ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE BIOMEDICALE Domeniul de doctorat: MEDICINĂ Cosmin Mihai VESA TEZĂ DE DOCTORAT Conducător științific: Prof.univ.dr. Amorin… [631301]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE BIOMEDICALE
Domeniul de doctorat: MEDICINĂ

Cosmin Mihai VESA

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător științific:
Prof.univ.dr. Amorin Remus POPA

ORADEA
Anul 2018

2

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE BIOMEDICALE
Domeniul de doctorat: MEDICINĂ

DIABETUL ZAHARAT INAUGURAL ÎN JUDEȚUL BIHOR.
PARTICULARITĂȚI EPIDEMIOLOGICE, CLINICE,
PARACLINICE ȘI RISCUL
CARDIOVASCULAR LA PACIENTUL NOU -DIAGNOSTICAT

Conducător științific:
Prof.univ.dr. Amorin Remus POPA

Doctorand: [anonimizat] 2018

3
STADIUL CUNOAȘTERII

Lista de abrevieri.. ………………………….. …………………………………………….. ………………………….7
Introducere…………………………………………………………………………………………………… …………. .8
CAPITOLUL I. Diabetul zahara t – date generale
1.1. Diabetul zaharat – definiție, clasificare, diagnostic ……………………… ………………………. …10
1.2. Epidemiologia Diabetului zaharat ……………………………………………. ………………………. …..12
1.2.1. Epidemiologia Diabetului zaharat de tip 1…………………………….. ………………. …13
1.2.2. Epidemiologia Diabetului zaharat de tip 2…………………………….. ………………….13
1.3. Fiziopatologia Diabetului zaharat de tip 2…………………………………………………. ………… ..14
1.4. Factori de risc ai apariției Diabetului zaharat ………………………………….. ………………………16

CAPITOLUL II. Complicațiile cronice și afecțiuni frecvent asociate cu Diabetul zaharat
2.1. Complicații microvasculare …………………………………………………….. ……………………….. ….21
2.2. Complicații macrovasculare ……………………………………………………….. ………………………. .24
2.3. Diabetul zaharat și ateroscleroza…………………………………………… ………………………. …….. 25
2.4. Diabetul zaharat și dislip idemiile ………………………………………………………. ………………….27
2.5. Diabtul zaharat și sindromul metabolic ………………………… ………………………. …………….. ..28
2.6. Diabetul zaharat și steatohepatita non -alcoolică ………………………………… …………………. ..29
2.7. Diabtul zaharat și cancerul ………………………………………………………. ………………………… ..29
2.8. Diabtul zaharat și dep resia ……………………………………………………. ………………………. …….30

CAPITOLUL III . Riscul cardiovascular la pacientul diabetic
3.1. Factori de risc cardiovascular și managementul acestora la pacien tul diabetic…………….32
3.2. Predicția riscului cardiovascular la pacientul diabetic ………………………………… ……………36

CAPITOLUL IV. Managementul clinic al Diabtului zaharat
4.1. Obiectivul glicemic și managementul hiperglicemiei ………………………………… ……………. 39
4.2. Obiective privind ceilalți factori de risc cardiovascular și managementul acestora ……..40

Partea a II -a
CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL V. Ipoteza de lucru
5.1. Ipoteza …………………………………………………………………………………… ………………………. …43
5.2. Obiective …………………………………………………………………………………… ………………………43
CAPITOLUL V I. Metodologia generală
6.1. Material și metode
6.1.1 Studiul I …………………………………………………………………………………. …..46
6.1.2. Studiul II ………………………………………………………….. ………………………. .46
6.1.3. Studiul III ………………………………………………………… ………………………. .48

4

CAP ITOLUL VII . Rezultate
7.1. Studiul I – Diabetul zaharat nou-diagnosticat în județul Bihor în perioada 2016 –
2017
7.1.1. Incidența Diabetului zaharat în județul Bihor în anul 2016 și 2017. Incidența în
anii anteriori ………………………………………………………… …………………………. ………… ….51
7.1.2. Prevalența Diabetului zaharat în județul Bihor …………………………………….. ……52
7.1.3. Prevalența Diabetului zaharat în România și județul Bihor, comparație dintre
datele din registrele de diabet și datele furnizate de studiul PREDATORR (studiu
populațional) -neajustat în funcție de vârsta …………………………………….. ……………. ……53
7.1.4. Preval ența Diabetului zaharat în România și județul Bihor , comparație după
ajustarea în funcție de vârstă …………………………………….. ……………………….. …….. …….54
7.1.5 . Distribuția cazurilor în funcție de tipul de Diabet zahara t………… ………….. …….54
7.1.6 . Clasificarea în funcție de sex ……………………………………………………………… ……55
7.1.7 . Distribuția cazurilo r în funcție de mediul de proveniență ………… ……………. ……55
7.1.8. Distribuția cazurilor în funcție de vârstă …………………………………….. …………… .56
7.1.9 . Distribuția în funcție de IMC …………………………………….. …………………………. ..57
7.1.10 . Factorii de risc car dio-vasculari tradiționali în populația studiată ………… …….57
7.1.11 . Istoricul familial de Diabet zaharat …………………………………….. ……………. ……58
7.1.12. Factori de risc pentru apariția Diabetului zaharat . Comparație între pacienții
nou-diagnosticați cu Diabet zaharat în județul Bihor și populația cu toleranță normală
la glucoză din studiul PREDATORR …………………………………… ……………………….. ….59
7.1.13 . Complicațiile microvas culare ale Diabetului zaharat și prezenț a unor
complicații (como rbidități) cardio -vasculare în populația studiată ………… …………….. ..61
7.1.14 . Terapia Diabetului zaharat nou-diagnosticat ……… ………………………. ………….. 61

7.2. Studiul II – Analiza epidemiologică, clinică, paraclinică și determinarea riscului
cardiovascular la un eșantion reprezentativ pentru pacienții nou-diagnosticați cu diabet
zaharat în județul Bihor
7.2.1. Vârsta medie …………………………….. ………………………………….. ……………………. ..63
7.2.2. Mediul de proveniență …………………………………………………………………. ………. ..63
7.2.3. Nivelul educațional …………………………………………………… ……………………….. ….65
7.2.4. Istoricul de Diabet zaharat ………………………………………… ………………………. ……66
7.2.5. Indicatori privind stilul de viață în mediul rural și urban …………………………… ..66
7.2.6. Indici epidemiologici în mediul urban și rural ……………………….. …………………. 68
7.2.7. Profil clinic și biochimic în funcție de sex …………………………. …………………….. 68
7.2.8. Profil clinic și biochimic în funcție de mediul de proveniență ………… …….. …….71
7.2.9. Nivelul hemoglobinei glicozilate ………………… ………………. …………………………. 72
7.2.10. Distribuția în funcție de sex și IMC ……………………………. …………………………. 73
7.2.11. Modalitatea de debut a diabetului ……… ………….. …………….. ………………………. 74
7.2.12. Distribuția în funcție de nivelul hemoglobi nei glicozilate și IMC ………………. 74
7.2.13 . Dislipidemia și IMC -ul……….. ………………………. …………………………… …………. 75
7.2.14 . Prezența complicațiilor microvasculare ………………… ………………. …….. ……….. 76
7.2.15 . Distribuția în funcție de IMC și rata de filtrare glomerulară ………… ………… ….77

5
7.2.16. Prezența arteriopatiei cronice obliterante ………… ………………………. ……………. 78
7.2.17. Prezența factorilor de r isc cardio -vasculari …………………………………….. ……… 79
7.2.18. Complicațiile (comorbiditățile) cardio -vasculare …………………………. ………… ..80
7.2.19. Parametrii metabolici la pacienții cu stil de viață apropiat de cel sănătos și la
pacienții cu stil de viață nesănătos ………………………………….. ……….. ……………………… 81
7.2.20. Parametrii clinico -biochimici la pacienții cu steatoză heaptică ………… ………..81
7.2.21. Terapia Diabetului zaharat nou-diagnosticat …………………………………….. …….82
7.2.22. Riscul de morbiditate corona riană și de morbiditate cerebrovasculară la 10
ani la pac ienții nou diagnosticați cu Diabet zaharat
7.2.22.1. În funcție de sex ……………………………………. ………………………. ……… 84
7.2.26.2. În funcție de mediul de proveniență ……….. ……………………. ………….. 85
7.2.26.3. În funcție de IMC ………………. ………………………………………………….. 85
7.2.26.4. La cei cu sindrom metabolic și la cei fără sindrom metabolic …….. ..86
7.2.26.5. În funcție de vârstă …………….. ……………… ………………………………. ….87
7.2.26.6. În funcție de nivelul hemoglobinei glicozilate ………… …………………. 88
7.2.26.7. În funcție de tensiunea arterială ………………….. ……………… ……………. 90
7.2.26.8. În funcție de parametrii lipidici ……………………… …………. …………….. 91
7.2.26.9. Riscul relativ de morbiditate coronariană raportat la po pulația
generală la diferite categorii de pacienți …………………………… ………….. ……….. …………. 92

7.3. Studiul III . Obezitatea și Rezistența la insulină l a diabeticii nou -diagnosticați –
corelații cu diferiți parametrii clinico -biochimici, predictori ai rezistenței la insulină,
riscul de morbiditate coronariană și cerebrovasculară în funcție de indicele de masă
corporală (IMC) și indicele de rezistențăa la insulină (HOMA -IR)
7.3.1. Valori le hemoglobinei glicoziate în funcție de IMC ………… …………………….. ….94
7.3.2. Indicele HOMA -IR în funcție de indicele de masă corporală ………. …………….. 95
7.3.3. Valoara medie a tensiunii arteriale sistolice în funcție de IMC ………… ……… ….95
7.3.4. Valoara medie a tensiunii arteriale diastolice în funcție de IMC ………… ……….96
7.3.5. Trigliceridele în funcție de IMC …………………. ………. …………………………… ……..97
7.3.6. Colestero lul în funcție de IMC ………………. …………………………………………….. ..98
7.3.7. LDL -colesterolul în funcție de IMC …………………………………….. ………………… ..98
7.3.8. HDL -colesterolul în funcție de IMC …………………………………….. …………….. …..99
7.3.9. Scorul UKPDS CHD în funcție de IMC ……………………………… ……………….. ..100
7.3.10. Scorul UKPDS Stroke în funcție de IMC………………………………………………101
7.3.11. Corelația între IMC și HOMA -IR………… ………………………. …………………….. 102
7.3.12 . Corelația între circumferința abdominală și HOMA -IR………… ………………… 103
7.3.13 . Corelația între IMC și HbA1c ………… …………………….. ……………… …………… 104
7.3.14 . Corelația între circumferința abdominală și HbA1c ………… ………. …………… 105
7.3.15 . Corelația înt re scorul de morbiditate coronariană la 10 ani și IMC ………. …..106
7.3.16 . Corelația între riscul de morbiditate cerebrovasculară la 10 ani și IMC ……..107
7.3.17 . TAS în funcție de HOMA -IR………………………… …………………………………. …108
7.3.18 . TAD în funcție de HOMA -IR……………………….. ………………………………….. ..108
7.3.19 . IMC în funcție de HOMA -IR………………. …………………….. ………………….. …..109

6
7.3.20 . HbA1c în funcție de HOMA -IR…………………………………….. ………… ………… 110
7.3.21 . Profil lipidic în funcție de HOMA -IR…………………………………….. ……………. 110
7.3.22 . Raportul TG/HDL -colesterol în funcție de HOMA -IR………… ………………. …112
7.3.23. Non-HDL -colesterol în funcție de HOMA -IR……… ………………… ……………..112
7.3.24 . Corelația între raportul TRIG/HDL -colesterol și HOMA -IR………… ………….113
7.3.25 . Corelația între HDL și HOMA -IR………… ……………………… ……………………… 114
7.3.26 . Corelația între trigliceride și HOMA -IR………… ……………………. ………… …….115
7.3.27 . Corelația între non HDL -colesterol și HOMA -IR………… ………………………… 115
7.3.28 . Corelația între HOMA -IR și riscul de morbiditate coronariană la 10 ani …….116
7.3.29 . Corelația dintre produsul HOMA -IR și vârstă și riscul de morb iditate
coronariană la 10 ani ……….. …………………………………………………………………………… 117
7.3.30 . Corelația dintre produsul HOMA -IR și al vârstei și riscul de morbiditate
cerebrovasculară la 10 ani …………………………………… …….. …………………………………. 118
7.3.31 . Comparație privind corelația dintre parametrii clinic și paraclinici și riscul de
morbiditate coronariană ………………. ……………………… ………………………………………… 119
7.3.32 . Comparație privind corelația dintre parametrii clinic și paraclinici și insulino –
rezistență …………………………………….. …….. ……………………………………………. …………. 120

Capitolul VIII. Discuții
8.1. Discuții – Studiul I ……………………… …………………………………….. …………………………….. 121
8.2. Discuții – Studiul II ………………… …………………………………………. …………………………….. 125
8.3. Discuții – Studiul III …………….. …………………………………………….. ……………………………. 134

CAPITOLUL IX.
9.1.Concluzi ile celor 3 studii ……………………………….. ………………………………………. ………. .138
9.2. Concluzii generale………………………………………………………………………………………… …..145

CAPITOLU L X
Bibliografie …………………………………………………………… ……………………… ………………………. 147
Anexe.Lucrări publicate …………………………………… ……………………… ………………………….. 168

7
Abrevieri
AGL – acizi grași liberi
AGMNS – acizi grași mononesaturați
AGPNS – acizi grași polinesaturați
AGS –acizi grași saturați
AGT – acizi grași trans
AVC – accident vascular cerebral
BCV – boală cardio -vasculară
CA –circumferința abdominală
DAG -diacilglicerol
Dz –Diabet zaharat
GAJ – glicemie a -jeun
GBM – glicemie bazală modificată
GPP – glicemia postprandială
HbA1c – hemoglobina glioczilată
HTA – hipertensiunea arterială
IMA – infarct miocardic acut
IMC – indice de masă corproală
IR -inuslinorezeistență
MCP -1 – Proteina -1 chemoatractantă monocitară
NO – oxid nitric
PKC – protein -kinaza C
ROS –specii reactive de oxigen
SMet – sindrom metabolic
STG – scăderea toleranței la glucoză
TA – tensiune arterială
TNF -α – factor de necroză tumorală alfa

8
Introducere

Diabetul zaharat, prin creșterea în ultimele decenii a numărului de cazuri
diagnosticate și prin complicațiile cronice pe care acesta le generează, care își pun amprenta
asupra calității vieții individului, reprezintă o problemă de sănătate publică la nive l mondial
Costurile la nivel mondial pentru îngirijirea pacienților cu diabet zaharat sunt extrem de
ridicate, International Diabetes Federation estimând că doar în anul 2017 s -au cheltuit 727 de
miliarde de dolari pentru tratamentul diabetului zaharat și a complicațiilor acestuia. Riscul
cardiovascular la pacientul diabetic este semnificativ crescut față de populația generală, toate
studiile demonstrând acest lucru fără echivoc, unele considerân d diabetul un echivalent de
boală coronariană.
Consider că mo mentul diagnosticului diabetului zaharat este exterm de important
întrucât o evaluare completă a dezechilibrului glicemic și a prezenței și intensității celorlalți
factori de risc și un tratament adecvat particularităților pacientului au un impact semnific ativ
asupra sănătății acestuia. Riscul cardiovascular este un element la fel de important, iar
determinarea acestuia prin scorurile de risc, într -adevăr perfectibile, orientează medicului
spre o anumită atitudine ofen sivă de minimizare maximă a ris cului și pacientul spre o
conștientizare asupra importan ței aderării la trat ament și a modificării stilului de viață.
Lucrarea de față își propune să identifice situația actuală privind epidemiologia
diabetului zaharat în județul Bihor, să determine un profil al pacientului nou -diagnosticat și să
identifice acele elemente la pacienții nou -diagnosticați care indică un puternic dezechilibru
metabolic respectiv o IR marc ată. Prin concluziile sale lucrarea poate orienta factorii de
decizie în domeniul sănătății publice de la nivel local spre conceperea de programe de
sănătate publică pentru prevenirea bolii și pentru screening -ul ace steia. Deasemena lucrarea
constituie un punct de reper pe plan local în ceea ce privește epidemiologia și particulari tățile
pacienți lor nou -diagnost icați pentru a observa evoluția acestor date în anii ce vor urma.
Doresc să îmi exprim profunda recunoștiință față de domnul prof.dr.Popa Amorin
pentru îndrumarea acordată în alcătuirea acestei lucrări și pentru că zi de zi, în calitate d e
conducător de rezidențiat, mă ajută să descopăr tainele bolilor metabolice.

9

STADIUL CUNOAȘTERII

10
CAPITOLUL I. Diabetul zaharat – date generale

1.1. Diabetul zaharat –defini ție, cl asificare, diagnostic
Diabetul zaharat (Dz) este reprezentat de anumite boli în care principala caracteristică
o reprezintă alterarea metabolismului glucidic caracterizată prin hiperglicemie cronică, dar în
care și celelalte metabolisme, lipidic și proteic, sunt alterate (1). M ecanismele patologice cele
mai importante care stau la baza apariției Dz sunt scăderea secreției de insulină și/sau
creșterea rezistenței la acțiunea insulinei la nivelul țesuturilor țintă, țesutul adipos, muscular
și hepatic (2), aceste mecanisme au impac t profund asupra homeostaziei mediului intern dacă
ținem seama de complexitatea și heterogenicitatea acțiunilor fiziologice ale insulinei.
Particularitatea acestei afecțiuni este apariția în cursul evoluției sale a numeroase
complicații acute și cronice caracterizate de o morbiditate și o mortalitate semnificativă, ce
influen țează semnificativ calitatea vieții individului .
Complicațiile pe termen lung ale Dz se împart în două mari grupe: complicații
microvasculare și complicații macrovasculare. Complica țiile microvasculare sunt
reprezentate de: retinopatia diabetică, neuropatia diabetică și nefropatia diabetică, termenul
de actualitate fiind boala renală diabetică, iar complicațiile macrovasculare sunt reprezentate
de: boala coronariană, boala cerebrovas culară și arteriopatia periferică. Studiile arată că
complicațiile microvasculare apar ca o consecință a hiperglicemiei care generează un stres
oxidativ crescut la nivelul endoteliului capilarelor de la nivelul retinei, glomerulilor renali și
nervilor peri ferici (3), iar complicațiile macrovasculare apar ca o consecință a aterosclerozei
accelerate din Dz determinată de hiperglicemie și factorii de risc cardiovascular (RCV)
prezenți la pacientul diabetic cum ar fi obezitatea, valorile crescute ale tensiunii arteriale
(TA), modificarea parametrilor lipidici, fumatul, istoricul familial de boli cardiovasculare
(BCV), sedentarismul (4).
Dz are complicații acute care astăzi nu mai repre zintă o importantă cauză de
morb iditate și mortalitate, cele mai frecvente di ntre acestea fiind : cetoacido za diabetică și
hipoglicemiile. Cetoacidoza diabetică, o complicație severă, apare ca urmare a unui deficit de
insulină însoțit de creșterea hormonilor de contrareglare, catecolamine, glucagon, cortizol,
hormon de creștere, cu glicogenonoliză, lipoliză și apariția de corpi cetonici care duc la
acidoză metabolică (5).

11
Conform ADA, Dz se clasifică în 4 mari categorii: Dz de tip 1, Dz de tip 2, formele
specifice de Dz (defecte genetice ale celulelor β pancreatice, defecte genetice ale acțiunii
insulinei, boli ale pancreasului exocrin, endocrinopatii, diabetul indus medicamentos) și Dz
gestațional (1). Cele mai frecvente tipuri sunt Dz de tip 1 și Dz de tip 2.
Dz de tip 1 reprezintă un procent mic din totalitatea cazurilor de Dz, aproximativ 5 –
10%, iar la copii și adolescenți acest tip de Dz reprezintă 80 -90% din totalul numărului de
cazuri (2). Acesta apare ca o consecință a distrugerii autoimune a celulelor insulare β-
pancreatice producătoare de insulină, ceea ce duce la un defic it absolut de insulină (6). Până
nu demult Dz de tip 1 era considerat o afecțiune cu debutul la vârsta copilăriei și
adolescenței, astăzi însă vârsta nu mai constituie un impediment în punerea diagnosticului,
cunoscându -se faptul că boala poate debuta la adult. Boala debutează de obicei brusc prin
simptome asociate hiperglicemiei, poliurie, polidipsie, polifagie, însoțite de astenie marcată și
scădere ponderală. Singurul tratamen t eficient în Dz de tip 1 este tratamentul cu insulină, fără
de care supravieț uirea este imposi bilă.
Dz de tip 2 reprezintă 80 -90% din totalul cazurilor de diabet. Acesta se caracterizează
prin heterogenitate în sensul că la unii predomină rezistență la insulină iar la alții predomină
incapacitatea celulelor β -pancreatice de a pro duce insulină. Boala apare mai frecvent la
persoanele obeze, la care predomină rezistența la acțiunea insulinei, ceea ce duce la un
necesar crescut de insulină pentru transportul glucozei în țesuturile periferice, cu epuizarea
celulelor β -pancreatice (9).
Diagnosticul precoce al Dz este deosebit de important. Este cunoscut faptul că
aproape jumătate din cazurile existente în populație sunt nediagnosticate și că depistarea
precoce a Dz se as ociază cu un risc redus de morbiditate cardiovasculară (10). Mai mu lt se
pare că, detecția precoce a Dz este mai importantă decât terapia intensivă a hiperglicemiei și
factorilor de risc (11).
Cunoașterea factorilor de risc pentru apariția Dz este importantă deoarece indică
populația țintă la care este necesară efectuarea screening -ului pentru diagnosticul precoce.
Factorii de risc pentru apariția aceste afecțiuni identificați de -a lungul timpului sunt
următorii: obezitatea, istoricul familial de Dz, sedentarismul, hipertensiunea arterială (HTA),
dislipidemia, vâ rsta, sexul, fumatul, consumul de alcool (12). Screening -ul Dz este
recomandat la următoarele categorii (1) la care riscul de apariție al bolii este crescut:
perso ane cu istoric de Dz în familie, indivizii cu activitate fizică redusă, persoane cu exces
ponderal, persoane cu intoleranță la glucoză sau alterarea glicemiei a -jeun deja diagnosticate,
pacienți cu HTA (TA≥140/90 mmHg), pacienți cu HDL scăzut (≤35ml/dl) sau trigliceride

12
crescute (≥250mg/dl), anumite rase (ex. Africani -Americani, Hispanici -American i, Nativi
Americani, Asiatici -Americani), femeile cu istoric de Dz gestațional sau care au născut unui
copil cu greutate peste 4.5 kg, femei cu ovar polichistic. International D iabetes
Federation(IDF) recomandă efectuarea screening -ului pentru Dz la următo arele categorii:
persoa nele cu vârste peste 45 de ani, obezii, cu circumferința abdominală (CA) crescută,
HTA și istoric familial de Dz. IDF recomandă ca și test screening glicemia a -jeun (GAJ). În
cazul în care testul screening este pozitiv, este recomand ată efectuarea unui test diagnsotic,
iar daca testul screening este negativ acesta să fie repetat anual.
Diagnosticul Dz se realizează pe baza valorilor hemoglobinei glicozilate (HbA1c ) sau
a valorilor glicemiei plasmatice. Astfel criteriile de diagnostic ale Dz sunt oricare dintre
următoarele: HbA1c ≥ 6.5%, glicemie a -jeun(GAJ) ≥ 126mg/dl, glicemie la 2 ore după testul
de toleranță la glucoză orală (TTGO) ≥ 200mg/dl sau prezența simpto melor specifice și
glicemie în orice moment al zilei ≥ 200mg/dl. Dacă simptomele specifice hiperglicemiei
lipsesc, primele 3 criterii trebuie confirmate prin repetarea testului. Prediabetul reprezintă o
stare metabolică caracterizată de modificări ale glic emiei apărute din cauza unei
desensibilizări ale celulelor țintă la acțiunea insulinei, care progresează cu mare probabilitate
spre instalarea Dz. Importanța diagnosticării prediabetului constă în posibilitatea modificării
stilului de viață prin creșterea activității fizice și o alimentație sănătoasă și în unele cazuri
chiar a inițierii tratamentului cu metformin pentru a diminua riscul de progresie spre Dz .
Prediabetul include persoanele cu glicemie bazală modificată (GBM) și scăderea toleranței la
glucoză (SGT ). GBM este diagnosticată pe baza GAJ cu valori între 100 si 125 mg/dl. STG
este diagnosticată pe baza unei glicemii la 2 ore după TTGO cu valori între 144 și 199 mg/dl.
ADA include în categoria de prediabet persoanele cu valori ale HbA1c în intervalu l 5.7-6.4%.

1.2. Epidemiologia Diabetului zaharat

Prevalența Dz în anul 2017 este de 424 de milioane, cu estimarea că în anul 2045 vor
fi 628 de milioane de cazuri. Datele cele mai actuale sunt oferite de Inte rnational Diabetes
Federation. Costurile pentru îngrijirea persoanelor cu Dz se ridică la aproximativ 727 de
miliarde de dolari anual. Prevalența bolii în populația cu vârst e între 20 -79 de ani este de
8.8% (14).

13
1.2.1 Epidemiologia Diabetului zaharat de tip 1

La nivel mondial exis tă aproximativ 20 de milioane de cazuri de DZ de tip 1.
Incidența tipului 1 este într -o continuă creștere, la nivel mondial creșterea fiind de
aproximativ 3% pe an (153). În Europa incidența acestui tip a avut o creștere de aproximativ
3.9% pe an, cea mai mare creștere de 5.4% înregistrându -se la categoria de vârstă 0 -5 ani,
urmată de o creștere de 4.3% la categoria de vârstă 5 -9 ani, cea mai mică creștere de 2.9%
înregistrându -se la categoria de vârstă 10 -14 ani (154). În fiecare în la nivel mondial sunt
diagnosticați cu Dz de tip 1 aproximativ 132.000 de copii și tineri cu vârsta sub 20 de ani și
există aproximativ 1.100.000 de persoane cu Dz de tip 1 în categoria de vârstă sub 20 de ani
(14). Dz de tip 1 se caracterizează printr -o incidență care variază semnificativ în funcție de
regiunea geografică, astfel în Finalnda Dz de tip 1 are o incidență de aproximativ 60/100.000
de persoane pe an iar în China incidența acestuia este de 0.1/100.000 de persoane pe an (155).
În România incidența Dz de tip 1 în anul 2015 a fost de 11/100.000 de persoane , în creștere
față de anul 1996 când incidența a fost de 4.7/100.000 de persoane, creșterea fiind de 5.1% pe
an (156).

1.2.2 Epidemiologia Diabetului zaharat de tip 2
În țările cu dezvoltare economică ridicată se estimează că aproximativ 87% până 91%
din totalul de cazuri de Dz sunt de tip 2, 7 până la 12% sunt de tip 1 și 1 pînă la 3% sunt alte
tipuri de Dz (14). În populația activă cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani există 325 de
milioane de cazuri de Dz. Prevalența Dz este ușor mai scăzută în rândul femeilor decât în
rândul bărbaților, cu aproximativ 8.4%. Există mai multe cazuri în mediul urban decât în cel
rural, în mediul urban sunt aproximativ 279 de milioan e de pacienți cu Dz iar în mediul rural
sunt aproximativ 145 de milioane de cazuri. Prevalența Dz diferă cel mai mult în funcție de
regiunea geografică. Astfel în America de Nord prevalența Dz este de aproximativ 11.0%, în
Orientul Mijlociu de 10.8%, în E uropa de 6.8%, în Africa de 4.4%. Se estimează că există
aproximativ 240 de milioane de cazuri de Dz nediagnosticate. În anul 2017 se estimează că
aproximativ 4 milioane de oameni din grupa de vârstă 20 -79 de ani au decedat din cauza
complicațiilor Dz, re prezentând aproximativ 10% din cauzele de mortalitate a acestei
populații (14).
Prevalența Dz a înregistrat cea mai mare creștere în țările în curs de dezvoltare.
Prevalența Dz de tip 2 în India a crescut de 10 ori în perioada 1971 -2000 de la 1.2% în anu l
1971 la 12.1% în anul 2000 (158). Prevalența Dz continuă să crească însă și în țările

14
dezvoltate, în Statele Unite ale Americii prevalența Dz în perioada 1988 -1994 a fost de 9.8%
crescând la 12.4% în perioada 2011 -2012.
Obezitatea reprezintă principala cauză a epidemiei de Dz de tip 2. Aproximativ 90%
din pacienții cu Dz sunt supraponderali sau obezi. La femeile cu un IMC ≥35kg/m2 riscul de
Dz a fost de 93 de ori mai mare decât la cele cu un IMC<22 kg/m2. Majoritatea stud iilor
evidențiază că la momentul diagnosticului Dz peste 60% din pacienți sunt hipertensivi și
peste 50% sunt obezi (15).
În România în anul 2011 prevalența Dz a fost de 4.21%, pe baza datelor din registrele
de Dz (16). Dz a fost mai frecvent prezent la femei, 52.43%, decât la bărbați, 47.57% (16).
Incidența Dz în România în anul 2011 a fost de 358.63/100.000 de persoane (16). Cu toate
acestea studiul PREDATORR efectuat în anii 2013 și 2014, a demonstrat că prevalența Dz în
România este de 11.6% (17). Dif erențele sunt date cel mai probabil de design -ul studiului
PREDATORR, un studiu epidemiologic, de tip screening pe un eșantion reprezentativ pentru
populația României, și demonstrează că datele din registre subestimează prevalența Dz.
Deasemenea în studiu l PREDATORR este evaluată prevalența Dz în categoria de vârstă 20 –
79 de ani. În Studiul PREDATORR prevalența Dz a fost mai cre scută la bărbați, 13%, decât
la femei, 9.3% (17). Prevalența Dz în România este cea mai mare la categoria de vârstă 60 -79
de ani unde prevalența este de 21.9%. La categoria de vârstă 20 -39 de ani prevalența Dz a
fost de 3% iar la categoria de vârstă 40 -59 de ani prevalența Dz a fost de 13.4% (17).
Prevalența obezității în populația generală fost de 31.4%, iar prevalența sindromului
metabolic (SMet) a fost de 38.44%. La diabetici prevalența HTA a fost de 87.8% (17).

1.3. Fiziopatologia Diabetului zaharat de tip 2
Principalele mecanisme fiziopatologice despre care se cunoaște că sunt implicate în
apariția și progresia Dz de tip 2 sunt rezistența la acțiunea insulinei respectiv disfuncția β –
celulară cu alterarea secreției de insulină. Insulinorezistența specifică pacienților cu Dz de tip
2 este generată de supraponderabilitate și obezitate (20). Obezitatea, în special cea de tip
abdomin al, se asociază cu toleranță alterată la glucoză, HTA, dislipidemie, toți acest factori
fiind componente ale SMet(20). Așadar putem afirma că în cazul Dz asocierea
fiziopatologică o reprezintă obezitatea care generează IR (IR) , care la rândul ei generează
alterarea toleranței la glucoză la nivel celular , cu creșterea valorilor glicemice.
Insulinorezistența se manifestă în special la nivelul organelor și țesuturilor active
metabolic, mușchii scheletici, ficatul și țestutul adipos (21). La nivelu l mușchiului scheletic

15
insulinorezistența are ca și efect reducerea capacității celulelor musculare de a prelua glucoza
și scăderea sintezei de glicogen la nivelul acestor celule. La nivel hepatic insulino rezistența
duce la gluconeogeneză excesivă, și sti mularea sintezei în exces a acizilor grași liberi (AGL)
(22). La nivelul țesutului adipos insulinorezistența se manifestă prin alterarea transportului
glucozei în adipocite și prin altererare a inhibării lipolizei , mai sepcific a lipazei hormon cu
creșterea concentrației de acizi grași liberi (23).
Există mai multe teorii privind modul în care obezitatea generează IR/ scăderea
secreției la insulină și Dz. Una dintre cele mai cunoscu te este teoria lipotoxicității. Țesutul
adipos în exces determină sinteza crescut ă de AGL care este asociat ă cu insulino rezistența.
AGL prezenți în exces sunt captați de țesutul muscular și țesutul hepatic, unde sunt
transformați în trigliceride sau generează prin metabolizare produși toxici cum ar fi
diacilglicerolul (DAG) . DAG prezen t într-o canti tate crescută activează protein-kinaza C
(PKC) și alte kinaze , acestea interferând cu calea de semnalizare a insulinei scâzând
fosforiliarea tirozinei la nivelul substratului recep torului pentru insulină 1 sau 2 (IRS -1, IRS –
2) (24).
O altă ipoteză este aceea a inflama ției. Adipocitel e secr etă citokine pro -inflama toare
cum ar fi TNF -α sau MCP -1 (25) . Cantitățile crescute ale proteinei MCP -1 determină
infiltrarea cu macrofage a țesutului adipos, care astfel secretă cantități importante de
mediatori cu efect pro -inflmator, atât MCP -1 cât și TNF -α, IL -1β (26). Aceste citokine
accentuează lipozia și determină creșterea rezistenței la insulină. TNF -α determ ină fosorilarea
serină/threonină a IRS-1, valorile TNF -α fiind crescute la per soanele obeze față de cele
normoponderale (27). IL -1β interferă cu calea de semnalizare a insulinei , s-a demon strat că
nivelele înalte ale IL -1β scad expresia proteică a trasportorului glucozei tipul 4 (GLUT4) și a
IRS-1 (28).
Obezitatea generează scăderea secreției de insulină de către celulele β -pancreatice
prin creșterea stresului oxidativ . Nivelul crescut de AGL generează prin metabolizarea
acestora un nivel crescut de specii reactive de oxigen (ROS) , deasemenea hiperglicemia
determinată de rezistența la insulină accentuează stresul oxidativ, cu apoptoza accelerată a
celulelor β -pancreatice , astfel celulele β -pancreatice nu mai pot secreta suficientă insulină
pentru a face față excesului de glucoză (29).
Un alt mecanism de apariție a disfuncției celule lor β-pancreactice îl reprezintă stresul
reticulului endoplasmatic. Glucotoxicitatea și lipotoxicitatea perturbă funcția reticulului
endoplasmatic la nivelul celule lor β-pancreatic e, generând un răspuns din partea acestuia
caracterizat de plicaturarea cresc ută a reticulului endop lasmatic, scăderea sintezei pro teice și

16
un transport crescut al produșilor toxici s pre exterior. Dacă aceste mecan isme nu reușesc să
refacă ho meostazia reticulului endoplsam atic se produce a poptoaza celu lelor β -pancreatice
(30).

1.4. Factori de risc ai apariției Diabetului zaharat
Cei mai cunoscuți factori de risc pentru apariția Dz de tip 2 sunt stilul de viață
occidental și sedentarismul (31 ), responsabili de apariția obez ității. Consecința obezității este
intoleranța la glucoză, disfuncția β-celul ară și în final Dz de tip 2.
Factorii de risc ai apariției Dz se împart în factori de risc modificabili și factori de risc
nemodificabili. Factorii de risc nemodif icabili sunt reprezentație de: rasă, moștenirea
genetică, vâ rstă și sex. Factorii de risc modificabili sunt reprezentați de: obezitate,
sedentarism, aportul cantitativ și calitativ de lipide, aportul cantitativ și calitativ de
carbohidrați, tipul de dietă, micronutrienții, consumul de alcool, cafea, ceai, băuturi
carbogazoase, fumatul, perioada dezvoltării intrauterine, stat usul socioeconomic (32).
Prevalența Dz diferă semnificativ în funcție de rasă, astfel în populația africană
prevalența Dz este de 4.4%, în populația europeană este de 6.8%, în cea din orientul mijlociu
este de 10.8%, în populația din Pacificul de Vest este de 8.6%. Deși cu siguranță factorii de
mediu intervin în aceste date există cu siguranță caracteristici etnice care duc la aceste
diferențe.
Factorii genetici intervin în dezvoltarea Dz de tip 2, este cunoscut faptul că există
familii în care aproape fiecare membru are Dz de tip 2. O perosană care are unul dintre părinți
cu Dz de tip 2 are riscul de a dezvolta Dz de tip 2 pe parcursul vieții de 40%, respectiv de
70% dacă ambii părinți au Dz de tip 2. Riscul de a dezvolta Dz de tip 2 este de 70% dac ă unul
dintre frați este afectat în cazul gemenilor monozigoți, iar la cei dizigoți riscul este de 20 -30%
(33).
Riscul de a dezvolta Dz de tip 2 crește cu vârsta , în țările dezvoltate prevalența cea
mai mare a Dz este la popul ația cu vârste între 70 și 79 de ani (34).
Sexul reprezintă un factor de risc pentru apariția Dz, prevalența Dz de tip 2 fiind ușor
mai cres cută în cazul bărbaților decât a l femeilor (35).
Obezitatea reprezintă cel mai important factor de risc modificabil pentru Dz de tip 2.
Se estimează că 64 -74% din numărul total de cazuri de Dz din Statele Unite ale Ame ricii ar fi
prevenite dacă IMC ar fi menținut în limite normale. Impactul obezității este cel mai bine
evidențiat de Nurses' Health Study care demonstrează că în cazul femeilor riscul de Dz de tip
2 crește de 8 ori în cazul unui IMC în tre 25.0 -29.9kg/m2, de 20 de ori în cazul unui IMC

17
între 30 -34.9kg/m2 respectiv de 39 de ori în cazul unui un IMC între 35 -39.9kg/m2 (36). De
asemenea dispoziția abdominală a țesutului abdominal crește riscul de Dz. În cazul femeilor
și bărbaților cu CA crescută (≥102cm la bărbați, ≥88 cm la femei), riscul de Dz de tip 2 crește
de 4.5, respectiv de 3.8 ori. Prevalența factorilor de RCV prezenți la orice grup de IMC a
scăzut în ultimii 40 de ani în Statele Unite ale Americii , cu excepția Dz (37). Deoarece
obezitatea are un impact atât de mare asupra dezvoltării Dz de tip 2, mai mare decât orice alt
factor de risc, scăderea în gr eutate apare ca o măsură logică în prevenirea apariției Dz la
pacienții cu execes ponderal. Datele din literatură demonstrează că p ersoanele obeze și cele
supraponderale care scad în greutate au un risc mai scăzut de a apariție a Dz de tip 2 cu cu
16% pentru fiecare kilogram pierdut (38).
Obezitatea este asociată nu doar cu riscul de a dezvolta Dz, aceasta crește riscul de
dezvoltare a HTA și dislipide miei aterogene (35) . Deasemenea obezitatea este asociată cu
SMet (40). SMet reprezintă o asociere între mai mulți factori, obezitate abdominală, HTA ,
toleranță scăzută la glucoză, dislipidemie, care cresc riscul de BCV și Dz de tip 2.
Apro ximativ 60% din pacienții obezi au SMet (40). Acești factori, Dz, SMet , HTA ,
dislipidemia, generați de prezența obezității cresc RCV și sunt responsabili de complicațiile
macrovas culare prezente la pacientul diab eic (40).
Sedentarismul este un factor de risc asociat cu un risc crescut pentru dezvoltarea DZ
de tip 2 și BCV , astfel s -a demonstrat că persoanele sedentare au un IMC crescut, TA
crescută, rezistență la insulină și dislipidemie comparativ cu persoanele active (41). La
pacienții diabetici , atât pentru îmbunătățirea controlului glicemic cât și pentru reducerea
riscului de a dezvolta boala ADA recomandă cel puțin 150 de minute de exercițiu fizic de
intensitate moderată (42).
Alimentația influențează riscul de Dz.
Consumul de lipide atât cantitativ cât și calitativ influențează met abolismul glucozei.
Consumul crescut de lipide generează mai multe mecanisme patologice care cresc riscul de
Dz: sensibilitatea receptoril or la acțiunea insulinei este redusă , apare o ac umulare crescută de
trigliceride la nivel muscular , transportul intracelular al glucozei este diminuat, reducerea
sinteziei de glicogen din glucoză (43 ). Tipul lipidelor consumate este important nu doar
cantitatea acestora. S-a demonstrat că consmul crescu t de acizi grași saturați (AGS) este
asociat cu un risc crescut de Dz, pe când consmul crescut de acizi grași polinesaturați
(AGPNS) reduce riscul de Dz (44). Înlocuirea AGS cu acizi grași mononestaurați (AGMNS)
crește sensibiliatea la insulină. Deasemenea, substituirea consumului de AGS cu AGPNS se
asociază cu un risc scăzut de Dz. Acizii grași de tip trans (AGT) cresc riscul de Dz.

18
Majoritatea studiilor arată că pentru reducerea riscului de dezvoltare a Dz se recomandă un
consum crescut de AGPNS și AGMNS (44).
Carbohidrații consumați în exces se asociază cu un risc crescut de Dz, mai ales cei
rafinați (45). Consumul de carbohidrați cu indice glicemic crescut crește riscul de Dz, iar
consumul cresc ut de carbohidrați din cereale , acei carbohidrați cu absorbție lentă, scade
riscul de Dz (46). Persoanele cu o alimentație în care predomină alimente le cu indice
glicemie ridicat au avut un risc de Dz de 1.37 de ori mai mare decât persoanele care aveau o
alimentație cu conținut bogat în alimente cu ind ice glicemic scăzut (47).
Consumul crescut de fructe și legume scade riscul de apariție a Dz, acestea având un
conținut bogat de fibre, un conținut bogat de antioxidanți care cresc sensibilitatea la insu lină,
au calorii reduse compar ativ cu alimentele procesate, un indice glicemic mai scăzut (57).

Tabel nr. 1. Factori de risc ai apariției Dz
Factori nemodificabili Factori modificabili
Rasă Obezitate
Moștenirea genetică Sedentarism
Vârsta Consumul crescut de lipide – cantitativ
Sexul masculin Consumul crescut de acizi grași saturați
Consumul crescut de carbohidrați cu
indice glicemice crescut
Consumul de carne roșie procesată
Consumul de lactat cu conținut crecsut de
grăsimi
Fumatul
Statusul socio -econocmic scăzut
Stresul psiho -social

Băuturile carbogazoa se consumate în exces cresc riscul de Dz, prin conținututul lor
crescut în zahăr dar și prin aditivii care intră în componența acestora, persoanele car e
consumă băuturi carbogazoase cel puțin 1 dată pe zi au un risc de Dz cu 83% mai mare decât
cele care consumă mai puțin de 1 băutura carbogazoasă pe lună (48).
Consumul de alcool în cantități moderate scade riscul de Dz de tip 2 (49).
Comportamentul ali mentar, adică tota litatea acelor alegeri ale indidi ului privind
componentele dietei influențează riscul de a dezvolta Dz. Dacă mai sus am văzut că o
alimentație bogată în lipide saturate de origine animală și bogată în carbohidrați rafinați
crește riscul d e Dz, e important de menționat că există combinații între difertite categorii
alimentare care sunt asociate cu un risc scăzut de boală. Dieta Mediteraneană, caracterizată

19
printr -un aport crescut de fructe, nuci, pește și fructe de mare, cereale integrale , scade riscul
de Dz de tip 2 (RR= 0.87) și dieta DASH, caracterizată printr -un aport crescut de fructe,
cereale bogate în fibre, lactate cu conținut redus de grăsimi, legume , carne cu conținut redus
de grăsimi saturate, scade riscul de Dz de tip 2 (RR=0.81) (50). Dieta consider ată sănătoasă
conținând o cantitate mare de vegetale, fructe și cereale integrale poate reduce riscul de Dz cu
14%, dieta considerată nesănătoasă conținând carne roșie procesată, lactate cu conținut ridicat
de grăsimi și zaharuri rafinate crește riscul de Dz cu 30% (51).
Statusulul socio -economic scăzut crește riscul de Dz (31). Indivizii cu status socio –
economic ridicat, atât din punct de vedere financiar cât și educațional , se pare că fac alegeri
mai sănătoase decât cei cu venituri mici sau cu un grad de școlarizare redus, au o dietă mai
bogată în fructe și legume, fa c exerciții fizice mai des, cons umă mai rar alimente procesate,
și aplează mai des la serviciile de sănătate (52).
Nivelul stresului se corelează deasemenea cu Dz (53). În timpul perioadelor stresante
eliberarea de cortizol este crescută, acesta fiind un hormon hipergliceminat, și deasemenea
probabilitatea de a efectua exercițiu fizic în timpul acestor perioade este redusă (53).
Fumatul crește riscul riscul de a dezvolta Dz, deasemenea fumatul agrevează
complicațiile microvasculare și macrovasculare ale Dz agravând insulinorezeistența,
generând specii reactive de oxigen, aceentuând inflamația și dislipidemia. (54). Consumul de
cafea este asociat cu un risc redus de Dz probabil prin conținutul crescut de antioxidanți ,
scăderea riscului de a d ezvolta Dz fiind direct propoțională cu creștere cantit ății de cafea
cosnumată (55).
Timpul petre cut în fața televizorului are un impact semnificati v asupra riscului de a
dezvolta Dz, s-a demo nstrat că pe termen lung fiecare oră petrecută în față televizorului crește
riscul de a dezvolta Dz cu 3.4% (56).
Poluarea atmosferică având un nivel foarte ridicat în țările dezvoltate crește riscul de a
dezvolta Dz (59).
Studiile privind influența modificării stilului de viață asupra riscului de a dezvolta Dz
au demonstrat că programele intensive de modificare a st ilului de viață reduc extrem de mult
riscul de Dz. Astfel în Finalnda s -a efectuat un studiu pe 522 de persoane cu toleranță alterată
la glucoză . Persoanele au fost împărțite în 2 g rupuri, un grup intensiv care a primit
recomandări privind dieta și efortu l fizic și un grup de control. La grupul intensiv scăderea în
greutate după 1 an a fost de 4.2kg comparativ cu grupul de control unde a f ost doar de 0.8kg.
În grupul intensiv 11% din p ersoane au dezvoltat Dz iar în grupul de con trol 23% de

20
perosoane au dez voltat Dz. Prin modificarea stilului de viață riscul de Dz s-a redus cu 58%
(57).

CAPITOLUL II . Complicațiile cronice și afecțiuni frecvent asociate cu
diabetul zaharat

21
2.1. Complicații microvasculare

Retinopatia diabetică este una dintre complicații majore ale Dz fiind prima cauză de
orbire în populația activă din țările dezvoltate (60). La pacienții diabetici prevalența
retinopatiei diabetice este de 34.6% , iar prevalența retinopatiei diabetice proliferative este de
7% (60 ). Factorii cei mai importanți care determină apariția retinopatiei diabetice sunt
severitatea hiperglicemiei și HTA (61). Dintre mecanismele responsabi le pentru apariția
retinopatiei diabetice cele mai cunoscut sunt m etabolizarea prin intermediul aldoreductazei a
glucozei în sorbitol, substanță cu efect osmotic crescut, care se pare că e responsabilă de
complicațiile microangi opatice din Dz, un alt mecanism este glicarea proteinelor din
capilarele retini ene prin expunerea la valori glicemice crescut e, aceasta fiind asociată cu
scăderea rezistenței capilare și forma rea de m icroanevrisme. Alte mecanisme i dentificate în
literatura de speciali te sunt acela al stresului oxidativ generat de hiperglicemie, iar un altul
este acela al produc ției cre scute de factor de cr eștere vascular endotelial cauzată de hipoxie
(61).
Anual pacienții cu Dz trebuie să fie supuși unui screening pentru detectarea prezenței
retinopatiei diabetice (62). Există cinci stadii de evoluție ale retinopatiei diabetice: stadiul 1,
fără prezența detectabilă a retinopatiei diabetice , stadiul 2, forma neproliferativă, stadiul 3,
examenul fundului de ochi evidențiază prezența de microanervisme, hemoragii intraretiniene,
vene dilatate, stadiul 4, examenul fundului de ochi arată prezența de microan evrisme în toate
cele 4 cadrane, stadiul 5, prezența neovascularizației retinei (63).
Prevalența acestei complicații este mai crescută la pacienții cu Dz de tip 1 decât la cei
cu Dz de tip 2 (64). După o perioadă de 20 de ani de la diagnostic, pacienții cu Dz de tip 1 au
aproape toți retinopatie diabetică , iar pacienții cu Dz de tip 2 au retinopatie într-un procent de
aproximativ 60% (64). Factorul determinat al apariției retinopatiei diabetice este
hiperglicemia dar e xistă numeroși alți factori de risc pentru dezvoltarea acesteia : vârsta, sexul
mascul in, fumatul, HTA , nefropatia diabetică, hipercolesterolemia (64). În cazul
complicațiilor microvasc ulare controlul glicemic este deosebit de important, s-a demonstrat
că controlul intensiv al glicemiei reduce incidența retinopatiei cu 76% și progresia
retinopatiei de la stadiile iniția le la cele avan sate cu 54% (65).
Prezența retinopatiei diabetice se as ociază cu un risc cr escut de nefropatie
diabetică (66).
Tratamentul retinopatie i diabetice este reprezentat de fotocoa gularea laser, care
reduce riscul de pierdere a vederii cu 50%. La pacienții cu edem macular diabetic, pe langă

22
fotocagulare laser , tratamentul mai cuprinde și injectarea intravitreană de triam cinolon sau
mai nou, de agenți cu acțiune anti -factor de creștere vascular endotelial, cum ar fi
ranibizumab, pentru îmbunătă țirea vederii există și tratament chirurgical, vitrectomia (67).
Boala renală diabetică (BRD) se caracterizează printr -o reducere progresivă a funcției
renale asociată cu excreția crescută de proteine pe cale renală (68). În țările occidentale BRD
este prima cauză de boală cronică renală terminală (68). Screening -ul BRD se realizează prin
determina rea raportului albumină/creatinină urinară. Acest raport are valori <30mg
albumină/g creatinină, excreția urinară crescută de albumină este definită ca un raport
albumină/creatiniană urinară >30mg albumină/g creatinină. Pentru confirmarea diagnosticului
această det erminare trebuie repetată de 2 sau 3 ori într -un interval de 6 luni. O altă metodă de
screening al BRD este calcularea ratei de filtra re glomerulare (RFG ), prin determinrarea
clearence -ului creatiniei, o valoare <60ml/min/1,73m2 fiind considerată anormală (69).
Deasemenea și acea stă valoare trebuie confirmată prin repetarea calculării ratei de filtrare
glomerulare pe baza clearance -ului cretininei.
În Dz de tip 1 scre ening-ul BRD trebuie f ăcut la 5 ani de la diagnostic , iar în Dz de
tip 2 screening -ul trebuie făcut din momentul diagnosticului (70). Trebuie subliniat că
primele 2 stadii ale bolii renale diabetice sunt greu de detec tat, microalbuminuria și rata de
filtrare scăzute fiind detectabile din stadiul III al BRD (71) . Prevalența microalbuminuriei
după 7.3 ani de evoluția a Dz a fost de 12.6% la pacienții cu Dz de tip 1 și 33% la pacienții cu
Dz de tip 2 (71). Pacienții cu Dz de tip 1 cu macroalbuminurie pierd aproximativ 5.7% din
RFG anual, iar cei cu microalbuminurie pierd aproximati v 1.2% din RFG (71). În Dz de tip 2
după un interval de 15 ani de progresie a bolii 38% din pacienți aveau microalbuminurie (71).
ADA recomandă ca intervenții pentru încetinirea progresiei BRD : reducerea aportului de
proteine la 0.8 g/kg/zi și controlul intensiv al glicemiei, cu observația că la pacienții cu
comorbidități importante HbA1c ar trebui să fie peste 7%. La diabeticii cu HTA , tratamentul
trebuie să includă un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei sau un blocant al
receptorilor de angiotensină (69).
Riscul de BCV la pacienții cu BRD este foarte mare, s -a constatat că majoritatea
pacienții nu ajung în stadiul de boală renală terminală din cauza că decedează d in cauză
cardiovasculară. Riscul de mortalitate cardiovasculară, crește o dată cu progresia BRD , în
special la valori ale RFG <60ml/min/1,73m2, astfel riscul crește de 13.51 de ori de la valori ale
RFG cuprinse între 45 -59ml/min/1,73m2, la valori ale RFG cu prinse între 15 –
29ml/min/1,73m2 (72).

23
Microalbuminuria și prezența BCV par a fi legate printr -un mecanism fiziopatologic
comun. Asocierea dintre c ele două este pusă pe baza prezenței disfuncției endoteliale, aceasta
putând lua mai multe forme ( alterarea reglării hemosta zei și fibrinolizei, activitate
vasomotorie alterată , perm eabilitate crescută la macromolecule, creșterea capcitatății de
aderare a leucocitelor, proliferarea celulelor musculare netede) (73). Factorii de RCV
tradiționali prezenția la pacie nții cu BRD cum ar fi HTA sau di slipidemia se pare că nu p ot
explica pe deplin riscul cardiovascular . Au fost propuși o serie de factori de risc netradiționali
cum ar fi: inflamația cronică, hiperaldosteronismul, metabolismul anormal al oxid ului nitric
și disfuncția endotelială (72).
Microalbuminemia se asociază cu ateroscleroza subclinică, evidențiată prin
velocitatea undei de puls gleznă -braț s au prin raportul intimă/ medie. Microalbuminuria este
asociată deasemnea c u alterarea vasodilataț iei endo telial -dependentă, mediată de flux și cu
creșterea stiffness -ului arterial (74).
Neuropatiile diabetice reprezintă complicații frecven te ale Dz, dintre care cele mai
intens studiate sunt polineuropatia diabetică simetrică distală și neuropatiile autonome, în
special neuropatia autonomă cardiovasculară (75).
Polineuropatia diabetică reprezintă peste 75% din totalul neuropatiilor diabetice car e
cuprind și neuropatia diabetică autonomă, mononeuropatia, neuropatiile plexului radicular.
Prevalența po lineuropatiei diabetice este mai crescut ă în Dz tip 1 decâ t în cel de tip 2.
Tratamentul intensiv al hiperglicemiei în Dz de tip 1 r educe incidența polineuropatiei
diabetice cu ap roximativ 60 -70%, pe când în DZ de tip 2 aceleași obiective glicemie reduc
incidența neuropatie i cu doar 5 -7%. Afecțiunea are o patogenie complexă în care s unt
implicate mecanis me patogenetice prezente și în celelelate complicații microvasculare dar și
macrovasculare cum ar fi: stresul oxidativ, disfuncția mitocondrială, metaboli zarea anormală
a glucozei, inflamația (76). Unul dintre cele mai utilizate tratament e în polineuropatia
diabetică care combate efectele negative ale stres ului oxidativ este acidul alfa -lipoic iar
pentru tratamentul durerii specifice poli neuropatiei dia betic e se utilizeaeză antidepresivele
tricilice (amitriptilinia) sau anticonvulsviantele (gabapentin) (76).
Neuropatia autonomă cardiacă se definește ca deterio rarea fibrelor nervoase care
inervează inima și vasele de sânge (77).
Manifestările clinice ale neuropatiei autonome cardiace includ: tahicardia de repaus,
intoleranța la efort, hipotensiune orotostatică, ischemie silențioasă , cardiomiopatie diabetică,
nefropatie diabetică, moarte subi tă, boala cerebovasculară (78).

24

2.2. Complicațiile macrovasculare
În Statele Unite ale A mericii peste 70% din spitalizăr ile la pacienții diabetici s unt
pentru complicații cardiovasculare (79). Complicații le macrovasculare ale DZ sunt
reprezentat e de boala coronariană, boala cer ebrovasculară și boala arterială periferică. La
pacienții cu Dz riscul de infarct miocardic acut (IMA) este de 2.13 ori mai mare la bărbați și
de 2.95 de ori mai mare la femei decât la populația de sex masculi n, respectiv feminin fără
Dz(80). Numeroase stud ii oferă rezultate discordante cu privire la influ ența sexului asupra
prevalenței BCV unele de monstrând un risc mai mare la femei altele la bărbați. Cu toate
acestea în populația generală riscul de boală coronariană este de două până la patru ori mare
la pacienții cu Dz decât la cei fără Dz (81). Fa ctorii de RCV la pacienții diabet contribuie
substanțial la creșterea riscului cardiovascular, 75% până la 80% din pacienții dia betici sunt
hiper tensivi, 70% pâ nă la 80% au valori crescute ale LDL -colesterolului , iar 60 până la 70%
sunt obezi (81). Multă vreme s -a considerat că Dz constituie un echivalent de BCV totuși se
pare că această afirmație nu este complet adevăr ată, riscul de boală coronariană fiind mult
mai mare la pacienții cu un istoric de boală coronariană decât la cei cu Dz fără istoric de
boală coronariană. La pac ienții cu o durată a Dz de peste 10 ani riscul de boală coronariană a
fost într -adevăr egal cu acelora al pacienților cu boală cardiovasculară (82). Nu doar riscul de
BCV este mai crescut la diabetici, ci și mor alitatea după evenimentul acut, mortalitatea după
IMA acut este cu 40% mai mare la diabet ici comparativ cu pacienții nediabetici (84).
Dz constituie un factor de risc independent pentr u accidentul vascular cerebral
(AVC) . Mai mult pacienții diabetici au un anumit pattern al AVC comparativ cu cei
nediabetici, d iabeticii fac mai f recvent AVC de tip ischemic decât hemoragic, iar dintre cele
ischemice cele lacunare sunt cel mai frecvent tip (83).
Prevalen ța bolii arteriale periferice la pacientul diabetic este de aproximativ 20%. Aceasta se
manifestă clinic prin claudicație intermintenă la aproximativ o treim e din pacienți, restul fiind
asimptomatici. Screening -ul bolii se face prin efectuarea indicelui gleznă -braț, o valoare a
acestuia <0.90 semnificând prezența bolii arteriale periferice. Pacienții cu boală arterială
periferică au un risc cre scut de ulceraț ie ischemică a membrelor inferioare și un risc mai
mare de 15 ori de amputație a membrelor inferioare decât pacienții nediabetici (85).

2.3. Diabetul zaharat și ateroscleroza

25
Dezvoltarea aterosclerozei la pacienții diabetici urmează aceeași pași ca și la pacienții
nediabetici: injurie endotelială, prolif erarea celulelor musculare netede, dezvoltarea c elulelor
spumoase și infiltrarea acestora în spațiul subendotelial , activarea trombocitară și inflamație
crescută (79). Anumiți factori afectează endotelil ul vascular, crescând permeabilitaeta
acestuia pentru particulele de LDL -colesterol , par ticulele de LDL -colesterol sunt oxidate de
speciile reactive de oxigen. Aceste particule oxidate sti mulează celulele endoteliale să secrete
o serie de molecule de adezi une, factori de creșter e și factori de chemotactism ș i un alt efect
este scăderea producției de oxid niti ric cu rol vasodiltator. Fact orii de chemotactism atr ag
macrofagele la nivel subendotelial, care fagoci tează particulele de LDL transf ormându -se în
celule spumoase. Citokinele secretate de celulel e spumoase duc la proliferarea musculară și a
celulelor matricei extracelulare car e dau naștere unei capsule fibroase ce se poate rupe ducând
la ocluzia vasculară (79).
La pacientul diabetic disfuncția endot elială se manifestă pritr -un dezechilibru dintre
producerea de oxid nitric (NO) și speciile reactive de oxigen(ROS) (86). Scăderea producției
de NO este cauzată de hiperglicemie. Hiperglicemia activează proteinkinaza C(PKC), care
crește activitatea NADPH o xidazei și sinteza de ROS . ROS reduc cantitatea de NO.
Deasemena hiperglicemia stimulează sinteza de endotelină -1. Sinteza scăzută de NO și
sinteza crescută de endotelină -1 promoveaz ă vasoconstricția și agregarea plachetară (86).
Producția crescută de ROS de către PKC determină și activarea transcripției genelo r pro –
inflamatorii care sunt responsabile de sinteza MCP -1 și a moleculei de adeziune vasculară –
1(VCAM -1). Aceste molecule determină migrarea macrofagelor, adeziune a de endot eliu și
procesul de d iaped eză a acesto ra în spațiul subendotelial cu formarea de celule spumoase(87).
Creșterea glicemiei determină sinteza cre scută de tromboxan A2 pe calea ciclooxigenazei -2
cu un nivel crescut al vasoconstricției (88). Hiperglicemia determină formarea de protein e
glicozilate la nivelul celulelor endoteliale și în spațiul subendotelial denumite AGE sau
produși de glicozilare avansată, ca re au o afinitate crescută pentru RAGE , aceștia fiind
recept ori ai produșilor de glicozilare avansată prezenți într -un număr mare la nivelul
macrofagelor și limfocitelor (79). Așadar hiperglicemia la nivelul vaselor de sânge determină
vasoconstricție, aderearea macrofagelor , creștererea stressului oxidativ și o stare
proinflamatorie.
Insulinorezistența este un alt element important în dezvoltarea aterosclerozei la
pacientul diabetic. Unul dintre cele mai importante roluri ale insulinei la nivel endotelial este
acela de a produce NO. Insulina se leagă de rec eptorul său, dete rmină fosforilarea IRS -1 și
activarea PI3K , care crește sint eza de NO. Astfel la pacienții obezi prin creșterea rezistenței

26
de insulină scade producerea de NO. La pacienții cu IR, nivelele de insulină sangvină sunt
foarte crescute. Se pare că în IR calea de semnalizareaa insulinei este inhibată pe ramura IRS –
1 pe c ând pe ramura SHC este activată. Astfel pe calea SHC este activată MAPK care
determină creșterea sintez ei endotelinei -1 și vasoconstricție (89).

Fig.nr.1. Elemente fiziopatologice implicate în producerea aterosclerozei la pacientul diabetic

Insulinorezistența este deasemenea cauza unui metabolism lipidic alterat caracterizat
de creșterea par ticulelelor mici, dense de LDL -colesterol și scădera particulelor de HDL –
colesterol (90). Lipopro teinele mici și dense pătrun d în spațiul subedotelial und e sub
influența ROS se transformă în LDL -colesterol oxidat care atrag e macrofagele (91).
Insulinorezoistenața determină deas emenea și o secreție cre scută a inhibitorului activatorului
plasminogenului -1 (PAI -1) ceea ce genereză un risc crescut de tromboză, prin împiedicarea
fibrinolizei (92). Deasemenea i nsulinorezistența determină o agregare crescută a
trombocitelor (93).

2.4. Diabetul zaharat și dislipidemiile
Dislipidemia este fre cvent întalnită în Dz la 70 până la 80% din pacienți (81).
Dislipidemia este caracterizată de modificări atât cantitative cât și calitative ale lipidelor
Ateroscleroză
la pacientul
diabetic
Sinteza de
particule de
LDl-colesterol
mici și dense
Agregare
crescută a
trombocitelor
Sinteza
crescuta a PAI –
1
Produșii de
glicozilare
avansată
Sinteza
crescută de
tromboxan A2
Sinteza
crescută de
MCP -1 și
VCAM -1
(molecule de
adeziune)
Sinteza
crescută de
specii reactive
de oxigen la
nivel endotelail
Sinteza de
endotelină -1
Scăderea
producției de
NO la nivel
endotelial

27
serice . Anomalii le lipidelor frecvent întâlnite în Dz sunt creșterea concentrației trigliceridelor
și scăderea conc entrației de HDL -colestero l. Există î nsă numeroase modi ficări și la nivelul
particulel or de LDL -colesterol sau VLDL -colesterol (94).
Inhibarea lipoproteinli pazei caracteristică insulinorezistenței, la fel ca și inhibarea
lipazei hepatice generează crește rea nivelului sangvin al trigliceridelor. Activitatea crescută a
lipazei hormon -sensiblie generează creșterea nivelului de AGL care ajung la nivelulul
ficatului. Insulinorezistența la nivelul ficatului generează creșterea secreției de ApoB și
creșterea secreției de particule VLDL bogate în trigliceride (95). Catabolismului
chilomicronilo r boga ți în trigliceride este alterat de insulino rezistenață prin scăderea
activității lipop roteinlipazei responsabi lă de hidroliza chilomicronilor dar și p rin creșterea
apoB48 , ceea ce duce la creșterea trigliceridelor (94). În Dz de tip 2 particulele de VLDL
circulante sunt particule de dimensiuni mari de tip VLDL1 bogate în colesterol și trigliceride ,
fiind particule aterogenetice cu o afinitate crescută p entru macrofage care le fagocitează și se
transformă în celule spumoase (94).
Particul ele de VLDL -colesterol bogate în trigliceri de tran sferă trigliceridele
particulel or de LDL -colesterol și HDL -colesterol (96). În mod normal HDL -coles terolul
acceptă colesterolul de la diverse țesuturi acesta fiind esterificat de către
lecitin colesterol aciltransferaza, ducând la formarea de HDL bogat în colesterol. Atunci când
în sânge există nivele crescute de particule de VLDL bogat în trigliceride, HDL -ul bogat în
colesterol cedează colesterolul acestor particule de VLDL prin intermediul enzimei
colesterolestertransfer proteina, și primește în schimb trigliceride. Îndepărtarea triglice ridelor
din aceste particule de către lipaza hepatică duce la metabolizarea rapidă a acestor particule
de HDL -colesterol , ceea ce duce la nivelele scăzute ale HDL -colesterolului din Dz (96).
Aceeași enzimă, colesterolestertransferproteina , transferă colesterolul din particulele de LDL –
colesterol pe particulele de VLDL bogate în trigliceirde, care done ază trigliceridele
particulelor de LDL -colesterol . Prin met abolizarea crescută a trigliceri delor de pe aceste
particule de către lipaza hepatică, particulele de LDL bogate în trigliceride se transfo rmă în
particule mici și dense de LDL -colesterol , care sunt responsabile de aterogeneza din Dz (97).
Ultimele studii arată că raportul trigliceirde/HDL -colesterol crescut se corelează cu
insulinorezistența în Dz tip 2 și este un predictor al RCV (98).

2.5. Diabetul zaharat și sindromul metabolic
Prezența SMet crește semnificativ riscul de a dezvol ta Dz și BCV . (40). Se estimează
că riscul de a dezvolta Dz de tip 2 la o perso ană la care SMet este prezent este de 5 ori mai

28
mare decât la o persoană fără SMet și riscul de a dezvolta BCV este de 2 ori mai mare (40).
Studiile raportează că în Statele Unite ale Americii 80% din pacienții cu Dz de tip 2 au și
SMet (99). Diferi te organizații utilizează diver se definiții ale sindro mului metabolic. OMS
definește SMet printr -un criteriu obligatoriu: prezența glicemiei bazal e modificate, alterarea
toleranț ei la glucoză sau Dz plus prezența a 2 sau mai multe dintre următoarele componente:
valor i crescute ale TA (≥140/90 mmHg), hipertrigliceridemie (≥ 150 mg/dl) și/sau HDL –
colesterol scăzut ( <35 mg/dl la bărbați și <40 mg/dl la femei ), obezit ate de tip central (raport
talie/șold >0.9 la bărbați și >0.85 la femei) și microalbuminurie (albuminurie≥20μg/min sau
raport albumină/ creatinină urinară ≥30mg/g) (100). I DF definește SMet ca prezența
obezității centrale (circumferință abdominală ≥94cm la bărbați și ≥80cm la femei ) plus două
dintre următoarele patru componen te: glicemie bazală ≥100mg/dl, valori ale trigliceride lor
≥150mg/dl, valori ale HDL -colesterol ului <40mg/dl la bărbați și <50mg/dl la femei , HTA
(TAS >130 mmHg sau TAD >85 mmHg)(100). Dintre componentele SMet se pare că cel mai
puternic predictor al apariției Dz este obezitatea (101). În ceea ce privește RCV în SMet ,
există studii care afirmă că RCV în SMet este mai mare decât suma risc urilor dată de fiecare
componen tă a SMet (102) și există studii care contrazic această afirmație (103).
Insulinorezistența este e lementul care explică majoritatea componentelor SMet . Obezitatea
determină IR, aceasta apare întâi la nivelul țestului adipos, apoi prin eliber area crescută de
AGL din adipocite care sunt captați de fica t, apare insulinorezistența la nivel hepatic , ceea ce
duce la alterarea metabolismului lipidic (104). Pe lângă asocierea frecventă cu diabetul,
afecțiunile asociate cu SMet sunt următoarele: steatohepatita non -alcoolică, boala ovariană
polichistică, sindromul de apnee în somn, hipogonadismul, boala microvasculară (104). Una
din măsurile de prevenire a SMet este scăderea în greutate cu cel puțin 5 -10% din greutatea
corporală(104)

2.6. Diabetul zaharat și steato za hepatică non -alcoolică
Steatoza hepatică non -alcoolică este frecvent întâlnit ă la pacienții cu Dz de tip 2,
prevalența steatozei hepa tice non -alcoolice la pacienții cu Dz de tip 2 fiind de aproximativ
70% (105). Obezitatea determină IR care duce la acumularea de AGL în ficat crescând
sinteza de trigliceride . Dz tip 2 favoriz ează progresia steatozei hepatice prin producția
crescută d e glucoză la nivel hepatic, cee a ce conferă împreună cu AGL substratul pentru

29
sinteza trigliceridelor (105). Steatoza hepatică reprezintă la rândul ei un factor de risc pentru
apariția Dz de tip 2, riscul fiind dublu la pacienții cu steatoză hepatică. În general, în toate
bolile hepatice, metabo lismul glucozei est e alterat, i nsulinorezistența hepatică duce la
suprasolicitarea cel ulelor β-pancreatice. Acumularea crescută de lipide la nivel hepatic și
transportul deficitar al acestora de la nivel hepatic duce la progresia ste atozei hepatice non –
alcoolice înspre steatohepatită non -alcoolică prin efectul toxic pe care acestea le generează
(106) . Lipidele în exces sunt degradate la nivel mitocondrial cu creșterea de ROS oxigen la
nivel hepatic și migrarea macrofagelor și limfocitelor T la nivel hepatocitar, ceea ce
generează un răspuns inflamator local accentuat cu creșterea nivelului de citokine
proinflamtorii (106). La fel ca și în cazul diabeticilor cu SMet , la diabeticii cu steatoză
hepatică non -alcoolică scăderea în gr eutate și exercițiul fizic reprezintă modali tăți de reducere
a conținutului hepatic în lipide și de îmbunătățire a cont rolului glicemic (106).

2.7. Diabetul zaharat și cancerul
Dz se asociază cu un risc foarte crescut pentru anumite cancere: hepatic, de pancreas
și de endometru și cu un risc moderat crescut pentru altele: cancerul de colorectal și de sân
(107).
Dz crește de două ori riscul de cancer hepatic. Steatoza hepatică cu o prevalență
crescută la pacienții cu Dz poate progresa către steatohepatită non -alcoolică. Steatohepatita
non-alcoolică poate progresa spre fibroză he patică, ciroză ș i hepatocarcinom (108). Riscul de
cancer pancreatic la pacienții diabetici este de 1.5 până la 2 ori mai mare decât în populația
generală. Explicația acestei asocie ri o constituie expunerea celulelor pancreatice exocrine la
nivelele înalte de insulină, caracteristice isnulinorezistenței, și IGF -1. Insulină este cunoscută
ca un horomon cu ef ecte mitogenice, la fel și IGF -1 a cărui producție este crescută în IR.
IGF-1 promovează angiogeneza la nivel pancreatic și reduce apoptoza celulelor pancreatice .
Un alt rol în cancerogeneză se pare că îl are stresul oxidativ de la nivel pancreatic și
inflamația cronică, cu producția crescută de citokine, care promovează angiogenezia,
progresia tumorală și metastazarea (109). Riscul de cancer de colon în Dz este ușor mai
crescut compar tiv cu populația generală (110) . La fel ca și în cazul cancerului pancrea tic,
insulina și IFG -1 stimulează activitatea mitotică a celulelor din mucoasa colonică (110).
Obezitatea, frecvent întânită la pacienții cu Dz, determină IR, stres oxidativ crescut,
inflamație cronică și alterarea metabolismului hormonilor steroizi, factori care cresc riscul de
cancer de colon (110). Riscul de cancer endometrial este aproape dublu la femeile cu Dz de
tip 2, la cele cu activitate fizică redusă riscu l este de 9 ori mai mare (111). Deasemenea Dz de

30
tip 2 crește riscul de cancer la sân , cel mai mare risc apărând la femeile obeze, aflate în
perioada de postmenopuază (112) . Obezitatea, caracteristică Dz de tip 2, este asociată cu
creșterea nivelelor endo gene de estrogen care stimulează prolife rarea celula ră la nivelul
endometrului și al sânului (112) . Deasemena Dz se asociază cu risc crescut de cancer gastric
(113) . Prezența Dz pare a fi asociată cu un risc redus de cancer de prostată (114).

2.8. Diabetul zaharat și afecțiunile psihiatrice
Dz crește riscul de declin cognitiv și de demență , atât vasculară cât și demența
Alzheimer (115). Un posibil mecanism ce explică această asociere este disfuncția endotelială
indusă de diabet ce determină afectarea arterelor cerebrale (115). Rolul pe care
insulinorezoiste nța îl joacă la nivel cerebral a fost până acum ignorant, sistemul nervo s
central fiind considerat insensibil la acțiunea insulinei. Au fost însă descoperiți receptori
pentru insulină la nivelul cortexului și al hipocampusului. Receptorii pentru insulină localizați
la nivelul hipocampusului și al cortexului temporal se pare că joacă un rol în procesele
cognitive și în memorie (115). Riscul de boală Alzheimer la un grup de pacienți diabetici
urmăriți timp de 9 ani a fost cu 65% mai mare față de pacienții nediabetici (116). Nivelul
crescut de insulină la nivel cerebral se pare că are un efect negativ, explicaț ia fiind aceea că
insulina și amilodul sunt degradate de aceeași enzimă, denumită enz ima de degradare a
insulinei, astfel că insulina intră în competiție cu amiloidul pe calea de degradare, ceea ce
duce la acumularea intracelul ară a amiloidului beta (116). U n alt aspect al declinului cognitiv
la pacienții diab etici este acela al hipoglicemiilor r epetate , fiind dovedit faptul că acestea sunt
o cauză de declin cognitiv permanent (116). Hiperglicemia reprezintă un factor de risc pentru
declinul cognitiv, aceasta fiind responsabilă de un stres s oxidativ crescut la nivel cerebral dar
și de un dezechilibru osmotic la nivelul barierei hematoencefalice cu alterarea acesteia și
pătrunderea unor cantități crecute de substanțe toxice la nivel cerebra l (117). A gregarea
crescută a proteinelor este un alt mecanism propus, depozite de amiloid fiind prezente și în
pancreasu l pacienților diabetici (117). Se pare că la pacienții diabetici de vârstă mijlocie, fără
demență , există la nivelul hipocampului o atrofie cerebrală importantă (118)

31

CAPITOLUL III. Riscul cardiovascular la pacientul diabetic

3.1. Factori de risc cardiovascular la pacientul diabetic și managementul acestora
Dz reprezintă în sine un factor de RCV important, majoritatea deceselor la pacienții
cu Dz fiind de cauz ă cardiovasculară (119) . Dacă luăm în considerare faptul că foarte
frecvent Dz i se asociază obezitatea, HTA sau dislipid emia RCV crește și mai mul t.

32
Există mai multe clas ificări ale fa ctorilor de RCV la pacienții diabetici. Una dintre
acestea deosebește două categorii facto rul glicemic și factorii non -glicem ici: HTA ,
dislipidemia, obezitatea, fumatul, inflamația cronică, microalbuminuria. O altă clasificare
împarte factorii de risc în tradiționali și non -tradiționali. Factorii de RCV tradiționali sunt :
vârsta înaintată, sexul masculin, HTA , Dz, dislipidemia, fumatul, sedentarismul, istoricul
familial de BCV . Factorii de RCV non-tradiționali la pacienții cu Dz sunt foarte numeroși,
perma nent fiind identificați noi factori de risc însă impactul acestora a supra RCV deși s -a
dovedit că există , este dificil de apreciat cu exactitate , dintre aceștia câteva exemple
reprezintă : insulinorezis tența, disfuncția endotelială ( prin vasoconstricție exagerată și
vasodilatație redusă ), inflamația ( nivele crescute al e proteinei C -reactive , creșterea
leucocitelor), microalbuminuria, grosimea intimă -medie, scorul de calciu coronarian (120) .
Hiperglicemia reprezintă un factor de RCV , al cărui control este foarte intens
dezbătut. Studiul UKPDS a demonstrat o reducere cu 16 % a complicați ilor cardiovasculare,
reducerea nefiind semnificativă statistic, la pacienții cu control glicemic intensiv, cu HbA1c
cu o valoare medie <7%, față de pacienții cu valoari medii ale HbA1c de 7.9% (121).
Studiul ACCORD a demonstrat o reducere statistic nesemificati vă a evenimentelor
cardiovascula re la pacienții cu control intensiv al hiperglice miei, însă frecvența
hipoglicemiilor și creșterea în gr eutate de peste 10kg a fost semnifica tiv mai crescută în
grupul cu tratament intensiv. Studiul a f ost întrerupt deoarece la pacienții cu tra tament
intensiv al hiperglicemiei mortalitatea de orice cauză a fost s emnificativ mai crescută (122).
Studiul ADVANCE a comparat pacienții cu tratament intensiv al hiperglicemiei cu cei cu
tratament standar d după un interval de 5 ani de la inițierea terapiei. Media HbA1c la cei cu
tratament in tensiv a fost de 6.5%, iar la cei cu tratament standar d a fost de 7.3%. Pacienții cu
tratament intensiv au avut o incidență mai scăzută a complicațiilor microvasculare d ecât cei
cu tratment standard, în special a nefropatiei, dar controlul op tim al glicemei nu a influențat
complicațiile macrovasculare ale Dz (123) . Aceste rezultate susțin faptul că la pacientul
diabetic hiperglicemia nu este singura responsabilă de RCV crescut, valorile TA crescute,
dislipidemia și cu siguranță factor ii de risc non -tradiționali au fiecare un impact asupra RCV,
astfel că prin influ ențarea unui singur factor de risc nu se obține o reducere a RCV .
Alte studii au demonstrat că tratmentul intensiv al hiperglicemiei determină scăderea
RCV dacă acesta este început precoce, la pacienții fără alți factori de RCV . Studiul DCCT a
demonstrat o scădere cu 47% a riscului pentru orice BCV și cu 57% a ris cului de IMA , AVC
sau deces de cauz ă cardiovasculară (124). Particularitatea studiului a constat în faptul că
inițierea tratamentului intensiv s-a făcut la pacienți tineri, cu Dz de tip 1, fără antecedente

33
cardiovasculare . Un alt studiu efectua t pe pacienți nou-diagnostic ați cu Dz de tip 2 la care s -a
aplicat un tratament intens iv a demonst rat o reducere a riscului de IMA de 15% la pacienții
tratați cu sulfoniluree sau insulină și o reduc ere cu 33% a riscului de IMA la pacienții tratați
cu metformin (125). Aceste date au dus la concluzia că în Dz tratmentul intensiv al
hiperglicemiei este eficient în reducerea RCV la acei pacienți fără complicații cardiovasculare
și cu puțini factori de RCV (121). În ceea ce privește controlul glicemic ADA recomandă o
valoare țină a HbA1c <7% (69). Studiile ADVANCE și ACCORD au arătat că tratamentul
intensiv al hiperglicemiei nu oferă beneficii cardiovasculare la pacienții cu antecedente
cardiovasculare și o vechime importantă a Dz , însă studiile cele mai recente demonstrează că
există antidiabetice orale noi care r educ semnificativ RCV la pacienții cu antecedente
cardiovasculare. Astfel pentru reducerea RCV mai important decât obiectivul glicemic se
pare că este ale gerea antidiabeticelor orale. Acestea se adaugă de obicei la monoterapia cu
metformin. Studiul EMPA -REG a arătat eficiența empaglifozinei, un inhibitor de SGLT -2, în
reducerea RCV la diabeti cii cu antecedente cardiovasculare, riscul de mortalitate
cardiova sculară fiind redus cu 38% (126). Studiul CANVAS a deomonstrat că utilizarea
canaglifozinei reduce RCV la pacienții cu istoric de BCV (127). Deasemenea și liraglutida,
un analog GLP -1, s-a dovedit eficient ă în reduc erea RCV la pacienții cu o durata lungă a Dz
(128). Metforminul are efecte cardioprotective dovedite reducând riscul de mortalitate
cardiovasculară cu 33% (125). Metforminul îmbunătățeste parametrii lipidici, determină o
ușoară sc ădere în gr eutate sau împiedică cre șterea în gr eutate, reduce valorile TAS și reduce
stresul oxidativ și inflamația cronică (129). ADA recomand ă la pacienții cu terapie cu
metformin și modificarea stilului de viață, care au antecedente cardiovasculare, adăugarea
unui antidiabetic oral despre care există dovezi puternice că oferă protecție car diovasculară
(130).
HTA reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de RCV la pacienții diabetici.
HTA este prezentă la 77 % până la 87% din pacienții diabetici (131). ADA recomandă pentru
TA o valoare țintă <140/90mmHg (130), v alorile țintă mai mici, <130/80 mmHg sau
<120/80mmHg, sunt recomandate la pacienții cu RCV înalt (130). Într-un studiu de tip
metaanliză s -a demonstrat că r educerea TAS sub 140mmHg scade semnificativ RCV , dar
reducerea valorilor tensionale sub 130mmHg nu oferă beneficii suplimentare. Toate clasele
de antihipertnsive s -au dovedit eficiente în reducerea RCV atât la pacienții cu diabet cât și la
cei fără diabet , dar la p acienții diabetici inhibitorii enzimei de conversie a angiote nsinei și

34
blocanții receptorilor de angiotensină au avut un efect mai puternic decât la pacienții diabetici
(132).
Recomandările ADA pentru pacienții diabetici cu valori ale TA sistolice >120mmHg
și TA diastolice >80mmHg sunt de modificare a sti lului de viață. Modificarea stilului de
viață reduce valorile TA la pacienții diabetici, având în același timp beneficii și asupra
controlului glicemic (133). Recomandările privitoare la stilul de viață pe ntru a reduce valorile
TA sunt: un aport de sodiu redus , sub 2.3g pe zi, includerea în dietă a 8-10 porții de fructe și
legume pe zi, consumul a 2 -3 porții de produse lactate cu conținut redus de grăsime pe zi,
oprir ea fumat ului și creșterea activității fizice (134) . La diabeticii cu valori ale TA
<160/100mmHg se alege un antihipertensiv aparținând următoarelor clase: IECA , BRA ,
diuretic tiazidic -like, blocant e ale canalelor de calciu dihidropiridinice (134). La acestă
medicație se ad augă bineînțeles modificarea stilului de viață. La pacienți i diabetici în cazul
prezenței bolii cronice de rinichi prima alegere pentru protecția renală o constituie un IECA
sau un BRA ( 130). Asocierea dintre IECA și BRA este contraindicată din cauza riscului de
hiperpotasemie sau de insuficiență renal ă acută. Cealaltă categorie o constituie pacienții
diabetici cu valori ale TA ≥160/100mmHg. La acest pacienți ADA recomandă terapia duală
cu antihipertensive aparținând claselor de antihipertensive menționate la monoterapie, cu
observația că la paci enții cu boală cronică de rinichi unul dintre antihipertensive trebuie să fie
un IECA sau un BRA. La ambele categorii dacă pacienții nu ating valorile țintă ale
TA<140/90mmHg, se va adăuga un antihiperten siv de clasă diferită aparținând celor 4 clase:
IECA, BRA, blocanți de calciu, diuretic. D acă valorile TA nu ajung în țintele terapeutice
utilizând un diuretic, un blocant de calciu și un IECA sau un ARB, pasul următor îl reprezintă
adăugarea unui mineralocorticoid (130).
Un alt factor de RCV la pacienții diabetici îl reprezintă dislipidemia. Reducerea LDL –
colesterolului la pacienții diabetici poate reduce RCV cu 20% până la 50%. La pacienții
diabetici LDL -colesterolul este reperezentat mai ales de particule de LDL -coleste rol mici și
dense, care traversează cu ușurință peretele arterial, unde se transformă în LDL oxidat sub
efectul speciilor reactive de oxigen (136). Utilizarea statinelor determină scăderea LDL –
colesterolului și scăderea RCV la pacientul diabetic. În prevenția primară a evenimentelor
cardiov asculare, s -a dovedit că utilizarea unei statine chiar și în doză mică a redus riscul de
evenimente cardiovasculare cu 37% (137) . Importanța reducerii LDL -colesterolului este
demonstrată de scăderea RCV în același tim p cu scăderea LDL -colesterolului, astfel s-a
demonstrat că cu fiecare mmol/L de reducere a LDL -colestrolului, RCV scade cu 21% (138).

35
ADA recomandă la pacienții diabetici fără antecedente cardiovasculare, administrarea unei
statine în doză medie, iar pentru cei cu antecede nte cardiovasculare administrarea unei statine
în doză mare. Țintele terapeutice la pacienții fără antcedente cardiovasculare sunt
LDL <100mg/dl, iar la cei cu antec edente vasculare <70mg/dl (130). Creșterea trigliceridelor
și scăderea HDL -colesterolului re prezintă elemente a căro r contribuție la evenimentele
cardiovasculare a început să fie studiată mai recent . Se pare că hipertrigliceridemia determină
creșterea nivel ului de particul e de VLDL1 bogate în trigliceride, cu potențial aterogen (94).
Fibrații sun t eficienți în reducerea nivelelor trigliceridelor și creșterea nivelelor de HDL –
colesterol, reducând și RCV . Studiul ACCORD -LIPID a demonstrat reducerea RCV cu 7% la
pacienții diabetici la care s -a adăugat un fibrat la tratamentul cu simvastatină față de pacienții
tratați doar cu simvastatină, însă reducerea RCV nu a fost semnificativă statistic (139). În
Studiul FIELD pacienții diabetici cărora li s -au admini strat fibrați au avut o creștere a HDL –
colesterolului cu 5% și o scădere a trigliceridelor cu 37%, riscul de IMA non-fatal fiind redus
cu 24%, iar riscul de mortalitate cardiovasculară a fost redus nesemnificativ (140). Analiza
ulterioară asupra paciențilo r incluși în studiul FIELD, prin analiza beneficiului fibraților la
pacienții cu valori ale trigliceridelor ≥204mg/dl și valori ale HDL -colesterolului <40mg/dl la
bărbați și <50mg/dl la femei a demonstrat o reducere a RCV cu 27%, reducerea fiind
semificati vă (141). Nivelul cres cut al trigliceridelor și nivelul scăzut de HDL -colesterol
reprezintă o asociere frecven t înt âlnită în Dz. Raportul trigliceride/ HDL -colesterol s -a
dovedit a fi un predictor al RCV , un raport > 4 semnificâ nd un risc extrem de mare de
evenimen te cardiovasc ulare (142) . Deasemenea raportul t rigliceride/HDL -colesterol se
corelează cu tipul de LDL -colesterol, un raport crescut fiind asoci at cu tipul B de LDL
colesterol, adică acel tip caracterizat de particule de LDL mici și dense, inten s aterogenice
(143) .
Dz determină activarea și agregarea trombocitară crescută, ceea ce reprezintă un
factor de RCV . Utilizarea aspirinei în prevenția primară a BCV la pacientul diabetic rămâne
controversată, aceasta fiind indicată doar în prevenția secundară (144). Doza de aspirină
recomandată la pacientul diabetic este de 75 -162mg/zi (130). La pacienții cu istoric recent de
eveniment coronarian acut se recomandă dubla terapie antiagregantă cu aspirină și
clopidogrel timp de 1 an.

3.2. Predicția ri scului cardiovascular la pacientul diabetic

36
Predicția RCV este importantă la pacienții cu Dz pentru identificarea pacienților cu
risc înalt și alegerea strategiei terapetice. Dz reprezintă un factor de RCV , considerat de unii
autori un echivalent de BCV , iar la pacientul diabetic prezența altor factori de RCV variază
de la un pacient la altul binînțeles ducând la diferite categorii de RCV . Fiecare factor de
RCV , prezent la pacientul diabetic, cum ar fi HTA , dislipidemia, influenț ează RCV de un de a
aprăru t și necesitatea apli cării scorurilor care să ofere date cât mai apropiate de realitate
privind RCV prin combinarea impactului pe care îl are fiecare factor. Pentru predicția RCV la
pacientul diabetic există mai multe scoruri de risc unele dintre fiind spe cifice pentru pacienții
cu diabet deoarece iau în considerare parametrii glicemici altele fiind utilizate în populația
generală neluând în considerare parametrii glicemici.
Scorurile de risc Framingham și SCORE sunt unele dintre cele mai utilizate scorur i
pentru predicția RCV în populația generală. În cadrul acestor scoruri Dz reprezintă doar un
factor de RCV , durata Dz și nivelul controlului glicemic nu sunt luate în considerare. Scorul
Framingham prezice RCV la 10 ani și cuprinde următoarele varibile: sexul, vârsta ,
colesterolul total și HDL -colesterolulu i, TAS , tratamentul pentru tensiune, stat utul de f umător
și prezența Dz (141). Un scor sub 10% este considerat mic, un scor între 10% -20% este
considerat int ermediar , un scor peste 20% este considerat înalt. Scorul SCORE are ca și
variabile sexul paci entului, vârsta, valorile TAS , valoarea colesterolului și statusul de fumător
(146) . Un scor peste 10% este considerat foarte înalt, un scor între 5% și 10% înalt , un scor
între 1% și 5% moderat, iar un scor sub 1% este considerat mic.
Motorul de risc UKPDS prezice RCV la pacientul diabetic ținând cont de valorile
HbA1c , de durata Dz și de ceilalți factori de RCV . Numeroase studii au comparat scorurile de
RCV în ceea ce priv ește acuratețea de predicție a riscului . Rezultatele sunt de cele mai multe
ori co ntradictorii. Anumite studii indi că că atât scorul UKPDS cât și Framingham identifică
cu acuratețe pacienții cu RCV înalt, dar ambele sc oruri supr aestimează riscul (147).
Comparând RCV prezis de motorul de risc UKPDS, scorul Framingham, și JALS -ACC,
motorul de risc UKPDS a avut cea mai mare acuratețe în predicția RCV (148). Alte studii
oferă rezultate contrarii, scorul Framingham și scoru l UKPDS supr estimând RCV . Cu toate
acestea ambele au avut capacitatea de a ide ntifica pacienții cu RCV înalt (149). Datele din
metaanalize evidențiază că s corurile de RCV diabet -specifice , cum ar fi UKPDS sau
ADVANCE, par să aibă un ușor avantaj în fața scorurilor concepute pentru populația
generală (150 ).
Aprecierea RCV la pacientul diabetic este deosebit de importantă, pentru identificarea
pacienților afl ați în categoria de risc înalt și moderat și pentru inițierea tratamentului

37
multifactorial al hiperglicemiei și al altor factorilor de risc cum ar fi HTA sau d islipidemia.
La pacienții nou -diagnosticați, prin calcularea RCV prin motorul de risc UKPDS, categoria
de pacienți cu risc înalt a avut cel mai mare beneficiu de reducere a RCV , aceaștia fiind
pacienții cărora li s -au prescris cele mai multe medicamente cu efect cardioprotectiv, cel mai
mic beneficiu înregistrându -se la pacienții aflați în categoria de risc mic. (151). Aceste date
demonstrează importanța scorurilor în luare a deciziilor terapeutice la pacienții nou –
diagnosticați cu Dz. Cu toate acestea există și un risc acela ca la pacienții cu RCV mic
tratamentului multifactorial să îi fie acordată o atenție redusă.
Diferite studii au indentificat categorii de risc pacienț i diabetici cu RCV mic și înalt .
Categoriile de pacienți cu RCV înalt au fost reprezentate de pacienții în vârstă, de sex
masculin, fumătorii și cei cu status socioeconomic scăzut (151 ).
Anumit e studii au determinat RCV la pacienții nou -diagnosticați cu Dz prin motorul
de risc UKPDS. Determinarea RCV la pacienții diabetici a avut un impact asupra deciziei
terapeutice . Într -un studiu efectuat pe pacienți nou -diagnosticați cu Dz, utilizând o valoare de
20% pentru a defini RCV înalt, 20.9% din pacienți s -au încadrat în această categorie prin
calcularea scorului Framingham și 21.7% s -au încadrat în această categorie prin utilizarea
motorului de risc UKPDS (152). Tratamentul cu statine la pacienții cu vârsta peste 45 de ani
s-a dovedit a fi cost eficient în red ucerea RCV la pacienții nou -diagnosticați. Se par e că în
cazul pacienților nou -diagnosticați controlul glicemic intensiv reduce semnificativ RCV .
Astfel riscul de mortalitate prin IMA a fost cu 15% la mic la pacienții cu trat ament cu
sulfoniluree sau insul ină față de cei la care s -a recomandat doar modificarea stilului de viață
și cu 39% mai mic la pacienții tratați cu metformin față de cei la care s -a recomandat doar
modificarea stilului de viață (125) .
Așadar evaluarea RCV la pacientul diabetic este importantă mai ales la în momentul
diagnosticului, acesta fiind se pare momentul în care intervenția terapeutică are cele mai mari
șanse de a reduce RCV pe termen lung, dovedindu -se în numeroase studii că după debutul
complicații lor cardiovasculare controlul gl icemic strict nu mai are un impa ct semnificativ în
prevenția primară ci doar controlul factorilor de risc. Pacientul diabetic nou -diagnosticat, fără
complicații cardiovasculare, beneficiază maxi m de pe urma intervenției tera petice
multifactoriale.

38

CAPITOLUL IV . Managementul clinic al Diabetului zaharat

Tratamentul Dz de tip 2 are ca scop nu doar obținerea și menținerea unui bun control
glicemic ci și controlul optim al dislipidem iei și HTA ce reprezintă factori de RCV care cresc
semnificativ morbidi tate și mortalitate cardiovasculară a pacienților diabetici .

39

Obiectivul glicemic și managementul hiperglicemiei
În ceea ce privește obiectivul glicemic recomandările ghidurilor ADA 2017 și ADA
2018 sunt de atingere al unui nivel al al HbA1c <7% . Recomandarea atât a ghidului elaborat
în anul 2017 cât și a celui elaborat în anul 2018 este de a repeta valorile HbA1c de cel puțin
două ori pe an la pacienții care ating obiectivul glicemic , iar la pa cienții care nu ating
obiectivul glicemic sau la care se modifică terapia valoarea HbA1c trebuie repetată la 3 luni.
La pacientul diagnosticat cu Dz valoarea țintă a GAJ trebuie să fie între 80 -130mg/dl, iar
valoarea GPP trebuie să fie mai mică de 180mg/dl.
Tratamen tul inițial al hipergli cemiei se recomandă a se face cu metformin pe lângă
modificarea sti lului de viață. Terapia cu metformin se începe în absența contraindicațiilor la
metformin și dacă nivelul HbA1c este <9%. La pacienții cu HbA1c mai mare de 9% este
recomandată de la început terapia duală iar în cazul unui nivel al HbA1c ≥10% se recomandă
terapia cu insulină.
Modificarea stilului de viață include dieta și creșterea exercițiului fizic. La pacientul
diabe tic se recomandă consumul de cereale integrale, legume, fructe, produse lactate cu
conținut redus de grăsime, carne slabă, semințe și nuci. În cazul pacientului obez pentru
îmbunătățirea controlului glicemic și al celorlați factori de risc este recomandată o scădere
ponderală de minimum 5% din gr eutate a corporală. Sunt necesare 150 de minute de efort
fizic de intensitate moderată spre mare pe săptămână. Este recomandată renunțarea la fumat
și oferirea unui suport psihosocial pacientului diabetic.
Dacă la 3 luni de la inițierea tratamentului cu metformin și modificarea stilului d e
viață pacienții nu ating obie ctivele teraputice se recomandă adăugarea unui al doilea
antidiabetic oral. Studiile au demonstrat că orice antidiabetic oral de clasă diferită adăugat
tratamentului inițial reduce nivelul HbA1c cu aproximativ 1% (159). Diferența semnificativă
între ghidul ADA 2 017 și ADA 2018 o constiutuie alegerea celui de -al doilea agent
hipoglicemiant în cazul în care pacientul are boală aterosclerotică. În cazul în care pacientul
nu are boală aterosclerotică metforminului i se poate alătura un agent hiopoglicemiant din
urmă toarea clasă: sulfonilureice, inhibitori de DPP -4, agoniși de GLP -1, tiazolidindion e sau
insulină bazală. La pacienții cu boală aterosclerotică ghidul ADA 2018 recomandă alegerea
unui al doilea medicament care oferă protecție cardiovasculară. Clasele de an tidiabetice orale
care oferă protecție cardiovasculară sunt inhibitorii de SGLT -2 și agoniștii de GLP -1. În
cazul în care pacientul nu a tinge obiectivul gl icemic după 3 luni se recomandă adăugarea

40
unui antidiabetic aparținând unei alte clase terapeutice de cât cele pe care pacientul le
utilizează deja. Dacă în continuare după 3 luni pacientul nu atinge obiectivul glicemic se
recomandă inițierea terapiei injectabile combinate.
Metformi nul rămâne un antidiabetic extre m de important î n terapia Dz de tip 2 pen tru
că are multiple avantaje. Metforminul este un antidiabetic oral care oferă protecție
cardiovasculară, comparând după 10 ani efectul tratamentului cu sulfoniluree sau insulină
comparativ cu efectul tratamentului cu metformin, în grupul cu sulfoniuluree sau insulină
reducerea riscului de IMA a fost de 15% iar în grupul cu metformin reducerea riscului de
IMA a fost de 33% (125). Rezultatele au fost confirmate și de alte studii care au demonstrat
că la pacienții s uspuși unei intervenții angiografice pentru stenoze coronariene care urmau
tratament cu met formin riscu l IMA a fost cu 69% mai r edus decât la cei care urmau tratament
cu insulină (160). Metfor minul nu determină creștere în greutate sau determină chiar o ușoară
scădere în greutate (161) , inhibă efec tul pro -inflamator (162), reduce stresul oxidativ (163),
ameliorează difuncția endotelială (163), îmbunătățește para metrii lipidici prin reducerea
trigliceridelor și LDL -colesterolului (164), reduce valorile TA (165).
Ghidul ADA 2018 precizează că dintre inhibitorii de SGLT -2 canaglifozina și
empaglifozina reduc semnificativ RCV iar dintre aginoiștii de GLP -1 liraglutida reduce RCV .
Asociația Americană a Endocrinologilor recomandă ca primă opțiune în inițerea terapiei
duale agoniștii d e GLP -1 aceștia fiind urmați de inhibitorii de SGLT -2 și inhibitorii de DPP -4
(166).

Obiective privind ceilalți factori de risc cardiovascular și managementul acestora
Ghidul ADA 2017 și ADA 2018 recomandă valo ri țintă a le TA<140/9 0mmHg la
majoritatea pacienților cu Dz și valori țintă de 130/80mmHg la pacienții cu RCV înalt.
Asociația Americană a Endocrinologilor recomandă valori țintă ale TA <130/80mmHg(166) .
Datele din studiul ACCORD BP au demonstrat că redu cerea TAS la valori <120mmHg nu
oferă niciun beneficiu față de reducerea acesteia la valori <140mmHg(167). Se pot folosi mai
multe clase de antihipertensive însă s unt de preferat inh ibitorii enzimei de conversie
angiotensieni și blocanți i receptorilor de angiotensină deoarece reduc progresia bolii cronice
de rinichi (168).
Ghidul ADA 2017 și ADA 2018 recomandă în ceea ce privește obiectivul lipidic
stratificare a riscului, pacienții a vând risc înalt dacă au boală aterosclerotică documentată
respectiv risc interm ediar dacă nu au boală ateroscle rotică. La cei cu risc înalt se recomandă

41
statine în doză mare iar la cei cu risc intermediar statină în doză moderată, obiectivul lipid ic
este o valoare a LDL -colesterolului <70mg/dl la cei cu risc înalt și de <100mg/dl la cei cu risc
intermediar. Ghidul ADA 2018 recomandă ca la pacienții cu boală atero sclerotică care nu
ating obiectivul lipidic cu doza maximă de statină tolerată să se adauge un alt medicament
care reduce LDL -colesterolul cum ar fi ezetimibul sau un inhibitor PCSK9.
Tratamentul cu asipirin ă este recomandat doar la pacienții cu cu boală ateroscle rotică.
Datele din ghiduri ne atrag atenția asupra faptului că terapia medicamentoasă a
pacientului diabetic trebuie aleasă astfel încât să reducă RCV fără efecte adverse
semnific ative. În ultimii ani au apărut antidiabetice cu efect pleiotro p care prin mecanismul
de acțiun e nu reduc doar valorile glicemice ci scad și riscul de morbidiate și mortalitate
cardioavsculară al acestor pacienți. Analiza cât mai exactă a ben eficiului pe c are aceste
antidiabetice îl produc prin efectul lor pleiotrop este foarte importantă întrucât de multe ori
există contraindicții pentru reducerea maximă a intesnității unui factor de RCV cum ar fi de
exemplu hipertensiunea, as tfel efectul antidiabeticelor care oferă un beneficiu cardiovascular
poate fi utilă.
Înainte de a determina care sunt obiectivele privind controlul glicemic, tensional,
lipidic și trombotic la pacientul diabe tic avem nevoie de o analiză a raportului dintre beneficii
și riscuri . Benefi ciile unui control optim sunt numeroase, reducerea riscului de complicații
microvasculare și macrovasculare dar efectele adverse pot anula acest beneficu prin riscul de
hipoglic emie, creștere în greutate, hipotensiune sau reacții adeverse medicamentoase.
În practica clinică succesul constă în individualizarea tr atamentului ținând cont de
necesarul, tolerabiliatea, comorbiditățile, riscul de cardiovascular și preferințele fiecărui
pacient.

42

CONTRIBUȚIA PERSONALĂ

CAPITOLUL V. Ipoteza de lucru
5.1. Ipoteza
Diagnosticul Dz reprezintă un punct de cotitutură în istoricul medical al individului.
Fiind o boală cronică, ale cărei mecanisme patogenetice sunt inițiate cu mulți ani înaintea
diagnosticului, prezența acestuia transmite medicului mesajul unui profund dezechilibru
metab olic, ca și consecință în cele mai multe dintre cazuri al unui stil de viață nesănătos

43
instalat pe un teren genetic predipus la boală. Stabilirea unui profil clinico -biologic și
încadrarea pacientului într -o anumită clasă de risc cardiovascular sunt elemen te esențiale
pentru stabilirea unei strategii terapeutice adaptate particularităților individului. Consider că
studiul Dz nou-diagnosticat în județul Bihor, atât din punct de vedere al indivizilor afectați
cât și din punct de vedere al terapiilor recomanda te acestora sunt binevenite întrucât formează
o viziune de ansambul asupra epidemiologiei bolii, factorilor de risc pentru apariția acesteia,
parametrilor metabolici și riscului cardiovascular , pe plan regional , și pot duce la o orientare
a factorilor de decizie terapeutică, pentru adapatarea cât mai adecvată a terapiilor la specificul
pacienților dar, de ce nu, și la conceperea pe plan local a unor politici de sănătate publică ce
vizează screeningul și prevenția primară a bolii.
5.2. Obiective
5.2.1. Ob iectivele Studiului I – Diabetul zaharat nou -diagnosticat în județul Bihor în
perioada 2016 -2017
 determinarea incidenței Dz în județul Bihor în perioada 2016 -2017, cât și în ultimii 10
ani pentru a ob serva prezența unui trend descendent sau ascendent
 prevalența Dz în județul Bihor în perioada 2016 -2017, cât și în ultimii 10 ani
 realizarea unei comparații între prevalența Dz în județul Bihor și prevalența Dz la
nivel național
 distribuția cazurilor de Dz în funcție de tip în anul 2016 și 2017
 repartiția cazurilor nou -diagnosticate în funcție de sex
 repartiția cazurilor de Dz în funcție de mediul de proveniență
 distribuția numărului de cazuri pe grupe de vârstă
 distribuția cazurilor în funcție de indicele de masă corporală
 identif icarea factorilor de RCV la pacienții nou -diagnosticați cu Dz
 repartiția cazurilor în funcție de istoricul familial de Dz
 identificarea în populația studiată a unor factori de risc pentru apariția Dz prin
comparație cu po pulația nediabetică
 determinarea complicațiilor microvascu lare la pacienții nou -diagnosticați și a
comorbidităților cardiovasculare
 determinarea terapiei antidiabetice recomandate pacienților nou -diagnosticați în anii
2016 și 2017

44
5.2.2. Obiectivele S tudiului II – Analiza epidemiologică, clinică, paraclinică și
determinarea riscului cardiovascular la un eșantion reprezentativ pentru pacienții
diagnosticați cu diabet zaharat în județul Bihor
 determinarea indicilor epidemiologici ai pacienților nou-diagnosticați cu Dz dintr -un
eșantion reprezentativ pentru pacienți i diagnosticați cu Dz în anul 2017
 determinarea istoricului familial de Dz în eșantionul reprezentativ
 identificarea unor diferențe privind sti lul de viață în mediul urban și rural
 determinarea parametrilor clinici și biochimic în funcție de sex
 determina rea parametrilor clinici și biochimici în funcție de mediul de proveniență
 determinarea impactului pe care obezitatea îl are în ceea ce privește dezechilibrul
glicemic dar și alți parametrii
 determinarea complicațiilor microvasculare ale Dz în momentul diagnosticului
 determinarea comorbiditățil or cardiovasculare
 identificarea factorilor de RCV
 determinarea impactului pe care stilul de viață îl are în ceea ce privește
dezechilibrului glicemic dar și alți parmetrii
 terapia recomandată pacienților nou -diagn osticați
 calcularea riscului cardiovascular la 10 ani prin motorul de risc UKPDS în funcție de
sex, mediul de proveniență, valoarea HbA1c , valorile tensionale, parametrii lipidici
 identifcarea categoriilor de pacienți cu RCV înalt
 compararea riscului cardiovascular la pacienții diabetici nou -diagnosticați cu RCV în
populația generală

5.2.3. Obiectivele studiului III – Obezitatea și Rezistența la insulină l a diabeticii nou –
diagnosticați – corelații cu diferiți parametrii clinico -biochimici, predictori ai rezistenței
la insulină, riscul de morbiditate coronariană și cerebrovasculară în funcție de indicele
de masă corporală (IMC) și indicele de rezistență la insulină (HOMA -IR)
 determinarea i ndicelul HOMA -IR la un grup de pacienți nou -diagnosticați cu Dz, cu o
distribuție egală în ceea ce privește categoriile de IMC

45
 impactul pe care obezitatea îl are asupra parametrilor clinico -biochimici
 impactul pe care obezitatea îl are asupra insulinorezistenței
 impactul pe care insulinorezistența îl are asupra parametrilor clinico -biochimici
 identificarea unor predictori ai insulinorezistenței
 impactul pe care obezitatea îl are asupra riscului de morbiditate coronariană
 impactul pe care ins ulinorezistența îl are asupra riscului de morbiditate coronariană
 identificarea unei asocieri între

CAPITOLUL VI. Metodologia generală

6.1. Material și metode

6.1.1 Studiul I
Definirea populației: În primul studiu am inclus pacienții nou -diagnosticați cu Dz în
județul Bihor în anii 2016 și 2017 , aflați în evidența Centrului de Diabet Bihor .

46
Pacienților nou -diagnosti cați li s -a facut o fișă de luare în evidență în care au fost
notate infor mații pr ivind sexul , vârsta, mediul de proveni ență, tipul de Dz, indicele de masă
coporală, istoricul de Dz, prezența factorilor de risc cardiovascular , prezența comorbidităț ilor
și a tratamentului antidiabetic indicat.
Pentru a determina indicii epidemiologici privind Dz și pentru a determina dinamica
incidenței și prevalenței Dz în județul Bihor în ultimii 10 ani am consultat datele de la Centrul
de Diabet Bihor și rapoartele Institului Național de Statist ică privind st ructura pe grupe de
vârstă a populației din județul Bihor.
Am comparat datele obținute cu datele oferite de studiul PREDATORR pentru a
determina cum se situează județul Bihor față de media națională în ceea ce privește
prevalenața Dz dar și care sunt acei factori de risc care sunt asociați cu un risc crescut de Dz.
Prelucrarea statistică a datelor am realizat -o cu ajutorul progamului Microsoft Exce l
2016 pentru partea descriptiv ă iar pentru par tea analitică am utilizat programul Medcalc.

6.1.2. Studiul II
Definirea populației:
În al doilea studiu am analizat un eșantion de 385 de pacienți cu Dz nou-diagnosticat
în anul 2017 aflați în evidența Centrului de Diabet Bihor.
Pacienții incluși în studiu au fost informați asupra conținutului acestuia și au semnat
un consimțământ informat. Infor mațiile despre fiecare pacient au fost consemnate într -o fișă
de studiu.
Metoda de eșantionare: – eșantionare sistematică proporțională
Am format un eșantion de 385 de pacienți. Dintre persoanele nou -diagnostic ate cu Dz
în anul 2017 am inclus tot a 7 -a persoană nou -diagnosticată.
Pentru fiecare persoană am evaluat:
– indicii epidemiologici:
 vârsta
 sex
 mediul de proveniență
 nivelul educaț ional
– istoricul familial de Dz și boli cardiovasculare
– stilul de viață (obiceiuri alimentare, activitate fizică, fumatul, consumul de alcool)
– examenul obiectiv :

47
 determinarea greutății și înălțimii
 determinarea circumferinței abdominale
 determinarea tensiunii arteriale
 examenul fundului de ochi pentru determinarea prezenței retinopatiei diabetice
 examenul neurologic pentru determinarea prezenței neuropatiei diabetice
 determinarea indicelui gleznă -braț
– parametrii biochimici:
 HbA1c , glicemie a-jeun din plasma venoasă
 colesterolul total, trigliceridele, LDL -colesterolul, HDL -colesterolul
 uree, creatinină
 TGO,TGP
 examen de urină
Diagnosticul de hipertensiune s -a pus la persoanele care aveau medicație hipertensivă
sau care aveau valori ale tensiunii a rteriale ≥140/90mmHg. Au fos t considerate valori
patologice ale parametrilor lipidici: colesterol ≥200mg/dl, LDL -colesterol ≥ 100mg/dl,
trigliceride ≥150mg/dl și HDL -colesterol <40mg/dl pentru bărbați și <50mg/dl pentru femei .
Pentru fiecare persoană am calculat IMC -ul, rata de filtrare glomeru lară, rapo rtul
trigliceride/HDL -colesterol precum și dacă persoana îndeplinește criteriile de prezență a
sindromului metabolic conform criteriilor ATP III: circumf erința abdominală >102 cm pt
pacienții de sex mascul in și >88cm pentru pacienții de sex feminin, valori ale
TA>130/85mmHg, valori alte trigliceri delor ≥150mg/dl sau ale HDL -colesterolului <40mg/dl
pentru pacienții de sex masculin și <50mg/dl pentru pacienții de sex feminin și valori ale
glicemiei bazale >110mg/dl.
Am definit stilul de viață apropiat de un stil de viață sănătos ca:
– efort fiz ic cel puțin 150 de minute pe săptămână
– hidratare adec vată cel puțin 20 00ml/zi provenită din consum de apă sau ceai
neîndulcit
– consum zilnic de fructe și legume
– consum redus de alimente bogate în grăsimi saturate (mai puțin de 2 ori pe
săptămână)
– consum redus de dulciuri rafinate ( mai puțin de de 2 ori pe săptămână)
– consum redus de băuturi carbogazoase (mai puțin de 2 ori pe săptămână)
– consum moderat de alcool

48
– mai puțin de 5g de sare pe zi
Pentru fiecare pacient am calculat RCV la 10 ani utilizând motorul de risc UKPDS,
determinând toate cele 4 componente ale riscului: morbiditatea coronariană, morbiditatea
cerebovasculară, mortalitatea coronariană, morta litatea cerebrovascu lară. Am comparat apoi
riscul cu populația gene rală calculând scorul UKPDS la 2 00 de pacienți fără Dz, 100 de
bărbați și 100 de femei aflați în evidența unui cabinet de medicin ă de familie.
Pentru preluc rarea descriptivă a datelor am folosit softul Microsoft Excel versiunea
2016, iar pentru prelucrarea analitică a datelor am folosit softul MedCalc.

6.1.3. Studiul III
Definirea populației:
În acest studiu am inclus 121 de pacienți nou -diagnosticați cu Dz în anul 2017 cu un
număr aproximativ egal de pacienți în fiecare categorie de IMC : 40 de paci enți
normoponderali, 40 de pacie nți supraponderali și 41 de pacienți obezi. Pacienții incluși în
studiu au fost informați asupra conținutului acestuia și au semnat un consimțământ informat.
Pentru fiecare pacient am conceput o fișă individuală.
Metoda de eșantionare: – eșantionare sistematică neproporțională
Deoarece scopul studiului a fost de a evalua impactul indicelui de masă corporală
asupra riscului cardiovascular și impactul rezistenței la insulină , dependentă de indic ele de
masă coporală, asupra riscului cardiovascular, am format eșationate aproximativ egale de
pacien ți nou -diagnosticați cu Dz pentru fiecare categorie de IMC . Deoarece în populația de
pacienți cu Dz din anul 2017 repartiția în funcție de IMC nu este egală și fiind imposibil de
determinat HOMA -IR la fiecare pacient am alcătuit un eșantion sistematic nepr oporțional
astfel: din pacienții normoponderali diagnosticaț i în anul 2017 am ales tot al 5 -lea pacient,
din pacienții supraponderali am ales tot al 20 -lea pacient iar din pacienții obezi tot al 40 -lea
pacient formând eșantioane aproximativ egale.
Am urmărit să determin imp actul pe care îl au obezitatea și rezistența la insulină
asupra parametrilor biochimici și asupra riscului cardiovascular. Deasemenea am urmărit să
determin existența unor predictori printre parametrii biochimci pentru rezistența la insulină.
Astfel am determinat pentru fiecare pacient HbA1c , colesterolul total, trigliceri dele, LDL –
colesterolul, HDL -colesterolul. Pe ntru determinarea rezistenței la insulină am determinat
insulinemia a -jeun și glicemia a -jeun.
Am calculat indicele de r ezistență la insulină HOMA -IR după formula:
HOMA1 -IR = insulinemia a -jeun (mU/I) x glicemia a -jeun (mmol/L) / 22.5.

49
Am considerat o valoare a indicelului HOMA -IR≥2.5 specifică pentru prezența
rezistenței la insulină.
Pentru fiecare pacie nt am calculat IMC -ul, raportul triglicer ide/HDL -colesterol, non
HDL -colesterolul și RCV prin motorul de risc UKPDS.
Am folosit pentru prelucrarea statistică descriptivă a datelor softul Biostat și pentru
prelucrarea analitică softul MedCalc.

50

CAPITO LUL VII. REZULTATE

Studiul 1. Diabetul zaharat nou-diagnosticat în județul Bihor în perioada
2016 -2017
1.1. Inciden ța diabetului zaharat în județul Bihor în anul 2016 și 2017. Incidența în anii
anteriori
În județul Bihor în anul 2016 au fost diagnosticate cu Dz 3451 de persoane, iar în anul
2017 au fost diagnosticate un număr de 2705 de persoane. Inc idența Dz în anul 2016 a fost de
0.55% (tabelul 2 ) iar în anul 2017 a fost de 0.43 %. Cea mai mare incidență a Dz în județul
Bihor s-a înregistrat în anul 2008, de 0.75 %.
Tabel nr.2 . Totalul de cazuri de Dz nou-diagnosticate în anii 2007 -2017

51
An Nr. de cazuri nou diagnosticate Incidența
2007 2825 0.4751 %
2008 4474 0.7550 %
2009 2586 0.4363 %
2010 2483 0.4197 %
2011 2069 0.3496 %
2012 2453 0.4143 %
2013 2326 0.3939 %
2014 2489 0.4218 %
2015 2642 0.4265 %
2016 3451 0.5580 %
2017 2705 0.4378 %

Fig.nr.2 . Nr. de cazuri nou -diagnosticate în perioada 2007 -2017

Comparație privind incidența diabetului zaharat în județul B ihor în anii 2016 -2017 și
anii 2007 -2008
050010001500200025003000350040004500
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 20172825 4474
2586 2483
2069 2453 2326 2489 2642 3451
2705 Nr. de cazuri nou diagnosticate
Nr. de cazuri nou diagnosticate

52

Fig.nr.3 . Incidența Dz în județul Bihor – comp arație cu perioada 2007 -2008

Comparând incidența Dz în județul Bihor din anii 2016 și 2017 observăm că aceasta
este în scădere, cu toate acestea nu putem vorbi de un trend descendent al incidenței Dz în
județul Bihor în ultimii 10 ani deoarece incidența din anul 2017 este mai mare decât incidența
din 2015 sau 2009.

1.2 Prevalența diabetului zaharat în județul Bihor
În județul Bihor prevalența Dz este într -o continuă creștere. Prevalența Dz în anul
2016 a fost de 5. 24%, iar în anul 2017 de 5.48 %. Aceasta înseamnă că aproximativ 1 din 17
locuitori ai județului este diagnosticat cu Dz. Dacă comparăm prevalența Dz în anul 2017, de
5.48%, cu prevalența Dz în anul 2007, de 3. 65%, rezultă fa ptul că într -un interval de 10 ani
prevalența Dz în județul Bihor a crescut cu 15 0%.

Tabel nr.3 . Prevalenț a diabetului zaharat în județul Bihor
An Prevalența
2007 3.65%
2008 4.02%
2009 4.07%
2010 4.42%
2011 4.71%
2012 5.02%
2013 4.79%
2014 5.07%
2015 5.17%
2016 5.24%
2017 5.48%
0.001.002.003.004.005.006.007.008.00
2007 2008 2016 20174.75 7.55
5.58
4.38 Inciden ța diabetului zaharat la 1000 de locuitori
2007
2008
2016
2017

53

Fig.nr.4 . Prevalența Dz în județul Bihor în perioada 2007 -2017

1.3. Prevalența diabetului zaharat în România și județ ul Bihor, comparaț ie dintre datele
din registrul județean de diabet și datele furnizate de studiul PREDATORR (studiu
populațional)

Fig.nr.5 . Prevalența diabetului zaharat , datele din reg istre și studiul PREDATORR
0.001.002.003.004.005.006.00
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 20173.65 4.02 4.07 4.42 4.71 5.02 4.79 5.07 5.17 5.24 5.48 Prevalența diabetului zaharat în județul Bihor în perioada 2007 -2017
Prevalența
0.00%2.00%4.00%6.00%8.00%10.00%12.00%
Prevalenta
Romania 2011Prevalenta
Bihor 2011Prevalenta
Bihor 2016Prevalenta
Bihor 2017Studiul
PREDATORR4.21% 4.71% 5.24% 5.48% 11.60% Prevalența diabetului zaharat în România anul 2011, Bihor anul 2011, anul
2016 și 2017, comparație cu datele din studiu PREDATORR
Prevalenta Romania 2011
Prevalenta Bihor 2011
Prevalenta Bihor 2016
Prevalenta Bihor 2017
Studiul PREDATORR

54
Comparând prevalența Dz în județul Bihor în anul 2011 cu prevalența Dz la nivel
național în anul 2011, observăm că în 2011 prevalența în Bihor era mai mare decât media pe
țară. Fiindcă nu există un studiu național de evaluare a prevalenței Dz în anii 2016 sau 2017
am ales să compar datele privind prevalența Dz din Bihor cu datele privind prev alența la
nivel național furnizate de cel mai recent studiu care a avut unul dintre obiective
indentificarea prevalenței Dz în România, studiul PREDATORR . Se observă imediat în fig
nr.5 că prevalența Dz este mult mai mică în județul Bihor în anul 2017 față de studiul
PREDATORR realizat în urmă cu 3 ani, 5.48 % vs 11.60%. Cu toate acestea comparația nu
este validă, întrucât studiul PREDATORR oferă date despre prevalența Dz în populația 20 -79
de ani, iar procentul de 5.48 % corespunde populației generale. Astfel reiese imediat nevoia de
a ajusta prevalența Dz în funcție de vârstă, apelând la datele cu privire la structura
populațională a județului Bihor.

1.4. Prevalența Dz în România și județul Bihor, comparație după ajus tarea în funcție de
vârstă

Fig.nr.6 . Prevaleța Dz în județul Bihor în anul 2016 și 2017 ajustată în func ție de vârstă

1.5. Distribuția cazurilor nou-diagnosticate în funcție de tipul de Dz
Dz de tip 2 a reprezentat cea mai mare parte din totalul de cazuri de Dz nou-
diagnosticate. În anul 2016 , 99.36% din pacienții cu Dz inaugural au fost diagnosticați cu Dz
de tip 2 și 0.52% au fost diagnosticați cu Dz de tip 1 (tabelul 4 ). În anul 2017 , 98.96 % din
cazurile de Dz nou-diagnosticate au fost de tipul 2 și 0.88% au fost de tipul 1.

Tabel nr .4.Distribuția pe tipuri de diabet în anii 2016, 2017
An Dz de TIP 2 Dz de TIP 1 Alte tipuri
2016 3429 (99.36%) 18(0.52%) 4(0.12 %)
2017 2677 (98.96%) 24(0.88%) 4(0.16 %)

0.00%2.00%4.00%6.00%8.00%10.00%12.00%
Bihor 2016 Bihor 2017 PREDATORR7.20% 7.66% 11.60% Prevalența diabetului zaharat la categoria de v ârstă 20 -79 de
ani

55
1.6. Clasificarea cazurilor nou -diagnosticate în funcție de sex
În anul 2016 din totalul cazurilor de Dz nou-diagnosticate 48.05% au fost de sex
masculin și 51.95% au fost de sex feminin . În anul 2017 , din totalul pacienților nou
descoperiți cu Dz 46.39% au fost de sex masculin ș i 53.61% au fost de sex feminin (tabelul
5).

Tabel nr.5 . Repartiția cazurilor în funcție de sexul pacienților

Fig.nr.7. Distribuția cazurilor nou diagnosticate în anul 2016 și 2017 în funcție de sex

1.7. Distribuția cazurilor nou-diagnosticate în funcție de mediul de proveniență
Dz în anul 2016 a fost mai frecvent diagnosticat la persoanele cu domiciliu în mediul
urban, 52.85% proveneau din mediul urban și 47.15% din mediul rural (tabelul 6 ). În anul
2017 frecvența cazurilor de Dz nou-diagnosticat a fost deasemenea mai crescută la p ersoanele
din mediul urban, 50.84% din totalul de cazuri, față de mediul rural, 49.16% din totalul de
cazuri.

Tabel nr.6 . Mediul de proveniență al pacienților cu DZ în funcție de an

1658
1254 1793
1451
0200400600800100012001400160018002000
2016 2017
Sex Masculin
Sex femininAn Sex Masculin Sex Feminin
2016 48.05%(1658) 51.95%(1793)
2017 46.39%(1254) 53.61%(1451)
An Urban Rural
2016 52.85%(1823) 47.15%(1628)
2017 50.84%(1376 ) 49.16%(1329)

56

Fig.nr.8 . Distribuția cazurilor de Dz nou-diagnosticat în anii 2016 și 2017 în funcție de
mediul de proveniență

1.8. Distribuția cazurilor nou-diagnosticate în funcție de vârstă
Dz în perioada 2016 -2017 a fo st cel mai frecvent diagnosticat la persoanele cu vârste
cuprinse între 46 și 65 de ani (57.35%) (tabelul 7 ). Dz a fost rar diagnosticat la persoanele cu
vârsta sub 20 ani (0.73%). Persoanele cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani au reprezentat
12.58%, iar persoanele cu vâ rsta peste 65 de ani au reprezentat 29.32% din totalul cazurilor
de Dz nou diagnosticate.

Tabel nr.7 . Distribu ția pacienților în funcție de vârstă
Vârsta Procent
1-20 ani 0.73%
21-45ani 12.58%
46-65 ani 57.35%
> 65 ani 29.32%

Fig.nr.9 . Distribuț ia cazurilor de Dz nou-diagnosticate în funcție de vârstă
0200400600800100012001400160018002000
2016 20171823
1376 1628
1329
Urban
Rural
0.73% 12.58% 57.35%
29.32%
0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%25.00%30.00%35.00%40.00%45.00%50.00%55.00%60.00%65.00%70.00%
1-20 ani 21-45ani 46-65 ani > 65 ani

57
1.9. Distribuția cazurilor nou -diagnosticate în funcție de IMC
Procentul de diabetici nou -diagnosticați obezi a crescut de la 52.01% în 2 016 la
56.93% în 2017 (tabelul 8 ). Nor moponderalii au reprezentat 12.78 % din totalul de cazuri
diagnosticate în anul 2016 și 10.45% din totalul de cazuri diagnosticate în anul 2017 iar
supraponderalii au reprezentat 35.21% din to talul de cazuri diagnosticate în anul 20 16 și
32.62% din totalul de cazuri diagno sticate în anul 2017 .

Tabel nr.8 . Distribuția cazurilor în funcție de indicele de masa corporală

Fig.nr. 10. Distribuția cazurilor de Dz nou-diagnosticat în funcție de IMC.

1.10. Factorii de risc c ardio vascular tradiționali în populația studiată
HTA a fost frecvent întâ lnită la diabeticii nou -diagnosticați, 68.47% din diabeticii nou
– diagnosticați în 2016 și 72.83% din cei diagnosticați 2017 erau hipertensivi în momentul
diagnostic ului (tabelul 9 ). Dislipidemia a fost prezentă la 71.20% la cei diagnosticați în anul
2016 și la 73.40% la cei diagnosticați în anul 2017. Proce ntul de pacienți fumători a fost de
24.32% în 2016 și de 22.80% în 2017. Sedentarismul s-a întâlnit la 29.47% din diabeticii
diagnosticați în 2016 și la 31.52% din diabeticii diagnosticați în 2017.
Din totalul de diabetici diagnosticați în 2016 , 52.01% au fost obezi iar din cei diagnosticați în
2017 , 56.93% au fost obezi.

12.78% 35.21% 52.01%
10.45% 32.62% 56.93%
0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%
Normoponderali Supraponderali ObeziIMC 2016 2017
Normoponderali 12.78% 10.45%
Supraponderali 35.21% 32.62%
Obezi 52.01% 56.93%

58
Tabel nr.9 . Prezența factorilor de risc ca rdiovascular tradiționali la pacienții cu DZ nou
despistat în anul 2016, 2017
Factori de risc cardio vascular
traditionali 2016 2017
Hipertensiune 68.47% 72.83%
Dislipidemie 71.20% 73.40%
Fumat 24.32% 22.80%
Sedentarism 29.47% 31.52%
Obezitate 52.01% 56.93%

Fig.nr.11. Factorii de risc cardiovascular tradiționali întâlniți la diabeticii nou -diagnosticați

1.11. Istoricul familial de Dz

Istoricul familial de Dz a fost prezent la 35.70% din diabeticii diagnosticați în 2016 și
la 34.20% la cei dia gnosticați în 2017 (tabelul 10 ).

Tabel nr.10 . Prezența istoricului familial pozitiv de Dz
0.00%50.00%100.00%150.00%200.00%250.00%300.00%
2016 2017Hipertensiune,
68.47% Hipertensiune,
72.83% Dislipidemie, 71.20% Dislipidemie, 73.40% Fumat, 24.32% Fumat, 22.80% Sedentarism, 29.47% Sedentarism, 31.52% Obezitate, 52.01% Obezitate, 56.93%
Istoric de DZ in familie 2016 2017
Pozitiv 35.70% 34.20%
Negativ 64.30% 65.80%

59
1.12. Factori de risc pentru apariția Dz. Comparație între pacienții nou -diagnosticați cu
Dz în județul Bihor și populația cu toleranță normală la glucoză din studiul
PREDATORR

Tabel nr. 11 . Factorii de risc ai apariției Dz în anul 2016 în județul Bihor. Riscul de diabet în
funcție de diferiți factori
Bihor pacienti
cu diabet
2016(nr=3451) PREDATORR
populatie cu
toleranță normala
la
glucoza(nr=1953) OR diabet p-value
Obezitate 52.01% 24.80% 3.28 (CI:2.90 -3.71) <0.0001
Hipertensiune 68.47% 62.30% 1.31 (CI:1.17 -1.47) <0.0001
Dislipidemie 71.20% 76.40% 0.7 (CI:0.67 -0.87) <0.0001
Fumat 24.32% 28.30% 0.8 (CI:0.71 -0.92) 0.001
Sedentarism 29.47% 20.50% 1.62 (CI:1.42 -1.85) <0.0001
Istoric de Dz 35.70% 20.80% 2.11 (CI:1.85 -2.40) <0.0001

Fig.nr. 12. Prevalența factorilor de risc pentru Dz în anul 2016 în județul B ihor.

În anul 2016 în județul Bihor, comparând diverși factori de RCV prezenți la pacienții
nou-diagnosticați cu Dz cu prezența acelorași factori de risc în populația generală a
României, observăm că factorii de risc puternici pentru apariția Dz îi constituie obezitatea
(OR= 3.28), HTA (OR= 1.31), sedentarismul (OR=1.62) și istoricul de Dz (OR= 2.11).

0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%70.00%80.00%
52.01% 68.47% 71.20%
24.32% 29.47% 35.70%
24.80% 62.30% 76.40%
28.30%
20.50% 20.80% Factori de risc pentru apariția diabetului zaharat 2016
Bihor pacienti cu diabet 2016(nr=3451)
PREDATORR populatie cu toleranta normala la glucoza(nr=1953)

60
Tabel nr. 12. Factorii de risc ai apariției Dz în anul 2017 în județul Bihor. Riscul de diabet în
funcție de diferiți factori

Bihor pacienti
cu diabet
2017(nr=2705) PREDATORR
populatie cu
toleranta normala
la
glucoza(nr=1953) OR diabet p-value
Obezitate 56.93% 24.80% 4.00 (CI:3.52 -4.55) <0.0001
Hipertensiune 72.83% 62.30% 1.62 (CI:1 .43-1.84) <0.0001
Dislipidemie 73.40% 76.40% 0.85 (CI:0.74 -0.97) 0.01
Fumat 22.80% 28.30% 0.74 (CI:0.65 -0.85) <0.0001
Sedentarism 31.52% 20.50% 1.92 (CI:1.67 -2.20) <0.0001
Istoric de Dz 34.20% 20.80% 1.98 (CI:1. 72-2.26) <0.0001

Fig.nr.13 . Prevalența factorilor de risc pent ru Dz în anul 2017 în județul Bihor.

În anul 2017 în județul Bihor, comparând diverși factori de RCV prezenți la pacienții
nou-diagnosticați cu Dz cu prezența acelorași factori de risc în populația generală a
României, observăm că factorii de risc puternici pentru apariția DZ îi constituie
obezitatea (OR=4.00), HTA (OR=1.62 ), sedentarismul (OR=1.92 ) și isto ricul de Dz
(OR=1.98 ).

0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%70.00%80.00%
Obezitate Hipertensiune Dislipidemie Fumat Sedentarism Istoric de
diabet
zaharat56.93% 72.83% 73.40%
22.80% 31.52% 34.20%
24.80% 62.30% 76.40%
28.30%
20.50% 20.80% Factori de risc pentru apari ția diabetului zaharat în 2017
Bihor pacienti cu diabet 2017(nr=2705)
PREDATORR populatie cu toleranta normala la glucoza(nr=1953)

61
1.13. Complicațiile m icrovasculare ale diabetului zaharat și prezența unor complicații
(comorbidit ăți) cardio vasculare în populația studiată

Screening -ul complicațiilor mic rovasculare s -a efectuat la 35.7 0% din totalul
pacienților diagnosticați în 2016 și la 34.20% din totalul pacienților diagnosticați în 2017 .
Din totalul persoanelor la care s -a efectuat screening -ul s-a evidențiat prezența retinopatiei
diabetice la 7.50% în anul 2016 și 7.32% în anul 2017 (tabelul 13 ), prezența n europatiei
diabetice la 24.52% în anul 2016 și la 27.68% în anul 2017, o rată de filtrare glomerulară mai
mică de 90ml/min/1,7m2 la 17.80% în 2016 și la 16.45% în 2017.

Tabel nr.13 . Prezența complicațiilor microvasculare la cazurile de Dz inaugural

Fig.nr. 14. Complicațiile microvasculare și comorbiditățile cardiovasculare la pacienții nou –
diagnosticați cu Dz în anul 2016 și în anul 2017

1.14. Terapia Dz nou-diagnosticat
Terapia Dz nou-diagnosticat în anul 2016 a fost reprezentată de modificarea stilului
de viață la 29.15% din cazuri, antidiabetice oral e la 53.26% din cazuri, insulin ă la 13.89% din 7.50% 24.52%
17.80%
2.92% 18.54%
3.73%
4.15% 7.32% 27.68%
16.45%
3.02% 18.94%
3.27% 4.62%
0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%25.00%30.00%
2016 2017Complicații microvasculare 2016 2017
Retinopatia diabetică 7.50% 7.32%
Polineuropatia diabetică 24.52% 27.68%
RFG<90ml/min/1,73m2 17.80% 16.45%
Complicații macrovasculare
Infarct miocardic 2.92% 3.02%
Cardiopatie ischemică 18.54% 18.94%
Accident vascular cerebral 3.73% 3.27%
Arteriopatie periferică 4.15% 4.62%

62
cazuri și insulină la care s -au asociat diabetice orale în 3.70% din cazur i. Terapia Dz nou-
diagnos ticat în anul 2017 a fost reprezentată de modificarea stilului de viață la 21.23% din
cazuri, antidiabetice oral e la 58.06% din cazuri, insulină la 15.59% din cazuri și insulină la
care s -au asociat antidiabetice orale în 5.12% din cazuri.

Tabel nr.14 . Terapia cazurilor de Da nou-diagnosticat în anii 2016, 2017

Fig.nr.15 . Terapia hiperglicemiei la pacienții nou -diagnosticați în anul 2016

Fig.nr.16 . Terapia hiperglicemiei la pacienții nou -diagnosticați în anul 2017

29.15%
53.26% 13.89% 3.70%
Modificarea
stilului de viață
Antidiabetice
orale
Insulina
Insulina+ADO
21.23%
58.06% 15.59% 5.12%
Modificarea stilului
de viață
Antidiabetice orale
Insulina
Insulina+ADOTipul terapiei 2016 2017
Modificarea stilului de viață 29.15% 21.23%
Antidiabetice orale 53.26% 58.06%
Insulina 13.89% 15.59%
Insulina+ADO 3.70% 5.12%

63
Studiul 2. Analiza epidemiologică, clinică, paraclinică și determinarea
riscul ui cardio vascular la un eșantion reprezentativ pentru pacienții nou –
diagnosticați cu diabet zaharat în județul Bihor

Am inclus în acest studiu 385 de pacienți dintre care 185 de bărbați (48.05%) și 200
de femei (51.95 %) nou diagnosticați cu Dz de tip 2 în anul 2017 . Diagn osticul pacienților
incluși în studiu a fost stabilit în anul 2017, criteriul de diagnosticat fiind nivelul HbA1c ≥
6.5%.

2.1. Vârsta medie
Vârsta medie a persoanelor nou-diagnosticate cu Dz de tip 2 a fost de 57.47 de ani.
Femeile au avut la diagnostic o vârstă mai înaintată decât bărbații (58.2 ± 10.58 ani vs. 56.7 ±
9.80 ani) (tabel nr. 15). Diferența de vârs tă la diagnostic între cele două sexe nu este
semnificativă din punct de vedere statistic.

Tabel nr.15 . Repartizarea în funcție de vârstă și sex
Indice epidemiologic Sex Masculin Sex Feminin Total p
Vârsta m edie (ani) 56.7 ± 9.80 58.2 ± 10.58 57.47 ±10.18 0.15

Fig.nr. 17 . Vârsta medie a pacienților nou -diagnosticați

2.2. Mediul de proveniență
În ceea ce privește medi ul de pro veniență, observăm că în lotul analizat p redomină
mediul de proveniență urban ( 45.97% vs. 54.03%), diferența fiind semnificativă statistic
(p<0.05) (tabel nr.16). Din totalul de 185 de bărbați , 50.28 % (93) au provenit din mediul rural
în timp ce 49.72 % (92) au provenit din mediul urban, diferența nu a fost semnificativă
statistic. Din totalul de 200 de femei, 42 % (84) au provenit din mediul rural și 58 % (116) din
mediul urban, diferența fiind semnificativă statistic (p <0.05)

5556575859
Masculin Feminin56.7 58.2 Vârsta medie(ani)
Masculin
Feminin

64

Tabel nr.16 . Repartizarea în funcție de mediul de proveniență și sex

Fig.nr. 18. Mediul de proveniență al pacienților de sex masculin

Fig.nr.19 . Mediul de provenineță în cazul pacienților de sex feminin ă

50.28% 49.72% Mediul de provenien ță pentru sexul masculin
Mediul rural
Mediul urban
42.00%
58.00% Mediul de proveniență pentru sexul feminin
Mediul rural
Mediul urbanSexul Urban Rural Total
Masculin 92(49.72%) 93(50.28%) 185
Feminin 116(58%) 84(42%) 200
Mediul de
proveniență Masculin Feminin Total
Mediul urban 44.23%(92) 55.76%(116) 208
Mediul rural 52.54%(93) 47.46%(84) 177

65
2.3. Nivelul educațional
Un procent de 15.58 % din pacienții incluși în studiu au fost absolvenți de studi i
superioare, iar ceilalți 84.42 % au absolvit studii medii (tabel nr.1 7), difere nța fiind puternic
semnificativă statistic (p <0.001) . Pacienții de sex masculin au absolvit studii su perioare în
procent de 20.5% iar cei de sex feminin au în procent de 11%.

Tabel nr.17 . Repartizarea în funcție de nivelul educațional și sex
Nivel educațional Masculin Feminin Total
Studii medii 79.46%(147) 89%(178) 84.42 %(325)
Studii superioare 20.54%(38) 11%(22) 15.58 %(60)
p1 0.001
p2 0.001
p3 0.001
p1 – semnificația diferenței între studii medii și studii superioare pentru bărbați; p2 –
semnificația diferenței între studii medii și studii superioare pentru femei; p3 – semnificația
diferenței între studii medii și studii superioare

Fig.nr.20 . Nivelul educațional la pacienții de sex masculin

Fig.nr.21 . Nivelul educațional la pacienții de sex feminin
79.46% 20.54% Nivelul educațional pentru al sexului m asculin
Studii medii
Studii superioare
89.00% 11.00% Nivelul educațional al sexului feminin
Studii medii
Studii superioare

66
2.4. Istoricul de Diabet zaharat
Istoricul familial de Dz a fost prezent la un procent de de 27.01 % din cazuri. Bărbații
au avut un istoric de Dz pozitiv într -un procent de 21.08 %, iar femeile într -un procent de de
32.5% (tabel nr.18 ), diferența dintre cele două sexe fiind semnificativă statistic (p <0.05).

Tabel nr.18 . Reapartizarea în funcție de istoricul de Dz
Nivel educațional Masculin Feminin Total p
Istoric de DZ pozitiv 21.08%(39
cazuri ) 32.5%(65
cazuri) 27.01 %(104
cazuri) 0.011
Istoric de DZ negativ 79.91 %(146
cazuri) 67.5%(135
cazuri) 72.98 %(281
cazuri)

Fig.nr.22 . Istoricul familial de Dz la pacienții de sex masculin și la pacienții de sex masculin
2.5. Indicatori privind stilul de viață în mediul rural și urban
Analiza stilului de vi ață din mediul urban și rural dovedește prezența unor de osebiri
semnificative între cele două medii. Astfel pacienții din mediul urban comparativ cu cei din
mediul rural sunt mai frecvent sedentari (60.09% vs. 35.59%, p <0.001), au o alimentație
bogată în glucide de obic ei rafinate, cu indice glicemic crescut (78.88% vs. 54.23%,
p<0.001), consumă băuturi carbogazoase într-un procent mai ridicat ( 60.57% vs. 28.24%,
p<0.001). Pacienții din mediul rural comparativ cu cei din mediul urban afirmativ au mai
frecvent o alimentație bogată în lipide (90.96% vs. 49.51%, p <0.001), în care predomină
excesul de sare (77.96% vs. 55.76%, p <0.001), co nsumă băuturi alcoolice cel puțin o dată pe
săptămână într-un procent mai ridicat (71.18 % vs. 52.88%, p <0.001). În ceea ce privește
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Masculin Feminin21% 32.50% 79% 67.50%
Istoric de DZ
TIP II negativ
Istoric de DZ
TIP II pozitiv

67
fumatul diferențele nu sunt importante din mediul urban 28.36% din pacienți sunt fumători,
iar din mediul rural 26.55% (p=0.69).
Tabel nr.19 . Repartizarea în funcție de indicatorii privind stilul de viață
Indicatori ai stilului de
viață Urban
Rural Total p
Fumat 28.36%(59) 26.55%(47) 27.52 % 0.693
Sedentarism 60.09%(125) 35.59%(63) 48.82 % <0.001
Consum crescut de
alimente bogate în
glucide cu indice
glicemic mare 78.88%(162) 54.23%(96) 67.54 % <0.001
Consum crescut de
alimente bogate in lipide 49.51%(103) 90.96%(161) 68.56 % <0.001
Consum de băuturi
carbogazoase
60.57%(126) 28.24%(50) 45.70% <0.001
Exces de sare
55.76%(116) 77.96%(138) 65.96 % <0.001
Consum de alcool 52.88%(110) 71.18%(126) 61.29 % 0.002
Datele sunt exprimate ca și procente (nr. pacienți)

Fig.nr.23 . Indicatori ai stilului de viață în mediul urban și mediul rural
0.00%20.00%40.00%60.00%80.00%100.00%Fumat
Sedentarism
Exces glucide
Exces grasimiConsum de băuturi
carbogazoaseExces de sareConsum de alcoolIndicatori ai stilului de viață în mediul rural și urban
Urban
Rural

68
2.6. Indici epidemiologici în mediul urban și rural
În mediul rur al vârst a medie a pacienților nou -diagnosticați cu Dz de tip 2 este mai
înaintată decât în m ediul urban (56.82±9.7 ani vs. 58.15 ±10.6 ani). Bărbații din medi ul urban
au o vâr stă medie la diagnostic de 56.05 ani, iar femeile de 57.43 ani. În mediul rural bărbații
au o vârstă medie la diagnostic de 57.15 ani iar femeile de 59 .25 ani. Nivelul educațional
diferă semnificativ între cele do uă medii, din mediul urban 21.63 % dintre pacienți au avut
studii superioare spre deosebir e de mediul rural unde doar 8.47 % dintre pacienți au avut
studii superioar e. Pacienții din mediul urban au un istoric familial de Dz într-un procent mai
mare decât cei din mediul rural (30.76% vs. 22.59 %, p =0.07).
Tabel nr.20. Repartiția în funcție de indicii epidemiologici, istoricul de diabet în mediul urban
și rural

2.7. Profil clinic și biochimic în funcție de sex
Diferențele referitoare la parametrii clinici și biochimici între sexul m asculin și
feminin sunt ilustra te în tabelul nr.21. Indicele de masă corporală este semnificativ mai mare
la femei decât la bărbați (32.81±5.85 kg/m2 vs. 31.22±4.8 kg/m2 , p<0.05). Observăm că
pacienții nou -diagnosticați cu Dz sunt în ce a mai mare parte obezi, aspect ilustrat de indicele
mediu de masă corporală al pacienților incluși în studiu (IMC=32.04±5.29 kg/m2 ).
Circumferința abdominală a bărbaților a fost de 110±10.45 cm iar a femeilor 106±11.53 cm,
diferență semnificativă statistic, p<0.001. Aceste valori, atât în cazul bărbaților cât și al
femeilor, depășesc valorile circumferinței abdominale considera te că reprezintă un risc
cardio vascular foarte mare (102 cm pentru bărbați, re spectiv 88 cm pentru femei ). Valoarea
medie a hemoglobinei glic ozilate a fost de 7.72±2.19%. Pacienții cu valori mari ale
hemogl obinei glicozilate au avut mai frecvent simptome specifice hiperglicemie, poli urie,
polidipsie, polifagie (8.7 ±2.1% vs. 7.5±0.9%, p<0.001). Pacienții incluși în studiu au avut
valori tension ale crescute, valoarea medie a tensiunii arteriale sistolice fiind de 142.43±16.53
mmHg . Bărbații au avut o TAS medie de 141.20±17.23 mmHg iar femeile de 143.58±15.87
mmHg , diferența nefiind semnificativă statistic (p=0.15).

Indice Urban Rural p
Vârsta medie 56.82±9.7 58.15±10.6 0.197
Bărbați 56.05±9.3 57.15±10.3 0.44
Femei 57.43±10.1 59.25±11.06 0.22
Studii medii 78.36%(16 3) 91.52%(162 ) <0.001
Studii superioare 21.63%(45 ) 8.47%(15 ) <0.001
Istoric de Dz de tip 2
pozitiv 30.76%(64 ) 22.59%(40 ) 0.07
Istoric de Dz de tip 2
negativ 69.23%(144 ) 77.40 %(131) 0.07

69

Tabel nr.21 . Particularități clinico -biochimice în funcție de sex
Parametrii analizați Bărbați Femei Total p
IMC (kg/m2) 31.22±4.8 32.81±5.85 32.04 ±5.29 0.0039
Circumferința
abdominală (cm) 110±10.45 106±11.53 107.92±10.97 <0.001
HbA1c (%) 7.65±2.05 7.79±2.35 7.72±2.19 0.5351
TAS (mmHg ) 141.20±17.23 143.58±15.87 142.43±16.53 0.1591
TAD (mmH g) 85.57±10.57 86.83±9.83 86.22±10.19 0.2263
Colesterol (mg/dl) 213.9.±20.8 212.5±23.4 213.17±22.06 0.5306
Trigliceride (mg/dl) 179.4±34.1 171.8±34.7 175.45±34.39 0.03
LDL -colesterol
(mg/dl) 130.2±22.5 127.2±21.8 128.64±22.14 0.1848
HDL – cholesterol
(mg/dl) 41.1±12.31 43.9±11.43 42.5±11.86 0.02
RFG
(ml.min/1,73m2) 89±31.8 91±35.4 90±33.55 0.5613
Acid uric (mg/dl) 5.4±2.4 5.1±2.6 5.25±2.49 0.24
TGO 24±8.3 23.20±7.9 23.6±8.09 0.3
TGP 27±7.6 26±8.1 26.5±7.84 0.2133

Parametrii lipidici ai grupului analizat au fost modificați depășind ușor valorile
considerate normale pentru popul ația sănătoa să, fără factori de RCV , și depășind cu mult
valorile țintă pentru pacienții diabetici, valorile medii ale colesterolului seric fiind de
213.17±22.06 mg/dL, ale trigliceridelor serice de 175.45±34.39 mg/dL, ale LDL –
colesterolului seric de 128.64±22.14 mg/dL și ale HDL -colesterolului seric de 42.5±11.86
mg/dL. Diferențele dintre cele 2 sexe nu sunt semnificative stat istic în ceea ce privește
coles terolul total și LDL -colesterolul , în schimb bărbații au avut valori alte trigliceridelor mai
mari decât ale femeilor ( 179.4±34.1 mg/dL vs. 171.8±34.7 mg/dL , p<0.03 ) și valori ale HDL –
colesterolului mai mici decât cele ale femeilor ( 41.1±12.31 mg/dL vs . 43.9±11.43 mg/dL) .
Rata de filtrare glomerulară a a vut o valoare medie de 90±33.55 ml/min/1,73m2.

70
Fig.nr.24 . Profil antropometric și paraclinic în funcție de sex

71
2.8. Profil clinic și biochimic în funcție de mediul de proveniență
Tabel nr.22 . Particularități clinico -biochimice în funcție de mediul de proveniență

Pacienții din mediul urban au avut un IMC mai mare decât cei din mediul rural
(32.93±5.7 kg/m2 vs. 31.09±6.8 kg/m2 , p=0.0041 ). Circumferința abdominală a celor din
mediul urban a fost semnificativ mai mare decât a celor din mediul rural (112±9.73 cm vs.
104±11.01 cm, p<0.00 1). Observam că în mediul urban, unde obezitatea are un grad mai
accentuat și circumferința abdomi nală este mai mare, nivelul hemoglobinei glicozilate este
mai crescut (7.85±1.87 % vs. 7.59±2.25 %, p=0.21), ceea ce reflectă impactul obezității si al
distribuției abdominale a țesutului adipos asupra metabolismului glucidic . Colesterolul total
al paciențil or din mediul urban are valori mai mari decât al celor din mediul rural
(215.45±22.67 mg/dL vs. 210.55±20.74 mg/dL , p<0.05), trigliceridele au avut valori mai
mari în mediul urban decât în mediul rural (182.61±35.78 mg/dL vs. 168.39±34.21 mg/dL ,
p<0.01), LDL -colesterolul a fost mai crescut în mediul rural decât în cel urba n, nesemificativ
statistic, iar HDL -colesterolul a fost mai redus în mediul urban decât în cel rural, diferența
fiind puternic semnificativă statistic (34.15±11.9 mg/dL vs. 45.85±12.47 mg/dL, p<0.01).
Observăm că dislipidemia este mai accentuată în medi ul urban, cu toate că consumul declarat
de lipide este mai redusă decât în mediul rural. Explicația poate fi aceea a sedentarismului
accentuat și al co nsumului excesiv de băuturi carbogazoas e și alimente bogate în zaharuri.

Parametrii analizați Urban Rural p
IMC(kg/m2) 32.93±5.7 31.09±6.8 0.0041
Circumferința
abdominala(cm) 112±9.73 104±11.01 <0.001
HbA1c (%) 7.85±1.87 7.59±2.25 0.2164
TAS(mmHg ) 140.25±16.26 143.53±17.02 0.0543
TAD(mmHg ) 87.1±10.87 85.3±9.85 0.0918
Colesterol(mg/dl) 210.55±20.74 215.45±22.67 0.0275
Trigliceride(mg/dl) 182.61±35.78 168.39±34.21 <0.001
LDL -colesterol(mg/dl) 127.88±22.11 129.12±22.45 0.5864
HDL – cholesterol(mg/dl) 34.15±11.9 45.85±12.47 <0.001
RFG(ml/ min/1,73m2) 88.36±34.25 91.64±33.56 0.3452
Acid uric(mg/dl) 4.99±2.92 5.51±2.51 0.0642
TGO 25.4±7.8 21.8±9.5 <0.001
TGP 27.8±7.2 25.2±8.1 <0.001

72

Fig.nr.25 . Profil clinic și paraclinic în funcție de mediul de proveniență

2.9. Nivelul hemoglobinei glicozilate (HbA1c )

Tabel nr.23 . Repartizarea pacienților în funcție de nivelul hemoglobinei glicozilate
HbA1c <=7% 7-8% 8-9% 9-10% >10%
Procent pacienți 45.20%(174 ) 25.97%(100 ) 15.84%(61 ) 6.49%(25 ) 6.49%(25 )

Nivelul hemoglobinei glicozilate la pacienții nou -diagnosticați a fost distribuit după
cum u rmează: 45.20% (174 pacienți) dintre pacien ți au avut un procent al hem oglobinei

73

0.00% 10.00% 20.00% 30.00% 40.00% 50.00%
Normoponderali
Supraponderali
Obezitate gradul I
Obezitate gradul II
Obezitate gradul III9.50%
39.70%
40.50%
8.30%
2.00% 9.20%
36.30%
36.20%
13.80%
4.50% Repartizarea pacienților în funcție de sex și IMC
Masculin
Femininglicozilate mai mic sau egal cu 7%, 25.97% (100 pacienți) au avut un procent al
hemoglobinei cuprins între 7 și 8%, 15.84% (61 pacienți) au avut un procent al hemoglobinei
glicozilate cuprins între 8 și 9%, 6.49% (25 pacienți) au avut un procent al hemoglobinei
glicozilat e cuprins între 9 și 10% și 6 .49% (25 de pacienți) au avut un procent al
hemoglobine i glicozilate mai mare sau egal de 10%.

2.10. Distribuția în funcție de sex și IMC
Tabel nr.2 4. Repartizarea pacienților în funcție de sex și IMC
Sex Normoponderali Supraponderali Obezitate
gradul I Obezita te
gradul II Obezitate
gradul III
Masculin 9.50%(18) 39.70%(73) 40.50%(75) 8.30%(15) 2.00%(4)
Feminin 9.20%(18) 36.30%(72) 36.20%(74) 13.80%(27) 4.50%(9)
Total 9.35%(36) 37.66%(145) 38.70%(149) 10.90%(42) 3.37%(13)
p 0.91 0.49 0.38 0.08 0.17

În ceea ce privește indicele de masă corporală 9.35% (36 pacienți ) au avut un IMC
cuprin s între 18.50 și 24.99 kg/m2, dintre care 18 femei și 18 băr bați, 37.66% (145 pacienți)
au avut un IMC cuprins între 25kg/m2 și 29.9kg/m2, dintre care 73 de bărbați și 72 de femei,
38.70% (149 pacienți) au avut un IMC cuprins între 30kg/m2 și 34.99kg/m2, dintre care 75 de
femei și 74 de bărbați, 10.90% (42 pacienți) au avut un IMC cuprins între 35 kg/m2 și 39.9
kg/m2, dintre care 15 bărbați și 27 de femei, iar 3.37% au avut un IMC mai mare de 40kg/m2.
Din totalul pacienților incluși în studiu 52.98% (204 pacienți) au fost obezi. Re partiția
obezității a fost urmă toarea: 73.04% au avut obezitate gradul I, 20.59% au avut obezitate
gradul II și 6.37 % au avut obezitate gradul III.
Fig.nr.26 . Distribuția IMC -ului în funcție de sex
2.11. Modalitatea de debut a Dz

74
Tabel nr.25 . Repartizarea pacienților în fu ncție de modalitatea de debut a Dz
Modalitate de diagnostic a
Dz Descoperire
întâmplătoare Simptome de
hiperglicemie Cetoacidoza
diabetică
Procent pacienți 63.7% 35% 1.3%

Dz a fost cel mai frecvent descoperit întâmplător cu ocazia efectuării unor analize
pentru altă patologie sau în cursul spitalizării pentru altă patologie (63.7%), simptomele de
hiperglicemie au apărut la un procent de 35% din pacienți, iar la 1.3 % din pac ienți boala a
debutat prin ceto acidoză diabetică. Procentul hemoglobinei glicozilate la pacienții
simptomatici a fost semnificativ mai mare decât la cei descoperiți întâmplător ( 8.7±2.1% vs.
7.5±0.9%, p<0.001) . Pacienții care s -au prezentat cu cetoacidoză diabetică au avut un procent
mediu al hemoglobinei glicozila te de 14.8%.

2.12. Distribuția în funcție de nivelul hemoglobinei glicozilate și IMC

Tabel nr.26 . Corelația dintre nivelul hemoglobinei glicozilate și IMC
p1-diferența între normoponderali și obezi, p2-diferența între supraponderali și obezi

Un procent al HbA1c mai mic sau egal cu 7% a fost întâlnit la 55.56% dintre
normoponderali, la 53.20 % dintre supraponderali și la 37 .70% dintre obezi. Un procent al
HbA1c mai mare de 7% dar mai mic sau egal cu 8% a fost întâlnit la 22.22% dintre
normoponderali , la 23.50% dintre supra ponderali și la 28 .80% dintre obezi. HbA1c cu valori
mai mari de 8% dar mici sau egale de 9% a fost identificată la 13.89% din pacienții
normo ponderali, la 14.60% din p acienții supraponderali și la 16 .80% din pacienții obezi.
HbA1c cu valori mai mari de 9% și mai mici sau egale cu 10% a fost găsită la 5.56% din
pacienții normoponderali, la 4. 70% din supr aponderali și la 7.7 % din obezi. Un procen t al
HbA1c mai mare de 10% a fost identificat la 2.77% din normoponderali, la 4% din
suprap onderali și la 9 % din obezi.

2.13. Dislipidemia și IMC -ul HbA1c <=7% 7-8% 8-9% 9-10% ≥10%
Normoponderali (36) 55.56 %(20) 22.22%(8) 13.89%(5) 5.56%(2) 2.77%(1)
Supraponderali (145) 53.20%(77) 23.50%(34) 14.60%(21) 4.70%(7) 4%(6)
Obezi(204) 37.70%(77 ) 28.80%(58 ) 16.80%(35 ) 7.7%(16 ) 9%(18 )
p1 0.04 0.41 0.66 0.65 0.2
p2 0.004 0.27 0.46 0.43 0.07

75
Diabeticii nou-diagnosticați normoponderali au avut o medie a procentului HbA1c de
7.6%, c ei supraponderali de 7.4%, iar cei obezi de 8.2 %. Hemoglobina glicozilată a fost
semnificativ mai mare (p<0.05) la pacienții obezi față de cei normoponderali și
supraponderali. Valoarea medie a indicelui de masă corporală în cazul normoponderalilor a
fost de 23.7 ±2.5 kg/m2, în cazul supraponderalilor de 29.2 kg/m2 și în cazul obezilor de
31.7±2.8 kg/m2. Valoarea IMC -ului diferă stat istic semnificativ ( p<0.001) între cele 3 grupuri.
Pacienții obezi au avut o valoare medie a tensiunii arte riale sistolice de 143.73 ±16.5 mmHg ,
semnificativ mai mare decât suprponderalii (140.26±16.8 mmHg vs. 143.73±16.5 , p=0.05) și
decât normoponderalii ( 135.62±18.3 mmHg vs. 143.73±16.5 mmH g, p <0.05 ).
Normoponderalii au avut o tensiune arterială diastolică de 81.3 ±11.65 mmHg , semni ficativ
mai mică decât supraponderalii ( 81.3±11.65 mmHg vs. 86.6±10.2 mmHg , p<0.05 ) și decât
obezii (81.3±11.65 mmHg vs. 85.9±10.5 mmHg , p<0.05 ). Colesterololul seric a avut o
valoare medie de 210.5±24.8 mg/dL la normoponderali, de 213.3±22.6 mg/dL la
supraponderali , și de 217.8±21.58 mg/dl la obezi. Valoarea medie a trigliceridelor serice a fost
de 169.3±35.7 mg/dL la no rmoponderali, de 176.8±33.01 mg/dL la supraponderali și de
180.7±33.47 mg/dL, semnificativ stat istic mai mare la obezi decât la supraponderali (p=0.05).
Valoarea medie a LDL -colesterolului seric a fost de 126.5±21.7mg/dL la normoponderali, de
128.3±23.4 mg/dL la supraponderali și de 130±21.95 mg/dL la obezi, fără semnificație
statistică între grupuri. Valoarea medie a HDL -coleste rolului seric a fost semnificativ mai
mică la obezi față de supraponderali ( 38.17±12.4 mg/dL vs. 42.1±11.3 mg/dL, p<0.05 ) și decât
la normponderali ( 38.17±12.4 mg/dL vs. 44.5±9.7 mg/dL, p<0.05 ). Raportul trigliceride /HDL
colesterol a fost de 3.8 la normponderali, 4.1 9 la obezi și 4.73 la obezi, diferența dintre obezi
și supraponderali, respectiv obezi și normponderali fiind semnificativă statistic (p <0.001 ).

Tabel.nr.27 . Profilul metabolic, tensional și lipid ic în funcție de IMC 57.47+10.18
Normoponderali Supraponderali Obezi p1 p2 p3
Nr. pacienți 36(9.35%) 145(37.66%) 204(52.98%) <0.001 <0.001 <0.001
Vârsta (ani) 58.36±8.7 58.12±9.5 56.85±11.2 0.89 0.26 0.44
HbA1c (%) 7.6±2.1 7.4±1.7 8.2 ±1.7 0.5848 0.0071 0.04
IMC (kg/m2) 23.7±2.5 29.2±3.4 31.7±2.8 <0.001 <0.001 <0.001
TAS (mmHg) 135.62±18.3 140.26±16.8 143.73±16.5 0.149 0.05 0.008
TAD (mmHg ) 81.3±11.65 86.6±10.2 85.9±10.5 0.0074 0.53 0.01
Colesterol (mg/dL) 210.5±24.8 213.3±22.6 217.8±21.58 0.5149 0.2964 0.06
Trigliceride (mg/dL) 169.3±35.7 176.8±33.01 180.7±33.47 0.2316 0.05 0.06
LDL –
colesterol (mg/dL) 126.5±21.7 128.3±23.4 130±21.95 0.678 0.4884 0.37
HDL –
colesterol (mg/dL) 44.5±9.7 42.1±11.3 38.17±12.4 0.2431 0.002 0.004
TG/HDL -colesterol 3.84 4.19 4.73 <0.001 <0.001 <0.001
p1-diferența statistică dintre supraponderali și nomoponderali , p2-diferența statistică dintre obezi și
supraponderali , p3-diferența statistică dintre obezi și normoponderali

76

Fig.nr.27 . Profilul lipidic și raportul TG/HDL -colesterol în funcție de IMC

2.14. Prezența complicațiilor microvasculare
Prezența retinopatiei diabetice la pacienții nou -diagnosticați cu Dz a fost de 3.8% la
norm oponderali, 4.25% la supraponderali și 4.8% la obezi. Neuropatia diabetică a fost
prezentă la 21.7% din normoponderali, la 23.8% dintre supr aponderali și la 25.6% dintre
obezi. Dintre pacienții normponderali 11.10% au avut o rată de filtrare glomerulară
<90ml/min/1,73m2, dintre supraponderali 17.24% au avut o rată de filtrare
<90ml/min/1,73m2, dintre obe zi 19.61% au avut o rată de filtrare mai mică de 19.61%.

Tabel nr.28 . Prezența complicațiilor micorvasculare la pacienții cu diabet nou -diagnosticați
Normoponderali Supraponderali Obezi Total p1 p2
Retinopatie diabetică 3.8% 4.25% 4.8% 4.49% 0.79 0.80
Neuropatie diabetică 21.7% 23.8% 25.6% 24.55% 0.61 0.70
RFG <90ml/min/1,73m2 11.10% 17.24% 19.61% 17.92% 0.22 0.57
p1-diferența între normoponderali și obezi, p2-diferența între supraponderali și obezi

050100150200250210.5
169.3
126.5
44.5
3.8 213.2
176.8
128.3
42.1
4.19 217.8
180.7
128.5
41.17
4.73 Profilul lipidic în funcție de IMC
Normoponderali
Supraponderali
Obezi

77
2.15. Distribuția în funcție de IMC și rata de filtrare glomerulară

Tabel nr.29 . Rata de filtrare glomerulară în funcți e de indicele de masă corporală
p1-diferența între normoponderali și obezi, p2-diferența între supraponderali și obezi

Rata de filtrare glomerulară la pacienții diabetici nou -diagnosticați a fost mai mică de
90ml/min/1,73m2, la 19.61% din pacienții obezi, la 17.24% din pacienții supraponderali și
11.11% din pacienții normoponderali.

Fig.nr.28. Variația ratei de filtrare glomerulare în funcție de IMC 0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%70.00%80.00%90.00%100.00%
≥90ml/min/1,73m2 60-89ml/min/1,73m2 30-59ml/min/1,73m2 <30ml/min/1,73m2Rata de filtrare glomerular ă în funcție de IMC
Normoponderali
Supraponderali
ObeziRFG ≥90ml/min/1,73m2 60-
89ml/min/1,73m2 30-
59ml/min/1,73m2 <30ml/min/1,73m2
Normoponderali 88.89% 8.33% 2.78% 0.00%
Supraponderali 82.76% 13.79% 2.07% 1.38%
Obezi 80.39% 16.67% 1.96% 0.98%
p1 0.22 0.20 0.75 0.55
p2 0.03 0.46 0.94 0.72

78

Fig.nr.29. Prezența bolii cronice de rinichi în funcție de IMC

2.16. Prezența arteriopatiei cronice obliterante
Pacienții obezi au avut o boală arterială periferică în procent de 3.4%, cei
supraponderali în procent de 2.5% și cei normoponderali în procent de 1.8%
Tabel nr.30 . Prezența art eriopatiei cronice obliterante în funcție de IMC

8.33%
2.78%
0.00% 13.79%
2.07%
1.38% 16.67%
1.96% 0.98%
0.00%2.00%4.00%6.00%8.00%10.00%12.00%14.00%16.00%18.00%
60-89ml/min/1,73m2 30-59ml/min/1,73m2 <30ml/min/1,73m2Boala cronică de rinichi în funcție de IMC
Normoponderali
Supraponderali
Obezi
Indicele gleznă -braț Normoponderali Supraponderali Obezi
Prezența arteriopatiei
cronice obliterante 1.8% 2.5% 3.4%

79
2.17. Prezența factorilor de risc cardio -vasculari
Tabel nr.31 . Prezența factorilor de risc cardiovasculari tradiționali în funcție de sex

Factorii de RCV tradiționali au avut o incidență crescută la pacienții cu Dz nou-
diagnosticați. 52.98 % din totalul pacienților au fost obezi. Obezitat atea a fost mai frecventă
la sex ul feminin, decât la sexul masculin , fără semnificație statist ică. 72.39% din diabeticii
nou-diagn osticați au avut valori tensionale crescute, la bărbați HTA a avut o incidență de
71.2% iar la femei de 7 3.5%, diferența nefiind semn ificativă statistic. Dintre pacienții
analizați 79.14% au fost dislipidemici. Hipe rcolesterolemia a fost mai frec ventă la bărbați,
76.8% dintre aceștia având valori crescute ale colesterolului seric, față de femei la care
procentul a fost de 75.4%, fără se mnificație statistică. Hipertrigliceridemia a fost identificată
la 75.2% dintre bărbați și la 74.1% dintre femei. Valori crescute ale LDL -colest erolului seric
au fost identificate la 71.2% dintre bărbați și la 71.8% dintre femei, diferența valorilor dint re
cele două sexe nefiind semnificativă statistic. Valori scăzute ale HDL -colesterolului au fost
identificate la 75% dintre femei și la 58.8% dintre bărbați, diferența fiind statistic
semnificativă, p <0.001. SMet a fost mai frecvent la femei decât bărbați. Dintre bărbați 31.1%
au fost fumători, iar dintre femei 23.9% au fost fumătoare. Sedentarismul a fost mai frecvent
prezent la femei decât la bărbați, 38.5% dintre bărbați fiind sedentari și 57.2% dintre femei
fiind sedentare, diferența fiind semnificativă statistic, p <0.001. Istoricul familia l de boli
cardiovasculare premature pozitiv la bărbați a fost de 8.3% iar la fem ei de 10.5%. 2.5% dintre
bărbați și 3.6% dintre femei au fost diagnostciați cu fibrilație atri ală.
Factori de risc Masculin Feminin Total p
Obezitate 50.8% 54.5% 52.98 % 0.46
HTA 71.2% 73.5% 72.39% 0.55
Dislipidemie 79.4% 78.9% 79.14% 0.94
Hipercolesterolemie 76.8% 75.4% 76.07% 0.74
Hipertrigliceridemie 75.2% 74.1% 74.62% 0.80
LDL crescut 71.2% 71.8% 71.51% 0.89
HDL scăzut 58.8% 75.0% 67.21% 0.007
SMet 72.5% 77.2% 74.94% 0.28
Fumat 31.1% 23.9% 27.35% 0.11
Sedentarism 38.5% 57.2% 48.21% 0.0002
Istoric familial de boli cardio -vasculare
premature 8.3% 10.5%
9.44%

0.46
Fibrilație atrială 2.5% 3.6% 3.07% 0.53

80

Fig.nr.30. Factorii de risc cardiovascular în funcție de sex

2.18. Complicațiile (comorbiditățile) cardio -vasculare
Tabel nr.31 . Antecedete cardio vasculare, manifestări clinice ale aterosclerozei, în funcție de
sex
Bărbați Femei Total p
Cardiopatie ischemică
dureroasă 12.4% 16.5% 14.52% 0.25
Infarct miocardic 5.2% 3.8% 4.47% 0.50
Insuficiență cardiacă 3.2% 6.5% 4.91% 0.13
AIT 0.3% 0.4% 0.35% 0.86
AVC ischemic 3.5% 2.6% 3.03% 0.60
AVC hemoragic 0.7% 0.5% 0.59% 0.79
ACOMI 3.1% 2.7% 2.9% 0.81

Din cei 385 de pacienți incluși în studiu, 14.52% au fost diagnosticați cu cardiopatie
ischemică dureroasă. Infarctul miocardic acut a fost prezent în istoric la 5.2% dintre bărbați și
3.8% dintre femei, fără semnificație statistică între cele două sexe. 3.2% dintre bărbații și
6.5% dintre femeile nou -diagnosticate cu Dz suferă de insuficiență cardic ă. 3.5% dintre
bărbați și 2.6% dintre fem ei au avut în istoric un accident vascular isch emic. 0.7% dintre
bărbați și 0.5 % dintre femei au avut în i storic un acci dent vascular hemoragic. Ar teriopatia
cronică obliterantă a fost prezentă la 2.9% din pacienți.

Obezitate
HTA
Dislipidemie
Hipercolesterolemie
Hipertrigliceridemie
LDL crescut
HDL scăzutSindrom metabolicFumatSedentarismIstoric familial de BCV
prematurăFibrilație atrială
Masculin
Feminin

81
2.19. Parametrii metabolici la pacienții cu stil de viață apropiat de cel sănătos și la
pacienții cu stil de viață nesănătos
Tabel nr.32. Profilul clincio -biochimic în funcție de stilul de viață

Am identif icat un procent de 14.80% (57 de pacienți) cu stil de viață apropiat de cel
sănătos. Între pacienții cu stil de viață apropiat de cel sănătos și cei cu stil de viață nesănătos
au existat diferențe semnificative privind parametrii metabolici. Astfel dintre pacienții cu stil
de viață apropiat de cel sănătos 28.5% au fost obezi, cei cu stil d e viață nesănătos au fost
obezi într -un procent de 56.92%. HTA a fost prezentă la 30.8% din cei din prima categorie și
la 79.61 % din cea de -a doua. La cei cu stil de viață sănătos SMet a fost semnificativ mai rar
întâlnit (24.5% vs 83.70 %,p<0.01), comorbiditățile cardiovasculare au fost semnificativ mai
puțin prezente în istoricul pacienților ( 8.2% vs. 24.88% , p<0.01), hemoglobina glicozilată a
avut valori semnificativ mai reduse (6.7% vs 7.89% , p<0.0 1), dislipidemia a fost reprezentată
într-un proc ent semnificativ mai redus (20.6% vs. 89.31%, p<0.01).

2.20. Parametrii clinico biochimic i la pacienții cu steatoză heaptică
Tabel.nr.33 . Parametrii clinici și biochimici în funcție de prezența stetaozei hepatice
Pacienți cu Steatoză
hepatică Pacienți fără
Steatoză hepatică p
Obezitate (kg/m2) 33.5±5.8 30.97±6.3 <0.01
CA(cm) 112.9±11.2 104.3 0±10.8 <0.01
TAS (mmHg ) 143.57±15.9 141.60±16.3 0.23
TAD (mmHg ) 85.9±9.7 86.45±10.2 0.59
HbA1c (%) 8.2±1.8 7.37±2.5 <0.01
Colesterol(mg/dl ) 214.16±20.8 212.45±22.7 0.45
Triglceride (mg/dl ) 187.67±36.8 166.57±34.3 <0.01
LDL -colesterol (mg/dl ) 130.83± 22.1 127.04± 23.5 0.11
HDL -colesterol (mg/dl ) 38.7±9.4 45.26±11.8 <0.01
RFG (ml/min/1,73m2) 89.7±1 4.22 90.21± 15.64 0.74
Acid uric (mg/dl ) 5.28±2.5 5.22±2.4 0.81
TGO 25.9±8.6 21.92±8.1 <0.01
TGP 28.7±8.2 24.90±7.4 <0.01
Pacienți cu stil de
viață apropiat de cel
sănătos Pacienți cu stil de
viață nesănătos p
Obezitate 28.5% 56.92% p<0.01
Hipertensiune 30.8% 79.61 % p<0.01
SMet 24.5% 83.70 % p<0.01
Boala cardio –
vasculară 8.2% 27.88% p<0.01
Diabet (nivel
HbA1c ) 6.7% 7.89% p<0.01
Dislipidemie 20.6% 89.31 % p<0.01

82
Din cei 385 de pacienți incluși în studiu, 162(42.07%) au fost diagnosticați cu
statohepatita non -alcoolică pe baza ecografiei abdominale. Pacienții cu stateohepatită non –
alcoolică față de cei fără steatoheaptita non -alcoolică au avut un IMC semnif icativ mai mare
(33.5±5.8kg/m2 vs. 30.97±6.3kg/m2, p <0.01 ), au avut o circumferință abdominală
semnificativ mai mare ( 112.9±11.2 cm vs. 104.30±10.8 cm, p <0.01 ), au avut valori ale
hemoglobin ei glicozilate semnificativ mai mari ( 8.2±1.8 % vs. 7.37±2.5 %, p<0.01 ), valori ale
HDL -colesterolului semnificativ mai mici ( 38.7±9.4 mg/dl vs. 45.26±11.8 mg/dl , p<0.01 ) și
valori ale transaminazelor semnificativ mai mari ( 25.9±8.6 vs. 21.92±8.1 , p<0.01 ), ( 28.7±8.2
vs. 24.90±7.4 , p<0.01 ).

2.21. Terapia Dz nou-diagnosticat
Terapia farmacologică a Dz nou-diagnosticat a fost reprezentată de: la 23.64% din
pacienți li s -a recomandat optimizarea stilului de viață, la 52.83 % din pacienți li s -a
recomandat terapie cu un antidiab etic oral, la 6.91 % din pacienți li s -au recomandat două sau
mai multe antidiabetice orale, la 13.00% din pacienți li s -a recomandat insulinoterapie iar la
3.63% din pacienți li s -a recomandat insulinoterapie și antidiabetice orale.

Tabel nr.34 . Tratamen tul inițial al pacienților cu Dz

Fig.nr.31 . Tratamentul antidiabetic la sexul masculin

22.70%
53.51%
8.10% 12.45% 3.24% Tratamentul hiperglicemiei la pacienții de sex m asculin
Optimizarea stilului de viață
ADO monoterapie
ADO combinată
Insulinoterapie
Insulinoterapie+ADOTerapie Bărbați Femei Total
Optimizarea stilului de viață 22.70% 24.50% 23.64%
ADO monoterapie 53.51% 52.20% 52.83%
ADO combinată 8.10% 5.80% 6.91%
Insulinoterapie 12.45% 13.50% 13.00%
Insulinoterapie+ADO 3.24% 4.00% 3.63%

83

Fig.nr.32 . Tratamentul antidiabetic la pacienții de sex feminin

Tabel nr.35 . Tratamentul hiperglicemiei cu antidiabetice orale

În ceea ce privește tratamentul cu antidiabetice orale 44.82% din pacienți au primit
inițial tratament cu metformin, 7.56% din pacienți au primit tratament cu sulfonilureice, la
6.38% din pacienți s -a prescris terapie antidiabetică orală combiantă cu metformin și
sulfoniluree, iar la 0.97% din pacienți s -au pr escris alte antidiabetice orale.

Tabel nr. 36. Tipuri de insulinoterapie
Insulinoterapie Bărbați Femei Total
Bazala 8.50% 9.40% 8.97%
Premixate 0.70% 0.90% 0.80%
Bazal plus 1.20% 1.40% 1.30%
Bazal bolus 5.29% 5.80% 5.55%

24.50%
52.20%
5.80% 13.50% 4.00% Tratamentul hiperglicemiei la sexul feminin
Optimizarea stilului de viață
ADO monoterapie
ADO combinată
Insulinoterapie
Insulinoterapie+ADO
Antidiabetice orale Bărbați Femei Total
Metformin 44.20% 45.40% 44.82%
Sulfonil ureice 8.70% 6.50% 7.56%
Metfomin+Sulfonilureice 7.50% 5.35% 6.38%
Altele 1.20% 0.75% 0.97%

84
Tabel nr.37 . Tratamentul medicamentos al hipertensiunii, dislipidemiei și antiagregarea
plachetară la pacienții nou diagnosticați

2.22. Riscul de morbiditate corona riană și de morbiditate cerebro vasculară la 10 ani la
pacienții nou diagnosticați cu Dz

2.22.1. Riscul de boală coronariană și cerebrovasculară în funcție de sex
Diabeticii nou -diagnosticați au avut un risc de morbiditate de c auză coronariană la 10
ani de 14.25 %. La bărbați riscul a fost de 18.1 0% semnificativ statistic(p <0.01) mai mare
decât la femei la care riscul a fo st de 10.7 0%. Riscul de mortalitate coronarian ă la 10 ani la
bărbați a fost de 9.7%, la femei fiind de 6.3%. Riscul morbiditate cerebrovasculară la 10 ani a
fost de 4.1%, iar la femei de 3.2%. Riscul de mortalitate de cauză cerebrovasculară la 10 ani
la bărbați a fost de 0.6%, iar la femei de 0. 5%.

Tabel nr. 38. Morbiditatea de cauză coronariană la 10 ani în funcție de sex

Fig.nr. 33. Riscul de morbiditate coronariană la 10 ani în funcție de sex evaluat prin motorul
de risc UKPDS

0.00% 5.00% 10.00% 15.00% 20.00%
18.10%
10.70% Scor UKPDS în funcție de sex
Bărbați
Femei Bărbați Femei Total
ACEI 55.80% 53.70% 54.70%
Sartani 12.40% 11.80% 12.08%
Beta -blocante 41.70% 45.80% 43.82%
Blocant de calciu 15.80% 19.70% 17.96%
Diuretice tiazidice 34.50% 36.20% 35.38%
Diuretice de ansa 2.40% 3.10% 2.76%
Statine 36.80% 32.40% 34.51%
Fibrati 22.50% 17.50% 19.90%
Acizi grași polinesaturați 12.50% 18.70% 15.72%
Antiagregante plachetare 35.80% 41.80% 38.91%
Bărbați Femei Total
Scor UKPDS 18.10%(16.4, 21.0) 10.70%(9.5, 12.9) 14.25 %(11.8, 15 .79)

85
2.22.2. Riscul de boală coronariană și cerebrovasculară în funcție de mediul de
proveniență
Pacienții din mediul urban au avut un risc de morbiditate de cauză coronariană la 10
ani de 17.20% semnificativ statistic mai mare(p <0.01) decât la pacienții din mediul rural care
au avut un risc de 12.60%. Riscul de mortalitate coronariană la 10 ani la pacienții din mediul
urban a fost de 8.5% iar la cei din mediul rural a fost de 6.45%. Pacienții di n mediul urban au
avut un risc morbiditat e cer ebrovasculară la 10 ani de 3.5%, iar cei din mediul rural de
3.25%. Riscul de mortalitate de cauză cerebrovasculară la diabeticii din mediul urban a fost
de 0.5% , iar la cei din mediul rural de 0.45%
Tabel nr. 39. Morbiditatea de cauză coronariană la 10 ani în funcție de mediul de proveniență

Fig.nr. 34. Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 ani în funcție de mediul de
proveniență

2.22.3. Riscul de boală coronariană și cerebrovasculară în funcție de IMC
Pacienții normoponderali au avut un risc mediu de morbiditate c oronariană la 10 ani
de 11.95%, cei supraponderali au avut un risc mediu de 13. 75%, cei obezi au avut un risc de
17.45%. Riscul la pacienții obezi a fost semnificativ statistic mai mare(p<0.01) decât la cei
supraponderali și normoponderali. Riscul de mortalitate coronariană la 10 ani la pacienții
normoponderali a fost de 5.8%, la cei supraponderali de 6.8%, iar la cei obezi de 9.15%.
Pacienții normoponderali au avut un risc de morbiditate cerebrovasculară la 10 ani de 2.9%,
cei supraponderali de 3.3%, iar cei obezi de 3.7% . Riscul de mortalitate de cauză
cerebrovasculară la 10 ani la normoponderali a fost de 0.35%, la suprapond erali de 0.45%, iar
la obezi de 0.55%.

Tabel nr. 39. Morbiditatea de cauză coronariană la 10 ani în funcție de IMC
0.00% 5.00% 10.00% 15.00% 20.00%17.20% 12.60% Scor UKPDS în funcție de mediul de proveniență
Urban
Rural Urban (208) Rural (177)
Scor UKPDS 17.20% (14.55, 20.2.0) 12.60% (10.6, 15)
Normoponderali Supraponderali Obezi
Scor
UKPDS 11.95% (10, 14.2) 13.75% (11.7, 16.1 ) 17.45 %(14.8, 20.45 )

86

Fig.nr. 35. Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 ani în funcție de indicele de masă
corporală

2.22.4. Riscul de boală coronariană și cer ebrovasculară la cei cu SMet și la cei fără
SMet
Pacienții care nu îndeplines c criteriile de diagnostic al SMet au un risc de morbiditate
de cauză coronariană la 10 ani de 13.85%, iar cei cu SMet au un risc de 19.40%, aproape de
20%, limita de la care riscul de de morbiditate coronariană este considerat înalt. Riscul a fost
statistic semnificativ (p<0.01) mai mare la pacienții cu SMet decât la cei fără SMet . Riscul de
mortalitate coronariană la 10 ani la cei fără SMet a fost de 6.85% , iar la pacienții cu SMet a
fost de 10.1%. Riscul de morbiditate cerebrovasculară la 10 ani la diabeticii fără SMet a fost
de 3.35% , iar la diabeticii cu SMet a fost de 3.85% . Diabeticii nou -diagnosticați fără SMet au
avut un risc de mortalitate cerebrovasculară la 10 ani de 0.5% , iar cei cu SMet de 0.55%

Tabel nr. 40. Morbiditatea de cauză coronariană la 10 ani la cei cu SMet și fără SMet
Fără SMet Cu SMet
Scor UKPDS 13.85% (11.75, 16.25 ) 19.40%(16.4, 22.8 )

0.00% 5.00% 10.00% 15.00% 20.00%11.95% 13.75% 17.45% Scor ul UKPDS în funcție de IMC
Normoponderali
Supraponderali
Obezi

87

Fig.nr. 36. Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 ani în funcție de prezența SMet

2.22.5. Riscul de boală coronariană și cerebrovasculară în funcție de vârstă
Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 an i a fost direct proporțional cu
vârsta astfel: pacienții cu vârsta sub 40 de ani au avut un risc mediu de 4.80%, cei cu vârst e
cuprinse între 40 și 49 de ani au avut un risc mediu de 8.15%, cei cu vârste cuprinse între 50
și 59 de ani au avut un risc mediu de 14.50%, cei cu vârste cuprinse între 60 și 69 de an i de
23.50% , cei cu vârsta peste 70 de ani au avut un risc de peste 31.85%.
Pacienții nou -diagnosticați cu vârsta sub 40 de ani au avut un risc de mortalitate
coronariană la 10 ani de 1.4%, cei cu vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani au avut un risc de
3.1%, cei cu vârsta cuprinsă între 50 și 59 de ani au avut un risc de 7.1%, cei cu vârsta între
60 și 69 de ani au avut un risc de 14.5%, iar ce i cu vârsta peste 70 de ani au avut un risc de
23.8% .
Riscul de morbiditate cerebrovasculară la 10 ani la cei cu vârsta sub 40 de ani a fost
de 0.6%, la cei cu vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani riscul a fost de 1.4% , la cei cu vârsta
între 50 și 59 de ani riscul a fost de 3.3%, la cei cu vârsta între 60 și 69 de ani riscul a fost de
7.9%, iar la cei cu vârsta peste 70 de ani riscul a fost de 15.9% .
Pacienții nou -diagnosticați cu vârsta sub 40 de ani au avut un risc de mortalitate
cerebrovasculară la 10 ani de 0.1%, cei cu vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani au avut un risc
de 0.2% , cei cu vârsta cuprinsă între 50 și 59 de ani au avut un risc de 0.5%, cei cu vârsta
între 60 și 69 de ani au avut un risc de 1.2% , iar cei cu vârsta peste 70 de ani riscul a fost de
2.5% .

0.00% 5.00% 10.00% 15.00% 20.00%19.40% 13.85% Scor ul UKPDS în funcție de prezența sindromului metabolic
Sindrom metabolic
Fara sindrom metabolic

88
Tabel nr. 41. Morbiditatea de cauză coronariană la 10 ani îm funcție de vârstă

Fig.nr.37. Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 ani în funcție de vârstă

2.22.6. Riscul de boală coronariană și cerebrovasculară în funcție de nivelul
hemoglobinei glicozilate
Hemogl obina glicozilată a influențat riscul de morbiditate de cauză coronariană:
pacienții cu HbA1c <7% , au avut un risc mediu de morbiditate c oronariană la 10 ani de
12.20% (risc mic), pacienții cu HbA1c între 7% și 8% a u avut un risc mediu morbidi tate
coronariană de 14.15% (risc mic), la diabeticii cu HbA1c între 8% și 9% riscul a fost de
16.50% (risc mediu), la diabeticii cu HbA1c între 9 și 10% riscul a fost de 19.20% (risc
mediu) , iar la cei cu HbA1c peste 10% riscul a fost de 22.30% (risc mare) .
0.00% 5.00% 10.00% 15.00% 20.00% 25.00% 30.00% 35.00%
4.80%
8.15%
14.50%
23.50%
31.85% Scor ul UKPDS în funcție de vârstă
< 40 de ani
40-49 ani
50-59 ani
60-69 ani
> 70 de aniVârsta Scor UKPDS
< 40 de ani 4.80% (3.5, 6.4)
40-49 ani 8.15% (6.6, 10)
50-59 ani 14.50% (12,16.6)
60-69 ani 23.50% (19.4, 28.1)
> 70 de ani 31.85% (26.3, 36.5)

89
Riscul de mortalitate de cauză coronariană la cei cu HbA1c <7% a fost de 5.6%, la cei
cu HbA1c între 7% și 8% a fost de 7.1% , la cei cu HbA1c între 8% și 9% a fost de 9%, la cei
cu HbA1c între 9 și 10% a fost de 11.3% , iar la cei cu HbA1c peste 10% a fost de 14% .
Pacienții cu HbA1c <7% au avut un risc de morbiditate cerebrovasculară la 10 ani de
3.4%, cei cu HbA1c între 7% și 8% au avut un risc de 3.6% , cei cu HbA1c între 8% și 9% au
avut un risc de 3.8% , cei cu HbA1c între 9 și 10% au avut un risc de 4% , iar cei cu HbA1c
peste 10% au avut un risc de 4.2% .
Riscul de mortalitate cerebrovasculară la ani la cei cu HbA1c <7% a fost de 0.5%, la
cei cu HbA1c între 7% și 8% a fost de 0.55% , la cei cu HbA1c între 8% și 9% a fost de 0.6% ,
la cei cu HbA1c între 9 și 10% a fost de 0.65% , iar la cei cu HbA1c peste 10% a fost de
0.7%.
Tabel nr. 42. Morbiditatea de cauză coronariană la 10 ani în funcție de nivelul HbA1c

Fig.nr. 38. Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 ani în funcție de hemoglobina
glicozilată

2.22.7. Riscul de boală coronariană în funcție de tensiunea arterială
0.00% 5.00% 10.00% 15.00% 20.00% 25.00%
<7%
7-8%
8-9%
9-10%
>10%12.20%
14.15%
16.50%
19.20%
22.30% Scor ul UKPDS în funcție de nivelul HbA1c
<7%
7-8%
8-9%
9-10%
>10%HbA1c Scor UKPDS
<7% 12.20% (10.3, 14.2)
7-8% 14.15% (12,16.6)
8-9% 16.50% (13.7, 19.7)
9-10% 19.20% (15.5, 23.5)
>10% 22.30% (17.3, 28.1)

90
Diabeticii nou -diagnosticați cu valori normale ale tensiunii arteriale au avut un risc
mediu de boală coronariană la 10 ani de 11.50% (risc mic), cei cu hipertensiune gradul I au
avut un risc mediu de 14.55% (risc mediu), cei cu hipertensiune gradul II au avut un risc
mediu de boală coronariană de 17% (risc mediu), iar cei cu hipetensiune gradul III au avut un
risc mediu de 19.70% (risc mediu).
Riscul de mortalita te cardiovasculară la 10 ani la diabeticii normotensivi a f ost de
5.2%, la cei cu HTA gradul I a fost de 7.5% , la cei cu HTA gradul II a fost de 9.8% , iar la cei
cu HTA gradul III a fost de 12.7% .
Pacienții normotensivi au avut un risc de morbiditate cerebrovasculară la 10 ani de de
2.7%, cei cu HTA gradul I au avut un risc de 3.4% , cei cu HTA gradul II au avut un risc de
4.2% , iar cei cu HTA gradul III au avut un risc de 5.3% .
Riscul de mortalitate cerebrovasculară la 10 ani la diabeticii normotensivi a fost de
0.3%, la cei cu HTA gradul I a fost de 0.5% , la cei cu HTA gradul II a fost de 1%, iar la cei
cu HTA gradul III a fost de 1.7% .

Tabel nr. 43. Morbiditatea de cauză coronariană la 10 ani în funcție de tensiunea arterială
Scor UKPDS
Normotensivi 11.50% (9.8, 14.2)
HTA gradul I 14.55% (12.3,17.1)
HTA gradul II 17% (14.1, 20.3)
HTA gradul III 19.70% (15.7, 24.5)

Fig.nr. 39. Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 ani în funcție de valorile tensiunii
arteriale

22.8. Riscul de boală coronariană în funcție de parametrii lipidici
0.00%2.00%4.00%6.00%8.00%10.00%12.00%14.00%16.00%18.00%20.00%
Normotensivi HTA gradul I HTA gradul II HTA gradul III11.50% 14.55% 17% 19.70% Scor ul UKPDS în funcție de TA
Normotensivi
HTA gradul I
HTA gradul II
HTA gradul III

91
Pacienții fără dislipidemie au avut un risc mediu de boală coronariană la 10 ani de
12.00% (risc mic) , cei cu LDL -colesterol crescut au avut un risc mediu de boală coronariană
de 14.50% (risc mediu), cei cu valori scăzute ale HDL -colesterolului au avut un risc de
15.95% (risc mediu), cei cu valori crescute ale LDL -colesterolului crescute și valori scăzute
ale HDL -colesterolului au avut un risc mediu de morbiditate de 17.80% (risc mediu).
Riscul de mo rtalitate coronariană la 10 ani la diabeti cii fără dislipidemie a fost de
6.1% , la cei cu LDL -colesterol crescut a fost de 6.9%, la cei cu valori scăzute ale HDL –
colesterolului a fost de 8.1% , iar la cei cu LDL -colesterol crescut și valori scăzute ale HDL –
colesterolului a fost de 8.5% .
Pacienții nou -diagnosticați cu Dz fără dislipide mie au avut un risc de morbiditate
cerebovasculară la 10 ani de 3.1% , cei cu LDL -crescut au avut un risc de 3.2% , cei cu valori
scăzute ale HDL -colesterolului au avut un risc de 3.5% , iar cei cu LDL -crescut și valori
scăzute ale HDL -colestero lului a fost de 3.6%
Riscul de mortalitate cerebrovasculară la 10 ani la diabeti cii fără dislipidemie a fost
de 0.5%, la cei cu LDL -colesterol a fost de 0.7% , la cei cu valori scăzute ale HDL –
colesterolului a fost de 0.9% , iar la cei cu LDL -colesterol și valori scăzute ale HDL –
colesterolului a fost de 1%.

Tabel nr. 44. Morbiditatea de cauză coronariană la 10 ani în funcție de parametrii lipidici
Scor UKPDS
Fara dislipidemie 12.00% (10.1, 14.4)
Hipercolesterolemie (LDL – colesterol
crescut) 14.50% (11.4, 15.9)
HDL scazut 15.95% (13.5, 18.6)
LDL crescut +HDL scazut 17.80% (16.2, 20.5)

Fig.nr. 40.Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 ani în funcție de parametrii lipidici
0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%
12.00% 14.50% 15.95% 17.80% Scor ul UKPDS în funcție de LDL -colesterol și HDL -colesterol
Fara dislipidemie
Hipercolesterolemie
HDL scazut
LDL crescut+HDL
scazut

92

2.22.9 Riscul relativ de morbiditate coronariană raportat la populația g ener ală la
diferite categorii de pacienți
Tabel nr. 45. Riscul relativ de morbiditate coronariană la diferitele categorii de pacienți
Risc Realtiv Scor UKPDS Categorie de risc
Bărbați 2.15 18.10% MODERAT
Femei 2.80 10.70% SCĂZ UT
Total 2.34 14.25% SCĂZUT
Urban 2.67 17.20% MODERAT
Rural 1.95 12.60% SCĂZUT
Normoponderali 1.85 11.95% SCĂZUT
Supraponderali 2.13 13.75% SCĂZUT
Obezi 2.71 17.45% MODERAT
Fără SMet 2.15 13.85% SCĂZUT
Cu SMet 3.01 19.40% MODERAT
HbA1c <7% 1.89 12.20% SCĂZUT
HbA1c 7-8% 2.19 14.15% SCĂZUT
HbA1c 8-9% 2.56 16.50% MODERAT
HbA1c 9-10% 2.98 19.20% MODERAT
HbA1c >10% 3.46 22.30% MARE
Normotensivi 1.78 11.50% SCĂZUT
HTA gradul I 2.26 14.55% SCĂZUT
HTA gradul II 2.64 17% MODERAT
HTA gradul III 3.05 19.70% MODERAT
Fara dislipidemie 1.86 12.00% SCĂZUT
LDL -colesterol
crescut 2.25 14.50% SCĂZUT
HDL -colesterol scazut 2.47 15.95% MODERAT
LDL -colesterol
crecsut+HDL –
colesterol scazut 2.76 17.80% MODERAT

Pacie nții cu un scor UKPDS de morbiditate corornariană la 10 ani mai mic de 15% au
fost clasificați ca avand risc scăzut, cei cu un scor UKPDS între 15% și 20%, au fost
clasificați ca având un risc intermediar, iar pacienții cu un scor UKPDS de morbiditate
coronariană la 10 ani mai mare sau egal de 20% au fost clasificați ca având risc înalt. Astfel
riscul de morbiditate cel mai înalt la 10 ani l -au avut pacienții cu o valoare HbA1c >10., un
risc mare de morbidiate coronariană fiind identificat la pacienții cu hi pertensiune gradul III,
la pacienții obezi și la pacienții cu hipercolesterolemie și HDL scăzut.

93

Fig.nr. 41. Reprezentarea grafică a riscului relativ de morbiditate coronariană la diferite
subcategorii de diabetici nou -diagnosticați raportat la populația generală

2.15 2.80
2.34
2.67
1.95
1.85
2.13
2.71
2.15
3.01 1.89
2.19
2.56 2.98 3.46 1.78 2.26 2.64 3.05 1.86 2.25 2.47 2.76
0.000.501.001.502.002.503.003.50Bărbați
Femei
Total
Urban
Rural
Normoponderali
Supraponderali
Obezi
Fără Sindrom
Metabolic
Cu Sindrom
Metabolic
HbA1C<7%
HbA1C 7-8% HbA1C8-9%HbA1C 9-10%HbA1C>10%NormotensiviHTA gradul IHTA gradul IIHTA gradul IIIFara dislipidemieHipercolesterolemieHDL scazutHipercolesterolemie
+HDL scazut
Risc Realtiv

94
Studiul 3. Obezitatea și Rezistența la insulină la diabeticii nou -diagnosticați
– corelații cu diferiți parametrii clinico -biochimici, predictori ai rezistenței
la insulină, riscul de morbiditate coronariană și cerebrovascular ă în funcți e
de indicele de masă corporală (IMC) și indicele de rezistență la insulină
(HOMA -IR)

3.1. Valorile hemoglobinei glicoziate în funcție de IMC
Valoarea medie a hemoglobinei glicozilate la pacienții nou -diagnosticați cu Dz
normoponderali a fost de 7.33 %. Diabeticii supraponderali au avut o valoare medie a
hemoglobinei glic ozilate de 7.45%, iar ce obezi de 8.90 %, semnificativ statistic mai mare
(p<0.01) decât a celor normoponderali și supraponderali.

Tabel nr. 46. Hemoglobina glicozilată în funcție de IMC
Variabila Număr Medie Minim Q1 Median a Q3 Maxim
HbA1c
normoponderali 40.00 7.33 6.50 6.50 6.80 7.62 13.30
HbA1c
supraponderali 40.00 7.45 6.50 6.70 7.00 7.62 11.90
HbA1c obezi 41.00 8.90 6.50 7.53 8.50 9.73 14.80

Fig.nr. 42. Distribuția valorilor medii ale HbA1c în funcție de IMC
6789101112131415
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
Box Mean line
Outliers

95

02468101214161820
HOMA-IR normoponderali HOMA-IR supraponderali HOMA-IR obezi
Box Mean line
Outliers3.2.Indicele HOMA -IR în funcție de indicele de masă corporală
Indicele HOMA de rezistență la insulină a avut o valoare medie de 1.55 la diabeticii
nou-diagnosticați normoponderali, de 4.10 la cei su praponderali și 5.21 la cei obezi. Valoarea
medie HOMA -IR a fost semnificativ statistic mai mare la la pacienții obezi decât la cei
supraponderali (p<0.01) și decât la cei normoponderali.

Tabel nr. 47. Indicele HOMA -IR în funcție de IMC
Variabila Număr Medie Minim Q1 Mediana Q3 Maxim
HOMA -IR
normoponderali 40.00 1.55 0.18 0.48 1.04 2.59 5.50
HOMA -IR
supraponderali 40.00 4.10 0.01 2.68 3.69 4.99 9.65
HOMA -IR obezi 41.00 5.21 1.33 2.63 4.97 7.05 12.90
Fig.nr. 43. Indicele HOMA -IR în funcție de IMC
3.3. Valoara medie a tensiunii arteriale sistolice în funcție de IMC
Diabeticii obezi au avut o valoare medie a tensiunii arte riale sistolice de 137.93mmHg
semnificativ statistic (p<0.05) mai mare decât la normoponderali și nesemnificativ statistic
mai mare decât la supraponderali . La supraponderali tensiunea sistolică a avut o valoare
medie de 133.70mmHg iar la normoponderali de 130.85mmHg.
Tabel nr. 48. Tensiunea arterială sistolică medie în funcție de IMC
Variabila Număr Medie Minim Q1 Mediana Q3 Maxim
TAS
normoponderali 40.00 130.85 95.00 118.25 130.00 146.75 170.00
TAS
supraponderali 40.00 133.70 110.00 120.42 135.00 140.00 160.00
TAS obezi 41.00 137.93 104.00 130.00 135.00 145.33 168.00

96

90100110120130140150160170180
TAS normoponderali TAS supraponderali TAS obezi
Box Mean line
Outliers

Fig.nr. 44. TAS medie în funție de IMC
3.4. Valoara medie a tensiunii arteriale diastolice în funcție de IMC
Tensiunea arterială diastolică a avut o valoare medie de 81.08mmHG la
normpoponderali, de 82.15mmHg la supraponderali și de 84.49mmHg la obezi. Valoarea
medie a tensiunii arteriale diastolice nu a fost semnificati v statis tic mai mare la obezi faț ă de
supraponderali sau normoponderali.

Tabel nr. 49. Tensiunea arterială sistolică medie în funcție de IMC
Variabila Număr Medie Minim Q1 Median a Q3 Maxim
TAD
normoponderali 40.00 81.08 60.00 70.00 80.00 89.17 108.00
TAD
supraponderali 40.00 82.15 62.00 80.00 80.00 88.75 99.00
TAD obezi 41.00 84.49 69.00 80.00 85.00 90.00 100.00

97
Fig.nr. 45. TAD medie în funție de IMC
3.5. Trigliceridele în funcție de IMC
Valoarea medie a triglceridelor la pacienții obezi a fost de 201.01 mg/dL, fiind
semnificativ statistic mai mare decât la supraponderali ( 201.01 mg/dL vs. 176.85mg/dL,
p<0.01) și decât la cei normponderali ( 201.01mg/dL vs 146.56mg/dL, p<0.01). Trigliceridele
la pacienții supraponderali au fost semnificativ mai mari decât la normoponderali
(176.85mg/dl vs. 146.56mg/dl, p <0.01) .
Tabel nr. 50. Valorile medii ale trigliceridelor în funcție de IMC
Variabila Număr Medie Minim Q1 Median a Q3 Maxim
Trigliceride
normoponderali 40.00 146.56 41.63 83.85 125.33 200.46 519.02
Trigliceride
supraponderali 40.00 176.85 73.51 117.87 143.48 193.45 639.48
Trigliceride Obezi 41.00 201.01 100.08 133.74 169.17 239.43 677.56

Fig.nr.46. Valorile medii ale trigliceriderlor în funcție de IMC
5060708090100110
TAD normoponderali TAD supraponderali TAD obezi
Box Mean line
Outliers
0100200300400500600700
Trigliceride normoponderali Trigliceride supraponderali Trigliceride Obezi
Box Mean line
Outliers

98

100150200250300350400
Colesterol Normoponderali Colesterol supraponderali Colesterol Obezi
Box Mean line
Outliers3.6. Colesterolul în funcție de IMC
Diabeticii obezi au avut o valoare medie a colesterolului de 199.08 mg/dL, la
supraponderali valoarea medie a colesterolului a fost de 200.09 mg/dL iar la normoponderali
de 184.35mg/d L. Colesterolul la obezi și supraponderali a fost semnificativ mai mare decât la
normoponderali ( p<0.05).
Tabel nr. 51. Valorile medii ale colesterolului în funcție de IMC

Fig.nr. 47. Valorile medii ale colesterolului în funcție de IMC
3.7. LDL -colesterolul în funcție de IMC
Valorile medii ale LDL colesterolului au fost de 115.78mg/dL la normoponderali,
125.03mg/dL la supraponderali și 123.98mg/dL la obezi. Valorile L DL-colesterolului au fost
nesemnificativ mai mari la obezi față de normoponderali.
Tabel nr. 52. Valorile medii ale LDL – colesterolului în funcție de IMC
Variabila Număr Mede Minim Q1 Mediana Q3 Maxim
LDL
normoponderali 40.00 115.78 63.42 95.06 115.24 140.24 173.63
LDL
supraponderali 40.00 125.03 61.10 108.15 127.22 136.34 192.58
LDL Obezi 41.00 123.98 76.18 104.02 129.93 137.02 211.52 Variabila Număr Medie Minim Q1 Median a Q3 Maxim
Colesterol
Normoponderali 40.00 184.35 123.74 161.58 181.17 207.21 284.22
Colesterol
supraponderali 40.00 200.09 135.35 175.53 197.22 215.68 300.47
Colesterol Obezi 41.00 199.08 136.51 185.87 203.40 218.49 267.98

99

Fig.nr. 48. Valorile medii ale LDL -colesterolului în funcție de IMC

3.8. HDL -colesterolul în funcție de IMC
Valoarea medie a HDL -colesterolului la obezi afost de 43.36mg/dL, semnificativ mai
mică decât la supraponderali (43.36mg/dL vs. 50.18mg/dL, p <0.05) și la normoponderali
(43.36mg/dL vs. 49.31mg/dL, p <0.05).

Tabel nr. 53. Valorile medii ale HDL – colesterolului în funcție de IMC

Fig.nr.49 . Valorile medii ale HDL-colesterolului în funcție de IMC
050100150200250300
LDL normoponderali LDL supraponderali LDL Obezi
Box Mean line
Outliers
2030405060708090
HDL Normoponderali HDL supraponderali HDL Obezi
Box Mean line
OutliersVariabila Număr Medie Minim Q1 Mediana Q3 Maxim
HDL
Normoponderali 40.00 49.31 34.03 42.86 46.40 55.36 85.85
HDL
supraponderali 40.00 50.18 30.16 43.08 49.30 55.75 85.07
HDL Obezi 41.00 43.36 23.59 40.09 42.92 46.53 58.78

100
3.9. Scorul UKPDS CHD în funcție de IMC
Valoarea medie a scorului UKPDS de morbiditate coronariană la 10 ani a fost
semnificatic statistic mai mare (p<0.01) la pacienții obezi față de de cei normoponderali și
nesemnificativ statistic mai mare la pacienții supraponderali față de cei normoponderali.
Tabel nr.54. Valorile medii ale riscului de morbiditate coronariană în funcție de IMC

Fig.nr.50. Valorile medii ale riscului de morbiditate coronariană în funcție de IMC

00.10.20.30.40.50.60.70.80.9
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
Box Mean line
OutliersVariabila Număr Medie Minim Q1 Mediana Q3 Maxim
UKPDS CHD
Normoponderali 40 9.79% 1.87% 4.72% 6.82% 13.89% 29.84%
UKPDS CHD
Supraponderali 40 13.08% 2.69% 6.60% 9.49% 16.00% 70.90%
UKPDS CHD Obezi 41 18.64% 3.49% 7.74% 13.08% 23.37% 84.34%

101
3.10. Scorul UKPDS Stroke în funcție de IMC
Valoarea medie a scorului UKPDS de morbid itate cerebrovasculară la 10 ani nu a fost
semnificativ statistic mai mare la pacienții obezi față de cei supraponderali sau
normponderali.
Tabel nr.55. Valorile medii ale riscului de morbiditate cerebrovasculară în funcție de IMC

Fig.nr.51. Valorile medii ale riscului de morbiditate cerebrovasculară în funcție de IMC

00.050.10.150.20.250.3
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
Box Mean line
OutliersVariabila Număr Medie Minim Q1 Mediana Q3 Maxim
UKPDS Stroke
Normoponderali 40.00 3.28% 0.63% 1.45% 2.19% 4.59% 12.29%
UKPDS Stroke
Supraponderali 40.00 4.78% 0.60% 1.71% 3.37% 4.97% 19.84%
UKPDS Stroke Obezi 41.00 4.80% 0.15% 1.66% 3.01% 6.95% 25.60%

102

3.11. Corelația între IMC și HOMA -IR

Fig.nr. 52. Predicția HOMA -IR în funcție de IMC
Prin intermediul regresiei liniare între indicele de rezistență la insulină și ind icele de
masă corporală s -a stabilit o corelație puternică între acești doi parametrii (R2=0.25, p <0.01),
astfel încât diabeticii cu IMC mare au o rezistență crescută al insulină.
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept -4.8172 1.2649 -7.3218 -2.3125 -3.8084 0.0002
IMC 0.3107 0.0459 0.2199 0.4015 6.7721 0.0001

02468101214
15 20 25 30 35 40HOMA -IR
IMC Scatter Diagram (Predicted Y , HOMA -IR vs. IMC )

103

3.12. Corelația între circumferința abdominală și HOMA -IR

Fig.nr. 53. Predicția HOMA -IR în funcție de circumferința
Indicele de rezistență la insulină s -a corelat puternic cu circumferința abdominală
(R2=0.21, p<0.01 ), astfel încât diabeticii cu circumferință abdominală mare au o rezistență
crescută la insulină.
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept -7.3488 1.8011 -10.9153 -3.7824 -4.0801 8.1796E -5
CA 0.1188 0.0194 0.0805 0.1572 6.1401 0.0001

02468101214
60 70 80 90 100 110 120 130HOMA -IR
CA Scatter Diagram (Predicted Y , HOMA -IR vs. CA )

104

3.13. Corelația între IMC și HbA1c

Fig.nr.54 . Predicția HbA1c în funcție de IMC

Indicele de masă corporală a reprezentat un predictor puternic al hemoglobinei
glicozilate (R2=0.13 , p<0.01 ). Pacienții obezi au avut o valoare medie a hemoglobieni
glicozilate semnificativ mai crescută decât cei normoponderali.
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 4.1207 0.8864 2.3656 5.8759 4.6488 0.0000
IMC 0.1391 0.0322 0.0754 0.2027 4.3257 0.0001

6789101112131415
15 20 25 30 35 40HbA1c
IMC Scatter Diagram (Predicted Y , HbA1c vs. IMC )

105
3.14. Corelația între circumferința abdominală și HbA1c

Fig.nr.55 . Predicția HbA1c în funcție de CA

Circumferința abdominală la fel ca și IMC -ul a fost corelată puternic cu valoarea
hemoglobinei glicozilate (R2=0.06 , p<0.01).
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 4.2695 1.2806 1.7338 6.8052 3.3341 0.0011
CA 0.0393 0.0138 0.0121 0.0666 2.8576 0.0050

6789101112131415
60 70 80 90 100 110 120 130HbA1c
CA Scatter Diagram (Predicted Y , HbA1c vs. CA )

106

3.15. Corelația între scorul de morbiditate coronariană la 10 ani și IMC

Fig.nr .56. Predicția scorului de morbiditate coronariană la 10 ani în funcție de IMC
Riscul de morbiditate de cauză coronariană la 10 ani evaluat prin motorul de risc
UKPDS la pacienții nou -diagnosticați cu Dz s-a corelat puternic cu indicele de masă
corporală (R2=0.12 , p<0.01).

Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept -0.1255 0.0656 -0.2553 0.0043 -1.9150 0.0579
IMC 0.0097 0.0024 0.0050 0.0144 4.0867 0.00001

00.10.20.30.40.50.60.70.80.9
15 20 25 30 35 40UKPDS CHD
IMC Scatter Diagram (Predicted Y , UKPDS CHD vs. IMC )

107
3.16. Corelația între r iscul de morbiditate cerebrovasculară la 10 ani și IMC

Fig.nr. 57. Predicția scorului de morbiditate coronariană la 10 ani în funcție de IMC

Riscul de morbiditate de cauză cerebrovasculară la 10 ani evaluat prin motorul de risk
UKPDS la pacienții nou -diagnosticați cu Dz s-a corelat puternic cu insulino -rezis tența
(R2=0.08, p<0.01).
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept -0.0086 0.0241 -0.0563 0.0391 -0.3577 0.7212
IMC 0.0019 0.0009 0.0002 0.0036 2.1689 0.0321

00.050.10.150.20.250.3
15 20 25 30 35 40UKPDS Stroke
IMC Scatter Diagram (Predicted Y , UKPDS Stroke vs. IMC )

108
3.17. TAS în funcție de HOMA -IR
Pacienții cu rezistență crescută la insulină,HOMA -IR ≥ 2.5, au avut o valoare medie a
tensiunii a rteriale sistolice de 135.82mmHg , neseminficativ mai mare decât la pacienții cu
rezistență scăzută la insulină, HOMA -IR<2.5, la care valoarea medie a tensiunii arte riale
sistolice a fost de 131.34 mmHg .
Tabel nr. 56. Valoarea medie a tensiunii arteriale sistolice în funcție de rezistența la insulină

Fig.nr. 58. Valoarea medie a tensiunii arteriale sistolice în funcție de rezistența la insulină
3.18. TAD în funcție de HOMA -IR
Pacienții cu rezistență crescută la insulină, HOMA -IR ≥ 2.5, au avut o valoare medie a
tensiunii arteriale diastolice de 83 .29mmHg , neseminficativ mai mare decât la pacienții cu
rezistență scăzută la insulină, HOMA -IR<2.5, la car e valoarea medie a tensiunii ar teriale
diastolice a fost de 81.35mmHg.
Tabel nr. 57. Valoarea medie a tensiunii arteriale diastolice în fu ncție de rezistența la insulină
90100110120130140150160170180
TAS Non-IR TAS IR
Box Mean line
OutliersVariabila Număr Medie Minim Q1 Medie Q3 Maxim
TAS
Non-IR 44.00 131.34 95.00 118.25 130.00 144.08 170.00
TAS IR 77.00 135.82 104.00 129.00 135.00 145.00 168.00
Variabila Număr Medie Minim Q1 Median a Q3 Maxim
TAD
Non-IR 44.00 81.36 61.00 73.25 80.00 89.17 108.00
TAD IR 77.00 83.29 60.00 80.00 80.00 90.00 105.00

109

Fig.nr. 59. Valoarea medie a tensiunii arteriale diastolice în funcție de rezistența la insulină
3.19. IMC în funcție de HOMA -IR
Pacienții cu rezistență crescută la insulină, HOMA -IR ≥ 2.5, au avut o valoare medie a
IMC de 28.60kg/m2, sem nificativ mai mare (p<0.01) decât la pacienții cu rezistență scăzută la
insulină , HOMA -IR<2.5, la care valoarea medie IMC a fost de 24.80kg/m2.
Table.nr. 58. Valoarea medie a IMC în funcție de rezistența la insulină

Fig.nr.60. Valoarea medie a I MC în funcție de rezistența la insulină
5060708090100110
TAD Non-IR TAD IR
Box Mean line
Outliers
10152025303540
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2
Box Mean line
OutliersVariabila Număr Medie Minim Q1 Median a Q3 Maxim
IMC
Non-IR 44.00 24.80 19.10 21.61 23.78 26.49 37.11
IMC IR 77.00 28.60 19.40 25.59 28.28 31.72 37.11

110
3.20. HbA1c în funcție de HOMA -IR
Pacienții cu rezistență crescută la insulină, HOMA -IR ≥ 2.5, au avut o valoare medie a
HbA1c de 8.02%, semnificativ mai mare (p<0.01) decât la pacienții cu rezistență scăzută la
insulină, HOMA -IR<2.5, la care valoarea medie a HbA1c a fost d e 7.68 %
Tabel nr. 59. Valoarea medie a HbA1c în funcție de rezistența la insulină
Variabila Număr Medie Minim Q1 Median Q3 Maximum
HbA1c
Non-IR 44 7.6864 6.5000 6.5417 7.0000 8.6333 14.0000
HbA1c IR 77 8.0273 6.5000 6.7000 7.5000 8.6333 14.8000

Fig.nr.61. Valoarea medie a HbA1c în funcție de rezistența la insulină

3.21. Profil lipidic în funcție de HOMA -IR
Valoarea medie a trigliceridelor la pacienții cu rezistență crescută la insulină, 188.49
mg/dl a fost semnificativ mai crescută (p <0.01) decât la pacienții cu rezistență scăzută la
insulină , 151.45 mg/dl. Valoarea medie a colesterolului la pacienții cu rezistență crescută al
insulină a fost de 196.57 mg/dl, nesemnificativ mai cresc ută decât la pacienții cu rezistență
scăzută la insulină, 190.99mg/dl . Valoa rea medie a LDL -colesterolului la pa cienții cu
rezistență crescută al insulină a fost de 123.39 mg/dl, nesemnificativ mai crecsută decât la
pacienții cu rezist ență scăzută la insulină, 118.51 mg/dl. Valoarea medie a HDL -colesterolului
la pacienții cu rezistență crescută al insulină a fost de 47.22 mg/dl, nesemnificativ mai scăzută
decât la pacienții cu rezistență scăzută la ins ulină, 48.21 mg/dl.
6789101112131415
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2
Box Mean line
Outliers

111
Tabel nr. 60. Valoarea medie a trigliceridelor, colesterolului, LDL -colesterolului, HDL –
colesterolului în funcție de rezistența la insulină

Figura nr. 62. Valoarea medie a trigliceridelor, colesterolului, LDL -colesterolului, HDL –
colesterolului în funcție de rezistența la insulină

0100200300400500600700
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Box Mean line
OutliersVariabila Număr Medie Minim Q1 Medie Q3 Maxim
Trigliceride
Non-IR 44.00 151.45 41.63 89.60 135.07 190.65 519.02
Trigliceride
IR 77.00 188.49 73.51 120.16 155.00 205.48 677.56
Colesterol
Non-IR 44.00 190.99 123.74 166.60 188.71 210.36 300.47
Colesterol IR 77.00 196.57 135.35 176.21 197.22 217.07 276.49
LDL –
colesterol
Non-IR 44.00 118.51 63.42 102.70 118.52 134.31 192.58
LDL –
colesterol IR 77.00 123.39 61.10 106.08 129.54 138.18 211.52
HDL –
colesterol
Non-IR 44.00 48.21 33.64 40.93 45.44 54.81 85.85
HDL-
colesterol IR 77.00 47.22 23.59 41.89 45.63 53.24 85.07

112
3.22. Raportul TG/HDL -colesterol î n funcție de HOMA -IR
Pacienții cu rezistență crescută la insulină au avut un raport TRIG/HDL -colesterol
semnificativ statistic (p<0.01) mai mare decâtt pacienții cu rezistență scăzută la insulină.
Tabel nr.61 . Valoarea medie raportului TRIG/HDL -colesterol în funcție de rezist ența la
insulină

Fig.nr.63 . Valoarea medie a raportului TRIG/HDL -colesterol în funcție de rezistența la
insulină
3.23. Non -HDL -colesterol în funcție de HOMA -IR
Pacienții cu rezistență crescută la insulină au avut o valoare a non HDL -colesterolului
nesemnificativ statistic mai mare decât pacienții cu rezistență scăzută la insulină.
Tabel nr.62 . Valoarea medie a non HDL -colesterolului în funcție de rezistența la insulină
Variable Count Mean Minimum Q1 Median Q3 Maximum
Non HDL -colesterol
Non-IR 44.00 142.78 55.68 117.43 145.01 167.31 247.49
Non HDL -colesterol
IR 77.00 149.35 92.03 124.26 150.04 167.83 227.77

02468101214
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2
Box Mean line
OutliersVariabila Număr Medie Minim Q1 Median a Q3 Maxim
TRIG/HDL –
colesterol Non -IR 44.00 3.53 0.52 1.78 2.97 4.87 14.13
TRIG/HDL –
colesterol IR 77.00 4.36 1.36 2.47 3.32 4.82 21.20

113

Fig.nr.64 . Valoarea m edie a non HDL -colesterol în funcție de rezistența la insulină
3.24. Corelația între raportul TRIG/HDL -colesterol și HOMA -IR

Fig.nr. 65. Predicția HOMA -IR în funcție de raportul TRIG/H DL

Raportul TRIG/HDL la pacienții nou -diagnosticați cu Dz a prezis cu acuratețe
rezistența la insulină (R2=0.02, p<0.01 ).
050100150200250300
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2
Box Mean line
Outliers
02468101214
0 5 10 15 20HOMA -IR
Raport TRIG/HDL Scatter Diagram (Predicted Y , HOMA -IR vs. Raport TRIG/HDL )

114
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 2.7427 0.3810 1.9882 3.4972 7.1978 5.9597E -11
Raport
TRIG/HDL 0.2193 0.0738 0.0731 0.3655 2.9703 0.0036

3.25. Corelația între HDL și HOMA -IR

Fig.nr. 66. Prediecția HOMA -IR în funcție de HDL

Valoare a HDL -colestrolului nu s -a corelat puternic cu indicele de rezistență la
insulină HOMA -IR (p=0.22) . Putem observa în să un trend descendent care ara tă că nivele
înalte ale HDL -colesterolului corespund unei rezistențe la insulină mai reduse.

02468101214
20 30 40 50 60 70 80 90HOMA -IR
HDL Scatter Diagram (Predicted Y , HOMA -IR vs. HDL )
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 4.9842 1.1349 2.7370 7.2315 4.3917 2.4525E -5
HDL -0.0284 0.0233 -0.0745 0.0177 -1.2185 0.2255

115
3.26. Corelația între trigliceride și HOMA -IR
Fig.nr. 67. Predicția HOMA -IR în funcție de trigliceride
Există o corelație puternică între valoarea trigliceidelor serice și indicele de rezistență
la insulină HOMA -IR (R2=0.05, p <0.01). Valori crescute ale trigliceridelor corespund unui
nivel înalt de rezistență la insulină.

3.27. Corelația între non HDL -colesterol și HOMA -IR

Fig.nr.67 . Predicția HO MA-IR în funcție de non HDL -colesterol
02468101214
0 100 200 300 400 500 600 700HOMA -IR
Trigliceride Scatter Diagram (Predicted Y , HOMA -IR vs. Trigliceride )
02468101214
40 90 140 190 240HOMA -IR
Non HDL -colesterol Scatter Diagram (Predicted Y , HOMA -IR vs. Non HDL -colesterol ) Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 2.2413 0.4473 1.3556 3.1270 5.0105 1.9082E -6
Trigliceride 0.0080 0.0022 0.0036 0.0123 3.6353 0.0004

116
Există o corelație puternică între valoarea non HDL -colesterolului și indicele de
rezistență la insulină HOMA -IR (R2=0.05 , p<0.01). Valori crescute ale trigliceridelor
corespund unui nivel înalt de rezistență la insulină.

Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 0.8373 1.0670 -1.2754 2.9500 0.7848 0.4342
Non HDL –
colesterol 0.0190 0.0071 0.0050 0.0330 2.6874 0.0082

3.28. Corelația între HOMA -IR și riscul de morbiditate coronariană la 10 ani

Fig.nr.68 . Predicția riscului de morbiditate coronariană în funcție de HOMA -IR

Nu a existat o corelație între rezistența la insulină și riscul de morbidiate coronariană
la 10 ani.
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 0.1288 0.0194 0.0904 0.1671 6.6476 9.4945E -10
HOMA -IR 0.0027 0.0043 -0.0058 0.0113 0.6378 0.5248

00.10.20.30.40.50.60.70.80.9
0 2 4 6 8 10 12 14UKPDS CHD
HOMA -IR Scatter Diagram (Predicted Y , UKPDS CHD vs. HOMA -IR )

117

3.29. Corelația între HOMA -IR și riscul de morbiditate cerebrovasculară la 10 ani

Fig. nr.69 . Predicția riscului de morbiditate cerebrovasculară în funcție de HOMA -IR
Nu a existat o corelație între rezistența la insulină și riscul de morbiditate
cerebrovasculară la 10 ani.

00.050.10.150.20.250.3
0 2 4 6 8 10 12 14UKPDS Stroke
HOMA -IR Scatter Diagram (Predicted Y , UKPDS Stroke vs. HOMA -IR )
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 0.0385 0.0068 0.0250 0.0519 5.6693 1.0206E -7
HOMA -IR 0.0012 0.0015 -0.0018 0.0042 0.8085 0.4204

118
3.30. Corelația dintre produsul HOMA -IR și vârstă și riscul de morbiditate coronariană
la 10 ani
Fig.nr.70 . Predicția riscului de morbiditate coronariană în funcție de vârstă și IR

Între produsul dintre vârstă și rezistența la insulină și riscul de morbiditate
coronariană la 10 ani a existat o corelație semnificativă statistic(p <0.05)
Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 0.1053 0.0182 0.0692 0.1414 5.7784 6.1667E -8
HOMA –
IR*AGE 0.0002 6.9900E -5 2.4312E -5 0.0003 2.3279 0.0216

00.10.20.30.40.50.60.70.80.9
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900UKPDS CHD
HOMA -IR*AGE Scatter Diagram (Predicted Y , UKPDS CHD vs. HOMA -IR*AGE )

119
3.31. Corelația dintre produsul HOMA -IR și al vârstei și riscul de morbiditate
cerebrovascular ă la 10 ani

Fig.nr.71 . Predicția riscului de morbiditate cerebrovasculară în funcție de vârstă și IR
Între produsul dintre vârstă și rezistența la insulină și riscul de morbiditate
cerebrovasculară la 10 ani a existat o corelație semnificativă statistic(p<0.05)

Coefficient Standard
Error LCL UCL t Stat p-value
Intercept 0.0277 0.0063 0.0153 0.0402 4.4079 2.3001E -5
HOMA –
IR*AGE 7.3780E -5 2.4132E -5 2.5995E -5 0.0001 3.0573 0.0028

00.050.10.150.20.250.3
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900UKPDS Stroke
HOMA -IR*varsta Scatter Diagram (Predicted Y , UKPDS Stroke vs. HOMA -IR*AGE )

120

3.32. Comparație privind corelația dintre parametrii clinic i și paraclinici și riscul de
morbiditate coronariană și IR
Tabel nr.61 . Corelația dintre parametrii clinco -biochimici și riscul coronarian
Parametru Corelaț ia cu R iscul
de Morbiditate
Coronariană la 10
ani Corelația cu rezistența la insulină
IMC <0.001 <0.001
CA 0.005 <0.001
HbA1c <0.001 <0.01
TAS 0.01 NS
TAD NS NS
Colesterol <0.001 0.02
Trigliceride NS <0.001
LDL -colesterol 0.007 NS
HDL -colesterol NS NS
TRIG/HDL NS <0.01
Non HDL -colesterol <0.001 <0.01

Ecuații de regresie liniară
1) Detereminarea insulino -rezistenței în funcție de indicele de masă corporală
HOMA -IR = – 4.8 + 0.3 * IMC
2) Determinarea insulinorezistenței în funcție de raportul trigliceride/HDL -colesterol
HOMA -IR = 2.7 + 0.2 * Raport TRIG/HDL
3) Determinarea insulinorezistenței în funcție de valoarea trigliceridelor
HOMA -IR = 2.24 + 0.0080 * Trigliceride
4)Determinarea riscului de morbiditate coronariană în funcție de vârstă și IR
UKPDS CHD = (0.10 + 0.0002 * HOMA -IR*AGE )*100

121
Capitolul VIII. Discuții
8.1. Studiul 1.
Incidența Dz nou-diagnosticat în județul Bihor în anul 2016 a fost de 0.55% , iar în
anul 2017 a fost de 0.43%. În perioada 2007 -2017 incidența medie a Dz a fost de 0. 46%. Cea
mai mare incidență a Dz în județul Bihor a fost înregistrată în anul 2008, de 0.75%. Cea mai
probabilă explicație a acestei incidențe crescute o constituie d erularea Progarmului Național
privind Evaluarea Stării de Sănătate a Populație i desfășurat în perioada 1 iulie 2007 până la
31 decembrie 2008. Analizând incidența Dz în județul Bihor remarcăm că după anul 2008
incidența acestuia nu a depășit 0.75%. Diagnosticarea precoce a Dz reduce riscul
complicaților cardiovasculare, s -a dovedit că diagnosticarea cu 6 ani mai rapidă reduce riscul
absolut de boli cardiovasculare cu 4.9% și riscul relativ cu 29% (169 ). Astfel studiile actuale
dovedes c că screening -ul Dz este cost -eficient (170). ADA recomandă efectuarea screening –
ului Dz la persoanele cu factori de risc (130) pentru apariția Dz. În cazul persoanelor
supraponderale și obeze screening -ul este recomandat indiferent de vârstă, la celelalte
persoane acesta trebuie început la vârsta 45 de ani (130). Aceste date sugereză nevoia unor
programe de screeni ng ale Dz pe plan local și general, pentru diagnosticarea precoce și
scăderea costurilor alocate tratamentului complicațiilor.
Prevale nța Dz în județul Bihor în anul 2016 a fost de 5. 24% (246) , iar în anul 2017 de
5.48% . În județul Bihor prevalența Dz a avut un trend ascendent în ultimii 10 ani. Dacă
comparăm numărul total de cazuri de Dz în Bihor raportate la numărul populației în anul
2017 cu numărul total de cazuri de diabet din anul 2007 raportate la numărul populației, de
3.65%, observăm că prevalența Dz a crescut cu 15 0% într-o perioadă de 10 ani . Prevalența
Dz din anul 2017, de 5.48 %, nu este ajustată în funcție de vâ rstă.
Pentru a compara prevalen ța locală cu prevalența la nivel național am selectat două
studii unul realizat în anul 2011 și studiul PREDATORR realizat în perioada 2013 -2014. În
anul 2011 prevalența Dz la nivel național era de 4.21%. În județul Bihor în anul 2011
prevalența Dz a fost de 4.71% mai mare ca media pe țară. Studiul PREDATORR a
demonstrat o prevalență a Dz de 11.6% (95% CI 9.6% -13.6%) dintre care 2.4% (95% CI
1.7% -3.1%) reprezintă cazuri nediag nosticate. Diferențele dintre prevalența din studiul
PREDATORR și prevalența în județul Bihor su nt la prima vedere semnificative . Acestea sunt
explicate de modalitatea de determinare a prevalenței în studiul PREDATORR și modul în
care am determinat preval ența în județul Bihor, în studiul PREDATORR prevalența s -a

122
determinat într -un eșantion reprezent ativ pentru populația României. La pacienții incluși în
stduiul PREDATORR au fost efectuate teste biochimice și testul de toleranță la glucoză orală.
Așadar la acest eșantion s -a efectuat un screening al Dz, la pacienții care nu aveau
diagnosticu l de Dz. În plus în studiul PREDATORR prevalența este determinată în categoria
de vârste 20 -79 de ani. După ajustarea în funcție de vârs tă prevalența Dz în județul Bihor în
populația cu vârste cuprinse între 20 -79 de ani a fost de 7.20% în 2016 și 7.66% în anul 2017
(248) . Mai mult în studiul PREDATORR s -au efectuat tuturor pacienților teste de diagnostic
al Dz, din totalul de 11.6%, 2.4% reprezintă cazur i nou -diagnosticate, deci procentul de
pacie nți care aveau diagnosticul îna inte de efectuarea testelor de depistare a Dz este de 9.2%
(CI 95% 7.9% -10.5). Aceste date demonstrează că datele din registrele de diabet
subestimează prevalența Dz, prevalența fiind de 11.6% în studiul PREDATORR la populația
cu vârste între 20 -79 de ani și de 7.66% în județul Bihor la populația cu vâr ste între 20 -79 de
ani, și indică nevoia de a determina o prevalență cât mai apropiată de real a Dz pe plan local,
ceea ce nu se poate realiza fără un screening al Dz.
Dz de tip 2 a reprezentat 99.36% din totalul cazurilor de diabet nou -diagnosticate în
anul 2016 și 98.96% din totalul de cazuri depistate în anul 2017 (246). Dz de tip 1 a avut o
incide nță scăzută, 0.52% din totalul de cazuri din anul 2016 au fost de tip 1 și 0.88% din
totalul de cazuri din cazuri din 2017 au fost de tip 1. Conform datelor din literatură Dz de tip
2 reprezintă 90 -95% din totalul cazurilor de diabet, iar Dz de tip 1 repre zintă 5 -10% din total
(1). Studiul DIAMOND arată că in cidența Dz este foarte variabilă în funcție de regiunea
geogr afică, astfel în unele regiuni geografice incidența anuală este <0.1/100.000, iar în alte
regiuni incidența anuală este 35/100.000 (171). În Europa incidența anuală a Dz tip 1 este de
5-10/100.000. Așadar creșterea numărului de cazuri de diabet în județul Bihor se bazează în
principal pe creșetera numărului de cazuri de diabet de tip 2.
În județul Bihor atât în anul 2017 cât și în anul 2 016 au fost diagnosticate cu Dz mai
multe femei decât bărbați. Diferențele sunt probabil ref lectate de structura populației
județ ului în care predomină populația de sex feminin. Spre deos ebire de județul Bihor în
studiul PREDATORR au predominat pacienții de sex masculin. Î n anul 2016 cât și în anul
2017 mai mulți pacienți au fost diagnosticați cu Dz din mediul urban decât din mediul rural .
Este cunoscut că u rbanizarea reprezintă un factor de risc cunoscut pentru Dz (172), prin
activ itatea fizică mai scăzută a per soanelor din mediul urban față de cele din mediul rural și
prin accesul mai facil la alimente de tip fast -food.

123
Incidența cea mai crescută a Dz în perioada 2016 -2017 a fost întâlnită în categoria de
vârstă 46 -65 de ani. Există date care confirmă că incidența crescută a Dz este cauzată de
creșterea cazurilor la grupa de vârstă cuprins ă între 45 -64 de ani (173 ). Dz a avut o incidență
de 13. 31% la populația sub 45 de ani, dintre care 12.58% provin din categoria de vârstă 21 -45
de ani. Majoritatea acestor cazuri sunt cazuri de Dz de tip 2. Datele din litera tură indică
creșterea numărului de cazuri de diabet tip 2 la adulții tin eri cu vârste su b 45 de ani (174 ).
Această populație de adulți tineri nou -diagnosticați cu Dz este suspusă unui risc mult mai
crescut de a dezvolta complicații micro și macrovascul are (174 ). Pacienții care sunt
diagnosticați cu Dz de tip 2 înaintea vârstei de 40 de ani au o speranță de viață cu 10 ani mai
redusă decât cei fără diabet. Deasemenea riscul de infarct miocardic este de 8 ori mai mare
față de populația de aceeaași vârstă comparativ cu diabeticii diagnosticați la vârsta de peste
45 de ani care au un risc de infar ct miocardic de aproximativ 2 ori mai mare decât populația
de aceeași vârstă (174 ). Așadar această populația de pacienți tineri din județul Bihor sun t
suspu și unui risc extrem de mare de morbiditate cardiovasculară.
Dintre pacienții nou -diagnosticați în anul 2016 , 12.78% au fost normoponderali,
35.21% au fost suprapo nderali, 52.01% au fost obezi. Î n anul 2017 , 10.45% din pacienți au
fost normoponderali, 32.62% au fost supraponderali și 56.93% au fost obezi. Astfel procentul
mediu de paci enți obezi în peri oada 2016 -2017 a fost de 54.47%. Procentul este mai mic
decât datele furnizate de studiile interaționale, astfel în SUA aproximativ 64% din diabetici
sunt obezi (175), însă aceștia nu sunt pacienți nou -diagnosticați . În studiul PREDATORR
obezitatea a fost întâlnită la 56.4% din totalul pacienților cunoscuți cu Dz, procentul fiind
apropiat de procentul de diabetici nou -diagnosticați obezi din județul Bihor în intervalul de
timp analizat.
Prevalența factorilor de RCV la pac ienții nou -diagnosticați cu Dz a fost următoarea:
HTA la 68.47% în 2016 și 72.83% în 2017, dislipidemia 71.20% în 2016 și 73.40% în 2017,
fumatul 24.32% în 2016 și 22.80% în 2017, sedentarismul 29.47% în 2016 și 31.52% în
2017, obezitatea 52.01% în 2016 și 56.93% în 2017 (246) . La pac ienții cu Dz de tip 2
prezența factorilor de RCV este ridicată astfel la nivel mondial 77 -87% au hipertensiune
arterială, 74 -81% au dislipidemie și 62-67% sunt obezi (176 ). Prezența acestor factori de
RCV alături de diabet crește considerabil riscul pacien ților de a dezvolta afecțiuni
coronariene sau cerebrovasculare, motiv pentru care pacientul dia betic nou -diagnosticat
trebuie abordat multidisciplinar.
Factorii de RCV pe care i -am analizat pot fi și priviți și ca factori de risc pentru
apariția Dz în sensul că Dz apare mai frecvent la pacienții la care acești factori există, poate

124
mai potrivit ar fi termenul de predictori ai Dz. Astfel datele din literatură indică faptul că
hipertensivii au un risc crescut de a dezvolta Dz (177). Asocierea dintre h ipertensiune și Dz
este bazată pe mecanisme patogenetice cum ar fi rezistența la insulină.
Pentru a determina impactul pe care hipertensiunea, dislipidemia, fumatul ,
sedentarismul și obezitatea îl au asupra riscului de a dezvolta Dz am comparat prezența
acestor factor la pacienții nou-diagnosticați cu diabet din județul Bihor cu prezența acestora
în populația generală cu toleranță normală la glucoză la nivelul țării datele privind populația
României fiind luate din studiul PREDATORR.
Astfel în anul 2016 în județul Bihor obezitatea a fost de 3.28 ori mai frecventă la
pacienții diagnosticați cu diabet decât în populația cu toleranță normală la glucoză, HTA de
1.31 ori mai frecventă, sedentarismul de 1.62 ori mai frecvent, iar istoricul familial de 2.11
ori mai frecvent (249) . În anul 2017 obezitatea a fost de 4 ori mai frecventă la pacienții
diabetici decât în populația normală, HTA de 1.62 ori mai frecven tă, sedentarismul de 1.92
ori mai frecvent, iar istoricul de Dz de 1.98 de ori mai f recvent (249) . Aceste rezultate
confirmă datele din literatura de specialitate, potrivit cărora obezitatea reprezintă cel mai
important factor de risc pentru apariția Dz (178), riscul de Dz crescând de 20 de ori la
pacienții cu IMC ≥30kg/m2 decât la cei cu indice corporală normal (36). Prezența
hipertensiunii reprezintă un factor de risc independent pentru apariția Dz, datele din literatură
indicând că pacienții hipertensivi au un risc de 1.52 mai mare de a dezvolta Dz. Istoricul
familial de Dz crește riscul de dezvolta boala de 3 -4 ori (179). Sede ntarismul crește riscul de
apariție a Dz de 2 ori (180).
Fumatul nu a fost mai frecvent întâlnit în populația nou -diagnosticată cu Dz decât la
populația cu toleranță normală la glucoză. S tudiile arată însă că fuma tul reprezintă un factor
de risc pentru Dz tip 2 (181).
Dz tip 2 are o lungă perioada asimptomatică, pacienții fiind suspuși riscului de a
dezvolta complicații miscrovasculare și macrovasculare din cauza valorilor glicemice
crescute. La momentul diagnosticului 7.50% din pacien ții diagnosticați în anul 2016 aveau
retinopatie diabetică, 24.52% aveau polineuropatie diabetică și 17.80% aveau o rată de
filtrare glomerulară <90ml/min/1,73m2. În anul 2017 7.32% din pacienții nou -diagnosticați
aveau retinopatie diabetică, 27.68% a veau polineuropatie diabetică și 16.45% aveau o rată de
filtrare glomerulară <90ml/min/1,73m2 (246) . Screening -ul complicațiilor microvasculare a
fost realizat la 35.70% din pacienți î n 2016 și la 34.20% din pacienți î n 2017 . Nu am
determinat albumina și creatinina urinară a pacienților deoarece ace stea nu sunt determinate
uzual ci am calculat rata de filtrare glomerulară .

125
Como rbiditățile cardiovasculare au fost reprezentate în anul 2016 de infarct mioc ardic
la 2.92% din pacienți, cardiopatie ischemică l a 18.54% din pacienți, accident vascular
cerebral la 3.73% din pacienți și arteriopatie cronică obliterantă la 4.15% din pacienți. În anul
2017 comorbiditățile cardiovasculare au fost reprezentate de infa rctul miocardic la 3.02% din
pacienți, cardiopatia ischemică la 18.94% din pacienți, accidentul vascu lar la 3.27% din
pacienți și ar teriopatia oblit erantă la 4.62% din pacienți (246) . Într-un studiu realizat pe 6958
de pacienți nou -diagnosticați cu Dz retinopati a diabetică a fost prezentă la 13 % dintre
pacienți, nefropatia la 3 % din pacienți și neuropatia diabetică la 4% din pacienți (182) Boala
cardiacă ischemică a fost prezentă la 15% din pacienți, ateroscleroza cerebovasculară la 5%
din pacienți și b oala arterială periferică la 2% din pacienți. (182).
La pacie nții nou -diagnosticați cu Dz, hiperglicemia joacă un rol important în
patogeneza complicațiilor microvasculare și factorii de RCV joacă un rol important în
patogeneza complicațiilor macrovascula re (183) .
Tratamentul hiperglicemiei la pacienții cu Dz nou-diagnosticat în județul Bihor în
perioada 2 016-2017 a fost următorul: modificarea stilului de viață la 25.19% din pacienți,
antidiabetice orale la 55.66% din paci enți, insulină la 14.74% din pac ienți și insulino -terapie
combinată cu antidiabetice orale la 4.41% din pacienți. Datele reprezintă valorile medii
pentru terapia de inițială a Dz în anii 2016 și 2017. În literatură sunt puți ne studii care
determină terapia antihiperglicemiantă la pacientul nou -diagnosticat. Un studiu realizat în
Danem arca pe 1317 pacienți nou -diagn osticați cu Dz a arătat că 15% din pacienți au primit
doar recoma ndari privind stilul de viață, 66% au primit un singur medicament
antihipergliceminat, 15% au primit două medicamente antihipergliceminate și 4% au pr imit
trei medicament e antihipergliceminate. Insulina a fost administrată la 8% singură sau în
combinații cu antidiabetice orale (184).

8.2. Studiul 2

Profilul pacientului nou -diagnosticat cu Dz se caracterizează prin vârsta medie de
57.47 de ani, provine în special din mediul urban în 54.03% din cazuri, are studii medii în
procent de 84.42%, are un istoric familial de Dz în 27.01% din cazuri, are un IMC mediu de
32.04kg/m2, valori medii ale tens iunii arteriale de 142.43/86.22mmHg, valoarea medie a
HbA1c de 7.72%, valoarea medie a colesterolului seric de 213 mg/dl, valoare medie a LDL –
colesterolului de 128 mg/dl, valoarea medie a HDL -colesterolului de 42 mg/dl , iar valoarea
medie a trigliceridelor a fost de 175mg/dl.

126
Pentru a compara caracteristicile pacienților nou -diagnosticați cu Dz în județul Bihor
cu cele ale altor pacienți nou -diagnosticați am ales studiul ADDITION , acesta fiind realizat
pe pacienți europeni . În acest studiu 3057 de pacienți diagnosticați prin screening au fost
suspuși unui tratament multifactorial intensiv sau unui regim stantard (185). Astfel în studiul
ADDITION vârsta medie a pacienților nou diagnosticați cu Dz a fost de 59.7 ani mai
înain tată decât a pacienților din Bihor, valoarea medie a HbA1c a fost de 7% mai scăzută
decât a pacienților din Bihor , valoarea medie a tens iunii arteriale sistolice a fost de 151
mmHg mai crescută decât a pacienților din Bihor, valoarea medie a tensiunii arte riale
diastolice a fost de 87mmHg mai crescută decât a pacienților din Bihor, valoarea
colesterolului a fost de 216 mg/dl mai crescută decât a pacienților din Bihor, valoarea medie
LDL -colesterolului a fost de 131 mg/dl mai crescută decât a pacienților din județul Bihor,
valoarea medie a HDL -colesterolului a fost de 50.27 mg/dl mai crescută decât a pacienților
din județul Bihor, valoarea medie a trigliceridelor a fost de 177 mg/dl mai cre scută decât a
pacienților din județul Bihor.
Între sexul mascul in și sexul feminin au existat câteva diferențe. Astfel în ceea ce
privește indicele de masă corporală femeile au avut un IMC de 32.81 kg/ m2 semnificativ
statistic mai mare decât cel al bărbaților de 31.22 kg/m2. De asemenea vârsta medie la
diagnostic a femeilor, 58.2 ani, a fost mai înaintată decât a bărbaților, 56.7 ani (247) . Aceste
dat sunt în concordanță cu datele din literatura de specialitate, care arată că femeile sunt
diagnosticate cu Dz la o vârstă mai înaintată decât bărbații și procentul de a dipozitate
corporală este mai mare la femei decât la bărbați (187 ). Bărbații au avut însă un nivel al
obezității abdominale, 110 cm, semnificativ mai crescut decât al femeilor, 106 cm. Nivelul
hemoglobinei glicozilate în cazul femeilor a fost mai crescut d ecât al bărbaților (247) .
Atât bărbații cât și femeile au avut valori tensionale medii crescute, v aloarea medie a
tensiunii arter iale sistolice fiind de 14 2.43 mmHg iar valoarea medie a tensiunii arteriale
diastolice fiind de 86 .22 mmHg. Pacie nții nou-diagno sticați din studiu au depășit ușor
valoarea țintă a tensiunii arteriale sistolice de 140 mmHg . Astfel acești pacienți se încadrează
în grupul de paci enți care beneficiază de tratamentul medicamentos antihipertensiv pentru
reduce rea riscului cardi ovascular (188 ). ADA recomandă la pacientul diabetic ca o valoare
țintă a tensiunii arteriale si stolice <140mmHg și o valoare țintă a tensiunii aretraiale diastolice
<90 mmHg. Datele din literatură arată că excesul de morbiditate cardiovasculară la pacien tul
diabetic se datorează hipertensiunii arterial e (189 ).

127
Atât bărbații cât și femeile au avut valori crescute ale lipidelor serice, neexistând
diferențe semnificative între cele două sexe. Astfel valoarea medie a colestrolului a fost de
213.17 mg/dl, va loarea medie a LDL -colestrolului a fost de 128mg/dl, valoarea medie a
HDL -colesetrolului a fost de 42.5mg/dl, iar valoarea medie a trigliceirdelor a fost de
175.45mg/dl (247) . Profilul lipidic al pacienților nou -diagnosticați a fost similar cu acela
oferit de datele din literatură caracterizat de creșterea valorilor trigliceridelor, creșterea LDL –
colestrolului, în speci al a particulelor dense de LDL -colesterol și scăderea HDL –
colesterolului (96). Statinele reprezintă prima linie în tramentul hipercolestero lemieie.
Există o relație liniară între reducerea LDL -colesterolului la pacientul diabetic și reducer ea
rsicului cardiovascular, obie ctivul prinicpal îl reprezintă o valoare LDL <100 mg/dl (190 ).
Între pacienții nou -diagnosticați cu Dz din mediul urban ș i cei din mediul rural au
existat diferențe semnificative în ceea ce privește vârsta la diagnostic, indicele de masă
corporală, circumferința abdominală, colesterolul, tirgliceridele și LDL -colesterolul. Pacienții
din mediul urban au avut o vârsta medie la diagnostic de 56.82 ani semnificativ mai mică
decât a pacienților din mediul rural , un indice de masă coporală mediu de 32.93kg/m2
semnificativ mai mare decât al celor din mediul rural, de 31.09 kg/m2, o circumferință
abdominală, de 112 cm, semnificativ mai mare decât a celor din mediul rural, de 104 cm, o
valoare a colestrolului seric de 210.55 mg/dl semnificativ mai mică decât a celor din mediul
rural, de 215.45 mg/dl, o valoare medie a trigliceridelor de 182.61 mg/dl semnificativ mai
mare decât a celor din mediul ru ral de 168.39 mg/dl, și o valoare a HDL -colesterolului, de
34.15 mg/dl, semnificativ mai mică decât a celor din mediul rural, de 45.85 mg/dl (247) .
Aceste diferențe dintre pacienții din mediul urban și cel rural pot fi explicate de
diferenț ele privind stilul de viață între cele două medii. Astfel pacienții din mediul urban sunt
semnificativ statistic, 60.09%, mai sedentari decât cei din mediul rural, 35.59%. Aceasta
diferență explică indicele de masă corporală semnificativ mai crescut al pac ienților din
mediul urban față de cei din mediul rural și circumferința abdominală semnificativ mai mare
a pacienților din mediul urb an față de cei din mediul rural, valoarea scăzută a HDL –
colesterolului la pacienții diabetici din mediul urban. Pacienții d in mediul urban consumă
glucide cu indice glicemic ridicat, 78.88%, semnificativ statistic mai frecvent decât cei din
mediul rural, 54.23%. Și acest consum ridicat de glucide este responsabil pentru obezitatea
mai accentuată în mediul urban și debutul la o vârstă mai mică a Dz. Pacienții din mediul
rural consumă alimente bogate în lipide, 90.96%, semnificativ statistic mai frecvent decât cei
din mediul urban, 49.51%. Consumul mai frecvent de alimente bogate în lipide din mediul

128
rural este responsabil p entru valoarea crescu tă a LDL -colesterolului la acești pacienți.
Remarcăm un consum mare de băutu ri carbogazoase în mediul urban , raportat la 60.57% din
pacienți, față de mediul rural unde 28.24% din pacienți consumă frecven t băuturi
carbogazoase. Consumul crescut de băuturi carbogazoase poate fi responsabil pentru indice le
de masă corporală crescut al pacienților din mediul urban. Pacienții din mediul rural consumă
sare în exces, 77.96%, semnificativ mai frecvent decât pacienții din mediul urban, 55.76%.
Consumul frecvent de alcool în mediul rural , 71.18%, a fost semnificativ mai crescut decât la
pacienții din mediul urban, 52.88%.
Datele din literatura de specialitate privitoare la diferențele parametrilo r clinico –
biochimici dintre pac ienții din mediul urban și rural nou -diagnosticați cu Dz demonstrează că
pacienții pro veiniți din mediul urban au o vârstă semnificativ mai mică la diagnostic decât cei
din mediul rural și o activitate fizică semnificativ mai scăzută decât cei din mediul rur al
(191). Deasemena studiile arată o valoare a HD L-colesterolului mai crescută la pacienții din
mediul rural, și o valoare mai crescută a triglceridelor la cei din mediul urban (192).
Urbanizarea este asociată cu un risc crescut de Dz, populaț ia din mediu l urban având un nivel
redus de activi tate fizică (193). Consumul de băuturi carbogazoase , frecvent la pacienții nou –
diagnosticați cu diabet din județ ul Bihor, este asociat în numeroase studii cu o prevalență
crescută a Dz și a obezității (194 ). De asemenea c onsumul crescut de glucide, frec vent la
pacienții din mediul urban , este asociat cu valori crescute ale trigliceridelor și valori scăzute
ale HD L-colesterolului (195 ).
În 63.7% din cazurile de Dz nou-diagnosticate pacienții au fost asimptomatici , iar în
35% din cazuri pacienții au avut simptome de hiperglicemie. Pacienții simptomatici au avut
valori ale HbA1c semnificativ mai mari decât cei asimptomatici (8.7±2.1% vs. 7.5±0.9%,
p<0.001). Un studiu efectuat pe pacienți nou -diagnosticați demonstrează un procent de 32.3%
de pacienți simptomatici , apropiat de cel din studiul pe care l -am efectutat, și deasemenea
demonstrează un procent al HbA1c mai crescut, 9.9% vs. 8.1%, la pacienții simptomatici față
de cei asimptomatici (196).
În ceea c e privește indicele de masă corporală în funcție de sex remarcăm că
diferențele nu sunt statistic semnificative în ceea ce privește procentul de normoponderali,
supraponderali, cei cu obezitate gradul I , cei cu obezitate gradul II . În categoria de obezitat e
gradul III procentul femeilor este semnifcativ statistic mai mare decât al bărbaților. Studiile
din literatura de specialitate demonstrează că obezitatea extremă este mai frecventă în rândul
femeilor decât al bărbaților (197).

129
Distribuția pacienților incluși în studiu în funcție de indic ele de masă corporală a fost
următoarea: 9.35% din totalul pacienților au fost normoponderali, 37.66% au fost
supraponderali și 52.98% au fost obezi. Datele din acest studiu sunt în concordanță cu cele
din literatură a stfel într -un studiu efectuat în Anglia din pacienții cu Dz de tip 2, 64.1% erau
obezi (198 ).
Pacien ții obezi au avut la diagnostic o vârstă medie de 56.85 ani, mai mică decât
pacienții normoponderali care au avut o vârstă medie de 58.36 ani și decât pacienții
supraponderali care au avut o vârstă medie de 58.36 ani . Și alte studii arată că pacien ții obez i
au o vârsta de diagnostic a Dz mai mi că decât cei normoponderali (186 ).
Pacienții obezi comparativ cu cei normoponderali au avut valori ale HbA1c
semni ficativ statistic mai mari (8.2% vs. 7.6%) , valori ale tensiunii arteriale sistolice
semnificativ statistic mai mari (143.73 mmHg vs. 135.62 mmHg) , valori ale tensiunii
arteriale diastolice semnificativ statistic mai mari (85.9 mmHg vs 81.3 mmHg), valori ale
colesterolului semnificativ statis tic mai mari (217.8 mg/dl vs 210.5 mg/dl), valori ale
trigliceridelor semnificativ statistic mai mari (180.7 mg/dl vs. 169.3 mg/dl), valori ale LDL –
colesterolului nesemnificativ statistic ma i mari (130 mg/dl vs. 126.5 mg/dl), valori ale HDL –
colesterolului semnificativ statistic mai mici (38.17 mg/dl vs. 44.5mg/dl), iar raportul
trigliceride/HDL -colesterol a fost semni ficativ statistic mai mare (4.73 vs 3.8). Impactul
obezității asupra valoril or tensionale și lipidice este evidențiat și în alte studii de specialitate,
majoritatea pacienților obezi fiind hipertensivi și având dislipidemie, adică la acești pacienți
există o agregare de factori de RCV ceea ce crește conside rabil RCV (199). Deasemenea
studiile demonstrează că indicele de masă corporală este cel mai important determ inat al
insulinorezistenței (200 ). Dislipidemia aterogenă a fost prezentă și la pacienții nou –
diagnosticați în județul Bihor caracterizată printr -un nivel crescut d e trig liceride și LDL –
colesterol și un nivel scăzut de HDL -colesterol (201). Pacienții nou -diagnosticați obezi au
avut cele mai îndepărtate valori ale HbA1c , tensiunii arteriale, LDL -colesterolului,
triglic eridelor și HDL -colesterolului față de valorile ți ntă ale manageme ntului clinic la
pacientul diabetic HbA1c <7%, tensiunea aretrială <140/90mmHg, LDL -colesterol <100mg/dl
și <70mg/dl la pacienții cu factori de RCV , trigliceride <150mg/dl (130).
Valorile hemoglobinei glicozilate au depins de indicele de masă corporală. Valori ale
HbA1c <7% au fost înregistrate semnificativ statistic mai rar la pacienții obezi decât la
pacienții normoponderali. La celelalte intervale ale HbA1c , 7-8%, 8 -9%, 9 -10% și ≥10%
diferențele nu au fost semnificative statistic dar pacienții obezi au fost mai numeroși

130
reprezentați în fiecare categorie decât pacienții supraponderali sau normoponderali. Date
asemănătoare au fost identificate și în alte studi i care demonstrează existența unei corelații
între HbA1c și indicele de masă corporală (202 ).
În ceea ce privește complicațiile microvasculare în momentul diagnosticului 4.49%
din pacienți au avut retinopatie diabetică, 24.55% au avut neuropatie diabetic ă și 19.61% au
avut boală cronică de rinichi diagnosticată printr -o rată de filtrare glomerulară
<90ml/min/1,73m2. În total 28.75 % din pacienți au avut complicații microvasculare. Datele
din literatura de specialitate oferă rezultatele contradictorii despre complicațiile
microvasculare ale Dz în momentul diagnosticului. Într-un studiu pacieții nou -diagnosticați
cu Dz de tip 2 aveau o prevalență a retinopatie i diabetice de 9.5%, a neuropatiei diabetice de
8.2% și a nefropatiei de 2.8% (203 ). Un alt studiu a identificat retinopatia diabetică la 7.6%
din diabeticii diagnosticați prin screening, neuropatia diabetică la 48.01% și ne fropatia
diabetică la 17.2% (204 ). Prevalența complicațiilor microv asculare la pacientul nou –
diagnosticat a fost redusă întru -un studiu efectuat în Anglia (205 ) iar într -un studiu efectuat în
Danemarca 13% din pacienți aveau retinopatie, 4% aveau neuropatie și 3% aveau nefropatie
(213). Întârzierea diagnosticului Dz tip 2 este frecventă, datele din literatură evidențiază o
întârziere a diagnosticul ui între 5 și 12 ani după apariț ia hiperglicemiei, ceea ce împreună cu
alți factori de risc cum ar fi obezitatea, hipertensiunea, sedentarismul, dislipidemia duc la o
prevalență înaltă a complicațiilor micro vasculare și macrovasculare (206 ).
Pacienții nou -diagn osticați cu Dz de tip 2 din județul Bihor au avut ca și comorbidi tăți
cardiovascula re: cardiopatia ischemică dureroasă la 14.52% din ca zuri, infarct mioc ardic acut
în antecedente la 4.47% din cazuri, insuficiența cardiacă la 4 .91% din cazuri, accidentul
vascular tranzitor în antecedente la 0.35% din cazuri, accidentul vascular cerebral ischemic în
antecedente la 3.03% din cazuri, accidentul vascular cerebral hemoragic î n antecedente la
0.59% din cazuri și arteriopatia cronică obliterantă la 2.9% din cazuri. Din totalul de pacienți
incluși în studiu 24.97% au avut cel puțin o comorbidiate cardiovascu lară. Un studiu efectuat
în Danemarca a identificat prezența cardiopatiei ischemice la 15% din pacienții nou –
diagnosticați, la 5% din pacienți prezența bolii aterosc lerotice cerebrovasculare și la 2% din
cazuri prezența bolii arteriale periferice (213). Comparativ cu datele din studiu în Danemarca
prevalența comorbidităților ca rdiovasculare a fost mai redusă acestea fiind prezente l a 17%
din pacienți față de județ ul Bihor unde prevalența acestora a fost de 24.97%. Alte studii arată
prevalențe mai mari al e comorbidităților cardiovascula re, 26% din pacienți având boală

131
arterială coronariană, 8% boală arterială cerebrovasculară și 11% boală aterială perife rică
(207).
Factorii de RCV au avut o prevalență înaltă în pop ulația de pacienți nou -diagnosticați
cu Dz de tip 2 din județul Bihor , astfel 52.98% din pacienții no u-diagnosticaț i au fost obezi,
72.39% au fost hipertensi vi, 79.14% aveau dislipidemie, 7 4.94% au SMet , 48.21% sunt
sedentari, 9.44% au un istoric familial de boli cardiovasculare premature ș i 3.07% suferă de
fibrilație at rială. Literaratura de speci alitate evidențiază o prevalență a obezității la pacienții
diabetici de 64.1% în Regatul Unit, de 39.2% în Italia, de 37.5% în Franța și de 36.9% în
Suedia (208). HTA este prezentă la 86% din diabetici în Re gatul Un it, la 79.1% în Franța,
80% în B elgia (208 ). Prevale nța SMet este înaltă la pacienții diangnosticați cu Dz, mai mult
de 80% din pacienții nou -diagnosticați cu Dz având SMet (209), o prevalență mai înaltă decât
cea identifictă în acest studiu . Morbiditatea cardiovascu lară este crescută la pacienții diabetici
cu SMet față de cei fără SMet și este direct proporțională cu numărul componen telor SMet
(209).
Prezența ste atozei hepatice s -a asociat cu IMC semnificativ mai crescut, o
circumferință abdominală crecută, un dezechilibru glicemic accentuat, valori alte
triglice riderlor crescute și ale HDL -colesterolului scăzute, valori ale transaminazelor
crescute. Prevalența stetatozei hepat ice în studiu a fost de 42.07%, apropiată de cea
identificată în al te studii de 45.4% (210 ). Asocierea dintre steatoză hepatic ă și Dz tip 2 cre ște
riscul complicațiilor Dz (211), și deasemena steato za hepatică poate progresa către
steatoh epatita non -alcoolică și ciroză (212 ).
Impactul stilului de viață asupra factorilor de RCV a fost semnificativ. Astfel pacienții
cu stil de viață săn ătos definit ca: consum ziln ic de fructe și legume, consum redus de
alimente bogate în grăsimi saturate mai puțin de 2 ori pe săptămână , evitarea utilizării de sare
în excess, efectuarea a minim 150 de minute de activitate fizică săptămânal, și consum redus
de băuturi carbogazoase, mai puțin de 2 ori pe săptămână, au avut o prevalența a factorilor de
RCV semnificativ mai redusă decât cei cu stil de viață nesănătos, prevalența ob ezității,
hiper tensiunii arteriale , SMet, a dezechilibrului glicemic marcat, și dislipidemiei fiind mult
mai reduse. De remarcat că foarte puțini pacienți, 14.80%, s -au apropiat de dezideratele
stilului de viață sănătos.
Tratamentul antihiper glicemiant a fost reprezentat de farmacoterapie 76.36% din
cazuri, iar 23.64% din pacienți au primit recomandări privind modificarea stilului de viață.
Terapia cea mai frecvenă a fost reprezentată de monoterapia cu antidiabetice orale la 52.83%
din pacienț i. Terapia orală combinată a fost inițiată la 6.91% din pacienți. Insulinonoterapia a

132
fost inițiată din momemntul diagnosticului la 13% din pacienți, iar 3.63% din pacienți au
primit ca recomandare insulinoterapie în combinație cu antidiabetice orale. Met forminul a
fost cel mai des utilizat antidiabetic oral la 44.82% din pacienți în monoterapie și la 6.38% în
terapie orală combiantă. Următoarea clasă de antidiabetice orale a fost reprezentată de
sulfonilureice la 7.56% din pacienți în monoterapie și la 6. 38% în combinație cu metformin.
Insulinoterapia s -a instituit cel mai frecvent în regim bazal la 8.97% din cazuri. Studiile
privind inițierea terapiei la pacienții nou -diagnosticați cu Dz de tip 2 evidențiază o creștere a
utilizării metforminului și o scădere a utilizării sulfonilureicelor, deasemenenea utilizarea
tiazolidindionelor a scăzut dramatic, iar antidia beticele noi cum ar fi inhibito rii de DPP4
înregistre ază o creștere modestă (213 ). Remarcăm că 23.64% din pacienții diagnosticați în
2017 au pr imit doar recomandrări privind stilul de viață, cu toate că ghidul ADA 2017
recomandă inițierea tratamentului cu metformin la toți pacienții fără contraindicații. Acest
fapt se explică prin procentul înalt de pacien ți cu o valoare a HbA1c <7%, dar și prin faptul
că am analizat recomandările terapeutice doar în momentul diagnosticului fără urmărirea
acestora în dinamică. Întârzierea terapiei antihipergliceminate a fost identificată și în alte
studii, aceasta fiind mai accent uată la pacienții vârstnici (214 ).
Recomandările de tratament ale celorlați factori de RCV , HTA și dislipidemia, s -au
facut în cazul hipertensiunii arteriale la un număr adecvat de persoane, 7 0.4% din pacienți
având recomandari privind controlul hipertensiunii arteriale după evaluarea clinică, o parte
dintre aceștia, 55.80% avâ nd trat ament antihipertensiv îna inte de diagnosticul de Dz, ceea ce
este în concordanță cu preval ența înaltă a hipertensiunii în studiu de 72.39% . În ceea ce
privește dislipidemia tratamentul cu stati ne s-a recoma ndat la 34.51% din numărul de pacienți
cu toate că prevalența dislipidemiei în studiu a fost mult mai crescută. Aceste date sugerează
că în momentul diagnosticului zaharat efortul maxim este pe realizarea controlului glicemic și
se acordă o importanță mai redusă asupra contro lului celorl alți factori de risc .
Riscul morbiditate coronariană la 10 ani al pacienților nou -diagnosticați cu Dz în
județul Bihor evaluat prin motorul de risc UKPDS este de 14.25 %, riscul de morbidi tate
cerebovasculară la 10 ani este de 3.63%, riscul de mortalitate coronariană la 10 ani este de
7.93%, iar riscul de mortalitate cerebrova sculară este de 0.5% (247) . Riscul de morbiditate
coronariană a fost semnificativ mai crescut la bărbați , de 18.10%, față de femei , de 10.70%
(247) . Pac ienții de sex masculin se încadrează în categoria de risc coronarian mediu, între
15% și 20%, iar pacienții de sex feminin în categoria de risc co ronarian mic, între 10% și
15%. Pacienții din județul Bihor au avut un risc de morbiditate coronariană foarte apropiat cu

133
riscul identificat în alte studii efectuate pe grupuri mult mai numeroase de pacienți, de 21% la
bărbați și 11% la femei (216). În mediul urban riscul de morbiditate coronariană a fost mai
crescut decât la cei din mediul urban.
Un risc înalt de morbiditate coronariană la 10 ani, de 22.30%, a fost identificat la
pacienții cu valori ale HbA1c >10% (247) . Aceste date sunt în concordanță cu numeroase
studii din literatura de specialitate. Astfel într -un studiu efectuat în Suedia creșterea cu 1% a
valorilor HbA1c a fost asociată cu o creștere de 10 -20% a riscului de morbiditate coronariană
și cerebrovascula ră (215 ). De asemena RCV înalt la acești pacienț i sublinează importanța
controlului glice mic, studiul UKPDS demonstrând reducerea mortalității coronariane la
pacienții cu control intensiv al hiperglicemiei (125).
Pacienții cu SMet au avut un risc de morb iditate coronariană la 10 ani de 19.40%
(247) , apropiat de 20%. Datele din literatură confirmă că SMet la pacienții cu Dz de tip 2 este
asociat cu un risc crescut de m orbiditate cardiovasculară (216 ), ceea ce nu este surprinzător
având în vedere că SMet se definește ca o aglomerare de factori de RCV . La pacienții care
suferă de hipertensiune gradul II riscul coronarian a fost de 17%, iar la cei care suferă de
hipertensiune gradul III riscul a fost de 19.70%. De remarcat că riscul coronarian este mai
mare la diabeticii cu hipertensiune severă decât la cei cu SMet . Datele din literatură arată că
HTA la pacienții diabetici care au un RCV de 2-3 mai mare decât nediabetcii, crește RCV ,
astfel că HTA asociată Dz crește RCV de 5-7 ori față de populația generală ( 217). Studiile
demonstrează importanța reducerii valorilor tensionale la pacienții cu Dz de tip 2 (218).
Pacienții cu dislipidemie caracterizată prin valori crescute ale LDL -colesterolului și valori
reduse ale HDL -colesterolului au avut un RCV de 17.80%, m ai mare de cât cei care aveau
doar LDL -colesterolul crescut sau doar HDL -colesterol ul scăzut. Tr amentul adresat reducerii
valorilor LDL -colesterolului este exterm de important demonstrându -se că reduce
semnificativ RCV (137).
Comparând riscul coronarian al pacienților diabetici incluși în studiu cu riscul
coronarian al unui grup de 100 de pacienți fără Dz cu vârsta medie apropiată de accea a
pacienților incluși în studiu, pacienții diabetici au avut un risc de morbiditate coron ariană de
2.43 ori mai mare decât al celor nediabetici. Bărbații nou -diagnosticați cu Dz au avut un risc
de morbiditate de 2.15 ori mai mare decât bărbații nediabetici iar femeile nou -diagnosticate
cu Dz au avut un risc de morbiditate coronariană de 2.80 ori mai mare decât femeile
nediabetice. Aceste rezultate corespund cu datele din literatură care arată că persoanele cu Dz
au RCV de 2 ori mai mare decât persoanele fără diabet și că RCV este mai mare la femeile cu

134
Dz decât la bărbații cu Dz (219). RCV mai mare la femeile diabetice , comparativ cu femeile
fără diabet, decât la bărbații diabetici , comparativ cu bărbații fără diabet, este explicat prin
faptul că factorii de RCV sunt mai numeroși și mai severi la femei le diabetice d ecât la cele
nediabetice (221).
Pacienții al căror risc coronarian la 10 ani comparativ cu populația generală a fost mai
mare decât riscul mediu dat de prezența Dz au fost, cei din mediul urban, risc de 2.67 ori mai
mare, cei cu SMet , cu un risc de morbiditate coronariană de 3.0 1 mai mare decât populația
generală, cei cu hipertensiune gradul II, risc de 2.64 ori m ai mare, cei cu hipertensiune gradul
III, risc de 3.05 ori mai mare, cei cu HbA1c între 8 -9%, risc de 2.56 ori mai mare. cei cu
HbA1c între 9 -10%, risc de 2.98 ori mai mare, cei cu HbA1c mai mare de 10%, risc de 3. 46
ori mai mare, cei cu HDL -colesterol scăzut, risc de 2.47 ori mai mare, cei cu
hipercolesterolemie și HDL -colesterol scăzut, risc de 2.76 ori mai mare, cei obezi, risc de
2.71 ori mai mar e. Aceste date sublinează importanța tratamentului adresat tuturor factorilor
de RCV la pacienții nou -diagnosticați cu Dz.

Studiu l 3
În acest studiu am analizat mai întâi impactul pe care indicele de masă corporală îl are
asupra dezechilibrul ui glicemic , insulinorezistenței, parametrilor biochimici și riscului
cardiovascular. Apoi am î mpărțit pacienții în 2 categorii în funcție de indicele HOMA -IR,
pacienți insuli norezistenți și pacienți non -insulinorezistenței. Am determinat care modificări
clinice și biochimice sunt asociate in sulinorezistenței, și am încercat să stabilesc o corelație
între IR și RCV .
Hemoglobina glicozilată la pacienții obezi a avut o valoare medie de 8.90%
semnificativ statis tic mai crescută decât la pacienții normoponderali, unde valoarea medie a
hemoglobinei glicozilate a fost de 7.33%. Deasemenea hemoglobina glicozilată a fost mai
crescută la pacienții obezi decât la cei supraponderali, unde valoare medie a HbA1c a fost de
7.45%. Între valoarea hemoglobinei glicozilate și indice le de masă corporală a existat o
corelație foarte puternică (p <0.0001). Circumferința abdominală s -a corelat cu valoare
hemoglobinei glicozilate(p=0.005). Interesant este că corel ația între hemoglobina glicozilată
și IMC a fost mai puternică decât corelaț ia între hemoglobina glicozilat ă și circumferința
abdominală. Datele corespund cu literatura de specialitate, n umeroase studii au demonstrat
corelația între indicele de masă corporală și valoarea hemoglobinei glicoziate , respec tiv între
circumferința abdomi nală și rezistența la insulină (233).

135
Indicele HOMA -IR a avut valori semnificativ mai m ari la pacienții obezi, valoare
medie a HOMA -IR de 5.21, față de cei supraponderali, valoare medie a HOMA -IR de 4.10 și
normoponderali, valoare medie a HOMA -IR de 1.55. Atât pacienț ii obezi cât și
supraponderali au avut o valoare mare a indicelui de rezistență la insulină. Studiile care au
evaluat insulinorezistența la pacienții nou -diagnosticați cu Dz au identificat o valoare medie a
HOMA -IR la pacienții diabetici de 6.4 (222 ). Rezulatele pe care le -am obținut confirmă
faptul că la insulinorezistența este cea responsabilă de apariția hiperglicemiei la pacienții
obezi și supraponderali (20). Pacienții normoponderali din studiul pe care l -am efectu at nu au
fost insulinorezistenți. Atât indicele de masă coporală cât și circumfe rința abdominală s -au
corelat semnificativ (p <0.001) cu rezistența la insulină , corelația între IMC și HOMA -IR fiind
totuși mai puternică decât corelația între circumferința ab domianlă și HOMA -IR. Acest fapt
este în con cordanță cu datele din literatura de specialitate care con firmă că indicele de masă
corporală și circumferința abdominală sunt predictori ai insulinorezistenței și că indicele de
masă corporală prezice cu cea mai mare acura tețe rezistența la insulină (223 ). Și alte studii au
demonstrat că circumferința a bdominală nu este superioară indicelui de masă pentru a prezice
insulinorezistența (224 ).
Tensiunea arterială sistolică și tensiunea arterială diastolică au avut v alori mai mari la
pacienții obezi decât la cei supraponderali și normoponderali. Obezitatea este un factor de
risc pentru apariția hipertensiunii arteriale, atât indicele de masă corporală cât și
circumferința abdominală corelându -se cu v alorile tensiunii arteriale (225 ).
Obezitatea a influențat semnificativ prametrii lipidic i. Pacienții obezi au avut valori
ale trigliceridelor, colesterolului, LDL -colesterolului semnificativ mai mari și valor i ale
HDL -colesterolului semnificativ mai reduse decât pacienți i normoponderali. Studiile au
demonstrat că indicele de masă corporală crescut este asoc iat cu creșterea valorilor
trigliceridelor și scăderea HDL -colesterolului (226 ). Valorile cre scute ale LDL -colesterolului
sunt asociate cu un RCV înalt, o creștere cu 10mg/dl a LDL -colesterolului fiind ascoiată cu o
creștere cu 12 % a riscului cardiovascular (220 ).
Indicele de masă corporală s -a corelat semnificativ cu riscul de morbiditate
coronariană (p<0.001) și cu riscul de morbiditate cerebovasculară (p <0.05). Aceste rezultate
sunt în concordanță cu alte studi i care demonstrează că la pacien ții diabetici mortalitatea prin
infarct miocardic acut și accident vascular sunt crescute la pacienții supr aonderali și obezi,
riscul de boală coronariană fatală sau non -fatală crescând cu 15% și riscul de accident
vascular crescând cu 11% cu fiecare creșter e cu 5 unități a indicelui de masă corporală. (227 )

136
Includerea pacienților în categoria de insulinorezistenți sau non in sulinorezistenți s -a
facut în funcție de valoarea indicelui de rez istență la insulină. Am ales o valoare cut -off
pentru IR a HOMA -IR ≥ 2.5 bazată pe datele din literatura de specialitate (228 ).
Din totalul de 121 de pacienți nou -diagnosticați cu Dz 44 nu au avut rezistență la
insulină sau au avut rezistență mică la insulină și 77 au fost insulinorezistenți. Prezența
insulinorezistenței a influențat semnificativ valorile tensiunii arteria le, cu valor i semnificat iv
statistic mai mari la pacienț ii insulinorezistenți față de cei non -insulinorezistenț i (250) .
Studiile de specialitate arată că insulinorezistența este asociată cu valori tensionale crescute
atât la pacienții diabetici cât ș i la pacienții nediabetici (229 ).
Pacienții cu IR au avut valor i semnifica tiv statistic mai mar i ale trigliceridelor, ale
raportului trigliceride/HDL -colesterol , nesemnificativ statistic mai mari ale colesterolului,
LDL -colesterolului și ne semnificativ statistic mai mici ale HDL -colesterolului decât pacienții
cu IR redusă. Hipertrigliceri demia și HDL -colesterolul s-a demonstrat că sunt fiecare dintre
ele asociate independent cu insulinorezistența (230). Hipertrigliceri demia este un predictor al
insulinorezistenței în Dz tip 2, determinând la rândul ei modificar ea cel orlalți parametrii
lipidici ( 231 ). S-a demonstrat deasemenea că valorile crescute ale trigliceridelor sunt
asociate cu creșterea riscului de morbiditate și mortalitate coroanriană ( 232). Deși mult ă
vreme s-a acordat o atenție crescută LDL -colesetrolului î n ceea ce privește RCV , astăzi se
cunoaște că valorile crescute ale trigliceridelor sunt asocia te cu valori reduse ale HDL –
colesterolului și valori crescute ale particul elor mici și dense de LDL -colesterol, dar că sunt
asociate și cu producerea exagerată de citokine proinflam atorii, fibrinogen, factori ai
coagulării și alterarea fibrinolizei (244).
În studiul pe care l -am efectuat am eval uat parametrii care se corelează cu rezistența
la insulină. Am identif icat că indicele de masă coporală și circumferi nța abdominală se
corelează semnificativ cu rezi stența la insulină. Dintre parametrii lipidici nivelul
trigliceridelor s -a corelat cel mai puternic cu rezistența la insulină, urmat de raportul
trigliceride/HDL -colesterol și de non HDL -colesterol. Astfel la pacienții nou -diagnosticați cu
Dz de tip 2 putem identifica acei pacienți cu rezistență la insulină prin sim pla deter minare a
profilului lipidi c, un nivel crescut de triglice ride și un nivel cre scut al raportului
trigliceride/HDL -colesterol oferă indicii asupra prezenței unui nivel crescut al
insulinorezistenței, cu toate consecințele ei.
Parametrii care s -au corelat cu riscul de morbiditate coronariană la 10 ani evaluat prin
motorul de risc UKPDS au fost indicele de masă corporală, circumferința abdominală,
hemoglobina glicozilată, tensiun ea arterială sistolică, LDL -colesetrolul, non -HDL –

137
colesterolul. Indicele de rezistență la insu lină HOMA -IR nu s -a corelat cu riscul de
morbiditate coronariană (250) . Cu toate acestea, după ce am ev aluat impactul mu ltiplicativ al
vârstei și al rezi stenței la insulină prin produsul HOMA -IR*vârsta am obținut o corelație
semnificativă statistic. Astfel putem afirma că i mpactul insulinorezistenței asu pra riscului
cardiovascular este cu atât mai mare cu c ât vârsta este mai mare.
Raportul trigliceride/ HDL -colesterol este recunoscut în literatura de specialitate ca
un predictor al insulinorezistențe i în pop ulația generală (234 ). Deasemenea acest raport este
predictiv pentru SMet deoarece insulinorezistenț a determină apariția disfuncției endoteliale și
a hip ertensiunii arteriale, a dislipidemiei ș i a dezechilibrului glicemic (235). Raportul
trigliceride/HDL -colesterol devine astfel un important predictor al riscului card iovascular,
demonstrându -se că pacienții cu valori crescute ale raportului triglice ride/HDL -colesterol au
un risc de infarct miocardic acut de 16 ori mai mare față d e pacienții cu valori mici (236 ).
Creșterea riscului cardiovascular la persoanele cu valori crescute ale raportului
trigliceride/HDL -colesterol se explică prin severitatea mai accentuată a aterosclerozei
subclinice (237 ). LDL -colesterolul a fost identifica t a fi un bun predic tor al riscului
cardiovacular (238 ). Non HDL -colesterolul cuprinde toate particulele de lipoproteine
aterogene incluzând LDL -colesterolul, particulele de VLDL, IDL -colesterolul și
chilomicronii . Aceasta ar putea fi explicația pentru care nivelul non HDL -colest erolului este
asociat mai putern ic cu RCV decât nivelul LDL -colesterolului ( 239). Anumite studii au
demonstrat că în cazul pacienților diabetici non HDL -colesterolul prezice cu acuratețe mai
mare RCV decât L DL-colesterolul (240 ).
Rezistența la insulină evaluată prin indicele de rezistență la insulină HOMA -IR s-a
demonstrat că se core lează cu RCV după ajustarea în f uncție de vârstă și de rasă (271 ). Într –
un studiu care a eva luat impactul rezistenței la ins ulină asupra bolii arteriale coronariene s -a
demonstrat că pacienții c u un indice de rezistență la ins ulină HOMA -IR mai mare de 4.21 au
avut cu o probabilitate de 7.41% o stenoză de cel puțin 50% la cel puțin o arteră coronară
(242). În alte studii insulinorezistența a reprezentat un factor de RCV independent, fă ră a fi
nevoie să fie ajustată în funcție de alte variabile (243 ). Proprietățile antiaterogenice ale
insulinei sunt inhibat e în Dz tip 2 (244 ). De aceea stra tegiile pentru a reduce
insulin orezistența sunt foarte importante în Dz de tip 2, de unde și efectul pozitiv al efortului
fizic și al metforminului asup ra riscului c ardiovascular (245 ).

138
CAPITOLUL IX. Concluzii

Concluziile celor trei studii
Studiul 1
1. Dz în județul Bihor a avut o incidență de 0.55% în anul 2016 și de 0.43% în anul
2017 .
2. În perioada 2007 -2017 nu există un trend ascendent sau descende nt privind
incidența Dz.
3. Dz în județul Bihor a avut o prevalență de 5. 24% în anu l 2016 și de 5.48 % în anul 2017.
4. Prevalența Dz în județul Bihor a crescut cu 15 0% în anul 2017 comparativ cu
anul 2007 .
5. În categoria de vârstă 20 -79 de ani prevalența Dz a fost de 7.20% în anul 2016 și
de 7.66% în anul 2017 .
6. Din totalul de cazuri diagnosticate în anul 2016, 99.36% au fost cazuri de de Dz
de tip 2, iar din totalul de cazuri diagnosticate în anul 2017, 98.96% au fost cazuri
de Dz de tip 2.
7. Diabetul zaharat a fost diagnosti cat mai frecvent atât în anul 2016 cât și în anul
2017 la pacienți de sex feminin.
8. Pacienții nou -diagnosticați cu Dz provin mai frecvent din mediul urban .
9. Incidența cea mai mare a Dz nou-diagnosticat în p erioada 2016 -2017 s -a înregistrat la
categoria de vârstă 46 -65 de ani .
10. 52.01% din pacienții diagnosticați în anul 2016 au fost obezi și 56.93% din pacienții
diagnosticați în anul 2017 au fost obezi .
11. În anul 2016 HTA a fost prezentă la 68.47% din pacienții nou-diagnosticați, dislipidemia
la 71.20%, fumatul la 24.32%, sedentarismul la 29.47%, obezit atea la 52.01%, iar în anul
2017 HTA a fost prezentă la 72.83% din pacienții nou -diagnosticați, dislipidemia la 73.40%,
fumatul la 22.80%, sedentarismul la 31.52% și obezitatea la 56.93% .
12. Istoricul familial pozitiv de Dz a fost prezent la 35.70% din diabeticii diagnosticați în
anul 2016 și la 34.20% din diabeticii diagnosticați în anu l 2017 .
13. Factorii predictivi ai Dz în anul 2016 au fost obezitatea OR=3.28 ( CI:2.90 -3.71), HTA
OR= 1.31 (CI:1.17 -1.47) , sedentarismul OR= 1.62 (CI:1.42 -1.85) și istoricul familial de Dz
OR= 2.11 (CI:1.85 -2.40) .

139
14. Factorii predictivi ai Dz în anul 2017 au fost obezitatea OR=4.00 (CI:3.52 -4.55) , HTA
OR=1.62 (CI:1 .43-1.84) , sedentarismul OR=1.92 (CI:1.67 -2.20) și istoricul familial de Dz
OR= 1.98 (CI: 1.72-2.26) .
15. În anul 2016 din totalul de persoane nou -diagnosticate cu Dz la care s -a efectuat
screening -ul complicațiilor microvascular e 7.50% au avut retinopatie dia betică, 24.52% au
avut polineuropatie diabetică și 17.80% au avut o rată de de filtrare glomerulară redusă. În
anul 2017 din totalul de persoane nou -diagnosticate cu Dz la care s -a efectuat screening -ul
complicațiilor microvasculare 7.32 % au a vut retinopatie dia betică, 27.68 % au avut
polineuropatie diabetică și 16.45 % au avut o rată de de filtrare glomerulară redusă.
16. Comorbiditățile cardiovasculare la persoanele diagnosticate în anul 2016 au fost
reprezentate de cardiopatie ischemică dureroasă (prevalența=18.5 4%), infarct miocardic
(prevalența=2.92%), accident vascular cerebral (prevalența=3.73%), arteriopatie periferică
(prevalența=4.15%). La persoanele diagnosticate în anul 2017 comorbiditățile
cardiovasculare au fost reprezentate de cardiopatie isch emică dureroasă (prevalența=18.9 4%)
infarct miocardic (prevalența=3.0 2%), accident vascular cerebra l (prevalența=3.27 %),
arteriop atie periferică (prevalența=4.62 %).
17. La pacienții nou -diagnosticați tratamentul antidiabetic recomandat a fost următorul,
exprimat în procente din totalul pacienților : modificarea stilului de viață, 29.15% în 2016 și
21.23% în 2017, antidiabetice orale, 53.26% în 2016 și 58.06% în 2017, insulină, 13.89% în
2016 și 15.59% în 2017 , insulină și antidiabetice orale, 3.70% în 2016 și 5.12 % în 2017.

Studiul 2
18. Vârsta medie la diagnostic a persoanelor aparținând eșantionului reprezentativ (ER)
pentru pacienții diagnostic ați cu Dz în anul 2017 a fost de 57.47 de ani .
19. Pacienții de sex masculin (ER) au avut o vârstă medie la diagnost ic de 56.7 ani iar cei de
sex femin o vârstă medie de 58.2 ani.
20. Pacienții nou -diagnosticați cu Dz în anul 2017 au provenit mai frecvent din mediul urban.
21. Pacienții no u-diagnosticați au avut absolvit în propo rție de 84.42% studii medii și în
proporție de 15.58% studii superioare .
22. Istoricul familial de diabet zahar at a fost prezent la 27.01% din cazuri.
23. Persoanel e din mediul urban sunt mai frec vent sedentare decât cele din mediul rural, au
un consum mai fr ecvent de alimente bogate în glucide cu indice glicemic mare, consumă mai
frecven t băuturi carbogazoase, iar per soanele din mediul rural consumă mai frecvent alimente

140
bogate în lipide , consumă sare în exces mai frecvent decât cele din mediul urban și consumul
de alcool este mai frecvent decât î n mediul urban.
24. Profilul pe care l -am identificat la pacientului nou -diagnosticat cu Dz în anul 2017 se
caracterizează prin vârsta medie de 57.47 de ani, provine în special din mediul urban în
54.03% din cazuri, are studii medii în procent de 84.42%, are un istoric familial de Dz în
27.01% din cazuri, are un IMC mediu de 32.04kg/m2, valori m edii ale tensiunii arteriale de
142.43/86.22mmHg, valoarea medie a HbA1c de 7.72%, valoarea medie a colesterolului seric
de 213 mg/dl, valoare medie a LDL -colesterolului de 128 mg/dl, valoarea medie a HDL –
colesterolului de 42 mg/dl, iar valoarea medie a tr igliceridelor a fost de 175mg/dl.
25. La 45.20% din pacienți am identificat o valoare medie a HbA1c mai mică de 7%, la
25.97% o valoare a HbA1c cuprinsă între 7 -8%, la 15.84% o valoare a HbA1c între 8 -9%, la
6.49% o valoare a HbA1c cuprinsă între 9 -10% și la 6.49% o valoare mai mare de 10% .
26. 63.7% din pacienți au fost asimptomatici în momentul diagnosticului .
27. Din totalul de pacienți aparținând eșantionului reprezentativ pentru pacienții diagnosticați
în anul 2017, 9.35% din au fost normoponderali, 37.66% au fost supraponderali și 52.98% au
fost obezi.
28. Pacienții de sex feminin ș i masculin au fost aproximativ egal reprezentați în categoria de
normoponderali și supraponderali, în categoria de obezitate gradul I, 40.50% au fost pacienți
de sex mascu lin și 36.20% au fost de sex f eminin, în categoria de obezita te gradul II au fos t
8.30% bărbați și 13.80% femei , în categoria de obezitate gradul III, au fost 2% bărbați și
4.50% femei.
29. Pacienții obezi au fost semnificativ mai puțini prezenți în categoria de diabetici cu
dezechil ibru glicemic ușor , HbA1c <7%. În fiecare dintre celela lte intervale ale HbA1c
pacienții obezi au fost mai nu meroși prezenți dec ât cei normoponderali și suprapo nderali.
30. Obezitatea a fost asociată cu o vârstă medie la de but a diab etului zaharat mai scăzută, de
56.85 ani , față de supraponderali la care vârsta medie la debut a fost de 58.12 ani și
normponderali la care vârsta medie a fost de 58.36 de ani
31. Pacienții obezi au av ut valori semnifictiv statistic mai mari ale HbA1c , TAS, TAD,
colesterolului, LDL -coelsterolului, trigliceridelor , raportului trigliceride/HDl -colestero l
respectiv semnificativ statistic mai mici ale HDL -colesterolului față de cei normoponderali.
32. Din pacienții nou -diagnosticați 4.49% au avut reti nopatie diabetică, 24.55% au avut
neuropatie diabetică și 17.92% au avut rată de filtrare gomerulară <90ml/min/1,73m2.

141
33. Prevalența factorilor de RCV a fost mare în populația reperezentativă de pacienți nou –
diagnosticați cu Dz în anul 2017: obezitatea (52.98%), HTA (72.39%), dislipidemia
(79.14%), hiper colesterolemie (76.07%), hipertrigliceridemie ( 74.62%), LDL -colesterol
crescut (71.51%), HDL -colesterol scăz ut (67.21%), SMet (74.94%), fumat (27.35%),
sedentarism (48.21%), istoric familial de boli cardiovasculare premature (9.44%), fibrilație
atrială (3.07%) .
34. Comorbiditățile cardiovasculare prezente în populația reprezentativă de pacienți nou –
diagnost icați cu Dz în anul 2017 au fost: cardiop atia ischemică (14.52%), infar ctul miocardic
acut (4.47%), insuficiența card iacă (4.91%), accident ischemic tranzitor (0.35%), accident
vascular ischemic (3.03%), accident vasc ular hemoragic (0.59%), arteriopatie cronică
obliterantă a membrelor inferioare (2.9%).
35. Pacienții cu un stil de viață apropiat de cel sănătos au avut o prevalență a obezității, HTA ,
SMet , bolii cardiovasculare, un nivel mediu al HbA1c și al dislipidemiei semnificativ statistic
mai redusă decât pacienții cu un stil de viață nesănătos.
36. Pacienții nou -diagnosticați cu Dz care au avut steatoză hepatică au avut valori ale
indicelui de masă corporală, circumferinței abdominale, ale hemoglobinei glicozilate,
trigliceridelor, transaminazelor semnificativ mai mari decât ale pacienților fără setatoză
hepatică.
37. Tratamentul antihiperglicemiant la pacienții nou -diagnosticați a fost: modificarea stilului
de viață fără tratament farmacologic la 23.64% din pacienți, antidiabetice orale în
monoterapie la 52.83% din pacienți, antidiabetice orale î n combinație la 6.91% din pacienți,
insulinoterapie la 13% din pacienți, ins ulinoterapie și antidiabetice orale la 3.63% din
pacienți .
38. Dintre antidiabeticele orale metforminul a fost cel mai recomandat, la 44.82% din totalul
de pacienț i. Sulfonilureice le au fost reco mandate la 7.56% din pacienți. Combinația dintre
metformin și sulfonilureice a fost recomandată la 6.38% din pacienți iar alte antidiabetice s –
au folosit la 0.97% din pacienți.
39. Tratamentul antihipertensiv a fost recomandat la 70.4% din totalul pacienților, un număr
apropiat de numărul de pacienți hip ertensivi, iar tratamentul disl ipidemiei s -a recomandat la
34.51% din pacienți deși prevalența dislipidemiei a fost mult mai crescu tă de 79.14%. Se
observă astfel că în momentul diagnostic ului atenția este concentrată pe obeictivul glicemic.
40. Pacienții nou -diagnosticați cu Dz au avut un risc de morbiditate coronariană la 10 ani de
14.25% , categoria de risc mic .

142
41. Riscul de morbiditate coronariană la 10 ani la pacienții de sex masculin a fost de 18.10%,
categoria de risc intermediar, semnificativ statistic mai mare decât riscul morbiditate
coronariană la femei la care riscul a fost de 10.70%, categoria de risc mic.
42. Riscul de mortalitate coronariană la 10 ani a fost de 9.7% la bărbați semnificativ statistic
mai mare decât la femei la care riscul a fost de 6.3%.
43. Riscul de morbiditate cerebovasculară la 10 ani la bărbați a fost de 4.1% nesemnifiactiv
statistic mai mare decât la femei la care riscul a fost de 3.2%
44. Riscul de mortalitate cerebrovasculară la bărbați a fost de 0.6% nesemnificativ statistic
decât la femei la care a fost de 0.5%
45. Riscul de morbiditate coronariană la 10 ani la pacienții din mediul urban a fost de 17.20%
semnificativ statistic mai mare decât la pacienții din mediul rural la care riscul a fost de
12.60% .
46. Riscul de morbidiate co ronariană la pacienții obezi a f ost de 17.45% semnificativ stat istic
mai mare decât la pacienții supr aponderali la care riscul a fost de 13.75% și decât la pacienții
normoponderali la care riscul a fost de 11.95%. Între riscul de morbiditate coronariană și
indicele de masă corporală a exist at o corelație liniară (p <0.01).
47. Riscul de morbidiate coro nariană la pacienții cu SMet a fost de 19.40% semnificativ
statistic mai crescut decât la pacienții fără SMet la care riscul a fost de 13.85% .
58. Riscul de morbidiate corornariană la pacienții cu valori medii ale HbA1c >10% a fost de
22.30%, Între valorile HbA1c și riscul de morbiditate coronariană a existat o colreație liniară
(p<0.01).
48. Riscul de morbiditatate coronariană la pacienții cu vârsta peste 70 de ani a fost de 31.85%
semnificativ statistic mai mare decât la categoria de vârstă 60 -69 de ani la care riscul a fost de
23.50%. Între vârstă și riscul de morbiditate coronariană a exis tat o corelație liniară(p <0.01).
49. Riscul de morbiditate coronariană la pacienții cu hipe rtensiune arterială gradul III a fost
de 19.70% semnificativ stat istic mai mare decât la pacienții cu valori tensionale mai mici.
Între valorile tensiunii arteriale și riscul de morbiditate coronariană a existat o corelție liniară
(p<0.01).
50. Riscul de morbidiate coronariană la pacienții cu hipercolesterolemie și HDL -colesterol
scăzut a fost de 17.80% semnificat iv statistic mai mare decât la pacienții cu HDL -colesterol
scăzut la care riscul a fost de 15.95%, semnificativ statistic mai mare decât la pacienții cu
colesterol crescut la care riscul a fost de 14.50%, semnificativ statistic mai mare decât la
pacienții fără dislipidemie la care riscul a fost de 12%.

143
51. Exculzând riscul coronarian foarte crescut la pacienții cu vârsta înaintată, cele mai mari
valori ale riscului coronarian au fost identificate la pacienții cu HbA1c >10%, risc de 22.30%,
hipertensiune gradul III, risc de 19.70 %, SMet , risc de 19.40%, valori ale HbA1c între 9 –
10%, risc de 19.20%, de sex masculin , risc de 18.10%, obezi 17.45%.
52. Riscul de morbiditate cor onariană la pacienții nou -diagnosticați cu Dz a fost de 2.34 ori
mai mare decât riscul calculat pentru lotul de comparație a riscului cardiovascular alcătuit
din 100 de pacienți fără Dz.
53. Riscul de morbiditate coronariană la bărbați a fost de 2.15 ori mai mare decât la bărbații
nediabetici și riscul de morbiditate la femei a fost de 2.80 de ori mai mare decât la femeile
nediabetice.
54. Riscul de morbiditate coronariană la pacienții cu valori ale HbA1c >10% au fost de 3.46
ori decât la pacienții fără Dz.
55. Riscul de morbiditate coronariană la pacienții cu SMet a fost de 3.46 ori decât la pacienții
fără Dz.
56. Riscul de morbiditate coronariană la pacienții cu HTA gradul III au fost de 3.05 ori decât
la pacienții fără Dz.

Studiul 3
57. Pacienții nou -diagnosticați cu Dz obezi au avut valori ale HbA1c semnificativ statistic
mai mari (p<0.01) decât pacienții supraponderali și normoponderali .
58. Pacienții obezi au avut o valoare medie a indicelui HOM A-IR de 5.21. Pacienții
supapronderali au avut deasemenea IR marcată având o valoare medie a HOMA -IR de 4.10.
Pacienții normop onderali au avut o valoare medie a HOMA -IR de 1.55 ceea ce demonstreză
lipsa insulinorezistenței la acești pacienți.
59. Indicele de masă coporală se corelează statistic semnificativ (p<0.01) cu rez istența la
insulină.
60. Circumferința abdominală se corelează statistic semnificativ (p<0.01) cu rezistența la
insulină.
61. Indicele de masă coporală ș i circumferința abdominală se corelează statistic semnificativ
cu HbA1c .
62. Indicele de masă corporală s -a corelat statistic semnificativ (p<0.01) cu riscul de
morbiditate coronariană la 10 ani și s -a corelat statistic semnificativ (p<0.05 ) cu riscul de
morbiditate cerebro vasculară la 10 ani.

144
63. Pacienții cu rezistență la insulină au avut valori nesemnificativ statistic mai mari al e
tensiunii arteriale sistolice și diastolice decât pacienț ii fără rezistență la insulină.
64. Pacienții cu rezistență la insulină au avut valori ale HbA1c statistic semnifica tiv mai mari
decât pacienții fără rezistență la insulină.
65. Rezistență la insulină s -a corelat pozitiv cu valorile colesterolu lui, trigliceridelor, LDL –
coles terolului, non HDL -colesterolului și negativ cu valorile HDL -colesterolului.
66. Raportul trigliceiride/HDL -colesterol a fost semnificativ statistic mai mare la pacienții cu
rezistență la insulină decât la pacienții fără rezistenț ă la insulină.
67. Valorarea triglice ridelor s -a corelat statistc semnificativ (p<0.01) cu indicele HOMA -IR.
68. Valoarea HDL -colesterolului nu s -a corel at cu indicele HOMA -IR.
69. Valoarea raportului trigliceride/HDL -colesterol s -a corelat statistic semnificativ (p<0.01)
cu indicele HOMA -IR.
70. Indicele de rezist ență la insulină HOMA -IR nu s -a corelat cu riscul de morbiditate
coronariană și cerebrovasculară la 10 ani.
71. Indicele de re zistență la insulină HOMA -IR multiplicat cu vârsta pacienților s -a corelat
statistic semnificativ cu riscul de morbiditate coronariană și cerebrovasculară.
72. Parametrii care s -au corelat statistic semnificativ cu HOMA -IR au fost: IMC -ul, CA,
colesterolul , trigliceridele, raportul triglicei rde/HDL -colesterol, non HDL -colesterolul.
73. Parametrii care s -au corelat statistic semnificativ cu riscul de morbiditate coronariană la
10 ani au fost: IMC -ul, CA, HbA1c , TAS, LDL -colesterolul, non HDL -colesterolul, produsul
dintre vârstă și rezistența la insulină.

145
Concluzii generale

1. Prevalența diabe tului zaharat în județul Bihor a înregistrat o creștere de 150% de la
sfârșitul anului 2007 până la sfârșitul anului 2017.
2. Datele din re gistrul județean de diabet subestimează prevalența bolii com parativ cu studiile
naționale, realizate chiar în urmă cu câțiva ani cum ar fi studiul PREDATORR , care
realiz ează o analiză a prevelanței bolii în populație făcând și un screening al acesteia în
rândul populației nediagnosticate.
3. Pacien ții cu diabet zaharat au în momentul diagnosticului o agregare import antă de factori
de risc card iovascular cum ar fi obezitatea, hipertensiunea, dislipidemia, sedentarismul.
4. Obezitatea reprezintă cel mai impo rtant factor de risc al apariției diabetului zahar at în
județul Bihor.
5. Pacientului nou -diagnosticat cu Dz în anul 2017 în județul Bihor se caracterizează prin
următorul profil clinic și biochimic (valori medii): vârsta medie de 57.47 de ani, provenienț a
urbană în 54.03% din cazuri, studii medii în procent de 84.42%, istoric familial de Dz în
27.01% din cazuri, obezitatate gradul I , IMC mediu de 32.04kg/m2, HTA gradul I, TA de
142.43/86.22mmHg, valoarea medie a HbA1c 7.72%, dislipidemie mixtă colestero l seric 213
mg/dl, LDL -colesterol 128 mg/dl, HDL -colesterol 42 mg/dl, iar trigliceride 175mg/dl.
6. Riscul de morbiditate coronariană la 10 ani evaluat prin motorul de risc UKPDS la
pacienții de sex masculin nou-diagnosticați cu diabet zaharat în județul Bihor a fost de
18.10 % iar la femei risscul a fost de 10.70%.
7. Categoriile de pacienți cu risc mare de morbiditate coronariană î n mo mentul diagnosticului
sunt pacienții cu vârsta peste 60 de ani și cei cu o valoare a HbA1c >10%, urmați îndeaproape
de cei cu hipertrensiune arterială gradul III și sindrom metabolic.
8. Indicele de masă corporală se corelează semnificativ stat istic cu riscul de morbiditate
coronari ană și cerebrovasculară la 10 ani evaluat prin motorul de risc UKPDS.
9. Parame trii lipidici care se corelează cu insulinorezis tența sunt trigliceridele, raportul
trigliceri de/HDL -coles terol și non HDL -colesterolul .

146
10. Există o corelație între vâ rsta pac ienților nou -diagnosticați cu diabet zaharat multiplicată
cu rezistența la insulină a acestora și riscul de morbiditate coronariană la 10 ani.