Saracia Si Persoanele Varstnicedocx
=== Saracia si persoanele varstnice ===
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
PROGRAMUL DE STUDIU ASISTENTA SOCIALA
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI
Lucrare de licență
COORDONATOR: lector univ. dr. Ionuț Oprea
ABSOLVENT
Bura Melania Paula
ORADEA
2016
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
PROGRAMUL DE STUDIU ASISTENTA SOCIALA
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI
SĂRĂCIA ȘI PERSOANELE VÂRSTNICE
COORDONATOR: lector univ. dr. Ionuț Oprea
ABSOLVENT
Bura Melania Paula
ORADEA
2016
INTRODUCERE
Este o realitate faptul că în pofida reformei sistemului românesc de pensii, niveul unor pensii din sistemul public se situează încă sub nivelul veniturilor care să permită beneficiarilor un trai decent. Cheltuielile cu alimente și medicamente, cu plata utilităților lunare, cele legate de taxe și impozite reprezintă adevărate probleme pentru majoritatea pensionarilor.
Am ales această temă de licență deoarece cu această categorie de beneficiari, „persoane vârstnice” , mi-aș dorii ca pe viitor să lucrez și să încerc să remediez din problemele acestora.
Lucrarea de față este structurată în trei capitole: În capitolul I prezendându-se sărăcia prin definirea acesteai, teoriile asupra sărăciei, concepte ale sărăciei, metodologia de măsurare și pragurile sărăciei și diferența dintre sărăcie și excluziune socială.
Capitolul II se referă la persoanele vârstnice, unde se prezintă definiția bătrâneții, aspecte privind persoanele vârstnice și tipuri de pensii cu legislația aferentă.
Capitolul III prezintă o cercetare calitativă realizată în perioada 3 aprilie și 9 mai, cu următoarele obiective: identificarea nevoilor și problemelor, soluționarea acestora și perspectiva asupra sărăciei.
Grupul țintă îl reprezintă persoanele vârstnice din județul Bihor, am realizat 13 interviuri individuale, dintre care 7 femei și 6 bărbați, aceștia fiind aleși aleatoriu. Analiza datelor s-a realizat pe baza transcrierii interviurilor. Cercetarea prezintă dificultăți cu care se confruntă pensionarii și resursele de suport.
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul I. SĂRĂCIA………………………………………………………………………………………………5
1. Definirea sărăciei…………………………………………………………………………………6
1. 2. Teorii asupra sărăciei……………………………………………………………………………9
1. 3. Concepte ale sărăciei……………………………………………………………………………14
1. 4. Metodologia de măsurare și pragurile sărăciei……………………………………..17
Sărăcia și excluziunea socială……………………………………………………………….19
Capitolul II. PERSOANE VÂRSTNICE…………………………………………………………………21
2.1. Definirea bătrâneții………………………………………………………………………………21
2.1. 1 Aspecte privind persoanele vârstnice………………………………….23
2.1. 2 Pensionarea……………………………………………………………………….26
2.1. 3. Legislație…………………………………………………………………………..28
Capitolul III. CADRU METODOLOGIC…………………………………………………………………30
3.1. Obiectivele și metoda cercetării……………………………………………………………30
3.2. Analiza și interpretarea datelor………………………………………………………….32
3.3. Concluzii…………………………………………………………………………………………….42
Capitolul IV. CONCLUZII FINALE………………………………………………………………………43
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………..44
ANEXE
Anexa 1. GHID DE INTERVIU PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE
CAPITOLUL I. – SĂRĂCIA
Conform datelor date publicității de către Eurostat(http://ec.europa.eu/eurostat), la nivelul Uniunii Europene mai mult de 124 milioane de persoane (respectiv un procent aproximativ de 25% din totalul cetățenilor din Uniunea Europeană) sunt supuse unui risc crescut al sărăciei, respectiv al excluziunii sociale, țara noastră poziționându-se, din păcate, pe locul secund, cu un procent de 41,7 % din totalul populației aflate sub risc:
Sursă captură – http://ec.europa.eu/eurostat
În cadrul strategiei Europa 2020(http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_en.htm), printre principalele cinci obiective avute în vedere se află și diminuarea numărului persoanelor supuse riscului de sărăcie ori a riscului excluziunii sociale, până în anul 2020, cu aproximativ 20 de milioane. (http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/europe_2020_explained.pdf).
În vederea atingerii acestui obiectiv la nivel european, și autoritățile din țara noastră și-au impus ca și obiectiv național pentru perioada următoare diminuarea numărului persoanelor expuse riscului sărăciei și al excluziunii sociale cu 580.000 persoane. În ciuda măsurilor luate de la derularea strategiei Europa 2020 (în cursul lunii iunie a anului 2010), numărul persoanelor aflate în situații de risc a crescut.
În cadrul programului special dedicat combaterii sărăciei, Uniunea Europeană a alocat un buget uriaș (un trilion de euro) în vederea susținerii creșterii și creării locurilor de muncă, în paralel cu diminuarea gradului de sărăcie și al nivelului excluziunii sociale.
Succesul acestui proiect este însă în strânsă dependență cu modul elaborării politicilor și programelor în domeniu, ca și cu o direcționare cât mai eficientă a resurselor alocate.
În colaborare cu Banca Mondială, Comisia Europeană a elaborat mai multe hărți ale sărăciei, realizate avându-se în vedere recensămintele populației, cât și anchetele ce s-au derulat la nivelul diverselor gospodării supuse Statisticilor Uniunii Europene vizând veniturile și condițiile de trai – respectiv EU-SILC( http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Glossary:EU_statistics_on_income_and_living_conditions_(EU-SILC)).
I.1. Definirea sărăciei
În studiile asupra sărăciei sunt o diversitate de definiții a conceptului de sărăcie, acestea nu se depărtează substanțial de sensul comun, deși se încearcă să se formuleze mai exact și mai generală.
„ Sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nive-lul unei colectivități date.
După cum se observă, accentul cade pe lipsa resurselor. Este vorba, în mod special, de lipsa resurselor economice, ca resursă generală esențială a celor mai multe activități care compun viața noastră. A fi sărac înseamnă a fi lipsit de resurse. Definirea sărăciei este facuta din două perspective: din perspectiva consumului (a satisfacerii nevoilor) sau din cea a activitiății, a funcționării sociale normale” . ( Zamfir, E. , Zamfir, C. , 1995, pag 34)
” O definiție general acceptată a sărăciei spune că aceasta este o stare de lipsă a resurselor necesare asigurării unui trai decent in raport cu standardele colectivității, prin urmare a fi sărac nu înseamnă a nu avea bani, bunuri sau proprietăți sub un anumit standard acceptabil de către majoritatea unei colectivități ci a fi forțat la trăii într-un anumit mod datorită lipsei acestora” . ( Zidărescu, M. , pag 14)
„ Din perspectiva consumului, sărăcia este definită ca neputința de a satisface acele nevoi considerate a fi minime. Din cea de-a doua perspectivă, sărăcia este definită în termenii condițiilor minime care sunt necesare unei funcționări normale a individului în cadrul respectivei colectivități.”( Zamfir, E., Zamfir, C.,1995, pag 34)
Organizația Mondială a Sănătații(OMS), organizație din cadrul ONU, definește sărăcia ca pe un indice rezultat din raportul dintre venitul mediu pe glob pe cap de locuitor și venitul mediu (salariul mediu) pe cap de locuitor al țării respective.
Din perspectiva nevoilor sale va defini sărăcia o persoană, iar o colectivitate o definește din punct de vedere al resurselor necesare ajutorării persoanei și a sprijinului disponibil oferit. ( Zamfir, E., Zamfir, C.,1995)
„Sărăcia reflectă lipsa materială și monetar-financiară, situată sub un prag considerat minim de existență decent a omului. Sărăcia este urmarea inegalității șanselor și a folosirii unor metode și instrumente inechitabile de distribuire și redistribuire a veniturilor.” (Dascălu, N. , 2011, pag. 120)
„Pentru că sărăcia este produsă de lipsa de resurse, în determinarea sa este utilizat un prag al sărăcie. Pragul sărăciei se referă la nivelul de resurse economice exprimat in bani, necesar asigurării acelui mod de viață considerat a fi acceptabil, minim decent de viață. În raport cu pragul de sărăcie se determină rata sărăciei unei colectivități, care este proporția membrilor respectivei comunități care trăiesc sub pragul de sărăcie. Tot în raport cu pragul de sărăcie se determină și amploarea sărăciei sau gradul de sărăcie care este distanța veniturilor unei persoane, familii, grup sau colectivități de pragul sărăciei. Amploarea sărăciei se referă deci la cantitatea resurselor economice lipsă pentru asigurarea unui mod acceptabil de viață. Ea poate indica totodată ce volum de resurse ar fi necesar pentru ca cei aflați în sărăcie să fie scoși din această situație. Indicatorul standard utilizat este procentul distanței față de pragul de sărăcie din valoarea respectivului prag.”( Zamfir, E., Zamfir, C.,1995, pag 34)
Definită ca și o gravă problemă socială, ce afectează toate dimensiunile societății, dar și ale culturii, sărăcia determină menținerea veniturilor membrilor unei comunități la un nivel destul de diminuat, în paralel cu o limitare a accesului acestora la diverse servicii cum ar fi educația ori sănătatea.
De asemenea, sărăcia, ce generează și o lipsă a diverselor facilități în cadrul membrilor unei comunități, impune persoanelor afectate sentimente contradictorii, cele mai frecvent semnalate fiind disperarea, timiditatea, lipsa speranței.
Fiind considerată ca fiind o problemă de natură socială, ca și factorii ce au o contribuție esențială la apariția, dar și dezvoltarea acesteia, sărăcia impune identificarea unor soluții de impact.
„Sărăcia este un mod de viață generat de multiple cauze independente, precum sporirea populației în corelație cu inegalitatea șanselor economico-sociale ale oamenilor și cu folosirea unor modele de consum iraționale, risipitoare, care afectează resursele fundamentale ale existenței omului. Lipsa accesului egal la efectele benefice ale creșterii
economice în țările dezvoltate, în comparație cu incapacitatea reformelor economice în țările slab dezvoltate, acest lucru duce la degradarea relației dintre om și mediul în care acesta trăiește, ceea ce duce la deteriorarea mediului ambiant.” ( Dascălu, N. , 2011 pag. 121)
Din punct de vedere operațional, definirea sărăciei presupune identificarea pragului absolut (dedicat nevoilor umane de bază), ori a pragului relativ (dedicat stilului de viață considerat obișnuit în cadrul unei societăți), ce pot delimita populația considerată supusă riscului sărăciei față de restul populației. Prin prisma operațională, sărăcia este definită ca fiind o lipsă a diverselor resurse ce sunt necesare pentru satisfacerea unor nevoi de subzistență.
Și Cosiliul European a reușit să definească sărăcia în cursul lunii decembrie a anului 1984, autoritățile europene apreciind că sunt sărace persoanele, familiile ori grupurile „ale căror diverse resurse materiale, resurse sociale ori resurse culturale sunt strict limitate, excluzându-i de la standardele minime de viață, acceptabile în cadrul societăților respective.(http://www.nscb.gov.ph/poverty/TCPovStat/reading_materials/rioXG/Relative%20Poverty%20Practices/RelPov_ES.pdf).
Demnă de semnalat este și definiția conferită sărăciei de către Peter Townsend, are apreciază ca fiind o „deprivare relativă. Persoanele se află într-o situație de deprivare de tip relativ în cazul în care nu pot să obțină într-o măsură suficientă condițiile de viață (respectiv hrana, bunurile de consum, standardele de viață, standardele de servicii) ce le-ar putea permite asumarea rolurilor sociale obișnuite, ca și participarea la diversele relații sociale și inclusiv adoptarea unui comportament obișnuit, conform restului comunității” (Townsend, Peter, The International Analysis of Poverty. Harvester Wheatsheaf, London, 1993, pag. 32-35).
În opinia lui George Reissman, sărăcia generează o modificare a personalității umane, persoanele ce trăiesc într-un anumit grad de sărăcie având personalitatea orientată spre latura fizică, de tip extrovertit, cu orientare spre concret, impulsivitate și o toleranță deosebită vizavi de tulburările de natură somatică și psihică.
Sărăcia impune un nivel extrem de diminuat al veniturilor, un consum redus, un grad mic de ocuparea forței de muncă, cu o alimentație fie insuficientă, fie de o calitate îndoielnică, ce deseori generează o stare de sănătate precară. De asemenea, sărăcia implică și un acces destul de limitat la educație, cu o participare restrânsă la luarea unor decizii și implicit posibilitatea extrem de limitată de influențarea propriului nivel de trai.
Din păcate, așa cum a reieșit din studiul dat publicității de Eurostat (http://ec.europa.eu/eurostat), țara noastră ocupă un loc deloc onorant în topul statelor sărace, ea fiind de altfel considerată țara cu cea mai mare rată a sărăciei din zona Europei Centrale și de Răsărit, exceptând cazul Albaniei.
Consiliul de Miniștri al Comunității Europene, în 1975 definește „ Persoanele aflate în sărăcie sunt indivizi sau familii ale căror resurse sunt atât de mici încât îi exclud de la modul de viață minim acceptabil al statutului membru în care ei trăiesc” ( Pop Luana Miruna , 2002, pag. 712, apud. Townsend, 1987, pag. 37)
În România, cele mai afectate zone, supuse unui risc crescut al sărăciei sunt cele plasate în partea nord-estică a țării, după cum reiese din Harta sărăciei, întocmită pe baza datelorEUSILC,(http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php/Glossary:EU_statistics_on_income_and_living_conditions_(EU-SILC)) ca și a datelor estinate de către specialiștii Băncii Mondiale:Așa cum se poate remarca, dacă în cazul regiunii Moldova toate județele din zona superioară sunt supuse unui risc crescut al ratei de sărăcie, în zona sudică a țării noastre situația este oarecum echilibrată, singurele județe cu rată extrem de mare a sărăciei fiind Teleorman și Călărași.
Județul Cluj ocupă locul al doilea după București la valoarea ratei de sărăcie, zonele învecinate ale acestuia, respectiv Maramureș, Bistrița Năsăud, Satu Mare și Sălaj prezentând un nivel al sărăciei mai mare decât media înregistată la nivel de țară.
„Sărăcia în România actuală este considerată de unii specialiști ca rezultat a societății în care trăim, întrucât aceasta se manifestă concomitent cu accentuarea corupției, evaziunii fiscale, a inegalității în venituri și avere. Un aspect important al manifestării sărăciei derivă din inexistența locurilor de muncă.” ( Dascălu, N. , 2011, pag. 124)
I.2. Teorii ale sărăciei
„Săracia ca o caracteristică morală individuală, elaborată de către Herbert Spencer care identifică sursa sărăciei în caracteristicile morale ale indivizilor leneși, vagabonzi sau criminali, angajați într-un mod de viață autodistructiv.
Sărăcia ca o trăsătură culturală elaborată de Oscar Lewis, aceasta formând o cultură sau o subcultură. Sărăcia nu se instalează doar prin dispariția sau inexistența mijloacelor de viață ci și prin transmitere culturală în procesul socializării.
Teoriile social-economice structurale ale sărăciei, aceste teorii vizează subutilizarea forței de muncă, structura de putere a economiei de piață, structura puterii politice asociată cu economia de piață, teoria marxistă a exploatării și fluctuațiile de natalitate.
Mulți sociologi consideră sărăcia ca efect al unei tendințe structurale a modului de organizare social-economică a societăților actuale cum ar fi distribuția inegală a veniturilor, săracii nu mai apar, în consecință, a fi responsabili de sărăcia lor, ci devin victime ale sistemului.
Sărăcia ca efect al statului bunăstării, cristalizează datorită explicațiilor menținerii sărăciei în țările occidentale dezvoltate, ce îmbină aspectel culturale cu cele structurale. Sprijinul pe care societatea îl oferă săracilor, devine la rândul său o cauză a menținerii și chiar sporirii sărăciei.”( Zamfir, E., Zamfir, C.,1995, pag 41-45)
Toate cercetările ce au vizat fenomenul sărăciei au avut în vedere termeni diverși cum ar fi cel al sărăciei absolute, al sărăciei relative, al sărăciei severe, dar și cel al sărăciei lucii, în cadrul proceselor de determinarea acestora fiind elaborate diverse praguri ale sărăciei ori indici angrenați, avându-se în vedere metodele normative, relative, structurale ori vagi.
Indiferent de tip, s-a reușit determinarea sărăciei atât avându-se în vedere veniturile, cât și cheltuielile totale de consum aferente gospodăriilor, cărora le-au fost aplicate scalele de echivalență diverse. Astfel evaluată, sărăcia poate fi considerată drept o lipsă ori o insuficiență a veniturilor unei persoane, respectiv a consumului acesteia.
Sărăcia, în cadrul societății contemporane, nu este reductibilă la o lipsă a veniturilor, aceasta fiind doar una dintre cauzele declanșatoare a fenomenului, care prin acutizare ajunge la așa numita sărăcie extremă.
Ajungerea în situația sărăciei extreme implică și o tranziție prin diverse situații intermediare generate de o insuficiență a veniturilor, ca și de lipsa de tip generalizat ori permanentizat a diverselor șanse la viață.
Trecerea de la gradul de sărăcie standard la cel de sărăcie extremă vizează o pierdere graduală a diverselor bunuri și resurse existente la nivelul unei gospodării (locuințe ori locuri de muncă), ca și la nivelul rețelelor sociale ce conferă suportul necesar unui minim al existenței.
Procesul de trecere de la sărăcie standard la sărăcie extremă include mai multe faze, respectiv :
Faza situației normalității critice
Faza situației acute a nevoilor – criza
Faza situației crizei generalizate
Faza sărăciei extreme
Din punct de vedere teoretic, tranziția de la non-sărăcie la un grad al sărăciei extreme se realizează prin intermediul fazelor intermediare anterior menționate, faze ce includ categorii strict analitice, ce expuse în practică includ diverse cazuri variabile.
Traiectoriile aferente persoanelor expuse riscului sărăciei, ca și a bunurilor acestora nu urmează un șablon de tip liniar, trecerea de la o stare de normalitate la una de sărăcie deosebită nerealizându-se de la o zi la alta.
Aceste traiectorii sunt de regulă destul de sinuoase, ele fiind caracterizate de ascensiuni și descreșteri la nivelul veniturilor persoanelor, marea majoritate a influențelor deosebite fiind generate de modificările structurale sesizate la nivelul întregii societăți, ca și de cele de la nivel local ori regional. Acestora li se adaugă și deciziile și inclusiv alegerile personale ale persoanelor implicate, alegeri și decizii ce pot să fie ajustate în contextul comunităților din care fac parte.
De regulă, sărăcia extremă se definește la nivel tridimensional, avându-se în vedere :
O lipsă a securității locuinței – persoana în cauză nu deține în proprietate o locuință
O totalitate a veniturilor și cheltuielilor amplasată sub minima pragului național al sărăciei
Existența unui patrimoniu destul de limitat, ce include doar bunuri de folosință minime
„ Avându-se în vedere aceste dimensiuni, poziția unei gospodării poate reflecta la nivel general atât nivelul bunăstării generale, cât și nivelul integrării sociale în cadrul societății. De asemenea, aceste dimensiuni reprezintă expresiile nevoilor de bază la nivelul societății contemporane, acestea fiind de altfel în total consens cu noțiunea socială alocată sărăciei de populație. ” ( Townsend Peter, The International Analysis of Poverty. Harvester Wheatsheaf, London, 1993, pag. 62-64)
În domeniul ratelor de sărăcie standard, ce au fost determinate prin intermediul aplicării pragurilor de sărăcie națională la cheltuielile totale vizând consumul/adult, s-a remarcat în cadrul studiilor ce au fost realizate de-a lungul anilor în domeniu o concentrare de tip masiv a persoanelor și implicit gospodăriilor în zonele în care se remarcă un consum sub cel delimitat de pragul alimentar național. În zona marilor orașe, rata sărăciei sub pragul național alimentar este mai mare de aproape zece ori comparativ cu rata înregistrată la întreg nivelul mediului urban.
Tipul sărăciei normalității critice (tipul I) este considerat a fi prima fază a sărăciei extreme, caracterizată de venituri și implicit consumuri în scădere continuă. Acest tip, respectiv normalitatea critică, caracterizează o situație a neajunsurilor ce pot fi surmontabile, ele având caracter temporar și reprezentând un nivel de trai destul de apropiat pragului sărăciei, persoanele aflate în această situație oscilând între starea de non-sărace și cea de sărăcie standard.
În cazul sărăciei de tip normalitate critică se găsesc de regulă marea majoritate a familiilor de pensionari din țara noastră, ca și familiile ce au mai mulți copii și venituri nesigure. În situația acestora se remarcă deseori asigurarea nevoilor de bază (respectiv hrana și locuința), chiar dacă gradul acestora este departe de a fi considerat ca fiind satisfăcător în cazul traiului decent.
Astfel, se remarcă periodic o lipsă a venitului stabil lunar sau o dimensiune redusă a acestuia, situație în care se accentuează incertitudinea existenței ulterioare, cu imposibilitatea planificării unor strategii/proiecte de viitor pentru respectiva familie.
Cel de-al doilea tip al sărăciei, respectiv situația de nevoi acută este considerată ca fiind o situație de criză de natură contingentă, caracteristică unor diverse cicluri ale vieții. Acest tip de sărăcie numai în mod parțial se poate suprapune sărăciei standard, orice persoană putând traversa o situație de nevoi acută la un moment dat.
Din acest considerent pe bună dreptate se poate aprecia că o persoană aflată într-o situație acută de criză poate fi, din perspectiva veniturilor sale (dar și a cheltuielilor) considerată o persoană non-săracă, ce este deghizată în persoană săracă.
Astfel, la nivel național, cele mai multe familii aflate în această stare sunt cele care nu dispun de o locuință în proprietate, acesta fiind de altfel elementul orimordial al unei situații de tip stabil. În această situație se găsesc persoanele tinere ce locuiesc cu părinții ori care locuiesc în gazdă, situația fiind doar una de tip temporar.
În cazul persoanelor ce nu dispun de rețele sociale ori au rețele sociale destul de precare, ce le conferă un sprijin destul de redus, ce nu permite răspunsul necesar eliminării respectivei situații de criză, ca și în cazul celor care nu au un loc de muncă stabil ori au un venit temporar, există o probabilitate destul de crescută ca această situație acută de nevoi să se prelungească în timp, ulterior ea putându-se transforma cu destul de multă ușurință din stare acută în stare cronică, cu generalizare. În cazul acestor persoane se poate afirma că situația de nevoi acută reprezintă numai o fază în cadrul procesului de cădere într-o sărăcie extremă.
Cea de-a treia situație, situația crizei generalizate, reprezintă situația caracterizată de neajunsurile de ordin multiplu ce s-au cronicizat, aceasta fiind ultima fază înaintea celei dedicate sărăciei extreme.
În situația crizei generalizate, se remarcă existența crizei în viața de zi cu zi a unei persoane nu doar ca o întâmplare, ci ca o regulă, procesul sărăciei fiind unul de durată, ce a afectat în timp mai multe sfere ale existenței unei persoane.
Comparativ cu restul situațiilor anterior descrise, situația crizei generalizate presupune:
Sărăcia standard
Venituri situate sub pragul sărăciei
Un consum mai mic decât cel dedicat pragului sărăciei
Diverse pierderi destul de semnificative reflectate la nivelul resurselor umane, a resurselor materiale, a resurselor sociale, etc
În cazul crizei generalizate, persoanele au de regulă în proprietate o locuință, dar patromoniul acestora este extrem de limitat comparativ cu contextul național, fie pentru că nu s-a reușit încă achiziționarea totală a acestei locuințe, fie datorită stării prelungite de nevoi (generate de achiziția respectivului bun) ce implică vânzarea altor bunuri ori imposibilitatea intervenției în cazul constatării deteriorării unor bunuri.
De asemenea, se constată un nivel al veniturilor amplasat sub limita pragului sărăciei, venituri ce nu permit accesul pe piața creditelor/ratelor, dar nici posibilitatea realizării unor investiții în dotările aferente unei gospodării.
În cazul persoanelor tinere, se remarcă diminuarea considerabilă a șanselor de dezvoltare, în ciuda faptului că o locuință aflată în proprietate ar putea reprezenta un element de stabilitate, respectiv securitate.
În cazul persoanelor mature ori în vârstă (cazurile cele mai frecvente) atât lipsa veniturilor ori venituri reduse, cât și lipsa unor dotări din cadrul gospodăriilor generează ideea locuinței ca fiind unica resursă a gospodăriei, șansele de redresare fiind în acest caz destul de reduse.
Ultimul tip, cel al sărăciei extreme, include toate gospodăriile ce nu au în proprietate o locuință, ce au în dotare bunuri depășite din punct de vedere tehnic și ca vârstă, și la nivelul cărora se înregistrează cheltuieli de consum totale situate sub pragum minim al sărăciei din mediul în care sunt incluse.
La nivel multidimensional, sărăcia extremă caracterizează o stare permanentizată a lispurilor cumulate, ce depășește nivelul veniturilor și al cheltuielilor dedicate sărăciei standard. Comparativ cu situația crizei generalizate, acest tip de sărăcie, respectiv sărăcia extremă, presupune și absența vieții ordonate de diverse rutine, ce conferă nu doar siguranță, ci și predictibilitate. Sărăcia extremă este caracterizată de lipsă acută a perspectivelor, cu venituri insuficiente ori temporare, cu locuințe improvizate și condiții de trai improprii.
I.3. Concepte ale sărăciei
În definirea sărăciei sunt foarte multe diferențe de formulare și de perspectivă ceea ce face ca sărăcia să aibe tipri de definire și de abordare din diferite perpective.
„ Conceptul de sărăcie poate fi abordat din diferite perpective: psihologică, care pune accentul pe consecințele dezvoltării economico-sociale asupra comportamentului cotidian al omului; sociologică, accentul este pe relația dintre om și mediul social și din perspectica economică, unde se pornește de la resursele economice de existență a oamenilor, experimate prin posibilitățile reduse de obținere a veniturilor și averii.
Această abordare are în vedere analiza sărăciei și sub aspectul accesibilității inegale și scăzute la mecanismele pieței muncii( ocupare, reconversia forței de muncă), și mecanismele pieței monetar-financiare( dimensiunea și structura creditului, nivelul și evoluția dobânzii) ” ( Dascălu, N. , 2011, pag. 121)
„ Conceptul de sărăcie absolută stabilește un standard universal acela că pragul sub care, în orice comunitate, o persoană este considerată a fi săracă. De regulă, sărăcia absolută se fundează pe ideea de subzistență, fiind definită ca lipsă a mijloacelor necesare menținerii vietii umane. Sub acest nivel, funcții esențiale, vitale, ale persoanei umane sunt afectate negativ. Acest prag de subzistență este definit mai mult la nivelul nevoilor fizice si a celor social-culturale elementare.” (Zamfir, E. , Zamfir, C. ,1995, pag 35)
„ Sărăcia absolută are bazele în conceptul de subzistență, stabilind un standard sau un prag universal sub care orice persoană, este definită ca lipsa modurilor necesare menținerii vieții umane, ori viața umană nu este la fel cu cea animală astfel presupune pe lângă hrană, îmbrăcăminte, adăpost și trebuințe superioare care, pentru a fi om, unele sunt necesar a fii împlinite.”( Zidărescu, M. 2007)
„ Sărăcia absolută reflectă acea situție a unei persoane sau colectivități umane care se caracterizează printr-un standard minim de viață, concretizat în condiții minime de hrană, de locuit, de îmbrăcaminte, încălțăminte, de sănătate cerute de menținerea randamentului uman fizic. Această accepțiune a sărăciei a constituit ulterior temeiul pentru definirea „nivelului de subzistență” . ” (Dascălu, N. , 2011, pag 122)
„ Nevoile fundamentale sunt precizate ca incluzând două elemente: în primul rând o serie de cerințe ale consumului privat al familiei- hrană adecvată, îmbrăcăminte, locuință, mobilă și echipament, iar în al doilea rând, servicii esențiale oferite de comunitate- apă curentă, transport public, servicii de sănătate și educație, facilități culturale. Toate acestea sunt indispensabile menținerii unei vieți sănătoase. În afară de necesitățile fundamentale fizice sunt adăugate și necesitățile culturale fundamentale cum sunt educația, securitatea, timpul liber și recreerea. Pentru a măsura gradul de sărăcie absolută sunt utilizați indicatori cum sunt: consumul de calorii și proteine pe locuitor, calitatea locuirii și gradul de aglomerare a locuirii, mortalitatea infantilă, accesul la asistență medicală, proporția copiilor care frecventează școala, proporția timpului liber in proporție cu timpul de munca”. (Zamfir, E. , Zamfir, C. ,1995, pag 35)
Se consideră sărăcie absolută atunci când o persoană se află sub un nivel minim de trai. Această sărăcie este asociată cu conceptul de subzistență. ( Pop Luana Miruna , 2005)
„ Conceptul de sărăcie absolută presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale, un prag universal de sărăcie în raport cu care să se măsoare progresele sau regresele absolute în eliminarea sărăciei. Acest concept este adesea supus unor critici extrem de severe, acestea pun în evidență incapacitatea acestui concept de a lua în considerare relativitatea nevoilor umane. ” (Zamfir, E. , Zamfir, C. ,1995, pag 35)
„ Sărăcia relativă reprezintă un concept mai funcțional. Renunțând la pretenția de universalitate, ea se concentrează pe identificarea condițiilor minim acceptabile într-un context socio-cultural dat. În acest fel, conceptul este mai eficace în analiza sărăciei din interiorul fiecărei colectivități, pe baza acesteia conturându-se o imagine mai realistă a stării ei la un moment dat.” (Zamfir, E. , Zamfir, C. ,1995, pag 35)
Sărăcia relativă este definită ca lipsă a resurselor minime necersare unei persoane de a participa în totalitate la viața colectivității în contextul socio-cultural dat. (Zidărescu M. 2007)
Sărăcia are la bază nevoile comparative, fiind definită în comparație cu nivelul bunăstării populației. Sărăcia relativă definește deprivarea ca pe o lipsă a nivelului minim de resurse care asigura traiul unui individ, într-un context social specific. (Pop Luana Miruna, 2005)
„ Sărăcia relativă exprimă acea situație generată de resursele insuficiente în raport cu un nivel de trai normal, decent. Aceasta se analizează sub dublu aspect, aducă sub aspect obiectiv se iau în calcul condițiile propriu-zise ale inaccesibilității oamenilor la bunurile necesare și sub aspect subiectiv se examinează manifestarea sentimentelor oamenilor, specifice inaccesibilității la bunurile corespunzătoare.” (Dascălu, N. , 2011, pag. 122)
Sărăcia subiectivă determină sărăcia, ca pe o stare socială, în baza determinării realizate de chiar indivizii a căror stare de bunăstare este evaluată. (Pop Luana Miruna , 2005)
„ Sărăcia relativă se fundează pe conceptul sociologic de frustrare relativă, această frustrare reprezintă efectul blocării satisfacerii unei necesități, reprezentând rezultatul posibilităților individuale la propriile necesități. Însă omul se raporteză mereu si la ceilalți oameni, făcând comparație între consumul său și al celorlalți, această sărăcie poate fi legată și de frustrarea relativă care îl face pe om să se definească sărac sau nu prin raportare la ceilalți.
Townsend definea sărăcia prin conceptul de deprivare relativă, în 1979 o definește ca pe o imposibilitate a unei persoane de a avea acces la activitățile considerate a fi standard în respectiva societate. ” ( Zamfir, E. , Zamfir, C. , 1995, pag. 36)
Societatea dezvoltă la nivelul posibilităților de care dispune un mod de viață, aceste moduri de viață devin nevoi ale mebrilor societăii, neîmplinirea lor creează sentimentul de marginalizare sau neîmplinire, așader un sentiment de sărăcie.(Zamfir, E., Zamfir, C. , 1995)
„ Planul Național Antisărăcie și de Promovare a Incluziunii Sociale, elaborat de CASPIS în 2002, face diferența între sărăcia extremă, sărăcia severa și sărăcia relativă.
Sărăcia extremă este definită ca și o lipsă atât de gravă a resurselor financiare, încât condițiile de viață ale respectivei persoane sunt absolut inacceptabile pentru o societate civilizată, acest lucru dăunează grav demnității ființei umane, producând degradări rapide și greu reversibile ale capacităților de funcționare socială normală. ” ( CASPIS, 2002, pag. 7 apud. Pop Luana Miruna , 2005, pag. 44)
„ Sărăcia severă este determinată de un nivel scăzut al resurselor, lipsurile persistente și masive care împiedică o funcționare socială normală, dar care nu oprește încercarea de a ieși din sărăcie și nici normalizarea în care resursele revin la normal” (CASPIS, 2002, pag. 7-8 apud. Pop Luana Miruna, 2005, pag. 44)
În România se aproximează ca 1% din toata populația trăiește într-o sărăcie extremă, iar cei care trăiesc într-o sărăcie severă este de 12%. (Pop Luana Miruna, 2005)
„ Sărăcia absolută se amestecă cu cea relativă în țările sărace, față de țările bogate unde, sărăcia absolută cuprinde o parte mică de populație. ” ( Zamfir C. 2002 apud. Păun Georgiana, 2007)
„ Sărăcia ca o lipsă de venituri este în strânsă legătură cu un alt concept, cel de „ prag al sărăciei” .Pragul de sărăcie este definit ca fiind caracterizat de „ venituri mai mici sau egale cu cele necesare pentru o minimă substanțială”.(Păun Georgiana, 2007, pag. 43)
I.4. Metodologia de măsurare și pragurile sărăciei
Pentru a măsura săracia la orice nivel este nevoie de două măsuri: un indicator numeric al bunăstarii și un prag al sărăciei.
„ A măsura sărăcia constă, în varianta cea mai simplă, în stabilirea procentului de indivizi, sau de familii care se află sub respectivul prag.
Există două modalitați general folosite pentru măsurarea cantitativă a bunăstării, la nivel de familie sau la nivel de individ. O soluție pretinde înregistrarea tuturor veniturilor corespunzătoare unei perioade de referință. Cealaltă soluție solicită agregarea tuturor consumurilor realizate de unitatea de analiză în perioada de referință.” (Chipea F. Ștefănescu F. , 2004, pag 101)
Pragul de sărăcie este acel nivel de resurse economice în bani, necesare unui trai acceptabil de colectivitate. ( Zidărescu, M. 2007)
Sărăcia absolută se măsoară prin realizarea unui prag al sărărciei, semnificând un punct de reper, pentru a se lua în considerare consumul considerat minimul necesar uneipersoane, unei gospodării sau familii. (Pop Luana Miruna, 2005)
„ Pragul absolut de sărăcie poate indica cu claritate progresul unei societăți, atât în dezvoltarea sa economică, cât și în politica de combatere a sărăciei; în combinarea acestor doi factori, o colectivitate ar putea elimina complet sărăcia. În schimb, pragul relativ de sărărcie reprezintă o țintă mișcătoare în progresele economice ale colectivității ridică, totodată, și pragul relativ al sărăciei. Singura modalitate de aelimina sărăcia relativă nu este creșterea economică și nici sprijinul focalizat al celor mai sărăci, ci schimbarea distribuției veniturilor în sensul egalizării lor. ” ( Zamfir E. , Zamfir, C. ,1995, pag 38)
Sărăcia relativă este raportată la sărăcia comunitară aceasta referindu-se, la o comunitate care este privată de anumite condiții necesare nevoilor primare și cele sociale, acest tip de sărăcie poate fii alăturat cu sărăcia de lungă durată. ( Mihalache N. M. , 2013)
„ Pragul sărăciei relative se calculează, ca un procent din media cheltuielilor de consum într-o societate. Fixarea unui prag ca % din consumul mediu este mai mult sau mai puțin fără o semnificație deosebită. ” ( Pop Luana Miruna, 2005)
„ În România, nu există un prag oficial de sărăcie, în funcție de care să se adopte o serie de politici și la catre să se raporteze beneficiile sociale acordate celor aflați în nevoi. Legea venitului minim garantat( Legea nr. 416/2001) reprezentând cadrul legislativ de acordare a unui ajutor monetar tuturor celor aflați în nevoie. Pragul utilizat de către această lege în stabilirea eligibilității este mai scăzut decât cel estimat în candrul analizelor referitoare la sărăcie și nu reprezintă, în fapt, un prag de sărăcie. Deși în România nu s-a adoptat un prag oficial de sărăcie, în 2000 ia naștere o comisie guvernamentală de promovare a incluziunii sociale și reducere a sărăciei. ” (Pop Luana Miruna, 2005, pag. 44)
„ Pragul absolut de sărăcie include deci un anumit grad de relativitate in definirea nevoilor fundamentale in raport cu variația unor condiții elementare. Astfel, nevoile de adăpost, de îmbrăcăminte, de deplasare, de comunicare sunt diferite in funcție de condițiile climaterice si de organizarea socio-culturală. ” (Zamfir E. , Zamfir, C. ,1995, pag 35)
„ În măsurarea sărăciei, limita folosită pentru identificarea gospodăriilor și persoanelor sărace este pragul sărăciei care este calculat și acesta în diferite moduri. O primă distincție este între pragurile relative și absolute. Pragurile absolute fixează limita respectivă la o valoare normativă convențională determinată indiferent de datele stabilite în funcție de anumite considerente.
Pragurile relative sunt stabilite de obicei ca puncte de pe scala agregatelor de consum sau de venituri construite pe datele care se evaluează. Ele au calitatea de a fi flexibile pentru diferite situații față de care decidenții trebuie să reacționeze dar sunt specifice momentului în care sunt culese datele, comparațiile între diferitele rate calculate cu același prag relativ dar la momente diferite fiind destul de distorsionate de modificarile în timp ale structurii consumului.
În trecut, pragurile se stabileau ca și procent din media măsurii bunăstării, de obicei 40 % din medie pentru pragul sărăciei severe și 60% pentru pragul sărăciei simple. ” (Chipea F. , Ștefănescu F. ,2004, pag 102-103).
Pragul absolut de sărăcie se înființează pe unele nevoi universale, iar pragul relativ de sărăcie este realizat pe unele nevoi relative, diferite față de condițiile naturale, sociale și culturale. (Zamfir, E. , Zamfir, C. ,1995)
„ Sărăcia a fost definită ca fiind absolută, atunci când mijloacele necesare menținerii nivelului de trai lipsesc sau se găsesc la cote alarmant de mici față de linia sărăciei fiind numită și prag al sărăciei sau nivel de subzistență” ( Mihalache N. M. , 2013, pag. 27) .
I.5. Sărăcia și excluziunea socială
„ Conceptul de excluziune socială a luat naștere în cadrul documentelor și al programelor antisărăcie, elaborate în perioada postbelică de către Comunitatea Europeană. La început termenul era definit în strânsă legătură cu conceptul de sărăcie, ca fiind o consecință sau un indicator al stării de sărăcie. Mai târziu prin anii ’90 la început, conceptul de excluziune socială era definit în relație cu comunitățile locale, fiind înlocuit termenul de sărăcie. ” ( Pop Luana Miruna, 2005, pag. 46)
Conceptul face trecerea de la sărăcie fiind o modalitate de măsurare a nevoii de protecție socială, insuficiența consumului sau lipsa veniturilor iar la excluziune socială ca lipsă a oportunităților de mai multe tipuri decât oportunitățile de câstig sau consum.” (Preda M., 2002).
Excluziunea socială s-a dezvoltat independent față de sărăcie, fiind bazat pe ideea drepturilor ce le are un cetățean al unei țării. Sărăcia inițial era definită în raport cu venitul, iar excluziunea socială în raport cu drepturile sociale(muncă, locuire, educație) (Consiliul Național al Persoanelor vârstnice, Martie 2010) .
„ Excluziunea socială nu înseamnă doar o simplă sărăcie în lipsa unui venit sau șomaj, aceasta se definește prin referire la mai mulți factor, cum ar fi participarea la viața comunității. Acest concept este un fenomen relativ, deoarece este definit în raport cu o comunitate, cu standardele de „ normalitate” ce funcționează în acea comunitate. Excluziunea socială nu este un fenomen absolut, care sa se poată evalua doar pe baza situației individului în izolare ” (Pop Luana Miruna, 2005, pag. 47) .
Diferența dintre sărăcie și excluziune socială este aceea că sărăcia este o lipsă de resurse materiale și de venituri(bani) , iar pe de altă parte excluziunea socială face referire la problemele sociale și la grupurile dezavantajate. Jordi Estivil definește excluziunea socială astfel „ acumularea de procese confluente cu rupturi succesive din centrul economiei, vieții politice și al societății care distanțează persoane, grupuri și comunități într-o poziție de inferioritate în relația cu resursele predominante” (Estivil 2003 apud Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, Martie 2010) .
„ O analiză a conceptului de „excluziune socială” schimbă imaginea valorilor care stau la originea protecției sociale a indivizilor, prin diversificare și nuanțare. Lipsa veniturilor sau consumului insuficient devin doar o parte de excluziune, cea financiară, iar responsabilitatea statului se schimbă din a furniza un minim necesar (de venituri) în a elimina cauzele/restricțiile care exclud individul de la procurarea lor.” ( Preda M. , 2002, pag 97).
„ Conceptul implică un element dinamic, în sensul că nu este numai o stare, o sumă de lipsuri sau deprivăridar și perspective, șanse din ce în ce mai mici de integrare și recuperare a lipsurilor prezente. „ Prin „perspective” ar trebui să înțelegem nu numai cele proprii, dar și cele ale copiilor. Excluziunea socială se aplică de-a lungul mai multor generații, evaluarea aploarei acestui concept trebuie să depășească statutul actual” ( Atkinson, 1998, pag. 14) .
Excluziunea socială este considerată doar o parte a sărăciei și o formă specifică de, excluziune financiară. ( Preda M. , 2002)
,, Exluderea socială (săracia) reprezintă una dintre problemele cu care se confruntă o bună parte dintre persoanele vârstnice datorită faptului că nu dispune de resurse suficiente pentru a participa activ la viața publică, socială și culturală’’ ( Bodogai, S. , 2009, pag. 88).
Lipsa banilor atrag după sine o mulțime de probleme, persoana vârstnică se află în imposibilitatea de a se gospodării, nu poate să achite facturi, iar hrana devine tot mai greu de procurat.
O altă problemă a lipsei financiare o reprezintă lipsa serviciilor sociale și a medicației, vârstnicul nu reușește să cumpere medicamentele necesare afecțiuni de care suferă.Săracia reprezintă pentru persoana vârstnică scăderea resurselor financiare și a traiului zilnic tot mai greu reprezentat prin hrana tot mai puțină, modul de a locui tot mai precar în lipsa igienei .
Toate aceste probleme economice aduc vârstnicului o serie de schimbări impuse care atrag agravarea stării de sănătate, fiind și o barieră între viața normală lipsită de griji și cea actuală a persoanei vârstnice în care se duce o,, luptă’’ pentru supraviețuirea zilnică.
CAPITOLUL II. – PERSOANE VÂRSTNICE
2.1. Definirea bătrâneții
„ Bătrânețea este perioada finală a vieții, care începe cu vârsta de 60 de ani, limita de 65 de ani, în legătură cu atingerea duratei de viață. Este caracterizată prin diminuarea treptată a structurilor fizice. ” ( Pop Luana Miruna, 2002, pag. 126)
Potrivit Legii nr. 17/2000, art.1, al, 4 „persoanele vârstnice” sunt persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, „persoanele vârstnice sunt persoanele care au împlinit vârsta de 65 ani” .
Formularea recomandată de O.N.U. este „persoană în vârstă” și astfel se evită denumirea ca ,,bătrân’’ sau ,,bătrână’’, considerându-se că are efecte negative asupra persoanei(Idem, 2007).
„ Cuvântul bătrân provine din cuvântul latinesc ” veteranus” care desemnează soldatul imperial după implinirea vârstei până la care trebuia să aducă servicii Romei, serviciile erau rasplatite prin dreptul la liniște și viață prosperă. ” ( Zamfir C. , 1993, pag. 25)
La nivelul individului, îmbătrânirea este considerată un fenomen multidimensional care include schimbări fizice ale organismului uman după viața adultă , precum și schimbări psihologice care apar în mintea și capacitățile mentale cât și schimbări sociale în felul în care persoana este văzută ( Sorescu, 2005).
,, Îmbătrânirea este un proces biologic complex, normal, fiziologic, având o mare predispoziție spre îmbolnăvirea persoanei. Așa cum copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea, sunt stări normale, exact așa este și cu îmbătrânirea. Îmbătrânirea este un proces normal, fizilogic, cu o predispoziție mai mare pentru îmbolnăviri, cu o patologie mai mult sau mai puțin specifică’’ (Runcan, 2010, p.60).
,, Îmbătrânirea normală’’ este definită ca fiind procesul natural și lent prin care trece individul odată cu trecerea anilor și permite atingerea unei vârste înaintate.
,, Îmbătrânirea patologică’’ este acel proces alert în care corpul individului se transformă într-un ritm accelerat, implicând o degradare rapidă a organismului ( Gal, 2001).
„ „ Bătrânii- bătrâni” sunt persoane care au dificultăți în a-și menține, independența funcțională. Termenul servește la desemnarea persoanelor vârstnice de peste 65 de ani numiți fragili. ”
„ „ Bătrânii-tinerii” sunt persoane care au independență funcțională totală, termenul se aplică la persoanele cu vârste cuprinse între 60-65-70. ” ( Pop Luana Miruna, 2002, pag. 128-129)
,, În limba română ,, bătrân’’ are ca etimon cuvântul latin ,, veteranus’’ (forma intermediară ,, betranus’’ = bătrân) care desemna soldatul imperial după împlinirea vârstei până la care trebuia să aducă servicii Romei, aceste servicii erau răsplătite prin dreptul la liniște și viață prosperă garatate ’’(Bodogai, S. , 2009, p.50).
Îmbătrânirea este etapa schimbărilor majore în viața fiecărui individ, aceste schimbări care produc dezechilibre, care afectează tot mai multe persoane care nu sunt pregătite să accepte și să se adapteze noilor schimbări, iar de aici pornesc o mulțime de probleme cum sunt dependența de alcool, bolile psihice demențele, depresile, dependența de alte persoane.
Povara bătrâneți este greu de dus pentru cel care o poartă, datorită situație economice, a bolilor de care suferă și a neputinței de a mai schimba ceva în viața sa (Runcan, 2010).
,,Bătrânii sunt surghiuniți din societatea modernă, fapt care echivalează cu uciderea bunicilor noștri, crimă pe care nu ne-o putem ierta. Atitudinea corelativă cu o proastă adecvare a Supraeului, devenind labil sau acuzator. Atunci, teama de riduri, de putreziciune, de decădere, inhibiția aproprierii fizice, frica de trupul bătrânului au devenit motive de respingere, de excludere și de expulzare, pur și simplu pentru că privarea de contactul cu bunicii a dezvoltat mecanismul negării care constă în uitarea faptului că moartea este înscrisă în viață’’ (Barbier, 2005, p.78)
Dicționarul explicativ al limbii române definește ”bătrânul” ca fiind persoana cu vârstă înaintată, o persoană care trăiește mulți ani. Bătrânețea este procesul biologic natural și inevitabil care începe la naștere. ( Neubeck, 1997)
„ În literatura de specialitate se consideră că persoana vărstnică este de cele mai multe ori dezavantajată prin scăderea resurselor fizice, care nu înseamnă întotdeauna boală, prin scăderea resurselor financiare sau prin prezența unui handicap mintal. În România mulți vârstnici trăiesc sub nivelul de decență, renunță la căldură, energie electrică, apă caldă, fregventează cantinele sociale, solicita instituțiilor statului,asociațiilor și fundațiilor ajutoare necesare supraviețuirii” ( Chipea, Cioară, Hatos, Marian, Sas, 2007, pag. 432) .
2.1.1. Aspecte privind persoanele vârstnice
Categoria persoanelor vârstnice este una „ vulnerabilă la boli” , deoarece vârsta în sine reprezintă un factor de risc pentru majoritatea bolilor. Confruntați cu problemele de sănătate specifice vârstei, majoritatea vârstnicilor din România sunt nevoiți să facă față și „ diminuării veniturilor”. Chltuielile cu alimentele și medicamentele, cu plata utilităților lunare, cele legate de taxe și impozite reprezintă adevărate probleme pentru majoritatea vârstnicilor.
Persoanele vârstnice se confruntă cu un spectru tot mai larg de probleme, datorită faptului că situația socială și medicală a bătrânilor se deteriorează treptat din cauza reducerii veniturilor odată cu pensionarea. Politicile sociale din domeniu vizează în special protejarea venitului, perfecționarea calității îngrijirii mediacale, sprijinirea persoanelor în vârstă pentru a duce o viață demnă și independentă în mediul propriu, lărgirea posibilităților de integrare a vârstnicilor în viața comunității și ameliorarea capacității serviciilor publice de a face față nevoilor în continuă schimbare( Neamțu, 2003, pag. 908-913) .
În prezent bătrânețea este perecepută ca o povară chiar și de persoana care o poartă, schimbările semnificative determinate de trecerea anilor sunt considerate ca fiind marcate de o perioadă tragică, pe fondul acestor schimbări apar sentimentele de teamă și zbucium interior, izolare și singurătate, astfel vârstnicul poate aluneca ușor în depresie dacă nu primește ajutorul din partea cuiva (Gal, 2001).
,, Dicționarul Larousse definește îmbătrânirea ca fiind ansamblul de transformări ce afectează ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea țesuturilor, atrofierea musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacitățiide adaptare’’( Neamțu, 2006, pag. 914).
Serviciile de îngrijire a persoanelor vârstnice sunt adaptate în funcție de nevoile specifice fiecărui vârstnic. Serviciile specializate oferite de instituții publice sau private au ca scop asigurarea unei cât mai bune calității a vieții vârstniculuicât și pentru familia acestuia (Bodogai, 2009).
Tipurile de îngrijire a persoanelor vârstnice trebuie să asigure nevoile de bază a a cestuia:
Asigurarea igienei corporale și posibilitatea de a avea un aspect cât mai ingrijit;
O alimentație potrivită care să nu-i afecteze starea de sănătate;
Mobilizarea și deplasarea persoanei în cazul în care este mobilizată la pat, să îi fie oferit ajutorul de a se ridica sau așeza;
Asigurarea medicației potrivite problemei de sănătate de care suferă ( Gal, 2003).
Serviciile de care pot beneficia persoanele vârstnice sunt grupate în patru categorii:
servicii sociale prin care se asigură ajutor pentru plata unor servicii cum sunt facturile,îngrijirea locuinței și prepararea hranei;
servicii socio-medicale prin care se asigură starea de sănătate și recuperarea capacitățiilor de autonomie, menținerea igienei personale și a locuinței persoanei vârstnice;
servicii psiho-sociale acestea sigura recuperarea psiho-afective, previne marginalizarea socială și integrarea persoanei vârstnice în societate;
servicii medicale prin acetea se asigură îngrijitea medicală a persoanei și tratarea afecțiunilor de care suferă (Gal, 2003).
Grila Națională a persoanelor vârstnice cuprinde toate criteriile pe baza cărora persoanele sunt încadrate în grade de dependență. Pentru ca persoanele vârstnice să poată fi încadrate corect este întocmită o fișă de evaluare sociomedicală. Acestă fișă este obligatorie în dosarul persoanei vârstnice, ea urmând să fie complectată de către medicul specialist în gentriatrie-gerontologie, împreună cu doi asistenți sociali din consiliului local sau de la direcția generală de muncă și protecția socială județeană și împreună cu reprezentați ai unor asociații non-guvernamentale pentru a stabili datele care vizează gradul de dependență a persoanei vârstnice ( Miftode, 2004).
„Miracolul vieții și al morții este o preocupare esențială a omului din totdeauna. De ce ne naștem, ce este viața, de ce ne îmbolnăvim și de ce murim? Până a găsi răspunsuri la toate aceste întrebări oameni trăiesc încercând să se adapteze la viață, obișnuindu-se cu îmbătrânirea și moartea, cel mai adesea fără să le înțeleagă sau să le accepte’’ ( Sorescu, 2005, pag. 5).
Nevoia poate fi descrisă ca o „ lipsă, diferență între starea reală și starea de dorit, situație recunoscută/confirmată de către membrii comunității și care poate fi schimbată” (Reviere, Berkowitz, Carter și Ferguson, 1996, apud Bodogai, S. , 2009, pag. 71) .
O categorie aparte de nevoi o reprezintă „ nevoia de asistență socială”, care desemnează ”resursele emenetare minime necesare pentru o viață demnă și o funcționare socială normală, neacoperite prin efortul persoanei sau familiei în cauză și nici de componentele de asigurare socială ale sistemului de securitate socială” . Persoanele vârstnice se află uneori în situația de a avea nevoie de asistență socială, nevoie care poate fii provenită din lipsa resurselor econmice- un nivel de viață sub standardele minime acceptate, lipsa locuinței, lipsa de acces la serviciile de asistență medicală sau din limitarea severă a capacităților personale de a duce o viață normală- handicap, probleme de sănătate, probleme de integrare în viața de familie sau în comunitate, dificultăți de relaționare cu ceilalți. Suportul material și serviciile de asistență socială sunt cele două modalități de spijin pentru persoanele care se confruntă cu nevoia de asistență socială. „ Nevoia de asistență socială reziduală reprezintă nevoia de asistență socială neacoperită de sistemul de asistență socială, în cazul cârstnicilor din România această nevoie fiind evidentă( Zamfir C. apud. Sorescu, 2010, pag. 363) .
Principalele probleme ale vârstnicilor sunt „ financiare datorate diminuării veniturilor personale în urma retragerii din activitatea profesională; o bună parte din vârstnici se află se află sub pragul relativ de sărăcie și sunt marginalizați din punct de vedere social; reducerea veniturilor poate conduce și la deteriorarea stării de sănătate; probleme de sănătate care conduc deseori la dependență sau pierderea autonomiei; probleme de integrare în societate datorate marginalizării sau izolării sociale”( Stanciu apud. Bodogai, S. , 2009, pag 75) .
Factori precum sărăcia, absența unor măsuri de sănătate publică, apartenența la grupuri etnice și rasiale, handicapul, reprezentarea socială a bătrâneții, starea de sănătate fizică și psihică, situația economică, excluziunea socială, singurătatea și bunurile adecvate cerințelor speciale generează vulnerabilități la „ vârsta a treia” ( Zamfir, 1995, pag. 184) .
2.1.2 Pensionarea
Modul în care fiecare individ privește pensionarea este diferit, depinzând de mai mulți factori determinanți, cum a trăit persoana până în momentul pierderea locului de muncă unii se pot bucura mai mult pentru timpul liber, însă alți sunt afectați de problemele finaciare și grijile familiei, poziția socială le cauzează pierderea încrederii de sine și imposibilitatea de a mai schimba ceva (Riemann, Kleespies, 2005).
Momentul pensionării este un eveniment în viața persoanei care schimbă total orizonturile ei, acest lucru atrage o mulțime de consecințe, atât pe plan social prin restrângerea cercului social, ca în final persoana să pierdă grupului de contact ( Gal, 2003).
Se cunoaște faptul că pensionarii au mai mult timp liber pentru a călători pentru a se relaxa, pot lua parte la activități noi pe care nu putea să le facă în timpul în care avea un loc de muncă și care au fost amânate de mult timp.
Retragerea din viața profesională și schimbarea statusului și a rolului social pentru persoanele ajunse la vârsta pensionării semnifică o decădere pe plan psihic și economic.Capacitatea fiecarui om de a se adapta noilor schimbări poate fi diferită în funcție de valorile individului, acceptarea pozitivă sau negativă a pensionării.
Pensionarea, retragerea din viața profesională activă este „ separarea cu caracter instituționalizat a unui individ de poziția sa ocupațională, care-i dă dreptul de a primi în continuare venituri pe baza anilor anteriori de mincă” ( Rădulescu, 1994, pag. 132) .
Prin muncă ne structurăm timpul, relaționăm cu ceilalți, beneficiem de un anumit statut, de o serie de oportunități de autorizare, fapt care contribuie la formarea identității și la definirea semnificației propriei existențe. Pensionarea duce pe de o parte la scăderea venitului și a nivelului de trai, pe de altă parte la recostruirea imaginii de sine, în cazul indivizilor obligați să se pensioneze când încă sunt capabili, disponibili intelectual și cultural sau la o criză de prestigiu ( Șchiopu și Verza, 1981, pag. 308-309) .
„Femeile pot resimți vârsta pensionării mai ușor decât bărbații ocupându-se de treburile gospodărești, menaj, prepararea hranei. Adaptarea este mai ușoară în cazul femeilor, ele privând pensionarea ca pe un prilej în care se pot odihni după ce au muncit atâția ani și se dedică mai mult nepoților și treburilor gospodărești, fiind o etapă mai ușoară de trecut pentru femei, care în genere se pot adapta mai ușor decât bărbații la schimbări majore” (Gârleanu-Șoitu, 2006, pag. 43).
R. Atchley ne vorbește de cele trei faze ale pensionări prin care trece persoana:
,, 1. faza de prepensionare,în care cei activi sunt sprijiniti emoțional pentru a accepta ideea retragerii;
2. faza imediat următoare în care subiectul își recapătă plăcerea de a petrece timpul liber;
3. faza dezamăgirii în care se pierde încântarea de a fi pensionar’’( Zapodeanu, 2005, pag. 145).
În România a scăzut durata de viața, iar pensia care nu este suficient de mare pentru a acoperi taxele și impozitele , îi fac pe vârstnici să simtă povara grea a bătrâneții trăind cu sentimentul de frustrare că numărul lor este în creștere în comparație cu populația activă
(Consiliul Național al persoanelor Vârstnice, 2014)
Într-o analiză a standardului de viață a populației vârstnice, structura cheltuielilor de consum și ponderea lor indică faptul că pensionarii au un consum caracteristic stării de sărăcie. Potrivit aceleiași analize, veniturile gospodăriilor de pensionari se află sub nivelul tuturor celorlalte tipuri de gospodării, cu excepția celor șomerii, vârstnicii se plasează în partea negativă a scalei săraci- bogați în proporție de 90% ( Bălașa, 2006, pag. 43- 45) .
Sistemul actual de pensii este un sistem multi-pilon:
-Pilonul I– cadrul legislativ este oferit de Legea nr. 19/2000, privind Sistemul Public de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, și modificat pentru a fii în concordanță cu modificările succesive intervenite la nivelul celorlalți doi piloni prin Legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.
-Pilonul II- reprezintă sistemul privat obligatoriu
-Pilonul III- reprezintă sistemul pensiilor private propriu-zise, fiind un sistem la care se aderă în mod facultativ, în funcție deci de opțiunea ficărui angajat( Legea nr. 204 din 22 mai 2006, privind pensiile facultative) .
Principalele elemente noi introduse în Legea nr. 263 din 2010, privind sistemul unitar de pensii publice se referă la:
Organizarea unui sistem de pensii unic, garantat de stat, bazat pe principiul redistribuirii și solidarității inter-generații
Extinderea sferei de cuprindere în sistem prin introducerea obligativității asigurării pentru mai multe categori de persoane
Creșterea treptată a vârstelor standard de pensionare concomitent cu creșterea stagiilor minime și complete de cotizare
Raționalizarea criteriilor de încadrare a locuitorilor de muncă în condiții speciale și deosebite
Promovarea unei noi categorii de pensii
Reactualizarea pensiilor odată cu aprobarea coeficientului care determină valoarea anuală a punctului de pensie prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar pe de altă parte reactualizarea automată a acestora în cursul execuției bugetare prin indexare trimestrială
Recunoașterea dreptului de pensie, indiferent de cetățenie al tuturor persoanelor care au realizat stagii de cotizare in sistemul de pensii în România
Administrarea noului sistem într-o manieră independentă de către o instituție condusă tripărtite
Posibilitatea constituirii și unor fonduri private de pensii cu participare obligatorie sau voluntară ( Marc, 2010, pag. 75-76) .
2.1.3. Legislație
***Legea nr. 17/ 2000 republicată în Monitorul Oficial nr.175/ 6 martie 2007 privind asistența socială a persoanelor vârstnice publicată în Monitorul Oficial al României.
Potrivit art.1 din Legea 17/2000 persoanele vârstnice din România au dreptul asistență socială, persoanele care au împlinit vârsta legală de pensionare.
Conform art. 2 asistența socială a persoanelor vârstnice se realizează prin servicii și prestații.
***Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistestemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 852 din 20 decembrie 2010.
Conform Art 1. Dreptul au drept la asigurări sociale care sunt garantate de stat în condițiile prezentei legi prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurari de asigurări sociale.
Comform Cap IV. Art. 51 din legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistestemul unitar de pensii publice, au dreptul la sistemul public următoarele categorii de pensii:
Pensia pentru limită de vârstă
Pensia anticipativă pensia anticipatip parțială
Pensia de invaliditate
Pensia de umaș.
Potrivit Art 53. din lege vârsta standar de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați, iar pentru femei 63.
Conform Art . 103 Secțiunea 7, pensia se acordă la cererea persoanei îndeplinite sau a tutorelui acesteia, cererea de pensionare se depune împreună cu actele prin care se dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, începând cu data îndepliniri acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana.
Art. 104, prevede stabilirea pensiilor prin decizia casei teritoriale de pensii sau a casei sectoriale, Alin( 3) pensiile se acordă în funcție de elementele specifice fiecărei categorie de pensi de la o dată la alta.
Art. 106 prevede admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizia emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile, decizia se comunică persoanei în termen de 5 zile.’’
Conform Cap.V., Art. 211 in sistemul de pensii, în afara pensiilor se mai pot acorda în condițiile prezentei legii, următoarele prestații:
tratament balnear, altul decât cel care potrivit legii, se suportă de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru asigurați și pensionari;
bilete de odihnă, pentru asigurați;
ajutor de deces, în baza decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceștia.
Capitolul X , Art. 179 prevede plata sumelor necuvenite prin intermediul caselor teritoriale de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlul executor.’’
Potrivit datelor statistice de pe saitul Ministerului, Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în 2016 numărul pensionarilor în România este de 5.114,8 mii( http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/).
***Legea nr. 27 din 28 decembrie 1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, a intrat în vigoare în ianuarie 1967. Fondurile necesare plății pensiilor se formau din contribuțiile întreprinderilor, altor organizații și ale persoanelor fizice care angajează, precum și din sumele alocate în acest scop din bugetul de stat, salariații fiind scutiți de plata contribuțiilor. Pensia de ajutor social se acordă persoanelor lipsite de mijloace proprii de existență și care aveau vechime în muncă minim 5 ani, dar mai puțin de 10 ani, sau erau invalizi de orice grad ( Mărginean, 1999, pag. 100) .
CAPITOLUL III. – CADRU METODOLOGIC
3.1. Obiectivele și metoda cercetării
Cercetarea este calitativă și urmărește perspectiva persoanelor vârstnice asupra sărăciei.
Obiectivele:
identificarea problemelor cu care se confruntă persoanele vârstnice cu venituri minime
formularea de propuneri privind introducerea sau îmbunătățirea unor servicii sociale și stabilirea priorităților de intervenție.
În cercetare am folosit ca metodă ghidul de interviu individual, pe care l-am aplicat persoanelor vârstnice cu condiții financiare minime.
Am ales să utilizez metoda ghidului de interviu, întrucât nevoile și problemele cu care se confruntă grupul țintă al cercetării sunt diversificate și tocmai de aceea am dorit ca această metodă să le ofere posibilitatea de a își exprima liber opinia fără a se simți constrânși în a-și exprima sărăcia.
Termenul „interviu” provine din limba engleză și semnifică întâlnirea și conversația între doua sau mai multe persoane. Interviul este o comunicarea în care o persoană obține informații de la o altă persoană. Interviul este o modalitate de investigare științifică și de intervenție socială bazată pe comunicarea verbală, având ca scop principal, înțelegerea și explicarea fenomenelor socio-umane. Interviul semistructurat presupune un ghid de interviu cu întrebări predefinite, dar care permite intervievatorului să devieze de la plan ca să pună întrebări specivice. Intervievatorulintroduce tema, apoi ghidează discuția punând întrebări specifice( Chelcea, 2004, pag. 262) .
„Ghidul de interviu permite un răspuns autentic și personalizat din partea subiectului care este intervievat pentru îndeplinirea obiectivelor cercetării. În realizarea ghidului de interviu cercetătorul trebuie să parcurgă trei mari secvențe:
pregătirea interviului;
derularea interviului;
analiza discursurilor și redactarea raportului de interviu.
Fiecare ghid de interviu impune respectarea unor reguli, pentru ca interviul să-și atingă obiectivele, sunt câteva condițiile de care cercetătorul trebuie să țină cont atât în pregătirea teoretică cât și în pregătirea practică.
Pregătirea teoretică a ghidului de interviu are în atenție aspectele următoarele:
identificarea problemei;
documentarea teoretică asupra problemei despre care se va discuta cu subiectul grupului țintă;
precizarea scopului și a obictivelor cercetări;
delimitarea populației;
construirea unui plan de interviu în care să fie cuprins ghidul de interviu și parametrii situație de intreviu ” (Neamțu, 2003, pag. 303-308) .
Principalul obiectivul al interviatorului constă în al face pe intervievat să vorbească pentru a obține cât mai multe informații în atingerea obiectivul cercetări, folosind ascultarea activă prin adoptarea unei atitudini nondirective, empatice, cât și acceptarea interlocutorului, fără a aduce critici și acuze.
În realizarea interviului este recomandat să fie evitate folosirea întrebărilor închise, pentru a nu se produce blocaje de comunicare și pentru ca interlocutorul să poată să îți exprime liber opinia, fără a se simți constrâns.
3.2. Analiza datelor
Am realizat 13 interviuri individuale cu pensionari din județul Bihor dintre care 7 femei și 6 bărbați. Analiza datelor s-a realizat pe baza transcrierii interviurilor.
Interviu nr. 1
Pensionară B.M. de 65 ani, locuiește singură într-o gospodărie personală, este pensionată de 20 de ani dintre care 10 ani sunt pensie de boală.
Veniturile lunare provin doar din pensie care este în valoare de 520 ron. Cheltuielile lunare sunt reprezentate de achitarea utilităților din gospodărie, hrană și medicamente, valoarea acestora depășind venitul lunar al acesteia, nereușind să mai econimisească.
Consumul de carne săptămânal este odată sau chiar de două ori din gospodăria proprie a acesteia.
Ajutor pentru cheltuieli neprevăzute primește din partea celor doi copii nefiind suficient venitul pentru acoperirea propriilor nevoi.
Consumul produselor de lux și deplasarea în vacanțe este imposibil de realizat din problema banilor. Sărăcia este văzută de aceasta ca fiind imposibil de conviețuit decent sau chiar supraviețui fără puțin ajutor din partea copiilor.
La întrebarea despre posibilitatea unui ajutor oferit altei persoane vârstnice să depășească sărăcia, aceasta a răspuns: „ Aș dori să ajut dar nu am cum să ajut, decât cu o vorbă buna” .
Interviu nr. 2
Pensionară D.F în vârstă de 68 ani, locuiește singură, într-o gospodărie personală, aceasta este în pensie de 22 ani .
Veniturile lunare provin doar din pensie, fiind în valoare de 900 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor, hrană și medicamente. Veniturile lunare acoperă cu greu cheltuielile, ne reușind să economisească nimic, trece cu greu de la o lună la alta. În cazul în care cheltuielile sunt mult mai mari decât valoarea propriului venit se împrumută de la rude sau vecini.
Consumul de carne este aproximativ de doua ori pe saptamană, din gospodăria proprie de cele mai multe ori dar uneori și din comerț. Veniturile dobîndite nu sunt suficiente de cele pentru satisfacerea decentă a nevoilor.
Consumul de produse de lux si deplasare în vacanțe este foarte greu de realizat din cauza banilor, în situațiile neprevazute sau taratamentele necesare asemenea sunt și acestea foarte greu de realizat. Nu a fost într-o vacanță de foarte mult timp singurul loc în care își permite cu efort mare este la o bază de tratament odata la câțiva ani.
La întrebarea cum descrie săracia, răspunsul acesteia a fost:’’ săracia este urîta din toate punctele de vedere’’ .
Modul de a depăși sărăcia văzut de dânsa: ’’Comunismul să revină, atunci avea toată lumea cu porția dar aveam de toate, acum suntem o țara condusă de hoți’’.
La întrebarea adresată ’’Cum considerați că ați putea ajuta persoanele neajutorate’’, răspunsul a fost : ’’ Aș dori să îi pot ajuta pe oamenii nevoiași dar nu pot să o fac deoarece cheltuielile sunt foarte mari și traiul e greu în Romania’’.
Interviu nr.3
Pensionar R.E cu varsta de 71 ani, locuiește singur , într-o gospodărie personală, este în pesnie de 22 ani și de 4 ani este văduv.
Veniturile lunare provin doar din pensie, valoare ei fiind de 720 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor: apă, gaz, electricitate; a hranei și medicamentelor. Venitul lunar acopera cu greu cheltuielile, nu reușește să economisească nimic descurcându-se cu mare efort să întrețină gospodăria.
Consumul de carne este aproximativ o dată pe saptamană, din gospodăria proprie sau uneori din comerț.
Ajutor primește de la copil, atunci cand nu se descurcă și apar cheltuieli legate de starea de sănatate, fiind insuficient venitul pentru a acoperii nevoile necesare.
Consumul de produse de lux și deplasarea în vacanțe este imposibilă datorită problemelor de sănătate dar în pim rând al banilor insuficienți .
Întrebând-ul care ar fi modul de a depași sarăcia, raspunsul a fost:’’ O pensie m-ai mare, scăderea facturilor de utilități și prețul la medicamente” .
Acesta vede sărăcia ca pe o stare critică cu care se luptă de 22 ani și o va avea până la moarte. La întrebarea dacă ar putea ajuta persoanele neajutorate, răspunsul acestuia fiind: ’’ Și eu mă consider în multe situații o persoană neajutorată și nimeni nu mă ajută’’ .
Interviu nr.4
Pensionar P.R in varstă de 82 ani, locuiește singur, într-o gospodărie personală, este în pesnie de 20 ani.
Veniturile lunare provin doar din pensie, valoare ei fiind de 1020 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor: apă, gaz, electricitate, hrană, medicamente. Venitul lunar acopera cheltuielile necesare, încât reușește să economisească aproximativ 50 ron pe luna.
Consumul de carne săptămânal este aproximativ o dată sau chiar deloc, acesta fiind din comerț. Ajutor primește de la copii, atunci cand nu se descurcă și apar cheltuieli legate de starea de sănătate, ne fiind suficient venitul să acopere întreținerea gospodăriei și cheltuielile unei spitalizări sau cu mult mai grav.
Consumul de produse de lux și deplasarea în vacanțe este aproape imposibil, însă o dată la doi ani merge la o bază de tratament cu ajutorul copiilor. Întrebând-ul care ar fi modul prin care s-ar depași sărăcia, acesta a afirmat: ’’ O pensie m-ai mare, scăderea facturilor de utilități, prețul la medicamente și tineri din ziua de azi să muncească’’ .
Acesta vede săracia ca pe o stare cruntă,în care din păcat te coplaci neavând altă posibilitate: ’’Muncești o viață și te chinui la bătrânețe’’. La întrebarea dacă ar putea ajuta alte persoane vârstnice neajutorate să depășească sărăcia, acesta ar dori să poata să facă acest lucru dar nu are posibilitatea materială necesară.
Interviu nr. 5.
Pensionară F.F. de 67 ani, locuiește cu soțul , într-o gospodărie personală, fiind în pesnie de 21 ani .
Veniturile lunare provin doar din pensia în valoare de 800 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor, hrană, medicamente, lemne. Veniturile lunare acopera cu greu cheltuielile, nu reușește să economisească nimic, trece cu greu de la o lună la alta, în cazul în care apar cheltuieli neprevăzute se împrumută de la copii.
Consumul de carne este aproximativ de doua ori pe saptamană, carne de porc din gospodăria proprie.
Veniturile dobîndite nu sunt suficiente de cele m-ai multe ori.
Consumul de produse de lux si deplasare în vacanțe este imposibil de realizat din cauza banilor, situațiile neprevazute sau tratamentele sunt foarte greu de realizat .
Nu a fost într-o vacanță de foarte mult timp din cauza lipsei banilor.
La intrebarea cum descrie săracia, răspunsul a fost:’’ săracia este infinită și foarte greu de trecut ’’
Modul de a depași săracia văzut de dînsa: ’’Să taie de la cei ce au m-ai mult și să ajute persoanele ca noi ’’.
La întrebarea adresată ’’Cum considerați că ați putea ajuta persoanele neajutorate’’, răspunsul a fost : ’’ Aș dori să îi pot ajuta pe oamenii nevoiași dar nu pot sa o fac deoarece cheltuielile sunt foarte mari și traiul e greu’’.
Interviu nr. 6.
Pensionară J.A in varstă de 64 ani, locuiește cu soțul și copilul cu handicap , într-o gospodărie personală, este în pesnie de 20 ani .
Veniturile lunare provin doar din pensia în valoare de 950 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor, hrană, medicamente, lemne, tratamente pentru copil.
Veniturile lunare acopera cu greu cheltuielile, nu reușește să economisească nimic, trece cu greu de la o lună la alta, în cazul în care apar cheltuieli neprevăzute se împrumută de la rude, vecini.
Consumul de carne este aproximativ o data la două saptamâni sau aproape deloc, din cauza timpului ocupat cu copilul nu își permite sa țina animale.
Veniturile dobîndite nu sunt suficiente de cele m-ai multe ori.
Consumul de produse de lux si deplasare în vacanțe este imposibil de realizat din cauza banilor, situațiile neprevazute și tratamentele scumpe pentru copil.
Nu a fost într-o vacanța de foarte mult timp din cauza lipsei banilor.
La intrebarea cum descrie săracia, răspunsul a fost:’’ săracia este foarte grea,este o luptă continuă cu neajunsurile’’.
Modul de a depași săracia văzut de dânsa: ’’Să dea statul bani, pensii m-ai mari, ajutor pentru persoanelecu handicap’’ .
La întrebarea adresată ’’Cum considerați că ați putea ajuta persoanele neajutorate’’, răspunsul a fost : ’’ Aș dori să îi pot ajuta pe oamenii nevoiași dar nu pot în multe situații mă simt o persoana neajutorată’’.
Interviu nr. 7.
Pensionară C.F. de 65 ani, locuiește cu soțul și cu nepotul în locuința 0proprie, aceasta este pensionată de 16 ani.
Veniturile lunare provin doar din pensia, aceasta având cuantumul de 835 ron. Totalitatea nevoilor necesare nefiind satisfăcute, datorită cheltuielilor prioritare: medicamente, hrană și achitarea facturilor de întreținere a gospodăriei, acestea depășind de cele mai ulte ori venitul lunar. Nereușind să mai economisească vreo sumă lunară.
Consumul de carne este aproximativ de doua ori pe saptamană, carne de porc din gospodăria proprie.
Acoperirea eventualelor cheltuieli neprevăzute, precum o boală le administrează prin împrumut de la copii sau vecini.
Deplasarea în „vacanțe” sau consumul de produse de lux, este greu de realizat din cauza neajunsurilor financiare, limitându-se la strictul necesar în funcție de posibilități.
Sărăcia din punct de vedere al acesteia este cruntă, greu de suportat și foarte urâtă. Modul de a depășii starea de sărăcie ar fi pensia să fie mai decentă pentru anii munciți” .
Aceasta consideră că nu poate ajuta alte persoane vârstnice să depășească sărăcia, ci doar să o ușureze cât de puțin prin, „ oferirea unei mese calde si a unor haine” .
Interviu nr. 8.
Pensionar R.E. în vârstă de 66 ani, văduv de 7 ani, acesta locuiește singur într-o garsonieră proprietate personală, este la pensie de 6 ani.
Veniturile lunare provin doar din pensie care este în valoare de 1000 ron. Cheltuielile lunare fiind reprezentate de achitarea facturilor pentru întreținere, hrană și medicamente.
Cheltuielile fiind mari, acesta reușește să economisească cu greu suma de 50 ron, existând luni în care nu se descurcă și cere ajutor copiilor care îl ajută și în cazul unor cheltuieli neprevăzute, o spitalizare spre exemplu.
Consumul de carne este aproximativ de două ori pe săptămână, carne de pui sau porc.
Cuantumul pensiei nu este suficient pentru a satisface toate nevoile necesare acestuia din această cauza consumul de produse de lux este limitat sau chiar inexistent.
Deplasarea în „ vacanțe” spune acesta că se întâmplau în vremurile în care traia soția acestuia, însă și atunci ” mergeam în stațiune pentru tratament” .
Sărăcia este văzută de acesta „ ca o boală care nu se poate trata”
La întrebarea despre modul prin care ar putea depășii sărăcia, răspunsul a fost „ mărirea pensiilor” .
Acesta consideră că nu are posibilitățile necesare de a ajuta alte persoane vârstnice sa depășească sărăcia.
Interviu nr. 9.
Pensionară J.F in varstă de 66 ani, locuiește cu soțul, într-o gospodărie personală, fiind în pensie de 19 ani .
Veniturile lunare provin doar din pensia în valoare de 900 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor, hrană, medicamente, lemne.
Veniturile lunare acoperă cu greu cheltuielile, nu reușește să economisească nimic, trece cu greu de la o lună la alta, în cazul în care apar cheltuieli neprevăzute o ajută copii cu câte puțin până la pensia viitoare.
Consumul de carne este aproximativ de trei ori pe săptămînă , din producția proprie sau din comerț mai rar.
Veniturile dobîndite nu sunt suficiente de cele m-ai multe ori, ajunge să se împrumute sau să cumpere cele necesare pe datorie.
Consumul de produse de lux si deplasare în vacanțe este imposibil de realizat din cauza banilor.
La intrebarea cum descrie săracia, răspunsul a fost:’’ săracia este infinită, majoritatea omeniri se luptă cu ea, din păcate’’ .
Modul de a depași săracia văzut de dînsa, ar fi: ’’Să se mărească pensiile și să se ieftinească produsele alimentare’’.
La întrebarea adresată ’’Cum considerați că ați putea ajuta persoanele neajutorate să depășeacă sărăcia’’, răspunsul a fost : ’’Ocazional cu alimente, însă nu este un mare ajutor acesta pentru a depășii sărăcia dar o mai alină’’.
Interviu nr. 10.
Pensionar G.L in varstă de 70 ani, locuiește singur , într-o gospodărie personală, este în pensie de 20 ani.
Veniturile lunare provin doar din pensie, valoare ei fiind de 820 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor: apă, gaz, electricitate, hrană, medicamente.
Venitul lunar acopera cu mare greutate cheltuielile necesare, acesta nu reușește să economisească nimic.
Consumul de carne este aproximativ de două ori pe saptamană, din comerț și producție proprie, însă mai rar din gospodărie deoarece din cauza sănătății nu reușește să mai îngrijească animalele.
Ajutor primește de la copii, atunci cand nu se descurcă și apar cheltuieli legate de starea de boala sau altceva.
Consumul de produse de lux si deplasarea in vacanțe este apropae imposibil, o dată pe mergea cu copii în mici excursii pentru a avea grija de nepoței.
Întrebând-ul care ar fi modul de a depași sarăcia, raspunsul acestuia a fost:’’ O pensie m-ai mare, scăderea facturilor de utilități, prețul la medicamente. El vede săracia ca pe o stare cruntă, :’’Muncești o viață și la bătranețe nu ai nimic, neputândute bucura de pensionare, după o viață de muncă’’ .
La întrebarea daca ar putea ajuta persoanele neajutorate aflate în sărăcie, răspunsul a fost :’’ Mi-aș dori dar nu am posibilitate’’ .
Interviu nr. 11.
Pensionar Ș.M. în vârstă de 69 ani, locuiește cu soția, într-o gospodărie personală, este în pensie de 6 ani .
Veniturile lunare provin din pensia în valoare de 1400 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de întreținerea casei, achitarea facturilor, hrană și medicamente.
Veniturile lunare acopera cheltuielile necesare, reușind să economisească o sumă în valoare de 200 ron, în cazul în care apar cheltuieli neprevăzute legate de sănătate „ folosesc banii economisiți( rezervele) ” .
Consumul de carne este aproximativ de trei sau patru ori pe săptămână , din producția proprie sau din comerț, consumând carne de porc sau pui.
Veniturile dobândite sunt suficiente pentru a satisface nevoile pe care le are acesta.
Consumul de produse de lux este realizat de câte ori este nevoie, însă cu limită din cauza sănătății.
Deplasarea în vacanțe este realizată o dată sau de două ori pe an, la tratament sau ca și turist în diferite zone ale țării.
La întrebarea: cum descrie săracia, răspunsul a fost:’’ sărăcia este un conglomerat de boală, lene și lipsă de școală” .
Modul de a depăși săracia văzut de dânsul: ’’Să lucreze tineretul, părinții să nu le dea banii copiilor ci să îi învețe să muncească pentru a-ți gâștiga traiul” , „ eu nu ma consider sărac” .
La întrebarea adresată ’’Cum considerați că ați putea ajuta persoanele neajutorate în depășirea sărăciei’’ , răspunsul a fost : ’’ Statul român ar trebui să se implice mai mult și să ajute persoanele cu adevărat bolnave, sărace și bătrânii. Eu nu pot să ajut o persoană sa depășeacă sărăcia decân să i-o prelungesc. Aceste persoane ar trebui sa muncească pentru a face acei bani, nu să aștepte să primescă de alți oameni care întradevăr lucrează” .
Interviu nr. 12.
Pensionar B.E în vârstă de 70 ani, locuiește singur , într-o gospodărie personală, este în pensie de 24 ani și de 6 ani este văduv.
Veniturile lunare provin doar din pensie, valoare ei fiind de 620 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor: apă, gaz, electricitate, hrană, medicamente. Venitul lunar acopera cu greu cheltuielile, nu reușește să economisească nimic.
Consumul de carne este aproximativ o dată pe saptamană, din gospodăria proprie sau uneori din comerț.
Ajutor primește de la copil, atunci cand nu se descurcă și apar cheltuieli legate de starea de boala.
Consumul de produse de lux si deplasarea in vacanțe este imposibil. Nu a fost în vacanțe de foarte mult timp, copii îi fac cadou o dată pe an o săptămână la o bază de tratament.
Întrebând-ul care ar fi modul prin care ar putea depăși sărăcia, raspunsul acestuia a fost: „ O pensie m-ai mare, sa ajute statul oameni cu venituri mici” .
El vede săracia ca pe ‚’’foame’’ cu care se lupta de mulți ani.
La întrebarea dacă ar putea ajuta persoanele neajutorate în depășirea sărăciei, răspunsul a fost :’’ Și eu mă consider în multe situații o persoană neajutorată, mi-aș dori sa pot ajuta oameni neajutorați dar nu pot nici pe mine să mă ajut’’ .
Interviu nr. 13.
Pensionară D.A. în vârstă de 68 ani, locuiește cu soțul, într-o gospodărie personală, este în pensie de 21 ani .
Veniturile lunare provin doar din pensia în valoare de 800 ron. Cheltuielele lunare sunt reprezentate de achitarea facturilor, hrană, medicamente, lemne.
Veniturile lunare acopera cu greu cheltuielile, nu reușește să economisească nimic, trece cu greu de la o lună la alta, în cazul în care apar cheltuieli neprevăzute o ajută copii cu greu având și aceștia cheltuieilile lor.
Consumul de carne este aproximativ o data pe săptămînă , din producția proprie sau din comerț uneori.
Veniturile dobîndite nu sunt suficiente de cele m-ai multe ori abținându-se de la anumite nevoi.
Consumul de produse de lux si deplasarea în vacanțe este imposibil de realizat din cauza neajunsurile financiare, ne având resurse necesare nici pentru situațiile neprevazute .
Nu a fost într-o vacanță de foarte mult timp din cauza lipsei banilor care a fost mereu.
La întrebarea: cum descrie săracia, răspunsul a fost:’’ sărăcia este infinită, majoritatea omeniri se luptă cu ea’’.
Modul de a depăși săracia văzut de dânsa: ’’Să se mărească pensiile și să se ieftinească produsele alimentare, fiind accesibile tuturor’’.
La întrebarea adresată ’’Cum considerați că ați putea ajuta persoanele neajutorate în depășirea sărăciei’’ , răspunsul a fost : ’’ Cu mari sacrifici m-ai cumpăr cate o pâine pentru o familie neajutorată, și mai dau câteva ouă’’.
Interpretarea datelor
Subiecții care au participat la acest studiu calitativ sunt pensionari cu vârsta cuprinsă între 60 și 82 de ani, 7 femei și 6 bărbați. Dintre cei treisprezece subiecți intervievați, zece locuiesc cu familia lărgită sau cu partenerul de viață și trei subiecți locuiesc singuri, toți intervievații locuiesc în proprietate personală.
Persoanele vârstnice intervievate au o perioandă de pensionare cuprinsă între 6- 22 ani, dintre care două persoane fiind pensionate de boala 10 ani.
La întrebarea despre veniturile lunare doi pensionari au răspuns că au venituri suplimentare pe lângă pensie, în timp ce unsprezece pensionari au venitul lunar strict pensia. Din totalul de persoane intervievate trei pensionari reușesc să economisească o sumă modică lunară aproximativ în valoare de 100 ron, în schimb cei zece pensionari nu reușesc nici să acopere toate cheltuielile lunare din pensie.
La întrebarea legată de consumul de carne, patru persoane au răspuns că mănâncă doar o dată pe săptămână sau chiar deloc, șapte persoane au răspuns că mănâncă de două sau de trei ori pe săptămână și două persoane consumă chiar și de patru ori pe săptămână carne de pui și porc.
Din treisprezece pensionari, doar unul singur consideră că venitul lunar acoperă toate nevoile pe care le are, în timp ce restul de douăsprezece subiecți nu sunt absolut deloc satisfăcuți de cuantumul pensiei. Ajutor din partea familiei primesc cinci pensionari, cinci pensionari susțin că nu primesc nici un ajutor din partea familiei iar trei pensionari se împrumută la vecini.
Din totalul de intervievați cinci persoane merg însă doar la tratament cu bilete prin Casa Națională de Pensii iar restul de opt persoane nu au posibilitatea de a merge în vacanțe.
Toți intervievații descriu sărăcia ca fiind o etapă a vieții foarte grea, neputând fii depășită datorită bătrâneții și a bolilor de care suferă, spunând că aceasta este o boală care cu greu se poate vindeca.
Întrebarea despre modul în care ar putea depășii starea de sărăcie, opt subiecți au răspuns ca pensia să fie una mult mai decentă în urma anilor de muncă acumulați, patru subiecți au răspuns ca tinerii să muncească și disponibilitatea locurilor de muncă pentru a se putea oferii pensiile iar un subiect a răspuns că nu există vreo metodă de a depășii sărăcia decăt comunismul.
Majoritatea persoanelor vârstnice pensionate au considerat ca nu pot ajuta alte persoane vârstnice să depășească starea de sărăcie, deoarece cu mare greutate reușesc să facă față propriei stări de sărăcie, având însăși ei nevoie de ajutor. Însă cu o vorbă bună sau câteva alimente din gospodăria proprie, spre exemplu ouă, legume și fructe, în acest mod ajută persoane aflată în nevoie, însă acest lucru ne fiind suficient pentru aceste persoane de a depășii starea de sărăcie.
Făcând o sinteză a nevoilor persoanelor vârstnice putem afirmă ca pe lângă nevoile financiare și medicale, toți vârstnici au nevoie mai ales de o prezență umană, care să le ofere sprijin emoțional și care au să le aducă puțină mângâiere.
3.3. Concluzii
Cercetarea calitativă a evidențiat dificultățile cu care se confruntă pensionari participanți la studiu, resursele de suport și modalitatea de rezolvare a problemelor.
Cele mai fregvente probleme menționate de pensionarii intervievați sunt cele referitoare la neajunsurile financiare( venituri insuficiente în raport cu necesitățile personale și gospodărești) , și problemele de sănătate. Înaintarea în vârstă este corelată adesea cu degradarea fizică și fregvența unor boli fregvente.
Cuantumul pensiei este considerat de majoritatea pensionarilor ca fiind scăzut, nefiind suficient pentru acoperirea cheltuielilor lunare.
În opinia persoanelor vârstnice intervievate creșterea pensiei reprezintă soluția principală de rezolvare a dificultăților prezente în viața acestora.
Ajutorul primit din partea familiei, a copiilor este esențial pentru pensionari, deoarece acesta este principala sursă de sprijin în rezolvarea diveselor cheltuieli neprevăzute. Sprijinul familiei fiind reprezentat atât financiar cât și moral, majoritatea pensionarilor locuiesc cu familia din motive financiare.
Vârstnicii reprezintă o categorie socială vulnerabilă, o categorie ale căror nevoi trebuie atent indentificate și evaluate pentru a putea face propuneri pertinente față de serviciile sociale care necesită dezvoltare.
CAPITOLUL IV. – CONCLUZII FINALE
În județul Bihor se înregistrează o populație îmbătrânită, un număr mare de pensionari, mulți pensionari cu pensii foarte mici. Un sprijin important pentru pensionari este familia, care le acordă atât sprijinul financiar cât și moral necesar. Unde nu există acest sprijin pensionarul rămâne singur având o viață sub nivelul decenței.
Numărul mare de pensionari raportat la numărul în scădere al angajaților amenință grav sustenabilitatea sistemului de pensii. Numărul redus de contribuabili față de numărul beneficiarilor, gradul scăzut de ocupare, munca la negru afectează negativ sistemul de pensii. Criza economică are de asemenea urmări negative prin creșterea șomajului, dimunuarea veniturilor, negative prin scăderea nivelului contribuțiilor și numărului de contribuabili.
Principala funcție a unui sistem de pensii este asigurarea unui venit de înlocuire în situația pierderii totale sau parțiale a veniturilor profesionale ca urmare a bătrâneții sau atingerea unei vârste, invaliditatea sau decesul persoanei asigurate. Pensiile contribuie la reducerea sărăciei și la realizarea solidarității sociale.
Sistemul actual de pensii este un sistem multi- pilon care cuprinde:
Pilonul I- reglementat prin Legea nr. 263/ 2010 privind sistemul uitar de pensii publice.
Pilonul II- reprezintă sistemul privat obligatoriu reglementat prin Legea nr. 411/2004 modificată și completată de Legea nr. 23/ 2007.
Pilonul III- reprezintă sistemul pensiilor private facultative, reglementată de Legea nr. 204/ 2006 privind pensile facultative.
Într-o societate aflată în proces accelerat de înbătrânire, calitatea vieții înseamnă din ce în ce mai mult calitatea vieții celor aflați în cea de-a treia perioadă a vieții. ( Bodogai S., 2009)
Cuantumul pensiei este considerat de majoritatea pensionarilor respondenți ca fiind
scăzut, insuficient pentru acoperirea cheltuielilor lunare. Principala sursă de sprijin în
rezolvarea diverselor probleme cu care se confruntă rămâne familia.
Cercetarea realizată evidențiază principalele nevoi și lipsuri pe care le au vârstnicii, spre exemplu: nevoia de a reușii să se auto-întrețină în urma muncii depusă în viața activă, necesitatea de a beneficia de acces la îngrijire medicală adecvată și nevoia de socializare, etc.
Principala sursă de sprijin în rezolvarea diverselor probleme cu care se confruntă pensionarii rămâne familia
Bibliografie
Atkinson, A. B. , „ Social Exclusion, Poverty and Unemployment” , în A.B. Atkinson și J. Hill(coord) , Exclusion, Employment and Opportunity, London School of Economic, 1998
Bara Angela, „ Problematica persoanelor de vârsta a III- a” , apud. Chipea F. , Cioară I. , Hatos A. , Marian M. , Sas C. ,(coord). „ Cultură, dezvoltare, identitate: perspective actuale, EditurA Expert, București, 2007.
Bălașa Ana, „ Cum trăiesc vârstnici români și semenii lor europeni” , Reviste de asistență socială nr. 4, 2006
Bodogai Simona Ioana, ” Protecția socială a persoanelor vârstnice” ,Editura Universității din Oradea, Oradea, 2009
CASPIS, Guvernul Românie, 2002: planul Național Anti-Sărăcie
Chelcea Septimiu, „ Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, București. 2004
Chipea Floarea, Ștefănescu Florica, ”Combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale, Studiu de ca în Județul Bihor”, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2004
Dr. Barbier, Dominique, „Ieșirea din depresie, Medicamente sau pshihoterapie? ” , Editura Trei, București, 2005.
Gal, Denizia, „Dezvoltare umană și îmbătrânire” , Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2001.
Gal, Denizia, „Asistența socială a persoanelor vârstnice, Aspecte metodologice” , Editura Todescu, Cluj-Napoca, 2003.
Gîrleanu-Șoitu, Daniela, „Vârsta a treia” , Institutul European Iași , 2006.
Luana Miruna Pop, ”Dicționar de Politici Sociale” , Editura Expert, 2002
Luana Miruna Pop, ”Politici Sociale. Elemente de teorie, analiză și evaluare a politicilor sociale” , Editura Economică, București, 2005
Marc Cristina, „ Evoluția sistemului românesc de pensii” , Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010.
Mărginean Ioan, 1999, „Asigurări sociale” , în Zamfir, Elena, Zamfir, Cătălin (coord), ”Politici Sociale. România în context European” Editura Alternativ București, 1995
Miftode ,Vasile, „ Sociologia populațiilor vulnerabile” , Editura Universității Alexandru Ioan Cuza , Iași, 2004 .
Mihalache Nina Mihaela, „ Sărăcia. Responsabilitate individuală și nivel de trai” , Institutul European, 2013.
Neamțu, George, ( coord), „ Tratat de asistență socială” , Editura Polirom, București, 2003.
Neamțu, George, Dumitru, Stan, „Asistența socială Studii și aplicații” , Editura Polirom, București, 2005
Neubeck, 1997
Nicoleta Dascălu, ”Politici Publice și Politici Sociale”, Editura Sitech, 2011
Păun Georgiana, „Dezvoltare comunitară- strategie de reducere a sărăciei” Editura Lumen, Iași, 2007
Preda Marian, „Politica socială Românească între sărăcie și globalizarea” Editura Polirom, 2002
Rădulescu Sorin, „ Sociologia vârstnicilor” , Editura Hyperion, București, 1994
Riemann, Fritz, Kleespies,Wolfgang, „Arta de a te pregăti pentru vârsta a treia” , Editura Trei, București , 2007
Runcan, Patricia, Luciana, „Depresia la persoanele Vârstnice” , Editura Excelsior Art, Timișoara, 2010.
Sorescu, Emilia- Maria, „Asistența socială a persoanelor vârstnice” , Curs Universitar, Editura Universitaria, Craiova, 2005
Sorescu, Emilia- Maria, „ Asistența socială a persoanelor vârstnice” , în Doru Buzducea(coord) , Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași, 2010.
Șchiopu Ursula, Verza Emil, „ Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981
Townsend, Peter, „The International Analysis of Poverty”. Harvester Wheatsheaf, London, 1993
Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr ( coord) ” Dicționar de Sociologie ” , Editura Babel București, 1993.
Zamfir, Elena, Zamfir, Cătălin (coord), ”Politici Sociale. România în context European” Editura Alternativ București, 1995
Zamfir, Cătălin „ Elemente pentru strategie antisărăcie în România” , în Zamfir, Elena „ Strategii antisaracie și dezvoltare comunitară” , Editura Expert, București, 2002
Zapodeanu, Monica, „Terapii familiale și asistență socială a familiei” , Editura Lumen, Iași , 2005
Zidărescu, Mircea, ”Sărăcia în comunitățile de romi din România” Editura Lumen, 2007
(http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_asistenta_persoane_varstnice.php, accesat la data de 15.02.2016)
http://ec.europa.eu/eurostat, accesat la data de 7.03.2016
http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_en.htm, accesat la data de 6.03.2016
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/europe_2020_explained.pdf, accesat la data de 8.03.2016
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Glossary:EU_statistics_on_income_and_living_conditions_(EU-SILC), accesat la data de 8.03.2016
http://www.nscb.gov.ph/poverty/TCPovStat/reading_materials/rioXG/Relative%20Poverty%20Practices/RelPov_ES.pdf, accesat la data de 9.03.2016
http://ec.europa.eu/eurostat, accesat la data de 7.03.2016
http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php/Glossary:EU_statistics_on_income_and_living_conditions_(EU-SILC), accesat la data de 8.03.2016
Consiliul Naționalal Persoanelor vârstnice, 2010, apud. http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Excluziunea%20sociala%20a%20persoanelor%20varstnice_2010.pdf, accesat la data de 10.05.2016
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L263-2010.pdf, accesat la data de 01.06.2016
http://www.cnpv.ro/pdf/analize2014/studiu_calitatea_vietii_2014.pdf /, apud. Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, 2014, accesat la data de 01.06.2016
*** Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011 a asistenței sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 20 decembrie 2011
*** Legea nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicataă în Monitorul Oficial nr. 157 din 6 martie 2007.
*** Legea 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010.
***Legea nr. 204 din 22 mai 2006 privind pensiile facultative
ANEXĂ
Ghid de interviu
Perpectiva persoanelor vârstnicilor din Bihor asupra sărăciei
Date demografice
*Sex:
*Vârstă:
*Etnia:
*Perioada de pensionare:
Date privind veniturile și cheltuielile personale
Care sunt veniturile dumneavoastră lunare?
Care este cuantumul( valoarea) acestora?
Care sunt cheltuielile dumneavoastră lunare?
Care este cuantumul( valoarea) acestora?
Aproximativ care este suma pe care o economisiți lunar?
Date privind bunăstarea personală
Cât de fregvent consumați carne pe săptămână? Ce fel de carne?
Considerați că venitul dumneavoastră acoperă toate nevoile pe care le aveți?
Cum reușiți să acoperiți cheltuielile neprevăzute? ( boală, etc.)
De câte ori pe săptămână consumați produse de lux? ( tutun, combustibil, acool)
De câte ori pe an mergeți în vacanțe și unde?
Date privind percepția personală asupra sărăciei
Cum descrieți dumneavoastră sărăcia?
Care considerați că ar fi modul de a depăși starea de sărăcie?
Cum considerați că ați putea ajuta dumneavoastră alte persoane vârstnice pentru a depăși sărăcia?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Saracia Si Persoanele Varstnicedocx (ID: 155116)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.