Sarcinile Invatamantului Prescolar In Cunoasterea Realitatii Inconjuratoare

Organizarea și desfășurarea în grădinița de copii a activității de cunoaștere a mediului înconjurător impune educatoarei o temeinică pregătire profesională.

Cunoașterea principiilor generale ale didacticii, a metodelor de învățământ și de educație, precum și cunoașterea specificului educației preșcolare, a dezvoltării copiilor preșcolari, a particularităților de vârstă ale copilului, pe de altă parte constituie premisele organizării și desfășurării cu success a muncii instructiv – educative din grădiniță.

Ținând seama de principiile didactice, educatoarea va putea să asigure accesibilitatea cunoștințelor și deprinderilor, cunoașterea instructiv- concretă a obiectelor și fenomenelor, transmiterea sistematică și gradată a cunoștințelor și va putea să creeze baza însușirii conștiente și temeinice a acestora.

Cunoscând particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, educatoarea va putea să descopere căile și mijloacele de stimulare și de influențare a activității copilului și a personalității sale.

De asemenea, va găsi mai ușor căile cele mai eficiente în transmiterea, consolidarea și verificarea cunoștințelor și deprinderilor, în dezvoltarea aptitudinilor, a sentimentelor și convingerilor. De exemplu, educatoarea cunoscând caracterul instructive – concret al gândirii preșcolarului și faptul că acesta își însușește cu greu noțiunile abstracte, trebuie ca în munca sa, ținând seama de această particularitate, să organizeze cu grijă activitățile, să conducă și să stimuleze procesul cunoașterii în așa fel încât să dezvolte funcția cognitivă a gândirii, operativitatea ei, să lărgească baza analitico – sintetică a senzațiilor și percepțiilor și să dezvolte treptat cele mai simple forme de gândire logică orientată spre sistematizarea și generalizarea celor cunoscute. Informarea teoretică în ceea ce privește scopul, sarcinile și conținutul activității de cunoaștere a mediului înconjurător ajută educatoarea să dozeze și să eșaloneze materialul, să asigure un raport echilibrat între ceea ce este nou și ceea ce se repetă, se verifică sau se consolidează.

Familiarizarea copiilor cu obiectele și fenomenele din mediul înconjurător implică și o pregătire științifică a educatoarei.

Ea trebuie să posede numeroase cunoștințe științifice cu privire la plantele, animalele și fenomenele naturii pe care urmează să le înfățișeze copiilor.

În acest sens este necesar ca educatoarea să se informeze în domeniul științelor naturii și să stăpânească cunoștințele corespunzătoare de botanică, zoologie, geografie. La începutul fiecărui an școlar, ea va studia programa grupei la care va lucre și își va allege temele în funcție de anotimpuri și de complexitatea sarcinilor care le implică.

Pentru fiecare temă își va întocmi un proiect de tehnologie didactică sau o schiță de proiect care o vor ghida în desfășurarea activității.

Un accent deosebit va pune pe alegerea materialului folosit la activități.

De exemplu, în cadrul activităților de observare va folosi pe cât se poate material în stare natural: animale vii, plante, iar când nu se poate va folosi mulaje, planșe, diapozitive, care să redea exact realitatea.

În cadrul plimbărilor, vizitelor și excursiilor, educatoarea va realize o documentare prealabilă, amănunțită pentru a asigura conținutul științific al informațiilor pe care și le propune să le transmit copiilor.

Ea va fixa ceea ce trebuie observat, va alege locul în care se va desfășura activitatea copiilor, va stabili itinerarul.

De asemenea va pregăti materialul și eventualele obiecte necesare pentru activitatea practică a copiilor: coșulețe, mingi, corzi, etc.

Pentru vizită, va lua în prealabil legătura cu instituția ce urmează a fi cunoscută și va selecta de comun accord cu reprezentanții acesteia, aspectele ce urmează să fie cunoscute de copii.

După fiecare activitate desfășurată în clasă sau în afara clasei, educatoarea va supune unei analize atente îndeplinirea scopului propus. Întocmirea unor observații asupra întregului mers al activității, va constitui un mijloc de verificare în practică a eficienței unor procedee și metode adaptate la condițiile grupei respective și totodată un sprijin în studierea și controlarea experienței proprii.

II. Scopul și obiectivele studierii cunoștințelor despre natură

în învățământul preșcolar.

Ce poate fi mai captivant pentru copii decât mediul care-l înconjoară?

Dezvoltarea copilului preșcolar se realizează în procesul complex de cunoaștere a mediului înconjurător, mediu care acționează asupra conștiinței acestuia, fie nemijlocit – prin stimulenți concreți, fie mijlocit – prin intermediul cuvântului.

Viața cotidiană și curiozitatea proprie vârstei îl face pe copil să observe, să analizeze, să generalizeze, contribuind astfel la dezvoltarea spiritului de observație și a capacităților cognitive.

Mediul înconjurător în care copilul își desfășoară activitatea, constituie un prilej permanent de influențare asupra acestuia, dă copiilor posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru ei, le stârnește curiozitatea și dorința de a-l cunoaște.

Asupra dezvoltării sale influențează acele elemente față de care copilul manifestă o atitudine activă, adică intră în procesul activității sale, se include în cadrul sistemului de relații social – umane ce se constituie pe parcursul acivității. Astfel , din contactul cu obiectele și jucăriile sale, cu lucrurile personale și cele ale adulților apar diferite întrebări din care rezultă că preșcolarul se interesează de denumirea, calitățile sau proveniența lor. Adulții în familie, cât și educatoarea în grădiniță, trebuie să satisfacă aceste interese.

Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi din natură și societate, care acționează asupra omului și condiționează existența lui. Impresiile și cunoștințele acumulate nemijlocit de către copii în viața cotidiană se cer întregite, consolidate, aprofundate și sistematizate.

Pe de o parte, mediul înconjurător constituie un cadru necesar evoluției ulterioare a copilului, prin condițiile materiale și culturale pe care le oferă, pe de altă parte, constituie principala sursă de impresii care stă la baza procesului de cunoaștere a realității.

Activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător ocupă un rol important în pregătirea copilului pentru școală.

Prin activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător contribuim mai ales la dezvoltarea intelectuală a copilului.

Scopul principal este sprijinirea copilului de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni.

Pentru eficiența acestora trebuie să ordonăm obiectivele generale și pe cele specifice unor activități, să stabilim conținuturile pe vârste, deci să stabilim relații științifice, logice între obiective – conținuturi – forme de activitate și metodologia preconizată.

Programa activităților de cunoaștere a mediului înconjurător cuprinde pentru fiecare grupă obiectivele generale care trebuie urmărite.

La grupa mică vom avea în vedere :

familarizarea copiilor cu unele obiecte, viețuitoare și fenomene din mediul înconjurător apropiat lor;

îmbogățirea vocabularului active al copiilor în procesul nemijlocit de cunoaștere a realității;

perceperea organizată și sistematică a obiectelor, a principalelor părți component și a unor însușiri caracteristice;

îmbogățirea și precizarea sferei de reprezentări despre obiectele și fenomenele percepute de copii;

stimularea curiozității, a intereselor de cunoaștere față de lumea înconjurătoare;

cultivarea spiritului de observație;

dezvoltarea și perfecționarea acuității analizatorilor senzoriali (visual, auditiv, tactil, chinestezic, olfactiv, gustativ);

dezvoltarea operațiilor gândirii: analiza, sinteza, în acțiunea copiilor cu obiectele cunoașterii;

stimularea participării active a copiilor pentru cunoașterea și ocrotirea mediului înconjurător;

stimularea atenției.

La grupa mijlocie vom urmări:

îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre fenomene din natură, viețuitoare și obiecte, cunoașterea mai amănunțită a unor însușiri specific acestora;

perfecționarea acuității senzoriale;

cultivarea proceselor de cunoaștere : percepția cu spiritual de observație; gândirea cu analiza și sinteza, comparația; limbajul, îndeosebi îmbogățirea vocabularului în strânsă legătură cu cele observate direct de către copii;

exersarea atenției voluntare în procesul observării mai sistematice a obiectelor, ființelor și fenomenelor concrete;

stimularea și satisfacerea curiozității copiilor pentru mediul înconjurător, al interesului de cunoaștere specific vârstei acestora;

cultivarea interesului copiilor pentru cercetarea fenomenelor din mediul ambient, al obiectelor, al ființelor și a atitudinii active de protecție a mediului, a dorinței de a cere explicații și de a reține date mai importante din propriile observații, precum și din explicațiile și povestirile educatoarei;

stimularea copiilor de a exprima verbal observațiile lor în timpul perceperii directe a obiectelor, ființelor, fenomenelor (de a denumi corect, a pune întrebări, a descrie, a explica, a compara și asocia unele impresii sau diferenția unele aspect asemănătoare);

formarea deprinderilor de a aplica în practică unele cunoștințe noi sub îndrumarea adulților (îngrijirea plantelor, păsărilor, animalelor, etc);

formarea unor deprinderi și atitudini favorabile ocrotirii mediului înconjurător și prevenirea unor tendințe negative de distrugere, de dezordine sau neglijență în raport cu natura înconjurătoare.

Obiectivele urmărite la grupa mare sunt:

îmbogățirea și sistematizarea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare, cunoașterea însușirilor commune ale obiectelor și formarea pe această bază a noțiunilor;

formarea capacității de a sesiza unele legături între fenomene ale naturii și obiecte, de a desprinde unele cauze care le determină;

educarea capacității de a percepe activ obiectele, cultivarea spiritului de observație;

cultivarea deprinderii de a coopera într-un grup la rezolvarea unei sarcini comune, de a accepta responsabilități;

formarea capacității de a clasifica obiecte pe baza unor criterii, de a le ordona în funcție de conținutul și sfera noțiunii care le desemnează;

educarea capacității de a descrie fenomenele observate, de a le relata, de a susține o conversație despre ele, folosind adecvat cuvintele în context gramatical;

stimularea intereselor de cunoaștere;

educarea capacității de a-și însuși unele cunoștințe pe baza expunerii și explicației, apelând la experiența acumulată anterior;

formarea deprinderii de a se adapta la diferite contexte sociale ( comportament adecvat și diferențiat față de ceilalți copii în timpul activităților, jocului, față de adulți în grădiniță, în afara ei, în familie, pe stradă, în magazine, în mijloace de transport);

educarea capacității de a ocroti, proteja și întreține natura;

dezvoltarea capacității de a observa lumea înconjurătoare în mod concret, utilizând toate simțurile sau folosind o varietate de instrumente cum ar fi: lupa, centimetrul (chiar propeiul corp : degetul, palma, cotul, pasul, etc);

formarea capacității de a discrimina, de a clasifica;

educarea capacității de a selecționa și de a extrage informații dintr-o varietate de surse;

cultivarea capacității de a analiza și interpreta datele trăgând unele concluzii;

dezvoltarea capacității de a observa detalii, similitudini, diferențe; de a înțelege și formula adecvat relațiile dintre obiecte, fenomene (timp, spațiu, cauzalitate); de a observa secvențe (un anumit stadiu în dezvoltarea plantelor, o acțiune dintr-o activitate complexă, etc);

formarea deprinderii de autonomie personală ( de exemplu : să se îmbrace singur, să mânuiască vesela și tacâmurile, să-și țină în ordine obiectele personale, să utilizeze telefonul, să cunoască adresa de la domiciliu, adresa unor instituții importante);

BIBLIOGRAFIE:

1.Cerghit, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București;

2.Dave, R., H., (1991), “Fundamentele educației permanente”, Editura Didactică și Pedagogică, București;

3.Dumitrana M., (2000), „Copilul, familia și grădinița”, Editura Compania, București;

4.Glava Adina, Glava Cătălin, (2002 ), „Introducere în pedagogia preșcolară”, Editura Dacia Educațional, Cluj-Napoca;

5.Oprea C., Pedagogie. „Alternative metodologice interactive”, Editura Universității, București;

6.Silvia Breben, Elena Goncea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga (2002) “Metode interactive de grup – ghid metodic”, Editura Arves, București;

7.Taiban Maria, Nistor Valeria, Barsei Ecaterina (1979), „Cunoștințe despre natură și om în grădinița de copii”, Editura Didactică și Pedagogică, București;

8.Lucia Gluiga, Jodi Spiro (2001), “Învățarea activă”, Ghid pentru formatori și cadre didactice, București.

9.Virdinia Manasia și colectivulde autori, (1962), “Cartea educatoarei”, Editura Didactică și Pedagogică, București.