ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI UMANISTE [619088]

MINISTERUL EDUCA ȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA ,,VALAHIA” din TÂRGOVIȘTE – IOSUD
ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI UMANISTE
DOMENIUL MANAGEMENT
Str. Lt.Stancu Ion, Nr. 35 – 130105, Târgoviște, România
Tel/Fax: +40-245-206104, mobil: 0769 -076 861
http://scoaladoctorala.valahia.ro/

RAPORT DE PROGRES AL CERCETĂRII DOCTORALE
NR.1
Statutul resursei umane în sistemul de apărare.
Referințe istorice: t recut – prezent .

TITLUL TEZEI:
Managementul carierei și pregătirea continuă în sistemul de
apărare, ordine publică și securitate națională

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
Prof.univ.dr. Adriana GRIGORESCU

DOCTORAND: [anonimizat]
2019

2
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 3
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 5
STATUTUL RESURSEI UMANE ÎNTRE TRECUT ȘI PREZENT ………………………….. .. 5
1.1. Începutul modernizării sistemului de apărare ………………………….. ………………… 5
1.1.1. Referințe istorice privind evoluția managementului resursei umane în
sistemul de apărare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 6
1.1.2. Statutul personalului militar sub reglementările secolului al XIX -lea ………. 10
1.2. Reglementarea statutului cadrelor militare între suficiență și necesitate ……… 15
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 17
UN SECOL DE TRADIȚIE PENTRU SISTEMUL DE PĂRARE ………………………….. …. 17
2.1. Evoluția carierei cadrelor militare ………………………….. ………………………….. ….. 17
2.1.1. Profesia militară la început de secol ………………………….. ………………………….. …. 17
2.1.2. Anii 60 și politizarea excesivă a Armatei ………………………….. ……………………….. 19
2.2. Actuala legislație, de la necesitate la insuficiență. ………………………….. ………….. 20
2.3. Particularități managementului carierei individuale a militarilor pe timpul
participării la conflictul armat ………………………….. ………………………….. …………………….. 23
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 25
AUGMENTAREA FORȚELOR ARMATE ………………………….. ………………………….. ……. 25
3.1. Reglementarea instituției soldaților și gradaților de la voluntariat la
profesionist ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 25
3.2. Corpul profesional al salariaților civil ………………………….. ………………………….. 31
3.3. Învățământul militar, principala sursă pentru augmentarea forțelor ………….. 35
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 40
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE ………………………….. ………………………….. ………………….. 42
ANEXE : ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 43
Anexa 1. Scurt istoric al structurii de personal ………………………….. …………………….. 43
Anexa 2. Organizarea actualei structuri centrale de resurse umane ……………………. 45

3
INTRODUCERE

Identificarea și menținerea resurs ei uman e de calitate și suficientă reprezintă o condiție
primordială pentru realizarea performanței oricărui sistem, dar mai ales celui militar. Pentru
aceasta este necesară o abordare integrată a tuturor activităților de planificare, recrutare, selecție,
formare, promovare, dezvoltare și gestiune a carierei personalului militar și civil, care constituie
corpul profesioniștilor în domeniul apărării și contribuie la succesul misiunilor încredințate
Ministerului Apărării Naționale, privite prin prisma cronologică și evolutivă, influențată fiind de –
a lungul timpului de modelele politice agreate .
Adaptarea Armatei României la realitățile noului context al mediului de securitate trebuie
să vizeze și optimizarea întregului sistem de management al resurselor de apărare.
Reforma sistemului de management în sistemul de apărare, continuă să rămână o
necesitate, în condițiile în care acestea nu reușesc să țină pasul cu evoluția societății românești și
cu schimbările generate de aderarea la structurile europene.
Scopul reforme i instituțiilor „militarizate” este realizarea unor structuri moderne, reduse
numeric, profesionalizate, echipate adecvat, dislocabile, interoperabile, cu capacitate de auto –
susținere și de protecție multidimensională, cu o conducere flexibilă, care, pe ba za informațiilor
și datelor optime, să ia decizii în timp scurt.
Implicațiile reformei își găsesc motivația și în faptul că volatilitatea mediului de securitate
nu mai vizează dominația intereselor unor state asupra intereselor altor state, ci s -a ajuns l a
amenințările de tip asimetric, care necesită o reorganizare a acțiunilor și organizațiilor de tip
militar. Riscurile de natură asimetrică se diversifică și se amplifică în intensitate și ca arie de
manifestare tot mai mult, iar contracararea acestora con stituie ea însăși o provocare și
responsabilitate a tuturor statelor.
Lucrarea intenționează să evidențieze profunzimea fenomenelor care s -au derulat în
cadrul unei instituții publice importante, investigațiile vizând aspecte legate de fenomenul numit
mana gement, de relațiile acestuia cu managementul sistemului de apărare și managementul
carierei în acest sistem, și mai târziu în noile condiții de securitate, regional și global.
Se urmărește necesitatea acestei organizații de a -și menține capacitatea de apă rare la nivel
maxim. Aceasta înseamnă că orice strategie de schimbare a structurii de forțe va implica
asigurarea unui ridicat nivel cantitativ și calitativ al resurselor umane, profesionalizate, existente
în instituțiile din sistemul de apărare.

4
Identific area acelor concepte și politici menite a reconsidera managementul resurselor
umane, astfel încât să elimine distorsiunile generate de aplicarea actualelor norme în noile
condiții, respectând simultan planificarea evoluției instituțiilor și pe cea a carier ei individului
angajat în acest sistem reprezintă idealul pentru managementul carierei.
Prin urmare, au fost elaborate noi concepte privind evoluția resurselor umane, care să
remedieze o parte din limitele și neajunsurile înregistrate prin aplicarea actualelor norme, să
redefinească managementul personalului și să asigure posibilitatea evoluției în carieră,
respectând planificarea organizațională și individuală a carierei militare.

5

CAPITOLUL 1
STATUTUL RESURSEI UMANE ÎNTRE TRECUT ȘI PREZENT

1.1. Începutul modernizării sistemul ui de apărare
Încă din secolul al XIX -lea se resimțea necesitatea unor structuri militare românești cu
statut permanent și profesionalizat. Acestea au constituit inițierea mode rnizării sistemului de
apărare, care pe parcursul diferitelor etape de dezvoltare socială, istorică și politică au condus și
la conceptualizarea termenului de management al resurselor umane.
Modelele occidentale, în mod deosebit, german și francez, au cons tituit un veritabil
exempl u și au avut un puternic impact asupra evoluției sistemului de apărare între aniii 1862 –
1945, sfârșitul secolului al XIX -lea fiind puternic influențat de un model sovietic, caracterizat de
influențe politice.
Anii `90 au readus într -o nouă etapă de modernizare modelele occidentale și puțin mai
târziu o etapă de interoperabilitate după modelul NATO .
Conducerea eficientă a sistemului de apărare a impus de -a lungul timpului identificarea
celor mai potrivite forme de organizare, care uneori au presupus ajustare, adaptare continuă la
cerinț ele societății , identificare a celor mai potrivite tehnici, ceea ce justifică și multiplele
modificări și reorganizări de la nivelul sistemului de apărare. Acesta a cunoscut între anii 1862 –
1947 aproximativ 20 de reorganizări, uneori la intervale de 2 -3 ani1.
Sub auspiciile acestor teorii, la fel ca și celalalte organizații, sistemul de apărare se află
încă în proces de schimbare și nu trebuie să facem aici abstracție nici de tradiție, nici de spiritul
valorilor occidentale existente pe tot mapamondul și la care vrem să ne integrăm pe deplin, dar
nici de tendințele transformării organizației militare de la tipul modern către tipul post -modern.

1 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica ,O istorie a structurii centrale de personal a Armatei Române
1862 -1947, Editura CTEA, 2006, p.XI;

6
1.1.1. Referințe istorice privind evoluția managementului resursei umane în sistemul
de apărare
Înainte de 1830 , an de r eferință, existau numeroase categorii de oșteni ai armatei
nepermanente . Puțin mai târziu, dintre acestea, doar dorobanții, otecașii și cordonații în Ț ara
Românească, precum și sluji torii și plăieșii în Moldova, reușesc să formeze categorii militare
distin cte.
Amplul proces de înființare și modernizare, pe care l -a parcurs istoria României a început
în deceniul patru al secolului al XIX -lea2.
Astfel, prin Tratatul de la Adrianopol se precizează de prezența forței armate pentru
„serviciul carantinelor, pentru paza siguranței frontierelor” și menținerea ordinii interne, așa cum
au fost menționate în Regulamentele organice în anii 1831 -18323. Acesta a constituit punctul de
plecare prin care s -au concretizat primele unități ale armat ei permanente, totalizând un număr de
6210 de militari, având ca misiune de bază paza granițelor , carantinelor, cordonului sanitar,
vămilor și salinelor, executar ea serviciului de garnizoană, poliție în orașe și județe, precum și
acordarea și strângerea dă rilor.
Până la unirea celor două principate, anul 1859, unitățile au cunoscut câteva modificări
structurale, dar nu au înregistrat creșteri semnificative de efective. Astfel, și -au făcut simțită
prezența anumite arme de sine stătătoar e precum cavaleria, a rtileria, pompierii , dar totodată s -au
pus bazele primelor structuri sanitare, judiciare, administrative și chiar de învățământ militar.
Abia după anul 1850 dorobanții vor fi militarizați, cordonașii și potecașii se vor constitui
într-un grup de grăniceri , iar slujitorii într -un regiment de jandarmi4.
La 9 octombrie 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza în calitate de comandant suprem
al forțelor armate și fondator al Statului Major General, semnează actul de naștere al primei
structuri centrale de persona l a armatei: Direcția Personal și Operații Militare5.
De la acest moment, instituției managementului resurselor umane i s-a recunoscut statutul
și în sistemul de apărare, având în vedere necesitatea gestionării efectivelor în cel mai eficace
mod.
Însă, p ână la concretizarea unui statut permanent, armata a suportat diferite etape de
formare. Astfel, încep să se pună bazele unui regim juridic care să legifereze statutul personalului.

2 Studiu amplu privind evoluția organizatorică a Armatei Române între anii 1 821-1946 a fost identificat în Istoria
militară a poporului român , Edi tura Militară, București, 1987 și în Sub povara armistițiului. Armata română în
perioada 1944 -1947 , Duțu, Alecsandru, Editura Tritonic, București, 2003.
3 Rosetti, Radu, Partea luată de armata română în războiul din 1877 -1878 , București, 1926, p.8 -10.
4 Olteanu, Constantin , Evoluția structurilor ostășești la români, Editura Militară, București, 1986.
5 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.c it., p.X-XI.

7
Aceasta nu a însemnat numaidecât un beneficiu sau o măsură care să țină su b control perioade
de progres , regres sau reducere a efectivelor.
În anul 1868, potrivit Legii de organizare a armatei , Armata primește un statut permanent
și, în plu s, îi este atribuită și rezervă , pe lângă copurile dorobanților și grănicerilor, milițiile, garda
orășenească și gloatele. Anul de referință, avea să fie sub auspiciile Constituției din 1866, în care
se preciza că „tot românul face parte sau din armata regulată sau din miliții sau din g arda
cetățenească, conform legilor speciale ”6.
Efectivele mobilizate în prejma anilor 1877 totaliz au în jur de 100.000 de oameni. Mai
mult, după câștigarea independenței de stat a României, se crease sentimentul că armata
contribuise decisiv la aceasta, determinând mutații cantitative și calitative prin dezvoltarea
cadrului legislativ, perfecționarea organismului de conducere, într -un cuvânt o dinamică
ascendentă; ulterior, apar și o serie de inovații în tehnica militară, apariția aviației ca armă în anul
1913.
Apogeul atins în anul 1929, așa cum confirmă datele existente în arhivele militare, arată
că efectivele armatei avea să însumeze pe categorii de personal, 16596 de ofițeri, 13958 de
maiștri militari și subofițeri, 4316 personal civil și aproximati v 100.000 de militari în termen.
Această evoluție a organismului militar fiind reglementată prin Legea de organizare a armatei
din 13 iunie 1924 , Legea relativă la organizarea armatei din 30 aprilie 1930, Legea relativă la
modificarea legii de organizare a armatei din 28 aprilie 19327.
Revenind asupra unificării Ministerului de Război pe cele două direcții; misiunile de bază
ale structurii de personal aveau să fie concretizate în etape precum recrutare (stabilirea
contingentelor, chemarea recruților, înco rporarea lor și eliberarea documentelor de lăsare la
vatră), angajările pe bază de voluntariat și reangajările, dar și studierea regulamentelor militare,
operarea diferitelor modificări, publicarea decretelor domnești, aplicarea legilor generale ale
statul ui, evidența generalilor și ofițerilor. Totodată, răspundea de învățământul militar, precum
și de justiția militară (căutarea și urmărirea dezertorilor, acordarea amnistiilor și a reducerilor de
pedepse), iar în cazul unui conflict armat de prizonierii de război.
Rămânem în registrul Direcției personal și aflăm că în anul 1882, aceasta era constituită
deja pe patru birouri cu misiuni distincte, astfel încât se concretiza ușor statutul deplin al
militarului care avea să parcurgă toate etapele necesare: recr utare, evidență cu toate cele patru
poziții în care se putea regăsi: activitate, disponibilitate, reformă, retragere; responsabilități
privind înaintarea în gradul următor, mutare, chemare în activitate, licențiere, acordarea

6 Monitorul Oastei, Jurnalul Oficial al României nr.142 din 13.07.1866, p.638.
7 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.XIX.

8
decorațiilor și semnelor onori fice, eliberarea celor care atestau vechime, dar și aprobarea
căsătoriilor cu dispense (căsătoria militarilor era reglementată prin lege organică) audiențe,
rectificări de nume și întocmirea „Anuarului Armatei”, învățământ militar (getionarea Școlii
Milita re de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie, școlile fiilor de militari și școlile de subofițeri. De
asemene a mai răspunde a de efectivele dorobanților și călărașilor, precum și de efectivele cailor
oștirii .
De la acest punct , structura de personal a fost supusă diverselor Regulamente interioare
(Regulamentul asupra serviciului interior al Ministerului de război – 1889, Regulament al
serviciului interior al Ministerului de război – 1894, Legea asupra Administrației armatei și
organizării Ministerului de război – 19008, Legea pentru modificarea actualei legi de organizare
a Ministerului de război -19129), revizuit e, dar și numeroaselor reorganizări și redenumiri. Mai
mult, pe parcursul acesta mai primește pe lângă atribuțiile st abilite inițial și cele privind
statistica10. Din acest moment serviciul personal a fost separat de celelalte domenii și reorganizat
pe secții și birouri sub conducerea unui general sau colonel11 care avea în subordine 36 de ofițeri .
Mai târziu, 1919 , Decretul -lege pentru modificarea și completarea actualei legi de
organizare a Ministerului de război12, îi conferă Serviciului personal statutul de serviciu
general , ocupând unul dintre cei trei pilo ni importanți, așa cum a fost legiferat prin art.1 din
Decretul -lege. Acesta îi stabilește o serie de atribuții clar departajate : competențel e diferitelor
secții și birouri, o specializare mai strictă pe anumite tipuri de probleme .
Serviciul personal, în anul 1929 va fi supus unor reorganizări, care au presupus
redenumirea acestuia în Direcția personal, statut conferit prin Legea pentru organizarea
ministerelor , promulgată cu Înaltul decret nr. 2710 din 29 iulie 192913, astfel intrând în categoria
organelor tehnice și administrative din compunerea ministerului.
Funcționează sub această denumire , dar cu un manag ement to t mai riguros, până în anul
1947, cân d, prin reorganizarea Ministerului de război , care revine la titulatura de Ministe rul
Apărării Naționale , conform Legii 20514, primește titulatura de Direcția Superioară a
Personalului , având în subordine Direcția personalului pentru Armata de Uscat, Serviciul de
Studii și Centralizare , și câte o secție de personal pentru Aeronautică și Marină . În tot acest timp,
cunoaște perioade de invol uție continuă , prin reducerea masivă a efectivelor ( aproximativ

8 Monitorul Oastei nr.12 din 4 martie 1900, Partea regulamentară, nr.9, p. 81 -99;
9 Monitorul Oa stei nr.14 din 30 martie 1912, Partea regulamentară, nr.11, p. 149 -161;
10 Arhivele Militare Române, Fond 5431, dosar 1582, f.21.
11 Monitorul Oastei nr.28 din 12 iunie 1912, Partea regulamentară, nr.16, p. 419 -450;
12 Monitorul Oficial nr.9, 27 aprilie 1919, p.431 -447;
13 Arhivele Militare Române, Fond 3042 , dosar 2448 , f.88-92.
14 Monitorul Oficial , Partea I, nr.141, 24 iunie 1947, p.5110 -5119;

9
20000) , dar și prin modificarea regulamente lor, doctrin elor, armamentului, tehnicii de luptă, mai
ales a elementelor ce țin de cultura organizației ( uniformă, însemne, drapele ), care împrumută
modelul sovietic .(Anexa nr.1 )
Se evidenția ză câteva schimbări pozitive, abia după anul 1958, odată cu plecarea trupelor
sovietice , menționându -se caracteristicile unei armate de tip comunist.
Anii 90 se caracterizează printr -o evaluare pozitivă exagerbată, care își lasă amprenta și
asupra armatei , implicată direct la construcția economică a țării. Astfel, importante efective de
milit ari sunt angrenate la munca pentru economia națională, ceea ce a condus la
deprofesionalizarea forțelor și chiar la „munca forțată” .
Tranziția de la o societate cu regim totalitar la una democratică nu a fost una de succes,
ci pe alocuri au înregistrat e șecuri , dar care abia în primăvara anului 2004 se concretizează cu
obținerea statutului de membru cu drepturi depline al NATO15.
Sintagma resursa umană a luat amploare în ultimii ani, iar începând cu anii '90 este
considerată una strategică, care oferă avantaje competitive. Acest fapt este demonstrat și de
schimbarea denumirii funcției care o gestionează de la funcția de personal în anii '80, la
manageme ntul resurselor umane în anii '90, și managementul capitalului uman în prezent.
Aceste transformări au fost însoțite de o cerere sporită de informații în legătură cu resursa
umană și, implicit, de noi cerințe de informatizare a activităților specifice man agementului
resurselor umane.
Informațiile care reflectă starea și dinamica resurselor umane sunt adesea de natură
calitativă, cu o exprimare vagă și o relevanță incertă, datorită comportamentului variabil și
oarecum imprevizibil al indivizilor în aceleaș i condiții date. În plus, pentru multitudinea de
participanți la procesul de constituire și utilizare eficientă a resurselor umane (manageri,
specialiști, simpli funcționari) informațiile nu au întotdeauna aceleași semnificații, datorită
percepțiilor difer ite. Aceste caracteristici ale informațiilor vehiculate, la care se adaugă
schimbările frecvente ale cadrului legislativ și particularitățile naționale ale acestuia, fac
sistemele informaționale ale resurselor umane mai greu de informatizat decât alte sist eme
funcționale din întreprindere (contabilitate, marketing etc.). De fapt, chiar și în cele mai
informatizate organizații, partea computerizată a sistemului informațional al resurselor umane
coexistă cu o parte manuală a sistemului respectiv, încă !
Cu toa te acestea, în ultimii ani au apărut pe piață numeroase produse software care se
adresează diferitelor activități din domeniul Managmentul ui Resurselor Umane , fapt ce a

15 Comandor Toader, Dumitru, Perfecționarea statutului juridic al militarilor în condițiile apartenenței României
la NATO, teza de doctorat, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București, 2009, p.28 -29.

10
determinat o extindere accentuată a ariei de informatizare, astfel că utilizarea calcul atoarelor în
sistemele informaționale ale resurselor umane a devenit aproape o normă , alcătuind sistemul
informațional de gestiune a resurselor umane.
Chiar și așa, sistemul de apărare a fost nevoit și pus în fața faptului de a se adapta la noile
cerinț e ale pieței privind ocuparea forței de muncă și astfel a concura cu cel elalte organizații în
domenii precum promovarea, recrutare a, selecți a, dar mai ales identificarea unui management al
resursei umane eficient care să mențină statutul de competitor valo ros pe piața ofertelor
educaționale și profesionale .

1.1.2. Statutul personalului militar sub reglementările secolului al XIX -lea
Pornind de la raporturile pe care le îmbracă managementul resurselor umane, începând
cu etapele inițiale de recrutare, selecție și finalizând cu încetarea activității, Petre Buroliu, într –
una din operele sale vine și completează accepțiunea mangementului cu organizarea ergonomică
a muncii, cu preocuparea pentru folosirea adecvată a forței de muncă în activitatea profesiona lă.
Autorul tratează managementul ca fiind un complex de măsuri interdisciplinare16.
Plecând de la această idee de interdisciplinaritate vom trece prin acest filtru și instituția
managementului resurselor umane tip militar, încercând să subliniem elementele care l -au
contretizat și i -au atribuit un statut aparte vis -a-vis de celelalte tipuri de management aplicabil în
instituțiile civile.
În Arhivele Militare au fost identificate documente care atestă faptul că există
continuitatea unei viziuni integratoare asupra etapelor managementului, pornind de la recrutare
și selecție, la formare, evaluare, promovare, valorificare, până la încetarea raporturilor de muncă ,
dar și după17.
Etapa de încetare a raporturilor de muncă, nu reprezintă în mod elocvent și în toate
cazurile trecerea în rezervă sau retragere, situații pe care le vom aborda într -unul din capitolele
următoare, ci pentru unele persoane necesită reconversie profesională.
Această oportunitate a fost legiferată la noi la sfârș itul secolului al XIX, în Legea pentru
reangajarea gradelor inferioare în armată , din 29 mai 1893, subofițerii și ofițerii cu grade
inferioare care îndeplineau 2 termene de angajare în armată și li se acorda certificatul de bună
conduită și moralitate, la trecerea în rezervă aveau asigurate o treime din funcțiile vacante
existente din sectorul public, căi ferate, servicii vamale, domenii ale statului, administrație și le
era garantată o retribuție cel p uțin egală cu solda din armată. De menționat este că această etapă

16 Burloiu, Petre, Managementul resurselor umane – Tratare globală interdisciplinară , Editura Lex, București, 2001
17 Gurgu, Ion, Balanov ici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit.

11
de reconversie profesională nu se regăsește în prezent în România, însă ca exemplu, sistemul
francez o are ca bună practică.
De asemenea , accesul în cariera militară se realiza, așa cum se uzitează astăzi, prin
filiera directă și filiera indirectă, care de -a lungul timpului au cunoscut pe rând locul prioritar la
încadrare, sub condițiile politice, sociale și istorice.
Referitor la criteriile de recrutare și selecție , pentru ofițeri, acestea au fost diferite, odată
cu creșterea exigențelor și evoluția organismului militar, funcție de vârstă, stare de sănătate,
cetățenie, comportament în societate, nivel de pregătire, etc.
Astfel, în 1889 puteau deveni ofițeri tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani,
născuți din părinți români, cu o bună conduită în societate, declarați apt medical, absolvenți al
școlilor fiilor de militari sau ai liceului cu diplomă de bacalaureat ori certificat de absolvire a
șapte clase liceale. De asemenea , exista oportunitatea ca subofițerii să aceeadă în corpul ofițerilor
după susținerea concursului de admitere, care aveau 2 ani vechime, fără „antecedente rele”, cu
vârsta de cel mult 23 de ani și recomandarea șefilor. Ei frecventau școal a de ofițeri și semnau un
angajament că vor lucra în armată până la vârsta de 30 de ani.
În ceea ce privește co rpul subofițerilor, acesta era augmentat cu militari în termen care
erau recrutați, așa cum regăsim în Legea pentru înaintarea la oaste promulgată prin Decretul
nr.75 din 2 8.03.1962, unde se preciza că pot deveni subofițeri doar caporalii cu o vechime de cel
puțin 6 luni în gradul respectiv , prin reangajare.
Această reangajare presupunea ca aceștia (sergenții și caporalii ) cu stagiul militar
satisfăcut încheiau un contract între 2 și 5 ani, caz în care se primea un supliment la soldă, iar
contractele erau re înoite succesiv pân ă la 46 de ani. Cei care dobândiseră cel puțin două asemenea
stagii de 5 ani, la trecerea în rezervă puteau fi înaintați la gradul de sublocot enent în rezervă sau
în miliții.
Un statut aparte în această perioadă l -a ocupa t sistemul pensiilor, care s -a bucurat chiar
de Legea pensiilor militare încă din 1868.
În ceea ce privește ajutoarele bănești, în 1864, un loc aparte îl ocupă Legea pentru
pensiunile și ajutoarele ce se acordă militarilor rămași infirmi în timp de război și din cauza
unui serviciu comandat . Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 1002 din 6 iulie 1865 este promulgată Legea
pentru pensiile și ajutoarele subofițerilor și soldaților în retra gere, publicată în Monitorul Oastei
nr. 12 din 12 iulie.
Situația determinată de Războiul de Independență, duce la emiterea Înaltului Decret nr.
2435 din 29 decembrie 1877 , relativ la pensiile militarilor rămași infirmi din cauza rănilor

12
dobândite în răzb oi, precum și văduvelor și orfanilor celor morți în luptă publicat în Monitorul
Oastei nr. 29 din 30 decembrie din 1877, Partea Oficială18.
Legea asupra poziției ofițerilor19 prezintă o imagine cuprinzătoare a diferitelor status –
uri ale ofițerului: activitat e, neactivitate, reformă și retragere și a drepturilor cuvenite.
Gradul militar
Potrivit Legii gradul se conferea de domn, el constitui a poziția ofițerului . Putem aprecia
că acesta era propietatea ofițerului și nu se putea pierde decât în cazurile expres și limitativ
prevăzute:
1. Demisia primită de Domn;
2. Pierderea calității de român;
3. Condamnarea la o pedeapsă criminală (infracțiuni) ;
4. Condamnarea la o pedeapsă corecțională pentru vinile prevăzute prin Condica Penală
la articolele 128, 144, 228, 289, 290, 306, 308, 309, 322, 334, 345 și 362; (delicte);
5. Destituirea pronunțată prin sentință de un Consiliu de Război. Destituirea se pronunța
pentru cazurile de absență ilegală de la corpul său, de trei luni sau pentru ofițerul în activitate, în
disponibilitate sau neactivitate, pentru rezidența afară din Principatele Unite, fără voia
Domnitorului, după 15 zile de absență.
Despre pozițiile ofițerului
Situațiile în care se putea afla ofițerul erau activitatea și disponibilitatea, neactivitatea –
reforma și retragerea.
Activitatea era considerată poziția ofițerului care făcea parte din cadrele constitutive ale
oastei, având o funcție și a ofițerului, afară din cadre, întrebuințat temporar „la un serviciu special
sau cu vreo misie”.
Referitor la d isponibilitatea, sau c eea ce regăsim astăzi la dispoziție, este poziția specială
a ofițerului general sau de stat major, făcând parte din cadrele armatei și temporale fără funcție.
Neactivitatea (în rezervă) era considerată poziția ofițerului afară din ca dre și fără nicio
funcție. Situațiile în care o fițerul în activitate p utea fi pus în neactivitate, erau „l icențierea de
corp”, „desființarea funcției ”, „întoarcerea din captivitate de la inamic, când ofițerul prizonier de
război a fost înlocuit în funcția sa”, „infirmități vremelnice ”.
Retragerea sau suspendarea din funcție se făcea prin Decret Domnesc, după raportul
Ministrului de Război. Ofițerii în neactivitate prin licențierea corpului, desființarea funcției sau

18Bodnar, Veronica, Pensiile militarilor români în legislația secolului al XIX -lea. Revista Casei de Pensii Sestorială
a Ministerului Apărării Naționale, București 2015.
19 Monitorul Oastei nr. 28 din 23 decembrie 1864, Anul V, Partea Oficială .

13
întoarcerea din captivitate, erau chemaț i pentru a ocupa jumătatea funcțiilor din gradul lor ce va
fi vacant în arma din care f ăceau parte .
Timpul în care ofițerii erau în neactivitate, le era considerat drept serviciu efectiv pentru
drepturile de înaintare la comandă, la reformă și la retragere .
Ofițerii în neactivitate pentru infirmități temporale și prin retragerea sau suspendarea
funcției erau propozabili de a fi reprimiți în activitate.
Motivele de reformă erau infirmități incurabile , măsuri de disciplină („pur tarea rea din
obișnuință ”, „greșeli grave în serviciu sau în contra disciplinei ”; „greșeli contra onoarei ”;
„prelungirea peste 3 ani în poziție de neactivitate erau pronunțat e prin hotărârea Domnească,
după Raportul Ministrului de Război și în urma părerii unui consili u de anchetă .
O prevedere distinctă era pentru ofițerul „osândit” prin sentință la închisoare mai mult
de 6 luni care era pus în reformă, actuala poziție de suspendat în funcție.
Retragerea era poziția definitivă a ofițerului reintrat în viața civilă cu dreptul de a se
bucura de o pensie hotărâtă prin legile în vigoare.
De asemenea, Legea reglementa și solda activității, care era hotărâtă după tarifele
aprobate de Domn. Pe de altă parte, solda disponibilității este stabilită la 4/5 din solda activității,
iar solda pentr u neactivitate era fixată diferențiat 1/2 și 2/3 în funcție de motive, pentru cei ieșiți
din activitate în urma licențierii corpului, desființării de funcție, întoarcerea din neactivitate sau
de infirmități temporale, la jumătatea soldei de activitate, făr ă alte accesorii sau cheltuieli
reprezentative.
Cei care urmau școlile militare li se considera ca vechime în serviciu la pensia de
retragere, dar și pentru cea de reformă.
Așa cum am amintit, în anul 1864 existau pensii de reformă și pensii de retragere pentru
cadrele militare distincte care erau scrise într -un „registru al pensiilor tezaurului public”.
Puțin mai târziu, în 1874, este promulgată Legea pentru înaintări în armată prin
Decretul nr.744 din 04 aprilie , ținând cont de principalele forme pe care le îmbracă raporturile
cu personalul.
Accesul în profesie
Ceea ce numim astăzi servicii specializate , se pare că și în acea perioadă constituia o
categorie distinc tă de armată și și reprezenta corpul intendenței, sanitar, ofițeri de administrație
și guarzi de artilerie și de geniu.
De asemenea, gradele care putea fi acordate erau: soldat, caporal sau brigadier,
subofițer, sublocotenent, locotenent, căpitan, maior, locotenent -colonel, colonel, general de
brigadă, general de divizie.

14
Proprietatea gradului se regăsește și în această Lege și se prevede ex pres că „nici unui
ofițer nu i se poate lua gradul decât în cazurile și după formele prevăzute de lege”. Însă apare o
nouă precizare potrivit căreia „funcțiunea este diferită de grad”.
Toți militarii erau supuși la condițiile de stagiu, precum și la examenele prescrise de
regulamentele pentru punerea în aplicare a legii , obținerea oricărui grad era condiționată de un
stagiu în gradul anterior , nivelul pregătirii personale și îndeplinirea un or pași obligatorii de
parcurs, stagiu de trupă , iar pentru gradul de locotenent de admiterea la un examen.
De asemenea, pentru perioadele de război stagiul în gradul respectiv era redus la
jumătate.
Ofițerii nu puteau accede în Armata Români ei decât cei c are aveau studii militare, și
obligatoriu primul grad era cel de sublocotenent.
Corpul ofițerilor era în proporție de o treime provenit din subofițeri care , pe lângă stagiul
obligatoriu de 2 ani , aveau să parcurgă un examen în acest sens și li se acorda g radul de
sublocotenent. Exista totuși o excepție pentru medici care putea u fi „primiți” în armată ca medic
de batalion clasa a II -a – sublocotenent, iar dacă aveau un stagiu de 2 ani ca medic auxiliar (civil),
era primit ca medic de regiment clasa a II -a – căpitan20.
În ceea ce privește evoluția în carieră, militarii nu puteau încadra funcții cu grade
inferioare, iar în caz invers , un cadru militar cu grad inferior pe o funcție prevăzută cu grad mai
mare putea fi făcută doar provizoriu.
O altă prevedere uzi tată și în prezent este aceea potrivit căreia un ofițer ieșit din sistem
prin demisie nu poate fi rechemat în activitate; prevedere regăsită și în actuala legislație.
Acordarea gradelor era tratată cu maximă seriozitate, în sensul că era interzisă acordare a
unor grade onorifice, instituție regăsită în actuala legisialție, și putea u fi înaintați în gradul
următor prin două modalități, fie „după vechime” (la termen), fie „după alegere” (constatată prin
examene), iar după gradul de maior se înaintau doar „la a legere”. Însă nu toți care „alegeau” să
fie înaintați în grad și promovau examenul erau declarați admis, ci exista o proporționalitate,
pentru sublocotenenți o treime, iar locotenenții doar jumătate puteau fi înaintați în grad la
„alegere”.
Pentru toate gr adele era o prevedere suplimentară, ce nu se mai regăsește în statutele
următoare, precum că stagiul în grad să fie în aceeași armă, ceea ce descuraja trecerea dintr -o
armă în alta, deși era prevă zută o asemenea posibilitate.

20 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.63 -69.

15
Mai mult, pentru cei din „stat ul major”, înaintarea în gradul de căpitan sau colonel era
condiționată de un stagiu obligatoriu de 2 ani la trupă în arma infanterie sau cavalerie, ceea ce
reprezenta un plus de experiență din partea celor care aveau să gestioneze forțele.

1.2. Reglementarea statutul ui cadrelor militare între suficiență și
necesi tate
Secolul al XIX nu a finalizat cu prevederile legislative în materie de personal detaliate
mai sus . Spre sfârștul deceniului apar o serie de acte normative menite să recunoască activitatea
„servită” în armată ( Decizie a ministerului de Război privind eliberarea certificatelor pentru anii
serviți în armată, nr.8/187521), să stabilească reorganizarea Ministerului de Război, chemarea în
armata activă. De asemenea, prin Înalt decret s e conferă o serie de decorații (semne onorifice,
medalii – Aspecte privind activitatea Direcției Personalului , publicată la 31 ianuarie 187822).
Încep să ia contur primele decizii ministeriale care stabileau condițiile de admitere în
școlile fiilor de milit ari (2 martie 188923), la Școala de Ofițeri din București (13 mai 188924), a
subofițerilor la Școala de Ofițeri (9 mai 189525. În primăvara anului 1893 apare Legea pentru
reangajarea gradelor inferiore în armată26, pe semne că exista un deficit major de personal.
De notorietate, la sfârșitul anului 1899 se dezbat proiecte lege despre căsătoriile
militarilor, despre copiii de trupă și despre casa de credit și ajutor economic a ofițerilor. Astfel
încât, chiar la sfârșit de secol regele Carol I pro mulga Legea asupra căsătoriilor militare27.
Condițiile vizau vârsta celui care intenționa să -și întemeieze o familie , respectiv 23 de ani
împliniți, vârsta și moralitatea viitoarei soții, precum și starea materială a acesteia, dota28 pe care
era obligată să o dețină la încheierea căsătoriei.
Astfel, pentru istoria sistemului de apărare, secolul al XIX -lea a însemnat începutul unui
amplu proces de modernizare. Progresele menționate au determinat acordarea unei atenții sporite
a ceea ce înseamnă asigurarea fun cționalității organismului militar. Așa cum am observat, a prins
contur un întreg domeniu și s -a pus accent pe legiferarea oricărui subdomeniu în ceea ce privește
statutul militarilor.

21 Monitorul Oastei, nr.16 din 24 mai 1875 , p.425 -426.
22 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.69 -80.
23 Monitorul Oastei, nr .12 din 11 martie 1889 , p.109-114.
24 Monitorul Oastei, nr.27/1889 , p.1-2.
25 Monitorul Oastei, nr.27 din 10 iunie 1895 , p.741-742.
26 Hamangiu, Constantin, Codul general al României, vol. II. Legi uzuale. 1860 -1900, București, p.2761 -2765.
27 Havrileț, Alexan dru, Legi și regulamente militare , vol. I, București, Tipografiile Române Unite, 1925, p.84 -86.
28 Dota reprezenta un venit anua l obligatoriu. Trusoul și alte obiecte mobile nu intrau în fondul dotal necesar.

16
Problemele privind organizarea oștirii, a efectivelor și a lucrărilor s tatistice referitoare la
acestea avea u să prindă adevărat contur. Astfel, resursa umană a devenit una din componentele
reformei Armatei României, de fapt, cea care a trezit cele mai mu lte controverse, dar și cea care
a constituit fundamentul edificării cel orlalte domenii, un sistem care pledează pe eficacitate , dar
și care de la început nu a fost reticent la remodelare, ci a privit cu deschidere orice adaptare la
progresele societății.

17

CAPITOLUL 2
UN SECOL DE TRADIȚIE PENTRU SISTEMUL DE PĂRARE

A fi militar este un mod de viață, în care se împletesc spiritul riguros, temperamentul
dinamic, sacrificiul, la care se mai adaugă satisfacția și bucuria acelora care, prin propria voință,
din vocație, consimt să se ded ice carierei militare. Profesia militară nu înseamnă doar manevre
militare, exerciții și antrenamente. Sunt o multitudine de specialități militare care necesită
numeroase abilități, dincolo de cele specifice combatanților. Foarte multe dintre ele au echiva lent
în viața civilă și asigură transferul de competențe dinspre și înspre alte ocupații.
Corpul profesional al militarilor reprezintă o unitate socială autonomă, un grup uman cu
trăsături specifice. De altfel, o calitate de bază a militarului o reprezint ă spiritul de corp, adică să
împărtășești împreună cu ceilalți colegi valorile comune (mândrie, loialitate, încredere în sine,
colegi și grup, onestitate, demnitate, onoare, disciplină, dăruire de sine, solidaritate etc.), proprii
grupului militar de apart enență, pe care îl socotești deosebit față de alte colectivități umane.

2.1. Evoluția carierei cadrelor militare
Profesia militară trebuie să fie făcută pur și simplu din plăcere. Hotărârea, implicarea,
curajul de a -ți susține ideile sunt definitorii; lipsa de idei, de sugestii,de opinii și promovarea unei
comodități conservatoare nu vor duce la succes în cariera militară.

2.1.1. Profesia militară la început de secol
Accesul în cariera de ofițer, de la începuturile sale, era adresat doar fiilor de boieri de
rangul I și II, și potrivit căruia li se conferea dreptul la gradul militar corespunzător. Dar, la
începutul acestui secol, în România se lărgise baza de seleție pentru ofițeri și nu era condiționată
de statutul sau originea socială.

18
Proveniența lor era din rândul absolvenților școlilor militare, dar chiar și așa cifrele
școlarizate din acea perioadă nu substituiau necesarul și s -a continuat printr -o practică mai veche,
adică aceea de a promova din rândul trupelor.
Așa cum vom vedea, pol iticile de personal au constat în decizii care s -au bazat pe principii
și mecanisme eficiente , veritabile soluții pentru o serie de provocări atât de actuale.
La începu t de secol Regulamentul legii asupra pozițiunii ofițerilor , aprobat la 29
noiembrie 1913 , avea să pună în aplicarea Legea asupra pozițiunii ofițerilor , adoptată la 2 aprilie
1913.
Similar ca în secolul anterior, gradul militar era proprietatea ofițerului și nu se putea
pierde decât în condiții expres și limitativ enumerate chiar de Lege .
Dacă în urmă cu câteva decenii ofițerul se putea regăsi în mai multe situații, prezenta
Lege , rămâne constantă din acest punct de vedere și identifică patru situații în care se poate regăsi
acesta: în activitate, disponibilitate, în rezervă sau în retragere .
De notorietate, este situația ofițerului aflat la disponibilitate pentru concediu pentru
interese personale, similar unui concediu fără plată din zilele noastre, care și -a făcut simțită
prezența abia în anul 201129. Mai mult apar limitele de vârstă pe fieca re grad, până la care puteau
fi menținuți în activitate.

29 art. 141 introdus prin Legea nr.53/2011 pentru modificare și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul
cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare „În timp de pace, cadrele militare în activitate au dreptul
la concedii fără plată, pe o durată de cel mult 4 ani, în următoarele situații:
a) solicită să își urmeze soția sau soțul trimis în străinătate de către Ministerul Afacerilor Externe, de alte ministere,
autorități administrative autonome, organe ori alte instituții de specialitate ale administrației publice centrale, pentru
îndeplinirea unei misiuni permanente în străinătate la misiunile diplomatice, la oficiile consulare sau la alte
reprezentanțe națion ale, structuri și comandamente din cadrul organizațiilor internaționale din care România face
parte, pentru o perioadă mai mare de 6 luni;
b) au fost selectate pentru a ocupa posturi de expert cu statut de angajat temporar în structurile din cadrul
organiz ațiilor internaționale din care România face parte, în baza aprobării ministrului apărării naționale.
Pentru alte cazuri, temeinic motivate, cadrele militare în activitate au dreptul la concedii fără plată, pe durată
determinată, de cel mult un an.
Concedi ile fără plată prevăzute la alin. 1 și 2 se aprobă de către ministrul apărării naționale sau de către comandanții
stabiliți de acesta.
Ministrul apărării naționale poate prelungi durata concediilor fără plată prevăzute la alin. 1 și 2 cu cel mult un an.
În perioada concediului fără plată, acordat potrivit prevederilor alin. 1 sau 2, cadrele militare sunt suspendate din
funcție și nu beneficiază de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naționale, cu excepția celui privind
folosirea locuinței de servi ciu, în cazul când se dispune de aceasta.
Perioada concediului fără plată nu constituie vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei, vechime în activitate
pentru acordarea Semnului onorific În Serviciul Patriei și/sau pentru acordarea gradației următoare în condițiile legii .
În situația prevăzută la alin. 1 lit. a) și alin. 2, la stabilirea stagiului în gradul pe care îl au cadrele militare se ia î n
calcul o perioadă egală cu 3 pătrimi din durata concediului fără plată.
În situația prevăzută la alin. 1 li t. b), la stabilirea stagiului în gradul pe care îl au cadrele militare se ia în calcul
întreaga durată a concediului fără plată.
La încetarea concediului fără plată, instituția are obligația de a numi cadrul militar pe o funcție vacantă sau să îl
pună la dispoziție în vederea încadrării.

19
Trecerile în rezervă avea u să fie succint abordate. Astfel, cadrele militare erau trecute în
rezervă , fie prin demisie , fie din oficiu. Nu putem trece peste situația reformării, când cadrele
militare puteau fi îndepărtați definiv din toate pozițiile , în urma hotărârii unui consiliu de reformă,
pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.
Puțin mai târziu, apare Legea asupra înaintărilor în armată, 1924 , împreună cu
Regulamentul său, și evidenț iază principalele instituții întâlnite ulterior în statutul cadrelor
militare.
Dacă până la această etapă, subofițerii nu a u avut un act normativ care să le stabilească
drepturile și obligaț iile, la 17 martie 1932 era promulgat ă, pentru prima dată Legea asupra
corpului subofițerilor , care avea să comaseze „înaintările în armată” din 1924 și „pozițiunea”
(ofițerilor) din 1913.
Apogeul atins în anul 1929, așa cum confirmă datele existente în arhivele militare, arată
că efectivele a rmatei avea u să însumeze pe categorii de personal, 16596 de ofițeri, 13958 de
maiștri militari și subofițeri, 4316 personal civil și aproximativ 100.000 de militari în termen.
Această evoluție a organismului militar fiind reglementată prin Legea de organiz are a armatei
din 13 iunie 1924 , Legea relativă la organizarea armatei din 30 aprilie 1930, Legea relativă la
modificarea legii de organizare a armatei din 28 aprilie 193230.

2.1.2. Anii 60 și politizarea excesivă a Armatei
Un rol important în acestă perioadă l -a avut sistemul de învățămân t prin multitudinea
școlilor militare și militaro -politice, precum și cele patru academii, organizate după modelul
sovietic. Principalele cerințe referindu -se la originea socială a candidatului, la averea soției și a
părinților, la atitudinea față de „poporul muncitor” și erau numai 7 clase elementare și un an de
stagiu la trupă.
De asemenea, în această perioadă, s -a renunțat la tradiția reglementării legislative a
condiției militarilor de carieră, aceasta fiind stabi lită numai după aprobarea lor prealabilă de către
partid, pe calea regulamentelor militare și a hotărârilor de guvern, ceea ce a avut ca efect scăderea
forței lor juridice31.
Aceaste decenii nu au fost dispensate de tranziția unor perioade de abrogare/ modificare/
completare a prezentelor Statute. Astfel, la 15 ianuarie 1951 intră în vigoare Statutul Corpului
Ofițerilor Forțelor Armate ale Republicii Populare Române32.În acest Statut, simplificat

30 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.XIX.
31 Comandor Toader, Dumitru, Op.cit., p.51
32 Aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.18 din 13 ianuarie 1951

20
rudimentar, apar numeroase referiri politico – militare, fiind evidentă schimbarea majoră
populară. Iar câțiva ani mai târziu, își fac apariția alte două statute, 1957 și 1960 ce avea u să
reglementez e statutul corpului ofițerilor.
În pa ralel cu aceste reglementări aplicabile ofițeri lor, în 1950 se adoptă un Statut al
corpului s ergenților din Forțelor Armate ale Republicii Populare Române , care stabilea grade
pentru sergenți (de la caporal la plutonier), cât și pentru cei din marina milit ară (de la cartnic la
miciman).
Statutul respectiv a fost abrogat puțin mai târziu prin ap robarea Statutului corpului
subofițerilor din Forțele Armate ale Republicii Populare Române , de asemenea puternic
politizat.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.924 din 28 noiembrie 1964 s-a adoptat Statutul
corpului maiștrilor militari , acest corp de cadre având un statut special, dar cele mai multe
prevederi erau similare celor subofițerilor .

2.2. Actual a legislație , de la necesitate la insuficiență.
Resursele umane ale apărării au anumite particularități determinate de natura instituției
militare. Spre deosebire de majoritatea organizațiilor economice și sociale, instituția militară își
are propriul sistem de formare, specializare și utilizare. Ca urm are, la intrarea în instituția
militară, personalul parcurge o perioadă de formare inițială, iar la ieșirea din cadrul acesteia, în
situația în care nu sunt îndeplinite condițiile de pensionare, se impune parcurgerea unui program
de reconversie, de către p ersonalul militar profesionalizat, care să -i permită încadrarea în domenii
și profesii specifice societății civile.
Managementul resurselor umane este o responsabilitate a tuturor celor care conduc
oameni – atât civili, cât și militari – izvorâtă din nece sitatea îndeplinirii scopurilor organizației,
indiferent de domeniul de activitate al acesteia.
Managementul carierei individuale acționează în interiorul sistemului și îl face să
funcționeze. Se ocupă de pricepere și eficacitate. Personalul trebuie să șt ie că managementul
carierei individuale se face după principii și că el este îndreptățit la un anumit tratament.
Domeniile de referință ale managementului resurselor umane, abordate în toate armatele
moderne, sunt: organizarea și definirea posturilor; pla nificarea necesarului de personal pe
categorii, arme și specialități militare; recrutarea, selecția și angajarea în instituția militară;
formarea și perfecționarea pregătirii; evaluarea și promovarea pe treptele ierarhiei militare;
motivarea resurselor uma ne prin politica salarială și sistemul de recompense; condițiile sociale

21
și compensațiile pentru profesia militară; ieșirea personalului în afara instituției militare; evidența
și gestiunea personalului.
Actele normative elaborate în domeniul managementulu i resurselor umane din Armata
României, corespund anumitor cerințe relative la transformările sociale din țara noastră, precum
și la schimbările produse în interiorul organismului militar. Totuși, nu putem să nu avem în
vedere și faptul că, Legea nr. 80/19 95 privind statutul cadrelor militare din Armata României ,
Ghidul carierei militare33 și celelalte acte normative referitoare la sistemul de gestionare a
resurselor umane din armată, trebuie actualizate potrivit transformărilor social -economice din
țară, da r și armonizate cu reglementările privind managementul resurselor umane din armatele
statelor membre ale NATO și ale Uniunii Europene.
Statutele cadrelor militare, în vigoare dinainte de ani 1989 au fost modificate chiar în
anul 1990, preconfigurând apar iția unui singur statut pentru toate cele trei corpuri de cadre.
Prezentul statut, cu aplicabilitate tuturor categoriilor de militari din sistemul de apărare,
ordine publică și securitate națională, reglementează unitar drepturile și îndatoririle, provenin ța
cadrelor militare, acordarea gradelor și înaintarea în gradele următoare, degradarea militară,
scoaterea și reluarea în evidența militară, aprecierea, încadrarea și promovarea în funcție, trecerea
în rezervă sau direct în retragere, precum și alte dispo ziții.
Cariera militară este un mod de viață și dincolo de munca efectivă. Militarii profesioniști
au, pe lângă responsabilități, și drepturi de care beneficiază. În afara unui salariu constant
crescător pe măsura evoluției în carieră și acceptabil la nive l național, militarii au dreptul la hrană
și echipament gratuit, la medicamente și asistență medicală, la concedii și permisii, la facilități
de odihnă și recuperare a capacității de muncă, la compensarea cheltuielilor pentru închirierea
locuinței sau a tr ansportului la familie, când își desfășoară activitatea în alte localități decât cele
în care domiciliază. Mai sunt și alte drepturi, compensații sau facilități de care pot beneficia
militarii, în funcție de situația profesională și socială a fiecăruia.
Într-o abordare tehnică, evoluția în carieră a personalului militar presupune parcurgerea
succesivă a stagiilor în grade și funcții conferind, în principiu, tuturor, posibilitatea atingerii celor
mai înalte trepte ale ierarhiei militare. Profesiei militare î i este asociată o pregătire profesională
temeinică precum și dobândirea competențelor și experienței asociate posturilor ierarhice
specifice carierei militare, din momentul acordării primului grad și încadrării în prima funcție.

33 Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.106/2011 .

22
Corectitudinea, transparenț a și șansele egale de evoluție în cariera militară constituie
principiile de bază pe care se articulează normele legale, regulamentele și instrucțiunile interne
aferente domeniului managementului resurselor umane, în Armata României.
Soldații și gradații p rofesioniști constituie cel mai numeros corp de personal din armată,
dar îl vom aborda în capitol distinct.
Maiștrii militari și subofițerii sunt specialiștii și/sau luptătorii care ocupă funcții de
comandanți/șefi de grupe, plutoane în structurile combata nte sau asigură conducerea structurilor
tehnice de suport logistic. Formarea lor profesională urmărește dezvoltarea competențelor de
luptător, precum și de utilizarea, administrarea, întreținerea și repararea armamentului, tehnicii
și materialelor din dota re, în vederea asigurării operativității acestora. În aceeași măsură, maiștri
militari și subofițerii în a doua parte a carierei se specializează în activitatea de stat major și de
management executiv al activităților din armele, serviciile și domeniile fu ncționale ale armatei.
Atât maiștrii militari cât și subofițerii au posibilitatea, pe parcursul carierei militare, de a deveni
ofițeri.
Ofițerii reprezintă corpul de elită al Armatei României. Ofițerii sunt militarii care au
absolvit studii universitare și îndeplinesc funcții cu atribuții de comandă/conducere sau de
execuție. Leadershipul este dimensiunea definitorie a ofi țerului , iar aceasta se concretizeaz ă în
capacitatea de a planifica, de a lua decizii juste și la momentul potrivit, de a -și asuma răspun derea
propriilor decizii, de a motiva și coordona oamenii din subordine. Un ofițer este întodeauna
apropiat de subordona ți, într -o rela ție bazat ă pe respect reciproc. Ofițerul trebuie să fie un bun
luptător, specialist și instructor, să dea dovadă de compe tență și corectitudine, să fie atașat
valorilor naționale și universale, să aibă capacitatea de a se adapta rapid la schimbările din jurul
său. În carieră se începe, de regulă, cu gradul de sublocotenent și se poate avansa până la gradul
de general. Ofițer ii îndeplinesc funcții cu atribuții de execuție sau de comandă/conducere,
hotărâtoare, în acest sens, fiind experiența acumulată, parcurgerea unor programe de formare
profesională continuă, specialitatea militară deținută, calificativele obținute în apreci erile de
serviciu anuale, propunerea comandantului etc. Durata etapelor de evoluție în carieră și
dezvoltare profesională, precum și a stagiului efectiv în gradele de ofițer variază în funcție de
performanțele și potențialul fiecăruia, experiența dobândită și pregătirea acumulată pe timpul
serviciului militar, precum și de nevoile institu ției militare.
Revenind la registrul structurii de personal, d upă 1989, în contextul începerii procesului
de modernizare ș i transformare a armatei, sfera de competențe a direcției centrale de personal a
fost diversificată, nuanțată și orientată, cu precădere, spre creșterea capacității profesionale și

23
morale a resursei umane de a -și îndeplini, cu competență și dăruire, misiune a sa fundamentală,
precum și de a asigura interoperabilitatea cu armatele țărilor aliate.
În anul 1997, prin unirea Direcției personal cu Direcția învățământ militar, a rezultat
actuala structură centrală de personal a Ministerului Apărării Naționale – Direcția management
resurse umane. Astfel, aceasta și -a îmbogățit competențele cu cele privind educația militară .
În prezent, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 346/2006 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Apărării , direcția s -a trans format în direcție generală, cu domenii noi
de competență .(Anexa nr.2 )

2.3. Particularități managementului carierei individuale a militarilor pe
timpul participării la conflictul armat
Un subiect puternic cercetat și su pus diverselor controverse, atunci când există incidente
în afara statului.
Managementul carierei individuale pe timp de conflict armat nu poate fi identic cu cel
statuat și practicat pe timp de pace, iar particularitățile acestuia pe timp de conflict arma t, criză
sau război trebuie să se aplice punctual fiecărui militar participant la asemenea misiuni.
Managementul carierei individuale în caz de conflict armat trebuie să prezinte specificitățile
acestei stări sociale, și să se reflecte în parcursul profesi onal al militarilor participanți la stările
de conflict armat. Apartenența Armatei României la spațiul nord -atlantic generează o consolidare
substanțială a securității naționale, prin asigurarea unei complementarități cu acesta.
Încă din perioada partener iatului pentru pace țara noastră beneficiază de un grad ridicat
de securitate, fapt care -i va permite să -și concentreze eforturile asupra dezvoltării economice și
a realizării reformelor cerute de această dublă calitate de membru. În acest sens, considerăm că
managementul carierei individuale în caz de conflict armat trebuie să se realizeze în cadrul unui
sistem diferit de cel de pe timp de pace, în care selecția resurselor umane trebuie să se axeze pe
două căi de acces în sistemul militar, din punctul de v edere al provenienței acestora, și anume
din rândul rezerviștilor și din rândul absolvenților instituțiilor militare de învățământ ale căror
programe de formare se vor axa pe componenta militară mai degrabă decât pe cea universitară –
pentru ofițeri.
De as emenea, din punctul de vedere al promovărilor interne, sistemul de selecție care pe
timp de pace se bazează pe comisiile de selecție, în caz de conflict armat acesta să fie organizat
la nivelul marilor unități. Documentele care stau la baza selecției resur selor umane ar trebui să
fie supuse unor regulamente expres concepute , bazat pe o apreciere de serviciu special constituită

24
pentru starea de conflict care să aibă în vedere acțiunea militară sau misiunea ori operația la care
unitatea a luat parte, precum și alte reglementări în vederea promovării valorilor pe criterii de
competență a ofițerilor, maiștrilor militari și subofițer ilor din Armata României.
Practica din armatele moderne demonstrează faptul că obiectivele principale ale
managementului carierei individuale pe timp de conflict armat sunt aceleași în cazul tuturor
țărilor NATO, respectiv asigurarea cu personal, dezvolta rea, motivarea și menținerea acestuia,
cu mențiunea că în îndeplinirea lor, apar anumite particularități determinate de caracteristicile
stării de criză, război sau conflict.
Sistemul militar de învățământ existent pe timp de pace devine greoi și ineficie nt, întrucât
pe timp de război armata are nevoie de specialiști militari mai degrabă decât de manageri sau
specialiști în discipline universitare adiacente, iar aici ne referim la cele care în timp de pace au
fost incluse în curricula educațională în scopu l unei protejări a individului dincolo de momentul
trecerii în rezervă;
– evaluarea profesională – aprecierea de serviciu – este necesară și are valoare pr imordială
în timp de război pentru promovări în funcție și înaintări în grad, dar nu considerăm că e ste
necesar să fie întocmită cu aceeași frecvență ca în timp de pace;
-cursurile de carieră/specializare/perfecționare nu mai prezintă aceeași importanță în timp
de război în forma lor concepută pentru perioada de pace;
-stagiile minime în grad valabile pe timp de pace devin prea îndelungate și nu mai pot
asigura continuitatea încadrării funcțiilor militare în caz de conflict militar;
-declanșarea mobilizării, vizează creșterea rapidă a numărului de cadre care necesită o
pregătire preliminară cu rol de „ update” după care trebuie gestionați întocmai ca cei activi.
Prin urmare, strategia militară integrează un număr mare de aspecte și, dacă raza sa de
acțiune tinde să fie planetară, orice acțiune sau operație care se desfășoară în orice parte a lumii
are re percusiuni asupra domeniului resurselor umane.
În scopul unei mai bune întegrări a Armatei României în cadrul acțiunilor comune cu
armatele altor state menbre NATO pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate la nivel
global, dar și pentru situ area armatei țării noastre în rândul celor cu tradiții importante în
domeniu, care sunt un exemplu de urmat pentru statele care aspiră la statutul de membru al
Organizației Tratatului Atlanticului de Nord este necesară asigurarea unui management eficient
al carierei îndividuale a militarilor în Armata României .
De asemenea, luând în calcul orientările de perspectivă se pot constitui în elemente de
referință pentru cercetări ulterioare în domeniul managementului resurselor umane în general,
dar și a dezvoltă rii managementului carierei individuale a militarilor în special .

25

CAPITOLUL 3
AUGMENTAREA FORȚE LOR ARMATE

3.1. Reglementarea instituției soldaților și gradaților de la voluntariat
la profesioni st
Pentru a -și îndeplini responsabilitățile asumate prin aderarea la „Occident”, misiunile ce
au revenit Armatei României în cadrul Alianței Nord -Atlantice și a structurilor de apărare ale
Uniunii Europene, în noul context de securitate, au presupus parcurger ea unor etape succesive
de transformare, parcă anticipate.
Reajusta rea continuă a politicilor de personal , va avea ca rezultat atragerea și regenerarea
resurselor umane cu potențial ridicat, asigurându -i competitivitate ridicată pe piața forței de
muncă.
Prin aplicarea unor măsuri de creștere a atractivității sistemului militar și prin investirea
în identificarea unor politici pentru dezvoltarea motivării profesionale se va asigura un cadru
propice pentru a depăși cu lejeritate dificultățile reformei organ ismului militar și statului român
în ansamblu.
Corpul soldaților și gradaților a reprezentat de -a lungul timpului principala forța, chiar
dacă el a cunoscut diferite perioade de la „oamanei reangajați pe primă”, la obligativitate , apoi
la volutariat ; fără de care, așa cum spunea Napoleon Bonaparte „Îmi câștig bătăliile cu visele
soldaților mei”, nu s-ar fi scris istorie.
În virtutea Legii din 29 martie 1862, se atestă prezența unor „oameni reangajați pe primă”,
așa cum a fost menționat de către „ministerul de rezbel” în Ordinul de zi pe toată oastea nr.86
din 14 martie 1 86434. Începe să prindă contur evidența efectivelor, dar nu numai, Ordinul de zi
face refe rire și la evidența schimbărilor intervenite în poziția vreunui reangajat pe primă.

34 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.42.

26
În aceași an, Legea pentru înaintări în armată din 4 aprilie 1864 prevedea condițiile pe
care trebuiau să le îndeplinească. Astfel, „voluntarii de un an din armata permanen tă” aveau
posibilitatea de a fi numiți caporali sau brigadieri după 4 luni de serviciu efectiv, dacă îndeplineau
condițiile de aptitudini și „erau primiți în urma unui examen satisfăcător ” conform unui program
special sau după prezentarea titlurilor de stu diu corespunzătoare. Mai mult, acești voluntari cu
grad de subofițer, la finalizarea unui an de serviciu activ, putea fi val orificați prin numirea ca
„sublocotenenți, milițieni, necerânduli -se timpul de doi ani în gradul de subofițer”35
Identificăm calea de acces în sistemul militar, fără studii militare specifice, așa cum o
numim astăzi „filiera indirectă”.
Voluntarii constituiau principala sursă de proveniență pentru cor pul subofițerilor ca în
prezent36, dar și pentru corpul ofițerilor, situație nemaiîntâlnită în actuala legislație, ceea ce
constituie o pierdere majoră, întrucât aceștia au dobândit deja cunoștințe în domeniu, sunt
absolvenți de studii universitare în mare parte și le-ar permite îndeplini rea cu succes a atribuțiilor
funcționale, într -o măsură chiar mai mare decât salariații civili, care nu au o astfel de experiență
specifică.
Tranziția de la armata bazat ă pe serviciul militar obligatoriu, la cea bazată pe voluntariat,
a impus repoziționare a profesiei militare pe piața muncii, mai ales în raport cu concurența
reprezentată de celelalte instituții similare ale statului.
Scăderea constantă, an de an, a numărului de candidați pentru instituțiile militare de
învățământ, până la un nivel de alarmă , a impus, la sfârșitul anilor '90, evaluarea situației
existente, analiza cauzelor și a consecințelor pe termen scurt, mediu și lung, nu doar pentru
învățământul militar, ci, mai ales, pentru viitorul resursei umane profesionalizate a apărării.
Cu cât res ursa umană este mai importantă pentru o organizație (numeric și calitativ), cu
atât este mai evidentă și mai necesară abordarea activității de recrutare ca o campanie de
marketing.
Putem vorbi despre voluntariat, chiar din preajma anilor 1870, când prin Le gea din 27
martie 1872 se instituia voluntariatul de un an în armata permanentă și de doi ani în armata
teritorială formată din „dorobanți și călărași”37.
Pe lângă cerințele cerute la acea vreme, care făceau referire la în ălțime („un metru 57
centimetri în sus”), studii („să fi avut patru clase primare”), stare civilă („să nu fie însurat, ori

35 Ibidem , p.67.
36 Art.11 alin. (1) din Legea nr.384/2006 privindstatutul soldaților și gradașilor profesioniști, cu modificările și
completările ulterioare.
37 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.69 -72.

27
văduv cu copii”), etc., li se cerea și câteva recomandări din partea autorităților locale care făcea u
trimitere la „bunele moravuri și moralitate”.
Spre deosebire de pr evederile actuale mai atractive, când soldații și gradții profesioniști
primesc atât echipament, cât și hrană gratuit, în perioada respectivă angajatul primea de la stat
doar „armătura și mare echipament” . Echipat și întreținut era cu cheltuielile sale, pe ntru care
tinerii „vor vărsa la corp înainte de a contracta angajamentu l, o sumă ce se va fixa de minister”.
În plus la fiecare trei luni susțineau un examen de instrucție înaintea unei „comisiuni”.
Voluntarii putea fi admiși doar în „regimentele de infanterie, batalionele de vânători,
regimentele de roșiori, regimentele de artilerie , regimentele de dorobanți și călărași și flotila, iar
studenții în medicină și farmacie doar în București și compania sanitară ”.
După războiul de indepen dență, tinerii volutari care au luat parte erau valorizați având
dreptul de a trece imediat în miliții38.
Prin instituirea Legii din 29 mai 1893 pentru reangajarea gradelor inferioare în armată ,
soldații puteau fi reangajați după expirarea termenului de act ivitate impus, fie ca instructori în
corpurile de trupă, fie ca sanitari sau ca lucrători de artilerie și de administrație, pentru perioadă
cuprinsă între 2 și 5 ani. Perioada se putea prelungi „până la vârsta trecerii la gloate”, sau până
la 40 de ani, co nferind și drepturi suplimentare de soldă, în cuantum de aproximativ de 50%39.
Referitor la drepturile materiale, apar și primele forme de protecție socială, soldaț ii, ca și
subofițerii, caporalii sau brigadierii, avea dreptul la pensie după cel puțin 18 sa u 25 de ani de
activitate, ori la pensie de invaliditate, indiferent de numărul anilor serviți. De asemenea , apare
instituția cumulului de pensie militară cu alte venituri, inclusiv cele salariale.
Anii 1910 înregistrează un deficit major în rândul plutoni erilor. Astfel, până la repartiția
primei promoții de plutonieri, prin Ordinul nr.12115 din 9 martie 1911 , s-a dispus măsura ca
reangajații pe 2 -4 ani să fie „preschimbați” în plutonieri40.
De asemenea, în timpul primului război mondial , printr -o decizie mi nisteri ală, Marele
Stat Major înființa și reorganiza comandamente și le completa cu ofițeri „reangajați” și „trupă”41.
Următorii ani au cunoscut o perioadă de completare în masă cu forțe. Astfel, prin Adresa
Direcției Personalului nr.523 din 31 ianuarie 194 1 s-a transmis ordinul ca pe parcursul a 5 ani
să se „înmulțească numărul de grade inferioare active42.

38 Ibidem, p.88
39 Ibidem, p. 97-101.
40 Ibidem, p. 119
41 Ibidem, p. 150.
42 Ibidem, p. 339.

28
După cel de -al doilea război mondial nu vom mai regăsi „reangajați”, ci va exista doar
instituția activării subofițerilor de rezervă despre care se vehic ula într -un referat că foarte puțini
dintre subofițeri au fost utilizați în serviciul frontului, marea majoritate fiind utilizați în servicii
administrative. După acest raport s -a constatat că dintre cei propuși pentru activare, o mare parte
dintre ei au s olicitat renunțarea la activare43.
După anul 1948, întreaga putere politică face referire la Puterea Comunistă, care a avut
grijă să -și ia în subordine și armata, ca mai apoi să îi modifice fizionomia ; în forțele armate vom
întâlni doar ofițeri, maiștri mil itari, subofițeri, personal civil și militari în termen.
Anul de referință, 1989, a adus multe modificări. În acest sens, a fost redus și stagiu militar
obligatoriu la un an44, dar și intenția de a migra către o armată profesionistă.
După o experiență de aproape 50 de ani de armată comunistă, Ministerul Apărării
Naționale obține autorizația de a angaja militari pe bază de contract45. Aceștia avea u gradul de
sergent și se supuneau regulamentelor militare.
Puțin mai târziu, se schimbă oa recum statutul juridic aplicabil46 și contractele pe baza
cărora își desf ășurau activitatea militarii pe bază de contract, erau considerat e ca fiind acte de
comandament cu caracter militar47.
Astfel, în vederea completării necesarului armatei cu personal de specialitate în unele
funcții de maiștri militari și subofițieri, până la asigurarea cadrelor necesare din rândul
absolvenților instituțiilor militare de învățământ, precum și în cele ce nu pot fi asigurate, prin
încorporare, cu militari în termen, Minist erul Apărării Naționale a fost autorizat să angajeze, pe
bază de contract, cu durata de 1 -3 ani, militari din rândul tinerilor care au satisfăcut serviciul
militar48. Timpul în care o persoan ă desfășura activitatea în armată ca militar angajat constituia
vechime în muncă, iar militarii angajați pe bază de contract beneficiau de drepturile stabilite de
reglementările legale în vigoare, precum și de compensația de hrană, concedii de odihnă și
medicale plătite integral, de pensii de invaliditate și de alocație de stat pentru copii, potrivit legii.
Putem remarca în conținutul acestui normativ, caracterul discreționar al autorităților
militare, recunosc ută de legiuitor, ca fiind prerogativă de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în
inițiativa lor. Această „putere” este întotdeauna determinată legal și dacă legea o conferă unor
autorități, acestea nu trebuie să abuzeze de ele ori să cadă în capcana excesului de putere,

43 Ibidem, p. 528-530.
44 Decretul -lege nr. 99/1990 privind modul de îndeplinire a serviciulu i militar în termen și cu termen redus
45 Hotărârea Guvernului nr.1030 din 18 septembrie 1990 , nepublicată în Monitorul Oficial.
46 Hotărârea Guvernului nr.503 din 23 septembrie 1993 privind autorizarea Ministerului Apărării Naționale de a
angaja militari pe bază de contract, publicată în Monitorul Oficial al româniei nr.239 din 5 octombrie 1993.
47 Art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 .
48 Art.1 din Hotărârea Guvernului nr.503 din 23 septembrie 1993

29
deoarece în societățile democratice bazat pe statul de drept este consacrat dreptul cetățenilor de
a cere socoteală oricărui agent public de administrarea sa.
Până la apariția Statutului soldaților și gradaților profesioniști, 2006, militarii angajați pe
bază de contract au „luptat” sub auspiciile a peste 20 de reglementări interne care au avut în
veder e recunoașterea drepturilor care aveau să contribuie la ceea ce presupune astăzi
management al carierei, înțeles prin prisma intereselor organizației și ale angajaților acesteia ,
care are în vedere atât procesul de planificare a carierei, referitor la modu l de
recompensare/promovare a angajaților în organizație conform necesităților proprii, la
performanțele angajaților, preferințele și potențialul lor, cât și la a asigura succesiunea
managerială cu rolul de a conferi organizației, pe cât posibil, posibilit atea de a utiliza personalul
necesar pentru atingerea obiectivelor.
Vârsta maximă până la care putea u servi sistemul era 50 de ani, apoi a început să scadă
până la 35 pentru unele arme și specialități militare, dreptul la concediu de odihnă, concediu
suplimentar pentru condiții de muncă grele sau periculoase, învoiri, permisii, posibilitatea de a
urma ins tituții militare de învățământ, nu și cele superioare, obligativitatea participării la a cțiunile
militare din teatrele de operații consfințită odată cu se mnarea contractului, în funcție de noile
Ministerului Apărării Naționale, recunoașterea vechimii în muncă și nu a vechimii în serviciu,
pensia fiind calculată în sistemul de pensii sociale, toate acestea recunoșteau un statut militar,
supus unui jurământ m ilitar . În schimb nu exista nicio obligație din partea sistemului la expirarea
termenului prevăzut în contract, sau chiar înainte de expirare, dacă acesta înceta din inițiativa
militarului.
O alta contradictorailitate avea să se manifeste și în ceea ce privește drepturile în caz de
șomaj, militarii angajați pe bază de contract plăteau cota de contribuție pentru șomaj, însă într -o
asemenea situație nu ar fi beneficiat de plata indemnizației.
Potrivit Legii nr.1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor
profesională , militarii nu se regăseau expres în prevederile actului normativ și, astfel, Ministerul
muncii și protecției sociale nu recunoștea u militarii între beneficiarii asigurărilor de șomaj.
Problema a constituit punct de interes, rezolvat abia odată cu intrarea în vigoare a Legii
nr.76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării
forței de muncă.
Despre militarii angajați s -a menționat sumar și în Legea nr. 46/1996 privind pregă tirea
populației pentru apărare, ca fiind proveniți din rândul cetățenilor care au îndeplinit serviciul
militar în termen, ceea ce excludea prezența femeilor.

30
În vigoare mai bine de 12 ani, aceste Instrucțiuni, au râmas până în 2006 când a fost
adoptată în contextul profesionalizării și modernizării Armatei României , Legea nr.384/2006
privind statutul soldaților și gradaților voluntari , care avea să fie detaliat ă prin Ordine interne –
M.R.U. – 3/8, Instrucțiuni aprobate prin Ordinul ministrului apărării naț ionale nr.M. 203 din 28
decembrie 200649, Instrucțiuni pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul
solda ților și grada ților voluntari aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr.M.64
din 7 iulie 200850 și Instrucțiuni pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul
soldaților și gradaților voluntari aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr.M.39
din 8 aprilie 201051
Apar o serie de beneficii, care vor alinia statutul soldaților și gradaților la a cealași nivel
cu cel al cadrelor militare, cum ar fi: soldă lunară, echipament și hrană gratuite, documente
militare de transport gratuite, compensație lunară pentru chirie, locuință de intervenție, concediu
de odihnă, concediu de studii, reconversie profe sională52.
Referitor la accesul în profesie, odată cu intrarea în vigoare a prezentului Statut s-a
permis și accesul femeilor care îndeplinesc normele și criteriile stabilite prin Ordin, ceea ce a
presupus eliminarea oric ărei forme de discriminare bazate pe sex.
Perioada 2006 până la 2012, corpul soldaților și gradaților voluntari avea să fie
îmbună tățit major, prin modificări succesive, în nici 2 ani53, care au ridicat valoarea acestui corp
profesional.
Actele incidente au det erminat creșterea atât a atractivității profesiei militare cât și
motivației soldaților și gradaților.
Principalele modificări vizează : „voluntarii” au devenit „profesioniști”, creșterea vârstei
de recrutare și angajare, precum și a limitei de vârstă la 50 de ani, divizarea gradului de caporal
pe trei clase, dreptul la concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului, posibilit atea de mutare
la cerere, dreptul la locuință de serviciu sau de intervenție.
O modificare majoră, poate chiar mai mult decât necesară, a adusă puțin mai târziu o serie
de beneficii, dar care a dat substanță recunoașterii drepturilor54. Astfel a fost recun oscut dreptul

49Ordinul ministrului apărării nr. M.203/2006 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece
avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare și securitate națională.
50 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.621 din 26 august 2008 .
51 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.243 din 16 aprilie 2010 .
52 Art.8, 12 -17, 22 din Legea 384/2006 privind statutul solda ților și grada ților voluntari
53 Legea 51/2010 pentru modificarea s i completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților
voluntari , publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 188 din 24 martie 2010 și Legea 23/2012 pentru modificarea
si completarea Legii 384/2006 privind statutul solda ților și grada ților voluntari , publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 49 din 20 ianuarie 2012
54 Legea nr. 149/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării, ordinii publice
și securității naționale

31
la pensie militară de stat55,, potrivit legii; soldații și gradații profesioniști, pensionari militari,
cărora li s -a conferit Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate
în domeniile apărării, ordinii public e și securității naționale56, beneficiază de un spor de 10%,
15% sau, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare, potrivit legislației în
vigoare; soldații și gradații profesioniști beneficiază de încadrarea în condiții deosebite, speci ale
și alte condiții a activității pe care o desfășoară sau a locului de muncă unde lucrează, conform
legislației aplicabile cadrelor militare în activitate , încadrarea în condiții de muncă în aceleași
condiții ca și cadrele militare57.
După o perioadă de aproape două decenii, în care statutul soldaților și gradaților a fost
supus unor modificări majore, iată că, începând cu anul 2019 aceștia au un dobândit aproape un
statut similar cu cel al cadrelor militar e, aceștia supunându -se regulementelor militare în
totalitate.
Astăzi, soldații și gradații profesioniști constituie cel mai numeros corp de personal din
armată, fiind destinat îndeplinirii misiunilor de execuție specifice luptătorilor și specialiștilor
militari, în cadrul microstructurilor de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă. Soldații și
gradații profesioniști participă nemijlocit la procesul de instrucție individuală și colectivă din
cadrul unităților militare, asigură exploatarea și întreținerea tehnicii și ar mamentului din dotare
și execută paza și apărarea obiectivelor militare, iar gradații profesioniști pot îndeplini și funcții
de comandă la nivelul microstructurilor.

3.2. Corpul profesional al salariaților civil
Despre prezența salariaților civili în rândul F orțelor Armate putem vorbi încă din secolul
al XIX -lea, când printr -o Publicație conținând programa examenului și condițiile de participare
la concursul organizat în vederea trimiterii a trei tineri români la Școala Navală din Brest din 2
noiembrie 186258.
Puțin mai târziu, în 1884, Direcția Personal și Operații Militare avea să aibă în gestiune
și personalul civil din armată59.

55 Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat .
56 Instrucțiuni privind condițiile în care se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei ofițerilor, maiștrilor militari,
subofițerilor, soldaților și gradaților profesioniști și preoților militari din structurile Minist erului Apărării
Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.141/2018, publicate în Monitorul Oficial al
României nr. 757 din 3 septembrie 2018 .
57 Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activită ților cu condiții deosebite,
condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate
58 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.38.
59 Anuarul Oficial al Armatei româniei pe anul 1884 , București, Tipografia Sta tului, 1884, p.11.

32
O Decizie ministerială stabilea în anul 1910 modul de întocmire a memoriilor calificative
și pentru funcționarii publici din Armat ă60.
De asemenea, în anul 1916 regăsim personal civl la „coloanele de reparațiuni”, Spitalul
Militar al Diviziei a IX -a și „atelierele de confecții cu depozitele lor de echipament”, care putea
fi numit, reangajat de către Serviciul Personalului din Ministe rul de Război61. În 1919, prin
Ordinul circular nr.20326 din 04 noiembrie, regăsim faptul că mutațiile personalului civil se
aprobau doar de ministru62.
Nu după foarte mult timp, având în vedere existența suficient de numeroasă a acestei
categorii de person al civil, în 1921 sunt evidențiate Deciziile ministeriale pentru numirile de
funcționari și Ordinele circulare, competența privind numirile au coborât de la minister la
directorul superior sau șeful de serviciu63.
Întrucât, numărul acestora se contura, au apărut și o serie de beneficii ce se cereau a fi
aprobate. Astfel în 1928 s -au identificat date referitoare la numirile specialiștilor, personal civil
superior și faptul că aceștia beneficiau de reducere la transportul C .F.R., pentru ei și familiile
acesto ra64.
Deja, în anul 1932, apar în proiectul de buget și 4257 de funcționari civili pentru care se
consuma 63% din fondurile ministerului65 și care ocupau funcții de „magazionieri, custozi,
băieși, bucătari, grădinari, autopsieri, servitori, supraveghetoare, instrumentari, infirmiere,
lucrătoare, șefe de lenjerie, femei de serviciu, spălătorese, logofeți, viticultori, pândari.
Pentru toți acești funcționari civil, Direcția Personal a elaborat anuare, inclusiv în anul
1944, în timp de război, cuprinz ând pe toți cei aflați în evidența sa.
La fel ca și celelalte corpuri, categoria personalului civil a traversat perioade de
transformare, care a u fost puternic influențate de cea interbelică și comunistă. Modificările au
vizat contractele individuale de muncă (puternic controversate), recompensele și sancțiunile,
timpul de muncă, etc.
O serie de acte normative au avut un puternic impact asupra sta tutului: constituțiile (1948,
1952, 1965 ), regulementele de ordin intern ( Codul muncii cu Regulamentele de ordine interioară

60 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.114, publicat în Monitorul Oastei, nr.32 din 27 iulie
1910, Partea regulamentară, nr.34, p.315 -319.
61 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., p.150 -154.
62 Ibidem , p.188
63 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., Darea de seamă asupra activității Secției 1 Personal
din Serviciul Personal în perioada 10 aprilie 1921 -10 iunie 1921 , p.197 -202.
64 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit., Darea de seamă asupra activității Secției 1 Personal
din Serviciul Personal în perioada 1 octombrie 1928-1 ianuarie 1929, p.238 -241.
65 Gurgu, Ion, Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Op.cit.,Memoriu asupra bugetului armatei pe anul 1932 ,
p.266 -281.

33
ale angajaților civili din Ministerul Forțelor Armate 1952, 1956,1961 și 1970 ), decrete ( Decretul
nr.359 din 24.07.1957 privind răs punderea materială a militarilor și stabilirea, urmărirea și
lichidarea pagubelor cauzate Ministerului Forțelor Armate ).
După anul 1989, apar o serie de schimbări profunde și totodată s -a eleborat un nou
Regulament66, în 1993 , care stabilea raporturile dint re conducerile unităților și această categorie
de personal , drepturile și obligațiile personalului civil încadrați în unități subordonate
ministerului, timpul de muncă și timpul de odihnă, încheierea și încetarea contractului individual
de muncă , etc.
Aces t Regulament avea să se aplice doar 10 ani, până când, în plan național, a fost
modificat Codul muncii din 1972 . Astfel, prin Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003 a fost adoptat
noul Cod al muncii. Totodată, apariția altor modificări legislative67, ca și punere a în practică a a
Legii privind statutul funcționarilor publici, aveau să impună apariția unui nou Regulament de
ordine interioară68.
Regulament s-a dovedit a fi doar perfectibil, aplicându -se sub această formă doar o
perioadă scurtă de timp, urmând să sufere modificări și completări succesive, determinat de
evoluțiile legislative în plan național, dar și pentru corectarea unor inadvertențe dovedite de
practică, prin Ordinele ministrului apărării naționale nr.M.8/2005, nr.M.109/2006 și
nr.M.171/2006.
În actuala legisilație , personalul civil din structurile Ministerului Apărării Naționale se
încadrează în două mari categorii:
– funcționari publici, persoane numite în funcții publice, potrivit Legii nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici , repu blicată, cu modificările și completările
ulterioare;
– personal civil contractual, persoane încadrate în baza unui contract individual de
muncă, încheiat în temeiul Legii nr. 53/2003 – Codul muncii , republicată, cu
modificările și completările ulterioare și a legislației naționale aplicabile, în funcție
de statutul socio -profesional.
În prezent, în structurile M.Ap.N. sunt încadrați aproximativ 400 funcționari publici,
numiți în funcții publice din structurile centrale și Casa de pensii sectorială a Ministeru lui
|Apărării Naționale și 16.000 de persoane încadrate cu contract individual de muncă, acoperind

66 Aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naționale nr.O.G.13 din 16.06.1993 .
67 Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției .
68 Aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.119/2003.

34
întreaga gamă de profesii existentă pe plan național: cadre didactice, personal medico -sanitar și
auxiliar sanitar, consilieri juridici, cercetători, artiști , referenți, muncitori calificați și necalificați
etc69.
Prin Regulamentul de ordine interioară aplicabil personalului civil din Ministerul
Apărării Naționale70 sunt stabilite principalele dispoziții referitoare la raporturile de muncă/de
serviciu ale perso nalului civil, drepturi și obligații, regulile de disciplină a muncii, timpul de
muncă și de odihnă, evidența personalului civil, abateri și sancțiuni disciplinare aplicabile
personalului civil, precum și evaluarea performanțelor profesionale pentru person alul civil
contractual.
Principalele drepturi de care beneficiază personalul civil din unitățile militare fac în mare
măsură referire la salarizare corespunzătoare postului ocupat, potrivit legislației în domeniu;
repaus zilnic și săptămânal; concediu de o dihnă anual și alte concedii stabilite potrivit legii;
egalitate de șanse și de tratament; dreptul la opinie; desfășurarea activității în condiții de
respectare a normelor de securitate și sănătate în muncă, precum și a normelor de apărare
împotriva incend iilor; perfecționare profesională; informare și consultare, potrivit legii; primire
în audiență și consiliere, la cerere ; protecție socială, conform prevederilor legale, în cazul
încetării raportului de muncă sau de serviciu; constituirea sau aderarea la o rganizații sindicale
sau socioprofesionale, în condițiile legii, etc.
Principalele obligații specifice pe care le are personalul civil, sunt: să fie loial instituției
armatei; să execute dispozițiile legale date de șefi în îndeplinirea atribuțiilor de serv iciu; să
participe la activitățile cu caracter militar, de ridicare graduală a capacității de luptă, de pregătire
militară, la aplicații și exerciții de mobilizare; să respecte dispozițiile legale privind protecția
informațiilor clasificate; să nu săvârșea scă fapte care ar putea să pună în primejdie securitatea
unității, a personalului acesteia sau a propriei persoane și să nu scoată din unitatea militară, fără
aprobare, documente, echipamente sau orice alte bunuri care aparțin acesteia.
Personalului civil îi este interzis : să-și exprime sau să -și manifeste public convingerile și
preferințele politice, să favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil
același regim juridic ca și partidelor politice, în exercitarea atribuțiilor ce îi revine; să facă
declarații sau să dea publicității informații/articole/ documente referitoare la armată, fără avizul
structurilor militare de specialitate sau să introducă în unitate băuturi alcoolice, produse/substanțe
stupefiante și medicamente cu efecte similare acestora, să se prezinte la serviciu sau să desfășoare
activități sub influența acestora.

69 https://dmru.mapn.ro/pages/view/97
70 Aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.17/2012 .

35

3.3. Învățământul militar, principala sursă pentru augmentarea
forțelor
Astazi, s istemul educațional militar , componentă fundamentală a ins truirii, este
responsabil de formarea inițială și dezvoltarea profesională continuă și reprezintă cea mai
importantă investiție a Armatei în dezvoltarea resursei umane și creșterea performanțelor
structurilor militare.
Misiunea învățământului militar este să formeze ofițeri, maiștri militari și subofițeri cu
competențe profesionale și transversale în acord cu cerințele și nevoile structurilor militare,
corespunzătoare calificărilor specifice ocupațiilor militare, cu potențial de a deveni personalități
creat ive, inovativi, determinați să obțină performanță, să genereze valoare și să -și asume în mod
responsabil cariera militară.
Transformările învățământului militar se regăsesc în toate componentele acestuia:
organizarea instituțională, aspectele relaționale, conținuturile educaționale, procedurile și
instrumentele de evaluare. Sursele acestor transformări au fost reprezentate, pe de o parte, de
transpunerea legislației europene în cea de nivel național și, implicit, de necesitatea armonizării
actelor normative specifice ministerului cu cele naționale, iar pe de altă parte de schimbările
realităților militare românești, ca urmare a efortului de integrare a Armatei României în
structurile euroatlantice.
Pe lângă cerințele de dezvoltare imprimate de evoluția învăț ământului pe plan național,
învățământul militar este supus cerințelor interne de dezvoltare rezultate din dinamica realității
militare. În primul rând, învățământul militar răspunde nevoilor de pregătire a personalului
militar, care impun asigurarea conec tării instrucției individuale și a educației cu realitățile actuale
și cu schimbările anticipate în mediul operațional. În al doilea rând, managementul resurselor
umane aduce, în prim -plan, performanța centrată pe competențe, ceea ce impune învățământului
militar să furnizeze resursă umană calificată și competitivă.
Sistemul de formare profesională a cadrelor militare este structurat pe cicluri și niveluri
educaționale și cuprinde:
– programe de studii preuniversitare: liceale și postliceale;
– programe de studii universitare și postuniversitare;

36
– programe de formare profesională continuă, cursuri de carieră și de
perfecționare/specializare, derulate în unitățile și instituțiile de învățământ militar
și de formare profesională continuă de nivel nonuniversitar – școli de aplicație71.
Învățământul superior militar asigură formarea inițială și continuă de nivel universitar a
ofițerilor și se realizează în instituții acreditate, astfel: 3 academii ale categoriilor de forțe ale
armatei , respectiv Academia Forțelor T erestre „Nicolae Bălcescu”(Sibiu), Academia Forțelor
Aeriene „Henri Coandă”(Brașov) și Academia Navală „Mircea cel Bătrân”(Constanța), pentru
formarea ofițerilor de arme, din serviciile pentru sprijin logistic al acțiunilor de luptă și
management financiar -contabil; acestea asigură și cursuri de carieră pentru ofițeri până la gradul
de locotenent -colonel inclusiv, precum și programe de studii universitare de master în domeniul
de licență; Academia Tehnică Militară , pentru formarea ofițerilor din serviciul t ehnico –
ingineresc; asigură toate cursurile necesare evoluției în carieră a acestei categorii de personal,
programe de master în domeniul de licență și pregătirea prin doctorat; Universitatea Națională
de Apărare , pentru formarea inițială a ofițerilor de lo gistică (program de studii universitare de
licență cu locuri finanțate de la buget pentru M .Ap.N. și alte structuri din sistemul național de
apărare, ordine publică și securitate națională) și formarea profesională continuă a ofițerilor
pentru nivelul oper ativ și strategic; organizează programe de studii de master de conducere și de
specialitate și asigură, prin Colegiul Național de Apărare, pregătirea politico -militară pentru
personal din Ministerul Apărării Naționale și din afara acestuia și Institutul Me dico-Militar
pentru formarea și perfecționarea ofițerilor specialiști din serviciul medical, prin Universitatea
de Medicină „Carol Davila” din București și Universitatea de Medicină Târgu Mureș.
În cele 6 instituții de învățământ superior militar sunt oferite: programe de studii
universitare de licență pentru formarea inițială a ofițerilor ; programe de studii de master ,
inclusiv programe de master de conducere interarme; începând cu anul universit ar 2017 -2018
masterul de conducere interarme se organizează, pentru o perioadă determinată, și la forma cu
frecvență redusă pe locuri cu taxă ; programe de studii de doctorat prin care se asigură
dezvoltarea cunoașterii în domeniul militar prin cercetare șt iințifică, și o gamă variată de
programe studii postuniversitare prin care se asigură formarea și dezvoltarea profesională
continuă – cursuri necesare evoluției în carieră a ofițerilor și de perfecționare/specializare; se
finalizează cu obținerea certifica tului de atestare a competențelor profesionale.

71 https://dmru.mapn.ro/ pages/view/115

37
Învățământul preuniversitar militar este organizat și desfășurat în: 5 colegii naționale
militare – pentru învățământul liceal: Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza;
Colegiul Național Milita r „Mihai Viteazul”, Alba Iulia; Colegiul Național Militar „Ștefan cel
Mare”, Câmpulung Moldovenesc; Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova;
Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” , Constanța.
Învățământul liceal militar este gratu it și are ca misiune pregătirea științifică și umanistă
generală a elevilor prin studii de nivel liceal, pe filiera vocațională, în profilul militar,
specializarea matematică -informatică. Programul de studii asigură dezvoltarea și diversificarea
competențe lor-cheie, precum și formarea competențelor specifice filierei, profilului și
specializării. Studiile liceale au durata de 4 ani, în conformitate cu planurile -cadru de învățământ
stabilite la nivel național de către Ministerul Educației Naționale.
Colegiil e naționale militare sunt unități de învățământ de elită, furnizoare de servicii
educaționale la înalte standarde de calitate, prin care contribuie la formarea unei resurse umane
deosebit de valoroase pentru Armata României și contribuie în mod nemijlocit la internalizarea
valorilor militare și ale poporului român.
Învățământul postliceal militar este gratuit și asigură formarea inițială a maiștrilor
militari, specialiști în exploatarea și mentenanța echipamentelor și tehnicii militare și a
subofițerilor, l uptători, specialiști și lideri ai structurilor de la baza ierarhiei militare; se
desfășoară în trei școli militare de maiștri militari și subofițeri, subordonate statelor majore ale
categoriilor de forțe ale armatei.
Învățământul postliceal militar se or ganizează pentru armele sau serviciile și specialitățile
militare aprobate de ministrul apărării naționale. Studiile pentru formarea maiștrilor militari au
durata de 2 ani, iar pentru formarea subofițerilor de 1 an. La finalizarea programelor de pregătire,
absolvenții obțin certificatul de calificare profesională/competențe profesionale, brevetul de
maistru militar sau subofițer și li se acordă primul grad militar.
Toate unitățile și instituțiile de învățământ militar, precum și programele de studii oferite
de acestea sunt acreditate de către agențiile de asigurare a calității recunoscute pe plan național
și internațional. Astfel, cele 4 școli militare de maiștri militari și subofițeri, pentru învățământul
postliceal pentru formare a maiștrilor militari și a subofițerilor sunt distribuite la: Școala militară
de maiștri militari și subofițeri a Forțelor Terestre„Basarab I”, Pitești; Școala militară de maiștri
militari și subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc; Școala militară de maiștri militari
a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Constanța; Școala militară de maiștri militari și
subofițeri penru comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică, Sibiu.

38
Formarea profesională continuă are ca scop perfecționarea pregătirii personalului
militar prin cursuri de carieră și cursuri de perfecționare/specializare de nivel universitar sau
nonuniversitar.
Formarea continuă prin studii postuniversitare – cursuri de carieră necesare pentru
înaintarea în grad, de la locotenent -colonel la general, și cursuri de perfecționare/specializare se
realizează în instituțiile de învățământ superior militar; aceste programe sunt autorizate/acreditate
conform legislației referitoare la învățământul superior și la formarea profesi onală a adulților .
În instituțiile de formare continuă nonuniversitară (școli de aplicație, centre/baze/secții de
instruire/pregătire/perfecționare) se desfășoară cursuri de carieră și de perfecționare/specializare
pentru subofițeri, maiștri militari și of ițeri cu grade inferioare, necesare evoluției în carieră și
dezvoltării competențelor profesionale. De asemenea, se desfășoară și cursuri de formare a
ofițerilor și subofițerilor în activitate pe filiera indirectă.
Formarea continuă de nivel nonuniversitar se realizează în 2 școli de aplicație
subordonate Statului Major al Forțelor Terestre: Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă
„Mihai Viteazul”, Pitești (Centrul de instruire pentru tancuri și auto „Colonel Pandele Predescu”,
Pitești , Centrul de instr uire pentru infanterie și vânători de munte „Constantin Brâncoveanu”,
Făgăraș ; Baza de instruire pentru vânători de munte, Predeal ; Centrul de Instruire pentru ISR,
Parașutiști și Operații speciale și JTAC „General -maior Grigore Baștan”, Buzău ); Școala de
Aplicație pentru Unități de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”, Sibiu (Centrul de
instruire pentru artilerie terestră și artilerie antiaeriană ”Ion Vodă” , Sibi u; Centrul de instruire
pentru geniu, E.O.D. și apărare NBC „Panait Donici”, Râmnicu V âlcea ; Baza de instruire pentru
apărare CBRN „Muscel”, Câmpulung Muscel; Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene
„Aurel Vlaicu”, Boboc subordonată Statului Major al Forțelor Aeriene; Școala de Aplicație
pentru Forțele Navale „Viceamiral Constantin Băles cu”, Mangalia subordonată Statului Major
al Forțelor Navale; Școala de Aplicație pentru Logistică „General Constantin Zaharia”, Chitila
și Centrul de Instruire pentru Muzici Militare, București , Școala de aplicație subordonată
Comandamentului Forțelor pent ru Operații Speciale ; Școala de Aplicație pentru comuncații,
tehnologia informației și apărare cibernetică, Sibiu , subordonat Comandamentului
Comunicațiilor și Informaticii și Secția de perfecționare și instruire medico -militară, Sibiu ,
subordonată Direcți ei medicale.
Școlile de aplicație au în compunere/subordine centre de instruire, iar centrele au în
compunere/subordine baze de instruire pentru arme, servicii sau specialități militare pentru care
se asigură pregătirea.

39
În contextul reperelor pe care le t rasează Strategia Europa 2020, învățământului i -a fost
rezervat rolul de motor principal al dezvoltării sociale și al construirii unei societăți bazate pe
cunoaștere.
Privind în perspectivă, conștientizăm faptul că acum, instituțiile și unitățile de învăț ământ
militar, pregătesc studenți și elevi care vor folosi tehnologii avansate sau care nu au fost încă
inventate, că abilitatea militarilor de a fi autonomi, creativi și mobili, de a se situa inovator față
de problemele cu care se confruntă vor deveni pra ctici răspândite în organizația militară.
Din contextul evolutiv al mediului societal și al celui de securitate în care funcționează
organizația militară, învățământului militar românesc îi revine misiunea de a asigura Armatei o
resursă umană înalt calificată, inovatoare, capabilă să convertească întregul capital educațional
în sursă de cunoaștere și în avantaje competitive, adaptabilă, în măsură să îndeplinească o gamă
largă de misiuni, astfel încât structurile militare să rămână eficiente în fața o ricăror provocări .

40

CONCLUZII
Militarii s -au angajat și se angajează, prin jurământ, să răspundă „prezent” nevoilor
armatei. Militarii se mută frecvent, acolo unde este nevoie de competențele lor profesionale, în
țară sau în străinătate. Mobilitatea este una dintre caracteristicile acestei profesii, însă pentru
disconfortul creat există și compensații, atât de natură materială sau financiară, cât și legate de
satisfacțiile profesionale pe care le pot avea cei ce își doresc să cunoască locuri și oameni noi72.
O carieră militară de succes începe într -un mediu al disciplinei, al valorilor și normelor
militare. Dincolo de cerințele impuse de managementul resurselor umane pe linia selecției, tinerii
care îmbrațișează cariera militară trebuie să fie caracterizați de voință, determinare,
competitivitate, angajare efectivă și afectivă, curiozitate intelectuală și dorință de lucru în echipă.
Cariera militară înseamnă mai mult decât un loc de muncă. Militarii sunt în serviciul
națiunii, de aceea profesia militară este una de vocație. Ea aduce multe satisfacții, chiar dacă
implică uneori și sacrificii. Este o profesie a caracterelor tari, care pot adera la valori tradiționale
cum sunt disciplina și rigoarea.
Dat fiind faptul că pentru realiz area obiectivelor strategice, România ca stat membru al
Uniunii Europene sau Aliat al NATO, va avea ca direcții și adaptarea managementului integrat,
și implicit al resurselor umane, care presupune: analiza sistemului actual de management al
resurselor um ane în Armata României, argumentarea necesității unui management bazat pe
obiective al carierei militare individuale în Armata României, analiza comparativă a
managementului carierei militare individuale în armatele, cu tradiții în domeniu, ale altor state
membre NATO, determinări privind managementul carierei individuale în vederea participării
Armatei României la acțiuni militare, stabilirea principalelor modalități de îmbunătățire a
managementului carierei individuale pe timp de pace, determinări privind managementul carierei
individuale a militarilor pe timpul participării la conflictul armat, delimitări privind
managementul carierei individuale în caz de conflict armat.
În ceea ce privește abordarea teoretică privind managementul carierei individuale ba zat
pe obiective, se presupune că managementul carierei individuale reprezintă un foarte bun
instrument de armonizare a obiectivelor organizaționale cu cele ale angajatului. Astfel, analizând
sistemul actual de management al resurselor umane din Armata Rom âniei, utilizând în acest sens
o abordare sistemică, se poate observa că implementarea unui management bazat pe obiective al
carierei militare individuale este necesară și oportună.

72 https://dmru.mapn.ro/pages/view/96

41
Argumentarea constă în prezentarea modalităților de derulare a managementului carierei
individuale în armatele unor state membre NATO cu tradiție în acest domeniu și anume: SUA,
Marea Britanie, Canada și Franța. Practica din aceste armate moderne, dar nu n umai din acestea,
reliefează faptul că obiectivele principale ale managementului resurselor umane ale apărării sunt
aceleași, ca în cazul oricărei organizații, respectiv asigurarea cu personal, dezvoltarea, motivarea
și menținerea acestuia, cu mențiunea că în îndeplinirea lor, apar anumite particularități
determinate de caracteristicile instituției militare.

42
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
1. Evoluția structurilor ostășești la români , Olteanu, Constantin Editura Militară, București,
1986.
2. Istoria militară a poporului român , Duțu, Alecsandru, Editura Militară, București, 1987
3. Managementul organizației militare (volumul II), Petca, Ioan -Constantin, Editura
Academiei Trupelor de Uscat, Sibiu, 2000;
4. Managementul resurselor informatice , Fătu, Tudorel, Țugui, Alexandru, Iași, Editura
SedComLibris, 2004;
5. Managementul resurselor umane – Ghid practic , Pânișoară, Georgeta. Iași, Editura
Polirom, 2007;
6. Managementul resurselor umane – Tratare globală interdisciplinară , Burloiu, Petre,
Editura Lex, București, 2001
7. O istorie a structurii centrale de personal a Armatei Române 1862 -1947 , Gurgu, Ion,
Balanovici, Sergiu, Manea, Vasilica , Editura CTEA, 2006;
8. Pensiile militarilor români în legislația secolului al XIX -lea, Revista Casei de Pensii
Sestorială a Ministerului Apărării Naționale, Bodnar, Veronica, București, 2015
9. Perfecționarea statutului juridic al militarilor în condițiile apartenenței României la
NATO, teza de doctorat , Comandor Toader, Dumitru, Universitatea Național ă de Apărare
„Carol I”, București, 2009;
10. Partea luată de armata română în războiul din 1877 -1878 , Rosetti, Radu, București,
1926;
11. Sub povara armistițiului. Armata română în perioada 1944 -1947 , Duțu, Alecsandru,
Editura Tritonic, București, 2003.

Surse w eb:
– https://cps.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Istoric/Articol%20Revista_
Document%20nr%204%20(70) -2015.pdf
– https://dmru.mapn.ro/pages/view/96
– https://dmru.mapn.ro/pages/view/97
– https://dmru.mapn.ro/pages/view/115

43
ANEXE :
Anexa 1. Scurt istoric al structurii de personal
Direcția generală management resurse umane este continuatoarea primei structuri
centrale de personal din Armata României, atestată documentar la 9 octombrie 1862, când, prin
Înaltul Decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a luat ființă în cadr ul Ministerului de
Război, "I -a Direcție Personal și Operații Militare", având în compunere două diviziuni,
organizate, fiecare, pe două secții.
După obținerea independenței de stat a României, în anii ce au urmat, armata a cunoscut
numeroase modificări ca litative și cantitative, iar Direcția Personal și Operații Militare s -a
adaptat continuu la cerințele vremurilor, inspirându -se din modelele occidentale – îndeosebi
francez și german, și perfecționându -și, în mod constant, structura organizatorică. De -a lungul
timpului, structura centrală de personal a armatei a funcționat sub mai multe denumiri, pe măsură
ce forma organizatorică s -a schimbat:
• DIRECȚIA PERSONAL ȘI OPERAȚII MILITARE
• DIRECȚIA SERVICIULUI DE STAT MAJOR ȘI A INFANTERIEI
• DIRECȚIA INFANTERIEI, CA VALERIEI ȘI PERSONALULUI
• DIRECȚIA GENERALĂ A PERSONALULUI
• DIRECȚIA CADRELOR ARMATEI
• DIRECȚIA CADRE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT
• DIRECȚIA PERSONAL A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE
• DIRECȚIA MANAGEMENT RESURSE UMANE
• DIRECȚIA GENERALĂ MANAGEMENT RESURSE UMANE
O contribuție importantă la evoluția structurii centrale de personal a armatei române au
avut-o șefii acestei structuri. Dintre aceștia, unii s -au remarcat prin cariere de excepție și au rămas
în istoria de aur a armatei române. Primul șef al Direcției Personal și Oper ații Militare a fost
colonelul Alexandru Christea.
Din galeria personalităților de excepție care s -au aflat la conducerea primei structuri
centrale de personal fac parte și căpitanul Eustațiu Pencovici, șeful primei „diviziuni ”, ulterior
devenit general, g eneralul de divizie Matei Vlădescu, care a condus și Ministerul de Război,
generalul de corp de armată Eremia Grigorescu, artilerist și matematician eminent, artizanul
victoriei de la Mărășești, din 1917, generalul de divizie Ion Argetoianu, generalul de c orp de
armată Nicolae Șova și mulți alții.

44
Dintre conducătorii postbelici ai structurii de personal, îi amintim pe Ion Ioniță, devenit
ministru al Forțelor Armate, general -maior Gheorghe Catană, general -locotenent Constantin
Opriță, iar lista poate continu a cu personalități de excepție.
După 1989, în contextul începerii procesului de modernizare ș i transformare a armatei,
sfera de competențe a direcției centrale de personal a fost diversificată, nuanțată și orientată, cu
precădere, spre creșterea capacități i profesionale și morale a resursei umane de a -și îndeplini, cu
competență și dăruire, misiunea sa fundamentală, precum și de a asigura interoperabilitatea cu
armatele țărilor aliate. În primii ani de după 1989, la conducerea structurii centrale de persona l
s-au aflat general Liviu Ciubăncan, urmat de general -maior Valeriu Vasilescu.
În anul 1997, prin unirea Direcției personal cu Direcția învățământ militar, a rezultat
actuala structură centrală de personal a Ministerului Apărării Naționale – Direcția management
resurse umane. Astfel, aceasta și -a îmbogățit competențele cu cele privind educația militară .
În prezent, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 346/2006 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Apărării , direcția s -a transformat în direcție generală, cu domenii noi
de competență .

45
Anexa 2. Organizarea actualei structuri centrale de resurse umane

Sursa: https://dmru.mapn.ro/pages/view/92