Sariturile cu Sprijin In Poliatlonul Concursurilor de Gimnastica Artistica
Cuprinsul lucrării
CAPITOLUL I Noțiuni introductive privind problematica cercetării
Importanța, actualitatea si motivarea alegerii temei
1.2. Repere istorice privind evoluția săriturilor cu sprijin
1.3. Tendințe actuale în dezvoltarea gimnasticii artistice
1.4. Cadrul metodologic al derulării cercetării
1.4.1. Scopul cercetării
1.4.2. Ipotezele cercetării
1.4.3. Sarcinile cerectării
CAPITOLUL II Fundamentarea teoretică a cercetării
Caracterizarea aparatului de sărituri și conținutul exercițiilor
Caracteristicile și clasificarea săriturilor cu sprijin
Trăsăturile fazelor în realizarea unei sărituri corecte
2.4. Bazele tehnice și metodice ale învățării săriturilor cu sprijin
2.4.1. Fazele săriturilor cu sprijin
2.5. Calitățile necesare practicării săriturilor cu sprijin
CAPITOLUL III Particularitățile antrenamentelor de învățare și perfecționare a săriturilor cu sprijin
3.1. Învățarea în gimnastica artistică
3.1.1. Etapele învațării
3.1.2.Metodele și procedeele metodice de învățare a exercițiilor de gimnastică
3.2. Elemente specifice ale pregătirii în gimnastica artistică
3.3. Metodica învățării săriturilor cu răsturnare prin stând pe mâini
3.3.1. Sistematizarea mijloacelor pentru învățarea săriturilor cu sprijin
3.3.2.Acordarea ajutorului pe parcursul învătării săriturilor cu răsturnare prin stând pe mâini
3.4. Dezvoltarea calităților motrice specifice săriturilor cu sprijin
CAPITOLUL IV Organizarea și desfășurarea experimentului
Locul și durata desfășurării experimentului
Periodizarea cercetării
Indicii experimentului
4.4. Metodologia cercetării
4.5. Conținutul pregătirii fizice
CAPITOLUL V Rezultate și interpretarea lor
5.1. Prelucrarea datelor
5.2 Interpretarea rezultatelor
5.2.1 Interpreatarea rezultatelor masurătorilor antrepemetrice privind dezvoltarea fizică
5.2.2 Interpretarea rezultatelor probelor de control privind pregătirea fizică
5.2.3 Interpretarea rezultatelor mijloacelor pregătirii tehnice
CAPITOLUL VI Concluzii și propuneri
Concluzii privind conținutul de bază al pregătirii pentru săriturile cu sprijin
Concluzii și propuneri
Bibliografie
CAPITOLUL 1
Noțiuni introductive privind problematica cercetării
1.1. Importanța, actualitatea si motivarea alegerii temei
Prin prezența săriturilor cu sprijin in poliatlonul concursurilor de gimnastică artistică se asigură solicitarea relativ echilibrată, a tuturor segmentelor corpului.
Activitatea desfășurată de gimnaști in vederea pregătirii pentru sărituri cu sprijin ,poate fi privită din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând,pregătirea pentru sărituri trebuie sa se realizeze la un înalt nivel,spre a se asigura o prezentare omogenă la toate probele de concurs,factor decisiv in realizarea unor performanțe superioare;în al doilea rând,pregătirea pentru sărituri are o influența pozitivă si pentru pregătirea celorlalte probe. Această influență se manifestă atât prin folosirea experienței motrice dobândite la sărituri (orientare în spațiu,zborul corpului în aer, deprinderea de a ateriza corect etc.),cât si datorită calităților motrice care se dezvoltă.
Trebuie să menționez faptul că în procesul de pregătire a gimnaștilor se manifestă și transferul de deprinderi ,de la celelalte probe la sărituri.
Față de celelalte probe de concurs, săriturile prezintă o caracteristică deosebită. Exercițiile acestei probe, folosite in concursurile masculine sunt relativ identice cu cele folosite in concursurile feminine.
În prezent nu mai există deosebiri mari la sărituri,deoarece se sare atât la băieți cât și la fete pe masa de sărituri,ceea ce le deosebește este înălțimea la care se sare .
Deoarece conținutul aceste probe include și exerciții cu o largă accesibilitate,pregătirea la sărituri se poate începe de la o vârstă timpurie. Din acest considerent este recomandabil ca de la început ,exercițiile sa se învețe cu atenție ,pentru a se crea o bază corectă si solidă a săriturilor de mare dificultate .
Prezenta lucrare își propune să contribuie la îmbunătățirea procesului de pregătire la sărituri, prezentând o clasificare completă a săriturilor cu sprijin ,care permite cuprinderea în ansamblu a conținutului acestei probe.
Bazele generale ale tehnicii săriturilor cu sprijin constituie un alt subiect,în care au fost analizate atât cerințele de execuție ale fiecărei faze a săriturilor,cât și interdependența dintre aceste faze.
Considerăm că prezentarea unor instituții folosite în procesul de însușire a săriturilor cu sprijin este de un real ajutor pentru toți profesorii si antrenorii.
Un loc important în lucrare îl ocupă prezentarea conținutului de bază al ,,scolii săriturilor cu sprijin’’. Acesta reprezintă o încercare de sistematizare metodica a sarcinilor de instruire ,ce converg spre realizarea unei pregătiri de bază pentru această probă.
Lucrarea mai conține și o serie de indicații metodice cu privire la unele probleme ale procesului de pregătire la sărituri.
Săriturile cu sprijin s-au dezvoltat atât în ceea ce privește perfecționarea modului de execuție a exercițiilor, cât și în creșterea de procedee tehnice.
Primul aspect al acestei dezvoltări se concretizează în special prin creșterea aptitudinii zborurilor și mărirea siguranței de execuție.
Cel de-al doilea aspect reflecta folosirea deplina a multiplelor posibilități de acționare pe care le au gimnaștii în timpul zborului.
Analizând dinamica învățării ,am constatat ca in abordarea acestei probleme este deosebit de important să evidențiem rolul pregătirii fizice în învățare, în diferite etape sau faze.
1.2. Repere istorice privind evoluția săriturilor cu sprijin
Săriturile în gimnastica artistică presupun salturi cu întoarceri multiple în diferitele axe ale corpului, fiind desprinse din cadrul execuțiilor acrobatice, acestea reprezentând chintesența gimnasticii, cu un progres constant, suprapus cu evoluția acestei ramuri sportive.
Începuturile gimnasticii se regăsesc studiind originea și dezvoltarea societații omenești, izvoarele și documentele ei găsindu-se în China Antică, în asa zisele “Cărți Sfinte”.
Termenul de “ gimnastică ” provine din grecescul “ gymnos ” (gol), cuvânt care face referire la ținuta practicanților în timpul executării exercițiilor.
De-a lungul istoriei, gimnastica a avut o dezvoltare și o perfecționare continuă. De la sistemele constituite în scopuri medievale, militare, dar și de dezvoltare armonioasă a organismului uman, s-au conturat și apoi dezvoltat mai multe ramuri cu scop de performanța, cum sunt cele de astazi : Gimnastică Artistică, Gimnastică Ritmică de performanță, Gimnastică Acrobatică, Sǎriturile în Plasǎ Elasticǎ (Trampolin) și, cea mai nouǎ, Sport Aerobic.
Apariția unor importante lucrări de specialitate: ” Ars gimnastica ” –a lui Mercurius, ”Trei dialoguri despre exercițiul săriturilor și al voltijelor în aer ”- Arcangelo Tuccaro, precum și atenția deosebită din partea unor mari pedagogi : J. J. Rousseau, I. H. Pestalozzi au dat un imbold deosebit dezvoltării gimnasticii.
Perioada cea mai importanta însă pentru gimnastică este cea cuprinsă între secolele al XVII -lea și al XX- lea, când au fost create și s-au dezvoltat sistemele de gimnastică, cum au fost cel al lui Amoros (Franța), Guts-Muts, F.Ludwig Jahn (Germania), F.Nachtegal (Danemarca) P.H.Ling (Suedia).
Secolul al XX-lea aduce cristalizarea ramurilor moderne ale gimnasticii, mai ales cea de bază, formativǎ și cea de performanță, ce-și au izvorul în sistemele de gimnastică răspandite în întreaga lume .
Gimnastica generalǎ și gimnastica de performanțǎ este coordonatǎ, pe plan mondial, de Federația Internaționala de Gimnastică (F.I.G.) înființată în anul 1881. Federația Român de Gimnastică, forul conducător la noi, a fost înființată în 1906 și este afiliată la F.I.G.
Etapa cuprinsă între 1912 (J.O. Stokholm) și 1920 (concursul F.I.G de la Ljubliana) este caracterizată prin frământări privind stabilirea programului de concurs. Abia între 1924 (J.O. Paris) și 1948 (J. O. Londra) s-au stbilit definitiv probele de concurs pentru masculin, a apărut gimnastica feminină și s-a utilizat pentru prima oară, un Cod de Punctaj pentru arbitraj.
Perioada cuprinsă între 1952 (J.O. Helsinki) și 1962 (Campionatul Mondial de la Praga) s-a evidențiat prin dezvoltarea gimnasticii din punct de vedere calitativ, prin apariția unor mișcări foarte grele, aprecierea exercițiilor la masculin dupa noul Cod de Punctaj apărut în această perioadă și stabilirea definitivă a aparatelor de concurs la feminin (excluderea inelelor în legănare) în întroducerea acompaniamentului muzical pentru proba sol. Pentru o apreciere cât mai corectă F.I.G.-ul organizează primul curs internațional de arbitri, în 1964.
Gimnasta, Nadia Comaneci a deschis o eră nouă în gimnastica mondială și ramâne o figură legendară a sportului prin performanțele sale fară precedent. La doar 14 ani a fost campioană olimpică absolută la , unde a mai cucerit două medalii de aur și una de bronz .
Ulterior numǎrul de campioane ale gimnasticii românești a crescut spectaculos, aceastǎ ramurǎ sportivǎ fiind dominatǎ pe plan mondial, între anii 1980 – 2004 de gimnasele românce.
Începând cu anii ’90, performanțele gimnaștilor români au început sǎ se apropie de cele ale fetelor noastre de aur, la ora actualǎ, acestea fiind superioare acestora. Performanțele de excepție obținute de Marius Urzicǎ, Drǎgulescu Marian, Dan Potra, Suciu Ioan sunt dovada evoluției școlii gimnasticii artistice masculine din țara noastrǎ.
Palmaresul general demonstrează existența unui sistem și a unei școli de gimnastică ce a creat tradiție și s-a bucurat de recunoașterea pe plan mondial, aceasta constituind și baza succeselor viitoare.
1.3. Tendințe actuale în dezvoltarea gimnasticii artistice
Gimnastica artistică a atins un nivel foarte mare de dezvoltare, execuțiile efectuate în competiții impresionând atât prin gradul mare al elementelor tehnice efectuate, al combinațiilor acestora, cât și prin expresivitatea, eleganța și corectitudinea în prezentearea exercițiilor.
Acest nivel de dezvoltare înmagazinează a cantitate imensă de muncă depusă de specialiștii domeniului și sportivii practicanți ai gimnasticii artistice, fiind bazat pe folosirea celor mai moderne metode și mijloace de pregătire, elaborate după îndelungi cercetări și experimentări continue și sistematice.
Modificările ciclice ale regulamentului internațional de competiție, aportul permanent al tehnologiei în modernizarea aparatelor de concurs și creșterea constantă a practicanților acestei ramuri sportive, la nivel mondial, necesită în continuare preocupări constante și sistematice din partea specialiștilor și sportivilor în vederea perfecționării procesului de pregătire.
Gimnastica artistică românească, prin nivelul și rezultatele obținute poate fi luată ca model de “școală de gimnastică”, la nivel mondial. Pentru menținerea la acest nivel, în activitatea practică, cât și în cea de stabilire a obiectivelor, a strategiilor de pregătire, a metodelor și a finalității acestei pregătiri trebuie să se aibǎ în vedere, în primul rând, complexitatea și tendințele de dezvoltare legate de nivelul performanțelor, al participării la competiții de mare anvergură – C.E., C.M., J.O.
Modificări ale cerințelor de participare la competiții (vârsta minimă, ale criteriilor de evaluare a execuțiilor și ale sistemului competițional intern și internațional s-au datorat tocmai tendințelor de dezvoltare a gimnasticii.
Un alt aspect important îl reprezintă egalizarea valorilor pe plan mondial, fapt datorat migrării specialiștilor și sportivilor de top din țări cu tradiție și școală puterni sistem și a unei școli de gimnastică ce a creat tradiție și s-a bucurat de recunoașterea pe plan mondial, aceasta constituind și baza succeselor viitoare.
1.3. Tendințe actuale în dezvoltarea gimnasticii artistice
Gimnastica artistică a atins un nivel foarte mare de dezvoltare, execuțiile efectuate în competiții impresionând atât prin gradul mare al elementelor tehnice efectuate, al combinațiilor acestora, cât și prin expresivitatea, eleganța și corectitudinea în prezentearea exercițiilor.
Acest nivel de dezvoltare înmagazinează a cantitate imensă de muncă depusă de specialiștii domeniului și sportivii practicanți ai gimnasticii artistice, fiind bazat pe folosirea celor mai moderne metode și mijloace de pregătire, elaborate după îndelungi cercetări și experimentări continue și sistematice.
Modificările ciclice ale regulamentului internațional de competiție, aportul permanent al tehnologiei în modernizarea aparatelor de concurs și creșterea constantă a practicanților acestei ramuri sportive, la nivel mondial, necesită în continuare preocupări constante și sistematice din partea specialiștilor și sportivilor în vederea perfecționării procesului de pregătire.
Gimnastica artistică românească, prin nivelul și rezultatele obținute poate fi luată ca model de “școală de gimnastică”, la nivel mondial. Pentru menținerea la acest nivel, în activitatea practică, cât și în cea de stabilire a obiectivelor, a strategiilor de pregătire, a metodelor și a finalității acestei pregătiri trebuie să se aibǎ în vedere, în primul rând, complexitatea și tendințele de dezvoltare legate de nivelul performanțelor, al participării la competiții de mare anvergură – C.E., C.M., J.O.
Modificări ale cerințelor de participare la competiții (vârsta minimă, ale criteriilor de evaluare a execuțiilor și ale sistemului competițional intern și internațional s-au datorat tocmai tendințelor de dezvoltare a gimnasticii.
Un alt aspect important îl reprezintă egalizarea valorilor pe plan mondial, fapt datorat migrării specialiștilor și sportivilor de top din țări cu tradiție și școală puternică de gimnastică înspre toate zonele globului.
Cu scopul de a determina tendințele de dezvoltare a gimnasticii artistice pe plan național, în concordanță cu cu tendițele de dezvoltare pe plan internațional, este necesară continua informare, documentare a biliografiei de specialitate, a documentației, publicațiilor ce apar permanent pe plan mondial, dar mai ales Codul de punctaj F.I.G. și a Buletinelor Informative F.I.G.
Dificultatea a ajuns la limitele superioare ale organismului uman, accentul punându-se în aceste condiții pe precizia tehnică, expresivitate și virtuozitate.
1.4. Cadrul metodologic al derulării cercetării
1.4.1. Scopul cercetării
Scopul lucrării este acela de a demonstra folosirea celor mai eficiente exerciții pentru dezvoltarea forței musculare necesare învățării săriturilor cu sprijin conform cerințelor de clasificare la nivelul categoriei a IV-a, acestea servind ca material documentar pentru profesori – antrenori din gimnastica artistică.
1.4.2. Ipotezele cerecetării
1. Asigurarea calităților motrice corespunzătoare cerințelor de execuție, constituie o garanție desfășurării corecte și eficiente a procesului de pregătire.
2. De asemenea, neglijarea acestei probleme prelungește durata procesului de învățare a mișcărilor, favorizează apariția unor greșeli în execuție și uneori face chiar imposibilă însușirea exercițiilor.
3. Efectuarea unui număr optim de încercări, va contribui la formarea simțului mișcării și executarea cu indici crescuți de forța, viteza și precizie a săriturii.
Sarcinile lucrării
● Stabilirea unui program optim cu exerciții pregătitoare pentru dezvoltarea forței musculare necesare învățării săriturilor cu sprijin;
● Evaluarea nivelului pregătirii fizice și a dinamicii învățării săriturii;
● De a evidenția dacă diferențele între subiecți la învățarea săriturii sunt semnificative din punct de vedere statistic.
CAPITOLUL II
Fundamentarea teoretică a cercetării
Caracterizarea aparatului de sărituri și conținutul exercițiilor
Săriturile cu sprijin reprezintă proba cea mai dinamică , mai atletica și mai scurta din poliatlonul de gimnastică. Prin modul lor de desfășurare, săriturile constituie una din probele spectaculoase ale competițiilor de gimnastică.
Execuția unei sărituri durează aproximativ 5-6 secunde.
Deși efectuarea unei sărituri pare, la prima vedere mai simpla decât oricare exercițiu la celelalte aparate, totuși acesta cere din partea gimnaștilor calități deosebite¹, ca: detentă, viteză, forța, coordonare și orientare în spațiu, concentrare și curaj.
În timpul săriturilor,organismul este supus unor solicitări mari .
Astfel,la bătaia pe trambulină sau la efectuarea sprijinului cu brațele,se execută asupra articulațiilor si musculaturii forțe care depășesc de câteva ori greutatea corporala a sportivului. De aceea,pentru a face fața efortului, sportivul trebuie să realizeze o bună pregătire fizica și vederea fortificării musculaturii si articulațiilor picioarelor,pumnului,umărului și coloanei vertebrale.
În gimnastica masculina,săriturile s-au efectuat peste calul așezat transversal, folosind pentru bătaie o trambulina semielastică, precum și o pista de elan.
În prezent se sare la ambele discipline pe masa de sărituri,variind înălțimea acestora în funcție de categoria de clasificare .
Dificultatea și valoarea săriturilor se apreciază atât după înălțime și lungimea zborului, în special ale celui de-al doilea, cât și de întoarcerile efectuate in diferite axe în timpul acestora .
Atât in gimnastica masculina, cât și în cea feminina exista o tabela de valorificare a săriturilor în codul internațional de punctaj.
Caracteristicile aparatului de sărituri vechi cât și a celui nou
În gimnastica masculina,săriturile s-au efectuat peste calul așezat transversal (fig.1), folosind pentru bătaie o trambulina semielastică (fig.3), precum și o pista de elan. În prezent se sare la ambele discipline pe masa de sărituri (fig. 2),variînd înălțimea acestora în funcție de categoria de clasificare .
Fig. 1
-Lungimea aparatului 160 cm
-Înalțimea de 135 cm ,,reglabilă”
-Corpul calului are o lățime de 35 cm, iar grosimea de 34 cm.
-Corpul cu piele sau material sintetic, fara denivelări și cu o anumită elasticitate, pentru a proteja articulațiile mâinilor.
-Pista pentru elan era de 20-28 m și o lățime de
80-120 cm.
Fig. 2
-Înălțimea este reglabilă – 105- 135 cm.
-Greutatea mesei este de 130 kg iar suprafața
este de – 95/120 cm.
-Corpul cu piele sau material sintetic.
-Unghiul de înclinare – 3º iar rezisteța la
încărcare 2500 N
-Pârtia de alergare – lungime – 25 m, lățime – 65 cm, grosime – 25 mm
Fig. 3
– Trambulina semielastică – lungime – 120 cm ,lățime – 60 cm, înălțime – 21 cm
Caracteristicile și clasificarea săriturilor cu sprijin
Caracteristici – (N. Covaci, 1976)
– Săriturile cu sprijin formează una dintre mijloacele cele mai importante ale lecției de educație fizică;
– Angrenează în activitate, un număr mare de grupe musculare și articulații;
– Au o influență deosebită asupra dezvoltării calităților motrice de bază și specifice;
– Influențează, de asemenea, o serie de aptitudini psihomotrice cum sunt: coordonarea generală și segmentară, orientarea spațială, orientarea în timp și echilibrul;
– Săriturile cu sprijin dezvoltă și capacitatea de apreciere a poziției corpului și segmentelor sale în timpul zborului (simțul chinestezic );
– Educă o serie de calități psihice și volitive cum sunt: curajul, încrederea în forțele proprii, voința, hotărârea și autodepășirea;
– Toate săriturile cu sprijin, conțin elemente structurale comune, numite fazele săriturilor: elanul, apelul pe trambulină și bătaia, desprinderea și zborul I, sprijinul mâinilor ( bătaia din brațe ), zborul II și aterizarea;
– Aceste faze alcătuiesc un sistem, execuția greșită a uneia influențează negativ asupra întregii sărituri;
– Folosirea aparatelor, materialelor și instalațiilor ajutătoare în procesul instructiv-educativ al săriturilor cu sprijin constituie o necesitate metodică de mare importanță;
– În metodologia însușirii fazelor se începe obligatoriu cu exerciții specifice pentru învățarea aterizării;
– O săritură cu sprijin durează aproximativ 6-10 secunde, din care săritura propriu-zisă de la bătaie la aterizare nu necesită mai mult de 2-3 secunde;
Clasificare
Săriturile cu sprijin se împart în două grupe mari și anume:
1. sărituri directe;
2. sărituri cu răsturnare.
1. Săriturile cu sprijin direct – se caracterizează prin aceea că, după desprindere, în timpul zborului întâi, corpul efectuează o răsturnare spre înainte trecând prin poziția de sprijin plutitor, iar după impulsul mâinilor (bătaia din brațe ), se inversează răsturnarea corpului spre înapoi, favorizând astfel efectuarea unor acțiuni în timpul zborului al doilea, cât și pregătirea aterizării.
După poziția corpului și segmentelor sale, săriturile cu sprijin direct se împart în:
– Săritura în sprijin depărtat peste aparat;
– Săritura în sprijin ghemuit peste aparat;
– Săritura în sprijin cu corpul îndoit peste aparat;
– Săritura în sprijin cu corpul întins peste aparat.
2. Săriturile prin răsturnare – se caracterizează prin aceea că, în timpul celor două zboruri, corpul efectuează o rotație completă, de 360º, în același sens, în jurul axului transversal, cu trecere în momentul impulsului mâinilor prin poziția de stând pe mâini.
După direcția de execuție, săriturile prin răsturnare se împart în:
– Săritură cu răsturnare înainte prin stând pe mâini;
– Săritură cu răsturnare laterală;
– Săritură cu răsturnare înapoi prin stând pe mâini.
Din punct de vedere al Codului de Punctaj (FIG 2006) avem urmatoarele grupe de sărituri :
Grupa I – Sǎrituri directe
Grupa II – Sǎrituri cu 1/1în primul zbor
Grupa III – Rǎsturnǎri înainte și Yamashita
Grupa IV – Sǎrituri cu 1/4 întoarcere în primul zbor (Tsukahara și
Kasamatsu)
Grupa V- Sǎrituri începând cu rondǎ
Fiecare sǎriturǎ a primit un numǎr de identificare și o valoare și a fost clasificatǎ în tabelele de dificultate în grupa sa de elemente.
Urmǎtoarele principii generale sunt valabile:
a) Sǎriturile Cuervo au aceiași valoare ca sǎriturile similare rǎsturnare și salturi cu rotație.
b) Sǎriturile Kasamatsu au aceiași valoare ca sǎriturile similare Tsukahara.
c) Sǎriturile Yurchenko au aceiași valoare ca sǎriturile similare Tsukahara și Kasamatsu.
d) În lipsa unei indicații contrare, sǎriturile plecând din rondǎ cu ½ întoarcere au o valoare superioarǎ cu 0,10 puncte fațǎ de sǎriturile similare fǎrǎ ½ întoarcere.
e) În lipsa unei indicații contrare, sǎriturile plecând din rondǎ cu 1/1 întoarcere au o valoare superioarǎ cu 0,20 puncte fațǎ de sǎriturile similare din categoria Tsukahara;
f) Sǎriturile executate cu sprijinul unei singure mâini sunt considerate identice cu sǎriturile executate cu sprijinul ambelor mâini.
Fiecare sǎriturǎ are propria sa valoare, în funcție de complexitate sa. Înainte de fiecare sǎriturǎ, brigada D trebuie sǎ fie informatǎ de numǎrul corespunzǎtor al sǎriturii din tabelele Codului de Punctaj. Afișajul este efectuat de cǎtre gimnast sau de cǎtre un antrenor cu ajutorul unui dispozitiv de afișaj, neexistând penalizare în caz de afișaj greșit.
Gimnastul va trebuie sǎ prezinte poziția corpului cerutǎ de sǎritura respectivǎ (grupat, echer, întins) de o manierǎ clarǎ și indiscutabilǎ. Pozițiile imprecise pot duce la nerecunoașterea sǎriturii de cǎtre juriul D sau recunoașterea unei sǎrituri de valoare inferioarǎ.
Gimnastul trebuie sǎ afișeze numǎrul sǎriturii pe care o poate executa și nu al aceleia pe care sperǎ sǎ o reușeascǎ. Acest avertisment se va aplica în special la recunoașterea pozițiilor întins și echer.
Se va atribui nota zero (brigada D și E) în urmǎtoarele cazuri:
a) Dupǎ elan, gimnastul atinge trambulina și/sau trece pe langǎ masa de sǎrituri.
b) Gimnastul întrerupe elanul și se întoarce pentru o a doua încercare.
c) Sǎritura este atât de necorespunzǎtor executatǎ încât nu se poate recunoaște forma prevǎzutǎ sau gimnastul se sprijinǎ cu picioarele pe masa de sǎrituri.
d) Sǎritura este executatǎ cu un dublu sprijin, fie al unei mâini, fie al ambelor mâini.
e) Sǎritura este executatǎ fǎrǎ o fazǎ de sprijin, deci nici una din mâini nu a atins masa de sǎrituri.
f) Aterizarea nu a avut loc pe picioare; cel puțin un picior trebuie sǎ atingǎ salteaua înaintea oricǎrei alte pǎrți a corpului.
g) Aterizare în mod intenționat în poziție lateralǎ.
h) Gimnastul executǎ o sǎriturǎ neregulamentarǎ (picioare depǎrtate, salt în primul zbor, pre-element neregulamentar înaintea trambulinei, etc.)
i) Repetare a primei sǎrituri în cadrul concursului calificativ (pentru acei gimnaști care doresc sǎ se califice în finala pe aparate la sǎrituri) sau în finala pe aparate la sǎrituri.
j) Gimnastul nu folosește salteaua de protecție din jurul trambulinei la o sǎriturǎ care începe din rondǎ (grupa V).
2.3. Trăsăturile fazelor în realizarea unei sărituri corecte
Toate săriturile cu sprijin au o trăsătura comună, determinată de fazele care compun desprinderea lor integrală, și anume: elanul, bătaia pe trambulină, primul zbor, sprijinul (bătaia) cu mâinile pe cal, zborul al doilea și aterizarea.
Pentru realizarea unei sărituri corecte,trebuie să aibă in vedere următoarele aspecte:
● realizarea unei înălțimi maxime, prin folosirea judicioasă a elanului a contracției musculare, gravitației,inerției, într-un cuvânt, a forțelor interne de reacție și a celor externe;
● întrebuințarea rațională a energiei obținută prin declanșarea forțelor proprii suprapuse celor externe;
● acțiunea precisă a contracției și relaxării musculare, pentru favorizarea trecerilor prin fazele săriturilor,fără consum de energie;
● echilibrarea perfectă a sprijinului scurt, prin transmiterea rapidă a greutății corpului în mișcarea pe brațe,sau de pe un braț pe celălalt, în vederea favorizării zborului II, înălțimii sau stăpânirii elementelor de elan și folosirii forțelor câștigătoare;
● realizarea formei optime de trecere prin săritura, datorită stabilirii raporturilor unghiulare între segmentele corpului;
● orientarea în spațiu, indiferent de condițiile în care se desfășoară săritura.
Aceste trăsături sunt comune tuturor săriturilor cu sprijin, indiferent de structura acestora.
Pentru o mai buna înțelegere a tehnicii săriturilor cu sprijin, s-au încercat diferite sistematizări, care au fost denumite fazele săriturilor.
Numărul acestor faze a variat în decursul anilor, acesta în funcție de autorul care se ocupa de problema respectiva.
Astfel, s-a vorbit de existența a patru faze. Glinternik descrie șase faze, iar astăzi se statornicește în literatura existentă, șapte faze,care au următoarele locuri, în ordine succesivă:
Elanul
Pasul sărit (pasul precedent bătăii)
Bătaia (desprinderea)
Zborul I (înălțimea și plutirea)
Sprijinul (impulsul scurt al mâinilor)
Zborul II
Aterizarea
Cerințele categoriei a IV-a privind săriturile cu sprijin
Se execută răsturnare prin stând pe mâini, o singură săritură, la masa de sărituri.
Înălțimea mesei de sărituri este de , măsurată de la nivelul solului.
Greșelile de execuție vor fi cele uzuale.
Valoarea săriturii este de 4,00 puncte.
Penalizari specifice:
aterizarea la o distanță mai mică fața de masa – 0,10p – 0,30p – 0,50p
zborul I mai înalt decât zborul II – 0,10p – 0,30p – 0,50p
coate îndoite la contactul cu calul – 0,10p – 0,30p – 0,50p.
extensie exagerată a corpului în timpul săriturii – 0,10p – 0,30p – 0,50p
2.4. Descrierea tehnicii de execuție a săriturii cu răsturnare prin stând pe mâini
Această săritură face parte din grupa a III-a, potrivit Codului de Punctaj al F.I.G., aflată la poziția 1, având o valoare de 3.0.
Descrierea săriturii prin răsturnare înainte (fig.4):
Pe ultimii pași ai elanului, trunchiul se duce ușor înapoi, apoi se efectuează o bătaie energică cu picioarele pe trambulină, corpul fiind în acest moment înapoia verticalei.
După desprindere, ambele picioare balansează puternic înapoi sus și brațele se duc înainte, iar capul se ridică în ușoară extensie, favorizând contracția musculaturii spatelui. Corpul intră în rotație spre cal, iar în momentul sprijinului, brațele (încordate și întinse) lovesc calul în jos și înainte, terminând cu o impulsie din umeri.
Corpul, din extensie, se îndreaptă în poziția obișnuită, contribuind la amplificarea efectului reacției de sprijin și înălțimea centrului de greutate.
Urmează al doilea zbor care trebuie să constituie o proiectare a întregului corp în sus, cu ușoară rotație în cădere: brațele rămân în prelungirea corpului, capul se menține în poziție normală și se aterizează în stând, brațele coborând prin lateral oblic înainte.
Fig.4 Săritura cu rasturnare prin stând pe mâini
2.4. Bazele tehnice și metodice ale învățării săriturilor cu sprijin
2.4.1. Fazele săriturilor cu sprijin
Cunoașterea și însușirea corectă a tehnicii acestor faze, componente ale săriturii, se asigură încă de la inceputul instruirii ( N. Vieru, 1997 ).
Elanul
Elanul reprezintă prima fază a săriturilor cu sprijin și constă din punerea în mișcare a aparatului locomotor, printr-o alergare uniform accelerată, o alergare înaltă, elastică cu genunchii ridicați, contactul cu solul făcându-se pe “ pingea”, iar brațele sunt îndoite din coate aproximativ la 90º. Prin regulamentul de concurs, elanul este limitat pentru baieți la maximum 25 m. Are o importanță majoră deoarece este cel care creează condițiile pentru realizarea fazelor următoare ale săriturii.
Elanul se finalizează cu un ultim pas pe piciorul de bătaie, care este pregătitor pentru săritura cu ambele picioare pe trambulină. Concomitent cu acest pas rulat, piciorul celălalt se duce energic înainte, iar brațele (ușor îndoite din coate) sunt ridicate inainte și ușor lateral Desprinzându-se de pe sol, piciorul de bătaie se apropie energic de piciorul de balans simultan cu ducerea brațelor înapoi și în jos. În zborul spre trambulină, trunchiul este ușor înclinat înapoi, iar picioarele (ușor îndoite din aticulațiile coxofemurale și genunchilor) sunt duse înainte. Succesul săriturii depinde foarte mult de poziția corpului în momentul săriturii pregătitoare pe trambulină.
Distanța de la care se sare pe trambulină, precum și înălțimea săriturii sunt în funcție de particularitățile executantului, elasticitatea trambulinei și caracteristicile tehnice ale fiecărei sărituri.
Pasul sărit – face legătura între alergarea ciclică si bătaia pe ambele picioare necesară desprinderii. La gimnaștii începători, lungimea, precum și înălțimea pasului sărit variază în funcție de:
structura săriturii;
felul execuției elanului;
construcția trambulinei: dură, Reuter și elastică.
Tehnica pasului sărit este următoarea: în ultimul pas de alergare contactul piciorului cu solul se ia pe călcâie. În timp ce are loc reluarea piciorului spre vârf, greutatea corpului se mută înainte. Piciorul de balans (elan) îndoit ușor din articulația genunchiului și coxofemurală o ia înaintea piciorului de bătaie. Brațele ajută la mișcarea de desprindere, balansându-se amândouă prin lateral înainte și în sus.
În timpul fazei de zbor, piciorul de bătaie îl ajunge din urmă pe cel de elan. Corpul iși menține poziția aproape verticală, iar picioarele formează cu gamba un unghi de 90º.
Urmează o frânare a mișcărilor brațelor, ceea ce duce la o înclinare ușoară a trunchiului înapoi.
Înaintea bătăii cu ambele picioare pe trambulină, trunchiul se află înclinat ușor înapoi, articulația coxofemurală și cea a genunchiului flectată ușor, iar brațele se găsesc lateral de trunchi.
Eliminarea greșelilor frecvente ca:
înclinarea prea mare a trunchiului înapoi;
poziția joasă a centrului de greutate, datorită unghiului mare al piciorului de bătaie, pecum și lipsa de întindere (terminarea impulsiei);
ținuta greșită a brațelor, duc la o însușire cât mai corectă a fazei următoare, a bătăii și la reușita săriturii.
Bătaia pe trambulină
Bătaia constituie una dintre fazele cele mai importante ale săriturii cu sprijin.Această fază joacă un rol hotărâtor în realizarea structurală a fiecărei sărituri. Însușirea tehnicii acestei faze trebuie să i se acorde o importanță teoretică și practică deosebită.
Bătaia se realizează pe “pingea„ cu tălpile paralele, iar o dată cu impulsul puternic al picioarelor și întinderea lor din toate articulațiile, se efectuează și mișcarea energică a brațelor de jos în sus și înainte, în prelungirea corpului, acțiuni care, suprapuse, asigură obținerea înălțimii primului zbor.
Traiectoria zborului după bătaie este rezultanta determinată de corelația dintre viteza orizontală imprimată de elan, de unghiul de atac pe trambulină, de durata bătăii, de unghiul de desprindere de pe trambulină, de elasticitatea acestuia și a corpului gimnastului.
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă la bătaia pe trambulină, să ne imaginăm o minge umflată care, lovită de sol, sare mai bine decât una mai puțin umflată. Aceasta înseamnă că gimnastul care flexează mult picioarele sau este insuficient încordat la bătaia pe trambulină nu va putea sări corespunzător.
Un alt fenomen care se produce în momentul bătăii pe trambulină este oprirea picioarelor din deplasarea imprimată in timpul elanului, pentru a efectua impactul cu trambulina, impulsia și desprinderea, timp in care trunchiul, datorită inerției aceluiași elan, se deplasează înainte, depășind linia care trece vertical prin locul de bătaie.
Viteza de execuție a bătăii depinde în primul rând, de:
starea sistemului nervos central;
forța și elasticitatea mușchilor;
corectitudinea executării mișcărilor;
elasticitatea pragului de bătaie;
efortul de voință, curajul, perseverența și încrederea în forțele proprii.
În lucrarea „ Studiu asupra săriturilor cu sprijin ”, Stroescu, A., Podlaha, R. și Petrovici, C., deosebesc următoarele feluri de bătăi:
bătaie cu cedare;
bătaie prin rulare;
bătaie pe talpă;
bătaie pe vârf;
bătaie cu ondulație.
Pentru a se realiza o săritură mai înaltă trebuie corelată viteza de deplasare cu unghiul de atac pe trambulină. Cu cât viteza este mai înclinat înapoi, adică sub un unghi mai deschis (fig.1). Acest detaliu tehnic poate fi folosit ca un element de reglare atât a vitezei, cât și a poziției corpului la atacarea trambulinei, ținând seama de caracteristicile fiecărei sărituri.
Primul zbor
Zborul I sau primul zbor, este faza săriturii in care corpul plutește liber după desprinderea de pe trambulină și până la momentul efectuării sprijinului. În timpul zborului, corpul se menține încordat și întins, iar brațele în prelungirea corpului orientate in sus, către aparat, creându-se astfel condiții favorabile pentru realizarea momentelor următoare ale săriturii.
Pe măsura deplasării, corpul atinge o anumită înălțime, gimnastul trecând de la o poziție apropiată de verticală sau răsturnată. În faza primului zbor, gimnastul poate executa diferite acșiuni de îndoire, întindere, grupare sau înșurubare, în funcție de particularitățile tehnice ale săriturii pe care dorește s-o efectueze.
Relv Miklos, în lucrarea „ Torna “, arată că lungimea, precum și înălțimea zborului este dată de:
viteza elanului;
forța de desprindere;
direcția de desprindere;
locul de desprindere.
În timpul zborului, executantul nu poate să-și modifice prin diferite mișcări poziția centrului de greutate, dar poate modifica prin ele poziția diferitelor segmente față de centrul de greutate, modificări făcute cu scopul de:
a crește și de a menține echilibrul corpului în timpul zborului;
de a crea situații raționale și economice pentru a ocupa o poziție care să asigure cea mai bună trecere peste aparat;
de a pregătii în cele mai bune condiții faza de sprijin.
Calitatea execuției, precizia și frumusețea săriturii, depind in mare măsură de corectitudinea cu care s execută această fază, de poziția segmentelor corpului.
Bătaia cu mâinile (faza de sprijin cu mâinile)
– Această fază determină calitatea execuției celui de-al dolea zbor și realizarea propriu-zisă a structurii caracteristice fiecărei sărituri;
– Constituie ultimul moment în care încă se poate modifica traiectoria zborului;
– Intensitatea impulsului determină înălțimea și lungimea zborului al II-lea și implicit calitatea aterizării;
– Brațele în timpul impulsului trebuie să fie întinse, în prelungirea corpului, orientate în sus, iar musculatura întregului corp bine încordată;
– Sprijinul mâinilor se poate împărții în două faze: faza de comprimare – amortizare și faza de împingere propriu-zisă;
– Împingerea se realizează prin contracția musculaturii centurii scapulare și a flexorilor palmei printr-o acțiune scurtă și energică.
La săriturile cu sprijin care se pot efectua la nivel de începători, avem două forme de efectuare a sprijinului și anume:
sprijinul prin blocare (sărituri directe);
spijinul prin împingere în aparat (săriturile prin răsturnare).
– La săriturile directe sprijinul mâinilor asigură schimbarea sensului de rotație a corpului;
– La săriturile prin răsturnare, blocarea articulațiilor permite un zbor II mai înalt și o rotație a corpului corespunzătoare;
Cerința tehnică la executarea sprijinului cu mâinile pe cal este ca brațele să fie în prelungirea corpului, orientate în sus și bine întinse, iar musculatura întregului corp bine încordată, astfel ca reacția sprijinului să se poată transmite centrului de greutate al corpului. În acest moment al săriturii se suprapun și se corelează o serie de parametri, ca: viteza de deplasare a corpului, unghiul sub care se ia contact cu aparatul, timpul cât se realizează împingerea în aparat (durata sprijinului), reacția sprijinului și inerția. Cât timp mâinile se află pe cal, corpul se deplasează datorită inerției, oscilând în jurul punctelor de sprijin, umerii având tendința să se deplaseze înainte. Acțiunea brațelor gimnastului trebuie orientată în sens opus acestei deplasări, astfel ca desprinderea de pe aparat să se efectueze în apropierea verticale (fig. 5 – săritura cu răsturnare prin stând pe mâini).
Fig. 5
Al doilea zbor
Zborul II reprezintă faza de plutire liberă a corpului începând din momentul terminării sprijinului pe aparat și terminându-se odată cu atingerea saltelei ( solului ). Ea reprezintă valorificarea fazelor anterioare, materializarea tehnică și desfășurarea structurală a întregii sărituri. Aceasta determină aspectul general al săriturii, imaginea ei completă și caracterul spectacular.
Calitatea tehnicii celui de-al doilea zbor se manifestă prin creșterea amplitudinii traiectoriei corpului față de primul zbor, printr-o direcționare, prin acțiuni de grupare, flexie, extensie, rotări sau întoarceri în planuri diferite și precise, terminându-se cu întinderea corpului și pregătirea pentru o aterizare corectă. Uneori, al doilea zbor este prea mic, traiectoria lui fiind mai joasă decât cea a primului zbor, semănând mai mult cu un fel de cădere, fapt ce constituie o greșeală tehnică ce se penalizează sever de regulamentul de arbitraj. Pe parcursul celui de-al doilea zbor, corpul trebuie să aibă o ținută corectă și estetică, iar toate acțiunile ce se impun pentru realizarea formei specifice fiecărei sărituri trebuie terminate înaintea începerii momentului descendent, în mod ideal sau cel puțin înaintea atingerii solului cu picioarele la aterizare.
Pentru ca o săritură să fie corectă, zborul II trebuie să îndeplinescă anumite condiții și anume:
lungimea corespunzătoare;
poziția echilibrată a diferitelor segmente ale corpului;
și în ultima parte, să fie executată extensia corpului.
Toate aceste caracteristici depind în mare măsură de viteza pe care a avut-o executantul în timpul elanului, precum și de eficacitatea sprijinului pe aparat, aceste două elemente determinând traiectoria zborului II și orice mișcare efectuată in timpul zborului nu poate să schimbe traiectoria centrului de greutate.
Aterizarea
Aterizarea constituie momentul final al fiecărei sărituri, care oferă posibilitatea aprecierii execuției tehnice atât prin stabilirea corpului gimnastului la contactul cu solul, cât și prin distanța și direcția raportate la axele aparatului în momentul opririi. O săritură se începe în momentul primului pas de elan și se termină în momentul opririi gimnastului, după efectuarea ei, în poziție stând. Aterizarea depinde de corectitudinea celui de-al doilea zbor. Traiectoria înaltă a zborului al doilea, întinderea și extensia, executate în timp, urmărește să reducă viteza orizontală și să asigure corpului o cădere liberă, verticală; ele condiționează o aterizare corectă, adică sigură, cât mai departe de aparat, estetică, stabilă și implicit reușita săriturii, cu obținerea unei note maxime.
Aterizarea începe din momentul în care corpul tinde să coboare și se termină când vârfurile picioarelor iau contact cu solul, după care gimnastul așează pe sol toată talpa și se oprește.
Musculatura picioarelor are rol de amortizare și de frânare a șocului produs de impactl cu solul. Genunchii sunt ușor depărtați, picioarele se îndoaie progresiv, trunchiul și centrul de greutate al corpului coboară pe verticală, iar brațele se duc prin lateral sus, asigurând echilibru, după care se revine în poziția stând. Amortizarea la aterizare depinde atât de buna pregătire a gimnastului, cât și de elasticitatea și calitatea saltelelor. În mod normal, saltelele trebuie să ajute la amortizarea șocului, să nu producă reculul corpului.
O aterizare corectă, care să ferească executantul de accidentări, trebuie să îndeplinescă următoarele condiții:
să fie elastic, deci să amortizeze șocul produs de corpul în cădere în momentul aterizării.Nu este indicată aterizarea fără îndoirea prin cedare a articulațiilor gleznelor, genunchiului și coxo-femurale;
Să fie sigur și echilibrat, trunchiul trebuie să fie la verticală, proiecția centruli de greutate să cadă în interiorul suprafeței de sprijin, brațele ridicate lateral sus, contribuind la echilibru;
Să fie estetic, asigurându-se o poziție frumoasă și relaxată a corpului.
Stabilirea unei aterizări, precum și frumusețea ei, așa cum arată Jacoviev, depinde de:
Corecția execuției, a întregii sărituri;
Însușirea rațională a aterizării;
Dezvoltarea fizică generală bună și, în special a musculaturii picioarelor;
Starea de echilibru a aparatului vestibular.
De însușirea aterizărilor corecte depinde în mare măsură și posibilitatea de a insuși diferitele sărituri mai grele, deoarece o aterizare însușită din diferite condiții dă încrederea în forțele executantului. De asemenea, apariția diferitelor accidente pot scoate executantul din activitatea sportivă.
2.5. Calitățile necesare practicării săriturilor cu sprijin
Cu toate ca la prima vedere săriturile cu sprijin par mai puțin grele fața de celelalte aparate din gimnastica artistica, datorită faptului ca exercițiile se termina în maximum 10 sec, solicitările în ceea ce privește calitățile motric, sunt foarte mari.
Sistematizând calitățile motrice implicate în realizarea mișcărilor de gimnastică și manifestările lor pentru fiecare aparat, a rezultat tabelul nr.1 (V. Grigore, 2001,pag.39).
Tabel nr. 1
Sistematizarea calităților motrice necesare în gimnastica artistică
masculină și reprezentarea lor pe aparate
Pentru ca o săritura să fie eficientă și estetică, gimnaștii trebuie să posede multiple calități motrice,și anume:
● forță, viteză, îndemânare;
● elasticitate, orientare în spațiu;
Precum și o serie de calități psihice, ca:
● hotărârea;
● curajul;
● încrederea în forțele proprii;
● perseverența;
● autostăpânirea, etc.
Rolul acestor calități trebuie privit nu separat, ci aflându-se într-o conexiune perfectă, una justificată la dezvoltarea celeilalte.
Calități motrice
În cadrul antrenamentului de dezvoltare a calităților motrice există o interacțiune între acestea, în sensul că acționând asupra unei calități, implicit vom exercita o infuență pozitivă sau negativă asupra alteia.
Se vorbește fregvent, datorită acestui aspect, de metodologia educării calităților motrice combinate.
La prezentarea fiecărei caliăți motrice, realizată în ordinea importanței sale pentru gimnastică, se pornește de la fundamentarea teoretică și apoi se ajunge la metodologia generală a dezvoltării acestor calități.
Calitățile motrice specifice gimnasticii, în ordinea importanței lor pentru realizarea conținutului efortului competițional, sunt urmatoarele: forța musculară – în forme diferite de manifestare, mobilitatea și suplețea, rezistența specială, îndemânarea sub forma coordonării superioare și viteza sub forma vitezei de reacție și execuție segmentară.
Viteza
Prin termenul de viteză se definește capacitatea de deplasare cu cea mai mare rapiditate.
Mișcările efectuate cu rapiditate abundă și în gimnastică, ele fiind condiționate de mobilizarea forței maxime, a forței explozive și a tuturor capacităților organismului.
Comparativ cu alte calități motrice, viteza este mai puțin perfectibilă, ea făcând parte din ,,zestrea” ereditară a sportivului. Antrenamentul metodic judicios organizat poate duce la ameliorarea acestei calități.
Condițiile esențiale pentru obținerea vitezei sunt: mobilitatea proceselor nervoase, viteza de reacție, mobilitatea, elasticitatea, capacitatea de relaxare a muschilor, calitățile de voință. Viteza mai depinde de o serie de factori biochimici, psihici, morfologici privind calitatea fibrei musculare, de nivelul celorlalte calități motrice, de tipul somato-morfologic (lungimea segmentelor, mobilitate, suplețe etc.).
Există diferite forme de manifestare a vitezei, cum sunt:
● viteza de reacție;
● viteza de repetiție;
● viteza de execuție;
● viteza de deplasare;
Viteza de reacție întâlnită în gimnastică poate fi considerată desprinderea de pe trambulină după bătaia cu picioarele sau de pe cal după bătaia cu mâinile, desprinderile după bătaia cu pingeaua în sol la acrobatică.
Viteza se ameliorează, mai înainte de toate, prin dezvoltarea forței maxime a diferitelor grupe musculare.
Eficacitatea antrenamentului pentru educarea vitezei se asigură printr-o intensitate motrică ridicată, chiar maximă. Sportivul trebuie să incerce să atingă sau să depășească viteza, până atunci maximă, printr-o fregvență motrică și o amplitudine optimă a mișcării. Toate acestea presupun folosirea unor exerciții efectuate cu o tehnică perfectă.
Antrenamentul de viteză nu trebuie să fie precedat de nici o altă activitate obositoare și este mai eficace atunci când sistemul nervos se află într-o stare de excitabilitate optimă.
Gimnaștii de vârsta 7-9 ani, au permise favorabile pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele ei și de aceea trebuie privită sub forma ei completă în care intervine complexitatea săriturilor cu sprijin.
Viteza elanului este determinată de caracterul săriturii, de lungimea și lățimea aparatului și chiar de particularitățile și gradul de pregătire al gimnaștilor.
Viteza de execuție privită sub aspectul vitezei de execuție a anumitor acțiuni ce trebuie executate în timpul celor doua faze de zbor, are, de asemenea, un rol foarte important.
Această viteză este foarte mult influențată de o practică îndelungata, de posibilitățile fizice generale ale gimnaștilor,precum și de posibilitățile de coordonare a segmentelor corpului său.
Un rol important în reușita săriturii o au viteză, forță – calități neuromotoare, reprezentând capacitatea de a învinge anumite rezistențe externe cât și interne.
Forța picioarelor necesară în obținerea unei viteze de elan ridicat, de a putea asigura o aterizare bună, precum și forța centurii scapulo-humerale care intervine în momentul sprijinului, este influențată de numărul de fibre musculare care intră în contracție în unitatea de timp și în direcția cerută.
Această calitate se dezvoltă în timpul repetărilor săriturilor cu sprijin și prin diferite exerciții ajutătoare sau chiar practicarea altor exerciții fizice. Trebuie să țină cont și de forța ligamentelor, tendoanelor și articulațiilor, care sunt foarte mult solicitate în execuția săriturilor cu sprijin.
Articulația gleznei, genunchiului și soldului în timpul bătăii pe trambulină și în timpul aterizării, articulația pumnului, cotului și umărului în timpul sprijinului pe aparat, primesc șocuri care ar putea să traumatizeze în lipsa unei forțe osteo-ligamentare suficient dezvoltate.
Formele de manifestare:
a) Viteza de reacție – este viteza reacției motrice. Ea este dependentă de cele cinci elemente: apariție excitației în receptor; transmiterea pe cale aferentă; analiza semnalului care durează cel mai mult; transmiterea pe cale aferentă; excitarea mușchilor. Viteza de reacție nu este identică pentru toate segmentele corpului, la membrele superioare s-au inregistrat cei mai buni indici.
b) Viteza de execuție – este capacitatea de a efectua un act motric sau o acțiune motrică. Această formă de viteză se măsoară prin timpul care trece de la inceperea execuției și până la încheierea acesteia.
c) Viteza de repetiție – care se mai numește și “frecvența mișcarii”. Ea constă în capacitatea de a efectua aceeași mișcare într-o unitate sau interval de timp prestabilite. Viteza de repetiție este condiționată de tempoul și ritmul mișcarii.
d) Viteza de deplasare – este o variantă a vitezei de execuție, atunci când se pune problema parcurgerii unui spațiu prestabilit contra timp și o variantă a vitezei de repetiție atunci când se pune problema cât spațiu, ce distanță se parcurge într-o unitate de timp prestabilită.
Metodica dezvoltării vitezei
Între forță și viteză există o strânsă interdependență. Viteza mișcărilor depinde de caracterul impulsurilor nervoase și de calitatea transmiterii acestora pe căile neurale. Viteza fiind calitatea cea mai puțin perfectibilă, și dezvoltarea ei prezintă dificultăți de ordin metodic. Actuala orientare în gimnastică pretinde o viteză mărită în execuția anumitor combinații din cadrul probelor de concurs.
a)Viteza de reacție are importanță în acele mișcări din gimnastică în care acțiunea trebuie efectuată rapid și la momentul oportun. Exemple în acest sens sînt reapucările la aparate după părăsirea prizei (prin întoarceri sau cu diferite sărituri peste aparat), acțiunile de autoasigurare ale gimnastului în cazul unei mișcări nereușite, acțiunile de redresare în cazul pierderii echilibrului etc.
În metodica dezvoltării vitezei de recție se folosesc, în cadrul lecțiilor, diferite jocuri și exerciții cu semnale ca, de exemplu:
– curse pe numere
– jocul ,, sare bățul”
– schimbări rapide de poziții la semnal
– bătăi din palme din sprijin culcal
– Întoarceri la semnal în timpul zborului
b) Viteza de execuție are un rol important în execuțiile cu caracter dinamic. Ea se referă atât la deplasarea corpului față de aparat, cât și a segmentelor corpului unele față de altele.
Viteza de execuție necesită folosirea judicioasă a forțelor interne și externe care intervin în efectuarea mișcărilor. De pildă, viteza de rotație a unui salt grupat crește în raport direct proporțional cu micșorarea brațului pîrghiei.
În metodica dezvoltării vitezei de execuție se folosesc exerciții fără îngreurire sau chiar în condiții ușurate.
c) Viteza de repetiție se realizează prin repetarea eforturilor specifice cu viteză maximă. În acest sens se vor executa torente acrobatice sau alergări scurte cu maximum de viteză pentru elanul la sărituri. Aceste exerciții se vor executa contra cronometru sau folosind metoda întrecerii.
O altă metodă care acționează pe cale indirectă constă din executarea exercițiilor specifice în condiții îngreuiate la început. După folosirea unor îngreuieri medii în efectuarea elementului propus, același element va fi repetat fără îngreuire.
Îndemânarea
Îndemânarea este o calitate complexă, strâns legată de celelalte calități motrice. Aceasta are o împortanță deosebită în gimnastică, deoarece permite coordonarea unor mișcări complicate și asigură însușirea și perfecționarea mai rapidă a deprinderilor, precum și adaptarea la cerințe și situații variate.
Îndemânarea este o calitate dependentă de activitatea proceselor nervoase superioare, are caracter genetic și este mai greu perfectibilă.
Activitatea analizorilor joacă un rol hotărâtor în îndemânare prin prelucrarea informațiilor (repere optice, acustice, chinestezice, tactile și vestibulare).
Informațiile ajută la cunoașterea mai detaliată a desfășurării mișcării, permit analiza amânunțită și însuțirea rapidă a acesteia.
În funcție de tipul de activitate nervoasă, de mobilitatea proceselor nervoase, concret de temperament, de inteligență motrică, există oamenii mai mult sau mai puțin îndemânatici.
Gimnastica, sport al unei mari îndemânări speciale, reclamă acordarea unei atenții deosebite acestei calități motrice, mai ales la selecție, precum și în toate etapele de pregătire.
Se vorbește în sport de două forme de manifestare a îndemânării: generală și specială. Îndemânarea specială este strâns legată de factorii care determină performanța într-o anumită ramură. Există sportivicare au o mare îndemânare la gimnastică, însă insuficientă la jocurile sportive.
Dezvoltarea îndemânării înseamnă crearea unei activități reflex-condiționate și a unei plasticități crescute a proceselor nervoase fundamentale la nivelul scoarței cerbrale, care asigură posibilități de trecere rapidă de la unele reacții la altele, reproducerea de noi legături temporare. Prin exercițiile de îndemânare se ajunge la ameliorări calitative, ca efect al colaborării dintre exteroreceptori și proprioreceptori, pe de o parte, și celelalte funcții ale scoarței cerebrale, pe de altă parte.
Educarea îndemânării este indicat să se înceapă de la o vârstă cât mai mică, astfel ca la pubertate ea să atingă nivelul optim de dezvoltare.
Gimnastica oferă multe mijloace pentru educarea îndemânării, exerciții care merg gradat, de la cele mai simple la cele mai complicate. Un mijloc excelent în această direcție îl reprezintă exercițiile: -acrobatice la sol sau la plasa elastică
-săriturile combinate
-ștafetele combinate
Cu cât se prelucrează mai precis și mai variat aparatul locomotor, cu atât sportivul stăpânește și învață cu mai multă ușurință deprinderi noi, adaptându-se la condiții schimbătoare de lucru.
Exercițiile folosite pentru perfecționarea îndemânării trebuie executate la începutul antrenamentului, cu intervale de refacere optime. Într-un antrenament, volumul exercițiilor pentru îndemânare va fi mic, în schimb planificarea antrenamentelor va fi cât mai fregventă.
Metodica dezvoltării îndemânării
Îndemânarea sau coordonarea gimnastului se apreciază după ușurința cu care acesta reușește să învețe și să execute un element nou sau o legare, după rapiditatea cu care se orientează în situații diferite, după modul în care reușește să-și corecteze greșelile. Manifestarea ei la un nivel superior este determinată în ultimă instanță de bagajul deprinderilor motrice și de gradul de dezvoltare al celorlalte calități motrice. La dezvoltarea coordonării contribuie în mare măsură însușirea structurii raționale a mișcării și participarea conștientă și activă a gimnastului în procesul învățării.
Dezvoltarea coordonării este în raport direct cu varietatea deprinderilor motrice însușite de către gimnast. De accea se desăvârșește chiar în procesul formării și perfecționării deprinderilor motrice.
În metodica dezvoltării acestei calități se mai adaugă:
-învățarea elementelor pe ambele părți;
-dezvoltarea capacității de a relaxa acele grupe de mușchi care nu intervin în mișcare;
-complicarea elementelor de bază prin diferite întoarceri sau alte mișcări suplimentare;
-mânuirea obiectelor portative folosite în gimnastica artistică (coardă, minge, cerc, etc.);
-exerciții la plasa elastică;
-exerciții acrobatice.
Rezistența
Alături de celelalte calități motrice, rezistența influențează considerabil randamentul în gimnastica sportivă. Ea este strâns legată de celelalte, în special de forță și viteză.
Rezistența reprezintă capacitatea de a desfășura o activitate de durată fără scăderea eficacității acesteia.
Durata medie a exercițiilor de gimnastică sportivă este, cu excepția solului și bârnei, de 30-35 s. Cercetările mai multor specialiști relevă că rezistența în regim de forță este un factor esențial al randamentului. De asemenea, există o strânsă colerare între forța musculară maximă și capacitatea de rezistență.
Rezistența este influențată de caracterul efortului, de mărimea sacinii, de complexitatea exercițiilor și de durata efortului. În literatura de specialitate se menționează că rezistența are doua forme de manifestare: rezistența generală și specifică.
Rezistența generală este determinată genetic și reprezintă o condiție a celei specifice.
În gimnastică, rezistența specifică este capacitatea organismului de a desfășura în bune condiții activitatea musculară și neuromusculară.
Factorul care limitează rezistența este oboseala. Aceasta poate fi întârziată sau diminuată prin antrenamentnsistematic.
Dezvoltarea rezistenței se obține prin creșterea numărului de repetări, micșorarea intervalului dintre repetări, mărirea duratei activității sau îngreuirea exercițiilor.
Rezistența este o calitate labilă, în sensul că se obține destul de anevoios și se pierde repede, chiar după câteva zile, dacă antrenamentul nu are intensitate optimă
Forța
Forța poate fi considerată o calitate motrică fundamentală, deoarece orice mișcare presupune contractibilitate musculară. Ea este indispensabilă și în procesul de dezvoltare a celorlalte calități. Forța musculară este determinată de activitatea sistemului nervos, mai precis de cortex, care reglează activitatea tuturor proceselor, a sistemului muscular și a tuturor organelor, reprezentând factorul central. Al doilea factor este cel periferic în care se încadrează structura mușchiului, numărul și grosimea fibrelor musculare, dispunerea lor, gradul de excitabilitate, activitatea și natura proceselor biochimice.
Forța impulsului nervos primită de către mușchiul în activitate determină într-o mare măsură gradul de contracție a acestuia.
Efectuarea corectă a mișcărilor, coordonarea mușchilor flexori, a antagoniștilor și fixatorilor este dirijată de sistemul nervos central.
În funcție de fregvența impulsurilor nervoase pot fi angrenate un număr diferit de unități motrice (câteva fibre musculare care au o inervare comună), între 15-18 % din numărul total de unități.
O altă particularitate a lucrului unităților motrice rezidă în participarea lor alternativă, dirijată tot de sistemul nervos central, mai ales în efortul prelungit cu o sarcină optimală.
Forța mai depinde și de starea mecanică a mușchiului înainte de contracție, conform principiului bine cunoscut că ,,mușchiul se contractă cu mai multă eficacitate dacă în prealabil a fost întins”.
Forța mai depinde de starea de vascularizare sangvină a mușchiului.Există capilare în repaus și numai un număr restrâns de capilare în acțiune. În acest caz, sarcina esențială revine încălzirii la antrenament pentru mobilizarea unui muăr mare de capilare.
Se cunosc trei tipuri sau regimuri de activitate musculară:
Contracția izotonică. Lucrul se efectuează prin contracție, fără ca tonusul să se modifice. Aici se încadrează toate mișcările de elan la diferite aparate.
Contracția izometrică. Lucrul se efectuează prin creșterea tonusului, dar mușchiul nu-și schimbă lungimea. Aici se pot încadra pozițiile statice și de echilibru, acțiunile de susținere a ținutei corpului.
Contracția auxotonică (mixtă) – lucrul în care se întâlnește și creșterea tonusului și a contracției musculare. În acest gen se încadrează trecerea de la mișcările statice la cele dinamice și invers.
Un alt gen de contracție este cea excentrică, numită de unii autori ,,pliometrică”. Ea se întâlnește la mișcările de cedare, amortizare sau încetinire, cum sunt aterizările etc. Este o transmitere a contracției prin alungirea mușchiului.
În gimnastică, forța are diferite forme de manifestare, și anume:
forța dinamică
forța explozivă
forța statică
Fiecare din aceste forme se educă, folosind metode și mijloace diferite în funcție de caracterul activității musculare solicitat de mișcările care se efectuează. De exemplu, pentru forța dinamică se folosesc exerciții dinamice, exerciții cu îngreuire:
-gantere
-benzi elastice
-helcometru
Exercițiile cu benzi elastice sunt recomandate și au eficiență pentru acele mișcări care reclamă un efort mai mare spre finalul lor: exercițiile la helcometru sunt utile pentru acele elemente unde efortul este mai mare la debutul mișcării, iar ganterele dezvoltă puterea de contrcție pe toată durata efectuării mișcării respective.
Pentru dezvoltarea forței explozive (de impulsie), se pot folosi exerciții cu îngreuire (sărituri repetate, balansări), precum și exerciții la helcometru.
Pentru dezvoltarea forței statice este necesar mai întâi să se efectueze exerciții dinamice, cu și fără îngreuire, pentru fortificarea grupelor musculare respective, după care se poate trece la exerciții cu contracții izometrice, la început cu ajutor, ușurate, apoi cu îngreuire și menținere progresivă până la 10-12 s.
La dezvoltarea forței, în special sub formă dinamică și explozivă, se va ține seamă de direcțiile principale ale acțiunilor grupelor musculare care intervin în mișcările la aparate și, în general, la probele din gimnastica sportivă. Aceste direcții ale grupelor musculare sunt următoarele:
anteducția și retroducția brațelor;
adducția brațelor
flexia și extensia din articulația coxofermurală, cu picioarele întinse;
extensia trunchiului;
detenta brațelor (extensia brațelor);
detenta pe două picioare.
Aceste grupe și direcții speciale trebuie dezvoltate cu precădere, deoarece ele reprezintă un numitor comun pentru toate exercițiile la aparate, sărituri și acrobatică.
Mobilitatea, suplețea
Amplitudinea mișcărilor reprezintă o particularitate și o cerință a gimnasticii de performanță. Cu cât execuția este mai amplă, mai degajată, cu atât evoluția gimnastului ne apare mai frumoasă, mai impresionantă.
O bună mobilitate și suplețe a diferitelor articulații permite abordarea unei mai mari varietăți de mișcări în combinațiile libere alese și asigură creșterea longevității sportive.
Prin mobilitate se exprimă capacitatea maximă de deplasare a unui segment legat de o anumită articulație a corpului. O bună mobilitate articulară și elasticitate musculară determină efectul de suplețe în mișcare (ușurință, lejeritate).
Mobilization și suplețea sunt dependente de:
constituția anatomică a articulației;
elasticitatea ligamentelor;
forța grupelor musculare care acționează asupra articulației respective.
Mobilitatea depinde de vârstă și sex. Ea scade o dată cu avansarea în vârstă, cu efectuarea unor exerciții de forță necompensate, precum și din cauza sedentarismului.
În gimnastică distingem două feluri de mobilitate: activă și pasivă. De exemplu, din poziția stând, gimnastul execută balansarea unui picior înainte-sus, vârful atingând înălțimea de 1,60 m de la sol.
Același gimnast poate să ridice și să mențină 3 s piciorul întins înainte-sus, la înălțimea de 1,20m.
De remarcat că prima mișcare este de mobilitate în condiții dinamice, iar a doua în condiții statice.
Mobilitatea dinamică depinde, în principal, de elasticitatea ligamentelor și articulațiilor, iar mobilitatea pasivă de forța grupelor musculare respective.
Pentru îmbunătățirea mobilității este nevoie de o prelucrare a sistemelor ligamento-articular și muscular solicitând extensibilitate și contractilitate.
Dezvoltarea mobilității trebuie să se facă în armonie cu cea a forței. Efectuarea exercițiilor de forță, contracțiile musculare unilaterale, concentrice, cu neglijarea mișcărilor compensatorii de dezvoltare a elasticității musculare duc la scăderea mobilității articulare, la instalarea rigidității, diminuarea supleței și amplitudinii mișcărilor.
În cazul dezvoltării exagerate a mobilității, fără tonifierea grupelor musculare, se poate ajunge la laxitate articulară, care, la rândul său, creează dificultăți în controlul mișcărilor și menținerea echilibrului.
Schimbările de temperatură ale mediului înconjurător exercită o influență negativă asupra mobilității, ca și asupra altor calități motrice. Mobilitatea și suplețea se ameliorează într-un mediu ambiant călduros. Aceasta demonstrează o dată în plus necesitatea încălzirii corespunzătoare la începutul antrenamentelor.
Pentru dezvoltarea mobilității și supleței se folosesc :
Exerciții dinamice ca: – aplecări, răsuciri, îndoiri, balansări ample efectuate individual sau cu partener;
Exerciții statice (poziții) ca: – sfoară, pod, din așezat, îndoirea trunchiului cu picioarele depărtate și menținerea poziției un anumit timp.
Mobilitatea și suplețea se obțin greu, dar se pierd foarte ușor. Dezvoltarea și întreținerea lor reclamă antrenament permanent și exerciții specifice efectuate zilnic.
Calitățile volitive
Educarea calităților de voință trebuie să ocupe un loc important în cadrul pregătirii psihologice atât pentru competiții, cât și în vederea susținerii marilor eforturi solicitate de procesul de antrebament.
Dificultățile determinate de lipsurile din pregătirea fizică, altele aparținând sferi psihice, de exemplu teama, apatia, emoțiile, lipsa de concentrare, numărul mare de probe și elemente complicate, ca și de desfășurareamantrenamentelor și competițiilor (aparatură diferită, altfel așezată, frig, gălăgie sau zgomote, posibilitatea căderii și accidentării) sunt tot atâtea situații care solicită manifestarea eforturilor volitive și contribuie la educarea lor.
Sarcina esențială în educarea calităților volitive o constituie crearea unor atitudini durabile în conduita gimnaștilor. În gimnastică înțelegem prin calitățile de voință, orientarea spre un scop precis – perseverența, hotărârea, curajul, inițiativa, independența, calmul și stăpânirea de sine.
Perseverența este aptitudinea de a depune constant eforturi de voință. Învățarea și perfecționarea numeroaselor elemente din combinațiile liber alese, dezvoltarea și educarea calităților motrice specifice nu ar fi posibile fără un nivel ridicat al perseverenței.
Această aptitudine se educă prin cutivarea dragostei pentru sport, prin exigență în participarea și activă la antrenamente, repartizarea unor sarcini precise gimnaștilor și efectuarea unor antrenamente cu mare încurcătură.
Hotărârea și curajul sunt calități decisive în anumite momente. Hotărârea se manifestă în luarea deciziilor rapid și corect în condiții dificile.
Luarea deciziei este prima parte a actului voițional, partea a doua – execuția – reprezintă momentul esențial, fără de care nu se poate vorbi de calitatea hotărârii. Mișcările grele, riscante, din gimnastică solicită substanțial atât hotărârea, cât și curajul.
Curajul este o calitate volitivă importantă, care presupune acțiuni îndrăznețe, independent de pericolul pe care poate suporta gimnastul.
Asumarea riscului este o chestiune de curaj, dar acesta nu trebuie să ducă la supraestimare. Gradarea corectă, individualizată a dificultăților, depășirea lor cu succes, asigură progresul rațional în privința curajului
.
Inițiativa și independența sunt legate de fundamentul intelectual al pregătirii și se exprimă prin asumarea de către gimnast a unor obiective și sarcini concrete, în mod independent pentru pregătirea lui sau organizarea activității de antrenament.
Spiritul de independență este strâns legat de educarea personalității gimnastului, care la marile competiții se află în situația de a evolua singur, fără nici un fel de ajutor sau sfat din afară.
Stăpânirea de sine este o calitate fundamentală a gimnastului. Ea se traduce prin aptitudinea sportivului de a face față cu discernământ situațiilor dificile, de a-și controla sentimentele și de a ști să recurgă la voință pentru a învinge. În educarea acestei trăsături este necesar ca antrenorul să creeze sistematic situații, în lecțiile de antrenament, care șă solicite manifestarea eforturilor voliționale în această direcție.
CAPITOLUL III
Particularitățile antrenamentelor de învățare și perfecționare
a săriturilor cu sprijin
3.1. Învățarea în gimnastica artistică
Gimnaștii încep să învețe chiar din clipa în care pășesc prima oară în sala de gimnastică și continuă să învețe de-a lungul întregii cariere sportive; ei învață atât comportamentele specifice (la antrenament, concurs) cât și conținutul tehnic și tactic propus pentru fiecare în parte precum și limbajul specific dat de termenii tehnici și teoretici cu care se operează.
Conținutul ce trebuie învațat trebuie redat foarte precis și corect, are drept punct de sprijin memoria motrică care trebuie să fie foarte bine dezvoltată, capacitate de a memora mai rapid, corect și temeinic având o însemnatate deosebită în obținerea unor rezultate sportive superioare.
3.1.1. Etapele învațării :
Etapa I – În această etapă, pe baza explicațiilor primite, a demonstrațiilor și cu ajutorul mijloacelor intuitive utilizate, gimnastul își creează reprezentarea și bazele tehnice ale mișcării ce urmează a fi însușite. Acum el primește informații în ceea ce privește forma, direcția, amplitudinea, ritmul, gradul de încordare, acțiunile principale simultan cu denumirea terminologică și locul ei în sistematizarea generală a mișcărilor din gimnastică.
Principalele acțiuni ale antrenorului și ale sportivului în această etapă sunt :
formularea sarcinilor de bază.
asigurarea unei relații logice între sarcina nou trasată și experiența motrică a sportivului.
efectuarea practică a sarcinii motrice trasate cu accent pe fixarea segmentelor în anumite poziții importante.
utilizarea mijloacelor ajutătoare.
Etapa a II a – are în vedere însușirea noii mișcări. Activitatea antrenorului și a sportivului trebuie să se refere la :
observarea permanentă a felului în care sunt îndeplinite sarcinile motrice.
acordarea unui ajutor suplimentar prin utilizarea unor semnale sonore (“și”, “hop”, “acum”).
amenajarea locului de lucru pentru asigurarea integritații corporale.
corectarea permanentă a greșelilor ce apar în timpul repetării mișcării.
controlul și mai ales autocontrolul execuției proprii.
Finalizarea acestei etape trebuie să fie marcată prin executarea corectă din punct de vedere tehnic a mișcării învățate.
Etapa a III a – etapă în care se fixează și se perfecționează mișcarea învățată. Are loc o stabilizare a tehnicii, stabilizare obținută prin : execuții individuale, repetarea în întregime a mișcării, repetarea mișcării în condiții variate și de concurs. Profesorul trebuie să :
supravegheze atent execuția.
precizeze datele fine ale mișcării.
acorde asigurarea.
3.1.2. Metodele și procedeele metodice de învățare a exercițiilor de gimnastică
Dintre metodele utilizate cu succes în gimnastică le prezentăm pe urmatoarele:
Metoda globală – folosită mai ales în pregătirea inițială a gimnaștilor, când structurile tehnice sunt simple și ușoare, dar și în învațarea unor elemente de dificultate când toate condițiile premergătoare învățării mișcării respective au fost îndeplinite.
Procedeele acestei metode sunt :
execuția independentă – realizată prin ajutorul antrenorului și utilizarea de aparate ajutătoare.
execuția mișcării cu ajutor direcțional
folosirea conducerii lente prin mișcare
folosirea conducerii direcționale prin mișcare
Metoda parțială – este considerată ca fiind metoda caracteristică gimnasticii necesitatea folosirii acestei metode are la bază creșterea posibilităților de învățare a structurii ce a fost programată spre învățare.
Observarea execuției colegilor și a adversarilor – se poate realiza în antrenament și în concurs, precum și cu ajutorul filmelor și a tehnicilor video. Prin compararea cu execuțiile proprii ale gimnaștilor se pot conștientiza mai bine acțiunile principale, își pot corecta reprezentările și astfel pot perfecționa mișcarea respectivă.
Metoda verbală – metodă cu ajutorul căreia antrenorul poate da explicații și indicații de realizare a mișcării și corectare a greșelilor, analizează execuțiile, transmite sarcinile, dă ajutor.
Metoda demonstrației – folosită foarte des deoarece asigură formarea unei reprezentări corecte a sarcinii respective.
Metoda programării – este metoda care utilizată în mod corespunzator duce la economie de timp în învățare și eliminarea greșelilor în însușirea și valorificarea timpului ce ar fi fost alocat corectării.
Trebuie cunoscut :
nivelul de pregătire al gimnaștilor
cunoașterea particularităților de vârstă
cunoașterea posibilităților reale ale gimnaștilor
În cadrul acestor preocupări se înscri și metodele instruirii programate și programării algoritmice (împărțirea materialului de studiu în părți, într-o succesiune strict determinată conform cărora se va desfășura procesul de instruire.
Instruirea programată – constă în stabilirea dozelor de informații, respectiv cuantumul sarcinilor de instruire și a mijloacelor aferente realizării acestora. Simultan cu raționalizarea instruirii prin stabilirea dozelor de informații,instruirea programată asigură gradarea progresului și, prin controlulu riguros al pregătirii gimnaștilor, condiționaeză trecerea la următoarea treaptă de instruire. Progresul fiecărui gimnast este un alt element operațional ce raționalizează instruirea,specific acestei metode.
Algoritmizarea – este o altă metodă didactică modernă care contribuie la raționalizarea procesului de pregătire.Algoritmizarea constă în stabilirea succesiunii logice de realizare a sarcinilor – fragment, proprii formării fiacărei deprinderi motrice specifice, iar pe această bază, stabilirea ordinii de folosire a operatorilor algoritmici în vederea realizării sarcinilor de pregătire respective.
Algoritmul formării unei structuri motrice (învățarea unui element) paote fi :
Însușirea corectă a structurii cinematice a structurii, respectiv a stereotipului dinamic și automatizării acestuia;
Însușirea corectă a structurii cinematice a principalelor variante ale structurii respective;
Formarea capacității de aplicare a structurii respective în condițiile specifice diverselor combinații.
O altă grupă de metode de învățare vizează transmiterea informației către gimnaști. Printre metodele care se folosesc în transmiterea informațiilor în învățarea motrică menționăm explicația și demonstrația. Aceste metode mai sunt cunoscute și sub denumirea de metode intuitive întrucât utilizarea lor este orientată către înțelegerea deplină de către subiecți a ceea ce urmează să execute, constând în relevarea esențialului din structura exercițiilor ce urmează să fie executate.
Explicația și demonstrația sunt completate de materiale intuitive : planșe, video, chinograme etc., care măresc eficiența sugestivă a metodelor.
Pentru alcatuirea algoritmilor trebuie să ținem seama de :
asimilările anterioare.
regulile alcătuirii algoritmilor (caracterul fiecărei acțiuni de forță, viteză, mobilitate, coordonare).
structura tehnică a mișcării.
creșterea complexității mișcării.
Este necesară împărțirea exercițiilor în 3 serii, fiecare având atribuții bine definite :
Seria I – exercițiile se referă la prelucrarea cantitativă și calitativă a grupelor musculare implicate în efectuarea mișcării, asigurându-se deci suportul fizic al mișcării.
Seria a II a – exerciții ce asigură învațarea și consolidarea structurii tehnice respective.
Seria a III a – exerciții ce oferă posibilitatea perfecționării elementului respectiv prin includerea în diferite legări și combinații.
Elemente specifice ale pregătirii în gimnastica artistică
Pregătirea tehnică
În toate ramurile de sport, pregătirii tehnice i se acordă cea mai mare importanță. Ea constă în însușirea exercițiilor fizice specifice prin care se realizează performanța propriu-zisă.Toate exercițiile fizice, energia sportivului și perfecționarea deprinderilor motrice trebuiesc orientate spre rezolvarea cerințelor tehnicii. Ea este în strânsă legătură cu pregătirea fizică. În gimnastică fiecare element dintr-un exercițiu are tehnica lui.
Gimnastica artistică este o disciplină cu o tehnică foarte bogată și variată, pentru a ușura însușirea mișcărilor specialiștii au împărțit mișcările și pozițiile în diferite grupe structurale ca : îndreptări, rotări, subbalansări, balansări înăinte, balansări înapoi, salturi…etc. Fiecare grupă structurală având un conținut vast, începând cu elementele cele mai simple până la cele mai complexe, mișcările sau pozițiile din aceeiași grupă semănând structural .
Conținutul bogat al fiecărei grupe structurale se caracterizează prin particularitățile fazei acțiunilor principale care, într-o măsură mai mare sau mai mică se manifestă la fiecare element component al grupei structurale respective.
Antrenorul trebuie să acorde o atenție deosebită elementelor de bază, elementele simple trebuiesc însușite apoi trebuie să tină cont de principiul gradării dificultății. Este considerat element de bază al unei grupe structurale, acela care poate avea o eficiență metodică mare și asigură transfer pozitiv în însușirea unui număr cât mai mare de elemente dificile, foarte grele sau originale.
Exemplu : stândul pe mâini reprezintǎ elementul fundamental pentru învǎțarea corectǎ a tuturor elementelor care presupun rǎsturnare.
În cadrul pregătirii tehnice orice exercițiu se descompune biomecanic în elementele sale componente, fiecare element fiind o verigă dintr-un lanț, elementul dinainte trebuie să-l pregătească pe următorul. În lanțul de elemente o parte din verigi corespund anumitor etape de vârstă sau categorii sportive din planul de perspectivă, împarțirea fiind întotdeauna adecvată posibilităților fiziologice și psihologice ale executanților. Astfel de verigi pregătitoare trebuiesc alcătuite pentru fiecare element de gimnastică, dacă dorim să realizăm o pregătire tehnică metodică.
Pregătirea artistică
Gimnastica este recunoscută ca fiind un sport al corectitudinii și frumusetii, mișcările ce se execută trebuind să se înscrie în diferiți parametri de amplitudine, viteză, ritm și tempo, grad de încordare ori relaxare, coordonare respectându-se cu strictețe axele si planurile.
Pe parcursul pregătirii se planifică și se aplică programe de pregătire artistică în vederea obținerii frumosului în mișcare.
Exercițiul pe care gimnastul îl prezintă în fața arbitrilor și a publicului, exercițiu care se încadrează în parametri stabiliți de Tudor Vianu pentru operele de arta și îndeplineste condițiile compoziționale și educație plastică poate fi considerat o operă de artă. Categoriile estetice (frumos, urât, comic, tragic, grațios, sublim s. a.) își găsesc locul în exprimarea și interpretarea exercițiilor de concurs, în strânsă legatură cu personalitatea gimnaștilor, trăirile lor de moment.
Pregătirea artistică este o componentă specială a antrenamentului sportiv ce asigură suportul fizic și psihic pentru realizarea mișcărilor într-un stil personal la indicii de tehnicitate, plasticitate, sugestibilitate și expresivitate cerute de specificul sportului.
Din conținutul pregătirii artistice fac parte următoarele :
pregătirea pentru dans.
creația artistică.
educația plastică.
pregătirea pentru expresie – comunicare.
pregătirea gimnică (specifică gimnasticii de performanță).
Pregătirea gimnică
Componentă a pregătirii artistice, pregătirea gimnică oferă siguranță executării cu un înalt grad de tehnicitate și plasticitate a unor elemente și legări din baletul clasic, dansul de caracter ori contemporan incluse în exercițiul de concurs, apropiind aceste exerciții de artă. Muzica are o semnificație deosebită motiv pentru care ea este nelipsită de la lecțiile de gimnastică, demonstrațiile sportive, exercițiile de ansamblu, gimnastica de dimineață. Muzica creeaza o ambianță emoțională de bună dispoziție ce înlatura în mare masură senzația de oboseală favorizând astfel susținerea unui efort de durată. Ea contribuie la educația muzicală a copiilor, dezvoltă urechea muzicală, ritmul.
Pregătirea gimnică s-a impus tot mai mult în gimnastică pentru probele sol (masculin și feminin). Gimnaștii trebuie să stăpânească o mare varietate de deprinderi motrice specifice dansului clasic, folcloric și de caracter, contemporan pentru îmbunătățirea exercițiilor liber-alese la sol cu maximum de amplitudine, eleganță, expresivitate și într-un ritm adecvat. Importanța elementelor gimnice este evidențiată și de cerințele speciale pentru exercițiile la sol, prin introducerea combinațiilor de elemente dificile de tipul : acrobatic-gimnic-acrobatic la sol.
Mijloacele pregătitoare pentru pregătirea gimnică sunt elementele din baletul clasic, dansul folcloric, de caracter și contemporan adaptate, bineînteles ca manieră de execuție la specificul și cerințele gimnasticii artistice; dintre acestea amintim :
exerciții pentru pregătirea organismului pentru efort în care pot intra și pași speciali de mers și alergare ca : pasul ușor, pasul arcuit, pasul înalt, pasul de vals, pasul de polcă și variantele lor : march, jog, step-touch, kick s.a.
exerciții la bara de perete : voi prezenta ordinea obisnuită a unei bare clasice cu termenii în limba franceză, asa cum sunt folosiți pe plan mondial, însoțiți de explicații suplimentare, precum și masura muzicală în care se lucrează.
battement tendu – ducerea piciorului întins și încordat pe sol (înăinte, înapoi, lateral) și revenire ; masura 2/4 sau 4/4.
demi-plié și grande-plié – îndoirea mică și respectiv mare a genunchilor ; masura 6/8.
battement soutenu – mișcare menținută în ușor fandat, cu piciorul liber întins înăinte, lateral, înapoi ; masura ¾.
battement tendu jeté – se execută după același principiu ca și battment tendu, dar piciorul activ (cel care execută mișcarea) se ridică la 20 ° față de sol.
rond de jambe par terre – rotații ale piciorului pe podea fie “en dehors" (în afară) fie “en dedans” (înuntru) ; masura 2/4.
battement fondu – piciorul de bază execută demi-plié simultan cu îndoirea piciorului activ și așezarea labei piciorului în fața gleznei, urmată de întinderea ambelor picioare.
battement frappé – mișcare energică, executată cu viteză, cu lovirea în “coupé” a piciorului de bază în treimea inferioară, cu întindere energică pe una dintre cele trei direcții ; masura 2/4.
adagio – orice exercițiu executat lent cu menținere; este eficient pentru dezvoltarea forței și se efectuază în diverse combinații cu elemente din bletul clasic; masura 6/8.
grande battement – ridicarea piciorului cât mai amplu în una din cele trei direcții.
exerciții la centru – la începători se repetă exercițiile învățate la bară adaugându-se pași, învârtiri, săltări și sărituri, apoi se trece la combinații
micul adagio, care cuprinde mișcări de adagio în combiații cu învârtiri (tour mici).
battement tendu combinat cu battement frappé și rond de jambe en l’air, fouetté și tour în poze mari.
grande battement jeté (balansări de picioare mari).
– urmează apoi combinații de pași de dans și diferite întoarceri și piruete, se folosesc mai întâi sărituri mici ca : changement de pieds (schimbări de picioare), echappé (depărtat).
Apoi amplitudinea crește ca în grande jeté, tour en l’air, cloche. Aceste sărituri se execută atât separat cât și în combinații.
Trebuie subliniat faptul că între mișcările masculine și cele feminine există o deosebire atât în caracterul general cât și în nuanțe. Pregătirea gimnică își găsește valorificare în exerecițiile de concurs, pentru care atât pe plan național cât și internațional sunt exigențe clare.
3.3. Metodica învățării săriturilor cu răsturnare prin stând pe mâini
Succesiunea însușirii fazelor săriturilor cu sprijin este următoarea: aterizarea, elanul, pasul de sărit și bătaia, primul zbor, sprijinul mâinilor ( bătaia cu mâinile ) zborul al doilea.
Fiecare din aceste faze solicită o serie de calități motrice și aptitudini psihomotrice specifice cum sunt:
Aterizarea solicită dezvoltarea simțului echilibrului dinamic și static solicitând musculatura membrelor inferioare în activitate de cedare.
Bătaia impune dezvoltarea forței reactive ( forță – viteză ) a coordonării mișcărilor brațelor cu bătaia în timpul apelului pe trambulină și a coordonării acțiunii lanțurilor musculare în momentul desprinderii.
Zborul I solicită forța brațelor și trunchiului ( menținerea încordării musculaturii abdominale și spatelui ), calități volitive ca hotărârea și curajul.
Sprijinul mâinilor necesită o forță explosivă a musculaturii centurii scapulo-humerale, stabilitatea articulațiilor mâinii, cotului și umărului.
Zborul II reclamă dezvoltarea capacității de coordonare a acțiunilor motrice, viteză de execuție și o bună orientare în spațiu. ( Fekete, J., 1996, p. 249 ).
3.3.1. Sistematizarea mijloacelor pentru învățarea săriturilor cu sprijin
Exerciții pentru învățarea aterizării
Pentru începători :
– Din poziția stând, îndoirea genunchilor cu ducerea brațelor lateral – menținut – și revenire (fig.6, a).
– Același, din săritură de pe ambele picioare, aterizarea se face de pe vârfuri pe călcâie (fig.6, b).
– Sărituri în adâncime de pe banca de gimnastică, cu desprindere de pe ambele picioare (fig.6, c).
Fig.6
– De pe 2-3 cutii de ladă, săritură dreaptă sau cu balansul unui picior, cu picioarele ghemuite sau depărtate (fig.7 , a, b, c) ori cu întoarceri în faza de zbor.
– Alergare, bătaie pe trambulină și aterizare pe saltea.
– Pentru gimnaști avansați :
Fig.7
– Perfecționarea aterizării prin sărituri în adâncime, executate de la o înălțime mai mare (cal, ladă, masa de sărit) sau din atârnat cu spatele la scara fixă (fig.8).
Pentru săriturile prin răsturnare se recomandă următoarele exerciții:
Răsturnare înainte din elan cu bătaie pe ambele picioare.
Răsturnare înainte din stând pe cal, ladă sau masa de sărit.
Fig.8
– La capătul paralelelor (pentru bărbați), din balans înapoi, stând pe mâini și coborâre prin răsturnare (fib.9, a).
– Din stând pe cal, masa de sărit, coborâre prin roată laterală (fig.9, b).
Fig.9
– La paralele (pentru bărbați) : din stând pe brațe sau stând pe mâini, coborâre prin răsturnare laterală (fig.10, a, b).
Coborârile prin răsturnare laterală se vor executa pe ambele părți (dreapta și stânga).
Exercițiile pentru învățarea aterizării contribuie totodată la întărirea aparatului osteo-ligamentar și la dezvoltarea forței picioarelor.
Pentru însușirea unei aterizări stabile este necesar un antrenament îndelungat (la început, în medie 15-20 de sărituri), în fiecare lecție.
Fig.10
Pentru însușirea poziției corecte la aterizare , la începători se va menține poziția de genuflexiune timp de 3 secunde, pentru a se putea corecta greșelile, și numai după aceea se va trece în poziția stând.
Exerciții pentru însușirea aterizării
Din poziția stând: la semnal îndoirea genunchilor cu ridicarea brațelor oblic-înainte-lateral-sus și menținerea poziției corecte de aterizare, 3-4 secunde.
Stând pe vârfuri, brațele sus: la semnal, adoptarea poziției de aterizare.
Din stând: îndoirea genunchilor cu arcuire ( 3 – 4x ) și oprire în poziție corectă de aterizare.
Din stând: sărituri ca mingea pe loc și la semnal oprire în poziția de aterizare.
Din stând: săritură cu genunchii sus și oprire în poziție de aterizare.
Sprijin ghemuit: săritură dreaptă și aterizare.
Stând pe bancă de gimnastică: săritură în adâncime cu fixarea aterizării.
Stând: săritură dreaptă cu întoarcere în aer 90, 180, 360 de grade în jurul axei longitudinale, spre stânga sau spre dreapta, cu fixarea aterizării.
Stând pe o suprafață ridicată: săritură în adâncime cu efectuarea diferitelor mișcări cu membrele inferioare în aer ( ghemuire, depărtare, ridicare etc. ) și oprire în poziția de aterizare.
Același exercițiu pornind din diferite poziții inițiale.
Idem exercițiul anterior cu întoarceri 90, 180, 360 de grade.
Atârnat dorsal la scara fixă: subbalansare și oprire în poziția de aterizare.
Exerciții pentru învățarea tehnicii alergării :
a) Pe loc :
– Mișcări de brațe, ca la alergare, cu degetele semiflexate, exetutate cât mai degajat. Nu se ridică umerii și nu se depărtează coatele.
– Din stând pe bancă, cu fața la scara fixă apucat, ridicarea coapsei și întinderea piciorului înapoi.
– Alergare pe loc cu ridicarea coapselor cu sprijin pe un aparat (se va insista să se facă pe vârfuri, cu tălpile paralele).
– Același, dar fără sprijin.
b) În deplasare :
– Alergare lentă pe vârfuri, cu îndoirea ușoară a genunchilor.
– Alergare cu ridicarea înaltă a genunchilor.
– Alergare liberă fără accelerare, cu mișcarea brațelor.
– Alergare pe distanță de 10-15 m, cu accelerare treptată și lină.
Încă de la început se va insista asupra corectării unor greșeli fregvent remarcate chiar la gimnaștii avansați, ca de exemplu : alergare cu brațele întinse și rigide, cu pumnii strânși sau palmele întinse, cu vârfurile proiectate în afară, cu tălpile depărtate (ceea ce determină o oscilație laterală), alergare încordată, schimbarea pașilor în timpul alergării, lipsa de înclinare a trunchiului înainte sau înclinare exagerată, ridicarea insuficientă sau exagerată a coapselor.
În cazul când datorită unei pregătiri insuficiente gimnastul nu ridică deajuns coapsele, la sfârșitul părții fundamentale poate executa alergare în sus peste una sau două trepte, sau alergare cu accelerare în pantă (istă înclinată de 3-5º).
Este indicat să se înregistreze timpul pe anumite distanțe (scurte), comunicându-se elevilor rezultatul de fiecare dată.
Exerciții pentru însușirea elanului
Stând facial longitudinal la scara fixă, brațele înainte, mâinile sprijinite de scară în dreptul umerilor: joc de gleznă pe loc.
Aceeași poziție inițială: alergare pe loc cu ridicarea genunchilor.
Stând depărtat antero-posterior: imitarea mișcării brațelor, ca la alergare, cât mai degajat.
Joc de gleznă, pe loc, în tempo moderat.
Joc de gleznă, din deplasare, cu mărirea treptată a vitezei și trecere în alergare.
Mers cu ridicarea înaltă a genunchilor.
Alergare cu genunchii sus.
Alergare cu pendularea gambelor înapoi.
Mers cu genunchii ridicați și pendularea piciorului înainte.
Idem din alergare.
Alergare pe linie marcată pe sol (așezarea picioarelor foarte aproape și paralel cu linia trasată).
Alergare pe semne desenate (5 – 10 semne). Distanța între semne crește progresiv aproximativ cu 10cm.
Alergare peste obstacole mici (bastoane, corzi de sărit, mingi medicinale, bănci de gimnastică).
Alergare 20-25m cu mărirea treptată a vitezei.
Alergare accelerată finalizată cu pasul sărit, lângă și ușor lateral față de aparatul de sărit.
Idem cu pasul sărit peste un obstacol cu înălțime mică.
Exerciții pentru învățarea pasului sărit și a bătăii :
Pentru învățarea pasului sărit : la început se execută sărituri simple pe două picioare, apoi sărituri de pe un picior pe două picioare.
– Sărituri drepte cu picioarele apropiate, cu sprijinul mâinilor pe scara fixă.
– Sărituri drepte în tempo pe ambele picioare, fără sprijinul mâinilor; se va insista asupra înălțării corpului în aer.
– Același, pe trambulina semielastică, cu sprijinul mâinilor pe capătul aparatului.
– Trei pași alergați și trecere prin săritură de pe un picior pe ambele picioare (fără mișcarea brațelor).
– Același, dar cu mișcarea brațelor.
Fig.11
– Același, cu bătaie pe trambulină și aterizare pe saltea (fig.11).
– Același, cu marirea pașilor alergați (se așează calul în fața trambulinei), bătaie pe trambulină, desprindere cu balansul brațelor înainte și așezarea mâinilor pe cal și revenire în stând.
Învățarea bătăii este strâns legată de dezvoltarea detentei. Detenta trebuie considerată o calitate motrică complexă, care presupune îmbinarea forței cu viteza. Experiența arată că detenta, ca și viteza, se dezvoltă lent, în schimb este supusă ,,dezantrenării” înaintea celorlalte calități. De accea, în activitatea pentru dezvoltarea detentei nu se pot admite nici cele mai neânsemnate întreruperi.
– Sărituri în tempo pe ambele picioare, cu deplasare înainte (fig.12, a).
– Sărituri pe două picioare de pe sol pe bancă și înapoi (fig.12, b).
Fig.12
– Sărituri cu impulspe ambele picioare peste un șir de bănci (sau mingi medicinale) așezate la distanță de 1 m una de alta (fig.12, c).
– Sărituri în tempo în zigzag peste banca așezată în lungime (fig.13, a).
– Sărituri cu coarda scurtă pe ambele picioare.
– Sărituri la coardă lungă mânuită de doi parteneri (fig.13, b).
Fig.13
– Elan, bătaie pe trambulină și săritură dreaptă cu corpul întins peste o bancă ; aterizare pe saltea (fig.14).
Fig.14
– Bătaie pe trambulină și săritură cu atingerea unui obiect (de exemplu, sub inele se atârnă o batistă) ; după bătaie pe ambele picioare gimnastul se străduiește să se înalțe cât mai sus pentru a atinge cu capul obiectul atârnat (fig.15).
Fig.15
– Sărituri de pe un aparat pe altul, așezate în ordinea înălțimii crescânde : bancă, trei cutii de ladă, capră, cal (fig.16).
Obstacolele se pot parcurge prin săltări pe ambele picioare sau prin pășire. Asemenea exerciții dezvoltă în paralel hotărârea și curajul ; se folosesc și la perfecționarea aterizării.
Prin exercițiile enumerate mai sus, paralel cu dezvoltarea detentei, se va forma și deprinderea unei bătăi scurte și energice. Se va insista ca la toate aceste exerciții bătaia să fie executată cu picioarele întinse.
Fig.16
În antrenamentul modern, pentru perfecționarea detentei sânt folosite și exerciții cu îngreuireri. Întrucât pentru detentă forța trebuie dezvoltată în regim de viteză, se recomandă ca aceste exerciții să se execute cu greutăți mici și cu viteză mare. Astfel pot fi folosite : haltere mici, hantele sau sacul cu nisip așezat pe umeri. Cu acestea se execută sărituri pe loc și în serii.
Pasul de apel
Din stând pe un picior înainte, celălalt sprijin înapoi: balansarea piciorului dinapoi înainte odată cu desprindere de pe piciorul de sprijin și aterizare pe ambele picioare apropiate.
Idem cu schimbarea poziției picioarelor și definitivarea piciorului de bătaie.
Stând cu piciorul de bătaie, celălalt sprijin înapoi: desprindere, aterizare pe ambele picioare, urmat imediat de săritură dreaptă.
Idem exercițiul anterior efectuat din mers (3 -5 pași).
Din stând, ridicarea brațelor înainte-jos, ducerea lor în poziția lateral-jos înapoi, urmat de balansarea lor energică prin jos, înainte, sus.
Stând, brațele înapoi-jos: balansarea energică a brațelor prin înainte-sus concomitent cu ridicare pe vârfuri.
Idem exercițiul nr.5 cu ridicare pe vârfuri.
Din stând cu piciorul de bătaie sprijinit înainte, balansarea piciorului dinapoi înainte simultan cu desprindere prin săritură de pe piciorul de bătaie și balansarea brațelor prin înainte – jos, lateral – jos înapoi, cu oprire în stând cu picioarele ușor îndoite, brațele înapoi – jos.
Idem exercițiul anterior, continuat cu săritură dreaptă cu desprindere de pe ambele picioare și balansarea brațelor prin înainte, sus.
Idem exercițiul precedent, efectuat din deplasare, la început din mers și după aceea din alergare.
Bătaia propriu-zisă
Sărituri succesive pe picioare cu mișcări adecvate de brațe.
Sărituri succesive pe două picioare peste bancă de gimnastică.
Sărituri succesive pe trambulină semielastică.
Stând cu piciorul de bătaie în fața trambulinei semielastice, balansarea piciorului dinapoi – înainte, apropierea picioarelor și desprindere de pe trambulină și aterizare tot pe trambulină.
Idem exercițiul precedent, cu aterizare pe o saltea de gimnastică.
Cu elan redus, bătaie pe trambulină așezată înaintea scării fixe sau la perete (pe care este atârnată o saltea), desprindere, lovirea saltelei cu mâinile și, prin împingere în perete, revenire în stând pe trambulină.
Stând pe capacul lăzii de gimnastică: săritură în adâncime pe trambulină semielastică, desprindere energică și aterizare pe calupuri suprapuse.
Doi-trei pași elan, executarea pasului de apel peste un obiect, bătaie cu desprindere de pe trambulină și aterizare pe o suprafață mai înaltă.
Din alergare ( 2- 3 pași ), sărituri succesive cu desprindere de pe ambele picioare de pe 2 – 3 trambuline așezate în linie și finalizată cu aterizare pe saltele suprapuse.
Exerciții pentru învățarea primei faze de zbor :
– Rostogolire lungă la saltea.
– Rostogolire lungă peste sfoară.
– Rostogolire lungă cu bătaie pe trambulină pe mai multe saltele așezate una peste alta.
– Același, dar peste o sfoară așezată în fața saltelelor. Se va mări treptat distanța dintre trambulină și saltele (fig.17).
Fig.17
– Același, cu bătaie pe trambulina elastică, înălțând frânghia și mărind numărul saltelelor ; trambulina elastică contribuie la crearea senzației de zbor. Ea va fi folosită cu rezervă și numai după ce gimnaștii și-au însușit săriturile cu sprijin mai ușoare, în caz contrar poate avea influență defavorabilă asupra calității bătăii.
– Săritura cu bătaie pe trambulină, cu ajutorul profesorului care se află între trambulină și aparat. Acesta ridică executantul apucându-l de șold peste capul său în poziția corectă de sprijin pe aparat (fig.18).
După desprindere, cu ajutorul profesorului care se găsește dincolo de trambulină, executantul așează mâinile pe umerii acestuia, care-l apucă pe gimnast de șolduri și face câțiva pași înapoi, menținându-l deasupra capului, apoi îl coboară pe dușumea.
Acest exercițiu se folosește și pentru perfecționarea detentei (fig.19).
Fig.18
Fig.19
Exerciții pentru însușirea zborului I
Ghemuit cu brațele înainte: săritură înainte pe mâini cu ridicarea picioarelor în sprijin plutitor, împingere din brațe și revenire în ghemuit.
„Săritura iepurașului” pe o lungime de 8 – 10m (mai multe sărituri succesive legate).
„Săritura iepurașului” peste mai multe bastoane așezate perpendicular pe direcția de deplasare.
Stând pe trambulină cu genunchii ușor îndoiți, brațele înapoi jos: desprindere cu balansarea brațelor prin înainte sus cu așezarea mâinilor cât mai departe pe calupuri suprapuse și trecere în sprijin ghemuit.
Alergare, bătaie, desprindere și cădere în culcat facial pe saltele suprapuse.
Alergare cu bătaie pe trambulină semielastică și săritură lungă cu rostogolire, cu și fără ajutor ( ajutorul se acordă la nivelul pieptului și coapsei ).
Alergare, bătaie și săritură lungă cu rostogolire peste o bandă elastică
(sfoară întinsă ).
Alergare, bătaie, desprindere de pe trambulină și trecere în sprijin plutitor pe calupuri suprapuse (80 – 100 cm.).
Exerciții pentru învățarea împingerii în timpul sprijinului :
– Stând cu fața spre perete la distanță de 1 m, cădere spre perete cu brațele înainte, împingere rapidă începând cu toată palma și terminând cu degetele (fig.20, a).
– Sprijin culcat ; împingere energică și bătaia palmelor, revine în sprijin culcat (fig.20, b).
– Stând cu genunchii mult îndoiți pe capătul apropiat al calului (sau pe ladă), prin împingere cu mâinile pe capătul depărtat, săritură cu picioarele depărtate. Se va insista asupra împingerii rapide (fig.20, c).
– Aceeași săritură la două capre așezate la distanță de 60-70 cm una de alta. Adoua capră, pe care se face sprijinul mâinilor, este mai ridicată : 10-15 cm (fig.21, a).
– Stând pe mâini pe bancă (sau pe o cutie de ladă), prin împingere revenire în stând (fig.21, b).
– Săritură la ladă combinată cu capra.
Fig.20
Fig.21
La toate aceste exerciții se va acorda ajutor, pentru a se înlătura întârzierea mâinilor pe aparat și totodată căderea corpului înainte, întrucât la aceste exerciții extensia corpului este greu de realizat.
– Sărituri alternative din stând pe mâini în stând (fig.22).
Fig.22
Exerciții pentru însușirea sprijinului mâinilor ( bătaia cu mâinile )
Pe genunchi, așezat pe călcâie, brațele înainte-sus: căderea corpului înainte în poziția pe genunchi sprijin pe palme, împingerea energică a mâinilor în sol și revenire în poziția inițială
Sprijin culcat facial: ridicarea și coborârea umerilor
Sprijin culcat facial: împingerea energică cu brațele întinse, desprinderea palmelor de pe sol cu revenire în poziția inițială.
Idem exercițiul anterior cu deplasarea simultană a palmelor spre stânga sau spre dreapta.
Sprijin culcat facial: desprinderea simultană a palmelor și picioarelor de pe sol.
Idem exercițiul precedent, cu deplasarea corpului înainte, înapoi, lateral spre stânga sau dreapta.
Stând cu brațele înainte-sus, la un pas de perete ( scara fixă ): dezechilibrare înainte spre perete, împingere energică cu brațele întinse, angrenând și centura scapulară, și revenire în poziția inițială.
Stând pe trambulină semielastică așezată în fața scării fixe ( perete ) , brațele înainte-sus: sărituri succesive împingere, cu brațele întinse în scara fixă.
Cu 3 – 4 pași de elan: bătaie pe trambulină cu săritură oblică spre perete și împingere înapoi cu brațele întinse în stând pe trambulină.
Stând cu genunchii îndoiți, brațele înainte-sus: săritură înainte în sprijin plutitor, corbetare cu împingere energică din brațe și revenire în poziția inițială.
Stând cu brațele sus în fața trambulinei elastice, sprijinită de un capăt: trecere în sprijin plutitor și corbetare în stând cu brațele sus.
Exerciții pentru însușirea zborului II
Stând cu genunchii ușor îndoiți: săritură dreaptă cu oprire în poziția de aterizare.
Stând pe banca de gimnastică ( capacul lăzii de gimnastică ): săritură în adâncime cu fixarea aterizării.
Săritură în adâncime cu închidere și deschidere din articulația coxo-femurală.
Săritură în adâncime cu depărtarea și apropierea picioarelor în aer cu oprire în poziția inițială.
Ghemuit, brațele înainte sus: săritură în sprijin plutitor, corbet și aterizare în stând cu genunchii ușor îndoiți, brațele sus.
Stând pe trambulină cu mâinile sprijinite pe capră: sărituri ca mingea pe trambulină, desprindere cu trecere prin sprijin depărtat peste capră, cu împingerea energică din brațe și oprire în poziția de aterizare.
Idem exercițiul anterior cu diferite grade de întoarcere în jurul axului longitudinal, după trecere peste aparat.
Stând cu genunchii ușor îndoiți, trunchiul aplecat înainte, brațele înainte-sus pe lada de gimnastică așezată în lungime: săritură în sprijin plutitor cu așezarea palmelor pe capătul depărtat al lăzii, corbetare și săritură în sprijin depărtat peste ladă cu accent pe întinderea corpului după desprinderea mâinilor de pe aparat și oprire în poziția de aterizare.
Idem exercițiul anterior cu trecerea corpului peste aparat prin sprijin ghemuit înalt.
Elan, bătaie, sprijinul mâinilor, desprindere de pe aparat și trecere în culcat facial pe saltele suprapuse ( cel puțin până la nivelul aparatului ).
Metodica învățării:
Elan de 5-7 pași, bătaie pe trambulina semielastică și săritura cu corpul întins în stând pe mâini, urmată de rostogolire. Aterizarea se face la început pe 4-5 saltele suprapuse, apoi se mărește treptat înălțimea suprafeței de aterizare, până când se ajunge la executarea în condiții de concurs.
Elan de 2-3 pași și prin balansul succesiv al picioarelor, răsturnare înainte în stând pe mâini, pe trambulina semielastică și în continuare săritură în stând pe mâini pe un plan ridicat cu 10-30 cm, față de trambulină. Prin acest exercițiu se urmărește însușirea corectă a sprijinului pe aparat.
Săritura propriu-zisă, cu bătaie pe trambulina semielastică sprijinită, cu sprijin pe o suprafață mărită. În primele lecții se recomandă folosirea, pentru aterizare, a două saltele moi suprapuse.
Săritura propriu-zisă efectuată în condiții de concurs.
Greșeli frecvente:
Îndoirea corpului în primul zbor;
Înălțarea prea mare a corpului în primul zbor;
Extensia corpului în zborul al doilea;
Sprijin prelungit pe aparat.
Exerciții pregătitoare pentru învățarea săriturii cu răsturnare prin stând pe mâini (P. Dungaciu și S. Magda, 1975):
Stând prin balansul unui picior, trecere în stând pe mâini, săltare în sus prin împingere energică în brațe și rostogolire înainte.
Din alergare, răsturnare înainte la sol cu bătaie pe ambele picioare.
Același, cu bătaie pe trambulina semielastică, cu aterizare pe 2-3 saltele suprapuse.
Săritura în stând pe mâini, cu rostogolire pe 5-6 saltele suprapuse.
Aceeași peste (3-4 cutii) așezată transversal.
Aceeași peste ladă (3-4 cutii) așezată longitudinal.
Îndreptare de pe cap peste lada așezată transversal.
Îndreptare de pe cap peste lada așezată longitudinal.
Din stând pe ladă, răsturnare înainte prin stănd pe mâini la capătul lăzii (la început cu 3-4 cutii, cu ajutor sau asigurare )
Săritura cu răsturnare înainte prin stând pe mâini, cu corpul ghemuit, la ladă (3-4 cutii)
Săritură cu răsturnare înainte prin stând pe mâini,cu corpul întins și cu picioarele depărtate, la ladă (3-4 cutii).
Săritură cu răsturnare înainte, prin stând pe mâini, cu corpul îndoit și cu picioarele întinse și apropiate, la ladă (3-4 cutii).
Săritura propriu-zisă la lada întreagă.
Săritura propriu-zisă la masa de sărituri
3.3.2. Acordarea ajutorului pe parcursul învătării săriturilor cu răsturnare prin stând pe mâiniâ
Ajutorul antrenorului poate fi prezent în oricare din etapele acestui proces, în însușirea unor componente, asamblarea lor sau în momentul trecerii de la executarea în condiții de securitate sporită la condiții de concurs și are un aport hotărâtor.
Prin ajutorul pe care îl acordă, antrenorul trebuie să îi asigure securitatea deplină executantului, să îi dirijeze acțiunile în concordanță cu tehnica de execuție sau să-i amplifice acțiunile motrice care se dovedesc deficitare, în raport cu cerințele de execuție.
Dintre sarcinile antrenorului menționăm asigurarea trecerii de pe trambulină pe cal precum și asigurarea efectuării întoarcerilor.
Procedee de acordare a ajutorului la săritura cu răsturnare înainte prin stând pe mâini:
Poziția antrenorului pentru ajutor în primul zbor:
Stând între trambulină și cal cu un umăr spre aparat, trunchiul ușor răsucit spre trambulină, picioarele ușor depărtate, brațele ușor îndoite lângă corp.
Modul de acționare:
Imediat ce gimnastul a avântat brațele în sus și a început primul zbor, antrenorul il susține cu mâinile, aplicându-le la nivelul coapselor și al abdomenului, dirijându-i deplasarea de pe trambulină până în stând pe mâini (temporar) pe cal. Prin acest procedeu se poate asigura și amplifica viteza de răsturnare, acționând în acest scop cu mâna care sprijină gimnastul la nivelul coapselor.
Poziția antrenorului pentru ajutor în zborul al doilea:
Stând după cal, cu un umăr spre aparat, la distanța de 20-30 cm cu picioarele depărtate, trunchiul răsucit spre cal, brațele îndoite.
Modul de acționare:
În momentul în care gimnastul ia contact cu aparatul, antrenorul apucă cu mâna dinspre aparat antebrațul executantului, iar cu cealalaltă mână îl va sprijini la nivelul regiunii lombare. În continuare îl conduce până la aterizare, imprimându-i viteza de răsturnare și asigurându-i o bună restabilire. Menționăm că antrenorul trebuie să urmărească cu atenție finalul primului zbor, pentru a interveni în cazul în care sprijinul pe aparat se execută defectuos.
3.4. Dezvoltarea calităților motrice specifice săriturilor cu sprijin
În gimnastica artistică, executarea deprinderilor motrice specifice este condiționată de însușirea unor acțiuni motrice înlănțuite, cu caracteristici deosebite. Aceste calități reflectă pe de-o parte varietatea, complexitatea și neobișnuitul acestor acțiuni (privind structura lor), iar pe de altă parte, indicii ridicații pe care îi trebuie să-i aibă calitățile motrice ale executanților.
Ținând seama de aceste particularități ale mișcărilor, desprindem importanța ce trebuie acordată dezvoltării calităților motrice. Neglijarea acestei probleme prelungește durata procesului de învățare a mișcărilor, favorizează apariția unor greșeli în execuție și uneori face chiar imposibilă însușirea exercițiilor.
Asigurarea calităților motrice corespunzătoare cerințelor de execuție constituie o garanție a desfășurarii corecte si eficiente a parcursului de pregătire.
În acest sens se impune:
determinarea gradului de dezvoltare a calităților motrice necesare în executarea săriturilor cu sprijin;
stabilirea naturii și marimea lipsurilor, privind calitățile motrice;
elaborarea conținutului activității de pregatire motrică;
urmărirea ritmului evoluției calităților motrice.
Pentru determinarea gradului de dezvoltare a calităților motrice este necesar ca periodic să se organizeze trecerea unor probe de control. Prin structura lor, aceste probe trebuie să verifice acele calități motrice care sunt solicitate la executarea săriturilor cu sprijin. Apoi sa determine natura lipsurilor (mobilitatea articulară, forța, viteza, îndemanarea etc.) și marimea acestora.
Pe baza rezultatelor obținute se elaborează programul de pregătire motrică, care trebuie sa respecte urmatoarele cerințe:
● Ordiea eliminării lipsurilor, să se stabileasca în funcție de influența lor asupra desfășurarii mișcarii și de randamentul de pregătire motrică în momentul respectiv;
● Structura exerciților de pregatire motrică trebuie să asigure solicitarea calităților motrice deficitare.
În cazul în care nu se observă îmbunatățirea indicilor calităților motrice, trebuie să se analizeze și să facă modificările necesare în programul de pregătire.
Pregătirea fizică se desfășoară pe tot parcursul procesului de antrenament, dar conținutul ei diferă de la o perioadă la alta (Covaci, N., 1976).
În perioada pregătitoare se urmarește calitățile motrice. În acest scop se depune un volum mare de lucru pentru dezvoltarea grupelor musculare ale triplei extensii, ale centurii scapulo-humerale (extensorii brațelor, ridicarea scapulei), precum și a musculaturii care contribuie la menținerea poziției întinse a corpului.
Pentru dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare recomandăm următoarele exerciții:
Stând pe un picior, pe un plan ridicat la 50-80 cm de sol, celălalt înainte: genuflexiuni pe un picior.
Stând cu bara de haltere sprijinită pe umeri: genuflexiuni pe ambele picioare;
Stând: ridicări pe vârful unui picior. Exercițiul se poate efectua cu îngreuire;
Săritură în înălțime de pe loc. Exercițiul se efectuează din stând lânga o ladă, iar aterizarea se face pe ladă a cărei înălțime crește pe masură ce se înregistrează progrese;
Sărituri pe treptele scărilor. Se sare din două în doua trepte, apoi distanța dintre trepte se mărește treptat:
Sărituri ca mingea. Exercițiul se poate efectua sub forma săriturilor cu coarda, pe sol sau pe trambulina semielastică.
Pentru dezvoltarea grupelor musculare ale centurii scapulo-humerale care intervin în efectuarea săriturilor cu sprijin, prezentăm cateva exerciții:
Sprijin culcat facial: flotări;
Sprijin culcat facial: desprinderea mâinilor de pe sol prin arcuirea corpului și coborârea bruscă a umerilor;
Culcat dorsal cu brațele înainte, ținând cu ambele mâini bara de haltere: înălțarea bruscă a umerilor.
Culcat dorsal cu brațele sus: coborârea brațelor, trăgând de helcometru;
Din aceeași poziție, cu haltera sprijinită pe coapse, ducerea halterei peste cap.
Pentru dezvoltarea musculaturii care contribuie la menținerea corpului întins în timpul executării diferitelor acțiuni (marile lanțuri musculare, anterioare și posterioare).
Sprijin culcat facial: trecere în sprijin stând pe mâini cu brațe întinse, corpul cât mai intins. Exercițiul se efectuează cu ajutor.
Stând brațele sus: înclinarea corpului înapoi, încordat. Exercițiul se efectuează cu ajutorul unui partener/coleg, care din stând înapoia executantului îl sprijină la nivelul antebrațelor și îl ajută sa facă înclinarea.
Din aceeași poziție, înclinarea corpului înainte, încordat, cu un ajutor acordat.
Aceste exerciții, ca și altele asemănătoare, se efectuează cu un numar foarte mare de repetări, la sfârșitul fiecărei lecții de antrenament de pregătire tehnică și mai ales în lecții speciale pentru dezvoltarea calităților motrice.
Tot în perioada pregătitoare se lucrează intens și pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele ei de manifestare.
În cadrul lecților se pot include alergări pe distanțe scurte (20m, 50m) cu intensitate maximă. Aceste sprinturi asociate cu exercițiile pentru dezvoltarea forței musculaturii picioarelor și cu cele de perfecționare a tehnicii de alergare,reprezintă mijloace eficiente de dezvoltare a vitezei de alergare.
Pentru dezvoltarea vitezei de execuție se efectează o serie de sărituri cu sprijin, simple, insistând asupra vitezei de execuție a unor faze ale săriturii (bătaia pe trambulină, sprijinul pe aparat ș.a).
În această perioadă trebuie să se manifeste un interes deosebit și pentru dezvoltarea îndemânării. Este adevărat că aceste exerciții au o ponere mai mare la gimnaștii începători, care sunt in plină perioadă de acumulare, dar ele se întâlnesc și la gimnaștii avansați cu un bogat și dificil bagaj motric să lucreze pentru însușirea unor structuri noi de mișcări, în scopul menținerii îndemânării la un nivel ridicat.
Săriturile la trambulina elastică, cu aterizare pe saltelele moi sau în groapa amortizantă, în care să se includă mișcări de rotație în jurul diferitelor axe și cu un număr cât mai mare de grade, 360º și peste, reprezintă mijloace eficiente pentru dezvoltarea îndemânării.
Referitor la dezvoltarea rezistenței putem spune că în această perioadă se pun bazele dezvoltării capacitații de lucru specific, care să permită efectuarea unui număr mare de exerciții ajutătoare și pregătitoare în vederea însușirii și perfecșionării săriturilor. Baza acestei capacități crescute de efort specific o constituie în primul rând nivelul crescut al capacității motrice a grupelor musculare anterior tratate și creșterea treptată a volumului de exerciții pentru sărituri.
În perioada competițională conținutul pregătirii motrice are un caracter de întreținere. Se lucrează intens pentru remedierea acelor lipsuri, care, din anumite motive nu au fost eliminate. Volumul de lucru în cadrul unei lecții și chiar într-un ciclu de lecții, se reduce, în schimb intensitatea se menține la un nivel crescut.
Crește ponderea mijloacelor specifice folosite pentru dezvolarea calităților motrice.Ținând seama de creșterea numărului de sărituri, ceea ce duce la mărirea solicitărilor aparatului locomotor, este necesar ca pe parcursul procesului de pregătire fizică să se includă și exerciții cu rol de refacere a segmentelor suprasolicitate.
Capitolul IV
Organizarea și desfășurarea experimentului
4.1. Locul și durata desfășurării experimentului
Pentru ca învățarea săriturilor cu sprijin în gimnastica artistică masculină să fie eficientă și de perspectivă trebuie folosit corect cele mai adecvate mijloace de pregătire.
Această problematică a stat la elaborarea unui experiment desfășurat în condiții organizatorice, pe o perioadă de 9 luni, septembrie 2009 mai 2010, în cadrul secției de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar nr.7 Dinamo București.
Subiecții
Cercetarea a cuprins o singură grupă experimentală formată din 7 gimnaști de categoria a IV-a.
Etapele desfășurării experimentului :
Etapa inițială, 15-22.IX.2009, testarea inițială a măsurătorilor antropometrice, probelor de control și evaloarea zborului I, II și săritua cu răsturnare prin stând pe mâini.
Etapa fundamentală, IX.2009-V.2010, aplicarea exercițiilor pregătitoare și ajutătoare pentru îmbunătățirea tehnicii săriturilor cu răsturnare înainte prin stând pe mâini.
Etapa finală, 23-27.V.2010, testarea finală a măsurătorilor antropometrice, probelor de control și evaluarea mijloacelor pregătirii tehnice a săriturii în antrenament și concursuri.
4.2. Periodizarea cercetării
Cercetarea propriu-zisă a fost planificată pe o perioadă de 8 luni, septembrie 2009-aprilie 2010.
Septembrie 2009: discuții cu antrenori și specialiști din gimnastica artistică pentru elaborarea tehnicilor și metodelor de pregătire.
15-20.IX-2009: testarea inițială a măsurătorilor antropometrice, probelor de control și evaluarea zborului I, II și săritura cu răsturnate prin stând pe mâini.
X.2009 – V. 2010: perioada aplicării exercițiilor pregătitoare și ajutătoare pentru îmbunătățirea tehnicii săriturii cu răsturnare prin stând pe mâini.
23-27.V.2010: testarea finală a măsurătorilor antropometrice, probelor de control și nivelul pregătirii mijloacelor tehnicii a săriturii în antrenament și concursuri.
28.10.V.2010: perioada redactării lucrării.
4.3. Indicii experimentului
În vederea verificării ipotezelor studiului ne-am propus să abordăm următorii indicii:
I. Dezvoltarea fizică evaluată prin măsurători antropometrice:
Înălțimea (cm), greutatea (kg) și perimetrul toracic.
II. Pregătirea fizică evaluată prin probe de control:
Forța brațelor, flotări din sprijin culcat facial – apreciată prin număr maxim corecte;
Forța abdominală: ridicări de picioare la scara fixă, apreciată număr maxim de ridicări corecte;
Forța spatelui: extensii de trunchi din culcat la marginea lăzii de gimnastică, apreciată prin număr maxim de extensii corecte;
Forța membrelor inferioare:
Săritură in lungime de pe loc, apreciată din 3 încercări, notând cea mai buna săritură;
Săritură pe verticală, testul Sargent (detenta – puterea maximă anaerobă), apreciată prin 3 încercări, notând cea mai bună săritură.
Genuflexiune pe piciorul drept, apreciată prin număr de repetări;
Genuflexiune pe piciorul stâng, apreciată prin număr de repetări.
Forța centurii scapulo-humurale, abdominale și a spatelui: Pastere-stând pe mâini din forță cu brațele întinse din așezat depărtat, apreciată prin număr de repetări;
Forța musculaturii a lanțurilor părții anterioare și posterioare a corpului: menținerea poziției întinse din culcat facial transversal pe banca de gimnastică cu brațele sus – apreciată prin timpul efectuării poziției corecte măsurate în secunde;
III. Pregătirea tehnică, evaluată prin:
Zborul I, elan din 7-9 pași, bătaie pe trambulină, sprijin pe cal în stând pe mâini, aterizare în culcat dorsal pe ssaltele suprapuse, apreciată din 3 încercări, notând cea mai bună întoarcere cu note de la 1 la 10 pct.
Zborul II, răsturnare înainte de pe un capac de ladă, aterizare pe sol, 3-4 capace de ladă, apreciind poziția corpului în momentul zborului, s-a acordat 3 încercări, cu note de la 1- 10 pct.
Sărituri cu răsturnare înainte prin stănd pe mâini, apreciată din 3 încercări în antrenament, notând cea mai bună încercare cu note de la 1 la 10p.
IV. Săritura cu răsturnare prin stând pe mâini, evaluată în concursuri (Campionatul Național al CSȘ Buzău, Campionatul Municipal și Campionatului Național al Copiilor, Buzău)
Acordarea notelor zborului I și II a săriturii s-a efectuat după urmăroarea apreciere:
Greșeală mică – 5- 6 p
Greșeală medie – 7- 8 p
Greșeală mare – 9-10 p
Execuție cu ajutor – 5 p.
4.4. Metodologia cercetării
Cercetarea în sine a constat în alegerea celor mai eficiente metode și mijloace. De aceea am folosit metoda experimentală, metoda observației, metoda statistică etc., în vederea infirmării sau confirmării ipotezele studiului.
4.5. Conținutul pregătirii fizice
În cadrul pregătirii fizice s-a folosit un circuit de forță alcătuit din următoarele exerciții:
Ridicări de picioare la scara fixă -15x;
Genuflexiuni cu săritură, o diagonală de covor;
Mers în stând pe mâini, o diagonală de covor;
Bricege cu picioarele întinse -20×10- menținere corp întins;
Extensii simultan, trunchi și picioare -30×10- menținere corp întins;
Flotări din sprijin culcat facial 10x;
Sărituri cu genunchii la piept, o diagonală de covor;
Sărituri ca mingea, o diagonală de covor;
Ridicări de picioare înapoi din culcat facial la ladă -20×10- menținere picioare sus;
Răsturnare în sprijin la bară 5x și ridicări de picioare întinse 10x;
Pastere, stând pe mâini din forță 10x;
Genuflexiune pe un picior la bara de perete (artistică) 10x pe fiecare picior;
Mobilitate articulară: sfori, genunchi și vârfuri -5-10 min.
Capitolul V
Rezultatele și interpretarea lor
Prelucrarea datelor
Tabelul nr. 2 Rezultatele măsurătorilor antropometrici
Tabelul nr. 3 Rezultatele corelării măsurătorilor antropometrici testare inițială – finală
Tabelul nr. 4 Rezultatele probelor de control
Tabelul nr. 5 Rezultatele corelării probelor de control, testare inițială-finală
Tabelul nr 6 Rezultatele mijloacelor pregătirii tehnice
Tabelul nr.7 Rezultatele mijloacelor pregătirii tehnice
REPREZENTAREA GRAFICĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE
REPREZENTAREA GREFICĂ A PREGĂTIRII FIZICE
Graficul nr.2. Rezultatele probelor de control
REPREZENTAREA GRAFICĂ A PREGĂTIRII TEHNICE
Graficul nr.3. Rezultatele mijloacelor pregătirii tehnice
REPREZENTAREA GRAFICĂ A MĂSURĂTORILOR ANTROPOMETRICE
Graficul nr.4. Înălțimea
Graficul nr.5. Greutatea
Graficul nr.6. perimetrul toracic expirație
REPREZENTAREA GRAFICĂ A PROBELOR DE CONTROL
REPREZENTAREA GRAFICĂ A MIJLOACELOR PREGĂTIRII TEHNICE
5.2 Interpretatrea rezultatelor
5.2.1. Interpretarea rezultatelor măsurărilor antropometrice privind dezvoltarea fizică (tabelele nr. 2 și 3, graficul nr.1)
1. Înălțimea (cm) rezultatele indică o medie de 121,5 cm la testarea inițială și 123,1 m la testarea finală, evidențiind o creștere cu 1,6 cm, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind colerarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 1,00 și t =+… sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
2. Greutatea (kg) rezultatele indică o medie de 20,67 kg la testarea inițială și 21,91 kg la testarea finală, evidențiind o creștere cu 1,24 kg, având omogenitate moderată la testarea inițială și mare la testarea finală.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,98 și t = 11,71 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
3. Perimetrul toracic – expirație (cm) rezultatele indică o medie de 62,93 cm la testarea inițială și 64,14 cm la testarea finală, evidențiind o creștere cu 1,21 cm, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 1,00 și t = + … sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
4. Perimetrul toracic – inspirație (cm) rezultatele indică o medie de 67,57 cm la testarea inițială și 69,64 cm la testarea finală, evidențiind o creștere cu 2,07 cm, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,99 și t = 11,71 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
5. Amplitudinea toracică (cm) rezultatele indică o medie de 4,64 cm la testarea inițială și 5,5 cm la testarea finală, evidențiind o creștere cu 0,86 cm, având omogenitate moderată la ambele testări.
5.2.2 Interpretarea rezultatelor probelor de control privind pregătirea fizică (tabelele nr. 4 și 5, graficul 2)
1. Forța brațelor: flotări (nr. repetări), rezultatele indică o medie de 14,14 repetări la testarea inițială și 19,86 repetări la testarea finală, evidențiind o creștere cu 5,72 repetări, având omogenitate moderată la testarea inițială și mică la testarea finală.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,96 și t = 8,14 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
2. Forța abdominală: ridicarea picioarelor la scara fixă (nr. repetări), rezultatele indică o medie de 19,57 repetări la testarea inițială și 25,71 repetări la testarea finală, evidențiind o creștere cu 6,04 repetări, având omogenitate mică la testarea inițială și moderată la testarea finală.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,96 și t = 7,23 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
3. Forța spatelui: extensii de trunchi (nr. repetări), rezultatele indică o medie de 29, 14 repetări la testarea inițială și 37,57 repetări la testarea finală, evidențiind o creștere cu 8,43 repetări, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,93 și t = 5,59 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
Forța picioarelor: săritură în lungime de pe loc (cm) rezultatele indică o medie de 132,8 cm la testarea inițială și 139,1 la testarea finală, evidențiind o creștere cu 6,3 cm, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,92 și t = 5,24 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
5. Detenta picioarelor: săritură pe verticală, test Sargent (cm) rezultatele indică o medie de 12,71 cm la testarea inițială și 15,41 cm la testarea finală, evidențiind o creștere cu 2,7 cm, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,96 și t = 7,23 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
6. Forța picioarelor: Genuflexiune pe piciorul drept (nr. repetări) rezultatele indică o medie de 24,71 repetări la testarea inițială și 27,57 repetări la testarea finală, evidențiind o creștere cu 2,86 repetări, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,98 și t = 11,67 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
7. Forța picioarelor: Genuflexiune pe piciorul stâng (nr. repetări) rezultatele indică o medie de 23,86 repetări la testarea inițială și 23,86 la testarea finală, evidențiind aceeași medie, însă o variație a valorilor individuale, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,97 și t = 9,47 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele sunt semnificative.
8. Forța centurii scapulo-humerale, abdominale și spatelui: Pastere- stând pe mâini din forță (nr. repetări) rezultatele indică o medie de 6,6 repetări la testarea inițială și 9,33 repetări la testarea inală, evidențiind o creștere cu 2,73 peretări, având omogenitate foarte mică dintre testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,96 și t = 8,14 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative.
9. Forța musculaturii lanțurilor anterioare și posterioare a corpului: menținerea corpului întins din culcat facial transversal pe banca de gimnastică (sec) rezultatele indică o medie de 12,17 sec la testarea inițială și 28,86 sec la testarea finală, evidențiind o creștere cu 7,69 sec, având omogenitate mare la ambele testări.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,67 și t = 2,02 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt nesemnifecative.
5.2.3 Interpretarea rezultatelor mijloacelor pregătirii tehnice (tabelele nr. 6 și 7, graficul nr.3)
1. Zborul I a săriturii răsturnare înainte prin stând pe mâini (note) rezultatele indică o medie 7,0 pct., având omogenitate moderată la testarea inițială și bună la testarea finală.
Privind corelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 0,99 și t = 16,62 sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative. Iar corelarea între mijloacele pregătirii tehnice se evidențiază:
Cu zborul II valorile calculate r = 1,00 și t = +… sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele sunt semnificative.
Cu săritura din antrenamentul de verificare și din Campionatul Municipal, diferențele sunt semnificative, iar Campionatul Național al CSȘ și Campionatul Național al copiilor sunt nesemnificative.
2. Zborul II a săriturii răsturnare prin stând pe mâini (note) rezultatele indică o medie de 7,29 pct. La testarea inițială și 8,29 pct., evidențiind o creștere de 1,00 pct., având omogenitate mare la ambele testări.
Privindcorelarea dintre testarea inițială și finală, valorile calculate r = 1,00 și t = +… sunt mai mari ca cele din tabel, atunci diferențele dintre testări sunt semnificative. Iar corelarea între mijloacele pregătirii tehnice, valorile calculate ale lui r și t, comparând cu cele din tabel se evidențiază:
Zborul II cu săritura din antrenamentul de verificare și Campionatul Municipal are diferențe semnificative, iar cu săritura din campionatul Național al CSȘ și Campionatul Național al copiilor sunt nesemnificative.
3. Săritura din antrenament și concursuri (note) se evidențiază : o medie mai bună la Campionatul Municipal de (,50 pct., având omogenitate mare la toate testările.
Privind corelarea săriturii din antrenament și concursuri, valorile calculate ale lui r și t, comparând cu cele din tabel se evidențiază:
Săritura din antrenamentul de verificare are diferențe semnificative cu săritura din Campionatul Municipal, iar cu Campionatul Național al CSȘ și Campionatul Național al copiilor diferențele sunt nesemnificative.
Săritura din Campionatul Național al CSȘ are diferența semnificativă cu săritura din Campionatul Municipal și nesemnificativă cu săritura din Campionatul Național al copiilor.
Săritura din Campionatul Municipal are diferența nesemnificativă cu săritura din Campionatul Național al copiilor.
Capitolul VI
Concluzii și propuneri
6.1. Concluzii privind conținutul de bază al pregătirii pentru săriturile cu sprijin
Din analiza structurii săriturilor executate în concursuri reiese ca principala componentă a acestora este mișcarea de rotație a corpului în jurul axei transversale. De aceea, considerăm oportună introducerea învățării acestei componente de bază, în procesul de pregătire a celor mai tineri gimnaști. Ea trebuie să constituie principalul obiectiv în pregătirea pentru sărituri.
În acest sens recomandăm învățarea săriturii „răsturnare înainte prin stând pe mâini”, care este accesibilă și gimnștilor de categorie inferioară de clasificare sportivă. Învățarea aceste sărituri se poate începe la o vârstă timpurie,deoarece foarte multe exerciții pregătitoare sau ajutătoare pentru învățarea ei pot fi incluse în antrenamentele copiilor.
Considerăm că orientarea pregătirii spre însușirea ,,răsturnării înainte prin stând pe mâini”, asigură pe lângă deprinderea de răsturnare în jurul axei transversale și învățarea și perfecționarea unor faze importante ale săriturilor ca sprijinul pe aparat, aterizarea ș.a.
În concluzie, considerăm că la baza pregătirii gimnaștiilor pentru sărituri trebuie să stea învățarea ,,răsturnării înaonte prin stând pe mâinii”, deprindere motrică de bază pentru toate săriturile cu prijin.
Modul în care se desfășoară însușirea ele trebuie să reprezinte ,,o școală completă a săriturilor cu sprijin”, care va avea o infuență considerabilă și asupra învățării altor sărituri. Gimnaștii vor stăpâni fazele săriturilor cu sprijin la un nivel corespunzător oricăror cerințe noi de execuție.
Școala săriturilor cu sprijin se poate concretiza prin eșalonarea metodică a unor sarcini de instruire care să vizeze:
● Învățarea sau perfecționarea separată a fazelor săriturilor;
● Asamblarea treptată a acestor faze;
● Perfecționarea globală a săriturii, privind diferite aspecte ale modului de execuție (ținută, amplitudine, siguranța).
Prin conținutul lor, aceste sarcini trebuie să asigure însușirea corectă a structurii de bază a săriturilor. În eșalonarea lor trebuie să se țină seama de gradul de accesinilitate a structurii fiecărei faze, și cerințele de execuție impuse de interdependența dintre fazele săriturii.
Principalele elemente ce stau la baza însușirii corecte a săriturilor cu sprijin
Datorită multitudinii sarcinilor ce trebuie realizate, și nu pot fi incluse în pregătire, este necesar ca ele să fie repartizate în etape de pregătire. Aceste etape trebuie privite ca microcicluri distincte ale procesului de însușire a școlii săriturii cu sprijin, a căror durată depinde de ritmul de progres al gimnaștilor.
Etapa I de pregătire:
1. Însușirea tehnicii de bază a alergării
● Joc de glezne pe distanța 10-20 m, de 4-6 ori.
● Alergare pe loc cu corpul ușor înclinat înainte, cu mâinile sprijinite de scara fixă.
● Alergare cu genunchii ridicați pe distanța de 15-20 m, de 4-6 ori.
● Alergare cu genunchii la șezută pe distanța de 15-20 m, de 4-6 ori.
● Alergare lansată pe o distanță de 20-25 m, de 6-8 ori.
Exerciții pentru pregătirea fizică specifică
● Stând cu pingeaua sprijinită de marginea băncii de gimnastică: ridicări pe vârful unui picior. Se efecuează 2-4 serii, a câte 15.30 repetări;
● Genuflexiuni pe ambele picioare, se execută în 2-3 serii, a câte 30-50 repetări;
● Alergare pe un plan înclinat (panta unui deal, treptele unei scări de beton).
Se execută în 4-8 serii scurte, cu pauze corespunzătoare pentru revenire.
2. Însușirea tehnicii de bază a aterizării
● Stând pe vârfuri cu brațele sus:
Timpul 1: revenire în stând pe toată talpa, cu brațele sus;
Timpul 2: ușoară îndoire a picioarelor, tălpile rămân pe sol, trunchiul se menține vertical;
Timpul 3: coborârea brațelor lateral sus sau lateral;
Timpul 4: revenirea în stând cu brațele sus.
Exercițiul se efectuează la început cu menținerea pozițiilor pe cei 4 timpi, pentru corectarea pozițiilor și acțiunilor, apoi se execută din ce în ce mai legat.
● Stând pe banca de gimnastică cu brațele sus, săritură în stând pe sol, cu brațele sus. Contactul cu solul se face pe pingea, cu picioarele bine întinse. În continuare se amortizează șocul, prin așezarea tălpilor pe sol, urmată de îndoirea picioarelor și ducerea brațelor lateral. După marcarea acestei poziții se revine in stând cu brațele sus, menținând poziția câteva secunde.
● Stând: săritură dreaptă și aterizare în stând.
● 3-4 pași de alergare, săritură peste un obstacol și aterizare în stând.
● Rostogolire înainte cu corpul ghemuit, săritură dreaptă și aterizare în stând.
● Sprijin dorsal pe bara joasă : săritură înainte în stând pe sol.
Etapa a II-a de pregătire
1. Perfecționarea tehnicii de alergare specifică săriturilor
● Alergare cu genunchii ridicați.
● Alergare cu călcâiele la șezută.
Aceste exerciții se efectuează pe distanța de 20-25 m, de 4-6 ori.
Exerciții de pregărire fizică specifică:
● Ridicări pe vârful unui picior. Se efectuează 2-3 serii, a câte 15-20 repertări (cu un partener pe umeri sau saci de nisip).
● Genuflexiuni pe un picior. Se execută 2 serii a câte 10-15 repetări, piciorul de sprijin pe o bancă de gimnastică.
● Alergare pe un plan înclinat. Se execută 6-10 serii scurte, cu pauze corespunzătoare.
2. Perfecționarea tehnicii de aterizare
Sărituri în adâncime:
● Stând pe ladă: săritură dreaptă și aterizare pe sol, la punct fix.
● Din aceeași poziție, săritură dreaptă cu ghemuirea și îndreptarea corpului său echer și aterizare în stând pe sol.
● Din aceeași poziție, săritură dreaptă cu întoarcere de 90-180-360º, în jurul axei longitudinale a corpului și aterizare în stând pe sol.
Înalțimea de la care se execută săritura variază între 60-180 cm.
Sărituri la trambulina elastică:
● Stând pe trambulina elastică, cu fața spre saltea: săritură dreaptă (săritură cu ghemuire sau echer) și aterizare în stând pe saltea.
● Din aceeași poziție, săritură dreaptă cu întoarcere de 90-180-270º și aterizare în stând.
● Elan și săritură de pe trambulina elastică: săritură dreaptă, cu ghemuirea și îndreptarea corpului, cu echer, săritură dreaptă cu întoarcere de 90-180-360º, săritura peste un obstacol (ștacheta, capră etc.).
● Se urmărește realizarea unei aterizări sigure și corecte.
3. Însușirea tehnicii de bază a pasului săltat
● Stând: pas săltat înainte cu dreptul, simultan cu rotarea brațelor ușor îndoite prin înainte, lateral înapoi jos și aterizare pe ambele picioare ușor îndoite, trunchiul vertical.
● Din alergare ușoară (5-7 pași), pas de apel peste un obstacol cu înalțime mică și impuls cu ambele picioare în sol.
4. Însușirea tehnicii de bază a bătăii pe trambulină
● Stând pe trambutina semielastică: sărituri ca mingea pe ambele picioare.
Se urmărește sincronizarea acțiunii de balansare a brațelor înainte-sus cu impulsul picioarelor pe trambulină.
● Stând pe trambulina semielastică: sărituri ca mingea pe ambele picioare.
Se insistă asupra efectuării corecte a impulsului cu pingeaua labei piciorului.
● Din mers pe banca de gimnastică, sărituri pe trambulină și din zbor impuls cu ambele picioare în trambulină.
● Alergare 2-3 pași, pas de apel, impuls in sol (mai târziu la trambulină) și săritură dreaptă cu brațele sus.
În timpul efectuării acestor exerciții se urmărește realizarea unui contact cât mai scurt cu solul sau cu trambulina.
Exerciții pentru pregătirea fizică specifică
● Sărituri la coardă, pe ambele picioare, se execută cat mai înalt.
● Mers pe vârfurile picioarelor, se execută la sfârșitul lecției 2-3 minute.
● Săritură de pe sol pe un obstacol, de pe loc și de pe ambele picioare, săritură în înălțime, în ghemuit pe ladă (saltele suprapuse, capră etc.).
Etapa a III-a de pregătire
1. Perfecționarea tehnicii de alergare, specifică săriturilor cu sprijin
În cadrul acestei etape de pregătire se urmărește atât executarea corectă a acțiunilor, cât și realizarea unei viteze optime.
Pentru îndeplinirea lor se recomandă selecționarea unor exerciții din etapele anterioare, în funcție de cerințele pregătirii și în plus:
● Alergare prin nisip. Se execută pe distanțe mai lungi.
● Alergare prin apă. Nivelul apei trebuie să depășească puțin genunchii, pentru a opune o rezistență la pendularea picioarelor.
2. Perfecționarea tehnicii de aterizare
Sărituri în adâncime:
● Stând pe ladă: săritură dreaptă și aterizare în stând pe sol. Se execută cu ochii închiși, pentru a solicita capacitatea de a sesiza în timp contactul cu solul și de a, amortiza șocul ăn condiții îngreuiate.
● Din aceeași poziție, săritură în stând pe sol, sub diferite forme: săritură dreaptă, cu îndoirea și îndreptarea corpului, cu depărtarea și apropierea picioarelor.
Săritură la trambulina elastică:
● Elan, bătaie pe trambulină și săritură dreaptă cu ghemuire și întindere a corpului, cu întoarcere 180º în stând.
● Elan, bătaie pe trambulină și săritură în echer cu întoarcere de 180º în stând.
● Elan, bătaie pe trambulină și săritură cu depărtarea picioarelor și apropierea lor, cu întoarcere de 180º.
3. Îmbinarea elanului cu bătaia pe trambulină
● Alergare ușoară 5-7 pași, pas de apel, peste un obstacol cu înălțime mică (20-30 cm), bătaie pe trambulină și săritură dreaptă, cu brațele sus.
● Alergare ușoară 5-7 pași, pas de apel, peste un obstacol cu înălțime mică, cu ușoară deplasare înainte, în atârnat de bara înaltă, distanța de aproximativ 100 cm de verticala barei.
● Alergare 7-9 pași, pas de apel peste o saltea așezată transversal înaintea trambulinei, bătaie pe trambulină și săritură dreaptă – ușor orientată înainte, brațele sus, cu aterizare în culcat facial pe un plan înclinat.
● Același exercițiu, fară obstacol în fața trambulinei.
4. Învățarea poziției corpului în timpul primului zbor
● Stând pe vârfuri cu brațele sus.
● Culcat facial cu brațele sus: rostogoliri laterale.
● Stând cu brațele sus: înclinarea corpului înainte cu ajutor la nivelul atebrațelor și revenire în stând, pentru consolidarea poziției.
● Stând: săritură dreaptă, cu brațele sus (simularea boziției de zbor).
Exerciții de pregătire fizică:
● Culcat dorsal, cu brațete sus. Apucat de o șipcă a scării fixe: ridicarea lentă a picioarelor bine întinse și revenire.
● Culcat dorsal, cu brațele sus: trecere în așezat ghemuit.
● Culcat facial cu brațele sus: extensia corpului.
● Culcat facial, cu coapsele pe capră, călcâiele sprijinite de o șipcă a scării fixe: îndoirea și revenirea corpului cu brațele sus.
5. Îmbunătățirea capacității de orientare în spațiu
● Stând pe banca de gimnastică longitudinal, cu brațele sus: cădere înainte, înapoi sau lateral (în culcat facial, dorsal sau costal) pe saltele moi, suprapuse.
● Stând longitudinal pe un aparat (cal, capră, ladă) cu brațele sus: cădere înainte sau înapoi în culcat facial sau dorsal pe un plan înclinat.
● Stând longitudinal pe cal, cu brațele sus: cădere înainte sau înapoi cu întoarcere de 180º în culcat dorsal pe saltele moi.
Aceste exerciții solicită atât capacitatea gimnaștilor de a aprecia corect distanța, cât și capacitatea de a-și stăpâni reflexele de apărare.
Etapa a IV-a și a V-a de pregătire
1. Perfecționarea alergării
● Alergare accelerată cu atinderea unui punct de control.
● Alergare accelerată, cu simularea pasului de apel la punct fix.
2. Perfecționarea bătăii pe trambulină și a primului zbor
● Elan, bătaie pe trambulina semielastică prijinită, salt grupat înainte peste calul așezat transversal și aterizare pe saltelele suprapuse, până la nivelul calului.
● Elan, bătaie pe trambulina semielastică, săritură în stând pe mâini pe masa de gimnastică și rostogolire.
● Elan, bătaie pe trambulina semielastică sprijinită, săritură în stând pe mâini pe masa de gimnastică și rostogolire. Între trambulină și masă este așezat calul transversal.
3. Perfecționarea tehnicii de aterizare
● Răsturnare înainte prin stând pe mâini, cu sprijin pe trambulina elastică.
● Stând pe ladă: răsturnare înainte sau laterală prin stând pe mâini cu sprijinul mâinilor pe calul asezat transversal la capătul lăzii și aterizare în stând pe sol.
● Elan, bătaie pe trambulina elastică și salt echer înainte, în stând.
4. Îmbunătățirea capacității de orientare în spațiu
● Stând pe trambulina elastică: săritură înainte-sus cu întoarcere de 360º și aterizare în culcat facial.
● Stând pe trambulina elastică: săritură înapoi-sus cu întoarcere de 360º și aterizare în culcat dorsal.
● Elan, bătaie pe trambulina elastică și salt întins înainte în culcat dorsal.
● Elan,bătaie pe trambulina elastică și salt întins înainte cu întoarcere de 180º sau 360º, în culcat facial sau dorsal.
5. Perfecționarea tehnicii imulsului pe aparat
● Elan, balans înapoi în stând pe mâini cu impulsul mâinilor pe trambulina elasticî și aterizare în stând pe mâini pe saltele moi.
● Același exercițiu, cu sprijinirea mâinilor pe trambulina semielastică.
● Elan, bătaie pe trambulina elastică și răsturnare înainte prin stând pe mâini, cu sprijin pe masa de sărituri.
● Același exercițiu, bătaia efectuându-se pe trambulina semielastică sprijinită.
Etapa a VI-a de pregătire
1. Perfecționarea primului zbor al săriturii
● Elan, bătaie pe trambulina semielastică sprijinită, răsturnare înainte prin stând pe mâini cu sprijin pe masa de sărituri.
● Același exercițiu cu bătaie pe trambulina semielastică.
2. Prefecționarea săriturii cu răsturnare înainte prin stând pe mâini în vederea realizării acestui obiectiv, săritura propriu-zisă se efectuează în condiții cât mai apropiate de cele din concurs (trambulina semielastică, o singură saltea la aterizare, execuție fără ajutor, prezența albitrilor, a publicului). Se urmărește obținerea amplitudinii în ambele faze de zbor, o ținută corectă și o aterizare sigură. Pentru corectarea eventualelor greșeli recomandăm folosirea exercițiilor corespunzătoare, menționate în etapele anterioare (cicluri).
Concluzii
Săritura cu sprijin peste aparat este una dintre cele mai importante și solicitantă probă din concurs.
Din punct de vedere tehnic, săritura cu sprijin necesită o pregătire de lungă durată și cu o etapizare foarte bine structurată metodic.
Săritura cu sprijin, fiind o probă dinamică foarte tehnică și cea mai scurtă ca durată, necesită o pregătire fizică specifică bazată pe dezvoltarea calităților motrice: concentrare, curaj, erseverență etc.
După ultimele modificări ale codului de punctaj internațional, săritura cu sprijin se execută la aparatul numit ,,masa de sărit” atât pentru baieți, cât și pentru fete.
Între dezvoltarea calității forța, necesară execuției tehnice a săriturii cu sprijin, vom folosi cele mai eficiente exerciții pregătitoare care vizează perfecționarea mecanismului de bază al săriturii (fazele săriturii).
În perioada pregătitoare a săriturii cu sprijin efortul trebuie foarte bine dozat – prin număr de repetări, ușurarea condițiilor de lucru ( diferite instalații și aparate ajutătoare) și colerarea pauzelor de refecere cu etapele de efort.
În perioada competițională săritura cu sprijin se realizează prin creșterea intensității efortului cât mai apropiat de cel de concurs, chiar depășindu-l.
În realizarea săriturilor cu sprijin, atât ân antrenament cât și în concurs, un factor foarte important, și determinant în reușita săriturii în constituie încălzirea atentă a tuturor articulaților, ligamentelor și a tuturor grupelor musculare.
Ajutorul dat de către antrenor, în realizarea săriturii cu sprijin are foarte mare impact asupra încrederii executanților în forțele proprii.
Valoarea indicilor de pregătire fizică, în testarea finală au scos în evidență o creștere semnificativă, între testări, iar colerând valorile mediilor cu o pregătire tehnică, nu toți au valori semnificative.
Valoarea indicilor pregătirii tehnice a scos în evidență dieferențe semnificative între mijloacele de pregătire tehnică și realizarea lor în antrenament și concures, spre deosebire de cele realizate în concursuri, care sunt semnificative.
Lucrarea aceasta poate contribui la îmbunătățirea conținutului mijloacelor de pregătire pentru gimnaști cu vârsta cuprinsă între 8.10 ani, privind săriturile cu sprijin.
BIBLIOGRAFIE
Alexe N., și colab., ( 1993) Antrenament sportive modern, Editura Editias, București,
Alexe N. ., (2002), Teoria și Metodica Antrenamentului Sportiv Modern, Edit. Fundației” România Mare”
Boroga L., Educarea calităților fizice combinate, Editura Sport-Turism, București 1984.
Băiașu N., & colab. (1984)- Gimnastica. Ed.Sport – Turism, București.
Bompa T.O., (2002) – Teoria și metodologia antrenamentului. București, Ex Ponto.
Caraci N., (1976) – Sărituri în gimnastică. Ed.Sport – Turism, București.
Cârstea Gh., (1993) – Teoria și metodica educației fizice și sportului. Ed.Univers, București.
Crețu m., (2006), Gimnastica artistică, curs de perfecționare, Edit. Universității din Pitești
Demeter A., (1982) – Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice.București, Sport – Turism.
Dragnea A., (1990) – Teoria antrenamentului sportiv. București, IEFS.
Dragnea A., (1996) – Antrenamentul sportiv. București, Didactică și Pedagogică.
Dragnea A., Teodorescu-Mate S. (2002) – Teoria sportului. București, FEFS.
Dungaciu P., (1971)- Gimnastica sportivă pentru copii și juniori. Ed.Stadion, București.
Dungaciu P., (1982)- Aspecte ale antrenamentului modern în gimnastică. Ed.Sport-Turism, București.
Grigore V., (1998) – Gimnastica de performanță. București, Inedit.
Grigore V., (2001) – Gimnastica artistică. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. București, SemnE.
Grosu F.E., ( 2004), Biomecanica, tehnica și metodica elementelor la sol și bârnă, Edit. G.M.I., Cluj – Napoca
Grosu F.E., Cucu B., Nuț R.A., Negru N.I., (2006), Gimnastica educativă, de bază, acrobatică și sărituri la aparate, Edit.,G.M.I., Cluj-Napoca
Hidi I., (1991)- Note de curs. ANEFS, București.
Popescu-Neveanu P., (1974) – Tehnica programării didactice. București, Didactică și Pedagogică.
Răduț C., (1986) – Planificarea și conducerea științifică a antrenamentului sportiv EFS nr. 5, București.
Rusu C.& colab., (1998) – Gimnastica. Ed.G.M.I., .
Șlemin A.M., (1976)- Pregătirea tinerilor gimnaști. Ed.Sport- Turism, București .
Tudușciuc I., (1984)- Gimnastica sportivă. Ed.Sport- Turism, București.
Vieru N., (1997) – Manual de gimnastică sportivă. București, Adriada,.
* * Codul de punctaj al Federației Internaționale de Gimnastică, 2004, 2006, 2008, 2009
BIBLIOGRAFIE
Alexe N., și colab., ( 1993) Antrenament sportive modern, Editura Editias, București,
Alexe N. ., (2002), Teoria și Metodica Antrenamentului Sportiv Modern, Edit. Fundației” România Mare”
Boroga L., Educarea calităților fizice combinate, Editura Sport-Turism, București 1984.
Băiașu N., & colab. (1984)- Gimnastica. Ed.Sport – Turism, București.
Bompa T.O., (2002) – Teoria și metodologia antrenamentului. București, Ex Ponto.
Caraci N., (1976) – Sărituri în gimnastică. Ed.Sport – Turism, București.
Cârstea Gh., (1993) – Teoria și metodica educației fizice și sportului. Ed.Univers, București.
Crețu m., (2006), Gimnastica artistică, curs de perfecționare, Edit. Universității din Pitești
Demeter A., (1982) – Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice.București, Sport – Turism.
Dragnea A., (1990) – Teoria antrenamentului sportiv. București, IEFS.
Dragnea A., (1996) – Antrenamentul sportiv. București, Didactică și Pedagogică.
Dragnea A., Teodorescu-Mate S. (2002) – Teoria sportului. București, FEFS.
Dungaciu P., (1971)- Gimnastica sportivă pentru copii și juniori. Ed.Stadion, București.
Dungaciu P., (1982)- Aspecte ale antrenamentului modern în gimnastică. Ed.Sport-Turism, București.
Grigore V., (1998) – Gimnastica de performanță. București, Inedit.
Grigore V., (2001) – Gimnastica artistică. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. București, SemnE.
Grosu F.E., ( 2004), Biomecanica, tehnica și metodica elementelor la sol și bârnă, Edit. G.M.I., Cluj – Napoca
Grosu F.E., Cucu B., Nuț R.A., Negru N.I., (2006), Gimnastica educativă, de bază, acrobatică și sărituri la aparate, Edit.,G.M.I., Cluj-Napoca
Hidi I., (1991)- Note de curs. ANEFS, București.
Popescu-Neveanu P., (1974) – Tehnica programării didactice. București, Didactică și Pedagogică.
Răduț C., (1986) – Planificarea și conducerea științifică a antrenamentului sportiv EFS nr. 5, București.
Rusu C.& colab., (1998) – Gimnastica. Ed.G.M.I., .
Șlemin A.M., (1976)- Pregătirea tinerilor gimnaști. Ed.Sport- Turism, București .
Tudușciuc I., (1984)- Gimnastica sportivă. Ed.Sport- Turism, București.
Vieru N., (1997) – Manual de gimnastică sportivă. București, Adriada,.
* * Codul de punctaj al Federației Internaționale de Gimnastică, 2004, 2006, 2008, 2009
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sariturile cu Sprijin In Poliatlonul Concursurilor de Gimnastica Artistica (ID: 123767)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.