Sbanghe Nicoleta Ileana-Particularități fiziologice ale plantelor higrofile din Cheile Sohodolului- județul Gorj [309151]

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………….7

Capitolul 1

[anonimizat]……………………………………………10

Localizare………………………………………………………………………………………10

Clima…………………………………………………………………………………………….11

Solurile………………………………………………………………………………………….11

Vegetația……………………………………………………………………………………….12

Fauna……………………………………………………………………………………………12

Resursele naturale…………………………………………………………………………..12

Potențialul turistic…………………………………………………………………………..13

Arii protejate………………………………………………………………………………….15

Capitolul 2

Rezervația naturală Cheile Sohodolului………………………………………………………..19

2.1. Localizare și importanță…………………………………………………………………19

2.2. Limitele și zonarea internă……………………………………………………………..20

2.3. Geografia……………………………………………………………………………………..21

2.3.1.Geologia și geomorfologia………………………………………………….21

2.3.2. Hidrologia……………………………………………………………………….23

2.3.3. Solurile……………………………………………………………………………24

2.3.4. Clima………………………………………………………………………………24

2.4. Biocenoza……………………………………………………………………………………24

2.4.1. Flora și vegetația………………………………………………………………25

2.4.2. Fauna……………………………………………………………………………..26

2.4.3. Habitatele………………………………………………………………………..28

2.5. Obiectivele planului de management……………………………………………….31

Capitolul 3

Metoda de cercetare……………………………………………………………………………………….33

Capitolul 4

Date personale privind flora și vegetația din Cheile Sohodolului…………………….34

Concluzii………………………………………………………………………………………………………60

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………61

INTRODUCERE

Necesitatea conservării biodiversității este obiectivă și stringentă deoarece comunitățile umane nu pot trăi și nu se pot dezvolta în afara și independent de ecosistemele naturale. [anonimizat] – [anonimizat].

Mediul natural și mediul creat de om sunt indispensabile evoluției omului și în primul rând supraviețuirii lui. [anonimizat], de rezolvare a contradicției dintre dezvoltarea societăților umane și conservarea naturii.

Un ecosistem sau un organism viu trebuie ocrotit – în primul rând – pentru că există, pentru că mai există. Apărut pe Pământ în urmă cu milioane (sau poate numai mii) de ani, intrat în interrelație cu omul el a devenit o entitate etno-culturală și -mai ales în ultimele veacuri – un obiect și subiect al științei. Protejarea lui are semnificația păstrării și transmiterii în viitorime a sanctuarelor civilizațiilor antice, a vestigiilor istorice, a tradițiilor populare și ale limbilor, a operelor de artă celebre. Avem datoria ca toate acestea să rămână moștenire generațiilor următoare într-o stare cât mai bună de conservare, conform preceptului amerindian că noi nu am moștenit Pământul de la părinți, ci l-am împrumutat, doar, de la copiii noștri. Faptul că numai Terra deține aceste valori naturale este un alt argument ce trebuie să ne facă să acționăm pentru salvarea lor.

Astăzi este unanim recunoscut faptul că pentru salvarea unei (unor) specii nu este suficientă punerea sub protecție, ci este necesară declararea ca arie ocrotită a ecosistemului în care trăiește. De aici amploarea acțiunilor de înființare de parcuri și rezervații naturale.

Cheile Sohodolului sunt situate în Munții Vâlcan, care aparțin lanțului Retezat-Godeanu din Carpații Meridionali, și sunt străbătute de valea Sohodolului. Au o lungime de 10 km și o suprafață de 350 de hectare, care a fost declarată rezervație naturală prin legea 5/2000.

Aria protejată reprezintă o zonă de chei săpate în calcare cretacice – care au favorizat carstificarea – de apele pârâului Sohodol, care își are obârșia sub vârful Siglăul Mare (1682 m).

Circulația subterană a apei în această zonă este un fenomen foarte complex.
Apa a creat  forme diversificate de relief – doline, canioane, lapiezuri, avene, peșteri, abrupturi stâncoase. Printre cele mai interesante forme de pe râu sunt "nările" gigantice, care "respiră apa"și "inelul doamnei" sau "Inelul de Piatră", o gaură perfect rotundă în fâșia în stâncă, prin care se vede cerul și seamănă izbitor de mult cu o verighetă. Tot aici mai există și alte două forme de relief, care dețin recorduri mondiale în domeniul speologiei: Clocoticiul din Scoaba Sărăturii (99 m) unde se află cel mai mare grup stalagmitic din țară (10 m) și Clocoticiul din Cârca Părețeilor (149 m) unde se află cel mai mare puț vertical din țară (121 m).

Flora și fauna este specifică Meridionalilor. În ceea ce privește flora, primăvara pot fi observate peste 300 de specii de plante, precum garofița de stâncă, sămânța soarelui, spânzul purpuriu, struțișor sau chiar castani seculari plantați înainte de 1859.

Din centrul comunei Runcu, după cca 1 km se ajunge la drumul forestier care insoteste cursul Sohodolului. Dupa foarte putin timp de mers, se deschide peisajul superbelor chei. Peretii, la inceput fragmentati, cuprind mai departe în intregime versanții, urmând apoi locuri în care șoseaua și apa iși dispută locul de trecere, contribuind în jocul lor la frumusetea acestui parcurs. Peretii cheilor se ridică vertical, iar pe alocuri se boltesc deasupra drumului, oferindu-i parcă ocrotire.

Pe versantii din jur se pot descoperi cu privirea forme de relief diversificate.

Dintre toate acestea, cea care este mai cunoscută și atrage mai mult atenția este Peștera Gârla Vacii, loc peste care cei neavizati vor trece neobservand ca aici apele Sohodolului se împart in doua șuvoaie, unul dintre ele pătrunzand tumultuos în peșteră și ieșind din nou la lumina zilei, jos, în Runcu, sub forma unor șuvoaie limpezi si reci. La 200 metri de peșteră, o stânca despicata permite apelor zbuciumate să treacă printre ele.

Pestera Pârleazului sau Peștera cu Lilieci din vecinatate produc la randul lor trecatorilor o senzatie impresionantă. Un alt loc ce impresioneaza intr-un mod foarte placut este reprezentat de doua guri de tunel, sau Narile, cum sunt cunoscute de majoritatea turistilor. Tot aici, ridicand privirea catre peretii inalti ai cheilor, se poate zari decupata in stancă arcada Inelului de Piatra, ce pare că vegheaza de la inaltime supunerea Sohodolului. De aici în sus, valea isi continua drumul prin pădurea deasă în care fagul alternează cu castanul si nucul, aparând din loc în loc mici poienițe.

În actuala vale a Sohodolului se găsesc bolovănișuri pietrișuri și conglomerate. Cât privește substratul geologic, în partea superioară se află roci caracteristice grupului cristalin Parâng, format din micașisuri și în care predomină mica albă, granitul de Tismana, gnaisuri șistoase, iar în partea inferioară a teritoriului, în apropiere de localitatea Runcu, terenul este constituit din masive de calcar cristalin în care se observă numeroase fenomene carstice.

Referitor la condițiile geomorfologice, apele străbătând masivele calcaroase, au adâncit foarte mult valea, prezentând pereți abrupți, ziduri sau hornuri înalte, uneori cu diferențe de nivelde peste 250 m. În partea superioară, Sohodolul adună apele de la numeroase izvoare aduse de mai multe văi( Valea Albelor, Teceruia, Padului, etc), situate de o parte și de alta a sa și cu ele ferestruiește chei de o rară frumusețe peisagistică.

În ceea ce privește condițiile pedologice, la partea superioară sunt prezente rocile aride, solurile fiind de tip brun acid montan cu profil redus, bogate în material scheletic.

Din puct de vedere botanic, situl conține 7 taxoni (plante vasculare) endemici și subendemici, 2 taxoni amenințați la nivel european și alți 14 taxoni incluși în Lista Roșie a României (Oltean, 1994): Anacamptis pyramidalis, Angelica archangelica, Centaurea atropurpurea, Cephalaria laevigata, Dactyloriza incarnata, Galium kitaibelianum, Luzula forsteri, Neottianidus avis, Pariettaria lusitanica ssp.serbica, Polygonatum odoratum, Rhinanthus wagneri, Silene flavescens, Seseli rigidum, Veronica bachofenii, Galanthus nivalis, etc.

Specii amenințate (Sîrbu Anca,2007):

Athamanta turbith ssp hungarica ( taxon endemic și amenințat) ,

Campanula pattula ssp. abietina ( taxon eupean amenințat),

Dianthus spiculifolius(taxon sbendemic amenințat),

Erytronium dens-canisssp niveum(taxon endemic amenințat),

Galium baillonii( taxon endemic amenințat),

Hepatica transilvanica( taxon endemic amenințat),

Primula auricula ssp serratifolia( taxon endemic amenințat),

Thymus comosus( taxon endemic amenințat).

Tipuri de habitate amenințate ( Sîrbu Anca, 2007):

EUNIS G1Păduri caducifoliate de foioase;

Directiva Habitate 9180 Păduri de Tilio – acerion pe versanți abrupți, grohotișuri

Convenția de la Berna 41.4 Păduri mixte pe ravene și coaste

Eunis G1 Păduri caducufoliate de foioase

Directiva Habitate 91VO Păduri dacice de fag

Convenția de la Berna 41.4 Păduri de fag

CAPITOLUL 1

NORDUL GORJULU DE VEST- CARACTERIZARE GENERALĂ

1.1.LOCALIZARE

Situl Natura 2000 ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest are ca limite coordonatele 45°9'5" latitudine nordică și 23°4'44" longitudine estică, este situat în NV-ul Regiunii istorico-geografice Oltenia (pe raza localităților Bumbești-Jiu, Turcinești, Tismana, Stănești, Schela, Runcu, Peștișani, Padeș, Godinești) și pe mici suprafețe în județele Hunedoara (localitățile Uricani, Lupeni, Vulcan).

Teritoriul pe care este amplasat Situl Natura 2000 ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest face parte din:

– regiunea biogeografică alpină și continentală

– regiunea ecologică Carpații Meridionali.

Altitudinea la care este situat situl prezintă următoarele valori:

– altitudinea minimă 192 m.

– altitudinea medie 835 m.

– altitudinea maximă 1940 m.

Suprafața sitului este de 86.958 ha, adică aproximativ 0,64% din suprafața țării.

Accesul în sit se face pe: DN 66A din Câmpul lui Neag, DJ 672C între Câmpul lui NeagRuncu-Răchiți, DJ 664 între Vulcan-Schela, DJ 664A Bulzești-Stănești-Curpen, DJ 672B Târgu Jiu-Bârsești-Ursați-Frătești-Suseni-Pârvulești, DN 67D Târgu-Jiu-Peștișani, DJ 672 GodineștiPocruia și Godinești-Tismana, DN 67D Arcani-Peștișani-Padeș, DN 671 Baia de Aramă-Padeș- Călugăreni-Cloșani.

Proprietatea terenurilor și drepturile de management

Situl Natura 2000 ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest se află în proporție de cca 96% pe raza localităților Padeș, Tismana, Peștișani, Runcu, Stănești, Schela, Bumbești-Jiu, Turcinești, Godinești din județul Gorj și de cca 4% pe raza localităților Uricani, Vulcan și Lupeni din județul Hunedoara.

Proprietatea este preponderent de stat, cu mențiunea că ponderea proprietății private are un trend ascendent ca urmare a retrocedărilor de terenuri către foștii proprietari sau asociații ale acestora.

Din analiza fișelor statistice a localităților pentru perioada 2010-2012 (sursa Institutul Național de Statistică), referitor la evoluția datelor înregistrate în domeniul agricol se constată:

– suprafața totală a localităților din județul Gorj este de 167.022 ha din care 48.776 ha cu destinație agricolă și 118.246 ha cu destinație neagricolă (din care 110.190 ha cu păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră).

– în domeniul privat, suprafața totală este de 64.117 ha din care 43.087 ha cu destinație agricolă și 21.030 ha cu destinație neagricolă (din care 16.671 ha cu păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră).

Limite

Situl Natura 2000 ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest este situat între Parcul Național Defileul Jiului la est și Parcul Național Domogled-Valea Cernei la vest (care cuprinde 71 % din 10 teritoriul comunei Padeș și 10% din teritoriul comunei Tismana.

De asemenea, situl nu cuprinde zonări sau delimitări interioare, cu excepția ariilor protejate existente pe teritoriul acestuia. O posibilă zonare poate apărea doar în funcție de distribuția speciilor și habitatelor pentru care situl a fost protejat.

Suprapunerea Sitului Natura 2000 ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest cu alte arii
naturale protejate

În interiorul Sitului Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest există mai multe arii naturale protejate de interes național, cu statut diferit de protecție, regâsindu-se atât monumente ale naturii, cât și rezervații naturale. Aceste arii naturale protejate sunt:

a) – monumente ale naturii: Piatra Andreaua, Izvoarele Izvarnei, Peștera Gura Plaiului, Izbucul Jaleșului și Dealul Gornicelu

b) – rezervații naturale: Cotul cu Aluni, Rezervația Botanică Cioclovina, Cornetul Pocruiei,

Pădurea Răchițeaua, Pădurea Tismana-Pocruia, Dumbrava Tismanei, Muntele Oslea, Piatra Boroștenilor, Pădurea Gornicel, Cheile Sohodolului, Cheile și Peștera Pătrunsa, Cheile gropului Sec.

Piatra Andreaua, este situată în comuna Tismana, satul Sohodol, pe o suprafață de 1,0 ha.

Izvoarele Izvarnei (categoria III IUCN), în comuna Tismana, ocupă 500 ha și sunt renumite pentru izbucuri, relief carstic cu peisaje frumoase (Peștera Fușteica și Cheile Izvarnei), floră și faună cu elemente sudice.

Peștera Gura Plaiului (categoria III IUCN), se găsește în comuna Tismana, este o rezervație speologică cu lungimea de 150 km și intrare prin aven, a fost declarată monument al naturii, nu este amenajată turistic și nu se vizitează, este interesantă prin endemismul regional coleopterul Tismanella chappusi, aflat în număr extraordinar de mare.

Izbucul Jaleșului din comuna Runcu, pe 20 ha cu relief carstic, floră și faună specifice, (categoria III IUCN).

Dealul Gornăcelu din comuna Schela, renumit prin depozitele de tip recifal cu Serpula
gregalis și Cardium sp., (categoria III IUCN).

Cotul cu aluni (categoria IV IUCN), este situat pe teritoriul administrativ al comunei Tismana, în nordul acesteia, între râul Tismana și pârâul Pârgașului, la circa 2 km nord-est de Mânăstirea Tismana în raza Ocolului Silvic Tismana și are o suprafață de 25 ha, fiind renumit prin specii de alun turcesc, carpen, frasin, corn, scumpie, frăsiniță și flora însoțitoare de origine mediteraneeană.
Rezervația Botanică Cioclovina (categoria IV IUCN), din comuna Tismana, pe 12 ha în porțiunea dinspre vârf cu pajiște de stâncărie și specii rare de sorb.
Cornetul Pocruiei (categoria IV IUCN), din comuna Tismana, ocupă 70 ha cu arboret de stejar pufos, scumpie și flora specifică însoțitoare.

Pădurea Răchițeaua (rezervație naturală mixtă), comuna Runcu, pe 1200 ha cu aspect peisagistic și floră însoțitoare.

Pădurea Pocruia-Tismana (categoria IV IUCN), este situată la 400 m altitudine, se întinde pe o suprafață de 52 ha de pădure cu exemplare foarte frumoase de castan bun-comestibil (Castanea
sativa) și flora însoțitoare, amestecate pe alocuri cu specii de stejar și fag. Mulți arbori au circumferința de peste 1,50 m și ating vârsta de peste două secole. Pe substratul stâncos, castanii au condiții bune de climă datorate reliefului (ca o căldare), o temperatură medie anuală de peste 9°C și mai mult de 925 mm precipitații, cu ierni blânde și verile nu excesiv de calde. Se realizează astfel aici, condiții de viață apropiate de cele ale bazinului Mediteranei, locul de origine al castanului. Planta a fost adusă de călugări cu secole în urmă la Mănăstirea Tismana și cultivată aici, de unde s-a răspândit pe cale naturală. Este și rezervație științifică și seminceră.
Dumbrava Tismanei (rezervație naturală forestieră), situată în comuna Tismana pe 363 ha și interesantă prin speciile de stejar și aspectul peisagistic deosebit.

Muntele Oslea (comuna Padeș și orașul Tismana), 280 ha, denumit și Piatra Craiului în miniatură, este o rezervație mixtă complexă (categoria IV IUCN), accesibilă numai pe o potecă din localitatea Tismana pe Plaiul Tismana, din Valea Motrului de la Poienile de Sus, pe dealul Frumosu și dealul Boul, precum și din Valea Jiului de Vest de la casa de vânătoare Câmpușel.
Piatra Boroștenilor, ocupă 28 ha pe raza comunei Peștișani, cu vegetație de stâncărie și făgete cu Hepatica transsilvanica; este o rezervație naturală mixtă din categoria IV IUCN.
Pădurea Gornicel din Bumbești-Jiu, satul Pleșa, este o rezervație naturală forestieră cu o suprafață de 85 ha cu pin silvestru și flora însoțitoare.

Cheile Sohodolului. Este rezervația naturală mixtă din categoria IV IUCN, situată în munții Vâlcan, pe teritoriul comunei Runcu, în partea sudică a bazinului hidrografic al văii Sohodolului, fiind unică prin tunelele săpate de apă în pereții Clădirii și Nărilor, a cascadelor colorate, care cad din versanți numai în perioadele cu ploi, precum și prin curioasa formă carstică rămasă suspendată (Inelul).

Din punct de vedere geografic, cheile Sohodolului constituie o rezervație complexă de interes peisagistic și floristic, pe o lungime de 10 km, cuprinzând întreaga fâșie calcaroasă tăiată de apa Sohodolului, inclusiv rezervația naturală Cheile și Peștera Pătrunsa, cu un aspect peisagistic deosebit, câmpurile de lapiezuri de la Tufaia, peșterile, izbucurile, vegetația de stâncărie calcaroasă cu multe rarități floristice și specii rare de faună.

Cheile Pătrunsa, comuna Runcu, pe 10 ha, rezervație naturală din categoria IV IUCN.
Cheile Gropului Sec, comuna Runcu, sat Bâlta, este o rezervație naturală mixtă importantă prin relieful carstic complex, izvoare carstice, pâlcuri de Pinus nigra subsp. banatica în amestec cu Pinus sylvestris.

Peștera Lazului (categoria III IUCN), din comuna Padeș: prima descriere aparține lui P. A. Chappuis și A. Winkler (în P. A. Chappuis și R. Jeannel, 1951), care au vizitat-o în 1928 descriere a unei porțiuni de aproximativ 170 m. În 1961, peștera a fost explorată în întregime de V. Decu și M. Bleahu.

Peștera este săpată în masivul Sohodol, în versantul drept al Văii Motrul Sec, la 370 m altitudine și la 1,0 m deasupra râului.

Peștera Lazului reprezintă un meandru subteran al Motrului Sec prin care, într-o prima fază, se drena în permanență apa acestei văi. O mare parte a rețelei subterane se află sub nivelul cursului, iar la viituri apa care se pierde urcă în rețea, o îneacă (în afara culoarelor fosile, dispuse la etaj) și părăsește peștera în stare limpede pe la deschidere.

Prin morfologia ei, Peștera Lazului reprezintă unul dintre cele mai interesante exemple de geneză a unei rețele subterane în regim freatic.

Este o peșteră caldă (10,8°C în profunzime), foarte umedă și cu caracter dinamic, datorită structurii rețelei (care prezintă multe strâmtori) și cursului de apă. În timpul iernii curentul rece care pătrunde în peștera usucă pereții și îngheață apa de infiltrare până în zona strâmtorii duble și chiar dincolo de aceasta.

Peștera se remarcă prin fenomene carstice spectaculoase cu aspecte concreționare și galerii înguste și poate fi vizitată în totalitate în perioade de secetă. Până la primul sifon nu este nevoie de un echipament de protecție special, ci doar de mijloace de iluminare.

Pădurea Gorganu (21,30 ha) din comuna Padeș, este rezervație naturală forestieră din categoria IV IUCN și adăpostește specii de alun turcesc, precum și flora însoțitoare de influență submediteraneană, situată la 14 km de satul Motru Sec.

Cheile Șușiței din comuna Runcu, sat Dobrița, pe 10 ha.

(http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2015-12-29_PM_R_ROSCI0129_NGV.pdf

Planul de management al sitului Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest )

1.2.CLIMA

Clima este temperat continentală, cu foarte multe nuanțe, ca urmare a poziției geografice, a circulației atmosferice și a componentelor de relief prezente. Aceasta se caracterizează prin următoarele particularități :

Radiația solară se cifrează la 1225 kcal/ cmc/ an în sud și scade la 1100 kcal/ cmc/ an în nord.

Temperatura medie anuală înregistrează valori diferite de la nord la sud: 0°C pe culmile de peste 2000 m, 3,4°C la Stația meteo Parâng, 10,1°C Târgu Jiu; temperaturi ce dau, în general, un confort termic.

Precipitațiile au o distribuție neuniformă în teritoriu și scad de la nord la sud astfel: 1200 mm/an la peste 2000 m, 950 mm/an la Stația meteo Parâng, 865mm/an la Novaci, 750mm/an la Târgu Jiu, 585 mm /an la Țânțăreni.

Stratul de zăpadă are o repartiție neuniformă, în zona montană înaltă la peste 1500 – 1600 m durează 180-200 zile (Parâng, Vâlcan, Godeanu).

În zona munților mijlocii durata este doar de 140-150 zile și scade până în podiș la 60-80 zile/an. Acest lucru poate permite dezvoltarea sporturilor de iarnă.

Vânturile dominante, pe culmile înalte sunt cele de nord-vest, iar în zonele depresionare se face simțită prezența maselor de aer din sud și sud-est de origine tropicală.

Existența foehnului pe versanții sudici ai munților produce în condițiile unor temperaturi de 0 0C, declanșarea avalanșelor. În depresiunile deluroase climatul este de adăpost, calmul atmosferic fiind predominant.

Rețeaua hidrografică aparține în majoritate unui singur bazin colector, Jiul, care adună apele mai multor afluenți (Sadu, Tismana, Jilțu, Motru, Gilort, Amaradia, etc.) de pe o suprafață de peste 10 mii km 2. Excepție fac extremitățile NE și NV ale județului, care sunt drenate de cursurile superioare ale Oltețului și Cernei. Rețeaua hidrografică este completată de o serie de lacuri majoritatea antropice.

Apele de adâncime sunt de mai multe tipuri: termale, semi-termale bicarbonatate, carbogazoase, feruginoase, sulfatate clorurosodice, fiind slab utilizate în scopuri curative.

( http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2015-12-29_PM_R_ROSCI0129_NGV.pdf

Planul de management al sitului Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest )

1.3. SOLURILE

Solurile existente în judetul Gorj, pot fi împartite în trei categorii: soluri zonale (argiluvisoluri, spodosoluri), soluri intrazonale (cambisoluri, soluri hidromorfe); soluri neevoluate (litosol, regosol, sol aluvial etc).

În zona piemontană și în sudul dealurilor subcarpatice domină solurile brune podzolice, în asociație cu soluri brune. Solurile montane sunt de regulă scheletice și au o grosime redusă.

Solurile azonale s-au forma datorită condițiilor locale, ocupă suprafețe mai mici și cuprind: rendzine, glelosoluri sau hidrisoluri freatice, stagnosoluri sau hidrisoluri pluviale, litosoluri, regosoluri, aluviosoluri și tehnosoluri.

( http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2015-12-29_PM_R_ROSCI0129_NGV.pdf

Planul de management al sitului Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest)

1.4.VEGETAȚIA

Vegetația județului Gorj prezintă următoarea etajare pe verticală:

1.Etajul pajiștilor alpine cuprinde marile înălțimi, culmi calcaroase, abrupturile stâncoase și grohotișurile. Aici sunt prezente specii de jnepeni, ienuperi, tufe de afin, coacăz, smirdar și multe alte specii ierboase de tipul gramineelor sau al unor plante cu flori colorate.

2. Etajul pădurilor de conifere localizat între 1400-1700 m, mai ales pe versanții nordici, speciile predominante fiind molidul, bradul.

3.Etajul pădurilor de foioase acoperă îndeosebi versanții sudici unde se găsesc în amestec sau difuz cu exemplare de conifere. Pe culmile sudice ale Munților Parâng și Vâlcan se gasesc făgetele pure sau pe alocuri în amestec cu gorun, carpen.

Un loc aparte îl ocupă prezența pe pantele calcaroase adăpostite, însorite a castanului comestibil (Castanea vesca) asociat uneori cu alunul turcesc, cu specii mezotermofile, xerotermofile (corn, mojdrean, lemn câinesc, dârmox, păducel, scumpie, liliac sălbatic, etc.).

Vegetația județului Gorj cuprinde aproximativ 2000 de specii din care 110 specii sunt mediteraneene, 13 pontice, 36 balcanice, 26 balcano-dacice ele jucând un rol esențial în diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în județ.

(Borza Al. 1957- Caracterul și arondarea geobotanică a vegetației lemnoase în regiunile de câmpie subcarpatice)

1.5. FAUNA

Fauna județului este foarte variată și bogată.

Culmile alpine și circurile glaciare adăpostesc capra neagră (Parâng-Găuri, Ghereșul, Roșiile, Slăvei, Vâlcan-Oslea).

În pădurile de foioase și de amestec, trăiesc specii precum: ursul, mistrețul, lupul, cerbul, căprioara, pisica sălbatică, dihorul. Apar și unele specii caracteristice faunei mediteraneene precum vipera cu corn si broasca țestoasă de uscat.

Pitorescul pădurilor din aria montană și deluroasă este amplificat de un mare număr de păsări și insecte, cu rol cinegetic se remarcă cocoșul de munte, ierunca.

Numărul mare de specii cinegetice explică și cabanele de vânătoare prezente îndeosebi în Munții Parâng și Vâlcan (fond cinegetic 467.400 ha).

Apele lacurilor de munte, atât cele glaciare cât și cele de baraj sunt bogate în păstrăv și crap. Cursurile superioare și mijlocii ale râurilor Jiu, Jieț, Gilort, Olteț sunt considerate un paradis al peștilor prin prezența speciilor de păstrăv, mreană, moioagă, clean, scobar.

1.6. RESURSELE NATURALE

Resursele natural ale județului Gorj au fost determinate de evoluția formelor de relief. Acestea se găsesc în subsol sub forma unor depozite sedimentare. Cele mai importante resurse sunt : lignitul, antracitul, grafitul, gazele naturale, petrolul, materialele de construcții (granitul pentru construcții, argila refractară, calcarul).

Gorjul este cunoscut și prin existența izvoarelor de ape minerale cu importante proprietăți terapeutice, de la Țicleni și Săcelu sau Glogova și Bălănești, neexploatate încă. Resursele subsolului sunt completate cu importante bogății ale solului, între care pădurile de fag, rășinoase, stejar și alte esențe de arbori, la care se adaugă pășunile din zonele de munte și deal, atât de necesare creșterii animalelor.

1.7. POTENȚIALUL TURISTIC

Județul Gorj deține un valoros potențial turistic, format dintr-un cadru natural generos prin toate componentele sale, dar și din importante și variate atracții turistice antropice, la care se adaugă păstrarea unor vechi ocupații și meșteșuguri, a unor frumoase datini și obiceiuri populare.

Între principalele zone de concentrare a valorilor turistice regăsim: arealul turistic Vâlcan-Motru, arealul turistic Parâng- Olteț, arealul turistic Târgu- Jiu cât și arealul turistic Dealurile Getice.

Arealul turistic Vâlcan- Motru se impune din punct de vedere al potentialului turistic, atât prin aspectele peisagistice impresionante cât si prin obiectivele istorice si religioase, manifestările culturale și sărbătorile tradiționale, traseeele turistice montane, zonele de practicare a sporturilor montane, vânătoare și pescuit. Tot aici regăsim prezența reliefului carstic cu numeroase chei și peșteri – Cheile Corcoaia,Cheile Motrului, Cheile Sohodolului, Cheile Sușiței Verzi, peștera Motru Sec, peștera Cloșani, peștera Cioaca cu Brebenei, peștera Gura Plaiului și existența pădurilor de castan comestibil și liliac sălbatic de la Pocruia,Tismana, Peștișani, Lelești conferă acestui sector un specific aparte al peisajelor.

Prezența lacurilor antropice de pe valea Cernei (valea lui Iovan), Motrului (Valea Mare), valea Bistriței (lacul Vâja, Clocotis), cu un fond piscicol important, păstrăvăriilor de la Tismana, Arcani și Runcu și a fondului cinegetic în aria munților Vâlcan și a Subcarpaților Getici reprezintă alte puncte de atracție ale zonei.

Din rândul obiectivelor antropice se remarcă: mânăstirea Tismana, schiturile Cioclovina de Jos și Cioclovina de Sus, Mânăstirea Lainici și schitul Locurele, mănăstirea Vișina, monumentul Proclamației de la Padeș, casa memorială Constantin Brâncuși și expoziția de sculptură de la Hobița, monumentul lui Mihai Viteazu de la Schela, biserice de lemn și de zid cu valoare de patrimoniu.

În zonă mai există mici nuclee în care se practică vechi meșteșuguri ale artei și creației populare: Tismana-țesături, Găleșoaia și Glogova-olărit, Telești-prelucrarea obiectelor casnice din lemn. La acestea se adaugă prezența unor muzee sau colecții etnografice sătești Lelești, Arcani, Tismana, Dobrița, etc.

Formele de turism care se pot practica în acest areal sunt: turismul montan, speologie sportivă, alpinism și escaladă, pescuit sportiv și vânătoare, turism cultural (etnografic, științific, ecologic, religios), turism itinerant și de tranzit.

Arealul turistic Parâng- Olteț se individualizează prin atractivitatea peisajelor de pe versanții sudici ai munților Parâng și Căpățânii, prin formele carstice spectaculoase precum: abrupturi calcaroase Cheile Oltețului, Cheile Galbenului și Gilortului), peșteri (Polovragi, Muierilor etc.), ce constituie o atracție naturală de bază a zonei, prin potențialul schiabil dezvoltat din zona Rânca-Corneșu Mare etc. De asemenea tot in acest areal se poate practica alpinismul în Cheile Oltețului, Galbenului, unde există peste 50 de trasee de alpinism și escaladă omologate.

Prezența apelor minerale au permis dezvoltarea stațiunii balneoclimatice de interes regional și local Săcelu.

Dintre obiectivele culturale se detașează în mod deosebit mănăstirile Polovragi și Crasna monumente de artă feudală, biserici de lemn și de zid, casa memorială Maria Lătărețu etc.

Formele de turism specifice acestui areal sunt: turism montan pentru drumeție, turism balnear, sporturi de iarnă, turism speologic, alpinism, turism cultural, de tranzit, turism de sfârșit de săptămână.

Arealul turistic Târgu- Jiu, se remarcă în special prin deosebitele obiective antropice de care dispune precum: complexul sculptural Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu unde regasim celebrele sculpturi Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului etc, Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu – Târgu Jiu, un număr important de case și biserici vechi, cu statut de monumente de arhitectură în orașul Târgu Jiu, muzeul județean cu secții diverse, muzeul de arhitectură populară de la Curtișoara.

Formele de turism specifice arealului Târgu-Jiu sunt reprezentate prin turismul de afaceri și în interes de serviciu, turismul cultural (etnografic, științific) și turismul de tranzit.

Arealul turistic Dealurile Getice se caracterizează prin peisaje mai puțin atractive, climatul este blând iar suprafețele împădurite sunt reduse în favoarea terenurilor agricole. În schimb, localitățile rurale au arhitectură specifică și dețin interesante obiective cultural-istorice și tradiții etnofolclorice. Se remarcă, printre: peisaje deluroase, atractive cu păduri de stejar sau plantații pomico-viticole, pășuni și fânețe, ape minerale de zăcământ clorurato-sodice și sulfuroase la Țicleni, fond etnocultural în aproape toate localitățile, dar precumpănitor la Borăscu, Aninoasa, Bărbătești unde se află muzee etnografice sătești – Bărbătești, Borăscu, Vladimir, casa memorială la Vladimir (a pandurului Tudor Vladimirescu) și de tip culă la Aninoasa, biserici din secolele XVIII și XIX, multe de lemn, monumente istorice și de arhitectură.

Fig. 1.1. Harta fizico-geografică a județului Gorj(www.judetulgorj.info)

ARII PROTEJATE

Între ariile protejate ale județului Gorj regăsim: Parcul Național Retezat, Parcul Național Domogled -Valea Cernei, Piatra Cloșanilor inclusiv peșterile Cloșaniși Cioaca cu Brebenei , Ciucevele Cernei , Cheile Corcoaiei , Peștera Lazului, Pădurea Gorganu, Muntele Oslea , toate acestea în regiunea Padeș; Peștera Muierii, Peștera Iedului în Baia de Fier; Cheile Sohodolului, Izbucul Jaleșului în Runcu; Muntele Oslea, Piatra Andreaua, Izvoarele Izvernei,Peștera Gura Plaiului, Cotul cu Aluni, Rezervația botanică Cioclovina, Pădurea Tismana-Pocruia, Cornetul Pocruiei în Tismana; Cheile Oltețului și Peștera Polovragi, Pădurea Polovragi în Polovragi; Parcul Național Bumbești Jiu în Bumbești-Jiu; Piatra Buha, Piatra Biserica Dracilor, Formațiunile Eocene de la Săcelu, Izvoarele minerale Săcelu, Valea Sodomului în Săcelu; Piatra Boroștenilor în Pestișani;. Pădurea Barcului în Novaci; Dealul Gornăcelu în Schela; Valea Ibanului în Scoarța.

1.2. Harta administrativă a județului Gorj(www.judetulgorj.info)

Tabel 1.1.

Lista ariilor protejate din județul Gorj (www.insse.ro)

CAPITOLUL 2

REZERVATIA NATURALĂ CHEILE SOHODOLULUI

2.1.LOCALIZARE ȘI IMPORTANȚĂ

Cheile Sohodolului se află situate în amonte de localitatea Runcu. În actuala vale a Sohodolului se găsesc bolovănișuri, pietrișuri și conglomerate. Cât privește substratul geologic, în partea superioară se află roci caracteristice grupului cristalib Parâng, care este format din micașisturi și în care predomină mica albă, granitul de Tismana, gnaisuri șistoase etc., iar în partea inferioară a teritoriului, în apropiere de localitatea Runcu, terenul este constituit din masive de calcar cristalin în care se observă numeroase fenomene carstice.

Referitor la condițiile geomorfologice, apele străbătând masivele calcaroase au adâncit foarte mult valea, prezentând pereți abrupți, ziduri sau hornuri înalte, uneori cu diferențe de nivel de peste 250m. În partea superioară, Sohodolul adună apele de la numeroase izvoare aduse de mai multe văi ( Valea Albelor, Teceruia, Padului etc. ), situate de o parte și de alta a sa și cu ele ferestruiește chei de o rară frumusețe peisagistică. La nivelul localității Runcu această vale iese într-o depresiune aproape plană.

În ceea ce privește condițiile pedologice, la partea superioară sunt prezente rocile acide, solurile fiind de tip brun acid montan cu profil redus, bogate în material scheletic.

Rezervația naturală întinsă pe o suprafață de 350 hectare a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 și reprezintă o zonă de chei săpate în calcare cretacice de apele pârâului Sohodol, cu forme diversificate de relief (doline, canioane, lapiezuri, avene, peșteri, abrupruri stâncoase), cu floră și faună specifică Meridionalilor.

Fig. 2.1. Cheile Sohodolului- localizare(www. Google.ro)

Accesul spre rezervația naturală se face pe drumul național DN 67D Tîrgu Jiu – Baia de Aramă, din care se ramifică în dreptul km 13, drumul județean DJ . Acesta după ce traversează satele Răchiți și Runcu pătrunde pe Cheile Sohodolului.

2.2.LIMITELE ȘI ZONAREA INTERNĂ A REZERVAȚIEI NATURALE

Limita nordică începe de la obârșia Văii Peștera continuată apoi cu limita de subparcelă față de u.a. și 144D și apoi pe aliniamentul de borne silvice 20, 21, 22, 23 care separă rezervația de u.a. 143B din afară;

Limita estică urmărește aliniamentul de borne silvice 23-9 față de poiana care se află în u.a. 140 din UP V, apoi limita trece dincolo de râu, la sudul poienii din u.a. 140 între borna silvică 9 din UP IV și borna silvică 281 din UP V; aliniamentul de borne silvice 281-286 separă rezervația de u.a.144 din UP V Sohodol, iar aliniamentul de borne silvice 286, 284, 291 și 290 separă rezervația de u.a.147 din UP V Sohodol; de la bornele silvice 290 și 293 limita se continuă pe un drum forestier care o separă de u.a. 150A. De la bornele silvice 293, 295, separația este pe limită de subparcelă între u.a. 151A (din interiorul ariei) față de u.a. 151B (din exteriorul ariei) și față de u.a. 152A din rezervație față de u.a. 152B din exterior. De la borna silvică 295 până în Vârful Brezaia (), limita merge aproximativ pe Culmea Tufoaia care separă în interior o suprafață de stâncărie aparținând de UP VI Șușița Seacă de fondul forestier din exterior, aparținând de UP V Sohodol. Limita coboară pe Valea Plopu, afluent al Văii Dilesii, apoi pe drum forestier peste Gruiul Runcului (care este limită între UP V și UP VI) și coboară pe primul afluent al Sohodolului care traversează terenul agricol aparținând satului Runcu și ocolește pe la sud peretele stâng terminal al Cheilor Sohodolului, până la borna silvică 289 din UP V;

Limita sudică urmărește aliniamentul de borne silvice 289, 288 și 287 care separă rezervația de u.a. 142 din exterior;

Limita vestică se suprapune pe aliniamentul de borne silvice 287 și 2 pe drum forestier peste Dealul Cornetul, pe sub Vf. Toroiogii, apoi se continuă cu aliniamentul de borne silvice 2, 3, 4, 6 și 10 care se suprapune pe un drum forestier care separă UP IV Plescioara de UP III Bâlta, până la Obârșia văii Peșterii.

Zonarea internă a Rezervației naturale Cheile Sohodolului cuprinde următoarele tipuri de zone:

zonele cu protecție strictă sunt zonele de mare importanță științifică, ce cuprind zone sălbatice în care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus;

zonele de protecție integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul rezervației naturale Cheile Sohodolului;

zonele de dezvoltare durabilă a activităților umane sunt zonele în care se permit activități de investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității.

2.3. GEOGRAFIA

Din punct de vedere geografic, cheile au o întindere de peste . lungime, inclusiv zona denumită Cheile Pătrunsa, cuprinzând întreaga fâșie calcaroasă tăiată de apa Sohodolului, din amonte de luncile Contului și până în apropierea marginii de nord a satului Runcu. Cheile se întrerup doar pe mici porțiuni în două locuri, datorită unor sectoare de roci necalcaroase. Rezervația naturală se întinde pe o lungime de aproximativ , cuprinzând sectorul sudic al cheilor, cel mai spectaculos și important.

2.3.1. Geologia și geomorfologia

Cheile Sohodolului sunt alcătuite din calcare cretacice ce au favorizat fenomenul de carstificare, care reprezintă nota specifică a acestui peisaj( fig 2.1) dominat de platforma de eroziune Gornovița cu cele trei nivele ale sale:

– nivelul inferior (Gornovița I) este cuprins între 400- altitudine și prezintă o discontinuitate între râurile Șușița Verde și Sohodol, orizontalitatea acestuia permițând dezvoltarea unui relief carstic bogat și spectaculos;

– platforma Gornovița II este diferită, prezentând o înclinare mai mare și cuprinzând multe ridicături cu aspect de dealuri (Tufoaia, Babele, Cioclovina);

– platforma Gornovița III alcătuiește treapta cea mai înaltă, făcând trecerea către zona muntoasă propriu zisă.

Relieful carstic este reprezentat prin chei, doline, lapiezuri, peșteri și avene. Râurile din zona au săpat în calcare chei mai mult sau mai puțin tipice, de departe cele mai spectaculoase fiind Cheile Sohodolului.

Cheile Sohodolului prezintă un deosebit interes din punct de vedere al evoluției geomorfologice și din punct de vedere genetic. Caracteristica întregii platforme Gornovița I este marea densitate a dolinelor formate dintr-o suită de prăbușiri.

Dintre formele endocarstice mai reprezentative întâlnim peșterile și avenele.

Fig. 2.1.Platforma Gornovița III

Inelul de piatră (fig. 2.2) este o excavație în stâncă de formă aproape perfect circulară, ce reprezintă una din principalele atracții turistice ale zonei.

Fig. 2.1. Inelul de piatră

2.3.2. Hidrologia

Rezervația naturală este străbătută de la nord la sud de râul Sohodol( fig. 2.3).

Fig. 2.3. Râul Sohodol

Apele Sohodolului au o curgere mixta, de suprafață combinată cu cea subterană.

La aproximativ amonte de limita sudică a rezervației, Sohodolul străbate două scurte tuneluri naturale, Nările ( fig. 2.4) și Cuptorul (fig. 2.5), după care intră parțial în peștera Gârla Vacii, pentru ca după un traseu subteran de peste să reapară în două izbucuri puternice, izbucul Jaleșului și izbucul Vâlceaua.

Fig. 2.4. ,,Nările” din Cheile Sohodolului

Fig. 2.5. Cuptorul- Cheile Sohodolului

2.3.3. Solurile

Munții Vâlcan sunt alcătuiți în principal din roci cristaline și magmatice.

În partea de sud a rezervației naturale, în porțiunea cheilor, solurile, acolo unde ele s-au dezvoltat, sunt de tipul celor renzinice, bogate în carbonat de calciu (litosoluri renzinice cu orizontul A foarte scurt). Atipic, pot apărea solurile roșii (de tipul cambisoluri), dar care s-au format într-o perioada anterioară, cu climat tropical umed. Între 1000 altitudine sunt întâlnite solurile brune tipice, clasa cambisolurilor cu tipurile brun-roșcate și brune acide, podzolite, solurile montane acide și podzolurile.

Pe calcare s-au dezvoltat și solurile terra rossa.

2.3.4. Clima

Clima zonei este specific submediteraneeană, cu veri toride și secetoase și ierni blânde.

2.4. BIOCENOZA

Din datele acumulate până în prezent, rezervația naturală Cheile Sohodolului adăpostește un important număr de habitate și specii protejate la nivel național și european.

2.4.1. Flora și vegetația

Studii amănunțite ale florei și vegetației din zonă au fost efectuate de Buia,Păun, Maloș, Olaru(1961), Popescu (1968), Constantinescu C.(1975), Beleciu C(1985).

Date sporadice se cunosc din cercetările efectuate într-un context general pentru Oltenia, de: Buia Al. (1952, 1953, 1954, 1959, 1960, 1963 ș.a.); Buia Al. & Păun M. (1954, 1960, 1962, 1964); Buia Al., Păun M., Maloș C. & Olaru M. (1960, 1961, 1963); Buia Al., Păun M. & Maloș C. (1960); Buia Al., Păun M., Safta I. & Pop M. 1959; Buia Al. & Ana Mihăilă- Popescu (1952); Păun M. (1957-1985); Păun M. & Gh. Popescu (1968-1978). La unele lucrări în colaborare: Șerbănesu I. (1957); Maloș C. (1963-1977); Roman N. (1962-1974); Cârțu D. (1968-1979); Popescu Gh. (1966-1988); Todor I. & Popescu Gh. (1972); Popescu Gh. & Păun M. (1973); Mariana Cârțu (1968-1977); O. Rațiu (1968); Maria Ciurchea (1962-1971); Zaharia I. (1972) etc.

Date fitogeografice se cunosc din cercetările marilor botaniști efectuate în toate regiunile țării, implicit în Oltenia, dintre care menționăm câteva personalități marcante: D. Brandza (1883); D. Grecescu (1898, 1909); F. Pax (1918); P. Enculescu (1923); I. Prodan, Al. Borza & Al. Buia după 1948 ș.a.

Al. Borza (1957), în „Caracterul și arondarea geobotanică a vegetației lemnoase în regiunile de Câmpie Subcarpatice”, pe baza unei incursiuni în timp și spațiu cu privire la anumite specii lemnoase cu origine cuaternară (Quercus robur, Q. pedunculiflora, Fraxinus ornus, F. angustifolia subsp. oxycarpa, F. pallisiae, Fagus sylvatica subsp. moesiaca etc.), stabilește marile unități geobotanice ale României, având ca suport arealul și căile de migrare a acestor esențe.

Vegetația, deși aparent sărăcăcioasă în zona cheilor, este reprezentată prin mici pâlcuri de tufărișuri sau smocuri de plante de stâncărie ce se agață de pereții abrupți. Această vegetație prezintă o deosebită importanță științifică datorită caracterului ei termofil, fiind reprezentată prin tufărișuri de liliac (Syringa vulgaris), scumpie (Cotinus coggygria), mojdrean (Fraxinus ornus), pâlcuri de coada iepurelui (Sesleria rigida), brâie (Athamanta hungarica), sipica de râpă (Cephalaria laevigata), ochii șoricelului (Saxifraga aizoon), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), garofița albă de stâncă (Dianthus spiculifolius), unghia ciutei (Ceterach officinarum).

Pe malurile Sohodolului se observă brusturele (Petaistes albus, P. hybridus), iar pe grohotișuri se observă ștevia (Rumex scutatus).

Sporadic se mai întâlnesc vișinul turcesc (Prunus mahaleb), frăsinița (Dictamnus albus) precum și tisa (Taxus baccata).

Jumătatea nordică a rezervației este acoperită de păduri. Din punct de vedere fitoclimatic pădurile se încadrează majoritar în etajul montan-premontan de făgete, iar în secundar în etajul montan de amestecuri. Formațiile forestiere cele mai reprezentative sunt făgetele montane. Se mai întâlnesc făgete amestecate cu diferite specii de arbori.

Malurile Sohodolului adăpostesc exemplare de salcie căprească, frasin, plop tremurător. Pe versantul vestic al rezervației în apropiere de Cheile Vidrele se află o pădure de castani.

2.4.2. Fauna

Fauna este reprezentată prin numeroase specii. În stâncăriile cheilor se remarcă prezența unor păsări rare în România, cum sunt drepneaua (Apus melba), fluturașul de stâncă (Tichodroma muraria), lăstunul de stâncă (Ptyonoprogne rupestris), și vânturelul roșu (Falco tinnunculus).

Au fost observate numeroase exemplare de uliu, dar nu a fost identificată specia. De asemenea pentru urs și lup nu se cunoaște cu exactitate dacă au bârloage în rezervație sau sunt doar în trecere, deoarece până în acest moment prezența lor a fost identificată doar pe baza excrementelor și a urmelor( Planul de management,2010).

Conform datelor înscrise în Planul de management (2010), în zona denumită Cheile Vidrele a fost identificată o familie de vidre, pe baza urmelor. De asemenea au fost observate vidre în zona stației de captare pentru alimentarea cu apă a orașului Tg-Jiu.

În peșteri există o floră și faună specifice, foarte valoroase din punct de vedere științific. O parte din peșteri constituie adăpost pentru coloniile de maternitate sau de hibernare ale liliecilor.

În râul Sohodol trăiesc păstrăvul (Salmo trutta fario) și zglăvocul (Cottus gobio). Din surse locale, la limita sudică a rezervației se găsește chișcarul (Eudontomyzon danfordi).

Tabel 2.1

Speciile protejate identificate ( Planul de management al Rezervației Cheile Sohodolului-APMG,2011)

* – specii prioritare

– OUG 57/2007, Anexa 3 – specii de plante și de animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare și a ariilor de protecție specială avifaunistică;

– OUG 57/2007, Anexa 4A – specii de interes comunitar. Specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă;

– OUG 57/2007, Anexa 4B – specii de interes național. Specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă.

2.4.3. Habitatele

Cele mai importante habitate pentru conservare sunt reprezentate de stâncării, păduri de foioase, pășuni, habitate acvatice și tufărișurile de pe valea râului Sohodol.

Tabel 2.2.

Habitatele protejate( Planul de management al Rezervației Cheile Sohodolului-APMG,2011)

– OUG 57/2007, Anexa 2 – tipuri de habitate naturale a căror conservare necesită declararea ariilor speciale de conservare.

Caracteristicile naturale și diversitatea habitatelor și speciilor din rezervația naturală Cheile Sohodolului au fost menținute datorită perturbării scăzute a zonei, mai ales începând cu anii 90, până în perioada de după anul 2002, după care s-a observat din nou o creștere a numărului de turiști care vizitează zona precum și o intensificare a activităților de exploatare a masei lemnoase.

În prezent rezervația prezintă un grad ridicat de accesibilitate, datorită drumului care o traversează, ceea ce în timp poate prezenta un potențial pericol pentru biodiversitate. De asemenea situația economică precară, precum și permanenta nevoie de resurse constituie un factor de presiune asupra mediului din partea proprietarilor de terenuri.

În prezent, au fost identificate trei amenințări majore la adresa speciilor și a stabilității habitatelor, aceste amenințări fiind reprezentate de:

pășunat;

creșterea presiunii asupra pădurilor, în special asupra celor retrocedate proprietarilor particulari;

intensificarea activității turistice.

Efectele pășunatului s-au resimțit mai ales în zona cheilor, în partea sudică a rezervației. De asemenea pe versantul cu expoziție sudică aflat pe stânga tehnică a râului Sohodol, se observă porțiuni de teren dezvelite de vegetație, în care procesele de spălare la suprafața și de șiroire au reușit să înlăture solul și așa superficial.

Pășunatul reprezintă cea mai mare amenințare pentru flora rezervației naturale, în special cel cu ovine și caprine, peste capacitatea de suport a pășunilor. Pășunatul intensiv, afectează în special zona cheilor și partea de culme de deasupra acestora. În aceste zone este afectată în special vegetația termofilă și sunt deranjate unele specii cum ar fi vipera cu corn sau anumite păsări care se hrănesc sau își fac cuiburile în zona stâncoasă. Cel mai mare deranj îl produc caprele, care se pot cățăra cu ușurință pe anumite porțiuni ale pereților stâncoși, distrugând vegetația și habitatul de stâncărie.

În anumite zone din rezervație se desfășoară exploatări de masă lemnoasă, deși în amenajamentul silvic acestea sunt prinse ca păduri grupa I.

Folosirea în scopuri turistice a rezervației a fost în general scăzută, observându-se totuși în ultimii 2 ani tendințe accentuate de creștere, mai ales a turismului de weekend, impactul fiind deja evident. Un motiv de îngrijorare este legat de faptul că turiștii deranjează animalele din rezervație. Impactul asupra distribuției păsărilor încă nu este cercetat dar se poate observa faptul că acestea sunt mai numeroase în perioada de liniște din timpul săptămânii când numărul de turiști este redus.

Turiștii culeg diferite specii de plante, fructe de pădure și ciuperci în funcție de sezon și adună lemn pentru foc.

Dezvoltarea turismului în zonă nu trebuie însă să afecteze interesele socio-economice ale populației rezidente, nici echilibrul mediului și mai cu seamă resursele naturale, care alături de peisaj constituie atracția principală. Prin urmare, dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă și rentabilă sub aspect economic și echitabilă din punct de vedere etic și social pentru comunitatea locală.

Deși la prima vedere activitățile turistice sunt poate cel mai puțin poluante, în timp ele pot avea efecte nedorite, în special atunci când în dezvoltarea turismului în rezervație nu se ține cont de două condiții fundamentale și nume respectarea capacității de încărcare ecologică și particularitățile acestei zone.

Evaluarea impactului negativ presupune cunoașterea principalelor aspecte negative ale dezvoltării turismului (tabel 2.3)

Tabel 2.3

Aspectele negative ale dezvoltarii turismului

Impactul produs de turiști este evident mai ales prin prezența deșeurilor rămase în urma acestora după părăsirea zonelor în care au campat. Multe gunoaie sunt aruncate direct în apă, în special pet-uri. Au fost semnalate cazuri de spălare a autoturismelor în albia râului Sohodol. Efectele negative pe termen scurt sunt poluarea fizică și chimică a apelor de suprafața și subterane până la nivelul pânzei freatice, crescând pericolul eutrofizării acestora. Efectele nefaste constau în înrăutățirea calității apei și a distrugerii biocenozelor caracteristice.

O altă problemă o constituie poluarea fonică produsă de turiști, efectul acesteia resimțindu-se mai ales în partea de sud a rezervației în zona cheilor. A fost observat faptul că zgomotul produs de turiști afectează coloniile de lăstun de stâncă și drepnea mare, cantonate pe chei, mai ales în zona Nări. De asemenea, sunt deranjate fluturașul de stâncă, codobatura, mierla de apă, sfrânciocul roșiatic și speciile de lilieci. Viperele cu corn sunt omorâte aproape de fiecare dată când sunt întâlnite.

2.5. OBIECTIVELE PLANULUI DE MANAGEMENT

Obiectivele planului de management au fost stabilite în anul 2007 de către APMG:

creșterea sau menținerea, cel puțin la nivelul lor actual, a populațiilor de animale și plante din rezervația naturală;

menținerea habitatelor din zonele cu protecție strictă și zonele de protecție integrală în starea lor naturală sau cât mai aproape de aceasta și limitarea impactului uman în celelalte zone din rezervație la un nivel la care să nu se producă dezechilibre ecologice;

adaptarea prevederilor amenajamentelor silvice la necesitățile de conservare a biodiversității în rezervație;

identificarea, inventarierea și cartarea florei, a faunei și a habitatelor din rezervație;

Înființarea, scopul, limitele, zonarea și managementul rezervației naturale Cheile Sohodolului

Art. 1

Rezervația naturală Cheile Sohodolului a fost declarată ca arie naturală protejată de interes național prin Legea nr. 5 din 12. 04. 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate și este situată pe teritoriul administrativ al localității Runcu, județul Gorj.

Art. 2

Rezervația naturală Cheile Sohodolului corespunde categoriei IV IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) – rezervație naturală al cărei scop este protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic și pedologic.

Art. 3

Limitele rezervației naturale Cheile Sohodolului sunt materializate cu marcaje realizate printr-un x de culoare albă.

Art. 4

Zonarea internă a rezervației naturale Cheile Sohodolului cuprinde următoarele tipuri de zone:

(1) zonele cu protecție strictă sunt zonele de mare importanță științifică, ce cuprind zone sălbatice în care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus;

(2) zonele de protecție integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul rezervației naturale Cheile Sohodolului;

(3) zonele de dezvoltare durabilă a activităților umane sunt zonele în care se permit activități de investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității.

Art. 5

Responsabilitatea managementului rezervației naturale Cheile Sohodolului revine Agenției pentru Protecția Mediului Gorj prin persoanele delegate din cadrul acesteia pentru exercitarea custodiei (numite în continuare custode), în baza convenției de custodie. Custodele urmărește încadrarea activităților din perimetrul ariei naturale protejate în cadrul legal de conservare biologică stabilit prin O.U.G. nr. 57 din 29 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

CAPITOLUL 3

METODA DE CERCETARE

Prima etapă în cercetare a constituit-o consultarea materialului bibliografic, în scopul cunoașterii condițiilor pedoclimatice din zonă, precum și al carcteristicilor generale ale florei, vegetației și faunei, datele fiind prezentate în capitol 2 al lucrării.

Având acest bagaj informațional la bază, au fost efectuate studii personale în teren, în vederea identificării și inventarierii unor taxoni, surprinderea lor în toate etapele de vegetație, notarea caracteristicilor ecologice, observații asupra dinamicii populațiilor de specii rare, efectuarea de fotografii, colectarea și conservarea taxonilor în vederea verificării amănunțite în laborator.

S-au efectuat determinări pe teren în vara și toamna anului 2016 (lunile iunie, iulie, august, septembrie) și în primăvara anului 2017( lunile martie, aprilie, mai).

Fotografiile au fost efectuate cu un aparat foto Nikon.

În identificarea taxonilor s-a folosit literatura de specialitate: Flora României, Flora Europaea, Florele ilustrate ale României (Beldie 1977,1979; Ciocârlan 1988, 1990, 2000 și altele.

Principalele specii de licheni și mușchi, identificate în studiul asociațiilor vegetale, au fost colectate în pungi separate, etichetate și bine conservate.

Pentru plantele vasculare, sistemul de clasificare a fost adoptat după Ciocârlan 2000 Ciocârlan 2009), cu unele excepții inspirate din Flora Europaea.

Cu privire la nomenclatura anumitor taxoni s-a avut în vedere și “Exkursionsflora von Deutschland”, Band 4 (Rothmaler 2002), după care s-a adoptat soluția nomenclaturală corectă în conformitate cu Codul Internațional de Nomenclatură Botanică (Code de Tokyo, 1993).

Pentru sinonimii, s-a utilizat indexul elaborat de Kerguélen 1993.

De asemenea, în nomenclatura taxonilor, accentele au fost adoptate după Rothmaler 2002 și Flora României.

CAPITOLUL 4

DATE PERSONALE PRIVIND VEGETAȚIA DIN CHEILE SOHODOLULUI

În urma observațiilor efectuate pe teren, s-a constatat că ambele părți ale Cheilor Sohodolului sunt dominate de păduri de fag( Fagus sylvatica)( fig. 4.1), alături de care se întâlnesc: mesteacănul ( Betula verucosa), ulmul(Ulmus foliacea) , părul pădureț( Pirus piraster), paltinul de munte( Acer pseudoplatanus), jugastrul ( Acer campestre), mojdreanul( Fraxinus ornus), teiul argintiu( Tilia argentea), păduceull( Crataegus monogyna), scumpia( Cotinus coggygria).

Fig. 4.1. Pădure de fag (Fagus sylvatica)

Plantele din stratul ierbos identificate, sunt specifice pădurilor de fag:

Pochivnic (Asarum europeaum)

Trei-răi (Hepatica nobilis)

Vinarița (Asperula odorata)

Colțișorul (Dentaria bulbifera)

Sânișoara (Sanicula europaea)

Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica)

Pe stâncăriile însorite din Cheile Sohodolului au fost identificate:

Strașnicul (Asplenium trichomanes),

Ruginița (Asplenium ruta muraria),

Părul fetei ( Asplenium septentrionale),

Unghia ciutei (Cetarch officinarum)

Cutcurigii roșii ( Helleborus purpurescens)

Pe stâncării cresc și tufărișuri de liliac(Syringa vulgaris), scumpie (Cotinus coggygria ) și vișin turcesc (Padus mahaleb).

La altitudini mai mari, peste 1400 m, pădurile sunt alcătuite din molid ( Picea abies) în amestec cu fag ( Fagus sylvatica), sau brad ( Abies alba).

Ordinul Filicales

Asplenium ruta –muraria( ruginița)- familia Polypodiaceae formează tufișoare mici cu frunze bipenat sectate. Sporangiile eformează din martie până în octombrie. Frecventă pe stâncile calcaroase( fig. 4.2).

Fig. 4.2 Asplenium ruta –muraria

Asplenium septentrionale ( feriguța)- Familia Polypodiaceae

Crește în crăpăturile stâncilor. Are segmentele frunzelor îngust lineare. Sporangiile se formează din iunie până în octombrie (fig.4.3)

Fig. 4.3. Asplenium septentrionale

Fig. 4.4. Asplenium trichomanes

Asplenium trichomanes( strajnic)-familia Polypodiaceae

Crește pe stâncile calcaroase. Are frunze simplu penat sectate, grupate în tufe scunde, crescute dintr-un rizom gros. Axa și pețiolul frunzei castanii închise. Sporangiile se formează din mai până în august ( fig. 4.4).

Ceterach officinarum (unghia ciutei)- familia Polypodiaceae

Ferunze pe față verzi, pe spate argintiu- brune, simplu sinuat sectate ( fig. 4.5).Pe stâncăriie umede.

Fig. 4.5. Ceterach officinarum

Ordinul Coniferales

Abies alba( bradul)- Familia Pinaceae

Ramurile așezate în unghi drept, frunzele aciculare turtite, conuri necăzătoare. Înflorește în mai-iunie. În Cheile Sohodolului numai în amestec cu molidul și fagul( fig. 4.6)

Fig. 4.6. Abies alba

Fig. 4.7. Picea excelsa

Picea excelsa (molidul)-familia Pinaceae

Frunze ascuțite, ramurile tinere brun-roșietice, conuri de 10-16 cm. În chei în amestec cu bradul și fagul(fig. 4.7)

Taxus bacata(tisa)- Familia Taxaceae

Arbore dioic cu frunze ciculare turtite. Sămânțaămbrăcată în aril roșu cărnos. Întâlnită sporadic alături de fag și brad, dar și pe stâncării, solitară. Înflorește din februarie până în aprilie( fig. 4.8)

Fig. 4.8. Taxus bacata

Ordinul Gruinales

Acer campestre (jugastru)- familia Aceraceae

Frunze mici, pe dos d un verde palid, glabrescente până la mijlocul laminei partite, de obicei 5-lobate, lobii rotunjiți( fig. 4.9).

Fig. 4.9. Acer campestre

Fig.4.10. Acer pseudoplatanus

Acer pseudoplatanus( paltinul de munte)- familia Aceraceae

Marginea lobilor crenat serată, Frunze pe dos glabrescente, inflorescența pendulă. În Cheile Sohodolului în amestec cu fagul și frasinul (fig. 4.10, 4.11).

Fig. 4.11. Pădure de foioase pe stâncării

Ordinul Fagales

Betula verrucosa( mesteacăn)- familia Betulaceae

Frunzele și ramurile tinere adeseori glabre, Frunzele romboidale sau triunghiular ovate, subțiri, lucitoare. Aripile fructului sunt de 2-3 ori mai late decât fructul( fig. 4.12)

Fagus sylvatica(fagul)- familia Fagaceae

Frunze ovate, glabre, pe margini păroase, ondulate, pe dos palid verzi. Coaja netedă, alburi sau cenușie. Predominant în Cheile Sohodolului (fig. 4.13).

Fig 4.12. Betula verucosa

Fig. 4.13. Fagus sylvatica

Ordinul Ligustrales

Fraxinus ornus( mojdrean)- familiaOleaceae

Frunze cu 7-9 foliole pețiolate, lanceolate sau eliptice, flori cu caliciu și corolă, corola albă. Inflorecența paniculă bogată( fig. 4.14, 4.15)

Fig. 4.14. Fraxinus ornus

Fig. 4.15. Fraxinus ornus

Syringa vulgaris(liliac)- familia Oleaceae

Arbust cu frunze lat-ovate, la bază cordate. Corola albastru-violacee( fig. 4.16)

Fig. 4.16. Syringa vulgaris

Ordinul Rosales

Padus mahaleb(vișin turcesc)- familia Rosaceae

Arbore puternic ramificat, de înălțime mijlocie (10 m). Frunze lat ovate sau rotund ovate. Înflorește în aprilie-mai. Pe stâncării însorite( fig. 4.17)

Fig. 4.17. Padus mahaleb

Crataegus monogyna(păducel)- familia Rosaceae

Arbust cu ramuri scurte, Frunze sectate cel puțin până la jumătatea laminei, florile cu un stil, grupate în corimbe, fructe roșii, drupacee. Înflorește în aprilie-mai( fig. 4.18)

Fig. 4.18. Crataegus monogyna

Pirus piraster ( părul pădureț)- familia Rosaceae

Arbore cu scoarța solzoasă și Frunze obișnuit ovate sau rotunde, glabre. Flori mari, grupate în corimb. Înflorește în aprilie-mai( fig. 4.19)

Fig. 4.19. Pirus piraster

Cottinus cogygria( scumpie)- familia Anacardiaceae

De până la 5 m, cu flori mici, grupate paniculiform, verzi-gălbui, sau verzi albicioase. Înflorește în mai. Pe coaste însorite, formând tufărișuri(fig. 4.20)

Fig. 4.20. Cottinus cogygria

Ordinul Urticales

Ulmus montana( ulmul de munte)- familia Ulmaceae( fig. 4.21)

Frunze variabile, lat eliptice, până la invers ovate, pe dos mai mult sau mai puțin aspre. Fructul cu sămânța așezată central. Înflorește în martie-aprilie. În făgete cu molid și brad.

Fig. 4.21. Ulmus montana

Ordinul Columniferales

Tilia argentea(teiul agintiu)- familia Tiliaceae

Arbore cu frunz simple, întregi, cu stipele caducei, lăstarii tineri, pedunculii, partea inferioară a frunzelor, tomentoase. Fructele lemnoase, tuberculate (fig. 4.22)

Fig. 4.22. Tilia argentea

Asarum europaeum(pochivnic)-Familia Aristolochiaceae (fig. 4.23)

Plantă scundă, cu rizom târâtor și frunze reniforme, verzi tot timpul anului. Flori purpurii, fruct capsulă. Înflorește din martie până în mai. Întâlnită în pădurea de fag, dar și în zonele înguste și umede ale Cheilor Sohodolului.

4.23. Asarum europaeum

Asperula odorata( vinarița)- familia Rubiaceae, ord. Rubiales (fig. 4.24)

Plantă cu rizom lung, ramificat, tulpina mică (15-25 cm),glabră. Frunze dispuse în verticil câte 6-9. Înflorește în mai-iunie. În pădurea de fag.

Fig. 4.24. Asperula odorata

Athamanta turbith ssp. hungarica Ordinul Umbelliflorae, familia Umbelliferea

Taxon endemic și amenințat( Sârbu Anca, 2007). Plantă erbacee, noduroasă în dreptul inserției pețiolului, flori dispuse în umbele mici, reunite la rândul lor în umbele compuse, fructul diachenă. Pe stâncăriile calcaroase( fig. 4.25)

Fig. 4.25.Athamanta turbith ssp. hungarica

Dentaria bulbifera(colțișor)-Familia Cruciferae ( fig. 4.26)

Plantă cu rizom cilindric alb. Frunze penat sectate dispuse altern, la bază cu bulbili. Frecventă în pădure.

Fig. 4.26 Dentaria bulbifera

Erysium pannonicum (micsandra sălbatică)- familia Cruciferae

Plantă acoperită cu peri bifurcați și trifurcați, cu tulpina erectă înaltă de 20-30cm, simplă,uneori ramificată. Înflorește din iunie până în august, pe coaste stâncoase, stâncării însorite (4.27).

Fig. 4.27. Erysium pannonicum

Heleborus purpurescens ( spânz)-familia Ranunculaceae, Ordinul Ranunculales

Plantă cu rizom, tulpina floriferă apare înaintea frunzelor care sunt mari și palmat sectate. Sepalele mari, verzi, uneori roșietice, petalele reuse la cornet nectarifere. Fructele polifolicule. Înflorește în martie-aprilie ( fig. 4.28).

Fig. 4.28. Heleborus purpurescens

Fig. 4.29. Hepatica nobilis

Hepatica nobilis ( popâlnic iepuresc)- familia Ranunculaceae ( fig. 4.29)

Plantă scundă, păroasă, cu Frunze trilobite, verzi tot timpul anului. Înflorește în martie-aprilie

Hepatica transilvanica ( crucea voinicului)- Familia Ranunculaceae (fig. 3.30)

Taxon endemic și amenințat ( Sârbu Anca, 2007). Plantă scundă cu frunze trilobite, cu fiecare lob adânc crenat. Înflorește în martie- aprilie . Preferă locurile umbroase.

Fig. 4.30. Hepatica transilvanica

Primula auricula ssp serratifolia (urechea ursului)- familia Primulaceae (fig. 4.31)

Taxon endemic și amenințat ( Sârbu Anca, 2007).

Plantă scundă (5-25cm), în întregime făinoasă, cu peri landuloși. Frunzele rotund ovate sau alungit lanceolate, la vârf rotunjite, groaseși cărnoase, pe marini adânc acut dințate. Pe stânci calcaroase și în răriști de pădure.

Bellis perennis (bănuței)- familia Compositae ( fig. 4.32)

Plantă scundă, de 15 cm, cu Frunze bazale spatulate sau alungit ovate. Tulpina se termină cu un calatidiu de 1,5-3 cm lățime. Florile ligulate marginale sunt albe. Înflorește din martie până în octombrie.

Fig. 4.31. Primula auricula ssp serratifolia

Fig. 4.32. Bellis perennis

Sanicula europaea (sânișoară)-familia Umbeliferae (fig. 4.33)

Plantă cu rizom scurt și Frunze lung pețiolate dispuse în rozetă. Florile poligame, grupate în umbele capituliforme. Fruct ovoid dicariopsă, prevăzut cu ghimpi moi. Înflorește în mai-iunie.

4.33.Sanicula europaea

Lotus corniculatus ( ghizdei)- familia Leguminosae (fig. 4.34)

Frunze trifoliate cu stipele cordate și florile papilionate, grupate umbeliform. Flori galbene, uneori roșietice. Fructele păstăi cilindrice. Înflorește din mai până în septembrie.

Fig. 4.34. Lotus corniculatus

Viola hirta (viorea nemirositoare)- familia Violaceae (fig. 4.35)

Plantă fără stoloni, cu rizom gros, Frunze lat ovate până la circulare primăvara, mai târziu îngust alungit ovate. Florile pe pedunculi lungi, nemirositoare, palid violacee, cu pintenul alburiu. Înflorește în aprilie-mai.

Fig.4.35. Viola hirta

Fig. 4.36. Euphorbia amygdaloides

Euphorbia amygdaloides (alior)- familia Euphorbiaceae(fig. 4.36)

Plantă cu rizom gros, lemons, ramificat. Se prezintă sub formă de tufă cu tulpini sterile.frunzele în formă de rozetă. Inflorescența pleiocaziu combinat cu ciații. Înflorește în aprilie –mai.

Veronica chamaedris (stejărel) –familia Scrophulariaceae (fig. .37)

Tulpina cu două serii longitudinal de peri lungi, Frunze ovate, pe margini serat crenate, inflorescențe racemoase. Corola rotată, albastru- azurie. Fruct capsulă.

Fig. 4.37.Veronica chamaedris(stejărel)

Ajuga reptans( vineriță, vinețică)- familia Labiatae

Plantă cu stoloni lungi, aproape glabră. Înflorește în mai-iunie. Florile de culoare albastră-violacee (fig. 4.38).

Fig. 4.38. Ajuga reptans

Fig. 4.39. Thymus comosus

Thymus comosus (cimbrișor)- familia Labiatae

Taxon endemic amenințat

Tulpinile ascendente terminate în inflorescența de culoare mov. Toată planta conține uleiuri volatile.

Fig. 4.40. Erytronium dens- canis ssp niveum

Erytronium dens- canis ssp niveum ( măseaua ciutei) -Familia Liliaceae ( fig. 4.40)

Taxon endemic amenințat. Tulpina cu o singură floare roz sau albă. Frunze cu macule albe.Înflorește în februarie-martie.

CONCLUZII

Cheile Sohodolului sunt situate în Munții Vâlcan, care aparțin lanțului Retezat-Godeanu din Carpații Meridionali, și sunt străbătute de valea Sohodolului

Flora și fauna este specifică Meridionalilor. În ceea ce privește flora, primăvara pot fi observate peste 300 de specii de plante

Din puct de vedere botanic, situl conține 7 taxoni (plante vasculare) endemici și subendemici, 2 taxoni amenințați la nivel european și alți 14 taxoni incluși în Lista Roșie a României

Habitatele amenințate sunt:

pădurile caducifoliate de foioase;

păduri de Tilio – acerion pe versanți abrupți, grohotișuri

pădurile mixte pe ravene și coaste

pădurile caducufoliate de foioase

pădurile dacice de fag

Vegetația ierboasă este specifică pădurilor de fag și zonelor calacaroase

Dintre speciile amenințate au fost identificate:

Athamanta turbith ssp hungarica ( taxon endemic și amenințat) ,

Campanula pattula ssp. abietina ( taxon eupean amenințat),

Hepatica transilvanica( taxon endemic amenințat),

Primula auricula ssp serratifolia( taxon endemic amenințat),

Thymus comosus( taxon endemic amenințat).

BIBLIOGRAFIE

1. Badea L. & al. 1992 – Geografia României. IV. Regiunile pericarpatice. Edit.Acad. Române. București

2. Ball P.W. 1964 – Hesperis, P. 275-277. In: T. G. Tutin & al. (Eds.). Flora Europaea. Vol. 1. Lycopodiaceae to Platanaceae. Cambridge: CambridgeUniversity Press I-XXXIV

3. Ball P. W. 1993 – Hesperis, P. 336-337. In: T. G. Tutin & al. (Eds.). Flora Europaea. 2nd ed. Vol. 1. Psilotaceae to Platanaceae. Cambridge: Cambridge University Press xlvi

4. Beldie Al. & Chiriță C. 1967 – Flora indicatoare din pădurile noastre. Edit. Agro-Silvică, București: 216 pag.

5. Beldie Al. 1977, 1979 – Flora României – determinator ilustrat al plantelor vasculare. Edit. Acad. Române, București: I: 412 pag.; II: 406 pag.

6.Borza Al. 1943 – Cetatea dacică de la Bobaița (Mehedinți). Note arheologice și botanice. Buletin istoric, anul XI Nr. XI-XII. Extras din Revista Institutului Social Banat- Crișana Timișoara.

7.Borza Al. 1957- Caracterul și arondarea geobotanică a vegetației lemnoase în regiunile de câmpie subcarpatice. Bul. Șt. Secția de Biologie și Științe Agricole (Seria botanică). Tom. IX, nr. 2: 195-204. Cluj.

8.Borza Al. 1958 – Contribuții la flora și vegetația din răsăritul României. Contrib.Bot. Cluj: 127-158.

9.Boșcaiu N., Coldea Gh. & Horeanu C. 1994 – Lista roșie a plantelor vasculare dispărute, periclitate, vulnerabile și rare din Flora României. Rev. Ocrot. nat. med. înconj. nr.1, București: 45-56.

10.Brândză D. 1879-1883 – Prodromul Florei României. Tipografia Acad. Române, București, 568 pp.

11.Buia Al. 1959 – Plante rare pentru Flora R.P.R., existente în Oltenia. Ocrot. Nat.

4: 13-42.

12.Buia Al. & Păun M. 1960 – Plante noi și rare din Oltenia. Contrib. Bot. Cluj: 141-

148.

13.Buia Al., Păun M., Maloș C. & Olaru Mariana. 1960 – Contribuții noi pentru flora Olteniei. Lucr. Șt. Inst. Agron. Craiova.

14.Buia Al. & Păun M. 1960 – Plante noi și rare din Oltenia. Contrib. Bot. Cluj-Napoca: 141 pp.

15.Buia Al., Păun M., Maloș C. & Olaru M. 1961 – Ghid geobotanic pentru Oltenia. Întreprinderea Poligrafică Craiova. 28-29

16.Ciocârlan V. 2000, 2009 – Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta. Edit. Ceres București: 1038 pag.; 1141 pag.

17. Mohan G., Ardelean A.,2006, Parcuri și rezervații naturale din România, Ed. Victor BVictor, București

18. Maloș C., Cârțu Mariana & Cârțu D. 1972 -Plante toxice și medicinale din flora spontană a Olteniei, amenințate cu dispariția. COMN Gorj, Tg. Jiu. Stud. Cercet. 35 – 42.

19. Morariu I. & Beldie Al. 1976 – Endemismele din Flora României. Pg. 97-105.

In TR. Săvulescu & al. (ed.). Flora României. București: Edit. Acad. Române

20. Oltean M., Negrean G., Popescu A., Roman N., Dihoru Gh., Sanda V., Mihăilescu S. 1994 – Lista roșie a plantelor superioare din România. Studii, Sinteze, Documentații de Ecologie. Acad. Română București: 5-52.

21. Păun M.,Maloș C, Popescu M., 1971, Excursii în munții Olteniei, Ed. Did. Și Ped. București

.

22. Păun M. & Popescu Gh. 1968 – Materiale pentru flora și vegetația Văii

Sohodolului. Bul. Șt. nr. X, Craiova: 13-20

.

23.Popescu Gh. & Păun M. 1973 – Date corologice asupra endemismelor

floristice din Munții Olteniei. C.C.E.S. Vâlcea. Stud. Cercet.: 87-92. Vîlcea

24. Sîrbu Anca și colab.,2007, Arii special pentru protecția și conservarea plantelor în România, Ed. Victor B Victor, București,pg.74-75

Planta Europa. Council of Europe. Conseil de l'Europe. 40 pag.

*** Directiva Consiliului European nr. 92/43/EEC din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și faunei și florei sălbatice (Habitats Directive), Anexa I, Anexa llb, IVb, Vb.

*** Global Red List (GRL) 1997

*** World Red List of Trees (WLT) 1998, 2002.

*** Bern Convention, Appendix I (BCAppI) 2002

www.judetulgorj.info

www.insse.ro

www. Google.ro

wwwapmgj.ro- Planul de management al Rezervației Cheile Sohodolului

MATERIAL SI METODA

Material biologic

Ca specii studiate avem următoarele tipuri de plante: Telekia speciosa, Petasites hibridum, Petasites album, Caltha palustris.

Telekia speciosa ( laptucul oii ) – plantă perenă, robustă, de 90-200 cm anvergură, cu frunze și calatidii mari. Se găsește în regiunea montană în locuri umbroase, de-a lungul pâraielor. Frunze mari, cele bazale lung pețiolate, lat ovate, adânc cordatemargini dințate, pe față glabre. Florile tubuloase, brun galbene, cele radiare, galbene, ligulate. Înflorește în iulie-sptembrie.

(http://www.eplante.ro/plante-a-z/laptucul-oii-Telekia-speciosa.html )

Petasites hibridum ( captalanul ) – planta medicinală răspândită mai ales în zona alpină, la noi în țară. Tulpina este dreaptă, păroasă acoperită de frunze mici ca dimensiune, de culoare roșie. Frunzele pot atinge chiar și un metru în diametru; sunt acoperite de peri și au marginea zimțată. Rădăcina este cărnoasă și lungă. Florile sunt mici, grupate, de culoare rșie sau alb pătat, cu miros plăcut, dulceag. Captalanul înflorește în luna martie sau aprilie. În scop fitoterapeutic se utilizează florile, frunzele și rizomii. Recoltarea se face în timpul înfloririi.(http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/captalanul-petasites-hybridus_14493 )

Petasites albus ( cucuruz ) poate crește până la 1 m. Înflorește din aprilie până în mai, iar semințele acesteia se coc în mai. Florile sunt dioice. Preferă solul umed.

( www.pfaf.org/User/Plant.aspx?LatinName=Petasites+albus )

Caltha palustris ( calcea calului ) – plantă perenă care preferă locurile umede și mlăștinoase și malurile cursurilor de ape line. Este rezistentă la diferite condiții climatice. Crește și se dezvoltă frumos mai ales în locuri cu sol umed, însorit sau parțial umbrit. Crește înaltă de cel mult 50 cm, are rădăcina alungită asemenea unui tub, tulpina simplă sau ramificată, frunzele verzi, pețiolate, în formă de inimă, cu marginile dințate. Florile sunt hermafrodite, au corola mică cu 5 petale galbene și lucioase. Fructele sunt în formă de steluță. Perioada de înflorire este din luna martie până la sfârșitul lunii iunie.

Este folosită și în medicină pentru obținerea unor preparate în homeopatie.

( https://bodygeek.ro/calcea-calului-caltha-palustris-planta-medicinala )