Scoala Christiana, Alternativa la Serviciile de Asistenta Sociala

INTRODUCERE

Una dintre problemele de mare actualitate, cu care se confruntă învățământul românesc este aceea pe care o ridică fenomenul de abandon școlar. Fără a fi o realitate de ultimă perioadă, abandonul școlar a căpătat în ultimii ani proporții deosebite și prezintă o dinamică de amplificare foarte crescută. Determinațiile fenomenului trebuie căutate așa cum arată puținele observații și cercetări, în ceea ce cu un termen general numim tranziție actuală, cu toate notele și implicațiile ei.

Originea acestei lucrări de cercetare se plasează, pe de o parte în interesul pe care l-am avut față de această problemă importantă, care este abandonul școlar, iar pe de altă parte în constatările pe care specialiștii sociologi și psihopedagogi le-au afirmat tot mai pregnant în ultima vreme asupra acestui fenomen. Problema științifică ce face obiectul acestei cercetări constă în elucidarea determinanților abandonului școlar, riscul de abandon în dimensiunile sale familiale, individuale, instituțional-școlare și comunitar sociale. Am optat pentru o asemenea abordare pluridimensională tocmai datorită constatării determinaților multiple ale acestui fenomen. Strâns legat de fenomenul de abandon școlar este riscul de abandon care apare în cazul intercorelării următorilor factori: corigențe repetate și rezultate școlare slabe, antecedente de repetenție, absenteism școlar ridicat, dificultăți economico-sociale care afectează negativ frecventarea școlii și rezultatele școlare.

Lucrarea este structurată în două părți: partea generală și partea personală. Partea generală cuprinde probleme introductive; familia creștină; multicauzalitatea abandonului școlar și cuprinde 4 categorii de factori: familiali, individuali, factori legați de anturaj, respectiv de mediul școlar; metodele și programele de prevenire a abandonului școlar existente în prezent în Cluj-Napoca. Partea personală cuprinde două părți: partea întâi tratează metodologia utilizată în această cercetare, iar partea a doua tratează intervenția propriu-zisă.

În ceea ce privește dezvoltare personală, cunoașterea de sine și dimensiunea emoțională precizez că, știm tot ceea ce trebuie să știm pentru a pune capăt nesfârșitelor suferințe sufletești pe care mulți oameni le experimentează în mod curent. Dar respectul față de sine și randamentul personal sunt două atribute pe care le pot avea toți cei care își fac timp pentru ele. Dreptul la asistență socială este un drept subiectiv al persoanei fizice luată individual sau în structura unei familii, ca urmare a stării de nevoie în care se află acea persoană, asistența socială intervenind cu măsuri colective pentru depășirea acelei stări sau încearcă să înlăture obstacolele care creează anumite dificultăți care devin uneori insurmontabile pentru cei în cauză. Noblețea asistenței sociale, cred că o constituie capacitatea de a proteja și ajuta persoanele aflate în nevoie sau în starea de dependență, fără însă a le știrbi în nici un fel personalitatea, ori a le altera sănătatea și posibilitățile de participare la viața socială. Acest principiu al solidarității sociale dezvoltă atât relațiile asistent social-client, cât și relațiile dintre asistenții sociali, contribuind împreună la protecția demnității umane.

Fiecare persoană este unică și nerepetabilă, fiecare are ceva specific, iar părerea mea este că, dacă nu există iubire, nu poți să-l ajuți pe cel de lângă tine. În acest sens, ca asistent social nu îl ascult pe client pentru că așa am învățat sau din obligație, ci pentru că mă interesează, nu judec clientul, ci faptele sale și cu toate acestea doresc și mă străduiesc ca problema cu care se confruntă clientul să o putem rezolva împreună. Eficiența personală pornește de la cunoașterea de sine și cu timpul mi-am dat seama că sunt eficientă numai în măsura în care mă cunosc pe mine însămi, ca apoi să fiu atentă asupra efectelor, asupra celorlalți. Pe plan relațional cunoașterea de sine mi-a dat o vizibilitate mai bună asupra competențelor celorlalți, dar m-a ajutat să fiu atentă la ceilalți oameni din jurul meu.

Asistența socială practicată în cadrul Bisericii Ortodoxe are un avantaj, în sensul că aici intervine și componenta spirituală, care, prin aportul pe care și-l aduce preotul, contribuie la rezolvarea condiției existențiale în care ne aflăm fiecare dintre noi, la un moment dat. Dar și această percepere diferă de la caz la caz și totuși nu este suficientă și mai mult de atât serviciile de asistență socială practicate în această instituție sunt la început și prin caracterul ei nu se pot orienta spre o anumită categorie socială defavorizată, lucru care creează dificultăți în rândul asistenților sociali, care nu se pot specializa în toate structurile care cuprind vastul sistem al asistenței sociale. De asemenea, clienții care sunt luați în evidențele noastre, așteaptă acordarea serviciilor noastre sub formă de milostenie, fără a accepta nici un mod de investigare, care poate să reliefeze situația reală, redată de ancheta socială, absolut obligatorie în munca de asistență socială. Foarte importante sunt colaborările pe care le are Biroul de Asistență Socială, din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, cu instituțiile de Stat specializate în domeniul asistenței sociale și care din fericire se declară deschise spre comunicare.

Din punct de vedere deontologic, un rol important îl are confidențialitatea, adică dorința fiecărui client de a nu i se descoperi „stigmatul” pe care-l poartă, de către persoanele cu prejudecăți, care au tendința să-l judece și să-l catalogheze în diferite moduri. Desigur lucrând de doi ani ca și asistent social, la Biroul de Asistență Socială mai sus amintit, am avut momente și de satisfacție, și anume când am observat că clienții au încredere în mine, îmi expun problemele cu care se confruntă, îmi etalează trăirile determinate de situație marcantă pe care o traversează în momentul respectiv. Momente de satisfacție am simțit și atunci când am dus la bun sfârșit un caz social, adică atunci când împreună cu clientul problema cu care a venit la mine acesta s-a rezolvat, dacă nu în totalitate măcar o parte din ea. Am observat că, încrederea depinde de mesajul pe care l-am transmis clientului în asistarea pe care o fac și acest lucru mai depinde și de recunoașterea propriilor mele sentimente, cât și faptul de a da un răspuns la sentimentele pe care le vehiculează clientul. Desigur am avut momente când nu mi-am recunoscut sentimentele, dar după puțin timp am reflectat asupra lor, asupra stării mele sufletești, ca până la urmă să le recunosc.

Ca în orice activitate, după părerea mea, este nevoie de o permanentă informare profesională, care duce la dezvoltare personală. Și munca implicită cu omul duce la o dezvoltare personală, dar, care trebuie completată și amplificată prin studii, cercetare, găsire de noi soluții viabile, lucru pe care l-am urmărit venind la cursuri.

II. Familia creștină

Una dintre problemele cele mai serioase care se referă la familie, cea mai mică celulă a organismului social,” o mică biserică” în marea comunitate a Bisericii, o reprezintă abandonul copiilor. Față de această problemă a societății noastre în tranziție și cu o gândire socială secularizată, Biserica,”Trupul tainic al lui Hristos, extins cu Trupul Lui îndumnezeit în umanitate sau umanitatea aceasta unită cu Hristos”, este chemată mai mult ca oricând a-și face simțită prezența prin cuvânt și printr-o poziție adecvată chemării sale sfinte.

„Natura însăși a Bisericii este de a fi în lume, de aceea, ea nici nu poate părăsi lumea. O Biserică în afara lumii ar înceta de a mai fi în Biserică.” Rostul ei în lume este de a fi „lumina lumii”;de a lucra în „țarina care este lumea”; de a îngriji „sămânța cea bună care sunt fiii împărăției”. Instituită de Dumnezeu de la creație, familia are un caracter sacru, „acest caracter de sacralitate fiind pus în evidență și de faptul că familia umană are ca prototip însăși familia divină a Sfintei Treimi ce are drept caracteristici iubirea desăvârșită, comuniunea, unitatea și egalitatea Persoanelor Acesteia.” Sfântul Apostol Pavel numește legătura dintre bărbat și femeie, taină mare, „ce se aseamănă cu legătura dintre Hristos și Biserică.”. În baza acestor temeiuri scripturistice, căsătoria este definită ca „legătura și unirea monogamă dintre un bărbat și o femeie, pentru toată viața și o participare reciprocă la dreptul divin și uman.” Viața de familie voită și poruncită de Dumnezeu este calea normală și cea mai firească pentru viețuirea aici, pe pământ, după voia lui Dumnezeu. În familie și prin familie, se continuă viața pe pământ, se păstrează cu credință și viața morală în societate. Familia a fost aleasă de Dumnezeu pentru Fiul Său, ca loc de creștere în „har și înțelepciune, iar pentru Întrupare „sânul mamei”, „ca altar”.

Nașterea și creșterea copiilor constituie o poruncă divină, iar soția „prin naștere de fii, dacă va stărui cu înțelepciune în credință, în iubire și sfințenie, se va mântui”. „ Iată, fiii sunt moștenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgețile în mâna celui viteaz, așa sunt copiii părințiilor tineri. Fericit este omul care-și va umple casa de copii; nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașii săi în poartă.” „ Neamul lui va fi puternic pe pământ … bogăție și slavă vor fi în casa lui.” Prin îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos „ Lăsați copii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor.” și prin spusele că cine primește un copil în numele, Lui, pe El Însuși Îl primește, se întăresc și mai mult îndemnul și îndatorirea că aducerea pe lume a unui copil este o împărtășire cu Dumnezeu, o nespusă binecuvântare. Nașterea, creșterea și educarea copiilor sunt o jertfă bine plăcută adusă lui Dumnezeu de părinți, care se fac purtători de cruce, iar crucea este scara care duce la cer. Din păcate, în perioada anilor din urmă și familia creștină este confruntată cu o serie de probleme și realități nefericite și grave, precum: avortul. divorțul, abandonul copiilor, drogurile, homosexualitatea, care lezează grav familia, societatea românească și Biserica. Față de aceste probleme, Biserica este chemată a lua poziție clară și fermă.

Sfântul Ioan Gură de Aur, care a știut să prezinte în cuvinte atât de frumoase valoarea căsătoriei, are o idee atât de înaltă și în privința copiilor.

În primul rând, el insistă asupra sensului creștin al nașterii de copii, și arată că atât căsătoria, cât și nașterea de copii nu constituie piedici în calea mântuirii.”Să nu socotească nimeni – spune el- căsătoria o piedică pentru a bine plăcea lui Dumnezeu, să nu socotească nimeni că nașterea de copii e o piedică în calea virtuții. Dacă suntem cu mintea trează, apoi nici căsătoria, nici creșterea copiilor, nici altceva nu ne va putea împiedica să bineplăcem lui Dumnezeu”.

Prin creație, omul este orientat ființial spre comuniune, are o structură dialogică, nu-și este suficient sieși, nu-și poate afla fericirea deplină în el însuși. După căderea în păcat, ca o ușurare a pedepsei, „nașterea de moștenitori a fost pentru ei cea mai mare mângâiere pentru pierderea nemuririi. De aceea și Iubitorul de oameni, Dumnezeu, îndată, chiar de la început le-a ușurat greutatea pedepsei, a smuls masca înfricoșătoare a morții, dăruindu-le celor dintâi oameni urmași.” Mai mult el compară nașterea de prunci cu învierea, considerând-o o imagine a învierii. Darul de a dobândi copii este „cea mai mare mângâiere pentru pierderea nemuririi” și nu numai că nu constituie o piedică în calea virtuții, ci reprezintă de fapt o imagine a învierii neamului omenesc, căzut în păcat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a rânduit ca neamul omenesc să păstreze totdeauna „nădejdea unui bine viitor, care ne ajută să îndurăm cu ușurință necazurile primite.”

Precum căsătoria nu este o operă de voință exclusiv a soților, la fel și nașterea și creșterea copiilor: „Să socotim har de sus totul din viața noastră- pentru ei cea mai mare mângâiere pentru pierderea nemuririi. De aceea și Iubitorul de oameni, Dumnezeu, îndată, chiar de la început le-a ușurat greutatea pedepsei, a smuls masca înfricoșătoare a morții, dăruindu-le celor dintâi oameni urmași.” Mai mult el compară nașterea de prunci cu învierea, considerând-o o imagine a învierii. Darul de a dobândi copii este „cea mai mare mângâiere pentru pierderea nemuririi” și nu numai că nu constituie o piedică în calea virtuții, ci reprezintă de fapt o imagine a învierii neamului omenesc, căzut în păcat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a rânduit ca neamul omenesc să păstreze totdeauna „nădejdea unui bine viitor, care ne ajută să îndurăm cu ușurință necazurile primite.”

Precum căsătoria nu este o operă de voință exclusiv a soților, la fel și nașterea și creșterea copiilor: „Să socotim har de sus totul din viața noastră- ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur. Să nu atribuim nașterea de copii traiului împreună al soților sau altui fapt, ci Creatorului tuturor, Care a adus pe om, de la neființă la ființă…” Grija părințiilor de a-și educa copiii trebuie să fie o preocupare permanentă a lor: „Iar dacă avem copii- spune el- să ne îngrijim de creșterea lor. Într-un cuvânt, fiecare să aibă grijă de cei din casa lui și fiecare să socotească drept cel mai mare câștig, folosul pe care îl aduce aproapelui său.” Față de îngrijirea copiilor și datoria de a-i crește în învățătura și certarea Domnului, toate celelalte îndatoriri sunt secundare. Sfântul Ioan Hrisostom întreabă: „Nu știi, oare, că Dumnezeu are mai multă grijă decât tine de copilul tău?” Ca atare, educația despre care vorbește el, este pur creștină, făcută în spiritul și în duhul preceptelor evanghelice, lăsate de Domnul nostru Iisus Hristos și de Sfinții Apostoli. Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă ca, încă de la naștere, părinții să dea copiilor lor nume creștine, așa cum au făcut-o înaintașii lor: „Femeile să nu pună la întâmplare nume copiilor lor, ci să le dea nume, care să spună mai dinainte cele ce vor fi.” Prin numele, pe care îl dădeau copiilor lor, spune el, părinții de altădată îi învățau pe copii lor să-și alipească sufletul de virtute…, iar numele dat copiilor nu era numai un îndreptar spre virtute, pentru cei ce-l purtau, ci era și învățătură de mare înțelepciune și pentru ceilalți și pentru generațiile viitoare.” Numele lor trebuie să fie cele ale „sfințiilor bărbați, care au strălucit în virtute, al celor care au avut multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu.”

În acțiunea de educare a copiilor, părinții sunt considerați, de Sfântul Ioan Gură de Aur, adevărați artiști, ce urmăresc realizarea unor adevărate opere de artă, căci copilul este, la început, asemenea unui bloc de marmură. Precum sculptorul trebuie să dea formă frumoasă acestuia, tot așa și părinții trebuie să înfrumusețeze viața copiilor cu virtuțile cele mai înalte și, îndepărtând tot ceea ce este păcat și contrar, să faci din copii adevărate opere de artă însuflețite. Dintre factorii de educație cu valoare de model, Sfântul Ioan Hrisostom vorbește adesea, despre rolul familiei și al Bisericii. Deși vorbește de dragostea părintească față de copii a ambilor soți, totuși, acordă o importanță deosebită rolului mamei, în educarea copiilor. Căminul este pentru ea „o școală de filozofie”, în care își adâncește perfecțiunea personală, pentru a împărtăși din această experiență și celorlalți membrii ai familiei. El aseamănă activitatea mamei de educare a copilului, cu slujirea învățătorească a Mântuitorului, cu modul în care își îndrumă El Apostolii și ucenicii: „Uită-te la priceperea mamei!- îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur. Împinsă de gândul ei, dar mai bine spus, slujind și acum proorociei lui Dumnezeu, îi dă copilului ei acele sfaturi, pe care le-a dat Hristos ucenicilor Săi.” Prin concepția despre educația sufletului sunt înlăturate din sufletul copiilor și al subiectului de educat- patimile, în locul cărora răsare virtutea. Aceasta este „ cea mai mare bogăție”, „bogăția cea nespusă”, care sporește bogăția lor. De aceea, sfătuiește părinții să-și învețe copii „să pună virtutea mai presus de orice”. Virtutea înseamnă curăție trupească și sufletească, frumusețe spirituală, iar lipsa acestora este „pricină de rele”. Adevărata moștenire, pe care trebuie să o lase părinții copiilor lor, nu este de natură materială, ci pur spirituală și constă în bunătate, blândețe, milostenie, dragoste și curăție. Această moștenire „ este o comoară care nu se poate cheltui, este o comoară ce nu poate fi împuținată nici de uneltirile oamenilor, nici de atacurile tâlharilor, nici de răutatea slugilor, nici de altceva de felul acesta. Comoara aceasta rămâne pururea, e o comoară duhovnicească, nesupusă uneltirilor omenești. Dacă cei ce o primesc vor voi să fie cu mintea trează, comoara aceasta merge cu ei în viața viitoare și le pregătește mai dinainte corturile cele veșnice.” Sfântul Ioan Gură de Aur se dovedește un profund cunoscător al sufletului uman și al învățăturilor creștine, un antropolog creștin practic, realist. Umanismul lui nu este unul teoretic, ci practic. Principala lui preocupare este de a schimba mentalități greșite, de a inspira oamenilor dragoste de viețuire curată, după normele creștine. Prin aceasta el este un adevărat moralist, practic și, în același timp, evanghelic.

De la cuvintele inspirate ale Sfântului Apostol Pavel, nimeni nu a reușit să vorbească în așa termeni pozitivi, constructivi despre familia creștină, nimeni nu a avut puterea de a face elogiul căsătoriei, pe care l-a făcut Sfântul Ioan Gură de Aur. Cuvintele sale îmbrățișează întreaga activitate a vieții de familie, în aspectele ei cele mai variate și profunde. Sfaturile sale părintești adresate soților și copiilor ar trebui să aibă, poate, un ecou mai puternic decât atunci când au fost rostite, pentru cei care văd în viață adevărata ei valoare și sensul ei profund.

Societatea de astăzi se confruntă cu numeroase și foarte grave probleme. Ca într-un coșmar, fiecare lună care a trecut de la Revoluția din decembrie 1989, a scos la iveală drame cumplite, pe care nici un le-am bănuit decenii de-a rândul. În primul rând există părinți care nu vor să aibă copii sau omoară copii înainte de a se naște. Copilul este ființă vie din momentul conceperii sale, iar dreptul lui primordial este dreptul la viață.

Dezbinarea familiei prin divorț duce, în mod inevitabil, în foarte multe cazuri, și la abandonul copiilor sau, și mai rău, la folosirea acestora în atingerea unor interese meschine ale unuia dintre părinți. Cei mai loviți sufletește în urma acestor dezbinări sunt copiii care, rupți de unul dintre părinți, ori bat drumurile în căutarea unui adăpost sigur între locuințele celor doi părinți, acum separați, sau, și mai nefericit, vor fi nevoiți să apeleze la autoritatea civilă, pentru a găsi „înțelegere” la unul dintre părinți. În cele mai multe cazuri, copiii din aceste familii dezbinate din variate motive, devin din fragedă copilărie, copiii nimănui, „copiii străzii”, trebuind societatea și Biserica să se ocupe de creșterea și educarea lor, în timp ce „părinții naturali” își caută încă „fericirea”. Familia dintotdeauna a fost inclusă în misiunea Bisericii, devenind o prelungire a Bisericii în lume și o aducere a lumii în Biserică. De aceea, Biserica, prin slujitorii ei, are datoria de a nu-și abandona niciodată lucrarea, de a sprijini pe acei copii ai nimănui, „copiii străzii”, „ vinovați… fără de vină”, ce dorm prin guri de canale în marile orașe, drogându-se cu aurolac, abandonați de părinți denaturați, într-o luptă dură pentru existență și care, într-un abandon și din partea societății și Bisericii, ar deveni viitorii delincvenți. Ei sunt uitați de părinți ori necunoscuți de părinți, care nu i-au vrut și care nu-i păstrează în memoria lor. Pentru acești copii, un cămin, o familie, poate să fie subiectul rugăciunilor secrete și rar împlinite. Singurele metode eficiente pentru acordarea asistenței sociale în sprijinul acestor copii este dragostea și împlinirea nevoilor lor sufletești. Ei au suflet curat, deși au trecut prin atâtea experiențe dure și cu toate acestea sunt capabili să iubească sincer. Mai greu e să-i poți să-i faci să creadă că și ei pot fi iubiți. În mintea lor trauma abandonului la care au fost supuși se identifică cu ideea că ar avea un defect care i-ar face de neiubit. Se învinovățesc pe ei înșiși pentru faptul că au fost uitați de părinți, iar iubirea este marea cheie pentru sufletele lor. A le oferi o casă, o familie, înseamnă a le oferi toate comorile lumii. Alături și împreună cu celelalte instituții ale statului abilitate în acest sens, Biserica trebuie să le aducă mângâierea ei, dragostea de care duc atâta lipsă aceste suflete curate în fondul lor, dar traumatizate de nefericitul lor abandon. Drama acestor copii trebuie să fie preocuparea oricărui om ce are și posibilitate, și responsabilitate. Cum mai poți fi fericit, cum te mai poți numi creștin adevărat, știind că există astfel de copii, în care suferă Hristos, prezent tainic? Pentru cel fără milă, judecata va fi fără milă. (Matei 25,35-46). Lipsurile materiale nu sunt acum mai mici decât le-au suportat bunicii noștri care aveau casa plină de copii, cea mai mare bogăție, singura care îți aduce adevărate satisfacții. Lipsurile materiale de atunci erau compensate de sufletele curate ale părinților care își creșteau copiii în spirit creștin, în dragoste față de Dumnezeu și față de muncă.

Putem aduce puțină bucurie în sufletele acestor copii necăjiți, organizând în fiecare parohie o casă pentru ei. Aici, în camere curate, copiii să poată găsi adăpost și mâncare. Ușa să fie mereu deschisă: să li se ofere totul, fără să li se ceară ceva. Investind în ei multă dragoste și încredere, vor deveni mai apropiați, mai sociabili și integrarea lor în familii creștine se va face mai ușor. În fiecare parohie se mai poate iniția un program de colectare a ajutoarelor financiare și materiale pentru sprijinirea celor mai săraci și cu familii numeroase. O idee într-adevăr simplă ar fi organizarea unei asociații la nivel de parohie ca să adune hăinuțe și lucrușoare pentru copii de la familiile care nu mai au nevoie de ele; să le trieze, să le spele , să le dea o nouă „față” și să le redistribuie femeilor din parohie, care nasc. Multe hăinuțe devin inutile pentru că în primul an de viață copilul crește repede și acestea stau degeaba în garderobă, în timp ce mulți copii se nasc și nu au nici măcar cu ce să fie înfășați la ieșirea din maternitate. În Finlanda, Statul asigură fiecărui nou- născut o cutie cu lucruri noi, necesare întreținerii. Existența acestei inițiative cu caracter de lege a marcat devenirea Finlandei ca țară prosperă, economic și moral. Poate că efortul de reconstrucție a fost mai rodnic prin solidarizarea tuturor. Și noi, femeile creștine din România, putem fi solidare, să facem din puținul pe care îl avem parte și bucurie altuia, care este la nevoie. Aceasta, în spiritul tradiției noastre ortodoxe, devenită istorie a dăinuirii. Totul este să ne amintim că undeva, în fiecare minut, se naște un copil, minunea supremă a creației și singura garanție a veșniciei noastre.

Credința se învață, se practică și se transmite numai dinlăuntrul unei comunități creștine care are la bază familia creștină așa cum a lăsat-o Dumnezeu, îndeplinindu-și astfel adevăratul ei rol și scop divin.

III. FENOMENUL DE ABANDON ȘCOLAR

În literatura de specialitate fenomenul de abandon școlar are semnificația de renunțare la studiile școlare provocată de cauze diverse, între care cele mai importante sunt cauzele de ordin material; alteori renunțarea este determinată de faptul că elevul, neputând face față sarcinilor programei de învățământ, nu este reorientat spre școlile adecvate posibilităților sale; alteori el suferă influențe negative (prietenii nefaste care-i abat interesul de la școală), sau este lipsit de asistență educativă.

Abandonul școlar se referă la faptul de a ieși din sistemul educativ, oricare ar fi nivelul la care s-ar fi ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete. Ca atare, el poate fi la fel de bine măsurat atât în școala elementară, cât și în învățământul superior și constituie un indicator de randament al sistemului școlar la toate nivelurile sale. Abandonul are o definiție legală, legată de obligația școlară. Atunci când statutul controlează frecventarea școlară, abandonurile sunt rar înaintate termenului legal al școlarității și sunt adesea deghizate în absenteism intens.

Abandonului școlar i se atribuie cauze foarte diferite, care țin de două categorii:

1.-neadaptarea sistemului educativ și a cerințele unor categorii de copii, prin metodele și programele sale, insuficiența cadrelor didactice, depărtarea de casă a instituțiilor școlare.

2.-caracteristicile afective și intelectuale ale unor elevi. Unul dintre factorii predominanți al acestei categorii este absența speranței legate de studii, transmisă de părinți care nu au avut nici un avantaj de pe urma școlarității lor.

În privința cazurilor de abandon școlar, rareori se poate vorbi de monocauzalitate, după cum se va observa în cele ce urmează, putem vorbi de o mare varietate de factori care interacționează între ei, ducând în timp la acest nefericit deznodământ. Acești factori pot fi grupați în funcție de originea lor în 4 mari categorii:

1.-cauze familiale ;

2. –cauze individuale ;

3.-cauze legate de anturaj;

4.-cauze legate de mediul școlar.

Abandonul școlar trebuie privit ca rezultat al unui proces ce decurge în timp și trece prin câteva etape generale, și anume:

-primele goluri în cunoștințe;

-rămânerea în urmă;

-note nesatisfăcătoare, asociate în cele din urmă cu multe cazuri de absenteism și probleme disciplinare;

-nepromovare;

-demotivare, părăsirea școlii.

În faza finală, de rămânere în urmă, se constată primele goluri în cunoștințele elevului, căci apar primele simptome ale nemulțumirii copilului în legătură cu școala, elevul descoperă că alții sunt mai buni la învățătură decât el. Această stare poate rămâne necunoscută nu numai de către profesori și părinți, ba chiar și de către copilul însuși, care nu poate să înțeleagă cum de a ajuns să nu-i mai placă școala. Atitudinea negativă a elevului față de școală și învățătură este un simptom care niciodată nu trebuie să fie neglijat. Faza rămânerii în urmă se evidențiază prin evitarea de către elev a oricărei îndepliniri independente a sarcinilor școlare: elevul dorește să învețe, are intenții bune, dar nu poate participa la activitatea școlară. În cea de-a treia fază apar notele nesatisfăcătoare, ceea ce arată că se întâmplă ceva rău cu elevul. Pot interveni încercări oficiale de rezolvare a problemelor, dar cum acestea nu sunt totdeauna adecvate, eșecul se adâncește, apar primele probleme psihologice, care în acest stadiu nu sunt încă avansate. Aversiunea față de școală îl poate duce la absenteism (mai mult sau mai puțin accentuat) și la alte forme de negare a activității școlare. Devine evidentă neîncrederea în capacitățile proprii și lipsa de perseverență, împreună și indiferența totală față de școală. Nepromovarea – cea de-a patra fază – este o afirmare formală a eșecului tuturor încercărilor de-a înlătura rămânerea în urmă. Destul de des elevul se află atunci pe punctul de a apuca pe o cale greșită.

Persistența factorilor cauzatori ai acestor situații în timp, asociată cu sentimentul neputinței proprii și al eșecului dizolvă ultimele rămășițe de speranță a elevului, astfel încât acesta ajunge la concluzia că locul lui nu este la școală, și astfel o abandonează.

Adolescența și pubertatea, ca stadii esențiale ale dezvoltării bio-psiho-sociale a individului și ale școlarității (amplu investigate și analizate în literatura de specialitate), se consumă între 10-24 ani. Această perioadă se împarte în subperioade și perioade, și anume:

-Stadiul pubertății cuprinde: -pubertatea (10-12 ani)

-pubertatea propriu-zisă (12-14 ani)

-Adolescența cuprinde: -preadolescența (14-16 ani)

-adolescența propriu-zisă (16-18 ani)

-adolescența târzie (18-20-24 ani).

Pubertatea și adolescența sunt etape inegale, discontinue, nu sunt etape de criză, dar datorită unor greșeli educative, ele ar putea degenera în asemenea evoluții necoordonate. Caracteristicile acestei perioade din viața tânărului sunt rezonanța pe care evenimentele o au asupra psihicului, mai ales la firile mai sensibile, fragilitatea psihică față de acțiunea unor factori perturbatori. Aprecierea de sine este serios atacată în primii ani ai adolescenței, căci tânărul observă cum toate privilegiile îi sunt interzise pentru că este prea tânăr, iar singurul lucru care i se permite este acela de a sta la școală și să învețe.

Mulți adolescenți încalcă la această vârstă toate regulile și suferă de lipsa încrederii, sunt furioși atunci când părinții încearcă să-i disciplineze și par să se iubească doar pe sine. Ei doresc să fie proprii lor stăpâni, să ia decizii fără intervenția nimănui. Capcanele adolescenței sunt multe, iar presiunile sunt serioase. Dr. Dobson J. amintește câteva:

-sentimentul de inferioritate

-conformismul față de grupul de similaritate (care poate implica mari riscuri)

-schimbările fizice corelate cu frica de anormalitate, de boli, de ciudățenii, ce pot provoca suferințe

-preocupările sentimentale și sexuale

-căutarea identității.

Datorită ritmului de creștere apar momente de oboseală nervoasă, crește numărul tulburărilor de conduită, iar cercetările arată că 31% dintre băieți și 41% dintre fete prezintă la această vârstă reacții obsesive, sentimente de neliniște legate de unele caracteristici corporale (obezitate, longelitate excesivă, acnee rebelă), fapt care atrage după sine atenția asupra grijii ce trebuie manifestată de părinți, educatori, profesori. Opinia acelor părinți care susțin că adolescenții sunt destul de mari și trebuie lăsați să-și vadă singuri de viața lor, este profund eronată, plină de pericol, căci adolescentul are încă nevoie de sprijinul părinților, a căror „demisie” de la răspunderile lor o condamnă pe bună dreptate. „Părinții absenți de la îndatoririle lor să nu se grăbească să-și proclame copilul „bolnav” sau să afirme că el trece prin „inevitabila grijă a adolescenței. De cele mai multe ori, tulburările amintite nu se datorează eredității sau vreunei constituții patologice, ci constituie rezultatul unei vieți petrecute într-un mediu dezechilibrat, în familii dezorganizate, în care există o permanentă stare conflictuală, într-o ambianță viciată de alcool, abuzuri, violențe, și în care numai de o educație normală nu poate fi vorba”.

a. CAUZE FAMILIALE

Familia este unul dintre microgrupurile esențiale din care copilul face parte, și a cărui evoluție, în sens negativ sau pozitiv, influențează în mod intim și inevitabil dezvoltarea celui din urmă, sub toate aspectele ei. Se poate vorbi despre o sumedenie de factori legați de dinamica vieții familiale, care prin eroziunea lor îndelungată, duc în cele din urmă la apariția unor tulburări ale vieții afective, comportamentului și chiar a psihicului copilului, generând distorsiuni, dereglări, al căror efect va fi resimțit de către copil o perioadă îndelungată. Acționând asupra personalității în întregimea ei, unul dintre segmentele afectate va fi și cel cognitiv, implicând în mod pregnant capacitatea de învățare a individului, și implicit capacitatea lui de a face față cerințelor școlare. În absența unei intervenții prompte și eficace, afecțiunile produse se pot croniciza, până în momentul în care eșecul școlar se generalizează, iar elevul recurge la abandon școlar.

Este știut faptul că organismul copilului străbate o perioadă de intensă dezvoltare, că reactivitatea mecanismelor sale de reglare nu sunt încă bine forjate. Aceasta face ca anumiți factori intra – (dar și extra) – familiali, cu un potențial aparent neglijabil să provoace o mai rapidă tulburare a echilibrului sănătății mentale și apariția unor manifestări care cu timpul deprinderi nesănătoase pentru psihicul copilului. „Factorii familiali par să influențeze de trei ori mai intens reușita-școală decât factorii de altă natură.” Cazurile frecvente sunt acelea în care totul pornește de la alterarea climatului afectiv din familie, de natură să declanșeze apariția unor dificultăți școlare imprevizibile. „Profesorul se află câteodată în fața unui copil care învață bine și promite pentru ca, deodată, să intervină o schimbare: elevul se arată din ce în ce mai slab pregătit, distrat, indiferent la obligațiile școlare, din întreaga lui atitudine se degajă că a devenit purtătorul unei suferințe lăuntrice”.

Examinănd situațiile stresante pentru copil în familie, constatăm că ele se înscriu într-o arie destul de largă, luând forme dintre cele mai variate. Ele se întâlnesc deopotrivă în familia dezorganizată sau pe cale de a se destrăma și în familia consolidată. Între aceste coordonate amintim:

Conflictele, climatul ostil în familie

Calitatea vieții conjugale afectează în mod inevitabil interacțiunea cu copiii și îngrijirea lor. Evoluția familiei ca sistem, precum și evoluțiile individuale îi afectează pe fiecare dintre membrii familiei. Manifestările cele mai dramatice își găsesc expresia în timpul pubertății.

Mulți dintre copii au avut experiențe familiale care le-au blocat sentimentele, iar ei au nevoie de ajutor pentru a se descurca cu astfel de pierderi. Deseori, loialitatea copilului și strategiile de supraviețuire ale părinților ascund realitatea: situația grea în care se află copilul. “Lumea adulților nu vrea, neapărat, să înțeleagă suferința copilului. Mulți dintre copiii abuzați (psihic, dar nu numai), au trăit experiențe pe care nici n-am putea să le imaginăm”, iar vătămările emoționale au consecințe pe termen lung. Pentru mulți dintre copiii ai căror părinți sunt violenți unii cu alții, a experimenta violența înseamnă a trăi în același apartament cu părinții, și de asemenea, de a suporta consecințele climatului de ură și ostilitate dintre părinți și restul familiei. Acești copii trăiesc în anxietate și își folosesc energia pentru a avea grijă de ei înșiși, și în mod paradoxal, chiar de părinții lor. Ei nu îndrăznesc să meargă la culcare decât târziu, spre dimineață, înainte de o zi normală de școală. Acești copii sunt adesea forțați să-și asume responsabilități în situații pentru care nu sunt suficient de maturi, pentru a le face față. Nu le mai rămâne decât foarte puțină energie și bucurie pe care să o investească în învățare. Cei expuși unor repetate episoade de violență între părinții lor și sunt incapabili de a “rezolva” un conflict, înainte de a fi expuși unui alt episod traumatizant. Posibilitățile acestora de a se identifica în cadrul familiei sunt limitate. Mulți ani mai târziu pot fi observate probleme de identitate ale acestor copii în privința conștientizării propriei valori și a identității sexuale.

În conflictele maritale, agresivitatea care se dorește direcționată spre unul din soți poate fi adesea canalizată spre copil, acesta părând să funcționeze în familie ca un fel de țap ispășitor. Adesea și frații își descarcă frustrarea, agresivitatea pe copil. Ceilalți frați simțindu-se deja în nesiguranță și suferind de o anxietate cronică datorată atitudinii părinților, aleg ca o ușurare, posibilitatea de a se alia cu părinții puternici și periculoși. Ei definesc fratele sau sora ca fiind “imposibilă”, “stupidă” și ca pe cineva care este vinovată de tot ce se întâmplă rău în familie. În cazul victimei, la toate acestea se mai adaugă și autoînvinovățirea și rușinea socială. Viața maritală lipsită de stabilitate, confuzia, violența domestică creează situații de nesiguranță pentru copil. Părinții își petrec timpul și energia motivându-și propriile lor probleme, și acestea îi fac indisponibili emoțional pentru copii lor. Factorii exteriori: șomajul, problemele economice, dificultățile gospodărești care afectează grija acordată copilului și care trebuie, de asemenea, luați în calcul. Greutățile în muncă, problemele economice contribuie la o reducere cronică a stimei de sine a părinților, iar această situație duce la îndepărtarea de copil și la proiectarea sentimentelor negative ale părinților asupra lui. Suferința copilului poate fi acoperită printr-un “comportament dificil” care la rândul lui va provoca rejecție atât din partea adulților cât și a altor copii. Copiii sunt mai puțin capabili, comparativ cu adulții, de a suferi perioadă îndelungată, căci persistența situațiilor amintite determină, în timp, regresie în dezvoltarea cognitivă a copilului. Având atât probleme de concentrație a atenției, cât și dificultăți în dezvoltarea cognitivă, este inevitabil ca acești copii să prezinte diferite tipuri și grade ale problemelor de învățare.

În aceste familii cronic disfuncționale, în care creșterea și dezvoltarea membrilor este frânată și nu există modele de identificare pentru copil , violența este cel mai adesea corelată cu dependența de consumul de băuturi alcoolice a părinților. Din nefericire, adesea copiii resimt cel mai acut efectele negative pe care le dezvoltă această dependență asupra părinților lor. Consumul excesiv de băuturi alcoolice duce la scăderea stăpânirii de sine a individului, acest lucru constituind premisa esențială a violenței fizice (corelată în toate cazurile cu abuz emoțional, psihic) sau a abuzului sexual asupra copilului :

“Alcoolicul devine inconștient, face tărăboi, este morocănos, își tiranizează întreaga familie. Orice fleac constituie prilej de a duce sticla la gură și a izbucni în ceartă. Se pricepe de minune să dea vina pe soție și copii pentru a putea bea cu conștiința împăcată”. . Kari Killen în lucrarea sa “Copilul maltratat” arată că între 75%-90% dintre cazurile de maltratare a copiilor a fost implicat și consumul excesiv de băuturi alcoolice care creează dependență.

Literatura de specialitate atrage atenția asupra faptului că, copiii proveniți din familii dependente de consumul de băuturi alcoolice, prezintă într-o mare măsură simptome psiho-somatice : dureri de cap, insomnii, inapetență. Acești copii vor deveni în timp un factor turbulent al fenomenului de învățare în rândul grupurilor în care aceștia activează, distrugând lucrurile partenerilor de grup, distrăgând atenția celorlalți și creând în preajma lor agitație. Astăzi sunt cunoscute rolurile pe care un copil le poate dezvolta în cadrul unei familii în care are loc consumul excesiv de alcool, după cum urmează:

eroul – se descurcă bine în orice situație, este de ajutor celor din jur, își păstrează trăirile negative fiind introvertit, gândește pozitiv, se conformează așteptărilor celor mari, nu-și comunică trăirile interioare, nimeni nu-i cunoaște trăirile interioare.

țapul ispășitor – se retrage “în afara familiei”, are probleme școlare, consumă băuturi alcoolice.

copilul pierdut – este izolat, nu comunică, nu se situează în extreme, afișează un dezinteres aparent, are probleme de relaționare la școală și un randament scăzut

mascota – de obicei cel mai mic dintre copii, protejați de toți membrii familiei, la școală are dificultăți de concentrare, de atenție, hiperactivitate.

Respingerea provenită din cadrul rețelei sociale, mai ales a școlii, datorită atitudinii turbulente manifestate, poate deveni un factor central în menținerea și întărirea “cercului vicios”, ceea ce va afecta dezvoltarea copilului într-un mod distructiv. Acest copil poate foarte ușor să ia rolul “țapului ispășitor”, ceea ce va întări confuzia și proasta imagine de sine. Acest copil are un comportament care nu-i permite să învețe, să se dezvolte și îngreunează foarte mult munca profesorului. El își pierde echilibrul și orientarea în spațiu, se refugiază în alte grupuri marginale, pentru a găsi “protecție și adăpost”, îi scade capacitatea intelectuală fiindu-i

afectată capacitatea de concentrare, prezintă dezinteres asupra a tot cel înconjoară.

Nivelul cultural în care se dezvoltă copilul ocupă un loc central în constelația factorilor determinanți ai evoluției psiho-sociale și educative a viitorului adult. Cercetările științifice arată că în majoritatea cazurilor nu este vorba despre vreo boală neuro-psihiatrică : cauza tulburărilor nervoase și comportamentale rezidă în primul rând în greșelile de educație provenite din mediul familial, în nerecunoașterea, nerespectarea nevoilor elementare ale dezvoltării normale și sănătoase a copilului. Putem menționa faptul că efectul metodelor educative eronate, adoptate de către unii părinți, se agravează-n timp, având un impact negativ asupra randamentului școlar al elevului, asupra capacității lui de a face față cerințelor școlare și nu în ultimul rând asupra motivației școlare.

Tipul pasiv de familie influențează eșecul școlar prin lipsa de motivație și sentimente de descurajare cu riscul creării unui sistem de valori.

Mulți părinți nu cunosc nici un alt mod de a-și educa copiii decât cicălindu-i, iar dacă nu reușesc se înfurie pe ei, astfel încât climatul din interiorul grupului familial gravitează în jurul unor permanente conflicte . adolescenții nu suportă regulile și restricțiile când acestea devin numeroase și opresive. “Adolescenții, surprinzător, doresc reguli, însă mai puține”. Ei au nevoie de intimitate, înțelegere, sinceritate. În majoritatea cazurilor, copiii care au probleme școlare nu sunt înțeleși de familiile lor. Nereușitele lor școlare sunt puse pe seama leneviei, neastâmpărului și sfidării deliberate. În consecință, reproșurile și amenințările se întețesc, iar ei vor fi supuși presiunii pentru a realiza imposibilul. “Cea mai serioasă amenințare la adresa sănătății emoționale a unui copil are loc atunci când este confruntat cu cerințe pe care nu le poate îndeplinii” .Supramotivarea va duce la eșec în cazul absenței aptitudinilor școlare necesare îmbunătățirii randamentului, oricum, scăzut. Este recomandabil, deci, ca insuccesele școlare ale elevilor să nu fie accentuate în mod exagerat acasă. Părinții trebuie să dovedească existența simțului măsurii în atitudinile și exigențele manifestate față de copil, dublat de capacitatea de a prevedea reacțiile și stările interioare ale copilului, apărute atunci când iau o măsură educativă. Toate acestea, în funcție de particularitățile vieții afective și psihice, inerente vârstei copilului. Exigențele exagerate față de copil vor favoriza eșecurile școlare, intoxicațiile intelectuale, generatoare de eșecuri școlare, de dezechilibrări psihice, de irascibilitate și agresivitate în raport cu sarcinile școlare .

Putem aminti și alte “defecte” ale părinților care, alături de anumiți factori cu o pondere și gravitate mai accentuată, contribuie la scăderea randamentului școlar al copilului : atitudinea dezlânată, delăsătoare prin care copilul este “răsfățat”. Problemele cele mai mari le ridică copilul singur la părinți, care este destul de des, un copil problemă.

Favoritismul practicat de unii părinți în familie în defavoarea unuia dintre copii, însoțit de amenințări, pedepse, nemulțumiri declanșează tulburări de comportament copilul poate dobândi în timp înclinații spre promiscuitate sexuală, consum de droguri și rezultate slabe la învățătură.. Adesea copilul defavorizat este victima oboselii și stării de turmentare a părintelui, astfel încât întreaga mânie a părintelui, se revarsă asupra lui, atât verbal, cât și fizic. Favoritismul părinților se poate prezenta sub forma privării de anumite lucruri strict necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, chiar cele necesare școlii) sau sub forma privării de căldura, dragostea, grija și atenția, care sunt necesare copilului pentru creșterea și dezvoltarea lui. Copilul nu înțelege presupusele diferențe pe care el le prezintă comparativ cu un „copil bun” (preferat de părinți), carențele care-i sunt imputate („Nu ești bun de nimic.”; „Ești întocmai ca mama ta”.) și poate trece prin mai multe etape, după cum urmează:

-dorința puternică de a fi tratat similar cu fratele, dorință asociată cu preocuparea accentuată pentru a atrage atenția părintelui prin mici servicii, note bune. Apar acum discuții între părinți privind favoritismul.

-copilul începe să se obișnuiască tot mai mult cu ideea că doar fratele este iubit. Se formează acum mici „tabere” între părinți și copii, asociate cu sporirea atitudinii negative a părintelui favoritist față de copilul neglijat. Tot în această etapă, fratele „preferat” își însușește comportamentul negativ manifestat de părintele său.

-copilul victimă se auto-acuză pentru neînțelegerile din grupul familial și își propune să stea cât mai puțin în acest mediu. În acest moment are loc asocierea cu grupuri delictogene, iar efectul manifestat asupra randamentului școlar este vizibil negativ.

În multe cazuri, zelul părintelui vitreg de a-și arăta dragostea și grija față de succesele școlare ale părintelui duce la didactogenie. Intervenția nepedagogică și brutală a părintelui poate avea efectul conturării unor nevroze reactive, manifestate prin închiderea în sine, insucces la învățătură.. Interesul părintelui pentru reușita școlară a copilului este firesc sub forma asigurării unui regim de studiu adecvat vârstei și particularităților individuale, supravegherea discretă a pregătirii lecțiilor, o soluție care să-l ajute să-și rezolve prin efort propriu o problemă, solicitarea medierii elevului de către profesor, atunci când în familie nu sunt condiții prielnice pentru îndrumarea copilului.

Alteori, preocuparea pentru o situație strălucită a copilului la învățătură, alimentată de orgoliul lui fără margini, îl determină să-l constrângă la o muncă la școală ce uneori îi depășește puterile și-i creează o stare de continuă tensiune și neliniște. Studiul devine în acest caz un supliciu. Copilul își pierde treptat capacitatea de a înfrunta un eșec. În cazul in care efortul imens de a se remarca la învățătură, pe care îl depune la cererea insistentă a părintelui, nefondat pe posibilitățile lui intelectuale, nu este încununat de succes, copilul obosește, se descurajează, trăind sentimentul amar al „ostenelii fără speranță”. Deși aforismul lui James Mill: „cel căruia nu-i cerem niciodată ceea ce nu poate face, nu va face niciodată ceea ce poate” după care se conduc, fără să-l cunoască, întotdeauna părinții, ar putea conține o parte de adevăr, a persevera într-o exigență care riscă să facă din copil un inadaptat, înseamnă a demonstra o totală lipsă de simț al realității și de orientare pedagogică din partea lor. Perseverența lor susținută în cazul acestei atitudini îl conduce pe copil la o suferință imensă și la un eșec sigur, cu grave represiuni asupra vieții și dezvoltării lui.

Ambițiile părinților diferă: pentru părinți cu studii superioare, insuccesul descrie o adevărată dramă, deoarece ei nu concep ca odraslele lor să nu se situeze la același nivel de calificare cu cel dobândit de ei. Acesta este și motivul pentru care îi solicită peste măsură și prematur din punct de vedere intelectual, amenințându-i cu tot felul de pedepse pe care nu uită să le pună în practică: interdicția de a ieși din casă, abuzul fizic, suprimarea unei mese. „Din rândul acestor copii se vor recruta ulterior elevii plictisiți de școală, interesul pentru cunoaștere fiindu-le blocat de o avalanșă de informație nedigerată, venită prea devreme. Ei vor păstra aceeași conduită mai târziu, când școala le va oferi cunoștințe noi, la acestea adăugându-se și oboseala acumulată în timp. Plictisiți, surmenați, ei nu vor putea satisface în final nici cele mai modeste aspirații ale școlii.. Suprasolicitarea adolescentului poate avea efecte deosebit de negative.

O atitudine foarte greșită față de elevi o au acei părinți care minimalizează dificultățile activității de studiu, neacordând atenție pregătirii școlare a acestuia. Mai mult chiar, îi împovărează cu sarcini extrașcolare, văzând în el un simplu ajutor în gospodărie. Adesea copiii nefericiți sunt nevoiți (obligați de părinții lor) să muncească pentru a-și întreține sau să-și supravegheze frații mai mici, de obicei această situație este asociată cu lipsa condițiilor de studiu. În cazuri deosebite, acești copii, în pofida greutăților amintite, din dorința de a învăța, folosesc pentru studiu o parte din timpul pe care ar trebui să-l folosească pentru odihnă, învață în timpul nopții, vin obosiți la școală, lipsa lor de pregătire se soldează cu note slabe. Rezultatele scăzute acționează direct și în scurt timp asupra imaginii de sine a elevului, care înrăutățindu-se considerabil, va oferi elevului senzația că este prins într-un cerc vicios, din care nu poate ieși. Sentimentul eșecului cronicizat, va duce în cele din urmă la eșecul propriu-zis și la evitarea mediului care l-a generat.

„În toate situațiile, felul în care va privi copilul școala, învățătura, munca este dependent de optica părinților, care poate să concorde cu influența educativă a școlii, după cum poate fi în contradicție flagrantă cu ea”.

Examinând situațiile stresante pentru copil care se află în mediul familial, constatăm că ele se înscriu într-o arie neașteptat de largă, luând forme dintre cele mai variate. Aceste forme se întâlnesc deopotrivă în familia dezorganizată sau pe cale de a se destrăma, iar între aceste coordonate se pot aminti: lipsa unui loc de studiu, de odihnă, stări de anxietate, provocate de certuri continue între părinți, suprasolicitarea copilului (fizic, intelectual), contradicțiile între părinți privind stilurile educative adoptate, autoritatea greșit înțeleasă, minimalizarea activității de studiu, amenințarea, toate acestea izvorăsc din lipsa de competență educativă a părinților în familie.

Emoția privită în contextul întregii vieți psihice a individului apare ca un fenomen sărac: ea produce fie un haos sau o tulburare în funcționalitatea celorlalte procese psihice, fie chiar un vid intelectual: scurt circuit individual subiectiv. Traumatismul psihic are totdeauna urmări mai mult sau mai puțin vizibile, timpurii sau tardive asupra sănătății mintale a copilului. Principalul traumatism rezultă din dezagregarea familiei, datorită conflictelor care duc la despărțirea părinților. Stabilitatea familiei constituie o premisă esențială în dezvoltarea armonioasă a copilului (de orice vârstă) și în prevenirea tulburărilor psihice, care potrivit opiniei unor cercetători, pot ajunge până la a-l transforma într-un „ratat” dezrădăcinat, delicvent. Problemele familiei sunt multiple și complexe, ele putând fi abordate doar parțial. Cert e însă faptul că este suficientă o singură carență a familiei pentru a afecta drastic planul vieții psihice a copilului, antrenând o întreagă serie de neajunsuri, în primul rând dificultăți de învățare. De aici rezultă și starea copilului de a fi încordat la școală, unde este sancționat, aici fiind un nou prilej de tensiune, cu atât mai mult cu cât o notă slabă atrage penalizări în familie, toate acestea ducând în final la o inadaptare școlară, cât și socială. Înlăturarea carenței familiale atrage după sine ieșirea din cercul vicios, însă, în caz contrar pot apărea traume psihice, morale, copilul evadând în stări maladive de natură nervoasă, în conduite reprobabile, în eșec școlar sau abandon, în cel mai nefericit caz.

Un efect nociv asupra vieții interioare (psihic, sufletesc) a copilului îl are dezbinarea, adică separarea sau divorțul părinților, produsă efectiv, ori pe cale de a se produce. Copiii sunt rareori oscilați, înțeleși de către adulți și sunt lăsați să facă față singuri unor dureri mari. Copilului nu i se spune adesea de ce a plecat părintele sau când îl va revedea: adesea partenerii se retrag în sine din cauza tensiunii, nefericirii și încep procedura de divorț, deși continuă să trăiască sub același acoperiș. Intuind drama ce are loc, copilul începe să se frământe și să-și pună tot felul de probleme, cărora nu le găsește un răspuns acceptabil, e chinuit de perspective sumbre pe care le întrevede și de sentimentul culpabilității juste. Dacă până în acel moment el își iubea părinții la fel de mult, acum când ei se despart, el este derutat dezorientat și treptat își pierde încrederea în ceea ce reprezenta pentru el securitatea, liniștea, nimic nu reușește să-i mai trezească interesul. El frecventează în continuare, școala pentru un timp, dar este absent la ceea ce se petrece în jurul lui. La lecții nu mai este atent, nu mai învață, ceea ce va determina instalarea insuccesului, apoi a eșecului școlar. Modul în care părinții despărțiți (pe cale de a se separa) stăpânesc conflictul emoțional și restructurarea relațiilor familiale poate fi chiar mai important decât sărăcia sau condițiile precare de trai pentru sănătatea psihică și rezultatele la învățătură ale copiilor. Răul, în cele din urmă, este produs nu atât de divorț, cât de tulburarea relațiilor familiale.

Mulți copii se adaptează cu greu dificultăților sociale în încercarea lor de a face față dezbinării familiei. Copii care au un suport social sau/și economic solid, schimbări minime ale mediului, concepții pozitive despre sine, par a se adapta optim la divorțul acestora, iar ceilalți copii sunt grav afectați în ceea ce privește viețile lor și relațiile cu cei din jur. În primul an, următor separării (divorțului) la stresul provocat de dificultățile personale se adaugă și cele financiare, dar mai ales suferința provocată de diminuarea grijii și atenției părintelui rămas, de vreme ce acest părinte este preocupat de a procura siguranța și sprijinul de care au nevoie copii. Copilul simte o mare singurătate după plecarea părintelui, chiar după un an el poate fi tulburat și deprimat, având sentimente care duc la regresie în dezvoltarea și funcțiunile lui. În general, toți simt o mare pierdere, se simt neajutorați, rejectați, înfricoșați și singuri, rușinați sau neputincioși pentru că nu se pot adapta situației.

Prin sentința de divorț, copilul este atribuit unuia dintre părinți și el îl urmează, dar dorul de celălalt părinte este prea puternic, astfel îl vedem la un moment dat plimbându-se de la unul la altul, reținut insistent de fiecare în parte, sau îndepărtat, pe rând de amândoi. Când acestei poziții incerte i se adaugă certurile legate de eschivările de la achitarea pensiei alimentare, la care se adaugă „încercările unui/ambilor de a-și reface viața , copilul trece prin clipe extrem de grele. Adesea se întâmplă ca copii să părăsească adăpostul familial, cât și școala în căutarea unui părinte pe care l-au idealizat. Sentimentele pe care le încearcă în acest moment copilul sunt dezamăgirea imensă și dorința de evadare care cu siguranță se va concretiza în inadaptare școlară, absenteism accentuat, chiar eșec școlar, asociat uneori cu comportament deviant, durerea fiindu-i mascată printr-o aparentă indiferență și prin ostilitate. În familiile monoparentale, cu părinți divorțați, copilul își poate asuma responsabilități mult prea mari, luând rolul de substitut al părintelui plecat.

Walsh, W., (1992, p. 709-725) distinge 20 de probleme majore care afectează membrii unei familii „vitrege” (reconstituite), care probleme se repercutează asupra familiei și performanțelor școlare, din care amintim următoarele:

-Cum să-și manifeste afecțiunea pentru ambii părinți naturali și pentru cel vitreg, fără să fie neloial. Frecvent copiii depun eforturi pentru că nu pot percepe faptul de a iubi două persoane care au același rol

-Unii copii pot resimți faptul că recăsătorirea înseamnă că și-au pierdut părintele natural, ceea ce poate acuza reacții de tristețe profundă în sufletul lor, iar aceasta le deviază atenția și preocuparea lor pentru școală.

-Așteptări nerealizate din partea noilor membrii ai familiei privind formarea imediată a atașamentului din partea copilului. Acestea se asociază cu presiuni.

-Frecvent copii „visează” despre o reuniune a familiei naturale, aceasta determinând conflicte în noua familie.

-Probleme legate de stilul de disciplinare a noului părinte.

-Competiție între noua și vechea familie.

-Sexualitatea în noua familie – problemă greu de integrat pentru copil.

-Împărțirea domiciliului între cei doi părinți naturali.

-Sensibilitatea copilului legat de concepția societății asupra familiei divorțate.

S-a observat în practică faptul că, acei copii, care mențin chiar un contact sporadic cu părintele plecat, se simt mai puțin respinși și se integrează mai bine, nu suferă de conflictul de loialitate, iar accesul ocazional le întărește respectul de sine și-i ajută la afirmarea propriei identități.

Este de dorit pentru evitarea agravării problemelor, ca părinții să nu-și încarce copii cu poveri nepotrivite, cu confidențe și responsabilități peste puterea acestora, în cazul existenței unor conflicte maritale. Cu privire la divorț și separare, părinții trebuie să-i vorbească deschis copilului despre ceea ce se întâmplă în viața lor, accentuând faptul că el este iubit în continuare la fel de ambii părinți. Întrucât divorțul/separarea este una dintre cele mai grave dificultăți în viața familiei, o importanță vitală o are implicarea cu ajutorul dat copilului pentru a face față, iar un rol primordial revine școlii prin profesorii, respectiv diriginții de clasă. Lipsa înțelegerii din partea lor a crizei prin care trece elevul, tratarea nediferențiată a acestuia față de restul copiilor poate fi fatal pentru copil, ducând în scurt timp la inadaptare, eșec și abandon școlar.

Miezul grupului familial îl alcătuiesc părinții, absența temporară a unui dintre ei, decesul unuia sau al ambilor reprezintă condiții de răsunet asupra echilibrului psihic al copilului. La toate acestea se adaugă și dificultățile materiale care fac imposibilă continuarea studiului prin absența celor strict necesare studiului: hrană, spațiu destinat învățării, îmbrăcăminte, rechizite.

Boala gravă îndelungată a unuia dintre părinți, de care copilul este detașat, va duce la concentrarea întregii atenții a celuilalt părinte asupra lui, copilul fiind oarecum „neglijat”. Dificultățile financiare generate de privarea familiei de o sursă importantă de venituri, cer adesea ca copilul să fie nevoit a presta anumite munci pentru a-și întreține familia, iar în acest caz preocuparea pentru școală deține locul secund.

Detenția unuia dintre părinți are aceleași efecte, agravate fiind de profunda stare de umilire pe care elevul o resimte. Un adolescent reacționează la asemenea stări prin evitarea oricărei discuții pe această temă, evitarea grupului de prieteni, evadare, manifestată prin absenteism și vagabondaj. Toate acestea pot duce la scăderea vertiginoasă a randamentului, la inadaptare, eșec și chiar abandon școlar. Pornind de la constatarea importanței pe care o dețin modelele în cadrul tinerilor cuprinși în intervalul de vârstă 12-18/20 ani, devine evident rolul pe care îl joacă prezența unor modele negative în această perioadă în imediata proximitate a tânărului, respectiv în familie. Existența unor antecedente penale la frați sau părinți, comportamentul predelicventa acestora, consumul de băuturi alcoolice, stupefiante, viață sexuală precoce duc la abandon școlar sau lipsa interesului și a motivației pentru activitatea de învățare. Factorul familial care condiționează în cea mai mare măsură frecventarea sau abandonarea școlii este reprezentat de starea materială precară, cu alte cuvinte dificultățile de ordin material care pot afecta familia la un moment dat. „În România, situația economico-socială vădește faptul că din anii 1970 până în prezent nu s-au înregistrat progrese în ceea ce privește calitatea vieții, mai mult, păturile sociale inferioare devin din ce în ce mai populate, sărăcia îmbracă forme noi, pe fondul unei distribuții inechitabile a resurselor necesare unui trai decent, se vorbește actualmente de : sărăcie absolută, sărăcie eliminară, sărăcie relativă, sărăcie birocratică.”

Verificând ideile antropologului Oscar Lewis și ale altor autori, am putea formula următoarele caracteristici principale ale culturii sărăciei:

Probleme financiare – lipsa rezervelor financiare și a creditelor, mobilă, îmbrăcăminte uzată, posibilități de a efectua doar munci necalificate, slab remunerate.

Izolare, auto-izolare de restul comunității datorită scăderii frecventei contactelor sociale și a șomajului, sentimente de jenă, „excludere”.

Sentimentul ineficienței personale, lipsa aspirațiilor personale, apatie, fatalism, sentimente de neajutorare.

Perspectivă temporară limitată, lipsa planurilor de viitor, neglijarea problemelor în legătură cu calificarea sau realizarea unor studii superioare.

Integrare socio-culturală defectuoasă.

Relații personale și familiale specifice: randament crescut al divorțurilor, abandonului, metodelor autoritare de educație.

Sărăcia presupune într-adevăr un cumul de lipsuri, nu doar o singură privațiune: lipsa unui loc de muncă, îmbrăcăminte uzată, hrană insuficientă, studii inferioare și imposibilitatea continuării/reluării lor, utilizarea la limită a banilor, acumulări de datorii, probleme de sănătate, imposibilitatea plății studiilor pentru copii, impresia excluderii din societate, dependența consumului de băuturi alcoolice.

Concluzionând acest capitol, se poate afirma faptul că acel copil, care a avut posibilitatea să cunoască mai devreme realitățile vieții, va avea o redusă disponibilitate de a satisface cerințele școlii. Acest copil va constitui o problemă permanentă pentru profesori, necesitând pentru „recuperarea lui” metode speciale de abordare.

CAUZE INDIVIDUALE

Abandonul școlar este un fenomen multicauzal, cum s-a mai afirmat, iar cauzele individuale care îl determină pot fi grupate în câteva categorii care se interrelaționează:

factori care se referă la rezultatele școlare și atitudinea față de școală

factori legați de autoaprecierea elevului

factori legați de programul personal al elevului, activitățile lui

factori din categoria „deficiențe organice”.

Eficiența activității școlare implică întreaga personalitate a elevului, ca un prim pas, este necesară definirea anumitor termeni de care ne vom ocupa în cele ce urmează.

Reușita școlară sau randamentul școlar – definește ansamblul performanțelor școlare, realizate de o anumită populație școlară într-un timp și spațiu determinat. Analiza randamentului școlar presupune implicarea unor concepte operaționale care vizează evaluarea eficienței pedagogice a activității didactice: nivelul de cunoștințe, comportamentul elevului, succesul școlar, calitatea procesului de învățământ.

Eșecul școlar definește acele situații didactice/educative care consemnează imposibilitatea momentană a elevului de realizare a obiectivelor pedagogice, propuse la diferite nivele ale procesului de învățământ.

Formele de manifestare acoperă o arie de mare variabilitate, rezultată din combinația specifică, produsă între cazuistica generală a fenomenului și situația individuală a fiecărui elev.

Tipologia:

a). După sfera de extindere: eșec școlar-general (repetenție)

-parțial (corigență)

b). În funcție de cauză: eșec școlar generat la nivel

-aptitudinal/intelectual

-atitudinal (caracter afectiv motivațional)

-didactic (lipsa cunoștiințelor fundamentale, lipsa capacităților fundamentale de proiectare, realizarea activității didactice.

Factorii care determină apariția și întreținerea fenomenului sunt:

-factori interni elevului, care intervin în calitate de:

factori biologici

factori psiho-intelectuali

factori sociali.

Un eșec școlar este periculos, prin efectele negative pe care le determină, pe plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care își pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilități și va ajunge să dezvolte teama de eșec.

Eșecul școlar poate fi de tip:

-cognitiv -nerealizarea obiectivelor pedagogice

-necognitiv -referitor la inadaptarea elevului la exigențele ambianței școlare.

În evaluarea corectă a eșecului școlar trebuie luat în considerare persistența și amploarea cu care se manifestă eșecul școlar parțial, care de regulă este expresia lipsei de interes sau aptitudini, precum și modul „neinteresat” de predare. În timp el duce la situația de corigență. Un astfel de elev prezintă lacune grave în cunoștințe, absentează nemotivat, manifestă aversiune față de învățătură și dispreț față de autoritatea școlară, perturbă orele prin tachinarea colegilor. Eșecul școlar este un fenomen subiectiv care depinde în funcție de nivelul de aspirație. Un rol mare în aprecierea unui eșec școlar ca atare îl au criteriile de evaluare. Există și situații în care un insucces școlar nu este considerat ca un eșec propriu-zis, atunci când de exemplu elevul în cauză și părinții săi nu acordă importanță acestui insucces, acceptându-l ca pe un fapt normal. Eșecul școlar trebuie privit, așadar, atât ca un fenomen obiectiv, cât și subiectiv. Dintre factorii anatomo-fiziologici determinanți ai eșecului școlar se remarcă: malformațiile corporale, deficiențe senzoriale.

Indicatorul eșecului este abandonul școlar, expresie a unei duble inadaptări a copilului la activitatea școlară și a școlii la factorii interni ai acestuia. „Insuccesul școlar poate proveni și din practicarea de către profesor a unor metode neadecvate, pasive de învățare.” Indiferent de cauza generatoare, cert este faptul că insuccesul demoralizează, crește efectul oboselii, iar nereușita școlară dacă se asociază cu nemulțumirea și critica părinților, poate genera o motivație școlară negativă. În constelația factorilor determinanți ai eșecului și apoi a abandonului școlar un loc important îl deține inadaptarea școlară a elevului.

Inadaptarea comportamentală a elevilor vizează tulburările de relaționare a acestora cu părinții, profesorii, colegii și încălcarea regulilor colectivității școlare, respectiv extrașcolare. Paleta acestor tulburări este largă, cuprinzând modificări comportamentale mai puțin grave sub raport juridic, dar supărătoare. Minciună, inconservență comportamentală, violență verbală, fumat ostentativ, copiat la ore, bruscarea colegilor și abateri grave de la morală și legislația penală: furtul repetat, vagabondaj, acte de spargere, tâlhărie, consum de băuturi alcoolice, droguri, prostituție.

Neadaptarea este multicauzală, necesitănd cercetarea interacțiunii dintre factorii fizici, intelectuali, afectivi, caracteriali, pe de o parte și familiali, sociali, pedagogici, iar pe de altă parte, considerând eșecul în ceea ce privește învățarea ca provenind din disarmonia prezenței unuia sau altuia dintre ei.

Factorii individuali țin de capacitatea personală a fiecăruia de a se adapta, de bogăția și calitatea „schemelor de adaptare”: unii au potențial mai mare de adaptare, alții mai redus.

Aici sunt relevanți:

factorii constituționali, dependenți de ereditate și structura neuro-psihică a copilului.

Exemplu: debilitate mentală, autism, hiperactivitate, tendințe agresive

particularități ale personalității în formare

Ex.: tulburări de caracter, anumite atitudini formate sub influența unor factori defavorizați de mediu.

Factorii exteriori – s-a constata de atâtea ori faptul că motivația elevului pentru învățare, perseverența acestuia în activitate, atitudinea față de școală sunt în strânsă relație cu realitatea psiho-pedagogică din școală, cu climatul afectiv din familie, cu gradul de dificultate al activităților școlare impuse de profesori, părinți.

Dintre factorii exteriori se remarcă:

factorii psiho-pedagogici de ordin familial

ex. Deficite de climat și de structură familială, divergențele educative dintre adulți-părinți-profesori

grupul fratern

dezacordul dintre cerere și ofertă

factorii psiho-pedagogici

ex. Sub și supraaprecierea capacităților reale ale elevului.

Orice eșec neobservat din timp și necompensat la timp util de către profesori, psihologi poate antrena un proces de inadaptare, un șoc pe care-l va suferi elevul. „Inadaptarea școlară are un efect imediat asupra personalității elevului. Copilul se resemnează sau renunță, devenind amorf, sau se revoltă împotriva insuccesului, încearcă compensări prin care vrea să dovedească pentru el, în primul rând, că poate reuși totuși în unele lucruri.” Fobia școlară este evocată de 30% dintre subiecții care prezintă insucces școlar, în pofida inteligenței lor, relativ normal dezvoltate. Cel mai bun mijloc de evadare dintr-un mediu ostil este fuga. Fuga este un fapt normal la un copil normal, dar devine anormală când se reprezintă/se prelungește sau când prin acțiunile săvârșite în perioada respectivă, a lezat puternic morala publică. Mulți dintre copii sunt terorizați acasă și astfel aleg fuga în acel moment, iar vagabondajul însoțește fuga, fiind un fenomen psihosocial complex, cu adânci implicații sociale, datorită unor stări psihice conflictuale și a unor sentimente de nemulțumire legate de condițiile nefavorabile ale mediului de viață. Vagabondajul deschide larg poarta delicvenței, furturilor, infracțiunilor.

Clasificare: Vagabondajul poate fi împărțit astfel:

în funcție de perioada de timp

după mijlocul de deplasare – pe jos, cu vehicule de transport în comun

după aria de acoperire – de cartier, de oraș, prin țară

după numărul de participanți – singur, în grup

după scopul urmărit – să fure, să evite școala, familia

după natură – premeditat/accidental.

Spre deosebire de adulți, minorii nu se despart definitiv de familia în care deși nu se simt bine doresc totuși de cele mai multe ori să se integreze. Delicvența constituie o formă mai gravă a fenomenului de devianță, reprezentând o faptă cu un caracter socialmente periculos, prevăzut de legea penală, săvârșit cu premeditare, având implicații atât pentru individ, cât și pentru colectivitate, iar adolescentul delicvent este o realitate tristă. În anul 1981 În cadrul unui lot de delicvenți s-a găsit un procentaj ridicat de minori cu rezultate foarte slabe (49%) și de subiecți care au abandonat școala și nu erau implicați în nici o activitate utilă, fiind inadaptați sau dezadaptați școlar. Aceste persoane stagnează/regresează în evoluția lor și datorită motivației neadecvate pentru învățare, față de disciplină și de muncă. Pentru a lua măsurile profilactice care să ducă la scăderea considerabilă a abandonului școlar datorat acestui factor mai întâi trebuie detectați factorii cauzali interni (neuro-psihici) și externi (de mediu) care să fie studiați în inter-relațiile lor multiple.

Atitudinea elevilor față de școală influențează gradul adaptării la cerințele școlii, această atitudine fiind considerată ca rezultat al ecoului subiectiv al elevului. Aprecierea școlară constituie un factor important al dezvoltării psihice al elevilor, întrucât influențează sfera volitiv-afectivă, iar sub influența aprecierii școlare se concentrează autoaprecierea, o importantă și complexă față a personalității. Atitudinea față de școală este influențată și de climatul afectiv din școală. Clasa de elevi este un grup social, ce mediază de-a lungul anilor, la nivelul fiecărui membru schimbările fundamentale, îndeplinind funcția de integrare socială. Buna integrare asigură un confort psihic membrilor, reacțiile pozitive, armonioase conduc la creșterea stimei de sine, a nivelului de aspirație, a dorinței de cooperare. Izolarea corelează cu anxietatea , slaba stimă de sine, sentimente ostile față de colegi, comportament agresiv.

O serie de deficiențe organice au un efect negativ asupra reușitei școlare a elevilor: tulburările de vedere datorate unor boli infecto-contagioase, scarlatină, rujeola determină perturbarea experienței cognitive.

Tulburările de auz: sunt la fel de dăunătoare, pierderea auzului între 0-30 decibeli determină o hipoacuzie ușoară, între 30-60 hipoacuzie medie, între 60-90 hipoacuzie severă, iar peste 90 de decibeli intervine surditatea.

Tulburări de limbaj: de tipul dislaliilor, disfaziilor, dislogiilor, respectiv hiperactivitate verbală nesusținută determină tulburarea posibilității de recepționare și exprimare corectă a cunoștințelor.

Tulburări de comportament datorate unor leziuni verbale provenite din meningo-encefalite, traumatisme, modificări endocrine.

Tulburări ale atenției, percepției, ritmului și coerenței gândirii se manifestă în special la elevii hiperactivi, asociate cu tulburări de comportament sau sub formă pasivă.

Unele boli cronice ca tuberculoza, anemia, diabetul, bolile de inimă, reumatismul, sunt în măsura să diminueze randamentul la învățătură.

Tulburări nervoase și modificările din sfera psihicului constituie frecvent cauza unor dificultăți școlare.

Profilaxia eșecului școlar este mai ușoară decât terapia. Se recomandă acțiunea pe două planuri complementare, respectiv pe cel medical psihologic, și în al doilea rând acțiunea asupra mediului școlar care poate favoriza succesul.

CAUZE LEGATE DE ANTURAJ

În contextul factorilor extrafamiliali, determinați ai abandonului școlar, grupurile reprezintă un real pericol pentru minorii și tinerii cu care vin în contact și pe care îi include în cadrul lor. Atracția pe care o simte la un moment dat un adolescent spre un grup restrâns de aceeași vârstă, poate fi explicat fie prin faptul că grupul respectiv îi permite realizarea unor dorințe, fie prin sentimentul satisfacerii în sânul grupului a unor trebuințe de securitate, apartenență, stimă de sine și mai ales afectivitate.

În cadrul acestor grupuri, liderii se impun mai ales prin forță, curaj ceea ce de fapt este o „îndrăzneală oarbă”, prin exploatarea unor slăbiciuni ale membrilor grupului. Pentru a evita grupurile delictigene, este dezirabil ca grupurile din care face parte elevul respectiv familia, clasa, grupul de prieteni să execute acțiuni educative convergente, în care să primeze cu necesitate binele superior al tânărului.

CAUZE LEGATE DE MEDIUL ȘCOLAR

Personalitatea educatorului poate oferi realități psihice stimulative, tonificatoare sau dimpotrivă frustrante, inhibitoare, stresante. Aproape orice investigație a abandonului școlar va găsi o relație între instalarea acestuia și factorii școlari.

Dintre acestea menționăm doar câteva mai semnificative, și anume:

Stiluri educative deficitare, constând în suprasolicitarea intelectuală și nervoasă a elevilor, prin exces de sarcini didactice, egoismul sau egocentrismul didactic, imaturitatea profesorului, lipsa de afecțiune, utilizarea aroganței, amenințărilor, lipsa empatiei, prezența unor „ieșiri” nepedagogice.

Pregătirea deficitară a profesorului la lecție, determină instalarea unor lacune în cunoștințele elevilor și scăderea randamentului

Absența aptitudinilor educative specifice predării anumitor discipline dificile, respectiv utilizarea unui stil „cenușiu de predare” incapabil de a trezi interesul elevilor

Lipsa de interes a profesorului față de efectul cunoștințelor predate constituie o nouă cauză a scăderii randamentului, care atrage după sine suita de consecințe nepedagogice

Eterogenitatea clasei de elevi, în care elevii au aptitudini/ritmuri intelectuale superioare

Mărimea clasei de elevi numărul indicat de elevi într-o clasă face dificilă obținerea coparticipări elevilor la procesul predării

Diferențele semnificative existente între profesori și chiar școli în ceea ce privește natura și nivelul exigențelor cognitive manifestate față de elevi (relevante cu ocazia transferului de la o școală la alta, respectiv de la un profesor la altul).

IV. Posibilități de prevenire a fenomenului de abandon școlar

Identificarea factorilor care condiționează rezultatele școlare ale elevilor permite stabilirea căilor prin care se creează premisele abandonului școlar. Pornind de la cadrul cel mai general al condițiilor externe, trebuie menționată însemnătatea mediului familial, prin influențele exercitate asupra întregii dezvoltări a copilului, climatul spiritual, nivelul aspirațiilor familiei și al mediului social lărgit, condițiile favorabile dezvoltării fizice și psihice, conlucrarea familiei cu școala, toate acestea constituie premise temeinice pentru educarea capacității și dorinței de învățare. Se poate observa că acești factori au un rol important în perioada pubertății și adolescență.

Conform legislației în vigoare, învățământul în România constituie o prioritate națională, Art. 6 al O.U. al Guvernului, nr. 36 din 10 iulie 1997, care prevede că „Învățământul general obligatoriu este de opt clase. Frecventarea obligatorie a învățământului de opt clase, forma de zi, încetează la vârsta de 16 ani”. Cercetările statistice, efectuate de Comisia Națională pentru Statistică a Ministerului Educației Naționale, în anul 1997, relevă scăderea continuă a ratei de școlarizare în învățământul general obligatoriu până în 1994, moment în care neșcolarizarea sau abandonul școlar marchează instalarea unui absenteism ridicat. Scăderea ratei de participare la educație a tinerilor de 14-18 ani evidențiază diminuarea cererii de educație.

Este cert faptul că nivelul intelectual al elevului, lipsa motivației pentru școală, influența negativă exercitată de anturajul elevului sunt cauze ale abandonului școlar, însă în contextul factorilor pedagogici ai eșecului școlar. Cunoașterea particularităților psihofizice ale elevilor reprezintă condiția necesară adoptării strategiilor de tratare diferențiată a elevilor, atât sub aspectul nivelului exigențelor conținutului instruirii, cât și al modalităților de instruire-învățare.

Dintre măsurile de prevenire a apariției abandonului școlar, menționăm:

-stabilirea unor relații strânse de parteneriat între școală și familie, întrucât pentru mulți elevi, factorii abandonului școlar se situează în familie – și nu în cadrul contextului școlar. Pentru buna funcționare a relației școală-familie este necesar ca părinții să acorde importanță școală, să manifeste interes pentru studiile copiilor, pentru formarea profesională a copiilor, pentru perspectivele lor școlare. Nu mai puțin importantă este asigurarea în familie a unui cadru cultural adecvat, deoarece s-a constatat că precaritatea culturală a familiei poate provoca un retard al dezvoltării intelectuale generale a copilului.

-sprijinirea școlii, care trebuie să asigure resurse materiale și umane corespunzătoare unui învățământ de calitate, cadre didactice calificate și motivate în activitatea lor, programe școlare de calitate, periodic revizuite și îmbunătățite, un climat școlar stimulator.

-profesoratul, în calitatea lui de factor principal în activitatea educativă, trebuie să dispună nu numai de o bună pregătire de specialitate, ci și de competența psiho-pedagogică în a stabili factorii și metodele cele mai adecvate de redresare a dezadaptării sau eșecului școlar.

-proiectarea unor acțiuni de orientare școlar-profesională adecvată, care să se desfășoare pe tot parcursul școlarizării, dar mai ales la sfârșit de cicluri și la trecerea la viața activă. În realizarea acestora trebuie să primeze interesele copiilor, dar și cererea pieței de muncă.

-Elaborarea unor strategii de tratare diferențiată și individualizată a elevilor aflați în situația de eșec școlar. Punerea în aplicare a unei astfel de strategii necesită o bună cunoaștere a particularităților psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăți școlare

-crearea unor situații speciale de succes pentru elevii cu dificultăți școlare, deoarece succesele și recompense dezvoltă inițiativele elevului și sporesc încrederea acestuia în propriile posibilități

-luarea în cadrul școlii a unor măsuri de igienă a muncii intelectuale și de protecție afectivă generală a elevului în scopul evitării suprasolicitării capacităților psiho-nervoase ale acestuia.

Estre nevoie să existe un proces de adaptare reciprocă între cei 2 factori ai procesului educativ, respectiv școala și elevul. În absența feed-back-ului optim, responsabilitatea producerii eșecului și în cele din urmă a abandonului școlar, va fi mereu plasată de la primul la cel de-al doilea și invers.

În prezent funcționează 3 programe în scopul preveniri respectiv al înlăturării abandonului școlar:

Primul program este inițiat de Fundația Română pentru Copili, Comunitate și Familie (F.R.C.C.F) din Cluj-Napoca, având scopul de a preveni abandonul școlar al copiilor cu abandon școlar scăzut.

Problema constă în medierea copiilor care au probleme școlare respectiv rezultate școlare slabe, la materiile de bază Literatura și Limba Română și Matematica. Meditațiile au loc o dată pe săptămână timp de 2 ore pentru fiecare nivel și la fiecare din disciplinele amintite. Beneficiarii sunt elevi din clasele V-VIII, copii ai familiilor incluse în programul familial al fundației, desfășurat în Cluj-Napoca. Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie are un protocol de colaborare cu alte ONG-uri și cu câteva școli din Cluj-Napoca, respectiv cu Școala Sfântul Andrei nr. 10 și cu Asociația Filantropică Medical-Creștină „Christiana”, Cluj-Napoca, în vederea recrutării beneficiarilor programului amintit și a asigurării spațiului necesar desfășurării meditațiilor. Proiectul funcționează din anul 1999 și este coordonat de către psihologul Adela Dărăban.

Programul „A doua șansă” finanțat de Ministerul educației Naționale, funcționează din anul școlar 2000-2001, în cadrul proiectului de combatere a marginalizării și excluderii școlare și profesionale a tinerilor care au abandonat învățământul obligatoriu și n au dobândit competențele necesare ocupării unui loc de muncă.

Programul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-24 ani care au absolvit învățământul primar /Clasele I-IV). În cadrul acestui program, cu durata de 3,5 ani tinerii au posibilitatea să recupereze clasele gimnaziale (Clasele V-VIII), după un curriculum special totodată să-și însușească o meserie a școlii de ucenici astfel încât la final ei vor beneficia atât de certificatul de absolvire a gimnaziului, cât și un atestat profesional pentru meseriile în care au fost calificați. În cadrul acestui program meseriile posibile sunt: tinichigiu (băieți) și broder-lenjer (fete).

Cursurile se desfășoară astfel:

-disciplinele teoretice de cultură generală în cadrul Școlii „Nicolae Iorga”, Cluj-Napoca

-disciplinele tehnice de specialitate și practica de pentru fete se desfășoară în cadrul Școlii Profesionale Speciale Cluj-Napoca

Un program destinat recuperării copiilor aflați în abandon școlar funcționează în cadrul Asociației Filantropice Medical Creștine „Christiana”

Prezentarea instituției

Voi prezenta în continuare programul care se desfășoară în cadrul Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana”, de unde am selectat potențialii beneficiari pentru această cercetare.

AFMC „Christiana” este o organizație apolitică, neguvernamentală, de orientare ecumenică, având sediul în București și 24 de filiale în țară. Sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române, respectiva instituție deține în satele de funcționalitate un Centru de Zi cu scopul recuperării copiilor cu vârsta cuprinsă între 13-18 ani, aflați în abandon școlar.

Programul de Intervenție privind Recuperarea Copiilor cu Abandon Școlar (PIRCAS) constituie un efort sistematic de a ajuta adolescenții din municipiul Cluj-Napoca, care datorită situațiile de criză din familie, au abandonat școala și se află în pericolul de a fi abandonați de societate și de a deveni delincvenți. Intervenind în acest moment crucial în viața lor „Christiana” ajută atât copii, cât și familiile acestora, să facă față crizelor economice prin care traversează, adesea multiple.

Începutul activității PIRCAS a fost susținut de un parteneriat cu Organizația Umanitară Word Vision, respectiv prin sprijinul acordat de Prison Fellowship România.

Proiectul amintit funcționează din anul 1996, având ca obiective.

Recuperarea unui număr de 85 de copii care au abandonat școala și care se află incluși în program

Integrarea profesională a copiilor cuprinși în proiect

Susținerea familiilor beneficiarilor pentru găsirea unui loc de muncă

Reintegrarea socială a copiilor care au abandonat școala, respectiv orientarea lor profesională în scopul prevenției delincvenței juvenile

Recuperarea beneficiarilor din punct de vedere spiritual

Organizarea unor activități recreative, destinate beneficiarilor.

Beneficiarii programului PIRCAS sunt adolescenții cu vârsta cuprinsă între 13-18 ani, care au abandonat cursurile de zi și sunt înscriși la F.F. și doresc să-și continue studiile, respectiv să învețe o meserie. Elevii incluși în program au posibilitatea de a-și continua studiile la Centrul de Zi „Christiana” urmând să-și susțină examenele la secțiile F.F. ale școlile de care aparțin.

Programul săptămânal al Centrului de Zi pentru elevii claselor V-VIII este următorul:

Luni, Marți – orele 8-16 – activitatea în cadrul centrului, constând în audierea

Joi, Vineri cursurilor și pregătirea lecțiilor. Elevi au posibilitatea de a beneficia de două mese zilnice gratuite.

Miercuri – orele 8-14 – practică în laboratoarele de cofetărie pentru fete și în atelierele de tinichigerie –auto pentru băieți.

Criteriile sociale de preselecție a beneficiarilor:

abandonul școlar cu cauze independente de motivația școlară, de coeficientul de inteligență al elevului; se recunosc ca și cauze principale ale abandonului școlar fobia școlară, resursele materiale și financiare insuficiente, pierderea locuinței, abilități educaționale reduse ale părinților, lipsa de supraveghere, boli și spitalizări repetate ale elevului.

venitul mediu sub 600.000 lei/membru de familie/lună

devianță parentală (alcoolism, abuzuri fizic și psihic, neglijare, abandon, boli psihice,infracționalitate, comportament imoral, incest.

anturaj predelincvent sau delincvent (cartier cu rată ridicată a infracționalității, risc ridicat de delincvență juvenilă).

Specialiști ai Centrului de Zi „Christiana”:

2 asistenți sociali

psihologi

medic

pedagogi

profesori

Asociația Filantropică Medical Creștină „Christiana” are un protocol de colaborare cu alte ONG-uri în vederea asigurării unor servicii cât mai complete (World Vision, Organizația Studențiască de Ajutor Medico-Socială Asklepyos, Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie), respectiv cu școli din Cluj-Napoca de unde își recrutează beneficiarii.

În vederea prevenirii abandonului școlar rolul asistentului social este extrem de important. Asistența socială presupune atât acordarea de ajutor persoanelor cu probleme sociale, cât și munca de prevenție în cazul persoanelor aflate în situații e risc. În vederea redobândirii totale sau parțiale a capacității de „a se ajuta singuri”.

În ceea ce privește abandonul școlar al adolescenților cu vârsta cuprinsă între 13-18 ani, asistentul social trebuie să fie pregătit pentru fiecare spectru al problemei. La nivelul intervenției generale sunt necesare programe de lucru structurate și bine organizate în cadrul fiecărei școli în vederea evitării situațiilor cu risc de abandon școlar, instruirea profesorilor în vederea depistării și tratării diferențiate a elevului aflat în pragul eșecului școlar, consilierea copiilor caracteriali și a familiilor lor.

Pentru evitarea situațiilor de abandon școlar se impune cu necesitate înființarea de posturi de asistent social în cadrul fiecărei școli, unde persoane specializate să se ocupe intensiv de reducerea la normalitate a acestor mici „victime”, încă din faza incipientă a insuccesului școlar. Intervenția precoce este o premiză esențială a prevenirii abandonului școlar. A doua ar fi munca în echipă: asistent-social, psiholog, medic și toate acestea să se organizeze în strânsă colaborare cu familia care a fost și rămâne cel dintâi factor al funcționării armonioase a individului.

Partea personală

I. Cercetarea și intervenția socială privind abandonul școlar

Ipoteza de fond care stă la baza acestei cercetări este aceea că, amploarea fenomenului de abandon școlar este determinată în primul rând de dificultățile economice cu care se confruntă familiile, agravate de carențe ale mediului familial. În perioada actuală există multe deficiențe ale procesului educativ, care pot avea un impact asupra randamentului școlar, determinând abandonul școlar.

Obiectivele cercetării:

Obiectivul 1. Identificarea factorilor abandonului școlar și a corelațiilor existente între acești factori;

Obiectivul 2. Realizarea unei statistici comparative privind factorii etiologici ai fenomenului de abandon școlar, în cadrul a două loturi de subiecți, care au fost în situație de abandon școlar.

Populația investigată (lotul de subiecți)

Populația cercetată a cuprins 100 de copii care au abandonat cursurile de zi, iar în prezent sunt incluși în programul „A doua șansă” program care aparține Inspectoratului Școlar Județean. Subiecții pe care i-am studiat sunt adolescenți aflați la secțiile FF ale școlilor: Școala Generală nr. 14 (str. Horea) și Școala Generală nr. 20 din Cartierul Mănăștur. Subiecții studiați au fost în număr de 50 de persoane din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a FF. Am aplicat metoda anchetei sociologice prin instrumentul chestionar.

Un alt segment al populației investigate a constat din 85 de copii aflați în abandon școlar, care sunt cuprinși în programul P.I.R.C.A.S.(Proiectul pentru Recuperarea Copiilor aflați în Abandon Școlar ), program aparținând Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana”. Subiecții sunt adolescenți cu vârsta cuprinsă între 13-18 ani. Am utilizat metoda anchetei sociologice prin studiul documentelor.

Cele două loturi de subiecți studiați cuprind două tipuri de subiecți și anume, un lot de subiecți care se află în abandon școlar, iar celălalt lot de subiecți se află în risc de abandon școlar.

Metode de cercetare și instrumentele cercetării

În prima fază a cercetării am utilizat metoda analizei documentelor sociale, în cazul de față documentele Școlii „Christiana”, cercetare care a cuprins dosarele elevilor din clasele V-VIII, elevi cuprinși în Programul de Prevenție a Abandonului Școlar: P.I.R.C.A.S. În faza a doua am utilizat metoda anchetei sociologice, aplicând chestionarul. Chestionarul pe care l-am aplicat cuprinde 35 de itemi și a fost elaborat în cadrul unei cercetări, coordonate de sociologul Eugen Băican, chestionar având ca temă „Abandonul școlar în România: determinații actuale și perspective evolutive”

Studiile de caz reunesc metoda studiului de caz, teste psihologice, consilierea și ancheta socială.

Studiul documentelor și ancheta sociologică

Studiul documentelor se referă la datele existente în dosarele celor 85 de copii incluși în programul Școlii „Christiana” din cadrul Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana”, din anul școlar 1997 până în prezent. Dosarele au fost întocmite de asistenții sociali ai Asociației. Fiecare dosar cuprinde următoarele:

-ancheta socială, efectuată la domiciliul copilului, cuprinzând cauzele și circumstanțele abandonului școlar

-documente care certifică venitul familiei (cupon de pensie, adeverință de salar, alocația copiilor)

-cererea tip de includere în program

-foaia matricolă a elevului, eliberată de ultima școală pe care a frecventat-o înainte de a abandona

-certificatul medical al copilului

-certificatul de naștere în copie legalizată

-copia certificatului de identitate.

Analiza și interpretarea datelor

Analiza și interpretarea datelor obținute în urma studiului documentelor

În urma studierii documentelor referitoare la cauzele abandonului școlar al elevilor incluși în programul P.I.R.C.A.S., s-au observat patru categorii de factori etiologici ai abandonului școlar, și anume:

factori familiali

factori individuali

factori legați de mediul școlar

factori legați de anturajul elevului

– în ceea ce privește factorii familiali s-au obținut următoarele variabile, și anume:

A1. dezinteres parental;

A2. neglijare parentală;

A3. separare, divorț;

A4. recăsătorirea părinților;

A5. detenția părinților;

A6. conflicte, climat ostil;

A7. abuz fizic;

A8. abuz psihic;

A9. abandonul parental;

A10. consum excesiv de alcool;

A11. impunerea de către părinți a efectuării unor activități străine școlii;

A12. deces parental;

A13. părinte singur;

A14. boli cronice existente în familie;

A15. boli psihice existente în familie;

A16. competențe educative scăzute ale părinților;

A17. concubinaj al unuia sau ambilor părinți;

A18. stiluri educative eronate ale părinților;

A19. modele negative oferite de alți membri ai familiei (frați, rude).

Notă: În acest caz ne referim la prezența imoralității, la frecventarea de către persoanele amintite a unor cercuri delictogene, incest, detenție, acte delictuale, prezente în proximitatea copilului.

A20. venitul scăzut al familiei;

A21. pierderea locuinței;

A22. condiții improprii frecventării școlii.

Notă: Aspectul acesta se referă la inadecvarea calitativă și cantitativă a spațiului de locuit, care pune în pericol viața și activitatea de învățare a copilului.

A23. absența unui domiciliu stabil.

Notă: Acest item se referă la domicilierea temporară la rude, prieteni, în chirie, etc.

Distribuția frecvențelor este următoarea:

Tabel nr. 1: Distribuția frecvențelor factorilor familiali în cazurile de abandon școlar studiate:

Datele obținute în urma acestei cercetări sunt foarte relevante. Astfel, se poate constata prezența la un număr mare de cazuri: 47, respectiv 52,2% din totalul cazurilor studiate, a nivelului scăzut de venituri care face imposibilă achiziționarea de îmbrăcăminte și rechizite necesare școlarizării.

Consumul excesiv de băuturi alcoolice, prezent în 41 de cazuri (48,2%) se asociază cu crearea de către părinții, care consumă băuturi alcoolice, a unui climat conflictual permanent și o stare de tensiune incompatibilă cu posibilitatea de a învăța.

Din studiul documentelor s-a observat prezența la acești părinți a competențelor educative foarte limitate (42,3% dintre cazuri), culminând cu dezinteresul parental, respectiv cu neglijarea parentală (35,2%). Violența domestică este prezentă în toate aceste cazuri, având o frecvență ridicată. 31 de cazuri (36,4%).

Divorțul parental și separarea sunt realități ce au un efect negativ incontestabil asupra elevilor: 27 dintre cazurile de abandon școlar, respectiv 31,7% au ca principală cauză aceste fenomene. Aceste două realități cu care se confruntă unele familii sunt de obicei corelate cu concubinajul unuia sau ambilor părinți și cu coabitarea copilului de concubinul părintelui susținător (23,5%). Starea aceasta creează premisele abandonării copilului de către părintele plecat, respectiv premisele utilizării unor stiluri educative eronate de către părintele vitreg: 23,5%. Nivelul redus al veniturilor familiei face ca acesta să fie insuficient pentru a asigura adecvarea locuinței din punct de vedere calitativ și cantitativ numărului de persoane care coabitează în interiorul ei. Aceasta face ca frecvența școlii să devină imposibilă din cauza neputinței de a satisface cerințele școlare. (21,1%)

Exemplu: Numărul de 10-11 persoane din două camere, inexistența unui spațiu destinat studiului, prezența unui copil mai mic disturbă în permanență liniștea unui școlar.

Corelat cu cele amintite mai sus apare ca și cauză a abandonului școlar pierderea locuinței (17,6% din cazuri). Acestea se datorează, de obicei, deteriorării condițiilor de trai, scăderii veniturilor, lucru resimțit acut de către minori. Prezența acestor probleme familiare atrag după sine o implicare mult mai redusă a părinților în activitatea educativă a copilului și în supravegherea acestuia, ceea ce se soldează, cum s-a arătat mai sus, cu abandonarea școlii de către elev. Un procent de 17,6% din cazurile de abandon există datorită faptului că, acești copii sunt obligați, de părinții lor, să muncească sau sunt nevoiți să se ocupe de îngrijirea fraților mai mici.

Printre alți factori familiali se numără și abuzul psihic, în procent de 16,4%, procent relativ ridicat, care atrage atenția asupra faptului că un climat familial anxiogen, dacă se permanentizează poate deveni cauză a abandonului școlar.

Detenția unuia dintre părinți, întreținerea copilului de către părintele rămas, respectiv absența unui domiciliu stabil, toți acești factori sunt evocați între factorii cauzali de către 11 subiecți, ceea ce reprezintă un procent de 12,9% și atrage atenția asupra importanței prezentate de aceste variabile.

Bolile psihice existente în familie (în rândul părinților), respectiv recăsătorirea părintelui suportiv, atrag după sine traume semnificative și îmrejurări de natură să ducă la abandonarea școlii de către elev.

2. –factorii individuali pun în evidență următoarele variabile, și anume:

B1. Boli fizice grave;

B2. Boli psihice;

B3. Deficiențe de atenție, deficiențe de memorie;

B4. Deficiențe de vedere;

B5. Abilități școlare reduse;

B6. Vagabondaj;

B7. Consum de băuturi alcoolice;

B8. Delicte minore săvârșite;

B9.Traumatisme suferite.

Notă: încadrăm aici: incestul, violul, alte traume cauzate de mediul familial, respectiv de anturaj.

B10. Tulburări de comportament;

B11. Motivația școlară scăzută, dezinteres.

Distribuția frecvențelor este următoarea:

Tabel nr. 2: Distribuția frecvențelor factorilor individuali în cazurile de abandon școlar studiate:

Se constată faptul că cea mai invocată cauză individuală este cea referitoare la vagabondaj (29,4%), corelată cu dezinteres față de școală (22,3%), respectiv cu un nivel foarte scăzut al motivației școlare.

Tulburările de comportament (18,8%) apar în toate cazurile, iar această frecvență este corelată cu alți factori. Bolile fizice (12,9%) sunt legate, în general, de absenteism. Un procent de 11,7% îl reprezintă delictele minore care au fost invocate ca și cauză a abandonului școlar, această variabilă fiind totdeauna asociată cu variabile ca: absenteism, motivație scăzută.

Un procent de 4,7% din totalul de 85 de copii au abandonat școala datorită traumelor suferite, 2,3% dintre subiecți au renunțat la școală datorită deficiențelor de vedere.

3. – factorii legați de anturaj: în cazul acestor factori s-a evidențiat o singură variabilă, ea reprezentând proximitatea unui grup delictogen de prieteni.

C1=Anturaj predelincvent sau delicvent

4. factorii legați de mediul școlar: în acest caz variabilele evidențiate au fost următoarele:

D1. inadaptare școlară;

D2. repetenție;

D3. probleme disciplinare;

D4. fobie școlară;

D5. violență în cadrul mediului școlar;

D6. relații conflictuale cu profesorii;

D7. relații conflictuale cu colegii;

D8. sentimente de marginalizare;

D9. discriminare etnică.

Distribuția frecvențelor este următoarea:

Table 4. Frecvența factorilor legați de mediul școlar in cazurile de abandon școlar.

Datele obținute sunt relevante. Astfel se poate constata o pondere mare a cazurilor de abandon școlar datorate repetenției: 49,4%. Conform cercetării efectuate, 22,3% dintre subiecți au renunțat la școală din cauza relațiilor conflictuale avute cu profesorii lor. Inadaptarea școlară este invocată în 14,1% din cazuri. Sentimentele de marginalizare sunt în măsură să determine părăsirea școlii de către elev, lucru evidențiat de prezența acestei variabile în cca. 11,7% din cazuri.

Un procent mai scăzut îl reprezintă problemele disciplinare: 9,4%. Violența determinată de către profesori și colegi a determinat abandonul în cca. 8,2% dintre cazuri. Un procentaj similar l-au prezentat factorii: fobie școlară, relații conflictuale cu colegii, respectiv discriminarea etnică, relevând faptul că în procent de 4,7% abandonarea școlii a avut aceste cauze.

Concluzii

În urma rezultatelor obținute se constată faptul că la acest lot de subiecți, între cauzele abandonului școlar, primul loc îl ocupă factorul familial prin venitul scăzut al familiei, și anume: 55,2% dintre cazuri.

Pe locul secund se situează o altă variabilă a factorului familial: conflicte și climat ostil alături de o variabilă din cadrul factorului legat de mediul școlar: repetențiile succesive (49,4%). Consumul excesiv de băuturi alcoolice al părinților a dus în timp la abandonarea școlii de către elevi în procent de 48,2% dintre cazurile studiate. Un loc important l-a ocupat și prezența în rândul părinților a unor competențe educative scăzute.

În final, putem spune că la această populație de subiecți studiată cele mai multe dintre cazurile de abandon școlar au fost determinate de cauze familiale.

Analiza și interpretarea datelor obținute în urma aplicării chestionarului

Pentru a avea o viziune cât mai amplă asupra cauzelor abandonului școlar și a corelațiilor existente între ele, am aplicat un chestionar, care cuprinde 34 de itemi, ceea ce înseamnă că cercetarea este de tip cantitativ. (Anexa nr.1.)

Reamintesc faptul că, chestionarul aplicat aparține echipei de cercetare coordonată de către Lect. Univ. Eugen Băican. Chestionarul a fost aplicat unui număr de 100 de subiecți, elevi la secția Fără-Frecvență a școlilor: Școala Generală Nr. 20 (50 de subiecți) și Școala Nr. 4 (50 de subiecți).

În continuare voi prezenta analiza răspunsurilor la câteva întrebări mai semnificative în vederea verificării ipotezelor.

La întrebarea numărul 9.: „Ai hainele și încălțămintea potrivită pentru a te duce la școală?”, 51 dintre subiecți au răspuns cu „Da, întru totul”, ceea ce reprezintă un procent de 51 % din totalul răspunsurilor; 31 de subiecți au dat răspunsul „Da, numai în parte” (31%); 12 dintre subiecți au dat răspuns negativ (12%); iar 6 subiecți au răspuns cu „Nu știu” (6%).

Din observarea tabelelor de frecvență, am constatat că cele mai multe valori le-a obținut variabila întâi: 51%, ceea ce înseamnă că abandonarea școlii șa acești elevi a avut cauze independente de aspectul mai sus amintit.

La întrebarea 10.: „Care din membrii familiei tale consumă aproape zilnic băuturi alcoolice?” Subiecții au dat următoarele răspunsuri, și anume: „Nici unul” 76 de răspunsuri (76% din totalul răspunsurilor); iar răspunsurile afirmative s-au împărțit în felul următor:

-19 dintre subiecți au răspuns: „Tatăl consumă aproape zilnic băuturi alcoolice”(19%)

-în 3 cazuri: mama consumă aproape zilnic băuturi alcoolice (3%)

-2 dintre cazuri au răspuns: fratele mai mare al subiectului (2%).

Din observarea răspunsurilor referitoare la consumul de băuturi alcoolice în familie s-a constatat că la 24% dintre subiecți consumul de băuturi alcoolice din rândul părinților a contribuit la abandonarea școlii de către elevi.

La întrebarea numărul 11.: „Care dintre membrii familie tale a fost condamnat de către Tribunal?”. Subiecții au dat următoarele răspunsuri: 78 dintre subiecți au răspuns negativ (reprezentând un procent de 78% din totalul răspunsurilor), iar 22 dintre subiecți au răspuns pozitiv, după cum urmează: în 21 dintre cazuri (21%) tatăl a fost condamnat și într-un singur caz, mama (1%).

La întrebarea numărul12.: „Cât de bine te înțelegi cu părinții tăi?”, 33 dintre subiecți au răspuns „Foarte bine”(33%); 43 de subiecți au răspuns cu „Bine” (43% din totalul de răspunsuri); 18% au răspuns „Nici bine, nici rău”(18%); 6 subiecți se înțeleg rău cu părinții (6%).

Din observarea tabelului de frecvențe rezultă că în 6% din cazuri abandonul școlar este legat de neînțelegerile dintre părinți și copii.

La întrebarea numărul 14.: „Cât de des primești bătaie de la părinții tăi?” s-au obținut următoarele răspunsuri: „Zilnic” pentru 2 cazuri (2%); răspunsul „O dată la trei zile” nu este prezent; răspunsul „cam o dată la o săptămână” în 3 dintre cazuri (3%); 2 dintre subiecți au răspuns cu „Cam de două ori pe lună”(2%); răspunsul „Mai rar de o pedeapsă pe lună” au răspuns 15 subiecți (15%), iar 78 dintre subiecți nu sunt bătuți deloc (78%). Aceasta înseamnă că numai în 5% dintre cazuri putem spune că abandonul școlar a fost legat direct de aplicarea pedepsei corporale de către părinți.

Tabel nr. 1. Cauzele subiective ale abandonului școlar:

Din analiza răspunsurilor constatăm faptul că din punct de vedere al părerii subiective al copiilor supuși cercetării, cel mai mare număr de abandonuri școlare s-au datorat unor cauze didactogene 22% din cei 85 de subiecți care fac parte din cercetare, 18% au abandonat școala din motive de disciplină, iar 13% din cauza faptului că nu au învățat.

La întrebarea numărul 19.: „De câte ori ai rămas repetent ?” răspunsurile au fost următoarele: 20 dintre subiecți au răspuns „O dată” (20%); 37 au dat răspunsul „De două ori” (37%); 33 dintre subiecți au rămas repetenți de trei ori (33%), iar 10 dintre ei au afirmat că au fost repetenți de 4 ori (10%)

Notă: Întrucât după a treia repetenție consecutivă elevul este eliminat din școală se presupune că cea de a patra repetenție a intervenit înaintea producerii abandonului școlar.

După studiul răspunsurilor subiecților rezultă că, 33% au fost eliminați din școală din cauza repetențiilor. Este un procent îngrijorător care atrage atenția asupra efectelor repetenției elevilor.

La întrebarea numărul 22: „Părinții tăi erau la curent, se interesau de situația ta școlară, țineau legătura cu dirigintele?”, am obținut următoarele răspunsuri 39 dintre subiecți au răspuns „Da, întotdeauna” (39%); 39 dintre subiecți au răspuns cu „Da, destul de rar” (39%); 11 au răspuns cu „Nu” (11%), iar 11 au răspuns „Nu știu” (11%). Studiul răspunsurilor subiective ale celor 85 de subiecți studiați a relevat faptul că cel puțin 14% din cazurile de abandon studiate s-a datorat slabei implicări a părinților în activitatea de învățare a copiilor lor.

Pentru întrebarea numărul 26. „Cu cine te sfătuiești atunci când ai o problemă?” s-au obținut frecvențele următoare:

Tabel nr. 2. Frecvențe privind persoanele cu care subiecții își discută problemele personale:

Datele obținute arată faptul că în 52% dintre cazuri, subiecții care au abandonat școala nu s-au sfătuit cu părinții lor atunci când au avut probleme școlare. Aceasta poate fi o cauză a slabei motivații pentru școală a respectivilor subiecți.

La întrebarea numărul 27.: „Care dintre cei apropiați ți-a spus că nu este bine să abandonezi școala?”, răspunsurile subiecților au fost următoarele: 20 de subiecți au răspuns „Nimeni” (20%); „Familia” au răspuns 63 dintre cazuri (63%); 1 subiect a răspuns „Profesorii” (1%); „Prietenii” am primit răspuns de la 13 subiecți (13%) și 3 subiecți au răspuns că „Altcineva” (3%).

Faptul că 48% dintre subiecții care au abandonat școala se sfătuiesc cu părinții lor, iar 20%dintre subiecți nu au fost sfătuiți de nimeni să nu abandoneze școala arată că acești părinți nu au fost receptivi față de problemele școlare ale copiilor lor.

In urma studierii comparative a răspunsurilor la întrebări se observă anumite contradicții, de unde rezultă faptul că subiecții au in general un nivel slab de înțelegere a situației, iar acest lucru se datorează gradului redus de școlarizare.

Concluzie:

Din observarea tabelelor de frecvențe constatăm faptul că la acest lot de subiecți repetențiile succesive au avut o frecvență mare în ceea ce privește producerea abandonului școlar (33%). Cauzele didactogene ocupă locul secund în privința frecvențelor: 20% din totalul de 85 de subiecți. Faptul că subiecții își discută problemele școlare cu alte persoane decât cu părinții este relevant pentru abandonul școlar în 48% dintre subiecți.

Putem spune, în final, că la acest lot de subiecți au predominat cauzele legate de mediul școlar, în producerea fenomenului de abandon școlar.

CONCLUZII

Abandonul școlar este un fenomen plurifactorial, iar gravitatea lui este evidențiată de ușurătatea cu care se produce, și anume: disfuncționalitatea unei singure variabile din cadrul familiei, anturajul, a funcționării elevului in relație cu profesorul sau individul ca sistem. Toate acestea pot determina, în scurt timp, instalarea eșecului școlar, culminând cu abandonarea școlii de către subiect. Riscul producerii abandonului școlar este cel mai crescut în cazul microgrupului reprezentat de familie, a cărei funcțiune normală și eficientă este esențială pentru dezvoltarea copilului.

În concluzie, putem afirma următoarele.

-în familiile dezorganizate abandonul școlar al copiilor este prezent în cea mai mare măsură.

-lipsa supravegherii de către părinți a educației copilului adolescent poate determina abandonul școlar

-situația materială precară a familiei survine datorită cauzelor care determină in mod direct abandonarea școlii de către elevi.

-prezența unui handicap de origine fiziologică sau a unei boli îndelungate, asociată cu lipsa unui suport familial pozitiv, pot duce la insucces și abandon școlar datorită frustrărilor de inhibiție trăite de subiect

-utilizarea unor metode educative greșite din partea dascălilor determină în timp motivația scăzută a elevului pentru școală și abandonarea ei de către acesta.

-proximitatea unui anturaj delictogen poate avea ca urmare abandonarea școlii de către elev

-retrăirea subiectivă puternică a unor traume suferite de copil, pot determina cu certitudine abandonarea școlii, in absența unei intervenții eficiente în timp util.

Prevenirea producerii abandonului școlar, precum și înlăturarea acestuia sunt procese complexe, care necesită metode individualizate pentru fiecare caz în parte.

In continuare voi descrie două studii de caz din care se poate observa că, abandonul școlar/riscul de abandon este determinat plurifactorial. Primul înfățișează un caz de abandon propriu-zis, iar al doilea prezintă un caz de risc de abandon școlar.

II. INTERVENȚIA SOCIALĂ PRIVIND PREVENIREA RISCULUI DE ABANDON ȘCOLAR

Studiu de caz nr.1.

Date despre inițierea contactului cu familia

Contactul cu clientul Mureșan Ovidiu l-am luat prin intermediul Școlii Generale Nr. 4 Cartier Mănăștur. Între această școală și Asociația Filantropică Medical-Creștină „Christiana” există un protocol de colaborare. Mureșan Ovidiu este un elev, în vârstă de 14 ani, la Școala Generală Nr. 4. Intervenția a fost solicitată de către conducerea școlii, fiind un caz care prezintă un risc ridicat de abandon școlar, constând în absenteism, randament scăzut și probleme disciplinare.

Componența familiei:

Familia Mureșan este alcătuită din următorii membrii: Livia (49 ani), Todea Dorel (45 ani), și fiii Adrian (27 ani), Nicolae (18 ani), Gabriela (16 ani) și Ovidiu (14 ani). Doamna Livia este divorțată de primul ei soț, Mircea, care este tatăl lui Adrian. În prezent ea trăiește cu în concubinaj cu Dorel de mai bine de 20 de ani. Din această relație nelegitimă au rezultat cei trei copii.

Părinții doamnei Livia au decedat când ea era foarte mică și a fost crescută de o mătușă. Doamna Livia mai are un frate și o soră care locuiesc în județul Cluj. Părinții domnului Dorel locuiesc într-un sat din județul Sălaj.

Fiul Adrian nu este nici el căsătorit legitim cu camelia. Ei au împreună doi copii: Nadina (6 ani) și Roxana (3 ani). Adrian își vizitează tatăl ocazional, dar doamna Livia nu menține legătura cu acesta din urmă.

Starea de sănătate a familiei:

Majoritatea membrilor familiei au probleme de sănătate.

Doamna Livia suferă de coxatroxă, insuficiență respiratorie și lombosciatică, precum și de tulburări de vedere și de memorie din cauza unor crize nervoase.

Domnul Dorel a fost o persoană dependentă de băuturi alcoolice, până în urmă cu o jumătate de an, când a descoperit că suferă de ciroză hepatică și insuficiență respiratorie. De curând a fost internat la Clinica Medicală II din Cluj-Napoca cu diagnosticul bronșită cronică acuta. Doamna Livia l-a sprijinit și îngrijit pe toată perioada spitalizării.

Adrian și Gabriela suferă de litiază renală.

Nicolae a fost chemat de curând la recrutare. Analizele medicale efectuate la Spitalul Militar au evidențiat faptul că are intelect liminar, IQ=76. Mai mult este și surd de o ureche, de aceea a fost declarat inapt pentru satisfacerea stagiului militar.

Statutul educațional și socio-profesional:

Livia are un nivel mediu de studii: cinci clase primare și un curs de calificare ca pantofar confecționer. A lucrat la Fabrica de încălțăminte”Clujana” o perioadă de 23 de ani, dar din 1995 este șomeră. Datorită problemelor de sănătate nu a reușit să-și găsească un alt loc de muncă.

Concubinul nu are loc de muncă, înainte a lucrat ca și muncitor la S.C. Construct. El este căsătorit legitim cu Todea Ildiko., căreia i-a solicitat divorțul de repetate rânduri pentru a se putea căsători cu Livia.

Adrian este șomer și a fost închis pentru vătămare corporală. Doarme, ocazional, la mama sa sau la prieteni, deoarece este certat cu soția.

Nicolae a absolvit și el șase clase primare și este și el șomer.

Gabriela este elevă în clasa a VII-a la Școala „Sf. Vasile cel Mare” Christiana, unde primește și o masă gratuită pe zi.

Ovidiu a fost elev al Școlii Generale Nr. 4, în prezent a abandonat școala.

Funcționarea socio-economică a familiei:

Locuința este compusă din trei camere, este proprietate personală. Spațiul este insuficient pentru cei șase membrii ai familiei. Mobilierul este vechi dar în stare de funcționare. În locuință există o curățenie relativă. Familia nu dispune de telefon sau de mașină de spălat. Doamna Livia se plânge că nu are banii necesari să-și cumpere un frigider. Hrana, pe lângă faptul că este insuficientă, în perioada de vară se alterează ușor. În general hrana familiei este compusă din legume și verdețuri.

Venitul familiei se compune din două alocații ale copiilor, și un ajutor social obținut de la Oficiul Forțelor de Muncă.

Familia a primit și patru mese pe zi de la cantina socială, dar doamna Livia este nemulțumită deoarece hrana este alterată.

O altă problemă cu care se confruntă familia Mureșan este restanța de 10000000 lei pe care o au la plata chiriei. În repetate rânduri au fost debranșați de la furnizarea agentului termic și a gazului metan.

Problema de mare actualitate este abandonarea școlii de către Ovidiu.

Doamna Livia a apelat la numeroase fundații și asociații A obținut un ajutor material constând în alimente și îmbrăcăminte de la îndrumătorul Centrului Social Misionar „Sf, Vasile cel Mare”.

Primele 4 clase copilul le-a urmat la Școala Generală nr. 1, având un randament școlar bun (note 7-9). Familia s-a mutat într-un apartament cu trei camere, aflat în incinta unui cartier cu risc ridicat al delincvenței. Conform spuselor mamei randamentul școlar este favorizat de proximitatea unui anturaj delictofen din vecinătatea locuinței, care-l influențează în sens negativ. Mama nu acceptă prietenia cu aceste persoane, întrucât de mai multe ori i-au strâns obiecte mai mici din casă.

Situația școlară a lui Mureșan Ovidiu se caracterizează prin dezinteres, lipsa motivației școlare, absenteism, corigențe la 4 materii pe primul semestru, inadaptare școlară. Relațiile lui cu profesorii sunt conflictuale din cauza faptului că deranjează ora și nu se pregătește pentru școală.

În cadrul familiei se constată o slabă comunicare, exprimarea sentimentelor este practic descurajată. Fiecare membru al familiei reprezintă un nucleu individual cu propriile trăiri, iar interacțiunile pozitive sunt limitate.

Abandonul școlar este determinat de disfuncția îndelungată a familiei, prezența atmosferei conflictuale , ostile. Clientul Mureșan Ovidiu este foarte influențabil, fiind necesară deprinderea lui cu rezultate proprii, respectiv cu formarea încrederii în sine. Clientul simte nevoia de a fi cu prietenii, îi place să ajute oamenii și i se poate reproșa că este „cu capul în nori”. În grupul familial, clientul nu își găsește suportul necesar, întrucât comunicarea este extrem de redusă, fiecare membru preocupându-se de propriile probleme.

Am folosit metoda centrării pe sarcină, în vederea motivării clintului pentru îmbunătățirea randamentului școlar. În prima etapă am recurs la observarea clientului în mediul școlar la diverse discipline, moment în care clientul a venit nepregătit, iar notele erau cuprinse între 3-7.

Am continuat cu înștiințarea mamei în privința problemelor școlare ale copilului, situație cu care nu era la zi. Am folosit metoda centrării pe sarcină și consilierea în ceea ce privește discuția pe care am avut-o cu mama. Am recurs și la medierea relației profesori-client, scoțând în evidență problemele pe care are clientul în familie și am solicitat o atitudine îngăduitoare din partea lor abținerea de la etichetarea negativă a elevului, cultivarea acceptanței la nivelul colegilor de clasă ai acestuia. S-a putut observa că minorul manifestă inadaptare școală pe fond emoțional dezorganizat, determinat de conflictele familiale, cărora le-a fost martor.

Pentru materiile la care a rămas corigent, (Limba Română și Matematică), am recurs la meditarea elevului prin programul de prevenție abandon al F.R.C.C.F. (Fundația Română pentru Comunitate, Copil și Familie). Prin metoda centrării pe sarcină am stabilit obiective pe termen scurt, și anume: reducerea vagabondajului, evitarea atitudinii ostile față de profesori și colegi, pregătirea zilnică a temelor, cel puțin în parte.

Cooperarea cu clientul m-a determinat să mediez participarea lui la o excursie organizată de Asociația „Christiana”, pentru trei zile la Băile Felix. În prezent randamentul clientului este constant, el aflându-se în afara oricărui risc de eșec sau de abandon școlar.

Relațiile familiale:

Doamna Livia are relații tensionate cu fiul mai mic, care refuză să o asculte. Pe Gabriela o iubește foarte mult deoarece este ascultătoare și o ajută de fiecare dată, chiar fără a fi solicitată.

Plan de intervenție:

Evaluarea s-a făcut din perspectivă ecologică (familia în spațiu) și din perspectivă intergenerațională (familia în timp), iar metode și tehnici s-au folosit centrarea pe sarcină, consilierea și terapia familială.

Studiu de caz – Nr.2 Familia Damian *

Informații descriptive:

Sistemul client este reprezentat de familia Damian. De fapt este vorba despre o familie nucleară, un cuplu marital constituit din soțul Constantin (67 ani) și soția acestuia, Ana (69 ani), ambii de naționalitate română și religie ortodoxă. În prezent soții Damian sunt rezidenți ai Centrului pentru Copiii Străzii și Persoane fără Adăpost, Cluj-Napoca.

Date privind trimiterea la agenție:

Soții Damian au venit la Centrul pentru Persoane fără Adăpost la Sfârșitul lunii octombrie 2001, deoarece cu aproximativ o săptămână înainte fuseseră evacuați din propria locuință. Trimiterea la Centru a fost făcută de către Biroul de Asistență-Socială din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române. Pe lângă Biroul de Asistență-Socială există și alte sisteme implicate în rezolvarea cazului, adică a situației locative a familiei Damian-Poliția Cluj-Napoca, Tribunalul și Baroul Avocaților.

Istoria timpurie a vieții:

Domnul Constantin s-a născut într-o comună din județul Cluj în anul 1934, fiind primul copil al familiei (au fost trei frați).

Doamna Ana este primul copil rezultat din relația de concubinaj a mamei sale cu Niță Pavel. S-a născut într-un sat din județul Cluj în anul 1932. A mai avut o soră care a decedat în anul 1999.

Istoria educației și a angajării în muncă:

D-na Ana a terminat școala primară în satul natal. Mult mai târziu, în jurul vârstei de 40 de ani, susține că a recuperat la seral clasele 5-8 (în Cluj). Are 20 de ani vechime în muncă și a lucrat la o croitorie, apoi la o bază de aprovizionare pe post de femeie de serviciu și curier. Timp de 10 ani a deținut un post de portar în Complexul Studențesc Hașdeu și a mai lucrat timp de un an și ca vânzătoare la un chioșc alimentar. În prezent este pensionară.

D-nul Constantin a urmat doar ciclul primar la școala din comuna natală. A lucrat la o brutărie și la o fabrică din Cluj ca și muncitor. Și el este actualmente pensionar.

Istoria familială și maritală:

Până la vârsta de 24 a de ani d-na Damian a avut o relație de concubinaj cu Albu Grigore, relație din care au rezultat doi copii (gemeni): Cornelia și Dorel (45 de ani). În anul 1966 d-na Ana s-a căsătorit cu d-nul Damian Constantin, dar după 15 ani au divorțat, dar în 1992 s-au recăsătorit. Din relația celor doi soți nu au rezultat copii.

Fiul d-nei Ana, Dorel, de care acesta este mai atașată, s-a căsătorit în anul 1990. De trei ani trăiește separat de soția sa Angela, deși nu au divorțat. Fiul lor Alexandru (9ani) locuiește în Cluj împreună cu mama sa și cu concubinul acesteia. În prezent Dorel este plecat în Austria. (din vara anului 2001).

Fiica d-nei Ana, Cornelia este căsătorită și locuiește în Gherla, neavând copii. Relația cu fiica este mai slabă, cele două întâlnindu-se destul de rar.

Prezentarea problemelor:

Din întrevederile avute cu soții Damian a reieșit în mod clar că pentru ei problema cu cel mai mare impact asupra vieții lor în momentul de față, întrucât a adus cu sine schimbări majore și efecte negative dintre cele mai grave, este pierderea locuinței. Aceasta este problema cea mai pregnantă și pe care cei doi soți o percep ca fiind cea mai importantă. În direcția acestei probleme orientau cei doi soți mereu discuția și toate celelalte probleme a le lor păreau să fie circumscrise tot acesteia sau în orice caz să fie și ele agravate de aceasta.

Soți Damian mi-au relatat încă de la prima întâlnire „povestea” pierderii locuinței lor. Conform relatării lor, în 1995 soții Damian și-au vândut apartamentul pe care-l aveau în cartierul Mărăști (întrucât, spun ei, nu făceau față cheltuielilor de întreținere) și au cumpărat altul, mai mic, tot în Cluj-Napoca (cel pe care l-au pierdut). Au cumpărat însă acest apartament, deși persoana care-l vându-se, Savu Cornel, nu perfectase încă aspectele legate de succesiunea locuinței. Soții Damian i-au plătit totuși apartamentul încrezându-se în promisiunea acestuia că va rezolva toate aspectele problemă, cât mai curând posibil. Situația a rămas aceeași până în anul 1998, când d-l Savu a girat la bancă apartamentul pe care-l vându-se soților Damian, fără știrea acestora și deci fără consimțământul lor. Ulterior Savu Cornel a fost dat în judecată pentru fals și uz de fals. Întrucât Savu Cornel s-a sinucis, soții Damian au depus o plângere instanței împotriva băncii la care fusese girat apartamentul. Ei afirmă însă că nu au fost chemați la proces, ca părți, și ca urmare banca a avut câștig de cauză.

În octombrie 2001 juristul și alți angajați ai băncii i-au înștiințat că trebuie să părăsească apartamentul. Deși sentința de evacuare nu era definitivă, soții Damian susțin că s-au speriat, au cedat presiunilor și amenințărilor și au făcut greșeala de a părăsi locuința. Ulterior cazul a fost cercetat și de Poliție care a dovedit nevinovăția soților Damian, iar aceștia speră ca dovezile să le fie de folos și în instanță pentru a-și reprimi locuința.

Toate aceste informații privind, așa cum am mai subliniat, din relatările soților Damian. Evaluarea pe care am realizat-o a surprins doar percepția lor asupra acestei probleme. Ca asistent social al Biroului de Asistență-Socială nu dețin deocamdată alte informații în acest sens. Pentru o evaluare obiectivă și pentru a se analiza problema pierderii locuinței și din perspectiva celorlalte sisteme implicate -Poliție, Tribunal, Avocat s-a impus necesitatea contactării acestora (pentru a se confirma sau nu datele obținute deja).

Așa cum am evidențiat deja, problema pierderi locuinței are pentru soții Damian un mare impact, iar efectele ei sunt simțite cu acuitate și în prezent, chiar dacă perioada de criză s-a încheiat. După părerea mea criza a avut în acest caz două aspecte: de pierdere, în primul rând, dar și de amenințare (pentru viitor, întrucât adăpostul din prezent este oferit pentru o perioadă bine delimitată în timp, după care iar vot rămâne în stradă). Cât privește pierderea, aceasta nu circumscrie în sfera ei doar locuința, ci este vorba despre un întreg șir de „pierderi”: pierderea unui anumit statut socio-marital, a unui mod de viață securizat care asigura funcționarea socială normală a clienților, pierderea contactului direct cu anumite segmente din rețeaua lor de suport (vecini, prieteni), sau din familia lor extinsă (de exemplu, legătura cu nepotul), pierderea intimității, a confortului, a autonomiei, tec. Toate aceste pierderi, deși sunt efecte ale pierderii locuinței, au constitui în ele însele probleme secundare. De altfel, unele dintre ele au fost exprimate chiar de cei doi soți.

De exemplu, pentru ambii soți constituie o problemă întreruperea legăturii continue cu nepotul lor Alexandru, de care se simt foarte atașați și pe care nu-l mai pot întâlni atât de des ca înainte de a-și pierde locuința (când îl aduceau pe nepot zilnic la ei). Ca urmare se simt frustrați în îndeplinirea rolului lor de bunici. De altfel ei sunt îngrijorați de situația nepotului și întrucât consideră că mama și concubinul acesteia îl neglijează (sub aspectul hranei, igienei, suportului școlar și mai ales afectiv) pe copil și chiar îl abuzează fizic. Tatăl copilului fiind plecat în Austria, bunicii consideră că sunt singurii care l-ar putea îngriji în mod corespunzător pe Alexandru și speră chiar să-l poată aduce și pe acesta la Centrul pentru Copiii Străzii și Persoane fără Adăpost. Ei spun că mama se opune acestei dorințe, deși copilul dorește să stea cu bunicii.

O altă problemă secundară pe care ie au exprimat-o este reprezentată de lipsa mijloacelor materiale și financiare care să le permită soților Damian să-și redreseze situația, precum și lipsa unui suport consistent din partea familiei. Veniturile proprii (pensiile de circa 750.000 lei fiecare) nu le sunt suficiente pentru a putea închiria o locuință, dar nici pentru a putea suporta cheltuielile legate de procesul privind fosta locuință.

Familia extinsă de pe linia soțului pare a fi în măsură să ofere sprijin soțiilor Damian. D-l Constantin s-a declarat însă dezamăgit de suportul din partea propriei familii (constând din câteva scrisori cu încurajări primite din partea cumnatei Lenuța și a fratelui său Toader, precum și din invitația de a le face o vizită). D-na Ana nu are nici ea așteptări din partea familiei sale extinse. Singurul pe care-l consideră un real punct de sprijin este fiul ei Dorel, însă momentan acesta este plecat în Austria. Sprijinul oferit de fiica d-nei Ana, Cornelia se limitează la un oarecare suport afectiv, vizitând-o destul de rar, dar scriindu-i uneori mamei sale pentru a se interesa de situația lor.

Ar mai fi de amintit și alte probleme identificate cum ar fi: relația tensionată a soților cu fosta noră și cu concubinul ei, problemele medicale ale d-nei Ana, relația tensionată a d-nei cu anumite colege de cameră din Centru, tendința soților (mai ales a soției) de a se izola de rețeaua lor socială (prieteni, vecini).

Toate acestea au un impact mai mic sau mai mare asupra situației celor doi soți.

O.A. este un preadolescent în vârstă de 13 ani, care a abandonat școala pe parcursul clasei a V-a, refuzând frecventarea orelor. Abandonul școlar este asociat cu prezența unui comportament predelincvent, respectiv vagabondaj ocazional de cartier. Pentru rezolvarea acestui caz, intervenția asupra căreia s-a lucrat sunt reincluderea clientului în sistemul educațional, acordarea unui sprijin material, munca cu familia și cu individul. Menționez faptul că familia minorului și minorul nu au solicitat servicii de asistență socială, însă pe parcurs și-au manifestat mulțumirea că, cineva se ocupă de copil.

Bunicii au un venit de 1.200.000 lei împreună, iar venitul familiei constă din aportul bunicilor și alocațiile celor patru copii. La mijlocul lunii octombrie 2000, familia s-a mutat la domiciliul actual, din cauza comportamentului tatălui, care în stare de ebrietate provoca nenumărate scandaluri în familie. Din vânzarea celor două apartamente (a bunicilor și a părinților ) s-a cumpărat casa în care locuiesc în prezent.

Minorul O.A. este adesea expulzat afară d către tatăl vitreg și vagabondează prin cartier în compania unui grup de adolescenți care au un comportament delincvent. Membrii familiei au încercat cu excepția tatălui, să reducă motivația copilului pentru frecventarea acestui grup, însă fără rezultat.

Copilul a dezvoltat fobie școlară din cauza experienței avute în anul precedent cu profesoara de limba română, iar absențele s-au limitat la câteva materii, și anume: Limba Română, Matematică și Franceză. Cu ajutorul clientului și al mamei transferul minorului în clasa a V-a la Școala Generală nr. 7 s-a produs, dar prezența lui O.A. la școală s-a redus la o singură zi. Motivul a fost inadaptare școlară. Atitudinea clientului față de școală era una reticientă, timidă, neîncrezătoare. El a afirmat că „nu-i place la școală”, deoarece nu are îmbrăcămintea și manualele necesare studiului, însă în cazul în care le-ar obține ar continua școala.

Familia are granițe închise lucru evidențiat prin absența relațiilor cu rudele , vecinii. Mediul ecologic prezintă un grad înalt al riscului social prin proximitatea modelelor negative.

Informațiile au fost primite de la client , prin interviuri și prin completarea unor teste respectiv de la fiecare membrii ai familiei, în parte. Iată câteva din răspunsurile obținute. Tatăl afirmă despre copil că „este prost nu învață, cu el nu merge decât cu bătaia”. Mama „copilul e cuminte în afara problemelor de școală, dar toată ziua e pe drumuri, nu vrea să învețe”. Bunica „L-am rugat de atâtea ori să învețe măcar pentru noi și pentru mama lui, dar nu vrea deși ar putea, a trecut prin multe săracul în rest e băiat bun, sensibil”.

Alte 4 ședințe au avut loc la Școala „Christiana”, unde am folosit ca metodă de lucru consilierea pentru a mări gradul de adaptare al clientului la situația familială, respectiv pentru a-l determina să conștientizeze situația școlară în care se află și riscurile acestei agravări. În această etapă am recurs la utilizarea unor resurse exterioare. Sprijinul bunicilor și al mamei.

Statutul actual:

În prezent soții Damian resimt pierderea locuinței ca pe o profundă nedreptate care li s-a făcut. Sunt foarte dezamăgiți și descurajați de demersurile făcute de avocați și de Tribunal în sensul soluționării acestei probleme. Totuși ei înșiși nu s-au demobilizat în totalitate, și își continuă încercările pe direcția clarificării într-un fel anume a situației lor. Pe de altă parte soții Damian speră ca Dorel să le poată trimite cât de curând banii pentru a putea suporta cheltuielile procesului său, în cel mai fericit caz pentru cumpărarea unei garsoniere. De asemenea se straduiesc să mențină constantă legătura cu nepotul și să-l îngrijească pe acesta suplinind astfel, în opinia lor, lipsa îngrijirii părintești.

Rezumat al contactelor clienților:

Am realizat 5 întâlniri cu d-na Ana și 4 cu d-l Constantin.

Faza de contact a corespuns în cazul d-nei Ana cu o secvență de intervenție, mai concret i-am acordat d-nei sprijinul în întocmirea dosarului (actelor necesare) la Poliție pentru obținerea unei noi cărți de identitate, deoarece și-l pierduse pe cel anterior. Sarcina a fost îndeplinită, iar ulterior au putu fi realizate și interviurile.

Evaluarea-diagnostic psihosocială și intervențiile planificate:

Am realizat evaluarea folosind tehnica interviului (narativ, în prima fază, apoi interviuri structurate), precum și ecoharta (pentru evaluare în spațiu a familiei) și genograma (dintr-o perspectivă intergenerațională). Cei doi soți simțeau nevoia să vorbească mai mult despre ceea ce îi preocupa în prezent și au fost mai puțini dispuși să aducem de pildă în discuție aspecte legate de funcționarea relației lor maritale sau despre relațiile cu familia extinsă, despre modelele de interacțiune. Pe de altă parte, nici eu nu am vrut să „exploatez” întâlnirile cu ei doar de dragul de a obține cât mai multe informații. Am preferat să centrez interviurile pe probleme actuale cele mai importante și pe modul în care acestea sunt percepute de către clienți, pentru a le oferi cel puțin o secvență suportivă.

Conform clasificării problemelor care pot apărea în familii (Hill) pot identifica următoarele categorii de probleme în privința familiei Damian:

-probleme cu sursa atât familială, cât și extrafamilială;

-după natura dificultății: demoralizare plus pierdere, schimbare de status.

Dacă ar fi să optez pentru un cadru teoretic al terapiei familiale, aș alege în acest caz teoria structuralistă (cu accent atât pe trecut, cât și pe prezent) menținând totuși o anumită deschidere spre comprehensiune. Dintr-o abordare conformă teoriei sistemelor ar putea fi utilă în acest caz și o terapie familială sistemică centrată pe problemă.

Ca forme de intervenție socială am folosit complementar intervenția directă (în special prin utilizarea unor tehnici suportive specifice modelelor psihosociale, ventilare, reasigurare realistă, acceptarea în cadrul relației, discutarea logică, transmiterea de informație) și intervenția indirectă (prin facilitarea contactului cu alte sisteme implicate deja sau care ar putea fi implicate în rezolvarea cazului).

După faza de intervenție propriu-zisă a va urma etapa de terminare a relației de ajutor, relație care în acest caz trebuie în mod special să fie pregătită din timp pentru evitarea apariției sentimentului de dependență și apoi de pierdere. Aș include în această fază și o evaluare finală a întregului proces de asistare și în special o evaluare a modului în care s-a produs vreo schimbare pozitivă în situația clienților. Chiar dacă evaluarea finală va releva o mai slabă îndeplinire a sarcinilor propuse, aș accentua aspectele pozitive pentru a încheia asistarea într-o notă optimistă atât în privința rezolvării pe viitor a problemelor, cât și sub aspectul încrederii și autorespectul clienților.

La propunerea mea de a urma cursurile Școlii „Christiana”, răspunsul a fost pozitiv., clientul frecventează parțial cursurile școlii, dar în procent de 100% activitatea practică alături de elevii de aici într-un atelier de mecanică auto. De asemenea beneficiază de consiliere din partea psihologului Școlii „Christiana”.

De asemenea am reușit să-i găsesc un loc de muncă și mamei, iar încheierea cazului s-a realizat pe parcursul a două ședințe și a fost înlesnită de faptul că, clientul și-a redobândit încrederea în sine prin inițierea unor relații de prietenie cu elevii Școlii „Christiana”. Rezolvarea conflictelor maritale este practic imposibilă datorită dependenței tatălui de consumul de băuturi alcoolice, și refuzul de a coopera cu noi.

Anexa nr. 1

Chestionar pentru depistarea cauzelor

abandonului școlar

1. Numele și prenumele_________________________________________Sexul______

2. Data și locul nașterii ____________________________________________________

Domiciliul____________________________________________________________

4. Etnia_________________________________________________________________

5. Religia________________________________________________________________

6. Câte clase ai absolvit? ___________________________________________________

7. Din ce surse de venit trăiește familia ta?

8. Ai hainele și încălțămintea potrivită pentru a te duce la școală?

Da, întru totul

Da, în parte

Nu

Nu știu

9. În viața de zi cu zi, ai destulă mâncare, inclusiv pentru a-ți lua o gustare la școală?

Da, întotdeauna

Da, de cele mai multe ori

Uneori, da alteori nu

Da, de cele mai multe ori

Nu am, în general

10. Care dintre membrii familiei tale consumă des alcool?

11. Care dintre membrii familiei tale a fost condamnat de către Tribunal?

12. Cât de bine te înțelegi cu părinții tăi?

Foarte bine

Bine

Nici bine, nici rău

Rău

Foarte rău

13. Prietenul/prietena cea mai bună se duce la școală și cum învață?

Da, se duce și învață bine

Da, se duce și învață rău

Nu se duce

Altă situație și anume

14. Cât de des primești bătaie de la părinții tăi?

Zilnic

O dată la două trei zile

Cam o dată la o săptămână

Cam de două ori pe lună

Mai rar de o pedeapsă pe lună

Nu mă bate deloc

15. Când ai abandonat școala?

16. Din ce cauze ai abandonat școala?

17. Cât de des/cât de rar mergeai la școală înainte de a abandona?

Zilnic

De două ori pe săptămână

Cam o dată pe săptămână

Cam o dată pe lună sau mai rar

18. De câte ori ai rămas repetent?

19. Dacă ai rămas repetent, ai rămas din următoarele motive?

Absențe

Corigențe, rezultate slabe la învățătură

Din motive de disciplină

Alte motive, anume

20. Ce au spus părinții tăi când au aflat că ai abandonat școală?

21. Părinții tăi erau la curent, se interesau de situația ta școlară, țineau legătura cu învățătorul/dirigintele?

Da, întotdeauna

Da, destul de rar

Nu

Nu știu

22. Cum te înțelegeai cu colegii de școală?

Bine

Nici bine, nici rău

Rău

23. Cum te înțelegeai cu dirigintele și profesorul?

Bine

Nici bine, nici rău

Rău

24. Cine dintre cei apropiați ție te-a încurajat să renunți la școală, spunându-ți că este mai bine așa ?

25. Cu cine te sfătuiești atunci când ai o problemă?

26. Care dintre cei apropiați ți-a spus că nu este bine să abandonezi școala?

27. Care dintre următoarele cauze te-au determinat să abandonezi școala?

Lipsa hainelor și a încălțămintei necesare pentru a merge la școală

Lipsa rechizitelor

Școala este foarte departe de casă

Nu mă simțeam bine la școală

Părinții mă opreau acasă și-mi dădeau de lucru

Colegii se purtau urât cu mine

Nu sunt capabil să învăț

Avem relații proaste cu dirigintele /profesorul

Am considerat că școala nu este importantă pentru viitorul meu

Părinților le era indiferent dacă mă duceam sau nu la școală

Am rămas repetent de trei ori în aceeași clasă

Altceva, anume

28. Dintre frații și surorile tale care au mai abandonat școala?

29. Ce înseamnă școala pentru tine, ce importanță are ea?

30. Ce nu îți plăcea la școală?

31. Ce îți plăcea la școală?

32. Pentru ca tu să reușești în viață, să ai ce îți trebuie și să fii mulțumit, consideri că școala este importantă?

Da, foarte importantă

Da, importantă

Nici prea importantă, nici prea neimportantă

Nu e importantă

Nu e deloc importantă

33. Astăzi ți se pare că ai făcut bine că ai abandonat școala?

Da

Nu

Nu știu

34. Dorești, te gândești să continui școala?

Da

Nu

CURRICULUM VITAE

Nume: Ivan Adela Cerasela

Data si locul nasterii: 5.05.1979 Turda, Jud. Cluj

Adresa: Str. Gheorghe Lazar, nr. 48, Turda, Jud. Cluj

Stare civila: casatorita, mama a doi copii

Experienta profesionala:

2007

Administrator la firma S.C. FALIN SRL

Studii:

1999-2003 Facultatea de Teologie Ortodoxa sectia Asistenta Sociala

1999-2001 Postliceala de Asistent-Operator-Programator

1993-1997 Liceul Agricol Turda sectia Comerciant Merciolog

Aptitudini:

operare pe calculator si programare

cunoasterea a doua limbi straine: italiana- avansat

engleza- mediu

posesoare a permisului de conducere categoria B

sociabila, altruista, optimista, simt al umorului, spirit de echipa

Obiective:

realizarea in plan profesional

BIBLIOGRAFIE:

1.Sfânta Scriptură, (1982), – Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe române, București.

2. Anton, M. (1995), – Părinți și copii, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

3. Bauman, L. (1995) – Adolescenții o problemă, părinții un necaz?, Editura Antent, Oradea

4.Ciofu, C. (1998) – Interacțiunea părinți-copii, Ed. Medicală Amaltea, București.

5. Cosmovici, A. (1998) – Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași

6. Coulshed, Veronica (1993) – Practica asistenței sociale, Editura Alternative, București

7. Dicționar de pedagogie, 1979, E,D,P., București

8. Dr. Dobson, J. (1995) – The strong willed child, Tyndale House Publishers, I.N.C. Wheaton, Illinois, U.S.A.

9. Doron, R & Parot Francoise (19999 – Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București

10. Gheorghiu, Al. (1994) – Copilul nostru crește, suntem pregătiți?, Editura Niculescu, S.R.L. București.

11. Iancu, S. (1983) – De ce merg unii elevi „încruntați” la școală?, E. D.P., Bucurețti

12. Ionescu, Șerban (coord.), (2001)– Copilul maltratat – Evaluare, prevenire, intervenție, Fundația Internațională pentru Copil și Familie, București

13. Killen, K., – Coplul maltratat Editura Eurobit, Timișoara, 1997

14. Kulcsar, T. (1974) – Inteligența școlară de limită, Cluj-Napoca

15.Lițiu, G. (1991) – Părinți și copii, Ed. Cartea Verde, Timiș

16.Moldovan, I., (1996) – Iubirea taina căsătoriei, Alba-Iulia.

17. Muro, J. (1995) – Guidance and counseling in the elementary and middle schools, Brown and Benchmark Publishers, Dubugue, Io12. Walsh, W. (1992) – Twenty major issues in remarriage families, Journal of Counseling and Development

18.Neculau, A. (1999) – Aspecte psihosociale ale sărăciei, Editura Polirom, Iași

19. O.U. Guvernului Nr. 36 din 10 iulie 1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84-1995, publicată în Monitorul Oficial Nr. 152 din 14 iulie 1997

20. Parkinson, I. (1993) – Separarea, divorțul și familia, Editura Alternative, București

21. Preda, V. (1998) – Delincvența juvenilă, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

22. Prelici, V.(1997) – A educa înseamnă a iubi, E.D.P., București

23. Radu, I. (1974) – Psihologie școlară, București

24. Rudică, T. (1981) – Familia, în fața conduitelor greșite ale copilului, E,D.P. București

25. Stake, R. (1994) – Case studies, În Handbook of Qualitative Research, Editura Denzin N. Și Lincoln Y. 236-247, London, Sage

Vizitiu, M. (1995) – Familia creștină azi, Ed. Trinitas, Iași.