SCHIMBAREA SOCIALĂ ÎNTR -O SOCIETATE PERIFERICĂ [609070]

1
SCHIMBAREA SOCIALĂ ÎNTR -O SOCIETATE PERIFERICĂ
– Formarea unei colonii balcanice –

RECENZIE

Daniel Chirot s -a născut în Franța în 27 noiembrie 1942 și a venit în Statele Unite când
avea șase ani. Este cetățean american din 1956. A obținut o diplomă la Harvard în domeniul
studiilor sociale, a slujit în Corpul Păcii -Niger, are un doctorat în
Sociologie la Universitatea din Columbia. Cercetările sale privind istoria socială românească au
fost publicate în volumul „Schimbare a socială într-o societate periferică – crearea unei colonii
balcanice ” (Academic Press 1976) și a fost tradusă în limba română abia după căderea
comunismului. Cercetarea pe care se bazează această carte, spune chiar autorul Daniel Chirot, a
fost începută în 1970, când a petrecut o perioadă de timp în România, studiind sub îndrumarea
lui Henri H. Stahl. Ea a fost încheiată în Statele Unite, între 1971 și 1974 fo losind excelentul
fond de carte românească al Universității Columbia, cartea fiind publicată în 1976.
În România a fost tipărită de către Editura Corint, în București, în anul 2002, fiind tradusă
de către Victor Rizescu și este structurată în VIII capitol e. Cartea de față își prop une trei scopuri:
Mai întâi, ea urmărește să aducă o contribuție la îndelungata dezbatere dintre cei care
caută legi și stadii de evoluție istorică universal valabile și cei care văd în desfășurarea istoriei
doar o mulțime de even imente interesante, dar în mod fundamental unice. Autorul crede că
ambele extreme sunt greșite și propune o cale de mijloc între ele.
In al doilea rând, își propune să extindă notiunea marxistă de "mod de producție" și să
verifice dacă este posibil să se re-evalueze stadiile marxiste ale evoluției sociale, interpretându -le
ca pe niște tipuri ideale flexibile, valabile pentru societăți din afara Europei occidentale. Este clar
acum că înțelese ca reprezentând stadii de evolu ție universale conceptele de mod d e producție
"sclavagist", "feudal", "capitalist" și "socialist" nu au aproape nici o relevanță pentru schimbarea
socială în cea mai mare parte a suprafeței globului, de-a lungul celei mai mari părți a istoriei. La
fel, este cert că nu poate fi elaborată o unică schemă de evoluție, fie ea marxistă sau nu, pentru a
da seama de succesiunea a diferite moduri de producție în diverse părți ale lumii. Pe de altă
parte, noțiunea de mod de producție (sau, cu un termen mai convenabil, "sistem politico –
economic") este utilă.
În al treilea rând, îl interesează natura schimbării sociale în societățile periferice, adică în
cele situate la marginea lumii capitaliste occidentale, care au fost absorbite de economia
dinamică a celei din urmă, transformându -se astfel în societăți "c oloniale" sau " neocoloniale",
fapt ce l -a determinat să aleagă pentru cercetare , istoria socială a re giunii de sud a României,
Valahia .
Cartea lui Chirot este o sinteză a unei ample bibliografii secundare preponderent
istoriografică făcută de un sociolog . Sinteza este u na dintre mizele ei principale; cealalt ă miză
este o mai bună conceptualizare a materialului. În ce privește primul obiectiv, putem spune fără
ezitar e că a fost atins: isto riografia noastră nu a prod us până acum nici o încer care si milară de a
cuprinde, într -o singură abordare, ansamblul is toriei sociale ro mânești până la Primul Ră zboi
Mondial. Î n ce-l priveș te pe cel de -al doile a, rezultatul este de asemenea r emarcabil.
În această privință, însă, cititorul român ar putea să c onsidere cartea ca pe un îndemn la
relansarea unei dezbateri autohtone. Descrierea României ca o " periferie” a occidentului și

2
încercarea de a caracteriza din această perspectivă, la un nivel superior de abstracțiune, specificul
evolutiei sale sociale, au fost niște constante ale dezbaterilor intelectuale românești din
perioada pre -comunistă. Criticii sociali de diverse orientări ideologice, ai acelei epoci au
anticipat multe dintre ideile care stau în centrul studiilor recente despre modernizarea periferică,
iar Daniel Chirot se numără printre cei care au subliniat aceste cont inuități di ntre vechile teorii
sociale rom ânești și bibliografia recentă a proble mei.
Lucrarea ”Schimbarea Socială Într -o Societate Periferică” pe lângă interesul său teoretic,
prezintă și un interes de ordin practic.
Deopotrivă reconstituire istorică și exercițiu teoretic, lucrarea istoricului american
reprezintă o interpretare a evoluției sociale românești din perioada 1250 -1918 și, totodată, o
contribuție la studiere a societăților periferice în general. Autorul își limitează aria de studiu la
teritoriul Valahiei, dar concluziile la care ajunge sunt în bună măsură valabile și pentru cealaltă
provincie românească cu care aceasta s -a unit în 1859, Moldova.
Acest studiu s e ocupă de o parte a Europei de Est, regiunea de sud a României – numită
Valahia de străini, dar pe care românii înșiși o numesc Țara Românească. Există câteva motive
serioase pentru a trata Valahia ca o unitate distinctă. Unul din ele este faptul că celel alte
provincii ale României – Transilvania, Banatu l , Moldova și Moldova sovietică (Basarabia) – au
avut istorii dif erite. Lucru adevărat în specia l în cazul Transilvaniei și Banatului, stăpânite de
unguri cam din secolul al XII -lea până la 1918. Pe de altă parte, Moldova și Valahia au avut
istorii mult mai ușor comparabile. Ambele provincii au fost în linii mari i ndependente, de la
formarea lor în secolele al XIII-lea și al a l XIV -lea până la i ntrare a sub stăpânire turcească în
secolele al XV -lea și al XVI-lea. După această dată au avut evoluții politice similare, unindu -se
în cele din urm ă într-un singur stat român la 1859. Dar, de la crearea sa până la 1859, Valahia a
fost o unitate politică separată, ceea ce înseamnă că a fost o țară aparte de -a lung ul celei mai mari
părți a perioadei acoperite de această carte – din juru l lui 1250 până la 1917.
Valahia a fost considerată o zonă marginală și exotică a continentului. „Asemenea
societăți nici nu merită a fi studiate”, întrucât ele depind de statele mari , unde se află toți factorii
care le influențează. Valahia ar fi fost o societate „proto -colonială”, apoi „neo-colonială”,
exportatoare de grâne, eventual către Anglia, care avea tot interesul să primească cerealele, nu să
și stimuleze o „democrație parlam entară românească” inteligentă, conștientă de sine și
mai…zgârcită cu exporturile de tip colonial. „Contactele intense cu Occidentul nu au dus la o
creștere semnificativă a producției agricole ”. Întreaga evoluție a societății s -a desfășurat într -o
direcție opusă celei a societăților occidentale.
Capitolele 6 și 7 ale cărț ii lui Chirot descriu două etape (1831 -1864 și, respectiv, 1864 –
1917 ) ale sistemului social ș i politic dominat de elita latifundiară și al cărui fundament economic
era constituit de agricultura orientată către export. Așa cum am spus, presiunile Imperiului
Otoman au avut efecte socia l-economice asemănătoare – chiar dacă nu identice – celor ale pieței
capitaliste . Ca atare, Chirot descrie în capitolele 4 și 5 i nstaurarea (în d ecursul secolului al XVI –
lea) și, respectiv, funcționarea (după ., legătura lui Mihai" de la 1600) , sistemului politico –
economic de tip proto -colonial" , a cărui ca racteristică principală a fost dominația elitei boierești
asupra unui stat s lăbit în mod corespunzător și asupra țărănimii dependente .
Colonialismul și proto -colonialismul capătă contur și prin opoziți e cu ceea ce le -a
precedat. Asu mându -și sarcina de, a explic a specificul statului de tip co lonial care a funcț ionat
Valahia începând din secolul al XVI -lea, autorul este obligat să explice și particulari tățile
organizării social -politice ante rioar e : modelul pe care el îl propune în capitolul 3, al statulu i ce
își extrage cea mai mare pa rte a resurselor de pe ur ma contro lului e xercitat asupra marilor rute

3
comerciale și care se suprapune unei societăți agrare constituite din sate devălmașe
cvasiautonome, este inspirat, desigur, de datele oferite de bibliografia românească . Credem însă
că nu greșim dacă afirmăm că modelul nu poat e fi regăsit în această formă în nici o lucrare de
specialitate românească. El reprezintă deci o propunere de conceptualizare a istoriei noastre care
nu a primit până acum atenția pe care o merită.
Reconstituirea istorică a lui Chirot se bazează pe concepț ia – constitutivă pentru ” teoria
sistemului mondial" – după care integrarea unor regiuni agrare în piața mondială capitalistă poate
avea efecte dăunătoare pentru societățile în chestiune. Obișnuiți să ne reprezentăm ” câștigurile"
și ” pierderile" societă ții românești în termeni globali, evaluându -le prin raportare la situația
internațională a României, este greu să ne însușim ideea potrivit căreia secolul Unirii și
Independenței ar trebui să fie privit ca o "epocă de declin social" . Este, de aceea, nevoi e să mai
precizăm încă o dată în ce constă această concepție. Ea accentuează caracterul ambivalent al
modernizării: în urma contactului economic cu regiunile avansate, țările înapoiate nu se înscriu
pe o traiectorie de evoluție identică celei pe care au ur mat-o cele dintâi. Periferiile se
”modernizează" într -adevăr, dar în alt fel decât centrul capitalist. Economia si societatea lor sunt
penetrate de capitalismul internațional, fără a se trans forma însă în sensul unui capitalism
autentic. Ele dezvoltă "modu ri de producție" specifice, adică forme economice, sociale și politice
ce nu pot fi întâlnite în experiența istorică occidentală . ”Neoiobăgia" românească dintre 1864 și
1917 a fost un exemplu de asemenea ” mod de producție periferic" .
În altă ordine de i dei, politica României în Primul Război Mondial nu prezintă interes
pentru acest studiu…Nu s -a întreprins nimic…după ce obținuse promisiunea că va primi
Transilvania ca răsplată, România a atacat Austro -Ungaria…Entuziasmul revoluționar al trupelor
rusești amenința să distrugă ce mai rămăsese în acel moment (1917,n.n.) din România. Regele a
proclamat o reformă agrară pentru a pune capăt agitației în rândul armatei compuse din
țărani…guvernul se temea de o contaminare ideologică (cu atât mai mult cu cât plănu ia să
anexeze aceste teritorii)” adică Transilvania etc. În schimb, spune Chirot, „reforma agrară a
împiedicat extinderea revoluției… Dezastrul economic ce a urmat reformei a fost din vina
demografiei”, adică populația „crescuse” și nu mai exista destul pă mânt și astfel s -au distribuit
parcele prea mici. Soluția, subliniată de experții anilor 20 -30 ar fi fost industrializarea, care să
absoarbă populația la orașe. Din motive „rămase obscure”, soluția aceasta s -a aplicat abia după
1944 (autorul considerând că a fost absolut necesară). Nu se amintește de vreun spor demografic
natural; acesta s -a realizat doar prin teritoriile „anexate”, care au produs necazuri; prea multă
lume, prea mulți „minoritari”. În principate exista o „tradiție antisemită”, răscoala din 1907
pornind, în principal, împotriva arendașilor evrei. Au fost și scenarii conform cărora agenți
străini au declanșat răscoala. Aceștia însă nu au fost găsiți niciodată…
Noroc că azi există și o categorie deosebită a rasei românești, care a părăsit „periferia”,
oferind Centrului Occidentului unicate ale inteligenței, creier proaspăt și nobil, bine educat și
școlit în, dacă vreți, Valahia, care contribuie la edificarea unei lumi moderne în țările care le
oferă posibilități. Occidentul a înregistrat progresele pe care le vedem și datorită aportului de
inteligență românească.
Chirot este doar unul dintre numeroșii adepți ai teoriei sistemului mondial care s -au
depărtat treptat de ea și au criticat -o. Poziția sa ne arată că această perspectivă teoretică – prea des
asociată la noi în perioada post -comunistă cu anti -occidentalismul visceral și cu prejudecățile "
stângiste " -este în realitate o tradiție de gândire pluralistă și fe cundă, ce deschide o gamă variată
de opțiuni. Reconsiderarea ei este cu atât mai necesară cu cât ea este strâns legată de tradiția
culturală românească .

4
Pentru Chirot, sistemul social și politic românesc din secolul al XIX – lea s-a caracterizat
prin dominația unei elite latifundiare. El accentuează continuitatea dintre această elită și cea a
epocilor anterioare . Clasa boierească – după 1858, cea " moșierească " – și-a instaurat controlul
asupra statului în epoca stăpânirii otomane. Puterea sa a fost consolidată ulterior, ea fiind "
confirmată " în c alitate de " oligarhie" guverna tă de celelalte puteri străine a căror influență ,s -a
exercitat asupra României. Nevoia de a asigura exploatarea econo mică a țării și fluența
exportu rilor de cereale i -a det erminat pe austrieci la 1718 -1739 (în perioada stăpânirii lor în
Oltenia), pe ruși la 1829 – 1834 (în perioada elaborării Regulamentelor Organice) și pe
reprezentanții " concertului european" la 1858 (atunci când a fost adoptată Convenția de la Paris)
să acționeze în sensul conservării structurii sociale românești. Moșierimea își extrage forța
socială din controlul asupra pământului și țărănimii, precum și din practicarea agriculturii
extensive pentru export. Chirot consideră că, până la marea reformă agrar ă de la 1917 -1921, nu
s-au produs clivaje importante în interiorul acestei clase, ea neavând de înfruntat nici o provocare
serioasă din partea vreunei categorii sociale concurente.
Întreaga problematică a structurii sociale și a conflictelor sociale face p arte din această
gamă de subiecte. Ș tim foarte bine că nu avem nevoie de o istorie fără răscoa le și greve, țărani și
moșieri, burghezi și proletari, revoluționari, socialiști și comuniști, ci de una în care toate acestea
să apară corect proporț ionate și rezonabil explicate. N u vrem să spunem că astfel de subiecte au
fost cu totul ocolite în anii din urmă. Au apărut atât lucrări în care se simte incapacitatea sau
dezinteresul autorului de a propune un limbaj alternativ celui din perioada comunistă , cât și al tele
în care obiectivul de a descoperi un asemenea limbaj este explicit afirmat și urmărit cu
consecvență impresionantă . Dar inițiativele individuale nu au conturat încă un "stil" post –
comu nist al istoriei sociale româneș ti , iar rezerva multor autori de a aborda teme de acest fel
sau deruta lor atunci când sunt obligați să se refere sumar la ele sunt foarte vizibile.

Surse de inspirație:

Daniel Chirot – Schimbarea socială într -o societate periferică – formarea unei colonii balcanice;

Student: Nedelcu Elena Iuliana, APIE anul II, sem II.