ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚĂ POLITICĂ EVOLUȚIA POSTCOMUNIST Ă A REPUBLICILOR DIN ASIA CENTRALĂ CONDUCĂTOR DE DOCTORA T, PROF. UNIV. DR. GHEORGHE… [606847]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚĂ POLITICĂ

EVOLUȚIA POSTCOMUNIST Ă
A REPUBLICILOR DIN ASIA CENTRALĂ

CONDUCĂTOR DE DOCTORA T,
PROF. UNIV. DR. GHEORGHE STOICA
DOCTORAND: [anonimizat]

2016

2
CUPRINS
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 9
Ce este „Asia Centrală‖? ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 10
O privire istorică asupra Asiei Centrale ………………………….. ………………………….. ……………….. 14
Cucerirea rusă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 18
Încadrarea tematică a subiectului cercetării ………………………….. ………………………….. ………….. 21
Motivația alegerii subiectului cercetării și noutatea cercetării ………………………….. ……………… 23
Ipoteze și întrebări de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 26
Cadrul metodologic, explicații terminologice și surse ………………………….. ………………………… 29
Structura lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 37
Capitolul I. Abordarea teoretică a politicii externe ………………………….. ………………………….. ……. 40
I.1. Evoluția Foreign Policy Analysis ………………………….. ………………………….. ………………….. 40
I.2. Foreign Policy Analysis – domeniu de graniță ………………………….. ………………………….. … 47
I.3. Definirea „politicii externe‖ ………………………….. ………………………….. ………………………….. 49
Capitolul II. Asia Centrală postcomunistă ………………………….. ………………………….. ……………….. 56
II.1. Formarea statelor din Asia Centrală ………………………….. ………………………….. ……………… 63
II.2. Islam, radicalism și grupări teroriste ………………………….. ………………………….. …………….. 67
II.2.a. Ascensiunea radicalismului religios și a a ctivităților teroriste ………………………….. …. 68
2.II.b. Grupări radicale și activități teoriste în Asia Centrală ………………………….. ……………. 70
2.II.c. Răspunsul statelor: măsurile împotriva terorismului ………………………….. ……………… 75
II.3. Turkmenistan: reinventarea regimului autoritar ………………………….. ………………………….. 79

3
II.3.a. Turkmenbashi și noul stat independ ent ………………………….. ………………………….. ……. 80
II.3.b. Berdimuhamedov sau continuitate prin schimbare ………………………….. ………………… 85
II.4. Republica Kîrgîză: un regim hibrid în Asia Centrală ………………………….. …………………… 89
II.4.a. Wunderkind și deziluzii ………………………….. ………………………….. ………………………… 95
II.4.b. Între două revoluții: regimul Bakiev ………………………….. ………………………….. ……… 100
II.5. Tadjikistan: instabilitate sau integrare ………………………….. ………………………….. …………. 110
II.5.a. Războiul civil tadjik: între islamism și regionalism ………………………….. ……………… 111
II.5.b. Acordul de pace și consolidarea regimului Rahmonov ………………………….. ………… 115
II.6. Kazahstan: fragilitate și autoritarism ………………………….. ………………………….. …………… 120
II.6.a. De la independență la regim autoritar ………………………….. ………………………….. ……. 121
II.6.b. Consolidarea regimului Nazarbaev ………………………….. ………………………….. ……….. 127
II.7. Uzbekistan: stabilitate politică și autoritarism ………………………….. ………………………….. . 132
II.7.a. Karimov și independența ………………………….. ………………………….. ……………………… 133
II.7.b. Protestele din Andijan ………………………….. ………………………….. …………………………. 140
II.8. Cadrul instituțional de luare a deciziei de politică externă ………………………….. ………….. 145
Capitolul III. Asia Centrală și Federația Rusă: între continuitate și schimbare …………………….. 151
III.1. Asia Centrală și Rusia în timpul președinției lui Boris Elțîn ………………………….. ……… 159
III.1.a. De la Uniune la dezinteres și retur ………………………….. ………………………….. ……….. 161
III.2. Asia Centrală și Rusia lui Vladimir Putin ………………………….. ………………………….. …… 170
III.2.a. Putin și noul concept de politică externă ………………………….. ………………………….. . 172
III.2.b. 11 septembrie și noul „mare joc‖ în Asia Centrală ………………………….. …………….. 179

4
III.2.c. Reafirmarea influnței Rusiei ………………………….. ………………………….. ……………….. 183
III.2.d. Tandemocrația în relațiile externe ………………………….. ………………………….. ……….. 186
Capitolul IV. Asia Centrală și Statele Unite ale Americii: de la indiferență la securitate națională
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 194
IV.1. Noile state independente ale Asiei Centrale și Statele Unite ale Americii ……………….. 196
IV.1.a. Între continuitate și schimbare: Silk Road Strategy Act ………………………….. ……… 204
IV.2. Redefinirea relațiilor bilaterale: Asia Centrală și războiul împotriva terorismului ……. 208
IV.2. a. Dezvoltarea cooperării bilaterale ………………………….. ………………………….. …………. 210
IV.2. b. 2005 – redefinirea priorităților ………………………….. ………………………….. ……………. 215
IV.3. Rolul NATO în mediul de securitate al Asiei Centrale ………………………….. …………….. 221
IV.3.a. NATO și noile state independente din Asia Centrală ………………………….. ………….. 222
IV.3.b. Factorul afgan ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 225
IV.3.c. Partenerii din Asia Centrală ………………………….. ………………………….. ………………… 229
IV.4. Rețeaua de distribuție nordică ………………………….. ………………………….. …………………… 234
Capitolul V. Asia Centrală și Uniunea Europeană: dimensiunea normativă și practica politică 243
V.1. Promovarea cooperării prin instrumente bilaterale ………………………….. ……………………. 244
V.1.a. Cadrul politic și instituțional al dialogului bilateral ………………………….. …………….. 252
V.2. Cooperarea în domeniul securității ………………………….. ………………………….. ……………… 264
V.3. Dialogul asupra drepturilor omului ………………………….. ………………………….. …………….. 273
V.3.a. Drepturile omului ca obiectiv de politică externă al Uniunii Europene ………………. 274
V.3.b. Drepturile omului și interese economice în relațiile bilaterale ………………………….. . 277

5
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 280
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 289

6
LISTĂ DE ABREVIERI

Acord de Parteneriat și Cooperare – APC
Asistență Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente – TACIS
Centrul Regional de Diplomație Preventivă al Organizației Națiunilor Unite pentru Asia Centrală
– CRDPONUAC
Comunitatea Statelor Independente – CSI
Consiliului de Cooperare Nord -Atlantic – NACC
Consiliul Parteneriatului Euro -Atlantic – EAPC
Cooperarea Politică E uropeană – CPE
Forța Internațională de Asistență pentru Securitate în Afganistan – ISAF
Hibz ut -Tahrir – HT
Instrumentul Cooperare pentru Dezvoltare – ICD
Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat – IEVP
Mișcarea Islamică din Uzbekistan – IMU
Noile state independente – NSI
Opoziția Tadjică Unită – OTU
Organizația de Cooperare Shanghai – OCS
Organizația Națiunilor Unite – ONU
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – OSCE
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – NATO

7
Organizația Tratatului de Securitate Colectivă – OTSC
Parteneriatul pentru Pace – PfP
Partidul Comunist – PC
Partidul Renașterii Islamice – PRI
Politica Externă și de Securitate Comună – PESC
Republică autonomă – RA
Republică socialistă sovietică – RSS
Reprezentant Special pentru Asia Centrală – RSAC
Rețeaua de Distribuție Nordică – NDN
Serviciul European de Acțiune Externă – SEAE
Statele Unite ale Americii – SUA
Uniunea Europeană – UE
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste – URSS

8
LISTĂ TABELE

Tabel 1Ajutorul financiar acordat de SUA republicilor central asiatice,
1994 – 2001 , [p. 204]
Tabel 2 Asistența financiară din partea Uniunii Europene pentru statele central asiatice prin
programul TACIS, 1991 – 2006 , [p. 246]
Tabel 3 Asistența fi nanciară din partea Uniunii Europene pentru statele central asiatice prin
programul TACIS și prin ICD , [p. 252]
Tabel 4 Bugetul indicativ al UE pentru cooperare regională în Asia Centrală,
2007 – 2010 , [p. 261]
Tabel 5 Bugetul indicativ al UE pentru coope rarea bilaterală cu statele din Asia Centrală,
2007 – 2010 , [p. 262]

9
„Pe aceste meleaguri, trenurile goneau dinspre Est spre Vest și dinspre Vest spre Est …
Iar de o parte și de alta a căii ferate, se întindeau marile spații deșertice
Sarî-Ozeki – Ținutul stepelor galbene.
Pe aceste meleaguri,toate distanțele se măsurau pornind de la calea ferată,
ca de la un meridian Greenwich …
Iar trenurile goneau de la Est spre Vest și de la Vest spre Est …”1

INTRODUCERE
De-a lungul istorie i, regiunea central asiatică a reprezentat punctul de întâlnire între
spațiul european și cel asiatic al orientului îndepărat, punctul de trecere dintre occident și orient.
În Asia Centrală s -au îmbinat elementele culturii vestice, europene și elemente ale culturii
orientale, asiatice. Dar această regiune nu a fost importantă doar din punct de vedere cultural.
Asia Centrală a avut și un semnificativ rol economic, teritoriul acestei zone fiind traversat de
rutele comerciale ale Drumului Mătăsii. Totuși, după ce atinge apogeul în secolul al XIV -lea,
regiunea intră, începând cu secolul al XV -lea, într -o lungă perioadă de declin. Asia Centrală va
reveni în atenția comunității internaționale abia în secolul al XX -lea, după destrămarea Uniunii
Sovietice.
Disoluția Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a dus la apariția, pe scena
internațională, a cinci noi state independente în Asia Centrală, respectiv Re publica Kazahstan,
Republica Kîrgî ză2, Republica Tadjikistan, Republica Turkmenistan și Republica Uzb ekistan.
Spre deosebire de alte foste republici sovietice – precum Armenia, Georgia și țările baltice –,
statele central asiatice nu au urmărit în mod expres separarea de metropolă, ci, mai de grabă, și –
au proclamat independența ca urmare a eșecului lovitu rii de stat de la Moscova. Autorul francez
Olivier Roy, în cartea sa, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor , apărută în primă ediție
în anul 1997, afirmă că în cazul republicilor central asiatice „independențele au fost subite și

1 Cinghiz Aitmatov, O zi mai lungă decît veacul , Editura Univers, București, 1983, p. 297.
2 Denumirile oficiale în limba română ale celor cinci republici din Asia Centrală sunt preluate de pe pagina de
internet a Ministerului Afacerilor Externe român (www.mae.ro). Trebuie menționat faptul că în interiorul site -ul
instituției de stat menționate, s unt folosite diferite forme ortografice ale denumirilor Republicii Kazahstan și
Republicii Kîrgîze. Astfel, sunt întâlnite și denumirile de Republica Kazakhstan, Republica Kârgâză și Kyrgyzstan.

10
nerâvnite. Nu a ex istat aici vreo memorie istorică a unei națiuni pierdute, nici mișcări naționaliste
care să fi pregătit terenul‖.3 Astfel, în încercarea de a explica continuitatea noilor state
independente în forma și limitele teritoriale impuse de puterea sovietică, auto rul aduce
argumente de natură istorică, ce țin atât de identitatea și modul de organizare al populațiilor din
regiune, dar, mai ales de modul în care Rusia sovietică a reușit să transforme, prin politicile sale,
structura tradițională a societăților centra l asiatice și să impună „modelul statului național într -o
regiune care nu îl cunoștea‖.4 Astfel, pornind de la lucrarea profesorului francez, consider
eminamente necesară, pentru crearea unei imagini de ansamblu asupra regiunii și a statelor ce o
compun, o scurtă incursiune istorică, un periplu de -a lungul vecurilor. Deși la o primă vedere un
astfel de demers poate părea irelevant pentru o cercetare în care este analizată o perioadă relativ
recentă, caracterul tradițional, ce încă păstrează foarte multe ele mente tribale, clanice, al
societăților din regiunea studiată, impune o prezentare a parcursului regiunii de -a lungul
secolelor, dublată de o definire a noțiunii de „Asia Centrală‖. În consecință, în următoarele
paragrafe voi evidenția momentele și evenime ntele majore ce au modelat și au transformat
regiunea Asiei Centrale, determinând astfel prezentul celor cinci republici.

CE ESTE „ASIA CENTRALĂ ”?
Noțiunea de „Asia Centrală‖ a cunoscut foarte multe variații în literatura de specialitate,
în ceea ce prive ște spațiul atribuit acestei regiuni. În accepțiunea cea mai extinsă, conceptul de
„Asia Centrală‖ se suprapune cu cel de Asia interioară (inner Asia). Astfel, în partea introductivă
a lucrării The Cambridge History of Early Inner Asia (1994), editată de c ătre profesorul
universitar Denis Sinor5, reputatul expert afirmă că „frontiera Asiei interioare este una instabilă;
aceasta a variat de la epocă la epocă, schimbându -se în funcție de balanța de putere dintre propria
populație și cea a civilizațiilor seden tare înconjurătoare.‖.6 Această laxitate în delimitarea
frotierelor Asiei Centrale este evidențiată și de profesorul Olivier Roy, pentru care „Asia
Centrală este un concept cu o geografie variabilă, care se poate reduce doar la Transoxiania ori

3 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2001, p. 6.
4 Ibidem, p. 8.
5 Denis Sinor este profesor emeritus în cadrul Univerității din Indiana și unul dintre cercetătorii cu renume mondial
în istoria Asiei Centrale.
6 Denis Sinor, The Cambridge History of Early Inner A sia, Cambridge University Press, Cambridge, 1994, p.3.

11
se poate în tinde de la Istanbul la chinezul Xinjiang. [… Dar spațiul central asiatic,] în sensul
foarte larg este acela al civilizației turco -persane, care a constituit obârșia limbilor și culturilor de
a Istanbul la Delhi, de la Ispahan la Buhara.‖7. Urmând direcția unei definiri extinse a Asiei
Centrale, cercetătorul ceh Svat Soucek inițial suprapune cele două noțiuni, cea de „Asia
Centrală‖ și cea de „Asia interioară‖, incluzând în limitele acesteia nu doar fostele republici
sovietice, ci și Regiunea Autono mă Uigură Xinjiang din cadrul Republicii Populare Chineze și
Mongolia. Autorul justifică utilitatea unei astfel de definiții extinse prin similitudinile existente
între cele șapte unități politice pe care le analizează, elemente comune ce depășesc cu mult
diferențele dintre acestea. Totuși, în cadrul acestei definiții a Asiei interioare se pot identifica trei
grupuri distincte. În timp ce Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang reprezintă Turkestanul Estic
sau Turkestanul chinez, iar Monglia constituie învelișul exterior al regiunii, Kazahstan ,
Kîrgî zstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan formează împreună Turkestanul Vestic sau
Turkestanul rusesc, cunoscut și sub denumirea de Asia Centrală Sovietică.8
Un argument similar, ce are la baza referințe istorice și de ordin social, este adus și de
Jean-Paul Roux, care în lucrarea Asia Centrală. Istorie și civilizație , susține că nu poate exista o
definiție fără echivoc a acestei arii, deoarece, „în sensul cel mai restrâns, Asia Centrală va fi
numai ceea ce numea m odinioară Turkestanul chinez, denumit oficial Sin -Kiang (Xinjiang) sau,
antic și restrictiv, Serinda. În sens mai larg și mai cuprinzător, Asia Centrală corespunde unui
teritoriu imens care se întinde de la Caspica la China istorică a hanilor (…) Nu mi se pare firesc
să ignori una sau alta dintre aceste regiuni ale Asiei Centrale atâta timp cât destinele lor se
intercondiționează, iar acțiunile anumitor comunități care populează acest teritoriu se
influențează reciproc.‖9. Totuși, trebuie avut în vedere faptul că o astfel de justificare pentru
utilizarea unei definiții extinse a noțiunii în discuție își găsește utilitatea în cadrul unei cercetări
ce analizează procese istorice ample, care nu este condiționată de o delimitare temporală strictă

7 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 29 – 30.
8 Svat Soucek, A History of Inner Asia , Cambridge University Press, Cambridge, 2000, pp. x – xii.
9 Jean-Paul Roux, Asia Centrală. Istorie și civilizație , Editura Artemis, București, 2007, p. 9.

12
și care are drept obiectiv conturarea unei perspective de ansamblu asupra regiunii central
asiatice.10
Cu toate acestea, majoritatea autorilor ce analizează această regiune, admit că, stricto
sensu , Asia Centrală se reduce la la cele cinci foste republici sov ietice, respectiv, Kazahstan ,
Kîrgî zstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan. Dacă noțiunea de „Asia interioară‖ este
„oarecum un neologism limitat la limbajul academic, ce desemnează întreaga arie în sensul său
istoric și geografic‖, Asia Centrală, așa cum este termenul folosit în limba engleză (Central Asia)
face referire la partea vestică, occidentală a Asiei interioare11. Aceasta definire în sens restrâns a
noțiunii este argumentată prin istoria recentă comună a acestor cinci entități politice, ce se
diferențiază de cea a celorlalte entități incluse în definiția lato sensu a noțiunii de „Asia
Centrală‖. Cu toate acestea, la nivelul literaturii de specialitate încă nu există consens asupra
definirii precise a termenului, iar discrepanțele care apar pot fi g enerate prin simpla includere sau
excludere a unui stat sau chiar a unei regiuni în cadrul cercetării. Spre exemplu, în lucrarea
menționată anterior, profesorul Olivier Roy include și Azerbadjanul în analiza sa datorită
identității religioase cu cele cinci republici , cu toate că geografic acest stat aparține zonei
Caucazului de Sud. Pe de altă parte, Lena Jonson, în Vladimir Putin and Central Asia. The
shaping of Russian Foreign Policy (2006), exclude din definiția pe care o dă Asiei Centrale
Kazahstanul și își limitează cercetarea asupra regiunii la cele patru stat e situate în sudul acestuia
– Kîrgî zstan, Uzbekistan, Tadjikistan și Turkmenistan – ale căror teritorii reconstituie în mare
măsură fostele teritorii ale hanatelor Buhara, Hiva și Kokand, argument ând opțiunea pentru
această definire a regiunii prin faptul că cele trei hanate au intrat sub administrația Imperiului
Țarist mai târziu decât mare parte a teritoriului ce îi este atribuit astăzi Republicii Kazahstan.12
Dacă în literatura de specialitate și în limbajul academic, noțiunea de „Asia Centrală‖ este
supusă diferitelor interpretări, la nivelul discursului de politică externă, în limbajul relațiilor

10 Printre astfel de lucrări pot fi enumerate cele șase volume al History of Civilization of Central Asia , publicate de
UNESCO Publishing între anii 1992 și 2005; Denis Sinor (ed itor), The Cambridge History of Early Inner Asia , op.
cit.; Jean -Paul Roux, Asia Centrală. Istorie și civilizație , op. cit.; Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea
națiunilor , op. cit.; Beatrice Manz (editor), Central Asia in Historical Perspective , Westview Press, Boulder, San
Francisco, Oxford, 1998, publicată sub egida Russian Research Center din cadrul Universității Hardvard; sau
Francis Henry Skaparine și Edward Denison Ross, The Heart of Asia. A History of the Russian Turketan and the
Central Asian Khanates from the Earliest Times , Routledge Curzon, New York, 2005.
11 Svat Soucek, A History of Inner Asia, op. cit., p. xii.
12 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy , I.B.Tauris, Londra, New
York, 2006, p. 17.

13
internaționale, precum și în cel instituțional, acest termen face referire clară la cele cinci state din
sudul Rusiei ce și -au obținut independența odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Astfel, pentru
Federația Rusă, „Asia Centrală‖ reprezintă regiunea de la granița sudică a federației, partea
vecinătății imediate, ce reunește cele cinci foste republic i sovietice13. Aceeași definire a regiunii
central asiatice este utilizată și de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii14,
dar și în cadrul politicii externe a Uniunii Europene15, după cum poate fi observat chiar din textul
documentului de politică externă adoptat de Uniune în anul 2007, UE și Asia Centrală: Strategia
pentru un nou parteneriat , care face strictă referire la „statele central asiatice Kazahstan ,
Republica Kîrgî ză, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan‖16. Prin programele și politicile pe
care le implementează vis -a-vis de regiunea studiată în această cercetare doctorală, exemple
similare de limitare a Asiei Centrale la statele menționate anterior, sunt date și de către alte trei
organizații internaționale, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa17, Organizația
Tratatului Atlanticului de Nord18, respectiv, Organizația Națiunilor Unite19.

13National Security Concept of the Russian Federation , 2000, http://archive.mid.ru//bdomp/ns –
osndoc.nsf/1e5f0de28fe77fdcc32575d900298676/36aba64ac09f737fc32575d9002bbf31!OpenDocument, (accesat
15.05.2012).
Aceeași delimitare a regiunii central asiat ice în concepția Federașiei Ruse poate fi observată și urmărind pagina de
internet a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, www.mid.ru, ( accesat 16.05.2012).
14 O privire de ansamblu asupra politicilor regionale și bilaterale ale Statelor Unite ale Americii față de alte state și
regiuni este disponibilă pe pagina oficială de internet a Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii,
www.state.gov/p/, (accesat 16.05.2012).
15 Serviciul European de Acțiune Externă al Uniunii Europene enunța fără echivoc faptul că regiunea Asiei Centrale
cuprinde Kazakstan, Kîrgîzstan, Tadjikista, Turkmenistan și Uzbekistan, așa cum poate fi observat pe pagina
oficială de internet a Serviciului European de Acțiune Externă, http://eeas.europa.eu/central_asia/i ndex_en.htm,
(accesat 16.05.2012).
16 The EU and Central Asia: Strategy for a New Partnership , I. Introduction: the EU and Central Asia, Bruxelles,
2007, http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%2010113%202007%20INIT , (accesat 15.04.2013).
17 Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa are deschise centre și birouri în toate cele cinci capitale ale
republicilor central asiatice, prin intermediul cărora asistă aceste state în domenii precum combaterea terorismului,
traficul de persoane, gestionarea frontierelor, democratizare, buna guvernare, stat de drept, respectarea drepturilor și
libertăților omului, organizarea alegerilor, etc. www.osce.org/where, (accesat 16.05.2012).
18 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a stabilit relații instituționale cu cele cinci republici central asiatice
încă din 1992, dar abia după Summitul NATO din 2004 a fost creată poziția de Reprezentant Special pentru
Caucazul de Sud și Asia Centrală. Ulterior, în 2013 a fost înființat și Biroul Ofițerului de L egătură al NATO în Asia
Centrală, organism a cărui misiune constă în reprezentarea intereselor organizației în regiune, dezvoltarea dialogului
cu statele central asiatice partenere și facilitarea cooperării în cadrul Parteneriatului pentru Pace.
www.nato.i nt/cps/en/natohq/topics_107902.htm?, (accesat 30.4.2014).

14
Tocmai datorită geografiei variabile a noțiunii de „Asia Centrală‖ în literatura de
specialitate, în limbajul academic și a contrastului cu definirea precisă folosită la nivelul politicii
internaționale și a politicilor externe, consider că este eminamente necesară o strictă delimitare a
înțelesului noțiunii în cadrul acestei lucrări. Astfel, în prezenta cercetare doctorală, pr in
conceptul de „Asia Centrală‖ se înțelege teritoriul delimitat la nord de către Federația Rusă, la est
de către Republica Populară Chineză, la sud de către Republica Islamică Afganistan și Republica
Islamică Iran, iar la vest de către Marea Caspică. În c onsecință, în cadrul acestei lucrări este
analizată evoluția postcomunistă a celor cinci foste r epublici sovietice Kazahstan , Kîrgî zstan,
Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, așa cum se află acestea în prezent, în limitele teritoriale
rămase definitive î n perioada post -independență.

O PRIVIRE ISTORICĂ ASU PRA ASIEI CENTRALE
Cu toate că statele central asiatice, în forma lor modernă, au părut ca urmare a politicii
sovietice, evoluția republicilor din Asia Centrală în perioada postcomunistă nu poate fi
considerată ca fiind doar o consecință sau un rezultat direct al perioadei sovietice. Asia Centrală
constituie o regiune extrem de complexă, ce a fost „un loc de întâlnire și câteodată, de amestec,
pentru națiuni și culturi cu diferite tradiții și origini‖20, în care modul în care erau structurate
societățile tradiționale din perioada prestatală a reușit să transceadă lunga perioadă sovietică și
încă influențează prezentul statelor din acest areal geografic.
Consider că evoluția postcomunistă a celor cinci repulici din Asia Centrală este rezultatul
suprapunerii, interacțiunii, completarii sau chiar al contradicției existente între diferite elemente
ce au fost definitorii pentru această regiune de -a lungul istorie. Astfel, influența persană, cultura

19 Un exemplu elocvent în ceea ce privește viziunea Organizației Națiunilor Unite asupra Asiei Centrale, ca regiune
ce cuprinde Republica Kazakstan, Republica Kîrgîză, Republica Tadjikistan, Republic a Turkmenistan și Republica
Uzbekistan, este dat de înființarea în anul 2007 a Centrului Regional de Diplomație Preventivă al Organizației
Națiunilor Unite pentru Asia Centrală, organism ce are ca principal obiectiv creșterea capacităților acestor state
pentru prevenirea conflictelor prin dialog și prin dezvoltarea parteneriatelor la nivel regional, pentru a răspunde
amenințărilor specifice, cu care regiunea și statele componente ale acesteia se confruntă, cu referire specifică la
terorism, extremism, trafi c de substanțe narcotice, crimă organizată și degradarea mediului înconjurător.
http://unrcca.unmissions.org/Default.aspx?tabid=9303&language=en -US, (accesat 24.09.2013).
20 Michael Kort, Nations in Transition. Central Asian Republics , Facts on File, New Yo rk, 2004, p. 4.
Cuvântul „amestec‖ utilizat în citatul de mai sus a fost folosit pentru a traduce expresia „melting pot‖.

15
turcă, is lamul, structura tradițională clanică a societăților, cucerirea rusă și nu în ultimul rând,
politicile sovietice, prin rolul pe care l -au avut în modelarea regiunii și a statelor ce o compun,
trebuie analizate, chiar și succint, pentru a putea înțelege reg imurile și traiectoriile politice
actuale.
Teritoriul celor cinci republici central asiatice corespunde în mare măsură cu Transoxiana
antică. Până la împărțirea făcută de sovietici acest teritoriu a fost divizat în emirate, cu populații
multietnice, bazate pe loialitatea față de dinastie și nu pe etnie. Mult mai importante decât etnia
erau identitățile tribale, de clan. Acestea erau cele care determinau loialitățile. Având în vedere
caracterul nomadic al populațiilor din Asia Centrală, structura clanică tra dițională a societății
devine relevantă în înțelegerea traiectoriilor politice urmate de statele central asiatice după
obținerea independenței. Astfel, pornind de la definiția dată de Andrew Shryock în Nationalism
and the Genealogical Imagination (1997), conform căreia clanul reprezintă o organizație
informală ce cuprinde o rețea de indivizi aflați în legătură de rudenie sau în legături de rudenie
fictivă, Katheleen Collins argumentează că în Asia Centrală structura clanică a societății și -a
menți nut relevanța, emulând instituțiile sovietice, iar ulterior independenței, clanurile revin în
planul social și dezvoltă un rol semnificativ în mediul economic și politic din republici.
Revirimentul structurii clanice în perioada post -independență poate fi explicat prin faptul că
clanul nu reprezintă doar o formă de organizare socială informală, ci este și o formă de identitate.
Acesta își are rădăcinile în organizarea extinsă a familiei, specifică societăților din regiune și își
menține relevanța socială și se extinde prin legături de rudenie fictivă ca urmare a căsătoriilor,
alianțelor și a localismului, înțeles în limitele cartierului (mahalla) sau ale satului (qishloq).21
Aceeași idee este întâlnită și la cercetătorul uzbek Demian Vaisman, care, corelând
loialitatea față de clan cu evoluția spațiului politic din Uzbekistan, afirmă că „nucleul clanului
este format din rude de sânge ale familiei liderului clanului. Nucleul este extins prin legături
matrimoniale. De obicei, clanurile își consolidează pozițiile prin legături de familie între diferite
grupări de elite regionale. Acest lucru întărește puterea clanul ui și îl ajută să se extindă.‖22

21Katheleen Collins, Clan Politics and Regime Transition in Central Asia , Cambridge University Press, Cambridge,
New York, 2007, pp. 1 6 – 17.
22Yaacov Ro `i, (editor), Muslim Eurasia: Conflict Legacies , Frank Cass, Londra, 1995, p. 112.

16
Structura tradițională a societăților central asiatice, care are o natură clanică, tribală
dublează aparatul instituțio nal al statului. Această dublare a instituțiilor formale de către rețele
informale de putere nu a reprezentat un fenomen nou în țările Asiei Centrale în perioada de după
obținerea independenței. Ea este mai degrabă rezultatul politicilor sovietice, prin ca re puterea de
la Moscova a încercat să distrugă rolul structurilor tradiționale în societate și să le înlocuiască cu
structurile aparatului de partid. În perioada sovietică, grupurile de solidaritate, clanurile s -au
reconstituit în cadrul habitusului teritorial și administrativ impus de puterea de la Moscova.
Acest proces de reconstrucție a grupurilor de solidaritate a dus la apariția unei noi elite „urmând
tot logica sistemului tradițional: un stat mai curând depărtat conduce grupuri de solidaritate
instit uind o categorie de fruntași locali ai căror rol este acela de a servi drept intermediari între
stat și comunități. Funcția Partidului Comunist este în acest caz asigurarea legăturii dintre vârful
și baza societății, dar și de reprezentare a societății ci vile în absența unui aparat de stat puternic
în zonele rurale.‖23 Practic, schimbarea aparentă a formei structurilor sociale tradiționale le -a
conferit acestora continuitate și le -a permis să se adapteze pe parcursul perioadei comuniste și în
același timp, le-a permis să își mențină importanța în conturarea și modelarea spațiului cultural,
identitar, social și politic în cadrul statelor central asiatice contemporane.
Dacă „legăturile de clan, de trib, de statut, locale, sau religia erau componentele
princi pale ale identităților din Asia Centrală, iar acestea au fost adesea în mai multe straturi.
Pentru vasta sa populație nomadă, delimitări politice au fost de mică importanță. Controlul
asupra oamenilor a adus controlul asupra teritoriului.‖24 Iar în ceea ce privește împărțirea
teritorială a regiunii studiate, aceasta a cunoscut numeroase variații, în diferite perioade istorice,
Asia Centrală fiind asociată mai multor civilizații înainte de cucerirea rusă.
De-a lungul istoriei se pot identifica mai multe mome nte și evenimente ce au determinat
împărțirea actuală a Asiei Centrale. Aceste momente și evenimente nu se succed întotdeauna, ci
ci uneori, iau forma unor procese de lungă durată, care se suprapun. Primul dintre acestea poate
fi considerat islamizarea reg iunii sub influeță persană și nu arabă, așa cum s -a întâmplat în restul
zonelor islamice. Totodată, în această zonă, religia musulmană a fost puternic influențată de
vechile credințe populare, precum șamanismul sau cultul strămoșilor, dobândind as tfel o

23 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 134.
24 Peter B. Golden, Central Asia in World History , Oxford University Press, Oxford și New York, 2011, p. 1.

17
identitate proprie.25 Religia musulmană a pătruns în acest teritoriu din Iran, pe cale pașnică, nu
militară și s -a răspândit datorită căilor comerciale ce traversau regiunea, „în toată Asia Centrală,
negustorii musulmani, chaikh -ii, călătorii care purtau în b uzunare exemplare din Coran erau, în
același timp, misionari ai religiei islamice.‖26, prezența acestora fiind atestată încă din secolul al
VIII-lea. Totuși, până la prăbușirea emiratelor, la începutul secolului al XX -lea, limba cultă,
folosită la nivelul î ntregii regiuni a fost persana, toate entitățile politice existente împărtășind
civilizația persană și musulmană. La nivelul maselor și în special în zonele rurale erau folosite
vechile limbi locale, dar din secolul al XIV -lea acestea au fost înlocuite de limba turcă. Ulterior,
datorită dispariției imperiilor multietnice și revoluției bolșevice, limba persană și -a pierdut
importanța.27 În prezent, dintre cele cinci idiomuri ce constituie limbi naționale în Asia Centrală,
doar cel tadjik își revendică origini le în limba persană; limba kazahă, cea turkmenă, cea uzbekă
și cea k îrgîză având origini turcice.
Un alt moment important îl reprezintă migrația masivă a triburilor turce.28 Acestea
pătrund în Asia Centrală încă din secolul al VIII -lea, având o influență foarte puternică asupra
modului de organizare a formațiunilor din regiune. Turcii sunt cei care formează primele
confederații tribale la începutul celui de -al doilea mileniu. Acest mod de organizare introdus de
triburile turce este bulversat, în secolul al XIII-lea, de invazia mongolă29, a cărei urmare imediată
a fost amestecul de populații, dar, care, în mod paradoxal a ajutat la stabilirea definitivă a
limbilor turce în spațiul central asiatic.30 Totodată, trebuie menționat și faptul că moștenirea lui
Gengh is Han constă în reușita mongolilor de a uni diferitele triburi din regiunea central asiatică
într-o singură unitate politică, condusă de o unică elită, „în această perioadă au început să se
dezvolte identități specifice, multe dintre acestea având denumir i etnice pe care le cunoaște în
prezent. Procesul de diferențiere a fost în mare măsură unul politic, centrat în jurul creării de
confederații tribale și pe loialitate față de lideri individuali, majoritatea descendenți ai lui

25 Ibidem, p. 70.
26 Jean Paul Roux, Asia Centrală. Istorie și civilizație op. cit., p. 239.
27 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 3 -33.
28 O analiză detaliată a migrației triburilor turce în Asia Centrală este făcută de Jean Paul Roux în capitolul
„Hegemonia turcă‖, in Asia Centrală. Cultură și civilizație , op. cit., pp. 125 – 149.
29Perioada invaziei mongole în Asia Centrală este puternic as ociată cu Genghis Han și succesorii acestuia.
O analiză aprofundată a consecințelor invaziei mongolilor în Asia Centrală este oferită de Svat Soucek în capitolul
„The conquering Mongols‖, în A History of Inner Asia , op. cit., pp. 103 – 117.
30 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 34 – 36.

18
Genghis Han.‖31 Ulterior, Timu r Lenk recucerește vestul Imperiuluil Mongol și pune bazele unui
nou imperiu, cu centrul la Samarkand, oraș aflat în Uzbekistanul de astăzi.32
O primă împărțire teritorială clară a Asiei Centrale se produce abia în secolul al XVI -lea
când trei evenimente modifică raporturile de putere din regiune. Cucerirea uzbekă a Traxonianei,
șiitizarea Iranului și întemeierea Imperiului Moghul trasează noi granițe, dar principala diferență
între acestea rămâne cea de ordin religios, nu etnic. Astfel, șiitizarea Iranulu i face ca acest stat să
se transforme într -o adevărată barieră între sunniții persanofoni din centrul Asiei și restul lumii
islamice. Iar confruntările dintre uzbeci și moghuli vor continua până în secolul al XIX -lea, când
vor fi înlocuite de cele două put eri coloniale Rusia și Marea Britanie, care se vor înfrunta pentru
a obține supremația în Asia33, regiunea funcționând ca o zonă tampon între imperii.

CUCERIREA RUSĂ
Cucerirea rusă a Asiei Centrale este rezultatul politicii expansioniste a Imperiului Țari st.
Primele contacte pe care rușii le au cu emiratele central asiatice se datorează triburilor de kazahi,
care în schimbul protecției rusești jură credință țarului, în prima jumătate a secolului al XVIII –
lea. Până în secolul al XIX -lea rușii cuceresc nord -estul Kazahstanului de astăzi și își
consolidează puterea. Abia din 1860 începe ofensiva împotriva celor trei emirate ce dominau
Asia Centrală: Hiva, Buhara și Kokand. Din 1876 primele două emirate vor deveni protectorate
rusești, în timp ce cel de -al tre ilea va fi anexat imperiului. În urma victoriilor obținute în această
regiune trupele țariste își continuă înaintarea în spre Iran, Afganistan și India, dar întâmpină
opoziția britanicilor. Ca urmare confruntărilor dintre cele două puteri coloniale, Imperi ul Țarist
se vede obligat să recunoască granițele Iranului și Afganistanului. Totuși, „cucerirea Asiei

31 Beatrice Manz (editor), Central Asia in Historical Perspective , Westview Press, Boulder, San Francisco, Oxford,
1998, p. 7.
32 O prezentare concisă a Imperiului Timurid este oferită de Rafis Abazov, The Palgrave Concise Historical Atlas
of Central Asia, Palgrave Macmillan, New York, 2008, pp. 75 – 78.
33 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 38 – 40.

19
Centrale a fost mai puțin o problemă de a învinge un imperiu rival, cât de a subjuga hanate și
emirate izolate și aproape tribale, capabile să opună numa i o rezistența sporadică și izolată‖34.
Până la sfârșitul secolului al XIX -lea teritoriul central asiatic aflat sub controlul Rusiei
țariste a fost împărțit în patru entități administative: protectoratele Hiva și Buhara, guvernoratul
Turkestanului și guver noratul Stepelor35. În cele două protectorate, cât și în Turkestan au fost
păstrate formele anterioare de organizare politică și administrativă, iar procesul de rusificare a
fost foarte slab. În schimb, în guvernoratul Stepelor situația a fost diferită. Aic i procesul de
rusificare a fost foarte puternic, fiind însoțit de o colonizare masivă. La nivelul anului 1887 peste
20% din populație era formată din coloniști ruși europeni, procentul acestora ajungând la 40% în
1911.36
Pentru a evita eventualele tulburări ce puteau fi provocate de diferențele religioase dintre
puterea colonială rusă, ortodoxă și populația locală, predominant musulmană, țarii au adoptat o
poziție tolerantă față de islam. Într -o primă etapă s -a încercat convertirea la creștinism a noilor
supuși, dar cu toate că aceasta convertire nu era forțată, ea aducea cu sine recunoașterea ca etnie.
De asemenea celor convertiți li se recunoștea dreptul de a -și folosi în continuare limba nativă și
își puteau păstra obiceiurile. Ulterior se renunță la înce rcările de convertire, religia musulmană
devine religie tolerată și se încearcă rusificarea elitelor, dar în același timp păstrarea identităților
locale.37 Până la instaurarea regimului comunist, Rusia, prin politicile sale, se va adresa tuturor
musulmanilo r din Asia Centrală, fără a face diferențe etnice între diversele grupuri din acest
teritoriu. Pentru Imperiul Țarist important era elementul comun al întregii regiuni: islamul, nu
diversitatea etnică. Folosindu -se de elementul de unitate pe care islamul îl conferea tuturor
populațiilor din regiune, puterea țaristă a reușit să minimalizeze riscul producerii unor revolte în
sudul imperiului, care ar fi putut fi generate de exacerbarea identităților locale și care ar fi putut
genera conflicte intra -regionale .

34 Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah. Supremați a americană și imperativele sale geostrategice , Editura
Univers Enciclopedic, București, 2000, p. 158.
35 Guvernoratul Turkestanului cuprindea nordul și estul actualului Tadjikistan și regiunile Tașkent și Samarkand,
părți ale actualului Uzbekistan , iar Gu vernoratul Stepelor cuprindea nord -estul actualului Kazahstan.
36 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 68.
37 Ibidem, pp. 64 – 65.

20
Cucerirea Asiei Centrale de către Rusia Țaristă38 a fost un proces ce s -a produs gradual,
prin impunerea în regiune a structurilor administrative ale puterii țariste și a dus, în timp, la
reorientarea elitelor politice central asiatice către imperiul din nord. Dacă în secolul al XVIII -lea
influența Imperiului Țarist se limita la triburile kazahe de la granița de sud a imperiului, entități
cu care erau încheiate alianțe politice temporare, prin care se încerca asigurarea reciprocă a
securității, până la ins taurarea puterii sovietice, întregul teritoriu al Asiei Centrale intră în
componența sau sub influența puterii din nord. Pentru a impune ordinea politică țaristă și pentru
a reuși integrarea populațiilor locale, imperiul rus a recunoscut și acceptat rolul liderilor locali.
Aceștia acționau ca mediatori între populațiile din regiune și administrația țaristă. Astfel, această
rețea de lideri locali ce interacționau cu structurile administrative imperiale, dubla practic
instituțiile sistemului țarist. Din persp ectiva imperială, rolul acestor lideri era de a găsi un
echilibru între cutuma locală, legea islamică, legea imperială și ordinea administrativă, pentru a
evita izbugnirea de conflicte în sudul imperiului. Totuși, această alianță tacită între administrația
imperială și elitele locale a fost dublată o prezență militară constantă în regiune, care asigura
menținerea ordinii politice.39
Status quo -ul din perioada țaristă este pus sub semnul întrebării o dată cu prăbușirea
imperiului și preluarea puterii de către guvernul provizoriu, dar mai ales după lovitura de stat
bolșevică și în timpul războiului civil ce i -a urmat. 40 Noua conducere bolșevică a Rusiei a reușit
să mențină controlul asupra teritoriilor din sud. Dacă în regiunile europene ale fostului imperiu,
au apărut mișcări naționaliste care au luptat și au obținut independența, în Asia Centrală, au
apărut doar câteva mișcări naționaliste, care cereau autonomia Turkestanului rusesc. Aceste
mișcări, care militau doar pentru o autonomie crescută a regiunii față de puterea centrală, nu
pentru separarea de metropolă, au fost foarte slabe, descentralizate, dar, uneori și concurente,
fapt ce a facilitat menținerea puterii de către noua conducerea din Rusia.

38 O analiză concisă a cuceririi Asiei Centrale de către Imperiul Țarist este oferită de Michael Kort în capitolul
„Russian Central Asia‖, in Nations in Transition. Central Asian Republics , op. cit., pp. 32 – 44.
39 Paul Georg Geiss, Pre-Tsarist and Tsarist C entral Asia. Communal Commitment and Political Order in Change,
Routledge Curzon, Londra, New York, 2003, pp. 232 – 235.
40 O analiză detaliată a războiului civil din Rusia este oferită de Donald J. Raleigh în capitolul „The Russian Civil
War, 1917 – 1922‖ in Ronald Grigor Suny (editor), The Cambridge History of Russia. The Twentieth Century , vol.
III, Cambridge University Press, Cambridge, New York, 2006, pp. 140 – 168.

21
Perioada sovietică a fost definitorie pentru crearea state lor moderne în Asia Centrală.
Atunci, Turkestanul rusesc a fost împărțit în state națiune, câteva grupuri etnice au fost
transformate în naționalități și au fost trasate frontiere de stat. O analiză a evenimentelor ce au
avut loc în perioada sovietică și a raporturilor dintre centru și periferie, dintre metropolă și
colonii41 – pentru a prelua limbajul utilizat de Alexei Vassiliev în lucrarea Central Asia. Political
and Economic Challenges in Post -Soviet Era , – este făcută în cel de -al doilea capitol al acestei
cercetări doctorale. Utilitatea unui astfel de demers este argumentată prin faptul că forma și
limitele celor cinci republici ce constituie în prezent regiunea Asiei Centrale sunt rezultatul direct
al politicilor sovietice, iar modalitatea în care au fost create ca state naționale are consecințe
puternice pentru evoluția lor post -independență, atât în plan intern și implicit, în plan extern.

ÎNCADRAREA TEMATICĂ A SUBIECTULUI CERCETĂR II
Această lucrare își propune să ofere o analiză comparată asupra politicii externe a celor
cinci republici din Asia Cen trală, având ca fundament teoretic foreign policy analysis. Astfel,
prezenta cercetare explorează atât mediul intern – regimurile politice din regiune, cadrul
instituțional de luare a deciziei de polit ică externă și principalii decedenți de politică externă, dar
și mediul extern, reprezentat de contextul internațional în care sunt luate deciziile de politică
externă. Totodată, prezentarea cadrului extern este făcută în paralel cu analiza relațiilor bila terale
dintre statele studiate și marii actori ai scenei internaționale, atât actori statali – Federația Rusă și
Statele Unite ale Americii, cât și actori non -statali – Uniunea Europeană. Tocmai această analiză
a relațiilor externe este elementul ce dă con sistență cercetării, în condițiile în care scopul deciziei
de politică externă este dat de interacțiunea la nivel internațional, prin relații bilaterale și
multilaterale.
Subiectul cercetării doctorale Evoluția postcomunistă a republicilor din Asia Centra lă are
o natură ambivalentă atunci când este luată în considerare încadrarea tematică a acestuia. În
primul rând, fiind o cercetare care explorează o regiune și statele care o compun folosind lentila
teoriei foreign policy analysis, presupune atât o analiz ă a mediului intern, dar și a celui extern,

41 Alexei Vassiliev (editor), Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era , Saqi Books,
Londra, 2001, pp. 7 – 8.

22
internațional, în care sunt luate deciziile de politică externă. Astfel, subiectul prezentei cercetări
doctorale poate fi considerat ca făcând parte din domeniul științelor politice, dar în același timp,
poate fi citit și explicat și prin cheia oferită de domeniul relațiilor internaționale.
Dacă știința politică este acea disciplină academică ce „se definește prin preocupările ei
de substanță, prin fixarea ei pe „politică‖ în nenumăratele sale forme‖42, iar politi ca este „cel mai
bine caracterizată ca folosire constrânsă a puterii sociale ‖43, atunci „modul în care se dobândește
și se folosește puterea, concentrarea și distribuția ei, originea și legitimitatea exercitării sale,
însăși definirea ei au rămas în atenția oricărei analize politice‖.44 În aceste condiții, analiza
regimurilor politice instituite în Asia Centrală postcomunistă și a modului în care acestea
influențează luarea deciziei de politică externă, înțeleasă aici ca parte a politicilor publice,
încadreaz ă, din perspectivă tematică, subiectul acestei cercetări doctorale în domeniul științelor
politice.
Definirea dată mai sus domeniului științei politice, ar putea include în umbrela sa, ca
subdomeniu, și relațiile internaționale. Cu toate acestea, relațiile internaționale s -au conturat ca
disciplină academică independentă în perioada anilor 1920, pornind de la dezideratul menținerii
păcii internaționale45 și „reunea cercetători ale căror preocupări convergeau în jurul găsirii și
înțelegerii cauzelor războiului, pentru ca acesta să nu mai poată fi posibil‖46. Totodată, domeniul
relațiilor internaționale, definindu -și „aria de studiu ca fiind cea a raporturilor dintre actorii
internaționali, domeniul își afirmă specificitatea, aceste raporturi de putere având o realitate
epistemică aparte. Cu alte cuvinte, nu putem asimila analiza puterii în Relațiile Internaționale cu
celelalte abordări din Știința Politică‖47. Astfel, părțile acestei lucrări în care este analizată
interacțiunea la nivel internațional din tre statele central asiatice și cei trei mari vectori de putere

42 Robert E. Goodin, Hans -Dieter Klingemann (coordonatori), Manual de știință politică , Editura Polirom, 2005, p.
24.
43 Ibidem.
44 Gianfranco Pasquino, Curs de știință politică , Editura Institutul European, Iaș i, 2002, p. 20.
45 Morton A. Kaplan, „Is International Relations a Discipline?‖, in The Journal of Politics , vol. 23, nr. 3, august
1961, pp. 462 – 476, p. 463.
46 Ruxandra Ivan (coordonator), Direcții principale în studiul relațiilor internaționale în Român ia, Editura Institutul
European, Iași, 2007, p. 7.
47 Adrian Miroiu, Radu -Sebastian Ungureanu (coordonatori), Manual de relații internaționale , Polirom, Iași, 2006,
p. 12.

23
globală, încadrează cercetarea doctorală Evoluția postcomunistă a republicilor din Asia Centrală
în domeniul relațiilor internaționale.
În aceste condiții, putem afirma că prezenta lucrare îm bină elemente de analiză din două
domenii complementare, putând fi asociată ambelor, datorită cadrului teoretic utilizat, dar în
același timp, situându -se la granița dintre acestea.

MOTIVAȚIA ALEGERII SU BIECTULUI CERCETĂRII ȘI NOUTATEA CERCETĂRI I
Ideea el aborării unei cercetări doctorale a parcursului pe care statele din Asia Centrală l –
au avut după destrămarea Uniunii Sovietice este rezultatul activității mele științifice desfășurate
în anii academici precedenți, pe parcursul ciclului universitar de licen ță și de masterat. Interesul
pentru studierea acestei regiuni mi -a fost incitat în cadrul cursurilor de relații inter naționale
urmate în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității din București și s -a concretizat prin
elaborarea unei lucrări de licență în care am analizat relațiile dintre Statele Unite ale Americii și
republicile din Asia Centrală prin prisma teoriei realiste a relațiilor internaționale. Ulterior, am
continuat aprofundarea acestui subiect în cadrul programului de masterat, urmat în cadrul
aceleași instituții de învățământ superior, dar și al Programului post -universitar de perfecționare
în domeniul relațiilor internaționale, absolvit la Institutul Diplomatic Român. Această
continuitate avută la nivelul studiilor de licență și de m asterat m -a impulsionat să extind
cercetarea și să încerc o abordare mult mai complexă asupra regiunii Asiei Centrale în cadrul
acestei teze de doctorat.
Motivația de a cerceta această temă are în vedere mai multe aspecte. În primul rând
subiectul cercetării este constituit de un grup de state al căror profil internațional a crescut
considerabil în ultimii ani, dar studiile asupra acestora sunt limitate. În al doilea rând, cercetarea
este motivată de idee identificării unui model de politică externă a acestor țări. Iar în al treilea
rând, politica externă concretizează viziunea statului și a actorilor naționali asupra mediului
extern în ansamblul său, asupra celorla lți actori individuali de pe scena internațională și asupra
propriei percepții pe care respectivul stat o are despre statutul său global, ceea ce ne permite să
analizăm mecanismele de adaptare ale statelor la diferite contexte externe.

24
Ceea ce atrage atenția cercetătorului în științe politice atunci când studiază regiunea
central asiatică e ste modul în care are loc procesul de tranziție , sau mai exact, dacă există sau nu
un proces de tranziție de la regimul comunist către un regim democratic, dacă se poate discuta
despre încadrarea acestor regimuri în cadrul tipologiei regimurilor hibrid sa u dacă își păstrează
caracteristicile autoritare din perioada sovietică. Pe de altă parte, studierea regiunii din
perspectiva relațiilor internaționale încearcă să ofere răspunsuri referitoare la modul în care
aceste state au răspuns la anumite evenimente regionale sau internaționale, precum și la
presiunile externe exercitate de state terțe în încercarea de a -și spori influența în Asia Centrală
sau privitoare la maniera în care aceste republici și -au modelat deciziile de politică externă, în
așa fel încât să își crească vizibilitatea în plan internațional, urmărind satisfacerea interesului
național.
În ceea ce privește elementul de noutate adus de această lucrare, acesta constă în
abordarea comparată a analizei de politică externă a statelor din Asia Centr ală. Marea parte a
literaturii de specialitate tratează fie evoluția internă a uneia sau mai multora dintre statele din
zonă, fie relațiile axterne ale acestora și / sau plasarea lor în cadrul comunității internaționale.
Politica externă a celor cinci repu blici este analizată succint, de obicei sub forma unor
subcapitole, analizele extinse asupra acestui subiect fiind limitate.
Totodată, însăși cercetarea acestei regiuni reprezintă un demers științific relativ nou
pentru spațiul academic românesc, deoarece referințele la această regiune sunt reduse, iar cele
existente fac referire, în special la problema hidrocarburilor și a securității resurselor energetice.
De altfel, și bibliografia, care tratează aspecte ale mediului politic intern al statelor central
asiatice sau subiecte de politică externă și relații internaționale care să includă aceste țări,
disponibilă în România, este extrem de limitată. În perioada efectuării cercetării bibliografice,
majoritatea lucrărilor pe care le -am putut accesa prin interme diul bibliotecilor din București au
fost rapoarte ale Bancii Mondiale și doar două lucrări traduse în limba română, cartea lui Oliver
Roy Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor și cea scrisă de Jean -Paul Roux, Asia
Centrală. Istorie și civilizație . Singura lucrare ce tratează exclusiv regiunea central asiatică și
este scrisă de un autor român, este cartea Cristinei Alexandrescu, Asia Centrală: repere
geopolitice .

25
O altă problemă întâmpinată pe durata cercetării a constat în lipsa de transparență și
comunicarea defectuoasă cu reprezentanții a două state central asiatice în România, prin
intermediul ambasadelor acestora. Pentru a putea include în corpul lucrării, la partea de analiză a
relațiilor bilaterale dintre republicile central asiatice și Uniunea Europeană, o poziție oficială din
partea Republicii Kazahstan și a Republicii Turkmenistan – singurele state din regiunea studiată
care au oficii diplomatice deschise pe teritoriul României – am contactat în anii 2012 și 2013
amabasadele acestor state pen tru a stabili interviuri cu ambasadorii, dar de fiecare dată, după
perioade de tergiversare, răspunsul acestor instituții a fost unul negativ. De asemenea, am
considerat utilă pentru aprofundarea cercetării, plecarea în unul dintre cele cinci state, prin
intermediul unei burse de studiu. Astfel, în anul universitar 2012 – 2013 am aplicat pentru un
stagiu de cercetare în Republica Kazahstan, prin intermediul Înțelegerii de colaborare în
domeniul învățământului între Ministerul Educației, Cercetării și Tinere tului din România și
Ministerul Învățământului și Științei din Republica Kazahstan . Cu toate că am promovat toate
probele concursului și proiectul propus a fost acceptat de ambele părți, până în prezent,
Ministerul Învățământului și Științei din Republica Kazahstan nu a trimis scrisoare oficială de
invitație și nici repartizarea la o anumită universitate.
La nivel internațional, interesul academic față de acest areal a fost stimulat, mai întâi, de
apariția pe scena globală a acestor state în 1991, când prin cipalele întrebări vizau însăși existența
lor și capacitatea acestor state de a se menține în formele impuse de puterea sovietică. Ulterior,
interesul cercetătorilor față de acest areal scade, dar regiunea revine în atenția comunității
științifice după izb ucnirea războiului împotriva terorismului, datorită potențialului crescut pentru
proliferarea grupărilor teroriste în zona și a proximității de Afganistan, dar și datorită
angajamentului asumat de liderii acestor state pentru susținerea luptei împotriva te rorismului.
Astfel, au fost publicate analize, cercetări și lucrări de specialitate care urmăresc poziționarea
republicilor central asiatice în plan internațional, dar mai ales în raport cu lupta împotriva
terorismului. Totodată, creșterea vizibilității în plan internațional a atras atenția cercetătorilor și
asupra tipurilor de regim existente în regiune. Totuși, comună pentru majoritatea cercetărilor și

26
lucrărilor este dificultatea de o obține acces la surse primare48, mai ales când obiectul cercetării
vizează tipurile de regimuri politice instituite, documente oficiale și / sau poziții ale membrilor
elitelor politice din regiune.
Dacă ne referim la aplicabilitatea practică, prezenta cercetare poate fi utilă decidenți lor de
politică externă români pentru o mai bună înțelegere a unui spațiu cu o cultură politică diferită,
dar a cărei vizibilitate și importanță în plan internațional a crescut foarte mult în ultimii ani, mai
ales din perspectivă geopolitică, geostrategică , de securitate, dar și economică, dacă ne avem în
vedere considerabilele resursele de hidrocarburi disponibile în regiune. În ceea ce privește
relevanța cercetării, aceasta rezultă din faptul că aduce în mediul academic românesc un subiect
puțin studiat, iar caracterul comparat al analizei oferă consistență lucrării.

IPOTEZE ȘI ÎNTREBĂRI DE CERCETARE
Cercetarea doctorală Evoluția postcomunistă a republicilor din Asia Centrală pornește de
la premisa că politica externă a celor cinci republici din regiune nu urmează o linie coerentă,
prestabilită, ci este, mai degrabă, una circumstanțială, puternic influențată de mediul extern și de
dezideratele și interesele liderilor politici. Mai mult decât atât, aceste două componente – mediul
extern, reprezentat de con textul internațional în care se produc anumite evenimente și mediul
intern, caracterizat de caracterul discreționar al puterii președinților celor cinci state – de multe
ori se influențează reciproc, iar în situațiile în care vin în contradicție, se consta tă schimbări
aparent bruște în liniile de politică externă ale republicilor. În această lucrare voi susține că
indiferent de schimbările, uneori bruște, produse în planul politicii externe a celor cinci state
central asiatice, vectorul rus rămâne constant. Chiar dacă a existat dorința de distanțare de Rusia,
legăturile istorice, relațiile economice, relațiile interpersonale la nivelul elitei politice, au făcut ca

48 Domnul doctor Slavomir Horak, cercetător în cadrul Departamentului de studii rus e și est europene, Institutulul de
Studii Internaționale al Facutății de Ștințe Sociale din cadrul Universității din Praga, afirma, într -o discuție avută pe
tema regimurilor politice din Asia Centrală, ca urmare a prezentării domniei sale The Personal Fact or in the
Regimes of Central Asia in the Post -Soviet Era , din cadrul secțiunii de deschidere a primei ediții a conferinței
internaționale „Challenges of transition: the Post -Communist Experience(s)‖ organizată de Școala Doctorală a
Facultății de Științe Po litice din cadrul Universității din București, 24 mai 2013, că cercetarea asupra regimului
turkmen a fost mult îngreunată de lipsa de deschidere a acestui stat. În acelși timp, domnul Slavomir Horak, a
susținut că pentru a obține o viză care să îi permită profundarea cercetării în Turkmenistan, a avut nevoie de o
perioadă de aproximativ 10 ani.

27
această distanțare să fie vizibilă la nivel declarativ, dar să nu fie una de substanță.
Astfel, pot fi formulate două ipoteze: fie evoluția politică, economică și de securitate în
statele Asiei Centrale este un răspuns la presiunile externe exercitate, în principal de Federația
Rusă și Statele Unite ale Americii și în mai mică măsură de Uniunea Euro peană; fie această
evoluție a fost marcată de acțiunile întreprinse de liderii acestor state pentru a se menține la
conducerea republicilor sau pentru a -și consolida puterea în plan intern.
Ipotezele formulate au la bază încadrarea celor cinci state central asiatice în categoria
„pivoților geopolitici‖, pe care Zbigniew Brzezinski, în Marea tablă de șah. Supremația
americană și imperativele sale geostrategice , îi definește ca fiind „acele st ate a căror importanță
nu decurge din puterea sau din motivația lor, ci mai degrabă din așezarea lor sensibilă și din
consecințele situației lor potențial vulnerabile pentru comportamentul jucătorilor geostrategici.
Cel mai adesea, pivoții geopolitici sunt desemnați de poziția lor geografică, care în unele cazuri
le conferă un rol special fie în asigurarea accesului în zone importante, fie în refuzarea accesului
la resurse pentru jucătorul important.‖49 Urmând ideea marelui joc50, suprapusă cu cea a
raportului metropolă – colonie între Rusia și republicile din Asia Centrală51, lucrarea urmărește
să analizeze dacă metropola își menține sau nu influența asupra fostelor colonii, în condițiile în
care, o dată cu independența acestora și -a pierdut monopolul asupra politicii lor externe, iar
natura mediul internațional, caracterizat de interdependența și globalizare, face ca și alți actori
statali și non -statali să aibă interese proprii în regiune. Totuși, trebuie avut în vedere faptul că
Zbigniew Brzezinski oferă o abordare din perspectivă realistă asupra regiunii studiate, iar această

49 Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale geostrategice , op. cit., p.
53.
50 Noțiunea de „marele joc‖ (great game) se referă la confruntările la nivel politic și diplomatic dintre Imperiul
Britanic și Imperiul Țarist, ce au vizat teritoriul Afganistanului și al zonelor înconjurătoare și care au marcat secolul
al XIX -lea. După colap sul Uniunii Sovietice, ideea de mare joc a fost atribuită relațiilor dintre Statele Unite ale
Americii și Federația Rusă, cu privire la influența asupra și politicile față de fostele teritorii sovietice.
51 Ideea existenței unui raport metropolă colonii în tre Rusia și statele din Asia Centrală este întâlnită în mai multe
lucrări de specialitate, dintre care menționez Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, scrisă de profesorul
francez Olivier Roy, Central Asia. Political and Economic Challenges in Pos t-Soviet Era , editată de către
academicianul rus Alexei Vassiliev și Islam and Colonialism. Western Perspectives on Central Asia lucrare scrisă
de Will Myer, Routledge Curzon, Londra și New York, 2002. O idee similară este propusă și de Bertil Nygren în
cartea The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , Routledge, Londra,
New York, 2008, care vorbește despre colapsul URSS în termenii unei „dezimperializări‖, care a transformat zona
periferică Federației Ruse în sub -complexe de securitate. Teza revirimentului imperialismului rus o dată cu venirea
la putere în Federația Rusă a lui Vladimir Putin, este susținută și de Janusz Bugajski în cartea Pacea rece. Noul
imperialism al Rusiei , Editura Casa Radio, București, 2005.

28
cercetare, pornind de la cadrul teoretic oferit de foreign policy analysis, nu poate exclude
componenta internă, ca element definitoriu pentru politica externă. În această situ ație, luând în
considerare natura nedemocratică, autoritară a regimurilor din regiunea studiată, argumentez că
principalii decidenți politici din republici sunt președinții. Iar, așa cum se poate observa pe
parcursul lucrării, chiar dacă, în general, preșe dinții și -au reînnoit mandatele prin alegeri, acestea
nu au fost nici libere, nici corecte, iar susținerea lor provine din modul de organizare tradițională
a societății.
Lucrarea operează și cu câteva sub -ipoteze, specifice subiectului fiecărui capitol în parte,
care privite în ansamblu, vin în susținerea ipotezelor principale. Astfel, în ceea e privește
evoluția mediului intern al celor cinci republici în perioada postcomunist ă, pornesc de la premisa
că proclamarea independenței nu a produs o ruptură cu v echiul regim. Mai mult, regimurile
politice din Asia Centrală în perioada pre și post independență sunt caracterizate de continuitate.
Lipsa unei schimbări radicale este arumentată prin menținerea la conducerea statelor a acelorași
exponenți ai nomenklatur ii comuniste și prin acțiunile leadership -ului republicilor independente.
În ceea ce privește relațiile celor cinci republici cu actorii internaționali menționați anterior –
Federația Rusă, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, consider că presi unea pentru
democratizare și cea pentru respectarea drepturilor omului constituie indicatori relevanți în
relațiile dintre entitățile menționate. Astfel, presiunea pentru democratizare duce la reorientarea
politicii externe. Cu cât presiunea pentru democra tizare scade, cu atât crește orientarea pro
occidentală a politicii externe. De asemenea, reciproca este validă. Creșterea presiunii pentru
democratizare duce la reorientarea politicii externe spre fosta metropolă. În ceea ce privește
cuantificarea gradulu i de democratizare, aceasta se poate face prin analiza proceselor electorale,
a extinderilor extra -electorale de mandat, a numirilor sau titlurilor excepționale asumate de
liderii politici și a modificărilor constituționale care au avut ca efect întărire p uterilor
președinților.
Întrebările de cercetare generale la care lucrarea va încerca să răspundă sunt: „În ce
măsură presiunile externe din partea unor state terțe au influențat evoluția republicilor din Asia
Centrală după obținerea independenței?‖; „Car e este impactul acțiunilor liderilor politici asupra
evoluției postcomuniste a statelor central as iatice?‖. La fel ca și în cazul ipotezelor, există o serie
de întrebări de cercetare specifice fiecărui capitol în parte. Astfel, analiza mediului intern

29
încearcă să răspundă la următoarele întrebări: „Care este rolul președinților de republică în
procesul de lure a deciziei de politică externă?‖ și „Cum influențează tipul de regim decizia de
politică externe?‖. Capitolul ce analizeză relațiile dintre cele cinc i republici și Federația Rusă
înceacră să ofere un răspuns întrebărilor: „Se păstrează relația metropolă – colonie între
Federația Rusă și republicile Asiei Centrale și după obținerea independețelor?‖ și „Care sunt
interesele Federației Ruse în regiune și cum au modelat acestea relațiile cu cele cinci republici?‖
În ceea ce privește analiza relațiilor dintre statele din regiune și Statele Unite, întrebările de
cercetare urmăresc să afle „ În ce măsură interesele Statelor Unite ale Americii au modelat
relații le acestora cu republicile central as iatice?‖ și „Cum s -a modificat abordarea Statelor Unite
ale Americii asupra Asiei Centrale ca urmare a declanșării războiului împotriva terorismului?‖
Totodată, și în ceea ce privește relațiile republicilor cu Uniunea Europeană, lucrarea încearcă să
afle „Care sunt interesele Uniunii Europene în Asia Centrală?‖ și „ Cum se justifică discrepanța
dintre dimeniunea normativă și aplicarea practică a acordurilor bilaterale între organizație și cele
cinci republici?‖.

CADRUL METODOLOGIC , EXPLICAȚII TERMINOLO GICE ȘI SURSE
Din perspectivă metodologică, cercetarea doctorală Evoluția postcomunistă a republicilor
din Asia Centrală constituie o analiză comparată, ce urmează cadrul teoretic și conceptual al
foreign policy analysis, a politicilor externe a celor cinci state d in Asia Centrală – Kazahstan,
Kîrgî zstan, Tadjikistan Turkmenistan, Uzbekistan – și a relațiilor externe ale acestora cu trei mai
vectori de putere la nivel internațional – Federația Rusă, Statele Unite ale Americ ii și Uniunea
Europeană. Astfel, prezenta lucrare doctorală are la bază cercetarea calitativă, ce are drept scop
înțelegerea cadrului formal și a modului de luare a deciziei de politică externă în cele cinci state
din regiunea studiată și, în același timp, urmărește prin analiza relațiilor externe, să explice cum
se reflectă decizia de politică externă a unui stat în mediul internațional. În aceste condiții, în
prima parte a lucrării, urmăresc identificarea unui model instituțional de luare a deciziei de
politică externă în republicile central asiatice. Pentru aceasta, un rol esențial îl au legile
fundmanetale ale acestor state, documente normative ce oferă delimitări ale cadrului instituțional
și stabilesc prerogativele diferiților actori interni în cadrul mecanismului de luare a deciziei de
politică externă. Capitolele ce privesc relațiile externe ale celor cinci state constituie partea

30
empirică a acestei cercetări. Acestea constituie o analiză a modului în care decizia de politică
externă, ca parte a polit icilor publice ale unui stat, se reflectă în relațiile externe ale respectivului
stat și își produce efectele în mediul extern, internațional. Fiind vorba despre o analiză
comparată, fiecare dintre aceste părți ale lucrării care tratează relațiile externe, urmăresc să
identifice similitudinile și diferențele existente în a cest domeniu între Kazahstan, Kîrgî zstan,
Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan, în raport cu fiecare dintre cei trei vectori de putere la
nivel internațional.
Opțiunea pentru realizare a unei cercetări calitative a fost, în primul rând, o consecință a
naturii subiectului abordat, care presupune înțelegerea unui mecanism și a impactului pe care
rezultatul acestuia îl are. Totodată, lucrarea cuprinde și elemente specifice unei cercetări
cantitative, prin analiza datelor statistice privind asistența acordată republicilor central asiatice de
către partenerii externi. Totuși, a plicarea metodelor cantitative, are o relevanță scăzută pentru
acest subiect, întrebările la care lucrarea încearcă să răspundă, „se referă la categorii empirice
limitate în timp și spațiu și care, prin urmare, conțin un număr finit, de obicei mic, de
exemplificări cunoscute. Condițiile și prezumpțiile metodelor cantitative sunt foarte greu de
întrunit în situațiile în care numărul cazurilor care fac obiectul cercetării este redus‖52. Totodată,
dacă particularitatea tehnicilor calitative presupune că acestea pot fi „aplicate diferitelor aspecte
ale realității sociale, culturale și psihologice‖53, atunci obiectele de intere s „pot aparține unor
diferite discipline, care se vor strădui să le obseve manifestările, să le înțeleagă semnificațiile pe
care le poartă și vor căuta să le interpreteze sensul pe care li -l dau actorii sociali în contextul în
care se află […]. Această i dentitate de atitudine între cercetătorii diferitelor discipline întărește
statutul transversal al procedurilor utilizate în abordarea calitativă a fenomenelor, aigurându -i
acesteia din urmă o valoare care îi va permite să depășească compartimentările disc iplinare sau
pe cele ale domeniilor specializate.‖54
În ceea ce privește nivelul de analiză la care operează această lucrare doctorală, acesta
este cel macropolitic. Astfel, domeniul metodelor de cercetare poate fi „situat între extrema

52 Charles C. Ragin, Dirk Berg -Schlosser, Gisele de Meur, „Metodologia politică: metode calitative‖, in Robert E.
Goodin, Hans -Dieter Klingemann (coordonatori), Manual de știință politică, op. cit., p. 649.
53 Denise Jodelet, „Privire generală asupra metodologiilor calitative‖, in Serge Moscovici, Fabrice Buschini,
Metodologia științelor socioumane , Polirom, Iași, 2007, p. 173.
54 Ibidem.

31
analizării unui sing ur caz cu ajutorul unei singure variabile explicative (spre exemplu, analiza
sistemului mondial, Wallerstein, 1980) și încercarea de a cuprinde toate sistemele politice
existente într -o scară globală cu mult mai multe variabile (spre exemplu, lucrări de ti p „World
Handbooks‖, inspirate de către Karl Deutsch, cum ar fi Taylor și Jodice [1993]). Metodele
calitative în cercetarea macropolitică sunt, de asemenea, situate între studiul de caz convețional
(numeroase variabile, dar numai un singur caz) și cercetar ea cantitativă convențională (multe
cazuri, relativ puține variabile).55 Dată fiind paleta variată a numărului de unități ce pot fi supuse
analizei, corelată cu obiectivul acestei cercetări doctorale – identificarea unui model de politică
externă în Asia Ce ntrală – consider că singura abordare validă este cea comparată. În aceste
condiții, studiul unui singur caz, a politicii externe a unui singur stat din regiune, nu ar fi servit
obiectivului cercetării, chiar dacă ar fi „permis o examinare profundă a fenom enului selectat.
Pentru că cercetarea se concentrează pe un subiect strict definit, aceasta poate fi foarte detaliată
în aducerea la lumină a diferitelor informații referitoare la respectivul subiect.‖56 Utilizarea
studiului de caz asupra unui singur stat d in regiune ar fi permis o cercetare în profunzime a
mecanismului politicii externe al respectivului stat și ar fi permis chiar includerea unei analize a
factorilor sociali ce pot influența procesul luării deciziei de politică externă, dar nu ar fi putut fi
generalizat pentru a identifica un model de politică externă în regiunea studiată. Raportat la
această cercetare, „analiza comparativă sistemică constituie unul dintre mijloacele de bază pentru
stabilirea unor generalizări socio -științifice în cercetarea macropolitică‖57. În aceste condiții,
pornind de la realitatea obiectivă, de la cazuri concrete, urmăresc construirea unui model general
aplicabil pentru politica externă a statelor din regiunea studiată. Astfel, modelul non -formal
poate fi perceput ca „un cadru lax pentru analiza empirică‖58, iar construirea lui este prarte
integrantă a procesului cercetării științifice, deoarece, „un model non -formal este, în general,
prezentat ca o ipoteză directă sau un set de ipoteze despre lumea reală și lucruri reale p e care
cercetătorul este interesat să le explice.‖.59

55 Charles C. Ragin et al., Metodologia politică: metode calitative , op. cit ., p. 648.
56 Ellen Grigsby, Analysing Politics. An Introducation to Political Science , ediția a cincea, Cengage Learning,
Belmont, 2012, p. 22.
57 Charles C. Ragin et al., Metodologia politică: metode calitative , op. cit., p. 648.
58 Rebecca B. Morton, Methodes and Models. A Guide to the Empirical Analysis of Formal Models in Political
Science , Cambridge University Press, Cambridge, 2004, p. 42.
59 Ibidem, p. 35.

32
În ceea ce privește selecția unităților, acest proces a avut drept fundamanet existența unui
grad crescut de omogenitate între cazurile comparate. Astfel, la acest nivel, pornesc de la
premisa conform că reia „cazurile trebuie să fie „corelate între ele suficient‖ și să fie comparab ile
în funcție de anumite dimensiuni predeterminate. Spe cificarea cazurilor investigate la începutul
investigației sugerează explicit sau implicit ideea portivit căreia cazurile selectate sunt în realitate
suficient de omogene pentru a permite efectuarea de comparații.‖60. În această situație, alegerea
celor cinci unități de analiză este determinată, în primul rând, de limitarea geografică. Așa cum
am precizat în prima parte a int oducerii, toate aceste state sunt încadrate în definirea stricto sensu
a Asiei Centrale. Un argument în favoarea acestei delimitări este dat și de faptul că aceeași
grupare geografică este utilizată în realitatea politicilor externe și a relațiilor interna ționale.
Omogenitatea existentă între unitățile de analiză este demonstrată și prin istoria recentă comună
a acestor state. Astfel, încă de la instituirea statelor națiune și până la obținerea independenței,
cele cinci republici au avut un parcurs similar , impus de puterea colonială, iar diferențele nu au
fost de substanță. În perioada post -1991, similitudinile se mențin prin instituirea unor regimuri
asemănătoare în ceea ce privește forma acestora, dar și practicile politice. Și la nivelul relațiilor
externe ale acestor state se observă existența mai multor puncte comune decât a unor diferențe
majore.
Pentru a testa ipotezee de lucru, utilizez, ca variabilă dependentă, înțeleasă ca acel
„comportament social ce urmează a fi studiat‖61, schimbarea de politic ă externă, iar ca variabile
independente, presiunea pentru democratizare venită din exterior, ajutoarele economice externe,
prerogativele constituționale ale decidenților de politică externă, cadrul instituțional de luare a
deciziei de politică externă și evenimente externe cu impact regional. În ceea ce privește
indicatorii folosiți, aceștia urmăresc frecvența acordurilor și tratatelor, frecvența întânirilor la
nivel înalt, prezența sau absența bazelor militare, corelate cu reacția la prezența străină pe
teritoriul statelor analizate, cuantumul ajutoarelor externe și domeniile de alocare a fondurilor.
Un alt element esențial în în cadrul cercetării îl constituie delimitarea în timp a perioadei
analizate. Astfel, intervalul de timp la care lucrarea se raportează începe în 1991 și se încheie la
nivelul anului 2010. Cu toate acestea, am considerat utilă pe ntru analiza perioadei menționate

60 Charles C. Ragin et al., Metodologia politică: metode calitative , op. cit., p. 650.
61Albert Pepitone, Clark McCauley, „Experiențe de psihologie socială în mediul natural‖, in Serge Moscovici,
Fabrice Buschini, Metodologia științelor socioumane , op. cit., p. 113.

33
anterior, introducerea unei succinte prezentări a evoluției celor cinci republici în perioada
sovietică / comunistă, deoarece intervalul dintre 1917 – 1991 a fost determinant pentru
constituirea, consolidarea și menținerea în formele prezente ale statelor central asiatice.
Delimitarea temporală cu care operează această lucrare nu este una aleatorie, ci își găsește
fundamentarea în anumite evenimente și momente ce au marcat regiunea în cadrul acestei
perioade. Dacă anul 1991 marchează apariția pe scena internațională a celor cinci republici din
Asia Centrală, ca state independente, ce dețin monopolul asupra politicilor lor externe, am
considerat că anul 2010 constituie un punct terminus relevat pentru această cercetare datori tă
izbuc nirii celei de -a doua revoluții kî rgîze, ce a avut drept consecință schimbarea de regim în
această republică, dar și reorientarea politicilor externe la nivel regional. Totodată, în impunerea
acestei limite temporale, am avut în vedere și disponibi litatea surselor, deoarece apropierea de
prezent ar fi ridicat probleme de ordin bibliografic.
În interiorul perioadei sunt identificabile o serie de momente și evenimente esențiale în
evoluția relațiilor externe. Asocierea dintre „momente‖ și „eveniment e‖ nu este nici ea aleatorie,
ci este argumentată de corelarea fiecărei acțiuni cu un interval de timp. Astfel, prin „eveniment‖
se înțelege acea acțiune, situație care a avut impact asupra relațiilor externe supuse analizei.
Urmând aceeași logică, „moment ul‖ este definit ca acel interval temporal în care evenimentul
începe să își facă simțită influența asupra relațiilor externe. Dat fiind caracterul bilateral sau
multilateral al afacerilor externe, aceste momente / evenimente nu sunt inerente republicilor din
Asia Centrală, ci includ și acțiuni sau inacțiuni ale unor terțe părți, cu impact asupra statelor în
discuție. Totodată, relevanța acestora pentru cercetarea propusă rezidă în fluctuațiile pe care le –
au generat în liniile de politică externă analizate și din reverberațiile asupra relațiilor cu vectorii
de putere internațională menționați anterior. De asemenea, trebuie menționat că această împărțire
evenimențială și temporală este de ordin metodologic, concepută pentru facilitarea cercetării,
deoarece în planul realităților politice și istorice aceste evenimente sunt conexe, complementare
sau se întrepătrund.
În intervalul de timp analizat, mai multe evenimente au afectat statutul regiunii, dar trei
dintre acestea ies în evidență, pentru că nu au avut efe ct doar asupra Asiei Centrale, ci și asupra
relațiilor statelor din regiune cu restul lumii. Primul dintre aceste evenimente este reprezentat de
obținerea independenței de către cele cinci republici, cel de -al doilea eveniment privește

34
descoperirea unor im portante rezerve de hidrocarburi în regiune, iar cel de -al treilea, este strâns
legat de atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite.
Destrămarea Uniunii Sovietice a reprezentat un șoc pentru republicile din regiune. Șansa
de a se autoguv erna, oferită unor state obișnuite să fie conduse din exterior și să îndeplinească
ordine, a produs schimbări radicale în spațiul politic, economic și social din regiune, în condițiile
în care aceste state nu au avut drept obiectiv obținerea independenței. La conducerea celor cinci
republici au rămas reprezentanți ai fostei nomenc laturi comuniste. Aceștia pot fi considerați ca
fiind exponenți ai „post -nomenclaturii‖ , așa cum este această categorie definită de profesorul
Daniel Barbu în cartea Republica abse ntă, cu referire la cazul României postcomunist e,
respectiv, persoane care au ocupat în perioada postcomunist ă „o poziție proeminentă în viața
publică românească au făcut -o tocmai pentru că au fost selectați pentru o asemenea carieră de
serviciile de cadre comuniste sau au știut să se servească în propriul avantaj de criteriile de
selecție ale acestor servicii.‖.62 Această nouă elită, odată ieșită de sub controlul Moscovei și fără
teama de a fi schimbați din funcții, aceștia au acaparat puterea și au redistribuit resursele statelor
în funcție de interesele personale, fapt ce a determinat o pauperizarea pop ulației. Din punct de
vedere demografic au loc sch imbări semnificative. Procesul început la mijlocul anilor `70 de
creștere a procentului populației indigene în raport cu cel al europenilor se accelerează. După
obținerea independenței se observă o schimbare a fluxului migrator, din spre Asia Centrală spre
Rusia. Un exemplu în acest sens este Kazahstan, unde, în 1989 etnicii ruși reprezentau 37% din
populația țării, iar etnicii kazahi 40%. La sfârșitul anilor '90 procentul etnicilor ruși a scăzut la
30%.63 Aceste mișcări de populație au adâncit criza economi că în cele cinci republici deoarece
rușii formau majoritatea popuației urbane, ei reprezentau o elită ce deținea numeroase posturi de
conducere. Totodată, populația rusă din republicile central asiatice era supra -reprezentată în
rândul intelighenției tehni ce locale, al oamenilor de știință și al profesorilor, în raport cu
populația locală.64 La acestea se adugă și diminuarea numărului piețelor de desfacere. Bunurile
produse în întreprinderile de tip sovietic nu își mai gaseau cumpărători, iar exportul de pet rol și
gaze naturale depindea de conductele ce traversau teritoriul rus. Dar, cele cinci state nu

62 Daniel Barbu, Republica absentă , ediția a doua revizuită, Editura Nemira, Bucureșt i, 2004, p. 30.
63Amanda Wooden, Christoph Stefes, The Politics of Transition in Central Asia and the Caucasus , Routledge, New
York, 2009, p. 89.
64Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , p. 8.

35
depindeau de Rusia doar în privința exporturilor, ci și a importurilor. În general republicile
central asiatice exportau materii prime către state ale fostei Uniuni Sovietice și importau produse
finite de la state membre ale Comunității Statelor Independente65, în special din Rusia și Ucraina.
Astfel, chiar dacă Ka zahstan, Kîrgî zstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan își obținuseră
independența, ele au co ntinuat să depindă economic de Rusia.
La fel de important ca aceste schimbări a fost trecerea importantelor rezerve de gaze
naturale și petrol, aflate până atunci sub control rusesc sub controlul noilor state independente.
Chiar dacă au existat numeroase speculații în legătură cu bogăția acestor rezerve, ele au fost
totuși privite ca o alternativă la rezervele de hidrocarburi din Orientul Mijlociu. În afara
considerabilelor rezerve de gaze naturale din Turkmenistan, în regiunea central asiatică se găsesc
numeroase resurse de petrol, minereuri de fier, zinc, cupru și cărbune în Kaza hstan; aur, mercur,
uraniu în Kîrgî zstan; gaze naturale, petrol, cupru, aur, argint, zinc și cărbune în Uzbekistan; iar
recent au fost descoperite noi zăcăminte de petrol și gaze naturale în Tadjikistan.
În ceea ce privește urmările atentatelor din 11 septembrie, în special, războiul împotriva
terorismului internațional promovat de SUA, acesta a atras atenția asupra Asiei Centrale, atât ca
regiune în care grupările teroriste se pot dezvolta liber, cât și ca zonă de luptă împotriva
terorismului. Atenția crescut ă acordată de SUA zonei central asiatice a generat o schimbare în
politica Rusiei față de această regiune, în condițiile în care Asia Centrală era percepută ca o zonă
esențială pentru interesul național al Rusiei, din perspectivă economic ă, strategic ă și de
securitate. În ceea ce privește Uniunea Europeană, privită în ansamblul său și nu raportat la
statele membre, aceasta a stabilit relații externe cu cele cinci republici încă in anii 1990, dar
interesul pentru regiune crește mai ales datorită considerentelor de ordin economic și securitar,
dacă ne raportăm la strategia de diversificare a surselor de resurse energetice.
Așa cum am menționat aceste trei evenimente au un impact ma jor asupra regiunii și a
ansamblului relațiilor externe a statelor central asiatice, dar, așa cum se va observa pe parcursul
lucrării, există și alte evenimente ce marchează relațiile bilaterale ale celor cinci republici cu
fiecare dintre cei trei vectori de putere internațională. Acestea evenimente vor fi analizat în

65Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o organizație internațională înființată în decembrie 1991, din care
fac parte, la nivelul anului 2016, Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Moldova, Rusia,
Tadjikistan, Uzbekistan. Ucraina și Tu rkmenistan sunt în prezent state asociate, iar Georgia s -a retras după războiul
ruso-georgian din vara anului 2008.

36
cadrul capitolelor aferente analizei relațiilor externe ale republicilor cu Federația Rusă, Statele
Unite și Uniunea Europeană.
Lucrarea doctorală Evoluția postcomunistă a republicilor din As ia Centrală constituie o
cercetare document ară, prin faptul că sunt utilizate surse primare precum constituțiile statelor
supuse analizei, acorduri și tratate bilaterale și multilaterale încheiate de aceste republici,
strategii de securitate, dar și alte d ocumente oficiale precum doctrinele militare și conceptele de
politică externă . La acestea se adaugă și articolele de presă online, declarații și luări de poziție
ale înalților oficiali, dar și comunicatele de presă oficiale emise ca urmare unor întâlniri sau
evenimente externe. De asemenea, rol important îl are și presa online: agențiile naționale de
presă66, ziare oficiale67, agenții de presă private68, dar și portaluri de știri ale opoziției69. La
acestea se adaugă site -uri de știri din afara celor cinci state70, dar și articole și analize disponibile
pe site -urile BBC News Asia, Radio Free Europe/Radio Liberty71, Ria Novosti, Central Asia –
Caucasus Analyst și www.eurasianet.org . Totodată, lucrarea constituie și o „cercetare de birou‖
(desk research)72 datori tă utilizării a numeroase surse secundare ce cuprind literatura de
specialitate, rapoarte și analize ale unor institute ale căror domenii de interes v izează regiunea
central asiatică73, precum și din jurnale de specialitate74. Tot în ceea ce privește sursele , trebuie
menționat că datorită preponderenței surselor în limba străină, toate traducerile din cuprinsul
lucrării sunt facute de autor, în lipsa unor traduceri oficiale în limba română.

66Site-urile agențiilor naționale de presă: www.inform.k z, www.kabar.kg , www.khovar.tj ,
www.turkmenistan.gov.tm , www.uza.uz , (accesat 13.4.20 16).
67Site-uri ale unor ziare oficiale: w ww.gazeta.kz , www.turkmenistaninfo.ru (accesat 13.4.2016).
68Site-urile ale unor agenții de presă private: www.tengrinews.kz , www.24.kg , www.akipress.kg , www.uznews.net
(funcțional în perioada 2005 – 2014).
69www.gund ogar.org site de știri al opoziției turkmene (accesat 13.4.2016).
70Pentru Kazahstan: www.silkroadintelligencer.org , pentru Turkmenistan: www.turkmenistan.ru , pentru Uzbekistan:
www.fergananews.ru , (accesat 13.4.2016)
71Secțiunea destinată Asiei Centrale poa te fi accesată la www.rferl.org/section/Central_Asia/172.html, (accesat
13.4.2016)
72 Marija Brajdic Vukovic, „Self Reported Productivity. Patterns and Factors‖ in Katarina Prpiš, Beyond the Myths
about the Natural and Social Sciences: A Sociological View , Institute for Social Research, Zagreb, 2009, p. 122.
73Central Asia -Caucasus Institute, Silk Road Studies Program, China and Eurasia Forum; Institute for Public Policy,
Kyrgyzstan; Russian and Eurasian Security, Russian Analytical Digest; Congressional Rese arch Center Reports;
Strategic Asia Program, National Bureau of Asian Research, International Crisis Group Reports.
74Russia in Global Affairs ; Asian Survey ; Central Asian Survey ; și Asian Affairs .

37
STRUCTURA LUCRĂRII
Din punctul de vedere al structurii, această luc rare poate fi împărțită în trei componente
distincte. Prima parte, reprezentând primul capitol al prezentei teze de doctorat, analizează
apariția și evoluția foreign policy anlysis ca sub -domeniu al științelor politice și al relațiilor
internaționale. Tot odată, acest capitol teoretic cuprinde o analiză a conceptelor pe care foreign
policy analysis le presupune, dar și explicarea cadrului analitic oferit de această disciplină.
Capitolele subsecvente urmează acest cadru analitic și distincția pe care foreign policy analysis o
face între cele două nivele de analiză ale politicii externe, mediul intern, respectiv mediul extern.
Astfel, cel de -al doilea capitol al lucrării urmărește evoluția mediului intern a celor cinci
republici, urmând o perspectivă comparată. Totuși, ținând cont de specificitatea și istoria recentă
a regiunii am considerat eminamente necesară includerea unui subcapitol, cu o natură
predominant descriptivă, ce urmărește o abordare istorică, a trecutului sovietic / comunist al
celor ci nci republici. Principalul argument în introducerea acestei secțiuni este că în această
perioadă iau naștere, sau mai bine spus, sunt înființate, statele națiune în Asia Centrală, acestea
păstrundu -și forma și limitele teritoriale și în prezent, chiar dacă acestea au fost trasate artificial
de decidenții Rusiei sovietice, iar ulterior, capitolul cuprinde o analiză a momentului obținerii
independenței. De asemenea, capitolul cuprinde o analiză detaliată a războiului civil din
Tadjikistan, a revoluțiilor din Kîrgîzstan din 2005 și 2010, dar și a succesiuni la președenție în
Turkmenistan. Toate aceste situații reprezintă fenomene specifice, de aceea consider că trebuie
tratate mai în detaliu. În cee ace privește chestiunile de ordin economic, capitolul include o
abordare comparată a modului în care Kazahstan, Turkmenistan și Uzbekistan și -au gestionat
resursele de petrol și gaze naturale, dar atinge , punctual și problema distribuției apei. Referitor la
problemele de securitate, capitolul tratează chestiunea deza rmării nucleare a statului kazah de la
începutul anilor 1990 și dezvoltarea grupărilor fundamentaliste islamice (Mișcarea Islamică din
Uzbekistan, Hizb -ut-Tahrir). Pe lângă prezentarea de facto a situației interne post -1991, cea de -a
doua componentă a lucr ării cuprinde prezentarea comparată a mecanismului de luare a deciziei
de politică externă în cele cinci state dar și scurte biografii ale liderilor central asiatici, ca
principali vectori de decizie de politică externă.
Capitolele subsecvente constituie cea de -a treia componentă a acestei cercetări doctorale,
care urmărește analizarea relațiilor bilaterale ale celor cinci republici din Asia Centrală cu

38
Federația Rusă, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Astfel, în cadrul capitolului al
II-lea, în analiza relațiilor bilaterale cu Federația Rusă se identifică două etape. Prima perioada
se supra pune cu președenția lui Boris Elțî n în Rusia și reprezintă o perioadă în care acest stat se
confruntă cu numeroase probleme de ordin economic și politic, dar și cu pierderea statutului de
mare putere. Deși federați a nu este interesată să susțină niște state „parazitare‖, nu dorește să își
piardă influența în regiune, în ciuda resurselor limitate și a dorinței celor cinci republici de a -și
afirma independen ța. Cea de -a doua etapă a relațiilor bilaterale dintre fosta metropolă și fostele
colonii începe în 1999, o dată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, fapt ce duce la
reformularea politicii externe a federației. Noul președinte rus, prin politicile sa le reușeste să
reapropie aceste state, în condițiile în care o apropiere a republicilor de Statele Unite pare tot mai
dificilă. În cadrul acestei etape, declanșarea războiului împotriva terorismului joacă un rol major,
deoarece aduc e prezența militară amer icană în fostul teritoriu sovietic. După acest moment,
Rusia pierde teren în favoarea SUA în politica externă și de securitate a statelor central asiatice.
Ulterior în politica externă a celor cinci republici vor avea loc mai multe reorientări și se poate
observa o permanentă oscilație între Rusia și SUA. Voi analiza în special schimbările bruște de
optică în politica externă din 2005 în Uzbekistan și 2009 în K îrgîzstan. În analiza relațiilor
bilaterale cu Rusia sunt foarte importante urmatoarele: prezența un corp de armată rus cantonat
în Tadjikistan; reacția celor cinci state la războiul din Georgia (2008), schimbarea de optică în
politica exernă turkmenă (2007 politica externă turkmenă devine multi -vectorială, mai ales în
privința resurselor energetice). Tot în acest capitol analizez modul în care cele cinci state s -au
raportat la organizațiile regionale dominate de Rusia, care au reprezentat și o platformă pentru
politica externă rusă față de Asia Centrală: Comunitatea Statelor Independente, Organizația
Tratatul de Securitate Colectivă și Organizația de Cooperare Shanghai.
Aceeași etapizar e a relațiilor externe este întâ lnită și în cadrul relațiilor cu Statele Unite
ale Americii, în cadrul celui de -al IV -lea capitol, cu mențiunea că de această dată este vorba
despre trei momente ale relațiilor bilaterale. Astfel, prima etapă include anii 1990, când SUA
tratează Asia Centr ală ca parte a noilor state independente, fără a exista un interes major în
strângerea relațiilor cu acestea. Această viziune este evidențiată prin adoptarea în 1992 de către
Congresul american a Freedom Support Act, prin care Statele Unite se adresează tu turor statele
apărute ca urmare a prăbușirii URSS, fără a face distincție între acestea. Din perspectiva statelor
central asiatice, această etapă este marcată de încercarea de apropiere de SUA, menținându -se în

39
logica războiului rece, de teama revigorării imperialismului rus. Cea de -a doua etapă a relațiilor
bilaterale este una foarte scurtă, cuprinsă între 1999 și 2001, marcată de relații rigide, dar în care
se con stată o creștere a interesului SUA în regiune și separarea statelor din Asia Centrală și din
Caucazul de Sud de restul noilor state independente în politica americană. O a treia etapă începe
o dată cu declanșarea războiului împotriva terorismului, când puterea de la Washington pune
accentul pe dezvoltarea relațiilor bilaterale în detrimentul unei abordări regionale. Până la
debutul celei de -a treia etape, analizez relațiile bilaterale mai mult prin prisma cerințelor impuse
de SUA pentru ca statele din regiune sa primească ajutoare financiare, dar după declanșarea
războiului împotriva terorismului evidențiez relațiile fiecărui stat cu marea putere, atenție
deosebită fiind acordat ă relațiilor cu Uzbekistan și Kîrgî zstan, unde au funcționa și două baze
militare americane.
Cel de -al V-lea capitol al prezentei lucrări analizează relațiile Uniunii Europ ene cu cele
cinci republici din regiune și are ca element central anul 2007, când Uniunea adoptă strategia UE
– Asia Centrală: Stra tegia pentru un nou parteneriat . E prima strategie coerentă a UE pentru
această regiune și cuprinde domenii de cooperare vari ate (la nivel politic, drepturile omului,
educație, democratizare, mediu, apă, amenințări la adresa securității, economic, domeniul
energetic). Aceasta aduce o abordare comprehensivă asupra regiunii, punând accent pe relațiile
cu fiecare stat central asiat ic în parte. Totodată, în perioada post 2007se observă și creșterea
interesului statelor din regiunea studiată în intensificarea relațiilor cu organiația și este stabilit și
un cadru interinstituțional al relațiilor bilaterale, având loc întâlniri regulate între reprezentanții
UE și cei ai republicilor. În cadrul acestui capitol trebuie avut în vedere faptul că sunt analizate
relațiile celor cinci republici cu Uniunea Europeană, nu și cu statele membre ale organizației
internaționale.
În ceea ce privește s ecțiunea de concluzii a cercetării doctorale Evoluția postcomunistă a
republicilor din Asia Centrală , acestea cuprind răspunsurile la întrebările de cercetare expuse în
introducere.

40
CAPITOLUL I. ABORDAREA TEORETICĂ A POLITICII EXTERNE75
Așa cum am menționat partea introductivă, această cercetare doctorală are ca bază pentru
analiza politicilor externe ale statelor central asiatice și a relațiilor externe ale acestor cu cei trei
mari vectori de putere la nivel internațional, cadrul teoretic și concep tual oferit de foreign policy
analysis.76 Dar pentru a putea dezvolta o cercetare empirică, trebuie explicat cadrul teoretic cu
care cercetarea operează, conceptele utilizate și corelația dintre nivelul teoretic și cel empiric.

I.1. EVOLUȚIA FOREIGN POLICY ANALYSIS
Foreign policy anlysis se afirmă ca sub -domeniu de studiu la jumătatea secolului al XX –
lea, pe fondul disputei dintre școlile tradiționaliste – ale căror principali exponenți erau, în cadrul
teoriilor relațiilor internționale, liberalismul și realismul – și noul curent behaivorist, care nega
existența unor legi obiective care ghidează comportamentul statelor. Școlile tradiționale puneau
accentul pe o analiză la nivel sistemic, centrată pe interesul național al statelor, pe competiția
pentru putere, pe ideea de securitate sau pe cea de cooperare internațională. În contrast cu
acestea, behavioriștii aduc în prim plan legăturile existente între politica internă și cea externă,
astfel introducând în analize și nivelul decidentului, mecanismele de luare a deciziei, dar și
efectele produse de implementarea acesteia. Astfel, noul curent behaviorist se distinge clar de
teoriile tradiționaliste, pentru care nivelul sub -statal nu avea importanță în domeniul relațiilor
internaționale.77 Printre promotorii acestui curent se numără Richard Snyder, care „la fel precum
unii dintre colegii săi „behavioriști‖ de la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950, găseau
esențialemente nesatisfăcătoare principalele abordări ale studiului fenomenelor politicii
internaționale, incluzând accentul pus pe puterea națională și interesul național, care au devenit
dominante imediat după cel de -al doilea război mondial. În opinia sa, acestea nu au fost utile în
explicarea comportamentului guvernamental. În schimb, acesta a propus să definim acțiunea

75 Părți din acest capitol au fost publicate de autoarea ace stei teze doctorale ca referințe teoretice în analiza politicii
externe României în perioada 2007 – 2009 în Anamaria Elena Gheorghe, „After EU Accession: Romania ‘s Foreign
Policy 2007 – 2009‖ in Reasearch and Science Today , supplement no. 1(3)/2012, pp. 1 81 – 198.
76 Pe parcursul acestei lucrări toate referirile la foreign policy analysys ca teorie, vor păstra demunirea în limba
engleză a acesteia penru a se evita confuzia cu sintagma „analiză de politică externă‖.
77Iulia Motoc, „Evoluția analizei politici i externe‖, in Iulia Motoc, Șerban Filip Cioculescu (coordonatori), Manual
de analiză a politicii externe, Polirom, Iași, 2010, pp. 87 – 88.

41
statului ca fiind comportamentul decidenților oficiali ai acestuia, oferind astfel o concentrare
empirică clară pentru stud ierea comportamentelor statelor națiune, dar și al altor entități politice.
Odată ieșit din matrița științ ei politice tradiționale a descrierii instituționale și a analizei juridice
și chiar din abordarea puterii [în relațiile internaționale], el a considerat toate științele sociale ca
fiind relevante pentru interesele și preocupările sale. (…) Abordarea sa a fost și rămâne cu
adevărat și profund interdisciplinară.‖.78
Astfel, lucrarea care pune fundamentele foreign policy analysis este publicată de Richard
Snyder, Henry W. Bruck și Burton Sapin în 1954. Decision -Makin as an Approach to the Study
of Internati onal Politics abordează politica internațională prin prisma interacțiunii dintre nivelul
sistemic și cel sub -sistemic, interacțiune ce produce efecte asupra ambelor componente, acestea
influențându -se reciproc. Astfel, în analiza politicii externe, un rol decisiv îl au percepțiile
decidenților asupra unui anumit eveniment, contextul intern și extern în care este luată decizia de
politică externă și cadrul instituțional în care decizia de politică externă este luată. Pornind de la
acesată lucrare fundamental ă, foreign policy analysis presupune studiul proceselor de luare a
deciziilor de politică externă, analiza cauzelor ce au determinat luarea unei anumite decizii, a
efectelor pe care respectiva decizie le poate produce și a rezultatelor concrete ale impleme ntării
deciziei de politică externă.79
Urmând același model de analiză axat pe analiza modului de luare a deciziei de politică
externă, în 1963 este publicată luc rarea lui Joeph Frankel, The Making of Foreign Policy: an
Analysis of Decision -Making , în care profesorul american încearcă să construiască un model
general de luare a deciziei de politică externă, dar fără a recurge la același refinament tehnic și
terminologic utilizat de Richard Snyder.80
Alți autori ce fac parte din acest prim val al cercetă torilor ce dezvoltă teoria foreign
policy analysis, ale căror lucrări sunt extrem de importante în consolidarea sub -domeniului sunt
James Rosenau, Graham Allison, Michael Clarke și Brian White, Cristopher Hill și Alex Mintz.

78Burton M. Sapin, „Foreword‖, in Richard C. Snyder, Henry W. Bruck, Burton Sapin, Valerie M. Hudson, Derek H
Cholle t, James M. Goldgeier, Foreign Policy Decision -Making (Revisited) , Palgrave Macmillan, New York, 2002,
pp. vii – ix, pp. vii – viii.
79 Ruxandra Ivan, La politique etrangere roumaine (1990 – 2006) , Editions de l ‘Universite de Bruxelles, Bruxelles,
2009, pp. 32 – 34.
80 Joseph Frankel, The Making of Foreign Policy. An Analysis of Decision Making , Oxford University Press,
London, 1963, p. xi.

42
Astfel, James Rosenau, în The S cientific Study of Foreign Policy81, propune o „preteorie‖
a politicii externe, considerând că acest domeniu de cercetare se află într -un stadiu incipient
pentru a putea fi eleborată o teorie în adevăratul sens al cuvântului. Profesorul american propune
o analiză centrată pe diferite nivele determinante pentru politica externă, care variază de la
individ, roluri și percepții, structura instituțională, organizarea socială, până la relațiile
internaționale și sistemul global. În aceste condiții, având în vede re diversitatea variabilelor
propuse de James Rosenau pentru analiza politicii externe și încercarea de elaborare a unui cadru
teoretic specific acestui domeniu, „preteoria lui Rosenau trebuia să servească drept ghid de
cercetare, care ar fi putut duce, în timp, la înțelegerea modului în care, de exemplu, percepția
rolului poate duce la anumite opțiuni de politică externă și la înțelegerea modului în care nivelul
de dezvoltare a unui stat poate limita opțiunile de politică externă pe care le are la dispoziț ie.‖82
Un alt autor ale cărui lucrări au o relevanță deosebită pentru dezvoltarea cadrului teoretic
al foreign policy analysis este Graham Allison. Articolul Conceptual Models and the Cuban
Missile Crisis , publicat în toamna anului 1969 în The American Poli tical Science Review,
pornește de la premisa că înțelegerea evenimentelor internaționale depinde de elementele pe care
observatorii le aduc în analiză, iar „ceea ce fiecare analist vede și consideră a fi important, nu
este doar o funcție a dovezilor asupra ceea ce s -a întâmplat, ci și a „lentilelor conceptuale‖ prin
care se uită la dovezi.‖83. Astfel, profesorul Universității Harvard propune, având drept studiu de
caz criza rachetelor din Cuba, trei modele de analiză: modelul actorului rațional, modelul
procesului organizațional și modelul birocratic. Primul model este cel mai utilizat de analiști și
presupune înțelegerea evenimentelor externe ca acțiuni alese de state și guverne, percepute ca
actori naționali unitari și raționali, care iau deciziile de polit ică externă ca răspuns la o problemă
strategică, astfel încât să fie maximizate consecințele acesteia în termeni de obiective.84 Modelul
procesului organizațional presupune că guvernele „percep problemele prin sezori
organizaționali‖ și estimează alternativ ele și consecințele ca urmare a informațiilor ce le revin
prin intermediul procesului organizațional. Astfel, decizia de politică externă nu este una

81 James Rosenau, The Scientific Study of Foreign Policy , Free Press, New York, 1971.
82 Laura Neack, Jeanne A.K. Hey, Patrick J. Haney, „Generational Change in Foreign Policy Analysis‖, in Laura
Neack, Jeanne A.K. Hey, Patrick J. Haney (editori), Foreign Policy Analysis. Continuity and Change in its Second
Generation , Prentice Hall, New Jers ey, 1995, pp. 3 – 4.
83 Graham Allison, „Conceptual Models and the Cuban Missiles Crisis‖, in The American Political Science Review ,
vol. LXIII, septembrie 1969, nr. 3, pp. 689 – 718, p. 689.
84 Ibidem, pp. 693 – 694.

43
deliberată a liderilor, ci „mai degrabă, un rezultat al unor mari organizații ce funcționează
conform unor tipare comportamentale standard‖.85 Al treilea model de analiză propus de Graham
Allison, cel birocratic, în care decizia este „rezultatul negocierilor, prin canale reglementate,
dintre jucători poziționați ierarhic în structurile guvernamentale‖86. Astfel , nu există un actor
unitar care ia decizia de politică externă, ci aceasta este rezultatul propus pentru problemă
strategică, externă, ca urmare a unui joc birocratic între diferiți actori interni.87 Ulterior, analiza
procesului de decizie este expusă într -o manieră extinsă în cartea The Essence of Decision88,
publicată în 1971, în care profesorul demonstrează că pot fi oferite diverse explicații pentru
același eveniment, în funcție de abordarea pentru care optează cercetătorul. Totodată, tocmai
această dive rsitate motivează îmbunătățirea studiului politicii externe, prin încercarea de a
dezvolta un model „comprehensiv și ușor de aplicat‖.89
Dacă autorii prezentați anterior – Richard Snyder, Henry W. Bruck, Burton Sapin, Joeph
Frankel, James Rosenau, Graham Al lison – pun bazele teoretice ale foreign policy analysis,
ulterior, se remarcă o nouă generație de autori, dintre care Michael Clarke, Brian White,
Christopher Hill și Alex Mintz marchează dezvoltarea ulterioară a acestui domeniu.
Astfel, Michael Clarke și Brian White, în Understanding Foreign Policy: the Foreign
Policy Systems Approach , publicată în 1989, argumenteză că decizia de politică extrenă nu este
una conștientă, ci aceasta este mai degrabă constituită dintr -un „curs de acț iuni continue și
confuze, constituite dintr -un amestec de decizii politice, decizii non -politice, proceduri
birocratice, continuări ale politicilor precedente și pure accidente.‖90, toate acționând într -un

85 Ibidem, p. 698.
86 Ibidem , p. 707.
87 Ibidem.
88 Graham Allison, The Essence of Decision , Little Brown, Boston, 1971.
89 Ruxandra Ivan, La politique etrangere roumaine (1990 – 2006), op. cit, p. 35.
90 Michael Clarke, „The Foreign Policy System: A Framework of Analysis‖, in Michael Clarke, Brian White
(editori), Understanding Foreign Policy: the Foreign Policy Systems Approach , Edward Elgar Publishing,
Cheltenham, 1989, p. 27.

44
cadru sistemic, bazat pe input -uri și output -uri91. Urmând modelul sistemic, autorii identifică mai
multe etape pentru abordarea sistemică a politicii externe. Prima presupune definirea sistemului
în funcție de elementele definitorii, caracteristice acestuia. Apoi, sistemul trebuie înțeles și
analizat în în tregimea sa, nu prin elementele constitutive, fapt ce determină a treia etapă, anume
reprezentarea statică a sistemului. Cu toate acestea, deși „reprezentarea sistemului este statică,
concepția din spatele sistemului de politică externă este, din necesitat e, dinamică. [Deoarece]
încercăm să surprindem esența unui sistem de acțiuni umane, astfel, încercăm să descriem un
proces continuu; să surprindem în scris ideea că este mereu în funcțiune, reacționând la stimuli,
schimbându -se și adaptându -se.‖92 Cea de -a patra etapă presupune înțelegerea sistemului în
relație cu mediul, cu contextul în care există și, în cele din urmă, ce de -a cince a etapă presupune
existența interacțiunii permanente între componentele sistemului, acestea fiind interdependente.
Acest cadru de analiză propus de Clarke și White nu presupune în mod obligatoriu adoptarea
unei metodologii behavioriste, ci stabilirea variabilelor, înțelese ca și componente ale sistemului,
și a limitelor acestora, astfel încât să fie definite de rolul pe care îl a u în cadrul sistemului.93
O altă lucrare fundamentală pentru dezvoltarea recentă a foreign policy analysis este cea
a profesorului Christopher Hill, din cadrul London School of Economics, The Changing Politics
of Foreign Policy , publicată în anul 2003, în c are sunt expuse principalele direcții din domeniul
foreign policy analysis, iar „paradigma FPA‖ este regândită „în cheia postmodernismului‖. 94
Încă din prefața lucrării, autorul explică obiectivele pe care le -a avut în vedere în elaborarea
acestei lucrări de siteză. În primul rând, Hill consideră că deja există în interiorul foreign policy
analysis un cadru analitic pertinent, viabil, iar lucrarea sa este o încercare de a convinge
„practicienii și cititorii‖ de acest lucru. Apoi, prin această lucrare intenț ionează să atragă atenția
asupra faptului că politica externă, fiind un domeniu de o mare importanță politică și intelectuală,
necesită o nouă etapă de studiu, iar lucrarea profesorului Hill se distanțează de paradigma nord

91 Pentru descrierea mecanismului de luare a deciziei de politică externă Michael Clarke și Brian Whi te folosesc
„metafora sistemului‖ care presupune existența unor input -uri, a unui proces și a unor output -uri. În aceste condiții
mecanismul politicii externe presupune existența unor stimuli (input), la care mecanismul reacționează, răspunde sau
îi transf ormă în scopul producerii unui produs final (output), care arată performanța sistemului. Ținând cont de
faptul că acest sistem există într -un mediu sau un context dat, rezultatul mecanismului, output -ul influențează mediul
și generează noi input -uri. Vezi Michael Clarke, Brian White (ed.), Understanding Foreign Policy: the Foreign
Policy Systems Approach , op. cit., pp. 28 – 29.
92 Michael Clarke, The Foreign Policy System: A Framework of Analysis, op. cit., p. 31.
93 Ibidem, pp. 31 – 37.
94 Iulia Motoc, Evoluț ia analizei politicii externe, op. cit., p. 96.

45
americană și vest europeană, înc ercând să aducă o perspectivă comparată, integrată la nivel
global. De asemenea, „tema cărții este natura schimbătoare a politicii externe contemporane‖, cu
toate că perspectiva istorică este necesară pentru înțelegere procesului fenomenului studiat.95
Toto dată, Christopher Hill consideră că „înțelegerea modului î n care se ajunge la deciziile d e
politică externă, a modului în care sunt implementate și eventual schimbate, nu ține de o singură
teorie și mai puțin de generalizare, pe baza unui caz individual. E a (înțelegerea) presupune să
faci dreptate bogăției și complexității politicii externe, fără să uiți premisa de bază a științei
sociale – aceea conformă căreia există ordine în lume și că poate fi observată în mod sistematic.
Aceas ta înseamnă că există dou ă fațet e ale politicilor politicii externe […] Interacțiunea dintre
acestea două constituie marele, evazivul și fascinantul nostru subiect.‖96 Astfel urmând tradiția
stabilită în foreign policy analysis, Christopher Hill continuă ideea dualismului politicii externe,
exprimat prin impactul sistemului internațional, pe de o parte și al politicilor interne și
birocratice, pe de altă parte, asupra d ecidenților.
Pornind de la clasica distincție dintre agent și structură97, Christopher Hill încearcă să
repoziționeze foreign policy analysis în noul context internațional post război rece, caracterizat
de un sistemt tot mai globalizat, în care, deși statel e, în mod evident, nu sunt singurii actori
internaționali, rămân însă cei mai importanți. În aceste condiții, „luare deciziei trebuie să fie
punctul de pornire, dacă vrem să înțelegem dilemele acțiunii în sistemul internațional‖98, fiind un
proces ce trebui e să fie analizat prin prisma dimensiunii politice, a dimensiunii birocratice, a
problemei raționalității actorilor și a fazei implementării. Dacă dimensiunea politică și cea
birocratică sunt în mare măsură rezultatul cadrului instituțional intren, în ceea ce privește
raționalitatea actorilor, Christopher Hill pune accent pe conceptul de raționalitate limitată
(„bounded rationality‖), pornind de la construcția teoretică oferită de Herbert Simon, care explică
raționalitatea în cazul comportamentului administ rativ prin faptul că decizia reprezintă alegerea
uneia dintre mai multe alternative, în funcție de consecințele care derivă din fiecare dintre

95 Christopher Hill, The Canging Politics of Foreign Policy , Palgrave Macmillan, New York, 2003, pp. xvii – xviii.
96 Ibidem, pp. xix – xx.
97 Pentru o analiză extinsă a raportului dintre agent și structură în f oreign policy analysis, vezi Walter Carlsnaes,
„The Agency -Structure Problem în Foreign Policy Analysis‖, in International Studies Quarterly, vol. 36, nr. 3,
septembrie 1992, pp. 245 – 270.
98 Christopher Hill, The Canging Politics of Foreign Policy , op. c it, p. 51.

46
acestea99, corelată cu ideea de „muddling through‖ propusă de Charles Lindblom.100 Astfel,
raționalitatea limitată p resupune ca fiind inutilă încercarea de maximizare a rezultatelor, ci
mizează pe satisfacerea nevoilor sau de acceptarea celui mai apropiat rezultat de propriile
preferințe, politica externă presupunând un proces al pașilor mărunți, fără schimbări bruște, ce se
produce într -un mediu nesigur, caracterizat de interacțiune constantă.101 La fel de important
precum mecanismul de luare a deciziei este și implementarea acesteia, proces care implică, pe de
o parte transpunerea deciziei politice prin intermediul apara tului administrativ, raportat la
capacitatea actorului internațional de a a -și îndeplini obiectivele, de a face ceea ce intenționează,
având în vedere limitele capacităților sale și ale instrumentelor de politică externă.102
O altă lucrare recentă, fundamentală pentru dezvoltarea foreign policy analysis este cea
elaborată de Alex Mintz și Karl DeRouen Jr. În Understanding Foreign Policy Decision Making ,
lucrare publicată sub egida Cambridge University Press în anul 2010, autor ii abordează o
perspectivă diferită asupra foreign policy analysis prin dezvoltarea teoriei polieuristice. Cu toate
acestea, cei doi autori își centrează lucrare în jurul procesului de luare a deciziei de politică
externă, incluzând aici, formularea decizi ei, dinamica procesului și rezultatele acestuia, iar gama
deciziilor ce pot fi luate în politica externă este extrem de vastă, incluzând decizia de „a merge la
război, de a încheia pacea,de a forma alianțe, de a stabili relații diplomatice, de a implementa o
anumită poziție în raport cu nonproliferarea nucleară, de a impune sancțiuni economice sau de a
ratifica acorduri globale legate de mediu ‖103, așa cum afirmă autorii încă de la începutul lucrării.
Astfel, cei doi autori, identifică patru tipuri de decizii de politică externă: decizia unică (one –
shot)104, decizia secvențială105, decizia interactivă106 și decizia de grup107; raportează analiza

99 Herbert A. Simon, Administrative Behaviour. A Study of Decision -Making Processes in Administrative
Organizations , ediția a patra, The Free Press, New York, 1997, p. 72.
100 Charles E. Lindblom, „The Science of Muddling Through‖, in Public Administration Review , vol. 19, nr. 2,
primăvara 1959, pp. 79 – 88.
101 Christopher Hill, The Canging Politics of Foreign Policy , op. cit, pp. 103 – 104.
102 Ibidem, p. 127.
103 Alex Mintz, Karl DeRouen Jr., Understanding Foreign Policy Decision Making , Cambrid ge University Press,
Cambridge, New York, 2010, p. 3.
104 Deciziile unice (one -shot) sunt cele mai rar întâlnite în afacerile internaționale, deoarece, în general, deciziile
presupun interacțiunile mai multor actori și sunt parte a unui val de decizii. Totuș i, cercetătorii foreign policy
analysis pot izola o anumită decizie în analiza pe care o fac. Ibidem , p. 15.
105 Decizia secvențială presupune o serie de decizii interdependente. Astfel de succesiuni de decizii interactive sunt
cel mai des întâlnite în anali za de politică externă. Ibidem , p. 16.
106 Decizia interactivă presupune prezența a minim doi actori, care iua decizii ce afectează și sunt afectate de
deciziile luate de alți actori. Ibidem , p. 15.

47
procesului de luare a deciziei la nivel individual, de grup sau coaliție; și iau în considerare în
cadrul procesului și a di namicii acestuia modele predeterminate, consacrate la nivel teoretic, dar
includ și prejudecățile și greșelile, ca potențiale elemente constitutive în dinamica procesului de
luare a decizie de politică externă. Schema pe care cei doi autori o propun, în c eea ce privește
factorii determinanți ai deciziei de politică externă, include mediul în care este luată decizia,
factori psihologici, mediul internațional și mediul intern. Astfel, în ceea ce privește raționalitatea
deciziei, Mintz și DeRouen se desprind de teoria actorului rațional, introducând în ecuație și
factorii psihologici care determină decidenții să ia anumite decizii de politică externă.108
Analizând beneficiile pe care introducerea unei abordări psihologice în înțelegerea mecanismului
de luare a d eciziei de politică externă, cei doi autori argumentează că aceasta permite și
explicarea procesului de luare a deciziei, a factorilor ce denaturează decizia (distortion), a
dinamicii deciziei, nu doar a rezultatelor acesteia.109
Rezumând opiniile diferițilo r autori care au sistematizat domeniul foreign policy analysis,
se poate deduce că cheia politicii externe constă în luarea deciziei, dar această decizie nu este
luată într -un mediu steril, ci este în permanență condiționată de mediul intern și mediul exte rn. În
același timp, o dată luată decizia de politică externă, prin implementarea acesteia, ea
condiționează la rândul ei mediul în care a fost adoptată și generează noi stimuli ce impun luarea
unor noi decizii. Astfel, putem vorbi despre un sistem în cons tantă interacțiune, în care
rezultatele, odată ajunse în mediul extern, se transformă în noi stimuli, care o dată trecuți prin
filtrul mediului intern, generează, la rândul lor, noi rezultate.

I.2. FOREIGN POLICY ANALYSIS – DOMENIU DE GRANIȚĂ
Foreign policy analysis presupune studierea modalității în care statul, ca principal actor în
relațiile internaționale, ia decizia de politică externă și impune două nivele de analiză, cel al
mediului intern, al politicilor naționale și cel al mediului ext ern, internațional, în care aceste
decizii de politică externă sunt formulate, își produc efectele și totodată, vin ca răspuns la un

107 Decizia de grup presupune un constant proces de negociere între membrii grupului, care au agende, interese și
preferințe de politici diferite. Ibidem , p. 16.
108 Alex Mintz, Karl DeRouen Jr., Understanding Foreign Policy Decision Making , op. cit., pp. 3 – 4.
109 Ibidem, p. 9.

48
context internațional specific. Astfel, „nivelul sistemic oferă o imagine mai comprehensivă și
totală a relațiilor internaț ionale, decât nivelul național sau subsistemic. Pe de altă parte, imaginea
atomizată și mai puțin coerentă rezultată din nivelul mai jos de analiză este oarecum balansată de
bogăția detaliilor, o mai mare profunzime și de o reprezentare mai intensă‖.110 În cadrul foreign
policy analysis, în ceea ce privește mediul intern, se pune accentul pe acțiunile actorilor,
decidenților de politică externă, coroborat cu analiza cadrul instituțional în care sunt formulate
deciziile de politică externă. La nivelul mediului extern, interesul disciplinei este centrat pe
actorii mediului internațional, dar nu doar statele, așa cum propune teoria relismului în relațiile
internaționale, ci și organizațiile internaționale, dar și pe interacțiunea dintre acești actori.
Foreign pol icy analysis urmărește relațiile politice, diplomatice, economice, dar și conflictele și
războaiele dintre actorii internaționali. Totodată, în cadrul foreign policy analysis cercetarea
empirică are un rol la fel de important ca și dezvoltarea la nivel teo retic a sub -domeniului.
Datorită acestui fapt, înțelegerea și explicarea realităților politicii interne și a relațiilor
internaționale este eminamente necesară atunci când analiza este bazată pe teoria foreign policy
analysis.
În aceste condiții, având în vedere cele două mari nivele de analiză utilizate în foreign
policy analysis, putem afirma că acest domeniu este caracterizat de marginalitatea față de
domeniul relațiilor internaționale, pe de o parte și față de domeniul științelor politice, pe de altă
parte. Așa cum afirmă Ruxandra Ivan, în La politique étrangère roumaine (1990 – 2006,) atunci
când analizează cadrul teoretic propus de foreign policy anlysis, aceasta constituie „o punte între
discipline‖111, iar statutul obiectului cercetării – politica ext ernă – este unul ambiguu în cadrul
științelor sociale, deoarece se află la limita dintre domeniul intern și cel extern al statului și,
totodată, la granița dintre două discipline, știința politică, respectiv teoria relațiilor
internaționale.112

110 David J. Singer, „The Level -of-Analysis Problem in International Relations‖, in World Politics , vol. 14, nr. 1,
The International System: Theoretical Essays, (oct. 1961), pp. 77 – 92, p. 89.
111 Ruxandra Ivan, La politique etrangere roumaine (1990 – 2006), op. cit, p. 31.
112 Ibidem, p. 23.

49
I.3. DEFINIR EA „POLITICII EXTERNE ”
Această lucrare își propune să facă o analiză a cadrului luare a deciziei de politică externă
și a direcțiilor principale de politică externă pe care cele cinci republici din Asia Centrală le -au
urmat după obținerea independenței. A naliza are la bază trei elemente: actorii, mediul intern și
mediul extern. Astfel, această lucrare urmărește să explice cine sunt actorii implicați în procesul
de luare a deciziei de politică externă, care este contextul internațional în care deciziile su nt luate
și, nu în ultimul rând, care este influența mediului intern asupra aceluiași proces. Dar pentru a
putea face o analiză, trebuie mai întâi definit obiectul analizei, și anume, politica externă.
În acest sens, voi porni de la definiția pe care Mark Webber și Michael Smith o dau
politicii externe în Foreign Policy in a Transformed World . Astfel, „politica externă este formată
din obiectivele urmărite, valorile stabilite, deciziile luate și acțiunil e întreprinse de către state,
precum și de către guvernele naționale ce acționează în numele lor, în cadrul relațiilor externe ale
societăților naționale. Ea constituie o încercare de a proiecta, gestiona și controla relațiile externe
ale societăților nați onale.‖113 Totodată, politica externă, depășind raportarea la lideri / decidenți
și la procesul de luare a deciziei, poate fi definită ca „totalitatea politicilor unei țări față de și a
interacțiunilor cu mediul din afara granițelor sale‖114, dar și ca „efort al societăților de a menține
un minim de control asupra mediului lor extern.‖115.
Aceste definiții evidențiază ambivalența politicii externe, datorată celor două dimensiuni
ale sale: mediul intern și cel extern. Altfel spus, așa cum afirmă Brian White, polit ica externă
este acea parte a policitilor publice prin care se face legătura între stat și mediul internațional în
care acesta acționează.116 Astfel, deciziile luate de actorii de p e scena internă au impact în ca drul
relațiilor externe, iar evenimentele inte rnaționale, situația externă, influențează opțiunile
decidenților de politică externă.
Alți autori, cum sunt Snyder, Bruck și Sapin, folosesc o schemă a diverselor elemente
care influențează procesul de luare a deciziilor și, implicit, acțiunile de politi că externă ale unui

113 Mark Webber, Michael Smith, Foreign Policy in a Transformed World , Pearson Education, Londra, 2002, p.2.
114 Marijke Breuning, Foreign Policy Analysis. A Comparative Introduction , Palgrave Macmillan, New York, 2007,
p. 5.
115 James Rosenau, Along the Domestic – Foreign Frontier. Exploring Governance in a Turbulent World ,
Cambridge University Press, Cambridge, New York, 1997, p. 20.
116 Brian White, Analysing Foreign Policy: Problems and Approaches , op. cit., p. 5.

50
stat. Schema înglobează concepte generale care să poată fi utilizate în analiza politicii externe a
oricărui stat, indiferent de particularitățile fiecăruia și ale sistemului internațional în care se
încadrează. Astfel, există trei elem ente principale care afectează și sunt afectate de procesul de
luare a deciziilor și de către decidenții aflați la vârful unui stat: mediul intern, mediul extern și
structura socială117. Mediul intern include factori geografici, societatea, cultura și popula ția dintr –
un anumit stat. Mediul extern se referă la factori geopolitici, culturi și societăți străine care se
manifestă în celelalte state de pe scena internațională. Structura socială reprezintă fatori de tip
sociologic ce se referă la valori, socializar e, diferențiere de roluri, tipuri de asociații, modele
instituționale, formare de opinii predominante în societate și care acționează asupra decidenților
dintr -un stat.118
Toate aceste elemente se regăsesc, conform autorilor menționați anterior, la nivelul
tuturor statelor. Acțiunile de politică externă influențează atât mediul intern al unui stat, cât și
mediul internațional, respectiv alte state, care, la rândul lor, răspund prin acțiuni ce reflectă
propriul mediu intern și propria structură socială. Rezul tă că întreaga analiză a politicii externe
este dinamică și trebuie să ia în considerare un număr mare de factori din cele trei categorii
menționate.
În această situație, libertatea de decizie pe care actorii în politica externă o au, deși la
nivel teoreti c este nelimitată, raportată la contextul în care decizia de politică externă este
formulată, este limitată, atât de cadrul intern, cât și de cel extern.
Joseph Frankel, în The Making of Foreign Policy. An Analisys of Decision Making ,
identifică două dime nsiuni ce limitează deciziile actorilor în politica externă, deși, teoretic,
spațiul de decizie în politica externă este nelimitat. Una dintre aceste dimensiuni este gama de
interese și limitele de putere ale fiecărui stat, iar cea de a două se referă la f aptul că într -un caz
specific posibilitățile de decizie pot să fie mai restrânse decât întreaga politică externă a
respectivului stat. Totodată, spațiul de acțiune se limitează la ceea ce decidenții de politică
externă consideră că este relevant pentru un anumit subiect.119 Pentru a putea înțelege

117 Richard Sny der, H.W. Bruck, Burton Sapin, ―The Decision -Making Approach to the Study of International
Politics‖ in James Rosenau (ed.), International politics and foreign policy: a reader in research and theory , Free
Press, New York, 1969, p. 201.
118 Ibidem.
119 Joseph Frankel, The Making of Foreign Policy. An Analysis of Decision Making , op. cit., pp. 3 – 4.

51
constrângerile generate de mediul intern asupra decidenților de politică externă, este foarte
important studierea unor factori precum geografia, populația, resursele economice, cultura,
istoria statului respectiv. Deciziile de politică externă sunt luate î n conformitate cu toți acești
factori, foarte rar decidenții iau măsuri care să fie în contradicție cu acești factori.120 Având în
vedere toate aceste limitări, Joseph Frankel consideră că „luarea deciziei constituie un proces ce
se încheie printr -un act de voință a unei persoane sau a unui grup de persoane, care aleg între
două sau mai multe alternative.‖121 Astfel, apare distincția dintre formularea deciziei, care se
produce în mintea decidentului și acțiunea de politică externă, care își produce efectele în mediul
în care decidentul acționează. În acest sens, Joseph Frankel definește luarea decizei ca fiind acel
act de a determina un curs al acțiunii în minte decidentului, fiind luate în considerare posibilele
alternative. Urmând aceeași linei de gândire, dec izia este reprezentată de ceea ce a fost
determinat, iar acțiunea este reprezentată de punerea în aplicare, de ceea ce a fost făcut, o faptă
sau un proces.122
Având în vedere faptul că prezenta cercetare doctorală urmărește să analizeze politicile
extere ale statelor din Asia Centrală dintr -o persectivă comparată, un rol important în dezvoltarea
analizei î l are politica externă comparată, caracteristică primei generații de autori din cadrul
acestui sub -domeniu.123 Astfel, conform autorilor care analizează polit ica externă a statelor dintr –
o perspectivă comparată există anumite elemente determinante pentru mecanismul de luare a
deciziei de politică externă. Astfel, trebuie să ținem seama de faptul că actorii iau decizii în
funcție de anumite alternative, și apoi acționează pentru a pune în practică aceste decizii124.
Unitatea de referință pentru toți acești autori este statul, o temă recurentă în toate studiile
prezentate fiind dificultatea analizei obiective a factorilor psihologici ai unui decident politic.
Există , totuși și alte limitări cu privire la deciziile ce pot fi luate și acțiunile ce pot fi
întreprinse ce privesc cadrul instituțional de luare a decizie: arhitectura constituțională a unui stat
determină rolul instituțiilor în procesul de luare a deciziilor prin separarea puterilor în stat, există

120 T. B. Millar, „On Writing About Foreign Policy‖, in James Rosenau (ed.), International Politics and Foreign
Policy: a Reader în Research an Theory” , op. c it., pp. 59 – 60.
121 Joseph Frankel, The making of foreign policy: an analysis of decision -making, op. cit., p. 5.
122 Ibidem, p. 1.
123 Laura Neack, Jeanne A.K. Hey, Patrick J. Haney, Foreign Policy Analysis. Continuity and Change in its Second
Generation , op. cit., pp. 2 – 5.
124 Joseph Frankel, The making of foreign policy: an analysis of decision -making, Oxford University Press, London,
1967, p. 9.

52
anumite instituții internaționale care limitează politica externă prin simpla participare la ele, dar
și mediul intern impune o anumită conduită prin forțarea unor oameni politici de „culori‖ diferite
să coabiteze în coaliții de guvernare125. La polul opus, însă, anumite instituții se schimbă în
funcție de personalitatea celui care se află la conducere.
În ceea ce privește mediul extern, acesta este caracterizat de dinamism și interdependență,
în măsura în care acțiun ile de politica externă ale unui stat provoacă reacții din partea altui stat.
Astfel, în ceea ce privește interacțiunea statelor în mediul extern, aceasta depinde în mare măsură
de capacitățile fiecărui stat, dar și de maniera în care liderii / decidenții de politică externă ai
statelor percept capabilitățile propriului stat, pe cele ale celorlalte state și se raportează în luarea
deciziei de politică externă la acestea. Urmând logica capacităților și puterii actorilor
internaționali, Marijke Breuning, afi rmă că scena internațională este caracterizată mai degrabă de
o relație de dependență între actori, deoarece interdependența ar presupune că relațiile la nivel
internațional ar avea la bază reciprocitatea și egalitatea actorilor.126 În aceste condiții,
interdependența nu ar putea exista decât în situația unui ideal tip, de oarece realitatea relațiilor
internaționale presupune interacțiunea dintre entități inegale sub raportul capacităților, al puterii,
dar și al formei.
Scena politicii externe poate fi percepu tă ca fiind „terenul în care sunt luate deciziile de
politică externă și sunt întreprinse acțiunile‖127 Luarea deciziilor este un proces dinamic, care
presupune opțiune, acțiune și asumarea unei situații dorite. Totodată, acest proces presupune și
permanenta adaptare și rafinare în funcție de experiență, de continua schimbare a mediului intern
și extern și , nu în ultimulul rând, de dorința decidenților.128 Politica externă poate fi înțeleasă și
ca un sistem al acțiunilor indivizilor, ea are la bază deciziile umane. În acest sens, politica
externă este parte a relațiilor umane, a relațiilor sociale. Astfel, u n rol important în a înțelege
anumite decizii de politică externă îl are personalitatea decidentului, imaginea pe care acesta o
are despre situația dată și despre impactul pe care crede decizia sa îl va produce.129

125 Ibidem , p. 11.
126 Marijke Breuning, Foreign Policy Analysis. A Comparative Introduction, op. cit., pp. 151 – 152.
127 Mark Webber, Michael Smith, Foreign Policy in a Transformed World , op. cit., p.29.
128 Ibidem, p. 50.
129 Feliks Gross, Foreign Policy Analisys , Philosophical Library, New York, 1954, p. 3.

53
În analiza politicii externe este importan t de modul în care autoritățile iau decizia și mai
ales, care este rolul lor în procesul de luare a deciziei. Statele au diferiți decidenți în probleme de
politică externă, în funcție de modul de organizare internă al fiecăruia. Printre aceștia se numără
președin ții, prim -miniștrii, guvernele, coaliții, parlamente. Acele autorități ce au capcitatea de a
angaja resurselor societății și au autoritatea de a lua o decizie ce nu poate fi ușor schimbată sunt
„unitățile de decizie finală‖, așa cum sunt ele definit e de Margaret Hermann, Charles Hermann și
Joe Hagan, în How Decision Units Shape Foreign Policy Behavior , atunci când tratează
problema legată de locul în care poate fi plasată responsabilitatea pentru deciziile și acțiunile de
politică externă . Aceste aut orități au și puterea de a împiedica alte entități să le conteste
deciziile.130 Cei trei autori disting trei tipuri de astfel de autorități: liderul predominant, grupul
predominant și grupuri autonome multiple. Aceste trei seturi de decidenți au puteri depli ne, iar
autorii consideră că analiza relației dintre actori care acționează în fiecare set este suficientă
pentru determinarea etapelor de luare a deciziilor131.
În cazul în care unitatea de decizie finală este un lider predominant, decizia de politică
externă este explicată prin personalitatea liderului. În cadrul acestei categorii, autorii fac
distincția între liderul insensibil la context și cel sensibil. Astfel, liderul predominant ia singur
deciziile de politică externă în condițiile în care este insensibil la contextul în care își desfășoară
activitatea. Dimpotrivă, dacă liderul predominant este sensibil la contextul intern și internațional
și ține cont de sfaturile consilierilor săi, atunci cercetătorul trebuie să ia în considerare și aceste
variabile pentru tratarea unei probleme de politică externă. În acest caz, decizia de politică
externă nu se explică doar prin personalitatea liderului, ci și prin c unoașterea mediului în care
decizia a fost luată.132.
Atunci când unitatea de decizie finală este un grup unic, procesul de luare a deciziei este
interactiv, toți membrii grupului participând la discuții. În această situație, pentru analiza de
politică exte rnă este importantă ușurința cu care se ajunge la consens. Dacă se ajunge ușor la
consens, elementele externe grupului nu pot influența decizia, în timp ce dacă consensul este

130 Margaret G. Hermann, Charles F. Hermann , Joe D. Hagan, „ How Decision Units Shape Foreign Policy
Behavior‖, in Charles F. Hermann, Charles W. Kegley Jr., James N. Rosenau (ed.), New Directions in the Study of
Foreign Policy , Unwin Hyman, Boston, 1987, p. 309.
131 Ibidem, p. 312.
132 Ibidem , p. 314.

54
greu de atins, membrii grupului pot ceda presiunii externe. Astfel, în cazul gru pului predominant,
variabila ce trebuie examinată este capacitatea de a ajunge la un consens al membrilor grupului.
Cu cât coeziunea grupului este mai mare, cu atât mai repede se va ajunge la un consens în
legătură cu rezolvarea unei problem e de politică e xternă. Dacă, dimpotrivă, membrii grupului pot
fi ușor influențați de variabile din afară, atunci presiunile politice la care sunt supuși aceștia vor
împiedica ajungerea rapidă la un consens133.
Cazul grupurilor autonome multiple aflate într -o poziție favora bilă pentru luarea
deciziilor de politică externă poate fi explicat cu ajutorul teoriei jocurilor. Fiecare dintre grupuri
are interesul de a -și maximiza poziția și poate împiedica luarea unei decizii prin simpla
amenințare de retragere din coaliția de guve rnare și prăbușirea acesteia. În cazul unei asemenea
coaliții blocajul este de multe ori o regulă în ceea ce privește luarea deciziilor de politică
externă134. Ast fel, în cazul celui de -al treilea model propus de cei trei autori, niciunul din grupuri
nu poat e dispune de resursele necesare fără susținerea celorlalte grupuri. Pentru ca acest model
să fie valid este necesar să nu existe o autoritate superioară care să poată modifica decizia
grupurilor sau care să tranșeze diferențele apărute între grupuri. În ac est caz, se poate ajunge ușor
la blocaj. Luare deciziei depinde de atitudinea pe care grupurile o au unul față de celălalt.135
Pentru modelul grupurilor autonome multiple, autorii dau exemplul unei coaliții aflate la
guvernare. Guvernul este compus din membr ii tuturor partidelor din coaliție, și niciun partid nu
deține majoritatea locurilor în parlament, astfel, grupurile depind unele de altele pentru a
guverna.
În ceea ce privește actorii care decid politica externă a unui stat, de multe ori cel mai
import ant rol le revine primului ministru și ministrului de externe, președintele având doar un rol
secundar în luarea deciziilor. Astfel, cei doi miniștri, ca artizani ai programului de guvernare,
conduc diplomația statului în direcțiile stabilite la preluarea mandatului.136 De asemenea, dat
fiind gradul tot mai mare de raportare în plan extern a unor chestiuni de ordin intern și alți
membri ai executivului pot juca un rol în politica externă a unui stat. Printre aceștia, cei care sunt
cel mai adesea asociați cu i mplementarea unor acțiuni de politică extrenă sunt ministrul apărării,

133 Ibidem, pp. 315 – 316.
134 Ibidem , p. 318.
135 Ibidem, p. 316.
136 Joseph Frankel, The making of foreign policy: an analysis of decision -making, op. cit., p.21.

55
cel al economiei și al comerțului. Cu toate acestea, dând exemplul Uniunii Europene,
Christopher Hill, arată că și miniștrii agriculturii din statele memebre au atribuții în ceea ce
privește politica externă, prin prisma politicii agricole comune.137 Totuși , în funcție de tipul de
regim, rolul președintelui în politica externă poate fi amplificat, acest fiind principlalul decident,
care își derogă sau își poate deroga atribuțiile în favoar ea șefului guvernului sau în favoarea
ministrului de resort, aceștia din urmă acționând ca reprezentanți ai principalului decident de
politică externă, așa cum este stabilit prin sistemul normativ, respectiv prin legile fundamentale
ale statelor. Totodată, actorii de politică externă nu sunt limitați la membri ai executivului, în
cadrul instituțiilor statului existând și alți actori ce au atribuții de politică externă, dar fără ca
acestea să le domine în ansamblul îndatoririlor lor. U n astfel de exemplu est e dat de șeful
serviciilor secrete. În ceea ce privește republicile central asiatice, președinții acestor state sunt
principalii decidenți de politică externă, putând fi aplicată explicația politicii externe prin ideea
omului providențial, a marelui om („g reat man‖), urmând paralela cu statele aflate în curs de
dezvoltare.138
Astfel, folosin d cadrul conceptual oferit de foreign policy analysis, această lucrare
urmărește, după identificarea principalilor decidenți de politică externă în statele central asiatice,
să afle care este mecanismul de luare a deciziei de politică externă și dacă se po ate identifica un
model regional, care este mediul intern ce influențează acest proces, specific fiecărui stat și care
este mediul / contextul internațional în care acestea decizii sunt luate și își produc efectele.

137 Christopher Hill, The Canging Politics of Foreign Policy , op. cit, p. 54.
138 Rick Fawn, „Ideology and National Identity in Post -Communist Foreign Policies‖, in Rick Fawn (editor),
Ideology and National Identity in Post -Communist Foreign Policies , Frank Cass, Londra, Portland, 2004, pp. 1 – 41,
p. 18.

56
CAPITOLUL II. ASIA CENTRALĂ POSTCO MUNIST Ă139
Acest capitol își propune să analizeze evoluția internă a celor cinci foste republici
sovietice din Asia Centrală – Kazahstan , Kîrgîzstan , Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
Perioada de timp pe care se întinde acest studiu începe odată cu obținerea indepen denței de către
statele central asiatice, în 1991. Cercetarea asupra perioadei post -independență se încheie la
nivelul anului 2010, datorită limitărilor, în ceea ce privește sursele folosite, pentru extinderea
studiului până la o dată ulte rioară. Totodată, anul 2010 este marcat și de cea de -a doua schimbare
de regim în Republica Kîrgîză, prin intermediul unei revoluții și a conflictului inter -etnic ce i -a
urmat, fapt ce a avut implicații la nivel regional, în special datorită temerii / peri colului de
contagiune.
În acest interval în Asia Centrală a avut loc o serie de transformări care a marcat evoluția
celor cinci republici. Capitolul se bazează pe evidențierea modului în care aceste state au
perceput perioada de tranziție de la regimul sov ietic către alte forme de regim, mai mult sau mai
puțin democratice. Astfel, în prezentul capitol, autorul surprinde diferitele traiectorii politice
urmate de republicile supuse analizei, urmărind evoluția constituțională, instituțională, alegerile
– atât prezidențiale, cât și legislative, precum și biografia principalilor decidenți la nivelul
executivului – în speță președinții republicilor.
În aceste condiții, deși toate cele cinci state din Asia Centrală pornesc de la un fond
cultural și social asemănăto r și au un fundal istoric similar în ceea ce privește experiența politică
și economică în perioada sovietică, după 1991, noile state urmează, într -o primă etapă, traiectorii
politice distincte, iar ulterior se poate observa o convergență în ceea ce priveșt e evoluția
regimurilor politice din regiune. În timp ce Kîrgîzstan , cel puțin la începutul anilor 1990, se
îmbarcă într -un proces rapid de tranziție către democrație, vecinii acestuia – Kazahstan ,
Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan, dezvoltă regimuri autoritare, cu un puternic caracter
personal, dar între care există, bineînțeles, diferențe de formă și de grad. De asemenea, și
imaginea pe care aceste regimuri o proiectează sau încearcă să o proiecteze în exterior, duce la
apariția unor distincții, mai mult sau mai puțin profunde între acestea.

139 Părți din acest subcapitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „The Kyrgyz Republic: A Hybrid
Regime in Central Asia‖, in Journal of East European and Asia Studies , vol.4, nr. 1, mai 2013, pp. 33 – 53.

57
Mai mult, un alt element ce va fi discutat în cadrul acestui capitol vizează stabilitatea
internă a regimului și modalitatea în care s -a făcut trecerea de la fostele regimuri comuniste la
noile regimuri post -indep endență. Astfel, se vor observa diferite modele de tranziție și factori de
stabilitate sau surse de instabilitate.
Trecerea de la Uniune la independență este cel mai bine caracterizată în cazul
Kazahstan ului, Turkmenistanului și al Uzbekistanului de conti nuitate în ceea ce privește
conducerea statului, foștii secretari generali ai Partidelor Comuniste din republici devenind
primii președinți ai statelor independente. Tadjikistan și Kîrgîzstan fac notă discordantă cu
celelalte trei state, dar, în același ti mp, nu formează o categorie distinctă, ci prezintă două modele
opuse de schimbare de regim.
În cazul Tadjikistanului, deși în primele luni după proclamarea independenței, se observa
același tipar ca și în cazul celorlalte trei republici menționate anterio r – fostul secretar general
rămâne la conducerea statului – datorită celor două mari clivaje caracteristice acestui stat: cel
regional, pe axele nord – sud, est – vest; și cel religios – laic, la începutul anului 1992, izbucnește
un război civil ce va duce la colapsul regimului proaspăt inaugurat și la redefinirea scenei
politice tadjice după încheierea conflictului armat în 1997, prin co -optarea opoziție, în special a
celei islamice, la guvernare. Astfel, cazul tadjik este singurul caracterizat de o instab ilitate
inițială, care va genera un compromis între forțele conservatoare și cele ale opoziției, dar care,
totodată, va servi la consolidarea unui regim autoritar.
Kîrgîzstan a prezentat un alt model al transferului de putere de la comunism la perioada
post-independență, model ce promitea, cel puțin într -o fază inițială, o rupere de trecut, o
schimbare reală de regim și un proces accelerat de tranziție către democrație și economie de
piață. Astfel, spre deosebire de celelalte state din Asia Centrală, în Kîrgîzstan , primul președinte
al statului independent, nu a provenit din rândul actorilor politici, ci din cadrul intelighenției
kîrgîze. În aceste condiții, Askar Akaiev, președintele Academie de Științe a republicii, d evine
primul președinte central asiatic, ce nu deținuse o funcție de conducere în cadrul partidului
comunist. Deși, susținător al reformelor lui Gorbaciov și promotor al democratizării, treptat,
Akaiev va abandona această aură de reformator, pentru a -și consolida propriul regim, ce are l a
bază clivajul nord – sud specific acestui stat. Tocmai în această linie de ruptură a statului își vor
găsi resursele sociale forțele de opoziție, atât în cazul primei revoluții kîrgîze din 2005, precum și

58
în cazul celei de -a doua, din anul 2010. Astfel, se poate observa că, în ciuda unei inițiale etape
reformatoare, Kîrgîzstan ul s-a îndreptat spre consolidarea unor regimuri cvasi -autoritare, a căror
schimbare a fost posibilă doar prin ample mișcări sociale și proteste de stradă, extinse la nivelul
întregi i țări.
Rezumând cele de mai sus, devine evident faptul că regimurile instalate în Asia Centrală
după proclamarea independenței, deși diverg în ceea ce privește modul de formare, tind ulterior,
spre forme nedemocratice, în care persoana președintelui devin e elementul central al regimului.
Astfel, evoluția postcomunist ă a regimurilor din Asia Centrală vine să confirme opinia susținută
de profesoru l Daniel Barbu î n lucrarea Republica absentă , cu referire la România, conform
cărei a „ … afirmația potrivit căr eia c ăderea comunismului ar fi reprezentat o victorie a
democrației pare oarecum superficială‖.140
În Asia Centrală, în mod tradițional , natura impersonală a unor legislații codificate era
substituită de relațiile personale de putere. Acest caracter personal al puterii traversesază
perioada sovietică, dar este dublat de un cadrul constituțional, legislativ și instituțional impus de
la Moscova. Odată cu independența, contradicțiile dintre cele două tradiții devin evidente,
„tensiunea dintre domnia legii și aut oritatea absolută a conducătorului este cheia pentru
înțelegerea tradițiilor legale în Asia Centrală‖.141
Această tensiune a evoluat în paralel cu procesul de tranziție spre democrație, proces
început în 1991 și încă nedefinitivat. Din acest moment, guverne le celor cinci republici au creat
noi structuri instituționale și au fost adoptate noi constituții. În toate aceste state foștii lideri
sovietici și -au consolidat puterea prin instituirea unor regimuri prezedențiale și prin
transformarea partidelor comunis te în partide ale președinților. În esență, elita politică
postcomunist ă se identif ică cu nomenc latura sovietică, d iferența consta în sursa de putere și de
legitimitate a liderilor. Dacă în perioada anterioara, partidul comunist constituia baza de recrutar e
și legitimare a elitei politice, acum, sursa acestora sunt clanurile locale. Acestă acaparare a
statului de către un singur grup, centrat în jurul unui lider puternic, a dus la blocarea procesului
de tranziție spre democrație și instituirea unor „regimur i autoritare, care doar și -au schimbat

140 Daniel Barbu, Republica absentă, op. cit., p. 19.
141Daniel Burghart, The resa Sabonis -Helf (editori), In the Tracks of Tamerlane: Central Asia 's Path to the 21th
Century , National Defense University, Washington DC, 2004, p. 66.

59
culoarea politică, care controlează forțele de securitate și mass -media, și astfel, au suficientă
putere pentru a menține controlul asupra situației.‖142 Ideea lipsei unui proces de tranziție către
democrație în Asia Ce ntrală este întâlnită și la Thomas Carothers, care într -un articol publicat în
Journal of Democracy , susține că în această regiune nu au existat încercări reale de
democratizare, nu a fost inițiat un proces de tranziție, iar procesele inițiale ce au presupus o
oarecare deschidere politică au eșuat, conducând la „resolidificarea regimurilor autoritare‖ în
cazul Uzbekistanului, Turkmenistanului și al Tadjikistanului și al dezvoltarea unor sisteme de
putere dominantă în Kazahstan și Kîrgîzstan.143
Kîrgî zstan este singurul stat central asiatic în care schimbarea de regim a dus, în timp, și
la o îmbunătățire a statutului țării, de către Freedom House, de la „not free‖ la „partial free‖144,
fiind astfel inclus în categoria regimurilor hibride. Celelalte patru s tate sunt încă considerate ca
nefiind libere și clasificate ca regimuri autoritare consolidate , dublate de regimuri
prezidențiale145 care „au deschis ușa unor indivizi puternici, i -au adus în prim plan și le -au
permis să își aroge puteri autoritare‖.146 La conducerea republicilor Tadjikistan, Kazahstan și
Uzbekistan au rămas aceiași lideri din 1991, în timp ce în Turkmenistan schimbarea de lider s -a
datorat decesului primului președinte al statului independent, în 2006.
Totuși, pentru a avea o imagine c lară asupra regimurilor politice instaurate în cele cinci
republici ale Asiei Centrale postcomunist e, consider că este necesară o definire, chiar și succintă,

142Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , pp. 8 – 9.
143 Thomas Carothers, „The End of the Transition Paradigm‖, in Journal of Democracy , vol. 13, nr. 1, 2002, pp. 5 –
21, p. 10 și 13.
144 Conform raportului Freedom in the World, emis anual de către Freedom House, în anul 1998, când este
disponib il primul raport, Kîrgîzstan este considerat parțial liber, între 1999 și 2005 acest stat este catalogat ca nefiind
liber, apoi între 2006 și 2005 revine la categoria parțial liber, ca în 2010, pe fondul revoluției și al onflictului
interetnic să fie din n ou catalogat ca neliber. Toate rapoartele pentru perioada 1998 – 2016 sunt disponibile la
https://freedomhouse.org/country/kyrgyzstan. (accesat 03.04.2016) De asemenea, metodologia de lucru utilizată în
clasificarea statelor este disponibilă la https://fre edomhouse.org/report/freedom -world -2016/methodology (accesat
03.04.2016).
145 Această lucrare operează cu definiția regimului prezidențial oferită de Giovanni Sartori, conform căreia „un
sistem politic este prezidențial numai dacă șeful statului (președinte le) (i) rezultă în urma votului popular, (ii) nu
poate fi demis în timpul mandatului prin votul parlamentului și (iii) conduce sau direcționează guvernele pe care le
numește‖. Profesorul Sartori accentuează ideea conform căreia doar îndeplinirea cumulativă a acestor trei factori
definește sistemul prezidențial. Totuși, trebuie menționat, că un astfel de sistem nu presupune existența unui regim
autoritar, ci acesta din urmă poate rezulta din diferite condiționalități specifice fiecărui stat, așa cum este și în cazul
statelor din Asia Centrală. Giovanni Sartori, Comparative constitutional Engineering. An Inquiry into Structures,
Incentives and Outcomes , ediția a doua, Macmillan, Basingstoke, 1997, p. 84.
146 Frederick S. Starr, Clans, Authoritarian Rulers, Parli aments in Central Asia , Central Asia – Caucasus Institute și
Silk Road Studies Program, Washington, Uppsala, 2006, p. 6.

60
a autoritarismului, sistem politic conceput în perioada fascistă, al cărui înțeles era inițial unul
pozitiv. Dacă „pentru susținătorii săi, autoritarismul era un regim în care „adevărata autoritate‖
era restaurată – ca reacție împotriva putrefacției „pluto -democrațiilor‖ decadente și lipsite de
autoritate. Pentru democrați însă, autoritarismul este un regim care falsifică și abuzează
autoritatea.‖147 și care „indică un exces și un abuz de autoritate, de fapt, o autoritate opresivă care
strivește libertatea‖148. Astfel, pornind de la definiția pe care Juan Linz o dă regimurilor
autoritare – „sisteme cu pluralism politic limitat, în care clasa politică nu dă socoteală de faptele
săvârșite, care nu sunt bazate pe o i deologie clar articulată, dar su nt caracterizate de mentalități
specifice, în care nu există o mobilizare politică la bază și pe scară mare, c u excepția unor
momente din dezvoltarea lor, și în care un lider, sau uneori un mic grup, își exercită puterea în
limite slab definite în plan formal, dar mai degrabă previzibile‖149 – obsevăm o serie de
caracteristici specifice acestor regimuri: a) lipsa in stituțiilor democratice sau existenț a acestora
doar la nivel formal; b) alegerile nu sunt libere, ci sunt marcate de represiune, restricționarea
participării anumitor candidați, fraudă și rezultate previzibile, opoziția este oprimată, de multe
ori liderii acesteia sunt încarcerați și fie acționează clandestin, fie din exil . De asemenea, c)
pluralismul politic este limitat și de cele mai multe ori înțeles sub forma pluralității de partide, iar
liderii acestora nu răspund în fața electoratului, ci își demonstrează loialitatea față de conducător;
d) care își exercită puterea politică / autorit atea într-o manieră personală , cu puternice elemente
carismatice. În aceste condiții, în Kazahstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan se poate
vorbi despre exi stența unor regimuri autoritare, în care alegerile sunt folosite pentru a legitima
regimul și pentru a consolida relațiile patrimoniale, dar care nu duc la schimbarea liderilor
politici.150 În ceea ce privește regimul politic din Kîrgîzstan, acesta diferă de celelate patru
regimuri din regiune, fiind unul hibrid, așa cum este demostrat în subcapit olul dedicat acestui
stat. Regimurile stabilite în Asia Centrală postcomunistă pot fi subscrise definiței pe care Max
Weber o dă patrimonialismului și anume, sistem al autorit ății tradițional e, paternalist e. În cadrul
sistemului de autoritate tradițională, persoana care exercită autoritatea nu este un superior
ierarhic, ci un stăpân personal (personal master). În ceea ce privește administrația pe care acest

147 Giovanni Sartori, Teoria democrației reinterpretată ¸ Editura Polirom, Iași, 1999, p. 182.
148 Ibidem, p. 180.
149 Apud Gianfranco Pasquin o, Curs de știință politică, op. cit., p. 276.
150 Ibidem, pp. 276 – 283 și Steven Levitsky, Lucan Way, Competitive Authoritarianism: Hybrid Regimes After the
Cold War , Cambridge University Press, Cambridge, 2010, pp. 6 – 7.

61
lider tradițional o conduce, aceasta nu este constituită din funcționari, ci din persoane aflate în
raporturi personale cu deținătorul autorității , iar cei conduși sunt percepuți ca supuși. În situația
autorității tradiționale, „loialitatea personală, nu obligațiile impersonale ale funcționarilor,
determină relațiile personalului administrativ cu conducătorul. Supunerea nu se datorează
normelor adoptate, ci persoanei care ocupă poziția de autoritate în virtutea tradiției sau care a fost
ales pentru aceasta de către conducătorul tradițional.‖151 Chiar dacă Max Weber se referă la
guvernările premoderne , Alisher Ilkamov, analizând modul în care autoritatea tradițională
patrimonială s -a replicat în Asia Centrală modernă, afirmă că „președintele acționează ca un
suveran / patron față de guvernatorii locali, care par a fi clienții acestuia, în timp ce aceșt ia, la
rândul lor, și -au dezvoltat propriile rețele de patronaj compuse din clienți locali‖.152
Astfel, întrebările de cercetare în jurul cărora a fost alcătuit capitolul de față sunt: Care
sunt factorii ce explică inițialele traiectorii politice distincte ale celor cinci republici?, Cum s -a
produs schimbarea de regim de la comunism la post comunism?, Care sunt sursele de instabilitate
internă specifice fiecărui stat?, Care sunt facto rii ce au permis menținerea acestor state în forma
lor sovietică? și Care e ste rolul liderilor în definirea noilor regimuri din Asia Centrală?. Totodată,
acest capitol va încerca să explice și de ce, până în prezent, democratizarea nu a fost posibilă în
regiunea supusă analizei, în pofida aparenței democratice pe care aceste stat e o mențin, în special
prin organizarea regulată a alegerilor și prin recurgerea la votul popular pentru legitimarea
liderilor.
Capitolul pornește de la ipoteza conform căreia proclamarea independenței și formarea
unor noi state independente în Asia Centrală nu a fost rezultatul luptei pentru independență
împotriva colonizatorului sovietic153, ci rezultatul contextului regional și internațional de la
începutul anilor 1990. Astfel, pornind de la premisa obținerii independenței datorită conjuncturii
exter ne – dezintegrarea Uniunii Sovietice – prezentul capitol evidențiază faptul că menținerea
unei aparențe de tranziție spre democrație, a fost necesară pentru a facilita integrarea noilor state

151 Max Weber, Economy and society , University of California Press, Berkeley, 1978 , p . 227.
152 Apud Nicholas Kunysz, „From Sultanism to Neopatrimonialism? Regionalism within Turkmenistan‖, in Central
Asia Survey , 31:1, 2012, pp. 1 – 16, p. 2.
153 Ideea existenței unei relații de tip colonial între Rusia, ca metropolă și celelalte republici sovietice din cadrul
fostei Uniuni Sovietice este des întâlnită în literatura de specialitate și își are fundamentul în modul în care cele cinci
republici din Asia Centrală au fost create ca națiuni și stat e de puterea sovietică. Alexei Vassiliev, Central Asia.
Political and Economic Challenges in the Post -Soviet Era , op. cit.; Kathleen Collins, Clan Politics and Regime
Transition in Central Asia , op. cit.

62
independente în cadrul comunității internaționale și pentru dezv oltarea relațiilor bilaterale cu
state ce nu reprezentau parteneri tradiționali în relațiile externe. În aceste condiții, cu cât
presiunea externă pentru democratizare și tranziție către economie de piață a crescut, cu atât,
liderii central as iatici și -au consolidat propriile regimuri, păstrând, în general, aparența tranziției
spre democrație. În aceste condiții, după cum afirmă Filon Morar, „Asia Centrală poate fi un cas
de figure pentru studiul relației multidimensionale dintre deciziile de politică inter nă și
configurarea politicii externe. […] Presiunile exogene și reformele interne au fost în Asia
Centrală, ca și în Europa de Este, intim legate printr -un diapazon cu rezonanță sensibilă ce a
indus și un impact neîndoielnic asupra deciziilor de politic ă externă ale țărilor din aceste zone de
confluență. ‖154
Astfel, pentru a răspunde întrebărilor de cercetare și pentru a demonstra valabilitatea
ipotezei formulate, studiul urmează cronologia istorică a evenimentelor din perioada
postcomunist ă, pentru fiecare stat în parte. T otuși, cu toate că cercetarea p ornește de la momentul
1991, am considerat necesară pentru înțelegerea cauzelor și a modului în care cele cinci state din
Asia Centrală ș i-ai proclamat independența, și realizarea unei scurte prezentări asupra manieriei
în care aceste republici au fost formate. Astfel, prima parte a prezentului ca pitol tratează
problematică cre ării unor națiuni în regiunea central asiatică, zonă caracterizată în mod
tradițional de nom adism, tribalism și structură socială clanică. Necesitatea acestui demers a fost
dată de faptul că această structură socială tradițională a supraviețuit perioadei sovietice și și -a pus
o puternică amprentă asupra dinamicii interne a celor cinci state. Toto dată, perpetuarea structurii
tradiționale a societății reprezintă o explicație viabilă pentru lipsa de contestare a liderilor
autoritari și perceperea lor ca părinți ai națiunii / ai statului independent. Această incursiune
istorică este urmată de o analiz ă a evoluției constituționale, instituționale și a alegerilor
parlamentare și prezidențiale pentru fiecare republică în parte. De asemenea, având în vedere
caracterul personal al regimurilor central asiatice, consider necesară o scurtă analiză a rolului
liderilor și o succintă biografie a acestora.

154 Filon Morar, „Regimuri politice și definirea poli ticii externe‖, in Iulia Motoc, Șerban Filip Cioculescu
(ccordonatori), Manual de analiză a politicii externe, Polirom, Iași, 2010, p. 235.

63
II.1. FORMAREA STATELOR DIN ASIA CENTRALĂ
Modul în care cele cinci state din regiune central asiatică au fost formate, precum și a
parcursului acestora din momentul fondării republicilor și până la proclamarea independenței
constituie factori ce au marcat evoluția postcomunist ă a statelor din regiunea studiată. Astfel, se
poate considera că acest fundal istoric a constituit un element determinant în mode larea spațiului
politic central asiatic post -1991. Așa cum se va observa ulterior, această afirmație trebuie
înțeleasă mai ales prin prisma influenței exercitate de factori externi asupra procesului de
formare și dezvoltare a celor cinci republici.
Anii `20 ai secolului al XX -lea au fost definitorii pentru formarea actualelor republici din
Asia Centrală, iar conform politicii duse de puterea sovietică , zonele periferice, neruse ale
fostului Imperiu Țarist trebuiau să se alăture cauzei revoluție proletare și să rămână alături de
noua putere pentru îndeplinirea acestui ideal. Astfel, într -un articol publicat pe 10 octombrie
1920 în Pravda, Stalin afirma că „experiența ultimilor trei ani a arătat că Rus ia și „regiunile ei de
graniță‖ depindeau unele de altele pentru victoria împotriva imperialismului […] regiunile de
graniță aveau doar două opțiuni – fie „o uniune intimă, indestructibilă‖ cu centrul revoluționar
rus, care ar fi fost în avantajul ambe lor părți, fie calea secesiunii, care ar fi contrară „intereselor
masei populației atât din centru, cât și din periferie. În mod clar, uniunea, nu exercitarea
dreptului „inalienabil‖ și „indiscutabil‖ de secesiune, trebuia să ghideze relațiile dintre Mosco va
și regiunile de graniță.‖.155 În aceste condiții, regiunea central asiatică trebuia integrată în cadrul
noului imperiu sovietic, dar, în același timp, rolul formațiunilor politice existente trebuia
minimalizat, pentru ca această zonă de graniță să nu cont este legitimitate Moscovei și pentru ca
dezvoltarea unor mișcări naționaliste autentice156 să fie inhibată.

155 Seymouor Becker, Russia’ s Protectorates in Central Asia. Bukhara and Khiva, 1865 – 1924 , Routledge Curzon,
Londra, New York, 2004, pp. 231 – 232.
156 Arne Haugen analizând revolta basmacilor, oferă două interprătări diferite ale acestui fenomen, ce a avut loc în
Asia Centrală între 1918 și 1922. Astfel, perspectiva sovietică definește această revoltă în termenii luptei de casă, ca
un fenomen contra -revoluționar, ca reacție a dușmanilor socialismului împotriva noului regim. Perspectiva
occidentală explică fenomenul în termenii unei mișcări de eliberare națională îndreptată împotriva conducerii
străine. Arne Haugen, The Es tablishment of National Republics in Soviet Central Asia, Palgrave Macmillan, New
York, 2003, pp. 81 – 90.

64
Actualele republici din Asia Centrală sunt rezultatul politicii naționalităților157 duse de
Rusia sovietică. În 1924, ca urmare a unui decret dat de Stalin, harta Asiei Centrale este
redesenată, iar Turkestanul sovietic este împărțit în cinci entități politice distincte: două state
națiune și patru regiuni autonome. Frontierele sunt modi ficate în baza principiului „o etnie – un
teritoriu‖158. Astfel iau naștere Republica Socialistă Sovietică (RSS) Turkmenă; RSS Uzbekistan,
în a cărei componență intră Republica Autonomă (RA) a Tadjikistanului; RSA Kîrgîză; RA Kara –
Kîrgîză159 și o regiune auton omă Karakalpakia anexată Rusiei. Frontierele noilor republici rămân
definitive abia după alte două modificări facute în 1929 și 1936. Noul decupaj nu poate fi
justificat prin rațiuni economice sau geografice, „liderii sovietici au separat grupurile etnice prin
trasarea granițelor republicilor pentru a preveni ca mișcări naționaliste să se transforme în
mișcări secesioniste. În mod deliberat grupuri etnice au fost lăsate în afara republicilor
eponime.‖160 Pentru a meține controlul asupra Asiei Centrale era nec esară distrugerea
elementelor c omune: islamul și cultura turcă, dar și consolidarea partidelor comuniste din
republici.
Una dintre principalele cara cteristici ale statelor central asiatice este preponderența
populației rurale, dezvoltarea orașelor fiind da torată în special europenilor. Această caracteristică
a generat un puternic clivaj între etnia națională dominantă în spațiul rural și europenii întâlniți
mai ales în zonele urbane, respectiv în administrația centrală. Drept mărturie pentru decalajul
dintr e situația din regiune și puterea rusă stă declarația făcută de vicepreședintele Biroului pentru
Asia Centrală – organism in stituit de Partidul Comunist Rus cu scopul de a ghida partidele

Aceeași ambivalență a interpretărilor este expusă și de Kirill Nourzhanov și Christian Bleuer. Autorii pronesc de la
premiza că „interpretarea basma cilor ca o simplă gașcă de „elemente contra -revoluționare feudale‖ care favorizau
„banditismul politic în combinație cu activități criminale‖ nu are fundament, din moment ce la apogeul său,
mișcarea avea caracter de masă și urmărea obiective politice bine definite, axate pe conservarea ordinii economice și
sociale. Aceștia consideră că revolta basmacilor este rezultatul rezistenței populației predominat rurale la
schimbările economice radicale impuse de sovietici. Kirill Nourzhanov, Christian Bleuer, Tajiki stan. A Political and
Social History , ANU E Press, Canberra, 2013, pp. 56 – 57.
157 Terry Martin în teza sa de doctorat An Affirmative Action Empire. Ethnicity and the Soviet State, 1923 –1938 ,
susține că Uniunea Sovietică a fost un imperiu al acțiunii afirmative, în sensul că puterea bolșevică, sub conducerea
lui Lenin și a lui Stalin s -a temut de potențiala dezvoltare a unor mișcări naționaliste defensive, chiar și minoritare și
tocmai de ac eea au promovat dezvoltarea acestora ca identități naționale. Arne Haugen, The Establishment of
National Republics in Soviet Central Asia , op. cit., p. 16.
158Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 103.
159Republica Autonomă Kîrgîză corespunde actualului Kazahstan, iar Republica Autonomă Kara -Kîrgîză
corespunde actualului Kîrgîstan.
160Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, Institute for Foreign Policy Analysis , Washington, 2004, p. 10.

65
comuniste din regiune – Otto Karklin, în 1924, după o vizită în Asia Centrală, în care deplânge
situația din zonă: „nu am văzut nimic care să se asemene cât de puțin cu noul nostru sistem.
Peste tot se simte prezența Evului Mediu.‖161 Pentru a evita o împotrivire a mediului rural față de
dominația sovietică, Moscova pornește o campanie de epurare a vechilor elite locale. Noile elite
nu mai reprezintă societat ea tradițională, ci sunt simpli intermediari între aceasta și administrație.
De asemenea, pentru apropierea celor două spații, sovieticii au dus o politică de autohtoniza re a
cadrelor, proces desfășurat între 1921 și 1934. Autohtonizarea cadrelor a făcut ca sprijinul
populației pentru partidul comunist (PC) să crească foarte mult. Totuși pentru a evita afirmarea
unor lideri care ar fi putut mobiliza masele, în 1937 are loc epurarea elitelor comuniste. Prin
politicile duse Rusia a reușit să creeze cinci republici a căror conducere urmează cu strictețe
liniile trasate de Moscova. Niciunul dintre aceste state nu avea armată proprie și nu deținea
controlul asupra transporturilo r și comunicațiilor, toate fiind ‖dirijate de la centru‖162.
La conducerea fiecărei republici erau trei personaje: prim -secretarul PC, președintele
Sovietului Suprem și președintele Consiliului de Miniștri.163 Într-o primă fază funcția de prim –
secretar a fost atribuită unui rus, dar în urma politicii de autohtonizare a cadrelor situația se
schimbă. De asemenea, până spre sfârșitul anilor `50 fenomenul de rotire a cadrelor a fost foarte
des întâlnit. Din acest moment aparatul comunist din republici începe să se stabilizeze. Începând
cu anii `60, pentru mai mult de două decenii, conducerea republicilor Asiei Centrale va rămâne
în mâinile acelorași persoane.
În anii `80 relațiile Rusiei cu cele cinci state se schimbă radical. Ca urmare a scandalului
bumbacului164, Mo scova pornește o campanie împotriva corupției, iar în majoritatea statelor

161 Arne Haugen, The Establishment of National Republics in Soviet Central Asia , op. cit., p. 78.
162Zbigniew Brzezinski , Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale geostrategice , op. cit ., p.
157.
163Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 165 – 166.
164În 1983 oficialii ruși constată că raportările referitoare la producția de bumbac făcute de statul uzbek erau false.
Oficialii uzbeci raportau cantități mult mai mari în producția de bumbac pentru a obține fonduri suplimentare din
partea Moscovei. Principala urmare a acestui eveniment a fost că între 1983 și 1987 aproape toți deținătorii
funcțiilor de conducere din statele central asiatice au fost schimbați, mai ales în U zbekistan. Totuși, afacerea uzbeka
a avut reverberații la nivelul întregii regiuni. Invocând lipsa de capital de la centru, liderilor central asiatici li s -a
impus creșterea contribuției financiare și de resurse către Moscova. În 1987, ziarul Pravda anunț a că trebuie luate
măsuri decisive împotriva oricăror încercări de a plasa interesele locale deasupra intereselor Uniunii, iar republicilor
central asiatice li se reproșa faptul că nivelul de trai al populațiilor este mult prea crescut datorită subvențiilo r venite
de la centru A.M. Khazanov, „Underdevelopment and Ethnic Relations in Central Asia‖, in Beatrice MANZ,
Central Asia in Historical Perspective, op. cit., pp. 144 – 164, p. 152.

66
deținătorii funcțiilor de conducere sunt schimbați. Aceste schimbări politice sunt însoțite de o
puternică criză economică datorată scăderii investițiilor de la centru și insuficien ței locurilor de
muncă.165 Reformele promovate de Gorbaciov au adâncit criza dintre cele cinci republici și
Rusia: „elita central as iatică a aparținut celei mai conservatoare […] părți a construcției politice
sovietice și a opus rezistență politicii glasno st și de democratizare promovate de Mihail
Gorbaciov. Chiar și în timpul perioadei perestroika , liderii central asiatici au privit apariția
partidelor și grupurilor de opoziție din republici ca o provocare a puterii lor‖166. Până la
destrămarea URSS relațiile Rusiei cu statele cent ral asiatice rămân tensionate, în pofida
eforturilor Moscovei de a numi persoane loiale la conducerea republicilor. Începând cu anul 1987
în cele cinci republici s -au dezvoltat „grupări de opoziție informale sau fronturi pop ulare‖, care,
deși nu aveau putere politică, aveau potențial pentru a atrage susținerea populară. În aproape
toate cazurile, aceste fronturi aveau un puternic caracter naționalist. Aceste mișcări umăreau
obținerea unui grad mai mare de independență față de Moscova și a unui grad mai mare de
democratizare167. Totuși, este foarte important de menționat că nici aceste grupări de opoziție și
nici noii lideri ai partidelor comuniste din republici nu doreau destrămarea Uniunii Sovietice. 168
În contextul puciului de la Moscova și al evenimentelor ce i -au urmat, cele cinci republici din
Asia Centrală își proclamă independența.
Primul stat din regiune care își proclamă independența este Kîrgîzstan , pe 31 august
1991, urmat de Uzbekistan pe 1 septembrie, Tadjikistan pe 9 septembrie, Turkmenistan pe 27
octombrie și Kazahstan pe 16 decembrie.
Separarea de Rusia a provocat prăbușirea economiilor celor cinci republici. Criza
economică a generat la rândul ei dislocări de populație și sărăcire masivă. Corupția răspândită la

165Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., pp. 72 – 73.
166Rouben Azizian, Central Asia and the United States 2004 -2005: Moving Beyond Counter -Terrorism? , Special
Assessment, The Asia -Pacific and the United States 2004 -2005, Asia-Pacific Center for Security Studies, februarie
2005, p. 2.
167 Cu toate că republicile central asiatice erau printre cele mai sărace din Uniune, iar un sentiment de superioritate a
centrului domina relațiile acestora cu Moscova, „Fără îndoială, Asia Centrală sovietică a cunoscut totuși un mare
avânt economic și cultural. A ieșit din Evul Mediu. Toți copiii au fost școlarizați, cu toate că fetele abandonau
frecvent școala. Mulți tineri urmau studii universitare (300.000 de diplome în 196 2, din care o pătrime era deținută
de fete). Dar acest avânt a fost plătit scump încă de la început, în vieți umane. Se estimează că peste un milion de
kazahi au dispărut prin 1930, când s -a decis sedentarizarea lor.‖, Jean -Paul Roux, Asia Centrală. Istori e și
civilizație, op. cit., p. 420.
168Graham E. Fuller, Central Asia: The New Geopolitics , RAND, Santa Monica, 1992, pp. 10 – 11.

67
scară largă și consolidarea puterii de către foștii lideri comuniști au diminuat încrederea
populației în guvernare și au limitat dezvoltarea unor noi generații de lideri politici. Problemele
interne și conflictele regionale au făcut ca cele cinci republici să fie extrem de vulnerabile la
presiunile externe, venite în special din partea Rusiei, în condițiile în care în aceste republici
exista teama de o posibilă revigorare a imperialismului rus.169

II.2. ISLAM , RADICALISM ȘI GRUPĂR I TERORISTE170
Consolidarea regimurilor nedemocratice, autoritare nu a presupus doar reprimarea
opoziției politice, ci toate palierele vieții sociale. În acest context, religia nu a făcut excepție,
deoarece deținea mijloacele necesare mobilizării maselor, având în vedere că după mai multe
decenii de politici ateiste în statele centra asiatice, în cepând cu anii 1980, se constată un
reviriment al credinței islamice. Acest proces nu a avut nicio componentă politică și a presupus
libertate religioasă, construcția de moschei și reluarea le găturilor cu alte comunități islamice.
Totuși, acest reviriment religos, cultural, a fost însoțit și de o dezvoltare a radicalismului religios
și de proliferarea activităților teroriste în regiune. Cu toate acestea, cu excepția Federației Ruse,
care perce pea această radicalizare ca o amenințare la adresa propriei securități naționale,
comunitatea internațională nu a manfestat un interes particular, considerând fenomenul ca fiind o
problemă internă sau cel mult regional ă. Cu toate acestea atacurile terorist e din 11 septembrie
2001 au schimbat optica occidentului asupra acestei probleme, iar stabilizarea mediul ui de
secur itate din regiune capătă noi valențe, în condițiile în care grupările din regiune erau
interconectate cu organizații teroriste internațional e. Totuși, creșterea profilului internațional din
perspectivă securitară a oferit regimurilor central asiatice nu doar posibilitate de a eradica aceste
grupări, dar și d e a utiliza politicile contra terorismului ca o modalitate de reprimare a oricărei
potențiale fore de opoziție. Astfel, în acest subcapitol voi identifica precondițiile dezvoltării
fenomenului extremist și al activităților teroriste și voi prezenta grupări teroriste active în
regiune. Totodată, subcapitolul include și o analiză a politicilor antitero ale celor cinci state.

169 Ibidem, p. 77.
170 Părți din acest subcapitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „Security and Counter -Terrorism in
Central Asia in the Aftermath of the War on Terror‖, in Ioan Stanomir, Cristina Manolache, Anamaria Elena
Gheorghe (editori), Challenges of Transition. The Post -Communist Experience(s) , vol. 1, Institutul European, Iași,
2014, pp. 381 – 393.

68
II.2. A. ASCENSIUNEA RADICALIS MULUI RELIGIOS ȘI A ACTIVITĂȚILOR TERORI STE
Pe parcursul primelor două decenii de la obținerea independenței, islamul radical a
devenit un factor important în peisajul politic central asiatic, c u toate că acest fenomen nu a fost
prerceput ca o amenințare reală din exterior, înainte de declanșarea ră zboiului împotriva
terorismului. Rădăcinile radicalismului în Asia Centrală pot fi identificate în anii ‗70 și ‘80,
atunci când unii lideri religioși au intrat în contact cu gândirea salafisto -wahabistă, prin
intermediul activităților de misionariat ale Frăției Musulmane.171 Totuși, doar o dată cu invazia
sovietică din Afganistan a fost consolidată identitatea islamică în Asia Centrală. Musulmanii din
cadrul republicilor sovietice erau trimiși în statul vecin ca interpreți și ca propagandiști, iar acolo
au intrat în contact cu noua literatură islamică, predominată de idei radicale provenite din
Peninsula Arabă.172 Cu toate acestea, nu doar factorii externi au determinat dezvoltarea
fenomenului radicalismului religios, ci au existat și elemente interne ce pot fi considerate ca
precondiții ale radicalizării, precum factori comportamentali, socio -economici, politici, s ecuritari
și ideologici.
Până la finalul anilor 1980, pe fondul deschiderii promovate de Mihail Gorbaciov la
nivelul URSS, grupurile islamice subterane au început să se manifeste deschis, iar unele chiar să
se instituționalizeze. Totuși, datorită abordării radicale, conservatoare a islamului, aceste grupuri
nu au reușit să domine sfera politică și socială central asiatică , fapt ce a dus la divergențe
crescute între credincioșii ce practicau un islam moderat, specific regiunii și grupările islamiste.
Tocmai aceste divergențe și impactul social scăzut al grupărilor islamiste au generat
marginalizarea și creșterea gradului de radicalizare a acestora. Astfel, dintr -o perspectivă
comportamentală173, radicalizarea poate fi explicată prin excluderea din viața socială , din
comunitate. Iar în cazul islamiștilor din Asia Centrală, excluderea are o dublă semnificație: pe de
o parte, societate îi menține la periferie, în timp ce ei însuși îi resping pe cei din exterior, pe
necredincioși.

171 Zeyno Baran , Frederik S. Starr, Svante E. Cornell, Islamic Radicalism in Central Asia and the Caucasus:
Implications for the EU , Central Asia -Caucasus Institute & Silk Road Studies Program, Uppsala, 2006, p. 17.
172 Maria Elisabeth Louw, Everyday Islam in Post -Soviet C entral Asia , Routledge, Oxon, 2007, p. 23.
173 Vitaly V. Naumkin, Radical Islam in Central Asia. Between Pen and Rifle , Rowman & Littlefield Publishers Inc.,
Lanham, 2005, pp. 24 – 25.

69
O altă cauză a radicalizării poate fi identificată în condițiile socio -economice din statele
central asiatice. Creșterea dificultăților sociale și economice din cauza sărăciei, șomajului și a
corupției generalizate a dus la radicalizarea unui anumit segment al populației, compus în special
din tineri atrași de beneficiile oferite de grupările radicale. 174Acestor factori socio -economici li
s-au adăugat și cei de natură politică , în măsura în care islamiștii radicali s -au definit ca
alternativă la regimurile autoritare laice. Acese grupuri erau „foarte critice față de guvernările
central asiatice și față de administrațiile musulmane susținute de regim, pe care le acuzau de
corupție și faliment spiritual.‖175, mai ales în Tadjikistan și Uzbekistan.
Perspectivele ideologice și securitare oferă și ele o posibilă explicație pentru revirimenutl
islamic în fostul teritoriu sovietic analizat, mai ales dacă luăm în considerare faptul că cele două
tind să se suprapună, datorită fundalului cultural comun. Din perspectivă securitară, radicalizarea
este explicată de „sentimentul de vulnerabilitate și insecuritate care generează resentimente
sociale în societățile islamice care se confruntă cu penetrarea tehnologică și culturală a
civilizațiilor seculare și trans naționale vestice, cu occidentalizarea și cu modernizarea.‖176
Tocmai această teamă de influența și de intervenția externă stă la baza explicației ideologice – o
percepție occidentală asupra cauzelor radicalizării, folosite intens mai ales după 11 septembrie .
Potrivit acesteia, fundamentaliștii, dând o interpretare radicală preceptelor islamice, fac apel
pentru ură împotiva non -musulmanilor și la intoleranță, care, asociate cu ideea determinismului
religios, poate oferi o explicație valabilă pentru utilizarea violenței și a acțiunilor teroriste de
către grupările radicale.
Așa cum se poate observa, posibilele cauze ale radicalizării explicate mai sus sunt foarte
diverse și pot varia de la comportamentul individual până la precondiții naționale sau chiar
internaționale. Cu toate acestea, factorii prezentați nu încearcă să ofere o explicație exhaustivă a
cauzelor radicalizării, având în vedere că pot exista și alte elemente care pot influența acest
fenomen și că doar acțiunea lor combinată poate oferi o exp licație validă.

174 Kathleen Collins, ―Ideas, Networks and Islamist Movements. Evidence fro m Central Asia and the Caucasus‖,
World Politics , nr. 60, 2007, pp. 64 – 96, p. 69.
175 Maria Elisabeth Louw, Everyday Islam in Post -Soviet Central Asia , op. cit., p. 25.
176 Vitaly Naumkin, Radical Islam in Central Asia. Between Pen and Rifle , op. cit., pp. 26 – 27.

70
2.II. B. GRUPĂRI RADICALE ȘI A CTIVITĂȚI TEORISTE Î N ASIA CENTRALĂ
Așa cum am menționat anterior, până la sfârșitul anilor 1980, începutul anilor 1990
grupuri islamice radicale au început să acționeze mai liber în Asia Centrală, mai ales în zona Văii
Fergana – o arie dens populată, împărțită între Tadjikistan, Uzbekistan și Kîrgîzstan; în sudul
Tadjikistanului – datorită înfluenței afgane; și în sudul Kîrgîzstanului – datorită influenței tadjice
și uzbece crescute.177 În aceste zone s -au dezvoltat varii grupări radicale precum Adolat, Baraka,
Tauba, Islam Lashkarlari, la începutul anilor 1990, iar mai târziu, Hizb ut -Tahrir (HT),
Akramiya , Hizb un -Nusrat, Hizballah și Mișcarea Islamică din Uzbekistan (IMU).
Grupările islamiste active în prima parte a perioadei postcomuniste cereau schimbarea
radicală a vieții politice, sociale și morale, în sensul răsturnării guvernelor seculare și instaurării
unor state islamice. Dintre grupările menționate anterior se remarcă Adolat , mișcare ce și -a
început activitatea în 1990 în Valea Fergana, fiind finanțată de saudiți. Unul dintre membrii de
vârf ai grupării a fost Tohir Yuldashev, viitor lider al IMU. Inițial activitatea Adolat a constat în
deschiderea de moeschei și instituții de educație (madrase) , impunând elemente ale legii islamice
(șasia) asupra populației locale. Până în decembrie 1991 mișcarea a preluat controlul asupra
orașului Namangan și a declarat jihad împotriva regimului Karimov. Totuși, succesul lor nu a
fost de dura t, iar în martie 1992 gruparea a fost scoasă în afara legii, mulți membrii ai acestei
fiind arestați. Aceste represalii s -au soldat cu pierderea membrilor familiile, a locurilor de muncă
și a perspectivelor sociale pentru anumite categorii sociale, în spec ial tineri musulmani din Valea
Fergana. Această populație nemulțimită a constituit terenul de recrutare pentru grupările
islamiste radicale. Liderii Adolat au fugit din Uzbekistan în Tadjikistan,178 unde s -au alăturat
Partidului Renașterii Islamice, una dintre părțile combatante din cadrul războiului civil tadjik și,
ulterior, singurul partid islamic înregistrat legal în Asia Centrală. În pofida istoriei violente a
acestui partid, nu poate fi încadrat în categoria grupărilor islamiste radicale, deoarece, liderii
acestuia au optat, o dată cu încheierea conflictlui intern, să promoveze o opoziție pașnică față de

177 Zeyno Baran et al., Islamic Radicalism in Central Asia and the Caucasus: Implications for the EU , op. cit., pp.
14 – 15.
178 Maria Elisabeth Louw, Everyday Islam in Post -Soviet Central Asia , op. cit., pp. 25 – 26.

71
regimul de la Dușanbe și a renunțat la idealul instaurării unui stat islamic, ca o concesie pentru
pace.179
Cu toate acestea, indifernt de impactul și eficiența grupărilor radicale active în Asia
Centrală, toate statele regiunii au adoptat reacții similare față de mișcările radicale. Noii
președinți, foști reprezentanți de prim rang ai partidelor comuniste, au achiesat la ideea statului
secular și au început campanii împotriva fundamentaliștilor islamici sau a radicalilor. Astfel,
ideea „islamiștilor radicali periculoși‖ a devenit un stereotip, care a implicat și persecutarea sau
cel puțin discriminarea elementelor moderate ale clerului islamic și ale co munității musulmane
care nu aprobau în întregime regimurile existente. Această clasă socială a avut și încă are
potențialul de a se constitui ca opoziție politică, mai ales dacă luăm în considerare faptul că nu
are responsabilitatea trecutului comunist și nici a problemelor economice din anii ‗90. Treptat,
activitățile curente ale vieții reigioase, precum pelerinajele la locurile sfinte, diseminarea
literaturii religioase, purtatea bărbii sau acoperirea capului – nu au mai fost tolerate, mai ales în
Uzbekis tan. Propaganda a promovat lupta împotriva radicalilor, semnele aparteneței religoase au
fost interzise în spațiul public , iar credincioșii sau liderii religioși au devenit victime ale forțelor
de ordine și erau supusi controalelor serviciilor secrete.180 Reprimarea opoziției islamice
moderate a dus la dezvoltarea unor direcții mai radicale pe parcursul anilor ‘90 și a împins aceste
mișcări să acționeze clandestin. Susținătorii acestora au căutat și au obținut resurse semnificative
din străinătate, mai ales d in Pakistan și Arabia Saudită, prin intermediul Afganistanului.
În afara activității grupărilor islamice radicale de la începutul anilor 1990 și a războiului
civil din Tadjikistan – care la rândul său a fost perceput ca luptă între forțele islamice și cele
seculare – pe parcursul primului deceniu post independență, nu au avut loc alte activități majore
ale acestor mișcări , până în 1998, când militanți din regiune au început să se întoarcă în
republicile de origine, după ce se antrenaseră în Afganistan. Mare parte a acestora se întorceau în
Uzbekistan, având drept scop răsturnare regimului lui Islam Karimov. Una dintre primele acțiuni
majore întreprinse de insurgenți a avut loc în toamna anului 1998, când aceștia au încercat să
preia controlul asupra orașului Hujand din nordul Tadjikistanului. Un alt atac violent al

179 Pentru o analiză comprehensivă asupra activității, ideologiei și rolului Partidului Renașterii Islamice, vezi Vitaly
V. Naumkin, Radical Islam in Central Asia. Between Pen and Rifle , op. cit., pp. 201 – 261.
180 Erich M. McGlinchey, ―Divided Faith: Trapped between State and Islam‖, in Jef f Sahadeo, Russell Zanca
(editori), Everyday Life in Central Asia. Past and Present , Indiana University Press, Bloomington – Indianapolis,
2007, pp. 305 – 319, pp. 311 – 316.

72
militanților islamici a constat în explozia mai multor bombe în capitala uzbecă Tașkent, în
februarie 1999. Totodată, autoritățile au anunțat și deconspirarea unei presupuse încercări de
asasinare a președintelui republicii. Spre deosebire de evenimentele din toamna lui 1998, de
această dată, atacurile cu bombă au fost asumate de gruparea radicală Mișcarea Islamică din
Uzbekistan. Această grupare și -a asumat responsabilitatea și pentru incursiunile din Kîrgîstan din
vara anului 1999 și luare de ostatici, acțiune ce a declanșat o criză internațională, deoarece patru
ostatici erau cetățeni japonezi. Situația de criză a luat sfârșit doar prin permiterea retragerii în
Afganistan a insurgenților. Această criză a evidențiat la nivel internațional, pentru prima oară de
la obținerea indepenedenței , potențialul crescut de instabilitate al regiunii, mai ales după
întoarcerea insurgenților în Tadjikistan și Kîrgîzstan, ajungând aproape și de capitala uzbecă în
anul 2000.181 Atacurile din 1999 și 2000 au adus IMU în prim plan, nu doar pentru guvernele
regionale, ci și pentru mari actori internaționali. Spre exemplu Statele Unite au declarat IMU ca
fiind grupare teroristă în 2002.
IMU are ca bază aripa radicală a comunității musulmane din Valea Fergana, mulți
susținători ai acesteia fiind implicați încă din 1990 în acțiunile mișcării radicale Adolat.
Principalii lideri ai IMU au fost Tohir Yuldashev și Juma Namangani. Dacă Namangani oferea
exemplul tipic al veteran ului afgan, al insurgentului, Yuldashev era liderul spiritual al mișcării,
promotorul ideologiei militante, radicale islamice. Stabilită în 1998 în orașul Kabul, dominat de
talibani, ideologia IMU era centrată în jurul a două idei: răsturnarea regimului pr eședintelui
Karimov și instaurarea unui stat islamic, mai întâi în Valea Fergana, apoi la nivelul întregului
Uzbekistan sau chiar al întregului Turkestan. Totuși, mișcare nu a fost o simplă grupare radicală
locală, ci a fost „aliată a Frontului Islamic Int ernațional a lui Osama bin Laden‖182, iar activitățile
sale din Uzbekistan, Tadjikistan și Afganistan – unde militanții IMU au luptat alături de talibani
în războiul civil – erau finanțate de comerțul uzbeko -saudit, din Arabia Suadită, Pakistan, dar și
din t raficul de narcotice. Apogeul susținerii populare a IMU a fost atins între 1999 și 2001, pe
fondul campaniei teroriste din 2000 prin care gruparea și -a arătat puterea și a provocat guvernul
uzbek. Eșecul grupării este pus pe seama ajutorului și asistenței oferite de diferiți actori
internaționali statelor central asiatice. Spre exemplu, SUA „și -a intensificat programul de

181 Ashley J. Tellis, Michael Willis (editori), Strategic Asia 2004 – 2005. Confron ting Terrorism in the Pursuit of
Power , National Bureau of Asian Research, Washington, 2004, pp. 207 – 208.
182 Rob Johnson, Oil, Islam and Conflict. Central Asia since 1945, Reaktion Books Ltd., Londra, 2007, p. 115.

73
asistență […] Rusia, Turcia, Franța și China au trimis echipamente pentru contrainsurgență;
China a donat echipamente de vedere nocturnă și lunete. Rusia a oferit Uzbekistanului armanent
în valoare de 30 mil. Dolari, inclusiv transportoare blindate, elicoptere Mi -8 și aparatură radio.
De asemenea, Rusia a solicitat o întâlnire pentru a stabili o strategie comună, cu toate că aceasta
a fost privită cu suspiciune de guvernele central asiatice.‖183 Totuși, atenția internațională asupra
grupării nici nu i -a slăbit, dar nici nu i -a crescut capacitățile, dar a forțat gruparea să revină la
acțiunea clandestină, subterană . Cu toate acestea, o dată cu declanșarea războiului împotriva
terorismului, IMU revine în prim plan, ca aliat al talibanilor împotriva forțelor aliate. Anii 2001
și 2002 marchează începutul căderii IMU, iar gruparea își pierde puterea și susținerea populară.
Pe fondul succeselor înregistrate de trupele aliate, mulți luptătoti ai IMU au fost omorâți, inclusiv
unul dintre liderii mișcării, Juma Namangani.184
După anul 2001, IMU s -a scindat în diferite grupuri. O parte a foștilor susținători s -au
retras în Pakistan, alții s -au întors în Uzbekistan, dar aceștia au fost, în general, capturați de
forțele guvernamentale, în timp ce alți susținători ai IMU au fondat, sub patronajul al -Qaida,
Grupul Jihadului Islamic (IJG), care și -a asumat răspunderea pentru exploziile din Tașkent din
anul 2004. IJG nu a fost singura grupare ce s -a desprins din cadrul IMU. Pe lângă aceasta au mai
apărut cel puțin două organizații similare: Mișcarea Islamică din Turkestanul de Est și Mișcarea
Islamică din Asia Centrală. Dezintegrarea aripei militante a IMU se datorează și scăderii
numărului susținătorilor acesteia din Asia Centrală. Mulți dintre aceștia au fost fost deazmăgiți
de utilizarea disproporționată a violenței în vederea atingerii obiectivelor grupării, dar și de
internaționalizarea agendei IMU din ul timii ani, în care regimul uzbe c nu mai reprezenta un
punct focal. Acești factori au dus la reorientarea susținătorilor islamului radical spre alte
organizații, precum Hizb ut -Tahrir al -Islami (HT).
Spre deosebire de IMU, Hizb ut -Tahrir al -Islami185 nu este o grupare specifică Asiei
Centrale. Organizația a fost fondată la jumătatea secolului al XX -lea în Orientul Mijlociu și
activează în peste 40 de state, nu doar stae cu o populație majoritar musulmană, ci și în Europa
de vest. În ceea ce privește id eologia grupării, aceasta urmărește reafacerea statului islamic, a
califatului, condus conform perceptelor legii islamice. Totuși, metoda aleasă pentru atingerea

183 Ibidem, pp. 131 – 132.
184 Vitaly V. Naumkin, Radical Islam in Central Asia. Between Pen and Rifle , op. cit., p. 107.
185O traducere aproximativă a Hizb ut -Tahrir al -Islami ar echivala cu partidul / frontul eliberării islamice.

74
acestui obiectiv este, cel puțin la nivel declarativ, lupta politică, în măsura în care, încă de la
fondarea sa, HT a acționat ca un partid extra parlamentar, neconstituțional. Această practică este
confirmată și de atitudinea HT față de violență. HT pretinde să fie o mișcare non -violentă, dar
„recunoaște deschis eventuala necesitate a utilizării v iolenței pentru răsturnarea regimurilor ce
stau în calea califatului. Astfel, HT nu poate fi numită non -violentă; mai degrabă, ideologia sa
sugerează că nu folosește încă violența , dar o va face când va considera că este timpul
potrivit.‖186
Primele celule H T au apărut în Asia Centrală încă din 1992, iar membri lor erau aproape
în totalitate uzbeci. Începând cu jumătatea anilor ‘90 mișcarea a început să se răspândească la
nivelul întregii regiuni, mai ales în kîrgîzstanul mai liberal, dar reala influență a gr upării a
devenit vizibilă abia la finele ultimului deceniu al secolului al XX -lea, mai ale sdupă încercarea
de asasinare a lui Islam Karimov, când reprimarea islamiștlor radicali s -a accentuat. Cu toate că
adepții HT promovau metode pașnice, mulți fluturaș i împărțiți de aceștia sau multe declarații,
mai ales după operațunile din Afganistan și Irak, au făcut apel la „jihadul prin sabie‖, opus
„războiului ideiilor‖ promovat de HT.187 În același timp, această perioadă de atenție crescută
acordată islamiștlor rad icali de către regimurile locale a avut ca rezultat mutarea activităților
mișcării în ilegalitate. Asia Centrală a devenit una dintre zonele în care HT este cea mai activă,
iar succesul de care s -a bucurat mișcarea are diverse motivații : sentimentul de izolare față de
lumea islamică, dezintegrarea ierarhiei sociale tradiționale sau situația socio -economică a
regiunii. Astfel, în măsura în care, cel puțin la nivel teoretic, HT oferă soluții pentru aceste
nemulțumiri, devine tot mai atractivă pentru popula ția tânără, urbană și în general educată din
republici. În ceea ce privește adeziunea la grupare, în funcție de diferite surse, la nivelul întregii
regiuni se presupune că sunt între zece și o sută de mii de membri. Conform unui raport al
International Cris is Group din anul 2003, numărul aproximativ al membrilor HT, la nivelul
întregii Asii Centrale, era de 20000 de persoane.188. O estimare exactă a numărului membrilor
HT nu este posibilă datorită structurii specifice a organizației: celule mici, izolate, care nu

186 Zeyno Baran et al., Islamic Radicalism in Central Asia and the Caucasus: Implications for the EU , op. cit., p. 20.
187 Vitaly V. Naumkin, Radical Islam in Central Asia. Between Pen and Rifle , op. cit., pp. 140 – 141.
188 HT este activă în Uzbekistan, Kîrgîzstan și Tadjikistan încă din anii 1990, în timp ce în Tur kmenistan și
kazahstan au apărut rapoarte asupra activității acesteia abia în anul 2000.

75
interacționează foarte mult între ele .189 În ceea ce privește activitățile HT în Asia Centrală,
acestea sunt axate pe propagandă, prin diseminarea literaturii islamice, a fluturașelor ,190 dar a
înregistrărilor video, audio și a CD -urilor ce conțin discursu ri și predici ale liderilor grupării.
Totodată, mișcarea face apel și la conversațiile informale pentru a -și promova mesajul. Și
demonstrațiile au fost o metodă folosită de HT pentru a -și crește vizibilitatea în regiune, mai ales
având în vedere mediul res trictiv caracteristic acestui spațiu.În aceste condiții, astfel de
evenimente atrag atenția, mai ales atunci când protestatarii sunt femei ce demonstrează împotriva
încarcerării sau a maltratării membrilor HT aflați în închisori. Treptat, dar mai ales după anul
2001, mesajul HT a devenit mai radical, în măsura în care liderii mișcării au declarat că atacurile
suicidale cu bombe sunt acceptabile „ca tactici legitime ale războiului‖, iar „jiadul împotriva
necredincioșilor este singu rul tip de jihad‖. Totuși, este foarte greu de stabilit dacă organizația
are o aripă militantă sau „pur și simplu „inspiră„ membrii independenți să se alăture grupărilor
teroriste sau să comită acte teroriste‖.191
Regimurile central asiatice percep activitat ea HT ca pe o amenințare, ce nu poate fi
înlăturată complet prin confruntare directă. După limitarea activității IMU, HT a rămas singura
organizație funcțională, cu influență la nivel regional, căreia îi pot fi atribuite acte de terorism,
astfel fiind just ificate politicile și măsurile implentate în lupta împotriva terorismului, dar și
arestarea potențialilor oponenți ai regimurilor.

2.II. C. RĂSPUNSUL STATELOR : MĂSURILE ÎMPOTRIVA T ERORISMULUI
Dacă terorismul este în general definit ca o formă unică de violență politică, motivată
ideologic, etnic sau religios, ca „amenințarea cu violența sau violența motivată politic, îndreptată,
în principal împotriva civililor‖, cu scopul de a crea o atmosferă de teamă,192 contraterorismul

189 ***Radical Islam in Central Asia: Responding to Hizb ut -Tahrir , International Crisis Group, report no. 58/2003,
Osh/Brussels, pp. 20 – 21.
190 HT face apel la răsturn area regimurilor seculare din Asia Centrală, în general. De exemplu, într -un fluturaș
distribuit în Uzbekistan se cerea răsturnarea regimului „evreului Karimov‖, Vitaly V. Naumkin, Radical Islam in
Central Asia. Between Pen and Rifle , op. cit.
191 Zeyno Baran et al., Islamic Radicalism in Central Asia and the Caucasus: Implications for the EU , op. cit., p. 22
192 Steven Graeme, Gunaratna Rohan, Counterterrorism. A Reference Handbook , ABC Clio Inc., Santa Barbara,
Denver, Oxford, 2004, pp.4 – 7.

76
este mai greu de definit, deoarece include o varietate de acțiuni ale statului menite să limiteze
impactul acțiunilor teroriste. Astfel, contraterorismul poate fi „gândit ca un amestec de politici
publice și politici externe pr oiectate să limite acțiunile grupurilor teroriste și pe cele ale
indivizilor asociați cu organizații teroriste, în încercarea de la proteja populația de violența
teroristă ‖.193 Cum măsurile antiteroriste sunt influențate de amenințarea teroristă, ele implică
două dimensiuni: percepția statului asupra amenințării și răspunsul statului la aceasta.
Răspunsul statelor din Asia Centrală a variat de -a lungul anilor în funcție de modul în
care fiecare republică a perceput amenințarea teroristă. Dacă pe parcursul ani lor 1990, de
exemplu, abordarea Kazahstanului a fost mai puțin brutală în comparație cu cea a
Uzbekistanului, treptat, după 2001, toate statele regiunii și -au înăsprit măsurile împotriva
terorismului, lupta împotriva acestuia nefiind doar o chestiune de se curitate, dar și o manieră de a
elimina opoziția, având în vedere că religia – una dintre principalele surse de mobilizare a
populației – este percepută ca o amenințare generală, asociată în retorica oficială cu pericolul
extremismului, al fundamentalismul ui și al separatismului. În consecință, toatea republicile
central asiatice au condamnat terorismul internațional și extremismul și au scos în afara legii
organizațiile islamiste radicale active în regiune, inclusiv IMU și HT și au urmărit nu doar
membrii acestor organizații, dar și credincioșii suspectați de colaborare cu grupările radicale.
Aceste acțiuni au dus la scăderea activităților mișcărilor extremiste, dar au făcut și ca impactul
radicalizării și al extremismului în societățile central asiatice să fie mult mai greu de observat. În
consecință , regimurile autoritate ale regiunii au putut să supraestimeze impactul islamului
radical, folosindu -l drept motivație pentru controlul stric asupra activităților religioase și pentru
represiune.
Răspunsul statelor la amenințarea teroristă are o dublă dimensiune: una internă și una
externă. În ceea ce privește dimensiunea externă, internațională a contraterorismului, republicile
central asiatice și -au intensificat cooperarea cu instituțiile regionale, organi zațiile internaționale
și țările individuale (Rusia, SUA, China) în scopul de a -și spori gradul lor de pregătire pentru a
face față amenințărilor teroriste. Toate statele central asiatice, cu excepția Turkmenistanului, a
cărui politică externă a avut la ba ză neutralitatea pozitivă, sunt membre ale CSI, OTSC194 și a

193 Mariya Y. Omelicheva, Counterterrorism policies in Central Asia , Routledge, Londra, 2011, p. 5.
194 Turkmenistan este membru al CSI, iar Uzbekistan s -a retras în 2012 din OTSC.

77
OCS. În afară de aderarea la organizații regionale, toate statele Asiei Centrale s -au alăturat
programului Parteneriatului pentru Pace al NATO. În ceea ce privește dimensiunea internă a
contrateror ismului , cele cinci republici central asiatice au adoptat legi privind combaterea
teorismului și a extremismului religios. Astfel de documente legislative sunt Legea privind
combaterea terorismului nr. 846 adoptată de Tadijikistan în 1999, Legea privind co mbaterea
terorismului adoptată un an mai târziu de legislativul uzbek, Legea privind lupta împotriva
terorismului adoptată de Turkmenistan în 2003, Legea privind combaterea terorismului nr. 178 și
Legea privind contracararea finanțării și legalizării teror ismului nr. 135 , adoptate de autoritățile
kîrgîze în 2006 , și Legea privind legalizarea veniturilor obținute ilegal (din spălarea de bani) și
finanțarea terorismului, adoptată de autoritățile kazahe în 2009. Toate aceste acte normative
definesc terorismul, activitățile teroriste, acțiunile și operațiunile antitero. De asemenea, acestea
specifică care sunt instituțiile abilitate în cadrul fiecărui stat cu implementarea măsurilor
împotriva terorismului. Aceste instituții sunt, în general, serviciilede securit ate naționale;
ministerele afacerilor interne, externe și de apărare; și consiliile de securitate , serviciile de
frontieră, instituțiile procurorilor generali, dar și alte instituții ale statului cu atribuții în domeniul
securității .195 De asemenea, au fost create și instituții specifice în toată Asia Centrală, așa cum
este Centrul antiterorist din Kazahstan. Totuși, problema nu ține de legislația adoptată, ci de
modul în care aceasta a fost implementată, evidențiind „un model care afișează pre puțină
consid erație pentru drepturile omului și care prioritizează răspunsurile în forță, în stil militar și
măsurile punitive, în defavoarea unei abordări mai echilibrate a contraterorismului‖.196
În afara cadrului legislativ adoptat, statele central asiatice au demarat și campanii masive
de propagandă, prin intermediul instituțiilor media controlate de stat, împotriva oricărui tip de
manifestare islamică care se îndepărta de linia oficială. Acestea au dus la asocierea rețelelor
islamice cu violența și au descurajat spij inul populației pentru acestea. La acestea s -au adăugat și
teama de represiune, de încarcerare și de sancțiuni. În acest sens, este elocvent exemplul oferit de
Uzbekistan, unde „Organizația Independentă a Drepturilor Omului din Uzbekistan(OIDOU) a
estimat că în decembrie 2002, aproximativ 6400 de persoane erau încă încarcerate pe temeiuri
politice și religioase, la nivelul întregii țări. Dintre cei arestați în temeiul activismului religios

195 Textele legilor menționate anterior sunt disponibile în limba engleză la www.legislationline.org/topics/topic/5 ,
(accessat 9.08.2013).
196 Mariya Y. Omelicheva, Counterterrorism policies in Central Asia , op. cit., p. 4.

78
între 1200 și 1700 sunt considerați wahabiști (membrii ai grupurilor sunite radicale), între 4200
și 4300 sunt considerați membri Hibz -ut-Tahrir și între 600 și 700 sunt musulmani pioși ce nu
aparțin niciunei organizații politico -religioase.197 Iar Uzbekistan nu constituie o excepție în
regiune. Și în Kazahstan numărul proce selor ce au la bază acuzații de terorism și extremism a
crescut după 2005. Activiștii în drepturile omului estimează că în doar doi ani, între 2007 și
2009, aproximativ 700 de persoane au fost încarcerate pentru convingerile lor religioase, în timp
ce pede apsa medie privativă de libertate pentru pregătirea de activități teroriste, chiar și în forma
tentativei, a crescut de la un anul – trei ani în cursul anilor 1990, la nouă – doisprezece ani după
2005.198
Politici și măsuri ce restricționează libertatea reli gioasă au fost, de asemenea, adoptate și
implementate cu scopul de a controla activitatea islamistă, dar și măsură contrateroristă. Spre
exemplu, în Kîrgîzstan, comunitățile musulmane trebuie să obțină o aprobare specială din partea
Directoratului spiritua l musulman, pentru a -și putea îndeplini îndatoririle religioase .199 Prevederi
similare sunt valabile și în cazul Uzbekistanului și al Turkmenstanului, unde comunitățile
religioase sunt strict controlate de instituțiile statului – Comitetul pentru Afaceri Rel igioase,
organism aflat sub conducerea guvernului uzbek, respectiv Consiliul pentru Afaceri Religioase,
organism direct subordonat președintelui urkmen.
În mare parte, măsurile interne de combatere a terorismului aplicate de guvernele din
Asia Centrală au fost disproporționate în raport cu amenințările de securitate reprezentate în
aceste state de radicalismul religios și terorism. Regimurile central asiat ice s -au folosit de
amenințarea islamică și teroristă pentru a justifica aparatul excesiv al forțelor de securitate, lipsa
reformelor democratice, criza economică și restricționarea unor drepturi și libertăți ale omului,
cum ar fi libertatea religioasă sau libertatea de exprimare. În Asia Centrală, amenințările teroriste
au devenit asociate cu activitățile grupurilor religioase radicale din regiune; Islamul radical și
extremismul religios sunt considerate a fi amenințări majore la adresa securității, în tim p ce
terorismul a ajuns să fie perceput ca cel mai mare risc de securitate cu care cele cinci state, dar și
regiunea în integreitatea sa se confruntă. Totuși, retorica oficială nu reflectă neapărat realitatea.
Cu toate că amenințările provenite din radical izarea islamică, insurgență și terorism sunt reale,

197 Vitaly V. Naumkin, Radical Islam in Central Asia. Betwee n Pen and Rifle , op. cit., p. 110.
198 Mariya Y. Omelicheva, Counterterrorism policies in Central Asia , op. cit., pp. 128 – 129.
199 Vitaly V. Naumkin, Radical Islam in Central Asia. Between Pen and Rifle , op. cit., p. 191.

79
ele pot fi considerate slabe sau moderate, având în vedere faptul că majoritatea musulmanilor
central asiatici nu sunt receptivi la ideile radicale. Astfel, răspunsurile statelor sunt
disproporționte în raport cu amenințările și, așa cum au afirmat mai mulți experți regionali în
probleme de securitate, măsurile împotriva teorismului adoptate de statele central asiatice nu țin
cont de drepturile și libertățile omului. Adevăratul pericol la adresa securităț ii și stabilității
regiunii nu este reprezentat de activitatea grupurilor islaice radicale, ci de mediul politic
restrictiv, coroborat cu inegalitatea socială și înapoierea economică caracteristice regiunii.

II.3. TURKMENISTAN : REINVENTAREA REGIMUL UI AUTORITAR
Teritoriul atribuit Turkmenistanului în 1924 este același și în prezent, granițele statului
nefiind modificate în 1929 sau în 1936. La fel cum s -a întâmplat în întreaga regiune, puterea
sovietică a fost cea care a declanșa t procesul de formare a națiunii, centrul considerând că RSS
Turkmenă îndeplinește cele patru criterii obiective stabilite de Stalin pentru determinarea
naționalității: unitatea lingvistică, teritorială, economică și culturală.200 Totuși, î n perioada
sovieti că, din cauza poziției geografice a țării, dominația rusă este impusă prin intermediul unor
măsuri mai represive față de cele din restul statelor central asiatice.
Până la începutul anilor `40, Republica Sovietică Socialistă Turkmenistan devine stabilă
din punct de vedere economic și social, dar nu și politic, pentru că elita aflată la conducerea
statului este schimbată frecvent. Turkmenistanul va cunoaște o perioadă de stabilitatea politică
abia de la sfârșitul anilor `60. În 1969 Muhammad Gapurov este numit prim -secretar al PC
turkmen. Gapurov va rămâne în funcție până în 1985, când, în locul său, este numit prim -secretar
Saparmurat Niazov. În cea de -a doua jumătatea a anilor `80 și până la destrămarea Uniunii
Sovietice, Turkmenistanul rămâne cel mai conservator stat din Asia Centrală. La nivelul
Partidului Comunist nu au loc schimbări importante, structura de putere rămâne neschimbată, iar
reformele de tipul glasnost și perestroika au fost p ercepute de conducerea turkmenă ca o
amenințare la adresa puterii ei, în special datorită faptului că la sfârșitul perioadei sovietice,
Turkmenistan se asemăna mai degrabă cu o „confederație tribală, decât cu o națiune

200 Ahmet T. Kuru, „Between the State and Cultural Zones. Nation Building in Turkmenistan‖, in Central Asia
Survey , nr. 21 (1), 2002, pp. 71 – 90, p. 71.

80
modernă‖201, asupra căreia plana posib ilitatea dezintegrării.
Spre deosebire de celelalte republici din Asia Centrală, în Turkmenistan, cu excepția
Partidului Comunist, transformat ulterior în Partidul Democratic din Turkmenistan, nu a fost
înființat niciun alt partid politic. Opoziția a fost formată din membri ai elitei culturale. Aceasta
mișcare condusă de intelighenția turkmenă, cunoscută sub numele de Agzybirlik, cerea aplicarea
reformelor democratice și renașterea culturală. Doreau reintroducerea limbii turkmene ca limbă
oficială și revit alizarea tradițiilor populare.202 Această mișcare a organizat prima demonstrație a
opoziției, pe 12 ianuarie 1990, pentru a comemora 110 ani de la cucerirea de către armatele
Rusiei țariste. Mișcarea a fost reprimată de Niazov și ulterior, liderul Agzybirlik , Shir ali
Nurmuradov, a fost arestat. În acest context, Sovietul Suprem al Republicii Turkmenistan adoptă
declarația de ind ependență pe 27 octombrie 1991.

II.3.A. TURKMENBASHI ȘI NOUL STAT INDEPENDENT
Evoluția postcomunist ă a statului turkmen este strâns legată de persoana lui Saparmurat
Niazov, ultimul prim -secretar al partidului conumist din republică, dar și primul președinte al
statului independent. Născut în 1940, Saparmurat Niazov va crește într -un orfelinat după moar tea
părinților; tatăl viitorului președinte a decedat în timpul celui de -al doilea război mondial, în timp
ce mama sa a murit la cutremurul din 1948. După ce a absolvit Institutul Politehnic din Lenigrad,
Niazov se întoarce în r epublica socialistă turkmenă și se implică activ în cadrul partidului
comunist din acest stat, fiind numit la scurt timp, în 1980, președinte al comitetului de partid din
Așgabat.203 În 1985, Saparmurat Niazov, la vârsta de 45 de ani este numit la conducerea
Partidului Comunist din Tur kmenistan, în principal datorită susținerii pe care acesta o arăta față
de reformele promovat e de Gorbaciov. Urmând modelul M oscovei, în primii ani critică corupția
și abuzul de putere al liderilor comuniști, operează o serie de modificări la nivelul conducerii
partidului și organizează o serie de alegeri contestabile pentru conducerea Consiliului de Miniștri
și pentru funcția d e președinte al Sovietului Suprem. Astfel, pe 18 ianuarie 1990 Saparmurat

201 Graham Smith (editor), The Nationalities Question in the Soviet Union , Longman, Londra, 1990, pp. 228 – 229.
202Graham E. Fuller, Central Asia: The New Geopolitics, op. cit., p. 67.
203 Bess Brown, „Saparmurad Niyazov President of Turkmenistan‖, in Encyclopaedia Britannica,
www.britannica.com/biography/Saparmurad -Niyazov, (accesat 20.4.2015).

81
Niazov a fost ales „președinte al Sovietului Suprem al republicii […] (cu 98,3% din voturi),
[ulterior fiind] ales președinte al republicii independente în 1991 și din nou în 1992, în cursul
unor alegeri de tip sovietic (nici un adversar, 98,3 apoi 99,5% din sufragii). Partidul Comunist
este dizolvat, dar dă naștere imediat Partidului Democratic din Turkmenistan, care devine
partidul președintelui (toamna 1991). Orice opoziție a fost puternic lichidată încă de la
început‖204. Anul 1991 marchează trecerea de la optica reformatoare promovată până atunci de
proaspătul ales președinte la o conducere autoritară a statului. Până la sfârșitul anului, Niazov
demite prim -ministrul în funcție și preia, pe lângă funcția de președinte și pe cea de premier. În
doar câteva luni, puterile șefului executivului au crescut considerabil. Acestea vor fi consfințite
prin constituția adoptată în prima parte a anului 1992.
În mai 1992 este adoptată o constituț ie care instituie un regim prezidențial, ce va fi dublat
de un puternic cult al personalității conducătorului. Conform Constituției, Președintele este șeful
statului și al executivului, reprezintă autoritatea supremă a republicii, fiind cel care garantează
independența națională, integritatea teritorială, respectarea Constituției și a acordurilor
internaționale. De asemenea, în legea fundamentală era prevăzut că o persoană nu poate fi
președinte pentru mai mult de două mandate consecutive, a câte 5 ani. Pri ntre cele mai
importante atribuții ale președintelui se numără posibilitatea de a numi și a demite președintele
Curții Supreme, Procurorul General, prim -ministrul și guvernul. Constituția prevede și înființarea
unui Consiliu al Poporului, organism cu 2500 de membri – veterani și figuri publice eminente, ce
îmbină puteri executive și legislative. Consiliul Poporului urma să fie condus de președintele
statului.205 Totodată, printre atribuțiile președintelui se numără și numirea înalților oficiali în
organele d e conducere centrale și locale ale executivului. În ceea ce privește parlamentul –
Mejlis, puterile acestuia au fost diminuate considerabil de noua constituție. Numărul de
parlamentari a fost redus de la 125 la 50, iar parlamentul poate fi dizolvat de preș edinte în lipsa
votului de încredere al guvernului.206 Practic, prin adoptarea constituției din 1992, președintele
devenea conducătorul suprem al statului, iar prezidențialismul excesiv a fost argumentat ca fiind
o precondiție pentru supraviețuirea statului, pentru evitarea dezintegrării acestuia în funcție de

204Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabri carea națiunilor, op. cit., p. 198.
205Constituția Republicii Turkmenistan , 1992, Art. 52 – 57,
www.unhcr.org/refworld/country,,NATLEGBOD,LEGISLATION,TKM,4562d8cf2,3df0739a4,0.html , (accesat
20.04.2015).
206 Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , pp. 131 – 132.

82
structura clanică a societății.
Conform prevederilor Constituției trebuiau organizate alegeri legislative pentru Consiliul
Suprem – Mejlis. Acestea au avut loc în decembrie 1994, pentru cele 50 de locur i candidând 51
de persoane. Anul următor, în urma unui referendum, mandatul lui Saparmurat Niazov a fost
prelungit până în anul 2000. La următoarele alegeri legislative de pe 12 decembrie 1999, Niazov
a negat rolul partidelor, pentru că acestea ar duce la reizbucnirea rivalităților dintre clanuri și a
propus „grupurilor‖ să numească „candidați profesioniști‖ pentru alegeri. După ce noul
parlament și -a început activitatea, Constituția a fost modificată, printre modificări numărându -se
și numirea lui Niazov p reședinte pe viață.207
Adoptarea primei constituții a statului independent a fost însoțită de inițierea unei politici
centrate pe ideea de construcție națională. Expresia acestei politici este programul „10 ani de
stabilitate‖ adoptat în decembrie 1992. Preș edintele turkmen, promotorul acestui program,
urmărea prin intermediul acestuia ajungerea la un echilibru între cele cinci triburi dominante la
nivelul statului – teke, yomut, ersary, salyr și saryk – și unirea acestora în vederea obținerii
unității nați onale. Scopul declarat al programului consta în menținerea stabilității politice și
socio -economice și evitarea dezvoltării unor mișcări de opoziție ce ar fi putut genera crize
politice. În virtutea acestui argument , nu a fost permisă apariție unei plurali tăți de partide și în
niciun caz a pluralismului politic.208
Dintre cele cinci republici ale Asiei Centrale, Turkmenistanul are cel mai represiv regim.
Niazov a reușit să subordoneze întregul aparat de stat propriilor sale dorințe. Pe parcursul acestui
proce s a reprimat orice formă organizată de opoziție, potențialii opozanți au fost arestați sau
persecutați, a monopolizat mass -media și a cheltuit sume enorme din bugetul de stat pentru
construirea de monumente, ca parte a cultului personalității.209 Promovarea cultului personalității
președintelui a devenit o politică permanentă a statului, încă din primii ani de la proclamarea
independenței. Astfel, pot fi oferite numeroase exemple referitoare la dezvoltarea cultului
personalității lui Niazov. În 19 92 Sovietul Suprem a adoptat un decret privind producerea și

207Lydia M. Buyers (editor), Central Asia in Focus: Political and Economic Issues , Nova Science Publishers, New
York, 2003 , p. 13.
208 Ahmet T. Kuru, „Between the State and Cultural Zones. Nation Building in Turkmenistan‖, art .cit, p. 73.
209Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia i n U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p.17.

83
utilizarea portretelor președintelui, prin care acestea erau puse la dispoziția populației; ziua de
naștere a lui Niazov a devenit sarbătoare națională; străzi, zone centrale și chiar orașe au fo st
redenumite după numele președintelui; iar portrete ale acestuia au împânzit clădirile
guvernamentale, străzille și piețele publice. De asemenea, ilustrative în acest sens, sunt și titlurile
din ziare cu ocazia sărbătoririi a doi ani de la independență: „Turkmenbashi este speranța
noastră‖, „Turkmenbashi este simbolul sacru al Turkmenistanului independent și înfloritor‖,
„Realizarea planurilor lui Turkmenbashi este datoria noastră sacră‖.210 Aceeași relevanță o are,
pentru a înțelege profunzimea cultului pe rsonalității, și numirea lui Saparmurat Niazov cu titlul
de Turkmenbashi, însemnând tatăl, părintele tuturor turkmenilor. Un alt exemplu în acest sens
este dat de importanța atribuită la toate nivelurile sociale cărții Rukhnama, scrisă de Saparmurat
Niazov . Cartea lui Turkmenbashi se dorea a fi un îndreptar moral , fiind obligatorie la toate
nivelurile sistemului educațional turkmen.211
Spre deosebire d e Kazahstan și Uzbekistan, stat e care dețin importante resurse energetice ,
dar și -au dezvoltat o strategie d e exploatare , Turkmenistanul nu a avut o strategie binedefinită
pentru exploatarea gazelor naturale, cea mai importantă resursă a statului. Într -o primă fază și -a
continuat exportul către țările membre CSI212, apoi, datorită scăderii economice a încercat să
atragă investitori străini, pentru aceasta efectuând și o serie de reforme în domeniul juridic.213
Turkmenistanul caută soluții alternative pentru transportarea resurselor sale spre piețele vestice
pentru a evita Rusia. Lipsa unei strategii economice a dus l a o „pauperizare sporită […] apa,
electricitatea și gazul sunt în teorie gratuite, dar perioadele de lipsă sunt frecvente […] Situația
economică dificilă, agravată de introducerea în decembrie 1993 a noii monede ( manat ), nu poate
fi ameliorată decât pr in investirea veniturilor provenite din exploatarea gazului. […]
prezidențialismul excesiv pare să aibă consecințe nedorite asupra economiei: construcții de
prestigiu […], paralizie a unei administrații care nu ia nici o inițiativă, anulare sau semnare a
contractelor în funcție de relațiile personale […] cu președintele […], nereinvestirea veniturilor

210 Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , p. 136.
211 O variantă în limba română a cărții Rukhnama este disponibilă la Bibioteca Națională a României. Saparmyrat
Turkmenbashy, Rukhnama, State Publishing Service Turkmenistan, Așgabat, 2005.
212CSI este acronimul pentru Comunitatea Statelor Independente, organizație înființată în decembrie 1991, din care
fac parte Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kîrgîstan, Moldova, Rusia, Tadjikistan,
Turkmenistan, Uzbekistan și Ucraina.
213Pauline Luong Jones, Strategies for Energy Development in Central Asia: International Implications , Center for
Strateg ic and International Studies, Program on New Approaches to Russian Security, Policy Memo nr. 22, Harvard
University, octombrie 1997, p. 3.

84
din sectorul productiv. În rezumat, se asistă la privatizarea țării în favoarea lui
„Turkmenbashi‖.‖214
Pe 25 noiembrie 2002 a avut loc un atac împotriv a președintelui Niazov. Mai multe focuri
de armă au fost trase în coloana oficială ce însoțea mașina președintelui. În cursul aceleiași zile
Niazov a denunțat încercarea de lovitură de stat și a făcut public numele presupușilor
organizatori ai atentatului. Toți cei desemnați de președinte sunt lideri ai opoziției din exil:
Hudaiberdi Orazov – fost președinte al Băncii Centrale și fondator al mișcării Patria,
Nurmuhammed Hanamov – fost ambasador în Turcia și lider al Partidului Republican,
Saparmurat Yklimov – fost ministru adjunct al agriculturii și Boris Shikhmuradov – fost ministru
de externe.215 Primii trei dintre aceștia au fost judecați în absență pentru instigare la lovitură de
stat și condamnați la închisoare pe viață. Cel de -al patrulea a primit aceeaș i sentință și a fost
încarcerat la o lună după atentat. Acest atentat a servit drept motiv pentru modificarea
Constituției în august 2003. Din acest moment, Consiliul Poporului a devenit organul executiv și
legislativ suprem și și -a mărit componența. Preșe dintele Niazov a declarat că această măsură este
menită să îngreuneze orice încercare de preluare a puterii printr -o lovitură de stat.216
Până la sfârșitul anului 2006, situația politică internă în Turkmenistan a rămas
neschimbată. Era lui Turkmenbashi a fos t caracterizată de concentrare puterii în mâinile liderului
suprem, lipsa și reprimarea oricărei forme de opoziție și cenzurarea mass media. Conform
Freedom House, statul turkmen devenise unul dintre cele mai repre sive regimuri la nivel
mondial.

214Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 198 – 199.
215„Turkmen President Niyazov Surv ives Assassination Attempts‖, Eurasia Insight, 24. 11. 2002,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav112502.shtml, (accesat 20.04.2015)
Eurasia Insight este o secțiune a site -ului eurasianet.org, coordonat de Open Society Foundations, care oferă
informații și analize despre mediul politic, economic și social din Asia Centrală, Caucaz, Rusia, Turcia, Ucraina,
Moldova și Asia de Sud -Est.
216Jim Nichol, Turkmenistan: Recent Developments and US Interests , CRS Report for Congress, 10 septembrie
2009, p. 4.

85
II.3.B. BERDIMUHAMEDOV SAU CO NTINUITATE PRIN SCHI MBARE
Pe 21 decembrie 2006 a fost anunțată moartea subită a președintelui Saparmurat Niazov.
Imediat după aceea, guvernul l -a numit președinte interimar pe Gurbangul i Berdimuhamedov.
Până în acel moment acesta deținuse funcția de vice prim -ministru și de ministru al sănătății.
Gurbanguli Berdimuhamedov s -a născut în 1957 în oblastul Așgabat, iar în 1979 a absolvit
Institutul de Medicină din capitala turkmenă, ulterior obținând titlul de doctor în medicină și în
economie. Până la alegerea sa în funcția de președinte, Berdimuhamedov a deținut diferite f uncții
în aparatul de stat, în cadrul Institutului de Medicină din Așgabat și totodată este profesor și
academician al Academiei de Științe din Turkmenistan.217
În po fida diferitelor funcții deținute de Berdimuhamedov, ascensiunea sa în funcția de
președinte al statului turkmen a fost oarecum surprinzătoare. Conform Constituției în vigoare
interimatul trebuia asigurat de președintele Consiliului Suprem, Ovezgeldi Ataie v. Însă la nivelul
elitei politice exista teama că acesta ar putea modifica structura de putere existentă. În aceeași zi
Ataiev a fost demis din funcție după ce procurorul general l -a acuzat de abuz de putere.218 Pentru
a legitima numirea lui Berdimuhamedov ca președite interimar, pe 26 decembrie Consiliul
Poporului a modificat Constituția și ulterior a adoptat prima lege electorală a țării , fiind stabilită
și dată pentru următoarele alegeri prezidențiale.
Deschiderea problematicii succesiunii a generat spe ranțe asupra posibilității
democratizării statului turkmen. La scurt timp după ce anunțul morții lui Saparmurat Niazov a
fost făcut public, liderii opoziției aflați în exil și -au anunțat intenția de a se reîntoarce în țară
pentru a candida la viitoarele alegeri. În ciuda eforturilor întreprinse de aceștia, revenirea în
Turkmenistan a fost imposibilă deoarece granițele au fost închise pentru toți membrii opoziției
aflați în străinătate. Chiar dacă ar fi putut intra în țară aceștia nu ar fi putut candida pe ntru că
legea fundamentală permite a depunerea candidaturilor doar persoanelor ce au reședința
permanentă în Turkmenistan. Puterea opoziție de a se opune noii conduceri a fost diminuată și de
faptul că nu au putut forma un grup unitar care să susțină un can didat unic împotriva lui

217 Site-ul oficial al instituțiilor guvernamentale din Turkmenistan, www.turkmenistan.gov.tm/_eng/?id=359,
(accesat 14.02.2016).
218Henry Plater – Zyberk, Turkmenistan – Slowly in the Right Direction , Defence Academy of the United Kingdom,
Advanced Research and Assessment Group, 2007, p. 1.

86
Berdimuhamedov. Opoziția Unită a Turkmenistanului, grupare cu sediul la Moscova, a anunțat
că va susține candidatura lui Nurberdi Nurmamedov, dizident al regimului lui Niazov aflat în
țară. Mișcarea Watan l -a propus pe Hudaiberdi O razov, iar liderul Partidului Republican din exil,
Nurmuhammed Hanamov, nu a avut susținerea grupării.219
Pentru alegerile prezidențiale Consiliul Poporului a desemnat 6 candidați. Toți candidații
erau oficiali guvernamentali, iar fiecare reprezenta câte o r egiune a țării. Reprezentanților
opoziției aflați în exil li s -a interzis participarea la alegeri. Conform datelor anunțate de
autoritățile turkmene, la alegerile din 11 februarie 2007, prezența la vot a fost de aproape 99%
din totalul de 2.6 milioane de c etățeni cu drept de vot. Alegerile au fost câștigate de președintele
interimar, cu 89,23% din voturi. 220 Delegației OSCE care a monitorizat campania electorală și
alegerile, nu i -a fost permis accesul la numărătoarea voturilor. Noul președinte a fost invest it în
funcție pe 14 februarie 2007, iar în martie Berdimuhamedov a fost numit la conducerea
Consiliului Poporului și a preluat toate funcțiile de conducere pe care le deținuse și predecesorul
său. Încă de la începutul mandatului acesta a anuțat că va conti nua politica guvernării anterioare,
atât în domeniul intern, cât și extern. Noua conducerea a Turkmenistanului „reprezintă o
continuare a erei lui Turkmenbași. Există o singură diferență între fosta și actuala putere: aceasta
nu are sprijin extern puterni c. Dacă Niazov a fost pus în funcție și apoi susținut de Moscova, în
special la început, baza de puterea a lui Berdimuhamedov are surse interne.‖221
Pe 26 septembrie 2008 a fost adoptată o nouă constituție. Prin noua lege fundamentală,
Consiliul Poporului era acum desființat. Puterile fostului Consiliu au fost împărțite între
Consiliul Suprem și președinte. Pentru prima oară de la câștigarea independenței a avut loc o
separare a puterilor în stat între aripa legislativă și cea executivă , chiar dacă mai mult la nivel
formal. Numărul membrilor Consiliului Suprem a fost crescut la 125, iar organismul a fost
definit ca principal corp legislativ. Președintele este șeful executivului, numește și conduce
guvernul și poate emite decrete ce au putere de lege. Tot pre ședintele este cel care numește
membrii Comisiei Electorale Centrale, având astfel controlul asupra întregului proces electoral.
Noua Constituție nu prevede un număr limită de mandate și nici perioada de timp în care o

219Slavomir Horak, Jan Sir, Dismantling Totalitarianism? Turkmenistan under Berdimuhamedow , Central Asia
Caucasus Institute, Washington, 2009, pp. 16 – 18.
220Peter Roudik, The History of Central Asian Republics , Gree nwood Press, Londra, 2007, p. 159.
221Slavomir Horak, Jan Sir, Dismantling Totalitarianism? Turkmenistan under Berdimuhamedow , op. cit., p. 16.

87
persoană poate ocupa funcția de preșe dinte. Noua lege fundamentală nu a făcut altceva decât să
„confirme caracterul autocratic al regimului lui Berdimuhamedov. Noul document urmează
îndeaproape evoluția politică a țării după 2006. Noul președinte, în mod pragmatic, a simplificat
caracteristic ile formale ale regimului și instituțiile prea strâns asociate cu predecesorul său au
fost eliminate deoarece acestea ar fi putut interveni în procesul de concentrare a puterii politice.
Puterile prezidențiale au fost redefinite și președintele a obținut m ai multe competențe, clar
menționate, necesare pentru o lungă guvernare. Astfel a fost preîntâmpinată necesitatea
schimbării sau modificării constituției în viitor.‖.222 Trei luni mai târziu, pe 14 decembrie 2008
au avut loc alegeri legislative. Chiar dacă p entru fiecare loc au candidat cel puțin două persoane,
niciunul dintre candidați nu a reprezentat opoziția. Conform datelor făcute publice de autoritățile
electorale, la alegeri s -au prezentat 93.8% din cetățenii cu drept de vot.223
Politica dusă de Beridimu hamedov în plan intern nu a produs schimbări majore față de
perioada anterioară alegerii sale ca președinte. Măsurile luate pentru eliminarea cultului
personalității al predecesorului său au ajutat la întărirea propriei poziții în plan intern. Principala
diferență față de guvernarea lui Niazov constă în viziunea asupra politicii externe. În locul
politicii izolaționiste promovate de Niazov, Berdimuhamedov urmărește tra nsformarea
Turkmenistanului într -un actor activ de pe scena internațională. La o întâlnire cu ambasadorii
acreditați în Turkmenistan, din februarie 2009, președintele republicii a declarat că statul
turkmen va avea un rol activ în promovarea securității la nivel regional și global. „După cum
știți, Turkmenistan duce o politică deschisă și direc tă. Noi considerăm furnizarea de energie ca o
precondiție pentru securitatea energetică, care, la rândul său, este un principal garant al pacii
universale și al progresului.‖.224 Elementul cheie al noii politici externe a statului turkmen îl
constituie resur sele energetice. Noua politică externă a dus la diversificarea partenerilor de
dialog. Statele Unite, Uniunea Europeană, China, Iran s -au arătat foarte interesate să își dezvolte
relațiile cu Turkmenistan. În februarie 2009, președintele Berdimuhamedov a p rimit vizita unor
înalți oficiali ai SUA. Cu ocazia acestei întâlniri s -au purtat discuții pe seama posibilelor
programe de cooperare. În vara aceluiași an, Berdimuhamedov declara că următorul pas pentru

222Ibidem, pp. 24 – 25.
223***,„How Many Citizens Actually V oted in Parliametary V ote?‖, Eurasia Insight, 14.12.2008,
www.eurasianet.org/departments/insightb/articles/eav121508b.shtml, (accesat 14.03.2014)
224***„Berdymukhamedov Plays Up Foreign Policy‖, ibidem, 19.02.2009,
www.eurasianet.org/departments/news/articles/eav021909.shtml, (accesat 14.03.2014).

88
politica externă turkmenă constă în „extinderea rela țiilor cu un alt mare stat, Statele Unite.
Turkmenistatul acordă o importanță deosebită relațiilor cu această țară. Cercurile politice și de
afaceri din SUA au aratat, în ultimul timp, un interes crescut pentru dezvoltarea unui parteneriat
cu Turkmenistan. ‖.225 La scurt timp după această declarație, a urmat replica Statelor Unite, prin
vocea însărcinatului cu afaceri al SUA în Asia Centrală, Richard Miles, care în deschiderea unei
conferințe privind managementul și integritatea conductelor, desfășurată la Așg abat, a afirmat că
„Statele Unite sunt interesate ca Turkmenistan să își dezvolte sectorul energetic și să își
diversifice rutele de transport. Credem că succesul acestei strategii va întări independența
Turkmenistanului și va aduce un profit considerabil statului.‖226
Pe 18 februarie 2010 Berdimuhamedov a anunțat ca Turkmenistan este pregătit pentru
pluralism politic și că actuala guvernare va dezvolta o democrație autentică. „Societatea noastră
se va îndrepta, ca și înainte, spre calea democrației, și de ac eea, dacă există vreo inițiativă de
înființare a unui nou partid politic, noi, acționând conform prevederilor constituției, îl vom
înregistra în acest an.‖. Nurberdy Nurmammedov, liderul mișcării de opoziție Agzybirlik, a
salutat declarația președintelui, considerând -o un prim pas către introducerea pluralismului, dar a
atras atenția că în Turkmenistan nu există o bază legală pentru înființarea partidelor politice; și că
odată înființate, acestea să reprezinte cu adevărat opoziția, să nu fie partide pro -prezidențiale.
Totodată, Nurmammedov și -a făcut cunoscută intenția de a înregistra Agzybirlik ca partid politic
odată ce va fi adoptată o lege în acest sens.227
Toate promisiunile noului lider de la Ashgabat în ceea ce privește reformarea statului s -au
dovedi t a fi fără fundament real. În doar un an de la preluarea puterii, Berdimuhamedov și -a
consolidat propriul regim și propria poziție ca lider suprem al statului. Pe parcursul celor trei ani
ai erei post -Niazov analizați în cadrul acestui studiu, nu se obser vă o reformare a statului spre o
direcție democratică, ci prin acțiunile întreprinse, noul președinte a urmărit să estompeze cultul
personalității predecesorului său și să își dezvolte p ropriul cult al personalității.

225***„Ashgabat Eyes Increased Cooperation with Washington‖, ibidem, 7.06.2009,
http://m.eurasianet.org/departments/news/articles/eav060809.shtml, (accesat 14.03.2014).
226***„US Corporations and Government Encourage Asghabat ‘s Energy Diversification‖, ibidem, 10.06.2009,
www.eurasianet.org/departments/news/articles/eav061109d.shtml (accesat 14.03.2014).
227Bruce Pannier, „Will Turkmen President ‘s Surprise Appeal Produce ‗Real‘ Opposition Parties?‖, RFE/RL
Newsline , 19.02.2010,
www.rferl.org/content/Will_Turkmen_Presidents_Surprise_Announcement_Produce_Real_Opposition_Parties/1963
099.html, (accesat 14.03.2014).

89
II.4. REPUBLICA KÎRGÎZĂ : UN REGIM HIBRID ÎN ASIA CENTRALĂ228
Republicii Autonome Kara -Kîrgîze, înființată în 1924, îi va fi schimbată denumirea în
Republica Autonomă Kîrgîzstan în 1929, iar statutul de republică sovietică îl va obține abia în
1936, fără a-i fi modificate frontierele. La fel ca în Turkemenistan, nici în Kîrgîzstan la
conducerea statului nu a fost o elită stabilă. Inițial în funcțiile de conducere au fost numiți ruși,
iar după încheierea procesului de autohtonizare a cadrelor, cei care dețineau puterea erau
schimbați des. Această situație se menține până în 1961, câ nd în funcția de prim -secretar al PC
kîrgîz ajunge Turdakun Usulbaiev, care își păstrează funcția până în 1985 când este înlocuit cu
Absamat Masaliev. Din aprilie până în decembrie 1990 Masaliev va fi și președinte al Sovietului
Suprem. Pe fondul tensiunil or generate de reformele introduse de Gorbaciov, între 1989 și 1990
au loc numeroase manifestații în capitala Frunze pentru demiterea lui Masaliev.229 La sfârșitul
anului 1990 au loc alegeri pentru președinte, dar niciun candidat nu obține majoritatea necesa ră
în cadrul Sovietului Suprem .
În aceste condiții, Sovietul Suprem îl nume ște președinte pe Askar Akaiev, etnic kîrgîz,
născut în nordul republicii, în 1944. După ce a absolvit Institutul de mecanică fină și optică din
Leningrad, Akaiev a profesat în cad rul instituției până în 1977, când se întoarce în Kîrgîzstan.
Ulterior, Askar Akaiev va obține titlul de doctor la Institutul de Inginerie și Fizică din Moscova.
În ceea ce privește cariera sa politică, acesta se remarcă în anul 1986 ca șef al departamentu lui
științific al Partidului Comunist Kîrgîz . De aici, în 1990, ca urmare a eșecului Sovietului Suprem
de a alege un președinte al republicii, este propulsat în această funcție, ca o variantă de
compromis230, el proven ind din rândul membrilor Academiei de Șt iințe. Până în vara anului
1991, Askar Akaiev face eforturi pentru a delimita Kîrgîzstan ul de PC al Uniunii Sovietice și
pentru a limita rolul PC kîrgîz la conducerea republicii. Akaiev și -a declarat susținerea față de
Gorbaciov și a anunțat aplicarea refo rmelor promovate de acesta. Ca urmare a puciului din
august și a evenimentelor ce au avut loc la Moscova, pe 31 august 1991 este p roclamată

228 Părți din acest subcapitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „The Kyrgyz Republic: A Hybrid
Regime in Central Asia‖, in Journal of East European and Asia Studies , op. cit.
229 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 199.
230***, „Profile: Askar Akayev‖, BBCNews , 4 aprilie 2005, news.bbc.co.uk/2/hi/asia -pacific/4371819.stm, (accesat
14.06.2015).

90
independența statului, iar activitatea partidului comunist din republică este suspendată.231
Askar Akaiev a fost singurul lider central as iatic care a denunțat, încă de la început,
încercarea de lovitură de stat de la Moscova și a luat măsuri pentru a preveni o situație similară
în Kîrgîzstan . Pentru a -și asigura legitimitatea în fața populației, pe 12 octombrie 1991 au avut
loc alegeri prezidențiale, pe care le -a câștigat. „Acest lucru i -a permis să concentreze întreaga
administrație a țării în propriile mâini și să neutralizeze influența Sovietului Suprem. Din 12
februarie 1992 până la începutul lui 19 94, Akaiev a combinat funcția defuncția de președinte cu
cea de prim -ministru, conform unei legi adoptate de parlament.‖.232
Cu toate acestea , așa cum am menționat anterior, regimul politic existent în Kîrgîzstanul
independent are o traiectorie diferită fa ță de celelate regimuri politice din Asia Centrală , dar
totuși Republica Kîrgîză a eșuat în procesul de tranziție de la regimul totalitar spre un regim
democratic. În următoarele pagini voi argumenta de ce Republica Kîrgîză poate fi considerată un
regim hi brid, urmărind diferite variabile, precum, evoluția constituțională, sistemul instituțional,
alegerile (legislative și prezidențiale) și sistemul de partide.
Regimurile hibrid constituie, conform definiției pe care Marina Ottaway o dă acestora în
Democrac y Challenged: The Rise of Semi -Authoritarianism , „sisteme ambigue care combină
acceptarea retorică a democrației liberale, existența formală a unor instituții democratice și
respectarea unei sfere limitate de libertăți civile și politice, cu esențiale caracteristici neliberale
sau chiar autoritare. Mai mult decât atât, acest carcater ambiguu este deliberat. Sistemele semi –
autoritare nu sunt democrații imperfecte ce se luptă pentru a se consolida, ci sunt regimuri
stabilite pentru a menține aparența demo crației, fără a expune se la riscurile politice pe care le
presupune libera concurență‖.233
În literatura de specialitate, pentru desemnarea regimurilor hibrid sunt utilizate diverse
denumiri în funcțe de diferiți autori. Astfel, sunt întâlnite concepte pre cum: „democrații parțiale‖
(Epstein), „democrații electorale‖, „semi -democrații‖ (Diamond), „democrații neliberale‖
(Zakaria), „defective democracies‖ (Croissant și Merkel), „regimuri autoritar -competitive‖

231Lydia M. Buyers, Central Asia in Focus: Political and Economic Issues , op. cit., pp. 121 – 122.
232Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit., p. 237.
233Marina Ottaway, Democracy Challenged: The Rise of Semi -Authoritarianism , Carnegie Edowment for
International Peace, Washington DC, 2003, p. 3.

91
(Levitsky și Way, ), „regimuri semi -autoritare‖ ( Ottaway), „autoritarism electoral‖ (Schedler),
„democrații de fațadă‖, „cvasi -democrații‖ (Finer), „regimuri mixte‖ (Bunce și Wolchik),
„democrații semi -consolidate‖ sau „regimuri autoritare semi -consolidate‖ (Freedom House).234
Chiar dacă aceste concepte p rezintă propriile particularități, iar unele sunt considerate
subcategorii de regimuri hibrid, esența tuturor este tranziția eșuată, plasarea acestor regimuri într –
un spațiu de mijloc, între democrații și regimuri autoritare, situându -se într -o „zonă gri‖235 pe
eșichierul regimurilor politice.
Totodată, trebuie menționat că regimurile hibride pot urma diferite căi, iar evoluția lor nu
este una liniară; unele pot deveni democrații autentice, altele se pot îndrepta spre o formă
autoritară de guvernământ, în ti mp ce altele își pot păstra caracterul hibrid, menținându -se în
această zonă de mijloc. Într -un articol publicat în Journal of Democracy în 2002, Steven
Levitsky și Lucan Way, argumentează ca implicațiile unidirecționale ale cuvântului tranziție sunt
înșel ătoare în cazul regimurilor hibrid. În susținerea acestei afirmații autorii oferă exemple
variate. Astfel, Mexic, Senega și Taiwan sunt prezentate ca regimuri hibrid ce au parcurs
tranziția spre democrații în anii '90. Azerbajian și Belarus s -au îndreptat spre regimuri autoritare,
în timp ce state precum Malaezia, Rusia, Ucraina, Zimbabwe au urmat direcții multiple,
neputând fi considerate nici democrații, nici regimuri autoritare.236
În aceste condiții, prin regimuri hibrid, în sens larg, se înțelege „acele regimuri ce au
dobândit unele dintre instituțiile și procedurile caracteristice democrațiilor și în același timp, au
păstrat unele trăsături autoritare sau tradiționale, ori au pierdut unele dintre elementele
democrației și au dobândit elemente autoritare. ‖237
Într-o definiție mai restrânsă a regimurilor hibride, înțelese ca regimuri autoritar –
competitive, acestea sunt „regimuri civile în care există instituții democratice formale ce sunt
văzute ca principalul mijloc de a obține puterea, dar în care abuzul st atului de către deținătorii

234Leonardo Morlino, Hybrid Regimes or Regimes in Transition? , Fundación para las Relaciones Inter nacionales y
el Diálogo Exterior (FRIDE), Madrid, 2008, p. 1
235Alina Rocha Menocal, Verena Fritz, Lise Rakner, Hybrid Regimes and the Challenges of Deepening and
Sustaining Democracy in developing Countries , Background Note, Wilton Park Conference on Democr acy and
Development, 10 – 12 October 2007, p. 3.
236Steven Levitsky, Lucan Way, „Elections without Democracy: The Rise of Competitive Authoritarianism‖,
Journal of Democracy , vol. 13, no. 2, April 2002, pp. 51 – 65, p. 52.
237 Leonardo Morlino, Hybrid Regimes or Regimes in Transition ?, op. cit. , p. 7.

92
puterii îi pune pe aceștia într -un avantaj semnificativ vis -a-vis de oponenții lor. Astfel de
regimuri sunt competitive prin aceea că partidele de opoziție folosesc instituțiile democratice
pentru a concura serios pentru obținer e puterii, dar nu sunt democratice pentru că „terenul
jocului‖ este înclinat în favoarea deținătorilor puterii. Astfel, competiția este reală, dar nu este
corectă.‖238
Urmând aceeași logică, dar de această dată înțelese ca regimuri semi -autoritare,
regimurile hibride sunt definite ca fiind acele regimuri politice care permit o concurență reală,
dar limitată pentru putere, în care există suficient spațiu pentru partidele politice și organizațiile
societății civile de a se forma, în care presa poate f uncționa într -o oarecare măsură, în care,
dezbaterea politică, chiar dacă limitată, poate avea loc și în care, toate aceste elemente
democratice servesc la reducerea responsabilității guvernării. Aceste regimuri sunt caracterizate
de limitarea transferului de putere, slabă instituționalizare, interdependență limitată între
reformele economice și cele politice și caracterul restrâns al societății civile. Limitarea
transferului de putere presupune existența unor mecanisme ce previn schimbarea deținătorilor
puterii cu reprezentanții opoziției prin alegeri. Aceste mecanisme funcționează în ciuda existenței
unor instituții democratice și a garantării unor drepturi politice cetățenilor. Astfel, nu alegerile
sunt cele ce constituie sursa de putere a liderilor. Pute rea acestora rezidă din existența unor rețele
informale, neinstituționalizate, cu rădăcini adânci în societate, ce coexistă cu instituțiile formale.
Acest paralelism face ca încrederea cetățenilor în instituțiile statului să fie scăzută și stă la baza
corupției ca fenomen generalizat în regimurile hibrid. Totodată, cetățenii se identifică mai ușor
cu aceste rețele informale, ceea ce duce la instituirea unor regimuri neopatrimoniale. De
asemenea, aceste regimuri se folosesc de reformele economice și politice pentru a -și consolida
puterea. Între cele două nu există interdependență. Reformele economice nu accelerează procesul
democratic și nici reformele politice nu duc la dezvoltarea unei economii de piață. În ceea ce
privește natura societății civile, aceasta este una limitată, fie prin restricții legislative asupra
modalităților de formare a organizațiilor non -guvernamentale, fie prin limitarea sferelor lor de
activitate.239

238 Steven Levitsky, Lucan Way, Competitive Authoritarianism: Hybrid Regimes After the Cold War , op. cit., p. 5.
239Marina Ottaway, Democracy Challenged: The Rise of Semi -Authoritarianism , op. cit. , p. 3, pp. 15 – 18.

93
Tocmai aceste caracteristici diferențază regimurile hibrid de democrații și de regimuri
autoritare autentice. Față de acestea din urmă, regimurile hibrid se disting prin faptul că „există
canale constituționale prin care grupurile de opoziție intră în competiție pentru puterea executivă.
Alegerile sunt organizate regulat, iar partidelor de o poziție nu le este interzisă legal participarea
în cursa electorală. Activitatea opoziției este legală: partidele de opoziție își pot deschide sedii,
pot recruta candidați, organiza campanii, iar politicienii sunt rareori exilați sau încarcerați. Pe
scurt, procedurile democratice sunt suficient de importante pentru ca grupurile de opoziției să le
considere canale serioase prin care să intre în competiția pentru putere. Cu toate acestea, ceea ce
distinge regimurile autoritar -competitive de democrații, este f aptul că abuzul de putere al
deținătorilor acesteia încalcă cel puțin unul dintre cele trei atribute definitorii ale democrației: (1)
alegeri libere, (2) protecție largă a libertăților civile și (3) un nivel rezonabil al jocului‖ politic.240
O altă caracteri stică a regimurilor hibrid constă în faptul că legile fundamentale adoptate
instituie regimuri democratice, dar care nu fucționează în practică datorită unor condiționalități
de ordin instituțional și social. În cazul regimurilor hibrid, conceptul de const ituție nu se
suprapune pe cel de constituționalism. Constituția reprezintă legea fundamentală a unui stat, lege
cu puteri juridice superioare față de restul actelor normative, care stă la baza organizării statale.
Ea este fundamentul juridic al întregii le gislații. În perioada contemporană importanța
constituției a crescut datorită principiilor fundamentale ale vieții sociale, economice, politice și
juridice, pe care aceasta le cuprinde, principii ce trebuie să fie conforme cu valorile pe care statul
le pro movează și le apără. Constituționalismul include constituția, însă nu se limitează la aceasta,
el fiind, potrivit lui Howard Jay Graham „arta și procesul de asimilare și de transformare a
statutului și a precedentului, a idealurilor și aspirațiilor, în pri ncipii și Domnia Legii – într-o
Lege Fundamentală și Supremă‖241. Esența constituționalismului este „conceptul de guvernământ
limitat de o lege supremă‖242, însă pe lângă aceasta el presupune domina legii, separarea
puterilor, pluralism politic și ideologic, independența sistemului juridic și respectarea drepturilor
omului. Conform înțelesului pe care Giovanni Sartori243 îl dă constituționalismului, statele pot

240Steven Levitsky, Lucan Way, Competitive Authoritarianism: Hybrid Regimes After the Cold War , op. cit., p. 7.
241 Philip Weiner (editor), Dictionary of the History of Ideas , vol I, Charles Scribner's Sons, New York, 1973, p.
486.
242 Ibidem.
243 Giovanni Sar tori, „Constitutionalism: A Preliminary Discussion‖, American Political Science Review , vol. 56, nr.
4, December 1962, pp. 853 – 855.

94
avea constituții, fără ca acestea să aibă caracter constituțional. Astfel, în istoria Republicii
Kîrgîze, se poate vorbi despre constituții, dar nu și despre constituționalism, pentru că acestor
legi fundamentale le lipsește sensul garantist. Constituția și întregul sistem legal sunt
subordonate intereselor unui grup restrâns aflat la conducerea statului, astfel domnia legii, ca
elment al constituționalismului, este subordonată unor relații personale, clientelare.
Un rol central pentru regimurile hibrid îl au procesele electorale. Deși deși au loc periodic
alegeri, acestea nu duc la schimbarea liderilor po litici. Astfel regimurile hibrid pot fi rezumate la
„participare puternică, contestare slabă.‖244 Ele sunt percepute ca o modalitate de a da o nouă
legitimitate acelorași deținători ai puterii. Aceste scrutinuri, criticabile din punct de vedere
democratic, n u fac altceva decât să reafirme sprijinul poporului pentru deținătorii funcțiilor de
conducere; ele nu oferă o reală opțiune electoratului. „Alegerile sau altă formă de participare
electorală care poate exista, precum consultarea directă prin plebișcit, nu au nicio semnificație
democratică, mai mult, nu sunt expresia competiției autentice, ce se întâlnește în regimurile
democratice. Ele au în principal semnificație simbolică, legitimatoare, sunt expresia consensului
și a sprijinului pentru regim, venit din partea unei societăți civile controlate, lipsite de
autonomie‖.245 O altă practică des utilizată este aceea a prelungirii mandatului președintelui prin
referendum, fără a s aduce atingere limitelor constituționale ale acestuia. Aceasta în condițiile în
care majoritatea regimurilor hibrid sunt regimuri prezidențiale puternice, caracterizate de un
proces de luare a deciziei lipsit de transparență, cu o participare politică scăzută în afara
perioadelor electorale și cu o răspundere limitată a guvernelor în fața electoratului. De
numeroase ori organizații ale societății civile sau instituții mass -media critice la adresa
deținătorilor puterii sunt sancționate de organele statului.246
Așa cum am arătat anterior, regimurile hibrid se situează într -o zonă gri între demo crații
și regimuri autoritare și își au originea fie în regimuri autoritare anterioare, fie în regimuri
tradiționale, precum monarhiile, fie în cr iza unei democrații precedente, prima variantă
menționată fiind cea aplicabilă regimului kîrgîz.

244 Kelly McMann, Economic Autonomy and Democracy. Hybrid Regimes in Russia and Kyrgyzstan , Cambridge
University Press, Camb ridge, 2006, p. 181.
245Leonardo Morlino, Hybrid Regimes or Regimes in Transition ?, op. cit. , p. 6.
246Alina Rocha Menocal et al., Hybrid Regimes and the Challenges of Deepening and Sustaining Democracy in
developing Countries , op. cit. , pp. 5 – 8.

95
II.4.A. WUNDERKIND ȘI DEZILUZ II
De la numirea sa ca președinte, Askar Akaiev a urmărit să „obțină un consens național
între diferitele elemente etnice ale populației și să pună bazele societății civile‖. De asemenea,
acesta urmărea întărirea procesului de democrat izare, dezvoltarea unui stat de drept bazat pe
supremația legii, separarea puterilor în stat, crearea unui sistem multipartit, cât și respectarea
unor drepturi și libertăți precum libertatea de exprimare, libertatea presei, dreptul la întruniri, la
demonst rații.247 Toate aceste drepturi și libertăți sunt prevăzute în constituția adoptată la 5 mai
1993.
Noua lege fundamentală definește Kîrgîzstan ul ca o republică parlamentară, cu o
puternică putere prezidențială, un stat independent, unitar, ce garantează dre pturile și libertățile
cetățenilor săi, un stat secular, ce respectă principiile democratice și supremația legii. În
constituție se face distincție între cele trei puteri ale statului: executivă, legislativă și
judecătorească. Președintele este șeful statu lui, garant al unității și stabilității acestuia.
Parlamentul este organul legislativ suprem. Guvernul, ca parte a puterii executive, este
subordonat președintelui, și se supune controlului parlamentului. Privită în ansamblu, constituția
kîrgîză din 1993, „cu excepția unor articole, urmează îndeaproape standardele și cerințele unei
democrații moderne și dezvoltate.‖.248 Totuși, această separare formală, oficială a puterilor în
stat, nu corespunde realităților cotidiene cu care se confrunta republica central a siatică. Noua
constituție nu oferea un răspuns, nici măcar parțial, problemei diviziunii pe axa nord – sud a
statului, ce își găsește originile în structura tradițională clanică a societății; și nici tensiunilor
inter-entince existente în special între maj oritatea kîrgîză și minoritatea uzbekă, concentrată în
sud-vestul statului, la granița cu Uzbekistan. Adoptatea noii constituții a întărit speranțele
vestului referitoare la democratizarea statului, Republica Kîrgîză fiind descrisă de mass media
occidental ă ca o „insulă de democrație înconjurată de o mare de autoritarism‖.249
Pluralismul politic părea a fi un principiu cu aplicație practică în noul stat independent.
Până la sfârșitul anilor '90, fuseseră înregistrate 15 partide și 18 mișcări politice. Cu toate

247Graham E. Fuller, Central Asia: The New Geopolitics, op. cit., p. 27.
248V.F. Kovalskii, „Democratic Declarations and Political Realities‖, in Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and
Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , pp., 233 – 251, pp. 235 – 236.
249 Katheleen Collins, Clan Politics and Regime Transition in Central Asia , op. cit., p. 4.

96
acestea, mai mult decât despre un real pluralism politic, se poate vorbi despre o pluralitate de
partide. Cele mai importante dintre acestea erau Asaba Partidul Renașterii Naționale și P artidul
Democratic Erkin (sau Kîrgîzstan ul Liber, ambele partide naționaliste); Ata Meken (sau Partidul
Patriei), Mișcarea Democratică din Kîrgîzstan (aparută inițial în aprilie -mai 1990 ca mișcare
politică și din care s -au desprins majoritatea partidelor kîrgîze) și Partidul Republican al
Poporului (toate 3 fiind partide democrat -liberale); Partidul Comuniștilor din Kîrgîzstan și
Partidul Social -Democrat (forțe de stânga, succesoare ale Partidului Comunist Kîrgîz).250
Dintre cele cinci republici, Kîrgîzstan a făcut cele mai multe reforme spre democrație, a
devenit wunderkind -ul întregii comunități internaționale, astfel a primit numeroase fonduri și
asistență umanitară și tehnică. „ Kîrgîzstan a fost primul stat post -sovietic care a adoptat un cod
civil după modelul vestic, un cadru legal modern, care a liberalizat prețurile, a privatizat
industria și a adoptat însemnele superficiale ale unui sistem politic deschis și competitiv.
Kîrgîzstan a fost prima țară membră a Comunității Statelor Independente care a ad erat la
Organizația Mondială a Comerțului‖251. Toate aceste măsuri erau destinate pentru atragerea
investițiilor străine. La scurt timp după proclamarea independenței, oficiali ai statului kîrgîz au
început să poarte negocieri cu Coreea de Sud, Japonia, Turc ia, Israel și Emiratele Arabe Unite
pentru dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul agriculturii. Președintele Akaiev s -a arătat,
în special interesat de atragerea investițiilor germane. La sfârșitul anului 1991 Akaiev a făcut o
vizită în Statele Unite pentru a discuta despre oportunități de investiții. Datorită politicilor
liberale și reformelor economice pe care le -a implementat, administrația de la Washington a
considerat Kîrgîzstan ul drept un model pentru Asia Centrală.252
Toate așteptările pe care ve stul le avea față de democratizarea Kîrgîzstan ului au fost
înșelate. Akaiev s -a folosit de fragilul echilibru intern dintre nord și sud ca pretext p entru
acțiunile sale autoritare și pentru a reduce puterile legislativului. În acest sens, în toamna anului
1994, președintele kîrgîz dizolvă parlamentul și transformă legislativul unicameral într -un
organism bicameral, în cadrul căruia 70 de membrii erau reuniți în camera superioară, care se
întâlnea bianual pentru a dezbate probleme regionale; și 35 de membrii formau camera inferioară

250 Ibidem, pp. 240 – 247.
251Rouben Azizian, Central Asia and the United States 2004 -2005: Moving Beyond Counter -Terrorism? , op. cit., p.
3.
252Graham E. Fuller, Central Asia: The New Geopolitics, op. cit., p. 29.

97
a parlamentului, organism permanent ce reprezenta poporul.253 „Parlamentul, ales în epoca
sovietică și compus din aparatciki mai degrabă ostili dorințelor de reformare ale lui Akaiev, a
refuzat mult timp să se dizolve după adoptarea, în mai 1993, a unei constituții care prevedea noi
alegeri. […] Alegerile din februarie 1995, departe de a clarifica situația, confirmă ponderea
autorităților regionale. Noii deputați reprezintă în principal unele interese locale. Sudul, care se
simțea exclus de la putere și de la mana financiară generată de privatizări, domină acest nou
parlament. Akaiev, a cărui bază regională de putere este nord ul, își abandonează atunci atitudinea
de democrat și adoptă o linie mult mai autoritară.‖254 Problemele economice din ce în ce mai
accentuate și scandalurile politice din primii ani de la obținerea independenței, au afectat
credibilitatea președintelui.
Pentru a -și reafirma autoritatea, Akaiev a considerat necesară organizarea unui
referendum asupra încrederii în președinte. Acesta s -a desfășurat pe 30 i anuarie 1994, iar
majoritatea votanților și -au reafirmat susținerea pentru Akaiev. Spre deosebire de ceila lți lideri
din Asia Centrală, Akaiev nu a încercat să își prelungească mandatul. Pe 24 decembrie 1995 au
loc alegeri, în urma cărora acesta obține 72% din sufragii, iar cei doi contracandidați obțin 24%
și respectiv 2%. În anul 2000 au avut loc noi alegeri legislative. În urma scrutinului din 20
februarie 2000, șase partide reușesc să depășească pragul electoral, dar doar două reprezintă
opoziția.255
Incursiunile extremiștilor islamici din Uzbekistan și a grupărilor ce au refuzat dezarmarea
din Tadjikistan în Kîrgîzstan au început în lunile iulie și august 1999. Acestea au reprezentat o
importantă sursă de instabilitate a statului kîrgîz și au demonstrat incapacitatea instituțiilor
statului în ceea ce privește asigurarea securității individuale. Trupele de ghe rilă conduse de Jama
Namangani, unul din liderii Mișcării Islamice din Uzbekistan (IMU), au luat ostatici patru
geologiști japonezi și mai mulți kîrgîzi. În schimbul încetării ostilităților cereau ca Kîrgîzstan să
primească valurile de refugiați, iar în sc himbul eliberării ostaticilor cereau Uzbekistanului
eliberarea extremiștilor din închisori. În octombrie, Ministrul Apărării a anunțat că trupele de

253 Vladimir Babak, Demian Vaisman, Aryeh Wasserman, Political Organizations in Central Asia and Azerbaijian.
Sources and Documents , Frank Cass, Londra și Portland, 2004, p. 181.
254Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 199.
255Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 16.

98
gherilă au fost împinse în Tadjikistan, de unde, în noiembrie, guvernul tadjik le -a permis
retragerea în Af ganistan. La începutul anului 2000, Kîrgîzstan și-a întărit granițele pentru a evita
întoarcerea trupelor de gherilă, însă acestea au invadat din nou statul în luna august. Kîrgîzstan ul
a primit sprijin militar din partea Uzbekistanului, astfel insurgenții fiind învinși spre sfârșitul
lunii octombrie.256 Aceste incursiuni repetate ale unor elemente radicale au demonstrat
incapacitatea statului de a răspunde amenințărilor la adresa securității, dar au și evidențiat
pericolul răspândirii instabilității la nivel ul întregii Asii Centrale. Ca urmare a evenimentelor din
1999 și 2000, Kîrgîzstan a primit o invitație din partea Statelor Unite ca trupele kîrgîze să
participe la antrenamentele Forțelor Speciale.
Din decembrie 2001, de când trupele americane s -au stabili t în baza de la Manas, se poate
observa o apropiere în relațiile dintre cele două state. În schimbul sprijinului primit, Statele Unite
au acordat asistență guvernului kîrgîz pentru securizarea granițelor, îmbunătățirea sistemului de
învățământ și a celui d e sănătate, protejarea mediului înconjurător și administrarea resurselor.
Totodată, Kîrgîzstan a primit și echipament militar în valoare de aproape 1.4 milioane de dolari,
în special pentru securizarea granițelor, iar din 2002 au avut loc o serie de antren amente comune
a trupelor celor două state. Tot în anul 2002, la sfârșitul lunii septembrie, Președintele Askar
Akaiev a efectuat o vizită oficială în Statele Unite. Pe 23 septembrie acesta a avut o întâlnire cu
Președintele George W. Bush și alți înalți of iciali ai administrației de la Washington, la care s -a
discutat despre extinderea cooperării pe probleme de securitate, democratizare și reforme
economice.257 Apropierea de Statele Unite nu a împiedicat Kîrgîzstan ul să mențină bune relații
cu Rusia. În iunie 2001 Kîrgîzstan a semnat tratatul de înființare al Organizației de Cooperare
Shanghai258. Ca urmare, din 2002 trupe rusești staționează la baza militară de la Kant, efectuând
antrenamente împreună cu trupele kîrgîze.
În ciuda măsurilor luate pentru creșterea securității, pe parcursul anilor 2002 și 2003 au
avut loc noi atentate. În decembrie 2002 a avut loc o explozie într -o piață din capitala kîrgîză,

256Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , CRS Report for Congress, 11
martie 2010, p. 7.
257Kimberly Marten Zisk, Small Steps for U.S. Security Interest in Kyrgyzstan, Center for Strategic and International
Studies, Program on New Approaches to Russian Sec urity, Policy Memo Nr. 264, Columbia University, octombrie
2002, pp.1 – 3.
258Organizația de Cooperare Shanghai este o organizație interguvernamentală înființată pe 15 iunie 2001 de către
Rusia, China, Kazahstan, Kîrgîstan, Tadjikistan și Uzbekistan al cărei principal scop este cooperarea și strângerea
relațiilor între statele membre în vederea asigurării securității regionale.

99
Bishkek; în martie 2003 un autocar ce transporta comercianți chinez i a fost atacat. Atacul s -a
soldat cu moartea a 19 pasageri. Două luni mai târziu, pe 8 mai, s -a produs o explozie în orașul
Osh, iar pe 15 mai, la Jalal -Abad, opt bărbați înarmați au atacat un post de poliție. În urma
atacului mai multi ofițeri au fost ră niți, iar din postul de poliție au fost furate arme de foc,
inclusiv mitraliere. Autoritățile au pus toate aceste atentate pe seama grupărilor islamice radicale,
Hizb -ut-Tahrir și Mișcarea Islamică din Uzbekistan.259 Din 2003 gruparea Hizb -ut-Tahrir a fost
încadrată în categoria grupărilor teroriste de către statul kîrgîz și declarată ilegală, cu toate că
aceasta nu a fost desemnată de Departamentul de Stat american ca fiind o grupare teroristă, așa
cum s -a întâmplat în cazul IMU.
Pe 2 februarie 2003 a fost s tabilit un referendum cu privire la modif icarea unor articole
din Constituția kîrgîză. Data stabilită pentru consultarea popular ă a fost extrem de controversată.
Atât opoziția, cât și anumite organizații internaționale au susținut că nu a existat o dezbate re
public ă autentică și de aceea referendumul ar trebui amânat pentru o dată ulterioară. Într -o
declarație emisă pe 24 ianuarie, Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului din
cadrul Organizației de Cooperare și Securitate în Europa recomand a amânarea plebiscitului,
deoarece, „cu 13 zile înainte de ziua votării amendamentele constituționale ce fac obiectul
referendumului sunt încă schimbate‖. Și Departamenul de Stat al Statelor Unite a susținut opinia
OSCE. În ciuda criticilor, referendumul s -a desfășurat pe 2 februarie. Trebuie menționat că pe
buletinul de vot au fost trecute două întrebări. Prima se referea la aprobarea modificărilor
constituționale, în timp ce a doua întrebarea viza persoana președintelui, dacă Akaiev ar trebui să
își ducă mandatul până la capăt (anul 2005) sau nu. Această întrebarea venea în contextual în
care, în anul 2002, presiunea din partea opoziției a crescut și demisia președintelui a fost cerută
în repetate rânduri. Akaiev a motivat că a inclus această întrebare pen tru a lăsa oamenii să decidă
pe cine susțin: președintele sau opoziția.260 Conform rezultatelor anunțate de Comisia Electorală
Centrală prezența la urne a fost de 86%. Din totalul voturilor 75% au fost pentru modificarea
constituției. În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, 79% din voturi au fost pentru

259Egamberdy Kabulov, „Kyrgyz Government Blames Local Police Commanders Following Armed Raids‖, Eurasia
Insight , 20.05.2003, www.euras ianet.org/departments/insight/articles/eav052103a.shtml, (accesat 12.04.2013).
260***„Contentious Constitutional Referendum Campaign Winding Down in Kyrgyzstan‖, ibidem , 29.01.2003,
www.eurasianet.org/departments/civilsociety/articles/eav013003.shtml, (accesat 12.04.2013).

100
continuarea mandatului de către președintele în funcție.261 Principalele modific ări constituționale
aprobate prin referendum vizau transformarea parlamentului într -un organism unicameral, cu 75
de membri și eliminarea votului pe listă de partid. La scurt timp după modificarea constituției, pe
26 iunie 2003, parlamentul a votat o lege prin care președintele Akaiev, în calitate de prim
președinte al Kîrgîzstan ului independent, primea imunitatea pe viață pentru acțiunile întreprinse
în perioada în care s -a aflat în funcție. Legea mai prevedea ca A skar A kaiev să își mențină locul
în consiliul național de securitate chiar și după ce nu va mai ocupa funcția de președinte; și erau
de asemenea prevăzute o serie de pr ivilegii de care președintele urma să beneficieze după
încetarea exercitării mandatului său.262
Totuși, Kîrgîzstan este singurul stat central as iatic în care schimbarea de regim a dus, în
timp, și la o îmbunătățire a statutului țării, de la „not free‖ la „pa rtial free‖, conform rapoartelor
anuale ale Freedom House, fiind astfel inclus în categoria regimurilor hibride .

II.4.B. ÎNTRE DOUĂ REVOLUȚII : REGIMUL BAKIEV
În anul 2005 atenția întregii comunități internaționale a fost îndreptată asupra
Kîrgîzstan ului. În lunile februarie și martie au avut loc alegeri legislative în urma cărora a
izbucnit un mare scandal legat de fraudarea acestora. Pe fondul agitației politice, a reprimării
opoziției, a nemulțumirilor populației legate de situația economică precară, de lipsa libertății de
exprimare și de încălcarea drepturilor omului, numeroși protestatari s -au adunat pe străzile
capitalei kîrgîze. Manifestațiile nu au fost lipsite de violență. Protestele au încetat abia în luna
aprilie, după demisia lui Askar Akaiev. Pe 11 aprilie parlamentul a acceptat demisia
președintelui. Este relevant faptul că parlamentul s -a referit la Akaiev folosind sintagma „fostul
președinte‖, și nu pe cea de „prim președinte al Kîrgîzstan ului‖. Astfel, Akaiev nu s -a putut
bucura de avantajele legii adoptate în 2003. În acceași zi, parlamentul a decis data următoarelor
alegeri prezidențiale, 10 iulie 2005. Acestea au fost câștigate de Kurmanbek Bakiev, președintele
interimar, care a format noul guvern în principal din membrii ai fostei opoziții. Noua politică

261***„Akayev Administration Claims Victory in Kyrgyzstan Constitutional Referendum‖, ibidem , 02.02.2003,
www.eurasianet.org/departments/rights/articles/eav020303a.shtml, (accesat 12.04.2013).
262***„ Kyrgyz President, Former Communist Fir st Secretaries Get Immunity for Life‖, RFE/RL Newsline ,
27.6.2003, www.rferl.org/content/article/1142947.html, (accesat 12.04.2013).

101
externă a Kîrgîzstan ului o continuă practic pe cea urmată de Akaiev. Actualul președinte a
asigurat Statele Unite că vor avea în continuare sprijinul Kîrgîzstan ului în războiul împotriva
terorismului, dar, în același timp urmărește strângerea relațiilor cu Rusia.263
Kurmanbek Bakiev , născut în 1949, a absolvit Institutul Politehnic din Kuybyshev, Rusia,
lucrând ca inginer electronist până în 1990 când se implică în viața politică și obține diferite
funcții în sudul Kârgâzstanului, iar la finele anilor 1990 ajunge în funcța de guvernator al
regiunii Jalabad. Ulterior, până la alegerea sa în funcția de președinte al republicii, Bakiev este
numit guvernator al provinciei Chui din nor dul statului, prim ministru în perioada 2000 – 2002,
iar din 2004 conduce principala forță de opoziție a țării.264
Schimbarea șefului statului și alegerea lui Bakiev pareau să fie soluția pentru stabilitatea
statului. Dar, la nici un an de la demisia lui A skar A kaiev protestele au reînceput. Încă din
februarie 2006 a avut loc o serie de manifestații, la nivelul întregii țări, dar mai ales în partea de
nord. Protestatarii cereau președintelui să lupte împotriva criminalității și a corupției. Două luni
mai târz iu, Uniunea Forțelor Democratice, coaliție ce îmbină partide politice și organizații non –
guvernamentale, a dat un ultimatum, 18 aprilie, președintelui Bakiev. Coaliția a cerut
președintelui fie să implementeze urgent măsuri pentru a stopa criminalitatea și corupția, fie să
demisioneze. Totodată a fost anunțat că pe 29 aprilie vor fi organizate proteste la nivel național.
La manifestațiile din 29 aprilie, doar în Bișkek s -au adunat câteva mii de oameni. La sfârșitul
celor două ore alocate protestului, Bakiev a ieșit în fața manifestanților și a ținut un discurs.
Acesta a negat acuzațiile conform cărora încearcă să instituie un regim asemănător celui al
fostului președinte, declarând că „Eu nu voi fugi niciodată. Dacă va fi nevoie, voi muri aici, în
fața popor ului. Întotdeauna voi fi cu voi.‖.265 În luna m ai au avut loc noi manifestații Pe 27 mai,
aproximativ 6000 de persoane s -au adunat în centrul capitalei Bișkek. De această dată, protestul
a fost organizat de mișcarea Pentru Reformă, care a elaborat și un mani fest prin care cerea
reformarea instituțiilor statului, lupta împotriva criminalității și a corupției, libertatea de
exprimare, independența mass -mediei. Dar cea mai importantă cerință a acestora era reforma

263Olga Oliker, David A. Shlapak, U.S. Interests in Central Asia: Policy Priorities and Military Roles , RAND
Corporation, San ta Monica, 2005, p. 27.
264Bess Brown, „ Kurmanbek Bakiyev President of Kyrgyzstan ‖, Encyclopaedia Britannica ,
www.britannica.com/biography/Kurmanbek -Bakiyev, (accesat 14.06.2015).
265Alisher Saipov „Kyrgyz Government Wants Peace with Protestors‖, Eurasia Insight, 30.04.2006,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav050106.shtml, (accesat 12.04.2013).

102
constituțională, transformarea statului kîrgîz î ntr-o republică parlamentară.266
Modificarea constituției a reprezentat principalul motiv de tensiuni dintre putere și
opoziție. Dacă cei din urmă susțin eau creșterea puterilor legislativului, Bakiev susține a
menținerea puterilor executivului și a formei pre zidențiale de guvernare, în condițiile în care, în
perioada în care s -a aflat în opoziție, a militat pentru transformarea Kîrgîzstan ului într -o
republică parlamentară. În luna noiembrie 2006, deși se ajunge la un oarecare compromis la nivel
politic, protes tele de stradă se accentuează. În seara zilei de 7 noiembrie, reprezentanții puterii și
ai opoziției anunță că au ajuns la un compromis în ceea ce privește reforma constituțională.
Confrom proiectului aprobat, cresc puterile parlamentului, dar nu se va pun e problema unei
republici parlamentare. În acest timp, protestele din Bișkek continuau, pentru a șasea zi
consecutiv. Conform estimărilor, la manifestații s -au adunat proximativ 10000 de oameni. În
aceeași seara, președintele și prim -ministrul, într -o decl arație comună acuză protestatarii că
încercă să preia puterea. Totodată, protestatarilor opoziției le este acordat timp până la sfârșitul
nopții pentru a elibera centrul orașului. La scurt timp au loc confruntări între opozanții și
susținătorii lui Bakiev, iar poliția intervine pentru a pune capăt violențelor. Pe 8 noiembrie,
parlamentul a aprobat modificarile constituționale, iar o zi mai târziu proiectul a fost semnat și de
președinte. Conform modificărilor aprobate, numărul parlamentarilor c reștea de la 75 la 90,
dintre care jumătate urmau să fie aleși pe liste de partid și jumătate prin vot direct. O altă
modificare importantă se referă la faptul că prim -ministrul urma să fie numit de partidul cu cele
mai multe locuri în parlament și nu de președinte. To todată, guvernul răspunde în fața
parlamentului, iar acesta poate retrage încrederea guvernului sau unui ministru, prin votul
majorității simple.267Pe 9 noiembrie opoziția a cerut susținătorilor sai să înceteze protestele.
Perioada de calm și stabilitate po litică nu a durat mult. Pe 18 decembrie 2006 guvernul
și-a prezentat demisia, iar în următoarea zi, președintele a acceptat demisia guvernului. Prim –
ministrul Feliks Kulov a declarat că actul guvernului trebuie interpretat ca o modalitate de a
accelera ref ormarea legislativului: „Cel mai important lucru acum este continuarea procesului de
reformă, iar pentru aceasta este necesară alegerea unui nou parlament. Conform contituției,

266***„Low Protest Turnout Hampers Reformers in Kyrgyzstan‖, ibidem, 29.05.2006,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav053006.sht ml, (accesat 12.04.2013).
267Daniel Sershen, „Parliament Approves New Constitution, Easing Kyrgyzstan Political Crisis‖, ibidem,
07.11.2006, www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav110806.shtml, (accesat 12.04.2013).

103
actualii deputați își mențin puterile până la alegerea unui nou parlament. De a ceea, eu nu văd
nicio problemă de principiu dacă parlamentul este dizolvat acum, sau își continuă lucrările până
la noi alegeri.‖268 Situația creată de demisia guvernului a dus la creșterea tensiunilor dintre putere
și opoziție și a permis președintelui să inițieze o nouă revizuire a constituție. Pe 22 decembrie în
parlament au început dezbaterile pe tema amendării constituției, deoare ce conform documentului
de compromis adoptat în noiembrie numirea unui nou prim -ministru trebuia făcută de partidul cu
cei mai mulți deputați, iar legislativul în funcție nu fusese ales în baza listei de partid.
Amendamentele dezbătute în parlament reafirm au puterile președintelui. Pe 30 decembrie,
constituția revizuită a primit votul parlamentului. Ca urmare a modificărilor efectuate,
președintele devenea cel care numea șefii structurilor de apărare și de securita te, șefii
administrației locale, prim -minis trul și guvernul. Dacă după mai multe încercări nu se formează
un guvern, președintele poate dizolva parlamentul și poate numi un prim -ministru interimar până
la noi alegeri legislative. Totodată, acesta poate anula orice act al prim -ministrului sau al
guvernului.269 După două încercări eșuate de a -l repune în funcție pe Kulov, pe 29 ianuarie
parlamentul îl confirmă ca prim -ministru pe Azim Isabekov, fost ministru al agriculturii și
apropiat al președintelui. În toată această perioadă opoziția se reorganizeaz ă. Fostul premier
Kulov trece de partea opoziției, fapt ce duce la formarea unei noi mișcări de opoziție, Frontul
Unit pentru un Viitor Decent pentru Kîrgîzstan .
Începutul anului 2007 a adus o schimbare în politica externă a Kîrgîzstan ului. Pe 10
ianuarie președintele Bakiev a aprobat noul concept de politică externă al Republicii Kîrgîze.
Conform acestuia, Kîrgîzstan va promova o politică multi -vectorială, echilibrată și pragmatică,
bazată pe interesul național. Documentul semnat de președinte stabilește patru priorități pentru
politica externă kîrgîză și desemnează trei nivele de cooperare. Cele patru domenii prioritare
presupun întărirea securității naționale prin metode și mijoace de politică externă, stabilirea
priorităților pentru dezvoltarea statului , formarea unui sistem eficient de politică externă și
crearea unei imagini pozitive a Kîrgîzstan ului în sfera internațională. Cele trei nivele de coopeare
sunt: nivelul regional, care presupune creșterea cooperării cu statele vecine și organizațiile
regio nale; nivelul continental, care vizează relațiile cu Rusia, China, SUA, UE, Japonia, Turcia,

268Bruce Pannier, „Kyrgyz Govern ment Resigns‖, ibidem, 18.12.2006,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/pp121906.shtml, (accesat 12.04.2013).
269Daniel Sershen, „Kyrgyz Politicians Pick Up in 2007 Where They Left Off Last Year‖, ibidem, 10.01.2007,
www.eurasianet.org/department s/insight/articles/eav011107.shtml, (accesat 12.04.2013).

104
India, Pakistan, Asia de Sud și statele arabe; și nu în ultimul rând, nivelul global, care presupune
participarea activă în cadrul ONU. Dintre acestea trei, cea ma i mare importanță este acordată
cooperării la nivel regional, iar Rusia este identificată ca partener strategic; cooperarea cu Rusia
este văzută ca o precondiție pentru dezvoltarea țării. Noul concept de securitatea vizează și
continuarea cooperării cu SUA în războiul împotriva terorismului și dezvoltarea relațiilor
economice, comerciale și a cooperării pentru tehnică militară. Documentul menționează și cele
două baze militare străine de pe teritoriul kîrgîz, pe care le justifică ca fiind un factor de
stabi litate și securitate nu doar la nivel național ci și regional.270
În plan intern, criza politică continuă. Pentru a detensiona situația și a evita noi mișcări
sociale, Bakiev îl demite pe Azim Isabekov și pe 29 martie îl numește prim -ministru pe liderul
mișc ării de opoziție, Pentru reformă , Almazbek Atambayev . Dar acesată mișcare a președintelui,
în loc să ducă la stabilitate, a radicalizat opoziția, care a anunțat că nu va susține noul guvern și
nici nu va renunța la protestele programate pentru luna aprilie .271 Pe 8 aprilie au reizbucnit
mișcări de stradă în mai multe regiuni ale țării, în special în partea de nord. Protestatarii cereau
modificarea constituției și demisia lui Kurmanbek Bakiev. Pe 11 aprilie, în Bișkek au început
protestele organizate de opoziț ie. Cinci zile mai târziu, aripa moderată a opoziției a acceptat să
înceapă negocierile pentru modificarea constituției, în timp ce mișcarea radicală condusă de
fostul premier Felix Kulov a continuat protestele. Pe 19 aprilie forțele de securitate au inter venit
pentru a înabuși manifestația. Răspunsul violent al protestatarilor a oferit autorităților un pretext
pentru folosirea forței. Acțiunea poliției a pus practic capăt oricăror încercări de negociere asupra
legii fundamentale. Totodată, a privat opoziți a de cea mai mai importantă „armă„ pe care o
deținea, mișcările de stradă.272
Pe 21 octombrie a fost organizat un referendum prin care au fost aprobate modificările
constituționale din decembrie 2006. A doua zi, Bakiev a dizolvat parlamentul acuzându -l de
interferență în atribuțiile celorlalte puteri și de încercare de lovitură de stat. Imediat este stabilită
și data viitoarelor alegeri legislative pentru 16 decembrie 2007. Pentru a putea participa la

270Joldesh Osmonov, „New Kyrgyz Foreign Policy Concept Passed‖, in Central Asia Caucasus Analyst , vol. 9, nr. 2,
ianuarie 2007, pp. 17 – 18.
271Daniel Sershen, „Prime Minister Replaced Amid More Political Maneuvering‖, Eurasia Insight , 28.03.2007,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav032907.shtml, (accesat 12.04.2013).
272Idem , „Bishkek Protests Erupts in Violence‖, ibidem, 18.04.2007 ,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav041907a.shtml, (accesat 12.04.2013).

105
alegeri, partidele trebuiau să depună la Comisia Electoral ă Centrală o listă cu 90 – 100 de
candidați, până pe 26 octombrie. Șase partide au reușit să îndeplinească acest criteriu. Unul
dintre acestea a fost Ak Zhol, partidul înființat de președinte cu câteva zile înaintea anunțării
datei alegerilor, iar celelalt e cinci au reprezentat opoziția. După numărarea voturilor, Comisia
electorală anunțat că un singur partid a reușit să treacă de cele două praguri electorale, 5 % din
sufragii, la nivel național și 0,5% la nivelul fiecărei regiuni. Niciunul dintre partidel e de opoziție
nu a obținut vreun loc în parlament. Pe 20 decembrie, Curtea Supremă a oferit o reinterpretare a
criteriului regional, astfel încât, partidul președintelui a obținut 71 de locuri, restul fiind împărțite
între Partidul Social Democrat și Parti dul Comunist, grupări favorabile președintelui.273 Opoziția
a acuzat autoritățile că au fraudat alegerile și a amenințat cu declașarea unor mișcări de protest.
Pentru a minimaliza riscul producerii unor mișcări sociale puternice, în 2008 a fost amendată o
lege privitoare la dreptul la manifestații pașnice. Modificările au constat în limitarea dreptului
ONG -urilor, partidelor politice și opoziției de a organiza proteste.274 Opoziția a reușit să
organizeze o manifestație mai mare abia în noiembrie 2008 și nu în c apitală, ci nordul țării, în
orașul Talas.
Tensiunile din plan intern nu au afectat politica externă a Kîrgîzstan ului. Până la
începutul anului 2009 abordarea multi -vectorială a politicii externe rămâne neschimbată, dar, în
februarie 2009 Președintele Baki ev a anunțat că va cere Statelor Unite să elibereze baza militară
de la Manas. La cîteva zile după anunțul făcut de președinte, pe 20 februarie, ambasada SUA din
Bișkek a primit notificarea oficială. Conform acesteia, Statele Unite dispunea de un termen de
180 de zile pentru a elibera baza militară. În urma negocierilor, cele două părți au încheiat un nou
acord ce permite trupelor americane să își continue activitatea în respectiva locație. Consensul
asupra Acordului pentru Centrul de Tranzit a fost obținut în iunie 2009, iar câteva zile mai târziu
Președintele Bakiev a ratificat acordul. La scurt timp după încheierea noului acord, președintele
Obama, într -un mesaj personal adresat omologului său kîrgîz, a lăudat eforturile Kîrgîzstan ului
pentru stabilizarea situației din Afganistan, pentru combaterea terorismului și traficului de
droguri. Totodată, administrația Obama și -a exprimat și dorința de a întări relațiile bilaterale

273***„Kyrgyz Opposition Wins No Seats‖, BBC News, 20.12.2007, http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia –
pacific/7153479.stm, (accesat 12.04.2013).
274Asel Doolotkeldieva, „Preside ntial Elections in Kyrgyzstan: Strategies, Context and Implications‖, Central Asia
Caucasus Analyst , vol. 7, nr. 3, 2000, p. 7.

106
dintre cele două state.275
Semnarea noului acord cu SUA, precum și obținerea unui împr umut de 2 miliarde de
dolari din partea Rusiei au fost percepute în rândul populației ca un succes al politicii externe
duse de Bakiev. Acestea, precum și „noua eră de dialog și cooperare cu opoziția‖, inițiată la
începutul anului 2007 au fost elementele c entrale ale campaniei electorale a lui Bakiev pentru
alegerile prezidențiale din 23 iulie. Gestul simbolic de a reanima dialogul cu opoziția l -au ajutat
să construiască imaginea unui politician dispus la compromis pentru binele întregului popor, aflat
în contrast cu liderii intransigenți ai opoziției. La scrutinul din 23 iulie Bakiev a avut cinci
contracandidați din partea partidelor de opoziție. După numărătoarea voturilor Comisia
Electorală a anunțat că președintele în funcție a obținut 76,12% din voturi, iar cel de -al doilea
clasat abia 8%.276 Opoziția l -a acuzat pe Bakiev de fraudarea alegerilor, iar poziția acestora a fost
susținută și de observatorii OSCE, care au declarat că „desfășurarea alegerilor a fost o
dezamăgire. Președintele în funcție a fost a vantajat în defavoarea oponenților săi de utilizarea
greșită a resurselor administrative și de campania p ărtinitoare din mass -media‖277. Cele mai des
întâlnite nereguli din timpul votării au constat în introducerea de buletine de vot în plus în urne,
vot multiplu, dar au existat și neconcordanțe între listele cu votanți și cei care s -au prezentat la
urne.278
Realegerea lui Kurmanbek Bakiev ca președinte nu a detensionat criza politică cu care se
confrunta Kîrgîzstan ul. Din contră, acțiunile întreprinse de pr eședinte în cea de -a doua jumătate a
anului 2009 și la începutul lui 2010 au dus la escaladarea conflictului politic. Pe 20 octombrie, ca
urmare a unui plan de reformare a instituțiilor statului anunțat de Bakiev, guvernul demisionează.
Planul propus de pr eședinte presupunea trecerea sub controlul direct al acestuia a ministerului de
interne și a Comitetului de Stat pentru Securitate Națională, reorganizarea instituțiilor puterii
executive și demiterea 40% din funcționarii publici. Prin acest program se urm ărea, conform
președintelui, stoparea corupției, eficientizarea aparatului birocratic, creșterea transparenței și a

275***„ Obama Reaches Out to Bakiyev, Promises High Level Talks Soon‖, Eurasia Insight , 10.06.2009,
http://dev.eurasianet.org/departments/news/articles/eav061109b.shtml, (accesat 12.04.2013).
276Asel Doolotkeldieva, „Presidential Elections in Kyrgyzstan: Strategies, Context and Implications‖, art. cit., pp. 5
– 7.
277 Bruce Pannier, „Opposition, Western Obse rvers Blast Kyrgyz Vote‖, RFE/RL Newsline, 23.07.2009,
www.rferl.org/content/OSCE_Blasts_Kyrgyz_Vote/1784580.html, (accesat 12.04.2013).
278 Ibidem.

107
competitivității în administrație. Opoziția a criticat propunerea lui Bakiev, calificând -o drept o
metodă mascată de a -și spori atribuțiile.279 Tensiunile dintre putere și opoziție continuă și la
începutul anului 2010. Pentru data de 23 martie 2010, Kurmanbek Bakiev a convocat la Bișkek,
Congresul Consimțământului, adunare a bătrânilor și a reprezentanților autorităților, a cărei scop
era „să st abilească un dialog la nivel național pentru a uni toate naționalitățile și etniile din
Kîrgîzstan , să ajungă la un consens inter -etnic și inter -religios pentru viitor‖280, după cum a
declarat însuși președintele țării. Reacția opoziției a fost de a -l acuza pe acesta de lipsă de
transparență în alegerea delegaților și de a stabili o contra -demosntrație pe 17 martie. Liderii
opoziției au numit această manifestație Congresul Poporului. Roza Otunbaeva, liderul facțiunii
de opoziție a Partidului Social Democrat d in parlament, și unul dintre organizatorii contra –
demonstrației, s -a plâns de faptul că autritățile refuză să aprobe congresul opoziției, al cărui nu
este altul decât de a stabili un dialog cu președintele.281 Pe 23 martie, odată cu dechiderea
lucrărilor con gresului organizat de Bakiev, au izbucnit și o serie de proteste. În timp ce
președintele, afirma în discursul său, că democrația de tip occidental nu este compatibilă cu
tradițiile kîrgîze – „în societatea kîrgîză, bazată pe viața în comunitate și respons abilitate, nu este
ușor să te acomodezi cu sistemul vestic al drepturilor omului‖ –, forțele de ordine au arestat peste
40 de persoane, nu doar protestatari, ci și cetățeni ce veniseră să urmărească dezbaterile
congresului.282
Pe 6 aprilie 2010, în orașul no rdic Talas izbucnesc proteste împotriva președintelui.
Demonstranții cereau demisia lui Bakiev, lupta împotriva corupției și reducerea tarifelor la
electricitate și încălzire. Protestatarii au intrat cu forța în clădirea administrației locale și au
încerca t să preia controlul asupa orașului. Forțele de ordine locale nu au putut face față situației,
iar în rândurile protestatarilor au apărut zvonuri privind sosirea unor forțe speciale din capitală.
În aceeași seara, purtătorul de cuvânt al ministerului de in terne a declarat că nu s -a întâmplat
nimic, „ a fost un grup de persoane în stare de ebrietate care a intrat în clădirea administrației

279Alisher Khamidov, „ Bakiyev `s Reform Push Strives to Contain Corruption in Bishkek‖, Eurasia Insight,
19.10.2 009, www.eurasianet.org/departments/insightb/articles/eav101909.shtml%2523, (accesat 12.04.2013).
280 Apud Ulan Terimov, „Opposition and President Spar before National Conclave‖, ibidem, 15.03.2010,
www.eurasianet.org/departments/insightb/articles/eav031610.shtml, (accesat 12.04.2013).
281Ibidem .
282***„Opposition Demonstrators Arrested as President Convenes Assembly‖, ibidem, 22.03.2010,
www.eurasianet.org/departments/civilsociety/articles/ eav032310a.shtml, (accesat 12.04.2013).

108
locale, dar au ieșit imediat. Acum situație este controlată de forțele de poliție.‖283 În ziua
următoare protestele au izb ucnit și în capitală, după ce pe 6 aprilie câțiva lideri ai opoziției au
fost arestați. Conform declarațiilor martorilor în Bișkek s -au strâns aproximativ 10 000 de
protestatari. La scurt timp au început violențele între aceștia și forțele de ordine, iar poliția a
început să facă arestări. Pe 7 aprilie Bakiev declară stare de urgență și apoi părăsește orașul.284 În
noaptea dintre 7 și 8 aprilie s -a configurat o nouă coaliție de guvernare condusă de Roza
Otunbaeva. Cu toate că aceasta a declarat a doua zi pen tru agenția de știri RIA Novosti ca
opoziția deține controlul asupra situației, protestele au continuat și în următoarele zile, iar
Bakiev, retras în sudul țării a refuzat să demisioneze. Tot pe 8 aprilie Otunbaeva a dizolvat
parlamentul și a anunțat că în șase luni va fi organizatun referendum pentru o nouă constituție.285
Pe 9 aprilie Bakiev a organizat un miting de susținere în sud, dar protestatarii au început să
scandeze lozinci împotriva președintelui. Pe 15 aprilie acesta a părăsit Kîrgîzstan ul, retrăg ându –
se în Kazahstan, iar câteva zile mai târziu a plecat spre Belarus. Odată cu plecarera din țară a lui
Kurmanbek Bakiev, guvernul interimar a anunțat că acesta și -a dat demisia din funcția de
președinte. Bilațul protestelor din luna aprilie a contabiliz at câteva sute de răniți și peste 80 de
morți. Analizând potențialul reproducerii fenomenului primăverii arabe în Asia Centrală, Andrea
Schmitz și Alexander Wolters consideră că protestul a devenit noua „normă a acțiunii politice în
Kîrgîzstan‖.286
Pe 26 aprilie guvernul provizoriu kîrgîz a făcut public un proiect de constituție ce
transforma Kîrgîzstan ul într -o republică parlamentară, prețedintele va avea un rol mai mult
formal, iar prim -ministrul va deține puterea asupra executivului. Proiectul de constituție a fost
supus dezbaterii publice, iar până pe 19 mai guvernul a anunțat că va încerca să încorporeze
eventualele modificări. Totodată a fost comunicată și data referendumului pentru aprobarea
constituției, pe 27 iunie.287 Aparența de stabilitate p e care noua conducere a statului a încercat să

283***Bishkek Consumed by Violence Amid Power Vacuum‖, ibidem, 06.04.2010,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav040710_replace.shtml, (accesat 12.04.2013).
284Ibidem .
285Deirdre Tynan , David Trilling, „ Democ ratization 2.0 in Bishkek Faces Formidable Hurdles ‖, ibidem, 07.04.2010,
www.eurasianet.org/departments/insightb/articles/eav040910.shtml, (accesat 12.04.2013).
286 Andrea Schmitz, Alexander Wolters, „ Revolutionen in Zentralasien? Der »Arabische Frühling« als
Herausforderung für die Region‖, in Z entralasien -Analysen, nr. 43 –44, 2011, pp. 2 – 14, p. 4.
287David Trilling , „New Kyrgyz Constitution Strong on Promises, Vague on Checks and Balances‖, Eurasia Insight,
04.05.2010, www.eurasianet.org/node/60985, (acce sat 12.04.2013).

109
o dea a fost zdruncinată de intensificarea tensiunilor inter -etnice în sudul țării, între e tnicii uzbeci
și cei kîrgîzi, la începutul lunii mai. Starea de tensiune s -a accentuat, iar pe 13 mai au avut loc
demo nstrații la care s -a scandat numele fostului președinte. Protestele au devenit violente, iar
guvernatorul provinciei Jalalabad numit de actuala conducere a statului a fost evacuat. A doua zi
guvernul a anunțat că situația a revenit la normal, dar pe 19 mai au reizbucnit violențele dintre
etnicii uzbeci și kîrgîzi.288 În aceeași zi, printr -un decret al guvernului, Roza Otunbaeva a fost
numită președinte interimar, până pe 31 decembrie 2011. Prin această numire Otunbaeva îmbină
atribuțiile premierului și pe cel e ale președintelui statului. Totodată, decretul guvernului îi
interzice acesteia să fie membru al vreunui partid politic pe perioada interimatului, și de
asemenea, aceasta nu poate candida la următoarele alegeri prezidențiale. În acest timp Bakiev a
anunț at că demisia sa nu este validă deoarece nu au fost respectate procedurile legale și prin
urmare el continuă să fie președintele. Totuși încercările fostului președinte nu au afectat
credibilitatea internațională a noului guvern. Pe 9 aprilie Rusia a recun oscut guvernul interimar,
iar pe 15 aprilie SUA și -a anunțat susținerea pentru acesta.
Așa cum se poate observa din analiza evenimentelor ce au marcat evoluția postcomunist ă
a Republicii Kîrgîzstan , statul central asiatic se situează într -o zonă de mijloc pe eșichierul
regimurilor politice. Nici democrație, nici stat autoritar, Kîrgîzstan este situat într -o „zonă gri‖289,
poziționare ce duce la definirea regimului kîrgîz ca fiind unul hibrid. Urmând acest model
teoretic, se poate observa că anumite instituții democratice, precum parlamentul, au fost create și
anumite proceduri democratice au fost stabilite, un exemplu ilustrativ fiind organizarea alegerilor
în mod regulat. Totuși, acestea nu au fost suficiente pentru democratizarea statului. Recentul
trecut au toritar al republicii a marcat evoluția postcomunist ă a statului. Alte elemente ce au
acționat în același sens au fost caracterul tradițional tribal al societății și clivaju l nord – sud
specific acestui stat. Acestea au fost mai întâi identificate în relaț ie cu sursele de putere și de
legitimitate ale elitei politice post -sovietice, respectiv, rețele informale, puternic înrădăcinate în
societate, care coexistă cu instituțiile formale. În acest sens, cel mai bun exemplu este oferit de
cele două revoluții, ce au avut ca principală consecință schimbarea liderilor politici. Ambele au
demonstrat incapacitatea instituțiilor statului de a gestiona necesitastea de schimbare, emergentă

288Idem , „Kyrgyzstan Enters Counter -Revolutionary Phase‖, ibidem, 13.05.2010, www.eurasianet.org/node/61061,
(accesat 12.04.2013).
289 Alina Rocha Menocal et al., Hybrid Regimes and the Challenges of Deepening and Sustaining Democracy in
devel oping Countries , op. cit. , p. 3.

110
în cadrul rețelelor inf ormale ale societății. Cele două revoluții au evidențiat clivajul nord – sud,
având în vedere faptul că revoluția lalelelor din 2005 a fost îndreptată împotriva elitei nordice ce
a dominat sfera politică kîrgîză încă de la începutul anilor 1990. La rândul său, revoluția din
2010 a începu t ca o mișcare socială împotriva elitei politice sudice, care după ce a acces la putere
în 2005 a început să își consolideze controlul asupra statului folosind aceleași mijloace ca și
conducerea anterioară. Ambele evenimente au subliniat, de asemenea și f ragilitatea caracteristică
regimurilor hibride, în condițiile în care schimbarea de regim s -a produs rapid sub presiune
socială și manifestații de stradă.
Privit în ansamblu, pe parcursul primelor două decenii ca stat independent, în Kîrgîzstan ,
retorica d emocratizării a fost constant prezentă în sfera publică și politică, cu toate că realitatea
nu a reprezen tat decât o fațadă democratică.

II.5. TADJIKISTAN : INSTABILITATE SAU IN TEGRARE
În 1924 Tadjikistanul ia naștere ca republică autonomă inclusă la RSS Uzbekistan. Forma
și statutul final al Tadjikistanului vor fi stabilite în 1929. În acest an Tadjikistanul este separat de
Uzbekistan devenind republică sovietică, dar odată cu această schimbare de statut are loc și
retrasarea front ierelor. Astfel obține provincia Leninabad de la Uzbekistan, dar pierde în favoarea
vecinului său orașul Samarkand. 290 Anii 1920 și 1930 au reprezentat peioada de formare și de
consolidare a etniei, națiunii și statului tadjik, așa cum se răgăsește acesta ș i în prezent. În aceste
două decenii „ etnia a fost revitalizată și a trecutprntr -un proces de mobilizare, teritorializare și
politizare. La începutul acestui secol părea că comunitatea etnică tadjică era aproape să își piardă
continuitatea demografică și c ulturală. Conducerea comunistă de la Moscova a considerat că este
necesar să se evite o astfel de dezvoltare și a creat Republica Sovietică Socialistă Tadjică .
Suveranitatea sa poate să fi fost efemeră, limitele sale artificiale, dar a oferit etniei tadjic e o bază
instituțională pentru transformarea într -o națiune modernă.‖291

290 Pentru o descriere detaliată a procesului de transformare a republicii autonome tadjice, incluse în cadrul RRS
Uzbekistan, în RSS tadjikistan vezi Paul Bergne, The Birth of Tajikistan. National Identity and the Origins of the
Republic , I.B.Tauris, Londra și New York, 2007, pp. 100 – 119.
291 Kirill Nourzhanov, Christian Bleuer, Tajikistan. A Political and Social History , op. cit., p. 72.

111
Modul artificial în care statul tadjik a fost creat de căre puterea sovietică va avea
reverberații asupra întregii perioade comuniste, dar mai ales în timpul primului deceniu post –
indep endență, când tensiunile acumulate între grupările regionale vor constitui una dintre
principalele cauze ale războiului civil din anii 1990.

II.5.A. RĂZBOIUL CIVIL TADJIK : ÎNTRE ISLAMISM ȘI RE GIONALISM
Din punct de vedere politic Tadjikistanul poate fi împărțit în patru grupuri regionaliste:
pamiri, kulabi, gharmi și leninabazi. Primul grup care ajunge la putere este cel al pamirilor, din
rândul cărora ia naștere și prima elită sovietică din republică. P amirii vor domina spațiul politic
tadjik până la marea epurarea din 1937. Până în 1946 funcțiile de conducere, inclusiv cea de
prim -secretar, vor fi ocupate de ruși. Din acest an facțiunea din Leninabad preia puterea. Până în
anii `80 leninabazii dețin sin guri puterea, dar din cauza schimbării politicii Moscovei, aceștia se
văd nevoiți să facă concesii kulabilor pentru a -și menține puterea. Singurii care au fost excluși de
la conducere pe parcursul perioadei sovietice au fost ghamirii, care după separarea d e Rusia se
vor islamiza. Divergențele dintre aceste facțiuni stau la baza războiului civil început în 1992.292
Totuși, trebuie menționat că aceste identități regionale nu au fost rezultatul vreunei politici
sovietice sau al împărțirii administrative a RSS T adjikistan. Ele predatează perioada sovietică și
jucau un rol important în raporturile dintre elitele regionale, dar și în rândul maselor. Cu toate
acestea, politicile sovietice au fost cele care „au dat acestor identități scopul și structura pe care
au în prezent prin politizarea identităților regionale‖293, instrumentalizând un mod de organizare
tradițional în vederea menținerii controlului asupra republicii.
Faptul că puterea a fost deținută pentru o perioadă atât de lungă de aceleași grupări a
generat tensiuni în rândul intelighenției din celelalte regiuni. În perioada perestroikăi aceste
nemulțumiri s -au concretizat în formarea unor mișcări de opoziție. În 1991 acestea forțe ale
opoziției includeau două partide politice, Partidul Renașterii Islamice (P RI) și Partidul Democrat
și două asociații nonpolitice, cu importanță în cadrul regional La `li Badakhshon și Nosiri
Khusraw. De partea opoziției se afla și clerul islamic. În același an, aceste formațiuni s -au unit

292Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 170 – 171.
293 Kirill Nourzhanov, Christian Bleuer, Tajikistan. A Political and Social History , op. cit., pp. 89 – 90.

112
într-o coaliție de opoziție ce urmărea el iminarea localismului, crearea unității naționale și
dezvoltarea unui stat democratic, independent. Partidul Renașterii Islamice a fost înregistrat
oficial în decembrie 1991, fiind singurul partid islamic legal din Asia Centrală. Scopul acestuia
era revita lizarea islamului atât în viața cotidiană, cât și în spațiul politic, iar pe termen scurt
urmărea stabilirea unui stat de drept, democratic. Totodată, partidul a anunțat că acțiunile sale vor
fi ghidate de principiile islamului. Partidul Democrat avea un p uternic caracter anti -comunist și
reformist. Acesta cerea sfârșitul totalitarimului și al regionalismului, susținea reformele
democratice, trecerea la economie de piață și împărțirea echitabilă a puterii. În afară de acestea
două, mai exista și un partid naționalist Mișcarea Populară Rastokhez.294
Anii 1990 și 1991 sunt foarte tensionați din punct de vedere politic. În februarie 1990 în
capitala tadjikă izbucnesc proteste violente. Autoritățile au învinuit opoziția că alimentează
tensiunile sociale și au in terzis participarea partidelor de opoziție la alegerile parlamentare ce
urmau să aibă loc în martie. În urma acestor alegeri, Partidul Comunist ajunge să domine
parlamentul. Pluralismul politic este reitrodus în decembrie și partidele de opoziție își reiau
activitatea. În urma puciului de la Moscova, protestele reizbucnesc în Dușanbe, iar manifestanții
cer demisia prim -secretarului PC, care susținuse forțele conservatoare ruse. Pe 9 septembrie 1991
este proclamată independența Tadjikistanului. Prim -secretar ul Kahkar Mahkamov nu reușește să
pună capăt manifestațiilor din Dușanbe și demisionează. Pentru câteva zile locul acestuia este
luat de Kadreddin Aslonov, care dizolvă partidul comunist și declară starea de urgență. Cu
sprijinul parlamentului, Rahmon Nabi ev, fost prim -secretar, preia puterea, anulează starea de
urgență și organizează alegeri prezidențiale. Pentru alegerile din noiembrie opoziția a susținut un
candidat unic. Cu toate că iese învingător din cursa electorală, Rahmon Nabiev pierde controlul
asupra statului. Cel care deține în realitate puterea este președintele Adunării Naționale. Acesta
susține facțiunea leninabad și încearcă să îi înlăture pe pamiri. În martie 1992 se iau măsuri
represive împotriva opoziției care duc la declașarea unor protes te puternice organizate de
susținătorii acestora. Forțele pro -guvernamentale organizează propriile manifestații, iar în mai au
loc confruntări violente între cele două tabere. În încercarea de a preveni escaladarea conflictului
Nabiev formează un guvern de coaliție în care o treime din posturile ministeriale sunt alocate
opoziției. Forțele conservatoare se opun și nu recunosc noul guvern sub pretextul că nu fusese

294Paul van Tongeren, Hans van de Veen, Juliette Verhoeven, Searching for Peace in Europe and Eurasia , Lynne
Reihner Publishers, Londra, 2002, p. 518.

113
aprobat de parlament. În iunie conflictul se extinde la nivelul întregii țări. Din acest momen t
războiul ci vil poate fi considerat început, iar „t oate ministerele și organele de securitate se
divizează după originea regională a funcționarilor lor. Reprimarea este imposibilă.‖295 Într-o
lucrare în care sunt analizate 30 de cazuri de contrainsurgență, Christopher Paul, Colin P. Clarke
și Beth Grill, identifică trei faze ale războiului civili din Tadjikistan, pe care le denumesc în
funcție de caracteristica dominantă a fiecăreie. Astfel, prima fază se întinde pe parcursul anului
1992, fiind caracterizata de „lupta înainte și înapoi pentru capitală. Cea de -a doua fază cuprinde
perioada 1993 – 1995 și este definită de confruntările dintre „miliții și ruși versus opoziția
islamistă‖, în timp ce a treia și ultima fază a războiului civil este caracterizată de preluarea
puterii de către talibani în Afganistan și de presiunea pentru obținerea păcii, etapă derulată între
1996 și 1997.296
Pe fondul instabilității generale Rahmon Nabiev este forțat să demisioneze. O coaliție
formată din naționaliști, fundamentaliști, partide și mișcări democratice, majoritatea membrii ai
elitelor regionale din Pamiri și Gharmi, au încercat să preia puterea. Elitele regionale din Kulabi
și Leninabad, ajutate de Uzbekistan și Rusia, au lansat o contra -ofensivă reușită. Până la sfârșitul
anului 1992 statul este condus de un gu vern de reconciliere națională condus de președintele
parlamentului, Akbarsho Iskandarov. După demisia acestuia, se formează un nou guvern sub
conducerea lui Emomali Rahmonov, din care lipseau reprezentanții forțelor de opoziție. Emomali
Rahmonov , născut în 1952, a lucrat ca electricia n, apoi a fost înc adrat în cadrul forțelor militare ,
iar ulterior a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universității Naționale din Tadjikistan.
În paralel, Rahmonov se implică activ în aparatul de partid al republicii . Din 1990 până în 1992
este re prezentant al poporului în cadrul Consiliului Suprem al Republicii Tadjikistan. În toamna
anului 1992 este ales președinte al Comitetului executiv al Consiliului reprezentanților poporului
din provincia Kulab. În luna noiembrie a aceluiași an Emomali Rahmo nov devine Președinte al
Consiliului Suprem al republicii, poziție din care deține frâiele puterii în stat în contextul

295Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 203.
296Christopher Paul, Colin P. Clarke, Beth Grill, Victory Has a Thousand Fathers. Detailed Counterinsurgency Case
Studies , RAND Corporation, Santa Monica, 2010, pp. 198 – 209.
În cadrul acestei cărți autorii denumesc fazele războiului civil tadjic după cum urmează: Phase I: ―Back -and-Forth
Battle for the Capital‖ ( 1992 ), Phase II: ―Militias and Russians Versus the ‗Islamist‘ Opposition‖
(1993 –1995), Phase III: ―Taliban Rule Nex t Door Creates Pressure for Peace‖ (1996 –1997).

114
războiului civil. 297
Noua conducerea a statului a eliminat legislația referitoare la guvernele de reconciliere
națională și a interzis pa rtidele de opoziție. Reprimarea opoziției a dus la plecarea liderilor
acesteia în exil. Până la sfârșitul anului 1992 războiul a făcut peste 20 000 de victime și a
declanșat un val de de refugiați de aproximativ 800 000 de persoane. În 1993 CSI a autorizat
operațiuni de menținere a păcii sub auspiciile Forțelor Colective de Menținere a Păcii. Pe
parcursul acestui an forțele aflate la guvernare și -au consolidat puterea, în timp ce forțele de
opoziție lansau atacuri din Afganistan. În 1993 un apropiat al preș edintelui formează Partidul
Poporului. Bucurându -se de susținerea Moscovei, Rahmonov începe înlăturarea de la guvernare
a elitelor din Leninabad. Liderul de la Dușanbe își va întări puterea odată cu obținerea victoriei
în alegerile prezidențiale din noiem brie 1994. Rahmonov și -a asigurat și un puternic sprijin din
partea parlamentului, după ce alegerile din martie 1995 au fost câștigate de susținătorii
acestuia.298
În aprilie 1994 ONU a mediat negocierea unui acord de încetare a focului. După ce în
septembr ie 1994 guvernul tadjik și liderii opoziției au hotărât încetarea conflictului, ONU a
trimis o misiune de observare care trebuia să monitorizeze încetarea focului. Atribuțiile acestei
misiuni au fost largite ulterior incluzând investigarea violărilor acord ului de încetare a focului,
monitorizarea demobilizării luptătorilor opoziției, reintegrarea în societate a foștilor combatanți
și consilierea pentru viitoarele alegeri. 299 Negocieri similare au avut loc și în următorii ani, fără a
se ajunge însă la un compromis între părți.
Principalele forțe de opoziție se aflau în Afganistan și Rusia. Opoziția islamică aflată sub
conducerea lui Said Abdullo Nuri opera din Afganistan, în t imp ce forț ele seculare, unite în
Centrul de Coordonare al Forțel or Democrate Tadjice era grupată la Moscova. În iulie 1995 cele
două entități s-au unit, formând Opoziția Tadjică Unită (OTU), condusă de liderul islamic. În
iulie 1996 fostul prim -ministru l eninabad împreună cu alți lideri din nordul țării au format
Mișcarea Renașterii Naționale. Aceasta va constitui a treia forța politică din Tadjikistan. În acest

297 Site-ul Administrației Prezidențiale din Tadjikistan, www.prezident.tj/en/taxonomy/term/5/21, (accesat
13.04.2013)
298Paul van Tongeren et al., Searching for Peace in Europe and Eurasia , op. cit. , pp. 519 – 521.
299Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., p.8.

115
an escaladează și tensiunile dintre kulabi și leninabazi.300

II.5.B. ACORDUL DE PACE ȘI CO NSOLID AREA REGIMULUI RAHMONOV
Pe 27 iunie 1997 Președintele Rahmonov și liderul opoziției, Said Abdullo Nuri au
semnat Acordul General pentru Stabilirea Păcii și a Consensului în Tadjikistan. Acesta cuprindea
elemente din negocierile anterioare și stabilea obligațiile părților în încetarea conflictului. După
semnarea acordului, Nuri a declarat că „problemele nu au fost soluționate prin semnarea acestui
document. O nouă etapă începe: perioada de punere în practică a acordurilor semnate, etapă ce
necesită și m ai mult sacrificiu de sine și eforturi mai mari din ambele părți.‖301. Pe 28 iunie,
printr -un decret prezidențial Rahmonov instituia Comisia pentru Reconciliere Națională. Aceasta
urma să fie formată dintr -un număr egal de membri din ambele părți și condusă de Nuri. Din luna
noiembrie activitatea opoziției a fost legalizată, iar majoritatea liderilor opoziției s -au întors din
exil. Tot din 1997 a început și integrarea forțelor militare ale OTU în structurile naționale de
apărare. În octombrie 1998 autoritățil e au eliberat prizonierii din rândurile opoziției, iar opoziția
a eliberat ostaticii luați în timpul confruntărilor.302 Tratatul de pace prevedea și că Rahmonov
rămâne președinte, dar 30% din posturile ministeriale trebuiau acordate opoziției. SUA a fost cel
mai important donator de ajutoare umanitare și de dezvoltare care s -a implicat în amelioararea
situației de după război. Statele Unite au suportat costurile pentru prezența observatorilor ONU,
contribuind la misiunile de observare cu aproximativ 4.6 milio ane de dolari numai în anul
2000.303
În 1999 guvernul a declarat că prevederile acordului de pace au fost implementate, iar
OTU a anunțat că toate forțele sale militare au fost încorporate în unitățile naționale. Pe 26
septembrie a fost susținut un referendu m pentru aprobarea modificării constituției. Aproape 73%
dintre cei prezenți la urne au votat pentru modificare. Principala schimbare consta în crearea unui
parlament bicameral. Această modificare nu a fost menită să crească puterea parlamentului, din

300Paul van Tongeren et al., Searching for Peace in Europe and Eurasia , op. cit. , p. 522.
301 Apud A.I. Kuzmin, „The Causes and Lessons of the Civil War‖, in Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and
Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , pp. 175 – 219, pp. 207 – 208.
302Ibidem .
303Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., p. 8.

116
mom ent ce 8 dintre membrii camerei superioare erau numiți de președinte., iar perioada
mandatului prezidențial a fost crescută de la 5 la 7 ani.304
De la înființarea sa, PRI a adus o serie de inovații în spațiul politic tadjic. A fost primul
partid islamic înre gistrat oficial într -un stat central as iatic, primul astfel de partid ce s -a aliat cu
forțe democratice, a participat la alegeri și a fost parte a unei coaliț ii de guvernare. Implicarea
PRI în războiul civil nu s -a datorat unui ideal religios, ci dorinței de liberalizare și democratizare
a statului tadjic. Liderii acestei formațiuni politice renunță la obiectivul instaurării unui stat
islamic, în favo area stabilizării statului. PRI a demonstrat că participarea unui partid islamic la
conducerea statului nu d ăunează funcționării unui stat secular.
Pe 6 noiembrie 1999 au avut loc alegeri prezidențiale. La aceste alegeri Rahmonov nu a
avut niciun contracandidat. În urma numărării voturilor, acesta a obținut 96.9% din sufragii.
Totodată, în același an, președint ele Rahmonov primește și titulatura de „erou al
Tadjikistanului‖.305 În ceea ce privește alegerile legislative din februarie -martie 2000, conform
observatorilor ONU și OSCE, acestea au oferit o alternativă viabilă electoratului, dar pentru a
îndeplini standa rdele democratice trebuie continuate reformele. Majoritatea locurilor din
parlament au fost ocupate de candidații Partidului Democratic al Poporului (PDP), formațiune
politică pro -prezidențială, din rândul opoziției afirmându -se Partidul Comunist și Partid ul
Renașterii Islamice (PRI). Din cele 63 de locuri ale camerei inferioare a parlamentului, PDP a
ocupat 30, PC 13, PRI două, iar restul de 15 locuri au fost ocupate de candidați independenți.306
Comisia pentru Reconciliere Națională și -a încetat activitatea după ce parlamentul nou
ales și -a început lucrările. La începutul lui iunie 2000 și misiunea ONU din Tadjikistan și -a
încetat activitatea. Într -un interviu pentru un post de radio local Nuri a declarat că a preferat să
dea prioritatea păcii și reconcilier ii naționale în față democratizării totale a statului; „acest proces
este unul lent, dar care va duce la deschiderea spațiului politic tadjic. Pentru mement, menținerea
unității și stabilității în Tadjikistan este mai importantă decât reformele democratice .„307

304Peter Roudik, The History of Central Asian Republics , op. cit., p.152.
305 Site-ul Administrației Prezidențiale din Tadjikistan, www.prezident.tj/en/taxonomy/term/5/21, accesat
13.04.2013.
306Paul van Tongeren et al., Searchi ng for Peace in Europe and Eurasia , op. cit. , p. 528.
307Olivier Roy, „Nuri and the Future of Tajikistan‖, Eurasia Insight, 18.06.2000,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav061900.shtml, (accesat 5.06.2013).

117
De la sfârșitul războiului civil Tadjikistanul s -a apropiat de Statele Unite, fără însă a
înlătura Rusia. Rahmonov a încercat să mențină un echilibru între cele două puteri. Principala
diferență dintre acest stat și celelalte republici constă în prezența trupelor rusești pe teritoriul său
încă de la proclamarea independenței. Trupelor rusești au ajutat la prevenirea dezvoltării
fundamentalismului islamic, în timp ce parteneriatul cu SUA a fost văzut de conducerea tadjikă
ca o garanție a stabilită ții statului. Odată cu declanșarea războiului împotriva terorismului
Tadjikistanul a acordat Statelor Unite și aliaților acestora dreptul de a survola spațiul aerian
tadjik și a oferit suport logistic. O bază militară terestră americană nu a fost înființat ă, în special
din cauza infrastructurii slab dezvoltate și a gradului mare de degradare a celei existente.308 Pe
parcursul următorilor doi ani s -a putut observa o tendință de îndepărtare de Rusia în politica
externă tadjică. Aceasta poate fi explicată și pri n rațiuni economice. În 2002 Tadjikistan a primit
din partea SUA un ajutor financiar în valoare de 140.5 milioane de dolari, pentru securizarea
granițelor, reformare și probleme umanitare. În 2003, la o întâlnire între sub -secretarul de stat
pentru Europa și Eurasia, Elizabeth Jones, și Rahmonov, aceasta a reafirmat sprijinul Statelor
Unite pentre aderarea Tadjikistanului la Organizația Mondială a Comerțului.309 Din 2003 Rusia a
început să facă presiuni asupra conducerii tadjice pentru stabilirea unei baze mi litare pe teritoriul
acestui stat. Pe 4 iunie 2004 în urma unei întâlniri între Putin și Rahmonov, este încheiat un
acord prin care Tadjikkistanului îi este ștearsă o datorie de aproximativ 300 de milioane de
dolari. În schimb, statul tadjic a oferit Rusie i dreptul de a folosi centrul spațial și sistemul de
avertizare anti -rachetă de la Nurek, iar trupele rusești rămân la graniță cu Afganistan. Totodată,
companiile rusești vor participa la dezvoltarea proiectelor hidro -energetice tadjice. primele două
conce sii făcute Moscovei au fost surpinzătoare pentru că până nu de mult Tadjikistan cerea
Rusiei 50 milioane de dolari pentru a folosi centul de la Nurek. Iar în ceea ce privește trupele
rusești staționate în Tadjikistan, nu mai devreme de aprilie 2004 Rahmono v anunța plecarea
iminentă a acestora de la granița cu Afganistan. Cîteva luni mai târziu, în octombrie, cei doi șefi
de stat semnează un alt acord prin care i se permitea Moscovei stabilirea unei baze militare în

308Jacquelyn K. Davis, Michael J. Swee ney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 52.
309Zafar Abdullayev, „Washington Pushes Economic Strategic Cooperation with Tadjikistan‖, Eurasia Insight,
03.12.2003, http://www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav120403a.shtml, (accesat 5.06.2013).

118
sudul Tadjikistanului, dar al cărei centru de comandă va fi în capitala acestui stat.310
Speranțele într -o dezvoltare democratică a Tadjikistanului au fost spulberate odată cu
acordarea posibilității președintelui de a mai candida pentru încă două mandate, în urma unui
referendum din 22 iunie 2003. Parlamentul a aprobat modificarea articolului 65 din constituție,
articol ce se referă la limitarea mandatului președintelui, încă din martie. Într -un discurs privind
starea națiunii președintele Rahmonov a declarat că „Eu m -am opus și mă voi opune cultulu i
personalității președintelui. Noua constituție nu este pentru Rahmonov‖.311
În februarie 2005 au avut loc alegeri legislative. La acestea au participat candidați din
partea a șase partide politice. Conform rezultatelor anunțate de autoritățile electorale, doar trei
dintre acestea au trecut de pragul electoral de 5%. PDP a primit aproape 80% din voturile
electoratului, în timp ce PRI și PC au reușit să ocupe doar câte două locuri în parlament. Șeful
misiunii OSCE a declarat că „Întregul proces a fost o dezam ăgire. Am avut mari așteptări de la
aceste alegeri datorită îmbunătățirii cadrului legal și a participării a 6 partide și a unui număr
mare de candidați. […] procedurile din ziua alegerilor nu au fost conduse corect într -un număr
mare de zone.‖.312
Începân d cu anul 2005 în Dușanbe au avut loc mai multe explozii pe care autoritățile le –
au calificat drept atacuri teroriste. Pe 31 ianuarie o mașină a explodat în apropierea clădirii
guvernului. Inițial autoritățile au pus explozia pe seama unui accident, dar a doua zi au declarat
că a fost un atentat terorist organizat de Hizb -ut-Tahrir. Între timp, autoritățile ruse l -au arestat pe
liderul Partidului Democrat din Tadjikistan, care se afla la Moscova, sub acuzația că ar fi
organizat un atac împotriva guvernului. SUA a caracterizat incidentul ca un atac al elementelor
extremiste aflate în colaborare cu Al -Qaeda. În 2006 a avut loc o altă explozie în centrul capitalei
tadjice, o alta in iunie 2006 lângă sediul Curții Supreme de Justiție, iar pe 14 noiembrie 2007 o
altă explozie, lângă clădirea președenției, a fost calificată de procurorul general al Tadjikistanului
ca un atac terorism al IMU. În iulie 2008 un grup ai cărui membrii se presupune că fac parte din

310Kambiz Arman, „Russia and Tajikistan: Friends Again‖, ibidem, 27.10.2004,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav102804.shtml, (accesat 5.06.2013).
311Elizabeth Jones, Central Asia: Developments and the Administration's Policy , Testimony Before the
Subcommittee on the Middle East and Central Asia House, International Relations Committee, Washington DC, 29
octombrie 2003, p. 7.
312Zafar Abdulla ev, Kambiz Arman, „Ruling Party Dominates Tajikistans Parliamentary Election‖, Eurasia
Insight, 27.02.2005, www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav022805b.shtml (accesat 5.06.2013).

119
IMU a atacat un post de poliție în estul țării.313 Toate a ceste evenimente au servit autorităților
drept pretext pentru a crește controlul asupra grupărilor religioase, fapt pe care observatorii
occidentali l -au calificat ca o încălcare a drepturilor omului. Pentru aceștia, noua lege a religiilor,
adoptată în ma rtie 2009, este o clară limitare a libertății religioase.
Pe 6 noiembrie 2006 au avut loc alegeri prezidențiale. Emomali Rahmonov s -a confruntat
la aceste alegeri cu patru contracandidați, dar niciulul dintre aceștia nu a criticat președintele în
funcție. Partidul Democrat și cel Social Democrat au hotărât să boicoteze alegerile,
considerându -le nedemocratice, iar PRI nu a desemnat nicun candidat. Rezultatele oficiale l -au
desemnat câștigător pe Rahmonov, cu 79.3% din voturi Autoritățile electorale au decla rat că
prezența la urne a fost de peste 90%.314 În 2007 este adoptată o lege prin care se interzice
folosirea terminațiilor rusești în numele copiilor ce urmează a fi înregistrați. Pentru a da un
exemplu, președintele renunță la terminația „ov„ din numele să u, devenind Emomali Rahmon.315
În februarie 2010 cetățenii tadjici au ieșit la urme pentru a -și alege reprezentanții din
parlament. Pentru cele 63 de locuri ale camerei inferioare au intr at în competiția electorală 221
de candidați din partea a opt partide. Comisia electorală centrală a anunțat că la urne s -au
prezentat 87.1% dintre cei 3,5 milioane de cetățeni cu drept de vot. PDP a fost partidul care a
obținut cele mai multe voturi, aproape 72%, ceea ce înseamnă reprezentanții acestuia au ocupat
45 de locur i în parlament. Alte 9 au fost câștigate de candidați independenți, lideri locali loiali
președintelui. Principala forță de opoziție, PRI, a obținut doar 7.7%din voturi. Observatorii
vestici au criticat modul în care a decurs votatea, iar reprezentanții am abasadei SUA au declarat
că autoritățile locale au favorizat partidul președintelui.316
De la încheierea războiului civil, președintele Emomali Rahmon a urmărit constant
creșterea atribuțiilor executivului și crearea unui sistem prezidențial puternic, pentru a putea
controla astfel structura socială bazată pe identitatea de clan și pentru a evita posibilitatea
reizbucnirii unui nou conflict civil. Totodată, măsurile implementate în acest sens, au dus la

313Jim Nichol, Tajikistan: Recent Developments and U.S. Interests , CRS Report for Congress, 29 iulie 2009, p. 3.
314Peter Roudik, The History of Central Asian Republics , op. cit., p.152.
315 Din acest moment și în prezenta lucrare referirea la președintele tadjic se face în noua formă a numelui acestuia,
Emomali Rahmon.
316Republic of Tajikistan Parliamentary Elections 28 February 2010 OSCE / ODIHR Election Observation Mission
Final Report , ODIHR, Varșovia, 2010, p. 27.

120
consolidare propriului regim și a grupului regional din care președintele provine. Cu toate
acestea, atât regimul autoritar instaurat de Emomali Rahmon, cât și statul tadjik în ansamblul
său, nu au control deplin asupra societății și păstrează vulnerabilitatea în raport cu structura
socială tradițională specifi că acestei republici. De asemenea, Tadjikistan este statul central asiatic
cu o vulnerabilitate crescută în fața presiunilor externe, venite în special din partea Rusiei.

II.6. KAZAHSTAN : FRAGILITATE ȘI AUTOR ITARISM
Denumirea pe care actualul Kazahstan o are în 1924, anul înființării republicii
autonome, respectiv republica Kara -Kîrgîză, este schimbată în 1929 în Republica Autonomă
Kazahstan, făra a -i fi modificat teritoriul. Acest stat nu va suferi modificări teritoriale nici în
1936, când devine republică sovietică.317
Datorită apropierii sale fizice de Rusia și a numărului mare de etnici ruși, acest stat a fost
mult mai puternic influențat de politica sovietică decât celelalte republici. În 1925 la conducerea
Kazahstanului sunt numiți doi ruși, care vor rămâne la putere până în 1932. După demiterea
acestora în funcțiile de conducere vor fi numiți etnici kazahi, însă pentru perioade relativ scurte.
Totuși, această schimbare a făcut ca procentul de kazahi membri ai PC să crească de la 29.1% la
aproximativ 50%. Situația se va stabiliza abia din 1959 când Dinmukhamed Kunaiev este numit
prim -secretar al PC. Acesta va rămâne în funcție până în 1986 când este înlocuit cu rusul
Gennady Kolbin. Schimbarea efectuată de Gorbaciov a dus la creșterea tensiunilor dintre kazahi
și etnic ii ruși.318 În paralel cu schimbările impuse la nivelul conducerii republicii, Rusia sovietică
a urmărit în și sedentarizarea populației tradițional nomade. Acest obiectiv a fost indeplinit prin
impunerea unei politici agricole centrat e în jurul colhozurilor și prin dezvoltarea industrială a
noii republici . Totodată, scopul acestor politici era și înlăturarea autorității structurilor
tradiționale, percepute de Moscova ca fiindu -i ostile . De asemenea , la fel de importantă a fost
introducerea unei noi politici sociale, concretizată prin educarea maselor, introducerea ateismului
și atacul asupra cutumelor, al cărei scop era „încetarea dominației autorităților feudale (tribale și
clanice) și religioase, care se presupunea că subminau dezvoltarea ordinii socialiste

317Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 103 – 104.
318Ibidem , p. 164, 172, 185.

121
progresive‖.319 Politicile impuse de Moscova sovietică au dus la sedentarizarea populației și la
consolidarea unui stat satelit, care urma direcția impusă de la centru . Pe acest fundal al unei bune
relații centru -periferie în 1989, la conducerea republicii sovietice este numit Nursultan
Nazarbaiev.

II.6.A. DE LA INDEPENDENȚĂ LA REGIM AUTORITAR
Ultimul prim -secretar al PC kazah, Nursulatan Nazarbaev, a preluat conducerea statului
kazah în iunie 1989. Încă de la început acesta s -a declarat susținător al reformelor lui Gorbaciov,
iar după ce în 1991 este ales președinte al Kazahstanului independent, se declară a fi el însuși un
reformator.320 Nursultan Nazarbaev, născut în 1940, a absolvit cursurile Institutului Educațional
Tehnic din Karaganada în 1967, iar ulterior a obținut tiltul de doctor în economie și pe cel de
academician în cadrul Academiei Naționale a Republicii Kazahstan. În ceea ce privește
activitatea politică, Nursultan Nazarba iev deține diferinte funcții în cadrul Partidului Comunist
între 1969 și 1979, la nivelul regiunii Karaganada, iar din 1979 până în 1984 deține funcția de
secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Kazahstan. Un alt pas în ascensiunea sa
politică este făcut între 1984 și 1989, perioadă în care se află la conducerea Consiliului de
Miniștri al Republici Socialiste Sovietice Kazahstan , funcție care îi deschide calea către postul de
Prim -secretar al al Comitetului Central al Partidului Comunist d in Kazahstan, funcție pe care o
va deține între 1989 și 1991. Concomitent, din februarie până în aprilie 1990 va deține și funcția
de Președinte al Consiliului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Kazahstan, iar din 1990 va
deveni președinte al republ icii.321
Acesta a urmărit promovarea reformelor economice și a încercat să modereze discursul
naționalist promovat de diferite grupări de opoziție. Această temperare a discursului naționalist
se datorează procentului foarte mare de etnici ruși din totalul po pulației Kazahstanului. Conform
datelor oficiale funizate de oficiul de evidență a populației din 1989, 37% din totalul populației

319 Martha Brill Olcott, The Kazakhs , ediția a doua, Hoover Institution Press, Stanford, 1995, p. 166, p 194.
320Daniel Burghart , Theresa Sabonis -Helf,(ed.) In the Tracks of Tamerlane: Central Asia 's Path to the 21th Century ,
op. cit., p. 74.
321Site-ul oficial al Administrației Prezidențiale a Republicii Kazahstan,
www.akorda.kz/en/republic_of_kazakhstan/president, (accesat 5.12.2015).

122
erau etnici ruși și 40% kazahi. Astfel, principala problemă cu care s -a confruntat noua republică
independentă kazahă a fost aceea a menținerii unui echilibru între etnicii kazahi și etnicii ruși. În
noul stat kazah au fost înregistrate două partide naționaliste importante: Edinstvo (Unitate) și
Azat (Libertate). Azat reprezintă mișcarea naționalistă kazahă, în timp ce Edinstvo reprezenta
non-kazahi. Edinstvo a luat ființă ca reacție la naționalismul kazah.322 Pe parcursul anilor `90
diferența dintre procentele etnicilor kazahi și a etnicilor ruși, din totalul populației, a crescut în
favoarea primilor . Acest lucru a fost cauzat de migrația masivă a populației non -kazahe:
„Conform rapoartelor de la sfârșitul anilor `90, începând cu 1991, peste 2.2 milioane de persoane
au emigrat din Kazahstan, majoritatea îndreptându -se spre Rusia. Analiștii atribuie acest
fenomen factorilor economi c și politici. Totuși, simultan cu acest exod, etnici kazahi ce trăiau în
străinătate s -au întors în număr mare în țară. Între 1991 și 2001, mai bine de jumătate de milion
s-au întors în Kazahstan. […] Până în 2002 [procentul etnicilor ruși] a scăzut la 30%.‖.323
În anii `90 în Kazahstan au fost înregistrate numeroase partide politice, dar ac tivitatea lor
a fost, în general, foarte slabă. „De la obținerea independenței în 1991, în Kazahstan au apărut și
dispărut numeroase partide politice, dintre care o mar e parte erau susținute de interese sau
personalități ale regimului. Toate partidele din Kazahstan duc lipsa unei structuri organizaționale
dezvoltate și a unui număr semnificativ de membri la nivel național. … Partidele pro –
prezidențiale, ce se pretind a fi independente, își îndreaptă criticile spre prim -ministru și guvern
și își afirmă credința în președinte. Partidele de opoziție îți îndreaptă criticile în special către
președinte și asociații apropiați ai acestuia.‖324 Primele alegeri legislative organizate de noul stat
independent au avut loc în martie 1994, partidele de opoziție obținând un număr cons iderabil de
locuri din cele 135. Dar aceste alegeri au fost ulterior invalidate de Curtea Constituțională, pe
motiv că au avut loc mai multe neregul i tehnice. Parlamentul a fost dizolvat de președintele
Nursultan Nazarbaev în 1995.
În urma unui referendum organizat pe 30 aprilie 1995, Nazarbaev reușește să își extindă
mandatul până la sfârșitul secolului. Mai mult de 90% dintre cetățenii activi politi c, „91% dintr –

322Graham E. Fuller, Central Asia: The New Geopolitics, op. cit., pp. 42 – 43.
323Amanda E. Wooden, Christoph H. St efes, The Politics of Transition in Central Asia and the Caucasus, op. cit., p.
89.
324Ariel Cohen, Kazakhstan: The Road to Independence. Energy Policy and the Birth of a Nation , Central Asia
Caucasus Institute, Washington DC, 2008, pp. 35 – 36.

123
un total de 8.9 milioane de votanți au susținut extinderea mandatului președintelui. Este
interesant de observat că însuși Nazarbaev credea că referendumul a fost necesar pentru ‗a da
dinamism tra nsformărilor din viața economică, politică și socială ‘.‖325
Ulterior este adoptată o constituție care întărește puterile executivului. Constituția
adop tată în august 1995 prevede că Republica Kazahstan este un stat unitar cu o f ormă
prezidențială de guvernare . Președintele poate fi ales pentru cel mult două mandate, a câte 5 ani.
Constituția oferă puteri foarte mari președintelui. Acesta numește și demite prim -ministrul,
președintele Bancii Naționale, procurorul general, șeful serviciului național de securitate;
stabilește structura Consiliul Național d e Securitate, a guvernului; numește și eliberează din
funcție miniștri; aprobă, anulează sau suspendă actele guvernului; poate convoca referendum.326
Totodată, „c ontrolul pe care Nazarbaev îl are asupra Parlamentului kazah îi garantează puteri
extraordinare și în cazul retragerii: dreptul de a se adresa legislativului dupa voință; dreptul de a
controla în continuare Consiliul Național de Securitate și dreptul de a sfătui viitorii lideri.‖327 În
ceea ce privește legislativul, acesta este transformat într -un orga nism bicameral, format dintr -o
cameră superioară, ai cărei membri sunt aleși o dată la șase ani; și o cameră inferioară, Majilis,
aleasă pentru o perioadă de 5 ani.328 În același an, în decembrie, au loc alegeri parlamentare, dar
spre deosebire de alegerile din 1994, de această dată cea mai mare parte a locurilor au fost
ocupate de candidații Partidului Unității Uniunii Poporului din Kazahstan (People` s Union Of
Kazakhstan Unity Party), partid pro -prezidențial. Într -o declarație publică după alegerile
parlame ntare, Nazarbaev a declarat că administrația „în mod deliberat a întărit puterea autorității
executive, ca parte a eforturilor acesteia de a menține stabilitatea și ordinea, ‗pentru că noi nu
avem altă experiență decât cea a totalitarismului‘ . De asem enea Nazarbaev și -a exprimat
satisfacția în legăturtă cu rezultatele alegeilor parlamentare și cu modul în care acestea au fost
organizate.‖.329

325Alexei Va ssiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , p. 34.
326Constituția Republicii Kazahstan, 1995, Art. 2, Art.41, Art.44, www.unhcr.org/cgi –
bin/texis/vtx/refworld/rwmain?page=search&docid=3ae6b52a10&skip=0&query=const itution%20ka
zakhstan , (accesat la 7.8.2012).
327Eric M. McGlinchey , In For Life. Leadership Succession in Post -Soviet Central Asia , Center for Strategic and
International Studies, Program on New Approaches to Russian Security, Policy Memo nr. 312 , Iowa Stat e
University, noiembrie 2003, p. 3.
328Ariel Cohen, Kazakhstan: The Road to Independence. Energy Policy and the Birth of a Nation , op. cit., p. 37.
329Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , p. 43.

124
La începutul anului 1999 au loc alegeri prezidențiale. Cu toate că acestea ar fi trebuit să
aibă loc în anul 2000, cel e două camere ale parlamentului, întrunite în ședință comună, au hotărât
organizarea de alegeri prezidențiale extraordinare la data de 10 ianuarie 1999. Cu ocazia
aceleiași ședințe a camerelor reunite s -a hotărât și extinderea mandatului prezidențial de la 5 la 7
ani. Niciunul dintre cei patru contracandidați pe care N ursultan N azarbaev i -a avut la alegerile
din ianuarie nu a reprezentat un real pericol pentru acesta. La urne s -a prezentat 86.26% din
electorat. Dintre aceștia, 81.71% i -au acordat votul președintelui în funcție. Următorul clasat,
liderul Partidului Comunist a obținut 12.08%, în timp ce restul candidaților au obținut sub 5%
din sufragii.330
Alegerile legislative din 10 octombrie 1999, pentru camera inferioară a parlamentului au
scos în evide nță corupția comisiilor electorale locale, injustețea practicilor electorale folosite de
partidele ce îl susțin pe Nazarbaev și modul în care candidații opoziției au fost persecutați. Nouă
partide au participat la alegeri, dar dintre acestea, doar patru au trecut de pragul electoral: Otan,
Partidul Civic, Partidul Agrar și Partidul Comunist. Otan, partid înființat în ianuarie 1999 de
către președinte, a câștigat cele mai multe locuri în camera inferioară.331
Spre deosebire de omologii săi din Uzbekistan și Tu rkmenistan, Nazarbaev, chiar dacă a
limitat și reprimat acțiunile opoziției, nu a urmărit eradicarea acesteia. Kazahstan este singurul
stat în care opoziția are o bază socială viabilă. Ea este reprezentată de Partidul Alegerea
Democrată (DVK). Această mișc are de opoziție a fost înființată în noiembrie 2001 de oameni de
afaceri, dintre care unii ce o cupă poziții importante în administrația de stat. DVK susține
liberalizarea economică, descentralizarea și lupta împotriva corupției. Totodată, diminuarea
puteri i lui Nazarbaev ar fi fost în interesul personal al liderilor mișcării. Pe parcursul următorului
an mai mulți lideri ai acesteia au dost demiși din funcțiile publice, iar alții au demisionat. În urma
represiunii susținătorilor ei și a arestării liderului p artidului, DVK evită confruntările directe cu
Președintele Nazarbaev.332 În iulie 2002 a fost amendată legea partidelor politice și cea privind
organizarea aleregilor. Conform modificărilor, toate partidele trebuiau să se reînregistreze la
ministerul de just iție, dar pentru aceasta trebuiau să facă dovada reprezentării la nivel național și

330Ibide m, p. 34.
331Ariel Cohen, Kazakhstan: The Road to Independence. Energy Policy and the Birth of a Nation , op. cit., p. 37.
332Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., pp.17 – 20.

125
să aibă un număr minim de 50 000 de membri. Cu toate că modificarea legii a afectat partidele
mici, partidele mari au reușit să îndeplinească criteriile impuse.333
Principala problemă cu care s -a confruntat Kazahstanul dupa obținerea independenței a
fost numărul foarte mare de ruși din nordul țării. Acesta este și motivul pentru care Nazarbaev s –
a implicat activ la înființarea CSI. Nordul țării este considerat o zonă sensibilă din cauza
numărului mare de etnici ruși, fapt ce ar putea determina „intervenția Rusiei pentru a -și apăra
diaspora‖334. Această situație a făcut ca liderii kazahi să adopte o politică moderată: își păstrează
bunele relații cu Moscova, dar se folosește de re sursele țării pentru a atrage investitori străini, pe
care să îi opună unei încercări de dominare din partea Rusiei.
Strategia Kazahstanului este de a găsi cât mai mulți investitori, de aceea a început o
puternică campanie de privatizare a companiilor de s tat. „Guvernul kazah asteaptă ca investitorii
străini să suporte datoriile și responsabilitățile sociale ale noilor lor achiziții […] plata datoriilor
față de salariați, păstrarea întregului personal, construirea de noi școli și spitale sau îmbunătățirea
celor existente și implementarea normelor internaționale de protecția mediului‖335. Kazahstanul
încearcă să atragă cât mai multe companii străine și promovează competiția între acestea pentru
ca niciuna să nu domine. Una dintre cele mai importante investiți i străine făcute în Kazahstan
este cea a companiei americane Chevron în platforma petrolieră din Tengiz. O altă problemă este
ridicată și de transportul resurselor. Cum Kazahstanul este o țară fără ieșire la mare, conductele
traversează teritoriul statelor vecine, în special Rusia. La fel ca și în cazul extracției resurselor,
conducerea Kazahstanului a lăsat rezolvarea problemei transportului acestora în mâinile
investitorilor străini, statul purtând discuții cu Banca Mondială pentru finanțarea construcțiil or
unor noi conducte.
Războiul contra terorismului și bunele relații cu SUA au însemnat pentru Kazahstan noi
investiții, ajutoare economice, antrenamente militare și suport tehnic. Încă de la început
Kazahstanul a acordat dreptul de survolare a spațiului s ău aerian aeronavelor americane și a
oferit acces terestru pentru organizarea și aprovizionarea operațiunilor, fără a găzdui o bază

333Ariel Cohen, Kazakhstan: The Road to Independence. Energy Policy and the Birth of a Nation , op. cit., p. 41.
334Ibidem, p. 9.
335Pauline Luong Jones, Strategies for Energy Development in Central Asia: International Implications , op. cit., pp.
1-2. În text stategia Kazahstanului este numită „Desperately Seeking Suckers‖.

126
militară americană. În 2002 între Astana și Washington a fost încheiat un acord care permite
trupelor americane să foloseasc ă trei aerodromuri din sudul țării pentru situații de urgență.336
Suținut de SUA, Kazahstanul a început refacerea infrastructurii prin „modificarea sistemului de
cale ferat ă și rutier pentru a reduce numărul de traversări ale graniței rusești într -o călători e est –
vest‖ și fortificarea graniței cu vecinul din nord.337 Răcirea relațiilor dintre Statele Unite și
Uzbekistan și lungile negocieri cu Kîrgîzstan ul pentru a continua utilizarea aeroportului din
Manas din 2005, au făcut ca atenția SUA să se îndrepte căt re Kazahstan.
Pe 19 septembrie 2004 au avut loc alegeri legislative pentru camera inferioară a
parlamentului. Un si ngur loc este câștigat de un re prezentant al partidelor de opoziției. Liderul
partidului Ak Zhol a refuzat să ocupe locul obținut în parlamen t, ca o modalitate de protest
împotriva neregulilor sesizate la organizarea alegerilor, în timpul votării și apoi la numărătoarea
voturilor. Abia în 2006 liderul Ak Zhol va pune capăt boicotului și își va ocupa locul din
parlament. În anul 2005 au loc două evenimente care au slabit, cel puțin temporar forța opoziției.
În ianuarie Partidul Alegerea Democrată este scos în afara legii. Decizia curții a fost motivată de
faptul că DVK reprezenta un pericol pentru securitatea națională deoarece instiga oamenii la
proteste și conducea campanii prin care promova nesupunerea civică. La scurt timp după
scoaterea în afara legii al DVK, a fost formată o nouă mișcare de opozișie, Alga, dar aceasta nu a
fost înregistrată de ministerul de justiție. Tot în 2005 s -a produs ș i o ruptură în rândul partidului
de opoziție Ak Zhol. Facțiunea desprinsă din acesta a format un nou partid, Naghyz Ak Zhol, al
cărui lider va fi asasinat în 2006. Dacă cele două evenimente au zdruncinat puterea opoziției, în
luna martie, liderii principal elor forțe de opoziție, – Ak Zhol, Partidul Comunist, Partidul
Republican al Poporului și DVK – au format Coaliția pentru un Kazahstan Drept. Scopul
declarat al acesteia era desemnarea unui candidat unic din partea opoziției pentru alegerile
prezidențiale ce urmau să aibă loc î n 2005. De asemenea, coaliția îș i propunea să implementeze
măsurile economice necesare pentru a depăși perioada de criză pe care Kazahstanul o traversa. În
luna august coaliția a fost înregistrată oficial și a devenit astfel singura f orță de opoziție.338

336Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 52.
337Martha Brill Olcott „ National Consoli dation Ethnic. Regional and Historical Challenges‖, in Harvard
International Review , Volume XXII, Issue 1, iarna – primăvara 2000, p. 3.
338Ariel Cohen, Kazakhstan: The Road to Independence. Energy Policy and the Birth of a Nation , op. cit., pp. 42 –
43.

127
La alegerile prezidențiale din 4 decembri e 2005 au participat cinci candidați. Din cei 6.74
milioane de votanți, 91.1% au acordat votul lor președintelui în funcție . Acesta a fost susținut de
o coliție de cinci partide, Coaliția poporulu i. Mulți observatori au pus victoria lu Nazarbaev pe
seama popularității sale crescute datorită creșterii economice a țării, creșterii pensiilor și a
salariilor angajaților stat ului. Totodată, acesta și -a concetrat campania pe teme legate de
îmbunătățirea condițiilor de viață și implementarea reformelor democratice. Observatorii OSCE
au declarat că deși nu au fost în totalitate libere și corecte, la alegerile prezidențiale din 2005 s -a
putut observa o ameliorare față de anii anteriori.339

II.6.B. CONSOLIDAREA REGIMULU I NAZARBAEV
Anul 2006 a î nsemnat pentru spațiul politic k azah începutul unei perioade de consolidare.
Partidul președintelui, Otan, a fost redenumit, Nur Otan, după ce a încorporat mai multe partide
pro-prezidenți ale. În urma acestei schimbări, numărul membrilor Nur Otan a ajuns la
aproximativ 700 000, un număr de care partidele de opoziție nici măcar nu se apropie. Un înalt
oficial al partidului a declarat că formarea unui partid puternic, care să reprezinte inter esele unei
părți semnificative a populației este un pas înainte pentru Kazahstan : „Experiența altor state ne
arată că atunci când o țară se confruntă cu sarcini economice și sociale foarte mari, doar un partid
foarte puternic poate oferi o strategie de dezvoltare eficientă.‖.340 Ca parte a acestei etape de
consolidare a vieții politice a fost și înființarea Comisiei de Stat pentru Refor me Democratice,
printr -un decret prezidențial. Înaintea acestei comisii au mai existat două instituții similare.
Prima a fost înființată în 2002 la inițiativa guvernului, dar opoziția a refuzat să participe la
lucrările organului consultativ, evidențiând i nutilitatea acestuia. Cea de -a doua, Comisia
Națională pentru Democratizare și Societate Civilă, a fost înființată de președinte în noiembrie
2004 și avea drept scop elaborarea de proiecte de de acte normative pentru dez voltarea societății
civile și eficie ntizarea sistemului eletoral. Spre deosebire de prima comisie, din aceasta făceau
parte parlamentari și membri ai partidului Ak Zhol. Restul partidelor de opoziție au refuzat să își
trimită reprezentanții la această comisie motivând că aceasta nu are nicio bază constituțională și
că este dominată de partide și organizații neguvernamentale pro -prezidențiale. Comisia înființată

339Peter Roudik, The History of Central Asian Republics , op. cit., p. 150.
340Ariel Cohen, Kazakhstan: The Road to Independence. Energy Policy and the Birth of a Nation , op. cit., p. 47.

128
în 2006 este condusă de președintele statului, are rol consultativ și funcționează ca un forum
oficial pentru dialogul dintre autorit ăți și diversele formațiuni politice, pe tema reformării
politice și juridice a țării. În septembrie 2006 Nazarbaev a invitat liderii opoziției să participe la
lucrările comisiei, iar mulți dintre aceștia au dat curs invitației. Cel mai important proiect a l
comisiei a fost Programul Național pentru Reforma Democratică, care e menit să apropie
legislația kazahă de standardele internaționale.341
Urmând direcția impusă în 2006, în mai 2007 parlamentul adoptă o lege pentru
modificarea constituției Kazahstanului. În elaborarea actului normativ s -a ținut cont și de
recomandările Comisiei de Stat pentru Reforme Democratice. Actul a fost semnat de preșe dinte
pe 21 mai. În mare, legea crește rolul puterii legislative, dar face și câteva concesii pentru
președintele Nazarbaev. Conform modificărilor constituționale aduse de această lege, durata
mandatului președintelui este scăzută de la 7 la 5 ani, începând cu anul 2012. Pentru viitorii
președinți ai republicii se va aplica limitarea la două mandate a câte cinci ani, da r Nazarbaev a
obținut o exceptare de la această regulă, în calitate de fondator al statului. Acestuia i s -a permis
să candideze și după expirarea celui de -al treilea mandat în 2012. În ceea ce privește
parlamentul, numărul locurilor din Senat și din camera inferioară a fost crescut la 47, respectiv
107. 98 dintre cei 107 membri ai camerei inferioare sunt aleși printr -un sistem de vot
proporțional, iar restul de 9 sunt aleși de Adunarea Poporului din Kazahstan, instituție ce
reprezintă minoritățile etnice, d ar ai cărei membrii sunt numiți de președinte. Totodată, a fost
crescut și pragul electoral la 7%. Un alt amendament legat de parlament se referă la rolul
acestuia în formarea guvernului. Parlamentul va trebui să aprobe prim -ministrul desemnat de
partidul care a ocupat cele mai multe locuri în parlament. Președintele va face numirea oficială a
prim -ministrului numai după ce acesta va primi votul de încredere din partea camerelor
parlamentului. Astfel, acesta nu va răspunde doar în fața președintelui, ci și a legislativului, care
va putea demite guvernul prin votul majorității simple a deputaților. Legea adoptată în mai crește
controlul corpului legislativ asupra bugetului de stat și asupra Consiliului Constituțional și a
Comitetului de Audit. De asemenea, pa rtidele politice au drep tul să își numescă reprezentanți în
cadrul Comisiei Electorale Centrale.342

341Ibidem, pp. 45 – 46.
342Ibidem, pp. 48 – 50.

129
Pe 20 iunie 2007 președintele Nazarbaev a dizolvat parlamentul și a stabilit data noilor
alegeri pentru 18 august. În competiția electorală s -au înscris șapte partide. În urma numărătorii
voturilor, toate cele 98 de locuri ale camerei inferioare au fost ocupate de candidații partidului
președintelui, Nur Otan. Acesta a obținut puțin peste 88% din totalul voturilor, în timp ce restul
partidelor înscrise în cursa electorală nu au reușit să treacă de pragul electoral de 7%. Comisia
Electorală Centrală a raportat o prezență la urne de aproape 65%, dar surse independente au
indicat că prezența la urne ar fi în jurul a 40%. În urma anunțării rezultatelor, liderul part idului
Ak Zhol a declarat că partidul său nu va recunoaște rezultatul alegerilor și că acestea „nu reflectă
deloc reala aliniere a forțelor politice și susținerea socială a acestora.‖. Liderul altei formațiuni de
opoziție, Partidul Social Democrat a declar at că acest rezultat înseamnă „reîntoarcerea la
Uniunea Sovietică, cu un sistem cu un singur partid precum Partidul Comunist. Dar viața politică
nu s-a oprit pe 18 august. Lupta va continua.‖. Reacțiile celor doi lideri se datorează scorului
electoral scăz ut raportat de Comisia Electorală Centrală: 3.25% pentru Ak Zhol și 4.62% pentru
Partidul Social Democrat.343
Încă de la începutul anilor 2000, politica exter nă a Kazahstanului este una multi –
vectorială, care încearcă să îmbine simultan interesele Statelor U nite, Rusiei și Chinei. În ceea ce
privește relațiile Kazahstanului cu SUA se poate spune că acestea au cunoscut o evoluție treptată,
în ciuda unor critici legate de nerespectarea dreptulior omului și a principiilor democratice. În
septembrie 2006 Nazarbae v s-a aflat la Washington pentru o întâlnire cu omologul său american,
George Bush, pentru a discuta despre problemele de securitate din regiune, democratizare și
diversificarea rutelor pentru transportul resurselor energetice. După întrevederea dintre cei doi
președinți, George Bush a caracterizat Kazahstanul ca fiind o națiune liberă, în condițiile în care,
începând cu vara anului 2006, secretarul de stat Condoleezza Rice a informat toate ambasadele
SUA din cele 56 de state membre ale OSCE să nu cedeze lo bby-ului kazah și să se opună
acordării președenției OSCE acestui stat pentru anul 2009, deoarece nu îndeplinește standardele
democratice pe care o asemenea poziție le -ar impune.344 Statele Unite s -au opus acordării
președenției OSCE pentru anul 2009 Kazahst anului, iar după ce, în 2007 la Madrid, s -a decis ca
președenția OSCE să fie deținută în anul 2010 de acest stat, SUA au criticat constant lentoarea cu

343***„Ruling Party Sweeps Kazakh Parliamentary Polls‖, Eurasia Insight, 18.08.2007,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav071908.shtml, (accesat 10.8.2014).
344Joshua Kucera, „Bush: Kazakhstan is a Free Nation‖, ibidem, 28.09.2006,
www.eurasianet.org/departments/insight/article s/eav092906.shtml, (accesat 10.8.2014).

130
care Astana aplică reformele. Pentru a primi președenția OSCE, Kazahstanul s -a angajat să aplice
o serie de măsuri ce ar duce la creșterea gradului de democratizare al țării, precum reformarea
sistemului electoral, liberalizarea mass media, creșterea importanței partidelor de opoziție în
sfera politică. Aceste angajamente au venit ca un răspuns la obiecțiile ridicate de Marea Britanie
și SUA, state care au făcut referire la problema nerespectării drepturilor omului și a principiilor
democratice în Kazahstan. La începutul lunii iulie 2008, o delegație a Congresului SUA a fost
prezentă la Astana cu ocazia întâl nirii parlamentare anuale a OSCE. Cu această ocazie au avut
loc și întâlniri bilaterale. După întrevederea dintre delegații SUA și oficialii kazahi, un membru
al Congresului american a declarat că Kazahstanul nu și -a dus la bun sfârșit promisiunile, „acele
angajamente se refereau la drepturile partidelor politice, reforma electorală, protecția grupurilor
religioase și libertatea media. Aceste progrese trebuiau să aibă loc în 2008. Pentru a respecta
acele angajamente, mult mai multe trebuie făcute pentru 200 8.‖.345 Această critică nu a rămas
fără răspuns. Aflat în fața Congresului, Askar Tazhiyev, diplomat kazah la ambasada acestui stat
din Washington, a afirmat că statul său se reformează în propriul ritm, fără a răspunde presiunilor
externe, „este jignitor pe ntru noi să auzim, în mod continuu, că cineva se îndoiește că sinceritatea
eforturilor Kazahstanului de a -și îndeplini propriile obiective și priorități coincid cu cele ale
comunității internaționale. […] Lăsați -mă să vă asigur că Kazahstan își urmează a genda de
modernizare politică conștiincios și independent de presiunea‖ externă.346
În ciuda acestor situații tensionate, relațiile celor două state și -au continuat cursul
ascendent. Aflată într -o vizită la Astana pe 5 octombrie 2008, Condoleezza Rice a asig urat
Kazahstanul că noua administrație ce -și va începe activitatea în 2009, va fi la fel de interesată de
strângerea relațiilor kazaho -americane și că acestea vor rămâne o prioritate pentru administrația
de la Washington. De cealaltă parte, ministrul de ex terne al Kazahstanului a lăudat cooperarea
bilaterală între cele două state, în special în sectorul energetic și al cooperării pentru securitate.347
Pe fondul pregătirii pentru preluarea președinției OSCE, este publicată cartea

345Bruce Pannier, „US Lawmakers Question Kazakhstan `s Fitness to Chair OSCE‖, RFE/RL Newsline , 1.7.2008,
www.rferl.org/content/US_Lawmakers_Question_Astanas_Fitness_To_Chair_OSCE/1181044.html, (accesat
10.8.2014).
346Joshua Kucera, „Astana Diplomat, On the Hot Seat, Gives US Congressmen a Earful‖, Eurasia Insight,
24.07.2008, www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav072508.shtml, (accesat 10.8.2014).
347Ariel Cohen, „Astana Strives to Balance Ties with United Stat es and Russia‖, ibidem, 05.10. 2008,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav100608a.shtml, (accesat 10.8.2014).

131
președintelui Nursultan Nazarb aev, Strategia reînnoirii radicale a comunității mondiale și
parteneriatul civilizațiilor , al cărei scop este de a „oferi primele schițe și propuneri pentru
elaborarea strategiei sistemice a reînnoirii radicale a comunității mondiale și pentru discutarea
acestora în cadrul Summit -ului mondial‖348 (ONU). În această lucrare, președintele kazah
denunță criza economică mondială și subliniază importanța construirii unei lumi noi, în care
„viitorul va fi reprezentat de structura sa multipolară‖.349 Totodată, președi ntele Nazarbaev
accentuează importanța unui parteneriat al civilizațiilor, bazat pe instituții internaționale.
Analizând cartea președintelui kazah, se observă preluare discursuui de politcă externă a
Federației Ruse, în care accentul este pus pe multipola ritate și pe rolul instituțiilor internaționale
în soluționarea problemelor globale. Totodată, cartea conține foarte multe asocieri între Rusia și
Kazahstan , ca centru al relansării globale, ca centru al eurasianismului , ce vine în contrast cu
egoismul occ idental.
Cu câteva luni înainte de a prelua președi nția OSCE, în septembrie 2009, un deputat al
partidului Nur Otan a propus un proiect legislativ în care recomanda numirea lui Nazarbaev
președinte pe viață, datorită rolului pe care acesta l -a avut în form area statului independent.
Criticile din partea opoziției și mai ales cele internaționale au făcut ca acest proiect să nu fie
adoptat. În mai 2010 o altă dezbatere legată de statutul președintelui a avut loc în parlament.
Deputații Nur Otan au propus acord area titlului de lider al națiunii actulalului președinte, precum
și dreptul de a interveni în politicile statului după ce se va retrage din funcție.350 Astfel,
propunerea deputaților Nur Otan a intrat în vigoare pe 14 iunie 2010, prin adoptarea legii nr. 289-
IV „Cu privire la introducerea de amendamente și completări la legea cosntituțională a
Republicii Kazahstan cu privire la aspecte legate de îmbunătățirea legislației în domeniul
asigurării activității Primului Președinte al Republicii Kazahstan – Lider ul Națiunii‖.351
De la alegerea sa în funcția de președinte al Kazahstan ului independent și până în
prezent, politicile urmate de regimul din acest stat au dus la consolidarea puterii președintelui și,

348 Nursultan Nazarbaev, Strategia reînnoirii radicale a comunității mondiale și parteneriatul civilizațiilor , Too
Arko, Astana, 2009, pp. 9 – 10.
349 Ibidem, p. 17.
350Joanna Lillis, „Kazakhstan `s Parliament May Expand Presidential Powers‖, Eurasia Insight, 10.05.2010,
www.eurasianet.org/node/61028, (accesat 10.8.2014).
351Site-ul oficial al Administrației Prezidențiale a Republicii Kazahstan ,
www.akorda.kz/en/republic_of_kazakhstan/president, (accesat 5.12.2015).

132
așa cum concl izonează Dave Bhavna, în Kazakhstan. Ethnic ity, Language and Power, „regimul
Nazarbaev poate fi descris ca fiind unul de tip neopatrimonial, care combină utilizarea autorității
personale sau patrimoniale pentru a obține loialitate și conformitate, punând accentul pe un
sistem administrativ eficient , de tip vestic. Constituția, decretele, amendamentele și legislația
ulterioară au acordat puteri politice și constituționale nelimitate instituției președintelui , care își
exercită influența lagală și personală asupra organelor majore ale guvernării. Patronajul
prezidențial a conferit putere economică și influență politică considerabilă diferitelor rude, clienți
și susținători fideli ai președintelui.‖352

II.7. UZBEKISTAN : STABILITATE POLITICĂ ȘI AUTORITARISM
În 1924, nou înființata RSS Uzbekistan avea ca parte componentă și RA Tadjikistan.
Această delinitare teritorială a republicii sovietice se schimbă în 1929 când Moscova separă cele
două stat, iar drept compensație Uzbekistanul primește orașul tadjik Samarkand. Ultima
modificare teritorială are loc în 1936 odată cu transferarea regiunii Karakalpakia de la Rusia la
Uzbekistan.353
Particularitatea Uzbekistanului față de celela lte republici central as iatice constă în faptul
că acest stat a fost condus de cadre locale. A cest fapt este o consecință a politicii de
autohtonizare a cadrelor promovate de Moscova. Neil Melvin, în Uzbekistan. Transition to
Authoritarianism on teh Silk Road , consideră că una dintre principalele sarcini ale autorităților
soviet ice a constat în integrar ea populației locale în cadrul structurilor de partid subordonate
centrului. Totodată, politica naționalităților și cea de autohtonizare a elitei comuniste avea drept
obiectiv și reorientarea loialității acestora de la structurile tradiționale – clanuri, t riburi, familie
sau religie – către partidul unic.354
La fel de important pentru n oul stat a fost și echilibru l ce a existat încă de la început între
cele trei regiuni importante: Buhara, Tașkent și Fergana, în 1925 toate fiind reprezentate în

352 Dave Bhavna, Kazakhstan. Ethnicity, Language and Power , Routledge, Londra și New York, 2007, p. 141.
353Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 103 – 104.
354 Neil J. Melvin, Uzbekistan. Transition to Authoritarianism on the Silk Road , Harwood Academic Publishers,
Amsterdam, 2005, p. 18.

133
conducerea statului. Din 1937 echilibrul este distrus. Facțiunea din Fergana, în alianță cu cea din
Tașkent preia puterea. Dominația Ferganei se va menține până în 1959 când prim -secretar ajunge
Sharaf Rashidov. Acesta nu provine din niciuna dintre cele tr ei regiuni, ci din Samarkand.
Numirea lui se datorează faptului că Hrușciov vedea în dominația unei singure facțiuni un pericol
pentru puterea sovietică. Hegemonia Samarkandului este întreruptă de Moscova, care reintroduce
facțiunea din Fergana la conducer ea statului, dar Rashidov va rămâne în fruntea PC până la
moartea sa în 1983.355 Donald Carlisle consideră că lupta pentru puetre în RSS Uzbekistan se
ducea între o elită pro -sură, cea din Tașkent și Fergana și elitele din Buhara și din Samarkand,
acestea d in urmă ajungând, sub conducerea prim secretarului Rashidov, să aibă o relativ sporită
libertate de acțiune.356 Cu toate acestea, republica, la fel ca celelate state din interiorul URSS, nu
își determina și conducea politica de apărare, politica externă, cea financiară, transporturile sau
comunicațiile. Toate acestea, dar și conducerea marilor platforme industriale erau coduse de la
Moscova. În cazul altor domenii majore, precum educația și sănătatea sau administrarea
întreprinderilor naționale, cu toate că s e aflau sub administrarea Tașkentului, în general exista un
al doilea secretar rus care veghea la respectarea conformității cu direcția impusă de la centru.357

II.7.A. KARIMOV ȘI INDEPENDEN ȚA
Venirea la putere a lui Andropov în Rusia schimbă radical relațiile dintre metropolă și
Uzbekistan . În urma unui control efectuat de adminstrația rusă asupra industriei bumbacului s -a
descoperit că oficialii uzbeci raportau producții mult mai mari pentru a obține venituri
suplimentare. Consecința acestui scandal a fost începerea unei campanii împotriva corupției și
epurarea clasei conducătoare.358 Din 1983 facțiunea Fergana -Tașkent își reia dominația până în
iunie 1989 când prim -secretar este numit Islam Kari mov, din facțiunea Samarkand.
Islam Karimov , născut în 1938, a absolvit cursurile Institutului Politehnic Central Asiatic
și pe cele ale Institutului de Economie Națională din Tașkent, lucrând între 1960 și 1983 ca

355Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 166 – 168.
356 Neil J. Melvin, Uzbekistan. Tra nsition to Authoritarianism on the Silk Road , op. cit., p. 20.
357 Martin C. Spechler, The Political Economy of Reform in Central Asia. Uzbekistan under Authoritarianism ,
Routledge, Londra și New York, 2008, p. 10.
358Daniel Burghart , Theresa Sabonis -Helf,(ed.) In the Tracks of Tamerlane: Central Asia 's Path to the 21th Century ,
op. cit., p. 73.

134
inginer și apoi deținând funcții adminis trative în diferite întreprinderi și organisme de stat. De
asemenea, Islam Karimov va fi numit și membru al Academiei de Științe din Uzbekistan.
Conform informațiilor furnizate pe site -ul serviciului de presă al administrației prezidențiale a
Republicii Uz bekistan, c ariera politică a actualului președinte a început în 1983, o dată cu numire
în funcția de Ministru al Fina nțelor al Republicii Sovietice Socialiste Uzbekistan. Ulterior va
deține funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și pe cea de președinte al biroului de
planificare al statului. Concomitent cu aceste două funcții, Islam Karimov a deținut și funcția de
prim -secretar al comitetului partidului comunist din provincia Kașkadaria. Acest cumul de funcții
îi aduc notorietate în cadrul par tidului și ulterior, în 1989 devine Prim -secretar al Comitetului
Central al Partidului Comunist din Uzbekistan .359
În primele luni ale anului 1990 Comitetul Central al PC este reorganizat, iar Karimov e
ales președinte al republicii . Acesta profită de lovitura de stat din Rusia și pe 1 septembrie
proclamă independența Uzbekistanului. PC este dizolvat, iar în locul este înființat Partidul
Democratic al Poporului condus de președintele statului . Pentru a putea menține puterea Islam
Karimov a adoptat o atitudine naționalistă. Această nouă linie era și un răspuns la teama ca
Moscova să nu intervină din nou, „să revină la vechile inspincte imperialiste și să încerce să
manipuleze politica internă a noului stat conform propriilor interese‖.360 Într-un interviu din
septembrie 1991 Karimov afirmă că Uzbekistan nu mai poate fi o simplă sursă de aprovizionare
pentru Moscova după ce a fost „ținut în sclavie‖ o perioadă atât de lungă. Cu aceeași ocazie,
întrebat fiind despre modul în care vede evolu ția viitoare a statului, președintele Karimov a
răspuns că modelul chinez este mai bun pentru modernizarea Uzbekistanului deoarece republica
nu este pregătită pentru democrație și economie de piață. La scurt timp după aceea președintele
uzbek a negat că ar încerca să imite modelul chinez.361 Aceeași atitudine ostilă față de trecutul
recent al republicii și accentul naționalist sunt menținut e de Islam Karimov și în cartea sa,
Uzbekistan pe calea adâncirii reformelor economice, în care afirmă că „poporul Uzbeki stanului
obținând independența, eliberându -se de povara regimului totalitar, prin mu nca sa scrie o pagină
nouă î n istoria sa multiseculară. Anii de independență reprezintă timpul de cunoaștere obiectivă a

359 Site-ul oficial al Serviciului de Presă al Administrației Prezidențiale a Republicii Uzbekistan, www.press –
service.uz/en/about/biography/, (accesat 5.12.2015).
360Graham E. Fuller, Central Asia: The New Geopolitics, op. cit., p. 13.
361Ibidem, pp. 14 – 15.

135
trecutului și a culturii sale. (…)Anii de indepen dență reprezintă timpul așezării statale și politice
active a tânărului stat democratic. Acesta este timpul renașterii spirituale și creșterii conștiinței
naționale (…) Construirea statului puternic, democratic și de drept și a societății civile cu o
economie de piață stabilă orientată social, cu politica externă deschisă este scopul final. ‖362
Totuși, dezideratele enunțate de Islam Karimov nu au fost atinse de Uzbekstanul independent.
În perioada 1990 – 1991 se dezvoltă și mișcările de opoziție: Birlik (unitate), condusă de
frații Pulatov și Erk (libertate), a cărei lider este Mohammed Saleh. Un alt partid de opoziție a
fost și Partidul Renașterii Islamice, dar acesta a fost scos în afara legii în 1990. Atât Erk, cât și
Birlik sunt mișcări cu un puternic caracter naționalist. Bazele mișcării Birlik au fost puse încă din
1989 de către intelectualii uzbeci, fiind prima mișcare de opoziție din Uzbekistan , al cărei
principal scop era democratizarea statului. De as emenea, g ruparea urmărea să atragă atenția
asupra problemelor sociale, economice și de mediu. Obiectivele politice ale Birlik au făcut ca
aceasta „să se confrunte cu autoritățile, care erau în general compuse din fosta nomenclatură a
partidului comunist. Pe 10 decembrie 1992 Birlik a fost scoasă în afara legii. Încercările din 1993
de a înregistra legal gruparea au eșuat, motivul formal fiind lipsa adresei (guvernul a închis sediu
Birlik cu puțin timp înaintea termenului limită pentru înregistrare). Scoasă în afara legii ca partid
politic, Birlik a încercat să se împlice în politică sub forma de front popular. Interzicerea
activității acesteia nu a fost niciodată ridicată.‖363 Erk a fost cre at prin sciziunea grupării conduse
de Mohammed Saleh din cadrul Birlik în 1990. Principalele obiective ale grupării erau
desprinderea Uzbekistanului din URSS și dezv oltarea unui regim democratic. Erk a fost
înregistrat ca partid politic în toamna anului 1991.364
În primele luni de la independență spațiul politic uzbek cunoașt e o oarecare libertate:
partidele de opoziție sunt foarte active, la primele alegeri prezedențiale Saleh reușește să obțină
12% din voturi, dar Karimov 86%.365 Totuși, opoziția denunța regimul opresiv instaurat de
Karimov. Totodată era criticată și continuit atea dintre partidul comunist și Partidul Democratic al
Poporului, care sub un nume nou este doar un instrument, o structură a puterii celor aflați la

362 Islam Karimov, Uzbekistan pe calea adâncirii reformelor economice , Editura Spicon, Târgu Jiu, 1997, p. 9.
363 Vladimir Babak et al., Political Organizations in Cent ral Asia and Azerbaijian. Sources and Documents , op. cit.,
p. 353.
364Graham E. Fuller, Central Asia: The New Geopolitics, op. cit., p. 15.
365Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 195.

136
conducere și care folosesc puterea coercitivă a statului pentru a -și servi propriile interese.366
Drept răs puns, conducerea Partidului Democratic al Poporului afirma că acesta nu este o simp lă
continuare a partidului comunist, 30% din membrii fiind noi. Ulterior președintele Karimov a
eliminat orice formă de opoziție. La începutul anului 1992 a avut loc o demon strație a studenților
Universității din Tașkent ce susțineau opoziția. Forțele de securitate au răspuns violent pentru a
înăbuși manifestația. Imediat după incident au început acțiuni represive împotriva organizațiilor
regionale ale Erk, mulți membrii fiin d arestați, iar î n 1993 partidul Erk a fost scos în afara
legii.367 La fel ca și în cazul grupării Birlik, încărcările de a se reînregistra ca partid politic ale
Erk au fost sortite eșecului, motivațiia fiind aceeași, respectiv lipsa unei adrese, sediul Erk fiind
închis de către pompieri, pe motiv că prezenta pericol de incendiu.368
În decembrie 1992 este adoptată prima Constituție a republicii independente. Aceasta
prevede că o persoană poate fi aleasă președinte pentru cel mult două mandate consecutive,
perioada unui mandat fiind de 5 ani. Președintele este șeful statului și al exec utivului. El este cel
ce conduce administația și asigură interacțiunea între autoritățile statului. Poate înființa sau
dizolva ministere, numi și demite prim -ministrul, membrii guvernului, procurorul general;
nominalizeză președintele și membrii Curții Con stituționale, ai Curții Supreme, ai Curții de
Conturi și președintele Băncii Naționale. De asemenea, cu acordul Curții Constituționale,
președintele poate dizolva parlamentul dacă între deputați apar diferențe ireconciliabile care i -ar
putea periclita buna funcționare a statului.369 Înlăturarea opoziției și instaurarea regimului
prezidențial i -au asigurat lui Karimiov controlul absolut al statului, dar s -a păstrat o aparență de
democrație prin creșterea numărului partidelor loiale președintelui.370
Din 1992 exe cutivul și legislativul sunt dominate de membrii Partidului Democrat al
Poporului. Această situație se menține până în ianuarie 1995 cand au loc primele alegeri
legislative. Schimbarea produsă de aceste alegeri este mai mult formală, pentru că noii membrii

366Graham E. Fuller, Central Asia: The New Geopolitics, op. cit., p. 18.
367Anthony Hyman, „Moving Out of Moscow`s Orbit: The Outlook for Central Asia‖, in International Affarirs , vol.
69, nr. 2, 1993, pp. 288 – 304, p. 292.
368 Vladimir Babak et al., Political Organizations in Central Asia and Azerbaijian. Sources and Documents, op. cit.,
p. 361.
369Constituția Republicii Uzbekistan , 1992, Art. 93, 95, (accesat la 12.08.2012), la www.unhcr.org/cgi –
bin/texis/vtx/refworld/rwmain?page=search&docid=3ae6b60c0&skip=0&query=constitution%20uzb
ekistan
370Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 195.

137
ai Parlamentului provin din rândurile partidelor loiale lui Karimov. La două luni după aceste
alegeri a avut loc un referendum pentru prelungirea mandatului Președintelui până în anul 2000.
Prelungirea mandatului a fost aprobată de 99% din votanți. Din 19 95 represiunea opoziției este
diminuată pentru că aceasta își pierduse influența.371
Principalul scop al conducerii Uzbekistanului a fost menținerea independenței politice și
economice față de Rusia. Pentru aceasta politicile economice s -au axat pe autosatis facerea
nevoilor energetice ale țării, bazându -se pe producția și exportul de bumbac pentru a obține
valută. Tot în acest sens s -au făcut eforturi pentru separarea de rublă și introducerea monedei
naționale. Astfel în 1994 e introdusă moneda sum. În ceea ce privește privatizarea, guvernul
uzbek a fost reticent, preferând păstrarea monopolului de stat. Investițiile străine s -au limitat la
construcția de noi rafinării sau la refacerea celor existente.372 Conform președintelui Islam
Karimov, din perspectivă eco nomică , Uzbekistanul avea drept obiectiv „atingerea independenței
economice a republicii prin reducerea importurilor de materii prime importante, de piese
componente și de alimente, pe baza dezvoltării producțiilor, care înlocuiesc aceste importuri ; (…)
asigurarea nevoilor populației și a întregii economii cu produse și mărfuri de consum vitale prin
organizarea producței acestora; (…) depășirea orientării înguste a economiei spre materii prime
(și…) creșterea potențialului de export al republicii.‖373 Aceste obiective trasate de președinte
denotă orientarea spre autosatisfacerea nevoilor economice ale statului, pentru a diminua
dependența de Rusia, așa cum exista în perioada comunistă. Din punct de vedere politic,
„Uzbekistanul a văzut în apropierea faț ă de SUA un potențial mecanism de eliminare a influenței
rusești […], iar politica externă dusă de Președintele uzbek Islam Karimov s -a axat pe
demonstrarea independenței față de Moscova.‖374.
Anul 1999 a fost unul electoral. Pe 5 decembrie au avut loc alegerile legislative. Pentru
cele 250 de locuri au candidat 1242 de persoane. Locurile din Parlament au fost ocupate doar de
membrii partidelor loiale președintelui, candidaților opoziției fiindu -le refuzată candidatura. La
sfârșitul anului s -au înscris în cursa prezidențală doi candidați: Karimov și Abdulkhafiz Jalolov.

371Ibidem .
372Pauline Luong Jones, Strategies for Energy Development in Central Asia: International Implications , op. cit., p.
1.
373 Islam Karimov , op. cit., pp. 162 – 163.
374Olga Oliker, David A. Shlapak, U.S. Interests in Central Asia: Policy Priorities and Military Roles , op. cit., p. 9.

138
Câștigătorul alegerilor din 9 ianurie 2000 a fost Karimov, cu 91.9% din sufragii. Referindu -se la
cele două scrutinuri, Departam entul de Stat SUA a afirmat că „aceste alegeri nu au fost nici
libere, nici corecte și nu au oferit electoratului uzbek o alternativă viabilă‖.375
Securitatea națională este unul din motivele pentru care Uzbekistanul a încercat să se
apropie de Statele Unite . Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă acest stat este
activitatea Mișcării Islamice a Uzbekistanului (IMU). IMU este o mișcare de gherilă, cu
puternice rădăcini în spațiul rural, fondată în 1998 de doi veterani uzbeci ai războiului din
Tadjikistan: Tohir Yuldeshev și J uma Namangani. Scopul explicit al mișcării este răsturnarea
regimului lui Karimov și liberalizarea Uzbekistanului.376 În februarie 1999 în Tashkent a avut loc
o serie de explozii, ce au ucis (conform diferitelor rapoarte) într e 16 și 28 de persoane și au rănit
între 100 și 351. În urma acestor evenimente a avut loc o serie de arestări a disidenților politici.
Primul proces s -a încheiat cu șase condamnări la moarte. Suspecții au spus că au fost antrenați de
teroriști în Afganist an, fiind conduși de Yuldeshev și Namangani. În 2000 cei doi au fost
condamnați la moarte, în absență.377 Atentatele au atras atenția Statelor Unite care au oferit
sprijin Uzbekistanului pentru stabilizare.
Odată cu începerea războiului împotriva terorismulu i, statul uzbek a devenit cel mai
important aliat al SUA din Asia Centrală. Încă din toamna lui 2001 acesta a permis staționarea
trupelor americane pe teritoriul său. De altfel, baza militară de la Karshi -Khanabad a fost centrul
de comandă pentru operațiun ea Enduring Freedom.378 Acordul pentru utilizarea bazei de la
Karshi -Khanabad a fost semnat în octombrie 2001, iar în prima parte a anului 2002 a fost semnat
și un parteneriat între cele două state. Prezență militară americană a fost percepută de
oficialităț ile uzbece ca o modalitate de securizare a statului și o semnificativă sursă de venituri.
Anul 2002 aduce noi schimbări în plan intern. Pe 27 ianuarie are loc un referendum prin
care se urmărea modificarea constituției. În urma acestuia a fost aprobată crearea unui legislativ
bicameral și extinderea mandatului președintelui de la cinci la șapte ani. Modificările

375Lydia M. Buyers, Central Asia in Focus: Political and Economic Issues , op. cit., p. 6.
376Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central As ia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., pp. 31 – 32. Pentru mai multe informații despre Mișcarea Islamică din Uzbekistan vezi
Vitaly V. Naumkin, Radical Islam in Central Asia. Between Pen and Rifle , op. cit., pp. 37 – 127.
377Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., p. 5.
378Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 50.

139
constituționale au fost adoptate în aprilie 2003. Camera inferioar ă a noului legislativ avea 120 d e
locuri, iar membrii ei erau aleși prin vot direct. Principalu l rol al aceste ia era elaborarea de
proiecte legislative. Camera superioară era compusă din 100 de membrii, dintre care 16 numiți
de către președinte, iar restul numiți de la nivel local. Această cameră era cea care confirma
prim -ministrul și alți înalți oficiali ai statului. Totodată, prin amendamentele aduse constituției se
stabilea ca după următoarele alegeri prezidențiale, să crească puterile prim -ministrului. Ulterior,
Karimov a explicat că prin aceste modificări aduse constituției urmărea să „creeze trei ramuri
puternice ale guvernării, pentru a corecta situația în care „totu l depinde acum de mine‖‖.379
În primăvara anului 2004 a avut loc o nouă serie de bombardamente și atacuri armate,
soldate cu 47 de morți. Atacurile au fost revendicate de Gruparea Islamistă a Jihadului (IJG). În
procesele ce au urmat, atacatorii au fost acuz ați că au încercat răsturnarea regimului. Primul
proces s -a încheiat în august, atacatorii primind pedepse între 11 și 16 ani de închisoare. În total
au fost condamnate peste 100 de persoane. Pe 30 iulie 2004 au avut loc alte explozii la sediul
ambasadelor SUA și Israel și la Biroul Procurorului General. Trei paznici uzbeci au fost uciși. Și
acest atac a fost revendicat de IJG și IMU.380 În noiembrie 2004 autoritățile uzbece s -au
confruntat cu mișc ări de stradă fără precedent. Câ teva mii de oameni au ieșit în stradă în orașul
Kokand pentru a demonstra împotriva ultimelor restricții asupra comerțului impuse de autorități.
Inițial numărul protestatarilor a fost estimat la 20 000, dar nucleul dur al acestora a fost
considerat a fi de 2 – 3 000 de persoane. Prote statarii au vandalizat sediul administrației fiscale
din oraș și au incendiat două mașini de poliție. Ofițerii trimiși pentru a preveni escalarea
violențelor nu au fost înarmați, conform declarațiilor poliției locale. Autoritățile au recunoscut că
acestea au fost cele mai puternice proteste din ultimii ani.381
La sfârșitul anului 2004 au loc primele alegeri legislative după modificările
constituționale din 2002 – 2003. Participarea partidelor sau mișcărilor de opoziție la alegerile din
26 decembrie a fost int erzisă, fiind invocate diferite motive. Fie membrilor opoziției le -a fost
respinsă candidatura, fie mișcărilor de opoziție le -a fost îngreunat procesul de obținere a
statutului de partid politic. Conform legii electorale uzbece, o grupare, pentru a putea p articipa la

379Peter Roudik, The History of Central Asian Republics , op. cit., p. 154.
380Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., pp. 5 – 6.
381Monica WHITLOCK, „Civil unrest erupts in Uzbek city‖, BBC News, 01.11.2004,
http://news. bbc.co.uk/2/hi/asia -pacific/3971281.stm, (accesat 19.09.2014).

140
alegeri, trebuie să fie înregistrată ca partid politic cu cel puțin nouă luni înaintea votării. Pentru
cele 120 de locuri ale camerei inferioare a parlamentului au candidat peste 500 de persoane.
Aceștia au provenit din cinci partide politice d istincte, dar toate loiale actualei conduceri a
statului. În acest context, grupările de opoziție au cerut cetățenilor uzbeci să nu se prezinte la
urne în ziua votării, deoarece alegerile sunt validate doar dacă prezența la vot este de minim
33%. Aceeași cerere a fost adresată și observatorilor internaționali. În acest sens, pe parcursul
lunilor noiembrie și decembrie opoziția a organizat pichetări în fața sediului OSCE din Tașkent și
în fața ambasadei Statelor Unite.382 Campania electorală a trecut aproape neobservată.
Dezbaterile în presă au fost minime, iar întâlnirile politice publice au fost interzise. În ziua
alegerilor Comisia Electorală Centrală a raportat, cu patru ore înainte de închiderea urnelor, o
prezență la vot de peste 70%, dar conform informa țiilor neoficiale venite din capitala uzbekă,
prezența reală la vot a fost mult mai mică. Cei 20 de observatori trimiși de OSCE pentru a
monitoriza procesul electoral au criticat lipsa de transparență și de corectitudine.383

II.7.B. PROTESTELE DIN ANDIJAN
Pe parcursul anului 2005, sub influența evenimentelor din Kîrgîzstan , au avut loc mai
multe manifestații de mici proporții. La baza demonstrațiilor au fost lipsa libertății de exprimare
și reprimarea oricăror forme de opoziție, problemele economice și nemu lțumirile sociale. În
disconcordanță cu aceste proteste sunt evenimentele din luna mai din Andijan . La mijlocul lunii
foarte mulți civili au fost răniți sau uciși după ce armata a tras în demonstranți. Aceștia protestau
împotriva încarcerării a 23 de oamen i de afaceri locali, ce erau acuzați că susțineau grupări
teroriste. Cu o noapte înainte un grup a pus stăpânire pe o închisoare, eliberând din deținuți. Pe
13 mai, Președintele Karimov a declarat că situația a revenit la normal. Pentru soluționarea
aceste i crize Statele Unite au propus o intervenție internațională, însă guvernul uzbek a respins
propunerea.384 SUA și Uniunea Europeană au criticat puternic reacția Uzbekistanului, în timp ce
Rusia și -a oferit sprijinul. La puțin timp după aceste evenimente Uzbe kistan a cerut în mod

382Erica MARAT, „Uzbekistan Holds Elections Without Opposition‖, Eurasia Insight, 22.12.2004,
www.eurasianet.org/departments/civilsociety/articles/eav122304.shtml, (accesat 19.09.2014) .
383***„Poll s Close in Uzbek Parliamentary Elections‖, Eurasia Insight, 25.12.2004,
http://m.eurasianet.org/departments/civilsociety/articles/pp122604.shtml, (accesat 19.09.2014) .
384Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., p. 7.

141
oficial retragerea trupelor americane din baza de la Karshi -Khanabad. Motivele invocate se
refereau la statutul legal neclar al trupelor americane, la compensații financiare și la reparații ale
infrastructurii bazei ce ar fi trebuit e fectuate de SUA. Oficialii uzbeci au ținut să precizeze că
evenimentele din Andijan nu sunt cauza cererii de retragere și nici presiunea exercitată de către
statele occidentale asupra Kîrgîzstan ului pentru a trimite refugiații uzbeci în România, în loc să îi
retrimită în Uzbekistan.385
Anul 2005 a reprezentat un moment de cotitură pentru politica externă a statului uzbek.
„În ansamblu, politica externă a Uzbekistanului a evoluat spre vectorul rusesc. Din momentul
obținerii independenței, autoritățile uzbece a u promovat o politică externă nerusă. Cauza acesteia
a fost, înainte de toate, ideologia creării unui stat național independent, a cărui logică impunea
izolarea de influența rusă.‖386 Această orientare a dus și la promovarea apropierii de SUA. Dar
după eveni mentele din 2005 rolurile s -au schimbat. Pentru menținerea puterii în plan intern,
autoritățile uzbece au preferat apropierea de Rusia și intensificarea cooperării în cadrul
organizațiilor dominate de aceasta, în defavoarea statelor și organizațiilor occid entale. La
începutul lunii noiembrie 2005 Rusia și Uzbekistan au semnat un tratat de cooperare militară,
care prevede ca în caz de agresiune a uneia dintre părți de către un stat terț, aceasta va fi
considerată ca un act de agresiune împotriva ambelor stat e. Totodată acordul permite și folosirea
reciprocă a bazelor militare.387 Karimov a declarat că „prin semnarea acestui acord … am arătat
încă o dată cu cine ne vom construi viitorul […] Rusia este cel mai de încredere partener și aliat
al nostru.‖388.
Din noiembrie 2006 legislativul uzbek a inițiat o serie propuneri de reforme la nivel
politic. Acestea necesitau amendarea constituției și legii partidelor politice. Proiectele propuse de
legislativ urmăreau introducerea unui sistem electoral proporțional și c reșterea dezbaterii la
nivelul camerei inferioare a parlamentului. Pentru a întări disciplina de partid, membrilor
legislativului le era interzisă schimbarea partidului, dar aceștia nu puteau deveni nici

385Olga Oliker, David A. Shlapak, U.S. Interests in Central Asia: Policy Priorities and Military Roles , op. cit., pp.
31 – 32.
386Konstantin Simonov (ed.), Central Asia. Report on Transformation, Foundation Institute for Eastern Studies,
Varșovi a, 2005, pp. 84 – 85.
387Tratat de alian ță între Federația Rusă și Republica Uzbekistan , 14 noiembrie 2005, art. 2, (accesat la 4.8.2012),
la www.mid.ru/bdomp/spd_md.nsf/0 /9235866396FB528F44257A5D00377A8C .
388Sarah Shenker , „Struggle for influence in Central Asia‖, BBC News , 28 noiembrie 2005,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia -pacific/4467736.stm, (accesat 19.09.2014).

142
independenți. Totodată, programele și platformele p olitice ale partidelor trebuiau să fie în
concordanță cu politica și obiectivele guvernării. De această condiție depindea permiterea
participării partidelor la alegerile legislative. Această propunere a fost interpretată în două chei
distincte. O dată, ea este văzută ca o interzicere a activității de partid ce ar putea intra în
contradicție cu politica oficială. Pe de altă parte, această propunere a fost interpretată ca o
liberalizare a dezbaterii politice, prin faptul că problemele aflate pe agenda guvernu lui pot fi
supuse dezbaterii. O altă propunere legislativă se refrea la dreptul președintelui de a dizolva
parlamentul în cazul unui dezacord între cele două instituții. În schimb, legislativul sau grupuri
din cadrul acestuia aveau dreptul de a înainta o p etiție președintelui prin care să recomande
demiterea prim -ministrului. Această propunerea crea impresia controlului puterii legis lative
asupra celei executive. Totuși, a cest control nu putea exista de facto, deoarece președintele putea
demite guvernul fă ră să existe o cerere prealabilă din partea parlamentului în acest sens.389
Adoptarea tuturor acestor măsuri era programată până în 2008 când urmau să aibă loc noi alegeri
legislative. Interesant este faptul că niciuna dintre propunere inițiate de membrii le gislativului nu
făcea referire la alegerile prezidențiale ce trebuiau să aibă loc în decembrie 2008.
Pe 22 ianuarie 2007 mandatul lui Islam Karimov a expirat, dar acest lucru a trecut în
mare parte neobservat. Conform legilor în vigoare, aleg erile pentru p rezidențiale pot avea loc
doar în luna decembrie a anului în care expiră mandatul președintelui în funcție. Totodată, data
alegerilor trebuia stabilită cu șase luni înaintea desfășurării acestora, dar au fost anunțate cu doar
90 de zile înainte. Pe 23 dece mbrie 2007 cetățenii uzbeci au ieșit la urne pentru a -și alege
președintele. Șase persoane și -au depus candidatura pentru aceste alegeri, dar numai patru
candidați au întrunit criteriile impuse de Comisia Electorală Centrală. Karimov a candidat din
partea Partidului Liberal -Democrat, Partidul Democratic al Poporului, formațiune politică
înființată de Karimov, a avut propriul său candidat.390 Candidatura lui Karimov a ridicat
probleme deoarce acesta candida pentru cel de -al treilea mandat, deși constituția pre vede că o
persoană poate fi președinte pentru cel mult două mandate. Comisia Electorală Centrală a tranșat
această problemă afirmând că, din moment ce constituția a fost adoptată în 1992, primul mandat
al lui Karimov a fost cel început în 2000. Conform dat elor oficiale, la alegerile din 23 decembrie
s-au prezentat 90.6% din cetățenii cu drept de vot, iar Karimov a câștigat un nou mandat,

389Peter Roudik, The History of Central Asian Republics , op. cit., pp. 159 – 160.
390Bruce Pannier, „Uzbekistan‖ in Nations in Transit 2009 , Freedom House, 2009, pp. 7 – 8.

143
obținând 88.1% din sufragii .391
Anul 2008 aduce schimbări în politica externă uzbekă. Din acest moment se poate
observa o r eapropiere de Statele Unite și distanțare de Rusia. Acest lucru este dovedit de
acordarea dreptului de a utiliza ca punct de tranzit baza militară aeriană de la Termez trupelor
americane aflate sub comanda NATO. Până atunci această unitate a fost utilizată exculsiv de
trupe germane. Reapropierea de SUA devine mult mai clară din 2009 odată cu semnarea
acordului de tranzit terestru spre Afganistan. Unul dintre principalele motive ale reapropierii de
Statele Unite a fost teama ca un conflict similar celui din Georgia din 2008 să nu se repete și în
Asia Centrală, dar și problema securității, în special, teama de escaladare a extremismului
islamic, în condițiile în care, pe parcursul anului 2009 au avut loc mai multe atacuri, ce au fost
puse pe seama grupărilor extremiste. Spre sfârșitul lunii mai, în orașul Khanabad, de la granița
uzbeco -kîrgîză, a fost atacat un post de poliție, iar în Andijan au avut loc patru explozii, printre
care și un atentat sinucigaș. Președintele Kariomov a fost într -o vizită oficială pe 31 mai în
Andijan pentru a marac importanța evenimentelor . Deși atentatele au fos t revendicate de Uniunea
Jihadului Islamic (IJU)392, autoritățile au acuzat Mișcarea Islamică din Uzbekistan (IMU). La
sfârșitul anului 22 de persoane au fost condamnate pentru evenimentele din mai. În vara lui 2009
au avut loc mai multe asasinate în Tașkent pe care oficialii le -au atribuit IMU. În august, trei
presupuși membrii ai mișcării au fost împușcați de forțele de ordine, iar alții au fost arestați.393
Pe parcursul anului 2008 au fost adoptate mare parte din propunerile legislative inițiate în
2006. Con form noilor prevederi legislative, partidele parlamentare pot să elaboreze proiecte
alternative și să le supună dezbaterii în cameră. Totodată, înainte de a numi prim -ministrul,
președintele trebuie să consulte legislativul. Partidele politice au fost dese mnate ca fiind
singurele care pot nominaliza candidați pentru alegerile parlamentare și pentru cele prezidențiale.
Astfel, independenții și persoanele propuse de grupurile independente de ințiativă nu își mai pot
depune candidatura. Cu această ocazie a fos t crescut și numărul membrilor camerei inferioare a

391***„Uzbek Incumbent Wins Presidential Poll Without „Genuine Choice„‖, RFE/RL Newsline 24.12.2007,
http://qa.rferl.org/content/article/1079295.ht ml, (accesat 19.09.2014) .
392Uniunea Jihadului Islamic este o grupare teroristă ce își are originea în Mișcarea Islamică din Uzbekistan. În jurul
anului 2002 o facțiune din IMU s -a desprins din organizație și a format Grupul Jihadului Islamic. Ulterior grup area
și-a schimbat numele în IJU. Majoritatea membrilor acesteia sunt etnici uzbeci, iar scopul grupării este răsturnarea
regimului secular al lui Islam Karimov. Se pare că gruparea s -a afiliat Al -Quaeda.
393Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., p.6.

144
parlamentului de la 120 la 150. Primele alegeri legislative organizate în conformitate cu noile
prevederi au avut loc pe 27 decembrie 2009. A fost pentru a treia oară de la obținerea
independenței, când c etățenii uzbeci au ieșit la urne pentru a -și alege reprezentanții din legislativ.
La acestea au candidat membrii ai celor patru partide înregistrate legal, Partidul Democratic din
Uzbekistan, Partidul Social Democrat Adolat, Partidul Liberal Democrat și Pa rtidul Renașterea
Națională. Niciunul dintre acestea nu reprezintă cu adevărat opoziția, deoarece ele urmează întru
totul politica dusă de Karimov. Conform datelor oficiale, prezența la urne a depășit 88%. Totuși,
cele 150 de locuri din parlament nu vor fi împărțite doar între cele patru partide; 15 dintre
acestea sunt rezervate Mișcării de mediu a Uzbekistanului, organizație non -guvernamentală,
înființată în 2008, ce se bucură de susținerea președintelui. Totodată, 30% din locuri sunt
rezervate deputaților femei. Nici aceste alegeri nu au putut fi considerate libere. Purtăto rul de
cuvânt al ambasadei SUA d in Tașkent a declarat că „alegerile democratice ar trebui să permită
participarea partidelor politice cu vederi diferite. […] Din păcate, alegerile din 27 decembrie din
Uzbekistan nu au ținut cont de acesată componentă vitală a alegerilor democratice, din moment
ce doar reprezentanți ai partidelor care reflectă politica guvernării au fost trecuți pe buletinele de
vot. […] Controlul asupra mass mediei și cerințele de înregistrare oneroase au limitat
oportunitățile candidaților opoziției. […] Noi continuam să cerem Uzbekistanului să își respecte
angajamentele legate de drepturile omului, democrație și supremația legii.‖.394 Aceste critici nu
au avut niciun efect asupra liderului uzbek și implicit asupra relațiilor cu Statele Unite.
Protestele din aprilie 2010 din Kîrgîzstan l-au făcut pe Karimov să se teamă de o
eventuală escaladare a acestora spre Uzbekistan, ținând cont de precedentul din 2005, când
prote stele ce au dus l a înlăturarea de la putere a președintelui kîrgîz din acea perioadă, Askar
Akaiev au influențat evenimentele din Andijan . În acest context, p e 20 aprilie președintele
Karimov a efectuat prima vizită în Rusia după aproximativ doi ani. La sf ârșitul întrevederii cu
omologul său rus, președintele Medvedev, acesta a declarat că „punctele noastre de vedere
coincid. […] Ceea ce se întâmplă astăzi în Kîrgîzstan nu este în int eresul nimănui – și mai ales, nu
este în interesul statelor vecine Kîrgîzstan ului – și există un risc foarte serios ca acest proces să

394Deirdre Tynan, „Tashkent Holds Parliamentary Elections‖, Eurasia Insight, 27.12. 2009,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav122809.shtml (accesat 19.09.2014) .

145
capete un caracter permanent.‖395 Analizând acțiunile liderului uzbek, directorul departamentului
Asia Centrală al Institutului Statelor CSI din Moscova, Andrei Grozin, a afirmat că „Pendulu l s-a
balansat prea mult pentru occident și acum Karimov s -a întors la tactica de apropiere de Rusia.
Cel puțin până la următoarea reajustare, acesta va arăta mai multă căldură Moscovei și mai puțin
din îmbrățișarea mărinimoasă a vestului.‖.396

II.8. CADRUL INSTITUȚIONAL DE LUA RE A DECIZIEI DE POL ITICĂ EXTERNĂ
Așa cum am menționat în partea introductivă a acestei cercetări doctorale, unul dintre
obiectivele acestei lucrări este identificarea unui model de luare a deciziei de politică externă în
regiunea Asiei Centrale. Astfel, un pas important în constituie identificarea cadrului instituțional
de luare a acestor decizii stabilit prin constituțiile celor cinci republici. Așa cum s -a putut observa
în cadrul acestui capitol, toate statele central asiatice au adoptat noi legi fundamentale după
obținerea independenței, iar unele dintre acestea au suferit și modificări pe parcursul celor
aproape două decenii ce sunt analizate în această lucrare , care în general au consolidat puterile
președintelui . În aceste con diții, în prezentul subcapitol urmăresc să identific care sunt decidenții
principali de politică externă din fiecare stat și care este poziționarea lor ierarhică, urmând litera
actelor constituționale.
Constituția Republicii Kazahstan, adoptată în 1995 și modificată în 2007, în cadrul
articolului 40 , evidențiază rolul președintelui republicii în cadrul sistemului instituțional. Astfel,
președintele este „șeful statului, cel mai înalt oficial al statului care stabilește principalele direcții
ale politicii i nterne și externe ale statului și reprezintă Kazahstanul în interiorul țări și în relațiile
internaționale.‖397 De asemena, președintele este cel care numește și demite prim -ministrul, la
propunerea căruia și împreună cu care determină structura guvernului, dar conform aceluiași text
normativ, președintele numește în funcție ministrul afacerilor externe, pe cel al apărării, pe cel al
afacerilor interne și pe cel al justiți ei.(art. 44, alin. 1, pct. 3). Astfel, acești înalți oficiali sunt

395 Apud Alexander Osipovich, „Spooked by Kyrgyz Unrest, Karimov Warms To Russia‖, ibidem, 20.04.2010,
www.eurasianet.org/node/60899 (accesat 19.09.2014) .
396 Ibidem.
397Constituția Republilcii Kazahstan , 1995 modificată în 2007, secțiunea III, art. 40, pct. 1,
www.ako rda.kz/en/official_documents/constitution, (accesat 12.04.2016).

146
direct răspunzători î n fața președintelui. Alte prerogative privind a facerile externe ale statului ce
sunt atribuite președintelui constau în numirea și retragerea șefilor misiunilor diplomatice ale
republicii în alte state sau pe lângă organizații internaționale ; și în conduc erea negocierilor și
semnarea tratatelor internaționale, semnarea instrumentelor de ratificare ; și în primirea scrisorilor
de acreditare și de rechemare ale diplomaților și ale altor reprezentanți ai altor state (art. 44, alin.
1, pct. 6 și pct. 11). Relaț ia de subordonre existentă între președinte, pe de o parte și prim –
ministru și guvern, pe de altă parte, în ceea ce privește afaceri le externe este evidențiată în
articolul 66 , care statutează că guvernul elaborează măsurile necesare pentru realizarea politicii
externe a republicii (art. 66, pct. 1), astfel urmând direcțiile generale stabilite de președinte.398
Constituția Republicii Turkmenistan, adoptată în 1992 a fost modificată în de patru ori, în
1995, 1999, 2003 și 2006, cel mai imporant amendament referitor la politica externă fiind adus în
1995, când în legea fundamentală este introdus statutul de neutralitate permanentă a statului
turkmen, conform rezoluției Adunării Generale a Națiunilor Unite. În anul 2008 a fost adoptată o
nouă constituție, dar nici de această dată diferențele față de prima lege fundamentală nu sunt
majore în ceea ce privește afacerile externe și decidenții de politică externă, dar prerogativele
președintelui în acest domeniu sunt mai clar exprimate. Astfel, preșe dintele, în cal itatea sa de șef
al statului și al executivului este garantul independenței, neutralității, in tegrității teritoriale a
statului și veghează la respectarea prevederilor legii fundamentale și la îndeplinirea obligațiilor
internaționale (art. 50). De asemenea , președintele supraveghează executarea / implementarea
politicii externe, reprezintă statul în relațiile cu alte state, numește și retrage reprezentanții
diplomatici ai republicii în / din alte state și pe lângă organizații internaționale, dar și primește
scrisorile de acreditare sau de retragere ale reprezentanților altor state în Turkmenistan (art. 53,
pct. 2) .399 La fel ca și în cazul Kazahstanului, relația de subordonare dintre instituția președintelui
și cea a cabinetului este evidențiată în Constituție în articolul 75 care statutează că cabinetul
pregătește executarea actelor președintelui, desfășoară activități economice externe și asigură
dezvoltarea relațiilor culturale „și a altor relații‖ cu alte state. Totuși, trebuie menționat că și
legislativul unicameral, Mejlis, are atribuții în ceea ce privește politica externă, același articolul
constituțional statutând că executivul trimite legislativului pentru a lua în considerare propuneri

398 Ibidem, art. 44, art. 46.
399Constituția Republicii Turkmenistan , 2008, art. 50, art. 53,
www.constituteproject.org/constitution/Turkmenistan_2008?lang=en, , (accesat 12.04.2016).

147
privind direcțiile principale ale politicii externe.
Prima c onstituți e a Republicii Uzbekistan a fost adoptată la scurt timp după proclamarea
independenței, pe 8 decembrie 1992. Legea fundamanetală a fost modificată în anul 2003, dar
fără a fi introduse amendamente care să influențeze cadrul instituțional de luare a deciziei de
politică externă. Structura acestui act normativ denotă o atenție sporită în reglementarea politicii
externe, existând un capitol separat dedicat acesteia în care sunt menționate drepturile depline ale
republicii în relațiile internaționale, iar politica externă are drept fundament principiul egalității
statelor, neutilizarea forței sau a amenințării cu forța, inviolabilitatea frontierelor, soluționarea
pașnică a disputelor, neintervenția în afacerile interne ale altui stat și respectarea prin cipiilor și
normelor de drept internațional. (art. 17) În ceea ce privește decidenții de politică externă,
Constituția atribuie, în art. 78, determinarea direcțiilor generale de politică externă camerelor
reunite ale parlamentului (Oliy Majlis) , cu toate a cestea, detaliind în articolele 79 și 80, același
act normativ oferă puteri exclusive în adoptarea de rezoluții de politică externă, atât camerei
inferioare a parlamentului, cât și senatului, astfel suprapunând prerogativele celor două entități în
acest do meniu. Iar reprezentanții celor două camere au ambii dreptul de a reprezenta statul în
relațiile bilaterale, internaționale sau în cadrul organizațiilor internaționale (art. 85, 86) . Diferența
dintre atribuțiile celor două camere este dată de prerogativa s enatului de a numi și retrage
reprezentanții diplomatici ai republicii la propunerea președintelui.400 Aceasta este și schimbarea
în domeniul politicii externe operate prin modificarea constituțională din 2003. Conform textului
inițial al legii fundamentale, președintele era cel care avea prerogativa numirii și retragerii
reprezentanților diplomatici ai statului401, în timp ce după amendarea Constituției operată în
2003, acesta își propune nominalizările în fața camerelor reunite , care îi numesc pe cei
nominalizați de președinte. Deși aparent președintele nu are atribuții extinse de politică externă,
el este „șeful statului și asigură funcționarea concertată și interacțiunea dintre organismele
autorității de stat‖ (art. 89), astfel, președintele are un r ol de arbitru între autoritățile statului,
coordonându -le liniile generale în care își desfășoară activitatea. Totodată, șeful statului are
dreptul să se adreseze parlamentului referitor la chestiunile majore de implementare a politicii

400Constituți a Republicii Uzbekistan , 1992, modificată în 2003, art. 17, 79, 80, 85, 86,
http://constitution.uz/en/clause/index, , (accesat 12.04.2016).
401 Constituția Republicii Uzbekistan , 1992, art. 93,
www.umid.uz/Main/Uzbekistan/Constitution/constitution.html , (accesat 12.04.2016).

148
externe (art. 93),402 iar Ministerul Afacerilor Externe al republicii recunoaște ca baza a formulării
politicii externe declarațiile și discursurile președintelui.403 Fără a se menționa explicit,
implementarea deciziilor de politică externă intră în atribuțiile cabinetului de mi niștri, care
„asigură punerea în executare a legilor Republicii Uzbekistan, a deciziilor Oliy Majlis, a
decretelor, rezoluțiilor și ordonanțelor Președintelui Republicii Uzbekistan‖.404 Totuși, această
minimizare a rolului președintelui în politica externă t rebuie înțeleasă prin optica unui regim
autoritar, în care opoziția față de regim nu se poate manifesta în cadrul instituțiilor statului, iar
relațiile de putere au la bază relații patrimonialo -clientelare.
Constituția Republicii Tadjikistan a fost adoptat ă în 1994 și amendată de două ori, în
1999 și 2003, fără avea implicații asupra prerogativelor de politică externă, de fiecare dată fiind
sporite puterile președintelui. În ceea ce privește prevederile constituționale referitoare la politica
externă a stat ului, artic olul 11 statutează că T adjikistan implementează o politică pașnică, ghidată
de no rmele dreptului internațional, care respectă independența și suveranitatea celorlalte state.
Totodată, ca răspuns la experiența războiului civil, același articol in terzice orice agitație care ar
putea declanșa un nou conflict. În ceea ce privește decidenții de politică externă, președintele
este cel care determină principalele direcții de politică externă, reprezintă statul în relațiile
internaționale, semnează acord urile și tratatele internaționale pe care le supune confirmării
senatului, Majlisi Namoyandagon, numește și demite reprezentanții diplomatici ai statului în alte
țări și pe lângă organizații internaționale, primește scrisorile de acreditare a le diplomaților străini
în Tadjikistan și conduce implementarea politicii externe. Totodată, președintele are obligația de
a adresa un discurs referitor la pri nciplalele direcții de politică internă și externă în fața
camerelor reunite ale parlamentului. În ceea ce privește ramura legilativă, doar camerele reunite
au atribuții de politică externă, dar rolul lor este scăzut, doar confirmând decretele prezidențiale
de numire în funcție a prim ministrului și a membrilor guvernului – implicit a ministrului
afacer ilor externe – și pe cele privind starea de război. Astfel, președintele este decidentul
principal de politică externă, în timp ce rolul legislativului este limitat, iar cel al guvernului este
de a implementa legile și rezoluțiile parlamentului sau ale cam erelor parlamentului și decretele și

402 Constituția Republicii Uzbekistan , 1992, modificată în 2003, art. 89, 93.
403 Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Uzbekistan, www.mfa.uz/en/cooperation/policy/, , (accesat
12.04.2016).
404 Constituția Republicii Uzbekistan , 1992, modificată în 2003, art. 98.

149
ordinele președintelui.405
Spre deosebire de celelate republici central asiatice, în Kârgâzstan, pe parcusrul perioadei
de timp analizate, s -au produs numeroase schimbări constituționale , uneori foarte rapide, așa
cum a fost cazul la finele anului 2006, începutul anului 2007 , amendamente anulate ulterior de
Curtea Constituțională . Totuși, aceste modificări au vizat puterile instituțiilor statului în mediul
intern, fără a fi amendate prevederile privitoare la politica ext ernă. Constituția Republicii Kîrgîze
a fost adoptată pe 5 mai 1993 , amendată în 2003 și apoi modificată prin referendum în 2007,
prevede că președintele este șef ul sta tului și definește principalele direcții de politică externă,
reprezintă statul în relațiile internaționale și este garantul suveranității și integrității teritoriale a
statului (art. 42). Totodată, printre prerogativele președintelui stipulate în Constituție s e numără
direcționarea politicii externe a republicii, negocierea și semnarea tratatelor internaționale,
precum și semnarea instrumentelor de ratificare, numirea și retragerea reprezentanților
diplomatici ai republicii în alte state sau pe lângă organizați i internaționale, acceptarea scrisorilor
de acreditare și a celor de retragerea a reprezentanților diplomatici ai altor entități internați onale
în Kîrgîzstan (art. 46). De asemenea , același articol al legii fundamentale menționează
obligativitatea președin telui de a veghea la exercitarea puterilor pe care autoritățile statului
responsabile cu apărarea, securitatea națională, afacerile interne și afacerile externe le au și
conferă dreptul sefului statului de a numi și demite conducătorii și adjuncții acestor instituții. La
fel ca și în cazul Kazahstanului, acești înalți oficiali răspund direct în fața președintelui
republicii. Astfel, ministrul afacerilor externe este direct subordonat președintelui, iar ca membru
al guvernului are obligația de a lua toate mă surile necesare pentru a implementa politica externă
a statului (art. 73). Ierarhizarea existentă între instituția președintelui și cea a guvenului în
materie de politică externă este evidențiată și de articolul 71 al legii fundamentale, care prevede
drept ul președintelui de a lua cuvântul în cadrul ședințelor guvernului și de a -i stabili acestuia
sarcini și obiective în vederea îndeplinirii politicii externe a statului.406
Urmărind cadrul constituțional al politicii externe existent în cele cinci republici c entral
asiatice în perioada de după obținerea independenței și până în anul 2010, se observă că

405Constituția Repubicii Tadjikistan , 1994, modificată în 2003, art. 11, 55, 69, 73,
www.prezident.tj/en/taxonomy/term/5/28, , (accesat 12.04.2016).
406Constituția Republicii Kârgâze , 1993, modificată în 2003 și 2007, art. 42, 46, 71, 73,
http://aceproject.org/regions -en/countries -and-territor ies/KG/default?set_language=en, , (accesat 12.04.2016).

150
președintele de republică este cel care are atribuții generale de ghidare a politicii externe, iar
implementarea deciziilor ține de guvern, organism subordonat instituției prezidențiale. Deși este
urmat modelul prezidențial și la nivel formal există o separație a puterilor în stat , trebuie avută în
vedere specificitatea regimurilor din Asia Centrală, anume regimul nedemocratic, chiar autoritar,
sub rezerva că în cazul Republicii Kîrgîze se are în vedere existența unui regim hibrid . Astfel, în
lipsa unei veritabile opoziții în cadrul organismelor statului și a predominanței partidelor loiale
președintelui, cumulate cu mentalitatea partiarhală, care poziționează pre ședintele ca părinte al
națiunii, al statului, deciziile acestui a nu sunt contestate , atât timp cât li derii acestor state nu își
alienează „segmenete ale societății, de cele mai multe ori organizate politic preponderent pe bază
de loialități tribale și de clan‖.407 Totodată, datorită poziției geostrategice a regiunii, aceste state
se află la confluența intereselor unor puteri regionale, dar și globale, de care liderii republicilor
trebuie să țină cont în luarea deciziilor de politică externă.

407 Filon Morar, Regimuri politice și definirea politicii externe , op. cit., p. 235.

151
CAPITOL UL III. ASIA CENTRALĂ ȘI FEDERAȚIA RUSĂ: ÎNTRE
CONTINUITATE ȘI SCHI MBARE408
Olivier Roy afirmă în lucrarea Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor că Uniunea
Sovietică a fost „o formidabilă mașină de fabricat națiuni în Asia Centrală‖.409 URSS nu a stabilit
doar limitele teritoriale ale noilor republici, ci, prin politicile sale, a transformat un teritoriu
divizat în emirate, cu populații multietnice, cu puternice identități tribale, de clan, bazate pe
loialitatea față de dinastie, în nați uni, în state care au supraviețuit colapsului entității care le -a
creat.
Pentru prima oară independente în 1991 cele cinci republici central asiatice – Kazahstan,
Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan – au reușit să se integreze în cadrul
comunității globale prin promovarea unor politici externe axate pe dezvoltarea relațiilor
bilaterale și multilaterale, prin integrarea în organisme internaționale și prin adaptarea la
contextul politic și economic internațional post război rece. Totodată, au încercat constant să își
dezvolte relațiile politice și economice externe cu statele și structurile occidentale pentru a
reduce influența Rusiei. Totuși, relațiile externe cu Federația Rusă nu puteau fi neglijate datorită
numeroaselor condiționalități de ordin politic, economic, istoric și social ce nu puteau fi ușor
depășite.
În prezentul capitol autorul intenționează să analizeze dintr -o perspectivă comparată
evoluția relațiilor externe dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală și Federația Ru să.
Această cercetare pornește de la premisa că Rusia reprezintă în continuare principalul vector de
politică externă pentru republicile central asiatice, în ciuda unei inițiale perioade de stagnare și
uneori, chiar regres al dialogului bilateral și a inte nsificării relațiilor externe ale acestor state cu
alți actori internaționali ce urmăreau să își extindă influența asupra regiunii.
Întrebările de cercetare în jurul cărora a fost alcătuit capitolul de față sunt: Care sunt
elementele ce condiționează relaț iile externe ale statelor central asiatice cu Rusia?, În ce

408 Părți din acest capitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „Politica externă a Rusiei față de
republicile din Asia Centrală în timpul președinției lui Vladimir Putin‖, in Research and Science Today , nr. 3, martie
2012, pp. 6 – 20 și în Anamaria Elena Gheorghe, „Implicațiile dezvoltării Organizației de Cooperare Shanghai
pentru politica Statelor Unite față de republicile central -asiatice‖, in Cultura Medieșeană , nr. 1, 2012, pp. 82 – 91.
409Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 6.

152
măsură interesele Federației Ruse au modelat relațiile acestora cu republicile central asiatice?,
Ce impact a avut declanșarea războiului împotriva terorismului asupra politicilor externe din
regiune? și Se poate vorbi de o reformulare de substanță a viziunilor de politică externă ale
republicilor Asiei Centrale în ultimele două decenii?. Totodată, voi încerca să explic și modul în
care acțiunile de politică externă ale republicilor central asiatic e au venit ca un răspuns la
presiunea externă exercitată de state terțe pentru a -și spori influența în regiune. Astfel, într -un
sistem internațional tot mai globalizat și interconectat, în care principalii actori ai relațiilor
internaționale sunt statele, care, cel puțin la nivel normativ se află pe poziții de egalitate410 și în
care nu există o autoritate suprastatală care să prevină violența sau amenințarea cu violența și să
pună capăt acestot tipuri de manifestări,411 amenițările la adresa securității ridică problema
supraviețuirii. Iar într -un sistem internațional anarhic, principalul obiectiv al statelor este
supraviețuirea. Aceasta subîntinde orice alte obiective pe care un stat le are. Orice stat, înainte de
a-și dezvolta alte interese, trebuie să își asi gure supraviețuirea și securitatea. Conform teoriei
neorealiste, „sistemele internațional -politice … sunt formate și menținute în virtutea principiului
de autoajutorare, care se aplică unităților.‖412 Tocmai acest principiu al autoajutorării este cel
care demonstrează diferența între unitățile din sistem, deoarece statele nu dispun de aceleași
capabilități pentru a -și îndeplinii funcțiile. În aceste condiții, „capacitățile sunt subsumate
conceptului de putere‖, dar puterea nu este scopul final al actorilor de pe scena internațională.
Maximizarea puterii este un mijloc prin care statele încearcă să își asigure supraviețuirea, într -un
mediu internațional anarhic.413
Structura sistemului constrânge statele să își dezvolte capacitățile relative, pentru a putea
face față constantei competiții pentru supraviețuire. Cum orice stat poate reprezenta o
amenințare la adresa securității naționale a altui stat, conflictul este în mod invariabil prezent în
relațiile dintre actorii internaționali. În aceste condiții, coopera rea este „în mod fundamental
temporară și contingentă‖414, iar alianțele sunt strict conjuncturale, fiind rezultatul

410 Kenneth N. Waltz, Teoria politicii internaționale , Editura Polirom, Iași, 2006, p. 130.
411 Joseph Grieco, „Anarchy and the Limit of Cooperation: A Realist Critique of the Newest Liberal
Institutionalism‖, in International Organization , vol. 42, nr. 3, 1988, pp. 485 – 507, pp. 497 – 498.
412Kenneth N. Waltz, Teoria politicii internaționale , op. cit., p. 133.
413Andrei Miroiu, Radu – Sebastian Ungureanu, Manual de relații internaționale, op. cit. p. 129.
414Edward A. Kolodziej, Securitatea și r elațiile internaționale , Editura Polirom, Iași, 2007, p. 173.

153
circumstanțelor de moment, sau a unor interese comune. Totodată, ele sunt considerate ca fiind
un răspuns la amenințări.415
Într-un sistem car acterizat de competiție, luptă pentru supraviețuire și anarhie, singura
modalitate de a menține pacea este balansarea puterii. „Teama de consecințe nedorite stimulează
statele să se comporte în moduri prin care se tinde către crearea echilibrelor de putere .‖416
Structura este cea care influențează comportamentul actorilor spre echilibrare și datorită
caracteristicilor structurii, balanța de putere nu este dată o dată pentru totdeauna, ci „se formeză
în mod recurent‖.417 Astfel, balansarea ține doar de capacităț ile statului și se poate realiza prin
mecanisme interne – spre exemplu dezvoltarea economică și militară – și prin eforturi de natură
externă – cum ar fi întărirea și creșterea gradului de integrare al alianțelor. În aceste condiții
statul, ca actor centr al al relațiilor internaționale, percepe garantarea securității ca o modalitate de
supraviețuire și subordonează acestui obiectiv orice alte interese.418
Scopulul acestei cercetări este de a demonstra că schimbările de politică externă produse
în statele Asi ei Centrale nu au fost unele profunde, ci mai de grabă au constat în reformulări
contextuale prin care autoritățile celor cinci republici au încercat să balanseze între diferitele
interese ale marilor actori internaționali, astfel încât statele în cauză să maximizeze avantajele
obținute. În aceste condiții, se observă că obiectivele generale de politică externă suferă
modificări minimale de -a lungul perioadei supuse analizei, 1991 – 2010, dar în funcție de
contextul regional sau internațional, se produce o schimbare de nuanță în ceea ce privește
orientarea politicii externe. Astfel, evoluția, în perioada postcomunistă, a relațiilor dintre
Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan pe de o parte și Federația Rusă,
de cealaltă parte, a fost influențată nu doar de de cadrul bilateral al afacerilor externe, ci mai ales
de modificarea contextului regional și internațional.
Din perspectiva intervalului de timp analizat, cercetarea pornește cu anul 1991, odată cu
disoluția Uniunii Sovietice și ur mărește modul în care statele central asiatice s -au raportat la
Federația Rusă, ținând cont de evoluția mediului internațional. Astfel, pot fi identificate două

415Stephen Walt, „Alliance Formation and the Balance of Power‖, in International Security , vol. 9, nr. 4, 1985, pp. 3
– 43, p. 4.
416 Kenneth N. . Waltz, Teoria politicii internaționale , op. cit., p. 167.
417Ibidem, p. 179.
418Edward A. Kolodziej, Securitatea și relațiile internaționale , op. cit., p. 166.

154
mari etape în ceea ce privește direcțiile de politică externă. Prima etapă cuprinde anii '90 în care
republicile regiunii au încercat să își dezvolte, fară prea mare succes, relațiile externe cu marii
actori internaționali, mai ales occidentali, ca o modalitate de a -și demonstra independența față de
Rusia, iar liderii acestor state au început s ă manifeste „atitudini aniti -ruse și au făcut apel la
renașterea națională, istorică și a valorilor culturale‖.419 În același timp, Federația după o inițială
perioadă de dezinteres, revine asupra politicii sale externe și urmărește să își reafirme influența
asupra statelor de la granița sa sudică. Cea de -a doua etapă debutează spre sfârșitul anului 2001,
când regiunea central asiatică devine o zonă cheie pentru războiul împotriva terorismului
internațional. Acesta este momentul din care cele cinci republici î ncep să promoveze politici de
balansare a intereselor marilor actori implicați în regiune, ceea ce are un impact direct asupra
relațiilor Rusiei cu aceste state, în sensul unei distanțări între acestea, cel puțin la nivel
declarativ.
Totuși, în interiorul celor două perioade sunt identificabile o serie de momente și
evenimente esențiale în evoluția relațiilor externe. Așa cum am menționat și în partea
introductivă a acestei cercetări doctorale, asocierea dintre „momente‖ și „evenimente‖ este
argumentată de corelarea fiecărei acțiuni cu un interval de timp, „evenimentul‖ fiind definit ca
acea acțiune, situație care a avut impact asupra relațiilor externe supuse analizei, în timp ce
„momentul‖ este definit ca acel interval temporal în care evenimentul începe să își facă simțită
influența asupra relațiilor externe. Având în vedere caracterul bilateral sau multilateral al
afacerilor externe și interdependența existentă în plan internațional, aceste momente și
evenimente nu sunt specifice republicilor din Asia C entrală, ci includ și acțiuni sau inacțiuni ale
unor terți, state sau organizații internaționale, cu impact asupra celor cinci republici. Totodată,
relevanța acestora pentru prezentul capitol rezidă în fluctuațiile pe care le -au generat în liniile de
politică externă analizate și din reverberațiile asupra relațiilor cu fosta metropolă. De asemenea,
trebuie reiterată idee că această împărțire evenimențială și temporală este de ordin metodologic,
fiind concepută pentru facilitarea cercetării, deoarece în plan ul realităților politice și istorice
aceste evenimente sunt conexe, complementare sau se întrepătrund.
Primul dintre momentele supuse analizei este anul 1991, momentul de ruptură de URSS,
când Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan devin independente. Era

419 Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , p.9.

155
pentru prima oară când acestor state li se oferea posibilitatea de a se autoguverna și implicit de a
a avea o politică externă proprie, în condițiile în care de la fondarea acestora și până la obținerea
independenței, republicile ur mau politica și politicile Moscovei, liderii regionali îndeplinind
ordinele primite de la centru. Astfel, această etapă, începută în 1991 a fost, în mod inerent
asociată cu schimbări în mediul politic, economic și social din regiune, incluzând în cadrul
acestor schimbări și trecerea rezervelor de hidrocarburi din gestiunea URRS în cea a noilor state
independente. Așa cum afirmă Barry Buzan și Ole Waever în Regions and Powers: the Structure
of International Security , Asia Centrală este o regiune caracterizat ă de state premoderne, slabe,
definite de un grad scăzut de coeziune socio -politică și de subdezvoltarea instituțiile statului420,
care trebuie să acționeze într -un mediu internațional tot mai globalizat, dar având în vedere
deficiențele cu care se confruntă , relațiile lor externe și de securitate sunt puternic condiționate
de puterile vecine, mediul regional și de sistemul internațional.
După obținerea independenței, toate cele cinci republici au urmărit ca obiective generale
de politică externă: integrarea în cadrul comunității internaționale, dezvoltarea relațiilor cu alte
state și organizații internaționale, asigurarea intereselor națio nale prin încheierea de acorduri
strategice la nivel regional și global, precum și integrarea economiilor naționale în economia
globală. Foarte evidentă este, de asemenea, dorința fostelor republici sovietice de a -și demonstra
independența față de Rusia, c u toate că Moscova a continuat să fie un imperativ în strategiile de
politică externă ale acestor state, datorită dependenței economice față de aceasta, dar și a unor
particularități specifice fiecărui stat, dintre care merită menționate: problema minorită ții ruse din
Kazahstan, concentrată în nordul statului; situația bazei spațiale de la Baikonur; problema
statutului juridic al Mării Caspice; politica de neutralitate pozitivă adoptată de Turkmenistan;
izbucnirea războiului civil din Tadjikistan; și încerc ările Uzbekistanului de a se afirma ca lider
regional, etc. Evidențiind contrastul dintre obiective de politică externă și necesitate, Alexei
Vassiliev afirmă în cartea Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era că
„relațiile dintre Rusia și statele central asiatice se bazează pe o combinație complexă de atracție
și repulsie‖421.

420 Barry Buzan, Ole Waever, Regions and Powers: The Structure of International Security , Cambridge University
Press, Cambridge, 2003, p. 24.
421Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , p. 27.

156
Cel de -al doilea eveniment este corelat cu potențialul de instabilitate al regiunii, pe fondul
amplificării amenințărilor la adresa securității datorate dezvo ltării fenomenelor terorismului și
extremismului. Potențialul revitalizării islamului politic radical devenise evident pe parcursul
razboiului civil tadjik. Apropierea geografică de Afganistan reprezenta la rândul ei o altă sursă
de instabilitate, mai ales după preluarea puterii de către talibani și în contextul în care statul
vecin central asiatic Tadjikistan era unul slab, care nu reușise să integreze toate elementele de
opoziie din timpul războiului civil și putea servi ca zonă de trecere a acestor grupă ri radicale spre
celelalte țări vecine, Kîrgîzstan și Uzbekistan. Elocvente în acest sens sunt incursiunile făcute de
extremiștii afgani și de grupările ce au refuzat dezarmare după încheierea acordului de pace
dintre părțile combatante ale războiului civi l, în Republica Kîrgîză, în vara anului 1999 și cea a
anului 2000. Aceste breșe de securitate au dat Federației Ruse posibilitatea de a reafirma rolul de
garant al securității regiunii. Practic, începând cu 1999, securitatea națională și regională intră pe
agenda de politică externă a republicilor și a Federației Ruse, atât la nivel bilateral, cât și
multilateral.
Transformarea problemei securității și cea a terorismului în teme de afaceri externe
coincide cu numirea lui Vladimir Putin în funcția de prim -ministru al Rusiei. Rolul tot mai
important acordat problemei terorismului în relațiile dintre Moscova și statele central asiatice
este demonstrat și de vizitele efecutate de Vladimir Putin în Tadjikistan și Uzbekistan la sfârșitul
anului 1999. De altfel, C onceptul de Politică Externă al Federației Ruse, adoptat în anul 2000,
trata problema terorismului, evidențiind ca fiind absolut necesară și prioritară cooperarea militară
și la nivel securitar în lupta împotriva terorismului internațional și a extremismul ui422. Totodată,
documentul impune o serie de principii generale ce trebuie să ghideze acțiunea externă a Rusiei,
printre care „crearea unor condiții externe favorabile dezvoltării stabile a Rusiei și formarea unei
centuri de bună -vecinătate de -a lungul gran ițelor Rusiei și promovarea eliminării tensiunilor și
conflictelor în regiunile adiacente Federației Ruse sau prevenirea acestora‖423 prin consituirea
unui mecanism colectiv de soluționare a problemelor cheie și unui sistem bazat pe integrarea la
nivel regio nal și sub -regional. În aceste condiții, sub corolarul menținerii securității, se afirma

422Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 66.
423Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., p.
20.

157
„noul imperialism al Rusiei‖424. Totuși, într -un timp relativ scurt, statele central asiatice ale
vecinătății imediate își reorientează linia de politică externă.
Anul 2001 aduce cel de al treilea eveniment marcant pentru relațile externe ale țărilor din
Asia Centrală și anume, declanșarea războiul împotriva terorismului internațional promovat de
SUA. În acest moment, comunitatea internațională își îndreaptă atenția spre Asia Centrală atât ca
regiune în care datorită mediului de securitate instabil, grupările teroriste și extremiste se pot
dezvolta, cât și ca zonă de luptă împotriva terorismului, în special datorită proximității față de
teatrul de operațiuni afgan. M ai mult, noul context internațional a permis republicilor regiunii să
își intensifice relațiile externe cu partenerii vestici, atât state, cât și organizații internaționale,
uneori în detrimentul Rusiei, care a crezut că era momentul oportun pentru Federaț ie să se afirme
ca factor de stabilitate în Asia Centrală. Cu toate acestea, adminstrația de la Kremlin a fost pusă
în dificultate de decizia pe care administrația americană a luat -o privind implicarea directă în
regiune, coroborată cu deschiderea pe care republicile din regiune au manifestat -o față de SUA.
Era pentru prima oară când în fostul teritoriu sovietic din sudul Rusiei au fost deschise baze
militare ale statelor occidentale, iar trupele acestora au fost cantonate aici. Într-o primă etapă,
implica rea directă a Statelor Unite în Asia Centrală a dat impresia că rolul Rusiei în regiune va
scădea considerabil, cel puțin în ceea ce privește problema securității. Din contră, aceasta a dus
la concentrarea eforturilor Kremlinului pentru a -și menține și chi ar consolida influența. În acest
sens sunt promovate relațiile bilaterale, dar este continuat și procesul de integrare în organizațiile
regionale dominate de Rusia.
În aprofundarea relațiilor bilaterale cu statele din Asia Centrală Moscova a mizat pe
acțiu ni la nivel interpersonal cu liderii regionali, pe superioritatea militară față de republici, dar și
pe cea economică, mai ales atunci când a jucat cartea resurselor energetice. În ceea ce privește
direcția multilaterală a relațiilor republicilor Asiei Cen trale cu Rusia, aceasta a cunoscut o
continuare a procesului de integrare al Comunității Statelor Independente, al Organizației
Tratatului de Securitate Colectivă și al Organizației de Cooperare Shanghai. În ultimele luni ale
anului 2001 au avut loc mai mu lte întâlniri atât între semnatarii OTSC, cât și în cadrul CSI. Pe
parcursul următorilor ani, liderul de la Kremlin a reafirmat poziția prioritară a CSI în politica

424Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei , Casa Radio, București, 2005.

158
Rusiei și a promovat ideea acțiunii comune a statelor membre în lupta împotriva terorismulu i.425
În această direcție o acțiune importantă a fost continuarea integrării TSC și transformarea
acestuia într -o organizație a cărei scop era coordonarea politicilor externe ale statelor membre, a
politicilor de securitate atât pentru combaterea amenințăril or comune, dar și în raport cu alte
entități din sistemul internațional, state sau organizații. În octombrie 2002 este semnată carta noii
organizații, iar în anii ce au urmat au avut loc mai multe exerciții militare comune, inlcusiv cu
trupe din Uzbekistan , stat care nu aderase încă la OTSC.
Urmărind expunerea de mai sus, observăm că distanțarea statelor Asiei Centrale de Rusia
după 2001 a fost doar una aparentă și că singura consecință a prezenței occidentale în regiune a
fost că a permis acestor republici să își flexibilizeze opțiunile de politică externă astfel încât să
obțină o maximizare a avantajelor și să oscileze între cele două părți, de multe ori percepute ca
fiind antagonice (est versus vest). În acest sens sunt edificatoare reorientarea bruscă sp re Rusia a
Uzbekistanului în 2005, îndreptarea atenției spre partenerii vestici în 2008 pe fondul conflictului
ruso-georgian sau redefinirea orientărilor de politică externă în contextul temerii extinderii
instabilității generate de cea de -a doua revoluție kîrgîză.
În ceea ce privește m otivația de a cerceta relațiile externe ale statelor central asiatice cu
Federația Rusă, aceasta are în vedere mai multe aspecte, așa cum am menționat și în parte
introductivă a acestei cercetări doctorale. Pe lângă profilul internațional crescut al acestor state
corelat cu apariția unui număr relativ redus de studii, încercarea de identificare a unui model de
politică externă în regiune și analiza mecanismelor de adaptare a actorilor internaționali la
contexte externe, motiva ția aelaborării acestui capitol rezidă și în rolul pe care Rusia îl are și
dorește să îl aibă în fostul spațiu al Uniunii Sovietice. Astfel, analiza relațiilor externe ale statelor
central asiatice ar fi incompletă în absența unei analize a relațiilor cu f ost metropolă. Astfel,
capitolul propus dorește să ofere o nouă abordare asupra relațiilor externe dintre statele mai sus
menționate și Rusia, abordare ce are ca punct de plecare politicile externe ale acestor republici,
spre deosebire de majoritatea lucră rilor ce tratează subiectul din perspectiva politicii externe a
Federației Ruse față de Asia Centrală. Astfel, cercetarea pornește de la ideea de egalitate
normativă existentă între părțile analizate și are la bază perceptele dreptului internațional, ce
impun statelor datoria pozitivă „de a nu interveni în conducerea afacerilor externe ale tuturor

425Mariya Y. Omelicheva, Counterterrorism policies in Central Asia , op. cit., p.5.

159
celorlalte națiuni‖426. Totuși această abordare nu pierde din vedere preponderența Rusiei în
cadrul organizațiilor regionale interguvernamentale și capacitatea fede rației, datorată
condiționalităților istorice, politice, geopolitice și economice, de a impune / influența anumite
direcții de acțiune externă. Astfel, cercetarea include și o componentă multilaterală și nu se
limitează la urmărirea și analiza conceptelor și acțiunilor de politică externă întreprinse de statele
în discuție în cadrul bilateral.
În aceste condiții, chiar dacă acest capitol are ca punct de pornire analiza politicilor
externe, aceasta nu se concentrează pe modul de elaborare al politicii, ci ur mărește să identifice
cauzele interne și externe ce au generat anumite acțiuni de politică externă și să analizeze
rezultatele acestor acțiuni. Astfel, s ubiectul prezentului capitol se încadrează în domeniul
relațiilor internaționale. Relațiile externe ale celor cinci republici din Asia Centrală și Federația
Rusă, precum și acțiunile uniletarale de politică externă întreprinse de actorii în discuție nu au
efecte doar asupra acestora, ci și asupra altor actori ai sistemului internațional. Interacțiunea
dintr e state definește sistemul internațional. Datorită interdependenței existente la nivel global,
acțiunile unui actor produc efecte asupra altora și generează răspunsuri din partea acestora.
Astfel, așa cum am văzut, relațiile dintre statele supuse analizei nu sunt efectul unei simple
interacțiuni dintre ele, ci sunt rezultatul deciziilor și acțiunilor de politică externă implementate
într-un anumit context internațional, la un moment dat.

III.1 . ASIA CENTRALĂ ȘI RUSIA ÎN TIMPUL PREȘE DINȚIEI LUI BORIS ELȚÎN
Dezintegrarea URSS a aruncat Federația Rusia, succesoarea Uniunii Sovietice, într -o
puternică criză economică, politică și de identitate. Pierderea statutului de super -putere, care s -a
adăugat la aceste probleme, a reprezentat o motivație pentru schimbarea de politică externă pe
care o va opera Vladimir Putin. Această reorientare a politicii externe ruse a fost rezultatul
eșecului democratizării din primii ani de la colapsul Uniunii și totodată, a fost expresia

426Hans Morgenthau, Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace , Editura Polirom, Iași, 2007, p.
335.

160
nemulțumirilor acumulate în rândurile clasei p olitice post -sovietice în perioada președinției lui
Boris Elțîn.427
În ciuda faptului că Kîrgîzstan, Kazahstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan au
devenit state membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) încă din decembrie 1991, o
dată cu cel elalte țări fondatoare ale organizației, importanța pe care Rusia a atribuit -o, în politica
sa externă, acestei regiuni a fost semnificativ redusă față de cea atribuită fostelor republici
sovietice din Europa de Est. Pentru Rusia anilor '90, principala pre ocupare în plan extern era de a
nu permite extinderea influenței Occidentului la granița de vest a Federației și în Caucaz,
preocupare ce era dublată de o dorință de democratizare, în plan intern. Interesul relativ scăzut
manifestat de statele vestice față de zona central asiatică a făcut ca și rolul acestei regiuni în
politica externă a Rusiei să fie unul minimal. Dacă putem vorbi despre o competiție asupra
Europei de Est în acea perioadă, nu același lucru se poate spune și despre Asia Centrală.
Problemele interne cu care se confruntau cele cinci republici și dependența lor economică de
fosta metropolă făceau ca un control crescut asupra regiunii, din partea Moscovei, să nu fie
necesar. Chiar contrar dorinței Kazahstanului, Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Turkmenistanului
și Uzbekistanului de a -și afirma independența proaspăt obținută, între acestea și Rusia existau
legături puternice, atât la nivelul elitei politice, economice și intelectuale, precum și o
semnificativă moștenire istorică, care mențineau ac este state pe orbita Moscovei. Din aceste
motive, sub -complexul de securitate central asiatic a fost, în general, neglijat de Rusia în prima
jumătate a anilor '90. Abia începând din această perioadă și apoi odată cu precipitarea
evenimentelor în Afganistan , Moscova începe să manifeste un interes crescut față de regiune. Cu
toate că granițele externe al Asiei Centrale erau păzite de trupe rusești încă din 1991, în acest nou
context regional, securitatea Asiei Centrale începea să capete noi valențe pentru pol itica externă
și de securitate a Rusiei.428

427 O analiză detaliată a proceselor interne ce au determ inat disoluția Uniunii Sovietice este făcută de Archie Brown
în The Gorbachev Factor , Oxford University Press, Oxford, New York, 1996.
428Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., p.
162.

161
III.1. A. DE LA UNIUNE LA DEZINTERES ȘI RETUR
O dată devenite independente, cele cinci republici din Asia Centrală s -au văzut nevoite să
își construiască politica externă într -un context regional fără precendent pe ntru acestea,
caracterizat libertate de acțiune pe scena internațională, de posibilitatea diversificării relațiilor
externe, de interesul diferiților actori internaționali față de acest areal și de statele incluse în el,
dar și de eșecul fostei metropole d e a „trece de la o structură imperială tradițională, la instituirea
unei sfere strategice moderne de influență‖429, datorat lipsei capacității economice a Rusiei de a
menține status quo -ul din acest domeniu din perioada comunistă, dar și „din cauza concepție i
sale îngust neoimperiale, teritoriale și militare privind influența politică‖.430 În aceste condiții,
opțiunile de la începutul anilor 1990 pentru dezvoltarea unor politici externe multilaterale, care
să minimalizeze posibilitatea emergenței unui centru de putere regional, au fost unele firești,
având în vedere faptul că miza acestor state era afirmarea independenței. De asemenea, acestă
opțiune pentru o politică externă multilaterală era argumentată și de necesitatea deschiderii către
piețele internațional e, fără a mai exista constrângerea limitării la fostul spațiu al Uniunii
Sovietice.431
Totuși, independent de dorința și, într -o oarecare măsură, de necesitatea fostelor republici
sovietice de a -și diversifica relațiile externe și de a -și intensifica relațiile cu statele occidentale,
Federația Rusă rămânea un imperativ în politica externă a acestor state. De aici și aderarea
republicilor central asiatice la Comunitatea Statelor Independente, o nouă formă de uniune, dar
cu o structură, misiune și obiect ive relativ vag stabilite în momentul creării sale. Astfel, primul
document oficial prin care se consfințește înființarea Comunității este Acordul de la Belaveja,
semnat pe 8 decembrie 1991 de către reprezentanții republicilor sovietice Belarus, Ucraina și
Rusia, prin care se anunță că Uniunea Sovietică încetează să mai existe ca subiect de drept
internațional și în planul realităților geopolitice.432 Ulterior, cele trei state semnatare ale
Acordului de la Belaveja, împreună cu Azerbaidjian, Armenia, Kazahst an, Kîrgîzstan, Moldova,

429 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 272
430 Ibidem.
431 Ibidem, pp. 266 – 267.
432 Acordul de la Belaveja , 8 decembrie 1991, http://cis.minsk.by/reestr/ru/index.html#reestr/view/text?doc=1,
(accesat 12.03.2016).
O relatare subiectivă a contextului semnării Acordului de la Belaveja este oferită de Mihail Gorbaciov în On my
Country and the World, Columbia University Press, New York, 2000, pp. 149 – 162.

162
Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan adoptă, pe 21 decembrie 1991, Protocolul de la Alma –
Ata, prin care sunt puse bazele CSI, organizație internațională, ce nu este nici stat, nici entitate
supranațională. Comunitatea are ca pri ncipii fondatoare recunoașterea reciprocă și respectarea
suveranității statelor, dreptul inalienabil la autodeterminare, principiul egalității și cel al
neinterferenței în afacerile interne, neutilizarea forței sau a amenințărilor cu forța și nici a
diferi telor metode de presiune, soluționarea pașnică a divergențelor, respectarea drepturilor și
libertăților omului, incluzând pe cele ale minorităților și respectarea princiiilor și normelor de
drept internațional. Scopul declarat al noii entități internaționa le era construirea unui cadru
democratic de interacțiune între state, în care securitatea internațională și stabilitatea sunt
asigurate prin menținerea unui comandament unic al forțelor militare strategice și un control
unitar al armamentului nuclear. Toto dată, prin acest protocol, statele semnatare își asumă
angajamentul de a coopera pentru formarea și dezvoltarea unui spațiu economic comun european
și eurasiatic.433 Astfel, actele constitutive ale CSI consfințesc destrămarea Uniunii Sovietice și
încearcă să umple golul creat de dispariția acestei entități suprastatale, printr -o nouă formă de
unuine, mai laxă, dar prin care se încearcă menținerea fostelor state satelit în orbita Moscovei, în
același timp urmărind să compenseze „lipsa capacității structurilor guvernamentale ruse de a se
ocupa de noile state independente‖434. La scurt timp, în mai 1992, Belarus, Rusia, Kazahstan,
Kîrgîzstan, Armenia și Tadjikistan au semnat Tratatul de Securitate Colectivă, care prevedea
acordarea de asistență reciprocă, inclusiv militară.
Cu toate acestea, în primii ani de la obținerea independenței, relațiile noilor state central
asiatice cu Federația Rusă se mențin la un nivel destul de scăzut, niciuna dintre părți nefiind
interesată de dezvoltarea cooperării bilaterale sau de intensificarea procesului de cooperare la
nivel multinațional.
Analizând noul context geostrategic în care interacționau Kazahstan, Kîrgîzstan,
Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan și Federația Rusă, Olivier Roy, la nivelul anului 1997,
concluzionează că multilateralismul politiciilor externe adoptate de cele cinci republici își are
fundamentul în enclavizarea ce le este caracteristică și în preponderența Rusiei ca actor regional.
Totodată, aceste două condiționalități au făcut ca republicile să fie retic ente și față de alte forme

433Protocolul de la Alma Ata, 21 decembrie 1991, http://cis.minsk .by/reestr/ru/index.html#reestr/view/text?doc=4,
(accesat 12.03.2016).
434 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 43.

163
de integrare regională și să mențină relațiile bilaterale dintre republici la un nivel scăzut. De
asemenea, profesorul francez împarte cele cinci republici în două categorii, în funcție de modul
în care acestea s -au raportat la F ederație în primii ani după obținerea independenței. Astfel, dacă
Uzbekistan și Turkmenistan au încercat să se disocieze pe cât mai mult posibil de Rusia,
Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan nu și -au permis să adopte o linie de politică externă prin
care să limiteze vectorul rus.435 În ceea ce privește statul kazah, numeroasa minoritate rusă
concentrată în nordul republicii și teama de secesiune a acestui areal al țării l -a determinat pe
președintele Nursultan Nazarbaev să încerce să balanseze între menține rea unor relații apropiate
cu Federația și dezvoltarea naționalismului kazah. La nivelul anului 1995, 45% din populația
statului era kazahă și 35% rusă. Din procentul populației ruse, 92% era concentrată în nordul
Kazahstanului, spre frontiera cu Rusia. Nu meroase acțiuni de politică externă ale statului kazah,
făcute în prima jumătate a ultimului deceniu al secolului al XX -lea pot fi înțelese în această cheie
a menținerii integrității teritoriale a statului. În acest sens, se poate face referire la proclama rea
târzie a independenței, dorința de fondare a CSI, acceptarea limbii ruse ca a doua limbă oficială a
statului, dezarmarea nucleară și chiar concesionarea comodromului de la Baikonur în favoarea
Rusiei. Aceeași interpretare poate fi atribuită acordului d e cooperare vamală și protocoalelor
subsecvente semnate între Rusia, Kazahstan și Belarus în 1995, prin care cele două foste state
satelit și -au adaptat legislația vamală la cea a Federației.436
La fel precum Kazahstan, și Republica Kîrgîză se vede nevoită s ă își mențină relații
apropiate cu Federația Rusă datorită puternicei crize economice cu care s -a confruntat, lipsei de
resurse naturale, la care se adugă complexitatea etnică specifică acestui stat ca potențial factor de
instabilitate. În ceea ce privește mozaicul etnic existent în Kîrgîzstan, în anul 1992, din cei
aproximativ 4.5 milioane de locuitori, etnicii kîrgîzi reprezentau 52%, fiind urmați de un procent
de 21.5% etnici ruși și 12.9% etnici uzbeci, iar 52% din totalul populație au declarat rusa ca
principală limbă de comunicare. Având în vedere și faptul că vorbitorii de limbă rusă constituiau
elita economică a țării, cu un grad înalt de specializare și un statut social corespunzător, pentru a
reduce migrația masivă a acestora, republica s -a văzut n evoită și declare rusa limbă oficială în
1996 și să își modereze politica naționalităților, astfel încât să evite izbugnirea unui conflict

435 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., pp. 265 – 274.
436 N.I. Petrov, M.S. Gafarly, „The Course Towards Political Stalibity‖, in Alexei Vassiliev, Central Asia. Political
and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , pp. 31 – 54, pp. 53 – 54; și Olivier Roy, Noua Asie Centrală
sau fabricarea națiu nilor, op. cit., p. 268.

164
inter-etnic pe fondul insatisfacției economice.437 O situație aparte este cea a Tadjikistanului, stat
în care la scurt timp după obținerea independenței izbucnește un război civil, care face ca această
republică să se scindeze în grupuri regionale. Fără a exista posibilitatea construirii unui viziuni
de politică externă coerente, statul tadjik se vede nevoit să își mențină relațiile apropiate cu
Rusia, mai ales prin prisma ajutorului militar pe care Federația îl acorda autorităților de la
Dușanbe în lupta împotriva forțelor de opoziție.
Urmând clasificarea făcută de profesorul Olivier Roy, Turkmenistan și Uzbekistan se
raportează diferit la Federația Rusă în primii ani după obținerea independenței, în cazul fiecărui
stat existând anumite specificități ce le -a permis o oarecare distanțare de Moscova. Șansa
Turkmenistanului de a -și construi o politică externă multivectorială, în care Rusia să nu joace un
rol predominant, a fost dată de rezervele considerabile de gaze naturale și a folosit această carte
cu riscul de a deveni „o republică „gazieră‖ în care puterea unei mari companii și aceea a unui
președinte megaloman se întăres c reciproc‖438. Totodată, cu toate că republica turkmenă a fost
printre susținătorii menținerii Uniunii Sovietice sub forma unei confederații înainte de disoluția
acesteia și cu toate că este membru fondator al Comunității Statelor Independente, ulterior, fo sta
republică sovietică începe să manifeste reticență pentru dezvoltarea relațiilor externe într -un
cadru multilateral de teama pericolului de contagiune al instabilității politice. În acest sens, este
elocvent faptul că Turkmenistan a fost primul stat mem bru CSI care a introdus obligativitatea
vizelor pentru cetățenii celorlalte state membre, din 1999.439 De asemenea, un alt element
definitoriu în politica externă a Turkmenistanului este statutul de neutralitate permanentă,
recunoscut de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1995, care făcând legătura
între politica internă și cea externă a statului, „s -a dovedit a fi crucială în consolidarea stabilității
regimului turkmen‖.440
Oportunitatea de dezvoltarea multidirecțională a politicii externe î n cazul Uzbekistanului
a rezidat chiar din puterea statului. Republica Uzbekă este cea mai populată țară din regiune și
spre deosebire de Kazahstan care a trebuit să se confrunte cu problema minorității ruse din

437 V.F. Kovalskii, Democratic Declarations and Political Realities , op.cit., pp. 247 – 251.
438 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 271.
439 K.P. Dudarev, „A Post -Communist Authoritarian Regime‖, in A lexei Vassiliev, Central Asia. Political and
Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , pp. 129 – 155, pp. 148 – 149.
440 Luca Anceschi, Turkmenistan ’s Foreign Policy. Positive Neutrality and the Consolidation of the Turkmen
Regime , Routledge, Londra și New York, 2009, p. 2.

165
nordul țării sau de Kîrgîzstanul definit de diversitate etnică, 75% din populația statului uzbek era
formată din uzbeci, fapt ce i -a conferit o coeziune puternică. 441 Totodată, aspirația de a se afirma
ca putere regională a Uzbekistanului a fost susținută și de puternicele minorități uzbece din
statele vecine, rămase în afara granițelor republicii odată cu trasarea arbitrară a frontierelor în
perioada stalinistă.442 Astfel cartea etnicilor uzbeci aflați în afara granițelor putea fi jucată pentru
construirea statutului de putere regională, la fel cu s -a întâmplat și în situația intervenței
Uzbekistanului în războiul civil din Tadjikistan, atât în plan militar, dar și în plan politic, prin
distanțarea de Rahmonov după 1993, fapt ce contravenea intereselor Moscovei, devenind
„rivalul Rusiei în Asia Centrală (și) încercând să influențeze scena internă tadjikă, prin
exploatarea dependenței economice și energetice‖443a acestui stat. Totuși, în pofida dorinței
inițiale de diversificare a politicii externe, regimul Karimov a realizat că noul context global,
regiona l și de securitate făcea ca rolul Federației Ruse să nu poată fi limitat foarte mult, mai ales
fiind luat în considerare interesul relativ scăzut al occidentului față de regiune. Astfel, analizând
politica externă a Uzbekistanului în primii ani după obține rea independenței, Neil J. Melvin, în
Uzbekistan. Transition to Authoritarianism on the Silk Road , concluzionează că în raport cu
Rusia, politica externă a republicii și relațiile ei cu Federația pot fi caracterizate de „fluctuații
considerabile‖.444
În ceea ce privește persepectiva rusă asupra relațiilor cu statele din Asia Centrală în
primii ani după colapsul Uniunii Sovietice, a fost definită de dezinteres, fapt dovedit și de
absența vizitelor la nivel înalt a reprezentanților Federației Ruse în regiune. S pre exemplu,
Ministrul de Externe al Federației nu face nicio vizită oficială în Asia Centrală timp de doi ani.445
De asemenea, în primii ani ai președinției lui Boris Elțîn, Rusia, aflată într -o etapă de deschidere
către vest și încercare de democratizare, nu a avut o politică bine definită față de această regiune.
Mai mult decât atât, o asociere puternică cu statele din Asia Centrală era percepută că o povară
economică pentru Rusia, în condițiile în care succesoarea URSS se confrunta cu propria criză
econom ică. Politica externă rusă era centrată pe fostele teritorii sovietice din Europa, relațiile cu

441 Olivier Roy, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor, op. cit., p. 267.
442 N.I. Petrov, „Political Stability in the Conditions of teh Command -Administrative Regime‖, in Alexei Vassiliev,
Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , pp. 77 – 100, p. 96.
443 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 54.
444 Neil. J. Melvin, Uzbekistan. Transition to Authoritarianism on the Silk Road , op. cit., p. 89.
445 Nicole J. Jackson, Russian Foreign Policy and the CIS. Theories, Debates and Actions , Routledge, Londra, 2003,
pp. 2 – 3.

166
statele din Asia Centrală erau caracterizate de „retragere și confuzie‖446 și cu toate că fosta
metropolă continua să fie principalul partener comercial al republ icilor, la nivel economic s -a
obsevat o stagnare și uneori chiar un recul în raporturile dintre aceste state, mai ales la nivelul
anului 1992.
Pe parcursul următorilor doi ani, din partea Rusiei se observă o schimbare de optică,
trecând, cel puțin la nive l declarativ, la o retorică ce miza pe promovarea intereselor naționale ale
Federației și pe recâștigarea statutului de mare putere. În plan intern, noul discurs al elitei
politice din Rusia se concretizeză prin adoptarea Doctrinei militare din 2 noiembrie 1993, care
suprapunea sfera de influență a Rusiei cu fostul teritoriu sovietic, iar armata avea, printre altele,
sarcina de „a crea forțe mobile care să participe la operațiuni în orice regiune amenințată, și să
ofere securitate petru ceilalți membri ai C omunității Statelor Independente (CSI), desfășurând
trupe rusești atunci când era necesar chiar și în țări învecinate‖.447
Această nouă retorică a mizat pe afirmarea Rusiei ca lider al Comunității Statelor
Independente, Decretul semnat de Președintele Elțîn în septembrie 1995 privind politica Rusiei
față de integrarea economică și militară în cadrul CSI demonstrează această nouă orientare a
Moscovei. Decretul prezidențial promova un rol activ al Rusiei în cadrul CSI și proclama
integrarea organizației ca fiin d unul dintre principalele obiective de politică externă ale
Federației, Moscova „arogându -și dreptul exclusiv de a asigura securitate vecinilor din interiorul
CSI, cu toate că, la nivel practic, influența crescută a Rusiei a fost simțită în acel moment ce l mai
mult în Asia Centrală. Liderii locali au început să perceapă Kremlinul ca garantul suprem al
securității împotriva amenințării islamiste – dar și a unui împotriva celuilalt.‖448
Dar această schimbare de optică s -a produs și în planul relațiilor multilaterale.
Astfel,urmând retorica integrării CSI în defavoare percepției conformă căreia organizația trebuia
să funcționeze ca „un mecanism pentru un divorț civilizat al statelor din fosta Uniune
Sovietică‖449, în anul 1993 este adoptată Carta organizați ei, care stabilea, în articolul 2, drept

446 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., pp. 43 – 44.
447 Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, op. cit., p. 23.
448 Jeffrey Mankoff, Russian Foreign Policy. The Return of Great Power Politics , ediția a doua, Rowman &
Littlefield Publishers, Plymouth, 2012, p. 245.
449 Bobo Lo, Russian Foreign Po licy în the Post -Soviet Era. Reality, Illusion and Mythmaking , Palgrave Macmillan,
Bashingstoke, New York, 2022, p. 73.

167
principale obiective ale Comunității „implementarea cooperării în domeniul politic, economic, de
mediu, umanitar, cultural, dar și în alte domenii; dezvoltarea economică și socială cuprinzătoare
și echilibrată a sta telor membre în cadrul unui spațiu economic comun, a cooperării și integrării
interstatale; asigurarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu
principiile și normele de drept internațional recunoscute universal și cu documente le CSCE450;
cooperarea între statele membre pentru asigurarea păcii și securității internaționale, pentru
implementarea unor măsuri eficiente de reducere a armelor și a cheltuielilor militare, pentru
eliminarea armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă, pentru obținerea dezarmării
generale și complete; asistarea cetățenilor statelor membre în vederea liberei comunicări și
circulații în Comunitate; acordarea de asitență juridică reciprocă și cooperarea în alte domenii ale
relațiilor juridice; solu ționarea pașnică a litigiilor și conflictelor dintre statele Comunității.‖451
În pofida achiesării tuturor țărilor membre ale Comunității Statelor Independente la
aceste principii, cooperarea multilaterală a fost și ea relativ redusă. În primii ani de la fon dare,
CSI ca entitate independentă a funcționat mai mult ca „o organizație de hârtie‖452, fără a avea un
rol efectiv în tranziția de la Uniunea Sovietică la statele independente. Dmitri Trenin, în cartea
The End of Eurasia: Russia on the Border between Geopo litics and Globalization , publicată sub
egida Carnegie Moscow Center, afirmă că rolul istoric al CSI nu a fost acela de a realiza o
integrare post -sovietică a fostelor republici din cadrul URSS, ci de a prelua șocul dezintegrării
Uniunii. Istoricul rus id entifică cauzele eșecului comunității de a funcționa ca un vehicul pentru
integrare. Astfel, printre aceste se numără: rezistența elitelor la orice organizație supranațională,
în ciuda nostalgiei existente în rândul populației din anumite țări; orientarea economică și
politică predominantă către exterior a tuturor statelor CSI coroborată cu reticența manifestată de
Rusia de a -ți asuma rolul de donator în cadrul procesului de integrare; varietatea nivelelor de

450 Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa este predecesoare Organizației pentru Cooperare și
Securitate în Europa.
451Carta Co munității Statelor Independente , 22 ianuarie 1993,
http://cis.minsk.by/reestr/ru/index.html#reestr/create, (accesat 14.02.2013).
452 Diana Digol, „Russia ‘s Foreign Policy in Central Asia: From Yeltsin to Medvedev‖, in Maria Raquel Freire,
Roger E. Kanet (ed itori), Russia and its Near Neighbours. Identity, Interests and Foreign Policy , Palgrave
Macmillan, Bashingstoke, New York, 2012, p. 178.

168
dezvoltare economică, a sistemelor juridice, a r egimurilor politice, dar și a mediilor culturale;
diversitatea agendelor de securitate ale statelor din cadrul Comunității.453
Perioada de confuzie și dezinteres în relațiile bilaterale și multilaterale ale statelor central
asiatice și Federația Rusă ia sfâr șit în 1996, o dată cu numirea în funcția de Ministru de Externe
al Rusiei a lui Yevgheni Primakov. Intervalul ce a debutat în acest moment și până la preluarea
puterii de către Vladimir Putin a fost descris în literatura de specialitate ca „perioada
pragm atismului competitiv‖454, în care se conturează o viziune diferită în politica rusă între
fostele republici sovietice din Europa și cele din Caucaz și Asia Centrală. Dacă Rusia arăta
deschidere față de vectorul occidental, perspectiva asupra Asiei Centrale s e schimbă, cele cinci
republici sunt considerate „curtea din spate‖455 a Rusiei, în care Federația se bucură de drepturi și
obligații speciale. Totuși, schimbarea de optică a Moscovei vine pe fondul unui nou context
regional, în care fostele republici soviet ice erau deja recunoscute ca state suverane, cu regimuri
consolidate și cu tendințe autoritare, care își dezvoltaseră o politică externă multilaterală, dar
care se confruntau și cu diferiți factori de instabilitate ce reprezentau, implicit și o amenințare la
adresa securității Federației. Războiul civil din Tadjikistan ridica problema contagiunii la nivel
regional. Preluarea puterii de către talibani în Afganistan genera teama exinderii fenomenului
radical și la nivelul celor cinci state, mai ales că astfel de grupări islamiste ce contestau regimul
laic existau deja în Uzbekistan. De asemenea fluiditatea granițelor intra regionale și ale celor
exterioare permiseseră dezvoltarea rețelelor de criminalitate organizată și generaseră tensiuni
interetnice.456
Acest fond de teamă a răspândirii instabilității la nivelul întregii regiuni a caracterizat
relațiile dintre Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan și Federația Rusă în
perioada președinției lui Boris Elțîn. În ceea ce privește contextul st rategic de la nivel regional în
anii 1990, acesta este determinat de războiul civil din Tadjikistan și de teama de răspândire a

453 Dmitri Trenin, The End of Eurasia: Russia on the Border between Geopolitics and Globalization , Carnagie
Endowment f or International Peace, Washington, 2001, p. 100.
454 Maria Raquel Freire, Roger E. Kanet (editori), Russia and its Near Neighbours. Identity, Interests and Foreign
Policy , op. cit., p. 1.
455John Andreson, The International Politics of Central Asia , Manchester University Press, Manchester și New
York, 1997, p. 206.
456 Cele mai multe studii care vizau posibilitatea izbucnirii unor conflicte interentice făceau referire la Valea
Ferghana, o zonă împărțită între Uzbekistan, Tadjkikistan și Kîrgîzstan, cu o populație extrem de diversă din punct
de vedere etnic, dar și conservatoare. Problematica Văii Ferghana este tratată într -o manieră exhaustivă de Frederick
S. Starr, „ Ferghana Valley. The Heart of Central Asia , M.E. Sharpe, New York, 2011.

169
fundamentalismului islamic din Afganistan. Astfel,pe acest fundal de instabilitate,
Turkmenistanul își proclamă neutralitatea în 1993, nu aderă la TSC și anunță unilateral
retragerea trupelor de frontieră ruse de pe teritoriul său. Kîrgîzstan depindea de menținerea unei
bune relații cu Rusia și de trupele de graniță ruse cantonate pe teritoriul său pentru păstrarea
stabilității int erne. Cu toate acestea, gradual, până în 1999, trupele ruse se retrag, fiind înlocuite
cu noul serviciu de frontieră kârgâz.457 Privită în anasamblu, intensificarea cooperării la nivel
militar între cele cinci republici și Rusia era percepută ca continuare a politicii sovietice, ce
venea în contradictoriu cu noul statut de state independente al republicilor. În ceea ce privește
cooperarea economică, cu toate că Rusia rămâne principalul partener al acestor state, fluxul
comercial a scăzut, iar cele cinci repub lici au urmărit să se orienteze și spre piețe exterioare CSI,
iar eforturile de integrare economică a organizației nu au avut succes. Cu toate acestea, Rusia,
Belarus și Kazahstan au semnat în 1995 un protocol pentru formarea unei aliațe vamale.
Așa cum am menționat, principala problemă de securitate era prin prisma războiului civil
tadjik. Acest conflict nu doar implica un risc de contagiune la nivel regional, dar premitea și
ecaladarea fenomenului islamic fundamentalist. Astfel, Rusia a jucat un rol acti v încă de la
început prin susținerea ascensiunii la putere a lui Emomali Rahmonov și apoi a forțelor
guvernamentale împotriva Opoziției Tadjice Unite. În acest sens, trupele de frontiere sovietice
cantonate în Tadjikistan sunt înlocuite cu trupe ruse, iar în 1993 cele două state semnează un
acord de prietenie, cooperare și asistență reciprocă. Totuși, începând cu 1993, o dată cu creșterea
mizei integrării militare a CSI, trupele ruse de pe teritoriul tadjik au fost reorganizate sub forma
unei misiuni de men ținerea păcii sub egida CSI, la care s -au alăturat Uzbekistan, Kîrgîzstan și
Kazahstan.458 Noua strategie reflecta poziția ministrului de externe Kozyrev de a „stabili un scut
împotriva răspândirii clanurilor regionale și a extremismului islamic în Asia Cent rală. În jurul
Tadjikistanului este o abundență de material inflamabil. Nu este posibil să permitem ca zona de
totală instabilitate și violență să se mute de la granițele sudice spre alte granițe ale
Tadjikistanului, până la Uzbekistan și Kîrgîzstan, ameni nțând întreaga parte a CSI central
asiatică.‖.459 Cu toate acestea, după 1996, Rusia își schimbă abordarea asupra războiului civil din

457 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., pp. 45 – 46.
458 Dov Lynch, Russian Peacekeeping Strategies în the CIS. The Cases of Moldova, Georgia and Tajikistan ,
Macmillan Press, Basingstoke, 2000, pp. 157 – 168.
459 Apud Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 50.

170
Tadjikistan și începe să susțină procesul de pace prin medierea între forțele guvenamentale și
cele de opoziție.
Tot prin r aportare la războiul civil din Tadjikistan pot fi înțelese relațiile Rusiei cu
Uzbekistan. Dacă în primii doi ani ai acestui conflict Uzbekistan a acționat ca agent al Rusiei,
din 1993 președintele Karimov reconsideră poziția statului și încearcă să influe nțeze scena
internă din Tadjikistan prin susținerea unor grupări regionale ostile regimului Rahmonov. Astfel,
se produce și o distanțare de Rusia, materializată prin retragerea trupelor uzbece din cadrul
misiunii de menținere a păcii a CSI.460 O îmbunătățir e a relațiilor dintre Rusia și Uzbekistan se
observă abia din 1998, când, cu ocazia vizitei făcute de Președintele Islam Karimov omologului
său de la Moscova, sunt semnate numeroase documente care prevedeau cooperarea în diferite
domenii, dar care nu au fo st implementate ulterior.

III.2 . ASIA CENTRALĂ ȘI RUSIA LUI VLADIMIR PUTIN
Așa cum am menționat anterior, pe parcursul anilor `90 , în timpul președinției lui Boris
Elțîn, interesul Federației Ruse pentru intensificarea relațiilor cu statele central asiatice a fost
limitat. În aceeași măsură, nici cele cinci republici nu manifestat o preocupare deosebită pentru
dezvoltarea relațiilor externe cu fosta metropolă, prin cipalul impediment fiind unul de natură
simbolică, respectiv afirmarea independenței și a suveranității, în contrast cu perioada comunistă.
Cu toate acestea, datorită condiționalităților de ordin istoric, geografic, economic, dar și social,
nu se poate vor bi despre o distanțare de substanță și, în niciun caz despre o ruptură în relațiile
bilaterale și multilaterale dintre cele cinci noi state independente și Federație. Mai degrabă,
această perioadă poate fi caracterizată de o stare de inerție a relațiilor b i și multilaterale dintre
entitățile menționate anterior. Totuși, la finele acestui deceniu, se poate observa o schimbare de
paradigmă, o dată cu venirea lui Vladimir Putin la președinția Federației Ruse. Totodată,
consider important de meniționat că noua etapă în politica externă a Rusiei față de Asia Centrală,
precum și în relațiile dintre Federație și cele cinci repubici, nu aduce o ruptură definitivă față de
perioada anterioară. Acest nou stadiu al relațiilor externe își găsește fundamentele în eșecur ile și
succesele înregistrate anterior și se raportează la rezultatele perioadei precedente. Astfel, chiar

460 Neil. J. Melvin, Uzbekistan. Transition to Authoritarianism on the Silk Road , op. cit., pp. 93 – 97.

171
dacă fusese operată o schimbare în conducerea Federației, politica externă își păstrează
continuitatea prin menținerea obiectivului de reafirmare a s tatutului de mare putere și prin
constanta oferită de raportarea geografică a relațiilor externe. Totuși, schimbarea în politica
externă a Federației este vizibilă prin diversificarea intereselor și a vectorilor de politică extrenă,
dar mai ales prin rapo rtarea la contextul în care în care politica externă este implementată.461
Intervalul analizat în acest subcapitol începe odată cu numirea lui Vladimir Putin în
funcția de președinte interimar, pe 31 decembrie 1999, ca urmare a demisiei lui Boris Elțîn și se
încheie odată cu învestirea în funcție a celui de -al treilea președinte al Federației Ruse, Dmitri
Medvedev. Din perioada menționată anterior, accentul este pus pe relațiile dintre cele cinci
republici central asiatice și Rusia, după septembrie 2001. Aces t moment are un rol important
deoarece, pentru prima dată, Statele Unite intervin în mod direct în Asia Centrală, implicându -se
în soluționarea problemelor cu care această regiune se confruntă. Noul rol atribuit de SUA Asiei
Centrale în politica sa externă și de securitate națională, a făcut ca și Moscova să își schimbe
abordarea față de statele din regiune. Astfel, se poate afirma că creșterea gradului de implicare al
Statelor Unite ale Americii în Asia Centrală a dus la intensificarea eforturilor Rusiei d e a-și
reafirma influența asupra regiunii. Cu cât importanța Asiei Centrale în politica SUA a crescut, cu
atât Kremlinul și -a coordonat eforturile pentru a contracara o posibilă creștere a influenței SUA
în regiune. Astfel, fiind reluată ideea marelui joc sau logica bipolarismului războiului rece, pe
„tabla de șah‖462 central asiatică se poate observa o pendulare între competiție asupra și
cooperare în Asia Centrală între cei doi mari vectori de putere la nivel internațional. Pe de altă
parte, urmând metafora jocului de șah, acesta nu este determinat doar de cei doi jucători, „pionii‖
având puterea de a influența rezultatul. Prin opțiunile lor de politică externă, cele cinci state
interferează în acțiunile de politică externă ale celorlalți actori internaționa li, modificând
contextul regional în care aceștia acționează. Astfel, politica externă și relațiile externe ale celor
cinci republici devin relevante în condițiile în care Asia Centrală face parte dintr -o zonă de
instabilitate pe tabla de șah eurasiatică – Balcanii Eurasiei, regiune pivotală, cu importante mize

461 Diana Digol, Russia ’s Foreign Policy in Central A sia: From Yeltsin to Medvedev , op. cit., p. 175.
462 Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale geostrategice, op. cit., p.
12 și următoarele.

172
geopolitice, strategice și economice, atât pentru marile puteri vecine, în special Rusia și China,
cât și pentru SUA, unica super -putere după încheierea războiului rece.463

III.2. A. PUTIN ȘI NOUL CONCEPT DE POLITICĂ EXTERNĂ
Spre sfârșitul anilor `90 Asia Centrală devine o zonă vitală pentru interesul național al
Rusiei, atât din punct de vedere economic, cât și strategic. De aici și teama de a nu o pierde în
favoarea vestului. Rusia nu mai avea suficiente resurse pentru a domina regiunea, iar republicile
central asiatice au făcut tot posibilul pentru a -și afirma independența. Pentru a -și păstra influența
Rusia a mizat pe cultura comună a elitelor, pe legăturile economice tradițional e și pe dependența
de echipamentele militare rusești. De asemenea a trebuit să minimalizeze influența altor state
asupra regiunii, în special a celor vestice.464
Principalele interese ale Moscovei în Asia Centrală sunt de ordin strategic, de securitate
și economic. Regiunea se confruntă cu numeroase probleme interne care pot genera un factor de
instabilitate crescut: corupția este generalizată la nivelul întregii societăți, totodată aceste state se
confruntă cu tensiuni etnice, dar și religioase, subdezvoltar e economică și guvernare centralizată
care au determinat un nivel crescut de insatisfacție în rândul populației. Pe fondul tuturor aceste
probleme în regiune s -au dezvoltat rețele transfrontaliere de trafic de droguri, arme, persoane, dar
și grupări extrem iste. De asemenea, trebuie luate în considerare apropierea geografică a celor
cinci republici de Afganistan și pericolul reprezentat de răspândirea fundamentalismului islamic
și a grupărilor teroriste. 465
În aceste condiții, instabilitatea inerentă regiunii a fost văzută ca o directă amenințare la
adresa securității naționale a Rusiei. Problema terorismului începea să capete contur în politica
Moscovei încă de le numirea în funcția de Ministru de Externe a lui Yevgheni Primakov , iar o
dată cu numirea lui Vladimir Putin în funcția de prim -ministru, aceasta avea să devină una dintre
principalele teme din relațiile Rusiei cu republicile Asiei Centrale. Incursiunile extremiștilor

463Ibidem, pp. 139 – 140.
464Nikolai Sokov, 20th Century Tools for 21st Century Challenges. The Limits of Russian Influence in Central Asia
and South Caucasus , Monterrey Institute of International Studies , 2004 , p. 1.
465Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 6.

173
islamici din Afganistan și a gru părilor ce au refuzat dezarmarea din Tadjikistan în Kîrgîzstan din
vara anului 1999 au oferit Moscovei posibilitatea să își reafirme rolul de „manager al
securității‖466 în Asia Centrală. Trupele de gherilă conduse de Juma Namangani, unul din liderii
Mișcări i Islamice din Uzbekistan (IMU), au luat ostatici atât cetățeni kîrgîzi, cât și străini și
condiționau încetarea ostilităților de primirea refugiaților de către statul kîrgîz și eliberarea
extremiștilor încarcerați în Uzbekistan.467 În toamna aceluiași an, a ceste grupări au fost împinse
către Tadjikistan, stat care, ulterior, le -a permis retragerea în Afganistan. Totuși, această soluție
nu a adus stabilitate în regiune și, în pofida întăririi granițelor Kîrgîzstanului, în vara anului 2000
au avut loc noi incu rsiuni ale grupărilor extremiste în acest stat. Totuși, trebuie evidențiat faptul
că această problemă de securitate a demonstrat că statele central asiatice pot coopera în mod
eficient pentru a combate amenințări comune. Exemplul în acest sens fiind dat de sprijinul
militar pe care Uzbekistan l -a acordat Republicii Kîrgîze, în luna octombrie insurgenții fiind
învinși468 Rolul tot mai important acordat problemei terorismului în relațiile dintre Moscova și
statele central asiatice este demonstrat și de vizitele efecutate de Vladimir Putin în Tadjikistan și
Uzbekistan la finele anului 1999.469
Totodată, problemele de securitate ale celor cinci republici, au atras atenția Statelor
Unite, care își oferă sprijinul pentru stabilizarea regiunii. Această apropiere în re lațiile dintre
SUA și statele central asiatice a făcut ca Rusia să fie circumspectă cu privire la consecințele pe
termen lung pe care o apropiere de vest a republicilor le -ar avea. Astfel, doctrina militară „făcută
publică în aprilie 2000, afirma că o amen ințare majoră la securitatea Rusiei erau politicile
hegemonice ale Washingtonului și potențiala „extindere a blocurilor și alianțelor militare‖ de -a
lungul granițelor Rusiei.‖470. În același ton, Conceptul de Securitate Națională definește sistemul
internați onal ca fiind dominat de două tendințe. Prima dintre acestea este susținută de Rusia și
implică faptul că la nivel global se conturează o lume multipolară. Cea de -a doua tendință

466 Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., p.
163.
467La începutul anului 1999, în Tașkent, Uzbekistan, au avut loc o serie de explozii, ce au fost revendicate de
Mișcarea Islamică din Uzbekistan. Suspecții au fost arestați și judecați, dar procesele au durat până în anul 2000. O
parte dintre aceștia au fost condamnați la moarte; printe ei se numărau și cei doi lideri ai IMU – Juma Namangani și
Tohir Yuldashev, condamnați în absență.
468Jim Nichol, „Central Asia: Regional Development and Implications for U.S. Interests‖, Congressional Research
Service Report for Congress , Washington, 2005, p. 6.
469Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 65.
470Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, op. cit., pp. 30 – 31.

174
identificată de Moscova face strictă referire și critică rolul Statelor Unite în cadrul sistemului
internațional. Astfel, această tendință se manifestă „prin încercări de a crea o structură a relațiilor
internaționale bazată pe dominația statelor vestice dezvoltate în cadrul comunității internaționale,
sub conducerea SUA și prin pr oiectarea unor soluții unilaterale (bazate în principal pe utilizarea
forței militare) pentru problemele esențiale ale politicii mondiale, eludând normele fundamentale
de drept internațional‖.471 Accentuând necesitatea dezvoltării unei lumi multipolare, docu mentul
statutează că interesul național al Rusiei este de a -și menține suvenanitatea și de a -și întări
poziția ca mare putere și ca centru de influență într -un sistem multipolar. Totodată, Conceptul de
Securitate Națională prioritizează importanța CSI și ale statelor membre la nivelul relațiilor
externe ale Rusiei.472
De altfel, atât noua doctrină militară, precum și Conceptul de Securitate Națională și
Conceptul de Politică Externă, adoptate în 2000 tratau și problema terorismului: „doctrina
militară a acor dat terorismului o mai mare importanță printre potențialii factori destabilizatori ce
ar putea afecta situația politico -militară, decât o făcuse predecesoarea sa din 1993: „activitățile
de extremism naționalist, religios, separatism și mișcările, organizaț iile și structurile teroriste;
expansiunea crimei organizate, a terorismului, și a traficului de arme și droguri; și structura
multinațională a acestor activități‖.473 Conceptul de Securitate Națională considera terorismul ca
fiind „o amenințare serioasă la adresa securității naționale a Federației Ruse. Terorismul
internațional a declanșat o campanie clandestină menită să destabilizeze situația în Rusia‖474.
Același document evidențiază și cauzele care alimentează terorismul, care la rândul lor constituie
amenințări la adresa securității Federației. Astfel, în capitolul III al Conceptului de Securitate
Națională este enunțat că amploarea crescută a terorismului se datorează „conflictelor care
însoțesc în mod frecvent schimbările la nivelul conducerii / patrim onial475și exacerbării luptelor
pentru putere între grupuri sau între liniile de interese etno -naționaliste. Lipsa unui sistem social
eficient de prevenire a terorismului, sprijinul legal și logistic inadecvat pentru activități de

471 National Security Concept of the Russian Federation , cap. I, 2000, http://archive.m id.ru//bdomp/ns –
osndoc.nsf/1e5f0de28fe77fdcc32575d900298676/36aba64ac09f737fc32575d9002bbf31!OpenDocument, (accesat la
15.02.2013).
472 Ibidem.
473 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 66.
474 National Security Concept of the Russian Federation , cap. III, 2000.
475 Sintagma „schimbările la nivelul conducerii / patrimonial‖ folosită în traducerea făcută de autor echivalează în
textul documentul în limba engleză cu „changes in ownership‖.

175
prevenire a terorismului și a crimei organizate, nihilismul juridic și fluxul negativ de personal
calificat din instituțiile însărcinate cu aplicarea legii cresc impactul acestei amenințări asupra
individului, societății și statului.‖476
Conceptul de Politică Externă adoptat în iunie 2000, reiterează ideea provocării și
amenințării pe care direcția unipolară a sistemului internațional o aduce intereselor naționale ale
Rusiei, și de această dată, referirea la dominația economică și de putere a Statelor Unite fiind
explicită. 477 De asemen a, urmând linia documentelor menționate anterior, Conceptul de Politică
Externă acordă CSI și statelor membre un rol primordial în politica externă a Federației și
menționează cooperarea militară și de securitate pentru lupta împotriva terorismului interna țional
și a extremismului ca o sarcină prioritară pentru politica rusă, în cadrul CSI.478 În aceste condiții,
Conceptul de Politică externă stabilește ca principii generale „crearea unor condiții externe
favorabile dezvoltării stabile a Rusiei‖ în vederea de mocratizării, a consolidării sistemului
constituțional, a îmbunătățirii situației economice și sociale a statului; și „formarea unei centuri
de bună -vecinătate de -a lungul granițelor Rusiei și promovarea eliminării tensiunilor și
conflictelor în regiunile adiacente Federației Ruse sau prevenirea‖ acestora. Bineînțeles, că
aceste principii generale de politică externă nu putea fi aplicate decât într -un cadrul internațional
multipolar, în care dominației SUA să i se opună un sistem bazat pe integrarea la niv el regional
și sub -regional.479
Cele trei documente cu relevanță în politica externă adoptate în primul an de mandat al
Președintelui Vladimir Putin marcheză începutul unei noi etape în politica externă a Federației.
Robert H. Donaldson, Joseph L. Nogee și V idya Nadkarni, în The Foreign Policy of Russia.
Changing Systems, Enduring Interests , subsumează acțiunile de politică externă ale președintelui
naționalismului rus, aceste nefiind doar manifestări ale voinței liderului de la Kremlin, ci
reprezentau dorinț a majorității populației Federației,480 în condițiile în care pe parcursul ultimului
deceniu al secolului al XX -lea a crescut gradul de insatisfacție al populației față de noul statut

476 National Securi ty Concept of the Russian Federation , cap. III, 2000.
477Foreign Policy Concept of the Russian Federation , cap. II, 2000,
http://archive.mid.ru//Bl.nsf/arh/1EC8DC08180306614325699C003B5FF0?OpenDocument, (accesat 15.02.2014.)
478Ibidem, cap. IV.
479 Ibidem .
480 Robert H. Donaldson, Joseph L. Nogee și Vidya Nadkarni, The Foreign Policy of Russia. Changing Systems,
Enduring Interests , ediția a cincea, M.E. Sharpe, Londra și New York, 2014, p. 14.

176
internațional al Rusiei – perceput ca fiind mult inferior celui din perioada sovietică și sub
capacitatea reală a statului –, iar nostalgia față de Uniune481 apare ca o temă recurentă atât la
nivelul societății, cât și al elitelor. De altfel, tema măreției Rusiei devine un stindard al noii
politici externe și este afirmată de noul lider de la Kremlin și cu ocazia trecerii într -un nou
mileniu, atașând valorii simbolice a acestui moment o componentă naționalistă, într -un articol
publicat pe 30 decembrie 1999, Russia at the Turn of the Millennium , afirmând că „Rusia a fost
și va rămâne o țară măreață datorită caracteristicilor inerente ale existenței geopolitice,
economice și culturale ale Rusie‖.482
Este foarte important modul în care Rusia răspunde la problema terorismului, ca manieră
de a-și reafirma influența în fostul terito riu sovietic și statutul de vector de influență regională.
Fără a avea suficiente resurse pentru a acționa în mod direct, Kremlinul, preferă acțiunea
multilaterală prin intermediul organizațiilor dominate de Rusia. Astfel, Comunitatea Statelor
Independente , Tratatul de Securitate Colectivă și Organizația de Cooperare Shanghai sunt
instrumente ale politicii externe ruse prin intermediul cărora Moscova urmărește să își reafirme
influența asupra fostului spațiu sovietic central asiatic. Acest obiectiv se încad rează în tabloul
general al noii politici ruse. Sub conducerea președintelui Vladimir Putin, Kremlinul a stabilit
noi obiective în politica externă. „Acestea includ refacerea „prezenței globale‖ a Rusiei,
promovarea și proiectarea identității de mare puter e a Rusiei, subminarea Statelor Unite ca unică
superputere, restrângându -le marja de manevră, crearea de alianțe cu țări care erau circumspecte
cu privire la influența SUA, exploatarea conflictelor între Washington și aliații europeni și
folosirea resursel or strategice pentru a obține influență economică și politică în fostul imperiu
rusesc.‖483 Noua politică externă relevă importanța vecinătății imediate ca sferă de influența
rusescă. Controlul asupra acestei zone era o modalitate de reafirmare a statutului de mare putere
al Rusiei.
Accentul pus pe lupta împotriva terorismului ca principală modalitate de creștere a
stabilității și a securității este demonstrat de introducerea acestei teme printre obiectivele CSI. La
summit -ul de la începutul anului 2000 s -a hotărât pregătirea unui program anti -terorist al CIS, de

481 Dmitri Trenin, The End of Eurasia: Russia on the Border between Ge opolitics and Globalization , op. cit., p. 100.
482 Apud Valerie A. Pacer, Russian Foreign Policy under Dmitri Medvedev, 2008 – 2012 , Routledge, Oxon, New
York, 2016, p. 8.
483Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, op. cit., p. 41.

177
asemenea, a fost luată în discuție și ideea înființării unui centru pentru combaterea terorismului.
Pe 20 – 21 iunie 2000 a fost adoptat Programul pentru lupta împotriva terorismului internațional
și a altor forme de extremism și s-a decis înființarea Centrului Anti -terorist al CSI, al cărui prim
scop era analizarea și schimbul de informații și coordonarea, în acest sens, a instituțiilor
competene din statele membre ale comunității.484
Un rol mai import ant în lupta împotriva terorismului l -a avut Tratatul de Securitate
Colectivă. TSC a fost semnat în 1992 de nouă țări dintre membrele CSI, dar în 1999, doar șase
și-au reafirmat participarea, printre care Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan. Putin s -a folos it de
problema terorismului pentru a întări alianța. La summit -ul de la Minsk din mai 2000 s -a hotărât
creșterea cooperării între statele semnatare, ca reacție la amploarea pe care fenomenul extremist
și terorismul o luau. Această idee reise și din declara ția președintelui rus: „a fost pus în practică
un mecanism care să transforme acest tratat într -un instrument viabil, capabil să răspundă la
schimbările internaționale, nu doar în prezent, ci și în viitor‖.485
Organizația de Cooperarea Shanghai a fost un alt instrument folosit de Rusia în politica
sa față de Asia Centrală. OCS a rezultat în urma reorganizării Shanghai Five, organizație
înființată în 1996 de Rusia, China, Kazahstan, Tadjikistan și Kîrgîzstan, având ca scop
soluționarea problemelor legate de de limitarea frontierelor și reducerea efectivelor militare de la
frontierele dintre aceste țări. La summit -ul din 1998, șefii de stat a le celor trei republici central
asiatice, China și Rusia au declarat că „cei 7 000 de kilometrii de graniță au fost transformați
într-o „frontieră a cooperării, a prieteniei și a încrederii depline„‖.486 În iulie 2000 Shanghai Five
devine Shanghai Forum. Aceas tă schimbare a fost operată pentru a marca începutul unei noi
etape în relațiile dintre cele cinci state, precum și deschiderea organizației către de alte țări. Acest
fapt este susținut și de declarația Președinteuie rus, Vladimir Putin: „Shanghai Forum nu este un
club privat, este o organizație deschisă, ce încurajează și alte state din regiune să coopereze cu
ea.‖.487 În acest sens, este importantă prezența la summit -ul de la Dușanbe a Președintelui
Uzbekistanului, Islam Karimov, ca observator, dar și ca re prezentant al unui potențial nou stat

484Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 67.
485Apud Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op.
cit., pp. 33 – 34.
486Ibidem, p. 41.
487Apud Marat Mamadshoyev, „The Shaghai G – 5 Becomes the Shanghai Forum‖, Eurasia Insight , 7 iulie 2000,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav070700.shtml, (accesat 17.02.2014).

178
membru al organizației. Un an mai târziu, la summit -ul din iunie 2001, Uzbekistan participa ca
stat membru al organizației. Anul 2001 are o importanța deosebită deoarece în prima parte a
anului statele membre ale Shang hai Forum semnează un nou tratat prin care se angajează să lupte
împotriva terorismului, a separatismului și a extremismului. Totodată, în vara aceluiași an „ia
naștere OCS (deși, încă nu în mod formal) [… Putin declarând că ] sloganul „securitate prin
cooperare„ acoperă însăși esența organizației. În august […] agențiile de securitatea a celor cinci
state s -au întâlnit la Bișkek pentru a discuta implemantarea unui acord pentru crearea unui centru
comun de luptă împotriva terorismului.‖.488 Pe parcursul an ului 2002 au loc alte întâlniri la nivel
înalt, iar în luna iunie a fost semnată Carta Organizației de Cooperare Shanghai. În primul articol
al acesteia sunt menționate principalele obiective și sarcini ale OCS, printre care se numără: „să
întărească încre derea reciprocă, prietenia și buna vecinătate dintre statele membre; să
consolideze cooperarea multidisciplinară în menținerea și întărirea păcii, securității și stabilității
în regiune și promovarea unei noi ordini politice și economice internaționale, de mocratică,
dreaptă și rațională; să lupte împreună pentru contracararea terorismului, a separatismului și a
extremismului, în toate formele lor de manifestare.‖489. Carta OCS prevedea și crearea unei
structuri regionale de combatere a terorismului, așa cum f usese stabilit cu un an înainte.
Și la nivel bilateral Rusia a jucat cartea luptei împotriva terorismului în relațiile cu
republicile central asiatice, în anul 2000 fiind semnate numeroase acorduri bilaterale pe teme de
cooperare militară, de securitate, a părarea frontierelor și se desfășoară exerciții militare comune.
În acest sens, relațiile bilaterale Rusia – Kazahstan sunt definite de stabilitate în perioada 1999 –
2001, atât la nivel economic, cât și politic. Spre exemplu, în anul 2000 cele două state s emnează
un acord pentru exportuil petrolului kazah prin conductele rusești, iar ca urmare a vizitei oficiale
a Președintelui Putin la Astana în octombrie 2000, omologul său kazah a declarat că viziunile
celor doi coincid la nivelul chestiunilor de pe între gul spectru politic.490 Relațiile Kârgâzstanului
cu Rusia au cunoscut și ele o dezvoltare în acest interval, în iulie 2000, Președintele Askar
Avaiev și Președintele Putin semnând o declarație de eternă prietenie între state și un program de

488Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy tow ards the CIS Countries , op. cit., p.
42.
489Carta Oragnizației de Cooperare Shanghai , Sankt Petersburg, 7 iunie 2002, articolul 1 .
http://rus.sectsco.org/documents/, (accesat 16.02.2014).
490 Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., p.
176 – 178.

179
cooperare econom ică pe zece ani, președintele kârgâz evidențiind parteneriatul strategic existent
între cele două state. 491 Revigorarea relațiilor cu Uzbekistan a avut ca punct central problema
terorismului și a extremismului. Încă de la finele anului 1999 cei doi șefi de stat au semnat un
tratat bilateral privind combaterea acestor amenințări, iar în cadrul celei de -a doua vizite a
Președintelui Putin în Uzbekistan, în mai 2000, discuțiile au fost diversificate incluzând și teme
de politică internațională, cooperare tehnic o-militară, culturală, dar și chestiuni umanitare și
economice.492 Relațiile politice turkmeno – ruse pot fi caracterizate în această perioadă de
precauție, la fel ca și în intervalul anterior, dar la nivel economic au existat mici tensiuni. În
decembrie 199 9 Tukemnistan a semnat un acord cu Gazprom prin care se angaja să exporte
anual către Rusia 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, fără a se stabili un preț al
tranzacției. Ca urmare a incapacității de a ajunge la un acord, în ianuarie 2001 Turkem enistan își
suspendă exportul de gaze către Rusia pentru 3 zile. Problema a fost remediată doar după o
discuție telefonică avută de șefii celor două state, iar un nou acord a fost semnat în februarie.
Bertil Nygren consideră că acesta a reprezentat momentu l în care „Rusia a învățat lecția
instrumentalizării politicii energetice, pe care o va aplica ulterior propriilor cumpărători‖.493 În
ceea ce privește relațiile ruso -tadjice, acestea au continuat să fie dominte de tematica războiului
civil și de teama de extindere a extremismului religios din Afganistan. În aceste condiții,
Tadjikistan rămăsese singurul stat centra asiatic ale cărui frontiere erau păzite de trupele
Federației, cele două state semnând și un protocol de cooperare militară în 1999.494

III.2. B. 11 SEPTEMBRIE ȘI NOUL „MARE JOC ” ÎN ASIA CENTRALĂ
Politica față de republicile Asiei Centrale promovată de Vladimir Putin are în centru
problema securității acestora, ca potențială amenințare la adresa securității naționale a Federației
Ruse. Principalii factori de instabilitate au fost considerați terorismul și extremisnul religios.
După atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, obiectivele Kremlinului și ale

491 Ibidem, p. 183.
492 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., pp. 70 – 71.
493 Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Po licy towards the CIS Countries , op. cit., p.
205.
494 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., pp. 72 – 73.

180
Washingtonului cu privire la combaterea terorismului internațional se intersectează. A cest
moment aduce o nouă schimbare în politica externă rusă.
Dacă Asia Centrală cotinuă să fie considerată o extensie a Rusiei, în care orice intervenție
externă trebuie minimalizată, din 2001 atitudinea Moscovei față de Washington se schimbă.
Putin promov ează cooperarea cu Statele Unite pentru a obține avantaje pe termen lung. „Având
drept scop alterarea distribuției globale a puterii în avantajul Rusiei, președenția Putin afișează o
politică neagresivă, în cadrul căreia se dorește cooperarea cu Statele Un ite și integrarea în
instituțiile economice internaționale pentru a se obține resurse și piețe, care să contribuie la
reconstrucția și modernizarea economiei rusești. Această atitudine induce Vestului un fals
sentiment de securitate și o iluzie de partener iat permanent, în timp ce Moscova așteaptă liniștită
să-și reconstruiască statutul de mare putere. Strategia este menită să „micșoreze costurile legate
de o răsturnare a ordinii existente‖, în care Statele Unite sunt puterea dominantă.‖495
După atentatele di n 11 septembrie, Rusia s -a arătat solidară cu SUA și a susținut războiul
împotriva terorismului. Moscova spera că în acest fel îi va fi recunoscută importanța în fostul
spațiu sovietic. Liderii de la Kremlin au considerat că era momentul oportun ca Rusia s ă se
afirme ca factor de stabilitate în Asia Centrală. Decizia Statelor Unite de a se implica direct în
stabilizarea regiunii și ușurința cu care republicile central asiatice au întors spatele Rusiei și s -au
apropiat de SUA, punând la dispoziția acestora fostele baze militare sovietice, a pus Moscova
într-o situație dificilă. În aceste condiții, Vladimir Putin a hotărât să nu considere prezența
militară americană un atac direct la adresa Rusiei și a continuat cooperarea cu Statele Unite.
Această decizie a fost rezultatul unui calcul economic favorabil Rusiei. Putin a considerat că
prezența militară americană în Asia Centrală ar putea să „aducă beneficii Rusiei pe termen scurt,
prin procurarea unei asistențe economice pentru regiunile instabile, și prin scut irea Moscovei de
orice costuri substanțiale. Între timp, Rusia și -ar fi menținut prezența militară și influența
politică, acționând ca partener al SUA.‖496 Pe 24 septembrie, Vladimir Putin anunță că Rusia va
accepta trupele americane în Asia Centrală pe dura ta operațiunilor militare din Afganistan și că
Rusia „(a) va furniza informații referitoare la infrastructură și la locațiile teroriștilor și ale
taberelor acestora; (b) își va deschide spațiul aerian pentru zborurile avioanelor cu încărcătură

495Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, op. cit., p. 43.
496Ibidem, p. 294.

181
umanitară sp re Afganistan; (c) își dă acordul ca statele Asiei Centrale să își deschidă spațiul
aerian și bazele aeriene pentru Statele Unite și aliații acestora; (d) va fi pregătită să participe la
căutări internaționale și operațiuni de salvare; și (e) va mări sprij inul material de arme și
tehnologie militară către Alianța Nordului și guvernul Președintelui Rabbani.‖497
Chiar dacă și -a oferit sprijinul în războiul împotriva terorismului Rusia și -a păstrat
aceeași politică față de statele din Asia Centrală. Acceptarea p rezenței SUA nu trebuia să
însemne și diminuarea influenței rusești. Cu toate că î ntr-o primă fază părea că implicarea marii
puteri va avea drept consecință directă scăderea rolului Rusiei în regiune, administrația de la
Moscova și -a intensificat eforturil e pentru a -și menține influența, prin continuarea procesului de
integrare al organizațiilor ce implicau statele din Asia Centrală, dar și prin promovarea relațiilor
bilaterale.
În ceea ce privește relațiile bilaterale, Moscova a acționat concomitent pe mai multe
nivele: și -a dezvoltat bune relații cu liderii din regiune, și -a impus prezența și forța militară și a
dezvoltat relațiile economice.
Sprijinirea liderilor autoritari ai regiunii face ca Rusia să fie considerată un partener de
încredere, care nu încearcă să intervină în politica internă și nici nu condiționează ajutorul oferit
cu reformarea politică și economică. În acest sens un caz extrem este Turkemenistanul, unde
comunității ruse îi sunt încălcate în mod frecvent drepturile. Cu toate acestea, în loc să sprijine
diaspora rusă din Turkmenistan, Kremlinul a preferat să strângă relațiile cu președintele Niazov.
Sprijinul pe care Rusia îl oferă liderilor central asiatici ajută la păstrarea stabilității pe termen
scurt și la evitarea unor crize polit ice. Instabilitatea politică în oricare dintre aceste state ar avea
repercursiuni puternice asupra stabilității la nivel regional.498
Rusia își menține influența și prin programele de asistență militară pe care le are cu
aceste state: pregătirea trupelor, an trenamente comune, vânzarea de echipamente militare la preț
redus. Un alt atu al Rusiei a fost superioritatea sa din punct de vedere militar față de republici.
Sub pretextul luptei împotriva terorismului a trimis trupe în regiune. Acest lucru este dovedit de

497 Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 85.
498Ariel C ohen , ―Competition over Eurasia: Are the U.S. and Russia on a Collision Course?‖, Heritage Lecture ,
nr.901 , www.heritage.org/research/lecture/competition -over-eurasia -are-the-us-and-russia -on-a-collision -course,
(accesat 16.02.2014).

182
numeroasele acorduri bilaterale sau multilaterale în care Rusia s -a implicat. Din 2002 trupe
rusești s -au stabilit în baza militară de la Kant, din Kîrgîzstan. În 2004 a încheiat un acord cu
Tadjikistan prin care s -a hotărât stabilirea unei baze militar e, cooperarea pentru securizarea
granițelor și trimiterea de aparatură militară în statul tadjik. La semnarea acordului Putin a
declarat că prezența militară rusă va reprezenta o garanție pentru investitorii ruși și va fi un factor
de stabilitate pentru în treaga regiune.499 Iar în 2005 a încheiat un tratat de cooperare militară cu
Uzbekistan, care prevede ca „în caz de agresiune a uneia dintre părți de către un stat terț, aceasta
va fi considerată ca un act de agresiune împotriva ambelor state‖.500 Interesant e ste faptul că
acest acord nu dă dreptul doar Rusiei să folosească bazele militare uzbece, reciproca fiind de
asemena posibilă. Președintele uzbek Islam Karimov a că acest acord pune bazele unei noi etape
în politica republicii, în care Federația ocupă un l oc de primus inter pares printre partenerii
externi ai Uzbekistanului.
Dezvoltarea relațiilor economice este o altă modalitate folosită de Moscova pentru a se
apropia de statele central asiatice. Rusia este cea mai puternică țară din fosta Uniune Sovietică,
dar în loc să sprijine dezvoltarea economică a regiunii, ea controlează economia prin dominația
asupra rutelor de export. Moscova s -a împotrivit construirii de noi conducte care să îi ocolească
teritoriul.501 Totuși, între Rusia și Kazahstan, Uzbe kistan, Turkmenistan extistă o puternică
interdependență economică. Cele trei state depind de conductele rusești pentru a exporta petrolul
și gazele naturale, iar Rusia, principalul partener economic al acestora, se folosește de resursele
importate pentru a-și mări exportul spre Europa, pe care nu l -ar putea susține doar din producția
internă. Acest lucru este dovedit și de atitudinea pe care Gazprom a avut -o față de cererea
Turkmenistanului de a renegocia prețul gazului natural. După o rezistență de trei l uni în fața
insistențelor guvernului turkmen, brusc, Gazprom a acceptat creșterea prețului de la 65 la 100 de
dolari pe mia de metri cubi.502

499Arun Sahgal, „Growing Russian Influence in Central Asia‖, Eurasia Insight , 8 noiembrie 2004,
www.eurasianet.org/departments/insig ht/articles/pp110804.shtml, (accesat 16.02.2014).
500Erich Marquardt, Yevgeny Bendersky, ―Uzbekistan's New Foreign Policy Strategy‖, in Power and Interest News
Report , 23 noiembrie 2005, la www.pinr.com/report.php?ac=view_report&report_id=404&language_id=1 , (accesat
16.12.2011, site indisponibil).
501Nikolai Sokov, 20th Century Tools for 21st Century Challenges. The Limits of Russian Influence in Central Asia
and South Caucasus , op.cit. , 2 – 4.
502M. K. BHADRAKUMAR, „Russian energy: Europe ‘s pride, US ‘s envy‖ , in Asia Times Online , 14 octombrie
2006, www.atimes.com/atimes/Central_Asia/HJ14Ag01.html, (accesat 16.02.2014).

183
Așa cum am menționat anterior, deși părea că pierde teren în fața Statelor Unite, Rusia a
continuat procesul de inte grare al celor trei organizații: Comunitatea Statelor Independente,
Organizația Tratatului de Securitate Colectivă și Organizația de Cooperare Shanghai. Spre finalul
anului 2001 au avut loc mai multe întâlniri atât între semnatarii Tratatului de Securitate
Colectivă, dar și în cadrul Comunității Statelor Independente. Politica externă a Rusiei din
următorii ani s -a centrat în jurul reafirmării poziției prioritare a CSI pentru Federației, iar
accentul era pus pe acțiunea comună a statelor membre ale organiza ției în lupta împotriva
terorismului și extremismului. Un pas imporant în această direcție a fost făcut în mai 2002, la
ceremonia de aniversare a 10 ani de la înființarea TSC, când statele membre adoptă o declarației
comună prin care anunță reorganizarea a lianței și recunoașterea acesteia ca organizație regională.
Declarația comună semnată de liderii statelor membre „prezenta OTSC ca un mecanism de
coordonare a politicilor externe și de securitate ale statelor membre, precum și a relațiilor
acestora cu ext eriorul și accentua faptul că relațiile politico -militare dintre statele membre ar
trebui să aibă prioritate în fața relațiilor cu state non -membre.‖.503 Pe 7 octombrie 2002 a fost
semnată carta Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. Pe parcursul u rmătorilor ani au
avut loc mai multe exerciții militare, nu doar în cele trei republici central asiatice membre ale
OTSC, ci și în Uzbekistan (2002). O victorie importantă pentru Rusia a fost reprezentată de
aderarea Uzbekistanului la OTSC. Din vara lui 20 06 acest stat este membru al organizației.504

III.2. C. REAFIRMAREA INFLUNȚEI RUSIEI
Un rol important în reafirmarea influenței Rusiei asupra Asiei Centrale l -au jucat și
evenimentele din 2005. Revoluția lalelelor din Kîrgîzstan – ce a dus la demisia președ intelui
Akaiev – și demonstrațiile din Andijan, Uzbekistan, – soldate cu rănirea sau moartea a numeroși
civili, după ce armata a deschis focul asupra protestatarilor, din ordinul președintelui – au dus la
tensionarea relațiilor dintre SUA și statele din re giune. Critica adusă de administrația de la
Washington modului în care regimul Karimov a reacționat la manifestațiile din Andijan au făcut
ca în rândul clasei conducătoare central asiatice să prindă contur ideea că SUA sprijină mișcările

503Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., pp. 93 – 94.
504Bertil Nygren, The Rebuilding o f Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., pp.
35 – 36.

184
revoluționare pent ru răsturnarea actualelor regimuri. Profitând de tensionarea relațiilor dintre
SUA și Uzbekistan, Rusia, sprijinită de China, a propus în cadrul întâlnirii OCS din 5 iulie 2005
elaborarea unei declarații comune a statelor membre prin care să ceară Statelor Unite să
stabilească un calendar al retragerii trupelor sale din Asia Centrală. Toate statele membre au
semnat declarația. Totodată a fost emisă și o declarație ruso -chineză „cu privire la „Ordinea
mondială în secolul al XXI -lea„ în care cele două mari pu teri evidențiau principiile respectării
mutuale a suveranității, integrității teritoriale, a neagresiunii și non -interferenței. Asemenea
declarații vizează campaniile SUA din Afganistan și Iraq precum și eforturile acestora de
promovare a democrației, în f ostele republici sovietice, eforturi pe care Rusia și China le văd ca
destabilizatoare.‖505 La scurt timp după această întâlnire, pe 29 iulie, administrația de la Tașkent
a cerut SUA să elibereze baza militară de la Karshi -Khanabad, în termen de 180 de zile.
Din 2005 influența Rusiei în Asia Centrală a crescut în mod impresionant. Lideri care
până nu de mult preferau să își afirme independența față de Rusia, apropiindu -se de SUA, s -au
îndreptat acum spre Moscova. Frica generată de evenimentele din Kîrgîzstan și Uzbekistan și
suspiciunea că Statele Unite ajută la erodarea puterii actualilor lideri au consolidat puterea Rusiei
în Asia Centrală. Totuși reorientarea spre Rusia nu ar fi fost posibilă fără dinamismul economiei
ruse datorat sectorul energetic. Așa c um constată Richard Sakwa, abia după afirmarea lui
Vladimir Putin ca lider și revirimentul economic datorat resurselor energetice, Rusia și -a putut
impune propria agendă și să o conteste pe cea a occidentului în politica internațională.506 În 2003
Moscova a obținut exclusivitatea exportului de gaze naturale din Turkmenistan pentru o perioadă
de 25 de ani. În 2004 a început construcția a două hidrocentrale în Tadjikistan și a unui combinat
de aluminiu. În 2005 a încheiat mai multe acorduri cu Kazahstan pentru extracția de gaze și
petrol, și o înțelegere pentru producția și transportul gazelor naturale în și prin Uzbekistan.507
Pe parcursul următorilor ani influența Rusiei asupra Asiei Centrale a devenit tot mai
pregnantă. Moartea președintelui turkmen Saparmurad Niazov, în decembrie 2006, și numirea în

505Ariel Cohen, „The Dragon Looks West: China and The Shanghai Cooperation Organization‖, Heritage Lecture ,
nr. 961, 7 septembrie 2006, www.heritage.org/research/lect ure/the -dragon -looks -west-china -and-the-shanghai –
cooperation -organization, (accesat 16.02.2014).
506 Apud Maria Raquel Freire, Roger E. Kanet (editori), Russia and its Near Neighbours. Identity, Interests and
Foreign Policy , op. cit., p. 1.
507Pavel K. Baev, Russia’s Counterrevolutionary Offensive in Central Asia , Center for Strategic and International
Studies, Oslo, 2005 p., 4.

185
funcția de președinte a lui Gurbanguli Berdimuhamedov au dus la o oarecare deschidere a
Turkmenistanului. Această renunțare la izolaționism are la bază cooperarea economică, în
special cu Rusia. În acest sens, decla rația făcută la finele anului 2006 de președintele Comitetului
pentru Afaceri Internaționale al camerei superioare a Parlamentului Federației Ruse, Mikhail
Margelov este elocventă: „Pentru noi, însă, în Federația Rusă, este de o importanță vitală,
indifere nt de evoluțiile viitoare, să păstrăm Turkmenistanul ca partener, atât în contextul luptei
internaționale împotriva terorismului, cât și în contextul jocurilor complexe ce sunt jucate în
fostul spațiu sovietic, dar și în sfera economică. Indiferent de cine va fi mâine la putere în
Așgabat, avem nevoie de un Turkmenistan prietenos, ușor de înțeles, și previzibil.‖508
Din 2007, în Tadjikistan, OTSC preia controlul asupra problemelor legate de securitate,
ca urmare a încheierii misiunii ONU (UNTOP). Chiar și noua conducere a Kîrgîzstanului preferă
să își dezvolte relațiile cu Rusia, dovadă fiind cerearea de evacuare a bazei aeriene de la Manas
de către trupele americane. Această decizie a fost luată în urma unei întâlniri dintre președintele
Bakiyev și omolog ul său rus, Medvedev, în februarie 2009. Hotărârea luată de autoritățile kîrgîze
pare să confirme declarația făcută de Vladimir Putin în octombrie 2003, la câteva zile de la
semnarea acordului de utilizare a bazei din Kant: spre deosebire de baza din Manas , baza aeriană
de la Kant este una permanentă.509 Cu toate acestea, prezența militară a Rusiei nu a crescut
considerabil, așa cum mulți analiști de politică externă se așteptau. În ultimii ani de mandat,
Putin a mizat pe politica energetică și pe controlul r utelor de transport ale resurselor energetice
pentru a contrabalansa influența Statelor Unite și a Uniunii Europene în Asia Centrală.510
Perioada începută de Vladimir Putin în anul 2000 și continuată după 2008 de către Dmitri
Medvedev este una în care Rusia își reafirmă interesele de politică externă total autonome de
cele ale occidentului, este cea trecerii de la un „nou realism la un nou război rece‖.511 În această
perioadă Rusia își reafirmă importanță în regiune, se repoziționează ca mare putere și încearcă să
rectifice cea mai mare catastrofă a secolului, respectiv colapsul Uniunii Sovietice, așa cum a fost

508 Stephen J. Blank, Turkmenistan and Central Asia after Niyazov , Strategic Studies Institute, US Army War
College, Carlisle, septembri e 2007, p. 26.
509Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., p.
35.
510 Eugen B. Romer, Russian Foreign Policy Beyond Putin , Adelphi Papers 390, Routledge, New York, 2007, p. 35.
511 Diana Digol, Russia ’s Foreign Policy in Central Asia: From Yeltsin to Medvedev , op. cit., p. 174.

186
acesta caracterizat de Vladimir Putin într -un discurs ținut în fața parlamentului rus.512 Totuși,
privită din perspectiva unui nu război rece, reafirmarea influenței Rusiei asupra Asiei Centrale nu
ar fi fost posibilă în lipsa intervenției Statelor Unite în regiune. Pe de o parte, apropierea SUA și
a occidentului, în general, de regiune a făcut ca interesul Rusiei față de aceasta să crească și să își
contur eze o politică externă față de Asia Centrală în termeni de mare putere. Pe de altă parte,
intensificarea relațiilor externe dintre statele occidentale și cele cinci republici a adus cu sine o
presiune crescută pentru democratizare, fapt ce a determinat lid erii politici regionali să balanseze
între est și vest, astfel încât să își maximizeze avantajele, fără a fi nevoiți să modifice status quo –
ul intern.

III.2. D. TANDEMOCRAȚIA ÎN RELA ȚIILE EXTERNE
Pe 7 mai 2008 Dmitri Medvedev a depus jurământul și a deveni t cel de -al treilea
președinte al Federației Ruse. Ascensiunea politică și alegerea lui Medvedev în cea mai înaltă
funcție a statului nu a ar fi fost posibilă în lipsa susținerii pe care Putin i -a oferit -o. Dacă
Medvedev era persoana aflată la putere, Puti n a rămas cel ce avea autoriatea și a continuat să o
exercite și după ce a fost numit, pentru a doua oară în decursul carierei sale, în funcția de prim
ministru al Rusiei. Astfel, în perioada 2008 – 2012, cu Dmitri Medvedev în funcția de președinte
al Fede rației și cu Vladimir Putin aflat la conducerea guvernului, sistemul politic rus a fost
denumit în literatura de specialitate „tandemocrație‖.513 Numirea în funcția de premier a lui
Vladimir Putin a asigurat stabilitatea în plan politic intern și reprezenta o garanție a faptului că
„tandemul nu va fi nevoit s se confrunte cu diferende ostile fățișe între ramura executivă și cea
legislativă a guvernării, așa cum se întâmplase de -a lungul primului deceniu a Rusiei post –
sovietice‖.514
Moștenirea lăsată de Vladimir Putin în ceea ce privește politica externă a fost una în care
Federația își urma îndeaproape obiectivul de reafirmare ca mare putere, prin asumarea rolului de

512 Apud Maria Raquel Freire, Roger E. Kanet (editori), Russia and its Near Neighbours. Identity, Interests and
Foreign Policy , op. cit., p. 3.
513 Ibidem, p. 4.
514 J.L. Black, The Russian Presidency of Dmitry Medvedev, 2008 – 2012. The Next Step Forward or Marely a Time
Out? , Routledge, Londra și New York, 2015, p. 63.

187
jucător strategic în mediul economic și politic european și a celui de actor dominant în fostul
spațiu al Uniunii Sovietice.515 Urmărind îndeplinirea acestui obiectiv, în ceea ce privește Asia
Centrală, Rusia sub conducerea lui Vladimir Putin a mizat pe intensificarea prezenței sale
militare și economice în Asia Centrală, pe investiții în sectoarele ec onomice strategice și pe
oferirea de asistență financiară republicilor. Cu toate acestea, în ciuda eforturile Moscovei de a -și
reafirma o „sferă a intereselor privilegiate, Rusia a descoperit că relaționare cu vecinii central
asiatici nu este mai ușoară de cât a fost pe parcursul ultimelelor două decenii‖.516 Recunoașterea
internațională a statutului de mare putere a Federației Ruse a reprezentat și filonul comun,
elementul de continuitate în politicile externe duse de cei doi președinți. Iar, cu toate că la n ivelul
ansamblului politicii externe a Federației Ruse nu par a exista diferențe majore între perioada
președinției lui Vladimir Putin și cea a lui Dmitri Medvedev, totuși se observă deschiderea
politică și economică mai mare în vederea îmbunătățirii relaț iilor cu occidentul și a diminuării
amenințărilor comune la adresa securiății, de după 2008, în comparație cu perioada anterioară, în
care accentul a fost pus pe relațiile bilaterale și multilaterale cu statele de la periferia Federației,
iar în relațiile cu statele occidentului, principalul exponent al acestora erau considerate Statele
Unite, față de care Rusia dorea să se raporteze ca principal partener în lupta împotriva
terorismului.517 O diferență între abordările celor doi președinți se observă și urmăr ind filiera
centra asiatică a politicii externe. Dacă pentru Putin redobândirea influenței asupra regiunii ajuta
la construcția identității de mare putere a Rusiei, Medvedev, deși continuă să atribuie un rol
important regiunii în politica externă rusă, pri n acțiunile de politică externă pe care le
întreprinde, face ca liderii central asiatici să încerce să reorienteze politicile externe ale
republicilor către vest, teama față de revirimentul expansionismului rus fiind augmentată ca
urmare a războiului de ci nci zile.
Liniile de politica externă promovate de Rusia sub conducerea lui Dmitri Medvedev au
fost clar determinate încă din primele luni ale mandatului acestuia, prin adoptarea unui nou
Concept de politică externă al Federației Ruse, pe 12 iulie 2008. No ul document pune politica
externă a Federație în contextul internațional al secolului al XXI -lea și evidențiază rolul crescut

515 Valerie A. PACER, op. cit., p. 3.
516 Vladimir Rukavishnikov, „Russia ‘s ―Soft Power‖ in the Putin Epoch‖ , in Roger E. Kanet (editor), Russian
Foreign Policy in the 21st Century , Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2010, pp. 76 – 101, p. 93.
517Andrei. P. Tsygankov, Russia’s Foreign Policy. Change and Continuity in National Identity , ediția a treia,
Rowman & Littlefield Publishers, Lanham, 2013, pp. 7 – 8.

188
al Rusiei la nivel internațional, dar și responsabilitățile pe care această nouă poziționare le aduce
statului, totodată reiterân d importanța cooperării multilaterale în defavoare acțiunii unitare a
statelor, în vederea combaterii amenințărilor comune și a dezvoltării la nivel mondial. În aceste
condiții, printre principalele obiective de politică externă ale Federației Ruse, care a ting și teme
de dialog în relațiile cu statele central asiatice, documentul enumeră: „asigurarea securității
naționale, menținerea și întărirea suveranității și a integrității teritoriale, obținerea unor poziții de
autoritate în cadrul comunității internaț ionale, care să servească interesele Federației Ruse, ca
unul dintre centrele de influență ale lumii moderne și care îi sunt necesare pentru creșterea
potențialului politic, economic, intelectual și spiritual; promovarea relațiilor de bună vecinătate
cu st atele vecine, asistarea în vederea elimitării focarelor de tensiune și de conflict în regiunile
adiacente Federației Ruse și în alte zone ale lumii, dar și prevenirea emergenței unor noi focare;
și asigurarea unei protecții complete a drepturilor și intere selor legitime ale cetățenilor și
compatrioților rusi din străinătate‖.518 Același document definește și noile provocări și
amenințări cu care Rusia trebuie să se confrunte. Dintre acestea din urmă, principala amenințare
este considerată a fi terorismul inte rnațional, urmată de traficul de narcotice, dezvoltarea rețelelor
de crimă organizată, răspândirea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale, etc. În
soluționare acestor probleme globale, Rusia propune o viziune care accentuează rolul cooperării
internaționale, al diplomației multilaterale și al creșterii gradului de intergrare la nivel regional și
subregional, ca formă de obținere a stabilității politice și economice și critică „reacția la
perspectiva pierderii de către occident a monopolului pe care îl deținea asupra proceselor
globale, care își găsește expresia în politica continuată de ordin psihologic și politic de îngrădire
(containment) a Rusiei‖. 519
Totodată, Conceptul de politică externă al Federației Ruse din anul 2008 denotă și o
schimbare de optică în ceea ce privește modul în care acest stat se raportează la mediul
internațional și își percepe propriile capabilități. Pentru prima oară, Rusia se definește ca cea mai
mare putere eurasiatică, nu ca putere europenă, ca unul dintre ce le mai importante state ale lumii,
care „posedă capacități reale de a juca un rol global bine meritat‖.520 Prin definirea percepției

518The Foreign Policy Concept of the Russian Federation , 2008, I. General Provisions,
www.russianmission.eu/userfiles/file/foreign_policy_concept_english.pdf, (accesat 16.02.2014).
519 Ibidem, II. The m odern world and the foreign policy of the Russian Federation.
520 Ibidem.

189
asupra statului în termenii eurasianismului, este evidențiată schimbare viziunii asupra politicii
externe, în sensul că rolul vestului în stabilirea priorităților de politică externă este diminuat, iar
Rusia își afirmă propriile interese, corespunzătoare statutului de mare putere la nivel
internațional. Noua percepție aduce cu sine și responsabilități, pe care Federația și le a sumă,
respectiv, responsabilitatea pentru menținerea securității globale și regionale, în vederea căreie
Rusia este pregătită să acționeze în comnun cu alte state. Ceea ce atrage atenția este faptul că
Rusia își asumă această responsabilitate și va acțion a unilateral, în vederea protejării intereselor
sale naționale, chiar și în situația în care partenerii săi nu sunt pregătiți pentru acest efort comun.
Practic, Rusia își arogă rolul de actor dominant la nivel regional, care îi permite să intervină
atunci când consideră că este necesar, în special în fostul spațiu sovietic. În aceea ce privește
acest areal, dezvoltarea relațiilor bilaterale și multilaterale cu statele din cadrul CSI se menține ca
prioritate de politică externă. De asemenea, această organiza ție, împreună cu OTSC și SCO au
responsabilitatea asigurării securității și stabilității regionale, iar maniera în care acest obiectiv se
poate îndeplini este prin continuare proceselor de integrare.521 În acest sens este înființată și o
nouă agenție în subo rdine a Ministerului de Externe al Federației Ruse, a cărei scopt este
accelerarea procesului de integrare al CSI.
La o lună de la adoptarea Conceptului, Președintele Medvedev, într -un interviu televizat
menționează cele cinci principii care stau la baza p oliticii externe a Rusiei. Dacă primele trei
vizează aspecte generale, ce fac referire la poziționarea Federației în cadrul comunității
internaționale – aderarea la principiile dreptului internaționale, dezvoltarea unei lumi multipolare
și evitarea confrun tării și a izolării –, cel de -al patrulea auce o componentă internă în spațiul
global, prin protejarea cetățenilor ruși și a comunităților de afaceri rusești din străinătate, cel de –
al cincile principul enunțat de Medvedev, respectiv, concentrarea asupra r egimurilor în care
Rusia are interese privilegiate522, readuce în discuție poziția și rolul pe care acest stat și le arogă
față de anumite regiuni și state, în virtutea unei percepții de actor regional sau internațional
dominant. Prin folosirea acestei sinta gme de „interese privilegiate, Medvedev preia și continuă
doctrina imperialismului rus, schimbând forma, dar mențiând înelesul clasicului concept de sfere
de influență. Conform președintelui rus, interesele privilegiate denotă acele regiuni în care„sunt

521 Ibidem, IV. Regional priorities.
522 J.L. Black, The Russian Presidency of Dmitry Medvedev, 2008 – 2012. The Next Step Forward or Marely a Time
Out? , op. cit., p. 131.

190
țări cu care împărtășim relații istorice speciale și cu care suntem prieteni și buni vecini‖523, în
acest fel redefinind importanța vecinătății imediate, a fostului spațiu sovietic, în politica externă
a federației.
Astfel, se observă continuitate cu politica externă dusă de Rusia sub conducerea lui
Vladimir Putin. Pentru ambii președinți fostul spațiu sovietic era vital intereselor Rusiei, iar
pierderea lui în favoarea vestului ar fi adus cu sine o minimalizare a statutului de mare putere a
Federației. Așa cum afirmă Charles Ziegler, „Rusia este o putere revizionistă, cel puțin de -a
lungul frontierei sale sudice și vestice, unde tulburările politice și naționalismul limitează
obiectivele Moscovei. Revoluțiile colorate din Georgia, Ucraina și Kîrgîzstan, urmate de
discuțiile privind aderarea la NATO a Georgiei și Ucrainei, au constituit dovezi tulburătoare ale
eforturilor americane și vestice de a stabili guvernări favorabile vestului și, prin continuitate
logică, ostile Rusiei. Putin și leadership -ul rus erau c onvinși că obiectivul NATO era de replica
experiența Baltică în Caucaz și Asia Centrală.‖524 În această cheie poate fi explicat și războiul
dintre Federația Rusă și Georgia din august 2008, primul conflict armat după cel din Afganistan
din 1979, în care arma ta rusă a atacat un stat suveran.525 Tocmai această noutate a șocat
comunitatea internațională și a avut puternice reverberații în fostul teritoriu sovietic,
realimentând teama de o posibilă invazie a Rusiei motivată de reafirmarea dominației în fostul
spați u al URSS pe fondul creșterii gradului de implicare al statelor și organizațiilor occidentale în
acest areal geografic. Războiul din Georgia a demonstrat, pe de o parte dezinteresul sau lipsa de
capacitate a statelor și organizațiilor occidentale de a inte rveni în apărarea partenerilor de la
periferia Federației Ruse, ceea ce le reduce c redibilitatea în fața statelor regiunii. Pe de altă parte,
războiul din Caucazul de Sud a demonstrat funcționalitatea „doctrinei Putin‖ prin reafirmarea
influenței Federație i asupra statelor periferice. Analizând consecințele acestui conflict armat,
Svante Cornell și Fredrick Starr, concluzionează că în acest context statele din fostul teritoriu
sovietic au două opțiuni, fie „să accepte satutul de dominație rusă, efectiv aban donându -și

523 Ria Laenen, „R ussia‘s ‗Vital and Exclusive‘ National Interests in the Near Abroad ‖, in Maria Freire, Roger E.
Kanet (editori), Russia and its Near Neighbours. Identity, Interests and Foreign Policy , op. cit., pp. 7 – 39, p. 20.
524 Charles E. Ziegler, „Russia, Central Asi a and the Caucasus after the Georgia Conflict‖, in Roger E. KANET
(editor), Russian Foreign Policy in the 21st Century , op. cit, pp. 155 – 178, p. 155.
525 O prezentare exhaustivă a cauzelor interne și externe ce au determinat războiul din Georgia din vara a nului 2008,
incluzând și relațiile ruso -georgiene în perioada postcomunistă și influența actorilor internaționali, precum și
prezentarea și analiza foarte detaliate ale conflictului este oferită de Svante E. Cornell, Frederick S. Starr (editori),
The Guns of August 2008. Russia’s War in Georgia , M.E. Sharpe, New York, Londra, 2009.

191
ambițiile de a funcționa ca state cu adevărat independent; fie să continue în ambiția de a a devni
cu adevărat state independente, capabile să își exercite opțiunile suverane, riscând o soartă
similară cu a Georgiei sau cel puțin măsuri agresive puternice din parte Rusiei‖. 526 Astfel,
republicile din Asia Centrală au urmărit în perioada următoare să mențină un echilibru în
relațiilor lor externe cu Rusia și cu statele și organizațiile occidentale, în așa fel încât adminitrația
de la Kremlin să nu perceapă o eventuală intensificare a cooperării cu occidentul a republicilor
ca pe o amenințare la adresa intereselor sale regionale și să nu existe riscul repetării situației din
Caucazul de Sud.
Ulterior, în cursul mandatului președintelui Medvedev, Federația Rusă a adoptat două noi
documente strategice, ce au implicații asupra politicii și relațiilor externe ale statului. Cele două
acte sunt Strategia de securitate națională a Federației Ruse până în 2020, adoptată în mai 2009 și
Doctrina militară a Federației Ruse, adoptată în februarie 2010. Strategia de securitate adoptată
în anul 2009 recunoaște existența unei lumi multipolare, dar c ritică prezenta arhitectură a
sistemului internațional, orientată spre structurile euro -atlantice, pe care o consideră a fi o
amenințare la adresa securității globale. Totodată, strategia admite că Federația își poate exercita
acum influența la nivel globa l datorită resurselor pe care le deține și politicii pragmatice de
gestionare a acestora. La fel ca și în documentele similare adoptate anterior, statele CSI își
păstrează un rol prioritar în politica externă a federației, iar Rusia își propune dezvoltarea
cooperării regionale în vederea creșterii gradului de integrarea al organizației și al OTSC. De
altfel, strategia face referire de două ori la regiune central asiatică: o dată menționând potențialul
politic al OCS și necesitatea dezvoltării parteneriatelo r în cadrul acesteia, iar a doua oară,
trimiterea este făcută la potențialul energetic crescut al regiunii care atras atenția întregii sfere
internaționale. De asemenea, documentul face trimitere expresă la Kazahstan și la importanța
intensificării cooper ării cu acest stat în vederea asigurării securității naționale.527 În ceea ce
privește doctrina militară adoptată câteva luni mai târziu, aceasta e vidențiază ca tendință
internațională, soluționarea conflictelor „cu o mână de fier‖, inclusiv în regiunile per iferice ale
Rusiei, iar ca principal pericol militar extern este menționată dorința NATO de a -și atribui funcții

526 Svante E. Cornell, Johanna Popjanevski, Niklas Nilsson, Russia’s War in Georgia: Causes and Implications for
Georgia and the World, Central Asia -Caucasus Institute & Silk Road Studies Program, Washington, 2008, pp. 31 –
32.
527 National Security Strategy of the Russian Federation until 2020 , 2009, www.scrf.gov.ru/documents/99.html,
(accesat 23.03.2016).

192
globale, prin transferarea infrastructurii militare a alianței în state aflate la granița Federației și
prin extinderea organizației în această direcție , coroborată cu detașarea de trupe ale altor state
sau grupuri de state pe teritoriile statelor vecine Federației. Spre deosebire de documentele
anterioare, doctrina militară din anul 2010 acordă o importnață mai redusă terorismului,
amplificării tensiunilor inter etnice sau interconfesionale și activității grupărilor radicale ce
acționează la granițele Rusiei sau ale aliaților acesteia.528 Privite în ansamblu și având în vedere
contextul internațional în care au fost adoptate, în cele două documente strategice Rusia adoptă o
atitudine mai agresivă față de occident, pe care îl responsabilizează pentru potențiala instabilittae
a sistemului internațional. Totodată, mențiunile reduse la statele din fostul areal sovietic
demonstrează reafirmarea supremați ei federației în cadrul acestei zone.
Concluzionând acest capitol se observă că după o perioadă de total dezinteres din partea
Rusiei față de regiunea central asiatică, începând cu jumătatea anilor '90, Moscova încearcă să își
afirme tot mai pregnant influența asupra regiunii. Venirea la putere în Rusia a lui Vladimir Putin
accelerează acest proces. Pe parcursul anilor 2000 și 2001, Kremlinul își concentrează politica
externă asupra vecinătății imedia te, zonă limitrofă a Federației Ruse, în care Asia Centrală ocupă
un loc important. Această regiune are un deosebit rol economic, cât și strategic pentru fosta
metropolă. Considerabilele resurse de hidrocarburi ale acestei zone au fost foarte importante
pentru cartea energetică jucată de Putin, ca modalitate de reafirmare a rolului Rusiei în
comunitatea internațională. Totodată, Asia Centrală a funcționat și ca zonă tampon între federație
și zonele de instabilitate de pe continentul asiatic, în special din Afganistan.
Prezența militară a Statelor Unite în Asia Centrală ca urmare a declanșării războiului
împotriva terorismului a dus la concentrarea eforturilor Moscovei de a -și afirma influența asupra
regiunii. Dacă până în 2005 pare că Rusia pierde controlu l asupra regiunii, după revoluția urmată
de răsturnarea de regim din Kîrgîzstan, de teama de contagiune, celelalte republici se reorienteză
spre Rusia. Teama liderilor central asiatici de a nu se repeta situația din Kîrgîzstan a reprezentat
un factor impor tant în această reapropiere de Moscova. Dacă SUA au criticat regimurile
autoritare și au făcut presiuni pentru respectarea drepturilor omului și democratizare în general,
Rusia și -a susținut foștii aliați, nu doar la nivel declarativ, ci și economic, prin oferirea de

528Military Doctrine of the Russian Federation , 2010,
http://carnegieendowment.org/files/2010russia_military_doctrine.pdf, (accesat 23.03.2016).

193
ajutoare și împrumuturi financiare. Liderii central asiatici aveau nevoie de Rusia pentru a -și
menține puterea, iar Rusia avea nevoie să își păstreze influența asupra fostului spațiu sovietic, ca
parte a unei strategii de reafirmare a rolului s ău în plan internațional. Aceeași pendulare între este
și vest se observă la nivelul întregii regiuni și după 2008, când în mod prudent, statele central
asiatice se reorienteză către vest, de teama ca scenariu din Georgia să nu se repete și în această
regiune. Totodată, doi ani mai târziu o nouă reorientare către Moscova devine evidentă pe fondul
pericolului de contagiune a celei de -a doua revoluții kîrgîze. În aceste condiții, fie că statele
central asiatice au încercat să se apropie sau să se distanțeze d e Federația Rusă datorită diferitelor
contexte în care anumite decizii de politică externă au fost formulate, vectorul rus își păstrează o
prezență constantă, mai vizibilă sau mai discretă, în funcție de momentul la care ne raportăm.

194
CAPITOLUL IV. ASIA CENTRALĂ ȘI STATELE UNITE ALE AMERICII : DE
LA INDIFERENȚĂ LA SE CURITATE NAȚIONALĂ529
Aceast capitol își propune să explice evoluția relațiilor bilaterale dintre fostele republici
sovietice din Asia Centrală și Statele Unite ale Americii. Perioada de timp analizată în acest
studiu începe odată cu obținerea independenței de către statele central asiatice, în 1991.
Cercetarea asupra relațiilor bilaterale se încheie la nivelul anului 2010, având drept punct
terminus cea de a doua revoluție kîrgîză, dar și dat orită limitărilor bibliografice pentru extinderea
studiului până la o perioadă mai recentă. În acest interval în Asia Centrală a avut loc o serie de
transformări care a marcat evoluția relațiilor externe ale celor cinci republici cu Statele Unite ale
Ameri cii. Capitolul se bazează pe evidențierea a câtorva momente și evenimente esențiale în
analizarea relațiilor dintre aceste state ce au avut loc în intervalul menționat anterior.
Întrebările de cercetare în jurul cărora a fost alcătuit capitolul de față sun t: Care au fost
interesele celor cinci state ale Asiei Centrale în dezvoltarea relațiilor bilaterale cu SUA?, În ce
măsură interesele Statelor Unite ale Americii au modelat relațiile acestora cu republicile central
asiatice?, Cum s -a modificat abordarea St atelor Unite ale Americii asupra Asiei Centrale ca
urmare a declanșării războiului împotriva terorismului? și Care a fost impactul modficării
strategiei de securitate națională și a conceptului de politică externă a SUA pentru fostele
republici sovietice? . Totodată, voi încerca să explic și modul în care acțiunile de politică externă
ale republicilor central asiatice au venit ca un răspuns la presiunea externă exercitată de către
Statelor Unite prin încercările de a -și spori influența în regiune. În concluz iile studiului voi oferi
răspunsurile la aceste întrebări. Capitolul pornește de la ipoteza conform căreia cu cât
amenințările, provenite din zone conexe regiunii central asiatice, la adresa securității naționale a
Statelor Unite au crescut, cu atât politi ca externă a SUA față de această regiune a devenit mai
bine definită. Lucrarea urmărește să demonstreze că declanșarea războiului împotriva
terorismului a reprezentat factorul ce a dus la dezvoltarea relațiilor dintre Statele Unite ale

529 Părți din acest capitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „De la indiferență la securitate națională:
relațiile uzbeko – americane, 1991 – 2010‖, în Research and Science Today , nr. 2, decembrie 2011, pp. 89 – 103; în
Anamaria Elena Gheorghe, „Implicațiile dezvoltării Organizației de Cooperare Shanghai pentru politica Statelor
Unite față de republicile central asiatice‖, în Cultura Medieșană , op. cit. și Anamaria Elena Gheorghe, „De la
antiterorism la instrument de politică externă: bazele militare americane din Asia Centrală‖, în Bibliotheca
Historica, Philosophica et Geographica , vol. XI, Collegium Mediense II, Comunicări Științifice, nr. 11, 2012, pp.
219 – 229.

195
Americii și republic ile central asiatice și la sporirea eforturilor SUA de a -și impune prezența în
regiune. Această ipoteză pornește de la premisa că nu încercările celor cinci republici de a se
apropia de SUA au stat la baza intensificării relațiilor bilaterale, ci factori e xterni acestora.
Practic, includerea Asiei Centrale printre prioritățile de politică externă ale SUA a fost rezultatul
contextului internațional ulterior evenimentelor din 11 septembrie 2001 și nu au avut ca factor
declanșator elemente proprii celor cinci republici. Această perspectivă este susținută și de
fundalul istoric al relațiilor bilaterale dintre părțile menționate anterior. Dacă pentru aproape un
deceniu, relațiile diplomatice primează, după anul 2001 se poate observa o diversificare clară a
domen iilor de dialog bilateral.
Astfel, în prezentul capitol, pentru a demonstra dezvoltarea relațiilor bilaterale ale celor
cinci republici din Asia Centrală cu Statele Unite voi urmării, dintr -o perspectivă comparată,
frecvența acordurilor bilaterale și a tr atatelor, frecvența întâlnirilor bilaterale la nivel înalt,
prezența sau absența bazelor militare ca element declanșator de politică externă, reacția la
statelor la deschiderea bazelor militare străine pe teritoriul lor, dar și cuantumul ajutoarele
economi ce și financiare ca instrument de promovare a unei politici externe active. Tematica
acestui capitol se încadrează atât în sfera relațiilor internaționale, dar și în cea a politicilor
interne, deorece, privit prin prisma teoriei ce stă la baza acestei cerc etări – foreign policy
analysis – politica externă are o dublă natură. La nivel intern, politica externă este parte
integrantă a politicilor publice, deoarece ea concretizează viziunea statului și a actorilor naționali
asupra mediului extern în ansamblul s ău, asupra celorlați actori individuali de pe scena
internațională, precum și asupa propriei percepții pe care respectivul stat o are despre statutul său
global. În ceea ce privește relațiile internaționale, politica externă poate fi inclusă la acest nive l
pentru că presupune acțiunile întreprinse de state sau inacțiunile acestora în raport cu ceilalți
actori de pe scena globală și cu contextele regionale sau internaționale; presupune raportarea
statelor la alte state prin prisma relațiilor bilaterale și m ultilaterale.
Relațiile bilaterale dintre cele cinci republici din Asia Centrală și Statele Unite, precum și
acțiunile uniletarale de politică externă întreprinse de actorii menționați anterior produc efecte
atât asupra acestora, dar și asupra sistemului i nternațional, definit prin interacțiunea constantă
dintre actorii naționali. Astfel, în contextul interdependenței existente în relațiile internaționale,
în mod inerent, acțiunile întreprinse de un actor din cadrul sistemului implică asumarea unor

196
poziții din partea altor actori, fie prin acțiunile pe care le întreprind, fie prin inacțiuni. În aceste
condiții, chiar dacă nu se poate vorbi de proximitate geografică între cele două părți, acțiunile de
politică externă întreprinse de SUA au avut un impact dire ct asupra celor cinci republici,
reciproca fiind de asemenea valabilă. Modificarea abordării securității naționale în SUA și
definirea terorismului internațional ca o amenințare directă la adresa acestora, au dus la creșterea
interesului Statelor Unite faț ă de Asia Centrală. Această redefinire a conceptului de securitate
națională a SUA a generat și orientarea politicii externe către regiuni și state, până atunci
considerate de a avea relevanță limitată pentru marea putere. Totodată, pentru statele Asiei
Centrale, dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Statele Unite a coincis cu obiectivul de politică
externă a acestora, de a se apropia de țări ce ar putea avea un prezumabil rol de garantor al
independenței lor, în situația „noului imperialism al Rusiei‖.530
Structura acestui capitol a fost dată de momentele cheie ce au dus la producerea unor
schimbări în cadrul relațiilor dintre Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan
și Statele Unite ale Americii. Astfel, studiul urmează cronologia istorică , la care au fost
încorporate elemente de analiză a relațiilor bilaterale. Am optat pentru această structură în
defavoarea unei analize bazate pe domenii de interes, probleme și tipuri de relații datorită
clarității pe care scheletul cronologic îl oferă lu crării, iar acestea din urmă au fost inserate în
corpul lucrării în funcție de momentul apariției lor la nivelul dialogului bilateral. Astfel, prima
parte a capitolului vizeză relațiile externe pe parcursul anilor 1990, cea de a doua surpinde
momentul inte nsificării cooperării bilaterale, precum și redefinirea priorităților de politică
externă ce i -au urmat, iar cea de a treia parte analizează „rețeaua de distribuție nordică‖ în sensul
de element de noutate în cadrul relațiilor bilaterale și multilaterale.

IV.1. NOILE STATE INDEPENDE NTE531 ALE ASIEI CENTRALE ȘI STATELE UNITE
ALE AMERICII
În intervalul de timp analizat, mai multe evenimente au afectat statutul Asiei Centrale în
integritatea ei, dar două dintre acestea ies în evidență, pentru că nu au avut efect doar asupra

530Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, op. cit.
531În corpul lucrării, pentru sintagma „noile state independente‖ va fi utilizată abrevierea NSI.

197
regiunii, ci și asupra relațiilor statelor care o formează cu restul lumii. Colapsul Uniunii Sovietice
a reprezentat un șoc pentru întreaga comunitate internaț ională și a transformat Statele Unite în
principalul actor în relațiile internaționale; „destrămarea și prăbușirea Uniunii Sovietice au fost
ultima treaptă în ascensiunea rapidă a unei puteri din emisfera vestică – Statele Unite ale
Americii – ca singura ș i, de fapt, prima putere cu adevărat globală‖532.
Statele Unite ale Americii recunosc independența celor cinci republici central asiatice și
până la mijocul lunii martie 1992 stabilesc relații diplomatice cu fiecare dintre acestea. Chiar
dacă, în mod formal, încă de la începutul anilor `90, între SUA și aceste state se stabilește un
dialog constant, acesta se datorează în principal dorinței fostelor republici sovietice de a -și
demonstra independența față de Rusia.
Într-o primă etapă, Statele Unite se adresea ză noilor state independente, Eurasiei,
nefăcând distincție între fostele republici sovietice din Europa și cele din Asia. Singurul stat față
de care SUA are o politică bine definită este Rusia, urmașa URSS, care este inițial considerată un
model pentru no ile state. O a doua etapă a relațiilor dintre SUA și cele cinci republici poate fi
considerată cea de -a doua jumătate a anilor `90, când, în politica Statelor Unite Asia Centrală și
Caucazul sunt delimitate de restul noilor state independente, iar regiune se afirmă prin potențialul
crescut de instabilitate. Totuși, această nouă strategie și nici mediul securitar incert al Asiei
Centrale nu au fost însoțite de o dezvoltare a relațiilor marii puteri cu republicile din regiune.
De-a lungul anilor `90 Asia Cen trală nu a reprezentat o prioritate pentru politica Statelor
Unite, de aceea, „Washingtonul nu a elaborat o strategie care să impună acțiuni coerente, sigure
în regiune. Mai degrabă, politica Americii față de Asia Centrală, în special în etapele de început ,
a fost condusă mai mult de inerție, convenineță și atenție pentru alți factori considerați a fi de
mai mare importanță. În ansamblu, Asia Centrală a devenit un element al politicii SUA față de
fostul spațiu sovietic, dar unul în care agenda a fost domina tă de relațiile Americii cu Rusia și
preocupările legate de evoluțiile din această țară.‖533 O evoluție în relațiile bilaterale dintre SUA
și republicile central asiatice poate fi identificată abia după declanșarea războiului împotriva

532Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sa le geostrategice , op. cit., p.
11.
533 Eugene B. Rumer, „The United States in Central Asia: In Search for a Strategy‖, in Eugene B. Rumer, Dmitri
Trenin; Huasheng Zhao,(editori), Central Asia. Views from Washington, Moscow and Beijing , M. E. Sharpe, New
York, 2007, pp. 18 – 75, pp. 22 – 23.

198
terorismului, când reg iunea devine un element cheie al politicii de securitate a Statelor Unite.
Această secțiune a capitolului analizează pașii ce au dus la stabilirea unei cooperări
bilaterale, chiar dacă una mai mult formală, lipsită de substanță, între statele menționate an terior
și identifică interesele acestora pentru dezvoltarea acestei cooperări.
Încă din prima partea a anilor 1990, scopurile Statelor Unite în Asia Centrală au fost:
stabilizarea regiunii, democratizarea, trecerea la economii de piață libere, liberalizare a
comerțului și a transportului (incluzând și conductele de petrol), dezarmarea nucleară,
respectarea drepturilor omului de către aceste state, descurajarea regimurilor autoritare și a
sentimentelor xenofobice față de vest și integrarea acestor republici î n comunitatea
internațională. Aceste scopuri pot fi deduse din politica Statelor Unite față de Rusia și noile state
independente534 din fostul bloc sovietic, neexistând o abordare separată, diferită a Asiei Centrale.
Expresia clară a politicii duse de administrația de la Washington este Freedom for Russia
and Emerging Eurasians Democracies and Open Markets Support Act. Pe 24 octombrie 1992,
Președintele George Bush semnează acest document, prin care Statele Unite oferă asistență
fostelor republici sovie tice în drumul lor spre democrație și economie de piață. Prin acest act
legislativ SUA se angajează să trimită ajutoare umanitare, să sprijine dezvoltarea democrației, a
unui sistem economic liber (bazat pe proprietate privată), să susțină comerțul și inve stițiile,
dezvoltarea agriculturii, reformarea sistemului educațional, a sistemului sanitar, protejarea
mediului înconjurător, dezvoltarea transportului și a telecomunicațiilor, să ajute la organizarea
eficientă a resurselor energetice și a producției, să sprijine dezarmarea nucleară, să lupte
împotriva traficului de droguri și să ofere protecție refugiaților.535
Totuși, pentru a beneficia de asistența SUA, noile state independente trebuiau să se
angajeze în dezvoltarea unor sisteme democratice bazate pe su premația legii, drepturi și libertăți
individuale și guvernare reprezentativă rezultată în urma alegerilor libere; să efectueze reforme
economice, urmărind principiile pieței, privatizarea și integrarea în sistemul economic mondial;

534Prin ―noile state independente‖ (NIS) se întelege: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kîrgîstan,
Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan, conform definiției date acestora în Freedom for
Russia and Emerging Eurasians Democracies and Open Markets Support Act of 1992.
535Freedom for Russia and Emerging Eurasians Democracies and Open Markets Support Act of 1992 , Title II, sec.
201, ` sec. 498. Acest act mai este cunoscut și FREEDOM Support Act. www.fas.org/terrorism/at/docs/s2532 -102-
sec907.htm , (accesat 3.03.2014).

199
să respecte drepturile fundamentale ale omului, dreptul internațional și să adere la Actul Final de
la Helsinki; să coopereze pentru rezolvarea pașnică a conflictelor în regiune, să implementeze
politici de securitate ce includ acceptarea controlului asupra armamentului, neproli ferarea
armelor nucleare, biologice sau chimice și stoparea transferului de armament; să ia măsuri de
protejare a mediului înconjurător; să nu sprijine mișcările teroriste; să plătească părți din datoriile
fostei Uniuni Sovietice către firmele americane; s ă coopereze cu guvernul SUA pentru a
descoperi toți prizonierii de război americani din fosta URSS, din timpul Războiului Rece și să
retragă sprijinul regimului comunist din Cuba536. Prin această politică se urmărea creșterea
securității naționale a Statelor Unite ca o consecință a democratizării și a trecerii la economia de
piață în Rusia și Eurasia; și crearea unor oportunități de afaceri și investiții pentru companiile
americane.537 Practic SUA condiționau dezvoltarea relațiilor cu statele central asiatice ș i
acordarea de ajutoare de reformarea politică și economică, ca parte a tranziției post -comuniste.
Instituția care trebuia să se ocupe de regiunea central asiatică în politica americană
imediat dupa destrămarea URSS, era biroul european al Departamentului de Stat. Trebuie
menționat că acesta era responsabil de relațiile SUA cu toate statele din fostul bloc sovietic. Abia
în 1993 Departamentul de Stat a creat o structură care să se ocupe doar de Rusia și restul fostelor
republici sovietice. Tot în 1993 a fos t lansat Fondul antreprenorial pentru Asia Centrală, pentru
care au fost alocați, într -o primă etapă, 30 milioane de dolari. Programul urmărea să ajute fostele
state sovietice din regiune să dezvolte întreprinderi mici și mijlocii.538
Statele Unite sprijină dezvoltarea piețelor libere în republicile central asiatice, acestea
fiindu -i necesare pentru obținerea de noi piețe de desfacere, dar și ca surse pentru resurse
energetice și minerale. „Kazahstan și Turkmenistan au mari rezerve de petrol și gaze naturale (…)
Producția de bumbac și aur a Uzbekistanului se plasează printre cele mai mari la nivel mondial.
El, de asemenea posedă și rezerve moderate de petrol și gaz. Kîrgîzstanul deține importante mine
de aur și rezerve de minerale strategice și este un mare producător de lână. Tadjikistanul are una
dintre cele mai mari uzine de prelucrare a aluminiului din lume și este un important cultivativator

536 Ibidem ,`sec. 498A.
537Freedom Support Act of 1992 Fact Sheet , Office of the Press Secretary , 1 aprilie 1992, la
www.fas.org/spp/starwars/offdocs/b920401.htm , (accesat 3.03.201 4).
538Eugene B. Rumer, „The United States in Central Asia: In Search for a Strategy‖, op. cit., p. 22.

200
de bumbac.‖539 În aceste condiții, tranziția spre o economie de piață ar fi favorizat dezvoltarea
relațiilor economi ce cu cele cinci republici.
Statele Unite au recunoscut independența Republicii Kazahstan pe 25 decembrie 1991 și
a fost prima țară care a deschis o ambasadă în noul stat, în ianuarie 1992. Încă din luna mai a
acestui an între Kazahstan și SUA s -a încheiat mai multe acorduri bilaterale, în urma vizitei
efectuate de președintele kazah Nursultan Nazarbaev la Washington. Aceste acorduri vizau
extinderea cooperări economice, tehnologice și culturale între cele două state și includeau
acordarea reciprocă a clauz ei națiunii celei mai favorizate în ceea ce privește tarifele vamale, un
cadru legal pentru protecția investitorilor din unul din state pe teritoriul celuilalt și înființarea
unei corporații care al cărei scop era protejarea companiilor americane ce opreaz ă în Kazahstan.
Cu această ocazie președintele Kazahstanului a avut întrevederi cu omologul său, președintele
George Bush, secretarul de stat James Baker, dar și cu alți înalți oficiali americani. În discursul
ținut cu ocazia despărțirii de omologul său ka zah, Președintele George Bush a ținut un discurs în
care afirma susținerea Statelor Unite pentru noul stat independent din Asia Centrală, în care
declara că „întâlnirea noastră de astăzi marchează începutul unei noi relații, o relație posibilă
datorită sfâ rșitului lungii ere de conflict dintre est și vest, numită război rece. Odată cu încheierea
acelui conflict amar, intrăm într -o nouă eră a speranței pentru o nouă ordine mai democratică și
liberă în Europea de Est și în Asia Centrală.‖540
Câteva zile mai târ ziu, pe 23 – 24 mai 1992, la Conferința asupra asistenței către noile
state independente, de la Lisabona, SUA au semnat un protocol la Tratatul de reducere a
armamentului strategic (START) cu Kazahstan, Belarus, Rusia și Ucraina, state ce aveau pe
teritori ul lor arme nucleare. Se poate considera piatra de temelie a relațiilor dintre Kazahstan și
SUA a fost pusă prin cooperarea în domeniul securității și al non -proliferării armelor de
distrugere în masă.541 Privit în ansamblu, ajutorul acordat de SUA Kazahsta nului în perioada
1992 – 2005 a atins o valoare de aproximativ 1,2 miliarde de dolari, constând în asistență tehnică
și susținerea investițiilor.

539Peter Roudik, The History of Central Asian Republics , op. cit., p. 148.
540 Public Papers of the Presidents of the United States. George Bush 1992 – 1993 , United States Government
Printing Office, Washington DC, 1993, p. 792.
541 Karl E. Meyer, The Dust of Empire. The Race for Mastery in the Asian Heartland , Century Foundations, New
York, 2003, pp. 174 – 175.

201
În octombrie 1993 o delegație americană condusă de Warren Christopher, secretar de stat
al administrației Cli nton, s -a aflat în Kazahstan pentru a se întâlni cu președintele Nazarbaev.
Între cele două părți a fost semnat un acord economic, dar discuțiile purtate au privit mai multe
domenii. S -a ajuns la înțelegeri privind cooperarea în domenii precum știință, teh nologie,
chestiuni nucleare, protecția mediului. Delegația americană a propus să ofere ajutor pentru
sectorul medical , ajutor pentru populația din regiunile afectate de testările nucleare și acordarea
unui ajutor de 50 milioane de dolari Kazahstanului pen tru extinderea programului de privatizări.
De asemenea, Warren Christopher a propus, ca idee de pricipiu, cooperarea Kazahstanului cu
NATO; „Președintele Clinton este foarte interesat de acest lucru […] și crede că astăzi NATO
trebuie să privescă spre es t.‖542 Pe 13 decembrie 1993 cele două state au semnat un acord pentru
dezmembrarea în condiții de siguranță a armelor și depozitelor nucleare de pe teritoriul kazah.
Kazahstanul urma să primescă 84 milioane de dolari în schimbul acestei acțiuni. În același t imp,
SUA s -a oferit să cumpere uraniul rămas în urma dezmembrărilor. Între 1994 – 1995 toate
depozitele au fost transferate în Rusia.543 Totodată, Kazahstan a intrat în cadrul programului
Agenției pentru Dezvoltare Internațională al SUA încă din 1993, primin d asistență în domenii
precum tranziția spre economie de piață, integrarea în sistemul comercial internațional, politici
fiscale, financiare și de privatizare, drept comercial, sectorul energetic și protecția mediului.
Relațiile Statelor Unite cu Uzbekista n au fost aproape inexistente în prima parte a anilor
1990 datorită distanței pe care administrația de la Washington a impus -o din cauza nerespectării
drepturilor omului în republica central asiatică. Relațiile dintre cele două state s -au îmbunătățit
după vizita președintelui Karimov la Washington în iunie 1996. Din această perioadă se poate
observa o dezvoltare a legăturilor comerciale. Comerțul dintre cele două state a crescut în 1996
de 16 ori față de 1995, atingând un total de 717 milioane de dolari. Pr incipalele investiții
americane în Uzbekistan s -au făcut în industria minieră și în cea a enegretică.544 Trebuie
menționat că această îmbunătățire a relațiilor bilaterale s -a produs și pe fondul implicării
Uzbekistanului, ca arbitru regional, în încetarea ră zboiului civil din Tadjikistan.
Totodată, îmbunătățirea relațiilor dintre Uzbekistan și SUA a fost instituționalizată prin
înființarea unei comisii comune ce urma să discute problemele de ordin politic, economic,

542 N.I. Petrov, M.S. Gafarly, The Course Towards P olitical Stalibity , op. cit., p.51.
543Ibidem, pp. 50 – 51.
544N.I. Petrov , Political Stability in the Conditions of teh Command -Administrative Regime, op. cit., p. 94.

202
militar, comercial și în ceea ce privește asistența pentru dezvoltare. Prima întâlnire a acestei
comisii a avut loc în februarie 1998.545 Pe parcursul anilor 1990, SUA a oferit republicii uzbece
ajutor umanitar, asistență tehnică și pentru investiții în valoare de aproximativ 144 milioane de
dolari . Programele finanțate de Statele Unite puneau accent pe promovarea democrației și a
economie de piață, dar cuprindeau și asistență pentru dezvoltarea mediului de afaceri și protecția
mediului.
Referitor la începutul relațiilor dintre SUA și Turkmenistanul ui în prima parte a anilor
`90, poziția Statelor Unite este clar exprimată de atitudinea înalților oficiali americani față de
vizita lui Niazov din martie 1993. Niazov a efectuat o vizită de lucru la Washington la invitația
fostului secretar de stat, Alexander Haig, dar înalții oficiali ai administrației Clinton au refuzat să
se întâlnească cu acesta din cauza încălcărilor flagrante ale drepturilor omului în Turkmenistan.
În a doua parte a anilor 1990 atitudinea administrației americane se schimbă după ce
Turkmenistanul și -a afirmat sprijinul pentru transportul resurselor energetice spre Europa. După
acest moment comapanii petroliere americane au început negocierile cu statul turkmen. La vizita
efectuată la Washington în aprilie 1998, Niazov a avut o în trevedere cu președintele Bill Clinton.
Cu ocazia acestei vizite, Banca de Export – Import al SUA a încheiat un acord cu guvernul
turkmen pentru creditarea anumitor proiecte. Exemple de astfel de proiecte sunt programul
Cereale și noi sate și reconstrucția centralei electrice de la Bezmein, pentru care Eximbank SUA
a acordat în jur de 500 de milioane de dolari.546
SUA au fost printele primele state care au deschis o ambasadă în capitala tadjikă
Dușanbe. Datorită războiului civil, relațiile dintre cele două st ate nu s -au dezvoltat foarte mult,
dar Statele Unite au fost printre principalii finanțatori ai misiunilor de observare ale ONU în
perioada dintre 1992 și 1997. Totodată, SUA a fost cel mai important donator bilateral al
Tadjikistanului. După încheierea ră zboiului civil din republică, SUA a contiunat să ofere
Tadjikistanului ajutor pentru reconstrucție și dezvoltare. Între 1992 și 2008, Statele Unite au
donat Tadjikistanului 778.6 milioane de dolari, în general sub forma de ajutor umanitar.547

545 Lora Lumpe, A Timeline o U.S. Military Aid Cooperation with Uzbekistan , Occasional Paper Series no. 2, Open
Society Foundation, New York, 2010, p. 7.
546K.P. Dudarev, „A Post -Communist Authoritarian Regime‖, in Alexei Vassiliev, Central Asia. Political and
Economic Challenges in Post -Soviet Era, op. cit. , pp. 131 – 155, p. 154.
547 Jim Nichol, Tajikistan: Recent Developments and U.S. Interests, op. cit, p. 1.

203
În ceea ce pri vește Kîrgîzstanul, acest stat, datorită evoluției sale pozitive de la începutul
anilor `90, a atras atenția SUA. Fosta republică sovietică a primit asistență pentru reformarea
politică și economică, dar și pentru domenii precum educație și sănătate. Între 1992 și 2007
Kîrgîzstan a primit 905 milioane de dolari ajutor finaciar din partea SUA, clasându -se pe locul
trei între fostele state sovietice. Totodată, SUA a oferit ajutor Republicii Kîrgîze și pentru
soluționarea conflictelor din Valea Ferghana, dator ate, în principal, amestecului interentic din
această zonă.548
Importantele resurse energetice, în special petrol și gaze naturale, aflate, după
destrămarea Uniunii Sovietice, în mâinile unor state noi, slabe, fără experiență în autoguvernare
au dus la izbuc nirea unor conflicte intra -regionale, la creșterea instabilității politice, la o
puternică competiție între diverse companii internaționale și la îngreunarea realizării unei
expertize asupra comerțului și asupra cadrului legal din cele cinci republici cent ral asiatice.
Aceste probleme sunt agravate de faptul că aceste țări nu au acces la mare și depind de statele
vecine pentru a -și exporta produsele. Privită din acest punct de vedere, exploatarea resurselor
depinde de „controlul asupra producției de petrol și gaze naturale și de controlul asupra
conductelor prin care acestea sunt transportate spre piețele vestice‖549. Obiectivele Statelor Unite
privind resursele energetice din regiune au inclus sprijinirea suveranității statelor și a relațiilor lor
cu vestul, susținerea investițiilor private din SUA, spargerea monopolului rus asupra conductelor,
ajutarea Turciei pentru a contrabalansa influența Iranului și pentru a reduce impactul mișcărilor
extremiste din regiune și împotrivirea la construcția de noi conducte care ar tranzita Iranul.
Statele Unite au susținut de asemenea și aderarea acestor republici în diferite organizații
internaționale (ex. OSCE). SUA au susținut și aderarea celor cinci state la Parteneriatul pentru
Pace. Turkmenistan, Kazahstan, Kîrgîzstan și Uzbekistan sunt state membre în cadrul acestui
program al NATO încă din 1994. Din cauza instabilității interne, Tadjikistan a aderat ulterior, în
2002. În baza acestui program, trupe din republicile Asiei centrale au participat periodic la
exerciții mil itare în Statele Unite, începând cu anul 1995, iar trupe americane au participat la

548 Idem , Kyrgyzstan: Recent Developments and U.S. Interests , CRS Report for Congress,7 august 2009,p. 1.
549 Constantine Arvanitopoulos, „The Geopolitics of Oil in Central Asia‖, THESIS. A jou rnal of Foreign Policy
Issues , iarna 1998, la www.hri.org/MFA/thesis/winter98/geopolitics.html , (accesat 3.04.2012).

204
exerciții militare în Asia Centrală din 1997.550
Important este că în locul unei implicări directe în Asia Centrală, Statele Unite ale
Americii au preferat să susțină Turcia , ca putere regională, pentru a -și promova interesele.
Proximitatea geografică, islamul și cultura turcă comună Turciei și celor cinci republici erau
văzute de Statele Unite ca o barieră împotriva eforturilor Moscovei de a -și păstra dominația
asupra regiun ii, împotriva influenței crescânde a Chinei și împotriva propagării
fundamentalismului islamic din Iran.551
Tabel I
Stat / an 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
Kazahstan 106.6 41.6 30.3 11.7 38.1 50.6 53.4 68.2
Kîrgîzstan 68.3 50.7 40.3 24.4 38.5 52.9 47.3 37
Tadjikistan 65.2 39.6 21.3 23.8 33.9 38.4 36.1 62.4
Turkmenistan 28 5.4 29.2 3.8 6.3 13.2 9.3 9.7
Uzbekistan 24.5 11.7 11.2 5.7 15.8 35.8 34 57.1
Ajutorul financiar acordat de SUA republicilor central asiatice , 1994 – 2001 , exprimat în milioane de
dolari552

IV.1. A. ÎNTRE CONTINUITATE ȘI SCHIMBARE : SILK ROAD STRATEGY ACT
O transformare în abordarea a relațiilor cu statele central asiatice, se produce în politica
americană abia la sfârșitul anilor 1990, pe fondul schimbării administrației prezidențiale de la
Washington. Până în cea de -a doua jumătate a anilor `90 politica SUA nu face diferențe între

550 Peter Roudi k, The History of Central Asian Republics , op. cit., p. 164.
551 Olga Olga Oliker, David A. Shlapak, U.S. Interests in Central Asia: Policy Priorities and Military Roles , op. cit.,
p. 7.
552 Sergej Mahnovski, Kamil Akramov, Theodore Karasik, Economic Dimension s of Security in Central Asia ,
RAND Corporation, Santa Monica, 2006, p. 81.

205
noile state independente apărute pe scena internațională ca urmare a colapsului Uniunii Sovietice
Abia în această perioadă Asia Centrală devine parte separată în politicile Statelor Unite.
Administrația Clinton promovează strângerea relațiilor cu aceste state. În linii mari obiectivele
SUA față de Asia Centrală rămân cel e enunțate în Freedom Support Act din 1992. Principala
diferență față de perioada anterioară constă în faptul că particularitățile fiecărei republici
modelează relațiile ei cu SUA și implicit interesele acesteia din urmă în regiune. „Interesele SUA
în Kaza hstan au inclus înlăturarea armelor nucleare de pe teritoriul acestuia […] și securizarea
altor materiale nucleare. Statele Unite au și interese economice în Asia Centrală, în special legate
de petrolul și gazele naturale din Kazahstan, Turkmenistan și U zbekistan. Statele Unite au
promovat relații extinse cu Kîrgîzstanul pentru că acesta a promovat reforme democratice. [Dar]
SUA continuă să manifeste un interes sporit față de problemele legate de respectarea drepturilor
omului și libertăților civile în Ta djikistan, Turkmenistan și Uzbekistan. În Tadjikistan ajutorul
umanitar este concentrat asupra refugiaților […] [iar] administrația SUA subliniază importanța
luptei împotriva traficului de substanțe narcotice, neproliferare, protejarea granițelor și a vă milor
și programe de apărare.‖553
Diferitele obiective ale Statelor Unite au creat uneori confuzie, iar alteori chiar
dezamăgire. Uzbekistan a întărit relațiile pe care le avea cu SUA pentru a -și asigura
independența de Rusia, Turkmenistan și -a continuat po litica izolaționistă, iar Tadjikistan, slăbit
atât din punct de vedere politic, cât și economic de războiul civil și cu trupe rusești pe teritoriul
său nu s -a apropiat foarte mult nici de Rusia, nici de SUA. Pentru Kazahstan și Kîrgîzstan
apropierea geogra fică de Rusia a determinat păstrarea bunelor relații cu acest stat, însă au mizat
pe strângerea relațiilor cu SUA și alte state vestice în special pentru a obține ajutor economic,
asistență pentru dezvoltare sau pentru a atrage investitori.554 În ciuda efort urilor acestor state de a
primi sprijin economic din partea Statelor Unite, investițiile americane au fost relativ reduse,
chiar și în domeniul energetic. Barierele legale, birocratice și alte restricții impuse investitorilor
străini, precum menținerea cad rului administrativ sovietic, în Uzbekistan au făcut ca mulți să
părăsească țara. Turkmenistan nu a avut un mediu de afaceri deschis pentru a atrage investitorii
străini, iar Kîrgîzstan și Tadjikistan nu dispun de resurse energetice substanțiale. Singurele

553 Lydia M. Buyers, Central Asia in Focus: Political and Economic Issues , op. cit., p. 229.
554Olga Oliker, David A. Shlapak, U.S. Interests in Central Asia: Policy Priorities and Military Roles , op. cit., pp. 9
– 10.

206
investiții însemnate au fost făcute în sectorul energetic kazah.555
Politica confuză promovată de Statele Unite față de Asia Centrală este cel mai bine
evidențiată de discursul ținut în 1997 de secretarul adjunct de stat Strobe Talbott, arhitectul
politici i administrației Clinton pentru fosta Uniune Sovietică. Acest discurs, intitulat Farewell to
Flashman, poate fi considerat ca o primă încercare din partea unui oficial american de a elabora o
strategie pentru Asia Centrală, de a stabili care sunt interesel e SUA în regiune și a schița o
viitoare politică a SUA. Concluzia înaltului oficial american era că Statele Unite „nu au niciun
interes sa -și înfigă steagul în Asia Centrală și să devină un alt jucător în marele joc. Însuși ideea
marelui joc era o relicvă a trecutului; Talbott a accentuat că ‗depășirea vechilor prejudecăți și
predispoziții … trebuia să fie o temă constantă a diplomației noastre în regiune ‘.‖ 556 Pentru
SUA, dezvoltarea statelor din Asia Centrală ar fi trebuit să se facă independent de intervenția
marilor puteri, prin mijloace economice, ce ar fi dus la stabilizarea regiunii. Susținerea unei
abordări ce presupune neintervenția altor state în proc esul de zevoltare și consolodare al noilor
republici independente din Asia Centrală face directă referire la Federația Ruă și la China, state
care urmăreau să își reafirme statutul de mare putere, respectiv să se afirme ca nou lider regional.
Noua abordare față de statele central asiatice s -a concretizat prin intrarea în vigoare în
martie 1999, a Silk Road Strategy Act. Totuși, acest act legislativ nu a fost adoptat ca lege
separată. Prin acest document a fost amendat Foreign Assistance Act din 1960 și a in trat în
vigoare ca parte a Foreign Operations, Export Financing, and Related Programs Appropriations
Act pentru anul fiscal 2000.557
Spre deosebire de FREEDOM Support Act, Silk Road Strategy Act face referire doar la
politica Statelor Unite cu privire la Asi a Centrală și Caucazul de Sud. Obiectivele SUA în
regiune sunt: „(1) promovarea și întărirea independenței, suveranității, guvernării democratice, și
respectarea drepturilor omului; (2) promovarea toleranței, a pluralismului, a înțelegerii și a luptei
împo triva rasismului și antisemitismului; (3) participarea activă în soluționarea conflictelor
regionale și înlăturarea impedimentelor pentru comerțul extern; (4) promovarea relațiilor de

555Ibidem , p. 7.
556 Eugene B. Rumer, „The United States in Central Asia: In Search for a Strategy‖, op. cit., pp. 29 – 30.
557 U.S. Government Assistance to and Cooperative Activities with Eurasia – Report , Bureau Of Europe an And
Eurasian Affairs , 2003, www.state.gov/p/eur/rls/rpt/23605.htm, 9accesat 3.03.2014).

207
prietenie și cooperare economică; (5) promovarea principiilor și practic ilor economiei de piață;
(6) participarea în dezvoltarea infrastructurilor necesare pentru comunicații, transport, educație,
sănătate, energie și comerț pe axa est -vest cu scopul de a dezvolta relații internaționale puternice
și comerț între aceste state ș i statele stabile, democratice, și orientate către economie de piață ale
Comunității Euro -Atlantice; și (7) sprijinirea intereselor de afaceri și investițiilor Statelor Unite
în regiune.‖558
Adoptarea acestui act vine pe fondul unei perioade de stagnare și d ezinteres în relațiile
dintre Statele Unite și republicile din Asia Centrală. Imaginea acestor state în vest s -a deteriorat
din cauza numeroaselor informații apărute despre corupție, lipsă a progreselor economice și
despre creșterea gradului de autoritaris m. În acest sens este relevantă o monografie despre NATO
și Asia Centrală publicată în 1999, care reflectă poziția occidentului față de Asia Centrală și care
concluziona că statele vestice au interese reduse în regiune; în aceste condiții autorii recomand ă
statelor și organizațiilor occidentale să ofere asistență pentru reformarea sectorului de securitate
din regiune, să susțină reformarea forțelor militare ale statelor, dar și profesionalizarea acestora,
fără a se implica direct în regiune și fără a -și asuma angajamente și responsabilități în menținerea
stabilității și securității regionale.559
Totuși, Silk Road Strategy Act poate fi considerat piatra de temelie a relațiilor dintre cele
cinci republici și Statele Unite ale Americii. Ca parte a unei implicări mai active a SUA în Asia
Centrală, în cursul anului 2000 directorul CIA, George Tenet, a vizitat Kazahstanul și
Uzbekistanul. Directorul FBI, Louis F reeh, a vizitat Kazahstanul pentru a discuta probleme
legate de lupta împotriva terorismului, a traficului de droguri și pentru a inaugura ambasada
americană din Alma -ata. O altă vizită importantă a fost cea a Secretarului de Stat Madeleine
Albright în Kaz ahstan, Kîrgîzstan și Uzbekistan, vizită cu ocazia căreia au fost discutate
chestiuni legate de democratizare, drepturile omului, reforme economice și probleme de
securitate. Apelul făcut de doamna Albright pentru respectarea drepturilor omului s -a lovit d e
rezistența liderilor din regiune. Dacă secretarul de stat american argumenta că respectarea
normelor internaționale privind drepturile omului va duce la stabilizarea regiunii și la oprirea

558 Silk Road Strategy Act of 1999 , SEC. 3, la www.govtrack.us/congress/bills/106/hr1152/text/eh, ( accesat
3.03.2014).
559 Richard Sokolsky, Tanya Charlick -Paley, NATO and the Caspian Security. A Mission too Far? , RAND
Corporation, Santa Monica, 1999, pp. 81 – 98.

208
radicalizării populației, președintele Karimov afirma că efectul ar fi exact invers. După atacurile
cu bombe din Uzbekistan și incursiunile teroriste din Kîrgîzstan, principalele preocupări ale
Statelor Unite cu privire la această regiune, devin problemele generate de fundamentalismul
islamic și terorism.560 Noua administ rație de la Washington nu a venit cu nicio schimbare față de
politica administraței Clinton pentru Asia Centrală. Până la evenimentele din 11 septembrie
2001, administrația Bush nu a avut timpul și nici interesul necesar pentru a articula o politică
coere ntă față de această regiune. Asia Centrală nu reprezenta o prioritate pentru politica externă
americană. Spre sfârșitul anilor `90 relația dintre Statele Unite și republicile central asiatice poate
fi caracterizată de dezamăgire din ambele părți. Din persp ectiva SUA, cele cinci republici nu
reușiseră să facă față provocărilor tranziției. În loc să aplice reforme politice și economice, aceste
state au făcut exact invers. Kazahstan și Kîrgîzstan, state care după obținerea independenței au
făcut câteva progres e spre reformarea economică, nu au urmat aceeași pași și în sfera politică.
Turkmenistan și Uzbekistan au devenit cunoscute pentru regimurile lor autoritate, în timp ce
Tadjikistan, datorită războiului civil era văzut ca un factor de instabilitate. Din per spectiva
liderilor celor cinci republici, pretențiile SUA pentru democratizare și reformare economică nu
au fost însoțite și de un angajament al acesteia față regiune. Mai mult, cerințele SUA erau văzute
ca posibile cauze de instabilitate în cele cinci sta te, deorece competiția politică ar putea crește
gradul de fragmentare.561

IV.2. REDEFINIREA RELAȚIILO R BILATERALE : ASIA CENTRALĂ ȘI RĂZBOIUL
ÎMPOTRIVA TERORISMUL UI
Atacurile teroriste din 11 septembrie au schimbat radical abordarea Statelor Unite asupra
securității naționale și implicit asupra amenințărilor la adresa acesteia. Înainte de aceste atentate
probleme precum criminalitatea organizată, terorismul, prolifera re armelor de distrugere în masă,
traficul de substanțe narcotice erau parte a politicilor SUA, dar nu ocupau un loc central în cadrul

560 Elizabeth Sherwood Randall, ―Building Cooperative Security Ties in Central Asia,‖ in Stanford Journal of
International Relations, vol.3, nr. 2, toamna – iarna 2002,
https://web.stanford.edu/group/sjir/3.2.06_sherwoodrandall.html, (accesat 23.04.2015).
561 Eugene B. Rumer, op. cit., pp. 38 – 39.

209
acestora. 11 septembrie a demonstrat că incapacitatea unor state de a soluționa aceste probleme
poate avea urmări în afar a granițelor statelor respective. Acest lucru este afirmat în Strategia
Națională de Securitate, adoptată în septembrie 2002, în care este afirmată interconectarea
existentă la nivel global, inclusiv în ceea ce privește securitatea: „astăzi, distincția din tre
afacerile interne și externe se diminuează. Într -o lume globalizată, evenimentele din afara
granițelor Americii au un impact mai mare în interiorul acestora.‖562 De-a lungul anilor 1990
încercările SUA de democratizare și de reducere a gradului de subdez voltare economică a
diferitelor state erau văzute în special ca o datorie morală. Această perspectivă a suferit o
schimbare radicală după 11 septembrie, devenind un imperativ al stabilității și securității
naționale. SUA a înțeles că de eforturile pe care le depunea în aceste domenii depindea
securitatea sa națională; a devenit clar că instabilitatea în alte țări, datorată subdezvoltării
economice și slabei guvernări, trebuie înțeleasă ca o amenințare la adresa securității SUA.563
Noua abordare a securității în politica americană are puternice implicații pentru Asia
Centrală. Regiunea se confruntă cu numeroase probleme: corupția este un fenomen generalizat;
tensiuni etnice, tribale și religioase; subdezvoltare economică; insatisfacție în rândul populației;
și o guvernare puternic centralizată care își menține puterea prin represiune. Toate aceste
probleme permit dezvoltarea rețelelor de trafic de stupefiante, de persoane, de arme și a rețelelor
teroriste, putând oricând transforma oricare dintre cele cinci repu blici în „următorul
Afganistan‖564. La toate acestea se adaugă și dorința Rusiei de a -și reafirma dominația asupra
regiunii, influența crescândă a Chinei și propagarea fundamentalismului islamic din Iran. Toate
aceste probleme au făcut ca Asia Centrală să de vină o regiune cheie în politica externă și în cea
de securitate a SUA.
Însă aceste amenințări nu au redus vechile interese ale Statelor Unite pentru integrarea
statelor regiunii în comunitatea internațională și dezvoltarea resurselor energetice. Dimpotri vă,
cele două obiective sunt strâns legate de stabilizarea regiunii și dezvoltarea economică, realizări
ce vor ajuta la reducerea amenințărilor existente. Totodată este important de menționat că printre

562The National Security Strategy of the United States of America , septembrie 2002, p. 31, la
www.whitehouse.gov/nsc/nss.html , (accesat 23.04.2015).
563Olga Oliker, David A. Shlapak, U.S. Interests in Central Asia: Policy Priorities and Military Roles , op. cit., p. 19.
564Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 6.

210
obiectivele Statelor Unite pentru creșterea securităț ii naționale se numără și creșterea securității
energetice. Aceasta se poate realiza prin diversificarea surselor, iar zăcămintele din Asia Centrală
și Caucaz, deși nu pot fi comparate cu cele din Orientul Mijlociu, reprezintă o alternativă
viabilă.565 Îndep linirea obiectivelor SUA va aduce beneficii și altor state ce au interese în
regiune: Turcia, Iran, China, Rusia. Totuși, perspectiva oferită de Statele Unite de stabilizare pe
termen lung a regiunii prin reformarea politică și economică, nu coincidea cu c eea ce liderii
central asiatici înțelegeau prin stabilitate. „Pentru elitele locale […] „stabilitate prin schimbare„
părea să fie un oximoron. Părea o contradicție de termeni, o sursă de nesiguranță și multiple
provocări pentru ceea ce ei prețuiau cel ma i mult – status -quo-ul și siguranța și bunăstarea
propriilor regimuri. […] Acești lideri cu școală sovietică nu era înclinați să accepte asigurările
SUA despre beneficiile pe termen lung ale libertății.‖566
Astfel, după 2001, pornind din inițiativa Statelo r Unite ale Americii sunt dezvoltate
relațiile cu Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkemnistan și Uzbekistan. Această nouă etapă a
relațiilor bilaterale corespunde cu necesitatea Statelor Unite de a -și gasi parteneri și sprijin în
lupta împotriva teror ismului și se fundamentează pe ideea de securitate națională. Exact aceasta
din urma va reprezenta liantul pentru aprofundarea cooperării. Dacă SUA se confruntase recent
cu manifestarea violentă a radicalismului islamic și a terorismului, pentru cele cinci republici
central asiatice acestea au reprezentat o permanentă sursă de instabilitate și o amenințare la
adresa securității. În aceste condiții, având în minte locul central pe care lupta împotriva
terorismului o are în strategia de securitatea națională a SUA, devine evidentă necesitatea
construirii unor parteneriate stabile, de lungă durată cu cele cinci republici, pentru ca acestea să
nu se transforme în factori de instabilitate.

IV.2. A. DEZVOLTAREA COOPERĂRI I BILATERALE
Declanșarea războiului împotriva terorismului și proximitatea celor cinci state de teatrul
de operațiuni afgan au transformat Asia Centrală într -o zonă critică pentru securitatea Statelor

565Ariel Cohen, „US Interests and Central Asia: Energy Security‖, in Heritage Foundation Backgrounder, nr. 1984,
15 noiembrie 2006, www.heritage.org/research/reports/2006/11/us -interests -and-central -asia-energy -security,
(accesat 17.09.2015) .
566 Eugene Rumer, „The United States in Central Asia: In Search for a Strategy‖, op. cit., p. 49.

211
Unite, având un dublu rol în planurile de securitate ale administraț iei americane: este atât o zonă
de luptă împotriva terorismului, dar și o regiune în care acesta se poate dezvolta.567
Statele regiunii și -au oferit imediat sprijinul pentru lupta împotriva terorismului. De
altfel, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan și Uzbek istan au profitat de situație pentru a strânge
relațiile cu marea putere. Cu toate acestea, liderii central asiatici nu au acționat în această direcție
fără a avea susținerea Rusiei, așa cum reise din discuția telefonică avută de președintele american
cu omologul său rus în seara zilei de 11 septembrie 2001. Cu acea ocazie, liderul de la Kremlin a
afirmat că „sunt pregătit să le spun șefilor de guvern din statele central asiatice că avem relații
bune și că nu avem nicio obiecția ca SUA să aibă un rol în Asi a Centrală, atât timp cât are drept
obiectiv lupta împotriva terorismului și este temporar, nu permanent.‖568 În schimbul sprijinului
obținut, SUA au acordat republicilor central asiatice ajutoare în diferite domenii, în special în
domeniul economic și milit ar și asistență pentru lupta împotriva terorismului, a traficului de
droguri, pentru non -proliferare și programe de cooperare pentru apărare.569 Totuși, accentul pus
de administrația Bush, după 2001, pe problemele militare ca preocupări strategice principale și
trecerea într -un plan secund a cooperării pentru dezvoltare economică și intituțională – elemente
ce defineau în mod tradițional politica americană – a făcut ca interesele și obiectivele Statelor
Unite în Asia Centrală să fie percepute la nivel local n u ca un parteneriat pentru dezvoltare
protejat de puterea militară, ci ca parte a luptei pentru menținerea superiorității geopolitice a
SUA.570
Principalii aliați ai SUA au fost Uzbekistan și Kîrgîzstan, unde s -au stabilit și două baze
militare, în timp ce K azahstan, Tadjikistan și într -o mică măsură Turkmenistan, au oferit drept de
survolare a spațiului lor aerian și au pus la dispoziția trupelor americane baze pentru
realimentarea cu combustibil. Evoluția relațiilor dintre Statele Unite și cele cinci republ ici a
depins în mare măsură de așteptările pe care președinții central asiatici le -au avut vis -à-vis de
prezența americană în regiune.

567 Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 7.
568 Timothy J. Lynch, Robert S. Singh, After Bush. The Case for Continuity in American Foreign Policy , Cambridge
Universit y Press, Cambridge, New York, 2008, p. 336.
569 Rouben Azizian, Central Asia and the United States 2004 -2005: Moving Beyond Counter -Terrorism? , op. cit., p.
4.
570 William H. Overholt, Asia, America and the Transformation of Geopolitics , Cambridge University P ress, New
York, 2008, p. 222.

212
Uzbekistanul este cel mai bun exemplu în acest sens. Karimov a văzut în apropierea de
SUA o modalitate de distanțare de R usia și de a impune Uzbekistanul ca putere regională. După
ce în toamna lui 2001 a permis staționarea trupelor americane pe teritoriul uzbek, între Tașkent și
Washington s -a semnat un acord de cooperare economică. Noul parteneriat a costat SUA, doar în
primul an aproximativ 450 de milioane de dolari. La aceștia se adaugă și banii obținuți de statul
uzbek din vânzările de combustibil pentru baza americană.571 Pe 7 octombrie 2001 cele două
state au semnat US – Uzbek Status of Forces Agreement. Acesta acord dăde a SUA dreptul de a
folosi spațiul aerian uzbek și baza militară de la Karshi -Khanabad. În schimb Uzbekistan primea
garanții de securitate din partea SUA și acceptul acesteia de a urmării militanții IMU ce luptau de
partea talibanilor sau Al Qaeda.572
Relați ile dintre cele două state au devenit și mai apropiate în cursul anului 2002, odată cu
semnarea Strategic Partnership and Cooperation Framework Agreement , prin care SUA se
angajează „să trateze cu seriozitate orice amenințare externă la adresa securității și integrității
teritoriale a Republicii Uzbekistan. Cele două țări se așteaptă să dezvolte cooperarea în
combaterea amenințărilor transnaționale […] și să își continue dinamica colaborare militară și
tehinico -militară.‖573 De asemenea, documentul prevede și angajamentul Uzbekistanului pentru
intensicarea eforturilor pentru democartizare ―Statele Unite este de acord să ofere guvernului
uzbek asistență în implementarea reformelor democratice în domenii prioritare precum
construirea unei societății civile puter nice și deschise, instituirea unui veritabil sistem de partide
și independența mass -media, consolidarea structurilor non -guvernamentale, precum și
îmbunătățirea sistemului judiciar.‖574 Totuși, documentul nu făcea referire la niciun fel de
sancțiuni în cazul în care partea uzbecă nu își respecta angajamentul.
Cu toate că asistența SUA a fost semnificativă și operațiunile militare din Afganistan au
slăbit considerabil IMU, Uzbekistanul nu și -a respectat angajamentul luat pentru reformarea
economică și politică. Eforturile depuse au fost minime: au fost soluționa te câteva cazuri de
corupție, iar în 2003 grupărilor de opoziție Erk și Birlik li s -au permis adunări legale. În luna mai

571Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 47.
572 Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., p. 35.
573 United States -Uzbekistan Declaration on the Strategic Partnership and Cooperation Framework , Departamentul
de Stat SUA, Fact Sheet, 12 martie 2002, www.state.gov/r/pa/prs/ps/2002/8736.htm , (accesat 23.04.2015).
574 Ibidem .

213
a avut primul congres relativ liber al mișcării Birlik, după ce, pe parcursul lui 2002 avuseseră loc
mai multe întâlniri la nivel regi onal, iar în iunie, partidul Erk și -a ținut prima întâlnire formală
după unsprezece ani, de când fusese scos în afara legii.575
Speranțele Uzbekistanului de creștere a numărului investițiilor americane odata cu
prezența militară SUA nu s -au îndeplinit, dimp otrivă, s -au intensificat presiunile pentru
respectarea drepturilor omului și democratizare. În aceste condiții guvernul uzbek a început să
facă presiuni asupra SUA pentru a clarifica statutul trupelor americane de pe teritoriul său și
pentru a primi recom pense financiare pentru utilizarea bazei militare. Toate acestea au făcut ca
Uzbekistanul să își îmbunătățească relațiile cu Rusia. Acest lucru a fost confirmat de vizita
președintelui rus din 2003 la finalul cărei s -a afirmat că cele două state prietene î și vor dezvolta
cooperarea.576 Între timp interesul pentru reformele economice și politice propuse de SUA a
scăzut extrem de mult, iar acțiunile represive s -au intensificat. Sărăcia, corupția, încălcarea
drepturilor omului au generat o serie de proteste, inc lusiv în mediul rural. Toate aceste
manifestații au fost reprimate brutal, iar punctul culminant a fost atins odată cu protestele din
Andijan, la care, din ordinul președintelui Karimov, armata a deschis focul asupra civililor, fără a
emite o atenționare p relabilă. SUA și statele vestice au condamnat modul în care conducerea
uzbekă a acționat, în timp ce Rusia și -a arătat sprijinul pentru președintele Karimov.
Spre deosebire de Uzbekistan, Kîrgîzstan a avut o cu totul altă atitudine față de Statele
Unite. N u au căutat să contrapună SUA Rusiei, ci a încercat în permanență să își păstreze bunele
relații cu ambele state, păstrând un echilibru între ele. Oficialitățile locale au văzut în prezența
militară americană un sprijin pentru securitatea regiunii și pentr u diminuarea activităților
teroriste, dar nu au desconsiderat rolul Rusiei. În toamna lui 2001 între SUA și Kîrgîzstan au
început negocierile pentru un acord privind statutul forțelor americane pe teritoriul kîrgîz. În
decembrie aceste negocieri au fost fi nalizate. Pe 11 decembrie SUA și -a deschis baza militară de
la Manas. Ulterior și alte state din cadrul coaliției pentru operațiunea Enduring Freedom și -au
trimis personal militar la Manas. Aceasta a fost folosită în special ca nod de distribuție și
aprovi zionare și pentru realimentarea cu combustibil. Conform datelor din 2002, pentru fiecare

575Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 48.
576Olga Oliker, D avid A. Shlapak, U.S. Interests in Central Asia: Policy Priorities and Military Roles , op. cit., p. 25.

214
utilizare a aeroportului, SUA plătea câte 7000 de dolari.577 Analistul militar american John
Hendren consideră că aeroportul din Manas este foarte important pentru opera țiunile militare
SUA din Asia și Orientul Mijlociu datorită pistei sale foarte lungi, construită pentru a servi
marilor aeronave de transport sovietice.578 La jumătatea anului 2002 la baza din Manas erau
cantonați mai mult de 2000 de militari din nouă state.
Politica Kîrgîzstanului de a păstra echilibrul între Rusia și SUA a devenit foarte clară din
2002, când, prin intermediul Organizației de Cooperare Shanghai, a permis staționarea trupelor
rusești în baza militară de la Kant. Schimbarea președintelui în 2 005 nu a modificat cu nimic
politica externă kîrgîză, din contră, Bakiyev a asigurat cele două state că va continua politica
externă dusă de fostul președinte Askar Akaiev.
Kazahstan și Tadjikistan au oferit Statelor Unite acces la bazele lor militare, îns ă oferta a
fost refuzată din cauza situației încă instabile și a infrastructurii slab dezvoltate din Tadjikistan și
din cauza depărtării de teatrul de operațiuni a statului kazah; nemaivorbind de prezența trupelor
rusești pe teritoriul tadjik și apropierea de Rusia a Kazahstanului. Cu toate că ofertele le -au fost
refuzate, Statele Unite au apreciat interesul celor două republici de a lua parte la războiul
împotriva terorismului. Totuși această dorință de implicare nu era gratuită. În schimbul
facilităților acordate, cele două republici s -au bucurat de sprijinul SUA în diverse domenii,
precum securitatea frontierelor, asistență umanitară și domeniul militar. Încă din septembrie
2001, președintele Nursultan Nazarbaev a anuțat că va susține SUA în lupta împotri va
terorismului, după ce, cu câteva zile înainte, în urma unei conversații cu secretarul Consiliului de
Securitate al Rusiei, ministrul de externe kazah declarase: „Kazahstan este pregătit pentru cea
mai strânsă colaborare posibilă cu SUA și comunitatea in ternațională în lupta împotriva
terorismului.‖.579
În 2002 între Kazahstan și Statele Unite s -a încheiat un acord de cooperare, prin care
aeronavelor americane le este acordat dreptul de utilizare a aerodromurilor din Chimkent,

577Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 51.
578 Apud , Kimberly Marten Zisk, Small Steps for U.S. Security Interest in Kyrgyzstan, op. cit., p. 2.
579 Alima Bissenova, „Kazakhstan Backs US, Takes Cautious Approach on Refugees‖, Eurasia Insight, 23.09.2001,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav09240 1b.shtml, (accesat 23.04.2015) .

215
Lugovoi și Alma -ata pentru si tuații de urgență.580 Ca și Bakiev, președinții Rahmonov și
Nazarbaev, urmăresc păstrarea unui echilibru între puterile implicate în regiune. Prin politica
externă pe care o promovează, cei doi urmăresc ca Tadjikistanul, respectiv Kazahstanul să nu
intre sub influența niciuneia și să își reafirme independența.581 Mai mult decât atât, pentru
Tadjikistan implicarea SUA în Asia Centrală a însemnat o oportunitate de a reduce influența rusă.
Având sprijinul Statelor Unite, guvernul tadjik a cerut Rusiei să își retra gă trupele de menținere a
păcii, paza de la frontiera cu Afganistan și să plătească pentru bazele militare folosite.582
Turkmenistanul este un caz mai special. A permis aeronavelor americane să îi survoleze
spațiul aerian și să realimenteze cu combustibil, dar doar pentru misiunile umanitare, nu și pentru
luptă. Ceea ce atrage atenția este că nu s -a arătat interesat să își dezvolte relațiile cu Statele Unite
și nici nu a acceptat asistență sporită din partea acestora. Guvernul turkmen a acceptat doar
plățile pentru combustibilul furnizat. Totuși, sprijinul acordat de Niazov nu a fost dezinteresat,
pentru că Turkmenistan a văzut în Afganistanul destabilizat o amenințare la securitatea sa
națională, iar stabilizarea statului vecin era benefică și republicii cen tral asiatice.

IV.2. B. 2005 – REDEFINIREA PRIORITĂ ȚILOR
Anul 2005 este marcat de redefinirea raportului de forțe în regiunea central asiatică,
precum și de schimbarea opticii de politică externă a celor cinci republici. Pierderea puterii de
către Askar Akaiev în Kîrgîzstan și critica adusă de administrația de la Washington modului în
care Karimov a gestionat situația din Andijan, a dus la răspândirea ideii, în rândul claselor
politice central asiatice, conform căreia Statele Unite au susținut mișcările revoluționare din
republici, având drept obiectiv răsturnarea regimurile central asiatice. Această temere exista chiar

580Jacquelyn K. Davis, Michael J. Sweeney, Central Asia in U.S. Strategy and Operational Planning: Where do we
go from here?, op. cit., p. 53.
581Kimberly Marten Zisk , Disrupting the Balance.Russian Efforts to Control Kazakhsta n's Oil , Center for Strategic
and International Studies, Program on New Approaches to Russian Security, Policy Memo nr. 428, Columbia
University, decembrie 2006, p. 2.
582Nikolai Sokov , The Not -So-Great Game in Central Asia , Center for Strategic and International Studies, Program
on New Approaches to Russian Security , Policy Memo nr. 403, Monterey Institute of International Studies ,
decembrie 2005, p. 3.

216
și la nivelul noului guvern kîrgîz deoarece că puterea sa rezidă din alianțele dintre clanuri.583
Această tensiune a permis Rusi ei să își extindă influența nu doar politic și militar, prin
intermediul Shanghai Cooperation Organization, ci și economic, pentru că, indiferent de
beneficiile obținute ca urmare a creșterii gradului de implicare a Statelor Unite, comerțul cu
Rusia a răma s vital pentru economiile central asiatice. Profitând de răcirea relațiilor uzbeko –
americane, Rusia, având susținerea Chinei, a propus în cadrul întâlnirii din 5 iulie 2005 a
Organizației de Cooperare Shanghai semnarea unei declarații comune prin care să c eară Statelor
Unite să stabilească data retragerii trupelor sale din Asia Centrală. Cu toate că toate statele
membre OCS au semnat declarația, dar doar Uzbekistanul a acordat SUA un termen de 6 luni
pentru a părăsi baza de la Karshi -Khanabad. Kîrgîzstan, K azahstan și Tadjikistan nu au luat nicio
măsură în acest sens, chiar au reasigurat SUA de implicarea lor în războiul împotriva
terorismului.584 În acest moment critic, foarte important pentru SUA a fost că în politica sa
externă de după 2001, nu a tratat cu statele Asiei Centrale ca întreg, la nivel regional, ci prin
relații bilaterale. Acest lucru i -a permis să își păstreze bunele relații cu Kîrgîzstan, Kazahstan și
Tadjikistan după depărtarea de Uzbekistan.
Ca urmare a răcirii relațiilor cu Uzbekistan, Stat ele Unite au pus accentul pe dezvoltarea
relațiilor cu Kazahstanului. Pe 5 mai 2006 vice -președintele SUA Richard Cheney s -a întâlnit cu
președintele kazah pentru a discuta despre problemele legate de transportul resurselor energetice.
Câteva luni mai târz iu, în septembrie, aflat în vizită la Washington, Nazarbaev s -a întâlnit cu
președintele Bush. În declarația comună emisă după întâlnirea celor doi era menționat interesul
acestora pentru dezvoltarea parteneriatului strategic dintre cele două state. Cei do i președinți au
discutat despre „ aprofundarea cooperării noastre în lupta împotriva terorismului internațional și
proliferării armelor de distrugere în masă, … consolidarea cooperării pentru a crește securitatea
regională și integrea economică, … extin derea activităților noastre comune pentru a asigura
dezvoltarea resurselor energetice, … susținerea diversificării economice și a reformei, …
accelerarea eforturilor Kazahstanului pentru a -și consolida instituțiile reprezentative.‖585
Pe fondul tensiunilor generate de războiul ruso -georgian din august 2008 și a deteriorării

583Adam Wolfe , ―The 'Great Game' Heats Up in Central Asia‖, in Eurasia Insight , 2.08.2005,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/pp080305.shtml, (accesat 17.06.2015).
584 Ibidem.
585Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., p. 36.

217
relațiilor ruso -americane, Condoleezza Rice a efectuat o vizită în Kazahstan, pe 5 octombrie
pentru a se întâlni cu președintele Nazarbaev. Aceasta a reafirmat impor tanța pe care SUA o
acordă creșterii cooperării dintre cele două state și rolul însemnat pe care acest stat îl are în
stabilizarea regiunii. Secretarul de stat Rice a adăugat că apropierea SUA de Kazahstan nu
trebuie văzută de Rusia ca o competiție pentru „afecțiunea Kazahstanului‖.586 O lună mai târziu
parlamentul kazah a aprobat două măsuri, negociate încă din 2001 – 2002, privind cooperarea
strategică cu SUA. Prin aceste măsuri sunt facilitate condițiile de survolare a spațiului aerian
kazah de către aeron avele SUA și NATO și trasportul terestru spre Afganistan de la bazinul Mării
Caspice.
În decembrie este adoptată o altă măsură care permite forțelor SUA și NATO să utilizeze
o secțiune a aeroportului din Alma -ata ca aerodrom de rezervă pentru aterizări de urgență în
timpul operațiunilor din Afganistan.587 În pofida acestor reușite, Kazahstanul a fost criticat de
SUA pentru că nu și -a respectat agenda de democratizare pe care și -a asumat -o cu ocazia
acceptării președenției OSCE pentru anul 2010.
Anunțul privi nd închiderea bazei de la Karshi -Khanabad a generat numeroase speculații
privind deschiderea unei noi baze americane în Asia Centrală. Astfel de informații au apărut în
mass media rusă cu privire la un posibil acord în acest sens între SUA și Turkmenistan. Conform
acestor informații pe 30 august 2005 Turkmenistan și -ar fi dat acordul pentru ca SUA să
folosescă baza aeriană de la Mary, unitate închisă străinilor. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului,
Joe Carpenter a calificat aceste informații ca fiind defor mate și false. La baza acestor speculații a
stat discuția avută de Generalul John Abizaid, comandantul USCENTCOM cu președintele
Saparmurat Niazov pe 23 august. Conform unei declarații emise de ambasada SUA din Așgabad
după această întâlnire, cei doi au di scutat despre „domenii de interes comun, incluzând probleme
generale de securitate cu impact regional‖.588 Totodată, Niazov a anuțat că nu va renunța la
politica de neutralitate urmată de Turkmenistan.
Președintele Berdimuhaedov, deși a declarat că va urma l inia politică a predecesorului

586 Ariel Cohen, „Astana Strives to Balance Ties with United Stat es and Russia‖, art.cit..
587***„Kazakhstan Gives US, NATO Airport Rights‖, Eurasia Insight, 2.12.2008,
www.eurasianet.org/departments/insightb/articles/eav120308a.shtml, (accesat 17.06.2015).
588***„Is Washington Exploring a Base Deal with Turkmenistan?‖, ibidem, 30.08.2005,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav083105.shtml, (accesat 17.06.2015) .

218
său, a renunțat la izolarea pe care acesta o impusese. În toamna lui 2007 Berdimuhamedov s -a
aflat la Washington pentru a ține un discurs în fața Adunării Generale a ONU. Cu această ocazie,
pe 25 septembrie s -a întâlnit cu se cretarul de stat Condoleezza Rice pentru a discuta posibilitatea
creșterii legăturilor comerciale și economice, precum și cooperarea în sectorul energetic. Discuția
a atins și subiectul democrației și al societății civele. Legat de acesta, Berdimuhamedov a
declarat că ar dori extinderea cooperării între cele două state în domeniul educației.589
În aprilie 2008 a avut loc o întrevedere între președintele George W. Bush și omologul
său turkmen. Discuția dintre aceștia s -a concentrat în jurul problemei diversi ficării conductelor
pentru transportul resurselor energetice turkmene. Berdimuhamedov a declarat că „își menține
angajamentul față de strategia de diversificare a rutelor de export pe piața globală‖.590 Cu toate
că Bush a încurajat această abordare, în pract ică nu se observă nicio intensificare a cooperării în
sectorul energetic. „Educația, drepturile omului, relațiile economice, securitate, mai degrabă
decât forme de cooperare energetice avantajoase pentru ambele părți au fost temele proeminente
în relațiile bilaterale dintre SUA și Turkmenistan pe parcursul anului 2008.‖591 SUA și -au
menținut la un nivel minim critica asupra situației din acest stat, a încurajat liderii acestuia să
reformeze spațiul politic și economic, în speranța că aceste reforme vor deschi de cale spre
creșterea cooperării energetice. Politica SUA s -a dovedit a fi ineficientă datorită reticenței față de
reformare a elitei regimului turkmen, dar și din cauza modului în care acest stat își conduce
politica externă: preferă dezvoltarea cooperăr ii în sectorul energetic în locul angajamentelor
politice sau militare.592 Berdimuhamedov a surprins observatorii vestici în 2008, când a dat curs
invitației de a participa la summit -ul NATO din România.
Speculații referitoare la posibila deschidere a unei n oi baze SUA au vizat și Tadjikistanul.
Pe 13 octombrie 2005 Condoleezza Rice s -a aflat într -o vizită de lucru la Dușanbe. După
întâlnirea cu președintele și ministrul de externe tadjik, întrebată fiind despre temele dicutate cu
oficialii tadjici, Rice a fo st foarte evazivă, spus că discuțiile au acoperit o gamă largă de subiecte.
Ministrul de externe tadjik a adăugat că administrația de la Dușanbe rămâne „un partener al SUA

589 Slavomir Horak, Jan Sir, Dismantling Totalitarianism? Turkmenistan under Berdimuhamedow , op. cit., pp. 63 –
64.
590 Ibidem, p. 63.
591 Ibidem, p. 64.
592 Luca ANCESCHI, „Analyzing Turkmen Foreign Policy in the Berdymohammedov Era‖, in China and Eurasia
Forum Quarterly , vol. 6, nr. 4, 2008, pp. 35 – 48, pp. 46 – 47.

219
în lupta internațională împotriva terorismului, extremismului și a traficului de dro guri.‖. Cu
aceiași ocazie, Rice a dezmințit informațiile referitoare la deschiderea unei baze SUA în
Tadjikistan. Ulterior, într -un interviu penttru un post de televiziune rus, Rahmonov a declarat că
„Nu a fost nicio bază militară SUA pe teritoriul Tadjiki stanului și nu va fi vreuna.‖593 După
schimbarea violentă de regim din Kîrgîzstan, Tadjikistanul și -a orientat tot mai mult politica
externă spre Rusia și a evitat asumarea unor noi angajamente cu SUA, în special în domeniul
cooperării militare și al securității.
Dacă după evenimentele d in 2005 din Andijan, apropierea Uzbekistanului de Rusia a fost
evidentă, în ultima parte a anului 2007 și apoi la începutul lui 2008 se poate observa o reorientare
spre vest a politicii externe uzbece. Acest lucru e demonstrat și de vizita la Tașkent, a Am iralului
William Fallon, șeful comandamentului central al SUA, la sfârșitul lunii ianuarie 2008. În timpul
vizitei sale în Uzbekistan, Fallon s -a întâlnit cu președintele Karimov și cu alți înalți oficiali ai
statului. Conform agenției naționale de știri u zbece, UzA, „cele două părți ai discutat despre
domenii de interes comun, precum securitatea regională, stabilizarea Afganistanului, lupta
împotriva terorismului internațional, traficul de droguri, proliferearea armelor de distrugere în
masă, precum și alt e amenințări.‖594
În martie, Robert Simmons, trimisul special al NATO pentru Asia Centrală și Caucaz, a
declarat jurnaliștilor ruși, la o conferință la Moscova că trupele statelor membre NATO vor avea
în curând acces la baza militară aeriană de la Termez, a flată la granița dintre Uzbekistan și
Afganistan. Până atunci, baza fusese folosită exclusiv de soldații germani; „ne bucură faptul că
Uzbekistan s -a arătat pregătit să permită și altor state să utilizeze baza. […] din câte am înțeles,
Statele Unite au î nceput să folosească baza de la Termez.‖595 Reorientarea politicii externe a
Uzbekistanului spre partenerii vestici a devenit și mai clară în luna aprilie.
Cu ocazia summit -ului NATO de la București, Karimov și -a dat acordul de principiu
pentru a asigura un coridor de tranzit pe teritoriul uzbek pentru transportul produselor non –

593***„Media Silence a Bad Sign for US Influence in Tadjikistan‖, Eurasia Insight, 25.10.2005,
www.eurasianet.org/departments/insight?page=221 , (accesat 12.09.2012).
594***„Stealth Movie: American Troops to return to Uzbekistan and Thaw‖, ibidem, 04.03.2008,
www.euras ianet.org/departments/insight/articles/eav030508aa.shtml, (accesat 12.09.2012).
595 Ibidem.

220
militare spre Afganistan, prin punctul de frontieră de la Termez – Khayraton.596 Cu câteva zile
înainte de summit, subsecretarul de stat al SUA pentru relațiile cu Asia Centrală și Cau caz,
Pamela Spratlen, a petrecut cinci zile în Uzbekistan, între 27 martie și 1 aprilie, timp în care s -a
întâlnit cu mai mulți oficiali uzbeci. Printre temele de dialog s -a numărat și problema acordului
de tranzit.597
După revoluția lalelelor din Kîrgîzsta n și schimbarea președintelui, situația bazei militare
a SUA de la Manas a fost incertă pentru o perioadă. La începutul anului 2006 președintele
Bakiev a cerut creșterea sumei anuale pe care SUA o plateau pentru utilizarea bazei militare.
Suma cerută de pr eședintele kîrgîz depășea 200 de milioane de dolari pe an. În urma negocierilor
în luna iulie cele două părți au ajuns la un acord. Pe 14 iulie 2006 a fost emisă o declarație
comună prin care se anunța că Statele Unite vor continua să folosescă baza milita ră. În declarație
nu era meționată suma pentru care era acum închiriată baza, dar era anunțată plata a 150
milioane de dolari pentru asistență și compensații, pe parcursul următorului an. Totodată,
secretarul Consiliului de Securitate kîrgîz, Miroslav Niya zov și subsecretarul de stat pentru
apărare, James MacDougall au semnat un protocol de intenții prin care SUA anunța că va
compensa guvernul și afacerile kîrgîze pentru bunurile, serviciile și susținerea oferită pentru
operațiunile coaliției. Afla în vizit ă în Asia Centrală, la sfârșitul lui iulie 2006, șeful
USCENTCOM, Generalul John Abizaid a declarat că cel mai probabil Statele Unite își vor
reduce prezența militară în regiune și vor pune accentul pe creșterea cooperării militare
bilaterale. Discuțiile asupra bazei din Manas au încetat până în decembrie 2006, când un soldat
american a împușcat un civil. Moartea acestuia a generat tensiuni între cele două state. Pe 7
decembrie Kurmanbek Bakiev a cerut ministrului de externe reexaminarea acordului privind
statutul forțelor americane din 2001, pentru ca cetățeanul american să fie judecat în Kîrgîzstan.
Respectivul soldat a fost retras din misiune și retrimis în SUA.598 Situația bazei americane de la
Manas a rămas tensionată și în anii următori.
Pe fondul tensi onării relațiilor dintre Statele Unite și republicile din Asia Centrală, John

596 Roy Allison, Security Cooperation between Western States and Russia over Central Asia/Afghanistan: The
changing Role of Uzbekistan , Chatham House, Londra, 2008, pp. 3 – 4.
597***„Karimov Approves Rail Re -Supply Route for Afghan Operations‖, Eurasia Insight, 06.04.2008,
www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav040708a.shtml, (accesat 12.9.2012).
598 Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., p. 37.

221
Negroponte, directorul Agenției Naționale de Informații a SUA, raporta Congresului, în 2006, că
statele din această regiune sunt extrem de vulnerabile în fața fenomenelor de radi calizare și
terorism datorită surselor de instabilitate internă și nu excludea nici măcar posibilitatea
dezintegrării lor: „Asia Centrală rămâne infectată de stagnare politică și represiune, corupție
generalizată, sărăcie generalizată, adâncirea inegalităț ilor socio -economice și alte probleme care
hrănesc sentimentele radicale și terorismul. În cel mai rău caz, dar nu implauzibil, autoritatea
centrală într -unul sau în mai multe dintre aceste state se poate evapora deoarece clanurile sau
regiunile rivale lup tă pentru deschiderea ușilor în fața expansiunii terorismului și a activităților
criminale, pe modelul statelor eșuate precum Somalia și Afganistanul sub conducerea
talibanilor‖.599

IV.3. ROLUL NATO ÎN MEDIUL DE SECURIT ATE AL ASIEI CENTRALE600
După colapsul Uniunii Sovietice și căderea regimurilor comuniste în Europa Centrală și
de Est, agenda NATO a trebuit ajustată noului mediu internațional. În timp ce Federația Rusă,
statul succesorul al URSS, se confrunta cu numeroase probleme interne și nu își mai putea
proiecta puterea asupra fostelor teritorii sovietice, noile state independente, dar și cele din estul și
centrul Europei și -au îndreptat atenția către vest. Cooperarea cu NATO a fost unul dintre
obiectivele lor. În timp ce statele europene a u făcut pași importanți în direcția aderării la NATO
și până în 2004 toate fostele țări comuniste ale regiunii au devenit state membre ale Alianței,
cazul fostelor republici sovietice din Caucazul de Sud și Asia Centrală a fost diferit, datorită unei
varie tăți de factori. Chiar dacă aceste state făceau parte din programul Parteneriatului pentru
Pace, nu a existat niciodată o conexiune puternică între NATO și partenerii săi din această parte
a lumii. Pentru Alianță, Asia Centrală și Caucazul nu au avut aceea și relevanță precum statele
europene. Pentru noile republici, NATO a reprezentat mai mult un ideal decât o realitate, mai

599 Apud Stephen J. Blank, Turkmenistan and Central Asia after Niyazov , op. cit., pp. 61 – 62. Pentru o înțelegere
mai acurată a sensului discursului ținut de John Negroponte, citatul în original este următorul: ‖Central A sia remains
plagued by political stagnation and repression, rampant corruption, widespread poverty, and widening socio –
economic inequalities, and other problems that nurture radical sentiment and terrorism. In the worst, but not
implausible, case, central authority in one or more of these states could evaporate as rival clans or regions vie for
power —opening the door to an expansion of terrorist and criminal activity on the model of failed states like Somalia
and, when it was under Taliban rule, Afghanistan .‖
600 Părți din acest subcapitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „NATOs Role in Central Asia ‘s
Security Environment‖, în European and Security Affairs Journal , Albania, nr. 21, 2012, pp. 94 – 110.

222
ales în Asia Centrală, unde liderii autoritari nu puteau concepe să aprofundeze reformele politice
și democratice în schimbul cooperăr ii militare și promisiunea stabilității regionale. Dar această
situație se va schimba după 2001 și începutul războiului împotriva terorismului.
Începutul războiului împotriva terorismului a fost principalul catalizator pentru
aprofundarea relațiilor dintre cele două părți, mai ales după anul 2003, când NATO a preluat
comanda Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate din Afganistan (ISAF). Cu toate
acestea, organizația nu s -a putut baza pe deplin pe partenerii săi din Asia Centrală, așa cum au
arătat evenimentele petrecute în mai 2005 la Andijan în Uzbekistan. Represiunea din Andijan a
revelat relația fragilă dintre NATO și republicile din regiune și a dezvăluit necesitatea Alianței de
a-și regândi agenda față de Asia Centrală. Scopul acestui subcapitol este de a evidenția modul în
care au evoluat relațiile dintre Alianța Nord Atlantică, ca exponent al occidentului, și cele cinci
republici din Asia Centrală de -a lungul anilor 1990 și 2000, în condițiile în care de multe ori
politica Statele Un ite față de regiunea studiată nu poate fi foarte mult disociată de agenda NATO.
În acest sens, voi analiza factorii care au modelat agenda Alianței față de această regiune și, de
asemenea, modul în care aceste state au înțeles să se raporteze la NATO.

IV.3.A. NATO ȘI NOILE STATE INDEP ENDENTE DIN ASIA CENTRALĂ
În urma destrămării URSS, Asia Centrală a fost considerată o regiune cu un potențial
ridicat de instabilitate. Împreună cu zona limitrofă, Asia Centrală formează ceea ce Zbigniew
Brzezinski descrie c a ―Balcanii Eurasiatici‖, ―un spațiu de vid de putere‖, o regiune importantă
din perspectiva geopolitică, economică și de securitate.601 Mediul de Securitate în Asia Centrală
a fost perceput ca unul instabil din cauza tensiunilor etnice și de frontieră, a re nașterii islamice, a
lipsei reformelor economice și democratice, a nivelului ridicat de corupție și a guvernării
autoritare. Acestor factori de instabilitate interni le pot fi adăugate alte amenințări la adresa
securității, cum ar fi ―tranzitul transfronta lier de teroriști, de narcotice,de arme de calibru mic și
materiale asociate armelor de distrugere in masă‖602; precum și lupta pentru influență asupra

601Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah. Supr emația americană și imperativele sale geostrategice , op. cit., pp.
139 – 140.
602Daniel Burghart , Theresa Sabonis -Helf,(ed.) In the Tracks of Tamerlane: Central Asia 's Path to the 21th Century ,
op. cit., p. 343.

223
regiunii a marilor puteri vecine – Rusia și China. Dar, în ciuda tuturor acestor circumstanțe,
republicil e din Asia Centrală nu au reprezentat o prioritate pentru NATO. Alianța a continuat să
vadă aceste state în sfera de influență a Rusiei și nu a a fost interesată de intensificarea cooperării
cu statele din Asia Centrală. Neavând altă opțiune de menținere a securității, au continuat să se
bazeze pe cadrul oferit de CSI, dar au profitat de filozofia NATO de a extinde securitatea și
stabilitatea către est pentru a balansa influența Rusiei în Asia Centrală.
În doar câteva luni după ce și -au câștigat independen ța, cele cinci reppublici ale Asiei
Centrale s -au alăturat Consiliului de Cooperare Nord -Atlantic (NACC)603. Înființat de NATO în
decembrie 1991, NACC era menit să funcționeze ca un forum pentru dialog între fostele state
membre ale Pactului de la Varșovia și cele occidentale, o modalitate de a trece peste diviziunea
est-vest. Dacă în 1992 s -au stabilit primele relații instituționale între NATO și statele Asiei
Centrale, la mijlocul anilor '90, patru dintre cele cinci republici au aderat la programul
Partene riat pentru Pace (PfP). Tadjikistan a fost o excepție din cauza războiului civil declanșat în
1992. Cu toate acestea, după ce războiul a luat sfârșit și țara a devenit mai stabilă, s -a alăturat
PfP, în 2002. PfP a fost lansat de către NATO în 1994 ca progr am de cooperare bilaterală
practică între Alianță și țările partenere, urmând o abordare bilaterală. Programul a acoperit o
gamă largă de activități, de la activități legate de apărare, reforma sistemelor de apărare, politici
și planificare a apărării, rel ații dintre civili și militare, educație și formare, cooperare și exerciții
militare, la planificarea urgențelor civile și răspuns la dezastre și cooperare științifică și pe
probleme de mediu. Ce a făcut programul PfP atractiv pentru fostele republici sovi etice a fost
faptul că au putut alege ariile de cooperare cu NATO și gradul de implicare, conform propriilor
interese și priorități pentru cooperare.604
În ciuda entuziasmului inițial, în decursul anilor '90 legăturile directe dintre statele din
Asia Central ă și NATO au fost limitate. Uzbekistan, Kazahstan și Kîrgîzstan au participat
împreună cu aliații NATO la câteva exerciții multilaterale conduse de SUA. Partenerii din Asia
Centrală au participat la o serie de exerciții în domeniul menținerii păcii (cum ar fi
CENTRABAT / Cooperare Regională), la exerciții PfP multilaterale ce ținteau îmbunătățirea
pregătirii lor în gestionarea consecințelor acțiunilor militare și în cazuri de dezastre. De

603În 1997 NACC a fost redenumit Consiliul Parteneriatului Euro -Atlantic (EAPC).
604Partnership for Peace programme, www.nato.int/cps/en/natolive/topics_50349.htm, (accesat pe 18 aprilie 2012.) .

224
asemenea, au participat timp de mai mulți ani la workshop -ul internat ional anual cu privire la
reacții în situații de urgență.605 Toate aceste contacte au fost mai mult o modalitate de a menține
deschis un dialog institutional, decât un angajament serios de securitate. Așa cum am menționat
anterior, pe de o parte, Asia Centrală nu se afla printre regiunilor de interes ale NATO, iar pe de
altă parte, republicile central asiatice favorizau dezvoltarea relații bilaterale pe probleme de
securitate cu statele occidentale – SUA, Germania, în defavoarea NATO. De asemenea, cele
două părți aveau perspective diferite asupra mediului de securit ate din Asia Centrală. Dacă
pentru Alianță, îmbunătățirea cooperării regionale era cheia pentru securitate, pentru republici,
competiția pentru supremația regională depășea interesul în ceea ce privește cooperarea pentru
securitate. Guvernele locale au înc ercat să intensifice cooperarea cu jucători internaționali
majori, pe baze bilaterale și au codus politici de neîncredere unele cu celelalte.606
În analiza relațiilor NATO – Asia Centrală, trebuie luată în considerare aversiunea Rusiei
față de expansiunea NATO către est. Liderii ruși văd NATO ca pe un afront militar direct
împotriva Rusiei și au continuat să perceapă politicile internaționale din perspectiva războiului
rece, ca pe un joc de sumă zero. Cu toate acestea, opoziția față de NATO nu era o opțiun e, iar
cooperarea cu Alianța era în interesul Rusiei. În consecință, în 1997 NATO și Rusia au semnat
un acord de cooperare, ce a pus bazele Consiliului Permanent Comun (CPC) Rusia -NATO. Dar
această orientare a politicii către occident nu a însemnat că poli tica Rusiei față de fostele teritorii
sovietice trebuia schimbată.607 Folosind mecanismele colective de securitate dominante de la
Moscova, Rusia a încercat să păstreze influența sa peste țările vecine și să limiteze intervenția
occidentală. Prin CSI, OTSC și OSC, Rusia a vrut sa joace rolul de manager de securitate în
Asia Centrală, dar până la venirea lui Vladimir Putin la putere, Rusia a eșuat în a -și juca rolul,
așa cum au arătat incursiunile din Afganistan din 1999 și 2000 și ascensiunea
fundamentalismu lui islamic. În opinia multor observatori, incursiunile au indicat legături între
grupările teroriste din Afganistan, Asia Centrală și Rusia (Cecenia și Daghestan). Aceste
evenimente au dus la o modificare a politicii externe a Rusiei față de Asia Centrală : lupta
împotriva fundamentaliștilor islamici și a terorismului a devenit o prioritate a agendei Rusiei. A

605Daniel Burghart , Theresa Sabonis -Helf,(ed.) In the Tracks of Tamerlane: Central Asia 's Path to the 21th Century ,
op. cit., p. 347.
606 Richard Sokolsky, Tanya Charlick -Paley, NATO and the Caspian Security. A Mission too Far? , op. cit., p.8.
607 Hooman Peimani, Conflict and Security in Central Asia and the Caucasus , ABC -Clio, Santa Barbara, 2009, p.
340.

225
reprezentat o oportunitate pentru Moscova de a reafirma influența Rusiei în regiune. Dar aceste
evenimente au atras de asemenea atenția SUA, care au oferit celor două state central asiatice
afectate, Kîrgîzstan și Uzbekistan ajutor în apărare și securitate și a dezvoltat o cooperare cu
Kazahstan. Mai mulți demnitari americani au vizitat Asia Centrală și s -au întâlnit cu liderii
regiunii. Pe ordinea de zi au fost problemele de siguranță regională și combaterea terorismului.
Secretarul general de atunci al NATO, lordul George Robertson, a facut, de asemenea, o vizită în
Kîrgîzstan. Interesul pe care occidental l -a acordat situației din Asia Centrală a pus Rusia în
defensivă. Putin l -a invitat pe secretarul general NATO să viziteze Moscova în februarie 2000,
semnalizând întoarcerea Rusiei la contactele cu NATO, după ce relațiile s -au deteriorat în martie
1999 din cauza campaniei aeriene a NATO împotriva Ser biei. După vizită, ministrul apărării rus
a anunțat că printre altele, discuțiile ulterioare ale CPC vor include lupta împotriva terorismului
ca problemă globală. Dmitri Trenin într -un articol publicat în NATO Review în anul 2000 afirmă
că că ―o revizuire comună îndeaproape a prevederilor (CPC) ar permite fiecărei părți să își
identifice nevoile reale și să își stabilească prioritățile, ceea ce ar putea fi armonizat și dezvoltat
într-un plan de lucru fezabil. […] Un alt subiect de discuție poate fi situați a securității în Asia
Centrală și Afganistan, cu condiția ca NATO să calmeze temerile Rusiei cum că ar dori să
înlocuiască Moscova ca lider de securitate al regiunii.‖608 Putin a folosit îmbunătățirea relațiilor
cu occidentul ca o modalitate de a ține Asia C entrală în sfera de influență a Rusiei. Cu toate că
interesul pe care NATO și SUA l -au arătat față de Asia Centrală a fost mai mare în anul 2000 și
începutul anului 2001 față de anii precedenți, nu ar fi putut prezice implicarea activă în regiune
ce a urm at la doar câteva luni.

IV.3. B. FACTORUL AFGAN
Încă de la sfârșitul anului 2001, două evenimente au mărit interesul și activitățile NATO
în Asia Centrală. În timp ce unul este legat de politica de extindere a Alianței, al doilea
eveniment se referă la pr oblemele de securitate în regiunea Asiei Centrale. Pe măsură ce
majoritatea statelor din Europa centrală și de est au devenit membre NATO, s -a produs o

608Dmitri Trenin, ―Russia -NATO relations: Time to pick up the pieces‖, NATO Review 49, Spring/Summer 2000,
www.nato.int/docu/review/2000/More -capable -balanced -alliance/Russia -NATO -relations -Time -to-pick-up-the-
pieces/EN/index.htm, (accesat pe 18 aprilie 2012) .

226
schimbare de viziune asupra PfP, prin centrarea parteneriatului asupra Asiei Centrale, a
Caucazului și a Balcanilo r de Vest. Al doilea eveniment are legătură cu declanșarea războiului
împotriva terorismului. Lansarea operațiunii Enduring Freedom (OEF) și stabilirea Forței
Internaționale de Asistență pentru Securitate din Afganistan (ISAF) a dus la creșterea prezenței
militare a NATO în Asia Centrală. Toate statele regiunii au susținut operațiunile din Afganistan
ca o măsură de menținere a securității și stabilității în Asia Centrală.
Imediat după atacurile teroriste de la 11 septembrie, liderii Asiei Centra le și-au arătat
disponibilitatea de a participa la operațiuni conduse de SUA în Afganistan și de a permite
trupelor americane și a aliaților săi să folosească fostele baze militare sovietice. Această
nerăbdare de a ajuta poate fi explicată prin numeroși fa ctori: teama de contagiune din
Afganistan, răspândirea fundamentalismului islamic, avantajele economice, de securitate și de
apărare de care aceste state urmau să beneficieze datorită prezenței militare occidentale.
Totodată, aceasta reprezenta și un mod d e a contracara influența Rusiei în regiune.
Chiar și pentru NATO, războiul împotriva terorismului a reprezentat o noutate. Invocând
articolul 5 din Tratatul Nord -Atlantic, care stipulează faptul că toate statele membre trebuie să
apere la orice membru car e se află sub atac, SUA a cerut un răspuns comun la atacurile teroriste
de pe teritoriul său. Pentru prima dată, NATO se confrunta cu o amenințare globală, iar Alianța a
trebuit să își assume roluri noi conform conceputului strategic al NATO din 1999. Pe l ângă
prevederile Articolului 5, conceptul strategic a inclus amenințări de securitate: acte de terorism,
sabotaj și crimă organizată și perturbarea fluxului de resurse vitale.609 Această gamă largă de
amenințări de securitate a oferit NATO o perspectivă glob ală, iar misiunea sa era să răspundă
nevoilor globale ale aliaților săi. De asemenea, presupunea nevoia organizației de a -și redefini
relațiile cu Rusia, din moment ce terorismul era o amenințare comună. Rusia și -a oferit sprijinul
în operațiunile conduse de SUA în Afganistan și în consecință, relațiile NATO -Rusia s -au
îmbunătățit. După ce a anunțat public sprijinul Rusiei, Putin a făcut o vizită oficială în Germania
și apoi s -a întâlnit cu secretarul general NATO. Rapoartele întâlnirii din 3 octombrie evid ențiază
înbunătățirea cooperării: „amenințarea globală a terorismului internațional și interesul de a
construi un sistem echillibrat, pe termen lung, de securitate europeană și globală a necesitat

609NATO Strategic Concept 1999 , www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_27433.htm, (accesat la 19.4.2012).

227
schimbări majore în formatul și conținutul cooperării dintr e Rusia și NATO.‖610 Răspunsul lui
Vladimir Putin la noua situație globală a reprezentat un compromis: ―El a declarant sprijin total
operațiunilor americane, dar fără participarea trupelor rusești. El și -a dat consimțământul ca
statele din Asia Centrală să î și deschidă teritoriile pentru forțele americane, dar sub condiția ca
operațiunile ofensive să nu pornească de pe acest teritoriu.‖611
Până la sfârșitul lui septembrie primele trupe americane au fost dislocate în Uzbekistan și
pe 7 octombrie a început bombar darea teritoriului afgan. Scopul OEF era de a perturba utilizarea
Afganistanului ca bază de operațiuni a grupărilor teroriste și de a ataca capacitățile militare ale
regimului taliban, așa cum a spus președintele George W. Bush în discursul sa către națiun e.612
Strategia OEF însemna mai mult decât operațiuni militare; a implicat formarea de alianțe cu
forțele afgane anti -talibane, instruirea forțelor de opoziție și ajutor umanitar. A doua zi,
secretarul general NATO, lordul Robertson a subliniat măsurile prac tice pe care NATO le -a
întreprins pentru a asista operațiunile militare: ―în acest context, și ca urmare a unei cereri
specifice din partea SUA, Aliații, astăzi, au fost de acord ca cinci aeronave NATO AWACS
[sisteme de avertizare și control aeropurtate], împreună cu echipajele lor, să fie dislocate în SUA
pentru a asista la operațiunile de combatere a terorismului. Această dislocare, ce a fost agreată cu
aclamații în această dimineață, va permite aviației americane angajată în prezent în aceste
operațiuni în SUA, să fie pregătită pentru operațiuni împotriva terorismului și în alte locații‖, iar
Forța navală permanentă a NATO din Marea Mediterană să fie dislocată în estul Mării
Mediterane.613
Toate statele din Asia Centrală au oferit o anumită formă de sprijin pentru operațiunile
din Afganistan. Acest sprijin a variat de la drepturi de survol și facilități de alimentare până la
închirierea bazelor militare unor membri individuali NATO. Uzbekistan a găzduit o bază
militară americană la Karshi -Khanabad și German ia folosește o facilitate la Termez. Kîrgîzstan a
găzduit un centru de tranzit american la aeroportul Manas (inițial o bază militară), Tadjikistan

610Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 86.
611Ibidem, p. 85.
612 Karl. K. Schonberg, Constructing 21st Century US Policy.Identity, Ideology and America ’s World Role in a New
Era, Palgrave Macmillan, New York, 2009, p. 74.
613Operation Enduring Freedom and the Conflict in Afghanistan: An Update , Research Paper 01/81, octombrie
2001, House of Com mons Library, p. 30, http://researchbriefings.files.parliament.uk/documents/RP01 -81/RP01 –
81.pdf, (accesat . 19.4.2012).

228
găzduiește aeronave militare franceze și în 2004 a semnat un acord de tranzit cu NATO, în timp
ce Kazahstan ―era pregătită pentru cea mai strânsă cooperare posibilă cu USA și comunitatea
internațională în combaterea terorismului‖614, după cum menționa ministrul de externe al
republicii. Turkmenistanul, luând în considerare poziția sa neutră, a oferit drepturi de s urvol
pentru ajutor umanitar către Afganistan.615
La câteva săptămâni după începerea operațiunilor în Afganistan, balanța puterii la sol s -a
schimbat. Alianța Nordică a capturat Kabulul și un guvern interimar condus de Hamid Karzai a
preluat puterea. La 20 d ecembrie 2001 Consiliul de Securitate American a stabilit, prin Rezoluția
1386, Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF) pentru a asista autoritățile
afgane interimare în menținerea securității în Kabul și în zonele limitrofe. După doar d oi ani,
ONU a aprobat extinderea misiunii ISAF conduse de NATO pe tot teritoriul Afganistanului.
Acesta a reprezentat un pas important în dezvoltarea relațiilor NATO cu republicile Asiei
Centrale. Când secretarul general NATO a vizitat regiunea în 2003, a menționat că evenimentele
din 11 septembrie au făcut ca Alianța să aprecieze că „securitatea noastră este strâns legată de
securitatea din zonele îndepărtate. Asia Centrală va fi de acum înainte pe agenda NATO‖.616 De
atunci, rolul regiunii pe agenda NATO nu a mai fost strict legată de Afganistan. Asia Centrală a
devenit parte a unui program pe termen lung ce are ca scop promovarea stabilității și securității
în regiune. La summit -ul de la Istanbul din 2004, împreună cu Caucazul de sud, Asia Centrală a
deveni t o zonă de interes special. Liderii NATO au decis, de asemenea, să trimită un ofiter de
legătură la un sediu regional din Alma -ata, al cărui rol principal era să susțină implementarea
programelor NATO în regiune. Mai mult decât atât, la summit a fost crea tă și funcția de
reprezentant special al secretarului general pentru Asia Centrală și Caucazul de Sud. În schimbul
programelor sale, NATO a încurajat guvernele Asiei Centrale să continue reformele politice și
militare. Documentul cadru PfP specifică angaja mentul participanțior „față de păstrarea
societăților democratice, neutilizarea constrângeri și intimidări, precum și menținerea principiilor

614 Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., p.
209.
615Ibidem, pp. 201 – 212.
616Richard Weitz, „Renewing Central Asian Partnerships‖, NATO Review no.3, toamna 2006,
www.nato.int/docu/Review/2006/NATO -Transformation/renew_central_Asian_partnerships/EN/index.htm, (accesat
19.4.2012) .

229
dreptului internațional‖617 În timpul unei vizite la Tașkent în 2004, secretarul general al NATO,
Jaap da Hoop Schef fer a reafirmat valorile parteneriatului: „Facem tot ce ne stă în putință pentru
a proteja valorile democratice și sperăm că aceste lucruri vor fi luate în considerare în relațiile
noastre cu Uzbekistan.‖618 Pe măsură ce relațiile dintre NATO și Asia Centrală deveneau mai
strânse, se contura tot mai clar ideea că Alianța și occidentul, în general, nu vor pleca din
regiune. Dacă în 2002 relațiile Rusia -SUA și Rusia -NATO păreau să se îmbunătățească, după
doar u n an Igor Ivanov a cerut Consiliului de Securitate al ONU să stabilească un termen pentru
forțele americane în Asia Centrală, având în vedere că regimul taliban din Afganistan s -a sfârșit.
Problema termenului de retragere a continuat în următorii ani, infl uențând relațiile Rusiei cu
SUA, NATO și republicile din Asia Centrală, iar din 2003 Rusia a început să își reafirme
influența peste Asia Centrală.

IV.3. C. PARTENERII DIN ASIA CENTRALĂ
Cooperarea NATO – Turkmenistan este mai limitată față de cea cu celel alte state ale
Asiei Centrale, chiar dacă țara e membră a Consiliului Parteneriatului Euro -Atlantic (EAPC) și a
programului PfP. Turkmenistan a promovat o politică de ―neutralitate pozitivă‖ în lupta
împotriva terorismului, acordând aliaților drept de surv ol pentru ajutoare umanitare și refuzând
să semneze orice acord militar cu NATO sau statele membre în ceea ce privește războiul din
Afganistan. Doar în 2004 Secretarul general al NATO s -a întâlnit cu președintele Niazov pentru
a discuta „posibilitatea obți nerii de coridoare aeriene și la sol prin Turkmenistan pentru
operațiunile sale în Afganistan.‖619 Cooperarea Turkmenistanului cu NATO se dezvoltă prin
Programul de Parteneriat Individual (IPP). Zonele cheie de cooperare sunt controlul și securitatea
frontie relor, planificarea urgențelor civile și planificarea apărării. În timpul președinției lui
Niazov, relațiile Turkmenistan -NATO au fost limitate. În 2002 țara a găzduit cursuri PfP
regionale de planificare a urgențelor civile, iar în 2003 a fost conectată l a Virtual Silk Highway
(VSH). După venirea la putere a președintelui Berdimuhamedov, țara s -a deschis la o cooperare

617 Partnership for Peace Framework Do cument , 1994, www.nato.int/docu/comm/49 -95/c940110b.htm, (accesat
19.4.2012).
618Richard Weitz, „Renewing Central Asian Partnerships‖, art. cit.
619Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., p.
212.

230
și un dialog mai bune. În 2007, noul președinte Berdimuhamedov s -a întâlnit cu secretarul
general NATO și în același an, Turkmenistan a găz duit o echipă mobilă de pregătire pentru
proiectul -pilot al Consiliului NATO -Rusia, referitor la măsuri împotriva narcoticelor pentru
personalul din Afganistan și Asia Centrală. În 2008 președintele Berdimuhamedov a participat la
summit -ul NATO, iar în anu l următor țara a găzduit un seminar NATO cu privire la planificarea
urgențelor civile la Ashgabat. În 2010 a avut loc o nouă întânlire la nivel înalt între secretarul
general NATO și ministrul apărarii turkmen.620
Imediat după atacurile din 11 septembrie 200 1, Tadjikistan și -a anunțat intenția de „a -și
deschide teritoriul, la nevoie, pentru survolări, aterizare și baze, a oferit toate locațiile disponibile
și a lăsat la latitudinea SUA să își declare preferințele.‖621 Discuțiile au avut în vedere trei
aerodromu ri , dar doar cel din Dușanbe a putut fi folosit pentru a alimenta avioanele de tip cargo.
În decembrie 2001 aici au început să sosească trupe, în special franceze. În 2002 Tadjikistan s -a
alăturat programului PfP, iar țara a arătat un interes crescut de a coopera cu NATO. Domeniile
principale de cooperare includeau securitate și menținerea păcii, în special lupta împotriva
terorismului și securitatea de frontieră, managementul crizelor și planificarea urgențelor civile. În
2003 Tadjikistan s -a conectat la VSH și președintele Emomali Rahmon a făcut prima sa vizită la
sediul NATO. Demnitarii NATO și tadjici s -au întâlnit de asemenea în 2004, când secretarul
general NATO Jaap da Hoop Scheffer a vizitat Dushanbe; în 2007, 2009 și 2010. În 2004 aliații
au semnat un acord de tranzit cu Tadjikistan pentru sprijinirea operațiunilor ISAF în Afganistan
și sub un proiect PfP Trust Fund, Tadjikistan a finalizat distrugerea a peste 1200 de mine de teren
rămase în urma războiului civil. Anul următor, Academia de vară anu ală finanțată de NATO în
Tadjikistan a ținut primele sale cursuri, iar în ianuarie 2012, un nou proiect PfP Trust Fund a fost
lansat cu scopul de a securiza muniția periculoasă ramasă de pe urma războiului civil.622
Pe 28 decembrie 2001, parlamentul kârgâz a permis trupelor militare americane să
înființeze o bază la aeroportul internațional de la Manas pentru un an. Președintele Askar Akaiev
a declarant că este pregătit să prelungească acordul pentru o prezență militară americană pe
teritorul kîrgîz, atâta ti mp cât e nevoie pentru a stabiliza situația în Afganistan. Până în ianuarie

620NATO's Relations with Turkmenistan , www.nato.int/cps/en/natolive/topics_50317.htm, ( accesat 19 aprilie 2012).
621Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 90.
622NATO's Relations with Tajikistan ,www.nato.int/cps/en/natolive/topics_50312.htm, ( accesat 19 aprilie 2012).

231
2002, 2000 de trupe NATO au fost staționate la baza din Manas. 623 După prima revoluție
kârgâză, negocierile dintre noul guvern și SUA în legătură cu acordul unei noi baze au fost
amânate timp de câteva luni din cauza problemelor financiare. O situație similar a avut loc în
2009 când președintele Kurmanbek Bakiev a anunțat închiderea unității americane de la Manas.
După negocierea unui nou acord, trupele aliate au putut să continue ut ilizarea bazei ca centru de
tranzit. În ceea ce privește relațiile Kîrgîsztan cu NATO, acestea s -au îmbunătățit constant din
2001. Cel mai important pas a fost realizat în 2007, când republica s -a alăturat Procesului de
planificare și revizuire al PfP pent ru a lucra mai îndeaproape cu aliații în ceea ce privește
interoperabilitatea militară și inițiative de planificare a apărării. După cea de -a doua revoluție
kîrgîză în 2010, noul guvern și -a reconfirmat angajamentul față de NATO, iar președintele
interimar Roza Otunbayeva a vizitat sediul Alianței în februarie 2011. De -a lungul anilor,
Kîrgîzstan și NATO au cooperat în diverse domenii, cum ar fi securitatea și menținerea păcii, în
special lupta împotriva terorismului și securitatea de frontieră, managementu l crizelor și
planificarea urgențelor civile. Totodată, au avut loc mai multe proiecte: în 2007 forumul de
tineret EAPC a fost ținut la Bishkek, în 2008 Kîrgîzstan a găzduit cursul de pregătire „Utilizarea
forței în lupta împotriva terorismului‖ și în 2009 a lansat oficial programul de recalificare
susținut de NATO pentru personalul militar eliberat în Bishkek.624
La sfârșitul anului 2001, Kazahstan a oferit drepturi de survol SUA și aliaților săi și
aterizarea pentru transferuri logistice în Afganistan. În 2 002 SUA și Astana au ajuns la un acord
asupra desemnării a trei aerodromuri – Chimkent, Lugovoi și Alma -ata – ce puteau fi utilizate de
forțele alianței în situații de urgență. În același an, relațiile NATO – Kazahstan s -au intensificat,
după ce republica s-a alăturat Procesului de planificare și revizuire al PfP. Atenția asupra
sprijinirii proceselor de reformă domestică a Kazahstan s -a adâncit și mai mult după dezvoltarea
primului Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru Kazahstanului î n 2005.
Statul din Asia Centrală a completat primul ciclu al IPAP în 2008, al doilea în 2010 și în prezent
își dezvoltă un al treilea plan de acțiune în consultare cu NATO. IPAP acoperă arii cheie ce
includ reforme politice, militare și de securitate. NAT O susține republica în îndeplinirea acestor
reforme prin oferirea asistență specifică. Din 2005, președintele Nursultan Nazarbaev și alți

623Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countries , op. cit., p.
210.
624NATO's Relations with Kyrgyzstan , www.nato.int/cps/en/natoliv e/topics_49607.htm, (accesat 19 aprilie 2012).

232
demnitari kazahi au făcut numeroase vizite sediului NATO și, de asemenea, au primit vizite din
partea secretarului gen eral NATO. În 2009 Kazahstan a găzduit forumul de securitate al EAPC la
Astana și un exercițiu NATO de răspuns în caz de dezastru. În 2010 cei doi parteneri au semnat
un acord pentru tranzitul de încărcături ISAF neletale către Afganistan pe calea ferată.625
Uzbekistan a fost cel mai important aliat al NATO din Asia Centrală la începutul
războiului împotriva terorismului. În septembrie 2001, ministrul de externe uzbek a declarat că
―Uzbekistan a fost deschis oricărei forme de cooperare anti -teroristă cu SUA, inclusiv cu
potențiala utilizare a teritoriilor uzbece pentru lovituri asupra taberelor teroriste din
Afganistan.‖626 Până la sfârșitul lui septembrie, trupele americane au fost dislocate la baza de la
Karshi -Khanabad iar în 2002 Germania a închiriat unitate a de la Termez pentru a oferi sprijin
pentru operațiunile ISFA în Afganistan. În schimbul utilizării bazelor, Uzbekistan a primit
asistență economică și de securitate, nu numai de la SUA, cât și prin programului PfP. Iar „în
septembrie [2003], Uzbekistan e ra singura țară din Asia Centrală care a fost invitată să participe
la exercițiile NATO din România, și pe durata unei vizite a secretarului general NATO, lordul
Robertson, s -a spus că Uzbekistan este un model pentru celelalte state partenere NATO.‖627 Până
în anul 2004, au apărut tensiuni în relațiile dintre Uzbekistan, SUA și NATO din cauza încălcării
repetate a drepturilor omului, iar din 2005 relațiile s -au înrăutățit. Aceste critici referitoare la
nerespectarea drepturilor omului au culminat după evenime ntele din mai din Andijan. Consiliul
Nord Atlantic al NATO a emis o declarație în care condamnă „utilizarea excesivă și
disproporționată a forței de căt re forțele de securitate uzbece‖ și a solicitat o anchetă
internațională independentă.628 Ulterior, pe fondul unei declarații semate de toate statele membre
ale SCO, Uzbekistanul a cerut forțelor americane să elibereze baza militară de la Karshi –
Khanabad și au impus restricții celorlalți aliați în utilizarea teritoriului său aerien și terestru .
După începerea războiului împotriva terorismului, relațiile NATO -Uzbekistan au fluctuat. Din
2002 până în 2005 Uzbekistan se apropie de NATO. În 2002 se alătura PARP al PP și ia parte la
numeroase exerciții NATO, dar începând cu anul 2005 până în 2008 co ntactele dintre Uzbekistan
și NATO sunt minime. În 2008 Uzbekistan a semnat un acord de efectuare a unui proiect de

625Ibidem .
626Lena Jonson, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy, op. cit., p. 84.
627Bertil Nygren, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS Countri es, op. cit., p.
211.
628Richard Weitz, „Renewing Central Asian Partnerships‖, art. cit.

233
Știință pentru Pace și Securitate și în 2010 NATO a încheiat acorduri cu Uzbekistan pentru
tranzitul de încărcături ISAF neletale către Afga nistan. Vizita presedintelui Islam Karimov la
sediul NATO din 2011 a semnalat o îmbunătățire a relațiilor.629 Această îmbunătățire a relațiilor
poate fi înțeleasă ca rezultat al rolului sporit pe care l -a avut Rețeaua de Distribuție Nordică
(NDN). Aceasta im plică o serie de acorduri în legătură cu tranzitul și centrele logistice ce leagă
porturile din Marea Baltică și cele din Marea Caspică de Afganistan via Rusia, Asia Centrală și
Caucaz. NDN este un răspuns la problemele care au escaladat în Pakistan, iniți ala rută de tranzit
către Afganistan. Din 2008 rolul Asiei Centrale ca rută de tranzit către Afganistan a crescut
constant. Dacă până în 2008, ―tranzitul NDN reprezenta doar 10% dintre livrările legate de
Afganistan, comparativ cu Pakistan care deținea 90% , în 2011 tranzitul total prin NDN a crescut
la 60%‖.630 În acest context, cooperarea NATO cu Asia Centrală reprezintă o cerință prealabilă
pentru funcționarea misiunii. Dincolo de rolul său esențial de rută de aprovizionare către
Afganistan, demnitarii NATO și cei ai Asiei Centrale „și -au exprimat speranța că NDN va
genera și beneficii economice regionale sub forma unei infrastructuri îmbunătățite, tehnologii de
tranzit și volum de schimburi comerciale mărit‖.631
Urmărind evoluția relațiilor dintre Alianța Nor d-Atlantică și republicile central asiatice se
obesrvă că implicarea NATO în Asia Centrală nu a fost o opțiune pentru Alianță, ci o necesitate.
Dacă până în 12001, relațiile Alianței cu fostele republici sovietice au reprezentat doar o
modalitate de a menț ine deschis dialogul instituțional, începutul războiului internațional
împotriva terorismului și urmările sale au plasat Asia Centrală printre prioritătile NATO. Pentru
republicile din regiune aceasta a însemnat o oportunitate să se distanțeze de Rusia. E ra pentru
prima dată de la obținerea independenței când acestor state li se oferea o altă opțiune de
securitate, pe lângă organizațiile regionale dominante de Federație sau de duoul ruso -chinez.
Răspunsurile lor față de noul mediu de securitate au luat mai multe forme. Turkmenistan și -a
continuat politica de neutralitate, dar și -a deschis spațiul aerian misiunilor umanitare. Kazahstan
a optat pentru o atitudine rezervată. Le -a oferit aliaților drept de tranzit aerian și terestru, dar nu
și-a deschis bazele militare trupelor străine, a favorizat un parteneriat pe termen lung cu NATO,

629NATO's Relations with Uzbekistan www.nato.int/cps/en/natolive/topics_22839.htm, (accesat 19. aprilie 2012).
630 Alexander Cooley, ―Rockblocks on the New Silk Road: The Challenges of Externally Promoting Central Asian
Economic Cooperation‖ EUCAM Watch no. 11, februarie 2012, p. 4.
631Ibidem.

234
urmărind avantaje imediate. Tadjikistan, Kîrgîzstan și Uzbekistan au pus la dispoziția statelor
membre ale alianței bazele militare. Aeronave franceze au staționat la aeroportul din Dușanbe,
Germania a închiriat unitatea de la Termez și trupe ale SUA au fost cantonate la baza aeriană
Manas și la baza militară Karshi -Khanabad. Uzbekistan a avut un rol central în timpul primilor
ani ai războiului împotriva terorismului, dar după 200 5 Kîrgîzstan și Kazahstan au ieșit în față,
însă aliații nu mai aveau nevoie de baze militare în afara Afganistanului, fiind interesați de rute
de transit către zona de război. Astfel, după 2008 statele Asiei Centrale joacă un rol vital pentru
Rețeaua Nord ică de Distribuție către Afganistan.

IV.4. REȚEAUA DE DISTRIBUȚI E NORDICĂ
La scurt timp după ce a preluat conducerea la Casa Albă, președintele Barack Obama a
anunțat creșterea prezenței militare americane în Afganistan. În aceste condiții, strângerea
relațiilor bilaterale cu statele din Asia Centrală devenea o prioritate pentru noua administrație. La
fel de importantă era și demararea proiectului rețelei de distribuție nordică. Pentru aceasta era
nevoie de obținerea acordului din partea republicilor centr al asiatice în vederea tranzitării
teritoriului acestora. Crearea rețelei de distribuție nordică a venit ca răspuns la preocupările
legate de siguranța transportului materialelor necesare trupelor SUA și aliate din Afganistan, pe
fondul creșterii gradului de instabilitate în Pakistan.
La începutul lunii februarie 2009, președintele Republicii Kîrgîze și -a făcut cunoscută
intenția de a închide baza aeriană americană de la Manas. Anunțul Președintelui kîrgîz a fost
făcut la Moscova, pe 3 februarie, în urma u nei întâlniri cu președintele Federației Ruse, Dmitri
Medvedev. Întrevederea dintre cei doi șefi de stat a avut drept rezultat acceptarea de către
Kîrgîzstan a unui ajutor financiar în valoare de 150 mil. dolari din partea Moscovei și a unui
împrumut de do uă miliarde de dolari.632 A doua zi guvernul kîrgîz a înaintat parlamentului, spre
aprobare, un proiect de act normativ prin care se cerea închiderea bazei aeriene americane de la
Manas, decizia fiind motivată de dezacordul populației față de existența aces teia, după cum a
afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului, Aibek Sultangaziev. Totodată, Bakiev și -a argumentat

632***„Kyrgyzstan Moves to Shut US Base‖ , BBC News , 04.02.2009, http://news.bb c.co.uk/2/hi/asia –
pacific/7868586.stm, (accesat 19.4.2012) .

235
decizia făcând referire la perioada limitată ce a fost prevăzută pentru utilizarea bazei la
deschiderea acesteia în urmă cu opt ani. Pe 9 febr uarie Comisia pentru Apărare a Parlamentului
de la Bishkek și -a dat acordul asupra proiectului primit de la Guvern, acesta urmând a fi dezbatut
în plenul parlamentului. La dezbaterea în plen a participat și Președintele Bakiev. Pe 19
februarie, actul norma tiv a fost adoptat cu o majoritate covârșitoare, 78 de voturi pentru, două
împotrivă și o abținere. Următoarea zi, Președintele kîrgîz a contrasemnat actul emis de
parlament, iar notificarea oficială pentru evacuarea bazei aeriene a fost trimisă ambasadei
Statelor Unite ale Americii din Bishkek. Termenul prevăzut pentru evacuarea bazei a fost de 180
de zile.633 Două lucruri au atras atenția asupra deciziei autorităților kîrgîze de a închide baza de la
Manas. Primul se referă la faptul că numai Statele Unite a u primit ordin de evacuare, în timp ce
celorlalte 11 state care folosesc această bază și au trupe cantonate acolo, nu le -au fost trimise
niciun fel de notificări oficiale. În al doilea rând, această hotărâre a autorităților de la Bishkek
vine exact după ce noul Președinte american, Barack Obama, a trecut Afghanistanul pe lista
priorităților în politica externă americană, susținând creșterea numărului personalului militar
trimis în acest stat. Acest lucru este demonstrat și de ordinul dat pe 17 februarie 200 9, de a
trimite încă 17000 de soldați americani în Afganistan.634 În aceste condiții, o bază militară
americană în Asia Centrală are o importanță strategică deosebită, iar d ecizia Kîrgîzstanului a dus
la intensificarea eforturilor SUA de a negocia cu statele central asiatice noi rute de transport spre
Afganistan.
Pe 24 iunie 2009 Departamentul de Apărare al SUA a anunțat că s -a ajuns la un nou acord
cu statul kîrgîz pentru continuarea utilizării bazei de la Manas. Motivul invocat pentru
prelungirea coo perării a fost stabilizarea situației în regiune. Acordul a fost aprobat de parlament,
iar pe 14 iulie președintele Bakiev l -a semnat. Noul acord prevede o plată anuală pentru
utilizarea unității de 60 milioane de dolari. Totodată SUA s -au angajat să plăte ască aproximativ
36 milioane pentru îmbunătățirea infrastructurii și încă 30 mil. pentru modernizarea sistemului
de control al traficului aerian al aeroportului. Acest acord a impus și condiții stricte pentru
personalul militar. Ministrul de externe kîrgîz motivat că decizia guvernului se datorează situației

633 Damien Pickart, Kyrgyz Government Finalizes Decison to Close Manas , 20.02.2009, pagina oficială de internet a
Forțelor aeriene ale SUA, la www.af.mil/news/story.asp?id=123136443 , (accesat 19.4.2012, pagina nefuncțională).
634Thomas Donnelly, Raphael Cohen, Tim Sullivan, „The Not -So-Great Game‖, în The Weekly Standard ,
9.03.2009, American Enterprise Institute for Pubic Policy Research, www.aei.org/publication/the -not-so-great –
game/print/, ( accesat 19.4.2012)

236
îngrijorătoare din Afganistan și Pakistan. Acesta a adăugat că SUA s -a angajat să ajute
Kîrgîzstanul cu aproximativ 50 milioane de dolari pentru dezvoltarea unor proiecte economice,
combaterea traficulu i de droguri și contraterorism. Afla într -o vizită în Kîrgîzstan, în iulie 2009,
subsecretarul de stat William Burns a declarat că acordul pentru centrul de tranzit reprezintă „o
contribuție importantă pentru scopurile noastre comune în Afganistan […] no ua administrație
[american ă] consideră că ar trebui să extindem nivelul și scopul relațiilor noastre bilaterale.‖ 635
La începutul lui 2010 centrul de tranzit de la Manas era reorganizat pentru a face față creșterii
numărului trupelor trimise în Afganistan. În februarie 2010 reprezentantul departamenului de stat
pentru Afganistan și Pakistan, Richard Holbrooke, a efectuat o vizită în Kîrgîzstan pentru a
discuta înnoirea acordului pentru centrul de tranzit din Manas. Pe fondul violențelor de la
începutul lunii aprilie 2010 Departamentul de Stat al SUA a anunțat închiderea centrului de
tranzit până pe 12 aprilie. După discuția telefonică dintre noul lider kîrgîz Roza Otunbaeva și
Hillary Clinton de pe 10 aprilie, aceasta din urmă a primit asigurări că cel puțin pentru moment
nu vor exista modificări în ceea ce privește statutul bazei de la Manas, în condițiile în care la
finele luinii iulie contractul anual de închiriere urma să expire. Pe 11 aprilie Edil Baisalov, seful
personalului guvernului interimar, a descr is cooperarea militară dintre SUA și Kîrgîzstan ca fiind
„piatra de temelie„ a relațiilor bilaterale.636 Pe 12 aprilie au fost reluate operațiunile la centrul de
tranzit.
Din 2009 politica Washingtonului față de Kazahstan începe să dea rezultate. Pe 14
ianua rie 2009 Generalul David Petraeus s -a aflat în Kazahstan pentru o întâlnire cu mai mulți
oficiali din acest stat. Petraeus a declarat că la întâlnirea cu președintele Naz arbaev au discutat
despre contribuția Kazahstanului la rețea ua de distribuție nordică care permite aprovizionarea
trupelor din Afganistan. În februarie Nazarbaev și -a dat acordul de principiu pentru participarea
Kazahstanului în cadrul rețelei de distribuție nordică, dar abia în 2010 s -a semnat un acord în
acest sens. Între 1 și 4 februar ie 2010 ministrul de externe kazah s -a aflat într -o vizită oficială la
Washington. Acesta urmărea să obțină susținerea SUA pentru desfășurarea summitului OSCE la
Astana și să stabilească o întâlnire între președinții Obama și Nazarbaev. În acest timp agend a
administrației americane a fost bivalentă, punându -se problema între a cere Kazahstanului să

635Jim Nichol, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , op.cit., pp. 38 – 39.
636 Deirdre Tynan, „Bishkek Plans No Immediate Changes in Strategic Cooperation with US, Russia‖, Eurasia
Insight, 11.04.2010, www.eurasi anet.org/departments/insightb/articles/eav041210.shtml, ( accesat 19.4.2012)

237
accelereze procesul de democratizare sau a căuta să întărească cooperarea în probleme de
securitate, în special să obțină ajutorul acestui stat pentru transportu l echipamentului militar spre
Afganistan.637 În luna aprilie Nazarbaev s -a aflat la Washington pentru un summit despre
securitatea nucleară. Cu această ocazie a fost stabilită și o întâlnire bilaterală cu președintele
american pe 11 aprilie. Cu toate că Naza rbaev a acordat SUA dreptul de tranzit pentru a
provizionarea trupelor americane și aliate din Afganistan, Obama nu și -a asumat un angajament
clar în vederea sprijinirii desfășurării summit -ului OSCE la Astana. La această întâlnire cei doi
președinți au st abilit deschidrea unei noi rute aeriene pentru transportul echipamentelor militare
spre Afganista prin spațiul aerian kazah și au semnat un acord de cooperare economică. Totodată
a fost discutată și problema respectării drepturilor omului în Kazahstan.638
Deschiderea politicii externe a Turkmenistanului promovată de președintele
Berdimuhamedov a dus la creșterea dialogului politic între acest stat și Statele Unite. Pe 25
februarie 2009 președintele Berdimuhamedov a anunțat că va permite tranzitul prin spațiul aerian
turkmen a aeronavelor cu încărcătură non -militară ale SUA și NATO spre trupele cantonate în
Afganistan. Acesta a declarat că „Pe noi nu deranjează tranzitul cargoului umanitar prin teritoriul
nostru aerian.‖639 Paul Quinn Judge, directorul programulu i Asia Centrală din cadrul
International Crisis Group a afirmat că acest gest permite liderului turkmen „să arate un anumit
grad de solidaritate cu comunitatea internațională asupra Afganistanului.‖640 Pe 16 aprilie
Berdimuhamedov a avut o întâlnire cu subsecretarul de stat american pentru Asia de Sud și
Centrală, Richard Boucher. Printre chestiunile avute în vedere cu acest prilej s -a numărat și
posibilitatea încheierii unui acord de tranzit pentru bun urile non -militare destinate trupelor din
Afganistan.641 Între 22 și 25 iunie 2009, ministrul afacerilor externe turkmen s -a aflat în vizită la
Washington. La întâlnirile avute cu oficialii americani principala temă de dialog s -a referit la
sectorul energeti c. Tot în acest an între cele două state s -a semnat un acord de tranzit. Conform

637 Joshua Kucera, „Foreign Minister `s Arrival in Washington Highlights Democratization vs. Security Debate‖,
ibidem, 31.01.2010, www.eurasianet.org/departments/insight/articles/eav0 20110.shtml, ( accesat 19.4.2012)
638 Idem, „Obama -Nazarbayev Meeting Does Not Yield OSCE Summit Pledge‖, ibidem, 11.04.2010, ( accesat
19.4.2012)
639***„Ashgabat Opens Airspace to US and NATO Supply Flights to Afghanistan‖, ibidem , 24.02.2009,
www.eurasianet.org/departments/news/articles/eav022509e.shtml, ( accesat 19.4.2012)
640 Ibidem.
641***„US Seeks Transit to Afghanistan Agreement‖, ibidem, 16.04.2009,
www.eurasianet.org/departments/news/articles/eav041709f.shtml, ( accesat 19.4.2012)

238
acestuia, aeroportul din Asghabad poate fi folosit pentru aterizarea și alimentarea cu combustibil
a aeronavelor americane care nu transportă materiale militare. Totodată, un mic continget militar
american operează la Asghabad pentru a asista la operațiunile de alimentare ale aeronavelor.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Apărare SUA, Lt. Col. Mark Wright declara că
„guvernul turkmen permite acum Statelor Unite tranzit ul aerian pentru transporturi umanitare,
pentru a sprijini eforturile de stabilizare și reconstrucție din Afganistan.‖642 În ceea ce privește
speculațiile privind negocierile pentru deschiderea / folosirea unei baze americane în
Turkmenistan, nu a fost făcut ă nicio declarație oficială de către niciuna dintre părți. Deschiderea
unei baze militare ar intra în contradicție cu statutul de stat neutru al Turkmenistanului. Referitor
la acest subiect, directorul departamentului Asia Centrală al Institutului CSI din Moscova, Andre
Grozin, declara că „dacă la Mary se va deschide o bază americană, nu va fi una militară, sau cel
putin va fi declarată ca non -militară.‖643 În iulie 2009, la Așgabat a sosit o delegație formată din
înalți oficiali ai Statelor Unite pentru a di scuta extinderea dialogului dintre cele două state. La
întâlnirea cu președintele Berdimuhamedov partea americană a adus în discuție și problematica
respectării drepturilor și libertăților fundamentale. La începutul lunii martie 2010 președintele
Berdimuha medov s -a întâlnit cu un alt reprezentat al SUA, dar de această dată în centrul
discuțiilor s -a situat chestiunea dezvoltării cooperării în sectorul energetic, trimisul Statelor Unite
evidențiind interesul crescut al companiilor americane de a investi în T urkmenistan.644
Pe fondul crizei economice și a tensionării relațiilor ruso -tadjice, administrația Obama a
urmărit extinderea relațiilor cu Tadjikistanul. În ianuarie 2009 Generalul Petraeus s -a întâlnit, la
Dușanbe, cu președintele Rahmon pentru a discuta r olul Tadjikistanului în transportul terestru
spre Afganistan. Liderul tadjik nu a ezitat să își dea imediat acordul pentru tranzitul materialelor
non-militare. În februarie, o altă delegație SUA s -a aflat la Dușanbe pentru a discuta detaliile
acordului de tranzit.645 La scurt timp, Pentagonul a elaborat un Program pentru creșterea
stabilității în Tadjikistan, prin care se acordă ajutor financiar acestui stat pentru a promova
dezvoltarea economică și pentru a evita ca Tadjikistanul să devină următorul Afganis tan. Pentru

642 Deirdre T ynan, „ Ashgabat Holds US Military Refueling, Resupply Operations‖, ibidem, 07.07.2009,
www.eurasianet.org/departments/insightb/articles/eav070809.shtml, ( accesat 19.4.2012)
643 Ibidem.
644***„US Probing for Energy Opportunities in Ashgabat‖, ibidem, 03.03.2010 ,
www.eurasianet.org/departments/news/articles/eav030410a.shtml, ( accesat 19.4.2012).
645***„Top US Military Official Explores Transit Options for Afghanistan‖, ibidem, 17.02.2009,
www.eurasianet.org/departments/news/articles/eav021809a.shtml, ( accesat 19.4.2012).

239
aceasta Pentagonul va aloca 7.1 milioane de dolari pe o perioadă de 3 ani cu scopul de a ajuta
comunitățile locale să identifice necesitățile de dezvoltare și apoi să finanțeze proiectele. Pentru
obținerea finanțării, comunitatea locală trebuie să asigure 25% din costuri. Programul va fi
administrat de Agenția pentru Dezvoltare internațională a SUA. Reprezentanții acesteia au
declarat că „ dezvoltarea stabilității sociale în Tadjikistan, prin crearea de locuri de muncă, școli,
dezvoltarea sistem ului de sănătate, este cheia pentru obținerea stabilității și securității în această
regiune critică și pentru prevenirea apariției unui nou Afganistan.‖646 Adoptarea acestui program
a venit pe fondul crizei financiare și a situației destabilizatoare cu care Tadjikistanul s -a
confruntat în ultimii ani. Programul se va concentra asupra zonelor rurale din văile Fergana și
Rasht și în regiunea de graniță cu Afganistan. Pentagonul va oferi și un fond suplimentar de 2.8
milioane de dolari pentru a susține dezvolta rea politicilor comunităților locale.647 Strângerea
relațiilor americano -tadjice a dus la revehicularea ideii că SUA urmărește să stabiliească o bază
militară pe teritoriul tadjik. În prese rusă au apărut informații conform cărora Tadjikistanul ar fi
oferit SUA baza aeriană de la Ayni, unitate folosită de forțele militare ruse. Atât partea
americană, cât și cea tadjikă au negat aceste informații. Într -un comunicat al ambasadei SUA din
Dușanbe se anunța că această problemă nici măcar nu a fost ridicată în timp ul discuțiilor cu
oficialii tadjici.648
Discuțiile din 2008 dintre SUA și Uzbekistan privind încheierea unui acord de tranzit au
fost reluate în 2009, pe fondul anunțării închiderii bazei militare de la Manas din Kîrgîzstan. La
jumătatea lunii februarie, gen eralul David Petraeus, a efectuat o vizită în Uzbekistan pentru a se
întâlni cu președintele Karimov. Întâlnirea s -a centrat pe discutarea problemelor legate de
securitatea regională. Purtătorul de cuvânt al ambasadei Statelor Unite din Tașkent a declarat că
„Generalul Petraeus se află aici pentru a asculta perspectiva Uzbekistanului asupra problemelor
regionale de securitate importante și abordările pentru soluționarea acestor provocări.‖649 Cîteva
zile mai târziu, Karimov a reafirmat că NATO și SUA pot tran sporta provizii spre Afganistan
prin teritoriul uzbek și a confirmat că primul astfel de transport pe cale ferată este în desfășurare.

646 Joshua Kucera, „Pentagon Looks to Become Engine for Economic Stabilization in Central Asian State‖, ibidem,
15.03.2009, www.eurasianet.org/departments/insightb/articles/eav031609.shtml, ( accesat 19.4.2012).
647 Ibidem.
648***„US Not Seeking Use of Ayni Air Base, Officials Insist‖, ibidem, 06.07.2009,
www.eurasianet.org/departments/news/articles/eav070709d.shtml, ( accesat 19.4.2012)
649***„Uzbeks Confirm Cargo Deal with US‖, BBC News 17.02. 2009, http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia –
pacific/7909808.stm, ( accesat 19.4.2012)

240
Totodată, d upă anunțul închiderii ultimei baze americane din Asia Centrală, a fost vehiculată
posibilitatea redeschiderii unei baze militare americane în Uzbekistan. Pe fondul accentuării
crizei economice și a strângerii relațiilor ruso -kîrgîze, Rusia nu și -a mai respectat angajamentele
față de republica uzbekă, fapt ce a permis ca Statele Unite să redevină o opțiune pentru
administrația de la Tașkent. Pe 3 aprilie 2009 între Uzbekistan și SUA s -a încheiat un acord prin
care trupele SUA au primit autorizația să tranziteze teritoriul uzbek pentru a aproviziona trupele
din Afganistan. Totuși, acest acord este fragil, ținând co nt de ostilitatea Moscovei față de
implicarea Statelor Unite în Asia Centrală. Totodată, Uzbekistan își redobândește importanța în
războiul împotriva terorismului.650 În primele luni ale anului 2009 au existat numeroase zvonuri
cum că administrația americană și cea uzbecă negociază redeschiderea unei baze militare
americane în Uzbekistan, cu toate că la nivel oficial au existat numeroase negări asupra unor
astfel de discuții. Cu toate acestea, în mai, Karimov anunță ca aeroportul din Navoi va fi folosit
pentr u operațiunile non -militare din Afganistan. Uzbekistanul nu a încheiat niciun acord cu
NATO sau SUA, în acest sens, ci cu Coreea de Sud. În declarația comună a președinților celor
două state aceștia au accentuat că a acordul are la bază rațiuni economice. Conform
documentului, Korean Air se va ocupa de managementul aeroportului. Chiar dacă nu există nicio
referire la rolul strategic al aeroportului pentru războiul din Afganistan, SUA, indirect, vor putea
folosi aeroportul ca punct de tranzit spre zona de co nflict.
Conform unui document emis de comandamentul de transporturi al Statelor Unite
(USTRANSCOM), în 2008 s -au căutat soluții pentru deschiderea rețelei de distribuție nordice în
Uzbekistan. Documentul menționează un raport realizat de Korean Air pentru USTRANSCOM
ce prevedea încheierea unui acord uzbeko -coreean pentru aeroportul din Navoi. Conform
raportului, acesta va „oferi o soluție integrată, bazată pe relații comerciale, pentru a satisface
necesitățile de transport ale forțelor americane spre afgan istan. […] Soluția inter -modală oferă o
combinație între transportul aerian și terestru, cu tranzitare prin Navoi. Toate încărcăturile
aeriene care sosesc la Navoi vor fi transferate în camioane și/sau trenuri pentru transportul
terestru spre destinația finală.‖ 651 Raportul făcea referire și la capabilitățile Korean Air de a
transporta încărcătură provenită din SUA sau Europa spre aeroportul uzbek. Aeroportul din

650 Roger McDermott, „Uzbekistan Signs Transit Route Agreement‖, in Eurasia Daily Monitor , volume 6, issue 66,
7 aprilie 2009, p. 1.
651 Deirdre Tynan, „Karimov Gives Washington the Air Base it Needs for Afghan Operations‖, Eurasia Insight,
10.05.2009, www.eurasianet.org/departments/insightb/articles/eav051109a.shtml ( accesat 19.4.2012) .

241
Navoi este folosit ca nod aerian în cadrul rețelei de distribuție nordice spre Afganistan.
Evenimentele din ultimii doi ani au reapropiat Uzbekistanul de SUA și au transformat, din nou,
acest stat, într -un partener strategic pentru războiul împotriva terorismului.
Pe parcursul anului 2009 relațiile dintre cele două state s -au intensificat, fapt do vedit și
de numeroasele vizite efectuate de oficiali americani în Uzbekistan. În luna iulie subsecretarul de
stat William Burns s -a aflat într -o vizită oficială în Uzbekistan. Pe 14 august președintele
Karimov s -a întâlnit cu Generalul Petraeus, iar în urm a întrevederii intre cei doi s -a semnat un
acord de cooperare militară. În octombrie 2009 subsecretarul de stat pentru Asia Centrală și de
Sud, Robert Blake s -a aflat la Tașkent, iar ca urmare a întâlnirii avute cu oficialii uzbeci, s -a
hotărât formarea un ei comisii interguvernamentale care să coordoneze relațiile bilaterale.652 În
următoarea lună, o altă delegație a administrației de la Washington a sosit în capitala uzbekă
pentru a purta discuții cu reprezentanții statului. Pe 11 ianuarie 2010 Karimov a sur prins oficialii
americani prin aprobarea planului de acțiune pentru Uzbekistan. Documentul este rezultatul
consultărilor politice desfășurate la sfârșitul lui 2009 la Washington între reprezentanții celor
două state. Conform planului de acțiune, secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton ar trebui să
efectueze o vizită în Uzbekistan în primăvara lui 2010. După adoptarea documentului,
reprezentanții SUA în Tașkent s -au grăbit să infirme această informație, considerând că vizita
secretarului de stat ar trebui precedată de alte întâlniri între oficialii celor două state pentru a
detalia cooperarea în diferite domenii. Planul de acțiune se concentrează pe problemele de
securitate. Conform acestuia, pentru contribuția la rețeaua de distribuție nordică Uzbekistan ar
trebui să primescă din partea SUA armament și antrenamente militare, asistență pentru
securizarea granițelor și ajutor pentru implementarea măsurilor împotriva terorismului.
Documentul pune accent pe întâlnirile la nivel înalt cu importanți reeprezentan ți ai administrației
americane – experți ai Departamentului de Stat, ai Consiliului Național de Securitate și ai altor
agenții guvernamentale.653 În luna aprilie, Generalul Petraeus s -a aflat în Tașkent pentru a se
întâlni cu președintele Karimov, ocazie cu care a reafirmat că SUA nu are nicio intenție de a
redeschide o bază militară în Uzbekistan, dar a reiterat rolul important al acestui stat în cadrul
rețelei de distribuție nordică.

652*** „US Official Reticent Following Tashkent Talks‖, ibidem, 13.10.2009,
www.eurasianet.org/departments/news/articles/eav101409b.shtml, ( accesat 19.4.2012) .
653Deirdre Tynan, „Tashkent Throws a Diplomatic Curveball to Washington‖, ibidem, 27.01.2010, ( accesat
19.4.2012) .

242
Așa cum se poate observa din acest capitol, relațile dintrea cele cinci re publici din Asia
Centrală și Statele Unite au variat de -a lungul perioadei analizate, pornind de la un dialog limitat
la începutul anilor 1990, amplificându -se o dată cu declanșarea războiului împotriva
terorismului, apoi pendulând între răcirea relațiilor bilaterale și intensificarea cooperării, în
funcție de contextul regional la care liderii central asiatici s -au raportat, urmărind să își mențină
controlul asupra statelor regiunii.

243
CAPITOLUL V. ASIA CENTRALĂ ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ :
DIMENSIUNEA NORMATIVĂ ȘI PRACTIC A POLITICĂ654
Obiectivul acestei părți a cercetării doctorale este de a analiza modul în care a evoluat
dialogul politic dintre Uniunea Europeană, ca actor internațional unitar și republicile din Asia
Centrală – Kazahstan, Republica Kîrgî ză, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan. De
asemenea, voi încerca să evidențiez contrastul existent între dimensiunea normativă și aplicarea
practică a acordurilor și îndeplinirea condițiilor prevăzute de către acestea, în relațiile dintre
organizație și cele cinci state central asiatice. În acest sens, este relevantă evidențierea cadrului
instituțional al dialogului bilateral, care, așa cum se va observa, devine tot mai bine conturat
odată cu creșterea vizibilității internaționale a regiunii central as iatice. Astfel, în ceea ce privește
cadrul instituțional al dialogului bilateral, acesta va fi analizat din perspectivă istorică,
documentele ce stau la baza relațiilor bilaterale și multilaterale dintre Uniunea Europeană și cele
cinci republici din Asia C entrală fiind abordate în ordinea cronologică a adoptării sau semnării
lor. În ceea ce privește domeniile de cooperare dintre entitățile menționate anterior, accentul va fi
pus pe două componente care par a fi contrastante, securitatea și democratizarea și respectarea
drepturilor omului.
Un rol important în cadrul acestui subcapitol va fi acordat tematicii democratizării și
drepturilor omului, ca element central al dialogului politic existent între părțile menționate
anterior, în condițiile în care, strateg ia de ansamblu a Uniunii Europene de a promova reformele
democratice și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, vine în contrast cu
istoricul fostelor republici sovietice în acest domeniu. Punctele de vedere diferite pe care cele
două părți le au în această privință au dus la multiple blocaje în dialogul oficial, de -a lungul
anilor. Totuși, având în vedere strategia UE de diversificare a surselor de resurse energetice și
capacitatea Asiei Centrale de a răspunde la această strategie, s e ridică o întrebare fundamentală
legată de tematica ce domină dialogul bilateral: promovarea drepturilor omului sau asigurarea

654 Părți din acest capitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „ UE și Asia Centrală: dialogul asupra
drepturilor omului‖, in Tineri c ercetători: Abordări multidisciplinare , nr.1, aprilie 2014, pp. 69 – 80; Ioan Mărculeț,
Cătălina Mărculeț, Anamaria Elena GheorghE, „Regiunea Mării Negre și Asia Centrală. Interacțiuni geopolitice‖, în
GeoPolitica , anul X, nr. 44 – 45 (1/2012) „Noua (dez)o rdine mondială‖, 2012, pp. 257 – 264; Anamaria Elena
Gheorghe, „Regiunea extinsă a Mării Negre: poarta Europei către resursele Asiei Centrale‖ în Modelul
mediteranean și regiunea extinsă a Mării Negre. Confluențe politice, economice și culturale , ediție în grijită de
Sabin Drăgulin și Florin MitreA, București, Editura Ars Docendi, 2013, pp. 67 – 79.

244
intereselor economice și de securitate. Astfel, urmând paralela dintre dimensiunea normativă și
mediul internațional în care se desfășoară relațiile dinre Uniune și cele cinci republici, capitolul
pornește de la premisa conform căreia intensificarea cooperării dintre statele central asiatice și
Uniunea Europeană s -a datorat schimbărilor din plan internațional, în special în ceea c e privește
domeniul securității. Astfel, acest domeniu capătă un rol central, în timp ce restul domeniilor de
cooperare, inclusiv democratizarea și respectarea drepturilor omului, trec în plan secund. Totuși,
este important de menționat faptul că din persp ectiva Uniunii, nu se poate discuta despre
securitate și stabilitate în lipsa reformelor democratice, astfel rezultând o interdependență a
domeniilor de cooperare. În aceste condiții, în acest capitol voi încerca să identific c are sunt
interesele Uniunii E uropene în Asia Centrală și voi încerca să explic discrepanța dintre
dimeniunea normativă și aplicarea practică a acordurilor bilaterale între organizație și cele cinci
republici. De asemenea, este foarte important de menționat faptul că acesată lucrare nu tratează și
cooperarea economică între organizația europeană și republicile central asiatice, domeniu în care
cooperarea este foarte clar delimitată, în funcție de diferitele componente economice.

V.1. PROMOVAREA COOPERĂRII PRIN INSTRUMENTE BIL ATERALE
Pe parcursul primului deceniu de independență al statelor din Asia Centrală, interesul
Uniunii Europene față de acestea, dar și relații dintre organizație și republici au fost destul de
reduse. Dacă cele cinci republici, în dorința de a -și afirma suveranit atea, și -au îndreptat atenția
către Europa, răspunsul statelor europene și al Uniunii în ansamblul său a fost minimal.
Organizația, mult prea atentă la parcursul fostelor state comuniste europene, nu a dezvoltat o
strategie comprehensivă pentru Asia Centra lă, ci inițial a inclus republicile regiunii în cadrul
unor programe extinse, ce includeau fostul areal comunist și sovietic. În ceea ce privește
interesele Uniunii față de regiunea central asiatică pe parcursul anilor 1990, acestea vizau în
special consol idarea noilor state, prin susținerea lor în cursul procesului de tranziție economică și
politică, astfel încât regiunea să nu se transforme într -un focar de instabilitate. Cu toate acestea,
de abia la finalul anilor 1990, Uniunea va încheia Acorduri de Par teneriat și Cooperare cu aceste
state, dar regiunea va intra cu adevărat pe agenda organizației abia după atacurile teroriste din 11
septembrie 2001, când, din perspectivă securitară Asia Centrală devine o regiune esențială în
lupta împotriva terorismului, dar atrage atenția și prin potențialul crescut de instabilitate.

245
Totodată, interesul Uniunii față de regiunea central asiatică crește și pe fondul reafirmării
politicii de mare putere a Rusiei sub președinția lui Vladimir Putin și al creșterii relevanței
energetice a regiunii. Cu toate acestea, abia în anul 2007 Uniunea adoptă o strategie față de Asia
Centrală, prin care își afirmă interesele față de regiune și stabilește domeniile de cooperare.
Primele raporturi bilaterale stabilite între Uniunea European ă și noile republici central
asiatice a fost prin intermediul programului pentru Asistență Tehnică pentru Comunitatea
Statelor Independente (TACIS). Acest program a fost lansat în 1991 de Comisia Europeană
pentru a oferi asistență și ajutoare Uniunii Sovie tice, iar ulterior destrămării acesteia, statelor
membre ale Comunității Statelor Indenpendente și Georgiei, în special în ceea ce privește
tranziția către economia de piață. Abia din anul 1993, obiectivul democratizării a fost introdus pe
agenda TACIS, da r fără a exista o presiune crescută în acest sens. Obiectivul acestui program era
de a ajuta statele în procesul de tranziție spre economia de piață, bazată pe proprietate și
inițiativă privată.655
Așa cum reise chiar din numele programului, acesta nu era o rientat strict către statele
central asiatice, ci cuprindea sub umbrela sa mare parte a fostului teritoriu sovietic, iar de -a
lungul derulării sale printre beneficiarii TACIS s -au numărat și state incluse în zona Mării
Mediterane, dar și Mongolia. TACIS pr esupunea oferirea de granturi nerambursabile statelor
beneficiare, împărțite în cinci sectoare și un fond special destinat statelor baltice (15 mil. ECU).
Astfel, la nivelul anului 1991, cele cinci sectoare vizau: energia, pentru care erau alocate 115
mil. ECU656, pregătire / formare, pentru care erau alocate 103 mil. ECU, distribuția hranei, cu o
alocare bugetară de 74 mil. ECU, transport (45.8 mil. ECU) și servicii financiare (37.5 mil.
ECU).657 Până la încheierea acestui program în anul 2006 și la preluarea unor programe din
cadrul TACIS de către Instrumentul Cooperare pentru Dezvoltare (ICD), programele sectoriale
ale TACIS au fost de mai multe ori restrucurate, astfel încât din cele șase direcții de finanțare
existente la nivelul anului 1991, în urma unor r earănjări interne au rămas cinci în 1992, ca în
1993, numărul acestora să crească la 18. O nouă reașezare a acestor programe TACIS are loc în

655 Comisia Europeană, Press Release Database, TACIS , http://europa.eu/rapid/press -release_MEMO -92-
54_en.htm, (accesat 26.07. 2015).
656 ECU este acronimul de la European Currency Unit, care a fost înlocuit cu modenda Euro, la o paritate de unu la
unu.
657 Comisia Europeană, Press Release Database, TACIS , http://europa.eu/rapid/press -release_MEMO -92-
54_en.htm, (accesat 26.07. 2015).

246
anul 2000, când „programele sectoriale sunt integrate în trei traiectorii: 1) Programul de
cooperare regională; 2) Susținere regională pentru programe implementate la nivel național; și 3)
Sistemul pilot de reducere a sărăciei.‖658
Tabel II
An /
stat Kazahstan Kîrgîzstan Tadjikistan Turkmenistan Uzbekistan Total
1991 8 1 – 1 2 12
1992 20.6 9.2 – 8.8 18.8 57.4
1993 14 10 – – – 24
1994 14 – 4 8 15 41
1995 15 8 4 4 10 41
1996 – – – – 28 28
1997 24 13 – 11.5 – 48.5
1998 – – – – 29 29
1999 24 12 – 9 – 45
2000 – – – – 15.4 15.4
2001 15 10 – – – 25
2002 5.4 8.3 10.7 2.3 12.3 39
2003 6.6 7.5 9.7 1.5 9.7 35
2004 7 6.2 9.6 2.2 11 36
2005 3.4 15.25 17.35 5.75 9.25 51
2006 11.5 7.5 14.5 3.5 8.5 45.5
Asistența financiară din partea Uniunii Europene pentru statele central asiatice prin programul TACIS,
1991 – 2006, exprimat în milioane de euro659.

658 Sigita Urdze, „The tool kit of E U_Central Asia cooperation‖, in Alexander Warkotsch (editor), The European
Union and Central Asia , Routledge, Londra și New York, 2011, pp. 22 – 33, p. 23.
659 EU and Central Asia Strategy Paper 2002 – 2006; Indicative Programme for Central Asia 2002 – 2004 ,
European Commission, 2002, https://eeas.europa.eu/central_asia/rsp/02_06_en.pdf , ( accesat 26.07. 2015).
TACIS Central Asia Indicative Programme 2005 – 2006 , European Commission, 2004,
http://eeas.europa.eu/asia/docs/rsp/tacis/05_06.en.pdf , ( accesat 26.0 7. 2015).

247
Proiectele TACIS au vizat mai ales promovarea comerțului și a investițiilor în sectorul
energetic și în cel al transporturilor. Din varietatea de proiecte desfășurate sub egida TACIS,
patru au vizat și statele central asiatice. Dintre acestea, două – TRACECA și INOGATE –
presupuneau interconectarea Uniunii cu statele de la granița estică a acesteia, aducând împreună
un număr mare de state. Celelalte două programe – BOMCA și CADAP – se adresează strict
regiunii central asiatice. Trasport Corridor Europe – Caucasus – Asia (TRACE CA) este un
proiect lansat în 1993 sub egida TACIS de către Comisia Europeană. În luna mai, la Bruxelles,
reprezentanții Uniunii, împreună cu miniștrii transporturilor și cei ai comerțului din Armenia,
Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikist an, Turkmenistan și Uzbekistan au semnat
o declarație comună prin care se angajau să se implice în implementarea programului
TRACECA.660 Obiectivul acestui proiect este refacerea simbolică a Drumului Mătăsii. În 1996
Mongolia și Ucraina au fost incluse în pr oiect, apoi în 1999 Moldova și în 2002 România,
Bulgaria și Turcia. Obiectivele proiectului vizează intensificarea cooperării economice,
comerciale și a transporturilor între Europa și Asia prin zona Mării Negre, Caucaz și zona Mării
Caspice; conectarea ru telor de transport rutier, feroviar, aerien și maritim; asigurarea securității
transporturilor; și dezvoltarea infrastructurilor661.
Interstate Oil and Gas Transportation to Europe (INOGATE) este un program de
cooperare energetică între Uniunea Europeană, f ostele state sovietice (cu excepția celor Baltice)
și Turcia inaugurat în 1995 și finanțat în special prin TACIS. Rusia nu a dorit să participe în
cadrul acestui program. În 2001 statele participante au semnat un acord cadru referitor la
cooperarea pentru dezvoltarea conductelor de petrol și gaze naturale. Acest moment a marcat
transformarea programului într -un parteneriat energetic extins între UE și statele partenere.
Elementele centrale ale programului vizează creșterea securității energetice, sprijinire a
dezvoltării energetice durabile și atragerea investițiilor pentru proiecte energetice de interes
comun, regional662. Din totalul de 69 de proiecte desfășurate până în prezent sub egida
INOGATE, Kazahstan a participat la 41, Turkmenistan la 40, Kîrgîzstan l a 38, Uzbekistan la 33,
iar Tadjikistan la 28. În ceea ce privește ariile de cooperare din cadrul sectorului energetic în care

660 Site-ul oficial al programului TRACECA, www.traceca -org.org/en/traceca/history -of-traceca/, (accesat 26.07.
2015).
661 Svante Cornell, Anna Jonsson, Niklas Nilsson, Per Häggström, The Wider Black Sea Region: An Emerging Hub
in European Security , Central Asia – Caucasus Institute, Washington, 2006, p.112.
662 Ibidem, p.84.

248
cele cinci republici s -au implicat, acestea au variat în funcție de interesele fiecărei republici.
Asftel, în cadrul proiectelor din ramurile statistică energetică și eficiență energetică, au participat
toate cele cinci state. Proiectele incluse în ramura energiei regenerabile au atras atenția
Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Turkmenistanului și Uzbekistanului; în timp ce cele din d omeniu
tarifelor energetice și a standardelor energetice au atras participarea Kazahstanului. Acest stat a
mai participat și la proiecte privind piețele energetice, împreună cu republica Kîrgîză și
Uzbekistan; dar și la proiecte privind securitatea energet ică. Uzbekistan a participat de asemenea
la proiecte din acest ultim domeniu, dar și la cele privind investițiile în domeniul energetic,
împreună cu Kîrgîzstan și Tadjikistan. De asemenea, aceste două state au fost atrase de
participarea în proiecte privin d politicile energetice, sector în care s -a implicat și statul
turkmen.663
Central Asia Drug Action Programme (CADAP) și Border Management Programme in
Central Asia (BOMCA), cele două programe gestionate prin intermediul TACIS, specifice
regiunii central asi atice, sunt puternic interconectate, ambele având drept obiectiv creșterea
gradului de securitate la nivel regional și sunt coordonate împreună cu alți parteneri
internaționali, precum UNDP, OSCE și OIM. Ideea lansării unui program al Uniunii Europene
destinat reducerii traficului de droguri în Asia Centrală a fost lansată în 1996 de Franța, având
drept raționament diminuarea amenințării reprezentate de astfel de activități pentru statele
organizației.664 Cu toate acestea, programul a devenit operațional abia la începutul anului 2001,
Uniunea alocând pentru acesta, pentru perioada 2001 – 2013, un buget de 20.7 mil. euro.665
În ceea ce privește BOMCA, acest program a fost lansat în anul 2003, la propunerea
guvernului austriac, fiind un răspuns la creșterea profi lului internațional al Asiei Centrale după
2001. Obiectivul acestui program era de a asista republicile din regiune în gestionarea
frontierelor, astfel încât să se ajungă la un echilibru între deschidere și securitate, în condițiile în
care aceste state s -au confruntat cu probleme la frontiere, ce includ traficul de narcotice, de
persoane, rețele de criminalitate organizată, rețele teroriste transnaționale, migrație ilegală, etc.,

663 Site-ul oficial al programului INOGATE, www.inogate.org/?lang=en, (accesat 26.07. 2015).
664 Anna Matveeva, EU Stakes in Central Asia , Chaillot Paper, nr. 91, iulie 2006, Institute for Security Studies,
Paris, p. 88.
665 Comisia Europeană, Cooperare și Dezvoltare Internațională, Asia Centrală – Gestionarea frontierelor ,
https://ec.europa.eu/europeaid/regions/central -asia/eu -support -borde r-management -central -asia_en, ( accesat 26.07.
2015).

249
toate acestea fiind posibile pe fondul unei infrastructuri slab dezvoltate, a lipsei de personal
calificat, de echipamente și a unei militarizări excesive a frontierelor în cazul Uzbekistanului.666
Cu excepția Turkenistanului, care s -a alăturat acestui program în anul 2006, celelalte patru
republici central asiatice au participat în cadrul BOMCA încă de la inițierea programului. Astfel,
în vederea modernizării sistemului de gestionare al frontierelor pentru „creșterea securității
granițelor și facilitarea comerțului legal și a tranzitului‖667, Uniunea Europeană a alocat un buget
de 33.6 mil. euro pentru perioada 2003 – 2014.668 Programul BOMCA este structurat pe etape,
fiecare nouă etapă având la bază pe cea precedentă. Astfel, dacă inițial s -a urmărit dezvoltarea
capacităților statelor în acest domeniu și a dezvoltarea instituțională, de zvoltarea coridoarelor de
comerț, îmbunătățirea sistemelor de administrare a frontierelor și eliminarea traficului de
narcotice în regiunea central asiatică, în prezent, acțiunile programului includ în rândul
beneficiarilor, pe lângă paza de frontiere prop riu-zisă, și instituții și autorități ale căror atribuții
presupun domeniul vamal, migrație, agricultură, sănătate, etc. Totodată, unul dintre principalele
obiective ale BOMCA a devenit coordonare și consolidarea acțiunilor instituțiilor de
administrare a frontierelor din Asia Centrală.669
În ceea ce privește cooperarea la nivel bilateral dintre Uniunea Europeană și cele cinci
republici din Asia Centrală, în perioada în care s -a desfășurat programul TACIS, direcțiile de
cooperare au fost incluse sub umbrela a cestui program, au urmărit în special stabilizarea
ecoomică și susținerea procesului de tranziție către economie de piață, dar au fost condiționate și
de necesitățile de asistență identificate la nivelul fiecărei republici. Astfel, în ceea ce privește
granturile și asistența oferite Kazahstanului, acestea au vizat politicile macroeconomice și
sectoriale, dezvoltarea producției, dezvoltare durabilă pe termen mediu, protejarea grupurilor
sociale, reorganizarea sistemului bancar, administrarea vamală, aspectel e legate de protecția
mediului, reformarea sistemului de educație superioară, reorganizarea companiilor naționale de
petrol și susținerea pentru aderarea la Organizația Mondială a Comerțului (OMC). În cazul

666 George Gavrillis, „Beyond the Border Management Programme for Central Asia‖, in EU – Central Asia Monitor,
nr. 11, noiembrie 2009, p. 2.
667 W. Andy Knight, Vandana Bhatia, „The United Nations and Centr al Asia‖, in Emilian Kavalski (editor), The
New Central Asia. The Regional Impact of International Actors , World Scientific Publishing, Singapore, 2010, pp.
89 – 115, p. 104.
668 Comisia Europeană, Cooperare și Dezvoltare Internațională, Asia Centrală – Gestionarea frontierelor ,
https://ec.europa.eu/europeaid/regions/central -asia/eu -support -border -management -central -asia_en, ( accesat 26.07.
2015).
669 Site-ul oficial al programului BOMCA, www.bomca -eu.org/en/programme/background, (accesat 26.07. 2015).

250
Republicii Kîrgîze, granturile și asistența Uniun ii vizau dezvoltarea sectorului privat,
îmbunătățirea sistemului de transport și a infrastructurii, dezvoltarea companiilor naționale de
transport aerian și reformarea sistemului de învățământ superior. Asistena și granturile oferite
Tadjikistanului în per ioada menționată anterior au urmărit în general să diminueze impactul
războiului civil asupra populației, prin acordarea de ajutoare umanitare, iar ulterior semnării
acordului de pace între părțile combatante, accentul a fost pus pe proiecte ce urmăreau re facerea
statului. Relațiile UE – Turkmenistan au fost axate, în cadrul TACIS, pe îmbunătățirea condițiilor
de viață ale locuitorilor din mediul rural, reformarea sistemului fiscal și a sistemului de
învățământ superior, reorganizarea sistemului bancar, dezv oltarea sectoarelor economice axate
pe producția de petrol și gaze naturale, dezvoltarea sectorului agricol, îmbunătățirea performanței
companiilor mici și mijlocii și administrarea frontierelor. În cazul Uzbekistanului, asistența și
granturile Uniunii Eur opene au fost oferite pentru restructurarea sistemului de învățământ și a
instituțiilor responsabile de conducerea acestuia, dezvoltarea cooperării în cadrul programelor
regionale, eficientizarea instituțiilor publice, reformarea sistemului de sănătate și susținerea
pentru aderarea la Organizația Mondială a Comerțului.670
Toate cele patru programe inițiate sub egida TACIS – TRACECA, INOGATE, CADAP
și BOMCA – au fost preluate și continuate în cadrul ICD, ca urmare a reformulării întregii
politici externe a Uni unii Europene. ICD se adresează tuturor statelor în curs de dezvoltare,
raportarea la acestea făcându -se în funcție de regiunea geografică din care provin. Astfel,
domeniile prioritare de cooperare cu statele central asiatice, evidențiate în Regulamentul
1905/2006, la articolul 8, sunt la nivel politic, promovarea reformelor constituționale și
legislative, reformarea administrativă în raport cu Uniunea, întărirea instituțiilor abilitate cu
implementarea acordurilor de parteneriat și cooperare – accentul fii nd pus pe organele electorale
și instituțiile legislative. Un al doilea mare domeniu de cooperare este cel economic, în care este
esențială dezvoltarea unor economii de piață, susținerea integrării statelor partenere în cadrul
OMC, dar și cooperarea pentru soluționarea aspectelor sociale ale procesului de tranziție. Alte
două domenii majore de cooperare vizeză domeniul securității, prin administrarea eficientă a
frontierelor, cooperarea transfrontalieră la nivel regional și lupta împotriva producției,
consu mului și traficului de droguri și a rețelelor criminale transfrontaliere. Totodată, noul

670 Ertan Efegil, „The European Union ‘s New Central Asia Strategy‖, in Emilian Kavalski, (ed.), The New Central
Asia. The Regional Impact of International Actors , op. cit., pp. 71 – 89, p. 77.

251
instrument urmărește și susținerea și dezvoltarea dialogului la nivel regional, în vederea creșterii
gradului de cooperare în domeniul protecției mediului, al educație i, al transporturilor, al
asigurării securității surselor și rețelelor de transport ale resurselor energetice.671 Așa cum se
poate observa, noul instrument prioritizeză dezvoltarea democratică în statele partenere și
cooperarea regională, trecând obiectivul tranziției către o economie de piață în plan secund.
Această schimbare de optică este vizibilă și în procentul de alocare a granturilor în funcție de
domeniile de cooperare. Dacă prin TACIS, aproape jumătate din fonduri erau alocate pentru
programele imple mentate la nivel național, un sfert pentru programele ce urmăreau dezvoltarea
cooperării regionale, iar celălalt sfert era în general alocat sectorului social, pentru reducerea
sărăciei, prin ICD, între 40 și 45% din fonduri sunt alocate pilonului social, pentru programe de
reducerea sărăciei și creștere a standardelor de viață, 30 – 35% dintre fonduri vizeză programele
de cooperare regională și doar un sfert din sumele alocate de către Uniune sunt destinate
promovării bunei guvernări și a reformelor econom ice. 672 În ceea ce privește bugetul alocat prin
Instrumentul Cooperare pentru Dezvoltare pentru Asia Centrală în general, pentru perioada 2007
– 2010, acesta este de 314 mil. euro, din care 30%, respectiv 94.2 mil sunt destinații promovării
cooperării regi onale și a relațiilor de bună vecinătate, iar restul de 70%, respectiv 219.8 mil, sunt
împărțiți către programe de asistență destinate fiecărui stat. Asfel, pentru proiectele de asistență
ale Tadjikstanului sunt alocate 66 mil., pentru cele destinate Kîrg îzstanului 55 mil, pentru cele în
care beneficiar este statul kazah 44 mil. Uzbekistanul are alocate ca fonduri pentru asistență 32.8
mil, în timp ce Turkmenistanprimește cea mai mică sumă, 22 mil de euro.673
Urmărind comparativ datele menționate anterior și pe cele incluse în Tabelul 1, se poate
observa o mărire a sumelor alocate de Uniunea Europeană pentru proiecte de asistență a statelor
central asiatice, după anul 2006, ceea ce corespunde cu creșterea importanței în plan
internațional al regiunii. De asem enea, spre deosebire de TACIS, ICD introduce categoria
cooperare regional, în mod distinct, fiindu -i alocat un buget propriu. În ceea ce privește raporul
sumelor alocate fiecărui stat beneficiar în parte, și aici se observă o schimbare. Dacă pe parcursul

671 Regulation (EC) no. 1905/2006 of the European Parliament and of the Co uncil establishing a financing
instrument for development cooperation , art. 8, 18 decembrie 2006, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2006.378.01.0041.01.ENG&toc=OJ:L:2006:378:TOC, ( accesat 26.07. 2015).
672 Sigita Urdze, „The t ool kit of EU_Central Asia cooperation‖, op. cit., pp. 24 – 25.
673Central Asia Indicative Programme 2007 – 2010 , European Commission,
https://eeas.europa.eu/central_asia/rsp/nip_07_10_en.pdf, (accesat 26.07. 2015).

252
anilor 1990 până în 2001 inclusiv, principalul beneficiar al fondurilor europene a fost Kazahstan,
cu un total de 134 mil euro, urmat de Uzbekistan, cu 118,2 mil, de Kîrgîzstan cu 63.2 mil, de
Turkmenistan cu 42.3 mil, ultimul clasându -se Tadjikistanul cu 8 mil, după 2001 și până la
implementarea ICD, Tadjikistan devine principalul beneficiar, cu 61.85 mil de euro, urmat de
Uzbekistan cu 50.75 mil, de Kîrgîzstan cu 44.75 mil, de Kazahstan cu 33.9 mil și de
Turkmenistan cu 15.25 mil de euro. În ceea ce priveș te fondurile alocate pentru proiectele ale
căror beneficiar este Tadjikistanul, explicația pentru creșterea substanțială a acestora rezidă în
încheierea războiului civil și susținerea procesului de reconstrucție a țării. Scăderea fondurilor
alocate celorla lte state poate fi explicată prin nerespectarea condiților privind democratizarea și
respectarea drepturilor omului.
Tabel III
Stat/ Perioadă 1991 – 2001 2002 – 2006 2007 – 2010 Total
Kazahstan 134 33.9 44 211.9
Kîrgîzstan 63.2 44.75 55 162.95
Tadjikistan 8 61.85 66 135.85
Turkmenistan 42.3 15.25 22 79.55
Uzbekistan 118.2 50.75 32.8 201.75
Asistența financiară din partea Uniunii Europene pentru statele central asiatice prin programul TACIS și
prin ICD, grupată pe perioade, exprimat în milioane euro.

V.1. A. CADRUL POLITIC ȘI INS TITUȚIONAL AL DIALOG ULUI BILATERAL
În ceea ce privește cadrul instituțional al cooperării bilaterale, acesta are la bază
acordurile de parteneriat și cooperare sau acordurile intermediare, în situația în care APC -ul nu a
fost ratificat. La scurt timp după proclamarea independenței de către republicile Asiei Centrale,
statele membre ale UE au recunoscut cele cinci noi țări și au fost inițiate negocierile pentru

253
semnarea Acordurilor de Parteneriat și Cooperare (APC674), acorduri ce fac în general referire la
relațiile economice și comerciale din tre părțile semnatare. De asemenea, în prima parte a
acordurilor este menționată respectarea valorilor democratice, a drepturilor omului și a
principiilor dreptului internațional, ca principii generale ce stau la baza relațiilor externe dintre
părți și ca element esențial al parteneriatului. În schimbul facilităților pe care dezvoltarea
cooperării bilaterale le oferea, statele central asiatice și -au luat angajamentul de a a -și adapta
legislația la standarele UE . APC cu Republica Kazahstan675 a fost semnat de către președintele
Nursultan Nazarbaiev și de către Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene Alain Juppe
pe 26 ianuarie 1995 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1999.676 Tot în anul 1995 au fost semnate și
Acordurile de Parteneriat și Cooperare cu Uzbekistan și Kîrgîzstan, ambele intrând în vigoare din
1999. APC cu Republica Tadjikistan a fot semnat pe 11 octombrie 2004 și a intrat în vigoare la 1
ianuarie 2010, decalajul temporar fiind datorat situației interne din republică, în tim p ce la baza
cooperării cu Republica Turkmenistan stă un acord interimar semnat în 1999, APC -ul cu acest
stat, semnat în 1998, nefiind ratificat datorită situației precare a democratizării și respectării
drepturilor omului din republică. Acordul interimar urmează aceeași structură a APC, dar nu
cuprinde toate elementele acestuia, iar accentul cade pe relațiile economice și comerciale, dar
totuși menționează ca principiu general al cooperării respectarea democrației și a drepturilor
fundamentale ale omului. Acordul interimar încetează o dată cu intrarea în vigoare a APC.677
În ceea ce privește conținutul acordurilor semnate cu statele central asiatice, acestea sunt
similare. Obiectivele parteneriatului sunt stabilite încă din primul articol și presupun: „ asigu rarea
unui cadru adecvat pentru dialogul politic dintre părți, care să permită dezvoltarea relațiilor
politice; sprijinirea eforturilor depuse de (republică) pentru consolidarea propriei democrații,

674 Negocierile dintre Uniunea Europenaă și cele cinci republici central asiatice pentru semnarea APC au început în
anul 1994, după ce a fost deschisă la Alam Ata prima reprezentanță diplomatică a Uniunii în Kazahstan, dar care
avea atribuții și pentru celelalte patru republici.
675 Acord de parteneri at și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și
Republica Kazahstan, pe de altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , 11/vol. 71, pp. 67 – 113, http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=CELE X:21999A0728(02)&qid=1472094039748&from=EN , accesat
la 19.9.2015).
676 Delegația Uniunii Europene în Republica Kazahstan, Cronologia relațiilor bilaterale,
http://eeas.europa.eu/delegations/kazakhstan/eu_kazakhstan/chronology/index_en.htm, ( accesat 28. 07. 2015).
677 Acord interimar privind comerțul și aspectele legate de comerț între Comunitatea Europeană, Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Turkmenistan,
pe de altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , 26 martie 2011, anul 54, pp. 21 – 41, http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:22011A0326(01)&qid=1472094689962&from=EN,
(accesat 28.07. 2015).

254
precum și în dezvoltarea economiei și încheierea procesul ui de tranziție către o economie de
piață; promovarea schimburilor comerciale și a investițiilor, precum și a relațiilor economice
armonioase între părți, încurajând astfel dezvoltarea lor economică durabilă; asigurarea unei baze
de cooperare în domeniul j uridic, economic, social, financiar, al științelor civile, tehnologic și
cultural.‖678 În plus față de obiectivele menționate anterior, în cazut APC -urilor semnate cu
Uzbekistan și Tadjikistan, mai este prevăzut, în deschiderea articolului 1 și „sprijinirea
independenței și suveranității republicii‖.679 În ceea ce privește domeniile de cooperare
menționate în APC, primul este dialogul politic, considerat a fi permanent și menit să
consolideze relațiile republicilor cu organizația. Alte domenii vizează cooperare a culturală și pe
cea legislativă. Referitor la aceasta din urmă, APC pune accent pe necesitatea armonizării
legislațiilor din republici cu legislația comunitară, mai ales în „domeniile legislației vamale,
dreptului societăților comerciale, legislației pri vind băncile și alte servicii financiare,
contabilitatea și impozitarea societăților comerciale, proprietatea intelectuală, protecția
lucrătorilor la locul de muncă, regulile de concurență inclusiv orice aspecte conexe și practici
care afectează comerțul, precum și achizițiile publice, protecția sănătății și a vieții persoanelor,
animalelor și plantelor, mediul, protecția consumatorilor, impozitarea indirectă, regulile și
standardele tehnice, actele cu putere de lege și normele administrative în sectorul nu clear,
transporturile și telecomunicațiile‖680. Totuși, domeniile căror Acordurile de Parteneriat și
Cooperare le acordă cea mai mare importanță sunt cele ce au componentă economică, respectiv
schimburile comerciale, mediul de afaceri și investițiile, cooper area economică și financiară.

678 Citatul de mai sus este extras din articolul 1 al Acordului d e parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene
și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Kârgâzstan, pe de altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene , 11/vol. 71, pp. 114 – 158, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/ PDF/?uri=CELEX:21999A0728(03)&qid=1472094560237&from=EN , (accesat la 19.9.2015).
Același text este disponibil, tot în cadrul Articolului 1 și în Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile
Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Kazahstan, pe de altă parte, Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene , 11/vol. 71, pp. 67 – 113.
679 Citatul de mai sus este extras din articolul 1 al Acordului de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene
și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene , 11/vol. 71, pp. 213 – 269, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:21999A0831(01)&qid=1472094039748&from=EN, ( accesat la 19.9.2015). .
Același text este disponibil, tot în cadrul Articolului 1 și în Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile
Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Tadjikistan, pe de altă parte, Jurnalul Oficial al
Uniunii Europen e, 29 decembrie 2009 anul 52, pp. 3 – 52.
680 Citatul de mai sus este extras din articolul 1 al Acordului de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene
și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte, Jurnal ul Oficial al Uniunii
Europene , 11/vol. 71, pp. 213 – 269, art. 42, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:21999A0831(01)&qid=1472094039748&from=EN , (accesat la 19.9.2015).

255
Totodată, în cazul APC -urilor semnat cu Uzbekistan și Tadjikistan sunt întroduse două domenii
de cooperare ce lipsesc din cadrul celorlalte două APC -uri, respectiv cooperarea pe probleme
legate de democrație și drepturile omul ui și cooperarea pentru prevenirea activităților ilegale și
pentru prevenirea și controlul imigrației ilegale, fiind vizate spălarea de bani, combaterea traficul
de narcotice și limitarea imigrației ilegale.681 În ceea ce privește problematica democratizării și a
drepturilor omului, este afirmat cooperarea „ în toate chestiunile relevante pentru înființarea sau
consolidarea instituțiilor democratice, inclusiv în ceea ce este encesar pentru consolidarea
statului de drept și a protecției drepturilor omului și li bertăților fundamentale în conformitate cu
dreptul internațional și principiile OSCE. Această cooperare are loc sub forma programelor de
asistență tehnica destinate să sprijine, printre altele, redactarea actelor cu putere de lege și a
normelor administrat ive relevante; implementarea unor astfel de acte; funcționarea sistemului
judiciar; rolul statului în domeniul jusțitiei și funcționarea sistemului electoral. Programele pot
include, după caz, activități de formare. Părțile încurajează contactele și schimb urile între
autoritățile lor naționale, regionale și judiciare, între parlamentari, precum și între organizații
non-guvernamentale.‖682
Totodată, APC stabilește un cadru instituțional prin care urma să fie coordonat dialogul
bilateral. Astfel, sunt înființa te Consilii de Cooperare cu fiecare republică, constituite din membri
ai Consiliului și Comisiei UE și membri ai guvernelor republicilor, ce presupun întâlniri anuale
la nivel ministerial – și comitete sectoriale și subcomitete – formate din înalți funcțio nari ai
ambelor părți.683 Ducerea la îndeplinire activitaăților curente ale relațiilor bilaterale intră în
sarcina unui comitet de cooperare, format din înalți funcționari ai Consiliului și Comisiei UE și
reprezentanți ai guvernelor republicilor central asia tice. De asemenea, prin APC sunt instituite și
Comisii parlamentare de cooperare ce funcționează ca un for pentru dezbaterile dintre membri
parlamentelor republicilor din Asia Centrală și cei ai Parlamentului European.684 În cazul

681 Ibidem, Titlul VIII.
682 Ibidem, Titlul VII, art. 68.
683 Michael Emerson, Jos Boonstra, Into EurAsia. Monitoring the EU 's Central Asia Strategy , FRIDE, Madrid, 2010 ,
p. 58.
684 Ideile prezentate în paragraful de mai sus provin din cadrul articolelor 77, 78 și 80 ale Acordului de parteneriat și
cooperare între Com unitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Kârgâzstan, pe de
altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , 11/vol. 71, pp. 114 – 158, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:21999A0728(03)&qid=14 72094560237&from=EN, ( accesat la 19.9.2015).
Aceleași instituții ce asigură cooperarea bilaterală sunt menționate și în cadrul celorlalte trei APC -uri semnate de
Uniunea Europeană cu Kazahstan, Tadjikistan și Uzbekistan.

256
Turkmenistanului, acordul i nterimar prevede un consiliu mixt ce își asumă sarcinile consiliului
de cooperare ce urmează a fi instituit prin APC.685
În pofida stabilirii unui cadru instituțional al dialogului bilateral prin intermediul APC –
urilor, interesul Uniunii Europene de a se imp lica și implicarea efectivă a organizației în regiunea
central asiatică, pe parcursul anilor 1990 și începutul anilor 2000, a fost minimală, atât datorită
unei lipsei unei direcții politice clar conturate, dar și datorită „lipsei resurselor necesare pentru a
avea un impact semnificativ asupra țărilor din regiune‖.686 O opinie similară este oferită și de
Alexander Rahr, care afirmă că „la începutul secolului al XXI -lea, pentru majoritatea liderilor și
cetățenilor europeni, Asia Centrală rămâne terra incognito ‖,687 în ciuda faptului că la întâlnirile
anulale ale consiliilor de cooperare, se pune constant accentul pe dorința părților de a dezvolta
cooperarea.
Totuși, după declanșarea războiului împotriva terorismului, „abordarea ad hoc a
regiunii‖688 s-a schimbat ra dical, fapt dovedit și prin înființarea poziției de Reprezentant Special
pentru Asia Centrală (RSAC), în iulie 2005. Obiectivul reprezentanților speciali ai Uniunii este
de a promova politicile și interesele organizației în regiuni și state cu probleme, în vederea
asigurării păcii, stabilității și a domniei legii. Totodată, aceștia reprezintă „vocea‖ și „fața‖
Uniunii Europene în regiunile și statele unde activează.689 Așa cum este menționat în actul de
numire al primului reprezentant special al Uniunii pentr u Asia Centrală, motivația înființării
acestei poziții rezidă în dorința organizației de a avea un rol politic activ în Asia Centrală și din
necesitatea coordonării și asigurării coerenței acțiunilor externe ale Uniunii în regiune. De
asemenea, este preciz at faptul că mandatul acestuia se desfășoară într -un context regional
instabil, care se poate deteriora, ce poate avea implicații negative asupra politicii externe și de

685 Acord interimar privind comerțul și aspectele legate de comerț între Comunitatea Europeană, Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Turkmenistan,
pe de altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , 26 martie 2011, anul 54, pp. 21 – 41, art. 17, http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:22011A0326(01)&qid=1472094689962&from=EN,
(accesat 28.07. 2015).
686 Neil J. Melvin, (editor), Engaging Central Asia. The European Union’ s New Strat egy in the Heart of Eurasia ,
Center for European Policy Studies, Bruxelles, 2008, pp. 2 – 3.
687 Alexander Rahr, „Europe in the New Central Asia‖, in Sherman W. Garnett, Alexander Rahr, Koji Watanabe,
The New Central Asia. In Search of Stability , report to the Trilateral Commision: 54, Tokyo, 2000, pp. 50 – 69, p.
51.
688 Ertan Efegil, „The European Union ‘s New Central Asia Strategy‖, op. cit., p. 72.
689 Reprezentanții speciali ai UE , Serviciul de Acțiune Externă al Uniunii Europene,
http://eeas.europa.eu/back ground/eu -special -representatives/index_en.htm , (accesat 28.07. 2015).

257
securitate a Uniunii. 690 În ceea ce privește obiectivele mandatului RSAC, acestea sunt precizate
în articolul 2 al aceluiași document și constau în „ promovarea unor relații bune și strânse între
țările din Asia Centrală și Uniune pe baza unor valori și interese comune astfel cum sunt
formulate în acordurile relevante; contribuția la întărirea stabilității și a cooperării între țările din
regiune; contribuția la întărirea democrației, a statului de drept, a bunei guvernări și a respectării
drepturilor omului și a libertăților funda mentale în Asia Centrală; abordarea amenințărilor
majore, în special problemele speciale cu implicații directe pentru Europa; întărirea eficienței și a
vizibilității Uniunii în regiune, inclusiv printr -o coordonare mai strânsă cu alți parteneri și alte
organizații relevante, precum OSCE.‖691 Totodată, sunt precizate și atribuțiile pe care RSAC le
are în îndeplinirea obiectivelor menționate anterior. Astfel, acesta este mandatat să „urmărească
îndeaproape evoluțiile politice din Asia Centrală prin cultivarea ș i menținerea de contacte
apropiate cu guvernele, parlamentele, sistemele juridice, societatea civilă și mass -media; să
încurajeze Kazahstanul, Republica Kârgâză, Tadjikistanul, Turkmenistanul și Uzbekistanul să
coopereze în cazul problemelor regionale de i nteres comun; să dezvolte contacte și colaborări
adecvate cu principalii actori interesați din regiune, inclusiv cu toate organizațiile regionale și
internaționale relevante; să contribuie, în strânsă colaborare cu OSCE, la prevenirea și
soluționarea confl ictelor, prin dezvoltarea de contacte cu autoritățile și alți actori locali (ONG –
uri, partide politice, minorități, grupuri religioase și liderii acestora); să promoveze coordonarea
politică globală a Uniunii în Asia Centrală și să asigure coerența acțiuni lor externe ale Uniunii în
regiune fără a aduce atingere competențelor comunitare; să asiste Consiliul la elaborarea în
continuare a unei politici globale privind Asia Centrală.‖ 692 Așa cum se poate observa, atribuțiile
RSAC sunt în esență cele ale unui dip lomat, constând în reprezentarea organizației în regiune și
în dezvoltarea de contacte care să ajute la promovarea Uniunii și a politicilor sale. De asemenea,
fondurile alocate acoperă doar cheltuielile diplomatice, legate de mandatul reprezentantului,
pentru primul mandat al lui Jan Kubis fiind alocați 470.000 euro. După încheierea primului
mandat la 28 februarie 2006, Consiliul a extins mandatul RSAC pentru încă un an, alocând un

690 Acțiunea comună 2005/588/PESC a Consiliului din 28 iulie 2005 de numire a reprezentantului special al Uniunii
Europene în Asia Centrală , Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , L199/100, 18/vol. 004, 2005, http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32005E0588&qid=1472091337180&from=EN, (accesat la
19.9.2015).
691 Ibidem, art. 2.
692 Ibidem, art. 3.

258
buget de 925.000 euro.693 Din 5 octombrie 2006, cel de -al doilea RSAC, Pierre Morel, și -a
început mandatul, pe care l -a încheiat în iunie 2012.
Numirea unui reprezentant special al Uniunii pentru regiunea central asiatică denotă
interesul crescut al organizației față de acest areal, pe fondul creșterii vizibilității internaționale a
regiunii și a noului context internațional de securitate, coroborat cu tensionarea relațiilor cu
Uzbekistanul, principalul partener regional al occidentului în războiul împotriva terorismului, ca
urmare a evenimentelor de la Andijan. În aceste condiții, s unt redefinite și interesele pe care
Uniunea Europenă le are în regiune și se conturează o politică mai coerentă față de aceasta,
politică ce este determinată de potențialul energetic al regiunii, de poziționarea strategică a
acesteia și de evoluția intern ă îngijorătoare a republicilor, toate în contextul extinderii
organizației în 2004 și 2007. Prin aderarea fostelor state comuniste din Europe Centrală și de Est
la Uniunea Europeană granițele organizației au fost mutate mai aproape de zona central asiatică ,
fapt ce a dus, implicit, la creșterea vulnerabilității în fața instabilității caracteristice acestei
regiuni. Importanța strategică a Asiei Centrale este dată de proximitate regiunii față de teatrul de
operațiuni afgan și de susținerea acordă de republic i coaliței în lupta împotriva terorismului.
Totodată, dezvoltarea grupărilor teroriste în regiune, situația economică precară a populației și
consolidarea unor regimuri nedemocratice constituie factori de instabilitate, ce pot aduce atingere
intereselor Un iunii. Adăugând acestora și potențialul energetic al regiunii, datorat în special
rezervelor de petrol din Kazahstan și a celor de gaze naturale din Turkmenistan, Asia Centrală
devine o zonă de interes crescut pentru Uniunea Europeană, pe fondul strategiei de diversificare
a surselor de resurse energetice și a coridoarelor de transport ale acestora către Europa.694
Astfel, în iunie 2007 Consiliul Uniunii Europene a adoptat Uniunea Europenă și Asia
Centrală: o strategie pentru un nou parteneriat. Acest documen t se dorește a fi o piatră de temelie
pentru consolidarea și dezvoltarea relațiilor Uniunii cu republicile din Asia Centrală, cu toate că
îi lipsește caracterul juridic obligatoriu, relevanța sa derivând din valoarea simbolică a
documentului, adoptat pe fo ndul extinderii Uniunii, a reformulării politicii externe a organizației

693 Ibidem, art. 5 și art. 10.
Acțiunea comună 2006/118/PESC a Consiliului din 20 februarie 2006 de prelungire a mandatului reprezentantului
special al Uniunii Europene în Asia Centrală și de modificare a acțiunii comune 2005/588/PESC, Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene , L049/7, 18/vol.004, 2005, art. 1 și art. 2, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32006E0118&from=RO, (accesat la 19.9.2015).
694 Ertan Efegil, „The European Union ‘s New Central Asia Strategy‖, op. cit., pp. 78 – 79.

259
prin intensificarea politicii de vecinătate și a extinderii parteneriatului cu Federația Rusă.695
Andrea Schmitz caracterizează noua strategie a Uniunii Europene ca „un supliment și o
suprastructuă politică pentru strategia de dezvoltare a Comisiei UE‖.696
Încă de la început, Strategia accentuează rolul de liant între Europa și Asia pe care Asia
Centrală l -a avut de -a lungul secolelor, dar și importanța pe care stabilitatea politică, dezv oltarea
unor societăți deschise, buna guvernare, domnia legii, democratizarea, dezvoltarea economică și
asigurarea securității îl au în vederea stabilirii unui parteneriat de durată între părți. Acest
deziderat al unui nou parteneriat urmărește îndeplinire a intereselor strategice ale Uniunii,
respectiv securitatea și stabilitatea, prin stabilirea unui mediu pașnic, democratic și prosper din
punct de vedere economic în Asia Centrală; și își are rădăcinile, pe de o parte în „progresul pe
care statele din Asia Centrală l -au făcut de la obținerea independenței‖, iar pe de altă parte, în
cooperarea anterioară și „în rezultatele obținute prin implementarea diferitelor Acorduri de
Parteneriat și Cooperare, a programelor de asistență ale UE și a altor inițiative lua te de UE pentru
susținerea statelor din Asia Centrală‖.697
De asemenea, în partea introductivă Strategia menționează securitatea ca o provocare
comună a Uniunii și a statelor central asiatice, în condițiile în care vulnerabilitățile datorate
poziționării geo grafice a regiunii și potențialul de instablitate a acesteia pot afecta siguranța
organizației. Totodată, o provocare comună este considerată și securitate energetică, care oferă
noi oportunități de intensificare a cooperării între organizație, statele sal e membre și statele
partenere. Astfel, în vederea intensificării cooperării, Uniunea își asumă angajamentul de a
balansa între dezvoltarea relațiilor bilaterale și stabilirea unei abordări regionale. Dacă relațiile
bilaterale vor avea ca punct de pornire n ecesitățile și performanța fiecărui stat, iar principalele
domenii de cooperare vor fi respectarea drepturilor omului, diversificarea economică, sectorul
energetic, dar și alte domenii sectoriale, precum educația, iar intensificarea cooperării va depinde
de angajamentul asumat de fiecare stat în vederea reformării politice și economice, cooperarea
regională se bazează pe evaluarea necesităților comune ale statelor central asiatice, urmărind

695Andrea Schmitz, „The Central Asia Strategy. An Exercise in EU Foreign Policy‖, in Alexander Warkotsch
(editor), The European Union and Central Asia , Routledge, op. cit., pp. 11 – 21, p. 11.
696 Apud Sigita Urdze, „The tool kit of EU_Central Asia cooperation‖, op. cit., p. 29.
697 European Union and Central Asia: Strategy for a New Partnership , II. EU Strategic Interests: Security and
Stability, Consiliul Uniunii Europene, 2007,
http://eeas.europa.eu/central_asia/docs/2010_strategy_eu_centralasia_en.pdf, (accesat 30.07. 2015).

260
combaterea provocărilor regionale precum criminalitatea organizată, traficul de persoane,
narcotice și arme, terorismul, migrația, dezvoltarea infrastructurii, securitatea energetică,
protecția mediului și dialogul intercultural, în scopul intensificării cooperării intraregionale, dar
și a celei interregionale dintre Asia Centrală și alte zone ale globului.698
În ceea ce privește elementele de noutate aduse de Strategia adoptată în anul 2007,
acestea constau în stabilirea unui dialog politic regulat la nivelul ministerelor de externe, inițierea
unui dialog regulat pe tema d repturilor omului și a unuia pe tema resurselor și securității
energetice, cu fiecare stat partener. Totodată, strategia propune două noi inițiative ale Uniunii
pentru Asia Centrală, una privind educația, iar a doua privind statul de drept și domnia legii.
Angajamentul asumat de organizația europeană este dovedit prin planificarea dublării finanțării
asistenței pentru Asia Centrală în exercițiul bugetar 2007 – 2013, pentru cele șapte domenii
prioritare de cooperare stabilite prin Strategie: drepturile omulu i, statul de drept, buna guvernare
și democratizare; educație; promovarea dezvoltării economice, a comerțului și a investițiilor;
cooperarea energetică; protecția mediului; securitatea; și dezvoltarea dialogului inter -cultural.
În vederea susținerii și înd eplinirii obiectivelor Strategiei Uniunea Europeană a adoptat
Strategia de asistență pentru Asia Centrală pentru perioada 2007 – 2013, prin care stabilește
distribuția alocării de fonduri pentru asistență în funcție de trei domenii prioritare. Pentru
coop erarea regională și dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate se vor aloca 30 – 35% din
fonduri, iar ariile de interes sunt: rețelele, mediul, administrarea frontierelor, vămile și migrație,
lupta împotriva criminalității internaționale, educația, activită ți științifice și interumane. Celelate
două domenii prioritare vizează relațiile bilaterale. Pentru reducerea sărăciei și creșterea
standardului de viață al populației se vor aloca între 40 și 45% din fonduri, iar pentru
promovarea bunei guvernări și a ref ormelor econmice, între 20 și 25% din fondurile alocate de
Uniune.. Totodată, strategia de asistență reiterează importanța cooperării pentru combaterea
amenințărilor la adresa securității, incluzând în acest domeniu și cooperarea pentru diversificarea
surselor de resurse energetice. Astfel, principalele obiective ale cooperării dintre Uniunea
Europeană și republicile din Asia Centrală sunt asigurarea stabilității și securității statelor din
regiune, eradicarea sărăciei și creșterea standardului de viață și promovarea cooperării între

698 Ibidem, I. Introduction: The EU and Central Asia și IV. Bilateral and regional coperation.

261
statele central asiatice și între acestea și Uniune, mai ales în domeniul energetic, în cel al
transporturilor, educației și mediului.699
Defalcarea bugetului estimat ICD pentru această regiune pentru perioada 2007 – 2010
între s umele alocate pilonului regional și cele alocate pilonului relațiilor bilaterale, favorizează
cooperarea bilaterală, care din totalul de 314 mil. euro primește 70%.700 Bugetul alocat
cooperării regionale a fost de 94,2 mil euro, distribuiți între sectoarele prioritare după cum
urmează:
Tabel IV
Sectoare prioritare Buget (mil. euro) Procent (%)
Educație 25 8
Energie 22 7
Transport 15 5
Mediu 16,2 5
Administrarea
frontierelor 16 5
Bugetul indicativ al UE pentru cooperare regională în Asia Centrală, 2007 – 2010.
În ceea ce privește cooperare bilaterală, bugetul alocat pentru cele două domenii
prioritate incluse în cadrul acesteia prin strategia de asistență se ridică la 219,8 mil. euro și a fost
distribuit între cele cinci state beneficiare după cum urmeaz ă:

699 Regional Strategy Paper for Assistance to Central Asia for the Period 2007 – 2013 ,
http://eeas.europa.eu/central_asia/rsp/07_13_en.pdf, (accesat 30.07. 2015).
700Central Asia Indicative Programme 2007 – 2010 , European Commission,
https://eeas.europa.eu/central_asia/rsp/nip_07_10_en.pdf, (accesat 30.07. 2015).

262
Tabel V
Stat partener Buget (mil. euro) Procent (%)
Kazahstan 44 20
Kîrgîzstan 55 25
Tadjikistan 66 30
Turkmenistan 22 10
Uzbekistan 32,8 15
Bugetul indicativ al UE pentru cooperarea bilaterală cu statele din Asia Centrală pentru perioada
2007 – 2010.
Privită în ansamblu, Strategia Uniunii Europene pentru un nou parteneriat cu statele din
Asia Centrală promite dezvoltarea relațiilor bi și multi laterale, în diferite domenii sectoriale și
accentuează necesitatea cooperării, dar pare să nu ia în co nsiderare realitățile politice regionale.
Cele două rapoarte asupra progresului făcut în implementarea strategiei, emise în 2008 și 2010,
menționează îmbunătățirea relațiilor dintre Uniune și cele cinci republici și pe intensificarea
cooperării ca urmare a adoptării strategiei. Dacă raportul adoptat în anul 2008 vorbește despre „o
nouă calitate a cooperării‖701, cel din 2010 menționează „creșterea nivelului de înțelegere
reciprocă și al încrederii‖702. În primul an după adoptarea Strategiei au avut loc o serie de
întâlniri la nivel înalt: două întâniri între minițtrii de externe din regiune cu cei din Troika UE,
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene a efectuat o vizită de lucru în Turkmenistan, Kaza hstan
și Kîrgîzstan în 8 – 10 octombrie 2008, comisarul european pentru relații externe Benita Ferrero –
Waldner a efectuat o vizită în Tadjikistan, iar RSAC Pierre Morel a întreprins vizite regulate în
toate cele cinci state. Conform raportului din 2008, ac eastă intensificare a dialogului politic a
contribuit la implementarea strategiei, alături de progresele făcute în practică pe domenii de
cooperare. Astfel, au fost puse bazele pentru viitoarea dezvoltare a inițiativei europene pentru

701 Joint Progress Report by the Council and the European Commission to the European Council on the
implementation of the EU Central Asia Strategy , Comisia Europeană, 2008,
http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2008/october/tradoc_141166.pdf, ( accesat 30.07. 2015).
702 Joint Progress Report by the Council and the European Commission to the European Council on the
implementation of the EU Central Asia Strategy, Consiliul Uniunii Europene, 2010,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%2011402%202010%20INIT, ( accesat 30.07. 2015).

263
educație și a celei p rivind statul de drept și domnia legii. De asemenea, a fost lanasată o inițiativă
pentru mediu și apă. În domeniul drepturilor omului, Uniunea lucra la stabilirea unui dialog pe
această temă cu Turkmenistan, Kîrgîzstan și Kazahstan; și la intensificarea ce lui existen cu
Uzbekistan și Tadjikistan, conform cadrul oferit de APC. La nivelul domeniului economic,
comercial și al investițiilor, Uniunea a încurajat partenerii central asiatici să își intensifice și
diversifice producția și exporturile și să își armo nizeze legislațiile din aceste domenii cu acquis –
ul comunitar. În ceea ce privește cooperarea în domeniul energetic și cel al transporturilor,
raportul recunoaște că INOGATE rămâne principalul liant între UE și partenerii săi din regiune,
în pofida intensi ficării cooperării în cadrul Inițiativei Baku și a semnării unui memorandum cu
Kazahstan. În ceea ce privește amenințările la adresa securității, lupta împotriva și încercările de
diminuare sau de eradicare ale acestora au continuat să fie gestionate prin intermediul
programelor BOMCA și CADAP.703 În ceea ce privește raportul emis în anul 2010, acesta
reiterează importanța întâlnirilor bianuale la nivel ministerial și a vizitelor regulate întreprinse de
RSAC ca elemente cheie ale dialogului politic. Totodată, raportul accetuează relevanța primei
întâlniri la nivel ministerial al Forumului UE – Asia Centrală din septembrie 2008, la care au fost
discutate probleme de securitate. În ceea ce privește cooperare în domeniul drepturilor omului,
raportul din 2010 este mai critic decât cel din 2008 și recunoaște că în ciuda stabilirii unui dialog
constant cu toate aceste state pe această temă și a extinderii partenerilor de dialog în rândul
ONG -urilor locale, în niciunul dintre statele partenere nu se observă schimbări pozitive
semnificative. Totuși, schimbarea de regim din Kîrgîzstan din anul 2010 este atribuită necesității
tot mai crescute a respectării drepturilor omului în regiune. Raportul anunță și demararea
inițiativei privind statul de drept și domnia legii, în t imp ce referitor la domeniul energetic, la cel
al transporturilor și la cel securitar, este reluată importanța programelor aflate în desfășurare,
INOGATE; Inițiativa Baku, TRACECA, BOMCA și CADAP. În ceea ce privește intensificarea
cooperării în domeniul e conomic și cel al mediului, speranțele sunt puse în noi programe precum
Central Asia Invest lansat în 2008, respectiv în rezultatele întâlnirilor în cadru multilateral. În
comparație cu raportul anterior, în cel din 2010, referitor la progresul făcut în ca drul inițiativei
pentru educație se afirmă interesul crescut al Uniunii pentru învățământul superior din Asia
Centrală, fapt relevat și de lansarea programului Erasmus Mundus, căruia i -a fost alocat un buget

703 Joint Progress Report by the Council and the European Commission to the European Council on the
implementation of the EU Central Asia Strategy , Comisia Europeană, 2008,
http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2008/october/tradoc_141166.pdf , ( accesat 30.07. 2015).

264
anual de 10 mil. euro pentru studenții, masteran zii și doctoranzii proveniți din această regiune.
Ca element de noutate, raportul din anul 2010 face referire și la dialogul intercultural, dar în
termen foarte vagi, afirmând necesitatea reflecției asupra acestui subiect pentru a atinge
obiective Strateg iei.704
Privind din perspectivă comparată raportul din 2008 cu cel din 2010, se observă, în
general menținerea unui ton pozitiv asupra progresului cooperării dintre Uniune și statele
partenere, în ciuda repetării a numeroase elemente în cadrul acestora. Tot uși, tonul pozitiv al
rapoartelor contravine opinei majorității analiștilor care consideră că „este foarte puțin probabil
ca UE să devină un actor politic influent în regiune. Acest lucru se datorează constrângerilor
venite atât din partea partenerilor, da r și a UE‖.705 O opinie similară are și Cornelius Graubner
care critică implementarea strategiei, considerând -o „un proces exclusiv, condus de elite‖.706
Analizând obiectivele enunțate de Strategie și pașii efectuați în direcția atingerii lor, se constată
progresul făcut este minimal, iar o explicație în acest sens rezidă în înțelegerea contradictorie a
unora dintre obiectivele strategie de către organizație și cele cinci republici.

V.2. COOPERAREA ÎN DOMENIU L SECURITĂȚII707
În contextul internațional post 11 se ptembrie, securitatea a devinit o preocupare majoră
pentru toți actorii internaționali, inclusiv pentru Uniunea Europeană, care pe 12 decembrie 2003
adoptă Strategia Europeană de Securitate „Asigurarea securității într -o lume în schimbare‖.
Documentul afirmă ieșirea din optica confruntărilor directe, al căror risc a scăzut considerabil în
epoca post război rece și emergența unor noi tipuri de amenințări la adresa securității statelor
membre, amenințări ce nu presupun proximitatea geografică. Astfel, strategia include ca noi
amenințări majore la adresa securității terorismul, proliferarea armelor de distrugere in masa,

704 Joint Progress Report by the Council and the European Commission to the European Council on the
implementation of the EU Central Asia Strategy , Consiliul Uniunii Europene, 2010,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%2011402%202010%20INIT, ( accesat 30.07. 2015).
705 Andrea Schmitz, „The Central Asia Strategy. An Exercise in EU Foreign Policy ‖, op. cit., p. 16.
706 Apud , Sigita Urdze, „The tool kit of EU_Central Asia cooperation‖, op. cit., p. 28.
707 Părți din acest capitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „Regiunea extinsă a Mării Negre: poarta
Europei către resursele Asiei Centrale‖ în Modelul mediteranean și regiunea extinsă a Mării Negre. Confluențe
politice, economice și culturale , ediție îngrijită de Sabin Drăgulin și Florin Mitrea, op.cit..

265
conflictele regionale, eșuarea statală, criminalitatea organizată. Aceste amenințări se regăsesc, în
întregime sau parțial și î n mediul de securitate central asiatic, fiind surse majore de instabilitate
regională. În aceste condiții, problema securității poate constitui cheia înțelegerii interesului
crescut al actorilor și structurilor vestice față de Asia Centrală. Iar Uniunea Eu ropenaă nu face
excepție, ci confirmă această abordare prin menționarea în cadrul Strategiei de securitate a
activităților grupărilor teroririste și a celor de criminalitate organizată ce operează în Asia
Centrală ca potențială amenințare la adresa statelo r europene și a cetățenilor europeni. 708
Prin natura sa, conceptul de „securitate‖ a fost și este foarte des utilizat în domeniul
relațiilor internaționale, în ciuda ambiguității sale. În mod tradițional securitatea a fost asociată
cu noțiunea de „putere‖, cu existența unei vulnerabilități sau a unei amenințări și a avut un
caracter predominant militar, dar nu este limitată la acest sector. Barry Buzan identifică încă
patru sectoare ale securității: politic, economic, social și de mediu. Securitatea militară privește
capacitățile ofensive și defensive ale actorilor, cea politică vizeză stabilitatea internă și externă a
statelor, cea socială presupune stabilitatea identității culturale, securitatea mediului se „referă la
menținerea biosferei locale și planetar e‖, iar securitatea economică este relaționată cu accesul la
resurse și piețe. Cele cinci sectoare sunt interdependente, „fiecare definește un punct central în
cadrul problematicii securității, ca și un mod de a ordona prioritățile, dar toate sunt întrețes ute
într-o strânsă rețea de legături‖709. Dacă securitatea în sensul ei tradițional, militar este de natură
defensivă, corelată cu o amenințare sau cu posibilitatea unei amenințări, celelalte forme ale
securității sunt mai degrabă ofensive, presupun prevenir ea unei vulnerabilități proprii și o
permanentă redefinire în raport cu alți actori de pe scena internațională.710 Securitatea energetică
poate fi la rândul ei considerată o formă ofensivă a securității deoarece potențiala lipsă a
resurselor energetice presu pune elaborarea unor strategii care să preîntâmpine această
vulnerabilitate. Cu toate că aceast sector al securității nu se regăsește printre cele identificate de

708A Secure Europe in a Better World. European Security Strategy , 2003,
www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf, ( accesat 5.01. 2013).
709 Barry Buzan, Popoarele, statele și teama: o agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de după
războiul rece, Editura Cartier, Chișinău, 2000, p.30.
710 Ibidem, p.120.

266
Barry Buzan, ea poate fi asimilată securității economice, pentru că „întreruperea furnizării
[resurselor] amenință puterea, bunăstarea și chiar stabilitatea politică‖.711
În contextul central asiatic se disting cu ușurință două dimensiuni ale securității: cea
tradițională militară și energetică. Securitatea înțeleasă în accepțiunea ei tradițională, asociată cu
existența unei amenințări la adresa statului, a unui conflict a fost afectată de războiul civil tadjik,
de atacurile teroriste asociate cu fundamentalismul islamic și de recentul conflict inter -etnic din
Kîrgîzstan. Toate acestea au adânci rădă cini istorice, s -au aflat în stare latentă pentru o lungă
perioadă și au izbucnit după independență. Ele au fost rezultatul procesului de (re)construcție
națională, al disputelor etnice, al discursurilor naționaliste, al mișcărilor secesioniste, etc.
Ceala ltă accepțiune a securității este securitatea energetică, ce include sursele și coridoarele
energetice.712 În actualul context internațional, amenințările la adresa securității energetice
primează în fața celor tradiționale. De aici și prezenta importanță cr escută a Asiei Centrale
pentru Uniunea Europeană în comparație cu acum două decenii. Astăzi, pentru Europa evitarea
conflictelor și confruntărilor este o modalitate de a asigura securitatea coridoarelor energetice și
a surselor de astfel de resurse. În afa ra acestor amenințări la adresa securității, în Asia Centrală,
alți factori de instabilitate sunt reprezentați de crima organizată transfrontalieră și toate
dificultățile întâmpinate în procesul de restructurare politică, economică și socială de după
indep endență.
Securitatea energetică a devenit subiect de studiu în domeniul relațiilor internaționale
după anii 1970, când, pe fondul crizei petrolului, dezbaterea asupra asimetriei existente între
distribuția resurselor energetice și statele consumatoare capă tă contur. Dacă inițial acest concept
a avut un sens predominant economic, fiind înțeles în limitele pieței, în termeni de cerere și
ofertă, prețuri, creștere și performanță economică, în prezent, dimensiunea politică a securității
energetice este tot mai vizibilă. Această dimensiune politică este evidentă în relațiile de
dependență ce se stablisec între statele bogate în resurse energetice și statele consumatoare, în
care disfuncționalitățile nu apar ca rezultat al cererii sau ofertei scăzute de resurse en ergetice, ci
au ca factor declanșator un eveniment sau o acțiune motivată politic. Spre exemplu, pentru
Uniunea Europeană, problema dependenței de importurile de gaze și petrol din Rusia însoțită de

711 Ibidem, p.247.
712 Mihai Ionescu (coordonator), Regiunea Extinsă a Mării Negre: concept, evoluție, perspective , Ed. Militară,
București, 2007, pp.37 -38.

267
necesitatea diversificării surselor de resurse energetice , ia amploare după 2005 – 2006, odată cu
disputa ruso -ucraineană asupra prețului gazelor și sistarea exportului de gaze către Ucraina.713
Astfel, securitatea energetică poate fi definită prin existența unui echilibru între cererea și oferta
de resurse energ etice și prin diminuare riscurilor ce pot afecta furrnizarea de energie.
Conform Comisiei Europene, securitatea energetică „trebuie să fie orientată spre
asigurarea unei bune funcționări a economiei, spre disponibilitate fizică și neîntreruptă, la un preț
accesibil și respectând preocupările legate de mediu. Securitatea aprovizionării nu urmărește să
maximizeze autonomia energetică sau să minimalizeze dependența, ci are ca scop reducerea
riscurilor legate de o asemenea dependență.‖714 Jonathan Stern clasific ă aceste riscuri în cinci
categorii: epuizarea rezervelor, structura contractelor de furnizare, regimul de investiții,
insecuritatea surselor de energie, insecuritatea rutelor de tranzit a resurselor energetice și
insecuritatea unităților (facilities) ener getice.715 Scopul reducerii riscurilor dependenței îl
reprezintă garantarea unui nivel minim de securitate energetică. În aceste condiții, pentru
Uniunea Europeană diversificare surselor și coridoarelor energetice a devenit un element central
în asigurarea s ecurității energetice. De aici derivă potențialul Asiei Centrale pentru securitatea
energetică europeană, așa cum este menționat și în Raportul privind punerea în aplicare a
strategiei europene de securitate, din anul 2008, conformă căruia diminuarea rezer velor de petrol
și gaze naturale și scăderea producție acestora în Europa, coroborată cu limitarea surselor de
aprovizionare cu resurse energetice reprezintă o sursă de instabilitate și o amenințare la adresa
securității statelor europene. În acest sens, U niunea consideră că „o mai mare diversificare a
combustibililor, a surselor de aprovizionare, precum și a rutelor de tranzit, este esențială, după
cum sunt și buna guvernanță, respectarea statului de drept și investițiile în țări -sursă.‖716 Astfel,
politica Uniunii Europene față de Asia Centrală reflectă aceste preocupări.

713 Carlos Pascual, Jonathan Elkind, Energy Security. Economics, Politics, Strategies and Implications , Brookings
Institution Press, Washington, 2010, p. 2, pp. 9 -10; Sanam Haghighi, Energy Security. The External Legal Relations
of the European Union with Major Oil and Gas -Supplying Countrie s, HART Publishing, Oxford și Portland, 2007,
p.13.
714 Sanam Haghighi, Energy Security. The External Legal Relations of the European Union with Major Oil and Gas –
Supplying Countries , op. cit. p.15.
715 Ibidem, pp.18 – 32.
716 Raportul privind punerea în aplicar e a strategiei europene de securitate – Asigurarea securității într -o lume în
schimbare, 2008 , www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressdata/RO/reports/104652.pdf, (accesat
30.07. 2015).

268
Așa cum am menționat anterior, Strategia pentru un nou parteneriat cu Asia Centrală
plasează cooperarea în domeniul securității ca prioritate în relațiile cu republicile din regiune,
atât la nivel bilateral, cât și multilateral. Același document identifică ca principale amenințări
comune la adresa securității terorismul, criminalitatea organizată, traficul de narcotice, fluiditatea
frontierelor și migrația ilegală. Cu toate acestea, chiar ș i înainte de adoptatea Strategiei,
stabilitatea și securitatea în Asia Centrală erau considerate ca precondiții pentru minimalizarea
amenințărilor la adresa statelor membre ale Uniunii. Astfel, în strategia pentru Asia Centrală
2002 – 2006, Uniunea corelea ză terorismul și fundamentalismul cu problemele de securitate, pe
care le identifică ca potențiale amenințări la adresa statelor membre ale Uniunii. Totodată, în
acest document sunt menționate cele două dimensiuni ale radicalizării islamice, cea internă –
datorată situației economice și politice precare și cea regională – în care grupările teroriste sunt
asociate grupurilor de criminalitate organizată, fiind dat exemplul IMU, care și -a extins
activitatea din Afanistan și Tadjikistan în Kîrgîzstan și Uzbeki stan și are ca obiectiv răsturnarea
regimului uzbek,717 amploarea luată de aceste fenomene fiind atribuită fluidității granițelor intra
și extra regionale. Aceeași corelare între dimensiunea internă și cea regională ca surse ale
radicalizării și implicit ale terorismului, este reluată și în Strategia de securitatea a Uniunii,
adoptată în anul 2003. În acest context, o mai bună administrare a frontierelor în Asia Centrală
este percepută de către Uniunea Europeană ca o necesitate pentru reducerea amenințărilor la
adresa securității statelor membre. Totodată, în programul indicativ pentru Asia Centrală 2007 –
2010, sunt indentificate trei provocări regionale majore: un control slab al frontierelor, exacerbat
de retragerea trupelor de graniță ruse de la frontiera tadjiko -afgană, concepția arhaică asupra
administrării frontierelor ce are la bază militarizarea granițelor și lipsa de coordonare între
instituțiile responsabile în acest domeniu. Astfel, aceste probleme permit creșterea în intensitate a
activităților de criminalitate organizată și terorism.
Pentru a combate aceste amenințări, Uniunea acordă o importanță deosebită securizării
frontierelor, iar principalul program de asistență al statelor central asiatice, în domeniul
securității este BOMCA, program pentru care UE a alocat un fond de peste 25 mil euro pentru
perioada 2003 – 2010, ce a fost suplimentat de UNDP cu încă 2 mil. Cu toate acestea, accentul
pus pe securizarea frontierelor și creșterea controlului granițelor, ca principale elemente în

717Strategy Paper 2002 -2006 & Indicative Programme 2002 -2004 for Central Asia, 2002 ,
https://eeas.europa.eu/central_asia/rsp/02_06_en.pdf, ( accesat 30.07. 2015.)

269
asigurarea sec urității regionale, „este contraproductiv obiectivelor UE de reformare economică și
de promovare a cadrului democratic, din moment ce oferă resurse regimurilor autoritate și
vătămează securitatea umană a populațiilor de graniță. Acest lucru consolidează do minația
regimurilor central asiatice asupra societăților și, în schimb, poate crește rezistența clandestină cu
care acestea se confruntă‖.718
În ceea ce privește componenta energetică a securității, aceasta este extrem de importantă
pentru Uniune, în condiți ile în care statele membre importă peste 80% din necesarul de petrol și
aproximativ 60% din necesarul de gaze naturale, iar Federația Rusă este principalul furnizor de
astfel de produse.719 Pe acest fond al dependenței crescute de importuri, r ăzboiul gazelor dintre
Rusia și Ucraina, (2005 – 2009) a afectat și statele europene datorită rolului important pe care
conductele ucrainiene îl au în transportul gazelor spre Europa. Această dispută fost un semnal de
alarmă ce a evidențiat necesitatea diversificării sur selor și rutelor de transport ale resurselor
energetice pentru a evita dependența de un singur furnizor. Interdependența energetică a dintre
Europa (consumator) și Rusia (furnizor) și strategia UE de diversificare a surselor și coridoarelor
energetice au a mplificat potențialul energetic al Asiei Centrale și importanța regiunii pentru
securitatea energetică a Uniunii.
În prezent resursele energetice nu implică doar o relație economică între furnizor și
cumpărător, ele sunt folosite ca instrument de politică externă și reprezintă o modalitate de a
obține un anumit statut în politica internațională. Statele central asiatice cu rezerve de petrol și
gaze naturale s -au folosit de această carte energetică. Cele mai multe resurse energetice se găsesc
în Kazahstan, Tukmenistan și Uzbekistan. Tadjikistan și Kîrgîstan dețin și ele rezerve de
hidrocarburi dar în cantități reduse. În lipsa unui consens internațional asupra rezervelor dovedite
de petrol și gaze naturale, cantitatea de hidrocarburi și locul pe care fiecare stat îl ocupă într -un
clasament la nivel global variază în diferite rapoarte. Kazahstan este situat pe locul 11 la nivel
global în ceea ce privește resursele sale dovedite de petrol și de gaze naurale într -un raport al
International Crisis Group. Conform World Factbook , la nivelul anului 2012, același stat era
clasat pe locul 12, cu 30 mld. barili cantitatea de rezerve dovedite de petrol și pe locul 15, cu 2,4

718 Katarzyna Czerniecka, John Heathershaw, „Security Assistance and Border Management‖, in Alexander
Warkotsch (editor), The European Union and Central Asia , Routledge, op. cit., pp. 77 – 101. p. 77.
719 Roland Götz, „Energy Cooperation. The Southern Gas Transport Corridor‖, in Alexander Alexander Warkotsch
(editor), The European Union and Central Asia , Routledge, op. cit., pp. 148 – 162, p. 148.

270
trilioane de m³ (tm³) cantitatea de rezerve dovedite de gaze naturale.720 Conform buletinului
statistic anual al OPEC din 2012 cantitatea de rezerve de petrol dovedite a Kazahstanului este de
39,80 mld. barili, iar cea de gaze naturale este de 1,9 tm³.721 În ceea ce privește statul turkmen,
cea mai importantă resursă eneregtică a acestuia sunt gazele naturale. Dacă potrivit OPEC
rezervele de gaze naturale dovedite ale Turkmenistanului sunt de 10 tm³, locul patru mondial,722
datele furnizate de World Factbook plasează acest stat pe locul șapte mondial, cu 7,5 tm³.723 La
acestea se ada ugă și descoperirea unor rezerve estimate de gaze naturale în estul țării a căror
estimare maximă este de 21,2 tm³ și minimă de 13,1 tm³.724 Deși rezervele de hidrocarburi ale
Uzbekistanului sunt mai mici decât cele ale celorlalte două state, în ceea ce pr ivește gazele
naturale, cantitatea de rezerve dovedite variază între 1,6 tm³ (OPEC) și 1,8 tm³ (World
Factbook). În ceea ce privește Republica Kîrgîză și Tadjikistan, rezervele dovedite de petrol și
gaze naturale sunt mult prea mici pentru a avea vreo rel evanță în plan internațional.
Având în vedere potențialul energetic al Asiei Centrale, Uniunea Europeană pune
accentul în cadrul Strategiei pentru un nou parteneriat, pe cooperarea cu statele regiunii în
domeniul securității energetice, ca aspect al securi tății internaționale și evidențiază ca domenii
comune de de interes diversificarea rutelor de export, a structurilor pieței energetice și sursele
energetice. Documentul evidențiază rolul internațional al statelor central asiatice, atât ca
producători de re surse energetice, dar și ca țări de tranzit și statutează locul special atribuit de
către organizației livrărilor de gaze naturale din regiune. În aceste condiții, Uniunea lansează
ideea unui parteneriat pe temen lung în domeniul energetic, bazat pe intere se comune și
reciprocitate și își arată disponibilitatea de a susține dezvoltarea și transportul resurselor
energetice, în colaborare cu partenerii interesați. De asemenea, strategia prevede o serie de noi
inițiative ale UE în domeniul energetic, raportate la Asia Centrală: stabilirea unui dialog regulat
pe probleme energetice, susținerea deschiderii unor noi zone de exploatare și îmbunătățirea

720 World Factbo ok, Kazakhstan, Central Intelligence Angency, www.cia.gov/library/publications/resources/the –
world -factbook/geos/kz.html, (accesat 9.01.2015).
721 Annual Statistical Bulletin , OPEC, Viena, 2012, pp. 22 – 23.
722 Ibidem , p. 23
723World Factbook , Turkmenistan, Central Intelligence Angency, www.cia.gov/library/publications/resources/the –
world -factbook/geos/tx.html, (accesat 9.01.2015).
724 Vladimir SOCOR, „New Turkmen Gas Reserve Estimates Confirm Vast Export Potential‖, Eurasia Daily
Monitor , vol. 8, issue 193, octombrie 2011,
www.jamestown.org/single/?tx_ttnews%5Btt_news%5D=38547&no_cache=1#.V75aX_l97IU, (accesat 9.01.2015).

271
infrastructurii energetice existente. Stabilirea unor noi rute și deschiderea unor noi conducte
pentru transportul resurselor este specific menționată ca metodă de creștere a securității
energetice a Uniunii și a regiunii central asiatice; dar și ca punct de plecare pentru diversificarea
piețelor de export pentru producătorii de resusrse energetice din Asia Centrală. În acest sens,
Uniunea va susține politic și va acorda asistență republicilor pentru dezvoltarea unui nou coridor
de transport de la Marea Caspică spre Marea Neagră și UE; va promova crearea unei piețe
energetice integrate la nivelul Asiei Centrale; va înc uraja parteneriatele public – privat și
investițiile în acest sector; și va continua să promoveze la nivelul regiunii Inițiativa transparență
în industriile extractive, în vederea dezvoltării durabile și a reducerii sărăciei.725
În ceea ce privește progrese le făcute pentru asigurarea securității energetice a Uniunii, în
relațiile cu republicile din Asia Centrală, raportul Comisiei Europene din 2010 privind progresul
făcut în implementarea strategiei din anul 2007, menționează cadrul regional al cooperării î n
sectorul eneregtic, respectiv Inițiativa Baku, la care statele central asiatice participă alături de
cele incluse în Parteneriatul Estic, iar la nivel bilateral, memorandumurile de înțelegere încheiate
cu statele partenere.726 Până în anul 2010, Uniunea Eu ropeană a încheiat două memorandumuri
de înțelegere cu Kazahstan, unul în domeniul energetic, în anul 2006 și unul în domeniul
transporturilor în anul 2009 și un memeorandum de înțelegere cu Turkmenistan, în domeniul
energetic, în anul 2008. Memorandumul d e înțelegere cu Uzbekistan în domeniul energetic a fost
semnat în anul 2011. Raportul face referire și la faptul că statele partenere din Asia Centrală
beneficiază de activitățile regionale desfășurate în domeniul energetic și cel al transporturilor
prin I nstrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (IEVP), dar și la implicarea de care
republicile au dat dovadă prin participarea la summit -ul de la Praga din 2009 referitor la
coridorul sudic și prin semnarea unui acord interguvernamental privind Nabucco .727
Cum 66% din gazele și 29% din petrolul de care statele membre UE au nevoie provin din
Rusia, UE s -a implicat în propunerea și dezvoltarea unor proiectele pentru construcția de noi

725 European Union and Central Asia: Strategy for a New Partnership , V. A strengthened EU approach , Consiliul
Uniunii Eu ropene, 2007,
http://eeas.europa.eu/central_asia/docs/2010_strategy_eu_centralasia_en.pdf, accesat (30.07. 2015).
726 Joint Progress Report by the Council and the European Commission to the European Council on the
implementation of the EU Central Asia Stra tegy, Consiliul Uniunii Europene, 2010,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%2011402%202010%20INIT, ( accesat 30.07. 2015).
727 Ibidem.

272
coridoare energetice. Un astfel de proiect a fost Nabucco, care presupune construcția unei
conducte prin care gaze naturale din zona caspică vor ajunge în Austria, prin Turcia, Bulgaria,
România și Ungaria. 728 Kazahstan, Turkmenistan și într -o mai mică măsură Uzbekistan sunt cele
trei state central asiatice care pot răspunde str ategiei Uninuii Europene de diversificare a surselor
de resurse energetice. În acest sens, numeroase proiecte, ce au presupus deschiderea de
coridoare energetice ce traversează regiunea extinsă a Mării Negre, au fost discutate între diferiți
parteneri, da r multe dintre acestea nu au depășit stadiul de proiect. Conducta Burgas –
Alexandropolis, proiect inițiat în 1991, ar fi trebuit să transporte petrol azer și kazah prin Rusia,
Bulgaria și Grecia, dar proiectul a fost abandonat în 2011. Un alt proiect este cel al oleoductului
pan-european prin care petrol rusesc și din zona Mării Caspice va fi livrat către Italia, din
Constanța prin Balcanii de Vest. Alte proicte de conducte includ statele central asiatice sunt
Nabucco, gazoductul transcaspic Turkmenistan – Ucraina – Balcani, dar și construcția unei
conducte transcaspice din Kazahstan spre Europa Centrală și de Vest, cu ocolirea teritoriului
rusesc.729 Printre proiectele deja finalizate se regăsește oleoductul Baku – Tibilisi – Ceyhan,
inaugurat în 2005 și car e transportă petrol din Kazahstan și Azerbaidjan spre Turcia, via Georgia;
oleoductul este Baku – Grozîi – Novorossiisk, prin care petrol din Kazahstan ajunge în portul rus
de la Marea Neagră, via Azerbaidjan. Același port este punctul final și al Consorți ului Conductei
Caspice, prin care este transportat petrol din vestul Kazahstanului. Tot la Marea Neagră, dar de
această dată, în portul georgian Supsa ajunge și un oleoduct ce pornește din Baku, alimentat cu
petrol kazah și azer. Inaugurată în 2002, conduc ta Odessa – Brodi transportă petrol provenit din
Kazahstan și Azerbaidjan prin Ucraina spre Polonia.730 Pe fondul noi crize a gazului dintre Rusia
și Ucraina, Uniunea Europeană își reafirmă interesul în diversificarea surselor de resurse
energetice și a cori doarelor de transport, punctul focal al acestei strategii fiind coridorul sudic,
„noul drum al mătăsii‖,731 al cărui element central trebuia să fie gazoductul Nabucco. Cu toate
acestea, Uniunea Europeană nu a reușit până în prezent să își asigure securitatea energetică prin
diversificare surselor de aprovizionare cu resurse energetice din regiunea Central Asiatică, Rusia
râmănând principalul exportator către statele Uniunii.

728 Svante Cornell et all., The Wider Black Sea Region: An Emerging Hub in European Security , op. cit., p. 93.
729 Mihai Ionescu (coord.), Regiunea Extinsă a Mării Negre: concept, evoluție, perspective , op.cit., pp. 108 – 109,
123 – 124, 130 – 132.
730 Ibidem , pp. 111 – 116, 126 – 127.
731 Roland Götz, „Energy Cooperation. The Southern Gas Transport Corridor‖, op. cit., p. 152.

273
Privită în ansamblu, strategia Uniunii Europene față de Asia Centrală a favorizat
domeniul securității în defavoarea democratizării și a respectării drepturilor omului, un argument
în acest sens fiind dat de plasarea Uzbekistanului ca partener esențial al organizației în regiune și
de ridicarea sancțiunilor impuse repubicii ca urmare a ev enimentelor de la Andijan. Această
atitudine și acțiune a UE a generat controverse între statele membre, fiind criticată prioritatea
acordată regimului Karimov în implementarea strategiei și „ideea retragerii poziției privind
democrația și drepturile omulu i de dragul intereselor de securitate și energetice‖.732 Din
perspectiva statelor Asiei Centrale, cooperarea în domeniul securității tradiționale și energetice a
a fost de asemenea considerată prioritară față de cooperarea în domeniul democratizării. Pentru
republicile din Asia Centrală cerințele pentru democratizare și respectarea drepturilor omului ale
Uniunii au fost văzute ca o amenințare la adresa securității, din moment ce supraviețuirea
regimurilor este principala procuparea în materie de securitate. A stfel, menținerea controlului
asupra statului de către actuala elită politică a dus echivalarea securității statului cu securitatea și
stabilitatea regimului. În consecință, proiectele Uniunii Europene în materie de democratizare,
devoltarea societății civ ile și drepturile omului au fost cel puțin privite cu reticență, iar de multe
ori „au fost luate măsuri serioase pentru a (le) împiedica.‖733

V.3. DIALOGUL ASUPRA DREPT URILOR OMULUI734
Respectare și protecția drepturilor omului au reprezentat, încă de la începuturile
construcției europene, un element important atât în politica internă, cât și în politica externă a
organizației. În ceea ce privește sfera internă, Uniunea Europeană a împru mutat din experiența și
practica statelor membre referitoare la protecția și respectarea drepturilor omului și a impus
reguli stricte în acest domeniu, nu numai țărilor membre, ci și statelor candidate, pentru care,
printre criteriile obligatorii de aderar e se numără și existența unor instituții stabile care să fie
garante ale democrației, statului de drept, drepturilor omului și ale respectății și protecției
minorităților. De asemenea, în relațiile cu statele terțe, tematica drepturilor omului – ca valoare

732 Neil J. Melvin, (editor), Engaging Central Asia. The European Union’ s New Strategy in the Heart of Eurasia , op.
cit., p. 6.
733 Emilian Kavalski, Kavalski, The New Central Asia. The Regional Impact of International Actors , op. cit., p. 81.
734 Părți din acest subcapitol au fost publicate în Anamaria Elena Gheorghe, „ UE și Asia Centrală: dialogul asupra
drepturilor omului‖, in Tineri cercetători: Abordări multidisciplinare , op.cit.

274
fundamentală a Uniunii Europene, alături de promovarea democrației și a statului de drept –
reprezintă un element central al dialogului politic. Totodată, îmbunătățirea standardelor
referitoare la drepturile omului este una dintre cerințele cu care Uniune a condiționează oferirea
de ajutor financiar și economic pentru dezvoltare.
Totuși, această retorică a drepturilor omului nu se reflectă întotdeanua în realitățile
politicii externe ale organizației. Așa cum voi demonstra ulterior, având drept exemplu rela țiile
UE cu republicile din Asia Centrală, de multe ori, diferitele politici europene față de state terțe se
întretaie, se suprapun, iar uneori chiar vin în contradicție. Astfel, acest subcapitol va încerca să
explice modul în care, în relațiile externe di ntre Uniunea Europeană și statele din Asia Centrală,
retorica drepturilor omului se raportează la interesele economice, dar și la cele de securitate ale
organizației. În aceste condiții, mai întâi voi prezenta un scurt istoric al drepturilor omului ca
obiectiv de politică externă al UE, iar cea de -a doua parte a prezentului subcapitol va analiza
relațiile externe ale Uniunii cu țările din Asia Centrală, punând accentul pe maniera în care
dialogul asupra drepturilor omului a influențat sau a fost influențat de celelalte politici și strategii
ale UE.

V.3. A. DREPTURILE OMULUI CA OBIECTIV DE POLITICĂ EXTERNĂ AL UNIUNII
EUROPENE
În lumea post -comunistă, Uniunea Europeană s -a impus din ce în ce mai pregnant ca
actor internațional independent de statele sale membre, cu propriile sale valori, principii și
perspective asupra scenei internaționale. În conturarea profilului de actor internațional al UE un
rol esențial l -a avut politica externă activă promovată de organizație, precum și modul în care
Uniunea și -a perceput rolul său în plan global, ca promotor al valorilor democratice, ale statului
de drept, ale bunei guvernări și al respectării drepturilor omului.
Încă de la lansarea Cooperării Politice Europene (CPE 1970) – predecesoare Politicii
Externe și de Secu ritate Comune (PESC), promovarea drepturilor omului a constituit una dintre
temele de politică exernă ale organizației. Dacă inițial acest subiect era atins doar în dialogului
politic și mai ales la nivel declarativ, ajutoarele acordate de către comunitate nefiind condiționate

275
de respectarea drepturilor omului, începând cu cea de a doua jumătate a anilor '80, la presiunea
Parlamentului European, care a cerut Comisiei „să ia în considerare relaționarea ajutorului oferit
de către Comunitatea Europeană de mini me condiții de protecție a drepturilor omului și de
introducerea considerațiilor asupra drepturilor omului în programele de dezvoltare și în
acordurile externe‖735, acest subiect devine o temă oficială de dialog. Presiunile extercitate de
Parlament se vor c oncretiza prin adoptarea pe 21 iulie 1986 a unei declarații comune a
miniștrilor de extrene ai statelor membre – Declarația asupra drepturilor omului – prin care
„reafirmă că respectul pentru drepturile omului se află la baza cooperării europene. Ei își
reafirmă angajamentul de a promova și proteja în continuare drepturile omului și libertățile
fundamentale și subliniază importanța, în acest context, a principiilor democrației parlamentare
și a statului de drept. Cei doisprezece urmăresc respectarea univers ală a drepturilor omului.
Protecția drepturilor omului este datoria legitimă și continuă a comunității globale și a națiunilor
individuale. Expresiile preocupării pentru încălcarea acestor drepturi nu pot fi considerate
amestec în treburile interne ale unu i stat. […] Respectarea drepturilor omului este un element
important în relațiile dintre state terțe și Europa celor doisprezece.‖.736 În anul următor, este
înființat un grup de lucru al cărui principal obiectiv era elaborarea unei politici a drepturilor
omului pentru CPE și se stabilește o manieră comună de reacție la încălcări ale drepturilor și
libertăților fundamentale: declarații publice, demarches publice și confidențiale. Diferențele
dintre acestea erau date atât de gradul de abuz al drepturilor omului , cât și de modul în care
aceste acțiuni erau întreprinse. Cazurile de demarches erau folosite pentru situații specifice și cu
o gravitate crescută, fiind aplicate în special prin canale diplomatice.737 Cu toate acestea, abia
după prăbușirea regimurilor com uniste, drepturile omului devin un element de condiționaliate
pentru ajutorul pentru dezvoltare. Totodată, în afara acelor acțiuni critice, încep să fie utilizate tot
mai des cazuri de sancțiuni economice în situații de încălcare a drepturilor omului.
Ulterior, tema promovării drepturilor omului devine din ce în ce mai vizibilă în politicile
europene. În 1991 prin Declarația de la Luxemburg a Consiliului European este reafirmată ideea

735 Karen Smith, European Union Foreign Policy in a Changing World , ediția a doua, Polity Press, Cambridge,
2009, p. 119.
736 Declaration on Human Rights, 86/203, in European Political Cooperation Documentation Bulletin , vol. 2/nr.
2/1986, Office for Official Publication of the European Communities, 1988, p. 57.
737 Toby King , „Human Rights in European Foreign Policy: Success or Failure for Post -modern Diplomacy?‖, in
European Journal of International Law , nr. 10/1999, pp. 313 – 337, pp. 316 -317.

276
conform căreia drepturile omului „constituie o parte importantă și legit imă a dialogului cu țări
terțe‖ și este introdus pentru prima oară, în rezoluția Consiliului pentru Dezvoltare și Drepturile
Omului, principiul condiționalității, prin care „Comunitatea își rezerva dreptul de a adopta
măsuri negative în situația unor grave și persistente încălcări ale drepturilor omului sau a unor
întreruperi grave ale procesului democratic.‖.738 Prin adoptarea Tratatului de la Maastricht
(1992/1993) CEP devine PESC, o politică externă axată pe „dezvoltarea și consolidarea
democrației și a st atului de drept, și respectarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale‖, ca obiectiv central al acesteia.739 Din acest moment, Uniunea Europeană își
construiește identitatea unui actor internațional cu principii (principled) și o politică externă
corespunzătoare, în care domină obiectivul promovării drepturilor omului la nivel global.
Totodată, prin condiționarea ajutoarelor pentru dezvoltare de respectarea drepturilor omului și
relaționarea securității – înțeleasă atât în accepțiunea tradițională a termenului, cât și în forma
ofensivă a acesteia, ca necesitate de preîntâmpinare a unor vulnerabilități740 – cu democratizarea
și dezvoltarea economică a statelor terțe, Uniunea și -a conturat o rețea de „relații externe
inspirată de o 'etică a responsabili tății' față de alții‖741, în care, drepturile omului ocupă un loc
central, cel puțin la nivel retoric.
Aceeași linie de politică externă este urmată și în Tratatul de la Lisabona (2009) care
prevede că „Acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază pr incipiile care au inspirat
crearea, dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă:
democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, respectarea de mnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și
respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional.‖742 De
asemenea, relațiile externe ale UE vor avea la bază comunitatea acestor principii.

738 Sonia Lucarelli, Ian Manners (editori), Values and Principles in European Union Foreign Policy , Routledge,
Londra, 2006, p. 116.
739 Toby King, „Human Rights in European Foreign Policy: Success or Failure for Post -modern Diplomacy?‖, art.
cit., p. 324.
740 Barry Buzan, Popoarele, statele și teama: o agendă pentru studii de securitate int ernațională în epoca de după
războiul rece , op. cit., p. 120.
741 Sonia Lucarelli, Ian Manners (editori), Values and Principles in European Union Foreign Policy , op. cit. , p. 4.
742 Tratatul de la Lisabona , art. 1, modificarea Capitolului Dispoziții generale p rivind acțiunea externă a Uniunii,
art. 10A, alin (1), http://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C:2007:306:FULL&from=RO,
(accesat 30.07.2015).

277
Totuși, î n ciuda acestor prevederi normative, nu întotdeauna retorica drepturilor omului
se transpune în realitățile politicii externe prin acțiuni concrete, care să ducă la îmbunătățirea
standardelor în acest domeniu, în state cu care Uniunea Europeană a inițiat u n dialog politic, dar
și o cooperare la nivel economic. O astfel de situație este întâlnită în cazul relațiilor externe ale
Uniunii cu republicile central asiatice.

V.3. B. DREPTURILE OMULUI ȘI INTERESE ECONOMICE Î N RELAȚIILE BILATERA LE
Începând cu jumătatea anilor 1990, între Uniunea Europenaă și cele cinci republici din
Asia Centrală încep negocierile pentru semnarea Acordurilor de Parteneriat și Cooperare,
documente ce stau la baza cooperării bilaterale dintre organizația europeană și statele partenere.
Singura referire la protecția drepturilor omului din cadrul acestor acorduri este inclusă în
declarația de principii ce deschide acest act și care stipulează că respectarea drepturilor omului
constituie baza politicii interne și externe a statelor partenere și este un element central al
cooperării.743 APC au format baza pentru dezvoltarea relațiilor UE cu statele central asiatice.
Astfel, începând cu 1999 au intrat în vigoare APC cu Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan, în 2010
cu Tadjikistan, iar cel cu Turkmenistan a fost semnat în 1998, dar încă așteaptă ratificarea
Parlamentului UE. Cu toate că majoritatea APC au fost semnate în prima jumatate a anilor '90,
UE a inclus aceste state în cadrul unor programe și proiecte – TACIS; TRACECA; IONGA TE –
ce urmăreau conectarea celor două spații prin cooperare în diferite domenii. Totuși, obiectivele
acestora erau de natură economică, comercială, de securitate și nu au fost condiționate de
respectarea drepturilor omului.
Din 2005 UE a numit un reprezen tant special pentru Asia Centrală, cu scopul de a crește
vizibilitatea Uniunii în regiune, pe fondul diversificării intereselor de organizației față de cele
cinci republici. Totuși, abia în 2007 Consiliul a adoptat „Uniunea Europenă și Asia Centrală: o
strategie pentru un nou parteneriat‖, document prin care se urmărește dezvoltarea relațiilor atât la
nivel bilateral, cât și în cadru regional. Dintre cele șapte domenii de cooperare stabilite prin
această strategie, primul, drepturile omului, statul de drept , buna guvernare și democratizare, este
considerat de UE ca o precondiție pentru stabilitatea politică și dezvoltarea economică pe termen

743 Michael Emerson, Jos Boonstra, Into EurAsia. Monitoring the EU 's Central Asia Strategy , p. 58 .

278
lung în Asia Centrală.744 Totodată, strategia pune accent pe extinderea dialogurilor structurale pe
tema drepturilor omu lui – instrument de politică externă al cărui scop este dezvoltarea cooperării
în acest domeniu nu doar în cadru bilateral, ci și multilateral. De asemenea, aceste dialoguri ajută
la conștinetizarea de către statele terțe a importanței pe care UE o acordă respectării drepturilor
omului, dar și la obținerea de informații necesare lansării unor noi inițiative de către Uniune.745
Totuși, la nivel practic dialogurile pe tema drepturilor omului nu au avut efectul scontat deoarece
temele sensibile de discuție nu au fost aprofundate pentru a nu duce la blocarea dialogului, dar și
datorită frecvenței reduse a întânirilor la nivel înalt.
Tot în 2007 UE a adoptat și o strategie regională de asistență pentru Asia Centrală pentru
care a fost alocat un buget de 719 mil. eu ro pentru perioada 2007 -2013 prin Instrumentul
european pentru democrație și drepturile omului.746 Anterior adoptării acestei strategii,
Turkmenistan și Uzbekistan, cele mai represive regimuri din regiune fuseseră lăsate în afara
acestui program, în timp ce celelalte trei state fuseseră incluse abia în 2005.747 Până în acest an,
UE a acordat statelor central asiatice ajutor tehnic și financiar pentru bună guvernare, nu pentru
drepturile omului și democratizare, prin instrumentul de finanțare a cooperării pentru dezvoltare.
În contrast cu slaba cooperare pe tema drepturilor omului este acordarea de ajutoare ce presupun
cooperarea în domeniul economic, energetic și al transporturilor (ex. TACIS; TRACECA;
INOGATE, programe lansate în prima parte a anilor '90), așa cum am arătat anterior.
De asemenea, discrepanța dintre promovarea respectării drepturilor omului ca element de
politică externă și realitatea relațiilor bilaterale este vizibilă și în ceea ce privește aplicarea
condiționalităților pentru acordarea de ajut oare. „În general UE preferă o abordare pozitivă. În
practică, totuși, conformarea la regulile liberal -democratice nu pare să fie un factor important în
alocarea ajutoarelor UE.‖748 În acest sens, elocvent este exemplul statului Turkmen, care în ciuda
încălc ării flagrante a drepturilor omului este totuși al treilea ca nivel de finanțare în cadrul

744 European Union and Central Asia: Strategy for a New Partnership , Consiliul Uniunii Europene, 2007,
http://eeas.europa.eu/central_asia/docs/2010_strategy_eu_centralasia_en.pdf, (accesat 30.07. 2015).
745 Vera Axyonova, „The EU – Central Asia Human Rights Dialogues: Making a Difference?‖, in EU Central Asia
Monitor , nr. 16, aprilie 2011, p. 2.
746Regional Strategy for Assistance to Central Asia for the Period 2007 – 2013 , 2007,
www.eeas.europa.eu/central_asia/rsp/07_13_en.pdf , (accesat 30.07. 2015).
747 Karen Smith, European Union Foreign Policy in a Changing World, op. cit., p. 133.
748 Alexander Warkotsch, „The Rhetoric -Reality Gap in the EU 's Democracy Promotion in Central Asia ‖, in CFSP
Forum , vol. 4, nr. 6, p. 14.

279
TACIS. De altfel, și cazurile în care Uniunea a aplicat măsuri negative – sancțiuni – pentru
încălcarea drepturilor omului și a principiilor democratice au fost rare . Pe fondul prelungirii
instabilității ca urmare a războiului civil din Tadjikistan, UE a suspendat, din 1997 până în 2002,
ajutorul oferit acestui stat prin programul TACIS. Cel de -al doilea caz de sancțiuni impuse de UE
s-a datorat masacrului de la Andij an din Uzbekistan. În 2005 Uniunea a impus un embargo
asupra armelor și a restricționat accesul înalților oficiali uzbeci în țarile membre. Aceste
sancțiuni au fost ridicate în 2009.749
Așa cum se poate observa, în ceea ce privește relațiile Uniunii Europene cu statele din
Asia Centrală, respectarea drepturilor omului, cu toate că reprezintă un capitol important pentru
dezvoltarea dialogului politic și o precondiție pentru acordarea ajutorului financiar din partea
Uniunii, conform noii strategii, a f ost trecută în plan secund, după promovarea intereselor
economice și ale celor de securitate ale organizației. În acest sens, evoluția relațiilor dintre
Uniune și cele cinci republici evidențiază că nu problematica respectării drepturilor omului a fost
factorul ce a declanșat necesitatea dezvoltării relațiilor bilaterale și stabilirii de obiective bine
definte ale UE în regiunea central asiatică, ci interesele economice și de securitate ale
organizației și ale statelor membre și reconfigurarea mediului de s ecuritate după 2001. În ceea ce
privește interesele economice ale Uniunii în Asia Centrală, acestea sunt relaționate în principal
cu resursele energetice ale regiunii. Astfel, pe fondul strategiei UE de diversificare a surselor de
resurse energetice și a c oridoarelor de transport, Asia Centrală se prefigurează ca o alternativă
viabilă la cvasi -monopolul rusesc. Totodată, securitatea a constituit un alt factor ce a dus la
necesitatea dezvoltării relațiilor UE – Asia Centrală. Proximitatea regiunii de teatrul de
operațiuni afgan, precum și sursele de instabilitate inerente zonei – de exemplu amplificarea
fenomenului radicalismului islamic, a grupărilor teroriste, posibilitatea izbucnirii unor conflicte
inter-etnice, etc. –, la care se adaugă și potențialul ene rgetic crescut al regiunii au crescut profilul
internațional al Asiei Centrale. În aceste condiții, Uniunea a preferat o politică exhaustivă la
nivel normativ, dar care la nivel practic răspunde mai întâi intereselor imediate ale organizației și
ale statel or membre.

749 Karen Smith, European Union Foreign Policy in a Changing World, op. cit., pp. 249 – 250.

280
CONCLUZII

Cercetarea doctorală Evoluția postcomunistă a republicilor din Asia Centrală a subscris
ideii conform căreia politica externă este rezultatul interacțiunii dintre mediul intern și mediul
internațional, fiind atât parte a politicilor publice ale statului, dar și un instrument al relațiilor
internaționale. Astfel, în cadrul acestui studiu am urmărit, mai întâi, identificarea unui model
instituțional de luare a deciziei de politică externă în cele cinci state central asiatice. Apoi, pent ru
a exemplifica relevanța procesului de luare a deciziei de politică externă, am urmărit
transpunerea acesteia în mediul extern, prin analiza relațiilor statelor regiunii cu trei mari vectori
de putere la nivel internațional: Federația Rusă, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
În vederea realizării acestui demers științific, urmând cadrul teoretic oferit de foreign policy
analysis, a fost necesară realizarea unei analize a mediului intern în care este luată decizia de
politică externă. În ace ste condiții, înțelegerea și explicarea tipurilor de regim stabilite în regiune
a fost o precondiție pentru identificarea modelului menționat anterior. Totodată, trebuie
menționat că relevanța deciziei de politică externă este nulă, dacă respectiva decizie nu este
implementată și nu își produce efectele în mediul exterior, mai ales în relațiile cu alte state și
organizații internaționale. Astfel, lucrarea se pliază pe cadrul de analiză al politicii externe
propus de foreign policy analysis, ce presupune, în componenta internă identificarea principalilor
decidenți de politică externă, a mecanismului de luare a deciziei, însoțite de prezentarea
contextului intern în care aceste decizii sunt luate, iar în cadrul componentei externe, prezentarea
contextului inte rnațional care determină deciziile și în care acestea își produc efectele.
Totuși, înainte de a demara o analiză asupra politicii externe și a relațiilor internaționale
ale statelor ce fac obiectul cercetării, am considerat a fi relevantă definirea noțiuni i de „Asia
Centrală‖, așa cum este ea înțeleasă și utilizată în cadrul acestui studiu, deoarece la nivelul
literaturii de specialitate nu există o identitate de păreri asupra întinderii acesteia și nici asupra
statelor ce compun regiunea. Fără a relua argu mentația inițială, menționez că în cadrul prezentei
lucrări, prin Asia Centrală se înțelege teritoriul ce cuprinde statele independente Republica
Kazahstan, Republica Kîrgîză, Republica, Tadjikistan, Republica Turkmenistan și Republica
Uzbekistan, toate fo ste republici sovietice socialiste, poziționate din punct de vedere geografic la
periferia sudică a Federației Ruse.

281
La fel de importantă precum clarificarea noțiunii de „Asia Centrală‖ a fost și delimitare
temporală a studiului. Astfel, urmând o perspect ivă istorică, cronologică, cercetarea propriu -zisă
începe o dată cu anul 1991 și se încheie în anul 2010, în acest interval, fiind evidențiate în corpul
cercetării momentele și eventimentele cheie, atât din plan intern, cât și extern, care au determinat
și / sau au influențat luarea deciziei de politică externă și transpunerea ei în mediul extern.
Opțiunea pentru stabilirea punctului de pornire al cercetării la nivelul anului 1991 a fost dată de
obținerea independenței de către aceste state pe fondul disolu ției Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste și integrarea lor în cadrul comunității internaționale. În ceea ce privește punctul
terminus al lucrării, opțiunea pentru anul 2010 a avut două motivații. În primul rând, la nivelul
documentării cercetării, co ntinuarea acesteia pentru un moment ulterior, ar fi fost îngreunată de
lipsa surselor și a referințelor bibliografice. Cea de -a doua motivație ce a stat la baza stabilirii
limitei superioare a cercetării la nivelul anului 2010 rezidă din realitățile politi ce ale regiunii, mai
exact are în vedere cea de a doua revoluție din Kîrgîzstan, schimbarea de regim și conflictul
inter-etnic ce i -au urmat.
Dar, așa cum am menționat, în interiorul perioadei analizate se disting mai multe
momente și evenimente care au d eterminat reformularea politicilor externe și au generat
schimbări în relațiile externe ale celor cinci republici. Dintre acestea, anul 2001, asociat cu
declanșarea războiului împotriva terorismului internațional, se remarcă precum un laitmotiv ce
are reve rberații la nivel internațional, regional și intern, influențând relațiile externe ale
republicilor cu cei trei actori internaționali menționați și reconfigurând percepția altor actori
internaționali asupra regiunii și a statelor ce o compun.
În ceea ce p rivește mediul intern, momentele și evenimentele ce produc schimbări asupra
politicilor și relațiilor externe ale republicilor din Asia Centrală pornesc o dată cu obținerea
independenței, fapt ce dă posibilitatea republicilor, ca pentru prima oară în istor ia lor, să își
determine singure cursul de acțiune externă. De asemenea, un rol important în configurarea
politicii externe îl are ascensiunea fundamentalismului islamic și dezvoltarea grupărilor teroriste.
Acest fenomen a crescut profilul internațional al regiunii și a intensificat cooperarea statelor
central asiatice cu alți actori ai scenei internaționale. Totodată, tipurile de regimuri ce s -au
consolidat în regiune după destrămarea Uniunii Sovietice au influențat politica externă a statelor
și au determ inat câmpul de acțiune externă al acestora, în condițiile în care pentru elita

282
conducătoare postcomunistă din ele cinci republici, politica externă a reprezentat o modalitate de
a-și crește legitimitatea în plan intern, iar schimbarea acesteia a fost deseo ri condiționată de
asigurarea supraviețuirii și continuitatea elitei politice. În ceea ce privește relațiile externe ale
celor cinci repubici cu Federația Rusa, SUA și UE, acestea au fost în mare măsură modelate și de
interesele acestor trei actori în regi une, observându -se, ca fir comun, un dezinteres pe parcursul
anilor 1990, urmat de o intensificare a cooperării după 2001, pe fondul evidențierii potențialului
de insatbilitate și al potențialului energetic al regiunii. De asemenea, abordările pe care cei trei
actori internaționali le -au avut asupra regiunii și a statelor componente au modelat relațiile dintre
acestea.
Cercetarea pornește de la premisa conform căreia liniile de politică externă ale celor cinci
republici sunt circumstanțiale, fiind puternic influențate de mediul extern și de interesele liderilor
politici. Totodată, lucrarea are în vedere condiționalitățile istorice și poziționarea geografică,
elemente ce fac ca vectorul rus să fie o prezență constantă în politicile și acțiunile de politică
externă ale republicilor central asiatice. În virtutea acestor două elemente care fac indisociabilă
legătura dintre Asia Centrală și Rusia, am considerat utilă prezentarea din perspectivă istorică a
regiunii, parte a lucrării ce demostrează rolul semnificati v avut de putrrea de la nord în stabilirea
republicilor regiunii în forma lor modernă, păstrată și după proclamarea independenței de către
statele analizate. Totodată, analiza evoluției interne și cea a relațiilor statelor din Asia Centrală
cu Rusia, SUA ș i UE confirmă ipotezele formulate în partea introductivă a acestui studiu,
deciziile de politică externă luate și implementate de cele cinci republici fiind, pe de o parte un
răspuns la stimulii externi, iar pe de altă parte au fost influențate de acțiunil e întreprinse de liderii
acestor state pentru a se menține la conducerea republicilor sau pentru a -și consolida puterea în
plan intern. De asemenea, întrebările de cercetare „În ce măsură presiunile externe din partea
unor state terțe au influențat evoluți a republicilor din Asia Centrală după obținerea
independenței?‖ și „Care este impactul acțiunilor liderilor politici asupra evoluției postcomuniste
a statelor central asiatice?‖ își găsesc răspunsul pe parcursul studiului.
Pentru a rezuma răspunsul la pri ma întrebare, urmărind relațiile externe ale republicilor
central asiatice, se obeservă că acestea și -au adaptat politica externă, nu doar în funcție de
contextul intern în care deciziile de politică externă au fost luate, ci acestea au fost formulate și
în funcție de modul în care cei trei actori internaționali incluși în analiză s -au raportat la Asia

283
Centrală. Un exemplu este faptul că, cele cinci state au profitat de ocazia oferită de creșterea
interesului occidentului față de regiune și și -au extins coo perarea cu statele și organizațiile
vestice, după perioada de relativ dezinteres manifestat de acestea pe parcursul anilor 1990.
Totodată, cele cinci republici ale regiunii central asiatice și -au manifestat, cel puțin la nivel
declarativ, dorința de a -și dovedi independența de Moscova, dar practica relațiilor externe cu
fosta metropolă a demonstrat că o reală distanțare nu a fost posibilă, în condițiile în care între
republici și Rusia se păstrează numeroase legături economice, politice, sociale, dar și la nivel
interpersonal, între liderii acestora. În ceea ce privește răspunsul la cea de -a doua întrebare de
cercetare, acesta este cel mai simplu de rezumat prin analiza tipurilor de regimuri ce au fost
instaurate în cele cinci republici, o dată devenite inde pendente. Așa cum am demonstrat în corpul
lucrării, cu excepția Kîrgîzstanului, stat considerat a avea un regim hibrid, unde în primii ani
după 1991 președintele Askar Akaiev a încercat reformarea politică a statului, dar ulterior a
renunțat la continuarea procesului de tranziție, consolidându -și puterea și în care schimările de
președinți s -au făcut doar sub presiunea străzii, în celelate patru republici din Asia Centrală,
președinții, foști membrii ai nomenclaturii comuniste, au eliminat potențiala opoziț ie, iar
guvernarea se face în favoarea unei elite restrânse, a segmentului de societate ce constituie baza
de putere a președinților și care reflectă un paralelism între instituțiile formale ale statului și
rețelele informale, provenite din forma tradițion ală clanică de organizare a societății. În aceste
condiții, politica externă, ca parte a actului de guvernare, este direcționată astfel încât șă nu aibă
drept rezultat lezarea legăturilor patrimoniale, clientelare, existente la nivelul conducerii statelor.
Din această perspectivă, politica externă dusă de statele central asiatice în perioada
postcomunistă este cel mai bine caracterizată de balansare. Această balansare s -a făcut, pe de o
parte între cerințele de democratizare a statelor impuse de statele și organizațiile occidentale ca o
condiție pentru intensificarea cooperării și consolidarea regimurilor nedemocratice, iar pe de altă
parte, această balansare se observă și în cadrul relațiilor externe ale republicilor, care din postura
lor de „pivoți geopol itici‖750, le permite să oscileze în funcție de interesele imediate, între este și
vest, dacă ar fi să continuăm logica bipolarismului la nivel internațional. Totuși această balansare
este posibilă doar atât timp cât marii actori au interese bine conturate față de regiune și doar dacă
aceștia consideră că interesele lor nu există multiple elemente comune între acestea sau sunt

750 Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale geostrategice , op. cit., p.
53.

284
chiar antagonice. Astfel, în cursul primului de ceniu de independență al republicilor, încercările
lor de a se apropia de statele și organiza țiile vestice nu au fost privite cu entuziasm de potențialii
parteneri, atât timp cât pentru aceștia regiunea nu se afla printre prioritățile lor de politică
externă. Totuși, acest interval trebuie înțeles în contextul internațional de atunci, caracterizat de
confuzie, în care, după o lungă perioadă de timp, competiția dintre cele două super puteri luase
sfârșit. Pe de altă parte, după ce regiune se remarcă în plan internațional prin potențialul crescut
de instabilitate, prin asocierea cu Afganistanul, dar și prin potențialul energetic considerabil,
liderii celor cinci republici au încercat să maximizeze beneficiile pe care republicile le puteau
obține din cooperarea cu Statele Unite și cu Uniunea Europeană, dar fără a le fi afectat statutul de
putere din pl an intern. În acest sens, condiționarea ajutoarelor financiare și a asistenței primite
din partea SUA și UE de reformarea politică a fost privită cu scepticism de liderii republicilor,
pentru care valorile democratice, acceptarea pluralismului politic, al opoziției politice,
reprezentau o sursă de instabilitate pentru regim, mai ales că, atât interesul crescut al
occidentului, dar și revirimentul Rusiei, s -au afirmat după o perioadă în care președinții celor
cinci republici își consolidaseră într -atât puter ea, încât ajung să fie indentificați cu statul.
Paroxismul este atins de Turkmenistanul aflat sub conducerea lui Saparmurat Niazov, care, în
paralel cu procesul de consolidare al regimului dezvoltă un puternic cult al personalității. În
aceste condiții, ev oluția din plan intern a celor cinci republici este strâns legată de voința liderilor
politici, mai exact a președinților de republică. Aceștia sunt șefii statului și sunt percepuți ca
părinți ai republicilor independente, iar în lipsa unei opoziții reale , aceștia sunt cei care
determină direcțiile de politică internă și externă ale statelor, așa cum rezultă și din analiza
cadrului constituțional.Practic, la nivelul tuturor republicilor central asiatice se identifică un
mode similar de luare a deciziei de politică externă: președintele, decidentul principal de politică
externă, trasează liniile generale și stabilește prioritățile în acest domeniu, în timp ce
implementarea acestor decizii întră în sarcina guvernului, prin intermeniul prim ministrului, al
ministrului de restor , dar și ai altor membri ai cabinetului ce au atribuții de politică externă.
Odată cu transponerea deciziei de politică în mediul extern, prin implementarea ei,
aceasta influențează contextul extern în care a fost luată și generează reac ții din partea altor
actori internaționali. Dacă luarea deciziei presupune un proces intern, relațiile dintre actorii
internaționali presupun acțiuni sau inacțiuni din partea acestora, care au la bază anumite interese.
Astfel, pentru a înțelege relații ext erne dintre diferitele entități, trebuie identificate interesele pe

285
care acestea le au față de alți actori. În aceste condiții, capitolul ce analizează relațiile
republicilor central asiatice cu Federația Rusă a urmărit să afle dacă în perioada postcomunis tă se
menține raportul metropolă -colonie, care au fost interesele Rusiei și cum au modelat acestea
relațiile cu republicile. În primii doi ani de la disoluția URSS se observă o răcirea a relațiilor
dintre federație și cele cinci state, în pofida faptului c ă statele din Asia Centrală nu au avut drept
obiectiv obținerea independenței, iar toate au devenit membre ale CSI. Dezinteresul inițial față
de menținerea unor relații strânse poate fi explicat prin interesul republicilor de a a se afirma în
plan internaț ional și de a -și diversifica relațiile externe, coroborat cu concentrarea Rusiei asupra
chestiunilor interne. Totuși, această etapă este repede depășită, iar pentru Moscova reafirmarea
dominației asupra regiunii devine un element vital în cadrul redobândir ii statutului de mare
putere, al „doctrinei Putin‖751. Un rol extrem de important l -a avut politica extrenă a federației și
cartea energetică jucată de Rusia, mai ales după venirea lui Vladimir Putin la conducerea țării.
Primii ani după disoluția URSS au rep rezentat pentru Rusia o perioadă traversată de probleme
economice, politice, cu o puternică criză identitară generată de pierderea statutului de super –
putere. Problemele interne au făcut ca interesul pentru fostul teritoriu sovietic să fie relativ
scăzut, dar situația se schimbă odată cu adoptarea conceptului de politică externă și a doctrinei
militare din 1993. Acesta este momentul în care Rusia începe să își reafirme influența în estul
Europei, Caucaz și Asia Centrală și să se opună extinderii structurilo r vestice spre aceste teritorii.
Janusz Bugajski identifică în cele două documente „o suspiciune marcantă față de intențiile
Occidentului‖ și extinderea sferei de influență a Rusiei la cea a URSS și a fostelor state
statelit.752 Cu toate acestea, consolidare a statutului internațional al Federației Ruse se produce
abia în timpul președinției lui Valdimir Putin. În anul 2000, conceptele de securitate națională și
de politică externă sunt redefinite. Primul oferă o idee generală asupra percepției pe care Rusia o
are despre sine ca actor pe scena internațională, respectiv unul dintre principalii actori ai scenei
internaționale, care trebuie să își asume un rol internațional în concordanță cu potențialul său
economic, militar și strategic. Conceptul de politică ext ernă este mult mai exact și denotă o
preocupare specifică pentru rolul Rusiei în vecinătatea imediată. Astfel, se observă o ierarhizare
a priorităților geografice în politica externă rusă, iar prioritățile regionale se află în vârful acestei
ierarhii. În a ceastă categorie sunt incluse țările membre ale CSI. Europa reprezintă cel de -al

751 Svante E. Cornell, Johanna Popjanevski, Niklas Nilsson, Russ ia’s War in Georgia: Causes and Implications for
Georgia and the World, op. cit., p. 31 .
752 Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei , op.cit., p.23

286
doilea nivel al priorităților geografice. În aceste condiții, la care se adaugă creșterea gradului de
instabilitate regională datorită dezvoltării fenomenului radicalismului i slamic și al intensificării
activităților grupărilor teroriste, statele din Asia Centrală încearcă să își dezvolte politici externe
multivectoriale, dar vectorul rus devine tot mai pregnant. Această tendință de amplificare a
revenirii dominației ruse asupr a regiunii, pare să ia sfârșit după declanșarea războiului împotriva
terorismului și a creșterii interesului oocidentului față de Asia Centrală. Totuși, presiunile pentru
democratizare făcute de mai ales de SUA, dar și de Uniunea Europeană, chiar dacă au f ost
subordonate intereselor de securitatea ale celor două, au dus la reorientarea liderilor regiunii spre
Rusia, stat care impunea astfel de condiții pentru oferirea ajutorului său, ci, din contră, a susținut
liderii locali în fața criticilor occidentului, așa cum a fost și în cazul evenimentelor de la Andijan.
Totodată, teama de posibilitatea exportului de revoluție a apropiat și mai mult liderii regionali de
Moscova. Cu toate acestea, conflictul ruso -georgian din anul 2008 a redeschis teama de
revirimentu l imperialismului rus, fapt ce a determinat o nouă balansare între est și vest în
regiune.
În ceea ce privește relațiile celor cinci republici cu Statele Unite și în această situație,
după o perioadă de aproape un deceniu de dialog politic, relativ redus, cooperarea între SUA și
statele din Asia Centrală se intensifică ca o consecință a unui eveniment extrinsesc cooperării
dintre acești actori internaționali, atacurile teroriste din 11 spetembrie 2001. Astfel, chiar dacă
intresele Statelor Unite ale Americi i în Asia Centrală au fost foarte variate, atât timp cât
Kazahstanul, Kîrgîzstanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul și Uzbekistanul nu au fost considerate
posibile amenințări la adresa securității naționale a Statelor Unite, administrația de la Washington
nu a elaborat o politică coerentă, pe termen lung vis -à-vis de această regiune. În prima parte a
anilor `90 SUA vedeau Asia Centrală ca parte a fostei Uniuni Sovietice, iar politica Statelor
Unite a fost formulată în așa fel încât să cuprindă toate statele d in fostul bloc sovietic, accentul
fiind pus pe dezvoltarea Rusiei și a noilor state independente europene. Statele Unite își afirmau
sprijinul pentru democratizare și dezvoltarea unor economii de piață în noile state, pentru
chestiuni precum respectarea d repturilor omului, descurajarea regimurilor autoritare și integrarea
noilor state în comunitatea internațională. De un real interes pentru Statele Unite, la fel ca și
pentru Rusia, era înlăturarea armelor nucleare din noile republici, în special fiind viza t
Kazahstanul. Abia la finele anilor 1990, pe fondul consolidării regimurilor nedremocratice în
regiune și al creșterii gradului de instabilitate al zonei, SUA devin interesate de securitatea

287
regiunii, dar continuă să pună accentul pe democratizare și orie ntarea spre sisteme economice
liberale, de piață, ca precondiție pentru aceasta. Totuși, nimic nu prevestea dezvoltarea bruscă a
relațiile dintre republicile regiunii și SUA ce avea să se producă o dată cu declanșarea războiului
împotriva terorismului.
Războiul din Afganistan a transformat Asia Centrală într -o regiune de o importanță vitală
pentru securitatea națională a Statelor Unite. Republicile din regiune au înțeles acest lucru și și –
au oferit sprijinul în lupta împotriva terorismului. Cu excepția Tur kmenistanului, toate celelalte
state au devenit membre ale coaliției Enduring Freedom. Până la sfârșitul anului 2001 trupe
americane erau stabilite în baza militară de la Karshi -Khanabad, în Uzbekistan și în cea de la
Manas, în Kîrgîzstan. Din acest moment stabilizarea regiunii era văzută ca o necesitate pentru
securitatea națională a SUA. Dezvoltarea terorismului și a extremismului în regiune trebuia
împiedicată, pentru a trasforma aceste republici în parteneri viabili ai Americii, iar pentru
aceasta, Wash ingtonul mizează pe amplificarea cooperării bilaterale cu Uzbekistan, Kîrgîzstan,
Kazahstan și Tadjikistan. În urma acordurilor încheiate Statele Unite au oferit asistență militară și
ajutoare economice considerabile celor patru state, dar acestea erau co ndiționate de reformarea
politică și economică. În virtutea menținerii statutului de neutralitate pozitivă, guvernul turkmen
a refuzat încheierea unor acorduri în aceste domenii. Cum eforturile depuse de aceste state pentru
a îndeplini condițiile impuse de SUA erau minime, neînțelegerile nu au întârziat să apară.
Tensiunile au crescut odată cu înlăturarea de la putere a președintelui kîrgîz Akaiev și cu
manifestațiile din Andijan, când în rândul liderilor central asiatici a început să prindă contur
ideea că Statele Unite sprijină mișcările revoluționare. În contrast cu SUA apărea Rusia, care și -a
oferit sprijinul celor cinci lideri. În aceste condiții Uzbekistanul a cerut retragerea trupelor
americane de pe teritoriul său. Încercările SUA de a renegocia acor dul cu Uzbekistan pentru
păstrarea bazei militare au fost sortite eșecului, dar acordul pentru utilizarea bazei militare
kîrgîze a fost reafirmat. Totodată Statele Unite și -au îndreptat atenția spre Kazahstan, ca viitor
partener stategic. Începând cu anii 2007 – 2008 se poate observa o ușoară reapropiere a statelor
central asiatice de SUA. Politica externă multi -vectorială promovată de Turkmenistan după
moartea lui Niazov a dus la ieșirea din izolare a acestui stat. Tensionarea relațiilor Rusiei cu
Uzbekist an și Tadjikistan a făcut ca liderii acestor state să se reorienteze spre vest. Pe de altă
parte, rolul crescut pe care noua administrație de la Washington l -a acordat războiului din
Afganistan a făcut necesară intensificarea relațiilor cu cele cinci repub lici din Asia Centrală.

288
În ceea ce privește relațiile dintre Uniunea Europeană și republicile central asiatice, și aici
se remarca stabilirea dialogului politic și includerea statelor regiuni în cadrul amplului program
TACIS, dar afirmarea Uniunii European ă ca actor internațional cu interese bine definite îi
regiunea Asiei Centrale s -a produs abia în ultimii ani, fiind rezultatul unui proces relativ lent de
definirea a acestor interese. O serie de factori au contribuit la creșterea interesului organizației
față de cele două regiuni. Unul dintre acești factori este însuși procesul de extindere al Uniunii
Europene. Mai întâi, odată cu extinderea spre est, UE se apropie de fostul areal sovietic. În aceste
condiții, pentru Uniune promovarea securității și a stab ilității a devenit un element central al
politicii pe care a promovat -o față de această regiune. De asemenea, problema situației potențial
instabile din Asia Centrală a fost ridicată și ca urmare a atentatelor din 11 septembrie. În acel
moment, principalel e temeri legate de Asia Centrală se concentrau în jurul posibilității
răspândirii fundamentalismului islamic și al grupărilor teroriste din Afganistan. De asemenea,
existau temeri ca nu cumva, sub umbrela terorismului internațional, să izbucnească conflict e
regionale.
Un alt factor ce a dus la sporirea importanței regiunii studiate pentru Uniunea Europeană
l-a reprezentat conștientizarea implicațiilor pe care dependența energetică de un furnizor major le
presupune. Acest factor a dus la creșterea interesul ui pentru Asia Centrală. Hidrocarburile
regiunii au fost percepute ca o alternativă celor rusești, dar fără construcția de noi coridoare
energetice, diversificarea surselor nu ar soluționa problema dependenței statelor Uniunii
Europene de Rusia. În aceste condiții, regiunea extinsă a Mării Negre a devenit poarta Europei
spre resursele Asiei Centrale. Totuși, Asia Centrală și regiunea extinsă a Mării Negre nu oferă
încă un răspuns concret la principala vulnerabilitate la adresa securității energetice europen e –
diversificarea surselor de hidrocarburi și a coridoarelor energetice.

289
BIBLIOGRAFIE
ABAZOV Rafis, The Palgrave Concise Historical Atlas of Central Asia, Palgrave Macmillan,
New York, 2008.
AITMATOV Cinghiz, O zi mai lungă decît veacul , Univers, București, 1983.
AKINER Shirin, The Caspian. Politics, Energy and Security , Routledge, Oxfordshire, 2004.
ALLISON Graham, The Essence of Decision , Little Brown, Boston, 1971.
ALLISON Roy, Security Cooperation between Western States and Russia over Central
Asia/Afghanistan: The changing Role of Uzbekistan , Chatham House, Londra, 2008.
ANCESCHI Luca, Turkmenistan ’s Foreign Policy. Positive Neutrality and the Consolidation of
the Turkmen Regime , Routledge, Londra și New York, 2009.
ANDRESON John, The International Politics of Central Asia , Manchester University Press,
Manchester, New York, 1997.
ARIS Stephen, Eurasian Regionalism. The Shanghai Cooperation Organisation , Palgrave
Macmillan, New York, 2011.
ATABAKI Touraj, MEHENDALE Sanjyot (editori), Central Asia and the Caucasus.
Transnationalism and diaspora , Routledge, Oxon, 2005.
AZIZIAN Rouben, Central Asia and the United States 2004 -2005: Moving Beyond Counter –
Terrorism? , Special Assessment, The Asia -Pacific and the United States 2004 -2005, Asia-
Pacific Center for Security Studies, 2005.
BABAK Vladimir, VAISMAN Demian, WASSERMAN Aryeh, Political Organization in
Central Asia and Azerbaijan , Frank Cass Publishers, Londra, 2004.
BARAN Zeyno, STARR S. Frederik, CORNELL Svante E., Islamic Radicalism i n Central Asia
and the Caucasus: Implications for the EU , Central Asia -Caucasus Institute & Silk Road Studies
Program, Uppsala, 2006.
BARBU Daniel, Republica absentă , ediția a doua revizuită, Nemira, București, 2004.

290
BECKER Charles M., MARCHENKO Grigori A. , KHAKIMZHANOV Sabit, SEITENOVA Ai –
Gul S., IVLIEV Vladimir, Social Security Reform in Transition Economies . Lessons from
Kazakhstan , Palgrave Macmillan, New York, 2009.
BECKER Seymouor, Russia’ s Protectorates in Central Asia. Bukhara and Khiva, 1865 – 1924 ,
Routledge Curzon, Londra, New York, 2004.
BERGNE Paul, The Birth of Tajikistan. National Identity and the Origins of the Republic ,
I.B.Tauris, Londra și New York, 2007.
BHAVNA Dave, Kazakhstan. Ethnicity, Language and Power , Routledge, Londra și New York,
2007.
BINDI Federiga (editor), The Foreign Policy of the European Union. Assessing Europe’s Role in
the World, Brookings Institution Press, Washington, 2010.
BLACK J.L., The Russian Presidency of Dmitry Medvedev, 2008 – 2012. The Next Step
Forward or Marely a Time Out? , Routledge, Londra și New York, 2015
BLANK Stephen J., Turkmenistan and Central Asia after Niyazov , Strategic Studies Institute,
US Army War College, Carlisle, septembrie 2007.
BLUM Douglas W., National Identity and Globalization. Youth , State, and Society in Post –
Soviet Eurasia , Cambridge University Press, C ambridge, New YorK, 2007.
BREUNING Marijke, Foreign Policy Analysis. A Comparative Introduction , Palgrave
Macmillan, New York, 2007.
BRILL OLCOTT Martha, Roots of Radical islam in Ce ntal Asia , Carnegie Endowment for
International Peace, Washington, 2007.
BRILL OLCOTT Martha, The Kazakhs , ediția a doua, Hoover Institution Press, Stanford, 1995.
BROWN Archie, The Gorbachev Factor , Oxford University Press, Oxford, New York, 1996.
BRZEZINSKI Zbigniew, Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale
geostrategice , Editura Univers Enciclopedic, București, 2000.

291
BUGAJSKI Janusz, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei , editura Editura Casa Radio,
București, 2005.
BUYERS Ly dia M. (editor), Central Asia in Focus: Political and Economic Issues , Nova
Science Publishers, New York, 2003.
BURCHILL, Scott, LINKLATER, Andrew, DEVETAK, Richard, DONNELLY , Jack,
PATERSON, Mattthew, REUS -SMIT, Christian, TRUE, Jacqui, Teorii ale relații lor
internaționale , Editura Institutul European, Iași, 2008.
BURGHART Daniel L., SABONIS -HELF Theresa, (editori), In the Tracks of Tamerlane:
Central Asia’s Path to the 21st Century , Center for Technology and National Security Policy,
National Defense Univ ersity, Washington DC, 2004.
BUZAN Barry, Popoarele, statele și teama: o agendă pentru studii de securitate internațională
în epoca de după războiul rece , Cartier, Chișinău, 2000.
BUZAN Barry, WAEVER Ole, Regions and Powers: The Structure of International Security ,
Cambridge University Press, Cambridge, 2003.
CLARKE Michael, WHITE Brian (editori), Understanding Foreign Policy: the Foreign Policy
Systems Approach , Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 1989.
COHEN Ariel , Kazakhstan : Energ y Cooperation With Russia—Oil, Gas And Beyond , GMB
Publishing, Londra, 2006.
COHEN Ariel, Kazakhstan: The Road to Independence. Energy Policy and the Birth of a Nation ,
Central Asia Caucasus Institute, Washington DC, 2008.
COLLINS Katheleen, Clan Politics and Regime Transition in Central Asia , Cambridge
University Press, Cambridge, New York, 2007.
CONQUEST Robert, Recolta durerii. Colectivizarea Sovietică și teroarea prin foamete , Editura
Humanitas, București, 2003.

292
CORNELL Svante E., JONSSON Anna, NILSSON Niklas, HÄG GSTRÖM Per, The Wider
Black Sea Region: An Emerging Hub in European Security , Central Asia – Caucasus Institute,
Washington, 2006.
CORNELL Svante E., POPJANEVSKI Johanna, NILSSON Niklas, Russia’s War in Georgia:
Causes and Implications for Georgia and the World, Central Asia -Caucasus Institute & Silk
Road Studies Program, Washington, 2008.
CORNELL Svante E., STARR Frederick S. (editori), The Guns of August 2008. Russia’s War in
Georgia , M.E. Sharpe, New York, Londra, 2009.
CROSSTON Matthew, Fostering Fundamentalism. Terrorism, Democracy and American
Engagement in Central Asia , Ashgate Publishing, Burlington, 2006.
CUMMINGS Sally, Kazakhstan. Power and the Elite , I.B. Tauris, Londra, 2005.
CUMMINGS Sally (editor), Power and Change in Central Asia , Routledge, Londra, 2002.
DALY John C.K., MEPPEN Kurt H., SOCOR Vladimir, STARR Frederick S. , Anatomy of a
Crisis:U.S. – Uzbekistan Relations, 2001 -2005 , Central Asia -Caucasus Institute &Silk Road
Studies Program, Washington, 2006.
DAVIS Jacquelyn K., SWEENEY Michael J., Central Asia in U.S. Strategy and Operational
Planning: Where do we go from here”, Institute for Foreign Policy Analysis , Washington DC,
2004.
DAWISHA Karen, PARROTT Bruce, Russia and the New States of Eurasia. The Politics of
Upheaval , Cambridge University Press, New York, 1996.
DONALDSON Robert H., NOGEE Joseph L. și NADKARNI Vidya, The Foreign Policy of
Russia. Changing Systems, Enduring Interests , ediția a cincea, M.E. Sharpe, Lon dra și New
York, 2014.
EBNÖTHER Anja H., FELBERBAUER Ernst M., MALEK Martin. (editori.), Facing the
Terrorist Challenge: Central Asia's Role in Regional and International Co -operation , Bureau for

293
Security Policy at the Austrian Ministry of Defence / Geneva Centre for the Democratic Control
of Armed Forces / PfP -Consortium, Viena, 2005.
EMERSON Michael, BOONSTRA Jos, Into EurAsia. Monitoring the EU 's Central Asia
Strategy , FRIDE, Madrid, 2010.
EVERETT -HEATH Tom, (editor), Central Asia. Aspects of Transition , Routledge, Londra,
2003.
FAWN Rick (editor), Ideology and National Identity in Post -Communist Foreign Policies , Frank
Cass, Londra, Portland, 2004.
FRANKEL Joseph, The Making of Foreign Policy. An Analysis of Decision Making , Oxford
University Press, Lond ra, 1963.
FRANKEL Joseph, The making of foreign policy: an analysis of decision -making, Oxford
University Press, London, 1967.
FREIRE Maria Raquel, KANET Roger E. (editori), Key Players and Regional Dynamics in
Eurasia,The Return of the ‘Great Game’ , Palgrave Macmillan, New York, 2006.
FREIRE Maria Raquel, KANET Roger E. (editori), Russia and its Near Neighbours. Identity,
Interests and Foreign Policy , Palgrave Macmillan, Bashingstoke, New York, 2012.
FULLER Graham E., Central Asia: The New Geopolitics , RAND, Santa Monica, 1992.
GARNETT Sherman W., RAHR Alexander, WATANABE Koji, The New Central Asia. In
Search of Stability , report to the Trilateral Commision: 54, Tokyo, 2000.
GEISS Paul Georg, Pre-Tsarist and Tsarist Central Asia. Communal Commitment and Political
Order in Change, Routledge Curzon, Londra, New York, 2003.
GLEASON Gregory, Markets and Politics in Central Asia. Structural reform and political
change , Routledge, Londra, 2003.
GOLDEN Peter B., Central Asia in World History , Oxford University Press, Oxford și New
York, 2011.

294
GOODIN Robert E., KLINGEMANN Hans -Dieter (coorodonatori), Manual de știință politică ,
Editura Polirom, 2005.
GORBACIOV Mihail, On my Country and the World, Columbia University Press, New York,
2000.
GRAEME Steven, ROHAN Gunaratna, Counterterrorism. A Reference Handbook , ABC Clio
Inc., Santa Barbara, Denver, Oxford, 2004.
GRIGSBY Ellen, Analysing Politics. An Introducation to Political Science , ediția a cincea,
Cengage Learning, Belmont, 2012.
GROSS Fe liks, ForeignPolicy Analisys , Philosophical Library, New York, 1954.
HAGHIGHI Sanam, Energy Security. The External Legal Relations of the European Union with
Major Oil and Gas -Supplying Countries , HART Publishing, Oxford și Portland, 2007.
HAUGEN Arne, The Establishment of National Republics in Soviet Central Asia, Palgrave
Macmillan, New York, 2003.
HERMANN Charles F., KEGLEY Charles W. Jr., ROSENAU James N. (ed.), New Directions in
the Study of Foreign Policy , Unwin Hyman, Boston, 1989.
HILL Christopher, The Canging Politics of Foreign Policy , Palgrave Macmillan, New York,
2003.
HORAK Slavomir, SIR Jan, Dismantling Totalitarianism? Turkmenistan under
Berdimuhamedow , Central Asia Caucasus Institute, Washington, 2009.
IONESCU Mihai (coordonator.), Regiunea E xtinsă a Mării Negre: concept, evoluție,
perspective , Editura Militară, București, 2007.
IVAN Ruxandra (coordonator), Direcții principale în studiul relațiilor internaționale în
România , Editura Institutul European, Iași, 2007.
IVAN Ruxandra, La politique etrangere roumaine (1990 – 2006) , Editions de l ‘Universite de
Bruxelles, Bruxelles, 2009.

295
JACKSON Nicole J., Russian Foreign Policy and the CIS. Theories, Debates and Actions ,
Routledge, Londra, 2003.
JEFFRIES Ian, The Caucasus and Central Asian Republics at the Turn of the Twenty -first
Century . A guide to the economies in transition , Routledge, Londra, New York, 2005.
JOHNSON Rob, Oil, Islam and Conflict. Central Asia since 1945, Reaktion Books Ltd., Londra,
2007.
JONSON Lena, Tajikistan in the New Central Asia Geopolitics, Great Power Rivalry and
Radical Islam , I.B. Tauris, London, New York, 2006.
JONSON Lena, Vladimir Putin and Central Asia. The Shaping of Russian Foreign Policy ,
I.B.Tauris, Londra, New York, 2006.
JONG Sijbren de, WOUTERS Jan, Central A sia and the EU’s Drive Towards Energy
Diversification , Leuven Centre for Global Governance Studies, Leuven, 2011.
KANET Roger E. (editor), Russian Foreign Policy in the 21st Century , Palgrave Macmillan,
New York, 2011.
KARIMOV Islam, Uzbekistan pe calea ad âncirii reformelor economice , Editura Spicon, Târgu
Jiu, 1997.
KAVALSKI Emilian (editor), The New Central Asia. The Regional Impact of International
Actors , World Scientific Publishing, Singapore, 2010.
KHALID Adeeb, Islam after Communism. Religion and Politics in Central Asia , University of
California Press, London, 2007.
KOLODZIEJ Edward A., Securitatea și relațiile internaționale , Editura Polirom, Iași, 2007.
KORT Michael, Nations in Transition. Central Asian Republics , Facts on File, New York, 2004.
LANDMAN Todd, LARIZZA Marco, McEVOY Claire, CARVALHO Edzia, State of
Democracy in Central Asia. A Comparative Study , Human Rights Centre, University of Essex,
Essex, 2006.

296
LEVITSKY Steven , WAY Lucan , Competitive Authoritarianism: Hybrid Regimes After th e
Cold War , Cambridge University Press, Cambridge, 2010.
LO Bobo, Russian Foreign Policy în the Post -Soviet Era. Reality, Illusion and Mythmaking ,
Palgrave Macmillan, Bashingstoke, New York, 2002.
LOUW Maria Elisabeth, Everyday Islam in Post -Soviet Central Asia , Routledge, Oxon, 2007.
LUCAS Edward, The New Cold War. Putin’s Russia and the Threat to the West , Palgrave
Macmillan, New York, 2008.
LUMPE Lora, A Timeline o U.S. Military Aid Cooperation with Uzbekistan , Occasional Paper
Series no. 2, Open Society Foundation, New York, 2010.
LUNDAHL Mats, WYZAN Michael L. (ediori), The Political Economy of Reform Failure ,
Routledge, Londra, New York, 2005.
LUONG JONES Pauline, Strategies for Energy Development in Central Asia: International
Implications , Center for Strategic and International Studies, Program on New Approaches to
Russian Security, Policy Memo nr. 22, Harvard University, 1997.
LUCARELLI Sonia, MANNERS Ian (editori), Values and Principles in European Union
Foreign Policy , Routledge, Londra, 200 6.
LYNCH Dov, Russian Peacekeeping Strategies în the CIS. The Cases of Moldova, Georgia and
Tajikistan , Macmillan Press, Basingstoke, 2000.
LYNCH Timothy J., SINGH Robert S., After Bush. The Case for Continuity in American
Foreign Policy , Cambridge University Press, Cambridge, New York, 2008.
MAHNOVSKI Sergej, AKRAMOV Kamil, KARASIK Theodore, Economic Dimensions of
Security in Central Asia , RAND Corporation, Santa Monica, 2006.
MANKOFF Jeffrey, Russian Foreign Policy. The Return of Great Power Polit ics, ediția a doua,
Rowman & Littlefield Publishers, Plymouth, 2012.

297
MANZ Beatrice (editor), Central Asia in Historical Perspective , Westview Press, Boulder, San
Francisco, Oxford, 1998.
MATVEEVA Anna, EU Stakes in Central Asia , Chaillot Paper, nr. 91, Ins titute for Security
Studies, Paris, 2006.
McCAULEY Martin, Afghanistan and Central Asia. A Modern History , Pearson Education
Limited, Edinburgh, Londra, 2002.
McMANN Kelly, Economic Autonomy and Democracy. Hybrid Regimes in Russia and
Kyrgyzstan , Cambridge University Press, Cambridge, 2006.
MELVIN Neil J. , (editor), Engaging Central Asia. The European Union’ s New Strategy in the
Heart of Eurasia , Center for European Policy Studies, Bruxelles, 2008.
MELVIN Neil J., Uzbekistan. Transition to Authoritarianism on the Silk Road , Harwood
Academic Publishers, Amsterdam, 2005.
MEYER Karl E., The Dust of Empire. The Race for Mastery in the Asian Heartland , Century
Foundations, New York, 2003.
MILLAR James M. (editor), Encyclopedia of Russian History , Thomson Gale, N ew York, 2004.
MINTZ Alex, DeROUEN Karl Jr., Understanding Foreign Policy Decision Making , Cambridge
University Press, Cambridge, New York, 2010.
MIROIU Adrian, UNGUREANU Radu -Sebastian (coordonatori), Manual de relații
internaționale , Polirom, Iași, 2006.
MORGENTHAU Hans, Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace , Polirom,
Iași, 2007.
MORLINO Leonardo, Hybrid Regimes or Regimes in Transition? , Fundación para las
Relaciones Internacionales y el Diálogo Exterior (FRIDE), Madrid, 2008.
MORTON Rebecca B., Methodes and Models. A Guide to the Empirical Analysis of Formal
Models in Political Science , Cambridge University Press, Cambridge, 2004.

298
MOSCOVICI Serge, BUSCHINI Fabrice (coordonatori), Metodologia științelor socioumane ,
Polirom , Iași, 2007.
MOTOC Iulia, CIOCULESCU Șerban Filip (ccordonatori), Manual de analiză a politicii
externe, Polirom, Iași, 2010.
MYER Will, Islam and Colonialism. Western Perspectives on Central Asia , Routledge Curzon,
Londra și New York, 2002.
NAJMAN Boris, POMFRET Richard, RABALLAND Gael (editori), The Economics and
Politics of Oil in the Caspian Basin. The redistribution of oil revenues in Azerbaijan and Central
Asia, Routledge, Oxon, 2008.
NAUMKIN Vitaly V ., Radical Islam in Central Asia: between Pen and Rifle , Rowman &
Littlefield Publishers, Lanham, 2005.
NAZARBAEV Nursultan, Strategia reînnoirii radicale a comunității mondiale și parteneriatul
civilizațiilor , Too Arko, Astana, 2009.
NEACK Laura, HEY Jeanne HANEY A.K., Patrick J. (editori), Foreign Policy Analysis.
Continuity and Change in its Second Generation , Prentice Hall, New Jersey, 1995.
NICHOL Jim, Central Asia `s Security: Issues and Implications for U.S Interests , CRS Report for
Congress, Washington, 2010.
NOHLEN Dieter, GROTZ Florian, HARTMANN Christof (editori), Elections in Asia and the
Pacific. A Data Handbook , vol. I „The Middle East, Central Asia and South Asia‖, Oxford
University Press, New York, 2004.
NOURZHANOV Kirill, BLEUER Christian, Tajikistan . A Political and Social History , ANU E
Press, Canberra, 2013.
NYGREN Bertil, The Rebuilding of Greater Russia. Putin `s Foreign Policy towards the CIS
Countries , Routledge, Londra, New York, 2008.
OLIKER Olga, SHLAPAK A. David, U.S. Interests in Central A sia: Policy Priorities and
Military Roles , RAND, Santa Monica, 2005.

299
OMELICHEVA Mariya, Counterterrorism Policies in Central Asia, Routledge, Londra, New
York, 2011.
OTTAWAY Marina, Democracy Challenged: The Rise of Semi -Authoritarianism , Carnegie
Edowment for International Peace, Washington DC, 2003.
OVERHOLT William H., Asia, America and the Transformation of Geopolitics , Cambridge
University Press, New York, 2008.
PACER Valerie A., Russian Foreign Policy under Dmitri Medvedev, 2008 – 2012 , Routledge,
Oxon, New York, 2016
PASCUAL Carlos , ELKIND Jonathan, Energy Security. Economics, Politics, Strategies and
Implications , Brookings Institution Press, Washington, 2010.
PASQUINO Gianfranco, Curs de știință politică , Editura Institutul European, Iași, 2002.
PAUL Christopher, CLARKE Colin P., GRILL Beth, Victory Has a Thousand Fathers. Detailed
Counterinsurgency Case Studies , RAND Corporation, Santa Monica, 2010.
PEIMANI Hooman, Conflict and Security in Central Asia and the Caucasus , ABC -Clio, Santa
Barbara, 2 009.
PLATER – ZYBERK Henry, Turkmenistan – Slowly in the Right Direction , Defence Academy
of the United Kingdom, Advanced Research and Assessment Group, 2007.
PRPIŠ Katarina, Beyond the Myths about the Natural and Social Sciences: A Sociological View ,
Institute for Social Research, Zagreb, 2009.
Public Papers of the Presidents of the United States. George Bush 1992 – 1993 , United States
Government Printing Office, Washington DC, 1993.
RASANAYAGAM Johan, Islam in Post -Soviet Uzbekistan . The Morality of E xperience,
Cambridge University Press, Cambridge, New York, 2011.
RO`I Yaacov, (editor), Muslim Eurasia: Conflict Legacies , Frank Cass, Londra, 1995.

300
ROMER Eugen B., Russian Foreign Policy Beyond Putin , Adelphi Papers 390, Routledge, New
York, 2007.
ROSENAU James, Along the Domestic – Foreign Frontier. Exploring Governance in a
Turbulent World , Cambridge University Press, Cambridge, New York, 1997.
ROSENAU James (editor), International politics and foreign policy: a reader in research and
theory , Free Press, New York, 1969.
ROSENAU James, The Scientific Study of Foreign Policy , Free Press, New York, 1971.
ROTBERG Robert I. (editor), State Failure and State Weakness in a Time of Terror , Brookings
Institution Press, Washington, 2003.
ROUDIK Peter, The H istory of Central Asian Republics , Greenwood Press, Londra, 2007.
ROUX Jean -Paul, Asia Centrală. Istorie și civilizație , Editura Artemis, București, 2007.
ROY Olivier, Noua Asie Centrală sau fabricarea națiunilor , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2001.
ROZMAN Gilbert, TOGO Kazuhiko, FERGUSON Joseph P. , (editori), Russian Strategic
Thought toward Asia , Palgrave Macmillan, New York, 2006.
SAHADEO Jeff, Russell ZANCA (editors), Everyday Life in Central Asia. Past and Present ,
Indiana University Press, Bloomington – Indianapolis, 2007.
SARTORI Giovanni, Comparative Constitutional Engineering. An Inquiry into Structures,
Incentives and Outcomes , ediția a doua, Macmillan, Basingstoke, 1997.
SARTORI Giovanni, Teoria democrației reinterpretată ¸ Editura Polirom, Iași, 1 999.
SCHONBERG Karl. K., Constructing 21st Century US Policy. Identity, Ideology and America ’s
World Role in a New Era , Palgrave Macmillan, New York, 2009.
SHAFFER Brenda (editor), The Limits of Culture. Islam and Foreign Policy , MIT Press,
Cambridge, Mass achusetts, Londra, 2006.

301
SIMON Herbert A., Administrative Behaviour. A Study of Decision -Making Processes in
Administrative Organizations , ediția a patra, The Free Press, New York, 1997.
SIMONOV Konstantin, Central Asia. Report on Transformation , Fundacja Instytut Studiow
Wschodnich, Varșovia, 2005.
SINOR Denis, The Cambridge History of Early Inner Asia , Cambridge University Press,
Cambridge, 1994.
SKAPARINE Francis Henry, Edward Denison ROSS, The Heart of Asia. A History of the
Russian Turketan and the Cen tral Asian Khanates from the Earliest Times , Routledge Curzon,
New York, 2005.
SMITH Graham (editor), The Nationalities Question in the Soviet Union , Longman, Londra,
1990.
SMITH Karen, European Union Foreign Policy in a Changing World , ediția a doua, Poli ty
Press, Cambridge, 2009.
SNYDER Richard C., BRUCK Henry W., SAPIN Burton, HUDSON Valerie M., CHOLLET
Derek H., GOLDGEIER James M., Foreign Policy Decision -Making (Revisited) , Palgrave
Macmillan, New York, 2002.
SOKOLSKY Richard, CHARLICK -PALEY Tanya, NATO and the Caspian Security. A Mission
too Far? , RAND Corporation, Santa Monica, 1999.
SPECHLER Martin C., The Political Economy of Reform in Central Asia. Uzbekistan under
Authoritarianism , Routledge, Londra și New York, 2008.
STARR Frederick S., Clans, Authoritarian Rulers, Parliaments in Central Asia , Central Asia –
Caucasus Institute și Silk Road Studies Program, Washington, Uppsala, 2006.
SOUCEK Svat, A History of Inner Asia , Cambridge University Press, Cambridge, 2000.
STARR Frederick S., „ Ferghana V alley. The Heart of Central Asia , M.E. Sharpe, New York,
2011.

302
SUNY Ronald Grigor (editor), The Cambridge History of Russia. The Twentieth Century , vol.
III, Cambridge University Press, Cambridge, New York, 2006.
SUNY Ronald Grigor, MARTIN Terry (editori ), A State of Nations: Emire and Nation -Making
in the Age of Lenin and Stalin , Oxford University Press, Oxford, New York, 2001.
TELLIS Ashley J., WILLIS Michael (editori), Strategic Asia 2004 – 2005. Confronting
Terrorism in the Pursuit of Power , National Bureau of Asian Research, Washington, 2004.
TONGEREN Paul van, VEEN Hans van de, VERHOEVEN Juliette (editori), Searching for
Peace in Europe and Eurasia , Lynne Riehner Publishers, Londra, 2002.
TRENIN Dmitri, The End of Eurasia: Russia on the Border betwee n Geopolitics and
Globalization , Carnagie Endowment for International Peace, Washington, 2001.
TSYGANKOV Andrei. P., Russia’ s Foreign Policy. Change and Continuity in National Identity ,
ediția a treia, Rowman & Littlefield Publishers, Lanham, 2013.
TURAM Berna, Between Islam and the State . The Politics of Engagement , Stanford University
Press, Stanford, 2007.
TURKMENBASHY Saparmyrat, Rukhnama, State Publishing Service Turkmenistan, Așgabat,
2005.
VASSILIEV Alexei (editor), Central Asia. Political and Economic Challenges in Post -Soviet
Era, Saqi Books, Londra, 2001.
WARKOTSCH Alexander (editor), The European Union and Central Asia , Routledge, Londra și
New York, 2011.
WALTZ Kenneth N., Teoria politicii internaționale , Polirom, Iași, 2006.
WEBER Max, Economy and society , University of California Press, Berkeley, 1978.
WEBBER Mark, SMITH Michael, Foreign Policy in a Transformed World , Pearson Education,
Londra, 2002.

303
WEINER Philip (editor), Dictionary of the History of Ideas , vol I, Charles Scribner's Sons, New
York, 1973.
WILSON ROWE Elana , TORJESEN Stina (editori), The Multilateral Dimension in Russian
Foreign Policy , Routledge, Londra, New York, 2009.
WISHNICK Elizabeth, Russia, China and the United States in Central Asia: Prospects for Great
Power Co mpetition and Cooperation in the Shadow of the Georgian Crisis , Strategic Studies
Institute, Carlisle, 2009.
WOODEN Amanda, STEFES Christoph, The Politics of Transition in Central Asia and the
Caucasus , Routledge, New York, 2009.
YUSUFBEKOV Yusuff, BABAJANOV Rustam, KUNTUVDIY Natalya, Civil Society
Development in Tajikistan , Allavida , Dușanbe, 2007.

CAPITOLE DE CĂRȚI
GHEORGHE Anamaria Elena, „Regiunea extinsă a Mării Negre: poarta Europei către resursele
Asiei Centrale‖ in DRĂGULIN Sabin și MITREA F lorin, Modelul mediteranean și regiunea
extinsă a Mării Negre. Confluențe politice, economice și culturale , București, Editura Ars
Docendi, 2013, pp. 67 – 79.
GHEORGHE Anamaria Elena, „Security and Counter -Terrorism in Central Asia in the
Aftermath of the War on Terror‖, in STANOMIR Ioan, MANOLACHE Cristina, GHEORGHE
Anamaria Elena (editori), Challenges of Transition. The Post -Communist Experience(s) , vol. 1,
Institutul European, Iași, 2014, pp. 381 – 393.

ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE
***Operation Enduring Freedom and the Conflict in Afghanistan: An Update , Research Paper
01/81, octombrie 2001, House of Commons Library,
http://researchbriefings.files.parliament.uk/documents/RP01 -81/RP01 -81.pdf

304
***Radical Islam in Central Asia: Responding to Hizb ut -Tahrir , International Crisis Group,
report no. 58/2003, Osh/Brussels, 2003.
***U.S. Government Assistance to and Cooperative Activities with Eurasia – Report , Bureau Of
European And Eurasian Affairs , 2003, www.state.gov/p/eur/rls/rpt/23605.htm
ALLISON Graham, „Conceptual Models and the Cuban Missiles Crisis‖, in The American
Political Science Review , vol. LXIII, septembrie 1969, nr. 3, pp. 689 – 718.
ANCESCHI Luca, „Analyzing Turkmen Foreign Policy in the Berdymohammedov Era‖, in
China and Euras ia Forum Quarterly , vol. 6, nr. 4, 2008, pp. 35 – 48.
ANCESCHI Luca, „ External Conditionality, Domestic Insulation and Energy Security: The
International Politics of PostNiyazov Turkmenistan‖, in China and Eurasia Forum Quarterly ,
vol. 8, nr. 3, 2010, pp. 93 – 114.
Annual Statistical Bulletin , OPEC, Viena, 2012.
ARV ANITOPOULOS Constantine, „The Geopolitics of Oil in Central Asia‖, THESIS. A journal
of Foreign Policy Issues , iarna 1998, la www.hri.org/MFA/thesis/winter98/geopolitics.html
AXYONOVA Vera, „The EU – Central Asia Human Rights Dialogues: Making a Difference?‖,
in EU Central Asia Monitor , nr. 16, aprilie 2011, pp. 1 – 5.
BAEV, Pavel K., Russia’s Counterrevolutionary Offensive in Central Asia , Center for Strategic
and Internationa l Studies, Program on New Approaches to Russian Security , Policy Memo nr.
399, International Peace Research Institute, Oslo, decembrie 2005.
BRILL OLCOTT Martha, „ National Consolidation. Ethnic, Regional and Historical Challenges‖,
in Harvard International Review , V olume XXII, Issue 1, iarna – primăvara 2000.
CARLSNAES Walter, „The Agency -Structure Problem în Foreign Policy Analysis‖, in
International Studies Quarterly, vol. 36, nr. 3, septembrie 1992, pp. 245 – 270.
CAROTHERS Thomas, „The End of the Transition Paradigm‖, in Journal of Democracy , vol.
13, nr. 1, 2002, pp. 5 – 21.

305
COHEN Ariel, ―Competition over Eurasia: Are the U.S. and Russia on a Collision Course?‖,
Heritage Lecture , nr.901, www.heritage.org/research/ lecture/competition -over-eurasia -are-the-
us-and-russia -on-a-collision -course.
COHEN Ariel „The Dragon Looks West: China and The Shanghai Cooperation Organization‖,
Heritage Lecture , nr. 961, 7 septembrie 2006, www.heritage.org/research/lecture/the -dragon –
looks -west-china -and-the-shanghai -cooperation -organization.
COHEN Ariel, „US Interests and Central Asia: Energy Security‖, in Heritage Foundation
Backgrounder, nr. 1984, 15 noiembrie 2006, www.heritage.org/research/reports/2006/11/us –
interests -and-central -asia-energy -security.
COLLINS Kathleen, ―Ideas, Networks and Islamist Movements. Evidence from Central Asia and
the Caucasus‖, World Politics , no. 60, 2007, pp. 64 – 96.
COOLEY Alexander, ―Rockblocks on the New Silk Road: The Challenges of Externally
Prom oting Central Asian Economic Cooperation‖ EUCAM Watch , no. 11, februarie 2012.
DONNELLY Thomas, COHEN Raphael, SULLIVAN Tim, „The Not -So-Great Game‖, în The
Weekly Standard , 9.03.2009, American Enterprise Institute for Pubic Policy Research,
www.aei.org/p ublication/the -not-so-great -game/print/.
DOOLOTKELDIEVA Asel, „Presidential Elections in Kyrgyzstan: Strategies, Context and
Implications‖, in China and Eurasia Forum Quarterly , vol. 7, nr. 3, 2000, pp. 5 – 9.
GA VRILLIS George, „Beyond the Border Management Programme for Central Asia‖, in EU –
Central Asia Monitor, nr. 11, noiembrie 2009.
GHEORGHE Anamaria Elena, „After EU Accession: Romania ‘s Foreign Policy 2007 – 2009‖ in
Reasearch and Science Today , supplemen t no. 1(3)/2012, pp. 181 – 198.
GHEORGHE Anamaria Elena, „De la antiterorism la instrument de politică externă: bazele
militare americane din Asia Centrală‖, în Bibliotheca Historica, Philosophica et Geographica ,
vol. XI, Collegium Mediense II, Comunicări Științifice, nr. 11, 2012, pp. 219 – 229.

306
GHEORGHE Anamaria Elena, „De la indiferență la securitate națională: relațiile uzbeko –
americane, 1991 – 2010‖, în Research and Science Today , nr. 2, decembrie 2011, pp. 89 – 103.
GHEORGHE Anamaria Elena, „Implica țiile dezvoltării Organizației de Cooperare Shanghai
pentru politica Statelor Unite față de republicile central -asiatice‖, in Cultura Medieșeană , nr.. 1,
2012, pp. 82 – 91.
GHEORGHE Anamaria Elena, „NATOs Role in Central Asia ‘s Security Environment‖, în
European and Security Affairs Journal , Albania, nr. 21, 2012, pp. 94 – 110.
GHEORGHE Anamaria Elena, „Politica externă a Rusiei față de republicile din Asia Centrală în
timpul președinției lui Vladimir Putin‖, in Research and Science Today , nr. 3, martie 201 2, pp. 6
– 20.
GHEORGHE Anamaria Elena, „The Kyrgyz Republic: A Hybrid Regime in Central Asia‖, in
Journal of East European and Asia Studies , vol.4, nr. 1, mai 2013, pp. 33 – 53.
GHEORGHE Anamaria Elena, „ UE și Asia Centrală: dialogul asupra drepturilor omului‖, in
Tineri cercetători: Abordări multidisciplinare , nr.1, aprilie 2014, pp. 69 – 80.
GRIECO Joseph, „Anarchy and the Limit of Cooperation: A Realist Critique of the Newest
Liberal Institutionalism‖, in International Organization , vol. 42, nr. 3, 1988, pp. 485 – 507.
HYMAN Anthony, „Moving Out of Moscow`s Orbit: The Outlook for Central Asia‖, in
International Affarirs , vol. 69, nr. 2, 1993, pp. 289 – 304.
JONES Elizabeth, Central Asia: Developments an d the Administration's Policy , Testimony
Before the Subcommittee on the Middle East and Central Asia House, International Relations
Committee, Washington DC, 29 octombrie 2003.
KAPLAN Morton A., „Is International Relations a Discipline?‖, in The Journal of Politics , vol.
23, nr. 3, august 1961, pp. 462 – 476.
KING Toby, „Human Rights in European Foreign Policy: Success or Failure for Post -modern
Diplomacy?‖, in European Journal of International Law , nr. 10/1999, pp. 313 -337.

307
KUNYSZ Nicholas, „From Sultanism to Neopatrimonialism? Regionalism within
Turkmenistan‖, in Central Asia Survey , 31:1, 2012, pp. 1 – 16.
KURU Ahmet T., „Between the State and Cultural Zones. Nation Building in Turkmenistan‖, in
Central Asia Survey , nr. 21 (1), 2002, pp. 71 – 90.
LEVITSKY Steven, WAY Lucan, „Elections without Democracy: The Rise of Competitive
Authoritarianism‖, Journal of Democracy , vol. 13, no. 2, April 2002, pp. 51 – 65.
LINDBLOM Charles E., „The Science of Muddling Through‖, in Public A dministration Review ,
vol. 19, nr. 2, primăvara 1959, pp. 79 – 88.
MARTEN ZISK Kimberly, Disrupting the Balance.Russian Efforts to Control Kazakhstan's Oil ,
Center for Strategic and International Studies, Program on New Approaches to Russian Security,
Policy Memo nr. 428, Columbia University, decembrie 2006.
MARTEN ZISK Kimberly, Small Steps for U.S. Security Interest in Kyrgyzstan, Center for
Strategic and International Studies, Program on New Approaches to Russian Security, Policy
Memo Nr. 264, Columbia University, octombrie 2002.
MĂRCULEȚ Ioan, MĂRCULEȚ Cătălina, GHEORGHE Anamaria Elena, „Regiunea Mării
Negre și Asia Centrală. Interacțiuni geopolitice‖, în GeoPolitica , anul X, nr. 44 – 45 (1/2012)
„Noua (dez)ordine mondială‖, 2012, pp. 257 – 264.
McDERMO TT,Roger „Uzbekistan Signs Transit Route Agreement‖, in Eurasia Daily Monitor ,
volume 6, issue 66, 7 aprilie 2009.
McGLINCHEY Eric M., In For Life. Leadership Succession in Post -Soviet Central Asia , Center
for Strategic and International Studies, Program on New Approaches to Russian Security, Policy
Memo nr. 312 , Iowa State University, noiembrie 2003.
NICHOL Jim, Kyrgyzstan: Recent Developments and U.S. Interests , CRS Report for Congress,7
august 2009.
NICHOL Jim, Tajikistan: Recent Developments and U.S. I nterests , CRS Report for Congress, 29
iulie 2009.

308
NICHOL Jim, Turkmenistan: Recent Developments and US Interests , CRS Report for Congress,
10 septembrie 2009.
OSMONOV Joldesh, „New Kyrgyz Foreign Policy Concept Passed‖, in Central Asia Caucasus
Analyst , vol. 9, nr. 2, ianuarie 2007, pp. 17 -20.
PANNIER Bruce, „Uzbekistan‖, in Nations in Transit 2009 , Freedom House, 2009, pp. 57 – 592.
POMFRET Richard, „ Turkmenistan‘s Foreign Policy‖, in China and Eurasia Forum Quarterly ,
volumul 6, nr. 4, 2008, pp. 19 – 34.
ROCHA MENOCAL Alina, FRITZ Verena, RAKNER Lise, Hybrid Regimes and the Challenges
of Deepening and Sustaining Democracy in developing Countries , Background Note, Wilton
Park Conference on Democracy and Development, 10 – 12 October 2007.
SARTORI Giovanni, „Constitutionalism: A Preliminary Discussion‖, American Political Science
Review , vol. 56, nr. 4, December 1962, pp. 853 – 864.
SCHMITZ Andrea, WOLTERS Alexander, „ Revolutionen in Zentralasien? Der »Arabische
Frühling« als Herausforderung für die Region‖, in Zentralasien -Analysen , nr. 43 –44, 2011, pp. 2
– 14.
SHERWOOD RANDALL Elizabeth, ―Building Cooperative Security Ties in Central Asia,‖ in
Stanford Journal of International Relations, vol.3, nr. 2, toamna – iarna 2002,
https://web.stanford.edu/group/sjir/ 3.2.06_sherwoodrandall.html.
SINGER David J., „The Level -of-Analysis Problem in International Relations‖, in World
Politics , vol. 14, nr. 1, The International System: Theoretical Essays, oct. 1961, pp. 77 – 92.
SOCOR Vladimir, „New Turkmen Gas Reserve Estimates Confirm Vast Export Potential‖,
Eurasia Daily Monitor , vol. 8, issue 193, octombrie 2011,
www.jame stown.org/single/?tx_ttnews%5Btt_news%5D=38547&no_cache=1#.V75aX_l97IU
SOKOV Nikolai , 20th Century Tools for 21st Century Challenges. The Limits of Russian
Influence in Central Asia and South Caucasus , Monterrey Institute of International Studies ,
2004.

309
SOKOV Nikolai , The Not -So-Great Game in Central Asia , Center for Strategic and International
Studies, Program on New Approaches to Russian Security , Policy Memo nr. 403, Monterey
Institute of International Studies , decembrie 2005.
TRENIN Dmitri, ―Russia -NATO relations: Time to pick up the pieces‖, NATO Review 49,
Spring/Summer 2000, www.nato.int/docu/review/2000/More -capable -balanced -alliance/Russia –
NATO -relations -Time -to-pick-up-the-pieces/EN/index.htm
WALT Stephen, „Alliance Formation and the Balance of Power‖, in International Security , vol.
9, nr. 4, 1985, pp. 3 – 43.
WARKOTSCH Alexander, „The Rhetoric -Reality Gap in the EU 's Democracy Promotion in
Central Asia ‖, in CFSP Forum , vol. 4, nr. 6, pp. 14-16.
WEITZ Richard, „Renewing Central Asian Partnerships‖, NATO Review no.3, toamna
2006,www.nato.int/docu/Review/2006/NATO –
Transformation/renew_central_Asian_partnerships/EN/index.htm

DOCUMENTE OFICIALE
***European Political Cooperation Documentation B ulletin , vol. 2/nr. 2/1986, Office for
Official Publication of the European Communities, 1988.
A Secure Europe in a Better World. European Security Strategy , 2003,
www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf.
Acord interimar privind comerțul și aspe ctele legate de comerț între Comunitatea Europeană,
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice,
pe de o parte, și Turkmenistan, pe de altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , 26 martie
2011, anul 54, pp. 21 – 41, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:22011A0326(01)&qid=1472094689962&from=EN

310
Acord de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe
de o parte, și Republica Kazahstan, pe de a ltă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ,
11/vol. 71, pp. 67 – 113, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:21999A0728(02)&qid=1472094039748&from=EN
Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele memb re ale acestora,
pe de o parte, și Republica Kârgâzstan, pe de altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ,
11/vol. 71, pp. 114 – 158, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:21999A0728(03)&qid=1472094560237&from=EN.
Acordului de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora,
pe de o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ,
11/vol. 71, pp. 213 – 269, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PD F/?uri=CELEX:21999A0831(01)&qid=1472094039748&from=EN.
Acordul de la Belaveja , 8 decembrie 1991,
http://cis.minsk.by/reestr/ru/index.html#reestr/view/text?doc=1
Acțiunea comună 2005/588/PESC a Consiliului din 28 iulie 2005 de numire a reprezentantului
special al Uniunii Europene în Asia Centrală , Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , L199/100,
18/vol. 004, 2005, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32005E0588&qid=1472091337180&from=EN
Acțiunea comună 2006/118/PESC a Consiliului din 20 februarie 2006 de prelungire a mandatului
reprezentantului special al Uniunii Europene în Asia Centrală și de modificare a acțiunii comune
2005/588/PESC, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , L049/7, 18/vol.004, 2005,http://eur –
lex.europa.eu/legal -conte nt/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32006E0118&from=RO
Carta Comunității Statelor Independente , 22 ianuarie 1993,
http://cis.minsk.by/reestr/ru/index.html#reestr/create
Carta Organizației de Cooperare Shanghai , 2002, http://rus.sectsco.org/documents/
Central Asia Indicative Programme 2007 – 2010 , European Commission,
https://eeas.europa.eu/central_asia/rsp/nip_07_10_en.pdf

311
Comisia Europeană, Cooperare și Dezvoltare Internațională, Asia Centrală – Gestionarea
frontierelor , https://ec.europa.eu/europeaid/regions/cen tral-asia/eu -support -border -management –
central -asia_en
Comisia Europeană, Press Release Database, TACIS , http://europa.eu/rapid/press –
release_MEMO -92-54_en.htm
Constituția Republicii Kazahstan , 1995, www.unhcr.org/cgi –
bin/texis/vtx/refworld/rwmain?page=search&docid=3ae6b52a10&skip=0&query
=constitution%20kazakhstan
Constituția Republilcii Kazahs tan, 1995 modificată în 2007,
www.akorda.kz/en/official_documents/constitution
Constituția Republicii Kîrgîze , 2003, la www.unhcr.org/cgi –
bin/texis/vtx/refworld/rwmain?page=search&docid=3ae6b5ae0&skip=0&query=c
onstitution%20kyrg yzstan
Constituția Republicii Kîrgîze , 1993, modificată în 2003 și 2007, http://aceproject.org/regions –
en/countries -and-territories/KG/default?set_language=en
Constitu ția Republicii Tadjikistan , 1994, www.unhcr.org/cgi –
bin/texis/vtx/refworld/rwmain?page=search&docid=3ae6b50910&skip=0&query
=constitution%20tajikistan
Constituția Repubicii Tadjikistan , 1994, modificată în 2003,
www.prezident.tj/en/taxonomy/term/5/28
Const ituția Republicii Turkmenistan , 1992,
www.unhcr.org/refworld/country,,NATLEGBOD,LEGISLATION,TKM,4562d8cf2,3df0739a4,
0.html
Constituția Republicii Tu rkmenistan , 2008,
www.constituteproject.org/constitution/Turkmenistan_2008?lang=en
Constituția Republicii Uzbekistan , 1992,

312
www.umid.uz/Main/Uzbekistan/Constitution/constitution.html și www .unhcr.org/cgi –
bin/texis/vtx/refworld/rwmain?page=search&docid=3ae6b60c0&skip=0&query=c
onstitution%20uzbekistan
Constituția Republicii Uzbekistan , 1992, modificată în 2003,
http://constitution.uz/en/clause/index
Declaration on Human Rights, 86/203, in European Political Cooperation Documentation
Bulletin , vol. 2/nr. 2/1986, Office for Official Publication of the European Communities, 1988.
EU and Central Asia: Strategy for a New Partnership , Bruxelles, 2007,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%2010113%202007%20INIT
EU and Central Asia Strategy Paper 2002 – 2006; Indicative Programme for Central Asia 2002
– 2004 , European Commission, 2002, https://eeas.europa.eu/central_asia/rsp/02_06_en.pdf
European Community Regional Strategy for Assistance to Central Asia for the Period 2007 –
2013 , 2007, www.eeas.europa.eu/central_asia/rsp/07_13_en.pdf
Foreign Policy Concept of the Russian Federation , 2000,
http://archive.mid.ru//Bl.nsf/arh/1EC8DC08180306614325699C003B5FF0?OpenDocument
Foreign Policy Concept of the Russian Federation , 2008,
www.russianmission.eu/userfiles/file/foreign_policy_concept_english.pdf
Freedom for Russia and Emerging Eurasians Democracies and Open Markets Support Act of
1992 , www.fas.org/terrorism/at/docs/s2532 -102-sec907.htm
Freedom Support Act of 1992 Fact Sheet , Office of the Press Secretary , 1 aprilie 1992, la
www.fas.org/spp/starwars/offdocs/b920401.htm
Joint Progress Report by the Council and the European Commission to the European Council on
the implementation of the EU Central Asia Strategy , 2008,
http://trade.ec.europa.eu/doc lib/docs/2008/october/tradoc_141166.pdf

313
Joint Progress Report by the Council and the European Commission to the European Council
on the implementation of the EU Central Asia Strategy , 2010,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%2011402%202010%20INIT
Military Doctrine of the Russian Federation , 2010,
http://carnegieendowment.org/files/2010 russia_military_doctrine.pdf
National Security Concept of the Russian Federation , 2000, http://archive.mid.ru//bdomp/n s-
osndoc.nsf/1e5f0de28fe77fdcc32575d900298676/36aba64ac09f737fc32575d9002bbf31!OpenD
ocument
National Security Strategy of the Russian Federation until 2020 , 2009,
www.scrf.gov.ru/documents/99.html
The National Security Strategy of the United States of America , 2002,
www. whitehouse.gov/nsc/nss.html
NATO Strategic Concept 1999 , www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_27433.htm
Partnership for Peace Framework Document , 1994, www.nato.int/docu/comm/49 –
95/c9 40110b.htm
Protocolul de la Alma Ata, 21 decembrie 1991,
http://cis.minsk.by/reestr/ru/index.html#reestr/view/text?doc=4
Raportul privind punerea în aplicare a strategiei europene de securitate – Asigurarea securității
într-o lume în schimbare, 2008 ,
www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressdata/RO/reports/104652.pdf.
Regional Strategy for Assistance to Central Asia for the Period 2007 – 2013 , 2007,
www.eeas.europa.eu/central_asia/rsp/07_13_en.pdf
Regulation (EC) no. 1905/2006 of the European Parliament and of the Council establishing a
financing instrument for development cooperation , 18 decembrie 2006, http://eur –
lex.europa.eu/legal –
content/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2006.378.01.0041.01.ENG&toc=OJ:L:2006:378:TOC

314
Republic of Tajikistan Parliamentary Elections 28 February 2010 OSCE / ODIHR Election
Observation Mission Final Report , ODIHR, Varșovia, 2010.
Silk Road Strategy Act of 1999 , www.govtrack.us/congress/bills/106/hr1152/text/eh
Strategy Paper 2002 -2006 & Indicative Programme 2002 -2004 for Central Asia, 2002 ,
https://eeas.europa.eu/central_asia/rsp/02_06_en.pdf.
TACIS Central Asia Indicative Programme 2005 – 2006 , European Commission, 2004,
http://eeas.europa.eu/asia/docs/rsp/tacis/05_06.en.pdf
TACIS , Comisia Europeană, Press Releas e Database, http://europa.eu/rapid/press –
release_MEMO -92-54_en.htm
Tratat de alian ță între Federația Rusă și Republica Uzbekistan , 14 noiembrie 2005,
www.mid.ru/bdomp/spd_md.nsf/0/9235866396FB528F44257A5D00377A8C
Tratatul de la Lisabona , 2009, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C:2007:306:FULL&from =RO
United States -Uzbekistan Declaration on the Strategic Partnership and Cooperation
Framework , Departamentul de Stat SUA, Fact Sheet, 12 martie 2002,
www.state.gov/r/pa/prs/ps/2002/8736.htm

RESURSE ONLINE
PAGINI OFICIALE DE IN TERNET
Administrația Prezidențială a Republicii Kazahstan,
www.akorda.kz/en/republic_of_kazakhstan/president
Administrația Prezidențială a Republicii Tadjikistan, www.prezident.tj/en /taxonomy/term/5/21
baza legislativă OSCE, legislație antitero, www.legislationline.org/topics/topic/5
Agenția națională de știri din Uzbekistan, www.uza.uz

315
Agenția națională de știri din Turkmenistan, http://tdh.gov.tm/index.php/en/
Biroul Ofițerului de Legătură al NATO în Asia Centrală,
www.nato.int/cps/en/natohq/topics_107902.htm?
Centrulul Regional de Diplomație Preventivă al Organizației Națiunilor Unite pen tru Asia
Centrală, http://unrcca.unmissions.org/Default.aspx?tabid=9303&language=en -US
Comunitatea Statelor Independente, www.cisstat.com/eng/cis.htm
Delegația Uniunii Europene în Republica Kazahstan,
http://eeas.europa.eu/delegations/kazakhstan/index_en.htm
Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, www.state.gov
Freedom House, www.freedomhouse.org
Kabar News Agency, Kîrgîzstan, www.kabar.kg
Kazinform International News Agency, Kazahstan, www.inform.k z
Ministerul Afacerilor Externe al României, www.mae.ro
Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, www.mid.ru
National information agency of Tajikistan Khovar , www.khovar.tj
NATO's Relations with Turkmenistan , www.nato.i nt/cps/en/natolive/topics_50317.htm
NATO's Relations with Tajikistan ,www.nato.int/cps/en/natolive/topics_50312.htm .
NATO's Relations with Kyrgyzstan , www.nato.int/cps/en/natolive/topics_49607.htm .
NATO's Relations with Uzbekistan www.nato.int/cps/en/natoli ve/topics_22839.htm.
Organizația Națiunilor Unite, www.un.org/en/index.html
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, www.osce.org
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord ,www.nato.int

316
Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, www.odkb.gov.ru/start/index_aengl.htm
Programul BOMCA, www.bomca -eu.org/en/programme/background
Programul INOGATE, www.inogate.org/?lang=en
Programul TRACECA, www.traceca -org.org/en/traceca/history -of-traceca/
Partnership for Peace programme, www.nato.int/cps/en/natolive/topics_50349.htm
Reprezentanții speciali ai UE, http ://eeas.europa.eu/background/eu -special –
representatives/index_en.htm
Serviciul de Presă al Administrației Prezidențiale a Republicii Uzbekistan, www.press –
service.uz/en/about/biography/
Servic iului European de Acțiune Externă, http://eeas.europa.eu/central_asia/index_en.htm
Site-ul oficial al instituțiilor guvernamentale din Turkmenistan, www.turkmenistan.gov.tm
World Factbook, Kazakhstan, Central Intelligence Angency,
www.cia.gov/library/publications/resources/the -world -factbook/geos/kz.html
World Factbook , Turkmenistan, Central Intelligence Angency,
www.cia.gov/library/publications/resources/the -world -factbook/geos/tx.htm

SURSE MEDIA ONLINE
BHADRAKUMAR M. K. , „Russian energy: Europe ‘s pride, US ‘s envy‖ , in Asia Times Online ,
14 octombrie 2006, www.atimes.com/atimes/Central_Asia/HJ14Ag01.html
BROWN Bess, „Saparmurad Niyazo v President of Turkmenistan‖, in Encyclopaedia Britannica,
www.britannica.com/biography/Saparmurad -Niyazov

317
BROWN Bess, „ Kurmanbek Bakiyev President of Kyrgyzstan ‖, Encyclopaedia Britannica ,
www.britannica.com/biography/Kurmanbek -Bakiyev
MARQUARDT Erich , Yevgeny Bendersky, ―Uzbekistan's New Foreign Policy Strategy‖, in
Power and Interest News Report , 23 noiembrie 2005, la
www.pinr.com/report.php?ac=view_report&repor t_id=404&language_id=1
PICKART Damien, Kyrgyz Government Finalizes Decison to Close Manas , 20.02.2009, pagina
oficială de internet a Forțelor aeriene ale SUA, la www.af.mil/news/story.asp?id=123 136443

BBC NEWS, www.bbc.com/news
***„Kyrgyz Opposition Wins No Seats‖, BBC News, 20.12.2007
***„Kyrgyzstan Moves to Shut US Base‖ , BBC News , 04.02.2009.
***„Profile: Askar Akayev‖, BBC News , 4 aprilie 2005
***„Uzbeks Confirm Cargo Deal with US‖, BBC News 17.02. 2009.
WHITLOCK Monica, „Civil unrest erupts in Uzbek city‖, BBC News, 01.11.2004.
SHENKER Sarah, „Struggle for influence in Central Asia‖, BBC News , 28 noiembrie 2005.

Radio Free Europe/Radio Liberty RFE/RL Newsline , secțiunea dedicată Asiei Centrale,
www.rferl.org/section/Central_Asia/172.html

***„ Kyrgyz President, Former Communist First Secretaries Get Immunity for Life‖, RFE/RL
Newsline , 27.6.2003.
***„Uzbek Incumbent Wins Presidential Poll Without „Genuine Choice„‖, RFE/RL Newsline
24.12.2007.

318
PANNIER Bruce, „Opposition, Western Observers Blast Kyrgyz V ote‖, RFE/RL Newsline,
23.07.2009.
PANNIER Bruce , „US Lawmakers Question Kazakhstan `s Fitness to Chair OSCE‖, RFE/RL
Newsline , 1.7.2008.
PANNIER Bruce , „Will Turkmen President ‘s Surprise Appeal Produce ‗Real‘ Opposition
Parties?‖, RFE/RL Newsline , 19.02.2010.

Eurasia Insight, www.eurasianet.org/departments/insight
***„Akayev Administration Claims Victory in Kyrgyzstan Constitutional Referendum‖, Eurasia
Insigh t, 02.02.2003.
***„Ashgabat Eyes Increased Cooperation with Washington‖, Eurasia Insight, 7.06.2009.
***„Ashgabat Opens Airspace to US and NATO Supply Flights to Afghanistan‖, Eurasia
Insight , 24.02.2009.
***„Berdymukhamedov Plays Up Foreign Policy‖, Eurasia Insight, 19.02.2009.
***Bishkek Consumed by Violence Amid Power Vacuum‖, Eurasia Insight, 06.04.2010.
***„Contentious Constitutional Referendum Campaign Winding Down in Kyrgyzstan‖, Eurasia
Insight , 29.01.2003.
***„How Many Citizens Actually V oted in Parliametary V ote?‖, Eurasia Insight, 14.12.2008.
***„Is Washington Exploring a Base Deal with Turkmenistan?‖, Eurasia Insight, 30.08.2005.
***„Karimov Approves Rail Re -Supply Route for Afghan Operations‖, Eurasia Insight,
06.04.2008.
***„Kazakhstan Gives US, NATO Airport Rights‖, Eurasia Insight, 2.12.2008.
***„Low Protest Turnout Hampers Reformers in Kyrgyzstan‖, Eurasia Insight, 29.05.2006.

319
***„Media Silence a Bad Sign for US Influence in Tadjikistan‖, Eurasia Insight, 25.10.2005.
***„Obama Reaches Out to Bakiyev, Promises High Level Talks Soon‖, Eurasia Insight ,
10.06.2009.
***„Opposition Demonstrators Arrested as President Convenes Assembly‖, Eurasia Insight,
22.03.2010.
***„Polls Close in Uzbek Parliamentary Elections‖, Eurasia Insi ght, 25.12.2004.
***„Ruling Party Sweeps Kazakh Parliamentary Polls‖, Eurasia Insight, 18.08.2007.
***„Top US Military Official Explores Transit Options for Afghanistan‖, Eurasia Insight,
17.02.2009.
***„Turkmen President Niyazov Survives Assassination Att empts‖, Eurasia Insight, 24. 11.
2002.
***„Stealth Movie: American Troops to return to Uzbekistan and Thaw‖, Eurasia Insight,
04.03.2008.
***„US Corporations and Government Encourage Asghabat ‘s Energy Diversification‖, Eurasia
Insight, 10.06.2009.
***„US N ot Seeking Use of Ayni Air Base, Officials Insist‖, Eurasia Insight, 06.07.2009.
***„US Official Reticent Following Tashkent Talks‖, Eurasia Insight, 13.10.2009.
***„US Probing for Energy Opportunities in Ashgabat‖, Eurasia Insight, 03.03.2010.
***„US Seeks Transit to Afghanistan Agreement‖, Eurasia Insight, 16.04.2009.
ABDULLAYEV Zafar, „Washington Pushes Economic Strategic Cooperation with Tadjikistan‖,
Eurasia Insight, 03.12.2003.
ABDULLAYEV Zafar, ARMAN Kambiz, „Ruling Party Dominates Tajikistan s Parliamentary
Election‖.
ARMAN Kambiz, „Russia and Tajikistan: Friends Again‖, Eurasia Insight, 27.10.2004.

320
BISSENOVA Alima, „Kazakhstan Backs US, Takes Cautious Approach on Refugees‖, Eurasia
Insight, 23.09.2001.
COHEN Ariel, „Astana Strives to Balance Ties with United States and Russia‖, Eurasia Insight,
05.10. 2008.
KABULOV Egamberdy, „Kyrgyz Government Blames Local Police Commanders Following
Armed Raids‖, Eurasia Insight , 20.05.2003.
KHAMIDOV Alisher , „Bakiyev `s Reform Push Strives to Contain Corr uption in Bishkek‖,
Eurasia Insight, 19.10.2009.
KUCERA Joshua, „Bush: Kazakhstan is a Free Nation‖, Eurasia Insight, 28.09.2006.
KUCERA Joshua, „Astana Diplomat, On the Hot Seat, Gives US Congressmen a Earful‖,
Eurasia Insight, 24.07.2008.
KUCERA Joshua, „Foreign Minister `s Arrival in Washington Highlights Democratization vs.
Security Debate‖, Eurasia Insight, 31.01.2010.
KUCERA Joshua , „Obama -Nazarbayev Meeting Does Not Yield OSCE Summit Pledge‖,
Eurasia Insight, 11.04.2010.
KUCERA Joshua, „Pentagon Looks to Become Engine for Economic Stabilization in Central
Asian State‖, Eurasia Insight, 15.03.2009.
LILLIS Joanna, „Kazakhstan `s Parliament May Expand Presidential Powers‖, Eurasia Insight,
10.05.2010.
MAMADSHOYEV Marat , „The Shaghai G – 5 Becomes the Shangh ai Forum‖, Eurasia Insight ,
7 iulie 2000.
Erica MARAT, „Uzbekistan Holds Elections Without Opposition‖, Eurasia Insight, 22.12.2004.
OSIPOVICH Alexander, „Spooked by Kyrgyz Unrest, Karimov Warms To Russia‖, Eurasia
Insight, 20.04.2010.
PANNIER Bruce, „Kyrg yz Government Resigns‖, Eurasia Insight, 18.12.2006.

321
ROY Olivier, „Nuri and the Future of Tajikistan‖, Eurasia Insight, 18.06.2000.
SAIPOV Alisher „Kyrgyz Government Wants Peace with Protestors‖, Eurasia Insight,
30.04.2006.
SERSHEN Daniel, „Bishkek Prote sts Erupts in Violence‖, Eurasia Insight, 18.04.2007.
SERSHEN Daniel, „Kyrgyz Politicians Pick Up in 2007 Where They Left Off Last Year‖,
Eurasia Insight, 10.01.2007.
SERSHEN Daniel, „Parliament Approves New Constitution, Easing Kyrgyzstan Political
Crisis ‖, Eurasia Insight, 07.11.2006.
SERSHEN Daniel, „Prime Minister Replaced Amid More Political Maneuvering‖, Eurasia
Insight, 28.03.2007.
SAHGAL Arun , „Growing Russian Influence in Central Asia‖, Eurasia Insight , 8 noiembrie
2004.
TERIMOV Ulan, „Opposition and President Spar before National Conclave‖, Eurasia Insight,
15.03.2010.
TRILLING David , „New Kyrgyz Constitution Strong on Promises, Vague on Checks and
Balances‖, Eurasia Insight, 04.05.2010.
TRILLING David , „Kyrgyzstan Enter s Counter -Revolutionary Phase‖, Eurasia Insight,
13.05.2010.
TYNAN Deirdre, „Tashkent Holds Parliamentary Elections‖, Eurasia Insight, 27.12. 2009.
TYNAN Deirdre, „Bishkek Plans No Immediate Changes in Strategic Cooperation with US,
Russia‖, Eurasia Insigh t, 11.04.2010.
TYNAN Deirdre , „Ashgabat Holds US Military Refueling, Resupply Operations‖, Eurasia
Insight, 07.07.2009.
TYNAN Deirdre, „Karimov Gives Washington the Air Base it Needs for Afghan Operations‖,
Eurasia Insight, 10.05.2009.

322
TYNAN Deirdre, „Tash kent Throws a Diplomatic Curveball to Washington‖, Eurasia Insight,
27.01.2010.
TYNAN Deirdre , TRILLING David, „ Democratization 2.0 in Bishkek Faces Formidable
Hurdles ‖, Eurasia Insight, 07.04.2010.
WOLFE Adam, ―The 'Great Game' Heats Up in Central Asia‖, in Eurasia Insight , 2.08.2005.