Sângele la vertebrate [303644]

Capitolul 1

Sângele la vertebrate

1.1 Sângele la vertebrate.

Mediul intern al vertebratelor este format din 3 tipuri de lichide:sânge ,limfă și lichid interstițial.

[anonimizat] o [anonimizat]-un sistem de vase închis ce alcătuiesc sistemul circulator. [anonimizat]. Prin artere sângele pleacă de la inimă iar prin vene el vine la acest organ. Funcțiile sângelui sunt numeroase el având roluri multiple:

– [anonimizat]

– [anonimizat].

[anonimizat].prin venele viteline sau omfalomezenterice.În perioada embrionară a mamiferelor substanțele nutritive vin de la placentă prin intermediul venelor alantoide sau ombilicale. Substanțele toxice produse în activitatea metabolică a [anonimizat].

Oprirea circulației sângelui duce la:

stoparea funcțiilor inimii

întreruperea rapida activității cortexului și a retinei

necrozarea secțiunilor superioare ale creierului ( la 5- 10 minute după încetarea circulației)

afectarea fiziologică a ficatului și rinichilor (la 10-20 minute de la terminarea circulației)

paralizia mușchilor scheletici ce se înregistrează la 20- 30 [anonimizat]. ( Necrasov,Dornescu 1971)

Sângele este singurul țesutul conjunctiv lichid .El provine din mezenchim. Este format din substanța fundamentală lichidă și elemente structurale ce se deplasează prin ea.[anonimizat].(Zinca,1967)

[anonimizat], proteine, lipide, hormoni, fermenți, [anonimizat] ( [anonimizat] ,reptile și păsări și hematii la mamifere), globule albe (leucocite), trombocitele ( [anonimizat], reptile ,păsări) și plachetele sanguine la vertebratele cele mai evoluate.

[anonimizat]. [anonimizat]. În seria vertebratelor ele variază ca mărime ( globulele roșii ) formă, precum și proprietăți. [anonimizat] a trece prin porii capilarelor sinusoidale.

Globulele albe se mai numesc și leucocite. Nu au hemoglobină. Ele pot prezenta un nucleu ce poate lua mai multe forme . [anonimizat] (pseudopode) iar altele au proprietatea de a fagocita particule străine. [anonimizat],eosinofile sau acidofile

bazofile

Leucocitele agranulocite sunt limfocitele și monocitele.

Trombocitele vertebratelor au rol în coagularea sângelui.

Constituirea tuturor elementelor figurate ale sângelui se realizează prin hematopoieză în organele hematopoietice iar distrugerea lor se face prin hematoliză ce se desfasoară în organele hematolitice .

Hematopoieza vertebratelor are loc atât în perioada embrionară cât și în perioada de adult a viețuitoarelor. La mamifere există două tipuri de țesuturi hematopoietice:

țesutul limfoid- din care se dezvoltă seria limfocitară

țesutul mieloid- din care se se vor forma globule roșii și alte tipuri de globule albe
( Necrasov,Dornescu 1971,Mișcălescu 1978)

1.2.Sângele la verbratele anamniote (pești și amfibieni)

1.2.1. Sângele la pești

Hematopoieza debutează în sacul vitelin apoi în mezenchimul vaselor de sânge. O masă celulară intermediară ce se găsește de-a lungul notocordului în regiunea renală e punct de plecare pentru viitoarele elemente figurate.

La diverse specii ficatul, splina și rinichii pot juca rol hematoformator. La unii teleosteeni splina apare ca organ specializat în aceste roluri, la alții rinichiul. La Amia și Lepisosteus plexurile coroide din plafonul ventriculului joacă acest rol.

La dipnoi și la rechini gonadele formează globulele albe.

La pești tesutul limfoid și cel mieloid nu sunt separate, hematopoieza având loc în țesutul limfomieloid din:

ficat, la embrioni ca și la adulți

inima ganoizilor aflat intre pericard și miocard la sturioni ce generează globule albe și chiar roșii

organul lui Leydig aflat la Elasmobranhi în partea caudală a esofagului intre mucoasă și musculoasă, organ bine dezvoltat la unel specii

splină la dipnoi situată o parte a ei în peretele valvulei spirale ( Necrasov,Dornescu 1971)

Globulele roșii

La pești globulele roșii au forma unor discuri ovale ( eliptice ) variind ca diametru în funcție de ordine și specii.Iată cât măsoară diametrele unor astfel de celule:

Torpedo 27 × 20 μm

Cyprinus 15 × 9 μm

Esox 12 ×7,5 μm

Anguilla 15 × 12 μm

La Torpedo găsim aproximativ 140 000 de eritrocite pe mm3 de sânge în timp ce la Solea 200 000 pe mm3 de sânge.

μm =micrometru

mm3 = milimetru cub

Numărul globulelor roșii din sânge este mare existând spre exemplu la elasmobranhi între 5 și 12 eritrocite pentru o globulă albă.

Globulele albe

Neutrofilele

Neutrofilele sunt leucocitele polimorfonucleate, termenul provenind din histologia umană.

Termenul de “neutrofil” a fost folosit inițial special pentru peștii teleosteeni unde s-a evidențiaț un polimorfism accentuat.

Deoarece granulele din interiorul lor nu sunt neapărat colorate neutru, iar nucleul lor poate să nu fie multilobat unii specialiști consideră că ar fi mai potrivit termenul de heterofile alții însă fac deosebirea între heterofile și neutrofile. Heterofilele conform dicționarului Merriam- webster sunt anticorpi ce circulă in serul sanguin, reactivi la antigenele provenite de la diferite specii. Deși acestea apar în zonele în care procesul inflamator există nu s-a dovedit o buna activitate a lor în procesul de fagocitare.

Chiar dacă neutrofilele peștilor sunt în același număr ca cele ale mamiferelor diferența este că ele ocupă 6-8 % din numărul total de leucocite, față de cele ale mamiferelor ce sunt în proporție de 60-70 % din populația totală a globulelor albe.Un număr cuprins între 3-6 ×103 / mm3 de sânge este considerat normal. Coloratia prin tehnica Romanowski (Romanovschi) – ce folosește eozină și albastru de metilen relevă faptul că neutrofilele peștilor sunt foarte asemănătoare cu cele întâlnite la mamifere și din punct de vedere al ultrastructurii lor, al citochimiei (ce studiază compoziția chimică a celulei și reacțiile biologice ce au loc în ele), a funcționalității lor precum și a morfologiei, în ciuda diferențelor dintre clase.

Durata de viață se presupune a fi de 5 zile.

Se știe că eliberarea de neutrofile în sânge este considerată un răspuns non-specific la o varietate de stimuli stresanți pentru organism și este mediată se pare de glanda pituitară și rinichi.

Neutrofilele elasmobranhilor apar ca celule mari cu citoplasma incoloră conținând fie un nucleu rotund, fie multilobat, condensat, de multe ori ambele tipuri de celule apărând pe același frotiu de sânge.

Neutrofilele teleosteenilor sunt descrise ca fiind celule mari, rotunde sau chiar ușor ovale cu un conținut mare de citoplasmă adesea de culoare gri deschis. Au un nucleu condensat ce nu e plasat central de formă rotundă, ovală sau multilobat (de obicei cu 2-3 lobi). Alte asemenea celule au în citoplasmă granule fine ce se colorează prin tehnica Romanowschi .Tot această tehnică scoate în evidență natura cromatinei nucleare rugoase și puternic bazofile.

Citoplasma neutrofilelor mature este transparentă, abundentă, ușor acidofilă pe când cea a neutrofilelor imature se colorează în gri sau albastru-gri .Uneori se pot întâlni și granule mici în citoplasmă. Colorarea granulelor este o problemă discutabilă deoarece aceasta depinde de speciile de pește și de gradul de maturitate al celulei. Există specii a căror neutrofile nu se colorează deloc, iar la altele colorația poate fi roșu pal, violetă sau albastră. La carasul auriu (Carassius auratus ) și crap ( Cyprinus carpio ) se întâlnesc granule în formă de bastonase, ușor acidofile,citoplasmă incoloră și nuclei lobați ce nu au o poziție centrală (cu colorantul Romanovschi ). Aceste celule se consideră a fi heterofile mai curând decât neutrofile chiar dacă se aseamănă ca proprietăți citochimice cu neutrofile altor specii. Când celulele sunt imature granulele lor se colorează pozitiv pentru peroxidază și Negru de Sudan iar când se maturizează celulele răspund negativ la colorație. Astfel de celule apar și la alți pești osoși.

Euzinofilele (acidofilele)

Literatura de specialitate se contrazice legat de euzinofilele prezente la pești, unii autori afirmând că există aceste celule alții infirmând.Sunt considerate a fi rare în sângele de la pești.

Cercetările asupra sângelui de la teleosteeeni fac referire la existența unor celule cu granulocite euzinofilice prezente în piele, in țesuturile hematopoietice precum și în cele ce intră în alcătuirea organelor tubului digestiv, celule ce sunt aproape sigur dinstincte de acidofilele din sânge. Unicul criteriul de recunoaștere fiind granulele euzinofilice din citoplasmă destul de mari. Acest tip de celule intervin atunci când apar inflamații existând date pentru unele specii referitoare la activitatea lor de fagocitare a bacteriilor. (nctc.fws.gov/resources/courseresources/fishhistology/Fish_Histology_Manual_v4.pdf )

Granulele euzinofilelor au fost găsite la unele specii de pești și din punct de vedere morfologic se aseamănă cu cele ale mamiferelor, legat de ele s-au efectuat restrânse cercetări biochimice însă nu s-a studiat cum funcționează.

Populația de acidofile de la pești este prezentă intr un număr redus, alcătuită în cea mai mare parte de granulocite intermediare ca mărime ce se disting față de neutrofile si heterofile prin prezența granulațiilor acidofile de formă rotundă sau de bastonaș (evidențiate în colorația Romanowski ) ce se se colorează cu coloranți acizi ca de exemplu eozina în mediu alcalin. Citoplasma lor este albastru pal iar nucleul variază ca formă de la rotund la parțial lobat,dantelat. El nu ocupă o poziție centrală.

S-a raportat faptul că se găsesc acidofile în sângele carasului auriu (Carasius auratus) sturionului alb (Acipenser transmontanus) .În cazul somnului de canal (Ictalurus punctatus) unii autori au găsit euzinofile, alții nu.Dimensiunile acestor celule la crap sunt de 7,5 micrometri (μm) diametru în comparație cu cele ale heterofilelor ce au 10 micrometri.

Granulele acidofilelor sunt mai mari ca cele ale heterofilelor. Celule la care facem referire acum se deosebesc de neutrofile si heterofile pe premise citochimice și ultrastructurale.( Campbell 2015)

Bazofilele

În general bazofilele de la vertebrate sunt leucocitele mai puțin răspîndite posedând granule meta cromatice ( ce se colorează diferit în raport cu colorantul utilizat ). Funcția bazofilelor nu este bine stabilită. Viața acestor celule este influențată de hormonii secretați de glanda suprarenală și par a fi implicate în stările de stress si alergice ale organismului intr-un fel care nu a fost determinat.

Se ia în considerație ideea că aceste celule nu sunt implicate în procesul de apărare al organismului.

Din punct de vedere al morfologiei acestea sunt similare cu cele ale animalelor terestre. Sunt extrem de rare la teleosteeni și de obicei prezente în număr mic în sângele periferic la speciile ordinului Myliobatiformes ce aparține elasmobranhilor.

Dacă frotiurile sunt colorate cu colorantul Wright granulele lor apar albastru închis spre negru. Prin folosirea tehnicii rapide Romanowscki în 3 pași granulațiile apar ca niște vacuole goale, nucleul lor este greu de observat datorită abundenței acestora. O problemă importantă ce poate aparea este la colorarea frotiurilor de sânge când se observă în mod frecvent fenomenul de rupere a celulelor bazofile sau dizolvarea parțială a granulelor. Astfel de celule conțin histamină.

Bazofilele se găsesc în sângele periferic doar la câteva specii de pești fiind elemente întâlnite extrem de rar. Sunt celule rotunde care se aseamănă cu mastocitele si au în celula lor granule meta cromatice bazofile. Nucleul acestor celule este mare, așezat excentric și posedă o cromatină nucleară omogenă.Ciprinus carpyo are asfel de celule cu marimea cuprinsă între 10 și 20 de μm.

O problemă importantă ce apare este la colorarea frotiurilor de sânge când se observă în mod frecvent fenomenul de rupere a celulelor bazofile sau dizolvarea parțială a granulelor citoplasmatice.

Mastocitele

Sunt celule ale sângelui ce posedă granulații ce se colorează cu coloranți bazici conținând histamină. Aceste celule au fost determinate pe baza faptului că au în comun cu mastocitele mamiferelor țesutul conjunctiv în care se găsesc. Un fapt necunoscut este solubilitatea granulelor mastocitare dificil de păstrat ca și colorarea lor. Funcția lor precisă nu se cunoaște.

Limfocitele

Limfocitele sunt celule responsabile cu răspunsul imun. Cele de la pești se aseamănă morfologic într un mod remarcant cu toate omoloagele lor din toată seria vertebratelor. În mod arbitrar sunt diferențiate pe categorii în mari și mai mici deși probabil ele reprezintă diferite stadii funcționale ale aceleiași populații de celule, acest criteriu fiind luat în considerare mai degrabă decât diferența funcțională dintre ele.

În funcție de specie mărimea lor diferă:de exemplu 4,5 micrometri la cambulă (Platichthys flesus ), 8,2 micrometri la carasul auriu (Carasius auratus).

Nucleul lor este condensat, foarte mare, de formă rotundă spre ovală ocupând realmente întreaga celulă, rămânând liberă o margine îngustă cu citoplasmă albastră bazofila în care se află mitocondrii puține și ribozomi izolați și câteodată un Aparat Golgi.În nucleu cromatina nucleară este profund bazofilă.

Majoritatea limfocitelor circulante mici sunt celule nediferențiate și inactive. Își încep „treaba” doar atunci când sunt stimulate de antigenul lor specific. Stimularea antigenică determină schimbarea rolului celulelor mici nediferențiate. Se afirmă că un limfocit este matur atunci când dă un răspuns adecvat antigenului său.

Numărul de limfocite este mai mare la pești ca la mamifere.

Limfocitele unor pești în special cele ale elasmobranhilor pot apărea deformate, cu „pustule” .

(Campbell 2015)

Sunt rotunde . În citoplasmă se pot observa granule azurofile dar și anumite pseudopode emise de aceasta ( la unele specii ). Cea mai mare proporție din populația de limfocite este ocupată de cele mici și mijlocii, totuși limfocitele mari sunt ocazionali prezente.

Monocitele

Cercetatorii vehiculează ideea că monocitele peștilor sunt celule parțial diferențiate care în condiții adecvate vor evolua spre celule mature ca părți componente ale sistemului fagocitar mononuclear fiind incapabile să se dividă în continuare.

La peștii teleosteeni monocitele sunt organizate la fel ca la celelalte vertebrate, provenind din țesutul hematopoietic renal fiind capabile ușor să preia un rol funcțional în țesuturi.

Proporția lor este de aproximativ 0,1% din numărul total al leucocitelor din circulație.

S-a observat o creștere a lor după injectarea cu particule străine cum ar fi de exemplu carbonul coloidal.

Deși ca morfologie aceste tipuri de celule se pot compara cu monocitele reptilelor și păsărilor, ele sunt foarte apropiate de cele ale mamiferelor asemănându-se cu ele din punct de vedere histochimic.

Monocitele peștilor sunt celule mari de obicei rotunde, nucleul poate fi rotund sau oval ca formă. Ele pot poseda granule dispersate și dau un răspuns pozitiv pentru fosfataza acidă.

În urma colorării frotiurilor de sânge de la pești s-a constatat că monocitele sunt cele mai mari leucocite existente la variatele specii de astfel de animale.

Prezența unor celule a căror formă este intermediară între un monocit și un macrofag a făcut clasificarea în „monocite” și „ macrofage” a celulelor foarte dificilă.Macrofagele sun celule mari ce distrug bacterii și alte elemente străine organismului. Pentru a nu se creea confuzii termenul de „monocit” a fost rezervat celulelor ce se afla în sângele periferic iar cel de „macrofag” asociat celulelor găsite în altă parte. Monocitele sangvine sunt direcționate la locul inflamației printr-un mecanism cinetic ce le ajută să devină macrofage în țesuturile ce crează asemenea forme gigantice de celule ca reacție la pătrunderea în organism a unui agent străin.

S-a raportat pentru monocitele peștilor o citoplasmă abundentă albastră-gri (pe frotiurile colorate Romanowski) ce poate conține vacuole. Nucleul ocupă mai puțin de 50% din citoplasmă și apare variat ca formă :de rinichi, parțial lobat. Dacă ar fi să comparăm cromatina nucleară a monocitelor cu cea a limfocitelor aceasta apare (a monocitelor) mai granulară și mai puțin condensată.

Marginile celulei pot să nu fie clar definite, prezentând pseudopode.

Ultrastructura celulei monocitului la pești este la fel cu cea a celorlalte grupe de vertebrate.

( Campbell 2015)

Fig 1: Monocit pe un frotiu de sânge de la un pește ce aparține teleosteenilor ( Lepomis cyanellus) – sus și monocit pe un frotiu de sânge de la un pește cartilaginos (Chiloscyllium plagiosum) – jos în colorația Wright-Giemsa ( Campbell 2015)

Trombocitele

Le găsim în sângele tuturor vertebratelor cu excepția mamiferelor. Tombocitele peștilor se aseamănă cu cele de la păsări și reptile. Sunt celule mici de formă ovală, alungită ce conțin citoplasmă incoloră, clară si un nucleu condensat oval. Pe preparatele de sânge precum și în urma studiilor cu hemocitometru aceste celule pot apărea de formă ovală, fusiformă sau rotundă. Variația formelor lor se poate datora gradului lor de maturare precum și a proporției funcționale a acestora. De multe ori trombocitele acestora viețuitoare sunt confundate cu limfocitele de aceeași mărime, eroare ce duce la aprecierea greșită a numărului total de globule albe din sânge. Pentru diferențierea celor două tipuri de celule se realizează frotiuri de sânge iar dacă se compară citoplasma lor se vede că cea a trombocitelor este incoloră în timp ce a a limfocitelor albastru deschis. Și raportul nucleu celulă e diferit, mai mare fiind la limfocite.

Rolul trombocitelor la pești este remarcat în procesul de coagulare prin transformarea protrombinei în trombină.

Analizând sângele elasmobranhilor a reieșit că ei posedă și un alt tip de trombocit cu granulații subțiri în citoplasmă.

Sângele la amfibieni

Procesul de hematopoieză la aceste viețuitoare se desfășoară în rinichi ( eritrocitele se formează aici și sunt distruse în ficat și splină),în măduva osoasă (rol temporar pentru masculii din perioada de reproducere), în splină (unde se creează elemente ale seriei limfoide).La unele Anure și Urodele într-o parte a ficatului apare un strat dens de țesut limfoid ce joacă un rol imprtant în acest proces.

( Necrasov,Dornescu 1971)

În momentul în care vorbim despre amfibieni trebuie sa ținem cont de două condiții:

cele interne ce se referă la vârstă și sex

cele externe legate de temperatura mediului înconjurător, calitatea parametrilor apei, hrana, densitatea populației, anotimpuri

Acești factori pot influența valorile hematologice.

Batracienii s-au adaptat la o varietate mare de medii ( acvatic, terestru, alpin ) și în funcție de acestea parametri lor hematologici variază. Diferența dintre amfibieni și alte vertebrate constă în faptul că pe parcursul vieții acestora se întâlnesc două stadii – cel de larvă și cel de adult, ce ar trebuie considerate entități separate atunci când se studiază hemograma (buletin de analiză ce evaluează celulele sângelui).( Cambell 2015)

Globulele roșii

Sunt cele mai mari la batracieni, de formă ovală. Rana prezintă următoarele diametre 22×15,5 μm,(microni sau micrometri),Amphiuma 78×46 μm și Proteus 58×35 μm. (Haimovici 1981,Campbell 2015)

Globulele albe

Leucocitele din sângele batracienilor seamănă cu cele de la mamifere însă sunt mai mari,fiind cuprinse între 10 și 25 micrometri diametru.

O clasificare a leucocitelor la aceste viețuitoare arată că ele se grupează în granulocite (neutrofile, euzinofile, bazofile) și agranulocite ( limfocite și monocite )

O altă clasificare facută după alți autori înlocuiește termenul de neutrofile cu cel de heterofile și termenul de monocite cu cel de azurofile.

În funcție de specie granulocitele batracienilor au nuclei multilobați cu granule citoplasmatice ce variază ca ultrastructură, mărime și formă.

Neutrofilele

Pe preparatele de sânge în coloratia Wright, neutrofilele apar ca celule rotunde cu nuclei lobați și cu o citoplasmă incoloră neutră. Neutrofilele batracienilor au o reacție pozitivă pentru peroxidază însă la fosfatază variază odată cu speciile. În sângele anumitor specii pot exista celule asemănătoare neutrofilelor dar care au o citoplasmă cu granule mici euzinofilice despre care se spune că sunt heterofile.La alte specii de amfibieni se pot observa un alt tip de neutrofile cu granule citoplasmatice mari și neregulate ce se colorează ușor euzinofilic în roz deschis. Aceste celule sunt similare cu unele neutrofile pe care le au oamenii și alte mamifere ce prezintă sindromul Chediak-Higashi.

Euzinofilele

Au mărime asemănătoare cu a neutrofilelor sau sensibil mai mare ca ele. Față de citoplasma neutrofilelor cea a euzinofilelor e ușor mai +bazofilă; aceste celule având granule citoplasmatice mici și mijlocii rotunde sau ovale. Nucleul este mai putin lobat ca cel al neutrofilelor însă nu la toate speciile.

Ultrastructura în formă de cristaloizi face ca aceste celule să fie din acest punct de vedere (al ultrastructurii) egale cu cele ale vertebratele superioare.

Acidofile amfibienilor răspund negativ la reacția peroxidazei. Enzimele sângelui unor specii ca Bufo alvarus dau o reacție negativă la arilsulfatază și β glucorinidază.

Bazofilele

Mărimea celulei depinde de specie. Nu au nucleu lobat însă se pot observa granule citoplasmatice bazaofilice mari. Dacă ne referim tot la nucleu acesta nu are o poziție centrală, fiind mai greu vizibil datorită granulelor. Cea mai bună colorare pentru bazofile este cea Romanovschi iar pentru fixarea celulelor se utilizează alcoolul. Nu sunt recomandați coloranții pe bază de apă deoarece granulele se pot dizolva parțial în aceștia. În granule se găsesc mucopolizaharide (glucozaminoglicanul) și histamina.

Cercetările legate de ultrastructură demonstrează existența unui mic număr de organite și a unui număr semnificativ de granule citoplasmatice legate de membrană.

Bazofilele amfibii pot funcționa într – un mod similar cu cele ale mamiferelor. Acestea sunt rareori găsite în sângele periferic al unor specii de amfibieni, cum ar fi Bufo alvarus, dar sunt abundente la alții. De exemplu, ele apar într-un număr mare la broaște africane ca  Xenopus laevis, o specie acvatică, la  Rana, specii semi-acvatice reprezentative pentru mediul lor, ce au în sângele circulant bazofile într-un număr ridicat. Tritonul japoneză (Cynops pyrrhogaster)  are are în mod normal până la 60% bazofile din numărul total de leucocite, celule (bazofilele) ce sunt considerate că joacă un rol semnificativ în “supravegherea” imună.

Fig 2: O bazofilă ( săgeată) de pe un frotiu de sânge ale unei salamandre ( Ambystoma tigrinum) în colorația Wright-Giemsa (Campbell 2015)

Limfocitele.

Din punct de vedere morfologic sunt similare cu cele ale celorlalte vertebrate. Mai reprezentative pe frotiurile de sânge sunt cele mai mici față de cele mari. Celulele sunt rotunde cu citoplasmă albastru-pal, puțină și cu nuclei circulari în care cromatina este densă și strâns aglomerată. Limfocitele dau reacții pozitive pentru esteraza nespecifică și negative pentru peroxidază, în mare parte la fel cu omoloagele lor de la mamifere de care însă diferă prin reacția negativă la beta-glucuronidază ( enzimă prezentă în lizozomi ) și aril-sulfatază . La Ranidae aceste celule conțin granule distincte azurofilice .

Limfocitele de de la broaște și broaște râioase demonstrează o evoluție imunologica similară cu cele ale vertebratelor superioare.Aceste celule pot fi clasificate în limfocite B care produc imunoglobuline și limfocite T. În contrast, limfocitele de tritoni și salamandre par să fie lipsite astfel de elemente. Limfocitoza – creșterea numărului de limfocite sugerează un răspuns la excitarea sistemul imunitar, sau în cazul apariției leucemiei limfoide. Limfocitoza tranzitorie ca urmare a amputării cozii pentru de colectarea  sângelui a fost demonstrată la tritonul japonez (C. pyrrhogaster).

Monocitele.

Analizate apar la fel ca cele ale celorlalte vertebrate. Citoplasma lor este bogată, de culoare albastru-gri cu vacuole și cu un conținut de granule azurofilice. Nucleul este variabil ca mărime și are o cromatină mai puțin aglomerată ca cea a neutrofilelor.

La anumite monocite se pot întâlni pseudopode. Monocitele amfibienilor dau o reacție pozitivă pentru peroxidază și conțin aceleași enzime hidrolitice ca echivalentele lor de la mamifere. Există leucocite azurofilice la unele specii ce au caracteristici comune cu cele ale monocitelor fiind categorisite de unii autori drept monocite. Alții înaintează ipoteza conform căreia azurofilele sunt fie granulocite tinere,fie îmbătrânite sau monocite. Totuși acestea ar trebui clasificate ca monocite până la apariția unor noi dovezi că ar trebui incluse în alte tipuri de celule.

La amfibieni legat de sângele lor au fost introduse și criteriile citochimice efort făcut pentru a interpreta răspunsul celular la fel ca la mamifere.

Descrierea leucocitelor batracienilor s-a realizat prin utilizarea colorației Romanovschi,a colorației citochimice incluzând peroxidaza, fosfataza acidă, fosfataza alcalină, esteraza nespecifică, proteina bazică, albastru alcian.

De exemplu,la speciile Rana catabensiana și Xenopus laevis, acidofilele, neutrofilele și monocitele au reacționat pozitiv la următoarele substanțe în timp ce limfocitele lor nu :

α naftil butirat esteraza

cloroacetat esteraza

mieloperoxidaza

Negru de Sudan B

Mai rar limfocitele batracienilor au reacționat pozitiv cu cloroacetat esteraza.

Bazofilele celor două specii menționate mai sus au activitate enzimatică diferită.

O varietate de reacții citochimice cu mieloperoxidaza, Negru de Sudan B în neutrofile, cloroacetat esteraza în monocite și mieloperoxidaza în bazofile au fost concludente sugerând că ar putea ajuta la caracterizarea leucocitelor multor batracieni.

Anumite leucocite s-au observat doar ocazional în broaște, inclusiv azurofile doar la unele specii.Se cunosc puține lucruri despre funcția leucocitelor de amfibian, prin urmare, interpretarea leucogramei lor se bazează de obicei pe răspunsurile leucocitare la boli descrise pentru alte vertebrate. De exemplu,creșteri ale numărului de neutrofile și monocite sugerează un răspuns la bolile inflamatorii , deoarece neutrofile și monocitele la broaște pot migra și fagocita bacterii la locul inflamație, conținând multe dintre aceleași enzime ce apar la neutrofile, heterofilele și monocitele altor vertebrate. Mai multee cercetări ce evaluează tipurile de celule sanguine care cresc sau scad în timpul diferitelor stări de boală sunt necesare pentru a determina mai bine funcția fiecărui tip de celulă și  importanța clinică a acestora. Prezența unor eozinofile în sângele periferic poate sugera infecții parazitare. La batracieni aceste celule au o capacitate inferioară de fagocitare a particulelor străinesau a microorganismelor  comparativ cu neutrofilele însă se mobilizează în infecțiile parazitare cu metazoare. Creșterea frecvenței de eozinofile a fost ,de asemenea înregistrată la broaștele din zonele poluate .

Trombocitele

Trombocitele amfibii sunt celule nucleate care se aseamănă cu cele descrise pentru păsări, reptile și pești, cu toate că trombocite anucleate ca la mamifere au fost descrise la anumite specii.

Trombocitele amfibii de obicei variază ca formă de la ovale (celule inactive) la fusiforme (celulele active).  Citoplasma lor este abundentă și incoloră, în care se pot observa numeroase granule eozinofilice atunci când trombocitele devin reactive, nucleul este dens, rotund sau oval. Aceste celule sunt adesea confundate cu limfocitele mature mici, dar pot fi diferențiate în funcție de aspectul citoplasmei. Volumul citoplasmatic al limfocitelor mici este scăzut iar citoplasma lor se coloreată în albastru. Trombocite de la unele specii de amfibieni, cum ar fi Xenops și Rana, răspund pozitiv pentru fosfataza alcalină  în timp ce limfocitele negativ.

Trombocitele sunt funcțional echivalente cu plachetele sanguine ale mamiferelor și participă în procesul de coagulare. Numărătoarea acestei clase de celule se face în același mod așa cum este descrisă pentru alte vertebrate nonmamaliene. Trombocitele imature apar ca celule rotunde cu nuclee circulare și nu sunt găsite în mod normal în sângele periferic al batracienilor. Prezența trombocitelor imature sugerează fie un răspuns legat de regenerare sau discrazie (boală a sângelui).Trombocitele în curs de dezvoltare includ tromboblastele, protrombocitele și trombocitele imature. Thromboblastele le găsim ca formă de la rotundă la ovală cu citoplasma slab bazofilă. Nucleul este oval sau rotund, conține cromatină nucleară fină și un nucleol mare cu suprafață neregulată. Protrombocitele au în citoplasmă vacuole,granule albastru pal și nuclei elongați. Trombocitele imature sunt similare cu cele descrise în hematologia aviară. Acestea sunt intermediare ca mărime între tromboblaste și trombocitele mature, apărând ca celule circulare sau ovoide cu citoplasmă mai abundentă ca a tromboblastelor. În funcție de dezvoltarea celulelor culoarea citoplasmei trombocitelor imature variază  și se schimbă de la o culoare bazofilă în stadiile timpurii la un albastru pal spre incolor în etapele ulterioare. Aceste celule pot să conțină vacuole citoplasmatice. Cromatina nucleară a trombocitele imature este strânsă într-o masă compactă devenind mai densă cu cât celula se maturizează.

Fig 3 : Un trombocit reactiv cu granule citoplasmatice bazofile de pe frotiul de sângele al unei

salamandre ( Ambystoma tigrinum) în colorația Wright – Giemsa(Campbell 2015)

.Sângele la verbratele amniote (reptile, păsări și mamifere)

Sângele la reptile

Elementele figurate se formează la aceste animale în viața embrionară în rinichi iar la adulți în măduva osoasă.

Celule plasmatice pot fi observate în sângele reptilelor și acestea sunt mai mari decat limfocitele normale ale acestor animale, nucleul, lor este plasat mai departe de centru, are formă rotundă sau ovoidă și conține cromatină aglomerată. Citoplasma celulelor plasmatice se colorează în albastru profund iar în ea se găsește Aparatul Golgi.

Globulele roșii

Eritrocitele mature ale acestor viețuitoare sunt de obicei mai mari ca cele ale păsărilor, peștilor osoși și mamiferelor dar mai mici ca cele ale majorității amfibienilor.

La reptile aceste celule sunt elipsoidale cu un nucleu poziționat central de formă ovală sau rotundă conținând o cromatina densă de culoare violet.

Marginile nucleului sunt neregulate spre deosebire de cele de la păsări care sunt netede.

Citoplasma se colorează în portocaliu roz cu colorantul Wright.

Eritrocitele policromatofilice au cromatina nucleară mai puțin densă și citoplasma mai bazofilică decat a eritrocitele mature. Eritrocitele imature sunt întâlnite ocazional în sângele periferic al reptilelor în special la animalele foarte tinere sau la cele în curs de năpârlire. Eritrocitele imature sunt rotunde sau puțin neregulate ca formă iar în interiorul lor se observă nuclei sferici și citoplasma bazofilă. În cazul lor nucleului îi lipsește aglomerarea densă de cromatină caracteristică celulelor mature. Imaturele apar de obicei mai mici ca cele mature deoarece probabil sunt sferice și încă nu au căpătat forma aplatizată elipsoidală. Activitatea mitotică asociată eritrocitele este comună în sângele periferic al reptilelor.

În probele colectate de la multe specii din sângele lor periferic s-au observat incluziuni bazofilice rotunde sau neregulate.Aceste incluziuni reprezintă cel mai probabil un artefact de pregătire al lamelor, deoarece frotiurile pregătite din aceeași probă de sânge dezvăluie că numărul incluziunilor nu este constant și astfel nu sunt considerate semnificative clinic. Microscopia electronică sugerează că aceste incluziuni sunt organite degenerate,ca de exemplu aglomerări ale reticulului endoplasmatic.Alte artefacte găsite în citoplasma eritrocitară includ vacuole și zone refractive clare.Acestea pot fi minimalizate prin prepararea atentă a frotiurilor. Anumite valori precum numărul de celule roșii și cantitatea de hemoglobină sunt destul de greu de stabilit la reptile datorită profundelor adaptări fiziologice ca răspuns la factorii intrinseci și extrinseci. Cei intrinseci includ specia, genul, vârsta, starea fiziologică a animalului iar cei extrinseci sunt anotimpul, temperatura, habitatul, regimul de hrană, starea de boală, starea de stress asociată cu captivitatea . Atunci când se dorește să se analizeze anumite valori trebuie să ținem cont de acești factori. Diferența valorilor eritrocitare la reptile se datorează și genului . Masculii au valori eritrocitare mai mari de obicei dar nu este adevărat tot timpul. Spre exemplu broaștele țestoase mascule Kinixys erosa și Elseya novaeguineae și masculul șarpelui Natrix natrix au hematocritul (volumul ocupat de eritrocite în raport cu volumul probei de sânge, exprimat în procente) și concentrația de hemoglobină mai mare ca cea a femelelor. Femela de iguană verde -Iguana iguana- gestantă sau nu are valori mai mari ale hematocritului și concentrații mai mari ale hemoglobinei față de masculul aceleiași specii. Vârsta poate fi un criteriu pentru valorile hematologice; la crocodilii adulți din specia Crocodylus palustris se întâlnesc valori mai mari ale eritrocitelor față de cele ale exemplarelor tinere.

Fig 4 : Eritrocitele de pe un frotiu de sânge de la iguană (Iguana iguana ) în colorația Wright-Giemsa

(Campbell 2015)

Leucocitele

Clasificarea leucocitelor reptiliene poate fi problematică în parte datorită prezenței variațiilor morfologice între diferitele specii dar și a felului de descriere de către diverși autori a tipurilor de globule albe.De exemplu, unii cercetători diferențiază granulocite reptiliene în trei grupuri eozinofile, azurofile și neutrofile -în timp ce alte surse dau drept referință doar două :eozinofile și heterofile sau eozinofile și neutrofile (Saint Girons, 1970;Wood ,Ebanks,1984).

În general leucocitele reptilelor pot fi "despărțite" în două grupe: granulocitele și mononucleare. Granulocitele reptilelor pot fi clasificate două grupe: acidofile si bazofile pe baza apariției lor pe preparatele de sânge colorate Romanowski.Acidofilele sunt împărțite în hetrofile și euzinofile, distingându-se una de cealaltă prin formă, mărime și culoare a granulelor lor. Bazofilele, limfocitele si monocitele găsite în sângele reptilian se aseamănă cu cele de la mamifere și păsări și sunt clasificate în consecință. Un al șaselea tip de celulă – azurofilele sunt deseori descrise în literatură ce ar putea fi nominalizate ca monocite cu granule azurofilice.

Heterofilele

Se pot descrie ca celule mari,cu dimensiuni cuprinse între 10 și 23 micrometri, sferice, cu citoplasmă incoloră, ce conțin granule euzinofilice de culoare portocaliu strălucitor, refractile în formă de fus. Rareori heterofile fără granule pot fi găsite în frotiurile de sânge ale reptilelor normale. Marginile celulelor pot apărea neregulate și pseudopodele pot fi prezente în anumite circumstanțe. Nucleul heterofilului matur este lateral poziționat, rotund spre oval cu o cromatină nucleară dens aglomerată. Anumite specii de iguane ca acea verde – Iguana iguana- au heterofilele cu nuclei lobați. Când în corpul animalului apar schimbări toxice citoplasma virează spre albastru iar granulele anormale sunt colorate violet.Heterofilele reptiliene sunt din punct de vedere funcțional echivalente cu cele de la mamifere dar probabil se comportă ca cele de la păsări prin faptul că se bazează în primul rând pe un mecanism independent de oxigen pentru a distruge microorganismele fagocitate.Heterofilele reptiliene nu se colorează pozitiv pentru fosfataza alcalină și răspund negativ la peroxidază cu excepția unor specii de șerpi și șopârle.

Heterofilele iguanei verzi (Iguana iguana) și șopârlei curcubeu (Agama Agama) prezintă proprietăți citochimice similare cu neutrofilele de la mamifere în ceea ce privește răspunsul pozitiv la benzidin peroxidază.

Eozinofilele

La cea mai mare parte a reptilelor aceste celule sunt mari, cuprinse între 11și17 micrometri, rotunde, cu o citoplasmă albastru deschis și un nucleu sferic spre oval, lobat la anumite specii de șopârle, plasat ușor lateral. Au un mare număr de granule citoplasmatice euzinofilice sferice. La anumite reptile precum iguanele granulele se colorează albastru în tehnica Romanowski și răspund pozitiv la peroxidază permițând diferențierea dintre heterofile și eozinofile.Mărimea eozinofilelor este variabilă – de exemplu șerpii au cele mai mari celule de genul acesta iar șopârlele cele mai mici.

Bazofilele

Bazofilele sunt mici, cu un diametru cuprins între 8 și 15 micrometri, cu o formă a celulei sferică; în mod tipic mai mică decât acea a heterofilelor și euzinofilelor din același frotiu de sânge. Ele conțin un număr variabil de granule citoplasmatice metacromatice rotunde, nucleul lor este pus în umbră de granule însă atunci când este vizibil se observă că nu are lobi și este plasat ușor lateral. Fixarea cu alcool și utilizarea tehnicii Romanowski oferă cea mai bună colorare pentru bazofilele reptilelor pentru că, de obicei granulele lor sunt afectate de coloranții pe bază de apă în care ele se dizolvă parțial. Dimensiunile bazofilelor diferă în funcție de specie, șopârlele tind sa aibă celule mai mici față de cele observate la țestoase și crocodili .

Limfocitele

Limfocitele reptiliene seamănă cu cele ale păsărilor și mamiferelor; ele sunt celule sferice variind ca mărime,de la mici (cuprinse între 5 și 10 micrometr) la mari ce depășesc 15 micrometri. Marginile lor pot prezenta neregularități atunci când se află în jurul altor celule adiacente de pe preparatul cu sânge de pe lamă. Forma nucleului este sferică iar poziția sa în celulă este centrală sau ușor laterală el conținând cromatină nucleară foarte densă în limfocitele mature. Citoplasma unei limfocite mature apare omogenă, în general lipsită de vacuole. Granulele sunt ușor bazofilice, de culoare albastru pal. Limfocitele mari au mai multă citoplasmă în comparație cu cele mici iar nucleul este colorat pal. Raportul dintre nucleu și citoplasmă este mare În anumite limfocite se pot găsi mici granule citoplasmatice azurofilice.

Monocitele

Monocitele reptiliene se aseamănă cu cele văzute la păsări și mamifere. Sunt de obicei cele mai voluminoase celule din sângele periferic al acestor animale, fiind o dată și jumătate sau de două ori mai mari decât eritrocitele din aceeași probă de sânge.Variază ca formă de la rotundă la ameoboidală.Citoplasma bogată se colorează albastru gri pal și poate fi ușor opacă. Pot conține o varietate de nuclei – rotunzi,ovali,lobați ca un bob de fasole . Cromatina nucleară a monocitelor este mai puțin condensată ca acea a limfocitelor. Resturi fagocitate, granule fine euzinofilice sau azurofilice,vacuole pot fi prezente în citoplasma unor astfel de celule.

Celulele monocitare de reptile au fost denumite monocite, azurofile monocitoide, monocite azurofile sau azurofile. Leucocitele azurofile sunt adeseori observate în probele de sânge de la aceste viețuitoare însă s-a remarcat o mare confuzie în ceea ce privește clasificarea și identificarea lor.

Unii consideră azurofilele unice la reptile.Ele se găsesc frecvent într-un număr mic în sângele șopârlelor, chelonienilor și crocodilienilor însă într-un număr mare la șerpi.

Azurofilele sunt descrise ca celulele cu formă neregulată, puțin mai mici decât monocitele, cu nucleu rotund, oval sau bilobat. Cromatina nucleară este grosieră în aparență Citoplasma de un albastru lavandă, este mai întunecată la culoare ca cea monocitară și conține posibile vacuole în care se află resturi fagocitare. Ele pot avea pseudopode. Nu au fost făcute studii legate de originea azurofilelor .

Azurofilele se aseamănă cu monocitele ce conțin granulele azurofiliice din sângele periferic al mamiferelor și păsărilor. Din punct de vedere al ultrastructurii și citochimiei aceste celule apar la fel ca monocitele .Există diferențe între specii în caracterizarea celulelor. De exemplu proprietățile citochimice ale celulelor monocitare ale iguanei verzi (Iguana iguana) sunt aceleași cu cele ale monocitelor dar diferă la șerpi. Azurofilele șerpilor se colorează pozitiv pentru peroxidază, Negru de Sudan B însă cele ale iguanei verzi nu. Celulele monocitare ale altor reptile chiar și cele de la șerpi au proprietăți citochimice asemănătoare cu cele întâlnite la iguanele verzi, cu toate acestea însă există anumite variații. De exemplu celulele monocitare ale șopârlei curcubeu (Agama agama) se colorează pozitiv pentru peroxidază însă cele de la aligatorul american (Alligator mississippiensis) răspund negativ. Aceste lucruri susțin ipoteza conform căreia azurofilele ar trebui considerată monocite și nu un alt tip de celule separate.Aceste celule ar trebui numărate ca monocite la fel cum se întâmplă la mamifere și păsări.

Fig 5: Monocitele cu granule azurofile de pe un frotiu de sânge la șarpe ( Boa constrictor) în colorația Wright-Giemsa ( Campbell 2015)

Trombocitele

Trombocitele reptilelor sunt mici având în general o suprafață mai restrânsă decat cea a eritrocitelor.Prezintă o formă eliptica sau fusiformă iar în interior se găsește un nucleu oval situat central ce conține cromatina nucleară colorată în mov. Unii nuclei pot avea o linie pală pe lățimea lor. Culoarea citoplasmei vireaza de la incolor spre albastru pal și se pot întâlni granule azurofilice.

În probele de sânge trombocitele active sunt observate în mod normal aparând ca aglomerări de celule, cu un volum citoplasmatic scăzut,cu vacuole și cu margini neregulate ale citoplasmei. Marginile nedefinite ale citoplasmei ce s-au evidențiat la unele trombocite par a fi rezultatul vârstei animalului sau se datorează rolului lor. Aceste celule de la reptile funcționează la fel ca echivalentele de la păsări și cu plachetele sanguine ale mamiferelor jucând un rol semnificativ în formarea trombusului sau cheagului sanguin.

Trombocitele active reptiliene prezintă caracteristici structurale ca pseudopode ce conțin un material granular și multe filamente asemănătoare celor de fibrină ce pornesc ca niște raze între și în jurul celulelor.

Atunci când în corp apare o stare inflamatorie severă se înregistrează trombocite anormale cu nuclei polimorfici.

Trombocitopenia sau scăderea numărului de trombocite poate apărea la reptile atunci când există o utilizare excesivă periferică a lor sau o descreștere a producerii acestui tip de celule. Prezența celulelor imature în probele de sânge indică răspunsului regenerativ al organismului.Trombocite imature sunt la fel ca omoloagele lor de la păsări.(Campbell 2015)

Sângele la păsări

Hematopoieza are loc la fel ca la reptile în rinichi în perioada embrionară și la nivelul măduvei osoase in perioada adultă. (Necrasov,Dornescu 1971)

Eritrocitele

Eritrocitele mature sunt eliptice,la interior au un nucleu central de aceeași formă , cu o cromatină nucleară uniform aglomerată a cărei condensare crește odată cu vârsta. În colorația Wright nucleul este mov și citoplasma roz portocaliu având o structură uniformă. Globulele roșii ale păsărilor sunt în general mai mari ca cele ale mamiferelor dar mai mici ca cele reptiliene, în funcție de specie ele variază ca mărime, dar în general se încadrează între 10.7 × 6.1 μm și 15.8 × 10.2 μm. Eritrocitele adultului speciei de prepeliță – Coturnix quail – măsoară 11,06 ± 0,70 μm pe lungime și 6,80 ± 0,67 μm pe lățime la masculi și 11,40 ± 0,63 μm în lungime și 6,73 ± 0,45 μm în lățime la femele.

Fig 6 : Eritrocitele dintr-un frotiu de sânge de la puiul domestic ( Gallus gallus domesticus) – sus

și de la papagal (Eclectus roratus) – jos colorate Wright- Giemsa (Campbell 2015)

Variații de la morfologia normală pot apărea la păsările normale dar și la cele care au probleme medicale.

Variațiile în colorarea eritrocitară includ policromazia (colorare atât bazică cât și acidă prin folosirea substanțelor tinctoriale ) și hipocromazia (colorație mai puțin accentuată față de normal ). Eritrocitele policromatice sunt similare ca mărime cu reticulocite (penumltimele stadii în maturarea eritrocitelor) atunci când sunt folosiți coloranți vitali ca de exemplu noul albastru de metilen. Citoplasma lor apare ușor bazofilă iar nucleul este mai puțin condensat decât cel al eritrocitelor mature. Aceste celule apar într-un număr mic (de obicei mai mic de 5% din eritrocite ) în sângele periferic al majorității păsărilor normale.

Reticulocitele prezente în sângele periferic al păsărilor normale sugerează că stadiile finale de maturare a celulelor roșii vor apărea în sângele circulant. Ele tind să fie mai mici ca mărime si mai puțin alungite în comparație cu eritrocitele mature.

De obicei reticulocitele masculilor adulți de prepeliță ( Coturnix quail) măsoară 9.80 ±0.77 μm în lungime și 8.23 ± 0.72 μm în lățime iar la femele valorile sunt de 9.80 ± 0.77 μm în lungime și 7.73 ± 0.70 μm în lățime. Reticulocitele au un inel distinct de material reticulocitar ce înconjura nucleul.

Cu cât celulele se maturizează cantitatea de material reticular grupat descrește și devine mai dispersat în citoplasmă. Majoritatea eritrocitelor aviene normale conțin reticul grupat dar și punctiform. Creșterea numărului reticulocitelor reprezintă răspunsul organismului în cazurile de anemie.

Celulele hipocromatice sunt anormal de deschise la culoare față de eritrocite, citoplasma prezentând această caracteristică în mai mult de jumătate din volumul ei.Ele pot, de asemenea să dețină vacuole citoplasmatice și nuclee sferice, picnotice (condensate).Apar atunci când scade nivelul hemoglobinei si sunt asociate cu carențele de fier precum si cu perturbări ale activității eritrocitelor. În acest caz globulele roșii pot prezenta nuclei ce au o poziție schimbată în celulă față de cea normală uneori cu adâncituri,scobituri sau strangulări. Eritrocitele cu două nuclee apar arareori în probele de sânge de la păsările normale însă dacă prezența lor este mare atunci trebuie luate în considerare bolile genetice, virale sau neoplazice .

Leucocitele

Leucopoieza în sângele păsărilor normale este la fel ca cea de la mamifere iar leucocitele sunt eliberate în circulația periferică atunci când sunt mature. Globulele albe aviene includ limfocitele, monocitele și granulocitele, acestea din urmă fiind clasificate în heterofile ,eosinofile și bazofile.

Limfocitele

Aceste celule seamănă cu cele de la mamifere.Odată identificate se observă că sunt circulare, prezintă neregularități ale citoplasmei. Ele se găsesc aglomerate în general lânga eritrocitele din același frotiu de sânge. Au un nucleu rotund ușor dantelat poziționat central sau puțin lateral. Cromatina nucleară este puternic condensată sau reticulată (în formă de rețea) la majoritatea limfocitelor. La cele mature citoplasma este puțină apărând omogenă, ușor bazofilică de culoare albastru pal și lipsită de vacuole sau granule. Ocazional poate să conțină granule azurofilice distincte sau proeminențe neregulate. Raportul nucleu citoplasmă este mare.

Caracteristicile citoplasmatice sunt importante atunci când diferențiem limfocitele mici de trombocite.Ultimele au citoplasmă clară, incoloră de multe ori cu vacuole și granule specifice distincte.

Există câteodată celule în sângele aviar ce prezintă atât caracteristici de limfocite cât și de trombocite.Nucleii acestor celule intermediare sunt rotunzi sau ovali, au o cromatină nucleară densă și o citoplasmă de culoare albăstruie fără vacuole și granule. Proprietățile citochimice ale acestora ajută la identificarea lor ca limfocite

Limfocitele mari au putut fi găsite în frotiurile de sânge ale păsărilor și seamănă foarte bine cu cele de la mamifere, mai precis cu cele identificate în sângele bovinelor. Aceste celule mari sunt adesea confundate cu monocitele datorită volumului mare citoplasmatic și a nucleilor lor ce se colorează deschis. Atunci când sunt stimulate antigenic limfocitele se activează și pot fi de mărime mică sau medie cu cromatină nucleară foarte densă și cu citoplasmă puternic bazofilă. Uneori limfocitele active pot fi găsite în sângele păsărilor normale, însă atunci când numărul lor crește semnificativ sugerează apariția unor infecții în corpul animalului. Limfocitele transformate blastic prin modificări structurale și biochimice sunt de talie mare și posedă un nucleu ce conține cromatină nucleară dispersată, netedă.Citoplasma acestor celule este bazofilică și prezintă un halou perinuclear (aflat în jurul nucleului) sau Aparat Golgi.

În sângele periferic se pot intâlni celule plasmatice ce sunt de fapt limfocite B de mari dimensiuni, cu nuclei maturi așezați mai departe de centru,cu ocitoplasmă puternic bazofilă abundentă în care se află Aparatul Golgi distinct.

Fig 7: Limfocitele din frotiurile de sângele de la prepeliță ( Colinus sp.) – sus și papagal ( Amazona oratrix) – jos, în colorația Wright- Giemsa (Campbell 2015)

Monocitele

Monocitele se aseamănă cu cele de la mamifere și sunt cele mai mari leucocite prezente în sângele păsărilor. Variază ca formă de la rotundă la amoeboidală.Citoplasma este abundentă, albastru-gri la culoare,ușor opacă. În ea pot fi prezente vacuole și granule euzinofilice mici. Nucleii sunt sferici sau lobați și conțin o cromatină nucleara mai puțin densă ca cea a nucleilor limfocitari, fiind relativ deschiși la culoare. Citoplasma limfocitelor aviene prezintă două zone – una mai deschisă la culoare în jurul nucleului, iar cealaltă mai închisă. La monocitele acestor viețuitoare se înregistrează o activitate fagocitară, ele migrând în țesuturi pentru a deveni macrofage. Ultrastructural aceste celule conțin un Aparat Golgi bine reprezentat,ribozomi, multe vezicule de pinocitoză și lizozomi. Atât monocitele cât si macrofagele posedă substanțe chimice biologic active ce se implică în distrugerea organismelor invadatoare care produc inflamațiile. Monocitele au de asemenea au un rol important imunologic în procesul antigenic..

Granulocitele

Heterofilele

Sunt funcțional echivalente cu cele ale mamiferelor și cele mai bine reprezentate granulocite de la marea majoritate a speciilor aviare.Ultrastructura acestor celule a fost descrisă prin studiile de microscopie electronică. În general forma lor este rotundă dar pot prezenta modificări.Diametrul celulei are în medie 8,8 micrometri. Ca și morfologie uneori se pot observa pseudopode. Mărimea heterofilelor tinde sa fie uniformă cu toate că s-au observat variații ușoare în funcție de specie. Tehnica de laborator în prepararea frotiurilor ar putea fi "vinovată" de variabilitatea mărimii acestor celule. Citoplasma celor mature, normale este incoloră putînd prezenta granule citoplasmatice ce se colorează cu coloranți euzinofilici în portocaliu închis sau roșu maroniu prin tehnica Romanowski. Nucleul heterofileleor este lobat, cu 2 sau 3 lobi, având o cromatină nucleară violet. Nucleul este adesea ascuns de granulele citoplasmatice.Granulele pot fi afectate de procesul de colorare, și pot apărea atipice (adică, slab colorate, dizolvate parțial, sau condensate) în unele cazuri. Forma, mărimea și în general morfologia granulelor citoplasmatice poate varia odată cu specia.În mod tipic, ele apar alungite- în formă de bastonaș sau spicule-, dar se pot observa la fel de bine unele ovale spre rotunde.Studiile ultrastructurale ale heterofilului aviar arată granule primare, secundare și terțiare.

În sângele păsărilor s-au întâlnit granule mici și mijlocii ale citoplasmei heterofilului reprezintând probabil stadii diferite in maturarea acestora.

Din punct de vedere funcțional granulele citoplasmatice de la astfel de celule conțin enzime lizozomale și nelizozomale ce participă în procesul de distrugere al bacteriilor. Puterea fagocitară a heterofilelor este mare participând activ în procesele inflamatorii.Activitate bactericidă este considerabilă fiind mediată în primul rând de mecanisme neoxidative pe care se bazează mecanismele independente de oxigen, lizozim și proteine cationice – hidrolaza acidă pentru decimarea microorganismelor. Cercetări folosind sisteme mai sensibile au demonstrat răspunsuri oxidative. De exemplu din heterofilul puiului de găină lipsesc fosfataza alcalină, catalaza, mieloperoxidaza de care este nevoie pentru mecanismele ce omoară microorganismele Organismul animalului consumă oxigen și produce radicali de oxigen și peroxidul de hidrogen într-o mai mică măsură decât neutrofilele mamiferelor. În ciuda acestui fapt heterofilele sunt capabile de fagocitoză.

Granulele citoplasmatice conțin enzime hidrolitice lizozomale bactericide și enzime nelizozomale ce sunt capabile să îndeplinească rolul fagocitar.Aceste enzime includ fosfataza acidă, arilsulfataza, b-glucuronidaza, fosforilaza, uridin difosfatul, glucozo-glicogen glicoziltransferaza, a-glucozidazele neutre și acide,tri-metafosfataza acidă și lizozimul.Heterofilele par să joace un rol crucial în controlul invaziei bacteriene și patogenezei ulterioare a infecțiilor bacteriene la păsări. S-a dovedit de asemenea că sunt prezente la locul infecțiilor virale și parazitare.În prezența anumitor agenți patogeni (specii de Salmonella și Escherichia coli), aceste celule par a fi mai eficiente decât macrofagele.În fazele timpurii ale infecțiilor bacteriene, ele se mobilizeză în câteva ore; o scădere a numărului lor în sângele periferic poate fi observată mai devreme în cursul infecției. În cadrul heterofilelor anormale se pot observa cele imature toxice care pot apărea pe frotiurile de sânge.Imaturele au nuclee nesegmentate și granule citoplasmatice imature în comparație cu celule mature normale. Heterofilele imature întâlnite cel mai frecvent în sânge sunt mielocite și metamielocite.Mielocitele sunt mai mari decât heterofilele mature și posedă un nucleu nesegmentat de la rotund la oval,citoplasmă albastră și granule sub formă de bastonaș, ce ocupă mai puțin de jumătate din volumul citoplasmatic. Metamielocitele se aseamănă cu mielocitele cu excepția faptului că nucleul este dantelat și granulele sub formă de bastonaș ocupă mai mult de jumătate din volumul citoplasmatic. Există celule intermediare numite heterofile bandă sau celule bandă în dezvoltarea acestor granulocite,ele seamănă cu heterofilele mature cu excepția nucleului ce nu este lobat cu marginile netede paralele întâlnit în mod frecvent în formă de potcoavă.Este adesea dificilă recunoașterea unei asemenea celule, deoarece nucleul ei este deseori ascuns de granule citoplasmatice. Prin urmare, o adevărată evaluare a numărului de asfel de celule din de sângele păsărilor necesită utilizarea unui colorant nuclear cum ar fi hematoxina,care colorează doar nucleul și nu citoplasma.

Eozinofile

Cele mai multe eozinofile aviare sunt similare ca mărime cu heterofilele,cu toate că există variații în funcție de speciil.Diametrul mediu al eozinofilelor aviare este de 7,9 μm pe când cel al heterofilelor este de 8,8 μm.Nucleul celulelor în dicuție este lobat și de obicei se colorează mai întunecat decât cel al heterofilelor, iar citoplasma este albastră, în contrast cu citoplasma incoloră a heterofillor mature normale.Granulele prezente în citoplasmă apar puternic eozinofilice, de obicei rotunde deși la unele specii de păsări pot fi descrise ca ovale sau alungite.Ele au tendința de a se colora mai intens comparativ cu granulele heterofilelor , variind ca aspect atunci când se utilizează colorația Romanowsky: pot fi incolore, albastru deschis sau pot apărea mari, umflate și rotunde. Studiile ultrastructurale ale eozinofilele aviare relevă prezența unor granule primare mari și sferice și a unora specifice în formă de bastonase.Cele primare mari sunt cel mai probabil precursoarele celor mici specifice ce par să fie similare cu cele prezente în eozinofilele mamiferelor.Conțin concentrații ridicate de arginină și enzime cum ar fi peroxidaza, fosfataza acidă, și arilsulfataza.

La unele păsări,cele specifice posedă un miez cristalin.

Colorările citochimice se uziteză pentru a distinge eozinofilele din heterofile. De exemplu colorarea eozinofilică citochimică la puiul de găină indică o reacție pozitivă pentru fosfataza acidă și Negru de Sudan B.Tehnica de colorare prin peroxidază poate fi utilizată pentru a diferenția heterofilele ce dau reacție negativă pentru peroxidază de euzinofiele pozitive la peroxidază .

Bazofilele

Aceste celule aviare conțin granule metacromatice care acoperă de multe ori nucleul.El este de obicei lipsit de lobi.Datorită nucleului bazofile aviare seamănă cu celulele mastocitare de la mamifere Granulele citoplasmatice ale bazofilelor sunt frecvent afectate de colorarea solubilă cu alcool și pot parțial să se dizolve sau să se coaguleze. Din cauza acestui fapt pot apărea anormale pe frotiurile de sânge colorate Romanowsky.

Bazofilele aviare sunt în mod frecvent găsite în sângele periferic, în contrast cu echivalentele lor de la mamifere care sunt arareori găsite în probele de sânge recoltat de la animalele normale. Funcția bazofilelor de la păsări nu este cunoscută, dar se presupune a fi similară cu cea a bazofilelor și mastocitelor de la mamifere, deoarece granulele lor citoplasmatice conțin histamină . Ele participă la reacțiile inflamatorii acute.

Trombocitele

Aceste celule ale păsărilor sunt nucleate.Într-o ierarhie privind cât de numeroase sunt celulele, trombocitele vin pe locul doi după eritrocite (care sunt cele mai numeroase din sânge).Aceste celule sunt de obicei mici, rotunde sau ovale (mai mici decât eritrocitele), cu un nucleu sferic spre oval, ce conține cromatină densă .Nucleul este mai rotunjit decât cel eritrocitar iar raportul nucleu citoplasmă este mare.

Aspectul citoplasmei este un important atunci când se dorește diferențierea trombocitele de limfocitele mature mici. La trombocitele mature aceasta este incoloră până la gri deschis având aspect reticulat. Ultrastructural, se aseamănă cu cea a plachetelor de mamifere iar în ea pot apărea vacuole citoplasmatice la trombocitele active sau fagocitare.Trombocitele conțin frecvent una sau mai multe granule eozinofilice (specifice) distincte situate într-o zonă a citoplasmei. Aceste granule apar frecvent formate din unele mici, aglomerate atunci când sunt privite prin microscopul electronic,conținând în principal 5-hidroxitriptamină. Funcția principală a trombocitelor este în hemostază, aceste celule la păsări funcționând în aceeași manieră ca plachetele sanguine de la mamifere. Trombocitele păsărilor secretă tromboplastina ce polimerizează fibrinogenul pentru formarea cheagului în procesul de coagulare a sângelui.Pentru că trombocitele participă la procesul hemostatic, ele tind să se aglomereze. Trombocitele activate care apar în aglomerări pot avea contururi ale celulei ce nu se disting, pseudopode citoplasmatice, pot demonstra degranulări, degenerescență celulară și nucleu picnotic (cu o cromatină în retracție și condensată). Durata de viață a trombocitele in vitro este doar de câteva ore.La păsări aceste celule pot juca un rol în imunitatea înnăscută deoarece sunt capabile de fagocitoză și pot participa la eliminarea materialelor străine din sânge. Teoretic chiar dacă trombocitele sunt mai puțin fagocitare ca heterofilele, ele (trombocitele) poate juca rolul de fagocit, "vânător" nespecific capabil să elibereze celula de bacterii sau de resturi de particule străine.

Prin urmare aceste celule pot lupta cu infecțiile bacteriene.Mecanismele prin care trombocitele interacționează între ele, prin care aderă la anumite substraturi, prin care răspund la bacterii sunt în mare parte necunoscute.

Microscopia optică și electronică a demonstrat că trombocitele conțin vezicule lizozomale și sunt active fagocitar in vitro, pentru bacteriile gram-pozitive și nu numai. După acest proces se înregistrează o explozivă activitate oxidativă. (Campbell 2015)

Sângele la mamifere

Hematopoieza embrionară a mamiferelor

Se realizează în diferite țesuturi si organe precum ficatul, rinichiul, splina, măduva osoasă roșie nodulii limfatici, mezodermul sacului vitelin. La embrion are trei perioade:

1. Perioada prehepatică

2. Perioada hepatosplenică

3. Perioada medulară.

1.Perioada prehepatică debutează devreme ( în a 13-a – a 15-a zi de dezvoltare embrionară la cobai ziua a opta la iepure, în săptămâna a treia sau a patra la om). Primordiile circulare sanguine își fac simțită prezența într-o zonă extraembrionară în imediata proximitate a zonei embrionare, apărând ca o masă redusă compactă de celule diferențiate din splachnopleurapleura mezoblastului extra embrionar ce poartă numele de insulele sanguine Pander-Wolff. Prin înmulțirea celulelor din aceste insule se creează o rețea de cordoane compacte de celule ce se vor dezvolta în două direcții:

a) din cele interioare vor evolua elementele figurate ale sângelui

b) din cele periferice se va realiza peretele endotelial ale vaselor de sânge.

Mai târziu, vor lua naștere înăuntrul embrionului elemente ale sângelui precum și vase sangvine ce se conectează la elementele extraembrionare. La nivelul sacului vitelin se observă în această etapă doar globule roșii .

2. Perioada hepatosplenică.

Acum se creează elemente figurate în organe ca splina și ficatul. Debutează la om în a treia lună de dezvoltare intrauterină și ține aproape pe tot parcursul perioadei embrionare.

În etapa despre care vorbim se formează globulele roșii, globule albe ce prezintă granulații precum si megacariocite. Procesul de hematopoieză are loc în ficat până în luna a șaptea de viață intrauterină și în splină pana in cea de a noua.

3.Perioada medulară începe înaintea terminării etapei anterioare. Din a patra lună de dezvoltare a embrionului la om are loc formarea de elemente figurate în măduva osoasă. Se înregistrează o activitate atât în măduva oaselor scurte cât și în cea a oaselor lungi pentru ca mai târziu crearea elementelor să se desfășoare doar în măduva celor lungi.

Hematopoieza la adulți

Se realizează în țesutul limfoid prezent în ganglionii limfatici, foliculii limfatici din splină, timus amigdale, foliculii limfatici solitari și agregați și in țesutul mieloid prezentă în măduva roșie a oaselor.

Țesuturile hematopoietice sunt constituite dintr-o stromă reticulară ce posedă fibrile de scleroproteine și celule reticulate primitive ce poartă numele de histiocite. În interiorul stromei se află hemocitoblastele din care se vor forma atât globulele roșii, cele albe și megacariocitele . Așa cum am mai precizat pot exista două tipuri de țesuturi hematopoietice: țesutul mieloid din care vor evolua globulele roșii și o parte din globulele albe (granulocitele) și țesutul limfoid din care se formează celelalte globule albe ( agranulocitele). În țesuturile și organele următoare pot pătrunde țesuturi hematopoietice: țesutul cardiac, țesutul conjunctiv al rinichilor, mezenter, ficat, măduva oaselor, pereții tubului digestiv și a căilor respiratorii. Țesuturile hematopoietice pot fi prezente sub formă de organe individualizate ca splina și ganglionii limfatici .(Necrasov,Dornescu 1971)

Globulele roșii

La mamifere și om globulele roșii poartă numele de hematii și sunt celule ce nu au nucleu. Acest fapt este considerat o evoluție deoarece fiind anucleate cantitatea de hemoglobină din celulele lor este cea mai mare în seria vertebratelor. Privite din profil la microscopul optic apar ca discuri biconcave . Dacă le vizualizăm din față apar circulare. Centrul lor se evidențiază mai clar. Forma lor rotunjită le ajută în preluarea și schimbul gazelor. Marginile netede sunt ideale pentru a pătrunde în cele mai mici capilare.

În funcție de specii ele măsoară:

cobai – 7 micrometri

iepure, șobolan – 6,5 micrometri

câine – 7,3 micrometri

capră – 3,7 micrometri

elefant – 8,4 micrometri

oaie -5 micrometri

suine, bovine și pisică – 6 micrometri

Dacă mărimea hematiilor este sub 6 micrometri se numesc microcite, între 6 și 9 micrometri normocite, între 9 și 12 microni – macrocite, iar peste 12 micrometri gigantocite. Datorită faptului că la antilopă,lamă și cămilă hematiile sunt ovale ele sunt denumite ovalocite.

Reticulocitele sunt hematiile în care se observă un filament împletit. O parte din hematii poate avea resturi nucleare – corpusculii Jolly sau un inel – inelul Cabot.

Anemiile schimbă forma hematiei iar numărul lor desrește. Anizocitoza apare când diametrele celulelor sunt diferite de cele normale. Poikilocitoza este fenomenul prin care hematiile capătă formă de pară sau măciucă. Drepanocitele sunt hematii ca niște sesceri sau pere.

Infrastructura globulelor roșii

Privită la microscopul optic suprafața lor se dezvăluie ca fiind netedă și regulată. Însă la cel electronic ea apare ca având neregularități în formă de hematoxodii, spicule și cratere . Ultimele sunt relativ rotunde și au o adâncime ce poate varia, hematoxodiile se observă ca filamente umflate la capete sau ca granulele ce se lipesc de suprafața hematiei. Spiculele se prezintă ca adâncituri sub formă de semilună .

Scheletul citoplasmei ( stroma ) hematiilor apare mai densă (condensată) spre periferia celulei și mai rarefiată spre partea centrală. Concentrația hemoglobinei este invers proporțională cu densitatea stromei, în centru este foarte mare descrescând spre periferie unde se combină cu compuși lipoproteici.

Soluția de hemoglobină nu cristalizează dar este apropiată de acest prag.

În membrana globulelor roșii se întâlnesc proteine, lipide precum și puțină hemoglobină.

Fosfolipidele mediază transportul prin membrana poroasă nepermițând hemoglobinei sa plece din celulă.

Reacția hematiilor la solutii presiunii osmotice diferite

S-a observat că presiunea osmotică a plasmei este la fel ca cea din globulele roșii. Se poate afirma deci că ambele elemente (atât hematiile cât și plasma) sunt izotonice (isos = egal,tonos = tensiune) și că niciuna din ele nu are tendința să absoarbă apa din cealaltă.

Se pot pregăti artificial soluții saline fiziologice ce au aceeași presiune cu hematiile. Dacă se realizează artificial soluții cu o presiune mai mică ca a globulelor roșii acestea poartă numele de hipotonice (hypo = sub). Soluțiile cu o presiune mai mare sunt cunoscute drept hipertonice (hyper = deasupra). În soluțiile cu presiune mică hematiile se dilată. Dacă dilatarea începe să fie exagerată membrana celulei nu mai poate bloca ieșirea hemoglobinei din globul, iar aceasta ajunge în lichidul din jur fenomen numit hemoliză. Ea (hemoliza) mai poate fi determinată și de solvenții lipoidelor.

La contactul cu soluții hipertone celula roșie ia formă crenelată sau concentrată.

Hemoglobina are rol de cărăuș al gazelor respiratorii. Ajunsă la plămâni ea se oxigenează în timpul inspirației. Soluția de hemoglobină absoarbe rapid oxigenul. Din reacția hemoglobinei cu oxigenul se formează o combinație labilă, reversibilă numită oxihemoglobină. Oxihemoglobina ajunge la celule și țesuturi unde se desface în oxigen (ce e cedat acestor componente biologice) și hemoglobină. De aici hemoglobina preia dioxidul de carbon rezultând o combinație reversibilă carbohemoglobina. Această funcție a hematiilor (de a prelua dioxidul de carbon) este mediată de o enzimă – anhidraza carbonică (carbonat hidroliaza) ce se poate observa în globul la fel ca hemoglobina. Carbohemoglobina ajunge prin circulație la plămâni, bioxidului de carbon este cedat alveolelor pulmonare și e eliminat print expirație în timp ce hemoglobina rămasă fără dioxidul de carbon prezintă din nou afinitate pentru oxigen și ciclul se reia.

Durata de viață a hematiilor este de aproximativ 100 de zile. Organele hematopoietice fabrică mereu globule roșii ce trec în sânge. El mor sau sunt distruse în splină dar și în fluxul circulator. Distrugerea hematiilor se realizează prin:

1) hemoliză – am definit termenul anterior

2) fagocitoză – se întâlnesc două moduri prin care acesta proces are loc

a) un leucocit capturează parțial o globulă roșie, (prin vălurile lui hialoplasmice), ce se separă în două:

– una capturată de leucocit ce va fi fagocitată

– una liberă ce va intra înapoi în torentul sanguin.

Acest proces se numește fagocitoză parțială.

b) fagocitoza în masă se desfășoară astfel: înconjurată de vălurile hialoplasmice ale unui fagocit hematia ajunge în citoplasma acestuia unde va fi b1) hemolizată ( globului se umflă iar stroma

poate fi digerată sau aruncată în afara

fagocitului)

b2) deziintegrată – mai întâi se observă apariția unei vacuole in globula roșie după care apar mai

multe, ele se vor uni rupând celula în părți ce vor fi ulterior pulverizate

Numărul de globule roșii diferă în funcție de specie:

La maimuță sunt 6 000 000 pe milimetru cub de sânge,la cal 7 500 0000,la arici 11 000 000,la bovine 6 000 000,la șobolan 8 000 000,la capre 13 000 000,la șoarece 9 000 000.

Figura 8 : Hematiile de la șoarece ( Mus musculus) – marcate cu săgeți, colorate Wright-Giemsa

( Campbell 2015)

Leucocitele

La mamifere aceste globule albe nucleate se împart în două mari categorii:

A) Granulocitele – prezintă granule în citoplasmă și sunt separate în trei tipuri după preferințele lor în legătură cu coloranții:

Neutrofile preferă coloranți neutri.

Euzinofilele sau acidofile preferă coloranții acizi.

Bazofile reacționează la coloranți bazici.

B) Agranulocitele – fără granule în citoplasmă. Sunt reprezentate de limfocite și monocite.

Leucocitele nu funcționează doar în sânge,ele îl parasesc trecând în țesuturi unde au o activitate rodnică. În torentul sanguin pot sta lipite de pereții capilarelor unor organe ca plămânii, splina și ficatul „ascunzându-se”, după care ajung iarăși în curentul sanguin. Respirația poate repune în circulație leucocitele din plămâni.

Neutrofilele

Celule mature sunt cuprinse între 10 și 12 microni.

Neutrofilele ocupă 60 % din numarul toatal de leucocite la equine,30 % la taurine și ovine,35 % la caprine,36 % la la suine.

Nucleul lor prezintă mai mulți lobi ( între 2 și 6 ) cu o cromatină condensată și grosolană ce se colorează în violet.

Pe o lamă de sânge preluată de la mamiferele femele se poate observa la microscop un element ce dezvăluie sexul genetic (cromozomii xx) denumit apendice nuclear sau drumstick. Microscopul electronic relevă faptul că nucleul neutrofilelor posedă atât granule de cromatină aglomerate în apropierea membranei lui cât și nucleoli. Privită la microscopul optic citoplasma neutrofilelor apare ca fină și omogenă. Prin microscoapele mai perfecționate aceasta dezvăluie granulații citoplasmatice uniforme mici. Organitele citoplasmatice vizibile în aceste celule sunt: Aparatul Golgi nu foarte evidențiat, mitocondriile reduse cu o structură caracteristică ce au crestele interioare situate transversal, reticulul endoplasmatic cu ribozomi atașat bine reprezentat în neutrofilele tinere La aceste celule granulele citoplasmatice provin din veziculele acestora și se prezintă (granulele) ca fiind ovale sau circulare. Diametrul lor este cuprins între 0,2 și 0,5 microni.

Locomotia neutrofilelor prin pereții capilarelor se face prin diapedeză ajungând în oricare din țesuturi. "Atrase" de bacterii ajung la locul inflamației unde încep să înglobeze și să fagociteze microbi distrugându-i.

Euzinofilele

Au în medie 10-15 micrometri diametru.

Raportul față de numărul total al leucocitelor este: 0,8-8 % la suine,8 % la ovine,6 % la taurine, 3% la equine și caprine.

Citoplasma prezintă granule ce preferă colorația acidă. Infrastructura este aproximativ egală cu cea a neutrofilelor. Mitocondriile sunt reduse, caracteristice pentru acest tip de celule. Se observă centrosfera tipică și Aparatul Golgi.

Un filament de cromatină leaga cei doi lobi ai nucleului.

Cu microscopul optic aceste celule pot fi identificate ca având nucleul bilobat și granule citoplasmatice foarte mari (0,5-1 micron diametru), egale, apărând uneori ca boabele de zmeură (la equine). Microscopul electronic oferă informații suplimentare:

substanța densă de la extremitatea lor se numește externum și o învelește pe cea centrală numită internum.

Funcția acestor celule este evidențiată în fenomene alergice; uneori pot fagocita microorganisme dar nu atât de intens ca neutrofilele.

Bazofilele.

Le regăsim în proporție de 0,1- 0,5% din numărul total de leucocite. Dimensiunile lor sunt aproximativ egale cu cele ale neutrofilelor. Citoplasma lor prezintă granule bazofile albastre inegale, mari, de diferite forme, neuniform răspândite ce conțin volutină,heparină și histamină. Aproape jumătate din celulă găzduiește nucleul ( mai puțin vizibil datorită granulelor citoplasmatice voluminoase ) ce conține lobii așezați în formă de treflă. Colorația nucleului e mai puțin intensă ca a omologului său de la neutrofile.

Bazofilele pot părăsi torentul sanguin sub acțiunea hormonilor corticoizi.

Limfocitele

Au dimensiuni cuprinse între 7 și 12 microni. Nucleul lor este foarte mare ocupând majoritatea spațiului din interiorul celulei. Citoplasma subțire se grupează în jurul nucleului sferic sau oval la care se poate observa o invaginare redusă ocupată de mai multă citoplasmă decat in rest. Nucleul are o cromatină cu o afinitate ridicată față de coloranții bazici și prezintă nucleoli. În el se întâlnesc granule ce sunt grupate spre extremitățile sale. Organitele specifice citoplasmei limfocitelor sunt:ribozomii,mitocondriile,reticulul endoplasmatic,complexul Golgi.

În sânge s-au evidențiat și limfocite mari de aproximativ 16 microni. Caracteristicile lor sunt:

mobilitatea

forma de oglindă sau rachetă observabilă atunci când ele se deplasează

granulațiile azurofilice

apariția uneori a complexului Golgi anexat la nucleu

variația cuprinsă între 23 și 60 % din populația totală de leucocite

Rolul limfocitelor e de a produce proteine numite anticorpi asigurând astfel imunitatea organismului.

Fig 9 : Limfocite mari de pe un frotiu de sânge la șoarece, colorat Wright-Giemsa (Campbell 2015)

Monocitele

Se găsesc in urmatoarele proporții: 11-20 % la suine,0,3-6 % la cal, 11-17 % la taurine și ovine din populația totală de leucocite din săngele acestor viețuitoare.

Sunt aproape sferice cu diametru de 15 -25 microni. Citoplasma lor:

este relativ bogată

are culoarea gri albăstrui atunci când se folosesc coloranții policromi

posedă granule azurofilice intr-o proporție mai mare ca a limfocitelor

conține mitocondrii și ribozomi

deține reticul endoplasmatic rugos alcătuit din vezicule aplatizate liniare.

Nucleul cu nucleoli are diferite forme:

ovală

reniformă

lenticulară

Cromatina este albastră-violet pal. ( Zinca 1967)

Plachetele sanguine

Provin din fragmente de celule foarte mari de aproximativ 150 – 300 microni, numite megacariocite. Plachetele sanguine au aproximativ 2 – 3 microni și nu prezintă nucleu (sunt anucleate). Numărul lor pe milimetru cub de sânge diferă în funcție de specie: între 200 000-500 000 la cabaline,între 260 000-700 000 la taurine,între 187 000-944 000 la caprine,între 170 00-978 000 la ovine.

Pe frotiurile de sânge uscate forma lor este rotundă iar în sângele circulant apar ca discuri ovale.

Ele au două părți:

1.Cromatomera (cromomera) constituie partea colorată ce ocupă poziția centrală a plachetei și se prezintă fie ca un corpuscul fie ca granule situate tot în centru.

În citoplasma cromomerei se observă următoarele organite: vezicule cu conținut clar, ribozomi, mitocondrii, reticul endoplasmatic.

2.Hialomera – este partea clară a plachetei formată dintr-o substanță transparentă, amorfă. La microscopul electronic se observă că limita hialomerului o realizează anvelopa groasă bine evidențiată. Datorită acestei părți a celulei care poate emite prelungiri plachetele sanguine aderă la diferite suporturi atunci când este nevoie.

Funcția lor se evidențiază în procesul coagulării sângelui când eliberează o substanță numită trombokinază necesară acestui proces.(Zinca 1967,Necrasov,Dornesu 1971.Mișcălescu 1978)