Sandu Vlad Calin Licenta V5 2018 06 24 ( 99 Finalizata ) [309577]

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE “GEORGE ENESCU” [anonimizat] A [anonimizat] a interiorului uman

IAȘI

2018

Cuprins

Introducere………………………………………………………………..pag.3

Capitolul I

I.1.Fotografia- mediu de reprezentare a emoțiilor umane…..pag.5

Percepția stărilor emoționale în viziunea artistică . . . . . . . . . . . .pag.8

Francesca Woodman

Dorothea Lange

Gunter Brus

Alfred Rainer

Jerry Uelsman

Michal Macku

Capitolul II

Proiect personal: Fotografia- oglindă de investigare a interiorului uman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.19

Concept . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.19

Etapele de lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag.20

Cercetare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag.20

Analiză plastică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag.23

Tehnică de lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.31

Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag.32

Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag.33

Introducere

Întâlnim deseori termenul de artă fotografică în sensul unei surprinderi sumare a unei realități. [anonimizat], pentru că fotografia poate fi și este mai mult decât o simplă suprindere de moment a unor detalii. [anonimizat], [anonimizat], pe când pictura (tabloul) este un tot.

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] o parte din sufletul său în ceea ce reprezintă tabloul final. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], totalul este o [anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], nu mai este la fel de actual că în trecut.

Fotograful, [anonimizat], [anonimizat], trăiri, după cum același chip poate fi surprins fotografic în mod diferit de mai mulți fotografi. Asta demostrează că fotografia în sine poate fi o oglindă a celui fotografiat cu condiția ca fotograful să știe să surprindă acel moment. [anonimizat], [anonimizat], anumite trăiri sau caracteristici fiziologice ale subiectului.

Fotograful însă are o [anonimizat] a aștepta exteriorizarea unor sentimente sau trăiri pentru a le putea surprinde corect. Toate acestea fac diferența între un fotograf profesionist și unul la început de drum. Am făcut acest paralelelism între arta fotografică și pictură, amândouă având aceeași fundație și anume sufletul și talentul artistului. Cea de a două parte, oricât ar părea de secundară, este foarte importantă, deoarece un artist fotograf, nu va reuși niciodată să surprindă frumos niște detalii emoționale dacă el însuși nu este pregătit să le înțeleagă și să le recepționeze corect, iar acest lucru se poate întâmpla, numai dacă cel aflat de partea cealaltă a obiectivului, este un receptor ideal care poate lua oricând forma subiectului său. În acest sens, el va trebui să știe, în multitudinea de exprimări simulate, să aleagă momentul ideal, pentru a surprinde, după caz, tristețea, bucuria, îndoiala sau exaltarea.

Dacă nu cunoști amplitudinile corecte ale fiecăreia dintre stările de mai sus, există riscul de a surprinde fie niveluri inferioare de trăire fie frânturi din acestea și poate tocmai aceasta face ca un fotograf profesionist să fie în acelasi timp și un bun analist al trăirilor interioare, un expert al detaliilor și al cuvintelor nerostite.

Înțelegem așadar că bazându-se pe unelte puține, fotograful trebuie să obțină cât mai mult. Lăsăm la latitudinea dumneavostra să apreciați dacă această artă este una ușoară. Ba chiar mai mult, o fotografie poate face,, cât o mie de cuvinte’’, ea înglobând în spatele ei, multă muncă, arta de a aștepta, cunoaștere, profesionalism și câteodată câte puțin noroc. Una este să surprinzi fotografic peisaje montane sau arhitecturile unor orașe vechi și alte e să surprinzi emoții și trăiri. Eu mi-am propus să analizez fotografia ca oglindă a sufletului uman, adică poate partea cea mai grea a acestei ramuri fotografice dorind să scot în evidență congruența tuturor elementelor.

Proiectul de față presupune cercetare și intervenții artistice, având ca tematică stările interioare ale individului, totul fiind investigat dintr-o perspectivă autobiografică. Printr-o serialitate de șapte imagini, mă folosesc de autoportret ca de o reflexie introspectivă a trăirilor interioare, ce caracterizează individual o emoție.

Capitolul I

Fotografia- mijloc de reprezentare a emoțiilor umane

Fotografia este mediul cel mai uzitat în memorarea instantanee a celor mai importante clipe din viața unei persoane. Originea termenului fotografie provine din limba greacă, unde "photos" înseamnă lumina și "grafia" scriere. Pornind de la această definiție, autorul acestui proces de creere reușește să realizeze un "desen cu ajutorul luminii" ce imortalizează realitatea.

Prima tehnică fotografică a fost validata în anul 1839 de către Academia de Științe din Paris, aceasta fiind invenția cunoscutului francez Louis Daguerre. Procesul, numit daguerrotipie, este o tehnică analogică de lucru cu principiul optic al camerei obscure prin care se obțineau primele imagini foto pe plăcuțe de cupru tratate cu argint.

Aceasta reproducere a realității printr-o reprezentare vizuală este limbajul în imagini prin care omul își comunică ideile, concepțiile depre sine și universul său. Deși acest limbaj pare a fi unul transparent, bazându-se pe o legătură de " tip iconic între semnificantul vizual și referenții acestuia, precum și o semnificație naturală a acestor semne, s-a observat faptul că semnificația unei imagini figurative nu e niciodată univocala.’’. Pe lângă funcția de bază, care este dotată cu memorii, ea înfățișează un portret al unei persoane, ce stochează un fragment din viața acestuia.

Când ne gândim că fotografia este un limbaj vizual cu ajutorul căruia se comunică cu interlocutorii, trebuie să cunoaștem pentru început semiotica limbajului în sine. Acesta este un mod de înțelegere ale unor “coduri” operate între expeditor și receptor. Pentru a putea descifra aceste coduri, primul lucru pe care îl facem este să identificăm mai întâi elementul ce se află în focalizare, acesta fiind situat într-o concentrare specifică. Orice stă în afara centrului de focalizare este regresat în fundal. Aceste coduri de recunoaștere sunt accentuate în moduri diferite de orice alt gen fotografic. În portretizare, spre exemplu, au un rol cheie în evidențierea chipului, factor

important în înțelegerea caracterului persoanei respective. Portretul devine astfel mai mult decât o imagine și anume “un eveniment semiotic pentru identitatea socială”.

Dacă este să explorăm mai cu atenție acest mediu, putem descoperi fn fotografie mai multe genuri ale acesteia, cele mai folosite în evidențierea identității umane fiind:

-fotografia de portret (aria de interes este captarea spiritului specific al subiectului respectiv prin imortalizarea expresiei faciale)

– fotografia documentară (executarea unui număr mare de imagini care prezintă subiectul în amănunt cum ar fi evoluția în timp sau transformările pe care le suportă)

– fotografia comercială (încadrează subiectul într-o postură de promovare a unor produse sau servicii)

– fotojurnalismul (fotografierea momentelor cu impact în care subiectul este inclus)

Fotografia în sine se construiește într-o concretizare a memoriei noastre. Din genurile enumerate mai sus, doar două dintre ele ne captează atenția în mod deosebit, fiind rezervată în propria minte, ea ca artă având rolul să ne comunice un “ceva” care ne-a stârnit curiozitatea sau care ne-a împărtășit emoții stârnite de “ceva”.

Reprezentarea emoțiilor în fotografie are ca plecare ramurile picturii. Artiștii a căror influență a fost mai dominantă sunt Pablo Picasso și Francis Bacon, cunoscuți pentru lucrările lor în portretistică.

Lucrările marelui pictor Picasso, au fost realizate cu o forță mare de impact și multă sinceritate, tematica principală urmărind cu finețe condiția omului. Bacon în schimb ilustrează în lucrările sale “o atmosferă plină de tensiune, personajele suferind acțiunea destructivă a unor forțe ce vin din interiorul sau exteriorul conștiinței.”

Am ales să vorbesc despre fotografie în general, deoarece pentru mine, ca și pentru alți artiști fotografi, este un “limbaj pictorial”. Deși se mai încadrează în spectrul abstract, este mult mai ușor de înțeles spre deosebire de cuvinte, aceasta modalitate de transmitere a unui mesaj țintind spre sufletul spectatorului.

Cum precizează artiști ca Henri Cartier-Bresson, Guy Le Querrec sau Jacques Lartigue, “camera este un alt fel de a vedea, și fotograful trebuie să învețe ce îi dezvăluie ochii”, Walter Benjamin citând că “este o natură diferită ce vorbește cu camera altfel decât vorbește cu ochiul”.

În acest proiect, abordez vizual artistic trăiri , emotii interioare. Am ales să mă axez mai mult pe o latură negativă, aceasta incluzând stări și emoții diverse ca: tristețea, depresia, anxietatea, având o zonă de interes dezvoltată.

În arta contemporană se enumără o diversitate de lucrări ce investighează trăirile și emoțiile umane, observate din diferite perspective și diverși artiști. Având un bazin larg din care să aleg, am preferat să mă rezum doar la cei ce m-au inspirat în dezvoltarea proiectului, urmat de un scurt studiu de caz și analiza artistică a unor lucrări.

Artiștii despre care am să vorbesc, fac parte din arii diferite ale domeniului artistic, pentru a îmi permite să privesc mai din ansamblu multiple abordări ale tematicii alese. Mare parte din lucrările acestora, rezonează cu imaginile compuse, așa că într-un final am optat să mă rezum la artiști cât mai consacrați, cu renume prin tehnica aparte aplicată în reflectarea auto-analitică a introspecției.

Percepția stărilor emoționale in viziunea artistică

Macku Michal

Macku Michal – Sursa: https://cs.wikipedia.org/wiki/Michal_Mack%C5%AF

Renumitul fotograf contemporan, a cărei tehnică descoperită i-a cimentat numele în rangul marilor fotografi, este cehul Michal Macku, cunoscut pentru tehnica sa de gelificare, pe care o aplică unor portrete corporale. Acesta a avut o atracție pentru tradițiile mistice și filozofice a diverselor culturi, s-a folosit de tehnica numită "gellage" pentru a creea ceea ce numește el "foi de timp" care desprind figura unui corp uman și o transpune într-o realitate nouă.

Modul său de abordare în acest tip de fotografie este unul deosebit de expresiv, farmecul său fiind similar cu cel al animației. Libertatea pe care o oferă tehnica sa, îl ajuta prin mutarea emulsiei gelatinoase pe negativul filmului să modifice imaginea după bunul plac. El decojește și încrețește hârtia fotografică, pentru a le oferi un aspect asemănător pielii subiectului, acesta urmând să și-o “îndepărteze". Artistul se folosește de tehnica sa de gelificare și nuditatea corpului uman (în special al lui), în a produce o serie de "portrete" ce distrug foaia pe care au fost proiectați, cu scopul de a- l ajuta pe Macku să descopere niveluri noi de umanitate. Însuși artistul se declară surprins de noile conexiuni pe care le regăsește în rezultat chiar dacă începe cu o intenție concretă.

Tematica lucrărilor sale are semnificații masive de anxietate, depresie și automutilare, ce emit un puternic impact emoțional. În percepția lui, un artist este menit "să creeze pentru a comunica ceea ce nu poate fi exprimat în nici un alt mod."

“Gellate nr.6” (1989) – Sursa: http://www.pacicontemporary.com/www/en/artists/345-michal-macku-2

Principalul atu al artistului este tehnica suprapunerii care stă la baza amprentării emoțiilor cu o încărcătură diferită, ce sunt proiectate pe aceste “foi de timp” ce înrămează emoții care nu pot fi cuantificate altfel, permițându-i să se infiltreze în anumite stări. Proiectul în schimb are la bază un tip de performance ce ar efectua un ritual al identității. Acesta împreunează un interes spre o latură suprarealistă, jucând această tehnică de exprimare. Prin lucrarea sa “Gellate nr.6”, Macku accentuează ideea de “libertate morală și interioară”.

Lucrările lui Macku m-au impresionat in mod deosebit, în special tehnica lui de manipulare. Imaginea “Gellate nr.6” îmi inspira un nou mijloc de comunicare, prin care artistul exteriorizeaza “furia” individului.

Francesca Woodman

Francesca Woodman – Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Francesca_Woodman

"Ceea ce se mișcă cel mai mult în fotografiile lui Woodman este dorința de a încredința privitorul la tinerețe, la singurătatea ei și la pre-ocupațiile sale artistice."

(Hirsch 1994, 48)

Tânără americană, Francesca Woodman, a fost o cunoscută fotografă pentru imaginile sale în alb și negru, realizând peste 800 de bucăți, într un timp foarte scurt ,de doar douăzeci și doi de ani. Marea majoritate a acestor imagini explorează corpul feminin (mai ales pe al ei) prins, diminuat, ascuns dar și eliberat. Pe lângă fizionomia corpului, cercetează cu atenție și sexualitatea, inspirându-se de la artiști precum Hans Bellmer sau Man Ray. Având atracții spre suprarealism și arta conceptuală, în conceperea lucrărilor ei artista aduce repere simbolice, precum craniile, păsările și oglinzile.

Majoritatea fotografiilor dezvăluie femei nud sau îmbrăcate, în ceață, datorită tehnicii de expunere îndelungată ce captează "amprentele" mișcării, corpurile contopindu-se cu împrejurimile, pe când identitatea subiecților este ascunsă. Efectul produs este ca și cum aparatul foto ar fi surprins o încăpere bântuită. Imaginile artistei au inspirat diverși critici și artiști, printre care și Cindy Sherman.

Combinația dintre tehnicile de expunere îndelungată și compozițiile suprarealiste, crează atuul principal al artistei în explorarea subiectelor. Corpul feminin gol, de foarte multe ori trupul ei, a devenit centrul compozițiilor ei, atmosfera și mișcarea din fotografii permițându-i acesteia să apară sau să se disperseze în tapet. Explorarea formei feminine diminuată dar și eliberată sugerează temporalitatea existenței în sine. Interesul față de ceea ce fotografia are înclinații spre medierea timpului, subiecții perturbând “fluxul linear dintre trecut, prezent și viitor”. Folosindu-și corpul pune la îndoială concepte mai largi despre identitate, sine și sex, illustrate prin experimente eterice cu fotografie alb-negru.

Criticul Rosalind Krauss a identificat în lucrarea sa elemente feministe, cum ar fi modul în care se protejează de privirea masculină și își prezintă corpul gol ca un fel de carcasă animalică. Cindy Sherman, cu toate acestea, nu este de acord, crezând că "ea s-a folosit în mod organic, nu pentru a face o declarație".

“House #3” (1976) – Sursa: https://designobserver.com/feature/exposure-house-3-by-francesca-woodman/39152

Lucrarea a cărei abordare se axează pe tematica proiectului meu este House #3, un cadru în care monocromia detaliilor accentuează atmosfera dramatică în care subiectul amintește prin figură și mai ales postura fantomatică sau de o stare depresivă.

Scopul și sensul lucrărilor Francescăi Wodoodman este de a-și exprima vizual depresia și înstrăinarea. Poziția corpului este defensivă ajutând la creionarea conceptului de depresie și neputință.

Exprimarea stării mentale e amprentată prin postura alungită, care pare a fi letargica, rănită, cu o expresie facială în mod evident nefericită. Privirea directă spre aparatul de fotografiat redă un strigăt mut, disperat, de ajutor.

Jucând însăși rolul subiectului uitat într-o cameră a cărei stare este una dărăpănată (ziduri decojite și crăpate), adolescenta intră în postura unei fantome, corpul ei fiind dizolvat într-o expunere lungă. Sprijinită de perete, încerca să se contopească cu elementele statice ale spațiului, devenind astfel una cu camera.

Dorothea Lange ( 1895 – 1965 )

Dorothea Lange cu camera ei – Sursa: http://grabahunkoflightning.com/

Artista este apreciată ca fiind unul dintre cei mai importanți întemeietori ai fotografiei documentare, datorită portretelor unor agricultori deplasați în timpul Marii Depresiuni, având o puternică influență asupra acestui tip de fotografie.

Născută în New Jersey (însă de origine germană),in anul 1895, Lange a fost un mare renume în categoria întemeietorilor fotografi, prima atracție spre ramura fotografică fiind în jurul anilor 20”, când aceasta a călătorit alături de Dixon în jurul regiunii de Sud-Vest a Americii, axându-se pe fotografierea americanilor nativi. Prima expoziție a artistei a avut loc în anul 1934, stabilindu-și mult cunoscuta reputație de fotograf documentar calificat.

În perioada anilor 30’ și 40’ in timpul puternicei crize economice, generate de primul război modial și primii ani ai războiului rece, genul documentar s-a impus ca stil dominant, fiind pus în valoare de artiști precum Dorthea Lange și Walker Evans.

“Migrant Mother” ( 1936 ) – Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Lange-MigrantMother02.jpg

Cunoscută ca și imaginea cea mai iconică, fotografia “Migrant Mother” (Mama imigrantă) surprinde un moment dramatic ce narează disperarea unei femei cu cei trei copii mici ai ei (unul care stă în brațele mamei și cei doi care se sprijină de ea, ferindu-se astfel de camera de filmat), în perioada Marii Depresiuni, realizată la o tabără de fermieri din statul american California, în anul 1936. Deși fotografia pare a fi naturală, Lange a manipulat aproape toate elementele ce construiesc acest cadru dramatic cu un impact aparte, forțând privirea spectatorului să se concentreze în întregime asupra frumuseții și anxietății mamei. În tabăra Nipomo, artista a făcut cunoștință cu Florence Thompson, o femeie de 32 de ani, mama a 11 copii, protagonistă a celebrei fotografii. Familia era aflată într-o situație disperată și dezolantă, trăind numai din legumele furate de pe câmp. Deși nu este specificat în cartea Lindei Gordon, Lange menționează că a decis să se folosească de doar trei dintre copiii femeii, pentru a evita percepția publică de “gunoi alb”.

În imagine putem observa cum doi dintre copii, sprijiniți de mama lor, își întorc privirea față de cameră, aceasta fiind o decizie de manipulare a cadrului fotografic de către Lange. Elementul cheie și reprezentativ al fotografiei este femeia care prin privirea și gestul mâinii, face o trimitere la icoana Fecioarei cu pruncul în brațe, cadrul fiind unul “regizat”, comportamentul acesteia exprimând disperarea și neîncrederea în viitor. Din imagine ne putem da seama că starea ei de spirit este una puternică și protectoare, însă chipul indica îngrijorarea suprasolicitată de diverse evenimente ce nu puteau fi controlate.

Ce mi-a atras mie atenția în mod special la lucrările artistei Dorothea Lange, este modul în care reușește să surprindă și să capteze în cadru anumite elemente ce detaliază diverse stări și emoții interioare pe care subiecții ei le resimt. Compozițional, majoritatea dintre aceste “tablouri” sunt portrete ce îl forțează pe privitor să simuleze trăirile oamenilor din acele timpuri grele, ca și cum ar privi într-o oglindă. Lucrarea “Migrant Mother” este un punct de reper și inspirație pentru a mă ajuta la realizarea lucrării mele ( “Depresia” ) ce analizează latura depresivă.

Jerry Uelsmann

Jerry Uelsmann – Sursa: https://www.shutterbug.com/content/master-interview-jerry-uelsmann

Cunoscut ca un geniu creativ și pionier al fotomontajului, fotograful american Jerry Uelsmann și-a clădit o reputație prin tehnica de colaj foto, unde realiza imagini cu un efect deosebit de redare a ceea ce observa mintea lui într-un stadiu concret. Bazându-se pe expuneri multiple, pentru a realiza imaginile deosebite, Ueslmann folosește mai multe aparate de mărire în fixarea negativelor, asemeni fotografului Oscar Rejlander. Ideologia suprarealistă despre vise și subconștient a influențat, compunerea lucrărilor de artă ce conțin peisaje și locuri ilogice cu titluri sugestive, unde își creea propriile afirmații de nivel metaforic. Uelsmenn manipulează cu măiestrie această alchimie compozițională, cum o numea el, aplicând artei sale o viziune unică și estetică, prin care simbolistica elementelor pictoriale devine din ce în ce mai complexă.

“Symbolic Mutation” – Sursa: https://em50luda.wordpress.com/home/symbolic-mutation-interpretation/

Navigând prin numeroasele sale creații, o fotografie pe care o consider o bună sursă de inspirație este Symbolic Mutation, un cadru ce îmbină două imagini. Combinând cele două "subiecte ambivalente" (o parte fața unei femei și restul pumnul unui bărbat) se realizează o relație expresivă între cele două elemente.

Putem descifra în chipul femeii un sentiment de anxietate sau chiar frică, și pumnul masculin care se contopește cu fața potențează această atitudine. Din lucrări ne putem da seama cum arta lui Uelsmann este "un proces care implică atât artistul cât și privitorul".

Arnulf Rainer

Arnulf Rainer – Sursa: http://www.tate.org.uk/art/artists/arnulf-rainer-1813

Cunoscut ca cel mai extravagant artist contemporan, pictorul austriac Arnulf Rainer, și-a clădit o reputație cu ajutorul lucrărilor sale abstracte unde realiza intervenții pictoriale asupra imaginilor fotografice. Aria sa de interes se axa mai mult pe portretistică, tehnica lui de manipulare fiind una foarte iscusită, deoarece reușea să dezvăluie emoțiile și caracterul individului prin diverse tehnici.

Încă de la început, Rainer a fost puternic influențat de curentul suprarealist, având interese în cercetarea capacității viselor, subconștientului și chiar a nebuniei. Artistul menționa că "principiile faptelor lui sunt dispariția expresiei, acoperirea permanentă și liniștea contemplativă, idealul lui fiind imaginea complet întunecată, plină de tăcere copleșitoare".

Majoritatea criticilor au observat că indiferent de schimbările pe care arta le suferea, Rainer s-a depreciat de utopiile suprarealiste spre realizarea unor lucrări minimal expresive. Prin "performativitatea" sa, artistul ne înfățișează felul nostru de a fi prin gestica care ne descrie "modul în care moartea și nebunia, de exemplu, ne-ar putea să ne îngrădească sau să ne extindă". Lucrările sale au o exprimare aparte, artistul introduce un umor absurd și întunecat, dar și cu conotații violente.

Seria de lucrări "overpaintings" au luat amploare de când Rainer folosea diverse materiale ce blocau în moduri excesive elementele autoportretelor. "Fețele pe care le-am desenat mai devreme aveau riduri imposibile, brazde falsificate, au inventat accente", a menționat artistul în 1980. Atras de expresia fizică a emoțiilor, Rainer a început să picteze cu degetele și chiar picioarele, testând efectul medicamentelor halucinogene asupra modului sau de lucru.

Gunter Brus

Gunter Brus – Sursa: https://mubi.com/cast/gunter-brus

Asemeni lui Arnulf Rainer, un controversat pictor austriac, scenarist și artist în performativitatea experimentală este celebrul Gunter Brus, care s-a folosit de pictură ca de o formă de acțiune traumatizantă în lucrările sale, cu scopul de a șoca publicul prin acționismul său agresiv. Acesta se folosește de corpul uman ca de un mijloc de exprimare a propriilor critici sociale, o formă a procesului pictorial, pentru a construi "poeme de imagine".

Ducând limitele propriului corp la extrem, Arnulf a ajuns să fie cel mai desconsiderat cetățean austriac, prin performance-urile sale provocatoare. După anul 1967, Brus s-a axat mai mult pe analiza propriului corp și funcțiile acestuia, eliminând tot ce ține de fizic și mental, pe când colegii ca Otto Muehl și Hermann Nitsch au preferat să se axeze pe rolul atribuției corpului în dezvoltarea și analiza psiho-dramelor.

Mulți au adresat critici asupra modului de lucru al lui Brus, unul dintre ei fiind Osvaldo Romberg ce menționă că spectacolele lui erau " o reamintire a modului în care un artist cu astfel de instrumente elementare (vopsea, corp și o capacitate dramatică) își poate înlocui identitatea și iconografia și poate demonstra, conștient sau inconștient, o nouă cale pentru generațiile viitoare de artiști și intelectuali să vină."

Capitolul II

Proiect personal: Fotografia- oglindă de investigare a

interiorului uman

Concept

“Fotografia este o oglindă înzestrată cu memorie.” – Hacob Paronian

Ca punct de plecare în dezvoltarea plastică a proiectului meu de licență, am ales citatatul lui Hacob Paronian, de unde susțin ideea că fotografia este mediul ce crează legătura dintre elementele trecutului cu cele ale prezentului. Reactualizarea clipelor pe care subiectul le-a înregistrat într-un timp anterior, constitue un rol esențial în potențialul creator de simbol metaforic, concomitent cu cele două medii temporale.

Fotografia portret există paradoxal într-o serie fără sfârșit. Reprezentarea oficială a unei fețe sau a unui corp este prin însăși natura sa, enigmatică și o parte a acestei enigme este încorporată în natura identității, fiind ea însăși ambiguă. Cele mai vechi fotografii portret, mai ales daguerreotipul, au insistat asupra realismului lor acestea fiind ,,mirrrorimages,, a celor fotografiați. Pentru a face o imagine unui individ, fotografia portret a luat locul tradiției mai largi a picturii portret. Într-un context oficial, fotografia validează identitatea fie pe pașaport, permis sau carte de identitate. “Vom găsi portretul definit drept o pictură, un desen, o sculptură, o fotografie sau o altă formă de reprezentare a unei persoane în care expresia și fața acesteia sunt predominante.”

Pe de altă parte, portretul devine reprezentarea anumitor trăsături ale subiectului, așa cum le vede fotograful, pictorul sau sculptorul. Putem spune chiar că printre primii observatori ai gesturilor, temperamentelor, mișcărilor și caracterului uman se află portretiștii. Scopul portretului este să ne transmită starea și detalii despre personalitatea subiectului. Din acest motiv, portretul nu ar trebui să fie un instantaneu, ci o imagine compusă în care persoana are o postură statică. De asemenea, o astfel de imagine înfățișează adeseori o persoană care privește direct la cel ce îi realizează portretul, creând o legătură specială cu privitorul, elementul cheie în fotografia de portret sau. autoportret fiind expresia facială, ce ne fixează identitatea într-o poziție intimă cu cel ce ne privește.

Folosind ca și reper titlul proiectului, încadrez fotografia într-o postură obiectuală, reprezentativă fiind oglinda ce se ajută de “reflexie” să cerceteze natura subiectului. Dar ce este oglinda? Dacă facem referire la tematica proiectului, aceasta este eliminată din funcția ei generală și pusă în postura de element cheie ce are la bază un simbolism puternic în ordinea cunoașterii.

2.Etapele de lucru

Cercetare

“Trebuie să reții că tot ce se întamplă înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se întamplă în exterior.” – John. C. Maxwell

Citatul respective nu este altceva decât un mic ajutor inspirațional pentru cel ce nu găsește miezul ideii. Din acest motiv am ales ca “sfatul” lui Maxwell să fie pus ca și prefața proiectului meu. O fotografie poate spune multe, însă pentru mine este mai mult decât o metodă ce captează instantaneu un fir al mediului înconjurător. Este o oglindă prin care pot citi și studia atent fiecare detaliu a realității. Mă folosesc de aparatul foto nu ca de un obiect oarecare, ci mai degrabă ca de un instrument ce mă ajută să captez proiecția gândurilor sau a lucrurilor pe care le gândesc, reușind astfel să îmi împărtășesc emoțiile interioare cu cel ce mă privește prin intermediul fotografiilor create.

Compoziția pe care am realizat-o “vorbește” pentru mine, scoțând la iveală o nouă personalitate ce este captivă într-un spațiu aflat la granița libertății.

Aceasta este protagonistul unui “poem fară cuvinte”, în care autorul este doar un simplu spectator. Nu dorește să iasă în evidentă, ci intenționează să stăpânească efectele agitației. Nu realizează că se află într-un vis mai consistent, fiind incapabil de a-și construi un viitor. El este văzut de către autor ca pe o reflexie a ceea ce se întâmpla în interiorul lui. În această compoziție, individul reprezintă omenirea la scara singurătății, unde teama este o emoție indispensabilă pentru supravețuire, iar tăcerea un azil pentru strigătele ajunse prea târziu. Timpul nu este numai un element cheie al acestui poem, dar și marele stăpân ce ordonează totul, antagonistul. Este focul în care ne ardem existenta. Cel ce are curajul nu numai de a privi, dar și de a trăi emoțiile din acest model al realității, se va aventura într-o călătorie ce anticipează suferința interioară. Povestea personajului principal este ca un cutremur de magnitudine mare ce are ca epicentru inima privitorului.

Pornind de la titlul proiectului, am abordat tematica fotografică dintr-o perspectivă ce investighează stările interioare ale omului, captând anumite “cicatrici” amprentate de a lungul timpului.

Am realizat un număr de șapte fotografii care ilustrează șapte trăiri legate de diverse momente ce au avut loc în trecutul personal. Contrastul exteriorizărilor personajului este elementul cheie ce intrigă ochiul privitorului și dorința acestuia de a se apropia de subiect, atmosferă, și transmite curiozitate.

Portretele acestor trăiri sunt oglindiri ale zbuciumului interior, ce se regăsesc în fiecare dintre noi, captive și alimentate în decursul timpului de factori externi ce transmit inpulsuri spre declanșarea sau exteriorizarea eului suferind.

Din perspectiva mea, portretul este mai mult decât o reprezentare a cuiva, cu ajutorul lui reușim să surprindem natura spiritului, caracterul subiectului fotografiat. Acest gen de fotografie al persoanei este divizat în două categorii:

portret (se realizează o cooperare între fotograf și subiect)

instantaneu (fotograful este pus în postura fotograf documentar ce vânează momentele importante ce intervin în mod natural în viața subiectului, fără a mai fi nevoie de intervenția fotografului)

Am ales să îmi investighez prin tematica fotografică, stări și emoții ce au fost generate în timp de diverse momente familiale, proiectul fiind văzut ca pe un jurnal personal ce îl deschid fără rețineri față de spectator. De ce am ales să mă axez numai pe portret? Oare acestă abordare îmi limitează aria de investigare și de lucru? Permiteți-mi să fiu în dezacord total cu întrebarea de mai devreme. Consider că modul cel mai bun de evidențiere sau mai bine spus de exteriorizare a trăirilor interioare o reprezintă expresia facială.

Expresia facială este în general indicatorul cel mai clar și direct al personalității, întregul elementelor fotografiei contribuind la proiectarea sentimentului pe care dorim să îl scoatem la lumină.

Anatomia lucrării este evidențiată printr-un limbaj artistic al fotografiei ce proiectează tonuri și contraste împinse spre exagerare, pentru a putea accentua puterea emoțională și cea de șoc cu care este înzestrat subiectul. Relația pe care doresc să o construiesc între mine ca subiect și privitor ca martor al “acțiunilor” ce au loc, este una de descoperire, de cunoaștere.

Prin intervenția mea fotografică încerc să evidențiez conceptul -fotografia ca o “oglindă” a sufletului, ce are la bază un puternic simbolism în ordinea cunoașterii. O fotografie va “spune” mereu adevărul despre ceea ce “vede” și ne va ghida astfel încât să putem citi fiecare detaliu, indiferent de unghiul în care privim. Însă de ce privesc fotografia ca pe o oglindă? Deoarece modul în care ne observăm este același cu al celorlalți: exact ca pe o reflexie identică a ceea ce ne redă oglinda.

Întrebări precum “Cine vorbește?” sau “Ce dorește să exprime?” devin tipuri semnificative de comunicare vizuală ce structurează mesajul în imagine.

Autori precum Jacques Lucan și Julia Kristeva au ajuns la concluzia că însuși inconștientul este structurat astfel unui limbaj de comunicare, ori că eul conștient să fie produsul potențialului de simbolizare cu care ne privește lumea exterioară. Actul însuși evoca exteriorizarea emoțiilor de un puternic impact, prin înfățișarea trăsăturilor captive între coordonate zbuciumate.

Pentru evidențierea prin imagine ce captează individul dintr-o perspectivă portretistică, tind să nu mă concentrez doar asupra expresiei faciale, dar să extend aceasta investigare a sinelui prin implicarea gesticai corpului uman. Portretul nu se axează neapărat pe chip, acesta include și gestica corporală.

Analiza plastică

“Identitatea unei persoane sta în capacitatea de a menține o narațiune personală, o poveste continua despre sine.”

Asemeni proiectului de referință “Mind trap” mă folosesc de acest citat ca și punct de pornire al serialității de imagini ce descrie printr-o exprimare artistică analiza introspectivă a emoțiilor.

Consider că opera de artă este o modalitate de comunicare socială, ce folosește un limbaj vizual prin care artistul reușește să interacționeze cu publicul. Fotografia, pe lângă celelalte ramuri ale artei reușește să exprime fidel gânduri și emoții, prin care artistul crează o legătură strânsă ce stârnește curiozitatea celor ce pătrund în povestea imaginilor.

Această lucrare este abordată dintr-o perspectivă de investigare, ce caută să evidențieze emoțiile negative ce au fost declanșate de diverse întâmplări, oferindu-i o conotație de jurnal personal. Imaginile ce urmează a fi prezentate indică un simplu exercițiu de exprimare, în care încerc să îmi reflect șapte trăiri ce au declanșat emoții variate, cu ajutorul fotografiei. Fiecare din imagine continue o scurtă poveste din trecutul personal sub formă de introducere, urmată de o analiză plastică. Folosindu-mă de acest limbaj vizual, imortalizez o mare parte din viața mea.

O calitate esențială a unei fotografii deosebite este puterea de șoc, calitate pe care artistul o imprimă pentru a atrage atenția cuvenită. Pe langă aceasta, pentru a produce un efect deosebit asupra privitorului, mai sunt necesare încă două însușiri esențiale, conținut și putere emoțională. Prin puterea de șoc, doresc să atrag privitorii urmând ca puterea emoțională a imaginii, înțelesul și sentimentele pe care le emană aceasta să fie observate ulterior. Calitatea și puterea emoțională poate exista independent de tehnica folosită.

“Frustrare”

Frustrarea reprezintă acea stare care apare atunci cand nu obtii ceea ce doresti din cauza unor așteptări nerealiste. Ritmul alert în care se desfășoară evenimentele din viața noastră, presiunea generată de competiția din viața profesională sau multitudinea de sarcini din sfera familială sunt câteva elemente care pot favoriza apariția frustrării.Fiindu-mi mai greu să-mi exprim părerile și dorințele își făcea aparitia un mecanism de apărare- deplasarea, care-și punea amprenta negativă asupra relațiilor cu cei apropiați .Frustrarea apărută pe fondul unui eveniment dureros din viața mea, moartea neașteptată a bunicului a provocat întrebări de genul,, de ce s-a întâmplat asta’’ considerând situația catastrofală, am rămas prins în capcana evenimentului.

În imagine putem observa “ lupta” aprigă dintre cei doi subiecți (cel din stânga fiind eu ce mă privesc într-o oglindă), pe care o putem asocia cu o luptă a titanilor.Microeexpresia specifica mâniei se manifestă prin sprâncene apropiate puternic privire extrem de fixă si o expresie a gurii reprezentată de un strigăt eliberator parcă.

“Frica”

Frica este ceva cu care ne naștem, este o emoție fără de care am fi ca niște roboți. Pentru mine, frica a avut un atribut mult superior unei emoții, considerând-o ca pe un al doilea subconștient ce mă avertiza când se ivea un pericol, dar care în același timp îmi punea și piedici prin exagerări supratensionate.

Compoziția de față a fost realizată într-o lumină stil Rembrandt pentru a ține privitorul într-un continuu suspans. Expresia facială este una cu totul expresivă, gestica mâinilor deși este una defensivă compensează printr-o presiune emoțional agresivă Microexpresia facială specifică acestei emoții se manifestă prin sprâncene ridicate și apropiate,pleoape superioare ridicate,buze încordate. Atenția este ațintită spre cameră, acest cadru fiind primul ce are o privire directă și reușește să se conecteze cu spectatorii, ochiul fiind emițătorul fricii.

“Anxietate”

Se spune că dacă dorești să ai success în viață, cel mai bine este să știi pe ce cale să mergi. Pentru mine viața a fost intodeauna ca un puzzle, o combinație de emoții.. Întâmplările ce au avut un impact puternic asupra vieții mele, au condus la un dezechilibru personal ce a declanșat în interiorul meu puternice stări de anxietate.

Imaginea de față induce prin gestica mâinilor și exagerarea expresiei faciale o furie sălbatică, un control pierdut al sinelui ce trezește o putere de șoc emoțională în cei ce privesc acest cadru.

Folosind o expunere lungă, asemeni tehnicii folosite de Francesca Woodmann, scot în evidență bipolaritatea, fiecare din aceste “personaje” având o semnificație proprie: primul din stânga, privește constrâns în jos, denotând faptul că reține forțat într- ânsul emoții negative, pe când cel din dreapta, mai puternic evidențiat, este declanșat de acumularea excesivă a emoțiilor captive în primul perosnaj, exteriorizând printr-o expresivitate facială dusă la extrem.

“Stres”

Stresul apare pe fondul incercării permanente a organismului de adaptare la mediu când se poate produce un dezechilibru între solicitările mediului și posibilitățile de răspuns reale ale individului.

Una din emoțiile care îți acaparează din concentrare și nu mai poți avea stăpânire de sine, care pune presiune pe ceea ce faci este stresul. Pentru mine în schimb este ca un zbucium ce îmi comprimă gândurile.

Folosindu-mă de o lumină directă rece ( tip Arri) pe lateral alături de o expunere lungă, mă plasez într-un mediu închis și vibrant. Gestica mâinilor dezvăluie nivelul de tensiune al stresului, pe când “ștergerea” chipului indică o agitație interioară.

În acest cadru mă feresc de lumină cu scopul de a accentua zbuciumul ce pune stăpânire pe mine.

“Neputinta”

Imaginea respectivă vorbește despre neputința spargerii unor bariere. De fiecare dată când doream să îmi depășesc anumite limite, ajungeam să renunț datorită nivelului de dificultate al “task-ului”, ori pentru că nu mă simțeam pregătit, ori pentru că eram tras înapoi de diverse motive.

Expresia facială în acest cadru exprima încercarea, disperarea cu care încerc să “evadez”. Pânza ce îmi acoperă fața semnifică “bariera” ce mă ține captiv, fără a- mi mai permite să avansez. Cutele pe care aceasta le formeză arată tensiunea, forța angoaselor și temerilor care nu- mi permit să mă eliberez.

“Singuratate”

Încă din copilărie, din cauza timidității nu reușeam să mă integrez în diverse grupuri de tineri, fapt ce a dus la o dezvoltare deficitară în modul meu de a comunica cu alții. Fiind adesea respins, încrederea în sine scădea din ce în ce mai mult, lăsând un gol interior.

În acest cadru reprezint printr-un limbaj vizual aparte singurătatea, o emoție ce mi-a acaparat o mare parte din viață. Deși am oameni în jurul meu, înăuntrul meu simt un gol profund ce mă separă de lumea socială.

Modul meu de abordare al acestei imagini este prin plasarea mea într-o lumină centrală, pentru a pune în evidență confesiunea durerii pe care o simt. Cu ajutorul mâinilor trag de tricou, descoperind golul interior față de privitori, acesta fiind simbolistica cadrului.

“Depresia”

Depresia este văzută în general ca o boală greu de stăpânit ce se manifestă în diverse modalități, o povară ce aduce schimbări în comportament.Fotografia are o semnificație personală, deoarece “vorbește” despre una dintre cele mai negre perioade din viața mea. Din perspectiva mea, depresia este ca o interiorizare a personalității, lăsând la exterior doar un “personaj” ce este total absent cu cei din jurul lui.

Folosind aceeași tehnică de fotocolaj, asemeni lui Jerry Uelsmann, am combinat două imagini spre a potența ideea transmisă. Gestica mâinilor exprima o suferință atroce, ferind chipul de lumea exterioară. Personajul principal al cadrului devine cel ce este captiv în interiorul celui ce suferă.

Tehnică de lucru

Pentru realizarea fotografiilor, am ales să le prezint în alb și negru, deoarece monocromia definește tensiunea dramatică a imaginii. Inspirat de artisitii menționați în prima parte a proiectului, am folosit tehnici precum:

– expunere prelungită: tehnica m-a ajutat să captez mișcarea corpului meu pentru a creea imagini cu un impact puternic,

– fotocolajul/manipulare digitală: am creat un efect suprarealist unde pot combina mai multe elemente imagistice într-unul singur

Lumina din imagini este cea care pune în valoare puterea de a impresiona prin expresii vizuale ce descriu suferința, chinul, confuzia, tristețea și furia individului. Am optat pentru o iluminare tip Rembrandt în “Frică” și “Stress” cu scopul de a-i oferi o atmosferă cât mai intensă. Pentru celelalte imagini am folosit iluminare directă pentru a crea umbre ușoare care să compenseze dinamica vizuală.

Pe fiecare imagine am intervenit cu intructiuni ce mă ghidează în analiza vizuală, dar și în a corecta mici defecțiuni.

Imaginile finale vor fi printate în dimensiune cubică de 30 de centrimetri, formatul ales fiind sub o nuanță documentară și expresiva ce să intrige publicul.

Concluzii

Dacă este să facem un rezumat al lucrării, în prima parte am introdus câteva noțiuni din istoria fotografiei, am specificat limbajul vizual, enumerat tipurile de fotografie, comparat cu picture și realizat un studiu de sinteză a artiștilor, urmat de o analiză asupra unor lucrări ce mi-au părut caracteristice temei alese. In a doua parte m-am axat mai mult pe proiectul personal unde vorbesc de fotografie ca fiind o oglindă ce reflectă trăirile interioare. Pe lângă asta, în capitolul doi, proiectul este văzut ca un jurnal personal ce îl arăt publicului să îl “citească” și îi ofer ocazia să mă descopere. Pe de altă parte, portretul devine reprezentarea anumitor trăsături ale subiectului, așa cum le vede fotograful, pictorul sau sculptorul.

Prin intermediul proiectului, m-am descoperit ca și individ, punând in lumină aspecte care și pentru mine erau încă necunoscute. Având un exercițiu de exprimare cu propria imaginație a fost o călătorie de un raport intens spre individualizare. Lucrarea realizată comunică pentru mine acest jurnal fară cuvinte, prin a scoate la iveală o nouă latură a personalității ținută captivă în interior. Am atribuit rolul de oglindă mediului fotografic, deoarece cel ce privește imaginile să se transpună într-o realitate paralelă, unde se vede printr-o reflecție ce imită perfect realitatea. Contrastul narativ al imaginilor intrigă ochiul privitorului și dorința acestuia de a forma o legătura cu artistul. Tonalitatea și nivelul de contrast împins la extrem, accentueză puterea emoțională și aceea de soc pentru a potenta mesajul .

Bibliografie

Badger, Gerry – The Genius of Photography: How photography changed our life, BBC, 2007

Bate, David – Photography: The Key Concepts

Bejenaru, Matei – Corpul uman reprezentat în artele media, ARTES Editura, IAȘI, 2006

Bejenaru, Matei – Istoria fotografiei, ARTES Editura, IAȘI, 2013

Burian, Peter K., Caputo, Robert – Fotografia: Ghid practice, National Geographic, 2003

Chevalier, Jean, Gherbrant, Alain – Dicționar de simboluri, POLIROM, 2009

Clarke, Graham – Portrait in Photography ( Critical Views )

Nae, Cristian – Moduri de a percepe: O introducere în teoria artei modern și contemporane

Phaidon – Five Hundred Self-Portraits, 2000

Scot, Clive – The Spoken Image: Photography and Language

Tudose, Lucian – Tehnica si arta fotografica, Cursuri Universitare, 2008

20 th Century Photography: Museum Ludwig, Cologne, TASCHEN, 2001

Encyclopedia of Twentieth-Century Photography

Raftul de cultură generală: Arta din secolul XIX până azi, Editura LITERA, 2007

Surse electronice

https://www.scribd.com/document/122479828/Fotografia-Documentara

https://ro.wikipedia.org/wiki/Francis_Bacon_(pictor)

http://www.michal-macku.eu/ , About technique, Gallage

http://www.artnet.com/artists/arnulf-rainer/

http://www.studiointernational.com/index.php/arnulf-rainer-retrospective-albertina-museum-vienna

https://www.artsy.net/article/artsy-editorial-arnulf-rainer-s-emotional-avant-garde-practices

https://slought.org/resources/primal_secretions

http://blog.pixl.ro/arta-fotografica-cateva-reguli-si-trucuri-pentru-a-realiza-cele-mai-bune-portrete/