ȘCOALA DOCTORALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT [603867]
1
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA „BABEȘ0BOLYAI” CLUJ0NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
ȘCOALA DOCTORALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
TEZĂ DE DOCTORAT
Conducător de doctorat:
Prof. Univ. Dr. EMILIA FLORINA GROSU
Student: [anonimizat]:
SUCIU MARIUS ADRIAN
2015
2MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA „BABEȘ0BOLYAI” CLUJ0NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
ȘCOALA DOCTORALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Titlul tezei
EFICIENTIZAREA FORȚEI ȘI PUTERII,
PREDICTORI AI PERFORMANȚEI LA ÎNOT
Conducător de doctorat:
Prof. Univ. Dr. EMILIA FLORINA GROSU
Student: [anonimizat]
2015
3
Cuvinte cheie
Performanță sportivă, înot, antrenament, forță, put ere, viteză, tehnică.
4Mulțumiri
Doresc pe această cale să mulțumesc anumitor perso ane, dragi mie, pe care le
respect și le admir, și care miIau fost de un real folos în finalizarea tezei mele de doctorat.
Sub îndrumarea științifică a doamnei Prof. Dr. Emi lia Florina Grosu, căreia țin să
îi mulțumesc pe această cale pentru încrederea acor dată, pentru bunăvoința, generozitatea
cu care miIa împărtășit din vasta sa experiență, pe ntru îndrumările și sfaturile permanente
pe parcursul elaborarii lucrării.
Adresez mulțumiri Domnului Profesor Ceontea Dan, p entru sfaturile pertinente,
pentru încurajări și sprijinul acordat.
Mulțumesc, Domnului Dr. Mîrza Tudor, de la Institu tul Național de Sănătate
Publică, pentru consultanța oferită pentru partea d e statistică a lucrării.
Pentru facilitarea accesului la Complexul de Nataț ie Universitas și pentru spațiul
pus la dispoziție pentru desfășurarea cercetării vr eau să mulțumesc Administrației
Bazinului și Decanatului Facultății de Educație Fiz ică și Sport din ClujINapoca.
Mulțumesc familiei care mIa înțeles și sprijinit m oral deIa lungul acestor ani și
fără de care nu aș fi putut săImi îndeplinesc acest vis, și anume finalizarea tezei de
doctorat.
5Lista cu lucrările originale publicate
1. Suciu A., Popovici C. Effects of vertical water training on knee extensor s strenght in
swimmers. Elsevier, ProcediaISocial and Behavioral Sciences, Al treilea Congres
Internațional de educație Fizică și Sport și Kineto terapie (ISPEK 2013), 2014; vol
117:420I426.
2. Popovici C., Suciu A . Dry land training and swimming performance in child ren aged
11O12 years. Palestrica Mileniului III, Civilizație și Sport, 20 13, vol.14(3):219I222.
3. Suciu A., Popovici C., Popovici C.A. Anxiety and swimming performance . 2012,
Revista Studia UBB Educatio Artis Gymnasticae, vol 4: 113I121.
6PLANUL LUCRĂRII
PLANUL LUCRĂRII …………………………….. …………………………………………… ………………. 6
Index abrevieri …………………………….. …………………… Error! Bookmark not defined.
Lista tabele ……………………………….. ……………………… Error! Bookmark not defined.
LISTA FIGURI ……………………………….. ……………….. Error! Bookmark not defined.
Importanța și motivarea temei ………………… ………….. Error! Bookmark not defined.
PARTEA I FUNDAMENTAREA TEORETICOIȘTIINȚIFICĂ A LUCR ĂRII ….. Error!
Bookmark not defined.
CAPITOLUL I DEFINIREA CONCEPTELOR FUNDAMENTALE .. Error! Bookmark
not defined.
1.1. Definirea conceptului de forță …………… …………. Error! Bookmark not defined.
1.1.1. Criterii de clasificare a forței ……….. ……………. Error! Bookmark not defined.
1.1.2. Metode generale de dezvoltare a forței ….. ……. Error! Bookmark not defined.
1.1.3. Fazele forței ………………………… ………………….. Error! Bookmark not defined.
1.1.4. Rolul forței în înot ………………….. ………………… Error! Bookmark not defined.
1.1.5. Antrenamentul de forță în înot …………. ………… Error! Bookmark not defined.
1.2. Definirea conceptului de putere ………….. ………… Error! Bookmark not defined.
1.2.1. Antrenamentul de putere ……………….. ………….. Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL II SITUAȚIA ACTUALĂ A CERCETĂRILOR ÎN ÎNO T …………… Error!
Bookmark not defined.
2.1. Studii recente în înot ………………….. ……………….. Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL III COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI TOTAL ÎN ÎNOT Error!
Bookmark not defined.
3.1. Componenta tehnică………………………. ……………. Error! Bookmark not defined.
3.2. Componenta tactică ……………………… ……………… Error! Bookmark not defined.
3.2.1. Pregătirea tactică înainte de competiție … …….. Error! Bookmark not defined.
3.2.2. Pregătirea tactică din timpul competiției .. ……. Error! Bookmark not defined.
3.3. Componenta psihică ……………………… …………….. Error! Bookmark not defined.
3.4. Componenta teoretică ……………………. ……………. Error! Bookmark not defined.
3.5. Componenta fizică ………………………. ……………… Error! Bookmark not defined.
3.6. Componenta biologică I refacerea organismului după efort …. Error! Bookmark
not defined.
CAPITOLUL IV EFORTUL FIZIC – TEORII ȘI CONCEPTE … .. Error! Bookmark not
defined.
4.1. Conceptul de efort fizic ………………… ……………… Error! Bookmark not defined.
4.2. Tipuri de efort fizic …………………… ………………… Error! Bookmark not defined.
4.3. Caracteristicile eforturilor fizice anaerobe . ……… Error! Bookmark not defined.
4.4. Caracteristicile eforturilor fizice aerobe … ………. Error! Bookmark not defined.
4.5. Capacitatea de efort…………………….. ………………. Error! Bookmark not defined.
4.5.1. Baza morfologică și funcțională a capacități i de efort … Error! Bookmark not
defined.
4.5.2. Biochimismul contracțiilor …………….. …………. Error! Bookmark not defined.
4.5.2.1. Sursele anaerobe de ATPI metabolismul anae rob …… Error! Bookmark not
defined.
4.5.2.2. Sursele aerobe de ATP – metabolism aerob . Error! Bookmark not defined.
74.5.3. Participarea sistemelor anaerobe și aerobe î n repaus și efort Error! Bookmark
not defined.
4.6. Tipuri de efort în înot …………………. ……………….. Error! Bookmark not defined.
4.7. Efectele fiziologice ale antrenamentului aerob … Error! Bookmark not defined.
4.8. Efectele fiziologice ale antrenamentului anaer ob …………. Error! Bookmark not
defined.
CAPITOLUL V ………………………………… …………………….. Error! Bookmark not defined.
EVOLUȚIA BIOIPSIHOIMOTRICĂ A ÎNOTĂTORILOR DE 11I14 ANI ……….. Error!
Bookmark not defined.
5.1. Creșterea și dezvoltarea la vârsta de 11I14 an i … Error! Bookmark not defined.
5.2. Motricitatea la vârsta de 11I14 ani ………. ………… Error! Bookmark not defined.
PARTEA A IIIA METODOLOGIA CERCETĂRII ……… Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL VI ORGANIZAREA CERCETĂRII ………. Error! Bookmark not defined.
6.1. Scopul, obiectivele și premisele cercetării .. …….. Error! Bookmark not defined.
6.2. Metode de cercetare …………………….. ……………… Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL VII ………………………………. …………………….. Error! Bookmark not defined.
STUDIU PRELIMINAR PRIVIND RELAȚIA DINTRE ANTRENAMEN TUL
SPECIFIC PE USCAT ȘI PERFORMANȚA ÎN ÎNOT LA COPII D E 11I14 ANI . Error!
Bookmark not defined.
7.1. Lotul de subiecți ………………………. …………………. Error! Bookmark not defined.
7.2. Obiective ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
7.3. Ipoteza ……………………………….. ……………………… Error! Bookmark not defined.
7.4. Metode ………………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
7.5. Prelucrarea statistică ………………….. ……………….. Error! Bookmark not defined.
7.6. Rezultate ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
7.7. Concluzii ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
7.8. Discuții ………………………………. ……………………… Error! Bookmark not defined.
PARTEA A III – A ……………………………. …………………….. Error! Bookmark not defined.
CONTRIBUȚII PERSONALE DE CERCETARE ……….. Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL VIII ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
DETERMINĂRI PRIVIND FORȚA MUȘCHILOR EXTENSORI AI AR TICULAȚIEI
GENUNCHILOR LA ÎNOTĂTORI……………………… ……. Error! Bookmark not defined.
8.1. Lotul de subiecți ………………………. …………………. Error! Bookmark not defined.
8.2. Obiective ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
8.3. Ipoteza ……………………………….. ……………………… Error! Bookmark not defined.
8.4. Metode ………………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
8.5. Prelucrarea statistică ………………….. ……………….. Error! Bookmark not defined.
8.6. Rezultate ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
8.7. Concluzii ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
8.8. Discuții ………………………………. ……………………… Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL IX ……………………………….. …………………….. Error! Bookmark not defined.
MIJLOACE DE ACȚIONARE ÎN ANTRENAMENTUL PE USCAT ȘI INFLUENȚA
ACESTORA ASUPRA DEZVOLTĂRII FORȚEI ȘI PUTERII …. Error! Bookmark not
defined.
9.1. Lotul de subiecți ………………………. …………………. Error! Bookmark not defined.
9.2. Obiective ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
89.3. Ipoteza ……………………………….. ……………………… Error! Bookmark not defined.
9.4. Metode ………………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
9.5. Prelucrarea statistică ………………….. ……………….. Error! Bookmark not defined.
9.6. Rezultate semigenuflexiuni (HS) ………….. ………. Error! Bookmark not defined.
9.7. Rezultate împins culcat (BP) …………….. …………. Error! Bookmark not defined.
9.8. Rezultate ramat, culcat facial – trageri la pi ept (HR) ……. Error! Bookmark not
defined.
9.9. Concluzii ……………………………… ……………………. Error! Bookmark not defined.
9.10. Discuții ……………………………… …………………….. Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL X ………………………………… …………………….. Error! Bookmark not defined.
DETERMINĂRI LA BANCA DE ÎNOT PRIVIND FORȚA ȘI PUTER EA
MUSCULARĂ A TRACȚIUNII BRAȚELOR…………….. Error! Bookmark not defined.
10.1. Lotul de subiecți ……………………… ………………… Error! Bookmark not defined.
10.2. Obiective …………………………….. …………………… Error! Bookmark not defined.
10.3. Ipoteza ………………………………. …………………….. Error! Bookmark not defined.
10.4. Metode ……………………………….. …………………… Error! Bookmark not defined.
10.5. Prelucrarea statistică …………………. ………………. Error! Bookmark not defined.
10.6. Rezultate …………………………….. …………………… Error! Bookmark not defined.
10.7. Concluzii …………………………….. …………………… Error! Bookmark not defined.
10.8. Discuții ……………………………… …………………….. Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL XI CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI …. ………… Error!
Bookmark not defined.
Bibliografie ……………………………….. …………………………………………… …………………. 49
Lista cu articolele publicate din tematica temei de doctorat …. Error! Bookmark not
defined.
9Importanța și motivarea temei
Obținerea de rezultate valoroase în sport nu mai p oate fi concepută fără o
raționalizare a întregului proces de pregătire, în conformitate cu cerințele bine stabilite
pentru fiecare nivel de pregătire. În funcție de ca racterul mijloacelor și metodelor
utilizate, precum și a resurselor umane implicate î n activitatea de performanță, resursele
materiale și financiare necesare, nivelul de cunoaș tere a temei studiate, obținerea de
performanțe poate lua diferite forme. Eficiența cre scută și un minim de risc în obținerea
performanțelor sportive a condus la o dezvoltare ra pidă a cercetărilor științifice din
domeniul sportului, precum și un transfer al cunoșt iințelor din și înspre alte domenii.
Calitatea actului de pregătire trebuie asigurată l a un nivel optim, care să permită
valorificarea cu rezultate maxime a potențialului s portivilor.
În contextul dezvoltării societății actuale, consi derăm că se impun unele
modificări în modul de abordare a programelor de in struire focalizate pe obiective care
vizează educarea capacităților motrice, având în ve dere particularitățile individuale de
vârstă și sex, specifice grupei de vârsta 11I14 ani .
Din această perspectivă, lucrarea de față dorește să aducă unele
îmbunătățiri în pregătirea înotătorilor de sprint ( procedeul fluture) din țara noastră, ținând
cont în același timp de ultimele noutăți care au ap ărut pe plan internațional.
Motivația abordării temei de față a fost susținută de următoarele argumente:
I absența unor studii recente asupra dezvoltării fo rței și puterii,
I introducerea unor programe de instruire care să v izeze atât educarea capacităților
motrice corespunzătoare vârstei cronologice, dar și depistarea eventualelor probleme de
postură sau deficiențe fizice care pot stopa sau de termina formarea acestor capacități. Noi
plecăm de la premisa că viteza în probele scurte de înot se va îmbunătăți treptat, dacă
vom îmbunătății forța și puterea, crescând astfel ș i performanțele sportive. Pe de o parte
motivația este asigurată de importanța care trebuie acordată pregătirii fizice, sub toate
aspectele ei, și pe de altă parte, necesitatea util izării în pregătire a mijloacelor
informaționale și tehnologiei moderne, cu scopul de a obiectiviza dezvoltarea forței și
puterii.
10 Scopul lucrării constă din regândirea și restructurarea u nor strategii deja existente,
prin introducerea unor materiale ajutătoare și disp ozitive, cu scopul de a dezvolta
forța și puterea pe distanțe scurte. Totodată dorim să identificăm în metodele și
mijloacele tradiționale, principiile care stau la b aza dezvoltării acestor calități (forțăI
putere), și le vom putea aplica apoi în condițiile reale de muncă. Cercetarea de față își
propune să contribuie la dezvoltarea unor metode ma i bune de antrenament, cu un
consum de efort fizic și emoțional redus, astfel în cât performanța să poată fi obținută mai
rapid și eficient.
Actualitatea temei
Materialele electronice au fost o sursă informațio nală importantă pentru realizarea
cercetării noastre, care prin conținutul lor au con tribuit la fundamentarea științifică a
temei. Literatura din străinătate a fost de un real suport pentru aprofundarea elementelor
și metodelor caracteristice cercetării de față, fii nd una din sursele principale de
documentare. Literatura de specialitate de la noi d in țară ne oferă o gamă variată de
tratate, sub forma de monografii, cărți, articole, care au reprezentat un suport
informațional valoros, multe dintre acestea regăsin duIse citate în cuprinsul lucrării și la
bibliografie.
Numeroase studii au arătat importanța dezvoltării forței și puterii în vederea
creșterii performanței sportive.
Cercetări efectuate pe sportivii înotători cu vârs te cuprinse între 13 și 14 ani arată
importanța aplicării antrenamentului pliometric car e, alături de antrenamentul specific
înotului, poate avea un efect pozitiv asupra startu lui la înot. (Bishop, ș.c.2009)
Efecte pozitive ale antrenamentului plio metric au fost subliniate de Potdevin ș.c.,
(2011) care menționează importanța și relevanța ace stui tip de antrenament pentru un
start și o întoarcere de succes.
Folosirea rezistenței adăugate în antrenamentul de forță (antrenament cu
parașută), este recomandată în antrenamentele speci fice, cu condiția să fie efectuat
aproape de viteza maximă. (Schnitzler, ș.c., 2011)
Puterea este o calitate motrică esențială și care poate oferi o analiză obiectivă a
succesului în sprint la înot. (Sharp RL., ș.c., 198 2)
11 Antrenamentul de forță pe uscat combinat cu prog rame de stimulare electrică duc
la îmbunătățirea vitezei, implicit a performanței la înotătorii sprinteri, și sunt mult mai
eficiente decât antrenamentul specific de înot. (Gi rold,ș.c., 2012)
Startul (definit ca timpul necesar parcurgerii pr imilor 15m) este un element cheie
la înotătorii sprinteri (50m), alături de forța mem brelor inferioare și puterea desprinderii,
(West, ș.c., 2011)
Elemente de noutate și originalitate
Elementul de noutate constă în elaborarea unui pro gram de exerciții pentru
dezvoltarea forței și puterii la înotători, folosin d aparatul Biometer Isokinetic Trainer.
Antrenamenul de forță și putere este foarte importa nt și necesar, acesta este conceput în
funcție de necesitățile, particularitățile și nivel ul de pregătire al înotătorului. Scopul
acestui program este de a îmbunătăți și optimiza pe rformanța înotătorilor în antrenament
și competiții, pentru obținerea unor rezultate cât mai bune.
Originalitatea acestei lucrări este dată în primul rând de abordarea pe larg a
metodologiei de dezvoltare a calităților motrice pu tere și forță, precum și a tehnicii
procedeului fluture. Îmbunătățind forța și puterea, crește viteza, astfel se pot obține timpi
mai buni la competițiile de înot. Totodată utilizar ea aparatului Biometer Isokinetic
Trainer în antrenamentul înotătorilor reprezintă o noutate. Menționez că un aparat
asemănător, se mai află doar în dotarea Institutulu i Național de Cercetare pentru Sport din
București.
12 CONȚINUTUL LUCRĂRII
Teza este structurată în trei părți: partea I – Fu ndamentarea teoreticoIștiințifică a
lucrării; partea a IIIa – Metodologia cercetării; p artea a IIIIa – Contribuții personale de
cercetare.
Prima parte cupinde cinci capitole, a doua parte c uprinde două capitole, iar ultima
parte cuprinde patru capitole.
În Capitolul 1 – Definirea conceptelor fundamentale, evidențiază calitățile
motrice de forță și putere, cu definiții, criterii de clasificare (după mai mulți autori),
metode de dezvoltare (variante propuse de mai mulți autori), fazele forței, rolul forței în
înot, antrenamentul de forță în înot, antrenamentul de putere în înot.
Demeter, A. (1981) definește forța în lucrarea „Bazele fiziologice și biochimice
ale calităților fizice” ca fiind „capacitatea siste mului neuromuscular de a învinge o
rezistență prin contracția mușchilor”.
„Forța organismului uman (și nu cea care constitui e o caracteristică mecanică a
mișcării oricărui corp) constă în capacitatea de a realiza eforturi de învingere, menținere
sau cedare în raport cu rezistența externă sau inte rnă, prin contracția uneia sau a mai
multor grupe musculare” . (Dragnea, A. 1996)
Tudor V., (2002) definește forța organismului uman ca fiind „capacitatea de a
învinge o rezistență internă sau externă prin inter mediul contracției musculare”
Puterea se definește ca fiind „rata la care mușchii pot pr oduce forță” (Enoka,
2002). Puterea mai poate fi definită ca fiind gradu l de producere a forței; produsul forță
ori viteză (P=FxV) (Cronin și Sleivert, 2005); sau volumul de lucru efectuat per unitate
de timp. Ea este necesară oricărui sportiv pentru a putea fi agil și rapid.
Puterea este o funcție a forței maxime (Bompa, 200 1), astfel, un nivel ridicat al
forței maxime determină creșterea puterii, rezultân d un nivel mare de viteză, rapiditate,
agilitate.
Puterea maximă poate fi definită ca pragul critic de interacțiune între forță și
viteză (Cronin și Sleivert, 2005).
13 În Capitolul 2 – Situația actuală a cercetărilor în înot, am trec ut în revistă o serie
de articole publicate din natație, studii recente, din literatura de specialitate.
În Capitolul 3 – Componentele antrenamentului total, prezentăm de taliat cele 6
componente: pregătirea fizică, tehnică, tactică, ps ihologică, teoretică și refacerea.
Componenta tehnică
Prin „tehnică” înțelegem „un sistem de structuri m otrice specifice fiecărei ramuri
de sport, efectuate rațional și economic, în vedere a obținerii unui randament maxim în
competiții” (Șiclovan I., 1984). Termenul „tehnic” însușește „ansamblul metodelor,
procedeelor și regulilor, îmbinate cu o anumită măi estrie personală și aplicate în
executarea unei operațiuni ori lucrări sau, în gene ral, în aplicarea unei profesiuni” (Mic
dicționar enciclopedic, 1978).
„Tehnica unei ramuri de sport cuprinde totalitatea acțiunilor motrice executate
ideal din punct de vedere al eficienței acestora” ( Dragnea ș.c., 2002).
În ceea ce privește componenta tehnică, ne referim la bazele tehnice ale
procedeului fluture.
Mișcarea picioarelor (bătaia delfinului)
Picioarele execută mișcări simultane în plan verti cal. Comparativ cu procedeul
craul, amplitudinea și eficiența lor este sporită, deoarece este implicată și musculatura
responsabilă de flexia și extensia bazinului. În ti mpul mișcării deosebim două faze: faza
ascendentă și faza descendentă.
Faza ascendentă: se realizează cu membrele inferioare în extensie. G amba trebuie
să fie relaxată și pasivă, presiunea apei de sus în jos o va menține în extensie, acționând
asupra piciorului ,aducânduIl în poziție neutră înt re flexia plantară și flexia dorsală. Este
o fază pasivă pregătitoare.
Faza descendentă: reprezintă mișcarea activă care propulsează ușor în ainte. În
timpul mișcării ascendente, bazinul coboară. În ace astă etapă presiunea apei de jos în sus
împinge gamba și provoacă flexia genunchiului, flex ia plantară a piciorului și inversia
acestuia. Când piciorul este la suprafață, gamba va executa o extensie puternică,
coborând până la alinierea articulațiilor membrului inferior. Un rol important în eficiența
propulsivă a mișcării descendente este reprezentat de mobilitatea gleznei (capacitatea de
a realiza flexia plantară – Borthels și Adrian, 197 1, citați de Mureșan E., 1996).
14 Mișcarea brațelor: are două faze importante: faza acvatică și aeriană.
a. Faza acvatică a mișcărilor de brațe are trei mo mente, și anume: apucarea apei
(faza de prindere), tracțiunea, împingerea (faza de degajare).
1. Intrarea brațelor în apă se face în linie sau u șor în afara liniei umerilor. Brațele
sunt în rotație internă, iar palmele în pronație, o rientate ușor spre exterior, intrarea lor în
apă provoacă turbulențe reduse. După intrarea în ap ă, mâinile coboară și se deplasează
spre înainte pentru un timp scurt, înainte de a des crie mișcarea circulară spre exterior și
spre înapoi. În timpul mișcării circulare spre exte rior, cotul se flexează progresiv, pentru
a permite mâinii să coboare sub braț, cu palma orie ntată spre înapoi în momentul
prinderii apei. Prinderea se realizează cu mâna și antebrațul aliniate. Această etapă
asigură așezarea brațelor în poziția optimă pentru prima etapă propulsivă – tracțiunea.
2. Tracțiunea este prima parte propulsivă a mișcăr ii de brațe, specifică
procedeului fluture, descrie o mișcare circulară a mplă a brațelor, de la o poziție largă a
brațelor în momentul prinderii și apropierea lor su b corpul înotătorului. Se realizează prin
flexia adițională (50șI60ș) a cotului și se ajunge la 90șI100ș când mâinile se apropie. Unii
înotători aduc mâinile la finalul tracțiunii foarte aproape, iar alții preferă doar o ușoară
apropiere a mâinilor.
3. Împingerea începe simultan cu apropierea mâinil or sub corpul înotătorului. Ea
se efectuează până la nivelul șoldurilor și se term ină la nivelul coapselor spre înapoi, în
afară și sus spre suprafață. În acest punct, mâini le schimbă direcția și descriu o mișcare
circulară spre exteriorIînapoi și în sus spre supra fața apei. Mâinile se rotesc spre exterior
și trebuie menținute spre exterior și spre înapoi î n timpul împingerii. Partea medială a
antebrațului trebuie să rămână orientată spre înapo i în timpul mișcării subacvatice.
b. Faza aeriană a mișcării brațelor
Degajarea brațelor din apă este inițiată înainte c a mâinile să ajungă la suprafața
apei sau cotul să se extindă complet. Palmele încet ează să mai aplice presiune asupra apei
după ce acestea depășesc bazinul și se întorc spre interior (supinație) pentru ca mâinile să
iasă din apă cu un efort minim și turbulențe reduse . După degajare cotul se extinde, iar
brațele descriu o traiectorie ascendentă prin later al deasupra apei. Brațele se mențin în
rotație internă pe parcursul revenirii, astfel iniț ial palmele sunt orientate spre interior la
eliberarea din apă, iar la intrarea în apă acestea sunt orientate spre exterior. La trecerea de
15 linia umerilor, se respiră aplecând capul înainte, în același timp se ridică șoldurile,
coapsele și gambele.
Coordonarea dintre brațe și picioare
La un ciclu de brațe se vor executa două mișcări d e picioare. Prima mișcare
descendentă de picioare trebuie realizată în timpul intrării și apucării apei, iar cea deIa
doua mișcare descendentă se va desfășura simultan c u împingerea.
Mișcarea descendentă a primei mișcări de picioare trebuie să înceapă înainte ca
brațele să intre în apă, să se sincronizeze cu mișc area spre în jos și lateral a acestora.
Finalizarea mișcării descendente a picioarelor se r ealizează înaintea prinderii apei.
Eficiența primei mișcări va diminua turbulențele pr oduse de schimbarea direcției brațelor
dinspre înainte spre în jos și lateral împotriva ap ei sau va propulsa înotătorul spre înainte
până când brațele vor realiza prinderea.
Mișcarea picioarelor ascendentă, care o succede pe cea descendentă anterioară,
are loc în același timp cu tracțiunea. Mișcarea con tribuie la alinierea corpului în timpul
propulsiei asigurate de tracțiune, prin aducerea pi cioarelor deasupra corpului, în poziție
pentru următoarea mișcare descendentă și coborârea bazinului în aliniere cu trunchiul. A
doua mișcare descendentă a picioarelor se execută î n același timp cu împingerea și
asigură alunecarea spre înainte și are rol în a men ține bazinul ridicat în timpul mișcării
spre sus și spre înapoi a brațelor în a doua parte a împingerii. Ultima mișcare ascendentă
a picioarelor are loc în timpul drumului aerian al brațelor și are rolul de a duce membrele
inferioare aproape de suprafața apei, aliniind corp ul în această etapă a vâslirii când viteza
de deplasare înregistrează o scădere, în același ti mp poziționează picioarele pentru o nouă
mișcare descendentă.
Poziția corpului
Nu poate fi descrisă o poziție constantă dată fiin d mișcarea continuă a corpului în
fiecare etapă a vâslirii, totuși avem trei poziții intermediare specifice unei anumite etape
a unui ciclu de brațe. O poziție în care segmentele corpului sunt aliniate și este specifică
momentelor propulsive, asigurate de vâslirea subacv atică a brațelor tracțiunea și
împingerea; obținută prin mișcarea ascendentă a pic ioarelor în timpul tracțiunii sau prin
limitarea mișcării descendente a picioarelor în tim pul împingerii. O a doua poziție
specifică este asigurată de mișcarea bazinului în s us și înainte, aproape de suprafața apei,
16 din timpul primei mișcări descendente a picioarelor . A treia poziție este asigurată de cea
deIa doua mișcare descendentă a picioarelor, care v a împinge bazinul spre suprafața apei
și îl va alinia cu trunchiul.
Respirația
Capul trebuie să se ridice deasupra suprafeței ape i pentru ca inspirația să fie
posibilă. Secvența respiratorie începe odată cu duc erea brațelor înainte, în jos și spre
exterior pentru a apuca apa. Ieșirea capului din ap ă este precedată de apucare și tracțiune,
iar inspirația se realizează în timpul împingerii ș i în prima parte a revenirii brațelor
(drumul aerian).
Componenta tactică
Tactica „reprezintă activitatea prin care un sport iv desfășoară toate posibilitățile
sale tehnice, fizice și psihice, pentru a dobândi r ezultatele cele mai bune în condițiile și în
fața unor adversari diferiți” (Epuran, ș.c., 2001)
„Tactica reunește un sistem de principii, idei și reguli de abordare a competițiilor
de către sportiv, prin care își valorifică toate ca pacitățile tehnice, fizice, psihice, în
vederea rezolvării situațiilor problematice (de con curs) create de adversari, coechipieri,
ambianță, pentru obținerea succesului” (Dragnea A., MateITeodorescu S., 2002).
Componenta psihică
Pregătirea psihică cuprinde sfera factorilor moral i și volitivi, dar angrenează și pe
cei intelectuali alcătuind manifestări ale personal ității și psihicului uman.
„Pregătirea psihică determină, prin mijloacele ant renamentului și ale acțiunilor
educaționale, creșterea capacității psihice pentru aIi permite sportivului desfășurarea unei
acțiuni eficiente și obținerea unor rezultate super ioare în concursuri „ (Epuran ș.c., 2001 )
Componenta teoretică
Pregătirea teoretică reprezintă „ansamblul informa țiilor însușite de sportiv în
vederea cunoașterii și explicării principiilor, reg ulilor și metodelor care determină
creșterea capacității sale de efort și de performan ță, ca și anticiparea concursului următor
pentru abordarea lui adecvată”. (Nicu A., 1973).
17 Pregătirea teoretică cuprinde „ansamblul de cunoșt ințe de specialitate transmise
de către antrenori în vederea aplicării în practică a unor noțiuni, principii, reguli, menite
să optimizeze randamentul în antrenament și competi ții ” (Dragnea A., MateITeodorescu
S., 2002)
Componenta fizică
„Pregătirea fizică se realizează printrIun ansambl u de măsuri care asigură o
capacitate funcțională ridicată, prin nivelul înalt de dezvoltare a calităților motrice de
bază și specifice, prin valori optime ale indicilor morfoIfuncționali, prin stăpânirea bună a
procedeelor tehnicoItactice utilizate și printrIo s tare perfectă de sănătate. Elementul
esențial îl constituie modul în care utilizarea lor influențează sursa energetică a pregătirii
sportivului, cât mai apropiată de cea specifică înt recerii sportive”. (Cârstea, 2000)
Pregătirea fizică pe uscat folosește exerciții care implică grupele musculare folosite în
înot, care imită mișcările din apă, cu amplitudine mare, ritm susținut de lucru, aparatele
vor fi folosite cu predominanță din poziția culcat. Exercițiile de mobilitate și întindere
sunt foarte importante în încălzire și pregătire. Î n pregătirea pe uscat se folosesc
simulatorul, miniIgym, extensoare, benzi de cauciuc , gantere, haltere, mingi medicinale,
exerciții la sol pentru abdomen, trunchi, brațe, pi cioare.
Pregătirea fizică specifică în apă urmărește dezvo ltarea următoarelor calități
motrice: viteza (V), forța (F), vitezaIforța (VIF), forțaIviteza (FIV), rezistența aerobă
organică, rezistența aerobă musculară, rezistență a naerobă organică, rezistență anaerobă
musculară, rezistențăIviteză (RIV), vitezăIrezisten ță (VIR), rezistențăIforță (RIF), forțăI
rezistență (FIR).
În înot calitățile motrice de bază, care determină obținerea performanțelor
sportive, se manifestă sub formă combinată și nu su b formă pură, formă determinată de
specificul probei și de procedeul respectiv.
Componenta biologică 0 refacerea organismului după efort
„Refacerea dirijată, reechilibrarea biologică sau regenerarea trofică este
considerată un proces complex metodicoIpedagogic și medicoIbiologic în care, prin
folosirea dirijată a unor mijloace fiziologice, nat urale sau de sinteză, provenite din mediul
18 extern sau intern, se urmărește revenirea la homeos tazia organismului la nivelul avut
anterior efortului și chiar depășirea acestuia prin realizarea supracompensării” (Alexe N.,
1993)
În Capitolul 4 – se prezintă terorii și concepte cu privire la ef ortul fizic, tipuri de
efort fizic, caracteristicile efoturilor fizice aer obe și anaerobe, baza morfologică și
funcțională a capacității de efort, metabolismul ae rob și anaerob, efectele fiziologice ale
antrenamentului anaerob și aerob, tipuri de efort î n înot.
Harre D., (1973) în Teoria Antrenamentului susține faptul că înotul este în
totalitate un sport de rezistență. Această afirmați e nu mai este valabilă comparând efortul
depus la înot (ținând cont de rezistența apei ) cu alte discipline sportive, desfășurate în
condiții normale. Analizând probele de înot putem o bserva următoarele (Tabelul 9.):
0 proba de 50m: efort anaerob alactacid, este un efor t de viteză;
0 proba de 100m se desfășoară în condițiile unei mari datorii de O 2 (63% din
consumul total de O 2), la rândul ei structurată specific: 25% component ă
creatinfosfatică (alactacidă) a datoriei de O 2 și 38% componenta lactacidă;
0 proba de 200m este după unii autori 50% aerobă I 50 % anaerobă, alți autori
indică 65% aerobă – 35% anaerobă. Diferența față de proba de 100m constă în
furnizarea energiei. Datoria generală de O 2 este mai mare în toate probele
0,70ml/kg sau 8I11, ce ar fi egal cu 100m (A. Lundi n și B. Saltin citați de
Șalgău și Marinescu, 2005); Efortul este mixt aerob Ianaerob I proba de 100m
bras și 200m orice stil (durata efortului cuprinsă între 1I3/5 minute);
0 proba de 400m se caracterizează printrIun procent d e 70% aerob și 30%
anaerob. Deși datoria de O 2 este mai redusă decât la probele de viteză, este o
probă de rezistență dură, în datorie de O 2 (A. Lundin și B. Saltin citați de
Șalgău și Marinescu, 2005) ;
0 probele de 800I1500m sunt preponderent efort aerob (90I92%), cu structură
redusă de efort anaerob (8I10%), care crește în fun cție de intensitatea cu care
se înoată (sub 1 minut pe 100m).
19 Capitolul 5 – Evoluția bioIphisoImotrică a înotătorilor de 11I 14 ani, se referă la
creșterea și dezvoltarea la vârsta de 11I14 ani (si stemul nervos și analizatorii, sistemul
muscular, aparatul cardioIrespirator), motricitatea la vârsta de 11I14 ani.
Capitolul 6 – ORGANIZAREA CERCETĂRII
6.1. Scopul, obiectivele și premisele cercetării
Scopul cercetării
Scopul lucrării constă în regândirea și restructur area unor strategii deja existente,
prin introducerea unor materiale ajutătoare și disp ozitive, cu scopul de a dezvolta
forța și puterea, precum și de a stabili o legatură între aceste două și viteza, pe distanțe
scurte.
Obiectivele cercetării
Obiectivele lucrării constau în:
I necesitatea aplicării unor programe de dezvoltare fizică, care vizează în principal
calitățile motrice forță și putere, pentru a îmbună tății performanțele sportive;
I stabilirea conținutului și structurii programului experimental de pregătire fizică a
înotătorilor;
I elaborarea, de către autor în colaborare cu condu cătorul științific, precum și alți experți
din domeniu, a unor programe de pregătire tehnică ș i fizică specifică;
I introducerea de programe speciale de pregătire te hnică și fizică în instruirea înotătorilor;
I creșterea performanței sportive, în înot, prin ab ordarea pregătirii fizice și anume a
dezvoltării forței și puterii
Premisele cercetării
Îmbunătățirea performanțelor sportive la nivel mon dial cunoaște creșteri atât
calitativ, cât și cantitativ, acestea depind de mod ul de ameliorare în procesul de pregătire.
Accentul este pus în pregătire pe calități motrice, capacitatea de efort, tehnică, care prin
îmbunătățire, determină o creștere a valorilor rezu ltatelor.
Pornim de la premisa că viteza în probele scurte d e înot se va îmbunătăți în mod
continuu, dacă vom îmbunătății forța și puterea, pr ecum și prin identificarea în metodele
și mijloacele tradiționale, a principiilor care sta u la baza dezvoltării acestor calități, și le
vom putea aplica apoi în condițiile reale de muncă.
20 Ipotezele de lucru
O măsurarea forței și puterii poate evidenția contrib uția pe care aceste calități
motrice o au la determinarea rezultatelor finale al e fiecărui sportiv;
I cunoscând variabilitatea acestor calități motric e, putem interveni în ameliorarea
performanței generale, acționând în antrenament asu pra forței și puterii;
I se poate concepe o metodologie de antrenament sp ecific pentru forță și putere,
cu scopul obiectivizării acestui tip de antrenament .
6.2. Metodele de cercetare
Hanțiu I., (2013) definește noțiunea de metodă ca fiind „un mod organizat,
sistematic de lucru”. Pentru a obține cunoștințe, i nformații necesare domeniului interesat,
„realizarea funcțiilor de generalizare a exeperienț ei curente și prospectarea pe noi trepte a
efectelor educației fizice și sportului, impun folo sirea unor metode de cercetare
științifică”.
Pentru cercetarea noastră am folosit următoarele m etode de investigație: metoda
studiului bibliografiei de specialitate prin care s e va realiza fundamentarea teoretică a
viitoarei lucrări, metoda observației, pe tot parcu rsul activității de cercetare, metoda
experimentală, va asigura o bază obiectivă pentru a răspunde la ipotezele formulate și
metoda statisticoImatematică de prelucrare și inter pretare a datelor.
Metoda studiului bibliografiei de specialitate (me toda documentării)
Această metodă este indispensabilă pentru cercetar ea științifică și presupune
studierea materialului de specialitate din domeniul cercetat, precum și din domenii
aferente. Metoda documentării sau studierii bibliog rafiei și a publicațiilor de specialitate
dă posibilitate cercetătorului să culeagă informați i în legătură cu fenomenul cercetat, să ia
legătura cu preocupări similare a unor specialiști din domeniu, să aprofundeze tema pe
care o cercetează. (Hanțiu I., 2013)
Pentru a îndeplini cu succes această etapă de docu mentare am studiat lucrări de
specialitate ale autorilor români, precum și străin i din domeniul interesat (antrenamentul
și performanța sportivă în înot) și din domenii ca: fiziologie, psihologie, statisticăI
matematică.
21 Metoda observației
Observația are un rol important în cunoașterea spo rtivului, ea trebuie să fie
„continuă, obiectivă, sistematică, iar datele obțin ute astfel se înregistrează, se clasifică, se
prelucrează și contribuie la formularea concluziilo r” (Dungaciu P., 1967, citat de Nuț A.,
2015)
Observația este primul moment al cercetării experi mentale, atunci „când se
practică în mod independent în științele dezvoltate și se apropie de experiment prin grija
de a găsi cele mai temeinice argumente pentru afirm area existenței unei relații cauzale”
(Rotariu și Iluț, 2006)
Metoda experimentală
Metoda experimentului a asigurat o bază obiectivă, prin care am putut argumenta
din punct de vedere științific, răspunsurile la ipo tezele formulate în această cercetare.
După Festinger și Ratz (1963, citați de Nuț A., 201 5) experimentul este „observarea și
măsurarea efectelor manipulării unei variabile inde pendente asupra variabilei dependente,
întrIo situație în care acțiunea altor factori (pre zenți efectiv, dar străini studiului) este
redusă la minimum.”
Metoda statisticoOmatematică
Indicatorii statistici
Au fost calculate elemente de statistică descriptiv ă, datele fiind prezentate utilizând
indicatori de centralitate, localizare și distribuț ie.
Analiza statistică
Pentru testarea distribuției normale sIa folosit t estul ShapiroIWilk. Varianța a fost
testată cu testele F sau Levene și/sau Bartlett.
În cazul datelor cu distribuție normală sIa utiliz at testul t (Student), iar în cazul
valorilor cu distribuție neuniformă sau a rangurilo r au fost utilizat testele neparametrice
MannIWhitney (U) pentru două probe neperechi, sau W ilcoxon în cazul a două probe
perechi. Pentru analiza a trei sau mai multe probe au fost utilizate testul ANOVA în cazul
datelor cu distribuție normală sau testul neparamet ric KruskalIWallis, în cazul valorilor
cu distribuție neuniformă sau a rangurilor.
Pragul de semnificație pentru testele folosite a f ost α = 0,05 (5%), α = 0,01 (1%)
sau α = 0,001, astfel:
22 • 0,01 < p < 0,05 – diferență statistic semnificativă ;
• 0,001 < p < 0,01– diferență statistic foarte semnif icativă;
• p < 0,001– diferență statistic înalt semnificativă;
• p > 0,05 – diferență statistic nesemnificativă.
Pentru decelarea corelației dintre două variabile c antitative continue, cu distribuție
normală (uniformă) sIa utilizat coeficientul de cor elație Pearson (r). În cazul variabilelor
cu distribuție neuniformă, sIa utilizat coeficientu l de corelație al rangurilor Spearman (ρ).
Analiza coeficienților de corelație sIa efectuat ut ilizând regula lui Colton. Astfel, pornind
de la proprietățile coeficientului de corelație car e spun că acesta este un număr cuprins
între I1 și 1 și că „intensitatea” relației liniare între cele două variabile va fi cu atât mai
mare cu cât coeficientul de corelație se apropie de 1 în valoare absolută, Colton (1974) a
sugerat următoarele reguli empirice privind interpr etarea coeficientului de corelație:
• corelație slabă/nulă dacă – notat *
• corelație acceptabilă dacă – notat **
• corelație bună dacă – notat ***
• corelație foarte bună dacă – notat ****
Regresia polinomială a fost metoda utilizată pentru obținerea ecuației matematice a
dependenței unei variabile continue de o altă varia bilă.
Prelucrarea statistică sIa efectuat cu aplicația Ex cel (din pachetul Microsoft Office
2007), cu programul StatsDirect v.2.7.2. Reprezenta rea grafică a rezultatelor sIa făcut cu
aplicația Excel (din pachetul Microsoft Office 2007 ).
Capitolul 7 – Relația dintre antrenamentul specific pe uscat și p erformanța în înot
la copii de 11014 ani
7.1. Lotul de subiecți
Cercetarea sIa efectuat pe un lot de 10 sportivi, toți membrii ai Clubului Sportiv
Swim To Perfection, din ClujINapoca, sub coordonare a antrenorului Suciu Marius
Adrian. Includerea subiecților în experiment sIa fă cut pe baza consimțământului informal
privind scopul studiului și programul de lucru.
23 Scopul cercetării preliminare este de a selecta și valida testele, aparatura care va fi
folosită în cercetare, precum și a condițiilor de d esfășurare a viitoarei cercetări propriuI
zise.
7.2. Obiective
Evidențierea importanței antrenamentului de forță și putere pe uscat folosind
banca de înot, pentru creșterea performanțelor la î notători – procedeul fluture.
Asigurarea condițiilor metodologice de bază a expe rimentului.
Testarea, verificarea și validarea aparaturii folo site pentru măsurarea forței și
puterii.
7.3. Ipoteza
La realizarea acestui studiu am pornit de la ideea că majoritatea sportivilor
înotători de performanță folosesc băncile de înot î n antrenamentul de forță pe uscat și
pentru diagnoza performanțelor. Testând aparatură s pecifică vom putea să validăm
aplicarea ei în antrenamente pentru a dezvolta forț a și puterea la înotători, și implicit a
crește performanța sportivă.
7.4. Metode
Studiul pilot sIa efectuat în ClujINapoca, la Comp lexul de Natație „Universitas”
al Universității „BabeșIBolyai” în spațiul pus la p us la dispoziție de către administrația
complexului.
Înotătorii au efectuat un antrenament specific de 3 ori pe săptămână (luniI
miercuriIvineri), un număr de 5 repetări a 35 de se cunde fiecare (procedeul fluture).
Antrenamentul sIa efectuat la banca de înot, Biomet er Isokinetik Trainer. Am efectuat
două testări pe distanța de 50 m (procedeu fluture) , ziua 1 și ziua 28, după o încălzire de
intensitate redusă (1000m ).
7.5. Prelucrarea statistică
Rezultatele au fost prelucrate statistic după tehn ica descrisă la Capitolul 6,
subcapitolul 6.2.
24 7.6. Rezultate
La analiza statistică a valorilor înregistrate în proba de 50 m fluture au fost
observate diferențe statistic înalt semnificative î ntre momentele T1IT2 (p < 0,01).
7.7. Concluzii
Rezultatele obținute subliniază importanța folosir ii în antrenamentul pe uscat a
băncii de înot. Antrenamentul de forță pe uscat cu bănci de înot poate stimula abilitatea
de a produce forța propulsivă în apă, cu prepondere nță în probele scurte.
Cercetările noastre scot în evidență importanța an trenamentului pe uscat, la banca
de înot, Biometer Isokinetik Trainer, care după pat ru săptămâni de antrenament a avut
efecte benefice, în sensul creșterii forței și impl icit a performanței sportive. În
urma cercetării preliminare, prin aceste testări re alizate au fost validate instrumentele de
testare și condițiile experimentale. Astfel, rezult atele obținute la măsurătorile (testările)
efectuate la banca de înot ne îndreptățesc să concl uzionăm că ipotezele avansate în
cercetarea preliminară sunt validate, ceea ce ne dă posibilitatea de a continua cercetările.
7.8. Discuții
Cercetări efectuate pe sportive înotătoare, cu sup limentare de Creatină, au arătat
faptul că suplimentarea nu a avut efecte benefice a supra performanței, neîmbunătățind
viteza, în schimb antrenamentul la banca de înot a avut efecte benefice asupra
performanței. (Dawson B, et al 2002).
Antrenamentul la simulatorul de condiții duce la c reșterea evidentă a forței, în
condițiile în care și numărul de cicluri impuse a c rescut, acest lucru dând posibilitate
sportivului să "mobilizeze" mai multă forță întrIo probă. (Constantin Ignat, 2006)
Simulatoarele de înot (băncile de înot) sunt utile pentru a diagnostica performanța
individuală dacă puterea mecanică este dobândită. ( Heller et al, 2004)
În timpul înotului simulat, picioarele pot susține o mai mare putere în comparație
cu brațele. De asemenea, variația intraIsubiect în măsurarea forței este mică utilizând
aceste ergometre pe uscat. Aceste metode de evaluar e ar putea fi utile în a explica
performanța de înot și în monitorizarea schimbărilo r care au loc în timpul
antrenamentului. (Swain IL, 2000)
25 În partea a IIIIa a tezei de doctorat sunt abordat e contribuțiile personale în
stabilirea și verificarea metodelor și mijloacelor eficiente și definitorii al parametrilor de
forță și putere și este structurată în trei capitol e.
Capitolul 8 Determinări privind forța mușchilor extensori ai ar ticulației
genunchilor la înotători
8.1. Lotul de subiecți
La cercetare au luat parte 15 sportivi înotători, membrii ai Clubului Sportiv
„Swim to Perfection” ClujINapoca, antrenor, subsemn atul, Suciu Marius Adrian.
Subiecții au fost supuși unui antrenament moderat s pecific înotului și în plus au purtat
centuri cu greutate (4.520kg) în jurul taliei și au trebuit să execute mișcări ondulatorii pe
verticală (specifice procedeului fluture) după mode lul: de 4 ori câte 35 secunde cu 3
minute pauză între serii, la începutul antrenamentu lui; după partea de încălzire în apă, de
3 ori pe săptămână, timp de 6 săptămâni.
Includerea subiecților în experiment sIa făcut pe baza consimțământului informal
privind scopul studiului și programul de lucru.
8.2. Obiective
Influența antrenamentului pe verticală în apă asup ra dezvoltării forței și puterii.
Stabilirea relației dintre forțăIputere și viteză.
8.3. Ipoteza
Folosind în antrenamentul pe verticală, în apă, ce nturi cu greutate, vom crește
forța și puterea, implicit și viteza de deplasare.
8.4. Metode
Studiul sIa realizat în Laboratorul de cercetări e xperimentale a Facultății de
Educație Fizică și Sport (Universitatea BabeșIBolya i, ClujINapoca).
NeIam concentrat pe următorii indicatori: PD (pici orul drept, 1000 și 1200, forța
maximală și valorile medii pe 5 secunde), PS (picio rul stâng, 1000 și 1200, forța
maximală și valorile medii pe 5 secunde); Prima tes tare (T1) și a doua testare (T2).
Am determinat forța maximală a mușchilor extensori ai genunchiului (cvadriceps
femural), măsurată cu ajutorul dinamometrului isok inetic, KINICOM® (Chattanooga
Group Inc., USA)
26
Am efectuat două testări, prima testare (T1) a fost realizată înaintea începerii
perioadei de antrenament și a constat în 2 contracț ii izometrice maximale timp de 5
secunde, la 2 unghiuri diferite, pentru fiecare pic ior în parte. Am înregistrat 4 valori
pentru fiecare sportiv în parte, la unghiuri de 1000 și 120 0. A doua testare (T2) a fost
efectuată după 6 săptămâni de antrenament.
8.5. Prelucrarea statistică
Rezultatele au fost prelucrate statistic după tehn ica descrisă la Capitolul 6,
subcapitolul 6.2.
8.6. Rezultate
La analiza statistică a valorilor maximale au fost observate diferențe statistic foarte
semnificative între momentele T1IT2 pentru PD120 0, PS100 0 și PS120 0 (p < 0,01).
La analiza statistică a valorilor medii pe 5 secun de au fost observate diferențe
statistic semnificative la momentul T1, între PD1000IPD120 0 și PS100 0IPS120 0 (p<0,05)
și diferențe statistic foarte semnificative între m omentele T1IT2 pentru PD120 0, PS100 0
și PS120 0 (p < 0,01).
Am găsit corelații bune și foarte bune între valor ile maximale ale unora dintre
indicatorii studiați, la momentele T1 și T2 și core lații foarte bune și bune între valorile
medii pe 5 secunde ale unora dintre indicatorii stu diați, la momentele T1 și T2.
8.7. Concluzii
Există puține studii (date) atât în literatura noa stră cât și în cea de specialitate cu
privire la tema studiată, astfel încât considerăm d e real folos aceste cercetări pentru a
înțelege și confirma rolul mișcării ondulatorii (de lfin) pe verticală în producerea forței și
importanța în creșterea vitezei în probele pe dista nță scurtă.
27 Mișcarea ondulatorie de picioare este utilizată la start și întoarceri în trei din cele
patru procedee competiționale și are un rol importa nt în performanța finală materializată
în timpii cronometrați (după ultimele modificări al e Federației Internaționale de Înot
Amatori – FINA, mișcarea ondulatorie de picioare a fost acceptată și în startul de la
procedeul bras).
Cercetările noastre au arătat faptul că antrenamen tul pe verticală în apă cu centuri
cu greutate are o influență pozitivă asupra forței mușchilor extensori ai genunchiului la
înotători. Utilizarea lor duce la creșterea forței maximale după o perioadă de 6 săptămâni
de antrenament la ambele picioare la un unghi de 12 0 0 și la piciorul stâng la un unghi de
100 0.
8.8. Discuții
Unghiul cuprins între 100 0 și de 120 0 în articulația genunchilor este optim în
realizarea întoarcerilor și eficient din două punct e de vedere: al timpului scurt petrecut în
întoarcere și al unui consum cât mai mic de energie , fără a mai fi necesară aplicarea unei
forțe excesive. (Araujo L., ș.c., 2010)
Cercetări efectuate pe sportivi profesioniști înot ători arată importanța mișcării
ondulatorii în înot, odată cu creșterea rolului pro pulsiei mișcării ondulatorii (delfin),
viteza de înot scade. (Gatta ș.c., 2012)
Importanța unei mișcări eficiente ondulatorii în d eterminarea valorilor vitezei este
arătată întrIun studiu efectuat pe 13 sportivi înot ători. Datele din studiu arată că în primii
5I15 metrii după întoarcere, velocitatea este susți nută în mod esențial de forța generală de
către înotător la împingerea din perete, dar totoda tă poate fi un indicator al unei mișcări
ondulatorii subacvatice eficiente (și o poziție cor ectă a corpului) în această fază a cursei.
(Zamparo ș.c., 2012)
Performanța mișcării ondulatorii subacvatice, este influențată de simetria în plan
sagital atât în faza ascendentă, cât și în faza des cendentă. Cercetări efectuate pe sportivi,
înotători, folosind o cameră video subacvatică, acc entuează importanța fazei ascendente
în propulsia corpului. (Atkinson R., ș.c., 2014)
Pentru a îmbunătății capacitatea de a afectua mișc ări ondulatorii și a determina o
creștere pozitivă a forței, trebuie dezvoltată și m obilitatea gleznelor. (McCullough ș.c.,
2009) Forța brută a înotătorului are legătură indir ectă cu flexibilitatea gleznelor și
28 depinde în mod direct de frecvența mișcării ondulat orii subacvatice. O mișcare
ondulatorie optimă pastrează un echilibru între min imizarea forței de frecare cu apa și a
costurilor energetice; coroborate cu maximizarea mo mentului forței (Cohen R.C., ș.c.,
2012).
Capitolul 9 Mijloace de acționare în antrenamentul pe uscat și influența acestora
asupra dezvoltării forței și puterii
9.1. Lotul de subiecți
La cercetare au luat parte sportivi, membrii Clubu lui Sportiv „Swim to
perfection” ClujINapoca, antrenor, Suciu Marius Adr ian. Lotul de sportivi a constat întrI
un număr de 3 înotătoare, componente ale lotului na țional și olimpic extins al Federației
Romane de Natație și Pentatlon Modern. (FRNPM). Num ărul restrâns de subiecți, se
datorează costurilor ridicate pentru deplasare (cas ă, masă și testări/măsurători), precum și
al nivelului lor de pregătire, cercetarea având loc în Spania. Includerea subiecților în
experiment sIa făcut pe baza consimțământului infor mal privind scopul studiului și
programul de lucru.
Subiecții au fost supuși unui antrenament moderat specific înotului și în plus au
efectuat de 2 ori pe săptămână (marțiIînainte de an trenamentul în apă și joiIdupă
antrenamentul în apă) antrenament pe uscat pentru d ezvoltarea forței și puterii, exceptând
perioadele de tranziție, pe toată durata studiilor de cercetare (2011I2014).
Antrenamentele au constat în efectuarea de circuite de forță, exerciții de pliometrie,
izometrie, sărituri în plan vertical, diferite exer ciții cu mingi medicinale (împingeri de la
piept, aruncări, etc.). Durata antrenamentelor: apr oximativ 30 de minute.
9.2. Obiective
Influența folosirii în antrenamentul pe uscat a ex ercițiilor specifice asupra
dezvoltării forței și puterii.
Stabilirea relației dintre forțăIputere și viteză și perfomanța sportivă.
9.3. Ipoteza
Folosind în antrenamentul pe uscat exerciții speci fice, vom îmbunătății forța și
puterea, crescând astfel performanța sportivă.
9.4. Metode
29 Studiul sIa realizat în Spania, Sierra Nevada la C entrul de Înaltă Performață, aflat
la 2320 metri altitudine. Acest centru de pregătire este unul de excelență fiind folosit de
sportivi din întreaga Europă din diferite ramuri sp ortive. Centrul este prevăzut cu bazin
de dimensiuni olimpice, stadion, pistă de alergare, săli de sport și diferite laboratoare
(biomecanică, biochimie, etc.).
SIau efectuat exerciții cu haltera și anume:
I semigenuflexiuni (HS);
I împins culcat (BP);
I
I
I ramat, culcat facial – trageri la piept (HR).
30 SIau efectuat repetări maximale pentru fiecare exe rcițiu și atelier în parte, fiind
luate în calcul cele mai bune valori. Pentru fiecar e sportiv în parte sIau calculat
intensitățile de lucru, în procente, în raport cu m asa lor corporală: 25% (HS1, BP1, HR1),
50% (HS2, BP2, HR2) și 75% (HS3, BP3, HR3) ajungând uIse 100% din posibilitățile
maximale (HS4).
Am efectuat două testări, prima testare a fost rea lizată în anul 2012, iar a doua
testare a fost efectuată în anul 2014.
Testările au fost efectuate cu un aparat special c onceput pentru a determina cu o
acuratețe cât mai mare forța și puterea sportivilor .
Aparatul folosit a fost TIFORCE, care ne oferă inf ormații utile și detaliate pentru
monitorizare, diagnoză și înțelegerea particularită ților sportivilor în vederea optimizării
programului de antrenament. Aparatul înregistrează și salvează în timp real profilul
vitezei și al puterii la diferite încărcături.
TIFORCE este un sistem dinamic de măsurare, un din amometru izoinerțial care
înregistrează și afișează următorii parametrii biom ecanici:
Parametrii biomecanici Unitatea de măsură Prescurt are
Încărcătura Kg W
viteza medie m/s Vmed
viteza medie până la atingerea vitezei maxime m/s V medIVmax
viteza medie – faza propulsivă m/s VmedIFProp
viteza maximă m/s Vmax
timpul scurs până la atingerea vitezei maxime Ms TV max
accelerația medie m/s 2 Amed
accelerația medie până la atingerea vitezei maxime m/s 2 AccmedIVmax
accelerația medie – faza propulsivă m/s 2 AccmedIFProp
accelerația maximă m/s 2 Amax
timpul scurs până la atingerea accelerației maxime Ms Taccmax
durata fazei propulsive Ms DFP
durata fazei propulsive % DFP
forța medie N Fmed
forța medie până la atingerea vitezei maxime N Fmed IVmax
forța medie – faza propulsivă N FmedIFprop
forța maximă N Fmax
timpul scurs până la atingerea forței maxime Ms Tfm ax
puterea medie W Pmed
puterea medie până la atingerea vitezei maxime W Pm edIVmax
puterea medie – faza propulsivă W PmedIFprop
puterea maximă W Pmax
timpul scurs până la atingerea puterii maxime Ms TP max
impulsul mecanic N*s Imp (P)
integrala puterii W*s I.P.
integrala vitezei Cm I.V.
rata forței maxime de dezvoltare N/s RFDmax
impul scurs până la rata forței maxime de dezvoltar e Ms TIRFDmax
lucrul mecanic J L
31 9.5. Prelucrarea statistică
Rezultatele au fost prelucrate statistic după tehn ica descrisă la Capitolul 6,
subcapitolul 6.2.
9.6. Rezultate semigenuflexiuni (HS)
Analiza statistică de corelație între indicatorii s tudiați în anul 2012 a arătat:
• pentru încărcătura HS1:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
A max – F max, A max – I.P., V max – P max, L – F m ax, L – I.P., F
max – I.P.
I o corelație foarte bună, dar de sens opus între I .V. – P max, Imp(P) – P
max
I o corelație bună și de același sens între I.V. – I.P.
I o corelație acceptabilă și de același sens între Imp(P) – I.P.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între A max – P max, V max –
I.P., L – P max, P max – I.P.
• pentru încărcătura HS2:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – P max, A max – F
max, A max – I.P., V max – F max, V max – P max, V max – I.P., I.V. –
F max, I.V. – P max, I.V. – I.P., L – F max, L – P max, L – I.P., Imp(P)
– F max, Imp(P) – P max, Imp(P) – I.P., F max – P m ax, F max – I.P., P
max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între W – I.P .
I o corelație acceptabilă și de același sens între W – F max, A max – P
max.
• pentru încărcătura HS3:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., V max – F max, V max – P max, V max – I.P ., I.V. – F max,
I.V. – P max, I.V. – I.P., L – F max, L – P max, L – I.P., Imp(P) – I.P., F
max – P max, F max – I.P., P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între Imp(P) – F max, Imp(P) – P
max.
32 I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între A max – I.P.
• pentru încărcătura HS4:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, A max – P
max, A max – I.P., V max – F max, V max – P max, V max – I.P., L – F
max, L – P max, L – I.P., F max – P max, F max – I. P., P max – I.P.
I o corelație foarte bună dar de sens opus între Im p(P) – F max, Imp(P) –
P max, Imp(P) – I.P.
I o corelație bună și de același sens între W – P m ax, W – I.P., A max –
F max.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între I .V. – F max.
Analiza statistică de corelație între indicatorii studiați în anul 2014 a arătat:
• pentru încărcătura HS1:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
A max – P max, V max – P max, L – I.P., Imp(P) – I. P., F max – P max.
I o corelație foarte bună dar de sens opus între A max – I.P., V max –
I.P., I.V. – F max, I.V. – P max, L – P max, Imp(P) – P max
I o corelație bună și de același sens între A max – F max, V max – F
max, I.V. I I.P.
Io corelație bună, dar de sens opus între L – F max , Imp(P) – F max, F
max – I.P.
• pentru încărcătura HS2:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – I.P., V
max – P max, I.V. – F max, I.V. – P max, I.V. – I.P ., L – F max, L – P
max, L – I.P., F max – P max, F max – I.P., P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între W – P m ax, V max – P max, V
max – I.P.
I o corelație acceptabilă și de același sens între A max – P max, Imp(P) –
F max, Imp(P) – P max, Imp(P) – I.P.
• pentru încărcătura HS3:
33 I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – I.P., V
max – P max, L – F max, L – P max, L – I.P., Imp(P) – F max, Imp(P) –
P max, Imp(P) – I.P., F max – P max, F max – I.P., P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între W – P m ax, A max – P max, V
max – F max.
I o corelație acceptabilă și de același sens între A max – F max, V max –
I.P., I.V. – F max, I.V. – P max, I.V. – I.P.
• pentru încărcătura HS4:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., A max – P max, L – F max, L – P max, L – I.P., Imp(P) – F
max, Imp(P) – I.P., F max – P max, F max – I.P., P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între A max – F max, A max – I.P.,
V max – P max, I.V. – P max, Imp(P) – P max.
I o corelație acceptabilă și de același sens între V max – F max, V max –
I.P., I.V. – F max.
9.7. Rezultate împins culcat (BP)
Analiza statistică de corelație între indicatorii s tudiați în anul 2012 a arătat:
• pentru încărcătura BP1:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – P max, W – I.P., V
max – P max, V max – I.P., I.V. – F max, I.V. – P m ax, I.V. – I.P., L – P
max, L – I.P., Imp(P) – P max, Imp(P) – I.P., P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între V max – F max, L – F max,
Imp(P) – F max, F max – I.P.
I o corelație bună dar de sens opus între A max – P max, A max – I.P.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între A max – F max, F max –
P max.
• pentru încărcătura BP2:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., L – I.P., Imp(P) – P max, Imp(P) – I.P., F max – P max.
I o corelație foarte bună dar de sens opus între A max – I.P., V max – F
max, V max – P max, V max – I.P.
34 I o corelație bună și de același sens între I.V. – I.P., L – F max, L – P
max, Imp(P) – F max, F max – I.P., P max – I.P.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între A max – P max.
Analiza statistică de corelație între indicatorii s tudiați în anul 2014 a arătat:
• pentru încărcătura BP1:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., A max – F max, V max – P max, L – F max, L – P max, L –
I.P., Imp(P) – F max, Imp(P) – P max, Imp(P) – I.P. , F max – P max, F
max – I.P., P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între A max – P max, A max – I.P.,
V max – I.P.
I o corelație acceptabilă și de același sens între V max – F max.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între I .V. – F max.
• pentru încărcătura BP2:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – P max, W – I.P., A
max – F max, A max – P max, A max – I.P., L – P max , L – I.P., Imp(P)
– I.P., F max – P max, P max – I.P.
I o corelație foarte bună, dar de sens opus între I .V. – P max, I.V. – I.P.
I o corelație bună și de același sens între Imp(P) – P max.
I o corelație acceptabilă și de același sens între W – F max, V max – F
max, V max – P max, L – F max, Imp(P) – F max, F ma x – I.P.
I o corelație acceptabilă dar de sens opus între V max – I.P., I.V. – F
max.
• pentru încărcătura BP3:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., A max – F max, A max – P max, A max – I.P ., I.V. – P max, L
– F max, L – P max, L – I.P., F max – P max, F max – I.P., P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între I.V. – F max.
I o corelație acceptabilă și de același sens între V max – I.P., Imp(P) –
I.P.
35
9.8. Rezultate împins culcat (HR)
Analiza statistică de corelație între indicatorii s tudiați în anul 2012 a arătat:
• pentru încărcătura HR1:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., A max – F max, V max – P max, I.V. – P ma x, I.V. – I.P., L –
P max, L – I.P., Imp(P) – F max, P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între A max – I.P., L – F max, F max
– I.P.
I o corelație acceptabilă și de același sens între V max – I.P., I.V. – F
max, Imp(P) – I.P.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între V max – F max.
• pentru încărcătura HR2:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., A max – F max, A max – I.P., V max – P ma x, I.V. – F max,
I.V. – I.P., L – F max, L – P max, L – I.P., Imp(P) – F max, Imp(P) –
I.P., F max – I.P., P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între I.V. – P max, F max – P max.
I o corelație acceptabilă și de același sens între A max – P max, V max –
I.P.
• pentru încărcătura HR3:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., V max – F max, V max – P max, V max – I.P ., I.V. – F max,
I.V. – I.P., L – F max, L – P max, L – I.P., F max – P max, F max – I.P.,
P max – I.P.
I o corelație foarte bună, dar de sens opus între I mp(P) – P max.
I o corelație bună și de același sens între A max – F max, A max – P
max, A max – I.P.
I o corelație bună, dar de sens opus între Imp(P) – F max.
I o corelație acceptabilă și de același sens între I.V. – P max.
36 I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între I mp(P) – I.P.
Analiza statistică de corelație între indicatorii s tudiați în anul 2014 a arătat:
• pentru încărcătura HR1:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., A max – F max, A max – P max, V max – P m ax, I.V. – I.P., L
– F max, L – I.P., Imp(P) – I.P., F max – P max, F max – I.P., P max –
I.P.
I o corelație bună și de același sens între A max – I.P., I.V. – F max, L –
P max, Imp(P) – F max.
I o corelație acceptabilă și de același sens între V max – F max.
• pentru încărcătura HR2:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – P max,
W – I.P., A max – P max, A max – I.P., V max – I.P. , L – P max, L –
I.P., Imp(P) – F max, Imp(P) – P max, Imp(P) – I.P. , P max – I.P.
I o corelație bună și de același sens între V max – P max, I.V. – P max,
I.V. – I.P.
I o corelație acceptabilă și de același sens între A max – F max, V max –
F max, I.V. – F max, L – F max, F max – P max, F ma x – I.P.
• pentru încărcătura HR3:
I o corelație foarte bună și de același sens între W – F max, W – I.P., A
max – P max, A max – I.P., V max – P max, V max – I .P., L – F max, L
– P max, L – I.P., Imp(P) – F max, Imp(P) – P max, Imp(P) – I.P., F
max – I.P., P max – I.P.
I o corelație foarte bună, dar de sens opus între I .V. – F max.
I o corelație bună și de același sens între V max – F max.
I o corelație bună, dar de sens opus între I.V. – I .P.
I o corelație acceptabilă și de același sens între W – P max, A max – P
max, F max – P max.
I o corelație acceptabilă dar de sens opus între I. V. – P max.
37 9.9. Concluzii
Antrenamentul pe uscat este o componentă importantă în pregătirea înotătorilor,
în special a sprinterilor. Cercetările noastre evid ențiază importanța folosirii metodelor de
antrenament: izotonice, izokinetice și izometrice, pliometrice, balistice în dezvoltarea
forței și puterii musculare.
La analiza comparativă a parametrilor măsurați în a nul 2012 și 2014 se observă
următoarele diferențe statistic semnificative:
1. semigenuflexiuni: viteza medie, viteza maximă, f orța medie până la atingerea
vitezei maxime, forța maximă, puterea medie, putere a maximă, forța medieIfaza
propulsivă, puterea medie până la atingerea vitezei maxime, puterea medieIfaza
propulsivă, integrala vitezei, rata forței maxime d e dezvoltare, timpul scurs până la rata
forței maxime de dezvoltare.
2. împins culcat: viteza medie, viteza maximă, vite za medieIfaza propulsivă,
accelerația maximă, puterea medie, puterea medie pâ nă la atingerea vitezei maxime,
puterea medieIfaza propulsivă, puterea maximă, timp ul scurs până la atingerea puterii
maxime, integrala puterii, timpul scurs până la rat a forței maxime de dezvoltare, lucrul
mecanic;
3. ramat cu bara: timpul scurs până la atingerea vi tezei maxime, timpul scurs până
la atingerea puterii maxime, impulsul mecanic, inte grala puterii, integrala vitezei, lucrul
mecanic.
Această îmbunătățire a valorilor parametrilor studi ați se datorează unei bune
planificări a antrenamentului de forță și putere pe uscat, unei selecții riguroase a
mijloacelor și metodelor folosite precum și a efica cității aplicării acestora.
Rezultatele cercetării noastre evidențiază o relați e strânsă între forța și viteză,
acestea acționând împreuna ca o entitate, nu ca și două componente separate ale puterii.
Puterea statistică a rezultatelor parametrilor stud iați, dată de legăturile de tip
corelațional și de diferențele semnificative rezult ate la pragurile de semnificație foarte
ridicate, susțin ipoteza cercetării.
9.10. Discuții
Folosirea metodei balistice prin repetări la banca de împins duce la îmbunătățirea
puterii maxime după o perioadă de cinci săptămâni. În această perioadă sportivii au
38 efectuat o repetare maximală de împins din culcat d orsal cu încărcătură de (80I100%) din
posibilitățile maxime sau o repetare cu încărcătură moderată (40I55%) din posibilitățile
maxime folosind metoda aminitită. (Young KP.,ș.c. 2 015)
Antrenamentul pe uscat este o componentă fundamenta lă în antrenamentul
canotorilor. Pe o perioadă de trei ani sIa observat o creștere a scorurilor puterii și
performanței. SIau efectuat repetări cu încărcătură maximală de împins din culcat dorsal,
procentele au crescut cu 13% la bărbați și 6.5% la femei, iar timpul de performanță a
crescut cu 1%. (McKean MR., Burkett BJ., 2014)
Pentru a crește forța maximală și submaximală pentr u trenul superior se
recomandă prioritizarea și efectuarea antrenamentel or în funcție de nevoile individuale.
(Assumpção CO., șc., 2013)
Cercetări efectuate pe sportivi (hocheiști) au evid ențiat o legătură strânsă între
forța și puterea părții superioare a corpului și vi teza în performanță, și capacitatea de a
produce propulsia și mari frecvențe în combinație e ste foarte importantă pentru abilitățile
de sprint la sportivii de hochei. (Skovereng K., ș. c., 2013)
În timpul perioadei de adaptare, pentru dezvoltarea forței se recomandă folosirea
unui program de rezistență cu volum mare (9 seturi per grupă musculară și 3 seturi pentru
fiecare exercițiu), iar în perioada competițională se recomandă folosirea unui program de
rezistență cu volum mic (3 seturi per grupă muscula ră și 1 set pentru fiecare exercițiu).
(Naclerio F., ș.c., 2013)
Forța maximală poate fi îmbunătățită folosind repet ări de împins din culcat dorsal
(banca de împins culcat), performanța depinzând de intervalul de repaus dintre repetări,
cu cât acesta este mai scurt, se poate obține un vo lum specific la femei. (Ratamess
NA.,ș.c., 2012)
Antrenamentul de intensitate mare este necesar pent ru a îmbunătăți forța
musculară la sportivi cu experiență, acest lucru f iind posibil prin măsurarea vitezei de
execuție a fiecărei repetări de împins din culcat d orsal pentru fiecare încărcătură în parte.
(Padulo J., ș.c.,2012)
Exersarea la banca de împins culcat (cu intensități cuprinse între 50I100% din
posibilitățile maxime, timp de trei săptămâni), com binată cu diferite perioade de repaus
39 are efecte benefice, în sensul dezvoltării forței, în funcție de particularitățile de sex.
(Judge LW, Burke Jr, 2012)
Antrenamentul de rezistență, cu încărcături mari (9 0% din posibilitățile maxime)
este superior în comparație cu un antrenament cu în cărcături medii (70%). Acest tip de
antrenament determină o creștere a forței fără schi mbarea masei musculare, ceea ce
conduce la creșterea capacității de sprint. Astfel, se preferă folosirea antrenamentului cu
încărcături mari, când scopul este de a dezvolta fo rța și puterea maximală în timpul
sprinturilor. (Bogdanis G.C.,ș.c., 2011)
Puterea maximală necesară pentru efectuarea de semi genuflexiuni poate
determina performanța în sprint și la săritura în î nălțime. Cercetări efectuate pe jucători
profesioniști de fotbal recomandă folosirea și conc entrarea pe mișcări concentrice în
antrenamentul forței și puterii.(Wisløf U., ș.c., 2 004)
În înot, pentru îmbunătățirea puterii maxime, se re comandă folosirea unui
antrenament special, și anume împingeri de la peret e. (Toussaint HM., Vervoorn K.,
1990)
Folosirea în timpul încălzirii a exercițiilor, imp licit a semigenuflexiunilor cu
încărcături submaximale, efectuate exploziv, au efe ct pe termen scurt la îmbunătățirea
performanței la săritura pe verticală, acest efect fiind mai pregnant la atleți cu un nivel
crescut al forței și puterii. (Gourgoulis V., ș.c., 2003; Hiramaya K., 2014)
Cercetări efectuate pe sportivi înotători sublinia ză un efect pozitiv al
antrenamentului pliometric, în start și întoarceri, dar nu propulsie. Datorită aportului
practic și relevanței unui start și întoarceri de s ucces se recomandă introducerea în
antrenamentul înotătorilor aflați la pubertate a ex ercițiilor pliometrice. (Potdevin FJ., ș.c.,
2011; Bishop DC., ș.c., 2009).
Antrenamentul pliometric în apă determină aceleași îmbunătățiri ale performanței
ca și antrenamentul pliometric pe uscat, cu semnifi cativ mai puține dureri musculare.
(Robinson LE., ș.c., 2004)
40 Capitolul 10 Determinări la banca de înot privind f orța și puterea musculară a
tracțiunii brațelor
10.1. Lotul de subiecți
Cercetarea sIa efectuat pe un lot de 24 de înotăto ri, membrii Clubului Sportiv
„Swim to Perfection” ClujINapoca, antrenați de Suci u Marius Adrian. Subiecții au fost
supuși unui antrenament moderat specific înotului ș i în plus au efectuat antrenament la
Biometer Isokinetic Trainer.
Includerea subiecților în experiment sIa făcut pe b aza consimțământului informal
privind scopul studiului și programul de lucru.
Aparatul are 9 nivele de intensitate (1Icu viteză mică și rezistență mare; 5Imediu;
9Iviteză mare și rezistență mică). Antrenamentele s Iau efectuat cu o frecventă de 2 ori pe
săptămână, înainte de intrarea în apă. Durata antre namentelor a fost de aproximativ 20I30
minute și au constat în efectuarea unor seturi de e xerciții pe aparat (mișcări specifice
procedeului fluture); cu interval de repaus de 2 mi nute și 3 minute între seturi. Programul
de lucru a constat în:
I 15I20 secunde nivel 2; 15I20 secunde nivel 8; 15 se cunde nivel 5;
I 15I20 secunde nivel 3; 15I20 secunde nivel 7; 15 se cunde nivel 5;
I 15I20 secunde nivel 4; 15I20 secunde nivel 6; 15 se cunde nivel 5.
După antrenamentul la banca de înot sportivii au i ntrat în apă unde au efectuat 3
seturi asemănătoare cu cele efectuate la Biometer, respectând în mod fidel modelul
executat pe bancă. Acestea au constat în sprinturi pe 25m, cu plecare din apă:
I 15I20 secunde înot fluture cu parașută și palmari ( de diferite dimensiuni);
I 15I20 secunde înot fluture cu o coardă elastică (aj utat de antrenor pentru a facilita
deplasarea în apă și revenirea la perete după înti nderea în punctul maxim al
corzii);
I 15 secunde înot fluture (fără mijloace ajutătoare).
Cercetările sIau făcut cu avizul Comisie de Etică a Universității „BabeșIBolyai”,
din ClujINapoca. Includerea subiecților în experime nt sIa făcut pe baza consimțământului
informal privind scopul studiului și programul de l ucru.
41 10.2. Obiective
Influența folosirii aparatului Biometer Isokinetic Trainer asupra dezvoltării forței
și puterii tracțiunii brațelor.
Stabilirea relației dintre forțăIputere și viteză și performanța sportivă.
10.3. Ipoteza
Folosind în antrenamentul pe uscat aparatul Biomet er Isokinetic Trainer, vom
dezvolta forța și puterea musculară a brațelor, vom corecta și îmbunătăți tehnica
procedeului fluture.
10.4. Metode
Studiul sIa realizat la Complexul de Natație „Univ ersitas” al Universității „BabeșI
Bolyai” în spațiul pus la pus la dispoziție de cătr e administrația complexului, folosind
aparatura aflată în dotarea clubului sportiv „Swim to Perfection” ClujINapoca, antrenor
subsemnatul.
Sportivii au efectuat o scurtă încălzire neuromusc ulară prin mișcare specifică, la
banca de înot, cu durată de 60I90 secunde, urmată d e testarea propriuIzisă. Testările sIau
efectuat pe 30 de secunde (nivelul 5 de intensitate – considerat ca fiind cel mai apropiat
de densitatea apei), timpul fiind stabilit în funcț ie de durata aproximativă a timpului
corespunzător probei de 50m fluture. Am efectuat tr ei testări: în anul 2012, 2013 și 2014.
Am determinat următorii parametrii:
• forța medie (N) – prescurtată în cele ce urmează F med;
• lucrul mecanic (J) – prescurtat în cele ce urmează L;
• puterea medie (W) – prescurtată în cele ce urmează P med;
• viteza medie (m/s) – prescurtată în cele ce urmează V med;
• lungimea tracțiunii (m) – prescurtată în cele ce ur mează Lt;
• timpul fazei active (sec) – prescurtat în cele ce u rmează TFA;
• frecvența brațelor (nr/min) – prescurtată în cele c e urmează FIBR;
• numărul ciclurilor de brațe (nr) – prescurtat în ce le ce urmează CIBR;
10.5. Prelucrarea statistică
Rezultatele au fost prelucrate statistic după tehn ica descrisă la Capitolul 6,
subcapitolul 6.2.
42 10.6. Rezultate
La analiza statistică a valorilor forței medii pentru probe perechi, au fost observate
diferențe statistic intens semnificative între mome ntele 2012I2013, 2012I2014 și 2013I
2014 (p < 0,001).
La analiza statistică a valorilor lucrului mecanic pentru probe perechi, au fost
observate diferențe statistic intens semnificative între momentele 2012I2013, 2012I2014
și 2013I2014 (p < 0,001).
La analiza statistică a valorilor puterii medii pentru probe perechi, au fost
observate diferențe statistic intens semnificative între momentele 2012I2013, 2012I2014
și 2013I2014 (p < 0,001).
La analiza statistică a valorilor vitezei medii pentru probe perechi, au fost
observate diferențe statistic semnificative între m omentele 2012I2013 și 2012I2014 (p <
0,05).
la analiza statistică a valorilor lungimii tracțiunii, timpul fazei active, frecvența
brațelor, ciclurile de brațe pentru probe perechi, nu au fost observate diferențe statistic
semnificative între niciunul dintre momente (p > 0, 05).
Analiza statistică de corelație între indicatorii s tudiați a arătat:
• în anul 2012 (vezi figura 9):
I o corelație foarte bună și de același sens între F med – L, F med – P
med, L – P med, Lt – TFA și FIBR – CIBR.
I o corelație bună și de același sens între F med – TFA și P med – TFA.
I o corelație bună, dar de sens opus între V med – TFA, Lt – FIBR, Lt –
CIBR, TFA – FIBR și TFA – CIBR.
I o corelație acceptabilă și de același sens între L – V med, L – TFA, L –
CIBR, V med – FIBR și V med – CIBR.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între F med – FIBR, P med –
FIBR și V med – Lt.
• în anul 2013 (vezi figura 10):
I o corelație foarte bună și de același sens între F med – L, F med – P
med, L – P med și FIBR – CIBR.
I o corelație foarte bună, dar de sens opus între T FA – CIBR.
43 I o corelație bună și de același sens între F med – TFA și L – TFA.
I o corelație bună, dar de sens opus între Lt – FIB R și Lt – CIBR.
I o corelație acceptabilă și de același sens între F med – Lt, L – V med,
L – Lt, L – CIBR, P med – Lt, P med – TFA și Lt – T FA.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între L – FIBR.
• în anul 2014 (vezi figura 11):
I o corelație foarte bună și de același sens între F med – L, F med – P
med, L – P med, P med I TFA și FIBR – CIBR.
I o corelație foarte bună, dar de sens opus între T FA – FIBR și TFA – CI
BR.
I o corelație bună și de același sens între F med – Lt, F med – TFAm L –
Lt, L – TFA, P med Lt și L – TFA.
I o corelație bună, dar de sens opus între Lt – FIB R și Lt – CIBR.
I o corelație acceptabilă și de același sens între V med – Lt.
I o corelație acceptabilă, dar de sens opus între F med – V med și F med
– CIBR.
La analiza statistică a valorilor timpilor în apă (sec) la proba 50 m fluture, luând
în considerare toți trei anii, au fost observate di ferențe statistic foarte semnificative între
cel puțin doi dintre ani (p = 0,0021). Conform aște ptărilor, la analiza statistică a valorilor
timpilor în apă la proba 50 m fluture pentru probe perechi , au fost observate diferențe
statistic intens semnificative între anii 2012I2013 , 2012I2014 și 2013I2014 (p < 0,0001).
10.7. Concluzii
Banca de înot (Biometer Isokinetic Trainer) dezvolt ă forța la viteze apropiate de
cele din timpul probei sau chiar superioare și îmbu nătățește sincronizarea intermusculară,
ținând cont de faptul că fiecare grupă musculară ce participă la realizarea unei mișcări
intră în acțiune întrIo anumită ordine și la un anu mit moment.
Sistemul de monitorizare Biometer Isokinetic Train er permite vizualizarea în timp
real a diferiților parametrii ai mișcării. Urmărire a în timp real ne oferă informații cu
privire la evoluția lor și aprecierea corectă și ob iectivă a volumului și intensității de lucru.
În urma cercetărilor efectuate se observă creșteri importante de forță, viteză și
putere, traduse și în îmbunătățirea timpilor din ap ă pe distanța de 50m. La majoritatea
44 sportivilor se observă o îmbunătățire semnificativă a performanțelor obținute în apă. Au
existat și sportivi la care vitezele au rămas aprox imativ constante, marcând doar o ușoară
creștere (consecință a unei tehnici deficitare la b anca de înot, lipsa la antrenamente). Un
singur sportiv prezintă o stabilizare a parametrilo r viteză și forță, dar cu o scădere de
putere.
Rezultatele bune obținute la banca de înot au fost cu succes transferate în apă. Se
observă o relație de interdependență între forță, p utere și lucrul mecanic, influențânduIse
reciproc. La analiza comparativă a următorilor para metrii: forță, putere, lucrul mecanic
există diferențe intens semnificative pe parcursul celor trei ani de studiu (2012I2013I
2014), demonstrând eficacitatea antrenamentului pe acest aparat.
În ceea ce privește lungimea tracțiunii, frecvența brațelor, timpul fazei active și
numărul ciclurilor de brațe nu există diferențe sta tistic semnificative pe parcursul celor
trei ani de studiu (2012I2013I2014). Acest lucru se explică prin faptul că am dorit
creșterea parametrilor de forță și putere fără o de teriorare a tehnicii. Depistarea și
corectarea greșelilor de tehnică fiind un aspect im portant de urmărit pe tot parcursul
antrenamentului la Biometer și în apă.
La analiza rezultatelor obținute după antrenamente le la banca de înot am observat
că evoluția sportivilor din timpul perioadei de stu diu a fost mai bună decât evoluțiile lor
anterioare. Această evoluție se datorează formării unei mișcări corecte (stereotip),
folosind în mod constant aparatul.
10.8. Discuții
Antrenamentul la simulatorul de condiții ERGOSIM, cu exerciții specifice cu
sarcină de menținere de forță la viteze superioare celei de record personal, determină
modificări în structura de comandă, în sensul grăbi rii succesiunii de intrare în contracție a
musculaturii implicate în efortul specific, cu efec te semnificative de creștere de forță și
viteză în efortul specific de concurs. (Pierre Jose ph de Hillerin, 1997)
Folosirea în antrenamentul forței și puterii a erg ometrului are efecte pozitive.
(Lawton TW., ș.c., 2011). Ergometria la banca de în ot este o metodă fiabilă pentru
măsurarea forței maxime de tracțiune a brațelor la sportivi surferi. (Loveless DJ., și
Minahan C., 2010) Această metodă de măsurare a pute rii poate fi utilă în explicarea
45 performanței la înot și în monitorizarea schimbăril or care apar în timpul antrenamentelor.
(Swaine Il., 2000)
Băncile de înot sunt folosite în antrenamentul de uscat de majoritatea înotătorilor
pentru diagnoza performanței. Acestea sunt de un re al folos pentru performanța
individuală dacă puterea mecanică atinsă pe o anumi tă perioadă corespunde timpilor din
competiții. (EdelmannINusser J., ș.c., 2004)
Înotul simulat este metoda preferată de antrenamen t ergometric pe uscat la
înotători. (Swaine IL., Winter EM., 1999)
Se recomandă folosirea băncii de înot în antrename ntul înotătorilor pentru
optimizarea biomecanicii mișcării brațelor și a put erii mecanice rezultate. (Zamparo P.,
ș.c., 2014) În timpul antrenamentului la banca de î not se activează o mare parte din masa
musculară folosită în înot, creșterile aerobe fiind transferate direct în apă. (Gergely TJ.,
ș.c., 1984)
Pentru îmbunătățirea forței musculare a brațelor, în timpul perioadei pregătitoare,
antrenamentul numai cu brațe la înot, cu un procent de 20% din distanțele de antrenament
săptămânale, este o metodă eficientă. (Konstantaki M., ș.c., 2008)
Folosirea în antrenament a ergometrului a determin at o îmbunătățire a puterii
maxime musculare a brațelor la înotători. (Trinity JD., ș.c., 2006)
CAPITOLUL XI CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Pregătirea viitorilor campioni, în înotul de perfo rmanță constituie mereu o
provocare pentru specialiști. Principala preocupare se referă la asigurarea unui nivel
optim de dezvoltare a calităților motrice, care ult erior vor constitui un substrat fizic
necesar însușirii tehnicii procedeelor de înot și î n consecință studiul nostru oferind puncte
de referință pentru planificarea obiectivă a dezvol tării forței și puterii musculare.
Scopul lucrării a fost acela de a urmării dezvolta rea și îmbunătățirea unor calități
motrice relevante (în cazul nostru forțaIputerea) p entru obținerea performanțelor sportive.
În acest scop am selecționat și prezentat unele met ode și mijloace care eficientizează și
optimizează antrenamentul, accentul în cercetarea n oastră fiind pus pe creșterea
performanței sportive utilizând dezvoltarea forțeiI puterii la înotători prin personalizarea
antrenamentelor în funcție de particularitățile și nevoile sportivilor.
46 Studiul pilot (capitolul VII):
I cercetările noastre evidențiază importanța antren amentului pe uscat, la aparatul
Biometer Isokinetik Trainer, care după patru săptăm âni de antrenament a avut efecte
benefice, în sensul creșterii forței și implicit a performanței sportive.
I în urma cercetării preliminare, au fost validate instrumentele de testare și condițiile
experimentale. Rezultatele obținute la testările ef ectuate la banca de înot validează
ipotezele avansate în cercetarea preliminară, cu po sibilitatea continuării cercetărilor.
Studiul I (capitolul VIII):
I rezultatele cercetărilor au arătat faptul că antr enamentul pe verticală în apă cu centuri cu
greutate are o influență pozitivă asupra forței muș chilor extensori ai genunchiului la
înotători, utilizarea lor ducând la creșterea forț ei maximale după o perioadă de 6
săptămâni de antrenament la ambele picioare la un u nghi de 120 0 și la piciorul stâng la
un unghi de 100 0:
I antrenamentul în apă specific pentru dezvoltarea forțeiIputerii are efecte pozitive,
influențând viteza de deplasare în apă.
Studiul II (capitolul IX):
I antrenamentul pe uscat este o componentă importan tă în pregătirea înotătorilor, în
special a sprinterilor;
Ila analiza timpilor înregistrați rezultatele au de monstrat că evoluția sportivilor în condiții
de antrenament a avut creșteri semnificative pe tot parcursul programului, cât și ulterior
în condiții de competiție. DeIa lungul programului de pregătire, performanțele (atât în
antrenament, cât și în competiții) au fost semnific ative, cu îmbunătățirea timpilor la mai
multe probe, în competițiile naționale la care au p articipat.
I față de începutul programului sIa observat o creș tere a parametrilor forțăIputere, fapt
care evidențiază eficacitatea metodelor și mijloace lor de antrenament folosite. Un aspect
important a constituit și îmbunătățirea tehnicii pr ocedeului fluture, efect ce se observă în
evoluția timpilor din antrenament și competiții;
I majoritatea sportivilor incluși în studiu au o ev oluție bună și foarte bună, evidențiinduI
se trei sportive și anume: Andonie Andreea, Dascăl Alexia și Dascăl Ana. Acestea au
obținut deIa lungul studiului, în competiții, rezul tate excelente, concretizate sub formă de
47 campioane naționale la diferite probe și procedee, precum și stabilirea de noi recorduri
naționale.
Dintre acestea voi enumera pe cele mai importante și anume: record național la
50m fluture, 100m liber, 100m spate, 200m liber, re zultate obținute de către sportiva
Dascăl Ana. În plus, aceasta beneficiază de o bursă primită din partea Comitetului
Olimpic și Sportiv Român, fiind o sportivă de persp ectivă și nominalizată pentru Jocurile
Olimpice de la Tokio.
Sportivii incluși în studiu au obținut multiple ti tluri de campioni naționali, atât la
individual cât și cu ștafetă, stabilind un nou reco rd național la 4x50m liber, la grupa lor
de vârstă.
Studiul III (capitolul X):
I rezultatele bune obținute la banca de înot au fos t cu succes transferate în apă. Se
observă o relație de interdependență între forță, p utere și lucrul mecanic, influențânduIse
reciproc. La analiza comparativă a următorilor para metrii: forță, putere, lucrul mecanic,
există diferențe intens semnificative pe parcursul celor trei ani de studiu (2012I2013I
2014), demonstrând eficacitatea antrenamentului pe acest aparat;
I exercițiile de simulare a tracțiunii, la banca de înot, stimulează efectul de recrutare și
duce la creșterea masei musculare. Recomandăm folos irea acesteia la începutul perioadei
de pregătire pentru efectuarea antrenamentului nesp ecific de forță, având în vedere
creșterea masei musculare, a forței și puterii, iar spre finalul perioadei să se efectueze
exerciții de simulare a tracțiunii, cu opunerea une i forțe (pe uscat și în apă), pentru a
angrena un număr cât mai mare din fibrele musculare dezvoltate anterior;
I unui singur sportiv i sIa recomandat să se concen treze mai mult asupra exercițiilor de
simulare a tracțiunii, și să facă mai puțin antrena ment nespecific, pentru îmbunătățirea
forței, pentru a nu crește masa musculară în mod ex agerat, acest lucru datorită faptului că
acesta are tendința de a deveni „globuros”;
I cercetările au demonstrat că sportivii puternici sunt și rapizi, cele două componente ale
puterii fiind forța musculară și viteza de mișcare. Ambele având roluri la fel de
importante;
I sportivii mai puternici nu vor fi în mod obligato riu și mai rapizi, doar dacă vor aplica
forța lor la o frecvență mare. Și invers, înotători i care înoată cu frecvență mare nu vor
48 câștiga curse, decât dacă vor exercita o cantitate rezonabilă de forță asupra fiecărei
tracțiuni.
I rezultatele experimentului evidențiază necesitate a folosirii exercițiilor cu caracter de
forțăIputereIviteză, a mijloacelor cu caracter pli ometric, a băncii de înot, toate
contribuind la creșterea forței și puterii grupelor musculare solicitate.
I aceste rezultate pot fi folosite ca și recomandăr i practice în procesul de pregătire al
înotătorilor de înaltă performanță, constituind un ghid practic pentru antrenori și sportivi.
Recomandăm de asemenea folosirea în antrenamentul p e uscat a aparatului Biometer
Isokinetic Trainer datorită rezultatelor foarte bun e obținute în perfecționarea tehnicii și
creșterea parametrilor forțăIputere.
Rezultatele cercetării noastre confirmă ipotezele de lucru, prin care îmbunătățirea
programelor operaționale de dezvoltare a forței și puterii la înotători dinamizează
pregătirea sportivă, în concordanță cu tendințele a ctuale ale natației, în care forța și
puterea sunt factori determinanți.
Optimizarea antrenamentelor de îmbunătățire a forț ei și puterii constituie o
condiție „sine qua non” necesară oricărui sportiv î notător care dorește să atingă culmile
performanțelor sportive.
49
Bibliografie
1. Alexe N., (1993) Antrenamentul sportiv modern . Editura EDITIS, București.
2. Alberty MR., Potdevin FP., Dekerle J., Pelayo PP., Sidney MC. Effect of stroke rate
reduction on swimming technique during paced exerci se . J Strength Cond Res.
2011;25(2):392I7.
3. Alexandrescu C., (1962) Igiena vârstei de creștere și igiena sporturilor . Editura de
Stat Didactică și Pedagogică, București.
4. Ali Rasooli S., KoushkieJahromi M., Asadmanesh A., Salesi M. Influence of
massage, active and passive recovery on swimming pe rformance and blood lactate . J
Sports Med Phys Fitness. 2012;52(2):122I7.
5. Araujo L., Pereira S., Gatti R., Freitas E., Jacome l G., Roesler H., VillasIBoas J.
Analysis of the lateral pushOoff in the freestyle f lip turn. J Sports Sci.
2010;28(11):1175I81.
6. Assumpção CO., Tibana RA., Viana LC., Willardson JM ., Prestes J. Influence of
exercise order on upper body maximum and submaximal strength gains in trained
men . ClinPhysiolFunct Imaging. 2013;33(5):359I63.
7. Atkison RR., Dickey JP., Dragunas A., Nolte V. Importance of sagittal kick symmetry
for underwater dolphin kick performance. Hum Mov Sci. 2014;33:298I311.
8. Atkinson J.D., (2003) Championship Swim Training . Editura Human Kinetics, USA.
9. Avramoff F., (1974) Probleme de fiziologie a efortului ciclic . Editura Stadion,
București.
10. Barbosa AC., Castro F de S., Dopsaj M., Cunha SA., Andries O Jr. Acute responses
of biomechanical parameters to different sizes of h and paddles in frontOcrawl stroke .
J Sports Sci. 2013;31(9):1015I23.
11. Barbosa T., Bragada J., Reis V., Marinho D., Carval ho C., Silva A. Energetics and
biomechanics as determining factors of swimming per formance: updating the state of
the art . J Sci Med Sports. 2010;13:262–269.
12. Barbosa TM., Keskinen KL., Fernandes R., Colaço P., Carmo C., VilasIBoas JP.
Relationships between energetic, stroke determinant s, and velocity in butterfly. Int J
Sports Med. 2005;26(10):841I6.
50 13. Batalha NM., Raimundo AM., TomasICarus P., Marques MA., Silva AJ. Does an inO
season detraining period affect the shoulder rotato r cuff strength and balance of
young swimmers? J Strength Cond Res. 2014;28(7):2054I62.
14. Bean JF., Kiely DK., Herman S., Leveille SG., Mizer K., Frontera WR., et al. (2002).
The relationship between leg power and physical per formance in mobilityOlimited
older people . Journal of the American Geriatrics Society, 50,46 1I467.
15. Beanland E., Main LC., Aisbett B., Gastin P., Netto K. Validation of GPS and
accelerometer technology in swimming. J Sci Med Sport. Mar;17(2):234I8.
16. Bishop DC., Smith RJ., Smith MF., Rigby HE. Effect of plyometric training on
swimming block start performance in adolescents . J Strength Cond Res. 2009
Oct;23(7):2137I43.
17. Bitang V., (2009) Tehnologii computerizate în instruirea înotătorilor . Editura „Vasile
Goldiș” University Press, Arad.
18. Bitang V., (2009) Predarea și învățarea tehnicii de înot la copii și juniori . Ediția a III
a, revizuită, Editura „Vasile Goldiș” University Pr ess, Arad.
19. Bitang V., (2009) Strategia instruirii înotătorilor de performanță . Ediția a IIIa,
revizuită, Editura „Vasile Goldiș” University Press , Arad.
20. Bitang V., (2009) Programe și structuri operaționale utilizate în ins truirea
înotătorilor și canotorilor . Ediția a IIIa, revizuită, Editura „Vasile Goldiș” University
Press, Arad.
21. Bogdanis GC., Papaspyrou A., Souglis AG., Theos A., Sotiropoulos A., Maridaki M.
Effects of two different halfOsquat training progra ms on fatigue during repeated
cycling sprints in soccer players. J Strength Cond Res. 2011;25(7):1849I56.
22. Bompa TO., (1993a) Periodization of strenght: The new wave in strenght training .
Editura veritas, Toronto.
23. Bompa TO., (1993b) Power training for sport: plyometrics for maximum p ower
development. OakvilleINew YorkILondon: Mosaic Press/Coaching As sociation of
Canada.
24. Bompa TO., (2001) Teoria și Metodologia Antrenamentului – Periodizarea. Editura
TANA, București.
51 25. Bompa TO., (2005) Treinando atletas de deporto colectivo . Phorte Editora, Brazil,
San Paulo.
26. Bompa TO., Michael C. C., (2006) Periodizarea Antrenamentului Sportiv . Editura
TANA, București.
27. Bompa TO., Haff G.G., (2009) Periodizarea – Teoria și metodologia
antrenamentului . Editura Ad Point Promo S.R.L., București
28. Bota C., (2000) Ergofiziologie .Editura Globus, București.
29. Cârstea Gh. (1997) Educație fizică – teoria și bazele metodicii , Editura ANEFS,
București.
30. Cecil MC. (1991) Swimming Into the 21st Century . Human Kinetics.
31. Ciontea D. (2009) ÎnotO suport de curs , FEFS, UBB.
32. Cohen RC., Cleary PW., Mason BR. Simulations of dolphin kick swimming using
smoothed particle hydrodynamics. Hum Mov Sci. 2012;31(3):604I19.
33. Connaboy C., Coleman S., Sanders RH. Hydrodynamics of undulatory underwater
swimming: a review. Sports Biomech. 2009;8(4):360I80.
34. Cronin J., Sleivert G., (2005) Challenges in understanding the influence of maxima l
power on improving athletic performance. Sports Med; 35(3):213I234.
35. Dadashi F., Crettenand F., Millet GP., Aminian K. FrontOcrawl instantaneous
velocity estimation using a wearable inertial measu rement unit . Sensors (Basel). 2012
25;12(10):12927I39.
36. Dawson B., Vladich T., Blanksby BA. Effects of 4 weeks of creatine supplementation
in junior swimmers on freestyle sprint and swim ben ch performance . J Strength Cond
Res. 2002;16(4):485I90.
37. Dângă I. (1979) Teoria antrenamentului sportiv la înot . București
38. Dick H. (1995) Coaching Swimming Successfully . Human Kinetics.
39. Dick H., Nort T.(2001) The Swim Coaching Bible , Editura Human Kinetics, USA.
40. Dragnea A., (1996) Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică R.A.,
București.
41. Dragnea A., (2002) Antrenamentul sportiv , Editura Didactică și Pedagogică,
București.
42. Dragnea A., MateITeodorescu S., (2002) Teoria Sportului . Editura FEST București.
52 43. Demeter A., (1981) Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fi zice , Editura.
Sport Turism, București.
44. Dungaciu P., (1967) Probleme de antrenament în gimnastică . Editura Uniunii de
cultură fizică și sport, București.
45. Dumitrescu Gh., (2011) Antrenament Sportiv Fotbal , Curs Master, Oradea.
46. EdelmannINusser., Hohmann A., Witte K., Heller M., Krüger A., Sikorski K.,
Hofmann M., (2004) Evaluation of a swim bench . International symposium on
Biomechanics in Sports, Ottawa, Canada: 617I619.
47. Epuran M., (2001) Caracterizarea psihologică a sporturilor. Solicităr ile psihice în
efort. În Epuran M, Holdevici I, Tonița F. Psihologia sportului de performnță . Teorie
și practică. Editura FEST; pag. 74I88.
48. Enoka RM., (2002) Neuromechanisc of human movement . 3rd edition, Champaign,
IL: Human Kinetics.
49. Enoka RM. (2002) Activation order of motor axons in electrically evo ked
contractions . Muscle Nerv 25:763I764
50. Enoka RM., Stuart DG. (1992) Neurobiology of muscle fatigue . J Appl Physiol
72:1631I1648.
51. Festinger L., Ratz D., (1953) Research methods in the behavioral sciences . New
York, Dryden.
52. Figueiredo P., Morais P., VilasIBoas JP., Fernandes RJ. Changes in arm coordination
and stroke parameters on transition through the lac tate threshold. Eur J Appl
Physiol. 2013;113(8):1957I64.
53. Fitts RH., Widrick JJ. (1996) Muscle mechanism: Adaptation with exerciseOtraining .
Exercise Sports Science Review, 24:427I473.
54. Foss ML., Keteyian SJ. Fox’s Physiological Basis for Exercise and Sport . Sixth Ed.
WCB Mc GrawIHill Co 1998.
55. Friel J. 2009, The Triathlete’s Bible – 3 rd edition, Ed. VeloIPress, Colorado, USA.
56. Gatta G., Cortesi M., Di Michele R. Power production of the lower limbs in flutterO
kick swimming. Sports Biomech. 2012;11(4):480I91.
53 57. Gergley TJ., McArdle WD., DeJesus P., Toner MM., Ja cobowitz S., Spina RJ.
Specificity of arm training on aerobic power during swimming and running. Med Sci
Sports Exerc. 1984;16(4):349I54.
58. Girold S., Jalab C., Bernard O., Carette P., Kemoun G., Dugué B. DryOland strength
training vs. electrical stimulation in sprint swimm ing performance. J Strength Cond
Res. 2012 Feb;26(2):497I505.
59. Gourgoulis V., Aggeloussis N., Vezos N., Antoniou P ., Mavromatis G. Hand
orientation in hand paddle swimming . Int J Sports Med. 2008;29(5):429I34
60. Gourgoulis V., Aggeloussis N., Kasimatis P., Vezos N., Antoniou P., Mavromatis G.
The influence of hand paddles on the arm coordinati on in female front crawl
swimmers . J Strength Cond Res. 2009;23(3):735I40.
61. Gourgoulis V., Aggeloussis N., Kasimatis P., Mavrom atis G., Garas A. Effect of a
submaximal halfOsquats warmOup program on vertical jumping ability. J Strength
Cond Res. 2003;17(2):342I4.
62. Grosu E., (2001) Învățarea Motorie și Performanța în Sport, Editura GMI, ClujI
Napoca.
63. Guzman R., (2007), The Swimming Drill Book , Editura Human Kinetics, USA.
64. Gollnick, DP., and Bayly, MW. (1986). Biochemical training adaptation and
maximal power. In N. L. Jones,N. McCartney, and A. J. McComas (Ed s.), Human
muscle power (pp. 226–255). Champaign, IL: Human Ki netics.
65. Hanțiu I. (2012) Tehnici de studiu a mișcării umane – note de curs, ClujINapoca
IOSUD.
66. Hanțiu I. (2013) Educație fizică și sport. Teorie și metodică. Note de curs,
Universitatea din Oradea, Facultatea de Geografie, Turism și Sport.
67. Harre D., (1973) Teoria antrenamentului sportiv , Editura Stadion, București.
68. Hartmann J., Tünnemann H., (1988) Modernes Krafttraining (Modern strenght
training) , Sportverlag, G.D.R., Berlin.
69. Hay J.G., (1993) The biomechanics of sports techiques . Englewood Cliffs,
NJ:Prentice Hall.
70. Hébrard, A. (1986). L’éducation physique et sportive, réflexions et per spectives .
Paris, coéditions Revue STAPS et Éditions Revue EP. S.
54 71. Heller, M., EdelmannINusser, J., Hohmann, A., Witte , K.; Krfiger, A., Sikorski, K.,
Hofmann, M. Evaluation of a training and performance diagnosis device in
swimming. Engineering of Sport 5, Volume 1; 2004, Vol. 1, p 4 79.
72. Hillerin PierreIJoseph. (1997) Argumente pentru un program scurt de condiționare
neuroOmotrică de concurs pentru sportivii de înaltă performanță – aplicație la înot.
Știința Sportului, nr.7:25I30.
73. Hirayama K. Acute effects of an ascending intensity squat proto col on vertical jump
performance. J Strength Cond Res. 2014;28(5):1284I8.
74. Houel N., Elipot M., André F., Hellard P. Influence of angles of attack, frequency and
kick amplitude on swimmer's horizontal velocity dur ing underwater phase of a grab
start. J ApplBiomech. 2013;29(1):49I54.
75. Hue O., AntoineIJonville S., Sara F. The effect of 8 days of training in tropical
environment on performance in neutral climate in sw immers . Int J Sports Med.
2007;28(1):48I52.
76. Ifrim M., (1986) Antropologie motrică , Editura Științifică și Enciclopedică,
București.
77. Ignat C., (2006) Dezvoltarea parametrului forță în înot folosind sim ulatorul de
condiții. Sportscience.roIsporturi.
78. Ionescu A., (2002) Capacitatea de efort în Medicină Sportivă . Editura Medicală,
București; 157I176.
79. Ionescu D., Iamandi Șt., Perjaru Gh., Boboc V., Spâ rlea D., Marinescu Gh. (2000)
Cartea Federației române de natație și pentatlon mo dern .
80. Gunnarsson O. T., Judge J. O., (1997) Exercise at midlife: how and why to prescribe
it for sedentary patients . Geriatrics, 52(5):71I2, 77I80.
81. Judge LW., Burke JR. The effect of recovery time on strength performance following
a highOintensity bench press workout in males and f emales. Int J Sports Physiol
Perform. 2010;5(2):184I96.
82. Juhász I., Györe I., Csende Z., Rácz L., Tihanyi J. Creatine supplementation
improves the anaerobic performance of elite junior fin swimmers . ActaPhysiol Hung.
2009;96(3):325I36.
55 83. Kirkpatrick J., Comfort P. Strength, power, and speed qualities in English jun ior elite
rugby league players. J Strength Cond Res. 2013;27(9):2414I9.
84. KoryIMercea M., Zamora E., (2003) Fiziologia efortului fizic sportiv , Editura Casa
Cărții de Ștință, ClujINapoca.
85. Krabak BJ., Hancock KJ., Drake S. Comparison of dryOland training programs
between age groups of swimmers. PM R. 2013;5(4):303I9.
86. Konstantaki M., Winter E., Swaine I. Effects of armsOonly swimming training on
performance, movement economy, and aerobic power. Int J Sports Physiol Perform.
2008;3(3):294I304.
87. Langlin T., Delves J. (2004) Total imersion – The Revolutionary Way to Swim bett er,
faster and easier – revised and updated, Ed. Fireside, New York.
88. Lawton TW., Cronin JB., McGuigan MR. Does extensive onOwater rowing increase
muscular strength and endurance? J Sports Sci. 2012;30(6):533I40.
89. Lawton TW., Cronin JB., McGuigan MR. Strength testing and training of rowers: a
review. Sports Med. 2011;41(5):413I32.
90. Lester ME., Sharp MA., Werling WC., Walker LA., Coh en BS., Ruediger TM. Effect
of specific shortOterm physical training on fitness measures in conditioned men. J
Strength Cond Res. 2014;28(3):679I88.
91. Loveless DJ., Minahan C., (2010) Two reliable protocols for asseing maximalO
paddling performance in surfboard riders . J Sport Sci. 2010;28(7):797I803
92. Lucero B. (2009) The best 100 Swimming Drills . Ed. Meyer and Meyer Sport, UK.
93. Marcu V., Chiriac M. (2008) Evaluarea în cultură fizică și sport . Editura Universității
din Oradea.
94. Mărcuț P. (2008) Opimizarea dezvoltării forței în gimnastica artisti că – teză de
doctorat.
95. Marinescu Gh., Vasile L., Bălan V. (2010) Corelații ale probelor de selecție de pe
uscat cu performanța în apă la înot. Palestrica of the Third Milennium Civilization
and Sport. Vol 11:3.202I207.
96. Marinescu Gh., (2002) Natație tempo și ritm . Editura Dareco, București.
97. Marinescu Gh., (1998) Copiii și performanța în înot . Federația Română de Națație,
București.
56 98. Maglischo E.W. (1993) Să înotăm chiar și mai repede . Federația Română de Natație
și Pentatlon Modern. Traducere Prof. Adina Schuster .
99. Maglischo E.W., Zier D.J., Santos T.R. (1985) The effect of sprintOassited and sprintO
resisted swimming on stroke mecanisc. J Swim Res, 1 (2): 27I33.
100. Mcleod I., (2010) Swimming Anatomy , Human Kinetics, USA.
101. McCullough AS., Kraemer WJ., Volek JS., SolomonIHil l GF. Jr., Hatfield DL.,
Vingren JL., Ho JY., Fragala MS., Thomas GA., Häkki nen K., Maresh CM. Factors
affecting flutter kicking speed in women who are co mpetitive and recreational
swimmers . J Strength Cond Res. 2009 ;23(7):2130I2136
102. McKean MR., Burkett BJ. The influence of upperObody strength on flatOwater
sprint kayak performance in elite athletes. Int J Sports Physiol Perform.
2014;9(4):707I14.
103. Mic dicționar enciclopedic , (1979), Editura Științifică și Enciclopedică, Buc urești.
104. Mitchell JH., Haskell WL., Raven PB. (1994) Clasification od sports . Med Sci
Exerc, 26(10 suppl): S242IS245.
105. Mitrofan A., Mitrofan I., (2001) Îndrumar metodic pentru alcătuirea lucrărilor de
licență la natație. Universitatea Transilvania, Facultatea de Educație Fizică și Sport,
Brașov.
106. Moise GD., Antonescu D. (2002) Teoria tenisului modern . Vol I. Editura Printnet,
București.
107. Montgomery J., Chambers M., (2009), Mastering Swimming – your guide for
fitness, training, and competition , Editura Human Kinetics, USA.
108. Moreira MF., Morais JE., Marinho DA., Silva AJ., Ba rbosa TM., Costa MJ.
Growth influences biomechanical profile of talented swimmers during the summer
break . Sports Biomech. 2014;13(1):62I74.
109. Mureșan E., (2002) Înot, sinteză , Editura Fundației România de Mâine, București.
110. Mureșan E., (1996) Curs de înot, Editura Fundației România de Mâine, București.
111. Naclerio F., Faigenbaum AD., LarumbeIZabala E., Per ezIBibao T., Kang J.,
Ratamess NA., Triplett NT. Effects of different resistance training volumes on
strength and power in team sport athletes . J Strength Cond Res. 2013;27(7):1832I40.
57 112. Naemi R., Easson WJ., Sanders RH. Hydrodynamic glide efficiency in swimming .
J Sci Med Sport. 2010;13(4):444I51.
113. Neiva HP., Marques MC., Fernandes RJ., Viana JL., B arbosa TM., Marinho DA.
Does warmOup have a beneficial effect on 100Om free style? Int J Sports Physiol
Perform. 2014;9(1):145I50.
114. Niculescu M., Mateescu Ad., Crețu M., Trăilă H., 20 06 – Bazele științifice și
aplicative ale pregătirii musculare, Editura Univer sitaria , Craiova, pag. 47I152.
115. Nuț A. (2015) – Strategii de dezvoltare a inteligenței emoționale î n vederea
optimizării performanței sportive în gimnastica art istică la nivel de junioare I teză de
doctorat.
116. Olaru M. (1982) Înot – tehnică, metodică, organizare , Ed. Sport I Turism,
București.
117. Padulo J., Mignogna P., Mignardi S., Tonni F., D'Ot tavio S. Effect of different
pushing speeds on bench press. Int J Sports Med. 2012;33(5):376I80.
118. Potdevin FJ., Alberty ME., Chevutschi A., Pelayo P. , Sidney MC. Effects of a 6O
week plyometric training program on performances in pubescent swimmers . J
Strength Cond Res. 2011 Jan;25(1):80I6.
119. Pop N.H. (2011) Suport de curs: Natație – Însușirea procedeelor teh nice , ClujI
Napoca.
120. Popovici C., Suciu M.A., (2013). Dry land training and swimming performance
in children aged 11O12 years. Palestrica Mileniului III, Civilizație și Sport, v ol
14(3):219I222.
121. Popovici C.A., Grosu V., Grosu E. (2011). Complexe de exerciții pentru
influențarea selectivă a aparatului locomotor. Editura G.M.I., ClujINapoca.
122. Popovici C.A., (2010). Pregătirea fizică a fotbalistului . Editura NapocaIStar,
ClujINapoca.
123. Pyne DB., Verhagen EA., Mountjoy M. Nutrition, illness, and injury in aquatic
sports . Int J Sport NutrExercMetab. 2014;24(4):460I9.
124. Ratamess NA., Chiarello CM., Sacco AJ., Hoffman JR. , Faigenbaum AD., Ross
RE., Kang J. The effects of rest interval length on acute bench press performance: the
influence of gender and muscle strength. J Strength Cond Res. 2012;26(7):1817I26.
58 125. Robert G.P. (2005) The ultimate guide to weight training for swimming – 2nd
edition. Ed. Price World Publishing, USA.
126. Robinson LE., Devor ST., Merrick MA., Buckworth J. The effects of land vs.
aquatic plyometrics on power, torque, velocity, and muscle soreness in women . J
Strength Cond Res. 2004;18(1):84I91.
127. Rotariu T., Iluț P., (2006) Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie ș i
practică , ediția a IIIa, seria Collegium, Editura Polirom, București.
128. Sargent C., Halson S., Roach GD. Sleep or swim? EarlyOmorning training
severely restricts the amount of sleep obtained by elite swimmers. Eur J Sport Sci.
2014;14Suppl 1:S310I5.
129. Schnitzler C., Brazier T., Button C., Seifert L., C hollet D. Effect of Velocity and
Added Resistance on Selected Coordination and Force Parameters in Front Crawl . J
Strength Cond Res. 2011 Sep 7.
130. Sharp RL., Troup JP., Costill DL. Relationship between power and sprint
freestyle swimming. Med Sci Sports Exerc. 1982;14(1):53I6.
131. Shaw G., Boyd KT., Burke LM., Koivisto A. Nutrition for swimming . Int J Sport
NutrExercMetab. 2014;24(4):360I72.
132. Schnitzler C., Brazier T., Button C., Seifert L., C hollet D. Effect of velocity and
added resistance on selected coordination and force parameters in front crawl . J
Strength Cond Res. 2011;25(10):2681I90.
133. Skovereng K., Ettema G., Welde B., Sandbakk Ø. On the relationship between
upperObody strength, power, and sprint performance in ice sledge hockey .J Strength
Cond Res. 2013;27(12):3461I6.
134. Stone M. H., Stone ME., Sands WA. (2007) Principles and Practice of Resistance
Training . Champaign, IL: Human Kinetics.
135. Suciu M.A., Popovici C. (2014) Effects of vertical water training on knee
extensors strenght in swimmers. ProcediaISocial and Behavioral Sciences, ISPEK,
vol 117:420I427.
136. Suciu M.A., Popovici C., Popovici C.A., (2012) Anxiety and swimming
performance. Educatio Artis Gymnasticae, vol 4:113I121.
59 137. Swaine IL., Hunter AM., Carlton KJ., Wiles JD., Col eman D. Reproducibility of
limb power outputs and cardiopulmonary responses to exercise using a novel
swimming training machine. Int J Sports Med. 2010;31(12):854I9.
138. Swaine IL. Arm and leg power output in swimmers during simulat ed swimming.
Med Sci Sports Exerc. 2000;32(7):1288I92.
139. Swaine IL., Winter EM. Comparison on cardiopulmonary responses to two type s
of dryOland upperObody exercise testing modes in co mpetitive swimmers . Eur J Appl
Physiol Occup Psysiol. 1999;80:588I90.
140. Sweetenham B., Atkinson J. (2003) Championship Swim Training – workouts and
programs from the world’s ≠ 1 coach, Ed. Human Kinetics, USA.
141. Șalgău S., Marinescu Gh. (2005) Adaptarea efortului și programarea la înotători .
Editura Tehnopress, Iași.
142. Șiclovan I. (1984) Teoria și metodica antrenamentului sportiv . Editura CNEFS,
București.
143. Tache S., Staicu L.M. (2010) Adaptarea organismului la efort fizic. Vol I, Editura
Risoprint, ClujINapoca.
144. Tache S., Galea FA., (2003) Repere metodologice pentru evaluarea capacității de
efort fizic . Palestrica Mileniului III, a 11;9I16.
145. Tache S., (2003) Sistemul muscular . În Bocu T, Tache S: Kinesiologie. Editura
Med Univ „Iuliu Hațieganu” b; 22I41.
146. Tanaka H., Costill DL., Thomas R., Fink WJ., Widric k JJ. DryOland resistance
training for competitive swimming. Med Sci Sports Exerc. 1993;25(8):952I9.
147. Thomas R., Eclache J., Keller J., et all., (1995) Aptitudinile motrice , Editura
C.C.P.S., București.
148. Toubekis AG., Tsolaki A., Smilios I., Douda HT., Ko urtesis T., Tokmakidis SP.
Swimming performance after passive and active recov ery of various durations . Int J
Sports Physiol Perform. 2008;3(3):375I86.
149. Toubekis AG., Smilios I., Bogdanis GC., Mavridis G. , Tokmakidis SP. Effect of
different intensities of active recovery on sprint swimming performance .
ApplPhysiolNutrMetab. 2006;31(6):709I16.
60 150. Toussaint HM., Vervoorn K. Effects of specific high resistance training in the
water on competitive swimmers. Int J Sports Med. 1990;11(3):228I33.
151. Trinity JD., Pahnke MD., Reese EC., Coyle EF. Maximal mechanical power
during taper in elite swimmers. Med Sci Sports Exerc. 2006;38(9):1643I9.
152. Tudor V., (2002) Capacitățile condiționale, coordinative și intermed iare , Editura
R.A.I., București.
153. Vasile L., (2014) Endurance training in Performance swimming . ProcediaISocial
and Behavioral Sciences. Elsevier, Vol 117:232I237.
154. Vasile L., Stănescu M., (2014) Computer modelling of junior swimmer’s training .
Proceedings of the 10th Internationa Sc. Editura Un iversității Naționale de Apărare
„Carol I”. Vol 4:241I247.
155. Vasile L., (2007) Înot pentru sănătate . Editura Didactică și Pedagogică,
București.
156. Vâjială GE., Lamor M., (2002) Doping–antidoping . Editura FEST; 209I213,
București.
157. West DJ., Owen NJ., Cunningham DJ., Cook CJ., Kildu ff LP. Strength and power
predictors of swimming starts in international spri nt swimmers . J Strength Cond Res.
2011 Apr;25(4):950I5.
158. Willems TM., Cornelis JA., De Deurwaerder LE., Roel andt F., De Mits S. The
effect of ankle muscle strength and flexibility on dolphin kick performance in
competitive swimmers . Hum Mov Sci. 2014;36:167I76.
159. Wilson EE., McKeever TM., Lobb C., Sherriff T., Gup ta L., Hearson G., Martin
N., Lindley MR., Shaw DE. Respiratory muscle specific warmOup and elite swimm ing
performance. Br J Sports Med. 2014;48(9):789I91.
160. Wisløff U., Castagna C., Helgerud J., Jones R., Hof f J. Strong correlation of
maximal squat strength with sprint performance and vertical jump height in elite
soccer players. Br J Sports Med. 2004;38(3):285I8.
161. Young KP., Haff GG., Newton RU., Gabbett TJ., Shepp ard JM. Assessment and
monitoring of ballistic and maximal upperObody stre ngth qualities in athletes. Int J
Sports Physiol Perform. 2015;10(2):232I7.
61 162. Zampagni ML., Casino D., Benelli P., Visani A., Mar cacci M., De Vito G.
Anthropometric and strength variables to predict fr eestyle performance times in elite
master swimmers. J Strength Cond Res. 2008;22(4):1298I307.
163. Zamparo P., Turri E., Peterson S., Poli A. The interplay between armsOonly
propelling efficiency power output and speed in mas ter swimmers . Eur J Appl
Physiol. 2014;114:1259I68.
164. Zamparo P., Vicentini M., Scattolini A., Rigamonti M., Bonifazi M. The
contribution of underwater kicking efficiency in de termining "turning performance"
in front crawl swimming. J Sports Med Phys Fitness. 2012;52(5):457I64.
165. Zamparo P., Gatta G., di Prampero P. The determinants of performance in master
swimmers: an analysis of master world records. Eur J Appl Physiol.
2012;112(10):3511I8.
166. Zatsiorsky V., M. (1995) Science and Practice of Strenght Training . Champaign,
IL: Human Kinetics.
167. Zatsiorsky V., M. Kraemer W., J. (2006) Science and Practice of Strenght
Training . 2nd edition, Champaign, IL: Human Kinetics.
168. www.swimming.ro
169. www.fina.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ȘCOALA DOCTORALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT [603867] (ID: 603867)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
