Saracia Elevilor Rromi de la Scoala Gimnaziala Nr.1 Borumlaca

Capitol I Ce este sărăcia? b#%l!^+a?

Sărăcia- concepte la nivel mondial

Sărăcia reprezinta lipsa de mijloace financiare necesare unui trai adecvat în raport cu standardele colectivității.

Sărăcia se poate analiza din numeroase unghiuri,ea fiind cel mai adesea asociată cu schimbarea nivelului de trai din rău în foarte rău. Noțiunea de pauperizare (adică sărăcie) provine din latinescul “pauper” , însemnând reducerea la o stare de sărăcie extremă și la mizerie. Ca unui individ să i se pună eticheta de pauper, acesta trebuie să fie privat de mijloacele de existență. “Sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivități date “.

Starea de sărăcie nu presupune existenta unei singure privatiuni, de cele mai multe ori fiind vorba de un cumul de lipsuri: lipsa unui loc de munca, imbrăcăminte uzată sau inadecvată sezonului, hrana insuficientă sau prea putin diversificată, studii inferioare și imposibilitatea continuării sau reluarii lor etc.

La acestea se adauga un cumul de probleme carora cel în cauză nu reușeste să le facă față: utilizarea „la limita” a banilor sau acumularea de datorii, probleme de sanatate, imposibilitatea plătirii studiilor pentru copii, sentimentul de jenă sau impresia de „excludere” din societate, evadarea în bautură etc.

Ca și bogăția, sărăcia este un fenomen instabil, el fiind greu de definit deoarece în decursul unei vieți individul are succese și eșecuri, suișuiri și coborâșuri; toate acestea sunt posibile după modul de abordare a relațiilor cu ceilalți, de inteligență, de modul propriu de asigurare a condițiilor necesare unui trai decent atât pentru propria persoană cât și pentru familia din care individul face parte. Făcând o metaforă, putem spune că și sărăcia se “învață”, totul depinde de educația primită, de modul de abordare al grupului social din care individul face parte, de condițiile de trai oferite în cadrul grupului.

Conceptul de cultură a sărăciei a fost propus de antropologul Oscar Lewis în 1961, fiind definit ca „situația în care își dezvolta un sistem propriu de valori și norme de comportament, care se perpetueaza din generatie în generatie”.

Valorificand ideile lui Lewis și ale altor autori, am putea formula urmatoarele caracteristici principale ale culturii sărăciei:

-Probleme financiare (lipsa rezervelor financiare și a creditelor);

-Izolarea sau auto-izolarea săracilor de restul comunitatii datorita scaderii frecventei contractelor sociale (perioade indelungate de somaj, lipsa resurselor);

-apatie, fatalism, sentiment de neajutorare și ineficienta personala, lipsa aspiratiilor personale;b#%l!^+a?

-Perspectiva temporala limitata, viața traita de pe o zi pe alta, putine planuri de viitor;

-Integrare socio-culturala defectuoasa;

-Relatii personale și familiale specifice.

Comparațiile internaționale bazate pe indicatorul de măsurare a sărăciei relative nu identifică diferențele dintre standardele de viață ci diferențele de inegalitate.

Unul dintre aspectele cele mai importante asupra căruia atragem atenția se referă la utilizarea indicatorului de măsurare a sărăciei relative în comparații internaționale.

Comparațiile internaționale bazate pe sărăcia relativă nu sunt informative referitor la “ierarhia” țărilor în ceea ce priveste standardul de viață. România are valori similare cu cele ale Regatului Unit și se situează mai bine decât Irlanda, Spania sau Polonia. În același timp, Ungaria este clasată mai aproape de Franța și Suedia și are o rată a sărăciei mai scăzută decât cea a Belgiei. Acest rezultat reprezintă încă odată o reflectare a faptului că sărăcia relativă măsoară de fapt nivelurile de inegalitate și nu bunăstarea populației. b#%l!^+a?

Sărăcia este un fenomen care afecteaza atât tarile în curs de dezvoltare, cât și pe cele dezvoltate. Se spune ca intr-o societate exista sărăcie daca una sau mai multe persoane nu ating acel nivel de bunastare economica ce se considera a fi un minim rezonabil dupa standardele societatii respective.

„Săracii sunt persoanele, familiile și grupurile de persoane ale caror resurse (materiale, culturale și sociale) sunt atât de limitate, incat le exclud de la un nivel de viața minim acceptabil în statele în care traiesc”. sărăcia se defineste astfel în termenii absentei resurselor.

Definirea sărăciei nu este deloc simpla și univoca atunci cand se pune problema transpunerii ei în termeni operationali, adica atunci cand este necesara identificarea concreta a celor săraci ,pentru a fi ajutati , ei și numai ei , sau pentru a evalua proprtiile acestui fenomen la scara nationala sau planetara. sărăcia este definita , în general , din perpectiva bunastarii , fiind considerata o stare de lipsa a acesteia , o privare de atributele bunastarii.

Definitiile difera insa , în mod semnificativ , în functie de continutul conceptului de bunastare și de importanta care se acorda diferitelor sale dimensiuni , precum și de scopul în care se face evaluarea sărăciei.

Literatura de specialitate ne învață că pentru a stabili dacă într-o societate și într-o anumită perioadă de timp există sărăcie și cine sunt săracii, e nevoie să se măsoare bunăstarea și să se stabilească criterii clare și concise potrivit cărora un individ poate fi considerat sărac. Ce b#%l!^+a?nivel al resurselor delimitează sărăcia? Întrebarea vizează analiza cauzelor generatoare de sărăcie. Acel nivel al resurselor care împiedică realizarea unui mod de viață acceptabil la nivelul unei comunități, acel nivel face delimitarea sărăciei. Sărăcia nu reprezintă neapărat un anumit mod viață, ci felul în care lipsa resurselor te forțează să trăiești în asemenea condiții.

Înainte de a vorbi de eradicarea sărăciei, specialiștii iau în calcul o evaluare globală: una din 10 persoane trăiește cu mai puțin de un dolar pe zi, iar una din șapte suferă de foame cronică. Cele mai vulnerabile categorii sociale sunt femeile, copiii și vârstnicii, astfel e imperativ ca autoritățile competente și politicile sociale să-și îndrepte prioritar atenția către aceștia.

Când spui “sărăcie”, toată lumea se gândește la lipsa bunurilor materiale, însă la o primă analiză ne dăm seama că ea nu înseamnă doar lipsa veniturilor. Legat de ea, în plan social există consecințe grave, ca de exemplu creșterea populației globului a determinat totodată și creșterea numărului de persoane sărace. Se știe că cele mai multe dintre ele trăiesc în mediul rural, însă nici mediul urban nu e azi ce-a fost; și aici lucrurile nu stau prea roz, problemele sociale, politice și economice lovindu-i inclusiv pe “orășeni”. Extinderea sărăciei și lipsa de control asupra fenomenului va determina crize ale umanității și deteriorarea condițiilor de viață în special pentru cei mai săraci.

Din perspectiva complexitatii atribuite conceptului , exista în principal 2 tipuri de definitii , care au condus la modalitati diferite de masurare a sărăciei. Prima ,cea mai veche și cea mai simpla , este cea dimensionala . sărăcia este definita prin insuficienta sau lipsa resurselor materiale (financiare) , în principal a veniturilor , necesare pentru a achizitiona și dispune de bunurile și serviciile indispensabile asigurarii unui nivel de trai ( de bunastare ) minim acceptabil.

Posibilitatea de a accede la bunurile și serviciile necesare , de a poseda și a dispune de aceste bunuri reprezinta esenta acestei definitii , iar masurarea se realizeaza în principal pe baza unui singur indicator considerat relevant pentru exprimarea sintetica a bunastarii unei persoane /familii : venitul disponibil sau cheltuielile de consum. Definitiile moderne trateaza sărăcia ca pe un fenomen complex , multidimensional , implicand luarea în considerare a unor componente / aspecte ale conditiilor de viața , care sunt insuficient sau nu sunt deloc reflectate de indicatorii sintetici ai veniturilor sau cheltuielilor. Sfera resurselor este mai larga, alaturi de resursele materiale fiind cuprinse și cele de ordin cultural și social implicate în satisfacerea nevoilor umane fundamentale .Starea de sărăcie se apreciaza în functie de posibilitatea oamenilor de a participa la viața societatii , de a functiona ca membri ai acesteia . b#%l!^+a?

Indiferent de cum am defini sărăcia, indiferent de ce măsurători am utiliza, cumva, într-un mod inexplicabil, reușim imediat să recunoaștem figura săracului acolo unde ea își face apariția: pe stradă, în magazine, în spațiile rezervate celor privilegiați, unde nu poate ajunge decât printr-o eroare, în mijloacele de transport în comun sau pe aeroporturi.

Figura săracului se desprinde din tumultul de oameni cu o claritate aproape dureroasă, indiferent că este vorba de săracul din Brazilia, adeseori lihnit de foame, sau săracul din Europa, cel cu telefon mobil în buzunar. Dacă nu îl trădează hainele, îl trădează privirea. Dacă nu îl trădează privirea, îl dă în vileag mimica, fie că este marcată de umilitate sau agresivitate.

I.2. Sărăcia în Europa

Cunoasterea sărăciei , ca unul dintre cele mai grave fenomene sociale care marcheaza lumea contemporana și mai ales fundamentarea unor programe eficiente de combatere a ei impun masurarea sărăciei , estimarea proportiilor sale și a parametrilor care ii caracterizeaza evolutia în timp , variabilitatea spatiala și determinarea cauzala.

Masurarea sărăciei este o sarcina deosebit de complexa și dificila . numeroasele probleme de ordin teoretic și metodologice pe care le implica fac obiectul unei tot mai bogate literaturi de specialitate .

Dezbaterea și solutionarea lor a preocupat numerosi cercetatori de mare prestigiu : economisti , statisticieni , sociologi , filozofi etc ( atkinson , Sen , Townsend , Foster , Hagenaars , Kakwani , Praag ).

Studiul știnnțific al sărăciei a inceput odata cu debutul secolului XX ( Rowntree 1901 ) și a luat o mare amploare în ultimii 30 de ani , cunoscand dezvoltari multiple și interesante , în special în directia imbogatirii și rafinarii arsenalului de metode și instrumente de masura și analiza , ca și ceea ce priveste aplicatiile practice.

Cu toate acestea , cel mai bun raspuns la problemele metodologice ale cercetarii sărăciei inca nu s-a gasit .

Secretarul general al Caritas-Europa, Bruno Kapfer a explicat într-o conferință de presă următoarele: “Raportul speră să arate fața sărăciei în Europa și să ducă la începerea unei discuții privind implementarea politicilor sociale efective pentru a ajuta straturile cele mai slabe ale populației, nu doar în țările membre ale UE, ci și în țările candidate și în acelea care nu au cerut admiterea”. b#%l!^+a?

O altă declarație a venit din partea doamnei Francesca Vencato, responsabilă din partea Caritas- Europa cu politicile sociale. Doamna Vencato adăuga că raportul cerea “ o mai mare solidaritate financiară între țările membe ale UE, țările candidate și acelea care nu sunt candidate. Totodată era necesară implementarea unor politici sociale eficiente în eradicarea șomajului și a sărăciei; astfel, persoanele aflate în dificultate să beneficieze de ajutoare și facilități.

O problematica speciala este aceea a agregarii masuratorilor individuale , respectiv a estimarii proportiilor sărăciei , ale profilului și dinamicii acesteia .

Agravarea sărăciei în tarile în curs de dezvoltare are în principal cauze de ordin economic , legate de manifestarea crizei economice mondiale, de orientarea neinspirata a politicii economice interne , promovate de guvernele unora dintre aceste tari, de cresterea poverii datoriei externe și de efectele programelor de ajustare structurala. Ea este determinata de asemenea de cresterea mare, necontrolata , a numarului populatiei , iar în unele locuri de degradarea mediului sau de conflicte armate. b#%l!^+a?

Caderea economiilor nationale și politicile de macrostabilizare și restructurare din tarile est europene au determinat- prin impactul puternic asupra aparitiei și extinderii somajului , a comprimar proportiilor sărăciei , ale profilului și dinamicii acesteia .

Agravarea sărăciei în tarile în curs de dezvoltare are în principal cauze de ordin economic , legate de manifestarea crizei economice mondiale, de orientarea neinspirata a politicii economice interne , promovate de guvernele unora dintre aceste tari, de cresterea poverii datoriei externe și de efectele programelor de ajustare structurala. Ea este determinata de asemenea de cresterea mare, necontrolata , a numarului populatiei , iar în unele locuri de degradarea mediului sau de conflicte armate. b#%l!^+a?

Caderea economiilor nationale și politicile de macrostabilizare și restructurare din tarile est europene au determinat- prin impactul puternic asupra aparitiei și extinderii somajului , a comprimarii puterii de cumparare a veniturilor , a restrangerii subventiilor la bunurile și serviciile de consum și a reducerii prestatiilor de securitate sociala – săracirea masiva a populatiei dinn aceste tari.

Odata cu extinderea mare a sărăciei , cu aparitia " noilor săraci", a săracilor tranzitiei, s-a agravat starea "săracilor vechi", formati din categoriile defavorizate ale populatiei , de cei afectati mai puternic de consecintele crizei economice care a marcat ultimii 10-15 ani ai vechiului regim.

Tarile dezvoltate se confrunta de asemenea cu o extindere a fenomenului sărăciei. Incidenta sărăciei a crescut în Marea Britanie , Belgia , Finlanda , Germania , Olanda, Norvegia și SUa. La un prag ala sărăciei reprezentand jumatatea venitului individual median , în primii ani ai acestui deceniu, numarul săracilor din tarile dezvoltate depasea 100 milioane persoane (80 milioane persoane la un prag de 14.40 dolari PPC). La un prag situat la 60% din venitul median , rata sărăciei era de 9% în medie pentru tarile OCDE , de 19% în SUa, 15% în Marea Britanie, 13% inh australia , 12% în Japonia și în Canada, 10% în Spania și 7% în Olanda.

Sărăcia este o încălcare a drepturilor omului. Anul 2010 a fost declarat Anul european pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale. Azi, 17% din populația UE este b#%l!^+a?amenințată cât se poate de grav de sărăcie. Participanții la evenimentul public organizat de Comisia PE pentru ocuparea forței de muncă au fost de acord că o strategie în această privință ar fi să se introducă venitul minim. În Europa, salariul minim lunar variază de la 1 641 € în Luxembourg la 123 € în Bulgaria. Acesta reflectă atât nivelul de trai al unei țări, cât și sistemul de protecție socială pus în aplicare.

Persistența îngrijoratoare a sărăciei a determinat intensificarea actiunilor indreptate spre combaterea ei, actiuni care se desfasoara pe mai multe fronturi, cu dimensiuni, probleme, conditii și dificultati, obiective, strategii și instrumente, precum și cu sanse de reusita diferite.

În țăarile bogate în care combaterea sărăciei vizeaza o parte relativ restransa , în general, din populatia acestor tari, categorii compacte ale acesteia sau situatii punctuale, izolate, familii sau persoane care dintr-un motiv sau altul, sunt lipsite de mijloace suficiente pentru o viața considerata decenta, tari care dispun insa de resurse materiale și financiare necesare eradicarii sărăciei- preocuparile au în vedere cu prioritate dezvoltarea și perfectionarea sistemelor de protectie pentru orientarea mai precisa spre cei săraci a resurselor alocate și pentru acoperirea situatiilor noi de sărăcie , generate de evolutiile pietei muncii și ale structurilor familiale.

Sărăcia este o încălcare a drepturilor omului. Anul 2010 a fost declarat Anul european pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale. Azi, 17% din populația UE este amenințată cât se poate de grav de sărăcie. Participanții la evenimentul public organizat de Comisia PE pentru ocuparea forței de muncă au fost de acord că o strategie în această privință ar fi să se introducă venitul minim. În Europa, salariul minim lunar variază de la 1 641 € în Luxembourg la 123 € în Bulgaria. Acesta reflectă atât nivelul de trai al unei țări, cât și sistemul de protecție socială pus în aplicare.

I.3. Sărăcia în România

Sărăcia are o dimensiune absoluta în Romania, un loc central ocupand lipsurile, în special cele de natura primara: hrana, imbracaminte, medicamente. Cauza principala a acestor lipsuri este considerata somajul, actualmente în crestere continua.

Structura centrala a reprezentarii este cladita pe relatia somaj – lipsa banilor; restul elementelor se grupeaza, mai mult sau mai putin, în jurul acesteia, în primul rand cuplurile lipsuri – mizerie și lipsa – foame, apoi celelalte. Relatia lipsa banilor – lipsa bunurilor, pe care am presupus-o initial trebuie completata cu somajul. b#%l!^+a?

Sărăcia s-a redus semnificativ din 2000. Reducerea sărăciei s-a datorat în buna parte cresterii economice. Programele de protectie sociala, indeosebi cel al Venitului Minim Garantat (VMG), au functionat și ele relativ bine, venind în ajutorul celor care nu sunt în situatia de a beneficia de pe urma cresterii economice.

In pofida ameliorarii din ultimul timp, sărăcia este, insa, în continuare ridicata: 29% din populatie se afla în aceasta situatie în 2002. Mai mult decat atat, nivelul sărăciei severe (care defineste pe cei care nu dispun de mijloace necesare asigurarii consumului minim de calorii pe zi) s-a redus mult mai putin decat cel al sărăciei ca atare.

adultii cu un nivel de educație mai ridicat castiga mai bine, ceea ce face ca riscul mai mic de sărăcie al adultilor cu un nivel de educație mai ridicat să nu constituie o surpriza.

Dar sărăcia are implicatii și pentru educație copiilor dintr-o gospodarie. De exemplu, 39% din copii săraci cu varste cuprinse intre 15 și 24 de ani nu frecventeza nicio scoala și nici nu au urmat cursurile invatamantului profesional sau liceal, fata de 10% din copiii care nu sunt săraci din aceeasi categorie de varsta.

Sărăcia din România este extrem de mare în zonele rurale și sensibilă la schimbările din cadrul politicilor agricole. În afară de diferențele regionale și statutul ocupațional, un alt aspect al sărăciei din România îl constituie dimensiunea etnică. Cele trei minorități etnice principale care trăiesc în România sunt maghiarii (5,9%), romii (2,5%5) și germanii (0,5%).

Piața muncii este unul dintre canalele centrale prin care se infiltrează creșterea economică și duce la reducerea sărăciei, dar în România distorsiunile de pe piața muncii și munca la negru cresc riscul de sărăcie.

O analiza mai profunda dezvaluie, insa, cateva domenii care necesita atentie și interventii de politica corespunzatoare.

In primul rand, cresterea economica a adus cu sine o inegalitate crescanda, caracteristica majoritatii tarilor. b#%l!^+a?

Deocamdata, insa, situatia nu este alarmanta deoarece:

a) cresterea inegalitatii a fost destul de modesta;

b) actualele niveluri de inegalitate din Romania se numarara printre cele mai scazute din Europa Centrala și de Rasarit.

In al doilea rand, populatia săraca din rural nu a beneficiat de pe urma cresterii economice în aceeasi masura ca cea din urban. în al treilea rand, gospodariile al caror cap de familie era lucrator pe cont propriu au fost cel mai profund afectate de recesiunea de la b#%l!^+a?sfarsitul anilor `90, desi ele au beneficiat mai mult decat altele de redresarea inregistrata incepand din 2000.

În ultimii ani educația este unul dintre factorii cel mai strâns corelați cu nivelul de bunăstare astfel în rândul absolvenților școlilor profesionale, incidența sărăciei este mai mare decât în rândul absolvenților de licee.

România este pe primele locuri în Europa, România fiind depășită doar de Bulgaria, cu 49%, în timp ce media UE se situa în jurul a 25%,

România are cea mai mare cotă din UE de populație care trăiește în zonele rurale (45% din totalul populației) și, conform datelor INS pentru 2010, riscul de sărăcie extremă este 4 ori mai mare în zonele rurale (8,8%) în comparație cu zonele urbane (2,2%).

Zonele cele mai sărace din România sunt, de ani buni, sudul Moldovei, cel al Munteniei și al Olteniei.

Harta sărăciei realizate de Banca Mondială.

Capitolul II Tipuri de sărăcie b#%l!^+a?

Pentru a caracteriza și studia sărăcia se utilizeaza urmatoarele variabile: nivelul tuturor veniturilor, sistemul de distribuire a veniturilor, nivelul și tipul transferurilor realizate de stat prin sistemul de protectie sociala.

Institutul de Cercetari Știnnțifice în domeniul Muncii și Protectiei sociale din Romania propune evaluarea minimului de trai cu ajutorul urmatoarelor concepte:

-Nivelul minim de trai: satisfacerea acelor trebuinte minime ale omului, care să poate asigura un trai compatibil cu demnitatea umana, respectiv un nivel de trai decent. Este caracteristica determinanta a conceptului de sărăcie și este, în fond, chiar pragul de sărăcie.- -Pragul de sărăcie: reprezinta un nivel foarte redus al consumului, care asigura posibilitati pentru satisfacerea unor necesitati de baza și este suficient pentru a trai de la o luna la alta.

-Nivelul de subzistenta: satisfacerea acelor trebuinte minime ale omului care să ii asigure supraviețuirea intr-o perioada relativ scurta. aceasta notiune este foarte aproape de subnutritie, de conditiile de locuit inghesuite și nesanatoase, de imbracamintea și conditiile culturale total rupte de normele societatii etc.

-Nivelul minim social: ofera posibilitatea unei mai bune incadrari în normele societatii, fiind o stacheta mai inalta de satisfacere a trebuintelor.

Sărăcia absoluta semnifica situatie în care venitul banesc al unei persoane este prea mic pentru a-l mentine în viața și sanatos.

Sărăcia relativa semnifica situatia în care standardul de viața al unei persoane este substantial diferit de nivelul societatii în care traieste, astfel incat nu poate participa la o viața normala. sărăcia subiectiva semnifica acele venituri mai mici decat cele apreciate ca necesare pentru acoperirea propriilor nevoi.

II.1. Sărăcia relativă consta în stabilirea starii de sărăcie prin comparatie cu nivelul de trai și modul de viața dominant în societate în momentul evaluarii, distributia bunastarii intr-o anumita societate la un moment dat.

Saracia relativa semnifica situatia in care standardul de viata al unei persoane este substantial diferit de nivelul societatii in care traieste, astfel incat nu poate participa la o viata normal. Pentru determinarea acesteia au fost elaborate diferite praguri de sărăcie sau indici agregați în conformitate cu metoda normativă, relativă, structurală sau „vagă” .

Sărăcia a fost determinată fie pe baza veniturilor, fie a cheltuielilor totale de consum ale gospodăriilor, prin aplicarea de variate scale de echivalență.

Sărăcia astfel evaluată înseamnă lipsa sau insuficiența veniturilor/consumului. Ne vom referi la ea cu termenul de sărăcie standard. b#%l!^+a?

Dar, în viața de zi cu zi, sărăcia nu este reductibilă la lipsa veniturilor. Lipsa veniturilor este doar „biletul de intrare pe ușa sărăciei", care nu se suprapune cu ceea ce se află dincolo de intrare, anume sărăcia care se extinde și, cu timpul, pune stăpânire pe toate sferele vieții.

În ceea ce privește ratele de sărăcie standard determinate prin aplicarea pragurilor naționale de sărăcie la cheltuielile totale de consum pe adult echivalent ale gospodăriilor din zonele studiate, este vizibilă o concentrare masivă de gospodării și persoane care consumă sub pragul național alimentar.

În orașe, rata de sărăcie sub pragul alimentar este de peste zece ori mai mare decât la nivelul întregului mediu urban: 48% față de 4,5% dintre persoane; în zonele rurale, este de peste șase ori mai mare decât la nivelul întregului mediu rural, 52,5% prin comparație cu 8,2% dintre persoane.

Referitor la dotarea cu bunuri a gospodăriilor, comparația arată o imagine la fel de distorsionată, cu precădere în mediul urban.

Situația acută de nevoi, de asemenea, nu se suprapune decât parțial cu sărăcia b#%l!^+a?standard. Oricine trece din când în când prin situații acute de criză și dacă sărăcia este evaluată tocmai la momentul respectiv, atunci un studiu standard l-ar număra printre săraci.

Cu alte cuvinte, persoanele în situație acută de criză sunt adeseori non-săraci deghizați în săraci, din perspectiva veniturilor și cheltuielilor.

În context românesc, familiile în această situație sunt cele a căror principală problemă este lipsa unei locuințe în proprietate, element vital al unei situații stabile.

Tipul ideal- corespunzător acestei traiectorii este tânărul care locuiește cu părinții sau tânărul care vine de la sat la oraș pentru muncă și stă cu chirie.

Pentru cei cu rețele sociale extinse (părinți și rude care îi sprijină) și bine plasați pe piața muncii, această situație este doar temporară. Iar pentru cei lipsiți de rețele sociale sau cei cu rețele precare (capabile să ofere doar un sprijin redus care nu permite un răspuns valid la situația de criză) și care au o poziție incertă pe piața muncii (muncesc doar sezonier, chiar dacă pe un venit bun, sau nu muncesc și venitul gospodăriei este sub pragul de sărăcie) situația de criză are probabilitate mare de a se prelungi pe o perioadă lungă de timp, din acută devine cronică și se generalizează.

Persoanele în această situație au o locuință în proprietate, dar patrimoniul este unul extrem de redus în context național, pentru că nu au reușit încă să-l achiziționeze sau pentru că se află în această situație de nevoi de o perioadă suficient de lungă, astfel încât au fost nevoiți să vândă bunurile pe care le aveau sau acestea s-au deteriorat și nu au avut banii necesari reparării.

Veniturile lor reduse sub pragul de sărăcie nu le asigură nici accesul la credite și rate, și nici posibilitatea de a investi în dotarea gospodăriei. Dacă sunt tineri, șansele lor de dezvoltare sunt reduse, deși proprietatea asupra locuinței reprezintă un element de stabilitate și securitate. Dacă sunt mai în vârstă (cum și sunt predominant), lipsa dotărilor și veniturilor arată că locuința este singura resursă rămasă gospodăriei în urma unei istorii de sără- cire, cu șanse minime de redresare.

În toate cele descrise mai sus suplimentarea cheltuielilor cu întreținerea a unui sau mai multi elevi la școală de catre familie, devine o sarcină greu de dus și in 80% din cazuri se ajunge la abandon școlar.

II.2. Sărăcia absolută

Abordarea absoluta înseamnă evaluarea nevoilr fundamentale , stabilirea starii de sărăcie în raport cu un minim corespunzator satisfacerii nevoilor umane fundamentale, un minim universal valabil , determinat în mod obiectiv de dimensiunea acestor nevoi,

aceasta se caracterizea prin evaluari ale sărăciei și este în general adecvata masurarii sărăciei în tarile mai sărace , fiind asociata deseori cu minimul de subzistenta , cu sărăcia b#%l!^+a?extrema sau cu sărăcia de masa. Sărăcia este definita în termeni relativi în principal în țările bogate. b#%l!^+a?

În acest context ea este frecvent asociata termenului de excludere (sau marginalizare) sociala , precum și celui de minim social saum minim decent.

S-ar părea că este imperios necesară măsurarea sărăciei absolute, din moment ce sărăcia relativă ne situează  pe o pistă adesea înșelătoare. ajunși în acest punct, ne lovim de un impediment practic și de unul metodologic.

Mai întâi, datele referitoare la  sărăcia absolută nu mai sunt disponibile pe site-ul Ministerului Muncii după anul 2010 și toți experții în sărăcie strâng  nedumeriți din umeri când sunt întrebați despre motivele absenței datelor. Șomaj camuflat, sărăcie camuflată, catastrofă camuflată.

Potrivit raportului Viața în Tranziție, realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Mondială, procentajul românilor care se declarau satisfăcuți de viața lor a scăzut  de la 32,7% în 2006 la 18,1% în 2010, evoluție rar întâlnită în celelalte țări incluse în eșantion (29 în total), unde  tendința a fost fie pozitivă, fie a înregistrat o scădere de cel mult 5-10 puncte procentuale. Singurele state care urmează un pattern similar României sunt Lituania și Letonia, unde satisfacția se reduce de la peste  50% la puțin peste 30% (Letonia fiind și ea, așa cum arătam mai sus, o țară în care sărăcia relativă a scăzut, iată).

Luat separat, însă – și aici survine inconvenientul metodologic – indicatorul sărăciei absolute este și el, la fel ca și cel al sărăciei relative,  pasibil de a crea eroare. Între 2000 și 2006, sărăcia absolută în mediul rural a scăzut în România de la 48% la 22%, în timp ce cifrele referitoare la sărăcia relativă atestă o creștere a acesteia: în 2006, aproximativ 30% din populația rurală se afla în sărăcie relativă față de 24% în 2006.

Astfel încât, chiar dacă veniturile în termeni absoluți au crescut, cu greu am putea spune că locuitorii din mediul rural au ieșit din sărăcie, din două motive:

– în extremis, nu există sărăcie absolută, orice sărăcie fiind ultimamente relativă  – „sărăcia absolută e relativă pentru orice societate (…), este vorba de un prag relativ al sărăciei absolute”, spunea Foucault încă în 1979.

A vorbi despre sărăcie absolută este cumva, impropriu, în sensul în care sărăcia absolută reprezintă, până la urmă, o concepție mai restrânsă (dar variabilă) a depravării relative: ceea ce noi considerăm a fi nevoi biologice sunt nevoi condiționate cultural și circumscrise unei epoci istorice, iar viziunea despre necesarul de hrană și aportul caloric al omului din secolul XXI este cu siguranță fundamental diferită de cea a omului din epoca primitivă sau din Evul Mediu. b#%l!^+a?

În concluzie, a afirma că ambele tipuri de măsurători – cea a sărăciei absolute și a sărăciei relative – sunt necesare și totuși insuficiente este probabil un truism. Complicațiile metodologice sunt, în acest sens, infinite. Se pot dezvolta alte seturi de indicatori, cum ar fi cei referitori la depravarea materială, de exemplu, pentru a reflecta lipsurile și pauperitatea  populației.

Dezbaterile din jurul metodologiei ascund, până la urmă, o miză politică – carențele și imperfecțiunile măsurării sărăciei relative, care sunt reale și deloc neglijabile,  devin o armă prin care dreapta politică incriminează ideea de relativitate a sărăciei. Dacă măsurătorile conduc la rezultate paradoxale, înseamnă că indicatorul în sine e o inepție stângistă! În fapt, nu dificultățile metodologice îi alarmează pe cei de la dreapta, ci miza instrumentalizării conceptului de sărăcie relativă.

Sărăcia continuă să fie un concept structurant al relațiilor sociale, nu dispare, e doar atenuată, ea rămâne a reprezenta un zid ce desparte săracii de bogați. Din contra, obiectivul eliminării sărăciei relative conține implicit germenii anulării sărăciei ca și element ierarhizant al spațiului social, ca și criteriu de demarcare și stratificare.

În aceste contexte este exclusă posibilitatea de catre copii de a urma cursurile unei școli sau orice altă formă de educație.

II. 3. Teorii ale sărăciei

Sărăcie absolută versus sărăcie relativă. Sărăcia absolută  se referă, grosso modo,  la situația în care nu reușești sau reușești cu foarte mari dificultăți să îți asiguri cele necesare subzistenței fizice și traiului cotidian. acest tip de sărăcie trebuie să ne preocupe, decretează dreapta, nu capriciile și frustrările rezultate prin compararea cu ceilalți, care înseamnă, de fapt, inegalitate, și nu sărăcie.

Deci, sărăcie absolută sau sărăcie relativă? Din punct de vedere al măsurătorilor, ne aflăm într-un hățiș metodologic. Sărăcia relativă, evaluată actualmente la 60% din venitul median la nivel național, este principalul instrument de măsurare a incluziunii sociale în Uniunea Europeană.

Până la un moment dat, mai exact până la extinderea Uniunii, o asemenea măsurătoare era aptă să ofere o viziune despre tabloul sărăciei și excluziunii din statele membre. Mai are ea, însă, sens acum, după aderarea noilor state membre, după ce România și Bulgaria au devenit parte a constructului european?

Să luăm un exemplu: nivelul sărăciei relative în Marea Britanie este de 17,1% (în 2010), iar în România de 21,1%. Este comparabilă însă calitatea vieții unui britanic sărac cu cea a unui român sărac? În România venitul median era situat în 2010 la 1.222 Euro anual, față de 10.263 Euro în Marea Britanie, în timp ce costul vieții la noi este de aproximativ 70% b#%l!^+a?din media europeană.

Limitându-ne la măsurarea sărăciei relative, ajungem la situații aberante, de genul celei descrise mai sus. Sau, la cazuri paradoxale în care sărăcia scade în statistici, fără ca populația vizată să o ducă cu un centimetru mai bine. b#%l!^+a?

Exemplu:  în anul 2010, sărăcia relativă în România a scăzut, nesemnificativ, e adevărat, dar totuși a scăzut de la 22,4% în 2009 la 21,1% ,după transferurile sociale. Sărăcia a scăzut pentru că pragul sărăciei, prin raportare la care se calculează populația aflată în risc de sărăcie, s-a diminuat de la 1.297 Euro la 1.222 Euro. Și mai pregnante sunt exemplele Letoniei și Estoniei, unde venitul median a scăzut cu 17%, respectiv 8%, ceea ce s-a tradus, evident,  și printr-o reducere a ratei sărăciei relative.

Prin urmare sărăcia relativă poate descrește  în statistici fără a antrena un plus de prosperitate. Mai mult decât atât, în timp ce venitul median a scăzut în România, costul vieții a crescut cu aproximativ 50%, .

Sărăcia  reprezintă  o  problemă  socială  actuală,  care  afecteazăprin manifestările  sale   întreaga   societate   și   produce suferință, persoanelor care se confrunta cu aceasta situatie.  Combaterea sărăciei este dictată atât de considerentede ordin umanitar,  de  justiție  socială, cât  și din rațiuni de eficiență economică și sociala. Preocupările  pentru  combaterea sărăciei au  fost  la  început relationate, cu  milostenia  creștină.  Treptat, aceste demersuri s-auamplificat, s-au diversificat și au  fost instituționalizate.  

In  secolul  al  XX-lea,  în  țările  Europei  de  Est  reducerea nivelului  de  sărăcie  s-a  datorat  politicii  de  dezvoltare  a  unui  amplusistem  de  servicii  publice  de  educație  și  de  ocrotire  a  sănătății,  de construcție   masivă  de  locuințe  de  către  stat  și  de  asigurare  a utilizării lor  în  condițiile  unor  chirii  mici  și  ale  subvenționării  serviciilor  de gospodărie  comunală,  de  asigurare  a  unui  înalt  nivel  de  ocupare  a forței de muncă ș.a; activitățile  de  ocrotire  a  celor săraci  au  evoluat   o   dată   cu   apariția   asistenței   sociale  și  inițial  s-au structurat sub  forma  unor  măsuri  reglementate  prin  acte  juridico- normative,  finanțate   din   bugetul   public,   în   cadrul   unor   instituții specializate. b#%l!^+a?

Teoria morală a sărăciei

În secolul al XIX-lea, era foarte populară explicarea sărăciei prin cause morale,  individuale.  Herbert Spencer a dat  o formulare extremde  netă   acestei   teorii,   șocantă   pentru   contemporani  prin  concluziile sale practice.

Concepțiile  sociologice  bazate  pe  analogia  dintre  organismulsocial  și  cel  biologic  considerau că orice societate funcționează ca un organism  sănătos,  existând și  posibilitatea   ca  la  un  moment  dat, acest  organism    să   fie   dominat    de  diverse    patologii  sociale,   care  împiedică funcționarea  să  normală. 

 O  societate  afectată  este  acea   societate  în care  predomină  problemele  sociale ce  dereglează echilibrul  social și anume: sărăcia, șomajul, numărul mare de persoanedependente de alcool ș.a. Sursa sărăciei era în acele vremuri, identificată în caracteristicile morale ale  indivizilor:  leneși,  vagabonzi, criminali,  angajați  într-un  mod  de viață autodistructiv.

H.Spencer,  în calitate de fondator al evoluționismului și devenit déjà renumit pentru modul în care a interpretat celebrul principiu al lui C.Darwin de   supraviețuire  a celui  mai  adaptat  “ca reglator alevoluției”,   considera   că   statul   nu   trebuie   să   intervină   pentru  susținerea  celor săraci.

   Teoria culturii sărăciei

  Cercetările  sociologice  au  pus  în  evidență  faptul  că  sărăcia  nu   reprezintă  doar  lipsa  de  mijloace suficiente pentru o viață decentă,ci   totodată   un   stil   aparte   de   viață,   bazat   pe   valori   și   norme   specifice. Altfel spus, sărăcia formează o cultură(sau o subcultură, în raport   cu   cultura  globală),  constituită  din  valori,  norme,  moduri   de  a  gândi  și  a   simți,    care    modelează    comportamentul   indivizilor. 

 Sărăcia   nu   se   instalează  doar  prin  dispariția    inexistența   mijloacelor financiare, care   ar   permite    menținerea    unui    mod    de    viață    decent,   dar   și   printransmitereculturală, în procesul socializării.

  La   elaborarea   teoriei   culturii   sărăciei   contribuția   cea   maiimportantă  a  adus-o  antropologul  Oscar  Lewis,  în  baza  cercetărilor   întreprinse   în   mediul   persoanelor   sărace  din  Mexico  și  Puerto  Rico. O. Lewisa  definit  conceptual  de  cultură a  sărăciei  drept   “o situație în   care săracii  își  dezvoltă  un  comportament,  care  se  perpetuează  din generație în generație”.

Teoria  structurală social-economică

Dacă teoria morală explică fenomenul sărăciei prin cauze morale,   individuale,  iar  teoria culturii  sărăciei se axează pe formarea unor valori, norme, moduride trai specific, teoria structurală social-economică consideră sărăcia ca efect al tendințelor structurale ale modului de organizare social-economică a societății.  

 Săracii, în consecință, nu sunt responsabili de situația  lor, ci sunt mai degrabă victime  ale sistemului economiei de piață, care se asociază cu distribuția inegala a resurselor.   Deci, structural, sistemul generează   diferențieri sociale   majore, tratificare   socială,   produce un segment  sărac al colectivității. 

În literatura de specialitate  sunt prezente câteva   argumente  ale  acestui   efect   structural: b #%l!^+a?

  a)   Subtilizarea   forței   de  muncă.  Economia   de   piață   nu  poate   absorbi   integral   oferta  de  muncă  și,  în  consecinta,  apare fenomenul șomajului,  care  reprezintă o  caracteristică tendențială generală. Este cert faptul că munca reprezintă  o formă  de b#%l!^+a?  activitate,  o sursă  de  venit,  o  modalitate  de   structurare   a   timpului,   de   realizare   a  contactelor  sociale  și  chiar  de conferirea unui sens în viață. 

Lipsa  locului  de  muncă  conduce orice individ  către  pierderea  independenței economice  și  sociale  și  către  probleme  legate  de  identitatea  să socială.  

De  aceea,  o  importanță   deosebită  le  revine politicilor active   în  domeniul  șomajului,  politici ce nu   creează   starea   de  dependență  față  de  sistemul  de  protecție  și asistență  socială,  ci adecvat stimulează  persoanele  șomere  să identifice noi posibilități și alternative în condițiile unui sprijin financiar minim.

b)  Segmentarea   pieței   muncii.   Teoria   segmentării   susține   că   economiile dezvoltate  se  caracterizează  prin prezența  două sau a  mai   multor   segmente   ale  pieței  muncii,  între  care   se interpun   bariere   ce împiedică   trecerea   forței   de   muncă  dintr-unul   în   altul  și   nu   permite   omogenizarea condițiilor de angajare   și de  remunerare. Punctul de reper  pentru  teoria   segmentării    pieței    muncii    este    constatarea    că  această   piață   este   profund  divizată   în   două  sectoare:  unul  primar   caracterizat    prin munci  înalt   calificate,   bine  plătite,   cu   posibilități de  promovare  și   securitate   ridicată,   iar   celălalt   secundar  cu  munci  slab   calificate, prost    plătite,    securitate    redusă,    fără    posibilități   de  calificare   și promovare, cu risc de șomaj foarte mare.

În  sistemul  pieței,  în  procesul  de  stabilire  a  veniturilor,  cei  cu   calificări  scăzute   au  o putere  redusă  în  negocierea  condițiilor  lor  de muncă  și  în  mod  special,  a

 salariilor  în raport cu cei cu calificări  înalte;   respectiv ,   sunt mai  vulnerabili  la 

fluctuațiile  cererii  de muncă.

c)  Structura   puterii  politice  asociată  cu  economia  de  piață. Persoanele    sărace,    șomerii,   vârstnicii,   persoanele   cu   handicap,  muncitorii,   n b#%l!^+a?ecalificați  datorită  insuficienței  sau  lipsei  de  resurse   economice  și  capacității  reduse  de  negociere  în  contextul  pieței,   prezintă  totodată  și  o  capacitate  scăzută  de  mobilizare  politică,  de  exemplu,   sunt   mult  mai puțin  reprezentanți  în  partidele  politice.

d)  Teoria  marxistă  a  exploatării. 

 În  centrul  teoriei  marxiste  se   află  conceptul   de    exploatare,  utilizat  pentru  a  

explica  diferențele   structural   în   distribuția   veniturilor   în   societățile  capitaliste.  Karl   Marx   afirma    că    activitatea    de    producție    reprezintă    activitatea social   fundamentală, deoarece  pentru a fi în stare  „să facă  istorie” oamenii  trebuie  să  aibă  posibilitatea  de  a  trăi.  Pentru  a  trăi  este  însă  nevoie   înainte  de  toate  de  mâncare  ,de locuință, îmbrăcăminte și de o seamă de  alte  lucruri.

Astfel educația devine un lux și este ștearsă de pe lista de priorități a părinților.

Capitol III Problematica etniei rrome din punctul de vedere al sărăciei

III.1. Cine sunt rromii?

Romii sunt cea mai mare minoritate din Europa. Potrivit ultimelor estimări, două treimi din cei în jur de 10 milioane de romi europeni trăiesc în Europa Centrală și de Est.

Părerea celor mai mulți istorici este că strămoșii lor au migrat din nordul Indiei, către vest, acum mai bine de 1000 de ani. Granițele marilor imperii s-au tot redesenat, iar indienii porniți către vest s-au regăsit fie în interiorul frontierelor Persiei, fie ale Bizanțului, atrăgându-i strălucirea marilor orașe: Teheran, Bagdad în căutarea unei vieți mai bune fiind apreciați de conducătorii persani și arabi pentru talentele artistice.

La începutul secolului al IX-lea, acești migranți indieni – Zott, cum îi numeau arabii – au început să perceapă taxe pe drumuri și pe canalele de navigație. Au format o comunitate autonomă și vreme de 15 ani au reușit să înfrunte cu succes mânia și armatele trimise de calif.

Unii cercetători sunt de părere că un singur grup de indieni ar fi migrat către vest. E posibil ca ei să se fi căsătorit și să se fi amestecat. Astfel a apărut primul popor diferit de indienii din India – un proces similar într-o oarecare măsură cu formarea comunității afro-americane din America de Nord. O parte a noilor generații de indieni a rămas în Orientul Apropiat dar cei mai mulți au plecat spre Europa: romii de azi sunt urmașii lor.

“În Orientul Apropiat li se spune încă Dom, iar în Europa îi numim Rom” – explică Kenrick, atrăgând atenția că prima literă a cuvântului era pronunțată “dr”. Există specialiști care resping teoria Dom-Rom, dar foarte mulți istorici o acceptă.

Istoricii cred că majoritatea romilor au pornit spre Europa fugind din calea turcilor și, posibil, a Marii Ciume.

În jurul anului 1400 are loc o masivă migrație către Europa de Vest. Aici primesc un nume nou: ‘gypsy’, cuvânt care provine din ‘egiptean’ – aceasta fie fiindcă ei înșiși spuneau că vin din Egipt, fie fiindcă veneau dintr-o zonă a Greciei numită Micul Egipt.

Din cauza expulzărilor și a asasinatelor, mulți romi au pornit înapoi spre est, spre Polonia, o țară mult mai tolerantă pe atunci. În alte părți, în vestul și centrul Europei, anul 1500 a marcat începutul unei represiuni feroce. Spânzurătoare sau expulzare în Anglia; însemnare cu fierul roșu și capete rase în Franța; în Moravia, femeilor li se tăia urechea stângă iar în Boemia, cea dreaptă.

Perioada a fost calificată drept “primul genocid” , al doilea genocid fiind cel din perioada regimului lui Hitler.

Astăzi, în jur de șase milioane de romi europeni – din numărul estimat de 10 milioane – trăiesc în centrul și estul continentului. Aproximativ două milioane și jumătate sunt în România, unde piețele de sclavi au existat până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spre oroarea călătorilor occidentali.

Indiferent de trecutul acestor grupuri – un subiect de dezbatere continuă în rândul b#%l!^+a?istoricilor – majoritatea par să fi trăit aceeași istorie: a sărăciei, excluderii și, uneori, a sclaviei. Elita romilor avertizează însă că e riscant să fie construită în mod artificial o “entitate romă”, încălcându-se dreptul la diferență.

Cea mai mare parte a romilor care trăiesc în Uniunea Europeană sunt cetățeni ai Uniunii Europene și au exact aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni europeni.

Aceste drepturi sunt prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În fiecare țară din Europa, romii ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni și ar trebui să fie tratați în mod egal, fără discriminare.

Unii romi care locuiesc în tarile din Uniunea Europeană au în mod legal reședința-"resortisanților țărilor terțe" (migranți din afara UE), și au aceleași drepturi ca și ceilalți co- nationali ai țărilor terțe.

Romii trăiesc în Europa de peste 1000 de ani de la migrarea originara din India și sunt cea mai mare minoritate din Europa. Există o valoare estimata de 10 – 12 milioane a romilor în Europa, dintre care circa 6 milioane trăiesc în Uniunea Europeană.

Discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică este interzisă prin Directiva privind egalitatea rasială în Uniunea Europeană și este ilegala în toate statele membre UE. Cu toate acestea, discriminarea romilor are o istorie lungă în Europa și continuă.

Mulți romi din Europa se confruntă cu prejudecăți, intoleranță, discriminare și excludere în viața lor de zi cu zi. Acest lucru are mai multe efecte asupra romilor, inclusiv:

Romii au o speranță de viață 10 ani mai mic decât alți cetățeni europeni.

Rata mortalității copiilor romi sunt între 2 și 6 ori mai mare decât populația generală a Europei.

Mai puțin de jumătate din copiii romi de școală primară isi completeaza studiile și un număr foarte mic merge la școală secundară

Rata de ocupare a fortei de munca este mai mica pentru romi decât populația generală.

Locuințele sunt adesea insalubre si saracăcioase , iar pragul de sărăcie este cu mult mai ridicat față de celelalte comunități.

Eforturile guvernelor Uniunii Europene fac față intr-o foaarte mică masură la problemele acestei etnii. Majoritatea statelor comunitare fac eforturi mai mult în aspectul integrării în societate a acestora , neglijând cu indiferență aspectele primordiale cum ar fi:

-lipsa de cultură, care îi determină pe aceștia să traiască în ignoranță, nerealizând că progresul și depășirea problemelor existențiale depind de cunoaștere;

-accesul la educație este aproape zero prin concursul guvernanților , majoritatea eforturilor financiare și sociale acestora indreptându-se către populația adulta rromă și foarte puțin către copii, viitorul oricarei națiuni;

-mentalitățile și credința acestora , care in secolul XXI nu-și regăsesc, în cea mai mare parte, obiectivitatea, fiind mai degrabă o piedica in calea dezvoltării etniei si individului în sine.

Din păcate nu este suficientă modificarea legislativă care sa le asigure egalitatea de drepturi ci este imperios necesară implicarea socială a puterilor Uniunii care sa le asigure și egalitatea de șanse.

III. 2. Comunitatea rromilor din satul Borumlaca

Capitolul III.3. Efectele sărăciei rromilor

III.3.1. Abandonul școlar b#%l!^+a?

  Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar precizează că se află în situație de abandon școlar elevul care “nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din învățământul obligatoriu, depășind cu mai mult de doi ani vârsta clasei respective”. Dincolo de problema conceptuală pe care o presupune această definiție (faptul că elevul care încetează să frecventeze cursurile la vârsta clasei respective nu este declarat drept abandon școlar decât la doi ani după evenimentul de părăsire a sistemului de învățământ, ceea ce generează un segment de elevi nedefiniți pe care politicile publice nu îl vizează), studiile de specilitate au evidențiat practica extrem de răspândită a raportării eronate a abandonului școlar de către unitățile de învățământ cuprinse în studiu.

În România, lipsa unei tradiții reale de protejare a diversității culturale a lăsat urme mult mai adânci decât am fi dispuși, în prezent, să recunoaștem.

În acest sens, pot fi invocate deopotrivă dificultățile din ultimii ani în a promova un model prin care să fie protejate și încurajate diversitatea etnică și culturală, cât și eșecurile în a distinge și rezolva problemele fiecărei minorități în parte.

Minoritatea de etnie roma este unul dintre exemplele care ar putea să justifice, cel puțin în parte, această caracterizare.

Cu o elită politică și intelectuală emergentă, minoritatea roma are încă o slabă reprezentare în instituțiile publice și o putere redusă de a introduce pe agenda publică probleme specifice, chiar dacă este minoritatea cea mai numeroasă după cea maghiară în România.

Majoritatea reprezentanților acestei etnii se confruntă încă cu importante dificultăți, formule precum excludere, marginalizare socială și culturală, discriminare devenind aproape un loc comun în descrierea situației minorității roma.

Politicile promovate, atât la nivel central cât și la nivel local, nu au reușit să transforme această stare de fapt atât timp cât inițiativele au fost punctuale și izolate.

Astfel, probleme precum nivelul scăzut de educație, analfabetismul, lipsa de calificare, lipsa unui loc de muncă, precaritatea stării de sănătate, sărăcia au continuat să afecteze o mare parte a acestei populații.

Nevoia unei strategii guvernamentale de îmbunătățire a situației romilor care să formuleze principiile directoare și care să aibă direcții de acțiune concertate (administrație, servicii sociale, dezvoltare comunitară, justiție, comunicare și participare civică etc.) este un fapt incontestabil.

Acest lucru trebuie să se realizeze și în domeniul educației, un posibil punct de plecare în spargerea cercului vicios sărăcie-excludere-pierderea identității. Ea reprezintă unul din atuurile importante pe termen lung pentru managementul comunităților multi-etnice și pentru combaterea deopotrivă a marginalizării culturale și a celei socio-economice.

Care ar fi criteriile sub aspectul cărora școlile roma ar fi inferioare celorlalte școli din sistem? O prima observație ar fi că școlile rrome sunt mai slab dotate sub aspect material,a doua: calitatea educației, operaționalizată prin calificarea cadrelor didactice, prin absența / prezența fenomenelor de fluctuație și navetism ș.a. Un alt punct de interes este fost cel al participării școlare la educație. Sub raport valoric convingerea autorilor este că existența școlilor roma este un lucru cu consecințe negative asupra armoniei și solidarității sociale, care are efecte negative deopotrivă asupra populației roma și a societății ca întreg. Această separare – de cele mai multe ori pe criteriul rezidențial și nu intențională – are consecințe cu atât mai grave în cazul în care calitatea educației este mai scăzută în școlile roma decât pe ansamblul sistemului.

Abandonul scolar în randul copiilor romi este un fenomen larg răspândit care ar trebui tratat cu o mai mare atenție și care a devenit o problemă serioasă a învățământului românesc este abandonul școlar.

Aceștia se adaptează cu dificultate atât în societate cât și în sistemul de învățământ, care se lovesc de acceptarea anevoioasă în colectivități (din ce în ce mai mulți părinți sunt reticenți în a-și înscrie copiii în clase în care sunt și copii de etnie romă).

Romii cultivă, cu precădere la copii, un simț al realității precum și abilitatea de a concepe strategii de supraviețuire și mai puțin preocuparea pentru școală, ei, la rândul lor, primind aceeași educație.

Cauzele abandonului școlar în rândul copiilor de etnie romă sunt multiple și diferă de la caz la caz. O primă cauză ține de condiția socio-economică a familiei și prezintă mai multe aspecte.

a) De cele mai multe ori abandonul școlar este determinat de sărăcie. Datorită situației
materiale precare, părinții nu pot asigura copiilor cele necesare pentru școală (caiete, cărți, ghiozdane, îmbrăcăminte, hrană), iar aceștia au șanse mici de a-și însuși o educație școlară completă.
b) În cele mai multe cazuri copiii de etnie romă care abandonează școala provin din familii în care părinții au un nivel foarte scăzut de educație și nu consideră necesar pentru copiii lor să termine școala sau să meargă mai departe la liceu ori facultate. Părinții nu sunt interesați nici de ce învață copiii, daca învață sau nu, dacă se integrează în colectivul clasei. b#%l!^+a?
c) Mediul familial are un rol important în dezvoltarea copilului. În aceste familii atmosfera este caracterizată de certuri și violențe favorizate de consumul de alcool, care au efecte negative asupra psihicului copilului și influențează comportamentul acestuia la școală și în societate.

Indiferența părinților în ceea ce privește educația și activitatea școlară a copiilor duce la insuccesul școlar și, de aici până la abandonul școlar nu mai este decât un pas.
Ca rezultante ale cauzelor ce țin de condiția socio-economică a familiei, cauzele ce țin de elev contribuie la creșterea numărului de elevi de etnie romă care abandonează școala. Acestea se referă la starea psihologică a elevului. Având o imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, anxietate aceștia au reacții diferite atunci cand apare eșecul școlar. Cei care nu găsesc în ei sau în familie resursele necesare pentru a face față dificultăților își vor satisface nevoia de valorizare personală în afara școlii, prin abandon.

Încrederea scăzută în educația școlară, dezinteresul față de educație sau dificultăți în însușirea cunoștințelor care se predau sunt alte aspecte importante ale cauzelor abandonului școlar. Sunt însă și cazuri în care școala îi determină pe copiii de etnie romă să aleagă abandonul în schimbul educației: lipsa materialelor didactice și a dotărilor moderne în special în școlile în care învață doar copii de etnie romă, atitudinea unor cadre didactice care reacționează greșit față de elevii romi care au rezultate slabe la învățătură sau care prezintă tulburări de comportament, lipsa de interes a școlilor în furnizarea programelor de integrare individuală și adaptare curriculară.

Succesele și recompensele, precum și evidențierea comportamentelor pozitive întărește încrederea elevului în propriile forțe. Astfel, crearea unor situații de succes prin punerea în valoare a unor abilități ale acestora (desen, muzică, dans) reprezintă un aspect important al activității de înlăturare a abandonului școlar.

O variantă care poate avea un rol determinant în scăderea numărului de elevi de etnie romă care abandonează școala ar fi stimularea interesului adulților romi pentru creșterea nivelului de școlarizare prin crearea de programe de educație pentru adulți, inițierea și dezvoltarea unor programe speciale de susținere financiară pentru familiile fără venituri sau venituri minime, asigurarea unei mese și ajutor în rezolvarea temelor prin programe tip “After school”, parteneriate ale școlilor cu alte școli, grădinițe, activități extrașcolare în care copiii romi să interacționeze cu ceilalți copii, valorificarea exemplelor de succes care provin din rândul acestora, etc.

III.3.2. Marginalizarea elevilor rromi

Marginalizarea definește acea situație în care individul a abandonat atât scopurile cât și mijloacele standard. El elimină contradicția dintre atingerea scopurilor și lipsa mijloacelor, respingându-le și pe unele și pe celelalte și retrăgându-se din mecanismul social, abandonând societatea.

După Merton, acesta este cazul cerșetorilor, alcoolicilor, drogaților, bolnavilor mentali. Marginalizarea este o formă de alienare pasivă.

Teoria anomiei Merton (1938) susține că deviantă este produsul nepotrivirii, conflictului dintre scopurile sociale (susținute cultural) și mijloacele legitime, instituționale, oferite de societate în vederea atingerii acelor scopuri.

Neavând acces la aceste mijloace, indivizii adoptă mijloace ilicite, dar mult mai eficiente de realizare a scopurilor propuse. Nu toți indivizii dețin succes profesional sau financiar, prin mijloace adecvate, legitime nici chiar într-o societate a succesului cum este numită SUA. Cei care nu au mijloacele necesare pentru a parcurge un nivel superior de educație, de specializare într-un anumit domeniu este puțin probabil să se bucure de “succese”, fapt ce induce un oarecare sentiment de anomie ce poate determina adoptarea unor modalități deviante de adaptare.

În concepția lui Merton, adaptarea deviantă poate îmbrăca patru forme principale: inovația, ritualismul, marginalizarea și rebeliunea.

Relația care există între precaritate/marginalizare și sărăcie extremă/excludere socială, atrage atenția asupra faptului că atunci când elemente de precaritate se acumulează și condițiile de viață devin insuportabile, cei afectați riscă să depășească un punct de la care nu se mai pot întoarce decât cu eforturi maxime. Odată atinse de sărăcia extremă, se poate spune că cei afectați de aceasta nu mai au control asupra propriei existențe.

Sărăcia este un fenomen structural care tinde din ce în ce mai mult să se instaureze, un oribil mecanism care exclude o anumită parte a populației de la viața economică și socială. Din păcate sărăcia nu este o realitate nouă, iar problema nu este numai de inegalitate între bază și vârf pe o scară socială, ci și a distanței dintre cei care fac parte din corpul social și cei care sunt marginalizați.

După sociologul francez Robert Castel “săracul este victima unei duble excluderi: excludere din lumea muncii și excluderea socio-familiară”. În acest caz dificultățile economice apar ca o cauză, dar și ca o consecință a altor deficiențe (sociale, culturale etc.), a altor forme de manifestare a excluderii sociale. Se mai poate spune că săracul este o victimă a propriei situații deoarece el este marginalizat în raport cu societatea în care trăiește. Datorită acestui fapt el participă în mod imperfect la viața socială.

Sociologul Jean Labbens consideră că dimensiunile sărăciei sunt legate de: venit, puterea și statutul social. Analiza și evoluția acestui fenomen nu se poate limita doar la calculul unor praguri de venituri sau de cheltuieli. Totodată trebuie avută în vedere legătura strânsă dintre resursele economice și poziția socială a indivizilor și/sau a familiilor în care trăiesc.

Termenul de marginalizare este folosit pentru a ilustra una din diversele nuanțe ale stării de sărăcie. Acesta reflectă ansamblul riscurilor pentru care indivizii nu sunt pregătiți și care ar putea să-i conducă spre sărăcie pentru o durată mai mare sau mai mică de timp.

De multe ori oamenii săraci sunt prost tratați de către instituțiile statului și ale societății civile, iar niciuna dintre acestea nu le cere părerea în legătură cu combaterea acestui flagel.

“World Development Report – Attacking poverty” acceptă actualul punct de vedere asupra sărăciei care cuprinde nu doar lipsurile materiale (măsurate prin venit sau consum) dar de asemeni și slabele realizări în educație și sănătate.

Nivelul scăzut al educației și sănătății merită o deosebită atenție când acestea acompaniază lipsurile materiale. Acest raport lărgește noțiunea de sărăcie prin includerea vulnerabilității și a expunerii la risc, precum și imosibilitatea de exprimare și partcipare în societate.

Acest mod de a defini sărăcia crește posibilitatea noastră de a înțelege cauzele sale. Această adâncire a înțelegerii sărăciei conduce la un areal mai mare de acțiune în lupta pentru reducerea sărăciei.

Diferitele aspecte ale sărăciei interacționează în diferite moduri. Astfel, îmbunătățirea rezultatelor sănătății nu doar a prosperității vor determina creșterea potențialului de câștig prin muncă proprie.

Creșterea nivelului educației nu doar a prosperității va conduce de asemeni la mai bune rezultate în privința sănătății și la creșterea veniturilor. Oferind protecție oamenilor săraci (reducând vulnerabilitatea), nu doar făcându-i să se simtă mai puțin vulnerabili, va permite obținerea de profit.

Crescând posibilitatea oamenilor săraci de a-și exprima propriile opinii va conduce la obținerea de servicii de sănătate și de educație mai bună. Oamenii săraci trebuie să învețe și să persevereze în a-și cere drepturile.

Rromilor săraci din 60 de țări în curs de dezvoltare li s-au cerut să analizeze și să împărtășească ideile lor cu privire la bunăstare (“well-being”) și despre situațiile mai puțin plăcute din viața lor (“ill-being”).

Bunăstarea a fost descrisă ca: fericire, armonie, pace, libertate, lipsa de îngrijorare. În Rusia, persoanele intervievate au declarat că: “prosperitatea este o viață lipsită de îngrijorările zilnice datorate lipsei banilor”. Rromii descriu situațiile mai puțin plăcute din viața lor (“ill-being”) ca fiind lipsa bunurilor materiale, sau o părere proastă cu privire la propria persoană. Cu toate că natura sărăciei este diferită de-a lungul zonelor geografice (locațiilor și a oamenilor), există o trăsătură comună frapantă de-a lungul țărilor. De loc surprinzător, prosperitatea materială ocupă un loc foarte important. Lipsa hranei, a adăposturilor și a hainelor este menționată pretutindeni. Pe lângă cea materială, bunăstarea fizică este o trăsătură proeminentă în caracterizarea sărăciei; cele două interacționează. Când lipsa hranei conduce spre o sănătate proastă, aceasta conduce spre incapacitatea de a-ți câștiga propriul venit. Rromii vorbesc despre importanța de a arăta bine hrănit.

Siguranța veniturilor este de asemenea în strânsă legătură cu sănătatea, iar insecuritatea se extinde dincolo de lipsa sănătății. Abandonul scolar este cea mai frecventa problema intre copii rromi. Două aspecte ale sărăciei ies de asemeni în evidență. Pentru mulți săraci prosperitatea înseamnă a avea libertatea de a alege, de a acționa și capacitatea de a deține controlul asupra propriei vieți.

III.3.3. Incluziunea elevilor rromi

Populația de etnie rroma este una dintre cele mai sărace și mai vulnerabile din România. Elementul care diferențiază profilul sărăciei dintre acest segment de populație și celelalte categorii constă, în fapt, în concentrarea ei spațială mai mare decât în cazul altor segmente de populație.

Romii sunt săraci nu doar în termeni legați de nivelul consumului privat dar, de asemenea, și în termeni legați de consumul de bunuri și servicii/utilități publice. Sărăcia comunitară, ca rezultat al infrastructurii sociale și materiale precare precum și ca urmare a nivelului scăzut de consum privat, este mai puternic evidențiată în sânul comunităților de romi decât în cazul altor grupuri.

Asocierea excluderii/includerii sociale cu sărăcia comunitară este o trăsătură caracteristică populației de etnie Roma. Acest lucru are implicație directa asupra copiilor de etnie rroma care frecventeaza o forma de școlarizare.

Intervențiile sociale în cadrul comunităților de romi implică trei operațiuni:

Construirea tipologiilor și a profilelor comunităților de Romi din punct de vedere al stării lor de sărăcie/bunăstare;

Localizarea comunităților de romi pe tipul de așezări și pe regiuni în funcție de gradul lor de sărăcie sau în funcție de modul lor de viață;

Ierarhizarea problemelor sociale ale acestor comunități cu scopul orientării eforturilor de intervenție socială sau pentru dezvoltarea de acțiuni de dezvoltare comunitară.

Capitol IV Strategii de prevenire și de combatere a sărăciei elevilor rromi

Dreptul la educație este un drept fundamental al omului. Nici unul dintre drepturile civile, politice, economice și sociale nu poate fi exercitat de indivizi, dacă aceștia nu au primit o educație minimă.

Nu numai în situațiile de marginalizare socială, excludere, sărăcie, ci în toate circumstanțele, educația este un factor important în dezvoltarea capitalului social și uman.

Copiii trebuie să aibă acces la școală, iar părinții trebuie să le garanteze educația, trimițându-i la școală și ajutându-i în permanență. Frecventarea școlii duce la promovarea unei societăți mai dezvoltate și mai bune. Prin educație, copiii vor învăța să devină buni cetățeni, vor înțelege conceptul de democrație, își vor afla drepturile și obligațiile și vor dobândi competențele necesare pentru a se putea integra pe piața muncii și pentru a participa la viața socială, sprijinind, astfel, dezvoltarea comunităților.

Acest lucru este foarte frecvent în comunitatile rromilor:

-uneori copiii nu merg la școală pentru că părinții sunt săraci (nu își permit să le cumpere cărți și rechizite, haine sau încălțăminte, să le plătească transportul sau să piardă sprijinul lor la munca de zi cu cu zi);

-accesul la școală nu este întotdeauna foarte ușor (distanța până la școală, lipsa de locuri, a mijloacelor de transport);

-părinții nu înțeleg nevoia de educație și consideră că educația realizată numai în sânul familiei este suficientă pentru dezvoltarea și evoluția normală a copilului;

-copiii nu sunt interesați de școală pentru că nu sunt stimulați suficient sau au lipsit atât de mult de la școală încât le este teamă să revină.

La aceste motive, în cazul copiilor de etnie rromă se mai adauga mentalitațile connform carora tinerii sunt obligati sa-si intemeieze o familie de la vârste foarte fragede; fapt ce execlude accesul la procesul intructiv-educativ , fiind însoțit totodată și de bariere culturale, de factori discriminatori, de lipsa toleranței interetnice dar și de lipsa unor politici educaționale eficiente care să promoveze educația multiculturală și interculturală, ci de un model comprehensiv de integrare a acestora și de un model de aplicare a lor la nivel comunitar.

Ca strategii care sa conduca obiectiv la combaterea saraciei copiilor de etnie rromă din localitatea Borumlaca (strategii, de altfel, valabile pentru orice comunitate rromă saracă) în realizarea dreptului lor de a primi o educație care să le permită dezvoltarea în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității lor, am identificat urmatoarele:

– identificarea copiilor rromi care nu au acte de stare civilă și sprijnirea părinților în vederea obținerii lor pentru a putea participa la procesul instructiv-educativ;

– identificarea copiilor rromi care nu frecventeză grădinița și sprijin în a o frecventa în vederea pregătirii preșcolare și evitării eșecului școlar prematur;

– identificarea copiilor rromi care nu fost înscriși la școală, informarea și consilierea acestora cu privire la importanța educației și sprijinirea părinților în vederea înscrierii lor la școală;

– identificarea copiilor care nu frecventează școala sau au abandonat-o din diferite motive și stabilirea dialogului cu părinții și mediatorul școlar de etnie rromă, încât copiii să se reîntoarcă la școală, precum și acordarea de servicii și prestații conform legislației în vigoare.

Astfel, am descoperit că la nivelul localității sunt numeroase cazuri de abandon școlar în rândul copiilor de etnie rromă și prin această mini-cercetare am încercat să identific cauzele care duc la apariția sa și totodată măsurile necesare pentru prevenirea acestuia, în vederea asigurării accesului în condiții egale a acestor copii la procesul instructiv-educativ, la o educație de calitate bazată pe principiile toleranței, nediscriminării și a unității prin diversitate.

Cu toate că au existat numeroase cercetări de amploare și detaliate privind această temă, am dorit să prezint situația fenomenului din perspectiva unei persoane care timp de doi ani, a luat contact cu acești copii rromi și familiile acestora și i-a sprijinit în prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, în vederea creșterii calității vieții.

Astfel, dincolo de aspectele pozitive manifestate în plan politic – recunoașterea oficială a rromilor ca minoritate națională, începutul prezenței rromilor pe scena politică și constituirea primelor organizații neguvernamentale ale rromilor, în prima jumătate a anilor ’90 situația rromilor s-a agravat semnificativ atât din punct de vedere socio-economic, cât și din perspectiva relațiilor rromilor cu restul populației și cu instituțiile publice.

Desigur, aceste schimbări trebuie raportate și la antecedente generate de politicile regimului comunist și nu pot fi înțelese fără a ține seama de contextul socio-istoric mai larg ce a determinat poziția defavorabilă a rromilor în ansamblul relațiilor sociale din România.

Consecințele celor cinci secole de sclavie, absența, respectiv incoerența politicilor publice din perioada ce a urmat dezrobirii, tentativele de eliminare fizică din perioada celui de-al doilea război mondial, când rromii au fost victimele, până de curând uitate, ale holocaustului, nu au putut fi estompate de politicile de asimilare forțată promovate de regimul comunist.

În perioada comunistă, orice menționare a rromilor în spațiul public era interzisă.

Cu toate acestea, documentele interne nedifuzate public ale partidului comunist și ale autorităților din anii 1970 făceau referire la o politică de „integrare socială a țiganilor” ce s-a concretizat în primul rând prin sedentarizarea forțată a comunităților de rromi ce aveau un mod de viață nomad sau seminomad.

Aceste măsuri, alături de controlul cvasitotal exercitat de stat asupra activităților economice, au determinat abandonarea de către majoritatea rromilor a meseriilor tradiționale.

În același timp, rromii au fost beneficiarii politicilor egalitariste ale regimului comunist care, în special în contextul industrializării și al încurajării migrației din mediul rural spre cel urban, a oferit locuri de muncă, locuințe, acces gratuit la educația de bază și la serviciile de sănătate.

Schimbările majore la sfârșitul anilor ’80 au gasit rromii deja într-o situație socio-economică precară, iar marea majoritate aveau un nivel scăzut de educație și pregătire profesională, fiind angajați ca muncitori necalificați în construcții, industrie sau întreprinderi agricole de stat și având un nivel redus de integrare în comunitățile în care locuiau, unde erau priviți cu superioritate, cu reținere sau chiar ostilitate.

Această schimbare i-a făcut deosebit de vulnerabili la efectele negative ale schimbărilor structurale inițiate după decembrie 1989.

Rromii au devenit astfel victime ale tranziției spre economia de piață și ale restructurării economice, ale reorganizării agriculturii și ale redefinirii raporturilor dintre cetățeni și anumite instituții publice, de exemplu cele din domeniul educației și sănătății.

Un număr mare de rromi au ajuns în decurs de numai câțiva ani să prezinte caracteristicile specifice ale excluziunii sociale: lipsa unui loc de muncă, lipsa actelor de identitate, locuințe cu igienă precară și insuficiente, lipsa accesului la servicii de sănătate, abandonul școlar și, în consecință, blocarea accesului la formare și reconversie profesională, etc.

Toate acestea trebuie asociate cu lipsa unui sistem funcțional al protecției și asistenței sociale în România precum și cu atidudinea discriminatorie din partea restului populației, atitudini amplificate prin reflectarea tendențioasă în mass-media și manifestate inclusiv prin seria de conflicte interetnice violente ce au erupt în diferite regiuni ale țării între anii 1990 și 1996.

Cu excepția unor organizații ale rromilor ce au început să verifice cu sprijin extern și a unor prime studii și publicații dedicate acestei problematici, dar având o vizibilitate mai degrabă redusă chiar în mediul academic și un impact aproape inexistent asupra politicilor publice și a publicului larg, societatea românească a început să conștientizeze dimensiunile și consecințele acestei situații abia după a doua jumătate a anilor ’90.

Asigurarea incluziunii sociale și metodele sau procedeul folosit pentru ca acest lucru sa poata fi posibil

Asigurarea incluziunii sociale și împuternicirii rromilor prin accesul egal la servicii publice (educatie, angajare în munca, sănătate publică, locuințe, protecție și asistenta socială) și dezvoltare economică poate fi posibilă doar îndeplinind următoarele criterii sau etape :

Îmbunătățirea procesului de aplicare a legislației privind protecția socială și combaterea sărăciei;

Crearea cadrului legislativ, alocarea de fonduri speciale și dezvoltarea de structuri instituționale de incluziune e rromilor pe piața muncii, inclusiv prin educație vocațională și înființarea de centre de incluziune în muncă;

Reduceri de impozite pentru societățile care angajează rromi, în vederea diminuării șomajului în rândul rromilor;

Stimularea migrației pozitive legale a rromilor prin încheierea de tratate bilaterale și multilaterale asupra schimbului de forța de muncă;

Adoptarea și implementarea unor politici școlare comprehensive de desegregare și promovarea accesului egal al rromilor la o educație de calitate și adoptarea unei curricule școlară inclusive;

Dezvoltarea rețelei mediatorilor școlări, în vederea facilitării comunicării și creșterii încrederii dintre rromi și instituțiile de sănătate;

Aplicarea regimului gratuității pentru serviciile publice referitoare la obținerea de acte de identitate și autorizații de construcție și achiziționare de locuințe, pentru rromii și pentru alte categorii de persoane cu venituri mici;

Subvenționarea de către stat a gospodăriilor rrome cu venituri mici în vederea accesului la utilitati precum instalații sanitare, de încălzire, de iluminat;

Dezvoltarea lucrărilor publice de îmbunătățire a infrastructurii de baza și serviciilor în comunitățile de rromi;

Desfășurarea de campanii publice de combatere a discriminării în prestarea de servicii publice.

Astfel, în această lucrare am ales să abordez tema educației, în special posibilitatea tinerilor rromi de a parcurge un învățământ universitar și beneficiile acestora.Educația reprezintă “ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului, ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate.”

Acest fenomen încearcă să acapareze un număr cât mai mare de indivizi, indiferent de rasă, deorece este necesar atât pentru dezvoltarea personalității proprii, cât și pentru societate. Însă mereu apar anumite obstacole, generate de o serie de precarități materiale, ierarhii sociale, prejudecăți cultural și tradițiile strămoșești, care, împreună, îngreunează accesul la educația școlară a rromilor

.După părerea mea, această temă este de interes general, deorece o minoritate privată de educație poate influența părerea generală din exterior despre țara pe al cărei teritoriu se află.

Prin integrarea în sistemul educațional universitar, aceștia vor avea posibilitatea să își construiască un viitor decent și astfel, se va reduce nivelul de infracționalitate la nivelul comunității rrome.

Scopul acestei cercetări este de a introduce în sistemul educațional român un segment de dezvoltare educațională a rromilor, ce are obiectivul de a-i învăța pe aceștia să își formeze un plan de carieră în viitor și de a se dezvolta în comunitatea lor, în același timp participând și la dezvoltarea comunității propriu-zise. Astfel, li se aduc la cunoștință importanța faptului că au dreptul la o facultate fără a plăti taxele corespunzătoare; beneficiind de acest lucru se pot împlini material și spiritual însuși, inclusiv comunitatea din care fac parte și țara în care locuiesc.

Dreptul la educație este al tuturor copiilor și tinerilor, indiferent de origine socială sau etnică, de sex sau apartenență religioasă.

Este importantă semnalarea dificultăților legate de estimarea numărului de rromi din România. Datele rezultate din recensăminte îl situează în jurul unei jumătăți de milion de persoane, dar liderii rromilor, cât și specialiștii consideră că numărul lor real este mult mai mare. Acest lucru se datoreză în principal persistenței în memoria colectivă a holocaustului, dar și prejudecăților asociate de majoritatea populației cu privire la apartenența la etnia rromă, cât și faptul că mulți dintrei ei nu au acte de stare civilă pentru a putea fi identificați.Deci, conform analizelor specialiștilor numărul celor care își asumă identitatea de rromi este în jur de 1 500 000 de persoane.

Cercetările de teren ale specialiștilor remarcă două tipuri de familii rrome. Familiile mononucleare (56%), respective familiile extinse (44%), acestea din urmă cu o pondere mai mare decât pe ansamblul populației.

Vârsta de începere a vieții în cuplu este foarte scăzută: la peste 50% dintre femei, această vârstă este de sub 18 ani, iar la70%, sub 20 de ani, în tip ce ponderea cuplurilor consensuale, neînregistrate drept căsătorii oficiale, este foarte mare (39,4%), cu o tendință de creștere.

Avem de-a face cu o mare diversitate de situații în care se află familiile și comunitățile de rromi, ceea ce face dificilă și riscantă aproape orice tentativă de generalizare sau interpretare a unor date statistice.

Principalele aspecte care permit evidențierea acestei diversități sunt legate de problematica identității și a relațiilor cu celelalte grupuri etnice din societate, respective de statutul socio-economic.

Astfel, există în România comunități de rromi închise, cu un mod de viață bazat în mare măsură pe tradiții, dar și familii de rromi sau persoane care au fost aproape complet asimilate, comunități aflate în plin proces de modernizare sau comunități ce își regăsesc sau își construiesc o identitate etnoculturală specifică.

Din persectiva identității, trebuie asimilat și faptul că, drept urmare a diferitelor politici asimiliționiste din trecut, există numeroase cazuri de rromi care nu mai vorbesc limba rromani, majoritatea fiind însă bilingvi (vorbitori de rromani și română) sau, în unele cazuri, trilingvi (vorbind și maghiara).

Religia nu este un reper identitar unificator, întrucât, pe lângă numeroase comunități de rromi ortodocși, există și comunități de religie catolică și reformată; de asemenea, se manifestă de câteva decenii o creștere semnificativă a comunităților de rromi neoprotestanți și se mențin și comunități de rromi musulmani.

Din perspetiva statutului socio-economic, contrar stereotipului larg răspândit și întreținut de mass-media al polarizării rromilor între foarte sărcaci și foarte bogați, există un număr foarte redus de rromi cu un statut economic ridicat, un număr semnificativ de rromi cu statut economic similar cu nivel mediu al comunităților în care trăiesc și un număr ridicat de rromi cu statut economic scăzut și foarte scăzut ( rata sărăciei fiind estimată pentru rromi în 2001 la 75,1%, iar cea a sărăciei severe la – 52, 2%).

Condițiile de locuit completează situația dificilă în care se găsesc numeroase familii de rromi. Astfel, 11% dintre rromi au apartamente în proprietate, iar alți 50% locuiesc în case proprietate personală, majoritatea în mediul rural. 16,5% cu chirie, iar 21% în locuințe ocupate sau construite fără acte.

Un număr mare de rromi trăiesc așadar în condiții de locuit marcate de un grad înalt de insecuritate. Condițiile de locuit sunt, de asemenea, deosebit de modeste. Pentru aproape un milion de rromi, condițiile de locuit reprezintă un factor determinant în producerea excluziunii sociale. Dintre aceștia, aproximativ 25 000 locuiesc în adăposturi improvizate.

Participarea rromilor la piața muncii este, de asemenea, mai redusă decât pentru restul populației. Față de ansamblul populației, ponderea femeilor casnice este mult mai mare, 65% dintre rromii cu locuri de muncă sunt bărbați. Din datele unei cercetări sociologice din anul 2002 rezultă că în 67% din gospodăriile de rromi nu există nici un angajat, iar în alte 19% o singură persoană are loc de muncă. Pentru un număr mare de familii de rromi, activitățile ocazionale, ajutorul social și alocațiile pentru copii reprezintă așadar principalele surse de venit. Conform recensământului din anul 2002 doar 7, 42% au statut de pensionari.

În acest context menționăm că, în ultimii ani, s-a înregistrat un fenomen masiv de migrare a familiilor de rromi în străinătate, mai precis în țările din vestul și centrul Europei, datorită nivelului de viață mai ridicat și a politicilor sociale mai protective. Un rol important l-a avut și aderarea țării noastre la Uniunea Europeană în anul 2007 prin faptul că granițele au fost deschise iar libera trecere a cetățenilor a fost posibilă. În privința stării de sănătate și a accesului la servicii de sănătate, respectiv de educație și a participării școlare, deși situația s-a îmbunătățit semnificativ față de anii 1990, persistă încă decalaje evidente față de restul populației tării.

O problemă deosebit de gravă și încă nesoluționată o reprezintă lipsa actelor de identitate, consecință directă fiind blocarea accesului la o serie de drepturi fundamentale. Aceste cazuri nu sunt generate de autoexcluziune ci de lipsa unor politici publice inadecvate. Principalele categorii afectate de această probleme sunt familiile ce locuiesc fără acte de proprietate, respectiv copiii și tinerii, îndeseobi cei din familii ce au migrat dintr-o localitatea în alta sau la nivel internațional.

Discriminarea reprezintă unul dintre puținele aspecte comune diferitelor situații în care se găsesc rromii și comunitățile de rromi. Multă vreme nerecunoscută, în special în sfera instituțională, ideea că rromi au fost și sunt în prezent frecvent victime ale discriminărilor și ale unor adânc înrădăcinate prejudecăți de tip rasist este tot mai acceptată și discutată, ea regăsindu-se în prezent în mai multe documente oficiale și fiind luată în considerare în politicile publice.

Politicile publice elaborate sub impulsul și cu sprijinul structurilor europene și internaționale au avut și vor continua să aibă un impact benefic nu doar asupra situației rromilor, în special a celor din comunitățile dezavantajate, ci și asupra ansamblului sistemului de asistență socială din România.

De altfel, trebuie subliniat în primul rând că, întregul sistem de asistență socială a trebuit reconstruit din 1990, începând cu cadrul legislativ, formarea inițială și continuă a asistenților sociali, contruirea unor structuri adecvate la nivel local, județean și central. Astfel, în calitatea lor de cetățeni rromi cu o situație socială defavorizată, numeroși rromi au fost beneficiari ai noilor măsuri legislative și administrative și ai servicilor de asistență socială create.

Așadar, un rol important în vederea implementării acestor politici sociale l-a avut una dintre primele organizații ale rromilor, Romani CRISS, promotoare sau susținătoare a unor abordări inovatoare, de exemplu în domeniul dezvoltării comunitare, al educației sau al accesului rromilor la servicii de sănătate. Mai amintim: Fundația pentru o Societate Deschisă, Medicins sans Frontieres etc.

După 1998, un rol însemnat în impulsionarea autorităților publice pentru abordarea comprehensivă a problematicii rromilor a fost preluat de Comisia Europeană iar în urma unui amplu proces de consultare cu organizațiilor acestora, a fost elaborată în 1999 și 2000 o Strategie pentru Îmbunătățirea Situației Romilor, adoptată în mai 2001 prin hotărâre de guvern. Strategia avea în vedere acțiuni ale guvernului pentru îmbunătățirea situației rromilor până în 2010 pe zece direcții de acțiune: dezvoltare, comunitară, administrație publică, locuințe, securitate socială, sănătate, economie, justiție și ordine publică, protecția copilului, educație, cultură și culte, comunicare și participare civică.

În 2006 strategia a fost revizuită și au fost relansate o parte din măsurile a căror implementare s-a dovedit necorespunzătoare.

Tot în contextul adaptării cadrului legislativ la normele europene în vederea aderării României la Uniunea Europeană au fost adoptate abia după anul 2001 o serie de legi privind asistența socială (venitul minim garantat, prevenirea marginalizării și combaterii sociale), cât și un Plan Național Antisărăcie și pentru Promovarea incluziunii sociale, precum și Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale adoptat de Guvernul României și Comisia Europeană pentru perioada 2005-2010, în legătura cu Strategia Uniunii Europene de la Lisabona care face referiri explicite la problematica rromilor.

La acestea se adaugă o inițiativă la care România a aderat: Deceniul pentru Incluziunea Rromilor, 2005-2015, alături de alte opt state din Europa Centrală și de Sud-Est prin care s-a obligat să asigure un nivel satisfăcător de incluzinea socială a rromilor, cu focalizare prioritară pe patru domenii: educația, sănătatea, accesul la locuri de muncă și condiții de locuit.

O altă evoluție pozitivă din punct de vedere legislativ și instituțional a reprezentat-o adoptarea unei legislații antidiscriminare, compatibilă cu prevederile directivelor Uniuniii Europene, compatibilă în acest domeniu, și înființarea în 2002 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Transpunerea în realitate a tuturor acestor măsuri, deși limitată și inconsecventă, s-a concretizat în următoarele: angajarea de specialiști rromi în cadrul serviciilor de asistență socială, la agențiile de ocupare și formare profesională, la Autoritățile de Sănătate Publică, organizarea anuală a unor burse ale locurilor de muncă pentru rromi, alocarea unui număr de locuri pentru candidații rromi, finanțările europene acordate pentru rromi prin INEP în vederea obținerii și transcrierii actelor de identitate etc.

În final, concluzionăm și putem spune că mai sunt multe de realizat pentru a le oferi rromilor o viață mai bună dar, totuși, se poate constata un progres incontestabil în abordarea problematicii rromilor în România. Acest progres se datorează în primul rând inițiativelor societății civile dar și a presiunii și sprijinului manifestat de instituțiile europene și internaționale, cât și deschiderii instituțiilor publice.

Rromii sunt una dintre cele mai mari minorități etnice din UE, cu milioane de oameni trăind în majoritatea statelor membre. Situația lor este caracterizată printr-o discriminare persistentă și o excludere socială extinsă. Rromii sunt amenințați de sărăcie și șomaj. Sondajele de opinie europene și naționale arată că mulți cetățeni europeni au opinii negative cu privire la acest grup, care sunt adesea bazate pe stereotipuri și prejudecăți.

Instituțiile europene și statele membre au o responsabilitate comună de a îmbunătăți integrarea socială a rromilor prin utilizarea tuturor instrumentelor și politicilor pentru care acestea au competența respectivă.

Uniunea Europeană, Consiliul Europei și OSCE și-au intensificat în ultimii ani activitatea și și-au multiplicat acțiunile referitoare la rromi. De asemenea, acum se percep rezultatele eforturilor într-o manieră concretă și vizibilă (număr semnificativ de proiecte, actori implicați în acțiuni, difuzări de rapoarte, schimb de informații, sensibilitatea administratorilor, etc.). dar aceste eforturi trebuie mereu susținute în condiții de multe ori dificile, pentru ca rezultatele pozitive să nu se piardă.

De altfel, au fost lansate inițiative care implică în plan „transversal” diferite organizații internaționale și uneori organizații internaționale neguvernamentale. Cea mai importantă dintre aceste inițiative privind rromii, prin amploarea geografică, potențialul financiar și durată, este „Deceniul de integrare a rromilor”. Această inițiativă lansată în 2003 a fost susținută inițial de Banca Mondială, programul de dezvoltare al Națiunilor Unite (PNUD), OSCE, Consiliul Europei, Institutul pentru o Societate-Deschisă (OSI) și mai multe state, cât și de Uniunea Europeană.

Ea se bazează pe planurile de acțiune pe care guvernele sunt însărcinate (împuternicite) să le dezvolte pentru perioada 2015-2020. Implementarea ei este prevăzută în următoarele state: Bulgaria, Croația, Ungaria, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Cehia, România, Serbia, Muntenegru și Slovacia.

Deceniul rămâne deschis pentru celelalte state care doresc să participe. Patru acțiuni prioritare su fost identificate: educația, locurile de muncă, sănătatea și locuințele și trei tipuri de probleme numite „transversale”: sărăcia, discriminarea și egalitatea între femei și bărbați.

În ceea ce privește educația, s-a stabilit un fond pentru educația rromilor: Fondul pentru educația Rromilor. Pentru o mai bună urmărire a dezvoltării activităților, PNUD a început să stabilească indicatori și să elaboreze instrumentele necesare.

S-au dezvoltat și alte activități de cooperare. Se poate menționa proiectul „Rromii și Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est”, destinat ameliorării situației rromilor și implementat de Consiliul Europei în colaborare cu OSCE (Punctul de contact pentru Roma și Stinti) și cu spirijinul Uniunii Europene. Acesta a avut 3 axe de lucru: reglementarea celor mai acute situații de criză, elaborarea politicilor privind problema rromilor, participarea rromilor la societatea civilă.

Proiectul se referă la problematica migrațiilor forțate la care au fost supuși rromii ca urmare a instabilității Europei de sud-est, va încerca să asiste refugiații și persoanele strămutate și să îmbunătățească o situație care a afectat negativ toate aspectele vieții, inclusiv educația, activitățile profesionale, sănătatea etc.

Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea pe bază de rasă și origine etnică în domeniile ocupării forței de muncă, educației, protecției sociale (incluzând serviciile de asistență medicală) și în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii. Fondurile structurale ale UE și programele comunitare pot oferi sprijin financiar pentru proiecte și politici, în vreme ce mecanismele de cooperare în domeniul politicilor UE și naționale care vizează incluziunea socială, ocuparea forței de muncă, educația și sănătatea pot fi utilizate pentru combaterea excluderii romilor, prin combinarea analizelor și acțiunilor specifice cu procesul de integrare.

Putem, așadar afirma că Uniunea Europeană dispune de un cadru legislativ puternic pentru combaterea discriminării. Aceasta utilizează Fonduri structurale europene și abordează problema discriminării rromilor în acțiunile de sensibilizare a populației. În plus, aceasta coordonează un număr de politici cheie care sunt în special relevante pentru integrarea rromilor, precum educația, ocuparea forțelor de muncă și integrarea socială.

Partea practica

Studiul de față se bazează pe o cercetare comparativă efectuată în rândul elevilor de etnie romă , privind examinarea diferentelor existente între elevii romi care au rezultate școlare foarte bune și elevii romi care au rezultate școlare slabe și sunt predispuși abandonului școlar.

Acest studiu prevede observarea unei legături între rezultatele școlare și efectele pe care acestea le au asupra copiilor rromi si aprecierii școlare, precum și importanța pe care o are accesul la educatie, respectiv frecventa scolara, urmata asupra stilului de gândire predominant.

Studiul a fost realizat pe doua direcții si anume:

-elaborarea unui instrument de cercetare – Ghid de interviu;

-contorizarea frecvenței școlare in satul Borumlaca.

Studiul de inregistrare a frecventei scolare in rândul copiilor de rromi este realizat pe un eșantion de 50 de subiecti, împărțiți în două categorii de sex, după care subiecții au fost regrupati în patru grupe în funcție de frecventa la școală.

Studiul s-a desfasurat la Școala Generală I-V din comuna Borumlaca unde sunt in total înscriși 130 de copii din care 97 rromi, care la rândul lor sunt împărțiți în 43 fete și 54 baieți.

Am cerut permisiunea conducerii sa administrez chestionarele. Elevilor li s-a prezentat scopul cercetarii si li s-a facut instructajul pentru completarea chestionarelor. Completarea chestionarelor a fost făcută în mod colectiv.

Lotul studiat l-am efectuat pe un eșantion de 50 de copii de etnie rromă din localitatea Borumlaca în scopul preveninirii abandonului școlar, în perioada 2014-mai 2015 .

Frecvența la școală a copiilor de etnie rromă este prezentă în tabelul de mai jos:

Rezultatele frecvenței

În studiul privind opinia celor intervievati cu privire la necesitatea frecventării scolii de catre copii rromi, in special cei care provin din familii sarace s-au folosit instrumente precum :

Frica de evaluare negativă,

Chestionarul pentru Investigarea Stilurilor de Gândire.

În urma studiului se poate spune că elevii romi care au rezultate foarte bune au o stima de sine mai este mare decât cei care au rezultate slabe, însă au o frică de evaluare negativă mai ridicată decât acestia din urma.

Studiul l-am efectuat in satul Borumlaca pe un eșantion de 50 persoane, de categorii diferite de vârsta, etnie si clasă socială.

Elaborarea instrumentului de cercetare

Ghid de interviu

Bună ziua! Numele meu este și sunt studentă la Facultatea , specializarea din cadrul Universității

din .

Realizez o cercetare pe tema abandonului școlar in rândul copiilor rromi din Borumlaca, învățământul universitar și aș dori să aflu opinia dumneavoastră despre acest subiect. Dacă sunteți de acord, v-aș ruga să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

1. Cât de necesară este educația in viața unui om?

2.Care ar fi cel mai mare impediment de a nu merge la școală un copil de vârsta școlii? Argumentați

3. Cât de influenți sunt cei care conduc comunitatea rromă în alegerea viitorului tânărului rrom?

4. Aveți rude, cunoștințe, prieteni rromi a caror copii nu frecventează școala? Dacă da, ce părere aveți?

5. Aveți rude, cunoștințe, prieteni rromi a caror copii frecventează școala? Dacă da, cum percep ei si familiile lor beneficiile educației?

7. Ce parere aveti de abandonul școlar? Enumerati principalele cauze?

9. Vi se pare sărăcia principala cauza a abondonului școlar in rândul comunității rrome din Borumlaca?

10. Credeti ca educatia asigura respect si bunastare?

11. Sunteți dispuși să sprijiniți și dumneavoastră combaterea abandonului școlar in ândul copiilor rromi, pentru viitoarele generații ?

12 .Care credeți că este opinia comunității rrome despre acest proiect? 

Concluzii

Studiind si analizând raspunsurile celor intervievați am concluzionat:

– o mare parte a populației de etnie rroma mai ales copiii și tinerii acestora suferă de acest proces de marginalizare și de aceea este nevoie de o strategie de intervenție susținută, care să se adreseze atât minorității marginalizate cât și majorității , pentru formarea unei societăți interculturale de indivizi diferiti dar egali, racordați la valorile generale ale umanității și respectând un set comun de norme dar în același timp aflați într-un permanent schimb cultural și spiritual. Integrarea tinerilor romi , mai ales celor cu venitul pe cap de familie sub nivelul mediu si scăzut, într-o formă de învățământ a reprezentat un obiectiv fundamental pentru această lucrare In acest sens, mi-am propus să susțin următoarele condiții :

-prevenirea și combaterea discriminării instituționale și sociale cauzate de săracie;

-păstrarea identității etniei rromilor; asigurarea șanselor egale pentru atingerea unui standard decent de viață și stimularea participării etniei rromilor la viata economica, sociala, culturala, educationala și politică a societății.

Pentru combaterea sărăciei este imperios necesara implicarea autorităților statului, dezvoltarea in zonă a programelor europene de reintegrare sociala si profesională, in special axa POSDRU.

Pentru combaterea discriminarii si pentru schimbarea stereotipurilor existente este necesar a înțelege că acest lucru implică responsabilități nu numai din partea majorității, ci și din partea organizațiilor rromilor, liderilor și membrilor comunității de rromi.

Bibliografie

-Bujdoiu, N., “Dimensiuni interdisciplinare in teoriile deviantei”, Editura Romprint, Brasov, 2005

-Cristina, Neamțu , Deviantă școlară. Editura Polirom, Iași2003,

-Hatos, A., 2006, ‘Sociologia educației’, Polirom, Iași.

-Putnam, R.D., Leonardi R., și Nanetti R., 1993, Making Democracy Work. Civic Traditions in Modern Italy, Princeton University Press.

– Catalin Ghinararu, Cristina Mocanu, Ioana Borza; „Aderarea la Uniunea Europeana in beneficiul tuturor – promovarea dezvoltarii umane prin intarirea caracterului inclusiv al pietei romanesti a muncii”, Raportul National al Dezvoltarii Umane Romania, Bucuresti, 2007

-Torney-Purta, J., ‘Patterns in the Civic Knowledge, Engagement and Attitudes of European Adolescents: The IEA Civic Education Study’, European Journal of Education, 2002,

-Virgil Voineagu, Paul Pacuraru, Shigeo Katsu; „România: Raport de evaluare a sărăciei. Programul de asistență analitică și consiliere. Raport faza întâi, Anul fiscal 2007”; Raport Nr. 40120-RO; Banca Mondială, Divizia pentru Dezvoltare Umană, Regiunea Europa și Asia Centrală, Ministerul

-Moisa, F., Experiențe, realizări si perspective asupra programelor pentru rromi, Cluj, 2000;

-Young Y.-J., 2000, ‘Education and Development’, Encyclopedia of Sociology, Borgatta E., Montgomery, R. (coord.), 2nd Edition, Macmillan Reference, New York, vol. 2, pp. 741-755.

http://articole.famouswhy.ro/abandonul_scolar_-_prevenire_si_combatere/

http://epp.eurostat.ec.europa.eu)

http://www.presa-zilei.ro/stire/abandon-scolar.html.

Al!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Bibliografie

-Bujdoiu, N., “Dimensiuni interdisciplinare in teoriile deviantei”, Editura Romprint, Brasov, 2005

-Cristina, Neamțu , Deviantă școlară. Editura Polirom, Iași2003,

-Hatos, A., 2006, ‘Sociologia educației’, Polirom, Iași.

-Putnam, R.D., Leonardi R., și Nanetti R., 1993, Making Democracy Work. Civic Traditions in Modern Italy, Princeton University Press.

– Catalin Ghinararu, Cristina Mocanu, Ioana Borza; „Aderarea la Uniunea Europeana in beneficiul tuturor – promovarea dezvoltarii umane prin intarirea caracterului inclusiv al pietei romanesti a muncii”, Raportul National al Dezvoltarii Umane Romania, Bucuresti, 2007

-Torney-Purta, J., ‘Patterns in the Civic Knowledge, Engagement and Attitudes of European Adolescents: The IEA Civic Education Study’, European Journal of Education, 2002,

-Virgil Voineagu, Paul Pacuraru, Shigeo Katsu; „România: Raport de evaluare a sărăciei. Programul de asistență analitică și consiliere. Raport faza întâi, Anul fiscal 2007”; Raport Nr. 40120-RO; Banca Mondială, Divizia pentru Dezvoltare Umană, Regiunea Europa și Asia Centrală, Ministerul

-Moisa, F., Experiențe, realizări si perspective asupra programelor pentru rromi, Cluj, 2000;

-Young Y.-J., 2000, ‘Education and Development’, Encyclopedia of Sociology, Borgatta E., Montgomery, R. (coord.), 2nd Edition, Macmillan Reference, New York, vol. 2, pp. 741-755.