Săptămâna Pătimirilor. Procesul. Asasinarea Lui Iisus. [627067]

Draga I. Răzvan

Săptămâna pătimirilor. P rocesul .
Asasinatul divinului Iisus .

– despre cum a trăit și cum a fost ucis Iisus –

Editura Etnos
Brașov, 2019

Cuprins
Către cititori ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 7
CAPITOLUL I. VINOVAȚII RĂSTIGNIRII DIVINULUI IISUS …………. 9
Nevoia rezidirii omului – Firea umană și păcatul strămoșesc …………………. 9
Tensiunea așteptării în biografia profetică a lui Iisus ………………………….. 21
Cine L -a răstignit pe Domnul? ………………………….. ………………………….. …… 36
CAPITOLUL II. IISUS ȘI EPOCA SA ………………………….. …………………… 42
Educația în vremea lui Iisus ………………………….. ………………………….. ………. 42
Limba maternă a lui Iisus ………………………….. ………………………….. ………….. 44
Tora.Templul. Fariseii și saducheii ………………………….. ………………………… 47
Părinții, frații și surorile lui Iisus ………………………….. ………………………….. .. 51
Mesajul lui Iisus ………………………….. ………………………….. ……………………….. 53
CAPITOLUL III. PELERINUL IISUS. ULTIMUL DRUM AL
MÂNTUITORULUI SPRE IERUSALIM ………………………….. ………………. 56
Capernaumul, cetatea Domnului ………………………….. ………………………….. .. 56
Samaritenii și cel mai sublim act de toleranță ………………………….. …………. 69
Parabola vameșului și a fariseului ………………………….. ………………………….. 74
Coaliția fariseilor ………………………….. ………………………….. ………………………. 76
Iisus oprit de un tânăr bogat ………………………….. ………………………….. ……… 79
Răsplata celor ce au muncit pentru înnoirea lumii ………………………….. ….. 84
Zevedeii vor întâietate ………………………….. ………………………….. ……………….. 87
Ierihonul lui Bartimeu și Zaheu ………………………….. ………………………….. …. 88
Sâmbătă: Iisus în Betania ………………………….. ………………………….. ………….. 90
CAPITOLUL IV. IERUȘALEM – CETATEA PĂCII. PĂTIMIRILE
DOMNULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 95
Duminica: Imnul Ὡσανν ὰ, Hoshia -na, Te rugăm, salvează -ne! …………….. 95
Marți: Dezbaterile din Templu – întrebările capcană …………………………. 111

Miercuri: Vinderea lui Iisus ………………………….. ………………………….. …….. 133
Joi: Cina cea de taină ………………………….. ………………………….. ………………. 136
Vineri: Sentința procesului lui Iisus: răstignirea ………………………….. …… 150
Cele șapte rostiri de pe Cruce ………………………….. ………………………….. ….. 173
Jalea cosmică: întunericul, cutremurul și catapeteasma …………………….. 181
Înmormântarea lui Iisus ………………………….. ………………………….. ………….. 187
CAPITOLUL V. RAPORTUL UNUI MEDIC ASUPRA MORȚII LUI
IISUS ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 189
Detalii medicale ale morții lui Iisus. Hemopericardul postinfarctual ….. 189
CAPITOLUL VI. CRUCEA – ULTIMUL EXO D ………………………….. …. 200
Păcat – Exil – Exod. Crucea – Ultimul exod ………………………….. ………….. 200
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 208
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 222

Scrisoarea de dragoste trimisă
de Dumnezeu omului:

„tu ești de preț în ochii Mei
și de cinste și te iubesc.”

Isaia 43, 4

7
Către cititori

După aproape două milenii, cazul Mântuitorului Iisus Hristos
prezintă același interes. Până la sfârșitul veacurilor acest proces va
prezenta interes, pentru că în urma lui s -a condamnat un nevinovat.
Fenomenul Iisus Hristos a fost în fiecare epocă examinat , pentru că
marchează decisiv ulterioara desfășurare a istoriei umanității. În fiecare
generație dosarul lui Iisus a fost reluat și reanchetat. Pregătirea trimiterii
Fiului, întruparea Lui, viața pământească a Celui coborât din cămara
divină a Trinității, pătimirile, procesul, moartea, urmate de înviere și
înălțare vor oferi repere esențiale pământeanului, indiferent de epoca în
care trăiește. Așadar, în mapa lui Iisus se găsește ceva prețios. În aceste
pagini omul își regăsește propria identitate. Cine sun t eu? De unde vin?
Încotro mă îndrept? Hristos va reoferi omului coordonatele precise pe
care trebuie înscrisă viața.
Iisus nu este numai Fiul Mariei , ci Iisus este și Fiul lui Dumnezeu.
Suntem pe cale să vorbi despre cel mai important Fiu, Care are rădăc ini
divin e, dar și uman e. Se naște dincolo de timp din Tată fără mamă , iar,
mai apoi, Se naște la „plinirea vremii” din mamă fără tată. A fost
așteptat veacuri la rând, iar când a venit lumea nu L-a recunoscut . Lumii
nu i-a plăcut Acest Iisus. Este condamn at de Caiafa pentru că va
recunoaște că este una cu Tatăl, ceea ce arhiereul iudeu va numi hulă.
Iisus este omorât pentru că recunoaște că este egalul lui Dumnezeu . Nu
a fost înțeles că El este și Dumnezeu adevărat, nu numai om adevăr at.
În fața lui Pilat mai-marii iudeilor, arhierei și cărturari – saducheii, vor
pune în gura mulțimilor pe care le manevrau acuze politice fabricate ,
pentru a -L obliga pe Pilat să -L condamne la răstignire. Astfel că, Iisus
este condamnat de Sanhedrin pentru hulă, dar Pilat Îl va trimite la
Golgota pentru că S -a făcut pe Sine împărat, ceea ce nu era pe placul
cezarului de la Roma.

8
Iisus a venit să realizeze proiectul lui Dumnezeu, prin care dorea
să recupereze lumea din gheare le morții și ale păcatului. A venit să
vestească Împărăția unde moarte nu va fi. După Iisus moartea va fi
numai un prag ce trebuie trecut ca omul să se reîntâlnească cu
Dumnezeu.
Obiectivitatea istoricului în această carte a fost sacrificată pentru
a aminti de Acel Iisus ce a călcat cândva pământul ca un om și purta în
Sine nemargini de iubire.

Draga I. Răzvan

9
CAPITOLUL I. VIN OVAȚII RĂSTIGNIRII DIVINULUI IISUS
Nevoia rezidirii omului – Firea umană și păcatul strămoșesc1

Înainte de a dezbate vasta temă despre răstignirea divinului Iisus
trebuie să aflăm motivele pentru care Iisus Se predă pentru a fi răstignit.
Aceste rațiuni s unt identice cu cele pentru care Iisus acceptă să devină
om ca noi. A avea o idee clară despre aceste motive divine va permite
înțelegerea comportării lui Iisus. Pentru a pătr unde planul divin este
necesară o înto arcere la începuturi. Radiografia începuturilor va
permite desprinderea concluziilor necesare. Trebuie găsite efectele
episodului derulat în Grădina Edenului , care i -a avut ca protagoniști pe
proto -părinții Adam și Eva.
Cert este că păcatul strămoșesc a declanșat planul lui Dumnezeu
din veac pregătit pentru recuperarea omului și, implicit, răstignirea.
Cauza cauzelor este dezlegerea omului din lanțurile diavolului prin
redeschiderea trecătorii dintre pământ și îndepărtatul rai, dintre lumea
oamenilor și lumea lui Dumnezeu.
Păcatul edenic avea să deterioreze firea umană. Sfinții Părinți
spun că firea umană nu a rămas intactă după acest păcat strămoșesc, dar
nici nu a fost compromisă definitiv, ci numai se îmbolnăvise. Păcatul
proto -părinților este, în cele din urmă, un eșec a l exercitării libertății pe
care o mul a primit -o de la Dumnezeu, nereușită ce va produce reducerea
harului divin în mediul de viață subiectiv -uman, prin înstrăinarea de
Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul a hotărât, mai mult sau mai puțin

1 Răzvan Draga, Firea umană și păcatul strămoșesc, în revista Altarul Banatului, nr. 4 -6,
aprilie -iunie 2018, p. 8 -14. Lucrarea este o radiograf ie a temelor despre firea umană și păcatul
strămoșesc tratate în lucrarea de doctorat a părintelui profesor Ioannis Romanidis: Păcatul
strămoșesc, apărută la Ed. S ophia/Metafraze, București, 2017. Înțelegerea consecințelor
păcatului strămoșesc asupra firii umane este fundametală pentru a ajunge la dezbaterea
motivelor care L -au determinat pe Dumnezeu să -Și trimită Fiul în lume și să -L lase să fie
răstignit.

10
conștient, să se desp artă de Dumnezeu sau cel puțin să se distanțeze de
El. Firea umană nu este compromisă definitiv prin păcatul primordial,
ci numai se îmbolnăvise. De acum în lumea oamenilor intrase durerea,
suferința și moartea. Aceasta este boala de care se îmbolnăvise fi rea
umană, dar ea nu a fost compromisă definitiv. Orice boală are și un leac.
Consecința esențială a neascultării este că de f irea umană s-a prins o
boală, nu a fost anulat ă, dar nici nu a rămas intactă.
Întreaga lucrare de restaurare a firii umane inițiată de Dumnezeu
a fost necesară pentru a îndrepta consecințele nefaste asupra firii umane
cauzate de păcatul strămoșesc. Vinovăția noastră a determinat
pogorârea Logosului, neascultarea noastră a chemat iubirea Fiului să Se
arate între oameni. Firea u mană s -a îmbolnăvit după cădere, nu a rămas
intactă, „bună foarte ”, cum a zidit -o dintru început Dumnezeu; dar, nici
nu a ajuns de lepădat, bună pentru nimic, că doar Logosul o va alipi firii
divine în ipostatul Său unic cel din veșnicii. Această fire , cu toată
slăbiciunea ei , nu a putut să se apropie de Dumnezeu, motiv pentru care
Dumnezeu a hotărât să Se îmbrace cu firea noastră,2 rămănând ce a fost
din veșnicii, Dumnezeu adevărat, și luând ce n -a fost, umanitatea . În
pântecele Fecioarei Dumnezeu și omul s-au reîntâlnit.
Legătura dintre moarte, om , diavol și Dumnezeu trebuie precizată
pentru a înțelege evidența Golgotei. Moartea nu este în slujba lui
Dumnezeu, nu este de la El, ci numai îngăduită de Dumnezeu. Dacă
Domnul e autorul morții, atunci El ar tre bui să fie și cauza păcatului.
Nicidecum! El a sădit numai binele, frumosul și adevărul. Dacă omul
astăzi se naște având în sine puterea morții și a păcatului, nu se
datorează lui Dumnezeu, ci lucrării diavolului care a slăbit firea umană.
Păcatul, boala ș i moartea nu sunt urmări ale unei decizii pur punitive

2 Sfânt ul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, Partea a treia, în PSB, Ed. IBMBOR,
București, 1994, p. 200.
2 Alex Bruce, Humiliation of Christ, Ed. T&T Clark, Edinburgh, 1876, p. 27.

11
divine de după căderea umanității. Dumnezeu nu are niciun interes să -l
pedepsească pe om. Dacă s -ar miza pe această ipoteză, foarte la modă
în unele sistem e teologice , am compromite întreaga desfășurare a
evenimentelor ce se succed pentru răscumpărarea omului , inclusiv
răstignirea. Dacă Dumnezeu pedepsește umanitatea prin moarte și cele
ale ei ar însemna că diavolul devine un slujbaș al lui Dumnezeu , rânduit
să țină lumea într -o încordare, ca efect al încălcării dreptății divine.
Această ipoteză de travaliu, dincolo de faptul că ar face pe Dumnezeu
să fie socotit, pe nedrept, un orgolios, ar credita și întrebarea: Pentru ce
Cuvântul S -a mai făcut trup ca să strice lucrarea diavolului, dacă
diavolul avea un mandat divin să încarcereze lumea în haina morții?!
Aceste păreri nu sunt valide pentru repercursiunile pe care le au.
Dumnezeu este viață, toate curg din El. Omul este viu numai în relație
cu El. Orice depărtare de Dumnezeu este înregistrată în spectrul
spiritual ca o diminuare a vieții, fiind, totodată, o apropiere de moarte.
Moartea nici nu există prin sine, ea este lipsa vieții. Păcatul proto –
părinților este congruent cu o răcire a relației dintre mediul divin și
uman. Drama umanității est e că nu își mai recunoaște Ziditorul. Păcatul
sădit în firea umană de diavol are efecte asupra discernământului în
mediul uman de existență. Încălcarea poruncii plasează omul și într -o
confuzie pentru că s -a produs un contact cu non -binele. Răul nu există
prin sine, el nu are substanță, fiind o lipsă a binelui, cauzat ă de separarea
de Dumnezeu. Ignorarea adevărului despre slăbirea firii umane și
originea morții conduce la o concepție eronată despre Dumnezeu și
despre relația Lui cu omul și lumea, ce ameninț ă unitatea Bisericii,
făcând din om o victimă a reprezentărilor subiective despre Dumnezeu,
lume și sine însuși.
Știm că trupul uman este slab și poate fi condamnat pentru multe
nereușite spirituale, dar p entru acest păcat edenic al proto -părinților nu
trebuie scos țap ispășitor trupul, căderea este a omului, trup și suflet.

12
Omul în întregime a fost tulburat; alegerea este o facultate a sufletului,
înainte să fie un act al trupului, spune și Sfântul Grigorie de Nyssa.
Diavolul este primul responsabil al apariției morții; or, omului i
se poate reproșa numai în actul doi că a acceptat să conlucreze cu
diavolul, fiind victimă a diavolului, dar și victimă a propriei libertăți, că
își lucrează singur moartea. Călcarea poruncii este o ieșire a omului din
comuni unea cu Dumnezeu. Păcatul care -l rupe de Dumnezeu îl izolează
într-o stare pământească a iadului, scurtcircuitând impulsul de a fi în
comuniune cu Dumnezeu și semenii. Sfântul Efrem Sirul
concluzionează pe marginea referatului biblic al creației că nu diav olul
a pricinuit cădera, ci dorința lui Adam. Vedem că după căderea din rai,
Dumnezeu, ca de obicei, îl caută pe Adam în răcoarea serii, dar Adam
acum se ascunde de Binefăcătorul lui. De atâtea ori L -a întâlnit pe
Domnul, dar de această dată se teme, că re alizase că se făcuse
colab orator al potrivnicului. Însă, Dumnezeu nu îl cheamă pe Adam
pentru a -l osândi sau pentru a -l alunga din rai, ci să îl facă să -și vină în
fire. Dumnezeu le dă timp de pocăință strămoșilor . Sfântul Efrem Sirul
consideră că ar fi putut fi evitate cel puțin blestemele rostite pământului
și lor înșile.3 Era un câștig imens pentru umanitate , de pild ă, ca urmașele
Evei să nu nască în dureri sau ca pământul să nu rodească spini și
pălămidă.
Așadar, firea se îmbolnăvise prin neascultare de boala
stricăciunii. Încălcarea poruncii lui Dumnezeu de către omul păcălit de
ispititor este un eșec în zona existențială umană. Omul își ratează
menirea inițială de a călca în nemurire și cade pradă morții. Nu există o
vină a firii în ce privește zămi slirea păcatului. Toată făptura zidită de
Dumnezeu este bună, după cuvântul Apostolului.4 Firea umană numai

3 Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii și omul începuturilor, Ed. Sophia, București,
2011, p. 130 -131.
4 I Timotei 4, 4 redă întocmai această evidență ontologică că Dumnezeu nu a ridicat nimic în
arialul răului, lucru subliniat și de proorocul Moise în Facerea 1, 31. Părintele Dumitru

13
cazează în ea păcatul, dar fără să -l nască și frământe,5 nu are prin ea
păcatul, ci prin naturalizarea din afară; dar, odată adus în firea umană o
slăbește. Această funingine a sufletului nostru, adică păcatul, avea să
sălășluiască în om și să distrugă frumusețea deiformă a omului, spune
Sfântul Grigorie al Nyssei, ca rugina fierul.6 Inima omului își pierde
curăția. Omul devine confuz după cădere. Înc earcă să se îndreptățească.
Vedem pe Adam cum aruncă vina sa pe femeie, Eva îl arată pe șarpe
vinovat și, până la urmă, chiar Dumnezeu este găsit, mai ales de Adam,
vinovat că i -a dat această femeie. Răul începuse deja să -i întoarcă pe
oameni împotriva lui Dumnezeu.
Diavolul a dat omului legile morții, spune Tațian, făcându -l să
încalce legea divină. Din alt unghi privind, nu era drept nici ca omul,
prin acest atac al diavolului, să fie șters din cele create de Dumnezeu.
Nu omul este responsabil de răul pr imordial. Cert este că răul exista
dinainte de păcatul părinților din Eden, fiind tot o înstrăinare de
Dumnezeu, de această dată, a unora dintre îngeri. Omul nu este
pietrificat în lipsa binelui ca îngerii cei răi, ci prin păcatul strămoșesc
omul numai s -a îmbolnăvit, s -a prins de el o boală care îl macină și vrea
să-l extermine sufletește. Adam trăiește un eșec al libert ății primite în
dar, că se compla ce cu potrivnicul lui Du mnezeu, devine un răzvrătit al
Împărăției Lui și supus conducătorului lumii, dezvoltând , mai apoi , în
lumea în care a fost izgonit sâmburii neascultării, mândria și dorința de
a stăpâni. Se poate face o analogie între căderea lui Lucifer și a omului,
pentru că mândria i -a mânat pe fiecare să se îndepărteze de Dumnezeu.

Stăniloaie este cel care spune că răul nu are o realitate ontică, fiind numai un hybris al libertății
umane. Așadar, nu Dumnezeu trebuie tras la răspundere pentru această nefastă locuire a răului
pe pământ, că nu -i El cauza acestei plăgi ce atacă umanitatea din interiorul ei. Întrebuințar ea
necorespunzătoare, nepotrivită, a libertății pe care a primit -o umanitatea, a condus la flagelul
acesta.
5 Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, Ed. Sophia, București, 1998, p. 96.
6 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre feciorie, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 55.

14
Numai că Dumnezeu a prevăzut o soluție pentru a -l recupera pe om,
pentru că firea nu avea nemurirea prin sine, ci prin legătura cu
Dumnezeu omul era chemat la nemurire. Soluția găsită de Dumnezeu a
fost trimiterea Fiului în lume. Prin urmare, nu este vorbă de de o dorință
de răzbunare a lui Dumnezeu asupra omului care a ultragiat dreptatea
divină prin păcatul proto -părinților . Hristos nu moare pentru a mulțumi
orgoliul lui Dumnezeu călcat în picioare de Adam. Dumnezeu nu este
arogant. De ce să plă nuiască să -L trimită pe Fiul Său să moară numai
pentru a -Și astâmpăra orgoliul că omul nu -L ascultase? Dacă ar fi fost
așa, întruparea și răstignirea ar fi devenit cele mai nereușite spectacole
date vreodată pe scenele pământului.
Hristos moare pentru a s căpa firea omului de păcat și de moarte.
Cum a scă pat Iisus omul de păcat și moarte, pentru că în lume încă se
păcătuiește și încă se moare? Hristos nu a desființat păcatul și moartea,
pentru ca omul să fie liber să aleagă singur viața sau moartea, puritat ea
sau păcatul; dar, pentru păcat ne -a lăsa t un leac: euharistia, și după
moarte ne-a deschis o cale către Dumnezeu. Așa ne -a scăpat Iisus de
păcat și de moarte. Domnul a luat haina trupului nostru pentru ca „să
surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânir ea morții ”. Legea morții a
fost învinsă prin lipsa de păcat a Mântuitorului , ce se aduce lui
Dumnezeu din partea umanității.7 Diavolul nu este angajatul lui
Dumnezeu, ci el este stăpânul morții. Hristos Iisus S -a arătat „ca să
strice lucrările diavolului ”, deci și moartea. Diavolul este înfrânt cu
propria armă, moartea. Hristos S -a întrupat pentru a -i face bine celui
prins în la nțurile diavolului, că o frică stăpânea firea umană, frica de
moarte.
Veșmântul țesut de Dumnezeu la zidirea acestui împărat al
pământului este dezbrăcat de omul neascultător, cu toate că, la mijloc

7 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva arienilor. Tratat despre Întruparea Cuvântului.
Trei cuvinte împotriva arienilor, Ed. IBMO, București, 2010, p. 148.

15
este o înșelăciune pusă în scenă de diavol, prin care a adus umanitatea
la neînfrânare, dezbinând firea umană, reducându -o la nimic. Firea
umană riscă să se autodistrugă prin încălcarea planului divin. Omul fără
Dumnezeu este nimicul din care a ieșit. Numai lumina Lui ne face să
depășim starea de umbră. Am fost ridicați din nimic. Fiul lui Dumnezeu
când Se pogoară la om, de fapt, vine să Se întâlnească cu nimicul în
ființa omenească pentru a -l birui din nou, arătând că numai cel ce
iubește este biruitor peste moarte. Omul pus la marginea existenței prin
ieșirea din comuniunea cu Dumnezeu, Care este râul din care curge
existența, se vaită văzându -se pierind.8 Când Dumnezeu Își întoarce fața
Sa toate se tulbură.
Dumnezeu prin Fiul Său îmbracă haina de humă fără să Se
schimbe. Dumnezeu ne încredințează prin întrupa rea Sa că iubirea nu
se alterează coborându -se, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.9
Natura atotputernică poate să se coboare la modestia naturii umane.
Aceasta este minunea cea mare pe care o face Dumnezeu. Coborârea la
umilință arată abundența puterii. C eea ce este sublim, stă în umilință,
fără să decadă din înălțimea sa.10 Când călca pământul ca om, era și în
cer cu Tatăl.
După cădere trebuia refăcută filiația, legătura dintre Tatăl ceresc
și fiii Săi pământești. Numai un alt Fiu din veci și coeteren cu T atăl are
puterea să refacă în om chipul divin muruit prin neascultare. Între cele
două calități, Rege sau Tată, pe care le vehiculează mozaismul, religia
evreilor, Iisus vorbește despre Împărăția unui Tată,11 care nu -și așteaptă

8 Dumitru Stăniloaie, Dumitru Stăniloaie, Chipul nemuritor al lui Du mnezeu, Ed. Mitropoliei
Olteniei, Craiova, 1987, Vol. I , p. 27 -28.
9 Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. III, Ed. IBMOR, București, 1997, p.
32-35.
10 Vasile Răducă, Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa, Ed. IBMBOR, București, 1996, p.
282.
11 Armand Puig, Iisus, un profil biografic, trad. Jana Balacciu Matei, Ed. Meronia, București,
2017, p. 310 -315.

16
supușii, ci chiar pe fiii Săi. Apelativul de Tată adresat de Fiul necesită
câteva explicații. Termenul nu este un nume de ființă, pentru că ar
însemna că Fiul este o altă ființă, iar Tatăl și Fiul sunt una și aceeași
ființă. Denumirea de Tată nu e nici vreo energie, pentru că ar credita
speculația că Fiul ar fi o creatură a Tatălui; așadar, denumirea de Tată
este un nume de relație care arată cum e Fiul față de Tatăl și cum e Tatăl
față de Fiul. La oamen i denumirea de tată arată în rudirea dintre un fiu
și tatăl său, dar în Dumn ezeire arată deoființimea născutului cu
născătorul.12 Sfântul Iustin Martirul și Filozoful avea la rândul său să
spună că denumirile de Tată, Părinte, Dumnezeu, Ziditor, Domn,
Stăpân nu sunt propriu -zis nume, ci numai moduri de adresare, care
provin de pe u rma binefacerilor și luc rărilor lui Dumnezeu.13
Prin chipul pe care omul îl primește de la Creator, el rămâne
singur din toată creația într -o înrudire spirituală cu Dumnezeu. Din om
se pot întrezări adâncimile infinite ale lui Dumnezeu.14 Cel ce îl face pe
om păstrează un numitor comun între lumea din veci și cea mai de pe
urmă, ca mai apoi să curgă și El pe acest fasciul lăsat dintru început și
să devină om. Elementul comun dintre Dumnezeu și om este chipul Său.
Chipul lui Dumnezeu din om este un dat ontic, asemănarea este o
misiune; or, chipul se împlinește prin asemănare.15 Cei vechi așteptau
pogorârea Lui și refacerea chipului lui Dumnezeu în om, că resimțeau
despărțirea de Dumnezeu. Ei cereau venirea Lui: „Doamne, apleacă
cerurile și Te pogoară ”.16 Chipul Lui în noi se referă la acele daruri de
căpătâi pe care le -am primit: rațiune, voință ș i sentiment. Acest chip a

12 Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântări teologice. Cinci cuvântăr i despre Dumnezeu, trad.
Gheorghe Tilea, Ed. Herald, București, 2013, p. 114.
13 Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Apologia a doua în favoarea creștinilor către Senatul
roman, în PSB 2, trad. T. Bodogae, O. Căciulă, D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 19 80, p.
81.
14 Dumitru Stăniloaie, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, op.cit., Vol. I, p. 164.
15 Facere 1, 26.
16 Psalm 143, 5.

17
fost desfigurat , în sensul că păcatul ne strica mintea și nu aveam niciun
leac împotriva lui . Sfântul Chiril al Alexandriei arată că Iis us Hristos a
îndurat pentru cei ce „și -au stricat mintea ”.17 În acest mod s -a produs
deprecierea chipului lui Dumnezeu în om. Hristos a înnoit ceea ce se
învechise prin refacer ea chipului dumnezeiesc din om. Dumnezeu
trimite pe Fiul în lume, nu pe Tatăl sau pe Duhul, pentru că prin Fiul s –
a creat lumea toată și e singurul Fiu care poate reface legătura dintre
Tatăl și fiii Săi pământești. Sfântul Apostol Pavel mărturisește că
„Dumnezeu S -a arătat în trup ”,18 referindu -se aici că a luat întreaga fire
umană. A luat -o pentru a o înnoi. Dumnezeu în preștiința Lui a lăsat o
ușă prin care să intre în lumea noastră, pentru a răscumpăra dinăuntrul
ei firea umană, că s -a îndurat văzând dra ma în care omul a fost atras de
diavol.
Păcatul strămoșesc nu este pentru noi un păcat personal, ci o
alterare ontologică a firii umane prin pierderea contactului paradisiac
cu Dumnezeu. Între om și moarte există o contradicție flagrantă. Acest
fenomen a intrat în lume prin ura diavolului.19 El ura pe om pentru că a
văzut câte daruri i -a făcut lui Dumnezeu. Există o amărăciune cauzată
de moarte omului. Diavolul prin moarte pare că ar vrea să construiască
o tragedie în planul umanității. Avem ceva din Dumnezeul cel veșnic și
avem o tendință refractară în față morții. Avem un implus al veșniciei,
care ne face incompatibili cu moartea. Dar în starea în care am ajuns
după căderea adamică, a muri este și un dar, nu numai o pedeapsă.
Moartea nu este numa i durerea despărțirii, ea este și vestea cea bună a
eliberării. Trebuie să periodizăm explicația. De la căderea lui Adam
până la Hristos, moartea era o povară grea. Odată rănită firea omului de

17 Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Ed. IBMBOR,
București, 2000, p. 18.
18 I Timotei 3, 16.
19 Înțelepciunea lui Solomon 2, 14.

18
această boală, toți deveneau prizonieri ai stăpânului morții, diavolul.20
După moartea cea spre înviere a Domnului, moartea este biruită,
deschizându -se perspectiva veșniciei lângă Ziditor pentru om. Hristos
deschide dincolo de moarte o cale pentru fiecare dintre noi. Această
boală a firii umane, m oartea, a fost ocol ită pentru prima dată într -un
mod categoric de Hristos. Sfântul Ignatie Teoforul afirmă că
stăpânitorul veacului acestuia nu a cunoscut trei taine răsunătoare:
fecioria Mariei, nașterea lui Hristos din ea și moartea Domnului.
Diavolul nu are re guli în lupta pe care o duce, iar Dumnezeu săvârșește
aceste „lucrări în tăcere ”.21 Sfântul Grigorie de Nyssa arată că
„dumnezeirea s -a ascuns în învelișul firii noastre, pentru a nu fi
cunoscută de vrășmașul care stăpânea pe om ”. Diavolul n -a înțeles ce -i
cu acest fenomen divino -uman numit Iisus. În Qarantania diavolul știa
că Iisus are slăbiciunile firești, afectele naturale ca foamea și setea , mai
ales că a petrecut patruzeci de zile în post. Mai mult de atât, diavolul se
confruntă cu o situație atipică, găsind în Iisus o amploare infinită, dar
care se prezenta sub forma chipului uman. Se desprinde din acest episod
că diavolul este și viclean, încercând să -l deconspire pe Iisus Domnul.
Dacă acele pietre s -ar fi făcut la cererea Domnului în pâini întreaga
activitatea ulterioară a Mântuitorului ar fi fost compromisă, pentru că s –
ar fi încălcat constituția firii umane, ar fi fost depășite limitele firii
umane, ce ar fi provocat anularea firii umane în ipostasul Fiului lui
Dumnezeu, prin mutilarea firii umane , pentru că nu este propriu omului
să facă din pietre pâini.
Ignorarea adevărului despre originea morții conduce la o
concepție eronată despre Dumnezeu și despre relația Lui cu omul și
lumea. Păcatul strămoșesc vizează nu numai relația dintre om și

20 Sfântul Irineu de Lyon, Aflarea și respingerea falsei cunoașteri sau Contra ereziilor, Trad.
Dumitru Stăniloaie, Ed. Teologia pentru azi, București, 2007, p. 408-409.
21 Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, în PSB 1, XIX, Ed. IBMBOR, București,
1979, p. 165.

19
Dumneze u, ci și relațiile dintre oameni. De asemenea, înțelegerea
păcatului strămoșesc presupune și înțelegerea relației dintre Dumnezeu
și lume, lume pe care Dumnezeu singur a zidit -o din nimic. Lumea este
cea mai veche Evanghelie deschisă de Creator în fața och ilor omului,
care, astfel, poate citi și vedea minunile creației,22 fiind zidită de
Dumnezeu Cel Unul după Ființă și Întreit după Persoane. Toată zidirea
după cădere omului devine martiră fără voia ei, că trebuie să -și urmeze
împăratul, pe om, în robie. Durerea și moartea a asediat nu numai
umanitatea, ci și celelalte lum i zidite de Dumnezeu. Toată zidirea, de la
vrabie la om, așteaptă elibererea, pentru că „toată făptura împreună
suspină și împreună are dureri până acum ”.23 Lumea nu este o
enipostaziere a lui Dumnezeu. Ar fi o anarhie în ființa divină ca să
dețină în ea ce va din afara veșniciei, așa cum e lumea, și ar face
schim bător pe Cel neschimbat. Între El și lume nu există o lege creată,
ci el proniază, poartă de grijă tuturor prin voia Sa. Lucrarea Lui în lume
este reală și nemijlocită,24 iar El nu lucrează niciodată după ființă, ci
după voință.25
Dumnezeu nu a făcut moartea, ea se datorează îndepărtării omului
de Izvorul Vieții. Într -un registru concret al contemporaneității diavolul
leagă în lanțurile de humă pământeanul și astăzi, dar arma prin care
omul se desprind e din ele este adunarea deasă pentru euharistia lui
Dumnezeu, prin care sunt nimicite puterile satanei;26 or, cel ce nu vine
la sinaxă, s -a despărțit pe sine prin îngâmfare (de Biserică).27 Omul care
nu urcă Golgota prin uitarea de sine, care nu deține sensu l sacrificial al
vieții, nu are uneltele construcției, că vrea „Taborul, fără a trece pe la

22 Ioan Ploscaru, Urmele lui Dumnezeu, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2009, p. 45.
23 Romani 8, 20 -22.
24 Ioan 5, 17.
25 Ioannis Romanidis, Păcatul strămoșesc, Ed. Sophia/Metafraze, București, 2017, p. 147.
26 Sfântul Ignatie Teoforul, op. cit., XIII, p. 161.
27 Idem., V, p. 159.

20
Golgota ”.28 Firea umană nu mai este sub hegemonia bolii, păcatului și
a morții, fără să vorbim despre o anulare a lor. Opera de restaurare a
umanității înregistrează punctul culminant la înălțarea Domnului, când
firea umană , ce se găsește în ipostasul divin al Domnului Iisus Hristos ,
este ridicată în intimitatea ultimă a Sfintei Treimi. Denaturarea credinței
prin inflația de învățături eronate este un indicator al tem peraturii
spirituale scăzute în care trăiesc teologhisitorii și un barometru fidel al
laxismului pe care sunt dispuși să -l afișeze unii pentru a -i împăca pe
toți. Biserica rămâne fidelă cuvântului revelat și va apăra cu scutul
Duhului învățătura primită de la Dumnezeu prin glasul Său revelator,
Care a vorbit în multe rânduri și chipuri omului, iar mai pe urmă chiar
prin Fiul Său, Care a biruit moartea prin moarte pentru fiecare dintre
noi:29
„Logosul de n -ar fi suferit,
Dacă n -ar fi trecut prin m oarte.
Aș fi singur. Dar sunt fericit
Că ni ci moartea nu ne mai desparte ”.
Așadar, Iisus moare pentru a birui în locul nostru moartea. Păcatul
strămoșesc a slăbit și a permis să intre în firea umană boala păcatului și
a morții. Misiunea lui Iisus este clară: recuperarea omului. A deschis
prin moartea Sa omului calea Împărăției despre care vorbea. Lucrul
inedit pe care l -a făcut Iisus a fost să suprime dist anța dintre lumea
cerului și lumea oamenilor, El fiind și de dincolo, dar și de aici , om
adevărat și Dumnezeu adevărat. Se luptă să ne readucă lângă
Dumnezeu. În misiunea Sa pământească avea să ara te că în ceruri
oamenii au un Tată.

28 Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii, Ed. Mănăstirii Rohia, 2005, p. 217.
29 Poezia Logos a poetului Ioan Alexandru.

21
Tensiunea așteptării în biografia profetică a lui Iisus

Înainte de ajunge la Golgota este necesară familiarizarea cu
așteptarea de milenii a venirii lui Iisus. În cele câteva mii de ani de la
neascultarea proto -părinților s-a acumulat o tensiune a așteptării. Omul
se vedea neputi ncios în fața păcatului și a morții, dar mergea înainte cu
speranța reîntâlnirii cu Dumnezeu. Pentru a avea emoția corectă când
privești Golgota este nevoie să se acumuleze acest zbucium a l așteptării.
După căderea părinților din Grădina Edenul ui omul se
îndepărtase de Dumnezeu, și a apărut neputința de a înțelege și de a
împlini voia lui Dumnezeu. Dialogul dintre Dumnezeu și om era
întrerupt . Pentru a comunica cu poporul Său Dumnezeu va alege
anumiți oameni de acum. Aleșii, patriarhii și profeț ii, erau intermediarii
dintre om și Dumnezeu, dar omul resimțea neajunsul despărțirii. În
această atmosferă, f irul roșu al Vechiul Testament este co nstituit de
profețiile mesianice,30 de reamintirea promisiunii lui Dum nezeu că ne
va trimite pe Mesia , Care va rezolva situația. Fiecare popor avea
metodele lui de a sonda viitorul: cititori în stele, șamani, vrăjitori , numai
Israel avea profeți. Profeții au creat un fenomen unic, erau ecoul lui
Dumnezeu printre oameni. Mereu aveau grijă să arate cine i -a trimis , că
nu vorbesc în numele lor. Profețiile lor întotdeauna încep cu cuvintele :
„Așa zice Domnul ”. Autoritatea lor era absolută pentru că ei aduceau
poporului cuvintele lui Dumnezeu, iar singura lor responsabilitate era
față de Dumnezeu care i -a trimis.
Profeții vetero -testamentari au văzut pe Mesia, fiecare î n felul lui.
Ei au luptat cu deznădejde a din sânul poporului ales, furnizând din
vreme în vreme încă un detaliu despre Cel ce va veni. Așa s -a ajuns la
un portret biografic al lui Iisus țesut de profeți. Lumea încă se mai

30 Vasile Gordon, Adrian Ivan, Nicușor Beldiman, Omiletică, Ed. Basilica, București, 2015, p.
42-43, 97.

22
întreabă și astăzi cine a fost Iisus . De asemenea, este foarte anevoios d e
cuprins și după două mii de ani ceea ce a făcut El. Umanitatea este
dornică să afle biografia completă a lui Iisus. De unde să începem
relatarea vieții Sale ? Iisus nu are un început. Evanghelistul Ioan Îl
numește Logosul, fiind Ființa Suprem ă. Timpul Său are pecetea
veșniciei. Iisus are obârșia din afara timpului. Nu era timp când Tat ăl
L-a născut. Iisus este fără ani sau v eșnicia e vremea din care provine.
Eternitatea este vârsta Lui. Să fim conștienți de origine a divină a lui
Iisus, prin Care s -au făcut toate. Este Creatorul. Știm c ă Se naște din
veci din Tatăl; n u din voința Tatălui, cum est e omul zidit, ci din ființa
Lui, motiv pentru care Iisus este deoființă cu Tatăl. Așadar, Iisus este
Dumnezeu. Este distincția dintre naștere și creare. Și Isaia a rămas uimit
și a zis : „neamul Lui cine îl va spune?”31 Nu despre obârșia divi nă a lui
Iisus vom vorbi, ci des pre cea pământea scă. Sfântul Ioan Hrisostomul
spune că nici despre aceasta nu se poate vorbi cu toată claritatea, pentru
că e plină de spaimă și cutremur. Este neobișnuit că Dumnezeul cerului,
Cel asemenea Tatălui, a venit pe pământ. Hristos a primit să aibă
strămoși pămâ ntești. Este din neamul împăratului David, din seminția
lui Iuda. „Când auzi aceasta, ridică capul sus!”32
Pentru a avea o înțelegere cât mai completă asupra persoanei lui
Iisus vom apela la primii S ăi biografi , cei care -L așteptau să vină și
țineau vie în sânul poporului ales speranța că va veni . Cine sunt acești
biografi ai lui Iisus? Profeții . Ca Fiu al omului biografia lui Iisus trebuie
căutată începând de la ei. Primii biografi ai lui Iisus sunt proroci,
mărturisea și pr. Ilarion Felea.
Trecând pri n veacurile zbuciumate ale istoriei poporului iudeu
vom întâlni împletite evenimentele istorice cu vești despre Mesia.

31 Isaia 53, 8.
32 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1994,
p. 27 -29.

23
Dumnezeu a spus de la început că Eliberatorul va veni și că va avea o
luptă grea de purtat. Când Dumnezeu alungă din rai omul, vedem că
șarpeleui i se zice: „ dușmănie voi pune între tine și între femeie, între
sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa
călcâiul."33 Există până astăzi un conflict deschis între om și șarpe.
Șarpele este expresia evidentă a diavolului. Confruntarea va fi soldată
cu o victorie a omului. Dumnezeu acum începe să propovăduiască
vestea cea bună34 oamenilor. Din prima zi în care păcatul a int rat în
lumea oamenilor, Dumnezeu le promite că le va oferi posibilitatea de a
se elibera de păcat. În mintea lui Dumnezeu era acum gândul întărit din
veșnicii că Iisus va fi trimis. Spune că din sămânța Evei va veni Cel
care va zdrobi șarpele. Fecioara Maria este o fiică a Evei , iar Iisus este
și din sămânța Evei. Acestea sunt primele vești despre pământeanul
Iisus.
Promisiunea venirii lui Mesia a fost lansată. Este prima
promisiune pe care Dumnezeu o face că va elibera omul. Profeții vor
aminti această fă găduință pentru a ține speranța în sânul poporului
iudeu și vor crea o tensiune a așteptării . Promisiunea a fost făcută
imediat după căderea părinților Adam și Eva. Nici nu apucaseră să
părăsească grădina, iar Domnul le promite că -i va ajuta. Nu vă voi lăs a
singuri! Voi trimite după voi pe Fiul Meu. Așteptați -L că va veni fără
să întârzie. Omul a neascultat pe Domnul, dar el rămâne lângă el. Omul
pornește pe drumul pribegiei, și Domnul Își gătește ranița să -l
însoțească. Dacă zi direa lumii și a omului nu i-a făcut pe unii să înțelegă
iubirea pe care Dumnezeu o poartă omului , după această promisiune a
lui Dumnezeu că va urma și va ocroti pe cel ce neascultase se desprind
nemargini de iubire divină. Dumnezeul veșniciilor Se hotărăște să
înopteze lângă om. Va p ărăsi liniștea de a fi deasupra a toate și va veni

33 Facere a 3, 15.
34 Evanghelia – Veste cea bună.

24
la noi în limitele timpului și ale spațiului , îmbrăcat în haină trupului
nostru . Primul rând din biografia pământeană a lui Iisus este și o veste:
va veni să ne ajute.
Patriarhul Iacob știa de Mesia : „Domnitor nu va lipsi din Iuda, și
nici cârmuitor din coapsele lui până va veni ceea ce i -a fost hărăzit: Cel
pe Care neamurile Îl așteaptă ”.35 Din această profeție aflăm că Iisus va
fi din seminția lui Iuda.36 Legea prevedea ca fiecare evreu să își aleagă
soția din seminția lui. Așadar, Iosif și Maria erau din aceeași seminție,
a lui Iuda. Iacob avea să -l compare pe fiului său Iuda cu leul.37
Simbolistica leului se referă la darul conducerii pe care -l va avea tribul
lui Iuda, o marcă a majestății acestei seminții, care v ine să sublinieze
autoritatea, puterea și dominația. Iisus va fi din ceata războinicilor. Leul
este simbolul caselor puternice, iar Iuda îl va avea ca semn. În 1949,
după proclamarea noului stat Israel, leul a de venit emblema
Ierusalimului, amintind de importanța istorică a orașului , ce era
metropola seminției lui Iuda. Leul din seminția lui Iuda descris în
Cartea Apocalipsei este Hristos.38 Leul este semnul regalității, cu toate
calitățile pe care le cere demnitatea de rege: curaj, noblețe, înțelepciune,
dreptate. Hristos are toate aceste caliăți. Mai mult de atât, leul prin răget
își cheamă membrii rătăciți ai grupului, după cum și Hristos a che mat
omul de pe cărările lumii la viața lângă Dumnezeu. Folosind o tehnică
indirectă de caracterizare se pot afla atâtea despre Iisus. Vechiul
Testament cuprinde biografia completă a lui Iisus. Atenția cercetării
asupra acestui izvor este singura piedică în calea realizării unei biografii
reușite. Aici vor fi enumerate cele mai esențiale locuri vetero –

35 Facerea 49, 10.
36 Cele doisprezece seminții ale lui Israel sunt descendenții fiilor și nepoților strămoșului Iacob .
37 Facerea 49, 9: „Iudo, pe tine te vor lăuda frații tăi… Pui de leu ești, Iudo, fiul meu!”
38 Apocalipsa 5, 5: „Și unul dintre bătrâni mi -a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din seminți a
lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei”.

25
testamentare referitoare la biografia lui Iisus pentru a capta tensiunea
așteptării.
Fiul lui Petuel, Ioil, amintește un moment esențial din biografia
lui Hr istos: căsătoria. Mesia va veni să ia Biserica de mireasă Sieși: „să
iasă mirele din așternut și din cămara ei, mireasa!”39 Căsătoria este
prezentată ca o sărbătoare pentru tot poporul. Sunt chemați toți, chiar și
pruncii de la sân, să ia parte la nunta Fiu lui. Nunta lui Iisus este un fel
de a arăta iubirea pe care o poartă El față de om. Teodoret al Cyrului
spune că hrănindu -ne cu Trupul și Sângele Mirelui intrăm în legătura
nunții.40 Biserica trebuie să -și regăsească marșul triumfal în lume prin
care prolif erează Viața , să regăsească ideea apostolică de Trup al lui
Hristos.41 Hristos vrea să ne însoțească mereu în acest pământ al durerii.
Vrea să -Și ridice casă în sufletul nostru și să fie prin noi în lume. Nu-i
nimic pierdut. Există o clipă în fiecare viață în care apare o șansa a
eliberării de plăcerile lumii. Cheltuim clipele precum miliardarii . Nu ne
pare rău de timpul cel pierdut, când singura unitate de măsura relevantă
a vieții este clipa. Clipa în car e Hristos este lăsat să pășească în inima
omului poartă în ea sensul definitiv al existenței. Omul flămânzește
după Hristos. Iis us dă sensul mult căutat vieții omului. Avem un rost
lumesc, că pâine a trebuie câș tigată cumva, dar a tânji după rostul etern
este adevărata noastră misiune. Când vorbim desp re Iisus trebuie să
aducem pe buze această cerere în căsătorie pe care El o adresează
sufletelor noastre . În biografia Lui trebuie trecut neapărat că este eternul
Îndrăgostit.
Toate aceste înștiințări despre M esia Îi vor făuri în inima
poporului ales locul Său. Toți acești ani, adunați în milenii, vor crea

39 Ioil 2, 16.
40 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, Editura Sofia, București, 2013 , p. 54, apud.
V., Eucharistie et Cantque des cantiques, în Irenikon, 1950, p. 274.
41 Paul Evdochimov, Femeia și mântuirea lumii, Trad. Gabriela Moldoveanu, Ed. Asociația
filantropică medicală creștină Christiana, București, 1995, p. 174.

26
tensiunea poporului după Cel promis. Ce imagine grandioasă aveau ei
despre El, despre leul din casa lui Iuda, seminție din care erau aleși regii
poporului în perioada de glorie. În proiectul Său Dumnezeu vorbea
despre o Împărăție, dar ea nu era lumească și nici limitată la un singur
popor, pe nume Israel. Mesia îi va dezamăgi în privi nța acestor așteptări
regaliene. El nu va veni pentru a reinstaura monarhia iudaică din
vremea lui David.
În bi ografia lui Iisus sunt vești despre moartea Sa: „Mă
coborâsem până la temeliile munților și zăvoarele pământului erau trase
asupra mea ”.42 Iadul este inchisoare a în care diavolul te trage încă din
pământ. Cine a făurit aceste zăvoare de care vorbește prorocul ? Li se și
spune că sunt zăvoare ale pământului. Acestea sunt făurite în atelierele
omului , după schițele înmânate nouă de diavol. Zăvoarele pământului
sunt lăcomia pântecelui cu fiicele sale desfrânarea și iubirea banilor.
Dacă nu ai bani să procuri dezmierdări pentru trup va veni mânia cu
fiicele s ale întristarea și trândăvia. Aceste păcate vo r fi însoțite de slava
deșartă (păreri personale trufașe) și mândria (supraestimarea ta și
disprețuirea semenilor). În biografia lui Iisus trebuie scr is că a fost în
iad, dar nu I -au găsit zăvoare pentru a -L încuia. Ce a căutat Iisus în iad ?
În slujba din Sâmbăta Mare se spune că „Te -ai pogorât pe pământ spre
a-l mântui pe Adam și, negăsindu -l, Stăpâne, până la iad ai mers să -l
cauți ”. Iadul se cutremură primindu -L pe Mântuitorul și se vaită că a
pierdut multe suflete eliberate de Iisus Domnul, Izvorul vieț ii: „Astăzi
iadul strigă suspinând: Zdrobitu -s-a stăpânirea mea, Păstorul S -a
răstignit și pe Adam l -a înviat ”. Până acum „iadul strigă spunând: Mai
bine mi -ar fi fost de n -aș fi primit pe Cel ce S -a născut din Maria, că
viind asupra mea mi -a surpat putere a, porțile de aramă le -a sfărmat.
Sufletele pe care le țineam întru mine mai dinainte, Dumnezeu fiind, le –

42 Iona 2, 7.

27
a înviat ”.43 În Evanghelia apocrifă a lui Nicodim este relatată dorința
puternică a diavolul ui de a -L întemnița pe Mântuitorul, despre care
spune că multe rele i -a făcut „în lumea de deasupra ”, alungându -i
slujitorii . Acum a fost răstignit, și văzând cum suferea Iisus ca un om,
diavolul îi spune iadului să se pregătească să -l închidă. Nici diavolul nu
a înțeles uni rea ipostatică a două lumi în Hristos, iar iadul spune despre
cei pe care i -a înghițit de la începutul veacurilor că au început să se
zbată, încât și pântecele îl doare; amintește de Lazăr care a zburat ca un
vultur din el, nu ca un mort, și se cutremură l a gândul că Acest Iisus va
veni la el. Nu se aștepta să primească de oaspete pe Iisus. Deodată,
porțile iadului se zguduiau și un glas ca de tunet striga: „Deschideți,
căpetenii porțile voastre, ridicați -vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul
măririi ”. Pe cât de biruitor pătrunde Mântuitorul în împărăția lui Satan,
pe atât este și spaima iadului care se sfarmă sub glasul cuvintelor Lui.44
Unul dintre troparele Utreniei ce se rostesc după Doxologie, Îl arată pe
Hristos că a rupt lanțurile iadului,45 ridicând părinții noștri din venele
subterane ale diavolului. Au încercat căpitanii lui Lucifer să -L prindă
în păcatele noastre, dar aceste zăvoare trase asupra Lui s -au zdrobit, că
nu puteau ține lumină în întuneric. Despre această luptă a lui Mesia
împotriva dia volului vorbeau profețiile, dar în această tensiune a
așteptării iudeii din vremea lui Iisus aveau alt program de luptă pentru
Iisus. În viziunea lor romanii erau primul inamic al lui Mesia. S -a vorbit
și de învierea lui Iisus, cu toate că mulți iudei în secolul I , saducheii,
nici nu credeau în înviere. Sfântul Matei, la o distanță de câteva sute de

43 Cântările din Sâmbăta Mare de la Vecernie.
44 Evanghelia apocrifă a lui Nicodim are mețiunea că a fost scrisă în vremea procuratorului
Ponțiu Pilat, guvernator al Iudeei până în anul 36 d.H., ceea ce înseamnă că aceasta ar fi prima
Evanghelie scrisă dacă autenticitatea ei n -ar fi îndoielnică, p. 14 -18, disponibi lă online la
adresa:
https://www.scribd.com/document/335814682/Evanghelii -apocrife -Evanghelia -lui-Nicodim –
Amintiri -despre -Domnul -nostru -Iisus -Hristos -compuse -sub-Poniu -Pilat-pdf.
45 ***, Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012, p. 99.

28
ani, avea să amintească de prorocul Iona, care a stat în pântecele chitului
trei zile și trei nopți, cum și Hristos va sta în inima pământului. Iona
este o anticipare a lui Hristos. Chitul îl aruncă afară, după cum și
moartea nu se poate bucura de Hristos.
Prorocul Amos, purtătorul sarcini lor divine, va avea să
completeze biografia lui Iisus, amplificând t ensiunea venirii . Prorocul
vorbește despre un detaliu din timpul răstignirii lui Iisus, cutremurul:
„Pentru aceasta, oare, pământul nu se va zbuciuma și toți locuitorii nu
vor fi cuprinși de jale?”46 Pământul înspăimântându -se de fapta
oamenilor , care și -au răstignit Creatorul , s-a cutremurat , și pe morți i -a
dezlegat din pântecele său. Până și elementele fără suflet ale cosmosului
răspund în felul lor iubirii Creatorului. La moartea lui Iisus pământul se
jelește deopotrivă cu oamenii, despre care Evanghelia spune că s -au
întors în cetate bătându -și piepturile, ca semn de căință pentru ceea ce
făcuseră. Amos oferă detalii și despre înălțare Sa: „Cel ce urcușul către
cer El singur Și -l zidește și pe pământ făgăduința chiar El și –
o’ntemeiază ”.47 Iisus Hristos nu a părăsit reședința divină. Sfântul
Chiril al Alexandriei spune că era cu Maria, și cu Tatăl și cu Pilat, și cu
îngerii, și în cer, și în iad, și pe pământ și în văzduh, că El era Dumnezeu
și conducător al tuturor. A venit unde nu era, S -a înălțat acolo d e unde
nu a plecat, spune Sfântul Părinte, după cuvântul Sfântului Apostol
Ioan: „nimeni nu S -a suit la cer decât Cel ce S -a coborât din cer, Fiul
Omului, Care este în cer ”.48 După firea Sa divină Iisus nu a părăsit
vreodată cerul sau pe Tatăl. Când se disc ută despre înălțare este necesar
să o pricepem ca pe o întoarcere acasă a firii noastre umane. Firea
umană este cea care se înalță. Prin înviere se reface firea umană,
redându -i frumusețea dintâi,49 care va fi îndumnezeită prin înălțare, ca

46 Amos 8, 8.
47 În traducerea lui Anania – Amos 9, 6.
48 Ioan 3, 13.
49 Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, op.cit., p. 42-44, 56, 61 -62.

29
urcare în mediul divin de existență. Îndumnezeirea presupune o
amplificare a puterilor spirituale prin harul divin ; forțe le rămase latente
în firea umană , din cauza păcatului , încep să iasă din starea lor de
anchi loză.
Prorocul Osea, ce se tâlcuiește eliberare, este cel care este pus de
Domnul să -și ia o soție desfrânată. Da , Osea se însoară cu o desfrânată,
care desfrâna și după nuntă. Este un episod prin care vrea Dumnezeu să
transmită un mesaj poporului ales, s ă-i arate că și el face la fel cu El ca
soția prorocului Său. Dar creștinii cum răspund Celui ce S -a îndrăgostit
de ei ? Să nu -L trădăm pe divinul nostru Mire. Cum să -L trădezi pe Cel
care a străbătut cerur ile să vină la întâlnirea cu tine ? De la prorocul Osea
reținem pentru biografia lui Iisus episodul fugi i în Egipt de frica lui
Irod: „c ând Israel era tânăr, Eu îl iubeam, și din Egipt am chemat pe
Fiul Meu ”.50 Pătimirea lui Iisus începe din leagăn. A dus o viață a
neajunsurilor. Prorocul mai profe țește și despre judecarea lui Iisus de
către Pilat: „Eu aș vrea să -i răscumpăr, dar ei grăiesc minciuni
împotriva Mea ”.51 De asemenea, se profețește victoria lui Iisus asupra
morții și a iadului: „Moarte, unde -ți este biruința? Iadule, unde -ți este
boldul?”52 Boldul/înțepătura morții este păcatul, spune Sfântul Apostol
Pavel în I Corinteni 14 :56, păcat pe care Hristos nu L -a săvârșit. Era
necesar să învieze Hristos pentru că nu avea păcat. Fără de păcat fiind,
iadul nu L -a putut incrimina cu ceva pentru a -L reține în pântecele său.
Moartea e plata păcatului, dar Iisus nu are păcate; astfel că, moartea își
pierde rațiunea de a fi. Reținem pentru biografia lui Iisus lipsa păcatului
din viața Lui.
Completăm biografia lui Iisus cu spusele Evanghelistului vetero –
testamentar, Isaia prorocul. Ce scandal va fi făcut în epoc a sa profetul

50 Osea 11, 1.
51 Osea 7, 13.
52 Osea 13, 14.

30
când a spus că „Fecioara va lua în pântece și va naște un fiu și vor chema
numele lui Emanuel ”.53 Cum să nască o fecioară? Dacă naște nu mai e
fecioară. Așa gândesc oamenii. Nu -i învino vățim. Este antinatural să
gândești altfel. Aici intervine credința. Să crezi în cele revelate fără
dovezi atât de evidente. Ce promițător este că ne spune că nu înger, nu
arhanghel, ci Însuți Stăpânul Se pogoară la noi. Nicio teamă nu trebuie
să mai ne bâ ntuie de acum. Dumnezeu e cu noi. Să îndrăznim spre toate
cele bune, că Dumnezeu e cu oamenii de acum.54 Ce revoltă a iscat Isaia
când a spus că Feciora va naște fără dureri: „î nainte de a se zvârcoli în
dureri de naștere, ea a născut; înainte de a simți ch inul, ea a născut un
fiu”.55 Cea care nu a simțit nici plăcerea zămislirii, nu a îndurat nici
durerile facerii. Se poate demo nstra nașterea departe de chinuri a
Fecioarei. Ucenicul iubit dă mărturia că Iisus nu S -a născut din poftă
trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu Se naște.56
Prorocul mai arată neamul din care Se va naște Iisus: „O Mlădiță va ieși
din tulpina lui Iesei și un Lăstar din rădăcinile lui va da ”.57 Maria este
Mlădița, și Iisus e Lăstarul. În seminția lui Iuda erau multe neamuri,
acum știm sigur că va veni din neamul lui David. Prorocul a profețit
aproximativ între 740 și 701 î. Hr.. Facem remarca aceasta pentru a
vedea că sunt aproape 700 de ani distanță între pro feție și nașterea lui
Hristos. Antinaturalul din profețiile prorocului Isaia (nașterea unei
Fecioare, nașterea fără dureri) este cert că l -a condamnat la oprobriu
public. Până și profețiile în privința condițiilor venirii lui Iisus transmise
cu sute de ani înainte vor isca confruntări între cei aleși și popor. Sun t
semne clare că venirea Sa va provoca același soi de revolte. Dacă î n 690

53 Isaia 7, 14.
54 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Isaia. Omilia la Ozia, trad. Laura Enache, Ed.
Doxologia, Iași, 2013, p. 150.
55 Isaia 66, 7.
56 Ioan 1, 13.
57 Isaia 11, 1.

31
î.Hr. Isaia a sfârși t tăiat cu fierăstrăul, pentru curajul de a aduce mesajul
Domnului înaintea poporului, care va fi sfârșitul lui Iisus? Tot moartea,
dar pe cruce. Biograful principal al lui Iisus este Isaia, tensiunea
așteptării lui Iisus se resimte mai mult ca oricând în v remea lui Isaia. În
biografia lui Iisus trebuie să vorbim și despre trăsăturile Lui. De pildă,
cum arăta Iisus? „Noi ca pe un copil L -am vestit înainte -I, ca pe o
rădăcina în pământ însetat: nu are chip și nici mărire; noi L -am vazut,
dar El n -avea nici ch ip, nici frumusețe ”.58 Hristos Se face om, dar nu
orice om, ci unul destul de neatrăgător la înfățișare. Ce smerit este Iisus!
Venitul veșniciilor, ce sălășluiește în splendoare divină, nu -Și caută
mărirea printre pământeni, că Se întrupează fără chip și fă ră frumusețe.
A fi fără chip este o expresie ce sugerează că nu este atât de frumos, nu
este atât de plăcut de oameni la vedere. Nu răspunde canoanelor
frumuseții umane. Nu verifică legile proporției pentru a fi declarat
plăcut. Până și înfățișarea Sa ne p regătește o lecție. Astăzi suntem sclavi
ai frumuseților de tot felul. Se proclamă dogma frumuseții formei, în
detrimentul frumuseții interioare. Forma mai presus de orice. Iisus ne
mai ține o lecție. Era urmat de oameni nu pentru că era plăcut la chip,
ci pentru divinul din cuvintele Lui. Misiunea lui Ii sus pe pământ este
clară: săracii au miluitor, v ăduvele, în sfârșit, și -au găsit în Hristos pe
cel pierdut, orfanii și -au regăsit părinții, b olnav ii și -au întâlnit
vindecătorul, p ăcătoșii simt cum li se șterg păcatele. Toate acestea și
multe încă era iubitul Iisus. Cel ce nu caută la fața omului când face
judecată exprimă și în faptă principiul. Ce minunat este Iisus. Mai apoi,
prorocul vorbește despre păti mirile lui Iisus foarte c lar: „s patele L -am
dat spre bătăi și obrajii Mei spre pălmuiri, și fața Mea nu am ferit -o de
rușinea scuipărilor ”.59 Iisus lovit fiind a răbdat, învățându -ne cum să
ajungem în neumblatul rai. Profetul ne mai spune despre Iisus ca a fost

58 Isaia 53, 2.
59 Isaia 50, 6.

32
„numărat cu făcători i de rele… noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit
de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit
pentru fărădelegile noastre ”.60 Ei nu așteptau un astfel de Iisus, ce Se
lasă bătut, chinuit, zdrobit. Prorocul Isaia încearcă să le îndrepte părerea
despre cel pe care -L așteptau. Felul în care poporul ales spunea
povestea despre Mesia, nu corespundea cu felul în care Dumnezeu
plănuia lucrurile. Profeții vin unul după altul să le spună că nu stau așa
lucrurile.61 Poporul își amintea de David și de victoriile lui militare, iar
Mesia , în planul lor, fiind din casa lui David, avea responsabil itatea
clară de a reface vechiul regat.
Contemporan cu Isaia, Amos și Osea, prorocul Miheia va aduce
vestea despre locul în care Se va naște Hristo s: „și tu, Betleeme Efrata,
deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel,
iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei ”.62 Când Irod
convoacă consilierii religioși, care citează din Miheia,63 află că Iisus Se
naște la numai zece kilometri de reședința lui din Ierusalim. Era speriat
că un rege profețit va veni și -l va alunga de la conducere. Tensiunea
așteptării lui Iisus ca împărat de către poporul ales îl va determina pe
Irod, obsedat de putere, să devină călăul a 14.000 de copii: „u n bocet se
glas se aude în Rama, bocet și plângere amară. Rahila își plânge copiii
și nu vrea să se mângie de copiii săi, pentru că nu mai sunt ”.64 Irod
urcase pe tron ca o vulpe, a condus ca un tigru și a murit ca un câine,
avea să consemenze istori a. Josephus Flavius îl judecă aspru pe Irod,
câteva decenii mai târziu: „n -a fost un rege, ci tiranul cel mai crud care
a ajuns vreodată la conducere. A ucis o mulțime de oameni, iar soarta

60 Isaia 53, 4 -12.
61 Nicholas Thomas Wright, Iisus pur și simplu. O nouă viziune descpre cine a fost, ce a făcut
și de ce contează, trad. Ioan I. Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2017, p. 63.
62 Mihea 5, 1.
63 Miheia 5, 1; Matei 2:6.
64 Ieremia 38, 15.

33
celor pe care i -a lăsat în viață a fost atât de t ristă încât cei uciși încă
puteau fi considerați fericiți. Nu a torturat numai un supus, ci comunități
întregi. Pentru a înfrumuseța orașe străine le -a jefuit pe ale sale și a făcut
unor popoare străine daruri care au fost plătite cu sângele evreilor. Ca
urmare, locul bunăstării și al obiceiurilor onorabile anterioare a fost luat
de o sărăcie generală și de depravarea poporului ”. În treizeci și șase de
ani nu a trecut nici măcar o zi în care să nu condamne pe cineva la
moarte. Nu și -a cruțat nici familia. Irod dă poruncă ca Aristobul,
cumnatul său – fratele lui Mariamne, să fie înecat în baie, în timp ce era
oaspete la palatul său din Ierihon. În anu l 30 î. Hr. este executată mama
Mariamnei, Alexandra. A ucis doi soți ai surorii sale Salomeea, pe
Mariam ne,65 soția sa, pe fii săi: Alexandru și Aristobul. Împăratul
Octavian spunea că „Melius est Herodis porcum esse quam filium – Este
mai bine sa fii porcul lui Irod decât copilul lui ”. Aprecierea aceasta este
făcută în contextul în care Irod nu consuma carne de porc. Uciderea
pruncilor din Bethleem se potrivește foarte bine cu portretul lui Irod.66
Erau două așezări cu numele de Bethleem. Orașul în care s -a născut
David se află la zece kilometrii de Ierusalim. Al doilea Bethleem se află
în Galileea, la șapte kilometrii de Nazaret. Unii susțin că Iisus se naște
în Bethleemul Galileei, dar prorocul Miheia lămurește că e vorba de
cetatea lui David din Efrata. Efrata trebuie să fie regiunea în care este
așezat Bethleemul sau chiar numele mai vechi al satului Bethleem. De
asemenea, argumente în favoarea nașterii lui Iisus în Efrata sunt
aducerea lui Iisus la templu la opt și patruzeci de zile. Din Bethleemul
Galileei erau 160 de km de parcurs pâ nă la Ierusalim , iar Maria și Iosif

65 Mama lui Irod, Cypros, era nabateeană, trib nomad ara b, iar tatăl, Antipater, era idumeu. El
o ia de soție pe Mariamne pentru că ea era din dinastia hașmoneilor, fiica lui Alexandru al
Iudeei, fiul lui Aristobul II. Prin această căsătorie a reușit Irod să intre în dinastia conducătoare
a iudeilor.
66 Werner K eller, Și totuși Biblia are dreptate – Arheologii confirmă adevărurile biblice, Ed.
Litera, 2011, p. 404.

34
nu ar fi putut ajunge cu pruncul într -un timp așa de scurt pentru
ritualurile de la Templu. Cea mai greu de rostit profeție a prorocului se
compune dintr -o înlănțuire retorică: „Poporul Meu! Ce ți -am făcut și cu
ce te -am împovărat? Răspunde -Mi!” Este un mod de a arăta
nerecunoștința iudeilor, dar și a lumii întregi. Omul L -a trădat și încă -L
trădează pe divinul Îndrăgostit.
Jertfa lui Hristos a fost vestită de prorocul Sofonie: „aproape este
ziua Lui, că Domnul a pregăti t ospăț și a sfințit pe cei chemați ai Lui!”67
Ospăț este fiecare Liturghie săvârșită . Golgota a ajuns un loc de bucurie
astăzi, e dealul pe care am lăsat și noi atâtea rele. Pe Golgota s -a vădit
gândul veacurilor de a aduna neamurile și regatele împreună: „așteptați –
Mă, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula ca mărturie! Căci
gândul Meu este să strâng laolaltă toate neamurile și să adun regatele ”.68
Proroci i erau vocile lui Dumnezeu între un exil și un exod. Viața
poporului se desfășura între evidența exilului, ca pedeapsă pentru
fărădelege, și întoarcerea din exil, exodul, ca expresie a pocăinței
poporului. Un proroc exilc este și Ieremia , profetul robiei babiloniene
din 586 î.Hr., care va coagula tensiunea așteptării lui Mesia în porunca
fără echivoc a Domnului ca poporul să fie purificat și pregătit să -L
primească pe Fiul veșniciei. Dumnezeu îi cere lui Ieremia să nu se
căsătorească. Va asculta . Misiunea lui nu -i va permite să se îngrijească
de soție și de copii, iar sfârșitul lui este edificator în privința poruncii
divine de a rămâne singur. Este ucis cu pietre de cei care s -au refugiat
în Egipt din calea babilonienilor, pe care îi mustra că nu a scultă porunca
Domnului de a merge în robie. Prorocul Ieremia din Anatot, localitate
situată la 5 km de Ierusalim, vine cu o completare esențială la biografia
lui Iisus: „Își dă duhul și -i apune soarele încă ziuă fiind ”.69 La ora trei

67 Sofonie 1, 7.
68 Sofonie 3, 8.
69 Ieremia 15, 9.

35
după -amiază, ceasul al șaselea în Orient , Iisus moare pe crucea
Golgot ei, când soarele s -a întunecat.
Prorocul -preot Zaharia, cel de care Dumnezeu Își amintește, a
profețit după întoarcerea poporului evreu din Babilon. El completează
biografia lui Iisus, arătându -ni-L plin de smerenie: „Bucură -te foarte,
fiica Sionului, veselește -te, fiica Ierusalimului, c ăci iată Împăratul tău
vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei ”.
Mesia nu este împăratul ce va căuta să conducă prin frică, nu are gărzi,
El e num ai blândețe. Încă din c. 520 î. Hr. știm despre Mesia că va fi
vându t pentru treizeci de arginți: „d acă socotiți cu cale, dați -Mi simbria,
iar dacă nu, să nu Mi -o plătiți. Și Mi -au cântărit simbria Mea treizeci de
arginți. Atunci a grăit Domnul către Mine: Aruncă -l olarului prețul
acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei. Și a m luat cei treizeci de
arginți și i -am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar ”.70
Evanghelia după Matei confirmă realitatea prorociei. Banii nu au fost
primiți în visteria Templului, ci s -a cumpărat țarina olarului pentru
îngroparea străinilor . În biografia lui Iisus se va afla și această
întâmplare, că a fost vândut pentru arginți. Prorocul profețește și despre
grădină: „ș i în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe Muntele
Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, la răsărit ”.71 Desp re Vinerea
Mare spune: „d e unde ai rănile acestea la mâini? El va răspunde: Am
fost lovit în casa prietenilor mei!"72 Și noi l -am lovit pe Iisus , prin
fiecare păcat am mai împins un cui în palma Lui. Să fim de astăzi fideli
Mirelui venit din veșnicii.
În preștiința Sa Dumnezeu știa de la început cum va fi viața lui
Iisus între noi. Dumnezeu încă de la facerea vremii știe cele ce vor fi.
Poporului ales i -a trimis pe profeți pentru a le ține vie speranța că

70 Zaharia 11, 12 -13.
71 Zaharia 13, 6.
72 Zaharia 14, 4.

36
lucrurile vor fi îndreptate. Ei au ves tit dinainte calea mântuirii. Vechiul
Testament este scrisoarea lui Dumnezeu către om că Fiu l cel din
veșnicii va fi trimis să ajute umanitatea . Biografia profetică a lui Iisus
este foarte vastă. S-au reținut numai acele profeții care să ne
familiarizeze c u divinul Iisus , să ne construiască emoția necesară pentru
a-L privi în Ghetsimani sau pe Golgota. Rămâne la alegerea fiecăruia
să deschidă Scrisoarea cea Veche și să completeze biografia lui Iisus.
Vocea acestor profeți amintiți va fi adusă în prim -plan în vremea lui
Iisus de cel pe care istoria avea să -l rețină ca cel din urmă profet , puntea
dintre Vechiul Testament și Noul Testamant , Ioan Botezătorul. Emoția
așteptării lui Iisus va cunoaște apogeul prin Ioan Botezătorul, care
fusese împute rnicit de Dumnezeu să fie glasul tuturor prorocilor care au
ținut vie nădejdea că Mesia va veni. Când Ioan Botezătorul s-a ridicat
proroc în Israel trecuseră mai bine de 560 de ani de la ultimul proroc.
Cronologic p rorocul Malea hi este ultimul dintre proroci i dinaintea
venirii Botezătorului , profețind după întoarcerea poporului din robie
(538 î.Hr.).
Înainte de a începe pelerinajul cu Iisus spre Golgota mai trebuie
în avans să mai lămurim un detaliu, de care să ne amintim când Îl vom
privi pe Iisus ur când spre Ierusalim. Acest detaliu este cheia înțelegerii
Jertfei de pe Golgota, și anume, cine e vinovatul pentru răstignirea
divinului Iisus.

Cine L -a răstignit pe Domnul?

Mulți se întreabă și astăzi : Cine poartă vina că Domnul a fost
ridicat în piroanele Golgotei ? Din punct de vedere strict juridic Iisus a
fost condamnat la moarte de Pilat, singurul în măsura să ia în Iudeea
acelui timp decizia de a condamna la moarte. Totuși, Biserica Ortodoxă
Etiopiană îi are trecuți pe Pilat și pe soția sa, Cl audia, în sinaxarele
sfinților ; or, Pilat, pentru că nu a oprit poporul de la comiterea

37
nedreptății poate fi vinovat . Alții spun că Ana și socrul său, Caiafa,
dimpreună cu preoții de seamă ai iudeilor ar fi vinovați (saducheii) . Sau
poate fariseii. Față de gruparea fariseilor istoria a făcut o mare
nedreptate. Nu au avut implicați în răstignirea lui Iisus. Vom reveni
asupra discuției . Alte voci îl arată pe Iuda vinovat. Cine este, totuși,
vinovatul? Juridic se pot afla destui vinovați, și î i vom afla, dar să nu
trecem cu vederea aspectul spiritual al răstignirii.
Vina răstignirii o poartă păcatul. Aceasta înseamnă că și eu și tu
suntem vinovați de răstignirea Domnului. Și eu am strigat pe Golgota
ca să fie răstignit Iisus. „Răstignește -L! Răstignește -L! Zis-a lor Pilat:
Luați -L voi și răstigniți -L, că eu nu -I găsesc nici o vină ”.73
Spiritualitatea poporului român a fost născătoarea unor adevăruri
încremenite74 în Sfânta Tradiție, care au fost scoase pentru a fi arătate
lumii prin vers. Ioanid Costache mărturisește că „Și eu, și tu… “ L-am
răstignit, nu numai Iuda, Pilat, romanii sau mai-marii poporul ui iudeu:
„Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoți, nici Pilat,
ci lumea -ntreagă, prin păcat!
Și eu, și tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Și dacă crucea grea era,
povara noastră și mai grea!
Și eu, și tu…

Nu patru cuie L-au pătruns,

73 Ioan 19, 6.
74 Adevăruri încremenite – adevăruri păstrate nealterat prin veacurile ce s -au scurs.

38
când El pe cruce se-așternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Și eu, și tu…”

Astăzi vă mărturisesc că și eu sunt tălhar ul, că și eu am răstignit
pe Domnul; iar, eu, tălharul, mai am mulți frați în lume asemenea mie:

„Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoți, nu!
Și noi am râs, cu ochii murdari,
și noi suntem cei doi tâlhari!
Și eu, și tu…

Și nu ostașilor prin sorți
cămașa albă Și-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porți!
Și, fără ea, toți suntem morți!
Și eu, și tu

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Și eu, și tu…

Și-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă :„Da sau nu?
Ești tu sau nu ești vinovat? ”
Eu am spus da! Și-am fost iertat.

39
Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?… ”

„Să Se răstignească ” am auzit că se striga pe Golgota , și am strigat
și eu cu ei . Am văzut atunci că unii strigau din ură, alții ca o rugăciune,
cerându -I să ne dezlege de păcate.75 Crucea este Iordanul în care ne -a
spălat Domnul sufletele. Apa -i sângele lui Hristos. M -am născut după
mai bine de două mii de ani de la răstignirea Domnului, veți spune că
nu se poate ca să fi fost și eu în acel moment pe Golgota. Când Adam a
nesocotit po runca din Eden, atunci în firea umană a intrat boala
stricăciunii. Toți am moștenit -o de la proto -părinți. Mai mult, având
acest implus spre a păcătui, am adăugat la păcatul strămoșesc și păcatul
personal. Diavolul vrea să î ngroape pe om în această lume, d ar sângele
de pe Golgota al Mântuitorului ne spală de păcat. Prin păcatul meu am
urcat și eu Golgota să strig să fie Iisus răstignit. Nu L -am urât pe Iisus ,
ci sunt îndrăgostit de El , dar aveam nevoie să las desaga de pe spinare.
O umplusem cu păcate. Îmi era greu cu ea în spate mereu. Atunci am
urcat în corabie și am pornit spre Ierusalim. Corabia în care am urcat eu
este Biserica. Este numită corabie pentru că ne oferă posibilitatea de a
călători pe urmele Mântuitorului. Zidurile Bisericii au o calitate
antiistorică. Vâslele Bisericii pot împinge corabia prin anii istoriei.
Creștinii nu trăiesc din amintiri, ci au șansa de a trăi pe viu evenimentele
morții și învierii lui Iisus. Golgota? Creștinii călătoresc zilnic spre acest
deal, pentru a lua leacul dezrobirii, al dezpovărării. Din acest motiv v ina
răstignirii este a noastră a tuturor . Nu face m o teologie a damnaților. Nu
aceasta este voia lui Iisus. El a murit pentru vina umanității, dar nu -i
scoate ochii pentru aceasta. El a motivat de la început alegerea de a Se
răstigni pentru noi. Ce motiv a avut? A spus că ne iubește.

75 Zosim Oancea, Popasuri Omiletice, Sibiu, 1976, p. 16.

40
Biserica este mereu pelerină spre Ierusalim , pe drumul spre
Ierușalem, cum spun evreii, adică, spre Cetatea Păcii. Ce înseamnă
acest pelerinaj spre Ierusalim? Călătorim pentru a -L căuta pe El.
Golgota nu mai este numai un loc în geografia lumii, Golgota a devenit
locul cel ma i acasă al creștinului. Când ridici pe umărul tău pe fratele
căzut în necaz ai și pășit pe Golgota ; când ai potolit foamea fr atelui tău,
din nou tu ai pășit pe Golgota; când ai alungat din mintea și din inima
ta gândul de îmbuibare al pântecelui, tu iar ai călcat pe Golgota. Cu alte
cuvinte, Dumnezeu a iubit lumea, să mergem să facem și noi la fel. Cu
toții vrem învierea, dar toți fugim de răstignire . E vremea răstignirii
noastre, în zilele acestea creștinul se răstignește prin post, pr in tăiera
voii, prin alungarea îmbuibării pântecelui. Hristos nu ne cheamă la
plăceri le lumii, ci ne îmbie cu crucea.76
Nu-i un Dumnezeu răzbunător. Este bătut în casa prietenilor Săi,77
dar El înalță rugăciuni pentru ei: „Părinte, iartă -le lor ”.78 Slujitorul
arhierului C aiafa i -a dat o palmă, iar El cât de smerit se comportă: „Cu
ce am greșit de mă bați, iar de n -am greșit de ce mă bați? ”79 Mântuitorul
ne învață aici să cerem dreptatea , când ni se face nedreptate. În curtea
lui Pilat a fost bic iuit. Când i -au pus pe cap cununa de spini,
Evanghelistul Ioan precizează că Î l pălmueau.
Nu este om care să înțeleagă deplin ce s -a întâmplat pe Golgota.
Dumnezeu prin Fiul S-a coborât din ceruri pe pământ și mai departe ,
până la iad . Iadul este o stare , înai nte de a fi un loc. Mulți sunt oamenii
care au făcut chiar din acest pământ un iad, că au ridicat în inimile lor
amvoane de pe care predică ura și invidia. Dragostea lui Dumnezeu față
de oameni duce la tragedia crucii. El n-a fost adus la moarte pentru
iubirea de bani sau de cele materiale, că El era propovăduitorul sărăciei.

76 Matei 26, 24.
77 Zaharia 13, 6
78 Luca 23, 24.
79 Ioan 18, 23.

41
El S-a născut pentru alții, a trăit pentru alții și din iubire pentru ei S -a
dăruit lor. Prin fiecare semn de cruce pe care îl adunăm pe pieptul nostru
mărturis im veșnic actul Golgotei . Prin acest semn amintim pe Tatăl, pe
Fiul și pe Duhul Sfânt . Ce au făcut Tatăl și Duhul Sfânt la moartea
Fiului pe cruce? Iubirea Tatălui e cea care răstignește, iubirea Fiului e
iubirea răstignită, iar iubirea Duhului Sfânt e iubir ea care triumfă în
puterea crucii.80
Așadar, păcatul intrat în fire a umană și purtat de cei păcătoși a
răstignit pe Hristos. Totuși, mă declar primul vinovat de moartea
Domnului și prin fiecare păcat al meu încă Îi mai bat un piron lui Christ.
Hristos nu mă învinovățește pentru că a murit în locul meu, pentru că
dragostea așa se comportă, cel plin de drago ste se lasă pe el pentru
celălalt . Noi Îl iubi m, dar El ne -a iubit mai întâi. Iisus rămâne un model
de om. De la El se poate învăța cum să te lași răstignit și să nu
răstignești. Sfântul Efrem din Siria spunea: „Lasă-te răstigni t și nu
răstigni, l asă-te nedreptățit și nu fă nedreptate, l asă-te bârfit și nu fi
bârfitor. Dacă nu te liniștești cu inima , liniștește -te măcar cu limba. Ș i
de nu poți posti două z ile, postește măcar până seara. Și de nu poți până
seara, postește măcar să nu te saturi. De n u ești curat în ini ma ta, fii
măcar în trupul tău. De nu ești biruitor asupra păcatului, măcar să nu te
mândrești față de cei vinovați ”. Așadar, c ine L -a răstignit pe Iisus
Hristos Domnul? Iubirea! Acum e rândul meu să mă las răstignit.

80 Nicholas Saharov, Iubesc, deci exist, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 116 -118.

42

CAPITOLUL II. IISUS ȘI EPOCA SA
Educația în vremea lui Iisus

În Nazaret ul lui Iisus educarea copilului se făcea în familie. Exista
o poruncă clară a lui Dumnezeu în această direcție : „Ascultă, Israele,
Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubești pe Domnul
Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată
puterea ta. Cuvintele acestea, pe care ți le spun eu astăzi, să le ai în
inima ta și în sufletul tău; să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele
când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și când te scoli ”.81
Familia era responsabilă să imprime copilului dragostea față de
Dumnezeu, să zidească în inimă amintirea Domnului. Sâmbăta era
rânduită de Dumnezeu pentru aceeași încercare de a face poporul să nu
uite câte a făcut El pentru ei.
Educația religioasă era dublată pentru băieți de o instruire în
domeniul de activitate al tatălui. Meseria lui Iosif era de teslar, dulgher.
Grecesul τέκτων (tektón) nu se referă numai la o persoană care lucrează
cu lemnul, ci și cu piatra sau fierul. A. Puig vorbește despre cei care nu
au fost mulțumiți de traducerea termenului prin tâmplar , și au dorit să
traducă acest tektón prin constructor sau piet rar. Iosif era mai mult decât
tâmplar. Sfântul Iustin Martirul și Filozoful a spus despre Iisus că făcea
pluguri și juguri,82 unelete care implică atât lemn, cât și fier. Iosif nu
era numai tâmplar. Meseria lui era mai vastă. Concluzia este că și Iisus
până la treizeci de ani practica meseria tatălui Său legal, fierăria și
tâmplăria.

81 Deuteronom 6, 4 -7.
82 Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Dialogul cu iudeul Trifon, trad. T. Bodogae, O. Căciulă,
D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 198.

43
Nu exista în micul Nazaret cursuri organizate, ci educația se făcea
în familie, în prima etapă, după care sinagoga prelua unele sarcini în
vederea insuflării sentimentului religios. Mișna spune că sâmbăta copiii
erau învățați pasaje pe de rost din Tora. Pr in urmare, este evident acum
de unde ști a atât de bine Iisus scriptura Vechiului Te stament. Iisus a
copilărit în micul Nazaret, unde nu numai că învață Tora, ci devine și
un artizan al lemnului și al fierului. A fi fierar în vremea lui Iisus
însemna să fii căutat mereu de consăteni. Fiecare avea nevoie de câte
ceva de la fierar în condițiile unei societăți în care principala activitate
era agricultura. Iosif era căutat de acești agricultori pentru diverse
lucruri: sape, topoare. Concluzia certă este că Iisu s făcea parte dintr -o
familie respectată în micul sătuc Nazara .
În vremea lui Iisus v ărsta căsătoriei era de 16 ani pentru fete și 20
ani pentru băieți. Mișna considera un băiat pregătit de căsătorie chiar de
la 18 ani. Iisu s depășise această vârstă și nu S -a căsătorit. Pentru
societatea teocratică iudaică o astfel de conduită era grav sancționată de
opinia publică. Rabinul Eliezer ben Hycanus, care a tră it între secolele
I – II d.Hr., cataloga refuzul de a avea urmași un act comparabil cu un
omucid. Totuși, în Vechiul Testament sunt câteva cazuri de celibatari
celebri. Dacă privim în istoria poporului, Ieremia fusese celibatar.
Dumnezeu îi poruncise acest lucru pentru a se dedica integral misiunii
Sale, în acele vremi în care Iuda mai respira pentru ultimele zile aerul
libertății : „să nu-ți iei femeie și să nu ai nici fii, nici fiice în locul
acesta ”. Opțiunea lui Iisus de a rămâne celibatar este cea mai bună
soluție ținând cont de menirea Sa pe acest pământ. Ce ar fi făcut familia
lui Iisus după zece ani de conviețuire? În jurul vârstei de treizeci de ani
Iisus i-ar fi părăsit. Ar fi rămas încă o văduv ă în Israel și mai mulți copii
orfani. Niciun moment nu a avut Iis us în gândul Său intenția de a S e
căsători. Era angrenat într -un proiect mult mai mare, vestirea
Împărăției. Sătenii nu au văzut cu ochi buni decizia lui Iisus, dar nu avea
altă variantă. Explicația celibatului o va da Iisus „ sunt fameni care s -au

44
născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i -au
făcut fameni, și sunt fameni care s -au făcut fameni pe ei înșiși, pentru
împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă ”.83 Iisus a hotărât
să rămână necăsător it pentru a Se dedica integral proiectului lui
Dumnezeu numit Împărăți a cerurilor.84
Limba maternă a lui Iisus

Mulți poate vor fi surprinși să descopere că Iisus nu avea ca limbă
maternă ebraica. Desigur, Iisus cunoștea bine ebraica, dar nu era limba
în care discuta cu familia Sa, cu prietenii și, mai apoi, cu cei c ărora le
vestea Împărăția Tatălui Său. Limba mate rnă a lui Iisus era un dialect
galileean al aramaicii. Limba aramaica este foarte asemănătoare cu
ebraica, dar nu înt ru atât încât să nu fie considerate două limbi distincte.
Ebraica a rămas în Iudeea limba cultului, limba sacră, dar în viața de zi
cu zi în vremea lui Iisus se vorbea aramaica. Aramaica este limba
Mesopotamiei, Țara dintre râuri. Cum au lăsat iudeii ebraica pentru
aramaică? Istoria este mai veche. Pentru prima dată c aldeii au ajuns în
Palestina prin 605 î.Hr., iar în 586 î.Hr. vor deporta cea mai mare parte
a poporului evreu . Ieremia prevestea o robie de șaptezeci de ani: „Când
vi se vor împlini în Babilon șaptezeci de ani, atunci vă voi cerceta și voi
împlini cuvântul Meu cel bun pentru voi, ca să vă întoarce ți la locul
acesta ”.85 Dacă grosul poporului este dep ortat în anul 586 î.Hr., în 605,
în cel de al patrulea an de domnie al regelui Ioiachim, Nabuconodosor
a învins forțele aliate asiriene și egiptene la Carchemiș. Atunci au
înaintat b abilonienii spre sud ș i au invadat pentru prima dată regatul lui
Iuda. Ar trebui amintit că micul regat al lui Iuda în acest moment reunea
numai două seminții: seminția lui I uda, din care va veni Hristos, și

83 Matei 19, 12.
84 Armand Puig, op.cit., p. 190 -194.
85 Ieremia 29, 10.

45
seminția lui Beniamin. Celelalte zece triburi formau Regatul lui Israel,
situat în nord , care, de fapt, nu mai exista, fiind luat în robie de
împăratul asirian Tiglath -Pilesser al III – lea încă din 722 î.Hr. .
Despărțirea monarhiei unite a lui Israel în două monarhii mai mici a
avut loc în vremea lui Roboam, fiul lui So lomon, în jurul anului 930 î.
Hr.. Ne vom ocupa acum numai de Regatul lui Iuda, din care va veni
Hristos. Acest mic regat cu centrul la Ierusalim va fi robit în anul 586
î.Hr. de Nabuconodosor, dar încă di n 605 încep deportările babiloniene.
În Cartea lui Daniel se poate găsi în primul capitol relatarea dep ortării
din 605 î.Hr.. Anii Regatului lui Iuda sunt numărați. Aflăm că au fost
luați patru tineri din fiii lui Iuda ca să învețe limba și scrisul caldeilor:
Daniel, Anania, Misale și Azaria. Așadar, iudei i sunt constrânși de
cuceritori să învețe una dintre limbile lor. În 539 î.Hr. Cirus al perșilor
îi va înfrânge pe babilonieni. Perșii au dat dovadă de o mare toleranță
vis-a-vis de poporele din Imperiul Persan, iar i udeii sunt lăsați să se
întoarcă la Ierusalim. Între secolele VI și IV î.Hr. , din vremea
Imperiului Babilonian și chiar după perioada greacă , limba aramaică era
larg folosită. De fapt, ea era limba administrației, un fel de limbă
internațională în partea aceasta de lume. În spațiul multicolor al
Imperiului Persan limba aramaică devenise una oficială. Așadar, în
această robie va învăța Iuda aramaica. Întorși la Ierusalim, după aproape
șapte decade, le-a fost mai la îndemână aramaica, cu toate că aici găsesc
o populație relat iv mică de vorbitori de ebraică în persoanele celor care
nu au luat drumul pribegiei , pentru că au reușit să se refugieze în Egipt
în anul deportării.86 Ei l-au ucis pe Ieremia, că profetul îi mustra că n –
au ascultat porunca lui Dumnezeu de a accepta robia. Trebuie să fi fost
o confruntare între ebraică și aramaică, dar majoritatea vorbeau noua

86 În vremea lui Iisus cea mai importană regiune locuită de urmașii lui Israel era Iudeea. Numele
a fost primit după întoarcerea din exilul babilonic pentru că majoritatea celor întorși erau din
seminția lui Iuda.

46
limbă , și ea avea să rămână limba în care se trăia. În vremea lui Iisus l a
sinagogă se citea Tora în ebraică, dar predica era ținută în aramaică.
În vremea lui Iisus societatea iudaică era bilingvă. A doua limbă
vorbită în Galileea din vremea lui Iisus era greaca. Limba greacă era
limba civilizației , întreaga Mediterană o cunoștea grație legendarului
Alexandru cel Mare (356 -323 î.Hr.) . Este cea mai longevivă limbă
europeană.87 Alexandru m oare tânăr, la numai 32 de ani, dar era
stăpânul celui mai mare Imperiu pe care îl cunoscuse lumea acelor
vremi. Greaca avea să fie impusă de acești cuceritori și în Asia ca limbă
a administrației. Din acest motiv vedem că latina, în vremea lui Iisus,
nu era atât de vorbită în Orient ca greaca. Latina era limba noilor
cuceritori romani , dar în Palestina în vremea lui Iisus prefectul și
comandanții săi vorbeau greaca.88 Se poate presupune că la Cezaree a,
capitala romană a Iudeei, latina să fi fost vorbită , dar numai de c ei din
casa guvernatorului.
Sub domnia lui Ptolemeu Filadelful (285 -247 î.Hr.) sunt aleși
șaptezeci și doi de evrei învățați din Alexandria Egiptului și sunt
însărcinați să traducă în gr eacă Pentateuhul, cele cinci cărți ale lui
Moise. În vremea lui Iisus evreii din diasporă foloseau această
traducere, cuno scută sub numele de Septuaginta. Era folosită și de
iudeii din Palestina în demersuri apologetice și prozelite.
Iisus a știut trei limbi. Aramaica era limba maternă a lui Iisus,
ebraica o știa de la sinagogă, iar în greacă știa unele expresii care
circulau mai des. Latina era limba care apărea pe monumente în vremea
Sa, dar iudeii nu o vorbeau.

87 Mihai Valentin Vladim irescu, Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus, Ed. Polirom, București,
2013, p. 146.
88 Idem, p. 151.

47

Tora.Templul. Fariseii și saducheii

Fariseii au fost o influentă grupare religioasă a Noului Testament,
dar surpriza este că nu ei sunt principalii contestatari ai lui Iisus. Nu ei
Îl trimit la cruce pe Iisus. Acestă tema va fi reluată pe parcurs pentru a
demonta greșita părere împământenită în conștiința lumii în cei aproape
două mii de ani trecuți de la procesul lui Iisus . Această grupare aproape
că lipsește din toate episoadele Săptămânii Mari.
Numele de fariseu derivă de la verbul „paras” care însemnează ”a
separa”, „a distinge”, ei fiind separatiștii sau puritanii iudaismului. Se
fereau de orice asocieri rele, căutând să dea ascultare deplină fiecărui
precept din Lege. Începuturile lor trebuie căutate în perioada lui Ioan
Hircan (135 -104 î.Hr.). Puțini dintre ei erau preoți, dar ceea ce le
conferea un loc aparte în popor era cunoașterea detaliată a Legii și a
„tradițiilor bătrânilor ”, adică a interpretărilor nescrise ale Torei.
Formalismul lor nu era plăcut înaintea Domnului. Au reușit să facă din
respectarea Torei o povară. Au pus sarcini grele pe umerii p oporului,
pe care și lor le era greu să le împlinească. Iisus îi mustră că ei chiar
dacă împlinesc Legea, o fac pentru a fi văzuți de ceilalți.
Stricteția cu care fariseii luptă pentru a se înfăptui Legea le poate
atrage numele de gardieni ai Legii. Atenț ia lor era îndreptată spre
normele purității rituale legate de mâncare și de contactul cu cadavrele,
respectarea ritualurile din Templu, zeciuiala, respectarea sabatului , a
normele legate de divorț, de post și de rugăciune . Pare surprinzător, dar
nu farise ii sunt aripa rigoristă a mozaismului, ci esenienii. Esenienii s-
au rupt de societate și s -au autoexilat la Qumram, lângă Marea Moartă,
la 30 de kilometri de Ierusalim. Aici ei doreau să reclădească religia din
vremea lui Moise.

48
Saducheii sunt cea de a doua grupare semnificativă din vremea
lui Iisus . Ei erau cei care conducea Ierusalimul în vremea lui Iisus . Sunt
cei din spatele procesului lui Iisus. Dacă se caută un vinovat al
răstignirii Domnului, saducheii sunt responsabilii moral, pentru că
juridic singurul responsabil este cel care avea dreptul să condamne la
moarte, Pilat.
Probabil că numele lor provine de la cel al marelui arhiereu
Sadoc -Țadoc, din vremea regelui David, gruparea arogându -și rădăcini
străvechi. Coagularea lor se face în timpul lui Ioan Hircan I (130 – 120
î.Hr.). Alexandru Ianeu, fiul lui Ioan Hircan, le acor dă prim planul în
zona politică, fariseii fiind trecuți în opoziție. În timpul Alexandrei (76-
67 î.Hr.) , soția lui Ianeu, fariseii au început să domine viața politică,
iscându -se un conflict între cele două parti de, ce va conduce în anul 63
î.Hr. la pierderea autonomiei naționale în favoa rea lui Pompei al Romei.
În vremea lui Irod cel Mare (37-4 î.Hr.) fariseii și saducheii erau tratați
la fel, dar după ce Arhelau (4 î.Hr. – 6 d.Hr.) a fost exilat d e împăratul
Octavian, deci după anul 6 d. Hr., când Iudeea a fost anexată provinciei
romane a Siriei, saducheii au adoptat o atitudine conciliantă în
raporturile cu autoritățile romane. Rezultatul a fost unul vizibil pentru
că până în anul 70 toți arhiereii au fost din rândurile saducheilor.
Saducheii reunea u aristocrația sacerdotală, numită de Scripturi
„marii preoți”, și oligarhia laică a orașului, numită „căpetenii ”. Iosif
Falvius avea să consemneze că afiliații acestei grupări „au o condiție
bună ”.89 Chiar dacă în vremea Alexandrei saducheii sunt nevoiți să -i
primească alături de ei în sanhedrin și pe farisei , ei rămân cei care vor
domina acest for iudaic. Totuși, în vremea lui Iisus poporul îi sprijină
pe farisei, iar între cele două partide apare o echilibrare a forțelor.

89 Josephus Flavius, Antichități iudaice, Volum II, trad. Ion Acsan, Ed. Hasefer, București,
2001, p. 439.

49
De ce poporul devine suporterul a cestei grupări a fariseilor ? În
primul rând, aveau numai două varinate: fariseii sau saducheii. Mai
apoi, fariseii erau învățătorii cei mai înfocați ai Legii. Se poate
presupune că în Galileea gruparea fariseilor era mai însemnată față de
cea a saducheilor, dar la Ierusalim situația este alta. Saducheii conduc
Ierusalimul , dar Josephus Flavius consemna că poporul era de partea
fariseilor. Nu este greu de intuit de ce iudeii erau de partea fariseilor.
Marea masă a fariseilor nu făcea parte din rân durile sacerdoților sau din
clasa conducătoare, care pactiza cu Roma; fariseii erau simpatizați
pentru că ei erau garda de onoare a mozaismului prin practicarea plină
de râvnă a Legii. Din cauza acestei scrupu lozități li se trage lor marele
neajuns. Invect ivele pe care Iisus le adresează fariseilor vin pe fondul
unei religiozități autosuficiente pe care o propunea gruparea. De
asemenea, a treia sursă a bunei imagini pe care o aveau fariseii în
societate se datora faptului că și -au asigurat poziția de îndrum ători
religioși și poporul era dependent de soluțiile lor religioase în aspectele
concrete ale desfășurării vieții cotidiene. Ei erau ascultați inclusiv de
saduchei, adversari lor.90
Cea mai evidentă diferență dintre saduchei și fariseii era
raportarea lor la Revelație. Tora era recepționată de toți iudei i ca
manifestarea voinței divine. De aici ei știau de spre desăvârșirea lui
Dumnezeu, care le ce rea să -I slujească numai Lui, fiecare să cinstească
ziua de sâmbătă, să -și cinstească părinți , să se îngrijească de săraci, să
postească . În vremea lui Iisus iudeii aveau pe lângă Tora scrisă (cele
cinci cărți ale lui Moise: Facerea, Ieșirea, Levetic, Numeri,
Deuteronom) multe povețe păstrate pe cale orală transmise din
generație în generație. În secolul I , pentru a evita pierderea acestor
învățături , ele au fost adunate în scris. Așa a apărut Mișna. Tamludul,
la rândul său, cuprinde Mișna și interpretările la Mișna. Se poate vorbi

90 Armand Puig, op.cit, p. 96 -97.

50
despre Tora scrisă, Pentateuhul, ș i despre Tora nescrisă, Tradiți a.
Saducheii nu recunoșteau Tradiția, ci numai Pentateuhul, iar fariseii
erau cei care recunoșteau normative atât Tora, cât și Tradiția. Pentru
farisei Tora desemna atât Pentateuhul, cât și Trad iția. De fiecare dată
când poporul se confrunta cu o nenorocire fariseii puneau nefas tul
eveniment pe seama neres pectării Torei în ansamblul ei , dar sa ducheii
erau convinși „că numai ce stă scris are autoritate, pe când dogmele
lăsate de strămoși prin viu grai nu sunt obligatorii. În această privință
izbucnesc adesea aprige dispute în care saduc heii au de partea lor pe cei
bogați, fariseii bucurându -se în schimb de favoarea mulțimii ”.91
Al doilea punct de ciocnire între cele două sisteme doctrinare este
învățătura despre înviere. Saducheii susțin că „ sufletul pie re împreună
cu trupul ”,92 dar fariseii susțin supraviețuirea su fletului după moartea
trupului. F ariseii sunt cei care au dreptate . Moartea presupune
despărțirea sufletului de tru p: „pulberea se întoarce în pământ cum a
fost, iar sufletul să se întoarcă la Cel Care l -a dat ”.93
De asemenea, o altă pricină de dezbatere dintre farisei și saduchei
este despre existența lumii netrupești a îngerilor. Saducheii nu
recunoșteau existența îngerilor. Din nou fariseii sunt de partea
adevărului. Îngerii sunt ființe intermediare între spiritualitatea absolută
a lui Dumnezeu și corporalitatea omenească. Ei sunt duhuri slujitoare,
având misiunea de a face cunoscută voia lui Dumnezeu oamenilor.
Îngerii sunt oștirile lui Dumnezeu, iar numărul îngerilor este „mii de
mii”,94 „mulțime de oaste cerească ”.95 Ei sunt „oștirea lui Dumnezeu ”.96
Sfântul Ioan Gură de Aur, preluând o expresie a lui Clement

91 Josephus Flavius, Antichități iudaice, Volum II, op.cit., p. 162.
92 Idem, p. 439.
93 Ecclesiastul 12, 7.
94 Daniel 7, 10.
95 Luca 2, 13.
96 Facerea 32, 1.

51
Alexandrinul, afirmă că „sunt popoare infinite de puteri netrupești ”.
Fiecare om are un înger păzitor. Toți îngeri au fost creați buni, dar unii
au fost condamnați printr -o sentință finală și neata cabilă pentru că au
adoptat o poziție diametral opusă față de Dumnezeu.
În vremea lui Iisus s inagoga era în centrul vieții iudeilor. Aici se
aduna u locuitorii satelor galileene în fiecare sâmbătă dimineața pentru
lectura Legii, instrucțiune și rugăciune. Centrul devoțional local era
sinagoga, dar Templul era locul consacrat al comunicării dintre iudeu
și Dumnezeu . Devotamentul acestora față de Templul din Ierusalim era
cert. Mărturie stau desele pelerinaje pe care le făceau la Ierusalim, dar
și taxa pentr u Templu pe care o plăteau anual la oficiul din Capernaum,
Galileea . Scripturile prezintă un episod din copilăria lui Iisus. Pruncul
era de doisprezece ani când Iosif și Maria fac un pelerinaj la Templul
din Ierusalim de sărbătoarea Pașt ilor. Este pentru u ltima dată când sunt
amintiți cei trei împreună: Iosif, Maria și Iisus. Epifanie de Salamina
avea să precizeze că Iosif murise la scurtă vreme după aceast pelerinaj
la Ierusalim. Iosif a avut optezeci și patru de ani când a fugit în Egipt,
iar după întoarc ere va mai trăi opt ani, murind la înaintata vârstă de
nouăzeci și șase de ani.97

Părinții, frații și surorile lui Iisus

O temă foarte dezbătută și astăzi este cea a fraților și surorilor lui
Iisus. Concluziile sunt foarte necesare pentru efectele dogmatice pe care
le are tema fraților și surorilor lui Iisus. Trebuie precizați foarte atent
termenii. Evanghelia apocrifă a lui Iacob amintește de episodul în care
Iosif o ia în grija sa pe Maria. Marele pr eot i-a încredințat -o de soție cu
toate că s -a lovit de refuzul ocotgenarului Iosif: „dar știi că eu am fii și

97 Epifanie de Salamina, The Panarion of Epiphanius of Salamis, trad. în engleză de Frank
Williams, Ed. Brill, Leiden, 2013, p. 623.

52
sunt bătrân, în vreme ce Maria e de -abia o copilă ”. Nu poate fi negată
căsătoria Fecioarei cu Iosif, dar ce se poate face este să se sublinieze că
era nu mai o unire făcută din punct de vedere legal, în documente . Iosif
era protectorul Mariei, pe care a luat -o în casa sa de la vârsta de
cincisprezece ani. Fericitul Ieronim în lucrarea sa „Contra lui
Helvidius ” avea să -l numească pe Iosif custos – păzitor al Fecioarei,
mai degrabă decât soț. Evangheliile apocrife spun că la vârsta de
șaisprezece ani Maria Îl naște pe Domnul. Felul în care este născut Iisus
este o minune. Maria trebuia să dovedească că a născut fără să fi
cunoscut bărbat. În societatea teocrat ică iudaică se păstra regula filiației
paterne, dar vedem în Scripturi că adesea despre Iisus se spune că este
„Fiul Mariei ”.98 Iosif era numai tatăl legal al lui Iisus, dar nu și cel
biologic.
Iisus a avut patru frați și două surori. Unul dintre frați va ajunge
primul episcop al Ierusalimului, dar și al creștinismului. Numele lui este
Iacob „fratele Domnului ”.99 Moare în anul 62 ucis prin lapidare, prin
aruncare cu pietre. Îi va urma în scaunul e piscopal al Ierusalimului un
văr, Simion. Era fiul lui Cleopa, fratele lui Iosif, tatăl legal al lui Iisus.
A. Puig este de părere că frați i Domnului erau morți în anul 62 d.Hr .,
pentru că a trebuit să s e recurgă la al doilea grad de rudenie, cel al
verilor, pentru a al ege succesorul lui Iacob. Am rămas datori cu o
explicație decisivă. Acești frați ai Mântuitorului, la fel ca cele două
surori, sunt frați în sensul strict legal. Maria este a doua soție a lui Iosif
și mama biologică numai pentru Iisus. Iosif rămăsese văduv înainte de
a o lua pe Maria de soție . Așadar, Iisus este mezinul familiei. 100 În
Marcu 3, 31 se arată că au venit la Iisus „mama Lui și frații Lui … și nu
sunt, oare, surorile Lui aici la noi?”101 Termenul de adelfos – frate era

98 Marcu 6, 3.
99 Galateni 1, 19.
100 Armand Puig, op.cit., p. 166 -167.
101 Marcu 3, 32; 6, 3.

53
unul foarte des folosit de iudei din cauza unui vocabular foarte sărac al
limbii . De pildă, relația dintre Avraam și Lot, dintre unchi și nepot, este
definită prin același adelfos: „Atunci a zis Avram către Lot: "Să nu fie
sfadă între mine și tine, între păstorii mei și păstorii tăi, căci suntem
frați”. Prin termenul de adelfos se arăta și alte grade de rudenie, cum ar
fi verii. În cazul nostru nu am credita explicația că Maria a fost însoțită
la Capernaum de verii lui Iisus, ci de fiii și fiicele lui Iosif din prima
căsătorie. Sunt fiii și fiicele biologice ale lui Iosif, dar nu cu Maria, ci
cu prima nevastă. În acest context, Iisus era numit Fiul Mariei adesea
pentru că era singurul fiu biologic al Fecioarei din cei șapte fi i și fiice
din casa lui Iosif.

Mesajul lui Iisus

Iisus este vestitorul Împărăției, iar ca început al propovăduirii
Sale a pus înflăcăratul imperativ: „Pocăiți -vă”. Primul șoc ce va izbi
epoca Sa este modul în care Iisus va prezenta Împărăția. El nu este un
simplu trimis al lui Dumnezeu. Lucrarea Sa nu se rezumă la calitatea de
emisar. Cu toate acestea Iisus a fost considerat și chiar El avea să Se
considere un profet: „ și le zi cea Iisus: Nu este proroc disprețuit, decât
în patria sa și între rudele sale și în casa sa ”.102 Iisus a venit să ofere
oamenilor prietenia Tatălui. Dragostea lui Dumnezeu începe să fie
prezentă în lume. El a decis să arate această dragoste tuturor, iar Tora
va fi redescoperită poporului ales în forma ei cea mai spirituală. Așadar,
Iisus este și un învățător, un rabin atipic. De multe ori lui I se spunea
rabin – eb. rabi, aram. rabuni (învățător). I se recunoaște autoritatea de
a interpreta Legea. Sinagoga Sa era la fel de atipică precum mesajul
Său. Orice loc avea șansa să devină sinagogă: un mal de lac, o câmpie,

102 Marcu 6, 4.

54
o creastă de deal, un loc de pe munte. Pentru Iisus conta ca mesajul
Împărăției să ajungă la oameni.
Baza sistemului re ligios iudaic este adorarea Dumnezeului unic,
monoteismul. Configurarea lui are la bază trei elemente: poporul ales,
legământul și Legea. Dinamica lui va fi asigurată prin prin două
trăsături: iertarea și pocăința. Pe lista lui Iisus unele aspecte sunt lăsate
pe planul doi, iar altele devin prioritare. Elementele de bază ale
mozaismului (poporul ales, legământul și Lege a) nu se regăsesc în
preocupările lui Iisus. Circumcizia, sâmbăta și normele purității rituale
sunt în plan secund. Se poate descifra că Iisus dă la o parte ch iar
semnele distinctive care accentuează identitatea religioasă și națională
a poporului ales, pentru că Iisus vrea să facă din toate popoarele un
popor ales. Mântuitorul va evidenția din Lege adorarea lui Dumnezeu,
iertarea și pocăința. Proiectul lui Iisu s nu era restaurar ea Israelului, și
din acest motiv mai-marii iudeilor au încercat să reacționeze împotriva
lui Iisus.103
Iisus respectă Legea, dar o interpretează diferit. Legea era
insuficientă. Uneori era prea dură. El nu o lasă pe desfrânată să fie ucis ă,
ci vreau să acorde încă un timp pentru pocăință. Hristos vrea să mai
acorde o șansă. Legea iudaică nu-ți acorda a doua șansă, ci te trimitea
de la prima abatere la moarte. Acesta era rostul ei, să țină poporul pe
cât se poate într-un țarc al binelui, orice pas în afara granițelor binelui
era sancționat crunt. În lupta cu păcatul Legea nu permitea nici cea mai
mică abatere.
Iisus își va alege ucen icii dintre pescari, ceea ce va fi încă un
argument pentru învățații vremii Sale, saducheii și fariseii, să -L
desconsidere. Iisus S-a înconjurat de pescari și a reușit să trimită veste a
despre Împărăție prin acești aleși până la marginile lumii. Iisus a văzut
în acești pescari cele mai bune profile de ucenici.

103 Armand Puig, op.cit., p. 401 -402.

55
Mesajul lui Iisus despe Împărăție este adus de El Însuși pentru o
perioadă de doi sau trei ani. Evanghelistul Ioan menționează că au trecut
trei Paști de la începutul propovăduirii lui Iisus – Ioan 2, 13; 6,4; 11,55.
În această vreme Iisus apără marginaliz ații societății, vindecă bolnavii,
întoarce păcătoșii de pe căile lor rele. Trăiește în viața Sa durerea atâtor
alte vieți. Nu era acel victorios Iisus despre care spuneau poveștile
iudeilor, de la care așteptau să le fie un conducător lumesc , care să
reconfigureze regatul din vremea strămoșului Său David. Se aștepta un
Mesia care să realizeze un marș militar nemaivăzut, și, într -adevăr, a
venit Iisus ca un cuceritor , dar un cuceritor de inimi.

56

CAPITOLUL III. PELERINUL IISUS. ULTIMUL DRUM AL
MÂNTUITORULUI SPRE IERUSALIM

Capernaum ul, cetatea Domnului

După ce Ioan Botezătorul este întemnițat de Irod, Iisus Se
refugiază în Galileea . Lăsând Nazaret ul, Iisus se stabilește în Orașul lui
Naum – Capernaum. Cetatea este una de pescari, situat ă în partea nord –
vestică a Mării Galileei. Mutarea lui Iisus din Nazaret la Capernaum
este lămurită în Evanghelii: „Și Iisus, auzind că Ioan a fost întemnițat,
a plecat în Galileea. Și părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în
Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali. Ca să se
împlinească ce s -a zis prin Isaia prorocul care zice: Pământul lui
Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea
neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor
ce ședeau în latura și în umbra morții lumină l e-a răsărit ."104 Era o
profeție de împlinit. Mai mult, Iisus era expus riscului de a fi prin s de
Antipa, iar întemnițarea lui Ioan Botezătorul Îl va determina pe Iisus să
ia măsuri de securitate pentru a nu pune în primejdie proiectul lui
Dumnezeu. Ioan a fo st închis de Irod în fortăreața Macherus de lângă
Marea Moartă, în extremitatea sudică a Pereei, iar Mântuitorul S -a
refugiat în extremitatea nordică a Galileei, la granița dintre teritoriului
lui Irod Antipa și a lui Filip. Mântuitorul a ales să fie cât m ai departe
posibil de Irod, care la procesul lui Iisus chiar va recunoaște că dorea
de mult să -L întâlnească. Betsaida era sub tutela lui Filip, iar localitatea
era foarte aproape de Capernaum. Filip și Antipa nu erau în relații bune ,

104 Matei 4, 12 -17.

57
dat fiind faptul că Irod Antipa îi va lua soția fratelui său vitreg. Iisus era
pregătit pentru orice. În caz de nevoie va trece repede din pământul lui
Antipa și va găsi protecție în hotarele lui Filip. Alegerea Capernaumului
a fost inspirată pentru că de aic i Iisus va aduna pescarii Săi. Localitatea
Capernaumului număra în secolul I d.Hr. aproximativ două m ii de
oameni. Aici exista o sinagogă și un oficiu de colectare al taxelor pentru
Templul din Ierusalim .
Galileea , din care făcea parte și Capernaumul, era o zonă
multietnică în care conviețuiau pașnic evreii cu grecii. Exista un
sentiment de superioritate al ierusalimitenilor față de locuitorii Galileei.
Ierusalimitenii îi recunoșteau după grai pe galileeni. În Vinerea
procesului lui Iisus Petru a fost recunoscut de slujnica arhiereului după
graiul său: „și tu ești dintre ei, că și graiul te vădește ”.105 Lipsa de
simpatie a celor din Ierusalim față de galileeni are și alte temeiuri mult
mai serioase. Rabinul Johanan ben Zakkai (a doua jumătate a secolului
I d.Hr.) îi acuza de nepracticarea Legii: „Galileea, Galileea, tu urăști
Legea ”.
Marea Galileei era marele atu geografic al zonei. Conține apă
dulce foarte utilă gospodăriilor și agriculturii. Era, de fapt , un lac de
forma unei harpe, cu o lungime de 21 d e kilometri și o lățime de 13
kilometri. În jurul lacului erau nu mai puțin de nouă orașe: Tiberiada și
Magdala pe țărmul vestic, iar pe cel estic Gadara și Hippos. În zona
nordică erau Capernaumul și Betsaida, iar Horazim, Gergesa și
Taricheea sunt greu d e localizat. O resursă esențială a acestei mări era
peștele. În vremea lui Iisus peștele a fost carnea cea mai des întâlnită pe
mesele iudeilor.
Între Capernaum și Ierusalim sunt mai bine de o sută nouăzeci și
patru de kilometri . Așadar, Iisus are un drum lung de parcurs. Scriptura
menționează despre urcarea la Ierusalim pentru că Galileea se află la o

105 Matei 26, 73.

58
altitudine mai joasă față de Ierusalim, care se găsește pe un munte , dar
de la Ierihon începe cu adevărat urcarea spre Ierusalim, fiind o diferență
de nivel de 1.000 de metri pe mai puțin de 27 de kilometri distanță.
Palestina din vremea lui Iisus era alcătuită din trei teritorii:
Iudee a, Galileea și Pereea. Capernaumul este al Galileei , și se află sub
conducerea lui Irod Antipa , având subordonată și Pereea. Acest Irod se
va afla și el la Ierusalim în timpul procesului lui Iisus , iar Pilat Îl va
trimite pe Iisus la el pentru a -L judeca. Antipa este fiul lui Irod cel mare,
pe care romanii îl lăsaseră să conducă numai Galileea și Pere ea cu titlul
de tetrah, conducător peste o pătrime din regat. Este căsătorit cu fiica
regelui Aretas al IV –lea al Nabateei , pe care o va lăsa. Nu era evreu, ci
o împletire de idumeu cu samaritean. La Roma a crescut, unde se și
îndrăgosteșt e de Irodiada, cumnata sa, care-l va conduce spre
distrugere. Iudeii denunțau acest mariaj , în frunte cu Ioan Botezătorul.
Iisus va urca la Ierusalim prin teritoriul tetrarhu lui Antipa pentru
că samaritenii Î l alungă de pe pământul lor. Sfântul Luca este singurul
care meționează despre samariteni că nu L -au primit în hotarul lor pe
Iisus; e ste tot singurul care consemnează și pilda despre vameș și
fariseu . Cele două episoade amintite numai de Sfântul Luca dovedesc
că există un principiu al suplinirii între sinoptici. Evanghelia după Luca
este scrisă ultima din cele trei sinoptice, iar Evanghelistul consemnează
ceea ce ceilalți doi aghiografi, Sfinții Marcu și Matei, nu cuprinseseră
în scrieril e lor.106
Este o inițiativă complicată de a recompune traseul și învățătura
rostită în această perioadă de Domnul Iisus. Fiind ultima sută de metri
în care Iisus vestește Îm părăția, mesajul Său din ultimele Sale zile pe
pământ v a marca decisiv nașterea și evoluția creștinismului. Sfântul
Matei în capitolele 17 și 18 relatează propovăduirea din Capernaum,
înainte de a începe călătoria spre Ierusalim. Drumul spre Ierusalim este

106 Vezi Anexa 3.

59
redat în capitolele 19 și 20, care trebuie armonizate, intercalate , cu cele
două episoade relatate numai de Sfântul Luca în 9, 51 -56 și 18, 9 -14.

60
Harta politică din v remea lui Iisus. Sursa: jw.org.

61
Cearta pentru întâietate

„Și șezând jos, a chemat pe cei doisprezece și le -a zis: Dacă
cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al
tuturor ”.
Marcu 9, 35

Sfântul Marcu acordă prioritate sfadei pentru întâietate, pe când
Sfântul Matei relatează că imediat după ce a pășit în cetate a
Capernaumului Iisus este întâmpinat de cei care adunau darea pentru
Templu. Ucenic ii pe drum, venind din Betsaida spre Capernaum, se
întrebau și discutau despre cine este mai mare între ei. Hristos nu se
implică în discuție pe drum, dar în Capernaum dă o lege pentru toți
liderii din toate timpurile. Vom merge pe acest fir logic al
eveni mentelor și vom da prioritate luptei pentru întâietate. Înainte de a
părăsi Capernau mul,107 Iisus lasă o învățătură ce va străbate veacurile.
Cuvântul Său va mustra sau va -ncânta, voind să abată pe cel rău de pe
calea cea rea. Nimeni nu a mai vorbit în numele lui Dumnezeu ca El, că
El era și Dumnezeu. Se demontează mitul high life -ului conducătorul ui.
Ești pus să slujești , nu să domnești peste cei mai slabi. Rarisim ă
învățătură . Nimeni vreodată nu a spus atât de clar ca Iisus că aptitudinile
omului trebuie puse în slujba celorlalți, iar nu în slujba clădirii
imperiilor materiale personale. Orice virtute este o responsabilitate față
de comunitate . Trebuie pusă la lucru pentru semeni. Cei dintâi în
Împărăția lui Iisus vor fi cei care vor uita de ei în acest pământ în
favoarea celorlalți. Iisus nu demonetizează funcțiile și liderii, ci a avut
grijă să spună care este rolul unui co nducător, cel de a sl uji pe cei pe
care-i conduce. Dumnezeu l -a înzestrat cu unele aptitudini speciale, pe
care Se așteaptă să le folosească în favoarea comunității în care a fost

107 Marcu 9, 33: „Și au venit ei în Capernaum”.

62
trimis. Apoi Iisus ia un copil și -l pune în mijlocul lor. Îl îmbrățișează pe
copil și pledează pentru inocență. Creștinii sunt chemați să iubească fără
condiții. Sunt atâtea motive să nu fie dăruită iubire atâtora , dar u n copil
nu caută motive pentru a iubi. El iubește pe oricine. Nu poartă ura cu
sine. Pruncul primește pe oricine în inima sa și se lasă în brațele oricui.
În această luptă pentru întâietate Iisus a dezvălui t că Împărăția se ia
numai de cei asemănători după suflet copiilor. Nu vinde Dumnezeu
locuri în Împărăția Sa, ci le dăruiește celor ce rămân copii . Cum să
rămâi copil , când omul îmbătrânește chiar din ziua nașterii ? Dumnezeu
face negoț cu tinerețea?108 Nu. Suntem tineri prin puritatea în care trăim.
Un suflet fără invidie , desfrânare, pizmă este pururi tânăr. Bătrânețea
trupului se numără prin numărul de ani, iar bătrânețea sufletului se
socotește prin numărul de păcate nespovedite. Tinerețea trupului a fost
în toate timpurile căutată de oameni. Johann Wolfgang Goethe avea să
se gândească la un pact cu diavolul pentru a re aduce tinerețea
personajului său Faust :109 „Aici aleg să -și fiu eu slugă ție, /S-aleg la
orișice -mi vei porunci, /Iar dincolo când ne vom regăsi, /Ce eu ți -am fost,
să-mi fii tu mie ”. Faust va plăti cu sufletul pentru tinerețe a astfel
câștigată . Istoria îl va reține ca pactul faustic. Alta este tinerețea despre
care vorbește Iisus. Un suflet ce petrece în virtuți, urcând de la una la
alta, a descoperit tinerețea fără bătrânețe. Astfel de tineri vor locui în

108 Epopeea lui Ghilghameș rămâne o poveste valabilă pentru dorul nemuririi care animă omul.
Ghilgameș pornește într -o călătorie pentru a căuta un mijloc de a atinge nemurirea. Îi murise
prietenul Enkidu și moartea îl înspăimântase. U tnapiștin, un fel de Noe mesopotamian, primise
după potop în dar de la zei nemurirea. De la el află Ghilgameș că există o plantă care poate
aduce tinerețea veșnică. O găsește, dar în timp ce se scălda un șarpe i -a luat -o. Este un mit,
despre un vânător al nemuririi. A fost la un pas să devină nemuritor. În călătoria sa a văzut
multe construcții sau monumente și întors în cetatea sa o va modela după ceea ce văzuse. El
află secretul nemuririi în cele din urmă. Prin capodoperele pe care le va lăsa urmașilor va trăi
veșnic în amintirea lor. Ghilgameș (2800 -2500 î.Hr.) este tipic pentru omul care nu L -a întâlnit
pe Hristos. Exemplul său demonstrează preocuparea permanentă a omului pentru nemurire și
tinerețe. Hristos ne cere într -o formă interioară să rămânem tin eri.
109 Johann Wolfgang Goethe, Faust, trad. Ioan Gorun, Ed. MondoRo, București, 2011, p. 79.

63
Împărăția lui Dumnezeu. În acest episod sunt condamnați cei care
aleargă după gloria lumii și se militează pentru conservarea purității
spirituale din copilărie. Pentru Iisus a fi întâiul înseamnă a fi primul
slujitor al celorlalți.
Continuând pe aceeași linie, Iisus discută despre ierarhiile
lumești. Cum vede Dumnezeu ierarhia oamenilor ? Cum se raportează
Dumnezeu la cel dintâi sau la cel de pe urmă dintr -o ierarhie ? Cum vede
Dumnezeu pe cel slab de pe pământ? Și în cer sunt ierarhii. Îngerii sunt
organizați pe trepte. Cei mai desăvârșiți îi învață pe cei mai puțin
desăvârșiți , adică cei mai mari îi slujesc pe cei mai mici. Iisus devine
foarte grav în discurs și vine cu un avertisment pentru cei tari de a nu
disprețui pe cei slabi, că îngerii lor intră la Dumneze u pentru ei. Fiecare
om are un înger , care se roagă pentru el la Dumnezeu. Este nou punct
de discordie între învățătura L ui și cea a saducheilor, care nu credeau în
existența îngeri lor. Aceste cuvinte sunt un avertisment lansat de Iisus
pentru cei ce asupresc pe cei slabi, dar ele conțin și sâmburi de
îmbărbătare pentru cei din urmă . Dumnezeu îi anunță că de acum este
de partea lor . Punctul culminant este continuat prin mărturisirea că El a
venit pentru cei pierduți, care nu sunt întâii. Domnul anunță
solidaritatea divină, că este pe cale ca să -i ia în familia Sa pe cei
desconsiderați ai lumii . Se reconfirmă proiectul Său de a -i izbăvi pe
oropsiții sorții. Nimic nu ar fi putut fi mai su gestiv decât tabloul cu
păstorul ce are o sută de oi, iar când una s e pierde el le lasă pe toate cele
nouăzeci și nouă pentru a o căuta pe cea una. Oricât de departe va fi
înaintat în rătăcire omul , pe urmele lui este Dumnezeu pentru a -l
cuprinde -n divinele -I brațe. Această pildă este pe cale să anunțe că
Dumnezeu nu acceptă să piardă pe niciunul din fiii Săi. Dumnezeu Își
ia divina traistă și pornește în căutarea celui pierdut. Cel pierdut este un
păcătos, un fiu în care răul a lucrat mai frecvent ca binele, dar
Dumn ezeu nu S e descurajează. A pornit deja la drum în căutarea acestui
fiu pierdut. De fapt, suntem în faț a evidenței divine că și cei răi trebuie

64
iubiți. Să iubești pe un om blând nu este atât e greu, dar să iubești un
guraliv și un nerecunoscător este cu ade vărat virtuos. Iisus este pe cale
să arate consistența iubirii divine. Acum Iisus descoperă ce valoare are
fiecare suflet în fața lui Dumnezeu. Lasă toate pentru a regăsi un singur
suflet . Câtă grijă are Dumnezeu și de un păcătos . Toate acestea le-a spus
pentru ca toți celilalți oameni să înțeleagă proiectul lui Dumnezeu cu
lumea și fiecare om să devină parte din acest plan. Dumnezeu are
așteptări de la noi. Fiecare suntem un fel de preot în ochii lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi avem o consacrare sacerdotală . Sfântul Petru spunea
tuturor că „voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam
sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui
ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată ”.110 Pe temeiul
acestei confirmări sacerdotale avem responsabilități serioase față de toți
oamenii. Fiecare dintre noi săvârșește zilnic liturghia sa. Profesorul Ion
Bria vorbea de trimiterea în lume a creștinului pentru propovăduire prin
cuvintele „Cu pace să ieșim” din cadrul Sfintei Liturghi, vorbind despre
„Liturghia după Liturghie ”,111 creștinul fiind o lumânare aprinsă în
mijlocul lumii, un hristofor.112 Așadar, Dumnezeu a anunțat prin Iisus
planul Său de a schimba lumea prin noi, fiecare fiind chemat să devină
un mic Iisus.

110 I Petru 2, 9.
111 Ion Bria, Liturghia după Litrughie. O tipologie a misiunii apostolice și mărturiei creștini
azi, Ed. Athena, București, 1996, p. 1729.
112 Marius Florescu, Studii cu privire la misiunea internă și cea externă a Bisericii Ortodoxe,
Ed. Mitropoliei Banatului, în Altarul Banatului, nr. 10 -12, octombrie -decembrie 2012,
Timișoara, p. 69 -78.

65
Dajdia pentru Templu

„Venind ei în Capernaum, s -au apropiat de Petru cei ce strâng
darea (pentru Templu) și i -au zis: Învățătorul vostru nu plătește darea?
Ba, da! – a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i -a luat înain te, zicând: Ce
ți se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la
fiii lor sau de la străini? El I -a zis: De la străini. Iisus i -a zis: Așadar,
fiii sunt scutiți. Ci ca să nu -i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă
undița și peștele c are va ieși întâi, ia -l, și, deschizându -i gura, vei găsi
un statir (un ban de argint). Ia -l și dă -l lor pentru Mine și pentru tine ”.

Matei 17, 24 -27

Este vremea discuțiilor scurte, dar pline de profunzimi. Iisus știa
că nu mai are mult timp de petrecut cu ucenicii. Nu au trecut nici trei
ani de când i -a adunat, dar vremea despărțirii se apropiase. Așadar, Iisus
mai lasă o învățătură în cetatea Capernau mulu i. Trebuia plătită darea
pentru Templu. În sărăcia Sa nu avea nici acel statir la Sine să plătească.
Evanghelistul descrie un Iisus sărac, dar care poartă cu toată demnitatea
această sărăcie. El Se îngrijește de săraci, dar și El era unul dintre ei. S-
ar fi putut naște în mătasea de la curtea împăratului din Roma, dar a ales
să vină în lume pe un braț de fân. Nu Se plânge că nu are bani să -Și
plătească darea la Templu . Știe în numele cui a venit și pare -se că cere
să fie scutit. Preoții , leviții sau împărații și cas ele lor erau scutiți de dare .
Iisus le spune că El este Fiul unui Împărat. Trebuie scutit de taxă. Petru ,
impulsiv cum îi este felul, răspunde imediat celor ce adunau darea că
Iisus va plăti, cu toate că Iisus le atrage atenția că fiii sunt scutiți.
Templu este casa Tatălui Său. Continuarea episodului este greu de
catalogat . Pare un Iisus șăgalnic. Îl trimite pe Petru la pescuit , zicându –
i că în gura peștelui va găsi moneda să achite pentru amândoi darea.
Este un Iisus simpatic. Ideea de bază este că Se supune și nu se revoltă.

66
Nu iscă vreun scandal , chiar dacă era drept să fie scutit de această taxă
pentru Templul din Ierusalim.

Iertarea

„Ade vărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ, vor fi
legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în
cer”.
Matei 18, 18

În Împărăție vor intra cei care iartă și cer iertare. Iisus Se
îngrijește ca între oameni să nu mai fie ceart ă și invidi e. Ar vrea să lase
pe pământ liniștea și bucuria pe care le-a trăit în cer cu Tatăl și cu Duhul .
Este visul lui Dumnezeu ca să cuprindă în hotarele Împărăției cât mai
mulți oameni. „De-ți va greși ție fratele tău, mergi, mustră -l pe el între
tine și el singur ”.113 Cu c âtă grijă Se comportă Iisus față de cel care a
greșit. El prețuiește omul și ține la demnitatea fiecăruia dintre oameni .
Nu vrea să se afle păcatele fratelui care a greșit. Nimeni nu trebuie
discreditat. Pentru a înțelege deplin învățătura lui Iisus despre iertare
este necesar apelul la P ateric. Despre Macarie Egipteanul se spunea că
a devenit „dumnezeu” pe pământ. De ce este numit un om „dumnezeu”
pe pământ? Pentru că, „așa cum Dumnezeu acoperă lumea, tot așa Avva
Macarie acoperea greșelile pe care le vedea, prefăcându -se că nu le
vede, ș i pe cele pe care le auzea, prefăcându -se că nu le aude ”. Avva
Macarie vedea păcatele fratelui său ca pe ale sale. Un alt avvă, Isaac
Sirul , sfătuiește: „ nu mustra pe cineva și nu osândi nici chiar pe cei
foarte răi în viețuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greșit și acoperă –
l; și dacă nu poți lua asupra ta greșelile lui și nu poți primi certarea și
rușinea în locul lui, rabdă -l măcar și nu -l rușina ”. Sunt două apoftegme

113 Matei 18, 15.

67
în care întâlnim pe cei doi bătrâni îmbunătățiți care au ajuns să aibă cev a
din privirea lui Dumnezeu. Văd greșeli la frați, dar le simt ca pe ale
lor. Dacă ți-a greșit cineva nu trebuie să afle nimeni. Fiecare păcat este
o rană, iar rănile trebui e bandajate, nu lăsate în văzul tuturor.
În cele două cazuri relatate mai sus este vorba despre patimi, dar
mai există un soi de greșeli numite erezii. Aici este un alt plan de
acțiune. Dacă fratele este în erezie (de pildă, nu -L recunoaște pe Fiul ca
Dumnezeu adevărat sau om adevărat) și se ascu nde greșala lui nu i se
oferă șansa să părăsească erezia. Fratele trebuie luat deoparte, o discuție
numai între tine și el, pentru a i se explica eroarea în care se află . Abia
în a doua etapă, dacă nu a înțeles greșeala, să se ia încă unul sau doi
oameni p entru a -i arăta că a greșit. Nu trebuie compromis fratele. În a
treia fază va fi spus Bisericii. Dacă nu ascultă de Biserică trebuie ruptă
legătura cu el.
Iisus în Capernaum mai spune un secret divin omului: „dacă doi
dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor
cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt
doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor ”.114
Hristos cere umanității să colaboreze . Hristos cere un singur lucru
pentru a împlini cererile: conlucrarea între oameni . Se urmărește
armonia conlucării . Uniți măcar două inimi, și va veni și El. Inimile se
unesc în legătura iubirii. Astăzi oamenii nu prea se mai întâlnesc în
numele Lui. Se întâlnesc pe ntru tot felul de pricini pur lumești. Se caută
unul pe altul din motive trecătoare, iar când aceste motive dispar
adeseori din prieteni devin cei mai înverșunați dușmani. Relațiile dintre
oameni sunt influențate de natura fundației lor. Temelia va imprima
ansamblului calitatea sa. Prieteniile construite pe interese, din dorința
de câștig material sau din anticiparea unei nevoi pe care celălalt o poate
împlini sunt otrăvitoare și , în cele mai multe cazuri , sfârșesc în

114 Matei 18, 19 -20.

68
dușmănie. Hristos vorbește despre altce va. A fi împreună după Iisus
duce la armonie, nu la dușmănie. O prietenie legată aici pe pământ este
adevărată dacă va răsări și în cer. Împărăția presupune și bucuria
prietenilor care se vor reîntâlni.
Iisus le vorbește ucenicilor despre misiunea lor de a ridica
păcatele oamenilor. O haină murdară poate fi din nou curată dacă este
spălată, așa și sufletul pătat de păcate poate fi făcut din nou curat. Până
și îngerii se minunează de putere a pe care Hristos o dă omului sfințit,
preot ului, pe care ei nu au primit -o, de a acționa asupra necurăției
spirituale, de a curăți suf letul de păcate.
Sfântul Petru mai avea o nelămurire. Cât trebuie să iertăm
greșiților noștri? Iisus îi răspunde că trebuie să ierte „de șaptezeci de ori
câte șapte ”.115 Matematic înseamnă patru sute nouăzeci de greșeli. Nu
are nicio relevanță acest calcul, Iisus vrea să ne învețe că iertarea nu are
limită. Să ierți la infinit. Pentru a S e face înțeles deplin le spune pilda
datornicilor. Sluga stăpânului avea datorie 10.000 de talanți, echivala
cu plata unui salariu pe treizeci și doi de ani de muncă . Îi este iertată
datoria, cu toate că stăpânul ar fi putut să ceară să fie vândut el, femeia
sa, copiii săi și toate câte are pentru a -și recupera banii. Nu i se pun
penalități de întârziere, nu i se amână plata datoriei, ci este ștearsă
complet. Iertat a ieșit de la bunul stăpân ; dar sluga avea și ea un datornic
cu 100 de dinari, salariul pe patru luni, pe care , pentru că nu are să -i
plătească , l-a încarcerat. Iisus pune în această pildă o antiteză flagrantă
între bunătatea stăpânului și refuzul de a ierta al slugii sale. A ierta nu
este la îndemâna oricui, aceasta vrea să sublinieze Iisus. Când a auzit
stăpânul cel mare de ce făcuse cel căruia îi iertase atât de mult l -a numit
slugă vicleană și l -a dat pe mâna chinuit orilor. Stă pânul este Dumnezeu,
slugile sunt oamenii . El ne -a iertat datoria cea mare fiecăruia dintre noi,
rămâne să iertăm și noi fraților de pe pământ micile lor datorii. Datoriile

115 Matei 18, 22.

69
pământenilor sunt mici, oricât de mari credem noi că sunt, când ele sunt
raportate la datoria oamenilor față de Dumnezeu. Viața noastră e un dar
de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne -ar cere plata pentru că ne -a dat
trupul și sufletul, am fi în stare să -L plătim? Pentru un singur suflet nu
ar fi îndeajuns tot aurul și toate perlele pământului. Cum am plătit
miliardele de suflete? Cum am plăti toată fărădelegea pe care El a scos –
o din inimile noastre? Cu ce am răsplăti moartea Fiului pentru noi?
Dumnezeu nu așteaptă răsplata. Un îndrăgostit vrea să -și vad ă
bucuroasă iubi ta, așa și Dumn ezeu vreau să ne vadă bucuroși lângă El.
Sfântul Ioan Gură de Aur este de părere că două lucruri vrea Iisus să ne
învețe prin această pildă: să ne recunoaștem greșala și să iertăm celor
ce ne -au greșit. Toți avem acumulată o datorie față de Dumnezeu. Să
nu urâm pe nimeni dacă dorim ca Dumnezeu să ne iubească , chiar dacă
păcatele noastre ar fi de zece mii de talanți.116

Samaritenii și cel mai sublim act de toleranță

„Și când s -au împlinit zilele înălțării Sale, El S -a hotărât să
meargă la Ierusalim. Și a trimis vestitori înaintea Lui. Și ei, mergând,
au intrat într -un sat de samari teni, ca să facă pregătiri pentru El. Dar
ei nu L -au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. Și văzând
aceasta, ucenicii Iaco b și Ioan I -au zis: Doamne, vrei să zicem să se
coboare foc din cer și să -i mistuie, cum a făcut și Ilie? Iar El,
întorcându -Se, i-a certat și le -a zis: Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți?
Căci Fiul Omului n -a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le
mântuiască. Și s -au dus în alt sat ”.
Luca 9, 51 -56

116 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, op.cit., p. 712 -713.

70
Iisus și ucenicii au pornit la drum , părăsind cetatea
Capernaumului. În misiunea Sa Iisus va întâmpina și nereușite.
Împărăția nu este instaurată printr -un tri umf răsunător, ci ea se
instaurează prin lucrarea treptată a lui Iisus, care se va înconjura de
ucenici pentru a merge mai departe cu vestea despre Împărăție. Pe
porțile Împărăției poate intra oricine, există o invitație adresată tuturor
de a intra. Iisus și astăzi colindă lumea și lansează clocotitorul îndemn:
„Pocăiți -vă”.
Cel mai scurt drum din Galileea spre Ierusalim, în linie dreaptă,
trecea prin Samaria. Samaritenii sunt urmașii celor zece triburi ale lui
Israel, care în vremea lui Roboam , fiul lui Solomon, în jurul anului 930
î.Hr. au format Regatul din Nord al lui Israel. Ieroboam, conducătorul
lor, pune bazele unei noi religii pentru Israel. Au fost multe scrieri pe
care le -a scos din uz pentru că ele vorbeau de David și de urmașii lui pe
tronul lui Israel, iar el nu era din casa lui David. În anul 722 î.Hr. sunt
cuceriți de regele Asiriei. Așadar, povestea samaritenilo r începe cu
adevărat de acum . După acest an se produce un melanj între cuceritori
și învinși, motiv pentru care vedem că în vremea lui Iisus samaritenii
nu m ai erau considerați evrei puri. Succesorul lui Salmanasar la tronul
Asiriei, Sargon, „a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din
Hamat și din Sefarvaim și i -a așezat prin cetățile Samarie i în locul fiilor
lui Israel ”.117 Astfel că, î n 538 î.Hr. , când urmașii lui Iuda și Beniamin
se întorc din robia babiloniană, samaritenii cer să îi lase să -i ajute la
reconstruirea Templului: „să zidim și noi cu voi, pentru că și noi căutăm
pe Dumnezeu ”.118 Nu i-au lăsat, iar samaritenii au început să -i încurce
prin petiții trimise la regii perșilor: „iudeii care au plecat de la tine și au
venit la noi la Ierusalim rezidesc cetatea ce rea … dacă cetatea aceasta
se va zidi și zidurile ei se vor face din nou, atunci iudeii nu vor plăti nici

117 IV Regi 17, 24.
118 1 Ezdra 4, 2.

71
bir, nici dări, nici vamă ”.119 După astfel de sabotaje puse în scenă de
samariteni , Artarxexe poruncește să se înceteze lucrările. În secol I
d.Hr. credințele samaritenilor nu erau prea diferite de cele ale evreilor.
Samartenii considerau ca saducheii doar cele cinci cărți ale lui Moise,
Pentatehuhul, ca Scriere Sfântă.120 Astăzi mai sunt vreo 800 de
samariteni , și trăiesc lângă orașele Tel -Aviv și Nablus, fiind o oază de
pace într -o lume a războiaelor palestino -evreiești.121
Iisus manifestă o reală simpatie față de samariteni. Să ne amintim
de una dintre cele mai frumoase pilde al Scripturii: „ Un om cobora de
la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tălhari, care, după ce l -au
dezbrăcat și l -au rănit, au plecat lăsându -l aproape mort. Din întâmplare
un preot cobora p e calea aceea și, văzându -l, a trecut pe alături. De
asemenea și un levit, ajungând în acel loc și văzând, a trecut pe alături.
Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându -l, i s -a
făcut milă Și, apropiindu -se, i-a legat rănile, turnând p e ele untdelemn
și vin, și, punându -l pe dobitocul său, l -a dus la o casă de oaspeți și a
purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinai i -a dat gazdei și i -a zis:
Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da ”.
Dumnezeu a pus în om bucurie, dragoste și tot ce -i bun și frumos, iar
tălharul omului1 încearcă să -i răpească bucuria, dragostea și celelalte
daruri pe care Dumnezeu le -a dăruit . Dumnezeu pune în mâini le
umanității aceste diamante și pietre prețioase, pentru care suntem
pândiți de tălhari. Vor să le răpească și să dea în schimb lucruri ieftine,
mincinoase. Dragostea vrea să o schimbe cu ura. Sănătatea cu boala.
Bucuria să o facă tristețe. Într -adevăr, omul a ajuns plin de răni de când
părăsise Grădina Edenului . Hristos spune acum de ce a trebuit ca Fiul
lui Dumnezeu să vină pe pământ: omul era plin de răni, doborât de

119 Ezdra 4, 12 – 13.
120 Armand Puig, op.cit., p. 137.
121 Sunt situați la granița a două lumi, câștigând încrederea atât a palestinienilor, cât și a evreilor.

72
diavol, și nu era cine să -l ajute. Preotul și levitul, ambii cu sarcini la
Templu, nu s -au atins de acest evreu tălhărit pentru că deveneau impuri.
L-au lăsat să moară pentru a rămâne puri. Un preot al legii vechi și un
levit au avut șansa să facă binele, dar „au trecut pe alături ”. Și astăzi
mai s unt destui cei care te -ar lăsa în drum. Aici e păcatul prin omitere.
Un bine pe care poți să -l faci și nu -l faci este păcat. Tot ce am fi putut
să facem și nu am făcut va deveni incriminatoriu la judecată. Ce ar fi
făcut Iisus dacă ar fi trecut pe acel drum? Samariteanul este Hristos. El
S-a îmbrăcat cu haina mea, cu carnea mea, pentru a -mi vindeca rana.
Acest Samaritean m -a găsit și pe mine cândva la o margine de drum:
Tu, Iisuse, erai acel Samaritean; /Iar, eu am fost căzutu -ntre tălhari.
Preotul și levitul, având în vedere o aprofundare mesianică a
pildei, nici nu aveau cu ce să -l ajute pe cel căzut între tălhari, și ei purtau
aceleași răni.
Dascălul care a străbătut tot cerul pentru a ne întâlni pe noi ne
învață că vecinul nostru -i oricine este în nevoie. Pilda spusă de Iisus are
sensuri profunde. După cel El a vindecat firea umană de boala păcatului
și a morții, e coul pildei samariteanului răsună și astăzi. În traista noastră
fiecare dintre noi avem untdelem și vin pentru a pune pe rănile celor
tălhăriți. Și noi suntem samariteanul. Să ne ajute Dumnezeu să fim și
noi samariteanul cuiva.
Iisus are numai cu vinte de admirație față de samariteni, chiar le
croiește un portret de oameni ce trebuie remarcați pentru înalta lor ținută
morală. Iisus nu desconsideră pe nimeni, ci este de partea celor
desconsiderați. În această pildă a făcut dintr -un samaritean un ero u
pentru a încerca să reabiliteze acest neam atât de înjosit în ochii iudeilor.
Așadar, pornind spre Ierusalim din Capernaum, Hristos dorește
să treacă prin Samaria, era drumul cel mai scurt spre Ierusalim, dar nu
este lăsat de acești samariteni. Samaritenii erau sătui de purtările
sfidătoare ale iudeilor, iar Iisus este victima unui conflict al cărui
susținător nu era. Este foarte bine cunoscut ă continuarea acestui episod .

73
Iacob și Ioan cer de la Iisus să coboare foc din cer să îi pră pădească pe
oamenii acestui sat al Samariei ce nu -i primesc. Iisus știe numai
binecuvânta! Fiul Omului nu a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să
le mântuiască. El îi ceartă pe cei doi. Samaritenii refuză vizita lui Iisus,
iar Domnul lasă lumii cel ma i sublim act de toleranță. A ales să treacă
prin alt sat în care sătenii L -au îngăduit. Nu știm exact pe unde a trecut
Iisus Iordanul, dar a ajuns în partea estică a Iordanului, în regiunea
numită Pereea. Pereea nu este menționată în Scriptură în mod direc t,
dar este regiunea ce se găsește la est de Iordan, aflată tot sub conducerea
lui Irod Antipa, conducătorul mult mai cunoscutei provincii Galileea ,
pe care Iisus și ucenicii Săi tocmai o părăsiseră.

Ultimul drum al Mântuitotului din Capernaum spre Ierusalim

74
Parabola vameșului și a fariseului

„Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț
pe ceilalți, a zis pilda aceasta: Doi oameni s -au suit la Templu, ca să
se roage: unul fariseu ș i celălalt vameș. Fariseul, stând, așa se ruga în
sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori,
nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe
săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, depart e
stând, nu voia nici ochii să -și ridice către cer, ci -și bătea pieptul,
zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s –
a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se
înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se s merește pe sine se va înălța ”.

Luca 18, 9 -14

Iisus semăna cuvântul lui Dumnezeu prin cetățile prin care trecea .
Cunoscând inimile oamenilor , cuvintele Sale sunt pe punctul de a
realiza o revoluție . Iisus știe ascunzișurile și va încerca să îndrepte
gândurile pitite în sinea omului. Așa aflăm de la Iisus Domnul pilda
despre cei doi oameni care urcau la Templu . Un vameș care aduna taxe
pentru asupritorii romani, ce nu îndrăznea să -și ridice ochii către cer, și
zicea: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului;” celălalt, un fariseu,
ce începea rugăciunea cu un mulțumesc adresat lui Dumnezeu:
„Mulțumesc că nu sunt precum ceilalți oameni ”. Fariseul se acuză pe
sine. Este un soi de autodenunț, urmat de o a rgumentare centrată pe
faptele lui: postesc, dau zeciuială, nu fur, nu sunt adulter. Iisus nu -l
contrazice. Omul acesta era așa cum ne spune. Avea o singură lipsă,
lipsa iubirii. În inima lui toți ceilalți erau ponegriți. Toți erau slabi și
păcătoși. El er a singurul drept pe care -l avea pământul.
Iată două atitudini și două rezultate. Sunt doi oameni în Templu,
care se roagă. Fariseul este omul regulilor, al postului și ceremoniilor.

75
Nu aici greșește el. Până la urma, a urma regulile este un semn că Îl
iubești pe Dumnezeu. Sfântul Ioan avea să spună că numai cel care face
voile Sale este cel care -L iubește.122 Domnul stă ascuns în poruncile
Sale, sublinia și Marcul Ascetul. Ce trebuie punctat despre porunci este
că Iisus cât a învăța pe pământ nu a lăsat nicio poruncă. Mereu Iisus
avea grijă să pună un dacă voiești – „Dacă voiești să fii desăvârșit , du-
te, vinde averea ta, dă -o săracilor” – „Dacă voiește cineva să vină după
Mine, să se lepede pe sine ”. Iisus a lăsat omului opțiunea. Niciodată
Iisus n -a încălcat voința omului, nu a constrâns pe nimeni să facă ceva.
El nu stabilea porunci, ci oferea opțiuni . S-a scris mult despre Iisus și
s-au adunat cuvintele Lui într -un set de reguli pentru a ușura înțelegerea
lor de către toți. Singurul lucru care s -a uitat este struc tura inițială , „dacă
voiești ”.123 Fariseul a făcut din rugăciune o adunătură de bârfe: „îți
mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau
ca și acest vameș ”. Fariseul nu se roagă, el bârfește. Acest om credea
că el este tot ceea ce Dumnezeu Își dorește, dar mesajul lui Hristos peste
veacuri rămâne unul de avertizare. Până astăzi a rămas îndemnul de a
nu fi fariseu. Să nu -L îngrădim pe Dumnezeu, să nu -L luăm de la cei
care nu sunt după chipul și asemănare a noastră. Cât a contat postul
fariseului, dacă inima lui era împietrită? O simplă rugăciune a
vameșului a întrecut toată osteneala de ani a fariseului. Este pilduitor ce
face vameșul. Aflăm că -și bate inima pentru răutatea pe care o avea. O

122 Ioan 14, 21: „ Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește”.
123 Legea veche avea în centru porunca. Cele z ece porunci sunt foarte stricte și spun foarte scurt
ce ai voie și ce nu ai voie să faci. Poporul iudeu a fost ales de Domnul pentru a pregăti
umanitatea să -L primească pe Hristos. Era asemenea unui copil, pe care Dumnezeu este nevoit
să-l educe. La începu t regulile nu avea acel dacă voiești. Nu poți să lași la opțiunea unui copil
alegerea să calce peste jar. Se va arde crunt pentru că el este atras de sclipirea cărbunilor încinși,
și nu le cunoaște încă proprietatea de a provoca răni trupului uman. Era res ponsabilitatea lui
Dumnezeu de a conduce spre maturitate poporul ales. Când Iisus vine acestui popor îi dă un
test de maturitate, cum niciun popor nu mai avusese.

76
bate pentru ca răul să ia să afară. Vameșul se lupta cu sine în rugăciune
pentru că știe cât de multe lucruri mai are de îndreptat în viața sa, dar
fariseul crede că este drept în toate, nu mai are nimic de îmbunătățit.
Iisus condamnă această autosuficiență a fariseului.
Fariseul Î l recepționa pe Dumnezeu ca pe un gardian al Legii. El
trebuia să stea în postul Său de paznic și să înregistreze mecanic
gesturile la fel de mașinale ale oamenilor. Fariseul av ea poza greșită a
lui Dumnezeu. Pare -se că dumnezeul fariseului nu prea avea in imă, era
mai mult un mecanism, o instalație care repeta la nesfârșit un proces
instinctiv. Lipsa iubirii nu este un punct slab al mozaismului, al Legii,
pentru că Dumnezeu le ceruse iudeilor de nenumărate ori prin proroci
să iubească. Din nou Iisus va mărt urisi despre Acel Dumnezeu care este
cu cei respinși, desconsiderați, de această dată cu un vameș.

Coaliția fariseilor

Ajuns în hotarul Iude ei fariseii se coalizează împotriva lui Iisus. Erau
mulțimi care L -au urmat. Mulți bolnavi au fost vindecați. Probabil că
unii dintre farisei auziseră pilda vameșului și fariseului. Erau
scandalizați de ce rol găsise Iisus pentru unul dintre ei. Acum pregătesc
revanșa. Trebuie găsit ceva cu care Iisus să fie compromis. Discuția s –
a concentrat pe nuntă. Poate soțul să -și lase soția pentru orice cauză?
Hristos este categoric. Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.
L-au prins cu acest răspuns. Asta gândeau ei când au invocat cartea de
despărțire pe care Moise a îngăduit -o. Această carte de despărțire este
strigoiul care umblă și astăzi în lume, divorțul – formă a epidemiei
morale. Iisus le explică mai pe larg de ce Moise a admis despărțirea
soților, cu toate că în Cartea Facerii 2, 14 se proclamă monogamia: „va
lăsa omul pe Tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi
amândoi un singur trup ”. Această realitate a celor doi deveniți unul, se
referă la acea că bărbatul și femeia vor împărți bucuria și durerea ca și

77
cum ar fi un singur trup.124 Divorțul este o transgresare a planului divin
dintru început. Primul caz de poligamie din Scriptură apare abia la a
șaptea generația de la Adam, când urmașul lui Cain, Lameh, își ia două
soții, pe Ada și Sela. (Facerea 4, 18) Acest act nu este unul de care
Dumnezeu să se bucure, dar îl îngăduie, pentru că niciodată Dumnezeu
nu a atentat la libertatea voinței umane. Domnul Iisus Hristos
restabilește ceea ce a fost dintru început, când spune: „din pricina
împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar
de la început n -a fost așa ”.125 Bărbatul și femeia au fost creați de către
Dumnezeu cu scopul de a alcătui un singur trup, pentru toată viața lor
pământească, nu doar pentru o anumită perioadă de timp. Toleranța din
vremea lui Moise privind divorțul urmărea să prevină uciderea soției.
Învârtoșarea, împietrirea inimii bărbatului va fi singurul argument dat
de Moise când va permite divorțul. Prin acest decret al lui Moise se
urmărea apărarea femeii de un băr bat mult mai puternic decât ea, dar
Dumnezeu niciodată nu a avut intenția legiferă rii divorțului. Căile
omului aveau să ducă spre această situație nedorită de Dumnezeu. Iisus
va arăta voia Tatălui și va restrânge aplicabilitatea divorțului. El acceptă
un singur motiv de divorț, desfrânarea.126 De la început Dumnezeu S -a
luptat pentru a apăra familia. Adulterul și divorțul reprezintă o
depreciere a planului originar al lui Dumnezeu. Iisus crede în om și
încearcă să restabilească voia lui Dumnezeu, propunând triumful
fidelității. Cartea de despăr țire permisă de Moise avea marele minus că
lăsa femeia fără apărare. Ea nu putea nici să ceară divorț de bărbatul ei,
nici nu putea să se apere când acesta cerea divorțul. Iisus a luptat pentru

124 Nicolae Mladin, O. Bucevschi, Teologie Morală Ortodoxă, Partea a II – a, Morală socială,
Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 297.
125 Matei 19, 8.
126 Matei 5, 32: „ Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să
săvârșească adulter, și cine va lua pe cea lăsată săvârșește adulter”.

78
dreptul femeii. Propunerea lui Iisus de a interzice divorțul ș i a doua
nuntă es te surprinzătoare și curajoasă.127
Prin nunt ă se contrabalansează moartea în zona perpetuării
neamului omenesc, cu toate că nunta rămâne „haină muritoare și
înrobitoare ”, scopul ei fiind de a feri omul de destrăbălare, preciza
Sfântul Ioan Gură de Aur. Căsătoria este o școală de sfințire a soților,
și numai ca un al doilea scop al căsătoriei vom numi nașterea de prunci.
Sunt mulți cei care își părăsesc soțiile nefertile, cu toate că Dumnezeu
prin gura prorocului Său a spus „că Eu urăsc alungarea femeii ”.128
Familia este o prelungirea a Bisericii în lume, și o aducere a lumii
în Biserică.129 Familia creștină devine corabia prin care sunt spintecate
valurile vieții. Ea este rânduită spre folosul omu lui, fiecare soț este stâlp
al celuilalt, că vai e de cel care cade și n -are tovarăș să -l ridice.130 Iisus
începe activitatea de propovăduire la o nuntă, arătând că de acolo
trebuie să se reconstruiască lumea.
Iisus mai vorbește și despre celibat. Nu toți pot înțelege acest
mod de viață, dar amintim numai concluzia divinului Iisus: „sunt
fameni care s -au făcut fameni pentru Împărăția lui Dumnezeu ”.131 Aici
Iisus nu dă o poruncă, ci numai un sfat. Sunt trei sfaturi pe care le dă
Iisus: fecioria, sărăcia și asc ultarea. Ele vor deveni mai târziu voturi
monahale. Sfaturile evanghelice nu sunt obligatorii pentru toți, ci numai
pentru cei chemați. Fecioria, adică celibatul, rămâne o alternativă la
căsătorie, dar atât practicarea celibatul, cât și căsătoria duc spre
Împărăție vestită de Iisus .

127 Armand Puig, op.cit., p. 416.
128 Maleahi 2, 16.
129 Ion Bria, Credința pe care o mărturisim, Ed. IBMBOR, București, 1987, p. 308.
130 Ecleziastul 4, 10.
131 Matei 19, 12.

79
Iisus oprit de un tânăr bogat

Pe lungul drum spre Ierusalim Iisus învăța aceste mulțimi care -L
urmau pentru a ajunge de Paști le iudeilor la Templul din Ierusalim.
Sfântul Marcu reușește să evidențieze emoția la întâlnirea dintre tânărul
bogat și Iisus. Evanghelistul însuflețește episodul arătându -ne un tânăr
care alerga la Iisus ș i a îngenunchiat înaintea Lui.132 Sfântul Matei are
o atitudine mult mai obiectivă, care răspunde cu ad evărat exigențelor
unui adevărat istoric . El este istoricul, nu lasă să se strecoare prea mulă
emoție în text, pentru a spori obiectivitatea relatării. Așadar, v ine la
Iisus un dregător bogat. Împlinea toate poruncile din pruncie, dar vrea
mai mult. Dorește să facă mai mult pentru sufletul său. Mâ ntuitorul îi
spune în stilul consacrat: „dacă voiești să fii desăvârșit, du -te vinde
averea ta, dă -o săracilor, și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și
urmează -Mi”.133 Suntem în fața unui alt sfat evanghelic. S ărăcia.
Sfaturile evanghelice nu sunt ne apărat necesare pentru mântuire. Ele
sunt o cale mult mai înaltă a de a te dedica lui Dumnezeu. Pentru
mântuire există poruncile ca obligatorii, iar sfaturile evanghelice îi
vizează numai pe unii. Practicând sfaturile evanghelice nu înseamnă că
faci mai m ult decât trebuie să faci. Nu faci un surplus de fapte. Ceea ce
trebuia să faci ai făcut.134 Iubirea nu are astfel de granițe și de analize.
Răsplata va fi pentru fiecare la momentul ei. Tânărul când a auzit
acestea s -a întristat, că avea multe bogății. Iisus vine cu concluzia:
„Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăția cerurilor.
Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului,
decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu ”.135 Cât de greșit este

132 Marcu 10, 17: „ Și când ieșea El în drum, alergând la El unul și îngenunchind înaintea Lui,
Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”
133 Matei 19, 21.
134 Luca 17, 10.

80
interpretată as tăzi această depoziție a lui Iisus. Bogăția nu are nimic rău
în ea și nu este condamnată de Dumnezeu. Iisus condamnă mai sus
lipirea de bogăție. Averea este o scară cu dublu sens. Poți urca pe ea
spre cer sau poți coborî pe ea în iad. Ți -a cucerit inima? A tunci cobori
pe scară. Evanghelistul Ioan spunea să nu iubim lumea, nici cele din
lume,136 iar Sfântul Petru avea să ne sfătuiască să ne iubim între noi din
toată inima.137 Dumnezeu ne -a lăsat dragostea să ne iubim unul pe altul,

135 Matei 19, 23 -24. Aceste cuvinte ale lui Iisus au șocat audiența. Bunăstarea era pentru iudei
un semn al bunei relații dintre ei și Dumnezeu. După ei era o datori e a lui Dumnezeu să -l
înavuțească pe cel virtuos. Dar lucrurile nu erau așa. Cel virtuos ajungea la bunăstare pentru că
nu era stăpânit de patimi și nu -și risipea avutul. Până și Jean Calvin a dezvoltat această idee a
înavuțirii în ampla sa dezbatere despr e predestinație. Calvin a fost atât de sever cu cei din
Geneva că l -au exilat în 1536, dar l -au rechemat. Între 1542 -1546 s -au înregistrat la Geneva 58
de execuții prin spânzurare și 78 de arderi pe rug. Se impusese o disciplină foarte severă.
Predestinare a era sentința lui Dumnezeu de a fi hotărât dinainte pentru fiecare om după moarte
fie bucuria, fie osândă. Sentința poate fi cunoscută chiar de pe pământ prin succesul în viață.
Reușita în viața a devenit indicatorul pământean al predestinării la mântuire a cerească. Era
falimentară această afirmație pentru că promova un fatalism pentru cei săraci. Nu era îndeajuns
că au trăit rău în această lume, trebuia și -n celaltă să fie osândți? Atunci Calvin a nuanțat această
lege prin ideea vocației laice sau a ascet ismului laic, potrivit căreia, pentru dobândirea
succesului în viață, omul trebuie lupte pentru a aduna, și să nu risipească nimic necumpătat.
Calvin a reușit să îndemne la muncă. În sistemul său de societate aservită lui Dumnezeu a
permis chiar și dobânda . Astfel, s -a legitimat dorința marilor proprietari să acumuleze. În
această atitudine trebuie căutate rădăcinile capitalismului. Unul dintre marii părinți ai
capitalismului este un lider religios, Calvin. Geneva și întreaga Elveție s -au bucurat de o mare
prosperitate în urma măsurilor lui. Dacă economiile naționale ale țărilor protestante duduie
astăzi, mai ales în cazul țărilor nordice, este pentru că la baza credințelor lor stă o astfel de
atitudine. Avem rezerve față de aceste concesii făcute de Calvin. Succesul în viață nu poate fi
un indicator al obținerii mântuirii, dar subliniem efectul benefic pe care l -a avut o astfel de
atitudine față de succesul pur pământesc. Dacă succesul în viață îți garantează mântuirea, de ce
Iisus l -a trimis pe tânăr să vân dă toate ale sale pentru a fi și mai desăvârșit? Sărăcia materială
nu poate fi un semn al respingerii de către Dumnezeu, din contră, Dumnezeu este foarte
curtenitor cu săracii.
136 I Ioan 2, 15 -16: „ Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iu bește lumea,
iubirea Tatălui nu este întru el; pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor
și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume”.
137 I Petru 1, 22: „ Iubiți -vă unul pe altul, din toată inima”.

81
dar noi am alungat oamenii din inimi și am pus lucrurile și plăcerile
vinovate. Această situație este denunțată de Mântuitorul, nu bogăția.
Când îți îngropi aurul în pământ, astăzi în conturi bancare , iar alții se
pun la culcare flămânzi înseamnă că ești lipit de avere și nu de semeni.
Nu te disculpă gândul că vor veni zile negre și ai nevoie de rezerve.
Sfântul Ioan ne -a avertizat „să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu
fapta și cu adevărul ”.138 Cum vei răspunde lui Dumnezeu că ți -ai
îmbrăcat ziduri în aur, iar pe săraci i -ai lăsat în zdrențe ? Un buget astăzi
are de coordonate mâncarea bună, luxul casei, a doua și a treia casă,
mașini cu cât mai mulț i cai, vacanțele, i ar săracii nu sunt pe listă. Unii
au trei case, iar alții stau sub poduri. Cine a sădit înțelepciunea ca tu să
aduni atâta avere? Cine ți -a dat sănătatea ca să poți aduna? De ce nu -i
faci și Lui partea? Maica Teodosia, Zorica Lațcu, avea să spună În loc
de mulțumire:
„De câte o ri în casă ți -am venit,
De câte ori cu zâmbet m -ai primit,
Am auzit cuvintele divine:
Străin am fost și m -ai primit la tine.

De câte ori la masa ta m -ai pus,
Cu noi a stat și Mirele Iisus,
Și El cu glasul blând a cuvântat:
Flămând am fost și tu m-ai ospătat…

De câte ori vreo haină mi -ai cusut,
Surioară, mie iarăși mi -a părut,
C-aud cum zice -al nostru Împărat:
Eu gol am fost și tu m -ai îmbrăcat.

138 I Ioan 3, 18.

82
Și când în boala mea mă îngrijești,
Cu milă și cu drag când mă -ncălzești,
Aud același glas printre s uspine:
Bolnav am fost și ai venit la Mine.

De aceea zelul tău e sfânt și bun
Surioara mea, și adevăr îți spun:
De câte ori cu dragoste -mi slujești
Pe dulcele Iisus Îl odihnești ”.

Domnul îi cere bogatului numai să păzească poruncile: „de vrei
să intri în viață, păzește poruncile. El I -a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu
ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb;
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe
tine însuți. Zis -a lui tânărul: To ate acestea le -am păzit din copilăria mea.
Ce-mi mai lipsește? Iisus i -a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, du -te,
vinde averea ta, dă -o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea,
vino și urmează -Mi”.139 Iisus nu -i cere să vândă nimic, numai să
păzească poruncile. Poruncile ziceau și de zeciuială. Era îndeajuns
pentru mântuire să dea zeciuiala. Tânărul este cel care vrea mai mult.
Mai departe Iisus îl sfătuiește: vinde tot dacă vrei o comoară mai mare
în Împărăția lui Dumnezeu .
Sfântul Vasile cel Mare, vis-a-vis de bogăție , avea să avanseze
ideea administratorului. Administratorul este omul care a fost
împuternicit prin mandat divin să guverneze lumea cu resursele ei. Dar
el nu s -a mulțumit cu acest titlu de administrator, ci el vrea să devină
proprietar. De atunci lumea a ajuns ruptă în bucăți și oamenii s -au
înfățișat cu bucăți de hârtie pe care le este trecut numele, certificatele

139 Matei 17, 21.

83
de proprietar. Poeta nepereche, Ma gda Isanos, mărturisea în poezia
Dumnezeu că:
„Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
și oamenii îl plictiseau mereu,
cerând unul pentru altul rău.
Îi auzea strigând: “Pământul meu…”
Îi vedea punând semn de hotar,
ciopârțind, împărțind minunatul dar ”.
„Bogații consideră averile, care sunt comune tuturor oamenilor,
ca ale lor, pentru că ei au pus mâna mai întâi pe ele. Dacă fiecare om și –
ar opri pentru sine numai atât cât îi trebuie pentru satisfacerea nevoilor
sale și dacă ar da ce -i prisosește celui nevoiaș, atunci nimeni n -ar mai
fi boga t, nimeni sărac… Oare nu ești lacom, nu ești hoț când îți însușești
cele ce ți -au fost date în administrare ”.140
Pe acest tânăr Iisus nu -l obligă să vândă pământul și celelalte
bunuri, acel „dacă voiești ” este cheia înțelegerii discuției. Hristos nu -i
poruncește să se despartă de bani. Bogăția e nevinovată; nu -i nici bună,
nici rea.141 Banul devine un instrument de apropiere de Dumnezeu sau
de despărțire. Iisus avea să spună odată cu fericirile și îndemnul „ oricui
îți cere, dă -i”.142 Dar ce bucuros este Iisus de cei care dau fără să aștepte
să le fie cerut. Tobit avea să lase pentru fiul său Tobit sfatul „când ai
mult, dă mai mult; dacă ai puțin dă mai puțin, dar nu pregeta să faci
milostenie ”.143 Cel în nevoie trebuie căutat, nu trebuie lăsat să te caute.
Așadar, bogăția nu este condamnată de Iisus, ci modul de întrebuințare.

140 Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii și cuvântări, trad.
D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1986, p. 407.
141 Sfântul Clement Alexandrinul, Care bogat se va mântui, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,
București, 1982, p. 44.
142 Luca 6, 30.
143 Tobit 4, 8.

84
Hristos va evalua cât de bun administrator ai fost. Averea poate fi șansa
să câștigi raiul, dar cel mai adesea este zidul c e desparte bogatul de
Dumnezeu.
Există și o altă direcție de interpretare a discursului lui Iisus cu
tânărul bogat. Iisus vrea să -l facă ucenic al Său și îi cere să suspende tot
ceea ce făcea până atunci. Iisus a avut mult mai mulți ucenici.
Evanghelia du pă Luca amintește de șaptezeci și doi trimiși de Iisus în
misiune. Hristos este foarte categoric și cu ucenicii Săi. Vestirea
împărăției nu poate aștepta. Este edificator episodul cu Ilie și Elizeu , pe
care marele profet îl ia de la cârma boilor cu care ara ogorul. În acest
caz cu tânărul bo gat Iisus înregistrează un eșec, că nu vrea să suspende
totul și să ia parte la proiectul lui Dumnezeu, dar acest episod lasă peste
ani evidența că nimic nu era mai stringent pentru Iisus ca vestirea
Împărăției.144

Răsplata celor ce au muncit pentru înnoirea lumii

După ce Sfântul Petru auzise că bogăția este primejdioasă pentru
mântuire și că bogații au o luptă grea de purtat L-a întrebat pe Iisus
despre situația lui , dar și a celorlalți ucenic i. Apostolul văzuse cu m
dragostea de bani l -a îndepărtat de Iisus pe tânărul bogat. Sfântul Pavel
a găsit și el în epistola sa „că iubirea de argint este rădăcina tuturor
relelor și cei ce au poftit -o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s -au
străpuns cu multe dureri ”.145 Dar ei au lăsat toate pentru Iisus și au
împlinit și a doua cerință adresată de Iisus bogatului, să -L urmeze. Au
lăsat toate și Îl urmează. Dacă au lăsat tot ul pentru a -I urma: averi,
ogoar e, case, copii, soții, părinți, care va fi răsplata lor? Iisus îi asigură
că vor sta pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăs prezece seminții

144 Armand Puig, op.cit., p. 235 -238.
145 I Timotei 6, 10.

85
ale lui Isreal. Tronurile sunt răsplata celor ce au lăsat toate și L -au
urmat. Prin ele se arată cinstea și m ărirea acestora în Împărăție .
Pentru a se asigura că ucenicii au înțeles generozitatea lui
Dumnezeu, Iisus va rosti pilda despre un stăpân care a ieșit dis -de-
dimineață să tocmească lucrători în via sa. Plata a fost negociată la un
dinar pe întreaga zi. A mai ieșit și la ceasurile al treilea, al șaselea, al
nouălea și a l unsprezecelea și pe cei găsiți i -a trimis în vie. Ceasul al
unsprezecelea este ultimul ceas înainte de apusul soarelui, și el oferă
imaginea temporală, era ultima șansa de a intra în vie, în Împărăție. De
cinci ori a ieșit stăpânul în cetate pentru a tri mite oameni în via sa. Șocul
îl au cei care sunt în vie din zorii zilei , primesc aceeași suma ca cei care
au venit în ultimul ceas de muncă. Cei care au lucrat o oră primesc
aceeași răsplată precum cei care au lucrat toată ziua, un dinar. Ei își
amintesc arșița zilei și neplăcerile pe care le-au îndurat, de care ceilalți
au fost scutiți. Timpul de mun că se referă la viața pe care omul a trăit-
o cu Hristos pe pământ. Cei ajunși în vie dis -de-dimineață sunt cei care
au avut mame cuminți , care alerga u la Biserică cu copiii și când erau în
burta lor . Cei ajunși în ceasul al treilea sunt cei care L -au întâlnit pe
Dumnezeu încă din copilărie. Ceasul al șaselea este al celor maturi.
Ceasul al nouălea este al celor ce abia la bătrânețe au găsit pe Domnul.
Ceasul al unsprezecelea a rămas proverbial despre ultima șansă.
Această pildă introduce în discuție cele două variante de dreptate.
Din perspectiva strictei dreptăți nu se poate ca zilierul cu o oră lucrată
să ia aceeași plata precum cel ce a intrat în vi e din zorii zilei. A. Puig
propune conceptul de dreptate generoasă în privința lui Dumnezeu, care
depășește rigoarea unei dreptăți proporționale. Dumnezeu vrea să fie
generos cu fiii Săi, mai ales cu cei cărora nu le -a dat nimeni atenție, cu
cei care nu co ntau pentru nimeni.146 Lucrătorii care au intrat în vie dis –
de-dimineață doreau să -L tragă pe Dumnezeu într -o boxă a acuzaților.

146 Armand Puig, op.cit., p. 335 -336.

86
Atitudinea lor este în perimetrul dreptății proporționale, la fel ca -n pilda
cu vameșul și fariseul. Sunt două pi lde cu același s ubstrat . Iisus vrea să
dezrădăcineze din inima poporului iudeu această raportare legalistă la
Dumnezeu. Parcă între ei și Dumnezeu se semnase un contract care
producea efecte juridice. Dumnezeu nu fu ge de acest proces intentat de
lucrători. El are probe pe ntru a -Și demonstra nevinovăția în fața oricărei
instanțe. Înainte de a -i trimite în vie a negociat plata cu fiecare la un
dinar, numai generozitatea Lui a făcut ca și cei din u ltimul ceas să ia tot
un dinar. Nicio legislație nu incriminează generozitatea. Dumnezeu ar
fi fost achitat în cazul unui proces , dar nu despre aceasta e vorba.
Dumnezeu nu fuge de răspundere. El împlinește peste ceea ce El singur
S-a angajat să împlinească. Ceea ce -L doare pe El este modul legalist
în care omul Îl recepționează. Este un Dumnezeu a cărui inimă bate în
tot universul, iar omul găsește de cuviință să I se adr eseze în forme reci
și legaliste . Tristețea lui Dumnezeu este evidentă atât în cazul fariseului,
cât și în cazul acestor lucrători. Fariseul este reprezentativ pentru masa
celor învățați din Israel, iar lucrători sunt ilustrativi pentru ceilalți. Cine
a ma i rămas cu Dumnezeu în Israel? Și învățații și poporul sunt departe
de El. Iisus anunță că Dumnezeu are alte așteptări de la cei de care S -a
îndrăgostit. Postura lui Dumnezeu de a fi Îndrăgostit de om este o tema
care își are rădăcini vechi. Mesajul din ca pitolul 43 al cărții proorocului
Isaia este o mostră sau o declarație de dragoste al lui Dumnezeu față de
om, „tu ești de preț în ochii Mei și de cinste și te iubesc ”, spune Domnul
prin glasul profetului Său. Este nevoie de o reclădire a omului pe
principi ile creștine. Ce ar fi dacă am porni „schimbarea la față” a
societății de la această declarație pe care Creatorul o face omului? Ideea
unui Îndrăgostit, în detrimentul acelei abordări inginerești și legaliste,
de a-L vedea pe Dumnezeu ca o simplă persoană ce posedă un meșteșug
de a crea. Se poate observa insistența lui Iisus de a schimba imaginea
lui Dumnezeu în ochii poporului ales. Și creștinul trebuie să fie deplin
convins de dragostea pe care Dumnezeu o poartă omului. Lumea și

87
omul sunt nu atât o dovadă a puterii lui Dumnezeu de a crea, cât cele
două evanghelii ale iubirii pe care Dumnezeu o poartă în inima Sa
pentru noi. Lumea devine proiecție a ceva ce există dincolo de ea,
vorbește despre Meșterul ei.147 Creația ex nihilo este dovada puterii lui
Dumnezeu, dar și a smereniei Sale. Creația din nimic nu este un
principiu care introduce aspectul cauzal, ci numai nimicul care precedă
creația. Totuși, în loc să afirmăm că Dumnezeu a plămădit totul din
nimic, ar trebui să spunem mai bi ne că Dumnezeu a creat din dragoste;
astfel, Dumnezeu nu ar mai fi conceput ca un Fabricant sau Tehnician,
ci ca un Îndrăgostit. Prin cele două pilde Iisus anunță că în Împărăție
oamenii sunt așteptați de un Tată genero s, dar și că tristețea lui
Dumnezeu este alimentată de omul care nu vrea să înțeleagă divina
dragoste pe care El i-o poartă.

Zevedeii vor întâietate

Pe calea către Ierusalim Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece
ucenici și le -a zis lor a treia oară că Fiul Omului va fi dat în mâna
arhiereilor și a cărturarilor, și -L vor condamna la moarte. Bătut va fi și
răstignit, dar va învia a treia zi. Discuția este întreru ptă de mama fiilor
lui Zevedeu, Salomea, care dorea poziții de frunte pentru fiii ei în
Împărăție.148 Este grija unei mame de aș vedea copiii realizați. Este
însoțită de o notă de egiosm cererea. Pot fi găsite multe lipsuri
zevedeilor, dar contextualizând ce rerea lor, ea vine imediat după ce
Iisus spune că va muri, dar va învia după trei zile. Mama fiilor lui

147 Mircea Eliade, Sacrul și profanul, Ed. Humanitas, București, 2013, p. 89.
148 Salomeea și fiii ei, Iacob și Ioan, sunt din Betsaida Galileei, cetatea de lângă Capernaum,
dar de cealaltă parte a Iordanului. Sfântul Matei situează geografic întâmplarea: „suindu -Se la
Ierusalim”. Matei 20, 17 Înțelegem că Salomeea era și ea în drum spre I erusalim. Urmau Paștile
iudaice. Dovada că Salomeea ajunge la Ierusalim este că merge la mormântul lui Iisus cu
miresme în Ziua Învierii.

88
Zevedeu a crezut că Iisus va învia. Aici nu este vorba despre un eventual
sacrilegiu al cererii, ci despre credința Salomeei în Iisus. N -a mai văzut
vreun mort înviat, dar crede că Iisus va învia. La prima vestire a
pătimirilor din Cezareea lui Filip Petru l -a dojenit pe Iisus,149 Salomeea
nu. Ea credea că așa va fi. Nu există o dovadă mai clară a credinței
Salomeei în Iisus decât această dorință de aș vede a fiii de -a stânga și
de-a dreapta Ce lui ce va muri, dar va învia.

Ierihonul lui Bartimeu și Zaheu

Ierusalimul era tot mai
aproape. Ultimul mare oraș
înaintea Ierusalimului era vestitul
Ierihon. Când S -a apropiat de
Ierihon, orbul Bartimeu striga din
porțile cetății : „Iisuse, Fiul lui
David, fie -Ți milă de mine! ”150 Nu
este o altă armă mai tare în cer și
pe pământ ca pomenirea numelui l ui Iisus. Orbul din casa lui Timeu ne
învață cum să ne rugăm. Sfântul Matei spune că au fost doi orbi, Sfântul
Luca amintește de unul singur, iar numai Sfântul Marcu consemnează
și numele acestui orb din naștere. Probabil că Bartimeu a beneficiat de
generozitatea multor peler ini care urcau pe această rută la Ierusalim.
Era un drum bătătorit de pelerini. Acum prin acest orb Iisus are ultima
oportunitate să răspundă la strigătul omului neajutorat înainte de drama

149 Marcu 8, 31 -32: „ Și a început să -i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să
fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze.
Și spunea acest cuvânt pe față. Și luându -L Petru de o parte, a început să -L dojenească”.
150 Luca 18, 38.

89
Golgotei.151 De la Ierihon spre Ierusalim mai erau în jur de 30 de
kilometri.
În același Ierihon Iisus îl
întâlnește pe Zaheu, un evreu pus în
slujba romanilor. Era colector de taxe.
Mic de înățime este nevoit să urce în
sicomor pentru a -L vedea pe Iisus.152
Unii dintre colectori erau cruzi și
lacomi, iar poporul îi ura. Colectorii de
taxe erau oameni respectați în Imperiul
Roman, dar în Iudeea erau insul tați. Nu au făcut nimic pentru a -și merita
averea, ci numai au colaborat cu puterile de ocupație.153 Chiar dacă
poporul său îl consideră un trădător pe Zaheu , Iisus nu -i întoarce
spatele . Hristo s nu întoarce spatele nimănui. De fapt, Iisus prăznuia
venirea Î mpărăției cu cei mai nepotriviți oameni , cărora soci etatea le -a
întors spatele : săracii, prostituatele, iar acum la listă adăugăm și pe
vameși.
Iisus înainte să intre în Ierihon a spus pilda despre vameș și fariseu
consemnată numai de Evanghelistul Luca. Din rugăciunea vameșului:
„Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” și cea a lui Bartimeu cel
orb din Ierihon : „Iisuse, Fiul lui David, fie -Ți milă de mine” s -a
plămădit celebra Rugăciune a lui Iisus: „Doamne Iisus Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluiește -mă pe mine păcătosul ”. Izvoarele Rugăciunii
inimii sunt rugăciun ile vameșului și a orbului Bartimeu din Ierihon .

151 George Cross, Jesus' Last Journey to Jerusalem , în The Biblical World , Vol. 36, Nr. 2, Ed.
The University of Chicago Press , 1910, p. 132.
152 Luca 19, 1 -10.
153 Nick Page, Cea mai lungă săptămână. Adevărul despre ultimele zile ale lui Iisus, Ed. Litera,
București, 2011, p. 57.

90
Sâmbătă: Iisus în Betania

Domnul Iisus înainte de a intra în Ierusalim a venit la Betfaghe, o
zonă a Muntelui Măslinilor, numită chiar Casa Măslinilor (Bethfaghe
probabil că era regiunea în care era situată Betania). De la beth și
paghah, Bethp hage, în aramaică C asa tinerilor smoch ini. Betania, beit
hini ( aramaic בית היני /ביתייני ) – Casa măslinilor verzi, est e ultima stație
a înainte de a intra pe porțile cetății Ierusalim ului. După traversarea
Iordanului urma Ieri honul, a poi Betania. Acesta este satul lui Lazăr.
Aici sunt surorile lui, Marta și Maria, dar și leprosul Simon. Astăzi acest
sat este numit El -’Azariyeh, Satul lui Lazăr.
De la Ierihon Iisus călătorește cu ucenicii pe drumul spre Betania.
Așadar, cu șase zile înainte de Pașt ile iudeilor Iisus era în Betania, unde
era Lazăr pe care -l înviase în urma cu ceva vreme din morți.154 Lazăr
nu avea soție. Nici surorile sale, Marta și Maria, nu erau căsătorite.
Moartea lui Lazăr trebuie să le fi adus și într -o insecuritate economică.
Lazăr era capul familiei. În statul teocratic iudeu averea nu era
moștenită de femei, ci numai de bărbați. Despre părinții acestor frați nu
se spune nimic, probabil că erau morți. Astfel, averea ar fi trecut la
următoarea rudă pe linie masculină. Fără Lazăr cele două surori ar fi
rămas făr ă casă, bani sau statut social. Lazăr trebuie să fi fost un fermier
de bază al satului care și-a câștigat renumele de grânarul Ierusalimului.
Familia lui Lazăr era bogată. Aceasta deducem din episodul în
care Maria ia o litră de mir de nard cur at și unge picioarele lui Iisus.155
De la Iuda , contabilul (că el ținea punga cu bani) , aflăm că mirul dacă
ar fi fost vândut ar fi adus în punga lui trei sute de dinari. Un dinar era
în vremea lui Iisus plata pentru o zi de muncă.156 Așadar, valoarea

154 Ioan 12, 1.
155 Ioan 12, 3.
156 Matei 20, 2: „Și învoindu -se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i -a trimis în via sa”.

91
mirului vărsat pentru a profeți moartea Domnului echivala cu plata a
trei sute de zile de lucru. Faptul că familia lui Lazăr era de vază se
desprinde și din relatarea că „mulți dintre iudei veniseră la Marta și
Maria ca să le mângie pentru fratele lor ”.157 Acum din nou erau mulți
cei veniți în Betania pentru a -L vedea pe Ii sus, dar și pe Lazăr cel înviat.
Mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru
Iisus, ci să vadă și pe Lazăr pe care -l înviase din morți. Arhiereii s -au
sfătuit ca și pe Lazăr să -l omoare , pentru că d in cauza lui mulți dintre
iudei mergeau și credeau în Iisus.158 Mai mult de atât, î nvierea lui Lazăr
a avut efecte religioase serioase. Aripa saducheilor nega învierea. Nu
există înviere, dar Lazăr tocmai înviase. Așadar, sistemul lor teologic
se clatină. Trebuia distrusă dovada care le contrazice datele. În ceea ce
îi privește pe farisei, ei crdeau în existența după moarte a sufletelor.
Șeolul era locuința sufletelor după moarte. Iisus îl ridică dintre morți pe
Lazăr după patru zile pentru că fariseii aveau convingerea că după trei
zile sufletul v a fi ajuns în Șeol , de unde nu se mai poate întoarce. Prin
învierea lui Lazăr ambele partide religioase ale iudeilor , saducheii și
fariseii, erau compromise în învățătură lor , dar saducheii erau cei mai
avariați. Lazăr trebuia să moară sau Acel Iisus care -l înviase. Cineva
trebuie să moară pentru ca lumea să vadă că învierea nu există.
Sanhed rinul s -a întrunit imediat și a decretat că Iisus trebuie să moară.
Numai Evanghelistul Ioan avea să arate că Iisus este cond amnat la
moarte chiar de acum: „din ziua aceea, s -au hotărât ca să -L ucidă ”.159
Au spus că este mai bine să moară un om pentru popor , decât să piară
tot poporul. De fapt, reputația lor a fost compromisă de Iisus. Ei vor să –
L ucidă pe Iisus pentru a scăpa pop orul. De cine să -l scape? Erau deja
sub dominație romană. Alta este realitatea . Ei și -au pierdut influența

157 Ioan 11, 19.
158 Ioan 12, 9 -11.
159 Ioan 11, 53.

92
asupra poporului și o doresc recăpătată. Mai mult, mai -marii poporului
văd în El un potențial lider politic , care poate oricând să mobilizeze
poporul împotriva lor. Ei nu L -au înțeles pe Iisus și nici mesajul Lui. Să
ne amintim de episodul femeii prinsă în adulter. Legea lui Moise cerea
moartea prin lapidare, iar Iisus le spune „cel fără de păcat dintre voi să
arunce cel dintâi piatra asupra ei ”.160
În sâmbăta dinaintea intrării în Ierusalim , în satul Betania Iisus
cinează. Evanghelistul Ioan nu spune în a cui casă a avut loc cina, dar
evangheliștii Matei161 și Marcu162 arată spre casa lui Simon Leprosul.
Suntem cu șase zile înainte de Paști, iar dacă Marta slujea înseamnă că
au cinat în casa lui Lazăr. Se poate să fie vorba despre două cine
distincte. Evanghelistul Luca relatează că Iisus a intrat într -un sat, iar o
femeie, cu numele Marta, L -a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se
numea Maria, care, așezându -se, a zis: „Doamne, au nu socotești că sora
mea m -a lăsat singură să slujesc? Spune -i deci să -mi ajute ”.163 Sfântul
Luca nu amintește nimic de înviatul Lazăr, ci este preocupat de altceva,
ceva ce nu fusese arătat de ceilalți aghiografi . Marta era cea mai mare
dintre cele două surori , prin urmare, și cea care administra treburile
căminului. Totuși, Iisus îi arată că cele materi ale au un rol secundar, iar
ea le acordă prea mare importanță. Mesajul lui Iisus era mai profund și
are să străbată veacurile. Octavian Paler a reluat acest sfat divin într -o
formă foarte expresivă și la un niv el mult mai vast de aplicare . Autorul
va rămân e în amintirea poporului său ca singurul român care a
înregistrat un Interviu cu Dumnezeu, dialog în care sunt arătate precis
cele mai mari paradoxuri ale vieții din veacul actual. Practic, este o fișă
spiritual -patologică a omului contemporan:
„– Ai vrea să-mi iei un interviu , zise Dumnezeu.

160 Ioan 8, 7.
161 Matei 26, 6.
162 Marcu 14, 3.
163 Luca 10, 38.

93
– Dacă ai ti mp, i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit. Timpul meu
este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să -mi pui?
– Ce te su rprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi -a
răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să creasc ă, iar
apoi tânjesc iar să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani, iar
apoi își pierd banii pentru a -și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc
cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul
nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum
nu ar fi trăit. Dumnezeu mi -a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi
am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori
să le învețe copiii tăi?
– Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni
profunde în inima celor pe care îi iubesc și că durează mai mulți ani
pentru ca ele să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care
are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că
există oameni care îi iubesc , dar pur și simplu încă nu știu să -și exprime
sentimentele; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că
pot să -l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să -i ierte pe
ceilalți și c ă, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.
– Mulțumesc pentru timpul acorda t, am zis umil. Ar mai fi ceva
ce ai dori ca oamenii să știe? Dumnezeu m -a privit zâmbind și a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna ”.
Iisus invită umanitatea la un repaus, la un moment în care
Împărăția să fie pregustată. Paler avea să traducă pentru veacul al XXI –
lea mesajul pe care Iisus l-a transmis pentru veacul I. Aceasta nu
înseamnă că Iisus prin cuvântul spus Martei încurajează lenea și aduce
prejudicii muncii, să ne reamintim că Sfântul Pavel va spune: „dacă

94
cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce ”.164 Este, fără doar
și poate , cea mai dură sent ință din întreg Noul Testament. Toate au
vremea lor. Cele două milenii trecute de la Iisus furnizează dovezi clare
despre cum r ugăciunea și munca au fost foarte frumos împletite în viața
creștinilor.

164 II Tesaloniceni 3, 10.

95
CAPITOLUL IV. IERUȘALEM – CETATEA PĂCII.
PĂTIMIRILE DOMNULUI

Duminica: Imnul Ὡσανν ὰ, Hoshia -na, Te rugăm, salvează -ne!

Atunci Iisus a trimis
doi ucenici în satul „care
este înainte ”165 pentru a
aduce mânzul . Asinul este
simbolul păcii, după cum
calul este semn al
războiului. Prorocul Zaharia
mult mai devreme a profețit
despre acest împărat ce
pășește pe porțile cetății
Ierusalimului plin de
smerenie : „Bucură -te foarte, fiica Sionului,166 veselește -te, fiica
Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit
și călare pe asin, pe mânzul asinei ”.167
Centrul vieții religioase iudaice era la Ierusalim. Exista un singur
Templu, iar el era la Ierusalim. În vremea lui Iisus Ierusalimul era inima
care bătea în pi eptul Iudeei. Orașul a fost ridicat pe colina Sionului de
către iebușiți în jurul anului 1000 î.Hr. , de la care l -a cucerit David.
După sosirea guvernatorilor romani, capitala politică a provinciei
Iudeea nu mai era Ierusalimul, ci Caezarea Maritimă. În vremea lui Iisus
Ierusalimul număra în jur de 25.000 de cetățeni și se diferenția de
celelalte orașe pentru că era orașul Templului.

165 Matei 21, 2.
166 Fiica Sionului este un nume dat Ierusalimului în chip poetic. Astăzi prin Sion înțelegem
Biserica lui Hristos.
167 Zaharia 9, 9.

96
Domnul intră pe porțile cetății pe cea mai umilă creatură, un asin ,
când toată bogăția universului era la dispoziția Sa. Este pe cale să
întemeieze un nou regat, unul al păcii, El fiind numai pace; o împărăție
unde nu domnește bogăția materială; un regat fără impozite, armată sau
legi scrise; El scrie în inimile cetățenilor iubirea. Cel ce a intrat pe
porțile Ierusalimului este astăzi la porțile noastre. El a intrat în Ierusalim
pentru a fi condamnat pentru noi; El să moară, noi să fim vii. H ristos nu
a deranjat lumea. Trebuie să spunem că Iisus de câteva luni era trist,
căuta mereu să fie si ngur pentru a Se ruga. Dar din Duminica intrării în
Ierusalim Iisus era și mai trist. Nazariteanul mai are șase zile de trăit.
Tristețea Sa este amplificată când vede că poporul nu pe El Î l așteaptă.
Ei vor un conducător militar, un bărbat cu lance și sabi e; vor un cezar,
iar Hristos este și mai întristat că nici măcar ucenicii nu Îi înțeleg
mesajul. Urmașul lui David va aduce prosperitate poporului iudeu. Cel
puțin aceasta era poveste a iudeilor. Așteptau să reușească material.
Doreau să conducă peste alții , și așteptau un fiu al lui David să -i
conducă în marșul lor asupra lumii. Să reclădească împărăția davidică.
Ideea mesianică iudaică poate fi rezumată la această așteptare. Numai
că Iisus a venit cu altă strategie. A redefinit războiul, nelăsându -l să fie
unul militar, ci unul spiritual. Profeții au anunțat mereu poporul că au o
imagine greșită despre Mesia. Prorocul Osea mărt urisea: „nu -i voi
mântui pe ei nici cu arcul, nici cu sabia, nici prin luptă, nici prin puterea
cailor sau a călăreților ”.168 Cât de mult s -au zbătut profeții să îndrepte
poveste poporului despre Mesia, dar nu au reușit. Așteptările iudeilor
erau altele. Iisus nu a făcut revoluție politică. Toți vor rămâne în
scaunele lor după răstign irea Sa. Pilat va conduce Ideea până în anul
36, iar Caiafa până în anul 37. Îl vedem pe Domnul că stă departe de
orice mișcare politică. Poate fi numit un Iisus apolitic. Ioan Botezătorul
era închis, dar Iisus nu adună partizani să -l elibereze. Mesajul Lui era

168 Osea 1, 7.

97
altul. El Se identifică iudeilor prin căinț ă pentru a dobândi Împărăția
cerurilor, nu p rin înfăptuirea unui marș istoric prin forța militară și
rebeliune. Nu granițele acest ei împărății lumești Îl interesau pe Iisus.
Nu statalitatea iudaică pământească era responsabilitatea lui Iisus. Tot
pentru o Împărăție pleda și El, dar pe porțile acestei Împărății va fi
vrednic să intre nu cel cu arcul și sabia războiului, ci cel care este
capabil de compasiune față de sărmani. Unicul criteriu pe care Iisus Îl
pune pentru a intra în Împărăție este un sent iment, cel de a arăta
înțelegere și compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva. Prin
acest mod de a semnala Împărăția Iisus Se face prietenul flămânzilor,
bolnavilor, dezbrăcaților, întemnițaților. Povestea hegemoniei repetată
de Israel nu a put ut fi îndreptată nici de profeți. Și prorocul Isaia a
încercat, dar n -a reușit. Isaia 53 e ste cheia descifrării misterului
mesianic. Regele despre care vorbește Isaia va veni , dar se va comporta
ca un rob, Ebed Iahve. Va lua asupra -Și, spune Isaia, durerea noastră,
iar „noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu. Dar El
fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile
noastre… Chinuit a fost dar S -a supus… a fost voia Domnului să -L
zdrobească prin suferință… Prin sufe rințele Lui, Dreptul, Sluga Mea , va
îndrepta pe mulți ”. Mai-marii preoți conduc Ierusalimul , și îl conduc pe
o cale greșită . Au distorsionat profețiile, așa că nici nu -L recunosc pe
Cel pe care Îl așteptau. Și creștini i o vor păți la judecată, dacă nu vor
păstr a imagin ea adevărată a lui Hristos, vor fi ca iudeii din vremea lui
Pilat, nerecunoscând pe Fiul. Acest Iisus și Iisusul așteptat de iudei nu
este unul și același. Imaginația iudeilor e ra prea ancorată în lumea
pământului ; iar, f alsa interpretare de către iudei a ansamblului mesianic
i-au adus în situația de a -L răstigni pe Iisus . El nu a fost acceptat de
conducătorii iudeilor pentru că nu corespundea profilului mesianic pe
care ei l -au construit total eronat. Așteptarea lor era într -o contradicție
flagrantă cu realitatea propusă de Iisus. Acum creionăm prefața
procesului lui Iisus , inventariind concepțiile poporului despre Mesia.

98
Problema principală rep erată chiar din preambulul procesului este
paradoxul dintre așteptarea iudeilor și realitatea mesianică. Ei nu -și
închipuiau pe Mesia pe asin.
Dacă ar veni și astăzi Hristos, nu mai are cum să sfârșească
răstignit. Nu că umanitatea ar fi mai bună față de acum două mii de ani ,
ci pentru că noul cod penal al nostru, trecut prin strecurătoarea
veacurilor, nu mai prevede această formă de pedeapsă. Doamne, nu
suntem mai buni ca ei. Poate că L -am interna într -un ospiciu sau L -am
trimite -n închisori. Și astăzi precum atunci, Hristos ar scandaliza, ar
aduce foc și dezbinare. Să nu uităm că El o laudă pe Maria care stă
degeaba și o ceartă pe Marta care nu -și vedea capul de treabă. El par e
un Iisus al contrariilor, dar nu este. Iisus nu încurajează lenea, dar pune
sub semnul întrebării unele acțiuni. Munca nu este numai virtute. Sunt
oamenii care pierd raiul din cauza muncii. Iisus în discuția cu Maria nu
o laudă pentru că stă, ci pentru că a știut să se oprească din muncă și a
petrece timp cu Domnul. Munca este o virtute atâta vreme cât nu te
desparte de Dumnezeu. Lumea lui astăzi ar fi indignată de un astfel de
Iisus. Dacă ar păși iar pământul Iisus ar striga să ne mai oprim din
alergat p entru a ne privi și sufletele. De ce ar ajunge Iisus în închisoare
astăzi? S -ar fi găsit un motiv pentru El care căuta mereu tovărășia
hoților și a prostituatelor. 169 Oh, cât de mult n e-ar scandaliza Iisus și
astăzi dacă ar reveni pentru un moment între noi .
În grandioasă operă destoievskiană Frații Karamazov autorul
avea să pună pe buzele personajului său Ivan Karamazov legenda
întoarcerii lui Iisus în timpul inchiziției spaniole. Nu era vorba de a doua
venire a lu i Iisus, de parusie, ci de o simplă trecere pentru o clipă a lui
Iisus prin lume. Vrea și Iisus să vadă ce mai fac oamenii după cele
cinsprezece veacuri de când Se înălțase . Iisus Se hotărâse să Se întoarcă
pe pământ „în cele mai crâncene timpuri ale inchi ziției ”. Așadar, trebuie

169 Nicolae Steinhardt, op.cit., p. 388 -389.

99
să fie vremea dintre 1480 și 1530 când în Spania au fost executate de
inchizitori peste 2000 de persoane . Nu-I anunțase nimeni venirea, dar
toți Îl recunosc și -L înconjoară. Un orb din născare este vindecat de
Iisus. Mulți alții din piață se ating de El pentru vindecare, iar El înainta
spre Catedrala din Sevillia, unde fusese adus un sicriaș alb cu o fată de
șapte ani , singura fată a unui om înstărit. Iisus rostește din nou celebra
poruncă: „Talita, Cumi! – Fiică, ție îți z ic, scoală -te!” În aceste clipe pe
acolo trece cardinalul, marele inchizitor. Vede că fetița fusese întoarsă
din moarte. Se încruntă și cere imediat ca Iisus să fie legat. Iisus este
din nou luat de gărzi. Nonagenarul cardinal Î l condamnă la moarte pe
rug. Dar pentru ce vină Iisus este din nou condamnat? Înviase o copilă.
Inchizitorul avea să -și motiveze decizia: „Tu ai încredințat totul papii,
deci, în momentul de față, totul se află în mâna lui, nu ne mai tulbura,
măcar până ce va fi să vină vremea de apo i”. Iisus este întrebat: „de ce
ai venit să ne tulburi?” Restul interogatoriului vizează cele trei ispitiri
din Quarantania. Hristos este certat că merge în lume să propovăduiască
o libertate pe care omul nu o înțelege. Cardinalul ar fi vrut ca pietrele
deșertului să se facă pâini, așa umanitatea ar fi alerga t după Iisus plină
de recunoștință, dar și de frică, nu cumva pâinea să se sfârșească. „Dă –
ne mai întâi mâ ncare și abia după aceea ne poți cere să respectăm
virtutea ”. Iisus este încolțit de cardinal. Acum I Se arată că lumea vrea
să fie înrobită, nu liberă. Atitudinea catolicilor de a domn i peste ei prin
teroare este numai un răspuns la ruga lor. Îi ard pe rug pentru că ei cer
aceasta. Acum au o problemă, pe Iisus. Noi domnim peste ei în numele
Tău, îi ardem pe rug în numele Tău, Tu ne -ai împuternicit acum
cincisprezece veacuri. Acum l asă-ne să ne facem treaba, pare a spune
cardinalul. Tu ai avut vremea Ta, acum e vremea noastră. Când Te -au
ispitit să te arunci în gol, era măreț și încântător dacă ai fi făcut -o. Tu
nu ai vrut să -L ispitești pe Dumnezeu. „Ți -ai dat seama că dacă ai fi
făcut u n singur pas, o singură mișcare ca să Te arunci în gol, ar fi
însemnat să -L ispitești pe Dumnezeu și să -Ți pierzi pentru totdeauna

100
credința în El ”. Cât de dur avea apoi să -i arate adevărul lui Iisus că nici
astăzi omul nu crede în El, ci în minunile Lui, că omul Îl caută pe
Dumnezeu pentru minuni, iar eroismul lui Iisus de a Se răstigni acum
cinsprezece veacuri nu l-a ținut pe om aproape de El, ci lu mea s -a
lepădat de El. Îi amintește lui Iisus că El nici pe cruce nu a vrut să facă
o minune, că S -ar fi putut coborî, pentru că El nu vrea să ne câștige prin
minune, ci așteaptă o credință liber consmițită. „Dar ai greșit,
socotindu -i pe oamenii mai mult decât ceea ce sunt în realitate, când ei
sunt numai niște robi ”. Nu este o acuză adevărată. Iisus a făcut mult
minuni. Miracolele Sale erau semne ale Împărăției și semne că
șandarmaua diavolului este în primejdie. Iisus nu abuza de minune. A
avut discernăm ântul de a ști când trebuia înfăptuită minunea. Sunt
paispre zece vindecări făcute de Iisus, dar nici una nu poartă semnele
iraționalului. Hristos nu face spectacole. Trebuia să existe o necesitatea
a minunii. Noi, spune cardinalul, am încercat de atunci să îndereptăm
ce ai stricat Tu, punând miracolul, taina și autoritatea înaintea lor.
Oamenii își doresc să fie conduși în turmă, iar noi le împlinim năzuința,
i-am dezpovărat de greutatea darului nefiresc pe care l -ai dat lor ,
libertatea. Ei nu vor să aleagă între bine și rău. Iisus este pus la zid. Noi
îi vom lăsa să păcătuiască, dar îi vom lăsa să -și răscumpere cu banii
păcatele lor. Celebrele indulgențe. Așa vom readuce bucuria oamenilor.
Bătrânul cardinal primește un sărut de la Iisus, dorind măcar un cuvânt
să audă de la El. Inchizitorul se ră zgândește, nu -L mai trimite la rug,
dar îi poruncește altceva. Iisus, fără să rostească nimic, pleacă în
atmosfer a acelui strigăt al cardinalului: „Du -te și să nu mai vii… să nu
mai vii… niciodată, niciodată!”170 Iisus este alungat și blamat pentru cel
mai mare dar pe care ni l -a dat: libertatea de a alege.
Plecând de la concluzia de mai sus, greutatea de a purta darul
libertății, ajungem la un moment când s -a pierdut această libertate. Dacă

170 Feodor Dostoievski, Frații Karamazov, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 314 -338.

101
Iisus ar fi venit pentru o altă clipă pe pământ în vremea comunismului,
să zicem că ar fi trecut și El pe porțile Piteștiului în România anilor
1949 -1952 , cum ar fi sfârșit? Am fi avut un Iisus bătut, legat în zale de
deținut . Piteștiul devine un laborator al diavolului. Chiar s -a spus că
dacă ai făcut Piteștiul, te -ai dus până la iad și te -ai întors înapoi. Scopul
Securității, prin reeducarea de la Pitești, era de a anihila făr ă posibilități
de recuperare tineretul opozant plin de idealuri.171 Se dorea o
dezintegrare psihică, printr -o sinucidere asistată a personalității. Se
încerca o mutație a psihicului omenesc într -o zonă a creării unui nou tip
uman,172 omul fără Dumnezeu. Studenți care credeau în Dumnezeu erau
„botezați” în fiecare dimineață: scufundați cu capul în hârdăul cu urină
și materii fecale.173 Acest experiment se desfășoară sub egida
diavolului, care se pare că îmbracă haina roșie a comunismulu i. Piteștiul
rămâne golgota poporului român.174 Iisus ar fi fost strivit și aici. Eugen
Țurcanu (+1954) a și spus că „dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile
acestea, nu mai ajungea nici El pe cruce ”.
Indiferent de ce epocă ar fi ales Iisus să Se întrupeze ar fi fost
primit la fel. În Antichitate Îi era pregătită crucea, în Ev Mediu rugul,
iar mai târziu tortura până la exterminare.
Mulțimile entuziasmate Îl însoțueau pe Iisus și -L binecuvântau:
„binec uvântat este Cel ce vine întru numele Domnului ”. El nu numai că
venea în numele Domnului, ci El era și Domnul. Aceste mulțimi au
înțeles numai o parte a evenimentului ce se desfășura sub ochii lor.
Nimeni nu L -a numit Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este intrig a
Săptămânii Patimilor. Cine este acest om care vine în numele

171 Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești, Ed. Humanitas, București, 2013, p. 22.
172 Virgil Ierunca, op. cit., p. 52.
173 Virgil Ierunca, op. cit, p. 41 -42.
174 Ionel Popescu, Zaharia Pereș, Marius Florescu, Draga Răzvan și alții, Martirii și
mărturisitori ai dreptei credințe în anii regimului comunist, Ed. Partoș, Timișoara, 2018, p.
292-307.

102
Domnului? Strigătul mulțimilor „Binecuvântat este cel ce vine întru
numele Domnului ” este un ecou peste veacuri al imnului angelic rostit
la nașterea Domnului prin care prindea contur proiectului lui Dumnezeu
cu umanitatea : „pace pe pământ și mărire întru cei de sus ”.175 El preferă
să intre pe un asin (simbol al păcii – niciun cuceritor nu a încălecat un
asin pentru a porni la război) pe porțile Cetății Păcii (Ierușalem –
Cetatea Păcii). În această zi este deșteptată curiozitatea iudeilor de rând,
îngrijorarea mai -marilor iudei și suspiciunea romanilor. Cine este Cel
ce a intrat pe porțile cetății pe un asin? Mulțimile Îl așteaptă ca pe un
împărat, cum se așteptau împărații biruitori. Ierusalimul era plin de
iudei veniți din toată Mediterana pentru a celebra Paștile. Acești pelerini
veneau odată cu Hristos. Unii veneau din Betania, unde au fost să -l vadă
pe Lazăr cel înviat din morți. Iată -L pe Hristos p elerin printre pelerini.
Mulțimi le mergeau „înaintea Lui ” și „după El ”, strigând: „Osana! ” În
greacă este Ὡσανν ὰ, dar etimonul este ebraic și este un imperativ
intensiv: “Te rugăm, salvează -ne!” „Osana!" este compus din două
cuvinte care înseamnă „salvează" și „acum" sau „ mă rog" și este scris
în întregime H oshia -na, tradus de Septuaginta: Σῶσον δή. Formula este
derivată din Psalmul 118, ce face parte din Psalmii Hallel. „ Osana!" a
fost inițial o formulă de rugăciune și supunere, dar mai târziu a devenit
o formulă de bucurie, de felic itare. Deci, aici strigătul semnifică
„binecuvântare pe Fiul lui David!" Este sinonim cu celebra formulă
„God save the king!" De fapt, fiecare popor are un mod unic de aș
aclama monarhul: englezii spun „God save our gracious Queen ”, perșii
spuneau: „O King , live for ever." Francezii spun „ Vivas." Osana este
echivalentul acesto ra. Acesta este imnul floriilor. „Osana! ” este la baza
o rugăciune de cerere, ajunsă rugăciune de laudă. De fapt, când spui
Osana ceri ajutor, dar și -L lauzi în același timp. Aceste mu lțimi sunt
dovada certă a puterii lui Iisus de a înflăcăra inimile .

175 Luca 2, 14.

103
Ce s-a întâmplat după această primire? Sunt mai multe scenarii.
În Evanghelia după Marcu lucrurile sunt foarte simple: „Și a intrat Iisus
în Ierusalim și în Templu și privind toate în jur, ș i vremea fiind spre
seară, a ie șit spre Betania cu cei doisprezece ”.176 Sfinții Matei și Luca
consemnează că Iisus chiar în această zi a intrării în Ierusalim a și
dărâmat mesele schimbăto rilor de bani , dar Evanghelia în greacă după
Matei este scrisă după cea a Sfântului Marcu, care plasează dărâmarea
meselor în ziua de luni. Totuși, Sfântul Luca scrie ultimul Evanghelia ,
întărind varianta Sfântului Matei, datând cearta din Templu în
Duminica intrării. Cei din urmă poate că au vrut să -l corecteze pe
Sfântul Marcu. Evanghelistul Ioan miz ează pe o cronolo gie teologică,
plasând eveniment ul din Templu la începutul scrierii sale. Ț inând cont
că Evanghelia după Marcu este prima, cea mai veche , vom merge pe
mâna Sfântului Marcu, lăsând pentru z iua de luni cearta din Templu.
Totuși, Iisus nu ar fi așteptat până a doua zi să spună ce avea de spus.
Este posibil să fi fost Duminic a o oarecare discuție pe această temă, un
mic avertisment verbal lansat de Iisus , însoțit de bruscarea a doi sau trei
comercianți , iar luni să se fi înregistrat punctul culminant al episodului,
fapt ce îndreptățește să se vorbească de un conflict în ambele zile.
Atunci Sfinții Matei și Luca nu corectează relatarea după Sfântul
Marcu, ci o completează. Este firesc să fi fost așa. Comercianții nu au
părăsit Templul , iar luni Iisus i -a regăsit, alungându -i din nou. Mai mult,
Iisus era istovit de cei mai bine de 200 de kilometri parcurși, avea
nevoie să -și adune forțele ca orice om.
Un fragment dintr -un codex de secol IV cuprinde un discurs pe
care l -ar fi ținut Iisus pe drumul spre Templu, pe când alt fragment ni –
L arată pe Iisus certat de un arhiereu iudeu pe nume Levi că a intrat în

176 Marcu 11, 11.

104
Templu fără a fi trec ut prin ritualul de purificare.177 Mișna spunea că
nimeni nu poate intra în Templu dacă nu a fost îmbăiat, fiind necurat,
iar Talmudul interpreta că nimeni nu poate intra în Templu dacă n u a
făcut o sacrificare. Iisus este impur după legea lor, dar mereu
Mântuitorul a avut grijă să facă din cei socotiți impuri personaje
legendare. Samariteanul este în ochii lui Iisus un erou, iar preotul și
levitul care nu s -au apropiat de cel căzut în dru m pentru a nu deveni
impuri sunt vrednic ii de ocară. Iisus le spune acestor formaliști că nu
Templul sfințește, ci cei care intră în el fac sfânt Templul. Acum cei
care slujesc în el sunt necurați, plini de ocară și dispreț, încât Iisus
numește Templul peș teră de tălhari,178 luând numai o parte din mesajul
profețit de Ieremia , care -l numea și „ culcuș de hiene ”.179 Hiena este
animalul care se hrănește cu stârvuri. Șira spinării este alcătuită numai
dintr -un singur os, motiv pentru ca nu are mobilitatea necesară să -și
întoarcă numai capul, ci trebuie să se întoarcă cu tot trunchiul. Așa sunt
acești preoți ai lui Israe l, care -și clădesc avutul pe spinarea iudeilor
seduși, care devin cadavre ale hienelor cu două picioare.
În această Duminică evanghelistul Ioan ne mai arată ceva. Lumea
Îl căuta pe Iisus. Simt că este pe cale să se întâmple o nenorocire : „Și
erau niște elini din cei ce se suiser ă să se închine la sărbătoare…, care i –
au spus lui Filip , că voim să vedem pe Iisus ”.180 Iisus le vorbește despre
moartea Sa, arătându -le că un grăunte de grâu dacă nu moare nu aduce
rod. Lucrul neobișnuit este că Iisus nu S e ascunde de om și caută alinare
de la om. „Acum sufletul Meu e tulburat ”.181 În natura umană a lui Iisus

177 Bovon Francois, Fragment ox yrhynchus 840, Fragment of Lost Gospel, Witness of an Ealry
Christian Controversy over Purity, Journal of Biblical Literature, nr. 119(4), 2000, P. 175.
178 Matei 21, 13.
179 Ieremia 12, 9 apud. Biblia lui Anania: Moștenirea mea s -a făcut pentru mine ca un culcuș
de hienă.
180 Ioan 12, 20 -22.
181 Ioan 12, 27.

105
se petrece ceva. Ținutul morții plin de durere și de întuneric Îl
neliniștește. Agonia din Ghetsimani a fost stârnită deja. Cât de natural
pentru un om mai apoi rostește: „Ce voi zice? ” Ce trebuie să fac? Ar
trebui să cer să fiu scăpat? „Doamne, scapă -mă d e ceasul acesta? ” Ce
om deplin este acum Iisus. Este la o răscruce , și se gândește ce trebuie
să facă. Acum învăț cel mai mult de la Iisus, când Îl văd ca mine: cu
neliniști, cu decizii de luat. Și ce alege Iisus? Cum alege calea cea bună?
Gândindu -Se ce v rea Tatăl de la El. E tulburat că Tatăl vrea să -L treacă
prin țara morții, dar Îl ascultă. Se lasă pe Sine în voirea Tatălui. Se
poziționează în voia Tatălui, amintindu -Și că a venit pentru această oră
de durere : „pentru aceasta am venit în ceasul acesta ”. Adică, nu M-a
forțat nimeni, Eu am ales să mor pentru poporul Meu de pe pământ.
Iisus este un om responsabil , fiind un vredinc ambasador al oamenilor
în fața lui Dumnezeu , dar și al lui Dumnezeu în fața oamenilor.
În această zi a Duminicii Iisus vindecă orbi și schiopi: „Și au venit
la El în Templ u orbi și șchiopi și i -a făcut sănătoși ”.182 Aceste minuni
pe mulți copii i -au făcut să strige cuvintele: „Osana Fiului lui David ”,183
dar arhiereii și alți învățați din Templu s -au mâniat din pricina că Iisus
vindecă bolnavii și că I se aduc osanale. Săracii și bolnavii sunt cele
două categorii care -L urmau pe Iisus. Sărăcia și boala sunt cele două
juguri pe care acești oameni le poartă fără să cârtească împotriva lui
Dumnezeu . În sfârșit, acum Cineva îi hrănea și îi vindeca. Mai-marii
iudeilor văd că poporul se apropie prea mult de Iisu s. Se simt amenințați
și răspund plini de ură. În această tensiune din Templu Iisus preferă să
iasă afară și să Se întoarcă în Betania , după ce le arată că s -a mai
împlinit o profeție: „din gura copiilor și a celor ce sug Ți -ai pregătit
laudă?”184

182 Matei 21, 14.
183 Matei 21, 15.
184 Matei 21, 16.

106
Luni: Un Iisus flămând și bătăuș

„Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de
departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva
în el; și, ajungând la smochin, n -a găsit nimic decât frunze. Căci nu era
timpul smochinelor. Și, vorbind, i -a zis: De acum înainte, rod din tine
nimeni în veac să nu mănânce. Și ucenicii Lui ascultau ”.

Marcu 11, 12 -14

Evenimentele de astăzi sunt cel mai complet relatate în
Evanghelia după Marcu.185 Nu suntem obișnuiți cu Acest Iisus al zilei
de Luni pentru că blestemă smochinul și pune mâna pe bici . E un alt
Iisus? ! Care -i adevăratul Iisus?! După ce Duminica intrase pe porțile
cetății Ierusalimului, peste noapte s -a retas în Betania (satucul la 2,7 km
de Ierusalim).186 În dimineața de luni se întoarce în Ierusalim: „iar a
doua zi ieșind ei din Betania Domnul a flămânzit." Este acel episod
controversat, în care H ristos belestemă un smochin. El ne -a învățat
numai cu binecuvântările și cu minunile, nicidecum cu blestemele;
totuși, astăzi Iisus blestemă. Și s-a prins blestemul? Smochinul s -a uscat
din rădă cini. Iis us face acest lucru pentru a ară tă ucenicilor că are și
puterea de a pedepsi. Dar cât de gingași acționează. N -a vrut să -Și arate
puterea Sa pedepsitoare asupra oamenilor, ci a dat dovadă de această
putere, blestemând un pom, ca omul să ia aminte. Nici măcar nu era
vremea smochi nelor, ia r Hristos devine dezamă git ca nu găsește rod.
Smochinul are două recolte pe an. Prima se coace la sfârșitul lui iulie,
iar cealaltă între august și octombrie, iar episodul relatat se întâmpla în
aprilie. Cum să nu știe Iisus ca m ai sunt câteva luni până la rod? Este

185 Vezi Anexa 5.
186 Matei 21, 7.

107
evident că vorbim de o parabolă care ne arată un Dumnezeu flămând,
dar nu după un pum de smochine înfometa El, ci după virtutea
oamenilor. Smochinul plin de frunze e omul care nu practică virtutea.
El știe, dar nu face. Strălucește pentru lume, dar e tăciune pe ntru
Hristos. Smochinul este s emn al Templului. Templul era un pom
neroditor, c e avea să se usuce și să piară.

Un Iisus care dă cu biciul!

„Și erau aproape Paștile iudeilor, și Iisus S -a urcat la Ierusalim.
Și a găsit șezând în Templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei și pe
schimbătorii de bani. Și, făcându -Și un bici din ștreanguri, i -a scos pe
toți afară din Templu, și oile și boii, ș i schimbătorilor le -a vărsat banii
și le-a răsturnat mesele. Și celor ce vindeau porumbei le -a zis: Luați
acestea de aici. Nu faceți casa Tatălui Meu casă de negustorie ”.

Ioan 2, 13 -16

Era Paștile iudaic și evreii din toată Palestina și din diaspora se
aflau la Ierusalim (pelerinajul anual), motiv pentru care schimbau bani
și cumpărau animale pentru jertfele de la Templu. În varianta Sfântului
Luca Îl întâlnim pe Iisus care alungă pe cei ce vând și cumpără în
Templu, fără a ști exact cum sunt alungați sau ce se vinde. Sfântul Matei
este mai vast în explicații, amintind de alungarea celor care vindeau și
cumpărau î n Templu, dar și de răsturnarea meselor zarafilor și a
scaunelor celor care vindeau porumbei. Versiunea cea mai completă și
dramatică este a S fântului Ioan. Iisus în ace astă zi ceartă pe cei care au
făcut din Templul L egii vechi o casa de schimb valutar și o piață de
vândut animale . Aflăm că se vindeau pentru jertfe boi, oi și porumbei.
Erau iudei din întreg bazin mediteraneean cu bani din zonele lor, motiv
pentru care sunt prezenți și valutiștii. Rolul lor era decisiv pentru a

108
converti în shekeli orice monedă. Iisus a împletit un bici pentru a -i
alunga. Sfântul Ioan Gură de Aur scria despre situația Templul ui
dinainte de robia din Babilon, care s -a reinstalat și în vremea lui Iisus:
„acest Templu în care erau jertfe și rugăciuni și închinări, unde era
Sfânta Sfintelor și Heruvimii și Testamentul și urna de aur, semne
mărețe ale dragostei lui Dumnezeu pentru ne amul acela; unde într -una
veneau pr orociri de sus, unde prorocii erau cuprinși de duh
dumnezeiesc; unde era o operă nu a meșteșugului omenesc, ci a
dumnezeieștii înțelepciuni; unde pereții străluceau de mult aur și mai
presus de orice, îmbinarea pe de o pa rte între un material de cea mai
prețioasă calitate, și pe de alta dintre un meșteșug fără pereche, făcuseră
din acest Templu un monument fără pereche; (ba încă nu numai
îndemânarea meșteșugului, dar și înțelepciunea lui Dumnezeu a
împodobit acea clădire, căci Solomon nu l -a făcut din capul său, ci
aflând toate de la Dumnezeu și planul aducându -i-se din cer, așa l -a
desemnat și l -a ridicat acest Templu – zic – atât de frumos și de minunat
și de sfânt, când cei ce se slujeau de el s -au păcătoșit, a ajuns de atâta
ocară și dispreț și atât de necurat, încât înainte de căderea în robie se
numea peșteră de tâlhari și vizuină de hiene, iar după aceea a fost dat
pe mâini barbare și necurate ”.187
Acest act al lui Iisus va fi văzut ca scâ nteia care va declanșa
procesul lui Iisus. U nul dintre capetele principale de acuzare va fi că
Iisus vrea să dărâme Templul. Totuși, acuzatorii nu se vor lega atât de
faptul că Iisus le va dărâma Templul, ci de afirmația Sa că doar în trei
zile îl va reconstrui. De ce era atât de import ant Templul? Templu din
Ierusalim era și un fel de bancă națională a evreilor. Dădea bani cu
împrumut. Așadar, în vremea lui Iisus un credit nu se lua de la o bancă,
ci de la T emplu. Templul devenise inima economiei Ierusalimului și

187 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile la statui, Volum II, trad. Ș. Bezdechi , Editura Sfintei
Episcopii a Râmnicului -Noului Severin, Râmnicu -Vâlcea, 1937, p. 50 -51.

109
Banca Centrală a Iude ei.188 Poate că era cea mai importantă instituție a
lumii greco -romane, fiind una dintre cele mai mărețe clădiri ale lumii
antice. Templul era și locul unde se păstrau documentele cu datornicii.
În anul 66 d. Hr. primul lucru făcut de rebelii iudei a fost să dea foc
acestor registre cu datornici. Prin urmare, Templul era nu numai o
instituție religioasă, ci și civică. Pentru că era un fel de bancă o rice
amenințare la adresa Templului se îndrepta și împotriva Romei , care
controla finanțele Iudeei.
Nu ne place de Acest Iisus cu biciul, suntem pe punctul de a
anunța că este un alt Iisus. Noi suntem alții, El este Același Iisus. Prea
lacomi, prea egoisti, prea am schimbat dragostea cu in vidia și cu
celelalte răutăți. Domnul a pus mâna pe bici din cauza omului. Omul nu
I-a dat alte varinate. Și Templul a ajuns casa de tălhari, nu era îndeajuns
ca lumea întreaga a ajuns casă de bandiți. Trebuiau biciuiți pentru
îndreptare! Bună este certare a primită din acest pământ, ca nu cumva să
rămână fărădelegile neplatite pentru celălalt .
Iisus prin răstrunarea meselor valutiștilor nu și -a propus să
provoace o revoltă. Nu a fost un incident foarte grav. Niciun gardian nu
a intervenit. De fapt, nu acești schimbători de bani erau pionii
sistemului, ci mai -marii preoți. Templu aduna venituri din două surse:
dijme și taxa plătită de evreii din diasporă. Dijma se percepea în bani
sau natură; astfel că, Templu l aduna bani și bunuri. Templul mai aduna
bani din vânzarea animalelor pentru jertfă. Taxa pentru Templu era
anuală și se plătea de fiecare bărbat evreu care trecuse de douăzeci de
ani. Era de o jumătate de shekel. Ce credea Iisus despre această taxă?
El a plătit -o, printr -o minune, dar a atras atenț ia că fiii sunt scutiți de la
plata taxelor. Ce ne spune acest episod? Că Iisus era sărac. Noi spunem
astăzi că ne plătim cultul. Iisus nu a avut acești bani să -Și plătească

188 Nick Page, op.cit., p. 116 apud. Fuks, Rappaport și Kasher, Greece and Rome in Eretz Israel:
Collected Essays, P. 167.

110
cultul. De ce era necesar să facă o minune? Ar fi putut spune simplu că
nu are ace ști bani, dar nu vrea să provoace scandal. Totodată, divinul
dascăl ne mai învață o lecție de moderație. În gura peștelui s -a găsit
exact banul de care era nevoie pentru a plăti taxa la Templu pentru El
și Petru. Dar altceva dorim să evidențiem. Existau at unci în Israel săraci
care nu -și permiteau să plătească aceste abonamente pentru a intra la
Dumnezeu , iar revolta lui Iisus în Marea Luni a avut la bază și acest
aspect.

111
Marți: Dezbaterile din Templu – întrebările capcană

În dimineața zilei de marți ucenicii împreună cu Iisus se întorc la
Ierusalim, iar Petru obser vă smochinul pe care Iisus acum douăzeci și
patru de ore îl blestemase, zicând: „Rabi, uite că smochinul pe care l -ai
blestemat s -a uscat!”
Iisus înaintează printre pelerini . Mulți dintre ei aveau amplasate
corturi nu numai în fața T emplu lui, ci chiar în afara zidurilor orașului.
În această zi Iisus se duce să învețe poporul în T emplu. Oamenii
ascultau cuvintele lui Iisus pentru că erau întărite pri n viața Sa. Vorbele
Sale erau clădite pe adevăr și erau din adevăr.189

Întâia întrebare : „cu ce putere faci toate acestea? ”

Dintre arhiereii și bătrânii iudeilor vin la El să -L ispitească ,
întrebându -L: „cu ce putere faci toate acestea? ”190 Problemele legate de
identit atea și legitimi tatea Sa L -au urmărit mereu pe Iisus. Nu e o
întrebare politică, ci una religioasă. Cu alte cuvinte, Iisus este întrebat
de relația pe care El o are cu Dumnezeu. El va fi trimis la cruce pentru
această identitate pe care o va revendica de a fi una cu Tatăl. Crima
comisă de Iisus în ochii lui Caiafa este că Se face pe Sine una cu Tatăl.
Înainte de toate îi încredințează că le răspunde după ce ei vor răspunde
la rândul lor la întrebarea: „Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau
de la oameni? ” Este o tehnică des întrebuințată de Iisus. Răspunde unei
întrebări cu o altă întrebare. Iisus vrea să le arate că ei au răspunsul pe
care-l cer de la El, numai că nu vor să -l accepte. În aceste circumstanțe
un răspuns direc t din partea lui Iisus ar fi fost nefolositor. Atunci Iisus
face apel la acest model de pedagogie. Răspunde întrebării cu altă

189 Vezi Anexa 6.
190 Matei 21, 23.

112
întrebare care le sugerează răspunsul pe care ei deja îl știu, dar nu vor
să-l recunoască adevărat. Dacă Hristos le spunea că El cu puterea lui
Dumnezeu lucrează îi ațâța împotriva Lui și a ucenicilor, dar El întoarce
riscul asupra celor ca re l-au creat , că zice evanghelistul despre mai -mari
că nu au răspuns lui Iisus de teama mulțimii la întrebarea de unde era
botezul lui Ioan. Se temeau de popor să spună că botezul lui Ioan nu a
fost de la Dumnezeu ; mulțimea îl recunoștea de proroc pe Ioan , iar să
spună că botezul lui este de la Dumnezeu nu puteau pentru că au fost
împotriva lui.

Du-te de muncește să câștigi Împărăția! Te du astăzi …

Mai apoi, întâiul nostru dascăl Iisus le spune despre un tată ce
avea doi fii, pe care îi trimite să muncească în via s a. Unul a zis mă duc,
dar nu s -a dus. Al doilea a zis nu mă duc, dar s -a dus. După relatarea
aceasta Iisus pronunță sentința: „Adevărat grăiesc vouă că vameșii și
desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu ”. Iată pe
cei care Îl slujesc di n buze, dar nu din inimă despre care vorbea și
prorocul Isaia.

„Poporul acesta se apropie de Mine cu gura și cu buzele Mă
cinstește, dar cu inima este departe ”.
Isaia 29, 13

În parabolă este evident contrastul dintre cei doi fii. Unul care
promite din gură, dar nu se ține de cuvânt . Acest fiu nu cunoaște
dragostea care se jertfește, nu știe a iubi, că a iubi înseamnă a face ce ai
spus: „ să nu iubim cu vor ba, ci cu fapta și cu adevărul ”.191 Al doilea fiu
spune că nu va face, dar se pocăiește și se duce în vie. Aici este o pildă

191 I Ioan 3, 4.

113
dată pentru a câștiga Împărăția. Sunt trei aspecte în aceast ă pildă care
ne atrag atenția:
– afecțiunea divină, că spune: „Fiule ”.192 Dumnzeu nu este un
simplu creator, pentru că El după ce creează Se și îngrijește de ce a
creat. Dumnezeu poartă în Sine nemargini de iubire și a pus și -n om
nemargini de iubire.
– îndemnul de a munci pentru a intra în Împărăție: „lucrează în
via mea ”,193 că dacă nu are credi nță fapta e moartă în ea însăși.194
– urgența: „du-te astăzi ”,195 că mâine poate fi prea târziu.

Muncitori harnici, dar nevrednici pentru Împărăție

Iisus nu le r ăspunde direct la întrebarea despre identitatea Sa , dar
mai spune o pildă din care se poate desprinde cu ce putere face toate.
Un om și -a sădit vie și a lăsat -o pe mâna lucrătorilor. Când a sosit
toamna și -a trimis dintre slugi să îi aducă roadele, dar lucrătorii –
arendași au bătut și au ucis aceste slugi ale proprietarului. Apoi a trimis
chiar pe fiul său, dar și ace sta a fost omorât de lucrători. Via este țara
lui Israel. Proprietarul e Tatăl. Slugile ucise sunt proroc ii. Fiul e Iisus.
Lucrătorii sunt iudeii. Nu! Nu numai iudeii. Astăzi lucrătorii suntem și
noi. Iată că au ajuns în vie lacomii, care nu se mai satură de adunat. Iau
ce nu -i al lor. Lacomii au luat locul i udeilor astăzi. Iisus inițial se referă
la acest popor iudeu, dar astăzi și noi facem la fel. Am uitat că
Dumnezeu este al tuturor. Îl înch idem în forme reci. Îl otrăvim cu
ierburile diavolului .196 Uităm că lumea și cele din ea sunt darul lui
Dumnezeu pentru toți, punem mâna pe cât mai mult crezând că ni se

192 Matei 21, 28.
193 Matei 21, 28.
194 Iacob 2, 17.
195 Matei 21, 18.
196 Gândurile cele rele.

114
cuvin, iar alții rămân înfometați. Din administratori ne -am făcut
proprietari. Avem numele nostru trecut acolo unde trebuia să fie numele
lui Dumnezeu. Așadar, muncim , muncim din greu, dar cu ce folos?!
Această istorioară vorbește într -un fel despre Iisus. El este Fiul
trimis de Tatăl Său la administratorii lăsați pentru a le reaminti că nu
sunt ei proprietarii viei, ci numai administratorii ei .
Prin cele două pilde Iisus ne cheamă să muncim, dar ne atrage
atenția că munca noastră poate să ne piardă dacă e pusă în slujba
lăcomiei. Munca n u e numai virtute, ea poate să fie chiar păcat și să ne
despartă de Dumnezeu , când este împ letită cu lăcomia.

Șocul de la n unta fiului de împărat

Iisus continuă șirul pildelor pentru a limpezi identitatea Sa în fața
iudeilor și pentru a vesti Împărăția . Regatul lui Dumnezeu se aseamănă
cu pet recerea de nuntă a unui prinț. „ Împărăția cerurilor asemănatu -s-a
omului împărat care a făcut nuntă fiului său ”.197 Cei chemați la nuntă
n-au venit, iar împăratul a spus slugilor să iasă pe drum și pe toți câți
vor găsi să îi cheme la ospăț. Iudeii nu -L primesc pe Hristos, iar
Evangehlia este vestită neamurilor. Mulți cerșetori trebuie să fi găsit la
răspântiile drumurilor și mulți au intrat la ospăț. Atunci de ce este relatat
că o persoană nu avea haină de nuntă? Mulți nu aveau haină de nuntă.
Erau oamenii fără adăpost acolo. Mulți aveau zdrențe pe ei. În aceste
condiții de ce numai unul a fost dat afară? Mulți mai mulți trebuiau dați
afară. Dar de ce l -a invitat dacă îl dă afară, doar l -a văzut încă de când
l-a invitat ce haină avea pe el. Nu. Nu despre haine vorbește Iisus.
Veșmântul se referă la sufletul omului. Împăratul a cerut să fie aduș i
toți, buni sau răi, dar dacă viața lui nu s -a schimbat nu poate rămâne la
nunta lui Hristos. Această parabolă este o invitație pentru umanitate de

197 Matei 22, 2.

115
a se întâlni cu Evanghelia lui Hristos. Pentru Împărăția Sa cetățenia se
câștigă din acest pământ. Toți sun tem chemați, dar nu toți vom și
rămâne.

A doua întrebare: Se cuvine a da dajdie Cezarului ?

„Și au trimis la el pe unii din farisei și irodi eni, ca să -L prindă în
cuvânt. Iar ei, venind, I -au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și
nu-ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat
înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să
dăm sau să nu dăm? ”
Marcu 12, 13 -14

După ce Iisus le -a răspuns cărturarilor la întrebarea cu ce putere
face toate aces tea, întrebându -i de unde cred ei că era botezul lui Ioan
și arătându -le răspunsul prin cele trei pilde (pildele cu lucrătorii viilor
și pilda nunții fiului de împărat) , de Iisus se apropie fariseii și unii dintre
susținătorii lui Irod pentru a -L ispitit în cuvânt. Este singura dată în
Săptămâna Pătimirilor când fariseii sunt implicați. Ei nu au de -a face cu
condamnarea lui Iisus.
Învățații doreau să -L compromită pe Iisus prin aceste interogări
publice, dar Iisus reușește de fiecare dată să -i surprindă. Iisus este și un
intelectual rafinat. Este adevărat că și -a ales în cea mai mare parte
pescari pentru a propovădui Împărăția, mizând pe această simplitate a
omului de rând, dar aceste episoade cu învățații iudeilor sunt menite să
sublinieze lejerit atea cu care Iisus apela la logică și la argumentele
Sfintei Scripturi.
Fariseii erau radicalii iudaismului, avocați ai restabilirii teocrației
în Israel și a i obținerii independenței naționale. Ei credeau în minuni,
dar nu și în Iisus. Au ajuns cei mai a roganți iudei, autosuficienți.
Întrebare a lor conține problema politică; or, irodi enii nu erau un grup

116
religios, ci o partidă politică, care -l susțineau pe Irod. Hristos rezolvă
foarte concret de această dată solicitarea lor. Nu le mai spune pilde, ci
le cere un dinar, care poartă efigia lui Tiberiu încadrată între lauri,
împăratul Romei din acel timp. Pe verso se află o s iluetă feminină,
simbolul păcii. Hristos face apel la dreptul de proprietate. Acest ban a
fost bătut în monetăria cezarului, deci este a l cezarului. Probabil că
venea din îndepărtata Galie, din Lyonul de astăzi, vechiul Lungdunum,
unde cezarul avea monetăria. Înapoiați cezarului acest dinar, dar nu
uitați să dați lui Dumnezeu cele ce sunt ale Lui. Răspunsul lui Iisus evită
pericolul politi c al întrebării. Se dorea compromiterea lui Iisus fie față
de iudei, fie față de autoritatea Romei. Dacă ar fi spus că nu trebuie dat
Romei era pârât că răzvrătitor, dacă spunea că trebuie dat , fără alte
argumente , ar fi fost considerat trădător de iudei. Iisus știa aceasta,
motiv pentru care cere dinarul și constată că moneda are pe ea
însemnele proprietarului. Totuși, Iisus le arată cât sunt de prefăcuți. Ei
se îngrijesc de partea cezarului, dar de partea lui Dumnezeu de ce nu se
preocupă? De fapt, acest răspuns este o mustrare adresată fariseilor și
irodienilor: cât îi dați voi Celui ce vi -a dat vouă toate?
Răspundul lui Iisus are și o altă direcție; el îi vizează și pe romani.
Dacă cezarul e îndreptățit să -și ia banul pe care se găsește chipul său,
nu p entru că ar merita tribut, atunci și Dumnezeu este îndrituit să
primească țara luată de romani, pentru că este țara Lui: „ Pământul să
nu-l vindeți de veci, că pământul este al Meu; iar voi sunteți străini și
venetici înaintea Mea ”.198 Cezarul nu are niciun drept asupra
pământului.199 Ce drept poți avea ca om în fața Marelui Proprietar ? Era
Iisus cel întrebat , care nu numai că le are pe toate, dar El le ține pe ele,
fără El pământul ar cădea, apa ar fugi, soarele ne -ar arde sau ne -ar lăsa

198 Levetic 25, 23.
199 Reza Aslan, Zelotul, Viața și epoca lui Iisus din Nazaret, trad. Mihnea Columbeanu și Filip –
Iosif Columbeanu, Ed. Trei, București, 2013, p. 125 -126.

117
în îngheț. Disc uția nu este despre cine este proprietarul, ci e ste mai mult
mai profundă . Dacă un tribunal ar avea de judecat un proces între un
bogătaș și Iisus s-ar înțelege cât de ridicoli sunt cei care alergă să dețină
titluri de propietate cheltuindu -și clipele, sin gurele eterne și aflate în
proprietatea noastră . Fiecare clipă trebuie umplută cu fapte bune.
Pământul trebuie asediat de miliardari în fapte bune. Trebuie schimbate
etaloanele în ca re lumea vrea să ne măsoare. Să i se arate cât de mult
greșește. Nu va mer ge cu omul bogăția, nici mărirea nu -l va însoți, că
venind moartea, toate acestea pier: „a dusu -mi-am aminte de proorocul
ce strigă: eu sunt pământ și cenușă; și iarăși m -am uitat în morminte și
am văzut oase goale și am zis: oare, cine este împăratul sau o stașul,
bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?”200

A treia întrebare : la înviere… a căruia dintre ei va fi femeia?

Saducheii încearcă prin a treia ispitire să -l prindă pe Iisus cu un
cuvânt greșit spus. Este singura dată când saducheii Îl atacă pe Iisus în
public. Erau foarte reticenți să se expună , nefiind foarte îndrăgiți de
popor . Ei sunt artizani i jocurile de culise în Israel . Caiafa este din
rândurile lor. Ei sunt adevărați i autori morali ai uciderii lui Iisus. Din
punct de vedere doctrinar, ei nu credeau în înviere, considerând lumea
aceasta singura și ultima realitate. Ei spun că Tora nu vorbeșt e despre
viața de apoi. Dar fariseii îi ceartă pentru aceasta și le arată acele spuse
că „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac și al lui Iacob ”, care
implică o post -existență. Iisus preia acest argument și îi mustră pentru
că nu știu Scripturile. Dupl icitatea lor este evidentă când Îl întreabă pe
Iisus despre învierea în care ei nu credeau .

200 Molitfelnic, Rânduiala înmormântării mirenilor, Ed. IBMBOR, București, 1994, p. 210.

118
„Învățătorule … la înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va
fi femeia? Că toți șapte au avut -o de soție? ”
Marcu 12, 23

Mântuitul la înviere este egal cu îngerii , nu se va mai căsători.
Copilul lui Dumnezeu va avea o tinerețe veșnică, o bucurie nesfârșită,
putere, cunoștință și demnitate divină. Aici construim case, ne
căsătorim, naștem prunci. Dincolo vom avea din sarcinile îngeril or.
Caiafa, mai marele preot, este saducheu. Sintagmele de „mari
preoți” și „ căpetenii” reunesc persoane afiliate acestei grupări.
Învățătorii Legii nu sunt din rândurile fariseilor, ci sunt apropiați ai
saduchei lor. Saducheii sunt cei care vor unelti împotriva lui Iisus, cei
care-L vor preda lui Pilat. „Sunt inamici cei mai aprigi ai lui Iisus ”.
Această polemică axată pe înviere va fi singurul episod fățiș în care
Iisus se confruntă cu saducheii, dar l a originea morții lui Iisus , prin
jocuri de culise, sunt saducheii și apropiații lor.201

A patra întrebare : Care p oruncă este întâia dintre toate?

Că M-aș bucura să Mă iubești . Creștinismul este supranumit
religia iubirii. Mântuitorul Iisus Hristos, învățătorului de lege care a
întrebat care este cea mai mare poruncă din Lege , i-a răspuns:

„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot
sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă.
Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubești pe aproapele tău ca pe tin e
însuți. În aceste două porunci se cuprinde toată legea și prorocii ”.

Matei 22, 37 -40

201 Armand Puig, op.cit., p. 285, 454 -455.

119

Întrebarea nu este o cursă precum au fost și celelalt e trei. A cest
cărturar vrea să cu noască adevărul pentru a -l păzi. În Evanghelia după
Matei se spune că învățatul era din rândurile fariseilor, iar în Evanghelia
după Marcu se arată că era un învățat care , după ce a văzut ce răspuns
bun le -a dat saducheilor , a venit la El. Cărturarii sunt adesea înfățișați
alături de fari sei, dar cei doi termeni nu sunt sinonimi. Ceata cărturarilor
este dinaintea celei a fariseilor. Cărturarii erau juriștii cetăților iudaice.
Făceau parte din Sanhedrin. Ei erau adevărații îndrumători ai
comunității iudaice. Mântutitorul zice: „cărturarii ș i fariseii au șezut în
scaunul lui Moise; deci toate câte vor zice vouă, faceți -le și păziți -le”.202
În timp s-a ajuns ca mulți dintre cărturari să fie farisei sau cel puțin
simpatizanți ai lor. Oamenii li se adresau folosind apelati vul rabbi
(învățătorul meu ). Din acest motiv îi vedem umăr la umăr împotriva lui
Iisus. Acum Iisus le face un rezumat al Legii când concentrează întreaga
religie în două porunci, prima referitoare la iubirea lui Dumnezeu: „Să
iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul
tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta ”,203 iar a doua referitoaare
la iubirea aproapelui: „iar a doua e aceasta: Să iubești pe aproapele tău
ca pe tine însuți ”.204 Cea de -a doua poruncă este o aplicare pe pământ a
primei porunci. De fapt, găs im în întrebarea învățatului o dilemă a
sistemului teologic iudeu, care era ancorat în nenumărate porunci.
Existau sute de porunci. Răspunsul lui Iisus este totodată și un rezuma t
extrem de reușit al Decalogului. Primele patru porunci sunt rezervate
lui Dumnezeu (să nu ai alți dumnezei afară de El, să nu -ți faci chip
cioplit, să nu iei în deșert numele Lui și să cinstești ziua Lui). Acestea
sunt rezumate într -o singură poruncă de către Iisus: „să iubești pe

202 Matei 23, 2.
203 Marcu 12, 30.
204 Marcu 12, 31.

120
Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot
cugetul tău și din toată puterea ta ”. Celelalte șase porunci se referă la
relațiile dintre oameni (să -ți cinstești părinți, să nu ucizi, să nu
desfrânezi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb împotriva semenilor tăi
și să nu poftești nimic din cele ale semenilor tăi). Acestea au fost
sintetizate de Iisus în a doua poruncă: „să iubești pe aproapele tău ca pe
tine însuți ”. Cine își iubește aproapele va ști cinsti părinții, nu -și va
ucide semenul, nu -l va fura, nu se va necinsti nici pe sine prin
desfrânare, nu va minți aproapele și nici nu -l va dezonora.
Cele două porunci au o relație direct proporțională, că nu se poate
să simți iubire pentru Dumnezeu pe care nu -L vezi, dacă nu poți simți
iubire pentru aproapele pe care -l vezi. Inima ta te dă de gol. Hristos ne
cere să -L iubim pe Dumnzezeu. Nu este îndeajuns să fim oameni
morali. Nu este îndeajuns să facem binele pe a cest pământ. Trebuie să –
L iubim. Oare ce s -ar face omenirea fără învățăturile din aceste zile?
Iisus încearcă să arate iudeilor es ențialul, că învățătorii Le gii vechi își
pierd școlarii în labirintul legilor și poruncilor, uitând ceea ce este
fundamental.

Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este?

După ce le -a demontat toate atacurile prin cuvânt, Iisus îi va testa
pe farisei cu o întrebare : „Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu
este? ”205 Să gândești corect despre Hristos este o chestiune de o
import anță transcedentală. Fariseii răspund că Hristosul este Fiul lui
David , dar David L -a numit pe Hristos Domn. Cum poate fi Fiul lui, iar
el Îl cheamă „Domnul Domnului Meu? ”206 Sunt bloc ați. Nu au niciun

205 Matei 22, 42.
206 Iisus chiar citează din Psalmul 109, 1: Zis-a Domnul Domnului Meu: „Șezi de -a dreapta
Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale."

121
răspuns. Nici eu n -aș fi știut ce să răspund. Astăzi știu că Iisus S -a
născut fără mamă dincolo de ani. David îl face Domn pe Hristos pentru
că Hristos este un om atât de adevăr at, precum rămâne un Dumnezeu
tot atât de adevărat. Fiul lui Dumnezeu vine în l imitele timpului și ale
spațiului, Se mărginește cu carnea mea, făcându -Se Fiul Mariei din
Nazara. Iisus n e arată că tot ce gândim despre El trebuie să fie în acord
cu ceea ce este descoperit în Sfânta Scriptură. Mai mult de atât, Iisus
prin această întreb are recunoaște în om o putere, cea de a gândi. Ce
gândim noi astăzi despre Hristos? Ce vi se pare vouă despre Hristos?
Ne-a părăsit acum două mii de ani? Astăzi am rămas singuri? Dacă
Hristos folosește Scriptura, noi de ce nu o mai întrebuințăm să aflăm
acele lucruri care ne dau pofta de a trăi cu El? Sunt atât de bucuros că
Hristos a lăsat în Scriptură un rând care îmi dă mereu curajul de a trăi
încântat: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului.
Amin ”207 Suntem în mijlocul celei mai important e discuți i a
creștinismului, despre credință. Crezi tu cu adevărat în cuvântul lui Iisus
sau te prefaci că -l crezi? Credința este primul pas pentru a -L întâlni pe
Hristos. Credința este da-ul nostru la cererea în căsătorie pe care a
înaintat -o Dumnezeu omului prin Hristos Iisus. Nădejdea este
așteptarea Mirelui să ne conducă în cămara de nuntă, iar dragostea este
eterna simțire în care Îl primim pe Dumnezeu. Dar în Împărăția slavei,
când vom fi trecut din Împărația aceasta a harului, credința și nădejdea
vor pieri,208 numai dragostea ne va însoți veșnic.

207 Matei 28, 20.
208 Definiția cea mai frumoasă a credinței o dă Sfântul Apostol Pavel în Evrei 11, 1: „cr edința
este dovedirea lucrurilor nevăzute”. Când se vor dovedi lucrurile și se vor împlini așteptările,
credința și nădejdea și -au îndeplinit misiunea, predând locurile lor din inimile oamenilor iubirii.
Din acest motiv în I Corinteni 13, 13 se spune că „r ămân acestea trei: credința, nădejdea și
dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.

122
Vaiurile îndreptate către farisei

Pentru farisei Iisus avea profilul unui rabin care promovează o
interpretare prea laxă a legii, dar relațiile Mântuitorului cu fariseii erau
mult mai bune decât ne imaginăm. Atitudinea lui Iisus va arăta valoarea
relativă a legilor purității, a plății zeci uelii sau a respectării riguroase a
repausului sabatic. Iisus avea să propună alte lucruri care au prioritate.
În vremea Sa e ra mai prioritar să vestești Împărăția, și să nu să ții cont
de numărul de pași făcu ți sâmbăta. Pentru Iisus era mai important să
salvezi un om prădat de tălhari , lăsând deoparte regulile curățirii. Iisus
avea să le ceară să re clasifice toate acestea, nu era sâmbăta mai
importnată ca viața unui om. Aici exagerau fariseii. Erau lucruri grave
pentru că distorsionau realitatea. Efectele erau serioase la nivelul
societății , ținând cont că sfaturile fariseilor erau urmate de întreg
poporul. Aceasta este cauza pentru care Iisus este foarte vehement la
adresa lor.
„Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că închideți
împărăția cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați, și nici pe cei ce
vor să intre nu -i lăsați.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că mâncați casele
văduvelor și cu fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta mai multă
osândă veți lua .
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că înconjurați marea
și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă l -ați făcut, îl faceți fiu al gheenei
și îndoit decât voi.
Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceți: Cel ce se va jura pe Templu
nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul Templului este
legat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, aurul sau Templul care sfințește
aurul? Ziceți iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar
cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului e ste legat. Nebuni și
orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul? Deci, cel

123
ce se jură pe altar se jură pe el și pe toate câte sunt deasupra lui. Deci
cel ce se jură pe Templu se jură pe el și pe Cel care locuiește în el. Cel
ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel ce șade pe el.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că dați zeciuială din
izmă, din mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile mai grele ale Legii:
judecata, mila și credința; pe acestea trebuia să le faceți și pe acelea să
nu le lăsați. Călăuze oarbe care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că voi curățiți partea
din afară a paharului și a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire și de
lăcomie . Fariseule orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a
blidului, ca să fie curată și cea din afară.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că semănați cu
mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru
însă sunt pli ne de oase de morți și de toată necurăția. Așa și voi, pe din
afară vă arătați drepți oamenilor, înăuntru însă sunteți plini de fățărnicie
și de fărădelege.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele
proorocilor și împodobiți pe a le drepților ”.
Ei trebuiau să conducă poporul, dar erau călăuze oarbe. Iisus le
spune morminte văruite, fațarnici, șerpi, pui de vipere, nebuni și orbi.
Niciodată până acum Iisus nu a adus vreunui om asemenea ocări.209 De
ce răbufnește Iisus? Acești oameni e rau pierduți, dar mai trăgeau după
ei și poporul. Ei se luptau contra lui Iisus pentru că au văzut în El o
amenințare. Îi întind curse lui Iisus pentru a -L discredita în fața
poporului, pentru că do reau să păstreze influența asupr a iudeilor.
Hristos îi înv inuiește că ei zic, dar nu fac. Cer de la popor ceea ce ei nu
înfăptuiesc. Iar dacă fac ceva nu le este spre folos că „toate faptele lor
le fac ca să fie priviți de oameni; căci își lățesc filacteriile și își măresc

209 Matei 23, 13 -29.

124
ciucurii de pe poale ”.210 Filacteriile sun t cărțulii pe care Dumnezeu i -a
pus să scrie minunile pe care El le -a făcut și să le atârne de/pe mâini.
Ciucurii erau fâșii de pânză de culoare violetă, cusute de haină, la
marginea de la picioare.211 Le-a cerut acestea pentru ca ei să -și
amintească mereu d e poruncile Lui. Acum Iisus îi ceartă pentru că
lățeau filacteriile și măreau ciucuri pentru a le expune mai pro nunțat. Ei
căutau cinstea și lauda celorlalți. Iisus continuă. Pentru aceeași slavă ei
caută locurile din față la ospețe sau în sinagogi, făcând u-le plăcere să
fie numiți învăvățători. Au făcut din ipocrizie meseria lor. Falsitatea era
masca fariseului. Iisus îi deconspiră. Îi vrea îndreptați, dar vrea și
poporul dezlegat de atâtea piedici.
Și totuși, Iisus ia masa la un fariseu: „unul din farisei L -a rugat pe
Iisus să mănânce cu el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă ”.212
De asemenea, Nicodim, care -L vizita în taină, era tot fariseu. Mai mult,
fariseii caută să -L scape pe Iisus din mâna lui Antipa: „În ceasul acela
au venit la El unii din farisei, zicându -I: Ieși și du -Te de aici, că Irod
vrea să Te ucidă ”.213 Fariseii aveau o prezență semnificativă în
Sanhedrin, dar nu apar în procesul și moartea lui Iisus. În Săptămâna
Mare, cu toate că Iisus îi ia la întrebări în mod public, ei nu ripostează.
Totuși, acuzele aduse de Iisus împotriva lor sunt serioase.

Cei doi bănuți

„Și șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea
arunca bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă
săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe
ucenicii Săi le -a zis: Adevărat gră iesc vouă că văduva aceasta săracă

210 Matei 23, 5.
211 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, op.cit., p. 822.
212 Luca 7, 36.
213 Luca 13, 31.

125
a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți
au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce
avea, toată avuția ei ”.
Marcu 12, 41 -44

Văduva aceasta al cărei nume nu -l știm va fi pomenită până la
sfârșitul veacului pentru darul pe care l -a făcut ea în Marțea Mare . Erau
doi bani dăruiți , un codrant.
Domnul ne angajează în misiunea Sa, nu din necesitate, ci din
dorința Lui de a conlucra cu noi. Vedem că och ii lui Iisus erau pe cuita
din T emplu și pe mâinile celor care aruncau bani în cutie. Fiecare
trebuie să dăruim proporțional cu câștigul pe care -l avem. Cel ce are
puțin i se cere puțin, dar i se cere. Totuși, această femeie a dat tot ce
avea. Ea își dă tot puțin ul, nu o parte din puținul ei. Dacă ma i înainte
Iisus ne -a cerut să iubim pe aproapele, acum Iisus ne învață cum să
facem această lucrare. Ne cere să dăruim!
λεπτὰ este termenul grec pentru ban. Doi bani fac un κοδράντης
(1/4 din un as roman). Dacă ne gâ ndim că un dinar e plata pentru o zi
de lucru în vremea lui Iisus. Un dinar înseamnă șaisprezece ași sau
șaizeci și patru de codranți sau o sută douăzeci și opt de bani. Dacă o zi
de mun că era plătită cu o sută douăzeci și opt de bani, văduva săracă
oferă numai doi bani pentru Templu. O suma mică, dar să nu uităm că
era tot ce avea. Astăzi acel dinar ar valora în jur de șaptezeci de ron, o Nr. Crt. BAN –
λεπτὰ Condrant –
κοδράντης As
Valoare 2 bani = 1
condrant 4 condranti = 1
as 16 ași = 1
dinar

126
zi de muncă necalificată, cei doi bănuți ai văduvei ar valora exact un
leu și optzeci și trei de bani.214

Iisus iese din Templu

După ce Iisus a ieșit din Templu u nul dintre ucenicii Domnului I –
a arătat frumusețea Ierusalim ului. Bineînțeles că , Templul primește
toată atenția. Omul a fost dintotdeauna impresionat de opulență. Aici
erau ziduri de piatră de douăz eci și cinci de coți lungime și opt lățime ,
ne spune Josephus Flavius în Antichitățile sale. Multe dintre acestea
erau din marmură sculptată. Vă dați seama ce uim ire era pe fața lor când
Iisus l e spune despre aceste pietre că: „Nu va rămâne piatră pe piatră să
nu se risipească ”.215 Ne întrebăm de ce a voit Domnul dărâmarea
Ierusalimului și a Templului ? Iudaismul trebuia să lase loc
creștinismului , iar în locul jertfelor să apară laudele216 încununate de
Euharistie.
Dumnezeu nu a salvat orașul, ci l -a lăsat să cadă sub m âna lui
Vespasian în anul 70 d. Hr.. Nu a trimis niciun ostaș din legiunile Sale
de îngeri să -l apere. De ce nu a salvat Iisus Ierus alimul? Armata cerului
Îi era l a îndemână. Acestui popor i se mai pregătește un exil pentru că
nu acceptase exodul crucii. Crucea este ultimul exod pentru că este
sinonimă cu ieșirea din robia păcatului. Pe cruce încă se iartă păcatele.
Iudeii nu -au acceptat crucea și au fost lăsați într -un nou exod , care s -a
încheiat în anul 1947, când s -au întors în țara făgăduită lor de Domnul.
Ce robie de 1877 de ani au îndurat împrăștiați. Dacă nu vor lua crucea
vor primi un nou exod. Cumva va trebui să ajungă la cruce.

214 O zi de muncă ar fi 15 euro în România, iar cei doi bănuți valorează 0,4 cenți.
215 Marcu 13, 2.
216 Cele 7 laude: Vecernia, Pavecernița, Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile I și III, Ceasul IV și
Ceasul IX.

127

Și care va fi semnul revenirii Tale?

„Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale
și al șfârșitului veacului?
Matei 24, 3

De la această profeție a sfârșitului Ierusalimului Iisus este întrebat
despre sfârșitul veacului. Cei ce ascultau credeau că Iisus le vorbește
despre acest sfârșit. Acest sfârșit de care î ntreabă iudeii este un început.
Așa îl explică Iisus . El le -a vorbit de sfârșitul mozaismului prin
împlinirea lui. Mozaismul a fost un sistem de conduite prin care s -a
urmărit păstrarea unui minim de moralitate pentru a pregăt i întruparea
Domnului. Legea l ui Moise era numai o treaptă, un mijloc, în planul lui
Dumnezeu, nu scopul final al proiectului divin. Sfârșitul unei vremi este
început al alteia. Mozaismul lasă locul creștinismului. Asta a spus Iisus
prin faptul că nu va rămâne piatră pe piatră în Ierusalim.
Timpul Parusiei nu a fost arătat de Mântuitorul, „că nu este al
vostru să știți anii sau ti mpurile pe care Tatăl Le -a pus î ntru stăpâ nirea
Sa”.217 Totuși, în această zi de Marți Iisus arată câteva semne care vor
dovedi că sfârșit ul est e aproape . Apocalipsa este aproape când aceste
semne vor fi împlinite. Apocalipsa desemenază astăzi dezastrul, or,
termenul de apokalipsis în greacă se refe ră la descoperire, revelație. Cu
toate acestea, termenul nu se referă atât la un ending, cât la transformare
și schimbare. Iisus predica faptul că vremile se vor schimba. Sfârșitul
vremurilor va fi precedat de:
• Propovăduirea Evangheliei la toată neamurile – popoarele
toate vor să ajungă să ia cunoștință de mesajul mântuitor: „Și se va

217 Faptele Apostolilor 1, 7.

128
propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea, spre
mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul ”. Matei 24,14 .
• Ivirea de pseudo -proroci. Aceștia vor urmări câștigul personal,
recunoașterea și câștigul material: „Și mulți proroci mincinoși se vor
scula și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii,
iubirea multora se va răci ”. Matei 24,11 -12
• Apostazia și înmul țirea fărădelegilor între oameni . Părintele
Nicola e Morar în cursurile de Dogmatică ale domniei sale mărturisea
că: „preocuparea egoistă și grija pentru lucrurile trecătoare va favoriza
înstrăinarea omului de propria sa mântuire. Înmulțirea fărădelegilor
între oameni este rezultatul decăderii de la credință și a pierderii
imaginii chipului lui Dumnezeu în om ”.
• Manifestarea lui Antihrist . Venirea lui Antih rist înseamnă
înmulțirea dușmanilor lui Hristos și în special lucrarea diavolului, care
încearcă să distragă atenția oamenilor de la scopul real al existenței lor.
• Revenirea pe pământ a lui Enoh și Ilie care vor fi uciși, dar
care vor fi înviați a treia zi. Apocalipsa 11, 3 -11
• Catastrofe în natură și între oameni .
• Convertirea poporului iudeu la creștinism
• Arătarea semnului Fiului Omului este expresia cea mai clară a
sfârșitului lumii. Matei 24, 30

Pilda celor zece fecioare – Lampa anilor își scutură razele în
veșnicie

Apoi Iisus rostește pilda despre cele zece fecioare. Toa te erau
fecioare. Toate avea lămpi. Toate lămpile ardeau la un moment dat.
Distincția dintre aceste fecioare se face prin raportarea la viitor. Cinci
au făcut pregătiri pentru viitor. Acesata este singura diferență dintre ele .
Zilnic multe suflete iau drum ul veșniciei nepregătite. Iisus spune că

129
lampa anilor trebuie alimentată cu ulei pentru a asigura un drum în
lumină pentru suflet după moartea trupului. Că numai trupul moare.
Sufletul este nemuritor. De asemenea, și învierea va fi numai a trupului.
Compar ația evenimentului cu Împărăția cerurilor înfățișează pregătirea
necesară pentru a trece pragul Împărăției. Faptele de aici licăresc
drumul după ce ieșim pe poarta morții. Lampa anilor petrecuți pe
pământ își va răsfrânge razele prin ușa morții, conducând sufletul peste
pragul raiului. Pilda aceasta este sinonimă cu cea a nunții fiului de
împărat. Cele cinci fecioare fără ulei sunt cel ce nu avea haină de nuntă.
Totuși, în această pildă se vede mult mai evident că mireasa f iului de
împărat este Biserica reprezentată prin cele cinci fecioare cu minte.

Pilda talanților – Mereu fii pregătit!

„Și mai este un om care, plecând departe, și -a chemat slugile și
le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i -a dat cinci talanți, altuia doi, altuia
unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat ”.
Matei 25, 14 -15

Pilda talanților este în continuarea cu cea a celor zece fecioare.
Talantul este talentul omului. Un dar sădit de Dumnezeu în fiecare.
Orice dar primit de la Dumnezeu este o responsabilitate. Fiecare talent
trebuie îmbunătățit pentru a întoarce lui Dumnezeu cele ale Sale.
Creștinul este un comerciant al darurilor lui Dumnezeu. Creștinismul a
creat o nouă industrie care se numește industria virtuților. Cultivarea
virtuț ii se face prin slujirea oamenilor și a lui Dumnezeu.

130
Faptele milei trupești

„Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea
pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că flămând am fost și Mi -ați
dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau; străin am fost și
M-ați primit; gol am fost și M -ați îmbrăcat; bolnav am fost și M -ați
cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine ”.
Matei 25, 35 -36

Hristos îi va recunoaște pe cei care L -au slujit în acest pământ . El
Se identifică mereu cu flămânzii, însetații, străinii, dezbrăcații, bolnavii
sau întemnițații. Să nu -L răstigim din nou pe Hristos. Hristos îi strigă
pe bogații pământului să le devină debitor, îndatorat. Toți avem ceva de
dăruit. Fiecare din noi suntem într-un fel bogați. Hristos oferă fiecăruia
șansa de a -I fi creditor. Hristos vrea să Se împrumute de la noi. Cine pe
sărac ajută pe Dumnezeu împrumută. Există în faptele noastre mai mult
decât cele pe care le cunoaștem. Judecata va avea la bază faptele m ilei
trupești. Cei care nu le practică se fac vinovați de păcătuirea prin
omitere. Tot ce ai putut face și nu ai făcut devine incriminatoriu la
judecată. Sunt două regate. Împărățiile sunt pentru păcătoși și drepți.
Prin fapte b une ne urcăm pe muntele ceru lui, prin lipsa faptelor bune
vom fi trimiși în groapa diavolilor. Pe pământ Iisus era numai cu clasele
de jos, acum se pare că n e anunță că va rămâne mereu la periferia
societății noastre cu cei fără adăpost, cu bolnavii . Iisus nu se dezvață.
El Și -a ales de reprezentați ai Săi pe acești nefericiți. Hristos al nostru
așteaptă să Îi slujim pe ceilalți ca pe El. De fapt, există o solidaritate a
Lui cu cel în suferință. Iisus participă la toată durerea vieții omului, la
toate chinurile lui, Se face părtaș la toate suferințele în mod firesc, ca
un prieten, mângâietor, ca un semen și, totuși, ca un Dumnezeu. El nu
rămâne ca oameni i ceilalți, într -o stare de compasiune exterioară cu
nevolnicul, El intră într -o comuniune ființială, intră în umanitate pentru

131
a lua din nou pe El durerea celui în suferință . Iisus poate fi găsit în
fiecare, dar mai ales în flămânzi, goi, bolnavi. Acești o ameni nu sunt
dezbrăcați numai de haine, ci și de demnitatea umană pe care fiecare
din nou o merităm. Sunt scoși la marginea societății și li se oferă o
moarte asistată. Iisus nu i -a uitat. El este cu ei mereu. Fiecare rană a lor
este și a Lui. Hristos ne-a dat șansa să -L întâlnim și să -I îngrijim rănile,
iar noi Îl lăsăm din nou singur. L -am uitat iar pe Iisus. Aceasta este
incadescența divină. El răs pândește lumină din cauza naturii Sale
divine. Nu lasă omul cuprins de întunericul durerii, ci Se revarsă p lin
de foc, ca să însuflețească omul. Suntem strigați fiecare să devenim mici
Iisus, să izbăvim omenirea . Creștinilor li se dă posibilitatea de a domoli
pătimirile Domnului. Creștinismul are mulți sfinți, dar cel mai iubit de
popoare este sfântul cel mai d arnic: Sfântul Nicolae. Giovanni
Bernardone, cunoscut ca Francisc de Assisi, vrea să fie un alt mic Iisus
și să sprijine pe Hristos în sărăcia Sa:
„Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:
Unde este ură eu să aduc iubire,
Unde este vină eu să aduc iertare,
Unde este dezbinare, eu să aduc unire,
Unde -i rătăcire, eu să aduc adevărul,
Unde -i îndoială, eu să aduc credință,
Unde -i disperare, eu să aduc speranță,
Unde -i întuneric, eu să aduc lumină,
Unde -i suferință, eu să aduc bucurie.
Doamne, ajută -mă ca mai curând eu să mângâi pe alții și nu să
fiu mângâiat,
Ca eu să -i înteleg pe alții și nu eu să fiu înteles,
Ca eu să iubesc pe alții și nu eu să fiu iubit.
Când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,
Când iert atunci găsesc iertare,
Când mor pentru Tine, atunci înviez la viața de veci ”.

132
Așada r, această lume nu a fost creată ca omul să se manifeste
autarhic și egoist. Egoistul va pierde răsplata. Răsplata este Împărăția
cerurilor. Egoismul produce orbirea sufletului. În Evanghelia după
Marcu cele două pilde pe care le -am relatat mai sus sunt redate foarte
pe scurt, de fapt, este prezentată numai ideea de bază: „Vegheați că nu
știți când va veni st ăpânul casei… iar ceea ce zic vouă zic tuturor:
Privegheați ”.218 Destruparea omului propune o viață pământească de
cel mai înalt rafinament spiritual. Ușa morții este o certitudine, poate
cea mai reală certitudine a pământenilor. Ostașul lui Hristos are ceasul
veșniciei care ticăie din acest p ământ spre Împărăția cerurilor.
Ziua de Marți a fost pentru Iisus una foarte lungă. A fost o zi
maraton. El știa că este ultima lui intrare în Templu și a făcut -o
memorabilă. Parcă nu mai voia să plece, învățând la nesfârșit . Totuși,
va ieși din Ierusalim și va înnopta în Betania.

218 Marcu 13, 37.

133
Miercuri: Vinderea lui Iisus

„Și după două zile erau Paștile și Azimele . Și arhiereii și
cărturarii căutau cum să -L prindă cu vicleșug, ca să -L omoare. Dar
ziceau: nu l -a sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor. Și fiind El în
Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la masă, a venit o femeie
având un albastru de mi r de nard curat, de mare preț, și spărgând
vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus ”.
Marcu 14, 1 -3

În Miercurea mare, la două zile de Paștile iudeilor, Iisus se află în
Betania. Evangheliștii nu consemnează că în această zi s -ar fi petrecut
vreo tensiune la masa în casa lui Simon Leprosul din Betania, dar la
Ierusalim se plănuiește prinderea și uciderea Lui. E o zi de strategie, în
care se cumpără unul dintre apropiații lui Iisus cu bani.219 Iisus știa și le
spune din nou, pentru ultima dată, că va fi dat la moarte. Conducătorii
iudeilor astăzi decid a doua oară că Iisus trebuie să moară.
Simon trebuie să fi fost un gospodar al Betaniei, cu lanuri de grâu
și animale, pe care sătenii îl aminteau și cu epitetul de lepros. Iisus l -a
mai întâlnit , poate chiar l-a vindecat de lepră . Iată un o recunoscător.
Nu a uitat bine le primit și L -a invitat pe Mântuitorul la masa sa. Aici
vine o femeie cu un alabastru de mir, adică cu o sticluță de mir.
Evanghelistul Marcu plasează acest eveniment în ziua de Miercuri, cu
toate că Luca amintește de un eveniment din Capernaum unde o femeie
păcătoasă toarnă mirul. Va fi fiind vorba de două episoade distincte.
Luca ne spune o poveste din Galileea, unde o femeie păcătoasă, poate
desfrânată, unge pe Hrist os cu mirul amestecat cu lacimile sale,
atrăgând dezabrobarea tuturor celor prezenți. Iisus Se adresa foarte
călduros păcătoșilor, și aceștia sunt prim ii care Îl primesc. Ideea

219 Vezi Anexa 7.

134
povestirii lui Luca este concentrată pe iertare, iar la Marcu nu se spune
că ar fi o păcătoasă și accentul este pus pe anticiparea morții Domnului .
După Ioan evenimentul s -a petrecut în casa lui Lazăr, iar Maria era
femeia care toarnă nardul. După Matei femeia, la fel ca la Marcu, nu
este identificată, dar cu certitudine mulți o vo r pomeni pentru ce a făcut
ea pentru Domnul. Prețul mirului de nard era mare, trei sute de dinari,
venitul salarial aproape pentru un an întreg al unui iudeu de rând .

Spion ul

„Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s -a dus la
arhierei ca să li -L dea pe Iisus. Și auzind ei, s -au bucurat și au făgăduit
să-i dea bani. Și el căuta cum să -L dea lor la timp potrivit ”.

Marcu 14, 10 -11

În acest timp la Ierusalim Iuda Îl vinde pe Domnul. P ărăsește
Betania și merge la Ierusalim să -L dea pe Iisus. Se săturase de acest
Iisus care încălca reguli. Un Iisus care lăsase trei sute de dinari să se
risipească. Iuda Î l crede pe Iisus. Este fascinat de învățăturile tânărului
galile ean, dar dorința de a reuși pe plan material î n viață se pare că este
peste cea de a propăși spiritual. Iuda a luat de la arhierei treizeci de
arginți,220 o sută douăzeci de dinari, echivalentul unui venit pe patru
luni de muncă. Salvase ceva din risipa făcută cu mirul. Sunt alte
perspe ctive care spun despre Iuda că nu L -a trădat pentru bani, ci pentru
că diavolul l -a posedat. De două mii de ani sunt inventariate motivele
care l -au făcut pe Iuda să -L vândă pe Iisus. Poate că era și el dezamăgit
de Iisus. Îl văzuse Duminică pe un asin, iar El avea alte așteptări de la
Mesia.

220 Matei 27, 3.

135
Iuda căuta momentul potrivit să anunțe arhiereii unde este Iisus.
Era prea riscant să-L prindă în Betania . Drumul de la Betania la
Ierusalim acum era plin de pe lerini. Gărzile ar fi fost atacate de acești
iudei care -L văd pe Iisus î n lanțuri spre oraș. Astfel că, Sanhedrinul nu
se pronunță pentru arestarea imediată a lui Iisus din frica unei revolte.
Iată încă un argument că Iisus încă era iubit de mulțimile care acum
câteva zilei Îi închinau osanale.
În Miercurea Mare Iisus nu a părăsit Betania.

136
Joi: Cina cea de taină

„Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paștile, ucenicii
Lui L -au întrebat: Unde voiești să gătim, ca să mănânci Paștile? ”

Marcu 14, 12

Prima parte a zilei de J oi este petrecută de Mântuitorul Iisus în
Betania, abia sear a va porni spre Ierusalim. Sfântul Luca relatează că în
dimineața zilei Iisus trimite pe Petru și Ioan la Ierusalim pentru a pregăti
Paștile. Avem rezerve vis -a-vis de pregătirea Paștilor conse mnată de
sinoptici. Relatările Evanghelistului Ioan sunt cele mai complete pentru
această zi; or, el spune că era „înainte de sărbătoarea Paștilor ”.221
Evangheliștii Marcu, Matei și Luca, sinopticii, redau o cronologie puțin
decalată, dar Evanghelistul Ioan arată că masa nu a fost una pas cală.222
La o m asa pascală trebuia să se găsească mielul și nu -l aveau . Era
cel mai important aliment de pe masa de Paști. Mielul este semnul
blândeții și al inocenței. Dumnezeu a avut de la început în minte pe
Hristos când i -a pus pe iudei să jertfească mielul. Și îl vedem pe Ioan
Botezătorul când Îl vede prima oară pe Iisus că zice : „Iată Mielul lui
Dumnezeu , care ridică păcatul lumii ”.223 Faptul că Dumnezeu a lăsat
mielul ca semn pentru jertfa lui Hristos a fo st înțeles și de Isaia: „chinuit
a fost, dar S -a supus și nu și -a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere
s-a adus ”.224 Fără miel nu se poate vorbi de o masă pascală. De
asemenea, l ipsesc plantele amare de la masa . În seara zilei de 14 Nisan
familia venea de la Templu sau sinagogă, fiecar e își spăla mâinile. Masa
era dinainte pregătită și avea pe ea azime, miel pascal fript, vin, ierburi

221 Ioan 13, 1.
222 Vezi Anexa 8.
223 Ioan 1, 29.
224 Isaia 53, 7.

137
amare și un vas cu oțet care să amintească de suferințele părinților lor
din Egipt, de unde Domnul i -a scăpat. Capul familiei lua din azime și le
binecuvâ nta cu formula rituală: „Binecuvântat fii, Doamne Dumnezeul
nostru, Împărate al veșniciei, Care ai făcut să răsară pâinea din pământ ”.
Rupea din azimă, mânca el mai întâi, apoi dădea celorlalți. Apoi lua un
pahar cu vin în care se turna și apă pe care îl consacra: „Binecuvântat
fii, Doamne Dumnezeul nostru, Împărate al veșniciei, Care ai făcut
roada viței ”. După ce a băut capul familiei, dădea și celorlalți. La
sfârșitul mesei se aduceau oficiantului ultimul pahar plin cu vin
amestecat cu apă. Acesta spunea : „Să mulțumim Domnului
Dumnezeului nostru! ” Ceilalți răspundeau: „Binecuvântat fie numele
Domnului, acum și totdeauna! ” Capul familiei rostește o rugăciune de
mulțumire către Dumnezeu, evocând toate binefacerile lui Dumnezeu
de la facerea lumii. Urmau psalmii halel 113 -118, 135-136. Halel
înseamnă laudă, iar Iah este o formă prescurtată pentru Iehova. Când se
lasă întunericul se aprindea o lumânare, act însoțit de formula:
„Binecuvântat fii, Doamne Dumnezeul nostru, Împărate al veșniciei,
Care ai făc ut lămpile de foc (stelele)! ” Cel mai tânăr dintre comeseni
aducea un lig hean și un șervet pentru a spăla mâinile comesenilor.225
Așadar, nu se poate numi cina din ziua de Joi ca fiind masa pascală
pentru că lipsesc atâtea gestu ri rituale, dar lipsesc și alimentele
consacrate evenimentului. Între acest ceremonial avansat de Lege (și
tradiția iudai că) și evenimentul din ziua de J oi sunt discrepanțe. Iisus a
folosit pâine dospită, nu azimă. Azima amintea de faptul că evreii au
pleca t în grabă din Egipt, fără să lase pâinea să fermenteze. Formulele
rituale sunt unele cu totul noi: „Acesta este Trupul Meu … Acesta este
sângele Meu ”. Cina cea de taină poate fi numită o serbare anticipată a
Paștilor iudaic e, dar mai ales o anticipare sacramentală a jertfei
sângeroase.

225 Ene Braniște, Liturgică specială, Ed. Nemira, București, 2002, p. 126 -127.

138
Referitor la această spălare a mâinilor, Iisus nu mâinile, ci
picioarele ucenicilor le spală. Toată istoria lumii este răsturnată acum.
Trebuie precizat că numai Evanghelistul Ioan amintește a cest episod al
spălării picioarelor ucenicilor. Orice formă de domnie și ierarhie din
lume trebuie reanalizată după J oia aceasta. Dumnezeu prin Fiul Se
apleacă și spală picioarele oamenilor. Este o regulă a ospitalității în
Palestina să speli picioarele ce lor pe care i -ai invitat la masă, dar nu
stăpânul casei, ci slugile sale le spălau. Astăzi Împăratul lumii
îngenunchiază în fața robilor pentru a le uda picioarele. Ziditorul a toate
alungă tina de pe picioarele ziditurii. Cel fără de ani strânge în brațel e-
I picioarele celor ce mor. Cel ce a pus vântul în visterii uscă cu un
ștergar apa de pe picioarele celor doisprezece. Acolo era și Iuda
vânzătorul, dar și Petru. Iisus știa ce vor face. Știa ca numai Ioan va
rămâne dintre ei până la capăt cu El, dar El i ubește până la capăt. Știe,
dar dragostea Lui este perfectă. Noi spunem desăvârșită. E un termen
mai ambiguu. Noi nu cunoaștem ce -i perfecțiunea și nu folosim prea
des cuvântul. Acum e momentul să spunem că Iisus avea o dragoste
perfectă. Divina iubire. Dragostea Îl scapă de deznădejdea care -L ia la
trântă de câteva luni, dar care de Duminică e mai intensă ca oric ând.
Dragostea umană șerpui a până să vină Iisus în oameni într-o albie
strâmtă și săracă. După ziua de J oi lumea a fost schimbată. Toată
puterea și măreția ei a fost doborâtă. Stăpânul sl ujește sluga. Robul
devine împăratul. Aici este cheia pentru a descif ra Evanghelia lui Iisus.
Această cheie este umilința. Smerenia Lui este farul umanității, și
suntem îndemnați „să avem aceeași iubire, aceeași simțire, aceeași
cugetare ”.226 Trufia împrăștie binele, iar smerenia alungă răul. Păcatele
umanității sunt biruite prin această smerenie trăită de Dumnezeu.
Smerenia șterge rănile din firea umană. Acest ștergar este înmuiat în
sângele Golgotei ca să tămăduiască chinul pricinuit de pornirile și

226 Filipeni 2, 2.

139
rătăcirile pe care firea umană le -a dezvoltat în ea departe de Dumnezeu.
Oam enii nu învață smerenia și nu primesc harul, pentru care fac
întreaga lume să sufere. Smerenia este calea Lui, deschisă și pentru noi,
pe care învățăm să trăim în pace cu celălalt și cu noi. Să fim
recunoscător i că nu am fost și noi la masa cu Iisus în această zi de J oi.
Mă tem că am fi fost ca Iuda. În cel mai potrivit caz am fi fost Petru,
care a rămas nedum erit de acest Iisus atât de mic: „Doamne, oare Tu
să-mi speli mie picioarele? ”227 Doamne, tu vrei să faci treabă de sclavi?
Doam ne, erau câteva milioane de sclavi în Imperiu, acum sunt mai
mulți cu unul. Acesta -i Dumnezeul creștinilor! Fascinează. Dacă nu
eram creștin, Doamne, m-aș fi îndrăgostit de T ine după ce aș fi citit
acest episod. Nu sunt bucuros că văd un mic Iisus, ci că văd Î mpărat ul
care a străbătut tot cerul să Se îngrijească de om. Acest episod destramă
mitul unui Dumnezeu care a creat lumea pentru a împărăți peste ea, El
a creat -o pentru a -i da tot ce are El, pentru a Se dărui pe Sine, pentru a
oferi lumii șansa să tr ăiască lângă El. Rău găsind omul, n -ai bătut
drumul degeaba, ci ne -ai arătat cum ar trebui să fim. Petru n -a priceput
că de acum întreaga istorie se rescrie. Doamne, ai părăsit slăvi divine să
mergi cu noi pe pământ. Îți mulțu mim!
„Adevărat zic vouă că unul dintre voi mă va vinde ”.228 Sunt
vorbele unui Iisus „tulburat ”, după Ioan. Noi vrem să semănăm cu Iisus,
dar îmi este teamă că sfârșim între frații lui Iuda. Noi tulburăm pe Christ
prin fiecare despărțire de El .
Iartă-mi, Doamne, atâtea cuie,
Ce în mâ ini tot ți -am împins;
Și acele biciuri grele,
Ce de spatele -Ți s-au prins.

227 Ioan 13, 6.
228 Ioan 13, 21.

140
Spălarea picioarelor este un alineat din testamentul lăsat de Iisus
prin care încearcă să configureze relațiile dintre oameni pe temelia
smereniei. După ce Iuda luase să mănânce : „a intrat atunci Satana în El,
iar Iisus i -a zis: Ceea ce faci , fă mai curând ”.229
Era noapte. Evangheliștii Ioan și Luca plasează dialogul lui Iisus
cu Petru la sfârșitul cinei, iar Sfinții Matei și Marcu îl localizează pe
Muntele Măslinilor. Înainte de toate , întâlni m un om care mărturisește
că va fi lângă Iisus indiferent de circumstanțe. Este un jurământ că -L va
urma. Poate nu e chiar un jurământ, ci numai o dorință de a -L urma pe
Iisus. Petru ne amintește că și oamenii mari cad. Dacă Petru nu -L iubea
pe Iisus, că a lăsat toate pentru a -L urma, atunci cine? Și totuși …
Trebuie precizat că Petru a rămas la fel de impulsiv ca la început. Îi
desconsideră pe toți și se supraestimează: „Doamne, cu Tine sun t gata
să merg și la temniță și la moarte ”.230 Iisus îi atrage atenț ia că peste
câteva ore va fi în stare chiar să nege că -L cunoaște. Lecția aceasta
vizează între aga umanitate. Întâlnim un Petru care avea mare încredere
în sine. Credința în tine, că poți singur face toate, este în contrast cu
credința în Dumnezeu. Dumneze u este sprijinitorul, omul dă voința, iar
Dumnezeu vine cu puterea. Pentru misiunea pe care urma să o
desfășoare era nevoie ca ucenicul să înțeleagă cum stau în realitate
lucrurile. Astăzi am întâlnit un Petru care -L uită pe Iisus, cum și noi Îl
uităm de atâtea ori.
Grădina Ghetsimani

„Zicând acestea, Iisus a i eșit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul
Cedrilor, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Lui ”.

Ioan 18, 1

229 Ioan 13, 27.
230 Luca 22, 33.

141

Ioan spune că locul era dincolo de valea Cedrilor.231 Marcu
numește locul: Ghetsimani.232 Pătimirile Domnului din Săptămâna
Mare încep în Grădina Ghetsimani, în ziua de Joi. Totuși, Mântuitorul
n-a pătimit numai în această săptămână. Toată viața lui Iisus, de la
ieslea Bethleemului la Crucea Golgotei, a fost numai durere și suferință.
Se naște într-un staul, în puțina căldură făcută de câteva animale, este
vânat de Irod pentru a fi ucis. Anii Săi au fost greutatea unei cruci
purtată pentru mântuirea lumii. Dar Grădina Ghetsimani rămâne un loc
de referință, că s -a dat aici o cumplită luptă între lumină și întuneric.
Diavolul și -a propus să Îl abată pe Mântuitorul de la misiunea Lui. Au
fost trimiși în Ghetsimani cei mai dibaci discipoli ai Satanei. Sudoarea
Mântuitorului cădea pe pământ ca stropi de sânge. Doctorul Luca
constată că Iisus a ajuns să transpire sânge. Numai Luca reține acest
amănunt dintrei cei patru. Era și medic. Și-a dat seama că se petrece
ceva neobișnuit cu Trupul lui Hristos. Medical această stare este
cunoscută sub numele de hematidroză. Nicăieri pe tot parcursul vieții
Sale pe pământ Iisus nu dovedește ni căieri ca astăzi că este cu ade vărat
om.233 A transpira sânge este un fenomen rarisim. Este cea mai rară
boală din lume. Hematidroza mai este numită și hematohidroză sau
hemidroză. Stresul fizic și psihologic sunt suspectați că provoc ă această
afecțiune. Stresul intens provoacă ruperea vaselor de sânge. Nu este
vorba de nicio minune, dimpotrivă, boala provoacă dureri insuportabile
și este extrem de chinuitoare. Când Ricciotti spune că Iisus acum este

231 Valea Cedrilor sau Valea Chedronului se mai numește și Valea lui Iosafat, care după profeția
lui Ioil va fi locul Judecății de Apoi: „să se trezească toate neamurile și să vină în valea lui
Iosafat, căci acolo voi așeza scaun de judecată pentru toate popoa rele din jur”. Ioil 4, 12
232 Marcu 14, 26.
233 Luigi Malantrucco, Cum a murit de fapt Iisus? Investigațiile unui medic, trad. Ioan I. Ică Jr.,
Ed. Deisi, Sibiu, 2013, p. 130 -131, apud. G. Ricciotti, Vita di Gesu Cristo, Cita del Vaticano,
1951, p, 681.

142
mai om ca oricând vrea să sublinieze această teamă care -L macină pe
Domnul. Hristos arată că Se teme de chinurile pe care din postura de
Dumnezeu le cunoaște că vor urma . Se teme de moarte. Sunt atât de
umane aceste stări. Cine dintre oameni în fața morții nu are neliniști?
Dar nu moartea, c ât chinurile dinainte Îl speriau pe Iisus.
În Ghetsimani Hristos trăiește toate neliniștile umanității,
retrăiește toate despărțirile dintre om și Dumnezeu. Și Hristos ne învață
ce să facem când suntem înconjurați de necaz. El a îngenunchiat și Se
ruga. Iudeii se rugau în piciore, Iisus este devastat, doborât la pământ.
Atunci un înger a fost trimis din cer să -L întărească. Să ne amintim de
episodul din cealaltă grădină, a Edenlui, în care diavolul le spune
părinților noștri, să nu asculte de porunca lui Dumnezeu, ci să ia din
acel pom: „când veți mânca … veți fi ca Dumnezeu ”. Iisus când intră
în Ghetsimani le spune celor care -L însoțeau: „Rugați -vă, ca să nu
cădeți în ispită ”.234 Așadar, rugăciune a ne întărește pentru a trece ispita
și pentru a nu-L revinde și noi pe Dumnezeu. Dacă reflectăm la cele
două episoade derulate, Eden și Ghetsimani, vedem cum în Eden Adam
se desparte de Dumnezeu și se ascunde de El, iar în Ghetsimani vedem
cum Hristos prin rugăciune rămâne fidel lui Dumnezeu, Îl caută pe
Dumnezeu. Ghetsimani și Eden sunt două grădini și două alegeri.
Dacă Eva a fost înșelată cu pof ta stomacului și trufia vieții: „ veți
fi ca Dumnezeu ”, Iuda a fost momit cu iubirea de bani, înavuțirea. În
Eden diavolul intrase într -un șarpe, acum intrase în om, în Iuda. Așa s –
a ajuns ca Satana prin Iuda în ziua de Joi să facă din semnul prețuirii,
din sărut, o forță prin care s -a dezlănțuit ura. „Iar vânzătorul le -a dat
semn, zicând: „Pe care -L voi săruta, Ac ela este: puneți mâna pe El. Și
îndată, apropiindu -se de Iisus, a zis: Bucură -Te, Învățătorule! Și L -a
sărutat ”.235 Sărutul este un act al prieteniei, dar diavolul vrea acum să -l

234 Luca 22, 40.
235 Luca 26, 48:49.

143
facă semn al urii, adică sărutul trădării, al lipsei de sinceritate.236 Dar n –
a reușit. Sărutul a rămas și astăzi o măr turie a iubirii. Totuși, în
Ghetsimani omul renunță încă o dată la părtășia cu Dumnezeu, după ce
deunăzi Adam mai renunțase o dată la El. Iuda Îl vinde, Petru se
leapădă. Iisus experimentează tră darea celor apropiați. Dar Ghetsimani
e mult mai mult decât trădarea lui Iuda. Iisus resimte toată vinovăția
umanității de la Adam încoace , tot ce ea ce a fost și ceea ce va fi.
Experimentează ruptura de Dumnezeu. Ce speriat a fost Hristos când a
simțit dis tanța dintre om și Dumnezeu în Ghetsimani. Nu doar trădarea
lui Iuda, ci toate trădările dintre soți, dintre copii și părinți, dintre frați
sau surori, dintre oamenii toți se năpustesc asupra lui Hristos; toate
desfrânările și toată ura, răceala dintre semeni și blestemele lor;
asupririle celor mari asupra celor mici, foametea sărmanilor,
înfrigurarea celor fără de adăpost; teama lumii toate și întristările atâtor
mame rămase fără copii am pătruns atunci în Iisus; uciderile de la Cain
încoace și toată batjocura au mai intrat în inima lui Iisus. Trebuia să le
ia toate pe Sine pentru a le arde, pentru a le alunga, pentru a -l dezrobi
pe om de acestea toate și multe altele. De asemenea, Iisus mai avea o
mare teama pentru judecata celor ce -l judecau strâmb. Iisus Își alege cu
grijă vorbele în fața arhiereilor Ana și Caiafa, a lui Pilat sau Irod, pentru
că nu vrea să -i comporomită definitiv. Dumnezeu rămâne fidel omului,
pentru că Domnul iubea sincer. Fid elitatea este calitatea celor ce iubesc
sincer. După aceste detalii se poate înțelege de ce Iisus transpiră sânge.
Tot în această zi de Joi Evanghelistul Ioan relatează un fel de
cuvântare de despărțire ținută de Iisus . În primele rânduri apare
îndemnul de a nu lăsa inima noastră să fie tulburată. Mai aflăm că în
casa Tatălui mai multe locuri sunt . Iisus Se duce acasă. Cea mai precisă
coordonată a lumii noastre este acest cuvânt: acasă. Iisus Se duce acasă

236 Sfântul Luca al Crimeei , La porțile Postului Mare , Editura Biserica Ortodoxă, București,
2004, p. 43.

144
să pregătească și omului un loc . Este casa Lui, dar poate fi și casa
umanității . Sintagma „mai multe locuri sunt ” ce poate însemna? O casă
cu mai multe cămări. Împărăția va fi asemenea unui sat. În centru
satului astăzi stă Biserica, atunci va sta chiar Dumnezeu. S atul lui
Dumnezeu va fi condus de El . Expresia mai multe locuri vrea să
propună o oarecare ierarhie a oamenilor în funcție de lucrarea virtuții.
În jurul lui Dumnezeu vor sta patriarhi, profeții, apostolii, martirii, cei
din celelalte categorii de sfinți . Împărăția este un sat al lui Dumnezeu
în care vor intra cei care păzesc poruncile lăsate. Minimul cerut este
împlinirea celor zece porunci, a fericirilor, a poruncii celei mari a
dragostei, și a faptelor milei trupești și sufletești. Avea Iisus să zică
despre cei care -L iubesc că sunt cei care păzesc poruncile Lui. Ultima
lui porunc ă lăsată întregii umanități este să ne iubim cu El ne -a iubit pe
noi. Iisus î ncheie discursul printr -un puternic îndemn de a lupta:
„acestea vi le -am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazu ri
veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea ”.237

Rugăciunea lui Iisus
„Acestea a vorbit Iisus și, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte,
a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească.
Precum I -ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viața veșnică
tuturor acelora pe care Tu i -ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică:
Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus
Hristos pe Care L -ai trimis. Eu Te -am preaslăvit pe Tine pe pământ;
lucrul pe care M i l-ai dat să -l fac, l -am săvârșit. Și acum, preaslăvește –
Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut -o la Tine, mai
înainte de a fi lumea. Arătat -am numele Tău oamenilor pe care Mi i -ai
dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i -ai dat și cuvâ ntul Tău l -au

237 Ioan 16, 33.

145
păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi -ai dat sunt de la Tine; pentru
că vorbele pe care Mi le -ai dat le -am dat lor, iar ei le -au primit și au
cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M -ai
trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei
pe care Mi i -ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale
Tale sunt ale Mele și M -am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în
lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește -i în
numele Tău, în care Mi i -ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi.
Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i -ai
dat; și i -am păzit și n -a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca
să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc
în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le -am dat cuvântul Tău
și lumea i -a urat, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din
lume. Nu Mă rog ca să -i iei din lume, ci ca să -i păzești pe ei de cel
viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește –
i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M -ai
trimis pe Mine în lume, și Eu i -am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă
sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfinț iți întru adevăr. Dar nu
numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin
cuvântul lor. Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu
întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu
M-ai trimis. Ș i slava pe care Tu Mi -ai dat -o, le-am dat -o lor, ca să fie
una, precum Noi una suntem. Eu în ei, și Tu în Mine; pentru ca ei să fie
în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M -ai trimes, și că
i-ai iubit, cum M -ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca , unde sunt Eu, să
fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i -ai dat, ca să vadă slava mea
pe care Mi -ai dat -o, pentru că Tu M -ai iubit pe Mine mai înainte de
întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te -a cunoscut, dar
Eu Te -am cunoscut, și aceș tia au cunoscut că Tu M -ai trimis. Și le -am
făcut cunoscut numele Tău și -l voi face cunoscut, că iubirea cu care M –
ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei ”. Ioan 17

146

Rugăciunea celebră rostit ă de Iisus în Ghetsimai în Marea Joi
rămâne pentru oameni un exemplu peste ani de comportare în fața lui
Dumnezeu . Iisus nu folosește cuvinte sofisticate când Se roagă. El Se
roagă pentru Sine, pentru ucenici și pentru cei din toate veacurile care
vor crede în lucrarea Lui. Iisus este Dumnezeu, dar și om. Acum Se
roagă ca om. Ar fi o contradicție ca Iisus Dumnezeu să Se roage la El.
Ce a cerut Iisus în rugăciune pentru Sine? N -a cerut nimic din cele ce
cerem noi. A cerut să fie preamărit. Se poate desprinde urgența cererii,
că a venit ceasul. La ce se referă venirea ceasului? Conflictul dintre
diavol și Iisus este pe cale să înregistreze punctul culminant . Ideea de
preamărire trebuie înțeleasă corect. Ii sus cere binecuvântarea de la
Tatăl, ajutorul în ce urmează. A preamări înseamnă a cinsti, a
binecuvânta, a ferici , a onora. Iisus cere să fie ajutat. Vrea să fie inspirat
cu putere și curaj, iar această preamărire, glorificare atinge punctul
culminant pri n învierea din morți. Fiul motivează că prin acest ajutor va
fi premărit chiar Tatăl. S-a îmb răcat Fiul în haina înrobitoare de om
pentru a împlini misiunea din veșnicii: recuperarea omului. Aceasta este
suprema misiune a lui Iisus. Porțile cerului trebu iau redeschise pentru
om. Pasajul din Filipeni 2:5 -11 este numit de teologul catolic Ralph
Martin: Carmen Christi.238 În acest pasaj se descrie umilința
Mântuit orului, dar și această preamărire cerută acum de Iisus. Primele
trei strofe sunt coagulate pe realitatea crucii, pe umilință, pe misterioasa
suferință, iar după versul „Da, până la moarte pe cruce!” se descrie
starea de preamărire a Mântuitorului (Filipeni 2, 6 -11):239

238 Ralph P. Martin, Carmen Christi: Philippians 2:5 -11 in recent interpretation and in the
setting of earl y Christian worship, Ed. Eerdmans, Grand Rapids, 1983, p. 24.
239 Această traducere poetică a paragrafului din Filipeni 2, 6 -11 poate fi consultată în cartea N.
T. Wright, Ziua în care a început revoluția, regândind sensul Crucii lui Iisus, Ed. Deisis, Sibiu,
2017, în traducerea lui Ioan I. Ică Jr..

147
„Deși era în forma lui Dumnezeu,
El n-a privit egalitatea Sa cu Dumnezeu
Ca pe o paradă
ci S-a golit pe Sine Însuși,
și a primit forma unui sclav,
născându -Se în asemănarea oamenil or;
și, având înfățișare omenească
S-a umilit pe Sine Însuși
Și S-a făcut ascultător până la moarte,
Da, până la moarte pe cruce!
și așa Dumnezeu L -a înălțat,
și i-a dat ca favoare a Sa
Numele care e dincolo de tot numele;
Iar acum în numele lui Iisus
se pleacă orice genunchi în cer,
pe pământ, și chiar sub pământ,
și orice limbă să mă rturisească
că Iisus, Mesia, e Domn,
spre slava lui Dumnezeu Tatăl ”.
Așadar, Iisus cere putere să treacă prin pătimiri și prin moarte,
cere învierea și mai cere înălțarea. Nu pentru Sine erau toate acestea, ci
pentru noi. Iisus S e mai roagă și pentru ucenicii Săi, pentru cei care vor
lupta pentru înnoirea lumii, și pentru cei ce vor crede în El prin trimișii
Săi. Legătura dintre El și Tatăl cere să fie și între ei. Rugăciunea aceasta
este una a unității. Ce trist trebuie să fie acum Iisus că omu l a împărțit
și a despărțit ce trebuia să rămână unit.

148
În ace astă rugăciune, ca și în celebrul Tatăl nostru, Iisus Se
adresează cu apelativul de Tată . Abba este cea mai potrivită adresare
pentru a descoperi lumii încrederea pe care Iisus o are în Dumnezeu ,
propunând, totodată, apropierea omului de Dumnezeu, dar și a lui
Dumnezeu față de om. Acest Abba e cea mai frumoasa declarație de
dragoste care pornește din inima omului Iisus și Îl caută pe Tatăl din
cer. Dintr -o dată spațiul și timpul dintre Dumnezeu ș i oameni devin
nuli.
În Ghetsimani Iisus Se retrage și ia cu Sine pe Petru și fiii lui
Zevedeu, cărora le cere să privegheze cu El. Iisus îi surprinde de trei ori
dorminând. Iisus a fost lăsat să lupte singur.

Arestarea lui Iisus

„Sculați -vă să mergem, iată s -a apropiat cel ce M -a vândut. Și pe
când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și
împreună cu el mulțime multă, cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și
de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le -a dat semn, zicând: Pe care –
L voi săruta, Acela este: puneți mâna pe El. Și îndată, apropiindu -se de
Iisus, a zis: Bucură -Te, Învățătorule! Și L -a sărutat. Iar Iisus i -a zis:
Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu -se, au pus mâinile
pe Iisus și L -au prins. Și iat ă, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând
mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i -a tăiat urechea.
Atunci Iisus i -a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia,
de sabie vor pieri. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tat ăl Meu și să –
Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum
se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie? În ceasul acela, a zis
Iisus mulțimilor: Ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii și cu ciomege, ca să
Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam și n -ați pus mâna
pe Mine. Dar toate acestea s -au făcut ca să se împlinească Scripturile

149
proorocilor. Atunci toți ucenicii, lăsându -L, au fugit ”.

Matei 46, 56

Iată un Iisus legat și străjuit. Chiar El se miră și le cere explicații
celor ce L -au prins, că au ieșit cu săbii ca după un tălhar.240 Cine l -a
arestat pe Iisus? Garda Templului sau romanii? Romanii nu l -au arestat ,
ei l-au răstignit. Dacă n u aveau niciun motiv să-L aresteze, de ce L -au
ucis? Vom vedea imediat. Marcu descrie arestarea făcută de o mulțime
condusă de Iuda, reunind arhierei, cărturari și bătrâni.241 Iisus a fost
reținut de așa numita gardă a T emplului. Această poliție a Templului
era formată din levi ți și era la dispoziția Sanhedrinului.
Nefericitul Malhus își pierde o ureche. Ce bine că Domnul era
acolo pentru a -l vindeca . Petru este certat pentru a nu știu cât a dovadă
de impulsivitate. Iisus rămâne singur, ucenicii „lăsându -L au fugit
toți”.242 Nu-i tragem la răspundere că au fugit. Iisus nu dorea să se
ajungă la un conflict. Domnul le-a interz is riposta. Ce mai era de făcut?
Să rămân ă ca niște miei cu Iisus? Alta era misiunea lor. Cu adevărat
miei au fost și e i. Au scăldat pământul cu sângele lo r dat pentru Hristos.

240 Vezi Aneza 8.
241 Marcu 14, 43.
242 Marcu 14, 50.

150
Vineri: Sentința procesului lui Iisus: r ăstignirea

„Deci ostașii și comandantul și slujitorii iudeilor au prins pe
Iisus și L -au legat. Și L -au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa,
care era arhiereu al anului aceluia ”.
Ioan 18, 12 -13

Iisus este adus în fața fostului arhiereu Ana. Numai Petru și Ioan
au venit pe urmele lui Iisus în curtea arhiereului Ana. Iisus este
abandonat de ucenici. Se temeau că vor fi arestați și ei, cu toate că
sărutul lui Petru trebuia să -i liniștească. Soldații veniseră în Ghetsimani
numai pentru Iisus. De ce Iisus este dus la Ana? Ana nu avea nicio
autoritate legală. Sinopticii nu amintesc de interogatoriul lui Ana, știm
că a existat de la Evanghelistul Ioan. Ana, chiar dacă a ajuns la vârsta
senectuții, a știut să păstreze influența și puterea . Oficial nu avea nicio
titulatură, ci numai cea de fost mare preot și socru al arhiereului în
funcție Caiafa . Iudeea ajunsese țara nepoților, a ginerilor, a mătușilor.
Romanii au condus Iudeea prin acești interpuși.243 Ana, numit de
Josephus Flavius Ananus, a fost numit ma re preot de romani în anul 6
d.Hr. și a condus până în anul 15 d.Hr.. Caiafa ar fi deținut funcț ia de
mare preot din anul 18 d.Hr. până în anul 36 d. Hr.. Fusese numit
arhiereu de predecesorul lui Pilat: Valerius Gratus. După mandatul lui
Caiafa se succed la conducere alți cinci fii ai lui Ana.244 Ana chiar
reuși se să clădească o dinastie. El era capul din spate. El manevra

243 Pentru reconfigura relațiile dintre liderii religioși ai evreilor și romani trebuie analizat anul
63. î.Hr., când Pompei a cucerit Ierusalimul, devastat de acel război civil iscat de copiii
Alexandrei. Poporul era atașat de Tem plu. Cine controlează Templul controlează și poporul.
Romanii au înțeles acest fapt și și -au rezervat dreptul de a numi sau destitui arhiereul. Așadar,
Ana a fost un fel de funcționar roman.
244 Nick Page, op.cit, p. 202 -203, apud. Vanderkam, From Joshua to Caiaphas: High Priests
After the Exile, p. 420.

151
lucrurile în direcția pe care o dorea. Așadar, Ierusalimul era condus de
această familie în vremea lui Iisus.
Marele preot era președintele Sinhedrinului. De jure Sinhedrinul
era adu narea instituită chiar de Dumnezeu , dar ajunsese în vremea lui
Iisus o instituție care și -a pierdut mandatul divin. Dumnezeu vorbise lui
Moise: „Adună -Mi șaptezeci de bărbați, dintre bătrânii lui Israel, pe
care-i știi tu că sunt căpetenii poporului și sup raveghetorii lui, și adu -i
la cortul adunării, ca să stea cu tine acolo. Că Mă voi pogorî acolo și
voi vorbi cu Tine și voi lua din duhul care este în tine și voi pune peste
ei ca să ducă ei cu tine sarcina poporului și să nu o duci numai tu
singur ”.245 Sub Irod Sinhedrinul era numai un organ consultativ în
domeniul religios. După moartea sa din 4 î.Hr., dar mai ales de când
Roma va conduce direct provincia, anul 6 d.Hr., sanhedrinul avea
însărcinarea de a răspunde în cazuist ica religiosă . În vremea lui I isus
Sinhedrinul avea rolul de a legitima în fața iudeilor vrerile familiei mai-
marelui Ana . El este șeful de clan. Legal n u era ca Iisus să ajungă la
Ana, numai dacă se poate admite că a existat o fază precontencioasă a
procesului administrată de ex -arhiereu .
Ana, vulpoiul Ierusalimului, întreabă pe Domnul despre ucenicii
Lui și despre învățătura Lui. Iisus îi cere să -i întrebe pe cei ce mereu Îl
ascultau. Domnul știa că Ana nu avea gânduri alese. Bătrânul arhiereu
Îi cunoștea învățătura, cunoștea și cine -I sunt ucenicii. Acum Ana caută
motive de învinuire .
O slugă a arhiereului Îl pălmuiește pe Domnul. Este o încălcare a
procedurii de judecată. Inculpatul în timpul procesului nu trebuie bătut.
Din Vinerea Mare omenirea are o scenă din care fiecare suntem chemați
să facem parte. Un Iisus pălmuit, ce Se lasă pălmuit. Iisus nu ridică
mâna, ci numai întreabă umil: „Cu ce am greșit de mă bați, iar de n -am
greșit de ce mă bați? ” Cel cu oștiri de înger i nesfârșite nu ridică pumnul,

245 Numeri 11, 17 -17.

152
ci numai un gând blând , interogativ , a lăsat celui ce L -a lovit: „de ce mă
bați? ” Cine era acest om care a dat în Iisus? Un argat de la palatul ex –
arhiereului Ana, care prin acest gest declara supunere oarbă șefului său.
Este un act tipic de servilism ieftin.
Aducerea lui Iisus în fața lui Ana poate fi adusă în perimetrul legii
în condițiile în care vom admite că suntem în faza premergătoare formei
procesuale , un fel de avertisment lansat de Ana. După faza
precontencioasă Iisus mai are numai cele două variante: condamnarea
sau achitarea.

Iisus ajunge la arhiereul în funcție Caiafa

Ana Îl trimite la Caiafa în zorii zilei. Acum începe , de fapt,
procesul lui Iisus. Trebuie să fi fost trecut de ora cinci dimineața. Avem
o referință clară dată de Scriptură . Petru , care L -a însoțit pe Hristos la
palatul lui Caiafa, se leapădă pe când cânta cocoșul ;246 or, coc oșul este
vestitorul răsăritului; soarele nu răsărise, dar nici nu mai avea mult. Ora
cinci ar fi foarte plauzibilă. În vremea în care Iisus este interogat, Petru
se leapă dă de Iisus. „Nu cumva ești și tu dintre ucenicii Omului aceluia?
Acela a zis: Nu sunt”.247 Petru este omul de piatră, cel plin de curaj, că
a lăsat corabia și a călcat pe apă spre Domnul.248 Un astfel de om astăzi
este doborât. Cade. Se desparte de Domnul. A petrecut trei ani de zile
cu Iisus, dar acum spune că nu -L cunoaște pe Acesta. A v ăzut atâtea
minuni făcute de Iisus: morți înviați, boli vindecate, draci alungați. Un
astfel de om astăzi se teme. Teama l -a paralizat. Teama a făcut din Petru
un mincinos. Așa că indiferent pe ce treaptă a sfințeniei e omul, nu este
străin de posibilitate a de a cădea.

246 Marcu 66, 72; Matei 58, 69, 75.
247 Ioan 18, 17.
248 Matei 14, 28.

153
La Caiafa Iisus este întâmpinat de mai -marele prelat, însoțit de
cărturari și bătrâni. Membrii Sin hedrinului erau prezenți. În dimineața
de vineri, Iisus este judecat de C aiafa, marele preot și de cei șaptezeci
de consilieri ai lui, Sin hedrinul. Din această adunare face parte și
Nicodim din Arimateea, dar el se pare că nu a fost convocat. Sfântul
Luca vorbește despre o adunare a Sin hedrinului în dimineața de vineri:
„Și când s -a făcut ziuă, s -au adunat bătrânii poporului, arhiereii și
cărturarii și L -au dus pe El în Sinhedrinul lor ”.249 Este o ședință
prelungită, care începuse în miez de noapte. Vedem că lui Iisus I Se
fabrică un proces. Se știa sentința înainte de desfășurarea procesului.
Totuși, acest for de conducere nu avea jus gladii, numai prefectul avea
dreptul de viață și de moarte. Sunt plătiți martori mincinoși de arhierei.
Este pus la zid de doi martori cu argumentul că El a spu s că va dărâ ma
Templul ș i în trei zile va ridica altul: „au venit doi și au spus: Acesta a
zis: Pot să dărâm Templul lui Dumnezeu și în trei zile să -l clădesc ”.250
Un Iisus terorist? Ei vor să -L arate un conspirator al terorii, dar ce blând
era Iisus. Cât de neadevărată este mărturia. Iisus a spus : „dărâmați
Templul acesta și în trei zile îl voi ridica ”. Nu spune că El îl va dărâma.
El vrea să -l ridice din nou. Iudeii erau foarte sensibili când venea vorba
de Templu. Tânguitorul proroc, Ieremia, care a profețit în Israel în
vremea în care se pregătea marele exil din Babilon, deci înainte de 586
î.Hr., a fost trimis de Dumnezeu să le vorbească despre Templu:
„Templul acesta va fi ca Șilo și cetatea aceasta se va pustii ș i va rămâne
fără locuitori? ”251 Templul a deve nit de necinste în fața Domnului. Da,
Templul acela din cărămizi de aur, capodopera vremii sale , nu este pe
plac Dom nului din cauza celor care intră în el. Nu Templul sfințeș te, ci
cei care intră în el îl fac sfânt, remarca și Sfântul Ioan cel cu Gura de

249 Luca 22, 66.
250 Matei 26, 60 -61.
251 Luca 26, 9.

154
Aur. Templul era frumos, atât de frumos, dar cei care slujeau în el s -au
păcătoșit. A ajuns atât de necurat, încât înainte de robia Babilonului, se
numea peșteră de tălhari și viziuină de hienă. Dar nu de Templul din
Ierusalim vorbea Iisus. Evanghelistul Ioan explică pe larg episodul : „El
vorbea despre templul trupului Său ”. Și nu a mințit. După trei zile va
ridica din moarte, va rezidi Trupul Său. Să revenim la un mic detaliu.
Vedem că zice că doi martori au venit. Precizarea este foarte prețioasă
pentru a înțelege procedura penală de judecată a acestui popor. Din
vremea lui Moise Dumnezeu le-a dat o poruncă: „ nu ajunge numai un
martor pentru a vădi pe cineva de vreo vină sau de vreo nelegiuire sau
de vreun păcat de care s -ar fi făcut vinovat, ci orice pricină să se
dovedească prin spusa a doi sau trei martori ”.252 Din acest motiv erau
doi martori mincinoși , și nu unul .
Nu această acuzare va fi cea pentru care va fi condamnat Iisus. A
doua întrebare păstrată în Evanghelii, adresată de însuși Caiafa, este
dacă El este Fiul Lui Dumenzeu.

„Iar El tăcea și nu răspundea nimic. Iarăși L -a întrebat arhiereul
și I-a zis: Ești tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu
sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de -a dreapta Celui
Atotputernic și venind pe norii cerului. Iar arhiereul, sfâșiindu -și
hainele, a zis: Ce trebuință mai avem de martori? Ați auzit hul a. Ce vi
se pare vouă? Iar ei toți au judecat că El este vinovat de moarte. Și unii
au început să -L scuipe și să -I acopere fața și să -L bată cu pumnii și să –
I zică: Proorocește! Și slugile Îl băteau cu palmele ”.
Marcu 61, 65

Iisus recunoaște că El este Fiul lui Dumnezeu. Caiafa își sfâșie
hainele? Da. Potrivit unei tradiții rabinice, oricine auzea că numele

252 Deuteronom 19, 15.

155
divin era blasfemiat era obligat să -și sfâșie veșmintele. Forma de
blasfemie de care este acuzat Iisus este că S -a făcut pe Sine egalul lui
Dumnezeu. El nu a fost acuzat că a vorbit împotriva lui Dumnezeu, ci
pentru că Se face deopotrivă cu El.
Desigur, gestul unei persoane de a -și sfâșia hainele avea valoare
în ochii lui Dumnezeu doar dacă sentimentele acesteia erau sincere.
Sfâșierea hainelor de către Caiafa era un semn de adâncă întristare
pentru ce a auzit de la Iisus. Dar Ioil va spune mai târziu că Domnul
vrea să ne sfâșiem inimile, nu hainele. Vorbea despr e adevărata
pocăință. Ei au făcut din porunca lui Dumnezeu dată lor prin Moise un
simplu act public, fără să mai conțină și substratul spiritual. Moise
lăsase scris: „ hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; toată
obștea să -l ucidă cu pietre. Sau străinul, sau băștinașul, de va huli
numele Domnului, să fie omorât ”.253 Pe acest verset din Cartea Levetic
Iisus este condamnat că a hulit. Această acuzație pentru hulire va fi, de
fapt, cea pe care Caiafa o va folosi pentru a justifica condamnarea lui
Iisus.
Marea eroare judiciară a Sin hedrinului este că nu oferă părâtului
dreptul la apărare. S-a produs o violare gravă a regulilor procedurale
penale ebaice. Sunt și alte abateri consistente . Mișna interzicea
adunările Sanhedrinului pe timpul nopții, adunările din ajunul Sabatului
și întrunirile din timpul Paștilor. Mișna reunește opinii și dezbateri
juridice pe care se bazează dreptul religios iudaic. Se încalcă Tora orală
în procesul lui Ii sus, dar și Tora scrisă. Sinhedrinii L-au găsit vinovat
de moarte. Vina principală era hula împotriva lui Dumnezeu, că S -a
făcut pe Sine Fiul din veșnicii al lui Dumnezeu. Pentru această vină
Iisus nu trebuia să fie omorât prin răstignire, ci Moise în Cartea Levetic
condamna un hulitor la moarte prin lovire cu pietre: „ hulitorul numelui

253 Levetic 24, 25 -26.

156
Domnului să fie omorât neapărat; toată obștea să -l ucidă cu pietre ”.254
Prin urmare, este o altă încălcare a procedur ii penale iudaice. Iisus
trebuia ucis cu pietre dacă a fost găsit vinovat de hulire, nu răstignit.
Procedura penală ce trebuia aplicată în cazul Mântuitorului era
aceasta:255 membrii sin hedrini erau dispuși în sală în formă d e semicerc.
Iisus stătea în mijlocul lor pe un podium înălțat. Era un avocat al apărării
lângă Iisus. Doi grefieri consemnau depozițiile, unul pe cele pro, altul
pe cele contra. Caiafa, președintele Sinhedrinului, deschidea ședința și
enunța chestiunea, concis și obiectiv. Erau martori ai acuzării, dar și ai
apărării. Majoritatea voturilor decidea. O sentință de achitare se putea
publica în aceeași zi, dar una de acuzare abia a doua zi . În cazul lui Iisus
a doua zi era sabatul. Sinhedrinul se adună după jertfa de dimineață de
la Templu. Acum se adună în miez de noapte. Plătește martori
mincinoși. Nu ascultă depoziții în favoarea inculpatului. Fără citarea și
audierea lor procedura era defectuoasă. Audierea are loc în casa
arhiereului, noaptea, fără martori ai apărării, cu martori ai acuzării
plătiți să mintă. Caiafa încearcă să dea o oarecare legalitate actelelor,
dar vedem că erau atâtea încălcări procedurale.

Iisus ajunge la Pilat

Sinhedrinul nu putea emite sentința la moarte. Este principalul
motiv pentru care I isus este trimis la Pilat. Trebuie să fie înainte de șapte
dimineața. Prefectul Iudeei nu -I găsește nicio vină. Pilat era trimisul
Romei în teritoriu. Era al cincilea prefect de când cezarul Octavian l -a
alungat în exilul din Galia pe Arhelau, fiul lui Irod cel Mare. Au fost
cel puțin două episoade controversate derulate între iudei și Pilat.

254 Levetic 24, 16.
255 Ioan Fruma, Grigorie Marcu, Procesul Mântuitorului, Ed. Andreiana, Sibiu, 2011, p. 292 –
299.

157
Printre primele acte oficiale ale noului prefect în anul 26 d.Hr. se
numără și acela că a hotărât să intre în Ierusalim cu „efigiile lui Tiberiu,
care fuseseră prinse de prăjinile steagurilor, deși legile noastre interzic
cu desăvârșire introducerea chipurilor ”.256 Pentru iudeii era o formă
clară de idolatrie. Însuși Tiberiu va interveni și va cere prefectului să
scoată scuturile din cetate. Celălalt episod se referă la dorința lui de aș
procura luxul de la Roma. Venea din „cetatea termelor și apeductelor ”,
zice Papini, iubind, mai mult ca orice, îmbăierile ”.257 Vrea un apeduct
să aducă apă în Ierusalim, pe care se gândește că -l va construi cu
fondurile sacre de la Templu. A reușit să provoace o mare revoltă.
Atunci „Pilat a îmbrăc at așadar în straie iudaice o mare ceată de oșteni
care-și ascundeau sub veșmânt niște ciomege și i -a trimis în locul unde
puteau să -i încercuiască mai lesne pe iudei, dându -le porunca să -i
împrăștie după aceea. De îndată ce iudeii au început să -i arunce
insultele lor, el a dat semnalul convenit oștenilor săi: aceștia au năvălit
deopotrivă peste cetățenii pașnici ca și peste răzvrătiți, pedepsindu -i
mai aspru decât le poruncise Pilat. Iudeii n -au vrut să renunțe deloc la
încăpățânarea lor, dar cum întâmpina u cu mâinile goale niște oameni
înarmați, mulți dintre ei au murit acolo, iar alții au fost răniți. În felul
acesta a fost înăbușită răzvrătirea ”.258 Prin urmare, r elațiile lui Pilat cu
supușii iudei nu sunt cele mai cordiale, există chiar o tensiune.
De ce se afla Pilat la Ierusalim? Paștile aminteau de momentul
dezrobirii poporului iudeu din asuprirea egipteană. De fapt, această
sărbătoare avea în ea sâmburii unei revoluții. Paștile iudeilor aminteau
cum Domnul a scos poporul Său din robie și i -a reda t libertatea. Iudeii
așteptau un nou triumf al Domnului pentru ei . De această dată romanii
sunt cei care vor trebui să înfrunte mânia Dumnezeului lui Israel. Pilat

256 Josephus Flavius, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, trad. Gheneli Wolf și Ioan
Acsan, Ed. Hasefer, București, 1997, p. 444.
257 Giovanni Papini, Viața lui Iisus, Ed. Orizonturi, București, 2012, p. 360.
258 Idem, p. 445.

158
a înțeles că de Paști pot să apară mișcări de rebeliune. Prin urmare,
prefectul lua măsuri d e securitate sporite. Erau riscuri atât de evidente
încât Pilat va părăsi în aceste zile reședința cotidiană din Cezareea
Maritimă pentru a supraveghea personal desfășurarea evenimentelor
din Ierusalim. Palatul lui Irod cel Mare din Ierusalim va deveni
pretoriul, reședința oficială a guvernatorului roman când se afla în vizită
la Ierusalim, loc unde va fi judecat și Iisus de către Pilat.
Astfel că, Pilat era pus într -o situație delicată. De ce să aibă un
nou conflict cu iudeii? Ce ar spune cezarul despre un nou conflict? Pilat
era preocupat de imaginea sa în fața lui Tiberiu. Pilat face parte din
clasa cavalerilor, a doua clasa din Imperiu l roman . Nu era senator.
Numele de Pilat, Pilatii, înseamnă suliță. Prefectul provine dintr -o
familie de soldați. Fusese soldat de carieră și acum a fost promovat să
conducă Iudeea. Titlul său este de Prafectus Iudaeae – Prefectul Iudeei.
O inscripție desc operită în 1961 de un arheolog italian în Cezareea este
unica dovadă despre funcția deținută de Pilat, dar și despre dorința
prefectului de a -i face pe plac împăratului. Inscripția era pe un
Tiberieum, un templu dedicat lui Tiberiu. Practica era ca împăraț ii
romani să fie numărați între zei, dar aceasta numai după moartea
acestora. De ce Pilat îl zeifică pe Tiberiu înainte de moarte? Tibereium
a apărut din dorința lui Pilat de a se revanșa față de împărat. Începuse
cu stângul relația cu iudeii. Datoria pref ectului era să aducă bani și să
păstreze pacea,259 iar Pilat crease dezordine. Prin acest gest Pilat căuta
să recâștige încrederea împăratului de la Roma. Șeful direct al lui Pilat,
dacă se îngăduie formularea, era legatul Siriei, ales dintre senatorii
roman i, care își exercita funcția de la Roma: or, Tiberiu din 26 părăsise
Roma, conducând de la distanță. A lăsat guvernarea pe mâna
locotenentului Aelius Sejanus. Așadar, Pilat este relativ liber în vremea
în care L -a judecat pe Iisus .

259 Nick Page, op.cit, p. 217 -2019.

159
Ajunși cu Iisus la Pilat, i udeii nu intră în pretoriu. A intra în casa
unui păgân, cum era Pilat în ochii lor, era caz de spurcare, de necurăție.
Erau Paștile lor. Seara era celebra masă pascală. Orice iudeu trebuia să
rămână curat. Din acest motiv îl vedem pe Pilat că face ture între
pretoriu și c urtea în care așteptau iudeii. „Deci Pilat a ieșit (din pretoriu)
la ei afară și le -a zis: Ce învinuire aduceți Omului acestuia? ”260 Argații
cărturarilor și arhiereilor răspund foarte obraznic: „dacă Acesta n -ar fi
răufăcător, nu ți L -am fi dat ție ”. Pilat vede că este pus să judece o cauză
cu substrat religios. A fost osândit la moarte că recunoscuse egalitatea
Lui cu Dumnezeu , dar în fața lui Pilat Iisus este prezentat ca un răzvrătit
politic. Pilat n u pare interesat de caz. Pe lângă toate acestea, atitudinea
arogantă și neobrăzată a acestor servitori ai mai -marilor iudei îl vor face
pe Pilat să nu -și dorească să se implice: „Luaț-L voi și judecați -L după
legea voastră ”. Dar ei doreau să -L omoare și acest drept nu mai era al
lor. Erau două sisteme de drept diferite. Sistemul juridic iudaic era unul
religios, dar cel oficial era cel roman. Așadar, acuzația Sinhedrinul ui că
Iisus a hulit nu era incriminată de dreptul roman. Iudeii au reușit să
păstreze independența religioasă, chiar dacă au pierdut -o pe cea politică
în favoarea Romei. În fața lui Pilat lui Iisus i se aduc alte acuze. Sunt
trei acuze. Acesta este rechizito riului fabricat lui Hristos de sin hedrinii
care o noapte întreagă au întors situația pe toate fețele: „Și au început
să-L pârască, zicând: Pe Acesta L -am găsit răzvrătind neamul nostru și
împiedicând să dăm dajdie Cezarului și zicând că El este Hristos
rege”.261 Mai-marii preoților și cărturarii croiesc o nouă direcție de atac.
Au schimbat acuzele religioase în unele politice. Nu-l interesa pe Pilat
dărâmarea T emplului sau hula. Era un roman politeist. Din acest motiv
vor să întocmească un rechizitoriu politic lui Iisus. Numai prin aceste
acuze politice fabricate putea fi Pilat constrâns să -L condamne.

260 Ioan 18, 30.
261 Luca 23, 1 -2.

160
Îl acuză pe Iisus că S -a făcut pe Sine împărat. O astfel de acuză îi
stârnește curiozitatea lui Pilat. S-a găsit c ineva care vrea să ia locul
șefului meu de la Roma, îm păratul Tiberiu? Pilat vreau să audă și din
gura lui Iisus ce se întâmplă. Intră din nou în pretoriu unde era Iisus .
„Ești tu regele iudeilor? ”262 La această întrebare Iisus îi adresează o altă
întrebare: „De la tine însuți zici aceasta sau alții ți -au spus -o despre
Mine? ”263 Iisus vrea să -i arate lui Pilat că mulțimea de față este
împotriva Lui. Este o înscenare. Iisus va răspunde. Va recunoaște că
este Împăratul veșniciilor. Buzele lui Pilat par că au rostit o ironie.
Hristos este luat în derâdere. Neașteptat este că Iis us la această ironie
răspunde. „Tu zici ”. Recunoaște că vine din veșnicii și poartă în Sine
veșnicia. De amintiti este că au trecut douăzeci și patru de ore de când
Iisus nu dormise, dar mai are puterea să dea mărturie despre adevărul
pe care stă Împărăția Sa.

„Eu spre aceasta M -am născut și pe ntru aceasta am venit în lume,
ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă
glasul Meu ”.
Ioan 18, 37

Prin această declarație a inculpatului Iisus Pilat află că nu are în
față un instigator al maselor, cât un visător. Și-a dat seama că nu e un
pericol pentru șeful de la Roma. Pilat, inițiat în retorica greco -romană,
întreabă despre adevăr. „Ce este adevăru l?”264 Iisus îi răspunde că El e
adevărul, calea și viața. Pilat a fost cinstit prin concluzia pe care o va
exclama : „nu găsesc nicio vină în Omul a cesta ”.265 La auzul acestei
constatări , mulțimea se frământă. Suntem în fața primei tentative a lui

262 Marcu 15, 2.
263 Ioan 18, 34.
264 Ioan 18, 38.
265 Luca 23, 4.

161
Pilat de a -L elibera pe Iisus. Atunci urmează o dezlănțuire a mulțimii.
Născocesc o nouă acuză împotriva lui Iisus: „întărâtă poporul învățând
prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici ”.266 Și atunci au
început să spună despre El vrute și nevrute, p ână când din mulțime Pilat
auzis e ceva de Galileea : „și Pilat auzind, a întrebat dacă omul este
galileean. Pilat vrea să scape ”. Nu vrea să pronunțe sentința la moarte.
Este convins că are înainte un nevinovat. Crede că a găsit ușa de scăpare
prin Irod, dar se înșală.

Iisus trimis la Irod

Mai apoi, Vinerea înainte de ora opt dimineața, Hristos este dus
la Irod. Un prefect era îndreptățit să trimită acuzatul conducătorului
provincial de origine. Irod „s-a bucurat foarte ” că în sfârșit L -a întâlnit
pe Iisus. Evanghelia mărturisește că multe au fost întrebările lui pentru
Domnul. Numai că Iisus nu i -a răspuns la nic iuna. Iisus nu a vrut să
vorbească cu el și pentru că îl ucisese pe Ioan. Mai mult, Mântuitorul a
fost nevoit să ia măsuri de precauție pentru a nu -și compromite
misiunea în fața amenințării lui Antipa . S-a refugiat după capturarea
Botezătorului în Capernaum. Nici Antipa nu a trecut încă peste șocul
morții lui Ioan Botezăto rul. Mulți încă mai se aud zicând despre Irod că
a ucis un proroc, iar sfârșitul domniei lui e aproape. Ce gândea acum
Irod? Să mai omoare încă un s fânt? În anul 36 el era într -o dispută cu
fostul lui socru Aretas pentru o pricină de frontieră. Aretas îl va învinge,
fiind o luptă și de răzbunare după ce o alungase pe fiica sa. Irod a rupt
căsătoria cu fiica lui Aretas pentru a se căsători cu soția fratelui să u,
Irodiada ; situație condamnată de legea iudaică : „de va lua cineva pe
femeia fratelui său, urâciune este, că a descoperit goliciunea fratelui

266 Luca 23, 5.

162
său: fără copii să moară ”.267 Josephus Flavius avea să consemneze că
„unii dintre iudei au fost de părere că Dumne zeu hărăzise pieirii oastea
lui Irod, ca să -i dea îndreptățită pedeapsă pentru executarea lui Ioan
poreclit Botezătorul ”.268 Din acest episod relatat de istoricul iudeu se
poate contura o imagine despre poporul acesta, care aștepta marș ul lui
Dumnezeu pentru a reinstaura dreptatea. Totuși, numai în Evanghelia
după Marcu aflăm că Irod îl prețuia pe Ioan: „ Căci Irod se temea de
Ioan, știindu -l bărbat drept și sfânt, și -l ocrotea. Și ascultându -l, multe
făcea și cu drag îl asculta ”.269 Revenind la s entința lui Irod în cazul lui
Iisus , el le spune iudeilor că: „Hristos n -a săvârșit nimic vrednic de
moarte ”. Pilat dorea să scape de cazul Iisus, dar a uitat că Antip a a
crescut într -un cămin unde „trădare și viclenia erau rea cții reflexe
precum respirația ”.270 Practic, Irod refuză să judece cazul. L -a declarat
nevinovat, dar nu -L achită cum ar fi fost normal. Pilat de ce se temea
nu scăpase. Iisus revine la el , purtând pe umeri divini o haină
strălucitoare , pus ă în semn de batjocură de Irod și garda lui. Irod n -a
putut să se abțină. Un om al petrecerilor și glumelor nu ratează ocazia
de a lua în derâdere pe Domnul.

Iisus din nou la Pilat

Vinerea în jur orei opt dimineața Iisus este adus din nou la același
Pilat, având pe El de la Antipa o haină strălucitoare. Pilat face un
rezumat al situației: L -ați adus la mine mai devreme și nu am găsit să fi
făcut nimic vrednic de moarte , și nici Irod nu a găsit vreo vină lui Iisus.

267 Levitic 20, 21.
268 Josephus Flavius, Antichități iudaice, Volum II, op.cit., p. 454.
269 Ioan 6, 20.
270 Bill O `Reilly, Martin Dugard, Asasinatul lui Iisus, trad. Marchideanu Nicolae, Ed. Rao,
București, 2014, p. 206.

163
Ce mai vreți de la mine? Este a doua tentativă a lui Pilat de a -L elibera
pe Iisus.
Trebuie lămurită o dezinformare. S -a spus și se spune că iudeii L –
au ucis pe Iisus. Cum se poate ca în câteva zile cei care cântau o sanale
să ajungă să strige „Răstignește -L”? Adevărul este că nu toți iudeii
doreau răstignirea Lui; de fapt, marea masă a evr eilor erau de partea lui
Iisus. Sfântul Matei vo rbește de mulțimi, care erau ațâțate de arhierei și
bătrâni să strige împotriva lui Iisus .271 Sfântul Luca descrie un episod
mult mai înverșunat : „dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să
fie răstignit, și strigătele lor au birurit ”. Iată, acolo erau oamenii lor, dar
Sfânta Maria striga și ea să fie eliberat Iisus. Cine poate contesta?
Nimeni. Numai că strigătele lor sunt acoperite de urletele celor ce stau
mai în față. Probabil că dacă nu striga i precum ei era i și cotit serios.
Mulțimea nu S -a înto rs împotriva lui Iisus. Ved em cu câtă grijă s -a
orchestrat prinderea lui Iisus. De ce? De ce Iisus este prins noaptea?
Trebuie să fi fost către ora două noaptea când Iisus este săltat în
Ghetsimani . Pentru că mulțimea era cu Iisus. Sinhedrinii s e temeau de
mulțime , iar mulțimea prez entă în această vineri este o mică adunare
improvizată de saduchei, arhierei și căpeteni.
Pilat încearcă o altă strategie. Le amintește că era obiceiul lor, nu
al romanilor, de a elibera de Paști un condamnat. Era o practică a
iudeilor de a elibera un deținut de Paști, iar poporul cere să fie eliberat
Baraba, închis pentru crime. Eliberarea unui prizonier de Paști e ra un
gest prin care se exprima foarte bine starea de spirit a iudeilor din
această vreme de sărbătoare. Nu era o regulă romană, ci iudaică; or,
Pilat aplica dreptul roman, dar este hotărât să aplice o procedura
extraordinară consacrată în provincia peste care era prefect. Iisus să fie
răstignit, striga mulțimea: „Răstignește -L! Răstignește -L!” aceste
mulțimi nu acționează potrivit cu propria lor voință, sunt convinși de

271 Matei 27, 20.

164
autorități să -l constrângă pe Pilat pentru a obține condamnarea.
Evanghelia după Luca s urprinde un act de căință al acestor mulțimi
înregistrat după proces și răstignire: „ și toate mulțimile care veniseră la
această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându -și
pieptul ”.272 Se întorceau de la Golgota în Ierusalim bătându -și piept urile
în semn de căință pentru ceea ce făcuseră .
Pilat primește de la Procula, soția sa, mesajul: „nimic să nu -i faci
dreptului Aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El ”.273 Ura
acoperea inimile mulțimii. Pilat încearcă să -L grațieze. Este a treia
tentativă a lui Pilat de a -L elibera pe Iisus, dar prefectul a înțeles că nu –
L poate scăpa pe Iisus de furia lor. Constată că mulțimea vrea pe
Baraba. Dă un răgaz mulțimii și porunce ște biciuirea lui Iisus. Prefectul
credea că mulțimea va fi înduioșată de un Iisus plin de sânge. Nu merita
biciuirea Iisus. Probabil că Iisus a fost biciuit până la os. Vedem un Pilat
slab. Are puterea să condamne sau să elibereze, dar nu are tăria necesa ră
să ia decizii. Pilat ar trebui să fie judecătorul, singurul, dar el își predă
prerogativele sale mulțimii. Se lasă la mâna unuia și a altuia. Acum este
la mâna sin hedrinilor , ce conduc monstruoasa gloată. Din acest motiv e
greu și astăzi să numești pe c el care -i vinovat de moartea lui Iisus. Un
jurist care va citi acest episod se întreabă ce se petrece. Prefectul avea
dreptul să decidă. El condamnă și achită. De ce tranzacționează dreptul
său cu plebea incultă? De ce vrea să obțină mila mulțimii?274 El era
trimisul cezarului , singurul cu dreptul de a decide. Mulțimea e la fel de
furibundă și după biciuire . Nu a fost înduioșată d e un Iisus sfâșiat de
bici, ce S e clătina pe picioare. Pilat exclamă majestos: „Iată Omul! ”

272 Luca 23, 48.
273 Matei 27, 19.
274 Ioan Fruma, Grigorie Marcu, op.cit., p. 168, 175.

165
„Iudeii i -au răspuns: Noi avem lege și după legea noastră El
trebuie să moară, că S -a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când
a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s -a temut ”.
Ioan 19, 7 -8

Revine în prim plan justiția iudaică. Hula de care era învinovățit
Iisus în sistemul juridic teocratic al iudeilor nu avea șanse de
condamnare în legislația romană. Mai-marii preoților știau că Pilat Îl va
judeca după dreptul roman. Această învinuire de hulire adusă lui Iisus
va avea un efect neanticipat și nedorit de plebe asupra lui Pilat. Pilat era
un politeist. Nu credea într -un zeu, ci în to ți zeii pe care Roma a reușit
în urma cuceririlor sale să -i cunoască . Când Pilat aude că Acesta S -a
făcut pe Sine Fiu l unui Zeu se sperie. Romanii știau că nu -i de joacă cu
zeii. Panteonul lor era dominat de ființe răzbunătoare. Frica și teama s –
au instalat în mintea și inima prefectului pentru un moment. Iudeii îl
pun să ucidă pe Fiul unui Zeu.

„Pilat căuta să -L elibe reze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl
eliberezi pe Acesta, nu ești prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine
împărat este împotriva Cezarului ”.

Ioan 19, 12

Aici intervine o amenințare politică pentru Pilat. Iudeii recurg la
acest argument pentru că sunt speriați de intenția lui Pilat de a elibera
divinul prizonier. Prefectul nu poate elibera pe cineva care se face pe
sine împărat – basileus . Să te numești îm părat era un atentat direct la
securitatea Imperiului. Eliberarea ar însemna trădare împăratului
roman, care după Lex Iuliana se pedepsea cu moartea. Legea din anul
46 î.Hr. incrimina fapta de lezmajestate. Stipularea a fost reconfirmată
și de un edict al lui Octavian în anul 8 d.Hr.. Era condamnat la moarte

166
nu numai cel care îl trăda pe cezar, ci și cel care îl lua în derâdere. Frica
a pus stăpâ nire pe Pilat când a auzit că el, trimisul cezarului, este
suspectat că luptă împotriva celui ce l -a trimis. Gata . Pilat fusese pus cu
botul pe labe. Sfântul Matei este edificator. Când Pilat se spală pe mâni,
dorind să se disculpe, Evanghelistul mărturisește că „Pilat s -a spălat pe
mâini înaintea mulțimii ”.275 Spălarea pe mâini este și un ritual iudaic de
purificare la care apelează Pilat pentru a le transmite în limba lor foarte
clar că ei sunt adevărații călăi ai nevinovatului Iisus. Termenul pentru
mulțime ca popor în greacă este laos, dar în textul citat este folosit alt
cuvânt. Mate i spune ὄχλου – ochlou , o adunare de oameni. De ce a fost
judecat Iisus în zorii zilei? La ora nouă dimineața era și urcat pe cruce.
Pentru că poporul era cu Iisus. Poporul iudeu nu știa că Iisus este
răstignit. Iudeii erau în cea mai aglomerată dimineață din întreg anul.
Trebuia făcut rost de alimente pentru masa pascală. Erau în căutatea
mielului. Mulțimea care cerea r ăstignirea era una controlată. Sunt
simbriașii lui Ana. Mulți iau leafa de la Templu. Sunt ei cu familiile lor.
Așadar, nu iudeii au cerut moartea lui Iisus. Nu evreii l -au eliberat pe
Baraba. Iisus a fost condamnat de con ducătorii religioși ai iudeilor, d e
saduchei. Prefectul s -a dus pe scaunul de judecată la locul Gabbatha,
era un loc ridicat cu pietre pavate , de unde mai întreabă o dată: „Să
răstignesc pe împăratul vostru? ”276 Iudeii au devenit mai romani decât
Pilat, lucru evident dacă le citim răspunsul: „nu avem împărat decât pe
Cezarul ”. Pilat Îl condamnă la moarte, dar mereu rostea „dar ce rău a
făcut? ”277 Condamnă la moarte un nevinovat. Lucru esențial este că
Pilat știe că este nevinovat. Aplicând Lex Iuliana de lezmajestate Îl dă
să fie răstignit. Avocatul francez Jacques Isorni avea să -l considere pe
Pilat vinovat de moartea Domnului.

275 Matei 27, 24.
276 Ioan 19, 15.
277 Marcu 15, 14.

167

„Iar ostașii L -au dus înăuntrul curții, adică în pretoriu, și au
adunat toată cohorta. Și L-au îmbrăcat în purpură și, împletindu -I o
cunună de spini I-au pus -o pe cap. Și au început să se plece în fața Lui,
zicând: Bucură -Te regele iudeilor! ”
Marcu 15, 1 6-20

Și-L băteau peste cap cu o trestie și -L scuipau, își amintelște
Matei, și, căzând în genunchi, I se închinau. Comportamentul soldaților
romani nu trebuie să provoace nedumerirea . Pentru ei orice execuție era
un soi de petrecere. Vedem că s oldații I-au pus pe cap cununa de spini
și o mantie roșie. Pentru aceste firi de fier, care au luptat pentru a făuri
Imperiul, moartea era ingredientul zilnic al vieții. Trebuie spus că nu
erau romani, ci numai în slujba Romei. Posibil să fi fost greci sau chiar
samariteni.

Răstignirea

Legislația romană prevedea patru forme de pedeapsă capitală:
decapitarea, arderea, răstignirea și devorarea de către animale.
Crucificarea a început probabil printre persani , iar Alexandru cel Mare
a introdus practica în Egipt și Cartagina, iar romanii par să o fi înv ățat
de la cartaginezi . Crucificarea a fost o pedeapsă în care capriciului și
sadismului călăilor le -au fost date frâu liber.278 Romanii nu au fost prea
originali, tot ce au făcut ei a fost să perfecționeze ceea ce găseau la
popoarele cucerite. Din răstignire au reușit să facă un ceremonial al
terorii. Răstignirea era pedeapsa pentru sclavi și rebeli , fiind una dintre
cele mai rușinoase și tirane metode de executare, rezervată numai
pentru sclavi, străini, revoluționarii și criminali. Condamnarea la

278 Martin Hengel, Crucifixion, Ed. Fortress Press, Philadalphia, 1977, p. 25.

168
moarte prin răstignire era și un memento pentru locuitorii Imperiului
roman. Există o demarcație clară între un locuitor al Imperiului și un
cetățean. Legea romană îi proteja pe c etățenii romani de răstignire.
Iisus este scos din curtea prefectului purtând patibulum, bârna
orizontală a crucii. Pe Golgota ea va fi ridicată pe bârna perpendiculară
(stipes) care se afla permanent în pământ și era utilizată în toate
execuțiile. Sold ații sunt cei care duc piroane , sfori, ciocane, dar și alte
materiale (ca furci pentr u a ridica patibulumul ).
Trebuie demitizat un alt aspect al răstignirii. Piroanele nu au fost
bătute în palme, ci în închieturile mâinilor. Toți artiști i când au pictat
scena Golgotei au pus semnele cuielor în pa lme. Această reprezentare
creează efecte estetice mai ample, d ar există o dovadă clară că piroanele
au fost plasate în închieturi. Giulgiul de la Torino este dovada. Dar sunt
și dovezi medicale sta bile. Barbet a demonstrat că ligamentele și oasele
încheieturii mâinii pot susține greutatea unui corp suspendat , dar
palmele nu pot .279 Pierre Barbet, chirurgul șef al spitalului Sfântul Iosif
(Paris), în prima jumătate a secolului al XX – lea, a făcut dive rse
experimente cu mâini amputate și cadavre. Pironul dacă ar fi fost bătut
în palmă sub greutatea corpului ar trece prin tendoane, carpiene și
metacarpiene. Răstig nitul ar cădea de pe cruce. În imaginea ce urmează
se poate observa cum cuiul este bătut în închietură.

279 William Edwards, Wesley Gabel, Floyd Hosmer, On the Physical Death of Jesus Chri st, în
JAMA: The Journal of the American Medical Association , Vol. 255, Nr. 11, 21 Martie 1986,
p. 1459.

169

Sursa: William Edwards, Wesley Gabel, Floyd Hosmer, On the
Physical Death of Jesus Christ, în JAMA: The Journal of the American
Medical Association , Vol. 255, Nr. 11, 21 Martie 1986, p. 1459.

Drumul de la locul de judecată la Golgota nu era lung, poate 200
de metri; de la Evanghelistul Ioan aflăm că „locul unde a fost răstignit
Iisus era aproape de cetate ”.280 Iisus era prea slăbit de bici să poate să –
L străbată cu crucea în spinare. Simon Cirineul va căra crucea pentru
Iisus. Unde -i mulțim ea care striga să fie răstignit? Acum Sfântul Luca

280 Ioan 19, 20.

170
spune că mergeu cu Iisus mulțime multă de popor, care plângea.281 În
sfârș it se face simțită prezența celor ce sunt de partea lui Iisus.
Romanii au făcut din răstignire un ceremonial al terorii. Aflăm de
la Josephus Flavius despre asediul Ierusalimului în primăvara anului 70
d.Hr.. Locuitorii Iersualimului erau apărați de zidurile cetății, dar și
prizonieri după aceste zi duri. Zidurile îi apărau, dar rămași fără apă și
mâncare era tot o capitulare. Cei care părăseau cetatea împinși de sete
și foame erau cel mai probabil prinși și răstigniți. Iată ce însemnă să fii
răstignit de romani:282 „Doar foametea le dădea curajul să plece și chiar
dacă reușeau cumva să se strecoare neobservați afară din oraș, nu aveau
siguranța că nu vor fi prinși de dușmanii lor. Atunci când erau capturați,
ei se zbăteau să scape din impasul în care se aflau, iar după o dârză
împotrivire, era prea târziu să mai ceară îndurare. Prinșii erau biciuiți și
înainte de a fi trimiși la moarte, supuși la t ot felul de cazne, fiind în cele
din urmă țintuiți pe cruce înaintea meterezelor. Jalnica lor soartă firește
că n-a fost trecută cu vederea de către Titus, dar zilnic erau aduși câte
500 de prizonieri, uneori și mai mulți; pe de o parte, el recunoștea că n –
ar fi fost prudent să elibereze pur și simplu pe cei capturați în luptă; pe
de altă parte, a pune sub pază un număr atât de mare de iudei, însemna
să-i facă paznicii propriilor p aznici. Principalul motiv care l -a
determinat pe Titus să nu interzică crucif icările a fost însă altul: el
nădăjduia că, având în fața ochilor o asemenea priveliște, poate că iudeii
se vor lăsa convinși să cedeze, ca nu cumva să aibă și ei aceeași soartă
dacă nu se vor preda romanilor. Plini de furie și de ură, soldații își
băteau joc de prizonieri, țintuindu -i pe fiecare de cruce într -o altă
poziție și în scurtă vreme n -au mai fost destule locuri pentru cruci și
nici destule cruci pentru atâtea trupuri ”.

281 Luca 23, 27: „ Iar după El venea mulțime multă de popor și de femei, care se băteau în piept
și Îl plângeau”.
282 Josephus Flavius, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, op.cit., p. 425.

171
Soldații din fiecare răstignire făceau un număr de stand -up
comedy. Se distra u. Era o distracție care se baza mai ales pe sadism.
Soldații erau lăsați să facă orice, la urma urmei răstignirea era rezervată
scalvilor. Cei rămași în viață trebuiau să vadă ce -i paște dacă au gânduri
de rebeliune. Răstiginirea devine un act de pedagogi e neagră, pentru că
educă prin frică. Orice act de nesupunure în provincii se va confrunta
cu un răspuns imedat al Romei. Orice rebel va sfârși pe cruce. Mulți
erau lăsați pe cruce pradă păsărilor, pentru că Roma conducea printr -o
strategie de teroare impe rială.
Îmbrăcămintea lui Iisus era împărțită de soldații care L -au
răstignit. Un soldat normal era slab plătit. Lua pe an 750 de sesterți,
adică 187 de dinari.283 Așadar, înțelegem de ce împart hainele lui
Hristos. O duceau rău. Iisus este răstignit la ceasul al treilea.284 În
Orientul antic ceasul al treilea era ora nouă dimineața. Iisus moare la
ceasul al nouălea, ora trei după -amiază.
Așadar, Iisus este condamnat pentru crimă politică, că S -a făcut
pe Sine Împăratul iudeilor. Pe cruce se pune o tăbliță în trei limbi cu
acuzația aceasta: limba culturii – greaca, limba cuceritorilor – latina și
limba local nicilor – aramaica. Pe ea scria: „Iisus Nazariteanul,
Împăratu l iudeilor ”. De fapt, această tăbliță va rămâne în istoria cu
numele de cazierul lui Iisus. Nu se știe dacă s -au redactat unele
documente de către autoritățile romane sau iudaice cu privire la
condamnarea lui Iisus, motiv pentru care această tăb liță este și minunta
judecății Lui păstrată până astăzi :285

283 Nick Page, op.cit, p. 265, apud. Michael Speidel, Roman army pay scales (Salariile în
armata romană), Journal of Roman Studies 82, 1992, p. 106.
284 Marcu 15, 25.
285 Mircea Duțu, Procesul lui Iisus, Ed. Neverland, București, 2017, p. 28.

172

Tăblița acuzării scrisă în trei limbi: „Iisus Nazariteanul,
Împăratul iudeilor”.

Totuși, este un cazier al mai marilor preoți, care au pus pe spatele
poporului iudeu o grea povară, uciderea unui Împărat. Cazierul acesta
este întărit de propria lor declarație: „Sângele Lui asupra noastră și
asupra copiilor noștri! ”286 Și-au blestemat neam ul singuri. Cât au avut
de tras co piii lor? Au rezistat din 70 d. Hr. până la 14 mai 1948 răsfirați
printre popoare, fără vreun loc al lor. Evreii sunt cel mai încercat popor
din istorie. Au plătit scump neascultarea, răzvrătirea pe care fiecare
popor a avu t-o, dar fără să fie tras la răspundere de Dumnezeu cum a
fost acest popor iudeu. Au fost pogromuri, au fost și lagărele lui Hit ler.
Multe popoare au fi și dispărut dacă ar fi fost nevoite să înfrunte atâtea
vitregii. Dar n u poporul iudeu L-a ucis pe Hristos, ci mai -marii lui. Este
un semnal că fiecare popor trebuie să fie conștient pe mâinile cui se lasă
pentru a fi condus. Pentru creștini acest proces are altă valoare. M. Duțu
afirma despre procesul lui Iisus că este simbolul nașterii cre știnismului
ca religie.287
Vinerea este ziua în care Domnul strigă: „Poporul Meu, ce am
făcut vouă? Sau cu ce v -am supărat? Pe orbii voștri i -am luminat, pe cei

286 Matei 27, 25.
287 Mircea Duțu, op.cit., p. 19.

173
leproși i -am curățit. Poporul meu, ce am făcut vouă? Și cu ce Mi -ați
răsplătit? În Ioc de mană, c u fiere; în loc de apă, cu oțet; în loc ca să Mă
iubiți, pe Cruce M -ați pironit ”. Creștinii au un Dumenzeu smerit, Care
a sădit florile, dar Care primește să fie încununat cu spini. Nu -i un
Dumnezeu răzbunător. Este bătut în casa prietenilor Săi,288 dar El î nalță
rugăciuni pentru ei: “Părinte, iartă -le lor ”.289 Slujitorul arhierului
Caiafa i -a dat o palmă, iar El cât de smerit Se comportă: „Cu ce am
greșit de mă bați, iar de n -am greșit de ce mă bați?”290

Cele șapte rostiri de pe Cruce

Sfânta Scriptură a consemnat șapte expresii ale Domnului Iisus
Hristos, ami ntite ca ultime cuvinte ale Mântuitorului înainte de moarte.

1. „Părinte, iartă -le lor, că nu știu ce fac ”. Luca 23, 34

Stucker spunea despre ace astă rugăciune că este un cuvânt de
dragoste în tumultul urii, un cuvânt de pace în furtuna suferinței și un
cuvânt de dezvinovățire în mijlocul răutății. Această rugăciune este
spusă de Iisus pentru criminali, proprii Săi criminali. Iisus devine
avocatul c elor ce Îl răstigneau. Dorea să fie lăsați liberi, s ă nu fie trași
la răspundere că L -au omorât. Ce divin a acționat Iisus. Dragostea pe
care Iisus o purta față de om a fost izvorul acestei rugăciuni. Dragostea
Lui se dezlănțuiește prin rugăciune. Hristos Se roagă pentru criminali
să fie iertați. Și crima poate fi iertată. Să nu ne îndoim. El poate orice.
Și în ultimele minute Iisus predică iertarea. Cât de aprin și de mânie a m
fi fost noi în locul Lui, dar El rămâne în iubire.

288 Zaharia 13, 6
289 Luca 23, 24.
290 Ioan 18, 23.

174
2. „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai ”. Luca 23, 43

Din Evanghelia lui Nicodim aflăm că cei doi tălhari se numesc
Dismas și Gestas.291 Cei doi tălhari, răstigniți de -a dreapta și stânga lui
Iisus , sunt mărturia clară a modului în care Roma menținea controlul.
Orice nesupunuere va fi taxată cu viața. Pilat în această Vineri mai
judecă pe lângă cazul lui Iisus și alte cazuri, din care condamnă la
răstignire încă două. Disman și Gestas erau condamnați pe drept. Unul
dintre ei va înțelege că Iisus nu era din rândurile lor. În câteva secunde
a priceput totul. La Liturghie când preotul iese cu Cinstitele Daruri
rostește acele pomeniri, „Pomenește, Doamne pe binecredinciosul
popor … pe Înlat Prea Sfințit ul… Armata … ”, sunt p relucrări ale
cuvintelor hoțului de pe Golgota: „Pomenește -mă, Doamne, când vei
veni întru împărăția Ta ”. Hristos, prețuind aceste ultime clipe, răspunde
grăbit , dar veșnic: „Adevărat zic ție, astăzi vei fi cu Mine în rai ”.292
Paradasa, raiul, este un cuvânt împrumutat de la perși, însemnând o
grădină. Hoțul care fură raiul – hoțul înțelept. Dismas se lupta cu Gestas
pentru a -L apăra pe Iisus. Dacă ești Hristosul, striga Gestas, scapă -ne
pe noi și pe Tine din ceasul acesta. Dismas dă mărturie despre Iisus că
n-a făcut niciun rău. Noi merităm să fim răstigniți, răspunde Dismas,
pentru nelegiuir ile noastre, dar Iisus este nevinovat. Este răstignit pe
nedrept. Și acești hoți nu fac altceva decât să mai arate încă o dată că
viața lui Iisus a fost țesută din paradoxuri. A fost iubit și urât, aplaudat
și hulit. Nu știm prea multe despre acești tălhar i. Pe Dismas Biserica l –
a trecut în calendarul său , pe temeiul acestei discuții cu Mântuitorul,
rămănând peste veacuri o mărturie că și în ultima clipă raiul poate fi
câștigat. Dismas fură raiul. Este primul cetățean al Împărăției. Ceea ce
șochează este mo dul în care el ajunge în rai: în urma unei rugăciuni de

291 Evanghelia apocrifă a lui Nicodim, IX -5.
292 Luca 23, 42 -43.

175
câteva cuvinte. În acest al doilea cuvânt al lui Iisus pe cruce este vorba
despre aceeași iertare pe care o cere de la Tatăl și în primul cuvânt.

3. Iisus spune mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!”
Apoi spune ucenicului: „Iată mama ta!” Ioan 19, 26 -27

Sfânta Maria este persoana care împreună cu Dumnezeu au dat
lumii noastre pe Hristos. Este cea mai curajoasă dintre pământeni. De
când a acceptat să participe la visul lui Dumnezeu de a schimba lumea,
viața ei a fost o conti nuă luptă. A trebuit să explice că a rămas gravidă,
dar fără să fi fost cu un bărbat; după ce a născut a trebuit să fugă în
Egipt, să -L scape pe Iisus de sabia lui Irod; acum rabdă văzându -L pe
Iisus biciuit și răstignit. Dacă ar fi să ne gândim la drumul spre Egipt,
trebuie să amint im de curajul Fecioarei de a dor mi sub cerul liber, fără
hrană, în frig, având și pe divinul Prunc la sân. Este nevoie de tărie, de
credință ca să nu te consideri un ratat, un învins , când totul merge atât
de prost. 293 A avut o viață plină de greutăți. A născut pe Iisus, Venitul
din veșnicii, dar n -a fost ferită de valurile zbuciumate ale vieții. În
greutățile noastre ar trebui să ne amintim că Fecioara nu s -a plâns
niciodată. Și-a îngropat Fiul fără niciun cuvânt de împotrivire, într -o
tăcere absolută. În tăcer e, așa cum a fost întreaga ei viață, a stat la
distanță, participând la răstignirea Fiului ei.294
Sfântul Ambrozie de Mediolanum spunea despre Fecioara că era
supusă și ascultătoare tuturor, nu mâhnea pe nimeni, nu spunea niciun

293 Augusto Cury, Maria, cea mai strălucită educatoare din istorie, trad. Georgiana Bărbulescu,
Ed. For You, București, 2011, p. 19-37.
294 Roman Rystar, Teologia chenotică a lui Antonie Bloom, mitropolitul Surojului, din
perspectiva antropologică, trad. Lucian Filip, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p. 172 -174.

176
cuvânt aspru nimănui și nu îngăduia niciunui gând necurat să intre în
inima ei. În tr-un astfel de pântece S -a unit Dumnezeu și omul.295
Vulturul este simbolul Sfântului Ioan pentru profumzimile pe
care reușește să le atingă. Fidelitatea ucenicului iubit este evide ntă.
Singurul u cenic ce a rămas lângă cruce. Iisus caută un om de nădejde
în seama căruia să -Și lase mama. Iisus Se adresează cu termenul de
„femeie ”, nu de mamă. Este o adresare ciudată, ce denotă răceală. Poate
că adresarea aceasta mai formală are la baz ă intenția lui Iisus ca să fie
înțeles că lasă o dispoziție testamentară. Este clar că Iosif murise, iar
responsabilitatea d e a Se îngriji de mama Sa revenea lui Iisus.

4. „Eli, Eli, lama sabahtani? ”296 Matei 27, 46

Să fie acest strigăt al lui Iisus dovadă părăsirii lui de către
Dumnezeu? Serg ius Bulgakov (+1944) arată că pe cruce Domnul Iisus
este înconjurat de întunericul morții, iar conștiința de Fiu divin Îl
părăsește. Ca orice om, și El rămâne singur în moarte. Arhimandritul
Sofronie Saharov (+19 93) conciliază părerile contemporanilor săi, când
arată că rugăciunea care nu a primit răspuns în Ghetsimani era o
împlinire lăuntrică a jertfei Sale, iar moartea pe cruce este realizarea ad
extra a părăsirii de Dumnezeu. Saharov a înțeles că suferința și durerea
sunt componente ale procesului de îndumnezeire al omului.
Mitropolitul Antonie Bloom vorbește despre părăsirea omul de către
Dumnezeu ca eveniment între Dumnezeu și om, nu ca act intratrinitar.
Abandonul omului de către Dumnezeu are la bază credinț a lui
Dumnezeu în ființa umană.297 Există un episod pilduitor în tr-o carte a
Vechiului Testament, Cântarea Cântărilor, prin care am sonda părăsirea

295 Sfântul Ioan Maximovici, Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu, trad. Cătălin
Grigore, Ed. Sophia, București, 2009, p. 26, 73.
296 Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M -ai părăsit?”
297 Roman Rystar, op. cit., 2016, p. 65 -139.

177
omului de către Dumnezeu, de care amintesc părerile de mai sus, pentru
a nu pune pe seama lui Dumnezeu lucruri care ar știrbi și împuțina
dragostea Lui cea desăvârșită de -a pururi: „i -am deschis Iubitului meu,
dar Iubitul meu S -a retras și a plecat; sufletul meu își pierdea puterea
când îmi vorbea; L -am căutat, dar nu L -am putut găsi; L -am chemat,
dar nu mi -a dat niciun răspuns ”. Cu alte cuvinte ne spune că iubita,
creștinul, s -a îmbolnăvit de dragoste, iar El, Dumnezeu, nu -i răspunde,
nici chiar prin rugăciune. Sunt momente când Dumnezeu ne încearcă
fidelitatea. Hristos -Omul pe Golgota nu i -a abandonat pe oamenii care
L-au omorât și pe Dumnezeu care a îngăduit momentul de suferință.
Acesta este exemplul fundamental al dragostei divine. Om fiind nu L -a
abandonat pe Tatăl, astfel, a arătat că oamenii pot fi credincioși lui
Dumnezeu și în momentele de deznădejde și în tuneric. Avem de învățat
și din cazul lui Iov. Diavolul îi spune Domnului că lui Iov i -a dat de
toate, și că e firesc să Îl iubească. Dumnezeu îi arată diavolului că Iov
Îl iubește chiar dacă i -a luat totul, în afară de viața sa. Iată, pentru ce
rămâne cre știnul singur! Dumnezeu îi dă șans a să arate cât Îl iubește.
Dumnezeu îndată îi descoperă adevărul: „Iubitul meu S -a coborât în
grădina Sa, la paturile de mirodenii, ca să pască în grădini și să culeagă
crini”. În vreme ce creștinul Îl căuta pe Dumnezeu și nu -L găsea, El
aduna crini în grădina sufletului lui. Domnul era lângă el tot timpul și
când el se credea singur. El era în inima lui pentru că a înțeles să -I
rămână ascultător și când nu I -a răspuns. Așadar, ideea de abandon a
omului de către Dumnezu poate fi înțeleasă în acest mod. Sunt momente
când și Dumnezeu alege să tacă. Dumnezeu tace, dar rămâne fidel
legământului încheiat și ne -a făgăduit că este cu noi în toate zilele, până
la sfârșitul veacurilor.298
Aici Iisus citează din Psalmul 21, dar așa cum s -a interpretat până
acum, nu -i un Iisus deznădăjduit; chiar dacă este un Iisus doborât,

298 Matei 28, 19.

178
nădejdea Lui e că Dumnezeu Îl va scăpa. Unii spuneau că -l strigă pe
Ilie. Eloi este cuvântul pentru Dumnezeul Meu, dar e vanghelistul reține
varianta de Eli, care duce mult cu numele lui Ilie în ebraică – Eliyyahu.
Ilie era considerat un făcător de minuni în astfel de cazuri de nevoie
extremă.

5. „Mi-e sete! ” Ioan 19, 28

Al cincia expresie de pe cruce este încă o dovadă că Iisus e om ca
noi. I S -a făcut sete. Sfântul Matei spune că I -au dat lui Iisus vin
amestecat cu fiere. Vor să -L sedeze pe Iisus pentru a -I mai ușura
durerea, dar Iisus refuză. Domnul vreau să rămână conș tient. După
evangheliștii Luca și Ioan I -ar fi adus oțet. Sfântul Marcu vorbește
despre vin ametecat cu smirnă. 299 Smirna era un produs local, obținut
din arborii aromați de pe valea Iordanului. Moldenke, cercetătorul
plantelor biblice, avea să consemneze: „vinul cu smirnă I S -a dat lui
Iisus chiar înainte de a fi crucificat pentru a -I ameliora durerile, la fel
cum pacienților demni de toată mila din perioada care nu cunoștea
anestezia li se administra la operațiile mari băuturi eufo rizante ”.300
Pliniu mărturi sea că vinul amestecat cu smirnă era o delicatesă.
„Odinioară, vinul cel mai bun era condimentat cu un pic de mir ”.301
Mergând pe această explicație a lui Pliniu, gestul devine un nou episod
de batjocură. Regele iudeilor este servit cu vinul cel mai bun. Tot uși,
vedem că soldații renunță. Până la urmă lui Iisus I se întinde un burete
într-un vârf de lance, burete muiat în oțet.

299 Marcu 15, 23.
300 Werner Keller, op.cit, p. 421.
301 Nick Page, op.cit., p. 259, apud. Pliniu, Nat. 14.15 92 în Evans, Craig A, Marcu 8:7 -16, 20,
Wbc, v.34B; Nash -ville: Thomas Nelson, 2001, p. 501.

179
6. „Săvârșitu -s-a”. Ioan 19, 30

„Săvârșitu -s-a!” înseamnă mult mai mult decât un simplu sfârșit
al vieții lui Iisus. „Deci după ce a luat oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu -s-
a. Și plecându -Și capul, Și -a dat duhul ”.302 Este ceasul al nouălea, ora
trei după -amiază, când Iisus și -a dat duhul.303 Rădăcina verbului
Τετέλεσται ( Tetelestai ) – Săvârșitu -s-a – este verbul τελέω (teleó).
Etimonul înseamnă a împlini, a executa, a termina, a duce la final o
acțiune, a celebra.304 Văzând aceste sensuri înțelegem că este un cuvânt
pus la capătul unui mare proiect divin. „Săvârșitu -S-a” este un ecou la
cartea Facerii.305
În ceea ce îl privește pe om, acesta este zidit de Însăși mâinile
luminoase ale lui Dumnezeu. Omul, coroana creației, este rânduit de
Dumnezeu să fie partener al Său, este pus stăpân peste toate cele zidite.
El este un preot al creației, un îngrijitor al ei, solul Creat orului în lume
și, totodată, purtătorul de cuvânt al creației în fața Ziditorului. Această
dublă calitate a omului în lanțul existenței are la bază dubla cetățenie a
omului, pământeană și cerească, fiind o împletire a celor două lumi.
Ortodoxia susține că omul a căzut din rai,306 contrar noilor abordări care
susțin „coborârea omului din copac” pe filieră evoluționistă. La crearea
omului a avut loc o consfătuire, Artistul își concepe schița pentru ce
avea să realizeze.307 Arhitectul ia măsuri suplimentare ca zid irea Sa să

302 Ὅτε οὖν ἔλαβεν τ ὸ ὄξος ὁ Ἰησοῦς, εἴπεν, Tετέλεσται· κα ὶ κλίνας τ ὴν κεφαλήν, παρέδω κεν
τὸ πνεῦμα.
303 Marcu 15, 34.
304 G. W. Lampe, A patristic greek lexicon, Ed. At a Clarendon Press, Oxford, 1961, p. 1386 –
1387.
305 Nicholas Thomas Wright, Iisus pur și simplu. O nouă viziune despre cine a fost, ce a făcut
și de ce contează, op.cit., p. 251.
306 Sfântul Serafim Rose, „Cartea Facerii, crearea lumii și omul începuturilor”, Ed. Sophia,
Bucrești, 2011, P. 204.
307 Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cu vânt catehetic, op. cit., p. 21.

180
poată fi reconstituită în cazul unui eșec al libertății cu care a fost
înzestrată, cum este cel al căderii proto -părinților . A fost conceput un
plan al restaurării creației înainte de timp,308 care se va activa la nevoie
pentru a -l readuce pe om î ntr-o comuniune și mai strânsă cu Dumnezeu
în perspectivă soteriologică.309 La acest plan se referă Iisus când spune
„Săvârșitu -S-a”.

7. „Părinte, în mâ inile Tale încredințez duhul Meu ”.Luca 23,46

Al șaptelea cuvânt este îndreptat de Iisus către Tatăl. Este o
rugăciune. Fiul încredințe ază sufletul Lui de om Tatălui. Hristos cere să
I Se primească sufletul acasă. Întoarce lui Dumnezeu din postura de om
ceea ce a primit în dar de la El, sufletul. Meta fora mâinilor este o
semnalizare a unei lucrări. Mâinile lui Dumnezeu sunt marca pentru a
arăta pe Meșterul care l -a zidit pe om și care așteaptă întoarcerea la Sine
a suflării Sale . Starea privilegiată a omului reiese și din modul în care a
fost zidit, Du mnezeu a suflat în om suflare de viață. Astfel, Dumnezeu
ne dăruiește ceva din El, sufletul nostru; sufletul este cel care ne face să
fim înrudiți cu Dumnezeu. Astfel că, Dumnezeu își așteaptă neamurile
acasă în Împărăție, nu supușii.
Dumnezeu pune în om rațiune, voință și sentiment. În acest mod,
Ziditorul Își asumă un risc, îngăduind omului să reacționeze împotriva
voinței divine. Înzestrarea omului cu libertate – ca pontențialitate de a
respinge pe Dumnezeu în manifestarea sa subiectivă îngăduită de
Creator – este expresia definitivă a smereniei lui Dumnezeu, pe care nu –

308 Florin Toader Tomoioagă, Taina chenozei în Teologia Ortodoxă a secolului al XX – lea, Ed.
Doxologia, Iași, 2015, p. 59, apud. Sfântul Atanasie al Alexandriei, „Cuvânt contra arienilor”,
II, 77, PG 26, 309, apud. Panagiote s Trembela, Dogmatic de l’Eglise Ortodoxe Catholique,
trad. Arhim. Pierre Dumont, Editions de Chevetogne, 1967, p. 16.
309 Aceste aspecte pot fi consultate în lucrarea autorului: Chenoza Domnului Iisus Hristos,
model de devenire umană.

181
L îngrădește nimic pentru a ajunge la noi, dar care a rezervat omului
posibilitatea de a -L alunga și de a -L respinge în coborârea Lui chenotică
la întâlnirea consensuală cu umanitatea.310
Josephus Flavius,311 istoricul iudeu născut în anul 37 d.Hr., relata
că Iisus a trăit în vremea lui Pilat din Pont. Îl arată pe Domnul „un om
înțelept, dacă poate fi numit aievea om. Ne mai spune că „El a fost …
învățătorul oamenilor care erau bucuroși să afle adevărul ”. De
asemenea, dovedește răstignirea Sa: „chiar dacă Pilat, datorită
acuzațiilor aduse de fruntașii poporului nostru, L -a țintuit pe cruce, n –
au încetat să -L iubească cei ce L -au îndrăgit de la început. Căci li s -a
arătat a treia zi iarăși viu, așa cum au prezis profeții trimiși de
Dumnezeu, înfăptuind și o mie de alte miracole. De atunci și până azi
dăinuie poporul creștinilor, care își trage numele de la dânsul ”.312 Aici
găsim o dovadă înregistrată de un istoric din secolul I despre
evenime ntele esențiale ale creștinismului, moartea și învierea
Hristosului nostru.

Jalea cosmică: î ntunericul , cutremurul și catapeteasma

„Iar când a fost ceasul al șaselea, întuneric s -a făcut peste tot
pământul până la ceasul al nouălea ”.
Marcu 15, 33

După răstignirea lui Iisus au urmat trei ore de întune ric pe pământ.
Când Hristos nu scânteiază toate luminile sunt slabe. Soarele parcă ar
vrea să fugă de pe cer să nu vadă infama faptă a oamenilor . Omul a

310 Apocalipsa 3, 20.
311 Josephus Flavius, fiul lui Matei, (iudeu prin naștere), originar din Ierusalim, preot,
participant mai întâi la luptele împotriva romanilor, constrâns mai apoi de împrejurări să
însoțescă romanii în bătăliile ulterioare.
312 Josephus Flavius, Antichități iud aice, trad. Ion Acsan, Volum II, op.cit., p. 446.

182
răstignit pe Cel ce poartă grija a toate. Până și soarele se va zbuciuma:
„voi apune soarele în miezul zilei și voi întuneca pământul în zi
luminoasă ”.313 Când Mântuitorul era pe cruce soarele s -a ascuns văzând
pe Ziditorul a toate pironit. Este o jale cosmică.

„Și iată, catapeteasma Templului s -a sfâșiat în două de sus până
jos, și pământul s -a cutremurat și pietrele s -au despicat; mormintele s –
au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s -au sculat. Și ieșind
din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s -au
arătat multora. Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus,
văzând cutremurul și cele întâmplate, s -au înfricoșat foarte, zicând: Cu
adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! ”
Matei 27, 51:5 4

A fost răstignit Cel care nu a răspuns la așteptările mai -marilor
preoți, nu era cezarul iudeu așteptat. Era mai mult de atât, dar ai Săi nu
L-au înțeles. La moartea L ui pământul se cutremură și -i dezeagă din
sânurile sale pe mulți drepți ai Vechiului Legământ . Întunericu l și
cutremurul sunt dov ezi că toate depind de El. Iisus este Arhitectul a
toate. Dumnezeu prin Cuvântul Său a zidit toate. „La început” Tatăl
grăiește, Fiul face, iar Duhul Sfânt „Se mișcă ”, „Se poartă” pe deasupra
apelor. Această „mișcare” a Duhului Sfânt trebuie înțeleasă ca o acțiune
fecundatoare, de încălzire a apelor, pentru a le face roditoare și în stare
să zămislească.314 Lumea și cele din ea sunt zidite din planul Tatălui,
prin lucrare a Fiul, în atmosfera Duhul Sfânt, motiv pentru care Sfântul
Irineu (+202) Îi numește pe Fiul și pe Duhul Sfânt: „cele două mâini ale
Tatălui ”. Astfel că, lumea devine proiecție a ceva ce există dincolo de

313 Amos 8, 9.
314 Sfântul Efrem Sirul, The works of our father among the Saints, Ed. Moscova Theological
Academy, Sergiev Posad, p. 286.

183
ea, vorbește despre Meșterul ei.315 Lumea ca și omul sunt din voința lui
Dumnezeu, nu din ființa Lui. Doctrina ortodoxă a fost întotdeauna
fidelă constatării potrivit căreia lumea este un act al voinței lui
Dumnezeu. Este interesant faptul că elementul lexical din ebraică bārā
este foarte asemănător în sunet cu bārāh, care înseamnă alegere. Creația
nu este atât de mult un act de putere, cât este act de dragoste și
generozitate divină.316 În episodul cosmologic este vorba despre
dragostea lui Dumnezeu, care Îl face să vrea să Se dăruiască. Nu este o
auto-limitar e a puterii divine, ci efectul dragostei divine. Iubirea are la
bază această dăruire. Daniel Migliore notează că „Dumnezeu este pe
vecie dispus să creeze, să dea și să împartă viața cu ceilalți.
Binecuvântarea altora, care are rădăcini în viața triună a lu i Dumnezeu,
se răsfrânge, ca să spunem așa, în actul creației ”.317 Din dragoste
chenotică Dumnezeu a permis în mod grațios tuturor creaturilor, în
special oamenilor, să existe alături de Dumnezeu , și să crească , și să se
dezvolte în dragostea lui Dumnezeu. P entru a exprima raportul dintre
Creator și creatură, Sfântul Maxim Mărturisitorul prelucrează o ideea
întâlnită și la Origen, cea de rațiuni ale lucrurilor, logoi. Creația rămâne
bună dacă rațiunile ei sau „voirile” lui Dumnezeu sunt stabile și
păstrează c omuniunea cu Logosul dumnezeiesc transcendent.318 Răul,
un non -bine, înseamnă această necunoaștere a rațiunilor lucrurilor, un
fel de reeditare a eșecului adamic de a orienta aceste substanțe care -l
înconjoară. Logosul apare ca o realitate internă a fiecărui lucru creat,
rămănând în manifestările Sale necreate. Kallistos Ware, episcop al
Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol și profesor de telogie la

315 Mircea Eliade, Sacrul și profanul, Ed. Humanitas, București, 2013, p. 89.
316 David T. Williams, The kenosis of God. The Self -limitation of God, Father, Son and Holy
Spirit, Ed. IUniverse, Bloomington, 2009, p. 97.
317 Daniel Migliore, Faith Seeking Understanding: An Introduction to Christian Theology , 2nd
edition, Ed . Grand Rapids: Eerdmans, Michigan, 2004, p. 101.
318 Sfântul Atanasie cel Mare, op.cit., p. 194.

184
Oxford, înțelege energiile necreate din lucruri ca intenționalitate a lui
Dumnezeu în privința acelui lucru , esența internă a lucrului.319 Nicio
parte a celor create nu este fără de El: „Cel ce umple toate
pretutindeni ”,320 fiind în aceeași vreme și „împreună cu Tatăl Său ”.321
Se impune o reală distincție între ființă și energie dumnezeiască.
Energiile nu sunt ființa lui Dumnezeu, dar nu sunt nici semne create.
Dăruirea -de-Sine a lui Dumnezeu este energie dumnezeiască.322 Sunt
lucrările lui Dumnezeu, existențele vii din jurul ființei Lui.323 Sfântul
Simeon Noul Teolog spunea că este pururea Mișcător, dar în mod
necircumsc ris.324 Raționalitatea creației îl provoacă pe om să -L caute
pe Dumnezeu. Sunt semnalele lui Dumnezeu puse de Logos în cele
create pentru a întări legătura dintre Dumnezeu și oameni. Sunt
clopotele prin care ne cheamă Dumnezeu din lume la părtășia cu el.
Rațiunile lucrurilor sunt dependente de El – Rațiunea supremă.
Creatorul dă semne prin ele, grăiește omului prin logoi. Vedem că o
stea vestește că S -a născut Împăratul lumii; iar, când Mântuitorul era pe
cruce soarele s -a ascuns văzând pe Ziditorul a toate p ironit; mai mult,
pământul înspăimântându -se de aceasta s -a cutremurat și pe morți i -a
dezlegat din pântecele său. Vedem o legătură strânsă între aceste
elemente ale cadrului cosmic și Dumnezeu. Sfântul Maxim
Mărturisitorul arată că rațiunile creației se r amnifică din legătura lor
unitară la crearea lumii și revin în unitatea lor din Logosul divin.

319 Christopher C. Knight, Dumnezeul naturii. Întruparea și știința contemporană, Ed. Curtea
Veche, București, 2009, p. 258.
320 Ieremia 23, 24.
321 Sfântul Atanasie cel Mare, op.cit., p. 146.
322 John Meyendorff, Teologia bizantină, Ed. Nemira Publishing House, București, 2013, p.
273-276.
323 Dumitru Stăniloaie, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, București,
1993, p. 225.
324 Simeon Noul Teolog, Imn 22, p. 74, disponibil online la adresa:
https://archive.org/details/SfantulSimeonNoulTeolog -ImnurileimneleIubiriiDumnezeiesti.

185
Cuvântul lui Dumnezeu le umple pe toate ale naturii, Se face cunoscut
prin toate, nu în sensul identității cu ele, ci ca Stăpân al lor.325 Se poate
afirma existenț a unui model tainic de prezență a lui Dumnezeu în lume
prin rațiunile celor create. Această prezență nu numai că dă fiecărui
lucru creat ființa pe care o are în lumea temporală, dar îl și apropie – din
interior – de împlinirea lui eshatologică.326 Dumnezeu nu trăiește numai
în Sine, ci și în afară de Sine.327 Această raționalitate a creației face cu
putință manifestarea celor două potențialități ale raportului dintre
persoană și lume: Adam cel vechi sau Adam cel Nou, Adam sau
Hristos, adică subjugarea părții spirituale de sensitivitatea naturii
umane sau stăpânirea materialității sensibile prin capabilitățile
spiritului, prin pasul făcut de fiecare pe Golgota lumii. Raționalitatea
din cele create își găsește menirea prin faptul că se întregește cu
raționalitatea persoanei. Raționalitatea creației este mijlocul prin care
Dumnezeu ne conduce spre El în vederea dezvoltării noastre biologice
și umane. Datorită raționalității ei, lumea este lumină inepuizabilă,
conform substantivului comun „lume ”, care vine din etimonul latin
lumină. „Lumea se luminează prin relația cu Dumnezeu. Pe măsură ce
se cunosc lucrurile, se cunoaște mai mult înțelepciunea lui
Dumnezeu ”.328 El le face pe toate, mai apoi le susține, la adună, le
cuprinde și le strânge întreolaltă și la Si ne.329 Hristos emite un sunet din
lucruri spre om, ticăie în ele, ca să -l apropie pe om de El.

325 Sfântul Atanasie cel Mare, op. cit. , p. 210 -211.
326 Christopher C. Knight, Dumnezeul naturii. Întrupare și știință contemporană, op.cit., p. 258 –
259.
327 Sergius Bulgakov, The Lamb of God , Ed. William Eerdmans Publishing Company,
Michigan, 2008, p.158.
328 Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocra tor, Ed. IBMBOR, București, 2005, P. 141, apud.
Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. I, Ed. Eibmo, 1978, p. 345.
329 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia. Cosmosul și sufletul, chipuri ale Bisericii, Ed.
IBMBOR, București, 2000, p. 13.

186
În această zi de V ineri catapeteasma se rupe. Catapeteasma este o
perdea cerută de Dumnezeu pe când poporul umbla prin pustie. Rolul
ei era să acopere chivotul : „să faci o perdea de in răsucit și de mătase
violetă, stacojie și vișinie, răsucită, iar în țesătura ei să aibă chipuri de
heruvimi alese cu iscusință; și s -o atârni cu verigi de aur pe patru stâlpi
din lemn de salcâm, îmbrăcați cu aur și așezați pe patru postamente de
argint. După ce vei prinde perdeaua în copci, să aduci acolo după perdea
chivotul legii și perdeaua vă va despărți astfel sfânta de sfânta
sfintelor ”.330 Perdeaua a fost prezentă și în Templu, marcând
continuitatea dintre cortul lui Moise și Templul lui Solomon.331
Ruperea catapetesmei aduce în prim plan ignoranța iudeilor. Nu au fost
capabili să -L recunoască pe Creatorul , pe Cel pe care -L slujesc în acest
Templu.
Astăzi Constituția societății creștine are ca articol fundamental
aducerea în lume a lui Hristos prin Euharistie. Liturghia există pentru a
oferi lumii pe Hristos. Jertfa aceasta în sine nu constă în junghierea
Mielului, ci în prefacerea materiilor pregătite, pâine și vin, în Trupul și
Sângele Mielului. Astăzi nu se poate vorbi de o nouă răstignire, ci de o
prefacere a Cinstitelor Daruri. Hristos „a fost adus o dată jertfă ca să
ridice păcatele multora ”.332 Jertfa nesângeroasă și jertfa Golgotei sunt
într-un raport de identitate. Pâinea și vinul euharistic sunt transformate
în Carnea ș i Sângele Domnului Iisus Hristos jertfite pe Golgota, pentru
a învia atâția și atâția păcătoși ca noi la viața adevărată.

330 Ieșirea 26, 31:33.
331 Patrick Graham, Kenneth Hoglung, Steven McKenzie, The Chronicler as Historian, Ed.
Sheffield Academic Press, Sheffield, 1997, p. 292 -293.
332 Evrei 9, 28.

187
Înmormântarea lui Iisus

„După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar
într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui
Iisus. Și Pilat i -a dat voie. Deci a venit și a ridicat trupul Lui. Și a venit
și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o
sută de litre de amestec de smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus
și l-au înfășurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de
înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină,
și în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.
Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că
mormântul era aproape ”.
Ioan 19, 38

Iosif era pe ascuns ucenic al Domnului, dar cât de curajos
devenise între timp. De acum nu mai este un ucenic pe ascuns, se
expune. Se duce chiar la P ilat să ceară trupul lui Iisus. Pilat Îl
condamnase pe Iisus acum câteva ore la moarte pentru acuza de cri men
laesae maiestatis. Știind de atitudinea lui Pilat față de I isus, își face curaj
și merge la prefect să ceară Trupul lui Hristos pentru a -L înmormânta .
Pilat este de acord. În scenă apare și Nicodim. Ei au luat Trupul
Domnului de pe cruce și L -au pus în mormântul nou situat într -o
grădină.
Totul a fost făcut în grabă, pentru că ziua era pe sfârșite, iar după
ce pe cer își va face apariția și a treia stea, începe noua zi, care nu e
orice zi, ci ziua de Pașt i. Mai mult, un cadavru nu poate fi înmormântat
sâmbăta. Chiar dacă Nicodim a venit cu o cantitate mare de s miră și
aloe, mirul rămâne în mormânt lângă Trupul lui Iisus. Timpul n u le-a
permis să curețe rănile lui Iisus , pricinuite de bătaia cu biciul. Iisus nu
este spălat, nici nu este uns cu uleiuri , ci numai înfășurat într -un giulgiu
și lăsat în mormântul săpat în stâncă . Capul era strâns cu o mahramă

188
pentru a -i susține mandibulele și a evita ca să înțepenească cu gura
deschisă.333 După sabat erau hotărâți să revină să îmbăieze și să ungă
Trupul lui Hristos. Sacrificiul lui Iosif și Nicodim este mare, pe Lege
Veche ei erau impuri după ce s -au atins de mort și nu puteau participa
la cina de Paști. Poate că așa se poate explica episodul redat numai de
sinopici: „iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde
L-au pus ”. Aceste două femei nu se ating de El pen tru a nu deveni
necurate, dar urmăreau coborârea Lui de pe cruce și știau locul unde L –
au pus. Duminica Maria Magdalena este în fruntea femeilor care
înaint au spre locul unde L -au înmormântat pentru a completa ritualul
de înmormântare cu spălarea și împăls ămarea. În zorii zilei pornesc spre
mormânt Maria Ma gdalena, Maria, mama lui Iacob , și Salomeea.
Salomeea este mama zevedeilor din Betsaida. Evanghelia după Luca o
amintește și pe Ioana, soția lui Huza, administratorul lui Irod Antipa.
Ele găsesc mormântul gol. De aici începe evanghelia învierii și se
deschide un nou drum, cel de dincolo de moarte , pentru om.
Mormântul era situat într -o grădină, este cea de-a treia grădină din
istoria umanității: Grădina Edenului, Grădina Ghetsimani și Grădina
Mormântului. Eden este grădina în care omul nu L -a ascultat pe
Dumnezeu, iar Grădina Mormântului este efectul acestei greșeli.

333 Ioan 20, 7: „ Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci
înfășurată, la o parte, într -un loc”.

189
CAPITOLUL V. RAPORTUL UNUI MEDIC ASUPRA MORȚII
LUI IISUS
Detalii medicale ale morții lui Iisus. Hemopericardul postinfarctual

Iisus moare la numai șase ore de la răstignire, alții rezistau chiar
un șir de zile. Moartea lui Iisus după doar șase ore de la răstignire l -a
surprins chiar și pe Pilat din Pont , când i se cere Trupul lui Iisus pentru
a fi îngropat : „iar Pilat s -a mirat că a și murit ”.334
Din punct de vedere medico -legal de ce anume mureau
condamnații la răstignire? P entru a afla adevărul ar trebui să se recurgă
la cercetări experimentale. Astăzi este greu să faci cercetări despre
răstigniți, că nu ne mai răstignim semenii. În sfâ rșit, omul a înțeles ceva :
nu-și mai răstigne ște semenii. Totu și, la Koln, în Germania, medicul
Hermann M ödder a încercat să dea un răspuns din punctul de vedere al
medicin ei cu privire la moartea lui Iisus. Părerea lui este că Iisus a murit
din cauza unui infarct. În cazul unui om atârnat de mâini, sângele se
adună în jumătatea inferioară a trupului, ajungându -se din cauza unei
irigări necorespunzătoare a creierului și a inimii la un colaps ortostatic.
Dovezile de crucificați care au rezistat și două zile vii pe cruce au avut
pe bârna perpendiculară o mică sprijinitoare, numită corn. Astfel era
evitat infar ctul două zile. Da că soldații doreau să pună capăt durerii
răstignitului, îi zdrobea fluierele picioarelor , astfel ca răstignitul să nu
mai poată să se sprijine pe picioare, ceea ce provoca repede infarctul.
Mödder a ajuns la o concluzie. Să fie și adevărată. Iisus a murit în urma
unui infarct? Dar o astfel de moarte nu ar fi permis lui Iisus să fie lucid
până la capăt, iar Iisus a fost coș tient până la ultima răsuflare. Asistolia
este o s lăbirea a contracțiilor inimii. Colapsul ortostatic presupune o
scădere a presiunii sângelui până când se ajune la comă și moarte, dar

334 Marcu 15, 44.

190
are la bază supoziția că Iisus nu avea acel corn la picioare pe ntru sprijin,
ci era ținut numai de piroanele din brânci și din picioare. Dar romanii
foloseau cornul pentru a prelungi agonia, iar o insuficiență cardio –
vasculară prin care se reduc bătăiile inimii, care uneori se întrerup,
provocând momente de inconștien ță lui Iisus, nu a fost prezentă pe
Golgota . Mergând pe varianta morții prin asfixiere nu se poate explica
sângele și apa ce au curs din rana toracică produsă de lance. Sulița a
putut să ating ă atriul drept de unde va curge sânge, dar nu într -o
cantitate atât de mare cum se poate observa pe giulgiu l din Torino , iar
succesiunea ar fi apă și sânge, pe când relatara lui Ioan este „sânge și
apă”.
Să analizăm mai atent infarctul. Emoțiile intense, bucurii sau
tristeți profunde pot declanșa un infarct , susțin medicii. Aceste emoții
au un impact mare asupra impulsurilor electrice ale inimii, favorizând
accelerarea ritmului cardiac și creșterea tensiunii arteriale. Hrănirea
organelor corpului uman și t ransportul oxigenului necesar proceselor
metabolice are la bază sistemul arterial. Arterele sunt vase de sânge care
transportă sângele de la nivelul inimii la periferie. Când aceste vase sunt
în regulă totul funcționeză, dar dacă se restrâng atunci atunci cantitatea
de oxigen transportată la țesuturi scade. Organul în cauză poate să
răspunde prin a căuta o vari antă circulatorie alternativă. E nevoie de
timp pentru acest proces. Dacă timpul de reconstruire a unui circuit
alternativ e prea lung, atunci acel s egment al organului atins de
obstrucția arterială va muri. Când acest eveniment de obstrucție
arterială privește una din arterele responsabile cu fluxul în peretele
cardiac (arterele coroniare), procesul patologic care se instalează se
numește infarct mioc ardic. Trombul, cheagul de sânge, blochează
artera.

191

Infarct ul miocardic

În lipsa de oxigen și substanțe nutritive în zona miocardică
afectată celulele țesutul muscular mor, iar peretele este înlocuit cu
substanțe de descompunere. Slăbirea peretelui cardiac va permite
sângelui să treacă în afara peretelui. Acest proces se desfă șoară în timp.
Are nevoie de u n interval de maturizare de 46 – 48 ore.335 Așadar, nu
se moare instant. Este posibil ca în Ghetsimani să se nască un episod
infractual. Stre sul sau tristețea să fi fost cauzele? Se poate vorbi despre
un Iisus hipersensibil? O rice om după trei ani în care este hăituit și
alungat este predispus unor întristări și unui stres greu de purtat. Iată un
Iisus pe care nu -L știm. S ă discutăm despre Iisusul Acesta necunoscut.
Ai Lui au vrut să -l omoare în Nazaret de la de butul propovăduirii.336

335 Luigi Malantrucco, op.cit., p. 111 -112.
336 Această referire este la Manifestul din Nazaret: „ Și a venit în Nazaret, unde fusese crescut,
și, după obiceiul Său, a intrat în z iua sâmbetei în sinagogă și S -a sculat să citească. Și I s -a dat
cartea proorocului Isaia. Și, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: "Duhul
Domnului este peste Mine, pentru care M -a uns să binevestesc săracilor; M -a trimis să vindec

192
Diavolul Îi iese mereu în cale. Iisus este mereu supus ispitei. Să ne
amintim numai de Qarantania. Nu vorbim despre un Iisus hipersensibil,
care mărește ofensele în Sine, dar neapărat trebuie să vorbim despre o
umanitate foarte rafina tă în Ii sus, care nu -L lăsa indiferent. Oare să fi
fost Iisus bolnav? Să fi avut organe bolnave înainte de a fi bătut sau pus
pe cruce? Este o zonă foarte greu de dezbătut. Dacă Iisus a avut organe
deteriorabile și deteriorate în ce măsură mai suntem în ac ord cu dogma?
Dacă susții că Iisus a avut un infarct, se poate să fii numit chiar eretic?
Dar d acă spunem că Iisus era perfect sănătos, spunem și că nu era om.
Îl ferim de orice boală sau posibilitate de îmbolnăvire. Iisus Se bucură
de o imunitate prin pri sma poziției Sale divine? Evangheliile nu vorbesc
despre nicio boală a lui Iisus, dar spun că El este Cel ce Se înrobește
prin nașterea din om, Dumnezeu Cel ce stă în pântecele omenesc nouă
luni, Domnul Cel ce flămânzește, însetează, Dumnezeu Cel ce resimt e
truda și oboseala. Natura divină nu a suprimat aceste stări, pentru că
voința divină va căuta să ajungă la un consens cu cea umană. Nu este
vorba despre vreo anihilare a naturii mai slabe de către cea mai tare.
Mântuitorul a trăit suferința omenească făr ă să facă apel la divinitatea
Sa pentru a Se feri de durere. El rămâne în perimetrul granițelor trasate
de cetățenia de om, o ieșire din aceste bariere umane ar fi însemnat o
anulare a firii umane. În Qarantania diavolul mizează tocmai pe această
încercare de a -L face pe Mântuitorul să anuleze firea umană luată prin
întrupare prin acele ispitiri.337 Firea noastră nu trebuie luată în râdere,

pe cei zd robiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să
slobozesc pe cei apăsați, Și să vestesc anul plăcut Domnului". Și închizând cartea și dând -o
slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor erau ațintiți asupra Lui. Și El a început a zice către ei:
Astăzi s -a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre… Și sculându -se, L -au scos afară din
cetate și L -au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să -L arunce în
prăpastie”. Luca 4, 16 -29
337 Dacă pietrele Qarantanie i se făceau pâini la cuvântului Fiului, El ar fi pierdut natura umană
prin faptul că la întâlnirea greutății ar fi fugit din umanitate pentru a Se feri de durere sau de
neputință.

193
nu există nimic ignobil în ea. Nu este nedemn pentru Dumnezeu să
participe la viața omenească. Întreaga lucrare de restaurare a firii umane
inițiată de Dumnezeu a fost necesară pentru a îndrepta consecințele
nefaste asupra firii umane cauzate de păcatul strămoșesc. Vinov ăția
noastră a determinat pogorârea Logosului, neascultarea noastră a
chemat iubirea Fiului să Se arate între oameni. Definiția dogamtică a
Sinodului III Ecumenic de la Efes din anul 431 mărturisește pe Domnul
Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevărat și om adev ărat. El rămâne
deoființă cu Tatăl după dumnezeire și S -a făcut deoființă cu noi după
omenire. Natura dumnezeiască a Fiului în chinul Golgotei și în gustarea
morții era distinctă de natura umană, care, de fapt, a fost subiectul
suferinței și al morții. Est e imposibil ca Dumnezeu să guste încercarea
morții. Dumnezeu nu a fost supus morții, dar a fost lângă omul Hristos.
Acest lucru nu îi dă dreptate lui Nestorie să propună două persoane în
Iisus . Aici sunt două existențe ce merg împreună într-un singur ipost as,
fiecare cu capabilitățile ei. În ce privește comunicarea însușirilor
(communicatio idiomatum) celor două existențe din persoana
Mântuitorului există un singur sens de transmitere. Însușirile divine
sunt comunicate în urma întrupării umanității în schim bare, în vreme ce
natura divină este de nepătruns de experiența umană, ele fiind unite în
ipostasul unic al lui Hristos. Sinodul de la Calcedon descrie această
alipire a firii umane de firea divină în ipostasul din veci al lui Hristos
pe calea antinomiei, și anume, se spune că este o unire fără despărțire,
fără împărțire, fără schimbare și fără amestecare. Fiecare fire își
păstrează specifiul după nașterea din Fecioara Maria. Vorbim despre
Dumnezeu -Fiul cu proprietăți comune omului, dar și lui Dumnezeu.
Dum nezeu este necorporal, omul este corporal; Dumnezeu este
omniscient și omnipotenet, iar omul cunoaște limitat și are o putere
limitată. Cum poate Mântuitorul să fie în aceeași vreme omniscient, dar
și non -omniscient?! Cert este că Domnul Iisus Hristos are atribute ce
țin de calitatea Sa divină veșnică și proprietăți ce țin persoana Sa umană

194
veșnică, ce a fost asumată în timp. Mai sus întâlnim moduri de
manifestare a celor două physis din ipostasul Logosului. Forma umană
nu micșorează forma divină, iar forma divină nu o abrogă pe cea umană.
Iisus Hristos după întruparea Sa nu este un soi de semi -dumnezeu, prin
lărgirea umanității cu câteva atribute divine;338 or, natura umană nu a
fost amplificată pentru a întâlni în altă dimensiune natura divină. În
Hristos om ul Îl întâlnește pe Dumnezeu, înscriindu -se pe coordonata
umanității îndumnezeite. După întrupare vorbim despre o desăvârșită
natură umană și divină în Hristos, totus in suis, totus in nostra, in nostra
exceptând păcatul. Pare suspectă această afirmație. I isus nu avea păcat?
Un neavizat ar zice că n -a fost om. Păcatul e o realitatea a omului, iar
Hristos nu a avut păcat. A avut toate atributele omului, dar n u și păcatul.
Dar să ne amintim că f irea umană cazează în ea păcatul, dar fără să -l
nască și frământe .339 În rai Adam și Eva la început nu au cunoscut
păcatul. Este adevărat că Iisus nu este om, ci omul adevărat. Omul
adevărat este cel care corespunde prototip ului din Eden, când omul nu
cunoscuse păcat. Așadar, noi prin păcat am pierdut dimensiunea
adevărat ă a umanității, iar Hristos fără păcat a venit să ne reamintească
de ce am fost cândva. Așadar, Hristos este mai om ca noi. Numele pe
care-l ia Iisus, Fiul Omului, amintește de omul primordial, în opoziție
cu omul desfigurat și răpus de păcat. Iisus vine s ă inaugureze prin El
pentru noi acel om de la începuturi, bun foarte.340 Iisus S -a umilit El
Însuși: luând forma unui slujitor. În acest caz, umilința este cel mai bine
explicată prin cuvintele care urmează: „și a devenit ascultător până la
moarte ”. Sfântul Grigorie de Nyssa printr -un lanț retoric explică: „Ce
poate fi mai înjositor pentru Dumnezeu decât chipul de rob? Ce poate
fi mai smerit pentru Împăratul celor de sus, decât să Se facă părtași firii

338 Dietrich Bonhoeffer, Christ the center, Ed. Harper and Row, New York, 196 6, p. 97.
339 Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, op.cit., p. 96.
340 Jean Galot, Who is Christ? A theology of the incanation, Ed. Gregorian University Press,
Rome, 1980, p. 132.

195
noastre celei sărace? Împăratul împăraților și Do mnul domnilor ia de
bunăvoie chipul robiei noastre. Judecătorul tuturor Se supune
stăpânirilor pământești. Acela Care cuprinde toată zidirea în palmă Se
pogoară într -o peșteră, nu este găzduit într -o ospătorie, ci -Și găsește
locaș sărăcăcios în ieslea necu vântătoarelor. Cel curat și nepătat ia
asupra Sa întinăciunea firii omenești și, făcându -Se sărac de bunăvoie,
Își duce lucrarea până la capăt, în gustarea morții. Vedeți prisosirea
sărăciei de bunăvoie? Viața gustă moartea. Judecătorul e târât înaintea
judecății. Stăpânul vieții făpturilor Se supune hotărârii unui judecător
pământesc. Împăratul a toată puterea mai presus de lume nu respinge
mâinile călăilor ”.341 „N-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu
Dumnezeu ”342 arată că trupul Lui primește cele smerite fără a vătăma
Dumnezeirea. Hristos este Iubirea care Se urcă pe cruce. Prin urmare,
dacă întrega literatură hristologică vorbește despre Hristos ca om
adevărat, trebuie să admitem că Iisus putea să Se îmbolnăvească ca
orice alt om. Să renunțăm la această idealizare a umanității lui Hristos.
Iisus era expus bolilor.

„Deci au venit ostașii și au zdrobit fluierele celui dintâi și ale
celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, da că
au văzut că deja murise, nu I -au zdrobit fluierele. Ci unul din ostași cu
sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut
a mărturisit și mărturia lui e adevărată; și acela știe că spune adevărul,
ca și voi să credeți. Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească
Scriptura: Nu I se va zdrobi nici un os. Și iarăși altă Scriptură zice: Vor
privi la Acela pe care L -au împuns ."
Ioan 19, 32 -37

341 Sfântul Grigorie de Nyssa, Opt omilii la Fericiri, Ed. Anastasia, București, 1999, p. 11 -13.
342 Filipeni 2, 7.

196
La Cava va observa că „prima regulă a patologiei științifice obligă
la reproducerea cât mai exact cu putința a condițiilor în care a fost
generat un anumit eveniment morbid. Dar această experiență efectuată
pe trupului unui om răstignit real, cu alterările ulterioare ale organelor
interne, n -a fost practicată niciodată, pentru simplul motiv că un astfel
de cadavru nu s -a aflat niciodată sub bisturiul unui anatomist patolog.
Nu putem face altceva decât să apelăm la ingeniozitate și, plecând de la
mecanismul logic probabilal morții prin răstignire, să deducem
inevitabilele alteră ri ale organelor interne în lumina fiziologie
patologice dintr -un subiect normal; iar de aici să deducem explicația
necropsiei sui generis efectuată de centurionul Loghin ”.343
Soldatul roman care -L străpunge pe Hristos este Longhin, un
centurion. La Cava se folosește de acest raport necroscopic al
centurionului, relatat numai de Sfântul Ioan, ucenicul pe care -l iubea
Iisus, care rămâne lângă Domnul până la capăt. Ceilalți ucenic i au fugit,
deci nu au de unde să cunoască acest detaliu de la sfârșit. Din coasta
Lui „a ieșit sânge și apă ”. De fapt, această împunsătură nu este o simplă
înțepătură. Verbul ἔνυξεν (enyxen) are la bază etimonul νύσσω (noos' –
so) care după Lampe înseamnă a găuri, a străpunge, a pătrunde, a
perfora, a sfredeli.344 Această nouă perspectivă ne dă o nouă pistă de
analizat. O astfel de lovitură de lance care intră din partea dreaptă a
găurit pieptul Domnului ajungând până la mu șchiul cardiac. Pericardul
a fost deschis de lance. Pericardul este un sac fibro -seros care învelește
inima .

343 Luigi Malantrucco, op.cit., 2013, p. 62 -63, apud. F. La Cava, La Passione e la Morte di N.
Signore Ges ù Cristo illustrata dalla scienza medica, Napoli. 1953.
344 G. W. Lampe, op.cit., p. 930.

197

Pericardul

Inima este înconjurată de această membrană seroasă subțire
integral, cum coaja învelește un copac. În mod normal în sacul
pericardic se află o cantitate de lichid de 15 -40 ml.. Acest lichid are
rolul de a facilita alunecarea celor două foițe ale sacului pericardic, în
timpul mișcărilor inimii – sistolă și diastolă . Acest ser unui neavizat
precum Loghin , în spatele căruia se află, de fapt, Evanghelistul Ioan,
este normal să i se par ă simplă apă. Așadar, lovitura a fost administrată
cu putere, altfel nu putea ajunge la inimă. Din rana toracică produsă de
cenutrionul Longhin a țășnit sânge și apă. Willian Stroud, medic englez,
a spus pentru prima dată în 1948 că Iisus a murit de hemopericard.
Treatise on the physical cause of the death of christ and its relation to
the principl es and practice of Christianity este o carte care cuprinde un
document fin al în care sunt prezentate câte va argumente ale doctorului
William Stroud despre moartea lui Hristos. Moartea Mântuitorului nu
este rezultatul crucificării. Perioada era prea scurtă. O persoană în plină
tinerețe nu are cum să moară după numai șase ore de la răstignire. Poate
rezista și trei sau chiar mai multe zile. Bineînțeles, c rucificatul murea,
după cum bine știm, dar era un proces mult mai lent. De asemenea,
moartea pe cruce nu era una dintre acelea în care victima varsă mult
sânge. Mâinile ș i picioarele unde int rau piroanele nu erau zone irigate

198
de vase mari de sânge, iar întreaga literatură creștină mărturisește că
Iisus ne -a răscumpărat cu Sângele Său. Sfântul Irineu de Lyon arăta că
„Hristos a suferit și că El era Fiul lui Dumnezeu, Care a murit pentru
noi și ne -a mântuit pe noi prin sângele Său ”.345 Sângele vărsat pe
Golgota de Iisus rămâne o constantă a teologiei creștine. Inima
străpunsă de lance oferă imaginea imensei iubiri i pe care Iisus o poartă,
iar Biserica se naște din inima străpunsă a lui I isus.346 Iisus citează pe
cruce din Psalmul 21 când spune: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,
de ce M -ai părăsit”. În acest psalm este și o altă referință la fenomenul
clinic ce se petrece cu Iisus pe cruce : „făcutu -s-a inima mea ca ceara ce
se topește în mijlocul pâ ntecelui meu ”. Nu est e exclus să avem de -a face
cu un proces infractual.
Recaptilulând aspectul medical al morții Domnului vedem că
lancea va da drumul din sacul pericardic la sângele care a trecut peretele
inimii în urma infarctului declanșat de str esul și tristețea simțită de
Mântuitorul în Ghetsimani. Inima lui Iisus a devenit câmpul de bătălie
dintre bine și rău. După sânge curg e și serul, apa din pericard. Sfântul
Ioan vorbește de „sânge și apă ”, pentru că sângele adunat în zona
pericardului era la baza sacului, fiind mai greu ca serul, și a ieșit primul.
Atunci această scurgere de sânge observată de Sfântul Ioan a fost
cauzată de ruptura inimii.347
Hristos a primit biciuri și palme, suliță în coastă. Mulți medici au
spus că Hristos nu a murit datorită răstiginirii, pentru că nu te omoară
cuiele bătute în palme și picioare. Deja s -a amintit că un răstignit murea
abia a treia zi după crucificare, or, H ristos este urcat pe Cruce la ceasul

345 Sfântul Irineu de Lyon, Aflarea și respingerea falsei cunoașteri sau Contra ereziilor, Ed.
Teologia penntru astăzi, București, 2007, p. 91.
346 346 Luigi Malantrucco, op.cit., p. 103.
347 William Stroud, Treatise on the physical cause of the death of Christ and i ts relation to the
principles and practice of Christianity with appendix containing letter on the subject , Ed.
Hamilton and Adams, Londra, 1871, p. 489 –494.

199
al treilea, nouă dimineața, iar la ceasul al nouălea, ora trei după -masă,
Hristos Și -a dat Duhul, după numai șase ore de la răstiginire. Concluzia
este că Hristos a murit pe cruce, dar nu crucea L -a omorât atât de repe de.
Analizând consecința loviturii de lance se poate ca Iisus să fi murit din
cauza unui hemopericard postinfarctual . Crucea a rămas peste veacuri
o mărturie a iubirii. Crucea este o declarație de iubire pe care Dumnezeu
o face omului. De aici învățăm că o amenii care iubesc se răstignesc.

200
CAPITOLUL VI. CRUCEA – ULTIMUL EXOD

Păcat – Exil – Exod. Crucea – Ultimul exod348

Prologul ioanin valorifică acceași expresie precum Cartea Facerii:
בְּרֵאשִׁית – la început. În acest cuvânt stă cheia înțelegerii Noului Exod.
De fapt, discutăm despre o nouă creație. Vinerea Mare este cea de a
șasea zi când în țărână umană picură sângele divin al lui Hristos, după
cum deunăzi în această țărână suflase ruahul divin. Aici Sfântul Apostol
și Evanghelist Ioan scrie despre un Nou Exod – ca o nouă creație.
Bulgakov chiar a constatat că după evenimentul căderii întruparea
Domnului Iisus H ristos avea un rolul de răscumpărare, ce se va extinde
la îndumnezeirea creației și la sinaxa dintre cele din cer cu cele de pe
pământ sub vlădicia lui Iisus Hristos,349 toate întru El vor deveni una.350
Vechiul Legământ expune posteriorității felul în care Is rael
pleacă în exil,351 iar textele vetero -testamentare și sinagoga iudaică erau
marcate de exod, după cum Crucea marchează decisiv scrierile novo –
testamentare și B iserica lui Hristos. Așadar, Vechiul Testament
înfățișează istoria unei sclavii, dar presărată cu mugurii speranței că
Dumnezeu cumva îi va întoarce din robie. Cartea lui Isaia este Cartea
Mângâierii, unde Dumnezeu promite că este pe cale să facă „un lucru

348 Adrian Carebia, Marius Florescu, Draga Răzvan și alții, Almanahul Arhiepiscopiei
Timișoarei, Ed. Învierea, Timișoara, 2019, p. 303 -310. Capitolul de fa ță are menirea de a
explica pe larg semnificația Crucii . Este nevoie de o teologie mai profundă a Crucii. Pe Golgota
s-a întâmplat ceva g randios : s-a produs un exod ul din țara pă catului. De fapt, acest capitol este
o radiografie a lucrării epi scopului N. T. Wright, Ziua în care a început revoluția, regândind
sensul Crucii lui Iisus, Ed. Deisis, Sibiu, 2017, în traducerea lui Ioan I. Ică Jr..
349 Sergius Bulgakov , The Lamb of God , op.cit., 2008 , p.134.
350 Efeseni 1, 10.
351 Nicholas Thomas Wright, Ziua în care a început re voluția, regândind sensul Crucii lui Iisus,
op.cit., p. 95.

201
nou”, un fel de altă creație, fiind hotărât să croiască prin deșert o cale,
în loc uscat să s coată izvoare de apă.352
Înainte de Cruce exodurile poporului ales erau cvasiexoduri.
Amenințarea unei noi robii era evidentă. Această perspectivă a ieșirii
din robie a fost preluată și de primii creștini, care vorbeau despre
moartea lui Iisus în termeni de răscumpărare, cuvânt preluat din piața
de sclavi, arătându -se că Iisus moare pentru a plăti o factură pentru
eliberarea noastră. Sfântul Apostol Pavel amintește de cei care se
botează în Hristos că trebuie „să -și dea seama” că au murit cu El.353
Recapitulând istoria lui Israel, viața iudeilor în pământul făgăduit era
un răspuns la moartea expulzării din prima grădină a umanității, dar un
răspuns conjunctural, un exod temporar, dat de Dumnezeu pentru a
pregăti răspunsul final, Noul Exod: Crucea. Moartea lui Ii sus a realizat
Noul Pașt i.
Relația nemijlocită dintre om și Dumenzeu din Eden vedem că
este întreruptă de proto -părinți, care după păcat se ascund de
Dumnezeu. Omul se desparte de Dumnezeu, ceea ce provoacă o
reducere a harului divin în mediul uman. Dar Du mnezeu a ieșit în
căutarea omului. A dorit să înoade la loc ceea ce s -a dezlegat. Și -L
vedem că întreține o relație cu umanitatea căzută prin mijlocirea aleșilor
Lui, profeții . Mai apoi a cerut să I Se consacre un loc în mijlocul
poporului, ca sălaș al dum nezeirii în inima poporului ales. De acum
Dumnezeu va fi cu poporul Său în chip ascuns. Tora avea menirea de a
îngrădi păcatul. Prin urmare, Legământul Vechi a fost o nuntă între
Israel și Dumnezeu, dar Israel a săvârșit adulter. Unul dintre termenii
contr actului, umanitatea, nu a rămas fidelă nici acestui contract, dar
Dumnezeu nu S -a descurajat. În final, Israel prin Hristos și -a împlinit
misiunea.

352 Isaia 43, 19.
353 Romani 6, 2.

202
Pentru idolatria sa Israel a fost lăsat în robie. Dar Dumnezeu S -a
pregătit și El să îi însoțească. La plec area în robia Babilonului Iezechiel
arăta că și Dumnezeu a ales drumul pribegiei alături de cei aleși, că
slava Lui a părăsit pragul Templului;354 or, Isaia vorbește de revenirea
slavei lui Dumnezeu în Sion,355 când poporul se va îndrepta. Eskenosen
este termenul utilizat în prologul ioanin pentru a arăta că slava lui
Dumnezeu s -a întors. Păcatul înseamnă despărțirea de slava lui
Dumnezeu. Etimonul grec arată sălășluirea lui Hristos între oameni,
având sensul de : „și -a întins cortul ”.356 Restabilirea unui loc unde
Dumnezeu și omul să se reîntâlnească este o urmare a deciziei divine.
Hristos este acest loc al reîntâlnirii dintre Dumnezeu și umanitate. Noul
Exod este descris ca o întoarcere triumfală a lui Dumnezeu Î nsuși și ca
o redescoperire a slavei Sale.357 Astfel, dacă în primul exod este
prezentată o ieșire a poporului ales dintr -o țară (Egipt), Noul Exod
începe prin întoarcerea glorioasă a lui Dumnezeu către poporul Său ,358
pentru a merge înaintea lor ca un păstor.359 În Noul Exod slava lui
Dumnezeu va fi descoperită nu numai peste Israel, ci „peste tot
trupul ”.360 Toate popoarele vor beneficia de miracolul Noului Exod .
Păcatul este cea mai mare problemă a omului, prin distorsiunea
autenticității umanității pe care o pr oduce acesta. Păcatul avariază
frumoasa Sa lume. Omul a fost chemat la responsabilitate și autoritate
în creație, dar el s -a afiliat unor forțe din interiorul creației. Omul a

354 Iezechiel 10, 18.
355 Isaia 52, 8.
356 Ioan 1, 14.
357 C. C. Broyles, C.A. Evans, Writing and Reading the Scroll of Isaiah, Studies of an
Interpretive Tradition, Ed. Brill, New York, 1997, p. 668.
358 Isaia 40, 3 -5.
359 Isaia 40, 10 -11.
360 Isaia 40, 5.

203
devenit idolatru, iar efectul e sclavia și, în cele din urmă, moartea.361
Moartea lui Iisus înseamnă eliberarea umanității din idolatrie. Atunci
Iisus a murit că noi să nu mai fim în idolatrie? Da. Păcatul fundamental
este idolatria, ca înlocuire a lui Dumnezeu cu orice altceva.362 Când
Dumnezeu privește spre păcat, vede ceea ce vede cel care a creat o
vioară atunci când cineva o folosește ca racheta de tenis.363 Este o
perspectivă minimală cea potrivit căreia Iisus a murit pentru a scoate
omul din iad și a -l duce în cer. Lucrurile sunt mai profunde de atât.
Dumnezeu vrea un om care să zburd e pe pământ, un om pe care să -l ia
la brațul Său pentru a trăi doi ca unul. Cartea Apocalipsei descrie chiar
o nuntă între Iisus și biruitorii pământului. În acest decor, Crucea este
cu adevărat o revoluție pentru că mireasa va fi luată din cuiele Golgotei
de Hristos care va coborî de pe Cruce, pentru a o conduce la altar.
Păcatul este o solidaritate cu alte locuri, nu cu Golgota, dar moartea lui
Hristos rezolvă păcatele care au provocat exilul. Procedura exilului este
abrogată pentru to tdeauna, aceasta fii nd cheia viziunii revoluționare
asupra Golgotei. Iertarea păcatelor pe Golgota însemna întoarcerea din
exilul continuu. Hamartia în limba străveche a grecilor desemna păcatul
ca o ratare a țintei. Orice țintă este și semn. În vârful Golgotei stă semnul
Crucii ca reper al umanității. Țintirea presupune a te uita fix la reper, a –
ți recentra viața pe Hristos cel din piroane. Creștinul se țintuiește, urcă
Golgota pentru a se răstigni. A ținti înseamnă, așadar, ați împlini
menirea, păcatul implicând un contrasen s pe drumul vieții, care -i calea
Golgotei. Dragostea L -a mânat la cruce pe Mântuitorul,364 iar El astăzi
ne șoptește blând, cum Îi este felul: „ia -ți crucea” și nu lăsa cruci pe
spatele semenilor tăi. În Joia Mare Hristos nu -i lasă pe ucenici să sufere.

361 Nicholas Thomas Wright, Ziua în care a început revoluția, regândind sensul Crucii lui Iisus,
op.cit., p. 80 -81.
362 Idem, p. 107.
363 Idem, p. 136.
364 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 190 -191.

204
El insistă ca ucenicii să fie lăsați să plece de garda Sanhedrinului. El
luptă pentru noi și în locul nostru. Numai că victoria câștigată prin
Cruce trebuie instaurată tot prin Cruce,365 Crucea propunând o teologie
a împăcării și o poveste a iubirii care se dăru iește. Aici avem și noi un
rol evident.
Păcatul este calea exilului, a robiei, or, Crucea este expresia
definitivă a Noului Exod. Prin decretul morții lui Iisus parafat de diavol,
care pentru un moment a crezut că L -a biruit, s -a realizat Noul Pașt i.
Mișc area împărăției fusese mișcarea ieșirii din robia păcatului.
Pământul a fost asediat de păcat, dar în Hristos este adunat și acumulat,
Care pregătește omului un model nou de etică și de comportament uman
într-o nouă zonă existențială, că exilul s -a sfârșit când blestemul a căzut
pe Mesia. Este un schimb de identitate între umanitate și Hristos, fără a
altera caracterului personal al omului, minunatul schimb, care -l
determină și pe Sfântul Apostol Pavel să spună: „nu mai trăiesc eu, ci
Hristos trăiește în mi ne”.366 Evenimentul Noului Exod determină
instaurarea Noului Pașt i, pentru că moartea S -a pe Cruce echivalează
cu trecerea prin Marea Roșie.367
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan scrie unul dintre cele mai
frumoase versete din Noul Testament: „așa a iubit Dumnezeu lumea,
încât pe unicul Său Fiu L -a dat ”.368 Sfântul Apostol Pavel este și el
autorul unei expresii uimitor de frumoase: „m -a iubit și S -a dat pe Sine
Însuși pentru mine ”.369 În aceste versete accentul cade pe Cruce, nu pe
înviere. Crucea este mi sterioasa cheie a sensului vieții. Răstignirea

365 Nicholas Thomas Wright, Ziua în care a început revoluția, regândind sensul Crucii lui Iisus ,
op.cit., p. 44.
366 Galateni 2, 20.
367 J. Manek, The new Exodus in the Book of Luke, Ed. Novum Testamentum, 1968, p. 8.
368 Ioan 3, 16.
369 Galateni 2, 20.

205
Domnului este ziua în care a început o revoluție.370 Cu toții vrem
învierea, dar toți fugim de răstignire, ”vrem Taborul fără a trece pe la
Golgota ”,371 dar poarta cerului este în forma Golgotei. Iubirea ne cere
să ne răstignim. Hristos nu ne -a chemat la plăcerile lumii, El ne îmbie
cu Crucea.372 Totuși, în primele veacuri creștine se vorbea despre
moartea lui Iisus ca având loc „în locul morții noastre:” a murit Iisus
pentru ca noi să nu mai murim. Dumnezeu când a î ncheiat legământul
cu Avraam a avut tot timpul în minte Crucea lui Mesia.373 Omul se
întreabă și acum de ce a fost nevoie să moară cineva? Dacă vorbim de
un Tată al iubirii, cum Își omoară pe Fiul Său? Care este motivul divin
al morții lui Iisus? Care este s ensul ultim al morții lui Iisus? Crucea lui
Iisus înfățișează de ce este în stare cel ce iubește. Crucea apare și ca
semn al luptei dintre Iisus și potrivnic, bătălia Lui cu Satana. Hristos
aduce Noul Exod ca un om de război care luptă pentru poporul său. Paul
Evdokimov numește evenimentul Crucii dramă divină, pentru că
Dumnezeu Își dă Fiul pe mâna diavolului.374 Crucea lui Hristos a apărut
din întâlnirea iubirii lui Dumnezeu făcut om cu ura oamenilor,375 în
fond, fiind tragedia omului de a -L recunoaște pe Dumn ezeu.376 Hristos
după ce a trecut prin iadul umanității îngenunchiată de păcat, a mers și
în iadul diavolului, că S-a pogorât pe pământ spre a -l mântui pe Adam
și, negăsindu -l Stăpânul, până la iad a mers să -l caute. Este Noul Exod,
scoaterea în geografia lu minii lui Dumnezeu a omului. Noul Exod este

370 Nicholas Thomas Wright, Ziua în care a început revoluția, regândind sensul Crucii lui Iisus ,
op.cit., p. 44.
371 Nicolae Steinhardt, op.cit., p. 217.
372 Matei 26, 24.
373 Nicholas Th omas Wright, Ziua în care a început revoluția, regândind sensul Crucii lui Iisus ,
op.cit., p. 330.
374 Paul Evdochimov, Femeia și mântuirea lumii, op.cit., p. 211.
375 Dumitru Stăniloaie, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Ed. Centrului Mitropolitan Sibiu ,
Sibiu, 1991, p. 137.
376 Florin Toader Tomoioagă, op.cit. , p. 116.

206
portretizat de Isaia în liniile străvechi ale creației,377 când arată că ”ele
sunt acum zidite și nu de atunci ”.378 Acest Nou Exod este un eveniment
nou, ca o nouă creație, unde Duhul Sfânt este lege Noului Legământ.379
Iadul umanității este tot o construcție a diavolului, numai că și -a
câștigat și oameni de partea sa, care au ca predicatori pe amvoanele
inimilor lor ura și invidia. În Frații Karamazov, F. Dostoievski pune pe
buzele personajului său, starețul Zosima, definiția cea mai pilduitoare a
iadului, „el este mai mult decât o durere fizică, este durerea de a nu mai
putea iubi ”, o veșnicie goală, fără mișcare și fru musețe. Înainte de a fi
un loc, iadul este o stare. Din această stare ne scoate Noul Exod.
Capitolul 53 al Cărții prorocului Isaia este cheia scripturistică
pentru moartea lui Hristos,380 Care urcă Golgota în ritmul iubirii divine,
pe care vrea să o îngroape în hotarul Golgotei, răsărind lumii în putere.
Ucenicul iubit , care a stat lângă Mântuitorul până la sfârșit , a și
mărturisit că Acesta „a iubit până la sfârșit ”,381 iar Sfântul Apostol
Pavel spunea că ”Fiul lui Dumnezeu m -a iubit și S -a dat pe Sine Însuși
pentru mine ”.382 Practic, valorificăm o teologie a iubirii care se dă la
moarte și care nu mai poate muri prin acea că s -a dat la moarte.
La prima Liturghie a lumii săvârșită de Hristos pe calea
Emausului în predică slujbei Iisus spune celor doi călători, care așteptau
izbăvirea lui Israel, că deja Israel a fost scăpat din robie. Așadar, iertarea
păcatelor înseamnă și sfârșitul exilului. Creștinii primelor veacuri au

377 Isaia 51, 9 -10.
378 Isaia 48, 10.
379 John Dunn, New Passover Exodus, The New Covenant Deliverance in Jesus Christ, p. 51,
O carte electronică gratuită a lui John Dunn, care explică modul în care povestea Exodului este
modelul lui Dumnezeu pentru mesajul Evangheliei disponibilă online la adresa:
http://www.takeacopy.com/books/new%20passover%20exodus.pdf .
380 N. T. Wright, Ziua în care a început revoluția, regândind sensul Crucii lui Iisus , op.cit., p.
129.
381 Ioan 13, 1.
382 Galateni 2, 20.

207
înțeles că pe Golgota s -a întâmplat ceva. De acolo s -a lansat revoluția.
Astăzi misiunea creștină înseamnă a instaura în lume victoria câștigată
de Iisus pe Cruce.383 Victoria Crucii trebuie valorificată prin Cruce.
Pentru primii creștini a păși pe calea Noului Exod însemna o călătorie
cu o perspectivă certă, nu o destinație deja atinsă. Fiecare căutam
drumul pr in pustia spirituală a lumii, după cum Israel în celălalt exod a
căutat drumul 40 de ani prin deșert. Noul Exod este un strigăt al lui
Dumnezeu pentru ca omul să se despartă de idolatrie.

383 N. T. Wright, Ziua în care a început revoluția, regândind sensul Crucii lui Iisus , op.cit., p.
368.

208

ANEXE

Anexa 1. Data nașterii Mântuitorului384

Sfântul evanghelist Luca stabilește coordonatele cronologice și
geografice al nașterii Domnului Iisus Hristos: „era în vremea lui Irod,
regele Iudeii.385 Iisus S -a născut în Iudeea, în vremea regelui Irod
Idumeul, numit și „cel Mare ”.386 Există o necorelație, o anomalie
cronologică. Izvoarele istorice mărturisesc despre Irod că a murit în
anul 4 î.H., anul 750 ab urbe condita – de la întemeierea Romei, în
apropierea Pașt ilor iudaic e, deci prin martie ori aprilie; or, evangheliile
mărturisesc că Iisus Domnul Se naște în ultimii ani de domnie ai lui
Irod Idumeul. Așadar, Irod trăia când Iisus S -a născut. Acest Irod este
cel care -L căuta să -L ucidă. Este cert că Iisus Domnul Se naște înainte
de anul 1 d.H., probabil că prin anii 6/7 î.H r.. Dionisie Exiguus, monah
din veacurile V -VI, de origine doborogeană, a fixat eronat începutul
erei creștine la anul 754 ab urbe condita. Monahul dobrogean rămâne o
minte sclipitoare a întregii umanități. Un geniu al veacului său. Eroarea
lui?! Să nu pune m pe umerii lui neputința întregii umanități. Nici astăzi
nu se poate ajunge la o cronologizare exactă.
Sfântul Luca mai oferă o informație prețioasă pentru a găsi data
nașterii. Un eveniment are loc la nașterea lui Hristos, ce poate fi cheia

384 Încă de la început să precizăm termenii discuției. Suntem creștini pentru că Dumnezeu și -a
trimis Fiul să ne scape din mâna și puterea diavolului. Aceste exactități pe care le căutăm, data
nașterii sau data morții lui Iisus, nu le putem stabili cu o precizie absolută. Vom înce rca să
mergem pe ipoteze. Dacă cineva mai târziu va veni cu ipoteze mai credibile vis -a-vis de data
nașterii, de data morții sau în ce privește cauza morții lui Iisus, suntem dispuși să le acceptăm
în detrimentul ipotezelor aici enunțate.
385 Luca 1, 5.
386 Să nu se confunde cu Irod Antipa, fiul său, sau cu Irod Agripa, nepotul său.

209
descifrării dății nașterii. Aflăm din Sfânta Evanghelie de la Luca 2, 1 -2
că Mântuitorul lumii S -a născut pe timpul efectuării în Țara Sfântă a
unui recensământ, poruncit de împăratul roman Octavian August387 și
operat pe când Publius Sulpicius Quirinius ocârmuia Siria, adică în timp
ce era guvernator388 al provinciei Siria, de care ținea și regatul lui Irod.
Sfântul Luca precizează despre acest recensământ că a fost mijlocul de
care s -a folosit Dumnezeu pentru a -i aduce pe Sfânta Fecioară Maria și
pe Dreptul Iosif din Naz aret, din îndepărtata Galilee, la Bethleem, unde,
potrivit prorociei lui Miheia 5:1 – Matei 2:5,6 trebuia să Se nască
Hristos. Cum au ajuns urmașii lui David din sudul țării, tocmai în nord?
Fecioara Maria cobora din regele David pe linie genealogică, prin tatăl
său Ioachim, și din Aaron, prin mama sa Ana. Erau originari din
Bethleem, dar s -au retras la Nazaret de la întoarcerea din robia din
Babilon, acum mai bine de cinci secole, fie mai târziu, în vremea lui
Irod cel Mare, care dorea să distrugă pe toți urmașii Macabeilor,
rămășițele vechilor regi ai lui Israel.
De ce cezarul Octavian dorea să facă un recensă mânt „a toată
lumea ”, cum zice E vanghelistul? Împăratul era preocupat de situația
veniturilor, de o impozitarea cât mai eficace, care să susțină apar atul de
stat roman. Roma, caput mundi,389 nu și -ar fi permis edificiile sale,
construcțiile grandioase, ale căror ruine aduc și astăzi la Roma turiști
din întreaga lume, fără aceste venituri colectate din provinciile supuse.
Acest census, cum se cheamă ofici al recensământul la Roma, permitea
adunarea datelor necesare nu numai pentru impozitare, ci și pentru
serviciul militar. Recensământul s -a efectuat pe parcursul mai multor
ani, ținând cont de numărul mare de provincii din Imperiu. Totuși,
Iudeea avea un st atut distinct în cadrul Imperiului, Irod fiind numit rex

387 A domnit între anii 27 î. Hr. și 14 d. Hr..
388 Legat – guvernator.
389 Caput mundi – Capitala lumii.

210
socius, rege asociat.390 Un recensământ dictat de la Roma, oare nu leza
independența statului iudaic? În sfârșit, suntem convinși că Irod nu și -a
propus să supere Roma. Sigur s -a supus acestei decizii .391 Iosif Flaviu
vorbește despre un recensăm ânt în Iudeea între anii 6 -7 d.Hr., după
scoaterea din domnie a lui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare, pe vremea
când legat al Siriei era Quirinius, care în această acțiune s -a lovit de
rezistența zeloților conduși de Iuda Galileeanul.392 Așadar, ajungem la
o altă confruntare a datelor. Sfântul Evanghelist Luca spune una și ceea

390 În anul 63 î.Hr. Pompei, generalul roman, fusese rugat să intervină în disputa pentru
ocuparea tronului dintre frații hașmoneeni Hyrcanus II și Aristobul II. Hyrcanus este lăsat
moștenitor de către mama sa, dar și Aristobul avea toate calitățile să urce pe tron. Își disput au
domnia pe calea armelor, majoritatea partizanilor lui Hyrcanus l -au părăsit, trecând în tabăra
lui Aristobul. Fusese încheiată o pace între ei, în defavoarea moștenitorului legitim. Hyrcanus
a fost într -adevăr nedreptățit prin faptul că a fost deposedat de tronul care i se cuvenea prin
dreptul primului născut. Regele idumeilor, Aretas al III – lea, trimite oaste mare pentru a -l pune
pe tron pe Hycranus, dar cei 300 de talanți dați de Aristobul generalului roman Scaurus îl scapă
de asediul arabilor. Scaur us i-a amenințat prin solii lor atât pe Hyrcanos, cât și pe arabi cu
intervenția romanilor dacă nu vor pune capăt asediului pe care îl porniseră. Aretas s -a retras din
Iudeea, pe când Scaurus s -a întors la Damasc. Doi dușmani și -au adus pe cap nefericiți f rați,
idumeii și romanii. Vor fi cuceriți într -o formă sau alta atât de idumei, cât și de romani.
Idumeenii sau edomiții (de la strămoșul lor Esau sau Edom) erau de origine arabă, și capitala
țării lor era Petra. Ioannes Hyrcanos i -a supus, obligându -i să adopte circumcizia. Se încerca
iudaizarea lor. Acum sunt și ei un fel de semi -iudei. Conflictul pentru tron se va sfârși în anul
63 î.Hr., când Pompei va cuceri Ierusalimul. Pompei nu va pune pe tron nici pe unul, nici pe
celălalt. Hycranus a fost numit ma i mare preot, iar pentru Iudeea este găsit să -i apere interesele
Antipater, guvernatorul Idumeei și tatăl lui Irod cel Mare. Așa și -a pierdut Iudeea independența,
iar în vremea lui Iisus este protectorat roman.
391 Irod era foarte atent la pretențiile celor ce se succed la tronul Romei, la fel ca tatăl său. Este
neinspirat că trupele trimise de el la Actium îl sprijină pe Antonius în defavoarea lui Octavian,
dar mai apoi îi dă o mână de ajutor învingătorului Octavian să reinstaureze controlul asupra
Egiptulu i. Știe să se adapteze din mers. Să amintim că reconstruiește Templul; cu toate că era
din tată idumeu și din mamă nabateeancă, se lupta să fie pe placul celor peste care a ajuns
conducător.391 El a făcut din Idueea o țară a palatelor și a orașelor de comerț .
392 Iuda Galileeanul nu trebuie confundat cu Iuda vânzătorul Domnului. Galileeanul e prezentat
în Fapte 5, 37: „După aceasta s -a sculat Iuda Galileeanu, în vremea numărătorii, și a atras popor
mult după el; și acela a pierit, și toți câți au ascultat de el au fost împrăștiați”. Recensământul
se făcea pentru o ulterioară impozitare împotriva căreia se ridică Iuda.

211
ce aflăm de la Josephus Flavius este alta. S -ar fi putut ca Sfântul
Apostol și E vanghelist Luca să se înșele atât de tare? Multă vreme s -a
crezut așa. Quirinius a funcționat ca legat imperia l în Siria între anii 6
și 9 d. Hr..393 Din anul 6 d. Hr. Iudeea rămâne fără regele Arhelau, exilat
de împăratul Octavian în Galia.394 Proconsul al Siriei când Iisus Se
naște (5 -7 î.Hr.) era Sentius Saturninus. Atu nci de ce Sfântul Luca
spune că procurator era Quirinius? Ramsay, pe baza a două inscripții
descoperite, concluzionează că și Quirinius a exercitat guvernarea Siriei
între 8 -6 î.Hr., motivând că atât Quirinius, câ t și Sentius Saturninus (9 –
6 î.Hr.) erau guvernatori ai lui Augustus în Siria în același timp cu
diferite sarcini. Quirinius ar fi comandat legiunile și resursele militare
ale Siriei, în timp ce Sentius era responsabil de latura politică.395 De
asemenea, Stauffer sugerează că în acest timp gen eralul Quirinius era
responsabil de toate campaniile militare, și de alte afaceri , în est. În Siria
el a condus uneori singur și alteori ajutat de un guvernator provincial
imperial. Spunea Stauffer că Quirinius nu trebuie socotit numai
guvernator, ci el es te și pe lista marilor generali roman i din Orient. Un
fel de general -șef al Orientului. Ace astă poziție o deține din 12 î.Hr.
până în 16 d. Hr., cu o mică pauză.396 Așadar, Quirinius era mai mult
decât un guvernator al Siriei, era conducătorul generalilor rom ani din
Orient, iar faptul că împărțea sarcinile de guvernator al Siriei cu
Satruninus îl îndreptățește pe Sfântul Luca să spună că „această

393 Geoffrey Bromiley, The International Standard Bible Encyclopedia, Vol. IV, Ed. William
B. Eerdmans Publishing Company Grand Rapids, Michigan, 1 988, p. 12 -13.
394 Armata lui Arhelau omorâse de Paștile iudaic din 4/5 î.Hr. vreo 3.000 de iudei în fața
Templului. Provinciile peste care domnea el au fost transformate în provincie romană sub
numele de Iudeea și a fost pusă sub guvernarea proconsulului Si riei, având un prefect sau
procurator la Ierusalim.
395 W. M. Ramsay, The Bearing of Recent Discovery on the Trustworthiness of the New
Testament , Ed. Hodder & Stoughton, Londra, 1915, 292 -300.
396 E. Stauffer, Jesus and His Story, Ed. Knopf, New York, 1960, p. 29.

212
înscriere s -a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria ”.397 Sfântul
Apostol mai dă un indiciu esențial prin acel „întâi ”. Exprimarea
sugerează că au fost cel puțin două recensăminte.
Recapitulând biografia lui Iisus din Vechiul Testament, există
cinci profeții evidente despre nașterea lui Iisus:
✓ Apariția unei stele pe cer.398
✓ Nașterea lui Emanuel va avea loc în sătu cul Bethleem, unde a
văzut și regele David lumina zilei acum mai bine de o mie de ani.399
✓ Pruncul trebuie să fie din vița lui David.400
✓ Mai marii lumii se vor închina Lui.401
✓ Mama copilului este o fecioară.402
Arheologia nu poate furniza date ample asupra vieții
Mântuitorului, pentru că Mântuitorul nu a lăsat în urma Sa palate,
regate, temple, campanii de cucerire sau alte urme materiale de acest
fel. Trebuie să găsim alte date. Din tre profeții ar trebui cercetată apariția
stelei, care poate deveni un docum ent astronomic relevant pentru
discursul nostru. Astronomul german Johannes Kepler a conturat o
ipoteză în anul 1606 cu privire la identitatea stelei magilor,403 care ne –
ar oferi cheia deslușirii anului în care Mântuitorul curge în carnea
omului prin Fecioar ă. Steaua magilor a fost, spune astronomul, un
eveniment astronomic rarisim, o triplă conjuncție a planetelor Jupiter și
Saturn în constelația Peștilor. Saturn și Jupiter își dau o întâlnire

397 Luca 2, 2.
398 Numeri 24:17: „Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din
Iacov; un toiag se ridică din Israel”.
399 Miheia 5: 2 -1: „Și tu Bethleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieș i
stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintri început, din zilele veșniciei”.
400 Ieremia 23, 5: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă și va
ajunge rege și va domni cu înțelepciune; va face judecată și dreptate pe p ământ”.
401 Psalm 71, 11: „Și se vor închina Lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji Lui”.
402 Isaia 7, 14: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel”.
403 Matei 2, 9 -10.

213
cosmică în semnul zodiacal al Peștilor. Două planete apropiate un a de
alta creează impresia celor de pe Pământ că este o singură stea
strălucitoare. Kepler a numit -o o lucrare extrem de minunată a lui
Dumnezeu și Steaua Bethleemului. Conjuncțiile simple ale celor două
planete sunt destul de dese, or, o triplă conjuncție se produce însă la
intervale de sute de ani. Kepler a calculat că o astfel de triplă conjuncție
a avut loc în anul 7 -5 î.Hr.. Ea a avut trei perioade de maximă strălucire:
la 23 mai, la 3 octombrie și la 4 decembrie. Kepler a presupus că magii,
fiind astr ologi (cititori în stele) din Babilon, au observat această triplă
conjuncție de la bun început. A doua maximă, cea din octombrie, i -a
determinat să pornească imediat la drum în căutarea Celui a Cărui
naștere o vestea steaua. Au plecat din Babilon la începu tul lui
octombrie, și după o călătorie de aproximativ o lună și jumătate, au sosit
la Ierusalim. Reapariția stelei, pe când magii tocmai plecaseră de la
Irod404 ar fi fost de fapt a treia maximă, cea din 4 decembrie, a triplei
conjuncții amintite.405
O altă do vadă apariției stelei este inscripția cuneiformă de pe o
tăbliță de lut ars, provenind de la școala astronomică din Șippur, lângă
Babilon, confirmă faptul că steaua magilor a fost observa tă vreme de 5
luni în anul 7 î. Hr.. Savantul german P. Schnabel în 19 25 face această
descoperire. Pe lângă ceea ce găsise Kepler, există și o informare
istorică de la Șippur asupra evenimentului asociat nașterii
Mântuitorului. Astronomul modern are la îndemână mijloace care îi
conferă reconfigurarea pozițiilor aștrilor de a tunci, iar concluziile
cercetătorilor moderni sunt aceleași. Ipoteza lui Kepler este verosimilă.
Dumnezeu Se exprimă pe înțelesul fiecăruia. Dacă dreptului Iosif
Dumnezeu îi descoperă voia Sa prin vis406 este pentru că iudeii

404 Matei 2, 9 -10.
405 Werner Keller, op.cit., p. 393 -399.
406 Matei 1, 20; 2, 13. 19.22

214
credincioși cunoșteau încă din i storia patriarhului Iosif că revelațiile
dumnezeiești pot avea loc pe această cale. Pentru magi însă, stelele erau
cele mai importante în dezvăluirea tainelor viitorului. Dumnezeu
vorbește pe limba fiecăruia. Totuși, oricât de bine ar da teoria lui
Kepler, ea rămâne o speculație până va fi probată la rându -i cu
argumente mult mai solide . Concluzia este că Mântuitorul lumii S -a
născut cândva între anii 7 -5 înaintea erei creștine.

215
Anexa 2. Data răstignirii Mântuitorului

Plecând de la aceast ă concluzie a nașterii și luând în mâini
Scripturile , care precizează că Iisus a fost crucificat în „ziua dinaintea
Sabatului,"407 Vinerea Mare, ajungem la câteva concluzii evidente.
Iisus a fost răstignit în timp ce erau sacrificați mieii pascali, lucru
subliniat mai apoi de Sfântul Apostol Pavel: „Hristos, Pașt ile nostru, a
fost jertfit ”.408 Cronologia este borna istoriei, iar datele astronomiei pot
fi folosite pentru a reconstrui calendarul iudaic din primul secol al erei
creștine. Calendar ul iudaic este unul lunar. Fiecare luna începe de cu
seara, când luna se arată pe cer. Lunile au douăzeci și nouă sau treizeci
de zile. Anul lunar are doisprezece luni, cu aproape unsprezece zile mai
puțin decât un an solar. Data de 14 Nisan pentru perioad a 26-35 a erei
creștine este prezentată mai jos:409
An 14 Nisan
26 Duminica 21 Aprilie
27 Joi 10 Aprilie
28 Marți 30 Martie
29 Luni 18 Aprilie
30 Vineri 7 Aprilie
31 Marți 27 Martie
32 Duminica 13 Aprilie
33 Vineri 3 Aprilie
34 Miercuri 24 Martie
35 Marți 12 Aprilie

407 Marcu 15, 42.
408 I Corinteni 5, 7.
409 Colin Humphreys, Graeme Waddington, Dating the Crucifixion, Ed. Nature, 1983, p. 743 –
746.

216
Așadar, iată cele două variante ale dății morții Domnului: 7 aprilie
30 sau 3 aprilie 33, când 14 Nisan cade într -o zi de vineri. În anul
cinsprezecelea al domniei lui Tiberiu Iisus a fost botezat410 adică, în
anul 29/30 după Hristos. Tibe riu este împărat din anul 14 d. Hr.. În
această vreme Caiafa erau mai -marele preoților.411 Iisus a fost născut
între 7 /5 î.Hr. și a început misiunea mesianică în jurul vârstei de 30 de
ani: „Iisus era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască) ”.
Adverbul grec ὡσεὶ folosit de evanghelist este tradus „ca”, „în jur ”. În
engleză poate că este mai sugestivă traducere: „about thirty ”, fiind o
expresie care în greacă exprimă o vârstă c uprinsă între 26 și 34 de ani.
Sfântul A postol și Evanghelist Luca să fi număr at anii lui Tiberiu din
vremea co -regenței sale sau de la data efectivă când Tiberiu a devenit
împărat? Co -regența lui Tiberiu începe în anul 12, iar demn itatea de
împărat abia în 14 d. Hr.. Din nou suntem în fața unei răscruci. Hristo s
este botezat în anul 27/28 d. Hr. sau în anul 29/30 d.Hr.? Din nou un
fenomen natural ne poate conduce spre un răspuns. Sfântul Apostol
Marcu amintește că trei ore de întuneric că au urmat răstignirii lui
Hristos.412 Luna care s -a preschimbat în sânge este o metaforă a eclipsei
de lună. O astfel de eclipsă din vremea lui Alexandru cel Mare a
determinat pe Quintus Curtius, istoric roman din primul secol, să
descrie luna ca fiind acoperită de culoarea sângelui. Sun t voc i că în anul
3 April 33 d. Hr. a avut loc o eclipsă de lună, care at fi fost vizibilă și
din Ierusalim. Totuși, la mijloc avem numai calcule, fără alte
argumente. Prin urmare, cu strângere de ini mă am stabilit data de 3
aprilie 33 pentru data morții Lui. Bi neînțeles, pentru ziua morții,
bazându -ne pe ziua de vineri în care cade 14 Nisan, mai avem ca data
foarte posibilă cea de 7 aprilie 30.

410 Luca 3, 1.
411 Luca 3, 2.
412 Marcu 15, 33.

217
Anexa 3. Schița sinopticilor despre învățăturile propovăduite de
Iisus pe drumul spre Ierusalim

Matei 17, 24:27 Venir ea în Capernaum din Betsaida. Darea
Matei 18, 1:14 Cearta pentru întâietate
Matei 18, 15:35 Iertarea păcatelor
Matei 19, 1:12 Despre divorț
Matei 19, 13:15 Lăsați copiii să vină la Mine
Matei 19, 16:26 Tânărul bogat
Matei 19, 27 -30 Recompen sa apostolilor
Matei 20, 1:16 Lucrătorii viei
Matei 20, 17:19 A treia vestire a pătimirilor
Matei 20, 20:28 Cearta pentru întâietate a Zevedeiilor
Matei 20, 29:34 La plecarea din Ierihon vindecă doi orbi
Marcu 9, 33:35 Venirea în Capernaum din Betsaida
Marcu 10, 1:12 Despre divorț
Marcu 10, 13:15 Lăsați copiii să vină la Mine
Marcu 10, 16:27 Tânărul bogat
Marcu 10, 28:31 Recompensa apostolilor
Marcu 10, 32:34 A treia vestire a pătimirilor
Marcu 10, 35 -45 Cearta pentru întâietate a Zevedeiilor
Marcu 10, 46:52 Vindecarea orbului Bartimeu
Luca 9, 53 Hotârârea de a merge la Ierusalim
Luca 9, 52 -56 Refuzul samaritenilor de a -L primi
Luca 18, 9:14 Pilda vameșului și a fariseului
Luca 18, 15:17 Lăsați copiii să vină la Mine
Luca 18, 18:27 Tânărul bogat
Luca 18, 28:30 Recompensa apostolilor

218
Luca 18, 31:34 A treia vestire a pătimirilor
Luca 18, 34:43 Vindecarea orbului Bartimeu

Anexa 4. Tabloul evenimetelor pentru ziua de Duminică

Matei 21, 1:11 Intrarea în Ierusalim
Matei 21, 12:13 Dărâmarea meselor schimbătorilor de bani
Matei 21, 14:16 Vindecările din Templu .
Matei 21, 17 Întoarcerea în Betani
Marcu 11, 1:10 Intrarea în Ierusalim
Marcu 11, 11 Întoarcea în Betania
Luca 19, 29:44 Intrarea în Ierusali
Luca 19, 45:46 Dărâmarea meselor schimbătorilor de bani
+Ioan 12, 12:19 Intrarea în Ierusalim

Anexa 5. Tabloul zilei de Luni

Matei 21, 18 Dimineața – Întoarcerea în Ierusalim
Matei 21, 19:22 Blestemarea smochinului
Marcu 11, 12 Dimineața – Întoarcerea în Ierusalim
Marcu 11, 13:14 Blestemarea smochinului
Marcu 11, 15:18 Dărâmarea meselor schimbătorilor de bani
Marcu 11, 19 Întoarcerea în Betania
Ioan 2, 14:17 Dărâmarea meselor schimbătorilor de bani

219
Anexa 6. Tabloul evenimentelor zilei de Marți

Matei 21, 23:46; 22, 1:46 Întrebările capcană
Matei 23, 1:39 Vaiurile îndreptate către farisei
Matei 24, 1:51 Semnele revenirii Sale
Matei 25, 1:13 Pilda celor zece fecioare
Matei 25, 14:30 Pilda talanților
Matei 25, 31:46 Faptele milei trupești
Marcu 11, 20:26 Dimineața – Întoarcerea la Ierusalim
Marcu 11, 27:33; 12:37 Întrebările capcană
Marcu 12, 38:40 Vaiurile îndreptate către farisei
Marcu 12, 41:44 Cei doi bani ai văduvei
Marcu 13, 1:37 Semnele revenirii Sale
Luca 20, 1:44 Întrebările capcană
Luca 20, 45:47 Vaiurile îndreptate către farisei
Luca 21, 5:38 Semnele revenirii Sale

Anexa 7. Tabloul evenimentelor zilei de Miercuri

Matei 26, 1:2 Ultima vestire a pătimirilor
Matei 26, 3:5 Hotărârea Sinhedrinului de a -L ucide pe Iisus
Matei 26, 6:13 Femeia cu alabastru de mir
Matei 26, 14:16 Iuda vinde pe Domnul
Marcu 14, 1:2 Hotărârea Sinhedrinului de a -L ucide pe Iisus
Marcu 14, 3:9 Femeia cu alabastru de mir
Marcu 14, 10:11 Iuda vinde pe Domnul
Luca 22, 1:2 Hotărârea Sinhedrinului de a -L ucide pe Iisus
Luca 22, 3:6 Iuda vinde pe Domnul

220
Anexa 8. Tabloul relatărilor pentru ziua de Joi

Matei 26, 17:29 Cina cea de taină
Matei 26, 30:35 Profețirea lepădării lui Petru
Matei 26, 36:45 Ghetsimani. Rugăciunea lui Iisu s
Matei 26, 46:56 Arestarea lui Iisus
Marcu 14, 12:25 Cina cea de taină
Marcu 14, 26:31 Profețirea lepădării lui Petru
Marcu 14, 32:42 Ghetsimani. Rugăciunea lui Iisus
Marcu 14, 43:52 Arestarea lui Iisus
Luca 22, 7:38 Cina cea de taină și profețirea lepădării
Luca 22, 39:46 Rugăciunea lui Iisus
Luca 22, 47:54 Arestarea lui Iisus
Ioan 13, 1 -38 Cina . Spălarea picioarelor. Lepădarea lui Petru
Ioan 14, 1:31; 15, 1:27; 16, 1:33 Cuvântarea de despărțire
Ioan 17, 1:26 Rugăciunea lui Iisus
Ioan 18, 1:12 Arestarea lui Iisus

Anexa 9. Tabloul zilei de Vineri

Matei 26, 57 Iisus în fața lui Caiafa și a Sanhedrinului
Matei 26, 58:68 Cele două învinuiri
Matei 26, 69:75 Lepădarea lui Petru
Matei 27, 1 Ședința de dimineață a Sanhedrinului
Matei 27, 2:30 Iisus în fața lui Pilat
Matei 27, 31:50 Răstignirea
Matei 27, 51:56 Cutremurul

221

Matei 27, 57:61 Punera în mormânt
Marcu 14, 53 Iisus în fața arhiereului și a Sanhedrinului
Marcu 14, 54:65 Cele două învinuiri
Marcu 14, 66:72 Lepădarea lui Petru
Marcu 15:1 Ședința de dimineață a Sanhedrinului
Marcu 15, 2:20 Iisus în fața lui Pilat
Marcu 15, 21:37 Răstignirea
Marcu 15, 38:41 Cutremurul
Marcu 15, 42:47 Punerea în mormânt
Luca 22, 54 Iisus în casa arhiereului
Luca 22, 55:62 Lepădarea lui Petru
Luca 22, 66 Ședința de dimineață a Sanhedrinului
Luca 22, 67:71 Iisus în fața lui arhiereului și a Sanhedrinului
Luca 23, 7 Iisus în fața lui Pilat
Luca 23, 8:12 Iisus în fața lui Irod
Luca 23, 13:25 Iisus din nou la Pilat
Luca 23, 26:49 Răstignirea. Întune ricul și cutremurul
Luca 23, 50:56 Punerea în mormânt
Ioan 18, 13:23 Iisus în fața lui Ana. Pălmuirea
Ioan 18, 24: Iisus este trimis la Caiafa
Ioan 18, 25:27 Lepădarea lui Petru
Ioan 18, 28:40; 19, 1:16 Iisus în fața lui Pilat
Ioan 19, 17:30 Răstignirea
Ioan 19, 31:42 Punerea în mormânt

222
Bibliografie

1. IZVOARE
1.1 IZVOARE SCRIPTURISTICE:

• SFÂNTA SCRIPTURĂ , Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006.

1.2 IZVOARE PATRISTICE:

• ATANASIE CEL MARE, Sfântul, Cuvânt împotriva
arienilor. Tratat despre Întruparea Cuvântului. Trei cuvinte
împotriva arienilor, Ed. IBMO, București, 2010.
• CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Sfântul, Comentariu la
Evanghelia Sfântului Ioan, Ed. IBMBOR, București, 2000.
• CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Sfântul, Despre Sfânta Treime,
Partea a treia, în PSB, Ed. IBMBOR, București, 1994 .
• CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Sfântul, Cateheze, Ed.
IBMBOR, București, 2003.
• CLEMENT ALEXANDRINUL, Sfântul, Care bogat se va
mântui, trad. D. Fecioru, E d. IBMBOR, București, 1982.
• EFREM SIRUL, Sfântul, The works of our father among the
Saints, Ed. Moscova Theological Academy, Sergiev Posad.
• GRIGORIE DE NAZIANZ, Sfântul, Cuvântări teologice.
Cinci cuvântări despre Dumnezeu, Ed. Herald, București, 2013.
• GRIGORIE DE NYSSA, Sfântul, Despre feciorie, Ed.
EBMBOR, București, 2003.
• GRIGORIE DE NYSSA, Sfântul, Marele cuvânt catehetic,
Ed. Sophia, București, 1998.

223
• GRIGORIE DE NYSSA, Sfântul, Opt omilii la Fericiri, Ed.
Anastasia, București, 1999.
• GRIGORIE PALAMA, Sfântul, în Filocalia sfintelor
nevoințe ale desăvârșirii, Nr. 7, Trad. Dumitru Stăniloaie, Ed.
Humanitas, 2009.
• IGNATIE TEOFORUL, Sfântul, Epistola către Efeseni, în
PSB 1, XIX, ED. IBMBOR, București, 1979.
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Comentariu la Isaia. Omilia
la Ozia, trad. Laura Enache, Ed. Doxologia, Iași, 2013.
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Omilii la Matei, trad. D.
Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1994.
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Omiliile la statui, Volum II,
trad. Ș. Bezdechi , Editu ra Sfintei Episcopii a Râmnicului -Noului
Severin, Râmnicu -Vâlcea, 1937.
• IOAN MAXIMOVICI, Sfântul, Dreapta cinstire a
Născătoarei de Dumnezeu, trad. Cătălin Grigore, Ed. Sophia,
București, 2009.
• IRINEU DE LYON, Sfântul, Aflarea și respingerea falsei
cunoașteri sau Contra ereziilor, Ed. Teologia penntru astăzi,
București, 2007.
• IRINEU DE LYON, Sfântul, Aflarea și respingerea falsei
cunoașteri sau Contra ereziilor, Trad. Dumitru Stăniloaie, Ed.
Teologia pentru azi, București, 2007.
• IUSTIN MARTIRUL ȘI FILOZOFUL, Sfântul, Apologia a
doua în favoarea creștinilor către Senatul roman, în PSB 2, trad. T.
Bodogae, O. Căciulă, D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1980.
• IUSTIN MARTIRUL ȘI FILOZOFUL, Sfântul, Dialogul cu
iudeul Trifon, trad. T. Bodogae, O. Căciul ă, D. Fecioru, Ed.
IBMBOR, București, 1980.

224
• LUCA AL CRIMEEI, Sfântul, La porțile Postului Mare ,
Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004.
• MAXIM MĂRTURISITORUL, Sfântul, Mystagogia.
Cosmosul și sufletul, chipuri ale Bisericii, Ed. IBMBOR, București,
2000.
• SERAFIM ROSE, Sfântul, Cartea Facerii, crearea lumii și
omul începuturilor, Ed. Sophia, Bucrești, 2011.
• SERAFIM ROSE, Sfântul, Cartea Facerii, crearea lumii și
omul începuturilor, Ed. Sophia, București, 2011
• VASILE CEL MARE, Sfântul, Omilii la Hexaem eron, Omilii
la Psalmi, Omilii și cuvântări, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,
București, 1986.

2. Cărți de cult

• ***, Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012.
• ***, Molitfelnic, Rânduiala înmormântării mirenilor, Ed.
IBMBOR, București, 1994 .

3. VOLUME:
• BONHOEFFER, Dietrich, Christ the center, Ed. Harper and
Row, New York, 1966.
• BRANIȘTE, Ene, Liturgică specială, Ed. Nemira, București,
2002.
• BRIA, Ion, Credința pe care o mărturisim, Ed. IBMBOR,
București, 1987
• BRIA, Ion, Liturghia după Litrughie. O tipologie a misiunii
apostolice și mărturiei creștini azi, Ed. Athena, București, 1996

225
• BROMUILEY, Geoffrey, The International Standard Bible
Encyclopedia, Vol. IV, Ed. William B. Eerdmans Publishing
Company Grand Rapids, Michig an, 1988.
• BROYLES, Craig, EVANS, Craig, Writing and Reading the
Scroll of Isaiah, Studies of an Interpretive Tradition, Ed. Brill, New
York, 1997.
• BRUCE, Alex, Humiliation of Christ, Ed. T&T Clark,
Edinburgh, 1876,
• BULGAKOV, Sergius, The Lamb of God , Ed. William
Eerdmans Publishing Company, Michigan, 2008.
• CAREBIA, Adrian, FLORESCU, Marius, DRAGA, Răzvan și
alții, Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei, Ed. Învierea, Timișoara,
2019.
• CROSS, George, Jesus' Last Journey to Jerusalem, în The
Biblical World, Vol. 36, Nr. 2, Ed. The University of Chicago Press,
1910.
• CURY, Augusto, Maria, cea mai strălucită educatoare din
istorie, trad. Georgiana Bărbulescu, Ed. For You, București, 2011.
• DOSTOIEVSKI, Feodor, Frații Karamazov, Ed. Polirom, Iași,
2011.
• DUȚU, Mircea, Procesul lui Iisus, Ed. Neverland, București,
2017.
• ELIADE, Mircea, Sacrul și profanul, Ed. Humanitas,
București, 2013.
• EPIFANIE DE SALAMINA, The Panarion of Epiphanius of
Salamis, trad. în engleză de Frank Williams, Ed. Brill, Leiden, 2013 .
• EVDOCHIMOV, Paul, Femeia și mântuirea lumii, Trad.
Gabriela Moldoveanu, Ed. Asociația filantropică medicală creștină
Christiana, București, 1995.

226
• EVDOKIMOV, Paul, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, Editura
Sofia, București, 2013.
• FRUMA, Ioan, MARCU, Grigo rie, Procesul Mântuitorului,
Ed. Andreiana, Sibiu, 2011.
• GALOT, Jean, Who is Christ? A theology of the incanation, Ed.
Gregorian University Press, Rome, 1980.
• GOETHE, Johann, Faust, trad. Ioan Gorun, Ed. MondoRo,
București, 2011.
• GORDON, Vasile, IVAN, Adrian, BELDIMAN, Nicușor,
Omiletică, Ed. Basilica, București, 2015.
• GRAHAM, Patrick, HOGLUNG, Kenneth, MCKENZIE,
Steven, The Chronicler as Historian, Ed. Sheffield Academic Press,
Sheffield, 1997.
• HENGEL, Martin, Crucifixion, Ed. Fortress Press,
Philadalphia, 1977.
• HUMPHREYS, Colin, WADDINGTON, Graeme, Dating the
Crucifixion, Ed. Nature, 1983.
• IERUNCA, Virgil, Fenomenul Pitești, Ed. Humanitas,
Bucur ești, 2013.
• JOSEPHUS, Flavius, Antichități iudaice, Volum II, trad. Ion
Acsan, Ed. Hasefer, București, 2001.
• JOSEPHUS, Flavius, Istoria războiului iudeilor împotriva
romanilor, trad. Gheneli Wolf și Ioan Acsan, Ed. Hasefer, București,
1997.
• KELLER, Wern er, Și totuși Biblia are dreptate – Arheologii
confirmă adevărurile biblice, Ed. Litera, 2011.
• KNIGHT, Christopher, Dumnezeul naturii. Întruparea și
știința contemporană, Ed. Curtea Veche, București, 2009.
• LAMPE, Hugo, A patristic greek lexicon, Ed. At a Clarendon
Press, Oxford, 1961.

227
• MALANTRUCCO, Luigi, Cum a murit de fapt Iisus?
Investigațiile unui medic, trad. Ioan I. Ică Jr., Ed. Deisi, Sibiu, 2013.
• MANEK, Jindrich, The new Exodus in the Book of Luke, Ed.
Novum Testamentum, 1968.
• MARTIN, Ralph, Carmen Christi: Philippians 2:5 -11 in recent
interpretation and in the setting of early Christian worship, Ed.
Eerdmans, Grand Rapids, 1983.
• MEYENDORFF, John, Teologia bizantină, Ed. Nemira
Publishing House, B ucurești, 2013.
• MIGLIORE, Daniel, Faith Seeking Understanding: An
Introduction to Christian Theology, 2nd edition, Ed. Grand Rapids:
Eerdmans, Michigan, 2004.
• MLADIN, Nicolae, Teologie Morală Ortodoxă, Partea a II – a,
Morală socială, Ed. Reîntregirea, A lba Iulia, 2003.
• O`REILLY, Bill, DUGARD, Martin, Asasinatul lui Iisus, trad.
Marchideanu Nicolae, Ed. Rao, București, 2014.
• OANCEA, Zosim, Popasuri Omiletice, Sibiu, 1976
• PAGE, Nick, Cea mai lungă săptămână. Adevărul despre
ultimele zile ale lui Iisus, Ed. Litera, București, 2011.
• PAPINI, Giovanni, Viața lui Iisus, Ed. Orizonturi, București,
2012.
• PLOSCARU, Ioan, Urmele lui Dumnezeu, Ed. Galaxia
Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2009.
• POPESCU, Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR,
București, 2005.
• POPESCU, Ionel, PEREȘ, Zaharia, FLORESCU, Marius,
DRAGA, Răzvan și alții, Martirii și mărturisitori ai dreptei credințe
în anii regimului comunist, Ed. Partoș, Timișoara, 2018.
• PUIG, Armand, Iisus, un profil biografic, trad. Jana Balacciu
Matei, Ed. Meronia, București, 2017.

228
• RĂDUCĂ, Vasile, Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa,
Ed. IBMBOR, București, 1996.
• RAMSAY, William, The Bearing of Recent Discovery on the
Trustworthiness of the New Testament, Ed. Hodder & Stoughton ,
Londra, 1915.
• ROMANIDIS, Ioannis, Păcatul strămoșesc, Ed.
Sophia/Metafraze, București, 2017.
• RYSTAR, Roman, Teologia chenotică a lui Antonie Bloom,
mitropolitul Surojului, din perspectiva antropologică, trad. Lucian
Filip, Ed. Doxologia, Iași, 2016.
• SAHAROV, Nicholas, Iubesc, deci exist, Ed. Deisis, Sibiu,
2008
• STĂNILOAIE, Dumitru, Chipul evanghelic al lui Iisus
Hristos, Ed. Centrului Mitropolitan Sibiu, Sibiu, 1991.
• STĂNILOAIE, Dumitru, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu,
Vol. I, Ed. Cristal, Bucureș ti, 1995.
• STĂNILOAIE, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol.
III, Ed. IBMOR, București, 1997.
• STĂNILOAIE, Dumitru, Viața și învățătura Sfântului Grigorie
Palama, Ed. Scripta, București, 1993.
• STAUFFER, Ethelbert, Jesus and His Story, Ed. Knopf, New
York, 1960.
• STEINHARDT, Nicolae, Jurnalul Fericirii, Ed. Mănăstirii
Rohia, 2005.
• STROUD, William, Treatise on the physical cause of the death
of Christ and its relation to the principles and practice of Christianity
with appendix containing letter on the subject, Ed. Hamilton and
Adams, Londra, 1871.
• TOMOIOAGĂ, Florin, Taina chenozei în Teologia Ortodoxă a
secolului al XX – lea, Ed. Doxologia, Iași, 2015.

229
• VLADIMIRESCU, Mihai, Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus,
Ed. Polirom, București, 2013.
• WILLIAMS, David, The kenosis of God. The Sel -limitation of
God, Father, Son and Holy Spirit, Ed. IUniverse, Bloomington, 2009.
• WRIGHT, Nicholas, Iisus pur și simplu. O nouă viziune
descpre cine a fost, ce a făcut și de ce c ontează, trad. Ioan I. Ică Jr.,
Ed. Deisis, Sibiu, 2017.
• WRIGHT, Thomas, Ziua în care a început revoluția, regândind
sensul Crucii lui Iisus, trad. Ioan I. Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2017.

4. Studii:

• DRAGA, Răzvan, Firea umană și păcatul strămoșesc, în
revista Altarul Banatului, nr. 4 -6, aprilie -iunie 2018.
• EDWARDS, William, GABEL, Wesley, HOSMER, Floyd, On
the Physical Death of Jesus Christ, în JAMA: The Journal of the
American Medical Association, Vol. 255, Nr. 11, 21 Martie 1986.
• FLORESCU, Marius, Studii cu privire la misiunea internă și
cea externă a Bisericii Ortodoxe, Ed. Mitropoliei Banatului, în
Altarul Banatului, nr. 10 -12, octombrie -decembrie 2012,
• FRANCOIS, Bovon, Fragment oxyrhynchus 840, Fragment of
Lost Gospel, Witness of an Ealry Christian Controversy over Purity,
Journal of Biblical Literature, nr. 119(4), 2000.