Școala doctoral ă – Psihologie și Științele Educației [604729]

UNIVERSITATEA BUCURESTI
Școala doctoral ă – Psihologie și Științele Educației
Domeniul Psihologie

TEZĂ DE
DOCTORAT
APLICAREA TEHNICILOR PROFILING ÎN INVESTIGAREA
CRIMEI CU SUBSTRAT SEXUAL. DE LA MOD DE
OPERARE LA AMPRENT Ă PSIHOCOMPORTAMENTAL Ă

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: DOCTORAND: [anonimizat]. univ. dr. Mihai Ani ței Drd. Iulian Ipate

Bucure ști
– 2016 –

2

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………..
6
CAPITOLUL 1: Aplicarea profilingului psihologic
criminalistic în investigarea crimelor cu substrat sexual………….

10
1.1. Delimitarea crimelor cu substrat sexual din perspectiva lui Vernon J.
Geberth…………………………………………………………………………………………………
10
1.2. Particularit ățile crimelor cu substrat sexual…………………………………………. 15
1.2.1. Particularit ățile crimelor cu substrat sexual în spa țiul românesc
în perioada 2004 – 2014………………………………………………………………
15
1.2.2. Particularit ățile crimelor cu substrat sexual pe teritoriul
Statelor Unite ale Americii…………………………………………………………..
26
1.2.3. Particularit ățile crimelor cu substrat sexual în Regatul Unit al
Marii Britanii……………………………………………………………………………..
34
1.2.4. Concluzii………………………………………………………………………….. 35
1.3. Stadiul actual al cercet ărilor privind aplicarea tehnicilor profiling în
investiga țiile criminalistice……………………………………………………………………….
36
1.3.1. Elemente de criminalistic ă………………………………………………… 36
1.3.2. No țiunea și importan ța profilingului în investiga țiile
criminalistice……………………………………………………………………………..
40
1.3.3. Direc ții de ac țiune a profilingului în câmpul psihologiei
judiciare…………………………………………………………………………………….
44
1.3.4. Principalele abord ări existente pe plan interna țional în
construirea profilului psihologic criminalistic…………………………………
46
1.3.5. Concluzii………………………………………………………………………….. 58
1.4. Tipologii de infractori care comit crime cu substrat
sexual…………………………………………………………………………………………………….

60

3

1.4.1. Tipologia lui Ressler………………………………………………………….. 63
1.4.2. Tipologia lui Beauregard și Proulx………………………………………. 69
1.4.3. Tipologia lui Malmquist…………………………………………………….. 70
1.4.4. Tipologia lui Schlesinger……………………………………………………. 72
1.4.5. Concluzii………………………………………………………………………….. 74
1.5. Importan ța identific ării modului de operare în crima cu substrat
sexual…………………………………………………………………………………………………….
76

CAPITOLUL 2: Modele motiva ționale explicative ale crimei cu substrat
sexual…………………………………………………………………………………………………….

81
2.1. Agresivitatea ca principal factor declan șator al comportamentului
omucidar………………………………………………………………………………………………..
81
2.1.1. Impactul conduitei deviante heterodistructive asupra apari ției
și dezvolt ării comportamentului agresiv………………………………………..
82
2.2. Tehnici profiling utilizate în investigarea crimei cu substrat
sexual…………………………………………………………………………………………………….
83
2.2.1. Analiza dovezilor comportamentale…………………………………….. 83
2.2.2. Analiza de leg ătură…………………………………………………………….
115
CAPITOLUL 3: Recidiva sexual ă și predicția riscului de recidiv ă în cazul
infracțiunilor sexuale……………………………………………………………………………..

133
3.1. Delimitarea conceptelor de recidiv ă sexual ă și predic ția riscului de
recidiv ă sexual ă………………………………………………………………………………………
133
3.2. Predic ția riscului de recidiv ă în cazul crimei cu substrat
sexual…………………………………………………………………………………………………….
140
3.3. Tehnici de analiz ă a riscului de recidiv ă………………………………………………. 141
3.4. Caracteristici socio-demografice ale infractorilor sexuali utilizate ca
predictori ai recidivei sexuale……………………………………………………………………
145
3.4.1. Devian ța sexual ă……………………………………………………………….. 147
3.4.2. Istoricul infrac țional………………………………………………………….. 148

4

3.4.3. Consumul de substan țe interzise și abuzul de alcool………………. 149
3.4.4. Deficitul cognitiv și afectiv………………………………………………… 150
3.4.5. Bolile psihice……………………………………………………………………. 151
3.4.6. Raportul dintre vârsta infractorului și comiterea infrac țiunii
sexuale………………………………………………………………………………………
152
3.4.7. Debutul timpuriu în cariera infrac țională……………………………… 153

CAPITOLUL 4: Designul cercet ării……………………………………………………….

154
4.1. Obiective generale……………………………………………………………………………. 154
4.2. Design de cercetare privind generarea unei tipologii a infractorilor care
comit infrac țiuni privitoare la via ța sexual ă (cu substrat sexual)……………………
155
4.2.1. Obiective………………………………………………………………………….. 155
4.2.2. Ipoteze…………………………………………………………………………….. 157
4.2.3. Lot de subiec ți………………………………………………………………….. 158
4.2.4. Metodologie……………………………………………………………………… 160
4.2.4.1. Metode utilizate în studiu……………………………………. 160
4.2.4.2. Procedur ă………………………………………………………….. 160
4.2.4.3. Instrumente……………………………………………………….. 164
4.2.5. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea datelor……………………. 167
4.2.5.1. Elemente de statistic ă utilizate în studiu……………….. 167
4.2.5.2. Prezentarea și prelucrarea datelor…………………………. 167
4.2.5.3. Interpretarea psihologic ă a rezultatelor…………………. 180
4.2.6. Concluzii………………………………………………………………………….. 187
4.3. Design de cercetare privind influen ța caracteristicilor demografice și a
modului de operare în câmpul faptei asupra apari ției recidivei sexuale sau
non-sexuale…………………………………………………………………………………………….

190
4.3.1. Obiective………………………………………………………………………….. 190
4.3.2. Ipoteze…………………………………………………………………………….. 191
4.3.3. Lot de subiec ți………………………………………………………………….. 193
4.3.4. Metodologie……………………………………………………………………… 194
4.3.4.1. Metode utilizate în studiu……………………………………. 194

5

4.3.4.2. Procedur ă………….. …………………………………………….. 195
4.3.4.3. Instrumente……………………………………………………….. 196
4.3.5. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea datelor……………………. 198
4.3.5.1. Elemente de statistic ă utilizate în studiu……………….. 198
4.3.5.2. Prezentarea și prelucrarea datelor…………………………. 198
4.3.5.3. Interpretarea psihologic ă a rezultatelor…………………. 221
4.3.6. Concluzii………………………………………………………………………….. 223

CONCLUZII GENERALE, SUGESTII ȘI DIREC ȚII NOI DE
CERCETARE……………………………………………………………………………………….

232

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………..
286

ANEXE…………………………………………………………………………………………………
311

6

INTRODUCERE

Actualitatea temei de investiga ție. Problematica infrac țiunilor privind via ța sexual ă
constituie o preocupare continu ă pentru teoreticieni și practicienii dreptului penal.
Dezvoltarea continu ă a rela țiilor sociale necesit ă o aten ție sporit ă în ceea ce prive ște
infrac țiunile vizând via ța sexual ă, în vederea g ăsirii celor mai eficiente metode de prevenire și
combatere a faptelor ce atenteaz ă la libertatea și inviolabilitatea sexual ă a persoanei.
Libertatea sexual ă este un atribut important al personalit ății umane și o important ă
valoare social ă. Pericolul social pe care îl genereaz ă infrac țiunile privitoare la via ța sexual ă
const ă în r ăul fizic și psihic pe care îl provoac ă victimei, cu consecin țe grave asupra
desfășurării normale a vie ții sexuale, precum și în plan social. De aceea, reprimarea
infrac țiunilor privitoare la via ța sexual ă reprezint ă o necesitate, societatea fiind interesat ă în
crearea unui cadru de desf ășurare normal ă a raporturilor sexuale.
În continuare vom prezenta doar câteva argumente care vin în sprijinul sus ținerii acestei
necesit ăți:

1. Infrac țiunile privitoare la via ța sexual ă incriminate de actualul cod penal sunt violul,
agresiunea sexual ă, actul sexual cu un minor, coruperea sexual ă a minorilor, racolarea
minorilor în scopuri sexuale, h ărțuirea sexual ă. În vechiul cod mai erau reglementate
și infrac țiunile de incest și perversiune sexual ă, care se reg ăsesc azi în formele de
comitere ale celorlalte infrac țiuni. În acest context, 2/3 dintre inculpa ții trimiși în
judecată în fiecare an sunt acuza ți de comiterea infrac țiunii de viol.
2. Dacă luăm în considerare statisticile din ultimii trei ani de aplicare a vechiului Cod
penal (2011-2013), atunci se constat ă că au fost trimi și în judecat ă pentru comiterea
de infrac țiuni privitoare la via ța sexual ă anual în medie 715 inculpa ți și au fost
condamna ți 584 , 85% dintre cei condamna ți fiind majori. Dintre ace știa, în medie în
fiecare an sub 5 au primit ca pedeaps ă închisoare pân ă în 6 luni; sub 10 o pedeaps ă
între 6 luni și un an; cam 155 o pedeaps ă între 1-5 ani; în medie 123 au primit între 5-
10 ani; 35 au primit închisoare 10-15 ani și 14 au primit închisoare peste 15 ani. Trei
sferturi dintre cei condamna ți sunt în închisoare; un sfert au primit pedepse cu

7

suspendare (ei sunt cei care au fost condamna ți la maxim 3 ani închisoare și nu aveau
antecedente penale). În cazul minorilor, jum ătate au fost condamna ți cu privare de
libertate.
3. În cazul infrac țiunilor de viol, în ultimii 5 ani de zile au fost trimise în judecat ă
2038 persoane . 5 infrac țiuni de viol au dus la moartea victimei. 11% din cei
condamna ți pentru s ăvârșirea acestei infrac țiuni sunt minori. Un num ăr de 4 autori
sunt femei. 25% dintre victime sunt minori cu vârsta pân ă în 15 ani.
4. Ca și num ăr, infrac țiunile de act sexual cu un minor (spre deosebire de viol, acestea
presupun acordul victimei, care este îns ă minor ă) sunt în cre ștere. În ultimii 5 ani de
zile au fost trimise în judecat ă 934 persoane. Una dintre persoanele condamnate este
femeie. 15% dintre cei condamna ți sunt minori. Dintre victime, jum ătate au sub 15
ani.

Motiva ția alegerii acestei teme a fost determinat ă de faptul ca infrac țiunile privind via ța
sexual ă reprezint ă acte de violen ță cu o mare gravitate social ă. Pericolul social apare cu atât
mai evident cu cât nepedepsirea unor fapte de o asemenea gravitate pune în primejdie pentru
viitor libertatea sexual ă, integritatea fizic ă, sănătatea sau chiar via ța unui num ăr mare de
persoane.
Profilingul este o tehnic ă a psihologiei judiciare de determinare a caracteristicilor
comportamentale și de personalitate ale unui infractor.
Tehnica profiling este preponderent utilizat ă în cazul infrac țiunilor care implic ă
violen ță: violuri, crime care prezint ă eviscer ări, semne de tortur ă, mutil ări, elemente oculte,
incendieri, abuzuri sexuale asupra minorilor, jafuri și amenin țări prin intermediul scrisorilor.
Profilingul psihologic criminalistic reprezint ă o tehnic ă de analizare a modelelor
comportamentale manifestate atunci când se comite o infrac țiune sau o serie de infrac țiuni, cu
scopul principal de a construi un șablon descriptiv al posibilului f ăptaș. Spre deosebire de
tendin țele dominante ale altor tehnici criminalistice, cum ar fi utilizarea kiturilor de
amprentare sau de identificare facial ă. Profilingul î și are r ădăcinile în investigarea unor crime
atipice care, de obicei, sunt asociate cu un tip de personalitate aberant ă a infractorului, ale
cărui motive par s ă nu se înscrie în modelele tipice criminalistice.

8

Gradul de investigare a temei. Men ționăm că, în ultimii ani, în literatura de
specialitate acestui tip de infrac țiuni i-au fost consacrate mai multe studii, în care acest
fenomen infrac țional a fost tratat sub diferite aspecte.
Printre ele se eviden țiază: Metodica cercet ării infracțiunii de viol (Cătuna Nelu Viorel,
Metodica cercet ării infrac țiunii de viol, edit. C. H. Beck, Bucure ști 2007) Violența sexuală
(Bujor V., Miron I., Violen ța sexual ă, Ch. Centrul ed. al Univ. De Criminologie, 2001) etc. –
studii și publica ții care, pe lâng ă altele, au servit în calitate de suport la realizarea lucr ării în
cauză.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul realiz ării acestei teze îl constituie examinarea
teoretico-practic ă a infrac țiunilor contra libert ății și integrit ății sexuale, a particularit ăților de
încadrare juridic ă și nuan țarea procedeelor de investigare juridic ă, accentul punându-se pe
tehnicile profiling – ca instrumente specifice psihologiei judiciare.
În acest sens, ne-am propus crearea unei tipologii a infractorilor români care comit
infrac țiuni contra libert ății și integrit ății sexuale, în func ție de modul de operare al acestora în
câmpul faptei.
Metodologia de investiga ție. În derularea demersului investigativ, am utilizat o
metodologie cantitativ ă. Principalele argumente pentru care am optat pentru o metodologie
cantitativ ă au fost urm ătoarele:
– realitatea este obiectiv ă;
– ființa uman ă este determinat ă de caracteristicile contextului social în care tr ăiește și,
prin urmare, sarcina psihologului este s ă descopere legit ățile care dirijeaz ă
comportamentul uman;
– explica ția unui fapt social trebuie s ă rezulte din cercetare, ea trebuie s ă urmeze o cale
bine definit ă, prin utilizarea de concepte și proceduri formale, astfel încât rezultatele
să poată fi verificate de al ți cercet ători, prin utilizarea unui aparat matematic comun.
Baza teoretic ă a investiga ției o constituie lucr ările celor mai recunoscu ți autori
consacra ți în domeniu, atât din literatura de specialitate autohton ă cât și din str ăinătate: N.
Mitrofan, T. Butoi, M. Minovici, Gh. Nistoreanu, R. N. Kocsis, A. F. Hayes ș.a.m.d.

9

Noutatea științifică a rezultatelor ob ținute. Cercetarea științifică rezid ă în analiza
multiaspectual ă a conceptelor și defini țiilor expuse în literatura de specialitate autohton ă și
străină, trecute prin filtrul unei analize proprii precum și promovarea tehnicilor profiling, ca
instrumente ale psihologiei judiciare, tehnici care sunt apte s ă ajute organul de urm ărire
penal ă pe parcursul anchetei judiciare, astfel încât s ă se diminueze intervalul dintre comiterea
faptei și descoperirea, probarea infrac țiunii și condamnarea f ăptuitorului.

10

CAPITOLUL 1 – Aplicarea profilingului psihologic criminalistic
în investigarea crimelor cu substrat sexual.

1.1. Delimitarea crimelor cu substrat sexual din perspectiva lui Vernon J.
Geberth (1996).

În lucrarea sa ”Practical Homicide Investigation” (1996), autorul sus ține c ă pot fi
considerate crime cu substrat sexual urm ătoarele infrac țiuni: violul urmat de moartea victimei,
crima în serie, omorurile care implic ă atât sodomie anal ă cât și sodomie oral ă, precum și alte
acte de perversiune sexual ă sau de violen ță interpersonal ă cu orientare sexual ă. Victimele sunt
de regul ă femei și copii, iar autorul este de obicei b ărbat.
Cu toate acestea, este important de remarcat și faptul c ă, în crimele cu substrat sexual,
pot fi implicate și persoane homosexuale și nu doar cei care sunt heterosexuali. De asemenea,
faptele pot avea implica ții sexuale chiar și fără dovada unui act sexual manifest sau activitate
sexual ă observabil ă la locul faptei. Este important de remarcat și faptul c ă, spre deosebire de
alte fapte, motivul sau motiva ția autorului de a ucide victima nu poate fi întotdeauna u șor
sesizabil ă sau clar ă (așa cum poate fi în cazul unui jaf care s-a soldat cu moartea unei
persoane sau în cazul faptelor care au leg ătură cu traficul și consumul de droguri).
În cazurile infrac țiunilor care au o motiva ție sexual ă, Geberth spune c ă procedurile de
bază folosite pentru colectare urmelor și dovezilor cap ătă o importan ță crescut ă. Modelele
comportamentale și activit ățile psihosexuale, nu pot fi dovedite doar prin intermediul
tehnicilor conven ționale și atunci, devin factori suplimentari de luat în considerare atunci când
se încearc ă descoperirea motiva ției autorului. Astfel, experien ța investigativ ă și buna
înțelegere a modelelor comportamentale și a principiilor sexualit ății umane sunt premise
importante de la care trebuie s ă plece analiza unor astfel de cazuri.
Cele trei componente ale apetitului sexual uman sunt: componenta biologic ă
(instinctiv ă), componenta fiziologic ă (func țională), și cea emo țională (mental ă).
În acest context al crimelor cu substrat sexual se pare c ă, componenta emo țională este
cea care determin ă dezvoltarea psihosexual ă. Potrivit exper ților, componenta psihosexual ă sau

11

emoțională este cea mai puternic ă, fiind decisiv ă în alegerea tipului de comportament adoptat
de către autor.
În esen ță, sexualitatea uman ă este stabilit ă în timpul dezvolt ării noastre psihosexuale,
prin condi ționare, reglarea și experien ță și implic ă atât elemente înn ăscute cât și elemente
dobândite. Comportamentele ce țin de sexualitate sunt asociate cu un anume tip de emo ție, iar
prin acesta individul dezvolt ă o percep ție a ceea ce este satisf ăcător din punct de vedere
sexual și ceea ce este adecvat din punct de vedere social.
Clinic vorbind, exist ă un caracter comportamental distinctiv când vine vorba de
sexualitatea uman ă. Acest aspect este legat de preferin țele fiec ăruia și de felul în care fiecare
răspunde la asemenea stimuli și ofer ă o explica ție pentru selectivitatea de care oamenii dau
dovad ă în alegerea partenerilor. Sexualitatea uman ă nu mai poate fi privit ă din punct de
vedere instinctiv, ci se bazeaz ă pe pattern-uri de atrac ție, activitate și împlinire. Ceea ce ne
incită și răspunsul nostru la stimuli este influen țat de hormoni, de capacitatea de a ne aminti
experien țele pl ăcute, fanteziile, emo țiile și diversele procese senzoriale care apar în raportul
intim dintre dou ă persoane.
Comportamentele sexuale sunt clasificate ca fiind acceptabile sau inacceptabile. Aceast ă
determinare se bazeaz ă pe considerente statistice, culturale, religioase și subiective.
Determinarea subiectiv ă a ceea ce este pl ăcut din punct de vedere sexual intr ă în conflict de
cele mai multe ori cu standardele la care ader ă marea majoritate. Îns ă, acest lucru nu îi
împiedic ă pe indivizi s ă își exprime nevoile sexuale. Potrivit exper ților elementele legate de
actul sexual au o influen ță foarte mare asupra comportamentului uman. Nevoia sexual ă este
capabil ă să treac ă peste toate penalit ățile și sanc țiunile sociale cele mai severe.
După V. Geberth (1996) crimele cu substrat sexual pot fi împ ărțite în patru categorii
distincte, în func ție de apari ție și frecven ță.
• Violen ța interpersonal ă îndreptat ă către dispute și atacuri.
• Atacul cu viol și/sau sodomie.
• Devian ța îndreptat ă către atac (în aceste situa ții motivul comiterii faptei este greu de
înțeles.)
• Crima în serie

12

Cea mai comun ă form ă de crim ă cu substrat sexual are drept cauz ă violența
interpersonal ă îndreptat ă către dispute și atacuri . Este vorba de dispute domestice între,
femei și bărbați, soți, concubini, cupluri homosexuale și în rarele ocazii chiar între fra ți. Mai
pot fi implica ți și terți, în cazul rela țiilor extraconjugale sau fo ști soți/soții.
În unele ocazii infrac țiunea nu pare a avea o motiva ție sexual ă, însă după o examinare
mai atent ă a probelor și a trecutului victimei noi posibilit ăți pot ap ărea. În cazul acestui tip de
crimă cu substrat sexual motivul principal este furia, ura, gelozia sau r ăzbunarea.
Aspectele psihologice ce vizeaz ă aceste dispute violente prezint ă scenarii de tipul ”Dac ă
eu nu te pot avea, nimeni nu va mai putea”, lucru întâlnit în marea majoritate a disputelor
domestice.
Principala motiva ție a atacului cu viol și/sau sodomie este încercarea autorului de a
întreține rela ții sexuale cu victima. Autorul poate fi heterosexual sau homosexual, în func ție
de circumstan țe, iar decesul victimei apare dac ă:
1. Victima opune rezisten ța, iar autorul utilizeaz ă forța excesiv ă pentru a o
imobiliza, înainte sau în timpul actului sexual.
2. Autorul este un cunoscut al victimei, iar decesul acesteia face imposibil ă
identificarea lui.
Aceste spe țe sunt de o brutalitate rar întâlnit ă. Victima poate fi strangulat ă, sugrumat ă
sau gura și nările victimei pot fi acoperite pentru a atenua sunetul, cauzând astfel asfixia.
Pot ap ărea răni provocate prin lovire cu un obiect contondent, în urma încerc ării de a
imobiliza victima. Mai mult decât atât, victima poate deceda din cauza șocului sau a altor
tipuri de traume. Acest aspect este mult mai evident la persoanele în vârst ă sau la copii.
Infrac țiunile încadrate la categoria devianță îndreptat ă către atac sunt comise de c ătre
persoane care au obsesii și fantezii și sunt de regul ă premeditate.
Din punct de vedere psihologic, dezvoltarea și efectele fanteziilor deviante pot avea
drept cauz ă disfunc țiile sexuale, în special parafiliile, a șa cum sunt ele descrise în DSM-IV-
TR (2000).

13

Infractorul comite atacuri sadice și deviante, iar fa ță de alte fapte similare, atacul
deviant poate fi identificat prin prezen ța mutil ărilor. F ăptașii pot fi organiza ți sau
dezorganiza ți.
Conform studiilor efectuate de Biroul Federal de Investiga ții, o mare parte din ace știa
sunt dezorganiza ți și nu au contact sexual direct cu victima. În schimb, se pot masturba asupra
corpului victimei sau o pot mutila post-mortem. Poate fi vorba de înl ăturarea sânilor victimei
(o form ă de defeminizare), leziuni ale organelor genitale (atât în cazul organului feminin cât și
în cazul organului masculin), eviscer ări, inser ția unor obiecte în cavit ățile victimei și
câteodat ă antropofagie.
Însă, în cazul autorilor organiza ți se v-a remarca actul sexual conven țional și alte acte
vizibile pe corpul victimei. T ăieturile și rănile vor putea fi observate pe acele p ărți ale
corpului pe care autorul le consider ă atractive din punct de vedere sexual.
Criminalii în serie sunt extrem de manipulativi. De cele mai multe ori sunt capabili s ă
își atrag ă victimele în zona lor de ”confort”. Aceasta este o loca ție în care ei se simt în
siguran ță și unde î și pot controla pe deplin victima, f ără a fi v ăzuți sau auzi ți de nimeni. În
marea majoritate a cazurilor se folosesc de în șelătorie pentru a c ăpăta încrederea victimelor și
pentru a avea acces la acestea.
De exemplu Ted Bundy se pref ăcea c ă are mâna rupt ă, John Wayne Gacy le oferea
victimelor slujbe la firma lui de construc ții, Christopher Wilder se d ădea drept ”vân ător de
talente”, iar Bianchi și Bouno se pref ăceau c ă sunt ofi țeri de poli ție. To ți aceștia și-au
perfec ționat rolul pe care îl jucau și păreau s ă aibă un al șaselea sim ț atunci când vine vorba
de selec ția poten țialelor victime. Putea s ă câștige cu u șurința încrederea victimelor doar
folosindu-se de capacit ățile lor verbale (Vernon J. Geberth, Practical Homicide Investigation,
1996).
Conform defini ției originale dat ă de Biroul Federal de Investiga ții, crima în serie,
presupune ”uciderea a trei sau mai multe victime, cu pauze între acestea” (Robert J. Morton,
2005).

14

V. Geberth define ște crima în serie drept ”dou ă sau mai multe omoruri comise în
perioade diferite, de un individ sau mai mul ți, cu pauze între fiecare din evenimente” (Vernon
J. Geberth, Practical Homicide Investigation, 1996, p.475).
Trebuie totu și men ționat faptul c ă, Biroul Federal de investiga ții și-a schimbat între
timp defini ția de la trei sau mai multe omoruri la dou ă sau mai multe omoruri.
Aceste pauze sau perioade de ” respiro” pot varia de la zile la s ăptămâni, luni sau chiar
ani.
În cazul psihopa ților care sunt criminali în serie, ace știa ucid doar pentru c ă le face
plăcere s ă ucidă sau cel pu țin asta sugereaz ă cercet ările și autorii cu mai mult ă experien ță în
domeniu. Ace știa premediteaz ă și planific ă în detaliu fiecare crim ă.
Destul de des, aceste planuri sunt îmbun ătățite dup ă fiecare crim ă comis ă; fiecare
experien ță nouă îi dă posibilitatea autorului s ă îmbun ătățească anumite aspecte privitoare la
faptele viitoare.
Mulți criminali în serie sunt fascina ți de procedurile poli țienești. Exist ă posibilitatea ca
unii s ă fi lucrat în poli ție și se folosesc de aceast ă experien ță pentru a evita detectarea.
Pot frecventa locurile în care poli țiștii se adun ă pentru a asculta conversa țiile acestora
sau să se ofere s ă îi ajute în orice manier ă, lucru care le v-a oferi posibilitatea s ă monitorizeze
decursul anchetei.
În cazul criminalilor în serie num ărul victimelor tinde s ă creasc ă. Aceste atacuri
frecvente par s ă fie din ce în ce mai îndr ăznețe. Mai mult decât atât un num ăr de criminali în
serie au fost prin și accidental sau prin intermediul altor activit ăți poli țienești, ce nu aveau
legătură cu ancheta în sine.
Investigatorul care se confrunt ă cu un caz de crim ă cu substrat sexual ar trebui în prim ă
instan ță să facă apel la tehnicile bazale de prelevare a probelor și urmelor. Ar trebui s ă se
concentreze pe documentarea complet ă și păstrarea în bun ă stare a locului faptei, inclusiv a
acelor elemente care sugereaz ă dinamica evenimentelor petrecute.

15

Aceste categorii v ă vor oferi informa ții despre strategiile ce trebuie adoptate pe
parcursul anchetei. În fiecare categorie întâlnim elemente care descriu un anume tip de
comportament uman și o posibil ă devian ță sexual ă. În orice caz, nu exist ă indicii simple ori
soluții sau explica ții care s ă acopere întreaga logic ă a celui care comite fapta.

1.2. Particularit ățile crimelor cu substrat sexual.

1.2.1. Particularit ățile crimelor cu substrat sexual în spa țiul românesc în perioada 2004-
2014.

Impunerea unui caracter modern activit ății judiciare reprezint ă o preocupare stringent ă
în societatea actual ă, fiind unanim acceptat ă convingerea conform c ăreia știința are o
contribu ție decisiv ă la descoperirea faptelor penale. Astfel, pentru solu ționarea cauzelor
penale, simpla aplicare a regulilor de drept este insuficient ă.

În conturarea exact ă a obiectului proba țiunii trebuie s ă se recurg ă la diverse metode
științifice de investigare a realit ății și nu doar la reguli tactice specifice de efectuare a unor
acte procedurale. Ast ăzi, a devenit evident ă necesitatea cre ării unui sistem științific coerent,
destinat investig ării faptelor penale în general și a celor cu grad înalt de violen ță în mod
special.

Comportamentul criminal este înv ățat prin interac țiunea cu al ții, într-un grup familiar
(Edwin H. Sutherland, 1970). Înv ățarea include tehnicile comiterii actelor criminale, motivele,
trebuin țele, ra ționaliz ările și atitudinile favorabile comiterii crimei. Nu în ultimul rând,
grupurile sociale creeaz ă devian ță prin conturarea regulilor ale c ăror înc ălcare conduce c ătre
comiterea actului criminal. În acest context î și găsește locul folosirea tehnicilor profiling,
investigarea infractorilor ce comit crime cu substrat sexual și crearea unor tipologii ale acestei
categorii de infractori. Un astfel de demers este justificat de gradul de violen ță utilizat de
acești indivizi în s ăvârșirea acestor fapte abominabile și de faptul c ă rămași nedescoperi ți în
timp util ace știa vor continua s ă comit ă astfel de acte.

16

Deși, în România inciden ța unor astfel de fapte este relativ sc ăzută în compara ție cu alte
state din Uniunea European ă sau Statele Unite ale Americii, totu și România nu a fost lipsit ă
de astfel de evenimente. Drept urmare demersul de investigarea a acestor fapte nu trebuie
tratat cu superficialitate, nu ar trebui amânat sau ignorant.

În continuare vom prezenta câteva statistici care s ă aduc ă lumin ă asupra fenomenului
comiterii crimelor cu substrat sexual pe teritoriul românesc.

TABELUL 1. Distribu ția infracțiunilor în func ție de mediul de reziden ță
Anul

Total crimelor cu
substrat sexual

Infrac țiuni
rural

%

Infrac țiuni
urban %
2004 551 366 66.42 185 33.58
2005 516 350 67.83 166 32.17
2006 453 285 62.91 168 37.09
2007 438 275 62.79 162 36.99
2008 442 252 57.01 189 42.76
2009 470 204 43.41 266 56.59
2010 397 130 32.68 267 67.32
2011 404 234 58.03 170 41.97
2012 335 211 63.05 124 36.95
2013 378 137 36.27 241 63.73
2014 336 195 58.25 141 41.75

În TABELUL 1 putem observa c ă numărul cazurilor de crime cu substrat sexual este cu
mici diferen țe într-o continu ă scădere.
Posibilele explica ții pentru aceast ă scădere pot fi, evolu ția societ ății în sine, faptul c ă
manifest ările violente ce au înso țit perioada de tranzi ție din anii 90 și-au pierdut din

17

DISTRIBUȚIA AUTORILOR ÎN FUNC ȚIE DE PROVINCIILE ISTORICE
0102030405060708090100
Moldova Dobrogea Muntenia Oltenia Banat Crisana-
MaramuresTransilvanianr persoane
Locul nasterii domiciliu Locul comiterii
intensitate, accesul la educa ție din ultimii ani a mai multor persoane a facilitat aceast ă
scădere și de ce nu și faptul c ă organele de poli ție și-au f ăcut sim țită prezen ța și au dat dovad ă
de mai mult ă vigilen ță odată cu trecerea anilor, dar și o îmbun ătățire a politicilor penale.
Mai mult, în tabel putem observa c ă marea majoritate a cazurilor au avut loc în mediul
rural, unde interesul pentru educa ție este sc ăzut, iar tinerii de regul ă au parte de o preg ătire
insuficient ă, nesatisf ăcătoare, unde întâlnim un num ăr mare de familii dezorganizate și unde
consumul de alcool este foarte frecvent atât în rândul persoanelor de sex masculin, cât și în
rândul celor de sex feminin.

TABELUL 2. Distribu ția autorilor în func ție de provinciile istorice.

Pe baza distribu ției în func ție de provinciile istorice, se poate observa c ă, cei mai mul ți
autori provin din Moldova, zona cea mai defavorizat ă la nivel na țional, prea pu țin dezvoltat ă
din punct de vedere economic, cu un num ăr mare de locuitori ce sunt șomeri, cu obiceiuri
bine cunoscute în ceea ce prive ște consumul de alcool și unde folosirea violen ței din diverse
motive este la ordinea zilei.
La polul opus se afl ă Banatul, o zon ă ce a suferit, din punct de vedere istoric, anumite
influen țe exterioare, influen țe ce s-au soldat cu formarea a unor valori ce se consider ă a fi
pozitive și o deschidere spre educa ție și civiliza ție.

18

TABELUL 3. Nivelul de instruc ție al persoanelor cercetate
Total Scoala generala Scoala profesionala Liceu Studii
superioare
2004 880 709 116 40 3
2005 868 682 121 42 9
2006 854 637 148 53 5
2007 722 552 83 51 5
2008 771 578 92 54 9
2009 829 611 77 71 5
2010 789 593 56 74 7
2011 732 540 59 63 6
2012 599 439 39 74 3
2013 620 438 50 71 7
2014 664 474 46 73 4

În TABELUL 3 se poate observa c ă num ărul celor ce sunt doar absolven ți de școală
general ă și școală profesional ă este într-o continua sc ădere, îns ă crește num ărul celor ce sunt
absolven ți de liceu și a celor ce au beneficiat de acces la studii superioare, lucru ce poate avea
efecte pozitive pe viitor. Un nivel de preg ătire ridicat este mai probabil s ă afecteze statutul
ocupa țional al persoanelor, iar un statut ocupa țional corespunz ător reprezint ă un factor
inhibitor al comiterii actelor de violen ță.
În cercetare numit ă “Politici penale și dinamica infrac țiunii de omor în ultimii 20 de
ani” (Ecaterina Balica, 2008) au fost eviden țiate unele elemente comune ale agresorilor care
comit omoruri printre care se num ără și aspect ce țin de mediul familial de origine, de
condi țiile de via ță, de statutul ocupa țional și de rela țiile de munc ă. Deși cercetarea trateaz ă
infrac țiunea de omor la nivel general, multe din aspectele eviden țiate de c ătre Ecaterina
Balica și colaboratorii s ăi pot fi identificate și în cazul crimei cu substrat sexual:

19

Caracteristici ale mediului familial în care a evoluat infractorul pân ă la majorat :

Familia de origine (92,8%) – familii legal constituite (85,3%), rela ții de concubinaj
(5,3%), familii monoparentale (4,2%) sau familii reorganizate (3,8%).
Majoritatea infractorilor provin din familii cu mai mul ți copii: aproximativ 50% dintre
ei au avut 3 fra ți și peste, 20% doi fra ți, iar 25,7% un frate.
Marea majoritate a infractorilor au avut domiciliul pân ă la vârsta de 18 ani în mediul
rural (70%).
Familia în care a copil ărit infractorul de ținea o locuin ță proprietate personal ă.
Salariul (47,9%) și munca în gospod ărie (38,7%) reprezentau principalele surse de
venituri pentru familiile din care provin infractorii.
82,7% dintre p ărinți fără antecedente, 83,5% dintre fra ți fără antecedente. Exist ă și
infractori care au avut în familie un p ărinte (14,4%) sau frate cu antecedente penale (16,5%).

Date privind familia infractorului:

60% aveau o familie la momentul faptei – familie legal constituit ă (34,3%) și uniune
consensual ă (concubinaj – 27,2%).
Surse de venituri: salariul (50%), muncile ocazionale (20,8%) și munca în gospod ărie
(16,9%).
Majoritatea subiec ților aveau o locuin ță în proprietate în care locuiau numai membrii
familiei lor. O p ătrime dintre ei locuiau cu p ărinții, iar 8,8% locuiau în chirie.
Relațiile dintre ei și partenerele lor de via ță erau ocazional (62,1%) marcate de conflicte
verbale sau agresiuni fizice.
Relațiile cu so ția/concubina au fost mai des marcate de conflicte verbale sau fizice
(15,6%).

Se știe că agresivitatea este un comportament câ știgat pe parcursul evolu ției individului
și nu mo ștenit. Existenta unei multitudini de factori ce țin de mediul de provenien ță determin ă
apariția și manifestarea agresivit ății. Ace ști factori au fost împ ărțiți în factori familiali și de
grup, sociali și institu ționali, în literatura de specialitate de c ătre Durkheim (1893), fiind
descri și ca o stare de anomie macrosocial ă, microsocial ă și institu țională.

20

Factorii familiali ce intervin în formarea unui comportament agresiv sunt reprezenta ți în
special de comportamentul parental și anume caren ța afectiv ă matern ă asociat ă cu lipsa
modelului de comportament sau abuzul de autoritate al acestuia din urm ă. La acestea se
adaug ă influen țele mediului familial (conflicte între membrii familiei), lipsa de afectivitate
între ace știa generând un comportament violent. Un mediu familial neechilibrat, lipsit de
afectivitate, în special din partea mamei, va genera tulbur ări de adaptare și de comunicare a
copilului în mediul social, tulbur ări ce se pot manifesta prin agresivitate excesiv ă.

Statutul ocupa țional și relațiile de munc ă ale persoanelor condamnate pentru omor
înainte de s ăvârșirea faptei :

Majoritatea persoanelor condamnate pentru omor (77,8%) aveau un loc de munc ă.
Restul erau șomeri, pensionari, studen ți, casnice sau f ără ocupa ție.
Statutul ocupa țional: 58,3% aveau un statut ocupa țional sc ăzut (agricultori, muncitori
necalifica ți și muncitori califica ți) – 11,8% un statut mediu (func ționari, mai ștri, mici
întreprinz ători) și doar 2% un statut ocupa țional superior.
Mai mult de jum ătate desf ășurau activit ăți cu caracter permanent și aproximativ o
treime activit ăți ocazionale sau temporare.
Corela ția dintre criminalitate, nivelul de instruire și educa ție nu poate fi neglijat ă.
Indivizi cu un volum redus de cuno ștințe, cu caren țe educa ționale pronun țate, f ără o
reprezentare exact ă asupra valorilor și normelor sociale, nu discern binele de r ău, licitul de
ilicit. Preg ătirea școlară redus ă, nivelul precar al cuno ștințelor, anturajul necorespunz ător,
constituie o cale sigur ă spre delincven ță.
De asemenea, profesia, reprezint ă o modalitate de a evita delincven ța prin asigurarea
unor venituri oneste. Cercet ările întreprinse asupra cauzelor infrac țiunilor comise cu violen ță
relevă că majoritatea subiec ților activi au un statut ocupa țional precar, instabil, cei mai mul ți
dintre ace știa neavând nici o calificare.

21

Figura 1. M ăsuri luate înaintea s ăvârșirii infracțiunii ( Ecaterina Balica, Politici penale și
dinamica infrac țiunii de omor în ultimii 20 de ani, 2008).

Premeditarea presupune existen ța unui interval de timp între momentul lu ării hot ărârii
infrac ționale și pân ă la momentul execut ării infrac țiunii. În aceast ă perioad ă de timp
făptuitorul s ăvârșește acte de preg ătire, de natur ă să întărească hotărârea luat ă și să asigure
realizarea ei. Mai mult, s-a observat existen ță unor activit ăți psihice de reflexie și chibzuire
asupra modului de aducere la îndeplinire a hot ărârii infrac ționale.
Mobilul infrac țiunii reprezint ă cauza subiectiva care l-a determinat pe infractor s ă
comit ă infrac țiunea. Este un criteriu pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei
penale si individualizarea pedepsei. În cazul de fat ă cel mai frecvent mobil al infrac țiunii este
răzbunarea.
Răzbunarea este un act prin care cel care se consider ă, jignit, neîndrept ățit caut ă să se
revan șeze, s ă-și facă singur dreptate, s ă spele ru șinea îndurat ă sau s ă îl pedepseasc ă pe cel din
cauza c ăruia a suferit un prejudiciu fie el real sau închipuit.
Mobilul infrac țiunii – R ăzbunarea (40,4%), avantajele materiale (16,7%), ura (9,9%) și
gelozia (9,1%) sunt principalele motiva ții ale infrac țiunii de omor.
Arme utilizate: arme albe (cu țit, briceag), obiecte aflate în locuin ță (topor, secure, par
de lemn, sticl ă, ciocan), for ța fizic ă (pumni, picioare) substan țe toxice, armele aflate în
dotarea unit ăților militare (pistoale și baionete)
Influen ța mass-media – Doar 5 persoane condamnate pentru omor au confirmat c ă s-au
inspirat din filme, iar alte 5 din alte surse de informare.
DIAGRAMA 1
MASURI LUATE INAINTE DE SAVARSIREA INFRACTIUNII
28,9
71,1
infractiuni cu premeditare infractiuni fara premeditare

22

Aspecte victimologice
Două treimi dintre victimele infrac țiunilor de omor au fost persoane de sex masculin și
o treime persoane de sex feminin.
Ocupa ția victimelor :
• persoane neocupate (53,3%) din care: f ără ocupa ție (17,3%), pensionari (9,7%),
șomeri, casnice, elevi și studen ți;
• persoane ocupate – 46,7%
Domiciliul victimelor – în mediul rural (63,1%).
Situația consumului de alcool al victimei – dou ă treimi dintre victime se aflau sub
influen ța consumului de alcool, iar 20% nu consumaser ă alcool.

Figura 2. Vârsta victimelor infrac țiunilor de omor (Ecaterina Balica, Politici penale și
dinamica infrac țiunii de omor în ultimii 20 de ani, 2008 ).

4,9
2,324,4 23,1
18,0
10,816,3
0,05,010,015,020,025,0
pana 10
ani11-18
ani19-30
ani31-40
ani41-50
ani51-60
anipeste 60
aniDIAGRAMA 1
VÂRSTA VICTIMELOR INFRAC ȚIUNII DE OMOR

Categoriile de vârst ă predispuse a fi victime ale infrac țiunii de omor sunt persoanele cu
vârsta peste 50 de ani , tinerii cu vârsta între 19-30 ani și adul ții cu vârsta între 31-40 ani.
Victimizarea b ătrânilor poate avea loc în cadrul mediului familial de apartenen ță, cei
care îi victimizeaz ă fiind rude sau persoanele str ăine care-i îngrijesc, sau în afara acestui
mediu, ini țiatorii ac țiunii victimizate fiind, cel mai frecvent, infractori. Ace știa profit ă de
capacitatea redus ă a b ătrânilor de a se ap ăra, precum și de alte caracteristici psiho-

23

comportamentale specifice b ătrânilor (credulitate, neglijen ță, confuzie, uitare etc.). Ca atare,
infractorii pot comite acte infrac ționale grave, inclusiv crime. Aceste acte victimizate au
diferite motiva ții, jaful fiind principalul motiv. În cazurile de jaf, infractorii fie cunosc direct
sau indirect bunurile și valorile pe care le posed ă unii b ătrâni, fie ini țiază infrac țiunea în baza
presupunerii c ă bătrânii de țin bani sau bunuri adunate în cursul vie ții sau p ăstrate pentru
asigurarea traiului în ultimii ani de via ță și chiar pentru înmormântare. Aceste cazuri sunt mai
frecvent întâlnite în mediul rural, unde persoanele în vârst ă își preg ătesc din timp tot ce este
necesar pentru înmormântare, inclusiv bani.
Cât despre tinerii cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani explica țiile ar fi anturajele
nepotrivite, implicare în anumite activit ăți cu caracter ilicit, imposibilitatea de identificare a
riscului la care se expun, etc.

Figura 3. Nivelul de instruc ție al victimei (Ecaterina Balica, Politici penale și dinamica
infrac țiunii de omor în ultimii 20 de ani, 2008) .
7,521,337,1
11,218,0
4,9
0,05,010,015,020,025,030,035,040,0
analfabet primar gimnazial sc
profesionalaliceu facultateDIAGRAMA 2
NIVELUL DE INSTRUC ȚIE AL VICTIMEI

Cei ce au un nivel de instruc ție mediu și superior au abilitatea de a evita implicarea în
conflicte ce ar putea degenera în agresiuni fizice soldate cu moartea uneia dintre persoanele
implicate. Aceasta ar putea fi o explica ție asupra num ărului mare de persoane ce nu au o
pregătire și care ajung s ă fie victime ale infrac țiunilor în general.

24

Figura 4. Rela ția dintre agresor și victimă (Ecaterina Balica, Politici penale și dinamica
infrac țiunii de omor în ultimii 20 de ani, 2008) .

Agresiunile care se finalizeaz ă cu moartea victimei sunt de departe rezultatul unor
conflicte dintre rude, în special so ț sau so ție, conflicte între persoane cunoscute cel pu țin din
vedere sau între concubini și rude ale concubinilor.

Figura 5. Atitudinea victimei fa ță de infractor (Ecaterina Balica, Politici penale și dinamica
infrac țiunii de omor în ultimii 20 de ani, 2008) .
DIAGRAMA 6
ATITUDINEA VICTIMEI FA ȚĂ DE INFRACTOR
59,977
60,2
40,1
2339,8
0102030405060708090
indiferență provocatoare alte situa ții
masculin feminin

Una din clasific ările cele mai utile din punct de vedere științific legate de atitudinea
victimei fat ă de agresor este cea a lui Stephen Schafer (1977) care utilizând drept criteriu
gradul de participare și implicit de r ăspundere a victimei în comiterea infrac țiunii, diferen țiază
șapte categorii de victime: 48.3
9.813.6
4.119.4
4.8
0.010.020.030.040.050.0
rudenie prietenie concubini serviciu cunoștințe
vederenu se
cunoșteauDIAGRAMA 4
RELAȚIA DINTRE AGRESOR ȘI VICTIMĂ

25

• victime care anterior faptului infrac țional nu au avut nici o leg ătură cu făptașul.
Victima și infractorul se întâlnesc la locul infrac țiunii într-un mod cu totul
întâmpl ător. Un exemplu în acest sens îl constituie cazul func ționarului de la
ghișeul băncii care cade victima unui infractor numai pentru c ă la ora respectiv ă
se găsea la ghi șeu.

• victime provocatoare – sunt acelea care, anterior victimiz ării lor au comis ceva
conștient sau incon știent, fat ă de infractor. Un exemplu în aceste sens îl
constituie persoanele (victime ulterioare) care se comport ă arogant fat ă de
viitorul infractor, sau care nu- și țin promisiunile ori au leg ături amoroase cu
iubita infractorului etc.
• victima care precipit ă declanșarea acțiunii răufăcătorului . În aceast ă categorie
intră persoanele care, prin conduita lor, stimuleaz ă răufăcătorii în comiterea
infrac țiunilor, de și între ei nu a existat nici o leg ătură. Exemplu: femeia care
umblă seara prin locuri pu țin frecventate cu o costuma ție provocatoare; persoana
care trânte ște portiera ma șinii, dar uit ă să o încuie.
• victime slabe sub aspect biologic . În aceast ă categorie de victime intr ă
persoanele care prezint ă slăbiciuni din punct de vedere fizic sau psihic, fiind din
aceast ă cauză ușor victimizate.

• victime slabe sub aspect social . Este cazul acelor persoane care apar țin unor
grupuri minoritare etnice sau care apar țin unor religii neagreate de comunitate.
Aceste persoane pot s ă fie victimizate frecvent de c ătre ceilal ți reprezentan ți ai
comunit ății fără să aibă nici un fel ce vin ă.

• victime autovictimizate . În aceast ă categorie intr ă persoanele care orienteaz ă
agresiunea c ătre propria persoan ă. Suicidul, toxicomania, inversiunile sexuale,
cartoforia sunt exemple de acte deviante sau chiar criminale în care cel în cauz ă
are dublu rol: criminal și victim ă.

26

• victimele politice – sunt acele persoane care au suferit din cauza convingerilor lor
materializate sau nu în ac țiuni.

1.2.2. Particularit ățile crimelor cu substrat sexual pe teritoriul Statelor Unite ale
Americii.

În Statele Unite ale Americii principala autoritate care investigheaz ă omorurile cu
motiva ții ieșite din comun este ”Biroul Federal de Investiga ții”. Îns ă, în ultimii ani, pe lâng ă
implicare în investiga țiile care necesit ă ceva mai mult decât tehnici conven ționale de
identificare a autorilor unor infrac țiuni, unitatea specializat ă în analiz ă comportamental ă a
”Biroului Federal de Investiga ții” în colaborare cu ”Centrul Na țional de Analiz ă a Faptelor
Săvârșite cu Violen ța” au reu șit să realizeze o serie de cercet ări menite s ă scoat ă în eviden ța
toate aspectele legate de persoanele ce comit crime cu substrat sexual, precum și o analiz ă de
natură victimologic ă.
În continuare vom prezenta aspectele pe care autorii R. J. Morton, J. M. Tillman și S. J.
Gaines (2012) le-au descoperit.
În scopul realiz ării acestui studiu, crima cu substrat sexual este definit ă drept o fapt ă a
cărei motiva ție este de natur ă sexual ă. Sensul defini ției este atât de general datorit ă
caracterului neobi șnuit al crimelor motivate sexual și implicarea unei variet ăți largi de
comportamente sexuale. Mijloacele de a determina o motiva ție sexual ă au inclus actele
sexuale, actele sadice, precum și orice alte practici sexuale care au avut loc. Dovezile acestor
acte pot fi de natur ă fizic ă, cum ar fi existen ța materialului seminal, existen ța leziunilor la
nivelul organelor sexuale, pozi ționarea victimei de c ătre autorul infrac țiunii, natura celorlalte
leziuni suferite de victim ă, precum și alte dovezi despre metodele utilizate de infractor pentru
a-și imobiliza victima. Aceste variabile au fost folosite în mod colectiv pentru a determina o
motiva ție de natur ă sexual ă.

27

I. Victimele
În acest studiu, 329 din cele 480 de persoane agresate au fost victimele unui infractor
care a avut o motiva ție sexual ă.

A. Genul
• 85,4% din num ărul victimelor au fost de sex feminin,
• 14,6% din num ărul victimelor au fost de sex masculin.

B. Intervalul de vârst ă:
• între 8 și 13 ani (3,3%)
• între 14 și 29 de ani (47,4%)
• între 30 și 45 ani (35,0%)
• peste 45 de ani (9,4%)
• pentru șaisprezece dintre victime, vârsta nu a putut fi determinat ă.

C. Etnia victimelor :
• Caucaziene (52,0%)
• Afro-americane(38,9%)
• Hispanice (6,1%)
• Altele (2,4%)
• pentru dou ă dintre victime, apartenen ța la o anumit ă etnie nu a putut fi stabilit ă

28

II. Infractorii (n = 64)
• Criterii etnice
– Caucazieni (48,4%)
– Afro-americani (42,2%)
– Hispanici (7,8%)
– Alții (1,6%)
• Vârsta infractorilor este cuprins ă între 15 și 45 de ani
• Doar 25% dintre infractori erau c ăsătoriți
• 65,6% din ei erau angaja ți (fie cu norm ă întreag ă ori part-time)
• 45% dintre infractori fie erau chiria și sau de țineau propria locuin ța
• Majoritatea infractorilor (64,1%) absolviser ă liceul
• 39,1%, aveau studii superioare
• La momentul primei fapte, mai mult de jum ătate (56,5%) din ei mai fuseser ă
aresta ți înainte
• 25% din infractori s ăvârșiseră serviciul militar
• Și nu în ultimul rând, șaisprezece infractori au avut antecedente psihiatrice

III. Relația dintre victim ă și agresor:
• Agresorul era un client al victimei (55,6%)
• Agresorul era str ăin (30,4%)
• Agresorul era o cuno ștință a victimei (10,3%)

29

IV. Caracteristicile faptelor:
• Modalitatea de abordare a victimei:
– Trucuri/în șelăciune (77,8%)
– Victima a fost luat ă prin surprindere (10,0%)
– Atac violent, f ără interac țiune verbal ă (4,0%)
– Necunoscut ă (7,9%)
V. Locul în care victimele au fost acostate:
• Zone mai pu țin circulate (43,2%)
• Locuri publice (23,7%) – în aer liber
• Reședința victimei (16,1%)
• Altele (8,8%)
• Necunoscute (8,2%)

Figura 6. Dinamica crimelor.

30

VI. Locațiile unde au avut loc atacurile sexuale:
• Zone publice (23,4%) – spa ții deschise
• Reședința infractorului (21,6%)
• Reședința victimei (15,5%)
• Vehiculul infractorului (17,6%)
• Necunoscute (15,2%)
• Altele (6,7%) – zone de interes public / incinte și alte spa ții de locuit.

VII. Locul omorului:
• Zone publice (27,7%)
• Reședința infractorului (21,3%)
• Reședința victimei(15,8%)
• Vehiculul infractorului (14,0%)
• Necunoscut (16,4%)
• Altele (4,8%).

VIII. Cauzele decesului:
• Strangulare (51.6%)
• Lovire cu un obiect contondent (13,7%)
• Răni provocate prin înjunghiere (10,6%)

31

• Răni provocate prin împu șcare (7,6%)
• Nedeterminate (9,1%)
• Altele (0,6%)
• Necunoscute(4,9%)

IX. Aspecte legate de activitatea sexual ă
• În 75,1% din cazuri, victimele au fost g ăsite fără haine sau par țial dezbr ăcate.
• Au existat dovezi ale contactului sexual în 49,5% din cazuri, iar în 29,2% din
cazuri s-au putut preleva urme prin care se poate stabili un profil ADN (urme
descoperite în victim ă, pe victim ă, sau la locul faptei).
• De asemenea legi știi au putut dovedi existen ța activit ății sexuale post-mortem
în 11,2% din cazuri.
• Imobilizarea victimei prin folosirea leg ăturilor a fost întâlnit ă în 31,3% din
cazuri.
• Au existat și opt cazuri de acte sexuale neobi șnuite, cum ar fi folosirea
obiectelor str ăine pentru penetrare.

32

Figura 7. Loca ții semnificative.

X. Intervalul de timp scurs între s ăvârșirea faptei și descoperirea corpului
victimei
• Corpul victimei a fost descoperit la mai pu țin de o zi dup ă crimă (31,3%)
• Corpul victimei a fost descoperit între una și cincisprezece zile (27,7%)
• Corpul victimei a fost descoperit dup ă cincisprezece zile (10,2%)
• În 30,8% din cazuri, intervalul de timp nu a putut fi determinat

XI. Tentativele de ascundere a urmelor
• Transportul și ascunderea cadavrului (24,6%)
– Fără a fi îngropat (12,2%)
– Aruncat în ap ă (8,8%)
– Îngropat (3,6%)
• Transportat și aruncat la întâmplare (31,9%)

33

• Lăsat la vedere la locul faptei (33,4%)
• Ascuns la locul faptei (8,2%)
• Corpul nu a putut fi recuperat (1,8%).

Deși informa țiile pe care le aveam pân ă în prezent despre dezvoltare unui ”pattern
criminal” ne ofer ă perspective interesante, au o utilitate destul de sc ăzută în identificarea unui
autor necunoscut din mai multe motive.
În primul rând, aceste informa ții ne ofer ă asisten ță minim ă în eviden țierea poten țialilor
suspec ți. Din moment ce persoanele care sunt suspectate de comiterea unei infrac țiuni nu
divulg ă, de obicei, informa ții sensibile cu privire la copil ăria lor, mai ales despre abuzul fizic,
emoțional sau sexual, ace ști factori pot r ămânând ascun și.
În al doilea rând, exist ă restric ții juridice semnificative implicate în colectarea anumitor
informa ții de fond în timpul unei investiga ții, în special acele înregistr ări care sunt protejate
de confiden țialitate, cum ar fi dosarele medicale și psihologice. Acest lucru limiteaz ă
cantitatea de informa ții despre istoricul suspectului.
În al treilea rând, ar fi extrem de laborios pentru personalul implicat în investiga ții să
obțină toate aceste informa ții. În mod obi șnuit, aceste informa ții sunt colectate prin realizarea
interviurilor cu membrii familie și cunoscu ții suspectului.
Tocmai din cauza acestor motive enumerate mai sus, studiile de genul celui realizat de
Biroul Federal De Investiga ții sunt de mare ajutor. Nevoia de cercetare în acest domeniu al
este resim țită de către organele de poli ție de pretutindeni.
Aceste descoperiri le pot oferi anchetatorilor noi perspective. Vor fi utile pentru
identificarea factorilor situa ționali și mai ales a felului în care autorul încerc ă să își acopere
urmele. Mai mult, cunoscând strategiile folosite de autor pentru acostarea victimei și natura
relației dintre autor și victim ă, se poate identifica cu mai mult ă ușurință natura motiva ției sale.

34

1.2.3. Particularit ățile crimelor cu substrat sexual în Regatul Unit al Marii Britanii.

Elementele definitorii ale crimelor cu substrat sexual au fost explorate de c ătre
speciali știi din Marea Britanie (E. Stefanska, A. Carter și T. Higgs, 2015) prin compararea
persoanelor ce au avut o condamnare anterioar ă pentru viol sau tentativ ă de viol, cu cei care
nu au avut o astfel de condamnare pân ă la momentul s ăvârșirii faptei. Criteriile folosite pentru
definirea conceptului de crim ă cu substrat sexual au fost extrase din descrierile Serviciului
Național Britanic pentru Management-ul Infractorilor (UK National Offender Management
Service) și din baza de date a Sistemului de Evaluare a Infractorilor (Offender Assessment
System) și au inclus omoruri eviden țiate, suspectate sau admise ca având drept motiva ție
elemente de natur ă sexual ă.
A fost analizat un grup de 129 de infractori, b ărbați, care au comis o singur ă crim ă cu
substrat sexual și ale c ăror victime au fost femei de peste 14 ani. Analizele utilizate în studiu
au fost menite s ă eviden țieze problemele cognitive, interesele sexuale, comportamentul
deviant, modul de operare și caracteristicile locului faptei.
Într-o prim ă instan ță au fost verificate bazele de date ale centrelor na ționale pentru
tratament (pentru includerea infractorilor care au participat la tratament și care au trecut
printr-o evaluare pre-tratament) și informa țiile din Sistemul Public de Protec ție (pentru a
aduna componentele modus operandi). Datele au fost extrase în anul 2013, iar informa țiile au
fost selectate din condamn ările cuprinse între anii 1954-2012.
Infractorii aveau vârste cuprinse între 18 și 45 de ani la momentul comiterii faptei, cu o
vârstă medie de 26 ani. Cei mai mul ți dintre ei (94,7%) erau caucazieni, iar 41% aveau un loc
de munc ă stabil (doar 28% s-au declarat șomeri).
În urma analizei statistice s-au identificat trei categorii distincte de infractori, care par s ă
corespund ă tipurilor definite anterior de c ătre Beauregard și Proulx (2002), Proulx (2008) și
de asemenea cu descrierile clinice publicate de Clarke și Carter (2000).
Prima categorie se aseam ănă cu categoria sadism (devianta este cauzat ă de lipsa
înțelegerii comportamentul adoptat) descris ă în cercet ările anterioare. Persoanele din acest
grup sunt caracterizate printr-o rat ă ridicat ă a activit ății sexuale post-mortem și prin faptul c ă

35

gratificarea vine tocmai din s ăvârșirea omorului. A doua se aseam ănă cu categoria furie,
caracterizat ă prin folosirea unui grad nejustificat de violen ță. În timp ce persoanele din al
treilea grup par s ă ucid ă victima, din motive instrumentale ( fie s ă o reduc ă la tăcere sau
pentru a evita detectarea).
Rezultatele confirm ă teoriile propuse de Oliver și colab. (2007), Salfati și Taylor
(2006) despre rolul instrumental al uciderii victimei. Situa ția este mult mai complex ă în
grupul caracterizat prin furie, deoarece actul sexual se întâmpl ă după ce victima a fost b ătută
sever, ceea ce sugereaz ă că excitarea apare ca r ăspuns la violen ță extrem ă.
Din punct de vedere clinic, caracteristicile grupului sadism au fost mai bine definite în
termeni comportamentali, probabil pentru c ă bărbații sunt reticen ți în a vorbi despre
problemele lor. Similarit ățile dintre categoriile propuse de Beech și colab. (2005) și cele
descoperite în urma acestui studiu ad ăuga un plus de valoare ideii de aplicarea clinic ă a
tipologiilor despre crima cu substrat sexual.

1.2.4. Concluzii.

În societatea actual ă, caracterul modern al activit ății judiciare este decis de cercet ările
efectuate asupra fenomenului infrac țional.
Simpla solu ționare a faptelor nu mai este suficient ă, iar nevoia de cercetare este mai
mult decât evident ă. Regulile tactice specifice unor acte procedurale trebuie înso țite de acte
științifice de investigare a realit ății.
A devenit evident ă necesitatea cre ării unui sistem științific coerent, destinat investig ării
faptelor penale în general și a celor cu grad înalt de violen ță în mod special.
Deși informa țiile pe care le aveam pân ă în prezent despre dezvoltare unui ”pattern
criminal” ne ofereau perspective interesante, aveau o utilitate destul de sc ăzută în identificarea
unui autor necunoscut.

36

Descoperirile actuale le pot oferi anchetatorilor noi perspective. Vor fi utile pentru
identificarea factorilor situa ționali și a felului în care autorul gânde ște în momentul în care
încerc ă să își șteargă urmele, s ă facă dificil ă identificarea sa.
Mai mult, cunoscând strategiile folosite de autor pentru acostarea victimei și natura
relației dintre autor și victim ă, anchetatorilor le va fi mult mai u șor să identifice natura
motiva ției sale.
Pe viitor, pentru a avansa în în țelegerea fenomenului crimelor cu substrat sexual și
pentru a în țelege mai bine rolul diferit pe care îl poate juca omorul în crima cu substrat sexual,
ar mai trebui luat în considerare și modul în care vor fi selectate cazurile studiate și felul în
care criteriile de selec ție pot afecta concluziile trase.
Mai mult, poate c ă restrângerea defini țiilor în privin ța crimei cu substrat sexual ar fi un
aspect pozitiv, care nu ar aduce confuzii suplimentare.
Limit ările acestor cercet ări sunt puse pe seama datelor incomplete con ținute în bazele de
date cu infractori deja condamna ți și a informa țiilor incomplete din dosarele de urm ărire
penal ă.

1.3. Stadiul actual al cercet ărilor privind aplicarea tehnicilor profiling în
investigațiile criminalistice.

1.3.1. Elemente de criminalistic ă.

Criminalistica apare în urm ă cu un secol, iar dezvoltarea ei ca știință a fost favorizat ă de
progresele întâlnite în toate domeniile cunoa șterii umane și revolu ția tehnico- științifică ce se
afla în plin ă ascensiune la sfâr șitul secolului al XlX-lea și începutul secolului XX. Fondatorul

37

ei se consider ă a fi judec ătorul de instruc ție austriac și de asemenea profesorul de Drept penal,
Hans Gross.
În 1893, Gross public ă „Manualul judec ătorului de instruc ție”, ce urmeaz ă a fi reeditat
în scurt timp sub denumirea „ Manualul judec ătorului de instruc ție în sistemul criminalisticii ”.
Astfel, pe lâng ă domeniul care se ocupa la acel timp de investiga țiile criminalistice denumit
”Știința investig ării faptelor penale ” își face apari ția și termenul de ” Criminalistic ă”.
O altă coordonat ă ce a contribuit la dezvoltarea criminalisticii în timp este reprezentat ă
de necesitate obiectiv ă de noi mijloacele de lupt ă ale justi ției penale împotriva criminalit ății.
Mijloacele și strategiile de combatere a fenomenului criminalit ății trebuie adaptate pe
măsură ce infractorii devin mai versa ți și se ajung în situa ția în care modul lor de operare
atinge un apogeu de perfec ționare, iar faptele cu caracter penal sunt din ce în ce mai
frecvente.
Astăzi, criminalistica este v ăzută drept: „O știință judiciară, cu caracter autonom și
unitar, care însumeaz ă un ansamblu de cuno ștințe despre metodele, mijloacele tehnice și
procedeele tactice, destinate descoperirii, cercet ării infracțiunilor, identific ării persoanelor
implicate în s ăvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale (E. Stancu, ”Tratat de
Criminalistic ă”, 2004, p. 13).

Obiectul Criminalisticii.
Pentru a surprinde obiectul de studiu al Criminalisticii este necesar s ă menționăm cele
două planuri distincte de ac țiune ale acesteia:

• pe de o parte aportul s ău particular în aflarea adev ărului;
• pe de alt ă parte trebuie adus ă în discu ție unitatea și autonomia sa fat ă de
celelalte științe juridice sau nejuridice, dar care totu și urmăresc acela și aspect și
care se afl ă de asemenea în slujba justi ției (medicina legal ă, psihologia judiciar ă,
fizica, chimia și biologia judiciar ă ș.a.m.d.).

38

Principalele direc ții de acțiune ale criminalisticii.

Dacă despre Criminalistic ă se poate spune, în linii mari, c ă este destinat ă descoperirii și
cercet ării infrac țiunilor în scopul afl ării adev ărului, îns ă obiectul acestei științe trebuie privit
mult mai nuan țat (I. Mircea, „Criminalistica”, 1978).
Privit din punct de vedere științific, direc țiile de ac țiune ale Criminalisticii sunt
următoarele:
a) Dezvoltarea de metode tehnice destinate cercet ării urmelor
infrac țiunilor (urmele specifice omului, cele ale armelor sau instrumentelor, ale
mijloacelor de transport sau ale fenomenelor fizico-chimice) cu scopul de a
identifica persoanele sau obiectele implicate sau folosite în comiterea unei
infrac țiuni.
b) Folosirea de metode apar ținând științelor exacte (fizic ă, chimiei,
biologiei, matematic ă) și adaptarea acestora la necesit ățile proprii, în scopul de a
fi aplicate la specificul activit ății de prevenire și de combatere a infrac țiunilor.
c) Elaborarea unor reglement ări și procedee tactice specifice unor acte de
urmărire penal ă și a strategiilor de cre ștere a eficien ței acestora, prin asigurarea
unui fundament științific investig ării.
d) Studiul practicii judiciare, în vederea valorific ării științifice și
generaliz ării experien ței pozitive rezultate din activitatea organelor de urm ărire
penal ă pe linia investig ării infrac țiunilor.
e) Analiza asupra anumitor fapte penale cu caracter antisocial, în vederea
stabilirii celor mai adecvate procedee de identificare a autorilor acestora, precum
și stabilirea celor mai adecvate strategii de combatere și preven ție a unor
asemenea fapte.
f) Perfec ționarea modului de cercetare a diverselor categorii de
infrac țiuni, mai ales a faptelor s ăvârșite cu violen ță sau a infrac țiunilor care ating
anumite valori sociale deosebite.

39

Noțiunea de urm ă în accepțiunea criminalisticii.

Orice act ilicit produce transform ări obiectivate, sub raport criminalistic, în urme ale
infrac țiunii. Pornind de la aceast ă realitate, investiga țiile criminalistice, destinate descoperirii
infrac țiunilor și identific ării autorilor acestora, au drept fundament științific principiul potrivit
căruia s ăvârșirea unei fapte prev ăzute de legea penal ă determin ă modific ări în mediul
înconjur ător.
Criminalistul francez, Edmond Locard, afirma: „ Este imposibil pentru un r ăufăcător să
acționeze și mai ales s ă acționeze cu intensitatea pe care o presupune ac țiunea criminal ă,
fără să lase urme ale trecerii sale ” (P. F. Ceccaldi, „La Criminalistique”, 1962, p. 7).
Potrivit principiului enun țat mai sus și unanim admis în literatura de specialitate, prin
urmă a infrac țiunii se în țelege orice modificare intervenit ă în condi țiile săvârșirii unei fapte
penale, între fapt ă și reflectarea ei material ă existând un raport de cauzalitate. Îns ă,
producerea unei modific ări nu este limitat ă în exclusivitate la persoana autorului faptei (sau la
mijloacele folosite), ea putând apar ține în egal ă măsură și subiectului pasiv al infrac țiunii. De
pildă, petele de sânge sau firele de p ăr ale victimei g ăsite pe îmbr ăcămintea agresorului sunt
urme care fac dovada contactului direct dintre cei doi, împrejurare de natur ă să conduc ă la
implicarea persoanei suspecte în cauza cercetat ă sau la includerea în cercul de suspec ți.
Referitor la definirea no țiunii de urm ă a infrac țiunii, în literatura de specialitate au fost
exprimate opinii asem ănătoare sau apropiate. Astfel, potrivit unor autori, urme ale infrac țiunii
sunt considerate „ totalitatea elementelor materiale a c ăror formare este determinat ă de
săvârșirea infrac țiunii”, sau „ cele mai variate schimb ări care pot interveni în mediul
înconjurător, ca rezultat al ac țiunii infractorului ” (C. Suciu, Criminalistica, 1972, p. 200).
Clasificarea urmelor dup ă diferite criterii are drept scop cre șterea gradului de precizie și
claritate al formul ării concluziilor cercet ărilor criminalistice în solu ționarea cauzelor penale.
În literatura noastr ă de specialitate, urmele sunt împ ărțite în dou ă mari categorii: „ urme
formate prin reproducerea construc ției exterioare a obiectelor (urme de mâini, picioare,
îmbrăcăminte, instrumente de spargere) ” și „urme formate ca resturi de obiecte și de materii
organice și anorganice (resturi de îmbr ăcăminte, de alimente, de fumat, de vopsea, pete
organice etc.) ” (E. Stancu, „Tratat de Criminalistic ă”, 2004, p. 100).

40

Alți autori, raportându-se la criteriul valorii de identificare, le clasific ă în urme
indeterminate și urme determinante. Primele pot fi de natură chimică, de origine biologic ă
sau nebiologic ă (sol, vopsea, metale etc.) și se caracterizeaz ă prin faptul c ă nu indic ă relația
cu autorul. Spre deosebire de aceast ă categorie, urmele determinante, de natură fizică,
produse prin ap ăsare, frecare sau smulgere, conserv ă relația interpretabil ă cu omul sau
obiectul c ăruia îi apar țin, permi țând astfel identificare (E. Stancu, „Tratat de Criminalistic ă”,
2004).

1.3.2. Noțiunea și importan ța proflingului în investiga țiile criminalistice.

Spre deosebire de țara noastr ă, în multe state americane și vest europene, întocmirea
profilului psihologic al autorului unei infrac țiuni se consider ă a fi o metod ă științifică în
cadrul investiga țiilor penale, ast ăzi, fiind de un real și incontestabil ajutor în identificarea
autorilor necunoscu ți. Pân ă în prezent, acest subiect a fost tratat sporadic în literatura român ă
de specialitate.
Dicționarul explicativ al limbii române arat ă că termenul de profil reprezint ă un
„contur”, „o înf ățișare, un aspect, o form ă”.
Termenul de criminal personality profiling are o accep ție oarecum larg ă, desemnând
atât profilul comportamental, cât și profilul psihologic al autorului necunoscut al unei
infrac țiuni s ăvârșită cu violen ță. În limba englez ă, sintagmele sunt multiple și poate ceva mai
explicite decât în limba român ă: behavioral profiling, crime scene profiling, offender
profiling, psychological profiling și, cea mai recent ă, criminal investigative analysis.
Deși, profilingul în prezent nu este acceptat la o scal ă largă în practica judiciar ă și nici
nu este v ăzut ca un proces de investigare propriu-zis, exist ă unele dovezi care sus țin utilizarea
sa în investigarea anumitor tipuri de infrac țiuni. În plus, profilingul ca știință nu reprezint ă un
panaceu în aplicarea legii și nici un înlocuitor al muncii conven ționale și tradi ționale de
investiga ție.
Cu toate acestea, organele abilitate de aplicare a legii încep s ă realizeze beneficiile
utilizării acestei tehnici și încep s ă vadă profilingul drept un instrument de investigare viabil.

41

Realizarea profilelor psihologice criminalistice reprezint ă activitatea prin intermediul
căreia se reconstruie ște ”șirul evenimentelor” infrac țiunii ce a fost comis ă și se întocme ște
”portretul” f ăptașului și a altor p ărți implicate, printr-o examinare riguroas ă și obiectiv ă a
probelor prelevate din câmpul faptei (Ault și Reese, 1980; Davis, 1996; Douglas, 1986;
Geberth, 1996).
Defini ția dat ă Biroului Federal de Investiga ții (F.B.I.) profilingului este: "O tehnic ă de
investiga ție prin care se urm ărește identificarea caracteristicilor majore de personalitatea și a
manifest ărilor comportamentale ale unei persoane, prin intermediul analizei infrac țiunii pe
care acesta a comis-o" (Douglas, 1986; Teten, 1996).
Aceast ă analiz ă nu le ofer ă investigatorilor informa ții directe despre identitatea
făptașului, dar le indic ă tipul cel mai probabil de infractor care s ă fi comis acea fapt ă. Din
moment ce un anchetator are o idee bine definit ă despre caracteristicile persoanei ce a comis
fapta, acesta va putea identifica și tria cu mai mult ă ușurință persoanele asupra c ărora se ridic ă
anumite suspiciuni.
Deși, nu este considerat ă de către mul ți drept o știință, realizarea profilelor psihologice
criminalistice și utilizarea acestora ca instrumente de investigare contemporane, s-a dovedit a
fi un atu extrem de valoros în aplicarea legii, deoarece le ofer ă o șansă spețelor care de regul ă
rămâneau cu autor necunoscut sau a c ăror anchet ă se întindea pe o perioad ă mai lung ă de
timp, s ă fie rezolvate în timp util.
Profilingul reprezint ă identificarea caracteristicilor specifice ale unui individ ce comite
un anumit tip infrac țiune, printr-un proces aprofundat de observa ție sistematic ă și o analiz ă
temeinic ă a locului faptei, a victimei cu toate caracteristicile ei, a probele prelevate de c ătre
criminali ști precum și a altor aspecte cunoscute despre fapt ă.
Tehnica profiling a fost folosit ă de către oamenii de știință și de c ătre criminali ști pentru
a examina comportamentul și eventual pentru a prezice ac țiunile viitoare ale infractorilor
(Davis, 1996).
În Statele Unite ale Americii, FBI-ul este principala agen ție ce se ocup ă cu utilizarea
analizei câmpului infrac țional sau a profilelor psihologice criminalistice. Unitatea pentru
Studiul Comportamentelor (Behavioral Science Unit sau B.S.U) a Biroului Federal de
Investiga ții și Unitatea pentru Studiul Comportamentelor și Asistarea Investiga țiilor
(Behavioral Sciences Investigative Support Service Unit sau B.S.I.S.S.U.) au reprezentat un
real suport pentru comunitate în aplicarea legii, prin contribu ția lor la rezolvarea faptelor cu

42

autor necunoscut din 1972 și pân ă în prezent. Mai mult, FBI-ul ofer ă, la cerere, formare
profesional ă pentru diverse agen ții din lumea întreag ă.
Deși, în faza incipient ă de dezvoltare și rafinament a fost privit ini țial cu dispre ț de către
anchetatori de „mod ă veche”, profilingul s-a dovedit în timp un instrument de investiga ție
valoros în arsenalul modern de tehnici folosite în aplicarea legii.
Pe măsură ce mai mult personal devine instruit și capătă experien ță în aplicarea tehnicii
profiling, din ce în ce mai multe agen ții din lumea întreag ă vor c ăpăta încrede în utilizarea
acestuia.
În plus, num ărul de fapte cu autor necunoscut este într-o continu ă creștere, ceea ce face
necesar ca personalul judiciar s ă fie instruit sau s ă se creeze posibilitatea ca persoanele care
nu sunt angajate în sistemul judiciar s ă colaboreze cu organele abilitate. Investigatorii vor
trebuie s ă se familiarizeze cu acest instrument pentru a cre ște eficien ța sau a înlesni rezolvarea
faptelor a c ăror motiv nu poate fi eviden țiat doar prin metode de investiga ție conven ționale
(Ault și Reese, 1980; Teten , 1996).
Un profil tipic include cât mai multe date ce pot fi strânse despre f ăptaș, începând cu
probe prelevate de la locul faptei, pân ă la posibile afirma ții despre vârst ă, rasă, sex, statut
economic, stare civil ă, nivel intelectual și educa țional, ocupa ție, stil de via ță, istoric penal și
posibile afirma ții despre distan ța dintre locuin ța făptașului și locul faptei.
În cele din urm ă, infrac țiunea și locul faptei (fie c ă este vorba de o incint ă sau un loc din
exterior) sunt clasificate pentru a oferi informa ții care s ă sprijine demersul investigativ. Acest
aspect ofer ă oportunitatea de a construi un model analitic al profilului criminalistic și de a
stabili o ipotez ă despre fapt ă. Astfel, se vor efectua urm ătoarele:

• analiza și evaluarea comportamentului infrac țional
• analiza victimologic ă
• consultarea constat ărilor medico-legale
• stabilirea modului de operare (MO)
• identificarea oric ărui pattern de caracter sau personalitate
• identificarea unei posibile semn ături psihocomportamentale
Infrac țiunea este clasificat ă ca având o motiva ție sexual ă, non-sexual ă, sau a c ărui motiv
este necunoscut.

43

Analiza câmpului faptei reprezint ă un aspect critic în elaborarea oric ărui profil. Locul
faptei este clasificat în func ție de existen ța indiciilor care s ă sugereze planificarea și implicit
premeditarea și a modului în care autorul și-a exercitat controlul asupra victimei. Pattern-ul
comportamental este identificat prin intermediul indiciilor prezente la locul faptei, în special
în cazul infrac țiunilor cu substrat sexual.
Calitatea profilului depinde de calitatea cercet ării efectuate la fa ța locului și de
fidelitatea informa țiilor furnizate de victime sau de martorii oculari. Un specialist în profiling
are nevoie de obicei urm ătoarele informa ții:
• Fotografii ale locul faptei și unde este cazul fotografii ale locului în care
a fost descoperit ă victima;
• Raportul medicului legist și rezultatele oric ăror teste de laborator;
• Informa ții cu privire la detaliile incidentului, inclusiv momentul în care
s-a întâmplat evenimentul;
• Locul, arma folosit ă, și o reconstituire a succesiunii de evenimente;
• Informa ții detaliate de la posibili martori și atunci când este posibil
declara ția victimei;
• Informa ții de baz ă despre victim ă și îndeletnicirile zilnice ale acesteia;

În general sunt necesare urm ătoarele informa ții despre victim ă:
• Ocupa ția victimei;
• Informa ții despre re ședința victimei;
• Reputa ția de la locul de munc ă și felul în care era perceput ă victima în
zona în care locuia;
• Descriere detaliat ă a victimei, inclusiv, a hainelor cu care era îmbr ăcată
la momentul incidentului;
• Starea civil ă, informa ții despre existen ța copiilor și alte informa ții
despre membrii și apropia ții familiei;
De asemenea, în prezent Centrul Na țional pentru Analiza Infrac țiunilor Comise cu
Violen ță (National Center for the Analysis of Violent Crime sau N.C.A.V.C.), Programul
pentru Re ținerea Infractorilor Violen ți (Violent Criminal Apprehension Program sau
V.i.C.A.P.) sau Sistemul pentru Analiza de Leg ătură a Infrac țiunilor Comise cu Violen ță
(V.i.C.L.A.S.), dezvolt ă baze de date statistice care con țin profile ale autorilor deja

44

condamna ți care s ă poat ă fi accesate de organele de anchet ă în scopul de a înlesni
identificarea și capturarea autorului unei fapte comise cu violen ță. Aceste baze de date sunt
construite prin studiul diverselor moduri de operare ale infractorilor deja condamna ți și prin
intermediul informa țiilor ob ținute în urma interog ării detaliate a f ăptașilor. Scopul acestor
programe este de a reu și să surprind ă cât mai multe informa ții despre comportamentul
infractorului în timpul comiterii faptei și de avea o imagine de ansamblu despre specificul
anumitor tipuri de fapte cu caracter penal (Ault și Reese, 1980; Porter, 1983; Rossmo 1998 ).
Prin intermediul eforturilor depuse de FBI s-au identificat diferen țe semnificative în
cazul anumitor spe țe precum și diferen țe semnificative asupra modului specific de operare al
fiecărui făptaș.
Criteriile utilizate de FBI sunt: ac țiunile infractorului în timpul comiterii faptei;
caracteristicile victimei; utilizarea vehiculelor în timpul comiterii faptei; existen ța și tipul
dovezilor l ăsate la locul faptei (Ressler, Burgess și Douglas, 1988, 1992).

1.3.3. Direc ții de acțiune a profilingului în câmpul psihologiei judiciare.

Profilingul psihologic criminalistic are la baz ă următoarele principii:
• Procesul profilingului se fundamenteaz ă pe o temeinic ă cercetare la fa ța
locului, celelalte activit ăți (determinarea formei de comportament deviant,
background-ul victimei, predic țiile referitoare la persoana f ăptuitorului)
derivând din aceasta.
• Comportamentul reflect ă personalitatea.
• Profilul psihologic al autorului este un instrument care poate fi folosit doar în
cazurile în care, pe toat ă durata activit ății infrac ționale, personalitatea
infractorului r ămâne nealterat ă.
• Nu trebuie excluse persoane aflate în cercul de suspec ți pentru simplul motiv
că nu se încadreaz ă în profilul psihologic.

45

• În toat ă activitatea sa, specialistul profiler trebuie s ă respecte etica
profesional ă, confiden țialitatea și demnitatea uman ă.

În general, infrac țiunile pretabile pentru folosirea profilului psihologic criminalistic
sunt:
• omorul deosebit de grav,
• crima în serie,
• violul în serie,
• pruncuciderea,
• infrac țiunile comise asupra minorilor,
• tâlhării urmate de moartea victimei,
• tâlhării în serie,
• atentate cu bomb ă,
• atacuri cibernetice.

În alt ă ordine de idei, profilingul s-a dovedit a fi eficace și în situa ții de negociere a
ostaticilor, atunci când a fost nevoie de o evaluare a personalit ății individului care a demarat
aceast ă acțiune. Se consider ă că acțiunile viitoare ale atacatorului pot fi prezise, în scopul de a
lua deciziile corespunz ătoare pentru a nu pune în pericol via ța ostaticilor. În aceast ă situa ție,
polițiștii pot ob ține informa ții prin comunicarea direct ă cu f ăptașul și prin conversa ții cu
apropia ții și membrii familie acestuia (Davis, 1996; Douglas, 1986; Holmes, 1989; Ressler,
Burgess și Douglas, 1988).
Una dintre cele mai interesante aplica ții ale profilingului a fost evaluarea mesajelor de
amenin țare și implicit identificarea persoanelor care trimit asemenea scrisori anonime. S-au
întocmit "dic ționare al mesajelor de amenin țare" prin intermediul tehnicilor psiholingvistice.
Cuvintele și anumite expresii extrase din scrisori au fost comparate cu alte discursuri sau texte
de internet sau din alte surse pentru a identifica un anume pattern și pentru a c ăuta indicii
despre persoana care a trimis scrisoarea de amenin țare (Davis, 1993; Douglas, 1986).
O provocare major ă cu care se confrunt ă agen țiile de poli ție din întreaga lume, este
numărul tot mai mare de omucideri neobi șnuite, care r ămân de regul ă nerezolvate. Acest tip
de infrac țiune implic ă de cele mai multe ori o simbolistic ă sexual ă și motiva ții bizare sau

46

neobi șnuite. Aceste crime cu substrat sexual implic ă adesea mutilarea victimei, b ătaia sever ă,
tortura și alte acte de cruzime (Ault și Reese, 1980; Geberth, 1996).

1.3.4. Principalele abord ări existente pe plan interna țional în construirea profilului
psihologic criminalistic.

Profilul psihologic reprezint ă o conturare a tr ăsăturilor de personalitate ale unui subiect
bazat ă, evident, pe studiul comportamentelor acelui individ. În mod deductiv, profilul
psihologic al infractorului poate fi o metod ă de identificare a autorului infrac țiunii,
identificare bazat ă pe analiza pertinent ă a modului de comitere a faptei și a aspectelor variate
ale personalit ății criminale ce-l determin ă pe individul s ă acționeze într-un anumit mod
înainte, în timpul cât și după comiterea infrac țiunii.
Aceste aspecte pot fi ulterior combinate cu detaliile obiective, probele materiale ridicate
de la fa ța locului și apoi comparate cu tipurile de personalitate și dezechilibrele psihice
cunoscute, pentru ca în final s ă rezulte o descriere cât mai exact ă și practic ă a autorului.
Studiul comportamentului infrac țional, și căutarea pattern-urilor asociate acestuia are ca
scop în țelegerea felului în care oamenii gândesc și acționeaz ă. Atunci când analizeaz ă un
anume tip de infrac țiune, este de datoria expertului profiler s ă extrag ă acele cuno ștințe și
elemente verificabile pe care s ă le foloseasc ă în activitatea sa. Cu toate acestea, cuno ștințele
despre criminalitatea și comportamentul infrac țional sunt utile doar în m ăsura în care ele îi pot
ajuta pe speciali ști să emită ipoteze valide cu privire la succesiunea de evenimente a unui caz
particular. În conformitate cu metodologia științifică, formularea acestor teorii nu reprezint ă
sfârșitul analizei unui profiler, ci doar început. Numai prin intermediul test ării aceste teorii
devin semnificative, atunci când sunt folosite pentru a analiza modelele comportamentale.
Cu privire la studiul criminalit ății și infractorilor, exist ă două abord ări majore pentru
cercetare și consolidarea teoriilor. Prima este cunoa șterea nomotetic ă, referindu-se la studiul
abstractului: examinarea grupurilor și a legilor universale. O a doua abordare este cunoa șterea
idiografic ă, referindu-se la studiul aspectelor concrete: examinarea persoanelor și a calit ăților
reale ale acestora.

47

Studiile idiografice se concentreaz ă pe cazuri specifice și analiza tr ăsăturilor unice ale
persoanelor. Problemele apar atunci când abordarea nomotetic ă este utilizat ă necorespunz ător
pentru a face deduc ții pripite sau interpret ări ale unor tr ăsături individuale. Cu alte cuvinte,
atunci când aceste cuno ștințe generale sunt folosite pentru a r ăspunde la întreb ări specifice.

Metoda FBI – Analiza câmpului infrac țional (Crime Scene Analysis sau CSA)

Deși, Biroul Federal de Investiga ții (FBI) a dezvoltat cea mai cunoscut ă metodologie de
realizare a profilelor psihologice criminalistice, profilerii FBI, din dorin ța de a se diferen ția de
ceilal ți speciali ști care lucreaz ă în domeniul privat sau de alte persoane care desf ășoară
activit ăți similare, se recomand ă a fi speciali ști în analiza comportamentului infrac țional și își
intituleaz ă metoda analiza câmpului infrac țional. În situa țiile de interac țiune cu publicul și
chiar aflându-se sub jur ământ, în momentul în care au fost întreba ți, au afirmat c ă ei nu sunt
profileri, iar ceea ce fac nu se nume ște profiling.
Abordarea FBI const ă în realizarea unei evalu ări în șase pa și, datele ob ținute și
coroborate ajutând la alc ătuirea profilului f ăptuitorului.
• culegerea și evaluarea datelor primare (profiling inputs) – aceast ă etap ă
cuprinde ob ținerea datelor preliminare despre triada fapt ă – făptuitor – victim ă,
cercetarea am ănunțită la fața locului și evaluarea rezultatelor acestor activit ăți;
• sistematizarea datelor (decision process models) – a șezarea pe considerente
logice a datelor ob ținute în etapa anterioar ă; determinarea unor eventuale
legături între aceast ă faptă și altele asem ănătoare (crime linkage)
• interpretarea activit ății infracționale (crime assessment) – în aceast ă etapă are
loc o reconstituire logic ă a faptelor întâmplate (crime scene reconstruction)
precum și stabilirea rolului persoanelor participante;
• alcătuirea propriu-zis ă a profilului psihologic al autorului (the criminal
profile).
• profilul alc ătuit este pus la dispozi ția anchetatorilor (the investigation) în
scopul includerii lui în strategia de investigare a cazului. De remarcat este c ă
acest prim profil nu este definitiv, mai ales în cazul infrac țiunilor în serie,
putând fi îmbun ătățit pe parcurs cu datele ob ținute din alte direc ții ale anchetei;

48

• compararea profilului realizat cu autorul identificat (the apprehension) – se
compar ă trăsăturile suspectului cu cele prezentate în profil, contribuind, astfel,
la îmbun ătățirea metodei.

Analiza câmpului infrac țional î și are originile în proiectul demarat de FBI privind
studiul a 36 de infractori încarcera ți și a celor 118 victime ale acestora, realizat între 1979 și
1983. Cercetarea a avut ca scop dezvoltarea unei clasific ări a infractorilor, precum și
examinarea diferitelor caracteristici ale faptelor acestora. În linii mari s-a urm ărit identificarea
oricăror caracteristici generale care ar putea fi utilizate în clasificarea infractorilor pe viitor.
Un prim rezultat ale acestui proiect îl reprezint ă dezvoltarea dihotomiei cunoscute sub
denumirea de organizat/dezorganizat. Acest sistem urm ărește clasificarea infractorilor dup ă
nivelul de sofisticare, planificare, și competen țele eviden țiate în câmpul faptei. Este u șor de
învățat și ușor de utilizat.
Ideea de analiz ă a câmpului infrac țional a fost introdus ă în ”Manualul de clasificare a
infrac țiunilor” și pe m ăsură ce a evoluat, a început s ă includ ă o serie de preocup ări relevante
pentru investigarea infrac țiunilor cu un anume grad de complexitate.
Printre acestea se num ără reconstruirea evenimentelor de la locul faptei, clasificarea
agresiunilor sexuale și realizarea unor tipologii a infractorilor ce comit asemenea fapte,
analiza cazurilor în care moartea persoanei a survenit în condi ții suspecte, realizarea de
strategii pentru interviuri și interogare, realizarea unor distinc ții între comportamentele ce se
încadreaz ă în sfera normalit ății și cea a patologicului, analiza pattern-urilor l ăsate de stropii de
sânge, și analiza cazurilor de incendiere sau a atentatelor cu bomb ă.
Din dorin ța de a sublinia anumite aspecte distincte, Cochran (1999), sus ține că analiza
câmpului infrac țional presupune ca toate aspectele legate de o anumit ă infrac țiune s ă fie luate
în considerare, indiferent dac ă acea infrac țiune a fost comis ă de c ătre un infractor cunoscut
sau necunoscut. Profilingul, pe de alt ă parte, este un proces analiz ă a unei infrac țiuni sau a
unei serii de infrac țiuni comise de c ătre un infractor necunoscut, care duce la o descriere
detaliat ă a tipului de persoan ă care cel mai probabil este responsabil pentru comiterea faptei/
faptelor.
Astfel, arealul oferit de analiza câmpului infrac țional este larg și poate s ă includ ă
activit ăți care, f ără îndoial ă, în unele jurisdic ții pot fi efectuate doar de c ătre cineva cu
pregătire psihologic ă, care s ă aibă cuno ștințe temeinice despre patologie și care s ă fie capabil

49

să facă o analiz ă pertinent ă și obiectiv ă referitoare la anumite comportamente manifestate de
către făptuitor atât în timpul comiterii faptei cât și după.
Realizarea unei delimit ări a tuturor activit ăților care se desf ășoară în conformitate cu
modelul propus de FBI nu este un lucru tocmai simplu, deoarece speciali ști în analiza
comportamentelor nu au f ăcut public ă o metodologice clar ă care s ă ofere o imagine de
ansamblu a procedeului practicat și învățat în prezent.
Despre aceast ă decizie se poate spune c ă, este o strategie viabil ă, iar publicarea unor
asemenea detalii le-ar putea oferi infractorilor posibilitatea de a- și modifica comportamentul
din timpul comiterii faptei în scopul de a induce în eroare anchetatorii.
Din cauza preocup ărilor generale privind faptele s ăvârșite cu violen ță și în special a
publicit ății care inevitabil înso țește cazurile în serie și a dorin ței mass-media de a transforma
asemenea cazuri în evenimente senza ționale, putem în țelege motiva ția și eforturile celor din
FBI de a r ămâne rezerva ți și de a nu împ ărtăși în întregime metodologia de investiga ție chiar
și cu riscul de a fi acuza ți de lips ă de rigoare științifică.
Însă, oricât de puternic ar fi argumentul p ăstrării secretului metodologic, trebuie adus în
discu ție și faptul c ă aceast ă lipsă de transparen ță face foarte dificil ă evaluarea validit ății
tehnicii în sine și identificarea posibilelor avantaje pe care folosirea ei le aduce.
Fără îndoial ă, sprijinul acordat de c ătre FBI agen țiilor locale de poli ție nu poate fi trecut
cu vederea, dat fiind faptul c ă aplicarea legii în Statele Unite ale Americii se face prin
intermediul mai multor agen ții, mai mari sau mai mici.
Este de a șteptat ca marile agen ții cum ar fi cea în discu ție să aibă personal bine instruit
și resurse pentru a fi destul de capabil ă să intervin ă acolo unde metodele conven ționale nu dau
rezultate.
Asisten ța acordat ă de c ătre un investigator experimentat preg ătit de FBI pentru a
examina totalitatea probelor și care este capabil s ă facă recomand ări cu privire la strategiile de
anchetare este mai mult decât valoroas ă.
Aceast ă strategie trebuie aplicat ă și în cazul țărilor care nu de țin resurse mari și personal
foarte bine specializat, iar interven ția unor asemenea speciali ști ar putea face diferen ța dintre
rezolvarea cazurilor cu un anume grad de complexitate și înmul țirea faptelor r ămase cu autor
necunoscut.

50

Metoda David Canter – Investigative Psychology (IP)

Principalul sus ținător al psihologiei investigative (IP) este David Canter (1994), un
psiholog britanic, care promoveaz ă o abordare bazat ă pe cercetare pentru analiza
comportamentului individual al infractorilor.
Profesorul David Canter a dezvoltat o metod ă oarecum similar ă cu cea a FBI-ului,
metod ă bazat ă pe date statistice, cu deosebirea c ă, se creeaz ă o baz ă de date alimentat ă în
permanen ță cu noi date provenite din studierea infractorilor condamna ți. În cazul existen ței
unei fapte cu autori necunoscu ți, datele ob ținute în urma cercet ării la fa ța locului sunt
comparate cu cele ale grupurilor de referin ță existente, generându-se o list ă care va furniza
caracteristicile și semnalmentele cele mai probabile ale autorului necunoscut, caracteristici
deduse din asem ănările de grup.
Metoda are la baz ă interac țiunea dintre victim ă și agresor, încadrându-se într-un tipar
format din cinci elemente: coeren ța interpersonal ă, semnifica ția timpului și locului
infrac țiunii, caracteristicile infrac ționale, cazierul judiciar și cultura criminalistic ă.
• coerența interpersonal ă (interpersonal coherence) – exploreaz ă
posibilitatea existen ței unei leg ături între varia țiile de comportament din
activitatea infrac țională și varia țiile comportamentului obi șnuit, a modului în
care autorul interac ționeaz ă cu alte persoane în rela țiile sale de zi cu zi;
• semnifica ția timpului și locului infrac țiunii (significance of time and
place) – poate oferi anchetatorului informa ții despre mobilitatea agresorului,
unde locuie ște și posibilele rute folosite de acesta. F ăptuitorul î și alege singur
locul și timpul comiterii faptei, prin aceasta demonstrând importanta
reprezent ării locurilor și a timpului în vestigiile sale comportamentale. Acest
comportament furnizeaz ă date importante despre perspicacitatea individului,
programul s ău de lucru, aspecte din via ța sa personal ă, zona de confort în care
acesta ac ționeaz ă;
• caracteristicile infrac ționale (criminal characteristics) – permite
speciali știlor s ă dezvolte subsisteme de clasificare a infractorilor, clasific ări ce se
pot dovedi utile în furnizarea unor anume tipologii, punând astfel la dispozi ția
anchetatorilor caracteristicile de personalitate care îi definesc cel mai exact pe
agresori;

51

• cazierul judiciar (criminal career) – se refer ă la studierea cazierului
judiciar și a trecutului infrac țional al autorilor;
• cultura criminalistic ă (forensic awareness) – se refer ă la cultura
criminalistic ă a infractorului, la cuno ștințele sale despre posibilit ățile faptice ale
anchetatorilor de a-l captura.

Aceast ă abordare inductiv ă și nomotetic ă, depinde în linii mari de cantitatea și
acurate țea datelor colectate.
Deși, multe metode inductive sunt criticate din cauza dimensiunii reduse a e șantionului,
Canter a reu șit să efectueze cercet ări care vizeaz ă relevarea dovezilor pe care se bazeaz ă
supozi țiile sale. Rezultatele acestor cercet ări au la baz ă evalu ări empirice.
Asemenea speciali știlor FBI și adep ții acestei abord ări consider ă întocmirea profilului
psihologic doar o parte a unei metodologii mai ample. Acest lucru este explicat de Canter
(2000). Domeniul psihologiei investigative cuprinde toate aspectele legate de psihologie, care
sunt relevante pentru desf ășurarea anchetelor penale și civile. Accentul este pus pe modul în
care ac țiunile unui infractor pot fi examinate și înțelese, în a șa fel încât identificarea acestuia
să se fac ă în mod eficient, iar procedurile legale folosite s ă fie adecvate.
Astfel, domeniul psihologiei investigative cuprinde întreaga gam ă de preocup ări care au
ca scop gestionarea, supravegherea și cercetarea criminalit ății.
Investiga țiile poli ției genereaz ă o mare cantitate de informa ții, ele fiind culese din mai
multe surse. Aceste informa ții pot fi culese din locul unde a fost descoperit ă victima,
declara țiile suspectului și ale martorilor, dosarele penale ale infractorilor sau o varietate de
surse mai mult sau mai pu țin oficiale. Informa țiile de la locul faptei sunt în primul rând
relatate prin intermediul înregistr ărilor video și fotografiilor, a rapoartelor medico-legale și a
modului în care autorul s-a manifestat în câmpul faptei. De asemenea, o cantitate
considerabil ă de informa ții este descoperit ă de ofi țerii de poli ție (și alte persoane implicate în
investiga ții) prin analizarea textelor cu caracter ofensator (scrisori, email-uri) sau a scrisorilor
de „adio” l ăsate de cei cu inten ții sinuciga șe, prin analiza con ținutului computerului
suspectului și prin intermediul informa țiilor disponibile despre victim ă (stilul de via ță,
activit ăți cotidiene).

52

Modul în care aceste informa ții sunt folosite de c ătre cei preg ătiți în psihologia
investigativ ă este diferit, nu are leg ătură cu statisticile oficiale privind infractorii și
criminalitatea sau cu criminologia.
Studiile criminologice au facilitat în țelegerea proceselor sociale care stau la baza
criminalit ății și impactul diferitelor politici guvernamentale privind gestionarea fenomenului
infrac țional.
Psihologia investigativ ă își propune s ă dezvolte o nou ă perspectiv ă de analiz ă a
criminalit ății și implicit a infractorilor. Prin utilizarea materialelor și informa țiile furnizate de
poliție într-o alt ă manier ă și cu un alt scop decât cel al criminologiei clasice, cu speran ța de a
asigura cre șterea utilit ății rezultatelor care apar. Lucru mai mult decât dificil, deoarece, a șa
cum sus ține și Canter (2000), concluziile derivate direct din genul de informa ții cu care un
specialist lucreaz ă zi de zi par s ă aibă mai mult sens și în acela și timp par mai relevante pentru
el și preocup ările sale decât descoperirile bazate pe o form ă special ă de colectare a datelor. De
exemplu, ofi țerii de poli ție vor fi mai interesa ți de studiile psihologice concentrate pe strategii
de interogare a suspec ților, decât de rezultate derivate din evalu ările făcute de observatori
instrui ți în depistarea limbajului trupului efectuate pe înregistr ări video ale studen ților ce s-au
oferit voluntari. Drept urmare, provocarea, este aceea de a dezvolta o metodologie care s ă fie
pe înțelesul celor ce nu au o preg ătire psihologic ă și în acela și timp de stabilire a unui cadru
care s ă ajute la dezvoltarea unor forme științifice de analiz ă ale acestor date furnizate de
poliție.
Astăzi, psihologia investigativ ă a început s ă exploreze și ale infrac țiuni mai comune,
dincolo de infrac țiunile comise în serie, cum ar fi intr ările prin efrac ție (Bennell și Canter,
2002) și incendierile (Canter și Fritzon, 1998). Se încearc ă extinderea cuno ștințelor despre
criminalitate, pentru a include pân ă și aspectele psihologice ce contribuie la decizia utiliz ării
unui anume tip de arm ă (Lobato, 2000).
Sunt aduse în discu ție toate aspectele procesului de investigare, de la m ărturii pân ă la
modul în care sistemele poli ției pot fi organizate în mod cât mai eficient. De asemenea,
aspecte ce țin de negocierea folosit ă în cazul lu ărilor de ostatici au devenit cu timpul o
preocupare a psihologiei investigative.

53

Metoda Brent Turvey – Behavioral Evidence Analysis (BEA)

Metoda a fost elaborat ă relativ recent de c ătre profilerul american Brent E. Turvey, un
profiler particular (2002). Aceast ă metod ă încearc ă să acopere pâr țile vulnerabile ale
celorlalte metode, utilizând toate urmele, mijloacele materiale de prob ă descoperite la locul
faptei, comportamentul agresorului și caracteristicile victimei.
Turvey prezint ă metoda sa ca o succesiune a urm ătoarelor etape: Equivocal Forensic
Analysis, Victimology, Crime Scene Characteristics și Offender Characteristics.
• analize criminalistice echivoce (equivocal forensic analysis) –
analizarea și evaluarea tuturor probelor colectate și a expertizelor tehnico-
științifice.
• victimologia – profilul victimei (victimology) – prin intermediul
acestuia se pot ob ține date referitoare la identitatea f ăptuitorului. Este cunoscut
faptul c ă victima și toate caracteristicile ei trebuie studiate în egal ă măsură (deși
din punct de vedere istoric, victimologia a fost unul din cele mai neglijate
capitole în profiling). În aceast ă etapă se alc ătuiește un istoric al victimei cu
date cum ar fi: identitatea, sexul, cet ățenia, originea etnic ă, caracteristicile
fizice, stare civil ă, profesie, vârst ă, greutate, medii frecventate, anturaj, loc de
munc ă, orar, obiceiuri etc. Aceste date ajut ă la în țelegerea modului în care
autorul și-a ales victima, timpul și zona în care ac ționeaz ă, dacă este un criminal
solitar sau ac ționeaz ă în grup etc.
• constatările de la fa ța locului (crime scene characteristics) – tr ăsăturile
câmpului infrac țional pot eviden ția caracteristicile f ăptuitorului și a modului s ău
de operare. Se pot face, de asemenea, conexiuni cu alte fapte identificate care
fac parte din aceea și categorie, modul de abordare a victimei,
existenta/inexisten ța unui câmp infrac țional secundar etc.
• profilul de personalitate (offender characteristics) – este faza final ă în
acest proces. Ca o consecin ță logic ă a etapelor anterioare, acum se elaboreaz ă
profilul psihologic propriu-zis, folosindu-se informa țiile ob ținute pân ă în acest
punct de c ătre investigatori și specialistul profiler. Detaliile oferite pot include:
constitu ția fizic ă, sexul agresorului, profesia și obiceiurile, existenta unor
eventuale sentimente de remu șcare sau vinov ăție, tipul de vehicul folosit,

54

cazierul, îndemânarea în comiterea actului infrac țional, nivelul de agresivitate,
domiciliul agresorului în rela ție cu locul faptei, istoria medical ă a acestuia,
starea civil ă, rasa etc.

Analiza dovezilor comportamentale (BEA) este o metod ă idiografic ă. Un profil
idiografic face referire la fapte concrete, el descrie un infractor care exist ă în lumea real ă.
Profilele idiografice, sunt dezvoltate analizând caracteristicile unui singur caz sau a unei serii
de fapte legate de un singur autor.
Prin intermediul acestei analize se urm ărește surprinderea acelor caracteristici specifice
ale unei anume spe țe, dinamica acesteia și rela țiile dintre locul faptei, victim ă și făptaș. La
polul opus un profil nomotetic (a șa cum este metoda dezvoltat ă de D. Canter) prezint ă mai de
grabă o tendin ță sau o predic ție; nu descrie o persoan ă în „carne și oase”.
Aceast ă metodologie sus ține c ă prin examinarea, în general, a comportamentelor cu
caracter criminogen împreun ă cu caracteristicile fizice, personale și psihologice, ale autorului
unei anume fapte, se pot identifica pattern-uri și înclina ții ale acelei persoane. Unele tr ăsături
psihologice și personale vor r ămâne stabile pe parcursul unei „cariere” infrac ționale, unele
sunt determinate situa țional, iar altele vor evolua sau chiar involua în timp.
Analiza dovezilor comportamentale a fost dezvoltat ă în jurul teoriei lui Allport despre
dinamica tr ăsăturilor de personalitate (Allport și Odbert, 1936), care pune accentul pe luarea
în considerare a tr ăsăturilor de personalitate unice ale unui individ și a felului cum acestea se
modific ă în timp. Analiza dovezilor comportamentale a fost construit ă în jurul ideii c ă
indivizii sunt unici, iar examinarea acestor diferen țe dintre indivizi este tocmai obiectul
acestei metode.
În timp ce teoria lui Allport ofer ă acea baz ă teoretic ă solid ă pentru interpret ările făcute
prin intermediul analizei dovezilor comportamentale, considera țiile acesteia ofer ă de
asemenea mecanismul prin care se ajunge la în țelegerea și explicarea durabilit ății
comportamentelor individuale ale infractorilor (sau a celor comune în cazul în care se
încearc ă o analiz ă de leg ătură).
Dovezile comportamentale sunt reprezentate de orice documentare sau set de probe
fizice care va ajuta la stabilirea momentului sau felului în care s-au petrecut evenimentele
investigate.

55

Orice dovad ă fizic ă poate fi, în circumstan țele potrivite, o dovad ă comportamental ă.
Spre exemplu:
• Urmele l ăsate de înc ălțăminte pot indica prezen ța unui individ (sau a
mai multor indivizi), pozi ția acestuia, dac ă a mers pur și simplu sau dac ă a părăsit
câmpul faptei alergând și direc ția în care s-a deplasat.
• Prin analiza pattern-urilor petelor de sânge se poate releva pozi ția
atacatorului în compara ție cu cea a victimei, tipul de ran ă provocat ă, existenta
contactului din cei doi și alte indicii.
• Amprentele digitale pot plasa un individ la locul faptei, pot dovedi
contactul dintre acesta și victim ă, precum și utilizarea unui obiect anume.
• Materialul seminal poate dovedi contactul sexual (existenta penetr ării),
comportamentul individului în timpul actului, existenta ejacul ării și competen țele
sexuale ale individului.
• Tipul de leziuni provocate pot indica arma folosit ă, cantitatea de for ță
folosit ă, și chiar inten ția.
• Tipul de leg ătură folosit poate indica strangulare, modalitatea de
imobilizare, și dacă victima a opus rezisten ță.
• Testarea toxicologic ă poate indica prezen ța drogurilor, alcoolului sau
altor substan țe, în organismul victimei sau al f ăptașului, toate acestea având un
caracter determinant asupra cogni ției, judec ății, st ării de spirit, s ănătății și
comportamentului.
Pentru a fi utile, dovezile comportamentale trebuie s ă fie examinate și luate în
considerare ca un întreg, într-un mod bine direc ționat și cu un scop specific, pentru a putea
obține rezultate semnificative. Ele nu pot fi folosite inconsecvent, f ără un scop anume sau
analizate exclusiv în baza intui ției sau experien ței subiective.
Trebuie realizat ă o analiz ă deductiv ă, ce implic ă examinarea și interpretarea dovezilor
fizice, a victimologiei, a descoperirilor medico-legale, precum și a caracteristicilor locului
faptei.
Concluziile relevate prin intermediul analizei dovezilor comportamentale sunt menite s ă
fie rezultatul în țelegerii cât mai complete a evenimentelor și împrejur ărilor legate de
comiterea infrac țiunii analizate. Un specialist preg ătit dup ă aceste principii nu va emite o
concluzie decât dac ă exist ă dovezi care s ă o sus țină.

56

În loc s ă se bazeze pe statistici ale unor infrac țiuni similare, un asemenea specialist va
efectua o analiz ă detaliat ă a locului faptei și a comportamentelor disfunc ționale manifestate în
câmpul faptei pentru a determina cele mai probabile caracteristici ale individului care a
comis-o, chiar dac ă în felul acesta va avea mai mult de lucru sau mai multe aspecte de studiat.
În general, informa țiile folosite pentru dezvoltarea unui profil conform cu exigen țele
propuse de aceast ă metodologie sunt extrase din urm ătoarele surse: rapoartele medico-legale,
analiza victimei și a obiceiurilor de zi cu zi ale acesteia, precum și constat ările și urmele
descoperite la fata locului de c ătre criminali ști.

Profilingul geografic

Profilingul geografic se concentreaz ă pe stabilirea comportamentului spa țial al
infractorului în contextul loca țiilor și rela țiilor spa țiale dintre diverse locuri ale faptei
(Rossmo, 1997). Se presupune c ă zona de reziden ță sau alte loca ții cu care f ăptașul este
familiarizat poate fi determinat ă prin intermediul analizei câmpurilor faptei. Ca și în cazul
altor metode, profilingul geografic nu este un panaceu în investiga ție, ci mai degrab ă un
instrument care ajut ă la prioritizarea și identificarea suspec ților (Laverty și McLaren, 2002;
Ratcliffe, 2004; Rossmo, 1997). Practican ții acestei metode sus țin că este un sistem de suport
decizional, folosit pentru a identifica regiunea geografic ă cea mai probabil ă în care se afl ă
domiciliul f ăptașului (Rossmo, 2000) și de asemenea, dac ă este cazul, regiunea în care el sau
ea lucreaz ă (Ratcliffe, 2004) sau alte loca ții care îi sunt familiare (noduri de activitate). În
esență, profilarea geografic ă se folose ște de natura comportamentului infrac țional (care nu
este întâmpl ătoare), presupunând c ă în cazul celor mai multe infrac țiuni pot fi identificate
pattern-uri (Wilson, 2003).
În opinia lui Godwin (2000), profilul geografic are o mai mare acurate țe fată de metoda
folosit ă de FBI. Pa șii în dezvoltarea acestui tip de profil țin seama de urm ătoarele aspecte:
• Analiza locului unde a fost dispus cadavrul;
• Analiza locului de unde a fost r ăpită/acostat ă victima.

Cercet ările lui Godwin, efectuate împreun ă cu David Canter, au avut ca subiec ți 54 de
criminali în serie din Statele Unite, concluzia acestor studii fiind c ă locul din care a fost
răpită/acostat ă/văzută ultima dat ă victima are un rol semnificativ în predic țiile referitoare la

57

autor. Dar, tot Godwin recomand ă folosirea mai multor tipuri de date tocmai pentru a spori
acurate țea predic țiilor:
• tipul reliefului;
• căile de acces în zon ă și căile de comunica ție;
• mijloacele de transport ce conduc în zon ă (căi ferate, autostr ăzi,
drumuri na ționale, mijloace de transport în comun);
• identificarea posibililor martori care au v ăzut victima în momentul
critic;
• folosirea telefoanelor publice sau a celor mobile;
• folosirea cardurilor de credit, folosirea camerele video care
supravegheaz ă traficul sau a celor din benzin ării;
• existenta amenzilor de circula ție sau a verific ărilor de rutin ă ale
poliției.

Folosind aceste informa ții (și nu numai acestea), urm ătorul pas este corelarea locului în
care s-a stabilit câmpul infrac țional și domiciliul agresorului. Pentru a explica substraturile
psihologice ale acestui sistem putem afirma c ă agresorii î și construiesc în minte un plan, în
care locul comiterii faptei are o important ă deosebit ă pentru ei, au înv ățat că în acest loc sunt
feriți de privirile martorilor și în acela și timp acel loc le ofer ă posibilitatea s ă își aleag ă
victimele cele mai pretabile. Aceste zone sunt denumite de Godwin „spatii experien țele”.

Limit ările profilingului geografic sunt date de:

• Faptul c ă metoda încalc ă principiile unei analize comportamentale.
Analizeaz ă o singur ă manifestare a comportamentului infrac țional (preferin ța
pentru o anume loca ție), fără a deduce semnifica ția acestui tip de alegere prin
prisma cuno ștințelor generale despre comportamente, înl ăturând contextul
emoțional în care s-a produs.
• Ignor ă probele criminalistice, contextul general și nu utilizeaz ă profiluri
psihologice, ceea ce înseamn ă că nu poate distinge între doi sau mai mul ți
infractori care opereaz ă în aceea și zonă.

58

• Presupune c ă legăturile dintre toate cazurile analizate au fost deja
stabilite de c ătre organele de cercetare, drept urmare nu verific ă veridicitatea
acestui aspect sau a altor informa ții furnizate de acestea.
• Presupune c ă infractorii de cele mai multe ori nu î și părăsesc zona de
confort.
• Faptul c ă, deși tehnologia folosit ă este impresionant ă și se presupune c ă
se ridic ă la nivel de metod ă științifică, concluziile privind nodurile de activitate
și comportamentul spa țial al infractorilor trebuie s ă fie în continuare f ăcute de
către analist. Ceea ce într-o oarecare m ăsură duce la subiectivism.

Acelea și rezerve sunt împ ărtășite și de McGrath (2000), care afirm ă că, profilingul
geografic nu poate fi eficient când vine vorba de un num ăr mai mic de incidente și că, în
continuare nu poate face predic ții valide atunci când nu a fost stabilit ă o analiz ă de leg ătură
clară dintre cazuri (sau în eventualitatea în care analiza este discutabil ă). De asemenea,
profilingul geografic deriv ă din analiza spargerilor din locuin țe și a altor infrac țiuni comise
împotriva bunurilor personale, iar aplicarea sa la o scal ă mai mare pentru analiza crimele nu
poate fi sustenabil ă. În mod similar, o schimbare la nivelul preferin țelor f ăptașului, rezultat ă
din întreruperea activit ății sau schimbarea oportunit ăților, nu poate oferi o perspectiv ă
important ă, deoarece de cele mai multe ori aceast ă schimbare nu tine neap ărat de preferin țele
individului.

1.3.5. Concluzii .

De cele mai multe ori persoanele care sunt împotriva folosirii tehnicii profiling în
investiga țiile criminalistice nu au un fundal științific solid și/sau nu îi în țeleg direc țiile de
acțiune și utilitatea, fie vin în contact prea târziu cu ea și tind s ă aibă prejudec ăți în aceast ă
privin ță, considerând c ă se urm ărește înlocuirea metodelor conven ționale de investiga ție.
În zilele noastre, în mod evident, autorii și speciali știi în profiling sunt preocupa ți de
fiabilitatea metodologiilor folosite, deoarece mul ți speciali ști (mai ales adep ții abord ărilor
nomotetice) sunt tenta ți deseori s ă interpreteze comportamentele individuale în mod izolat, în

59

afara contextului în care acestea s-au produs, iar aceast ă manier ă nu reu șește să surprind ă și
să explice diferen ța dintre teorie și realitate.
Speciali știi în profiling trebuie s ă dea dovad ă de re ținere atunci când folosesc
cunoștințele despre infractori și infrac țiuni pe care și le-au însu șit. În interpretarea cazurilor
individuale dac ă aceste cuno ștințe nu sunt sus ținute de dovezi incontestabile, nu pot fi
considerate concludente și relevante și drept urmare nu ajut ă ancheta în nici un fel.
Rolul profilingului, const ă în a oferi un ajutor (Holmes, 1996) prin intermediul
întocmirii unor profile tipice, care s ă serveasc ă drept ghid investiga țiilor, fie prin generarea
unei leg ături între un anumit tip de profil și un cerc de suspec ți, fie prin generarea unei serii de
predictori care s ă permit ă identificarea poten țialilor suspec ți. Însă, sunt unii anali știi care nu
par s ă înțeleag ă aceast ă diferen ță, din exces de zel fac apel prea des la statisticile despre
fenomenul infrac țional și ignor ă interpretarea am ănunțită a probelor sau se folosesc de
autoritatea pe o au la nivelul comunit ății științifice.
Deși în stadiul de rafinament tehnica fost folosit ă de c ătre psihiatri și psihologi
clinicieni, între timp lucrurile s-au schimbat și s-a ajuns la concluzia c ă profilingul este un
demers pluridisciplinar și nu sunt suficiente doar cuno ștințe despre diagnosticele clinice.
Clinicienii se limiteaz ă doar la modelele de diagnostic și interven ție. Asemenea speciali ști vor
da dovad ă de deta șare total ă față de realitatea actual ă a cazului și de lipsa unei viziuni de
ansamblu despre totalitatea activit ăților ce stau la baza unei investiga ții criminalistice, iar
concluziile despre comportamentul infrac țional vor p ărea obscure datorit ă utiliz ării excesive a
reperelor clinice.
Utilizarea statisticii și a modelelor matematice în activitatea de profiling nu îi
concretizeaz ă caracterul științific.
Citarea unor descoperiri anterioare și utilizarea procentelor, f ără a le corela cu
elementele specifice ale unui spe țe nu duce nic ăieri. O baz ă de date nu are nici o valoare
pentru anchetatori f ără trăsături cu coresponden ți clari în realitate. Asemenea abord ări
statistice trebuie folosite cu precau ție, iar cei ce le folosesc trebuie s ă fie cât se poate de
conștienți de limit ările acestora, deoarece rezultatele pot duce la erori judiciare (falsa
reprezentare a unor împrejur ări la încheierea unui act juridic).
Descoperirile rezultate din anumite studii ce au vizat tehnicile profiling au fost anterior
prost interpretate și utilizate drept dovad ă pentru sus ținerea unor planuri de ac țiune eronate în
cadrul investiga țiilor criminalistice (Ainsworth, 2001; Muller, 2000; West, 2001).

60

În aparen ță, cel mai important aspect cu privire la un specialist în profiling este c ă ar
trebui s ă își fi însu șit o vast ă experien ța investigativ ă. Însă, încerc ările de validare a tehnicii
au scos la iveal ă faptul c ă pentru a avea succes în acest domeniu și inevitabil pentru a oferi
informa ții relevante pentru anchet ă trebuie s ă analizezi probele în mod logic și obiectiv.
Pe viitor, dac ă ar fi sus ținută de o mai bun ă justificare empiric ă, reputa ția tehnicilor
profiling ar putea s ă evolueze. Profilingul nu ar mai fi considerat doar o art ă stilizat ă ci mai de
grabă o știință reaplicabil ă, înrudit ă cu alte forme de instrumentare a cazurilor, care în prezent
sunt utilizate în investiga ția judiciar ă.

1.4. Tipologii ale infractorilor care comit crime cu substrat sexual.

Crima cu substrat sexual reprezint ă una dintre cele mai abjecte infrac țiuni reg ăsite în
societatea modern ă. Cu toate acestea, a defini ceea ce se în țelege prin acest termen nu este atât
de simplu precum s-ar crede.
În literatura de specialitate întâlnim o multitudine de descrieri folosite pentru a eviden ția
acest fenomen, de multe ori utilizate alternativ, fapt care de regul ă genereaz ă multe confuzii:
crimă pasional ă, crim ă sadic ă, crim ă cu substrat sexual.
Mai mult, problematica delimit ării terminologice, este îngreunat ă de diversitatea
criteriilor care adesea stau la baza definirii a ceea ce poate constitui sau nu o crim ă cu substrat
sexual și de generalitate termenilor folosi ți de teoreticieni atunci când încerc ă să defineasc ă
fenomenul.
În lucrarea sa ”Practical Homicide Investigation”, V. Geberth (1996) sus ține că pot fi
considerate crime cu substrat sexual urm ătoarele infrac țiuni: violul urmat de moartea victimei,
crima în serie, omorurile care implic ă atât sodomie anal ă cât și sodomie oral ă, precum și alte
acte de perversiune sexual ă sau de violen ță interpersonal ă. Victimele sunt de regul ă femei și
copii, iar autorul este de obicei b ărbat.
Cu toate acestea, este important de remarcat și faptul c ă, în crimele cu substrat sexual,
pot fi implicate și persoane homosexuale și nu doar cei care sunt heterosexuali. De asemenea,
faptele pot avea implica ții sexuale chiar și fără dovada unui act sexual manifest sau activitate
sexual ă observabil ă la locul faptei. Este important de remarcat și faptul c ă, spre deosebire de
alte fapte, motivul sau motiva ția autorului de a ucide victima nu poate fi întotdeauna u șor

61

sesizabil ă sau clar ă (așa cum poate fi în cazul unui jaf care s-a soldat cu moartea unei
persoane sau în cazul faptelor care au leg ătură cu traficul și consumul de droguri).
În cazurile infrac țiunilor care au o motiva ție sexual ă, Geberth (2006) afirm ă că
procedurile de baz ă folosite pentru colectare urmelor și dovezilor cap ătă o importan ță
crescut ă. Modelele comportamentale și activit ățile psihosexuale, nu pot fi dovedite doar prin
intermediul tehnicilor conven ționale și atunci, devin factori suplimentari de luat în
considerare atunci când se încearc ă descoperirea motiva ției autorului. Astfel, experien ța
investigativ ă și buna în țelegere a modelelor comportamentale și a principiilor sexualit ății
umane sunt premise importante de la care trebuie s ă plece analiza unor astfel de cazuri.
Cele trei componente ale apetitului sexual uman sunt: componenta biologic ă
(instinctiv ă), componenta fiziologic ă (func țională), și cea emo țională (mental ă).
În acest context al crimelor cu substrat sexual se pare c ă, componenta emo țională este
cea care determin ă dezvoltarea psihosexual ă. Potrivit exper ților, componenta psihosexual ă sau
emoțională este cea mai puternic ă, fiind decisiv ă în alegerea tipului de comportament adoptat
de către autor.
În esen ță, sexualitatea uman ă este stabilit ă în timpul dezvolt ării noastre psihosexuale,
prin condi ționare, reglarea și experien ță și implic ă atât elemente înn ăscute cât și elemente
dobândite. Comportamentele ce țin de sexualitate sunt asociate cu un anume tip de emo ție, iar
prin acesta individul dezvolt ă o percep ție a ceea ce este satisf ăcătoare punct de vedere sexual
și ceea ce este adecvat punct de vedere social.
Clinic vorbind, exist ă un caracter comportamental distinctiv când vine vorba de
sexualitatea uman ă. Acest aspect este legat de preferin țele fiec ăruia și felul în care fiecare
răspunde la asemenea stimuli și ofer ă o explica ție pentru selectivitatea de care oamenii dau
dovad ă în alegerea partenerilor. Sexualitatea uman ă nu mai poate fi privit ă din punct de
vedere instinctiv, ci se bazeaz ă pe pattern-uri de atrac ție, activitate și împlinire. Ceea ce ne
incită și răspunsul nostru la stimuli este influen țat de hormoni, de capacitatea de a ne aminti
experien țele pl ăcute, fanteziile, emo țiile și diversele procese senzoriale care apar în raportul
intim dintre dou ă persoane.
Comportamentele sexuale sunt clasificate ca fiind acceptabile sau inacceptabile. Aceast ă
determinare se bazeaz ă pe considerente statistice, culturale, religioase și subiective.
Determinarea subiectiv ă a ceea ce este pl ăcut din punct de vedere sexual intr ă în conflict de
cele mai multe ori cu standardele considerate ca fiind acceptabile de marea majoritate. Îns ă,

62

acest lucru nu îi împiedic ă pe indivizi s ă își exprime nevoile sexuale. Potrivit exper ților
elementele legate de actul sexual au o influen ță foarte mare asupra comportamentului uman.
Nevoia sexual ă este capabil ă să treac ă peste toate penalit ățile și sanc țiunile sociale cele mai
severe.

În opinia lui Geberth crima cu substrat sexual poate fi împ ărțită în patru categorii:
· Violența interpersonal ă îndreptat ă către dispute și atacuri – reprezint ă
cel mai comun tip de crim ă de natur ă sexual ă. Sunt implicate cupluri: so ț-soție,
prieten-prieten ă, iubit-iubit ă, prieten-prieten. Moartea poate s ă nu apar ă ca fiind
motivat ă sexual, dar dup ă examinarea circumstan țelor, a elementelor de furie,
ură, supărare, r ăzbunare se poate releva adev ărata motiva ție a crimei. Astfel de
conflicte se manifest ă de cele mai multe ori prin scenariile de genul: "Dac ă eu nu
te pot avea, atunci nimeni nu va putea ”.
· Atacul cu viol și/sau sodomie. Astfel de omoruri au ca scop înfrângerea
victimei, fiind mai mult îndreptate c ătre un atac sexual. Criminalul poate fi atât
heterosexual cât si homosexual iar inten ția sa este violul sau sodomia și nu
uciderea victimei. Moartea victimei este extrem de brutal ă, ca o consecin ță a
înfrângerii rezisten ței acesteia. Crimele sunt precedate de ac țiuni precum
voyeurism, exhibi ționism, telefoane obscene sau alte atacuri sexuale în care
victima nu a fost ucis ă.
· Devianță orientată către atac. Crima n ăscută din dorin țele sexuale
orientate c ătre atacul deviant și sadic se distinge de alte omoruri de natur ă
sexual ă prin implicarea mutil ărilor. Cei mai mul ți dintre criminali – potrivit
cercet ărilor FBI – nu pot participa la ac țiuni sexuale cu victime lor ( cum ar fi
penetrarea ). În schimb, ei se vor masturba asupra victimei și se vor angaja în
mutil ări port-mortem cum ar fi: îndep ărtarea sânilor, atac post-mortem asupra
organelor genitale, introducerea de obiecte în cavit ățile trupului victimelor și
posibil ă antropofagie. De multe ori, un astfel de criminal ia o ”amintire”, de
obicei un obiect personal al victimei sau chiar o parte din corpul victimei, cum ar
fi de exemplu un sân.
· Crima în serie. Reprezint ă omuciderea de victime disparate în timp de a
zile, s ăptămâni sau chiar luni între ele, comise cu relativ acela și mod de operare

63

și de c ătre acela și autor, în func ție de determin ările pulsionale imprevizibile ale
dicteului s ău genetic, activate conjunctural. Procesul repetitiv este posibil a fi
explicat la criminalii în serie prin defectarea instinctualit ății de tip sexual, în
sensul form ării unui mecanism hormonal-constitu țional care determin ă
detensionarea sexual ă și catharsisul episodic. Psihopatul sexual, de și
conștientizeaz ă aceast ă detensionare, nu o poate controla, deturna sau st ăpâni,
motiv pentru care faptele sale sunt s ăvârșite cu inten ție direct ă, acesta prev ăzând
rezultatele socialmente periculoase și fiind pe deplin responsabil.

În continuare ne-am propus s ă expunem toate tipologiile despre crima cu substrat
sexual.

1.4.1. Tipologia lui Ressler.

Una dintre cele mai utilizate taxonomii, în special în contextul profilingului psihologic
criminalistic, a fost propus ă de Ressler și colab. (1989). Aceștia propun patru categorii
distincte de infractori care comit crime cu substrat sexual:

• Criminal sexual de tip organizat – respectiv infractori ale c ăror crime sunt
descrise ca fiind planificate în mod metodic. Prin urmare, ace știa pot folosi
trucuri pentru a aborda victima si pentru a-i c ăpăta încrederea.

• Criminalul sexual de tip dezorganizat – respectiv infractorul care comite crime
neplanificate, cu caracter spontan.

• Criminalul sexual de tip mixt – care manifest ă în câmpul faptei atât
comportamente specifice criminalului sexual de tip organizat, cât și
comportamente specifice criminalului sexual de tip dezorganizat.

• Criminalul sexual de tip sadic – acest tip de infractori ob țin plăcere nu din actul
sexual în sine, ci din torturarea și durerea provocat ă victimei. Acest tip de crim ă

64

necesit ă, de obicei, o loca ție retras ă, unde infractorul poate petrece cât mai mult
timp al ături de victima sa f ără a exista riscul de a fi descoperit.

Aceast ă taxonomie are la baz ă dihotomia comportament organizat/comportament
dezorganizat derivat ă din studiul a 36 de infractori încarcera ți și a celor 118 victime ale
acestora, realizat între 1979 și 1983.
Cercetarea a avut ca scop dezvoltarea unei clasific ări a infractorilor, precum și
examinarea diferitelor caracteristici ale faptelor acestora. În linii mari s-a urm ărit eviden țierea
caracteristicilor specifice nivelului de sofisticare, planificare, și competen țele manifestate în
câmpul faptei.

Criminalul sexual de tip organizat este descris ca fiind un individ disciplinat, aspect
care se reflect ă și prin modul în care el comite faptele. Posed ă o inteligen ță medie sau peste
medie, este competent social și poate avea un loc de munc ă ce necesit ă o calificare
profesional ă. Își planific ă faptele, se folose ște de leg ături pentru a- și imobiliza victima, și de
cele mai multe ori folose ște o arm ă.
În general, se consider ă că, organiza ții comit infrac țiuni dup ă ce au trecut printr-un
eveniment stresant, cum ar fi: o problem ă în rela ția de cuplu, o problem ă financiar ă sau o
problem ă legat ă de locul de munc ă. Acțiunile sunt bine gândite și arat ă un anume nivel de
planificare și control. La locul faptei ace știa manifest ă un comportament metodic și ordonat.
Acest aspect este pus pe seama calific ării sociale și a iscusin ței cu care gestioneaz ă situa țiile
interpersonale. Prin urmare, cel mai probabil v-a încerca s ă abordeze victima mai întâi verbal,
nu prin folosirea violen ței directe
Infractorul organizat este de cele mai multe ori un b ărbat care are aproximativ aceia și
vârstă cu victima sa, îns ă vârsta poate varia între 18 și 45 de ani. A absolvit cel pu țin liceul
sau are studii superioare într-un anume domeniu, dar nu s-a remarcat prin performan țele sale
academice, iar pe durata studiilor exist ă posibilitatea s ă fi avut ceva probleme disciplinare
legate de comportamentul agresiv.
Nu are probleme de s ănătatea mental ă, însă istoricul îi este marcat de abuzuri fizice sau
sexuale, posibil s ăvârșite de c ătre mam ă sau o persoan ă asociat ă cu imaginea matern ă. De
asemenea, pot fi întâlnite o serie de situa ții din copil ărie în care ace ști indivizi au întreprins
acte de cruzime fa ță de animale și/sau o serie de incendieri. Sunt în general primii n ăscuți în

65

familie, nu au avut parte de o disciplin ă adecvat ă în copil ărie, iar p ărinții lor au avut
posibilit ăți financiare medii.
Infractorul organizat este competent din punct de vedere sexual și fie este implicat într-o
relație la momentul comiterii faptei, fie este c ăsătorit. De și este competent din mai multe
puncte de vedere, infractorul organizat are un loc de munc ă pentru care este supracalificat, dar
care totu și îl pune în postura de ”macho”. Performan țele lui de la locul de munc ă sunt
nesatisf ăcătoare, iar implicare lui este sporadic ă. Este mereu în pas cu tendin țele și este
întotdeauna bine îmbr ăcat. Este v ăzut ca drept ”cuceritor” și are întotdeauna mai multe
partenere cu care între ține rela ții sexuale. Adesea acest tip de infractor colec ționeaz ă materiale
pornografice, iar aceast ă colec ție în unele cazuri indic ă câteva aspecte despre natura faptelor
sale.
Infractorul organizat, este u șor iresponsabil și drept urmare, nu pune prea mare pre ț pe
îndeplinirea obliga țiilor pe care le are în familie sau în cadrul rela ției de cuplu. Nu este
interesat de bun ăstarea societ ății și nu simte nici un fel de remu șcare cu privire la faptele sale.
Are o personalitate de tip cameleonic, un bun actor, mimând emo ția cu scopul de ai manipula
pe ceilal ți. Este cunoscut de apropia ți drept o persoan ă violent ă, iar în momentul în care este
insultat sau amenin țat răspunde violent. Este cunoscut de asemenea drept o persoan ă
ranchiunoas ă. Selecteaz ă victime docile, pe care le poate controla cu u șurință, iar locul faptei
denot ă autocontrol. Individul controleaz ă conversa ția și cere supunere din partea victimei. De
cele mai multe ori este furios sau depresiv înainte de comiterea faptei și simte nevoia de a
controla. Pedeapsa nu va avea nici un efect asupra acestuia, de cele mai multe ori repetând
același tip de infrac țiune, iar singurul regret pe care îl va avea este legat de faptul c ă a fost
prins.

Criminalul sexual de tip dezorganizat adopt ă un comportament de tip ritualic, care
tinde s ă sugereze c ă acționeaz ă în baza fanteziilor sale. Locul faptei relev ă faptul c ă
infractorul a efectuat diverse acte sexuale deviante, inclusiv inserarea unor obiecte în
cavitățile victimei, masturbarea lâng ă corpul victimei sau deasupra acesteia, de multe ori
neimplicând o penetrare în sens clasic. În unele cazuri pe corpul victimei sunt prezente urme
mușcătură, realizate post-mortem, pe gât, sâni, abdomen, coapse sau fese. Comportamentele
manifestate în câmpul faptei de infractorii dezorganiza ți sugereaz ă existen ța unei boli
mentale.

66

Infractorul dezorganizat este de regul ă un b ărbat, cu vârsta cuprins ă între 17 și 30 de
ani, iar vârsta victimei nu are o importan ță deosebit ă pentru el. Actul este comis în mod
spontan, iar victimele și loca ția unde s-a comis fapta sunt familiare pentru acesta. De obicei
depersonalizeaz ă victima, fie acoperind corpul acesteia, fie prin a șezarea corpului în a șa fel
încât s ă nu fie îndreptat cu fa ța spre el sau prin mutil ări la nivelul ochilor.
Dezorganizatul are o inteligen ță sub medie și se consider ă că, din cauza marginaliz ării,
a eșuat în a- și termina liceul. Cel mai probabil, este ultimul n ăscut din familie și a crescut într-
o familie care apar ține clasei sociale de mijloc sau claselor sociale defavorizate. Se presupune
că pe durata copil ăriei, tat ăl acestuia nu a avut un loc de munc ă stabil, iar disciplina pe care a
primit-o în acea perioad ă a fost foarte aspr ă.
De obicei, dezorganizatul nu este implicat în nici un fel de rela ție la momentul comiterii
faptei. Locuin ța acestuia este fie închiriat ă, fie locuie ște în continuare cu p ărinții. Este un
inadaptat social și are o imagine de sine sc ăzută. Are un aspect și un comportament care pot fi
catalogate drept bizare. Este caracterizat prin igien ă precar ă, hainele cu care se îmbrac ă fiind
de cele mai multe ori murdare. Este considerat un singuratic, se consider ă marginalizat și nu
are prieteni apropria ți.
Tipic, dezorganizatul este incompetent din punct de vedere sexual, existând posibilitatea
să nu fi avut nici o experien ța intim ă până la momentul comiterii faptei. Comportamentul
sexual include pornografie, experien țe erotice și voyeurism.
În cazul infractorului dezorganizat conversa ția este minim ă, iar el nu face nici un efort
pentru a șterge urmele infrac țiunii. Nu folose ște nici un mijloc de imobilizare a victimei,
violen ța direct ă fiind unicul mijloc de abordare a acesteia. Comite de regul ă acte sexuale dup ă
moartea victimei și nu face nici un efort de a ascunde corpul victimei, acesta fiind l ăsat de
cele mai multe ori la locul faptei. Nu exist ă dovezi care sugereze folosirea armelor în timpul
comiterii faptei.
Infractorul dezorganizat, de cele mai multe ori, p ăstreaz ă un obiect (suvenir) sustras de
la victim ă sau chiar o bucat ă din corpul acesteia pentru ca mai târziu s ă poată retrăi momentul.
Este de asemenea cunoscut faptul c ă, infractorul are schimbare de comportament
semnificativ ă după comiterea faptei, îns ă nu este deloc interesat de ceea ce relateaz ă presa
despre faptele sale.

67

Criminalul sexual de tip mixt manifest ă în câmpul faptei atât comportamente specifice
criminalului sexual de tip organizat, cât și comportamente specifice criminalului sexual de tip
dezorganizat. Ressler și colab. sugereaz ă că motivele pentru care ace ști infractori nu pot fi
clasifica ți drept organiza ți sau dezorganiza ți sunt multiple. Spre exemplu, pot fi mai mul ți
autori nu doar unul, pot exista evenimente pe care infractorul nu le-a planificat, victima poate
opune rezisten ță. Cu toate c ă exist ă unele dovezi care sugereaz ă o form ă de planificare, vor
exista m ăsuri minime de ștergere a urmelor. Autorul poate fi de cele mai multe ori un tân ăr
care a consumat droguri sau alcool.
Deși, infractorii de tip mixt sunt caracteriza ți de s ăvârșirea mai multor infrac țiuni cu
motiva ție sexual ă, comise împotriva copiilor sau adul ților deopotriv ă, personalitatea lor este
diferit ă de cea a violatorilor sau a celor care molesteaz ă copii în general. Spre exemplu, mul ți
speciali ști sus țin ideea c ă infractorii de tip mixt caut ă ”senza țiile tari”, sunt predispu și la
plictiseal ă și au tr ăsături de personalitate specifice psihopatiei (Porter, Campbell, Woodworth,
Birt, 2001; Saleh, Malin, Grudzinskas, și Vitacco, 2010). Dup ă Cann și colab. (2007),
indivizii care comit infrac țiuni împotriva unor grupuri variate de persoane dau dovad ă de mai
multă lipsă de empatie, care trece dincolo de felul cum trateaz ă ei femeile sau copii. De și mai
mulți autori sus țin ideea c ă toți infractorii ce comit infrac țiuni cu motiva ție sexual ă dau
dovad ă de lips ă de empatie (Mann și Barnett, 2013), deficitul de empatie specific infractorului
de tip mixt este mult mai sever și mai apropiat de conceptul de psihopatie.

Criminalul sexual de tip sadic nu obține pl ăcere din actul sexual în sine, ci din
torturarea și durerea provocat ă victimei. Conform lui Ressler (1988) actele criminale sunt
declan șate de fantezii. Obiectivul principal al infractorului este de a- și tortura inten ționat
victima pentru a ob ține excita ția sexual ă. Din acest motiv, sadicul se asigur ă că victima
rămâne con știentă pe toat ă durata actului de tortur ă, iar tentativele de resuscitare a victimei în
cazul în care acesta nu rezist ă atacului sunt frecvente . Spre deosebire de viol, în acest caz,
infrac țiunea reprezint ă o component ă necesar ă a ritualiz ării unei fantezii sadice.
Studiul care viza examinarea a 30 de criminali sexuali de tip sadic, realizat de Dietz și
colab.(1990), reu șește să surprind ă diferen țe considerabile dintre cauzele mor ții în contextul
crimei sadice și cauzele mor ții asociate cu omorul în general. În studiul lor, autorii au reu șit să
identifice un num ăr foarte mare de victime care au murit din cauz ă asfixiei mecanice și, la

68

polul opus, un num ăr foarte mic de victime care au murit din cauza r ănilor provocate prin
împușcare. De asemenea, concluziile cele mai importante ale studiului sunt urm ătoarele:
• Sadicul î și planific ă faptele.
• Prefer ă să își aleag ă victimele din rândul persoanelor necunoscute.
• Alege o loca ție retras ă pentru a nu fi întrerupt sau surprins de vreun
martor.
• Poate recurge la decep ție pentru a aborda victima.
• Ține victima captiv ă pentru mai mult tip și îi aplic ă corec ții fizice
sistematice.
• Obișnuiește să își lege victima, s ă foloseasc ă un c ăluș, să introduc ă
obiecte în cavit ățile victimei și să își sodomizeze victima.
• Își oblig ă victima s ă foloseasc ă anumite cuvinte sau fraze într-o manier ă
degradant ă.

Actele violente întreprinse de sadic sunt asociate cu tortura inten ționată, omorul sau
crima în serie. Mai mult, ace știa, cel mai probabil, țin o eviden ța a faptelor comise și
păstreaz ă anumite obiecte care au apar ținut victimelor.

1.4.2. Tipologia lui Beauregard și Proulx.

În anul 2007, autorii propun o clasificare a crimelor cu substrat sexual bazat ă pe dou ă
trăsături, respectiv sadism și mânie.

• Categoria ”sadism” – are ca tr ăsătură central ă faptul c ă infractorul
atacă spontan și omoar ă o victim ă pe care nu o cunoa ște si deci nu a avut nici un
contact anterior cu aceasta.

• Categoria ”mânie” – descrie crime care sunt premeditate, atacul fiind
îndreptat c ătre victime cu care autorul a interac ționat în trecut și implic ă elemente
de violen ță (de exemplu mutil ări).

69

Categoria sadism

Infractorii caracteriza ți prin sadism prezint ă o serie de caracteristici dobândite pe durata
dezvolt ării lor și au implica ții psihologice și criminologice majore. Studiile care au pus
accentul pe dezvoltarea acestora au identificat c ă o mare parte din ei au fost victimele
violen ței fizice și că au fost supu și unor umilin țe în timpul copil ăriei . De asemenea, izolarea
social ă este un element central al func ționării socio-emo ționale.
Pornografia, masturbare compulsiv ă și fantezii sexuale deviante au contribuit la
dezvoltarea unor asemenea comportamente.
Din punct de vedere psihologic, acest tip de infractor prezint ă trăsături de personalitate
și interese sexuale care se afl ă în concordan ță cu mediul lor de provenien ță. De exemplu,
prezint ă trăsături de personalitate evitante și schizoide, care sunt traduse prin stim ă de sine
scăzută și înclina ție spre izolare social ă. In plus, ace știa se simt respin și și umili ți de al ții, în
special de c ătre femei.

În cazul lor, infrac țiunile sexuale constituie o extensie a preferin țelor sexuale deviante și
ostile îndreptate c ătre femei. Într-adev ăr, înainte de s ăvârșirea faptei, autorul este cople șit de
fantezii sexuale sadice. De asemenea, emo țional, simte furie și excitare sexual ă; modul de
operare este organizat și în conformitate cu fantezia lui sexual ă.
Crima se desf ășoară la o loca ție selectat ă anterior pentru a putea controla victima și a
reduce riscul de a fi întrerupt. În cele mai multe cazuri, cauza mor ții victimei este asfixia
mecanic ă, iar un procent semnificativ de criminali sexuali sadici între țin acte sexuale post-
mortem.
În cazul infractorilor care apar țin acestei categorii, se realizeaz ă o asociere pozitiv ă între
comiterea faptei și obținerea excita ției sexuale, între ideea de bun ă stare și calm. Acest aspect
se traduce și prin existen ța fanteziilor sexuale deviante și prin pl ăcerea indus ă de alegerea și
capturarea victimei.

Categoria mânie

Caracteristicile psihologice și criminologice ale infractorilor caracteriza ți prin mânie, nu
diferă foarte mult de cele ale infractorilor în general. Ace știa sunt indivizi inadapta ți social,

70

caracteriza ți prin conflicte cu autoritatea, care au avut dificult ăți de adaptare la școală, și care
se comport ă violent și impulsiv.
Fac abuz de alcool și droguri și se afl ă în imposibilitatea de a p ăstra un loc de munc ă.
Cu toate acestea, nu sunt izola ți social, iar rela țiile lor romantice sunt marcate prin acte
ocazionale de violen ță. Nu obi șnuiesc s ă urmărească pornografie și nu au fantezii sexuale
deviante.
Acest tip de personalitate se caracterizeaz ă prin st ări emo ționale și rela ții instabile.
Comportamentul lor este asem ănător cu cel al persoanelor care au borderline (impulsivitate,
furie și consum de droguri). Din punct de vedere psihologic, au adesea o tulburare de
personalitate.
Faptele lor sunt de prea pu ține ori premeditate. Înainte de comitere faptei se simt furio și
și tind s ă facă abuz de substan țe. Din acest motiv gradul de violen ța este foarte ridicat, victima
fiind de cele mai multe ori înjunghiat ă sau lovit ă cu un obiect contondent.
Ipoteza conform c ăreia mânia joac ă un rol func țional în violen ța sexual ă este sus ținută
de mai multe teorii. Zillmann (1989) sus ține că activitatea sexual ă și mânia se influen țează
reciproc din mai multe privin țe. Mânia poate facilita excitarea sexual ă. Cele dou ă sunt legate
la sistemul endocrin și sistemul nervos central prin amigdal ă și aria septal ă. Aceast ă teorie
susține ideea c ă, o stare de excita ție rezidual ă (cum este cea provocat ă de mânie) poate
persista și influen ța alte st ări (cum ar fi excita ția sexual ă).
O alt ă teorie sus ține că, deoarece excitarea sexual ă și starea provocat ă de mânie sunt
procesate de structuri similare ale creierului (hipocamp, hipotalamus și amigdal ă), exist ă
riscul cre ări unor reprezent ări similare referitoare la cele doua activit ăți.

1.4.3. Tipologia lui Malmquist.

O alt ă taxonomie notabil ă estre propus ă de C. Malmquist (1996), care adopt ă o
perspectiv ă psihiatric ă în clasificarea infractorilor care comit crime cu substrat sexual, autorul
delimitându-i în trei categorii:
• Viol urmat de moartea victimei – categorie care descrie crimele cu
temă sexual ă, acestea fiind centrate în jurul între ținerii de raporturi sexuale cu
victima.

71

• Crima pasional ă – categorie care cuprinde infractori care manifest ă în
câmpul faptei un comportament de tip sadic.

• Crima pentru distrugerea probelor – face referire la comportamente
ale căror scop este s ă împiedice demersul anchetei judiciare.

Violul urmat de moartea victimei reprezint ă acea categorie care descrie crimele cu
tematic ă sexual ă, acestea fiind centrate în jurul între ținerii de raporturi sexuale cu victima,
unde omorul apare în mod accidental.

Următoarele servesc drept exemple pentru asemenea fapte:
• În timpul violului, victima opune rezisten ța, iar autorul o love ște sau
riposteaz ă la rândul lui.
• În timpul molest ării unui copil, copilul încerc ă să scape, iar autorul îl
lovește atât de tare încât moartea survine instantaneu.
• Dacă un violator și-a dezvoltat nevoia compulsiv ă de a strangula
victima în timpul violului pentru a fi capabil s ă ejaculeze; de cele mai multe ori
își va elibera victima din strânsoare înainte ca acesta s ă rămână fără aer dac ă a
ejaculat. În cazul în care victima a decedat se poate subîn țelege c ă ejacularea
nu a ap ărut suficient de repede.

Crima pasional ă este o fapt ă prin intermediul c ăreia autorul ob ține satisfac ția erotic ă.
Termenul de "crim ă pasional ă" provine din lucrarea original ă a lui Richard von Krafft-Ebing
(1898), el fiind printre primii autori care analizeaz ă acest gen de fapte. Pl ăcere se ob ține fie
prin mutilarea organelor sexuale ale victimei, sau prin crim ă și mutilare. Mutilarea victimei
poate include: eviscerare, îndep ărtarea organelor sexuale, sau chiar ambele (fiind s ăvârșită de
obicei post-mortem).
În general, crima pasional ă este specific ă criminalilor în serie. În cazul acestei categorii
de infractori, distorsiune cognitiv ă se manifestat ă printr-o corela ție între crim ă și satisfac ție
sexual ă. În momentul alegerii victimei autorul caut ă victime care de țin caracteristici pe care
acesta le consider ă atractive. Odat ă ce victima ”ideal ă” a fost identificat ă, autorul o va urm ări

72

sau va adopta alte comportamente agresive înainte a- și pune în practic ă fantezia. Fanteziile
sunt o component ă cheie în crima pasional ă, însă ele nu pot fi niciodat ă îndeplinite pe deplin.
Fantezia autorului va continu ă să evolueze, iar el va deveni din ce în ce violent pentru a o
îndeplini.

Componenta cea mai critic ă în dezvoltarea psihologic ă a unui astfel de infractor este
fantezia. Fanteziile sunt înso țite de gânduri intruzive despre uciderea unei persoane, asociate
cu alte procese psihopatologice. Fanteziile nu pot fi niciodat ă complet îndeplinite, iar furia nu
va putea fi niciodat ă stopat ă, uneori crima generând noi fantezii violente (de aici și caracterul
repetitiv). Scopul fanteziei este de a ob ține controlul total asupra victimei, iar atacul sexual va
fi mijlocul prin care se ob ține controlul. Tortura sexual ă devine astfel, un instrument de
degradare, umilire, și supunere a victimei. Fanteziile pot fi alimentate de pornografie și
facilitate de alcool sau de alte cauze.

Crima pentru distrugerea probelor face referire la comportamente ale c ăror scop este
să împiedice demersul anchetei judiciare. Aceast ă categorie nu poate fi neap ărat considerat ă o
crimă cu substrat sexual. Pot exista activit ăți cu conota ție sexual ă, iar victima sau martorii
sunt omorâ ți pentru a împiedica descoperirea. Dac ă nu ar exista motivul sexual în sine, o
asemenea fapt ă nu ar putea fi considerat ă o crim ă cu substrat sexual.

1.4.4. Tipologia lui Schlesinger.

Schlesinger (2004) se concentreaz ă asupra patologiilor sexuale afirmând c ă, existent ă
două tipuri de infractori:

• Infractorii catatimici – actele de violen ță sunt declan șate de conflicte și
sunt induse spontan, de un eveniment declan șator.

• Infractorii compulsivi – actele de violen ță sunt determinate în totalitate
de factori psihogeni interni cu prea pu țină influen ță din exterior. Dorin ța de a

73

comite crima este puternic ă și tinde s ă ducă la un comportament de tip repetitiv.
Motiva ția sexual ă în cazul de fa ță este bazat ă pe o fuziune între dorin ța sexual ă și
agresivitate, deci și actele violente în sine sunt erotizate.

În lucrarea sa, ”Sexual Murder: Cathatymic and Compulsive Homicides”, Louis B.
Schlesinger (2004) vorbe ște despre dificult ățile întâlnite în identificarea autorilor acestor
fapte. Mai mult, afirm ă că definirea crimei cu substrat sexual se afl ă în plin ă dezbatere.
Deși, Schlesinger nu ofer ă o defini ție proprie despre crima cu substrat sexual, el
promoveaz ă necesitatea de a în țelege aceste acte, prin examinarea contextului în care s-a
produs infrac țiunea și a elementelor personalit ății făptuitorului. Pune accentul pe importan ța
verific ării declara țiile martorilor, verificarea istoricului persoanei (prin intervievarea familiei
și a fo știlor angajatori), verificarea rapoartelor întocmite de poli ției, precum și verificarea
constat ărilor medico-legale, înainte de formularea unei opinii cu privire la inten ția autorului
sau capacitatea de r ăspundere penal ă. În caz contrar, se poate ajunge la concluzii distorsionate
bazate pe informa ții deja cunoscute despre anumite categorii de infractori, în loc s ă se caute
dovezi mai fiabile, din surse colaterale.

Infractorul catatimic caut ă să obțină un catharsis afectiv prin intermediul actului
sexual, victima fiind perceput ă drept o amenin țare pentru ego-ul s ău. În mod clar, prezen ța
victimei treze ște în autor sentimentul de neputin ță sexual ă. Consecin ță acestei neputin țe este
atacul violent, urmat de catharsisul afectiv.
Tipul catatimic ac ționeaz ă în mod aleatoriu și dezorganizat. Este caracterizat de
tulbur ări de dispozi ție și tulbur ări de personalitate. Caut ă atașamentul, și în general a avut un
istoric marcat de traume fizice și/sau sexuale. Catatimicul ac ționeaz ă simbolic, transferând
trăsături ale unor persoane din trecutul lui, asupra victimelor sale (Wertham, 1941; Meloy,
2000; Schlesinger, 2004).

Infractorul compulsiv este ghidat de nevoia resim țită în plan intern de a ucide. Autorul
a găsit o modalitate de a ob ține excita ția sexual ă, asem ănătoare cu cea ob ținută prin

74

intermediul actului sexual. Dup ă Schlesinger infractorul compulsiv mai este denumit în
literatura de specialitate și criminal în serie.
În cazul tipului compulsiv modul de operare este unul organizat și putem considera c ă,
comportamentele lui specifice sunt asem ănătoare cu cele descrise de tulburarea de
personalitate antisocial ă. Este deta șat emo țional și de cele mai multe ori nu a avut o copil ărie
marcat ă de traume sau abuzuri.

1.4.5. Concluzii.

În literatura de specialitate crima motivat ă sexual și violul sunt tratate independent, iar
mecanismele și motiva țiile violatorului și agresorului sexual sunt foarte diferite. Din p ăcate,
aceast ă distinc ție a fost influen țată de clasific ările juridice și de interpret ările ce țin de
gravitatea faptei și mai pu țin de descoperirile din domeniul criminologiei sau psihologiei.
Cercet ările care ader ă la o astfel de abordare risc ă să surprind ă doar o perspectiv ă restrâns ă și
pot trece u șor cu vederea asem ănări și diferen țe importante despre diversele forme de violen ță
sexual ă. Pentru a în țelege pe deplin fenomenul violen ței sexuale este necesar ă extinderea
perspectivei dincolo de criteriile juridice, pentru a putea identifica diferen țele reale ale celor
două tipuri de infrac țiuni.
Aceste studii au eviden țiat urm ătoarele aspecte:
• Aceste fapte sunt comise de cele mai multe ori de b ărbați.
• Prima crim ă a fost comis ă înainte de vârsta de 30 de ani.
• Cele mai multe dintre victimele lor sunt persoane str ăine sau cuno ștințe
întâmpl ătoare.
• Deși au tulbur ările de dispozi ție și sunt dependen ți de droguri sau alcool
de cele mai multe ori infractorii nu sunt psihotici.
Pe de alt ă parte, din aceste tipologii, reiese faptul c ă în marea majoritate a cazurilor
făptuitorii dau dovad ă de tr ăsături specifice personalit ății narcisiste și psihopatice și că
fantezia este motivul principal dup ă care î și ghideaz ă comportamentul.
Tematica și comportamentul manifestat în câmpul faptei, pot fi folosite pentru
explorarea diferen țelor și asem ănărilor dintre agresiunea sexual ă și viol, fiindc ă doar ele pot

75

duce la o bun ă înțelegere a comportamentelor infractorului (C. Salfati și P. Taylor, 2006). Ca
atare, aceste tipologii eviden țiază diferitele stiluri de interac țiune ale agresorilor cu victima și
mai important, aceste modele eviden țiază încă odată importan ța analizei locului faptei. Astfel
de modele de referin ță oferă o baz ă eficace pentru în țelegerea diferen țelor și asem ănările
dintre tipurile distincte de infrac țiuni.
Agresiune sexual ă poate reprezenta doar o mic ă parte, din seria de activit ăți pe care un
infractor le întreprinde. Îns ă, asocierea violen ței cu sexualitatea sunt specifice unui tip special
de infrac țiune, unde motiva țiile sunt mai degrab ă incontrolabile nu evidente și deliberate a șa
cum se întâmpl ă în cazul altor comportamente criminale (Scully și Morolla 1983, 1985).
Cercet ările recente ar ătă că între omorul motivat sexual și agresiunea sexual ă exist ă mai
multe asem ănări decât diferen țe, atât în privin ța contextului în care infractorul s-a dezvoltat,
cât și din punct de vedere psihologic (Oliver și colab., 2007;. Proulx și colab., 2007). În plus,
factorii situa ționali, cum ar fi rezisten ța victimei sau folosirea unei arme sunt responsabili de
supravie țuirea victimei (Chene și Cusson, 2007).
Dincolo de riscul recidivei, cel mai important aspect ce trebuie evaluat în cazul acestui
tip de infrac țiune este de fapt suma real ă a factorilor care au înlesnit trecere la act, deoarece
aceste informa ții pot duce la dezvoltarea unor viitoare metode de interven ție terapeutic ă.
La comiterea infrac țiunii, concur ă atât factorii externi cât și particularit ățile individuale.
Esență acestor particularit ăți se reg ăsește în elementele înn ăscute ale personalit ății și în
modelarea socio-cultural ă, condi ționată de istoria personal ă a individului. Toate acestea
determin ă un anumit tip de comportament, considerat de cele mai multe ori disfunc țional
deoarece duce la comiterea unor fapte atipice cu caracter antisocial sau disocial.
Infrac țiunile sexuale sunt considerate de unii psihologi ultima extensie a violen ței.
Plăcerea provine din exercitarea puterii și controlului asupra victimei, incluzând puterea de
decizie asupra vie ții și a mor ții victimei. Infractorul este excitat de cruzimea actului s ău și,
frecvent, î și va tortura victima pân ă la moarte. Poate înregistra, țipetele de durere ale victimei,
pe care le va folosi ulterior pentru a- și spori fantezia sau pentru a teroriza viitoarele victime.
Cu toate c ă o parte din ace ști indivizi pot între ține rela ții sexuale normale cu o femeie,
dar de cele mai multe ori astfel de rela ții sunt considerate nesatisf ăcătoare. Dorin ța de auto-
mulțumire îi duce pân ă în punctul de unde nimic nu mai conteaz ă.

76

Atacul, violul și sugrumare sunt precedate de componente specifice comportamentului
animalic: pând ă pe cărări singuratice, surprinderea femeilor în locuri izolate, apari ția brusc ă și
atacul surpriz ă.
O parte din ace ști infractori au declarat c ă au fost abuza ți în copil ărie, de obicei, de
mamă sau de un p ărinte/bunic.
Mulți agresori au declarat c ă sub influenta alcoolului sau a drogurilor au tr ăit stări
ireale, f ără a putea percepe gravitatea și cruzimea actelor lor și fără a putea avea o explica ție
logică despre acestea. Mul ți agresori erau sub influenta alcoolului și drogurilor, în momentul
comiterii faptei, iar acest aspect nu a f ăcut decât s ă le amplifice tendin țele sadice.
La o parte din infractori apare inevitabil ideea de comite astfel de fapte din ce în ce mai
des pentru a- și satisface fanteziile. Mul ți fiind prin și tocmai din cauza faptului c ă au devenit
prea îndr ăzneți și mult prea indiferen ți în privin ța riscului.
Cunoa șterea cât mai exact ă a trăsăturilor de personalitate specifice infractorilor ce comit
crime cu substrat sexual, permite în primul rând organizarea unui program diferen țiat și
individualizat de reeducare, recuperare și reinser ție social ă. În al doilea rând, aceste cuno ștințe
folosesc organelor judiciare în finalizarea inten ției lor, de stabilire a adev ărului și de
soluționare legal ă a cauzelor.

1.5. Importan ța identific ării modului de operare în crima cu substrat
sexual.

Infractorii sexuali sunt privi ți adesea ca un subgrup discret de infractori format din
indivizi care etaleaz ă comportamente sexuale deviante specifice și preferin țe care r ămân
stabile în timp (de ex. Canter și Kirby, 1995; Ward, Hudson și McCormack, 1997). Fiecare
tipologie despre un anume tip de infractor face de obicei referire la el ca având un anume mod
de operare (MO) (de ex. Kaufman, Hilliker și Daleiden, 1996; Warren și colab., 1999).
Exclusivitatea și stabilitatea crimei sexuale constituie o parte crucial ă în asumarea riscului
faptei și angajamentul infractorului sexual (Simon, 1997; Soothill, Francis, Sanderson și
Ackerley, 2000). Aceast ă asumare este de asemenea important ă în strategiile de investiga ție

77

ale poli ției atunci când se creeaz ă legături între diferite locuri ale crimei pe baza
comportamentului infractorului (Grubin, Kelly și Brundson, 2001). De exemplu, un num ăr de
țâri au implementat un sistem vast de stocare a datelor cunoscut sub denumirea de ViCLAS
(Sistem de Analiz ă a leg ăturii între infrac țiuni; Collins, Johnson, Choy, Davidson și MacKay,
1998) în care sunt introduse date despre comportamentele celor ce comit crime cu substrat
sexual atât ale cazurilor rezolvate, cât și ale celor nerezolvate, pentru a identifica posibile
legături între infrac țiunile ce au moduri de operare similare.
Totuși, studiile anterioare privind specializarea infractorului sexual au ajuns la concluzii
diverse legate de angajamentul exclusiv al infractorilor sexuali în criminalitatea sexual ă, în
compara ție cu alte infrac țiuni non-sexuale și de asemenea în ceea ce prive ște stabilitatea
modurilor de operare specifice infrac țiunii sexuale. Rezultatele unei meta-analize au indicat
că infractorii sexuali comit infrac țiuni din nou în general, inclusiv infrac țiuni legate de
proprietate, droguri și violen ță, la o scar ă chiar mai larg ă decât comit noi infrac țiuni sexuale
(Hanson și Bussiere, 1998). Aceste rezultate au fost sprijinite de Soothill și colegii (2000) cu
precizarea c ă infractorii sexuali care recidiveaz ă de fapt în criminalitatea sexual ă tind s ă
repete comportamentele infrac ționale etalate anterior. Studiul lui Soothill a urm ărit peste 6000
de infractori sexuali condamna ți în Regatul Unit în 1973 în ceea ce prive ște infrac țiunile
sexuale pe o perioad ă de 32 de ani (din 1963 pân ă în 1994). Infractorii au constituit patru
subgrupe pe baza unei infrac țiuni majore în condamnarea sexual ă: (a) atac indecent asupra
unei femei; (b) atac indecent asupra unui b ărbat; (c) raport sexual ilegal cu o fat ă mai mic ă de
16 ani sau (d) indecen ță între b ărbați. Rezultatele au sugerat c ă 60% din grupul total au avut
cel pu țin o condamnare pentru orice alt ă infrac țiune (excluzând infrac țiunea sexual ă 1973) și
26 % au fost recondamna ți pentru o alt ă infrac țiune sexual ă. Recidivi știi sexuali au fost cel
mai probabil recondamna ți pentru acela și tip de infrac țiune sexual ă în compara ție cu
infrac țiunea principal ă ( de ex. categoria a, b, c sau d a șa cum s-a f ăcut referire mai sus).
Hansen, Scott și Staff (1995) au urm ărit molestatorii de copii timp de 15 și 30 de ani și au
comparat infrac țiunea lor cu aceea a infractorilor ce comit fapte f ără tentă sexual ă. Au ajuns la
concluzia c ă un comportament infrac țional anterior a prezis infrac țiunile viitoare de acela și
tip. În plus, Guay și colegii au studiat un grup de 178 de agresori sexuali și au descoperit c ă
acești infractori (incluzând atât molestatorii de copii, cât și violatorii) au r ămas stabili în ceea
ce prive ște preferin țele lor legate de victime. (Guay, Proulx, Cusson și Ouimet, 2001).

78

În contrast, alte studii privind stabilitatea în timp a modului de operare în infrac țiunile
sexuale indic ă eterogeneitatea substan țială a infractorului și variabilitatea privind preferin țele
legate de victime și tipul infrac țiunii (Abel, Becker, Cunningham-Rathner și Rouleu, 1988;
Grubin și Kennedy, 1991; Simon, 1997, 2000). De exemplu, Abel și colaboratorii (1988) au
descoperit o versatilitate considerabil ă în alegerea victimei și num ărul de contacte fizice
atunci când au intervievat 561 de b ărbați care au fost trimi și la evaluare clinic ă sau tratament
pentru o posibil ă parafilie. Pe durata acestor interviuri, realizate cu un Certificat de
Confiden țialitate, 20% dintre b ărbați au raportat infrac țiuni comise atât împotriva b ărbaților,
cât și împotriva femeilor, mai mult de 40% au încadrat victimele în grupe diferite de vârst ă,
23% au avut victime atât intrafamilial, cât și extra-familial și 26% s-au angajat în infrac țiuni
sexuale atât cu contact fizic, cât și fără contact fizic. Când s-a studiat în mod specific
comiterea a numeroase acte parafilice, autorii au ajuns la concluzia c ă parafiliacii cu o singur ă
parafilie sunt rari. Versatilitatea sexual ă a fost descris ă de asemenea de Weinrott și Saylor
(1991), care a utilizat auto-raportare computerizat ă pentru a studia 99 de infractori criminali
incluși într-un program de tratament. Printre infractorii clasifica ți ca violatori (victim ă
adultă), 32% au raportat de asemenea c ă au avut contact sexual cu un copil. Invers, 12%
dintre infractorii clasifica ți ca molestatori de copii au recunoscut c ă au încercat s ă facă sex cu
forța cu femei adulte. Printre infractorii cunoscu ți că doar au molestat victime în afara casei,
34% dintre ei au comis de asemenea infrac țiuni împotriva membrilor familiei și jum ătate din
toți infractorii cunoscu ți că au comis infrac țiuni de incest au admis c ă nu au fost detecta ți
pentru un abuz asupra unui copil în afara familiei. În plus, Studer, Clelland, Aylwin, Reddon
și Monro (2000) au explorat stabilitatea în tipul infrac țiunii de-a lungul timpului pentru
pedofilii intra-familiali și au descoperit c ă mai mult de jum ătate dintre to ți infractorii cu o
infrac țiune intra-familial ă au avut de asemenea anterior și victime din cadrul extra-familial.
Printre infractorii cu o infrac țiune extra-familial ă, 13% au avut și ei copii molesta ți sexual în
familie. Un studiu auto-raportat cu 91 de molestatori de copii a descoperit c ă 28% au avut ca
țintă atât victime b ărbați, cât și femei și aproximativ 7% au comis infrac țiuni sexuale
împotriva victimelor adulte (Elliott, Browne și Kilcoyne, 1995). A fost observat ă de asemenea
o eterogeneitate substan țială în comportamentele legate de infrac țiuni printre violatorii care
tind s ă utilizeze variate cantit ăți de violen ță instrumental ă, expresiv ă și sadic ă. Unii violatori
își direc ționeaz ă atacurile împotriva str ăinilor, în timp ce al ții țintesc victime cunoscute. De

79

asemenea, unii infractori care comit violuri se angajeaz ă într-o gam ă largă de acte sexuale, în
timp ce al ții se rezum ă exclusiv la raportul sexual vaginal (Langton și Marshall, 2001).
Majoritatea studiilor anterioare au explorat comportamentul criminal al infractorilor
sexuali în general, utilizând concepte vaste, cum ar fi tipul de infrac țiune sexual ă sau au
explorat consisten ța unui aspect unic de comportament infrac țional. De aici și nevoia de
concentrare în mod special asupra aspectelor multiple ale modului de operare în infrac țiunea
cu substrat sexual, aspecte cum ar fi alegerea victimei, natura și severitatea infrac țiunii
sexuale și nevoia explor ării posibilit ății repet ării comportamentul infrac țional anterior, atunci
când comit noi infrac țiuni sexuale. Informa țiile despre posibila p ăstrare a aceluia și mod de
operare în infrac țiunea sexual ă – adic ă acordul dintre comportamentul infrac țional sexual
anterior și recidivismul ulterior – ar putea îmbun ătăți procedurile de evaluare a riscurilor în
direcționarea interven țiilor de prevenire a crimei post-eliberare pentru infractorii care tind s ă
repete acela și tip de comportament manifestat anterior. Cuno ștințele despre natura și
severitatea recidivei sexuale ar putea fi de asemenea utile pentru luarea deciziei în cadrul
clinic. În plus, stabilitatea modului de operare în infrac țiunea sexual ă cu alte ocazii ar putea
avea implic ări pentru strategiile de lucru ale poli ției, cum ar fi leg ătura dintre o crim ă și un
autor necunoscut. Acest studiu este realizat pentru a explora în special stabilitatea temporal ă a
modului de operare în infrac țiunea cu substrat sexual într-un grup de infractori sexuali,
reprezentativ la nivel na țional, condamna ți pentru o nou ă infrac țiune, pe o perioad ă de
urmărire de 7 ani.
Modul de operare (MO) este un concept vast care include aspecte variate, un curs de
acțiune specific infractorului, înainte, pe durata și dup ă comiterea infrac țiunii. Modul de
operare implic ă de obicei modul de planificare al infractorului, modalitatea prin care ob ține
accesul la victim ă precum felul în care î și controleaz ă victima și de asemenea m ăsurile
specifice pe care le folose ște la ie șirea din câmpul faptei f ără a fi detectat sau recunoscut
(Kaufman și colab., 1996). Autorii s-au concentrat asupra anumitor aspecte ale modului de
operare în infrac țiunea sexual ă, inclusiv caracteristicile specifice ale victimei precum natura și
severitatea infrac țiunii. Astfel, referin țele ulterioare ar trebui s ă fie în țelese în leg ătură cu
aceast ă subselec ție a caracteristicilor infrac țiunii.
Informa țiile despre modul de operare în infrac țiunea cu substrat sexual au fost colectate,
folosind-se dosare întocmite de organele de cercetare penal ă și rapoartele asupra
condamn ărilor înregistrate anterior. Încercând s ă ne apropiem de prevalen ța real ă a

80

recidivismului sexual, am strâns date de la fiecare eveniment individual de recidiv ă sexual ă în
locul utiliz ării condamn ării tribunalului drept cea mai mic ă unitate de analiz ă. Ocaziile de
infrac țiune au fost considerate ca evenimente individuale, dac ă erau separate în timp, când
infractorul stopase comportamentul abuziv (oferind o oportunitate pentru a înfrâna comiterea
unei alte infrac țiuni sexuale).

81

CAPITOLUL 2 – Modele motiva ționale explicative ale crimei cu
substrat sexual.

2.1. Agresivitatea ca principal factor declan șator al comportamentului
omucidar.

În psihologie, termenul de agresivitate se refer ă la o palet ă largă de comportamente,
care se concretizeaz ă în provocarea unui r ău atât fizic cât și emo țional, fie propriei persoane,
fie altor persoane sau obiecte din mediul înconjur ător.
Exprimarea agresivit ății se poate manifesta într-un num ăr variat de modalit ăți cum ar fi:
verbal, mental sau fizic.
În literatura de specialitate se face distinc ția atât între diferite forme ale agresivit ății cât
ți între diferite motiva ții care declan șează agresivitatea.
Astfel, agresivitatea poate fi întâlnit ă într-un num ăr variat de forme, cum ar fi: fizic ă,
verbal ă, mental ă, emo țională ș.a.m.d.
Chiar dac ă de cele mai multe ori agresivitatea este interpretat ă doar în forma sa fizic ă,
forma sa psihologic ă poate fi la rândul ei extrem de nociv ă.
De asemenea, agresivitatea poate avea la baz ă un num ăr mare de motiva ții cum ar fi:
• exprimarea ostilit ății;
• exprimarea dominan ței;
• intimidarea adversarului;
• obținerea cu orice pre ț a unui scop propus;
• exprimarea posesivit ății;
• răspunsul la un sentiment de team ă;
• reacția la un stimul dureros;
• competitivitatea cu al ții ș.a.m.d.

82

2.1.1. Impactul conduitei deviante heterodistructive asupra apari ției și dezvoltării
comportamentului agresiv.

Literatura de specialitate face distinc ția între dou ă tipuri diferite de agresivitate,
respectiv:
(a) agresivitatea impulsiv ă – cunoscut ă și sub denumirea de agresivitate afectiv ă, fiind
caracterizat ă prin emo ții puternice, în general de mânie. Manifestarea acestei forme
de agresivitate nu este planificat ă, din contr ă apari ția acesteia realizându-se spontan,
fiind determinat ă de un stimul extern, ap ărut la fel de brusc.
(b) Agresivitatea instrumental ă – cunoscut ă și sub denumirea de agresivitate
planificat ă, fiind marcat ă de o serie de comportamente care urm ăresc s ă obțină un
anumit beneficiu bine stabilit. Agresivitatea instrumental ă este cel mai adesea
planificat ă minu țios și apare cel mai frecvent atunci când exist ă un scop bine
determinat.
Ca și atitudine, agresivitatea subsumeaz ă o serie de comportamente care o pot declan șa:
(a) – comportamentul agresiv nediferen țiat – reprezint ă un comportament antisocial
ocazional, nedeterminat de un anumit stimul și nedatorat unor disfunc ții psihice.
(b) – comportamentul agresiv propriu-zis – reprezint ă un comportament antisocial
manifestat permanent, fiind adesea eviden țiat în cadrul manifest ărilor criminale.
Acest tip de comportament este determinat de factori de mediu și de ordin social
negativi.
(c) – comportamentul agresiv patologic – acest tip de comportament este datorat unei
deterior ări patologice a func țiilor psihice, deteriorare care poate fi fie înn ăscută fie
dobândit ă pe parcursul vie ții individului, ca urmare a unor modific ări în planul
personalit ății acestuia ca urmare a apari ției unor psihopatii sau ca urmare a abuzului
de substan țe interzise sau a alcoolului.

83

Per ansamblu, agresivitatea poate fi în țeleasă ca o tr ăsătură înnăscută a individului,
nediferen țiată în perioada de dezvoltare a personalit ății acestuia și care cap ătă o anumit ă
formă de manifestare o dat ă ce acesta ajunge la maturitate, diferen țiindu-se între
autoagresiune și heteroagresiune.

2.2. Tehnici profiling specifice utilizate în investigarea crimei cu substrat
sexual.

În abordarea crimei cu substrat sexual, profilingul pune la dispozi ția investigatorului o
serie de tehnici si metode menite s ă faciliteze ancheta judiciar ă și să scurteze intervalul de
timp dintre comiterea crimei și prinderea f ăptuitorului.
Dintre acestea, dou ă tehnici se eviden țiază fiind cel mai adesea utilizate în solu ționarea
dosarelor de urm ărire penal ă în cazul crimelor sexuale:
Ø analiza dovezilor comportamentale;
Ø analiza de leg ătură.

2.2.1. Analiza dovezilor comportamentale.

Studiul idiografic versus studiul nomotetic.

Studiul idiografic (pe caz individual) adun ă informa ții despre caracteristicile unui caz
particular. Acest tip de studiu este necesar în încercarea de a descifra și înțelege
caracteristicile bizare, dinamica și relațiile dintre un anumit loc al crimei, criminal și victima
sa.

84

Profilurile idiografice ale criminalilor con țin, prin urmare, caracteristici deduse din
examinarea unui caz particular sau a unei serii de cazuri interconectate între ele, având ca
numitor comun acela și infractor.
Un profil nomotetic reprezint ă o medie sau o predic ție. În acest caz nu este vorba
despre descrierea unui anumit infractor, ci a unei categorii de infractori.
Totuși, profilerii folosesc atât informa țiile cu caracter nomotetic, cât și pe cele cu
caracter idiografic pentru a trage concluzii și a genera profile psihologice criminalistice
valide.
Cheia unui astfel de demers const ă în folosirea informa ției de tip nomotetic în
generarea unor teorii valide și nu în prezentarea acesteia ca o concluzie ferm ă sau deductiv ă.

Deducerea tr ăsăturilor.

În cei mai simpli termeni, profilingul reprezint ă deducerea tr ăsăturilor distinctive ale
infractorului prin intermediul analizei dovezilor fizice și a dovezilor comportamentale.
Analizând dovezile fizice rezultate din activitatea infrac țională, cum ar fi fire de p ăr,
lichid seminal ș.a.m.d., profilerul poate deduce sexul infractorului, culoarea p ărului, rasa
acestuia. Astfel de deduc ții, dat fiind gradul ridicat de încredere în aceste dovezi, ar trebui s ă
formeze miezul ini țial al oric ărui profil psihologic criminalistic.
În mod similar, dovezile comportamentale conduc c ătre deduc ții legate de trecutul,
obiceiurile și personalitatea infractorului.
Trăsăturile reprezint ă caracteristici individuale care sunt fie mo ștenite fie dobândite și
se refer ă la tendin țe de a ac ționa sau reac ționa într-un anumit fel în anumite situa ții (Drever,
1964).
Existen ța unei anumite tr ăsături nu garanteaz ă predic ția comportamentului, dar un
individ care posed ă o anumit ă trăsătură va fi mai dispus s ă reac ționeze într-o manier ă
specific ă într-o situa ție dat ă (McKenna, 1994). Tr ăsăturile reprezint ă indicatori generali care
confer ă consisten ță comportamentului.

85

Metodologia analizei dovezilor comportamentale statueaz ă faptul c ă examinarea
dovezilor comportamentale manifestate în comiterea unei infrac țiuni, corelat ă cu examinarea
trăsăturilor fizice și psihologice ale infractorului pot dezv ălui anumite tipare sau tendin țe ale
comportamentului acestuia.
Anumite tr ăsături psihologice pot fi constatate de-a lungul carierei criminale, altele
sunt determinate situa țional, unele putând evolua sau involua.
Analiza dovezilor comportamentale este in mare m ăsură similar ă dinamicii descrise de
Allport (1936) în teoria trăsăturilor de personalitate. Astfel, sunt luate în considerare
trăsăturile de personalitate ale unui infractor, organizate într-un mod unic, într-un tipar care se
poate modifica sau nu de-a lungul timpului.
Teoria tr ăsăturilor de personalitate împarte tr ăsăturile și dispozi țiile în trei mari
categorii:
(a) cardinale;
(b) centrale;
(c) secundare.

(a) Trăsăturile cardinale reprezint ă un num ăr mic de tr ăsături dominante, generalizate și
stabile, care particularizeaz ă un individ și îi influen țează marea majoritate a deciziilor
(de exemplu, extrem de religios, fanatic, narcisist, altruist ș.a.m.d.).4
(b) Trăsăturile centrale sunt caracteristici și tendin țe comportamentale de baz ă, care
descriu cu precizie un individ, f ără a îi domina constant procesele de luare a deciziilor
și comportamentul ulterior ( de exemplu, educat, inteligent, timid ș.a.m.d.).
(c) Trăsăturile secundare sunt preferin țe de tranzi ție sau st ări de spirit – de obicei
situaționale – fiind, în consecin ță, mai pu țin persistente ( de exemplu, înfometat,
furios, ner ăbdător, emo ționat ș.a.m.d.).
Teoria tr ăsăturilor de personalitate a lui Allport furnizeaz ă o platform ă teoretic ă solid ă
pentru interpret ările analizei dovezilor comportamentale, conceptele descrise fiind de un real
ajutor în încercarea de a în țelege și de a explica durabilitatea caracteristicilor deduse ale

86

infractorului sau în compararea caracteristicilor care se eviden țiază de-a lungul examin ării a
mai multor cazuri, în eforturile de analizare a leg ăturilor dintre acestea.

Analiza dovezilor comportamentale. Defini ție.

Dovezile comportamentale reprezint ă orice form ă de dovezi fizice, documentare sau
testimoniale care ajut ă la stabilirea circumstan țelor în care s-a comis o infrac țiune.
Orice form ă de dovad ă fizic ă poate reprezenta, în circumstan țele potrivite, o dovad ă
comportamental ă:
● urmele de pantofi și dovezile specifice l ăsate de înc ălțăminte pot indica prezen ța,
staționarea într-un anumit loc, tipul de mers cât și direc ția de deplasare;
● tiparele petelor de sânge pot indica prezen ța unor leziuni, tipul de contact sau direc ția
loviturii;
● amprentele digitale pot indica prezen ța, contactul și folosirea unui anumit obiect în
comiterea infrac țiunii;
● leziunile pot indica tipul armei folosite , prezen ța, tipul de contact, cantitatea de for ță
folosit ă și existen ța inten ției;
● testarea toxicologic ă poate indica prezen ța drogurilor, a alcoolului sau a toxinelor în corpul
victimei sau criminalului, având impact asupra proceselor cognitive, a st ării mentale
sau a s ănătății, toate acestea influen țând comportamentul;
● fotografiile și filmările, camerele de supraveghere, telefoanele mobile care func ționeaz ă în
timpul producerii infrac țiunii pot furniza dovezi comportamentale limitate, dar
specifice (exacte).
Pentru a fi utile, dovezile comportamentale trebuie s ă fie examinate și privite în
ansamblu, ca un întreg, într-o manier ă direc ționată și având un scop precis, pentru a ob ține
rezultate semnificative.

87

Analiza dovezilor comportamentale este o metod ă deductiv ă de analiz ă a locului faptei
și de alc ătuire a profilului psihologic criminalistic. Aceast ă metod ă implic ă examinarea și
interpretarea dovezilor fizice, a victimologiei criminalistice și a caracteristicilor locului faptei.
În scopul alc ătuirii profilului, rezultatele acestor examin ări individuale pot fi analizate pentru
găsirea unor tipare și grupuri de indicii comportamentale, care s ă scoat ă la iveal ă caracteristici
ale criminalului, relevante din punct de vedere criminalistic și investigativ.
Analiza dovezilor comportamentale este una de tip idiografic, în sensul în care se
ocupă cu studiul cazurilor individuale prin prisma analizei criminalistice, nefiind interesat ă de
studiul grupurilor de cazuri similare, respectiv criminali aparent asem ănători.
Concluziile analizei dovezilor comportamentale trebuie s ă fie rezultatul unei în țelegeri
complete a evenimentelor derulate cu ocazia comiterii infrac țiunii. O analiz ă de acest tip a
unui loc al faptei sau a unui profil criminalistic nu poate reprezenta o concluzie decât dac ă
există dovezi pentru a o sprijini.
În loc s ă se bazeze pe statistici , profilerii specializa ți în analiza dovezilor
comportamentale efectueaz ă o analiz ă detaliat ă a locului crimei și a comportamentelor aflate
în leg ătură cu acesta, pentru a determina caracteristicile care se eviden țiază. Aceast ă abordare
presupune mult mai mult ă munc ă și mai mult studiu în compara ție cu metodele alternative
de profiling discutate anterior.
În general, informa țiile folosite pentru dezvoltarea unui profil de tip ADC provin din
cel pu țin trei categorii de examin ări individuale:

(a) – analiza criminalistic ă (sau analiza criminalistic ă echivoc ă);
(b) – victimologia criminalistic ă;
(c) – analiza locului faptei.

88

(a) – Analiza criminalistic ă.

În general, analiza criminalistic ă reprezint ă primul pas în realizarea profilului ADC și
se refer ă la examinarea, testarea și interpretarea tuturor formelor de dovezi fizice disponibile.
O analiz ă criminalistic ă minu țioasă trebuie efectuat ă asupra dovezilor fizice pentru a stabili
dovezile de tip comportamental corespunz ătoare unui caz înainte de a alc ătui un profil ADC.
O analiz ă criminalistic ă minu țioasă este necesar ă pentru a stabili puterea și limitele
dovezilor fizice existente. Stabilirea acestui prag asigur ă integritatea caracteristicilor
comportamentale și, ulterior, ale locului faptei, care vor fi analizate de c ătre profiler.
În consecin ță, comportamentul victimei și cel al criminalului, folosite pentru crearea
profilului trebuie stabilite din surse de încredere. Dovezile de tip comportamentale nu trebuie
să fie pur și simplu presupuse sau intuite de persoane f ără suficient ă educa ție, antrenament și
experien ță criminalistic ă. Acest lucru implic ă:
– înțelegerea și aplicarea metodei științifice cu respectul cuvenit interpret ării dovezilor;
– acceptarea doar a acelor tehnici de reconstruc ție bine stabilite, aplicate de c ătre
criminali ști califica ți.
O analiz ă criminalistic ă competent ă necesit ă o reconstituire a crimei bazat ă pe
informa ții. O mare parte dintre profilerii criminali ști sufer ă de un blocaj metacognitiv în
aceast ă zonă. Ace știa consider ă că prin virtutea faptului c ă au o astfel de specializare au și
calificarea necesar ă să reconstituie mental filmul derul ării unui act infrac țional. Chiar și cu
cele mai bune inten ții, interpret ările dovezilor comportamentale rezultate tind s ă varieze în
funcție de nivelul intelectual al celui care întocme ște profilul sau gradul s ău de incompeten ță.
Dacă un profiler nu are și cuno ștințe solide în domeniul criminalisticii și nu are
educa ția și antrenamentul adecvat în ceea ce prive ște metodele de reconstituire a crimelor și
limitările lor, atunci ar trebui s ă renun țe la propriile presupuneri în încercarea de a în țelege și
a realiza o imagine integral ă a comportamentului criminal, dedus din dovezile fizice.

89

(b) – Victimologia criminalistic ă.

Victimologia criminalistic ă reprezint ă ”studiul victimelor crimelor violente, în scopul
adres ării de întreb ări criminalistice și investigative” (Ferguson, Turvey, 2009).
Victimologia criminalistic ă implic ă conturarea precis ă, critic ă și obiectiv ă a modului
de via ță a unei victime și a circumstan țelor, evenimentelor care au condus la lezarea acesteia,
precum și natura exact ă a oric ărei forme de prejudiciu sau pierdere suferit ă.
Stabilirea caracteristicilor victimelor alese de un anumit criminal poate conduce la
deduc ții legate de fanteziile, motivele, modul de operare, cuno ștințele și priceperile acestuia.
Victimologia criminalistic ă include o evaluare a gradului de risc și de expunere a
victimei în cauz ă. Profilerul nu este interesat doar de gradul de expunere la pericol pe care îl
implic ă, în general, modul de via ță al victimei, ci și de gradul de expunere al victimei în
momentul atacului. Din astfel de informa ții, profilerul poate deduce gradul de expunere pe
care criminalul este dispus s ă îl accepte pentru a- și surprinde victima. Aceast ă informa ție este,
prin natura sa, util ă în contextualizarea altor comportamente și alegeri ale criminalului în
relație cu crima comis ă.

(c) – Analiza locului faptei.

Analiza locului faptei reprezint ă procesul analitic de interpretare a caracteristicilor
specifice ale unei crime precum și a locului în care aceasta a fost comis ă.
Caracteristicile poten țiale ale locurilor crimelor care trebuie stabilite sau cel pu țin
luate în considerare includ printre altele:
– metoda de abordare a victimei;
– metoda de atac;
– metoda de control a victimei;
– tipul locului ales pentru comiterea crimei;

90

– natura și ordinea actelor sexuale;
– materialele și obiectele folosite ;
– dovezi ale planific ării comiterii infrac țiunii;
– timpul petrecut în scopul comiterii crimei ș.a.m.d.
Caracteristicile locului faptei sunt interpretate prin intermediul unei examin ări
integrate a victimologiei și dovezilor comportamentale stabilite.
Deoarece depind de probe iar probele complete nu sunt mereu disponibile, nu toate
caracteristicile pot fi stabilite pentru fiecare caz. Acest fapt poate limita descoperirile viitoare
și, în anumite cazuri, poate z ădărnicii efortul alc ătuirii unui profil.
Rezultatele analizei locului faptei pot fi folosite pentru a compara cazuri, în scopul
analizei de leg ătură, sau pot fi folosite pentru a alc ătui un profil psihologic criminalistic
valid.

Analiza dovezilor comportamentale. Obiective și scopuri.

Cea mai comun ă și gre șită concep ție legat ă de alc ătuirea profilului psihologic
criminalistic este aceea c ă scopul acestuia este ob ținerea unui rezultat inflexibil, static și nu al
unui diagnostic clinic. Acest rezultat se presupune apoi a fi aplicat unei crime sau unei serii de
crime și folosit pentru a numi precis f ăptașul.
Aceste prejudec ăți sunt înt ărite de convingerea persistent ă, dar lipsit ă de precizie, c ă
există un profil sau un tipar psihologic și comportamental standard care s ă descrie un anumit
tip de infractor sau un anumit tip de loc al crimei.
Oamenii înva ță, se schimb ă, evolueaz ă sau involueaz ă. Oamenii sunt afecta ți de
trecerea timpului, de locurile pe care le frecventeaz ă , de anturajele pe care le formeaz ă. În
consecin ță, un profil alc ătuit în mod deductiv nu poate fi privit ca un rezultat static, fix,
valabil tot timpul. Acesta trebuie s ă evolueze și să devin ă tot mai exact, fiind confruntat cu
probe noi și cazuri aflate în leg ătură. Altfel spus, atunci când o nou ă crim ă este comis ă, când

91

are loc un nou atac sau când este descoperit un nou cadavru și când probele noi sunt analizate
și corelate, integritatea profilului trebuie reevaluat ă. Un profil alc ătuit deductiv trebuie s ă fie
capabil s ă învețe. Informa țiile noi nu sunt folosite pentru a sus ține vechiul profil sau pentru a
clasifica un infractor sau pentru a ra ționaliza presupuneri investigative. Sunt folosite pentru a
realiza un profil mai complet și mai precis al individului responsabil pentru infrac țiunea luat ă
în considerare.
Analiza dovezilor comportamentale, în consecin ță, nu trebuie privit ă ca un proces care
urmărește ob ținerea unui rezultat fix, ci ca un proces continuu, dinamic și analitic, care
examineaz ă comportamentul infractorului în func ție de cum se modific ă o dat ă cu trecerea
timpului.
Analiza dovezilor comportamentale reprezint ă un efort criminologic și nu unul clinic.
Prima responsabilitate a profilerului, spre deosebire de medicul care caut ă tratamente, este
găsirea unor informa ții concrete în cadrul investiga ției criminalistice, cu scopul de a face
dreptate.
Este demn de men ționat faptul c ă procesul investiga ției criminalistice începe din
momentul în care oamenii legii sunt prezen ți la locul comiterii unei infrac țiuni și nu se
termin ă până când acel caz nu iese în totalitate din sistemul judiciar. În anumite cazuri, în
special în omucideri, acest lucru poate s ă nu se întâmple niciodat ă. Profilerul serve ște sistemul
judiciar a șa cum medicul serve ște pacientul. Aceasta este o diferen ță important ă, în termeni de
obliga ții etice, atunci când sunt luate în considerare posibilele obiective și scopuri ale analizei
dovezilor comportamentale.
Pornind de la aceast ă prezum ție, o investiga ție criminalistic ă ar trebui s ă înceap ă cu
presupunerea c ă fiecare om de pe planet ă reprezint ă un suspect. Altfel spus, cercul de suspec ți
este universal. Unul dintre scopurile ADC este s ă ajute o investiga ție, în orice moment, s ă
treacă de la setul universal de caracteristici ale suspectului la un set mai restrâns. De obicei nu
poate indica o anumit ă persoan ă și nici nu poate deosebi un suspect din rândul celorlal ți dar
poate, totu și, să ofere informa ții despre caracteristicile generale ale vinovatului/vinova ților.

92

Analiza dovezilor comportamentale. Contexte.

Analiza dovezilor comportamentale se manifest ă în dou ă contexte distincte, deosebite
nu prin metoda folosit ă pentru a trage concluzii, ci – mai de grab ă – de scopurile și priorit ățile
lor diferite. Scopurile și priorit ățile sunt dictate în func ție de cât de mare este necesitatea de a
implica abilit ățile unui profiler în derularea unui caz criminalistic.

Cele dou ă cadre temporare de obicei includ:

(a) faza investigativ ă, înainte ca un suspect s ă fie arestat (înainte de a fi
deferit justi ției). Faza investigativ ă a unui demers criminalistic
prime ște cea mai are parte din aten ția mass-mediei și ficțiunea
popular ă pe subiectul profilingului criminalistic este focalizat ă pe ea.
Când ne gândim la un profiler am fost condi ționați să ne gândim la
cazuri neelucidate de crime în serie și la locuri izolate în care echipe
de criminali ști lucreaz ă pentru a recupera r ămășițe umane aflate în
degradare. Profilerii sunt deseori portretiza ți ca fiind indivizi aliena ți
social, profund preocupa ți de în țelegerea min ților criminalilor
necunoscu ți pe care îi vâneaz ă. Aceast ă perspectiv ă prezentat ă de
ficțiune și pres ă, nu doar este complet deformat ă, dar și prezint ă doar
prima jum ătate a ecua ției.
(b) faza de judecat ă, atunci când un suspect este judecat pentru o crim ă
(sau este trimis în judecat ă pentru stabilirea daunelor morale și
materiale). Faza de judecat ă este ce-a de-a doua jum ătate a ecua ției și
a beneficiat de mult mai pu țină atenție, nu numai în pres ă ci și în
ficțiune. Chiar dac ă este la fel de important ă, îi lipsesc, de obicei,
romantismul și drama asociate cu cazurile importante, f ăcând-o mai
puțin comercial ă.

93

(a) Faza investigativ ă.

Faza investigativ ă implic ă analiza comportamental ă a tiparelor criminalilor
necunoscu ți, în cazul crimelor cunoscute. Profilerii, de obicei, sunt chema ți în cazuri de crime
cu substrat sexual și/sau pr ădători, în cazuri extrem de violente, cazuri în care m ărturiile
martorilor oculari, m ărturisirile și/sau probele fizice nu au fost suficiente pentru ca ancheta s ă
evolueze. Decizia de a chema un profiler într-o investiga ție este de obicei întârziat ă putând
dura uneori luni sau chiar ani, datorit ă lipsei de acces la un profiler sau din cauza lipsei de
înțelegere a ceea ce înseamn ă alcătuirea profilului și cum poate ajuta acesta investiga ția.

Scopurile principale ale acestei faze sunt:

1. evaluarea naturii și a valorii probelor comportamentale și criminalistice în cazul unei
anumite crime / serii de crime;
2. reducerea cercului de suspec ți în investiga ția criminalistic ă;
3. prioritizarea investiga ției în direc ția suspec ților rămași;
4. realizarea de conexiuni între crime aflate în posibil ă legătură, prin identificarea tiarelor
comportamentale și a indicatorilor de la locul faptei (modul de operare și semn ătura
psihocomportamental ă);
5. evaluarea posibilei evolu ții a comportamentului criminal c ătre crime mai violente
(hărțuire, voyeurism ș.a.m.d);
6. furnizarea de strategii și piste relevante investigatorilor;
7. menținerea direc ției anchetei, f ără interferen țe, prin furnizarea de informa ții proaspete
și obiective;
8. dezvoltarea de strategii de comunicare, intervievare sau interogare în rela ția cu
suspec ții.

94

(b) Faza de judecat ă.

Faza de judecat ă presupune preg ătirea audierilor, a proceselor și procedurilor ulterioare
condamn ării. Fazele de stabilire a vinov ăției, a cuantumului de pedeaps ă, precum și cea de
apel sunt toate momente potrivite pentru folosirea tehnicilor profiling, în func ție de probele
existente în cauz ă.

Scopurile principale ale acestei faze sunt:

1. Evaluarea naturii probelor comportamentale și criminalistice;
2. Descoperirea de informa ții legate de fanteziile și motiva țiile infractorului;
3. Descoperirea de informa ții despre inten ția ți motivul infractorului, înainte, în
timpul și dup ă comiterea actului infrac țional (de exemplu, nivelul de planificare,
dovezi ale regretului, m ăsuri de precau ție ș.a.m.d.);
4. Realizarea de conexiuni între crime aflate într-o posibil ă legătură, prin
identificarea tiparelor comportamentale și a indicatorilor de la locul faptei (mod de
operare și semn ătură psihocomportamental ă).

Strategii de gândire în cadrul analizei dovezilor comportamentale.

Pentru a atinge cât mai eficient scopurile analizei dovezilor comportamentale, un
profiler criminalist trebuie, mai întâi de toate, s ă fie un gânditor critic și analitic. Profilerii
trebuie s ă aibă abilit ăți de gândire critic ă bine ascu țite și să abordeze cazurile atât obiectiv, cât
și metodic. Trebuie s ă aibă entuziasmul deslu șirii detaliilor, s ă fie dispu și să pună la îndoial ă

95

orice presupunere și să fie destul de buni cunosc ători ai științei criminalistice și investiga ției
criminalistice, astfel încât s ă știe să pună toate întreb ările corecte.
În plus, profilerii trebuie s ă se cunoasc ă pe ei în șiși. Trebuie s ă știe cine sunt și să își
cunoasc ă bine propria personalitate. Trebuie s ă își cunoasc ă propriile nevoi, gusturi, dorin țe și
principii morale, astfel încât s ă perceap ă mai clar nevoile, gusturile, dorin țele și principiile
morale ale unui anumit infractor.
De asemenea, toate întreb ările pe care le pun în leg ătură cu via ța victimei trebuie s ă și le
pună și lor în șiși. Trebuie s ă își cunoasc ă punctele forte, temerile, fanteziile și slăbiciunile.
În absen ța autocunoa șterii și a abilit ăților de a gândi critic, profilerii risc ă transferarea
propriilor probleme, nevoi și principii morale într-un profil. Merit ă repetat faptul c ă profilerii
lipsiți de antrenament și disciplin ă riscă să creeze profile care spun mai multe despre propriile
lor nevoi decât despre tiparele comportamentale care trebuie analizate.
Pentru a evita acest pericol și pentru a men ține analiza dovezilor comportamentale ca un
proces critic, analitic și obiectiv, profilerii sunt sf ătuiți să urmeze aceste indica ții generale în
privin ța strategiilor de gândire.

Experien ța de viață.

Se sugereaz ă adesea c ă înaintarea în vârst ă va genera experien ță iar experien ța va da
naștere în țelepciunii, afirma ție care de foarte multe ori este fals ă.
Nu în pu ține cazuri, indivizii nu reu șesc să învețe din propriile gre șeli sau nereu șite și
nu dobândesc, în final, nici un fel de în țelepciune sau cuno ștințe aplicate.
Experien ța de via ță nu înseamn ă neap ărat acumulare de cuno ștințe speciale sau a unei
perspective mai bune. Mai mult, nu toate formele de experien ță, în investiga țiile criminalistice
sau în aplicarea legii, sunt egale.
De exemplu:
► 15 ani în poli ție;

96

► 15 ani ca investigator criminalist;
► 15 ani ca investigator criminalist într-o zon ă rural ă ș.a.m.d.

În concluzie, înainte da a pune în practic ă experien ța investigativ ă sau de aplicare a legii
sau să accept ăm experien ța altora ca baz ă a raționaliz ării noastre, trebuie s ă înțelegem natura
exact ă a acestei experien țe. Ulterior, cuno ștințele aplicate ob ținute din acea experien ță trebuie
măsurate, cânt ărite și folosite în mod potrivit, nu discriminativ. Nu toate formele de
experien ță sunt de aceea și calitate sau de aceea și măsură, în ciuda faptului c ă pot p ărea extrem
de asem ănătoare la prima vedere.

Intuiția.

Inevitabil, acumularea oric ărei experien țe de via ță duce la apari ția intui ției, adic ă actul
de a știi sau de a crede, f ără a face uz de ra țiuni sau procese ra ționale, articulabile. Dac ă
credem sau ”pur și simplu” știm ceva, dar nu putem identifica ra țiunea din spatele afirma ției
atunci, cel mai probabil, este vorba despre un act de intui ție.
Pe cât de seduc ătoare par, intui țiile și instinctele pot fi extinderi ale propriilor
convingeri, prejudec ăți, stereotipuri ale experien ței acumulate. Ele pot fi extrem de
dăunătoare eforturilor de investiga ție și ar trebui l ăsate în afara strategiilor și sugestiilor
investigative precum și a pofilelor finale, în cazul în care nu exist ă argumente rezonabile,
articulabile, pentru existen ța lor.
Thorton (1997) explic ă într-un mod elocvent de ce este necesar ă înlocuirea experien ței
și a intui ției cu logica deductiv ă sau bazat ă pe fapte științifice concrete: ”experien ța nu este
nici o obliga ție, nici un inamic al adev ărului; este o marf ă de preț, dar nu trebuie folosit ă ca
mască pentru a înlocui demersul științific legitim, genul de demers care, de obicei, este la
același nivel cu dovezile științifice, de toate felurile. Aceast ă practică reprezint ă faliment
profesional și lipsă de legitimitate științifică……Experien ța trebuie folosit ă pentru a-i permite
expertului s ă-și aminteasc ă unde, cum, de ce, cine și ce s-a întâmplat. Experien ța nu ar

97

trebui să îl facă pe expert mai pu țin responsabil, cu capabil s ă-și justifice propriile opinii cu
informații științifice” (p. 17).

Evitarea judec ăților morale.

Niciodat ă nu trebuie folosi ți într-un profil termeni care descriu criminalul ca fiind
”bolnav”, ”nebun de legat”, ”nenorocit”, ”lipsit de valoare” ș.a.m.d. Aceast ă terminologie
reprezint ă judec ăți morale bazate pe sentimentele personale ale profilerului.
O metod ă bună de a ob ține obiectivitate este aceea de a nu folosi adjective sau de a
folosi cât mai pu ține cu putin ță, atunci când sunt descrise caracteristicile personalit ății unui
infractor.

Principiile analizei dovezilor comportamentale.

Principiile reprezint ă adev ăruri și propozi ții fundamentale care reprezint ă temelia
oricărui domeniu de studiu.
Principiile de baz ă ale ADC, identificate de autori și desprinse din științele biologice și
comportamentale, sunt urm ătoarele:

1. Principiul unicit ății.

Indivizii se dezvolt ă în mod unic în timp, ca r ăspuns la factorii biologici, de mediu și –
ulterior – psihologici.
Oricât de asem ănătoare le-ar fi prezentul și trecutul, nu exist ă doi oameni care s ă se
dezvolte în exact aceea și manier ă. Acest lucru se datoreaz ă faptului c ă fiecare persoan ă se
naște cu un profil genetic unic și temperament unic, este crescut ă în propria cultur ă, înconjurat

98

de alți indivizi având și aceștia propria lor unicitate și dezvolt ă o constela ție unic ă de asocieri
cu respectul, pl ăcerea, durerea, gustul și dezgustul.

2. Principiul separ ării.

Indivizii au propria constela ție unic ă de asocieri cu respectul, pl ăcerea, durerea, gustul
și dezgustul, independent ă de profiler. În consecin ță, nici o victim ă și nici un infractor nu
trebuie privit/a ca o oglind ă.
Acest principiu are rolul de a reaminti profilerilor c ă exist ă anumite capcane psihologice
care trebuie evitate. Acestea includ și profilingul vanitos, respectiv atribuirea propriilor
gânduri sau motive altora ( de exemplu: fantezii sexuale, r ăspunsuri la pericol, convingeri
ș.a.m.d.).
Profilerii trebuie s ă fie con știenți de faptul c ă victimele și infractorii se vor purta diferit
și vor face alegeri diferite fa ță de ei, pentru c ă sunt diferi ți.
În plus, profilerii trebuie s ă fie con știenți de posibilitatea apari ției proiecției și
deplasării și să le evite. Aceste concepte sunt bine definite în literatura științelor
comportamentale ca mecanisme de ap ărare psihologic ă. Ambele pot ap ărea subcon știent și –
deci – f ără ca profilerul s ă își dea seama pe moment.
Gândurile con știente apar atunci când individul este con știent, sunt deliberate și au un
scop. Gândurile subcon știente apar atunci când individul nu este con știent de ele, sunt
suprimate, neplanificate și nedeliberate.
Noțiunea existen ței gândirii subcon știente în sine este greu de acceptat pentru unii,
pentru c ă tinde s ă diminueze responsabilitatea. Astfel, cei care caut ă să învinov ățească sau s ă
pedepseasc ă pot ignora astfel de posibilitate în studiul cazului lor si nu î și admit și nici nu
recunosc propriile tendin țe subcon știente.
Proiecția apare atunci când le atribuim propriile noastre gânduri, inacceptabile sau
nedorite, celorlal ți. Exemplul clasic îl reprezint ă infidelitatea: cei cu gânduri de infidelitate î și
pot acuza partenerii c ă i-au în șelat. În contextul alc ătuirii unui profil, un profiler poate

99

contamina infractorul sau comportamentul de la locul faptei cu propriile sentimente nedorite
pe care le are, rezultând un profil care are mai mult de-a face cu profilerul decât cu
infractorul.
Distorsiunea, în schimb, apare atunci când mintea noastr ă redirec ționeaz ă emo ția
dinspre un obiect ”periculos” c ătre un obiect ”sigur” (de exemplu, redirec ționarea furiei legate
de frustrarea sexual ă de la un iubit/ iubit ă către o victim ă sau un infractor). Și din acest proces
poate rezulta un profil care vorbe ște mai mult despre conflictele și frustr ările profilerului
decât despre infractor. Acesta este un proces subcon știent și poate fi responsabil pentru multe
dintre profilurile foarte detaliate, care pretind s ă pătrund ă foarte adânc în mintea
infractorului.

3. Principiul dinamicilor comportamentale.

Orice comportament legat de infrac țiune, incluzând modul de operare, nu este static. El
poate evolua sau involua de-a lungul timpului și de-a lungul comiterii mai multor infrac țiuni.
De altfel, comportamentul este subordonat unor factori contextuali cum ar fi:
– experien ța criminalului și a victimei;)
– influen țele psihologice ( boli mentale, stare de spirit, etc.);
– toxicologie;
– tipul de loc al comiterii faptei ș.a.m.d.
În consecin ță, nu toate crimele comise de acela și criminal trebuie s ă semene între ele și
nu fiecare criminal î și reflect ă mereu caracteristicile atunci când comite o crim ă.

4. Principiul motiva ției comportamentale.

Motivul este conceptul pe care îl folosim pentru a explica for țele care ac ționeaz ă asupra
sau în interiorul unei persoane pentru a-i ini ția și direc ționa comportamentul.

100

Nimeni nu ac ționeaz ă fără motiva ție. Tot comportamentul are cauze și origini. Originile
pot fi de natur ă conștientă sau incon știentă. Mai pot fi și rezultatul ra țiunii incompetente sau
briliante.
Deciziile motivate, planificate sau de reac ție sunt puternic influen țate de emo ții,
sănătate mintal ă și de consum de droguri sau alcool.

5. Principiul multidetermin ării.

Comportamentul criminal, cum ar fi violul și agresiunea, este unul ”complex și
multideterminat” (Groth, 1979), având diferite scopuri și țeluri. Un singur comportament / o
alegere / o ac țiune poate rezulta dintr-o combina ție de motive.
De exemplu, un violator care alege s ă aduc ă o lantern ă mare și grea la locul comiterii
agresiunii. Lanterna poate îndeplini mai multe func ții: surs ă de lumin ă, armă de control asupra
victimei, arm ă de pedepsire a victimei (inser ție în gur ă, vagin, rect) ș.a.m.d. Astfel, un singur
comportament , atribuit respectivei lanterne, poate avea mai multe func ții pentru infractor.

6. Principiul dinamicii motiva ționale.

Un singur individ poate avea mai multe motive pentru a comite o infrac țiune sau un șir
de infrac țiuni. În timpul unei singure infrac țiuni, un violator poate eviden ția o gam ă variat ă de
comportamente de la sadic și furios la plin de regret, pentru ca în final s ă-și jefuiasc ă și
omoare victima.
Acest principiu ar trebui s ă ajute la evitarea încadr ării infractorilor în tipare stricte, date
fiind crimele lor cunoscute. Din punct de vedere criminalistic și investigativ, o parte a
tabloului (respectiv, crimele cunoscute) nu este totuna cu a avea un tablou complet.

101

7. Principiul varia ției comportamentale.

Diferi ți infractori pot invoca acela și comportament / acelea și acțiuni / acelea și alegeri,
dar din motive complet diferite.
De exemplu, unii violatori folosesc arme, dar nu to ți din acela și motiv. Un violator
aduce cu el arma pentru protec ție și nu o arat ă în timpul comiterii infrac țiunii, pe când un alt
violator aduce arma în câmpul faptei pentru a ob ține și păstra controlul asupra victimei sale
iar un alt violator are nevoie de arm ă ca parte a unei fantezii, îndreptând-o spre capul victimei
atunci când comite violul. Astfel, un comportament – a aduce arma în câmpul faptei –
serve ște mai multe func ții pentru infractori diferi ți.
Acest principiu ar trebui s ă îl opreasc ă pe profiler s ă presupun ă că un anumit
comportament va avea întotdeauna aceea și semnifica ție.

8. Principiul consecin țelor neinten ționate.

Nu toate rezultatele comportamentului sunt inten ționate iar consecin țele acestuia nu sunt
mereu prev ăzute. Judecata poate fi distorsionat ă, percep ția poate fi alterat ă iar accidente se
pot întâmpla.
De exemplu, bombele se pot declan șa prea devreme sau deloc, armele se pot bloca,
focul poate sc ăpa de sub control sau poate s ă se sting ă foarte repede din cauza lipsei de
combustibil.
Asta ar trebui s ă îl rețină pe profiler din a presupune c ă scena crimei, în felul în care a
fost g ăsită, a fost l ăsată așa în mod inten ționat.

102

9. Principiul coruperii memoriei.

Acest principiu se refer ă la faptul c ă relatările martorilor sunt, în esen ță, de neîncredere,
dintr-o multitudine de motive. În primul rând, memoria nu este o înregistrare fix ă a
evenimentelor și se poate schimba o dat ă cu formarea altor amintiri.
Memoria poate fi corupt ă de:

►”curba uit ării” – Faptul c ă memoria î și pierde precizia în timp a fost stabilit înc ă din 1885
de către Ebbinghaus care a demonstrat c ă amintirile devin cu 50% mai
neclare în decurs de o or ă și cu pân ă la 60% în primele 24 de ore,
continuând s ă se degradeze în timp. Cercet ările recente au demonstrat faptul
că evocarea amintirilor este extrem de eficient ă imediat dup ă petrecerea
unui eveniment, pentru ca apoi s ă își piard ă rapid din acurate țe.

► concentrarea asupra armei – Gambel (2006) explic ă faptul c ă stresul și anxietatea pot
conduce la ”îngustarea” aten ției unei persoane. Atunci când o infrac țiune
implic ă o arm ă, martorii – de obicei – î și concentreaz ă atenția asupra acelei
arme. Acest fapt le distrage aten ția de la alte detalii importante ale
evenimentului rezultând deseori identific ări gre șite făcute de c ătre ace știa.
Cercet ările au ar ătat că până la 50% din identific ările făcute atunci când o
armă este folosit ă într-o infrac țiune sunt incorecte.

► folosirea de substan țe care altereaz ă percepția – cum ar fi drogurile și alcoolul.

103

10. Principiul încrederii.

Rezultatele examin ărilor criminalistice, inclusiv alc ătuirea profilului psihologic
criminalistic, sunt de încredere în m ăsura în care se bazeaz ă pe probe generate printr-un
proces ra țional. Interpretarea comportamentului trebuie sus ținută de informa ții sigure. Logica
și rațiunea trebuie s ă funcționeze împreun ă.
În cazul în care comportamentul a fost presupus, dar nu stabilit cu certitudine, dac ă
există erori de logic ă, atunci profilul este invalid.

Analiza dovezilor comportamentale. Standarde de practic ă.

În știința comportamental ă, standardele de practic ă reprezint ă reguli fundamentale care
impun limitele interpret ării dovezilor. Aceste standarde sunt gândite special astfel încât s ă
ajute la reducerea prejudec ăților, încurajând utilizarea logicii analitice și a metodei științifice,
având ca rezultat formularea de ipoteze și generarea de concluzii strict aflate în concordan ță
cu probele cunoscute.
Se în țelege de la sine c ă toți profilerii au obliga ția de a tinde spre obiectivitate,
competen ță și profesionalism în munca lor. Ace știa trebuie s ă-și doreasc ă ca descoperirile lor
să fie exacte și ca metodele aplicate de ei s ă fie de încredere. Lee (1993) consider ă că ”cea
mai important ă problem ă în știința criminalistic ă o reprezint ă stabilirea standardelor
profesionale. Este necesar ă o evaluare a standardelor de practic ă în ceea ce prive ște
colectarea, examinarea și analiza probelor fizice”.
Standardele de practic ă:
– stabilesc un prag minim de competen ță;
– ajută la stabilirea clar ă a rolului celui în cauz ă și la conturarea unui mecanism pentru a-i
demonstra abilitatea;

104

– reprezint ă o busol ă pentru practican ți și un șablon pentru educarea celor care doresc s ă
se specializeze în acest domeniu.
Scopul definirii standardelor de practic ă nu este numai acela de a ajuta profesioni știi să
atingă un anumit nivel de competen ță, dar și acela de a furniza o baz ă celor care evalueaz ă
profilele psihologice criminalistice finalizate.
Aceste standarde ridic ă ștacheta și reprezint ă un sistem de siguran ță împotriva
ignoran ței, lipsei de capacitate și a lipsei de în țelegere.
Într-un domeniu în care cel mai comun argument tinde a fi acela conform c ăruia
exactitatea concluziilor unui profil psihologic criminalistic se datoreaz ă exclusiv anilor de
practic ă a celui care l-a generat, nevoia de a impune standarde de practic ă se explic ă de la
sine.
În cadrul analizei dovezilor comportamentale, standardele de practic ă general acceptate
sunt urm ătoarele:

1. Profilerii trebuie s ă se străduiască din răsputeri să evite prejudec ățile.

Paul Kirk (1974) considera c ă ”probele fizice nu se pot în șela, nu pot fi învinov ățite și
nu pot lipsi în totalitate. Numai în interpretarea acestora pot interveni erorile”. Prin aceast ă
simpl ă observa ție, Kirk face referire la ignoran ța, la lipsa de precizie a examinatorilor și la
prejudec ățile implicate în reconstituirea probelor fizice și a semnifica ției lor. Probele sunt
întotdeauna la dosar, a șteptând s ă fie în țelese. Profilerul reprezint ă lentila inexact ă prin care se
contureaz ă orice form ă de în țelegere a lor.
Mai exact, exist ă cel pu țin dou ă forme de prejudecat ă de care profilerii trebuie s ă fie
conștienți și pe care trebuie s ă le exclud ă din munca lor pentru a- și putea men ține perspectiva
profesional ă:
(a) – prejudec ățile observatorului;
(b) – prejudec ățile de confirmare.

105

(a) – Prejudec ățile observatorului pot fi descrise ca reprezentând tendin ța con știentă
sau subcon știentă a profilerului de a vedea sau de a descoperi ceea ce se a șteaptă să vadă. În
sens practic, acest lucru se poate interpreta în felul urm ător: profilerul poate dezvolta a șteptări
în ceea ce prive ște descoperirile în baza informa țiilor și opiniilor furnizate în pres ă sau de
către martori, precum și în baza p ărerilor și descoperirilor altora. Aceste influen țe sunt
deosebit de perfide deoarece, spre deosebire de minciuna evident ă, ele pot fi subcon știente.
(b) – Prejudec ățile de confirmare pot fi descrise ca fiind tendin ța – con știentă sau
subcon știentă – de a confirma teorii, opinii sau descoperiri anterioare. Este un caz particular al
prejudec ății de observator, în care informa țiile și probele sunt filtrate astfel încât s ă includ ă
acele date necesare s ă susțină o pozi ție sau pentru a ignora sau diminua – total sau par țial –
relevan ța oric ărui fapt care contrazice respectiva pozi ție. Se manifest ă de obicei prin c ăutarea
numai a acelor probe care sprijin ă o anumit ă teorie asupra cazului (de exemplu, vinov ăția sau
nevinov ăția unui suspect) și prin combaterea activ ă a descoperirilor sau probelor indezirabile.
Combaterea acestei forme de prejudecat ă este extrem de dificil ă, pentru c ă – deseori – ea se
manifest ă la nivel institu țional.
Ceea ce trebuie s ă înțeleag ă toți profilerii este faptul c ă principala valoare a științei
criminalistice în sistemul judiciar o reprezint ă stricte țea lor în respectarea metodei științifice și
că aceasta necesit ă o cât mai mare obiectivitate și corectitudine în aplicarea metodei.

2. Profilerii au obliga ția de a solicita toate informa țiile și probele pentru a putea stabili o
victimologie, o analiz ă a locului faptei și un profil psihologic criminalistic adecvate.

Profilerii trebuie s ă defineasc ă și să solicite întreaga gam ă de informa ții și probe care le
sunt necesare pentru a realiza o reconstituire – total ă sau par țială – a evenimentului luat în
discu ție. O dat ă cu primirea acestor probe, ei trebuie s ă stabileasc ă ce este disponibil și ce
lipsește, aceast ă sarcin ă de baz ă fiind obligatorie pentru ob ținerea, în final, a unui profil
psihologic criminalistic valid. Atunci când un profiler nu poate s ă își bazeze descoperirile pe
informa ții complete, acest fapt trebuie specificat clar în concluziile sale.
Baza de informa ții pe care profilerul are obliga ția să o solicite trebuie s ă conțină:

106

► o list ă a tuturor institu țiilor care au fost prezente la locul faptei și/sau au asistat
investiga ția, pân ă la momentul respectiv;
► toată documenta ția disponibil ă recoltat ă din câmpul faptei, incluzând registrele de
colect ări de probe;
► toate rapoartele și notele investigative disponibile;
► toate rapoartele și notele criminalistice disponibile, incluzând și evalu ările
traumelor și fotografii de la autopsie;
► toate m ărturiile relevante recoltate pân ă la momentul respectiv;
► o list ă a tuturor martorilor prezen ți la locul faptei;
► toate informa țiile disponibile despre victim ă și trecutul s ău.

3. Profilerii au obliga ția de a stabili dac ă probele pe care le examineaz ă au o calitate
suficient de bun ă pentru a reprezenta temelia unei victimologii, a unei analize a locului
faptei sau a gener ării unui profil psihologic criminalistic adecvat.

Pentru a determina dac ă probele recoltate din câmpul faptei respect ă normele calitative
pentru a reprezenta temelia unor astfel de demersuri, trebuie luate în considerare urm ătoarele
criterii:
► abilitatea de identificare a obiectului care reprezint ă proba (num ărul probei, persoana
care a recoltat-o, locul colect ării și o descriere a acestuia);
► abilitatea de a plasa conceptual, dac ă nu literalmente, obiectul înapoi în câmpul
faptei unde a fost g ăsit, în rela ție cu alte probe. Acest lucru se realizeaz ă cu ajutorul schi țelor
detaliate și a document ării scrise și fotografice. Memoria nu este un substitut de încredere
pentru documentarea detaliat ă.
► abilitatea de a identifica fiecare persoan ă care a manevrat obiectul dup ă colectarea
sa. Trebuie g ăsit răspunsul la întrebarea ”este lan țul probelor sigur și complet?”.

107

►abilitatea de a identifica toate testele care s-au f ăcut asupra probei, persoana care le-a
făcut și rezultatele ob ținute.
Dacă documentarea locului faptei și eforturile de procesare nu sunt suficiente pentru a-i
permite profilerului s ă stabileasc ă condi țiile anterior men ționate, atunci acele eforturi au fost –
în cel mai bun caz – inadecvate. Profilerul trebuie s ă noteze astfel de deficien țe și să le ia în
calcul în formularea concluziilor.

4. Profilerii trebuie s ă viziteze locul faptei atunci când acest lucru este posibil.

Este de preferat ca profilerul s ă viziteze locul faptei. Acest demers este necesar pentru a
extrage o serie de informa ții cum ar fi:
► modul în care arat ă, miroase locul faptei, precum și sunetele propagate în zona
respectiv ă, așa cum le-ar fi putut percepe criminalul și victima sa;
► relațiile spa țiale de la locul faptei;
► observarea posibilelor transferuri de probe. Se pot eviden ția vegeta ția, solul, fibrele
și orice fel de alt material care s-ar fi putut transfera asupra victimei sau a suspec ților.
► un profiler atent poate descoperi probe ratate anterior și – în consecin ță – neprelevate
de tehnicienii criminali ști.
În multe cazuri, este imposibil ca profilerul s ă viziteze locul faptei dintr-o multitudine
de motive cum ar fi:
– limite de timp;
– limite de buget;
– restric ții legale;
– modificarea locului faptei de c ătre for țele naturii sau în urma cur ățării acestuia (pe
propriet ățile private).

108

Dacă profilerul nu are posibilitatea de a vizita locul faptei, acest fapt trebuie men ționat
clar în concluziile sale.
Este indiscutabil faptul c ă principalul motiv pentru care se realizeaz ă documentarea la
locul faptei este de a furniza informa ții pentru reconstituiri ulterioare sau analize
comportamentale. În consecin ță, imposibilitatea profilerului de a vizita locul faptei nu
zădărnicește complet eforturile de analiz ă criminalistic ă sau de alc ătuire a profilului
psihologic criminalistic. Documentarea competent ă a locului faptei, realizat ă de tehnicienii
criminali ști poate fi suficient ă pentru clarificarea anumitor aspecte legate de caz sau nu.

5. Atât alc ătuirea profilului psihologic criminalistic, analiza locului faptei și concluziile
legate de aspectele victimologice, cât și bazele pe care s-au efectuat acestea, trebuie
furnizate în format scris.

Hans Gross (1924) face referire la rolul critic pe care procesul exact, minu țios și
răbdător de reconstituire a crimei îl poate juca în cadrul investiga ției și a solu ționării cazului.
Acesta sus ține c ă este util ă conservarea p ărerilor exper ților cu privire la reconstituire sub
forma unui raport, pentru a putea fi identificate erorile de logic ă din teoriile lor:
”Atâta timp cât cineva doar prive ște locul faptei, îi este imposibil, indiferent cât timp și câtă
atenție ar acorda, s ă observe toate detaliile și în special s ă noteze discrepan țele, acestea
arătându-ni-se doar atunci când depunem efortul de a descrie imaginea pe hârtie, cu cât mai
multă exactitate și claritate ……….Defectele situa ției reprezint ă tocmai acele contradic ții,
acele improbabilit ăți, care apar doar atunci când cineva dore ște să reflecte situa ția ca fiind
diferită de realitate”(p. 439).
Mai mult, profilerul poart ă povara de a se asigura de comunicarea efectiv ă a
concluziilor sale. Acest lucru implic ă notarea lor în prealabil.
Concluziile comunicate oral trebuie v ăzute ca fiind produse sub standardele muncii. Ele
sunt predispuse la conversii, alter ări și interpret ări gre șite și se pot – de asemenea – pierde în
timp.

109

Concluziile consemnate în scris sunt fixate în timp, sunt u șor de reprodus și mai pu țin
predispuse la conversii, alter ări sau interpret ări gre șite, fie ele accidentale sau inten ționate.
Un analist care prefer ă concluziile comunicate oral în detrimentul celor scrise denot ă o
preferin ță către mobilitatea concluziilor.
În afar ă de permanen ța lor relativ ă, concluziile scrise mai ofer ă profilerului posibilitatea
de a documenta metodele, concluziile, argumentele și informa țiile pe care a fost construit
cazul.
Aceast ă documentare include atât o list ă de dovezi examinate, cât și data și
circumstan țele examin ării lor. În general, un raport scris trebuie s ă includ ă , dar nu trebuie
neapărat să se limiteze la urm ătoarele informa ții:
► o sec țiune preliminar ă în care s ă fie descris ă implicarea profilerului în caz;
► o sec țiune a lan țului de custodie, în care s ă fie descrise și detaliate probele examinate
sau incluse în profil;
► o sec țiune descriptiv ă, în care profilerul descrie am ănunțit examin ările efectuate
(analiza criminalistic ă, analiza locului faptei, analiza victimologic ă), luând în considerare
informa țiile concrete și probele aflate la dosar;
► o sec țiune a rezultatelor, în care profilerul listeaz ă orice rezultat sau concluzie la care
a ajuns, incluzând semnifica ția și limit ările sale;
Se inten ționeaz ă ca rezultatul final s ă fie utilizat de c ătre investigatorii criminali ști,
avoca ți și judec ători și, în consecin ță, raportul trebuie formulat astfel încât s ă nu existe
îndoieli asupra informa țiilor prezentate.

110

6. Profilerii trebuie s ă dea dovad ă de înțelegere a științei comportamentale, a celei
criminalistice și a metodologiei științifice.

Analiza locului faptei, victimologia și profilul psihologic criminalistic sunt examin ări
multidisciplinare ale dovezilor comportamentale, bazate pe principiile științelor criminalistice
și comportamentale.
Dat fiind nivelul necesar de cuno ștințe, este neclar cum un profiler ar putea efectua
oricare dintre aceste examin ări în mod competent, f ără a îi fi oferit ă o educa ție formal ă și o
pregătire de baz ă în aceste domenii, din partea oamenilor de știință criminali ști și
comportamnetali ști.
Se recomand ă ca un presupus expert în domeniul profilingului s ă întruneasc ă cel pu țin
criteriile urm ătoare:
a. să aibă cel pu țin o licen ță într-un domeniu legat de știința comportamental ă (
psihologie, sociologie, asisten ță social ă ș.a.m.d.);
b. să aibă cuno ștințe aplicate riguroase în domeniul analizei dovezilor comportamentale,
al analizei criminalistice și al psihologiei investigative;
c. să aibă cuno ștințe aplicate riguroase în domeniul criminalisticii, cu prec ădere legate
de analiza probelor și reconstituirea crimelor;
d. să aibă cuno ștințe aplicate riguroase despre metodele, procedurile și necesit ățile unei
anchete criminalistice.

7. Concluziile trase cu privire la reconstituirea crimei trebuie bazate pe fapte dovedite,
neacceptându-se presupunerea faptelor în scopul analizei.

Mulți profileri sunt dispu și să ofere o anumit ă interpretare a comportamentului
criminalului, bazat ă pe compara ții cu alte cazuri, pe fapte ghicite sau b ănuite sau pe probe
fizice inexistente.

111

Dacă informa țiile fundamentale nu sunt verificate prin documentare investigativ ă,
documentare la locul faptei, examinarea probelor fizice sau prin coroborarea relat ărilor
martorilor oculari, atunci reconstituire bazat ă pe aceste informa ții nu este o deduc ție valid ă
sau de încredere a evenimentelor. Includem în aceast ă categorie și scenariile ipotetice.

8. Concluziile legate de analiza locului faptei și profilul psihologic criminalistic trebuie s ă
fie deducții valide, bazate pe argumente logice și rațiune analitic ă.

În procesul de stabilire a informa țiilor potrivite pentru analiz ă, ele trebuie ”cernute” și
deosebite de opinii, supozi ții și teorii.
Ipotezele inductive trebuie delimitate de concluziile deductive iar concluziile trebuie s ă
se succead ă în mod natural, pe baza informa țiilor furnizate. Mai mult, reconstituirea trebuie s ă
fie lipsit ă de erori logice și afirma ții incorecte.

9. Concluziile legate de analiza locului faptei și profilul psihologic criminalistic trebuie
trase cu ajutorul metodei științifice.

Metoda științifică implic ă efectuarea de observa ții atente asupra probelor, urmat ă de
generarea de ipoteze și probarea acestora prin confruntarea cu probele cunoscute și faptele
concrete acceptate.
Ulterior, profilerul trebuie s ă furnizeze, pe lâng ă concluzii și toate celelalte teorii
postulate care au fost demonstrate prin examin ări, teste, experimente.
Teoriile care nu au fost testate în nici un fel sau care apar într-un raport sau într-o
mărturie din timpul unui proces, bazate numai pe reflec ții sau imagina ție (de exemplu,
experien ța sau intui ția) nu pot fi considerate valide sau de încredere, prin natura lor.

112

10. Concluziile legate de analiza locului faptei și profilul psihologic criminalistic trebuie s ă
denote în țelegerea și diferențierea clar ă a descoperirilor cu rol individualizator de toate
celelalte tipuri de descoperiri.

Conceptele de identificare și cel de individualizare sunt adesea în țelese gre șit sau
confundate între ele.
Identificarea sau clasificarea reprezint ă plasarea unui obiect într-o anumit ă categorie de
obiecte cu caracteristici similare. Identificarea nu necesit ă și nici nu implic ă unicitate.
Individualizarea reprezint ă atribuirea de unicitate unui obiect. Pentru a individualiza un
obiect, trebuie descris într-o manier ă prin care s ă fie separat de toate celelalte obiecte
existente în univers (Thornton, 1997).
În prezentarea descoperirilor, profilerii se vor g ăsi în situa ția de a folosi afirma ții care
denot ă niveluri variate de încredere.
Termeni vagi sau figuri de stil cum ar fi ”posibil”, ”probabil”, ”care corespunde cu”, sau
”un grad rezonabil de certitudine științifică” se num ără printre cei folosi ți pentru a califica
certitudinea descoperirilor prezentate în profil. Neverificat, acest limbaj îi poate deruta pe cei
pe care ar trebui s ă îi ajute.
Afirma țiile de încredere ar trebui calificate și discutate pân ă la claritate absolut ă. Fără
clarificare, descoperirile pot fi în țelese, interpretate și folosite într-un mod eronat.
Dacă profilerul furnizeaz ă descoperiri individualizate, de orice fel, natura unicit ății lor
și modul în care a fost stabilit ă concret trebuie prezentate foarte clar.
Atunci când profilerul prezint ă descoperiri trebuie s ă nu existe urme de îndoial ă în
legătură cu natura lor individualizat ă și nici cu modul în care a fost stabilit ă. Scopul
prezent ării descoperirilor este s ă clarifice dovezile, nu s ă le amestece.

113

11. Profilerii trebuie s ă demonstreze o în țelegere complet ă a condițiilor de transfer.

Identificarea și individualizarea probelor fizice reprezint ă doar o parte din analiza
locului faptei. La fel de important ă este și stabilirea sursei din care provin probele și a
condi țiilor în care au fost transferate pân ă la locul în care au fost g ăsite.
Profilerii nu trebuie s ă se gr ăbeasc ă să simplifice exagerat problemele complexe, cum
ar fi examinarea și interpretarea probelor fizice, și trebuie s ă nu piard ă din vedere
circumstan țele care pot muta, altera sau înl ătura complet probele în cauz ă.

12. Orice probe, date sau descoperiri pe care se bazeaz ă analiza locului faptei sau profilul
psihologic criminalistic trebuie puse la dispozi ție, prezentate sau citate.

Nu este acceptabil pentru un profiler s ă furnizeze concluzii bazate pe date fantom ă,
cercet ări fantom ă, probe fantom ă sau compara ții invizibile.
Datele, cercet ările și probele trebuie s ă fie detaliate pân ă la punctul în care alte
persoane, care îi consult ă munca, s ă le poat ă localiza și identifica cu u șurință.
Datele, cercet ările și probele nu pot fi duplicate sau identificate de c ătre instan ța de
judecat ă într-o manier ă diferit ă de cea în care se reg ăsesc în concluziile criminalistice.

Concluzii.

Aceste standarde minime de practic ă trebuie aplicate în evaluarea oric ărei metode de
analiz ă a locului faptei și a alc ătuirii profilului psihologic criminalistic, atât în formele
generale, cât și în cele specializate, pentru a demonstra adev ărata perseveren ță.
Dacă un profiler este capabil s ă respecte aceste standarde, atunci se poate considera c ă a
fost atins un prag minim al nivelului de competen ță profesional ă.

114

Ulterior, cei care primesc concluziile lor pot fi asigura ți că, oricare ar fi descoperirile,
ele pot fi evaluate și investigate independent, pentru a li se stabili gradul de încredere, precizie
și validitate.
Merit ă punctat faptul c ă un profiler care nu întrune ște o singur ă condi ție dintre cele
enumerate mai sus nu va putea atinge acest prag. În contextul e șecului, descoperirile lor
trebuie puse la îndoial ă, alături de rapoarte și mărturii ulterioare.
Trebuie s ă clarific ăm și faptul c ă aceste standarde de practic ă nu las ă pe nimeni în urm ă
dar necesit ă ca toat ă lumea s ă demonstreze dorin ța de a depune efort.
Analiza locului faptei și alcătuirea profilului psihologic criminalistic nu sunt proceduri
ușoare și nici fixe, mecanice. Concluziile trebuie dobândite iar acest fapt înseamn ă
demonstrarea competen ței și acceptarea verific ării de c ătre alți speciali ști.
Un profiler are datoria de a formula concluzii folosindu-se de întreaga putere pe care o
au criminalistica, metoda științifică și logica analitic ă.
Lipsiți de aceste instrumente, profilerii sunt supu și riscului de a fi incapabili s ă
recunoasc ă incompeten ța criminalistic ă și științifică, la ei sau la al ții.
Aceste standarde de practic ă pot, de asemenea, ridica stacheta pentru profilerii care au
lucrat – poate timp de ani de zile – bazându-se pe intui ție și experien ță și care nu sunt
obișnuiți să își explice metodele în alt fel decât prin invocarea presupusei lor experien țe vaste.
Nu în ultimul rând, trebuie s ă men ționăm înc ă o dat ă faptul c ă, în absen ța metodei
științifice, a logicii analitice și a gândirii critice, o analiz ă a locului faptei sau un profil
psihologic criminalistic pot fi considerate ca fiind mai mult ”ghicite”, iar sistemul judiciar nu
este un loc propice pentru ignoran ță și ghicitori.
În consecin ță, este rezonabil ă așteptarea ca oricine interpreteaz ă dovezile de tip
comportamental într-un anumit fel, s ă fie preg ătit să explice și de ce a ajuns la respectiva
interpretare.

115

2.2.2. Analiza de leg ătură.

Corelarea cazurilor, cunoscut ă și drept analiza de leg ătură, este procesul prin care se
determin ă dacă exist ă legături discrete sau factori comportamentali distinc ți, între dou ă sau
mai multe cazuri anterioare, ce nu au leg ătură între ele, analizând scena crimei.
Aceasta implic ă stabilirea și compararea probelor fizice, a victimologiei, a
caracteristicilor scenei crimei, a motiva ție, a modului de operare (MO), precum și
comportamentele specifice pentru fiecare dintre cazuri.
Se impune, de asemenea, luarea în considerare a ambelor posibilit ăți, asem ănări și
deosebiri.
Corelarea cazurilor este întâlnit ă în dou ă contexte diferite: în contextul investiga ție și
sub aspect criminalistic.
(a) În investiga ții, se folose ște pentru a facilita aplicarea legii, sugerând în ce direc ție să
fie concentrate eforturile și resursele investiga ției (de exemplu, identificarea cazurilor în serie
sau a pattern-urilor).
(b) Sub aspect criminalistic (legal) se folose ște pentru a stabili dac ă exist ă sau nu
suficiente dovezi comportamentale pentru a face leg ătura dintre mai multe fapte. Aceasta va fi
utilizat ă pentru a decide aspecte criminalistice specifice, cum ar fi, posibilitatea compar ării
unor infrac țiuni similare sau dac ă infrac țiunile similare anterioare pot fi aduse ca probe în
instan ță.

Modul de operare (Modus Operandi).

Cunoa șterea modului de operare al criminalilor și trăsăturile acestora, re ținerea,
răbdarea, tactul și rigoarea, vor fi întotdeauna deziderate primare în munca de investiga ție.
Mulți infractori au un anume mod de a opera ce reprezint ă modul lor caracteristic de
comitere a unei infrac țiuni. Dovezile fizice pot ajuta la stabilirea modului de operare. De

116

exemplu, mijloacele utilizate pentru a intra prin efrac ție, instrumentele utilizate, tipurile de
obiecte sustrase, precum și prezen ța altor semne sunt de asemenea importante.
Modus operandi (MO) provine din limba latin ă și înseamn ă metod ă de operare si se
referă la modul în care o infrac țiune a fost comis ă. În aplicarea legii s-a promovat mult timp
convingerea c ă înțelegerea metodelor și tehnicilor folosite de infractori în comiterea faptei
reprezint ă cea mai bun ă modalitate de investigare, de identificare și în cele din urm ă de
condamnare a inculpatului. Acest lucru face ca detectivii s ă devin ă enciclopedii vii ale
cauzelor penale și comportamentelor. Implic ă, de asemenea, ca investigatorii s ă înve țe să
utilizeze cuno ștințele și experien ța anterioar ă legat ă de infractorii cunoscu ți pentru a- și
formula strategiile de investiga ție.
Modul de operare al unui infractor este format de alegerile și comportamentele menite
să ajute criminalul în timpul comiterii infrac țiunii. MO al un infractor reflect ă modul în care
infractorul comite infrac țiunea. Este diferit de motivul infractorului sau de aspectele legate de
semn ătură, deoarece acestea au de a face cu motiva ția din spatele comiterii faptei.
Colectarea, stocarea, și examinarea modurilor de operare ale infractorilor, fie prin
intermediul dosarelor de urm ărire penal ă sau apelând la baze de date informatice, are
relevan ță din punct de vedere investigativ din urm ătoarele motive:
• Se poate face leg ătura dintre cazuri r ămase nerezolvate prin intermediul modului
de operare.
• Se pot formula noi strategii de identificare a suspectului prin compararea probelor
dintr-un caz cu autor necunoscut cu cele ale unuia în care autorul a fost identificat.
• Corel ări de rutin ă ale modului de operare în caz de arest, cu dovezile din cadrul
unor cazuri nerezolvate.
• Dezvoltarea de noi piste de investiga ție sau de identificare a suspec ților în cazurile
nerezolvate pentru acumularea de noi informa ții despre modurile de operare.
• Prioritizarea suspec ților sau eliminarea acestora din lista de suspec ți.
• Rezolvarea cazurilor cu autor necunoscut.
Pentru un profiler, MO este, de asemenea, relevant, deoarece aceasta poate furniza o
serie de informa ții despre infractor. Aceasta implic ă anumite alegeri, proceduri sau tehnici
care pot fi caracteristice, sau care pot reflecta urm ătoarele:

117

• O anumit ă disciplin ă, calificare, profesie, sau o zona de cuno ștințe, de natur ă
penal ă sau non-penal ă.
• Cunoa șterea anumitor particularit ăți ale victimei, sugerând supravegherea,
modalitatea de a intra în contact cu victima, sau o rela ție anterioar ă cu victima.
• Cuno ștințe specifice ale scenei unei crime, ce sugereaz ă supraveghere, contactul,
sau familiarizarea cu victima.

Elemente ale ”Modului de Operare”

Modul de operare este format din comportamente înv ățate, care pot evolua și se pot
dezvolta în timp. Poate s ă devin ă mai rafinat pe m ăsură ce un infractor cap ătă experien ță,
devenind mai sofisticat și încrez ător. Dar, de asemenea, nu trebuie s ă omitem nici situa ția în
care un infractor poate deveni mai pu țin competent și calificat în timp, din cauza unei st ări
mentale ce se deterioreaz ă sau din cauza utiliz ării frecvente a unor substan țe în scopul
controlului (Turvey, 2000).
Comportamentele manifestate servesc cel mai adesea (sau e șuează), unuia sau mai
multora din aceste scopuri:
• Protecția identității infractorului : O masc ă purtat ă în timpul comiterii unui jaf,
acoperirea ochilor victimei în timpul comiterii unui viol, purtarea m ănușilor în
timpul unui furt din locuin țe, reducerea la t ăcere a unui martor sau înl ăturarea
dovezilor de la locul faptei, sunt aspecte ce pot ascunde identitatea
făptuitorului.
• Săvârșirea cu ”succes” a infrac țiunii: Folosirea unui c ăluș pentru a împiedica
victima s ă cear ă ajutor, folosirea unei arme pentru a constrânge victima,
observarea obiceiurilor zilnice ale victimei pentru a alege momentul propice
pentru atac, precum și utilizarea unei arme pentru a ucide victima tind s ă
creasc ă șansele ca o autorul s ă își ducă planul la bun sfâr șit.
• Modalități de sustragere de la identificare și evitare a unei posibile
condamnări: Utilizarea unui vehicul furat în timpul comiterii unei infrac țiuni,
debarasarea de vehicul dup ă comiterea unei infrac țiuni și imobilizarea

118

victimelor pentru a preveni evadarea și încerc ările lor de a ob ține ajutor sunt
modalit ăți ce m ăresc șansele, cel pu țin temporar, ca autorul unei infrac țiuni s ă
rămână necunoscut.

Anumite tipuri generale de mod de operare pot include caracteristici de la locul crimei,
cum ar fi, dar f ără a se limita la urm ătoarele:
• Numărul de infractori
• Cantitatea de timp investit ă în planificare înainte de trecea la act
• Locația aleas ă
• Traseul ales pân ă la locul faptei
• Supravegherea înainte de infrac țiune a locului faptei sau a victimei
• Implicarea victimei în timpul comiterii faptei (f ără legătură cu fantezia)
• Utilizarea unei arme în timpul comiterii faptei
• Utilizarea de restric ții pentru a controla victima în timpul comiterii faptei
• Natura și amploarea leziunilor victimei
• Metoda aleas ă pentru a ucide victima
• Natura și amploarea actelor de precau ție
• Localizarea și pozi ția articolelor de îmbr ăcăminte ale victimei
• Localizarea și pozi ția corpului victimei
• Lucruri / obiecte sustrase de la victim ă sau de la fa ța locului, pentru profit sau
pentru a preveni depistarea
• Mijlocul de transport pân ă și de la locul faptei
• Direc ția de ie șire din câmpul faptei / ruta de p ărăsire a câmpului faptei

Este important s ă reținem c ă modul de operare al unui infractor poate fi un act sau o
lipsă de ac țiune. Exemplele comune includ neutilizarea unui prezervativ în timpul unei
agresiuni sexuale, nefolosirea unei arme de foc în timpul comiterii unui jaf și lăsarea
martorilor în via ță atunci când cineva intr ă prin efrac ție într-o locuin ță. Acestea sunt alegeri
pe care un infractor le face.
În plus, modul de operare nu trebuie confundat cu motivul și semn ătura: acestea sunt
concepte total diferite, chiar interdependente în contextul unei analize leg ătură.

119

Influențe asupra ”Modului de operare”

Comportamentele specifice unui anume MO al unui infractor sunt înv ățate, iar prin
extensie ele sunt dinamice și maleabile. Acest lucru se datoreaz ă faptului c ă MO se poate
schimba pe m ăsură ce infractorul înva ță sau sufer ă anumite deterior ări. MO al unui infractor
este, prin urmare, compus atât din factori fortifian ți și cât din factori destabilizatori.

Factorii fortifian ți.

Infractorii î și dau seama c ă unele din alegerile pe care le fac în timpul comiterii unei
infrac țiuni sunt mai competente și mai eficace decât altele. Ei le pot repeta ulterior, pentru a
deveni mai abili, precum și pentru a consolida sau îmbun ătăți modul lor de operarea. De-a
lungul unei cariere infrac ționale, se pot încorpora, de asemenea, alegeri specifice unui anume
mod de operare ce pot dezv ălui în mod involuntar ceva despre identitatea, caracterul și
experien ța infractorului. Modalit ățile comune prin intermediul c ărora infractorii înv ăță cum s ă
fie cât mai abili atunci când comit faptele, cum s ă evite s ă fie prin și, precum și cum s ă își
ascund ă identitatea includ, dar cu siguran ță nu se limiteaz ă doar la, cele enumerate aici.
Materialele tehnice și educaționale . Pân ă în momentul când sunt re ținuți și
condamna ți, infractorii au acces egal la acelea și oportunit ăți de înv ățare, ca orice alt cet ățean.
Revistele de specialitate, cursurile universitare, manualele precum și alte materiale
educa ționale ce sunt disponibile într-o bibliotec ă public ă sau prin intermediul internetului pot
oferi infractorilor cuno ștințe utile pentru rafinarea modului de operare. Important de re ținut
este c ă modul de operarea al unui infractor poate reflecta familiaritate sau natura
competen țelor sau tehnicilor de specialitate, iar acest aspect trebuie luat în considerarea
atunci când se întocme ște profilul psihologic și poate s ă ofere direc ții relevante în cadrul
investiga ției.
Meseria sau experien ța profesional ă. Infractorii au avut, sau pot avea în prezent,
meserii sau profesii care utilizeaz ă cuno ștințe speciale sau care necesit ă competen țe de
specialitate (electrician, instalator, lucr ător în cadrul unei companii de telefonie sau

120

computere, militar, lucr ător în cadrul sistemului judiciar, pilot și așa mai departe). Astfel de
cunoștințe de specialitate ar putea s ă își pun ă amprenta asupra modului de operare al unui
infractor și să fie folosite în timpul comiterii faptei. Infrac țiunea poate reflecta, de asemenea,
o oportunitate creat ă de profesia infractorului, în virtutea timpului, locului și disponibilit ății
victimei.
Trecutul infrac țional și încrederea . Pe m ăsură ce infractorii comit acela și tip de
infrac țiune de mai multe ori, ei devin mai pricepu ți. Pot ac ționa cu mai mult ă încredere, sunt
capabili s ă facă față situa țiilor nea șteptate mult mai bine (sau s ă fie chiar preg ătiți pentru ele)
sau să își fi luat m ăsuri de precau ție specifice tipului de activitate infrac țională. Este important
să se stabileasc ă, pentru orice infrac țiune, ceea ce autorul a planificat, dup ă cum reiese din
ceea ce a adus la locul faptei și comportamentele manifestate de acesta. Întrebarea pe care
specialistul profiler trebuie s ă și-o pun ă este dac ă materialele aduse la locul faptei și
comportamentele manifestate au fost adecvate pentru comiterea faptei. Urm ătoarea întrebare
este dac ă materialele aduse și comportamentele sugereaz ă o compatibilitate cu un alt tip de
infrac țiune (care s ă sugereze un alt trecut infrac țional decât fapta de fa ță).
Contactul cu sistemul judiciar . Pentru un infractor ce se afl ă la prima condamnare,
acest aspect poate reprezenta o lec ție de nepre țuit despre cum s ă evite s ă fie prins pe viitor.
Mai mult decât atât și în mod ironic, mersul la închisoare pentru unii este echivalentul
mersului la facultate. Acest lucru se datoreaz ă faptului c ă, în închisoare, infractorii mai tineri
și mai pu țin experimenta ți au posibilitatea de a interac ționa cu cei mai în vârst ă și care au
acumulat deja o sumedenie de cuno ștințe de natur ă penal ă și experien ță. Prin urmare, o
pedeaps ă de numai câ țiva ani, are poten țialul de a propulsa nivelul de calificare al un infractor
dincolo de cel ini țial. Odat ă eliberat, infractorul se poate folosi de aceast ă ”educa ție” pentru a
săvârși fapte într-un mod mult mai complex, dincolo de capacit ățile sale anterioare.
Mass-media . Unii infractorii monitorizeaz ă investiga țiile prin intermediul mass-mediei
acordând o aten ție îndeosebi asupra ziarelor și televiziunii. Este important ca anchetatorii și
profilerii s ă acorde o aten ție deosebit ă asupra divulg ării oric ărui tip de astfel de informa ții
prin mass-media, a momentului când a fost lansat ă, si modul în care aceasta ar putea influen ța
acțiunile viitoare ale unui infractor. Nu numai informa țiile cu privire la un caz îi pot oferi unui
infractor o perspectiv ă pentru viitoarele acte de precau ție, dar, de asemenea, le poate furniza

121

altor infractori informa ții adecvate pentru a imita un anume mod de operare și pentru a
îndep ărta suspiciunea organelor de investiga ție de la ei.
De exemplu, un violator poate comite cinci atacuri diferite, într-o singur ă regiune.
Viol în serie ar fi putut r ămâne nedetectat pân ă când profilul ADN nu a demonstrat c ă
violurile au fost mai mult decât probabil s ăvârșite de acela și infractor. În cazul în care mass-
media public ă un titlu "Violator în serie identificat ca responsabil de cinci atacuri prin
intermediul profilului ADN!", violatorul î și poate modifica MO pentru a împiedica detectarea
pe viitor ( el poate folosi un prezervativ în timpul comiterii faptelor viitoare sau poate decide
să facă o schimbare mai permanent ă și să treac ă printr-o interven ție de vasectomie). Pe scurt,
violatorul poate face o încercare con știentă de a preveni detectare bazat ă pe ceea ce a înv ățat
prin mass-media legat de faptele sale sau alte cazuri similare.

Factori destabilizatori.

Modul de operare se poate, de asemenea, deteriora în timp, infractorul poate deveni mai
puțin specializat, mai pu țin competent, mai neglijent și chiar mai ira țional decât atunci când a
început s ă adopte acest tip de comportament. Modalit ățile comune prin care MO al unui
infractor poate evolua de-a lungul timpului sau destabiliza includ, dar cu siguran ță nu se
limiteaz ă la:

• Deteriorarea st ării mentale
• Utilizarea substan țelor reglementate
• Prea mult ă încredere, ceea ce poate duce la nep ăsare
• Starea de spirit a f ăptuitorului (de exemplu, agitat, entuziasmat sau distras)
• Instrumente sau vehicule netestate sau nesigure (de exemplu, arme, predispuse la
blocaj sau rateu, precum și vehicule vechi și defecte)

122

Factorii X.

Un X-factor reprezint ă orice influen ță necunoscut ă sau neplanificat ă, care poate afecta
comportamentul în timpul în timpul comiterii unei infrac țiuni. Finalizarea cu succes a unei
infrac țiuni, din perspectiva unui infractor, depinde de evenimentele conforme cu a șteptările.
În condi ții reale, scena crimei, victimele și alte influen țe extrinseci nu sunt conforme
întotdeauna cu planurile unui infractor. Printre multe posibilit ăți:
• Defec țiunea armei
• Martori nea șteptați
• Pregătirea victimei / r ăspuns (de exemplu, spray paralizant, o victim ă instruit ă
în auto-ap ărare)
• Metod ă ineficient ă de control sau de a ucide, care duce la o supravie țuire sau
deces nea șteptat al victimei
• Defec țiuni la autovehicul (de exemplu: defec țiune la motor, r ămâne f ără
combustibil, sau face pan ă)
• Măsurile de securitate sporite la locul pre-selectat al faptei.

Prezen ța unui num ăr de X-factori îl oblig ă pe făptaș să improvizeze sau s ă renun țe și
să se retrag ă, rezultând întreruperea actului infrac țional sau evenimentele s ă capete o turnur ă
mult mai grav ă.
O infrac țiune întrerupt ă/incomplet ă nu con ține suficiente comportamente specifice
care s ă ducă la identificarea unui anume mod de operare. S ă zicem în cazul unei crime:
victima, în loc s ă fie o prad ă ușoară, se întoarce și îl love ște pe f ăptaș în zona abdomenului.
Făptașul poate fi surprins de reac ția victimei și să se îndep ărteze sau victima prin reac ția sa
poate crea o oportunitate de a sc ăpa. Sau, în timpul atacului, un trec ător ar putea asista
involuntar, fapt ce îl poate de asemenea determina pe f ăptaș să se îndep ărteze.
Contravenientul poate alege, de asemenea, s ă nu treac ă la fapt ă din orice alte motive. Oricum,

123

evenimentul face ca infractorul s ă nu manifeste întreaga gam ă de comportamente specifice
modului s ău de operare și prin urmare este incomplet ă.
O infrac țiune ce nu a mers conform planului con ține comportamente neinten ționate și
neplanificate ceea ce cre ște riscul ca infractorul s ă comit ă o fapt ă penal ă. Un astfel de
eveniment poate fi: infractorul ar putea folosi accidental prea mult ă forță sau r ăspunsul
victimei ar putea fi prea violent, iar sufocarea pe care f ăptașul o folose ște ini țial pentru a- și
controla victima s ă ducă chiar la decesul acesteia. O astfel de turnur ă poate transforma o
anchet ă de viol în serie într-o investiga ție de omucidere.

Semnătura psihocomportamental ă

Termenul semn ătură a fost mult timp folosit în limbajul juridic pentru a face referire
la un mod de operare neobi șnuit și distinctiv.
Cu toate acestea, comportamentele manifestate prin intermediul modului de operare se
schimb ă frecvent și nu sunt întotdeauna distinctive. Trebuie luat în considerare ceva mai stabil
și durabil, care s ă satisfac ă ineditul și distinctivul mandatat de c ătre instan ța de judecat ă.
Acest lucru necesit ă o înțelegere și o luarea în considerare a psihodinamicii.

Psihodinamica f ăptuitorului.

Psihodinamica este un termen care se refer ă la modul în care unit ățile con știente și
subcon știente, emo țiile și dorin țele se combin ă pentru a determina personalitatea și motiva ția.
Pentru a în țelege psihodinamica infractorului, profilele psihologice criminalistice trebuie s ă
înceap ă cu acceptarea faptului c ă nu to ți infractorii sunt la fel. Ei au diferite istorii, preferin țe
și nevoi diferite. Prin urmare, comportamentele similare adoptate în circumstan țe similare de
diferi ți infractori nu vor avea neap ărat motiva ții identice sau chiar similare.
Potrivit psihologului american Dr. John Money, explica ția pentru acest caracter
distinctiv se g ăsește în ”ochiul min ții” infractorului: fiecare men ține un model de

124

comportamente specific și sentimente asociate ulterior pe care el le nume ște o ”hart ă a iubirii”
(Money, 1988 ).
”Harta iubirii” este un termen pe care Dr. Money l-a dezvoltat pentru a descrie o
situație idealizat ă, o persoan ă sau un program de activit ăți care satisfac nevoile emo ționale și
psihologice particulare ale unui infractor. A șa-zisele h ărți ale iubirii sunt compuse din fantezii
și se dezvolt ă la to ți oamenii (nu numai la infractori), ca parte a procesului natural de
dezvoltare uman ă și pot fi ulterior influen țate atât de factori biologici cât și de factori ce țin de
mediu. Dezvoltarea semn ăturii psihocomportamentale este influen țată de dezvoltarea sexual ă
și emo țională. Pe m ăsură ce ”harta iubirii” se dezvolt ă și personalitatea ia form ă,
comportamentele necesare pentru a atinge nevoile individuale sunt identificate, încorporate și
dezvoltate. Pentru unii, rezultatul reprezint ă un set de manifest ări sănătoase ce tind c ătre
cultivarea rela țiilor și căutarea intimit ății, dar pentru al ții, rezultatul poate fi încorporarea și
dezvoltarea unor comportamente antisociale și chiar de natur ă penal ă.
Conform lui Money, comportamentele criminale apar din cauza e șecului procesului de
dezvoltare uman ă, având drept consecin ță asocierea activit ăților pl ăcute cu violen ța și alte
comportamente cu caracter penal. Aceste asocia ții, variaz ă și evolueaz ă de-a lungul timpului
și devin comportamente pe care o persoan ă le adopt ă pentru a- și satisface nevoile emo ționale
sau psihologice în timpul comiterii faptei, cum ar fi violul, omorul, incendierea, precum și alte
infrac țiuni similare sau în serie.
Fantezia unui infractor se dezvolt ă în timp, astfel încât apare și necesitatea de tr ăire a
acelor fantezii. Când o fantezie violent ă sau agresiv ă este pus ă în practic ă, tocmai actul în sine
reprezint ă o modalitate de alimentare a fanteziei în mintea autorului, ceea ce-l provoac ă să
evolueze. Procesul este complementar și poate facilita evolu ția fanteziei, comportamentului
semn ătură, și semn ăturii infractorului în general.

Comportamente semn ătură

Comportamentele semn ătura sunt acele acte care nu sunt neap ărat necesare pentru a
comite fapta, ci mai degrab ă sugereaz ă un anume tip de nevoi psihologice sau emo ționale. Ele

125

reflect ă relațiile psihodinamice și predispozi țiile care sunt, în general, mult mai stabile și
durabile în timp decât cele manifestate prin intermediul modului de operare:
1. Necesit ă timp suplimentar pentru a fi finalizate
2. Nu au un rol crucial în finalizarea infrac țiunii
3. Exprim ă o nevoie sau emo ție
4. Pot reprezenta o expresie a unei fantezii
În cazul în care un comportament îndepline ște aceste criterii, atunci avem de a face cu
o semn ătură, legat ă de nevoile psihologice și emo ționale ale infractorului (fantastice și
motrice), mai degrab ă decât nevoile legate de criminalitatea func țională.

Comportamente semn ătură active sau pasive

Există două tipuri de comportamente semn ătură: active și pasive. Comportamente
semn ătură active sunt acte con știente sau deliberate, comise de infractor. Ele rezult ă din
dorin ța de control a infractorului, care inten ționeaz ă să lase o impresie psihologic ă specific ă
sau s ă își satisfac ă o anumit ă necesitate emo țională. Exemplele pot include, dar nu se
limiteaz ă la:
• Alegerea repetat ă a unui anume tip de victim ă
• Repetarea aplic ării într-o anume zon ă specific ă a unui tip de leziuni
• Bilete l ăsate la locul faptei
• Arme specifice ce dep ășesc simpla necesitate
• Legături specifice / un anume tip de legare sau de configurare.

Comportamentele semn ătură active reprezint ă un mesaj clar transmis de autor;
infractorul este con știent de semnifica ția mesajului și este menit ă să fie recunoscut ă și
înțeleasă.

126

Comportamente semn ătură pasive sunt incidentale în natur ă. Ele î și au originea din
lipsa de control și în mod neinten ționat las ă o anumit ă impresie psihologic ă. Exemplele pot
include, dar nu se limiteaz ă la:
• Exces de zel sau folosirea for ței într-un mod brutal
• Comportament obsesiv / compulsiv (de exemplu, urm ărire, h ărțuire)
• Gelozie
Comportamentele semn ătură pasive apar în cazul infractorilor care nu de țin control
asupra emo țiilor lor și sunt con știenți că nevoile lor psihologice pot fi descoperite prin ceea ce
fac.

Limitări.
Este important de acceptat și faptul c ă aceste comportamente nu pot fi întotdeauna
întâlnite, pentru a face leg ătura între cazuri, din varii motive:
• Un infractor nu poate l ăsa întotdeauna în spate dovezi care s ă denote
comportamente semn ătură.
• Un infractor î și poate lua m ăsuri de precau ție pentru a ascunde dovezile
comportamentelor semn ătură (arderea dovezilor, eliminarea obiectelor
fantasmagorice de la locul crimei, ”înscenarea” locului faptei, etc.)
• Dovezile pot fi pierdute, trecute cu vederea sau distruse de c ătre personalul de
anchet ă și cel medico-legal.

Patternuri ale semn ăturii psihocomportamentale.
În timp ce comportamentele semn ătură se refer ă la acte specifice comise de un
infractor, semn ătură infractorului în general se refer ă la modelul sau grupul de comportamente
manifestate prin modul de operare, comportamentele semn ătură, și motiva țiile care se g ăsesc
în spatele faptei. Acest model de comportamente poate fi unic pentru un anumit infractor și

127

poate fi folosit pentru a distinge locurile faptelor și poten țialii suspec ți, poate fi mai rar
întâlnit în cazul unui anumit tip de infrac țiune, sau poate fi chiar comun.

Recunoașterea semn ăturii psihocomportamentale a infractorului.
Termenul de semn ătură psihocomportamental ă este uneori asociat inadecvat cu o
"carte de vizit ă " sau o "marc ă" (Keppel, 1995). Ace ști termeni evoc ă viziunea unei men țiuni
statice, inflexibile, a comportamentului delincvent de la fa ța locului și este o descriere foarte
înșelătoare. Exist ă limit ări importante ale conceptului de semn ătură a infractorului care
trebuie s ă fie bine în țelese. Mul ți infractori ce comit fapte în serie sau sunt ”pr ădători” nu simt
nevoia de a manifesta emo ții distincte formei lor de personalitate. Mai mult de atât, în ciuda
caracterului distinctiv, o semn ătură a infractorului, este rezultatul multor variabile, care
afecteaz ă procesul de dezvoltare uman ă și de aceea nu este neap ărat necesar ca dou ă locuri ale
faptei s ă fie considerate identice doar pentru faptul c ă semn ătura psihocomportamental ă
seamănă. Termenii ”identic” și ” coincide” pot fi în șelători pentru cei care nu în țeleg pe
deplin conceptul și psihologia infractorului.
Termenul ”coincide” poate fi folosit pentru a sugera caracteristici identice ale locurilor
faptei. Dar, prin îns ăși natura lor, scenele crimei și comportamentele de la locul faptei nu pot
fi identice în cazul mai multor infrac țiuni, chiar și atunci când sunt s ăvârșite de acela și
infractor. Nu numai c ă locațiile pot fi semnificativ diferite, dar și victimele sunt mai mult ca
sigur persoane diferite, cu reac ții diferite, care vor influen ța la rândul lor comportamentale
infractorului, atât cele orientate c ătre modul de operare cât și cele ale semn ăturii
psihocomportamentale. Unul dintre motivele principale pentru lipsa absolut ă de certitudine în
interpretarea comportamentelor semn ătură este subiectivitatea interpret ării în sine. În timp ce
infractorii pot fi considera ți distinc ți din punct de vedere psihologic, profilerii nu pot vedea
”prin ochii” unui infractor cu perfect ă claritate și obiectivitate. Pot ar ăta perspectivele cele
mai probabile și nevoile infractorului prin demonstrarea unei convergen țe puternice a probelor
fizice și a celor comportamentale, dar nu se poate merge atât de departe încât s ă poat ă fi
numit ă "amprent ă psihologic ă." Când sunt solicita ți să facă predic ții despre semn ătura
infractorului, exist ă posibilitate ca profilerii s ă nu de țină toate informa țiile despre spe ță sau
opereaz ă cu ipoteze eronate. Prin urmare, un profiler adev ărat va lua în considerare urm ătorii
factori:

128

• Sunt suficiente probe comportamentale pentru a face o interpretare a semn ăturii
infractorului ? ( A existat o reconstituire competent ă la fa ța locului? Au fost
respectate protocoalele medico-legale menite s ă se efectueze o reconstituire
adecvat ă? S-a pierdut modelul pl ăgilor din cauza descompunerii ? ).
• Sunt suficiente dovezi comportamentale care s ă indice nevoile infractorului ?
(Exist ă dovezi de întrerupere în timpul comiterii faptei? A avut infractorul
suficient timp pentru a face toate lucrurile pe care el sau ea le-a considerat ca
fiind importante?).
• Sugereaz ă dovezile comportamentale o semn ătură care a suferit de-a lungul
timpului escalad ări sau evolu ții continue ale fanteziilor? A r ămas semn ătura
făptuitorului stabil ă în timp?

Distingerea comportamentelor specifice modului de operare și a celor specifice
semnăturii psihocomportamentale.

O provocare pentru profileri este demersul de a distinge între comportamentele
caracteristice modului de operare și comportamentele semn ătură. Astfel atât un mod de
operare cât si o semn ătură psihocomportamental ă pot fi exprimate prin intermediul aceluia și
comportament. Acest lucru poate fi ilustrat prin urm ătorul exemplu:
• Acoperirea fe ței victimei cu un tricou în timpul unui viol poate reprezenta o
dorin ță de natur ă psihologic ă, facilitând o fantezie, victima devenind o alt ă
persoan ă în mintea infractorului. Acesta ar putea fi un comportament
semn ătură.
• În cazul unui alt infractor, actul de a acoperi fa ța victimei cu tricoul în timpul
unui viol poate fi parte a unei nevoie func ționale de a împiedica victima s ă îi
vadă fața și astfel s ă se sustrag ă de la o identificarea ulterioar ă. Acest
comportament va fi considerat o parte a modului de operare al infractorului.

129

În plus, acela și act poate fi destinat s ă satisfac ă atât nevoile manifestate prin
intermediul modului de operare cât și pe cele manifestate în semn ătură și, prin urmare, poate
fi parte atât a modului de operare cât și a semn ăturii psihocomportamentale a infractorului.
Acest lucru este ilustrat prin urm ătoarele exemple:
• Un infractor de sex masculin violeaz ă anal o victim ă de sex feminin.
Agresiunea sexual ă este un comportament modus operandi care reflect ă modul
în care infractorul a comis fapta. Tipul de agresiune sexual ă – în acest caz viol
anal – reflect ă comportamentul semn ătură. Agresiunea sexual ă putea s ă fie
realizat ă în mai multe moduri; comportamentul specific de viol anal nu este
necesar pentru finalizarea infrac țiunii și reflect ă nevoile psihologice sau
emoționale ale infractorului.
• Metoda de ucidere poate satisface atât nevoile func ționale din cadrul modului
de operare cât și pe cele ale semn ăturii. De exemplu, un infractor care
stranguleaz ă o victim ă cu mâinile goale. Strangularea sau asfixierea este un
comportament modus operandi, folosit pentru a finaliza cu succes crima. Cu
toate acestea, utilizarea mâinilor goale, spre deosebire de orice alt ă metod ă de a
ucide, satisface una dintre nevoile emo ționale sau psihologice ale infractorului.
În plus, procesul de strangulare cu mâinile goale necesit ă o perioad ă lung ă de
timp și contact fizic cu victima, o alt ă circumstan ță care reflect ă nevoile
emoționale sau psihologice ale infractorului.
• Numărul de infractori implica ți într-o crim ă sexual ă poate, de asemenea,
demonstra modul în care comportamentul delincvent poate satisface atât MO și
nevoile de semn ătură. Num ărul de infractori implica ți în comiterea faptei este
un comportament modus operandi care ajut ă la finalizarea cu succes a
infrac țiunii. Cu toate acestea, în cazul unui omor motivat sexual, prezen ța mai
multor infractori reprezint ă o fantezie sexual ă care s ă reflecte nevoile lor
emoționale sau psihologice. In acest caz, prezen ța mai multor infractori este, de
asemenea, un comportament semn ătură.
Pentru a decide dac ă un comportament este parte a modului de operare, parte a
semn ăturii, sau ambele, profilerii trebuie s ă caute modele comportamentale de convergen ță.

130

Ei nu trebuie s ă cadă în capcana de a interpreta sensul comportamentelor, bazându-se pe
cunoștințe obținute din alte cazuri, care nu au leg ătură cu spe ța în sine. În plus, ace știa nu
trebuie s ă cadă în capcana de a interpreta un comportament în afara contextului spe ței. Sensul
unui comportament manifestat de infractor poate fi interpretat doar în context.

Interpretarea leg ăturii comportamentelor.

Dovezile comportamentale sunt complexe și au determin ări multiple. De asemenea,
este bine cunoscut faptul c ă dovezile testimoniale nu pot fi întotdeauna de încredere. Prin
urmare, se admite c ă o dovad ă fizică este mijlocul cel mai sigur care leag ă două sau mai multe
cazuri. Când probele fizice într-un anumit caz sunt insuficiente, sau în cazul în care legea o
permite, dovezile comportamentale pot fi utilizate ca un mijloc suplimentar de abordare a
problemei analizei de leg ătură. Cu toate acestea, nu exist ă nici o dovad ă sau cercetare care s ă
sugereze c ă doar folosirea dovezilor comportamentale pentru stabilirea cu certitudine a
persoanei responsabile pentru dou ă sau mai multe infrac țiuni este o abordare corect ă.
Mai mult decât atât, pot exista asem ănări generale sau tematice între unele cazuri, îns ă
diferen țele cânt ăresc mai greu și sunt mai importante pentru concluziile finale ale analizei de
legătură. Eforturile analizei de leg ătură ce nu reu șesc s ă releve diferen țe, concentrându-se
doar pe similitudini, ar trebui s ă fie considerate inadecvate în cel mai bun caz, dac ă nu chiar
părtinitoare.
Pentru a permite exprimarea rezultatelor analizei de leg ătură într-un mod util pentru
anchetatori și instan ța de judecat ă, dar f ără a induce în eroare cu privire la certitudine, autorul
a dezvoltat o serie de declara ții de încredere. Rezultatele analizei de leg ătură, pot fi exprimate
prin :
• Diferen țele de comportament
• Legătura investiga țiilor
• Similaritatea comportamentelor
• Legătura probatorie

131

A. Diferen țele de comportament

Diferen ța de comportament înseamn ă că factorii comportamentali au fost compara ți și
sunt diferi ți. De exemplu, sunt prezentate dou ă cazuri de omucidere. Unul implic ă utilizarea
unui pistol cu o singur ă lovitur ă în zona capului victimei. Cel ălalt implic ă strangulare cu
mâinile goale. Cele dou ă cazuri prezint ă dovezi clare de existen ță a diferen ței de
comportament prin utilizarea unei arme.
Este important s ă reținem c ă deosebirile trebuie s ă fie analizate în întregul context al
infrac țiunii și în raport cu toate comportamentele delincventului.
Existen ța unor factori comportamentali diferi ți între crime nu respinge în mod necesar
o legătură. De exemplu, un infractor care se angajeaz ă în comportamente unice, de semn ătură
cu mai multe victime și în grade diferite de expunere. Expunerea victimei în acest caz
reprezint ă o deosebire comportamental ă, iar diferitele niveluri pot reflecta schimb ări în modul
de operare al infractorului de-a lungul timpului și între infrac țiuni. Prin urmare, deosebirile
comportamentale pot exista între infrac țiuni dar eviden țiază o leg ătură probatorie.

Legătura dintre investiga ții

Legătura dintre investiga ții este o conexiune general ă între una sau mai multe spe țe
care serve ște pentru îndreptarea resurselor investigative într-o direc ție anume (de exemplu, în
ceea ce prive ște comportamentul general sau circumstan țele ce favorizeaz ă infrac țiunea;
asemănări generale ale modului de operare și aspecte similare eviden țiate prin
comportamentele semn ătură). O astfel de leg ătură, așa cum sugereaz ă și numele, necesit ă
investiga ții suplimentare. De exemplu, dou ă femei ucise în casele lor, în acela și fel, în aceea și
comunitate, pe parcursul unui an. Descrierea general ă este de interes, iar resursele trebuie
alocate pentru identificarea posibilelor conexiuni, care pot fi g ăsite prin intermediul analizei
victimologice, a modului de operare, a comportamentului semn ătură și a probelor fizice. Doar
prin intermediul unei astfel de examin ări, o anumit ă legătură poate fi stabilit ă sau respins ă. În
cazul în care nu sunt disponibile mai multe informa ții, trebuie amintit c ă o leg ătură dintre

132

investiga ții nu este suficient ă pentru a sugera o similaritate între comportamente, s ă nu mai
vorbim de o leg ătură probatorie.

Similaritatea comportamentelor

Avem de a face cu un comportament comun, atunci când factorii comportamentali au
fost compara ți și sunt similari, dar nu identici. De exemplu, dou ă jafuri apar în plin ă zi. La
ambele s-a folosit un pistol de acela și calibru. În ambele cazuri infractorul purta o masc ă.
Momentul, actele de precau ție, localizarea, utilizarea armei și chiar motivul pot fi considerate
ca fiind similare. Cu toate acestea, modelul ar putea sa nu fie unul unic.

Legătura probatorie

O leg ătură probatorie este eviden țiată fie de un comportament unic al infractorului
sau o semn ătură unică care se reg ăsește în dou ă sau mai multe spe țe. Este o conexiune care
este suficient de puternic ă pentru a sus ține concluzia c ă aceea și persoan ă este responsabil ă
pentru comiterea mai multor infrac țiuni. Dovezile fizice, cum ar fi anumite tipuri de ADN, pot
oferi, de asemenea, o leg ătură probatorie prin urmare, nu trebuie ignorate.
Pentru a determina dac ă exist ă o semn ătură unică a infractorului în dou ă sau mai multe
cazuri, sunt importante, de asemenea, deosebirile comportamentale. Dac ă exist ă diferen țe de
comportament semnificative între infrac țiuni, care nu pot fi explicate prin evolu ția modului de
operare, nu poate fi invocat ă o leg ătură probatorie.

133

CAPITOLUL 3 – Recidiva sexual ă și predicția riscului de recidiv ă
în cazul infrac țiunilor sexuale.

3.1. Delimitarea conceptelor de recidiv ă sexuală și risc de recidiv ă sexuală.
Până nu demult, previziunile despre recidiv ă s-au bazat pe conceptul de ”pericol social” –
folosind predic ții pentru a determina nivelul de pericol pe care individul îl prezint ă pentru
societate. Îns ă, în ultimii ani, terminologia s-a schimbat. Conceptul de "pericol social" a fost criticat
din cauza lipsei de precizie și pentru implica țiile sale. Predic ția recidivei s-a transformat astfel în
predic ția riscului de recidiv ă, sugerând o evaluare mai echilibrat ă a factorilor care cresc sau
diminueaz ă riscul ca un individ s ă recidiveze în viitor.
Atunci când revizuim cercet ările asupra riscului de recidiv ă, întâlnim o problem ă
metodologic ă critic ă, care are implica ții semnificative pentru interpretarea rezultatelor, mai precis
modul în care este definit ă recidiva. Cea mai comun ă defini ție, utilizat ă în cadrul cercet ărilor, se
referă la ratele de reîncarcerare. De și acest lucru este, probabil, forma de m ăsurare cea mai
convenabil ă, este, de asemenea, și cea mai conservatoare. Având în vedere c ă ratele de raportare,
depistarea, arestarea și urm ărirea penal ă în cazul infrac țiunilor sexuale sunt foarte sc ăzute, propor ția
tuturor infractorilor sexuali care ajung în închisoare reprezint ă doar o mic ă parte a infractorilor
sexuali.
Ratele de recidiv ă, care se bazeaz ă pe reîncarcerare pot furniza estim ări mai fiabile. Studiile
care utilizeaz ă date extrase din informa țiile provenite de la poli ție și din fi șele provenite de la
serviciile de protec ție a copilului au estimat c ă ratele reale ale recidivei sunt de dou ă ori mai ridicate
decât cele indicate de datele care au la baz ă măsurători ale reîncarcer ării (Loucks, 2002).
Pe de alt ă parte, informa țiile extrase prin intermediul acestor date pot fi limitate de posibila
includere a cazurilor în care victimele și-au retras plângerea sau autorul nu a putut fi condamnat.
Presupusul comportament infrac țional este posibil s ă nu fi avut loc de fapt sau probele nu sunt
suficiente pentru a ob ține condamnarea. Unele cercet ări au ar ătat, de asemenea, c ă datele despre
arestări ofer ă informa ții supraestimate referitoare la prevalen ța vârstei, sexului și etniei infractorilor,

134

din cauza diferitelor practici poli țienești în ceea ce prive ște realizarea profilelor infractorilor (Elliott
și colab., 1986;. citat în Loucks, 2002 ).
Cu toate c ă datele de tip self-report sunt deosebit de dificil de colectat – necesit ă interviuri
individuale cu infractorii – capacitatea acestei abord ări de a m ăsura infrac țiunile r ămase
nedescoperite aduce o completare valoroas ă în cercetarea bazat ă pe surse oficiale. Studiile privind
metodologia self-report promoveaz ă aceast ă abordare pentru a ob ține informa ții de încredere și cu
siguran ță este posibil s ă întâlnim și infractori dispu și să vorbeasc ă despre comportamentul lor
ilicit. În ciuda acestei constrângeri, studiile de tip self-report ar trebui s ă eviden țieze o propor ție mai
mare a adev ăratei prevalen țe a infrac țiunilor, decât rapoartele oficiale. Într-adev ăr, ratele de recidiv ă
eviden țiate prin acest tip de cercetare tind s ă fie mai mari decât cele g ăsite în cercet ările bazate pe
datele de reîncarcerare. În m ăsură în care schimbarea modului în care este definit ă recidiva
influen țează în mod pozitiv rezultatelor cercet ării este esen țial să se țină cont și de defini țiile
utilizate în diferitele studii realizate la nivel mondial.
Cu toate c ă infrac țiunile sexuale au pondere foarte sc ăzută de raportare la poli ție (și, prin
urmare, orice studii despre recidiv ă în cazul infrac țiunilor sexuale vor desemna în mod necesar un
număr mai sc ăzut de comportamente infrac ționale), ambele modalit ăți de cercetarea, atât cea bazat ă
pe rapoarte oficiale și cea de tip self-report arat ă că infractorii sexuali înregistreaz ă de obicei rate
mai mici de recidiv ă în compara ție cu alte tipuri de infractori și că aceste rate variaz ă în func ție de
diferitele sub-grupuri de agresori sexuali. Lievore (2004), a men ționat c ă "nu este clar dac ă ratele
reduse ale recidivei sexuale se datoreaz ă lipsei de oportunit ății de a recidiva, reabilit ării, sau non-
detect ării infrac țiunilor sexuale ulterioare". Ea sugereaz ă, totu și, că acumularea de dovezi duce la o
estimare mai "rezonabil ă" a ratei de recidiv ă (Lievore, 2004).
În literatura de specialitate interna țională exist ă o sumedenie de studii care analizeaz ă ratele
recidiv ă ale infractorilor sexuali, îns ă în Australia exist ă doar câteva. Descoperirile acestor cercet ări
sunt clare: infractorii violen ți și cei sexuali nu au antecedente penale și nu au mai fost condamna ți
pentru fapte similare (Walker, 1996). Cu toate acestea, ratele de recidiv ă în cazul acestor tipuri de
infrac țiuni s-au dovedit în mod constant a fi mai mici decât în cazul altor tipuri de infrac țiuni. Din
cauza faptului c ă marea majoritate a infrac țiunilor sexuale nu sunt raportate la poli ție, ratele de
recidiv ă întâlnite în literatura de specialitate nu reflect ă adev ărata realitate.

135

Cercetare recidivei infractorilor sexuali este mult mai r ăspândit ă în literatura interna țională. În
particular, un num ăr de meta-analize au subliniat descoperiri consistente, fiind vorba de zeci de ani
de cercetare, folosind metodologii variate.
În meta-analiza din 1998 Hanson și Bussi ère au folosit 61 de studii și 28,972 de infractori
sexuali și au constatat c ă rata de recidiv ă general ă pentru infrac țiunile sexuale, cu o perioad ă medie
de urm ărire de 4-5 ani, a fost de 13,4% (bazat ă pe studiul a 23,393 de infractori). Totu și, aceast ă
rată a variat în func ție de tipul de infrac țiune:
• pentru pedofili, rata de recidiv ă sexual ă a fost de 12,7% (bazat ă pe studiul a 9,603 de
infractori);
• pentru violatori, rata de recidiv ă sexual ă a fost de 18,9% (bazat ă pe studiul a 1,839 de
infractori).
Pentru violen ța non-sexual ă, rata global ă de recidiv ă a fost de 12,2% (bazat ă pe studiul a
7,155 de infractori). Și acesta a variat în func ție de tipul de infrac țiune:
• pentru pedofili, rata de recidiv ă a violen ței non-sexuale a fost de 9,9% (bazat ă pe studiul a
1,774 de infractori);
• pentru violatori, rata de recidiv ă a violen ței non-sexuale a fost de 22,1% (bazat ă pe studiul a
782 de infractori).
Atunci când recidiva a fost definit ă drept reîncarcerare pentru orice tip de infrac țiune, ratele
au fost previzibil mai mari și de asemenea au variat in func ție de tipul de infrac țiune:
• în general, rata de recidiv ă pentru orice tip infrac țiune a fost de 36,3% (bazat ă pe studiul a
19,374 de infractori);
• pentru pedofili, rata de recidiv ă pentru orice tip infrac țiune a fost de 36,9% (bazat ă pe
studiul a 3,363 de infractori);
• pentru violatori, rata de recidiv ă pentru orice tip de infrac țiune a fost de 46,2% (bazat ă pe
studiul a 4,017 de infractori).
Având în vedere problemele provenite din faptul c ă ratele de recidiv ă se bazeaz ă strict pe
reîncarcerare și limit ările date de perioadele de urm ărire a unor studii, autorii au remarcat
importan ța separ ării recidivei sexuale de cea non-sexual ă.
În ciuda punctelor forte ale acestui studiu (abordarea metodologic ă, dimensiunea e șantionului
și faptul c ă s-au folosit subiec ți dintr-un num ăr mai mare de țări), Hanson și Bussi ère nu au reu șit să
facă o diferen țiere între diferitele tipuri de pedofili: a șa cum au demonstrat Smallbone și Wortley
(2000), mai precis, infractorii intra-familiali, infractorii extra-familiali și de tip mixt înregistreaz ă

136

rate diferite de recidiv ă și au pattern-uri comportamentale diferite. Considerarea tuturor tipurilor de
pedofili ca fiind un grup omogen poate, astfel, masca unele diferen țe importante. În acela și mod,
gruparea violatorilor într-un grup omogen poate masca, de asemenea, diferen țe relevante, având ca
rezultat un subgrup mult prea vast (Wortley, 17 Octombrie 2006, comunicare personal ă).
O alt ă cercetare menit ă să actualizeze descoperirile lui Hanson si Bussi ère, a fost cea
efectuat ă de Hanson și Morton-Bourgon constând într-o alt ă meta-analiz ă care con ținea 95 de studii
și mai mult de 31.000 de infractori sexuali, cu durata medie de urm ărire de peste 5-6 ani. Și aici rata
recidivei a variat în func ție de tipul infrac țiunii m ăsurate (Hanson și Morton-Bourgon, 2004):
• rata de recidiv ă pentru infrac țiunile sexuale a fost de 13,7% (bazat ă pe studiul a 20,440 de
infractori și peste 84 de studii);
• rata de recidiv ă pentru infrac țiunile non-sexuale violente a fost de 14% (bazat ă pe studiul a
7,444 de infractori și peste 27 de studii);
• rata de recidiv ă pentru toate infrac țiunile violente (care includ atât violen ța sexual ă cât și
non-sexual ă) a fost de 25% (bazat ă pe studiul a 12,542 de infractori și peste 34 de studii);
• rata general ă de recidiv ă pentru orice infrac țiune a fost de 36,9% (bazat ă pe studiul a 13,196
de infractori și peste 56 de studii).
Hanson și Morton-Bourgon au ajuns la concluzia c ă, în timp ce rata de recidiv ă sexual ă
observat ă la grupurile tipice de infractori sexuali este în intervalul de 10-15%, dup ă 5 ani,
interven ții care vizeaz ă diminuarea riscului acelor subgrupuri identificabile (a c ăror rate de recidiv ă
sunt mult mai mari) contribuie la siguran ța public ă.
Alte studii au examinat modul in care ratele de recidiva difer ă, atunci când recidiva este
măsurată după variabile diferite. Cel mai mare studiu realizat pân ă în prezent a avut drept subiec ți
272,111 de fo ști deținuți din Statele Unite, iar ace știa au fost supraveghea ți timp de trei ani de la
eliberarea lor în anul 1994. Acest grup a reprezentat dou ă treimi din totalul de ținuților elibera ți în
acel an. Recidiva a fost definit ă în patru moduri diferite: rearestare, recondamnare, revenirea la
închisoare f ără o sentin ța și revenirea la închisoare cu o nou ă sentin ță.
Per total, 67,5% dintre de ținuți au fost aresta ți pentru o nou ă infrac țiune, 46,9% au fost
recondamna ți pentru o fapt ă similar ă și 25,4% au primit o sentin ță nouă, pentru o alt ă faptă. Aceste
cifre ilustreaz ă în mod clar modul în care diferitele defini ții ale recidivei pot afecta rezultatele
cercet ării. Examinând ratele de recidiv ă pentru diferitele tipuri de infrac țiuni, au constatat c ă dintre
cei elibera ți deținuții cu ratele cele mai mici de rearestare (pentru orice tip de infrac țiune) au fost cei
care au isp ășit pedeapsa cu închisoare pentru: omor (40,7%), agresiune sexual ă (41,4%) și viol

137

(46%). La examinarea recidivei omogene, 1,2% dintre cei care au fost închi și pentru omucidere au
fost aresta ți pentru o alt ă crim ă în termen de trei ani de la eliberare, in timp ce 2,5% din violatorii
elibera ți au fost aresta ți pentru un alt viol (Langan și Levin, 2002). Pentru ambele categorii de
infractori exist ă posibilitatea ca cei care au fost aresta ți din nou s ă fi comis infrac țiuni ce vizeaz ă
ordinea public ă (17,7% în cazul infractorilor care au comis o crim ă și 20,5% în cazul violatorilor)
(Langan și Levin, 2002). Aceste constat ări sunt în concordan ță cu alte studii care arat ă rate mai mari
ale recidivei în general, dar rate sc ăzute ale recidivei în mod specific. Arest ările pentru infrac țiuni și
violente sexuale sunt astfel încadrate la antecedente penale extinse unde ar trebui de fapt încadrate
infrac țiunile ce nu implic ă violen ță (Simon, 2000).
Autorii unui studiu din Noua Zeeland ă, efectuat pe un e șantion de 273 de violatori, au
constatat c ă 6% s-au întors la închisoare tot pentru comiterea unui viol, în termen de cinci ani de la
eliberare (Southey și colab., 1994). Într-un studiu canadian, 86 de b ărbați condamna ți pentru viol,
au fost trimi și pentru evaluare de c ătre instan ța de judecat ă la o clinic ă ce se ocup ă cu analiza
comportamentelor sexuale deviante, între 1982 și 1992. Pentru o perioad ă de urm ărire de peste 12
ani, rata recidivei sexuale a fost de 16%, pentru infrac țiunile comise cu violen ță a fost de 26%, iar
pentru orice tip de recidiv ă rata a fost de 53% (Firestone și colab., 1998). Îns ă, este posibil ca rata
mai mare de recidiv ă sexual ă înregistrat ă în acest studiu, fa ță de cel din Noua Zeeland ă, să se fi
datorat tocmai perioadei mai lungi de urm ărire. Dat fiind faptul c ă marea majoritate a e șantionului
canadian a fost evaluat înainte de a se da sentin ța, grupul este mult mai reprezentativ decât gama
variat ă de infractori procesa ți prin intermediul instan țelor de judecat ă și care sunt prezen ți de obicei
în marea majoritate a studiilor de acest tip.
Într-un studiu ulterior, folosind aceea și abordare metodologic ă, autorii au examinat riscul de
recidiv ă pentru 251 b ărbați condamna ți pentru incest. Pentru a ob ține un grup omogen în raport cu
faptele comise, infractorii care au fost vreodat ă acuza ți sau condamna ți pentru infrac țiuni extra-
familiale sau infrac țiuni sexuale împotriva adul ților au fost exclu și din analiz ă. 6,4% dintre
infractori au comis o infrac țiune sexual ă, 12,4% au comis o infrac țiune cu violent ă și 26,7% au
comis o infrac țiune oarecare, în decursul celor 12 ani de urm ărire. Num ărul cel mai mare de
recidive au avut loc în primii cinci ani (Firestone și colab., 1999). Aceste rate ale recidivei sunt mai
puțin de jum ătate decât cele g ăsite în studiul anterior, ce viza b ărbații condamna ți pentru viol.
În al treilea studiu al acestei serii, autorii și-au îndreptat aten ția spre analizarea recidivei a 192
de pedofili ce î și aleg victimele din mediul extra-familial. Din nou, s-a urm ărit crearea unui grup
omogen prin excluderea celor care au fost condamna ți pentru alte tipuri de infrac țiuni sexuale. De-a

138

lungul celor 12 ani de urm ărire, ratele de recidiv ă au fost de 15,1% în cazul infrac țiunilor sexuale,
20,3% pentru infrac țiunile comise cu violen ță și 41,6% pentru orice alt tip de infrac țiune (Firestone
și colab., 2000).
Deși cercet ările arat ă că nu to ți infractorii sexuali recidiveaz ă, exist ă caracteristici
identificabile care cresc probabilitatea ca ace știa să comit ă din nou aceia și fapt ă. Predic ția riscului
de recidiv ă este adesea greu de realizat și de cele mai multe ori este inexact ă, însă putem vorbi
despre anumi ți infractori care posed ă un set de caracteristici care cresc riscul de recidiv ă.
În prezent exist ă un consens general în rândul cercet ătorilor și practicienilor și anume, c ă
recidiva sexual ă este asociat ă cu cel pu țin doi factori majori: interesele sexuale deviante și
comportamentele antisociale / instabilitatea stilului de via ță (Hanson și Morton-Bourgon,
2004). Asemenea altor tipuri de infractori și infractorii sexuali au adesea probleme cotidiene
multiple, dar nu toate sunt direct legate de comportamentul infrac țional. Pentru a reduce riscul
recidivei, programele de tratament trebuie s ă vizeze caracteristici durabile, asociate cu un anume tip
de risc. Aceste caracteristici au fost denumite "nevoi criminogene", "factori de risc stabili" sau
"factori de origine psihologic ă" (Hanson și Morton-Bourgon, 2004).
Deși, factorii care contribuie la dezvoltarea viitorului agresor sexual (factorii de ini țiere) nu
trebuie s ă fie acelea și cu cei care prezic recidiva, cercet ările au constatat c ă o serie de caracteristici
care sunt în mod constant asociate cu infrac țiunile sexuale.
Infrac țiunile sexuale sunt asociate în mod constant cu ambele tipuri de factori de risc, atât cu
cei statici cât și cu cei dinamici (Perkins și colab, 1998):
• predictori statici – num ărul și tipul de infrac țiuni, num ărul victimelor;
• predictori dinamici stabili – personalitate psihopat ă și preferin țele sexuale deviante;
• predictori dinamici extrem de puternici – st ările emo ționale negative, lipsa
capacit ăților interpersonale/lipsa capacit ății de management de sine și lipsa suportului
social.
În 1998 Hanson și Bussi ère au examinat 61 de studii diferite, care implic ă un num ăr total de
28,972 infractori sexuali. Cercet ările lor au descoperit o serie de factori ce constituie un suport
empiric puternic pentru în țelegerea riscului de recidiv ă.
Condamn ări anterioare pentru infrac țiuni sexuale au fost asociate în mod pozitiv cu riscul de
recidiv ă (cu o corela ție de r = 0.19; 95% interval de încredere).

139

S-a constat c ă riscul de recidiv ă a fost mai mare pentru urm ătoarele grupuri (Hanson și
Bussi ère, 1998):
• infractorii cu preferin țe sexuale deviante;
• infractorii cu personalitate antisocial ă identificabil ă;
• infractorii care au comis diverse infrac țiuni de natur ă sexual ă;
• infractorii care au comis infrac țiuni de natur ă sexual ă, dar f ără contact;
• pedofilii care au vizat victime din mediul extra-familial;
• pedofilii care au vizat victime de sex masculin;
• infractorii care au vizat persoane necunoscute;
• infractorii care au început s ă comit ă agresiuni sexuale de la o vârst ă fraged ă;
• infractorii care nu au fost niciodat ă căsătoriți;
• infractorii care nu au reu șit să finalizeze (sau care au abandonat) un program de tratament.

Predictorii recidivei non-sexuale s-au dovedit a fi asem ănători cu cei ai recidivei în general.
Recidivi știi care comit infrac țiuni non-sexuale, dar care implic ă violen ță, sunt tineri nec ăsătoriți,
comit o gam ă largă de infrac țiuni și prezint ă semne ale tulbur ării de personalitate antisociale sau
psihopatice. Când recidiveaz ă, violatorii au mai multe șanse mai mari de a comite infrac țiuni non-
sexuale, în compara ție cu pedofilii; în general, infractorii sexuali au o predispozi ție mai ridicar ă
către recidiva non-sexual ă (Hanson și Bussi ère, 1998). Autorii au concluzionat c ă, în timp ce
rapoartele oficiale tind s ă reduc ă la minimum diferen țele dintre tipurile de infractori, meta-analizele
sugereaz ă că infractorii sexuali pot diferi ți în compara ție cu alte tipuri de infractori – sunt al ți factori
de risc și alte procese asociate cu infrac țiunile sexuale.
Spre deosebire de aceast ă concluzie, adep ții altor ipoteze au eviden țiat faptul c ă exist ă
asemănări între infractorii sexuali și alte categorii de infractori și au criticat aceast ă "tendin ță
periculoas ă” de a nu asocia infrac țiunile sexuale cu alte tipuri de infrac țiuni, creând un fel de
apartheid penal "(Soothill și colab., 2000). Din punct de vedere istoric, plecând de la presupunerea
că se deosebesc de alte tipuri de infractori, infractorii sexuali au fost nominaliza ți de c ătre instan țele
de judecat ă să urmeze o form ă de tratament diferen țiat în cadrul unei institu ții de s ănătate mintal ă
(Simon, 2000). Exist ă o presupunere legat ă de specializarea infractorilor sexuali – și anume c ă ei
comit numai infrac țiuni de natur ă sexual ă – aspect care a înt ărit percep ția publicului larg despre
faptul c ă sunt deosebit de periculo și. Însă, dovezile aduse de sus ținătorii ipotezei specializ ării arat ă
că, pentru mul ți infractori sexuali, agresiunea sexual ă reprezint ă o mic ă parte din seria de infrac țiuni

140

pe care le comit. Mai mult, unii cercet ători au sugerat c ă politica penal ă aplicat ă în cazul
infractorilor sexuali (înregistrarea, notificarea comunitar ă și deten ția continu ă) are la baz ă ipoteze
false (Simon, 2000).
Hanson și Morton-Bourgon (2004) au analizat 95 de studii care vizau ratele de recidiv ă pentru
mai mult de 31.000 de infractori sexuali. Descoperirile lor au fost în mare parte compatibile cu cele
ale studiului anterior, în special, c ă interesele sexuale deviante și tendin țele antisociale reprezint ă
predictori importan ți ai recidivei. De asemenea, au descoperit c ă factorii de risc dinamici – cei care
suferă schimb ării, pot fi schimba ți prin intermediul tratamentului – se afl ă în strâns ă legătură cu
recidiva (conflictul în rela ția de cuplu, ostilitate, identificarea emo țională cu copii și atitudinile
tolerante fa ță de agresiunea sexual ă). Aceia și predictori sunt specifici atât infractorilor sexuali
adolescen ți cât și celor adul ți. O constatarea suplimentar ă a acestora a fost faptul c ă abuzul sexual în
copilărie nu este semnificativ pentru recidiva sexual ă (Hanson și Morton-Bourgon, 2004).
Deși cercet ările arat ă că exist ă anumi ți factori care caracterizeaz ă infractorii sexuali, nu exist ă
suficiente dovezi pentru a afirma cu t ărie faptul c ă aceștia sunt diferi ți, în compara ție cu alte tipuri
de infractori și, prin urmare, ace știa necesit ă un tip de aten ție distinct ă și prevederi legale specifice.

3.2. Predic ția riscului de recidiv ă în cazul crimei cu substrat sexual.

Dat fiind riscul pe care infractorii sexuali îl reprezint ă pentru societate, este vital s ă se
dezvolte anumite instrumente eficiente de predic ție a apari ției recidivei în cazul acestora.
În cadrul sistemului judiciar, no țiunea de risc este centrat ă pe m ăsurarea probabilit ății apari ției
în viitor a unui comportament infrac țional la popula ția de criminali sexuali care au fost deja judeca ți
și condamna ți.
Analiza riscului de recidiv ă se refer ă de obicei la:
– o predic ție mai mult sau mai pu țin incert ă cu privire la un posibil comportament infrac țional
viitor;
– o analiz ă a frecven ței, a impactului asupra victimei a comportamentului agresiv manifestat (
Kemshall, 2001).
La nivel interna țional, analiza riscului apari ției recidivei sexuale a devenit o practic ă unitar ă
în cadrul sistemelor corec ționale.

141

Scopul principal este acela de a putea distinge între indivizii cu un risc minim sau maxim de
recidiv ă sexual ă, fiind un aspect crucial atunci când se pune problema lu ării unor decizii privind cel
mai bun moment în care se poate pune în practic ă eliberarea condi ționată în cazul acestora.
Dificultatea în a genera predic ții valide rezid ă din modul în care sunt în țelese no țiunile de risc
și de recidiv ă. De exemplu, predic ția probabilit ății de rearestare este adesea valid ă atunci când sunt
utilizate criterii generale cum ar fi sexul, vârsta sau rasa infractorului, dar este mai pu țin precis ă
atunci când criteriile de selectare a grupului de infractori sunt mai specifice (Broadhurst, 2000).
Pe cât de imperfecte ar putea p ărea aceste m ăsurători, ele constituie instrumente valoroase în
demersul de combatere a infrac țiunilor sexuale și în formularea unor strategii de preven ție și
interven ție.

3.3. Tehnici de analiz ă a riscului de recidiv ă.

Gradul de acurate țe a estim ării riscului de recidiv ă este maximizat prin utilizarea a dou ă
metode distincte, respectiv
– modelele statistice
– interpret ările clinice,
ambele având atât puncte forte cât și limit ări majore.
(a) – Modelele statistice – estimeaz ă probabilitatea apari ției recidivei într-un grup
distinct de infractori, f ăcând compara ții cu alte grupuri similare, în func ție de
criteriul trecut infrac țional.
Acest tip de metod ă nu ia în calcul rezultatele care prezint ă un prag
scăzut de semnifica ție și s-au dovedit eficiente în identificarea infractorilor care
prezint ă un grad sc ăzut de probabilitate a apari ției recidivei, dar au fost mai
puțin utile în identificarea infractorilor cu un grad ridicat de risc în ceea ce
privește apari ția recidivei.

142

Metoda statistic ă nu reu șește să surprind ă complexitatea anumitor
procese, deoarece ofer ă puține informa ții despre fiecare individ apar ținând
grupului studiat sau despre factorii de risc situa ționali asocia ți cu recidiva. De
asemenea, se ridic ă și problema validit ății predic țiilor în cazul anumitor
grupuri particulare, cum ar fi cele etnice sau minoritare.
(b) – Diagnoza clinic ă – utilizeaz ă raționamente subiective, bazate pe experien ța
profesional ă a clinicianului, pe nivelul de training si capacitatea sa de
observa ție.
Aceste analize individualizate prezint ă adesea un nivel mare de
neîncredere, datorat definirii imprecise a gradului de periculozitate a unui
anumit comportament infrac țional, precum și a erorilor provocate de enun țarea
unor opinii subiective.
Nu în ultimul rând, acest tip de metod ă este rela ționată cu o abilitate
limitat ă de a interpreta probabilistic, fapt care ar putea determina ca analiza
riscului de recidiv ă să fie asociat ă cu informa ția cel mai recent accesat ă, chiar
dacă nu exist ă conexiuni directe între aceasta și cazul luat în discu ție.
Totuși, o abordare clinic ă structurat ă, bazat ă în special pe utilizarea
scalelor de evaluare comportamental ă, poate reprezenta o component ă
important ă în stabilirea unor abord ări terapeutice și a unor strategii de
management al riscului, deoarece ofer ă informa ții cu privire la aspecte
particulare ale comportamentului infrac țional, precum și despre factorii de stres
și cei premerg ători comiterii infrac țiunii sexuale.

Combinarea celor dou ă metode, reprezint ă cea mai sigur ă modalitate de predic ție a
riscului și de în țelegere a etiologiei infrac țiunii sexuale (Grubin, 1999).
Predilec ția către recidiva sexual ă este mediat ă de o combina ție de procese etiologice și
de între ținere, care pot include influen țe biologice, anomalii neurologice, precum și variabile
psihologice și socio-culturale.

143

În evaluarea riscului de recidiv ă sexual ă, aceste variabile sunt adesea împ ărțite în dou ă
mari categorii:
(a) – factori statici;
(b) – factori dinamici.
(a) – Factorii statici – sunt relativ stabili și includ variabile precum sexul infractorului,
vârsta, statutul marital, istoricul infrac țional, rela ția cu victima sau instabilitatea rela țiilor în
familia de apartenen ță.
(b) – Factorii dinamici – sunt aceia care în mod natural sufer ă modific ări de-a lungul
timpului sau care sunt predispu și schimb ării – uneori cu mare dificultate – în urma
tratamentelor și interven țiilor terapeutice. Factorii dinamici, cunoscu ți și sub denumirea de
necesități criminogene, includ diverse variabile cum ar fi:
– utilizarea substan țelor interzise;
– motiva ția comiterii actului infrac țional;
– atitudini pro-infrac ționale / antisociale;
– abilit ăți sociale generale.
Deși factorii statici și dinamici sunt asocia ți cu recidivismul, ei nu determin ă un
comportament infrac țional viitor, existând între speciali ști dispute cu privire la importan ța
fiecărei categorii în demersul de predic ție a recidivei sexuale. Astfel, pe de-o parte, variabilele
statice sunt mult mai u șor de colectat în compara ție cu cele dinamice și de cele mai multe ori
ele rezult ă a fi predictori de încredere a recidivei în general. Pe de alt ă parte, factorii dinamici
au o valoare predictiv ă mai mare în cazul recidivei sexuale, determinând dac ă o interven ție
terapeutic ă a generat o schimbare suficient ă în individ astfel încât acesta s ă nu recidiveze în
viitor. Totu și, factorii dinamici sunt dificil de m ăsurat, sunt interpretabili și pot varia în
funcție de diversele categorii de infractori.
În literatura de specialitate, întâlnim diverse cercet ări care demonstreaz ă faptul c ă
utiliza ți împreun ă, factorii statici și dinamici reprezint ă indicatori utili ai periculozit ății și
riscului recidivei.

144

Hanson și Harris (2000) au condus în Canada o cercetare în care au realizat o analiz ă
retrospectiv ă a factorilor de risc statici și dinamici, pe un lot de subiec ți format din 208
recidivi ști și 201 non-recidivi ști.
Autorii au utilizat loturi egale de subiec ți în func ție de tipul infrac țiunii comise,
respectiv violatori, pedofili a c ăror victime au fost b ăieți și pedofili a c ăror victime au fost
fete.
În urma prelucr ării statistice s-au înregistrat diferen țieri slabe în ceea ce prive ște
variabilele statice între lotul de recidivi ști și lotul de non-recidivi ști, în sensul c ă la lotul de
recidivi ști a ap ărut mai frecvent lipsa dezvolt ării într-un mediu familial stabil și ,de asemenea,
indivizii apar ținând acestui grup au prezentat o tendin ță mai mare c ătre o sexualitate deviant ă,
respectiv o mai mare apeten ță către atacuri sexuale îndreptate c ătre victime necunoscute,
indiferent de sexul acestora.
Variabilele dinamice asociate cu un stil de via ță infrac țional au reprezentat predictorii
cei mai puternici ai recidivei sexuale:
– factorii dinamici de risc care au manifestat cea mai mare stabilitate au inclus e șecul în
a înțelege riscurile pe care le implic ă angajarea în comportamentul infrac țional,
atitudinea negativ ă sau distorsiunile cognitive;
– predictorii cei mai puternici ai recidivei sexuale au fost reprezenta ți de accesul facil la
poten țialele victime, precum și o accentuare marcant ă a unor tr ăiri psihologice
negative, cum ar fi furia și mânia.
Dempster și Hart (2002) au realizat o cercetare longitudinal ă timp de 5 ani, comparând
factorii de risc în cazul unor loturi de subiec ți formate din 29 de recidivi ști în infrac țiuni cu
violen ță, 24 de recidivi ști în infrac țiuni sexuale ți 42 de non-recidivi ști.
Variabilele fixe care au vizat istoricul infrac țional au reprezentat predictori atât pentru
recidiva în cazul infrac țiunilor comise cu violen ță, cât și pentru recidiva sexual ă.
Studiul a dovedit faptul c ă validitatea analizei riscului de apari ție a recidivei este cu
mult mai puternic ă dacă este abordat un model multifactorial. Utilizate împreun ă, urm ătoarele
variabile, au crescut gradul de încredere a validit ății predictorilor de risc:

145

– variabilele statice, referitoare la trecutul infrac țional (atacuri sexuale dese, utilizarea
armelor, r ănirea victimelor în timpul atacului sexual);
– variabilele statice psihosociale (suferin țe mentale majore, idea ție suicidal ă /
omucidar ă);
– variabilele dinamice psihosociale (atitudinile negative fa ță de interven țiile
psihoterapeutice de reabilitare).

Prentky (1995) semnaleaz ă o serie de factori dinamici de risc, care sunt adesea întâlni ți
la popula ția de infractori care comit crime cu substrat sexual, cu men țiunea c ă nu to ți acești
factori sunt prezen ți la unul și acela și individ apar ținând grupului de referin ță:

– fantezii sexuale și porniri sexuale deviante;
– lipsa empatiei fa ță de victim ă;
– distorsiuni cognitive;
– relaționări deficitare cu adul ții;
– stări de furie exacerbate;
– personalitate antisocial ă;
– impulsivitate.

3.4. Caracteristici socio-demografice ale infractorilor sexuali utilizate ca
predictori ai recidivei sexuale.

În literatura de specialitate, întâlnim un consens total cu privire la un num ăr de caracteristici
socio-demografice comune infractorilor sexuali. În general ace știa tind s ă fie:

146

– bărbați;
– necăsătoriți;
– tineri;
– din toate p ăturile sociale;
– caucazieni.

Anumite studii au demonstrat faptul c ă se înregistreaz ă un risc crescut de recidiv ă sexual ă în
cazul b ărbaților șomeri și cu un nivel de școlarizare sc ăzut. De exemplu, violatorii adesea sunt
dezavantaja ți din punct de vedere socio-economic, au un nivel sc ăzut de educa ție, au un istoric
instabil în ceea ce prive ște angaj ările anterioare.
Burgoyne (1979) ofer ă profilul poten țialului recidivist sexual, bazat pe studiul indivizilor
condamna ți pentru comiterea infrac țiunii de viol sau tentativ ă de viol:

• necăsătorit;
• fără copii;
• a abandonat școala înainte de a împlini 16 ani;
• fără ocupa ție;
• a avut cel pu țin o condamnare pentru alte infrac țiuni înainte de a comite violul;
• debut infrac țional timpuriu, înainte de 16 ani;
• face abuz de alcool;
• victimele au fost persoane necunoscute.

Broadhurst (2000) a demonstrat c ă exist ă o mai mare probabilitate de apari ție a recidivei, în
mod special în cazul infrac țiunilor cu violen ță, în cazul grupurilor marginalizate din punct de vedere
socio-economic, incluzând infractorii tineri, șomerii, muncitorii necalifica ți și cei care au comis în
trecut alte infrac țiuni pentru care au fost judeca ți și condamna ți.

147

3.4.1. Devian ța sexuală.

Devian ța sexual ă poate fi considerat ă drept cel mai puternic predictor al recidivei sexuale, în
mod special dac ă este rela ționată cu modul de a alege victima. Astfel, urm ătoarele categorii de
infractori sexuali prezint ă un grad de risc mai ridicat în ceea ce prive ște recidiva sexual ă:

– violatorii în compara ție cu pedofilii;
– infractorii care victimizeaz ă persoane necunoscute;
– infractorii care violeaz ă bărbați;
– infractorii care aleg victime de vârste diferite;
– infractorii care atac ă sexual victime de ambele sexe;
– infractorii care manifest ă un comportament brutal fa ță de victime.

Deși infrac țiunea sexual ă reprezint ă indubitabil o devian ță social ă, nu to ți infractorii sexuali
au preferin țe și interese sexuale deviante. De exemplu, pedofilii manifest ă tendin țe sexuale deviante
atunci când pl ănuiesc atacul și, în consecin ță, manipuleaz ă mediul și persoanele din jurul lor cu
scopul de a- și facilita accesul la victim ă și oportunitatea de a- și duce la bun sfâr șit actul infrac țional.
În schimb, majoritatea violatorilor, nu manifest ă devian ță sexual ă. O bun ă parte din ace știa
manifest ă o tendin ță către un comportament violent și către infrac ționalitate în general.
Rata sc ăzută a recidivei sexuale în compara ție cu recidiva în infrac țiuni non-sexuale a condus
la generarea ipotezei conform c ărei infrac țiunea sexual ă este motivat ă exclusiv de preferin ța
sexual ă. Recidivismul sexual, ca form ă a activit ății infrac ționale, este rela ționat cu lipsa de
sociabilitate, care este eviden țiată de rata mare de recidiv ă în rândul persoanelor tinere care au avut
și alte dosare penale în trecut sau infractori care au fost marginaliza ți din punct de vedere social.
Rezult ă deci, c ă infrac țiunea sexual ă reprezint ă o form ă de agresiune care este mai de grab ă
determinat ă de ”hipermasculinitate”, statut social sc ăzut și o aversiune cronic ă și multipl ă, decât de
preferin țe sexuale deviante (Broadhurst, 2000).
Analizele statistice vin și mai mult s ă întărească faptul c ă agresivitatea reprezint ă un indicator
important al recidivei sexuale pentru anumite grupuri de infractori. O tehnic ă cunoscut ă sub
denumirea de analiză a coresponden ței descrie o categorie larg ă de infractori realizând o hart ă

148

bidimensional ă. Rezultatul acestei analize eviden țiază trei mari categorii de infractori a c ăror
infrac țiuni sunt de natur ă sexual ă:
a) primul grup este format din infractori care manifest ă un comportament deceptiv și
comit infrac țiunea de bigamie;
b) profilul criminalistic și activit ățile care conduc c ătre recidiv ă specifice celei de-a doua
categorii de infractori sunt în mod esen țial organizate în jurul conceptului de violen ța.
Infrac țiunile specifice apar ținând indivizilor din aceast ă categorie includ violul,
atacurile sexuale împotriva femeilor, r ăpirea și lipsirea de libertate a victimelor.
Repertoriul criminal al acestor infractori este unul mult mai general decât în cazul
altor infractori sexuali.
c) Ultima categorie include acei infractori care manifest ă comportamente sexuale ilicite,
dar care nu se angajeaz ă să comit ă și alte tipuri de acte infrac ționale. Infrac țiunile
cuprinse în aceast ă categorie sunt cele de incest, agresiuni sexuale între b ărbați și
manifestarea de comportamente indecente în prezen ța unui minor. Aceast ă categorie
este mai predispus ă către recidiva sexual ă, în compara ție cu infractorii sexuali violen ți.

3.4.2. Istoricul infrac țional.

Deși condamn ările înainte și dup ă comiterea unei infrac țiuni sexuale sunt destul de sc ăzute,
istoricul infrac țional apare adesea în profilul recidivistului sexual. Un trecut infrac țional și o
tendin ță crescut ă către comiterea de infrac țiuni sexuale, cumulate cu un istoric de acte violente,
reprezint ă factori de risc notabili pentru recidiva sexual ă:
– în medie, infractorii sexuali și cei violen ți au fost condamna ți de mai multe ori pentru
infrac țiunea de jaf, decât alte categorii de infractori. Acest fapt ne poate conduce la
concluzia c ă cel pu țin o parte dintre infractorii sexuali și cei violen ți comit infrac țiuni
sexuale datorate oportunit ății apărute în momentul comiterii jafului. Pe de alt ă parte
trebuie s ă luăm în calcul c ă anumite jafuri ar fi putut fi motivate sexual, f ără ca
infrac țiunea sexual ă să se fi comis în timpul derul ării acestora;
– frecven ța mare de comitere a infrac țiunilor rela ționată cu lungimea istoricului
infrac țional (m ăsurată prin num ărul de condamn ări definitive) indic ă faptul c ă

149

infractorii sexuali și cei violen ți sunt indivizi cu un poten țial criminogen extrem de
ridicat.

Modul în care se asociaz ă infrac țiunile comise în trecut cu cele prezente și cele posibil a se
produce în viitor este unul destul de incert. Indicatorii generali ai criminalit ății ilustreaz ă anumite
aspecte privind anumite circumstan țe trecute sau prezente care pot sau nu s ă conduc ă către
comiterea unei infrac țiuni sexuale în viitor. Precedente precum activit ăți infrac ționale neobi șnuite
pot reprezenta indicatori ai unei posibilit ăți crescute de comitere a unei infrac țiuni sexuale în viitor,
dar nu pot fi considerate neap ărat o cauz ă direct ă.

3.4.3. Consumul de substan țe interzise și abuzul de alcool.

În general, în cazul recidivi știlor sexuali, nu pot fi utilizate drept criterii de diagnostic major
tulbur ările mentale, dar pot manifesta semne ale unor dezorganiz ări psihice. Un num ăr substan țial
dintre ace știa sunt consumatori de droguri sau alcool în exces.
Un studiu canadian realizat de Motiuk și Brown (1996) a demonstrat faptul c ă utilizarea
drogurilor la vârsta adult ă, vârsta eliber ării din închisoare (cât mai tân ără) și istoricul infrac țional au
reprezentat predictori semnificativi pentru recidiva sexual ă:
– 81 % dintre subiec ți au prezentat un istoric de consum de droguri în trecut;
– 69 % dintre subiec ți erau dependen ți de droguri la momentul desf ășurării cercet ării;
– 37 % dintre subiec ți erau sub influen ța alcoolului atunci când au comis faptele pentru
care au fost condamna ți.

În mod particular, utilizarea alcoolului în exces se asociaz ă puternic cu comiterea infrac țiunii
sexuale.
O serie de studii realizate la nivel interna țional au relevat faptul c ă mai mult de jum ătate
dintre infractorii lua ți în calcul au consumat alcool în exces la momentul comiterii faptei și mai mult
de jum ătate din popula ția de infractori sexuali suferea de alcoolism. Totu și, este pu țin probabil ca
doar consumul de alcool în exces s ă determine comiterea infrac țiunii sexuale. Este mai de grab ă
vorba despre o facilitare a acesteia prin reducerea inhibi ției și exacerbarea pornirilor sexuale.

150

Consumul de alcool în exces poate, de asemenea, servi drept o justificate sau o ra ționalizare a
comportamentului infrac țional. Infractorii sexuali prefer ă, mai de grab ă, să fie considera ți alcoolici
decât indivizi care prezint ă devian ță sexual ă.

3.4.4. Deficitul cognitiv și afectiv.

O mare parte a infractorilor sexuali etaleaz ă o serie de manifest ări comportamentale ce denot ă
disfunc ții psihologice cum ar fi lipsa autocontrolului, o stim ă scăzută de sine, precum și un deficit
de asertivitate.
O trăsătură comun ă a acestei categorii de infractori o constituie faptul c ă aceștia etaleaz ă un
set de credin țe, presupozi ții și atitudini cunoscute sub denumirea de distorsiuni cognitive . Aceste
distorsiuni nu sunt în mod necesar indicatori ai unei boli psihice, dar reprezint ă unii dintre cei mai
importan ți predictori ai recidivei sexuale.
Distorsiunile cognitive joac ă un rol important în facilitarea atacului sexual și men țin în
funcțiune ciclicitatea comiterii infrac țiunii sexuale, influen țând modul în care infractorul
interpreteaz ă răspunsul comportamental al victimei, ajutându-l s ă-și depășească inhibi țiile în ceea ce
privește trecerea la atac și minimizând con știentizarea gradului de periculozitate a actelor
infrac ționale comise.
Conținutul distorsiunilor cognitive poate varia în func ție de tipul de infractor. Atitudinea
violatorului fa ță de victima sa tinde s ă fie conservatoare și ostil ă și poate fi explicat ă prin
intermediul no țiunilor de ”dreptul înn ăscut al b ărbatului de a poseda sexual femeia” sau ”mitul
violului”. Ei î și justific ă atacul sexual pe preconcep ția conform c ăreia victima este vinovat ă de
provocarea atacului, iar acest tip de prejudec ăți sunt strâns legate de acceptarea violen ței
interpersonale, de dominan ță și de agresivitate în general. În consecin ță, violatorii – de cele mai
multe ori – î și justific ă faptele prin blamarea victimei, prin negarea atacului sau prin scuzarea și
raționalizarea acestuia într-un mod sau altul. Violatorii etaleaz ă un set de stereotipii negative și
ostile fa ță de femei, care conduc la violen ță împotriva acestora și la ob ținerea gratific ării prin
domina ție.
Distorsiunile cognitive pot fi, de asemenea, asociate cu un deficit de intimitate și empatie.
Absen ța empatiei fa ță de victime reprezint ă un deficit fundamental în cazul infractorilor sexuali.

151

Incapacitatea de a percepe distresul victimei și de a r ăspunde emo țional la acesta permite
infractorului s ă își dep ășească sentimentele de anxietate, de vin ă, cauzate de comitere faptei.
Deficitul de empatie poate fi legat și de al ți factori socio-cognitivi care pot fi considera ți mediatori
ai comportamentului infrac țional sexual. Este vorba, de exemplu, despre deficitul de aptitudini
sociale, deficitul de intimitate interpersonal ă și de deficitul de stabilitate emo țională. Ambiguitate
conceptual ă în jurul constructului de empatie se datoreaz ă inconstan ței rezultatelor ob ținute în urma
demersurilor de cercetare.
În concluzie, comportamentele interpersonale se manifest ă pe un continuum, iar cu cât
comportamentul tinde c ătre extreme, cu atât stilul interpersonal devine din ce în ce mai rigid.
Rigiditatea extrem ă asociat ă cu dificult ăți de rela ționare interpersonal ă severe care pot atinge chiar
sfera psihopatologic ă.

3.4.5. Bolile psihice.

În rândul infractorilor sexuali au fost remarcate un nivel crescut al psihopatiei și a tulbur ării
de personalitate antisocial ă. Totu și, utilizarea acestor termeni poate ridica probleme, în mod special
dacă luăm în considerare faptul c ă la nivel interna țional manualele de diagnoz ă și clasificare a
tulbur ărilor psihiatrice variaz ă semnificativ și în acest sens definirea acestor termeni poate fi una
foarte neclar ă.
Termenul de psihopatie poate avea mai multe accep țiuni și foarte rar cercet ătorii explic ă
modul în care în țeleg acest concept.
Psihopatia încorporeaz ă o serie de caracteristici afective, interpersonale și comportamentale
dezadaptative care nu pot fi considerate totu și drept o consecin ță a unei boli psihice. Acest concept
incorporeaz ă lipsa compasiunii, impulsivitatea, rela țiile interpersonale deficitare și o lips ă a
abilităților sociale, precum și comportamente infrac ționale și/sau antisociale. Dac ă majoritatea
psihopa ților sunt personalit ăți antisociale, nu toate personalit ățile antisociale sunt psihopa ți.
Criteriul de diagnosticare a tulbur ării de personalitate antisocial ă include e șecul în a se conforma la
normele sociale și comportamentele dezirabile din punct de vedere legal, o tendin ță persistent ă de a
ignora și de a înc ălca drepturile celorlal ți, un comportament duplicitar, agresivitate, impulsivitate,
dezinteres pentru siguran ța proprie și iresponsabilitate (Long, 2003).

152

Porter și colaboratorii (2000) au demonstra faptul c ă psihopatia poate varia în func ție de
diferitele categorii de infractori sexuali lua ți în discu ție. În general, nivelele de psihopatie la
popula ția de infractori sexuali încarcera ți au fost destul de sc ăzute: cel mai sc ăzut nivel al
psihopatiei s-a înregistrat în cazul pedofililor, iar cel mai înalt nivel în cazul violatorilor. Ace știa au
fost caracteriza ți drept infractori periculo și cu o rat ă extrem de crescut ă a tendin ței către recidiva cu
violen ță.
Psihopatia ar putea fi asociat ă cu escaladarea patternurilor infrac ționale în rândul
exhibi ționiștilor, respectiv trecerea de la infrac țiuni sexuale la atacuri sexuale (Rabinowitz
Greenberg, 2002).

3.4.6. Raportul dintre vârsta infractorului și comiterea infrac țiunii sexuale.

Asocierea dintre vârsta tân ără și comiterea infrac țiunii a fost demonstrat ă pe deplin, de și
infractorii violen ți tind s ă aibă o vârst ă mai înaintat ă în compara ție cu cei non-violen ți. În ciuda
acestui fapt, exist ă puține referiri cu privire la leg ăturile posibile între vârst ă și comiterea
infrac țiunilor sexuale. Dac ă s-a demonstrat deja faptul c ă violatorii tind s ă fie mai tineri la
momentul comiterii faptei în compara ție cu pedofilii, se ridic ă totuși întrebarea dac ă în cazul
infractorilor sexuali riscul de a recidiva r ămâne acela și pe m ăsură ce înainteaz ă în vârst ă.
Diverse cercet ări au indicat faptul c ă declinul infrac țional asociat cu înaintarea în vârst ă este
mai pu țin rapid la infractorii sexuali în compara ție cu alte categorii de infractori. În general, debutul
în comiterea infrac țiunilor sexuale se produce în jurul vârstei de 20 de ani, iar o dat ă cu înaintarea în
vârstă scade probabilitatea de a comite asemenea infrac țiuni.
Scăderea tendin ței către recidivism la vârsta maturit ății târzii ar putea fi explicat ă fie printr-o
scădere a apetitului sexual, fie prin apari ția unor suferin țe și dizabilit ăți fizice.

153

3.3.7. Debutul timpuriu în cariera infrac țională.

Există dovezi substan țiale c ă un debut timpuriu în comiterea infrac țiunilor sexuale reprezint ă
un predictor puternic al unui comportament infrac țional manifestat la vârsta adult ă iar patternurile
comportamentului infrac țional manifestat la debutul carierei infrac ționale escaladeaz ă o dat ă cu
înaintarea în vârst ă.
Adolescen ții care comit infrac țiuni sexuale, totu și, sunt mult mai rar ancheta ți și condamna ți
pentru faptele lor în compara ție cu infractorii sexuali adul ți.
În majoritatea cazurilor, victimele infractorilor sexuali minori sunt fra ți/surori ai acestora sau
alți minori din anturajul lor. și este prea pu țin probabil ca un copil s ă înainteze o plângere penal ă cu
privire la un abuz sexual exercitat asupra sa.
Infractorii sexuali juvenili demonstreaz ă acelea și varia ții ale comportamentului infrac țional
ca și infractorii sexuali adul ți. De exemplu, în Statele Unite ale Americii s-a estimat faptul c ă 20%
dintre infrac țiunile de viol înregistrate au fost comise de c ătre infractori sexuali juvenili.
De asemenea, anumite studii au relevat și faptul c ă mai mult de jum ătate dintre infractorii
sexuali adul ți au admis faptul c ă debutul în comiterea infrac țiunilor sexuale a avut loc în
adolescen ța lor, de și puțini dintre ace știa aveau un cazier judiciar care s ă certifice aceste afirma ții.

154

CAPITOLUL 4: Designul cercet ării.

4.1. Obiective generale.

Obiectivul principal al acestei cercet ări este acela de a realiza o analiz ă empirică a
modelelor comportamentale manifestate în cazul infrac țiunii de crim ă cu substrat sexual
precum și o explorare a modului în care aceste tipare comportamentale se asociaz ă cu
diferitele categorii de infractori, având drept finalitate realizarea unei tipologii aplicabile pe
teritoriul țării noastre.
Ne intereseaz ă de asemenea, s ă eviden țiem anumite aspecte precum:
– În ce măsură anumite caracteristici demografice ale infractorilor (de exemplu,
abuz in familie, familie dezorganizat ă, abandonat la na ștere, analfabet ș.a.m.d.) pot
reprezenta predictori ai recidivei.
– În ce măsură modul de operare specific manifestat în câmpul faptei poate
reprezenta un predictor al recidivei.
– În ce măsură indicatorii criminogeni și indicatorii socio-demografici ai
recidivei pot reprezenta predictori pentru un anumit tip specific de recidiv ă (recidivă
sexuală versus recidiv ă non-sexual ă)
În concluzie, cercetarea de fa ță își propune s ă aibă două finalit ăți:
În primul rând, va dezvolta un model empiric de profiling al infrac țiunilor cu substrat
sexual (studiu prezentat pe larg în subcapitolul 4.2. ). Aceast ă nouă tipologie va genera
modele comportamentale distincte care vor fi corelate cu caracteristici discriminative ale
infractorilor. Analiza modului în care se deruleaz ă infrac țiunea poate genera identificarea
unor comportamente considerate non-discriminatorii precum și acele comportamente care
sunt observabile la to ți violatorii, indiferent de categoria în care sunt încadra ți.
În al doilea rând, ne-am propus s ă eviden țiem m ăsură în care apartenen ța la o anumit ă
categorie de infractori sexuali poate influen ța apari ția recidivei, cât și influen ța indicatorilor

155

criminogeni și socio-demografici ai recidivei asupra alegerii tipului de infrac țiune in cazul
recidivei (studiu prezentat pe larg în subcapitolul 4.3. ).

4.2. Design de cercetare privind generarea unei tipologii a infractorilor care
comit infrac țiuni privitoare la via ța sexuală (crimă cu substrat sexual).

4.2.1. Obiective.

Așa cum am ar ătat în prezentarea teoretic ă, în literatura de specialitate întâlnim un
număr relativ mare de cercet ări publicate, care s ă vizeze profilingul infrac țiunii de crim ă cu
substrat sexul. Din acest motiv, obiectivul general al acestei cercet ări este acela de a realiza
o analiză empirică a modelelor comportamentale manifestate în cazul infrac țiunii de crim ă cu
substrat sexual, precum și o explorare a modului în care aceste tipare comportamentale se
asociază cu diferitele categorii de infractori, având drept finalitate realizarea unei tipologii a
infractorului român care comite infrac țiuni privitoare la via ța sexuală.
În acest context am luat în considerare tipologiile cel mai frecvent utilizate la nivel
mondial în activitatea de profiling ce vizeaz ă crima cu substrat sexual:
A. Una dintre cele mai uzitate taxonomii, în special în contextul profilingului
psihologic criminalistic, a fost propus ă de Ressler și Douglas (1989) care propune
patru categorii distincte de infractori care comit crime cu substrat sexual:

• Criminal sexual de tip organizat – respectiv infractori ale c ăror crime
sunt descrise ca fiind planificate în mod metodic. Prin urmare, ace știa pot folosi
trucuri pentru a aborda victima si pentru a-i c ăpăta încrederea.
• Criminalul sexual de tip dezorganizat – respectiv infractorul care
comite crime neplanificate, cu caracter spontan.

156

• Criminalul sexual de tip mixt – care manifest ă în câmpul faptei atât
comportamente specifice criminalului sexual de tip organizat, cât și
comportamente specifice criminalului sexual de tip dezorganizat.
• Criminalul sexual de tip sadic – acest tip de infractori ob țin plăcere nu
din actul sexual în sine, ci din torturarea și durerea provocat ă victimei. Acest tip
de crim ă necesit ă, de obicei, o loca ție retras ă, unde infractorul poate petrece cât
mai mult timp al ături de victima sa f ără a exista riscul de a fi descoperit.

B. O alt ă taxonomie notabil ă estre propus ă de C. Malmquist (1996) , care adopt ă o
perspectiv ă psihiatric ă în clasificarea infractorilor care comit crime cu substrat
sexual, autorul delimitându-i în trei categorii:

• Viol urmat de moartea victimei – categorie care descrie crimele cu
temă sexual ă, acestea fiind centrate în jurul între ținerii de raporturi sexuale cu
victima.
• Crima pasional ă – categorie care cuprinde infractori care manifest ă în
câmpul faptei un comportament de tip sadic.
• Crima pentru distrugerea probelor – face referire la comportamente
ale căror scop este s ă împiedice demersul anchetei judiciare.

C. Schlesinger (2004) se concentreaz ă asupra patologiilor sexuale subliniind existen ța
a dou ă tipuri de infractori:

• Infractorii catatimici – actele de violen ță sunt declan șate de conflicte și
sunt induse spontan de un eveniment declan șator.
• Infractorii compulsivi – actele de violen ță sunt determinate în totalitate
de factori psihogeni interni cu prea pu țină influen ță din exterior. Dorin ța de a
comite crima este puternic ă și tinde s ă ducă la un comportament de tip repetitiv.
Motiva ția sexual ă în cazul de fa ță este bazat ă pe o fuziune între dorin ța sexual ă și
agresivitate, deci și actele violente în sine sunt erotizate.

157

D. Beauregard și Proulx (2007) propun o clasificare a crimelor cu substrat sexual
bazat ă pe dou ă trăsături, respectiv sadism și mânie.

• Categoria ”sadism” – are ca tr ăsătură central ă faptul c ă infractorul
atacă spontan și omoar ă o victim ă pe care nu o cunoa ște si deci nu a avut nici un
contact anterior cu aceasta.
• Categoria ”mânie” – descrie crime care sunt premeditate, atacul fiind
îndreptat c ătre victime cu care autorul a interac ționat în trecut și implic ă elemente
de violen ță (de exemplu mutil ări).
Rezumând cele prezentate mai sus, obiectivul specific al cercet ării îl constituie
analizarea comportamentelor manifestate în cazul infrac țiunii de crim ă cu substrat sexual și,
prin utilizarea analizei statistice, eviden țierea comportamentelor discriminative pentru
fiecare tip de infractor, care comite astfel de infrac țiuni pe teritoriul românesc.

4.2.2. Ipoteze.

1. Există o corelație semnificativ pozitiv ă între modurile de operare distincte manifestate la
infractorii apar ținând categoriilor ”criminal sexual de tip organizat”, ”viol urmat de
moartea victimei”, ”infractor compulsiv” și ”mânie”.
În urma valid ării ipotezei ne va rezulta o prim ă categorie a noii tipologii, pe care o vom
denumi infractor agresiv.

2. Există o corelație semnificativ pozitiv ă între modurile de operare distincte manifestate la
infractorii apar ținând categoriilor ”criminal sexual dezorganizat”, ”crim ă pentru
distrugerea probelor”, ”infractor catatimic”.
În urma valid ării ipotezei ne va rezulta a doua categorie a noii tipologii, pe care o vom
denumi infractor oportunist.

158

3. Există o corelație semnificativ pozitiv ă între modurile de operare distincte manifestate la
infractorii apar ținând categoriilor ”criminal sexual de tip sadic”, ”crim ă pasional ă” și
”sadism”.
În urma valid ării ipotezei ne va rezulta a treia categorie a noii tipologii, pe care o vom
denumi infractor sadic.

4.2.3. Lot de subiec ți.

Informa țiile utilizate pentru realizarea acestui studiu au fost extrase din dosarele de
urmărire penal ă întocmite de organele de poli ție, cu privire la spe țele în care s-a putut
identifica un substrat sexual.
Datele utilizate în cercetare au fost colectate pe baza dosarelor de urm ărire penal ă
instrumentate la nivel na țional în perioada 2010 – 2015, având ca obiect infrac țiunile
privitoare la via ța sexual ă, așa cum sunt ele enumerate în noul Cod penal, respectiv violul,
agresiunea sexual ă, actul sexual cu un minor, corupere sexual ă a minorilor, racolarea
minorilor în scopuri sexuale și hărțuirea sexual ă.
Cei 245 de subiec ți care au constituit popula ția cercet ării au fost împ ărțiți în 10
categorii, în func ție de modul de operare manifestat în câmpul faptei, conform celor patru
tipologii prezentate anterior ( Figura 8 ).

159

Figura 8 – Repartizarea subiec ților conform ipotezelor enun țate

În conformitate cu ipotezele formulate, s-a efectuat o conceptualizare serioas ă a crimei
cu substrat sexual și au fost utilizate doar acele cazuri care au avut o motiva ție sexual ă reală.
Astfel, cazurile incluse în prezenta analiz ă nu au fost selectate conform ipotezei care sus ține
că factorul motiva țional al infractorului a fost ob ținerea excit ării sexuale. În schimb, faptele
incluse au fost selectate doar cu condi ția ca autorii s ă fi manifestat un comportament motivat
sexual în timpul comiterii acestora. Astfel, motivele care au dus la ini țierea faptei puteau fi
oricare (câ știgul financiar, r ăzbunarea, etc.), îns ă elementul important r ămâne faptul c ă au
căpătat un caracter sexual.
Prin urmare, acest studiu a c ăpătat o perspectiv ă exploratorie, examinând caracteristicile
modurilor de operare manifestate în cazul infrac țiunilor de omor petrecute pe teritoriul
românesc, în care au fost implicate și componente de natur ă sexual ă.

160

4.2.4. Metodologie.

4.2.4.1. Metode utilizate în studiu.

Pentru realizarea studiului, am apelat la metodologia de tip cantitativ, respectiv am
utilizat metoda observa ției și metoda analizei arhivelor.

4.2.4.2. Procedur ă.

Datele utilizate în cercetare au fost colectate pe baza dosarelor de urm ărire penal ă
instrumentate la nivel na țional în perioada 2010 – 2015, având ca obiect infrac țiunile
privitoare la via ța sexual ă, așa cum sunt ele enumerate în noul Cod penal, respectiv violul,
agresiunea sexual ă, actul sexual cu un minor, corupere sexual ă a minorilor, racolarea
minorilor în scopuri sexuale și hărțuirea sexual ă.
Cei 245 de subiec ți care au constituit popula ția cercet ării au fost împ ărțiți în 10
categorii, în func ție de modul de operare manifestat în câmpul faptei, conform celor patru
tipologii prezentate pe larg în partea teoretic ă.

În Tabelul 4 prezent ăm cele 10 categorii de infractori luate în discu ție, precum și
modul de operare specific în câmpul faptei pentru fiecare dintre aceste categorii.

Tabelul 4. Categorii de infractori și mod de operare specific
CR. CATEGORIE
INFRACTORI NR.
SUBIECȚI MOD DE OPERARE ÎN CÂMPUL
FAPTEI. COMPORTAMENTE
DISCRIMINATIVE.

§ Atac planificat
§ Victima cunoscut ă de infractor
înainte de comiterea atacului.

161

1

Criminal sexual de tip
organizat

30 § Penetrare oral ă în timpul atacului
§ Penetrare vaginal ă în timpul
atacului
§ Penetrare anal ă în timpul atacului
§ Utilizeaz ă mai multe tipuri de
violenta
§ Răni defensive pe corpul victimei
§ Modific ă câmpul faptei pentru a-
și ascunde fapta
§ Stăpânire de sine la p ărăsirea
locului faptei
§ Stăpânire de sine în momentul
comiterii faptei
§ Urmărește ecourile infrac țiunii în
mass-media
§ Exces de for ță în derularea
atacului
§ Controleaz ă conversa ția
§ Utilizeaz ă arme pentru a- și
imobiliza victima

2

Criminal sexual de tip
dezorganizat

20 § Atac spontan
§ Atac nocturn
§ Penetrare vaginal ă în timpul
atacului
§ Infractorul poart ă masc ă sau se
deghizeaz ă

3

Criminal sexual de tip sadic

30 § Victima sechestrat ă în timpul
atacului
§ Victima abandonat ă cu ochii
acoperi ți
§ Utilizeaz ă un căluș pentru a- și
reduce la t ăcere victima
§ Penetrare vaginal ă în timpul
atacului
§ Inserție de obiecte în cavit ățile
victimei
§ Victima torturat ă în timpul
atacului
§ Abandonarea victimei la vedere,
în spa țiu deschis
§ Victima necunoscut ă infractorului

§ Atac planificat
§ Victima cunoscut ă de infractor
înainte de comiterea atacului
§ Victima abandonat ă cu ochii
acoperi ți

162

4

Viol urmat de moartea
victimei

16 § Utilizeaz ă un c ăluș pentru a- și
reduce la t ăcere victima
§ Penetrare oral ă în timpul atacului
§ Penetrare vaginal ă în timpul
atacului
§ Penetrare anal ă în timpul atacului
§ Părăsește victima par țial
dezbr ăcată
§ Poziție sexualizat ă a victimei
§ Victima abandonat ă cu fa ța
acoperit ă
§ Stăpânire de sine la p ărăsirea
locului faptei
§ Stăpânire de sine în momentul
comiterii faptei
§ Degradeaz ă personalitatea
victimei
§ Caută victime docile

5

Crimă pasională

25
§ Penetrare oral ă în timpul atacului
§ Penetrare anal ă în timpul atacului
§ Victima torturat ă în timpul
atacului
§ Victima mutilat ă în timpul
atacului
§ Poziție sexualizat ă a victimei
§ Degradeaz ă personalitatea
victimei
§ Depersonalizeaz ă victima
§ Infractorul manifest ă
comportamente ce denot ă grave
disfunc ții mentale

6 Crimă pentru distrugerea
probelor 15 § Infractorul poart ă masc ă sau se
deghizeaz ă
§ Modific ă câmpul faptei pentru a-
și ascunde fapta

7

Infractor catatimic

16 § Atac spontan
§ Victima sechestrat ă în timpul
atacului
§ Poziție sexualizat ă a victimei
§ Degradeaz ă personalitatea
victimei

163

§ Caută victime docile

8

Infractor compulsiv

20 § Atac planificat
§ Victima cunoscut ă de infractor
înainte de comiterea atacului
§ Victima sechestrat ă în timpul
atacului
§ Victima abandonat ă cu ochii
acoperi ți
§ Utilizeaz ă un c ăluș pentru a- și
reduce la t ăcere victima
§ Penetrare oral ă în timpul atacului
§ Penetrare vaginal ă în timpul
atacului
§ Penetrare anal ă în timpul atacului
§ Utilizeaz ă mai multe tipuri de
violenta
§ Răni defensive pe corpul victimei
§ Poziție sexualizat ă a victimei
§ Degradeaz ă personalitatea
victimei
§ Perversiune sexual ă
§ Utilizeaz ă arme pentru a- și
imobiliza victima

9

Categoria ”sadism”

28 § Atac spontan
§ Victima necunoscut ă infractorului
§ Inserție de obiecte în cavit ățile
victimei
§ Victima torturat ă în timpul
atacului
§ Victima mutilat ă în timpul
atacului
§ Poziție sexualizat ă a victimei
§ Abandonarea victimei la vedere,
în spa țiu deschis
§ Depersonalizeaz ă victima
§ Infractorul manifest ă
comportamente ce denot ă grave
disfunc ții mentale.

164

10

Categoria ”mânie”

35

§ Atac planificat
§ Victima cunoscut ă de infractor
înainte de comiterea atacului
§ Utilizeaz ă un c ăluș pentru a- și
reduce la t ăcere victima
§ Penetrare oral ă în timpul atacului
§ Penetrare vaginal ă în timpul
atacului
§ Penetrare anal ă în timpul atacului
§ Utilizeaz ă mai multe tipuri de
violenta
§ Răni defensive pe corpul victimei
§ Poziție sexualizat ă a victimei
§ Stăpânire de sine la p ărăsirea
locului faptei
§ Exces de for ță în derularea
atacului
§ Degradeaz ă personalitatea
victimei
§ Personalizeaz ă victima
§ Perversiune sexual ă
§ Utilizeaz ă arme pentru a- și
imobiliza victima

4.2.4.3. Instrumente.

Pentru a centraliza datele ob ținute în baza examin ării dosarelor de urm ărire penal ă am
utilizat ca instrument fi șa de observa ție sistematizat ă pe care o prezent ăm în ANEXA 3.
În prima coloan ă a fișei au fost înscrise tipurile de infrac țiuni (tip_infract), în func ție
de categoria în care ace știa au fost clasifica ți. De asemenea, pentru u șurarea demersului de
prelucrare statistic ă, aceste categorii au fost cuantificate de la 1 la 6 astfel:

165

1 – viol;
2 – agresiune sexual ă;
3 – act sexual cu un minor;
4 – corupere sexual ă minori;
5 – racolare minori în scopul între ținerii de rela ții sexuale;
6 – hărțuire sexual ă.
În urm ătoarele coloane ale fi șei au fost înregistrate comportamentele vizate în cercetare,
apelând din nou la cuantificarea datelor respectiv 0 pentru comportament nemanifestat în
câmpul faptei iar 1 pentru comportament manifestat în câmpul faptei.

În Tabelul 5 prezent ăm comportamentele luate în considerare în demersul de cercetare.

Tabelul 5. List ă comportamente luate în considerare în demersul investigativ.

CR.
PRESCURTARE
COMPORTAMENT

1 atac_noc Atac nocturn
2 vic_cun Victima cunoscut ă de infractor înainte de comiterea atacului
3 vic_sechest Victima sechestrat ă în timpul atacului
4 mască Infractorul poart ă masc ă sau se deghizeaz ă
5 acop_ochi Victima abandonat ă cu ochii acoperi ți
6 util_calus Utilizeaz ă un căluș pentru a- și reduce la t ăcere victima
7 pen_orala Penetrare oral ă în timpul atacului
8 pen_vaginala Penetrare vaginal ă în timpul atacului
9 pen_anala Penetrare anal ă în timpul atacului
10 insert_obiecte Inserție de obiecte în cavit ățile victimei
11 vic_torturata Victima torturat ă în timpul atacului

166

12 vic_mutilata Victima mutilat ă în timpul atacului
13 tip_violenta Utilizeaz ă mai multe tipuri de violenta
14 rani_defens Răni defensive pe corpul victimei
15 vest_lipsa Părăsește victima par țial dezbr ăcată
16 modif_camp_fapta Modific ă câmpul faptei pentru a- și ascunde fapta
17 poz_sex_vic Poziție sexualizat ă a victimei
18 abandon_sp_deschis Abandonarea victimei la vedere, în spa țiu deschis
19 abandon_dezbr Victima abandonat ă complet dezbr ăcată
20 fata_acop Victima abandonat ă cu fa ța acoperit ă
21 stap_plecare Stăpânire de sine la p ărăsirea locului faptei
22 stap_comitere Stăpânire de sine în momentul comiterii faptei
23 interes_media Urmărește ecourile infrac țiunii în mass-media
24 atac_spon Atac spontan
25 atac_planif Atac planificat
26 exces_forta Exces de for ță în derularea atacului
27 degrad_vic Degradeaz ă personalitatea victimei
28 person_vic Personalizeaz ă victima
29 deperson_vic Depersonalizeaz ă victima
30 vic_docile Caută victime docile
31 control_convers Controleaz ă conversa ția
32 vic_necunosc Victima necunoscut ă infractorului
33 pervers_sex Perversiune sexual ă
34 disf_mental Infractorul manifest ă comportamente ce denot ă grave
disfunc ții mentale
35 atac_armat Utilizeaz ă arme pentru a- și imobiliza victima

167

4.2.5. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea datelor.

4.2.5.1. Elemente de statistic ă utilizate în studiu.

În vederea confirm ării ipotezelor am utilizat analiza corela țională, respectiv calculul
coeficientului Pearson iar pentru generarea noii tipologii am apelat la metoda analizei de
cluster, folosind procedura K-Means.

4.2.5.2. Prezentarea și prelucrarea datelor.

Așa cum am men ționat, analiza statistic ă a datelor s-a realizat prin intermediul
programului de statistic ă computerizat ă SPSS 23 sub Windows, utilizându-se analiza
corela țională și analiza de cluster de tip K-Means Cluster.

A. Testarea și confirmarea ipotezelor.

În vederea confirm ării primei ipoteze, ne-au interesat s ă calcul ăm indicii de corela ție
Pearson pentru caracteristicile modurilor de operare distinctive ale tipurilor:
• ”criminal sexual de tip organizat” (atac planificat, victima cunoscut ă, modific ă
câmpul faptei),
• ”viol urmat de moartea victimei” (victima abandonat ă cu ochii acoperi ți,
degradeaz ă personalitatea victimei, st ăpânire de sine în momentul comiterii
faptei),
• ”mânie” (utilizeaz ă mai multe tipuri de violen ță, personalizeaz ă victima,
utilizeaz ă arme pentru a imobiliza victima).

168

În urma proces ării statistice am ob ținut urm ătoarele rezultate:

• atac planificat – victima abandonat ă cu ochii acoperi ți p= 0.653**, Sig.(2-
tailed)= 0.003
• atac planificat – degradeaz ă personalitatea victimei p= 0.527**, Sig.(2-tailed)=
0.001
• atac planificat – st ăpânire de sine în momentul comiterii faptei p= 0.118**,
Sig.(2-tailed)= 0.000
• atac planificat – utilizeaz ă mai multe tipuri de violen ță p= 0.458**, Sig.(2-
tailed)= 0.002
• atac planificat – personalizeaz ă victima p= 0.763**, Sig.(2-tailed)= 0.00
• atac planificat – utilizeaz ă arme pentru a imobiliza victima p= 0.578**, Sig.(2-
tailed)= 0.002
• victim ă cunoscut ă – victima abandonat ă cu ochii acoperi ți p= 0.596**, Sig.(2-
tailed)= 0.005
• victim ă cunoscut ă – degradeaz ă personalitatea victimei p= 0.269**, Sig.(2-
tailed)= 0.001
• victim ă cunoscut ă – stăpânire de sine în momentul comiterii faptei p= 0.365**,
Sig.(2-tailed)= 0.001
• victim ă cunoscut ă – utilizeaz ă mai multe tipuri de violen ță p= 0.941**, Sig.(2-
tailed)= 0.000
• victim ă cunoscut ă – personalizeaz ă victima p= 0.579**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• victim ă cunoscut ă – utilizeaz ă arme pentru a imobiliza victima p= 0.298**,
Sig.(2-tailed)= 0.001
• modific ă câmpul faptei – victima abandonat ă cu ochii acoperi ți p= 0.647**,
Sig.(2-tailed)= 0.005
• modific ă câmpul faptei – degradeaz ă personalitatea victimei p= 0.347**,
Sig.(2-tailed)= 0.001
• modific ă câmpul faptei – st ăpânire de sine în momentul comiterii faptei p=
0.945**, Sig.(2-tailed)= 0.002

169

• modific ă câmpul faptei – utilizeaz ă mai multe tipuri de violen ță p= 0.673**,
Sig.(2-tailed)= 0.001
• modific ă câmpul faptei – personalizeaz ă victima p= 0.611**, Sig.(2-tailed)=
0.001
• modific ă câmpul faptei – utilizeaz ă arme pentru a imobiliza victima p=
0.478**, Sig.(2-tailed)= 0.002
• victima abandonat ă cu ochii acoperi ți – utilizeaz ă mai multe tipuri de violen ță
p= 0.391**, Sig.(2-tailed)= 0.005
• victima abandonat ă cu ochii acoperi ți –personalizeaz ă victima p= 0.439**,
Sig.(2-tailed)= 0.002
• victima abandonat ă cu ochii acoperi ți – utilizeaz ă arme pentru a imobiliza
victima p= 0.998**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• degradeaz ă personalitatea victimei – utilizeaz ă mai multe tipuri de violen ță p=
0.755**, Sig.(2-tailed)= 0.00
• degradeaz ă personalitatea victimei –personalizeaz ă victima p= 0.573**, Sig.(2-
tailed)= 0.001
• degradeaz ă personalitatea victimei – utilizeaz ă arme pentru a imobiliza victima
p= 0.921**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• stăpânire de sine în comiterea faptei – utilizeaz ă mai multe tipuri de violen ță p=
0.724**, Sig.(2-tailed)= 0.002
• stăpânire de sine în comiterea faptei –personalizeaz ă victima p= 0.521**,
Sig.(2-tailed)= 0.001
• stăpânire de sine în comiterea faptei – utilizeaz ă arme pentru a imobiliza
victima p= 0.387**, Sig.(2-tailed)= 0.002

Dat fiind faptul c ă am ob ținut praguri de semnifica ție variind între valorile 0.000 și
0.005 putem concluziona c ă exist ă corela ții pozitive puternic semnificative între
caracteristicile tipurilor ”criminal sexual de tip organizat” , ”viol urmat de moartea
victimei” și ”mânie , fapt care ne confirm ă ipoteza enun țată.

170

În vederea confirm ării celei de-a doua ipoteze, ne-au interesat s ă calcul ăm indicii de
corela ție Pearson pentru caracteristicile modurilor de operare distinctive ale tipurilor:
• ”criminal sexual dezorganizat” (atac spontan, atac nocturn),
• ”crimă pentru distrugerea probelor” (poart ă masc ă sau se deghizeaz ă, modific ă
câmpul faptei),
• ”infractor catatimic” (victima sechestrat ă în timpul atacului, degradeaz ă
personalitatea victimei, caut ă victime docile).

În urma proces ării statistice am ob ținut urm ătoarele rezultate:
• atac spontan – poart ă masc ă p= 0.294**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• atac spontan – modific ă câmpul faptei p= 0.845**, Sig.(2-tailed)= 0.003
• atac spontan – victima sechestrat ă p= 0.623**, Sig.(2-tailed)= 0.005
• atac spontan – degradeaz ă personalitatea victimei p= 0.731**, Sig.(2-tailed)=
0.000
• atac spontan – caut ă victime docile p= 0.589**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• atac nocturn – poart ă masc ă p= 0.367**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• atac nocturn – modific ă câmpul faptei p= 0.854**, Sig.(2-tailed)= 0.002
• atac nocturn – victima sechestrat ă p= 0.842**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• atac nocturn – degradeaz ă personalitatea victimei p= 0.176**, Sig.(2-tailed)=
0.003
• atac nocturn – caut ă victime docile p= 0.965**, Sig.(2-tailed)= 0.005
• poartă masc ă sau se deghizeaz ă – victim ă sechestrat ă p= 0.643**, Sig.(2-
tailed)= 0.001

171

• poartă masc ă sau se deghizeaz ă – degradeaz ă personalitatea victimei p=
0.856**, Sig.(2-tailed)= 0.003
• poartă masc ă sau se deghizeaz ă – caut ă victime docile p= 0.583**, Sig.(2-
tailed)= 0.004
• modific ă câmpul faptei – victim ă sechestrat ă p= 0.647**, Sig.(2-tailed)= 0.003
• modific ă câmpul faptei – degradeaz ă personalitatea victimei p= 0.677**, Sig.(2-
tailed)= 0.003
• modific ă câmpul faptei – caut ă victime docile p= 0.775**, Sig.(2-tailed)= 0.004

Dat fiind faptul c ă am ob ținut praguri de semnifica ție variind între valorile 0.000 și
0.005 putem concluziona c ă exist ă corela ții pozitive puternic semnificative între
caracteristicile modurilor de operare distinctive ale tipurilor ”criminal sexual dezorganizat” ,
”crimă pentru distrugerea probelor” și ”infractor catatimic” , fapt care ne confirm ă ipoteza
enunțată.

În vederea confirm ării ipotezei 3, ne-au interesat s ă calcul ăm indicii de corela ție
Pearson pentru caracteristicile modurilor de operare distinctive ale tipurilor:
• ”criminal sexual de tip sadic” ( atac spontan, abandonarea victimei la vedere,
victim ă necunoscut ă),
• ”crimă pasional ă” ( victima torturat ă în timpul atacului, depersonalizeaz ă
victima),
• ” sadism” (poziție sexualizat ă a victimei, comportamente ce denot ă grave
disfunc ții mentale).
În urma proces ării statistice am ob ținut urm ătoarele rezultate:
• atac spontan – victima torturat ă p= 0.156**, Sig.(2-tailed)= 0.001

172

• atac spontan – depersonalizeaz ă victima p= 0.643**, Sig.(2-tailed)= 0.000
• atac spontan – pozi ție sexualizat ă a victimei p= 0.743**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• atac spontan – disfunc ții mentale p= 0.943**, Sig.(2-tailed)= 0.000
• abandonarea victimei la vedere – victima torturat ă p= 0.654**, Sig.(2-tailed)=
0.001
• abandonarea victimei la vedere – depersonalizeaz ă victima p= 0.949**, Sig.(2-
tailed)= 0.000
• abandonarea victimei la vedere – pozi ție sexualizat ă a victimei p= 0.861**,
Sig.(2-tailed)= 0.000
• abandonarea victimei la vedere – disfunc ții mentale p= 0.375**, Sig.(2-tailed)=
0.001
• victim ă necunoscut ă – victima torturat ă p= 0.821**, Sig.(2-tailed)= 0.003
• victim ă necunoscut ă – depersonalizeaz ă victima p= 0.722**, Sig.(2-tailed)=
0.002
• victim ă necunoscut ă – pozi ție sexualizat ă a victimei p= 0.612**, Sig.(2-tailed)=
0.002
• victim ă necunoscut ă – disfunc ții mentale p= 0.711**, Sig.(2-tailed)= 0.001
• victim ă torturat ă – pozi ție sexualizat ă a victimei p= 0.419**, Sig.(2-tailed)=
0.004
• victim ă torturat ă – disfunc ții mentale p= 0.278**, Sig.(2-tailed)= 0.000
• depersonalizeaz ă victima – pozi ție sexualizat ă a victimei p= 0.419**, Sig.(2-
tailed)= 0.001
• depersonalizeaz ă victima – disfunc ții mentale p= 0.516**, Sig.(2-tailed)= 0.001 .

173

Dat fiind faptul c ă am ob ținut praguri de semnifica ție variind între valorile 0.000 și
0.005 putem concluziona c ă exist ă corela ții pozitive puternic semnificative între
caracteristicile modurilor de operare distinctive ale tipurilor ”criminal sexual de tip sadic” ,
”crimă pasional ă” și ”sadism” , fapt care ne confirm ă ipoteza enun țată.

B. Generare tipologie prin intermediul analizei de cluster (K-Means Cluster)

În Tabelul 6 sunt prezentate num ărul de repet ări din algoritm și distan țele dintre centre
la fiecare etap ă.

Tabelul 6. Num ărul de repet ări din algoritm

ANEXA 4 (Cluster Membership) prezint ă informa ții referitoare la distan ța fiec ărui
caz fa ță de centrul grupului s ău. Așa cum se poate observa, cel mai îndep ărtat caz fa ță de
centrul s ău (96) este un caz apar ținând clasei ” act sexual cu un minor”, distan ța fiind de
3,223, iar cel mai apropiat caz (3) apar ține clasei ”viol”, distan ța fiind de 1,545.
Tabelul 7 indică media variabilelor standardizate pentru fiecare grup. Iteration Historya
Iteration Change in Cluster Centers
1 2 3
1 2,457 2,528 2,180
2 ,398 ,529 ,395
3 ,176 ,231 ,071
4 ,190 ,206 ,000
5 ,131 ,139 ,000
6 ,064 ,065 ,000
7 ,000 ,000 ,000
a. Convergence achieved due to no or small change in cluster centers. The
maximum absolute coordinate change for any center is ,000. The current iteration
is 7. The minimum distance between initial centers is 4,690.

174

Tabelul 7. Media variabilelor standardizate pentru fiecare grup

Final Cluster Centers
Cluster
1 2 3
Atac spontan ,55 ,42 ,33
Victima cunoscut ă ,55 ,43 ,87
Victima sechestrata ,67 ,63 ,75
Atac spontan ,01 ,38 ,48
Victima are ochii acoperiti ,06 ,32 ,80
Utilizeaza calus ,00 ,22 ,76
Penetrare oral ă ,56 ,47 ,74
Penetrare vaginala ,83 ,62 ,86
Penetrare oral ă ,58 ,54 ,66
Insertie obiecte in cavitatile victimei ,00 ,95 ,07
Victima torturata ,04 ,89 ,13
Victima mutilata ,00 ,87 ,02
Utilizeaza mai multe tipuri de violenta ,00 ,33 ,93
Victima prezinta rani defensive ,03 ,26 ,84
Victima gasita partial dezbracata ,01 ,55 ,92
Modifica campul faptei ,68 ,66 ,87
Pozitie sexualizata a victimei ,96 ,16 ,91
Victima abandonata in spatiu deschis ,47 ,71 ,31
Lipsa vestimentatiei victimei ,53 ,61 ,69
Victima are fata acoperita ,00 ,55 ,92
Stapanire de sine la parasirea locului faptei ,00 ,59 ,99
Stapanire de sin in comiterea faptei ,00 ,47 ,90
Urmareste infractiunea in presa ,14 ,18 ,91
Atac spontan ,86 ,37 ,44
Atac planificat ,14 ,38 ,52
Exces de forta ,62 ,68 ,89
Degradeaza victima ,55 ,66 ,33
Personalizeaza victima ,40 ,26 ,71
Depersonalizeaza victima ,17 ,84 ,07
Cauta victime docile ,73 ,26 ,55
Controleaza conversatia ,73 ,26 ,55
Victima necunoscuta ,68 ,51 ,51
Perversiuni sexuale cu victima ,60 ,71 ,90
Infractorul manifesta disfunctii mentale ,21 ,76 ,10
Atac armat ,47 ,45 ,76

175

Astfel, de exemplu în cazul variabilei ”atac spontan ”, deriva ția standard în cazul
grupurilor apar ținând clusterului 1 este de ,55, la clusterul 2 este ,42, în timp ce pentru
clusterul 3 media are o devia ție standard de ,33.

În Tabelul 8 sunt prezentate distan țele dintre cele trei grupuri (clustere).

Tabelul 8

Distances between Final Cluster Centers
Cluster 1 2 3
1 (Infractori agresivi) 2,519 2,840
2 (Infractori oportuni ști) 2,519 2,701
3 (Infractori sadici) 2,840 2,701

Așa cum se poate observa, cea mai mare distan ță se înregistreaz ă între clusterul 1
(categorie nou format ă pe care o vom denumi ” infractori agresivi” ) și clusterul 3 (categorie
nou format ă pe care o vom denumi ” infractori sadici” ), valoarea înregistrat ă fiind de 2,840.
Pe de alt ă parte, cea mai mic ă distan ță apare între clusterul 1 (categorie nou format ă pe
care o vom denumi ” infractori agresivi” ) și clusterul 2 (categorie nou format ă pe care o
vom denumi ” infractori oportuni ști”), valoarea înregistrat ă fiind de 2,519.

Pentru fiecare variabil ă în particular, SPSS realizeaz ă o analiz ă de varian ță de tip One-
Way ANOVA ( Tabelul 9 ) , folosind clusterele finale ca grupuri.
În coloana Cluster sunt afi șate mediile p ătratice dintre grupuri iar în coloana Error
sunt prezentate mediile p ătratice din interiorul grupurilor. Raportul celor dou ă medii p ătratice
este reprezentat de Anova F statistics.
Ultima coloan ă, Sig. trebuie ignorat ă, deoarece raportul F nu este folosit pentru a
măsura semnifica ția. Grupurile sunt formate pentru a caracteriza diferen țele.

176

Tabelul 9. ANOVA

ANOVA
Cluster Error
F Sig. Mean
Square df Mean Square df
Atac spontan 1,034 2 ,239 242 4,321 ,014
Victima cunoscut ă 4,278 2 ,200 242 21,395 ,000
Victima sechestrata ,298 2 ,216 242 1,381 ,253
Atac spontan 5,001 2 ,172 242 29,061 ,000
Victima are ochii acoperiti 11,997 2 ,147 242 81,692 ,000
Utilizeaza calus 12,967 2 ,123 242 105,023 ,000
Penetrare oral ă 1,501 2 ,231 242 6,512 ,002
Penetrare vaginala 1,371 2 ,165 242 8,315 ,000
Penetrare oral ă ,318 2 ,241 242 1,319 ,269
Insertie obiecte in cavitatile victimei 21,887 2 ,039 242 563,835 ,000
Victima torturata 17,211 2 ,085 242 203,567 ,000
Victima mutilata 19,243 2 ,044 242 437,662 ,000
Utilizeaza mai multe tipuri de violenta 19,116 2 ,092 242 206,697 ,000
Victima prezinta rani defensive 14,793 2 ,121 242 122,549 ,000
Victima gasita partial dezbracata 17,465 2 ,108 242 161,079 ,000
Modifica campul faptei 1,145 2 ,184 242 6,225 ,002
Pozitie sexualizata a victimei 15,877 2 ,084 242 189,399 ,000
Victima abandonata in spatiu deschis 3,368 2 ,225 242 14,963 ,000
Lipsa vestimentatiei victimei ,586 2 ,236 242 2,488 ,085
Victima are fata acoperita 17,974 2 ,104 242 172,263 ,000
Stapanire de sine la parasirea locului
faptei 20,634 2 ,080 242 258,134 ,000
Stapanire de sine in comiterea faptei 17,055 2 ,112 242 152,540 ,000
Urmareste infractiunea in presa 16,113 2 ,116 242 138,437 ,000
Atac spontan 5,531 2 ,205 242 27,012 ,000
Atac planificat 2,999 2 ,207 242 14,484 ,000
Exces de forta 1,749 2 ,181 242 9,667 ,000
Degradeaza victima 2,369 2 ,234 242 10,147 ,000
Personalizeaza victima 4,545 2 ,215 242 21,156 ,000
Depersonalizeaza victima 14,169 2 ,110 242 129,186 ,000
Cauta victime docile 4,278 2 ,217 242 19,680 ,000
Controleaza conversatia 4,278 2 ,217 242 19,680 ,000
Victima necunoscuta ,774 2 ,243 242 3,190 ,043
Perversiuni sexuale cu victima 1,945 2 ,175 242 11,094 ,000
Infractorul manifesta disfunctii mentale 10,158 2 ,143 242 71,123 ,000
Atac armat 2,540 2 ,227 242 11,193 ,000
The F tests should be used only for descriptive purposes because the clusters have been chosen to maximize the differences among cases in
different clusters. The observed significance levels are not corrected for this and thus cannot be interpreted as tests of the hypothesis that the cluster
means are equal.

Se observ ă că media variabilei ”inserție de obiecte în cavit ățile victimei” difer ă cel mai
mult de-a lungul celor trei grupuri ( F = 563,835 ), în timp ce media variabilei ”penetrare
vaginal ă” difer ă într-o m ăsură mică de-a lungul celor trei grupuri ( F = 1,319 ).

În final, în Tabelul 10 prezent ăm modul în care au fost repartizate cazurile în cadrul
fiecăruia dintre cei trei clusteri.

177

Tabelul 10. Repartizarea cazurilor în cadrul fiec ăruia dintre clusteri

Number of Cases in each Cluster
Cluster 1 – Infractori agresivi
78,000
2 – Infractori oportuni ști
76,000
3 – Infractori sadici
91,000
Valid
245,000
Missing
,000

După cum se poate observa, cei 245 subiec ți care au constituit popula ția cercet ării au
fost repartiza ți în cele trei clustere distincte: 78 dintre ace știa au fost cuprin și în cadrul
clusterului 1 (infractori agresivi), 76 au fost cuprin și în cadrul clusterului 2 (infractori
oportuni ști) și 91 subiec ți au format clusterul 3 (infractori sadici).

În Figura 12 , oferim o imagine a modului în care s-a realizat gruparea. Graficul ne
prezint ă cele șase tipuri de infrac țiuni luate în considerare în cadrul analizei de cluster,
grupate în func ție de distan ța fiec ărui caz fa ță de centrul grupului și în func ție de num ărul de
grupuri format.

178

Figura 12. Gruparea cazurilor

179

Așa cum se poate observa, clusterul 1 (Infractori violen ți) a fost format din cazuri
aparținând urm ătoarelor tipuri de infrac țiuni:

→ viol,
→ agresiune sexual ă,
→ act sexual cu un minor,
→ racolarea minorilor în scopuri sexuale,
→ hărțuire sexual ă.

Clusterul 2 ( Infractori oportuni ști) reune ște cazuri apar ținând tuturor tipurilor de
infrac țiuni privitoare la via ța sexual ă, respectiv:

→ viol,
→ agresiune sexual ă,
→ act sexual cu un minor,
→ corupere sexual ă a minorilor,
→ racolarea minorilor în scopuri sexuale,
→ hărțuire sexual ă.

Ultimul cluster ( Infractori sadici) a fost format la rândul s ău din cazuri apar ținând
următoarelor tipuri de infrac țiuni:
→ viol,
→ agresiune sexual ă,

180

→ act sexual cu un minor.

4.2.5.3. Interpretarea psihologic ă a rezultatelor

Obiectivul principal al acestui studiu a fost acela de a realiza o analiz ă empiric ă a
modelelor comportamentale manifestate în cazul crimei cu substrat sexual, având ca finalitate
realizarea unei tipologii a infractorilor români care comit astfel de infrac țiuni.
În noul Cod penal, partea special ă, intrat în vigoare în anul 2014, infrac țiunile privind
viața sexual ă sunt stipulate în capitolul al III-lea, titlul II, iar dispozi țiile acestora vin în
apărarea persoanei privit ă în ansamblul atribu țiilor care caracterizeaz ă ființa uman ă:

– integritate corporal ă,
– libertate,
– inviolabilitate sexual ă,
– demnitatea persoanei.

Prin incriminarea infrac țiunilor privind via ța sexual ă, nu este ocrotit ă doar integritatea
fizică a persoanei, ci și valorile sociale care pot fi lezate prin s ăvârșirea unor agresiuni
sexuale.
Dezvoltarea continu ă a rela țiilor sociale impune o aten ție sporit ă acordat ă infrac țiunilor
ce vizeaz ă viața sexual ă, scopul final fiind acela de a g ăsi cele mai eficiente metode de
preven ție și combatere a faptelor ce atenteaz ă la libertatea și inviolabilitatea sexual ă a
persoanei.
În acest context, am luat în considerare patru mari direc ții de cercetare relevante în
domeniul profilingului psihologic criminalistic la nivel mondial al crimei cu substrat sexual:

181

a. tipologia lui Ressler și Douglas;
b. tipologia lui Malmquist;
c. tipologia lui Schlesinger;
d. tipologia lui Beauregard și Proulx.

Fiecare dintre aceste tipologii descriu moduri de operare specifice infractorilor care
comit crime cu substrat sexual în raport cu victimele acestor infrac țiuni.
În demersul nostru investigativ ne-am propus și am reu șit să demonstr ăm că aceste
tipologii con țin descrieri ale unor caracteristici comportamentale care coreleaz ă puternic unele
cu altele.
În acest context, pornind de la 10 tipuri distincte de infractori care comit infrac țiuni
sexuale am generat o nou ă tipologie, care descrie modul specific de operare în câmpul faptei a
trei noi categorii de infractori, pe care i-am denumit:

→ infractori agresivi;
→ infractori oportuni ști;
→ infractori sadici.

În continuare, vom prezenta cele trei categorii de infractori apar ținând noii tipologii
generate, precum și caracteristicile comportamentale ale modurilor de operare adoptate de
infractorii apar ținând fiec ăreia dintre aceste categorii ( Tabelul 11 ).

182

Tabelul 11. Categorii infractori și moduri de operare specifice
Categorie infractori Mod de operare în câmpul faptei

Infractorii agresivi
– atac planificat;
– victim ă cunoscut ă;
– utilizeaz ă arme pentru a imobiliza victima;
– utilizeaz ă căluș pentru a- și reduce la t ăcere victima;
– stăpânire de sine în momentul comiterii faptei;
– exces de for ță în derularea atacului;
– utilizeaz ă mai multe tipuri de violen ță pentru a- și
subjuga victima;
– personalizeaz ă victima;
– penetrare oral ă, anal ă și/sau vaginal ă;
– acte care conduc c ătre degradarea personalit ății
victimei;
– pot ap ărea elemente de tortur ă;
– modific ă câmpul faptei pentru a distruge eventualele
probe care l-ar putea incrimina;
– stăpânire de sine în momentul p ărăsirii câmpului
faptei.

Infractorii oportuni ști
– atac spontan;
– atac nocturn;
– victima necunoscut ă anterior;
– poart ă masc ă sau se deghizeaz ă;
– controleaz ă conversa ția cu victima;
– caut ă victime docile;
– penetrare oral ă, vaginal ă și/sau anal ă;
– perversiune sexual ă;
– victima prezint ă răni defensive pe corp;
– victima abandonat ă cu fa ța acoperit ă;
modific ă câmpul faptei pentru a- și ascunde urmele
infrac țiunii;
– urm ărește ecourile infrac țiunii în mass-media.

Infractorii sadici
– atac spontan, haotic;
– victima și locul faptei necunoscute anterior, aleatorii;
– depersonalizeaz ă victima;
– elemente de tortur ă și mutilare;
– inser ție de obiecte în cavit ățile victimei;
– pozi ție sexualizat ă a cadavrului;
– victima abandonat ă complet dezbr ăcată;
– victima abandonat ă la vedere;
– comportamente care denot ă grave disfunc ții mentale /
dezorganizare mintal ă.

183

(1) – Categoria infractorilor agresivi.

Categoria infractorilor agresivi este caracterizat ă prin atacuri planificate în mod
metodic. Prin urmare, pentru a- și atinge scopul propus, infractorii apar ținând acestei categorii
vor apela la orice artificiu pentru a c ăpăta încrederea victimei.
Specific acestui tip de infractor este faptul c ă atacul planificat și omuciderea sunt
concepute atât ca ”instrumente” pentru a provoca durere și teroare victimei, cât și ca
”instrumente” care îi asigur ă infractorului satisfacerea temporar ă a poftei de control și
dominare a acesteia.
Atacul asupra victimei poate lua o form ă bizar ă și ritualic ă. În acest sens, fantezia
asaltului poate juca un rol important, autorul putând aduce în câmpul faptei o veritabil ă
”trusă” de provocare a durerii (c ăluș, cătușe, frânghii, lame de cu țit ș.a.m.d.), el percepând
armele ca pe o extensie a puterii sale.
Asaltul este caracterizat printr-un nivel de agresivitate exagerat și prin intimidarea
victimei, de multe ori rezultatul materializându-se în violuri multiple înainte de uciderea
acesteia.
La aceast ă categorie de infractori se poate identifica o distorsiune cognitiv ă, manifestat ă
printr-o corela ție între crim ă și satisfac ția sexual ă. În momentul alegerii victimei, infractorul o
prefer ă pe cea care prezint ă caracteristicile pe care acesta le consider ă atractive.
Pe tot parcursul atacului, conversa ția cu victima are un singur scop și anume acela de
umilire și degradare a personalit ății acesteia.
Deseori, acest tip de infractor poate fi descris ca unul nonpsihotic, care d ă dovad ă de o
ură irațională, profund ă, care se exprim ă printr-o agresiune sexual ă violent ă.
Un element specific al acestei categorii este și faptul c ă infractorul are adesea anumite
cunoștințe prealabile legate de victima sa. Acest lucru nu implic ă în mod necesar o rela ție
prealabil ă între victim ă și autorul infrac țiunii, ci mai degrab ă faptul c ă infractorul a fost
conștient de existen ța victimei înainte de a planifica și iniția atacul.

184

În cazul în care intervine decesul victimei, infractorul agresiv – de cele mai multe ori –
va muta cadavrul din câmpul faptei, va evita s ă lase în urma sa probe biologice (amprente,
lichid seminal, saliv ă, fire de p ăr ș.a.m.d.), va încerca s ă ascund ă orice urm ă a delictului ( de
exemplu, eliminarea / ascunderea armelor utilizate pentru torturarea și uciderea victimei),
fiind pe deplin con știent de gravitatea infrac țiunii pe care a comis-o.
Caracteristicile psihologice și criminologice ale infractorilor agresivi nu difer ă cu mult
de cele ale infractorilor în general.
Sunt indivizi inadapta ți social, caracteriza ți prin conflicte cu autoritatea, care au avut
dificult ăți de adaptare școlară și care se comport ă violent și impulsiv.
Abuzeaz ă de alcool și droguri și nu reu șesc să-și păstreze un loc de munc ă stabil, tocmai
datorit ă caracterului lor incisiv și violent.
Cu toate acestea nu sunt izola ți social, dar rela țiile cu cei din jurul lor sunt adesea
marcate de acte de violen ță.

(2) – Categoria infractorilor oportuni ști.

Principala caracteristic ă a acestei categorii rezid ă din faptul c ă trecerea la comiterea
actului infrac țional este neplanificat ă, infractorul ac ționând atunci când percepe oportunitatea
obținerii unui câ știg material sau sexual, f ără a-și asuma riscurile de a fi descoperit (utilizeaz ă
tehnici manipulative pentru a- și atrage victima în câmpul faptei).
Actele de violen ță sunt determinate în totalitate de factori psihogeni interni, cu prea
puțină influen ță din exterior.
Caută victime docile și controleaz ă conversa ția. Își manifest ă puterea și controlul pentru
a-și demonstra dominan ța și masculinitatea.
Dorin ța de a ac ționa este puternic ă și tinde s ă conduc ă către un comportament repetitiv.
Motiva ția sexual ă, în acest caz, este bazat ă pe o fuziune între dorin ța sexual ă și agresivitate,
rezultând faptul c ă și actele violente în sine sunt erotizate.

185

Infractorii oportuni ști sunt condu și de nevoia resim țită în plan intern de a ucide, nevoie
perceput ă ca o modalitate de gratificare asem ănătoare cu cea ob ținută prin intermediul actului
sexual.
Modul de operare al oportunistului este unul de tip mixt, împrumutând elemente atât de
la modul de operare organizat cât și de la cel dezorganizat, fiind un individ la care se reg ăsesc
comportamente descrise în cazul tulburării de personalitate antisocial ă.
Aceast ă tulburare, cunoscut ă și sub denumirea de psihopatie, sociopatei sau tulburare de
personalitate disocial ă, este caracterizat ă printr-un tipar comportamental stabil de violare și de
desconsiderare a drepturilor celorlal ți.

Principalele caracteristici definitorii ale tulbur ării de personalitate antisocial ă, întâlnite
la infractorul oportunist, sunt urm ătoarele:

→ incapacitatea de a se conforma normelor sociale – eviden țiată prin comportamente
antisociale, printre care o pozi ție dominant ă o are agresiunea sexual ă;
→ incorectitudinea constant ă – manifestat ă printr-o tendin ță spre minciun ă, disimulare
și manipulare a celorlal ți, în vederea ob ținerii unei pl ăceri personale sau a unui
profit material;
→ impulsivitate, iritabilitate și agresivitate – indicate prin dispute verbale și fizice sau
atacuri corporale repetate;
→ desconsiderare fa ță de propria siguran ță precum și a celorlal ți – se angajeaz ă în
comportamente sexuale riscante care pot provoca moartea victimei;
→ lipsa de remu șcare – pot fi indiferen ți sau pot oferi o justificare superficial ă faptului
că au vătămat, maltratat sau abuzat sexual o alt ă persoan ă. Blameaz ă victimele și
minimalizeaz ă consecin țele propriilor ac țiuni.

186

Infractorii apar ținând acestei categorii au tendin ța de a modifica câmpul faptei pentru a-
și ascunde urmele infrac țiunii și, de asemenea, manifest ă un real interes cu privire la ecourile
infrac țiunii în mass-media.

(3) – Categoria infractorilor sadici.

Principala caracteristic ă a acestei categorii const ă în faptul c ă infractorii sadici nu ob țin
plăcerea din actul sexual în sine, ci din torturarea și intensitatea durerii provocate victimei.
Acest tip de infrac țiune necesit ă, de obicei, o loca ție retras ă, unde infractorul s ă poată să
petreac ă cât mai mult timp al ături de victima sa, f ără a exista riscul de a fi descoperit și –
implicit – întrerupt în timpul desf ășurării atacului.
Ca și trăsătură central ă, infractorii sadici atac ă brusc, spontan și omoar ă victime pe care
nu le cunosc și – în consecin ță – nu au avut nici un contact anterior cu acestea.
Infractorii apar ținând acestei categorii prezint ă o serie de caracteristici dobândite de-a
lungul dezvolt ării lor, care au implica ții psihologice și criminologice. Astfel, o mare parte
dintre ace știa au fost victime ale violen ței fizice și au fost supu și unor umilin țe în timpul
copilăriei. De asemenea, izolarea social ă reprezint ă un element central al func ționării socio-
emoționale deficitare.
Prin intermediul ac țiunilor sale, infractorul sadic ob ține satisfac ția erotic ă o dat ă cu
uciderea victimei sale. Omorul comis cu sadism se s ăvârșește fie în timpul desf ășurării actului
sexual, fie ca urmare a mutil ării organelor sexuale ale victimei.
Mutilarea victimei mai poate include eviscer ări, respectiv îndep ărtări ale organelor
sexuale, ac țiuni care au loc – de obicei – post-mortem.
La aceast ă categorie de infractori se poate identifica o distorsiune cognitiv ă, manifestat ă
printr-o corela ție puternic ă între crim ă și satisfac ția sexual ă.
O dat ă ce a g ăsit victima ”ideal ă”, sadicul se va angaja în urm ărirea acesteia sau va
adopta alte comportamente agresive, înainte de a- și pune în practic ă fantezia care nu poate fi

187

niciodat ă îndeplinit ă pe deplin. Astfel, ea va continua s ă evolueze iar infractorul va deveni din
ce în ce mai violent, tr ăind dorin ța iluzorie de a- și îndeplini aceast ă fantezie.
Fanteziile sunt înso țite de gânduri intruzive legate de uciderea cuiva, asociate cu alte
procese psihopatologice. A șa cum am mai men ționat, ele nu pot fi niciodat ă complet
îndeplinite și din acest motiv furia nu va putea fi niciodat ă îndep ărtată, uneori crima generând
noi fantezii violente, rezultând astfel un caracter repetitiv al comportamentului omucidar.
Scopul fanteziei este de a ob ține un control total asupra victimei iar atacul sexual va fi
folosit ca un mijloc de a ob ține acest control. Tortura sexual ă devine astfel un instrument de
degradare, umilire și subjugare a victimei.
Infractorul sadic caut ă să obțină un catharsis afectiv prin intermediul actului cu
motiva ție sexual ă, victima fiind perceput ă ca o amenin țare pentru ego-ul s ău.
În mod clar, prezen ța victimei treze ște în sadic sentimentul de neputin ță sexual ă, fapt
care determin ă ca atacul s ă fie violent și exploziv, fiind apoi urmat de o ”u șurare” psihic ă.
Sadicul ac ționeaz ă în mod aleatoriu și dezorganizat, fiind caracterizat de tulbur ări de
dispozi ție și de manifest ări comportamentale ce denot ă grave disfunc ții mentale cu caracter
patologic.

4.2.6. Concluzii

Inciden ța și prevalenta infrac țiunilor sexuale reprezint ă o problem ă semnificativ ă în
societatea modern ă, având un impact devastator asupra victimelor, familiilor lor și asupra
comunit ății în ansamblul s ău.
Din nefericire, rata plângerilor penale ce vizeaz ă infrac țiuni sexuale este una înc ă destul
de sc ăzută în sistemul judiciar românesc. Întâlnim în rândul victimelor, o multitudine de
motiva ții pentru nedepunerea plângerilor penale, motiva ții care includ teama de repercusiuni,
rușinea și neîncrederea în sistemul judiciar.
În acest context, consider ăm că ar fi mult mai util ă o abordare centrat ă pe victim ă în
cadrul managementului infrac țiunilor sexuale.

188

O abordare centrat ă pe victim ă ia în considerare siguran ța acesteia și ar trebui avut ă în
vedere în fiecare etap ă parcurs ă în cadrul managementului infrac țiunilor sexuale. Punctul de
plecare trebuie s ă-l reprezinte momentul în care victima denun ță infrac țiunea comis ă
împotriva ei.
O astfel de abordare poate de asemenea s ă creasc ă eficien ța eforturilor de interven ție în
cazul infractorilor sexuali, pe parcursul derul ării procedurilor impuse de sistemul judiciar
românesc.
De exemplu, o colaborare strâns ă cu avocatul victimei, precum și revizuirea depozi țiilor
depuse de aceasta poate eviden ția particularit ățile psihologice ale individului care a comis
infrac țiunea sexual ă, precum și modul de operare utilizat în derularea actului, informa ții care
pot eficientiza managementul infractorilor sexuali.
În ceea ce prive ște indivizii care comit acest tip de infrac țiuni, este important s ă atragem
atenția asupra faptului c ă informa țiile ce pot fi colectate și care apoi stau la baza enun țării
unor teorii și tipologii noi, provin de la indivizi care au comis astfel de infrac țiuni și au intrat
în aten ția sistemului judiciar penal românesc. Chiar dac ă infrac țiunile sexuale reprezint ă un
procent semnificativ în cre ștere printre infrac țiunile întâlnite în cadrul sistemului penitenciar
românesc, trebuie totu și să ținem seama de faptul c ă eticheta de ”infractor sexual” nu
înseamn ă neap ărat că toți indivizii care o poart ă au acelea și caracteristici psihologice, acelea și
motiva ții sau acelea și moduri de operare. Indivizii care comit infrac țiuni sexuale nu pot fi
incluși cu u șurință într-un profil static.
Ca și grup distinct de infractori, ei au anumite caracteristici și factori de risc comuni,
însă gradul în care aceste caracteristici și factori se manifest ă la fiecare individ din cadrul
categoriei poate varia semnificativ.
În mod similar, nu se poate eviden ția o singur ă ”cauz ă” care declan șează
comportamentele sexuale aberante.
Acest tip de comportamente nu pot fi pe deplin explicate printr-o abordare unifactorial ă,
ci mai de grab ă printr-o multitudine de factori care interac ționeaz ă între ei și a căror prezen ță
poate s ă se manifeste în grade și intensit ăți diferite de la un individ la altul.

189

Astfel se explic ă și faptul c ă nu to ți infractorii sexuali aleg o ”cale” unic ă de a comite
actul criminogen. Mai degrab ă putem vorbi despre o multitudine de ”c ăi” pe care ace știa le
aleg pentru a comite infrac țiunile sexuale.

Limitele studiului.

Crearea unor tipologii ale infractorilor care comit infrac țiuni sexuale s-a demonstrat a fi
extrem de util ă în practica judiciar ă la nivel mondial.
Tipologiile ilustreaz ă sau vin s ă demonstreze:
• diversitatea motiva țiilor care stau la baza infrac țiunilor sexuale;
• diversitatea modurilor de operare în câmpul faptei;
• diversitatea tipurilor de probleme specifice care stau la baza comiterii
infrac țiunilor sexuale sau declan șează actul infrac țional.

Totuși, nu trebuie s ă trecem cu vederea faptul c ă nu to ți infractorii sexuali pot fi
încadra ți cu precizie într-o anumit ă categorie, apar ținând uneia sau alteia dintre tipologiile
existente.
De exemplu, o parte a infractorilor sexuali, identifica ți ca apar ținând grupului celor care
molesteaz ă copiii, pot înregistra în istoricul lor infrac țional și infrac țiuni sexuale comise
împotriva adul ților. O parte a infractorilor care comit infrac țiunea de incest, pot în trecutul lor
infrac țional s ă fi între ținut rela ții sexuale și cu copii care nu proveneau din familiile lor.
Astfel de cazuri particulare de infractori, care nu prezint ă caracteristicile tipice ale unei
categorii, presupun o abordare diferit ă în compara ție cu ceilal ți infractori al c ăror mod de
operare respect ă strict caracteristicile unei clase distincte de indivizi care comit infrac țiuni
sexuale.
În plus, este posibil ca motiva țiile și factorii de risc s ă difere în cazuri particulare de
comitere a unor infrac țiuni sexuale. Cu alte cuvinte, motiva țiile care stau la baza angaj ării în

190

comportamente infrac ționale ce presupun abuz sexual pot uneori s ă nu coincid ă la to ți
membrii unei categorii de infractori sexuali sau se pot modifica o dat ă cu trecerea timpului.
Nu trebuie totu și să desconsider ăm faptul c ă teoriile și cercet ările în domeniu
infrac țiunilor sexuale sunt într-o continu ă dezvoltare. Pe m ăsură ce sunt realizate noi cercet ări
pe baza c ărora sunt propuse și testate noi teorii pot conduce la apari ția unor modalit ăți noi de
clasificare a infractorilor sexuali în clustere și tipologii, apte s ă ofere asisten ță și ajutor în
dezvoltarea unor strategii de management a infractorilor sexuali, mult mai individualizate și
eficiente.

4.3. Design de cercetare privind influen ța caracteristicilor demografice și a
modului de operare în câmpul faptei asupra apari ției recidivei sexuale sau
non-sexuale.

4.3.1. Obiective.

Infrac țiunile de natur ă sexual ă marcheaz ă profund vie țile victimelor, l ăsând urme adânci
atât la nivel fizic, cât și la nivel psihologic.
Cercet ătorii în domeniu nu au ajuns la concluzii ferme cu privire la motivele care îi
determin ă pe anumi ți indivizi s ă comit ă infrac țiuni sexuale, dar majoritatea acestora recunosc
faptul c ă o teorie unifactorial ă nu poate explica pe deplin decizia de a comite în mod repetat
astfel de fapte.
Existen ța unor factori multiplii de influen ță este din ce în ce mai evident ă, cel mai
probabil comiterea repetat ă a infrac țiunilor de natur ă sexual ă fiind determinat ă de
interac țiunea mai multor elemente care opereaz ă împreun ă, în modalit ăți complicate.

191

În realizarea demersului investigativ, am pornit de la principiul conform c ăruia pentru a
schimba trebuie, în primul rând, s ă cunoa ștem și să înțelegem un anumit fenomen.
În acest sens, obiectivul general al studiului a fost acela de a identifica și explica
factorii de risc specifici recidivei în cazul agresorilor sexuali.
Obiectivul specific al cercet ării îl constituie evidențierea măsurii în care apartenen ța la
o anumit ă categorie de infractori sexuali (agresivi, oportuni ști și sadici) poate influen ța
apariția recidivei.
În plus, ne-a interesat s ă eviden țiem existența unei corela ții între indicatorii
criminogeni și indicatorii socio-demografici ai recidivei și alegerea tipului de infrac țiune în
cazul recidivei ( recidiv ă sexuală versus recidiv ă non-sexual ă).

4.3.2. Ipoteze.

Ipoteza generala 1: Exist ă o relație de interdependen ță între tipul de infractori sexuali și
probabilitatea apari ției recidivei.

1.1. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei la infractorii
oportuniști în compara ție cu infractorii agresivi.
1.2. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei la infractorii
agresivi în compara ție cu infractorii sadici.
1.3. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei la infractorii
oportuniști în compara ție cu infractorii sadici.

192

Ipoteza general ă 2: Exist ă o relație de interdependen ță între tipul de infractori sexuali și
alegerea tipului de recidiv ă (sexuală și non-sexual ă).

2.1. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei sexuale la
infractorii oportuni ști în compara ție cu infractorii agresivi.
2.2. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei sexuale la
infractorii agresivi în compara ție cu infractorii sadici.
2.3. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei sexuale la
infractorii oportuni ști în compara ție cu infractorii sadici.
2.4. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei non-sexuale
la infractorii oportuni ști în compara ție cu infractorii agresivi.
2.5. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei non–sexuale
la infractorii sadici în compara ție cu infractorii oportuni ști.
2.6. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei non–sexuale
la infractorii sadici în compara ție cu infractorii agresivi.

Ipoteza general ă 3: Indicatorii socio-demografici și indicatorii criminogeni reprezint ă
predictori puternici ai apari ției recidivei la infractorii sexuali.

3.1. Indicatorii socio-demografici reprezint ă predictori puternici ai recidivei sexuale
în cazul infractorilor sexuali.
3.2. Indicatorii criminogeni reprezint ă predictori puternici ai recidivei non-sexuale
în cazul infractorilor sexuali.

193

4.3.3. Lot de subiec ți.

Informa țiile utilizate pentru realizarea acestui studiu au fost extrase din dosarele de
urmărire penal ă întocmite de organele de poli ție, cu privire la spe țele în care s-a putut
identifica un substrat sexual.
Datele utilizate în cercetare au fost colectate pe baza dosarelor de urm ărire penal ă
instrumentate la nivel na țional în perioada 2010 – 2015, având ca obiect infrac țiunile
privitoare la via ța sexual ă, așa cum sunt ele enumerate în noul Cod penal, respectiv violul,
agresiunea sexual ă, actul sexual cu un minor, corupere sexual ă a minorilor, racolarea
minorilor în scopuri sexuale și hărțuirea sexual ă.

Cei 245 de subiec ți care au constituit popula ția cercet ării au fost împ ărțiți în 3 categorii,
corespunz ătoare tipologiei generate în subcapitolul 4.2::
1. infractori sexuali agresivi;
2. infractori sexuali oportuni ști;
3. infractori sexuali sadici.

În Figura 13 prezent ăm reparti ția subiec ților în func ție de ipotezele enun țate.

194

Figura 13. Reparti ția subiecților în func ție de ipotezele enun țate.

4.3.4. Metodologie.

4.3.4.1. Metode utilizate în studiu.

Pentru realizarea studiului, am apelat – ca și în cazul primului studiu – la metodologia
de tip cantitativ, respectiv am utilizat metoda observa ției și metoda analizei arhivelor .

195

4.3.4.2. Procedur ă.

Datele utilizate în cercetare au fost colectate pe baza dosarelor de urm ărire penal ă
instrumentate la nivel na țional în perioada 2010 – 2015, având ca obiect infrac țiunile
privitoare la via ța sexual ă, așa cum sunt ele enumerate în noul Cod penal, respectiv violul,
agresiunea sexual ă, actul sexual cu un minor, corupere sexual ă a minorilor, racolarea
minorilor în scopuri sexuale și hărțuirea sexual ă.
Pentru testarea ipotezelor 1 și 2, cei 245 de subiec ți care au constituit popula ția
cercet ării au fost împ ărțiți în 3 categorii, conform clusterilor rezulta ți in urma gener ării noii
tipologii, demers prezentat în subcapitolul 4.2 :
• infractori sexuali agresivi ( 78 subiec ți);
• infractori sexuali oportuni ști ( 76 subiec ți );
• infractori sexuali sadici ( 91 subiec ți).

De asemenea, fiecare dintre cele trei categorii au fost subdivizate în func ție de apari ția
sau nu a recidivei la subiec ții apar ținând fiec ăreia dintre acestea.

În vederea test ării ipotezei 3 , fiecare categorie de infractori recidivi ști a fost la rândul ei
subdivizat ă, în func ție de tipul de recidiv ă semnalat la subiec ți, respectiv recidiv ă sexual ă
(condamnare repetat ă pentru infrac țiuni sexuale) sau recidiv ă non-sexual ă (condamnarea
repetat ă pentru infrac țiuni s ăvârșite cu violen ță dar care nu au avut un substrat sexual).
Pentru a realiza modelul de regresie am luat în discu ție o serie de indicatori criminogeni
și socio-demografici ai recidivei pe care îi prezent ăm în Tabelele 12 și 13.

196

Tabelul 12. Indicatorii criminogeni ai recidivei

CR. INDICATOR
1 Vârsta sub 40 ani
2 Debut timpuriu în cariera infrac țională
3 Apartenen ță la un grup infrac țional
4 Consum excesiv de alcool
5 Consum de droguri

Tabelul 13. Indicatorii socio-demografici ai recidivei

CR. INDICATOR
1 Provine dintr-o familie dezorganizat ă
2 Abuzat sexual în copil ărie
3 Abuzat fizic în copil ărie
4 Statut marital
5 Analfabet
6 Studii medii
7 Studii superioare

4.3.4.3. Instrumente.

Pentru a centraliza datele ob ținute în baza examin ării dosarelor de urm ărire penal ă am
utilizat ca instrument fi șa de observa ție sistematizat ă.
În prima coloan ă a fișei au fost înscrise tipurile de infractori ( tip_infract), în func ție
de categoria în care ace știa au fost clasifica ți. De asemenea, pentru u șurarea demersului de
prelucrare statistic ă, aceste categorii au fost cuantificate de la 1 la 3 astfel:

197

1. infractori sexuali agresivi;
2. infractori sexuali oportuni ști;
3. infractori sexuali sadici.

În cea de-a doua coloan ă a fost înscris criteriul recidivă (recid), respectiv s-au
înregistrat cazurile în care infractorii au recidivat, f ăcând apel la o codificare dihotomic ă de
tipul:

0 – nu se înregistreaz ă recidiv ă
1 – se înregistreaz ă recidiv ă.

În coloanele 3 și 4 au fost înregistrate recidiva sexuala (recid_sex) și recidiva non-
sexuală (recid_non_sex), f ăcând apel la o codificare dihotomic ă de tipul

0 – nu se înregistreaz ă
1 – se înregistreaz ă
În urm ătoarele coloane ale fi șei au fost înregistra ți indicatorii criminogeni și
indicatorii socio-demografici ai recidivei.

Tabelul 14. Indicatorii criminogeni ai recidivei

CR. INDICATOR ABREVIERE
1 Vârsta sub 40 ani varst_40
2 Debut timpuriu în cariera infrac țională car_infr
3 Apartenen ță la un grup infrac țional grup_infrac
4 Consum excesiv de alcool cons_alcool
5 Consum de droguri cons_droguri

198

Tabelul 15. Indicatorii socio-demografici ai recidivei

CR. INDICATOR ABREVIERE
1 Provine dintr-o familie dezorganizat ă fam_dezorg
2 Abuzat sexual în copil ărie abuz_sex
3 Abuzat fizic în copil ărie abuz_fiz
4 Statut marital stat_marit
5 Analfabet analfab
6 Studii medii stud_medii
7 Studii superioare stud_sup

4.3.5. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea datelor.

4.3.5.1. Elemente de statistic ă utilizate în studiu.

În vederea confirm ării ipotezelor am utilizat Testul t pentru e șantioane independente
(Independent-Samples T Test – pentru validarea ipotezelor 1 și 2) și Regresia liniar ă
multiplă (Linear Regression – pentru validarea ipotezei 3).

4.3.5.2. Prezentarea și prelucrarea datelor.

Analiza statistic ă a datelor s-a realizat prin intermediul programului de statistic ă
computerizat ă SPSS 23 sub Windows, utilizându-se Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test – pentru validarea ipotezelor 1 și 2) și Regresia
liniară multiplă (Linear Regression – pentru validarea ipotezei 3).

199

Testarea și confirmarea ipotezelor.

Ipoteza general ă 1: Există o relație de interdependen ță între tipul de infractori sexuali și
probabilitatea apari ției recidivei.

Ipoteze de lucru:

1.1. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei la
infractorii oportuni ști în compara ție cu infractorii agresivi.

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).
Tabelul 16 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

Tabelul 16. Statistica grupului

Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva agresiv 78 52,56 ,50257 ,05691
oportunist
76 25,00 ,43589 ,05000

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori agresivi”
este mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori oportuni ști” (52,56 comparativ cu
25,00) ceea ce denot ă faptul c ă numărul cazurilor de recidiv ă în cadrul categoriei ”infractori
agresivi” este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă în cadrul categoriei ”infractori
oportuni ști”.

200

În continuare , în Tabelul 17, prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă în func ție de variabila tip infractor.

Tabelul 17. Independent Samples Test

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (167) =
0,142, cu p = 0,707 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și condi ția
omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.

Constat ăm că indicele t are valoarea t (176) = 4,175, cu un prag de semnifica ție p = ,000
ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând categoriei
”infractori oportuni ști” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce prive ște
apariția recidivei, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori agresivi” , ceea
ce ne confirm ă ipoteza de lucru.

Independent Samples Test
Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva Equal
variances
assumed ,142 ,707 4,175 167 ,000 -,28755 ,06888 -,42352 -,15157
Equal
variances
not
assumed 4,097 144,584 ,000 -,28755 ,07019 -,42627 -,14882

201

1.2. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei la infractorii
agresivi în compara ție cu infractorii sadici.

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).

Tabelul 18 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

Tabelul 18. Group Statistics

Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva agresiv
78 52,56 ,50257 ,05691
sadic
91 81,32 ,39192 ,04108

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori sadici” este
mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori agresivi” (81,32 comparativ cu 52,56)
ceea ce denot ă faptul c ă numărul cazurilor de recidiv ă în cadrul categoriei ”infractori sadici”
este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă în cadrul categoriei ”infractori
oportuni ști”.

În continuare , în Tabelul 19 , prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă în func ție de variabila tip infractor.

202

Tabelul 19. Independent Samples Test

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva Equal variances
assumed 48,642 ,611 -4,175 167 ,000 -,28755 ,06888 -,42352 -,15157
Equal variances not
assumed -4,097 144,584 ,000 -,28755 ,07019 -,42627 -,14882

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (167) =
48,6422, cu p = 0,611 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și
condi ția omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.
Constat ăm că indicele t are valoarea t (167) = 4,175, cu un prag de semnifica ție p = ,000
ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând categoriei
”infractori agresivi” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce prive ște apari ția
recidivei, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori sadici” , ceea ce ne
confirm ă ipoteza de lucru.

1.3. Există o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei la infractorii
oportuniști în compara ție cu infractorii sadici.

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).

Tabelul 20 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

203

Tabelul 20. Group Statistics
Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva oportunist 76 25,00 ,43589 ,05000
sadic
91 81,32 ,39192 ,04108

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori sadici” este
mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori oportuni ști” (81,32 comparativ cu
25,00) ceea ce denot ă faptul c ă numărul cazurilor de recidiv ă în cadrul categoriei ”infractori
sadici” este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă în cadrul categoriei ”infractori
oportuni ști”.

În continuare , în Tabelul 21 , prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă în func ție de variabila tip infractor.

Tabelul 21. Independent Samples Test
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva Equal variances
assumed 3,852 ,151 -8,786 165 ,000 -,56319 ,06410 -,68974 -,43663
Equal variances not
assumed -8,703 152,524 ,000 -,56319 ,06471 -,69104 -,43533

204

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (165) =
3,852, cu p = 0,151 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și condi ția
omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.
Constat ăm că indicele t are valoarea t (165) = 8.786, cu un prag de semnifica ție p = ,000
ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând categoriei
”infractori oportuni ști” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce prive ște
apariția recidivei, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori sadici” , ceea ce
ne confirm ă ipoteza de lucru.

Ipoteza general ă 2: Exist ă o relație de interdependen ță între tipul de infractori sexuali și
alegerea tipului de recidiv ă (sexuală și non-sexual ă).

Ipoteze de lucru:

2.1. Exist ă o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei sexuale la
infractorii oportuni ști în compara ție cu infractorii agresivi.

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).
Tabelul 22 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

Tabelul 22. Group Statistics

Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva sexuala agresiv 78 32,05 ,46969 ,05318
oportunist 76 9,21 ,29110 ,03339

205

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori agresivi”
este mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori oportuni ști” (32,05 comparativ cu
9,21) ceea ce denot ă faptul c ă num ărul cazurilor de recidiv ă sexual ă în cadrul categoriei
”infractori agresivi” este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă sexual ă în cadrul
categoriei ”infractori oportuni ști”.

În continuare, în Tabelul 23 , prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă sexual ă în func ție de variabila tip infractor.

Tabelul 23. Independent Samples Test

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva
sexuala Equal variances
assumed 65,632 ,253 3,616 152 ,000 ,22841 ,06316 ,10362 ,35320
Equal variances not
assumed 3,637 129,080 ,000 ,22841 ,06280 ,10417 ,35265

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (152) =
65,632, cu p = 0,253 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și condi ția
omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.
Constat ăm că indicele t are valoarea t (152) = 3,616, cu un prag de semnifica ție p = ,000
ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând categoriei
”infractori oportuni ști” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce prive ște
recidiva sexual ă, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori agresivi” , ceea
ce ne confirm ă ipoteza de lucru.

206

2.2. Exist ă o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei sexuale la
infractorii agresivi în compara ție cu infractorii sadici.
În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).

Tabelul 24 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

Tabelul 24. Group Statistics

Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva sexuala agresiv 78 32,05 ,46969 ,05318
sadic 91 76,92 ,42366 ,04441

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori sadici” este
mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori agresivi” (76,92 comparativ cu 32,05)
ceea ce denot ă faptul c ă numărul cazurilor de recidiv ă sexual ă în cadrul categoriei ”infractori
sadici” este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă sexual ă în cadrul categoriei
”infractori agresivi”.

În continuare, în Tabelul 25 , prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă sexual ă în func ție de variabila tip infractor.

207

Tabelul 25. Independent Samples Test

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva
sexuala Equal variances
assumed 6,620 ,211 -6,528 167 ,000 -,44872 ,06874 -,58443 -,31301
Equal variances not
assumed -6,476 156,659 ,000 -,44872 ,06929 -,58558 -,31186

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (167) =
6,620, cu p = 0,211 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și condi ția
omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.
Constat ăm că indicele t are valoarea t (167) = 6,528, cu un prag de semnifica ție p = ,000
ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând categoriei
”infractori agresivi” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce prive ște
recidiva sexual ă, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori sadici” , ceea ce
ne confirm ă ipoteza de lucru.

2.3. Exist ă o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei sexuale la
infractorii oportuni ști în compara ție cu infractorii sadici.

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).

Tabelul 26 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

208

Tabelul 26. Group Statistics

Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva sexuala oportunist 76 9,21 ,29110 ,03339
sadic 91 76,92 ,42366 ,04441

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori sadici” este
mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori oportuni ști” (76,92 comparativ cu
32,05) ceea ce denot ă faptul c ă num ărul cazurilor de recidiv ă sexual ă în cadrul categoriei
”infractori sadici” este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă sexual ă în cadrul
categoriei ”infractori oportuni ști”.
În continuare, în Tabelul 27 , prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă sexuală în func ție de variabila tip infractor.

Tabelul 27. Independent Samples Test

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva
sexuala Equal variances
assumed 27,034 ,178 11,798 165 ,000 -,67713 ,05739 -,79045 -,56380
Equal variances not
assumed 12,186 159,391 ,000 -,67713 ,05556 -,78686 -,56739

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (165) =
27,034, cu p = 0,178 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și condi ția
omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.

209

Constat ăm că indicele t are valoarea t (165) = 11,798, cu un prag de semnifica ție p =
,000 ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând
categoriei ”infractori oportuni ști” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce
privește recidiva sexual ă, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori sadici” ,
ceea ce ne confirm ă ipoteza de lucru.

2.4. Exist ă o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei non-sexuale la
infractorii oportuni ști în compara ție cu infractorii agresivi.

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).

Tabelul 28 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

Tabelul 28. Group Statistics

Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva non-sexuala agresiv 78 20,51 ,40641 ,04602
oportunist 76 15,79 ,36707 ,04211

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori agresivi”
este mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori oportuni ști” (20,51 comparativ cu
15,79) ceea ce denot ă faptul c ă numărul cazurilor de recidiv ă non-sexual ă în cadrul categoriei
”infractori agresivi” este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă non-sexual ă în cadrul
categoriei ”infractori oportuni ști”.
În continuare, în Tabelul 29 , prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă non-sexual ă în func ție de variabila tip infractor.

210

Tabelul 29. Independent Samples Test

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva non-
sexuala Equal variances
assumed 2,314 ,130 11,756 152 ,001 ,04723 ,06246 -,07616 ,17063
Equal variances not
assumed ,757 151,140 ,001 ,04723 ,06237 -,07600 ,17047

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (152) =
2,314, cu p = 0,130 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și condi ția
omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.
Constat ăm că indicele t are valoarea t (152) = 11,756, cu un prag de semnifica ție p =
,001 ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând
categoriei ”infractori oportuni ști” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce
privește recidiva non-sexual ă, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori
agresivi” , ceea ce ne confirm ă ipoteza de lucru.

2.5. Exist ă o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei non–sexuale la
infractorii sadici în compara ție cu infractorii oportuni ști.

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).

Tabelul 30 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

211

Tabelul 30. Group Statistics

Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva non-sexuala oportunist 76 15,79 ,36707 ,04211
sadic
91 4,40 ,20613 ,02161

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori oportuni ști”
este mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori sadici” (15,79 comparativ cu
4,40) ceea ce denot ă faptul c ă numărul cazurilor de recidiv ă non-sexual ă în cadrul categoriei
”infractori oportuni ști” este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă non-sexual ă în
cadrul categoriei ”infractori sadici”.
În continuare, în Tabelul 31 , prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă non-sexual ă în func ție de variabila tip infractor.

Tabelul 31. Independent Samples Test
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva non-
sexuala Equal variances
assumed 28,570 ,120 2,524 165 ,003 ,11394 ,04515 ,02479 ,20308
Equal variances not
assumed 2,408 113,168 ,018 ,11394 ,04733 ,02018 ,20770

212

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (165) =
28,570 cu p = 0,120 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și condi ția
omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.
Constat ăm că indicele t are valoarea t (165) = 2,524, cu un prag de semnifica ție p = ,003
ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând categoriei
”infractori sadici” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce prive ște recidiva
non-sexual ă, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori oportuni ști”, ceea ce
ne confirm ă ipoteza de lucru.

2.6. Exist ă o probabilitate semnificativ mai mic ă de apari ție a recidivei non–sexuale la
infractorii sadici în compara ție cu infractorii agresivi.

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la Testul t pentru e șantioane
independente (Independent-Samples T Test).

Tabelul 32 Group Statistics prezint ă pentru fiecare dintre cele dou ă grupuri num ărul
de subiec ți, media, devia ția standard și eroarea standard a mediei.

Tabelul 32. Group Statistics

Group Statistics

Tip infractor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Recidiva non-sexuala agresiv 78 20,51 ,40641 ,04602
sadic 91 4,40 ,20613 ,02161

Așa cum putem observa, media subiec ților apar ținând categoriei ”infractori agresivi”
este mai mare decât a celor apar ținând categoriei ”infractori sadici” (20,51 comparativ cu

213

4,40) ceea ce denot ă faptul c ă numărul cazurilor de recidiv ă non-sexual ă în cadrul categoriei
”infractori sadici” este mai mare decât num ărul cazurilor de recidiv ă non-sexual ă în cadrul
categoriei ”infractori oportuni ști”.
În continuare, în Tabelul 33 , prezent ăm rezultatele la testul t de compara ție a mediilor
la variabila recidivă non-sexual ă în func ție de variabila tip infractor.

Tabelul 33. Independent Samples Test

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Recidiva non-
sexuala Equal variances
assumed 54,039 ,216 3,319 167 ,001 ,16117 ,04856 ,06529 ,25705
Equal variances not
assumed 3,170 110,121 ,002 ,16117 ,05084 ,06042 ,26192

Așa cum se poate observa, în ceea ce prive ște testul Levene, coeficientul F (167) =
54,039, cu p = 0,216 este nesemnificativ, ceea ce înseamn ă că varian țele sunt egale și condi ția
omogenit ății varian țelor este satisf ăcută.
Constat ăm că indicele t are valoarea t (167) = 3,319, cu un prag de semnifica ție p = ,001
ceea ce înseamn ă că exist ă diferen țe semnificative între medii, subiec ții apar ținând categoriei
”infractori sadici ” având în medie scoruri semnificativ mai mici în ceea ce prive ște recidiva
non-sexual ă, în compara ție cu subiec ții apar ținând categoriei ”infractori agresivi” , ceea ce ne
confirm ă ipoteza de lucru.

214

Ipoteza general ă 3: Indicatorii soci-demografici și indicatorii criminogeni reprezint ă
predictori puternici ai apari ției recidivei la infractorii sexuali.

Ipoteze de lucru:

3.1. Indicatorii socio-demografici reprezint ă predictori puternici ai recidivei sexuale în
cazul infractorilor sexuali.
În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la metoda predic ției lineare
multivariate (Regression Linear) folosind la criteriu recidiva sexual ă și ca predictori

– provine dintr-o familie dezorganizat ă
– abuzat sexual în copil ărie
– abuzat fizic în copil ărie
– statut marital
– nivel de școlarizare

În Tabelul 34 sunt prezentate cele cinci modele de regresie rezultate.

215

Tabelul 34. Modele de regresie în func ție de variabila criteriu recidivă non-
sexuală.

Model Summaryf
Model R R Square Adjusted R Square Std. Error of the Estimate Change Statistics
R Square Change F Change df1 df2 Sig. F Change
1 ,167a ,028 ,020 ,42356 ,028 3,773 1 132 ,001
2 ,203b ,041 ,026 ,42225 ,013 1,818 1 131 ,180
3 ,377c ,142 ,122 ,40097 ,101 15,274 1 130 ,000
4 ,417d ,174 ,288 ,39502 ,132 4,949 1 129 ,003
5 ,431e ,186 ,654 ,39359 ,212 1,940 1 128 ,000
a. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata
b. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata, Abuzat sexual in copilarie
c. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata, Abuzat sexual in copilarie, Abuzat fizic in copilarie
d. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata, Abuzat sexual in copilarie, Abuzat fizic in copilarie, Statut marital
e. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata, Abuzat sexual in copilarie, Abuzat fizic in copilarie, Statut marital, Nivelul de
scolarizare
f. Dependent Variable: Recidiva sexuala

Coloana Adjusted R Square ne ofer ă informa ții cu privire la procentajul cu care este
explicat ă variabila criteriu de c ătre variabilele predictori ale fiec ărui model:
→ Modelul 1 = 2% (2% din varian ța variabilei recidivă sexuală este explicata de
varian ța variabilei provine dintr-o familie dezorganizat ă)
→ Modelul 2 = 2% (2% din varian ța variabilei recidivă sexuală este explicata de
varian ța variabilelor provine dintr-o familie dezorganizat ă, abuz sexual în
copilărie)
→ Modelul 3 = 12% (12% din varian ța variabilei recidivă sexuală este explicata de
varian ța variabilelor provine dintr-o familie dezorganizat ă, abuz sexual în
copilărie, abuz fizic în copil ărie)

216

→ Modelul 4 = 28% (28% din varian ța variabilei recidivă sexuală este explicata de
varian ța variabilelor provine dintr-o familie dezorganizat ă, abuz sexual în
copilărie, abuz fizic în copil ărie, statut marital )
→ Modelul 5 = 65% (65% din varian ța variabilei recidivă sexuală este explicata de
varian ța variabilelor provine dintr-o familie dezorganizat ă, abuz sexual în
copilărie, abuz fizic în copil ărie, statut marital, nivel de școlarizare ).

Coloana R Square Change ne ofer ă informa ții cu privire la îmbun ătățirea pe care o
aduce fiecare model de predic ție față de cel precedent. Dac ă p< .005 ( Sig. F Change ) atunci
acea îmbun ătățire este semnificativ ă.

→ Modelul 2 – aduce o îmbun ătățire de 0,13 % fa ță de modelul precedent cu un
prag de semnifica ție p = .180 > .005 (sig F change), ceea ce înseamn ă că
îmbun ătățirea nu este semnificativ ă.
→ Modelul 3 – aduce o îmbun ătățire de 10 % fa ță de modelul precedent cu un prag
de semnifica ție p = .000 < .005 (sig F change), ceea ce înseamn ă că
îmbun ătățirea este semnificativ ă.
→ Modelul 4 – aduce o îmbun ătățire de 13 % fa ță de modelul precedent cu un prag
de semnifica ție p = .003 < .005 (sig F change), ceea ce înseamn ă că
îmbun ătățirea este semnificativ ă.
→ Modelul 5 – aduce o îmbun ătățire de 21 % fa ță de modelul precedent cu un prag
de semnifica ție p = .000 < .005 (sig F change), ceea ce înseamn ă că
îmbun ătățirea este semnificativ ă.

Tabelul 35 Anova este prezentat testul F de regresie linear ă, în baza c ăruia admitem sau
respingem ipoteza de nul ( nu exist ă nici o rela ție liniar ă între variabilele modelelor sau cu
alte cuvinte R2 = 0).

217

Tabelul 35. Anova

Model Sum of Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression ,677 1 ,677 3,773 ,054b
Residual 23,681 132 ,179
Total 24,358 133
2 Regression 1,001 2 ,501 2,807 ,064c
Residual 23,357 131 ,178
Total 24,358 133
3 Regression 3,457 3 1,152 7,167 ,003d
Residual 20,901 130 ,161
Total 24,358 133
4 Regression 4,229 4 1,057 6,775 ,001e
Residual 20,129 129 ,156
Total 24,358 133
5 Regression 4,529 5 ,906 5,848 ,000f
Residual 19,829 128 ,155
Total 24,358 133
a. Dependent Variable: Recidiva sexuala
b. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata
c. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata, Abuzat sexual in copilarie
d. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata, Abuzat sexual in copilarie, Abuzat fizic in copilarie
e. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata, Abuzat sexual in copilarie, Abuzat fizic in copilarie, Statut
marital
f. Predictors: (Constant), Provine dintr-o familie dezorganizata, Abuzat sexual in copilarie, Abuzat fizic in copilarie, Statut
marital, Nivelul de scolarizare

Așa cum se poate observa în tabel, în cazul Modelului 5 testul F de regresie linear ă
este extrem de semnificativ p = .000, fapt care ne îndrept ățește să respingem ipoteza de nul și
să accept ăm faptul c ă exist ă o rela ție linear ă puternic ă intre criteriul recidivă sexuală și
predictorii provine dintr-o familie dezorganizat ă, abuz sexual în copil ărie, abuz fizic în
copilărie, statut marital, nivel de școlarizare , reprezentând indicatorii criminogeni lua ți în
calcul, fapt care confirm ă ipoteza de lucru.

218

3.2. Indicatorii criminogeni reprezint ă predictori puternici ai recidivei non-sexuale în
cazul infractorilor sexuali

În vederea valid ării ipotezei de lucru am apelat la metoda predic ției lineare
multivariate (Regression Linear) folosind la criteriu recidiva non-sexual ă și ca predictori
– vârsta sub 40 de ani
– cariera infrac țională timpurie
– apartenen ța la un grup infrac țional
– consum excesiv de alcool
– consum excesiv de droguri.

În Tabelul 36 sunt prezentate cele cinci modele de regresie rezultate.

Tabelul 36. Modele de regresie în func ție de variabila criteriu recidivă non-
sexuală.
Model Summaryf
Model R R Square Adjusted R
Square Std. Error of
the Estimate Change Statistics
R Square
Change F Change df1 df2 Sig. F Change
1 ,838a ,703 ,686 1,00028 ,703 42,516 1 132 ,000
2 ,945b ,893 ,881 ,61693 ,191 30,320 1 131 ,003
3 ,947c ,897 ,887 ,62503 ,004 ,562 1 130 ,464
4 ,988d ,977 ,971 ,30436 ,080 52,478 1 129 ,001
5 ,990e ,979 ,972 ,30017 ,205 1,421 1 128 ,000
a. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani
b. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani, Cariera infractionala timpurie
c. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani, Cariera infractionala timpurie, Aparteneta la un grup infractional
d. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani, Cariera infractionala timpurie, Aparteneta la un grup infractional, Consum excesiv de alcool
e. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani, Cariera infractionala timpurie, Aparteneta la un grup infractional, Consum excesiv de alcool,
Consum de droguri
f. Dependent Variable: Recidiva non-sexuala

Coloana Adjusted R Square ne ofer ă informa ții cu privire la procentajul cu care este
explicat ă variabila criteriu de c ătre variabilele predictori ale fiec ărui model:

219

→ Modelul 1 = 68% (68% din varian ța variabilei recidivă non-sexual ă este
explicata de varian ța variabilei vârsta sub 40 ani )
→ Modelul 2 = 88% (88% din varian ța variabilei recidivă non-sexual ă este
explicata de varian ța variabilelor vârsta sub 40 ani, cariera infrac țională
timpurie )
→ Modelul 3 = 88% (88% din varian ța variabilei recidivă non-sexual ă este
explicata de varian ța variabilelor vârsta sub 40 ani, cariera infrac țională
timpurie, apartenen ța la un grup infrac țional )
→ Modelul 4 = 97% (97% din varian ța variabilei recidivă non-sexual ă este
explicata de varian ța variabilelor vârsta sub 40 ani, cariera infrac țională
timpurie, apartenen ța la un grup infrac țional, consum excesiv de alcool .
→ Modelul 5 = 97% (97% din varian ța variabilei recidivă non-sexual ă este
explicata de varian ța variabilelor vârsta sub 40 ani, cariera infrac țională
timpurie, apartenen ța la un grup infrac țional, consum excesiv de alcool, consum
de droguri ).

Coloana R Square Change ne ofer ă informa ții cu privire la îmbun ătățirea pe care o
aduce fiecare model de predic ție față de cel precedent. Dac ă p<0.05 ( Sig. F Change ) atunci
acea îmbun ătățire este semnificativ ă.

→ Modelul 2 – aduce o îmbun ătățire de 19 % fa ță de modelul precedent cu un prag
de semnifica ție p = .000 <0.05 (sig F change), ceea ce înseamn ă că
îmbun ătățirea este semnificativ ă.
→ Modelul 3 – aduce o îmbun ătățire de 0.04 % fa ță de modelul precedent cu un
prag de semnifica ție p = .464 > 0.05 (sig F change), ceea ce înseamn ă că
îmbun ătățirea nu este semnificativ ă.
→ Modelul 4 – aduce o îmbun ătățire de 8 % fa ță de modelul precedent cu un prag
de semnifica ție p = .000 <0.05 (sig F change), ceea ce înseamn ă că
îmbun ătățirea este semnificativ ă.

220

→ Modelul 5 – aduce o îmbun ătățire de 20 % fa ță de modelul precedent cu un prag
de semnifica ție p = .000 <0.05 (sig F change), ceea ce înseamn ă că
îmbun ătățirea este semnificativ ă.

Tabelul 37 Anova este prezentat testul F de regresie linear ă, în baza c ăruia admitem sau
respingem ipoteza de nul ( nu exist ă nici o rela ție liniar ă între variabilele modelelor sau cu
alte cuvinte R2 = 0).

Tabelul 37. Anova

ANOVAa
Model Sum of Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression ,119 1 ,119 ,650 ,001b
Residual 24,239 132 ,184
Total 24,358 133
2 Regression ,156 2 ,078 ,421 ,003c
Residual 24,203 131 ,185
Total 24,358 133
3 Regression 3,816 3 1,272 8,050 ,623d
Residual 20,542 130 ,158
Total 24,358 133
4 Regression 3,897 4 ,974 6,143 ,004e
Residual 20,461 129 ,159
Total 24,358 133
5 Regression 4,174 5 ,835 5,294 ,000f
Residual 20,184 128 ,158
Total 24,358 133
a. Dependent Variable: Recidiva non-sexuala
b. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani
c. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani, Cariera infractionala timpurie
d. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani, Cariera infractionala timpurie, Aparteneta la un grup infractional
e. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani, Cariera infractionala timpurie, Aparteneta la un grup infractional, Consum excesiv
de alcool
f. Predictors: (Constant), Vârsta sub 40 ani, Cariera infractionala timpurie, Aparteneta la un grup infractional, Consum excesiv
de alcool, Consum de droguri

Așa cum se poate observa în tabel, în cazul Modelului 5 testul F de regresie linear ă
este extrem de semnificativ p = .000, fapt care ne îndrept ățește să respingem ipoteza de nul și
să accept ăm faptul c ă exist ă o rela ție linear ă puternic ă intre criteriul recidivă și predictorii
vârsta sub 40 ani, cariera infrac țională timpurie, apartenen ța la un grup infrac țional, consum
excesiv de alcool, consum de droguri , reprezentând indicatorii criminogeni lua ți în calcul, fapt
care confirm ă ipoteza de lucru.

221

4.3.5.3. Interpretarea psihologic ă a rezultatelor.
Infrac țiunile de natur ă sexual ă, cum ar fi violul sau alte abuzuri sexuale (perversiunea
sau corup ția sexual ă, hărțuirea sexual ă ori racolare de minori în scopuri sexuale), s ăvârșite
asupra minorilor sau adul ților, marcheaz ă viețile victimelor, las ă urme adânci la nivel
psihologic, nu numai fizic.
Și mai grav este faptul c ă statistica a demonstrat c ă un procent semnificativ dintre
acești infractori recidiveaz ă o dat ă sau de mai multe ori, comi țând fie acela și tip de
infrac țiuni, respectiv de natur ă sexual ă, sau infrac țiuni cu violen ță fără conota ție sexual ă. Din
acest punct de vedere, am considerat c ă este interesant de studiat în ce m ăsură un anumit tip
de infractor sexual opteaz ă sau nu s ă repete comportamentul infrac țional dup ă ispășirea
pedepsei pentru infrac țiunea ini țial comis ă.
În acest sens, rezultatele statistice ale ipotezelor 1 și 2 au confirmat faptul c ă exist ă o
diferen țiere semnificativ ă între apartenen ța la o anumit ă categorie de infractori și
probabilitatea mai mic ă sau mai mare de apari ție a recidivei în cazul acestora.
Mai mult, acelea și rezultate statistice demonstreaz ă și faptul c ă apartenen ța la un anumit
cluster de infractori sexuali influen țează semnificativ si alegerea tipului de infrac țiune în cazul
recidivei, respectiv o infrac țiune sexual ă sau o infrac țiune cu violen ță dar f ără implica ții
sexuale.
Astfel în cazul recidivei, s-a relevat statistic faptul c ă infractorii sexuali sadici prezint ă
riscul cel mai mare de a recidiva. Faptul c ă acest tip de infractori manifest ă grave disfunc ții
mentale, care îi împiedic ă nu numai s ă își cenzureze pornirile criminale dar nici nu le permite
să conștientizeze gravitatea consecin țelor faptelor lor, poate fi o explica ție rațională a ratei
foarte mari de apari ție a recidivei în cazul acestora. Statistic s-a demonstrat faptul c ă, atunci
când recidiveaz ă, sadicii au tendin ța de a comite tot infrac țiuni de natur ă sexual ă.
Infractorii sexuali agresivi au de asemenea o rat ă de recidiv ă suficient de ridicat ă,
explicat ă de caracteristicile psihologice și criminogene specifice acestei categorii de
infractori: inadaptare social ă, conflicte cu autoritatea, comportament violent și impulsiv. Cu
toate c ă nu sunt izola ți social, rela țiile acestora cu cei din jur sunt cel mai adesea marcate de
acte de violen ță, violen ță care de foarte multe ori ac ționeaz ă ca un factor declan șator al
recidivei. În ceea ce prive ște tipul infrac țiunii, în cazul recidivei agresivii opteaz ă să comit ă
atât infrac țiuni de natur ă sexual ă, cât si alte tipuri de infrac țiuni care presupun moduri de

222

operare caracterizate de un nivel mare de violen ță.
Infractorii oportuni ști au ob ținut scorurile cele mai mici în ceea ce prive ște recidiva,
care de obicei apare doar în momentul în care ace știa o percep ca oferind un beneficiu
superior în compara ție cu pedeapsa ce ar trebui isp ășită pentru infrac țiunea comis ă. În caz de
recidiv ă opteaz ă către infrac țiuni non-sexuale, dar nu renun ță să comit ă și infrac țiuni de
natură sexual ă, dacă percep oportunitatea ob ținerii unui câ știg de natur ă sexual ă, fără a-și
asuma riscul de a fi descoperit.
În ceea ce prive ște rolul indicatorilor criminogeni si socio-demografici ( ipoteza 3 )
rezultatele analizei statistice au confirmat faptul c ă reprezint ă predictori puternici ai apari ției
recidivei, atât a celei sexuale, cât și a celei non-sexuale.
Astfel, indicatorii socio-demografici se dovedesc a fi predictori puternici ai recidivei
sexuale.
Experien ța negativ ă a educa ției deficitare primite în familie, a deprinderilor și
practicilor antisociale însu șite, face ca infractorul sexual s ă fie un individ instabil din punct de
vedere emotiv-ac țional, un element care în reac țiile sale tr ădează discontinuitate, salturi
nemotivate de la o extrem ă la alta, inconstan ță în reac ții față de stimuli, care determin ă lipsa
unei capacit ăți de autoevaluare și de evaluare adecvat ă, la lipsa de obiectivitate fa ță de sine și
față de al ții și care conduce în final la recidiv ă.
În ceea ce prive ște indicatorii criminogeni ai recidivei ace știa sunt specifici nu doar
infrac țiunilor de natur ă sexual ă, ci ac ționeaz ă ca factori declan șatori în majoritatea
infrac țiunilor, mai ales cele în cele comise cu violen ță. De exemplu, apartenen ța la un grup
infrac țional, determin ă individul s ă preia necritic atitudinile, convingerile și comportamentele
grupului respectiv și să se angajeze în comportamente cu caracter infrac țional. În cazul în care
individul debuteaz ă precoce în activitatea infrac țională, la vârsta adult ă va dispune de moduri
de operare ”rafinate” care îl vor motiva s ă continue s ă comit ă acte ilicite. Abuzul de alcool și
consumul de substan țe narcotice tind s ă accentueze tendin ța spre infrac ționalitate și
recidivism.

223

4.3.6. Concluzii.

Evalu ările cu privire la nivelul de risc specific infractorilor sexuali trebuie s ă fie cât se
poate de precise, deoarece deciziile cu privire la eliberarea unui asemenea individ într-o
comunitate pot avea consecin țe serioase atât pentru comunitatea în cauz ă cât și pentru individ
în sine.
Discu țiile cu privire la pericolul social reprezentat de un individ pot fi
conceptualizate în mai multe moduri, îns ă interesul central este concentrat în jurul riscului de
recidiv ă. O dificultate major ă întâlnit ă atunci când vine vorba de evaluarea riscului de
recidiv ă a infractorilor sexuali este reprezentat ă de frecven ța scăzută a acestor evenimente.
Predic ția în cazul agresiunii sexuale reprezint ă o sarcin ă destul de dificil ă datorit ă
complexit ății și multitudinii de factori și a naturii acestui tip de infrac țiune (Borum, 1996;
Monahan 1981, 1984).
Diferen ța dintre evalu ările bazate pe dovezi empirice și cele bazate ra ționamente
clinice subiective a devenit destul de dezb ătută în aceast ă arie de interven ție (Grubin,1997,
1999).
Una din cele mai mari critici aduse ra ționamentelor clinice este reprezentat ă de
tendin ța evident ă centrat ă pe prejudecat ă și exagerare (Hagen, 1997; Steadman,1987), care
face ca prezicerea recidivismului s ă fie fals ă. Dac ă pericolul social este supraestimat (erori
fals-pozitive sau Tipul I de eroare de predic ție), indivizii cu un risc sc ăzut de recidiv ă trec
printr-un proces prelungit și costisitor. În orice caz, varianta cu implica ții sociale mai grave
este reprezentat ă de situa ția subestim ării pericolului social (erori fals-negative sau Tipul II de
eroare de predic ție), când infractorii periculo și sunt elibera ți fără să fie trata ți într-un fel sau
altul, iar probabilitatea comiterii unei noi infrac țiuni este destul de ridicat ă (Epperson, Kaul,
și Hesselton, 1998).
În compara ție cu metodele clinice, metodele statistice și-au demonstrat superioritatea
în prezicerea șansei de recidiv ă a infractorilor sexuali (Hanson și Bussiere, 1996), a
infractorilor cu probleme mentale (Bonta, Law, și Hanson, 1996), și a infractorilor violen ți
(Mossman, 1994).

224

Mai mult, Goggin (1994) a descoperit c ă media coeficientului de corela ție atunci
când se folosesc metode statistice pentru prezicerea recidivei este de .22 , în timp ce pentru
metodele clinice este de .08.
Având în vedere aceste rezultate, Janus și Meehl (1997) au sugerat c ă acurate țea
predictiv ă a evalu ărilor clinice pericliteaz ă sanc țiunile legale bazate pe evaluarea riscului,
propuse pentru infractorii sexuali.
Potrivit lui Monahan (1996), predic țiile pot fi îmbun ătățite prin folosirea metodelor
statistice și a criteriilor validate empiric. Îns ă, pentru a prezice evenimente care se întâmpl ă
destul de rar, a șa cum este cazul infrac țiunilor sexuale, posibilitatea de a face erori fals-
pozitive este destul de ridicat ă. Acest articol î și propune s ă identifice atât predictorii statici cât
și pe cei dinamici asocia ți cu recidiva sexual ă și să analizeze cele mai utilizate instrumente
folosite pentru evaluarea riscului de recidiv ă (N = 12). Au fost luat de asemenea în
considerare studiile despre tratamente, care au f ăcut referire direct ă la factorii de risc asocia ți
cu recidiva sexual ă, fie ei statici și/sau dinamici.

Factorii predictivi asocia ți cu recidiva sexual ă

Evaluarea gradului de pericol social pe care infractorul sexual îl prezint ă presupune
folosirea acelor caracteristici care influen țează creșterea sau mic șorarea riscului de recidiv ă.
Un factor de risc static (cum este vârsta și istoricul infrac țional) este util pentru
evaluarea riscurilor pe termen lung, dar pentru c ă ține de istoric, nu poate fi folosit pentru
evaluarea schimb ărilor nivelului de risc ce apar de-a lungul timpului.
Factorii dinamici (cum ar fi responsabilitatea, abuzul de substan țe, izolarea, motiva ția,
distorsiunile cognitive, s ănătatea mental ă, etc.) sunt factori care persist ă, dar asupra c ărora se
poate totu și interveni prin intermediul tratamentului specific.
Andrews și Bonta (1994) au descris nevoile criminogene drept un set de atitudini și
comportamente adoptate de infractor. Asemenea factori par s ă aibă valen țe negative și pot
influen ța atitudinile fa ță de orice form ă despre autoritate sau conformism, devian ța justificând
în cazul acesta, agresivitatea, ostilitatea, abuzul de substan țe și raționaliz ările
comportamentului antisocial.
Câteva studii ( Tabelul 38 ) au identificat ambele tipuri de factori, statici și dinamici,
asocia ți cu riscul de recidiv ă.

225

În ciuda faptului c ă mai multe studii experimentale recente au eviden țiat importan ța
factorilor dinamici, marea majoritate a studiilor au ob ținut pân ă într-un punct ceva rezultate
valide, drept urmare o concluzie ferm ă nu va putea fi tras ă (cel pu țin nu înc ă).

Tabelul 38. Studii privind factorii predictivi asocia ți cu recidiva sexual ă
Autori An Eșantion Locație Metodă Factori
Static Dinamic
Rice,
Harris, și
Quinsey 1990 54 de violatori,
interna ți într-
un spital de
specialitate Canada Follow-
up, în
medie 46
de luni.
Psihopatie, trecut infrac țional,
vârstă, devian ță sexual ă, stare
civilă Nu au fost m ăsurate
Rice,
Quinsey, și
Harris 1991 136 de agresori
sexuali
elibera ți
dintr-un
spital
psihiatric de
maxim ă
siguran ță Canada Follow-
up în
medie
timp de
6.3 ani Trecut infrac țional legat de
infrac țiuni sexuale , infrac țiuni
sexuale frecvente, tulbur ări de
personalitate, nu au fost
niciodat ă căsătoriți, interes
pentru comportamente sexuale
deviante, condamn ări pentru
infrac țiuni ce țin de
proprietate, înclina ție spre
preferin țe sexuale pentru
minori, intern ări la psihiatrie Nu au fost m ăsurate
Thornton și
Travers 1991 313 de agresori
sexuali
elibera ți din
închisoare Regatul
Unit al
Marii
Britani
i Follow-
up, timp
de 10 ani Condamn ări anterioare atât
pentru infrac țiuni sexuale cât
și pentru alte tipuri de
infrac țiuni, patru sau mai
multe condamn ări anterioare Nu au fost m ăsurate
Broadhurst
și Maller 1992 560 de agresori
sexuali
elibera ți din
închisoare Australia Follow-
up timp
de 12 ani Antecedentele penale, timpul
petrecut în închisoare, vârsta
(≤ 24), apartenen ța la o anume
minoritatea (aboriginal) Nu au fost m ăsurate
Hanson,
Steffy, și
Gauthier 1993 197 de agresori
sexuali
elibera ți din
închisoare Canada Follow-
up în
medie
timp de
22 ani Condamn ările anterioare legate
de infrac țiunile sexuale, dac ă
au recunoscut faptele
anterioare, victima nu era din
familie, nu a fost niciodat ă
căsătorit Nu s-au g ăsit
Malcolm,
Andrews,
și Quinsey 1993 172 de agresori
sexuali
elibera ți din
închisoare Canada Follow-
up în
medie
timp de
4,2 ani Preferin țe sexuale deviante
pentru o anume categorie de
vârstă Nu au fost m ăsurate

226

Quinsey,
Rice, și
Harris 1995 178 de
agresori
sexuali
elibera ți
dintr-un spital
psihiatric de
maxim ă
siguran ță Canada Follow-
up timp
de 59 de
luni Antecedentele penale,
psihopatia (PCL-R), interesele
sexuale deviante, violator Nu au fost m ăsurate
Hanson,
Scott, și
Steffy 1995 191 de agresori
sexuali și 137
de agresori
non-sexuali
elibera ți din
închisoare Canada Follow-
up între
15 și
31 de
ani Antecedentele penale și tipul de
victim ă Nu au fost m ăsurate
Prentky,
Knight, și
Lee 1997 111 de
agresori
sexuali Statele
Unite ale
Americii Follow-
up timp
de
24 ani Numărul mare de agresiuni
sexuale, parafiliile Preocup ările pentru
activit ăți sexuale
cu copii (gânduri și
fantezii
mărturisite), faptul
că locuia singur la
momentul
recidivei
Proulx,
Pellerin,
McKibben,
Aubut, și
Ouimet 1997 269 de
agresori
sexuali
interna ți
întru-un spital
psihiatric de
maxim ă
siguran ță Canada Follow-
up timp
de 64.5
luni Numărul mare de condamn ări
anterioare, media de vârst ă
scăzută, victimele
extrafamiliale, înclina ția
ridicat ă spre pedofilie faptul c ă locuia
singur. Nu exist ă
diferen țe
semnificative între
recidivi ști și non-
recidivi ști în
privin ța afectivit ăți
și cogni ției în
agresiunea sexual ă

Autori An Eșantion Locație Metodă Factori
Statici Dinamici
Browne,
Foreman,
și
Middleto
nb 1998 96 de agresori
sexuali care
sunt inclu și
într-un
program de
tratament Regatul
Unit al
Marii
Britanii Imposibil
de aplicat Condamn ările precedente
și cele recente pentru
fapte s ăvârșite cu
violen ța, infrac țiunile
non-contact, se afl ă în
registrele poli ției, a
petrecut timp în
închisoare Comportament delicvent pe
durata tratamentului, se pot
observa schimb ări în sfera
factorilor dinamici de risc pe
durata tratamentului.

227

Hanson și
Harris 1998 409 de agresori
sexuali afla ți
sub
supraveghere Canada Follow-
up între
1 și 6
luni
înainte
de
recidiv ă Victimele erau
necunoscu ți, diversitate
(vârst ă/sex) victimal ă,
tulburarea de
personalitate
antisocial ă, psihopatie
(PCL-R), coeficient de
inteligen ță scăzut,
devian ță juvenil ă, Lipsa locului de munc ă, abuzul
de substan țe, influen țe sociale
negative, lips ă de empatie,
distorsiuni cognitive,
rezisten ță la schimbare,
expunerea la situa ții de mare
risc, activit ăți sexuale
deviante, atitudini antisociale,
colaborare minim ă pe durata
tratamentului
Hanson și
Bussiere 1998 28,972 agresori
sexuali,
informa țiile
colectate din
87 de articole
și 61 de baze
de date Canada Meta-
analiz ă,
follow-
up între
4 și 5
ani Preferin țe sexuale
deviante, agresiuni
sexuale anterioare,
probleme psihiatrice și
tulbur ări de personalitate,
relații tensionate cu
mama, victime ale
abuzului sexual, abuzul
de substan țe Au fost respin și în trecut
Seto și
Barbaree 1999 Informa țiile au
fost extrase
din fi șele de
tratament a
283 de
violatori, cu
scoruri ale
psihopatiei de
cel pu țin 216 Canada Follow-
up, a 4
ani Scoruri ridicate de
psihopatie (PCL-
R)corelate cu r ăspunsul
minim la tratament; cu
educa ția precar ă, statut
socio-economic sc ăzut, și
tinere țe. Răspunsul pozitiv la tratament
nu ar trebui luat în
considerare
McGuire 2000 83 de agresori
sexuali care
au urmat un
tratament,77
dintre ei chiar
l-au dus la
bun sfâr șit Statele
Unite ale
Americii Între 6 și
24 de
luni,
follow-
up Violatori (victime adulte),
lipsa autocontrolului și
psihopatie sever ă;
Recidiv ă după 6 sau 12
de la eliberare; Comportament sexual
inadecvat, consum de droguri,
întoarcerea la vechile
obiceiuri
Fisher,
Beech, și
Browne 2000 74 de agresori
ce au fost
elibera ți din
închisoare Regatul
Unit al
Marii
Britanii Follow-
up la 9
luni Imposibil de m ăsurat Cei care au r ămas în închisoare
au rămas neschimba ți, însă
cei ce s-au întors în
comunitate au realizat
progrese în sfera
conștientiz ării și dezvolt ării
strategiilor de adaptare.

S-a demonstrat c ă sunt câ țiva factori statici care sunt reprezentativi pentru prezicerea
recidivei sexuale: antecedentele penale, devian ța sexual ă și tulbur ările de personalitate.
Hanson, Scott, și Steffy (1995) au descoperit c ă factorii statici care prezic recidiva în cazul

228

celor care molesteaz ă copii, sunt tipul de infrac țiuni comise precedent și alegerea unui anume
tip de victim ă, fiind diferi ți de predictorii recidivei nonsexuale (educa ție nesatisf ăcătoare,
violen ța în copil ărie).
Factorul alegerea victimei de sex masculin din afara familiei se afl ă în strâns ă legătură
cu recidivismul în câteva studii (Frisbie și Dondis, 1965; Hanson, Steffy, și Gauthier, 1993;
Proulx, Pellerin, McKiben, Aubut, și Ouimet, 1997), de și Prentky, Knight, și Lee (1997a) au
descoperit c ă sexul victimei este neap ărat un predictor pentru recidiv ă.
Mai mult, predictorii recidivismului cu violen ță (spre exemplu delicven ța juvenil ă,
vârsta, antecedentele penale și tulburarea de personalitate) au fost aceia și cu cei care prezic
recidiva în cazul infrac țiunilor non-sexuale. Se în țelege c ă existen ța antecedentelor penale
poate prezice o viitoare recidiv ă.
Variabilele stilului de via ță al infractorului au fost predictori puternici pentru
măsurarea recidivei (Hanson și Harris, 1998, 2000), dar dac ă stăm să ne gândim, pare logic ca
cei ce se afl ă în eviden țele poli ției să fie mai u șor de identificat.
Broadhurst și Maller (1992) au concluzionat c ă infractorii sexuali nu comit doar un tip
de infrac țiuni și că factorii care conduc c ătre recidivism sunt comuni pentru toat ă popula ția de
infractori care se afl ă în închisoare. Trebuie totu și men ționat c ă factorii folosi ți de cei doi
autori au fost factori de risc statici, ce țin de antecedentele penale, a șa că era de a șteptat c ă se
va ajunge la o asemenea concluzie.
Motiva ția precar ă pentru parcurgerea tratamentului a fost asociat ă cu recidivismul
(Hanson și Bussiere, 1996), iar deterior ările la nivelul factorilor dinamici (cum ar fi
sentimentul de singur ătate, lipsa empatiei și abilit ățile de prevenirea a rec ăderilor) au fost
asociate cu abandonarea tratamentului (Browne, Foreman și Middleton, 1998; Seto și
Barbaree, 1999).
Într-o meta-analiz ă în care s-au folosit 61 de studii, au fost urm ăriți 28,972 de agresori
sexuali între 4 și 5 ani, ace știa au avut o rat ă de recidivism de 13.4 % pentru infrac țiuni
sexuale, 12.2 % pentru infrac țiuni nonsexuale comise cu violen ță și 36.3 % pentru orice tip de
infrac țiune (Hanson și Bussiere, 1998).
În mod surprinz ător, cei mai buni predictori ai recidivismului sexual au fost
caracteristicile devian ței sexual ă și mai pu țin variabilele criminogene generale. Acestea includ
evalu ările preferin țelor spre abuzul sexul al minorilor, infrac țiunea sexual ă comis ă anterior,
vârsta, orice alt tip de antecedent penal și faptul c ă nu a fost niciodat ă căsătorit. Nu s-a putut

229

stabili o corela ție direct ă între recidiva sexual ă și abuzul sexual din copil ărie, abuzul de
substan țe sau probleme psihologice generale, cum ar fi anxietatea ori stima de sine sc ăzută.
Însă, acest aspect tinde s ă fie contrazis de cercet ările mai recente care sugereaz ă că dinamica
problemelor psihologice generale (nivelul sc ăzut al stimei de sine, identificarea emo țională cu
copii și raționalizarea) împreun ă cu devian ța, contribuie la cre șterea șanselor de recidiv ă
sexual ă (Beech, Erikson, Friendship și Ditchfield, 2001; Hanson și Harris, 2000, 2001;
Thornton, 2002).
Se pare c ă, deși disconfortul personal nu este un predictor direct al recidivismului
sexual, poate avea un efect indirect când infractorii fac apel la interesele deviante atunci când
întâmpin ă un disconfort de orice fel (Hanson și Harris,2000). Într-adev ăr, factorii dinamici
precum rela țiile sociale precare și lipsa abilit ăților sociale, pot duce la disconfort, anxietate și
recidivism. Aceast ă varia ție întâlnit ă în meta-analiza lui Hanson și Bussiere (1998) poate fi
explicat ă parțial prin diferen țele dintre e șantioanele folosite sau de diferitele concepte
opera ționale, dat fiind faptul c ă sau folosit atât de multe surse pentru culegerea datelor.
Hanson și Harris (1998) au analizat predictorii stabili și predictorii severi, pe un
eșantion format din 409 agresori sexuali (dintre care 200 erau recidivi ști și 201
nonrecidivi ști). Factorii dinamici stabili au fost folosi ți pentru a m ăsura schimb ările care
persist ă în timp. Dat fiind faptul c ă factorii dinamici severi se afl ă într-o continu ă schimbare,
ei sunt cei care pot prezice apari ția recidivei. Au existat multe asem ănări între cele dou ă
eșantioane, legate de statutul marital sau statutul ocupa țional și vârsta la momentul comiterii
faptei. Recidivi știi par s ă fie mai devian ți din punct de vedere sexual și să aibă o gam ă variat ă
de preferin țe victimale (îns ă num ărul victimelor cunoscute este foarte mic). De asemenea, în
cazul recidivi știlor șansele de a renun ța la tratament sunt foarte mari, în compara ție cu
nonrecidivi ști. În privin ța factorilor dinamici, violatorii recidivi ști cel mai frecvent nu au avut
un loc de munc ă, în compara ție cu pedofilii spre exemplu. Abuzul de substan țe a fost de
asemenea mai frecvent în cazul recidivi știlor.
De asemenea, la fel ca și în studiul lui Hanson și Bussiere (1998) nu s-au identificat
diferen țe în privin ța factorilor psihologici generali, între recidivi ști și nonrecidivi ști, îns ă
cadrul social al nonrecidivi știlor tinde s ă fie ceva mai pozitiv. Prezen ța remu șcărilor,
justificarea infrac țiunii, credin ța conform c ăreia unele femei merit ă să fie violate, preferin ța
pentru actul sexual cu un minor, și sentimentul c ă autorul a fost îndrept ățit să comit ă fapta au
fost principalele aspecte ce au diferen țiat recidivi știi de nonrecidivi ști.

230

Recidivi știi au subapreciat riscul de a comite o nou ă infrac țiune și și-au luat foarte
puține m ăsuri de precau ție pentru a evita situa țiile cu grad mare de risc. Nonrecidivi știi au fost
mai cooperan ți și au un stil de via ță puțin mai ordonat decât recidivi știi.
În cazul recidivi știlor, au existat de asemenea simptome psihologice evidente
(dispozi ție negativ ă, mânie, simptome ale unor comportamente psihotice) care s-au manifestat
cu cel pu țin o lun ă înainte de recidiv ă. Însă nu a existat o corela ție între ace ști factori și
recidiv ă cu 6 luni înainte comiterea faptei. Exist ă posibilitatea ca apari ția acestor factori s ă fie
un semnal de alarm ă pentru infractor, care cel pu țin în acea perioad ă, va încerca s ă îi
estompeze.
Într-un studiu retrospectiv, Langstrom și Grann (2000) au analizat evalu ările
psihiatrice efectuate asupra infractorilor sexuali minori (mai tineri de 20 de ani, M = 18.13
ani) din Suedia, între 1988 și 1995.
Variabile care se refer ă la istoricul clinic și caracteristicile faptei au fost extrase din
evalu ările psihiatrice a 56 infractori. Doi dintre ei au fost expulza ți din Suedia, dup ă
eliberarea din închisoare, iar 8 se aflau înc ă sub tratament psihiatric. Pentru cei 46 de
infractori r ămași, timpul necesar pentru a recidiva a fost în medie de 60,95 luni.
În conformitate cu studiile anterioare, factorii predictivi ai recidivei generale sunt
diferi ți față de cei asocia ți cu recidiva sexual ă. Infrac țiunile sexuale anterioare, lipsa
abilităților sociale, preferin ța pentru victimele de sex masculin și înclina ția spre mai multe
preferin țe victimale sunt factorii asocia ți cel mai adesea cu recidiva sexual ă.
Tulbur ările timpurii de comportament, condamn ările anterioare, psihopatia și
amenin țarea victimei cu moartea sau folosirea armelor sunt predictori pentru criminalitate în
general.
În încercarea de a realiza o taxonomie care s ă aibă la baz ă trăsăturile de personalitate
ale infractorilor sexuali, Worling (2001) a chestionat 112 infractori sexuali adolescen ți pe
parcursul a 6 ani, folosind California Psychological Profile (Gough, 1987), instrument
conceput pentru evaluarea a 20 de variabile legate atât de func ționarea interpersonal ă cât și de
cea intrapersonal ă.
În plus, au mai fost evaluate abuzul fizic și statutul socio-economic. Datele despre alte
tipuri de condamn ări au fost extrase din studiul longitudinal realizat de Worling și Curwen
(2000).
Folosind analiza de cluster s-a putut eviden ția o tipologie cu patru categorii:

231

• infractorul antisocial/impulsiv,
• infractorul neobi șnuit/izolat,
• infractorul supracontrolat/rezervat
• infractorul încrez ător/agresiv.

Deși nu s-au identificat diferen țe semnificative între grupuri cu privire la variabile
precum, vârsta infractorului, statutul socio-economic, istoria victimiz ării sexuale, vârsta
victimelor sau genul victimelor, au fost observate totu și mici diferen țe când a venit vorba de
relațiile de rudenie cu victima.
Aceste diferen țe pot fi puse pe seama existen ței fra ților mai mici în familie. Infractorii
cei mai predispu și la selec ția victimelor din mediul familial sunt tocmai aceia care aveau fra ți
mai mici. Infractorii din grupul antisocial/impulsiv au fost cei care au comis cel mai des
atacuri motivate sexuale, iar copil ăria lor a fost marcat ă de abuzul fizic. De și nu au existat
diferen țe semnificative între grupuri cu privire la recidiva sexual ă, infractorii din grupurile
antisocial/impulsiv și neobi șnuit/izolat, au s ăvârșit ulterior cele mai multe infrac țiuni cu
violen ță (sexuale sau nonsexuale) sau f ără violen ță. Mai mult, în cazul infractorilor care
aparțin acestor grupuri, p ărinții fie erau separa ți sau divor țați la momentul evalu ării.
Studiile meta-analitice despre recidiva sexual ă scot în eviden ță o multitudine de
antecedente penale, interese sexuale deviante, tulbur ări de personalitate și preferin țe victimale
asociate cu recidiva sexual ă. Cu toate acestea, înc ă nu exist ă un profil psihologic concret al
infractorului sexual, deoarece foarte multe studii au ob ținut rezultate diferite. Pentru a putea
determina cu exactitate factorii sau cauzele majore care conduc la recidiv ă avem nevoie în
continuare de mai multe cercet ări. În sensul acesta, utilizarea factorilor de risc statici și a celor
dinamici reprezint ă un demers promi țător pentru evaluarea riscului de recidiv ă.

232

CONCLUZII GENERALE, SUGESTII ȘI DIRECȚII NOI DE
CERCETARE

În întreaga lume, sunt prea pu ține infrac țiuni c ărora li se acord ă atât de mult ă atenție sau
care sunt investigate atât de am ănunțit, precum se întâmpl ă în cazul infrac țiunilor cu motiva ție
sexual ă. Interesul și preocupare sunt lesne de în țeles deoarece infrac țiunile cu motiva ție
sexual ă au un impact profund atât asupra victimelor cât și a societ ății în general.
Nu exist ă îndoial ă că agresiunile sexuale provoac ă efecte negative considerabile. În
urma unui atac sexual, victimele pot manifesta o varietate de emo ții negative, cum ar fi
tristețea, furia, frica, ru șinea, durerea sau autoculpabilizarea, care la rândul lor pot provoca o
varietate de dificult ăți atât în plan fiziologic cât și în plan psihologic și social. Astfel de
probleme pot avea un impact major și decisiv asupra vie ții unei persoane. Pe lâng ă faptul c ă
trebui s ă facă față singure efectelor intense rezultate în urma evenimentului nefericit,
victimele trebuie de asemenea s ă se ocupe de costurile asociate cu atacul, care includ asisten ță
medical ă, consilierea psihologic ă și pierderea unor poten țiale venituri.
Agresiunile sexuale sunt de asemenea costisitoare și pentru comunitate, atât din punct
de vedere al aplic ării legii, deoarece investiga ția și procesul de judecat ă reprezint ă un cost
suplimentar, cât și prin prisma sentimentului de insecuritate care apare adesea la nivelul
comunit ății atunci când s-a produs o agresiune sexual ă. De fapt, în ultimii ani publicul larg
acord ă din ce în ce mai mult ă importan ță infrac țiunilor cu motiva ție sexual ă.
Din cauza impactului semnificativ pe care infrac țiunile cu motiva ție sexual ă îl au
asupra victimelor și comunit ății, membrii societ ății vor s ă știe ce se poate face pentru ca ei și
familiile lor s ă își desf ășoare activit ățile de zi cu zi în condi ții de siguran ță. Părțile din sistem,
responsabile cu aplicarea legilor, protejarea comunit ății și consilierea victimelor unor astfel de
infrac țiuni vor, de asemenea, s ă identifice ace ști infractori sexuali, s ă cunoasc ă ce fel de
persoane sunt vizate de c ătre ace știa și să cunoasc ă motiva ția din spatele acestor infrac țiuni,
precum și căile prin care acestea pot fi comb ătute.
Agresiune sexual ă este un fenomen destul de prezent în societatea actual ă. Se
estimeaz ă că 1 din 6 femei și 1 din 33 de b ărbați s-au confruntat cu un viol sau o tentativ ă de

233

viol pe parcursul vie ții lor. În mod similar, aproximativ 1 din 4 fete și 1 din 7 b ăieți sunt
agresa ți sexual înainte de a împlini vârsta de 18 ani.
De fapt, o mare parte din agresiunile sexuale sunt comise împotriva tinerilor. În cadrul
studiului na țional ”Violen ța împotriva femeilor” efectual în Statele Unite ale Americii, mai
mult de jum ătate din responden ții care au fost victimele unui viol sau unei tentative de viol au
declarat c ă aveau mai pu țin de 18 ani atunci când fapta a avut loc.
Alte studii au constatat aceea și tendin ță, că în cazul a 61% din violurile raportate,
victimele nu au împlinit înc ă vârsta de 18 ani. Aceste valori se reg ăsesc de asemenea, în
datele oficiale despre criminalitate, efectuate de agen țiile de aplicarea legii din întreaga lume.
Aproximativ 67% din totalul victimelor agresiunilor sexuale au sub 18 ani. Și, mai mult de
jumătate din aceste victime au sub 12 ani.
După cum semnaleaz ă și statisticile men ționate mai sus, femeile și fetele fac parte din
categoria persoanelor vulnerabile. Potrivit rapoartelor oficiale, acestea sunt de șase ori mai
predispuse s ă fie victimele unei agresiuni sexuale, decât b ărbații. Mai mult, șansele unui
bărbat de a fi victima unei agresiuni sexuale scad odat ă ce ajunge la adolescen ță și dincolo de
aceasta, îns ă șansele unei femei sunt într-o continu ă creștere, pe m ăsură ce trece de la
copilărie la adolescen ță.
O alt ă constatare deosebit de important ă const ă în faptul c ă de cele mai multe ori
victimele cunosc persoana care le abuzeaz ă sexual. De fapt, datele indic ă că un procent relativ
mic din num ărul infractorilor nu erau cunoscu ți ai victimei. De cele mai multe ori f ăptașii sunt
fie membri ai familiei, fie cuno ștințe, mai ales în cazul violurilor și abuzului sexual asupra
copiilor.
Aceste tendin țe pot fi surprinz ătoare chiar și pentru cei care lucreaz ă în domeniu, în
contextul în care astfel de informa ții au mai fost recep ționate. Din nefericire, publicul larg nu
are acces la astfel de date. Informa țiile pe care le primesc membrii societ ății sunt în general
inexacte și nu fac decât s ă induc ă în eroare, iar acest aspect îi determin ă pe oameni s ă cread ă
în miturile sau prejudec ățile care s-au creat în jurul infrac țiunilor cu motiva ție sexual ă. De
exemplu, informa ția despre faptul c ă autorul era o cuno ștință a victimei nu este prea
cunoscut ă de publicul larg. De cele mai multe ori, oamenii înc ă mai cred în acel mit care
spune c ă infrac țiunile cu motiva ție sexual ă sunt în general comise de str ăini. Aceste

234

prejudec ăți sunt în mare parte rezultatul lipsei de informare și a eforturilor aproape inexistente
pe care autorit ățile le depun pentru educarea comunit ăților în acest sens. Oamenii tind s ă
rețină câteva informa ții despre cazuri foarte tragice ce sunt extrem de mediatizate, unde
străinii comit aceste infrac țiuni grave, de multe ori împotriva copiilor, și în absen ța imaginii
complete despre victimizarea sexual ă, ei fac presupuneri sau trag concluzii eronate cu privire
la astfel de fapte. Dar, aceste cazuri nu reflect ă tendin țele reale de victimizare.
Însă, informa țiile pe care le avem pân ă în prezent despre aceste infrac țiuni sunt destul
de limitate, deoarece se bazeaz ă doar pe cazurile raportate, unde s-a ob ținut o condamnare. Și
din p ăcate victimele agresiunilor sexuale aleg uneori s ă nu semnaleze organele de poli ție (de
fapt, aproximativ 84% din victime aleg s ă nu reclame).
Există mai multe motive pentru care victimizarea sexual ă rămâne nereclamat ă. Unele
victime aleg s ă nu raporteze la poli ție deoarece cred c ă nu au dovezi suficiente sau au
impresia c ă autorit ățile nu vor lua nici o m ăsură. Mai exist ă și situa ții în care victimele se tem
de represalii sau se tem c ă viața celor dragi va fi pus ă în pericol. Mai mult, în cazul abuzului
sexual asupra copiilor, în special cel intra-familial, sau a violului partenerei de via ță, victimele
sunt foarte puternic ata șate de atacatori și încearc ă cumva s ă îi protejeze pe agresori. De
asemenea, importante de men ționat sunt și situa țiile în care victimele poate fi dependente
emoțional sau financiar de atacator și nu își doresc ca via ța de familie s ă fie perturbat ă.
Victimizarea sexual ă este un subiect foarte personal, iar multe dintre victime pur și
simplu nu doresc s ă discute, mai ales cu persoanele pe care nu le cunosc. O persoan ă care a
fost victima unei agresiuni sexuale nu numai c ă se simte responsabil ă într-un fel sau altul de
cele întâmplate, dar în acela și timp se teme de faptul c ă alții o vor g ăsi vinovat ă. În alt ă ordine
de idei, persoanele care au fost victimele unei agresiuni sexuale se tem de faptul c ă organele
de poli ție sau chiar apropia ții si familia nu vor crede c ă ceea ce s-a întâmplat a fost într-adev ăr
fără voia lor (de fapt, unele victime î și pun problema singure dac ă nu cumva ceva legat de
comportamentul lor l-a determinat pe f ăptaș să acționeze).
Victimele de sex masculin se tem c ă, în cazul în care reclam ă la poli ție fapta sau
discut ă cu al ții despre cele întâmplate, orientarea lor sexual ă sau masculinitatea și puterea de a
stopa atacul vor fi puse la îndoial ă.

235

În orice caz, este clar c ă atât victimele de sex feminin cât și victimele de sex masculin,
dintr-o serie larg ă de motive, nu vor considera întotdeauna o op țiune sigur ă reclamarea la
poliție a agresiunii sexuale. Prin urmare, trebuie s ă avem mereu în vedere faptul c ă noi lucr ăm
în prezent doar cu datele despre infrac țiunile cu motiva ție sexual ă provenite din cazurile care
au intrat în aten ția oamenilor legii.
Conform departamentului de justi ție, în anul 2004, în Statele Unite ale Americii
(Biroul statistic al departamentului de justi ție) au existat 26,066 de arest ări pentru viol și
90,913 de arest ări pentru alte infrac țiuni cu motiva ție sexual ă. În 95% din cazuri, infrac țiunile
cu motiva ție sexual ă au fost comise de persoane de sex masculin. Aproximativ 80% din
numărul celor aresta ți erau caucazieni, iar restul persoane care nu împliniser ă încă vârsta de
18 ani.
Datele indic ă faptul c ă infrac țiunile cu motiva ție sexual ă reprezint ă mai pu țin de 1%
din totalul infrac țiunilor comise pe teritoriul unei țări. De și procentajul este relativ mic în
compara ție cu num ărul total de infrac țiuni, impactul considerabil pe care îl au aceste fapte
asupra victimelor, familiilor și comunit ății este greu de ignorat. Trebuie desigur precizat și
faptul c ă nu toate sesiz ările făcute c ătre poli ție duc la o arestare și că nu toate arest ările se
soldeaz ă cu o condamnare penal ă. Așa că, atunci când discut ăm despre infractorii care comit
agresiuni sexuale, discut ăm doar despre cei care au fost procesa ți prin intermediul sistemului
de justi ție, îns ă numărul lor poate fi mult mai mare decât ne închipuim.
Cu toate acestea, num ărul infractorilor sexuali a crescut considerabil în ultimii ani. Se
estimeaz ă că infractorii sexuali reprezint ă între 10 și 30% din num ărul total de persoane
încarcerate. Stabilirea unui num ăr exact poate fi dificil ă datorit ă diferitelor variabile pe care
studiile le folosesc pentru identificarea și definirea infrac țiunilor cu motiva ție sexuala.
Membrii societ ății și uneori chiar și profesioni știi se bucur ă atunci când un asemenea
infractor este identificat și încarcerat. Îns ă, realitatea este mult mai crunt ă deoarece, cel pu țin
97% din num ărul celor care au comis infrac țiuni cu motiva ție sexual ă revin în cele din urm ă
în comunit ățile din care f ăceau parte.
Până în acest punct, am examinat informa țiile care provin din rapoartele oficiale
despre criminalitate. Îns ă, exist ă și surse suplimentare care ne pot ajuta s ă înțelegem mai bine
acești infractori și comportamentele lor. Mai exact, prin studierea acestui tip de infractori,

236

cercet ătorii au putut s ă afle mult mai multe despre comportamentele sexuale deviante și să
descopere noi tipuri de infrac țiuni cu motiva ție sexual ă. Aceste informa ții sugereaz ă că
înregistr ările oficiale f ăcute de c ătre organele de ordine nu reflect ă întreaga imagine de
ansamblu, și contest ă mitul conform c ăruia infractorii sexuali primesc condamn ări pentru
numărul total de infrac țiuni comise.
Spre exemplu, studiul efectuat de Abel și colab. (1989) a vizat câteva sute de infractori
sexuali și a ar ătat în primul rând c ă num ărul victimelor era cu mult mai mare decât se știa
inițial. Un alt studiu realizat de Freeman-Longo și Blanchard (1998) identific ă rezultate
izbitor de asem ănătoare, și anume un num ăr semnificativ mai mare de acte sexuale deviante,
decât ceea ce se reg ăsea în registrele oficiale. Un alt aspect demn de remarcat pe care acest
studiu la eviden țiat a fost faptul c ă unii violatori au afirmat c ă în trecut au s ăvârșit și acte de
pedofilie, iar unii pedofili au recunoscut c ă au violat și femei adulte. Dincolo de ceea ce știm
despre num ărul real de infrac țiuni, trebuie s ă avem în vedere faptul c ă exist ă mai multe tipuri
de comportamente sexuale deviante.
Toate aceste constat ări sunt completate de eforturile recente ale unor practicieni care
au folosit aparatul poligraf în procesul de management al agresorilor sexuali, în special ca
mijloc de a explora istoricul personal al infractorilor. De fapt, studiile care au implicat
folosirea poligrafului au scos la iveal ă faptul c ă datele reg ăsite în înregistr ările oficiale nu
reușesc să surprind ă gama real ă de comportamente sexuale deviante a acestor indivizi, precum
și adev ărata amploare a fenomenului.
Ceea ce însemn ă că pentru a fi cât mai eficien ți și pentru a în țelege acest tip de
infractori, trebui s ă ne form ăm o imagine cât mai complet ă despre comportamentele specifice.
Prin urmare, nu trebuie s ă ne baz ăm exclusiv doar pe informa ții provenite dintr-o singur ă
sursă. Doar prin intermediul informa țiile provenite din evalu ările am ănunțite a fiec ărui
infractor se vor putea stabili cele mai pertinente corela ții și cele mai adecvate forme de
interven ție.
Contrar opiniei publice și prejudec ăților care s-a format în jurul infrac țiunilor cu
motiva ție sexual ă, ratele de recidiv ă pentru infractorii sexuali sunt relativ sc ăzute. Cu toate
acestea, trebuie totu și precizat c ă șansele de recidiv ă în cazul infractorilor sexuali pot varia
semnificativ în func ție de o serie de variabile, inclusiv dac ă aceștia au mai fost condamna ți în

237

trecut pentru asemenea infrac țiuni, deoarece pentru persoanele cu condamn ări anterioare
șansele de recidiv ă sexual ă sunt mult mai ridicate.
Astfel, este esen țial să facem ceea ce putem pentru a preveni apari ția unor astfel de
cazuri. Studiind atât victimele cât și infractorii, vom ob ține informa ții suplimentare despre
caracteristicile acestor infrac țiuni și vom putea aborda problema recidivei într-o manier ă cât
mai eficient ă.
Cercet ătorii au depus eforturi foarte mari pentru a putea în țelege sau pentru a explica
de ce unele persoane prefer ă să adopte comportamente sexuale abuzive.
De multe ori, membrii societ ății vor s ă știe care sunt caracteristicile de personalitate
sau datele demografice asociate cu agresorii sexuali, pentru a putea identifica din timp ace ști
indivizi și pentru a demara o serie de m ăsuri de siguran ță. De cele mai multe ori, cei care
ajung s ă cread ă în astfel de prejudec ăți au impresia c ă acești indivizi vor fi u șor de identificat.
Spre exemplu, exist ă mitul care spune c ă pedofilul tipic este un b ătrân ”pervers” care î și
petrece timpul pe lâng ă locurile de joac ă ale copiilor în a șteptare oportunit ății de a atrage un
copil oferindu-i ceva care s ă-l încânte. Sau c ă violatorul tipic este un individ mascat, înarmat
cu cu țit, care st ă ascuns la o or ă târzie pe o alee întunecat ă, așteptând ca o femeie s ă treac ă.
Aceste mituri împreun ă cu altele se bazeaz ă pe ideea c ă toți agresorii sexuali arat ă la fel sau
că exist ă un etalon al agresorului sexual.
Câteodat ă, chiar și agen ții de poli ție, caut ă să stabileasc ă un astfel de profil al
infractorului sexual deoarece sper ă că acest lucru le va simplifica munca. Chiar și unii
procurori sau judec ători sper ă, de asemenea, în existen ța unui "profil al agresorului sexual"
deoarece ar constitui justificarea perfect ă pentru anumite decizii pripite.
În realitate, cercet ările au demonstrat în mod constant c ă nu exist ă un etalon al
agresorului sexual. În ciuda încerc ărilor de a identifica un set finit și specific de caracteristici,
comune tuturor infractorilor sexuali, cercet ătorii continu ă să constate c ă aceștia sunt o
popula ție eterogen ă și divers ă. Deși, eticheta de ”agresor sexual” sugereaz ă că acești indivizi
se aseam ănă, din p ăcate nu este cazul. De fapt, fiindc ă sunt un grup atât de eterogen, stabilirea
diferen ței dintre ei și alte categorii de infractori este de cele mai multe ori dificil de realizat.
Oamenilor le vine greu s ă accepte ideea similarit ății, deoarece este mai u șor sau chiar
preferabil s ă credem c ă agresorii sexuali sunt total diferi ți față de noi. Dar s ă ne aducem

238

aminte c ă datele prezentate anterior sus țin că aceștia sunt: oameni pe care îi cunoa ștem sau
chiar membrii ai familiei.
Doctorul William Marshall (1998), un expert în managementul agresorilor sexuali, a
subliniat acest aspect într-o lucrare intitulat ă, "Infractorul sexual: Monstru, victim ă sau om de
rând ?".
El sugereaz ă că, în încercarea de a se separa agresorii sexuali de restul popula ției,
oamenii tind s ă ignore celelalte calit ăți și atribute ale acestor indivizi, încercând s ă îi descrie
numai prin intermediul actelor abuzive și dăunătoare.
Infractorii sexuali provin din toate categoriile sociale. Pentru a ilustra acest punct de
vedere vom expune câteva variabile:

• Nu exist ă o categorie de vârst ă specific ă agresorului sexual, unii sunt mai
tineri, iar unii mai în vârst ă. Oameni de toate vârstele comit infrac țiuni sexuale,
vârsta unei persoane nefiind decisiv ă pentru agresiunea sexual ă.
• De asemenea, nu se pot face generaliz ări cu privire la statutul socio-economic
sau realizarea social ă. Infrac țiunea cu motiva ție sexual ă se diferen țiază de alte
tipuri de infrac țiuni, unde statutul socio-economic pare a fi un factor de risc.
• Cât despre capacit ățile intelectuale, știm c ă unii infractori sexuali sunt extrem
de inteligen ți, alții au capacit ăți medii, iar al ții prezint ă limit ări intelectuale
semnificative. În acest context speciali știi se confrunt ă cu dou ă probleme, pe
de o parte sunt obliga ți să țină pasul cu acei infractori care sunt dota ți din punct
de vedere intelectual și care sunt extrem de prev ăzători și manipulatori, iar pe
de alt ă parte, s ă stabileasc ă cele mai bune strategii și interven ții pentru acei
infractori al c ăror coeficient de inteligen ță se afl ă sub medie.
• Deși, de cele mai multe ori oamenii consider ă că un astfel de individ trebuie s ă
fie bolnav psihic, pentru c ă altfel nu ar fi capabil s ă facă așa ceva, realitatea
este c ă majoritatea agresorilor sexuali nu sunt psihotici sau nebuni în
adevăratul sens al cuvântului. Și în cazul lor pot exista depresii, anxiet ăți sau
alte tulbur ări asociate, dar acest lucru cu siguran ță nu îi determin ă să comit ă o
infrac țiune cu motiva ție sexual ă.

239

Concluzia este c ă nici una din aceste variabile nu aduc l ămuriri suplimentare care s ă
ateste ce persoan ă este mai predispus ă să devin ă un infractor sexual. Persoanele care comit
infrac țiuni sexuale provin din toate categoriile sociale, și de cele mai multe ori nu pot fi
diferen țiate de al ți membrii ai societ ății.
Având în vedere caracterul eterogen al infractorilor sexuali, întrebarea legitim ă este
dacă acești infractori împ ărtășesc caracteristici comune care pot fi utile pentru în țelegerea
comportamentelor lor.
Cercet ătorii au examinat mai mul ți factori și mai multe caracteristici ale unor
eșantioane de infractori sexuali, identificând anumite tr ăsături care par a fi comune, cel pu țin
pentru marea majoritate a infractorilor.
Trebuie men ționat c ă nu vom putea s ă identific ăm la fiecare agresor sexual toate
aceste tr ăsături. De asemenea, prezen ța oric ăreia dintre aceste variabile la un anume individ
nu îl transform ă neap ărat într-un infractor sexual sau îl determin ă să comit ă agresiuni sexuale.
Exper ții consider ă totuși că aceste tr ăsături ar putea s ă explice de ce indivizii prefer ă să adopte
un comportament sexual deviant, în special atunci când ace ști factori interac ționeaz ă cu alte
circumstan țe și variabile. Mai mult, consider ă că unele caracteristici pot fi predictori ai
recidivei.
Cercet ătorii au descoperit c ă unii infractori au preocup ări care sunt considerate a fi în
afara sferei de comportamente adecvate:

• Întreținerea de rela ții sexuale cu un minor;
• Contact sexual cu alte persoane f ără consim țământul acestora (viol);
• Umilirea și schingiuirea altor persoane;
• Participarea la acte de agresiune fizic ă sau vizionarea imaginilor cu caracter
violent;
• Expunere indecent ă; și / sau;
• Vizionarea altor persoane care se dezbrac ă, sunt goale, sau care între țin rela ții
sexuale, f ără ca ace știa să știe.

Existen ța acestor interese sexuale deviante a fost identificat ă, fie prin autodenun ț sau
prin utilizarea anumitor instrumente de evaluare. Din cauza faptului c ă aceste tipuri de
interese, conduc la excitare sexual ă, se consider ă că sunt o for ță motric ă decisiv ă pentru

240

debutul comportamentelor sexuale deviante. În plus, cercet ătorii au descoperit c ă, interesele și
preferin țele deviante sunt un predictor pentru recidiv ă.
Trebuie îns ă totu și precizat faptul c ă nu to ți infractorii sexuali au interese sau
preferin țe sexuale deviante. În acela și timp, exist ă oameni care au anumite tipuri de interese
sau preferin țe deviante (cum ar fi sodomia) și care nu vor comite niciodat ă o infrac țiune
sexual ă. Cu toate acestea, ele sunt în continuare un factor de risc important în cazul
infractorilor sexuali.
Infractorii sexuali sunt cât se poate de con știenți de faptul c ă actele, precum violul și
întreținerea de rela ții sexuale cu minori, nu numai c ă sunt ilegale, ci și dăunătoare pentru
societate. Îns ă, continu ă să le comit ă oricum. Astfel, distorsiunile cognitive sau atitudinile
pro-delict joac ă un rol decisiv în luarea hot ărârii comiterii faptei.
De cele mai multe ori infractorii sexuali sunt convin și că, comportamentul lor nu este
dăunător, pretind c ă victima a fost cea care a instigat sau încearc ă să găseasc ă diverse
justific ări pentru comportamentul lor (spre exemplu, mul ți dintre ei sunt convin și că femeile
merit ă să fie tratate astfel).
Aceste convingeri le dau impresia c ă au fost îndrept ățiți să comit ă o astfel de fapt ă și
prin urmare, nu se vor sim ți vinova ți. Într-o anumit ă măsură, toți oamenii î și justific ă faptele
prin diferite tipuri de distorsiuni cognitive. Exemplele pot fi multe, începând cu înc ălcarea
limitei de vitez ă și continuând cu orice alt tip de comportament problematic, ilegal, sau
nesănătos. În acest context, distorsiunile cognitive ne ajut ă să evit ăm sentimentul de
vinov ăție.
Procesul de utilizare a distorsiunilor cognitive nu reprezint ă un element unic și
definitor pentru infractorii sexuali. Îns ă, tipurile de distorsiuni cognitive pe care ace știa le
folosesc sunt în mod clar legate de propriile comportamente problematice, inclusiv de
comportamente antisociale generale sau comportamente sexuale deviante.
Cercet ătorii au constatat c ă distorsiunile cognitive sunt destul de comune în rândul
infractorilor sexuali și se reg ăsesc în propor ții mult mai mari la aceast ă categorie de infractori.
Mai mult, a șa cum era și logic, distorsiunile cognitive sunt un al predictor al recidivei.
Un alt set de caracteristici care sunt destul de întâlnite în rândul infractorilor sexuali
desemneaz ă probleme de natur ă social ă sau interpersonal ă, probleme cum ar fi: abilit ățile
ineficiente de comunicare, izolarea social ă, lipsa abilit ăților sociale sau probleme de
intimitate. Unii exper ți consider ă că aceste caracteristici au un rol decisiv în dezvoltarea

241

comportamentelor sexuale abuzive și că, dificult ățile de stabilire și men ținere a unor rela ții
intime, sunt de asemenea, asociate cu un risc crescut de recidiv ă sexual ă.
O problem ă specific ă, considerat ă comun ă multor infractori sexuali, este aceea a lipsei
de empatie. În general se consider ă că infractorilor sexuali le lipse ște capacitatea de a
empatiza, îns ă descoperirile actuale sugereaz ă că aceste deficit este îndreptat specific c ătre
victim ă. Fără îndoial ă, lipsa empatiei fa ță de victim ă este o caracteristic ă comun ă pentru to ți
infractorii sexuali, iar acest aspect poate s ă explice par țial de ce ace ști indivizi sunt capabili s ă
comit ă astfel de fapte, îns ă în mod surprinz ător, pân ă în prezent nu s-a putut stabili nici o
legătură între lipsa de empatie și riscul de recidiv ă în rândul infractorilor sexuali.
În literatura de specialitate, infractorii sexuali sunt descri și ca fiind persoane c ărora le
lipsesc capacit ățile sănătoase sau eficiente de adaptare (de coping). Spre exemplu, unii
infractori nu sunt capabili s ă își controleze emo țiile în mod adecvat, iar unii sunt extrem de
impulsivi și ignor ă consecin țele comportamentelor lor.
Sunt foarte multe persoane care întâmpin ă dificult ăți în gestionarea anumitor emo ții,
iar comportamentul impulsiv apare ca o consecin ță a acestor dificult ăți. Cu toate c ă aceste
probleme sau caracteristici sunt mai r ăspândite în rândul infractorilor sexuali, asta nu
înseamn ă că sunt specifice numai pentru aceast ă categorie de infractori. De asemenea, nu
înseamn ă că aceste variabile îi determin ă pe oameni s ă comit ă infrac țiuni sexuale.
Literatura de specialitate indic ă faptul c ă aceste dificult ăți emo ționale pot reprezenta în
circumstan țele potrivite, elementele constitutive ale comiterii infrac țiunii și sunt de asemenea
asociate cu recidiva.
Cercet ările sugereaz ă că acest tip de infractori au comis mai multe infrac țiuni cu
motiva ție sexual ă, care din diferite motive, au r ămas nedescoperite. Cu siguran ță, asta nu
înseamn ă că toți infractorii sexuali au avut sute de victime, ci mai degrab ă, că trebuie s ă
recunoa ștem c ă situa ția este mult mai complex ă decât ne imagin ăm.
Există unele persoane care tr ăiesc cu impresia c ă toți infractorii sexuali sunt victime și,
ca atare, ei nu pot fi considera ți responsabili pentru faptele lor. Îns ă în literatura de specialitate
nu sus ține ideea c ă toți infractorii sexuali au fost abuza ți sexual la rândul lor. Unii au fost, unii
nu.
Deși, studiile care au examinat existen ța abuzului în copil ărie (inclusiv victimizare
sexual ă) în rândul infractorilor sexuali au ob ținut rezultate diferite, se pare c ă exist ă o
prevalen ță relativ ridicat ă a abuzului sexual sau fizic în cazul acestei categorii de infractori.

242

Acest lucru pare s ă sugereze c ă exista o rela ție între abuzul din copil ărie și
comportamentul infrac țional la v ărsata adult ă, mai ales când acest aspect este asociat cu
factorii de risc discuta ți anterior.
În cazul persoanelor care comit infrac țiuni cu motiva ție sexual ă s-au putut identifica o
serie de caracteristici s-au factori de risc. De asemenea, s-a putut observat felul în care aceste
caracteristici coreleaz ă cu recidiva sexual ă. Însă, existen ța unei singure variabile nu constituie
temeiul care s ă demonstreze riscul de recidiv ă.
Astfel pentru a în țelegere cât mai clar felul în care ace ști factori prezic recidiva, îi vom
cataloga ca fiind fie statici, fie factori care au poten țialul de a se schimba în timp.

De exemplu, factorii statici care prezic recidiva sexual ă sunt:

• Debutul comportamentului infrac țional la o vârst ă ”fraged ă”;
• Condamn ări multiple pentru infrac țiuni sexuale;
• Preferin țe legate de victime de sex masculin;
• Faptul c ă autorul nu se cuno ștea cu victima (în opozi ție cu cei care î și aleg
victimele din rândul apropia ților/familiei);
• Prezen ța unor interese sau preferin țe sexuale deviante;
• Starea civil ă (necăsătorit);
• Existen ța tulbur ării de personalitate antisocial ă, sau psihopatiei.

Dintre factori care au poten țialul de a se schimba în timp, vom enumera:

• Problemele cu intimitatea;
• Ostilitate crescut ă;
• Identificarea emo țională cu copii;
• Interesele crescute pentru activit ăți sexuale;

243

• Incapacitatea de a avea un stil de via ța ordonat (probleme legate de men ținerea
unui loc de munc ă, impulsivitatea și abuzul de substan țe);
• Atitudinile și credin țele folosite pentru justificarea comportamentului
antisocial;
• Lipsa de cooperare din timpul tratamentului și supravegherii.

Dacă ar fi s ă analiz ăm cu pu țin sim ț critic caracteristicile discutate anterior vom ajunge
la concluzia c ă, nu exist ă un profil tipic al agresorului sexual și că nu to ți infractorii care
aparțin acestei categorii se aseam ănă între ei. Mai mult, vom constata c ă deși exist ă câteva
caracteristici care sunt într-adev ăr comune infractorilor sexuali, se pare c ă exist ă mai multe
diferen țe decât similarit ăți la acest grup de indivizi. De fapt, acest aspect face ca
managementul agresorilor sexuali s ă fie atât de dificil și deși exist ă o cerere evident ă pentru
găsirea celei mai bune formule de management a acestor indivizi, variabilitatea popula ției din
care fac parte face ca acest lucru s ă fie aproape imposibil.
Infractorii sexuali sunt o popula ție eterogen ă, iar faptul c ă nu exist ă un a șa-zis profil
tipic al infractorului sexual face ca situa ția să fie din ce în ce mai complex ă și eforturile de
gestionare a acestei categorii de persoane s ă fie din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, exist ă
câteva modalit ăți prin care cercet ătorii și practicienii au încercat s ă identifice grupuri similare
sau subtipuri de infractori sexuali
În continuare vom vorbi despre aceste subtipuri sau tipologii și despre modul în care
au contribuit unele dintre caracteristicile infractorilor discutate anterior la formarea lor. Nu
toți infractorii se vor potrivi cu aceste descrieri, ele ne pot oferi câteva insight-uri importante
despre diferitele tipuri de infractori sexuali.
După cum v ă pute ți imagina, încercarea de a identifica subtipuri sau tipologii ale
infractorilor sexuali necesit ă foarte mult efort, iar cei care î și propun s ă realizeze un asemenea
lucru vor avem de înfruntat foarte multe provoc ări pe parcurs.
În primul rând realizarea unei tipologii fiabile și precise necesit ă folosirea unor teorii
solide despre modul în care ace ști infractori pot fi clasifica ți. Teoriile trebuie s ă aibă la baz ă
idei explicative și seturi de caracteristici specifice, care s ă defineasc ă aceste poten țiale

244

tipologii. Cu alte cuvinte, se cere în primul rând realizarea unor cercet ări longitudinale pentru
a urm ări felul în care infractorii sexuali se încadreaz ă în aceste tipologii, pe baza criteriilor
utilizate pentru a le dezvolta.
Cele mai comune tentative de realizare a unor tipologii, au fost cele bazate pe
experien ța clinic ă a unor practicieni. Dar, aceast ă abordare nu are întotdeauna în spate o teorie
bine fundamentat ă care s ă explice ra ționamentele din spatele tipologiei dezvoltate. Uneori
rezultatele cercet ărilor care au la baz ă raționamente clinice, au fost destul de limitate, indicând
că tipologia propus ă nu poate fi considerat ă fiabil ă.
Pentru a scoate în eviden ță aceste încerc ări de a crea tipologii ale infractorilor sexuali,
vom enumera în continuare câteva din cele mai comune.

Tipologia lui Groth (1979)

a. Despre pedofili

Unul din cele mai vechi și mai influente modele de clasificare a persoanele care
abuzeaz ă sexual copiii sugereaz ă că acești infractori pot fi împ ărțiți în dou ă subtipuri: fixa ție
și regresie. Aceast ă clasificare a fost conceput ă pe baza intereselor și motiva țiilor sexuale
primare.
• Infractorii fixa ți – sunt persoane a c ăror dorin țe și preferin țe sexuale graviteaz ă
în jurul între ținerii de rela ții sexuale cu minori, iar debutul acestor preferin țe a
avut loc cel mai probabil în timpul adolescen ței. Exist ă o probabilitatea mic ă să
aibă contacte sexuale cu parteneri adecva ți vârstei lor, tind s ă fie imaturi
emoțional, și sunt preocupa ți de copii. În general, aceste persoane fac aproape
orice pentru a intra în contact cu copiii și adesea se folosesc de trucuri și
înșelătorie. Se consider ă că în cazul infractorilor fixa ți exist ă un risc ridicat de
recidiv ă, din cauza intereselor sexuale deviante și pentru c ă prefer ă în general
victimele de sex masculin.
• Infractorii regresa ți – au interese sexuale relativ normale și prefer ă compania
partenerilor de aceia și vârst ă. Cu toate acestea, devin interesa ți de copii și
întrețin rela ții sexuale cu minori, atunci când nu î și găsesc un partener de vârst ă
apropiat ă sau când întâmpin ă situa ții de stres considerabil în via ța lor. Astfel,

245

comportamentele lor pot fi situa ționale, impulsive și determinate de
oportunit ățile de a comite infrac țiunea. Ace știa prefer ă victime de sex feminin
la care pot avea acces destul de u șor, tocmai de aceea victimele de cele mai
multe ori sunt cunoscute (din familie sau din cercul de apropia ți).

b. Despre violatori

În mod similar, Groth a realizat și o clasificare a persoanelor care abuzeaz ă sexual
femeile adulte.
• Violatorul furios – comite violuri în mare parte pentru a exprima furia și
ostilitatea pe care a acumulat-o de-a lungul timpului, nu pentru gratificarea
sexual ă, Rela țiile violatorului furios sunt marcate de conflicte, iar ostilitatea și
resentimentele pe care le acumuleaz ă sunt proiectate asupra victimelor. Tinde s ă
foloseasc ă forță considerabil ă, este agresiv atât fizic, cât și verbal și își rănește
victima considerabil. Se folose ște de actul sexual pentru a- și degrada și umili
victima. Aceste fapte sunt spontane și sunt adesea precedate de un anumit
eveniment stresant care apare în via ța infractorului .
• Violatorul în c ăutare de putere – este mai de grab ă interesat de ob ținerea
controlului deplin asupra victimelor, decât de provocarea unor daune fizice. De
cele mai multe ori, violatorii în c ăutare de putere se simt inadecva ți, sunt
nesiguri pe masculinitatea lor și folosesc violul ca un mijloc de a rec ăpăta
controlul, de a se sim ți puternici. Actele presupun planificare și premeditare, iar
aceast ă categorie de infractori caut ă de obicei femei care pare a fi vulnerabil sau
mai bine spus caut ă o țintă ușoară.
• Violatorul sadic – Groth și colab. sugereaz ă că infractorii care apar țin acestei
categorii sunt cei mai periculo și. Ei ob țin pl ăcere și excitare sexual ă prin
intermediul actului de v ătămare a victimei. În timpul violului sunt extrem de
abuzivi. Î și imobilizeaz ă și își tortureaz ă victimele în moduri bizare. Pot ajunge
până la omorârea și mutilarea victimei. Actele implic ă planificare și
premeditare, deoarece victimele sunt alese pe baza unor atribute fizice specifice
și sunt urm ărite o perioad ă de timp, înainte de trecerea la act.

246

Tipologia centrului de tratament din Massachusetts.

La rândul lor, Knight și Prentky (1990), și-au propus s ă dezvolte o asemenea tipologie,
iar pentru a realiza acest lucru au demarat o multitudine de cercet ări. De-a lungul anilor,
autorii au folosit proceduri statistice pentru a explora și rafina modelele ce fac referire la
pedofili și violatori. În continuare vom discuta despre caracteristicile (factorii) folosite de
Knight și Prentkly în cercet ările lor.
a) Pedofilii – în opinia autorilor pedofilii pot fi clasifica ți după:

• Gradul de Fixa ție – în primul rând, diferen țele dintre infractori sunt explorate
ca și în cazul tipologiei lui Groth. Astfel, se consider ă că, cei cu interese
sexuale care implic ă copii au un grad mare de fixa ție, iar cei care au preferin țe
"normale" și prefer ă persoane apropiate de vârsta lor (sau care s ă fie cel pu țin
adulte) sunt plasa ți în grupul cu un grad de fixa ție scăzut. Mai departe, indivizii
sunt clasifica ți în func ție de nivelul de competen ță social ă, care poate fi
ridicat ă sau sc ăzută. Folosind aceste criterii vom ob ține patru subtipuri:

Ø Grad de fixa ție ridicat / competen țe sociale ridicate.
Ø Grad de fixa ție ridicat / competen țe sociale sc ăzute.
Ø Grad de fixa ție scăzut / competen țe sociale ridicate.
Ø Grad de fixa ție scăzut / competen țe sociale sc ăzute.

• Rata de contact – un alt aspect ce merit ă analizat implic ă măsurarea frecven ței
cu care infractorii intr ă în contact cu copii / tinerii. În continuare, cei cu contacte
frecvente, sunt diviza ți în alte subtipuri, bazate pe motiva țiile autorului. În cazul
primului subtip, contactele frecvente cu copii/tineri sunt percepute drept o cale de
satisfacere a nevoilor sociale, emo ționale și/sau sexuale, cu alte cuvinte autorul
încerc ă să stabileasc ă un fel de "rela ție" cu victima sa. În schimb, în cazul
celuilalt subtip motivele autorului sunt pur egoiste, el încearc ă să-și îndeplineasc ă
propriile nevoie (satisfac ția sexual ă) fără a-i p ăsa în vreun fel de victim ă. Astfel
în baza acestor diferen țieri se vor eviden ția urm ătoarele:

247

Ø contact frecvent / interpersonal
Ø contact frecvent / narcisic

Cei care nu caut ă să intre atât de des în contact cu copii / tineri sunt împ ărțiți și ei la
rândul lor în mai multe subtipuri, bazate pe gradul de v ătămare al victimei (grav sau
superficial). Mai mult, acestea din urm ă sunt și ele la rândul lor clasificate în func ție de
manifest ările autorului, manifest ări sadice sau non-sadice. Folosind toate aceste coordonate
vom ob ține:
Ø contact redus / v ătămare superficial ă / non-sadic
Ø contact redus / v ătămare superficial ă / sadic
Ø contact redus / v ătămare grav ă / non-sadic
Ø contact redus / v ătămare grav ă / sadic

b) Violatorii – în opinia autorilor, când vine vorba de violatori, ace știa pot fi
clasifica ți după cele patru motiva ții primare: – oportunitate, furie, ob ținerea satisfac ție sexuale
și răzbunare. Mai mult, pe lâng ă tipul de motiva ție, au mai fost analizate și caracteristicile ce
țin de interac țiunea cu victima și factorii biologici sau de mediu care au contribuit la
dezvoltarea diferitelor comportamente antisociale (agresivitatea sexualizat ă, impulsivitatea,
distorsiunile cognitive și interesele sexuale deviante).

• Oportuniști – sunt persoanele care au un control slab al impulsurilor. Ace știa
comit infrac țiuni de câte ori se ive ște oportunitate, f ără a planifica și caut ă
întotdeauna un mijloc de satisfacere imediat ă a pl ăcerilor. Chiar dac ă nu
manifest ă acte de violen ță nejustificat ă în timpul comiterii faptei, ace știa vor
folosi for ță atât cât este necesar pentru a finaliza actul, dând dovada de prea
puțină considera ție pentru victim ă. Violatorii care apar țin acestei categorii pot fi
în continuare clasifica ți în func ție de gradul de competen ță social ă : scăzută sau
ridicată.
• Furioși – sunt caracteriza ți prin comportamente impulsive, competen ță social ă
scăzută, probleme legate de furie generalizat ă și ostilitate. Au adesea un istoric
marcat de comportamente antisociale si agresive semnificative. Din moment ce

248

principala motiva ție care conduce la comiterea faptei este furia, ace știa sunt
pasibili s ă foloseasc ă forță excesiv ă și să comit ă acte de violen ță nejustificat ă,
cauzând adesea leziuni grave victimelor.
• Gratificare sexual ă – aceast ă categorie este compus ă din persoane care au
preocup ări și fantezii sexuale extinse, multe dintre ele fiind puse în aplicare prin
acte reale. În cazul în care ace ști indivizii au și tendin țe sadice, ei mai pot fi
clasifica ți și dup ă felul în care aceste tendin țe se manifest ă: prin comportamente
antisociale extreme, d ăunătoare și sadice sau prin c ăi ascunse și simbolice .
Persoanele din aceast ă categorie care nu au tendin țe sadice se pot diferen ția în
funcție de nivelul lor de competen ță social ă: scăzută sau ridicat ă.
• Răzbunători – spre deosebire de violatorii furio și (în cazul c ărora actele de
violen ță sunt generalizate), persoanele care apar țin acestei categorii î și
direcționeaz ă mânia în primul rând c ătre femei. Ace știa comit acte cu scopul de a
vătăma, umili și degrada victima. Mai mult și aceștia la rândul lor pot fi împ ărțiți
în mai multe subcategorii pe baza nivelului ridicat sau sc ăzute de competen ță
socială.

Modelul autoregl ării

Cu toate c ă nu este considerat o tipologie, prin intermediul acestui model indivizii care
comit infrac țiuni cu motiva ție sexual ă pot fi clasifica ți pe baza inten ție lor principale (de a
comite sau nu un delict sexual), în conformitate cu strategiile adoptate pentru a ob ține
stăpânirea de sine. Cu alte cuvinte, va fi util s ă ne extindem analiza dincolo de simpla
clasificare sau categorizare a infractorilor și să luăm în considerare și procesele care
faciliteaz ă comiterea infrac țiunii sexuale. Astfel, folosind acest model vom putea eviden ția
patru categorii distincte:
• Categoria pasiv-evitant ă – ace ști indivizi vor s ă evite comiterea unei agresiuni
sexuale, dar pentru c ă nu dispun de strategii eficiente de adaptare sau de abilit ăți
de autoreglare sunt mai impulsivi, le lipse ște încrederea în capacitatea lor de a
se ab ține (pur și simplu nu fac nici un efort pentru a- și gestiona

249

comportamentele). Cu toate c ă întâmpin ă disconfort când au de-a face cu
situații care favorizeaz ă comiterea infrac țiunii, li se acord ă o mai mare
importan ță sentimentelor pozitive ob ținute prin comiterea faptei.
• Categoria activ-evitant ă – ace ști indivizi tind s ă stea departe de tenta ție și pot
folosi chiar strategii specifice pentru a o evita. Din p ăcate, strategiile de
autoreglare pe care le folosesc sunt pur și simplu ineficiente și par mai degrab ă
să creasc ă probabilitatea de a comite infrac țiunea. Spre exemplu, în loc s ă
încerce s ă găseasc ă o partener ă dispus ă să experimenteze din punct de vedere
sexual aceste fantezii, ace știa aleg s ă se masturbeze și să consume b ăuturi
alcoolice pentru a încerca s ă scape de vinov ăția pe care o resimt pentru c ă au
astfel de fantezii.
• Categoria abordare-automat ă – infractorii sexuali care apar țin acestei
categorii sunt caracteriza ți prin interes deosebit pentru activit ăți sexuale
deviante, dar acest aspect nu însemn ă că plănuiesc activ comiterea faptei. Nu
dispun de strategii de adaptare și au abilit ăți reduse de autoreglare, iar trecerea
la act reprezint ă doar o chestiune de timp. Și mai mult ca sigur folosesc o serie
de distorsiuni cognitive care le permit s ă continue, odat ă ce sunt pu și în fa ța
situației riscante.
• Categoria abordare-explicit ă – infractori sexuali care planific ă în mod activ și
comit fapta cu inten ție. Caut ă victime care s ă aibă un anumit set de tr ăsături și
în general fac tot posibilul s ă nu fie identifica ți și încarcera ți. Dau dovad ă de
stăpânire de sine, a șteaptă momentul potrivit pentru a ac ționa sau chiar î și
creeaz ă oportunit ăți, astfel încât s ă scadă șansele ca cineva s ă îi observe.

Prin identificarea diferitelor tipologii sau subtipuri ale infractorilor sexuali, mai ales în
cazul în care acestea sunt bine fundamentate și susținute prin cercetare, vom avea un temei
pentru dezvoltarea unor strategii de management și implicit pentru utilizarea eficient ă a
resurselor de care dispunem.
Din acest motiv, tipologiile despre infractori sexuali pot fi extrem de utile. Ele
ilustreaz ă în primul rând diversitatea acestei categorii de infractori, criteriile folosite pentru
selecția victimelor, motiva țiile care conduc la comiterea faptei, pattern-urile din spatele

250

fiecărei infrac țiuni sau alte tipuri de probleme care s ă ne permit ă să concretiz ăm demersurile
noastre.
Însă, trebuie s ă avem în vedere și faptul c ă nu to ți infractorii sexuali pot fi încadra ți
într-o anumit ă tipologie. Chiar dac ă în eviden țele oficiale unii infractori figureaz ă ca fiind
pedofili asta nu înseamn ă că nu au comis sau c ă nu vor comite și infrac țiuni ce vizeaz ă
persoane adulte. Sau c ă pentru infractorii care au comis fapte îndreptate c ătre un membru al
familiei nu exist ă posibilitatea ca ace știa să aleag ă victime și din alte medii. Ace ști infractori
nu se încadreaz ă perfect într-un singur subtip ceea ce ar trebui s ă ne determine s ă nu ne baz ăm
exclusiv doar pe tipologii, pentru c ă exist ă riscul s ă trecem cu vederea anumite tr ăsături
individuale / unice.
În plus, exist ă posibilitatea ca motiva țiile și factorii de risc s ă varieze de la un individ
la altul. Mai mult, motivele care conduc la o asemenea form ă de comportament abuziv nu pot
fi întotdeauna acelea și ,nici când vine vorba de aceia și persoan ă, deoarece acestea au tendin ța
de a se modifica în timp.
Prin urmare, știm că cercetarea și teoria din jurul acestui subiect se afl ă într-un proces
continuu de evolu ție și schimbare. Pe m ăsură ce se vor desf ășura mai multe cercet ări și vor fi
propuse și testate teorii suplimentare, vom putea g ăsi cele mai eficiente modalit ăți de
clasificare și cele mai eficiente strategii de gestionare a acestei categorii de infractori.
Unii exper ți din domeniu au încercat s ă dezvolte anumite tipologii ale infractorilor
sexuali, fie analizând o singur ă caracteristic ă, fie analizând un set ceva mai complex de
caracteristici. Încercarea de a r ăspunde la întrebarea cu privire la cauza sau cauzele
comportamentului sexual deviant este o problem ă care persist ă de foarte mul ți ani, iar
cercet ătorii din întreaga lume au avut fiecare contribu țiile lor la formularea acestui r ăspuns.
Anumite tipologii, prin modul în care au fost descrise, au reu șit să surprind ă o serie de
factori care se presupune c ă duc la dezvoltarea comportamentelor sexuale deviante. Spre
exemplu, categoria pedofililor fixa ți sugereaz ă că preferin țele sexuale deviante reprezint ă
forța motric ă din spatele infrac țiunii comise sau categoria violatorilor furio și care sugereaz ă
că motivul principal din spatele comiterii faptei este reprezentat de exprimarea furiei și
ostilit ății. Într-o anumit ă măsură, toate acestea ilustreaz ă modalit ățile prin intermediul c ărora
cercet ătorii și practicienii au încercat s ă explice dezvoltarea comportamentelor sexuale
deviante, folosindu-se de elemente unice sau de un set destul de restrâns de factori.

251

În continuare oferim câteva exemple de teorii unifactoriale:
• Teoria biologic ă – unii cercet ători afirm ă că anumite aspecte biologice, cum ar
fi hormonii, contribuie la luarea deciziei de a comite fapta. Poate c ă cea mai
frecvent ă explica ție folosit ă de adep ții acestei teorii țin de nivelul ridicat de
testosteron, care de cele mai multe ori este asociat cu cre șterea apetitului
sexual și agresivitatea. Alte explica ții biologice, subliniaz ă faptul c ă anumite
persoane pot fi mai predispuse spre comportamente sexuale problematice, din
cauza predetermin ării fiziologice a apetitului sexual sau a preferin țelor sexuale.
• Teoria comportamental ă – alți teoreticieni consider ă că sexualitatea deviant ă
se dezvolt ă în mare parte în urma înv ățării sau a asocierilor pozitive. Cu alte
cuvinte, ace știa ideea potrivit c ăreia comportamentele sexuale deviante sau
exprimarea sexual ă sunt "înv ățate". Spre exemplu, în momentul în care un tat ă
comite violen ța domestic ă, acesta modeleaz ă atitudinile agresive și
comportamentele ostile fa ță de femei, iar tinerii care se dezvolt ă în acest tip de
mediu, pot înv ăța să acționeze într-un mod similar. O alt ă explica ție implic ă
condi ționarea, prin intermediul c ărei, un individ î și va consolida interesele și
fanteziile sexuale pe care le are, în func ție de anumite experien țe sau înt ăriri.
Când cineva se masturbeaz ă gândindu-se la o fantezie deviant ă, nu face decât
să consolideze interesul pentru acel gen de fantezie nepotrivit ă, existând riscul
ca în cele din urm ă să comit ă o infrac țiune cu motiva ție sexual ă tocmai pentru
a satisface acea fantezie.
• Teoria sociocultural ă. O alt ă modalitate prin care teoreticienii au încercat s ă
explice etiologia infrac țiunilor sexuale a constat în studierea rolului structurilor
sociale și culturale, precum și a normelor și cutumelor. Spre exemplu, unii
teoreticieni sugereaz ă că desensibilizarea mesajelor violente ob ținută prin
intermediul televiziunii sau a jocurilor video favorizeaz ă implicit violen ța.
Alții sus țin că modul în care femeile și copiii sunt portretiza ți prin intermediul
programelor de televiziune și a filmelor (supu și și pasivi), poate contribui la
violen ța sexual ă. Mai mult, al ții consider ă că bărbații sunt îndemna ți prin alte
mijloace s ă fie agresivi și dominan ți sau s ă aibă atitudine de "atotputernic"
vizavi de femei și copii, iar acest aspect încurajeaz ă violen ța masculin ă.

252

• Teoria ata șamentului / intimit ății – un factor de risc important îl constituie
problemele de intimitate. Mai precis, se vorbe ște despre faptul c ă exist ă diferite
tipuri de ata șament, care îi determin ă pe indivizii s ă aibă o varietate de
probleme în rela țiile cu adul ții și că, în cele din urm ă aceste deficite de
intimitate îi pot determina pe indivizi s ă comit ă un act sexual abuziv. Spre
exemplu, persoanele nesigure pe sine î și doresc s ă se apropie emo țional de
alții, îns ă nu o fac deoarece se tem c ă vor fi respinse sau r ănite. Astfel, nefiind
capabili s ă se apropie de persoane adulte, ar putea încerca s ă stabileasc ă
legături "romantice" sau apropiate cu copiii, iar de aici pân ă la contactele
sexuale nepotrivite cu ace știa nu este decât un pas. De asemenea, cei a c ăror
încredere a fost în șelată de mai multe ori și care au renun țat să mai depind ă de
alții pot deveni furio și și ostili (fa ță de femeile adulte, s ă zicem). Iar, aceast ă
mânie și ostilitate poate c ăpăta valen țe sexuale.

Acestea sunt doar câteva exemple despre teoriile unifactoriale. Multe din aspectele
stipulate de aceste teorii continu ă să aibă aplicabilitate și în zilele noastre. Cu toate acestea, de
una singur ă, nici una dintre aceste teorii nu poate explica pe deplin de ce indivizii aleg s ă
comit ă acte sexuale deviante.
Așa cum am men ționat și mai devreme, mul ți oameni mizeaz ă pe existen ța unei
singure caracteristice, care s ă fie u șor de identificat și care s ă ne permit ă să reper ăm din timp
un agresor sexul, astfel încât s ă putem lua cele mai adecvate m ăsuri de protec ție.
Din p ăcate nu este cazul, etiologia agresorilor sexuali este cu mult mai complex ă și are
multiple fa țete. Realitatea este c ă cercet ătorii care au folosit aceste teorii nu au reu șit să
identifice nici m ăcar un singur factor care determin ă indivizii s ă comit ă agresiuni sexuale.
Totuși, cercet ările anterioare care au avut la baz ă teorii unifactoriale, ne-a oferit mult mai
multe informa ții decât am avut anterior și au deschis calea pentru eforturile de a continua și
extinde aceast ă problematic ă.
Teoriile multifactoriale se bazeaz ă predominant pe dovezi și subliniaz ă faptul c ă exist ă
o serie de factori care interac ționeaz ă în așa manier ă încât conduc la comiterea agresiunii
sexuale. Ca atare, cercet ătorii contemporani și-au propus s ă integreze mai multe variabile cu
privire la ini țierea și continuarea actelor sexuale deviante.

253

• Teoria integrat ă – conform acestei teorii, comportamentele sexuale deviante
sunt rezultatul unei combina ții dintre influen țele biologice, factorii de mediu,
vulnerabilit ățile individuale și factorii situa ționali. Aspectele negative ap ărute
pe parcursul dezvolt ării individului, cum ar fi relele tratamente sau expunerea
la violen ța în familie, au un impact semnificativ asupra capacit ății unei
persoane de a forma rela ții apropiate și reprezentative. În aceste condi ții,
capacit ățile de rezolvare a problemelor și capacit ăți de adaptare, managementul
emoțional, stima de sine, autocontrolul, sunt afectate.
Dificult ățile de adaptare apar în timpul adolescen ței și se caracterizeaz ă prin
respingerea celorlal ți, stim ă de sine sc ăzută și izolare social ă. La rândul lor, acestea
exacerbeaz ă vulnerabilit ăți și probleme deja existente, iar trecerea peste schimb ările fizice
semnificative, schimb ările hormonale și sentimentele sexuale emergente care apar în timpul
pubert ății va fi dificil de realizat. Cu alte cuvinte, în cazul în care persoanele sunt deja
vulnerabile, nu înva ță modalit ăți sănătoase de a- și satisface nevoile sexuale și de intimitate
sau alte nevoi psihologice. În perioade marcate de stres semnificativ sau când se confrunt ă cu
situațiile dificile din via ța lor, vor fi tenta ți să recurg ă la mijloace deviante pentru a- și gestiona
emoțiile și satisface nevoile. Spre exemplu, vor considera c ă agresarea și obiectivarea
femeilor este justificat ă pentru a gestiona furia, respingerea sau singur ătatea.
• Modelul confluen ței – o alt ă teorie multifactorial ă influent ă susține că exist ă o
un grup format din trei factori de risc (factorii motivatori, dezinhibatori și
oportunit ățile) care cresc probabilitatea ca un individ s ă agreseze sexual femei.
Mai precis, interac țiunea dintre ace ști factori de risc conduce la doua c ăi
operare: calea promiscuit ății sexuale și calea masculinit ății ostile.

Similar cu teoria integrat ă, modelul confluen ței pleac ă de la premisa c ă experien țele
negative din perioada copil ăriei, cum ar fi abuzul fizic sau sexual, au un impact decisiv asupra
imaginii de sine pe care o au indivizii și asupra capacit ății lor de a forma rela ții normale. Unii
teoreticienii înc ă afirm ă că manifest ările antisociale sau delincvente sunt de cele mai multe ori
rezultatul acestei experien țe nepl ăcute. Aceste abuzuri combinate cu alte variabile situa ționale
și influen țe din mediu îi determin ă pe unii indivizi s ă devin ă persoane care se folosesc de
tehnici de seduc ție și mijloace coercitive pentru a- și ridica stima de sine, ori pe al ții care au

254

atitudini adverse și neîncrez ătoare s ă foloseasc ă agresiunea sexuala drept un mijloc de
dominare, control și umilire.
• Modelul prevenirii rec ăderilor (recidivei) – reprezint ă unul dintre cele mai
comune concepte și în ultimele dou ă decenii a fost principalul cadru teoretic
folosit pentru construirea programelor de tratament a agresorilor sexuali. Nu
numai c ă descrie caracteristicile și factorii de risc, ci și întregul proces al
agresiunii sexuale.
În conformitate cu acest model infrac țiunea sexual ă este rezultatul unui lan ț de
evenimente:
Ø Începând cu starea emo țională negativ ă;
Ø Aceast ă stare este urmat ă de fanteziile deviante și utilizarea distorsiunilor
cognitive pentru a le justifica sau ra ționaliza;
Ø La rândul lor, fanteziile duc la planificarea infrac țiunii;
Ø Și, în cele din urm ă, dup ă ce g ăsește o cale de dezinhibare, individul comite
infrac țiunea.
Și aceast ă teorie sus ține c ă exist ă un num ăr de caracteristici identificate la marea
majoritate a indivizilor, care sunt de obicei asociate cu comportamentele deviante. Acestea
pot fi: dezvoltarea într-o familie disfunc țională, maltratarea, neglijarea, abuzul fizic sau
sexual, anxietate sexual ă și conflictul conjugal. Iar probleme cu furia, asertivitatea,
dificult ățile în stabilirea rela țiilor sociale, lipsa empatiei, incapacitatea de a- și controla
emoțiile, existen ța tulbur ărilor de personalitate și abuzul de substan țe sunt factori care preced
o infrac țiune.
Așadar, interven țiile sunt concepute pentru a-i determina pe infractori s ă
conștientizeze care sunt factorii de risc specifici infrac țiunilor pe care le-au comis și pentru a-i
ajuta s ă învețe cum s ă evite situa țiile care conduc la asemenea evenimente.
Cu toate c ă acest model a r ămas destul de popular și mai este înc ă folosit în domeniul
managementului agresorilor sexuali, el a fost contestat de c ătre unii exper ți în numeroase
ocazii, în mare parte deoarece presupune c ă emoțiile, fanteziile, gândurile și comportamentele

255

explicate de acesta pot fi identificate la marea majoritate a persoanelor care comit infrac țiuni
cu motiva ție sexual ă.
• Modelul autoregl ării – consider ă că motiva țiile indivizilor difer ă și că nu to ți
sunt capabili s ă se controleze. Autorii propun patru modele comportamentale
distincte:
Ø Pasiv-evitant
Ø Activ-evitant
Ø Abordarea-automat ă
Ø Abordarea-Explicit ă
Este una din cele mai promi țătoare teorii și a fost dezvoltat ă tocmai pentru a înlocui
modelul de prevenire a rec ăderilor.

• Modelul ”c ăilor de acțiune” – reprezint ă una din cele mai actuale teorii și se
concentreaz ă în special pe infrac țiunile de natur ă sexual ă comise împotriva
copiilor. C ăile multiple de ac țiune sunt influen țate de interac țiunea complex ă a
următoarelor variabile: emo ționale, biologice, fiziologice, culturale și
interpersonale. Acest model sugereaz ă că principalele motive care conduc la
agresiune sexual ă sunt : problemele emo ționale, problemele intime, problemele
legate de integrarea social ă, existen ța fanteziilor sexuale deviante și folosirea
distorsiunilor cognitive. Astfel, în func ție de tip de deficite, vor fi considera ți:

Ø Infractori cu multiple mecanisme disfunc ționale
Ø Infractori care au fantezii sexuale deviante
Ø Infractori cu probleme legate de intimitate
Ø Infractori cu probleme emo ționale
Ø Infractori cu tendin țe antisociale
După cum se poate observa, acest model ofer ă o gam ă largă de explica ții cu privire la
agresiunea sexual ă. Modelul ”c ăilor de ac țiune” se diferen țiază de celelalte teorii etiologice

256

prin faptul c ă trateaz ă aceast ă categorie de infractori drept fiind eterogen ă și afirm ă că o
singur ă dimensiune nu li se va potrivi tuturor.
În prezent, explica țiile cele mai plauzibile implic ă o interac țiune sinergic ă între mai
multe variabile, iar acest aspect indic ă faptul c ă nu exist ă o modalitate unic ă pe care s ă o
folosim pentru a explica comportamentul tuturor acestor infractori.
Pe baza discu țiilor despre inciden ța și prevalen ța victimiz ării sexuale, putem conchide
că ne confrunt ăm cu o problem ă important ă, care are un impact semnificativ atât asupra
victimelor, cât și asupra societ ății în general. Cu toate acestea, din p ăcate, o bun ă parte a
agresiunilor sexuale nu intr ă în aten ția organelor de cercetare tocmai pentru c ă victimele aleg
să nu depun ă plângere deoarece au propriile motive, temeri și îndoieli cu privire la sistemul de
justiție. Una din concluziile majore trase de pe urma acestei realit ăți dure, este c ă pe viitor
practicienii ar trebui s ă adopte o abordare cumva mai centrat ă asupra victimei.
O abordare centrat ă asupra victimei ia în considerare siguran ța și nevoile victimelor,
făcând din aceasta o prioritate. Procesul de investiga ție și procedurile de judecat ă ar trebui în
primul rând gândite în a șa fel încât s ă nu le reaminteasc ă de trauma pe care au suferit-o. Au
existat suficiente cazuri, când victimele ( și mai ales victimele-copii) au fost intervievate în
mod repetat și de mai mul ți terți, în felul acesta retr ăind experien ța traumatizant ă în mod inutil
de mai multe ori. S ă nu mai vorbim de situa țiile în care statutul de victim ă al unei persoane
este pus la îndoial ă sau când li se sugereaz ă că vina le apar ține. Beneficiile unei abord ări
centrate pe victim ă sunt duble, deoarece pe de o parte ne permit s ă fim mai bine informa ți și
să dezvolt ăm strategii corespunz ătoare de gestionare a infractorilor sexuali și pe de alt ă parte
ne ofer ă posibilitatea de a îmbun ătăți încrederea victimelor în sistemul de justi ție.
Trebuie de asemenea s ă recunoa ștem c ă informa țiile pe care le avem pân ă în prezent
despre infractorii sexuali sunt destul de limitate și mai ales cele care provin din rapoartele
oficiale. Chiar dac ă infractorii sexuali reprezint ă o propor ție semnificativ ă a indivizilor care se
află încarcera ți, ei nu reprezint ă decât o mic ă parte a fenomenului infrac țional. În ciuda
faptului c ă acești indivizi sunt cerceta ți de zeci de ani s-au descoperit destul de pu ține lucruri
despre ei. Poate cel mai important lucru pe care trebuie s ă îl înțelegem este faptul c ă, deși îi
etichet ăm pe ace ști indivizi drept "agresori sexuali", asta nu înseamn ă că toți se aseam ănă
între ei. Persoanele care comit infrac țiuni sexuale nu pot fi analizate dup ă un singur profil,
după felul cum arat ă sau dup ă felul cum se comport ă.

257

Există unele caracteristici comune îns ă acestea pot varia în mod considerabil de la
individ la individ. Cercetarea ne-a ajutat s ă înțelegem c ă nu exist ă o singur ă "cauz ă" a acestui
tip de comportament. Comportamentul sexual deviant nu poate fi explicat în totalitate
folosindu-ne de un singur factor, o singur ă trăsătură, o singur ă motiva ție, sau o singur ă
caracteristic ă, ci mai degrab ă printr-o multitudine de factori care interac ționeaz ă și care sunt
prezen ți în grade diferite de la un infractor la altul.
Nu putem stabili politici sau practici standard pentru infractorii sexuali. Literatura de
specialitate ne poate ajuta s ă înțelegem c ă abordarea acestui tip de infractor trebuie adaptat ă și
rafinat ă. În continuare vom încerca s ă discut ăm despre modul în care aceste cuno ștințe pot fi
aplicate:
• Pot fi utile în procesul de condamnare – la începutul procedurii penale, acest
tip de informa ții pot ajuta judec ătorii în luarea deciziei, deoarece aceste
informa ții ofer ă câteva l ămuriri despre gravitatea faptei și nivelul de risc asociat
cu acel individ. Perioada de timp pe care individul o va petrece în închisoare
trebuie stabilit ă în func ție de natura infrac țiunii și de riscul de recidiv ă identificat.
• Pot fi utile în dezvoltarea unor forme de tratament – diversitatea infractorilor
sexuali indic ă în mod clar faptul c ă abord ările de tratament trebuie s ă varieze de
la un individ la altul. Tratamentul trebuie conceput în urma unei evalu ări extinse,
pentru a aborda motiva țiile, factorii, c ăile și nevoile specifice de interven ție ale
infractorilor sexuali, iar nivelul de risc ar trebui s ă fie luat în considerare când
vine vorba de durata tratamentului. Mai mult decât atât, obiectivele individuale ar
trebui s ă reflecte factorii care stau la baza comportamentului infrac țional și sunt
legate de posibilitatea unei viitoare recidive. O form ă de tratament mai intensiv ă
are un impact mai bun asupra infractorilor cu risc mai mare de recidiv ă, decât
pentru infractorii cu risc mai sc ăzut.
• Pot fi utile în procesul de monitorizare – știm că factorii de risc difer ă de la un
individ la altul. Unii infractori vor necesita mai mult ă monitorizare și mai mult
sprijin. Trebuie impuse anumite condi ții pentru unii infractori sexuali. Spre
exemplu unii pot primi interdic ții de a accesa internetul sau anumite website-uri
tocmai pentru c ă în trecut foloseau internetul pentru a avea acces la pornografie
(ca mijloc de alimentare a fanteziile sexuale deviante) sau pentru a intra în

258

contact cu posibile victime. A șa că, strategiile și condi țiile trebuie adaptate în
funcție de factorii de risc identifica ți.
• Pot fi utile pentru elaborarea unei legisla ții corespunz ătoare – crearea unei
legisla ții ambigue, care trateaz ă infractorii sexuali în aceia și manier ă, nu va
produce cele mai bune rezultate și nu va asigura siguran ța public ă. Pedepsele cu
închisoarea pe via ță, înregistrarea, supravegherea pe via ță, restric țiile privind
reziden ța, sunt strategii care iau în calcul diversitatea acestei popula ții și
sugereaz ă că aplicarea în mod diferen țiat a legii constituie abordarea cea mai
prudent ă.
Datele ne sugerea c ă aceast ă abordare diferen țiată va conduce la cele mai bune
rezultate și implicit va asigura siguran ța public ă.
Demersurile noastre de gestionare a infractorilor sexuali trebuie s ă fie în conformitate
cu cercet ările din domeniu, pentru a putea surprinde natura și amploarea victimiz ării sexuale,
eterogenitatea infractorilor sexuali, precum și costurile și beneficiile de reducere a recidivei.
Exper ți din domeniu sunt dispu și să ajute factorii de decizie s ă înțeleag ă că aceste
aspecte sunt importante, deoarece acestea examineaz ă critic politicile noastre actuale și
modurile în care acestea sunt implementate.

Un alt aspect interesant de discutat îl constituie corelația dintre fanteziile sexuale
deviante și comiterea infrac țiunilor sexuale.

Încă de la Abel și Blanchard (1974), cercet ătorii și teoreticienii au eviden țiat rolul pe
care îl joac ă fanteziile sexuale deviante în etiologia infrac țiunilor sexuale. Acest rol a fost și
încă este asociat cu achizi ționarea și men ținerea intereselor sexuale deviante, prin intermediul
diferitelor metode de condi ționare și a proceselor de înv ățare social ă (McGuire, Carlisle și
Young, 1965; Laws și Marshall, 1990). Dac ă luăm în considerare faptul c ă interesele sexuale
deviante reprezint ă un factor de risc important (Thornton, 2002) și rezultatele studiilor meta-
analitice despre predictorii recidivei sexuale (Hanson și Bussiere, 1998; Hanson și Morgan-
Bourgon, 2005), putem presupune c ă fanteziile sexuale sunt un element indispensabil atunci
când vine vorba de în țelegerea infrac țiunilor cu motiva ție sexual ă.

259

Mulți cercet ători consider ă că, în cazul unor infractori, utilizarea în mod repetat a
fanteziilor sexuale deviante poate conduce la comiterea unei infrac țiuni sexuale, deoarece
individul devine motivat s ă pună în practic ă imaginile care l-au stimulat în plan mental (vezi
MacCulloch, Snowden, Wood și Mills, 1983; Deu și Edelmann, 1997; Ward și Hudson, 2000;
Wilson și Jones, 2008). Acest argument este sus ținut și de recenzia efectuat ă de Maniglio
(2010), format ă din șapte studii și un total de 171 infractori sexuali, care a constatat faptul c ă
fanteziile sexuale deviante combinate cu experien țele traumatice timpurii pot conduce la
comiterea unor asemenea fapte. În mod alternativ, al ții speciali ști afirm ă că fanteziile deviante
acționeaz ă ca ni ște dezinhiban ți, desensibilizându-l pe individ și diminuând efectele
inhibi țiilor interne, crescând astfel șansa de comitere a unei infrac țiuni sexuale (Gee, Devilly
și Ward, 2004).
Într-adev ăr, pe baza datelor oficiale și a celor ob ținute din interviuri, Proulx, Perreault
și Ouimet (1999) au descoperit faptul c ă în cazul pedofililor care î și aleg victime din afara
cadrului familial, fanteziile sexuale deviante au reprezentat una din cele mai întâlnite
modalit ăți de dezinhibare.
Prin urmare, fanteziile sexuale deviante reprezint ă un factor care merit ă să intre în
atenția clinicienilor și a mediului academic. Totu și, așa cum au observat și Hudson, Wales,
Bakker și Ward (2002), este prea pu țin probabil ca viitoarele recidive s ă poată fi prezise doar
prin intermediul fanteziilor sexuale deviante. Într-adev ăr, cercet ările au eviden țiat faptul c ă
fanteziile sexuale se afl ă în strâns ă relație cu sfera emo țională sau cu ob ținerea excit ării
sexuale. Spre exemplu, Gee, Ward și Eccleston (2003) au analizat calitativ, înscrierile celor
24 de infractori sexuali cu care au realizat interviuri și au constatat c ă fanteziile sexuale pot fi
folosite pentru: (a) pentru reglarea afectiv ă; (b) pentru a spori / induce excitarea sexual ă; (c)
ca modalitate de a face fa ță unor situa ții și (d) pentru a simula o infrac țiune viitoare sau pentru
a retr ăi o infrac țiune deja petrecut ă. De asemenea, cercet ătorii afirm ă că apelul la fanteziile
sexuale depinde de dispozi ția și motiva ția infractorului (Langton și Marshall, 2001; Ward și
Hudson, 1998). De exemplu, Langton și Marshall explic ă faptul c ă violatorii sadici fac apel la
fanteziile sexuale deviante pentru a ob ține pl ăcere sexual ă, în timp ce violatorii non sadici
folosesc fanteziile deviante pentru a- și îmbun ătăți imaginea de sine și drept compensare
pentru deficien țele lor sexuale. Astfel, având în vedere c ă fanteziile deviante interac ționeaz ă

260

în mod semnificativ cu al ți factori asocia ți cu infrac țiunea sexual ă, se pare c ă rolul lor nu este
la fel de concret, precum s-a considerat ini țial.
Pentru a desemna ce se în țelege prin fantezii sexuale, au fost folosi ți diferi ți termeni
cum ar fi: fantezii coercitive (Drieschner și Lange, 1999), fantezii parafilice (O'Donohue,
LeTourneau și Dowling, 1997). Cu toate acestea, termenul cel mai utilizat a r ămas fantezii
sexuale deviante , cel mai probabil din cauza faptului c ă ceilal ți termeni tind s ă fie mai
specifici. De exemplu, termenul "fantezie coercitiv ă" este utilizat în principal în articole care
trateaz ă infrac țiunea de viol, în timp ce "fantezia parafilic ă" se poate referi la acele probleme
descrise în DSM-IV, care nu sunt considerate infrac țiuni sexuale (de exemplu, travestiul).
Deși termenul "fantezii sexuale deviante" este utilizat frecvent în literatura de
specialitate, se pare c ă nu exist ă o defini ție formal ă a acestuia. Autorii tind s ă defineasc ă
fanteziile sexuale la nivel general și prin rela ția dintre con ținutul fantezie si ob ținerea excit ării
sexuale. Rokach (1990) define ște fantezia sexual ă drept orice reverie care include elemente
erotice și care duce la excitare, Leitenberg și Henning (1995) consider ă că fanteziile sexuale
sunt orice tip de ilustrare mental ă care conduc la excitarea individului. Astfel de defini ții
trebuie s ă rămână generale, deoarece procesul de definire a fanteziei sexuale necesit ă
recunoa șterea unor comportamente specifice și prin urmare implic ă o doz ă mare de
subiectivism (Swaffer și colab., 2000). Cu toate acestea, se poate spune c ă acest proces
implic ă mai pu țin subiectivism în momentul în care ilustr ările despre fanteziile sexuale
deviante con țin un set mai specific de comportamente (acelea care sunt într-adev ăr deviante).
Cu toate acestea, o problem ă major ă care ridic ă un mare semn de întrebare este
reprezentat ă de faptul c ă studiile arat ă că și indivizii obi șnuiți (care nu comit infrac țiuni) au
fantezii sexuale deviante. De exemplu, Williams, Cooper, Howell, Yuille și Paulhus (2009) au
descoperit într-un e șantion de 103 b ărbați care nu au absolvit înc ă liceul c ă, 95% din ei au
recunoscut existen ța unei fantezii sexuale deviant ă pe parcursul vie ții lor. Cu alte cuvinte,
foarte mul ți bărbați, care nu comit infrac țiuni, afirm ă că au avut fantezii care implic ă
dominarea, utilizarea for ței sau coerci ția (Bartels și Gannon, 2009; Crepault și Couture, 1980;
Gold și Clegg, 1990; Greendlinger și Byrne, 1987; Zurbriggen și Yost, 2004) și sadismul
(Gray, Watt, Hassan, și MacCulloch, 2003). De exemplu, cu toate c ă nu a fost precizat ă
perioada de timp pe care s-a extins studiul, Crepault și Couture au afirmat c ă 33% din b ărbații
care nu au comis infrac țiuni sexuale au admis c ă s-au masturbat cu gândul la fanteziile despre

261

violarea unei femei. De asemenea, au descoperit c ă 61% din e șantion aveau fantezii despre
inițierea sexual ă a unei tinere (de și nu au precizat dac ă se refer ă sau nu la o minor ă). Alte
studii au demonstrat c ă și persoanele obi șnuite au fantezii legate de copii (Becker-Blease,
Friend și Freyd, 2006; Briere și Runtz, 1989; Smiljanich și Briere, 1996). De exemplu,
Becker-Blease și colab. au constatat c ă, 18% dintr-un e șantion de 531 de persoane de sex
masculin, au afirmat c ă au avut fantezii sexuale legate de abuzul copiilor în ultimele 12 luni.
În concluzie, aceste cercet ări sugereaz ă că imaginarea unei scene sexuale deviante este
specific ă și oamenilor obi șnuiți (Gee și Belofastov, 2004: p.51), ridicând întreb ări cu privire
la ceea ce constituie mai exact o fantezie deviant ă.
Gee și colab. (2004) au folosit termenul de "fantezie axat ă pe delict" pentru a realiza o
distinc ție între fanteziile specifice infractorilor sexuali și cele identificate în cazul oamenilor
obișnuiți, pentru a elimina problemele asociate cu termenul fantezie deviant ă (Gee și
Belofastov, 2004). Gee și colab. afirm ă că, dac ă fanteziile axate pe delict ar fi puse în
practic ă, ele ar constitui temeiul legal pentru a ob ține o condamnare pentru o infrac țiune
sexual ă (Gee și colab., 2004:. p.323). Cu toate acestea, nu este clar ă diferen ța dintre
conținutul fanteziilor axate pe delict și fanteziile persoanelor care nu au comis o asemenea
infrac țiune, din moment ce fantezii despre violarea unei femei sau cele despre între ținerea de
relații sexuale cu un minor, recunoscute și de cei din e șantionul format din persoane care nu
au comis infrac țiuni (Crepault și Couture, Becker-Blease și colab.), constituie în mod clar o
infrac țiune sexual ă (dacă se trece la act).
Dicționarul Oxford define ște devian ța drept "o abatere de la comportamentul normal".
Astfel, cercet ările arat ă că pentru stabilirea atributului de fantezie deviant ă trebuie s ă ne
raport ăm la popula ția care nu comite infrac țiuni, ceea ce face ca termenul "deviant" s ă fie
folosit impropriu în acest context. Acest aspect a fost identificat de asemenea și de Leitenberg
și Henning (1995), care au afirmat c ă folosirea termenului ”fantezii sexuale deviante” induce
în eroare, în cazul în care nu este direct legat de comportamentul sexual deviant. Drept
urmare, Leitenberg și Henning sugereaz ă că trebuie s ă ne focaliz ăm aten ția asupra persoanelor
care prin comportamente reale pun în aplicare fanteziile. Mai mult, conform cercet ărilor 95%
din popula ție recunoa ște existen ța unei fantezii sexuale deviante (Williams și colab., 2009),
astfel, aten ția noastr ă trebuie focalizat ă asupra acelor persoane care au o preocupare exagerat ă
pentru fantezii sexuale deviante (Stein, 2007).

262

O alt ă serie de probleme, c ărora nu li s-a acordat prea mult ă aten ție, se refer ă la
conceptualizarea real ă a fanteziei. Psihanali știi au afirmat c ă fantezia este o imagine mental ă,
care con ține un grup de simboluri unificate într-un scenariu sau o poveste (Beres, 1960,
Rokach, 1990), în timp ce Prentky și colab. (1989) definesc fantezia drept un "set de cogni ții
elaborate (sau gânduri) care î și au originea în reverii, sunt caracterizate prin repetare și
presupun participare emo țională”. În ciuda diferen țelor teoretice, ambele defini ții împ ărtășesc
două trăsături comune. Prima este reprezentat ă de presupunerea c ă fanteziile apar în plan
intern sau la nivel mental. A doua caracteristic ă se refer ă la natura fanteziei, în sensul c ă apare
sub forma unei pove ști sau a unui scenariu elaborat. Aceast ă caracteristic ă pare s ă facă
distinc ția dintre imagini mentale statice sau gânduri trec ătoare. Judecând dup ă unele defini ții,
aceast ă conceptualizare pare s ă fi luat în calcul toate aspectele.
Un alt argument este reprezentat de faptul c ă diferen țierea cogni țiilor sexuale nu se
face în func ție de tipul fanteziei, ci în func ție de gradul acesteia. Pe baza unui studiu recent
Gee, Ward, Belofastov și Beech (2006) sus țin că durata fanteziilor infractorilor sexuali
variaz ă, de la fantezii trec ătoare la fantezii prelungite, acestea fiind dependente de încerc ările
active sau pasive ale individului de a le reprima. Cu toate c ă autorii acestui studiu surprind o
posibilitate interesant ă, ar fi mult mai benefic s ă știm dac ă scenariile specifice fanteziile
trecătoare sunt asem ănătoare cu cele specifice fanteziilor prelungite. Acest aspect ar fi
susținut ideea despre presupusele fantezii sexuale trec ătoare și anume, dac ă au fost într-adev ăr
fantezii sau doar simple gânduri cu conota ție sexual ă. Cu toate acestea, este clar c ă sunt
necesare investiga ții suplimentare și că trebuie realizat ă o distinc ție între fantezii sexuale
deviante și gânduri sexuale, iar acest lucru va avea implica ții serioase pentru în țelegerea
fenomenului și luarea celor mai bune decizii de management al acestei categorii de
infractori. De exemplu, se presupune c ă utilizarea repetat ă a fanteziilor sexuale deviante poate
conduce la planificarea pasiv ă a unei infrac țiuni, deoarece creeaz ă un scenariu specific
(Pithers și colab, 1988;. Ward și Hudson, 2000). Acest lucru pare logic în cazul în care
fantezia unui infractor implica un scenariu sexual bine elaborat, dar mai pu țin probabil atunci
când o persona are doar câteva idei cu conota ție sexual ă și care de regul ă sunt
trecătoare. Astfel, în loc s ă considere c ă toate gândurile cu conota ție sexual ă sunt fantezii
sexuale, cercet ătorii ar trebui s ă le analizeze separat, s ă stabileasc ă care sunt propriet ățile și
efectele discrete fiec ăreia, precum și felul în care acestea inter-rela ționeaz ă (de exemplu, un
gând cu conota ție sexual ă poate declan șa utilizarea unui anume fantezii sexuale).

263

Având în vedere toate aceste problemele legate de definirea fanteziilor sexuale
deviante, sunt unii cercet ători care propun conceptualiz ări și defini ții diferite. Astfel, o
"fantezie sexual ă cu risc ridicat" este orice imagine mental ă care implic ă un scenariu sexual
elaborat și / sau mijloace distorsionate, a c ărei utilizarea repetat ă poate cre ște riscul de
comitere a unei infrac țiuni sexuale, având în vedere anumite contexte și / sau
dispozi ții. Cercet ătorii afirm ă că folosirea unei defini ți opera ționale ne ofer ă posibilitatea s ă
exprim ăm și să măsurăm fanteziile sexuale în mod cantitativ, evitându-se astfel problemele
descrise anterior. În primul rând, dac ă afirm ăm că fanteziile sexuale implic ă "imagini
mentale", atunci defini ția face referire la imagini sexuale, iar acest lucru denot ă participarea
memoriei și imagina ției. În al doilea rând, prin eviden țierea naturii fanteziilor sexuale
deviante vom putea face o distinc ție clar ă între acestea și gândurile sexuale trec ătoare. În al
treilea rând, afirmând c ă fanteziile sexuale con țin comportamente sexuale și scopuri sau
mijloace distorsionate (Craissati și Beech, 2003), vom putea include în descrierea acestora o
serie de teme sexuale specifice, legate de riscul de comitere a unei infrac țiuni sexuale (de
exemplu, folosirea for ței excesive, violul, molestarea, crima, exhibi ționismul) f ără utilizarea
excesiv ă a termenului ”deviant”. În plus, este de preferat s ă utiliz ăm termenii ”scopuri sau
mijloace distorsionate” în locul unor descrieri precum "legate de infrac țiuni” sau "specifice
infrac țiunii", deoarece unele fantezii nu implic ă neap ărat comiterea unei infrac țiuni (de
exemplu, fantezii sadice îndreptate c ătre un partener care și-a dat consim țământul). În al
patrulea rând, din cauza faptului c ă o bun ă parte din popula ție a avut cel pu țin o fantezie cu
grad ridicat (William și colab., 2009), trebuie s ă preciz ăm în mod explicit c ă utilizarea
repetat ă sau preocuparea continu ă pentru astfel de fantezii va cre ște riscul, nu doar con ținutul
lor (Stein, 2007).
Astfel, trebuie s ă preciz ăm că fanteziile sexuale sunt specifice atât infractorilor sexuali
cât unei p ărți din popula ție, îns ă la infractorii sexuali riscul crescut de recidiv ă apare ca o
consecin ță a utiliz ării excesive, a acestora (Greendlinger și Byrne, 1987). A șa cum afirm ă și
defini țiile, aceste riscuri cresc în anumite contexte. De exemplu, un infractor sau un membru
al societ ății în general, care are fantezii despre între ținerea de rela ții sexuale cu femei, f ără
consim țământul acestora și care nu depune nici un efort pentru a le reprima, ar putea sfâr și
prin a comite un astfel de act în stare de ebrietate, în situa ții stresante sau când are o dispozi ție
negativ ă (Gee și colab., 2003, Ward și Hudson, 2000). Aceste contexte particulare au fost

264

descrise în modelul de prevenire a recidivei drept situa ții cu risc ridicat (Pithers, Marques,
Gibat, și Marlett, 1983).
În cele din urm ă, defini țiile trebuie de asemenea s ă includ ă factorii care se refer ă la
înclina ții, la distorsiuni cognitive (Ward, 2000), și/sau la caracteristici de personalitate
specifice, care influen țează adoptarea unei fantezii anume (Grubin, 1999; Williams și colab.,
2009). De exemplu, o persoan ă poate pune in aplicare o fantezie sexual ă cu risc ridicat dac ă
folose ște drept justificare convingerea c ă, în cele din urm ă femeilor le va pl ăcea să fie for țate
să între țină relații sexuale. În mod similar, unui psihopat îi va fi mult mai u șor să acționeze
deoarece nu va avea remu șcări în urma ac țiunilor sale.
Includerea evenimentelor contextuale, a tr ăsăturilor și a înclina țiilor în defini țiile
opera ționale denot ă că fantezii sexuale interac ționeaz ă și cu alt tip de factori. Cu toate c ă acest
lucru nu a fost eviden țiat în nici o defini ție a fanteziei sexuale, acest aspect a fost recunoscut
și discutat de Beech și Ward înc ă din 2004. Ei au propus un model etiologic al riscului de a
comite o infrac țiune sexual ă, care a inclus o sec țiune denumit ă ”evenimente contextuale și
declan șatoare ", comparând factorii dinamici de risc, defini ți drept evenimente schimb ătoare
sau factori contextuali care apar de obicei în perioada când s-a comis infrac țiunea (Hanson și
Harris, 2000). În cadrul modelului lor, Beech și Ward afirm ă că fanteziile sexuale deviante se
dezvolt ă în baza unui set de scheme (dispozi ții) pe care un infractor le de ține, în interac țiune
cu evenimente declan șatoare specifice, cum ar fi dispozi ția negativ ă sau abuzul de substan țe
(context). Din nou, accentul nu se pune pe seama cauzei unei infrac țiuni, ci pe seama riscului
crescut de comitere a unei infrac țiuni. Astfel, modelul propus de Beech și Ward sus ține ideea
că fanteziile deviante conduc la o serie de decizii care cresc progresiv riscul de comitere a
infrac țiunii.
O teorie destul de des întâlnit ă afirm ă că fantezia sexual ă se afl ă în strâns ă legătură cu
excitarea și interesele sexuale. Aceast ă conexiune este specific ă defini țiilor existente despre
fanteziile sexuale (Leitenberg și Henning, 1995; Rokach, 1990). De asemenea, o bun ă parte a
teoriilor despre condi ționare, care explic ă dobândirea intereselor sexuale deviante (McGuire și
colab., 1965. Laws și Marshall, 1990), stau la baza majorit ății strategiilor de tratament,
concepute pentru a diminua influen ța fanteziilor sexuale deviante și pentru a modifica
interesele și modalit ățile de ob ținere a excit ării sexuale. De exemplu, studiile care au avut în
vedere modificarea modalit ăților de ob ținere a excit ării au demonstrat c ă asocierea fanteziei

265

sexuale deviante cu un stimul adversiv sau imposibilitatea de a ob ține satisfac ție în urma
masturb ării cu gândul la o fantezie deviant ă poate reduce nivelul de excitare sexuala și în
consecin ță va reduce frecven ța de apel la fantezii deviante (Laws și Marshall, 1991,). Astfel,
fanteziile sexuale joac ă un rol important în ob ținerea excit ării sexuale.
Excitarea sexual ă este considerat ă de obicei un r ăspuns pur fiziologic, definit prin
creșterea activ ării vegetative, care preg ătește organismul pentru activitatea sexual ă și poate fi
comparat ă cu dorin ța sexual ă care este un construct psihologic care implic ă "dorin ța" și
"pofta" pentru activitatea sexual ă (Toledano și Pfaus, 2006). Se sugereaz ă că nivelurile de
excitare sexual ă sunt determinate de preferin țele pentru un anume stimul erotic, ceea ce ne
determin ă să presupunem c ă excitarea sexual ă este un indicator al dorin ței sexuale (Rempel și
Serafini, 1995). De exemplu, se presupune c ă o persoan ă care se excit ă gândindu-se la
infrac țiunea de viol ar putea avea o dorin ță sexual ă cu privire la viol (Abel și colab, 1977.
Barbaree și colab., 1989). Aceste aspecte demonstreaz ă raționamentul din spatele identific ării
modalit ăților deviante de ob ținere a excit ării, pentru a putea stabili interesele sexuale
deviante.
În plus, reactivitatea unui infractor la o anumit ă dorin ță deviant ă poate fi influen țată de
comportamentele sexuale compatibile, care includ fantezii sexuale (Kalmus și Beech,
2005). Aceast ă idee a primit un suport empiric din partea studiilor care au folosit m ăsurarea
fluxului sanguin de la nivelul penisului drept un criteriu pentru evaluarea excit ării sexuale. De
exemplu, Smith și Over (1987) au constatat c ă bărbații care apeleaz ă la o anumit ă tematic ă
sunt capabili s ă elaboreze imagini detaliate, care au o valoare erotic ă ridicat ă și care indic ă
cele mai înalte niveluri de excitare sexual ă, precum și o mai mare tumescen ță a
penisului. Palk și O'Gorman (2004), au constatat c ă atunci când e șantionului de infractori
sexuali li s-a prezentat o fantezie sexual ă, care corespunde cu interesele lor sexuale deviante,
în mod repetat, nivelul lor de excitare sexual ă a crescut. În sprijinul acestei ipoteze a venit și
studiul calitativ efectual de Gee și colab. (2003), care a ar ătat că infractorii sexuali se folosesc
de fantezii sexuale pentru a- și induce o stare de excitare sexual ă, și / sau pentru a consolida un
nivel sc ăzut, pre-existent, de excitare. Ei au observat ca fanteziile folosite pentru a induce
excitarea apar înainte de activitatea sexual ă (de exemplu, masturbare, între ținerea de rela ții
sexuale consensuale), în timp ce fanteziile folosite pentru a spori excitare sexuala sunt
asociate cu apropierea infractorului de orgasm. Pentru a ob ține rezultatul scontat, fanteziile

266

sexuale sunt adesea adaptate (MacCulloch și colab., 1983; Toledano și Pfaus, 2006). Dovezile
care sprijin ă aceast ă afirma ție provin din cercet ările efectuate asupra disfunc țiilor
sexuale. Într-un experiment de m ăsurare a tumescen ței penisului, Weisberg, Sbrocco și
Barlow (1994) au divizat un e șantion de participan ți, func ționali din punct de vedere sexual,
în dou ă grupuri. Un grup a fost rugat s ă descrie o fantezie sexual ă care implic ă probleme de
atingere sau men ținere a unei erec ții, în timp ce cel ălalt a fost rugat s ă creeze o fantezie
sexual ă în care au performat în mod satisf ăcător. Contrar a șteptărilor, nu au existat diferen țe
semnificative cu privire la nivelul de excita ției sexual ă între cele dou ă grupuri. Astfel, cu toate
că participan ții din primul grup au reprodus fantezii care au inclus probleme erectile, ace știa
nu s-au concentrat asupra acestor aspecte. Fanteziile au fost adaptate, în a șa fel încât excitarea
sexual ă să fie atins ă. Laws și Marshall (1990) propun c ă fanteziile sexuale conven ționale trec
printr-o serie de adapt ări minore, pentru a men ține valoarea lor erotic ă în timp, iar acest
proces poate conduce la formarea unor con ținuturi deviante. De exemplu, un individ poate
avea fantezii despre femei mai tinere și în timp le va prefera din ce în ce mai tinere, pân ă în
momentul în care vor fi nejustificat de tinere. Astfel, capacitatea de modificare a fanteziilor în
scopul men ținerii excit ării sexuale, se presupune a fi un proces cheie, care st ă la baza
dezvolt ării devian ței.
S-a sus ținut c ă motivul pentru care fanteziile sexuale trec progresiv printr-o serie de
variații deviante se datoreaz ă în primul rând procesului de însu șire a deprinderilor
(MacCulloch și colab.; Meloy, 2000). Deprinderea este o form ă de înv ățare non-asociativ ă,
care implic ă reducerea rezisten ței răspunsului la un anumit stimul, dup ă expunere repetat ă. În
acest caz, nivelul de excitare sexual ă provocat de o fantezie sexual ă este redus în cazul în care
aceea și fantezie este utilizat ă în mod repetat. Cu toate c ă, în mod curios exist ă unele dovezi
care sus țin acest aspect, îns ă doar în cazul b ărbaților care nu au comis infrac țiuni (Koukounas
și Over, 1993), neputând fi dovedit și în cazul infractorilor sexuali. De exemplu, Palk și
O‘Gorman (2004), au constatat c ă cei opt infractori sexuali pe care i-au analizat nu a reu șit să
achizi ționeze deprinderi legate de excitarea sexual ă la o fantezie sexuala indus ă prin
intermediul unei casete audio. Acest aspect sugereaz ă cel mai probabil c ă, infractorii sexuali
nu achizi ționeaz ă deprinderi legate de fanteziile lor sexuale, deoarece proceseaz ă stimulii cu
caracter erotic diferit, fa ță de celelalte categorii de persoane.

267

Ideea care afirm ă că proceselor cognitive joac ă un rol important în interac țiunea dintre
fantezie și excitare ar putea fi piesa fundamental ă care ne lipse ște, pentru în țelegerea acestei
relații. Astfel, vom aduce în discu ție dou ă căi teoretice propuse recent. Prima sus ține că, în
plus, fa ță de reac țiile fiziologice, exist ă și componente cognitive și afective care sunt asociate
cu excitarea sexual ă (Janssen și colab., 2000). Componenta cognitiv ă presupune identificarea
unui stimul drept "sexual". Acest proces func ționeaz ă, prin compararea unui stimul cu
amintirile explicite (con știente) și/sau implicite (incon știente) (Geer și colab., 1993).
Amintirile sexuale explicite includ experien țele sexuale anterioare, atitudinea fa ță de sex și
fantezii sexuale, în timp ce amintirile implicite se refer ă la informa ții despre senza ții și reflexe
sexuale înn ăscute (Spiering și colab., 2004). În cazul în care informa țiile explicite confirm ă
existen ța unui stimul sexual, atunci individul ob ține excitarea sexual ă în plan subiectiv. În
cazul în care stimulul se potrive ște cu informa țiile implicite, se ob ține excitarea la nivel
fiziologic. Astfel, con știentizarea atât în plan psihologic cât și în plan fiziologic constituie
"sentimentul" complet de excitare sexual ă (Spiering și colab., 2004). Informa ții sexuale
explicite pot fi evaluate prin intermediul chestionarelor și interviurilor, îns ă informa ții sexuale
implicite necesit ă utilizarea unor tehnici mai inovatoare. De exemplu, Janssen și colab.(2000),
au constatat c ă, stimulii sexuali ac ționeaz ă sub nivelul de con știentizare (subliminal) și
conduc la excitare, explicând astfel felul în care ac ționeaz ă informa țiile implicite.
Prin urmare, din aceast ă descriere, fanteziile sexuale par s ă fie implicate în procesul de
evaluare cognitiv ă în dou ă moduri. În primul rând, dup ă cum explic ă și teoria, se face apel la
memoria explicit ă pentru a compara stimulii sexuali. În al doilea rând, utilizarea lor extensiv ă
poate duce la dezvoltarea unor scenarii automatizate și asta presupune utilizarea memoriei
implicite (Ward, Polaschek și Beech, 2006). Acest lucru demonstreaz ă modul în care
fanteziile sexuale deviante pot ac ționa la nivel cognitiv, pentru a men ține excitare sau pentru a
spori interesul sexual.
Componenta afectiv ă a excit ării sexuale este implicat ă în reglarea aten ției spre un
stimul, odat ă ce a fost identificat la nivel cognitiv ca fiind sexual. Altfel spus, este folosit
pentru a determina modul în care un stimul sexual prime ște o aten ție sus ținută, care, la rândul
său, va cre ște excitare sexual ă. În cazul în care un stimul sexual corespunde cu informa ții
explicite și / sau implicite stocate în memorie, atunci probabilitatea s ă primeasc ă o aten ție
suplimentar ă este destul de ridicat ă, și bineîn țeles, s ă nu corespund ă cu amintiri sexuale

268

negative, deoarece atunci aten ția este întrerupt ă sau evitat ă (Spiering și colab., 2004). Din
moment ce fanteziile sexuale sunt privite drept stimuli genera ți intern, care produc rezultate
similare cu stimuli externi (Gress și Laws, 2009), putem presupune c ă și acestea pot fi
evaluate în func ție de semnifica ția lor emo țională. Studiile recente sprijin ă aceast ă idee (Gee
și colab, 2006; Renaud și Byers, 2005). De exemplu, Renaud și Byers au constatat c ă, în cazul
a 144 de persoane de sex masculin, fanteziile sexuale cu privire la dominarea partenerului au
căpătat o conota ție mai degrab ă negativ ă, decât pozitiv ă. Cu toate acestea, au fost și bărbați
care au considerat aceast ă fantezie ca fiind pozitiv ă și s-a constatat c ă prin m ăsurarea
frecven ței acestei fantezii poate fi prezis ă utilizarea for ței în timpul comiterii faptei. Acest
lucru sugereaz ă fie c ă evaluarea pozitiv ă a fanteziilor sexuale deviante influen țează
comportamentul deviant sau c ă un comportament deviant cre ște probabilitatea de a aprecia o
fantezie deviant ă ca fiind pozitiv ă. Oricum, sus ține ideea c ă fantezia sexual ă este îns ăși un
stimul care cap ătă valen țe afective.
Gee și colab. (2006) au descoperit c ă excitarea sexual ă obținută prin intermediul unei
fantezii sexuale poate fi influen țată de modul în care este evaluat con ținutul fantezie. Astfel,
în momentul în care un infractor consider ă că o fantezie sexuala este negativ ă, acest aspect
poate conduce la reducerea nivelul de excitare sexual ă (Spiering și colab., 2004).
Un considerent interesant, care rezult ă din aceast ă abordare de prelucrare a
informa ției, este conceptul de disonan ță cognitiv ă sau disconfortul pe care o persoan ă îl
resimte atunci când se confrunt ă cu dou ă idei contradictorii (Festinger, 1957). Pentru a
elabora, în cazul în care un individ ob ține excitare sexual ă în urma unei fantezii sexuale
deviante, pe care o apreciaz ă drept negativ ă, acest lucru poate crea un sentiment de disonan ță
cognitiv ă. Așa cum sus ține teoria, acesta va face tot posibilul pentru a reduce acest sentiment
și va dezvolta atitudini distorsionate care vor schimba modul în care fantezia va fi perceput ă
pe viitor. De exemplu, Toledano și Pfaus (2006) au dezvoltat "Inventarul pentru m ăsurarea
excitării și dorin ței sexuale" (SADI – Sexual arousal and desire inventory), un instrument de
evaluare de tip self-report, care ar putea fi utilizat în cazul infractorilor, pentru a vedea dac ă
există discrepan țe între excitare și felul în care ace știa evalueaz ă o fantezie deviant ă.
O alt ă ipotez ă, se bazeaz ă pe ideea c ă nivelul de excitare sexual ă provocat de o
fantezie poate fi intensificat prin utilizarea anumitor practici externe. Aceast ă idee propus ă de
Ward și Casey (2010) prevede, în esen ță, că factorii externi pot fi considera ți drept o parte

269

integrat ă a sistemului nostru cognitiv (Clark, 2008). Oamenii se angajeaz ă în practici
cognitive (activit ăți orientate c ătre atingerea unor obiective), în scopul de a aborda și de a
atinge anumite obiective specifice. Aceste practici cognitive necesit ă de obicei combinarea
factorilor interni (credin țe și atitudini), cu elemente externe (în cazul nostru s ă zice utilizarea
stimulilor cu caracter erotic). Astfel, putem presupune c ă fanteziile sexuale sunt practici
cognitive folosite de c ătre infractori pentru inducerea excit ării sexuale (acesta reprezentând
scopul), care necesit ă utilizarea ambelor elemente interne (credin țe, distorsiuni) și externe
(pornografia deviant ă) pentru a ob ține eficien ță deplin ă.
Pornografia poate fi considerat ă un element extern, parte a procesului cognitiv
implicat în producerea fanteziilor sexuale, deoarece ține de modul în care st ările mentale
interne provoac ă excitare sexual ă. Cu alte cuvinte, credin țele distorsionate și interesele
sexuale ale infractorului pot fi identificate prin analiza con ținutului deviant al pornografiei.
Cercet ările sugereaz ă că fiecare element nu poate produce de unul singur fantezii, dar
ambele elemente pot forma o rela ție func țională mai eficient ă, care poate produce
fantezii. Rezultatele studiului efectuat de Malamuth (1981) ofer ă un sprijin indirect pentru
aceast ă afirma ție. El a descoperit c ă bărbații care prefer ă să între țină relații sexuale cu
persoane care nu au consim țit contactul sexul (componenta intern ă) au elaborat fantezii
sexuale, care au fost mai excitante (scop), dup ă ce au fost expu și la stimuli asocia ți cu
infrac țiunea de viol (componenta extern ă). Astfel, pentru aceast ă categorie de persoane,
stimulii asocia ți cu violul sunt un exemplu al sistemului lor cognitiv extins, deoarece cel mai
probabil, corespund cu componentele cognitive interne (atitudini / interese sexuale).
În concluzie, fanteziile sexuale deviante se afl ă în strâns ă legătură cu excitarea și
interesele sexuale, dar natura acestei rela ții se poate extinde dincolo de simpla condi ționare.
Din acest motiv trebui s ă investig ăm cu mai mult ă atenție procesele cognitive care stau la
baza fanteziilor sexuale. Cele dou ă teorii discutate sunt destul de recente și nu au fost testate
empiric pe deplin. Prin urmare, este esen țial ca cercetarea acestor aspect s ă continue.
A devenit din ce în ce mai recunoscut faptul c ă emo țiile și stările afective sunt un
factor important, care contribuie la comiterea infrac țiunii sexuale (Cortoni și Marshall, 2010;
Day, 2009; Howell, Day și Wright, 2004; Gery, Miljkovitch, Berthoz și Soussignan, 2009),
iar rezultatele cercet ărilor au sugerat faptul c ă fantezia sexuala poate juca un rol important în
aceast ă relație (DiGiorgio-Miller, 2007; Gee și colab, 2003; Looman, 1995, 1997; Mann,

270

2004; McKibben, Proulx, și Lusignan, 1994; Pithers și colab., 1983; Proulx, McKibben, și
Lusignan, 1996). Pithers și colab. (1983) au fost printre primii autori care vorbesc despre
relația dintre st ările emo ționale negative și fanteziile sexuale. Ei afirm ă că aceste st ări
emoționale negative sunt situa ții cu risc ridicat, care îi ofer ă infractorului sentimentul c ă nu
mai de ține controlul, iar dac ă individul nu dispune de strategii adecvate de adaptare poate
trece la punerea în act a fanteziilor sexuale deviante.
Conform acestui model, st ările afective negative coincid cu prezen ța și utilizarea
fanteziilor sexuale. McKibben și colab. (1994) au constatat c ă violatorii se confrunt ă cu
sentimente de respingere, inadecvare, furie, umilin ță și singur ătate, în urma unor conflicte
interpersonale. Mai mult, au descoperit o rela ție semnificativ ă între starea de spirit negativ ă și
prezen ța unor fantezii sexuale deviante. De asemenea, starea de spirit negativ ă poate fi
asociat ă cu comportamentele masturbatoare. În cazul molest ării minorilor, starea de spirit
negativ ă este asociat ă cu fantezii deviante cople șitoare. Cele mai frecvente emo ții întâlnite la
pedofili, în urma unui conflict, sunt singur ătatea și persecu ția. În mod similar, printr-un studiu
longitudinal, Proulx și colab. (1996) au constatat c ă exist ă o rela ție semnificativ ă între
anumite st ări afective negative și anumite fantezii sexuale deviante. De exemplu, furia,
singur ătatea și umilin ța sunt sentimente specifice violatorilor; singur ătate și umilin ța sunt
întâlnite în cazul pedofililor heterosexuali și sentimentul de singur ătate poate fi întâlnit la
pedofilii homosexuali. Din ambele studii putem deduce c ă singur ătatea este un sentiment
comun tuturor tipurilor de infractori. Într-adev ăr, din datele ob ținute de McKibben și colab.,
singur ătatea este ce mai frecvent ă starea afectiv ă, specific ă atât violatorilor cât și pedofililor.
Looman (1995) a realizat interviuri și a folosit chestionare pentru a stabili cât de des
apeleaz ă pedofilii, violatorii și cei care comit infrac țiuni non-sexuale la fantezii, precum și
condi țiile în care apar fanteziile. S-a constatat c ă pedofilii au mai multe șanse s ă aibă fantezii
care implic ă copii în urma unei experien țe emo ționale negative (depresie, furie, respingere sau
în urma unui conflict cu partenerul). Looman mai men ționeaz ă și că violatorii au mai multe
șanse s ă utilizeze fantezii deviante când sunt furio și.
În ciuda informa țiilor pre țioase furnizate de aceste studii, s-a observat c ă de fapt se
bazeaz ă pe date retrospective, iar rezultatele pot fi u șor denaturate (Howells și colab., 2004).

271

Aceste studii par s ă susțină ipoteza despre rela ția dintre st ările afective negative și
fanteziile sexuale deviante. Cu toate acestea, spre deosebire de studiul lui Pithers și colab., nu
susțin ideea c ă relația este mediat ă de ineficien ța strategiilor de coping.
De fapt, cercet ătorii afirm ă că fanteziile sexuale deviante sunt un tip de strategie de
adaptare. Un studiu realizat de Cortoni și Marshall (2001) sprijin ă aceast ă idee, deoarece au
constatat c ă infractorii sexuali sunt mai predispu și să comit ă acte sexuale deviante decât
celelalte categorii de infractori și sunt folosite drept mecanism de adaptare. În conformitate
cu celelalte studii, singur ătatea și deficitele de intimitate s-au dovedit a fi strâns legate de
asemenea strategii de adaptare. Cortoni și Marshall au constatat c ă activitatea sexual ă non-
deviant ă, adecvat ă, este utilizat ă drept metod ă de adaptare și este folosit ă mai des decât cea
deviant ă. Acest lucru sugereaz ă că infractorii folosesc activitatea sexual ă, în general, ca o
modalitate de a dep ăși stările afective negative. Astfel, ar trebui întreprinse cercet ări
suplimentare pentru a stabili care sunt factorii care influen țează un infractor și care îl
determin ă să utilizeze fantezii deviante sau non-deviante, atunci când se confrunt ă cu st ări
afective negative.
Cercet ările au mai ar ătat că unii infractori dezvolt ă sentimente de vinov ăție și rușine în
urma folosirii fanteziilor sexuale deviante (Looman, 1995). Acest lucru poate conduce la alte
fantezii deviante, creându-se astfel un cerc vicios de autoperpetuare (Neidigh și Tomiko,
1991). Îns ă, nu exist ă nici o cercetare direct ă care investigheaz ă acest aspect.
În studiul realizat de Gee și colab. (2003) s-au identificat trei moduri distincte de
folosire a fanteziilor: (1) pentru ameliorarea efectelor dobândite în urma unei experien țe
negativ, (2) ridicarea moralului și (3) consolidarea unei st ări pozitive pre-existente. Acest
aspect demonstreaz ă că fanteziile unui agresor sexual nu sunt limitate numai la reglementarea
stărilor afective negative, a șa cum au presupus modelele anterioare, ci mai degrab ă sunt
folosite pentru reglementarea afectului în general. Aceasta este o descoperire important ă,
deoarece sugereaz ă că tratarea cu succes a emo țiilor negative poate s ă nu determine încetarea
utilizării fanteziilor deviante.
De asemenea, Gee și colab. au observat c ă infractorii folosesc fanteziile sexuale ca
mijloc de adaptare la amenin țări reale sau imaginare, fie prin evadarea de realitatea sau prin
exercitarea unei anumite forme de control asupra acesteia. Nu s-a afirmat în mod explicit dac ă
aceste amenin țări afecteaz ă negativ sau genereaz ă stări afective negative, dar ideea de a evada

272

într-o "lume fantastic ă" pentru a dep ăși anumite situa ții neprielnice a fost specificat ă și de al ții
autori (Arrigo și Purcell, 2001; Hunter, Ram și Ryback, 2008). Procesul prin care fanteziile
sexuale deviante conduc la evadare din realitate poate fi explicat prin no țiunea de
deconstruc ție cognitiv ă (Baumeister, 1991). Deconstruc ția cognitiv ă este un proces care
permite deta șarea de sine. Acest aspect se realizeaz ă prin îndreptarea aten ției de la nivelul
abstract (de con știință de sine) la nivel concret, având ca rezultat concentrarea pe mi șcări și
senza ții de baz ă. În plus, con știința de sine este influen țată de obiectivele proxime, de
gândirea rigid ă și superficial ă, fapt care implic ă scăderea eficien ței procesului auto-
evaluativ. Ward, Hudson și Marshall (1995) au fost primii autori care au aplicat acest concept
în analiza lor despre infractorii sexuali, afirmând c ă infractorii încerc ă să scape de con știință
de sine pentru a face fa ță unor situa ții stresante, iar acest concept a fost recunoscut ca fiind un
produs inovator pentru cadru global de în țelegere a afectelor negative ale infractorilor sexuali
(Howell și colab., 2004; Mann, 2004). Interesant este faptul c ă Ward și colab. afirm ă că
raportul sexual este cel mai eficient mod de reducere a con științei de sine, ceea ce sugereaz ă
că fanteziile care implic ă comportamente sexuale pot fi de asemenea suficiente.
Cercet ările demonstreaz ă în mod clar c ă exist ă o rela ție între fanteziile sexuale și
afectivitate. Cu toate acestea, pentru a putea în țelege cât mai complet aceast ă legătură, trebuie
în primul rând s ă stabilim rela ția de cauzalitate și dacă aceast ă legătura este specific ă doar
infractorilor sexuali sau dac ă poate fi identificat ă și la nivelul popula ției extinse (McCoy și
Fremouw, 2010). Ar trebui în primul rând s ă stabilim clar la ce se refer ă emo ția, starea de
spirit și starea afectiv ă, deoarece în literatura de specialitate ace ști termeni par a fi utiliza ți
alternativ. Mai mult decât atât, unele din exemplele de st ări sau emo ții sunt discutabile. De
exemplu, Looman (1995) consider ă că respingerea din partea persoanelor de sex feminin și
conflictul cu partenerul sunt st ări de spirit negative. Îns ă, acestea sunt mai degrab ă situa ții
care evoc ă o stare de spirit negativ ă. Într-adev ăr, Marshall și Barbaree (1990) sus țin că
respingerea din partea persoanelor de sex feminin poate conduce la singur ătate, care, la rândul
său, determin ă individul s ă apeleze la fantezii deviante.
În viitor, cercet ările ar trebui s ă încerce s ă clarifice în țelesul diferitelor st ări afective,
deoarece acest lucru va avea implica ții importante pentru strategiile de tratament și pentru
identificarea fanteziilor cu poten țial declan șator.

273

Marea majoritate a cercet ărilor s-au concentrat exclusiv pe afect și emo ții negative. Cu
toate acestea, exist ă cercet ări care au ar ătat că exist ă și o rela ție între emo ții pozitive și
fantezii sexuale. De exemplu, s-a constatat c ă pedofilii au tendin ța de a folosi fantezii sexuale
mai pu țin deviante atunci când starea lor de spirit cap ătă valen țe pozitive (Looman, 1995). Pe
de alt ă parte, Gee și colab. sus țin că infractorii folosesc adesea fantezii deviante pentru a
menține o stare de spirit pozitiva. Aceste constat ări contradictorii sunt explicate de c ătre Ward
și Hudson (1998) în lucrarea lor despre modelul autoregl ării, care prevede c ă afectele negative
sunt în principal asociate cu infractorii care încearc ă să evite comiterea infrac țiunii și, în
consecin ță, utilizeaz ă fanteziile deviante.
Pe de alt ă parte, Ward și Hudson sus țin că infractorii care caut ă să comit ă fapta cu
orice pre ț, adesea asociaz ă comiterea infrac țiunii cu st ări afective pozitive. Astfel, ace ști
infractori pot folosi în mod activ fantezii sexuale deviante pentru a induce sau pentru a spori
un sentiment pozitiv și emo țiile asociate cu acesta. În mod clar, avem nevoie de mai multe
cercet ări pentru a în țelege mai bine rela ția dintre afectele pozitive și utilizarea fantezii
sexuale.
În cele din urm ă, ar trebui investigate efectele fiziologice ale emo țiilor și fanteziilor. O
serie de studii au remarcat c ă furia poate fi asociat ă cu utilizarea fanteziilor deviante
(McKibben și colab.; Looman, 1995), îns ă Myers, Husted, Safarik și O'Toole (2006) explic ă
procesul fiziologic al furie și efectul inhibitor sau anti erectil al acesteia, ceea ce înseamn ă că
probabilitatea ca un infractor s ă foloseasc ă fantezii legate de masturbare atunci când este
furios scade considerabil. În mod evident, pentru a clarifica aceste probleme și pentru a
înțelege leg ătura dintre afect și fantezie, avem nevoie de mai multe cercet ări care s ă
foloseasc ă metodologii alternative.
Din nefericire sunt prea pu ține cercet ări care și-au propus s ă surprind ă interac țiunea
dintre personalitate și fanteziile sexuale deviante. Cei ce au realizat aceste studii și-au propus
să surprind ă modul în care anumite caracteristici de personalitate se refer ă la: diferen țele
dintre fantezii deviante și fantezii non-deviante (Curnoe și Langevin, 2002); leg ătura dintre
comportamentul și fanteziile deviante (Williams și colab., 2009) și strategiile folosite pentru
combaterea efectelor fanteziilor deviante (Lussier, Proulx și McKibben, 2001).
Pentru a putea determina dac ă anumite tr ăsături de personalitate (patologice) ar putea
face distinc ția între fantezii deviante și fantezii non-deviante, Langevin și Curnoe (2002) au

274

testat 228 infractori sexuali și non-sexuali utilizând ”Inventarul Multifazic de Personalitate
Minnesota” (MMPI). Ipoteza de la care au pornit afirma c ă fanteziile deviante denot ă o serie
de caracteristici psihopatologice și au descoperit c ă indivizii care au fantezii deviante au
înregistrat scoruri mult mai mari decât cei cu fantezii non-deviante, la diverse scale MMPI
(cum ar fi scalele despre devia ție psihopat ă, masculinitate/feminitate, paranoia și
schizofrenie). S-a constatat, de asemenea, c ă indivizii cu fantezii deviante au înregistrat
scoruri mai ridicate și la scalele referitoare la alienarea social ă, alienarea emo țională și
alienarea de sine, ceea ce într-un fel explic ă de ce mul ți infractori sexuali se confrunt ă cu
singur ătatea și mai ales cei care utilizeaz ă frecvent fantezii sexuale deviante. Langevin și
Curnoe sus țin că scorurile mari înregistrate la scala ”paranoia” explic ă nivelul ridicat de
înstrăinare social ă. De asemenea, ei pretind c ă nivelul ridicat de alienare social ă le permite
acestor indivizi s ă-și obiectiveze mult mai u șor victimele, crescând probabilitatea de a ac ționa
în mod fantasmagoric. Acest risc poate cre ște și din cauza faptului c ă acești indivizi au
modalit ăți defectuoase de inhibarea a pornirilor deviante.
Recent, William și colab. (2009) au cercetat felul în care anumite tr ăsături de
personalitate pot prezice sau modera rela ția dintre fanteziile sexuale deviante și
comportamentul sexual deviant.
Au efectuat m ăsurători pe un e șantion de 88 de persoane care nu au comis infrac țiuni,
investigând tr ăsături de personalitate fundamentale, precum cele din "Big Five" (deschidere,
conștiinciozitate, extraversie, agreabilitate, nevrotism; McCrae și Costa, 1987), împreun ă cu
așa-zisa ”triad ă întunecat ă” (narcisism, machiavelism, psihopatie; Paulhus și Williams,
2002). Rezultatele au indicat c ă exist ă o corela ție între fanteziile sexuale deviante, nevrotism
și psihopatie.
Analizele ulterioare a relevat faptul c ă, de fapt, nevrotismul coreleaz ă mai puternic cu
fanteziile despre frotteurism (atingerea, frecarea de alte persoane f ără consim țământul
acestora) și cu cele despre folosirea leg ăturilor în scopuri erotice, în timp ce psihopatia a fost
asociat ă mai degrab ă cu sadismul și folosirea leg ăturilor în scopuri erotice. În plus, atunci
când cele trei tr ăsături au fost analizate simultan, psihopatia s-a dovedit a fi cel mai puternic
predictor.
Drept urmare, William și colab. au constatat c ă, de fapt, psihopatia modereaz ă relația
dintre comportament și fantezie. Cu alte cuvinte, în cazul persoanelor cu scoruri ridicate de

275

psihopatie exist ă o probabilitate mai mare ca fanteziile sexuale deviante s ă fie implementate
prin intermediul comportamentelor sexuale deviante. Acest studiu semnaleaz ă că, în cazul
bărbaților care nu au comis infrac țiuni, psihopatia coreleaz ă cu fanteziile sexuale despre
folosirea leg ăturilor în scopuri erotice, fanteziile sadice și agresiunea sexual ă, ele fiind cele
mai grave forme ale devian ței sexuale.
Cu toate acestea, contrar rezultatelor ob ținute de Williams și colab., Skovran, Huss și
Scalora (2010) nu au putut identifica nici o rela ție între psihopatie și fanteziile sado-
masochiste, în cazul unui e șantion de 36 de psihopa ți condamna ți pentru infrac țiuni
sexuale. Acest lucru ar putea indica faptul c ă exist ă o diferen ță, legat ă de specificul fanteziilor
sexuale sadice, între psihopa ții care au comis infrac țiuni sexuale și cei care nu au comis
infrac țiuni. Aceast ă diferen ță a ap ărut, probabil și din cauza instrumentelor sau conceptelor
metodologice diferite. Williams și colab. ”au m ăsurat” psihopatia folosind evalu ări ”sub-
clinice” de tip self-raport, în timp ce Skovran și colab. au folosit ”Psychopathy Checklist-
Revised” (PCL-R; Hare, 2003).
În afar ă de moderarea leg ăturii dintre fantezie și comportament, psihopatia poate
crește, de asemenea, probabilitatea de utilizare a fanteziilor sexuale deviante. De exemplu,
într-o lucrare nepublicat ă, Freimuth a constatat c ă un num ăr semnificativ de psihopa ți care au
comis infrac țiuni sexuale utilizeaz ă mult mai des fanteziile sexuale deviante, în compara ție cu
infractori sexuali care nu sunt psihopa ți. În mod similar, Skovran și colab. au constatat c ă
infractorii psihopa ți utilizeaz ă mai des fanteziile sexuale deviante, comparativ cu infractorii
care nu sunt psihopa ți. Astfel, putem afirma c ă psihopatia cre ște probabilitatea ca un individ
să acționeze conform fanteziilor sexuale deviante.
Caracteristicile de personalitate au mai fost examinate și pentru a vedea dac ă exist ă o
relație între acestea și strategiile de coping utilizate pentru reprimarea fanteziilor sexuale
deviante. De exemplu, Lussier, Proulx și McKibben (2001), au constatat c ă cei 42 de
infractori sexuali pe care i-au analizat au probleme legate de dramatizare sau de anxietate. Cei
care dramatizeaz ă au abilit ăți sociale bune, o dorin ță de afirmare și o stim ă de sine ridicat ă, în
timp ce, în cazul celor care au probleme cu anxietate, acestora le lipsesc abilit ățile sociale și
au o stim ă de sine sc ăzută. Mai mult decât atât, infractorii anxio și au preferin țe sexuale
deviante și întâmpin ă probleme legate de singur ătate. Din nou, acest lucru demonstreaz ă
importan ța singur ătății în cazul anumitor categorii de infractori. De asemenea, arat ă faptul c ă

276

personalitatea ar trebui s ă fie un factor care merit ă luat în considerare atunci când se face
evaluarea unui infractor.
În concluzie, cele câteva studii care au examinat rela ția dintre fanteziile sexuale
deviante și personalitate arat ă importan ța anumitor tr ăsături și în special a psihopatiei. De
asemenea, anumite tr ăsături precum alienarea social ă, paranoia, modalit ățile deficitare de
inhibare a pornirilor și anumite tipuri umane (de exemplu, anxio șii) par s ă fie legate de
singur ătate, oferind astfel o perspectiv ă valoroas ă asupra modului în care se dezvolt ă
fanteziile sexuale deviante, în cazul anumitor infractori. Concluziile actuale se bazeaz ă pe un
număr foarte mic de studii, indicând necesitatea mai multor cercet ări în acest domeniu.
Fanteziile sexuale se afl ă în strâns ă relație cu comportamentul, deoarece descriu un set
de preferin țe sexuale care de cele mai multe ori sunt puse în practic ă de o anumit ă categorie
de persoane. De asemenea, fanteziile sexuale sunt uneori asociate cu alte comportamente, cum
ar fi masturbarea, vizionarea materialelor pornografice, înregistrarea fanteziilor în scris sau
prin desene, materiale audio/video, precum și materializarea lor prin rela ții cu parteneri care
consimt. Toate aceste comportamente sunt legate de fantezie sau sunt produsele unor fantezii
(Meloy, 2000).
Cu toate acestea, un alt aspect al teoriei și practicii psihologiei judiciare se refer ă la
legătura dintre fanteziile sexuale deviante și comportamentul infrac țional. Cu alte cuvinte,
cum, de ce și când poate influen ța o fantezie sexual ă deviant ă comiterea infrac țiunii sexuale?
Cu toate c ă pare o idee banal ă, din cauza faptului c ă exist ă o leg ătură de cauzalitate direct ă,
dovezile care s ă susțină aceast ă idee sunt destul de pu ține (Grubin, 1999; Leitenberg și
Henning, 1995). Într-adev ăr, exist ă diverse c ăi etiologice care explic ă motivul apari ției unei
infrac țiuni sexuale. Fiecare cale presupune o combina ție dintre cogni ție, emo ție și factori
motiva ționali (Ward și Siegert, 2002; Knight și Sims-Knight, 2003; Ward și Beech, 2006)
Rezultatele cercet ărilor efectuate asupra fanteziilor deviante și a comportamentului
infrac țional, sugereaz ă că fantezia poate avea un rol dublu. În primul rând, existen ța
fanteziilor conduce la cre șterea riscului de comitere a infrac țiunii. Aceast ă idee este sus ținută
de faptul c ă unele cercet ări arat ă că infractorii se folosesc de fanteziile sexuale deviante
înainte de a comite infrac țiunea propriu-zis ă. De exemplu, Abel și colab. (1987) au constatat
că, la nivelul unui e șantion de 400 de infractori sexuali 58% (n = 232) au afirmat c ă folosesc
fantezii sexuale deviante înainte de vârsta de 18 ani. În plus, Marshall și Eccles (1991) au

277

constatat c ă, la nivelul unui e șantion de 129 de pedofili, 22 % (n = 28) din ei utilizeaz ă
fantezii a c ăror tematic ă sunt copiii, cu mult înainte de a intra în contact cu
aceștia. MacCulloch, Snowden, Wood și Mills (1983) au constatat c ă 13 din cei 16 agresori
sexuali pe care i-au analizat, au afirmat c ă se masturbeaz ă cu gândul la fantezii sadice (viol,
sodomie, r ăpire, legare, flagelare, tortur ă și omucidere) înainte de a comite prima
infrac țiune. Mai recent, Dandescu și Wolfe (2003) au constatat c ă 64,9% (n = 37) din cei 57
de pedofili și 76% (n = 19) din cei 25 de exhibi ționiști pe care i-au analizat au declarat c ă
foloseau fantezii deviante înainte de prima abatere.
Fanteziile mai pot influen ța infrac țiunea sexual ă prin efectele pe care le au asupra
configura ției comportamentelor afi șate în timpul comiterii acesteia, denumite generic mod de
operare. De exemplu, se presupune c ă practicile agresive ale infractorilor care planific ă și dau
dovad ă de organizare sunt influen țate în mod activ de fanteziile lor, ceea ce sugereaz ă că
fanteziile pot reflecta modul de operare.
Studiul realizat de Deu și Edelmann (1997) ofer ă sprijin empiric pentru aceast ă
afirma ție. Cu ajutorul unui instrument proiectiv conceput de Schlesinger și Kutash (1981)
menit s ă investigheze fanteziile infractorilor sexuali, au descoperit c ă infractorii sexuali de tip
prădător au elaborat scenarii mult mai planificate, decât cele produse de infractorii sexuali
oportuni ști sau alte categorii de infractori.
Cercet ările ofer ă un oarecare sprijin pentru ideea c ă fanteziile sexuale deviante
influen țează comportamentul, fie contribuind la probabilitatea comiterii infrac țiunii sau
influen țând apari ția unui comportament specific.
Ward și Hudson descriu un model al infrac țiunii sexuale, care face referire atât la
scopurile individului în ceea ce prive ște comportamentul infrac țional (abordare versus
evitare), cât și la modul în care acestea sunt atinse (pasiv versus activ). Infractorii din
categoria abordare sunt motiva ți să comit ă infrac țiunea și o vor face, fie în mod activ
(abordare explicit ă) sau în cazul în care apare posibilitatea (abordare automat ă). Infractorii din
categoria evitare nu î și propun s ă comit ă infrac țiunea, îns ă acest lucru se întâmpl ă datorit ă
lipsei de aptitudini și strategii necesare pentru a evita în mod corespunz ător comiterea
infrac țiunii (pasiv-evitant), sau din cauza faptului c ă folosesc strategii ineficiente sau
contraproductive (activ-evitant).

278

Gee și colab. (2003), au constatat c ă fanteziile sexuale pot deveni un model pentru
comportamentele viitoare, fie în mod implicit (prin repeti ție), fie în mod explicit (prin
simularea comportamentului infrac țional). Autorii sugereaz ă că utilizarea fanteziilor sexuale,
în mod repetat, este asociat ă cu infractorii evitan ți, în timp ce utilizarea fanteziilor pentru a
simula comportamentul viitor este specific ă infractorilor din categoria abordare.
Hudson și Ward (2000) sus țin că infractorii care doresc s ă evite comiterea infrac țiunii
sunt influen țați de evenimente stresante cople șitoare, care îi afecteaz ă negativ și le
suprasolicit ă resursele de adaptare. Acest lucru îl determin ă pe infractor s ă combat ă dorin ța de
a avea rapoarte sexuale deviante, iar pentru unii infractori acesta contribuie la cre șterea
riscului de a comite infrac țiunea, deoarece duce la pierderea controlului.
Fanteziile sexuale deviante pot ac ționa precum un stimulent mental. De exemplu, un
infractor activ-evitant poate folosi în mod repetat fantezii sexuale deviante pentru a substitui
nevoia de a comite infrac țiunea, gândindu-se în mod eronat c ă este o strategie eficient ă (Elliot
și Beech, 2009). Cu toate acestea, prin fantasmagorie, acesta creeaz ă fără să-și dea seama un
scenariu implicit, care poate fi pus în aplicare în momentele de sl ăbiciune sau
dificultate. Beres (1960) afirm ă că fantezia poate fi un substitut pentru o ac țiune sau poate
pregăti calea pentru o ac țiune ulterioar ă.
Ward și Hudson (2000) sus țin că procesul prin care un scenariu implicit poate fi
implementat în realitate implic ă luarea unor decizii aparent lipsite de importan ță. Însă, aceste
decizii sporesc riscul comiterii unei infrac țiuni sexuale. Astfel, un infractor se poate gândi în
mod repetat la o fantezie care debuteaz ă cu un copil care zâmbe ște și poate c ăpăta mai departe
forma abuzului sexual. Autorul infrac țiunii merge pur și simplu la cump ărături la momentul în
care copiii ies din școală, iar unul dintre ei îi zâmbe ște. Acest lucru poate declan șa dorin ța de
implementare a scenariului implicit (Ward și Hudson, 2000).
Infractorii care apar țin categoriei abordare-automat ă acționeaz ă la fel, în urma unor
scenarii implice (Hudson și Ward, 2000). Potrivit lui Ward și colab. (2005) și acești infractori
creeaz ă scenarii prin intermediul fanteziilor. Diferen ța const ă în faptul c ă aceștia urm ăresc
explicit comiterea infrac țiuni. În locul unei strategii neadecvate de evitare a comiterii
infrac țiunii, ace știa folosesc fanteziile pentru a- și aminti un eveniment din trecut sau pentru a
induce excitarea sexual ă.

279

Infractorii care apar țin categoriei abordare-explicit ă au o dorin ță conștientă de a
comite infrac țiunea sexual ă, planific ă și creeaz ă strategii (Ward și Hudson, 2000). Acest tip
de infractor se aseam ănă cu tipul pr ădător descris în alte cercet ări (Bickely și Beech, 2002).
Caută oportunit ăți și își creeaz ă oportunit ăți, pentru a comite infrac țiunea. În cazul lui,
fanteziile sexuale sunt folosite pentru a planifica infrac țiunile viitoare și pentru a- și rafina
modul lor de operare.
MacCulloch și colab. au descoperit c ă 9 din 13 infractori sadici au admis c ă simuleaz ă
comiterea unei infrac țiuni prin intermediul fanteziilor cu tematic ă sadic ă. Însă, anumite
aspecte cu privire la fanteziile sexuale au fost puse în aplicare în via ța real ă. Sunt și alte
cercet ări care discut ă despre încerc ările de a simula comiterea unei infrac țiuni. De exemplu,
Warren și Hazelwood (2002) au constatat c ă infractorii sadici au tendin ța de a se comporta
sadic chiar și atunci când între țin rela ții sexuale consim țite, cu so țiile sau partenerele.
Cercet ările efectuate în ultimele decenii au reu șit să releve o serie de informa ții vitale,
care ne ajut ă să înțelegem modul în care fanteziile sexuale interac ționeaz ă cu al ți factori
implica ți în procesul de comitere a infrac țiunii sexuale. Chiar dac ă marea majoritate a
studiilor au folosit diverse metode de m ăsurare (chestionare, interviuri, m ăsurători
palometrice), ele s-au focalizat pe elemente diferite (de exemplu, frecven ța, con ținutul,
funcția) sau pe tipul de infractor studiat (de exemplu, violatori, pedofili) și informa țiile utile s-
au ob ținut doar în momentul în care aceste studii au fost examinate în mod colectiv. Aceste
studii eviden țiază faptul c ă avem nevoie în continuare de cercet ări suplimentare, deoarece
încă exist ă lacune importante și aspecte care nu sunt în țelese pe deplin.
Una dintre aceste probleme este legat ă de definirea fanteziilor sexuale deviante. Mai
precis, mai multe studii au afirmat c ă termenul "deviante" nu este folosit cum se cuvine în
acest context, deoarece fanteziile sexuale deviante nu sunt întâlnite exclusiv doar la infractorii
sexuali, ci și la al ți membrii ai societ ății.
În ciuda acestor probleme, cercet ările indic ă faptul c ă utilizarea lor, de c ătre un
infractor sau o alt ă persoan ă, atrage dup ă sine o serie de riscuri, cum ar fi: dezvoltarea unor
trăsături patologice de personalitate, dezvoltarea unor convingeri pro-delict, incapacitatea de a
elabora strategii de coping corespunz ătoare și aprecierea pozitiv ă a fanteziei deviante. O bun ă
parte a speciali știlor în domeniu încurajeaz ă folosirea termenului "fantezii sexuale cu risc

280

ridicat", deoarece aceast ă conceptualizare scoate în eviden ță riscurile asociate cu fanteziile
sexuale, nu doar con ținutul acestora.
În ciuda faptului c ă se presupune c ă fantezia sexual ă joac ă un rol important în
obținerea excit ării sexuale și are rol decisiv pentru dezvoltarea intereselor sexuale deviante
(prin intermediul procesului de condi ționare), totu și, exist ă prea pu ține cercet ări care
investigheaz ă nivelul de excitare sexual ă pe care infractorul și-o provoac ă făcând apel la
fantezii. În marea majoritate a acestor cercet ări au fost folosi ți diver și stimuli sexuali, care
sunt în conformitate cu fanteziile sau preferin țele unui infractor. Astfel de stimuli sunt
elabora ți cu ajutorul infractorului, dup ă fanteziile și interesele sexuale pe care acesta le-a
confirmat, îns ă nu este clar dac ă aceea și stimuli ar produce rezultate similare în cazul în care
ar fi folosi ți atunci când sunt studiate și alte categorii de persoane (Leitenberg și Henning,
1995). Într-adev ăr, cercet ările care implic ă studierea persoanelor care nu au comis infrac țiuni,
indică faptul c ă filmele, slide-urile, textele scrise sau simpla conversa ție, pot fi stimuli care
provoac ă un nivel mai ridicat de excitare sexual ă, decât simpla fantasmagorie (Julien și Over,
1988).
Pentru a în țelege aceast ă relație/asocia ție puternic ă între fantezii și excitarea sexuale,
trebuie s ă ne raport ăm la cercet ări ceva mai recente. Una din ele ar fi ”modelul cognitiv-
afectiv” al excita ției sexuale (Janssen și colab., 2000). O a doua teorie la care ar trebui s ă ne
raport ăm, este cea a lui Ward și Casey (2010), care afirm ă că trebuie s ă privim în ansamblu și
să ne raport ăm atât la elementele interne ale structurii cognitive a infractorului, cât și cele
externe (capabile s ă favorizeze comiterea infrac țiunii). Acest model poate fi folosit pentru a
explica rela ția dintre fanteziile deviante și pornografie, care merge dincolo de simpla
dezinhibare
Cu toate c ă utilizarea fanteziilor deviante în momentele de vulnerabilitate (în perioade
încărcate cu afecte negative) constituie un alt factor de risc, rela ția dintre ele este destul de
neclar ă. Exist ă prea pu ține cercet ări care examineaz ă efectele pozitive ale utiliz ării fanteziilor
deviante, precum și consecin țele fiziologice ale utiliz ării fanteziilor. Astfel, pentru a în țelege
dinamica acestei rela ții avem nevoie de cercet ări suplimentare.
Cu toate c ă exist ă un num ăr limitat de studii care examineaz ă relația dintre fanteziile
sexuale deviante și personalitate, rezultatele ob ținute ofer ă implica ții teoretice și practice
importante. De exemplu, infractorii anxio și ar trebui s ă primeasc ă asisten ță suplimentar ă și

281

consolidare pozitiv ă, pentru a dezvolta strategii eficiente de gestionarea a efectelor fanteziilor
lor. De asemenea, psihopa ții care comit infrac țiuni sexuale utilizeaz ă un num ăr mai mare sau
o gam ă mai larg ă de fantezii, iar acest aspect este foarte important de știut, deoarece pe de o
parte ne ofer ă informa ții despre riscul asociat cu astfel de persoane, iar pe de alt ă parte ne
indică felul în care psihopatia influen țează specificul fanteziei și comportamentul individului.
Utilizarea fanteziilor deviante poate cre ște riscul de adoptare a unui comportament
deviant. Mai mult decât atât, motiva ția infractorului dicteaz ă modul în care fantezia sexual ă
poate afecta comportamentul.
În ceea ce prive ște riscul de recidiv ă sexuală, acesta variaz ă în func ție de tipul de
agresor sexual. Agresorii sexuali care recidiveaz ă nu sunt în general rearesta ți, recondamna ți
sau reîncarcera ți pentru o alt ă infrac țiune sexual ă. Violatorii par a fi mai versatili când vine
vorba de comportamente infrac ționale, în compara ție cu pedofilii și tind s ă recidiveze mai de
grabă non-sexual. Riscul de recidiv ă sexual ă este mai ridicat în cazul pedofililor homosexuali
și în cazul celor care prefer ă victime din mediul extra-familial, în compara ție cu pedofilii
heterosexuali și cei condamna ți pentru incest.
Printre predictorii recidivei pot fi incluse și caracteristicile socio-demografice, precum
și variabilele ce țin de trecutul infrac țional:
• gen, vârst ă, etnie, statut marital;
• marginalizarea socio-economic ă, educa țională și ocupa țională;
• stilul de via ță infrac țional – istoric infrac țional extins și comiterea de infrac țiuni
din ce în ce mai grave;
• condamn ările și sentin țele anterioare.
Variabilele unifactoriale au o abilitate limitat ă de prezicere a recidivei, în timp ce
nevoile criminogene generale, precum adic ția, stabilitatea locului de munc ă și armonia din
familie sunt mai de grab ă corelative decât întâmpl ătoare. Îns ă, nu au aceia și semnifica ție la
nivel individual și nu pot explica comportamentul infrac țional în întregime. Orice explica ție
pe care o ofer ă va fi circular ă:
”s-a constat c ă tinere țea, statutul marital, trecutul infrac țional, e șecurile și eliber ările
condi ționate anterioare, consumul de alcool sau comportamentul antisocial reprezint ă
variabile care pot prezice în mod adecvat comportamentul infrac țional. Dar ce alt ă explica ție

282

mai pot oferi în afar ă de faptul c ă tinerii care nu sunt implica ți într-o rela ție sunt impulsivi și
se comport ă violent, atunci când consum ă alcool” (Grubin și Wingate, 1996).
Interac țiunea dintre factorii dinamici și cei statistici, factorii de risc de natur ă
psihologic ă și cei sociali reprezint ă un proces extrem de complex. Este prea pu țin probabil ca
vârsta s ă coreleze în mod pozitiv cu existen ța unei rela ții amoroase, cât despre tineri, se știe că
aceștia comit și alte tipuri de infrac țiuni.
Oamenii care provin din contexte sociale diferite, care nu comit neap ărat infrac țiuni
sexuale într-o propor ție mare, au totu și un risc ridicat de a ajunge în spatele gratiilor. S ă luăm
exemplul indigenilor, ace știa reprezint ă o popula ție marginalizat ă din toate punctele de
vedere, au un istoric marcat de s ărăcie, consum de alcool și violen ță. Pot fi întâlni ți în toate
stadiile sistemului de justi ție, mai ales cei care comit infrac țiuni cu violen ța și își încep cariera
infrac țională de la o vârst ă fraged ă. Violen țele sexuale și de violen țele din familie vizeaz ă
copii și femeile, iar nivelul ridicat al acestora se datoreaz ă felului cum au evaluat societ ățile
post-coloniale, fiind asociate cu consumul de alcool, destr ămarea familiei tradi ționale și
mecanismele de control social. Copiii maltrata ți tind s ă fie mai agresivi și mai retra și, au
dificult ăți în a lega prietenii și drept urmare, nu î și pot exersa abilit ățile sociale. B ăieții
aliena ți și singuratici devin b ărbați singuratici, iar acest aspect nu face decât s ă le creasc ă
ostilitatea fa ță de femei. Unele forme de abuz parental, cum este cazul neglijen ței, sunt
asociate cu starea de depresie, comportamentul antisocial și un nivel sc ăzut al stimei de sine,
toate acestea luate împreun ă împiedicând dezvoltarea personal ă și interpersonal ă.
Confluen ța dintre factorii de risc nu justific ă sau ra ționalizeaz ă violen ța sexual ă.
Aceast ă analiz ă indic ă dificult ățile întâlnite în procesul de identificare a infractorilor care au
șansa cea mai mare de recidiv ă, împotriva cui vor recidiva și când se va întâmpla acest lucru
sau cu ce frecven ță/severitate.
Identificarea infractorilor cu risc sc ăzut sau ridicat de recidiv ă este esen țială, însă
practicienii mai sunt responsabili s ă dezvolte anumite programe de tratament și management
al riscului, fiind de asemenea necesar de în țeles efectele anumitor variabile.
Predic țiile adecvate necesit ă înțelegerea pe deplin a felului în care interac ționeaz ă
caracteristicile individuale și cele situa ționale, precum și a felului în care sunt asociate acestea
cu recidiva sexual ă.

283

Noutatea științifică a rezultatelor ob ținute.

Noutatea științifică a cercet ării de fa ță const ă în abordarea multiaspectual ă a conceptelor
și teoriilor prezentate în literatura de specialitate autohton ă și străină, trecute prin filtrul unei
analize proprii.
Consider ăm că tema abordat ă este de maxim ă importan ță pentru teoria și practica
criminalistic ă, deoarece descoperirea și identificarea autorilor infrac țiunilor cu violen ță, în
general și a infrac țiunilor sexuale în particular, se confrunt ă adesea cu obstacole și dificult ăți
în a c ăror surmontare devine inevitabil apelul la tehnicile profiling.
De asemenea, dat fiind gravitatea consecin țelor unor astfel de infrac țiuni asupra
individului și societ ății în ansamblul s ău, consider ăm că este extrem de necesar s ă se cunoasc ă
care sunt factorii predispozan ți ai recidivei sexuale.

Sugestii și recomand ări.

În demersul de cercetare care a avut ca scop principal realizarea unei tipologii a
infractorului sexual român, având drept criteriu de departajare modul de operare în câmpul
faptei, am întâmpinat greut ăți în colectarea datelor la nivel na țional referitoare la modul de
operare al infractorului, a șa cum au fost ele constatate cu ocazia realiz ării anchetei la fa ța
locului.
Din p ăcate, am realizat faptul c ă nu exist ă la nivel na țional o baz ă de date a Ministerului
de Interne care s ă conțină date referitoare la infrac țiunile comise pe teritoriul României, nici
măcar în cazul celor comise cu violen ță.
Recomandarea noastr ă ar fi ca în viitor s ă se realizeze o astfel de baz ă de date, cel pu țin
în ceea ce prive ște infrac țiunea sexual ă.
Informa ția rezultat ă din indexarea modurilor de operare ale violatorilor se poate dovedi
extrem de util ă și relevant ă în demersurile investigative ulterioare și micșorarea num ărului de
dosare cu autor necunoscut și susținem aceast ă afirma ție cu urm ătoarele argumente:

284

• se pot realiza coresponden țe între investiga ții nesolu ționate și alte cazuri care au
fost solu ționate în baza modurilor de operare similare;
• identificarea suspec ților prin compararea modului de operare a unor infractori
cunoscu ți cu cele prezente în infrac țiuni care nu au fost solu ționate;
• generarea de noi piste investigative pe baza cunoa șterii a mai multor moduri de
operare caracteristice infrac țiunii de viol;
• introducerea sau excluderea din cercul de suspec ți a unor indivizi în baza
modului de operare manifestat în câmpul faptei.

Limite și direcții noi de cercetare.

Trebuie s ă admitem faptul c ă aceast ă analiz ă a avut un scop limitat și că nu poate fi
generalizat ă la nivelul întregii popula ții de infractori sexuali de pe teritoriul României.
De asemenea, abordarea noastr ă în ceea ce prive ște clasificarea infractorilor sexuali a
avut drept unic criteriu particularit ățile comportamentale, respectiv modul de operare în
câmpul faptei. Ne propunem în viitor s ă perfec ționăm aceast ă clasificare, ad ăugând un nou
criteriu extrem de important în în țelegerea tipologiei infractorilor sexuali, respectiv aspectele
particulare de personalitate ale acestuia.
Studiul personalit ății umane și a condi țiilor în care se dezvolt ă inten ția criminal ă în
mintea infractorului este o problem ă stringent ă, mai ales având în vedere realitatea secolului
în care tr ăim, unde num ărul infrac țiunilor sexuale comise creste alarmant în toate mediile
sociale. Ar fi astfel interesant de eviden țiat aspecte precum existen ța unei rela ții de
interdependen ță între caracteristicile tipului de infractor sexual, a modului de operare și
accentuarea unor tr ăsături de personalitate.
Este îns ă impetuos necesar s ă se depun ă eforturi de a se perfec ționa în viitoarele
cercet ări acest model diferen țial al tipurilor de infractori sexuali, dat fiind faptul c ă

285

problematica atacurilor sexuale are un grav impact atât asupra victimelor cât și asupra
societ ății în ansamblul s ău.
În ceea ce prive ște recidiva sexual ă, consider ăm că este extrem de important s ă fie
depista ți principalii factori care cresc riscul de recidiv ă, dar consider ăm – de asemenea – c ă ar
fi extrem de benefic ă crearea unor programe psihoterapeutice de reabilitare a infractorilor și
de reinser ție social ă, după ispășirea condamn ării pentru faptele comise.

286

BIBLIOGRAFIE.

1. Abel, G. G., Barlow, D. H., Blanchard, E. B., Guild, D. (1977) . The components of
rapists' sexual arousal . Archives of General Psychiatry, 34, 895-903.
2. Abel, G. G., Becker, J. V., Cunningham-Rathner, J., Mittelman, M. S., Murphy,
W. D., Rouleau, J. L. (1987) . Self-reported sex crimes of nonincarcerated
paraphiliacs . Journal of Interpersonal Violence, 2, 3-25.
3. Abel, G. G., Blanchard, E. B. (1974) . The role of fantasy in the treatment of sexual
deviation . Archives of General Psychiatry, 30, 467-475.
4. Allam, J. (1998) . Effective Practice in Work with Sex Offenders: A Re-Conviction
Study Comparing Treated and Untreated Offenders . United Kingdom: West Midlands
Probation Service.
5. Allan, A., Dawson, D. (2004) . Assessment of the Risk of Reoffending by Indigenous
Male Violent and Sex offenders . Trends and Issues in Crime and Criminal Justice No.
280. Canberra: Australian Institute of Criminology.
6. Aniței, M. (2007) . Psihologie experimental ă. Ed. Polirom, Bucure ști.
7. Aniței, M. (2010) . Fundamentele psihologiei. Ed. Universitar ă, Bucure ști.
8. Aniței, M., Chraif, M., Burt ăverde, V., Mihail ă, T. (2016) . Tratat de psihologia
personalit ății. Ed. Trei, Bucure ști.
9. Asociația American ă de Psihiatrie (2000) . Diagnostic and Statistical Manual of
Mental Disorders (4th ed) (DSM-IV) . Washington, DC: American Psychiatric
Association.
10. Bakker, L., D. Riley și colaboratorii (1999) . Risk of Reconviction: Statistical
Models which Predict Four Types of Re-Offending . Christchurch, New Zealand:
Department of Corrections.

287

11. Bakker, L., S. Hudson și colaboratorii (2002) . And There was Light: Evaluating
the Kia Marama Treatment Programme for New Zealand Sex Offenders Against
Children . Christchurch, New Zealand: Department of Corrections.
12. Balica, E. (2010). Criminalitatea violent ă. Ed. Oscar Print, Bucure ști.
13. Barbaree, H. E., Baxter, D. J., Marshall, W. L. (1989) . Brief research report: The
reliability of the rape index in a sample of rapists and nonrapists . Violence and
Victims, 4, 299-306.
14. Barlow, D. H. (1986) . Causes of sexual dysfunction: The role of anxiety and
cognitive interference . Journal of Consulting and Clinical Psychology, 54,140-148.
15. Bartels, R. M. Gannon, T. A. (2009) . Rape supportive cognition, sexual fantasies,
and implicit offence-scripts: A comparison between high and low rape-prone men .
Sexual Abuse in Australia and New Zealand, 1, 14-20.
16. Baumeister, R. F. (1991) . Escaping the self . New York: Basic Books.
17. Beauregard, E., Proulx, J. (2002 ). Profiles in the offending process of non-serial
sexual murderers . International Journal of Offender Therapy and Comparative
Criminology, 51, 420-432.
18. Becker-Blease, K., Friend, D. Freyd, J. J. (2006) . Child Sex Abuse Perpetrators
among Male University Students . Poster presented at the 22st Annual Meeting of the
International Society for Traumatic Stress Studies, CA, November 4-7, 2006.
19. Beech, A. R., Fisher, D., Ward, T. (2005) . Sexual murderers implicit theories .
Journal of Interpersonal Violence, 20, 1336-1389.
20. Beech, A. R., Ward, T. (2004) . The integration of etiology and risk in sex offenders:
A theoretical model . Aggression and Violent Behavior, 10, 31- 63.
21. Beech, A., M. Erikson, și colaboratorii (2001) . A Six-Year Follow-Up of Men
Going Through Probation-Based Sex Offender Treatment Programmes . London:
Home Office Research, Development and Statistics Directorate Findings No. 144.

288

22. Beech, A., Oliver, C. J., Fisher, D., Beckett, R. C. (2005) . Step 4: The sex offender
treatment programme in prison: Addressing the offending behaviour of rapists and
sexual murderers .
23. Beres, D. (1960 ). Perception, imagination, & reality . The International Journal of
Psychoanalysis, 41, 327-334
24. Beresford, Q. (1993) . Going Off the Rails: A Profile of Serious and Repeat Juvenile
Offenders and Policy Responses in Western Australia . Criminology Australia 5: 7-12.
25. Biroul Australian de Statistic ă (2002) . Crime and Safety , Australia. Catalogue
4509.0.
26. Biroul Australian de Statistic ă (2004 ). Sexual Assault in Australia: A Statistical
Overview . Catalogue 4523.0.
27. Biroul Australian de Statistic ă (2005). Prisoners in Australia . Catalogue 4517.0.
28. Biroul Australian de Statistic ă (2006a) . Criminal Courts Australia, 2004-05.
Catalogue 4513.0.
29. Biroul Australian de Statistic ă (2006b) . Crime and Safety . Catalogue 4509.0.
30. Biroul Australian de Statistic ă (2006c). Recorded Crime–Victims. Australia, 2005 .
Catalogue 4510.0.
31. Biroul Australian de Statistic ă (2006d) . Personal Safety. Australia, 2005.
Catalogue 4906.0.
32. Bogdan, T. (1973). Probleme de psihologie judiciar ă, Ed. științifică, Bucure ști.
33. Briere, J., Runtz, M. (1989) . University males‘ sexual interests in children:
Predicting potential indices of paedophilia in a non-forensic population . Child Abuse
and Neglect, 13, 65-75.
34. Broadhurst, R. (2000) . Criminal Careers, Sexual offending and Dangerousness . În
M. Brown, J. Pratt (eds.) . Dangerous Offenders: Punishment and Social Order . NY:
Routledge.

289

35. Broadhurst, R., Loh, N. (1997) . Careers of Sex Offenders: The Probabilities of Re-
Arrest . Presentation to the Australian Institute of Criminology Second National
Outlook Symposium: Violent Crime, Property, Crime and Public Policy, March 3-4
1997, Canberra.
36. Broadhurst, R., Maller, R. (1991) . Sexual offending and Recidivism . Perth: The
University of Western Australia Crime Research Centre.
37. Broadhurst, R., Maller, R. (1990) . The Recidivism of Prisoners Released for the
First Time: Reconsidering the Effectiveness Question . Australian and New Zealand
Journal of Criminology 23: 88-104.
38. Broadhurst, R., Maller, R. (1992) . The Recidivism of Sex Offenders in the Western
Australian Prison Population . British Journal of Criminology 32(1): 54-80.
39. Butoi, T. (2006). Femei uciga șe. Psihanaliza crimei. Ed. Solaris Print, Bucure ști.
40. Butoi, T. (2009). Criminali în serie. Psihologia crimei, Ed. Solaris Print, Bucure ști.
41. Butoi, T. (2011). Victimologie și psihologie victimal ă. Ed. Solaris Print, Bucure ști.
42. Canter, D.V., Alison, L. J., Alison, E., Wentink, N. (2004) . The
organized/disorganized typology of serial murder: Myth or model? . Psychology,
Public Policy, and Law, 10, 293-320.
43. Canter, D.V., Wentink, N. (2004). An empirical test of Holmes and Holmes’s serial
murder typology . Criminal Justice and Behavior, 31, 489-515.
44. Ceccaldi, P.F. (1962) . La Criminalistique . Ed. Presses Universitaires de France,
Paris.
45. Clarke, J., Carter, A. (2000) . Relapse prevention with sexual murderers . În D. R.
Laws, S. M. Hudson, T. Ward (Eds.), Remaking relapse prevention with sex
offenders: A sourcebook . Thousands Oaks, CA: Sage.
46. Clocotici, V., Stan, A. (2001). Statistică aplicată în psihologie. Ed. Polirom, Ia și
47. Comisia de Reform ă Legislativ ă a statului Victoria (2003) . Sexual Offences:
Interim Report . Melbourne: Victorian Law Reform Commission.

290

48. Comisia de Reform ă Legislativ ă a statului Victoria (2004) . Sexual Offences: Final
Report. Melbourne: Victorian Law Reform Commission . Recidivism of Sex Offenders
Research Paper 51.
49. Connelly, C., Williamson, S. (2002). Review of the Research Literature on Serious
Violent and Sex offenders . Scottish Executive Central Research Unit Crime and
Criminal Justice Research Findings No. 46.
50. Cortoni, F. Marshall, W. L. (2001) . Sex as a coping strategy and its relationship to
juvenile sexual history and intimacy in sexual offenders . Sexual Abuse: A Journal of
Research and Treatment, 13, 1, 27-43.
51. Cortoni, F., Hanson, R. K., Coache, M. È. (2010) . The recidivism rates of female
sex offenders are low: A meta-analysis . Sexual Abuse: A Journal of Research and
Treatment, 22, 387–401.
52. Craig, L., Browne, K., Stringer, I. (2003) . Treatment and Sexual Offence
Recidivism . Trauma, Violence and Abuse 4(1): 70-89.
53. Craissati, J. (2004) . Managing High Risk Sex Offenders in the Community: A
Psychological Approach . New York: Brunner-Routledge.
54. Craissati, J., Beech, A. (2003) . A review of dynamic variables and their
relationship to risk prediction in sex offenders . Journal of Sexual Aggression, 9, 41-
55.
55. Crepault, E., Couture, M. (1980) . Men‘s erotic fantasies . Archives of Sexual
Behavior, 9 565-581.
56. Cristea, D . (2015) . Tratat de psihologie social ă. Editura Trei, Bucure ști.
57. Cuppleditch, L. Evans, W. (2005) . Re-Offending of Adults: Results From the 2002
Cohort . London, England: Home Office Research, Development and Statistics
Directorate Bulletin No. 25/05.
58. Curnoe, S., Langevin, R. (2002) . Personality and deviant sexual fantasies: An
examination of the MMPIs of sex offenders . Journal of Clinical Psychology, 58, 803-
815.

291

59. Dandescu, A., Wolfe, R. (2003) . Considerations on fantasy use by child molesters
And exhibitionists . Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment, 15, 297-305.
60. Day, A. (2009) . Offender emotion and self-regulation: Implications for offender
rehabilitation programming . Psychology, Crime, & Law, 15, 119-130.
61. Departamentul de corec ție al statului Minnesota (2003) . Level Three Sex
Offenders Residential Placement Issues: 2003 Report to the Legislature . St. Paul, MN:
Minnesota Department of Corrections.
62. Deu, N., Edelmann, R. J. (1997) . The role of criminal fantasy in predatory and
opportunistic sex offending . Journal of Interpersonal Violence, 12, 18-29.
63. Donato, R., Shanahan, M. (1999) . The Economics of Implementing Intensive In-
Prison Sex-Offender Treatment Program. Trends and Issues in Crime and Criminal
Justice No. 134. Canberra: Australian Institute of Criminology.
64. Doob, A., Roberts, J. (1988) . Public Punitiveness and Public Knowledge of the
Facts: Some Canadian Surveys . In N. Walker and M. Hough (eds.) Public Attitudes to
Sentencing: Surveys from Five Countries. Aldershot, England: Gower.
65. Doren, D. (1998) . Recidivism base rates, predictions of sex offender recidivism, and
the “sexual predator” commitment laws . Behavioral Sciences and the Law, 16, 97–
114.
66. Douglas, J., Olshaker, M. (1995) . Mind Hunter: Inside the FBI’s Elite Serial Crime
Unit. New York: Scribner.
67. Douglas, J.E., Burgess, A.W., Burgess, A.G., Kessler, R.K. (1992) . Crime
Classification Manual: A Standard System For Investigating and Classifying Violent
Crimes . New York: Lexington Books.
68. Drieschner, K., Lange, A. (1999) . A review of cognitive factors in the etiology of
rape: Theories, empirical studies, and implications . Clinical Psychology Review, 19,
57-77.
69. Earls, C. M. (1988) . Aberrant sexual arousal in sexual offenders . Annals of New
York Academy of Science, 528, 41-48.

292

70. Elliot, I. A. Beech, A. R. (2009) . Understanding online child pornography use:
Applying sexual offense theory to internet offenders . Aggression and Violent
Behavior, 14, 180-193.
71. Falshaw, L., Friendship, C., Bates, A. (2003) . Sex offender – Measuring
Reconviction, Reoffending and Recidivism . London: Home Office Research,
Development and Statistics Directorate Findings No. 183.
72. Festinger, L. (1957) . A theory of cognitive dissonance . Evanston, IL: Row Peterson.
73. Firestone, P., Bradford, J. și colaboratorii (1998) . Recidivism in Convicted
Rapists. Journal of the American Academy of Psychiatry and the Law 26(2): 185-200.
74. Firestone, P., Bradford, J. și colaboratorii (1999) . Prediction of Recidivism in
Incest Offenders . Journal of Interpersonal Violence 14(5): 511-531.
75. Firestone, P., Bradford, J. și colaboratorii (2000) . Prediction of Recidivism in
Extra-familial Child Molesters Based on Court-Related Assessments . Sexual Abuse: A
Journal of Research and Treatment 12(3): 203-221.
76. Firestone, P., Kingston, D. A., Wexler, A., Bradford, J. M. (2006) . Long-term
follow-up of exhibitionists: Psychological, phallometric, and offense characteristics .
Journal of the American Academy of Psychiatry and the Law, 34(3), 349–359.
77. Fisher, D., Beech, A. R. (2007) . Identification of motivations for sexual murder . În
J. Proulx, E. Beauregard, M. Cusson, A. Nicole (Eds.), Sexual murderers: A
comparative analysis and new perspectives . Chichester, UK: John Wiley & Sons Ltd.
78. Fitzgerald, J. (2006) . The Attrition of Sexual Offences from the New South Wales
Criminal Justice System . Crime and Justice Bulletin No. 92. Sydney: NSW Bureau of
Crime Statistics and Research.
79. Freimuth , T. (2002) . High risk sexual offenders: The association between sexual
paraphilias, fantasies and psychopathy. Manuscript nepublicat, disponibil pe:
https://circle.ubc.ca/handle/2429/2806 .
80. Freund, K., Scher, H., Hucker, S. (1984) . The courtship disorders: A further
investigation . Archives of Sexual Behavior, 13, 133-139.

293

81. Friendship, C., Thornton, D. (2001) . Sexual Reconviction for Sex offenders
Discharged from Prison in England and Wales: Implications for Evaluating
Treatment . British Journal of Criminology 41: 285-292. Recidivism of Sex Offenders
Research Paper.
82. Geberth, V. J. (1996) . Practical Homicide Investigation , 3rd Edition. Boca Raton,
FL: CRC.
83. Gee, D. Belofatov, A. (2006) . Profiling sexual fantasy: Fantasy in sexual offending
and the implications for criminal profiling . În R.N. Kocsis (eds.) Criminal profiling:
International theory, research and practice . Totowa, NJ: Humana Press Inc.
84. Gee, D. G., Devilly, G. J., Ward, T. (2004) . The content of sexual fantasies for
sexual offenders . Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment, 16, 315-331.
85. Gee, D.G., Ward, T., Belofastov, A., Beech, A. R. (2006) . The structural properties
of sexual fantasies for sexual offenders: A preliminary model . Journal of
SexualAggression, 12, 213-226.
86. Gee, D.G., Ward, T., Eccleston, L. (2003) . The function of sexual fantasies for
sexual offenders: A preliminary model . Behavior Change, 20, 44-60.
87. Geer, J. H., Lapour, K. J., Jackson, S. R. (1993) . The information processing
approach to human sexuality . În N. Bierbaumer, A. Ohman (Eds.), The structure of
emotion: Psychophysiological, cognitive, and clinical aspects . Toronto: Hogrefe-
Huber.
88. Gelb, K. (2006) . Myths and Misconceptions: Public Opinion versus Public Judgment
about Sentencing . Melbourne: Sentencing Advisory Council.
89. Gery, I., Miljkovitch, R., Berthoz, S., Soussignan, R. (2009) . Empathy and
recognition of facial expressions of emotion in sex offenders, non-sex offenders, and
normal control s. Psychiatry Research, 165, 252-262.
90. Glaser, B. (1991) . Assessing the Dangerousness and Treatability of Sex Offenders in
the Community . Presentation to the Serious Violent Offenders: Sentencing, Psychiatry
and Law Reform Conference, 29-31 October 1991, Melbourne.

294

91. Glaser, B. (2003) . Therapeutic Jurisprudence: An Ethical Paradigm for Therapists
in Sex Offender Treatment Programs . Western Criminology Review 4(2): 143.
92. Gold, S. R., Clegg, C. L. (1990) . Sexual fantasies of college students with coercive
Experiences and coercive attitudes . Journal of Interpersonal Violence, 5, 464¬473.
93. Gottfredson, M., Hirschi, T. (1990) . A General Theory of Crime . Stanford:
Stanford University Press.
94. Gray, N. S., Watt, A., Hassan, S., MacCulloch, M. J. (2003) . Behavioral
indicators of sadistic sexual murder predict the presence of sadistic sexual fantasy in
a normative sample . Journal of Interpersonal Violence, 18, 1018-1034.
95. Greenberg, D., Da Silva, J. A., Loh, N. (2002) . Evaluation of the Western
Australian Sex Offender Treatment Unit (1987–1999): A Quantitative Analysis . Perth:
The University of Western Australia.
96. Greendlinger, V., Byrne, D. (1987) . Coercive sexual fantasies of college men as
predictors of selfreported likelihood to rape and over sexual aggression . The Journal
of Sex Research, 23, 1-11.
97. Gress, C. Laws, D. R. (2009) . Cognitive modelling of sexual arousal and interest:
Choice reaction time measures . În D. Thornton, D.R. Laws , Cognitive Approaches to
the Assessment of Sexual Interest in Sexual Offenders , (Eds.). West Sussex: Wiley
98. Groth, A. N., Burgess, A. W., Holmstrom, L. L.(1977) . Rape: Power, anger, and
sexuality . The American Journal of Psychiatry, 134, 1239-1243.
99. Grubin, D. (1999) . Actuarial and clinical assessment of risk in sex offenders .
Journal of Interpersonal Violence, 14, 331-343.
100. Guarnieri, T. (1993) . Issues in Recidivism Studies . Melbourne: Victorian Bureau of
Crime Statistics & Research.
101. Hall, G. N. (1995) . Sex offender Recidivism Revisited: A Meta-Analysis of Recent
Treatment Studies . Journal of Consulting and Clinical Psychology 63(5): 802-809.
102. Hanson, R. K. (2001) . Age and Sexual Recidivism: A Comparison of Rapists and
Child Molesters . Report No. 2001–01. Ottawa: Solicitor General Canada.

295

103. Hanson, R. K. (2002) . Recidivism and Age: Follow-Up Data from 4,673 Sex
offenders . Journal of Interpersonal Violence 17(10): 1046.
104. Hanson, R. K. (2003) . Who is Dangerous and When are they Safe? Risk Assessment
with Sex offenders . În B . Winick, J. L. Fond (eds.) , Protecting Society from Sexually
Dangerous Offenders – Law, Justice and Therapy. Washington: American
Psychological Association.
105. Hanson, R. K., Bussi ère, M. (1998) . Predicting Relapse: A Meta-Analysis of Sex
offender Recidivism Studies . Journal of Consulting and Clinical Psychology 66(2):
348-362.
106. Hanson, R. K., Bussiere, M. T. (1998) . Predicting relapse: a meta-analysis of
sexual offender recidivism studies . Journal of Consulting and Clinical Psychology, 66,
348-362.
107. Hanson, R. K., Gordon, A. și colaboratorii (2002) . First Report of the
Collaborative Outcome Data Project on the Effectiveness of Psychological Treatment
for Sex Offenders . Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment 14(2): 169-
194.
108. Hanson, R. K., Harris, A. J. R. (2000) . Where should we intervene? Dynamic
predictors of sexual offense recidivism . Criminal Justice and Behavior, 27, 6¬35.
109. Hanson, R. K., Morton-Bourgon, K .E. (2005) . The characteristics of persistent
Sexual offenders: A meta-analysis of recidivism studies . Journal of Consulting and
Clinical Psychology, 73, 1154-1163.
110. Hanson, R. K., Morton-Bourgon, K. (2004) . Predictors of Sexual Recidivism: An
Updated Meta-Analysis . Report No. 2004–02. Ottawa: Public Safety and Emergency
Preparedness Canada.
111. Hanson, R. K., Morton-Bourgon, K. (2004) . Predictors of Sexual Recidivism: An
Updated Meta-Analysis . Ottawa, Ontario, Canada: Public Safety and Emergency
Preparedness Canada.

296

112. Hanson, R. K., Steffy, R., Gauthier, R. (1992) . Long-Term Follow-Up of Child
Molesters: Risk Predictors and Treatment Outcome . Report No. 1992-02. Ottawa:
Solicitor General Canada.
113. Hanson, R. K.,Morton-Bourgon, K. (2005) . The Characteristics of Persistent Sex
offenders: A Meta-Analysis of Recidivism Studies . Journal of Consulting and Clinical
Psychology 73(6): 1154-1163.
114. Hare, R. (2003) . The Hare Psychopathy Checklist – Revised (edi ția a 2-a ). Toronto,
Ontario: Multi- Health Systems, Inc.
115. Harris, A. J. R., Hanson, R. K. (2004) . Sex Offender Recidivism: A Simple
Question . Ottawa, Ontario, Canada: Public Safety and Emergency Preparedness
Canada.
116. Harris, A., Hanson, R. K. (2004) . Sex Offender Recidivism: A Simple Question .
Report No. 2004–03. Ottawa: Public Safety and Emergency Preparedness Canada.
117. Hazlitt, G., Poletti, P., Donnelly, H. (2004) . Sentencing Offenders Convicted of
Child Sexual Assault . Sydney: Judicial Commission of New South Wales.
118. Hedderman, C., Sugg, D. (1996) . Does Treating Sex Offenders Reduce
Reoffending? London: Home Office Research and Statistics Directorate Findings No.
45.48 Recidivism of Sex Offenders Research Paper.
119. Hicks, T. V., Leitenberg, H. (2001) . Sexual fantasies about one‘s partner versus
someone else: Gender differences in incidence and frequency . Journal of Sex
Research, 38, 43-50.
120. Hood, R., Shute, S. (2002) . Sex Offenders Emerging from Long-Term
Imprisonment: A Study of Their Long-term Reconviction Rates and of Parole Board
Members’ Judgements of Their Risk . British Journal of Criminology 42: 371-394.
121. Hough, M., Roberts, J. (1998) . Attitudes to Punishment: Findings from the British
Crime Survey . Home Office Research Study No. 179. London: Research and Statistics
Directorate, Home Office.

297

122. Hough, M., Roberts, J. (2004) . Youth Crime and Youth Justice: Public Opinion in
England and Wales . London: Institute for Criminal Policy Research.
123. Howell, K., Day, A., Wright, S. (2004) . Affect, emotions, and sex offending .
Psychology, Crime & Law, 10, 179-195.
124. Howells, K., Heseltine, K. (2004) . Correctional Offender Rehabilitation Programs:
The National Picture in Australia . Report to the Criminology Research Council.
125. Hudson, S. M., Ward, T. (2000) . Relapse prevention: Assessment and treatment
implications . În D. R. Laws, S. M. Hudson, T. Ward . (Eds.), Remaking Relapse
Prevention with Sex Offenders: A Sourcebook . Newbury Park, Ca: Sage.
126. Iftenie, V., Dermengiu, D. (2009) . Medicină legală. Editura C. H. Beck, Bucure ști.
127. Iluț, P., Rotariu, T. (1997) . Ancheta sociologic ă și sondajul de opinie . Ed. Polirom,
Iași.
128. Indermaur, D. (1987) . Public Perception of Sentencing in Perth, Western Australia .
Australian and New Zealand Journal of Criminology 20: 163-183.
129. John Howard Society of Alberta (2002) . Sex Offender Treatment Programs .
Alberta, Canada: John Howard Society of Alberta.
130. Jones, C., Hua, J. (2006) . Risk of Re-Offending Among Parolees . Crime and Justice
Bulletin No. 91. Sydney: NSW Bureau of Crime Statistics and Research.
131. Julien, E., Over, R. (1988) . Male sexual arousal across five modes of erotic
stimulation . Archives of Sexual Behavior, 17, 131-143.
132. Kalmus, E., Beech, A. R. (2005) . Forensic assessment of sexual interest: A review .
Aggression and Violent Behavior, 10, 193-217.
133. Kelly, L., Lovett, J., Regan, L. (2005) . A Gap or a Chasm? Attrition in Reported
Rape Cases . London: Home Office Research, Development and Statistics Directorate
Research Study No. 293.
134. Kemshall, H. (2002) . Risk Assessment and Management of Serious Violent and Sex
offenders: A Review of Current Issues . Edinburgh: Scottish Executive Research Unit.

298

135. Kenny, D., Seidler, K. (1999) . Profiling Australian Juvenile Sex Offenders:
Offenders and Offence Characteristics . Sydney: NSW Department of Juvenile Justice.
136. Kersting, K. (2003) . New Hope for Sex Offender Treatment . Monitor on Psychology
34(7): 52.
137. Kilpatrick, D. G., Saunders, B. E., Smith, D. W. (2003) . Youth Victimization:
Prevalence and Implications . Washington, DC: U.S. Department of Justice, Office of
Justice Programs, National Institute of Justice.
138. Knight, R. A., Sims-Knight, J. E. (2003) . The developmental antecedents of sexual
coercion against women: Testing alternative hypotheses with structural equation
modeling . Annals of the New York Academy of Sciences, 989, 72-85.
139. Kocsis, R. N. (2003). An empirical assessment of content in criminal psychological
profiles. International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology ,
47, 38-47.
140. Kocsis, R. N. (2003b). Criminal psychological profiling: Validities and abilities?
International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology , 47(2), 1-
18.
141. Kokish, R. (2001) . Sex Offender Treatment: Does It Work? Is It Worth It? .
California: California Coalition on Sexual offending.
142. Koukounas, E., Over, R. (1993) . Habituation and dishabituation of male sexual
arousal . Behavior Research and Therapy, 31, 575-585.
143. Lambie, I., McCarthy, J. (1995) . The Nature of Adolescent Sexual offending. Part
Three: Treating Adolescent Sex offenders and Their Families . Social Work Review:
18-25.
144. Lambie, I., Stewart, M (2003) . Community Solutions for the Community’s Problem:
An Outcome Evaluation of Three New Zealand Community Child Sex Offender
Treatment Programmes . Auckland: Department of Corrections New Zealand.
145. Langan, P., Levin, D. (2002) . Recidivism of Prisoners Released in 1994 .
Washington, D.C.: Bureau of Justice Statistics, US Department of Justice.

299

146. Langan, P., Schmitt, E., & Durose, M. (2003) . Recidivism of Sex Offenders
Released From Prison in 1994 . Washington, DC: U.S. Department of Justice, Office
of Justice Programs, Bureau of Justice Statistics.
147. Langevin, R., Ben-Aron, M. H., Wright, P., Marchese, V., Handy, L. (1988) . The
sex killer . Annals of Sex Research, 1, 263-302.
148. Langton, C. M.,Marshall, W.L. (2001) . Cognition in rapists: Theoretical patterns
by typological breakdown . Aggression and Violent Behavior, 6, 499-518.
149. Laws, D.R. Marshall, W. L. (1990) . A conditioning theory of the etiology and
maintenance of deviant sexual preferences and behavior . În W.L. Marshall, D.R.,
Laws, H. E. Barbaree (Eds), Handbook of sexual assault: Issues, theories, and
treatment of the offender . (New York: Plenum Press.
150. Leclerc, B., Carpentier, J., Proulx, J. (2006) . Strategies adopted by sexual
offenders to involve children in sexual activity . În R. Wortley, S. Smallbone (Eds.),
Situational prevention of childsexual abuse . Crime Prevention Studies. Monsey, NY:
Criminal Justice Press.
151. Leitenberg, H. Henning, K. (1995) . Sexual fantasy . Psychological Bulletin, 117,
469-496.
152. Lievore, D. (2002) . Non-Reporting and Hidden Recording of Sexual Assault in
Australia . Presentation to the Third Australasian Women and Policing Conference:
Women and Policing Globally, 20-23 October 2002, Canberra.
153. Lievore, D. (2004) . Recidivism of Sexual Assault Offenders: Rates, Risk Factors and
Treatment Efficacy . Canberra: Australian Institute of Criminology.
154. Lievore, D. (2005) . Thoughts on Recidivism and Rehabilitation of Rapists .
University of New South Wales Law Journal: Forum: Sexual Assault and the Law
11(1): 293-298.
155. Looman, J. (1995) . Sexual fantasies of child molesters . Canadian Journal of
Behavioral Science, 27, 321-332.

300

156. Looman, J. (1999) . Mood, conflict and deviant fantasies . În B. K. Schwartz (Ed.)
The sex offender: Theoretical advances treating specialpopulations and legal
developments . Kingston, NJ: Civic Research Institute.
157. Loucks, N. (2002) . Recidivism Amongst Serious Violent and Sex offenders .
Edinburgh: Scottish Executive Social Research Unit.Recidivism of Sex Offenders
Research Paper 49 Bibliography
158. Lungu, O. (2001) . Ghid introductiv pentru SPSS 10. Ed. Erota Tipo, Ia și.
159. Lussier, P., Proulx, J., McKibben, A. (2001) . Personality characteristics and
adaptive strategies to cope with negative emotional states and deviant sexual fantasies
in sexual aggressors . International Journal of Offender Therapy and Comparative
Criminology, 45, 159-170.
160. MacCulloch, M. J., Snowden, P. R., Wood, P. J. W., Mills, H. E. (1983) . Sadistic
fantasy, sadistic behavior, and offending . British Journal of Psychiatry, 143, 20-29.
161. Malamuth, N. M. (1981) . Rape fantasies as a function of exposure to violent sexual
stimuli . Archives of Sexual Behavior, 10, 33-47.
162. Maniglio, R. (2010) . The role of deviant sexual fantasy in the etiopathogenesis of
Sexual homicide: A systematic review . Aggression and Violent Behavior, 15, 294-302.
163. Mann, R. E. (2004) . Innovations in sex offender treatment . Journal of Sexual
Aggression, 10, 141-152.
164. Marques, J. (1999) . How to Answer the Question: Does Sex Offender Treatment
Work? . Journal of Interpersonal Violence 14(4): 437-451.
165. Marshall, W. L., Barbaree, H. E. (1990) . An integrated theory of the etiology of
Sexual offending . În W. L. Marshall, D. R. Laws, H. E. Barbaree (Eds), Handbook
of Sexual Assault: Issues, theories, and treatment of the offender . New York: Plenum
Press.
166. Marshall, W. L., Barbaree, H. E., Eccles, A. (1991) . Early onset and deviant
sexuality in child molesters . Journal of Interpersonal Violence, 6, 323-336.
167. Mateescu, T. O. (2011). Psihologie judiciar ă. Ed. Rennaissance, Bucure ști.

301

168. Mattinson, J., Mirrlees-Black, C. (2000) . Attitudes to Crime and Criminal Justice:
Findings from the 1998 British Crime Survey . London: Home Office Research,
Development and Statistics Directorate Research Study No. 200.
169. Mayhew, P. (2003) . Counting the Costs of Crime in Australia . Trends and Issues in
Crime and Criminal Justice No. 247. Canberra: Australian Institute of Criminology.
170. McCarthy, J., Lambie, I. (1995) . The Nature of Adolescent Sexual offending. Part
One: An Overview of the Problem and Initial Assessment . Social Work Review.
171. McCoy, K. Fremouw, W. (2010) . The relation between negative affect and sexual
offending: A critical review . ClinicalPsychology Review, 30, 317-325.
172. McCrae, R. R., Costa, P. X., Jr. (1987) . Validation of the five-factor model of
personality across instruments and observers . Journal of Personality and Social
Psychology, 52, 81-90.
173. McGuire, R. J., Carlisle, J. M., Young, B. G. (1965) . Sexual deviation as
conditional behavior: A hypothesis . Behavior Research and Therapy, 2, 185¬190.
174. McKibben, A., Proulx, J., Lusignan, R. (1994) . Relationships between conflict,
affect and deviant sexual behaviors in rapists and paedophiles . Behavior Research and
Therapy, 32, 571-575.
175. McSherry, B. (2004) . Risk Assessment by Mental Health Professionals and the
Prevention of Future Violent Behaviour . Trends and Issues in Crime and Criminal
Justice No. 281. Canberra: Australian Institute of Criminology.
176. McSherry, B. (2006) . High-Risk Offenders: Continued Detention and Supervision
Options . Melbourne: Sentencing Advisory Council.
177. Meloy, J. R. (2000) . The nature and dynamics of sexual homicide: An integrative
review . Aggression and Violent Behavior, 5, 1-22.
178. Meloy, J. R. (2000) . The nature and dynamics of sexual homicide: an integrative
review . Aggression and Violent Behavior, 5, 1 – 22.

302

179. Miethe, T., Olson, J., Mitchell, O. (2006) . Specialisation and Persistence in the
Arrest Histories of Sex Offenders – A Comparative Analysis of Alternative Measures
and Offense Types .’ Journal of Research in Crime and Delinquency 43(3): 204-229.
180. Millon. T. (1983 ). Millon Clinical Multi-axial Inventory manua l (edi ția a 3-a.).
Minneapolis: Interpretive Scoring Systems.
181. Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T. (1992). Psihologie judiciar ă. Casa de Editura
Șansa, Bucure ști.
182. Moffitt, T. (1993) . Adolescence-Limited and Life-Course-Persistent Antisocial
Behavior: A Developmental Taxonomy . Psychological Review 100(4): 674-701.
183. Morton, R. J., Hilts, M. A. (2008) . Serial Murder: Multi-Disciplinary Perspectives
for Investigators . Quantico, VA: Federal Bureau of Investigation.
184. Morton, R. J., Lord, W. D. (2005) . Criminal profiling . Encyclopedia of Forensic
and Legal Medicine, Oxford: Elsevier Ltd.
185. Morton, R. J., McNamara, J. J. (2005) . Serial murder . Encyclopedia of Forensic
and Legal Medicine, Oxford: Elsevier Ltd.
186. Myers,W. C., Husted, M. D., Safarik, M. E., O'Toole, M. E. (2006) . The
motivation behind serial sexual homicide: Is it sex, power and control, or anger ?.
Journal of Forensic Sciences, 51, 900-907.
187. Neidigh, L. W., Tomiko, R. (1991) . The coping strategies of child sexual abusers .
Journal of Sex Education and Therapy, 17, 103-110.
188. O‘Donohue, W., Letourneau, E., Dowling, H. (1997) . Development and
preliminary validation of a paraphilic sexual fantasy questionnaire . Sexual Abuse: A
Journal of Research and Treatment, 9, 167-178.
189. Oliver, C. J., Beech, A. R., Fisher, D., Beckett, R. (2005) . A comparison of rapists
and sexual murderers on demographic and selected psychometric measures . În J.
Proulx, E. Beauregard, M. Cusson, A. Nicole (Eds.), Sexual murderers: A
comparative analysis and new perspectives . Chichester, UK: John Wiley & Sons Ltd.

303

190. Palk, G. R. M., O'Gorman, J. (2004) . Habituation of sexual arousal in sex
offenders: The role of cognitive processes . International Journal of Forensic
Psychology, 1, 58-70.
191. Paraschiv, T ., Tănase, V. I. (2007). Statistică socială. Teorie și aplicații. Ed.
Conphys, Bucure ști.
192. Paulhus, D. L., Williams, K. M. (2002 ). The dark triad of personality: Narcissism,
machiavellianism, and psychopathy . Journal of Research in Personality, 36, 556-563.
193. Perkins, D., Hammond, S. (1998) . Review of Sex Offender Treatment Programmes .
Report to the High Security Psychiatric Services Commissioning Board (HSPSCB).
194. Pipe, M. E., Lamb, M. E., Orbach, Y., Cederborg, A. C. (2007) . Child Sexual
Abuse: Disclosure, Delay, and Denial . Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
195. Pithers, W. D., Kashima, K. M., Cummings, G. S., Beal, L. S. (1988) . Relapse
prevention: A method of enhancing change in sex offender . În A.C. Salter (Ed.),
Treating child sex offenders and victims: A Practicai Guide . London: Sage.
196. Pithers, W. D., Marques, J. K., Gibat, C. C., Marlatt, G. A. (1983) . Relapse
prevention: A selfcontrol model of treatment and maintenance of change for sexual
aggressives . În J. Greer, I. R. Stuart (eds.) The sexual aggressor: Currentperspective
on treatment . New York: Van Nostrand Reinhold.
197. Polaschek, D., King, L. (2002) . Rehabilitating Rapists: Reconsidering the Issues .
Australian Psychologist 37(3): 215-221.
198. Polaschek, D., Wilson, N. (2005) . Cognitive-Behavioral Rehabilitation for High-
Risk Violent Offenders: An Outcome Evaluation of the Violence Prevention Unit .
Journal of Interpersonal Violence 20(12): 1611-1627.
199. Polizzi, D., MacKenzie, D., Hickman, L. J. (1999) . What Works in Adult Sex
Offenders Treatment? A Review of Prison- and Non-Prison-Based Treatment
Programs . International Journal of Offender and Comparative Criminology 43(3):
357-374.

304

200. Popa, M. (2008). Statistică pentru psihologie. Teorie și aplicații SPSS. Ed. Polirom,
Bucure ști.
201. Prentky, R. A., Burgess, A. W., Rokous, F., Lee, A., Hartman, C., Ressler, R.,
Douglas, J. (1989) . The presumptive role of fantasy in serial sexual homicide .
American Journal of Psychiatry, 146, 887-891.
202. Prentky, R., Lee, A., Knight, R., Cerce, D. (1997) . Recidivism rates among child
molesters and rapists: A methodological analysis . Law and Human Behavior, 21,
635–659.
203. Proulx, J., McKibben, A., Lusignan, R. (1996) . Relationships between affective
Components and sexual behaviors in sexual aggressors . Sexual Abuse: A Journal of
Research and Treatment, 8, 279-289.
204. Proulx, J., Perreault, C., Ouimet, M. (1999) . Pathways in the offending process of
Extrafamilial sexual child molesters . Sexual Abuse: A Journal of Research and
Treatment, 11, 117-129.
205. Rabinowitz-Greenberg, S., Firestone, P., Bradford, J., & Greenberg, D. (2002) .
Prediction of recidivism in exhibitionists: Psychological, phallometric, and offense
factors . Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment, 14(4), 329–347.
206. Rempel, J. K., Serafini, T. E. (1995) . Factors influencing the activities that people
experience as sexually arousing: A theoretical model . Canadian Journal of Human
Sexuality, 4, 3-14.
207. Renaud, C. A., Byers, E. S. (2001) . Positive and negative sexual cognitions:
Subjective experience and relationships to sexual adjustment . Journal of Sex
Research, 38, 252-262.
208. Renaud, C.A. Byers, E.S. (2005) . Relationship between sexual violence and positive
and negative cognitions of sexual dominance . Sex Roles, 53, 253-260.
209. Ressler, R. K., Burgess, A. W., Douglas, J. E., Hartman, C. R., D’Agostino, R. B.
(1986) . Sexual killers and their victims: Identifying patterns through crime scene
analysis . Journal of Interpersonal Violence, 1, 288-308.

305

210. Roberts, J. (2003) . Public Opinion and Mandatory Sentencing: A Review of
International Findings . Criminal Justice and Behavior 30(4): 483-508.
211. Roberts, J., Stalans, L. (1997) . Public Opinion, Crime and Criminal Justice .
Boulder, CO: Westview Press.
212. Rokach, A. (1990) . Content analysis of sexual fantasies of males and females .
Journal Of Psychology, 124, 427-436.
213. Ross, S., Guarnieri, T. (1996) . Recidivism Rates in a Custodial Population: The
Influence of Criminal History, Offence & Gender Factors . Report to the Criminology
Research Council.
214. Sample, L. L., Bray, T. M. (2003) . Are sex offenders dangerous? . Criminology and
Public Policy, 3, 59–82.
215. Sava, F. A. (2011). Analiza datelor în cercetarea psihologic ă. Editura ASCR
ASCRED, Cluj-Napoca.
216. Scalora, M., Garbin, C. (2003) . A Multivariate Analysis of Sex Offender
Recidivism . International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology
47(3): 309-323.50 Recidivism of Sex Offenders Research Paper Bibliography
217. Schlesinger, L. B., Kutash, I. L. (1981) . The criminal fantasy technique: A
comparison of sex offenders and substance abusers . Journal of ClinicalPsychology,
37, 210-218.
218. Schram, D., Milloy, C. (1998) . Sexually Violent Predators and Civil Commitment: A
Study of the Characteristics and Recidivism of Sex Offenders Considered for Civil
Commitment but for Whom Proceedings were Decline . Washington: Washington State
Institute for Public Policy.
219. Seto, M. C. (2008) . Pedophilia and Sexual Offending Against Children: Theory,
Assessment, and Intervention . Washington, DC: American Psychological Association.
220. Simon, L. (1997) . Do Criminal Offenders Specialise in Crime Types? . Applied and
Preventive Psychology 6: 35-53.

306

221. Simon, L. (2000) . An Examination of the Assumptions of Specialisation, Mental
Disorder, and Dangerousness in Sex Offenders . Behavioral Sciences and the Law
18(275): 275-308.
222. Simon, L., Zgoba, K. (2006) . Prevention of Sex Crimes Against Children:
Legislation, Prevention and Investigation . În R. Wortley, S. Smallbone (eds.)
Situational Prevention of Child Sexual Abuse . Monsey, NY: Criminal Justice Press.
223. Skovran, L. C., Huss, M. T., Scalora, M. J. (2010) . Sexual fantasies and sensation
seeking among psychopathic sexual offenders . Psychology, Crime & Law, 16, 617-
629.
224. Smallbone, S., Ransley, J. (2005) . Legal and Psychological Controversies in the
Preventive Incapacitation of Sex offenders . University of New South Wales Law
Journal: Forum: Sexual Assault and the Law 11(1): 33.
225. Smallbone, S., Wortley, R. (2000) . Child Sexual Abuse in Queensland: Offender
Characteristics and Modus Operandi . Brisbane: Queensland Crime Commission and
Queensland Police Service.
226. Smallbone, S., Wortley, R. (2001) . Child Sexual Abuse: Offender Characteristics
and Modus Operandi . Trends and Issues in Crime and Criminal Justice No. 193.
Canberra: Australian Institute of Criminology.
227. Smiljanich, K. Briere, J. (1996) . Self-reported sexual interest in children: Sex
differences and psychosocial correlates in a university sample . Violence and Victims,
11, 39-49.
228. Smith, D., & Over, R. (1990) . Enhancement of fantasy-induced sexual arousal in
men through training in sexual imagery . Archives of Sexual Behavior, 19, 477-490.
229. Smith, D., Over, R. (1987a) . Correlates of fantasy-induced and film-induced male
sexual arousal . Archives of Sexual Behavior, 16, 395- 409.
230. Smith, D., Over, R. (1987b) . Male sexual arousal as a function of the content and
the vividness of erotic fantasy . Psychophysiology, 24, 334-339.

307

231. Soothill, K., Francis, B. (2000) . Sex Offenders: Specialists, Generalists—Or Both?
A 32–Year Criminological Study . British Journal of Criminology 40: 56-67.
232. Soothill, K., Francis, B. (2002) . Murder and Serious Sexual Assault: What Criminal
Histories Can Reveal About Future Serious Offending . London: Home Office
Research, Development and Statistics Directorate Police Research Series Paper No.
144.
233. Sorenson, T., Snow, B. (1991) . How children tell: The process of disclosure in child
sexual abuse . Child Welfare, 70, 3–15.
234. Southey, P., Braybook, B., Spier, P. (1994) . Rape Recidivism and Sexual Violation .
Wellington: Department of Justice New Zealand.
235. Spier, P. (2002) . Reconviction and Reimprisonment Rates for Released Prisoners .
Wellington: Ministry of Justice New Zealand Research Findings No. 1.
236. Spiering, M., Everaerd, W., Laan, E. (2004) . Conscious processing of sexual
information: Mechanisms of appraisal . Archives of Sexual Behavior, 4, 369¬380.
237. Sprott, J. (1996) . Understanding Public Views of Youth Crime and the Youth Justice
System . Canadian Journal of Criminology 38(3): 271-290.
238. Stancu, E. (2004) . Tratat de Criminalistic ă. Ed. Universul Juridic, Bucure ști.
239. Steadman, H. (2000) . From Dangerousness to Risk Assessment of Community
Violence: Taking Stock at the Turn of the Century . The Journal of the American
Academy of Psychiatry and the Law 28(3): 265.
240. Sugarman, P., Dumughn, C., Saad, K., Hinder, S., Bluglass, R. (1994) .
Dangerousness in exhibitionists . Journal of Forensic Psychiatry, 5, 287–296.
241. Suciu, C. (1972) . Criminalistica . Ed. Didactic ă și pedagogic ă, Bucure ști.
242. Swaffer, T., Hollin, C., Beech., A. R., Beckett, R., Fisher, D. (2000) . An
exploration of child sexual abusers sexual fantasies before and after treatment . Sexual
Abuse: A Journal of Research and Treatment, 12, 61-68.

308

243. Thompson, B. (1995) . Recidivism in New South Wales: A General Study . Sydney:
NSW Department of Corrective Services.
244. Thornton, D. (2002) . Constructing and testing a framework for dynamic risk
assessment . Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment, 14, 139-154.
245. Tillman, J. (2006) . Community Treatment Aims to Build a Network of Support .
Valley News.
246. Toledano, R., Pfaus, J. (2006 ). The sexual arousal and desire inventory (SADI): A
multidimensional scale to assess subjective sexual arousal and desire . Journal of
Sexual Medicine, 3, 853 – 877.
247. VicHealth (2006) . Two Steps Forward, One Step Back: Community Attitudes to
Violence against Women . Melbourne: Victorian Health Promotion Foundation.
248. Voinea M. (1999). Psoho-Sociologie Juridica . Editura Silvi, Bucure ști.
249. Walker, N. (1996) . Ethical and Other Problems . În N. Walke r (ed.), Dangerous
People . Oxford: Blackstone Press.
250. Ward, T. (2000) . Sexual offenders cognitive distortions as implicit theories .
Aggression and Violent Behavior, 5, 491-507.
251. Ward, T., Hudson, S. M. (2000) . Sexual offenders implicit planning: A conceptual
model . Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment, 12, 189-202.
252. Ward, T., Casey, A. (2010) . Extending the mind into the world: A new theory of
Cognitive distortions in sex offenders . Aggression and Violent Behavior, 15, 49-58.
253. Ward, T., Hudson, S. M., Keenan, T. (1998) . A self-regulation model of the sexual
Offence process . Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment, 10, 141-157.
254. Ward, T., Hudson, S. M., Marshall, W. L. (1995) . Cognitive distortions and
affective deficits in sex offenders: A cognitive deconstructionist interpretation . Sexual
Abuse: A Journal of Research and Treatment, 7, 67-83.
255. Ward, T., Polaschek., D. L. L., Beech, A. R. (2006) . Theories of sexual offending .
Chichester: Wiley & Sons Ltd.

309

256. Ward, T., Siegert, R. J. (2002) . Towards a comprehensive theory of child sexual
abuse: A theory knitting perspective . Psychology, Crime, and Law, 9, 319¬351.
257. Warren, J., Hazelwood, R., Dietz, P. (1996) . The sexually sadistic serial killer .
Journal of Forensic Sciences, 41, 970-974.
258. Weinrott, M., Saylor, M. (1991) . Self-Report of Crimes Committed by Sex
Offenders . Journal of Interpersonal Violence 6(3): 286-300.
259. Weisberg, R. B., Sbrocco, T., & Barlow, D. H. (Noiembrie, 1994) . A comparison
of sexual fantasy use between men with situational erectile disorder, generalized
erectile disorder, and sexually functional males: Preliminary results . Lucrare
prezentat ă la întâlnirea anual ă a Asocia ției de Terapie Comportal ă Avansat ă, San
Diego, California.
260. White, J., Smith, P. (2004) . Sexual Assault Perpetration and Reperpetration: From
Adolescence to Young Adulthood . Criminal Justice and Behavior 31(2): 182-202.
261. Williams, K.M., Cooper, B.S., Howell, T.M., Yuille, J.C., Paulhus, D L. (2009) .
Inferring sexually deviant behavior from corresponding fantasies: The role of
personality and pornography consumption . Criminal Justice and Behavior, 36, 198-
222.
262. Wilson, D., Jones, T. (2008) . In my own world' A case study of a paedophile's
thinking and doing and his use of the internet . The Howard Journal of Criminal
Justice, 47,107-120.
263. Wilson, G. (1978) . The Secrets of Sexual Fantasy . Londra: J.M. Dent & Sons.
264. Wilson, R., Picheca, J., Prinzo, M. (2005) . Circles of Support and Accountability:
An Evaluation of the Pilot Project in South-Central Ontario . Ottawa: Correctional
Service of Canada.
265. Winick, B., La Fond, J. (2003) . Introducere. În B. Winick, La Fond, J. (eds.) ,
Protecting Society from Sexually Dangerous Offenders – Law, Justice and Therapy.
Washington: American Psychological Association.

310

266. Winick, B., La Fond, J. (2003) . Protecting Society from Sexually Dangerous
Offenders . Law, Justice and Therapy. Washington: American Psychological
Association.
267. Worling, J., Curwen, T. (2000) . Adolescent Sex offender Recidivism: Success of
Specialised Treatment and Implications for Risk Prediction . Child Abuse and Neglect
24(7): 965-982.
268. Wortley, R., Smallbone, S. (2006) . Applying Situational Principles to Sexual
offending Against Children . În R. Wortley, S. Smallbone (eds.) Situational
Prevention of Child Sexual Abuse . Monsey, NY: Criminal Justice Press.
269. Wortley, R., Smallbone, S. (2006) . Ten Myths about Child Sex Offenders .
Presentation to the Australian and New Zealand Society of Criminology Conference:
Criminology and Human Rights, 7-9 February 2006, Hobart.
270. Zurbriggen, E.L. Yost, M. R. (2004) . Power, desire, and pleasure in sexual
fantasies . Journal of Sex Research, 41, 288-300.