politica fiscal -bugetară care nu permite o așa
de mare larghețe în acțiunile întreprinse, fiind destul de greu să se modifice, în
principal, sistemul fiscal la intervale scurte de timp.
Cele doua politici însă, se integrează și se completează reciproc, și împreună cu
politica monetară constituie mixul de politici macroeconomice care urmăresc același
obiectiv economic si social. C ea mai ampla interpretare este cea a lui Robertson
(2004)48: “politica bugetară, operează în primul rând cu creșterea si reducerea ratei
fiscale și creșterea sau reducerea cheltuielilor publice în scopul controlării
dimensiunii deficitului sau excedentului bugetar ”.
Mix-ul de politici fiscal -bugetare reprezintă astfel, dozajul echilibrat,
prezentându -se ca o actiune globală care vizează să interactioneze instrumentele de
natură fiscală si monetară, cu scopul de a stabiliza activitatea economică la nivel
macro, dar si la nivelul agentului economic. Acest mix de politici vizează
supravegherea cererii ag regate a se înscrie în analiza de tip IS -LM, prin care se
încearca stabilirea dozajului optim între policile fiscal -bugetare și politica monetară.
Modelul IS-LM presupune echilibrul simultan pe două piețe: piața bunurilor și
a serviciilor și piața monetară.
La echilibrul pe piața bunurilor și serviciilor, cererea agregată este egală cu
oferta agregată:

SDY Y Y C G I E X= Ț = + + + – (1)

48 Robertson – The Rutledge dictionary of politics , Rutledge, third edition, 2004, p.140

45
Gospodăriile folosesc venitul agregat disponibil (Y -T) pentru consum iar
surplusul îl economisesc deci:

Y T C S Y C T S- = + Ț = + + (2),
unde S este valoarea economiilor.
Pe de altă parte, combinând r elațiile (1) și (2) obținem:

C G I E X C S T+ + + – = + + →
I S T G X E= + – + – sau

  0
balanta comerciala deficitbugetarG T I S E X     
Eficacitatea politicii bugetare este dată de coordonarea acesteia cu politica
monetară. Pentru obtinerea unor rezultate pozitive, în fazele de încetinire a cre șterii,
de stagnare sau de recesiune, este necesară o politică mon etară restrictiv ă pentru
combaterea șomajului. Studiile efectuate, arată faptul că, multiplicatorii bugetari sunt
mai mari când politica bugetară este în concordanța cu politica monetară, ajungand la
2,5 în loc de 1,5 când este aplicat ă fără a ține cont de aceasta.
Analiza mix -ului de politici fiscal –bugetare în concordanță cu politic a monetară
scoate în evidență modelul IS -LM, elaborat de J.R.Hicks49, care reprezintă grafic
modul de realizare a echilibrului simultan pe piața bunurilor și pe cea monetară. În
acesta se arată relația dintre mărimea venitului național, reprezentat pe axa orizontală
și nivelul ratelor dobânzii, situat pe axa vericală. Curba IS arată echilibru pe piața
bunurilor cuprinzând punctele în care investitiile I egalează economiile, iar curba LM
arată echilibru pe piața monetară, reprezentând punctele în care cererea de bani L
egalează oferta de bani M.
Efectul agregat de ajustare macroeconomică, prin aplicarea concomitentă a
politicii fiscal – bugetare și monetare , poate fi analizat cu ajutorul modelului IS – LM.
Potrivit acesteia, venitul de echilibru inițial Y 0 este cel care corespunde
perpendicularei din punctul E 0 de intersecție a curbelor IS și LM, pe pozițiile pe care
acestea s -au situat înainte de a se acțio na prin politici bugetare și monetare.
Derularea unor m ăsuri de politică bugetară de finanțare a creșterii cheltuielilor
publice, în paralel cu reducerea impozitelor, favorizează obținerea unui produs
național mai mare și contracararea unor factori perturb atori, în primul rând al
șomajului. Aceste măsuri au ca efect, creșterea cererii agregate și a investițiilor, ce
determină deplasarea curbei IS spre dreapta , pe poziția IS‟. Sporirea investiț iilor, a
locurilor de muncă, și a producției prin creșterea cer erii agregate pe seama cheltuielilor
publice, duce la echilibrarea acesteia cu oferta, pe toate piețele.
Stabilirea unui nivel ridicat al producție și al venitului național impune și
intervenția prin politici monetare expansioniste, de exemplu prin reducer ea ratei
dobânzii, în scopul stimulării investițiilor și activităților productive.
Majorarea ofertei de monedă, însoțită de reducerea ratei dobânzii, sub impactul
politicii monetare, va determina deplsarea spre dreapta a curbei LM, pe poziția LM‟.
Acțiunil e, pe seama politicilor expansioniste financiar – monetare, pot determina un

49 J. R. Hicks – Mr. Keynes and the “Classics”; A Sugessted Interpretation, Econometrica , Volume 5, Issue 2
(Apr. 1937), p.147 -159

46
venit de echilibru, mai mare decât Y 1, ce confirmă un impact de ajustare puternic al
aplicării acestor politici.

Figura nr.1. 3. Combinarea și deplasarea curbelor IS și LM in cadrul mix -ului de politici
Utilizarea concomitentă a mai multor instrumente de politică fiscal – bugetară
și monetară impune respectare unur cerințe de eficacitate relativă, conform principiului
„second -best” elaborat de Robert Mundell ” fiecare instrumen t de politică economică
trebuie orientat spre obiectivul asupra căruia poate exercita cel mai puternic impact
comparativ”50. Având în vedere starea economie, unde, pentru atingerea echilibrului,
sunt folosite concomitent politici bugetare și monetare, acest ea pot fi utilizate astfel:
Tabelul nr.1.2

Utilizarea mix -ului de politici bugetare si monetare
funcție de stare economiei

Starea economiei Politica bugetară Politica monetară
șomaj și excedent extern expansionistă expansionista
șomaj și deficit extern expansionistă restrictivă
inflație și excedent extern restrictivă expansionistă
inflație și deficit extern restrictivă restrictivă
Sursa : Considerații teoretice autor
Potrivit celor arătate, politica monetară ar trebui orientată spre realizarea și
menținerea echilibrului extern, deoarece ar fi mai eficientă decât politica fiscal –
bugetară. Excedentul extern ar impune o politică monetară expansionistă, pe când
deficitul extern, necesită măsuri de politică monetară restrictivă.
Îndeplinirea obiecti velor de realizare a unei ajustari macroeconomice riguroase
pe plan inter n, respectiv reducerea șomajului și a inflației, va deveni, in acest caz,
obiectivul principal al politicii fiscal – bugetare, prin politica monetar ă putând a se

50 Daniel Dăianu – Funcționarea economiei și echilibrul extern , Ed. Academiei, 1992, p.68

47
influența fluxurile de capita l pe plan interna țional, în timp ce prin politica fiscal –
bugetară se pot influența factorii determinanți ai echilibrului intern.
Se stie, fapul că, impact ul real al ajust ării macroeconomice va fi diferit de cel
teoretic, în special când premisele avute în vedere la conceperea politicilor mixte nu
sunt confirmate de practica curentă.51
Deși politica bugetară integrează, prin conținutul său, problematica politicii
fiscale, aceasta din urmă nu își pierde identitatea; dimpotrivă, conexiunile și
interferențele politicii fiscale cu politica bugetară îi sporesc complexitatea și îi
imprimă caracterul de politică fiscal -bugetară. Cele două componente interferează și
se completează reciproc, până la a se integra deplin, acțiu nile lor având un caracter
unitar ce se reflectă în mix -ul instrumentelor și tehnicilor fiscal -bugetare. Atât politica
fiscală, cât și politica bugetară urmăresc același obiectiv, și anume realizarea unei
utilități sociale maxime, respectiv „ maxi mum de satisfacție socială la costul cel
mai bun ”52.
Obiectiv ul central al politicii financia re cu cele două componente ale
sale, politica bugetară și politica fiscală ”trebuie să fie acela al echilibr ării
cererii agregate și nu de a echilibra bugetul . Soldul bugetului și implicit,
politica bugetară reprezintă în mod preponderent, instrumente active de
influențare a evoluției economiei și nu o reflectare pasivă a dinamicii
acesteia ”53.
Trebuie să remarcăm faptul că politica fiscală trebuie concepută ca o
componentă a politicii financiare, alături de politica bugetară cu care se află în
raporturi de conexare și de interacțiuni reciproce puternice. Potrivit unor economiști,
politica financiară serve ște mai multor scopuri54:
– aprovizionarea cu bunuri publi ce;
– asigurarea reglării/ corecțiilor în distribuirea veniturilor;
– contribuția la asigurarea echității unui nivel ridicat de ocupare al forței de
muncă, stabilității prețurilor, creșterii economice.
Sintagma “ politica fiscal -bugetară ” este mult mai completă, mai edificatoare
în ce privește susținerea unor finanțe publice sănătoase și elaborate în concordanță cu
principiile dezvoltării durabile.55
Politica fiscal -bugetară trebuie utilizată pentru menținerea unui nivel înalt de
ocupare a forței de muncă , a unui grad rezonabil al stabilității prețurilor, a unei rate
convenabile de creștere economică, a unei balanțe comerciale/de plăți externe
echilibrate, prin instrumente proprii, precum modificarea numărului, tipurilor,
nivelelor impozitelor și taxelor, ajustări în volumul și structura cheltuielilor publice,
opțiuni privind gestionarea soldului bugetar.
Guvernele folosesc politica fiscală pentru a influența nivelul cererii agregate din
economie , într-un efort de a-și atinge obiectivele economice de stab ilitate a prețurilor ,

51 Maurice Obstfeld – International Macroeconomics : Beyond the Mundell – Fleming Model, IFM Staff papers
47, Special Issue, 2001
52 Allain Barrère – Politique financière, Librairies Dalloz, Paris, 1958, p.48
53Iulian Văcărel coordonator – Finanțe publice, editia a II -a, Editura didactica și pedagogică Bucuresti, 2000,
p.726
54 Musgrave, R.A – Public Finance in a Democratic Society, Vol III, – The Foundation of Taxation and
Society, Edward Elgar Publishing, Inc., Northampton, 2000
55 Nuta A. si Nuta F. – Politici si mecanisme fiscal-bugetare, Ed. Europlus, Galati, 2009

48
ocuparea deplină , și creșterea economică . Economia keynesiană sugerează că,
creșterea cheltuielilor guvernamentale și reducerea cotelor de impozitare sunt cele mai
bune moduri de a stimula cererea agregată , și scăderea cheltuielilor și creșterea
impozitelor, după ce începe boom -ul economic .
Keynesienii susțin că, această metodă să fie utilizată în perioadele de recesiune
sau de activitate economică scăzută ca un instrument esențial pentru crearea cadrului
pentru a susține o creștere e conomică puternică și a oferi de lucru spre ocuparea
deplină a forței de muncă . În teorie , deficitele rezultate vor fi plătite de către o
economie în expansiune, în timpul boom -ului care va urma .
Guvernele pot folosi un excedent bugetar să facă două lucruri : să încetinească
ritmul de creștere economică puternică , și de a stabiliza prețurile , atunci când inflația
este prea mare .
Teoria keynesiană postulează că, eliminarea cheltuielilor din economia va
reduce nivelul cererii agregate și contracta econom ia, astfel stabilizarea prețurilor.
Dar economiști au încă dezbateri privind eficacitatea politicii de stimulare
fiscală . Argumentul central se bazează în mare parte , pe efectul de evicțiune
(crowding out ), dacă împrumuturile guvernamentale conduc la rate ale dobânzii mai
mari, care ar putea compensa impactul stimulativ al cheltuielilor . Atunci când
guvernul are un deficit bugetar , fondurile vor trebui să vină din împrumuturi publice
(emisiunea de obligațiuni de stat ), împrumuturile de peste mări , sau transformați în
bani datoria . Atunci când guvernele finanțeze un deficit cu emiterea de obligațiuni de
stat, ratele dobânzilor pot crește în întreaga piață , pentru că împrumuturile contractate
de guvern creează o cerere mai mare de credit pe piețele financ iare56.
Politica fiscală a fost considerată componenta din cadrul mixului intern de
politici macroeconomice marcată de cel mai mare nivel de incertitudine, în condițiile
întârzierii redresării veniturilor bugetare și ale trenării efectuării ajustărilor nece sare
asupra cheltuielilor curente ale sectorului public. Astfel, în scopul creșterii veniturilor
bugetare al căror nivel a fost profund afectat de criza economică și financiară și pentru
realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor și cel al cheltui elilor, corelat cu
obiectivele macroeconomice au fost întreprinse măsuri de lărgire a bazei de
impozitare.57
Menținerea mix -ului de politici monetare, fiscal -bugetare, de venituri și a
reformelor structurale au drept scop atenuarea rigidităților structurale ale economiei,
ameliorarea anticipațiilor inflaționiste, menținerea stabilității financiare și relansarea
durabilă a activității economice.
Politica fiscală va fi orientată pe reinstituirea unor finanțe publice sănătoase,
ținându -se cont de limitele unei consolidări în actualul context economic dificil.
Caracterul impredictibil al politicii fiscale reprezintă un factor permanent generator de
riscuri și are o relevanță sporită pentru perioada de referință.
Creșterea transparenței și predictibilității în d omeniul fiscal ar contribui la
consolidarea încrederii atât în cadrul mediului de afaceri, cât și în rândul
consumatorilor, în sensul facilitării deciziilor legate de elaborarea planurilor de afaceri
și a deciziilor de consum.

56 http://en.wikipedia.org/wiki/Fiscal_policy
57 Guvernul României – Strategia fiscal bugetară pe perioada 2011 -2013 , București , 2010

49
Eficiența fiscalității se ob servă atât în modul în care impozitele și taxele
colectate la bugetul de stat se reîntorc sub forma calității serviciilor publice cât și în
modul în care ele asigură, în mod sustenabil, menținerea și extinderea bazelor de
impozitare.
În ceea ce privește co ordonarea politicilor fiscal -bugetare, cu politica monetară,
mix-ul acestora trebuie să țină seama de diferențele comportamentale față de diverși
stimuli economici, precum și de reacția specifică implementării uneia sau alteia dintre
politici.
Astfel, deoarece s -a observat că efectele politicii monetare sunt imediate și
rapide, în timp ce efectele politicilor fiscal -bugetare sunt percepute pe termen mediu,
aplicarea unui mix de politici care să le cuprindă pe amândouă trebuie să poată fi
susținută pe te rmen mediu sau lung, pentru ca rezultatele așteptate să poată fi
înregistrate.
Coordonarea între politica fiscal -bugetară și cea monetară elimină și problema
nesincronizării în timp a acestor politici, deoarece o creștere bruscă a inflației în
condițiile c reșterii datoriei publice poate ajuta politica fiscală, însă slăbește
credibilitatea politicii monetare. Această coordonare se poate realiza prin angajamente
ale instituțiilor publice implicate sau printr -un set comun de reguli și proceduri. În
lipsa ace stei coordonări niciuna dintre politici nu -și poate realiza obiectivele, mai ales
pe termen lung. În acest sens, o politică fiscală lax ă va impune înăsprirea politicii
monetare, chiar dacă aceasta din urmă nu poate rezolva problemele finanțelor publice.
Pentru ca această coordonare să fie eficientă trebuie să fie îndeplinite mai
multe condiții:58
– sustenabilitatea celor două politici;
– obținerea credibilității pentru fiecare dintre politici;
– problema efectelor în timp ale celor două politici.
Stabili tatea macroeconomică, și mix -ul de politici folosit trebuie să
urmărească creșterea sustenabilă, ceea ce se poate realiza prin reducerea deficitului,
pentru ca finanțarea acestuia să nu mai constituie o constrângere, ce se poate dovedi
majoră, pentru autoritățile publice. Politicile bugetare contribuie la asigurarea
premiselor privind creșterea economică, diminuarea inflației și a altor factori de
dezechilibru și prin intermediul politicilor bugetare care vor avea implicații directe
asupra creșterii economice, asigurând realizarea obiectivelor de stimulare a
activităților economice, de protecție socială, creșterea nivelului de trai și reducerea
sărăciei.
Astfel, ambele politici trebuie să aibă obiective comune, în sensul că nu trebuie
să urm ărească s copuri necompatibile, de exemplu politica fiscală să aplice o fiscalitate
scăzută – și, implicit, venit uri publice diminuate, iar cea monetară să fie restrictivă
deoarece aceasta ar conduce la mărirea costurilor împrumuturilor publice, care
întregesc fina nțarea cheltuielilor publice.
Politicile fiscal -bugetare și monetare interacționează în mod direct mai ales
atunci când este vorba despre managementul monetar și finanțarea deficitului
bugetar. Managementul monetar poate modifica costul datoriei publice și sursele
disponibile de finanțare, afectând capacitatea guvernului de a finanța deficitul bugetar.

58 Stoica, A. – Politici si proceduri fiscal-bugetare moderne de crestere economică, Bucuresti, 2008

50
Pe de altă parte, finanțarea deficitului bugetar și strategia folosită în acest scop poate
afecta independența opera țională a autorității monet are.
În concluzie , politica fiscal -bugetară este acea ramură a politicii economice
care utilizează impozitarea și cheltuielile guvernului pentru a regla nivelul agregat al
activității economice , diminuarea variațiilor produse de ciclul economic și protejarea
economiei naționale de inflație, prin susținerea procesului de creștere economică și de
ocupare a forței de muncă.
Prin politica fiscal -bugetară , îndeosebi prin cheltuielile bugetului de stat și
stimulentele fiscale , sunt influențate intrările de factori de producție (munca și
capitalul fizic) în economia națională, precum și ieșirile sau rezultatele activității din
diferite sectoare ale economiei. De asemenea, prin caracteristicile și intensitatea
impozitării, politica fiscală contribuie la îm părțirea venitului național pentru consumul
privat și cel al administrației publice, precum și pentru investiții publice și private.
Teoria si practica economică demonstrează că, în general, orice combinație a
politicilor fiscal -bugetare subsumate unei p olitici financiare expansioniste,
concretizate în sporirea cererii agregate, trebuie să găsească imediat un răspuns
imediat la nivelul ofertei agregate, care se impune a fi suficient de elastică, pentru a se
ajusta în mod corespunzător raportat la modific ările cantitative, structurale si
calitative intervenite în domeniul cererii.
J.M.Keynes și adepții săi au crezut că politica fiscală este o “manetă” cu
ajutorul căreia guvernul poate controla mersul economiei. Astfel, un deficit bugetar
însemnat ar acț iona ca un stimulent în plus pentru creșterea economică, prin care
șomajul s -ar diminua și s -ar relansa economia; un deficit bugetar scăzut sau un
excedent bugetar ar putea să fie utilizat ca o pârghie de încetinire a creșterii economice
“supraîncălzite ” în perioadele de boom și, prin aceasta, ar reduce intensitatea inflației.
Finanțarea dezvoltării economice prin deficit bugetar este contestată de monetariști și
școala macroeconomică neoclasică din zilele noastre, care insistă pe consecințele
inflației și ale deficitelor bugetare.
Criticii politicii fiscale de sorginte neo – keynesistă susțin că ,” în prezent, după
ce lumea occidentală a ieșit de sub imperiul gândirii lui Keyns, stimularea cererii
interne antrenează creșterea producției naționale – cum arg umenta ilustrul
gânditor – ci pe cea a importurilor, conducând la dezechilibre majore ale balanței de
plăți.59”
În zilele noastre, puțini oameni mai cred în principiile keynesiste, făcându -și loc
ideea de politică fiscală discreționară, cu efectele ei bene fice, dar și limitele care,
uneori, o încorsetează.
Prin urmare, trebuie să arătăm faptul că, o politică publică de ajustare nu poate
fi decât o politică macroeconomică (adică o politică având ținte care sunt relevante
pentru nivelul macroeconomic, chi ar dacă efectele de bază, de cele mai multe ori, se
produc – sau se intentionează a se produce – la nivel microeconomic). De aceea,
politicile macroeconomice de ajustare (îndeosebi politica monetară – aflată la
dispozi ția băncii centrale – și cea fiscal -bugetară – aflată la dispoziția guvernului)
trebuie să f ie corelate cauzal, structural ș i funcțional în ceea ce se numeste mix -ul de

59 Iulian Văcărel coordonator – op.cit. p.715

51
politici fiscal -monetare, așa încât agregarea efectelor la nivel macroeconomic să
conducă la atingerea convergentă a țint elor stabilite .
Pe baza celor prezentate anter ior, considerăm că se pot formula o serie de
concluzii cu caracter parțial, desigur, d ar care pot avea o anumită semnifi cație,
după cum urmează:
 Politica bugetar -fiscal ă trebuie să fie coerentă și eficientă . Pentru acțiunea
statului, coerența implică pe de o parte , compatibilitate între obiectivele
statului, iar pe de altă parte, o adaptare a instrumentelor utilizate la
obiectivele urmărite. Eficacitatea se va evidenția prin combinația optimă a
instrumentelor existente ;
 Măsurile de politică bugetar -fiscal ă țin cont de raportul dintre beneficiile și
costurile pe care le implică, din punct de vedere politic, economic și social. În
general, se încearcă obținerea unei combinații optime. Însă realitatea
economică a evidențiat imposibilitatea atingerii concomitente, prin măsuri de
politică macroeconomică, a principalelor obiective ;
 Politica financiar ă, în general, politica bugetar ă în special , ar trebui s ă fie
fundamentată pe norme, metode, principii, m ăsuri și instrumente concrete de
aplica re, pentru constituir ea, repartizar ea și optimiz area fondurilor financiare
ale statului , în conformitate cu scopurile de natura economică si socială ;
 Bugetul de stat constituie cel mai important si complex buget atât în cad rul
bugetului public national, cat si în întregul sistem bugetar. Acest buget, prin
complexitatea si impactul s ău asupra economiei publice si private, va trebui s ă
asigure, daca nu anual atunci pe perioade largi de timp , un echilibru între
nevoile centralizate ale statului si mijloacele care le -ar putea acoperi într -un
singur an bugetar ;
 Prin politica fiscal -bugetara , un guvern î ncearca s ă influenteze cererea
agregata in economie prin intermediul cheltuielilor publice si ratelor de
impozitare. Cu al te cuvinte, impozitele si taxele, alocatiile si subventiile
bugetare, alaturi de preturi si tarife, credite si doba nzi, cursul de schimb etc.
joacă rolul unor parghii (instrumente) de mare importan ță în economia de
piață . O politic ă bugetar ă bine fundamentat ă, care ține seama de condi țiile
concrete ale vie ții economice și sociale, de exigen țele prezentului și de
imperativele viitorului, se poate d ovedi benefică pentru progres ; în schimb,
dacă nu le sesizeaz ă sau nu ține seama de ele, ea poate frâna dezvoltarea ,
poate duce la involu ție și la tensiuni sociale.

52
CAP ITOLUL 2
ECHILIBRUL ȘI DEZECHILIBRUL MACROECONOMIC
Întreaga istorie universal ă demonstreaz ă că, atât în natură cât și în întreaga
societate , inclusiv în economie, acționeaz ă în permanenț ă forțe contradictorii, care
tind spre stări de echilibru. În acest context general, în domeniul economic se
manifest ă o multitudine de opinii, deseori distincte, conturate în scoli și curente de
gândire, care încearcă să răspundă la o serie de probleme, cum sunt: ce raport există
între stare de echilibru și stare a de dezechilibru ; ce măsuri se impun din partea
agentilor economici privați, respectiv, a p uterii publice pentru asigurarea și
mentinerea stării de echilibru etc60.
Echilibrul economic (în general) semnifică egalitatea a două mărimi măsurabile
interdependente (echilibru bugetar). Invers, dezechilibru economic înseamnă
inegalitatea a două măr imi măsurabile interdependente.
În economia actuală echilibrul economic semnifică acea stare spre care tinde
piața bunurilor economice, piața monetară, a capitalurilor, piața muncă, precum piața
națională în ansamblul sau în sensul egalizării cererii și o fertei, respectiv în cel al unei
asemenea diferențe dintre ele care să nu depășească anumite limite considerate
normale și care nu creează tensiuni sociale grave.

2.1. Echilibrul economic: concept, forme și corelații fundamentale
Geneza și evolu ția sistemului econo mic sunt strâns legate de necesită țile
tot mai crescânde ale oamenilor în procurarea bunurilor, prestarea serviciilor,
asigurarea serviciilor medicale și de învăț ământ, asigurarea ordinii și apărării
colectivită ții și, deci, de reușita indivizilor în corelarea necesită ților nelimitate și în
continuă diversi ficare, cu resurse limitate și tot mai restrictive. Dispunând de resurse
limitate și rare, se presupune că oamenii acționează ra țional pentru alegerea celei mai
bune variante a activi tății econo mice, în anu mite condi ții de ti mp, cât și pentru
crearea unui sistem econo mic optim, care este considerat, în prezent, a fi ”acela
care furnizează maximum din ceea ce au nevoie oa menii.”61
Dorin ța oamenilor de edificare a unui astfel de sistem va exista întotdeauna,
însă, la data finaliză rii și consolidării lui, vor apărea alte nevoi și puncte de reper, în
ceea ce privește optimul și dezvoltarea econo mică. Aceas tă tendin ță, privită prin
prisma conceptului de echilibru, reprezin tă, în fond, mișcarea, soluționarea și
eliminarea dezacordurilor interne, și expri mă schi mbarea continuă a sistemului
econo mic.62
În situa țiile în care colectivitatea umană apreciază că , rezultatele activită ților
sociale corespund din ce în ce mai puțin necesită ților lor de via ță normală, punându -le
în pericol evoluția trecerii prin viață, se impune, în mod necesar, revizuirea și
reconsiderarea întregului sistem de alocare și utilizare a resurselor . Din acest motiv,
considerăm că în orice econo mie na țională este foarte i mportantă stabilirea direc țiilor
de dezvoltare, a unui sistem viabil de funcționare a econo miei și identificarea

60 Constantin Popescu, Marin Băbeanu. – Echilibrul înaintării, Editura Eficient, București, 1998, p.120
61 Galbraith J.K. – Știința econo mică și i nteres ul public, Ed. Politică, București, 1992 , p. 11.
62 Constantin Popescu, Marin Băbeanu – Op.cit., p.109

53
punctului de echilibru spre care tinde acest sistem, toate acestea constituind scopul
creării unor condi ții favorabile de creștere continuă și dezvoltare durabilă a societății
umane .
De când economia a devenit o știință specifică recunoscută, în cadrul unui
proces care a început cu definirea valorii, de către A.Smith în 1776, sursa principa lă de
inspira ție și de referin ță au constituit -o prezu mțiile culturale și științifice din aceea
perioa dă. Econo mia s-a dovedit a fi un mijloc util pentru analiza, înțelegerea și
sistematizarea procesului revol uției industriale în curs de desfășurare.63
Pornind de la faptul că, în societate și în natură acționează forțe care tind spre
echilibru, accep țiunile date de diferitele științe ale naturii sunt puncte de reper în
explicarea echilibrului sferei econo mice. Econo mia reprezintă o realitate dinamică,
aflată în continuă schi mbare și mișcare. În ultimii treizeci de ani, teoria echilibr ului a
devenit unul dintre capitolele cele mai importante și mai pline de se mnificații ale
econo miei. Mult ti mp, ter menul de echilibru a fost asociat cu ideea unei ordini
econo mice, care ar satisface cel mai bine nevoile u mane.
Realizările remarcabile obținute în fizică și, îndeosebi, în mecanică, în
legătură cu for malizarea și interpretarea echilibrului, au condus la preluarea acestui
termen de către numeroase ramuri ale științei – de la științele exacte la cele sociale,
ajungând în acest mod în do meniile econo mic, social și politic.
Știința economică a împrumutat termenul de echilibru din fizică, chimie,
psihologie. În fizică, echilibrul desemnează starea de repaus sau de mișcare a unui
corp sa u a unui sistem solicitat de mai multe forțe (procese) opuse, care se desfășoară
cu aceeași viteză, menținând nemodificate starea în care se află corpul sau sistemul
respectiv. În chimie, echilibrul este reprezentat de legătura dintre două reacții
reversib ile ce decurg simultan din direcții opuse și se desfășoară cu aceeași viteză.
Cercetând senzația de echilibru a anului, psihologia o definește ca reflectând poziția și
mișcările corpului în spațiu, prin devierile de la poziția verticală64.
Astfel, în fizică, echilibrul a fost interpretat, mult timp, ca un si mplu echilibru al
forțelor pe care le generează o balan ță, for țe care se intercondi ționează și se
compensează reciproc, astfel încât efectul lor este nul. Cu timpul, studiul mecanicii
devine mai profund și oferă două noțiuni de echilibru: statică și dinamică. Echilibrul
static reprezintă starea de repaus a unui corp, prin anularea forțelor contrare, iar cel
dinamic se referă la starea de echilibru a unui sistem aflat în mișcare. Dacă, în ur ma
acțiunii unor for țe reechilibrate, siste mul revine la starea de echilibru anterioa ră, atunci
este vorbă despre un echilibru stabil . Dacă, prin ac țiunea for țelor reechilibrate,
sistemul își găsește o nouă poz iție de echilibru, atunci avem de-a face cu un echil ibru
labil.
Noțiunea de echilibru este mult mai complexă în termodina mică, unde întâlnim
influe nța unei multitudini de fenomene, fiecare cuprinzând un număr mare de
variabile, cu o infinitate de poz iții de echilibru. Procesele din termodina mică expri mă
trecerea de la o stare de echilibru la o nouă stare de echilibru și prezintă un caracter
ireversibil, adică sistemul nu mai trece niciodată prin aceleași s tări inter mediare de
echilibru.

63 Giari ni O., Sta hel W.R. – Limitele certit udinii, Editura Edimpress-camro, București, 1996, p.51
64 Marin Băbeanu – Macroeconomie , Editura Universitaria, Craiova , 2006 , pag.92

54
Sistemul economic este mult mai complicat decât oricare corp sau sistem
natural și, în consecință, noțiunea de echilibru este aplicabilă acestui sistem, dar nu în
mod mecanicist. Echilibrul economic afirmă doar faptul că unele caracteristici
(proprietăți) ale sistemului economic pot să fie asemănătoare cu cele ale sist emelor din
orice domeniu al realității. Noțiunea de echilibru a fost încetinită de multă vreme în
știința economică; ea are valențe numeroase cum ar fi: echilibrul (optimul)
producătorului, echilibrul consumatorului, echilibrul dintre cerere și ofertă; ec hilibrul
fiecărei piețe, echilibrul conjugat al piețelor, echilibrul fluxurilor, echilibrul
macroeconomic ș.a.
Elucidarea conceptului de echilibru economic implică, înainte de toate,
formularea unor răspunsuri adecvate la două întrebări: a) care sunt prem isele pe care
se întemeiază existența echilibrului economic; b) în ce constă, respectiv cum se
definește echilibrul economic.
Premisele cele mai importante care permit existența echilibrului în economie
sunt:65
 economia constă într-un ansamblu, o mulțime d e fenomene și procese
interdependen țe, care se manifestă în același timp dar cu sensuri opuse(diferite) , ceea
ce face ca în orice moment să se manifeste tendințe contradictorii . Acestea pot să
conducă temporar spre o concordanță relativă, prin anihilarea reciprocă a forțelor
economice co ntrarii. Totodată, economia constituie o succesiune de fenomene și
procese economice, cu o mișcare permanentă , ce implică determinări de tipul cauză –
efect și funcționale, între verigile sistemului economic, între treptel e succesive ale
evoluției acestuia, care se articulează în timp și tind să se mențină, cel puțin temporar,
într-o anumită coeziune (sta bilitate) a sistemului economic;
 una din bazele echilibrului economic o constituie structura economiei
naționale. Ace asta este constituită din numeroase verigi , în funcție de criteriile
utilizate, distingându -se ca tipuri mai importante: structura tehnologică, structura de
proprietate, structura de ramură și sectorială, structura teritorială etc. între diversele
structuri a le economiei există o strânsă intercondiționare, ceea ce face ca la un moment
dat între structuri să se manifeste un grad mai mare sau mai mic de compatibilitate
reciprocă, prin care se înțelege măsura în care o anumită structură permite înfăptuirea
cu efi ciență a obiectivelor (funcțiilor) celorlalte structuri. Pe măsură ce se dezvoltă
factorii de producție și se adâncește diviziunea muncii, asigurarea compatibilității
dintre componentele sistemului economic devine o problemă tot mai importantă.
Compatibili tățile structurale cu gradul cel mai înalt de generalizare sunt între
acumulare și consum (prin care se delimitează volumul de resurse ce se pot aloca
simultan pentru dezvoltare și pentru ridicarea nivelului de viață al populației) între
structura de ramur ă (sectorială) ș i cea teritorială ale economiei;
 activitatea economică reprezintă o luptă continuă cu raritatea resurselor
și bunurilor ceea ce presupune un ansamblu de legături între factorii tehnici,
științifici, culturali, sociali, ecologici etc. care să asigure corespondența dintre
comportamentele și deciziile oamenilor referitoare la atragerea și utilizarea resurselor
economice în vederea producerii, c irculației, distribuției și consumului de bunuri, în
acord cu nevoile și interesele lor economice. Se urmărește astfel un echilibru dinamic

65 Marin Băbeanu – Op.cit., pag.93

55
între procesul de înaintare a economiei și traiectoria satisfacerii trebuințelor nelimitate
ale oamenilor, prin folo sirea cât mai eficientă a bunur ilor și resurselor relativ rare;
 economia reprezintă nu numai o serie de legături puternice între factorii
de producție utilizați, între producătorii și utilizatorii de factori de producție, între
producție și consum, ci și între domeniul economic și celelalte domenii ale societății
(juridic, politic, cultural – spiritual, moral etc.), care se manifestă ca un ansamblu de
impulsuri, cu tendințe și intensități diferite asupra componentelor în mișcare ale
economiei. Factorii eco nomico -sociali ce predomin ă asigură armonia dintre
componentele economiei, adică tind să mențină starea sistemului economic dat. Î n
raport cu acești factori, acționează factorii perturbatori , destabilizatori ; ei creează
tendința de modificare a stării sist emului economic, unii dintre ei modificând pozitiv
corelațiile din economie, iar alții având tendința să distrugă coerența sistemului
economic. Anihilarea reciprocă a forțelor opuse create de către cele două categorii de
factori determină echilibrul econom iei, în condițiile în care acestea se mișcă (se
dezvoltă);
 din punctul de vedere al participanților săi, economia se constituie ca o
opțiun e ale celor ce produc și ale celor care utilizează bunurile și serviciile. Alegerile
raționale ale producătorilor, sunt reflectate în deciziile și comportamentele lor pe piață
și vizează maximizarea câștigurilor, în opoziție cu rațiunile consumatorilor care, la
nivelul resurselor de care dispun, acționează pentru a -și maximiza satisfacția sau
utilitatea. Aceste două forțe contrarii ale economiei , se pot egaliza , ca preț de
echilibru care orientează în mod decisiv cererea și oferta de bunuri și servicii și se
reflectă în condițiile economice normale și eficiente pentru producerea fiecăruia și a
tuturor bunurilor și serviciilor. Subiecții participativi la viața economic ă tind să atingă
aceste condiții, pentru a -și realiza propriile interese, astfel că echilibrul economi c
apare sub forma raportului concurențial dintre cerere și ofertă; ca două forțe
antagonice care se manifestă simultan și interdependent pe toate piețele: piața
bunurilor și serviciilor, piața monetară, piaț a capitalurilor și piața muncii;
 economiile conte mporane sunt economii deschise spre exterior; ele se
cointegrează în fluxurile economice la nivel mondial , atât prin input -urile( intrările )
din economia mondială în economia națională, cât și prin ieșirile (output -urile) acesteia
din urmă spre economia mon dială. O economie națională, pentru a fi viabilă si
durabilă , trebuie să -și asigure tendința spre egalizare a fluxurilor de intrări și ieșiri, în
raport cu economia mondială, context în care se manifestă competiția între interesele
economice naționale ale statelor.
În prezent, proble matica echilibrului econo mic a devenit, pentru ș tiința și
practica econo mică, o preocupare cu totul deosebită prin intensificarea dezechilibrelor
în econo mia de pia ță, manifestate prin fenomene de criză și lărgirea sferei de studiu de
la nivelul microecono mic la cel macroecono mic.
Starea de echilibru în economie este expresia compatibilității deciziilor luate de
agenții producători și consumatori, o concordanță relativă a acestora care se menține
într-o anum ită perioadă de timp, până intervin factori perturbatori cu acțiune contrarie.
În etapa actua lă însă, echilibrul econo mic a ajuns să constituie proble ma
centrală, punctul de plecare și, în același ti mp, finalitatea teoriei și practicii
econo mice. Teoria echilibrului econo mic este un produs al științei econo mice ajunse
în faza ei de maturitate, reprezentând o sinte ză a gândirii econo mice.

56
Din acest punct de vedere, g eneralizând defini țiile conceptului de echilibru
econo mic general , oferite aproape de toate școlile de gândire econo mică, se poate
afirma că : echilibrul econo mic expri mă acea stare spre care tinde piața bunurilor
econo mice, monetare, a capitalului și a muncii, pia ța națională în ansamblul ei,
caracterizată printr -o concordan ță relativă a cererii și a ofertei , în diferitele lor
segmente, abaterile dintre ele încadrându -se în li mite considerate nor male,
nesemnificative pentru producerea de dificul tăți, de dezechilibre.
Pentru a eviden ția importan ța și co mplexitatea echilibrului econo mic general,
este necesară astfel, analiza trăsăturilor caracteristice ale acestuia. În pri mul rând, în
raport cu nivelurile de agregare a econo miei, echilibrul econo mic se manifestă
la nivel micro-, mezo- și macroecono mic. Echilibrul microeconomic este definit
la nivelul verigilor primare, adică agen ții econo mici și unită țile ad ministrativ –
teritoriale de bază, în ti mp ce echilibrul mezoeconomic vizează fie anumite sectoare
sau ramuri ale econo miei, fie anumite unită ți ad ministrativ – teritoriale mai mari
(cazul județelor, landurilor etc.), motiv pentru care mai este cunoscut sub denu mirea de
echilibru în profil teritorial. Echilibrul macroeconomic integrează primele două for me
de echilibru pe ansa mblul econo miei n aționale și al teritoriului n ațional. El are un
caracter co mplex și nu poate fi redus la o simplă însumare a echilibrelor parțiale și
individuale, deoarece, în econo mie, coexis tă și unele dezechilibre temporare, care nu
sunt, însă, în măsură să î mpiedice func ționarea mecanis mului econo mic.
Proble matica echilibrului econo mic, nu se reduce la o abordare cantitativă a
acestuia (constatarea unei egalită ți sau inegalită ți dintre cerere și ofertă), ci include
descoperirea factorilor care concur ă la realizarea acestor situa ții, identi ficarea
legită ților lor de mișcare. Este vorba de o nouă abordare a no țiunii de echilibru care,
pe lân gă aspectele cantitative, are în vedere numeroase aspecte calitative,
cond iționate de modificările structurale din econo mie, de intensitatea și e ficien ța
utilizării resurselor.
Pornind de la o asemenea abordare, în cadrul echilibrului econo mic general
se disting două păr ți constitutive de bază: echilibrul funcțional și echilibrul
structural.66
În cadrul echilibrului func țional , econo mia este privită ca un organism cu o
multitudine de mecanis me proprii, cu reguli de organizare și mișcare proprii. După
aprecierile autorilor, starea de echilibru funcțional se expri mă prin doi ter meni de
bază: resursele și necesită țile de resurse. Resursele disponibile, la un moment dat, au o
deter minare obiecti vă, un nivel maxim posibil, dependent de stadiul de dezvoltare a
econo miei, productivitatea muncii, structura produc ției.
Necesită țile de resurse, în general, prezin tă tendin ța de a crește mai rapid
decât resursele, fapt pentru care se impune o anumită ierarhizare a lor, stabilirea
unor opțiuni, astfel încât să se ajungă la deter minarea unor li mite ale cerin țelor de
încadrare în starea de echilibru.
Echilibrul structural vizează legăturile tehnico -econo mice, raporturile interne
ale factorilor de echilibru, structurile econo miei.67 El expri mă raporturile ce trebuie
să existe între sferele, ramurile și subra murile din econo mie. Construc ția sa se bazează
pe un sistem optim de propo rții și ritmuri ale dezvoltării, care trebuie să conducă

66 Marcel Drăcea – Echilibrul financiar în perioada de tranz iție, Ed. Amicul Casei, Craiova, 1997 , p.13.
67 Constantin Popescu, Marin Băbeanu. – Op.cit., pag.120

57
la realizarea echilibrului. Din echilibrul structural derivă realizarea echilibrului
funcțional, care, la rândul său, exerci tă o anu mită influen ță asupra echilibrului
structural al economiei, prin el devenind evidente rezultatele echilibrului structural.
Echilibrul economic referindu -ne la perioada în care se manifestă se, care se
clasifică după mai multe criterii.
În raport cu modul de manifestare în timp se disting echilibrul macroeconomic
static și dinamic . Considerat doar ca o ipoteză de lucru, deci fără o corespondență
efectivă în realitate, echilibrul static s-ar caracteriza prin manifestarea unor schimbări
imperceptibile, nesemnificative între diferite procese sau subsiste me ale economiei
naționale, încât starea generală a acesteia rămâne nemodificată. Condiția necesară
pentru ca o economie națională să se afle în echilibru static este68:
Y = D (1)
adică oferta globală (Y) să fie egală cu cererea globală (D), neexistând nici un exces de
ofertă (Y = 0) și nici exces de cerere globală ( D = 0).
Modificarea stării economiei sub acțiunea contradictorie a factorilor dezvoltării
și creșterii economice, a raportului dintre resurse și nevoi, dintre cererea globală și
oferta gl obală, ca și dintre subsistemele economiei naționale definește starea de
echilibru macroeconomic dinamic, care se poate manifesta pe termen scurt și pe
termen lung. Condiția existenței echilibrului economic dinamic este:
Y  D, (2)
excesele (Y și D), respectiv deficitele globale de cerere sau ofertă ( -Y și -D)
soluționându -se, în timp, prin folosirea integrală și cu eficiență sporită a factorilor de
producție existenți, atragerea de noi factori (din interiorul sau din afara economiei
naționale) și redistribuirea resurselor pe activități economice, în funcție de oscilațiile
prețurilor pe piață, ca expresie concentrată a modificării raportului dintre structurile
ofertei globale și structurile sistemului de trebuințe.
Echilibrul macroeconomic dinamic presupune mișcarea structurilor economiei
naționale, ruperea coerenței structurilor existente și crearea de noi compatibilități
structurale, adică restabilirea unui nou echilibru între componentele structurale ale
economiei, după care urmează reapariția de zacordurilor între structurile interne ale
economiei naționale ș.a.m.d.
E necesar de menționat faptul că, în în țelegerea corectă a no țiunii de echilibru
econo mic, capă tă o importan ță deosebită caracterul relativ al echilibrului. Econo mia
tinde doar către un echilibru, înțeles ca egalitate între nevoi și resurse sau ca o stare de
concordan ță între ramuri, subra muri și sectoare de activitate. Prin complexitatea sa,
econo mia nu se va găsi nicioda tă într -un echilibru absolut, iar momentul în care
atinge aceas tă stare, este deja depășit, deoarece econo mia se af lă într -o continuă
mișcare.
Echilibrul econo mic este, totodată, un instru ment utilizat în cadrul teoriei, în
modele care con țin mai multe variabile legate între ele, având ca scop analiza rel ațiilor
dintre acestea. El devine opera țional abia în momentul în care este aplicat la situații
concrete și caracterizează o situa ție istorică trecu tă, prezen tă sau viitoare, în care nu
apare o schi mbare se mnificativă de -a lungul unui interval de ti mp.

68 Constantin Popescu, Marin Băbeanu. – Op.cit., pag.122

58
Unii autori69 sustin că ” echilibrul general economic este expresia generalizată
a echilibrului material a economiei naționale, a echilibrului forței de muncă și a
echilibrului valoric ”, ce poate fi reprezentat astfel:

Figura.2.1.Conținutul echilibrului general economic
Sursa: Tatiana Moșteanu -Finanțe publice, Ed.Universitară , București, p.316

Prin urmare, a naliz ând tipologia echilibrului econo mic se desprind următoarele
forme de de manifestare: echilibrul material al econo miei naționale, echilibrul forței
de muncă și echilibrul valoric .70 Pe parcursul derulării activită ții econo mice, între
aceste forme se creea ză o multitudine de rela ții de interdependen ță, care derivă din
însăși ac țiunea factorilor de produc ție și care asigură des fășurarea procesului de
creștere econo mică în cadrul echilib rării generale a econo miei.
Echilibrul material al economiei naționale expri mă aceea stare de
concordan ță relativă între volumul, structura și calitatea produc ției (oferta globală),
pe de o parte, și nevoile de consum final și productiv (cererea globală), sub aspect
cantitativ, pe de al tă parte.
Echilibrul resurselor de muncă este expresia concordan ței relative între
volumul, structura și calitatea factorului uman activ disponibil și necesită țile de resurse
de muncă ale utilizatorilor (agenții econo mici și sectorul public), expri mate atât
cantitativ, cât și ca structură și nivel de pregătire.
Echilibrul valoric vizează, deopotrivă, echilibrul financiar, monetar și valutar,
fiecare având o existen ță de sine stătătoare, dar și raporturi de interdependen ță
cu celelalte forme valorice și nevalorice ale echilibrului general. În unitatea lor, cele
trei forme asigu ră des fășurarea procesului creșterii econo mice, concretizat în sporirea
dimensiunilor rezultatelor econo mice.
Semnificația și i mportan ța echilibrului financiar , ca parte integratoare a
echilibrului valoric, poate fi pusă în eviden ță printr -o co mparație între circula ția
sângelui și activitatea econo mică, efectua tă încă în sec. XVI, de către Fr. Quesnay, în
opera sa „Tabloul econo mic”: „Așa cum pentru asigurarea vie ții și a mișcării
continue un organism viu are nevoie de circula ția sângelui, la fel – pentru asigurarea
relațiilor econo mice, a dezvoltării, a ridicării nivelului de civiliza ție – o econo mie are
nevoie de fluxuri financiare recla mate pentru realizarea acestor obiective ”.71

69 Tatiana Moșteanu coord. – Finanțe publice , Ed.Universitar ă, București, 2004, p.315
70 I. Văcărel – Fina nțe publice ”, Ed. Didactică și pedagogi că, Bucur ești, 1992, p. 383
71 Ivanciu Nicolae -Văleanu – Istoria gândirii econo mice, Ed. Didactică și pedagogi că, Bucur ești, 1995, p.29
Echilibru economic general
Echilibru monetar Echilibru material Echilibrul forței de muncă Echilibrul valoric
Echilibru financiar Echilibru valutar
RESURSE FINANCIARE = NECESIT ĂȚI FINANCIARE

59
Complexitatea rela țiilor econo mice între age nții econo mici, între aceștia și
autorită țile publice, bănci, institu ții financiare sau alte persoane de drept public sau
privat, se manifestă în multiple fluxuri bănești, paralele sau independente unele cu
altele. Fluxurile bănești arată, pe de o parte , procesul de constituire a diferitelor
fonduri de resurse financiare, centralizate sau descentralizate, iar, pe de altă parte ,
procesul de alocare a acestor resurse în favoarea dive rșilor beneficiari. De aici rezultă
esența conceptului de echilibru financiar , care constă în existen ța unei stări de
echilibru între nevoile de resurse financiare și posibilită țile de procurare a acestora.
Tatiana Moșteanu considera că „ echilibrul financiar presupune egalitatea
între resursele financiare care pot să fie mobilizate la nivel macroeconomic și
resursele necesare pentru acțiunile economice, sociale sau de altă natură”72
Dezvoltarea fără precedent a activităților economice în etapa actuală,
satisfacerea cât mai deplină a necesităților de consum productiv și neproductiv, ca și
dorința obținerii de câștiguri mereu mai mari a generat o intervenție, adeseori,
necontrolată a omului asupra naturii , provocând grave dezechilibre între mediu creat
de om și mediul natural73.
De aceea , alături de formele echilibrului economic, un rol și o importanț ă
capitală crescândă îl are și echilibrul ecologic , ca stare de concordanță relativă între
mediul creat de om, ecosistemul și mediul natural, care condiționeaz ă hotărâtor
existența pe mai departe a omului și progresul societății omenești.

2.2. Echilibrul macroeconomic prin prisma teoriei economice
Realitatea economică este caracterizată de existența unor importante și
numeroase interdependențe între piețe. Un astfel de exemplu este faptul că,
aspectele care caracterizează piața muncii se constituie ca factori determinanți ai
cererii de bunu ri de consu m, respectiv salariații pe baza venitului obținut de pe
piața muncii cheltuie bunuri si servicii , producătorii realizează angajări în funcție de
cantitatea de producție vândută la un preț considerat just. De asemenea, un rol
important în procesul economic îl reprezintă fenomenele de substituire și
complementaritate atât la nivelul consu matorilor, cât și la nivelul producătorilor. În
acest context dat de formarea prețurilor pe toate piețele se face trecerea la
conceptualizarea și analiza echilibrului g eneral. Din punct de vedere teoretic,
echilibrul general se referă la situația în economie în care toate piețele (piața bunu rilor
economice, piața monetară, a capitalurilor și piața muncii) se află simultan în
echilibru, adică atunci când prețurile și cantitățile nu se modifică.
În economia reală, condițiile variază pe toate piețele în același timp și echilibrul
unei anumite piețe depinde de cea ce se petrece pe toate celelalte. În aceste condiții, se
pun urmatoarele întrebări de o semnificatie deosebită:
a) există un echil ibru simultan concomitent pe toate piețele?
b) Există un mecanism concret care să permită să se tindă spre sau să se revină
în mod efectiv la acest echilibru?
c) Echilibru general obținut(sau spre care tinde să se indrepte economia) asigură
o alocare optimă a resurselor în a ccepția lui Pareto?

72 Tatiana Moșteanu coord. – Finanțe publice , Ed.Universitar ă, București, 2004, p.315
73 Pîrvu , Gheorghe – Macroeconomie , Manual Universitar, Editura Sitech, Craiova , 2007, p.212

60
Econonia reprezintă un sistem integrat de sectoare, ramuri și activități în cadrul
căreia se desfășoară relații de producție, repa rtiție, schimb și consum, precum si
activități juridice , organizatorice și socio -culturale.Sistemul astfel construit trebuie să
fie optim, adică să ” furnizeze maximum din cea ce au nevoie oameni”74 .
Activitățile economico -sociale curente și viitoare , desfășurate de către agenții
economici sunt ghidate de către piață prin ” mâna invizibilă” și prin toate mecani smele
sale. La scara întregii economii, desfășurarea activitatilor economice are la baza
sistemul de trebuințe ale indivizilor și societății , necesitând o stare de concordanță
denumită echilibru macroeconomic , între toate sectoarele, ramurile și componentele
economiei care deși se afla în interdependență au propria lor miscare.
Fără să fi utilizat conceptul de echilibru primele încercari care reliefează natura
echilibrului economic și fluxurile interdependente dintre sectoarele economiei,
aparține lui Francois Quensnay, în lucrararea sa „Tabloul economic” din anul 1758
în care a pus în evidență și a surprins procesul unitar de producere și de consum al
bunurilor pe ansamblul economiei naționale.
În opinia lui F.Quesnay, pentru a asigura obținerea prosperită ții generale este
necesară renun țarea la orice regle mentare și, în consecin ță, trebuie să se supri me
vămile și corpora țiile; fiscalitatea trebuie să se bazeze doar pe impunerea produsu lui
net agricol (un impozit unic) .75
Statul trebuie să fie un stat monarhic puternic, dar cu funcții limitate, respectând
libertatea de a munci și de a co mercializa. Deși fiziocra ții au vorbit în linii generale
despre rolul statului co mparativ cu preocupările conte mporane, conce pțiile lor au lăsat
amprentă asupra tradi țiilor clasice și neoclasice în materia de percep ție a interven țiilor
publice.76
Importan ța „Tabloului econo mic” constă în ur mătoarele considerente:
– este pri mul model macroecono mic care privește produc ția ca un proces în
reluarea contin uă;
– a prezentat produc ția și circula ția econo mică în dub lă expresie – materia lă și
valorică;
– a demonstrat că circula ția mărfurilor și a banilor constituie doar o
latură a procesului co mplex al reproduc ției sociale;
– a pus în discu ție o serie de corela ții econo mice complexe, precum schimbul
dintre capital și venit, raportul dintre consu mul reproductiv și cel definitiv, proble ma
circul ației mărfurilor și a banilor între cele do uă ramuri de ba ză ale econo miei
(agricultura și industria).
Scoala clasică de economie marchează un moment important in cercetarea
problemelor de echilibru economic prin Adam Smith77, reprezentant de marcă al
aceste i scoli, care considera că piaț a, prin jocul liber al pieței, asigură echilibrarea
cererii cu oferta. În con cepția sa , piața este „ mâna invizibilă ” care asigură echilibrul

74 J.K.Galbraith – Știința economică și interesul public , Editura Politică, București, 1982, p.11
75 Ivanciu Nicolae -Văleanu – Istoria gândirii econo mice, Ed. Didactică și Pedagogica, București, 1995, p. 29
76 Hoanță N. – Econo mie și fi nanțe publice , Ed. Poliro m, Bucur ești , 2000 , p. 52.
77 Adam Smith – Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei, Ed. Academiei , Vol.12, București,
1962, p.41 -43.

61
dintre cerere și ofertă, fiind singura în măsură să -i unească și să -i armonizeze pe
producători si pe consumatori.78
Concepția lui Adam Smith despre echilibru este caracteristică unei piețe cu o
concurență perfecta. Potrivit ” legii debușeelor” formulata de J.B.Say orice vânzare
este în același timp cump ărare, automat producția își crează o piață corespunzătoare ,
excluz ând astfel fenomene generalizatoare, neconcordanțe dintre cerere si ofertă,
factorul timp fiind în afara vieții economice, iar intervenția statului fiind practic nulă.
J.B.Say observă și faptul că indivizii nu oferă bunuri și servicii decât în vederea
dobândirii puterii de cumpărare necesare achizitionării altor bunuri și servicii. În fond
„ produsele se schimbă contra produse”. Schimburile monetare n u sunt decât
operațiuni intermediare care facilitează tranzacțiile, dar fără consecință reală asupra
funcționării economiei. „ Moneda nu este decât un văl” afirma cu tărie și cu o
convingere puternică J.B.Say; „ ea nu este un bun dorit pentru el însuși, ci un simplu
intermediar în efectuarea schimburilor; nimeni nu deține sub formă de numerar
neutilizat o parte a venitului dobândit prin vânzarea bunurilor și serviciilor; intreg
venitul este deci cu adevarat utilizat pentru a cere bunuri și servicii, rezulta că
cererea globală este egală cu oferta globală”79.
Sintetizând ideile școlii clasice și intergrându -le într -un sistem Leon Wallras a
realizat prima formalizare matematică a teoriei echilibrului general, în condițiile
concurenței perfecte, subliniind ident itatea contabila dintre suma ofertelor si suma
cerererilor din economia națională.
Potrivit concepției sale, echilibrul concurențial corespunde unei situații de
alocare optimală a resurselor între agenții economici, care odată realizată nimic nu se
mai schimbă , ignorând astfel orice tranzactie ce se desfășoara în afara echilibrului.
Astfel, pe total, agenții economici sunt su puși unei constrângeri bugetare, ei nu pot să
ceară produse si servicii decât datorită faptului că ei vând produse și servicii de o
valoare echivalentă. Se consideră că totalitatea agenților și totali tatea bunurilor si
serviciilor, oferta globală este egală în mod necesar cu cererea globală.
Astfel, L. Walras construiește modelul echilibrului econo mic general, care
constă dintr – un sistem de ecuații liniare de gradul întâi simultane, ale cărui
necunoscute sunt elementele vectorului „pi” al pre țurilor de echilibru.
Rezolvarea siste mului walrasian conduce la deter minarea valorii vectorului de
echilibru al pr ețurilor și a cantită ților de echilibru, care conduc ca oferta din fiecare
marfă să fie egală cu cererea. Acesta este așa-zisul echilibru concure nțial sau
walrasian, ce corespunde unei alocări opti me a resurselor între age nții econo mici și
care, din momentul în care este atins, nu se mai schimbă. E necesar de menționat, că în
cadrul acestui siste m, sunt reexa minate restri cțiile bugetare ale fiecărui agent –
valoarea bunurilor cu mpărate este egală cu vânzările, oricare ar fi sistemul de
prețuri.80 Menirea importantă a modelului lui L. Walras constă în faptul că permite ca
sistemul echilibrului general să fie adus la un sistem de ecua ții și, în afară de aceasta
să ajungă la un sistem matematic în care există tot atâtea ecua ții, câte necunoscute.
Or, aceasta nu este suficient pentru a garanta o soluție. În plus, existen ța unei sau mai
multor solu ții matematice nu garantează și explica ția (sensul) econo mică a acestora.

78 Constantin Popescu, Marin Băbeanu – Op.cit., p.131
79 Jaques Genereux – Economie Politică – Microeconomie, Ed. AllBeck, 2000, p.149
80 G. A. Frois . – Econo mia politi că , Ed. Humanitas, Bucur ești, 1994, p. 352

62
Egalitatea dintre oferta globală și cererea globală nu este suficientă pentru a
garanta existen ța unui echilibru general.
Modelul elaborat de Walras si sustinut cu ajutorul instrumentelor matematice
(un sistem de ecuatii) constituie un remarcabil efort de sintetizare a actiunii unui
ansamblu de parghii economice si a rezultatului final al interdependentei dintre
acestea. „Can d ne complacem în formalismul lui Walras, spune Mark Blaug, trebuie
să ne reamintim că aproape întreaga economie din zilele noastre este o economie
walrasiana. Teoriile moderne ale băncilor, comertul international, angaj ările si
creșterea economică reprezi ntă cu siguranta teorii ale echilibrului general intr -o
forma simplificată.”81
Pentru fiecare agent valoarea bunurilor cump ărate este egal ă cu valoarea
vânzărilor (el nu poate cump ăra bunuri dec ât dac ă vinde o parte din dot ările sale
inițiale și, în afara d e acestea, utilizeaz ă pentru achizi ționări suplimentare tot ceea ce a
obținut din v ânzările sale). Cum aceast ă afirma ție este valabila pentru to ți agen ții
economici, este valabila si pentru totalitatea bunurilor la care se refer ă tranzac țiile;
altfel spus, valoarea tuturor v ânzărilor este egal ă cu valoarea tuturor bunurilor
cump ărate, oricare ar fi sistemul de preturi. Exista deci întotdeauna identitatea
următoare:
(1)
unde:
i = 1, 2, 3, …, n
Oi – oferta pentru produsul „i”
Di – cererea pentru produsul „i”
Pi – prețul produsului „i”
Legea lui Walras a permis s ă se arate ca este posibil ca sistemul de echilibru
general s ă fie adus la un sistem de ecua ții si, în afara de aceasta, s ă se ajung ă la un
sistem matematic î n care exist ă tot at âtea ecua ții câte necunoscute.
Noțiunea de alocare „eficient ă” în teoria echilibrului general și î n teoria
bunăstării se oglindește la sensul distinct ce a fost atribuit de Vilfredo Pareto în
construirea conceptului s ău despre optim. Pareto susține că o situa ție sau un anumit
nivel de alocare A 1 a unei cantit ăți date de resurse între un num ăr fix de membri ai
societ ății este superioar ă unei alteia, A 2, dac ă fiecare indi vid, din nivelul de resurse ce
îi este alocat î n A 1, atinge un nivel de sa tisfac ție egal sau mai mare decat cel din A 2. O
alocare eficient ă, în viziunea lui Pareto, este aceea care nu poate fi îmbun ătățită, adic ă
nu exist ă nici o alocare alternativ ă care s ă măreasc ă satisfac ția cel pu țin a unui

81 Mark Balug – Teoria economica in retrospectiva , Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști, 1992, p. 620.

63
membru al societ ății, fără a se diminua bun ăstarea unui alt individ din societate. Sau,
cu alte cuvinte , „orice schimbare î n reparti ția resurselor care amelioreaz ă utilitatea
anumitor agen ți, fără a diminua utilitatea nici unuia dintre ceilal ți, trebuie s ă fie
considerat ă ca o ameliorar e.”82
Optimul în viziunea lui V. Pareto este însăși concurenț a perfect ă care asigură
eficien ța economic ă. Dac ă între consumatori exist ă concuren ță perfect ă, un
consumator își maximizeaz ă utilitatea dacă rata sa marginal ă de substituire între
două bunuri (care intr ă în consumul s ău) este egal ă cu raportul pre țurilo r relative ale
acestor bunuri. Î ntruc ât într-un sistem de concuren ță perfect ă prețurile sunt acelea și
pentru to ți consumatorii și ratele marginale de substitu ție între bunuri sunt acelea și
pentru to ți consumatorii. Aceast ă egalitate care rezult ă din concuren ța perfec tă
garanteaz ă, că reparti ția bunurilor între consumatori este optim ă în sensul lui Pareto.
Generalizând ideile școlii clasice, deficitul bugetar este considerat ca un
pericol funda mental, dar, în același timp, nu se admite nici excedentul de venituri. În
conce pția clasică, acoperirea deficitului prin împrumuturi sau prin mijloace de
trezorerie, ori prin e misiunea monetară cauzează un dublu pericol: pericolul de
bancru tă și pericolul de in flație. În ceea ce privește excedentul, econo miștii clasici
insistă asupra inconvenientului politic al excedentului, adică, din motive politice,
parla mentarii vor cere ca excedentul să fie utilizat pentru finanțarea unor cheltuieli
inutile sau inoportune și astfel apare tendi nța de a transfor ma excedentele provizorii în
deficite per manente ale bugetelor ur mătoare.
După primele decenii ale sec. XX, „regula de aur ” a doctrin ei clasice a
echilibrului bugetar a avut de înfruntat două critici majore: pe de o parte, critica
teoreti că lansată de finan țele moderne, iar, pe de altă parte, obstacolele de ordin
practic. Critica teoreti că a doctrinei clasice s-a des fășurat pe două planuri: în pri mul
rând, s -a afir mat că ea exagerează pericolele de ficitului, iar, în al doilea rând, că
exagerează avantajele echilibrului. Finanțarea deficitului prin împrumuturi nu
deter mină neapărat o sarcină insuportabilă pentru bugetele următoare, cu condi ția ca
sumele provenite din împrumuturi să fie utilizate pentru finanțarea unor investi ții
productive, care prin e fectul „multiplicatorului investi țiilor” duce la creșterea venitului
național, facilitând, astfel, acoperirea serviciului datoriei publice prin randa mentul
fiscal, care rezul tă ca ur mare a creșterii produc ției și a veniturilor.
Schimbarea viziunii despre „regula de aur” a finanțelor publice a pornit o dată
cu celebra lucrare a celui mai mare econo mist al secolului XX John Maynard
Keynes – „The General Theory of Employment, Interest, and Money ” (1936).83
Deplasând centrul de greutate de la rolul pie ței (al agen ților econo mici
individuali), ca instru ment de reglare a siste mului econo mic, către puterea statală, el
identi fică trei proble me majore ale econo miei:
• raportul dintre econo mia reală de bunuri și servicii și econo mia
fictivă a banilor și creditului;
• relațiile dintre indivizi și întreprinderi, pe de o parte, și dintre aceștia
și macroecono mia statului -națiune, pe de al tă parte (în aceste rel ații doar
macroecono mia este cea eficientă );

82 Frois A. – Op.cit ., p.312
83 Keynes J.M. – Teoria genera lă a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor”, Ed. Științifică ,
București, 1970 , p. 48

64
• rolul ofertei și, respectiv, al cererii efective în modul de funcționare a
econo miei (în opinia lui J.M.Keynes, cererea este deter minantă pentru evolu ția
fenomenelor econo mice).
Potrivit concepției lui, echilibrul economic pe termen scurt , care ia î n
considerație și incertitudinea , se manifestă atunci când oferta producătorilor (Y) este
egală cu cererea efectivă de bunuri de consum (C) și de bunuri investiționale (I),
adică:
Y = C + I (2)
Deoarece economiile (S), reprezent ând surplusul de venit peste m ărimea
consumului (C), se transforma în investi ții (I), rezult ă că la baza realiz ării echilibrului
stă ecuația fundamental ă.
S = I (3)
Gândirea lui J.M.Keynes a fost dominată de proble ma șo majului, care,
constituind un dezechilibru funda mental, are nu doar conseci nțe sociale, ci și
efecte econo mice grave. Obiectivul major al cercetării sale a fost argumentarea unor
măsuri, care să permită o creștere durabilă a ocupării forței de muncă. Astfel, dacă
utilizarea forței de muncă și produc ția depind de cererea agen ților econo mici, care
include consu mul și investi țiile, atunci orice politică anticriză trebuie să con țină trei
componente in ițiale:
– trebuie menținută cererea, excluzând orice reducere de salariu. J.M.Keynes
estimează că orice scădere a salariilor reale va antrena scăderea consu mului, factor
deter minant al cererii efective. Deci, cererea trebuie încuraja tă prin inter mediul
salariilor și prin reducerea i mpozitelor;
– trebuie exercita tă o acțiune globală asupra econo miei pe calea
interve nțiilor puterilor publice. Orice relansare a investi țiilor are un efect
multiplicator și, deci, statul, printr -o politică de invest iții publice, trebuie să recurgă la
lucrări publice de mare a mploare;
– trebuie ac ționat asupra co mponentelor monetare, îndeosebi asupra ratei
dobânzii.
Se poate concluziona că, pe baza diferitelor teorii privind conținutul
echilibrului macroeconomic că acesta exprimă acea stare spre care tind structurile
economiei, fluxur ile și pietele bunurilor si serviciilor, piata mon etara, pia ța
capitalului și piaț a muncii, adic ă piața in ansamblul ei, caracterizat ă printr -o
concordan ță relativ ă a cererii si ofertei, în diferitele lor segmente, abaterile dintre
ele fiind nesemnificativ e pentru a se produce dificult ăți(dezechilibre) în
functionarea economiei nationale .
În alți termeni spus, echilibrul economic semnifică acea situație a unei
economii în care proporțiile cantităților globale permit ajustarea armonioasă a
fluxurilor, stabilirea preturilor și funcționarea satisfăcătoare a aparatului economic. El
poate fi considerat o armonie între valorile și forțele economice, o absență de
disproporții astfel încât ansamblul socio -economic să funcționeze pentru a asigura
satisfacerea r ezonabilă a participanților săi și pentru a fi pregătit împotriva crizelor.

65
Prin urmare, în cadrul pietei bunurilor și serviciilor rolul statului este de cel al
unui pivot: are rolul de a stabili regulile, precizeaz ă dreptul de proprietate, asigura
stabili tatea macroeconomică prin încurajarea sau descurajarea unei di ntre ramurile
economice influențâ nd astfel ”conjuctura economică” , și poate fi implicat chiar și în
productia unor bunuri sau servicii:educatie, servicii de sănătate publică sau furnizarea
unor utilitati publice.
În cea ce priveș te pia ța for ței de munc ă, statul are un rol important, prin
reglementarile promovate în domeniul ocupării, în timp ce pe pia ța monetară, prin
intermediul Bancii Centrale are rol de reglementare cat si stimulator sau rol de alimita
oferta de creditare la nivelul intregii economii.

2.2.1. Echilibrul pe piața bunurilor si serviciilor
După cum se cunoaste cererea agregată, sau produsul intern brut din punct de
vedere al cheltuielilor, se obtine prin adiția consumului privat, a investițiilor brute(I), a
consumului sectorului public(G) și a exportului net(NX), astfel:
PIB real(Y) =C+I+G+NX84 (1),
unde C – cheltuielile de consum , I – investițiile , G – cheltuielile
guvernamentale , NX – exportul planificat.
Dacă în deciziile de politica bugetară și de p olitică monetară nu au loc
modificari semnificative, nefiind afectate de conjuctura economică (fiscalitate, politica
cheltuielilor publice si masa monetară rămân constante), evolutia pietei bunurilor si
serviciilor este vitală pentru întreaga economie. Producția reală a economiei (PIB -ul
real) este formată în principal din fluxurile de bunuri și servicii achizitionate pe piață,
de-a lungul unei perioade, exprimate în funcție de preturi etalon(constante).
Pe aceasta piata se forme aza pretul mediu al bunurilor si serviciilor, ca o medie
ponderată în functie de catitățile tranzacționate de bunuri si servicii, ce constituie
nivelul p retului din economie.
Cererea agregată este o funcție descrescatoare de nivelul preturilor, aceasta
având o evolutie ce este justificată de următoarele:
– efectul de scader e a puterii de cumpărare a banilor este cel ce determină o
diminuare a valorii reale a averii entitatilor economice. Acesția își reduc consumul
atunci când puterea de cumparare se red uce și au tendința de a consuma mai mult în
cazul în care prețurile scad și are loc cresterea puterii de cumpărare;
-atunci când masa monetară nu suferă modificări, cresterea nivelu lui mediu al
preturilor reduce masa monetară reală. În conseci nță, creș terea cererii nominale de
bani corelată cu stabilitatea masei monetare nominale , va antrena o c reștere a cererii de
credite care va afecta nivelul ratei dobânzii. Așadar, se va produce o diminuare a
cererii pentru bunuri de folosință îndelungata, a menajelor a căror cerere variază
sensibil la rata dobânzii, cât ș i a cererii de bunuri de capital în care companiile
investesc pentru dezvoltare;
– fenomenul de substituire a bunurilor produse de economia națională cu bunuri
si servicii produse în alte state, ce este determinat de cresterea preturilor bunurilor
autohtone, duce la diminuarea cererii pentru bunurile produse în țară , cât și extern, în

84 J.M.Keynes – Teoria general ă folosirii mâinii de lucru , a dobânzii, și a banilor , Ed.Științifică, București,
1970, pag.113 -135

66
detrimentul celor de proveniență straină. Astfel exportul net va scadea, în timp ce o
reducere a preturilor conduce la creșterea exportului net.
Oferta agregată este formată din însumarea cantitățolor de bunuri și servicii
finale(în expresie valorică) ce au fost produse in cursul unei perioade bine delimitate
de către toate firmele din economie. Pe termen scurt , oferta agregată se definește ca o
funcție crescătoare la nivelul preț urilor, întrucât o creștere a preturilor stimuleaz ă
producătorii, însă aceștia nu au la dispoziție suficient timp pentru a -și ajusta actiunile
la schimbările neașteptate ale prețurilor. Pe terme n lung , entitatile economice
sesizeaza implicațiile modificarilor de pret și își ajustează comportamentele economice
în funcție de evolutia acestora, de aceea oferta pe termen lung are un caracter rigid,
vertical, în funcție de modoficarea prețurilor. Mai mult, oferta agregată este supusă
unei serii de constrângeri ce nu p oate fi relaxată prin creșterea prețurilor: resursele
disponibile și tehnlogia, inovatia nu evoluează ținând cont de evolutia preturilor pentru
a crește capacitatea de producție.
Pe term en scurt echilibrul pietei bunurilor si serviciilor are loc la nivelul în care
cererea egaleaza oferta agregată, formata din cererea pentru consum, investitii, cererea
guvernamentală si exportul net, cu cererea agregată.
Pe termen lung însă, echilibru este obtinut ca o tendință de egalizare a cererii
agregate cu oferta agregată în condițiile in care decidenții sunt pe deplin satisf ăcuți de
deciziile anterioare. În cazul in care acestea nu sunt satisfăcătoare, din punct de vedere
al rezultatelor, se va produ ce o modificare a deciziilor și prin urmare vor fi afectate
preturile de pe piață. Astfel, atâta timp cât nu se înregistrează influențe asupra cerereii
agregate sau asupra ofertei agregate pe termen scurt echilibrul va fi mentinut la un
nivel de pret obtin ut ca rezultat din egalitatea intre cererea agregată, oferta agregat ă pe
termen scurt și oferta agrgata pe termen lung , așa cum se prezinta în figura nr.2.2

Figura nr. 2.2 Modul de realizare a echilibrului pe termen lung pe piata bunurilor si serviciilor
Sursa:Eugen Mitrică – Echilibru Financiar și corelațiile acestuia cu celelalte componente ale
echilibrului economic general , Ed. ASE, Bucuresti, 2009, p.80 Ye Cererea agregată Oferta agregata pe termen
lung Cererea agregata
pe term en lung Nivelul preturilor
PIB real

67
Astfel, nivelul produsului intern brut real, p otențial reflecta functionarea
normală a pietei atunci cand agen ții economici nu subestimează sau supraestimeaz p
inflatia viitoare.
Atunci când preturile depașesc estimarile, rata dobânzii reale devine mai mică ,
salariile reale de asemenea sunt miscorate și ca urmare, pe termen scurt , costurile se
reduc comparativ cu prețurile. Marjele de profit cresc, și prin urmare, companiile își
cresc producția, iar somajul va scădea sub n ivelul natural. Însă , aceste creșteri nu sunt
sustenabile pentru c ă la expirarea contractelor pe termen mediu, greselile de estimare a
inflației vor fi corectate: salariile reale și dobânda reală vor creste, în timp ce marje le
de profit se vor reduce85.
În situația inversă, atunci când inflația anticipată este superioara celei efective,
rata dobânzii reale și salariu real vor creste, atu nci vor creste si costurile relativ la
preturi. Ca urmare , va scădea nivelul productiei si va creste șomajul peste rata
naturală. Produsul inter brut se va situa astfel sub nivelul potențial, însă nu pentru mult
timp, pentru ca ajustările vor reduce productia spre nivelul potenția l.
Cel mai cunoscut model este cel elaborat de J.M.Keynes86 ce a fost formalizat
de catre J.R.Hicks87 pe baza planific ării.
Consumul planificat(cx) este văzut de catre ilustrul cercetător ca depinzând
direct de venit, însă cu un coeficie nt de corelație subunitar, înclinatia marginală spre
consum (1>c>0în același timp consideră că exista un tip de consum independent de
venit, consumul autonom( C0), astfel: C=C 0 + c * Y (2)
Se mai sustine că , investitiile planificate sunt cheltuieli independente de
venit(Y), acestea fiind dependente invers proporțional, de rata dobânzii(r d), prin
formula : I= I 0 – g*r d
(3),
unde: I0 – capacitatea investi țională maximă în conditiile gratuității creditului,
g – elasticitatea investițiilor în functie de rata dobânzii.
Mai mult, cheltuielile guvernamentale planificate sunt independente de
venit(Y), fiind con siderate in cadrul modelului niș te variabile exogene.
În cazul exportului net, acesta este definit ca o functie dependentă de venit, prin
impactul direct proporționa l al venitului asupra importului.
X = X 0 -mY (4), unde:
X0 – nivelul autonom al exportului net,
m – inclinația marginală spre import
Prin urmare, cheltuielile planificate pot fi diferi de cele efective, iar diferența se
consideră că se materializeză în variația stocurilor. Astfel, atunci când cheltuielile ce
au fost planificate sunt la un nivel superior celor efective cresc investitiile în stocuri, în
timp ce , atunci când raportul se inversează are loc o scădere a stocurilor , așa cum este
prezentat si în figura nr.2.3 .

85 Eugen Mitrică – Echilibru Financiar și corelațiile acestuia cu celelalte componente ale echilibrului economic
general, Ed. ASE, Bucuresti, 2009, p.80
86 J.M.Keynes – op.cit ., pag.113 -135
87 J. R. Hicks – op.cit. , p.147 -159

68

Figura nr.2.3 Realizarea echilibrului Keynesian pe piața bunurilor și serviciilor
Sursa :James D Gwartney, Richard I. Stroup – Macroeconomics:private and Public Choice, 1990,
p.267
Plecând de la ipoteza că se acumuleaza stocuri, unitatile economice își vor
reduce producția viitoare, cea ce va antrena o crestere a somajului si care să determine
reducerea producției către punctul de echilibru.
Întrucât echilibrul keynesian presupune egalitatea dintre produsul intern real și
cheltuielile planificate, aceasta nu implică neapărat realizarea echilibrului la nivelul
producției potențiale, corespondent al angajării totale. Se poate ca e conomia să se afle
în stare de echilibru și atunci când producția se află sub acest nivel, datorită faptului că
salariile și prețurile factorilor de productie sunt stabile, chiar dacă exista o
supracapacitate de producție neutilizată. Șomajul poate astfel să persiste până când
cheltuielile agregate vor crește.
Singura alternativă de a se realiza atingerea punctului de echilibru corespondent
al producției potențiale și al ocupării totale este calea creșterii cheltuielilor agregate,
grafic realizându -se prin translatarea paralelă a curbei acestora. Prin urmare, se poate
induce un stimul al cheltuielilor agregate, iar acestea vor conduce echilibrul catre
punctul corespondent al productiei potențiale. Însă, în situația în care cheltuielile
agregate depășesc capa citatea economiei, va avea loc, în principal, o crestere a
preturilor, fata de care productia reală va creste lent, odată cu oferta agregată pe
termen scurt.
Într-o prezentare grafică situația se prezintă astfel: Cheltuieli agregate
PIB real PIB real

Echilibrul keynesian
450 C+I+G+NX Creștere stocuri
(neașteptată)
Reducere stocuri
(neasteptată)

69

Figura nr.2.4.Cresterea cheltuielilor agregate și variația punctului de echilibru
Sursa : James D Gwartney, Richard I. Stroup – op.cit., p.268
Modelul lui Keyns propune dimensionarea cheltuielilor agregate planificate l a
un nivel suficient de ridicat pentru a atinge producția maximă aferentă ocupării totale a
forței de muncă, însă nu peste producția potențială, astfel încât să nu genereze inflație.
Proiectând echilibrul keynesian în planul graficului cererii agregate și ofertei
agregate forma ofertei pe termen scurt va fi orizontală, pentru că atunci când cererea
agregata este redusă firmele procedează la diminuarea nivelului producției, fără însă a
modific ă nivelul preturilor, însă pe măsură ce cererea creste, pretul creste foarte încet
până la nivelul productiei maxime potențiale, după acest nivel, preturile au un ritm de
crestere accelerat, datorită faptului că , pe piața factorilor se va crea o pr esiune ce va
conduce la cresterea prețului acestora, cea ce atrage creșterea costurilor producătorilor,
situație care este prezentată în figura nr.2.5 .
O altă a xa prioritară în modelul keynesian , este definirea unui multiplicator al
efectului consumului planificat asupra productiei reale de echilibru. Multiplicatorul
consumului planificat arată variatia producției reale generate de o variație cu o unitate
monetară a cheltuielilor autonome.
Modul de funcționarea al acestuia are la baza principiul potrivit căruia plusul
de cheltuieli autonome nu iese din circuitul economic, pentru că devine un venit al
altor agenti economici, ce este alocat pe destinatii, iar o parte din acest plus venit va fi
și el cheltuit, devenind venit al altei entitati economice. Per petuarea acestu proces
continuu are ca rezultat o creștere generală a venitului.
Multiplicatorul ch eltuielilor evidențiază procesul prin care o creștere a
cheltuielilor conduce la creșterea superioară a producției reale de echilibru în modelul
realizat și construit de către J.M.Keynes. Acest proces se realizează pe parcursul mai
multor runde, așa cum am arătat anterior . (C+I+G+NX) 3
PIB real (C+I+G+NX) 2
(C+I+G+NX) 1
PIB real
Oferta agregata pe
termen scurt

Oferta agregata
pe termen lung Cheltuieli
agregate
planificate

70
PIB real Nivelul preturilor Oferta agregata pe
termen lung
Oferta agregată pe termen
scurt
1 2 3 P3
Pe
P1
Y3 Ye Y1
Figura nr.2.5 Transpunerea echilibrului Keynesian în planul cererii și ofertei agregate
Sursa : James D Gwartney, Richard I. Stroup – op.cit., p.270
Astfel pentru început datorită primului impuls dat de creșterea cheltuielilor, are
loc glisarea curbei cheltuielilor agregate(1), apoi succesiv datorită pașilor următori se
realizează echilibrul (2,3 și restul – figura 2.6 ). Realizarea acestor pași in succesiunea
prezentată nu se efectuează instantaneu, ci implică un anumit orizont de tim p mai larg.

Figura nr.2. 6 Influența multiplicatorului cheltuielilor autonome asupra producției de
echilibru
Sursa :James D Gwartney, Richard I. Stroup – op.cit., p.270
Acest multiplicator relevă o anumita fragilitate a echilibrului economic, pe de o
parte, iar pe de altă parte, ca parte pozitivă, arată idea că echilibrul poate fi impulsionat
prin măsuri de anvergura redusă.
Efectul multiplicatorului trebu ie privit cu maximă prudență, întrucât există
resurse neutilizate, mnivelul somajului este superior celui natural, efectul de
multiplicare va fi real, înregistrându -se o crestere a productiei reale , în timp ce atunci
când producția se află la nivelul cores punzător șomajului natural, impactul PIB real Cheltuieli agregate
planificate
PIB real
(C+I+G+NX) 1
(C+I+G+NX) 2

1 restul
3
2

71
cheltuielilor asupra producției va fi diminuat, întregistrându -se o creștere substanțială a
preturilor.

2.2.2. Echilibru l pe piața factorilor de producție
Piața factorilor de producție include piața muncii, a resurselor naturale,
echipamentelor si a altor factori de productie. Pe aceasta piața se întâlnesc agentii
economic ce formeaza cererea de resurse și deținătorii de resurse ce formeaza oferta.
Cererea de res urse este invers proporțională cu prețul acestora, fiind o funcție
descrescătoare a factorilor suplimentari la realizarea producției și la obținerea
profiturilor. Oferta de factori de producție creste pe măsură ce prețu l crește, pentru că
în acest caz cre ste si costul de op ortunitate al neutilizării lor în producție.
Echilibru în această piață, la fel ca și pe piața bunurilor si serviciilor, se
realizează la acel nivel al prețului factorilor de producției ce egalează cererea cu oferta.
Piața factorilor de de producție are o corelație st râns legată cu piața bunurilor și
serviciilor, astfel că, costul bunurilor și serviciilor este determinat de costul factorilor
de producție: un nivel crescut al acestuia va determina o diminuare a ofertei agregate
pe termen scurt, fapt ce se reflectă grafic prin tr -o glisare paralelă spre partea stângă a
curbei acesteia, în timp ce o reducere a preturilor factorilor de productie va conduce la
scăderea costurilor de producție, cea ce determină creșterea ofertei agregate pe te rmen
scurt ce se transpune în translatarea spre dreapta a curbei acestei.
Cerer ea de factori de producție are o legătura directă cu cererea agregat ă pentru
bunuri și ser vicii, fiind direct proporțională cu aceasta.
O componenta esențială a factorilor de pr oducție este piața muncii și de aceea
atenția cercetatorilor in domeniul macroeconomiei este îndreptată cu precadere spre
această piață și pe corelațiile acesteia cu piața bunurilor și serviciilor.
În literatura economică se utilizează atât conceptul de “p iața muncii”, cât și cel
de “piață a forței de muncă”. Unii cercetători definesc piața muncii astfel88:
“reprezintă spațiul economic în care tranzacționează în mod liber utilizatorii de muncă
(deținătorii de capital) în calitate de cumpărători și posesorii resursei de muncă, în
calitate de vânzători, în care prin mecanismul prețului muncii, al concurenței libere
între agenții economici, al altor mecanisme specifice, se ajustează cererea și oferta de
muncă”.
Termenul de “piață a muncii” este folosit și de alți autori ca , fiind definit în
modul următor: 89 “Piața muncii reprezintă ansamblul acțiunilor de vânzare –
cumpărare a forței de muncă, ce au loc într -un spațiu economic; ea relevă întâlnirea
cererii cu oferta de muncă, stabilirea pe această bază a condițiilor pentru angajarea
salariaților, negocierea și fixarea salariilor în funcție de performanțele lucrătorilor,
realizarea mobilității salariilor și forței de muncă pe locuri de muncă, firme, zone ”.
În cadrul pieței muncii indicatorul sintetic al niv elului ocupării este somajul
care poate fi voluntar sau involuntar.
Partea ce reflectă echilibrul piaței muncii este somajul voluntar, care potrivit
teoriei economice este clasificat în trei mari categorii:
-șomaj fricțional;
-somaj structural;

88 Niță Dobrotă – “Economie politică ”, Editura Economică, București, 1997, pag.383
89 D.Ciucur, I.Gavrilă, C. Popescu – “Economie – manual universitar ”, Editura Economică, 1999, pag.241

72
Șomaj ciclic.
Astel pentru a cuantifica acest fenomen negativ, se folosește un indicator
agregat al acestor tipuri de șomaj – rata șomajului(R s), astfel Rs=𝑁𝑟 ș𝑜𝑚𝑒𝑟𝑖
𝑃𝑜𝑝 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎×100
(1)
Aceasta este î n echivalentă cu ecuația 𝑅𝑠=𝑁𝑟 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑚𝑒𝑟𝑖
𝑃𝑜𝑝 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎+𝑁𝑟 𝑠𝑜𝑚𝑒𝑟𝑖×100 (2)
Cauza somajului frictional este o informare imperfect ă atât a angajatorilor cât și
a angajatilor. Căutarea unui loc de muncă determină un anumit cost de op ortunitate: al
salariilor ce n u sunt primite în perioada căutării. Alegerea optimă, în cea ce privește
durata de căutare a unui loc de muncă, es te continuarea acesteia până î n momentul în
care costul marginal al căutării egalează beneficiul marginal așteptat, cât timp
beneficiul antici pat a fi obtinut prin cautarea suplimentară este superior acesteia.
În viziunea macroeconomică a unor cercetători, șomajul fricțional poate fi
considerat un fenomen parțial benefic, datorită faptului că schimb urile de locuri de
muncă în căutarea unor salar ii superioare conduc la cresterea productivității și la o
alocare mai eficienta a factorului muncă, cea ce determină o crestere a produ sului
intern brut real90.
Șomajul structural are la ba za modificările caracteristicilor de baza ale
economiei, care împiedică forta de muncă disponibilă să ocupe pozitiile
libere.Schimbările structurale determinate de evolutia economiei fac ca o parte din
locurile de muncă să fie eliminate și să apară alte le noi, în să necesită o calificare
diferită.
Cauzele somajului st ructural sun t diverse, însă în principal evoluția dinamică a
economiei, introducerea de tehnologii și produse noi și inovatoare , care reduc cererea
de forță de muncă, chiar și în cazurile în care aceasta este fo arte calificată, în special
dacă aceasta cal ificare este specializată strict în vechile tehnologii.
Mai mult, în cazul economiilor în tranziție, un rol important în generarea
șomajului structural poate fi jucat și de modificarea prioritatilor statului în alocarea
cheltuielilor publice..
Șomajul ciclic are ca premisă a aparițiției reducerea activității economicece
însoțeste perioadele de depresiune economică .Ca o c onsecinț ă a reduceri i producției
de bunuri și servicii, are loc și reducerea forței de muncă necesare, practic reducerile
neasteptate a le cererii de bunuri și servicii constituie principala cauză a somajului
ciclic. De asemenea, în condițiile unei informări imperfecte, ajust ările p e piața muncii
efectuate ca urmare a reducerilor neasteptate ale cererii de bunuri și servicii generează
acest tip de somaj.
Însă, perioada de căutare de lucru pentru cei afectati de șomaj va fi anormal de
mare, arătând o depresiune economică, și prin urmare cei afectati își vor reduce
așteptările salariale în cadrul unui proces de ajustare a ofertei la cererea redusă de pe
piata fortei de muncă.
Variațiile prețurilor reale ale factorilor de producție au în același timp un efect
de redirecționare a fluctuațiilor economice. Daca economia se află sub nivelul ocupării
totale, cererea scăzută pe piața factorilor și s ubocuparea forței de muncă vor crea o
presiune descrescătoare asupra prețur ilor factorilor, cea ce încurajează oferta pe

90 R.Cambell McConnel, L.Stanley Brue – Macroeconomics, McGraw -Hill, 1996, p.147

73
termen scurt și conduce piața spre un echilibru pe termen lung, corespunzător nivelului
producției potențiale și ocupării tot ale. În ca zul în care , economia se află într -o
perioadă de ascensiune, cea ce va descuraja oferta agrega tă pe termen scurt și va
imprima acesteia o tendință de revenire la echilibru pe termen lung.
2.2.3. Echilibru l pe piața creditului
Pe această piață se întâlnesc creditorii, pe de o parte, cu agentii economici ce
caută să se împrumute de fonduri, pe de altaă parte în vederea asigurării nevoilor de
finanțare a a activitații economice. Astfel, firmele, menajele, și statul se pot împrum uta
fie pe baza venitu rilor viitoare, fie pe baza activelor detinute în proprietate. În gen eral
menajele sunt un creditor net pe această piața, în timp ce statul și firmele sunt în
pozitia de debitor net, în special datorită nevoi de acoperire cu resurse de finanțare a
investiț iilor efectuate. Intermediarii caută să ” schimbe” veniturile lor viitoare contra
puter ii de cumpărare prezentă, iar ace știa, plătesc ca preț , dobânda. Acest mijloc este
primită pentru așteptare și amânarea cheltuielilor. Însă datorită inflației acest preț are
două componente: rata dobânzii reale, care reprezintă prețul real al creditului și prima
inflaționistă menită să compenseze efectul inflației. În aceste condiții, echilibrul pieței
creditelor este dat de această rată a dobânzii reale ce egalează fondu rile cerute cu cele
oferite spre creditare.
Variațiile ratei dobânzii reale, au de asemenea, un efect stabilizator asupra
cererii agregate și redirecționează fluctuațiile economice. Modificarile bruște ale
optimismului consumatorilor și investitorilor rep rezintă o sursă importanta de
instabilitate. Totuși ajustările ratei dobânzii reale compensează cel puțin parția
variațiile cererii agregate determinate de cresterea sau reducerea optimismului. Astf el,
optimismul poate determina agentii economici să inves tească și să consumew mai mult
prin reducerea economisirii sau prin îndatorare. Oferta pe piata creditului se va reduce
în timp ce cererea va înregistra o crestere accentuată. Prin urmare, rata dobânzii reale
va creste, cea ce frânează consumul și investiț iile și limiteazâ variația cererii agregate.
În același mod, reducerea optimismului, chiar și in eventualitatea apariției
pesimismului, are ca efect inducerea unei cresteri a înclinașiei spre economisire în
detrimentul consumului și investițiilor. Oferta pe piața creditului va fi în creștere în
timp ce cererea de finanțare va avea un trend descrescător.
Prin urmare, rata dobânzii va descrește și va avea un efect de descurajare a
economisirii în favoarea c onsumului curent și stimularea investițiilor.
Astfel, ajustarea ratei dobânzii, pe piața creditului are efect stabilizator pentru
efectele pesimismului economic, asupra cererii agregate. Același mecanism face ca în
perioadele de depresiune economică costu l de oprtunitate al investițiilor și al
consumului anticipat să fie nesemnificativ, cea ce constituie un impuls pentru iesirea
din recesiune. Identic, în perioadele de expansiune economică, rata dobânzii reale va
creste, va descuraja atât consumul , cât și investițiile.
În concluzie, rata dobânzii reale actionează ca un absorbant al șocurilor, car e
stabilizează cererea agregată și redirecționează fluctuațiile economice.
Față de cele prezentate , model ul economic clasic și cel keynesian scot în
evidența următo arele caracteristici principale , ce au anticipat viziunea modernă legată
de echilibru economic:

74
 pe termen scurt, ajustarea economiei către punctul de echilibru se
realizează, pe lângă preturi , scoase în evidență de catre modelul clasic, și prin variațiile
producției, pentru ca prețurile nu reacționează instantaneu. În cadrul viziunii moderne
asupra echilibrului economic, pe termen scurt, variațiile nivelului productiei și ale
gradului de ocupare constituie un semnal pentru agenții economici și generează
ajustările prețurilor. De aceea economiștii moderni consideră că atât prețurile, cât și
condițiile de producție au un rol în procesul economic de ajustare;
 rapiditatea și amplitudinea ofertei agregate depind de disponibilitatea
resurselor. Curba ofertei agreg ate pe termen scurt rezultată va avea o formă apropiată
de orizontală atâta timp cât exista resurse neutilizate, devenind aproape verticală după
punctul ocupării totale;
 variațiile cererii agregate reprezintă un factor important de instabilitate
datorit ă efectului multiplicatorului, de aceea scopul politicilor economice constituie
stabilizarea cererii agregate prin evitarea variațiilor bruște ale acesteia.

2.3. Echilibru l economic în viziunea modernă
Echilibrul economic în viziunea modernă reprezintă un hibrid al viziunilor
clasice și keynesiste. Adepți i acestei viziuni consideră că impactul șo curilor asupra
ofertei sau cererii agregate pot să afecteze economia și pot muta echilibrul sub punct ul
corespondent ocupării totale. În aceste cazuri, pe termen s curt, apar, recesiunii ce
implică explozii ale prețurilor și somajului.
Totuși, pe termen lung se consideră că , variațiile ratei dobânzii și ale salariilor
reale ac ționează ca niste stabilizatori. Atunci când economia se situează sub nivelul
angajării totale, în recesiune, reducerea salariilor și a ratei dobânzii va contribui la
reechilibrarea economiei la nivelul ocupării totale.

2.3.1. Echilibrul bugetar si politica financiară publică
Instrumentul principal al politicii fiscal -bugetare est e bugetul d e stat. În raport
cu starea economiei la un moment dat și cu obiectivele politicii economico -sociale,
bugetul general consolidat se impune să fie echilibrat sau să înregistreze fie un surplus
(excedent), fie un deficit.
Principial, atunci când cererea pri vată de bunuri și servicii este slabă, este de
dorit o politică financiară expansionistă, care să contribuie la relansarea cererii din
economie prin intermediul creșterii cheltuielilor publice ceea ce determină, în cele mai
multe cazuri, un anumit deficit bugetar. Când, din contră, cererea privată este prea
puter nică, se impune o politică financiară restrictivă, cu un volum mai redus al chel –
tuielilor publice, ceea ce poate genera echilibru sau chiar excedent bugetar.
Dezechilibru l bugetului poate să fie subordonat scopului dezvoltării economice
viitoare. Astf el se pot distinge două tipuri de deficite bugetare: cele rezultate din
aplicare de catre stat a unei politici discreționare, prin creșterea cheltuielilor bugetare,
fiind cunoscute ca denumire si ca deficite active și deficitele generate de condițiile de
recesiune/depresiune econ omică, ca urmare a sc ăderii ritmului de crestere economi că
cu impact direct în scăderea resurselor financiar -bugetare, cunoscute fiin d ca, deficite
pasive.
Viziunea adepților doctrinei keynesiene asupra politicilor financiare publice
constă în folosirea d eficitului bugetar pentru stimularea cererii agregate către producția

75
potențială aferentă angajarii totale, în primul rând prin utilizarea directă a cheltuielilor
pentru stimularea cererii, dar și prin reducerea ratelor fiscalității pentru a spori
venitur ile disponibil e ale agentilor economici și menajelor.
În acest sens există două curente în vederea stabilirii acț iunilor menite să
asigure echilibrul macroeconomic, în functie de fie care situație distinctă în parte:
atunci când se înregistrează o subutiliza re a resurselor economice se
poate folosi o politică financiară publică expansionistă , prin cheltuieli bugetare
sporite și reducerea nivelului fiscalității, adică un deficit bugetar planificat, în vederea
stimulării cererii agregate și pentru a muta astfel echilibrul către punctul utilizarii
totale a resurselor. Mai mult, o scadere a ratei dobânzii, generată de cerer ea redusă de
fonduri, stimulează în același sens. După alte opinii, însă efectul politicii financiare
publice expansioniste este lent și cu un efect întârziat, iar pentru un impact ridicat și un
efect rapid se recomandă o politică financiară chiar mai expansionistă.
Una din îngrijorările in ceea ce privește eficienta politicilor financiare este
orizontul de timp dintre șocul economic pro dus și răspunsul efectiv al politicii
derulate ca răspuns.
Pentru început, este nevoie de timp pentru ca economiștii s ă poată
detecta o schimbare de trend macroeconomic sau o modificare în evoluția ciclică
a activității. Ulterior, exista o întârziere până la luarea unei decizii de executiv,
dezbaterile acesteia în forul legislativ al țării, și aplicarea efectivă. În final,
atunci când se efectuează modificările asupra nivelului fiscalității sau a
cheltuielilor publice, se manifestă o întârziere până când economia răspunde la
aceste schimbări de coordonate fiscal -bugeta re.
Deși aceste întârzieri sunt prezente atât pentru politica fiscal -bugetară cât și
pentru cea monetară, orizontul de timp necesar eficienței politicii fiscale poate fi
atât de îndepărtat încât devine inutilă eforturilor de stabilizare a economi ei.
Întârzierile de răspuns au crescut de exemplu, în SUA, pe fondul creșterii
complexității procedurii de aprobare legislativă, perioada dintre recomandările
prezidențiale și adoptarea măsurilor în Congres apropiindu -se de 1 an.91
O altă problemă majoră a politicii financiare publice constă în ușurința cu
care se realizează reducerile de taxe si creșterile de cheltuieli, ca măsuri
populare, în comparație cu măsurile în sens invers. Majoritatea candidaților l a
funcțiile publice includ reduceri de taxe în programele de guvernare, însă nimeni
nu susține public necesitatea creșterii taxelor, de exemplu, pentru reducerea
deficitului.
În plus, chiar dacă întârzierile de punere în aplicare sunt minim e, politica
fiscal -bugetară poate să nu funcționeze pe cât de bine a fost intenționată. De exemplu,
de multe ori se susține o scădere temporară a fiscalității in perioadele de recesiune și o
supra -taxare în perioadele de boom. Însă, există studii ce conf irmă ca populația
conștientizează caracterul temporar ale acestor măsuri și nu își modifică atitudinea cu
privire la consum sau economisire, din moment ce aceste schimbări de politică
vor avea un efect minim asupra veniturilor lor permanen te.
Pe termen scurt, creșterea cheltuielilor publice si scăderea taxelor conduc la o
creștere a cererii agregate și prin aceasta la o creștere a producției și o scădere a

91 Samuels on, P., Nordhaus , W.D., Economics – 18th Edition, McGraw-Hill, SUA, 2005 , p.733

76
șomajului. Acesta este impactul keynesian al politicii fiscal -bugetare, ce se traduce
prin creșterea PIB efectiv comparativ cu cel potențial. Ne -am putea aștepta ca
impactul expansionist al politicii fiscal -bugetare să dureze cel puțin câțiva ani.
El ar putea fi redus de o politica monetară mai restrictivă, în special dacă
Banca Centrală constată că economia se îndreaptă către limite periculoase ale
inflației. Este posibil ca în aceste condiții să existe un efect de evicție a capitalului
dacă reacția politicii m onetare este prea puternică.
Atunci când ec onomia se află dincolo de punctul de echilibru
corespondent ocupării totale, cererea agregată fiind în creștere cea ce generează
înflatie, poate utiliza o politică financiară restictivă care presupune creșterea
nivelului fiscalității și reducerea cheltuiel ilor bugetare, cea ce va determina la
diminuarea cererii agregate și va reduce inflația.
Efectul de evicțiune( crownding -out) are la baza sustinerea că atunci
când nu ex istă capacități de producție ex cedentare, mărimea deficitului bugetar , în
conditiile pă strării unei mase monetare constante, poate avea efecte secundare în
special asupra creditului, necesar sus ținerii cererilor de finanțare. Deficitul bugetar va
fi finațat prin emisiunea de obligațiuni pe piața creditului. Pe această piața statul va
avea co ncurenți agentii economici în căutare de finanț are, cea ce va antrena o creștere
a ratei dobânzii. Ca urmare agenții economici își vor restrânge activitatea economică
prin reducerea cheltuielilor de consum și investiții, cea ce va compensa cel puțin
parțial surplusul de cerere agregată generat de cheltuielile suplimentare ocazionate
pentru finanțarea defici tului bugetar, a cest efect este denum it efect de evicțiune.
Prin urmare , dacă economia se află în punctul de echilibru corespondent unei
ocupări to tale, creșterea cheltuielilor bugetare va fi compensată de reducerea
cheltuielilor private și ca urmare efectul de creștere a cererii agregate va fi
nesemnificativ .
Unii dintre criticii politicilor financiare expansioniste, ma terializate î n deficite
buget are, au mers până acolo înc ât au afirmat că fiecare unitate bănească cheltuită de
guvern prin opțiunea pentru un buget deficitar, conduce la contractarea (eliminarea) cu
exact aceeași unitate bănească a cheltuielilor de investiții ale sectorului
neguvernam ental , ceea ce, susțin aceștia, conduce la anularea oricărui efect pozitiv al
deficitului bugetar asupra cererii agregate.
În condiții normale, acest fenomen nu se poate realiza în fapt invocând
următoarele motive:92
– deficitele bugetare moderate provoacă numai cresteri mici ale ratei dobâ nzii;
– senzitivitatea sect orului guvernamental la o ușoară evoluție crescatoare a ratei
dobânzii este limitată, firmele continuând a se împrumuta pentru a -și finanța
investițiile destinate dezvoltării și modernizării ac tivitații , în scopul cresterii
competitivitații;
– nu în ultimul rând exista o contraforță care poate compensa efectul de
contracție( crowding -out) exercitat asupra sectorului guvernamental, denumita efectul
de anti -contractie . Acesta se concretizează în faptul că , deficitul bugetar, în perioadele
de utilizare inco mpletă a resurselor economice, accelerează cresterea economică, iar în
acest context de relansare, firmele găsesc, în general profitabil să-si extindă

92 Iulian Văcărel – Op.cit. , p.730

77
capacitatile productive prin investitii, p entru a satisface cerer ea în crestere a
consumatorilor. Prin urmare, majoritatea specialiștilor sunt de părere că o anumită
creștere a cheltuielilor publice tinde să genereze mai degrabă sporirea investițiilor
decât reducerea lor, implicit efectul de ” crow ding-in” fiind superior celui de
”crowding – out” cu condiția ca volumul cheltuielilor publice să crească în perioadele
de recesiune, când curba ofertei are o formă relativ plană.
Însă, dacă există factori de producție ce nu s -au utilizat in totalitate, im pulsul
monetar dat cheltuielilor bugetare va genera creșterea producției reale și a veniturilor,
în timp ce economiile vor creste determinând astfel o creștere a ofertei de fonduri pe
piața creditului. Astfel, cresterea ratei dobânzii, determinată de fina nțarea deficitului
bugetar, va fi limitată și la fel și efectul de evicțiune.
În mod s imilar stau lucrurile și în cazul în care , se utilizează o politică
financiară publică restrictivă, oferta de credit va crește, cea ce conduce la reducerea
ratei dobânzii și încurajează cheltuielile private, efectul fiind exact invers( crowding –
in).
Asfel, într -o economie deschisă, din punctul de e vedere al mișcărilor
capitalului, poate părea, la prima observație a fenomenului, că efectul de evicțiune
poate să fie compensat prin atragerea de capitaluri din exterior, pentru care rata
dobânzii în creștere reprezintă un stimulent atrăgător. Însă înaint e de a fi investite în
economia națională, acestea trebuie schimbate în moneda națională, fapt ce va genera
o crestere în exces a cererii de moned ă națională pe piața valutară, astfel încat se va
produce o depreciere a monedei naționale și cresterea cursul ui de schimb. Urmările
acestui fenomen, se pot observa prin reducerea exporturilor și stimularea excesiva a
importurilor, cea ce va compensa efectul stimulativ asupra cererii ce ar trebui să
genereze deficitul bugetar.
Viziunea neoclasică a finațării deficitului bugetar aduce spre analiză și
concepțiile lui Robert Barro93și Robert Lucas94 care susțin că finanțarea deficitului
bugetar prin îndatorare va constitui, pentru agenții economici un semnal al unei
creșteri viitoare a taxării prin impozite și taxe, pe baza c ăruia aceștia își diminueaza
consumul și își sporesc economiile. Se afirmă astfel, cu alte cuvinte că, finanțarea
deficitului bugetar pe calea îndatorării reprezintă o amânarea a impozitelor și taxelor,
cea ce ech ivalează astfel finanțarea pe calea îndatorării cu cea prin creșterea
fiscalității.
Cons iderând un orizon t de timp limitat la o generație , efectele care le -am arătat
mai sus ar putea fi atenuate de faptul că, practic, îndatorarea poate genera transferul
sarcinii fiscale catre generațiile viitoare, totuși se cunoaste faptul că, prin latura uman ă
există preocuparea pentru bună stare a urmașilor. De aceea în concepția neoclasică,
efectele de economisire, propagate de finanțarea prin îndatorare a deficitului bugetar se
mențin în continuare.
Dacă agentii economic i percep finatarea î ndatorării prin cresterea cheltuielilor,
atunci economiile sporite ale acestora vor permite sta tului să finanțeze deficitul

93 Robert J. Barro – Are government Bonds Net Weatlh?, Journal of Political Economy , vol.82, nr.6, 1974,
p.1095 -1117
94 Robert E. Lucas Jr. – Econometric Policy Evaluation: A Critique, Carnegie -Rochester Conference Series on
Public Policy 1, 1976, p.19 -46

78
bugetar fără a genera creșterea ratei dobânzii. În aceasta situație, teoretic, ef ectul
politicii financiare asupra cererii agregate, producției, somajului și prețurilor va fi nul.
Totuși, nu toți agentii economici dețin această capacitate de a anticipa toate
implicațiile fiscale viitoare, ale creșterii îndatoră rii statului, scenariu ce poate fi
considerat nerealist in cazul sus ținerii totale a acestui concept.
La polul opus politicii financiare de tip keynesist, care se concentreaz ă
asupra influe nțării cererii agregate din economie, se situează politica financia ră
specifică ofertei, susținută de teoreticienii adepți ai viziun ii ”supply – side economics ”
care susțin că modific area nivelului fiscalității, și , în special, al ratei marginale a
acesteia, poate fi baza unui stimulent sau dimpotriv ă, o descurajare pentru activitatea
economică productivă suplimentară, ce se concretitizează în creșterea sau diminuarea
ofertei agregate .
Desigur politica fiscală poate fi relaxată în scopul stimularii comportamentelor
vizând munca, economisirea și investițiile . Dacă cetă țenii răspund favorabil acestor
stimu lente , politica fiscală poate fi utilizată ca o pâr ghie eficientă pentru creterea
ofertei totale de muncă și capital în eocnnomie, cea ce conduce automat la creșterea
ofertei agregate.
Adepții acestei teorii ”supply – side economics” propun o stimulare fiscală
constând în:
– formarea capitalului prin reducerea impozitării câștigurilor din capital,
amortizarea accelerată sau reducerea impozitului pe profit;
– economisirea prin reducerea impozitului pe dividende și dobân dă;
– stimularea înclinației spre muncă prin reducerea cotelor marginale de
impozitare a salariilor;
– investiții și implementarea progresului tehnologic prin acordarea de credit
fiscal , deductibil, pentru activitatea de cercetare -dezvoltare.
Modul î n care se reflecta reducerea fiscalității și impactul acesteia asupra ofertei
în opinia adepților teoriei ” supply – side economics” este redat in figura nr. 2.7.
În condițiile mentinerii aceleiași cereri, punctul de echilibru se schimbă de la A
la B cea c e corespunde unei creșteri a PIB și concomitent cu reducerea prețurilor .
Mai mult, dacă modificarea fiscalității este percepută ca o modificare de durată,
aceasta va genera atăt creșterea cererii agregate, cât și a ofertei agregate atăt pe termen
scurt câ t și pe termen lung. Întrucât reducerea cotelor fiscale generează deficit bugetar
finanțat prin îndatorare, în funcție de intensitatea efectului de evicțiune și de așteptarile
cu privire la creșterea fiscalității, cererea agregată poate să crească mai pute rnic decât
oferta agregată, cea ce generează atât creșterea producției, dar și o creștere a prețutilor.
Prin urmare, este posibil, ca efect al reducerii ratelor de impozitare, să se înregistreze o
creștere a producției care să genereze compensarea, măcar p arțială a declinului
încasărilor bugetare, cea ce ar putea înlătu ra prezența deficitului bugetar și
corespunzător efectului de evicțiune și a anticipărilor cu privire la creșterea viitoare a
fiscalității.

79

Figura nr.2.7 Efectele reducerii fiscalității asupra ofertei agregate
Sursa: Iulian Văcărel – Op.cit., p.715
Totuși, datorită timpului lung necesar pentru ca reducerea fiscalității să
stimuleze oferta agregată, acest instrument fiscal nu trebuie utilizat ca un mijloc
anticiclic, ci numai c a un mijloc de urmărire a unei strategii pe termen lung.95
Susținătorii acestei teorii menționează si faptul că , avantajele reducerilor fiscale
care operează în zona ofertei , concretizate în evoluția mai rapida a PIB decât
majorarea nivelului prețurilor comparativ cu situația din punctul de echilibru B,
generată de reducerile fiscale , și influențează numai cererea agregată.
În cea ce priveste ecartul variaț iei cotelor de impozitare, este demn de precizat
teoria ilustrului profesor Arthur L affer96, care con sideră că dincolo de un anumit
plafon al cotelor de impozitare, orice accentuare a acestora generează o scădere a
veniturilor bugetare, cu consecinte grave asupra deficitului bugetar, fiind necesară, în
consecință diminuarea cotelor respective pentru obti nerea cresterii î ncasărilor
bugetare.
Analiza curbei Laffer prezentată , scoate în evidență corelația existentă dintre
veniturile bugetare colectate si cotele de impozitare aplicate. De la un anumit nivel ,
cresterea cotelor marginale de impozitare poate d etermina descresterea veniturilor
colectate din impozitare, datorită descurajării motivației de a munci, economisi și
investi mai mult. Totodat ă, și reciproca este in general valabilă.
Din graficul prezentat rezult ă că, cresterea cotelor de impozitare de l a t1 la t2 și
de la t2 la t3 corespunde unei majorări a veniturilor bugetare colectate corespunzător
punctelor de la V1 la V2 si de la V2 la V3, aceste evolu ții fiind explicate de faptul că
agen ții economici nu își pot permite asumarea riscului de evaziune fiscală a cărei
constatare efectuată de organele fiscale are diverse repercursiuni negative.

95 Eugen Mitrică – Op.cit., p.96
96 Arthur B. Laffer – The Laffer Curve: Past, Present, and Future , 2004, The Heritage Foundation

80
`

Figura nr.2.8. Curba Laffer
Sursa: Iulian Văcărel – Op.cit., p.717
Totuși , Laffer consideră că cresterea impozitării dincolo de punctul t3 spre t4
are echivalentul în scăderea incasărilor bugetare si deplasarea activitatii in zona
obscură a ilegalității, apreciind prea costisitoare sarcina fiscală impusă
contribuabililor.
Prin utilizarea unei politici fiscal e discreționare se crează două curente ce
conduc la întârzieri în acțiunea sa. În primul rând, modificarile legislative necesare se
realizează într -o perioadă de timp suficient de lungă , pentru a se realiza modificările
condițiilor economice inițiale, și mai mult după ce modificarile legislative au fost
efectuate, exist ă o anumit ă perioada de timp până ce economia va reacționa pozitiv la
aceste modificări, timp în care în condițiile macroeconomice se pot petrece modific ări
substanțiale. Asfel, o politică fiscală expansionistă poate determina o cerere
excedentară, în condițiile in care până la momentul la care se resimt efectele acestei
modificări, forțele pieței au generat deja un reviriment economic.
O politică fiscală restictivă, utilizată în frânarea c reșterii producției în perioade
de expansiune, poate conduce la declinul cererii agregate.
Așadar, datorită imposibilității de a anticipa într -o manieră precisă și
independentă condițiile economice viitoare, utilizarea politicii fiscale discreționare
este recomandat s ă fie făcută cu prude nță.
Față de cele arătate, totuși, există anumiți factori ce nu necesită acțiuni
discretionare legislative și al căror efect este stimularea economiei în perioadele de
recesiune și frânarea aces teia în perioadele de expansi une, fiind cunoscuți sub forma
stabilizatorilor automați.
Atfel, contribuțiile la bugetul asigurarilor de somaj si sănatate vor înregistra un
deficit în perioadele de recesiune și un excedent în perioadele de expansiune.
Veniturile bugetare
colectate E
A V2 V3
V1 B
t 4 t 3
t 2
t 1
Cotele de
impozitare 0 100

81
Un alt stabilizator automat îl constituie impozitul pe profit care diminuează
venitul disponibil al agentilor economic si care are un puternic caracter anticiclic
pentru c ă scade drastic în perioadele de recesiune și creste substantial în perioadele de
boom economic .
În același mod ac ționează și impozitul progresiv pe venituri , care contribuie la
reducerea relativă a bugetelor agenților economic și a menajelor în perioadele de
expansiune, cea ce are ca efect limitarea consumului și a investițiilor.
În concluzie, obiectivul central al politicii financiare a statului – cu cele două
componente ale sale, politica fiscală și politica bugetară – trebuie să fi e acela al
echilibrării cererii agregate cu oferta agregată și nu de a echilibra bugetul .
Rezultă că , mix-ul politicii financiare cu cea monetară trebuie să fie realizat
cu raționalitate, în raport cu situația concretă a economiei și cu obiectivele
economico -sociale programate a se obține într -un anumit orizont de timp. Politicile
respective trebuiesc proiectate, aplicate și derulate cu precautie având în permanență
în vedere necesitatea păstrării echilibrului finaciar, monetar și valutar și ca un
corolar al acestora, asigurarea echilibrului general economic . 97
2.3.2. Echilibrul monetar si politica monetară
Echilibrul monetar este și el o parte componentå a echilibrului economic
general, premisă si totodată consecintă a echilibrului resurselor materiale, financiare si
valutare. O monedă stabilă nu este de conceput decât în conditiile în care în toate
sferele și sectoarele producției și ci rculatiei mărfurilor, precum si în domeniul
comerțului exterior, procesele economice se desfăsoară fără perturbări și în conditii de
eficiență. Se poate afirma că, în conditiile economiilor bazate pe productia de mărfuri,
toate procesele legate de realizar ea produsului social, de distribuirea și redistribuirea
venitului national, se reflectă în circulatia banilor, în stabilitatea lor.
Există numeroase defini ții ale echilibrului monetar care reflectă, de obicei,
anumite cerin țe de realizare a acest uia dintre care amintim: desfă șurarea în conditii de
proportionalitate si eficientă a proceselor din sfera productiei materiale; concordan ța
dintre veniturile și cheltuielile bănesti ale participanti lor la procesul de reproductie;
respectarea echilibrului bugetar și evitarea folosirii emisiunii bănesti pentru acoperirea
diferitelor cheltuieli ale statului; echilibrul investi țiilor în raport cu mărimea
acumulărilor băne ști destinate investi țiilor.
Starea de echilibru într -o economie își are „ stâlpii de sus ținere ” în c ondițiile
economice, monetar -financiare, valutare și sociale specifice unei etape sau alteia pe
care economia respectivă o parcurge. Nici o țara nu poate să răspund ă și nici să
dispună de toate premisele care (teoretic) sunt necesare pentru a influența dez voltarea
ei echilibrată.
Echilibrul monetar reprezint ă în esen ță egalitatea între cererea și oferta de bani.
Dezechilibrul monetar , situație inversă, își face apariția în situația în care oferta
devine mai mare dec ât cererea de bani, cazul tipic, infla ția, sau atunci c ând oferta de
moneda este mai mic ă decât cererea de moneda, defla ția.
Modalitatea de r ealizare a echilibrului monetar este condi ționată de înfăptuirea
celorlalte echilibre: financiar, bugetar, valutar și de interac țiunea dintre ele și acțiunea

97 Iulian Văcărel – Op.cit. , p.726

82
acestora asupra corela țiilor macroeconomice. Fundamentul realiz ării echilibrului
monetar este însă, politica monetar ă.
Mai mult, trebuie s ă ținem cont și de faptul c ă realizarea echilibrului monetar
la scar ă macroeconomic ă depinde de realizarea echili brului monetar la scara
microec onomic ă, deoarece folosirea eficient ă a capitalului propriu și a celui
împrumutat de c ătre agen ții economici, o bună gestionare a acestora sunt premisele și
condi țiile echilibrului monetar.
Materializarea politicii monetare se realizează de către Banca Centrala prin
intermediul masei monetare prin care are loc modificarea cantității de monedă
existentă pe piață.
Masa monetară este mijlocul de schimb utilizat pe celelalte piețe. Ca urmare,
modificarile masei monetare și ale cererii de monedă au o influență semnificativă
asupra pieței bunurilor și serviciilor, precum și a piețelor factorilor de producție.
Cererea d e monedă este influențată de trei factori motivaționali:
– cererea de monedă pentru tranzacții. Mărimea acesteia crește odată cu
creșterea produsului intern brut real, dar și odată cu nivelul prețurilor, pentru că
creșterea celor două determină unele nevoi mai mari de mijloace de tranzacție;
– cererea de bani pentru rezerve precauțional e. Mărimea acesteia este direct
proporțională cu PIB nominal, deoarece comportamentului uman prin care, la venituri
mai mari, care determină și creșterea consumului, nevoia d e bani utilizați pentru a
asigura consumul curent , crește ;
– cererea de bani pentru speculații este determinată de dorința agenților de
profita si a a -si crea diverse avantaje urmare a oportunităților de investitii fructificate
prin achizi ția de active în condiții avantajoase ca preț.
Cererea de monedă este caracterizată p rin marimea costului de oprtunitate a
deținerii de monedă lichidă, cu care are o relație invers proporțională. Aceast a se
concretizează în dobânda ce putea fi acumulată prin depunerea li chidităților la bănci.
În prezent, datorită noilor instrumente bancare și disponibilităților rel ativ rapide a
creditelor pe ter men scurt, acest cost de oprtunitate tinde să fie evitat, iar cererea de
monedă tinde să se reducă.
Oferta de monedă este regla tă de către autorități monetare, cea ce face relativ
inflexibilă la variațiile ratei dobânzii, ea reprezentând de fapt un instrument al politicii
monetare.
Economiștii, adepți ai teoriei cantitative a banilor (Alfred Marshall98 și Irvind
Fischer99) susțin ideea că o creștere a masei monetare atrage după sine o creștere
proporțională a prețurilor și are la baza ecuația schimbului: PQ=PIB=MV , unde
P= nivelul prețurilor;
Q=cantitatea de bunuri și servicii din economia națională;
M=masa monetară în circulație;
V=viteza de circulație a masei monetare.
Astfel, producția reală (Q) este influențată de alți factori decât de mas ă
monetară în circulație, respectiv, evolutia stiinte i și tehnicii, resursele disponibile,
gradul de calificare a forței de muncă. În mod asem ănător, se susține că viteza de

98 Alfred Marshall – Principles of economics , Macmillian, 1920
99 Irving Fischer – Mathematical Investigation in Theory of Value and Prices, Transaction of the Conneticut
Academy of Sciences and Arts, vol.IX, 1982

83
circulație a masei monetare este determinată, cu precădere de factori instituționali ,
dintre acestia detașându -se modul de organizare a sistemului financiar -bancar. Factorii
prezentați anterior evoluează lent și prin urmare viteza de circulație a masei monetare
are o evoluție constantă pe termen scurt.
Teoria cantitativă con stată legatu ra dintre dimensiunea masei monetare , care
printr -o creștere a acesteia duce la o creștere proporțională a prețului, în timp ce in
teoria economică clasică desi consideră aceasta relație exactă, acceptă ca fiind
apropiată de realitate într -un mod rezonabil.
În concepția keynesistă100, masa mon etară nu are un rol de stimul al cererii
agregate. Se consideră că politica monetară este o metodă ineficientă de stimulare a
cererii agregate, argumentând că este posibil ca o creștere a masei monetare să fie
însoțită de o frânare a vitezei de rotație și prin urmare efectul acestei, asupra cereri
agregate, să fie foarte scăzut și nesemnificativ.
O formulare modernă a teoriei cantitative a banilor și adaptată realităților
contemporane o regăsim la Milton Fridman, reprezentantul conceptie monetariste .
Acesta susține că modificarea cererii reale de monedă determină modificarea ofertei,
dar aceasta nu înseamnă că oferta este strict dependenta de cererea de moneda. El arată
că cererea de monedă depinde în principal de trei factori: bogăția totală existente sub
diverse forme, prețul acestei bogății și preferințele subiectilor care posedă bogăția.101
Adepții viziunii monetariste mai susțin că, varia ția masei monetare influențează
într-o măsură foarte mare producția reală și nominală, c ât și prețurile. Curentul de
gândire afirmă că, modificările aduse politici monetare sunt sursa primordială a
instabilității economice și a inflației și de aceea, respi nge pol itica monetară
discrețio nară ca instrument de stabilizare.
Mai mult, se motivează că, ex istă un timp îndelungat între momentul instituirii
măsurilor de politică monetară și primele efecte ale acesteia, moment în care condițiile
pieței se pot modifica subtanțial, iar măsurile care su considerate adecvate în prezent
pot deveni indezirabi le și total nepotrivite la momentul apariției. Prin urmare se
propune o crestere constantă a masei monetare reale cu o rată egală cu rata de creștere
economică pe termen lung , penrtu a evita perspectiva fenomenului inflaționist.
Legătura dintre monedă și i nflație este explicată de Friedman în următorii
termeni: ”inflația este întotdeauna și pretutindeni un fenomen monetar de care se face
răspuzătoare politica statului”102.
Urmarea confruntărilor dintre conceptiile monetariste cu cele de natură
keynesistă, au fost elucidate în mare parte diferendele de opinie cu privire la rolul si
importanța politicii monetare în economie, concluzionându -se că aceasta are un impact
puternic în functionare economiei în condiții de macrostabilitate.
Efectele politicii monetare asupra economie fac obiectul a dou ă canale. Pr imul
canal de transmisie a politicii monetare este rata dobânzii. Având ca punct de plecare
echilibru pe piata bunurilor si serviciilor, piața creditului și cea monetară, politica
monetară expansionistă se concretizează în creșterea masei monetare aflate în
circulație, însă aceasta se realizează tehnic prin achizițiile Băncii Centrale pe piața

100 J.M.Keynes – op.cit ., pag.222 -245
101 Milton Friedman – La theory quantitative de la monnaie, nouvell formulation, Theorie monetaire,
contribution a la pansee , Dunod, Paris, 1971, p.71
102 Milton Friedman – Inflation et systemes monetaires , Calmann -Levy, 1976, p.75 -77

84
liberă, a titlurilor de stat, iar ca urmare va crește cursul acestora, cea ce reduce, cel
puțin pe termen scurt , rata dobânzi.
În plus, masă monetară exc edentară va fi cu prepondere nță economisită, cea ce
antrenează, de asemenea, sc ăderea ratei dobânzii.
Aceasta va determina o crestere a invenstițiilor si consumului devenind din ce
in ce mai atractive și prin urmare, cererea agr egată va crește, cea ce atrage l a rândul
său o crestere a producției cât și a prețurilor, generând un nou punct de echilibru pe
piața bunurilor și serviciilor, pia ța monetară și cea a creditului.
Pe de altă parte, economistii monetaristi susțin ideea că exista și o cale directă
de transmisire a politicii monetare in economie: creșterea masei monetare, neanticipată
de agenții economici, îi va face pe acesția să chelt uiească mai mult pentru consum atât
pentru bunuri de folosință îndelungată, cât și imediată, si pentru investiții în elemente
de capital fix. Prin urmare creșterea masei monetare va antre na direct creșterea cererii
agregate ( vezi figura nr .2.9)
Rata dobânzii Nivelul
Nominale prețurilor
Piața monetară Piața bunurilor și serviciilor
Figura nr.2.9 Transmisia politicii monetare pe cale directă
Sursa :James D Gwartne y, Richard I. Stroup – op.cit., p.310
Acțiunea pol iticii monetare, pe cele două canale este condiționata de c ât de
așteptată este variația masei monetare și de poziția economiei fața de potențial.
În situația în care , cresterea masei monetare este neanticipată și economia se
află sub nivelul potențial aferent angajării totale, a ceasta va determina creșterea cererii
agregate și va genera expansiunea producției și reducerea șomajului. În acest caz
politica monetară reprezintă o soluție de corectare eficientă a mecanismului economic,
sau cel puțin un catalizator al forțelor autocore ctive ale economiei care în mod normal
funcționeaza cu întârziere.
Atunci când economia se situează în punctul de echilibru, corespunzător
angajării totale, creșterea neanticipată a masei monetare determină o creștere
neprevizionat ă a cererii agregate ce implică o creștere temporară a producției reale,
întrucât multe din costuri sunt f ixe pe termen scurt. Profiturile realizate sunt în creștere
și are ca efect, creșterea producției firmelor , antrenând reducerea ratei somajului sub
nivelul să natural, da r acestea nu vor putea fi susținute pe un orizont de timp mai lung
pentru că vor expira și vor trebui negociate acele contracte care generau avantajul
costurilor fixe. Cererea agregată oferta agregată
Y1 Y2 M1 M2
Cererea
de
monedă i
P2 P1

85
Asfel, costurile factorilor vor creste, cea ce va face ca oferta agregată pe termen
scurt să gliseze spre stânga generând un alt punct de echilibru l la nivelul productiei
potențiale, însă la un nivel al prețurilor superior. În concluzie, în situația în care
economia se situează deja la punctul corespunzător productiei de echilibru, politica
monetară expansionistă va genera creșterea producției pe termen scurt, dar pe un
orizont de timp mai lung va conduce la creșterea prețurilor.
În mod similar se procedează în cazul unei politici monetare restrictive,
neanticipate de agenții economici: reducer ea achizițiilor Băncii Centrale pe piața liberă
ce determina creșterea ratei reale a dobânzii, cea ce are ca efect scăderea cererii
agregate. Acest gen de politică monetară poate să dea rezultatele scontate atunci când
economia se situaează dincolo de punc tul angajarii totale și se confruntă cu un exces
de cerere și întrevede spectrul presiun ii inflaționist e. În schim b, daca economia se
situează în acest punct, politica monetară restictivă poate dirija economia spre
recesiune sau îi poate accentua tendința recesionistă existenta deja.
În situația în care politica monetară aplicată are un caracter expansionist, și se
realizează corect legătura dintre creșterea mas ei monetare și inflație, agentii economici
vor proceda la adaptarea comportamentelor situație de față, pe baza acestor anticipări:
– se va dimuna oferta de fonduri din partea creditorilor, în timp ce debitorii își
vor spori cererea de credit, cea ce face ca rata dobânzii reale să nu fi e afectată;
– achizițiile curente vor constitui un țel pentru consumatori și investitori în
detrimentul unor achiziții viitoare, deci cererea agregată vă înregistra o creștere, în
timp ce producătorii vor fi prudenți în cea ce privește tranzacțiile pe termen scurt.
Efectul va fi creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor;
– pe piața factorilor de producție, anticipările inflaționiste vor fi încorporate în
contractele pe teremen lung: vor fi negociate salariile, ele încorporând o primă
inflaționistă privind anticipăr ile viitoare sau cu o clauză de actualizare la inflație.
Efectul pe termen scurt al politicii monetare anticipate este similar cu cel pe
termen lung, al politicii monetare neanticipate: preturile cresc determinând cresterea
producției nominale, însă produc ția reală rămâne constantă, iar rata dobânzii nominale
crește fără a afecta rata reală a dobânzii.
Analizând cele prezentate mai sus, noi considerăm că ide ea de planificare
temporală a măsurilor de politică monetară este esențială pentru atingerea țintelor
propuse. În vederea acestei planificări trebuie avute în vedere, la fel ca și în cazul
politicii financiare publice, perioadele de timp ce sunt necesare pentru implementare
efectelor politicii monetare.
Măsurile de politică monetară nu necesită modificar i legilative care să le
îngreuneze a plicarea, spre deosebire de politicile financiare, însă va trece o perioadă de
timp până ce decidenți vor realiz a apariția unei anumite tendinte economice ca efect și
recunosc nevoia de aplicare a acestora. Mai mult, sim ilar cu cazul politicii fiscale,
exista un anumit orizont de timp până aceasta își face efectul asupra cererii agregate.
Realitatea a arătat că efectele măsurilor de p olitică monetară103 își fac simțită prezența

103 Politica monetară este : un instrument de intervenție indirectă a statului în economie și definește ansamblul
intervențiilor Băncii centrale sau a autorităților monetare care se efectuează asupra lichidității economiei, fie prin
dimensionarea volumului ofertei, fie prin rata dobânzii, în scopul de a contribui prin utilizarea tehnicilor și
instrumentelor monetare, la realizarea obiectivelor politicii macroeconomice . De asemenea poate constitui un
instrument predilect al factorilor de decizie în ultimii ani, în special în țările dezvoltate, datorită faptului ca
politica financiară este evitată dat orita inconvenientelor legate de perioada lungă de timp necesară pentru a se

86
după cel puțin 6 luni, însă ad epții curentului monetarist susțin că aceasta perioada de
timp poate fi mai mare chiar de 18 luni până la 30 luni. Prin urmare, marea majoritate
a specialiș tilor economiști aduc în lumină idea că , politica monetară nu trebuie
utilizată ca un instrument anticiclic , de infl uență a conjucturii, ci numai în cazul
stopării dezechilibrelor.
Diferențele între politica financiară și cea monetară sunt prezentate succint în
tabelul nr.2.1 , prin care se realizează o analiza comparativă a celor două politici .
Tabelul nr.2.1
Comparația între politica financiară și politica monetară

Politica financiară Politica monetară
Simetrică –
cu eficiență în combaterea inflației și
eficiență mare în stimularea creșterii
economice Asimetrică –
cu eficiență în combaterea inflați ei și
eficiență mică în stimularea creșterii
economice

Specifice si sectoriale
(pot fi localizate pe anumite domenii Generale
(afectează întreaga societate)
Impact puternic și focalizat Impact întârziat și difuz
Poate fi schimbată greu Poate fi schimbată rapid
Sursa : Moșteanu, Tatiana coord. – Finanțe publice , Ed. Universitară, 2004, București, p.39
Lipsa de coordonare dintre politica financiară și politica monetară va conduce la
performanțe slabe în toate domeniile. O politica slabă va atrage după ea o alta de
aceeași factură și va fi nesustenabilă pe termen lung. Mai mult, lipsa de credibilitate
cauzată îndeosebi de inconsistența pe termen lung a unui asemenea mix de politici va
conduce la diminuarea efectelor polit icii monetare.
Pe term en lung, actiunile de politică monetară se materializează în variația ratei
de creștere a masei monetare. Întrucât cresterea economică și viteza de circulație a
masei monetare nu se modifică în același ritm cu producția, este necesară o anumită
variație a masei monetare în timp. Accelerarea sau încetinirrea creșterii masei
monetare poate avea efect pe termen scurt asupra ce rerii agregat e și implicit asupra
producți ei, iar dacă economia nu se situează în punctul corespunzător angaj ării totale ,
va exista același efect și pe termen lung.
Așadar, în situația unei accelerări a ritmului de creștere a mase i monetare, și
dacă sunt capacități de producție neutilizate, economia situându -se sub nivelul
angajării totale, prin urmare va avea loc o creștere a cererii agregate care va determina
creștere a producției și a prețului către un nou punct de echilibru , pe un orizont de
timp mai lung, la nivelul producției potențiale. În același timp, dacă nu avem astfel de
capacități, creșterea producției va fi temporară: în prmă fază rata dobânzii va scădea,
cea ce va stimula cererea agregată, pentru o perioadă productia va depăși nivelul
potențial în condițiile unui preț în urcare, apoi, pe măsură ce ofertanții factorilor de
producție ajung la concluzia că cererea este mai puternică, vor proceda la o creștere a

realiza o schimbare a politicii, de obicei un exercițiu bugetar, dar si datorită caracterului localizat – Moșteanu,
Tatiana coord. – Op.cit. , p.39

87
prețurilor, cea ce va determina o creștere a costurilor și v a avea ca efect reducerea
ofertei în condițiile unui preț si mai mare, așa cum este redat în figura nr.2.10 .

Figura nr.2.10 Efectul pe termen lung al un ei accelerări a ratei de crestere a masei
monetare, neanticipată, în conditiile in care economia se afla în punctul angajării totale
Sursa :James D Gwartney, Richard I. Stroup – op.cit., p.315

Fenonemul inflaționist ce a rezultat din această crestere va fi inclus în
așteptările agenților econom ici, iar ca urmare a creșterilor viitoare ale masei monetare
în același ritm antrenează prețurile factorilor, care vor copia ritmul de crestere a
preturilor bunurilor si serviciilor perpetuînd fenomenul inflaționist, situație în care
economia națională va rămâne la nivelul posibilităților de producție, șomajul fiind la
nivelu l său natural.
De asemenea, trebuie să se aibă în vedere și faptul că, o schimbare neașteptată
a ritmului de creștere a masei monetare afectează și viteza de circulatie a banilor ,
acesta crește dacă masa monetară și rata dobânzii nominale, cresc, gener ând astfel
inflație și mai mare decât cea motivată de accelerarea masei monetare, și va scădea
atunci când ritmul de cretere a masei monetare se diminuează, determinând o
dezinflatie și mai accentuată decât reducerea cresterii masei monetare. Astfel, efect ul
variației ritmului de creștere a masei monetare va fi o variație și mai mare a preturilor,
cea ce face ca politica monetară resttrictivă să fie considerat un instrument eficient de
luptă împotriva inflației.
Sumarizând efectele politicii monetare asupra economiei constatăm că, o
creștere rapidă, permanentă a masei monetare va determina perspectiva fenomenului
inflaționist, chiar dacă în cazul existenței capacităților de producție nefolosite, efectul
pe termen scurt este prepo nderent de stimulare a produc ției.
În tabelul nr.2. 2 prezentam pe scurt, efectele politicii monetare asupra
economiei:

Nivelul
preturilor
Ye P2 Pn Oferta
agregată pe
termen lung Oferta
agregata pe
termen scurt
P1
PIB real Cererea
agregata

88

Tabelul nr.2.2
Efectele politicilor monetare asupra economiei

Efectele pe termen lung Efectele pe termen
scurt, neanticipate Efecte pe termen scurt
anticipate
Efectele politicii monetare restrictive
Rata inflației Scădere Scădere, limitată Scădere
Producția reală și
angajarea forței de
muncă Nu se modifică Scădere, în special dacă
economia se află sub
capacitate Nu se modifică
Rata ndobânzii
nominale Scădere Scădere, însă redusă Scădere
Rata dobânzii reale Nu se modifică Creștere Nu se modifică
Efectele politicii monetare expansioniste
Rata inflației Creștere Creștere, limita totuși,
dacă există capacittăți
de producție neutilizate Creștere
Producția reală și
angajarea forței de
muncă Nu se modifică Creștere sustenabilă
dacă exista capacități de
producție neutilizate,
dacă nu există, creșterea
este temporară Nu se modifică
Rata dobânzii
nominale Creștere Creștere, însă redusă Creștere
Rata dobânzii reale Nu se modifică Scădere Nu se modifică
Sursa :James D Gwartney, Richard I. Stroup – op.cit., p.319
O coordonare eficientă a politicilor monetare și financiare trebuie să tină seama
de necesitatea unie politici sustenabile din punct de vedere economic, existând
diferențe între conceptele ”strong and weak sustenability” . De aceea, pentru a avea un
impact ridicat acestea trebuie să fie credibile. Stabi lizarea așteptărilor agentilor
economici prin politică monetară pot avea un real succes numai dacă finan țele publice
și politica bugeatră nu vor avea un rol de destabilizare; de asemenea cu cât politica
monetară este mai puțin credibilă, cu atât mai mare este povara politicii fiscale (ratele
de dobândă tind să crească față de nivelul inițial ).
Prin urmare , s-a ajuns la concluzia fără echivoc în teoria economică , asupra
neutralității politicii monetare , și de aici și concepția potrivit căreia , ideal pentru
economie este benefic ă asigurarea stabilității monetare, față de utilizarea activă a
politicii monetare pentru a încerca stimularea creșterii economice . Este mai important
ca politica monetară să asigure stabilitatea , pe fondul căreia cele lalte forțe ce
acționează în economie , să poată genera dezvoltarea și creșterea economică.
Pe baza celor arătate mai sus , se pot formula o serie de concluzii care desigur
au un caracter partial cu importanța temei dezbătute și anume:
-agentii economici reacționeaza mult mai repede când se implementeaza o
politică monetară, decât în cazul un ei politici fiscale;

89
-politica fiscală este mai puțin flexibilă decât politica monetară , deoarece toate
impozitele și cheltuielile guvernamentale trebuie să treacă prin forurile decizi onale
pentru a fi suspuse aprobar ii;
-acest proces necesită o perioada lung ă de timp, timp în care desi politica a fost
formulat ă si aprobată in legislativ, pot apărea riscuri unor ajustări fiscale care în loc să
ajute la procesul de stabilizare si echilib rare, nu fac altceva decât să repete starea
existentă inițial.
2.3.3. Echilibrul extern și piața valutară
Relațiile comerciale și financiare dintre țările care emit monede diferite fac
necesare operațiuni de convertire î ntre acestea. Astfel, oferte e și cererile, pentru fiecare
din devizele convertibile, sunt consecința firească a schimburilor de bunuri și servicii,
sau a mișcărilor de capitaluri între națiuni. Ele se confrunta pe piața valutară, care este
constituită dintr -o rețea mondială de telecom unicații între bănci sau intermediari
specializați.
Cererea este reprezentată în principal de importatori și are la baza cererea de
produse străine pe piața națională, iar oferta este reprezentată d e exportatori și are ca
fundame nt cererea de produse naționale pe piețele străine. Pe lângă comețul
internațional, veniturile și transferurile curente, ce se regăsesc în con tul curent al
balanței de plăți, asupra cererii și oferte de pe piața valutară au influență și investițiile,
direct e sau de portofoliu, în și din strainatate, si creditele în și din străinatate, fie ele
guvernamentale, cu garanț ie guvernamentală sau privată, care se regăsesc în contul de
capital și financiar.
Din această confruntare permanentă rezultă prețul la care, l a un moment dat, o
monedă este schimbată cu o altă monedă, cursul de schimb valutar, rezultând o
anumită tendință de evolutie a cursului, ce poate fi încurajată sau descurajată de Banca
Centrală, ce poate actiona în vederea echilibrării balanței de plăți prin operațiuni de
vânzare -cumpărare de monedă națională utilizând în acest scop rezerva valutară.
Echilibru balanței poate fi descris de următoare a corelație:
Soldul contului curent + Soldul contului de capital si financiar + Variația
rezervei internaționale = 0.
În situația în care , piața valutară nu ar fi influențată de acțiunea Băncii
Centrale, echilibrul pe piața valutară se va stabili la acel curs valutar ce egalează
cererea și oferta de valută. Însă , Banca Centrală deține instrumentele si posibilitatea
ca, prin creșterea sau diminuarea rezervei sale valutare să mo difice cursul de
echilibru. Această actiune are ca scop general încurajarea comerțului exterior104:
deprecierea cursului valutar face produsele autohtone mai ieftine comparativ c u cele
din import, e xporturile fiind astfel stimulat e, iar importurile des curajate, cea ce
generează echilibrarea , chiar crează un excedent al contului curent .105
Corolar, aprecierea cursului de schimb valutar va face importurile mai ieftine, și
le va încuraja, exporturile vor fi mai scumpe și le va descuraja, cea ce poate genera un
deficit al contului curent, care nu poate fi un fenomen negativ, în situația in care

104 Aceste măsuri pot avea și alte scopuri, cum ar fi încurajarea investițiilor extern sau țintirea cursului de schimb
în cadrul folosirii lui ca ancora antiinflaționistă.
105 Pentru creșterea expo rturilor, în scopul echilibrării balanței de plăți autoritățile pot lua si alte măsuri cu ar fi
cele de natură fiscală, de exemplu prin utilizarea unor cote red use la impozitul pe profit pentru profitul generat
de operațiunile de export.

90
ulterior exista posibilitatea ulterioară de echilibrare, mai ales dacă importur ile, prin
structura lor sunt destinate a spori producția națională.106
Variația cursului de schimb conduce în cazul fiecărui agent economic la apariția
incertitudinii în cea ce privește valoarea creanțelor saleși/sau a datoriilor exprimate în
monede străine și sporește riscurile asociate schimbului internațional. O instabilitate
mare a cursu rilor de schimb constituie deci, logic, o frână pentru dezvoltarea
schimburilor internaționale și se impune identificare factorilor determinanți al
evolutiei .107
În etapa ac tuală, formarea cursului de schim b este utilizat sistemul flotării
controlate, de către autoritatea monetară , sistemul flotării controlate având la baza
flotarea liberă, care însă nu include și interventia autorităților monetare. Flotarea liberă
presupune formarea cursului de schimb prin confruntarea cererii cu oferta, la fel ca și
în cazul echilibrului pe celălalte piețe. Forma curbelor cererii și ofertei este aceeași cu
cea de pe celelalte piețe: cererea de valută crește pe măsură ce cursul scade, pentru ca
importurile devenite ieftine cresc ; în timp ce oferta scade, în condițiile în care
exporturile ce se reduc devin mai scumpe.
În aceste situații ideale și în măsura în care se neglijează celelate componente
ale cererii și ofertei de valută: investițiile și creditele în și din str ăinătate, cursul de
schimb va reflecta paritatea puterii de cumpărare a celor două monede.
În condițiile în care se iau în considerare și efect e investițiilor și creditelor
externe cursul rezultat din flotarea liberă va fi inf luețat de următorii factorii:
– raportul între creș terea economică a celor două economii naționale.În cazul
economiilor ce sunt caracterizate de o creștere economică mai puternică decât
apartenerilor lor comerciali, importurile tind să crească mai rapid de cât exporturile. Ca
urmare cererea de valută va crește și conduce la deprecierea cursului monedei
naționale, cea ce va frâna importurile și va încuraja exporturile, restabilind echilibrul
însă la un curs valutar superior. În același mod, însă în sens inver s, va acționa
încetinirea relativă a creșteriie economice. Un paradox este și faptul că, dacă celelalte
condiții rămâ constante, o încetinire a creșterii economice va genera o apreciere a
cursului monedei naționale.
-în ce raport se află rata inflației din tre cele două economii naționale. În
condițiile în care celelalte condiții rămân constante, o inflație mai mare generează
deprecierea cursului monedei naționale. Pe baza efectului de substituire a bunurilor
naționale, devenite mai scumpe, cu cele din impo rt devenite mai ieftine, importul si
cererea de valută v or creste , în timp ce în economiile străine agentii economici
substituie bunurilre străine provenite din economia afectată de fenomenul inflaționist,
cu bunuri naționale, reducând astfel exportul și oferta de valută. Astfel, cursul valutar
al monedei naționale va f i afectat negativ.
– raportul dintre ratele dobânzilor reale în cele două economii naționale, situație
în care în condițiile liberei circulații a capitalurilor, o rată a dobânzii reale mai mare va
constitui mereu o atracție mai mare pentru capitalurile str ăine, generând astfel o cerere
excedentară de monedă națională pe piața valutară, cea ce va antrena aprecierea

106 Facilități acordate importatorilor și exportatorilor se pot face și prin alte metode cum sunt: scutirea de taxe
vamale la importurile de tehnologie, credite subvenționate pentru finanțarea lor, utilizarea amortizării accelerate
în scopuri fiscale sau scutirea de impozitul pe profit reinvestit.
107 Jaques Genereux – Macroeconomie în economia deschisă, Ed. All Beck, 20 00, p.11

91
monedei naționale. Sistemul se va derula in sens invers, atunci când rata reală a
dobânzii în economia na țională este inferioară celor ex terne și va genera deprecierea
monedei naționale.
Tabelul nr.2. 3 arată un sumar al factorilor ce influențează aprecierea sau
deprecierea monedei naționale în condițiile flotării libere .
Tabelul nr.2.3 .
Factorii care determin ă aprecierea sau deprecierea monedei naționale

Factori ce determină aprecierea
monedei naționale Factori ce determină deprecierea monedei
naționale
Încetinirea creșterii economice ce determină
reducerea importurilor față de exporturi Accelerarea creșterii economice ce determină
creșterea importurilor față de exporturi
Rata inflației mai mică decât a țărilor
partenere Rata inflației mai mare decât a țărilor partenere
Rata dobânzii reale naționale superioară
celor externe Rata dobânzii reale naționale inf erioară celor
externe
Sursa :James D Gwartney, Richard I. Stroup – op.cit., p.319
Promovarea unei politici financiare restrictive, neanticipate, materializată într –
un buget echilibrat sau excedentar, va reduce cererea agregatâ și va genera o frânare a
cresterii inflației concomitent cu o reducere a fenomenului inflaționist. Acesta din
urma va descuraja importurile și va încuraja exporturile cauzând o apreciere a monedei
naționale. Totuși, politica financiară restrictivă însemnă și o îndatorare mai redus ăa
statului care va determina reducerea ratei dobânzii reale din economie. În cazul în care
exista o mișcare liberă a capitalurilor , va exista o migrare a capitalurilor către exterior.
Cererea de valută de pe piața va î nregistra o creștere cea ce va conduce la o
depreciere a monedei naționale. Concluzia la care se poate ajunge depinde de impactul
celor două efecte: dacă reducerea importurilor are un efect mai mare atunci tendința
va fi de apreciere a monedei naționale, , în timp ce dacă dacă efectul fluxurilor de
capital va fi mai important, efectul va fi de depreciere a monedei naționale.
O politică financiară publică expansionistă va avea un efect perfect simetric fa ță
de expunerea de mai sus: în situația în care deficitul bugetar stimuleaza cerere a
agregată, creșterea economică și rata inflației, efectul va fi deprecierea monedei
naționale. În timp ce capitalurile externe a nimate de o rată a dobânzii reale în creștere
îi vor genera aprecierea.
În cazul aplicării unei politici monetare expansioniste ale cătrei efecte sunt
neanticipate, aplicate în situația inutilizării totale a capacităților de producție, aceasta
va determina accelerarea creșterii economice și a inflației, și va diminua rata reală a
dobânzii.
Prin aplicarea unei politici monetare re strictive se va obține un efect diametral
opus: se va frâna creșterea economică, se va reduce rata inflației și va scădea rata reală
a dobânzii. În acest caz, exportul net va crește, dinamica investițiil or externe se va
anima si vor fi atrase în economia națională, si prin urmare oferta valutară va crește,
cea ce va antrena aprecierea monedei naționale.
Pe baza expunerii analizei cu privire la realizarea echilibrului economic , după
părerea noastră, am ajuns la con cluzia că , echilibrul financiar este strâns corelat cu

92
echilibru macroeconomic, iar abordarea oricăruia dintre ele în mod individual ar fi
golit de conținut , orice analiza economică.
În acest fel , analiza echilibrului financiar prin intermediul politicii financiare
trebuie făcută ca parte integratoare a politici economice, în timp ce aceasta ar trebui
concepută ca un dozaj o ptim între politica financiară publică, politica monetară și cea
valutară, astfel încâ t să se asigure creșterea simultană pe piața bun urilor și serviciilor,
pe piața factorilor de producție și pe piața monetară . Impactul eficienței acestor politici
depinde î n primul rând de existența capacității de producție excedentare, respectiv
unde se situează economia națională față de produsul inte rn bru t potențial:
 în situația în care tința de produs inter brut potențial nu a fost realizată,
ambele politici pot determina o crestere economică a economiei naționale , pe termen
scurt, însă pe termen lung politica financiară publică are o ef iciență mai mare;
 dacă s -au atins parametri proiectați ai produsului intern brut, stimularea
creșterii economice pe calea politicii monetare se realizează pe o perioada de timp
scurtă și degenerează în inflație, politica mo netară în acest caz având o efi ciență
scăzută pe termen lung. De aceea stimularea economiei prin politica financiară
generează inflație și dacă nu are loc deprecierea monedei, se va transpune în
accentuarea deficitului de cont curent, prin încurajarea importuril or și descurajarea
exporturilor . Totuși , politica financiară poate fi utilizată ef icient în contextul unei
strategii pe termen lung, pentru stimularea creșterii capacității economiei și a
produsului intern brut potențial.

2.4. Teorii și modele ale echilibrului economic
Pentru ca economia unei țări să se afle în stare de echilibru este necesară
respectarea anumitor condiții, în cadrul fiecărei piețe.
La baza echilibrului se află producția de bunuri și servicii, dar schimbul de
bunuri și servicii pe piață este mijlocit de monedă, în timp ce desfășurarea producției
nu este posibilă fără forța de muncă, cea ce înseamnă că echilibrul economic cuprinde
toate categoriile de piață .108
În ultima perioadă de timp au fost puse în evidență preocupări intense privind
cercetarea multiplelor probleme teo retice și practice în domeniul echilibrului
economic și al modelării acestuia.
Din multitudinea de opinii teoretice și practice privind echilibrul economic se
desprind două tendințe dominante. Prima este caracteristică perioadei de început, când
cercetări le în domeniul echilibrului economic s -au desfășurat pe fondul staticii
economice, prioritate având echilibrul pe termen scurt.
La baza investigațiilor au stat următoarele premise: piața concurențială are
capacitatea de a rezolva automat problemele echili brului dintre cerere și ofertă; crizele
economice sunt considerate fenomene accidentale; șomajul era un fenomen voluntar.
A doua tendință, ce a început să se manifeste în primele decenii ale actualului secol, se
caracterizează prin deplasarea prioritară a cercetărilor spre problemele privind
dezechilibrele economice. S -a elaborat astfel , o teorie a dezechilibrelor economice
opusă teoriei echilibrului economic. Totodată, prin trecerea de la analiza

108 Gheorghe Pîrvu – Op.cit., p.212

93
macroeconomică statică la analiza macroeconomică dinamică, i nvestigațiile au fost
orientate prioritar spre echilibrul pe termen lung109.
Prima încercare care reliefează natura echilibrului economic și fluxurile
interdependente dintre sectoarele economiei naționale aparține lui Fracois Quesnay,
prezentată în celebrul său Tablou economic (1758). Acesta este considerat primul
model din știința economică în care se surprinde procesul unitar de producere și de
consum al bunurilor pe ansamblul economiei naționale.
Scoala clasică de economie politică marchează un moment deo sebit în
cercetarea problemelor de echilibru economic. Adam Smith, unul din fondatorii acestei
școli, considera că piața, prin jocul liber al pieței, asigură echilibrarea cererii cu oferta.
Plecând de la această concepție, David Ricardo, și el fondator al școlii clasice
de economie politică, consideră că variația prețului ce rezultă din confruntarea cererii
cu oferta are doar un caracter vremelnic, deoarece echilibrul va fi restabilit prin
evoluția ofertei, care va reduce prețul la nivelul său " natural sau necesar ", bazat pe
cantitatea de muncă. David Ricardo integrează în conc epția sa despre echilibru și
situația în care mărfurile sunt monopol izate, incluzând în cercetare și problema
schimburilor internaționale.
Leon Walras a s intetiz at ideile școlii clasice și a reușit integr area acestora într-
un sistem, prin care s -a realizat prima formalizare matematică a teoriei echilibrului
general, în care descrie modul în care piața, în condițiile concurenței perfecte , ajunge
la echilibru.110
În ac cepțiunea sa , echilibrul concurențial corespunde unei situații de alocare
optimală a resurselor economice între agenții economici, care odată atinsă, nimic nu
se mai schimbă, ignorând astfel orice tranzacție care se desfășoară în afara echilibrului.
Deci, face abstracție de dinamica proceselor economice, de modificarea în timp a
preferințelor, de incertitudinea actelor economice.
Eforturile depuse de cercetători ulterior în domeniul teoriei echilibrului general
au scos în evidență dinamica proceselor economice, manifestarea unui echilibru
structural stabil, luarea în considerare a riscului, fundamentând o serie de instrumente
de analiză dinamică, cum sunt multiplicatorul și acceleratorul.
Astfel, prin rodul crecetărilor a apărut o nouă viziune asupra e chilibrului
economic, acesta fiind interpretat ca un dezechilibru dinamic. În cadrul acestei
abordări a teoriei echilibrului general se detașează fundamental, concepția lui
J.M.Keynes.
După ilustrul cerecetător , echilibrul economic pe termen scurt, care i a în
considerare și incertitudinea, se manifestă atunci când oferta producătorilor (Y)
va fi egală cu cererea efectivă de bunuri de consum (C) și bunuri investiționale
(I), adică Y = C + I (1).
Întrucât economiile (S) reprezintă surplusul de venit peste m ărimea consumului
(C), rezultă că transformarea lor în investiții (I) constituie baza realizării echilibrului,
atunci ecuația fundamentală a echilibrului este S = L.
Cererea efectivă, corespunzătoare stă rii de echilibru se manifestă sub forma
cererii de bunuri de consum, care este guvernată de " legea psihologică fundamentală "
și sub forma cererii de bunuri de investiții, care este condiționată de eficiența

109 Constantin Popescu, Marin Băbeanu. – Op.cit., p.130
110 Walras L. – Elelment of pure Economics, or the Theory of Scoail Walth , Homewood, Irwin, 1954

94
marginală a capitalului și stimulată prin interve nția statului în economie. Pentru ca
întreaga ofertă să se realizeze ca cerere efectivă este necesar ca statul să facă investiții
publice, să promoveze o anumită politică fiscală și respectiv monetară, prin micșorarea
nivelului ratei dobânzii și prin emisi une suplimentară de monedă.
În ultimele decenii, ca urmare a turbulențelor produse climatului economic
internațional, respectiv, înrăutățir ea stării monedei, accentuarea fenomenului
inflați onist și dezechilibre severe pe piața munci concretizate printr -un șomaj ridicat ,
concepția keynesistă a fost supusă unor critici severe. Cu toate acestea, ea constituie
un moment de referință în concepția teoriei echilibrului general, iar necesitatea
intervenției statului în economia de piață a țărilor dezvoltate nu p oate fi contestată nici
în prezent.
Joseph A. Schumpeter, adept al concepției structurilor dinamice, consideră că
problema echilibrului static este ireală, că o economie modernă se află în dezechilibru
dinamic, și deci problema fundamentală a sistemului ec onomic este schimbarea
structurilor și nicidecum realizarea echilibrului. Sistemul economic este supus unei
permanente mișcări, este asemănător cu un sistem biologic și are la bază inovația, cu
purtătorul ei antreprenorul, pus în mișcare de profit. Prin in ovație se realizează
procesul de " distrugere creatoare ", al cărei efect este apariția de noi bunuri economice
precum și îmbunătățirea continuă a calității celor existente.
Susținător al dezechilibrelor economice este și ilustrul economic francez
Francois Perroux. Potrivit teoriei sale, piața are un caracter impus și imperfect, în care
relațiile apar între dominanți și dominați, și nicidecum între parteneri egali. Drept
urmare, echilibrul este impus de firma dominantă, de macrouni tățile care adoptă
macrode ciziile, care practic sunt căi de dezechilibrare. în aceste condiții procesul
creșterii economice se desfășoară pe baza dezechilibrelor de durată, de care să fie
resorbite în timp util.
Recunoașterea tot mai largă a dezechilibrulu i ca stare normală de evoluție a
vieții economice impune cu necesitate problema limitelor în care acesta are efecte
pozitive, și care sunt asigurate printr -un mecanism economic adecvat de funcționare a
pieței libere. Astfel, Henri Guitton, considera că poz ițiile în afara echilibrului
reprezintă regula, iar cele de echilibru excepția și, în consecință, după opinia sa, rolul
științei economice este să caute nu perfecțiunea, ci diminuarea la maximum a
imperfecțiunii, pentru a putea contribui la apropierea sist emului economic de starea de
echilibru, în centrul acestuia fiind omul.
Un loc în gândirea economică despre echilibru și dinamică economică îl ocupă
teoria echilibrului economic general(T.E.G) ale cărei premise de bază sunt111:
1. modelul T.E.G are un carac ter static deoarece variabilie analizate se referă la
momentul analizat;
2. numarul agenț ilor economic i din care este alcatuit sistemul economic este
constant;
3. Sistemul economic este alcătuit din două feluri de categorii de agenti
economici : producători și consumatori și care se comportă liniar și fără contradictii;
4. Constan ta mulțimii bunurilor economice;

111 Gheorghe Pîrvu – Op.cit. , p.214

95
5. Producți a și consumul funcționeaza simultan, fără discordanțe între ele în
timp, cea ce înseamnă că în economie nu găsim stocuri și rezerve;
6. În timp nu se inregistrează un randament crescă tor al factorilor de producție;
7. Deși c riteriul ce determină activitatea producătorului este maximizarea
profitului, acesta nu poate fi sporit într -o măsură mai mare decât creșterea producției;
8. Deși consumatorul urmărește maximizarea utilității sale, indicele de utilitate
nu poate să crească mai mult decât crește consumul;
9. Mulțimea agentilor economici producători și consumatori trebuie să fie
constanta;
10.Fiecare bun economic, într -o perioadă dat a trebuie să aibă același preț unitar;
11.Nu există preferințe între vânzători și cumpărători;
12.În cadrul sistemului economic nu există nici o incertitudine și nu exista
situații de risc .
Având în vedere multitudinea si complexitatea acestor premise, T .E.G. trebuie
să încerce să raspundă la următoarele întrebări :
a) care sunt condițiile ce asigură echilibrul economic?
b) care sunt procesele ce asigură starea de echilibru?
c) care sunt condițiile necesare și suficiente pentru realizarea echilibrului și în
ce constă optimalitatea sistemului economic?
d) care este raportul dintre echilibrul și optimul paretian?
e) în ce condiții echilibrul asigură optimul paretian și invers ?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt sintetizate în următoarele teze:
a) echilibrul se manifestă în condițiile în care oferta este egală cu cererea sau
când cererea nu depășește cu mult oferta;
b) asigurarea echilibrului este condiționată de utilizarea tuturor resurselor care
au o productivitate marginală pozitivă;
c) economi a se află în stare de echilibru și optim paretian;
d) în general, fiecare produs are un preț pozitiv; când apare un surplus la un
anumit bun economic, prețul produsului este zero, iar prețul de echilibru eliberează
piața din acest surplus;
e) oferta și cer erea sunt funcții ale prețului, care se formează liber, pe baza
înțelegerii dintre vânzători și cumpărători;
f) în economie nu există dezechilibre permanente pe piață;
g) în cadrul sistemului economic nu există randament crescător, cu unele mici
modificări , oferta se poate adapta continuu la modificările cerereii de pe piață și
invers.
În cadrul teoriei echilibrului economic general , se disting mai multe modelele
economice ale echilibrului economic:
a)Modelul Walras – Wald demonstrează că, printr -un si stem matematic
dezvoltat, î n cadrul unei economii cu concurență perfecta și pură, prețul fiecarui
produs este egal cu prețul său de revenire și ca la acest pret se asigură alocarea optimă
a resurselor și folosirea eficentă a factorilor de producție. Cea mai imp ortantă teza a
modelului Walras este ce cu privire la interdependența preturilor și cantitatilor în
asigurarea echilibrului.

96
b)Modelul Arow -Debrou -McKenzie112, ne arată că cercetătorii au elabora t în
mod independent modele economice de echilibru , fiecare dintre ele având o trasătură
comuna, si anume reprezentarea economiei concurențiale și existența echilibrului.
Aceste elemente comune au fost integrate de catre G. Debrou într -un model unic
fundamentat pe anumite specificații:
1. Posibilitățile de producție : un bun se poate obține cu orice număr de
combina ții ale factorilor de producție;
2. Posibilitățile de consum: Numărul consumatorilor care este finit, fieca re
poate consuma o mulțime de bunuri ;
3. Preferințele consumatorilor. Fiecare consumator are o serie de preferințe, ce
pot fi exprimate prin in termediul funcției de utilitate;
4. Distribuirea avuției și a veniturilor. Consumatorul poate obține venituri din
mai multe surse: avuție proprie, participarea la profituri, prestare de servicii;
5. Echilibrul concurențial exprimă aceea configurație a economiei în care piața
seaflă în stare de echilibru, producătorii cât și consumatorii actioneaza potrivit
regulilor pieței.
Teoria echilibrului general , așa cum a fost elaborată avînd la baza anumite
premise, nu mai răspunde realităților economice din prezent. Concluziile desprinse
din modelele bazate pe concurența perfectă a u un caracter parțial, deoarece în
condițiile economiei de piață modernă premisele legate de atomicitatea pieței,
randamentele c onstante, inexistența dezechilibrelor și formarea liberă a prețului prin
înțelegerile dintre vânzători și cumpărători nu se verifică.
Chiar dacă s -a fundamentat pe necesitatea gospodăriri cu maximum de
raționalitate a resurselor economice limitate, orientând activitatea spre satisfacerea
deplină a necesitățilr, plecând de la premisa ca exista doar piete cu concurență
perfectă, caracterizată prin atomicitatea cererii si a ofertei, nu mai corespunde realității
economice, având o va labilitate restrânsă, vizând anumite p erioade, piețe și bunuri,
teoria echilib rului general constituie o f rână în calea dezvoltării și progresului gândirii
economice.

2.5. Teoria dezechilibrului economic
Economia în orice țară este dominată de dezechilibr e. Dezechilibrele economice
sunt expresia modificărilor limitelor resurselor și tehnologiilor, a restricțiilor
consumatorilor privind cumpărarea de bunuri și servicii, inclusiv a unor greșeli de
politică economică generală pe termen lung, reflectând neconc ordanța dintre cererea și
oferta agregată. Dezechilibrul economic se manifestă în formă de crize economice, de
deficit bugetar, șomaj și inflație.
Știința economică demo nstrează că atunci când echilibrul se realizează, el se
modifică rapid datorită schimbării unora dintre factorii de formare și miscare, cea ce
înseamnă că în economia reală există întotdeaauna abateri de la condițiile de echilibru.
Surpulsuri la cerere și ofertă vor exista întotdeauna pe piață. Piața este cea care
funcționează întotde auna bine fiind plină de mărfuri.Pe lângă produsele existente pe

112 Lancaster, K. – Analiza economico – matematică pentru economiști , București, Ed. Științifică, 1973, p.181 –
195

97
piață, exista stocuri, care alimentează oferta, iar la resurse sunt constituite rezerve.
Drept urmare, în economie se formeaza și există dezechilibre.
În situația în care, echilibrul se mani festă ca o stare de moment, vremelnică și
întâmplătoare a sistemului economic, dezechilibru economic se manifestă permanent,
cu intensități diferite în timp.113
Analiza și interpretarea dezechilibrelor economice se realizează în funcție de
intensitatea cu ca re se manifestă și de efectele pe care le produce, fiind apreciate fie ca
o stare de normalitate a economiei de piață, fie ca stare o stare nedorită și care nu poate
fi acceptată de autorități în evolutia economiei.
Motivarea dezechilibrelor economice ca o stare normală a economiei , a
evolutiei acesteia în timp, se realizează atunci când acestea nu afectează în sens
negativ economia națională , fiind o baza de susținere a evoluției și dezvoltării durabile
pe cale progresului economico -social. Dezechilibrele ”normale” au un caracter parțial
și de desfășoară pe termen scurt, influențând într -o mică măsură activitatea și
procesele economice.
În aprecierea dezechilibrelor ca o stare nedorită a economiei se porneste de la
realitatea că acestea sunt principalele r esponsabile de dezordine în cadrul sistemului
economic car e reactionează ca un sistem viu, efectele lor propagându -se la toate
nivelurile. Când ele devin predominante și se cronicizează, sunt un real pericol în calea
dezvoltării economice, devenind un real obstacol odată cu care în economie se
instalează starea de criză.
Dacă dezechilibrele nedorite cuprin d principalele ramuri componente ale
sistemului economiei naționale, are loc o generalizare a lor în timp, criza din economie
devine structurală, si trebu ie luate măsuri de modernizare și revitalizare a structurilor
afectate, înlăturate structurile care nu prezintă un viitor și odată cu acestea , create
condițiile pentru realizarea unor structuri noi, viabile care să permită atingerea unui
nou echilibru dina mic.
Știința economică , pentru a desemna dezechilibrele economice normale
folosește noțiunea de presiune, iar pe cele anormale noțiunea de absorbție.
Starea de presiune caracterizează aceea situație de piață pe care o intregistrează
o ofertă excedentară ce se soldează cu nerealizarea unei părți a ofertei de bunuri și
servicii și apariția șomajului. Concurența se desfășoara intre producători, cea ce
conduce la perfectionar ea producției produse de o calitate superioară și diversificat ă,
creșterea eficienței ș i reducerea prețurilor pentru a câștiga o pozitie favorabilă pe piață.
Din punct de vedere al adaptării producției la nevoile reale ale pieței, aceasta se
realizează elastic și rapid. Influența producției asupra consumului este deosebit de
activă, iar modi ficarea cerințelor și intențiilor se realizează în mod permanent. Povara
incertitudinilor cade în s arcina vânzătorului. Cumpărătorul este cel care alege și
găsește cea ce caută și nu se simte in nesiguranță. Totodată el, este cel care face
selecția, aceast a având drept rezultat îmbunatățirea calității, reducerea costurilor,
diferențierea și concentrarea producției. În timpul presiunii, cea mai mare parte a
sarcinilor informative cade asupra vânzătorilor.
În cazul presiunii se crează o diferență între aspirația vânzătorului și vânzarea
efectiva, cunoscuta sub numele de tensiune a aspiratiei . Cu cât această tensiune este

113 Gheorghe Pîrvu – Op.cit., p.217

98
mai accentuată, cu atât presiunea asupra pietei este mai mare. Aceasta tensiune, ca
diferența intre aspiratie și realizare , este factorul care amplifică o serie de procese ca,
creșterea calității, diminuarea costurilor . Cu cât sporește dorința producătorului de a
vinde, cu atâta crește presiunea asupra pieței, creștere care se manifestă prin
amplitudinea și diversificarea activităților favorizante pentru realizarea asprirațiilor de
vânzare prin îmbunătățirea calității bunurilor economice, reclamă, o mai bună
informare pentru convigerea cumpărătorului, diminuarea relativă a prețurilor, etc.
Starea de absorțire definește aceea situație de piață pe care se înregistrează o
cerere în excedent care se finalizează cu o parte a nevoii sociale nesatisfăcute.
Concureța are loc între cumpărătorii care nu mai au posibilitatea de a al ege și de aceea
cumpăr ă ce găsesc pe piață. Producătorii de bunuri si servicii nu mai au interesul de a
efectua investiții sau să modernizeze producția și să crească efeciența produselor
vândute , întruc â tot ce produc valorifică , și prin urmare ei decid ce să producă, cât să
producă și cum să producă. Pe un orizont de timp îndelungat absorția constituie un
stimulent puternic și durabil pentru creșterea producției , dar generează locuri înguste
de producție, cea ce nu ajută la stimularea suficientă a progresului tehnic.
Starea de absorbție nu încurajază dezvoltarea și perfecționarea bunurilor
economice, întrucât piața vânzătorilor exclude motivarea pentru apariția de noi
produse. Întrucât, așa cum am motivat mai sus, competiția se derulează numai între
cumpărători,volumul vânzări lor depinde numai de cantitatea de bunuri și servicii
produsă , găsindu -se cumpărător pentru fiecare produs în parte.
În cazul absorției adaptarea producției la nevoile cumpăratorilor este un proces
extrem de greoi, întrucât vânzătorul se simte în siguranță, în timp ce consumatorul
cumpără produsul atunci când îl găsește și nu atunci când și -a manifestat dorința de
cumpă rare. Prin urmare, la consumator poate să își facă apariția acumu larea de stocuri.
În cazul absorției , cumpărăto rul nu poate să facă selecția, mai mult , atribuția de
informare cade tot în sarcina cumpărătorului.
Puterea absorției se măsoară în mărimea ten siunii ei114, adică a gradului de
nesatisfacere a cerințelor consumatorului și depinde de perspectiva ce se prefigurează
în legătură cu bunul economic , cu prețul acestuia, de disponibilitatile bănești de care
dispune cumpărătorul, cea ce arată că absorția n emanisfetată pe piață este o funcție
crescătoare a tensiunii și aspirației de cumpărare.
Dezechilibrele au următoarele forme de manifestare:
 excesul de ofertă pe piața bunurilor și pe piața muncii , se concretizează
în re alizarea unei părți a ofert ei de bunuri econom ice și apariția șomajului. Piaț a
bunurilor se definește prin starea de presiune, având mai multe cauze:
 creșterea concomitentă a salariilor și a prețurilor care
alimentează procesul inflaționist reducând puterea de cumpărare a
populației , o mare parte a masei de bunuri rămânând în circulație;
 pe piață s -a instalat o stare de incertitutine și
nesiguranță , fapt ce îi face pe producători să creeze rezerve de capacități
de producție, cu mult peste cea ce este necesar ;
 intenția de a demara n oi investiții este mai mică decât
potențialul de real, cea ce este explicabil prin reducerea economiilor

114 Constantin Popescu, Marin Băbeanu – Op.cit., p.145

99
populației ce sunt destinate investițiilor , prudența investitorilor,
promovarea unei politici ce restricționeaza creditele pentru investiții,
scăderea volumului de investiții publice.
Dacă ritmul de crestere economică are o evolutie lentă pentru o perioadă mai
mare de timp, se accentuează starea de presiune. Dacă are loc o cresterea ritmul ui de
creștere eco nomică presiunea se diminuează, în timp de în cazul accelererării cresterii
economice, are loc transformarea st ării de presiune în stare de absorbție (cazul trecerii
de la econ omia de pace la economia de război, sau faza de trecere dela recesiune la
boom economic).
 Excesul de cerere pe piața bunurilor și excesul de oferta pe piața
muncii .
În această situație, excesul de ofertă pe piața muncii are ca efect somajul, în
timp ce excesul pe piața bunurilor d etermină starea de absorție cauzată de satisfacerea
insuficient ă a aspirațiilor consumatorului, disf uncții între ramurile producțive,
neconcordanțe între intenția de a investi, pe de o parte, și materializarea condițiilor
tehnice reale de înfătui re a acestora, pe de alta parte;
Trecerea sistemului economic de la starea de presiune la starea de absorbție are
loc prin scăderea ritmului de creștere economică, cea ce impune analizarea
implicațiilor starii de presiune și de absorbție asupra condițiilor de desfășurare a
activitatii economice.
 Excesul de cerere simultan pe piața bunurilor economice , a monedei
și pe piața muncii .
Acest tip de dezechilibru este un ul fiind rezultatul unei economii aflate în criză
structurală profundă. A cest dezechilibru implică existența hiperinflației, a șomajului
cronic și, înrăutățirea condițiilor de viață ale majorității oa menilor. Pentru că în
economie nu mai acționează în limite normale nici absorbția și nici presiunea,
devenind necesară o perioadă lungă de tranziție pentru restructurarea tehnico –
productivă a economiei pe alte criterii de raționalitate economică . Această
restructurare trebuie realizată din mers și presupune costuri sociale mari, stabilirea
corectă a priorităților, refacerea și dezvoltarea treptată a funcției productive a
agenților economici și a sistemului economic în ansamblul său.
Aspirațiile îndreptățite la r ealizarea condițiilor de echilibru a agenților
economici și puterii publice trec prin viață reală prin prin stări de dezechilibru parțial
sau total, a căror depă șire solicită din partea agenț ilor economici, a întregului sistem
economic, s trategii adecvate, selectate dintr -o multitudine de variante aflate într -o
permanentă competiție.

2.6. Echilibrul bugetar
Politica bugetară, prin alocarea cheltuielilor bugetare și mobilizarea veniturilor
are o importanță deosebită în realizarea programelor guvernamentale și a
macrostabilității în economie. Ea vizează și concretizează obiectivele generale ale
politicii econ omice a statului, care depășesc cadrul restrâns al formări și cheltuirii
veniturilor sale.
În economia contemporană, majoritatea statelor folosesc bugetul și politica
bugetară în scopul prevenirii fenomenelor de criză, pentru ieșirea din criză și
relansare a economiei.

100
Echilibrul bugetar reprezintă unul dintre principiile de bază a elaborării
bugetelor publice conform căruia este necesară concordanța între veniturile și
cheltuielile bugetare. Echilibrul bugetar se asigură prin acoperirea cheltuielilor
bugetare cu veniturile bugetare ordin are(curente) care sunt înscrise în bugetul de stat ,
din care fac parte impozitele, taxele, veniturile nefiscale precum și veniturile de
capital, prin realizarea concordanței în timp a încasării veniturilor cu efectuarea plății
cheltuielilor bugetare public e.
Bugetul nu este numai un document, aprobat prin lege, de planificare și
canalizare a resurselor financiare anuale ale statului spre destinații conforme cu
programul de guvernare al puterii politice. El este și un reper important al semnalizării
gradului în care statul se implica în economie și în viața socială, al capabilității
economiei naționale de a contribui la constituirea resurselor financiare, pe cale de
autoritate, la dispoziția statului, precum și al modului în care acesta înțelege să le
gestion eze.
Bugetul de stat constituie o componentă esențială a mecanismului economico –
financiar al țării; el reflectă nivelul dezvoltării generale a țării, precum și a organismelor
economice și juridice care funcționează în tară. El exprimă relații economice bănești
prin care sunt mobilizate, repartizate și utilizate principalele resurse bănești ale statului
în procesul repartiției produsului național brut.
Unii autori consideră că ” bugetul de stat reprezintă un tablou sinoptic ,
macro economic, sub forma unei balanțe în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile
publice autorizate ”115.
În opinia altor cercetători ” bugetul de stat nu este numai un document,
aprobat prin lege, de planificare și canalizare a resurselor financiare anuale ale
statului spre destinații conforme cu programul de guvernare al puterilor publice ”116.
De asemenea, acesta este un indicator al gradului de implicare al statului în economie
și în viața socială, al capabilității economiei naționale de a constitui un supor t pentru
procurarea resurselor financiare, pe cale de autoritate , la dispoziția autorităților
publice, precum și a modului în care acesta înțelege să le gestioneze.
Demn ă de mentionat este afirmatia profesorului Ion Condor care consideră că
”instrumentul principal al organizării bugetare îl reprezintă bugetul , considerat actul
legislativ prin care se prevăd și se aprobă veniturile și cheltuielile anuale ale statului
și tuturor serviciilor publice .117
Anualitatea și echilibrul bugetului au o legătură indisolubilă, avînd drept
conseci nță echilibrul anual al bugetului considerat drept ” principiu de aur al bunei
gestiuni bugetare ”.118
O astfel de echilibrare presupune alegerea unui raport optim între veniturile
bugetare și cheltuielile buget are care se materializează în fixarea și realizarea unui sold
bugetar zero sau într -un sold bugetar excedentar, atunci când resursele financiare ale
bugetului devansează nivelul cheltuielilor.

115 Ignat, Ion, Pohoață, Ion, Luțac, Gheorghe, Pascariu, Gabriela, Economie Politică, Editura Economică,
București, 2002, p.465.
116 Hoanță, Nicolae, Economie și finanțe publice , Editura Polirom, Iași, 2000, p. 211.
117 Ioan Condor – Drept Financiar , Regia Autonomă”Monitorul Oficial”, București , 1994, p.79
118 Iulian Văcărel (coordonator) – Op.cit., p.578

101
Ca rezultat al acestor abordări s -au conturat două concepții im portante privind
echilibrul bugetar:
– concepția clasică despre echilibrul bugetar;
– concepția modernă despre echilibrul bugetar.
Concepția clasică a echilibrului bugetar , implică egalitatea între cheltuielile
bugetare și veniturile bugetare ordinare. Această concepție se inspiră din tezele unei
bune gestiuni a finanțelor private, conform cărora initiativa privată nu poate cheltui pe
termen lung mai mult decât ceea ce în casează.
Abordarea se bazează pe modelul unei economii echilibrate a ocupării
complete, care conduce la principiul neutralității bugetare, integrând o viziune
specifică asupra rolului statului: aceea a neintervenției decât ca simplu consumator,
interzicân du-și orice activitate productivă, directă sau indirectă119.
În acest sens, proiecțiile bugetare vor trebui să fie prezentate în echilibru,
urmărindu -se în execuția bugetară realizarea echilibrului. În acest sens, chiar dacă un
deficit bugetar devine un luc ru indispensabil, datorită încasărilor mai mici, finanțarea
cheltuielilor publice prin împrumut sau creație monetară nu este acceptată decât în
situații excepționale.
În general, echilibrul bugetar nu se poate rezuma la o simplă comparare și
egalitate a v eniturilor și cheltuielilor. El este determinat de rezultatul unui complex de
factori ce acționează constant și care stau la baza constituirii și utilizării resurselor
bănești și se realizează în anumite condiții sociale și economice.
Complexitatea relați ilor existente între echilibrul financiar -monetar și
echilibrul economic general, precum și varietatea proceselor economice și financiare
pe care se întemeiază elaborarea și execuția sa necesită o analiză minuțioasă a
abaterilor și semnificațiilor acestor a față de valorile previzionate.
Astfel, operațiunile bugetare permit să se intervină asupra economiei reale, însă
această acțiune poate crea, în comportamentul agenților economici, anumite reacții
care vor afecta situația bugetară.
Concepțiile privitoare la echilibrul bugetar au evoluat, între cele care
promovează ideea obligativității acestuia și cele care susțin folosirea deficitului ca
instrument al echilibrului economic aflându -se o mare varietate de puncte de vedere.120
Astfel , în teoria clasică , cerinț a de baza a echilibrului bugetar o constituie
acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile curente, ordinare ale fiecărui an
bugetar.
Din punct de vedere contabil echilibrele sunt adesea prezentate ca reflectând fie
echilibrul centrat pe venituri de finitive, fie pe venituri globale (incluzând și veniturile
temporare).
Teoreticienii până la Keynes, considerau că bugetul de stat trebuia să fie în
echilibru, și că pârghiile fiscale să aibă un caracter neutru. Deficitul bugetar era însă
considerat ca un fenomen negativ, într ucât făcea necesară emiterea de monedă, cu
influențe asupra funcționării mecanismului economic.
Alți cercetători consideră că ” ortodoxia bugetară a impus, ani la rînd un
echilibru strict între veniturile și cheltuielile aprobate pri n bugetul statului,
anualitatea bugetară și echilibrul fiind principii de neatins ale finanțelor publice.

119 Gheorge Manolescu – Buget -Abordare Economică și Financiară , Ed. Economică, București, 1997, p.141.
120 Ion Bucur, Bazele macroeconomiei , Ed. Economică, București, 1999, p.210.

102
Rezolvarea problemelor de echilibru se realizează în strânsă legătura cu politica
bugetară. Rolul politicii fiscal bugetare, constă în a acepta sau nu dezechilibrele
bugetare(deficite bugetare).121
Analiza ilustrului cercet ător J.M.Keynes a condus însă la integrarea finanțelor
publice în activitatea economică generală. Bugetul de stat a devenit un instrument
esențial al politicii economice, o pârghie foarte utilă în asigurarea echilibrului
economic.
Potrivit doctrinei intervenționiste , se are in vedere o creștere a eficienței
măsurilor financiare, politica bugetară actionând în direcția realizării obiectivelor de
politică economică. Frecvența și amplificarea fenomenelor de criză, șomaj, inflație și
necesitatea relansării economice au condus la intensifi carea folosirii instrumentelor
bugetare și monetare în scopul echilibrării economiei. Astfel, statul intervine crescând
sau micșorând cererea de consum a populației ori a investițiilor.
Evolu țiile ulterioare privitoare la echilibrul bugetar au determinat pe unii
teoreticieni să propună renuntarea la echilibrarea anuală a bugetelor și trecerea la
echilibrarea bugetului la nivelul unui ciclu economic .
Mai mult existența unor opinii diferite apărute în privința necesității,
modalităților și a oportunității ec hilibrului bugetar au determinat conturarea unor
strategii bugetare alternative:
– bugetul echilibrat anual;
– bugetul echilibrat ciclic;
– bugetul folosirii integrale a resurselor.
Potrivit acceptiunii privind teori a bugetului echilibrat anual , orice deficit
trebuie compensat în cursul aceluiași an prin crearea unor excedente. În cadrul acestui
concept , se reproșează faptul că , politica bugetară contribuie la accentuarea
tendințelor negative din economie. Astfel, dacă aveam de a face cu un deficit ini țial
datorat taxelor reduse determinate de declinul venitului național, autoritatea publică,
având drept scop echilibr area bugetului, va trebui să reducă cheltuielile publice și/sau
să crească taxele, deci o politică de austeritate. Aceasta va avea ca efec t accentuarea
declinului venitului național și al activității economice. Efectele sunt similare și pentru
situatia de excedent bugetar, când statul va trebui să promoveze o politică bugetără
expansionistă.
Având în vedere limitel e la care este expusă , ace astă politică are astăzi foarte
puțini adepți în lumea economiștilor. Principiul echilibrului bugetar anual a fost
progresiv abandonat sub impulsul conceptului de finanțe funcționale în cadrul
abordării ,,bugetelor ciclice‟‟ și în continuare a bugetelor re glatoare, abordare impusă
de ran damentele fiscale insuficiente.
Bugetul echilibrat ciclic presupune acoperirea deficitelor bugetare apărute în
timpul unei depresiuni economice cu excedentele caracteristice avântului economic în
cadrul aceluiasi ciclu econo mic.Însă, în practică, folosirea unei astfel de metode
presupune rezolvarea a cel puțin trei probleme:
– întrucât în perioadele de expansiune economică și recesiune nu coincid ca
durată, este posibil ca deficitele din timpul recesiunii să nu fie compen sate cu
excedentele apărute în timpul avântului. Dacă intervalul de timp caracteristic

121 Dan Drosu Șaguna, Pătru Rotaru – Drept financiar și bugetar , Ed. All Beck, 2003, p.58

103
depresiunii este mai lung decât cel al dezvoltării, guvernul va trebui să promoveze o
politică contracționistă la un moment dat în timpul depresiunii (reducând cheltuiel ile
bugetare sau mărind taxele) sau politică mai puțin expansionistă în timpul dezvoltării,
pentru a asigura echilibrarea generală. Se va acționa în sens invers atunci când
perioada de dezvoltare este mai lungă decât cea de depresiune. Ca urmare, în anumit e
perioade politică bugetară va fi prociclică, iar în altele contraciclică sau neutră;
– efectuarea de calcule în scopul determinării nivelului venitului la care poate fi
considerat bugetul ca fiind echilibrat;
– realizarea compatibilității dintre echilibrul caracteristic bugetului folosirii
integrale a resurselor cu cel al bugetului real, echilibrate ciclic.
De regulă , echilibrul bugetar se defin este ca, egalitatea dintre economiile și
taxele personale, pe de o parte, cu investițiile nete la care se adaugă cheltuieli publice,
pe de altă parte122. Rezultă relația de egalitate:
E + T = I + G, (1)
în care:
E = economii personale;
T = taxe personale;
I = investilii nete;
G = cheltuieli guvernamentale.
În aceste condiții, deficitul bugetar apare ca surplus al cheltuielilor
guvemamentale față de taxele (impozitele) percepute și excedentul bugetar ca un
surplus al taxelor față de cheltuielile guvernamentale. Egalitatea anterioară devine:
(T – G) = (I – E) (2)
De aici rezultă că excedentul (deficitul) bugetar este complementar surplusului
de investiții (economii) față de economiile efective (investițiile).
Din raportarea cererii globale la oferta globală rezultă condiția de echilibru a
venitului național. Dacă cererea globală este inferioară ofertei este posibilă o reducere
a producției.
În situația inversă, suma investițiilor și a cheltuielilor publice va depăși suma
economiilor și a taxelor, iar producția va crește. Nivelul de echilibru al venitului va
interveni atunci când se realizează egalitatea dintre cererea și oferta globală.
Autoritățile pot determina variații ale nivelului de activitate economică fie prin
modificarea cheltuielilor publice, fie prin modificarea taxelor și impozitelor. În caz de
recesiu ne, politica bugetară poate stimula cererea globală.
Bugetul folosirii integrale a resurselor este definit ca valoarea bugetului în
condițiile în care în economie se înregistrează folosirea integrală a resurselor, având în
vedere nivelul existent al cheltu ielilor guvernamentale și structura taxelor existente.
Având drept suport teoria economică conjucturală alți economiști remarcă
tendința de creștere a veniturilor fiscale și a veniturilor publice, in general in
perioadele de expansiune economică. Baza cre șterii veniturilor economice are drept
ancora de sustinere creșterea rapidă a produsului intern bru t. În situația inversă, pe
perioada de depresiune economică, restrângerea activității economice are ca efect o
reducere a veniturilor publice, punându -se sub semnul întrebării posibilitatea realiz ării
echilibrului bugetar.

122Se face abstracție de comerțul exterior; se consideră că toate taxele și impozitele sunt percepute din veniturile
personale, toate investițiile sunt nete .

104
Astfel, în concepția sustinătorilor teoriei buget elor ciclice , realizarea
echilibrului la nivelul un ui ciclu economic ar fi posibilă prin folosirea unor tehnici
specifice cum ar fi:123
a)constituirea unor fonduri de rezervă;
Constituirea de fonduri bugetare de rezervă se realizează pe seama incasărilor
din impozite și taxe obtinute în perioada de avânt economic din cadrul c iclului
economic , atunci când se realizează o crestere a productie, sporirea produsului intern
și implicit creste rea încasărilor din impozite si taxe. În aceste conditii nu terbuie să se
opteze pentru o degrevare fiscală, ci este recomandat ca nivelul fis calității să rămână
nemodificat cea ce in cazul unei baze de impozitare mai mari conduce la incas ări ma i
mari si prin urmare la aparitia unui excedent. Utilizarea excedentului se poate face
pentru acoperirea deficitului inregistrat in faza d e depresiune economică, însă in
practică nu poate fi cuantificată perioada de declan șare a crizei economice, și nici
incidenta și intensitatea acesteia .
b)constituirea unor fonduri de egalizare;
Utilizarea acestei tehnici are ca baza de plecare perioada de depresiune a
ciclului economic și are ca obiectiv realizarea echilibrului bugetar la nivelul unui
interval de timp îndelungat. În aceste condiții, autoritățile publice iși pr opun să
finanțeze deficitul bugetar înregistrat in anii de stagnare economică cu ajutorul
imprumuturilor publice, a căror rambursare va fi posibilă în perioada de expansiune
economică când vor fi înregistrate excedente bugetare. Cresterea concomitenta a
producției si veniturilor sau reducerea cheltuielilor, ar determina in conditiile pastrarii
aceleiasi rate de impozitare , o crestere a veniturilor publice , ce ea ce ar permite
autorității crearea fondului de egalizare bugetară. Dacă din punct de vedere teoretic
această solutie pare ușor facilă, din punct de vedere practic acesta este imposibil de
realizat , întrucât deficitele bugetare au devenit o realitate is un fenomen cronic, in
timp ce excedentele bugetare sunt doar accidentalesau sporadice.
c)folosirea amortizării alternative a datoriei publice presupune gestionarea
acesteia în conditii de ciclicitate a activității economice. Astfel, în perioada de
ascensiune economică autoritățile pot proceda la initierea unor măsuri de crestere a
impozitelor, resursele suplimentare obtinute fiind utilizate pen tru amortizarea
accelerată a datoriei publice ce a fost contractată anterior , atunci când bugetul s -a
executat cu deficit. În perioadele de regres economic, echilibrul s -ar realiza prin aceea
ca reducerea veniturilor poate fi acop erită de măsura reducerii cheltuielilor publice,
prin sistarea plăților in contul datoriei publice ca urmare a rambursărilor anticipate
efctuate anterior.
Utilizarea acestei teh nici in practică a întâmpinat serioase dificultăți întrucât
onorarea serviviului datoriei publice numai in perioadele de avânt economic sau
pentru conversia datoriei publice este necesar obținerea acor dului creditorilor
autorității publice, cea ce este greu de realizat , mai ales în cazul credit orilor externi.
O altă problemă legată de î mprumuturi est e că statul trebuie să asigure eficienta
acestora care este determinată de modul de utilzare al acestora. In această situație,
imprumuturile contractate au un efect benefic dacă sunt utilizate in scopuri productive
pentru inviorarea economiei, contribuind la c resterea produsului intern brut și

123Iulian Văcăre l – Op.cit. , p.579 .

105
asigurând totodată resursele pentru rambursarea lor. Contrar, dacă sunt utilizate pentru
„ scopuri neproductive, ele nu reprezintă decât impozite amânate, având rolul de
întârzia momentul în care vor fi transferate asupra contribuabililor” .124
Accepțiunea moderna a echilibrului bugetar a început să fie din ce în ce mai
vizibilă odata ce s -a renunțat la constructia clasică a bugetelor ciclice. În contextul in
care in per ioada neoclasică s -a pus accentul pe echilibrele economice fundamentale si
politica de crestere economică , buegtul de stat a fost considerat principalul instrume nt
de interven ție în activitatea economică prin intermediul principalilor indicatori de
venitu ri și cheltuieli.
Astfel, bugetul a fost văzu t având un rol de regulator, mijlocind premisele
asigur ării unei cre șteri economice. Prin construcția unui buget echilibrat sau
excedentar se permite combatrea flagelului inflaționist generată de o cerere agregată în
creștere cât si cat și temperarea activit ății economice ce are o tendinta de
supraincalzire. Mai mult un deficit bugetar voluntar, poate constitui un mijloc de
relansare a activității economice, dacă conjunctura economică nu are deja caracter
inflaționist.125
Rolul de regulator al bugetului a fost privit in alte țări ca un fond de actiune
conjuncturală. Față de evolutia conjucturii , se actionează asupra cererii publice de
bunuri si servicii utilizându -se resursele din fondul aprobat.
Prin urmare se realizează o politică bugetară carac terizată de suplețe în cadrul
căreia mărimea cheltuielilor bugetare se poate modifica în raport cu marimea
resurselor din fondiul de actiune conjuncturală.
În etapa actual ă, cînd se afirmă tot mai mult caracterul neutru al finantelor
publice, c ât și sfârsitul erei conceptului de echilibrare anual ă a bugetului , politica
bugetar ă este realiz ată astfel înc ât să asigure o corelare , între un ansamblul de
indicatori macroeconomici si nivelul deficitului bugetar. Urm ărirea în timp a evolutiei
indicatorilor mac roeconomici permite stabilirea unui diagnostic în raport cu
conjunctura și, prin urmare , efectuarea unor demersuri bugetare în concordan ță cu
starea și evolutia economiei reale. Sistemul de indicatori de semnalizare include:126
 indicatori specifici nivelului si evolutiei preturilor, care permit masurarea
ecartului intre evolutia preturilor interne si externe si a diferentialului ratei
inflatiei;
 indicatori de comert exterior, prin care sa se masoare gradul de acoperire a
importurilor de catre exporturi;
 indic atori de utilizare a resurselor,urmarindu -se corectarea variatiilor
sezoniere;
 indicatori care reflecta nivelul si evolutia productivitatii muncii si a productiei
industriale;
 indicatori privind structura pietei nationale, care sa evidentieze aportul
capit alului autohton si al celui strain la realizarea productiei nationale;
 indicatori ai cresterii economice sau indici ai produsului intern brut;
 indicatori monetari si financiari diversi (evolutia ratei dobanzii, cursul de
schimb, cursul bursier, masa moneta ra etc.)

124 Dan Drosu Șaguna – Tratat de drept financiar și fiscal, Ed. All Beck, București, 2001
125 Iulian Văcărel – Op.cit. , p.580
126 Iulian Văcărel – Op.cit , p.581

106
Indicatorii mentionați anterior caracterizează conjunctura economică la un
moment dat si au rolul de a contribui la realizarea unei politici bugetare în conditii de
deficit suportabil.
Se poate mentiona practica francez ă cu privire la abordare a deficitului bugetar.
Astfel, d acă bugetul general al Uniunii Europene este în mod obligatoriu un buget
echilibrat, legislatia francez ă nu interzice aprobarea de bugete dezechilibrate.
Deficitul bugetar trebuie sa respecte criteriul convergentei, de 3% din PIB, stabilit de
Tratatul de la Maastricht .
În accepțiunea noastră , considerăm că teoria echilibrului bugetar , cât și
concep țiile moderne de di mensionare a echilibrului bugetar ce pot fi utilizate în
funcție de obiectivele macroecono mice propuse, corespund, în cea mai mare măsură,
realității econo mice prezente. Locul strategiilor bugetare în procesul dezvol tării
econo mice îi conferă bugetului rolul unui instru ment privilegiat al politicii econo mice,
atât în planul mijloacelor, cât și al realiză rii anumitor finalită ți politice și de justiție
socială. În altă ordine de idei, analiza în termeni de circuit permite delimitarea
impactului bugetului de stat asupra circuitului econo mic și financiar. Dina mica
fluxurilor de venituri și cheltuieli publice are o influență hotărâtoare asupra
funcționarii siste mului financiar în procesul creșterii econo mice.
Deși c oncepția privind echilibrul bugetar s-a manifestat în perioada
capitalismului liberal, problema tica echilibrării veniturilor și chelt uielilor bugetare a
fost considerată de către școala clasică ca fiind un principiu fundamental și mai mult
constituie semnul unei economii sănătoase și a unor finanțe publice sustenabile . Astfel,
se explică faptul că în acel context majoritatea țărilor au avut bugete echilibrate, iar în
situațiile in care s -au înregistrat și deficite bugetare, acestea nu au avut caracter
cronic, iar efecte nu au fost perturbatoare prin amplitudinea lor.
Însă, începând cu perioada neocapitalismului ș i mai cu seamă după criz a din
anii „30 ce a afectat întreg mapamondul , deficitele bugetare s -au repetat an de an, fiind
generalizate și in unele state chiar cronice , astfel că noile realități din economie a u
determinat doctrina financiar -fiscală modernă să susțină necesitatea deficitelor
bugetare, concomitent cu renunțarea echilibr area anual ă a bugetelor publice. Astfel ,
existența deficitului bugetar este agreată nu numai pentru echilibrarea în execuție a
bugetului prin instituirea de venituri extraordin are, ci și prin elaborarea și aprobarea în
prealabil a unor bugete deficitare.
În plus, în raport cu cerințele stabilității macroeconomice, unii specialiști în
economie susțin ideea creșterii cheltuielilor publice într -un ritm mai mare decât
veniturile publice și implicit soluția elaborării și aprobării de bugete deficitare.
În ultimele decenii se remarcă o mobilitate crescută a factorilor de producție și
în special o creștere formidabilă a mișcărilor de capital, precum și ponderea din ce în
ce mai mare a capitalului privat în finanțarea deficitelor din țările în curs de
dezvoltare.127

127 Cosmin Dricu – C oncise Characterization Of The Evolution And Bearings Of Worldwide Economy , Annals
of University of Craiova – Economic Sciences Series, University of Craiova, Faculty of Economics and
Business Administration , University of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration, vol. 1(38),
pages 56 -71

107
În etapa actuală, în numeroase tări dezvoltate sau în curs de dezvoltare, ca
urmare a creșteri rapide a cheltuielilor decât a veniturilor publice, bugetele se
întocmesc și se încheie cu deficit. Acesta este considerat un fenomen ce s -a cronicizat
in ultima perioada având c auze ce țin de economia național ă cât și de conjuctura
internațională.
Deficitul bugetar poate să apară chiar în faza de proiectare a bugetului ( situatie
în care se prevăd cheltuieli mai mari decât veniturile , sau în procesul execuției
bugetare situați e în care apar ab ateri de la niveluri proiectate .Deficitul bugetar se
consideră a fi un ghid al politicii bugetare, mărimea lui determinând adoptarea unei
politici bugetare restrictive .
Pornind de la cele prez entate , formulăm următoarele concluzii , cu caracter
parțial, dar sugestiv e, după părerea noastră, sub aspectul mesajului transmis :
– sistemul economic este un orga nism viu și evolutiv ce este mult mai
complicat decât oricare corp sau sistem natural și, în consecință, noțiunea de echilibru
este aplicabilă acestui sistem, dar nu în mod mecanicist ;
– starea de echilibru în economie este expresia compatibilității deciziilor luate
de agenții producători și consumatori, o concordanță relativă a acestora care se
menține într -o anumită perioadă de timp , până intervin factori pe rturbatori cu acțiune
contrarie;
– echilibrul econo mic se manifestă la nivel micro, mezo și
macroecono mic. Echilibrul macroeconomic integrează e chilibrul microeconomic
echilibrul mezoeconomic pe ansa mblul econo miei naționale și al teritoriului n ațional,
având caracter co mplex ce nu poate fi redus la o simplă însumare a echilibrelor
parțiale și individuale, deoarece, în econo mie, coexis tă și unele dezechilibre
temporare ;
– considerat doar ca o ipoteză de lucru echilibrul static s-ar caracteriza prin
manifestarea unor schimbări imperceptibile, în timp ce echilibru dinamic presupune
mișcarea structurilor economiei naționale, adică realizarea unui echilibru între
componentele structurale ale economiei;
– econo mia tinde doar către un echilibru, înțeles ca egalitate între nevoi și
resurse sau ca o stare de concordan ță între ramuri, subra muri și sectoare de activitate.
Prin complexitatea sa, econo mia nu se va găsi nicioda tă într -un echilibru absolut , iar
momentul în care atinge aceas tă stare, este deja depășit, deoarece econo mia se af lă
într-o continuă mișcare;
– echilibrul general economic este expresia generalizată a echilibrului material a
economiei naționale, a echilibrului forței de muncă și a echilibrului valori c;
– pentru obținerea conditiilor obiective de realizare a echilibrului prin care se
trece în viața economică prin stări parțiale sau totale de dezechilibru, este nevoie la
toate nivel urile( micro, mezo și macro ), de stategii adecvate de utilizare a mijloacelor
și de atingere a scopurilor, lăsând libera concurență să se manifeste total în condiții
normale de piață;
-rolul primordial al puterii publice este de asigura înviorarea activității
economice și de a proteja puterea de cumpărare a consumatorilo r, de a permite ca
maximizarea profiturilor să se realizeze în condițiile unei îmbunătățirii reale a calității
vieții consumatorilor;
– pentru a perfecționa mecanismul de funcționare a economiei, trebuie luate în

108
considerare anumite caracteristici ce defin esc realizarea e chilibrului financiar, print re
care menționăm: gradul de dezvoltare a economiei, identificarea și analiza tuturor
factorilor cu acțiune previzibilă pe o perioadă considerată, cât și a posibilităților
intervenției unor factori noi, sprijinir ea pe resursele financiare mobilizate pe plan
național;
– efectele deficitului bugetar sunt evidențiate în urma impactului acestuia
asupra deciziilor cu privire la cheltuielile publice. Astfel, o primă modalitate prin care
deficitele influențează economia, este efectul de stabilizare (eliminarea fluctuațiilor
ciclice) sau de destabilizare a economiei pe termen scurt. A doua modalitate , se referă
la potențialul lor de a afecta negativ veniturile și bunăstarea pe termen lung. Un buget
echilibrat ciclic cons tituie o modalitate accepta tă de a soluționa compromisul
dintre stabilizarea pe termen scurt și preocupările pentru echilibrarea pe termen
lung, cu condiția ca dezechilibrele determinate de creșterea cheltuielilor să se
justific e prin eficiența lor pe termen lung.
În concluzie , putem afirma că , politicile fiscal -bugetare pot conduce la
îmbunătățirea func ționării econo miei de piață, însă acțiunea puterii publice nu asigură,
în mod automat, și o func ționare eficien tă a acestora. Complexitatea macroecono mică
este atât de mare, încât chiar politicile proiectate în cond iții favorabile de către
politicieni renu miți pot avea conseci nțele cele mai neașteptate. De aceea, abordarea
științifică riguroasă a politicilor macroecono mice, elaborarea explicită a
obiectivelor și metodelor, alegerea celor mai opti me decizii financiare stau la baza
asigu rării unor efecte benefice pentru via ța și activitatea întregii societă ți.

109
CAP ITOLUL 3

POLITICA BUGETARĂ ÎN ROMÂNI A INSTRUMENT DE
ATINGERE A UNOR ȚINTE MACROECONOMICE.
Situația macroeconomică este influențată și de politica bugetară reflectată prin
cheltuielile bugetului general consolidat. Acesta este motivul pentru care trebuie
evidențiată și evolutia acestui indicator bugetar.
În domeniul cheltuielilor bugetare se constată preocuparea autorităților publice
de a concilia presiunile de majorarea ch eltuielilor bugetare cu volumul limitat de
resurse.
Cadrul macroeconomic privind politicile fiscal bugetare ce au fost derulate de
România în perioada analizată a diferit de la o etapă la alta, ținând cont atât de
obiectivele strategice urmărite de autorități respectiv, crearea unei economii de piață
funcțională care sa poată face față forțelor concurențiale care vor acționa pe Piața
Unică, când România va deveni stat membru al Uniunii Europene în anul 2007 și de a
face față provocărilor continue ca membru cu drepturi depline, precum și a declanșării
celei mai grave recesiunii care a afectat economia mondială începând cu anul 2008,
criză ce a afectat puternic și România începând cu anul 2009 , economia națională
înregistrând un declin puternic.
Prin urmare, prezentarea cadrului macroeconomic în opinia noastră, se va
efectua în strânsă corelație cu perioadele de creștere economică susținută ce
caracterizează anii 2005 -2008, prezentarea principalelor dezechilibr e ce au afectat
negativ economia națională în anii 2009 -2013 zguduit ă din temelii de criza economică
globală , ca urmare a exacerbării unor dezechilibre structurale.
Pentru restabilirea echilibrelor fundamentale au fost efectuate corecții care,
deși dureroase, au așezat economia pe o linia ascendentă asigur ând premisele
începutului de redresare , concomitent cu reluarea procesului de cre ștere economică ,
evoluții macroeconomice care au caracterizat perioada 2011 -2013.

3.1. Cadrul macroe conomic în România în perioada 2005 -2013
Așa cum s -a arătat și în capitolele anterioare cu privire la teoriile economice
legate de politica bugetară si rolul acesteia in asigurarea echilibrului macroeconomic ,
experiența modern ă a scos în evidență cinci ținte de politică economică:
– creșterea economică sustenabilă;
– ocuparea forței de muncă;
– stabilitatea prețurilor;
– limitarea deficitului bugetar;
– echilibrul balanței de plăți și limitarea deficitului de cont curent.
Cadrul macroeconomic sintetizeaz ă punctual și coerent tabloul de ansamblu al
economiei românesti pe orizontul de timp analizat și perspectivele macroeconomice
pe termen mediu , cu principalele realiz ări și constrângeri care mai actioneaz ă în
economie.
Ca econo mie deschis ă și pute rnic integrat ă în econo mia Uniunii Europene,
Rom ânia este sensibil ă la schimbarile mediului econo mic extern și indeosebi la
evolutia econo mica a principalelor țări din Uniunea Europeana, parte nere comerciale.

110
De aceea, scenariul macroecono mic ia în considerare pentru sec torul extern,
îndeosebi proiectiile Co misiei Europene , care ilustreaz ă că în perioada de referi nta
revigorarea cresterii economice în Uniunea Europeana va r eprezenta un factor
stimulator pentru econo mia romanească128.
Scenariul macroecono mic ia în conside rare îmbunătățirea funct ionarii pietelor si
a utilizarii eficiente a factorilor de productie, ca efect al implementarii reformelor
structurale.
Astfel, e voluția societății românești în toate planurile, în perioada 2005 -2008,
confirmă faptul că nu există domenii care să nu fi cunoscut schimbări fundamentale.
Realizările obținute sunt cu atât mai expresive cu cât acțiunile întreprinse pentru
îndeplinirea obiectivelor asumate s -au suprapus în primii doi ani cu cele vizând
pregătirea condițiilor pentru aderare. De altfel, cea mai autorizată evaluare a activității
autorităților din această perioadă o reprezintă recunoașterea de către Comisia
Europeană a faptului că , România a îndeplinit cerințele pentru a adera la Uniunea
Europeană.
Creșterea economică neîntreruptă, România fiind țara cu cea mai mare creștere
a produsului intern brut în Europa, măsurile întreprinse în domeniul social (mărirea
veniturilor salariale, a pensiilor, a salariului minim brut), amplificarea procesului
investițional, reflectă un trend sănătos de restabilire a echilibrelor macroeconomice,
progresele obținute în sustenabilitatea politicilor publice, creșterea credibilității
internaționale a țăr ii și stimularea atractivității mediului economic intern pentru
comunitatea de afaceri internațională.
Cadrul macroeconomic favorabil stabilității financiare în perioada 2005 –
2006, este caracterizat de intensificarea procesului de corelare a politicilor existente
și implementarea de noi politici , respectiv reforma politicii fiscale, continuarea
liberalizării contului de capital, țintirea directă a inflației, denominarea monedei
naționale , continuarea consolidării fiscale, manifestarea unor tendințe cum ar fi:
încetinirea procesului dezinflaționist, creșterea rapidă a deficitelor externe.129
România a continuat sa înregistreze o crestere economica ridicată, chiar în
conditiile în care în prima parte a anului 2005 acțiunea factorilor restrictivi s -a
intensifi cat. De asemenea, menționăm și faptul că dezechilibrele interne si externe s -au
mentinut: motorul de crestere economică a rămas consumul gospodariilor, iar
majorarea importurilor, ca sursa a acoperirii cererii, s -a accentuat, cu efecte în
adâncirea deficitului comercial si, implicit, în mentinerea la un nivel ridicat a
deficitului de cont curent.
După o cre ștere economic ă încuraj atoare în trimestrul I 2005 de 5,9% fata de
trimestrul I 2004, în trimestrul al II -lea s-a înregistrat o crestere mai slab ă, respectiv de
4,1% fata de trimestrul al II -lea 2004. Ca urmare, produsul intern brut, conform datelor
statistice, în semestrul I 20 05 a fost cu 4,9% mai mare fata de perioad a
corespunzatoare a anului precedent. Aceasta crestere s-a realizat în conditiile aprecierii
monedei nationale, impactului calamitatilor naturale care s-au manifestat virulent în

128 Guvernul României – Raport privind situatia macroeconomica pentru anul 2006 s i proiectia acesteia pe anii
2007 -2009
129 http://www.cdep.ro/proiecte/2006/700/50/2/rap.pdf – Raport privind situația macroeconomică pentru anul
2007 și proiecția acesteia pe anii 2008 -2010

111
România, liberaliz area comer țului cu textile din China și cresterii pretului petrolului
pe plan mondial.

Tabelul nr.3.1
Contribuția elementelor de utilizare la creșterea reală a PIB
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Consum final 251038,1 294867,6 344937 420917,5 404275,5 419801,2 437355,3 461936,1 488039,9
Formarea bruta de
capital fix 68526,6 88272 125645,3 164279,4 122441,9 129421,8 145193,4 154279,8 148207,6
Variatia de stoc -1240 2916,3 3213,4 -3382,5 4695,5 4476,8 4428,3 -1794,5 -4124,9
Export 95595,6 111250,3 121895,7 156629,3 153355,5 185499,7 222944,9 238470 264949,2
Import 124965,7 152655,6 179684,6 223743,7 183629 215506,2 252573,7 266141,5 268490,5
PIB 288954,6 344650,6 416006,8 514700 501139,4 523693,3 557348,2 586749,9 628581,3
Sursa :Rapoarte statistice , prelucrări proprii
Trendul î nregistrat a fost sus ținut de ritmul înalt de crestere a veniturilor
populatiei, de accesibilitatea sistemelor de finantare de tip bancar și nebancar (vânzari
de autoturisme în sistem leasing, credite de consum acordate de companii specializate
prin intermediul unor parteneriate încheiate cu marii distribuitori de electrocasnice),
precum si de extinderea retelelor de distributie a bunurilor de consum.
Remarcă m și faptul c ă, dinamica alert ă a cump ărărilor de bunuri ale populatiei
nu a antrenat expansiunea productiei industriale interne, plusul de cerere fiind în
continuare acomodat mai ales pe seama importurilor. Administratia publica a
inregistrat un consum colectiv efectiv de 4,3% în semestrul I, dina mica acestuia
reducându -se treptat în trimestrul al II-lea.
Desi consumul a reprezentat în continuare componenta cea mai dinamica a
cererii interne, se remarc ă intensificarea semnificativă a activit ății de investi ții în
trimestrul al II -lea, ce a fost sustinuta în princ ipal de activitatea de achizitie de utilaje.
Formarea bruta de capital fix a înregistrat îm perioada analizată o evol uție
crescătoare. Actiunea de r educere a impozitului pe profit a avut ca efect stimula rea
activitații de investi ții pen tru modernizarea economiei care au avut un impact major
pozitiv în perioadele ce au urmat. Diminuarea consumului gospod ăriilor și cresterea
salariului , sunt actiunii ce au creat conditiile major ării cheltuielilor pentru constructia
de locuinte. În aceste conditii, in perioada 2005 -2008 , formarea bruta de capital fix a
intregistrat o crestere abruptă de la 68.526,6 la 164.279,4 adică cu 240% mai mult.
Dinamica alertă a importurilor de bunuri si servicii , in această perioadă a fost
de 179.04 %, în timp ce a exporturilor de bunuri si servicii a înregistrat o crestere de
163,84 %, și prin urmare, în aceste conditii, contributia exportului net la cresterea
reala a produsului intern brut a fost negativă.
O contribuție semnificativă a înregistrat -o cererea internă care a avut o
evolutie cresc ătoare cu 10,6% față de semestrul I 2004. Se remarc ă și creșterea
puternică a consumului final. Astfel, c onsumul individual efectiv al gospodăriilor a
crescut cu 11, 7%, creștere determinată, în special, de majorarea volumului
cumpărărilor de mărfuri (20,8%) și a serviciilor pentru populație (13,1%). Evoluția a
fost susținută de ritmul înalt de creștere a veniturilor populației, accesibilitatea
sistemelor de finanțare de tip bancar și nebancar (vânzări de autoturisme în sistem

112
leasing, credite de consum acordate de companii specializate prin intermediul unor
parteneriate încheiate cu marii distribuitori de electrocasnice), precum și de extinderea
rețelelor de distribuți e a bunurilor de consum.
De remarcat este și faptul că , dinamica alertă a cumpărărilor de bunuri ale
populației nu a antrenat expansiunea producției industriale interne, plusul de cerere
fiind în continuare acoperit printr -o rata a importurilor in crestere. Consumul
colectiv efectiv al administrației publice a crescut cu 4,3% în semestrul I, dinamica
acestuia fiind mai redusă în trimestrul al II -lea.
Deși consumul a reprezentat în continuare componenta cea mai dinamică a
cererii interne, iese in evi dență si faptul că intensificarea semnificativă a activității de
investiții în trimestrul al II -lea, a fost susținută în principal de achizițiile de utilaje.
Formarea brută de capital fix inregistrat o creșetere în trimestrul al II -lea cu
9% față de trime strul al II -lea 2004, după ce, în trimestrul I a înregistrat o creștere mai
slabă decât se așteptase (5,2% față de trimestrul I 2004). Operatiunea de r educere a
impozitului pe profit a avut ca efect stimula rea realizar ii de investiții pentru
modernizarea economiei care vor avea efect în perioada următoare. Diminuarea
consumului gospodăriilor și creșterea salariului au creat condițiile majorării
cheltuielilor pentru construcția de locuințe. În aceste condiții, pe semestrul I 2005,
formarea brută de capital fix s-a majorat cu 7,6% față de semestrul I 2004.
Creșterea importurilor de bunuri și servicii a fost de 17,1%, iar cea a
exporturilor de bunuri și servicii de 5,9%. În aceste condiții, contribuția exportului
net la creșterea reală a produsului intern brut a fost negativă , respectiv de 6,7
procente
Având in vedere evolutiile macroeconomice inregistrate in anul 2005
prioritatea p rincipal ă a mix-ului de politici economice a constitui t-o realizarea și
mentinerea echilibrelor fundamentale macroeconomic e, fapt ce a impu s o atitudine
în general prudentă.
Reforma rea politicii fiscale începută în anul 2005 , continuarea liberalizării
contului de capital, țintirea directă a inflației, denominarea monedei naționale, dar și
tendințele care s -au manifestat în evo luția cadrului macroecononic , precum și
exigențele și cerințele procesului de aderare, au imprimat politicii fiscal – bugetare a
anului 2006 următoarele coordonate:130
 consolidarea veniturilor bugetare pentru a face față angajamentelor de
cheltuieli cu care România se va confrunta în mod inevitabil în următorii ani;
 stimularea creșterii durabile și asigurarea capacității de absorbție a
instrumentelor structurale (fonduri structurale și de coeziune);
 scăderea ratelor de contribuții la asigurările sociale în scopul eliminării
dezavantajului de competitivitate fiscală, al reducerii economiei subterane;
 consolidarea administrației fiscale în vederea îmbunătățirii colectării
obligațiilor bugetare;
 creșterea transparenței și eficienței utilizării fondurilor public e, precum
și a prioritizării politicilor publice formulate de ordonatorii principali de credite;

130 Guvernul României – Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia pe
anii 2008 -2010, p.22

113
 îmbunătățirea stabilității politicii de cheltuieli, eficienței alocărilor
bugetare.
Față de estimarea inițială, veniturile bugetului general consolidat au crescut
ca pondere în produsul intern brut în urma rectificărilor bugetare cu 1,3 puncte
procentuale. Creșterile se situează la taxa pe valoarea adăugată cu 0,5 puncte
procentuale, impozitul pe profit, impozitul pe venit și salarii, accize, cu câte 0,2 puncte
procentuale.
Cheltuielile bugetului general consolidat au crescut semnificativ ca pondere
în produsul intern brut cu 3,3 puncte procentuale față de estimarea inițială.
În cadrul structurii cheltuielilor bugetare, creșteri semnificative au fost
înregis trate la cheltuielile de capital cu 0,9 puncte procentuale, bunuri și servicii cu 0,5
puncte procentuale, transferuri între unități ale administrației publice cu 0,6 puncte
procentuale, asistența socială cu 0,3 puncte procentuale. Pe acțiuni, sectoarele c are au
primit fonduri suplimentare în urma rectificărilor bugetare au fost: învățământul și
transporturile (creștere cu câte 0,8 puncte procentuale), sănătatea (creștere cu 0,3
puncte procentuale), asigurări și asistența socială (creștere cu 0,3 puncte pro centuale).
De asemenea, a fost suplimentat fondul de rezervă bugetară la dispoziția
Guvernului în vederea acoperirii unor cheltuieli urgente și neprevăzute, inclusiv pentru
suplimentarea fondului de intervenție la dispoziția Guvernului în vederea înlăturăr ii
efectelor inundațiilor din primăvara acestui an.
Majorarea deficitului bugetar de la 0,5% din produsul intern brut la 2,5% din
produsul intern brut s-a justificat prin necesitatea demarării unor proiecte în
infrastructură în domeniile prioritare: transporturi și mediu, a unor proiecte de
investiții în domeniul învățământului și sănătății, pregătirii proiectelor publice
finanțabil e din fonduri structurale aferente perioad ei 2007 -2013, dar și pentru a evita
eventualele probleme în accesarea acestor a în anul 2007.
Elaborarea politicii fiscal – bugetare pe anul 2007 , a fost subordonată nevoii
de coordonare a politicilor monetare cu cea bugetară pentru a nu aduce în prim plan
obiective conflictuale, vizând consonanța între continuarea procesului dezinflaționist și
nivelul deficitului bugetar este definită de următoarele coordonate:
– stabilirea unui deficit bugetar de 2,8% din produsul intern brut, pentru a
susține dezinflația și deficitul de cont curent în limite rezo nabile;
– restructurarea cheltuielilor publice prin prioritizarea programelor bugetare
pentru o corelare mai bună a celor 3 elemente fundamentale ale procesului bugetar,
respectiv politicile sectoriale, programele/acțiunile cu obiectivele măsurabile și
resursele bugetare;
– crearea condițiilor pentru absorbția și funcționarea instrumentelor
structurale, care reprezintă o resursă importantă de care va beneficia România pentru
a atinge obiectivul de creștere durabilă.
Proiectul de buget pe anul 2007 a combin a într-un tot unitar elementele
politicilor naționale sectoriale, ale politicilor de dezvoltare regională cu liniile
directoare strategice europene și cerințele pentru accesarea fondurilor europene.
Politici cum sunt capitalul uman, transporturile, m ediul, agricultura, dezvoltarea
regională beneficiază și î n prezent, de sume semnificative din fondurile postaderare
pentru consolidarea unei economii producătoare de valoare adăugată mare și care
au fost configurate într -o strânsă corelare cu Planul Național de Dezvoltare –

114
principalul instrument de planificare multianuală , Cadrul de Referință Strategic
Național , Programul National de Reformă .
Politica bugetară propusă pentru a fi derulată pentru anul 2007 este considerată
a fi o politică prudentă, corelată cu celelalte politici propuse pentru anul 2007, care
are în vedere un deficit bugetar de 2,8 % din produsul intern brut în scopul de a servi
la realizarea următoarelor cerințe :
 continuarea procesului de dezinflație;
 limitarea adâncirii deficitului de cont curent;
 finanțarea unor proiecte pentru infrastructură în domeniile prioritare:
transporturi și mediu, a unor proiecte de investiții în domeniul învățământului și
sănătății;
 asigurarea plății contribuției României la bugetul Uniunii Europene.
În sinteză principalele obiective ale politicii bugetare pe anul 2007 pot fi
definite astfel :
– direcționarea resurselor bugetare către anumite politici publice cum ar fi:
capitalul uman , coeziunea economică și socială, dezvoltarea regională, politica de
asigurări sociale, dezvoltarea cercetării –inovării – obiectiv esențial al Strategiei
Lisabona , transporturi, mediu;
– asigurarea cu prioritate a sumelor destinate cofinanțării proiectelor finanțate din
fonduri europene și a contribuției României la bugetul comunitar, care pentru anul
2007 reprezintă circ a 1,6% din produsul intern brut;
– consolidarea cadrului de cheltuieli pe termen mediu, – un instrument de
programare bugetară, care va anticipa în profunzime presiunile viitoare ale bugetului.
Cons olidarea formulării bugetului pe bază de programe , proces susținut de
Legea finanțelor publice nr. 500/2002, care orientează întreaga gestiune financiară pe
criteriul performanței. Bugetul pe bază de programe generează și se sprijină pe
priorități multianuale, fapt care amplifică gradul de predictibilitate al politicilor
bugetare și a mediului de afaceri și care va contribui la atenuarea pierderilor de
eficiență.
Politica fiscală ca si component ă a mix -ului de politicii macroeconomice va
constitui punctul de sprijin în vederea consolidării mediului de afceri și de
consolidare a procesul ui dezinflaționist , si cuprinde următoarele obiective131:
– cu privire la impozitul pe profit se are î n vedere extinderea bazei de
impozitare, simplificarea sistemului de impunere și preluarea reglementărilor
comunitare ca model de bune practice fiscal;
– cu privire la impozitul pe venitul microintreprinderilor au fost modificate
cotele de impozitare astfel: 2% pentru anul 2007, 2,5% pentru anul 2008 și 3% pen tru
anul 2009, iar contribuabilii care depășesc 100.000 euro în cursul anului plătesc
pentru acel an impozit pe profit;
-în domeniul impozitului pe venit , eforturile au fost îndreptate în următoarele
directii, respectiv : uniformizarea cotei de impunere pentru categoriile de venit la cota
de 16%; modificarea procedurii de calcul și administrare a impozitului pe câștigurile

131 Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia pe anii 2008 -2010 , p.52 -53

115
din tranzacții cu valori mobiliare ; renunțarea la facilitatea de neimpozitare a
câștigurilor din transferul proprietăților imobiliare dobândite prin moștenire și schimb ;
– politica fiscală în domeniul taxei pe valoarea adăugată este decisă la nivel
comunitar. Prin urmare, România se a conforma acestei reguli, iar măsurile adoptate
în domeniul taxei pe valoarea adăugată vor viza actualizarea legislației naționale cu
cea comunitară.

Tabelul nr.3. 2

Estimarea pri ncipalelor categorii de venituri component e ale bugetului general
consolidat în perioada 2006 -2007

Sursa: Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia pe anii 2008 -2010

Față de estimarile efectuate, în execuție în perioada 1 ianuarie – 31 august
2007, veniturile bugetului general consolidat reprezentau 20,7% din produsul intern
brut, cu 0,8 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent
(tabelul nr.3. 3 și figura nr.3.1) având următoarele caracteristici de evoluție:
– o dinamica nominală mai accentuată se constată la veniturile bugetare aplicate
câștigurilor din muncă și capital, care s-au majorat în cazul impozitului pe profit cu
35,0% față de încasările perioadei corespunzătoare din anul 2006 și cu 48,5% la
impozitul pe venit ;
Dacă pe primele trei luni ale anului încasările din taxa pe valoarea adăugată
au reprezentat numai 78,3% față de aceeași perioadă a anului precedent,
reintroducerea, pentru o perioadă determinată, a sistemului de plată la vamă a taxei pe
valoarea adăugată aferentă importurilor din statele non Uniunii Europene începând cu

116
15 aprilie 2007, a determinat o redresare a încasărilor acestei categorii de venituri,
astfel că pe primele opt luni ale acestui an încasările au fost cu 7,3% mai mari față de
aceeași peri oadă a anului precedent;
– un trend ascendent prezintă încasările pe primele opt luni la contribu țiile de
asigurări , de 17,8% în termeni nominali și de 0,2 puncte procentuale ca pondere în
produsul intern brut, în condi țiile în care în anul 2007 cotele de contribuții au fost
diminuate cu două puncte procentuale la angajatori .
Tabelul nr.3. 3
Evoluția veniturilor bugetului general consolidate în anii 2006 -2007

Sursa: Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 200 8 și proiecția acesteia pe anii 200 9-2011
Grafic si nteza principalilor indicatori macroeconomici b ugetari privind evoluț ia
veniturilor bugetului general consolidat se prezi ntă astfel:

117

Figura nr.3.1. Evoluția principalelor venituri ale bugetului general consolidat în PIB în peruioada 1
ianuarie -31 august 2007
Sursa: Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 200 8 și proiecția acesteia pe anii 200 9-2011

Principalele proiecții, e voluții și caracteristici structurale ale veniturilor și
cheltuielilor bugetului general consolidat precum și acțiunile finanțate în principal
prin proiectul de buget132 sunt redate sugestiv în figurile nr.3. 2, nr.3.3 și tabelul nr.3.3.

Figura nr.3. 2 Evoluția și proiectia principalelor categorii de cheltuieli din bugetul consolidate in perioada
2006 -2007
Sursa: Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia pe anii 2008 -2010

132 http://www.cdep.ro/proiecte/2006/700/50/2/rap.pdf – Raportul privind situația macroeconomică pentru anul
2007 și proiecția acesteia pe anii 2008 -2010

118

Figura nr.3. 3 Structura principalelor categorii de cheltuieli din bugetul consolidat în anul 2006
Sursa: Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia pe anii 2008 -2010

Tabelul nr.3. 4

Evoluția și principalele caracteristici structurale ale cheltuielilor bugetului
general consolidat în perioada 2006 -2007

Sursa: Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia pe anii 2008 -2010
Dintre modificări le în structura cheltuielilor bugetului general consolidat ce au
fost estimate pentru anul 2007 se pot aminti în principal următoarele :
– Subvențiile dețin 1,3% din produsul intern brut remarcându -se tendința
descrescătoare a acestora, ceea ce relevă retragerea treptată a statului din economie,
întări rea mecanismelor de piață;

119
– Transferurile, continuă să dețină ponderea cea mai mare în produsul intern
brut (15,4% din produsul intern brut), cu 0,5 puncte procentuale în creștere, pe sold,
față de anul 2006, ca urmare, în principal, a asigurării contribuției României la bugetul
Uniunii Europene;
– creșterea ponderii cheltuielilor de personal în produsul intern brut la 6,3% de
la 5,8% în 2006, determinată, în principal, de creșterea numărului de personal ca
urmare a desfiintării serviciului militar obligatoriu și securizării frontierelor;
-menținerea, ca pondere în produsul intern brut, la un nivel apropiat de
anul 2006 a dobânzilor , tendință ce permite consolidarea limitelor de manevră în
cadrul politicii bugetare pentru direcționarea resurselor bu getare către domeniile
esențiale ale economiei, ceea ce evidențiază că aceasta se înscrie pe o linie de evoluție
stabilă pentru a intra în plutonul dinamic al Europei;
– Creșterea relevantă a cheltuielilor de capital de la 3,9% din produsul intern
brut la 6,7% din produsul intern brut, ceea ce reflectă o îmbunătățire considerabilă a
politicii de cheltuieli prin direcționarea fondurilor publice pentru susținerea creșterii
economice și care reprezintă cea mai substanțială creștere a ponderii cheltuielilor de
capital din ultimii ani , având în vedere că așa cum s -a menționat în prima parte a
acestui capitol, tiparul de creștere economică s -a modificat în favoarea acumulării, cu
impact pe termen lung asupra dezvoltării durabile a societății românești ;
O analiza a tentă a evolutiei structurii cheltuielilor arata că s-a înregistrat o
creștere a transferurilor cu 37,5% în termeni nominali și cu 1,6 puncte procentuale
ca pondere în produsul intern brut pe primele opt luni ale anului 2007 față de aceeași
perioadă a anului precedent, unul din factori reprezentându -l plata contribuției țării
noast re ca m embru al Uniunii Europene.
Tabelul nr.3. 5
Evoluția cheltuielilor bugetului general consolidat în anii 2006 -2007

Sursa: Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2008 și proiecția acesteia pe anii 2009 -2011
Evolu ția executiei cheltuielilor se prezinta grafic după cum urmează:

120

Figura nr. 3.4 Evolutia principalelor cheltuieli ale bugetului general consolidat 01 ianuarie -31
august 2007
Sursa: Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2008 și proiecția acesteia pe anii 2009 -2011
Gradul de îndatorare publică a României, a înregistrat în ultimii ani, o evolutie
descendent ă , pe fondul creșterii economice susținute, astfel că la sfârșitul anului 2006
și al semestrului I 2007 gradul de îndatorare publică se situ a la un nivel sub 20% din
produsul intern brut, net inferior plafonului de 60% stabilit prin Tratatul de la
Maastricht. La 30 iunie 2007 datoria publică reprezenta 16,5% d in produsul intern brut
comparativ cu 18,5% la sfârșitul anului 2006 din care ponderea datoriei publice
guvernamentale a fost 15,6%, iar ponderea datoriei publice locale de 0,9% din
produsul intern brut.
Avântul înregistrat în 2006, mai ales în partea a do ua a anului, de lucrările de
construcții noi și de unele ramuri industriale cu potențial semnificativ de dezvoltare,
unele impulsionate chiar de activitatea de construcții, a continuat și în prima parte a
anului 2007.
O caracteristică importantă a creșterii economice din semestrul I , a reprez entat
creșterea semnificativă a contribuției formării brute de capital fix în raport cu cea din
2006 concomitent cu majorarea contribuției negative a exportului net .
Din punct de vedere calitati v putem aprecia că sustenabilitatea creșterii
economice a înregistrat o îmbunătăți re, în condițiile în care structura factorilor de
creștere a continuat să se amelioreze. Dinamica crescuta a formării brute de capital fix
a fost net superioară dinamicii co nsumului final, aceasta din urmă înregistrând un ușor
regres față de cea înregistrată în semestrul I din anul 2006. Totodată, contribuția
negativă a exportului net s -a majorat la 8,2 procente față de 5,5 procente în semestrul I
2006.
După recordurile înr egistrate în 2005 și 2006, investițiile efectuate in anul
2007 au continuat să crească într-un ritm ridicat , fapt cea ce a determinat un aport
substanțial la creșterea reală a produsului intern brut. Formarea brută de capital fix
în anul 2007 s-a majorat cu 18,6% (13,3% în semestrul I 2006), contribuția la
creșterea economică fiind de 3,7 procente (2,6 procente în semestrul I 2006).

121
Investițiile au fost orientate, în principal, spre lucrările de construcții noi care au
reprezentat 50,3% din volumul de investiții realizate.
Consumul individual efectiv al gospodăriilor s-a majorat cu 11%, o mare
parte din sursele de consum provenind din import. Este, totuși, de semnalat ca
îmbucurător pentru evoluția viitoare, faptul că în cadrul consumului populației
cumpă rările de bunuri au înregistrat ritmuri sub cele din semestrul I 2006 (16,9% față
de 21,6%), iar consumul de servicii s -a majorat cu 3,2% comparativ cu scăderea cu
1,5% din semestrul I 2006.
Consumul colectiv efectiv al administrației publice s-a majorat cu 9,8% în
semestrul I 2007 față de aceeași perioadă a anului 2006, îndeosebi datorită cheltuielilor
legate de amplificarea procesului de construcție instituțională și de îmbunătățire a
performanței administrației publice.
Exportul net și-a majorat contrib uția negativă la creșterea P.I.B. până la 8,2
procente ca urmare a unor exporturi de bunuri și servicii care au avut o creștere reală
de 7,5% și a unor importuri de bunuri și servicii care au înregistrat o creștere
puternică, respectiv de 22,2%.
Politicile economice și acțiunile întreprinse de autorități în anul 2008 au fost
subsumate contextului îndeplinirii obiectivelor asumate în procesul de integrare
europeană , al asigurării convergenței nominale și reale cu statele membre ale Uniunii
Europene. Proiecția principalilor indicatori macroeconomici a reflecta t o continuare a
evoluție i performant e și stabil e care să permită consolidarea echilibrelor
macroeconomice deja existente, menținerea sub control a deficitului bugetar și
continuarea procesului d e dezinflație.
Cadrul macroeconomic intern și extern în care s-a manifestat economia
românească în anul 2008 , a fost estimat a înregistra următoarele evoluții:133
– menținerea perspectivelor favorabile în privința creșterii economice , care s –
au dovedit robuste, sustenabile și de lungă durată, care au fost susținute de reforme
structurale și de inițializarea unei convergențe sectoriale de tip european;
– cadrul macroeconomic internațional a fost favorabil stabilității financiare din
România, fiind estimate a se înregistra următoarele evoluții: creșterea economică este
estimată pentru întreaga uniune la 2,7%, iar pentru zona euro la 2,5%.
Japonia și China, vor continua să obțină rezultate favorabile, în timp ce
economiile emergen te își vor menține trendul robust.
– finanțele publice în Uniunea Europeană, care au beneficiat din 2006 de o
”cotitură ” economică semnificativă , precum și de o redresare privind elasticitatea
fiscală, reflectată în special în vivacitatea fiscală a companiilor , vor înregistra și în
viitor o îmbunătățire a sustenabilit ății lor, estimările făcute pentru anul 2008 un deficit
al zonei euro de 0,8%, iar pentru întreaga uniune de 1% din P.I.B;
– se vor supraveghea cu atenție unele variabile macroeconom ice pentru a se
evita eventuale derapaje cum ar fi : nivelul deficitului de cont curent (estimat la
13,3% în 2008), ce reprezintă o provocare majoră, deși sustenabilitatea sa va fi
asigurată în continuare de către investițiile directe și transferurile de c apital ; nivelul
inflației și creșterea salariilor peste sporul de productivitate .
Politic a fiscal -bugetară ce a fost promovată de Guvern în anul 2008, ca de

133 Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2008 și proiecția acesteia pe anii 2009 -2011

122
altfel pe întreaga perioa dă 200 5-2008, a fost proiecta tă în strânsă corelație cu
politicile macroecono mice întreprinse în acest orizont de timp și a continuat să
sprijine obiectivul de consolidare a stabilității macroecono mice, ca sursă de
dezvoltare econo mică durabi lă.
Prin c onstrucția b ugetului pe anul 2008 s-a încercat urmărirea următoarele
coordonate în fundamentare:
stabilitate fiscală caracterizată de menținerea impozitelor fundamentale,
neintroducerea unor impozite noi și fără creșterea celor existente, diminuarea
obligațiilor față de buget prin reducerea c ontribuțiilor de asigurări sociale pe parcursul
anului cu 6 puncte procentuale cumulat (angajat și angajator);
respectarea condiționalităților Tratatului de la Maastricht , în special
cea cu privire la nivelul deficitul bugetului general consolidat ce ar fi trebuit să se
situeze sub pragul de 3% din produsul intern brut;
direcționarea atentă a fondurilor bugetare către acele politici sectoriale
considerate prioritare și care să urmărească creșterea eficienței banului public:
educație, sănătate, asigurări so ciale, transporturi, infrastructură, dezvoltare regională,
agricultură, cercetare –inovare, apărare;
consolidarea condițiilor pentru absorbția și funcționarea
instrumentelor structurale , resursă de care va beneficia România din partea Uniunii
Europene pentr u a atinge obiectivul de creștere durabilă;
dezvoltarea conceptului de planificare strategică , ce care a permi s
consolidarea conexiunii dintre planificarea politicilor public e și elaborarea
bugetului în paralel cu creșterea eficienței și eficacit ății în cheltuirea fondurilor
publice. Rezultatul așteptat al etapei de planificare strategică a fost dezvoltarea și
consolidarea conceptului de abord are bugetar ă pe bază de programe.
Evolu țiile economice ulterioare din a doua parte a anului 2 008 cat si
manifestarea cât mai virulenta a crizei globale declanșate in SUA, au indreptat
econo mia globa lă într-un punct critic, prinsă între o scădere acută a cererii în
multe dint re economiile avansate și o inflație în creștere prezentă pretutindeni, cu
precădere în econo miile e mergente și în cele în curs de dezvoltare.
Astfel, la un an de la declanșarea crizei pe pi ețele financia re, echilibrul
sistemului financiar i nternațional a contin uat să fie fragil. Mai mult decât atât,
prețurile bunurilor de bază, în special prețurile la energie și alimente, au
înregistrat o creștere începând cu ultimul trimestru al anului 2007, generând inflație și
reducând flexibilit atea politicilor monetare.
În prima jumătate a anului 2008, în cea mai mare parte a lumii, creșterea
produsului intern brut a înregistrat ritmuri de creștere din ce in ce mai slabe.
Începând cu a doua ju mătate a anului 2008 acea stă ten dință a fost mai pronunțată.
Proie cția mondială, stabilită pe baza datelor disponibile de la mijlocul l ui august
2008, a prevăzut o creștere economică mondială de 3% în 2008, în scădere f ață de
creșterea de 3,8% realiza tă în 2007.
Pentru zona euro se esti mează o creștere a PIB-ului de doar 1,3% în 2008, în
cond ițiile unei crește ri limitate a consumului privat legată cu o slabă angajare și o
majorare redu să a venitului disponibil real a familiilor.Prognoza economică a luat în
calcul că situația economică se va înrăutăți în anul 2009, când creșterea economică va
fi de sub 1%.

123
Tabelul nr.3. 6
Estimarea c reșterii PIB-ului în 2008
Prognoza de pri măvară Aprilie Prognoza interi mară Sept.
2008 2008
Germania 1,8 1,8
Spania 2,2 1,4
Franța 1,6 1,0
Italia 0,5 0,1
Olanda 2,6 2,2
Zona euro 1,7 1,3
Polonia 5,3 5,4
Marea Britanie 1,7 1,1
UE 27 2,0 1,4
Sursa: DG ECFIN, C omisia Europea nă
Turbulențele de pe piețele financiare internaționale, declanșate încă din toamna
anului 2007 de criza financiară apărută pe piața americană a creditului ipotecar cu grad
de risc ridicat s -au transformat ulterior în criză financiară globală, afectând sever
creșterea economică mondială.
O serie de state membre ale UE s -au confruntat cu crize financiare și/sau
economice severe ca urmare a efectelor în spirală ale evoluți ilor de pe piețele
financiare globale și a încetinirii și/sau a recesiunii economice. Astfel, acestea au
solicitat asistență financiară externă, încheind programe economice comune cu
FMI/UE/BM .
Criza economico -financiară a atras atenția atât la nivel europ ean cât și în plan
național asupra necesității de a spori calitatea finanțelor publice, având în vedere
faptul că finanțele publice reprezintă un vector menit să asigure redresarea economică
și relansarea creșterii. Un factor esențial pentru asigurarea un ei eficiențe sporite a
politicilor fiscal -bugetare e ste reprezentat de creșterea continuă a calității finanțelor
publice.
Criză economică ce s -a propagat în toate economiile naționale ca un adevărat
efect de domino, s -a produs din cauza interdependențelor economice care nu se
rezumă doar la un singur sector de activitate sau cel mult la o economie națională, ci la
nivelul întregii economii mondiale.134
În noul context economic și macroeconomic dominat de turbulente pe toate
piețele naționa le și internaționale, când țările lumii înregistrează un important declin
economic într -un mediu fragil, este necesar s ă formul ăm urm ătoarea întrebare: „ Care
sunt cele mai adecvate politici ce trebuie aplicate ?”. Aceasta este o întrebare

134 Cosmin Dricu, 2011 " The fiscal policy – an anchor in achieving macroeconomic stability in Romania
during the economic crisis ," Annals of University of Craiova – Economic Sciences Series, University of
Craiova, Faculty of Economics and Business Administration , University of Craiova, Faculty of Economics and
Business Administration, vol. 1(39), pages 61 -68.

124
pertinentă observând condi țiile actuale care sunt rezultatul politicilor promovate în
trecut atât la nivel na țional, cât și interna țional.
În România, una din țintele asumate de politica bugetară în perioada actuală
este reconcilierea obiectivului privind îndeplinirea criteriului nominal de convergență
bugetară într -un mod sustenabil, cu măsuri necesare limitării efectelor crizei
economice și financiare globale asupra economiei românești.
Politica bugetară în România poate constitui o ancora în realizarea stabilității
macroeconomice care va permite reducerea deficitului bugetar, incetinirea tensiunilor
provenite din îmbătrânirea populației și va putea garanta o creștere sănătoasă pe
termen lung.
O analiză critică a procesului bugetar din România a scos în evidență că,
politica economică și bugetară aplicată în ultimii ani a condus la mari dezechilibre
interne și externe care s -au impus a fi corectate in perioada următoare.
Astfel, investițiile străine directe si intrările de capital au contribuit la finanțarea
consu mului și a cheltuielilor investiționale, ceea ce a condus la deficite de cont curent
anuale de peste 10% din PIB. Politica fiscală prociclică a exacerbat dezechilibrele
macroeconomice, deficitul bugetar crescând de la 1% din PIB în 2005 la peste 5%135 în
2008, d ezechilibrele fiscale din ultimii ani fiind generate de cheltuielile publice
excesive.
Cheltuielile guvernamentale s -au dublat în termeni nominali între 2005 și 2008,
crescând de la 32% din PIB la 37%.
Cheltuielile de personal si cheltuielile cu pensi ile constituie o parte majoră a
cheltuielilor. Cheltuielile cu salariile s -au dublat in termeni nominali în perioada 2005 –
2008, reprezentând 9,1% din PIB in anul 2008.
Salariul mediu în sectorul public din România a fost cu 80% mai mare decât
PIB-ul pe cap de locuitor, din acest punct de vedere România fiind depășita numai de
câteva țări, precum Grecia. Deoarece pensiile sunt legate de salarii, cheltuielile cu
pensiile s -au dublat și ele, ajungând la 6,6% din PIB în 2008.
Numeroasele rectificări bugetare p e parcursul unui an au facilitat majorarea și
realocarea cheltuielilor. In perioada 2007 -2008, execuția bugetului a depășit bugetul
inițial în fiecare an. În 2007 -2008, au existat 5 rectificări bugetare în fiecare an, prin
care s -au majorat și realocat che ltuielile. Alte transferuri (incluzând și proiectele
finanțate de UE) și cheltuielile de capital au avut o evoluție slabă comparativ cu
bugetul, dar subvențiile și cheltuielile de personal s -au majorat substanțial.
Supraestimarea veniturilor bugetare a con stituit un factor recurent de încurajare
a majorărilor de cheltuieli in cursul rectificărilor bugetare și chiar și în bugetul inițial.
Veniturile totale realizate în anul 2008 au reprezentat 32% din PIB136 (164,5
miliarde lei, echivalentul a 44,7 mld.euro), în comparație cu veniturile programate prin
buget în sumă de 191 miliarde lei (51,9 miliarde euro), respectiv 37,2% din PIB.
Veniturile realizate în anul 2008 au fost mai mici cu 5,2 % din PIB față de
nivelul programat, echivalentul a 7,2 miliarde euro.137

135http://www.gov.ro/capitolul -1-contextul -macroeconomic -intern -si international__l1a103769.html
136Includ instituțiile autofinanțate, conform metodologiei europene. Fără aceste instituții, veniturile realizat e în
anul 2008 sunt de 30.9% din PIB
137http://www.zf.ro/zf -24/opinie -de-andreea -vass-explicatii -cu-privire -la-procedura -de-deficit -excesiv -impotriva –
romaniei -4295634/

125
Pentru acoperirea deficitului bugetar, țara noastră s -a împrumutat atât pe piața
externă, prin semnarea unui acord stand – by cu Fondul Monetar International, dar și
cu alte instituții financiare interna ționale cât și pe piața internă, prin emiterea unor
certificate de trezorerie, obligațiuni de stat sau eurobonduri. Astfel, la finalul lunii
februarie 2010, datoria publică a României se situa la 155.027 mld lei, reprezentând
aproximativ 29% din PIB. Din t otalul datoriei publice, cea mai mare parte a fost
contractată prin: împrumuturi de stat (39,77% PIB), certificate de trezorerie (18,05%
PIB), obligațiuni de stat (17,19% PIB), eurobonduri (6,11% PIB), leasing financiar
(0,06% PIB), iar diferența (18,81% P IB) a fost contractată din disponibilitățile
Trezoreriei138.
Derapaje s -au înregistrat și în politica pensiilor, unde prin corelarea de facto a
evoluțiilor pensiilor din sistemul public cu nivelul anual al salariului mediu pe
economie, s -a generat un deficit bugetar structural (pe termen lung) de aproape 2% din
PIB, și aceasta fără a se lua în calcul evoluția prognozat negativă a indicatorilor
demografici.
Prociclicitatea politicilor fiscală și a veniturilor – deficitul bugetar s -a adâncit de
la aproximativ 1 % din PIB în 2005 la 4,9% din PIB în 2008, iar politica veniturilor a
alimentat creșterea substanțială a salariilor din sectorul public, acestea ajungând să se
situeze peste nivelul salariilor din sectorul privat. De altfel, pe fondul atât al creșterii
salariilor individuale, cât și al majorării numărului de angajați din sectorul public,
ponderea cheltuielilor cu salariile sectorului public în PIB a crescut de la aproximativ
6% în 2004, la 9% la sfârșitul anului 2008 (ceea ce înseamnă că respectivele cheltu ieli
au crescut mai repede decât PIB), generându -se astfel un deficit suplimentar de peste
3% din PIB.
Realizarea sustenabilă a unor deficite bugetare mai mici , așezarea pe o
traiectorie sănătoasă a finanțelor publice presupune modificarea considerabilă a
procesului bugetar, precum și reforme ale politicilor de venituri și cheltuieli.
Sustenabilitatea politicilor fiscale și bugetare constituie o problematică intens
dezbătută în literatura de specialitate și la nivelul procesului decizional public.
Argumentele care vin să susțină această afirmație sunt numeroase.
Se consideră că asigurarea unei dezvoltări sustenabile presupune, concomitent,
dezvoltare economică, socială și protecția mediului înconjurător, iar politicile fiscale și
bugetare, datorită caracterului lor redistributiv, influențează dezvoltarea sustenabilă
prin efectele manifestate asupra creșterii economice sau a investițiilor în capitalul
uman139 .
Politicile fiscal -bugetare ce au fost propuse de Scoala de la Chicago și, cu
precădere, de pr ofesorul Milton Friedman se bazau pe reducerea fiscalității
concomitent cu reducerea cheltuielilor publice având ca scop promovarea liberei
inițiative și redimensionarea rolului statului în economie, au fost aplicate cu succes
într-o serie de țări dezvolt ate la începutul anilor ‟80 sau în alte țări cu economii mai
puțin dezvoltate în anii ‟90.

138http://www.301.ro/blog/legea -responsabilitatii -fiscal -bugetare -un-pas-catre -asigurarea -stabilitatii –
macroeconomice
139 Gupta, S., Keen, M., Clements, D., Fletcher, K., de Mello, L., Mani, M., „Fiscal Dimensions of Sustainable
Development”, Pamphlet Series, No. 54, 2002, Fiscal Affairs Department, International Monetary Fund

126
Politica fiscal -bugetară a României trebuie să se bazeze140 pe respectarea
principiului transparenței, a principiului responsabilității, a principiului eficienței și să
asigure stabilitatea poziției fiscale a țării. În același timp, politica fiscal -bugetară
trebuie să asigure echitatea socială, respectiv maximizarea eficienței sociale a
resurselor bugetare utilizate.
Pe fondul menținerii tendinței de reducere a cererii interne, declinul economic
înregistrat în anul 2009 a continuat și în anul 2010 când PIB -ul s-a diminuat cu 1,3%,
ceea ce a reprezent at o evoluție mai bună decât se anticipase prin prognoza de toamnă a
Comisiei Naționale de Prognoză , iar rata anuală a i nflației a ajuns la 7,96%, situându –
se cu 3,22 puncte procentuale peste nivelul atins la sfârșitul anului 2009 .141
Răspunsul României la efectele crizei economice și recesiunii economiei s -a
concretizat în adoptarea, în anul 2010, a unui buget consolidat, având ca principal ă
coordonat ă limitarea creșterii deficitului intern, dar și a celui extern. Totodat ă,
guvernul și-a concentrat eforturile pe identificarea unor solu ții pe termen scurt, menite
să diminueze dezechilibrele macroeconomice142.
În acest scop, m ăsurile principale din domeniul politicii fiscal -bugetare au vizat
reducerea deficitului c ătre nivelul stabilit de Pactul de Stabilitate și Cre ștere și
orientarea resurselor c ătre investi ții care sus țin cre șterea economic ă. Programul
economic cuprinz ător convenit cu Fondul Monetar Interna țional, Comunitatea
European ă și alte institu ții financiare interna ționale (Banca Mondial ă, Banca
European ă pentru Reconstruc ție și Dezvoltare) define ște, într -o foaie de parcurs, un set
de obiective -cheie de consolidare și reformare a administra ției fiscale, de supraveghere
a sectorului financiar și de reformare structural ă (piața muncii, educa ție, infrastructura
de mediu). În conformitate cu Programul de Guvernare , Programul de Convergen ță,
Strategia Fiscal Bugetar ă și ținând cont de obiectivele UE prev ăzute în Strategia
Europa 2020 , strategia economic ă pe termen mediu a României vizeaz ă următoarele
obiective:
a. reluarea procesului de cre ștere economic ă și crearea de noi locuri de munc ă;
b. ajustarea deficitului public și a deficitului de cont curent pân ă la valori la care
să facă posibil ă finan țarea lor și continuarea procesului de dezinfla ție;
c. protejarea categoriilor de popula ție cele mai afectate de criza economic ă;
d. îmbun ătățirea predictibilit ății și performan țelor politicii fiscale pe termen
mediu și maximizarea și utilizarea eficient ă a fondurilor de la Uniunea European ă;
e. asigurarea sustenabilit ății pe termen lung a finan țelor publice;
f. restructurarea și eficientizarea activit ății administra ției publice;
g. implementarea ferm ă a angajamentelor asumate în cadrul acordului financiar
extern multilateral cu Fondul Monetar Interna țional, Comisia European ă, Banca
Mondial ă, precum și alte institu ții financiare interna ționale;
h. implementarea reformelor prioritare pe termen scurt și mediu și a m ăsurilor
specifice pentru atingerea obiectivelor na ționale stabilite în contextul Europa 2020.

140Moisă, Altăr (coordonator) – Finanțe publice: introducerea unui cadru fiscal – bugetar pe termen mediu
București, 2009
141https://www.scribd.com/doc/221915990/Cad rul-Macroeconomic -Si-Financiar -International -Evolutia –
Macroeconomic -a-Romaniei2
142 http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nrp/nrp_romania_ro.pdf – Programul Național de Reformă 2011 -2013 ,
Bucuresti, aprilie 2011.

127
Pe termen scurt, priorit ățile guvernului r ămân în continuare legate de relansarea
economic ă, crearea de locuri de munc ă și asigurarea sustenabilit ății finan țelor publice.
În acest sens, cre șterea eficien ței și transparen ței administra ției publice, al ături de
îmbun ătățirea mediului de afaceri, se înscriu în categoria priorit ăților strategice pe
termen scurt, menite s ă contribuie, în mod direct, la asigurarea condi țiilor pentru
atingerea țintelor asumate în contextul Strategiei Europa 2020 .
În ansamblul s ău, Programul Na țional de Reform ă va stimula competitivitatea,
productivitatea și poten țialul de cre ștere a României, coeziunea social ă, teritorial ă și
convergen ța economic ă, toate acestea urm ărind reducerea decalajelor în ceea ce
prive ște dezvoltarea economic ă față de celelalte state membre ale Uniunii Europene.
O politică bugetară rațională, prudentă poate aduce rigoare în cheltuirea banului
public, eficiență și productivitate. Corecția bugetară determină un program de ajustare
a cheltuielilor bugetare, deoarece România nu dispune de spațiu de manevră pentru
relaxare fiscală, acesta fiind epuizat de politicile prociclice din anii anteriori.
Corecția bugetară precum și măsurile fiscale recente întreprinse prin
modificarea Codului fiscal sunt necesare și inevitabile deoarece finanțarea unui deficit
fiscal mai mare conduce la creșterea rapidă a datoriei publice, a ratelor dobânzii și a
cheltuielilor financiare ale bugetului.
Necesitatea ajustării în volum și structură a cheltuielilor guvernamentale va
pune indirect presiune pe termen scurt asupra sistemului financiar . Consolidarea
fiscală are însă un caracter imperativ în condițiile intoleranței piețelor financiare
internaționale față de niveluri semnificative ale deficitelor bugetare și de creșteri
rapide ale stocului de datorie publică. Programul economic elaborat pentru
orizontul de timp 2011 -2013 este un program care prevede măsuri austere, dar
necesare, fiind centrat pe ajustarea sustenabilă a cheltuielilor publice, dar și pe măsuri
fiscale care au în vedere lărgirea bazei de impozitare și care să prevină îndato rarea țării
la nivelul la care accesul la sursele de finanțare ar fi foarte dificil.
Fără acest program ambițios de reformă se estima că deficitul fiscal ar fi ajuns
la 9% din PIB la sfârșitul anului 2010, cu circa 3 puncte procentuale din PIB mai mare
decât cel programat.
Un obiectiv de prim rang al politicii fiscal -bugetare în România este aceea de a
reduce deficitul bugetar structural concomitent cu crearea de spațiu fiscal pentru
cheltuieli publice de investiții și cu asigurarea sustenabilității finanțe lor publice pe
termen lung din perspectiva procesului inevitabil de îmbătrânire a populației .
După un an 2010 dificil de ajustare fiscal -bugetară, economia românească s -a
stabilizat și se anticipează că își va reveni treptat în 2011. Datele recente arată o
creștere pozitivă în ultimul trimestru al 2010, iar produsul intern brut s -a contractat în
2010 mai puțin decât s -a anticipat anterior ( -1,3 la sută față de proiecțiile oficiale de –
1,9 la sută), pe fondul creșterii susținute a exporturilor și a producț iei industriale.
Așezarea pe baze solide a cadrului fiscal bugetar, reducerea arieratelor din
economie, continuarea și promovarea aceleiași linii în domeniul reformelor salariz ării
bugetare, reformarea sistemului de pensii publice, aplicarea unor măsuri concrete de
combatere a evaziunii fiscale și a muncii nedeclarate, stabilirea unei noi conduite
fiscal –bugetare, formulate pe criteriul eficien ței și eficacit ății, reprezint ă pilonii
construc ției bugetare pe anul 2011 ce asigură un grad adecvat de predict ibilitate a
politicii bugetare promovate de România .

128
Figura nr.3.5. Evolu ția veniturilor bugetare ca pondere în PIB (%)
Sursa:Ministerul Finanțelor Publice
Astfel, construc ția bugetar ă aferentă anului 2011 a ținut seama de regulile
prevăzute conceptul de guvernan ță economic ă european ă al cărui pachet legislativ a
fost lansat de Comisia European ă și prin care se urm ărește realizarea unei coordon ări
fiscale mai aprofundate pentru a preveni, detecta și corecta dezechilibrele
macroeconomice și lipsa sau sc ăderea nivelului de competitivitate din cadrul UE.
Reformele fiscale pentru perioada urm ătoare au fost elaborate astfel încât s ă
previn ă noi tensiuni în anvelopa cheltuielilor publice, s ă îmbun ătățească procesul
construc ției bugetare și să asigure efic ient colectarea veniturilor bugetare.
Aceasta înseamn ă, practic, a șezarea la baza politicii publice a performan țelor
activit ăților finan țate și alocarea fondurilor pe criteriul eficien ței.
Principala provocare la adresa politicii fiscal -bugetare r ămâne însă, diminuarea
deficitului structural. Implementarea legii salariz ării unice pentru personalul din
sectorul bugetar, a legii privind sistemul unitar de pensii publice, a Legii
responsabilit ății fiscal -bugetare, inclusiv a strategiei fiscal -bugetare pe t ermen mediu,
au constituit demersuri importante în realizarea reformelor în aceste domenii de
interes public .
Măsurile deja întreprinse pe linia consolid ării fiscale vor asigura, în anul 2011,
atingerea unui ritm de cre ștere pozitiv de 1,5%, care în anul 2012 se estimează a
ajunge la un nivel de 4,0 %. Totu și, redresarea va fi influen țată de o serie de factori
precum: necesitatea continu ării ajust ărilor fiscale; diminuarea intr ărilor de capital în
compara ție cu perioada dinaintea crizei; men ținerea în continuare a unei rate înalte a
șomajului; efectele propagate ale crizei din alte state membre.
Veniturile bugetare au fost estimate pentru anul 2011 la un nivel de 33,2%
din PIB. În acest domeniu, se va acorda o importanță deosebită prevenir ii și
combaterii fenomenelor privind evaziunea fiscal ă și munca nedeclarat ă, cre șterii
gradului de colectare, precum și a implement ării efective a planurilor de ac țiune
asumate în acest scop de c ătre autorit ățile române.143

143 Dricu, Cosmin – The fiscal policy – an anchor in achieving macroeconomic stability in Romania during the
economic crisis ," Annals of University of Craiova – Economic Sciences Series, University of Craiova, Faculty of
Economics and Business Administration , University of Craiova, Faculty of Economics and Business
Administratio n, vol. 1(39), pages 61 -68

129
În domeniul cheltuielilor publice, pentru anul 2011, principala provocare o
constituie continuarea ajust ărilor și eficientizării cheltuielilor bugetare ca sursă a unei
creșteri durabile și sănătoase pe termen mediu .
Prin urmare, se va avea în vedere o politica restrictiv ă care pune de acord
nevoile procesului de ajustare cu resursele limitate disponibile. În acest sens,
priorit ățile ce urmeaz ă să fie finan țate sunt stabilite cu mare aten ție astfel încât efectul
privind reluarea cre șterii economice pe baze sustenabile s ă fie atins. Princ ipalele
direcții de acțiune vor fi canalizate, în mod prioritar, c ătre îndeplinirea urm ătoarelor
obiective: reducerea gradual ă a deficitului bugetar pân ă la valori sustenabile și corelate
cu cre șterea economic ă către nivelul deficitului prev ăzut prin Trat atul de la Maastricht,
respectiv 4,9% din PIB pentru 2011, 3,0% pentru anul 2012 și 2,6% pentru anul 2013
(în termeni ESA); asigurarea unei finan țări adecvate a deficitului bugetar și
îmbun ătățirea nivelului de încredere în economia na țional ă; consolidarea nivelului
veniturilor bugetare prin promovarea unor m ăsuri de l ărgire a bazei de impozitare și de
colectare mai eficient ă a taxelor144.
În domeniul cheltuielilor publice, pentru anul 2011, principala provocare o
constituie continuarea ajust ărilor și eficientizării cheltuielilor bugetare ca sursă a unei
creșteri durabile și sănătoase pe termen mediu .
Prin urmare, se va avea în vedere o politica restrictiv ă care pune de acord
nevoile procesului de ajustare cu resursele limitate disponibile. În acest se ns,
priorit ățile ce urmeaz ă să fie finan țate sunt stabilite cu mare aten ție astfel încât efectul
privind reluarea cre șterii economice pe baze sustenabile s ă fie atins. Principalele
direcții de acțiune vor fi canalizate, în mod prioritar, c ătre îndeplinir ea urm ătoarelor
obiective: reducerea gradual ă a deficitului bugetar pân ă la valori sustenabile și corelate
cu cre șterea economic ă către nivelul deficitului prev ăzut prin Tratatul de la Maastricht,
respectiv 4,9% din PIB pentru 2011, 3,0% pentru anul 2012 și 2,6% pentru anul 2013
(în termeni ESA); asigurarea unei finan țări adecvate a deficitului bugetar și
îmbun ătățirea nivelului de încredere în economia na țional ă; consolidarea nivelului
veniturilor bugetare prin promovarea unor m ăsuri de l ărgire a bazei de impozitare și de
colectare mai eficient ă a taxelor145.
Tabelul nr.3. 7
Compararea deficitului bugetar
– % din PIB –
2009 2010 2011 2012
1. Programde convergen ță februarie 2010
2. Program de convergen ță aprilie 2011
3. Diferen țe (1-2) 8,0
8,5
-0,5 6,3
6,4
-0,1 4,4
4,9
-0,5 3,0
3,0
0,0

Sursa:Ministerul Finanțelor Publice, Programul de Convergență 2011 -2014

De asemenea, se are în vedere corelarea cu productivitatea muncii și asigurarea
măsurilor de ajustare prin: eliminarea primei de vacan ță și a celui de -al 13 -lea salariu;
o cre ștere medie salarial ă mai mare pentru cei cu salarii mici și mai redus ă pentru cei
cu salarii mai mari, concomitent cu diminuarea suplimentar ă a posturilor din sectorul

144 Guvernul României Programul Național de Reformă (2011 – 2013), București, aprilie 2011

145 Guvernul României Programul Național de Reformă (2011 – 2013), București, aprilie 2011

130
bugetar, prelungirea măsurilor privind diminuarea cheltuielilor cu bunurile și
serviciile, precum și a unor categorii de investi ții (achizi ționarea de autoturisme,
mobilier, birotic ă); definitivarea standardelor de cost și a normativelor de personal din
cadrul administra ției publice centrale, m ăsuri punctuale pentru protejarea categoriilor
vulnerabile.
”Avem nevoie de o politică bugetară coerentă, restrictivă și solidă pe termen
mediu și lung care să ne poată să ne acceleram creșterea economică în perioada
următoare. Trebuie s a fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Lumea nu a ieșit
încă din criza, iar România, care a intrat într -un proces de globalizare, nu va putea
creste sustenabil decât după ce partenerii săi comerciali vor ieși din criză ", a declarat
Sebastian Vlăde scu, Ministrul Finanțelor Publice în nota de fundamentare a proiectului
legii responsabilității fscal bugetare.
În opinia noastra , prin adoptarea legii responsabilității fiscal bugetare
nr.69/2010146 țara noastră a făcut pași importanți pe drumul asigurării și menținerii
disciplinei fiscal -bugetare , care să asigure creșterea gradului de transparenta,
sustenabilitate și predictibilitate pe termen mediu și lung a finanțelor publice,
gestionarea eficientă a finanțelor publice pentru a servi interesul public pe termen
lung, asigurarea prosperității economice și ancorarea politicilor fiscal -bugetare într -un
cadru durabil .
Astfel, prin adoptarea acestei legi au fost stabilite în mod clar si precis
obiectivele politicii fiscal -bugetare , care în mod rezumativ se referă la următoarele :
a) menținere a datorie i public e la un nivel sustenabi l pe termen mediu și lung;
b) realizare a unui sold al bugetulu i genera l consolidat aproap e de zero pe
durat a ciclulu i economic , concomiten t cu asigurarea competitivității țării;
c) gestionare a prudent ă a resurselo r și a obligațiilo r asumate ale sectorului public
și a riscurilor fiscal -bugetare;
d) menținere a unui nivel adecva t al resurselo r bugetare pentru plata serviciului
datoriei publice;
e) asigurare a predictibilități i nivelulu i cotelo r și bazelo r de impozitare sau
taxare.
Aceasta lege aduce noutăți care in opinia noastră sunt foarte importante
referito are la creșterea calității finanțelor publice și elaborarea bugetului general
consolidat, respectiv:
– interzice Guvernului promovarea, cu mai puțin de 6 luni înainte de expirarea
mandatului, a unor acte normative c e pot avea ca efect creșterea cheltuielilor de
personal sau a pensiilor în sectorul bugetar;
– nu mai pot fi aprobate, într -un an bugetar, mai mult de două rectificări
bugetare, iar acestea nu vor putea fi promovate decât începând cu semestrul al doilea
al fiecărui an, în care acestea operează;
– Guve rnul are obligația să publice, cu cel puțin 2 luni, înaintea organizării
alegerilor parlamentare, un raport privind situația economică și bugetară;
– se înființează Consiliul Fiscal – o autoritate independentă, compusă din 5
membri cu experiența în domeniul politicilor macroeconomice, care va sprijini
activitatea Guvernului și a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare și derulare a

146Legea responsabilității fiscal -bugetare nr.69/2010, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 20
aprilie 2010

131
politicilor fiscal -bugetare. Consiliul Fiscal va fi format din cinci membri provenind de
la: Banca Națională a României, Academia Română, Academia de Studii Economice,
Institutul Bancar Român și Asociația Română a Băncilor. Condiția de a face parte din
acest Consiliu este, pe lângă performantele prof esionale, aceea de a nu fi fost
parlamentar.
– președinții partidelor publice pot solicita premierului sau Consiliului Fiscal, cu
2 luni înaintea alegerilor generale, calcularea impactului financiar al politicilor
propuse și anunțate public;
– strategia fi scal-bugetară va fi elaborată pe un orizont de timp de 3 ani, pentru
crea Guvernului posibilitatea de asigura sustenabilitatea politicii fiscal -bugetare pe
termen mediu și lung, întrucât aceasta nu se poate realiza ca obiectiv numai prin
construirea unui buget multianual. Prin urmare , până la data de 30 mai a fiecărui an, la
propunerea Ministerului Finanțelor Publice, Guvernul va putea aproba strategia fiscal –
bugetară ce va include cadrul macroeconomic care sta la baza politicii fiscal -bugetare,
cât și cadrul fiscal -bugetar cu prognozele bugetare și politica fiscal -bugetar ă, cadrul de
cheltuieli pe termen mediu si o declarație de răspundere, pe care o va prezenta
Parlamentului.
Cadrul fiscal -bugetar din strategia fiscal -bugetară nu va mai putea fi posibil de
modificat după aprobarea strategiei fiscal -bugetare, d oar în următoarele condiții:
– modificarea sferei de cuprindere a bugetului general consolidat, caz in care
trebuie explicate motivele care au stat la baza acestei modificări;
– înrăutățirea semnificativă a prognozei indicatorilor macroeconomici și a
celorlalte ipoteze care au fost utilizate la elaborarea strategiei fiscal -bugetare;
– schimbarea Guvernului, caz î n care, la începerea mandatului unui nou Guvern,
acesta va aduce la cunoștiința public ului dacă prin programul s ău de guvernare se
încadrează în ultima strategie fiscal -bugetară aprobata de către Parlament sau, în caz
contrar, Ministerul Finanțelor Publice va proceda la elabora rea proiectul ui unei noi
strategii fiscal -bugetare.
În situația elabor ării unui bugetul anual, fiecare ordonator principal de credite
va depune o propunere de cheltuieli bugetare care va fi în concordan ță cu strategia
fiscal -bugetar ă și cu metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget, aspecte
ce in clud plafoanele de cheltuieli și numărul de personal, emise de Ministerul
Finanțelor Publice. Acesta va avea autoritatea de a respinge toate propunerile de buget
ce includ propunerile de cheltuieli prezentate de ordonatorii principali de credite ai
bugetul ui de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale
in cursul procesului bugetar anual, daca acestea nu sunt puse în acord cu strategia
fiscal -bugetară precum și cu metodologia pentru elaborarea proiectului anual de
buget, si in cazul în care ordonatorii de credite nu aliniază propunerea lor de buget in
intervalul de timp specificat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta este abilitat, după
negocieri, sub medierea primului -ministru, s ă ajusteze unilateral propunerea de bu get,
spre a fi inclusă în bugetul anual.
Guvernul are obligația de a prezenta Parlamentului un buget anual care să
respecte principiile responsabilității fiscale și strategia fiscal -bugetară, iar primul –
ministru și ministrul finanțelor publice vor semna o declarație ce atestă aceasta
conformitate, declarație care va fi prezentată Parlamentului împreună cu bugetul anual
și care va fi vizată de Consiliul Fiscal. În eventualitatea în care Guvernul nu poate

132
respecta strategia fiscal -bugetara și principiile resp onsabilității fiscale, primul -ministru
și ministrul finanțelor publice vor menționa în declarație abaterile, precum si măsurile
și termenele pana la care Guvernul va asigura conformitatea cu principiile
responsabilității fiscale, cu regulile fiscale și cu strategia fiscal -bugetară.
Acestea sunt, după opinia noastră , principalele noutăți aduse de legea
responsabilității fiscale. Din cuprinsul acestei legi însă lipsesc, însă, reglementări cu
privire la cheltuielile publice. Legea nu face nici o precizare clară cu privire la modul
de operare a cheltuielilor bugetare, respectiv la modul in care Guvernul distribuie banii
publici. Singurele mențiuni referitoare la cheltuielile publice sunt cele cu privire la
cheltuielile de personal. Acestea nu vor mai putea fi ma jorate pe parcursul unui an
bugetar cu ocazia rectificărilor bugetare, iar Guvernul nu va mai putea promova acte
normative ce duc la creșterea cheltuielilor de personal cu mai puțin de 6 luni înainte de
expirarea mandatului. De asemenea, Legea responsabili tății fiscal -bugetare nu
sancționează toate faptele prin care se încalcă prevederile acestei legi, ci doar o parte
din acestea, iar sancțiunile aplicate nu sunt suficient de severe.
Deși legea responsabilității fiscal -bugetară nu conține câteva precizări c are, din
punctul nostru de veder e, ar fi fost necesare, respectiv sancțiuni cu privire la
încălcarea legii și mențiuni cu privire la utilizarea banilor publici, putem afirma că
aceasta lege va ajuta mediul de afaceri, deoarece va permite firmelor să realiz eze o
strategie pe termen mediu, prin estimarea bugetului de venituri și cheltuieli pe o
perioada de 3 ani. Aceasta lege poate aduce mai multă stabilitate mediului economic,
atât timp cât are la baza principiul bunei guvernări, potrivit căruia guvernanții care vor
greși vor răspunde atât politic, cât și juridic, pentru eventualele prejudicii create
bugetelor de stat.
Cadrul macroeconomic conține informații privind situația macroeconomică și
prognoze pentru anul bugetar următor si doi ani ulteriori; rezultatele efective ale
ultimilor doi ani bugetari și rezultatele estimate ale anului in curs, referitoare la
indicatorii macroeconomici cei mai relevanți pentru strategia fiscal -bugetara, inclusiv:
i.Produsul intern brut si componentele sale;
ii. Deflato rul PIB;
iii. Preturile de consum;
iv. Somajul si ocuparea forței de muncă;
v. Pozitia de cont curent a balanței de plăți;
vi. Premisele ce stau la baza prognozelor;
Economia Rom âniei a reintrat în anul 2011 pe direcția de creștere eco nomică,
produsul intern brut real înregistrând o majorare de 2,5% după declinul abrupt de
6,6% din 2009 și, respectiv, contracția de 1,6% în 2010. Față de prognozele inițiale
avute în vedere la elaborarea Strategiei fiscal bugetare pentru perioada 2011-2013,
dar și cu prognozele din toamna lui 2011 ale Comisiei Europene și ale Comisiei
Naționale de Prognoză, creșterea economică a fost mai mare cu un punct procentual,
în principal ca urmare a șocului favora bil de ofertă în agricul tură, reflectat la nivelul
utilizării PIB în consumul privat și varia ția stocurilor.147

147 Consiliul Fiscal – Raport anual pe anul 2011. Evoluție si perspective macroeconomice și bugetare 2011, p.8

133

Figura nr.3.6 Contribuția componentelor PIB la creșterea economică
Sursa: Eurostat, Consiliul Fiscal- Raport anual pe anul 2011 , p.9
După un an 2010 dificil de ajustare a politicii fiscal -bugetar e, economia
românească a înregistrat o creștere economică de 2,5% în 2011, cu un punct
procentual mai mare decât estimările, în principal având ca premisă șocul favorabil de
ofertă în registrat de agricultură. În schimb, perspectivele pentru anul 2012 au indic at
un avans economic mai slab decât cel estimat inițial pe bază de prognoză , având
cauză principal ă înrăutățir ea mediului economic extern, care afectează direct
exporturile prin canalul comercial și, indirect, cererea internă, prin canalul fluxuri lor
de capital.
O analiză a c adrului macroeconomic al politicii fiscal bugetare în anul 2011
scoate în evidență o majorare a produsul intern brut (PIB), în termeni reali, cu 2,5%
față de anul 2010, fapt ce a reprezentat o evoluție mai bună decât se anticipase prin
prognoza de toamnă. Cererea internă a inregistrat o creștere în 2011 cu 3,1% față de
2010, pe fondul majorării consumului privat cu 1,3% și a formării brute de capital fix
cu 6,3%.
Consumul guvernamental, care are în componență consumul i ndividual și
colectiv al acestuia, a inregistrat o scădere cu 3,5%. Exporturile de bunuri și servicii
sau avut un ritm de creștere cu 9,9%, în timp ce importurile s -au majorat cu 10,5%,
contribuția exportului net la creșterea reală a PIB fiind negativă, re spectiv de 0,8%
procente.
Pe latura ofertei, demne de menționat sunt creșterea cu 11,3% a valorii
adăugate brute din agricultură și cu 5,0% a celei din industrie. Construcțiile s -au
majorat cu 2,7%, în timp ce sectorul serviciilor s -a diminuat cu 0,1%, dar în cadrul
acestuia se evidențiază creșterea valorii adăugate brute din ramurile „activităti de
spectacole, culturale și recreative; reparații de produse de uz casnic și alte servicii”
(4,8%) și „comerț; transport și depozitare; hoteluri și restaurante” (1,2%).
Pozitiv a fost faptul că s -a înregistrat concomitent și ajustarea deficitului
bugetar de la 6,8% din PIB în anul 2010 la 5,2% din PIB în anul 2011 (conform SEC
95) și menținerea deficitului de cont curent în zona de sustenabilitate, respectiv 4,2 %

134
din PIB.
Tabelul nr.3 .8
Estimarea principalilor indicatori macroeconomici
în perioada 2010 -2012

Produsul intern brut
2010
2011
2012
Cererea internă, din care: -1,5 3
,
1 3,3
– Consumul individual efectiv al gospodăriilor -0,3 0
,
7 1,9
– Cheltuiala pentru consumul final al populaț iei -0,4 1
,
4 1,7
– Cheltuiala pentru consum individual al administr ației
publi ce 0,6 –
3
,
6 2,4
– Consumul colectiv efectiv al administr ației pu blice -10,0 –
3
,
4 2,5
– Formarea brută de c apital fix -2,1 6
,
3 7,0
Exportul de bunuri și servi cii 14,0 9
,
9 4,0
Importul de bunuri și servi cii 11,9 10,5 7,8
PIB -1,6 2
,
5 1,7
– Industrie 4,8 5
,
0 1,9
– Agricultu ră -6,3 11,3 0,0
– Construcții -7,3 2
,
7 2,7
– Servicii -2,3 –
0
,
1 1,1
Sursa:2010 -2011 Institutul N ațional de Statistică, 2012 Comisia N aționa lă de Prognoză, Guvernul României –
Strategia fiscal bugetara 2013 -2015
Informațiile privind evoluția economiei în multe țări din Uniunea Europeană și
alte zone sunt încă pesimiste și relevă continuarea crizei economice și diminuarea
nivelului de creștere economică, ceea ce indirect poate afecta și creșterea economică a
României. Pe întregul an 2012 se extimează o majorare a produsului intern brut cu
1,7%.148
Potrivit datelor înscrise în conturil e naționale , populația ocupată, a înregistrat o
creștere în anul 2011 cu 0,4% față de anul 2010, în situația în care angajații salariații
au înregistrat o creștere cu 0,1%, în timp ce lucrătorii pe cont propriu cu au avut o
creștere cu 1,1%. Situații în care s -au inregistrat m ajorări de salariați s unt în
domeniiile agricultură, industrie, construcții și unele servicii.
Estimarea p entru anul 2012 are în vedere , în condițiile creșterii economice, ca
populația ocupată să înregistreze o creștere cu 0,3%, iar pentru personalul salaria t cu
0,2%.
Numărul me diu de salariați, conform datelor înscrise în balanț a forței de
muncă civile , a înregistrat o crestere în anul 2011 cu 0,7%, față de rata șomajului care
a înregistrat la sfârșitul anului o scădere de la 7,0% în anul 2010 la 5,12% în anul
2011 .
În anul 2012, se prognozează o creștere a numărului mediu de salariați cu
0,6% și concomitent cu reducerea în continuare a ratei șomajului înregistrat la
sfârșitul anului până la 4,6%. In luna aprilie 2012 rata șomajului înregistrat a fost de
4,73%.
Comerțul exterior a continuat în 2011 evoluția pozitivă înregistrată în anul

148 Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013 -2015

135
2010, reali zările fiind superioare celor înregistrate înainte de criză. Exporturile au
avut o contrib uție însemna tă la reducerea de clinului economic. Semnificativ este
faptul că această evol uție a exporturilor a fost însoț ită de o creștere mai redu să a
importurilor de bunuri, respectiv de 16,7% față de 20,5% în cazul exporturilor. Ca
urmar e, deficitul comercial (FOB -CIF) a fost de 9,7 miliarde euro. Media lunară a
exporturilor a fost de 3,8 miliarde euro față de 3,1 miliarde euro în anul 2010, iar
peste 90% din bunurile e xportate au fost produse industriale.
Contul curent al balanței de p lăți a înregistrat un deficit în creștere cu 2,9%
până la valoarea de 5,7 mld. euro, reprezentând 4,2% din PIB, finanțat în propo rție
de 33,8% prin investiții străine directe, care s-au situat la 1,9 mld. euro.
În primele luni ale anului 2012, exporturile de bunuri au scăzut cu 0,4%
comparativ cu aceeași perioadă din 2011, față de e impor turi care au crescut cu 1,1%.
În acestă situație, deficitul comercial FOB -CIF s -a majorat cu 12,1%. Astfel, v aloarea
schimburilor intracomunitare de bunuri au constituit 72,4% din total exporturi și
aproximativ 74% din total importuri.
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 544 milioane euro,
în scădere cu 43,7% în raport cu aceeași perioadă din anul 2011, fiind finanțat în
proporție de 78,1% prin investiții străine directe, care s -au situat la 425 milioane
euro149.
Având ca baza d e pornire evoluția înregistrată în anul 2011 și primele 3 luni
2012, corelat cu reducerea cererii externe, se estimează în acest fel că exporturile de
bunuri în 2012 se vor înregistra o creștere cu 7,4%, în timp ce importurile de bunuri
cu 11,1%. În acest cadru, ponderea deficitului comercial FOB -FOB în PIB se va
majora cu 1,8 puncte procentuale față de cel înregistrat în anul 2011 (7,2%
comparativ cu 5,5%).
Exporturile intracomunitare și extracomunitare de bunuri se vor înregistra o
crestere cu 7,2% și r espectiv cu 7,7%, în timp ce importurile intracomunitare și
extracomunitare cu 11,3% și respectiv cu 10,7%.
Deficitul contului curent al balanței de plăți externe are așteptări raționale
astfel încat să se mențină în limite sustenabile, si prin urmare să reprezinte 4,6% din
PIB în 2012, fiind acoperit prin surse autonome negeneratoare de dobândă în
proporție de 85%.
Plecând de la tendințele pozitive înregistrate în anul 2011 și evoluți a în primele
luni ale lui 2012, corelate cu încetinirea cererii externe, se apreciază că exporturile de
bunuri în acest an se vor înregistra un ritm de crestere de 7,4 %, iar importurile de
bunuri vor crește cu 11,1 %. În situația aceasta , deficitul comercial FOB -CIF se va
majora față de cel înregistrat în anul 2011.
Prognoza cadrului macroeconomic pentru anul 2012 a pornit de la faptul că,
există o mare interdependență între creșterea economică din România și cea din UE și
și prin urmare acesta a fost subsumat prevederilor din Tratatul privind stabilitatea,
coord onarea și guverna nța în cadrul Uniunii Economice și Moneta re150 semnat
și de România la 2 martie 2012, care în mod succint are următoarele obiective:

149 Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013 -2015
150 http://www.european -council.europa.eu/media/639164/18_ -_tscg.ro.12.pdf – Tratatul privind stabilitatea,
coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare.

136
a) Poziția bugeta ră trebuie să fie echilibrată sau în exceden t. Aceas tă regulă se
conside ră a fi îndeplini tă dacă soldul structural anual respec tă obiectivul bugetar pe
termen mediu (MTO) și nu depă șește 0,5% din PIB. Calendarul pentru converge nța la
MTO va fi propus de Comisie, luând în considerare riscurile specifice de
sustenabilitate ale fie cărui stat ;
b) Deficitul stru ctural poate avea o va loare mai mare decât cea specifica tă mai
sus, pâ nă la maxim 1% din PIB, dacă ni velul datoriei publice este semnificativ sub
60% din P IB și riscurile pentru sustenabilitatea finanțelor publice pe termen lung sunt
reduse;
c) Statele vor institui un mecanism de corecție care să se decla nșeze automat
în cazul unor abateri semnificative de la obiecti vul pe termen mediu sau de la strategia
de ajustare;
d) Regula buge tară se introduce prin dispoziț ii naționale cu forță juridică
obligatorie și caracter permanent, de preferință constit uționale sau respectiv prin alt
nivel care să garanteze respectarea în integralitate în cadrul proce sului bugetar
național. Regulile me nționate trebuie să fie în vigoare în legi slația n aționa lă în termen
de 1 an de la i ntrarea în vigoare a Tratatului;
e) Statele care înregistrează un nivel al da toriei publice de peste 60% din PIB
vor trebui să redu că diferen ța între datoria înregistra tă și valoarea de referinț ă cu o rată
medie de 1/20 anual;
f) Statele care fac obiectul unei proceduri de deficit excesiv instituie un
program de parteneriat bugetar și economic cu caracter obligatoriu, care să includă o
descriere detalia tă a reformelor structura le necesa re pentru a asigura o core cție
durabilă efe ctivă a deficitelor lor excesive. Aceste programe sunt monitorizate de către
Comisia Europea nă și Consiliu;
g) În cazul în călcării prevede rilor mai sus menționate privind transp unerea
regulii bugetare este specifica tă posibilitatea impunerii de penali tăți de până la 0,1%
din PIB, care vor intra în bugetul Mecanismul ui European de Stabilitate (dacă amenda
este aplica tă statelor membre din zona euro) sau în bugetul UE (dacă amenda este
aplica tă statelor membre cu derogare;
h) Statele membre non -euro care au ra tificat acest Tratat vor participa la
Summit -urile euro privi nd competitivitatea pentru părțile contractante, modificarea
arhitecturii globale a zonei euro și regulile fundamentale care i se vor aplica în viitor,
precum și, atunci când este cazul și cel pu țin oda tă pe an, la discuțiile pe aspecte
specifice legate de implementarea acestui tratat.
Potrivit liniilor de acțiune înscrise în Strategia Europa 2020 , în Acordul
preventiv cu UE și FMI și în Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în
cadrul uniunii economice și monetare, strategia economică pe termen mediu a
autorităților naționale cu putere de decizie este axată spre “promovarea
comp etitivității și ocupării forței de muncă, consolidarea finanțelor publice și a
stabilității financiare, continuarea implementării reformelor structurale, creșterea
atragerii fondurilor europene și asigurarea coerenței mixului de politici economice.
Strateg ia și politica economică sunt întemeiate pe principiul echilibrului între

137
politicile de consolidare fiscală, susținerea mediului economic și protecția și
solidaritatea socială .”151
Țara noastra a înregistrat în ultim a perioadă progrese notabile privind
reducer ea dezechilib relor macroeconomice și refacerea unui spațiu de manevră fiscală
și financiară, care în tandem cu politicile monetare și reformele structurale
implementate sau în curs de implementare, să contribui e la menținerea stabilității
macroeconomi ce și financiare.
În perioada 2009 – 2011, România a înregistrat cel e mai mari deficite bugetare
consecință a crizei economico ‐financiare și a politicii fiscale pro ‐ciclice promovată în
mod eronat în anii de dinaintea crizei (2005 -2008) , ce a avut ca efec t generarea de
riscuri importante pentru creșterea și stabilitatea economică. Implementarea
măsurilor de consolidare fiscală , au avut ca obiect major reducerea deficitului bugetar
și îmbunătăț irea sustenabilității finanțelor publice.
Perioada 2012 ‐2013, este caracterizată printr-o politica bugetară de natură a
realiza un management prudent al cheltuielilor publice și de îmbunătățire
semnificativă a managementului datoriei publice, fapt ce a determinat înregistrarea
unor progrese importante în veder ea reducerii riscurilor , astfel :
– în anul 2013, România , urmare a politicilor fiscal bugetare promovate si de
acomodare a cadrului fiscal bugetar la cerintele europene a ieșit d in procedura de
deficit excesiv;
-deficitul bugetar determinat potrivit metod ologiei europene s ‐a redus cu 3,2
puncte procentuale în perioada 2011 ‐2013, respectiv de la 5,5% în anul 2011, la 3%
din PIB în anul 2012 și la 2,3% din PIB în a nul 2013, în situația în care creșterea
economică a fost relativ modestă comparativ cu ratele de creștere de dinaintea crizei,
fapt ce ne confirmă continuarea procesului de consolidare fiscală și încadrarea în
parametrii stabiliți, ca urmare a unei politici bugetare prudente ș i sustenabile.
Deficit ul bugetar aferent anului 2012 constituie un procen t de 3% din PIB,
situându‐se astfel sub media deficitului bugetar pentru zona euro de 3,7% din PIB și
pentru UE28 de 3,9% din PIB;
– România a reușit și o reducere importantă a deficitului structural, măsură a
deficitului bugetar ce exclude efectele ciclului de afaceri. Potrivit prognozelor făcute ,
deficitul bugetar ajustat ciclic s ‐a redus de la 3,8% din PIB în 2011 la un procent de
1,8% din PIB în anul 2013, respectiv cu două puncte procentuale în decursul a doi ani.
În anul 2013, pe lângă măsurile de politică fiscal -bugetară referitoare la
creșterea colectării veniturilor bugetare și creșterea calității cheltuielilor publice , s-au
impus și reforme structurale care să urmărească reducerea pierderilor și a
arieratelor precum și sporirea disciplinei financiare în special în sectorul
companiilor de stat.
Pe termen scurt , viziunea strategiei fiscal -bugetare este de a concilia nevoia de
consolidare fiscală , prin echilibre macroeconomice sustenabile, cu nevoia de r elansare
și de creștere economică .
O paralelă a cadrelor macroeconomice in evoluie a anului 2012 față de 2013 se
prezintă astfel:

151 http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/pdc/ConvergenceProgramme2014_2017ro_5mai.pdf – Guvernul
României, Programul de Convergență 2014 -2017, București, aprilie 2014

138
Tabelul nr.3. 9.
Evoluția cadrului macroeconomic pe perioada 2012 -2013
-modificări procentuale față de anul precedent –
Cadrul
macroeconomic
pentru buget 2013 Prognoza de toamnă
2012 a CE pentru
România Realizări
2013
PRODUSUL INTERN
BRUT 1,6 2,2 3,5
Consum privat 2,3 1,9 1,3
Consum guvernamental 1,6 2,1 -1,8
Formarea brută de capital fix
(FBCF) 3,5 2,1 -3,3
Sursa: http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=domenii – Raport privind execuția bugetară finală pe
anul 2013
Un aspect important de evidențiat este și faptul că, România a fost al doilea stat
din UE cu o creștere a produsului intern brut în 2013 de 3,5%, fiind al treilea an
consecutiv de creștere (2,3% în 2011 și 0,6% în 2012), ceea ce consolidează tendința
de revenire din criza economică ș i financiară care a afectat și România în anii
2009 și 2010. Creșterea din 2013 s -a datorat, în principal, contribuției pozitive a
exportului net, în timp ce cererea internă s -a redus ca urmare a scăderii formării brute
de capital fix.152
Evoluțiile eco nomice au fost, totuși, sub ce se anticipase inițial. În anul 2013
creșterea reală a PIB a fost de 0,1% pe ansamblul UE, în timp ce în zona euro s -a
înregistrat o scădere cu 0,4%.
Pe termen mediu și lung , prosperitatea românilor reclamă o viziune fiscal –
bugetară liberală, adică măsuri hotărâte de simplificare fiscală și, totodată, de
stimulare fiscală a mediului de afaceri, a clasei de mijloc și întreprinzătorilor care
creează locuri de muncă și genere ază prosperitate și dezvoltare.
Direcțiile de acțiune pe termen mediu au în vedere:
– Reducerea generală a impozitării;
– lărgirea bazei de impozitare;
– simplificarea sistemului de taxe;
– creșterea colectării veniturilor bugetare;
– reducerea evaziunii fiscale.
Romania și -a propus in anul 2013 continuarea reducerii deficitului bugetar
la 2,1% din PIB pe metodologia cash, respectiv la 2,4% din PIB pe metodologia ESA.
Tabelul nr.3.1 0
Estimarea deficitelor bugetare in perioada 2008 -2013
Defici te bugetare
2008
2009
2010
2011
2012
2013
Deficit ESA
-5,7
-9,0
-6,8
-5,5
-2,9
-2,4
Deficit Structural
-8,3
-9,6
-6,1
-4,2
-2,7
-1,5
Sursa:INS, BNR

152http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=domenii –Raport privind execuția bugetară finală ăe anul 2013

139
România a adoptat măsuri de consolidare fiscală, lărgire a bazei im pozabile,
disciplină financiară și de stimularea atragerii de bani europeni ce au con stat în
următoarele d irecții :
– adoptarea pachetului de măsuri fiscale prin care veniturile bugetare cresc
cu aproximativ 2,9 mld. lei, din care 1,8 miliarde lei pentru creșter ea
cheltuielilor de investiții și 1,1 miliarde lei pentru reducerea deficitului bugetar
estimat pentru anul 2013;
– continuarea consolidării fiscale prin cresterea veniturilor mai rapid decât
cresterea cheltuielilor, ceea ce va reduce deficitul bugetar la 2,1% d in PIB pe
metodologia cash, respectiv la 2,4% din PIB pe metodologia ESA;
– măsuri menite să contribuie la reducerea consistentă a arieratelor acumulate
la nivelul autorităților publice locale, printr-un cadru strict de monitor izare și aplicare
a Legii Finanțelor Publice Local e. Astfel, Guvernul va da un semnal major privind
respo nsabili tatea fiscal-bugetară și la nivelul autorităților locale;
– creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene va fi stim ulată
prin creșter ea efortului de cofinanțare cu cca. 4 mld. lei, ceea ce asigură resurse le
necesare proiectelor europene.

Tabelul nr.3.1 1
Sursa :Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013 -2015

140

Figura nr.3.7 . Evolutia veniturilor bugetare in perioada 2010 -2015
Sursa :Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013 -2015

Tabelul nr.3.1 2
Indicatorii mac roeconomi ci prognozati privind
construcția bugetara pe anul 2013
Indicatori Anul 2013
PIB – milioane lei 623.314
Crestere economi ca 1,6%
Inflatia medie anuala 4,3%
Curs mediu lei euro 4,5
Venituri BGC – milioane lei 209.285
Ponderea veniturilor totale in PIB 33,6
Cheltuieli BGC 222.679
Ponderea cheltuielilor totale in PIB 35,7
Deficit milioane lei 13.394
Deficit pondere in PIB 2,1
Someri nr total persoane 465.000
Angaja ti nr total persoane 4.485.000
Angaja ti sector bugetar 1.187.000
Pensionari nr total persoane 5.452.390
Castig salarial net lei 1615
Sursa :Ministerul Finantelor

141
O directie important ă a fost politica de reducere a arieratelor acumulate în
economie care reprezintă un risc potențial pe termen mediu la adresa sustenabilității
fiscal -bugetare.
Totalul plăților restante ale bugetului general consolidat la 30 martie 2012
totalizează 914,2 milioane lei în scădere față de 1127,0 milioane lei in dec. 2010.
Cea mai mare part e a plăților restante se situează la bugetele locale care
reprezintă 86,7% din stocul de arierate; bugetul de stat și bugetele de asigurări sociale
reprezintă 13,3% din stocul de arierate .
Arieratele se situează la aproximativ 0,2 % din PIB fiind concentra te mai ales la
autoritățile locale. La nivelul autorităților locale acestea sunt concentrate la unitățile
administrative mici și către furnizorii de energie. Pe linia reducerii acestora va fi
efectuată o analiză cuprinzătoare a arieratelor de la nivelul au torităților locale, pentru a
stabili cauzele și entitățile cărora se datorează aceste sume . 153

Figura nr.3.8.Evolutia plăților restante in perioada dec.2010 -martie 2012
Sursa :Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013 -2015
Prin p olitica bugetară derulată de autorități pe anul 2014 , se estimează a se
reconfirm a angajamentul luat de țara noastră în a continua procesul de consolidare
fiscală sustenabilă și de susține reforme structurale atât pe partea de ofertă, cât și pe
partea de cerere, prin inv estiții în domenii prioritare de interes național cum ar fi:
infrastructur a, educați a, energie, cercetare a etc., cât și prin sprijinirea unui mediu de
afaceri curat bazat pe eficiență si predictibilitate, prin crearea unui cadru bugetar ‐fiscal
predictibil care să susțină creșterea economică și dezvoltarea durabilă .
În concluzie , importan ța ”strădaniil or” și a eforturilor sustinute de ajustare
fiscal -bugetară și de consolidare fiscală întreprinse de autorități în ultimii ani , au
inversat evoluția nesustenabilă a economiei conturată în anii precursori declanșării
crizei economice (2005 -2008) și financiare internaționale și au ancorat România pe o
traiectorie compatibilă cu realizarea obiectivelor asumate pe termen mediu, creân d
punctul de plecare a unei creșteri economice durabile și sănătoase.
În mod imperativ și totodată obligatoriu îns ă, este necesar să se evite de rapajul
de la o politică fiscal -bugetară strictă și prudentă și alunecarea într -o zonă nesigură,

153 Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013 -2015, p.41

142
care ar putea conduce la înrăutățirea percepției de risc față de România, în contextul
actual de criză a datoriilor suverane.
Continuarea eforturilor de consolidare fiscală și a celor din sfera reformelor
structurale este necesară nu doar din perspectiva respectării a ngajamentelor asumate de
către România la nivel european și în cadrul acordurilor cu FMI/CE/BM, ci și din
perspectiva asigurării sustenabilității finanțelor publice pe termen mediu și lung ,
astfel încât politica fiscal bugetară să poată crea un spațiu de ”manevr ă” în a gestiona
riscuri și situații neprevăzute , fără a fi nevoită să opereze ajustări semnificative ,
dureroase uneori, ale cheltuielilor și veniturilor cu efecte destabilizatoare din punct de
vedere economic și social.

3.2. Dinamica indicatorilor economici și bugetari în România în perioada
2005 -2013
Trecerea României de la economia socialistă la economia de piață s -a realizat
pin modificari structurale fără precedent pentru economia noastră și a necesitat
profunde mutații și în sistemul financia r, întrucât cerințe le și condiții le sistemului
economiei de piață presupunea adaptarea mecanismului financiar și implicit reforme în
domeniul finanțelor publice.
Începând cu anul 1990, s -a impus funcționarea corespunzătoare a pârghiilor
economice și fin anciare, în sensul acționării acestora pentru creșterea și dezvoltarea
economică, pentru stoparea factorilor perturbatori ai centralismului excesiv154.
Prima prioritate în domeniul politicii financiare, după trecerea României la
economia de piață, a fost a ceea de dirijare a resurselor financiare publice spre
satisfacerea nevoilor sociale, utilizând nu metode administrative de conducere, ci
metode economice.
Scopul politicilor bugetare este acela de armonizare a stabilității
macroeconomice cu creșterea dur abilă și stimularea economisirii și a investițiilor. În
acest sens, politica deficitului bugetar, politica fiscală și politica cheltuielilor bugetare
au în vedere155:
 finanțarea neinflaționistă a sectorului public și utilizarea veniturilor publice
în scopul dezvoltării economice;
 reforma sistemului fiscal, prin promovarea unor metode, tehnici și principii
capabile să stimuleze munca, economisirea, investițiile și echitarea;
 raționalizarea cheltuielilor bugetare în funcție de priorități .
În domeniul impozitelor și taxelor, al fiscalității și politicilor bugetare în
general, s -a realizat o importantă opțiune pe calea restructurării sistemului fiscal, ceea
ce a avut efecte benefice asupra introducerii noilor tehnici privind stimularea sau
descurajarea subiecților economici.
Privind latura cheltuielilor publice, acțiunile întreprinse au vizat limitarea
acestora în corelație cu veniturile, menținerea deficitului bugetar în limite
controlabile, raportate la evoluția produsului intern brut și l a serviciul datoriei externe,
dar nici în acest domeniu nu s -au obținut pe deplin rezultatele scontate .

154Carmen Comaniciu,” Fiscalitate: Valențe multidimensionale” , Ed. Universității“Lucian Blaga”, Sibiu, 2005, p.
43.
155Moșteanu T. (coord.), “Politici fiscale și bugetare pentru reformarea economiei și relansarea creșterii
economice” , Ed. Economică, București, 2003, p. 26 -27.

143
Majoritatea guvernelor, atît în țările dezvoltate cît și în țările în curs de
dezvoltare, în ultimul timp , dar și în țările emergente, nu pot acoperi c heltuielile pe
baza veniturilor, form ând astfel deficitul bugetar al statului. Apare întrebarea despre
dimensiunile admisibile ale deficitului, despre impactul acestuia asupra economiei pe
termen lung și pe termen scurt, și despre posibilitatea de acoperir e a acestuia.
Dacă cheltuielile guvernului depășesc veniturile, se produce un deficit bugetar.
Problema cea mai importantă nu este existența în sine a deficitului, ci mărimea
acestuia în raport cu PIB și modul în care va putea să fie finanțat pentru ca impactu l
acestuia să nu producă perturba ții activităților economice și sociale.
Astfel, problemele deficitului bug etar trebuie analizate prin pris ma
consecințelor de lungă durată, ce se pot extinde asupra mai multor generații la râ nd.

3.2.1. Analiza rat ei investițiilor și deficitului bugetar
Politica fiscal bugetară a jucat unul dintre principalele roluri de macrostabilizare
economică, revenindu -i rolul de instrument reglator al funcționării economiei de piață,
spre obiectivul unei creșteri economice di namice, neinflaționiste și sustenabile, care să
fie capabilă să genereze noi locuri de muncă concomitent cu acceptarea reformelor
structurale.
Obiectivul creșterii economice bazate pe investiții și creșterea productivității
muncii, cu reflexul în moderniza rea și creșterea competitivită ții economiei naționale, a
cerut reformarea în etape a sistemului fiscal pentru a răspunde principiilor
neutralității, uniformității, suportabilității și unui comportament corect al
contribuabililor față de obligațiile fiscal e.
Politica bugetară și -a însușit un management mai performant în ceea ce
privește programarea și structurarea cheltuielilor, transparența acestora și execuția. Din
acest punct de vedere, s -a reușit încadrarea în prevederile constituționale legate de
termenul de elaborare și aprobare a bugetului de stat consolidat, o arondare a unui
volum sporit de cheltuieli pe programe și proiecte și, mai ales, asigurarea resurselor
de cofinanțare necesare beneficierii de resurse financiare externe pe proiec te bine
definite și acceptate de forurile internaționale, în special UE și Banca Mondială.
Evoluția deficitului bugetar, ca rezultat din exercițiul financiar și mai puțin din
ambițiile de programare ale acestuia, arată o creștere a interesului pentru stabilirea
unor priorități reale în a cheltui, o îmbunătățire a eficienței și eficacității efectuă rii
cheltuielilor care să fie efectuată cu prudență, precum și un management performant al
trezoreriei în concordanță cu obiectivul sustenabilității cheltuielilor angajate.
Potrivit principiului echilibrului bugetar , bugetul public trebuie să fie
echilibrat, adică cheltuielile efectuate să fie acoperite în întregime din veniturile
realizate. O rice abatere de la aceasta regulă , constituie abatere de la principiul
echilibrului bugetar și este considerată deficit bugetar de catre doctrina clasic ă,
constituind drept o surs ă de pericol ce poate duce la dec ăderea suveranității statului.
Cea mai mare parte a guvernelor, atît în țările dezvoltate cît și în țările în curs
de dezvoltare, în ultimul timp și în țările emergente, nu pot asigura acoperirea
cheltuielil or din veniturile ordinare realizate , formînd astfel deficitul bugetar al
statului. În acest fel, a pare întrebarea despre dimensiunile admisibile ale deficitului,
despre impactul acestuia asupra economiei pe termen lung și pe termen scurt, și despre
posibilitatea de acoperire cu resurse financiare a acestuia.

144
Deficitul bugetar reprezintă diferen ța dintr e cheltuielile publice mai mari și
veniturile publice ordinare, fiscale si nefiscale, care sunt mai mici. Întrucât a fost
aprobat ca o component ă structural ă a bugetului, la partea de cheltuieli, deficitul
bugetar reprezinta autorizarea de cheltuieli supe rioare veniturilor provenite din
impozite si alte prelevari obligatorii. Putem afirma prin urmare că, deficitul bugetar
poate fi identificat cu o descoperire a cheltuielilor ce va fi finanța tă prin recurgerea la
împrumuturi.
Deficitul care se bazeaz ă pe d iferenta dintre suma cheltuielilor publice
ocazionate cu platile prin transferuri si cele pentru cumparare de bunuri si servicii
publice si suma veniturilor fiscale este considerat deficit primar . Daca la deficitul
primar se adauga platile de dobanzi aferente imprumutului de stat, înscrise in buget
sub forma de cheltuiala publica, se obtine deficitul total . 156
Deficitul structural este dependent practic de cifra calculata pentru deficitul
ciclic, caci el este considerat componenta remanenta: deficit structural = deficit total –
deficit ciclic. Componenta ciclica este rezultanta produsului dintre decalajul de
productie (diferenta dintre nivelul PIB -ului curent si nivelul PIB -ului potential al unei
economiii) și ceea ce numesc economi știi „senzitiv itate a deficitului bugetar” .
Această component ă bugetar ă ciclic ă este influen țată însă semnificativ de cifra
estimat ă pentru decalajul de productie, în timp ce senzitivitatea deficitului bugetar
rămane relativ constant ă, cel putin pe termen scurt.157
În raportul privind fundamentarea principalilor indicatori macroeconomici
înscriși proiectul bugetului de stat, prezentat de Guvernul Rom âniei, fundamentarea
defictului bugetar cuprinde următoarele componente :
– proiectul deficitului și comparatiile cu anul anterior;
– acoperirea deficitu lui prin surse neinfla ționiste;
– echivalentul in lei a creditelor externe guvernamentale;
– împrumuturi interne de pe piata de capital;
– masuri pentru incadrarea deficitu lui bugetar in nivelul aprobat;
– incasarea ritmica a veniturilor;
– respectarea pl atfoanelor de credite bugetare;
– identificarea unor noi posibilitati de crestere a veniturilor .
Deficitul bugetar are ca efecte majore dezechilibre macroeconomice multiple.
El determină creșterea datori ei public e, si prin urmare cresc astfel și ramburs ările,
dobânzile și comisioanele aferente datorate în fiecare an pentru sc ăderea datoriei
publice externe și interne. Pentru a acoperi deficitul bugetar statul apeleaz ă la credite
externe, acestea influen țând rata dob ânzii av ând o tendin ță de crestere.
Deficitul bugetar a devenit în prezent un fenomen obișnuit, în multe țări, pe
fundalul amplificării cheltuielilor publice. În România, deficitul bugetar a constituit în
ultimii ani una cele mari provocări la adresa fina nțelor publice și a constituit cea mai
dificil ă problem ă cu care s -a confruntat politica economică.

156 Andrei Alexandru Vlad – Deficitul bugetar al României în perioada 2010 – 2012, Colecția de working papers
ABC -UL LUMII FINANCIARE, p.301
157Nathalie Girouard and Christophe André “ Measuring cyclically -adjusted bud get balances for OECD
countries ” OECD Economics Department, Working Papers n° 434, 2005 .

145
Dimensionarea deficitelor bugetare comport din partea autorităților diverse
abordări cu privire la, la mijloacele de finanțare și în special la dimensionarea datoriei
publice și capătă o serie de nuanțe de specificitate în cazul diferitelor economii.
Condițiile concrete existente din punct de vedere economic, financiar, social,
administrativ ridică o serie de probleme care impun o abordare extrem de serioasă a
impactului potențial nefavorabil al unei dimensionări a deficitelor bugetare și a
datoriei publice peste posibilitățile reale de finanțare neinflaționistă.
În România, în ca drul deosebit de complex în care se desfășoară activitatea
economică, în încercarea de evidențiere a locului deținut de deficitul bugetar, un rol
deosebit este atribuit determinării ponderii deficitului financiar public în cadrul
cheltuielilor și venituril or bugetului general consolidat.
Bugetul general consolidat este un instrument al politicii fiscal -bugetare prin
care sunt corelate nu numai veniturile și cheltuielile bugetului de stat (bugetul central
și bugetele locale), ci și legăturile acestora, înd eosebi deficitul bugetar, cu soldul
deficitar al contului curent al balanței de plăți, cu decalajul dintre investiții și
economisire.
În prezent, cunoașterea deficitului bugetar și preocuparea pentru diminuarea lui
continuă sunt de o mare însemnătate pentr u România, cu atât mai mult cu cât țara
noastră se confruntă cu mari dificultăți în evoluția economiei. Pe de altă parte, în
calitate de stat membru al Uniunii Europene, România trebuie să respecte condiția
impusă prin Tratatul Comunității Europene cu priv ire la limitarea deficitului bugetar la
nivelul de 3% din produsul intern brut și a datoriei publice la 60% din PIB158.
Efectele pe termen lung ale deficitelor bugetare sunt analizate din perspectiva
modului în care acestea afectează creșterea economică și b unăstarea indivizilor 159.
Tînând cont de faptul că producția este determinată de capacitatea de producție
existentă disponibilă care, la rândul ei, este influențată de stocul de capital, în
condițiile în care creșterea deficitelor bugetare determină reducer ea investițiilor,
stocul de capital va crește într -un ritm mai lent. În condiția în care, acestă situație
devine perpetuă un timp mai îndelungat, capacit ățile de producție de bunuri și servicii
ale economie i vor înregistra o scădere substanțial ă.
Mai mult , creșterea fluxurilor de active financiare către investitorii străini,
determinate de creșter ea deficitelor bugetare, are ca efect , totodată, și expatrierea unei
părți importante a venitului național sub formă de dobânzi, profit sau rentă. Prin
urmare , în situația în care deficitele bugetare determină reducerea stocului de capital,
productivitatea marginală a muncii scade, întrucât fiecare salariat are mai puțin de
lucru, în timp ce productivitatea marginală a capitalului crește ca urmare a rarită ții
acestuia. Așadar , o astfel de situație va conduce la reducerea salariilor reale și la
creșterea ratei profitului.
Pentru a putea analiza deficitul bugetar, trebuie mai întâi să facem câteva
precizări despre ce este acesta de fapt. Astfel , deficitul bug etar este soldul bugetar
care reprezintă diferența dintre cheltuielile bugetare, care sunt mai mari ca veniturile
bugetare.

158 Gabriela Molănescu – Economie teoretică și aplicată, Volumul XVIII (2011), No. 2(555), pp. 58 -74.
159 Ball, L., Mankiw, G.N., „What Do Budget Deficits Do?”, NBER Working Paper Series, Working Paper,
5263, 1995, p.10 -12

146
Analizând evoluția acestuia , am putut observa că România din anul 200 5 până
în prezent a înregistrat dezechilibre majore ce a ce au dus la deficit.
Potrivit datelor din tabelul de mai jos, se observă că nivelul deficitului bugetului
general consolidat a oscilat de la -0,8 % din PIB, în anul 200 5, la -2,5 % PIB, în anul
2007, ajungând la -7,3% în anul 2009, apoi începând să aibă un trend descrescător ,
astfel ca în anul 2013 înregistrează o valoarea rezonabilă de -2,5% din PIB
concomitent cu repunerea economiei pe directia unei dezvoltări sustenabile.
În general, evoluția deficitului bugetului general consolidat evidențiază
înscrierea acestuia pe o traiectorie ascendentă. În ultimii ani, această evoluție
crescătoare a deficitului bugetar a fost influențată de creșterea cheltuielilor de capital
necesare proiectelor inițiate de guvern, de creșterea îndeosebi a chelt uielilor cu
bunurile și serviciile în detrimentul cheltuielilor cu investițiile, pe fondul reducerii
capacității de finanțare prin veniturile obținute din investițiile străine directe, mai ales
pe fondul crizei economico -financiare.
Tabelul nr 3.1 3
Situați a deficitului bugetar în România în anii 200 5-2013
Sursa: www.mfinate.ro, Rapoartele Anuale ale BNR www.insse.ro , prelucrare proprie
Figura nr. 3.9 Evolutia deficitului bugetar in perioada 2005 -2013
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor din tabelul nr.3.14 -0.80
-1.7
-2.5
-5.4
-7.3-6.5-5.2-3-2.5
-8.00-7.00-6.00-5.00-4.00-3.00-2.00-1.000.00
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
AnulDeficitul bugetar (% din PIB)
bugetar % din PIBAnul Deficit bugetar
( mld lei) Deficit bugetar
( % din PIB) Produs Intern Brut
(mld.lei)
2005 – 2,29 -0,8 287,2
2006 – 5,82 -1,7 342,4
2007 – 10,12 -2,5 404,7
2008 – 27,21 -5,4 503,9
2009 – 35,86 -7,3 491,3
2010 – 33,38 -6,5 513,6
2011 – 30,08 -5,2 578,5
2012 – 17,59 -3,0 586,8
2013 – 15,8 -2,5 628,6

147

Anul 2006 este anul pregătirii României pentru aderarea la Uniunea Europeană,
în acest an având loc și o relaxare a politicilor fiscale, care au dus la o creștere a
deficitului bugetului general consolidat la 1,7 % din PIB față de 0,8 % cat a fost în
anul precedent.
Astfel, după primele zece luni, bugetul general consolidat înregistra un excedent
de 2,04 % din PIB, ceea ce înseamnă că, de fapt , în perioad a respectivă, politicile
fiscale au ajutat la consolidarea procesului dezinflaționist, însă la finele anului se
constată că ponderea veniturilor bugetare în PIB (circa 30 %) este insuficientă , fiind
cea mai mică din Uniunea Europeană, reprezentând un nive l insuficient pentru a face
față angajamentelor pe care le implică statutul de membru al acesteia160.
Aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a fost rezultatul
unei perioade de eforturi susținute pe linia reformării societății și economiei românești,
demarate în deceniul anterior, dar accelerate îndeosebi începând cu anul 2000. Astfel,
s-a încheiat un ciclu de șapte ani (2000 -2006) având ca principal obiectiv aderarea țării
la Uniunea Europeană și a început un ciclu nou, probabil tot de șapt e ani (2007 -2013),
care ar trebui să se finalizeze cu adoptarea de către România a monedei euro.
Primul an de participare a României în mecanismele UE a fost unul complicat,
alcătuit din două semestre cu evoluții sensibil diferite. Astfel, în prima parte a anului
2007, marcată de existența pe piețele financiare internaționale a unui exces de
lichiditate în căutare de randamente ridicate, calitatea de stat membru recent dobândită
de România și liberalizarea contului de capital (proces finalizat în septembri e 2006) au
favorizat intrări se mnificative de fonduri externe.
A doua jumătate a anului 2007 a fost afectată de trei factori externi: primul,
declanșarea crizei creditelor ipotecare cu risc ridicat ( subprime) în SUA, care a
schimbat percepția investitorilo r străini față de economiile din Centrul și Estul
Europei,conducând la retragerea masivă de fonduri; al doilea factor a fost creșterea
fără precedent a prețurilor alimentelor iar al treilea escaladarea prețului petrolului.
Suprapuse cu o serie de evoluții interne nefavorabile (un an agricol foarte secetos,
stimularea cererii interne printr -o politică salarială laxă și prin majorarea rapidă a
creditului acordat sectorului privat), evenimentele amintite au condus la reapariția
presiunilor inflaționiste și la adâncirea în continuare a deficitului extern. Această nouă
combinație de factori a făcut necesară recalibrarea răspunsului politicilor
macroeconomice, în general, și a politicii monetare, în special.
Criteriul deficitului bugetar, și anume menținerea acest uia sub plafonul de 3 %
din PIB, este respectat de România încă din anul 2001, însă cu toate acestea, în anul
2007, deficitul bugetar măsurat conform standardelor europene (SEC 1995) a cunoscut
o creștere până la 2,5 % din PIB, față de 1,7 % din PIB în 2 006, având o valoare de
9,48 miliarde lei .
Această relaxare fiscală prociclică , cu efect perturbator, a avut ca efect
întreruperea dezinflației, cu atât mai mult cu cât a intervenit în a doua jumătate a
anului, ce a fost marcată de acumularea de presiuni inflaționiste.
Menținerea acestei conduite fiscale ar face dificilă reancorarea anticipațiilor
inflaționiste și corectarea dezechilibrului extern pe termen mediu. Totuși, conform
Programului de convergență, guvernul și-a propu s o scădere a deficitului bugetar

160 Raport Anual al BNR pentru anul 2006, www.bnr.ro

148
până în 2011, obiectivul fiind atingerea unui nivel de 0,9 la sută din PIB al deficitului
structural (rezultat prin eliminarea influenței factorilor ciclici)161.
Politicile bugetar -fiscale expansioniste din 2008, cu o pronunțată conotație
electorală , au avut drept consecință depășirea semnificativă plafonului bugetar
stabilit cu UE , ce este măsurat conform standardelor europene (SEC 1995) ajungând
la 5,4 la sută din PIB. O parte din cresterea de cheltuieli a avut un pronunțat caracter
conjunctural (despăgubirea refugiaților din Basarabia, Bucovina și Cadrilater;
despăgubirea persoanelor care au depus bani pentru achiziționarea de automobile
Dacia etc.) și nu va mai afecta bugetul în viitor.
Există însă o serie de angajamente bugetare cu caracter s tructural, ale căror
unde de șoc se vor propaga pe o perioadă de câțiva ani, precum decizia de a crește
punctul de pensie de la 32 la 45 la sută din salariul mediu. Conform estimărilor Băncii
Mondiale, această decizie necesită transferuri anuale de la bu getul de stat la bugetul
asigurărilor sociale de circa 1,6 la sută din PIB (fără a se lua în calcul deteriorarea
factorilor demografici). Pe de altă parte, numai în perioada 2006 -2008 cheltuiala
bugetară cu autoritățile publice (agenții, primării, prefectu ri) a crescut de la 1,7 la sută
din PIB la 2,8 la sută din PIB.
Devine evident faptul că , efortul de reducere a deficitului bugetar sub pragul de
3 la sută din PIB și intrarea în mecanismul ERM II la momentul planificat (2012) a
reclam t o serie de măsuri urgente cu caracter de austeritate în vederea corectării
dezechilibrelor structurale de natura celor menționate. În acest ă direcție, adoptarea în
2009 de către Parlamentul României a trei legi esențiale (legea reformei sistemului de
pensii; legea reformei sistemului de salarizare; legea responsabilității fiscale) a
constitui t un pas important spre respectarea calendarului de adoptare a euro162.
Politicile fiscale prociclice din anii anteriori, când personalul din sectorul
bugetar a benefici at de creșteri salariale consistente, iar pensiile s -au majorat într -un
ritm chiar mai rapid, independent de contribuțiile individuale la sistemul de asigurări
sociale, și -au dovedit fără echivoc lipsa de viabilitate în contextul contracției
economice din 2009. Astfel, guvernul s -a văzut nevoit să aplice în 2009 măsuri de
corecție fiscală pentru a readuce finanțele publice pe o traiectorie sustenabilă, chiar în
condiții de recesiune, având în vedere și efectele contracționiste ale unor măsuri
insuficiente d e consolidare fiscală, aplicate în economii deschise și de dimensiuni
relativ reduse. Această corecție fiscală era reclamată de către piețele de capital, dar și
de către instituțiile financiare internaționale, care au dorit să se asigure că fondurile
împru mutate de România nu vor fi folosite în principal pentru achitarea de salarii și
pensii. Prin urmare, guvernul a avut marjă redusă de manevră în inițierea unor măsuri
destinate relansării economice, mai importante fiind programul „Prima casă” și cel de
reînnoire a parcului auto.
Deficitul bugetului general consolidat s -a plasat semnificativ deasupra
plafonului de 3 % din PIB (7,3 % din PIB) prevăzut în Tratatul de la Maastricht. În
iulie 2009, Consiliul European a inclus România în procedura de deficit exc esiv,
recomandând remedierea situaței bugetare până în anul 2011, iar în februarie 2010
acest termen a fost prelungit până în anul 2012. Astfel, România trebuie să întreprindă
în perioada 2010 -2012 o consolidare fiscală de cel puțin 1,75 % din PIB pe an.

161 Raport Anual al BNR pentru anul 2007, www.bnr.ro
162 Rapo rt Anual al BNR pentru anul 2008 , www.bnr.ro

149
Pentru demararea procesului de corectare a deficitului bugetar, acordul stand -by
încheiat cu FMI prevede elaborarea și implementarea a trei acte legislative, care
vizează salarizarea unitară a personalului bugetar, reforma pilonului I al sistemului de
pensi i și întărirea responsabilității fiscale. Totuși, în adoptarea acestora s -au înregistrat
întârzieri semnificative: legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri
publice a fost adoptată în septembrie 2009, dar necesită amendamente și stabilir ea
unor noi grile, legea responsabilității fiscale a intrat în vigoare în martie 2010, iar legea
pensiilor nu era încă adoptată la finele lunii iunie. Deși guvernul a impus o înghețare a
numărului de posturi și a salariilor personalului bugetar, sunt neces are măsuri
suplimentare în vederea reducerii mai accelerate a deficitului bugetar.163
Respectarea angajamentelor asumate în cadrul acordurilor de finanțare externă
dintre România și instituțiile financiare internaționale, precum și a deciziei ECOFIN
privind declanșarea procedurii de deficit excesiv în cazul României a presupus
aplicarea de măsuri substanțiale de consolidare fiscală, atât în cazul veniturilor, cât și
al cheltuielilor bugetare. Programul de Convergență 2011 -2014 afirmă angajamentul
guvernului d e a continua această pe această cale de consolidare fiscală, astfel încât în
anul 2012 ponderea în PIB a deficitului bugetului general consolidat să se
încadreze în plafonul de 3 %. Deși în scădere semnificativă comparativ cu anul
precedent ( -2,1 puncte procentuale), indicatorul s -a situat și în anul 2010 la un nivel
superior celui stabilit prin criteriul de la Maastricht referitor la sustenabilitatea
finanțelor publice.
Ca rezultat al eforturilor luate in directia de restructurare , ponderea în P IB a
deficitului bugetului general consolidat a înregistrat o reducere de la 7,3 în 2009 la 6,5
% (conform metodologiei FMI), iar în cazul deficitului de cont curent (4,1 la sută din
PIB) con solidând rezultatul favorabil obținut în anul precedent, pe fondu l unei
volatilități reduse a cursului de schimb. Aceste evoluții uneori ambigue, au fost
receptate tottuși în mod pozitiv de piețele internaționale de capital, astfel încât cotațiile
externe, atât pentru marjele obligațiunilor românești față de eurobondur i, cât și pentru
spread -urile CDS, au tins să se restrângă, situându -se pe tot parcursul anului la
niveluri rezonabile (comparabile cu ale Ungariei și chiar inferioare acestora începând
cu luna noiembrie 2010)164.
Pe parcursul anului 2010, s -au făcut efortur i serioase de limitare a deficitului
bugetar la 6,8% (în jur de 6,5% rezultat final), stocul datoriilor către sistemul de
sănătate a urcat, potrivit bilanțului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, de peste
13 ori ( de la 124, 1 milioane lei la 1.645,3 milioane lei), datorită amân ării plații cu
circa 0,3% din PIB afectând astfel starea de sănătate a sute de mii de pacienți, din lipsa
materialelor sanitare necesare .
Programul de convergență, al Români ei, s-a indic at un deficit bugetar de 6,5% –
în 2010, 5,2% – în 2011 și o planificare de 3% pentru 2012 165.
97% din deficitul bugetului general consolidat (5,2% din PIB) consemnat după
primele nouă luni din 2011 provine din pensii (75%), șomaj (12%) și sănătate (10%).

163 Raport Anual al BNR pentru anul 2009, www.bnr.ro
164 Raport Anual al BNR pentru anul 2010, www.bnr.ro
165http://cursdeguvernare.ro/deficitul -locul -in-care-cresterea -economica -si-serviciile -sociale -se-incurca –
reciproc.html

150
Potrivit World Economic Outlook Database din aprile 2014 , înscrise în
tabelul nr. 3.1 4, veniturile bugetare realizate în perioada 2010 -2013 au înregistrat un
trend ascendent de la 168,64 mld.lei în 2010 , reprezentând o pondere în PIB de
32,2%, la 181,57 mld. Lei în anul 2011, ce au crescut 193,15 mld.lei în anul 2012 și
ajungat la 200,04 mld lei, însă procentul de colectare a înregistrat o evolutie linear în
acesti ani, cel mai mare procent fiind în anul 2012 de 32.90% din PIB ca urmare a
măsurilor pr ivind îmbunătățirea colectării.
Datorită contextului internațional încă incert, redresarea economică a fost
firavă , fiind necesare continuarea măsurilor de consolidare fiscală, pentru ca efectul
acestora să permită începând cu anul 2012 atingerea unui niv el al deficitului bugetar
de 3% din PIB, corespunzător criteriilor de convergență de la Maastricht.
Cheltuielile bugetare înregistrate în perioada analizată au înregistrat in perioada
2005 -2008 un salt uriaș de peste 200% în aceasta perioada , respectiv de la valoarea
de 92,606 mld.lei în anul 2005 la suma de 190, 41 mld.lei pentru anul 20 08, creșterea
anuală cea mai mai mare înregistrându -se între anii 2007 și anul 2008 în suma de
43,27 mld. Lei fiind caracteristică perioadei de prociclicitare a politicii fiscal bugetare
ce a avut ca efect în perioada următoare explozia dezechilibrelor macroeconomice.
Ponderea cheltuielilor în PIB, după cum se observa în figura nr. 10 a înregistrat
o evolutie aproape lineară aceasta variind de la 32,07% in anul 200 5, înregistrand un
apogeu în anul 20 10% , după care a înregistrat o tendință de scădere până în anul 2013
la 34,19% din PIB
Aceasta se explică p rin faptul că î n perioada 2005 -2008 a fost prom ovată o
politică fiscal bugetară prociclică ce nu a tinut cont de anumite semnale de
supra încâlzire a economie i, după care pentru corectia dezechilibrelor structurale a
fost regândită filosofia în domeniul cheltuielilor publice , acestea fiind as ezate pe un
fundament economic, de exemplu corelarea cresterii salariilor cu productivitatea
muncii , etc.
Conform logicii keynesiene, politica fiscal -bugetară de stimulare a cre șterii
economice are în vedere sporirea cheltuie lilor și scăderea veniturilor bugetare, scopul
final fiind cel de a stimula cererea de consum și de inve stiții. Cu atât mai mult,
focalizarea efortului bugetar a fost spre partea de cheltuieli, ceea ce este de înțeles
datorită valorii superioare a multiplicatorului cheltuielilor publice fa ță de cel al
fiscalită ții.
Manifestare, însă cât mai virulenta a crize i și în economia românească a făcut ca
încep ând cu anul 2009 să se revizui ască structura cheltuielilor bugetare iar majorarea
lor să fie direcțion ată către zonele care asigura economie un trend ascendent și conduc
la creștere economică, prin reducerea subvențiil or bugetare, și prin proiecția unor
creșteri salariale în strânsă corelație cu productivitatea muncii166.

166 http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2011/RAPORT_BUGET2011.pdf

151
Tabelul nr.3.1 4
Situatia privind veniturile și cheltuielile bugetului general in perioada 2005 -2013

Indicator / anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Venituri la bugetul general -mld lei 90,68 111,39 134,17 165,55 156,37 168,64 181,57 193,15 200,04
Venituri la bugetul general %din
PIB 31,38 32,32 32,25 32,16 31,20 32,20 32,58 32,92 31,70
Cheltuielile totale la bugetul
general – mld. lei 92,66 116,05 147,14 190,41 192,78 202,26 205,28 207,92 215,81
Cheltuielile totale la bugetul
general -% din PIB 32,07 33,67 35,37 36,99 38,47 38,62 36,83 35,44 34,19
Sursa: Prelucrări proprii după International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, April 2014

Figura nr.10 Ponderea cheltuielilor in PIB in perioada 2005 -2013
Sursa: Prelucrări proprii după tabelul nr.3.15
Deficitul bugetar are efecte atât asupra investitiilor străine directe cât și
asupra investitiilor private, datorită atât diversității efectelor posibile cât și
potențialității generăr ii de efecte benefi ce sau negative în funcție de caracteristicile
fluxurilor și cond ițiile concrete existente în economia receptoare.
Experieța practic ă a reliefat că țările dezvoltate , în calitate de principali
beneficiar i ai investi țiilor obțin avantaje economice semnificativ mai mari decât
cele în curs de dezvoltare, ceea ce motivează rezerv a specialiștilor în a judeca apriori
caracterul negativ sau pozitiv al fluxurilor de investiții străine directe receptate de o
anumită țară.
Din punct de vedere conceptu al, implicațiile pozitive la nivel macroeconomic se
referă, în principal, la următoarele aspecte167:
– susțin creșterea economică , fapt ce se realizează diferenția t, funcție de
forma pe care o îmbracă investiția străină directă. În cazul unei investiții „ pe loc gol ”
creșterea economică se înregistrează din cauza creării noi lor capacități de producție,
a locurilor de muncă suplimentare, a apariției unui nou consumator și plătitor de
taxe. În cazul participării la privatizare, efectele bene fice își fac apariția în zona de
eficientiz are a activității agentului economic și de creșterii competitivității ac estuia,

167 Mihail Vince nțiu IVAN , Viorela IACOVOIU – Rolul investitiilor străine directe în contextul obligativității
îndeplinirii criteriilor de convergență, Studii Financia re – Probleme financiare actuale, nr.4/2008
32.07 33.67 35.37 36.99 38.47 38.62 36.83 35.44 34.1992.66116.05147.14190.41 192.78202.26 205.28 207.92215.81
050100150200250300
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Ponderea cheltuielilor în PIB
Cheltuielile totale la bugetul
general -mld. lei
Cheltuielile totale la bugetul
general -% din PIB

152
permițând dezvoltarea durabilă pe termen lung a întreprinderii privatizate;
– prezinta un efect stimul ator pentru investițiile i nterne întrucât producătorii
autohtoni vor avea un interes în creșterea eficienței activității și în îmbunătățirea
calității output -urilor, fie pentru a face față concurenței datorată prezenței
investitorilor străini în sectorul de activitat e respectiv, fie pentru a dobândi
calitatea de furnizori ai investitorului străin. În plus, firmele locale pot dobândi
acces la canalele de distribuție ale investitorului străin, caz în care vor fi interesate în
creșterea producției și a calităț ii bunurilor realizate;
– au ca rezultat pozitiv creșterea investițiilor de capital , întrucât
investitori i străini au acces la sursele externe de capital. În situația în care
piețele locale de capital sunt lipsite de resurse pentru finanțarea unor proiecte
importante, investițiile străine pot acoperi acest ă diferență, deoarece constituie o
sursă directă de capital străin. Astfel, se pot avea efecte pozitive asupra balanței de
plăți externe , prin finanțarea deficitului de cont curent ;
– produc efecte pozitive asupra balanței comerciale , în situația în care
investitorul direct are o producție îndreptată prioritar spre export sau în cazul
producției destinate pieței interne care substituie importurile;
– au ca efect creșterea veniturilor la bugetul statului ca urmare a apariției de
noi contribuabili în economia țării gazdă. Și în cazul în care se pot acorda anumite
stimulente fiscale, veniturile buget ului consolidat înregistrează o crestere datorită
unor încasări mai mari din impozitele pe veniturile din salarii;
– prin contribuțiile pozitive mai sus amintite se susțin e
îmbunătățirea standardului de viață . Acesta este cel mai de seamă efect al
investițiilor străine , ce este resimțit în mod direct de către consumatorii locali.
În esență, creșterea standardul ui de viață se manifestă prin reducerea
prețurilor bunurilor și serviciilor ca efect al accentuării concurenței prin
pătrunderea pe piață a noi firme. În acest fel , consumatorii locali vor beneficia nu
numai de prețuri mai reduse la majoritatea produselor și serviciilor, dar și de o
gamă mai diversificată de produse, pe măsură ce firmele străine intră în țara gazdă.
Deși investițiile străine directe pot determina o serie de efecte pozitive la
nivelul țării de impl ementare , nu este exclusă situația apariției unui impact
negativ , atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel sector ial.
O parte dintre aceste efecte negative sunt inerente și se manifestă, în
general, pe termen scurt , apariția lor fiind strâns legată de implementarea investiției
și/sau eficientizarea acesteia, ca de exemplu:
– accelerarea importurilo r, reflectată negativ asupra soldului balanței
comerciale, deoarece importul de mașini și utilaje este finanțat de investitorul
străin, aspecte fără de care implementarea investiției nu ar fi posibilă. Pe termen
lung însă, în situația în car e retehnologizarea activității se finalizezază cu o creștere a
productivității și a competitivității, se poate înregistra , ca efect, o diminuare a
deficitului comercial, în principal, atunci când investitorul străin este orientat
preponderent c ătre activitatea de export sau substituire a importurilor cu bunuri de
producție autohtonă ;
– creșterea șomajului ca rezultat al restructurării întreprinderilor privatizate
în scopul eficientizării rapide a activității. Situația este evident ă în acest caz, întrucît
se poate înregistra o reducere a numărului locurilor de muncă în întreprinderile

153
privatizate. Pe termen lung însă, acest dezavantaj este nesemnificativ în cazul în care
întreprinderile restructurate beneficiază de o creștere a eficienței și a competitivității
activității, situație în care, prin efecte de antrenare, pot genera noi locuri de muncă
(prin dezvoltarea unor activități aflate în amonte sau în aval);
– impact negativ asupra bugetului, cauzat, pe de o par te, de facilitățile
fiscale acordate investitorilor străini (politica de stim ulente), facilități care au ca
rezultat imediat reducerea veniturilor bugetare. Pe de altă parte, creșterea numărului
șomerilor, ca urmare a privatizării și restructurării întreprinderilor privatizate ,
determină cheltuieli suplimentare la buget, întrucât forța de muncă este
disponibilizată în sectoarele restructurate , și nu poate fi imediat absorbită de
activitățile aflate în dezvoltare. Pe termen lung, pe măsur a ajungerii la maturitate a
investițiil or realizate , se poate înregistra o creștere a veniturilor la bugetul
statului datorită impozitelor și taxelor plătite de noii contribuabili (firme și
salariați).
Pentru a pune în evidență i mpactul investitiilor straine directe asupra economiei
si mai mult asupra unor indicatori macroeconomici, am analizat relația directă a
investitiilor străine directe în corelație impactul acestora asupra creșterii economice,
dar si efectul acestora asu pra defic itului bugetar ținînd seama că între ac este două
agregate macroeconomice o relație reciprocă .
Tabelul nr. 3.15
Tabloul evolutiei principalilor indicatori macroeconomici înregistra ți de
economia României în perioada 2005 -2013
Indicator/anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
rata de crestere PIB real
( %) 4,2 7,9 6,3 7,3 -6,6 -1,1 2,3 0,6 3,5
Rs Rata somajului (%) 5,9 7,3 6,4 5,8 6,9 7,3 7,4 7,0 7,3
Rata inflatiei (%) 9,1 6,6 4,9 7,9 5,6 6,1 5,8 3,4 3,2
Deficitul bugetar buget
general consolidat in PIB -0,8 -1,7 -2,5 -5,4 -7,3 -6,5 -5,2 -3,0 -2,5
Deficitul conului curent ca
% din PIB -8,65 -10,39 -13,42 -11,55 -4,15 -4,42 -4,49 -4,44 -1,06
Rata investitiilor straine
directe % PIB 6,5 9,2 5,8 6,8 2,9 1,8 1,4 1,6 1,9
Stocul de investitii straine
directe % din PIB 27,8 33,9 37,1 37,8 42,2 43 42,7 44,6 43,6
Rata investițiilor nationale
% PIB 23,29 26,46 30,98 31,26 25,37 25,57 26,85 25,99 23,16
Sursa de date : prelucrări pro prii după World Economic Outloock, Eurostat, Rapoarte anuale BNR 2005 –
2013, Rapoarte statistice anuale INS 2005 -2013

154
Figura nr. 3.11 Corelația dintre rata de crestere a PIB, rata investitiilor straine directe și rata
investitiilor nationale
Sursa : datele prezentate in tabelul nr.3.16

Tabelul nr.3.1 6

Situatia fluxurilor de investitii străine directe(ISD) în România
în perioada 2005 -2013
Milioane euro
Indicator/anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Intrările nete de
ISD 5213 9059 7250 9496 3488 2220 1815 2138 2 712
Total IDS la 31
decembrie a
perioadei de
raportare 21 885 34512 42770 48798 49984 52585 55139 59 126 59 958
Sursa:Rapoarte anuale BNR si INS din perioada 2005 -2013
Din analiza efectuată aspra datelor prezentate în tabelele nr.3.1 5 si nr.3.16
rezulta că investitiilor straine directe în valoare de că în anul 2005 în valoare de
5213 milioane euro ce reprezintă 6,5 din PIB au determinat o cresterere economică
în termeni reali de 4,2% .
În fapt, în anul 2005 veniturile realiza te din ISD s-au situat la nivelul
de 2352 milioane euro. Dintre acestea, partea cea mai importantă (2.265
milioane euro respe ctiv 96,3% din total venit uri) au reprezentat -o veniturile din
partici pații la capital, structurate în dividen de repartizate și profituri reinve stite în
cadrul exer cițiului financiar 2005.
Profitu rile reinves tite în valoare de 1164 milioane euro corespund unei
ponderi de 49,5% în total venituri, iar divide ndele reparti zate în valoare de 1101
milioane euro au o pondere de 46, 8% în t otal venituri.
Venitu rile nete din dobân zi primi te de către investit orii străini direcți la
creditele acordate întreprinde rilor lor din România rămân de mică anvergură, cu un 4.27.96.3 7.3
-6.6-1.12.30.63.56.59.2
5.86.8
2.91.81.41.61.923.2926.46 30.9831.26
25.3725.5726.8525.99 23.16
-1001020304050
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Corelațiile intre rata de crestere a PIB rata investitiilor straine directe si rata
investitiilor nationale
rata de crestere PIB real( %) Rata investitiilor straine directe % PIB Rata investițiilor nationale %PIB

155
nivel de n umai 87 milioane euro, ele reprezentâ nd 3,7% din venituri.
Aceeași situație s-a menținut în anul 2006 în cazul investițiilor străine directe
Romania a înregistrând o creștere economică de 7,9%, una dintre cele mai mari din
Europa. Aceasta crestere s -a bazat în principal pe afluxul foarte mare de inves tiții
straine directe care fata de anul 2005 a crescut cu 173% pe fondul deschiderii tarii
noastre catre catre Europa si pentru a suplini decalajul economic existent între UE si
România.
Asfel, î n anul 2006 , dupa cum este prezentat în tabelul nr.3.1 8 activitatea
întreprinderilor investiție str ăină directă, în an samblul ei, are un impact pozitiv asupra
balanței co merciale a R omâniei, contribuția la exporturi fiind de 72,5%, în timp ce la
importuri este de 58,6%.
Tabelul nr.3.1 7
Exporturile și importurile întreprinderilor investiție străin e direct e în anul 2006
-Milioane de euro –
Exporturi (FOB) Importuri (CIF)
Întreprinderi
investiție
străină directă % din total
economie/
ramu ră Întreprinderi
investiție
străină directă % din total
economie/
ramu ră
Total, din care: 18733,8 72,5 23767,9 58,6

Industrie, din care:
16999,9
75,9
15895,8
76,3
• Industria prelucrătoare 15839,7 75,2 14914,6 76,3
Comerț cu a mănuntul și cu 1437,7 52,8 5788,8 42,7
ridicata
Alte activități 296,2 41,8 2083,3 33,8
Sursa: Raport BNR anul 2006 privind investitiile str ăine directe
Același trend s -a mentinut până la sfârsitul anul ui 2008 în situația in care fluxul
de ISD a fost de 9496 milioane de euro, întimp ce stocul de in vestitii straine directe în
Romania a aj uns la suma de 48798 milioane de euro, corespunzător unei c reșteri
economice reale de 7,3% , cea mai mare din Uniunea Europeană.
Tabelul nr.3.1 8
Evol utia fluxului de investitii stră ine in Romania in perioada 2005 -2013
Mil euro
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Fluxuri ISD – total mil.euro 5213 9059 7250 9496 3357 2263 1700 2489 2712
aport la capitalurile proprii
3852 6832 3547 4873 1730 1832 1505 830 2427
credite* 1361 2227 3703 4623 1627 431 195 1659 285
Sursa: Prelucrarea proprie după Rapoartele anuale BNR si INS în perioada 2005 -2013

156
Pe măsură însă , ce se fac mai vizibile efectele crizei financiare, începând cu
anul 2009 are loc o scădere dramatică a ISD de la 9496 in 2008 la 1815 milioane de
euro în anul 2011, pentru ca începand cu anul 2012, pe măsura imbunatățirii
parametrilor macroeconomici fac ISD să înregistreze o crestere usoară fata de anul
precedent, pentru ca în anul 2013 să ajunga la suma de 2.712 milioane de euro.
Continuînd analiza se observa că deficitul de cont curent în perioada analizată a
fost într -o diminuare permane ntă de la -13,42 % care este valoarea ce mai mare
întregistrată în anul 2007 până la 1,06% în anul 2013, fiind într -o mare măsură finanțat
de afluxul de investiții straine directe, datorită aportului adus de acestea la export cât și
la import.

Figura nr.3.12 Investiti ile străine directe in Romania în perioada 2003 -2008
Sursa: Prelucrări proprii dupa Rapoarte Banca natională a României, Raport anual investitii str ăine
directe 2006

În concluzie, impactul investițiilor străine directe asupra economiei țării gazdă
este diferit de la o țară la alta, în funcție de condițiile concrete existente la nivel
economic, social și politic și de gradul de pătrundere a capitalului străin.
În consecință, în măsura în care rezolvă și elimină cauzele care au generat
„rămâne rile în urmă” înregi strate până în prezent, Româ nia poate atrage fluxuri
mai mari de investiții străine directe capabile să genereze efecte le de antrenare
dezirabile produse de ISD în economii le unde s-a atins masa critică de
capital străin (ca de exemplu Ungaria, Cehia, Slovacia etc.), accelerând, astfe l,
proce sul de convergență reală cu țările Uniu nii Europene.
În acest context, creșterea cererii interne (consum ului privat), susținută
de investiții produ ctive, autohtone și străine, va impulsio na creșterea economică
datorită, în principal, creșterii productivi tății muncii ca urmare a îmbu nătățirii
calității factori lor de produ cție existen ți.
0
2000
4000
6000
8000
10000
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
3852
6832
3547
4873
1730
1832
1505
830
2427
1361
2227
3703
4623
1627
431
195
1659
285
Evoluția fluxului de investiții străine directe în
România
în perioada 2005 -2013
Fluxuri ISD -total mil.euro
aport la capitalurile proprii
credite*

157
Așadar, pătrunderea masivă a capitalului străin orientat, într-o mai mare
măsură, către activitățile care încorporează un conținut ridicat de resurse locale
și, în principal, de tehnologie și cunoștințe, va favoriza amel iorarea calității
factorilor de producț ie existenți și crearea unor factori de produ cție specializați,
similar situației înregi strate în alte state central și est europene care au
aderat la Uniun ea Europeană .
În legătură cu rat a investitiilor în perioada 2005 -2013 aceasta a înregistrat o
evolutie fluctuantă în funcție de perioada de raportare, și prin urmare ne-am
propus să efectuăm o analiza raportată la perioadele de boom economic (2005 -2008)
si de depresiune(2009 -2013) pe care le -a înregistrat de economia României.

Tabel ul nr.3. 19
Evolutia investitiilor si economiilor nationale in perioada 2005 -2013

Indicator / anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Rata investiții nationale -% din PIB 23,29 26,46 30,98 31,26 25,37 25,57 26,85 25,99 23,16
Valoarea totală absoluta a investitiilor
nationale – mld lei 67,29 91,19 128,86 160,90 127,14 133,90 149,62 152,48 146,16
Rata e conomi lor naționale brute -% din
PIB 14,66 16,08 17,57 19,79 21,22 21,15 22,34 21,55 22,10
Valoarea totală absoluta a economiilor
nationale – mld. lei 42,35 55,41 73,09 101,85 106,32 110,78 124,52 126,45 139,49
Sursa: Prelucrări proprii după International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, April 2014
După cum se observa anii 2005 -2008 aduc o explozie a investițiilor
naționale totale, în termeni reali acestea înregistrând o creștere de peste 100%,
atât ca urmare a politicii fiscal -bugetare expansioniste, ce a sporit atât investițiile
publice cât și venitul privat, și indirect inves tițiile private. O parte însemnată a
acestei creșteri se datorează și sporirii investitiilor străine, pe fondul integrării
României în NATO, ce a contribuit la creșterea încrederii în capacitatea
economică a țării noastre. Însă din tabelul nr.3.1 9 se poate observa și o
creștere semnificativă a volumului economiilor naționale, însă de o amploare
mai scăzută decât cea a investițiilor. Explicația logică, constă in înclinația
marginală ridicată spre consum, o consecin ță psihologică a limitării ofertei de
bunuri și servicii din timpul economiei planificate, care corelație cu rata a
veniturilor în creștere a determinat o creștere a consumului privat, în defavoarea
economisirii. Ca procent din PIB a ceasta se păstrează la nivele aproximativ
constante, cu o tendință de scădere în preajma anului 2004, pe fundalul unei creșteri
economice mai ridicate față de ceilalți ani.

158
Figura nr. 3.13 Evolutia ratei investitiilor si ratei de economisire in perioa da 2005 -2013
Sursa: prelucrări proprii dupa datele prezentate in tabelul nr.3.15
După cum era de așteptat în contextul economic global, investițiile totale
naționale s -au redus în anii 2009 și 2010, pe fundalul incertitudinii evoluției
climatului financiar, însă începând cu anul 2011 se constată o revitalizare a
acestui segment, atât pe seama investițiilor străine, cât și interne, introducerea
scutirii de impozit pentru profitul reinvestit fiind o decizie inspirată. Inves tițiile
publice sunt de asemenea în creștere, pe fondul proiectelor de infrastructură, însă
este foarte posibil ca efectele acestora să fie vizibile nu mai curând de 1 -2 ani, în
special datorită ritmului lent de finalizare a acestora.
Economisirea na țională , înregistrează de asemenea o evoluție ascendentă, atât
ca proporție din PIB cât și ca valori reale , între 2008 și 2012 existâ nd o creștere
de 50% a acestui indicator. Aceasta poate fi explicată ținând cont atât de factorul
psihologi c, ce consemnează întotdeauna o creștere a economisirii în perioadele
de recesiune, fapt ce contribuie la încetinirea relansării, cât și de politicil e
băncilor private ce au majorat ratele de dobândă la depozite pentru a -și imbunătăți
lichiditatea afectată de contextul financiar global.
În perioada de boom economic, 2005 -2008, politica financiară în domeniul
fiscal -bugetar a avut ca obiective doar accelerarea creșterii economice, fără a lua în
calcul toate consecințele și efec tele pe care o expansiune necontrolată le poate avea.
Introducerea cotei unice de impozitare a constituit un un punct de cotitură în
politica fiscal -bugetară a României reprezentând o decizie majoră de politică
macroeconomică, intenționată în sensul creșterii venitului disponibil, atât a
populației cât și a firmelor, însă ceea ce a obținut față de sistemul anterior
progresiv a impozitului pe venit, a reprezentat doar o reducere a fiscalității
asupra persoanelor ce se încadrau în grupele superioare de venit.
Tot în aceași perioadă de avânt economic, s -a putut observa o dinamică
ascendentă, atât a volumului efectiv a cheltuielilor publice, cât și a procentului
acestora într -un PIB de asemenea în creștere, o cea mai mar e parte a acestei creșteri
fiind direcționată către cheltuieli de personal, bunuri și servicii și cheltuieli de capital,
și într -o măsură foarte mică spre investiții publice. Ori , suplimentarea cheltuielilor
020406080100120140160180
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Evolutia investitiilor nationale si a economisirii in perioada 2005 -2013
Rata investiții nationale -% din PIB
Valoarea totală absoluta a investitiilor
nationale -mld lei
Rata economilor naționale brute -% din
PIB
Valoarea totală absoluta a
economiilor nationale -mld. lei

159
bugetare în perioadele de boom ar trebu i să aibă caracter cu totul excepțional și o
fundamentare ireproșabilă, pentru a nu compromite eforturile Băncii Naționale în
direcția stabilizării prețurilor. Totuși, cheltuielile au înregistrat o dinamică
accelerată în acești 4 ani de expansiune, urcând peste rata de creștere
economică, și astfel contribuind la acumularea unui deficit bugetar semnificativ și
la o exacerbare a datoriei publice, inutilă din punctul nostru de vedere.
Dacă în perioada de boom politica fisc al-bugetară are o eficiență în cel
mai bun caz discutabilă, aceasta nu se îmbunătățește odată cu declanșarea
recesiunii în anul 2009. Efectele cotei unice au grevat asupra încasărilor bugetare
deja confruntate cu o scădere importantă a bazei de impozitare, ceea ce a forțat
executivul în direcția stabilizării deficitului, prin reducerea, dureroasă a
cheltuielilor bugetare.
Decizia ce a avut un efect dramatic, este condamnabilă în conditiile unei
scaderi a cereri agr egate slăbită de scăderea exporturilor în tările partenere UE,
însă se pot acorda circumstanțe atenuante din prisma “recomandărilor” făcute
de FMI, care au condiționat acordarea următoarelor tranșe ale împrumutului
contractat de o ser ie de reforme în domeniul fiscal -bugetar bugetar. Decizia
privind reducerea cheltuielilor bugetare se poate spune, într -o formulare mai
permisivă, că nu a aparținut Guvernului României. Efectele însă, în special
creșterea șomajului și accentuarea crizei economico -sociale, au afectat populația
acestei țări.

3.2.2. Analiza factorilor de producție și a unor surse de finanțare
Abordările cu privire la dimensionarea deficitelor bugetare, la mijloacele de
finanțare și în special la cuantificare și dimensionarea datoriei publice capătă o serie
de nuanțe de specificitate în cazul diferitelor economii. Condițiile concrete existente
din punct de vedere economic, financiar, social, administrativ prezintă specialiștilor o
serie de proble me pentru care se impun e o abordare extrem de serioasă a impactului
potențial nefavorabil al unei dimensionări a deficitelor bugetare și datoriei publice
peste posibilitățile reale de finanțare neinflaționistă.
În țara noastră , în cadrul deosebit de comple x în care se desfășoară activitatea
economică, în încercarea de a evidenți a locul deținut de deficitul bugetar, o
importanță deosebit ă este atribuit ă determinării ponderii deficitului financiar public
în cadrul cheltuielilor și veniturilor bugetului g eneral consolidat.
În etapa actuală, cuantificarea cu precizie a deficitului bugetar și preocuparea
pentru scăderea acestuia în mod continuu au o mare însemnătate, cu atât mai mult cu
cât România se confruntă cu mari dificultăți în evoluția economiei. Pe fondul
accentuării unor fenomene de criză structural ă, majorarea deficitelor bugetare peste
limitele finanțabile în mod neinflaționist , se manifestă ca un factor în plus ce concură
la accentuarea dezechilibrelor în economie. În plus, acolo unde cheltuieli le bugetare
sunt îndreptate spre satisfacerea, în primul rând, a funcției de redistribuire a statului și
spre subvenții, în lipsa unui coeficient real de multiplicare, starea deficitelor bugetare
se agravează.
Influențele sunt de natură a introduce factori perturbatori în funcționarea
mecanismelor economice pe care le provoacă majorarea deficit elor bugetare pot fi în

160
sinteză grupate în următoarele două mari categorii: influențe de natură economică și
influențe de natură psihologică.
Cu privire la influenț ele de natură economică, putem susține că acestea
acționează puternic și în direcții strict determinate de modalitățile folosite în vederea
acoperirii deficitului bugetar. Modalitățile utilizate se supun unei analize, prin
influența directă sau indirectă pe care o generează asupra mecanismelor economice, a
stabilității economice și a efortului de dezvoltare.
De exemplu, pe termen scurt , deficitul bugetar diminuează economisirea
națională, duce la scăderea ofertei de fonduri pe piață , ceea ce determină creșterea
ratelor dobânzii. În acest context, volumul de investiții scade, consumul se reduce, cu
efecte asupra volumului activităților economice și asupra locurilor de muncă .
Influențele psihologice , a căror actiune se conjugă cu ce le economice indu c
amplificarea deficitelor bugetare și acționează direct asupra piețelor financiare,
conducând la căderea valorilor pe piețele de capital și la deprecieri, uneori bruște, ale
monedelor naționale . Deși o anumită depreciere a cursurilor de schimb este adeseori o
metodă utilizată în echilibrarea balanțelor comerciale, o amplificare necontrolată a
deficitelor bugetare poate conduce uneori la deprecieri monetare. Acestea, peste un
anumit nivel, neutralizează avantajele obținute în plan extern prin agravarea puternică
a dezechilibrelor interne, în special prin accentuarea presiunilor inflaționiste în
economie.
Cu privire la acceptarea sau nu a concepției potrivit căreia deficitul bugetar este
„dăunător” asupra vieții economico -sociale, există o serie de controverse care de -a
lungul timpului au variat substanțial.
În principal, de -a lungul timpului, opiniile economiștilor referitoare la efectele
deficitelor bugetare asupra performanțelor economice ale unui stat s -au referit la două
abordări prin cipale. Pe de o parte, s -a considerat că deficitele rezultate din reducerea
ratelor marginale ale impozitării au efect stimulativ asupra productivității muncii. Pe
de altă parte, deficitele bugetare au fost considerate o cauză a stagnării economiei și a
instabilității acesteia168.
Pe fondul unor dezechilibre economice din ce in ce mai accentuate , adepții
intervenției statului în reglarea mecanismelor economice, în special prin utilizarea
unui volum sporit de cheltuieli publice, au propu s anumite tipuri de abordări care
vizează în principal o redefinire a conceptului de echilibru bugetar și încearcă să
propună o serie de concepte și teorii referitoare rolului deficitelor bugetare în
stimularea proceselor de creștere economică.
Cuantificarea d imensi unii deficitelor bugetare și a datoriei publice este o parte
componentă a strategiei fiscal – bugetare de ansamblu a statului care, în situații
economice deosebit de restrictive, trebuie să răspundă unei opțiuni fundamentale,
respectiv aceea pentru dezvoltare economică , concomitent cu posibilitatea finanțării
neinflaționiste a deficitelor publice.
Sustenabilitatea politicilor fiscale și bugetare constituie o problematic ă ce a fost
intens dezbătută în literatura economică din domeniu, cât și la nivelul procesu lui
decizional public. Argumentele care vin să susțină această afirmație sunt numeroase.
Pe de o parte, se consideră că asigurarea unei dezvoltări sustenabile presupune,

168 Romer, D., – “What Are the Costs of Excessive Deficits?”, NBER Macroeconomic Annual, 1988,
Cambridge, p. 63).

161
concomitent, dezvoltare economică, socială și protecția mediului înconjurător, iar
politicile fiscale și bugetare, datorită caracterului lor redistributiv, influențează
dezvoltarea sustenabilă prin efectele manifestate asupra creșterii economice sau a
investițiilor în capitalul uman169.
În România, în tr-un cadru macroeconomic tot mai complex în care se manifestă
procesele economice , în încercarea de evidențiere a locului deținut de deficitul
bugetar, un rol deosebit este atribuit determinării ponderii deficitului financiar public
în cadrul cheltuielilor și veniturilor bugetului general consoli dat.
Bugetul general consolidat este un instrument al politicii fiscal -bugetare prin
care sunt corelate nu numai veniturile și cheltuielile bugetului de stat (bugetul central
și bugetele locale), ci și legăturile acestora, îndeosebi deficitul bugetar, cu soldul
deficitar al contului curent al balanței de plăți, cu decalajul dintre investiții și
economisire.
În literatura de specialitate există mai multe curente de opinie față de care
poate fi analizat i mpactul deficitului bugetar asupra econo miei. În pri mul rând, se au
în vedere efectele pe termen scurt asupra consu mului și efectele pe ter men lung
asupra ec onomiilor n aționale și asupra investi țiilor, asupra creării de locuri de
muncă . Pe de altă parte, pune în prim plan ipoteza neutrali tății pe termen lung a
deficitului bugetar prin prisma finanțării acest uia pe seama contrac tării datoriei
publice.
Astfel, deficitul bugetar este, pe de o parte, un rezultat al scăderii volumului
activității econ omice, care duce la micșorarea venit urilor persoanelor fizice și juridice,
ceea ce însea mnă o scădere a bazei de impozitare și deci o scădere a veniturilor
bugetare. Pe de altă parte, un deficit bugetar ridicat poate în semna reducerea
investițiilor guverna mentale, cu impact asupra locurilor de muncă și asupra politicilor
de chelt uieli bugetare în domeniul ocupării. Prin măsurile care se ur măresc pentru
finan țarea deficitului bugetar, cum ar fi creșterea fiscalității, reducerea ch eltuielilor
bugetare, creșterea datoriei publice, putem evide nția impactul asupra pieței muncii pe
termen scurt și lung.170
Astfel, pe termen scurt, deficitul bugetar diminuea ză econo misirea na țională,
duce la scăderea ofertei de fonduri pe piață, ceea ce deter mină creșterea ratelor
dobânzii. În acest context, volumul de investi ții scade , consu mul se reduce, cu
efecte asupra volumului activit ăților econ omice și asupra locurilor de muncă.
Un element esențial pentru completarea viziunii econo mice pe termen scurt și
mediu îl reprezintă ocuparea . Îmbătrânirea de mografică va influen ța în următorii ani
populația activă și populaț ia ocupată. Urmând tendin ța manifestată de scădere a
numărului persoanelor active și ocupate care au peste 65 ani, aceasta grupă de vârstă
va scădea cu aproxi mativ 50 mii persoane în perioada 2006 – 2010. Dacă în anul
2005 ponderea acest ora în total populație activă era de 4,7%, în anul 2010 s-a
estimat că va ajunge la 4,2%. Așteptările sunt ca atât rata de activitat e cât și cea a
ocupării să se redresez e ușor.

169 Gupta, S., Keen, M., Clements, D., Fletcher, K., de Mello, L., Mani, M., „Fiscal Dimensions of Sustainable
Development”, Pamphlet Series, No. 54, 2002, Fiscal Affairs Department, International Monetary Fund
170 Gabriela Molănescu, Mirela Ionela Aceleanu – Consecințele deficitului bugetar în România în contextul
crizei actuale.Implicații asupra pieței muncii Economie teoretică și aplicată Volumul XVIII (2011), No. 2(555),
p. 58 -74

162
Tabelul nr.3. 20
Estimarea evoluția forței de m uncă in perioada 2005 -20010

2005
2006
2007
2008
2009
2010 Ritm mediu
2005-2010 (%)
*)
Popu lația activă
*)
Popu lația ocupată
Salar iați -1,1

-0,1

-1,9 0,1

0,3

0,5 0,2

0,3

0,5 0,2

0,4

0,4 0,2

0,4

0,3 0,3

0,4

0,1 0,2

0,4

0,4
*)
Rata de a ctivitate
*)
Rata de ocupare
Rata șomaju lui BIM 62,4

57,7

7,2 62,4

57,8

7,0 62,6

58,1

6,9 62,7

58,3

6,7 62,8

58,6

6,5 63,0

58,8

6,4
*) popul ația în vârstă de muncă(15 -64 ani)
Sursa: Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză
În intervalu l 2006 – 2010, potrivit prognozelor efectuate se așteapt ă o creșter e
a ratei de ocupar e a popul ației în vârstă de muncă (15-64 ani) cu 1,1 punc te
procentual e (datorat ă în principa l politicilo r fiscale , politicilo r de stimulare a creări i
întreprinderilo r mici și mijlocii , sporiri i nivelulu i investiților străin e și creșterii
competitivi tății) spre deosebir e de anul 2005 când s-a înregistra t o scădere a ratei de
ocupar e a popula ției în vârst ă de munc ă (15-64 ani) față de anul 2004 . Un aport
deosebi t în vor avea politicile orientat e spre moderni zarea agriculturi i (restrângere a
popul ației ocupate din aceast ă ramură și creștere a numărulu i popula ției ocupat e în
celel alte ramuri), precu m și creare a unor locur i de muncă durabil e și perfo rmante și a
unui echilibru între flexibilitate a ocup ațional ă și securit atea loculu i de muncă .
Popula ția ocupat ă în sectoru l publi c va înregistr a în perioad a 2006 -2010 o
tendinț ă de scăder e ajungân d la 16,9% din total popul ației ocupat e față de 21,0%
în anul 2005 . Popu lația ocupat ă din sectoru l priva t va continu a trendu l crescător , în
anul 2010 urmând să fie cu 6,5% mai mare decât în anul 2005 . Rata șomajului BIM va
înregistr a o evoluție descenden tă, estimându -se o rată de 6,4% în anul 2010 . Aceas ta
scăder e va fi posibil ă datorit ă implementări i mai eficient e a politicilo r ocupări i forței
de muncă, chiar dacă progr amul de reforme structural e va menține presiune asupr a
pieței muncii.

163
Tabelul nr. 3.21
EVOLUTIA PRINCIPALILOR INDICATORI PRIVIND FORTA DE MUNCA – AMIGO
perioada 2011 -2014
-modificare procentiuală –
2011 2012 2013 2014
Populația activa totala 0,3 0,6 0,7 0,9
– populația activa in vârsta de munca (15 -64 ani) 0,5 0,7 0,8 1,0
Populația inactivă totală -0,6 -0,9 -1,1 -1,2
– populația inactiva in vârsta de munca (15 – 64 ani) -1,5 -1,9 -2,1 -2,5
Populația ocupata totala 0,0 0,9 1,1 1,3
– populația ocupata in vârsta de munca (15 -64 ani) 0,3 1,0 1,2 1,4
– Salariați 1,9 0,7 0,9 1,1
– Alte categorii de populație ocupata -3,6 1,4 1,4 1,6
Șomeri BIM 3,4 -2,7 -4,1 -4,3
Sursa: Comisia Nationala de Prognoză
Dina mica productivit ății muncii a fost superioa ră celei a produsului intern
brut în perioada 2000 -2005. Pentru perioada 2006 -2010, se esti mează creșteri ale
productivi tății sub cele ale produsului intern br ut ca efect al măsurilor active de
ocupare care au ca scop majorarea ratei de ocupare corespun zător țintei Lisabona.

Tabelul nr.3.2 2
Dinami ca product ivității muncii și a sa lariului real în perioada 2005 -2010
(modificări procentuale anuale)

Indica tori
2005
2006
2007
2008
2009
2010 Ritm
mediu
2006-
2010
(%)
Productiv itatea muncii
(PIB/pers.ocupa tă)
4,2
6,5
6,2
6,0
5,6
5,3
5
,
9 Salariul r eal 14,3 6,4 6,5 7,9 5,5 5,3 6
,
3 Sursa: Instit utul Na țional de St atistică, Comisia Na țională de Progno ză

Numărul șo merilor înr egistrați în perioada 2008 -2010 ara tă o reducere a
volumului activit ății economice, ceea ce are implicații și asupra veniturilor și
cheltuielilor bugetare. Numărul șomerilor a ajuns la sfârșitul anului 2009 la 709,4
mii persoane, mai mare cu 306 mii persoane decât la sfârșitul anului 2008, rata
șomajului fiind de 7,8%. Un nu măr mai mare de șomeri înseamnă, pe de o parte, mai
puține venituri la buget, iar, pe de al tă pa rte, chelt uieli mai mari cu prote cția și
asiste nța socială.
Tabelul nr.3. 23
Evoluția numărului de s alariați și șomeri în perioada 2008 -2012

An 2008 2009 2010 2012
Număr mediu de salari ați (mii persoane) 5.046,3 4.774,3 4.665 4.735
– modificare pr ocentua lă anua lă (%) 3,3 –
5,
4 –
2,3 1
Șomeri la sfâ rșitul anului (mii pe rsoane) 403,4 709,4 76
0 690
Rata șomajului ( %) 4,4 7
,
8 8,
5 7,6
Sursa: Institutul Națio nal de Statistică (2008,2009), Comisia Naționa lă de Prognoză (2010, 2012).
Efectele pe ter men lung ale defi citelor bu getare sunt analizate din perspectiva

164
modului în care acestea afectea ză creșterea econo mică și bunăstarea indivizilor.
În anul 2009, populația ocupată totală (AMIGO) cuprindea 9.243 mii persoane,
din care 44,8% fiind populație de sex feminin, iar 54,4% fiin d populație ocupată în
mediul urban.
Evoluția populației ocupate din România urmează trendul descrescător al
populației totale, ca urmare a accentuării procesului de îmbătrânire demografică și a
scăderii natalității.
În perioada 2005 -2009 populația ocupat ă a scăzut de la 10.596 mii persoane la
9.924 mii persoane, ceea ce înseamnă o scădere cu 6,4%. Cauzele acestei evoluții sunt
scăderea populației, dar și efectele crizei actuale, prin reducerea unor activități.
Având în vedere faptul că , producția are ca factor determinant de capacitatea
de producție existe ntă care, la rând ul ei, este in fluențată de stocul de c apital, în
situaț iile în care deficitelor bugetare cresc, acestea generea ză reducerea invest ițiilor,
în timp ce stocul ui de capital va crește într-un ritm mai lent. Dacă aceas tă stare are un
caracter continuu pe un orizont de timp mai îndelungat, capacitatea eco nomiei de a
produce bunuri și s ervicii va de screște substan țial. De ase menea, creșterea fluxurilor
de acti ve financia re către investit orii str ăini, ca efect al creșt erii deficitelor bugetare,
deter mină, în același timp , și expatrierea unei părți importa nte a venitului național sub
formă de dobânzi, profit sau rentă.
Tabelul nr.3.2 4
Evolutia in dinamica a productivitatii muncii orare in perioada 2005 -2013
Euro pe oră lucrată, indice 2005 = 100, modificare % față de anul precedent
Explicatii/ Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Productivitatea
muncii pe oră
lucrată
5,4 6,2 5,4 7,3 -4,2 -0,5 1,4 -0,3 4
Sursa: Eurostat, prelucrări proprii
După cum se observă din analiza datelor efectiv înregistrate si raportate ca
realizate, Romania a înregistrat o evolutie crescatoare în perioada 2005 -2008 de la 5,4
% la valoarea 7,3% pe fond politicilor de stimulare a consumului promovate de
guvern.

Figura nr.3.14 Productivitatea muncii pe ora lucrată
Sursa: Datele din tabelul nr.3.25 5.46.2
5.47.3
-4.2-0.51.4
-0.34
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Productivitatea muncii pe oră lucrată
Productivitatea muncii pe oră
lucrată

165

Odată cu declansarea crize i financiare cea a afectat si e conomia Romaniei,
productivitatea muncii a inregistrat o prăbusire , înregistr and valori negative , respectiv
-4,2% in anul 2009, -05% în anul 2010 și incepand din anul 2011 ca efect al masurilor
de stabilizare si stimulare a productiei, incepe să inregistreze un trend crescator.
Trebuie menționat și faptul că , atunci când de ficitele bugeta re au ca efect
reducerea stocului de capital, productivitatea marginală a muncii scade , întrucât
fiecare salariat are mai puțin de lucru, în ti mp ce producti vitatea margina lă a
capitalul ui crește d atorită rarității acestuia. În concluzie , o astfel de situa ție va
determina o reducere a salariil or reale cât și o creșter e a ratei pro fitului.
Una dintre cele mai mari categorii de cheltuieli bugetare, cu legătură direc tă cu
evolu ția pieței muncii , este bugetul asigur ărilor sociale (cheltuielile pentru pensii).
Bugetul asigu rărilor sociale înregistrea ză încă din anul 2006 deficite anuale, în anul
2009 ajungând la cel mai mare deficit, cu o valoare de circa 1,5 miliarde euro,
chelt uielile anuale pentru pensii constit uind cea mai mare categorie de cheltui eli
bugetare, ponderea acestora în produsul intern brut fiind de 8%, cu tendin ță de cr eștere
în anii următori.
Simplificat, România are șase milioane de salariați, dintre care numai 4,5
milioane contribuie la buget iar ceilalți sunt pe post de free -riders, adică beneficiază
de servicii sociale fără a plăti taxele pe muncă și venit. Primii, care întrețin fiecare și
câte un pensionar, nu primesc servicii din partea statului pe măsura contribuțiilor.
Rata de dependență se transformă astfel, în mod real la nivelul întregii societăți,
de la 0,75 la 1 ( dacă am avea 6 milioane de salariați contributi vi la 4,5 milioane
pensionari), la 1,33 la 1 ( 4,5 milioane salariați contributivi la cei 4,5 milioane
pensionari plus cei 1,5 milioane salariați necontributivi). Mai mult, aici de aici rezultă
și dificultatea de a reduce cota legală de taxare a salariilor fără a extinde teritoriul
fiscalizat pe piața muncii.171
Datele furnizate de Ministerul Finanțelor arată că veniturile bugetare au crescut
în 2012 și au scăzut în 2011, exprimate ca ponderi în Produsul Intern Brut. Contrar
aparențelor, creșterea economică anunțată nu a generat și încasări pe măsură, în timp
ce recesiunea tehnică pe care o traversăm a fost sincronă cu o majorare a sumelor
colectate de stat .
Aceste creșteri ale cheltuielilor cu pensiile su nt deter minate, în primul rând, de
procesul de î mbătrânire al populației și de reducerea populaț iei active. Prognozele
arată că, la nivelul anului 2050, la 100 de cetățeni activi vor fi 149 de persoane
inactive, iar popul ația de peste 65 de ani va de păși 5 milioane de locuitori, față de 3
milioane cât reprezintă în prezent, efectele pe termen lung fiind scăderea forței de
muncă și insufi ciența resurselor economice necesare sus ținerii persoanelor
vârstnice.
Cea mai importa ntă proble mă a securi tății sociale pe care o antrenea ză acea stă
tendință se referă la raportul dintre persoanele ocupate productiv și persoanele ieșite la
pensie. Numărul de persoane ocupate productiv ce revin la un pensionar începe să
scadă, cu co nsecințe seri oase asupra securității s ociale.

171http://cursdeguvernare.ro/o -cauza -structurala -a-deficitului -bugetar -evolutia -pe-16-ani-a-muncii -in-economia –
subterana.html

166
Pentru România un asemenea raport al securi tății sociale, aflat la mai pu țin
de o persoană activă la un pensionar, ara tă că ne af lăm într -o profundă cri ză a
securit ății soc iale, ca re nu-și are s oluția în refor ma pensiilor, chiar da că acea sta poate
să fie necesa ră, ci în refacerea raport ului dintre cei ocupa ți productiv și pensionari prin
stimularea directă și puternică a crește rii numărului locu rilor de muncă, cu deosebire în
sector ul afacerilor private, prin i ntermediul unor politici care favorizează invest ițiile,
fără a provoca feno mene infla ționiste majore. Dacă avem în vedere că, în viitorul
apropiat, creșterea investițiilor va fi organic legată de tehnologiile cosmotehnice, ce
creea ză puține locuri de muncă, probabil că un asemenea raport ocup ați
productivi/pensionari va fi judecat în ter meni calitati vi, prin c alitatea productivității
muncii.
Finan țarea nemonetar ă a deficitului bugetar reprezint ă o modalitate acceptat ă,
de regul ă, in prezent. Prin preluarea cu titlu de împrumut de c ătre stat a unei par ți din
aceste rezerve b ănesti, este posibil ă redistribuirea de putere de cumparare, inclusiv sub
forma împrumuturilor, de la de ținătorii de resurse libere, la dispozitia statului, pentru a
finanța cheltuieli publice, însă fără a spori masa monetar ă, in mod nejustificat, ceea ce
înseamn ă că raportul dintre cererea si oferta de moneda se mentine constant si in
consecinta aceasta finantare poate fi neinf1ationista.
Finantarea prin imprumuturi nu determină , în principiu, efecte dereglatoare, iar
daca se folosesc resurse împrumutate de la banca de emisiune, impactul poate fi si
pozitiv deoarece prin compara ție cu impozitele sau împrumuturile obligatare
împrumutul nu diminueaza pe ansamblu disponibilitatile banesti de f inantare a
investitiilor si consumului. Un alt efect este vizibil la nivelul cres terii productiei sau
PNB si a nivelului preturilor. Astfel, daca Guvernul apeleaza la împrumuturi pentru
finanțarea deficitulu i, posibilitatea de crestere inf laționistă a preturilor este mult mai
mică decât în cazul apelului la banca de emisiune.
Pe fundal ul contract ării imp rumuturilor publice se manifestă si mecanismul de
producere a efectului de evictiune, care majoreaz ă cererea in raport cu oferta de
capitaluri de imprumut existenta anterior. Efectul de evictiune reprezinta, in conceptia
monetarista, un punct de vedere opus finantarii deficitului bugetar prin fmantarea din
imprumuturi.
Cu privire la sursele de finantare a deficitelor bugetare acumulate de România
în această perioada, ele au cunoscut o evolutie și diversificare continuă.
Construcț ia și execuția bugetului României au suferit evoluții între anii
2005 și 2006. Astfel, constru cția bugetară pe anul 2005 a fost marcată de
necesitatea corel ării priorităț ilor generate de continuarea susținerii refor melor
structurale în general și a măsurilor sociale generate de recalcularea pensiilor în
special precum și de acordarea creșterilor salariale. La acestea s-a adăugat
imperativul acoperirii necesa rului de fonduri pentru finanțarea activităților și
structurilor cu deficite de pregătire pentru procesul de aderare la UE, cheltuieli
ocazionate de unele recorelă ri din domeniul sănătății precum și înlăturarea efectelor
inundațiilor. Evoluția bugetului general consolidat pe anul 2005 rele vă faptul că
veniturile colectate la bug etul general consolidat au reprezentat 30,3% din P.I.B, cu
o creștere de 0,2 puncte procentua le în produsul intern brut fa ță de anul anterior.
Cheltuielile bugetului general consolidat pe anul 2005 au reprezentat
31,1% din PIB. La finele anului 2005, deficitul bugetului general consolidat a

167
reprezentat 0,8% din produsul intern brut, generând un sold primar pozitiv de 0,26%
din produs ul intern br ut, cu influe nțe favorabile asupra sustenabilit ății fiscale.
Bugetul pe anul 2006 a fost rectificat de patru ori în lunile aprilie, iunie, august
și noiembrie. Primele două rectificări au vizat majorarea venit urilor cu 1,3 % din
PIB si a cheltuielilor cu 3,3% din PIB, conducând la un deficit majorat de la
nivelul de 0,5 % din PIB aprobat inițial, la 0,9% din PIB la rectificarea din luna
aprilie si respectiv la 2,5% din PIB după rectificarea din luna iunie. Următoarele
două rectificări bugetare din lunile august și noie mbrie au vizat creșterea
veniturilor bugetare cu 0,82% din PIB și a cheltuielil or bugetare cu 0,99% din
PIB, deficitul bugetar menținând u-se la acela și nivel ca pondere în produsul intern
brut (2,5%%), deși în valoare absol ută acesta a înregistrat o creștere cu 539,4
milioane lei, în condițiile revizuirii pozitive a valorii no minale a produsului intern
brut pe anul 2006.
Tabelul nr.3.2 5
Evolutia datori ei guvernamentale si a cheltuielilor cu dobânzile
în perioada 2005 -2010

Indicator/anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
DB soldul bugetului
general consolidat in
PIB -0,8 -1,7 -2,5 -5,4 -7,3 -6,5 -5,2 -3,0 -2,5
Datoria publica %
PIB 17,64 12,62 12,72 13,64 23,79 31,13 34,35 38,18 39,25
Datoria publica
mld. lei 50,97 43,50 52,92 70,20 119,20 163,02 191,42 224,04 247,73
Sursa : World Economic Outloock ,aprilie 2014

Astfel, potrivit datelor Furnizate de Ministerul Finanțelor Raportului privind
situatia macroeconomică pentru anul 2008 si proiectia acesteia în perioada 2009 -2011
sursele de finanțare a deficitului bugetar în anul 2007 vor f i constituite în
proporție de 80,9% din surse interne, în timp ce finanțarea din surse externe va
reprezenta 10%, iar veniturile din activitatea de privatizare și recuperările AVAS vor
reprezenta 9,1%.
Având în vedere evoluția descresc ătoare a ratelor dobânzilor pe piața internă,
precum și obiectivele specifice administrării datoriei publice guvernamentale, și
anume cel de dezvoltare a pieței titlurilor de stat, precum și cel de reducere a riscului
valutar și de rata a dobânzii aferente portofoliului de datorie publică, strategia de
finanțare pentru anul 2007 a fost planificată, astfel încât să fie utilizate preponderent
sursele interne de finanțare și în completare sursele externe de finanțare și încasările
din privatizare și recuperarea activelor bancare.
În ceea ce privește finanțarea externă la nivel guvernamental, ea se va realiza în
anul 2007, predominant prin finanțarea de proiecte, prin contractarea de împrumuturi
în valută de la bănci străine și de la instituții financ iare internaționale, precum și prin
emisiunea de euroobligațiuni anunțată prin calendarul anual de emisiuni de titluri de
stat aferent anului 2007.

168

Figura nr. 3.15 Modul de finantare a deficitului bugetar
Sursa: Raportul la proiectul Legii bugetului de st at pentru anul 2011 și orizontul 2012 -2014
După cum se observă în anul 2010 finanțarea deficitului bugetar a fost asigurată
din surse interne într -o proportie de 41,6%, în timp ce finantarea exte rnă a av ut o
pondere de 57,2% , în timp ce sumele recuperate de AVAS au constituit un procent
nesemnificativ de 1,2%.
Proportia covârșitoare au reprezentat -o sumele împrumutate de către Guvern
prin MFP din pachetul financiar extern au fost utilizate pentru finanțarea deficitului și
refinanțarea datoriei publice.
Împrumuturile externe contractate de la FMI, CE și BIRD la un nivel deosebit
de favorabil al ratelor de dobândă, contribuie la realizarea obiectivelor de minimizare a
costurilor aferente datoriei pe termen mediu și lung și de reducere a riscului de
refinanța re prin echilibrarea scadențelor aferente datoriei contractate.
În contul împrumuturilor trase de către MFP din pachetul financiar extern, până
în prezent, s -a rambursat suma de 1.572,8 milioane Euro, reprezentând rate de capital
și plăți de dobânzi și com isioane. În anul 2013 au fost încheiate acorduri financiare
preventive cu FMI și CE, în valoare de 4 miliarde euro (câte 2 miliarde euro de euro cu
fiecare instituție), în continuarea acordurilor derulate cu succes cu aceste instituții.
Scopul încheierii a cestor acorduri este pe de o parte continuarea programelor de
reform agreate cu instituțiile financiare internaționale iar pe de altă parte, consolidarea
credibilității externe a României prin menținerea angajamentelor asumate, cu impact
pozitiv asupra ce rerii mediilor investiționale și implicit asupra costurilor de finanțare a
deficitului bugetar și refinanțare a datoriei publice.
Astfel, în a doua parte a anului 2013, în luna septembrie, România a atras cu
succes, prin Ministerul Finanțelor Publice, 1,5 miliarde de euro de pe piețele
internaționale de capital la cel mai scăzut randament aferent unei emisiuni de
obligațiuni de stat denominate în Euro, respectiv de 4,769%. Emisiunea de
euroobligațiuni a fost redeschisă în luna octombrie 2013 c ând s -au atras de pe piețele
internaționale de capital 500 milioane de euro, la un randament în scădere de 4,15%.
Totodată, în luna octombrie 2013, MFP a tras o sumă de 700 milioane euro, în
cadrul împrumutului de tip DPL DDO în valoare de 1 miliard euro ( împrumut pentru
politici de dezvoltare cu opțiunea de tragere amânată), la o dobândă fixă de 3,55% pe o
maturitate de 18 ani. Suma rămasă în cadrul împrumutului, în sumă de 300 milioane
euro poate fi trasă până în anul 2015, în funcție de obiectivele de a dministrare a

169
datoriei publice și de necesitățile de finanțare a deficitului bugetar și refinanțare a
datoriei publice.172

3.3. Analiza politicii bugetare a României prin prisma cheltuielilor si
veniturilor bugetare
Politica bugetară in opinia noastră ar trebui să susțină sprijini progra mul de
macrostabilizare prin mentinerea deficitului bugetar la un nivel prudent, îmbunatatir ea
colectării și cresterea venit urilor bugeta re.
Obiectiv ul principal al politicii fiscal bugetare este sustin erea procesul ui de
convergenta no minala si reala, c resterea investitiilor atât în inf rastructură fizica cit si in
cea u mană si instit utională si îmbunat ățirea corelației între resursele de care
dispunem și modul în care le utilizam cu obiectivele majore de politica econo mica pe
care le avem de atins. Pe ter men lung obiectivul politicii fiscale este consolidarea
finantelor pu blice cu scopul cresterii rolului stabilizator prin reducerea deficitelor
structurale si crearea conditiilor necesare pentru functionar ea simetrica a
stabili zatorilor auto mati.
Reforma legisl atiei fiscale în urmatoarea perioadă va acorda prioritate
consolid arii câștiguril or de competitivit ate obținute prin introducerea cot ei unice.
Procesul de diminuare supli mentara a cont ributiilor la asigurarile sociale at
trebui să continu e pe termen mediu în paral el cu majorarea c ătre nivelul cotei unice a
ratelor de taxare .
Obiectivul principal este reprezentat de cresterea gradul ui de transp arenta si
predictibilita te a politicii fiscale si crearea unui mediu de afaceri nediscri minatoriu.

3.3.1. Politica fiscal bugetară centrata pe redimensionarea raportului
impozite directe – impozite indirecte
Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche și mai simplă de impunere.
În evoluția lor, impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economică, fiind
stabilite fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activitate, fie pe venit sau pe
avere.
Pentru a procura veniturile n ecesare pentru acoperirea cheltuielilor publice,
statul utilizează alături de impozitele directe și impozitele indirecte. În țările
dezvoltate, de regulă, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale
statului este mai mic decât cel al impozitelor directe. Dimpotrivă, în țările în tranziție,
ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe datorită
performanțelor economice mai scăzute și al nivelului relativ scăzut al randamentului și
aportului impozitului pe veni t.
Impozitel or directe le este caracteristic faptul că, se stabilesc nominal î n
sarcina unor persoane fizice sau juridice, î n functie de veniturile sau averea acestora,
pe baza cotelor de impozit prevazute in lege.
Impozitele directe prezintă anumite trăsături distinctive, astfel:173

172 http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2014/RAPORTBUGET_2014.pdf – Raport privind situația
macroeconomică pe 2014 si proiecția acesteia pe anii 2014 -2017
173 Matei, Gh., Drăcea, M., Drăcea, R., Mitu, N. – Finanțe publice -teorie, grile, aplicații , ediția a III -a, Editura
Sitech, Craiova, 2007

170
– sunt impozite nominative , ce cad în sarcina unei anumite persoane fizice sau
juridice;
– se stabilesc în funcție de veniturile sau averea contribuabililor, pe baza
cotelor de impozit prevăzute de lege;
– au un cuantum și t ermene de plată precis stabilite , acestea fiind aduse din
timp la cunoștința plătitorilor;
– subiectul și suportatorul sunt, în intenția legiuitorului, una și aceeași
persoană ;
– tehnica de percepere a celor mai multe impozite directe este cea a rolului
„nominativ”.
Analizând caracteristicile enunțate, se observă că impozitele directe sunt mai
echitabile și, deci, mai de preferat decât impozitele indirecte, deoarece la acestea din
urmă consumatorii diverselor mărfuri și servicii nu au posibilitatea să cun oască
momentul și, mai ales, suma ce vor plăti statului cu titlul de impozite indirecte.
Impozitele indirecte se diferențiază de cele directe prin câteva caracteristici
esențiale:174
– îmbracă, în principal forma impozitelor pe consum , deoarece se percep la
vânzarea anumitor mărfuri sau la prestarea unor servicii;
– nu au un caracter nominativ , ele se realizează de la toți cei care consumă
bunuri din categoria celor impuse, independent de veniturile, averea sau situația
personală a ace stora;
– în cazul impozitelor indirecte nu se mai acordă facilitățile fiscale cunoscute
la așezarea impozitelor directe (scutirea de la impunere a minimului neimpozabil,
reduceri sau scutiri de impozit pentru cei cu sarcini sociale etc.);
– perceperea imp ozitelor indirecte necesită un cost relativ redus, ceea ce
justifică preferința unor ță ri pentru impozitele indirecte;
– cotele de impozit nu sunt diferențiate în funcție de venitul, averea sau situația
personală a celui care cumpără mărfurile sau servicii le care fac obiectul impozitelor
indirecte;
– subiectul și suportatorul nu sunt una și aceeași persoană ; în calitatea de
plătitori ai impozitelor indirecte apar, de regulă, întreprinzătorii (agenții economici),
iar în calitatea de suportatori , consumatorii bunurilor sau serviciilor ce cad sub
incidența acestor impozite;
– tehnica de percepere este diferită de cea a impozitelor directe, în cazul lor
nefiind posibilă d eschiderea „rolului nominativ”.
Impozitele indirecte nu afectează , prin modul de așezare , veniturile nominale ,
ci numai pe cele reale conducând la micșor area puter ii de cumpărare. Totodată,
constrângerea politică este înlocuită cu constrângerea economică , deoarece oamenii
nu pot renunța la procurarea bunurilor de consum.
O atentă analiză a impozitelor indirecte scoate în evidență, pe de o parte,
avantajele pe care acestea le prezintă iar, pe de altă parte, anum ite inconveniente ale
acestora.
Dintre avantajele care justifică preferința unor state pentru practicarea
impozitelor indirecte cele mai importante sunt:

174 Matei, Gh., Drăcea, M., Drăcea, R., Mitu, N – Op.cit.

171
– productivitatea lor destul de ridicată și operativitatea cu care procură resurse
financiare pentru stat;
– prin modul de așezare și percepere, impozitele indirecte limitează considerabil
evaziunea fiscală ;
– fiind cuprinse în prețul mărfurilor, impozitele indirecte sunt suportate în mod
treptat de către contribuabili, care, cel mai adesea, le ignoră, confundându -le cu prețul
(fenomenul de "anestezie fiscală");
– uneori se afirmă că, întrucât actul cumpărări unui bun este conștient și
voluntar, și plata impozitelor indirecte are caracter voluntar, facultativ . Această idee
este valabilă, cel mult, în ceea ce privește procurarea unor obiecte de lux însă nu și în
ceea ce privește bunurile de consum de strictă necesitate.
Alături de acest e avantaje impozitele indirecte au și deficiențe , evidențiate
distinct, și anume:
– principala critică adusă impozitelor indirecte priveste de lipsa de echitate a
acesteia. Acestea au un caracter regresiv (progresivitate inversă) și exercită o
presiune fiscală mai mare asupra categor iilor sociale cu venituri mici;
– un al doilea reproș adus privește randamentul instabil al acestora generat de
sensibilitatea lor raportată la conjunctura și situația în care se află economia ;
– unele dintre impozitele indirecte (taxele vamale, de exemplu) sunt criticabile
și din punct de vedere al costului de percepere al lor.
În sistemul impozitelor indirecte se cuprind : taxele de consumație,
monopolurile fiscale, taxele vamale și alte taxe.
Potriv it indicatorilor specifici privind finanțele publice din România , luați în
considerare la ordonarea veniturilor bugetare, impozitele directe sunt clasificate astfel:
I. Impozitul pe profit (bugetul de stat și bugetele locale);
II. Impozite și taxe de la po pulație (bugete locale): impozitul pe clădiri de la
persoane fizice, taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice,
impozitul pe terenuri de la persoane fizice și alte impozite și taxe de la populație;
III. Impozitele pe clădiri și terenuri de la persoane juridice (bugete locale);
IV. Impozitul pe venit (bugetul de stat, bugetele locale);
V. Alte impozite directe (bugetul de stat și bugetele locale);
VI. Contribuții (bugetele asigurărilor sociale).
Având în vedere cele prezentate vom face o analiză a raportului dintre
impozitele directe și indirecte colectate de autoritățile guvernamentale având ca bază
de date rapoartele publicate de Ministerul Finantelor Publice cu privire la execuția
bugetului general con solidat, cat si rapoartele emise de Consiliul Fiscal din România.
Atfel, p rin măsurile fiscale întreprinse de autorități în domeniul impozitelor
directe , în perioada analizată s-a remarcat o nouă abordare a politicii fiscale,
urmărinde -se declanșarea unei adevărate competiții între economiile naționale,
măsuri ce au avut impact și asupra anului 2006.
Dintre aceste măsuri cele mai importante au avut în fost:
a) perfecționarea impozitului pe p rofit ;
 reducerea cotei de impunere a profitului de la 25% la 16%;
 unificarea cotei de impozitare a profiturilor persoanelor juridice prin
eliminarea cotei reduse de impunere de 10% a profitului obținut din vânzarea –
cesionarea proprietăților imobiliare situate în România și a titlurilor de

172
participare deținute la o persoană juridică română, în contextul reducerii cote i
standard de impozitare la 16%;
 extinderea bazei de impozitare prin:
– eliminarea posibilități i de opțiune pentru impunerea veniturilor la data
ratelor în cazul contractelor de v ânzare cu plata în rate și impunerea acestora la data
facturării;
– renunțarea la posibilitatea deducerii cheltuielilor de amortizare
reprezenând 20% din valoarea de intrare a achizițiilor de mijloace fixe amortizabile
sau brevete de invenție amorti zabile;
b) s-a majora t cota de impunere de la 1,5% la 3% în cazul veniturilor obținute
de microîntreprinderi. Adoptarea acestei măsur i a avut ca scop crearea unui sistem
fiscal echitabil, neutru și care să nu genereze tratamente fiscale discriminatorii în
raport cu diversele categorii de contribuabili;
c) simplificarea și perfecționarea impozitului pe venit situație în care măsurile
luate au constat în:
– înlocuirea sistemului global de impunere a veniturilor realizate de persoane
fizice, care uti liza un barem de impunere cu cote progresive cuprinse între 18% și
40%, cu un sistem bazat pe cota unică de 16% aplicată la majoritatea categoriilor de
venituri.
Sistemul propus asigură simplitate, suplețe, obiectivitate și creează premisele
pentru creștrea economică, prin stimularea investițiilor.
Elementele cheie în impunerea veniturilor în acest sistem vizează renunțarea la
procedura de globalizare a anumitor venituri și înlocuirea acestui sistem cu impunerea
veniturilor pentru fiecare sur să de venie din fiecare ca tegorie, impozitul fiind
final.A ceastă abordare a generat modificări în sistemul de compensare a pierderilor,
precum și în sistemul de declarare;
– s-au eliminat din legislația fiscală deducerile economice care in clude au:
 cheltuieli pentru reabilitarea locuinței de domiciliu destinate reducerii
pierderilor de căldură în scopul îmbunătățirii confortului termic, în limita sumei de 15
milioane lei anual;
 prime de asigurare pentru locuința de domiciliu în limita echivalentului
în lei a 200 de euro pe an;
 prime de asigurare privată de sănătate, cu excepția celor încheiate în
scopuri estetice, în limita echivalentului în lei a 200 de euro pe an;
 cotizația de sindicat potrivit legislației în materie.
Dintre măsurile cele mai importante Cele mai importante măsuri fiscale în anul
2006 au fost :
a)în domeniul impozitului pe profit :
– extinderea numărului de contribuabili;
– extinderea bazei impozabile prin:
 restrângerea categoriilor de rezerve deductibile la calculul profitului
impozabil pentru societățile bancare și de asigurare, precum și din sectorul energetic,
petrolier, prin eliminarea celor specifice față de celelalte categorii de contribuabili;
 eliminarea unor facilități fiscale cuprinse în acte normative considerate
neconforme cu principiile Uniunii Europene.
b)În domeniul impozitului pe venit:

173
 aplicarea cotei unice de 16% asupra câștigurilor din transferul titlurilor
de valoare în timpul anului, cu posibilitatea opțională de definitivare, la sfârșitul anului
a impozitului aplicând cota de 16% asupra câștigului net;
 renunțarea la facilitarea de neimpozitare a câștigurilor din transferul
proprietăților imobiliare dobândite prin moștenire și schimb.
Începând cu data de 1 ianuarie 2006, conform legislației, pentru veniturile
realizate de persoanele fizice și juridice nerezidente, s -a aplicat cota de 16%, cu
excepția veniturilor obținute din jocuri de noroc, pentru care se obține cota de impozit
de 20% și 25%.
S-au unificat în felul acesta cotele de impozitare practicate pentru nerezidenți
crescând de la 10% și, respectiv, 15% la 16%, cu excepția jocurilor de noroc unde cota
rămâne constantă.
În domeniul impo zitelor și taxelor loc ale, s-au luat măsuri de majora re
impozitul pe clă dirile utilizate ca locui nțe, si a taxei asupra mijl oacelor de transp ort
ca ur mare a modifi cării modului de calc ul al impozit ului, va crește taxa datorată
pentru iahturi, se va renun ța la scutirea de la plata taxei asupra succesiunii, dacă
încheierea procedurii succesor ale a fost făcută în termen de un an de la data decesului
proprietarilor bunurilor.
Prin Legea nr.247/2005 privind re forma în domeniile proprietății și justiției,
precum și unele măsuri adiacente a fost modificată Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, în sensul majorării, începând cu data de 1 ianuarie 2006, a actualelor
niveluri a le impozitului pe teren pentru suprafe țele situate în extra vilanul localităților,
de la 1,1 lei/ha, la niveluri cuprinse între 9 lei/ha și 40 lei/ha în funcție de categoriile
de folosin ță a terenuril or și clasele de calitate ale acest ora și trecerii acest ui impozit de
la bugetele locale la bugetul de stat în vederea asigur ării fondurilor necesare ac hitării
rentei viagere.
În cea ce priveste impozitele indirecte , în aceasta perioada autoritățile
guvernamentale au luat măsuri în domeniul taxei pe valoarea adaugată unde a fost
elaborat in cursul anului 2005 proiectul legii ar monizate a TVA cu toate prevederile
Directi vei 77/388/ CEE, precum si cu directivele a 8 -a si a 13-a. In lunile septembrie
si octombrie 2005 au fost instruiti 200 de inspectori fiscali pentru aplicarea
prevederilor legii armonizate. Au fost elaborate si proiectele urmatoarelor acte
normative date in aplicarea legii armonizate: normele de aplicare a legii TVA
armonizate, ordine ale ministrului finante lor publice privind măsuri de simplificare,
antrep ozitele fiscale de TVA, justificarea scutirilor de TVA cu drept de deducere si
un ghid de TVA cu exemple de aplicare a acestor acte normative. Au fost diseminate
1500 de CD-uri care contin legea, nor mele, ordin ele si ghidul de TVA, in scopul de a
face cunoscute din ti mp de catre mediul de afaceri schimbarile majore care vor
interveni in domeniul TVA incepand cu data a derarii.
Anul 2006 a fost dedicat unor ample actiuni de popularizare a prevederilor
aplicabile schi mburilor intre tarile co munitare, astfel incat toti agentii econo mici să-și
poata desfășura in bune condi ții activitatea si să nu se inregistreze sincope datorita
necunoa șterii mecanis melor, de altfel destul de complicate, care se vor aplica in relația
cu celelate state ale Uniunii Europene.
Pentru anul 2006, nu au fost prev ăzute modificări substanțiale ale sistemului
fiscal, menținându -se principiul cotei unice de i mpozit are. Politica de relaxare fiscală a

174
continuat prin reducerea cu două puncte procentuale a contribu țiilor de asigur ări
sociale, din care 1,5% la bugetul asigu rărilor sociale de stat și 0,5% la bugetul
asigurărilor pentru șomaj, ambele reduceri fiind aplicabile pentru angajatori. Tot uși,
pentru a sigurarea s umelor necesare din perspectiva ader ării la Uniunea Eur opeană,
au fost luate câteva măsuri de creștere a veniturilor bugetare.
În domeniul taxei pe valoarea adăugată , începând cu data de 1 ianuarie
2006, Directiva 2003/92/CE referitoare la locul livrării de gaz și electri citate va fi
transpusă în legisla ția națională. De asemenea, vor fi luate și alte măsuri de natură
să asigure o colectare mai eficien tă a veniturilor din TVA și combaterea evaziunii
fiscale, cum ar fi: introducerea răspunderii în individual și în solidar pentru plata taxei,
extind erea aplicării măsuril or de simplificare și pentru deșeurile textil e, de hârtie și
plastic; vor fi luate măsuri pentru a asigura trecerea de la plafonul actual de scutire de
200.000 lei la plafonul de scutire de 35.000 euro negociat cu Uniunea Europeană de la
data ade rării.
În domeniul accizelor sunt avute în vedere: continuarea procesului de
armonizare a legisl ației cu directivele europe ne, majorarea gradua lă a accizelor la
princip alele produse supuse acestui regim potrivit calendarului cuprins în Documentul
de poziție aferent Capitolului 10 – Impozitarea. De asemenea, vor fi incluse în sfera de
aplicare a accizel or toate produsele care rezul tă din prelucrarea țițeiului, vor fi
instituite sistemul de garantare a accizelor pentru toate ti mbrele și banderol ele
solicitate de antrep ozitari, precum și sistemul de înregistrare a co mercian ților de
produse din tutun cu a mănuntul.
În do meniul taxelor vamale , obiectivele vizate pentru anul 2006 au în
vedere ceri nțele impuse de procesul de aderare la UE, care constau în: abrogarea
facili tăților legate de scutirea de la plata taxelor vamale pentru importul de
echipament sportiv și materiale sporti ve, inst alații și aparatură specifică, necesare
activit ății de pregătire, reprezentare și participare a sportivilor la diverse compet iții
sportive, instituite prin art. 76 din Legea educ ației fizice și sportului, nr. 69/2000, cu
modificările și co mpletă rile ulterioare; a brogarea facilităților leg ate de scutirea de la
plata ta xelor vamale pentru utilajele și echipamentele importate, ca rezultat al unor
invest iții directe cu impact semnificativ în econo mie cu o valoare care depășește
echivalent ul a 1 milion dolari S.U.A., instituite prin art. 12, lit. a) din Legea nr.
332/2001 privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie.
România a parcurs după 1990 un ciclu economic complet, încheiat, cu
perioada de recesiune (2009), după cea de supraîncălzire (2007 -2008). Astfel în
perioada următoare crizei încasările la bugetul de stat au cunoscut modificări
datorate crizei economice și politicilor fiscale.
Politica fiscal bugetară promovată de Guvern în anul 2008, ca de altfel pe
întreaga perioadă 2004 -2007, proiectată în strânsă corelație cu politicile
macroeconomice întreprinse în aces t orizont de timp, a continuat să sprijine
obiectivul de consolidare a stabilității macroeconomice, ca sursă de dezvoltare
economică durabilă. Deși programul bugetar aprobat inițial pe anul 2008 anticipa un
deficit al bugetului general consolidat d e 2,7% din produsul intern brut, acesta a fost
diminuat la 2,3% din produsul intern brut cu scopul de a armoniza combinația de
ansamblu a politicilor macroeconomice cu ultimele evoluții internaționale.
Conform execuției bugetare pe 2008 deficitul bugetului general consolidat a

175
înregistrat, o valoare de 24.793,6 miliarde lei, adică 6,7 miliarde euro, sumă care
echivalează cu 4,8% din produsul intern brut pentru 2008, epuizând astfel spațiul de
manevră pentru o relaxare fiscală în perioada de recesiune care a urmat.
Dezechilibrul bugetului s -a adâncit semnificativ în decembrie față de primele 11
luni, când bugetul consolidat înregistrase un deficit de 14,84 miliarde lei (4 miliarde
euro), sumă care echivala cu 2,94% din PIB -ul pentru 2008.
Lipsa de pred ictibilitate a politicii fiscal -bugetare și derapajul bugetar major
de la sfârșitul anului 2008 au condus la erodarea încrederii investitorilor străini în
perspectivele economiei românești. În ultima parte a anului 2008, fluxul de investiții
străine a scăzut de la 963 milioane euro în octombrie la mai puțin de 400 milioane
euro în decembrie.
Obiectivul strategic al politicii fiscal -bugetare în anul 2009 a fost convergența
reală a economiei românești cu economia Uniunii Europene, ceea ce a presup us
consolidarea echilibrelor macroeconomice și împărțirea beneficiilor dezvoltării
tuturor cetățenilor. Obiectivele propuse pentru 2009 s -au dovedit greu de
îndeplinit din cauza tensiunilor persistente pe piețele financiare, încetinirii crește rii
economiei americane, existenței unor presiuni inflaționiste, modificărilor relativ
mici intervenite în prognozele privind creșterea economică a Uniunii Europene.
Din analiza veniturilor și cheltuielilor totale a bugetului general consolida t
putem observa faptul că anul 2009 a adus României un deficit de 36400,6 milioane
lei, veniturile bugetului general consolidat au fost în scădere cu 5,4% comparativ
cu anul precedent, ca urmare, în principal, a reducerii încasărilor din impozitul pe
profit ( -8,9%), precum si a celor din TVA ( -16%) si a taxelor vamale ( -31,9%).
Impozitele sunt tradițional clasificate în directe și indirecte , primul grup
permițând o mai mare redistribuire, atâta timp cât pentru cele indirecte este
imposibilă introducer ea progresivității. De aceea preponderența taxării directe, mult
mai vizibilă electoratului, tinde să fie mai pronunțată în țările cu obiective specifice
în ceea ce privește politica socială.
Cel mai scăzut nivel al impozitării a fost înregistrat în anul 2009 , măsurile
de consolidare și o recuperare modestă a creșterii economice ajutând la stabilizarea
veniturilor bugetare la nivelul anului 2010. Cotele impozitului pe consum (TVA și
accizele), precum și cotele impozitului pe venit au crescut semnificativ î ncepând cu
anul 2009. În ceea ce privește impozitul pe profit, cotele au continuat să scadă și după
anul 2009, dar într -un ritm mai scăzut față de începutul decadei, iar în 2012 media
UE a început chiar să crească marginal. În ansamblu, ponderea impozitări i în PIB a
scăzut în anul 2010 cu 1,4% față de anul 2000 și cu 0,2% față de anul 2009.
Contribuțiile sociale, se află, de regulă, în strânsă legătură cu asigurarile
sociale (pensii, șomaj și sănătate). Dacă la nivelul UE15, ponderile impozitelor
directe, i ndirecte și a contribuțiilor sociale sunt relativ egale, se observă o pondere
mai mică a impozitării directe. Cea mai mică pondere a impozitelor directe în total
impozite la nivelul anului 2010 o are Lituania (numai 17,4%4), urmată de Bulgaria
(18,8%) și S lovacia (19,1%)5. Toate aceste țări au adoptat sisteme de impozitare cu
cote fixe care conduc la o reducere puternică a impozitelor directe față de cele
indirecte. La nivelul UE15, sistemul de impozitare din Germania și Franța, care pune
acccent pe contri buțiile de asigurări sociale reprezintă opusul celui din Danemarca,
Suedia și Regatul Unit, unde ponderea contribuțiilor sociale în totalul veniturilor este

176
redusă.175

Figura nr.3.16 Ponderea veniturilor totale în PIB
Sursa:Ministerul Finantelor Publice –Directia Generală de Analiza macroeconomicăși politici financiare

Figura nr.3.1 7 Ponderea impozitelor directe și îndirecte în total impozite
Sursa:Ministerul Finantelor Publice –Directia Generală de Analiza macroeconomică și politici financiare

175 Ministerul Finantelor Publice –Directia Generală de Analiza mac roeconomică și politici financiare

177
În România produsul intern brut (PIB) s -a majorat în 2011, în termeni reali, cu
2,5% față de anul 2010, ceea ce a reprezentat o evoluție mai bună decât se anticipase
prin prognoza de toamnă. Cererea internă a fost în creștere în 2011 cu 3,1% față de
2010, pe fondul majorării consumului privat cu 1,3% și a formării brute de capital fix
cu 6,3%. Consumul guvernamental, care include consumul individual și colectiv al
acestuia, s -a diminuat cu 3,5%. Exporturile de bunuri și servicii s -au majorat cu
9,9%, în timp ce importurile s -au majorat cu 10,5%, contribuția exportului net la
creșterea real ă a PIB fiind negativă, respectiv de 0,8% procente.
Anul 2011 s -a caracterizat printr -o evoluție foarte bună a comerțului exte rior
românesc. Realizările sunt comparabile chiar cu cele înregistrate înainte de criză,
exporturile aducând o contribuție însemnată la reducerea declinului economic.
Principalele obiective ale politicii fiscale și bugetare în perioada 2011 -2012 au
fost:176
-asigurarea resurselor pentru dezvoltarea economică sustenabilă prin
creșterea cu 15,4 miliarde lei a cheltuielilor bugetului general consolidat în 2012;
-continuarea procesului de consolidare fiscală prin creșterea veniturilor într -un
ritm mai rapi d decât creșterea cheltuielilor, în urma introducerii unui pachet de
măsuri fiscale orientate către lărgirea bazei de impozitare și aplicarea principiului
solidarității ;
– întărirea disciplinei bugetare prin reducerea risipei în cheltuielile aparatul ui
central, și prin plata arieratelor în sănătate, în infrastructura de transport și în
administrația locală;
– reformarea investițiilor publice;
– managementul adecvat al datoriei publice.
Consolidarea fiscală inițiată în anul 2010 în vederea corect ării dezechilibrelor
majore existente la nivelul poziției finanțelor publice a fost caracterizată de un ritm
alert, România reușind într -o perioadă relativ scurtă, reducerea deficitului bugetar
potrivit ESA95 de la 9% din PIB în 2009 la 2,3% din PIB în 20 13.
Pe partea de venituri bugetare , creșterea acestora cu 0,6 pp din PIB în perioada
2009 -2013 s -a produs în principal ca urmare a creșterii cotei legale de TVA de la 19%
la 24% în 2010, veniturile din TVA crescând în perioada 2009 -2013 cu 1,7 pp din PIB
(2009 marcase o scădere a veniturilor din TVA cu 1,3 pp din PIB față de anul 2008),
compensând astfel scăderea încasărilor din CAS ( -1,4 pp din PIB) și din impozitul pe
venit și pe profit ( -0,8 pp din PIB).
Reducerea din 2013 a deficitului bugetar potrivi t ESA95 de la 3% la 2,3% din
PIB s -a realizat prin diminuarea cheltuielilor bugetare cu 1,7% din PIB în condițiile în
care țintele privind colectarea veniturilor nu s -au realizat cu o marjă considerabilă.
Astfel, veniturile au fost mai mici cu 1% din PIB, în principal ca urmare a diminuării
veniturilor fiscale cu 0,7 pp din PIB întimp ce ajustările la nivelul cheltuielilor
bugetare au avut loc preponderent la nivelul consumului intermediar ( -0,7 pp din PIB),
altor cheltuieli curente ( -0,5 pp din PIB), asist enței sociale ( -0,3 pp din PIB) și formării
brute de capital fix ( -0,3 pp din PIB).177

176 http://ro.scribd.com/doc/228627435/Modalități -Eficiente -de-Realizare -a-Consolidării -Fiscale
177 Raport Consiliu l Fiscal pe anul 2013

178

Tabelul nr.3.2 6

Evolutia veniturilor si cheltuielilor dupa standardele ESA95

Sursa: Raport Consiliu Fiscal pe anul 2013
România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare
(venituri fiscale și nefiscale), acestea reprezentând în 2012 doar 32% din PIB, cu
aproximativ 13 puncte procentuale din PIB mai mici decât media europeană. Nivelul
veniturilor fiscale raportate la PIB (impozite și contribuți i sociale) în România a fost
de 28,1 % în anul 2012, cu 12,2 puncte procentuale mai mic decât media UE 27
(40,3%). Ponderea veniturilor fiscale în PIB a fost semnificativ mai mică decât în
economii similare precum Ungaria (38,1%), Slovenia (37,8%), Republi ca Cehă
(34,8%) și Polonia (32,4%) în 2012, tendința urmată și în anul 2013.
După cum se observa evolutia politicii fiscal bugetare în perioada 2009 -2013 a
fost centrată pe colectarea impozitelor indirecte care au o pondere semnificativ mai
mare in PIB faț ă de impozitele directe.
Consolidarea fiscală inițiată în anul 2010 în vederea corectării dezechilibrelor
majore existente la nivelul poziției finanțelor publice a fost caracterizată de un ritm
alert, România reușind într -o perioadă relativ scurtă, reducerea deficitului bugetar
potrivit ESA95 de la 9% din PIB în 2009 la 2,3% din PIB în 2013. Ajustarea fiscală
din perioada 2009 -2013 de 6,7 pp din PIB după standarde ESA95 s -a efectuat prin
reducerea cheltuielilor bugetare cu 6,2 pp din PIB și prin creșterea veniturilor bugetare
cu 0, 6 pp din PIB. Reduceri de cheltuieli bugetare s -au operat în principal la nivelul
cheltuielilor de personal ( -2,8 pp din PIB), formării brute de capital fix ( -1,5 pp din
PIB) și asistenței sociale ( -1,4 pp din PIB). Pe partea de venituri bugetare, creștere a
acestora cu 0,6 pp din PIB în perioada 2009 -2013 s -a produs în principal ca urmare a
creșterii cotei legale de TVA de la 19% la 24% în 2010, veniturile din TVA crescând
în perioada 2009 -2013 cu 1,7 pp din PIB (2009 marcase o scădere a veniturilor din
TVA cu 1,3 pp din PIB față de anul 2008), compensând astfel scăderea încasărilor din
CAS ( -1,4 pp din PIB) și din impozitul pe venit și pe profit ( -0,8 pp din PIB).

179
Reducerea din 2013 a deficitului bugetar potrivit ESA95 de la 3% la 2,3% din PIB s -a
realizat prin diminuarea cheltuielilor bugetare cu 1,7% din PIB în condițiile în care
țintele privind colectarea veniturilor nu s -au realizat cu o marjă considerabilă. Astfel,
veniturile au fost mai mici cu 1% din PIB, în principal ca urmare a diminuării
veniturilo r fiscale cu 0,7 pp din PIB în timp ce ajustările la nivelul cheltuielilor
bugetare au avut loc preponderent la nivelul consumului intermediar ( -0,7 pp din PIB),
altor cheltuieli curente ( -0,5 pp din PIB), asistenței sociale ( -0,3 pp din PIB) și formării
brute de capital fix ( -0,3 pp din PIB).
Se observă că r andamentul impozitului pe profit a scăzut de la 16,6% în 2009
la 13% în 2011 ajungând la 10,6% în 2013, în timp ce randamentul impozitului pe
venit a scăzut de la 23% în 2009 la 22,5 % în 2013. În ci uda creșterii cotei de TVA,
rata de colectare efectiv a TVA a scăzut într -o prima etapa , dar până în 2012 a revenit
la niveluri similare cu 2009, si anume 36%, în2013 scăzând la 34,5%. Cu toate
acestea, randamentul TVA rămâne scăzut din cauza proastei col ectări. Indicatorii
eficienței impozitelor sugerează că îmbunătățirea colectării impozitelor continuă să
reprezinte o provocare pentru România și în viitor vor fi necesare noi măsuri de
administrare fiscală.
De asemenea noile taxe și impozite din ul tima perioada încurajează creșterea
evaziuni i fiscale. O alta problemă rezultată din urma c reșterii evaziunii este aceea
problemelor de concurență între firmele rău platnice și cele care își plătesc datoriile
la stat.

Tabelul 3.27
Evoluția TVA colectată după creșterea cotei de impozitare

— milioane lei —
Anul Valoare nom inală Valoare reală
2010 39.246,0 33.800,7
2011 47.917,4 44306,4
2012 50.516 48113,3
2013 51.827 51.827
Sursa : Minsterul Finanțelor Publice
Conform Consiliului Fiscal, evaziunea fiscală are o dimensiune foarte
ridicată în România, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012. Dacă România ar
colecta impozitele și taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca
procent din PIB peste media europeană. O reformă profundă a administrării taxelor și
impozitelor în România țintită în direcția creșterii gradului de colectare a taxelor este
absolut necesară. Aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată la TVA,
evaziunea la TVA atingând un maxim de 9,6% din P IB în 2010 (nivel similar celui din
1996), în 2011 – 2012 înregistrând o reducere până la 8,3% din PIB. De remarcat că în
2010, când a fost crescută cota legală de TVA de la 19% la 24%,evaziunea fiscală a
crescut de la 8% din PIB în 2009 la 9,6% din PIB în 2010 .
În concluzie , urmare a analizei efectuate a rezutat că, politica fiscal -bugetară a
Romaniei a fost axată pe colectarea și incasarea cu prioritate a impozitelor indirecte,

180
însă nu întotdeauna gradul de colectare a resurselor bugetului general consolidat a avut
aceeasi eficiență.
Cea mai important ă sursa din categoria impozitelor indirecte o reprezi ntă TVA,
însă cresterea cotei de la 19 % la 24% a avut un impact pozitiv asupra incasrilor
bugetare, dar concomitent a sporit si nivelul de evaziune fiscală în domeniu, ț inând
cont de ponderea încasării ace steia în produsul intern brut.

3.3.2. Impactul co mpactului fiscal asupra României
Principalul scop al Pactului de Stabilitate si Crestere este ca statele zonei euro
să aiba un echilibru bugetar sau un surplus, iar fluctuatiile ciclice sa fie gestionate f ără
a depăsi pragul de referinta al deficitului bugetar de 3% din PIB, conform Tratatului de
la Maastricht. Compactul fiscal european are ca si obiectiv consolidarea disciplinei
fiscale prin introducerea unor sanctiuni si a unei supravegheri mai stricte. Cerinta cea
mai importanta este ca deficitul structural sa nu depaseasca pragul de 0,5% din PIB,
riscurile la adresa sustenabilitatii finantelor publice sa fie reduse, iar deficitul bugetar
poate ajunge la valoarea maxima de 1% din PIB .
Dezvoltarea economiei pe termen mediu are la baza mai multe premise, dintre
care cea fundamentala este finalizarea si consolidarea constructiei institutionale a
economiei de piață.
Alături de premis ă fundamental ă a dezvolt ării economice pe termen mediu se
regăsesc si alte premise, dintre care men ționăm definirea ca obiective ale mix -ului de
politici macroeconomice, a cre șterii ofertei reale si a reducerii cererii nominale.
Soluțiile pentru realizarea acestei premise sunt exclusiv financiare,
adică de natura bugetar ă și monetar ă: 178
o Redimenisonarea raportului intre impozitele directe si cele indirecte
o Atenuarea fiscalitatii privind angajarea fortei de munca
o Distriubu irea mai rationala a cheltuielilor bugetare
o Mentinerea deficitului bugetar la cota 3% din PIB
o Cresterea strict neinflationista a bazei monetare
o Reducerea cotei rezervei obligatorii
o Redecerea ratei dobanzii reale
o Flotarea controlata a cursului de schimb
o Cresterea rezervei valutare a BNR la echivalentul 4 -5 luni de import
Instrumentele politicii bugetare sunt cheltuielile publice. Ele sunt diversificate
si servesc la achizitionarea de bunuri se servicii necesare institutiilor pub lice,
asigurarea de resurse banesti unor categorii s ociale sau sustinerea financiară a
dezvolt ării unor ramuri sau domenii de activitate. Cheltuielile publice inscrise in
bugetele componente ale sistemului public de bugete, dimensionate, în ultima instan ță,
in bugetul general consolidat fac obiectul votului, fiind expresia efortului financiar
public real in fiecare an.

178Coordonator Prof.univ.dr. Tatiana, Mosteanu – Politici fiscale și bugetare de relansare a economiei în România
– Colecția de working papers ABC -UL LUMII FINANCIARE .

181
Functiile politicii bugetare, ca si cele ale politicii fiscale sunt: stabilizarea
macroeconomica, alocarea resurselor, redistribuirea veniturilor. Ele actioneaza
prin obiectivele specifice in plan bugetar, coroborate cu cele care sunt definite in
contextul general al politicii statului. Noile orientari ale politicii fiscal -bugetare sau
avute in vedere in cadrul stra tegiei actualului guvern privesc cerinte majorea ale
indeplinirii obiectivelor inscrise sub forma angajamentelor fata de electorat, conjugate
cu cu obiectivele specifice ale Uniunii Europene. Stabilitatea finantelor publice
ocupa un loc privilegiat in asigurarea unei bune functionari a uniunii economice si
monetare. Pactul de stabilitate si crestere statueaz ă cadrul de reglementare pentru
coordonarea politicilor fiscale nationale in cadrul uniunii economice si monetare.
Conditia obligatorie pentru atingerea unui nivel stabil al preturilor pe termen mediu si
a unei cresteri economice sustenabile.
In contextul renuntarii la cursul de schimb ca instrument de politica monetara,
politicii fiscale, prin intermediul stabilizatorilor automati si politicii fiscale
discretionare , îi revine un rol fundamental i n a atenua fluctuatiil e economice generate
de socurile asimetrice care pot afecta t ările membre ale uniunii economice si monetare.
Pactul de stabilitate si crestere stabileste ca obiectivul pe termen mediu al
pozitiilor bugetare din statele zonei euro sa fie aproape de echilibru sau in surplus,
situatie care ar trebui sa le permita sa gestioneze fluctuatiile ciclice normale fara
depa sirea nivelului de referinta de 3% din PIB pentru deficitul bugetar efectiv.
Atingerea obiectivului pe termen mediu ar trebui sa asigure evolutia rapida catre o
situatie sustenabila, generand totodata spatiu fiscal suficient pentru unele masuri
discretiona re de politica fiscala, de exemplu cresterea investitiilor in infrastructura.
Nivelul maximal de 3% pentru deficitul bugetar efectiv din pactul de stabilitate
si crestere nu reprezinta un nivel care poate fi atins in fiecare an, ci doar un plafon care
nu poate fi depasit nici in conditii economice adeverse. Soldul bugetar efectiv
este afectat de fluctuatiile cicilice ale economiei, componentele bugetare fiind
influentate de pozitia in cadrul ciclului economic.
Astfel, in perioada de expansiune , veniturile bugetare sunt mai mari, micsorand
deficitul bugetar, fara ca acest lucru sa insemne neaparat o modificare in conduita
politicii fiscale ori o imbunatatire a gradului de colectare.
In contextul pactului de stabilitate si crestere, identi ficarea unei pozitii
fiscale fundamentale, care sa nu depind ă de fluctua țiile ciclice ale economiei si care sa
asigure respectarea plafonului de 3% din PIB pentru deficitul bugetar si in caz de
recesiune, devine fundamentala pentru respec tarea preved erilor pactului si
asigurarea unei pozi ții fiscale sustenabile pe termen mediu si lung.
Cea mai importanta compo nenta, Compactul fiscal, vizează consolidarea
disciplinei fiscale la nivel european prin introducerea unor sanc țiuni aplicate intr -un
mod automat si a unei supravegheri mai stricte a statelor membre. Scopul este de a
consolida supravegherea pozi țiilor bugetare si a întări coordonarea politicilor
economice.
Autoritatea responsabil ă cu urm ărirea implement ării pe plan naț ional a regulii
privin d un buget echilibrat este Curtea Europeana de Justi ție; deciziile acesteia sunt
obligatorii si pot fi urmate de amenzi de pana la 0,1% din PIB pentru statele din zona
euro, pl ătite c ătre Mecanismul European de Stabilitate. Compactul fiscal va intra in
vigoare si va deveni obligatoriu pentru tarile membre ale uniunii economice monetare

182
după ce va fi ratificat de cel puț in 12 state din zona euro. Celelalte tari ale Uniunii
Europene vor intra sub incidenta compactului la moment ul adoptă rii monedei unice
sau m ai devreme, in m ăsura manifest ării acestei inten ții.
Obiectivele de politica monetara se pot defini in termeni de sold bugetar ajustat
ciclic, asigurâ nd sustenabilitatea pe termen lung a finan țelor publice si permi țând in
acelasi timp stabilizatorilo r automa ți sa diminueze fluctua țiile economice. In esență ,
stabilizatorii automati reflecta faptul c ă, veniturile bug etare si, intr -o mai mica masură ,
cheltuielile sunt afectate de pozitia in cadrul ciclului economic si contribuie la
atenuarea fluctuatiilor ciclice.
In caz de recesiune, veniturile colectate scad, iar cheltuielile cu indemnizatiile
de somaj cresc, cu impact pozitiv asupra veniturilor firmelor si populatiei, favorizand
astfel revenirea economiei si î ntoarcerea PIB la nivelul sau potential.
Eficacitatea stabilizatorilor automa ți depinde de dimensiunea sectorului
guvernamental, precum si de elasticitatea veniturilor si cheltuielilor bugetare la
fluctuatiile ciclice ale economiei. Cu cat este mai ampla dimensiunea sectorului
guvername ntal si cu cat este mai mare modificarea veniturilor si cheltuielilor bugetare
la fluctuatiile ciclice ala economiei, cu atat efectul de estompare a acestor fluctuatii ca
urmare a actiunii stabilizatorilor automati va fi mai puternic.
Pe parcursul ultimilo r ani, deficitul bugetar ajustat ciclic a devenit din ce in ce
mai utilizat in formularea de politici economice la nivel european. Dupa
implementarea reformei pactului de stabilitate si crestere, deficitul bugetar ajustat
ciclic a devenit punctul central al mecanismului de supraveghere fiscala al Uniunii
Europene. Deficitului bugetar ajustat ciclic este si o masura des folosita in evaluarea
impactului politicii fiscal -bugetare asupra cererii agregate.
Un impuls fiscal pozitiv, corespunzator unei cresteri a deficitului bugetar ajustat
ciclic, reflecta o politica fiscal -bugetara stimulativa, in timp ce un impuls fiscal
negativ, corespunzator unei diminuari a deficitului bugetar ajustat ciclic, semnaleaza
un caracter restrictiv al politicii fiscal -bugetare.
Impulsul fiscal analizat impreuna cu pozitia ciclica a economiei permit
evaluarea masurii in care politica fiscal -bugetara isi indeplineste scopul de stabilizator
macroeconomic, actionand in sensul diminuarii presiunilor din partea cerer ii
agregate in perioada de expansiune economica sau in sensul stimularii acesteia in
perioada de recesiune.
Deficit bugetar efectiv – Deficit bugetar ciclic (stabilizatori automati) + Deficit
bugetar structural (politici discretionare)
Deficit bugeta r ciclic – Deficitul bugetar care s -ar inregistra daca PIB -ul ar fi la
nivelul sau real; marimea deficitului care se inregistreaza luand in considerare
fluctuatiile ciclului economic.
Deficit bugetar structural – Deficitul bugetar care s -ar inregistra dac a PIB –
ul ar fi la nivelul sau potential; este acea marime a deficitului care s -ar inregistra in
lipsa influentelor ciclului economic.
Stabilizatori automati – Instrumente de autoreglare a economiei, avand scopul
reducerii fluctuatiilor economice.
Politic i discretionare – Politici prin care este manifestata interventia explicita,
deliberativa a statului (guvern sau banca centrala) in ajustarile macroeconomice.

183
Evolutia veniturilor si cheltuielilor bugetare este influentata atat de evolutia
volumului activi tatii economice (de pozitia economiei pe ciclul economic), cat si de
deciziile “discretionare” ale autoritatilor guvernamentale.
Veniturile si cheltuielile bugetare au o serie de componente care sunt
influențate de ciclul economic. In ceea ce privește veni turile bugetare, majoritatea
componentelor acestora înregistrează fluctuații ciclice. Astfel, taxe si impozite de
genul contribuțiilor la asigurările sociale, impozitul pe profit, taxa pe valoarea
adăugata, impozitul pe venit sau accizele sunt puternic in fluențate de poziția
economiei î n ciclul economic – recesiune sau “boom”. In ceea ce privește cheltuielile
bugetare, acestea nu sunt foarte influentate de ciclul economic, cu exceptia
compensațiilor si platilor pentru ajutorul de șomaj, care sunt influențat e puternic de
ciclicitatea activitatii economice.
Componentele veniturilor si cheltuielilor bugetare care sunt influențate de ciclul
economic actionează ca “stabilizatori automați”, contribuind la netezirea ciclului
economic și scăderea volatilitatii PIB, cu impact benefic asupra potentialului de
crestere economica pe termen lung.
Stabilizatorii automați pot acționa atât pe partea de venituri cat si partea de
cheltuieli a bugetului. Daca avem in vedere partea de venituri, in c azul in care
economia se afla pe partea descendenta a ciclului economic (in recesiune), veniturile
bugetare scad, fiind colectate mai puține taxe si impozite (acestea fiind influențate de
activitatea economica). Aceasta scădere stimulează cererea agregata, contribuind astfel
la stimularea creșterii PIB. In situația in care economia se afla intr -o perioada de
“boom” a ciclului economic, veniturile bugetare cresc ciclic, ceea ce face ca veniturile
agenților sa scadă, contribuind astfel la limitarea expansiuni i cererii agregate.
Daca avem in vedere partea de cheltuieli bugetare, stabilizatorii automați
actioneaz ă de regula prin intermediul sistemului de compensații si ajutoare pentru
șomeri. Astfel, in cazul in care economia este in recesiune si creste rata șo majului,
creșterea compensațiilor si ajutoarelor de șomaj stimulează cererea agregata, iar in
cazul unui boom economic, scăderea acestor ajutoare limitează expansiunea cererii
agregate.
Astfel, stabilizatorii automatii (soldul ciclic al bugetului – diferen ta dintre
veniturile bugetare si cheltuielile bugetare de natura ciclica) actioneza ca o “frana”
pentru activitatea economica cand PIB -ul efectiv este peste nivelul sau potential,
respectiv ca un “stimul” pentru activitatea economica in perioadele cand PIB -ul efectiv
este sub nivelul sau potential. Astfel, PIB -ul efectiv este “fortat” automat s ă se
stabilizeze la nivelul sau potential.
Mecanismul descris functioneaza cu atât mai puternic cu cat sistemul de
impozitare este mai progresiv.

184

Figura nr.3.1 8 Evolutia PIB efectiv, PIB potential si a cresterii economice potentiale
Sursa: Estimarile Comisiei Europene, noiembrie 2011, http://www.contributors.ro/sinteze/compactul -fiscal –
european -implicatii -asupra -romaniei/

In perioada 2009 – 2011, deficitul bugetar structural a scazut de la 9,1% din PIB
la 3,0% din PIB. In acelasi timp trebuie avut in vedere si faptul ca nivelul de porn ire a
fost unul ridicat, care a impus adoptarea rapida a unor masuri decisive pentru
asigurarea sustenabilitatii politicii fiscale.
Ajustarea s -a realizat preponderent pe partea de cheltuieli, reformele structurale
fiind promovate in special in domeniul s alarizarii personalului bugetar, sistemul public
de pensii si programarii bugetare. In cazul veniturilor, cea mai importanta masura a
fost reprezentata de cresterea cotei standard de TVA de la 19 la 24% incepand cu iulie
2010.
Noua limita pentru deficitul structural, respectiv de 0,7% din PIB (Romaniei,
avand in vedere dimensiunea redusă a stocului datoriei publice, Pactu l fiscal european
îi a permite fixarea unui obiectiv pe termen mediu, superior nivelului de 0,5%), va
impune un control foarte st rict asup ra finantelor publice î n Romania, acest lucru avand
avantaje clare, dar si dezavantaje.

Figura nr. 3.19 Evolutia deficitului bugetar efectiv, ciclic si structural
Sursa: Ionut Dumitru Compactul fiscal european. Implicatii asupra Romaniei , 8 Februarie 2012

185

Un avantaj important este reprezentat de imposibilitatea practicarii unor politici
fiscale prociclice si de o disciplina fiscala pronun țată, in conditiile î n care Rom ânia are
o experienta istorica negativa î n acest domeniu.
Dezavantajul noii reguli fiscale europene pentru Romania consta în faptul ca
spatiul de manevra existent pentru a putea stimula economia in perioadele de recesiune
va fi foarte redus. In Romania, limita de deficit structural de 0,7% din PIB va fi cel
mai probabil atinsa inainte ca deficitul public efectiv sa ajunga la 3% din PIB, fiind
astfel semnificativ mai constrangator decat aplicarea crieteriului de la Maastricht179.
Magnitudinea necesara a unui soc negativ care sa deplaseze deficitul bugetar de
la MTO – Medium Term Objective (atins in ipoteza unui output gap egal cu zero) la 3%
din PIB ar fi de 7,4% din PIB potential.
Prin asumarea unor tinte de deficit structural maxim de 0,7% din PIB, Romania
isi asuma obligatia ca deficitul bugetar efectiv, ca medie pe parcursul unui ciclu
economic (si media pe un orizont lung de timp), sa fie de maxim 0,7% din PIB, ceea ce
va insemna fata de standardele istorice (3,8% din PIB media deficitului structural in
perioada 1999 -2011) un deficit mult mai mic .
Noua regula fiscală europeană are un impact si asupra capacității de a stabiliza
economia. Capacitatea sectorului guvernamental de a con tribui prin stabilizare
automată la atenuarea fluctuaț iilor ciclului economic este relativ scazut ă în Rom ânia,
in compar atie cu alte tari europene. Dimensiunea stabilizatorilor automa ți în Rom ânia
in comparatie cu celelelate țări europene este semnificativ mai redus ă. Stabilizatorii
automati sunt cei mai efi cace, asa cum era de asteptat, î n tari precum Danemarca,
Olanda, Su edia si Finlanda, tari in care impozitarea are un caracter progresiv
pronuntat.180
Datorita unor stabilizatori automati relativ slabi, Romania ar putea avea nevoie
de posibilitatea aplicarii unor stimuli fiscali discretionari mai puternici in perioada de
recesiune pentru a ajuta economia sa iasa mai repede din recesiune si a o reduce la
potential. Trebuie insa precizat ca, Compactul fiscal europ ean este flexibil si
explicit, î n conditiile in care permite in mod explicit deviatii temporare de la MTO
atunci cand economia se confrunta cu o contractie economica .181

179Coordonator Prof.univ.dr. Tatiana, Mosteanu – Politici fiscale și bugetare de relansare a economiei în România –
Colecția de working papers ABC -UL LUMII FINANCIARE
180 http://www.contributors.ro/sinteze/compactul -fiscal -european -implicatii -asupra -romaniei/
181 Cosmin Costinel Dricu – International Conference Competitiven ess and Stability in knowledge base economy
University Of Craiova, Faculty of Economics and Business Adminstration, march 28,2014, Cosmin Costinel
Dricu cu articolul știintific Rationalizing expenditures, and fiscal compact Effectts in Romania

186

Figura nr.3. 20 Marimea stabilizatorilor automați in economiile europene
Sursa: Ionut Dumitru Compactul fiscal european. Implicatii asupra Romaniei, 8 Februarie 2012

Pe termen mediu si lung, limita de 0.5% din PIB pentru deficitul structural
conduce la scaderea datoriei publice (ca % din PIB). In cazul Romaniei, calculele arata
ca in circa 20 de ani, la o rata de crestere nominala medie a PIB de 5%, datoria publica
scade la 20% din PIB daca deficitul structural este 0.5% din PIB.
In această situație apare întrebarea firească dacă e dezirabil ca Romania să își
reducă datoria publică atât de mult pe termen lung, ținând cont ca avem una dintre cele
mai reduse datorii publice in UE si ca este de asteptat ca pe termen lung, pe măsură ce
economia se va dezvolta, să existe premisele absorbției unei datorii publice mai mari?
Literatura de s pecialitate arată că pana la un anumit prag, acumularea de datorie
publică este stimulativa pentru cresterea economica. Pe de alta parte, nivelul curent al
datoriei publice in Romania tinde sa devina relativ mare data fiind capacitatea de
absorbtie limitat a a pietelor financiare locale.
In contextul schimbarii fundamentale de abordare in politica fiscala in anii
urmatori ca urmare a noului pact fiscal, spatiul de manevra la nivelul politicii fiscal –
bugetare va fi mult mai mic ca in trecut, deficitele bugeta re maxime permise fiind mult
mai mici. Mai mult, eficienta redusa a stabilizatorilor automati reprezinta o
constrangere suplimentara pentru Romania. In acest context, trebuie gasite solutii de
stimulare a economiei chiar in conditiile unui spatiu mult mai limitat la nivelul politicii
fiscal bugetare.182
O prima solutie in acest sens o reprezinta absorbtia fondurilor UE. Aceasta
reprezinta un stimul enorm pe care il putem avea in economie, care devine crucial in
contextul constrangerii legate de politica fisca la discretionara impusa de noul
pact fiscal si de dimensiunea redusa a stabilizatorilor automati.
Potentialul de multiplicare al cheltuielilor bugetare proprii in cazul proiectelor
finantate din fonduri UE este mult mai mare decat in cazul proiectelor fina ntate
integral din resurse proprii. Data fiind cofinantarea de doar 5% in cazul proiectelor cu
finantare UE, la 1 leu resurse proprii – deficit bugetar – se pot efectua cheltuieli
bugetare de 20 lei (absobtia fondurilor UE are impact pe deficitul bugetar d oar cu

182 http://www.contributors.ro/sinteze/compactul -fiscal -european -implicatii -asupra -romaniei/

187
partea de cofinantare, banii primiti de la UE fiind reflectati si pe venituri si pe
cheltuieli), fata de o echivalenta de 1:1 in cazul proiectelor finantate integral din
resurse proprii. In acest sens, nu exista nici un argument rational pentru care am
prefera sa finantam un proiect din resurse proprii daca el poate fi finantat din fonduri
UE. Noile constrangeri bugetare impuse de compactul fiscal sunt un argument
suplimentar foarte puternic in acest sens.
Din p ăcate, p ână acum, performan ța Rom âniei în termeni de absorb ție a
fondurilor UE este foarte slab ă. România trebuie s ă aibă ca prioritate zero cresterea
urgent ă și substan țială a absorb ției fondurilor UE.
3.3.3. Politica bugetară centrată pe raționalizarea distribuirii cheltuielilor
bugetare
În ultimii 24 de ani, de câte ori au avut nevoie să reducă deficitele bugetare,
guvernele României au apelat în primul rând la creșterea impozitelor. Calea sănătoasă,
dar dificilă, a raționalizării cheltuielilor (tăiere selectivă, cu discernământ) a fost
ocolită. În schimb, amânarea raționalizărilor a dus deseori la tăieri ad hoc, devenite
inevitabile. Cea mai cunoscută a fost tăierea salariilor și a sporurilor salariale din 2010,
dezaprobată de public. De atunci, politicienii nu mai au curajul nici măcar să
vorbească despre atât de necesarele raționalizări ale cheltuielilor publice. În mod
regretabil, pentru a reduce deficitele guvernului, ei preferă creșterea impozitelor.
Pentru a finanța cheltuielile sale supradimensionate, statul a crescut impozitele,
astfel luând de la întreprinderi acele economisiri pe care acestea le -au produs prin
restructurare. În consecință, firmele nu au putut beneficia de propriul efort de
ajustare183.
Compactul fiscal european are ca si obiectiv consolidarea disciplinei fiscale prin
introducerea unor sanc țiuni si a unei supravegheri mai stricte. Cerin ța cea mai
importanta este ca deficitul structural sa nu dep ășească pragul de 0,5% din PIB,
riscurile la adresa sustenabilit ății finan țelor publice sa fie reduse, iar deficitul bugetar
poate ajunge la valoarea maxima de 1% din PIB.
Ultimii ani au adus discuții din ce în ce mai intense legate de economii posibil
de efectuat la nivelul cheltuielilor publice cu bunurile și serviciile. Până la urmă o
măsură de responsabilizare față de contribuabili, fie ei indivizi sau companii și, de ce
nu, o potențială rezervă de reducere a risipei. Mai mult, reducerile la acest capitol au
capacitatea de a alimenta golul temporar lăsat de măsurile de relaxa re fiscală aplicate
sectorului privat corect, singurul sector ce creează investiții și locuri de muncă
sustenabile.
Stabilizarea fiscală asigură menținerea în limite sustenabile a deficitului
contului curent deoarece creșterea economisirilor în sectorul pu blic nu duce la o
scădere de unu -la-unu a economisirilor în sectorul privat.
Cercul vicios al politicii fiscale începe dacă guvernul nu reușește să
raționalizeze cheltuielile publice. Șansa ca acest eșec să apară este mare dacă votanții
dependenți de redis tribuirea de la bugetul public sunt majoritari. În aceste condiții,
pentru a aduce deficitul bugetar la niveluri compatibile cu echilibrele

183 Lucian Croitoru – Cercul Vicios al politici fiscale, februarie 2 014, publicat la adresa in
http://pdc.ceu.hu/archive/00001042/01/8.pdf

188
macroeconomice, guvernul apelează la creșterea ratelor de impozitare sau la tăieri
aleatoare a cheltuielilor. Aceste măsuri generează efecte negative pe două canale.
Primul, resursele publice continuă să se risipească pe scheme de securitate socială
nesustenabile, pe programe de asistență socială încă deficitare și pe proiecte publice
care aduc venituri mici. Al doilea, creșterea impozitelor reduce performanțele
financiare ale firmelor, a căror competitivitate este, în medie, redusă. Pe cele două
canale se frânează creșterea economică sau chiar se poate induce o contracție
economică. În final, o nouă ajustare a deficitul ui bugetar este necesară, dar, din nou,
dacă cele mai multe voturi vin de la cei dependenți de redistribuire, guvernul nu va
raționaliza cheltuielile publice și cercul se reia. Astfel, dependența de redistribuire
determină noi creșteri ale ratelor de impoz itare.Menținerea dependenței masive de
redistribuire întreține neclaritatea drepturilor de proprietate și corupția, alimentând în
acest fel cercul vicios al economisirii.
Degeaba au fost reduse 100.000 de posturi din sistemul bugetar, daca nu se
adopta si o serie de masuri care sa aiba in vedere cresterea productivitatii muncii in
sistemul bugetar, prin identificarea si implementarea unui raport optim costuri –
eficienta, eficacitate si timp. Nu suntem convinși ca actualul guvern a realizat un
studiu strategi c care sa identifice necesitatile sistemului bugetar, pentru ca nu poti sa
blochezi toate posturile in sistemul bugetar atat timp cat sunt zone descoperite, zone
care in continuare iti aduc plus valoare si necesita sprijin. Crearea si aplicarea unor
indica tori de performanta in sistemul bugetar ar furniza o situatie precisa asupra
necesitatilor si excedentelor cu care se confrunta sistemul.Nu poti sa blochezi posturi
in Organismele care gestioneaza fondurile UE atat timp cat tu ai ca obiectiv cresterea
ratei de absorbtie, iar personalul angajat in aceste institutii este insuficient ca numar si
insuficient de bine pregatit.
Totuși, sectorul public a reușit să reducă deficitul bugetar de la 9 la sută din PIB
în 2009, la 3 la sută din PIB în 2012. Analizată pe componente, această realizare pare
mai puțin spectaculoasă. Față de anul 2008, în perioada 2009 -2012, economisirile
guvernamentale au scăzut de la 0,9 la sută din PIB (3,2 la sută din PIB în 2007) la o
medie de -0,6 la sută din PIB, iar investițiile au scă zut de la 6,6 la sută din PIB la o
medie de 5,5 la sută din PIB. La deficitul mediu de cont curent de 4,4 la sută din PIB
din perioada 2009 -2012, sectorul guvernamental a contribuit cu un deficit bugetar
mediu de 6,1 la sută din PIB, iar sectorul privat cu un surplus mediu de 1,7 la sută din
PIB.
Raționalizarea cheltuielilor cu consumul guvernamental ar fi redus risipa și ar fi
mărit economisirile în sectorul bugetar. Raționalizarea cheltuielilor de capital ar fi dus
la creșterea eficienței investițiilor pu blice, ceea ce ar fi generat creștere economică și
locuri de muncă. Raționalizările ar fi permis ca deficite bugetare mai mici să rezulte
într-o creștere economică mai mare și în mai multe locuri de mncă
Echilibrul politic din 2009 a făcut ca guvernul să fie format în principal de
coaliția dintre PSD și PDL. În această formulă, raționalizarea cheltuielilor publice, în
special a celor de asigurări sociale și a celor de asistență socială nu a fost posibilă. Pur
și simplu, s -a pierdut timpul.
În fața pericolu lui iminent al colapsului sectorului public și cu un nou echilibru
politic, în 2010 noul guvern a decis tăierea salariilor și a sporurilor la salarii în sectorul

189
public. Pierderea momentului în 2009 , a făcut ca aceste ajustări să nu fie raționalizări,
ci tăieri fortuite ale cheltuielilor de natură salarială.
Reducerea deficitului de cont curent la aproape 1 la sută din PIB generează
întrebări legate de profilul politicii fiscale pentru anul 2014. De exemplu, dacă sectorul
privat are surplus și deficitul d e cont curent este la un minim în ultimii 25 de ani, de ce
să creștem impozitele pentru a reduce deficitul bugetar? Nu ar fi mai bine să creștem
deficitul bugetar, fără a împovăra firmele cu impozite mai mari, care le confiscă
economisirile rezultate în ur ma restructurării?
Se pot adu ce câteva argumente solide p entru care creșterea deficitului bugetar
nu este acceptabilă.
În primul rând , creșterea deficitului bugetar nu este de dorit atât ti mp cât
poziția inv estițională netă a Români ei este de aproximativ -65 la sută din PIB,
reflectând înd atorarea înaltă în monedă str ăină a Români ei. În ultimii 24 de ani, contul
curent a fost pe rmanent în deficit, ceea ce a dus la gradul înalt de îndatorare.
Redu cerea deficitelor de cont c urent devi ne astfel necesară, iar reducerea deficitului
bugetar este o solu ție, dacă se are în ve dere că reluarea creșterii econom ice la rate mai
înalte va însemna mutarea sectorului priv at de la surplusuri externe la deficite externe.
Pe de altă parte , datoria publică atinge aproape de 40 la su tă din PIB, ceea ce
înseamnă că deficite bu getare mai m ari ne-ar apropia de o limită pe care investitorii
străini nu o to lerează.
În alt treilea rând , mitul finanț ării perpetue nu funcționează. În anumite condiții,
trecerea de la finanțarea defictului buget ar de către piață la nefinanțarea lui se poate
face brusc (vezi, de exemplu, cazul Greciei), astfel încât este prudent ca deficitul de
finanț are al guvernului să fie întotdeauna mic.
În sfârșit, chiar dacă am ignora toate argument ele de mai sus, creșterea
deficitului bugetar nu este de dorit atât timp c ât resursele se risipesc pe scheme de
securitate socială nesustenabile, pe programe de asistență socială încă deficitare și pe
proiecte publi ce ce aduc venituri mi ci. To ate aceste tr ăsături ale cheltuirii b anului
public vor fi accentuate dacă deficitul crește, du când, în fin al, la noi creșteri de
impo zite.
Soluția viabilă p entru m enținerea la niv eluri sust enabile a deficitului bugetar
este raționalizarea cheltuielilor guvernamentale. Ea ar trebui să ducă la creșterea mai
înceată a tr ansferurilor compa rativ cu creșterea cheltuielilor cu investiț iile în
infrastructură. Cr eșterea mai înc eată a transferurilor ar contribui la spo rirea
econom isirilor guvernament ale, ceea ce ar permite reducerea deficitului bugetului
asigurărilor sociale și, astf el, a datoriei publ ice. Investițiile în infrastructură ar permite
creșterea PIB și a p roductivității în sectorul priv at. În fin al, raționalizarea cheltuielilor
publice ar permite ca o creștere econom ică relativ înaltă să fie acompan iată de un
deficit de cont cu rent relativ mai m ic184.
3.4. Analiza politicii deficitului bugetar în perioada 2005 -2013
Generalizarea teoriilor privind deficitul bugetar, stabilirea circumstantelor de
aparitie a acestui fenomen, a c ăilor de fin antare si efectele acestuia asupra situatiei
economice din tara, au făcut obiectul a numeroase critici și dezbateri .

184 Lucian Croitoru – Cercul Vicios al politici fiscale, februarie 2014, in
http://pdc.ceu.hu/archive/00001042/01/8.pdf

190
În conditiile economice actuale atribuțiile României, se referă în pricipal
efectuarea unor schimbari de structura, la stabilirea echilibrului bugetar și creșterea
economică, ceea ce reprezintă unul din dezideratele de baza ale unor importante
realizari economico -sociale. Statul are rolul de a influenț a derularea proceselor
economice prin p ârghii economico -financiare la care poate ap ela: parghia fiscal ă
parghia vamal ă, cât și pe cea a cheltuielilor publice.
Unul dintre principiile de baza ale elaborarii bugetului de stat (ca de altfel a
oricarui tip de buget) este echilibrul bugetar, dar acesta din urma nu se realizeaz a, de
cele mai m ulte ori, î n mod automat, prin acoperirea cheltuielilor bugeta re cu veniturile
bugetare, î n astfel de situatii spunem ca bugetul se elaboreaza cu deficit185 de finantare,
care poarta numele de deficit bugetar.
Deficitul bugetar este diferenta dintre cheltuie lile publice, mai mari, si
veniturile publice ordinare, fiscale si nefiscale, mai mici. Fiind aprobat ca o
componenta structurala a bugetului, la partea de cheltuieli, deficitul bugetar reprezint ă
autorizarea de cheltuieli superioare veniturilor provenite din impozite si alte prelev ări
obligatorii. De asemenea putem afirma ca deficitul bugetar poate fi identificat cu o
descoperire a cheltuielilor ce va fi finan țată prin recurgerea la împrumuturi.
Prin legea bugetului de stat se stabilesc volumul veniturilor și structura acestora,
pe capitole si subcapitole, volumul cheltuielilor pe destinații si pe ordonatorii
principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului national unic de asigurari
sociale de sănatate, volumul creditelor externe, volumul fo ndurilor ex terne
nerambursabile, precum ș i volumul sumelor alocate din veniturile proprii pentru anul
2008186, 2009, 2010.

Figura nr. 3.21. Mobilizarea si repartizarea resurselor din buget
Sursa: Andrei Alexan dru Vlad – Deficitul bugetar al României în perioada 2010 – 2012, Colecția de working
papers ABC-UL LUMII FINANC IARE

185 Gheorghe D. Bistriceanu, Lexicon de finante -bănci -asigurări, Vol. II , Ed. Economică, București, 2001, p.31.
186 Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, Monitorul Oficial nr. 902/312.12.2007

191

Politica fiscal bugetară a jucat unul dintre principalele roluri de macrostabilizare
economică, devenind un instrument reglator al funcționării economiei de piață, către
obiectivul unei creșteri economice dinamice, neinflaționiste și sustenabile, capabilă să
genereze noi locuri de muncă în paralel cu acceptarea reformelor structurale.
Obiectivul creșterii economice bazate pe investiții și creșterea productivității
muncii, cu reflexul în modernizarea și creșterea competitivității economiei naționale, a
impus reformarea în etape a sistemului fiscal pentru a răspunde principiilor
neutralității, uniformității, suportabilității și unui comportament corect al
contribuabililor față de obligațiile fiscale.
Politica bugetară și -a însușit un management mai perform ant referitor la
programarea și structurarea cheltuielilor, transparența și execuția acestora . În acest
sens, s-a reușit încadrarea în prevederile constituționale legate de termenul de
elaborare și aprobare a bugetului de stat consolidat, o arondare a unui volum sporit
de cheltuieli pe programe și proiecte și, mai ales, asigurarea resurselor de
cofinanțare necesare beneficierii de resurse financiare externe pe proiecte bine
definite și acceptate de forurile internaționale, în special U E și Banca Mondială.
Evoluția deficitului bugetar, rezultat din exercițiul financiar și mai puțin din
ambițiile de programare ale acestuia, reflectă o creștere a interesului pentru stabilirea
priorităților reale în cheltuieli, o îmbunătățire a eficienței acestora, prudență și un
management performant al trezoreriei cu obiectivul sustenabi lității cheltuielilor
angajate.
Având în vedere respectarea criteriilor de convergență pentru aderarea la
Uniunea Europeană în perioada 200 5 -2007 politica deficitului bu getar derulată de
autoritățile române a fost circuscrisă acestui obiectiv care impunea o limatare
aacestuia la plafonul de 3 % din PIB, valoare țin tă care de altfel s -a realizat . Totodată,
aceast ă țintă corespunde nivelului de sustenabilitate fiscală pe te rmen mediu și de
continuare a procesului de dezinflație.
Prin politica de reducere a deficitului bugetar au fost urmărite colateral și o
serie e măsuri precum:
a) sustinerea eforturilor de macrostabilizare;
b) scăderea suplimentară a ratei inflatiei;
c) menținerea deficitului de cont curent în limite sustenabile.
Reducerea graduală a deficitului necesita adaptarea cheltuielilor și veniturilor
guvernamentale. Aceasta implica, pe de o parte, revizuirea și reevaluarea volumului și
structurii cheltuielilor obligatorii, precum și îmbunătățirea utilizării alocărilor
bugetare. Această sarcină era esențială pentru pregătirea României în vederea aderării
la Uniunea Europeană și admiterii ca membru cu drepturi depline al Uniunii
Economice și Monetare.187
Stabili tatea și sustenabilitatea finanțelor publice, este rezultatul unie politici
politicii bugetare sustenabile pe termen mediu. Aceasta situația a fost posibil ă datorită
reducerii continue a poverii datoriei publice asupra cheltuielilor bugetare, a bunei

187 Dobrotă Niță – “Fundamentele micro ale macroeconomiei în Teorii și Doctrine Economice” , Editura
Independența Economică, Pitești, 2004 , p. 170

192
gestiuni a banilor publici, a încurajării investițiilor cât și a urmăririi consecvente de
încadrarea în criteriile de convergență ale Tratatului de la Maastricht .
Obiectivul de a menține un deficit redus în întreaga perioadă de analiza, a
determinat obținerea țintei de inflație, reducerea ratelor dobânzii, evitarea efectului de
evicționare a investițiilor private.
Finanțarea deficitul bugetar într -o masură echilibrată, atât de pe piața externă,
cât și în completare din surse interne, scopul principa l fiind cel al menținerii unui nivel
sustenabil al datoriei externe contractate direct sau garantate de stat.
Privitor la finanțarea deficitului bugetului general consolidat de 2,3 % în anul
2007 acest lucru s -a realizat în principal din surse interne (98 ,4%) și în completare din
surse externe (1,6%). Politica de finanțare a deficitului bugetar pentru anul 2007 va fi
continuată și în anul 2008, când deficitul bugetului general consolidat va fi finanțat din
surse interne în proporție de 77%, din surse exter ne în proporție de 17%, iar diferența
se va acoperi din veniturile din activitatea de privatizare și din sumele recuperate de
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului din credite neperformante
Finanțarea deficitului bugetar a fost realizată prin emisiuni de certificate de
trezorerie și obligațiuni de stat de tip benchmark pe piața internă, împrumuturi
temporare din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului, din
sumele recuperate de către Autoritatea pentru Valorificarea Ac tivelor Statului din
activele bancare neperformante, împrumuturile destinate finanțării de proiecte și
utilizarea de către primăria București a fondurilor neutilizate din emisiunea de
Euroobligațiuni lansată în anul 2005. În același scop, în conformitate c u OUG
nr.113/2006 privind înființarea Fondului Național de Dezvoltare, suma de 459,0
milioane lei din veniturile din activitatea de privatizare a fost utilizată pentru
finanțarea deficitului bugetar rezultat din cheltuielile destinate finanțării proiectelo r de
investiții în infrastructură și a altor proiecte prioritare .188
Modul în care s -a efectuat finanț area deficitului bugetar este redat în figura
nr.3.22:

Figura nr.3.2 2. Finanțarea deficitului bugetar în anul 2007
Sursa:Raport privind situația macroeconomică pe anul 2009 și proiecția acesteia pe anii
2010 -2012
În noile condiții internaționale (criza datoriilor suverane, cost în creștere al
creditului, relansare economică firavă în Europa și SUA), deficite le structurale mari nu
sunt tolerate de p iețe, de creditorii multilaterali. Aceste condiții obligă la consolidare

188 Raport privind situația macroeconomică pe anul 2009 și proiecția acesteia pe anii 2010 -2012

193
fiscală, care reclamă o restructurare a cheltuielilor publice, inclusiv a celor de natură
socială. Din această perspectivă trebuie să fie judecate reforma sistemului de salarizare
în sectorul public și a sistemului de pensii.
In anul 2008, deficitul bugetar al Romaniei fost de 5,7% din PIB (29,23
miliarde RON). Evolutia deficitului bugetar in tara noastra a urmat dinamica de la
nivelul UE in perioada 2008 -2011, sporind din 2008 pana la finalul lui 2009, dupa care
a scazut treptat pana la sfarsitul anului trecut. Astfel, deficitul bugetar al UE a fost anul
trecut de 4,5 la suta din PIB, dupa ce in 2009 aproape s -a triplat fata de anul anterior
(la 6,9% fata de 2,4 la suta din PIB). In 20 10, valoarea indicatorului a fost de 6,5% din
PIB.
Pentru a preîntâmpina deteriorarea situației economice și financiare, în anul
2009, autoritățile române au agreat un pachet financiar pe o perioadă de 2 ani cu FMI,
CE și alte instituții financiare internaționale (BIRD, BEI, BERD) învaloare de 19,95
mld. EURO. În cadrul acestui pachet de finanțare externă, BEI și BERD au contribuit
cu 1 miliard de Euro pentru susținerea sectorului privat.
Tabelul nr. 3.28
TOTAL TRAGERI DIN PACHETUL DE FINANȚARE*)

Sursa: Raport privind situația macroeconomică pe anul 2014 și proiectia acesteia pe anii 2014 -2017
Cu toate acestea, d atoria guvernamentală conform metodologiei UE s -a situat la
sfârsitul anului 2013 la un nivel de 38,4% din PIB, net inferior plafonului de 60%
stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Dacã la sfârsitul anului 2012 datoria
guvernamentalã reprezenta 38,0% d in PIB, asigurarea necesităților de finanțare în anul
2013 si consolidarea rezervei financiare în valutã aflatã la dispoziția Ministerului
Finanțelor Publice, pe fondul unei creșteri economice de 3,5% din PIB, au condus la
majorarea nivelului acestui ind icator la 38,4% din PIB la finele anului 2013. Din
datoria guvernamentalã, la sfârșitul anului 2013, datoria internã a reprezentat 17,5%
din PIB, iar datoria externã a fost de 20,9% din PIB, ca urmare a unui proces de
finanțare în perioada 2011 -2013 care a avut în vedere o finanțare externă
semnificativă.
Escaladarea deficitelor bugetare î n anii 2009 -2010 a avut ca și cauză
înrautatirea mediului economic internalional și lipsa de lichiditati pentru finantare.
Potrivit raportului întocmit de Misterul Finantelor , pentru elaborarea bugetul ui
de stat pe anul 2011, pe primele 10 luni a anului 2010 executia bugetului general
consolidat s -a încheiat cu un deficit de 23,7 miliarde lei, reprezentând 4,6% din PIB.

194
Analiza veniturilor din aceasta perioada relev a că veniturile încasate la bugetul
general consolidat au fost în sumă de 136,8 miliarde lei, cu 4,3% mai mult, în valori
nominale, față de realizările perioadei corespunzătoare din anul precedent.
Potriv it datelor înscrise în raport încasările au crescut, în principal la veniturile
din taxa pe valoare adăugată, cu 10,3% față de aceeași perioadă din anul precedent, la
accize unde încasările sunt mai mari cu 11,5% la nivelul bugetului general consolidat,
la veniturile nefiscale (+21,4%).
Veniturile din TVA a u înregistrat creșteri mari ca urmare a majorării cotei de la
19% la 24%. Veniturile din accize au crescut ca urmare a majorării nivelului de
accizare aplicat de la 1 ianuarie 2010, a cursului mediu lei/EURO luat în calcul la plata
accizelor pentru anul 20 10, precum și a creșterii cuantumului accizei la unele
produse. Se mențin decalaje importante la impozitul pe profit ( -6,6%), impozitul pe
venit ( -3,6%), precum și la contribuții de asigurări sociale ( -5,5%) .
Executia bugetului general consolidat in aceeasi perioada a înregistrat
cheltuielile în sumă de 160,5 miliarde lei, ce au crescut în termeni nominali cu 2,5%
față de aceeași perioadă a anului precedent.
Creșterea s -a înregistrat în principal la dobânzi (+15%), ca urmare a finanțării
deficitelor bugetare acumulate din anii precedenți, programe cu finanțare UE
(+159%), asistență socială (+8%) datorită operarii de reduceri de personal înregistrată
atatn in sectorul guvernamental cât și în cel privat .
Cheltuielile de personal au înregistrat în per ioada 1 ianuarie -31 octombrie, față
de aceeași perioadă din 2009, o reducere de 6,7% la nivelul bugetului general
consolidat, ca urmare a reducerii cu 25% a salariului și a altor drepturi de natură
salarială pentru perioada 1 iulie -31 decembrie 2010 și a luării măsurilor pentru
restabilirea echilibrului bugetar.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 2,3% față de aceeași perioadă a
anului 2009, ca urmare a majorării plăților din fondul de sănătate pentru serviciile de
sănătate. Creșterea cheltuie lilor cu bunuri și servicii aferente bugetului centralizat al
unităților administrativ teritoriale față de aceeași perioadă a anului precedent se
datorează preluării finanțării activității Camerelor Agricole, începând cu luna martie
2010, precum și urmare a descentralizării unităților sanitare prin preluarea
managementului acestora începând cu luna iulie 2010 de către autoritățile
administrației publice locale.
Cheltuielile pentru investiții care includ cheltuielile de capital, precum și
programe de investi ții finanțate din surse interne și externe, au fost pe primele zece
luni în sumă de 22,5 miliarde lei, respectiv 4,4% din PIB.
După cum se observa pe pe fondul contracției economice, precum și a
necesităților mari de finanțare a deficitului bugetar (6,8% din PIB) adâncit de
dezechilibrele anilor anteriori crizei , au determinat o creștere a datori ei public e la
36,2% la sfârșitul lunii septembrie 2010, față de 30,0% din PIB cât s -a înregistrat la
sfârșitul anului 2009.
În structura datoriei publice, se observă o creștere a datoriei publice
guvernamentale de la 27,8% în PIB la sfârșitul lui 2009 la 34,0% la sfârșitul lunii
septembrie 2010, în timp ce datoria publică locală s-a menținut la un nivel relativ
constant.

195
În anul 2012 țara noastră a înregistrat un deficit bugetar de 3% din
PIB(17,423 miliarde lei), în scadere fata de 5,6% din PIB in 2011 (30,901 miliarde
lei), 6,8% din PIB in 2010 (35,552 miliarde lei) si 9% din PIB in 2009 (45,249
miliarde lei), arata datele revizuite publicate luni de Oficiul european pentru Statistica
(Eurostat).
Romania a reusit sa -si reduca deficitul pana la plafonul de 3% din Produsul
Intern Brut cerut de Uniunea Europeana .Evolutia deficitului bugetar in Romania a
urmat dinamica de la nivelul UE i n perioada 2008 -2011, sporind din 2008 pana la
finalul lui 2009, dupa care a sc ăzut treptat pana la sfar șitul anului trecut. Astfel,
deficitul bugetar al UE a fost anul trecut de 4,4% din PIB, dupa ce in 2009 aproape s -a
triplat fata de anul anterior (la 6 ,9% fata de 2,4% din PIB). In 2010, valoarea
indicatorului a fost de 6,5% din PIB.
Față de cele prezentate, remarcă o preocupare permanentă a guvernului în
gestionarea cu prudență a politicii deficitului bugetar, eforturile întreprinse find în
direcția dimunuarii acestuia sub pragul criteriilor impuse de Uniunea Eurpeana și
fondul Monetar Internațional, restabilirii corelațiilor între componentele echilibrului
macroeconomic, precum și îmbunătățirea calitati vă a finantelor publice pe termen
mediu.
Continu ând analiza prin comparație cu țările membre UE , în anul 2012, cel mai
scăzut deficit bugetar se înregistra in Estonia si Suedia (ambele cu 0,2% din PIB),
Luxemburg (0,6% din PIB) si Bulgaria (0,8% din PIB), în timp ce Germania a fost
singura țară membră care a înregistrat excedent bugetar (0,1%) .
17 state membre ale UE au raportat deficit bugetar mai mare de 3% din PIB:
Spania (10,6%), Grecia (9%), Irlanda (8,2%), Portugalia si Cipru (ambele cu 6,4%).
In total, 15 state membre au inregistrat o ameliorare a soldului lor public,
exprimat in procentaj din PIB, in 2012 fata de anul anterior, 12 tari membre au raportat
o inrautatire si o tara a ramas stabila.
In zona euro, deficitul bugetar a fost mai redus decat la nivelul UE in ultimii
patru ani, evoluand d e la 4,2% din PIB in 2011 la 3,7% din PIB in 2012.
Romania este pe locul patru in topul statelor UE cu cel mai scazut nivel al
datoriei publice raportat la PIB in 2012, inregistrand o datorie publica de 37,9% din
PIB (222,794 miliarde lei). Tara este depas ita doar de Estonia (9,8% din PIB),
Bulgaria (18,5% din PIB) si Luxemburg (21,7% din PIB).
Datoria publica a Rom âniei a sporit de la 23,6% din PIB in 2009 (118,491
miliarde lei) la 30,5% din PIB in 2010 (159,617 miliarde lei) si la 34,7% din PIB in
2011 (193,201 miliarde lei).189
Creșterea de datorie publică guvernamentală directă a fost determinată de
angajarea de datorie pentru finanțarea deficitelor bugetare excesive, atât de pe piața
internă, prin emisiuni de titluri de stat, cât și de pe piața externă, în principal trageri
din pachetul financiar extern cu această destinație și emisiunea de eurobligațiuni pe
piețele externe de capital.
Si în anul 2013 a fost continuat procesul de consolidare fiscală , început în anii
anteriori, prin masuri de raționalizare si reducere a cheltuielil or bugetare concomitent

189http://www.zf.ro/zf -24/tabloul -macro -economiei -2013 -au-mers -industria -agricultura -investitiile -straine –
fondurile -europene -piata -muncii -datoria-publica -deficitul -bugetar -consumul -exporturile -importurile -inflatia –
anul-12095170

196
cu adoptarea de măsuri de natura fiscală care să contribuie la cresterea masei
impozabile și eliminarea facilităților fiscale.
Pentru anul 2013 în conformitate cu prevederile înscrise în Strategia de
administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2013 -2015, finanțarea
deficitului bugetar se va realiza în proporție echilibrată din surse intern e și din surse
externe, în principal prin emiterea de titluri de stat pe piața internă și pe piețele
internaționale de capital, iar refinanțarea datoriei publice guvernamentale se va asigura
de pe piața pe care s -a emis inițial datoria. 190
În acest context, pentru finanțarea de pe piața internă, MFP va acționa pentru
extinderea maturităților emisiunilor de titluri de stat, lărgirea și diversificarea bazei de
investitori precum și pentru consolidarea și extinderea curbei de randament a titlurilor
de stat, ast fel încât titlurile de stat să reprezinte o referință pentru finanțarea în lei pe
piata internă de capital.
În ceea ce privește finanțarea externă, aceasta se va asigura în principal, prin
misiuni de euroobligatiuni pe piețele externe de capital, MFP acțio nând pentru
menținerea unei curbe de randament pentru emisiunile denominate în Euro, în special
pentru maturitățile de 5 și 10 ani, și de consolidare a poziției deținute pe piețele
internaț ionale de capital.
Finanțarea deficitului bugetar în anul 2013 s -a realizat majoritar (cca 80%) din
surse interne, în principal p rin emisiuni de titluri de stat lansate pe piața internă, dar și
din surse externe, prin emiterea de euroobligatiuni pe piețele internaționale de capital,
precum și prin trageri din împrumuturi externe de la creditori oficiali (instituții
financiare internaționale și instituții bilaterale/agenții guvernamentale) și bănci
comerciale. Sursele necesare refinanțării datoriei publice guvernamentale s -au asigurat
de pe piețele pe care s -au emis aceste datorii și din rezerva financiară în valută la
dispoziția MFP, care s -a consolidat cu aprox imativ 2 mld. Euro în cursul anului 2013.
Instrumentele de datorie utilizate în 2013 pentru finanțarea deficitului bugetar și
refinanțarea datoriei publice au fost :
emisiunile de titluri de stat în lei, respectiv certificate de trezorerie cu
discont și obligațiuni de stat de tip benchmark pe piața internă, cu scadențe pe termen
mediu și lung, până 15 ani fiind emise în mod regulat titluri de stat în lei pe piața
internă în valoare de 48,5 miliarde lei, conform calendarului de emisiuni anunțat;
emisiunile de titluri de stat în Euro pe piața internă, MFP emițând
trimestrial obligațiuni de stat cu scadența la 3 ani denominate în Euro în valoare de 1,6
miliarde Euro;
emisiunile de euroobligațiuni în Euro și USD pe piețele internaționale
de capital, în valoare de 3,1 miliarde Euro;
intrările din credite externe destinate finanțării de proiecte;
tragerile din împrumuturile contractate de unitățile administrativ -teritoria le;
încasările din activitatea de privatizare utilizate prin mecanismul Fondului
National de Dezvoltare.
Garanțiile autorizate în anul 2013 spre a fi emise de unitățile administrativ –
teritoriale au fost în valoare de 153,87 milioane lei, din care 77,98 mi lioane lei pentru
proiecte care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la UE.

190 Raport privind situația macroeconomică pe anul 2014 și proiectia acesteia pe anii 2015 -2017

197
Evolutia datoriei publice și a deficitului bugetar în perioada analizată se
prezită după cum urmează:

Figura nr. 3.23 Evolutia datoriei publice si a deficitului bugetar
Sursa:http://www.zf.ro/zf -24/tabloul -macro -economiei -2013 -au-mers -industria -agricultura -investitiile -straine –
fondurile -europene -piata -muncii -datoria -publica -deficitul -bugetar -consumul -exporturile -importur ile-inflatia –
anul-12095170

3.5. Măsuri de restabilire a echilibrului bugetar în România
Economia românească s -a aflat într -o recesiune economică severă în anul 2009.
În primele 9 luni ale anului curent, produsul intern brut (PIB) a scăzut în termeni reali
cu 7,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Declinul economic ce a fost
prognozat pentru anul 2009 a fost în jurul valorii de de 7,0%, fiind anticipată o
redresare moderată de peste 1,0% 2010.
Contracția simultană a cererii interne și a celei externe, pe fondul unei prudențe
crescute, al încetinirii ritmului de creștere a veniturilor disponibile și al menținerii unor
standarde de creditare restrictive, au determinat o corecție severă a dezechi librelor
externe de la valorile nesustenabile ce au fost înregistrate anterior.
Deficitul de cont curent anticipat pentru sfârșitul anului este de 4,6% din PIB,
în reducere cu aproximativ 7,2 puncte procentuale față de cel înregistrat în 2008
(11,8% din PIB, conform datelor revizuite ale BNR). Deficitul astfel rezultat devine
sustenabil, fiind – în primele zece luni ale anului curent – finanțat în proporție de 94%
din fluxul de investiții străine directe ale nerezidenților, care pentru perioada
menționată au totalizat 3 .720 milioane euro.
Criza economico -financiară a atras atenția atât la nivel european cât și în plan
național asupra necesității de a spori calitatea finanțelor publice, având în vedere
faptul că finanțele publice reprezintă un vector menit să asigure redresarea economică
și relansarea creșterii. Un factor esențial pentru asigurarea unei eficiențe sporite a
politicilor fiscal -bugetare e reprezentat de creșterea continuă a calității finanțelor
publice.

198
Politica fiscal -bugetară a României treb uie să se bazeze pe respectarea
principiului transparenței, a principiului responsabilității, a principiului eficienței și să
asigure stabilitatea poziției fiscale a țării. În același timp, politica fiscal -bugetară
trebuie să asigure echitatea socială, res pectiv maximizarea eficienței sociale a
resurselor bugetare utilizate191.
Bugetul României este, în acest moment, unul cu posibilități extrem de reduse,
din cauza cheltuielilor excesive ce s -au realizat în trecut, iar acest lucru limitează
capacitatea de a contribui la proiecte de dezvoltare.
Politica economică și bugetară aplicată in ultimii ani în România a condus la
mari dezechilibre interne și externe care se impun a fi corectate in perioada următoare.
Investițiile străine directe si intrările de capit al au contribuit la finanțarea
consumului și a cheltuielilor investiționale, ceea ce a condus la deficite de cont curent
anuale de peste 10% din PIB. Politica fiscală prociclică a exacerbat dezechilibrele,
deficitul bugetar crescând de la 1% din PIB în 200 5 la peste 5% în 2008.
Dezechilibrele fiscale din ultimii ani au fost generate de cheltuielile publice
excesive. Cheltuielile guvernamentale s -au dublat în termeni nominali între 2005 și
2008, crescând de la 32% din PIB la 37%. Cheltuielile de personal si cheltuielile cu
pensiile constituie o parte majoră a cheltuielilor. Cheltuielile cu salariile s -au dublat in
termeni nominali în perioada 2005 -2008, reprezentând 9,1% din PIB in anul 2008.
Salariul mediu în sectorul public din România este cu 80% mai mare decât PIB –
ul pe cap de locuitor, din acest punct de vedere România fiind depășita numai de
câteva țări, precum Grecia. Deoarece pensiile sunt legate de salarii, cheltuielile cu
pensiile s -au dublat și ele, ajungând la 6,6% din PIB în 2008.
Numeroasele re ctificări bugetare pe parcursul unui an au facilitat majorarea și
realocarea cheltuielilor. In perioada 2007 -2008, execuția bugetului a depășit bugetul
inițial în fiecare an. În 2007 -2008, au existat 5 rectificări bugetare în fiecare an, prin
care s -au maj orat și realocat cheltuielile. Alte transferuri (incluzând și proiectele
finanțate de UE) și cheltuielile de capital au avut o evoluție slabă comparativ cu
bugetul, dar subvențiile și cheltuielile de personal s -au majorat substanțial.
Supraestimarea venitu rilor bugetare a constituit un factor recurent de încurajare
a majorărilor de cheltuieli in cursul rectificărilor bugetare și chiar și in bugetul inițial.
Veniturile totale realizate în anul 2008 au reprezentat 32% din PIB192 (164,5
miliarde lei, echivalentu l a 44,7 mld.euro), în comparație cu veniturile programate prin
buget în sumă de 191 miliarde lei (51,9 miliarde euro), respectiv 37,2% din PIB.
Veniturile realizate în anul 2008 au fost mai mici cu 5,2 % din PIB față de
nivelul programat, echivalentul a 7 ,2 miliarde euro.
Pentru acoperirea deficitului bugetar, țara noastră s -a împrumutat atât pe piața
externă, prin semnarea unui acord stand – by cu Fondul Monetar International, dar și
cu alte instituții financiare internaționale cât și pe piața internă, pr in emiterea unor
certificate de trezorerie, obligațiuni de stat sau eurobonduri. Astfel, la finalul lunii
februarie 2010, datoria publică a României se situa la 155.027 mld lei, reprezentând

191 Institutul European din România – Studii de strategie și politici,2009
192 Includ instituțiile autofinanțate, conform metodologiei europene. Fără aceste instituții, veniturile realizate în
anul 2008 sunt de 30.9% din PIB

199
aproximativ 29% din PIB. Din totalul datoriei publice, cea mai ma re parte a fost
contractată prin: împrumuturi de stat (39,77% PIB), certificate de trezorerie (18,05%
PIB), obligațiuni de stat (17,19% PIB), eurobonduri (6,11% PIB), leasing financiar
(0,06% PIB), iar diferența (18,81% PIB) a fost contractată din disponib ilitățile
Trezoreriei.
Luând în considerare actualul context internațional, principalele caracteristici
ale politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de
susținere a creșterii economice și de reducere a inflației și atin gerii unui deficit bugetar
la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice, și având în vedere opiniile și
recomandările Comisiei Europene și ale organismelor financiare internaționale,
referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare în sensul diminuăr ii cheltuielilor curente
de administrare și alocarea cu prioritate a resurselor către proiecte cu efect
multiplicator în economie care reprezintă principalul mijloc de limitare a ritmului de
scădere economică și de compensare parțială a reducerii activităț ii din sectorul privat,
pentru păstrarea echilibrelor bugetare au fost necesare unele măsuri menite să reducă
volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea angajamentelor
interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește
nivelul deficitului bugetar.
Tinând cont de situația economică internatională de agravarea efectelor crizei
financiare, î n vederea restabilirii echilibrului bugetar și asigurarii sustenabilității
finantelor publice pe termen m ediu si lung autoritațile legisla tive au procedat la:
– adopta rea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea
restabilirii echilibrului bugetar prin care au fost create corectii ale cheltuielilor de
personal din sectorul bugetar prin reducerea cuantumul brut al
salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și
alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută în procent de 25%;
– aprobarea OUG 34/2009 cu privire la rectificar ea bugetară pe anul 2009 și
reglementarea unor măsuri financiar -fiscale prin care pe de o parte , s-a suspendat
procedurile de angajare a personalului bugetar ce determinau o crestere a cheltuielilor
bugetare. Prin acelasi act normativ s -a interzis sectorul ui bugetar achizitia de
autoturisme, mobilier și aparatură birotică.
Mai mult, tot la partea de rationalizare a cheltuielilor bugetare si de restabilire a
echilibrului bugetar au fost instituite programe de monitorizare a en tităților sub
aspectul încadrării în programele de reducere a arieratelor, creanțelor și pierderilor,
precum și a cheltuielilor de personal prevăzute prin bugetele de venituri și cheltuieli
aprobate potrivit legii, programe propuse de ministere, autorități ale administrației
publice centrale și organe de specialitate ale administrației publice centrale, în
subordinea, coordonarea, autoritatea sau por tofoliul cărora se află aceștia;
-în domeniul politicii fiscale a fost operate modificări ale Codului Fiscal prin
care s -a majorat cota de TVA de la 19% la 24%, a fost instituit un impozit forfetar
minim în functie de veniturile realizate la data de 31 decembrie a anului precedent.
Cu privire la partea de impozit pe profit au fost eliminate o serie de
deductibili tăți de la calcul si plata impozitului. Astfel cheltuielile de funcționare,
întreținere și reparații, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor
folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice,

200
sunt deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu
astfel de atribuții.
Tot prin același act normativ , a fost stabilit un sistem obligatoriu de planificare
și previzionare a plăților din sistemul bugetar în vederea deconta rii bunurilor
achiziționate, serviciilor prestate sau a lucrărilor efectuate în vederea derulării în
condiții de echilibru a cheltuielilor sectorului public ;
-au fost operate modificări și in Legea nr.500/2002 privind finantele și Legea
nr.273/2006 privind finantele publice locale în vederea eficientizării gradului de
cheltuire al banului public.
În aceeas i directie de corectie a dezechilibrelor pe partea de cheltuieli, în anul
2010 a fost adoptata Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin
care sa uniformizat modul de calcul al pensiiilor și cu acest prilej au fost eliminate și
pensiile speciale pentru a numite categorii de pensionari, al căror cua ntum a pus
presiune pe bugetul fondurilor asigurarilor sociale de stat .
În domeniul colectării veniturilor bugetare , au fost adoptate măsuri substanțiale
care vizează îmbunătățire a procesului de încasare și colectare a veniturilor , care unele
dintre ele au fost deja implementate începând cu anul 2005, prin accelerarea
procesului de executare silită și faliment si întărirea constrângerilor bugetare atât
asupra întreprinderilor publice cât și asupra celor private.
Pentru a soluționa problema cheltuielilo r excesive și supraestimării veniturilor,
prin proiectul legii responsabilității fiscal -bugetare s -a propus elaborarea și
implementarea unei Strategii fiscal -bugetare credibile pe 3 ani , care să includă un
cadru macroeconomic, un cadru fiscal -bugetar, un c adru de cheltuieli pe termen mediu
și o declarație de răspundere.
Toate aceste măsuri au condus la adoptarea legii nr.69/2010 a responsabilității
fiscal -bugetare prin care se instituie Cadrul macroeconomic ce conține informații
privind situația macroecono mică și prognoze pentru anul bugetar următor si doi ani
ulteriori; rezultatele efective ale ultimilor doi ani bugetari și rezultatele estimate ale
anului in curs, referitoare la indicatorii macroeconomici cei mai relevanți pentru
strategia fiscal -bugetara, inclusiv:
i. Produsul intern brut si componentele sale;
ii. Deflatorul PIB;
iii. Preturile de consum;
iv. Somajul si ocuparea forței de muncă;
v. Pozitia de cont curent a balanței de plăți;
vi. Premisele ce stau la baza prognozelor;
vii. O declarație privind concordanta sau diferențele față de prognozele
Comisiei Europene si prognozele altor organisme financiare internaționale.
Cadrul fiscal -bugetar cuprinde:
(a) plafoane obligatorii pentru anul bugetar următor și un an ulterior și
rezultatele efective pe doi ani anteriori anului bugetar în curs și rezultatele estimate ale
anului în curs, pentru:
 cheltuielile totale de personal exprimate ca procent în PIB ale
bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legii
salarizării unitare;
 soldul bugetului general consolidat exprimat ca procent in PIB;

201
(b) plafoane obligatorii pentru anul bugetar următor și rezultatele efective pe
doi ani anteriori anului bugetar în curs și rezultatele estimate ale anului în curs, pentru:
i. Nivelul nominal al che ltuielilor totale ale bugetului general consolidat,
exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene;
ii. Nivelul nominal al cheltuielilor de personal pentru bugetul general
consolidat;
iii. Plafoanele privind finanțările rambursabile care pot f i contractate, precum și
cele privind tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi
contractate de către unitățile administrativ -teritoriale;
iv. Plafoane privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul
Finanțelor Publice, si de către unitățile administrativ -teritoriale.
(c) Explicația politicilor fiscal -bugetare prin raportare la principiile și
obiectivele responsabilității fiscale , la regulile fiscale și orice măsuri temporare ce
vor fi implementate pentru a asi gura conformarea cu acestea;
(d) Politica de venituri, inclusiv modificările de impozite și taxe planificate și
politicile ce afectează alte venituri;
(e) Politica de îndatorare publică și de finanțare a deficitului bugetar și o analiză
a sustenabilității datoriei;
(f) Politica de cheltuieli inclusiv prioritățile in materie de cheltuieli, intențiile
privind cheltuielile totale ale bugetului general consolidat și pentru alte bugete și
plafoanele de cheltuieli și alte ținte sau limite implicate sau impuse de regulile fiscale;
(g) Analiza privind riscurile fiscale, cuprinzând orice angajamente ce nu sunt
incluse in prognozele fiscale și toate circumstanțele ce pot avea un efect substanțial
asupra prognozelor fiscale si economice si care nu au fost deja incorpor ate in
prognozele fiscale, precum si informații privind pierderile si plățile restante ale
companiilor cu capital majoritar de stat.
În concluzie, putem afirma că, prin adoptarea tut uror măsurilor mentionate mai
sus și a legii responsabilității fiscal bu getare , țara noastră a făcut pași importanți pe
drumul asigurării și menținerii disciplinei fiscal -bugetare, restabilirii echilibrului
bugetar care să asigure creșterea gradului de transparenta, sustenabilitate și
predictibilitate pe termen mediu și lun g a finanțelor publice, gestionarea eficientă a
finanțelor publice pentru a servi interesul public pe termen lung, asigurarea
prosperității economice și ancorarea politicilor fiscal -bugetare într -un cadru durabil.
Însăși crearea și existența Consiliului F iscal ca unitate independentă politic, constituie
o garanție solidă în evoluțiile consistente și pozitive ale politicii bugetare promovate
de România.

202
Capitolul 4

EVOLUȚIA COMPONENTELOR ECHILIBRULUI
ECONOMIC GENERAL ÎN CAZUL ROMÂNIEI, ÎN
PERIOADA 2005 -2013

4.1. Echilibru dinamic și politicile macroeconomice privite prin
prisma pentagoanelor stabilizării macroeconomice – cazul României, în
perioada 2005 -2013
Așa cum am arătat în cadrul capitolelor anterioare dedicate prezentări i teoriilor
economice legate de politica bugetară si rolul acesteia în asigurarea echilibrului
financiar, experiența macroeconomică modernă a relevat cinci ținte de p olitică
economică, care fac referire la echilibru dinamic, crescător al economiei .
Acestea cuprind următoarele:
-creșterea economică sustenabilă;
-ocuparea forței de muncă;
-limitarea deficitului bugetar;
-echilibrul balanței de plăți și limitarea deficitului de cont curent.
Creștere economică nu constituie un obiectiv propriu zis de politică economică
în sine, ci un rezultat al acesteia : creșterea nivelului de trai prezent și viitor.
Se consideră că, î n condițiile unei creșteri economice sustenabile, șocurile
provocate de schimbările structurale ale economiei pot fi absorbite, iar problemele de
protecți e a mediului și a claselor sociale defavorizate pot fi abordate mai eficient prin
redistribuirea produsului intern brut .
Pentru ca această creștere economică , să fie una real resimțită în nivelu l de trai
al populației , trebuie să fie superioară creșterii demografice. De aceea, cel mai
pertinent indicator al creșterii economice este recomandat a fi PIB real pe locuitor sau
PIB(USD/EUR)/locuitor.
Făcând o analiza a economi ei tării noastre, în intervalul 2005 -2013 s -a observ at
o diminuare permanentă a popula ției.
Tabelul nr.4.1

Evolutia populației totale în România în perioada 2005 -2013
Mil.locuitori
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Populația
totală 21,61 21,58 21,55 21,52 21,48 21,45 21,38 21,34 21,29
Sursa: International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, April 2014
Prin urmare, putem lua ca reprezentativ, indicatorul creș terii bunăstării
societații, ca fiind creșterea PIB real. Sustenabilitatea acestei creșteri tre buie evaluată
în corelație cu celelate piețe, cu echilibrul bugetar și cu cel extern. În situația în care
creșterea economică este realizată pe baza un ui dezechilibru cronic al celorlalte piete,
respectiv al bugetului public sau al contului curent al bala nței de plăți, pericolul unei
depresiunii economice este destul de ridicat.

203
Ocuparea fortei de muncă reflectă atât echilibrul principalei piețe a factorilor de
producție, dar și creșterea economică și liniștea socială .
Cuantificarea cea mai potrivită a ace steia se efectuează cu ajutorul ratei
șomajului (R s), luâ nd în calcul numarul șomerilor raportat la populația activă, ce oferă
metoda evaluării gradului de ocupare relativ la capacitatea economiei.
După cum am precizat anterior, echilibru l pe piața muncii , ocuparea totală nu
este aceeași cu o rată a șomajului nulă. Ocuparea totală încorporează existența unei
rate naturale a șomajului datorată șomajului fricțional , dar și a celei părți din șomajul
structural , care este inerentă creșterii economice.
O cr eștere economică obținuta în cond ițiile unui gra d de ocupare superior
gradului natural este o crestere nesustenabilă.
Stabilitatea prețurilor este cuantificată prin rata inflației(Ri). Stabilitatea nu este
înteleasă în mod absolut , pentru că, în dinamică, creșterea economică are nevoie de o
creștere a masei monetare(oferta de monedă), fără a considera măsurile în acest sens
ale politicii monetare.
Creșterea masei monetare are, întotdeauna, ca rezultat creșterea prețurilor. Prin
urmare, echilibrul pe piața monetară există cheia dacă se înregistrează o rată a i nflației
de până la 5%.193
Definirea stabilității prețurilor prin rata inflației, este prin urmare o variabilă
important ă a politicii monetare , stabilită de autoritățile monetare, ce poate să difere
de la o țara la alta și de la o perioada la alta.
Deficitul bugetar este cuantificat prin ponderea soldului bugetului general
consolidat în PIB (D), acesta, trebuid privit, ca un obiectiv relativ, echilibrarea
absolută a bugetului public fiind o situa ție ideală in practică, cu efecte neutre asupra
creșterii economice. Deficitul trebuie privit din punctul de vedere al ăpoliticilor fiscal
bugetare expansioniste, și ar trebui să fie corelat cu sustenabilitatea datoriei publice
prin care este finanțat.
Cu privire la echilibrul de plăț i , relativitatea termenului de echilibru este cât
mai elocvent. În sens contabil, balanța de plăți nu se poate închide decât într -o situație
de echilibru. În esență, atenția se focalizează pe soldul contului curent, ale cărui
deficite trebuie a fi finațate prin investiții str ăine și împrumuturi externe, dar și prin
diminuarea rezervelor internaționale.
Finațarea pe cale investițiilor externe directe, nu pun e problema sustenabilității
atât timp câ aceste investiții nu sunt repatriate. Finanțarea pe cale diminuarii rezervei
internaționale, și pe cea a îndatorării externe trebuie subordonată cu prudență
sustenabilității , întrucât există pericolul ca în primul r ând să apară o depreciere
puternică a monedei naționale, și apoi intrarea economiei în imposibilitatea de a onora
angajamentele de plată.
Măsurarea echilibrului extern se poate efectua prin ponderea soldului contului
curent în produsul intern brut(CC PIB).
Echilibrarea în același timp a acestor obiective ce au fost prezentate mai sus nu
se supune unei reguli anume. În anumite situații economice ele pot deveni greu
compatibile . Ca exemplu, un anumit nivel al deficitului bugetar poate fi acceptat,
pentru a în curaja creșterea economică spre nivelul PIB potențial sau obiectivul

193 Mugur Isărescu – Politici monetare, ASE Note de curs, 1998, capit.4, p.3

204
stabilității prețurilor poate impune unele abateri temporare de la obiectivul principal
de creștere economică.
Însă, sub presiunea ciclului electoral sunt acceptate si anumite compromisu ri
legate de cresterea economică, deficitul bugetar sau echilibrul extern, pentru a se
stimula cresterea gradu lui de ocupare a forței de muncă sau pentru a se realiza o
stabilizare relativă a prețurilo r, astfel ca politicul să aibă o imagine cât mai bună.
În vederea analizei corelațiilor dintre echilibrele mentionate anterior, ce
consti tuie obiectivele politicii macroeconomice, efectele deciziilor de politică
macroeconomică și evoluția economiei între ani, se utilizează ca instrumente
pentagoanele stabiliz ării, care reprezintă c el mai modern instrument de analiză a
realizării echilibrului macroeconomic. Acesta face legătura dintre principalii indicatori
macroeconomici, care, de altfel, au fost prezentați anterior:
– PIB (r PIB real PIB real % = ritmul anu al de creștere a PIB real );
– rata șomajului Rs % = rata medie anuală a șomajului);
– rata inflației(Ri) %= rata medie anuală a inflației exprimată în prețurile de
consum);
– soldul contului curent (C CPIB % = soldul contului curent);
– soldul bugetar (( DB(%) = ponderea soldului bugetului de stat în PIB).
Scopul realizării echilibrului se atinge atunci cân d suprafața pentagonului este
cât mai mare și echilibrată, îmbunătățirea unui indicator fiind reflectată de îndepărtarea
de origine .
Sintetic, scopul politicilor economice se transpune în maximizarea ariei
pentagonului. Aceasta nu trebuie privită în sensul strict, întrucât maximul suprafetei
poate fi atins prin diverse combinații, iar pe de alta parte unul dintre indicatori poate fi
considerat ca fiind cel mai important, de catre cei care decid.
În acest fel se disting două tipuri de pentagoane:
-cele proporționate(care constitiuie expresia unei politici macroeconomice
echilibrate in toate componentele);
-cele disproportionate ce reflecta efectele focusării pe unul dintre obiective,
indiferent, de costurile implicate, ce afectează major celelalte obiective.
La baza acestei concepții sta teoria cerc vicios – cerc vicios, potrivit căr eia
performanța unui obiectiv al politicii economice atrage performantele celorlalte
obiective, iar neindeplinirea unui obiectiv atrage performante slabe în indeplinirea
celorlalte patru obiective.
În anexele nr. 1-9 sunt prezentate pentagoanele stabilizări i economice în
perioada analizată de noi, acestea fiind construite pe baza datelor prezentate în tabelul
nr.4.2 .
Prin studierea și comparerea acestora sepoate efectua o analiza asupra evolutiei
economiei naționale și a conexiunilor dintre principalele ech ilibre macroeconomice.

205
Tabelul nr.4.2
Evolutia principalilor indicatori macroeconomic i în România 2005 -2013

Indicator/anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
rata de crestere PIB
real 4,2 7,9 6,3 7,3 -6,6 -1,1 2,3 0,6 3,5
Rs Rata somajului 5,9 7,3 6,4 5,8 6,9 7,3 7,4 7,0 7,3
Rata inflatiei 9,1 6,6 4,9 7,9 5,6 6,1 5,8 3,4 3,2
DB soldul bugetului
general consolidat in
PIB -0,8 -1,7 -2,5 -5,4 -7,3 -6,5 -5,2 -3,0 -2,5
CC PIB ponderea
soldului contului curent
în PIB -8,65 -10,39 -13,42 -11,55 -4,15 -4,42 -4,49 -4,44 -1,06
Sursa: prelucrarea proprie după Eurostat, Comunicate presa 2005 -2013 publicate pe www.INSSE.ro , Rapoarte
lunare si anuale BNR 2005 -2013

Astfel în perioada 2005 -2008, este perioada în care Romania a înregistrat
crestere economică , deficitul bugetar a fost păstrat in limite rezonabile pe fondul
mentinerii criteriilor de convergenta de aderare Uniunea Europeana începand cu 01
ianuarie 2007. Pe acest fond rata șomajului tind e să se diminueze . Dupa aceasta
perioada are loc o explozie a deficitului bugetar, de la 2,7% in anul 2007 la 5,4% în
anul 2008 , înregistrand o valoare aproape dubl ă.
Referitor la rata inflatiei facem mentiunea că politicile monetară
antiinflationista promovată de banca centrala de atragere a lichiditatilor în sistemul
bancar prin promovarea unei rate a dobanzii real pozitivă, la care se adauga
adminstrarea prudenta a cursului de schimb valutar au fost utilizate drept ancore
antiinflaționiste, astfel că rata inflatiei a inceput să inregistreze treptat o scădere.
In cea ce priveste compromisul pentru realizarea celorlate obiective de
echilibru macroeconomic, observam ca pe fondul cresterii deficitului bugetar are loc o
crestere a PIB real pe baza unei politici bugetare expansioniste și unei politic i fiscale
prociclice.
Tabelul nr.4.3
Evolutia PIB și a compomentelor acestuia in România in perioada 2005 -2013
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Consum final 251038,1 294867,6 344937 420917,5 404275,5 419801,2 437355,3 461936,1 488039,9
Formarea bruta de
capital fix 68526,6 88272 125645,3 164279,4 122441,9 129421,8 145193,4 154279,8 148207,6
Variatia de stoc -1240 2916,3 3213,4 -3382,5 4695,5 4476,8 4428,3 -1794,5 -4124,9
Export 95595,6 111250,3 121895,7 156629,3 153355,5 185499,7 222944,9 238470 264949,2
Import 124965,7 152655,6 179684,6 223743,7 183629 215506,2 252573,7 266141,5 268490,5
PIB 288954,6 344650,6 416006,8 514700 501139,4 523693,3 557348,2 586749,9 628581,3
Sursa: https://statistici.insse.ro/shop/?lang=ro

206

Figura nr.4.1. Evolutia PIB și a compomentelor acestuia in România in perioada 2005 -2013
Sursa: prelucrări proprii dupa tabelul nr.4. 2
Variația pozi tivă a PIB este determinata de cele doua moto are cresterea
semnificativă a consumului final și formarea bruta de capital fix.
În cea ce priveste dezechilibrul contului curent acesta înregistrează o crestere in
perioada 2005 -2008 crescand de la 8,65% pondere in PIB la 13,4% pondere in PI B în
anul 2007.
Mentionam că, deficitul de cont curent a fost aproape finantat de afluxul de
investitii straine directe ce s -a inregistrat in perioada 2005 -2008, fapt cea ce a
determinat si o crestere a formării brute de capital.
Fata de cele expuse, a nalizand suprafata pentagoanelor stabilizarii
macroeconomice se confirma faptul că suprafața lor inregi strează valoarea cea mai
mare in aceasta periodă, valorile agregatelor macroeconomice fiind indepărtate cel mai
mult de radăcină.
Efectele crizei economice mondiele se fac re simțite și î n economia românească
începand cu anul 2009 cand Romania intr ă în recesiune și inregistreaz ă o scădere
economică de 6,6% din PIB cauzată si de o politică fisca lă prociclică și o politică
bugetară expansionista dusă de autoritați in perioada 2005 -2008 , întrucat pe fondul
restrangerii aceesului la resursele de finantare Romania a epuizat spatiul fiscal de
manevra, luand masura cresterii TVA de la 19% la 24% si luand masuri de corectie
dureroase , respectiv tă ierea cheltuielilor bugetare începand cu anul 2010, in special pe
partea cheltuielilor de personal și cu bunurile si serviciile.
Analiza suprafetei pentagoanelor în perioa da 2009 -2011 scoate în eviden ță o
suprafa ța scazută a ariei acestuia si apropierea laturilor de rădăcină cea ce arată
dezechilibrele fundamentale produse in economia romanească in perioada 2009 -2011.
În acestă perioada are loc o creștere a deficitului bugetar concomitent cu o
creștere a datori ei publice determinata de finantarea acestui deficit bugetar, întrucat
Romania a încheiat cu organismele financiare intrnaționale un program de asistență
financiară în vederea evitarii intrării în incapaciate de plată .
-1000000100000200000300000400000500000600000700000
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Consum final Formarea bruta de capital fix
Variatia de stoc Export
Import PIB

207
Tabelul nr.4.4
Evolutia deficitului bugetar și a datoriei publice in Romania
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
DB soldul bugetului
general consolidat in
PIB -0,8 -1,7 -2,5 -5,4 -7,3 -6,5 -5,2 -3,0 -2,5
Datoria publica %
PIB 17,64 12,62 12,72 13,64 23,79 31,13 34,35 38,18 39,25
Sursa: International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, April 2014, Eurostat, Comunicate presa
2005 -2013 publicate pe www.insse.ro , Rapoarte lunare si anuale BNR 2005 -2013.

Figura nr.4. 2.Evolutia datoriei publice și a deficitului bugetar
Sursa: prelucrări proprii dupa tabelul nr.4. 4
Evolu ția datoriei publice p ână in anul 2008 este în aceeasi directie cu cea a
soldului bugetar, insă o data cu declanșarea crizei financiare acesta inregistr ează o
crestere abruptă .
În perioada 2005 -2007 se observa o diminuare a deficitului bugetar pentru
asigurarea criteriilor de convergență reală cu strategia de integrare în Uniunea
Europeana.
În anul 2008 pe fondul unei politici fiscale prociclice care a fost completată de o
politică bugetară expansionistă , are loc o scădere a veniturilor bugetare concomitent cu
o crestere necontrolata a cheltuielilor bugetare, in special cele cheltuielile de personal,
fără ca acestea să fie corelate cu nivelul de productivitate a muncii.
Pentru acoperirea deficitului buget ar ce a ajund la 5,4% din PIB guvernul a
apelat la imprumuturi pentru finanatarea deficitului ce a avut ca efect cresterea
datoriei publice in aceasta perioadă.
În perioada 2009 -2013, deși au fos t operate corectii atâ t la partea de venituri c ât
si la partea de cheltuieli bugetare, pe fondul scăderii veniturilor bugetare incasate ca
efect al crizei financiare, guvernul a apelat la creditarea internatională si prin urmare a
încheiat un acord de imprumut cu Uniunea Europeana, Fondul Monetar Intern ațional si -10-50510152025303540
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Datoria publica % PIB
DB soldul bugetului general
consolidat in PIB

208
Banca Mondială , aspect ce a avut un impact major în marimea datoriei publice , care a
crescut de la 13,64% la 39,25% în anul 2013.
În conluzie, din studiul acestor corelatii reies anumite corelații intre variabilel e
reprezentative ale echilibr ului economic general. În cazul economiei românești, ele
sunt influențate de o serie de factori, devenind atipice, de particularitățile induse de
procesul de construcție și dezvoltare a unor instituții specifice economiei de piață.

4.2. Corelațiile comp onentelor echilibrului macroeconomic în contextul
economiei românești 2005 -2013
În vederea asigurării stabilității macroeconomice având ca bază cele cinci
obiective enumerate în capitolul precedent , autoritățile executive ar fi trebuit să aibă
în vedere conexiunile dintre diversele componente ale echilibrului general. Așa cum
am arătat unele din efectele măsurilor economice, care urmăresc realizarea unuia sau a
altuia din obiective, pot să capete caracter contradictoriu din cauza corelațiilor inverse
dintre variabilele econmice implicate.
Între principalele corelații clasice avute în vedere, în general, de catre decidenții
politicilor macroeconomice, bazate pe experiență si teoriile economice se disting
urmatoarele:
a)legătura dintre accelerarea creșterii economice și reducerea șomajului
natural . În situația unui nivel al șomajului natural, accelerarea creșterii economice
produce absorția de forță de muncă ce este disponibilă prin investițiile făcute pentru
creșterea capacitaților de producție;
b)corelația dintre rata șomajului și rata inflației (cunoscuta ca și curba lui
Philips pe termen scurt. Măsurile luate pentru a obține o reducere a ratei șomajului
determină o creștere a nivelului general al prețurilor, chiar și în cazul economia se află
sub nivelul potențial(rata somajului este mai mare decât rata naturală), în timp ce
măsurile de limitare a cererii agregate destinate pentru reducerea fenomenului
inflaționist determină creșterea șomajului;
c)relația dintre stabilitatea prețurilor și creșterea econom ică. Si în această
situație putem accepta afirmațiile potrivit cărora se consideră că o creștere sustenabilă
nu poate fi atinsă fară stabilitatea prețuril or, însă cel puțin o crestere limitată a
preturilor poate să apară ca un efect colateral politicii mon etare expansioniste de
creștere economică, chiar dacă această politică este anticipată sau nu;
d)corelația dinte deficitul bugetar și creșterea economică . În situația î n care
deficitul bugetar est o consecința fie a creșterii cheltuielilor guvernamentale s au o
adoptarea unei politici fiscale relexate, atrage după sine stimularea cererii agregate și a
investițiilor, chiar dacă există efectul de evicție și perspectiva creșterii fiscalității
viitoare, chiar și atunci când economia se află sub potențial.
e)legatura dintre echilibrul bugetar și stabilitatea prețurilor . După cum se
cunoaste politica financiară expansionistă atrage după sine cresterea cererii agregate și
creșterea investitiilor, dacă efectul cererii agregate este superior celui asupra ofertei
agregate aceasta va determina și o crestere a preturilor. Iar reciproc, o politica
financiară restrictivă poate atrage stabilizarea preturilor. Prin urmare este posibilă
existența unei relații directe între deficitul bugetar si rata inflației.
f)cresterea economică și corelația sa cu echlibrul extern . Cresterea
importurilor poate conduce la exacerbarea deficitului extern, și prin urmare efectele

209
asupra cresterii economice ale politicii monetare , neantic ipate, sau ale politicii fiscale
expansioniste, pot d etermina, în secundar, dezechilibru extern.
În acest cadrul, al corelațiilor inverse existente între diferite componente din
cadrul politicii macroconomice, trebuie să fie o prioritiza re , acceptând anumite
compromisuri între obiectivele urmărite. Acest mo d de actiune are la baza o conceție
care precizează că atât timp cât numarul instrumentelor macroeconimice este inferior
obiectivelor, este necesară prioritizarea obiectivelor pentru ca un numar de obiective
pot fi atinse numai cu cel putin un numar de in strumente.194Cel mai bun exemplu în
acest caz este compromisul ce se poate face intre șomaj si inflație. Există însă și o
situație inversă: în cazul dezechilibrului dinamic în cazul căruia performanța unui
obiectiv poate atrage după sine și echilibru altora și reciproca este perfect valabilă:
dezechilibrul unei componente a echilibrului general poate cauza dezechilibrul altora.
Deci, echilibrarea, mai multor obiect ive poate deveni posibilă în situația în care se
realize ază simultan chiar in situația unui num ar de instrumente inferior.
Un dererapaj de la acest concept, este promovarea unui „ mix” de politici
macroeconomice care urmăresc scopul maximizării utilității resimtite de societate, in
ansamblul ei. În acest fel, a tentia se focusează pe instrumentele utilizate, dat fii nd
faptul că, este aprioric subordonată unui scop general: binele social. Acest „dozaj”
de politici macroeconomice poate fi subordonat și crit eriilor care pot s ă necesite un eori
o altă prioritizare.
Corelațiile existente intre diferitele componente ale echilibrului general pot să
fie influențate de o serie de factori conjucturali dar și structurali.
Prin urmare analiza efectuată a ținut cont c ă economia României a parcurs, î n
drumul ei catre integrarea in Uniunea Europeană un dr um anevoios. Au exi stat carente
majore în adoptarea legislatiei astfel ca ea să devină compatibilă cu aquis -ul
comunitar, si prin urmare au existat destule ambiguități legislative în timpul procesului
de aderare și post aderare.Tranzitia de la o eco nomie de comanda către cea de piata
functională a necesitat o indelungă perioadă de timp de acomodare.
Astfel de proprietăți au făcut, pe parcursul acestei perioade din economia
României cea ce se numeste o economie „slab structurată” .
Față de cele prezentat e , ne-am propus să analizăm pe baza datelor statistice
conexiunile existente între echilibrele componente ale echilibrului general în cazul
României în perioada 2005 -2013.
1. accelerarea creșterii economice și reducerea șomajului natural.
Rata șo majului a fost superioară nivelului natural

194 Jan Timbergen – On the theory of Economic Policy, North -Holland, Amsterdam, 1952, p.78

210

Figura nr.4 .3. Evolutia ratei șomajului și ratei creșterii economice
Sursa : Datele din tabelul nr.4.2
După cum se observă în perioada 2005 -2006 exista o corelație cresterea
economică conduce șa o crestere a somajului , însă legatura directă începând cu anul
2007 și 2008 se realizează, adică o crestere economică sus ținută a provovat o scădere a
ratei somajului de la 7,3% în anul 2006 la o rata a somajului de 5,8% în anul 2008 ,
ajungând în anul 2010 pe fondul r ecesiunii prelungite la 7,4%.
Scăderea abrupta a activității sinonimă cu recesiunea , începuta în anul 2009
unde economia Romania a înregistrat o scădere de 6,6% în termeni reali , fapt ce a
determinat o comprimare a activitatilor economice din cauza lipsei resurselor de
finantare , și prin urmare rata somajului a înregistrat o creștere de la 5,8% in 2008 la
6,9%% în anul 200 și apoi 7,3% în anul 2011.
2.Analiza efectuată cu privire la corelației existenta intre rata șomajului și
rata inflatiei scoate în evidență același tip de paradox al necorelării, în concordanța cu
teoria economica a valorilor curente.

Figura nr.4. 4. Evolutia ratei șomajului și ratei inflației
Sursa: datele din tabelul 4.2 -8-6-4-20246810
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
r PIB real rata de crestere PIB real Rs Rata somajului
5.97.3
6.4
5.86.97.3 7.477.39.1
6.64.97.9
5.66.15.8
3.43.2
012345678910
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Rs Rata somajului
Rata inflatiei

211
Interdependeța dintre cele doua variabile macroecon omice este motivată de
faptul că, inflația nu are cauze corective, nefiind determinată de o eventuală politică
monetară expansionistă. Ulterior corelatia de dupa anul 2011 este indu să de fenomenul
de dezinflație .
3.corelația dintre pondertea defic itului bugetului general consolidat și rata
creșterii economice pare a fi inversă

Figura nr.4. 5. Evolutia ratei de crestere a PIB real și ponderea deficitului bugetului
general co nsolid at în PIB
Sursa: datele din tabelul 4.2
După cu observăm în perioada 2005 -2007 se constată o corelație directă între
creșterea ratei PIB real cu creșterea deficitului bugetar
În perioada 2007 -209 are loc scăderea ratei de crestere a PIB real care se
traduce printr -o scădere a veniturilor disponibile cea ce determină un ritm accentuat de
crestere al deficitului bugetar pentru acoperirea cheltuililor sociale ca impact al crizei
economice si inrautatirii conditiilor economice .
Acest lucru se poate explica prin faptul că , în perioada de analiza deficitul nu a
fost folosit ca un instrument al politicii fiscal bugetare, î ntrucat cheltuielile nu au fost
utilizate în scopul sustinerii procesului de investitii , ci al limit ării impactului social pe
care acestea îl puteau avea.
4. corelația dintre defictul bugetar și rata inflației
Analizand corelatia existenta î ntre cele doua variabile macroeconomice rezultă
că, defic itul bugetar nu a fost folosit î n prima parte a intervalului ca mijloc de crest ere
a activitații economice, iar inflația a avut factori determinanți corectivi , cea ce f ace ca
relația dintre defic it și rata inflației să fie foarte slabă.
In prima parte a intervalului este o relație paradoxala în sensul c ă, cresterea
deficitului duce la o scadere a inflației, ori începand cu anul 2009 exista o relatie
directă intre cele doua variabile în sensul că, scăderea defictului bugetar conduce la
scăderea inflației.
4.27.9
6.37.3
-6.6-1.12.3
0.63.5
-0.8
-1.7-2.5
-5.4
-7.3-6.5-5.2-3-2.5
-10-8-6-4-20246810
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013rata de crestere PIB real
DB soldul bugetului general
consolidat in PIB

212

Figura nr.4.6 .Evolutia deficitului bugetar si a ratei inflatiei
Sursa: datele din tabelul 4.2
5.corelația dintre evolutia ponderii deficitului de cont curent al balantei de
plați în PIB și a cresterii economice nu releva prezența unei corelații între cele două
variabile.

Figura nr.4. 7.Evolutia ratei reale de crestere a PIB și a ponderii deficitului contului
curent în PIB
Sursa: datele din tabelul 4.2
Din analiza efectuată rezult ă că, în prima parte a intervalului 2005 -2008 a
existat o corelatie perfect ă, cresterea economică a determinat o crestere a defictului de
cont curent pe fondul liberalizarii comertului cu Uniunea European ă, al cresterii
veniturilor reale ale po pulației, f ără însă a avea vreun fundament economic legat de
productivitatea muncii. 9.1
6.6
4.97.9
5.66.15.8
3.4 3.2
-0.8
-1.7
-2.5
-5.4
-7.3-6.5-5.2-3-2.5
-10-8-6-4-20246810
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Rata inflatiei
DB soldul bugetului general
consolidat in PIB
4.27.9
6.37.3
-6.6-1.12.3
0.63.5
-8.65
-10.39
-13.42-11.55-4.15 -4.42 -4.49 -4.44-1.06
-15-10-50510
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013rata de crestere PIB real
CC PIB ponderea soldului
contului curent în PIB

213
Însă din anul 2009 scăderea deficitului de cont curent are echivalent o crestere
reală a produs ului intern brut.

6) corelația existenta între ponderea deficitului bugetului consolidat în PIB
și evolu ția ponderii deficitului de cont curent în PIB .

Figura nr.4. 8 Ponderea deficitului bugetului consolidat în PIB și evolutia
ponderii deficitului de cont curent în PIB
Sursa: Datele din tabelul nr.4.2
Corelația sugerează că prin deficitul bugetar, s -au promovat în special măsuri de
protectie socială, pe fondul unui excedent intern, ce nu a avut un efect benefic din
punct de vedere al cresterii economiei naționale, ci a determinat o crestere a
importurilor în intervalul 2005 -2008.
În perioada 2009 -2013 se observa o corelație direct ă între scăderea deficitului
bugetului general consolidat ca pondere in PIB si scăderea deficitului de cont curent ca
urmare a măsurilor de natura fiscală și a corectiilor efectuate la partea de cheltuieli
guvernamentale.
În concluzie , din cercetarea efect uată s -a desprins faptul că, politica fiscal –
bugetară, partea a politicii financiare, cum am arătat in capitolele introductive, se află
la baza echilibrului macroeconomic, nu a fost utilizată întotdeau na pentru a stimula
cresterea economică, și nici pentr u stimularea capacitatilor de productie, astfel încât
efectele împreună cu cele ale politicii monetare să imprime o dinamică accentuată
activitățiii economice. Mai mult, observarea corelativă a fenomenelor care reflectă
echilibrul macroeconomic este inter esantă pentru, a determina modul în care se
influențează reciproc eventualele efecte secundare generate de mix -ul de politici
aplicate pentru realizarea unor obiective propuse în diferite etape ale dezvoltării
economico -sociale și pentru a stimula efectel e pozitive și limita pe cele negative.

-0.8
-1.7
-2.5
-5.4
-7.3-6.5-5.2-3-2.5
-8.65
-10.39
-13.42
-11.55-4.15-4.42-4.49-4.44-1.06
-18-16-14-12-10-8-6-4-20
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Evolutia Ponder iideficitului bugetului consolidat în PIB și a
ponderii deficitului de cont curent în PIB
CC PIB ponderea soldului
contului curent în PIB
DB soldul bugetului general
consolidat in PIB

214

CONCLUZII, PROPUNERI ȘI DEZVOLTĂRI ULTERIOARE

Creșterea și dezvoltarea economică echilibrată au constituit, alături de
reducerea șomajului, menținerea ratei inflației și realizarea echilibrului extern, în
perman entă, o adevarată provocare pentru gândirea economică, întrucât acestea
reprezintă obiectivele principale ale politicilor macroeconomice derulate de
autoritățile publice.
În etapa actuală constatăm existența unor interdependențe economice
generate de exis tența unei piețe mondiale formată ca urmare a raporturilor care s -au
stabilit între economiile naționale și care funcționează ca un proces de
internaționalizare a factorilor de producție și de adâncire a diviziunii internaționale a
muncii prin intermediul relațiilor de schimb dintre entitățile economice din țări
diferite.
Această tendință se manifestă tot mai pregnant în evoluția economiei
mondiale, referitor la care afirmăm că un dezechilibru produs în cadrul unei economii
naționale (un exemplu concluden t este cazul crizei provocate de creditele ipotecare în
S.U.A) poate genera un val de disfuncționalități manifestate în toate sectoarele, la
nivelul întregii economii mondiale. Asistăm așadar la un adevărat ” efect de domino”
produs din cauza interdependenț elor economice și care nu se rezumă doar la un singur
sector de activitate sau cel mult la o economie națională, ci la nivelul întregii
economii mondiale.
Este importantă cunoașterea științei finanțelor , având în vedere că aceasta
reprezintă componenta majoră a activităților social -economice a oricărui nucleu
funcțional din structura instituțional – administrativă a societății românești.
Prin politica bugetară, are loc influențarea activitătii econom ice cât și
evolutia dinamică a proceselor economice, prin intermediul cererii agregate. Proiecția
pe un orizont mai larg a politicii bugetare se materializează în modificarea
economisirii, a investițiilor si creșterii economice.
Rolul și dimensiunea imp licării statului în economie reprezintă cea mai
importanta temă de dezbatere pentru toate scolile de gândire economică. Pentru
realizarea acestui rol, statul poate utiliza ca instrument , politica bugetară. Pentru că,
pană la urmă, unul din principalele obi ective ale politicii bugetare este cresterea
economică și bunăstarea societătii, iar acest lucru se poate realiza numai printr -o
viziune bugetară calitativă și activă, prin stimularea inițiativei și prin respectul
fată de asumarea riscului .
Politic ile fiscal -bugetare au un foarte mare rol asupra creșterii economice și
bunăstării societății , urmărind reducerea fluctuațiilor și a instabilității economice,
protejarea veniturilor consumatorilor și stimularea dezvoltării. Politica fiscal –
bugetară r eprezintă un factor de o importanță deosebită în viața economică, iar

215
influența și efectele acesteia asupra funcționării economiei trebuie analizate în detaliu.
Importanța acestui instrument este vizibilă tuturor, chiar și oamenilor fără cunoștințe
econom ice sau implicații directe în sistemul economic.
Deși în evoluția gândirii economice a fenomenelor economico -financiare le -au
fost dedicate numeroase lucrări cu caracte fundamental și aplicativ , într -un asemenea
context, mi -a fost foarte greu să aduc o contribuție modestă la mutarea cu un mic pas
a granițelor cunoașterii.
Atenția noastră a fost concentrată asupra unui segment din acest vast domeniu
economic care a reprezentat și obiectul principal al prezentei cercetări doctorale și
anume, observarea impactului pe care politica bugetară promovată de autoritățile
executive o are în ajustarea macroeconomică a economiei naționale , care în opinia
mea reprezintă unul din vectorii esențiali ai programului de macrostabilizare, având o
influență directă asupra p rincipalelor agregate economice.
Argumentele ce au pledat în efectuarea întregului demers științific , pe care noi
le considerăm semnificative în raport cu importanța temei pot fi redate rezumativ
astfel:
– intervenția statului în economie în vederea aplică rii corecțiilor necesare
întregului mecanism economic se realizează , în general, prin instrumente de politică
economică, și in particular prin intermediul politicilor pe care le promovează:
monetară, de credit, bugetară, fiscală; un rol esențial și totodat ă important în cadrul
acestora îl are politica bugetară , care, după cum am arătat utilizează ca principal
instrument de interventie in economie, bugetul;
– instrumentele politici i bugetare sunt cheltuie lile publice, care au o natura ș i
compozitie diversif icată și care sunt utiliz ate pentru achizitionarea de bunuri și
servicii necesare instituțiilor publice la asigurarea de resurse bănești unor categorii
sociale sau susținerea financiara a dezvoltării unor ramuri sau domenii de activitate;
-realizar ea unui dozaj optim de politici( mix-ul de politici) concretizate într -o
strategie fiscal -bugetară care să țină seama de constrângerile care decurg din
manifestarea crizei economice, și în același timp, nu sacrifică obiectivele pe termen
mediu si lung ale societăț ii, de creștere susținută și dezvoltare durabilă. În acest sens,
este necesară asigurarea stabilității macroeconomice și sustenabilitatea datoriei
publice; aceste obiective se vor realiza prin administrarea eficientă a sistemului de
venituri, ajustarea ra țională și prioritizarea transparentă a cheltuielilor si prin
schimbarea comportamentului administrației publice;
– reducerea deficitelor bugetare, în vederea restabilirii echilibrului
macroeconomic, și a corelațiilor dintre componentele acestuia, sunt măs uri la care
autoritățile au apelat în primul rând prin creșterea impozitelor, ocolind calea
sănătoasă, dar dificilă, a raționalizării cheltuielilor, în timp ce amânarea
raționalizărilor a dus deseori la corecții arbitrare, devenite inevitabile, ce au fos t
dureroase pentru întreaga economie.
Deși această analiză ar putea continua la nesfârșit, vom încerca sintetizarea și
prezentarea politicii bugetare punctând cele mai importante aspecte ce trebuie urmărite

216
și cele mai eficiente metode de utilizare a aces tei pârghii economice, cât și rezultatele
prezentei cercetări doctorale.

I. În cadrul primului capitol ”Politica bugetară – componentă esențială a
politicii financiare” am urmărit să prezint rolul, instrumentele și contribuția pe care
politica bugetară o realizează în reglarea macroeconomică.
Politica fiscal – bugetară trebuie să realizeze un echilibru între necesitățile reale
de resurse financiare ale statului în vederea înfăptuirii obiectivelor economice și
sociale, și posibilitatea reală de acoperir e a acestora.
În demersul meu, am încercat să dau unele răspunsuri la anumite întrebări
despre sistemul fiscal -bugetar și a evoluției din ultimii ani cât, și impactul adoptării
acestuia asupra echilibrului macroeconomic.
Am încercat a surprinde modul în care se efectuează reglarea macroeconomică
prin intermediul bugetul general al statului, și implicit prin bugetul de stat, proces
care se realizează prin dimensionarea corectă echilibrelor sau dezechilibrelor
macroeconomice.
O atenție deosebită a fost aco rdată aspectelor teoretice abordate de principalele
teorii economice cu privire la rolul și efectele politicii fiscal – bugetare.
Modul in care a depții concepției keynesiste au crezut că politica fiscal –
bugetară este o “manetă” cu ajutorul căreia guve rnul unei țări poate controla mersul
economiei a constituit o altă provocare în cale a cercetării efectuate. Edificarea și
aprofundarea conceptului că, un deficit bugetar însemnat ar acționa ca un stimulent în
plus pentru creșterea economică, prin care șom ajul s -ar diminua și s -ar relansa
economia , mi-a stârnit și mai mult ambiția de a căuta adevărul.
Ciclurile politico – economice puse în evidență în ultimele decenii, au făcut să
se vorbească mai mult despre politicile anticiclice și despre comportamentul
politicienilor privit în strânsă legătură cu comportamentul electoratului. Pentru a
asigura condițiile unei dezvoltări durabile, statul de obicei apelează la un complex de
măsuri de stimulare fiscal – bugetară.
Delimitarea teoretică în planul gândirii econ omice a politicii bugetare de
politica fiscală a constituit o provocare în etapa actuală.
Au fost identificate doua acceptiuni, una de sorginte anglo -saxonă a
politicii fiscale(fiscal policy) conform căreia politica fiscală acoperă atât prima etapă
a funcției de repartiție a finanțelor publice(mobilizarea resurselor financiare ale
staului), cat si în faza doua a acesteia, respectiv utilizarea sau alocarea resurselor
anterior contituite potrivit destinațiilor stabilite, și o altă concepție european –
continentală a politicii fiscale ce cuprinde multitudine de abordări cu privire la sfera
de cuprindere a politicii fiscale, adesea contradictorii și care nu oferă o imagine
unanim acceptată de toți economistii.
Noi considerăm că , prima accep țiune reprezintă o definire exaustivă a politicii
bugetare, întrucât cel de -al doilea concept prezinta o carentă principală cu privire la
faptul că, în conținutul politicii fiscale nu se apreciază importanța cheltuielilor
publice, și faptul că, se colect ează surse fără a se stabili necesarul care trebuie să fie
finanțat, reprezintă o viziune total nerealistă.
Din multitudinea accepțiunilor expuse pe parcursul prezentei cercetări, noi
susținem că politica bugetară ”reprezintă teoria și actiunile guverna mentale

217
referitoare la veniturile și cheltuielile publice, căile și mijloacele de colecatre a
incasărilor, tipurile și mărimea cheltuielilor prin care statul poate interveni direct
pentru atenuarea șocurilor și disfunctionalităților, corecția dezechilibrel or
macroeconomice în vederea relansării economiei.”
Apreciem ca reală afirmația potrivit căreia politica bugetară reprezinta „ o
politică prin care se realizează rolul de previzionare și autorizare al bugetului, fiind
principala politica cu caracter operat iv și obligatoriu a statului” . Aceasta afirmație
se bazează pe faptul că politica bugetară este politica bugetului de stat ca act politic cu
caracter de lege aprobat de Parlament ce autorizează anual atât veniturile cât și
cheltuielile previzionate.
În urma cercetărilor efectuate în acest domeniu vast s -a desprins faptul că,
politicile anticiclice sunt cunoscute și aplicate peste tot în lume , fiecare guvern
responsabil alegând acele instrumente de politică bugetară și fiscală, concretizate în
așa-zise mi x-uri fiscal – bugetare , care se potrivesc cel mai bine cu posibilitățile
concrete ale economiei și corespund propriei sale doctrine politice.
Prin urmare efor tul nostru s -a canalizat în vederea analizării conexiunii
politicii bugetare cu celelalte polit ici, monetară, valutară, pentru observarea dozajului
optim (mix – ul de politici) ce trebuie aplicat în vederea realizării echilibrului
macroeconomic.
Cercetarea efectuată a scos în evidență faptul că, politica fiscală și politica
bugetară se completează și întrepătrund reciproc, însă au un caracter rigid care nu
permi te un spațiu de manevră în acțiunile întreprinse, fiind destul de dificil să se
producă o modi ficare, în principal, în sistemul fiscal – bugetar la intervale scurte de
timp.
În schimb politica monetară prezintă o foarte mare flexibilitate în ceea ce
privește adaptarea la noile condiții economice și prin urmare noi considerăm că, este
necesar crearea uni mix de politici fiscal -bugetare combinat cu politici monetare în
funcție de obiect ivele și instrumentele concrete ale acestora, având ca punct de plecare
situația economico -socială concretă a economiei naționale.
Eficacitatea politicii bugetare este dată de coordonarea acesteia cu politica
monetară. Pentru obtinerea unor rezultate pozi tive, în fazele de încetinire a creșterii,
de stagnare sau de recesiune, este necesară o politică monetară restrictivă pentru
combaterea șomajului. Studiile efectuate, arată faptul că , multiplicatorii bugetari
sunt mai mari când politica bugetară este în c oncordanța cu politica monetară.
Menținerea mixului de politici monetare, fiscal -bugetare, de venituri și a
reformelor structurale au drept scop atenuarea rigidităților structurale ale economiei,
ameliorarea anticipațiilor inflaționiste, menținerea stabili tății financiare și relansarea
durabilă a activității economice.
Politica fiscală trebuie să fie orientată , în opinia noastră pe reinstituirea unor
finanțe publice sănătoase, ținându -se cont de limitele unei consolidări în actualul
context economic dific il. Caracterul impredictibil al politicii fiscale reprezintă un
factor permanent generator de riscuri și are o relevanță sporită pentru perioada de
referință.
Astfel, ambele politici trebuie să aibă obiective comune, în sensul că nu trebuie
să urmărească s copuri necompatibile, de exemplu politica fiscală să aplice o fiscalitate
scăzută – și, implicit, venituri publice diminuate, iar cea monetară să fie restrictivă

218
deoarece aceasta ar conduce la mărirea costurilor împrumuturilor publice, care
întregesc fina nțarea cheltuielilor publice.
Arătăm că, politica bugetară trebuie înteleasă ca un instrument financiar, un act
juridic și unul politic, deoarece este autorizat de Parlament, precum și o transpunere
financiara a viziunii politice a executivului.
După cum se cunoaste principalul instrument utilizat în acest scop este bugetul
public care cuprinde volumul si structura resurselor publice alocate pe destinații, si
reprezintă principalul tablou sinoptic , macroeconomic, sub forma unei balanțe în care
sunt înscri se veniturile și cheltuielile publice autorizate.
Dintr -o perspectivă macroeconomică , bugetul de stat influen țează în mod
direct redistribuirea venitului na țional, prin componentele sale, în sensul reglării
nivelului și distribu ției fiscalită ții, precum și prin determinarea volumului și structurii
cheltuielilor publice efectuate.
La baza fundamentării și executie i bugetului de stat unele principii și reguli
bugetare cum ar fi: unicitatea bugetară, universalitatea bugetară, echilibrul bugetar,
publicitat ea bugetară. Pe baza de reguli sunt stabilite anumite limite și restricții , atat la
fundamentarea cât și la execuția bugetului. Astfel, nici un venit sau nici o cheltuială
nu se înscrie în buget dacă nu exista o baza legală de reglementare, în cazul
cheltu ielilor se stabiesc anumite limite maxime în care se pot executa, î n timp ce la
venituri se stabilește limita minimă de la care se vor realiza.
Diferența dintre venituri și cheltuieli reprezintă soldul bugetar care poate fi
pozitiv sau excedentar în situația în care veniturile depăsesc cheltuielile și situtuașția
inversa când executia bugetară se finalizează cu defict.
Noi apreciem că , deficitul poate fi considerat un fenomen normal, prin
majorarea cheltuielilor doar pentru depășirea stărilor conjun cturale nefavorabile. În
cazul acesta, deficitul poate deveni sursă a cresterii și dezvoltării economice atunci
când cheltuielile efectuate sunt dirijate în zona investitiilor în ramurile productive sau
in acele ramuri ale economiei care asigura o plus val oare ridicată cu ajutorul
tehnologiilor de vârf.
Politica deficitului bugetar reprezintă o opțiune a statului privind rolul
bugetului public, conditia ideală susținută de clasici fiind aceea de a echilibra bugetul
pe parcursul exercițiului bugetar, prin c orelarea veniturilor cu cheltuielile bugetare.
Un deficit bugetar, presupune luarea unor decizii pentru acoperirea acestuia, pe când
un excedent priveste adoptarea deciziei de utilizare.
Soldul bugetar structural , numit și soldul ocupării depline, constitu ie soldul
care se află la nivelul potențial, de utilizare deplină a capacităților de producție, iar
somajul se situează la nivelul ratei naturale. Soldul real reprezintă soldul efectiv
înregistrat pe o anumită perioadă dee timp. Soldul ciclic constituie di ferența intre
soldul real și cel structural caracteristic fazelor ciclului economic. Prin urmare in
opinia noastră, politica deficitului trebuie să ia in considerare și componenta ciclică a
bugetului.
Din studiul efectelor politicii bugetare asupra echili brului general am rețiunut
că, aceasta se poate utiliza cu su cces î n realizarea echilibrului macroeconomic și
relansarea creșterii economice.

Practica generalizării deficitelor bugetare însă, nu are un efect sănătos asupra

219
economiilor naționale întrucât poate conduce la deficitul balanței de plăți sau la
cresterea accentuată a preturilor ce se traduce prin amplificarea fenomenului
inflaționist. În cazul în care acesta depășește procentul de 3% din PIB să existe
pericolul ca dintr -un instrument eficient de intervenție la indemâna guvernului să
conducă la afectarea macrostabiltatii economice și accentuarea dezechilibrelor.
Raportat la cele prezentate noi putem afirma că, prin politica fiscal -bugetara,
un guvern încearca să influenteze cererea agregată din economie prin intermediul
cheltuielilor publice și a ratelor de impozitare. Cu alte cuvinte, impozitele și taxele,
alocatiile și subventiile bugetare, alături de preturi si tarife, credite si dobanzi, cursul
de schimb etc. joacă rolul unor pârghii (instrum ente) de mare importanță în economia
de piață. O politică bugetară bine fundamentată , care ține seama de condițiile concrete
ale vieții economice și sociale, de exigențele prezentului și de imperativele viitorului,
se poate dovedi benefică pentru progres; în schimb, dacă nu le sesizează sau nu ține
seama de ele, ea poate frâna dezvoltarea, poate duce la involuție și la tensiuni sociale .
În capitolul 2 intitulat ”Echilibrul și dezechilibrul economic” am încercat o
studiere aprofundată, a principalelor co ncepte teoretice cărora economiștii le -au
dedicat numeroase lucrări cu caracter fundamental și aplicativ, și care sunt la baza
reacțiilor principalelor componente ale echilibrului economic general, precum și a
legăturilor fundamentale existente între acest ea. În această etapă, au fost abordate
aspectele teoretice a efectelor politicilor macroeconomice asupra acestor echilibre, în
funcție de posibilele stări concrete ale economiei naționale.
Pentru a eviden ția importan ța și co mplexitatea echilibrului econo mic general,
am analizat principalele trăsături caracteristice ale acestuia. Astfel, din punctul de
vedere al al nivelului de agregare a econo miei, echilibrul econo mic se manifestă
la nivel micro-, mezo- și macroecono mic.
Echilibrul macroeconomic integrează primele două for me de echilibru pe
ansamblul econo miei naționale și al teritoriului n ațional și are un caracter co mplex ce
nu poate fi redus la o simplă însumare a echilibrelor parțiale și individuale.
Econo mia tinde doar către un echilibru, înțeles ca egalitate între nevoi și resurse
sau ca o stare de concordan ță între ramuri, subra muri și sectoare de activitate.Aceasta
prezintă un sistem integrat de sectoare, ramuri și activități în cadrul căreia se
desfășoară relații de producție, repartiție, schimb și consum, precum si activități
juridice, organizatorice și socio -culturale. Sistemul astfel construit trebuie să fie optim,
adică să furnizeze maximum din cea ce au nevoie oamenii, realizând un echilibru
între nevoi si resurse.
Concepția scolii clasice de economie considera că, piața este „ mâna invizibilă ”
care asigură echilibrul dintre cerere și ofertă, f iind singura în măsură să -i unească și să –
și armonizeze producătorii și consumatorii, concepție caracteristică unei piețe cu o
concurență perfectă.
Noțiunea de alocare „eficientă” în teoria echilibrului general și în teoria
bunăstării se oglindește la sen sul distinct ce a fost atribuit de Vilfredo Pareto în
construirea conceptului său despre optim.
Optimul în viziunea lui V. Pareto este însăși concurența perfectă, care asigură
eficiența economică. Dacă între consumatori există concurență perfectă, un
consumator își maximizează utilitatea dacă rata sa marginală de substituire între

220
două bunuri (care intră în consumul său) este egală cu raportul prețurilor relative ale
acestor bunuri.
O altă axă prioritară în prezenta cercetare realizată a constituit -o studierea si
aprofundarea concepției despre echili brul economic în viziunea modernă care
reprezintă un ”hibrid” al viziunilor clasice și keynesiste, adepții acestei viziuni
considerând că impactul șocurilor asupra ofertei sau cererii agregate pot să afecteze
economia și pot muta echilibrul sub punctul corespondent ocupării totale
Întrucât instrumentul principal al politicii fiscal -bugetare este bugetul de stat
componenta a bugetului general consolidat, și ținând cont de obiectivele stabilite la un
moment dat raportate la starea economiei, dar și cu obiectivele politicii economico –
sociale, bugetul general consolidat se impune să fie echilibrat sau să înregistreze fie un
surplus (excedent), fie un deficit.
Astfel, cunoasterea aprofundată a relației intercondiționale dintre e chilibrul
bugetar si politica financiară publică reprezintă una din provocările majore pentru
pregătire a fiecărui economist în parte .
Realizarea acestei interconditionalități comportă obiectul a doua viziuni. Prima
viziune , constă în folosirea deficitului bugetar pentru stimularea cererii agregate către
producția potențială aferentă angajarii total e, dar și prin reducerea ratelor fiscalității
pentru a spori veniturile disponibil e ale agentilor economici și menajelor.
Sistemul fiscal -bugetar dispune de o anumită flexibilitate care îi conferă rolul
de stabilizator automat, având capacitatea de a atenu a oscilațiile economice, chiar și
fără intervenția discreționară a autoritații publice.
A doua viziune este cea neoclasică a finanțării deficitului bugetar aduce spre
analiză și concepțiile lui Robert Barro și Robert Lucas ce susțin că finanțarea
deficitu lui bugetar prin îndatorare va constitui, pentru agenții economici un semnal al
unei creșteri viitoare a taxării prin impozite și taxe, pe baza căruia aceștia își
diminuează consumul și își sporesc economiile. Se afirmă astfel, cu alte cuvinte că,
finanțar ea deficitului bugetar pe calea îndatorării reprezintă o amânarea a impozitelor
și taxelor, cea ce pune pe picior de egalitate finanțarea pe calea îndatorării cu cea prin
creșterea fiscalității.
Studiile efectuate arată că politică fiscală expansionistă poate determina o
cerere excedentară, în condițiile in care până la momentul la care se resimt efectele
acestei modificări, forțele pieței au generat deja un reviriment economic.
O politică fiscală restictivă, utilizată în frânarea creșterii producției în perioade
de expansiune, poate conduce la declinul cererii agregate.
Așadar, datorită imposibilității de a anticipa într -o manieră precisă și
independentă condițiile economice viitoare, utilizarea politicii fiscale discreționare
este recomandat să fie făcut ă cu prudență.
Modificarea fiscalității astfel, este percepută de adepții teroriei ” supply – side
economics” ca o modificare de durată, aceasta va genera atăt creșterea cererii agregate,
cât și a ofertei agregate atăt pe termen scurt cât și pe termen lung.
Întrucât reducerea cotelor fiscale generează deficit bugetar finanțat prin
îndatorare, în funcție de intensitatea efectului de evicțiune și de așteptarile cu privire la
creșterea fiscalității, cererea agregată poate să crească mai puternic decât oferta
agregată, cea ce generează atât creșterea producției, dar și o creștere a prețutilor. Prin
urmare, este posibil, ca efect al reducerii ratelor de impozitare, să se înregistreze o

221
creștere a producției care să genereze compensarea, măcar parțială a declinului
încasărilor bugetare, cea ce ar putea înlătu ra prezența deficitului bugetar.
O problemă esențială și sensibilă în același timp, este cea a echilibrului bugetar,
ce reprezintă unul dintre principiile de bază a elaborării bugetelor publice, conform
căruia este necesară concordanța între veniturile și cheltuielile bugetare.
Bugetul de stat constituie o componentă esențială a mecanismului economico –
financiar al țării . Accepțiunile teoretice cu privire la definirea bugetului si a
concordanței între veniturile si cheltuielile bugetare sunt diferite și au constituit o
motivație aparte în cercetarea efectuată.
Se pleacă de la faptul că , bugetul de stat reprezintă un tablo u sinoptic ,
macroeconomic, sub forma unei balanțe în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile
publice autorizate.
Diversitatea opiniilor specialistilor, aspect căruia i -am acordat o importanță
deosebită, rezidă din rolul pe care bugetul de stat il ar e în reglarea macroeconomică si
realizarea echilibrului financiar.
El este considerat de unii specialisti, ca un instrument principal al organizării
bugetare , actul legislativ prin care se prevăd și se aprobă veniturile și cheltuielile
anuale ale statului și tuturor serviciilor publice .
Astfel, anualitatea și echilibrul bugetului au o legătură indisolubilă, avînd
drept consecință echilibrul anual al bugetului considerat drept, după opinia celor mai
mulți specialiti ca ” un principiu de aur al bunei gestiun i bugetare ”
În general, echilibrul bugetar nu se poate rezuma la o simplă comparare și
egalitate a veniturilor și cheltuielilor . Concepțiile privitoare la echilibrul bugetar au
evoluat, între cele care promovează ideea obligativității acestuia și cele car e susțin
folosirea deficitului ca instrument al echilibrului economic fiind distinse o mare
varietate de puncte de vedere , aceste aspecte teoretice au constituit o reală provocare.
Prin urmare noi considerăm că, practica bugetară a impus, o bună perioadă de
timp un echilibru cu caracter de lege între veniturile și cheltuielile aprobate prin
bugetul statului, anualitatea bugetară și echilibrul fiind principii intangibile finanțelor
publice. Găsirea unor solutii de rezolvare a prob lemelor de echilibru se poate realiza
în strânsă legătura cu politicia bugetară. Rolul politicii fiscal bugetare constă astfel,
în a acepta sau nu dezechilibrele bugetare(deficite bugetare ).
Integrarea finanțelor publice în activitatea economică generală a apărut odată cu
concepția keynesistă, odată cu care b ugetul de stat a devenit un instrument esențial al
politicii economice și o pârghie foarte utilă în asigurarea echilibrului economic.
Amplificarea fenomenelor de criză, șomaj, inflație și necesitatea r elansării
economice au condus la intensificarea folosirii instrumentelor bugetare și monetare în
scopul echilibrării economiei. Astfel, statul intervine crescând sau micșorând cererea
de consum a populației ori a investițiilor.
Concepția privind echilibrul bugetar s -a manifestat în perioada capitalismului
liberal, problematica echilibrării veniturilor și cheltuielilor bugetare a fost considerată
de către școala clasică ca fiind un principiu fundamental și mai mult constituie semnul
unei economii sănătoase și a unor finanțe publice sustenabile.
Apariția crizelor si manifestarea lor pe perioade îndelungate au determinat
aparitia deficitelor bugetare ce s -au repetat an de an, fiind generalizate și in unele
state chiar cronice, astfel că noile realități din economie au determinat doctrina

222
financiar -fiscală modernă să susțină necesitatea deficitelor bugetare, concomitent cu
renunțarea echilibrarea anuală a bugetelor publice.
Astfel, existența deficitului bugetar este agreată nu numai pentru echilibrarea în
execuție a bugetului prin instituirea de venituri extraordinare, ci și prin elaborarea și
aprobarea în prealabil a unor bugete deficitare.
În etapa actuală, în raport cu obiectivele realizării stabilității
macroeconomice, susținem ideea de a crește che ltuielile publice prudent într -un ritm
mai mare decât veniturile publice și implicit soluția elaborării și aprobării de bugete
deficitare, care să asigure o dezvoltare durabilă a țării.
Efectele unui deficiti bugetar sunt relevate în urma impactului acestuia asupra
deciziilor cu privire la cheltuielile publice. Astfel, o primă modalitate prin care
deficitele influențează economia, este efectul de stabilizare ( eliminarea fluctuațiilor
ciclice ) sau de destabilizare a economiei pe termen scurt. A doua m odalitate, se referă
la potențialul lor de a afecta negativ veniturile și bunăstarea pe termen lung.
Prin urmare, un buget echilibrat ciclic constituie o modalitate acceptată de a
soluționa compromisul dintre stabilizarea pe termen scurt și preocupăril e pentru
echilibrarea pe termen lung, cu condiția ca dezechilibrele determinate de creșterea
cheltuielilor să se justifice prin eficiența lor pe termen lung .
În concluzie, putem afirma că , politicile fiscal -bugetare pot conduce la
îmbunătățirea func ționării econo miei de piață, însă acțiunea puterii publice nu asigură,
în mod automat, și o func ționare eficien tă a acestora. Complexitatea macroecono mică
este atât de mare, încât chiar politicile proiectate în cond iții favorabile de către
politicieni renu miți pot avea conseci nțele cele mai neașteptate. De aceea, abordarea
științifică și riguroasă a politicilor macroecono mice, elaborarea explicită a
obiectivelor și metodelor, alegerea celor mai opti me decizii financiare stau la baza
asigu rării unor efecte benefice pentru via ța și activitatea întregii societă ți.
În capitolul 3 ”Politica bugetară a României instrument de atingere a unor
ținte macroeconomice” am făcut o analiză a cadrului macroeconomic din România în
perioada 2005 -2013, observând dina mica și evoluția pricipalilor indicatori care reflectă
realizarea echilibrului economic general.
Având in vedere mutațiile profunde suferite de economia mondială care a fost
cuprisă de o recesiune severă și care și care prin globalizare au avut un impa ct major
asupra economiei României, în analiza efectuată s -a urmărit calitatea politicilor
economice și financiare ale României efectuate în perioada de boom economic 2005 –
2008 și modificarile suferite de aceasta in perioada 2009 -2013, ne -am propus să
identificăm anumite dezechilibre cu un impact deosebit în generarea unor crize
viitoare. În situația în care se va mentine aceeași stare ne propunem să identificăm și
eventualele rezolvări
Din cercetarea efectuată asupra cadrului macroeconomic în perioada an alizată a
rezultat că politica fiscală prociclică a exacerbat dezechilibrele macroeconomice,
deficitul bugetar crescând de la 1% din PIB în 2005 la peste 5% în 2008,
dezechilibrele fiscal -bugetare din ultimii ani anteriori declanșării crizei financiare .
Acestea au fost generate de cheltuieli publice excesive fără o justificare și fără o
raționalitatea economică conducând la o supraîncălzire a mecanismului economic,
acesta funcționând peste potențial. Au fost operate numeroase rectificări bugetare pe
parcursul unui an care au facilitat majorarea și realocarea cheltuielilor, sporind

223
amplitudinea și impactul totodată, al deficitului bugetar. La acestea s -a adăugat
desigur, și operarea unei politici fiscale prociclice prin scăderi de impozite și taxe,
îngustâ nd spațiul fiscal de manevră ulterior declansării crizei financiare.
Modificarea filosofiei politicii fiscal – bugetare s-a făcut începând cu anul
2009, când pentru restabilirea echilibrelor macroeoconomice au fost operate o serie
de măsuri, unele, dure roase pentru economie, în vederea repunerii pe o directie
sustenabilă a economi ei și de a crea premisele pentru dezvoltarea durabilă a României.
Astfel, au fost analizate principalele măsuri de politică fiscal -bugetară,
subscrise cadrului general macroeco nomic, ce au fost prom ovate de Guvernul
României pentru corecția întregului mecanism economic și repunerea pe o directie
stabilă a economiei naționale.
Din analiza efectuată a reieșit faptul că, modificarile operate în politica fiscală
prin cresterea impoz itelor indirecte(TVA a crescut de la 19% la 24%), reducerea sau
eliminarea unor facilități fiscale, dar si măsurile de corectie asupra cheltuielilor
bugetare, unele dureroase(reducerea salariilor personalului bugetar începând cu anul
2010), prioritizarea, raționalizarea și eficientizarea cheltuielilor bugetare au avut
impactul așteptat, acela de a repune pe linie de plutire un mecanism economic deviat
de la criteriile de macrostabiltate.
Toate aceste măsuri, au vizat îndeplinirea criteriilor de convergenț ă și
îmbunătățirea sănătății și calității finanțelor publice, pe fondul confruntării cu
fenomenul de îmbătrînire a l populației, cea ce determină o presiune suplimentară
asupra cheltuielilor cu protecția socială.
Capitolul 4 ”Evolutia componentelor echil ibrului economic general în cazul
României in perioada 2005 -2013” s-a efectut o analiză a economiei românești atât în
perioada de crestere economică (2005 -2008) cât și în perioada de recesiune 2009 –
2013 urmărindu -se evolutia indicatorilor care reflectă re alizarea echilibrului general.
Având în vedere că analiza a vizat atât perioade de boom cât și de depresiune
economică, ne asteptam să identificăm anumite dezechilibre cu un impact deosebit în
generarea unor crize viitoare. În situația in care acestea se v or mentine ne propunem să
identific ăm și eventualele rezolvări în vederea aplicării corectiilor necesare.
Din analiza efectuată am identificat anumite vulnerabilități și derapaje ale
politicilor macroeconomice promonvate de catre autorități atât in perioa da de boom
economic(2005 -2008) cat și în perioada de recesiune 2009 -2013).
În urma cerecetării realizate pe parcursul acestei lucrări s -a desprins nevoia de
a aborda realizarea echilibrului financiar în corelație cu celelalte componente ale
echilibrului macroeconomic. Analiza efectuată a scos în evidență faptul că, politica
financiară public ă în general, politica fiscal -bugetară în special, nu a fost utilizată
consecvent pentru a stimula cresterea economică și nici pentru sporirea capacităților
de product ie existente în economie, astfel încât efectele sale să se potențeze reciproc
cu cele ale politici monetare, prin realizarea unui ”dozaj optim” , a unui mix de
politici fiscal -bugetare și monetare.
Studiind evoluția economie românești in aceasta perioada se poate observa că
majoritatea corelațiilor dintre componentele echilibrului general sunt influențate de o
serie de factori conjuncturali ce tin însăși de restructurarea economiei românești.

224
Se poate constata o variabilitate a orientărilor de politică fiscal bugetară în
funcție de guvernul în exerci țiu, viziunea pe termen lung fiind vagă, dacă nu chiar
absentă.
În perioada 2005 -2008, țara noastră a trecut printr -o perioadă de expansiune pe
care politica fiscal -bugetară nu a capitalizat -o adecvat, exis tând economii cu poten țial
și resurse mai limitate decât cele de care beneficiem ce au înregistrat cre șteri
economice superioare și mai sustenabile.
Creșterea cheltuielilor și reducerea fiscalită ții operate de către autorități sunt
măsuri de neînteles de noi, întrucât aceste măsuri se promovează în mod normal în
perioadele de declin economic pentru a sprijini cererea agregată, însă țara noastră a
considerat perioada de expansiune ca propice pentru implementarea acestui tip de
măsuri.
Tot în acea și perio adă de boom am putut observa o dinamică ascendentă, atât a
volumului efectiv a cheltuielilor publice, cât și a ponderii acestora într -un PIB de
asemenea în cre ștere, o bună parte a acestei cre șteri fiind indreptată către cheltuieli de
personal, bunuri și servicii și cheltuieli de capital, prea pu țin spre investi ții publice. Ori
suplimentarea cheltuielilor bugetare în perioad ele de boom ar trebui să aiba c aracter
excep țional și o fundamentare irepro șabilă, pentru a nu compromite eforturile Băncii
Naționale î n direc ția stabilizării pre țurilor.
Însă cheltuielile au fost într -o dinamică accelerată în ace ști ani de expansiune,
depă șind rata de cre ștere economică, și contribuind la acumularea unui deficit bugetar
semnificativ și la o cre ștere a datoriei publice care nu este necesară din punctul propriu
de vedere .
Prin urmare, România este în accep țiunea proprie, prin compara ție cu o parte a
țărilor UE, un ucenic în materie de politică fiscal -bugetară. Deciziile au fost
incoerente, pro -ciclice și defectuos sincronizate semnalelor din economie. Cre ștem
cheltuielile în perioadele de boom, mărim fiscalitatea în perioadele de recesiune.
Credem că problematica eficien ței este dificil până și de adus în discu ție.

Pe fondul concluziilor anterioare, considerăm în p erspectiva imediată, o
priorita te ar trebui să revină în cadrul politicilor economice promovarea și încurajarea
procesului investițional public, care să permită creșterea capacităților de producție și a
produsului intern brut potențial, evitarea derapajelo r privind deficitele atât cel al
balanței de plati externe cât și deficitul bugetului general consolidat, cu atât mai mult
cu cât Rom ânia trebuie sâ îndeplinească criteriile de convergeta pentru adoptarea
monedei euro.
Respectarea recomandărilor keynesiene poate fi un pas înspre evitarea sau
compensarea dezechilibrelor ciclice ale economiei. Reducerea cheltuielilor în
perioadele de boom nu este doar o specula ție teoretică, majoritatea țărilor dezvoltate
procedand in acest fel.
Găsirea unei modalități de îmb unătă țire a eficien ței politicilor fiscal -bugetare
ce pot avea o orientare mai convingătoare către cheltuielile productive, în locul celor
de personal sau aferente bunurilor și serviciilor, de exemplu investi țiile publice, de
tipul infrastructurii, ce bene ficiază de dublul efect al stimulării cererii și a
eficientizării activită ții economice dupa punerea în folosin ță a obiectivului.
O altă propunere pe care ne permite să o facem este privind act ivitatea de

225
reglementare, în domeniul fiscal, care în opinia n oastra ar trebui cel putin în subsidiar
să fie subordonată asigurarii predictibilității, continuității și stabilității procesului de
reglementare fiscală, care în acest fel ar putea asigura premisele creșterii încrederii și
atractivității economiei româneș ti pentru investitorii interni sau externi, întrucât
economia românească a înregistrat o prăbusire a activitatii investiționale dupâ anul
2009 ca urmare a lipsei surselor de finantare și înrautățirii climatului internațional.
Pe planul colectării venituril or publice recomandăm, în opinia noastra cresterea
eficientizării sistemului fiscal în vederea unei mai bune colectări a veniturilor
bugetare, prin crestera ponderii veniturilor incasate in total produs intern brut.
În planul cheltuielilor publice este nec esară continuarea restructurări i sectorului
adminstratiei publice, pentru ca acesta să devină un consumator de resurse financiare
publice cu un grad de eficiență și eficacitate ridica tă, prin reducerea dimensiunii
acestuia.
Tot în același plan recomandăm îmbunatățirea cadrului legislativ care să
conducă la cresterea transparentei în domeniul achizitiilor publice, acestea să fie
făcute în conditii de eficiență si in eficacitate și economicitate ridicată pentru
autoritățile publice.
În scopul restabilirii sustenabilității finanțelor publice, s e impu ne necesitatea
unui efort de continuare a consolidarii fiscale, dublat de reforme structurale
profunde pentru a crea condițiile favorabile unei creșteri economice durabile. În
particular, restructurarea cheltuielilor publice și eliberarea de spațiu fiscal pentru
investiții trebuie să fie un act voință majoră a politicilor guvernamentale, astfel în cât
să se evite derapajele necontrolate.
Rezumând propunerile făcute, noi consideră m că:

 Rolul politicii fiscal -bugetare trebuie sa fie unul contraciclic, care sa atenueze
fluctuatiile ciclului economic
 Politica fiscal -bugetara a fost prociclică în Rom ânia – spatiu fiscal foarte limitat
de stimulare a economiei în perioada de recesiune în care ne afl ăm;
 Prociclicitatea politicii fiscal -bugetare pre -criza explic ă în mare parte
amploarea contrac ției economice din 2009 -2010;
 Iesirea dintr -o politica fiscal -bugetara prociclica este dificilă;
 Iesirea din recesiune nu va rezolva problema defic itului structural al bugetului;
 Sunt necesare reforme structurale profunde pentru a ajusta deficitul bugetar
structural foarte ridicat si a asigura reluarea cresterii economice sănătoase și
sustenabile pe termen mediu si lung.

226

BIBLIOGRAFIE

Cărți:
1 Anghelescu, C.,
Stanescu, I.  Politici de crestere economică , Editura Economică, București, 2004
2 Anghelache, C., coord.  Analiza macroeconomică, Teorie și studii de caz, Editura Economică,
București 2006
3 Barrère, A. Politique financière, Librairies Dalloz, Paris, 1958
4 Barro, R.,  Economie Politique, PUF, Paris, 1976.
5 Barro, R.,  Macroeconomics, New York, John Willey and Son, 1990.
6 Băbeanu, M.,
Pîrvu, Gh.  Economie politică , Editura EUROPA, Craiova, 1998

7 Băcescu, M.,
Băcescu, A. Politici macroeconomice de integrare a României în UE,

8 Băcescu, M.,
Băcescu, A.  Dicționar de macroeconomie, Editura C.H.Beck, București, 2008,
9 Băcescu, M.,
Băcescu, A.  Compendiu de macroeconomie, Ed. Economică, București, 1997
10 Băcescu, M.,
Băcescu -Cărbunaru, A.  Macroeconomie și politici macroeconomice, Editura ALL Educațional,
București, 1998.

11 Băcescu, M.,  Strategii ;i politici economice, Editura Global Lex, 2000.
12 Băcescu, M.,
Fota, D.,  Criza economică din România anului 2009, Editura Universitară,
București, 2009
13 Băbăiță, I.,
Duță, A.,
Silași, Gr.,
Imbresci, I.  Macroeconomie, Ediția a II -a, Editura Mirton, Timișoara, 2003
14 Beraud, A.  Introduction a l’analyse macro -economique, Antropos, Paris, 1989
15 Bistriceanu, Gh.  Finanțe -credit, Editura Oscar Print, Bucuresști, 1999
16 Bistriceanu, Gh.  Lexicon de finanțe, bănci, asigurări, Editura Economică, București,
2000
17 Bistriceanu, Gh.  Finanțele Publice ale României, Editura Universul Juridic, București,
2006
18 Blaug, M.  Teoria economica in retrospectiva , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1992
19 Bucur, I.  Bazele Macroeconomiei , Ed. Economică, București, 1999
20 Burda, M.,
Wyplosz, C.  Macroeconomie. Perspectiva europeană, Editura ALL Beck, București,
2002.
21 Carlin, W.
Soskice, D  Macroeconomics. Imperfections. Institutions.Policies , Oxford
University Press, New York, 2006
22 Cătineanu, F.,
Donah, L.,
Seulean, V.,
Talpoș, I.  Finanțele României , editura Sedona, Timișoara, 1995
23 Câmpenu, E.  Politica deficitului bugetar și finanțarea acestuia. Lucrările Colocviului
Financiar Monetar, Editura ASE, București, 2003
24 Ciucur, D.
Gavrilă, I.
Popescu, C.  Economie – manual universitar ‖, Editura Economică, 1999

227
25 Corduneanu, C.  Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura.C odecs, București, 1998
26 Condor, I. Drept Financiar , Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 1994
27 Croitoru, L.  Politicile macroeconomice și restructurarea întreprinderilor, Editura
Rentrop& Straton, 2003
28 Dăianu, D. – Funcționarea economiei și echilibrul extern , Ed. Academiei, 1992.
29 Drăcea, M. – Echilibrul financiar în perioada de tranziție, Ed. Amicul Casei, Craiova,
1997.
30 Dinga, E. – Studii de Economie, Contribuții de analiză logică, epistemologică și
metodologică, Editura Economică, 2009.
31 Dragomir ,Laurențiu – Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2008
32 Dragomir ,Laurențiu – Microeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2007
33 Dobrotă, N. – Economie politică , Editura Economică, București, 1997.
34 Dogan, M.,
Pellassy, D.  Economia mixta -Jumătate capitalistă, jumătate socialistă , Editura
Alternativa, București, 1992.
35 Dornbusch, R.,
Fischer, St.,
Startz, R.  Macroeconomie, Editura Economică, București, 2007.

36 Duverger, M. – Finance Publiques, Presses Universitaires de France, Paris,1963.
37 Filip, Gh.,
Onofrei, M.  Politici financiare , Editura Sedcom Libris, Iași, 2001.
38 Filip, Gh.  Integrarea politicilor financiar -monetare în strategiile de dezvoltare
durabilă, Editura Junimea, Iași, 2002.
39 Filip, Gh.  Finanțe publice , Ed. Junimea, Ia și, 2010.
40 Friedman, M.  La theory quantitative de la monnaie, nouvell formulation, Theorie
monetaire, contribution a la pansee , Dunod, Paris, 1971.
41 Friedman, M.  Inflation et systemes monetaires , Calmann -Levy, 1976.
42 Frois, A. G. Econo mia politică , Editura , Humanitas, Bucur ești, 1994.
43 Galbraith, J.K. –  Știința econo mică și i nteresul public, Ed. Politică, București, 1992.
44 Genereaux, J.  Introduction a la politicque economique , Edition du Seuil, 1993.
45 Genereux, J.  Economie Politică -Microeconomie, Ed. AllBeck, 2000.
46 Genereux, J.  Economie politică.Macroeconomie și contabilitate națională.
Macroeconomie în economie deschisă, Editura All Back, 2000.
47 Giarini O.,
Stahel , W.R.  Limitele certit udinii, Editura Edi mpress-camro, București, 1996.
48 Grigorie -Lăcrița, N.
Dănescu, T.,
Nedeluț M.,
Ciolacu, M.,
Simion, M.L.,
Popeangă, G.,
Man, A.,
Pop, V. R.,
Ciumag, M.,
Dricu, C.  Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene, în vigoare
de la 01 ianuarie 2010 , Ed. Didactică si Pedagogică, Bucuresti -2010.
49 Hardwick, Ph.,
Longmead, J.,
Khan, B.  Introducere în economia politică modernă, Editura Polirom, Iași.
50 Hoanță, N.  Econo mie și fi nanțe publice, Ed. Poliro m, Bucur ești , 2000.
51 Ignat, I.,
Pohoață, I.,
Luțac, Gh.,
Pascariu, Gh.,  Economie Politică, Editura Economică, București, 2002.
52 Ivanciu, N.V.  Istoria gândirii econo mice, Ed. Didactică și pedagogi că, Bucur ești,
1995
53 James, D. G.,
Stroup, R. I.  Macroeconomics:private and Public Choice, 1990.

228
54 Keynes, J.M.  Teoria genera lă a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor,
Editura Științifică, București, 1970.
55 Laffer, Arthur, B.  The Laffer Curve: Past, Present, and Future , 2004, Bckgrounder
nr.1765, The Heritage Foundation.
56 Lancaster, K.  Analiza economico – matematică pentru economiști , București, Ed.
Științifică, 1973.
57 Lolescu, Elena  Economie europeană, Editura Universitaria, Craiova, 2009.
58 Manolescu, Gh.  Politici economice – concepte, instrumente, experiențe, Editura
Economică, București, 1997.
59 Manolescu, Gh.  Buget –Abordare Economică și Financiară , Ed. Economică, București,
1997.
60 Manolescu, Gh.  Moneda ;i Ipostayele ei, Editura Economic[, Bucure;ti, 1997
61 Marshall, A.  Principles of economics , Macmillian, 1920.
62 McConnel, R.C.,
Stanley Brue, L. – Macroeconomics, McGraw -Hill, 1996.
63 Mankiw, N.G.  Principles Of Economics, editia a II -a, Harcourt College Publishers,
2001.
64 Matei Gh.,
Drăcea, M.,
Mitu, N.  Finanțe publice, Ediția a III-a, Editura Sitech, Craiova, 2007
65 Matei Gh.  Finanțe generale, Editura Mondo -Economica, Craiova , 1994
66 Mitrică, E.  Echilibru Financiar și corelațiile acestuia cu celelalte componente ale
echilibrului economic general, Editura ASE, Bucuresti, 2009.
67 Moisă, A.  – Finanțe publice: introducerea unui cadru fiscal – bugetar pe termen
mediu București, 2009.
68 Moșteanu, T.,  Politici și tehnici bugetare , Ed.Universitară București
69 Moșteanu, T.  Finanțe publice, Sinteze teoretice, teste grilă și aplicații practice ,
Ed.Universitară, București, 2004.
70 Moșteanu, T.  Politici și tehnici bugetare, Editura Universitară, Bucuresti.
71 Moșteanu, T.  Finanțe publice , Ed.Universitară, București, 2004.
72 Musgrave, R. – Public finance in a democratic society , Volume III, The Foundation of
Taxation and Expenditure, Edward Elgar Publishing, United Kingdom,
2000.
73 Musgrave, R.,
Musgrave P.,  Public Finance in Theory and Practice, McGraw-Hill, 1989, third
edition.
74 Niculescu, N.  Economia bazată pe cunoaștere – noua economie, Editura Teoretică și
Aplicată, 2006.
75 Nuță, A. Nuță, F.  Politici si mecanisme fiscal-bugetare, Ed. Europlus, Galati, 2009.
76 Olah, Gh.  Repere de politică economică, Editura Economică, București,2001
77 Onofrei, M. – Impactul politicilor financiare asupra societatii, Ed E conomica,
Bucuresti, 2000.
78 Perroux, Fr. – L’economie de XX -eme siecle , PUF, 1969.
79 Pecican, E.Ș. – Econometrie – teorie și aplicații, Editura Economică, București, 2005 .
80 Popescu, N. – Finanțe publice, Editura Economică, București, 2002
81 Pîrvu, Gh. – Economia Relațiilor Europene, Editura Universitaria,Craiova, 2002
82 Pîrvu, Gh. – Economie, Editura Universitaria, Craiova, 2002.
83 Pîrvu, Gh. – Economie Europeană, Editura Sitech,Craiova 2007.
84 Pîrvu, Gh. – Integrarea economică, Editura Sitech,Craiova 2007.
85 Pîrvu, Gh. – Macroeconomie , Manual Universitar, Editura Sitech, Craiova , 2007.
86 Pîrvu, Gh. – Guvernarea Uniunii Europene, Editura Universitaria, Craiova 2010.
87 Pîrvu, Gh. – Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova 2012 .
88 Popescu, C.,
Băbeanu, M. – Echilibrul înaintării, Editura Eficient, București, 1998.
89 Ricardo, D. – Despre principiile economiei politice și impunerii, Editura Academiei,
București, 1959.
90 Robertson, D. – The Rutledge dictionary of politics, Rutledge, third edition, 2004
91 Roșu-Hamzescu, I., – Uniunea Europeană, istorie și evoluție, Editura Universitaria, Craiova,

229
Pîrvu, Gh.,
Fratostiteanu, C. 2004.
92 Rugină, A. – Despre viitorul științei economice, Boston, USA, 1992.
93 Samuelson, P.A.,
Nordhaus, W.D.,  Economie – Ediția a 18 -a – Editura McGrawHill, 2005.
94 Samuels on, P.,
Nordhaus , W.D., Economics – 18th Edition, McGraw-Hill, SUA, 2005.
95 Schiller, B.  The Economy Today , McGraw -Hill, New York, 2006.
96 Smith, A.  Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei, Ed.
Academiei, 1962,Vol.12, București
97 Stoica, A.  Politici și proceduri fiscal-bugetare moderne de crestere economică,
Bucuresti, 2008.
98 Șaguna, D. D.,
Pătru, R.  Drept financiar și bugetar , Editura All Beck, 2003.
99 Văcărel, I.  Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003.
100 Văcărel, I.  Politici fiscale și bugetare în România 1990 -200,Editura Expert,
București, 2001.
101 Voinea, L.
 Sfârșitul economiei iluziei. Criză și anticriză – O abordare heterodoxă,
Editura Publica, 2009.
102 Walras, L.  Elelment of pure Economics, or the Theory of Scoail Walth ,
Homewood, Irwin, 1954.

Studii și articole:
1 Barro, R.,  Reflection and ricardian equivalance NBER working paper, NBER
Working Paper, 1996.
2 Barro, R. J.  Are government Bonds Net Weatlh?, Journal of Political Economy ,
vol.82, nr.6, 1974, p.1095 -1117
3 Bălan, C.M.  Politici fiscale și bugetare de relansare a economiei în România , Colecția
de working papers ABC -UL LUMII FINANCIARE
4 Dricu, C.,

Lupu-Visanescu, D.  Concise Characterization Of The Evolution And Bearings Of
Worldwide Economy , Annals of University of Craiova – Economic
Sciences Series, University of Craiova, Faculty of Economics and
Business Administration , University of Craiova, Faculty of Economics
and Business Administration, vol. 1(38), pages 56 -71
5 Lupu-Vișănescu, D.,
Dricu, C.  Critical analysis of international and national accounting regulations
concerning transactions with economic entities, Annals of University
of Craiova – Economic Sciences Series, University of Craiova, Faculty
of Economics and Business Administration , University of Craiova,
Faculty of Economics and Business Administratio n, ISSN: 1223-365X
6 Dricu, C.
 The fiscal policy – an anchor in achieving macroeconomic stability in
Romania during the economic crisis ," Annals of University of Craiova –
Economic Sciences Series, University of Craiova, Faculty of Economics
and Business Administration , University of Craiova, Faculty of
Economics and Business Administration, vol. 1(39), pages 61 -68
7 Dricu, C.
 Connection budgetary -fiscal policy. Mix of fiscal policy‖ Annals of
University of Craiova – Economic Sciences Series, University of
Craiova, Facu lty of Economics and Business Administration , University
of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration, ISSN:
1223-365X
8 Dricu, C.
 Rationalizing expenditures, and fiscal compact Effectts in Romania‖
Annals of University of Craiova – Economic Sciences Series, University
of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration ,
University of Craiova, Faculty of Economics and Business
Administration, ISSN: 1223-365X
9 Fischer, I.  Mathematical Investigation in Theory of Value and Prices , Transaction
of the Conneticut Academy of Sciences and Arts, vol.IX, 1982

230
10 Gupta, S.,
Keen, M.,
Clements, D.,
Fletcher, K.,
de Mello, L.,
Mani, M.,  Fiscal Dimensions of Sustainable Development‖, Pamphlet Series, No.
54, 2002, Fiscal Affairs Department, International Monetary Fund
11 Guvernul României  Document de fundamentare pentru stabilirea la nivel național a
valorilor de referință ale obiectivelor Strategiei Europa 2020 ,
București 2010.
11 Guvernul României  Programul de convergență 2009 -2012, Martie 2010
12 Guvernul României  Programul de convergență 2011 -2014, 29 aprilie 2011
13 Guvernul României  Programul de convergență 2012 -2015, aprilie 2012
14 Guvernul României  Programul de convergență 2013 -2016, aprilie 2013.
15 Guvernul României  Programul de convergență 2014 -2017, aprilie 2014.
16 Gwartney, D.J.,
Stroup, I.R.  Macroeconomics: Private and Public Choice , Ed. Harcourt Brace
Jovanovich Inc., 1990.
17 Hicks, J. R.  Mr. Keynes and the ―Classics‖; A Sugessted Interpretation,
Econometrica , Volume 5, Issue 2 (Apr. 1937), p.147 -159.
18 Lucas, R. E. Jr.  Econometric Policy Evaluation: A Critique, Carnegie -Rochester
Conference Series on Public Policy 1, 1976, p.19 -46.
19 Massan, P.  Fiscal Policy and Growth inthe Context of European Integration, IMF
working paper, 2000.
20 Tobin, J.  Stabilization Policy Ten Years After, Broockings Papers in Economic
Activity 1, 1980.
21 Tobin, J.  Inflation and Unemployment (American Economic Association
presidential addres), American Economic Review, martie 1972 .
22 Obstfeld, M.  International Macroeconomics : Beyond the Mundell – Fleming Model,
IFM Staff papers 47, Special Issue, 2001.
23 Seater John, J.  Ricardian Equivalence, Journal Economic of Literature, Vol.XXX(March
1993), pp.142 -190 .
24 Talpoș I.,
Avram A.  Considerații cu privire la mixul de politici fiscal anticriză în România ,
Economie teoretică și aplicată Volumul XVIII (2011), No. 1(554), p.3 –
22.
25 Talpoș I.,  Deficitul structural și datoria publica a României , Disertație Obtinere
titlu Doctor Honoris Causa – Universitatea Ovidius Constanta, 2012
26 Trandafir, A.  Optimalitatea politicii fiscale în România din perspectiva curbei Laffer ,
Economie teoretică și aplicată Volumul XVIII (2011), No. 8(561), pp.
53-61
27 Vlad Andrei, A.  Deficitul bugetar al României în perioada 2010 – 2012,
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE

Reglementări juridice:
1. ***  Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale,
republicatã în M.O. nr 10661, 17 noiembrie 2004.
2. ***  Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în M.O. nr 48/ 14
ianuarie 2005.
3 ***  Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finantele publice locale,
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 18 iulie 2006,
4 ***  Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finantele publice , publicata în
MONITORUL OFICIAL nr. 597 din 13 august 2002

5 ***  ORDONANTA DE URGENTA nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire la
rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri
financiar -fiscale , PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 14
aprilie 2009.
6 ***  Legea nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele masuri necesare in
vederea restabilirii echilibrului bugetar , PUBLICAT ÎN: MONITORUL

231
OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010
7 ***  LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal ,
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003 .
8 ***  Legea responsabilității fiscal-bugetare nr.69/2010 , Publicată in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 20 aprilie 2010
9 ***  LEGE nr. 5 din 21 februarie 2013 bugetului de stat pe anul 2013 ,
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 22 februarie 2013.

Rapoarte statistice:
1. ***  Raport privind situatia macroeconomica pentru anul 2006 si proiectia
acesteia pe anii 2007 -2009,Guvernul României, 2007.
2. ***  Raport privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția
acesteia pe anii 2008 -2010, Guvernul României, 2008.
3. ***  Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2008 și
proiecția acesteia pe anii 2009 -2011, Guvernul României, 2009.
4. ***  Raport anual, Banca Națională a României, 2010.
5. ***  Programul Național de Reformă 2011 -2013, Bucuresti, aprilie 2011.
6. ***  Strategia fiscal bugetară pe perioada 2011 -2013, Guvernul României
7. ***  World Economic Outloock, aprilie 2013
8. ***  World Economic Outloock, aprilie 2014
9. ***  World Economic Outloock, october 2014
10. ***  Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul
Uniunii Economice și Monetare.

Site-uri reviste

1. http://en.wikipedia.org/wiki/Fiscal_policy
2. http://www.cdep.ro/proiecte/2006/700/50/2/rap.pdf
3. http://www.gov.ro/capitolul -1-contextul -macroeconomic -intern -si
international__l1a103769.html
4. http://www.zf.ro/zf -24/opinie -de-andreea -vass-explicatii -cu-privire -la-procedura -de-deficit –
excesiv -impotriva -romani ei-4295634/
5. http://www.301.ro/blog/legea -responsabilitatii -fiscal-bugetare -un-pas-catre-asigurarea –
stabilitatii -macroeconomice
6. https://www.scribd.com/doc/221915990/Cadrul -Macroeconomic -Si-Financiar -International –
Evolutia – Macroeconomic -a-Romaniei 2
7. http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nrp/nrp_romania_ro.pdf
8. http://www.contr ibutors.ro/sinteze/compactul -fiscal-european -implicatii -asupra -romaniei/
9. http://www.zf.ro/zf -24/tabloul -macro -economiei -2013-au-mers-industria -agricultura –
investitiile -straine -fondurile -europene -piata-muncii -datoria -publica -deficitul -bugetar -consumul –
exporturile -importuril e-inflatia -anul-12095170
10. http://www.cdep.ro/proiecte/2006/700/50/2/rap.pdf
11. http:// www.gov.ro/capitolul -1-contextul -macroeconomic -intern -si
international__l1a103769.html
12. http://www.european -council.europa.eu/media/639164/18_ -_tscg.ro.12.pdf
13. http://pdc.ceu.hu/archive/00001042/01/8.pdf accesat
14. http://www.financiarul.ro/2008/12/30/guvernul -a-luat-noi-masuri -de-rationalizare -a-
cheltuielilor -bugetare/
15. http://catalinstefanilie.blogspot.ro/2010/04/rationa lizarea -si-eficientizarea.html
16. http://www.hotnews.ro/stiri -opinii -16577856 -cercul -vicios -politicii -fiscale.htm
17. www.bnr.ro
18. www.insse.ro
19. http://www.wall -street.ro/editorial/271/Lectii -oferite -de-criza-financiara -sieconomica.html
20. http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_gdp_k&lang=en#
21. http://discutii .mfinante.ro/static/10/Mfp/proiect_buget2013/RAPORT_BUGET2013.pdf
22. http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/proiect_buget2013/RAPORT_BUGET2013.pdf
23. http://www.zf.ro/zf -utile/pib -ul-romaniei -evolutia -produsului -intern -brut-ins-8264863

232
24. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/sdi/indicators/theme1
25. http://www.consiliulfiscal.ro/OpinieSFB2013 -2015.pdf
26. http://www.bnr.ro/Raportul -asupra -inflatiei -3342.aspx
27. http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=buletin
28. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2009/02/index.htm
29. http://www.insse.ro/cms/files/eurostat/adse/baze%20de%20 date%20eurostat.htm
30. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
31. http://www .mfinante.ro/programDeConvergenta.html?pagina=domenii
32. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/ http://www.imf.org/exter
nal/pubs/ft/weo/2009/02/index.htm
33. http://www.insse.ro/cms/files/eurostat/adse/baze%20de%20date%20eurostat.htm
34. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
35. http://www.mfinante.ro/programDeConvergenta.h tml?pagina=domenii
36. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

233
LISTA LUCRĂRILOR

publicate și/sau prezentate la diverse manifestări științifice în domeniul tezei de
doctorat

Doctorand: Cosmin Costinel DRICU

Conducător științific: prof. univ. dr. Gheorghe PÎRVU

A. CARTE DE SPECIALITATE
1. N. Grigorie -Lăcrița, Dănescu Tatiana, Nedeluț Marinel, Ciolacu Marin, Simion Mi rcea
Laurențiu, Popeangă Gabriel, Man Aureliana, Pop Vasile Radu, Ciumag Marin, Dricu
Cosmin . Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene, în vigoare de la 01
ianuarie 2010 , Ed. Didactică si Pedagogică, Bucuresti -2010, ISBN 978 -973-30-2695 -2

B. ARTICOLE ȘI STUDII PUBLICATE ÎN REVISTE CU PROFIL
ECONOMIC
1. Cosmin Dricu, 2011 " The fiscal policy – an anchor in achieving macroeconomic
stability in Romania during the economic crisis ," Annals of University of Craiova –
Economic Sciences Series, University of Craiova, Faculty of Economics and Business
Administration , University of Craiova, Faculty of Economics and Business
Administration, vol. 1(39), pages 61 -68. ISSN: 1223 -365X
2. Cosmin Dricu Ph. D Student & Demetra Lupu -Visanescu Ph.D, 2010. " Concise
Characterization Of The Evolution And Bearings Of Worldwide Economy ,"
Annals of University of Craiova – Economic Sciences Series, University of Craiova,
Faculty of Economics and Business Administration , University of Craiova, Faculty of
Economics and Business Administration, vol. 1(38), pages 56 -71, May , ISSN: 1223 –
365X
3. Cosmin Costinel Dricu Ph. D Student, „ Connection budgetary -fiscal policy. Mix
of fiscal policy” Annals of University of Craiov a – Economic Sciences Series,
University of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration , University
of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration, ISSN: 1223 -365X
4. Cosmin Costinel Dricu Ph. D Student, „ Rationalizing expenditures, and fiscal
compact Effectts in Romania” Annals of University of Craiova – Economic Sciences
Series, University of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration ,

234
University of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration, ISSN:
1223 -365X
5. Demetra Lupu -Vișănescu și Cosmin Dricu cu articolul știintific Critical analysis
of international and national accounting regulations concerning transactions wit h
economic entities, Annals of University of Craiova – Economic Sciences Series,
University of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration , University
of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration, ISSN: 1223 -365X

B. LUCRĂRI PREZENTATE LA MANIFESTĂRI ȘTIINȚIFICE:

1. International Conference Competitiveness and Stability in knowledge base
economy University Of Craiova, Faculty of Economics and Business
Adminstration, march 28,2014, Cosmin Costinel Dricu cu articolul știintific –
Connection budgetary -fiscal policy. Mix of fiscal policy
2. International Conference Competitiveness and Stability in knowledge base
economy University Of Craiova, Faculty of Economics and Business
Adminstration, march 28,2014, Cosmin Costinel Dricu cu articolul știintific
Rationalizing expenditures, and fiscal compact Effectts in Romania
3. Simpozion Științific – Promovarea ideilor economice prin cercetarea doctorală ,
07 aprilie 2012, Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea
Afacerilor, Craiova, România, Cosmin Costinel Dricu – Rolul și importanța Curții de
Conturi în controlul politicii bugetare
4. Simpozion Științific – Promovarea ideilor economice prin cercetarea doctorală ,
07 aprilie 2012, Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea
Afacerilor, Craiova, România, Cosmin Costinel Dricu – Impactul reformei
instituțiilor publice asupra politicii bugetare.
5. Internatio nal Conference Competitiveness and Stability in knowledge base
economy University Of Craiova, Faculty of Economics and Business
Adminstration, november 4 -5th,2011 , Cosmin Costinel Dricu The fiscal policy – an
anchor in achieving macroeconomic stability in Romania during the economic
crisis
6. International Conference Competitiveness and Stability in knowledge base
economy University Of Craiova, Faculty of Economics and Business Adminstration,
Craiova, May 14 -15th Cosmin Costinel Dricu articolul stiintifi c – Concise
characterization of the evolution and bearings of worldwide economy
7. International Conference Competitiveness and Stability in knowledge base
economy University Of Craiova, Faculty of Economics and Business Adminstration,
Craiova, May 14 -15th Demetra Lupu -Vișănescu și Cosmin Dricu cu articolul
știintific Critical analysis of international and national accounting regulations
concerning transactions with economic entities

235

Curriculum vitae
Europass

Informații personale
Nume / Prenume Dricu, Cosmin, Costinel
Adresa(e) Str.Dr.Victor Papillian, nr.9, Bl.B2, sc.1, ap.13, Craiova cod poștal 200323
Telefon( -oane) 0351173069 Mobil: 0722161720
Fax(uri)
E-mail(uri) cosmindricu@yahoo.com

Nationalitate( -tati) Română

Data nașterii 17.09.1974

Sex Masculin

Experiența profesională

Perioada 01.07..2007 -prezent
Funcția sau postul ocupat Auditor public extern
Principalele activități și
responsabilități Activitati de control si audit public extern
Numele și adresa angajatorului Curtea de Conturi a României -Camera de Conturi Dolj
Tipul activității sau sectorul de
activitate Control si audit public

Perioada 01.11.1997 -30.06.2007
Funcția sau postul ocupat Inspector principal
Principalele activități și
responsabilități Control financiar -fiscal și executare silită creanțe fiscale ale bugetului consolidat al
statului
Numele și adresa angajatorului Ministerul Finantelor Publice -Direc ția Generală a Finanțelor Publice Dolj
Tipul activității sau sectorul de
activitate Inspectie fiscală și executare silită creanțe fiscale

Educație și formare
Perioada 31.01.2011 -14.04.2011
Calificarea / diploma obținută Auditor certificat interna’ional

236
Disciplines principale studiate /
competențe dobândite Audit financiar si management financiar contabil
Numele și tipul instituției de
învățământ / furnizorului de formare Association of Chartered Certified Accountant – project KMPG România
Nivelul in clasificarea naționala sau
internaționala Certificare international Auditing
Educație și formare

Perioada 01.10.2009 -prezent
Calificarea / diploma obținută Doctorand în economie
Disciplines principale studiate /
competențe dobândite Economie
Numele și tipul instituției de
învățământ / furnizorului de formare Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor -Școala Doctorală în Științe
Economice
Nivelul in clasificarea naționala sau
internaționala Doctorat de Economie și Administrarea Afacerilor
Perioada 2006 -2007
Calificarea / diploma obținută Master în Finante și Administrarea Afacerilor
Disciplines principale studiate /
competențe dobândite Finanțe publice, Burse de valori, Fiscalitate, Trezorerie publică, Gestiunea
porofoliului de valori
Numele și tipul instituției de
învățământ / furnizorului de formare Universitatea din Craiova – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Nivelul in clasificarea naționala sau
internaționala master
Perioada 2005 -2006
Calificarea / diploma obținută Master în Guvernare Modernă și Dezvoltare Locală
Disciplines principale studiate /
competențe dobândite Drept Constituțional, Drept Administrativ
Numele și tipul instituției de
învățământ / furnizorului de formare Universit atea din Craiova – Facultatea de Drept și Științe Juridice ” Nicolae Titulescu”
Nivelul in clasificarea naționala sau
internaționala Master
Perioada 1993 -1997
Calificarea / diploma obținută Licență în economie
Disciplines principale studiate /
competențe dobândite Contabilitate financiară, Contabilitate de Gestiune, Finanțe Publice, Trezorerie
publică,Gestiune Bancară, Modelare decizii economice, Analiză financiară, Statistică
economică, Gestiunea portofoliului de valori mobiliare, Burse de valori, Economia
Asigurărilor
Numele și tipul instituției de
învățământ / furnizorului de formare Universitatea din Craiova -Facultatea de Științe Economice
Nivelul in clasificarea naționala sau
internaționala economist

Aptitudini și competențe
person ale

Limba(i) maternă(e) Româna

Limba străină

237
Autoevaluare Înțelegere Vorbire S
c
r
i
e
r
e
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la
conversație Discurs orale E
x
p
r
i
m
a
r
e

s
c
r
i
s
ă
Limba Engleză B 3 B 3 B 3 B 3 B 3
Limba Franceză B 2 B 2 B 2 B 2 B 2
(*) Nivelul cadrului european comun de referință pentru limbi

Competente și abilități sociale Abilitati de comunicare, Seriozitate, Punctualitate, Receptiv la nou, Atenta la detalii,
Rezistenta la stres si efort prelungit

Competențe și aptitudini
organizatorice Capacitate de analiza si sinteza, Gandire analitica, Capacitate de incadrare in
termene, Flexibilitate/Adaptabilitate, Coordonare ca sef birou sedii secundareale
marilor contribuabili

Competențe și aptitudini tehnice

Competențe și cunoștințe de
utilizare a calculatorului o bună stăpânire a instrumentelor Microsoft Office™ (Word™, Excel™ și
PowerPoint™, Acces)
cunoașterea softului de audit IDEA, internet explorer, PhotoShop™

Alte competențe și aptitudini
artistice

Permis(e) de conducere categoria B

Informații suplimentare Auditor financiar certificat international

Anexe

238

Curriculum
vitae
Europass

Personal
information
Surname / First
name(s) Dricu, Cosmin Costinel
Address Dr. Victor Papillian Street, no.9, building B2, 1st entrance, ap.13, Craiova, post code 200323
Telephone 0351173069 Mobil: 0722161720
Fax
E-mail cosmindricu@yahoo.com

Nationality Romanian

Date of birth 17.09.1974

Gender Male

Work experience

Dates 01.07.2007 -present
Occupation or position
held External public auditor
Main activities and
responsibilities Inspection and external public audit activities
Name and address of
employer Romanian Court of Accounts – Dolj Chamber of Accounts
Type of business or
sector Inspection and public audit

Dates 01.11.1997 -30.06.2007
Occupation or position
held Senior inspector
Main activities and
responsibilities Financial and fiscal inspection and enforcement of receivables of the consolidated state budget
Name and address of
employer Ministry of Public Finance – Dolj General Directorate of Public Finances
Type of business or
sector Fiscal inspection and enforcement of receivables

239

Education and
training
Dates 31.01.2011 -14.04.2011
Title of qualification
awarded International certified auditor
Main subjects /
occupational skills
covered Financial audit and financial management accounting
Name and type of
organisation providing
education and training Association of Chartered Certified Accountants –KMPG Romania project
Level in national or
international
classification Auditing international certification
Education and
training

Dates 01.10.2009 -present
Title of qualification
awarded Ph.D. student in Economics
Main subjects /
occupational skills
covered Economics
Name and type of
organisation providing
education and training Faculty of Economics and Business Administration – Doctoral School of Economics
Level in national or
international
classification
Ph.D. student in Economics and Business Administration
Dates 2006 -2007
Title of qualification
awarded Master`s programme in Finance and Business Administration
Main subjects /
occupational skills
covered Public finance, Stock exchanges, Taxation, Public treasury, Security portfolio management
Name and type of
organisation providing
education and training University of Craiova – Faculty of Economics and Business Administration
Level in national or
international
classification
MA
Dates 2005 -2006
Title of qualification
awarded Master`s programme in Modern Government and Local Development
Main subjects /
occupational skills
covered Constitutional Law, Administrative Law

240
Name and type of
organisation providing
education and training University of Craiova – ”Nicolae Titulescu” Faculty of Law and Legal Sciences
Level in national or
international
classification
MA
Dates 1993 -1997
Title of qualification
awarded Bachelor degree in Economics
Main subjects /
occupational skills
covered Financial accounting, Management accounting, Public finance, Public treasury, Banking
management, Design of economic decisions, Financial analysis, Eco nomic statistics, Security
portfolio management, Stock exchanges, Insurance economics
Name and type of
organisation providing
education and training University of Craiova -Faculty of Economics
Level in national or
international
classification BA

Personal skills
and competences

Mother tongue Romanian

Other language(s)
Self-assessment Understanding Speaking Writing
European level (*) Listening Reading Spoken interaction Spoken production Writing
English B 3 B 3 B 3 B 3 B 3
French B 2 B 2 B 2 B 2 B 2
(*)Common European Framework of Reference for Languages

Social skills and
competences Communication skills, reliability, punctuality, open -minded point of view, ability to pay attention to
details, stress and continuous effort resistant

Organizational skills
and competences Ability to analyse and synthesis information, analytical thinking, ability to meet deadlines,
flexibility/adaptability, coordination skills as head of the subsidiary offices of major taxpayers

Technical skills and
competences

Computer skills and
competences Good knowledge of Microsoft Office™ (Word™, Ex cel™ and PowerPoint™, Access)
Good knowledge of IDEA audit software, of internet explorer and PhotoShop™

Other skills and
competences

241
Driving licence Driving licence, category B

Additional
information International Certified Financial Auditor

Annexes

242
REZUMAT

FACULTATEA DE ECONOM IE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE

REZUMATUL

tezei de doctorat intitulată

” POLITICA BUGETARĂ A ROMÂNIEI ȘI IMPACTUL ACESTEIA
ASUPRA ECHILIBRULUI MACROECONOMIC”

Coordonator științific: Prof. univ. dr. Gheorghe PÎRVU

Doctorand:Cosmin Costinel DRICU

A. CUPR INSUL TEZEI DE DOCTORAT

INTRODUCERE
CAP.1. POLITICA BUGETARĂ – COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A
POLITICII FINANCIARE
1.1. Locul și rolul politicii bugetare în cadrul mix -ului de politicii
macroeconomice
1.2. Politica bugetară: concept, obiective, rol
1.3. Funcțiile politicii bugetare
1.4. Obiectivele și instrumentele politicii bu getare
1.5. Componentele politicilor bugetare
1.6. Conexiunea politică bugetară -politică fiscală. Mix -ul de politici fiscal –
bugetare
CAP.2. ECHILIBRUL ȘI DEZECHILIBRUL MACROECONOMIC
2.1. Echilibrul economic: concept, forme și corelații fundamentale
2.2. Echilibrul macroeconomic prin prisma teoriei economice
2.2.1. Echilibrul pe piața bunurilor si serviciilor
2.2.2. Echilibru pe piața factorilor de producție
2.2.3. Echilibru pe piața creditului
2.3. Echilibru economic în viziunea modernă
2.3.1. Echilibrul bugetar si politica financiară publică
2.3.2. Echilibrul monetar si politica monetară

243
2.3.3. Echilibrul extern si piața valutară
2.4. Teorii și modele ale echilibrului economic
2.5. Teoria dezechilibrului economic
2.6. Echilibrul bugetar
CAP.3. POLITICA BUGETARĂ ÎN ROMÂNIA – INSTRUMENT DE
ATINGERE A UNOR ȚINTE MACROECONOMICE
3.1. Cadrul macroeconomic în România în perioada 2005 -2013
3.2. Dinamica indicatorilor economici și bugetari în România în perioada
2005 -2013
3.2.1.Analiza ratei investițiilor și deficitului bugetar
3.2.2. Analiza factorilor de producție și a unor surse de finanțare
3.3. Analiza politicii bugetare a României prin prisma cheltuielilor si
veniturilor bugetare
3.3.1. Politica fiscal bugetară centrata pe redimensionarea raportului
impozite directe -impozite indirecte
3.3.2. Impactul compactului fiscal asupra României
3.3.3. Politica bugetară centrată pe raționalizarea distribuirii cheltuielilor
bugetare
3.4. Analiz a politicii deficitului bugetar în perioada 2005 -2013
3.5. Măsuri de restabilire a echilibrului bugetar în România
CAP.4. EVOLUȚIA COMPONENTELOR ECHILIBRULUI ECONOMIC
GENERAL ÎN CAZUL ROMÂNIEI, ÎN PERIOADA 2005 -2013
4.1. Echilibru dinamic și politicile macroeconomice privite prin prisma
pentagoanelor stabilizării macroeconomice – cazul României, în perioada
2005 -2013
4.2. Corelațiile componentelor echilibrului macroeconomic în contextul
economiei românești 2005 -2013
CONCLUZII, PROPUNERI ȘI DEZVOLTĂRI ULTE RIOARE
BIBLIOGRAFIE
LISTA LUCRĂRILOR PUB LICATE
CURRICULUM VITAE
REZUMAT
ABSTRACT
ANEXE

B. CUV INTE C HEIE: politică economică; politică financiară; politică
macroeconomică; politică bugetară; politică fiscală; politică fiscal -bugetară; politică
fiscal -bugetară discreționară; politică monetară; mix -ul de politici; stabilizare
conjuncturală; creșterea economică; p olitica soldului bugetar; stabilizatori automați;
politică expansionistă; politică prociclică; soldul bugetar p rimar; soldul bugetar
structural; soldul bugetar real; soldul bugetar ciclic; ajustare macroeconomică,
stabilitate macroeconomică; cerere agregată; oferta agregată; echilibru economic;
echilibrul financiar; echilibrul monetar; echilibrul bugetar; echilibru l micro -, mezo
și macroeconomic; echilibrul static; echilibrul dinamic; echilibrului funcțional;
echilibrul structural; dezechilibrul economic; cadrul macroeconomic; consolidare
fiscală; consum final; formarea bruta de capital fix; compact fiscal; pact de

244
stabilitate si crestere; convegenta nominală; crestere economică; rata de crestere a
PIB real; rata somaj; rata inflației;fluxuri de investitii straine directe; rata
investițiilor; rata de economisire; datorie publică; pentagonul stabilizării
macroeconomi ce

C. ARGUMENTE PENTRU ABORDAREA TEMEI
Ipoteza care stă la baza studiului de față, studiu care se dorește o cercetare
sistematică și complexă a politicii bugetare și a faptului că aceasta are un rol, un loc și
o menire specifică în reglarea evoluției mecanismul economic.
Din multitudinea argumentelor care pledează în favoarea studiului sistematic
al rolului și importanței politicii bugetare în asigurarea echilibrului macroeconomic,
considerăm că prezintă o semnificație deosebită următoarele:
1. – rolul și importanța statului în economie se manifestă prin instrumentele de
politică economică, și în particular prin politicile pe care le promovează:
monetară, de credit, bugetară, fiscală; în cadrul politicii financiare un rol
esențial îl are politica bugetară, care utilizând bugetul ca principal instrument
de intervenție în economie, statul are un rol activ în influențarea proceselor
economice și sociale;
2. – instrumentele politicii bugetare sunt cheltuielile publice, care au o natură
diversificată si servesc la achiziționarea de bunuri si servicii necesare
instituțiilor publice, la asigurarea de resurse bănești unor categorii sociale sau
susținerea financiara a dezvoltării unor ramuri sau domenii de activitate;
3. – mai mult ca oricând, putem vorbi de existența unor interdependențe
economice generate de existența unei piețe mondiale formată ca urmare a
raporturilor care s -au stabilit între economiile naționale și care funcționează ca
un proces de internaționalizare a factorilor de producție și de adâncire a
diviz iunii internaționale a muncii prin intermediul relațiilor de schimb dintre
entitățile economice din țări diferite. Această tendință se manifestă tot mai
pregnant în evoluția economiei mondiale, referitor la care afirmăm că un
dezechilibru produs în cadrul unei economii naționale (un exemplu concludent
este cazul crizei provocate de creditele ipotecare în S.U.A) poate genera un val
de disfuncționalități manifestate în toate sectoarele, la nivelul întregii
economii mondiale. Asistăm așadar la un adevărat efec t de domino produs din
cauza interdependențelor economice și care nu se rezumă doar la un singur
sector de activitate sau cel mult la o economie națională, ci la nivelul întregii
economii mondiale;
4. – realizarea unui dozaj optim de politici(mix -ul de politi ci) concretizate într -o
strategie fiscal -bugetară care să țină seama de constrângerile care decurg din
manifestarea crizei economice, și în același timp, nu sacrifică obiectivele pe
termen mediu si lung ale societății, de creștere susținută și dezvoltare durabilă.
În acest sens, este necesară asigurarea stabilității macroeconomice și
sustenabilitatea datoriei publice; aceste obiective se vor realiza prin
administrarea eficientă a sistemului de venituri, ajustarea rațională și
prioritizarea transparentă a cheltuielilor si prin schimbarea comportamentului
administrației publice;

245
5. – reducerea deficitelor bugetare, în vederea restabilirii echilibrului
macroeconomic, și a corelațiilor dintre componentele acestuia, sunt măsuri la
care autoritățile au apelat în primul rând prin creșterea impozitelor, ocolind
calea sănătoasă, dar dificilă, a raționalizării cheltuielilor, în timp ce amânarea
raționalizărilor a dus deseori la corecții arbitrare, devenite inevitabile, ce au
fost dureroase pentru întreaga economie.

D. SINTEZA CAPITOLELOR TEZEI DE DOC TORAT
Prin politica bugetară, are loc influențarea activitătii economice cât și evolutia
dinamică a proceselor economice, prin intermediul cererii agregate. Proiecția pe un
orizont mai larg a politicii bugetare se materializează în modificarea economisirii, a
investițiilor si creșterii economice.
Obiectivul principal ce a fost urmărit în principal în cadrul prezentei cercetări
doctorale constă în observarea impactului pe care politica bugetară promovată de
autoritățile executive o are în ajustarea macroeconomică .
Pentru acoperirea cât mai corespunzătoare, din punctul nostru de vedere, a
problematicii majore amintite, am structurat lucrarea în 4 capitole cu ponderi rela tiv
egală în economia sa, dintre care primele două cu caracter conceptual -metodologic și
ultimele două cu caracter preponderent empiric și instrumental.
În cadrul primului capitol ”Politica bugetară – componentă esențială a
politicii financiare” am urmărit să prezint rolul, instrumentele și contribuția pe care
politica bugetară o realizează în reglarea macroeconomică.
Politica fiscal – bugetară trebuie să realizeze un echilibru între necesitățile reale
de resurse financiare ale statului în vederea înfăptu irii obiectivelor economice și
sociale, și posibilitatea reală de acoperire a acestora.
În demersul meu, am încercat să dau unele răspunsuri la anumite întrebări
despre sistemul fiscal -bugetar și a evoluției din ultimii ani cât și impactul adoptării
acestuia asupra echilibrului macroeconomic.
Am încercat a surprinde, modul în care se efectuează reglarea macroeconomică
prin intermediul bugetul general al statului, și implicit prin bugetul de stat, proces care
se realizează prin dimensionarea corectă ech ilibrelor sau dezechilibrelor
macroeconomice.
Aspectelor teoretice privind cunoașterea notiunilor de politică bugetară,
conceptul, rolul și functiile acesteia au constituit elemente asupra cărora mi -am
canalizat întreg efortul, și au constituit o ”temelie ” solidă în efectuarea întregul
demers știintific.
O atenție deosebită a fost acordată aspectelor teoretice abordate de principalele
teorii economice cu privire la rolul și efectele politicii fiscal – bugetare.
Modul în care adepții concepției keynesis te au crezut că politica fiscal –
bugetară este o “manetă” cu ajutorul căreia guvernul unei țări poate controla mersul
economiei, a constituit o altă provocare în calea cercetării efectuate. Edificarea și
aprofundarea conceptului că, un deficit bugetar îns emnat ar acționa ca un stimulent în
plus pentru creșterea economică, prin care șomajul s -ar diminua și s -ar relansa
economia mi -a stârnit și mai mult ambiția de a căuta adevărul.

246
În perioada curentă însă, puțini oameni mai cred în principiile keynesiste,
făcându -și loc ideea de politică fiscal -bugetară discreționară, cu efectele ei benefice,
dar și limitele care, uneori, o încorsetează.
Experiența modernă a scos în evidență însă, cinci ținte de politică economică
care sunt integrate cu ajutorul politici bug etare:
– creșterea economică sustenabilă;
– ocuparea forței de muncă;
– stabilitatea prețurilor;
– limitarea deficitului bugetar;
– echilibrul balanței de plăți și limitarea deficitului de cont curent.
De asemenea, a fost analizată conexiunea politicii bu getare cu celelalte politici,
monetară, valutară, iar efortul nostru s -a aplecat în vederea cercetării dozajului optim
(mix – ul de politici) ce trebuie aplicat în vederea ajustării echilibrului macroeconomic.
Ciclurile politico – economice puse în evidență în ultimele decenii, au făcut să
se vorbească mai mult despre politicile anticiclice și despre comportamentul
politicienilor privit în strânsă legătură cu comportamentul electoratului. Pentru a
asigura condițiile unei dezvoltări durabile, statul d e obicei apelează la un complex de
măsuri de stimulare fiscal – bugetară.
În urma cercetărilor efectuate în acest domeniu vast s -a desprins faptul că,
politicile anticiclice sunt cunoscute și aplicate peste tot în lume, fiecare guvern
responsabil alegând acele instrumente de politică bugetară și fiscală, concretizate în
așazise mix -uri fiscal – bugetare, care se potrivesc cel mai bine cu posibilitățile
concrete ale economiei și corespund propriei sale doctrine politice.
Ținând cont de concepțiile lui Mars hall și Swanson, precum și ale lui
Dornbusch, Fischer și Startz privind mix-ul de politici macroeconomice (mix format
primordial din politica monetară și cea fiscal -bugetară), se evidențiază clar că, politica
monetară prezintă o foarte mare flexibilitate în ceea ce privește adaptarea la noile
condiții economice.
În urma studiului efectuat am constatat că, la polul opus se situează politica
fiscal -bugetară care nu permite un spațiu de manevră în acțiunile întreprinse , fiind
destul de dificil să producă o modificare, în principal, în sistemul fiscal – bugetar la
intervale scurte de timp.
Efectul agregat de ajustare macroeconomică, prin aplicarea concomitentă a
politicii fiscal – bugetare și monetare, a fost analizat cu ajutorul modelului IS – LM.
Prin urmare, am arătat faptul că, o politică publică de ajustare nu poate fi decât
o politică macroeconomică.
În capitolul 2 intitulat ”Echilibrul și dezechilibrul macroeconomic” am
încercat să surprind principalele concepte fundamentale pe care teoria economică le -a
dedicat acestui vast domeniu.
S-a încercat o studiere aprofundată, a principalelor conceptelor teoretice cărora
economiștii le -au dedicat numeroase lucrări cu caracter fundamental și aplicativ, și
care sunt la baza reacțiilor principalelor componente ale echilibrului economic general,
precum și a legăturilor fundamentale existente între acestea. În această etapă, au fost
abordate efectele politicilor macroeconomice asupra acestor echilibre, în funcție de
posibilele stări concrete ale econo miei naționale.

247
Pentru a eviden ția importan ța și co mplexitatea echilibrului econo mic general,
am analizat principalele trăsături caracteristice ale acestuia. Din punctul de vedere al
nivelului de agregare a econo miei, echilibrul econo mic se manifestă la nivel
micro-, mezo- și macroecono mic.
Echilibrul macroeconomic integrează primele două for me de echilibru pe
ansamblul econo miei naționale și al teritoriului n ațional și are un caracter co mplex ce
nu poate fi redus la o simplă însumare a echilibrelor parțiale și individuale, deoarece,
în econo mie, coexis tă și unele dezechilibre temporare, care nu sunt însă în măsură să
împiedice func ționarea mecanis mului econo mic.
Într-un mod sintetic am prezentat și aspecte teoretice legate de echilibrul
funcțional și echilibrul structural, și ținând cont de modul de manifestare a fost
abordată problematica din teoria economică a echilibrului macroeconomic static și
dinamic .
Pentru a duce la îndeplinire întregul demers științific a fost necesa r a în țelege
corect no țiunea de echilibru econo mic, ce capă tă o importan ță deosebită.
Econo mia tinde doar către un echilibru, înțeles ca egalitate între nevoi și resurse
sau, ca o stare de concordan ță între ramuri, subra muri și sectoare de activitate. Aceasta
se prezintă ca un sistem integrat de sectoare, ramuri și activități în cadrul căreia se
desfășoară relații de producție, repartiție, schimb și consum, precum si activități
juridice, organizatorice și socio -culturale. Sistemul astfel con struit trebuie să fie optim,
adică să furnizeze maximum din cea ce au nevoie oamenii, realizând un echilibru
între nevoi si resurse.
Concepția scolii clasice de economie considera că, piața este „ mâna invizibilă ”
care asigură echilibrul dintre cerere și of ertă, fiind singura în măsură să -i unească și să –
și armonizeze producătorii și consumatorii, concepție caracteristică unei piețe cu o
concurență perfectă.
J.B.Say observa și faptul că, indivizii nu oferă bunuri și servicii decât în vederea
dobândirii puter ii de cumpărare necesare achizitionării altor bunuri și servicii,
concluzionând că, în fond „ produsele se schimbă contra produse”.
Potrivit ” legii debușeelor” formulata de J.B.Say orice vânzare este în același
timp cumpărare, automat producția își crează o piață corespunzătoare.
Sintetizând ideile școlii clasice și intergrându -le într -un sistem Leon Wallras a
realizat prima formalizare matematică a teoriei echilibrului general, în condițiile
concurenței perfecte.
Noțiunea de alocare „eficientă” în teoria e chilibrului general și în teoria
bunăstării se oglindește la sensul distinct ce a fost atribuit de Vilfredo Pareto în
construirea conceptului său despre optim.
Optimul în viziunea lui V. Pareto este însăși concurența perfectă, care asigură
eficiența econ omică. Dacă între consumatori există concurență perfectă, un
consumator își maximizează utilitatea dacă rata sa marginală de substituire între
două bunuri (care intră în consumul său) este egală cu raportul prețurilor relative ale
acestor bunuri.
Doctri na clasi că a echilibrului bugetar, privită ca o „ regulă de aur ” în aceea
perioadă a avut de înfruntat două critici majore: pe de o parte, critica teoreti că
lansată de finan țele moderne, iar, pe de altă parte, obstacolele de ordin practic.

248
Schimbarea viziunii despre „regula de aur” a finanțelor publice a pornit o dată
cu lucrarea de înaltă ținută știintifică a unuia din cei mai mari economiști ai
secolului XX John Maynard Keynes – „The General Theory of Employment,
Interest, and Mo ney”.
Deplasând centrul de greutate de la rolul pie ței (al agen ților econo mici
individuali), ca instru ment de reglare a siste mului econo mic, către puterea statală, el
identi fică trei proble me majore ale econo miei:
• raportul dintre econo mia reală de bunuri și servicii și econo mia
fictivă a banilor și creditului;
• relațiile dintre indivizi și întreprinderi, pe de o parte, și dintre aceștia
și macroecono mia statului -națiune, pe de al tă parte (în aceste rel ații doar
macroecono mia este cea eficientă );
• rolul ofertei și, respectiv, al cererii efective în modul de funcționare a
econo miei
O altă axă prioritară în prezenta cercetare realizată a constituit -o studierea și
aprofundarea concepției despre echili brul economic în viziunea modernă care
reprezintă un ”hibrid” al viziunilor clasice și keynesiste, adepții acestei viziuni
considerând că impactul șocurilor asupra ofertei sau cererii agregate pot să afecteze
economia și pot muta echilibrul sub punctul corespo ndent ocupării totale. În aceste
cazuri, pe termen scurt, apar, recesiunii ce implică explozii ale prețurilor și somajului.
Întrucât instrumentul principal al politicii fiscal -bugetare este bugetul de stat
componenta a bugetului general consolidat, și ținâ nd cont de obiectivele stabilite la un
moment dat raportate la starea economiei, dar și cu obiectivele politicii economico –
sociale, bugetul general consolidat se impune să fie echilibrat sau să înregistreze, fie
un surplus (excedent), fie un deficit.
Astfe l, cunoasterea aprofundată a relației intercondiționale dintre e chilibrul
bugetar si politica financiară publică reprezintă una din provocările majore pentru
pregătire fiecărui economist în parte .
Realizarea acestei interconditionalități comportă obiectul a două viziuni. Prima
viziune , constă în folosirea deficitului bugetar pentru stimularea cererii agregate către
producția potențială aferentă angajării totale, dar și prin reducerea ratelor fiscali tății
pentru a spori veniturile disponibile ale agenților economici și menajelor.
A doua viziune este cea neoclasică a finanțării deficitului bugetar ce aduce spre
analiză concepțiile lui Robert Barro și Robert Lucas, și care susțin că, finanțarea
deficit ului bugetar prin îndatorare va constitui, pentru agenții economici un semnal al
unei creșteri viitoare a taxării, prin impozite și taxe, pe baza căruia aceștia își
diminuează consumul și își sporesc economiile. Se afirmă astfel, cu alte cuvinte că,
finanț area deficitului bugetar pe calea îndatorării reprezintă o amânarea a impozitelor
și taxelor, cea ce pune pe picior de egalitate, finanțarea pe calea îndatorării cu cea prin
creșterea fiscalității.
Știința economică demostrează că, atunci când echilibrul s e realizează, el se
modifică rapid datorită schimbării unora dintre factorii de formare și miscare, cea ce
înseamnă că în economia reală există întotdeaauna abateri de la condițiile de echilibru.
Analiza și interpretarea dezechilibrelor economice se realiz ează în funcție de
intensitatea cu care se manifestă și de efectele pe care le produce, fiind apreciate fie ca

249
o stare de normalitate a economiei de piață, fie ca stare o stare nedorită și care nu poate
fi acceptată de autorități în evolutia economiei.
În aprecierea dezechilibrelor ca o stare nedorită a economiei se porneste de la
realitatea că acestea sunt principalele responsabile de dezordine în cadrul sistemului
economic care reactionează ca un sistem viu, efectele lor propagându -se la toate
nivelurile .
Din analiza efectuată cu privire la formele de manifestare s -a identificat faptul
că, dezechilibrele au următoarele forme de manifestare:
 excesul de ofertă pe piața bunurilor și pe piața muncii , se concretizează
în realizarea unei părți a ofertei de bunuri economice și apariția șomajului.
 excesul de cerere pe piața bunurilor și excesul de ofertă pe piața
muncii, această situație, fiind caracterizată de excesul de ofertă pe piața muncii ce are
ca efect somajul, în timp ce excesul pe piața bunurilor determină disfuncții între
ramurile productive, neconcordanțe între intenția de a investi, pe de o parte, și
materializarea condițiilor tehnice reale de înfătuite a acestora, pe de alta parte;
 excesul de cerere simultan pe piața bunurilor economice, a monedei
și pe piața muncii, este rezultatul unei economii aflate în criză structurală profundă.
Acest dezechilibru implică existența hiperinflației, a șomajului cronic și, înrăutățirea
condițiilor de vi ață ale majorității oamenilor.
Nu mai puțin importantă, în economia prezentului capitol, este problematica
echilibrului bugetar , ce reprezintă unul dintre principiile de bază a elaborării
bugetelor publice, conform căruia este necesară existența concord anței între veniturile
și cheltuielile bugetare.
Bugetul de stat constituie o componentă esențială a mecanismului economico –
financiar al țării. Accepțiunile teoretice cu privire la definirea bugetului si a
concordanței între veniturile si cheltuielile bu getare sunt diferite și au constituit o
motivație aparte în cercetarea efectuată.
Se pleacă de la faptul că , bugetul de stat reprezintă un tablou sinoptic ,
macroeconomic, sub forma unei balanțe în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile
publice auto rizate.
Diversitatea opiniilor specialistilor, aspect căruia i -am acordat o importanță
deosebită, rezidă din rolul pe care bugetul de stat il are în reglarea macroeconomică și
realizarea echilibrului financiar.
El este considerat de unii specialisti, ca un instrument principal al organizării
bugetare , actul legislativ prin care se prevăd și se aprobă veniturile și cheltuielile
anuale ale statului și tuturor serviciilor publice .
Astfel, anualitatea și echilibrul bugetului au o legătură indisolubilă, avînd
drept consecință echilibrul anual al bugetului considerat drept, după opinia celor mai
mulți specialiti ca ” un principiu de aur al bunei gestiuni bugetare ”
Concepțiile privitoare la echilibrul bugetar au evoluat, între cele care
promovează ideea obligativității acestuia și cele care susțin folosirea deficitului ca
instrument al echilibrului economic fiind distinse o mare varietate de puncte de
vedere , aceste aspecte teoretice constituid o reală provocare, contribuind astfel la
nivelarea cunoștinț elor pentru abordărea laturii aplicative a prezentei cercetări.

250
Existența unor opinii diferite apărute în privința necesității, modalităților și a
oportunității echilibrului bugetar au determinat conturarea unor strategii bugetare
alternative:
– strategia bugetul echilibrat anual;
– strategia bugetul echilibrat ciclic;
– strategia bugetul folosirii integrale a resurselor.
Potrivit acceptiunii privind teoria bugetului echilibrat anual , orice deficit
trebuie compensat în cursul aceluiași an prin crearea uno r excedente . Bugetul
echilibrat ciclic presupune acoperirea deficitelor bugetare apărute în timpul unei
depresiuni economice cu excedentele caracteristice avântului economic în cadrul
aceluiasi ciclu economic.
Accepțiunea modernă a echilibrului bugetar a început să fie din ce în ce mai
vizibilă odată ce s -a renunțat la constructia clasică a bugetelor ciclice .Astfel, bugetul a
fost văzut având un rol de regulator, mijlocind premisele asigurării unei creșteri
economice .
În etapa actuală, cînd se afirmă tot mai mult caracterul neutru al finantelor
publice, cât și sfârsitul erei conceptului de echilibrare anuală a bugetului, politica
bugetară este realizată astfel încât să asigure o corelare, între un ansamblul de
indicatori macroeconomici si nivelul deficit ului bugetar.
În capitolul 3 ”Politica bugetară a României instrument de atingere a unor
ținte macroeconomice” am făcut o analiză a cadrului macroeconomic din România în
perioada 2005 -2013, observând dinamica și evoluția pricipalilor indicatori care reflectă
realizarea echilibrului economic general.
Având in vedere mutațiile profunde suferite de economia mondială care a fost
cuprisă de o recesiune severă și care și care prin globalizare au avut un impact major
asupra economiei României, în analiza efectuată s -a urmărit calitatea politicilor
economice și financiare ale României efectuate în perioada de boom econ omic 2005 –
2008 și modificările suferite de aceasta in perioada 2009 -2013, ne -am propus să
identificăm anumite dezechilibre cu un impact deosebit în generarea unor crize
viitoare. În situația în care se va mentine aceeași stare, ne propunem să identificăm și
eventualele rezolvări și soluții.
Din cercetarea efectuată asupra cadrului macroeconomic în perioada analizată a
rezultat că politica fiscală prociclică a exacerbat dezechilibrele macroeconomice,
deficitul bugetar crescând de la 1% din PIB în 2005 la p este 5% în 2008,
dezechilibrele fiscal -bugetare din ultimii ani anteriori declanșării crizei financiare.
Acestea au fost generate de cheltuieli publice excesive fără o justificare și fără o
raționalitate economică conducând la o supraîncălzire a mecanismului economic,
acesta funcționând peste potențial. Au fost operate și numeroase rectificări bugetare
pe parcursul unui an, ce au facilitat majorarea și realocarea cheltuielilor bugetare,
sporind amplitudinea și impactul totodată al deficitului bug etar. La acestea, s -a
adăugat desigur, și operarea unei politici fiscale prociclice prin scăderi de impozite și
taxe, îngustând spațiul fiscal de manevră ulterior declansării crizei financiare.
Modificarea filosofiei politicii fiscal – bugetare s-a făcut începând cu anul
2009, când pentru restabilirea echilibrelor macroeoconomice au fost operate o serie
de măsuri, unele, dureroase pentru economie, în vederea repunerii pe o directie
sustenabilă economia si de a crea premisele pentru dezvoltarea durabilă a României.

251
Astfel, au fost analizate principalele măsuri de politică fiscal -bugetară,
subscrise cadrului general macroeconomic, ce au fost promovate de Guvernul
României pentru corecția întregului mecanism economic și repunerea pe o directie
stabilă a econ omiei naționale.
Din analiza efectuată a reieșit faptul că, modificarile operate în politica fiscală
prin cresterea impozitelor indirecte(TVA a crescut de la 19% la 24%), reducerea sau
eliminarea unor facilități fiscale, dar si măsurile de corectie asupra cheltuielilor
bugetare, unele dureroase(reducerea salariilor personalului bugetar începând cu anul
2010), prioritizarea, raționalizarea și eficientizarea cheltuielilor bugetare au avut
impactul așteptat, acela de a repune pe linie de plutire un mecanism economic deviat
de la criteriile de macrostabiltate.
Toate aceste măsuri, au vizat îndeplinirea criteriilor de convergență și
îmbunătățirea sănătății și calității finanțelor publice, pe fondul confruntării cu
fenomenul îmbătrînire a populației, cea ce det ermină o presiune suplimentară asupra
cheltuielilor cu protecția socială.
O altă etapă a cercetării, în cadrul acestui capitol a constituit -o și analiza
politicii deficitului bugetar precum și a mecanismului de finanțare a acestuia de către
autoritățile române, în perioada analizată de prezenta cercetare.
Studiu efectuat a scos în evidență, modalitățile multiple de acoperire și sursele
diversificate de finanțare a deficitului, făcându -se o comparatie a acestor surse, precum
și impactul creat de acesta asu pra sustenabilității datoriei publice a României.
Capitolul 4 ”Evolutia componentelor echilibrului economic general în
cazul României in perioada 2005 -2013” intenționează să efectueze o analiză a
economiei românești atât în perioada de crestere economică (2005 -2008) cât și în
perioada de recesiune 2009 -2013 urmărindu -se evolutia indicatorilor care reflectă
realizarea echilibrului general. În cadrul acestei analize au fost avute în vedere:
echilibru pe piața muncii, echilibrulul pieței bunurilor și servic iilor, echilibrul monetar,
echilibrul bugetar și echilibrul extern.
Având în vedere că analiza a vizat atât perioade de boom cât și de depresiune
economică , ne așteptăm să identificăm anumite dezechilibre cu un impact deosebit în
generarea unor crize viit oare. În situația în care acestea se vor mentine, ne propunem
să identificăm și eventualele rezolvări în vederea aplicării corecțiilor necesare.
Întreg suportul de date necesar pentru analiză l -a constituit anuarele statistice
ale României din perioada 200 5-2013, Rapoarte ale Ministrului Finanțelor Publice în
perioada 2005 -2013, Rapoarte lunare și anuale ale Băncii Naționale a României din
intervalul analizat, Rapoarte ale Fondului Monetar International publicate în World
Economic Outloock, Rapoarte Eurost at ale Comisiei Europene.

252
ABSTRACT

FACULTY OF ECONOMICS AND BUSINESS ADMINIS TRATION

DOCTORAL SCHOOL OF SOCIAL AND HUMAN SCIENCES

ABSTRACT

of the Ph.D. thesis entitled

”BUDGET POLICY OF ROMANIA AND ITS IMPACT ON
MACROECONOMIC BALANCE”

Scientific coordinator: Univ. Prof. Gheorghe PÎRVU, Ph.D.

Ph.D. student: Cosmin Costinel DRICU

A. TABLE OF CONTENTS

INTRODUCTION
CHAPTER 1. BUDGET POLICY – ESSENTIAL PART OF THE
FINANCIAL POLICY
1.1. Place and role of the budget policy in the macroeconomic policy mix
1.2. Budget policy: concept, objectives, role
1.3. Functions of the budget policy
1.4. Objectives and tools of the budget policy
1.5. Structure of the budget policies
1.6. Connection between fiscal and budget policy. Fiscal -budget policy mix
CHAPTER 2. MACROECONOMIC BALANCE AND IMBALANCE
2.1. Economic balance: concept, forms and fundamental correlations
2.2. Macroeconomic balance in terms of economic theory
2.2.1. Balance on goods and services
2.2.2. Balance on production factor market
2.2.3. Balance on loan market
2.3. Modern view of the economic balance
2.3.1. Budget balance and public financial policy
2.3.2. Monetary balance and policy
2.3.3. External balance and currency market
2.4. Theories and models of the economic balance
2.5. Theory of the economic imbalance

253
2.6. Budget balance
CHAPTER 3. BUDGET POLICY IN ROMANIA – TOOLS FOR
ACHIEVING CERTAIN MACROECONOMIC GOALS
3.1. Macroeconomic framework in Romania during the period 2005 -2013
3.2. Dynamics of economic and budget indicators in Romania during the
period 2005 -2013
3.2.1. Analysis of the investment rate and budget deficit
3.2.2. Analysis of the production factors and certain sources of finance
3.3. Analysis of the budget policy in Romania in terms of expenditures and
budget revenues
3.3.1. The budget fiscal policy focused on resizing the direct -indirect tax ratio
3.3.2. The impact of fiscal compact on Romania
3.3.3. The budget policy focused on the rationalization of the distribution of
budget expenditures
3.4. Analysis of the budget deficit policy during the period 2005 -2013
3.5. Measures to restore the budget deficit in Romania
CHAPTER 4. DEVELOPMENT OF THE ELEMENTS OF THE
GENERAL ECONOMIC BALANCE IN ROMANIA, DURING THE
PERIOD 2005 -2013
4.1. Dynamic balance and macroeconomic policies in terms of
macroeconomic stabilization pentagons – the case of Romania, during the
period 2005 -2013
4.2. Correlations between the elements of the macroeconomic balance in
the Romanian economy during the period 2005 -2013
CONCLUSIONS, PROPOSA LS AND FUTURE DEVELO PMENTS
REFERENCES
PUBLISHED PAPERS
CURRICULUM VITAE
SUMMARY
ABSTRACT
ANNEXES

B. KEY WORDS: economic policy; financial policy; macroeconomic policy; budget
policy; fiscal policy; fiscal -budget policy; discretionary fiscal -budget policy;
monetary policy; policy mix; cyclical stabilization; economic growth; budget
balance policy ; automat ic stabilizers; expansionary policy; procyclical policy;
primary budget balance; structural budget balance; actual budget balance; cyclical
budget balance; macroeconomic adjustment, macroeconomic stability; aggregate
demand; aggregate supply; economic bala nce; financial balance; monetary balance;
budget balance; micro -, meso – and macroeconomic balance; static balance; dynamic
balance; functional balance; structural balance; economic imbalance;
macroeconomic framework; fiscal consolidation; final consumption ; gross fixed
capital formation; fiscal compact; stability and growth pact; nominal convergence;
economic growth; growth rate of real GDP; unemployment rate; inflation rate;
foreign direct investment flows; investment rate; savings rate; public debt;
macro economic stabilization pentagon.

254

C. REASONS FOR ADDRESSING THE TOPIC
The hypothesis on which the present study in grounded, study that aims to be a
systematic and comprehensive research of the budget policy and of the fact that this
policy has a role, a pla ce and a specific purpose in the adjustment of the economic
mechanism evolution.
Of the many reasons which argue in favour of the systematic study of the role
and importance of the budget policy in ensuring the macroeconomic balance, we
believe that the following ones are of significant importance:
1. – the role and importance of the state in the economy is manifested through
the economic policy tools and, in particular, through the policies they
promote; monetary, loan, budget, fiscal; in the framework of t he financial
policy, the budget policy has an essential role because, by using the budget as
the main tools of intervention in economy, the state has an active role in
influencing the economic and social processes;
2. – the tools of the budget policy are the public expenditures, which are varied
in nature and are used to purchase goods and services necessary for the public
institutions, to ensure the financial resources for certain social categories or to
ensure the financial support for the development of cer tain areas or branches
of activity;
3. – more than ever, we can speak of the existence of economic interdependence
generated by the existence of a global market formed as a result of the
relations that have been established between the national economies and
which function as a process of internationalization of the factors of production
and as a process of deepening the international division of labour through the
exchange relations between the economic entities in different countries. This
trend occurs more and more often in the evolution of the global economy, in
relation to which we can state that an imbalance occurred in a national
economy (a good example is the case of the economic crisis caused by the
mortgage loans in the USA) may generate a wave of dis turbances in all the
sectors across the global economy. Therefore, we are witnessing a genuine
domino effect occurred due to economic interdependencies, effect which is not
confined to only one sector or, at most, to a national economy, but it extends
to the entire global economy;
4. – achieving an optimal dosage of policies (policy mix) resulted in a fiscal –
budget strategy that takes into account the constrains arising from the
economic crisis, and at the same time, it does not sacrifice the medium and
long term objectives of the society, that of sustained growth and sustainable
development. In this respect, it is necessary to ensure the macroeconomic
stability and the public debt sustainability ; these objectives will be achieved
through the effective managem ent of the revenue system, the rational
adjustment and transparent prioritization of the expenditures and by changing
the behaviour of the public administration;
5. – reducing the budget deficits, in order to restore the macroeconomic balance,
and the correla tions between its elements, represent measures to which the
authorities have resorted firstly by tax increases, bypassing the healthy, but

255
difficult, way of rationalizing the expenditures, while delaying the
rationalization has often led to arbitrary corre ctions, which became inevitable
and which were painful for the entire economy.

D. SYNTHESIS OF THE CHAPTERS
Budget policy influences both the economic activity and the dynamic evolution
of the economic processes through the aggregate demand. The projection on a broader
horizon of the budget policy is materialized in changing the saving process, the
investments and economic growth.
The main objective of this doctoral research is to observe the impact which the
budget policy promoted by the executiv e authorities has on the macroeconomic
adjustment .
In order to have the proper coverage of the major issued mentioned, we have
divided the dissertation in 4 relatively equal chapters, the first two having a conceptual
and methodological character and the l ast two mainly with an empirical and
instrumental character.
In the first chapter “Budget policy – essential part of the financial policy”, we
intended to present the role, tools and contribution that the budget policy has in the
macroeconomic adjustment.
The budget -fiscal policy has to achieve a balance between the real necessities in
terms of financial resources of the state in order to achieve the economic and social
objectives, and the real possibilities to cover them.
In my approach, I tried to give s ome answers both to questions about the
budget -fiscal system and its developments in recent years, and to questions about the
impact of its implementation in the macroeconomic balance.
I tried to capture the manner in which the macroeconomic adjustment is being
carried out through the general budget of the state, thus also through the state budget,
process achieved by properly sizing the microeconomic balances or imbalances.
The knowledge of the theoretical aspects of the budget policy, its concept, role
and functions, were elements on which I channelled my entire effort, representing a
strong ”foundation” for the entire scientific approach.
A particular attention was paid to the theoretical aspects addressed by the main
economic theories on the role and eff ects of the fiscal -budget policy.
The followers of the Keynesian concept believed that the fiscal policy is a
“lever” with which the government of a country can control the economy, idea which
represented another challenge on the path of the research con ducted. Building and
improving the concept that a significant budget deficit would act as an extra incentive
for economic growth, which would lower the unemployment and revive the economy
sparked even more my ambition to seek the truth.
Now, however, few p eople still believe the Keynesian principles, the idea of a
discretionary fiscal -budget policy emerging, a policy with beneficial effects but also
with certain elements which sometimes limit it.
The modern experience has, however, revealed five economic po licy targets
which are integrated with the help of the budget policy:
– sustainable economic growth;
– employment;

256
– pricing;
– limiting the budget deficit;
– balancing the payment balance and limiting the current account deficit.
Also, the connections between the budget balance and the other monetary,
foreign, exchange policies were analysed, and our effort led to the research of the
optimal dosage (policy mix) which has to be applied in order to adjust the
macroeconomic balance.
The result of the poli tical and economic cycles highlighted in recent decades is
that focus has been on the anticyclical policies and on the behaviour of the politicians
closely related to the behaviour of the electorate. In order to ensure the proper
conditions for a sustainab le development, the state usually uses a set of fiscal and
budgetary stimulus measures.
The conclusion of the research in this vast field is that the anticyclical policies
are known and applied worldwide, each government in charge choosing those budget
and fiscal tools – from the so -called fiscal and budget mixes – that best fit the specific
possibilities of the economy and meet its own political doctrine.
Taking into account the views of Marshall and Swanson, as well as Dornbusch,
Fischer and Startz`s on the macroeconomic policy mix (mix consisting primarily of
the monetary and fiscal -budget policies), it is clearly shown that, the monetary policy
has a great flexibility in terms of adapting to the new economic conditions.
As a result of the study conducte d, we found that, at the opposite pole there is
the fiscal -budget policy which does not allow any room in its actions , being quite
difficult to make a change in the fiscal -budget system in short periods of time.
The aggregate effect of the macroeconomic a djustment, by applying at the
same time both the monetary and the fiscal -budget policy, was analysed using the IS –
LM model.
Therefore, we have shown that a public adjustment policy can only be a
macroeconomic policy .
In the second chapter, entitled ”Macro economic balance and imbalance” we
tried to capture the main fundamental concepts that the economic theory has devoted
to this vast field.
I went through a thorough studying process of the main theoretical concepts to
which the economists have devoted ma ny fundamental and applied works and which
represent the foundation of the reactions of the main elements of the general economic
balance, as well as of the fundamental connections between them. At this stage, we
approached the effects that the macroeconom ic policies have had on these balances
depending on the possible tangible states of the national economy.
In order to highlight the importance and complexity of the general economic
balance, we analysed its main features. From the point of view of the ag gregation level
of the economy, the economic balance occurs at the micro -, meso – and macroeconomic
level.
The macroeconomic level integrates the first two forms of balance in the
national economy and territory and it has a complex character which cannot be
reduced to a simple sum of partial and individual balances because, in economics,
there are also certain imbalances which coexis t but which are not able to prevent the
operation of the economic mechanism.

257
We also briefly presented theoretical aspects related to the functional balance
and, taking into account the manner of expression, the issue of the economic theory of
the static a nd dynamic balance has been addressed.
In order to carry out the entire scientific approach, it was necessary to correctly
understand the notion of economic balance, which receives a special importance.
Economy tends only to a balance, balance understood as an equal relation
between the needs and the resources or as a state of harmony between the branches,
sub-branches and the areas of activity. It represents an integrated system of sectors,
branches and activities in which production, distribution, excha nge and consumption
relations take place as well as legal, organizational and socio -cultural activities. Such a
system has to be optimum, therefore to best provide what people need, achieving a
balance between the needs and the resources .
The point of view of the classical school of economics is that, the market is ” the
invisible hand ” which ensures a balance between demand and supply, being the only
one able to unite and to harmonize both the producers and the consumers, element
characteristic to a market of perfect competition.
J.B.Say also states that the individuals provide goods and services for the sole
purpose of acquiring the purchasing power necessary to later purchase other goods and
services, concluding that „ the products are exchanged for produ cts”.
According to ” the outlets law” stated by J.B.Say, any sale is at the same time a
purchase, automatically the production creating an appropriate market .
Synthesizing the ideas of the classical school and integrating them in a system,
Leon Walras formulated the first mathematical transcription of the theory of the
general balance in a market of perfect competition.
The notion of ”efficient” allocation in the general balance theory and in the
welfare theory reflects the distinct meaning assigned by Vil fredo Pareto in the
construction of his concept of optimal.
From his point of view, optimal represents the perfect competition which
ensures economic efficiency. If there is a perfect competition among consumers, a
consumer maximizes his utility if his ma rginal rate of substitution of two goods
(falling under his consumption) is equal to the ratio of the relative prices of these
goods.
The classical doctrine of the budget balance, regarded as ” a golden rule ” in
that period had to face two major criticisms: on one hand, the theoretical criticism
launched by modern finances, and, on the other hand, the practical obstacles.
The change in the view of ” the golden rule” of the public finances started with
the wor k of a high scientific value of one of the greatest economists of the 20th
century, John Maynard Keynes, – „The General Theory of Employment, Interest, and
Money ”.
Shifting the focus from the role of the market (of the individual economic
agents), as a tool to adjust the economic system, to the power of the state, he identifies
three major problems in economy:
• the ratio between the real economy of goods and services and the
fictitious economy of money and loans;

258
• the relations between the individuals and businesses, on one hand, and
between them and the macroeconomy of the nation -state, on the other hand (in these
relations, only the macroeconomy is the efficient one);
• the role of supply and, respectively, of the effective demand in the
operating mode of the economy.
Another priority in this research is the thoroughgoing study of the modern
point of view of the economic balance which represents a ”hybrid” between the
classical and Keynesian approaches, the followers of this point of view stating that the
impact of the shocks on the aggregate supply or demand may affect the economy and
may move the balance below the point corresponding to the full commitment. On the
short term, in these cases, certain recessions occur, recessions which incl ude the
skyrocketing of prices and unemployment.
As the main tool of the fiscal -budget policy is the state budget, part of the
consolidated general budget, and taking into account the objectives set at one point in
connection with the state of the econom y, but also with the objectives of the economic
and social policy, the consolidated general budget is required to be balanced or to
record either a surplus or a deficit.
Therefore, knowing the interdependent relation between the budget balance and
the publ ic financial policy represents one of the major challenges in the training of
each economist .
Achieving this interdependent relation represents the objective of the second
point of view. The first point of view is to use the budget deficit to stimulate the
aggregate demand towards the potential production connected to the full commitment,
but also to reduce the fiscal rates to increase the available incomes of the economic
agents and households.
The second point of view is the neoclassical one of financin g the budget deficit
and it analyses the concept of Robert Barro and Robert Lucas who state that financing
the budget deficit through debt will represent, for the economic agents, a signal for a
future increase in taxation through taxes, which leads to a d ecrease of their
consumption and an increase of their savings. In other words, financing the budget
deficit through debt represents a deferral of taxes which means that the process of
financing through debt is the same as the increase of tax.
Economics pro ves that, when balance is achieved, it changes rapidly due to the
modifications that occur in some training and movement factors, which means that in
the real economy there are always deviations from the balance conditions.
The analysis and interpretation of the economic imbalances are achieved
according to the intensity which which they occur and to the effects that they produce,
being considered either to be a normal state of the market economy or an unwanted
state which cannot be accepted by the authorit ies in the development of the economy.
In assessing the imbalances as an unwanted state of the economy , the starting
point is the fact that they are primarily responsible for the disorder in the framework of
the economic system which reacts as a living sys tem, their effects being propagated on
all levels.
From the analysis of their forms, the following representation of the imbalances
have been identified:

259
 excess of supply on the goods market and on the labour market , is
reflected in conducting a part of the supply of economic goods and in the occurrence
of unemployment.
 excess of demand on the goods market and the excess of supply on the
labour market, this situation being characterized by an excess of supply on the labour
market which results in unemployment, while the excess on the goods market
determines dysfunctions between the production branches, differences between the
intention to invest, on one hand, and the materialization of the real technical conditions
to conduct them, on the other hand;
 excess of demand on the same time on the economic goods market, on
the monetary market and on the labour market, is the result of an economy in a deep
structural crisis. This imbalance implies the existence of hyperinflat ion, chronic
unemployment and worsening of the living conditions for most people.
Not less important in the economy of this chapter, is the issue of the budget
balance which represents one of the fundamental principles of drawing up public
budgets accordin g to which the correlation between the revenues and the expenditures
is necessary .
The state budget is an essential part of the economic and financial mechanism
of the country. The theoretical concepts regarding the budget definition and the
correlation be tween the economic revenues and expenditures are different and have
represented a particular motivation in the researched performed.
The starting point is that , the state budget represents a synoptic
macroeconomic painting, in the form of a balance that li sts the authorized public
revenues and expenditures.
The diversity of opinions between specialists, aspect that represented an
important elements in this research, lies in the role that the state budget has in the
macroeconomic balancing and in achieving the financial balance.
It is considered by some experts as a main tool of budgetary organization , the
legal document for stipulating and approving the annual revenues and expenditures of
the state and of all the public services.
Therefore, the annual natur e and balance of the budget are inextricably
linked, resulting in the annual balance nature of the budget, in the opinion of many
specialists considered to be “a golden principle of good budgetary management”.
The points of view regarding the budget balance have evolved, being divided
between those which promote its compulsory nature and those which support its usage
as a tool of the economic balance, therefore a great variety of points of view being
expressed, these theoretical aspects representing a challenge in this research,
contributing to the knowledge level used later in approaching the applied aspects of
this research..
The existence of different points of view concerning the necessity, the means
and opp ortunity of the budget balance have shaped some alternative budgetary
strategies:
– the annual balanced budget strategy;
– the cyclic balanced budget strategy;
– the full usage of the resources budget strategy.

260
According to the concept of the annual balan ced budget , any deficit must be
compensated in the same year by creating a surplus. The cyclic balanced budget
requires the budget deficits which occurred during an economic crisis to be covered by
the surpluses characteristic to the economic boom from the same economic cycle.
The modern understanding of the budget balance began to be increasingly
more visible starting with the classical structuring of the cyclical budgets. Therefore,
the budget was perceived as having a regulatory role, mediating the premises to ensure
the economic growth.
At this stage, when the neutral character of the public finances is more and
more stated, stage that represents the end of the concept of annual balancing of the
budget, the budget policy is conducted so as to ensure a correlation between a set of
macroeconomic indications and the level of budget deficit.
In the third chapter ”Budget policy in Romania – tools for achieving certain
macroeconomic goals” we have conducted an analysis of the macroeconomic
framework of Rom ania during 2005 -2013, observing the dynamic and evolution of the
main indications which reflect the achievement of the general economic balance.
Taking into account the deep changes occurred in the global economy which
was defined by a severe recession, changes which, through globalization, had a major
impact on the Romanian economy, in the analysis conducted we observed the quality
of the economic and financial policies of Romania during the economic boom, the
period 2005 -2008, and their amendments duri ng the period 2009 -2013, and we
intended to identify certain imbalances with a particular impact in generating future
crises. If this state is maintained, we intend to also identify possible solutions.
From the research conducted on the macroeconomic frame work in the period
under review, it has been shown that the procyclical fiscal policy has exacerbated the
macroeconomic imbalances, the budget deficit increasing from 1% of GDP in 2005 to
over 5% in 2008, the fiscal -budget imbalances of recent years preced ing the financial
crisis .
They had been caused by excessive public expenditures without justification
and without an economic rationality, thus leading to an overheating of the economic
mechanism, the mechanism operating above potential. Numerous budget am endments
had been conducted over a period of one year, amendments which had facilitated the
increase and reallocation of the expenditures, increasing the magnitude and impact of
the budget deficit. Carrying out a proclytical fiscal policy through decreasin g the taxes
was also added to the situation, narrowing the manoeuvre fiscal space after the
financial crisis.
Changing the fiscal policy philosophy started with 2009, when, in order to
restore the macroeconomic balances, a number of measures were introduc ed, some of
them painful for the economy, in order to shift the economy towards a sustainable
direction and to create the conditions for a sustainable development of Romania.
The main fiscal -budget policy measures were analysed, included in the general
macroeconomic framework and passed by the Romanian Government in order to
correct the entire economic mechanism and to shift the national economy on a stable
direction.
From the analysis conducted, it was shown that the changed occurred in the
fiscal policy t hrough increasing the indirect taxes (the VAT increased from 19% to

261
24%), decrease of cancelation of certain tax facilities, but also the corrective measures
on the budgetary expenditures, some of them very painful (decreasing the salary of the
budgetary p ersonnel starting with 2010), rationalization and increasing the efficiency
of the budgetary expenditure, had the expected impact, to restore afloat an economic
mechanism shift from the macro stability criteria.
All these measures were aimed at fulfilling the convergence criteria and
improving the health and quality of the public finances amid the confrontation with the
phenomenon of population aging, which puts additional pressure on the social
protection expenditures.
Another stage in the research in thi s chapter is represented by the analysis of the
budget deficit policy as well as of the mechanism of financing it by the Romanian
authorities during the period under research.
The study revealed the multiple coverage modalities and the various sources to
finance the deficit, by comparing them, and also their impact on the sustainability of
the public debt of Romania.
The fourth chapter, ”Development of the general economic balance in
Romania during the period 2005 -2013”, indents to carry out an analysis o f the
Romanian economy both during the economic boom (2005 -2008) and during the
recession (2009 -2013), observing the development of the indicators which reflect the
general balance. In this analysis, the following elements were considered: balance on
labour market, balance on goods and services, monetary balance, budget balance and
external balance.
Taking into account that the analysis covered both the periods of economic
boom and the economic depression, we expected to identify certain imbalances with a
particular impact in generating future crises. If this state is maintained, we intend to
also identify possible solutions in order to implement the necessary corrections.
The entire data necessary for the research was found in the Romanian statistical
yearbooks during the period 2005 -2013, Reports of the Ministry of Public Finance
during the period 2005 -2013, monthly and annual reports of the National Bank of
Romania during the period under review, Reports of the International Monetary Fund
published in Wor ld Economic Outlook, Eurostat Reports of the European
Commission.

262
Anex a nr.1

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.2

4.2
5.9
9.1-0.8-8.65
-10-8-6-4-20246810r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2005
2005

263
Anexa nr.2

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.2

7,90
7,30
Ri, 6.60-1,70-10,39
-12.00-10.00-8.00-6.00-4.00-2.000.002.004.006.008.00r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2006
2006

264
Anexa nr.3

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.2

6.3
6.4
4.9-2.5-13.42
-14-12-10-8-6-4-202468r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2007
2007

265

Anexa nr.4

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.2

7.3
5.8
7.9-5.4-11.55
-15-10-50510r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2008
2008

266
Anexa nr.5

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.3

-6.66.9
5.6-7.3-4.15
-8-6-4-202468r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2009
2009

267
Anexa nr.6

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.2

-1.1
7.3
6.1-6.5-4.42
-8-6-4-202468r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2010
2010

268
Anexa nr.7

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.2

2.3
7.4
5.8-5.2-4.49
-6-4-202468r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2011
2011

269
Anexa nr.8

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.2

0.6
7
3.4-3-4.44-6-4-202468r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2012
2012

270
Anexa nr.9

Sursa :Prelucrare proprie dupa datele din tabelul nr.4.2 3.5
7.3
3.2-2.5-1.06
-3-2-1012345678r PIB real
Rs
Ri DB CC PIBPentagonul stabilizării macroeconomice 2013
2013