Salvați natura, se vor organiza și scrie împreună cu elevii la ora de Educație plastică următoarele coloane: [311071]

R O M Â N I A

[anonimizat] 28-30, București – 70738, Tel.& Fax. (+40 1) 310.4214/3145420

UNIVERSITATEA DE ARTE “GEORGE ENESCU” [anonimizat]Ã

PENTRU OBȚINEREA

GRADULUI DIDACTIC I [anonimizat]. Univ. Dr.

ATENA ELENA SIMIONESCU

CANDIDAT: [anonimizat]. [anonimizat].5

Piatra-Neamț, Județul Neamț

2020-2022

Argument

Preocuparea artiștilor de a [anonimizat].

[anonimizat] a simțit nevoia să se exprime dintr-o plăsmuire izvorâtă din natură prin intermediul acestui mijloc de exprimare pentru a evolua.

Artele antichității aduc o artă pentru eternitate. Orașele grecești și sculptura sunt o artă în căutarea perfecțiunii.

[anonimizat], care pune bazele iconografiei creștine până în zilele noastre.

De la renaștere la neoclasicism artistul impune „materiei” [anonimizat]. Opera lui Leonardo da Vinci traduce dimensiunea psihologică a [anonimizat]. Michelangelo reprezintă măreția și forța expresivă impresionantă.

Barocul și clasicismul sunt o căutare între rațiune și emoție. Căutarea regulilor, a armoniei maiestuoase, a liniilor drepte se vor opune exuberanței liniilor curbe ale curentului baroc. Jacques Louis David are ca mod principal de exprimare desenul iar culoarea are un rol secundar.

Culoarea va câștiga în perioada impresionistă astfel încât cercetările asupra schimbărilor de aspect ale unei scene văzute în lumini sau momente diferite. Alți artiști ca: Monet, [anonimizat], [anonimizat], punctul, forma, valoarea.

Avangarda secolului XX aduce o [anonimizat], [anonimizat], deformare și o [anonimizat], fără reguli. Cubiștii, foviștii, [anonimizat] o realitate recunoscută.

Curentele abstracte din secolul XX aduc în atenție accentul pe idee sau gestul de a picta. [anonimizat] a compoziției transformă într-o „mare abstracțiune”. Kandisky aduce o operă de artă veritabilă a subiectului creației originale care trăiește prin spirit.

Universul pictural al suprarealismului aduce un simbolism enigmatic al unei realități interioare. Forma riguroasă corespunde principiilor constructivismului.

Instalația, ambient și performanța aduc o nouă abordare a funcționalismului în mod constructiv pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor.

Ca o concluzie elementele de limbaj plastic care reprezintă alfabetul vizual al artei sunt transformate în mod original în: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], trăiri prin operele artistice. Operele de artă sunt de obicei expuse în galerii de artă și muzee de artă, participă la concursuri și expoziții de artă naționale și internaționale și reflectă influențele social-culturale ale epocii. Artistul este indispensabil în rolul evolutiv al lumii contemporane pentru rolul său de traducător, imitator și creator de original trecând prin procesul de creativitate combinat cu inteligența pentru a aduce inovație și soluții creative ale problemelor social-politice și de dezvoltare a proceselor sistemului social, promovând astfel prin creația sa valorile, creativitatea, munca, originalitatea prin opera de artă.

ROLUL CONCURSURILOR ȘI EXPOZIȚIILOR

ÎN STIMULAREA CREATIVITĂȚII ARTISTICE PLASTICE

A ELEVILOR ÎN PREGĂTIREA PENTRU VIAȚĂ

CAP.1 O PRIVIRE ASUPRA ARTEI UNIVERSALE

Marii maeștri ai picturii

Marii maeștri ai desenului

Mesaje incluse în opera de artă

Evolutia tehnicilor artistice determinată de dezvoltarea tehnicii și tehnologiei

tehnici de pictură

tehnici de desen

CAP.2 ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC

2.1 Linia și punctul

2.2 Pata de culoare

CAP.3 STRATEGII DE PREDARE, ÎNVĂȚARE ȘI EVALUARE LA ORELE DE EDUCAȚIE PLASTICĂ PENTRU TOȚI ELEVII DIN CLASĂ ÎN ȘCOLILE GIMNAZIALE

3.1 Cercetări teoretice asupra creativității

3.2 Tipuri de lecții și metode didactice pentru stimularea creativității

3.2.1. Spontaneitate și algoritm în asimilarea gramaticii limbajului vizual de către elevi

3.2.2 Procesarea imaginii computerizate

3.2.3. Muzee și galerii în lumea digitală

3.3 Stimularea creativității elevilor cu ajutorul tehnicilor picturale și de desen prin tratare diferențiată și personalizată

3.3.1. Procese psihice cu rol determinant asupra creativității elevilor

a) Creativitatea

b) Imaginația

3.4. Evaluarea performanțelor obținute de elevii de gimnaziu

CAP.4 CONCURSURI SI EXPOZITII ELE ELEVILOR PENTRU PREGATIREA PENTRU VIATA

4.1. Artă și știință, concurs interdisciplinar și expoziție artistică

ROLUL CONCURSURILOR ȘI EXPOZIȚIILOR

ÎN STIMULAREA CREATIVITĂȚII ARTISTICE PLASTICE

A ELEVILOR ÎN PREGĂTIREA PENTRU VIAȚĂ

CAP.1 O PRIVIRE ASUPRA ARTEI UNIVERSALE

Mulți dintre marii maeștri ai desenului și ai picturii, consacrați ai istoriei artelor au copiat din muzee lucrări ale precursorilor lor învătând desen, compoziție, culoare, anatomie, ritm, expresivitate și au adaugat inovații și descoperiri în urma problemelor întâlnite. Cu ajutorul creativității acești artiști au realizat mari opere de artă care au intrat în istoria artelor. Din aceste motive acești mari artiști pot fi studiați și analizați de către elevi pentru că reprezintă valori ale epocii și istoriei artelor. Elevii pot observa în imagini tablouri de artă celebre, modalități si tehnici de desen sau de pictură, pot împrumuta sau combina idei și pot găsi rezolvari la problemele pe care le întâmpină, deoarece educația plastică dezvoltă creativitatea și pregătește elevii pentru viață.

1.1 Mari maeștri ai picturii:

Leonardo da Vinci

Pictor, arhitect , inginer, scriitor, sculptor, Leonardo da Vinci nu încetează să fascineze prin profunzimea operelor de artă lăsate în urma sa. Leonardo da Vinci a fost cel mai de seamă reprezentant al Renașterii italiene din perioada de apogeu a acesteia. Cantitatea de desene, manuscrise, note, în domenii diverse precum: fortificațiile militare, mecanică, hidraulică, optică, botanică, geologie, anatomie sau zborul pasărilor.

Leonardo da Vinci este un om remarcabil, o fire foarte creativa in rezolvarea de probleme si o personalitate artistica multiplu dezvoltata.

Leonardo a facut dovada unei independente: el trece prin serviciul lui Lodovico Maurul , îl urmează pe Caesare Borgia, la Roma se pune în slujba lui Giulio de Medici, fratele lui Leon al X-lea, sfârșește în serviciul lui Francisc I.

„Opera e una cose metale” spunea Leonardo da Vinci. Acest aforism pune în evidență natura dublă a artei:1.obiect, materie, artefact; 2.produs al imaginației, substraturi ale conștientului și inconștientului;

Arta sau vizualul ca obiect de studiu este reprezentat în opera lui Leonardo da Vinci. Artistul cercetează legile care guvernează natura, omul și viața. A studiat: principiile opticii, geologia, natura, realitatea pentru a crea un inventar al lucrurilor lumii. Pictura și desenul îl apropie de sensul observațiilor sale. Noua complementaritate dintre artă și știință anulează frontierele/ limitele dintre genuri devenind interdisciplinare: portrete, compoziții monumentale sau religioase, retabluri, studii de botanică regasite în tablourile artistului.

Inovații și descoperiri: tehnica clarobscurului, rețele de preparare a diluanților sau pigmenților pentru frescă sau ulei, care ii permit obținerea de glasiuri subtile, caracteristice tehnicii sfumato.1

„ Sf. Ana, Fecioara și Pruncul”, 1508-1510, Muzeul Luvru este o capodoperă cu subiect religios, neterminată care ilustrează măiestria lui Leonardo în tehnica sfumato. Sf. Ana îi zâmbește blând Fecioarei Maria, fiica ei, care-i stă în poală. Aceasta se apleacă spre fiul său Iisus Hristos, care se joacă cu un miel. Scena face trimitere la rolul său de Miel crucificat pe altarul Domnului. Leonardo realizează un grup complex de figuri, care par a se afla în mișcare, rămânând, totuși, împreună. Dispunerea personajelor piramidală, favorizează picturii prin compozitia organizata o seninătate și armonie. În fundalul lucrării se observă peisajul cu munți ceea ce denotă preocuparea lui Leonardo pentru studiul naturii și al omului. El a realizat o relatie armonioasa coloristic si compozitional in simbioza om-natura. 2

Din perioada florentina datează și celebra lucrare Mona Lisa sau Gioconda (Muzeul Luvru), de Leonardo da Vinci. Un tablou care a inspirat pe contemporani ca și pe urmași, artiști, poeți, până în zilele noastre. Atitudinea discretă a femeii, rezervată, zâmbetul abia înflorit în colțurile gurii, modelarea culorilor, frăgezimea obrazului, finețea mâinilor, topirea conturului, caracteristica tehnicii sfumato, învăluirea atmosferică și vaporizarea peisajului reprezintă idealul artei în viziunea spiritului neoplatonic, care și-a găsit desăvârșita expresie în acest tablou plin de viață și armonie. 3

Lucrarea „Mona Lisa” (1503-1506) reprezintă apogeul portretului in acea perioada. Dintre caracteristicile lucrării: enigme și detalii, ochii misterioși ai personajului, zâmbetul ușor asimetric cu straturi extrem de fine de culoare pentru crearea jocului subtil de

1Istoria vizuală a artei, București 2000, Ed. Rao, pag.195

2Istoria vizuală a artei plastice, Ed. Litera, 2011, pag. 145

3Istoria artei Europene, Arta din perioada Renașterii, Ed. Clusim, 2000, pag.111

lumini și umbre, adică tehnica sfumato, fisuri care au craclura uscării și fragilizării pigmenților și vernis-ului, peisajul sălbatic în contrast cu femeia elegantă, compoziția triunghiulară.

Tehnica sfumato: Cum reușea Leonardo da Vinci să surprindă variațiile subtile de tonuri și culori? Sa analizăm un fragment, colțul din stânga, al peisajului din fundal, al lucrării „ Mona Lisa”.

Etape: 1. Fixarea stratului de bază cu culori diluate: galben citron, verde, albastru de Prusia, albul;

2. Cerul împărțit în porțiuni (albastru de Prusia, siena arsă, galben de cadmiu, alb); Culoarea aplicată în glasiuri, tușe moi pentru crearea unui efect diafan și subtil.

3. Lumina și apa cu reflexe: culoarea este așternută în straturi subțiri cu tușe largi;

4. Stratificare: artistul a adaugat și amestecat straturile de culoare;

5. Dealurile și valul: întâi aplicarea unui strat subțire de culoare cu tușe transparente (ocru și alb adăugat);

6. Spre forma finală: artistul a acoperit porțiunea cu straturi succesive în prim plan estompându-le cu ajutorul unei pensule moi și curate;

7. Ultimele tușe: adăugarea detaliilor;

Tehnica sfumato redă perdele de ceață atârnând peste colină și munții din depărtare. Diluarea culorilor și verniurilor cu tot mai mult ulei, pe măsură ce peisajul în perspectiva se îndepărtează coloristic.

Galeria de creații-picturi:

„Mona Lisa” (1503-1506)

„Doamna cu hermină” (1490)

„Cina cea de taină”(1495-1498)

„Sf. Ana cu Ioan Botezatorul și Fecioara cu Pruncul” (1500)

„Madona din grota cu stânci” (1495-1508) 3/2

„Paradigma picturii și bizara sa posteritate” spunea Claude Frontisi. „Astfel se creează reputațiile înconjurând operele cu un val” spunea Walter Benjamin, cu cât operele sunt învăluite în mister.4

4 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr.2, Leonardo da Vinci, Ed. DeAgostini, 2007, p. 20

„Cina cea de taină” de la Santa Maria delle Grazie, 1495-1499 este o lucrare în care Leonardo si-a desavarsit maiestria picturala si compozitionala. El a desenat un interior în perspectivă. Momentul ales al compozitiei înfățișează reacția la destăinuirea trădării. Compoziția este o noutate. Iisus Hristos este în centrul structurii perspectivei (punctul de intersecție al paralelelor în infinit se găsește pe fruntea sa), spre el se îndreaptă și prietenii sai. Nu a folosit tehnica al fresco. A folosit tehnica ulei pe un suport de tencuială amestecat cu ghips, iar peste a folosit o combinație cu tempera și ulei. Lucrarea se degradează și astăzi. 4

În lucrarea „Cina cea de taină” (1495-1498) descoperim următoarele caracteristici ale lucrării: gesturile grăitoare prin atitudinea personajelor:

Iisus Hristos (resemnarea calmă a brațelor sale întinse, punctul de liniște și echilibru in compozitie)

Sf. Iacov (încleștarea mâinilor la piept)

Sf. Petru (se trage înapoi cu un gest vinovat)

Sf. Simon (gesticulează exprimând agitația și îndoiala) 5

Studiind istoria vieții lui Leonardo da Vinci ne confruntăm cu o personalitate cu mai multe biografii deodată, un om universal, multi-lateral, mereu enigmatic, ieșind din categoriile predeterminate ale istoriei artelor (pictor, arhitect, cunoscător al anatomiei umane, suflet pasionat de muzică, strategie militară, matematică, mecanică).6

Prin puterea lui Dumnezeu se văd asupra oamenilor daruri al lui Dumnezeu și nu ceva dobândit prin iscusința omenească. Intâlnim sufletul inzestrat: frumusețe, grație și virtute, așa cum a observat și a pictat, desenat Leonardo omul.

Leonardo da Vinci este neîntrecut în desăvârșita spontaneitate, voiciune, frumusețe, gingașie și grație. Nu și-a dus până la capăt lucrările, dar era înzestrat cu o

4 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr.2, Leonardo da Vinci, Ed. DeAgostini, 2007, p. 36

5 Istoria artei Europene, Arta din perioada Renașterii, Ed. Clusim, 2000, pag. 109

6 Mari pictori, Viața, sursele de inspirație și opera, Nr.3, Ed. Publishing services SRL, 2001, pag.3

deosebită înțelegere a artei, spunea Giorgio Vasari, 1568.

Leonardo s-a arătat temator în folosirea intensității luminii, ținând-o pentru un loc mai potrivit, a încercat să facă întunericul foarte intens, pentru a găsi acolo cealaltă extremă. „Cu asemenea artă a purces a face chipuri și trupuri, cu adevărat minunate, pe de-a-ntregul asemănătoare cu ceea ce poate face natura…lumina lui Leonardo este divină.”7

Rembrandt van Rijn

Rembrandt a fost considerat unul dintre cei mai mari pictori ai istoriei artelor. A fost admirat și imitat în sec. XVII-XVIII-lea pentru modalitatea de a trata culoarea și pentru forța emoțională a portretelor.

Ce se vede în creația lui Rembrandt?

Rembrandt este un maestru al clarobscurului. Artistul a fost format la Amsterdam, teren de întâlnire a picturii: olandeze, italiene și spaniole. El a intrat în contact cu iluminismul de origine caravaggească.

Ex: „Filozof în meditație” (1631)

„ Artemis” (1634)

„ Peisaj în furtună” (1638-1640)

„Bărbatul cu coiful de aur” (1650)

„Iacob binecuvântându-i pe fii lui Iosif” (1656)

Autoportretele sale îl înfățișează în transformarea sa din tânărul rebel până la bătrânul resemnat.8

Tablourile lui Rembrandt „par scăldate într-o semiobscuritate brun-aurie și neeaccentuând contrastul dintre obiecte, corpuri și spațiu. 9

Criticul Andries Pels îl consideră pe Rembrandt „primul eretic al picturii” având o personalitate singulară în istoria artelor. Artistul este un maestru al narațiunilor prin imagini și unul dintre marii interpreți ai condiției umane. 10

În compoziția tematică, Rembrandt concentrează, expresia a două-trei personaje, difuzează compoziția, sesizează scenografic esențialul acțiunii și al punerii în

pagină. În peisaje el surprinde jocurile de lumină între cer și apă, conturat de tristețe. Rembrandt redă în compozițiile sale sentimente reale ramânând într-un autentic realism. 11

7 Leonardo da Vinci, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1978, pag. 15

8 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr. 24, Rembrandt, Ed. DeAgostini, pag.12

9 Mihail V. Alpatov, Istoria artei, vol. II, Editura Meridiane, București, 1965, p. 228

10 Arta, Istoria artei vizuală a artei plastice, Ed. Litera, 2011, pag. 244

11 Rembrandt, de Eugen Schileru, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966, pag.76

Rembrandt are o concepție originală asupra clarobscurului. Anumite tablouri dovedesc o bună cunoaștere a picturii italiene și înclinației spre baroc. Artistul demonstrează cunoașterea clarobscurului deoarece a asimilat lecțiile caravagiștilor din Utrecht. 12

Scandalul este cuvântul cu care contemporanii lui Rembrandt au asociat tabloul „Rondul de noapte” (1642). Rembrandt s-a concentrat asupra acțiunii. Pentru el tema este defilarea, mișcarea, acțiunea și nu un tablou tradițional.

Tabloul conține puternice contraste de lumină și culoare. Există un joc fin între mișcare și culoare. Compoziția este ca un joc de lumini. Sulițele se întretaie redând niște axe dinamice. Se observă centre compoziționale luminoase: tânără fată blondă și căpitanul Banning Cocq. Rembrandt șterge contururile și umbrele. Procedeul seamănă cu tehnica de estompare a contururilor „sfumato”, folosită de Leonardo da Vinci. 13

Trecerile abrupte de la lumina la întuneric dau compozițiilor pale o impresie de imagine „instantanee”, acțiunea devenind teatrală, dramatică. Această tratare a contrastelor

luminoase îi permit redarea stării sufletului și psihologiei omului, a emoțiilor de pe chip, profunzimea unei scene de gen. Compozițiile sale variate ca subiect, sunt departe de minuțiozitatea analitică olandeză, urmăresc redarea imperfecțiunilor introspective ale sufletului omului. Pictura pentru Rembrandt este materie și stare sufletească.

Rembrandt acorda o importanță mare economiei de mijloace și refuză grandiloncvența, urmărind forța expresivă a manierei sale picturale. Compozițiile sale se bazează pe jocuri vizuale. Artistul se exprimă prin tușe aparente și prin folosirea ornamentelor, costumelor. Artistul este un maestru al materiei, asezând în straturi groase de culoare construiește până în detaliu cu pensula formele.

12 Istoria vizuală a artei, Ed. Rao, 2001, pag. 272

13 Mari pictori, Viața, sursele de inspirație și opera, Rembrandt, Nr. 63, pag. 11-16

La sfârșitul carierei el experimentează noi formule vizuale în care predomină culoarea pastoasă și lumina strălucitoare, pentru a surprinde și pătrunde sufletul picturii. 14

Lucrarea „Autoportretul artistului la șevalet”,1660, Muzeul Luvru, Paris, pictat treizeci de ani mai târziu denota seriei sale de autoportrete o viziune mai profundă a artistului. Chipul său este redat în intimitatea atelierului său și nu îmbrăcat la ultima modă. Servindu-se de pensulă redă autoportretul său servindu-se de cuvintele sufletului și nu de măreția și grandoarea formelor.

În lucrarea „Portretul unui cuplu” (Mireasa evreică), 1665, Ryksmuseum, Amsterdam, corpul picturii este redat pe un fond vegetal umbros și cele două figuri se află în prim-plan. Acordă importanța reflexelor și strălucirilor, o lumină aurie. Se pune accentul pe îmbrăcămintea cuplului, pe poziția socială. Acest tablou reinventeaza genul portretului schimbând regula tradițională a asemănării în favoarea interiorizării culorilor. 14

Imensa lui cultura artistică nu-l împinge spre imitație și eclectism, se decantează și se transformă în pasiune umanistă. Felul în care a rezolvat, în gravuri probleme de clarobscur va traduce soluțiile în echivalente cromatice în pictură. Inovează în domeniul tehnicii picturale și îi anunță, prin descoperirile sale, pe Goya și Daumier, pe Manet, pe

impresioniști și chiar pe Cezanne; el nu se preocupă de limbajul picturii ca un scop în sine ci consideră pictura drept „morală construită”, spunea Stendhal. „Confrații săi

zugrăveau lumea și viața din jurul lor, Rembrandt reflectează în el însuși lumea și viața.” (Jean Lemayrie) 15

Rembrandt a pictat cu lumina, exprimând prin culoare „teribilele pasiuni umane” și meditația despre viață. „Lecția de anatomie a profesorului Tulp” este inspirată de celebrul „Christos mort” al lui Mantegna, unde Rembrandt atrage atenția asupra fragilității vieții.

Marele artist creează un jurnal intim prin seria autoportretelor sale. Succesiunea autoportretelor traduce oscilațiile interioare, cuprins de deznădejde și încredere, de fapt asa cum a simțit și trait în viața sa. „Autoportret” din Wallraf-Richartz Museum, 1663, Koln. 16

În acest autoportret se observă o limită a suferinței sale. În ultimul său autoportret din 1669, apare cu o figură limpezită, senină, zâmbitoare. Aici, în această lucrare a izbândit lumina.

14 Istoria vizuala a artei, Ed. Rao, 2001, pag. 273

14 Istoria vizuală a artei, Ed. Rao, 2001, pag. 275

15 Istoria vizuală a artei, Ed. Rao, 2001, pag. 87

16 Rembrandt, de Eugen Schileru, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966, pag. 99

Fie ca se împăstează, cum în veacul al XIX-lea vor împasta Daumier, Vincent van Gogh și Cezanne, fie ca recurge la o materie mai puțin densă, mai fluidă, arta lui Rembrandt se decantează, ajunge la o simplicitate inimitabilă. 17

Când ne gândim la secolul de aur olandez, spunem Rembrandt, care a luptat pentru o artă „morală construită”.

Peter Paul Rubens

Peter Paul Rubens (sec. XVI) este un maestru al culorii flamand, inventator al compozițiilor înflăcărate, prieten al suveranilor, el reprezintă pentru o generație de artiști europeni un model de pictor universal.

Primii pași ai lui Rubens pe drumul picturii s-au făcut într-un climat artistic în care se amestecă tradițiile flamande și educația italiană.Va traduce aspirațiile înaintașilor săi:

fuziunea observației realiste flamande cu prețuirea culorii și a dragostei de viață, cu știința marilor compoziții italiene printr-o sinteză artistică. 18

Artistul este format la Anvers, în atelierul lui Otto Van Veen. Rubens va deveni apreciat la toate curțile europene, onorând comenzile mari personalități ale timpului europene. El realizează tablouri religioase pentru orașul Anvers pentru a susține Contrareforma.

Ex: „Miracolul Sf. Ignațiu de Loyola”, (1617-1618)

„Venus și Cupidon” (1601-1611), Colectia Thyssen-Bornemisza, Madrid

17 Rembrandt, de Eugen Schileru, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966, pag. 102

18 Rubens, Maeștri artei universale, de Constantin Suter, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1974, pag.11

Galeria de creații:

„Portretul Elisabetei de Bourbon”

„Portretul ducelui de Buckingham”

„Maria de Medici sosind la Marsilia” (1622-1625)

„Coborârea de pe cruce” (1611-1614)

„Peisaj de toamnă cu castelul Steen” (1635)

„Întoarcerea de la câmp” (1637)

„Portretul Helenei Fourment cu blăniță” (1636-1638)

„Cele trei grații” (1639)

Culoarea și mișcarea din tablourile lui Rubens sunt baza picturii sale. Munca asupra tușei, căutarea unor combinații cromatice (roșu, verde, roz, bleu), precum și punerea în compoziții de mari dimensiuni a personajelor. (Ex: Viața Mariei de Medici) În 1611, înființează un atelier mare pentru onorarea comenzilor, înconjurat de elevii și colaboratorii

săi. În atelierul său se produc sub urmărirea sa, gravuri ale compozițiilor care vor difuza în întreaga Europă maniera „rubensiană”. 19

Între 1600-1608, Rubens a asimilat lecțiile de pictură ale maeștrilor italieni. (Tiziano și Veronese). Rubens a adus în Italia pânzele mari ca noutate pentru a înlocui lucrările mici ale pictorilor flamanzi. Între 1610-1618 arta lui Rubens atinge monumentalitatea.

Rubens realizează lucrarea „Răpirea fiicelor lui Leucip” (1618), pinacoteca din Munchen, la vârsta de 40 de ani. Subiectul lucrării este episodul răpirii celor două prințese

19 Istoria vizuală a artei, Ed. Rao, 2001, pag. 26

Phoebe și Telaira, fiicele regelui Tesaliei, de către zeul Castor și zeul Pollux. Tabloul prezintă patru personaje înlănțuite, împreună în compoziție cu cei doi cai și doi amorași. Personajele sunt plasate în fața unui peisaj cu un cer albastru nesfârșit.

Elementele compoziției sunt cuprinse într-un cerc și prezintă axe ale mișcării în formă de „S”. Există o mare diagonală, ca un diametru al cercului compozițional al personajelor. Această dispunere exprimă chemarea de iubire ale celor două prințese. Rubens construiește compoziția pe baza unor curbe și contracurbe, pentru a alcătui o mișcare continuă, tipic curentului baroc. Pentru a accentua expresivitatea scenei dramatice, Rubens plasează linia de orizont foarte jos.

Maestru al nudului feminin el reia acest motiv în diferite lucrări. Folosește culori calde, cu tonalități sidefii și accentuează forța senzuală a picturii. Culorile întunecoase

ale cailor și ale bărbaților scot în evidență prospețimea și senzualitatea, tinerețea celor două surori. 20

Rubens adaugă tușe rapide și frotiuri abia atinse pentru a reda nuanțele sidefii ale nudurilor și ale musculaturii. Rubens folosește raporturi de culori complementare: roșu carmin cu verde. Peisajul albastru al cerului este la polul opus față de drapajul galben aruncat în prim plan.

Acest pictor deține talentul de a reda personajele mitologice la fel de pline de viață, ca prezență, ca și portretele contemporanilor săi. Direcția sa este în spiritul curentului baroc. 21

Rubens reprezintă un geniu al barocului prin stilul și tehnicile folosite atingând universalitatea. El a lucrat într-o varietate de stiluri și genuri: desene, portrete, scene de vânătoare, schițe în ulei, lucrări decorative, peisaje.

20 Istoria artei: pictura, sculpura, arhitectura, Ed. Rao, 1998, pag. 172

21 Istoria artei: pictura, sculpura, arhitectura, Ed. Rao, 1998, pag. 173

Portretele constituie o mare parte din lucrările artistului. A pictat mari personalități ale vremii, oameni faimoși din Flandra, aristocrați, clerici din Italia, curteni din: Franța, Spania, Anglia. Aceste portrete au tendința de a reprezenta modele de personaje ale grandorii și măreției formalității și imagini ale familiilor și prietenilor.

Rubens a realizat câteva desene colorate peisagiste (1615) în regiunea de la țară, la Chateau de Steen, în 1635. Redă cu claritate sentimentele sale față de frumusețile naturii. Ex: „Peisaj cu moară de vânt”

John Constable (mare peisagist al sec. XIX) a afirmat că „în nici un alt domeniu al artei nu este Rubens un maestru mai desăvârșit decât în peisagistică”. În lucrarea „Peisaj în Flandra” descoperim prospețimea culorilor și „lumina de stropi de rouă ca elemente tipice ale artistului și „caracterul vesel și plin de viață” al lucrării așezat în complementaritate cu „decorul uniform, monoton al Flandrei”. 22

Rubens sau simfonia culorilor putem spune. În pictura sa, Rubens nu a cunoscut limite. A aprofundat câmpul artistic dintre sacru și profan. În toate genurile și stilurile abordate de acest artist, Rubens a urmărit, pasionat într-adevăr, un singur lucru: culoarea.23

Claude Monet

Claude Monet a fost unul dintre întemeietorii impresionismului francez și a rămas un reprezentant al curentului de-a lungul carierei sale. Unul dintre tablourile sale, Impresie, răsărit de soare, a dat numele mișcării. 24

Studiile sale neobosite și pe aceeași direcție ale studiului efectelor de lumină în natură s-a aflat la baza acestei mișcări. Opera sa a fost apreciată peste tot în lume.

Primul mare impresionist, Monet urmează calea deschisă de Manet și își orientează căutările picturale către libertatea tușei și traducerea prin culoare a aspectului real al luminii. Claude Monet a pictat lumina în diferitele ei ipostaze.

Influențat de naturalismul Școlii de la Barbizon și a căutărilor lui William Turner, Monet revoluționează pictura de peisaj, practicată în plein air (înseamnă rapiditate de execuție, contact direct cu natura, pete de culoare spontane, impresiile transpuse pe pânză). 25

22 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr. 11, Rubens, Ed. DeAgostini, 2007, pag. 18

23 Mari pictori, Viața, sursele de inspirație și opera, Peter Paul Rubens, Nr.66, Ed. Publishing Services SRL, 2001, pag. 28

24 Istoria vizuală a artei plastice, Ed. Litera, 2011, pag. 370

25 Istoria vizuală a artei, Ed. Rao, 2001, pag 200

Galeria de creații:

„Camille sau Femeia în rochie verde” (1886)

„Strada Montorgeuil, împodobită cu steaguri” (1878)

„Coțofana” (1869)

„Capițe de fân sau Sfârșit de vară” (1891)

„Catedrala din Rouen” (1894)

„Iriși” (Giverny 1900)

Seriile de „Plopi” (1891)

„Maci sălbatici” (1873)

„Nuferii” (1916)

„Doamna cu umbreluța de soare” (1886)

Pânzele lui Monet evitau în mod intenționat orice formă narativă. Lucrările sale timpurii înfățișează scene stradale, imagini industriale și instantanee ale parizienilor din parcuri. A adoptat seriile ce i-au permis să exploreze aceleași subiecte, precum: capițele de fân, fațade de clădiri sau nuferi în diverse momente ale zilei, în diferite anotimpuri sau condiții de lumină. Monet a pictat atmosfera, aerul, lumina. 26

Monet pictează: apa, zapada, cerul si aerul, pictează „ceea ce se află între motivul prezent și sine”, pentru a afla efectul produs de lumină. Artistul călătorește în străinătate și în împrejurările Parisului. Parcurge Franța de la nord la sud; el pictează peisaje de la țară, porturi, Coasta Normandiei, Bretania și sudul (Ex: Seria Morilor, Valea Creuse și seria Catedrala din Rouen). El a fost în căutarea transformărilor atmosferei sub influența luminii, a anotimpurilor, a trecerii timpurilor, el conturează în opera sa așa o imagine a peisajului francez ajungând să reprezinte pictura franceză internațională.

26 Istoria vizuală a artei plastice, Ed. Litera, 2011, pag. 372

Ideea seriilor de tablouri (Regate pe Sena de la Argenteuil, Plopi, Capițe de fân, Catedrala din Rouen, Heleșteu cu nuferi) este de a demonstra că același motiv, un copac,

o catedrală, pictat în același loc, dar în diferite ore ale zilei, când lumina naturală și starea sufletească a artistului se schimbă, poate să aducă tratări diferite ale luminii pe pânză. Tușele sunt culori pure, în raporturi complementare dispuse în comunicarea vizuală. Pictorul Claude Monet refuză canoanele academiste, acordă prioritate la ceea ce vede și simte în momentul respectiv, în situația respectivă. Catedrala din Rouen, prezintă atmosfere create de lumină și de culori diferite în momentele diferite pe care le-a pictat. Monet rămâne credincios orientării impresioniste. 27

Tablourile sale sunt suporturi ale unor efecte luminoase, obiectele se estompeaza dizolvate în compoziția picturii care are elemente de detaliu ce trec în primul plan. Va fi luat drept model în pictură de Wassily Kandinsky și Kazimir Malevici, transformând-o în abstracțiune. Tușa juxtapusă pe toata suprafața se transformă în culori pure, care construiesc prin contrastele lor spațiul. Nu există nici perspectiva, nici centru compozitional în aceste serii: Nuferii. (o întindere de apă punctată de flori, de jocuri cu efecte de profunzime, reflexe de lumină, într-un spațiu dedicat oglindirii cerului și a naturii).

În lucrarea „Nuferi albaștri”, 1916, Muzeul Național de Artă Occidentală Tokio, Claude Monet realizează un amestec în culoare. Culori reci, întrerupte de sclipiri: albe, roz, galbene. Lumina țâșnește din umbra intensă. Tușele sunt libere și lungi. Privirea se pierde în orizontul lacului cu nuferi amenajat de Monet la Giverny: un peisaj inspirat de grădinile japoneze. Spațiul autonom combină verticalele și orizontalele, contrastele între impresie și profunzime și efectele de suprafață.28

Lucrarea este pictată liber și îndrazneț. Artistul se desparte de ideea pictării ca

27 Dicționar de artă modernă, de Constantin Prut, Ed. Albatros, Bucuresti, 1982, pag. 304

28 Istoria vizuala a artei, Ed. Rao, 2001, pag 180

descriere a Naturii și inovează o viitoare influență în arta abstractă. Monet renunță la linia de orizont concentrându-se la nuferii unei ape izolate. Lucrarea creează impresia decupării unei părți dintr-o pictură mai mare. Compoziția și utilizarea culorii are diferite caracteristici în acest tablou: apa este pictată în mai multe straturi, tușe ale pensulei așternute în trasee ascendente, zone de pânză nepictate, bobocii de nufăr au cea mai mare substanță picturală fizică. 29

Interpretarea picturii lui Monet, ca expresie a celui mai profund realism. Nuanțele de culoare și lumină în „Impresie, răsărit de soare” reprezintă maniera de a picta a acestui artist, conducator al impresioniștilor. Tușe spontane, puternic contrastante, reprezintă o structură geologică a peisajului. Apa cu reflexele ei luminoase, soarele este pictat ca un punct oranj și cerul este ca un foc plăpând. Misterul domnește în această pictură, care redă atmosfera unei impresii asupra unui peisaj de rasărit de soare. 30

„Dacă Renoir îi datorează ceva lui Delacroix o mărturisește în „Pariziene îmbrăcate în algeriene”, 1872 – dacă Degas îi datorează ceva lui Ingres, iar Manet spaniolilor, Monet datorează prin curajul său naturii, seriilor sale. N-a încetat să evolueze, să-și continue experimentul, îndreptate numai către lumină. Epoca noastră a putut vedea în pictorul „Nuferilor albi” pe precursorul picturii informale.” Germain Bazin 31

Impresioniștii rup legătura cu tradițiile academice, unde natura există doar ca simbol luat drept motiv. Adepții Școlii Barbizoniene au respins arta „nenaturală” a impresioniștilor, în ceea ce privește tehnica de pictură și a temelor.

„Niciodată nu am acceptat teoriile. Singurul meu merit este că pictez direct din natură.” Claude Monet 32

29 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Claude Monet, Nr. 5, Ed. DeAgostini, pag. 12

30 Istoria artei: pictura, sculptura, arhitectura, Ed. Rao, 1995, pag. 219

31 Monet, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1992

32 Mari pictori, Viața, sursele de inspirație și opera, Claude Monet, Nr.2, Ed. Publishing Services SRL, 2000, pag. 28

Pablo Picasso

Pablo Picasso a fost cel mai renumit artist al sec. XX. De-a lungul carierei artistice a creat: pictură, sculptură, gravură, scenografie, ceramică. În jurul vârstei de 20 de ani a pictat „Dominișoarele din Avignon”, pictură care a stat la baza curentului cubism, un nou mod de reprezentare a lumii, a vieții. Picasso a adoptat mai multe stiluri între vesel și tragic. Lucrarea „Guernica” este inspirată de evenimente politice, este o replică la atrocitatea Războiului Civil Spaniol. Opera sa reflectă trăirile artistului și relațiile pasionale cu femeile din viața lui. 33

Pablo Picasso revizuiește la începutul sec. XX lecția plastică a lui Cezanne și provoacă revoluția numită cubism (după denumirea dată de Louis Vauxcelles, care declarase în 1908, că Braque, prietenul și colegul lui Picasso, ar fi redus totul la „scheme geometrice, la cuburi”). Cubismul acționează ca un fenomen revoluționar: operele de artă conțin planuri discontinue și masele sunt fragmentate simbolizând un stil de viața autentic, modern adaptat la transformările radicale ale mediului vieții. 34

Apropierea de o viziune înrudită cu percepția primitivă se face, la Picasso, pas cu pas, spre o orientare unică. Picasso creează o artă care dă impresia unor spaime ancestrale, în care credința lui era bazată pe infricoșare și intimidare. 35

„Picasso inventează totul și dacă un lucru a mai fost inventat, nu se descurajează ci îl inventează de la capăt. Invenția este felul lui de a merge înainte, în salturi de cangur, fără a se gândi prea mult în ce direcție anume.” Giulio Carlo Argan 36

Întreaga operă a lui Picasso poartă amprenta unui patetism în fața tragicului și lasă locul unei răceli indiferente. O dată cu perioada albastră vedem operele: amintind de Barcelona, de Jugenstil, de Mucha, de Maurice Denis, de Toulouse-Lautrec sau de Vuillard.

Arta lui Picasso s-a transfigurat împărtașind bucuriile amare și tristețile modelelor sale închipuite. A rupt-o cu strălucirile prea colorate, cu grația arabescurilor

nesăbuite. Pentru Picasso pictura are o misiune dramatică. Desenul din perioada albastră este discret, subliniată de curbele de o delicatețe calmă, ce potolește severitatea și dramatismul compoziției.

Maniera roz înseamnă o destindere de care a știut să profite și care i-a permis să se desprindă de pornirile tragice, să-și perfecționeze desenul linear și la integrarea formelor

33 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr. 25, Picasso, Ed. DeAgostini, 2007, pag. 1

34 Istoria vizuală a artei, Ed. Rao, 2001, pag. 406

35 Pablo Picasso, de Antonio Vallentin, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1967, pag. 153

36 Picasso, Ed. Meridiane, Bucuresti, pag. 18

în interiorul tabloului. Personajele sunt abia modelate, într-o lumină de zi împrăștiată, roșuri închise, albastruri grizate, alburi de început, un univers ușor dulceag; Picasso este într-o continuă transformare. 37

Braque și Picasso au o legătură de prietenie, colegială, frumoasă. Pânzele lor se limitează la un număr mic de subiecte (portrete, naturi moarte, peisaje). Natura, obiectele, figurile sunt tratate într-o gamă cromatică săracă (verde, ocru, gri, albastru), simplificate cromatic, geometrizate, disproporționate, cu treceri între diferite forme din unghiuri diferite de vedere, care creează volumul și spațiul compoziției, cu tușe ample. Braque și Picasso caută prin picturile lor natura obiectelor.

Pablo Picasso după faza de asimilare a lecției lui Cezanne „să privim natura prin: con, cilindru, cub…”, urmează acea fază în care realul din viața de zi cu zi este analizat și sintetizat. Detaliile din structurile geometrice, văzute din mai multe unghiuri de vedere sunt prezente în tablourile sale. Paleta se uniformizează și se reduce la: maro, gri. Sunt prezente rețele de linii negre care structurează pânza, contururile obiectelor risipindu-se. Motivul devine semn. Picasso introduce pe lângă această abstractizare fragmente de real: litere, lemn, nisip, hârtie, vopsea. Colajele care rezultă, începând cu 1912, realizează forme ample, plane, omogene, cu contururi netede. Artistul alternează modalitațile de reprezentare a obiectelor reale confruntându-le cu imitația lor. 38

Galeria de creații:

„Prima comuniune” (1896)

„Autoportret” (1906)

„Cele trei dansatoare” (1925)

„Capra” (1950)

„Femeie plângând” (1937)

„Domnișoarele de onoare (Las Meninas) după Velasquez” (1957)

37 Picasso, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1971, pag. 15-16

38 Picasso, Ed. Meridiane, București, 1971, pag. 402-403

În lucrarea „Guernica”, 1937, Muzeul Național Regina Sofia, Madrid, Picasso exprimă cu pasiune critica războiului, creând un manifest pictural antirăzboi național și internațional. Este de remarcat agonia, durerea, groaza ilustrate prin distrugerea formelor pe întrega suprafață a lucrării. Pe data de 23 aprilie 1937 orașul basc Guernica a fost bombardat de aliații lui Franco și a fost distrus. Lucrarea a fost prezentată la Expoziția Internațională de la Paris, din iunie.39

Lucrarea „Femeie plângând” (1937), Galeria Tate, Londra, este o reprezentare a femeii nebune. Chipul este distorsionat cu sălbaticie. Artistul o reprezintă pe amanta lui, Dora Maar. Caracteristici ale formelor și culorilor sălbatice din compoziție: trăsăturile feței

dislocate, zonele de roșu, dinții femeii, culorile predominante (nuanțe de verde, galben închis) sugerând ideea de carne în putrefacție. 40

În arta lui Picasso formele solide au o maniera picturală, fără perspectiva liniară sau calcul matematic. Acest nou mod de tratare a volumelor are nevoie de invenție sau formule de tehnici noi. Picasso juxtapune forma și culoarea. Forma mărginește obiectul, iar culoarea rămâne independentă. Axele în care se găsesc formele în raport cu ochiul spectatorului sunt diversificate în același tablou. Pictorul redă simultan secțiunea orizontală și cea verticală a unor corpuri redate în desen grafic și cu cele mai esențiale aspecte.41

Opera sa este de o vastitate unică: pictura, gravura, desenul, sculptura, ceramica, ilustrațiile de carte, decorurile pentru spectacole, etc. Picasso este expresia cea mai grăitoare a nevoii de noutate. El nu este o simplă reflectare a unui fenomen, ci o conștiință provocatoare de idei noi, creative. „Diversitatea proteică a lui Picasso, scrie Herbert Read, este pentru critici una dintre cele mai derutante caracteristici. ”

39 Arta, Istoria vizuală a artei plastice, Ed. Litera, 2011, pag. 240

40 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr.25, Picasso, Ed. DeAgostini, 2007, pag. 34

41Picasso, Ed. Meridiane, Bucuresti, pag. 21

Curajul toreadorului , al navigatorului plecat spre orizonturi noi, înfruntarea forțelor răului, creativitatea noutății, se regăsesc în personalitatea, care a îmbinat viața și cerul senin și albastru, prin metafora Porumbelului său.42

Toata viața lui, Picasso a fost prieten cu poeții și scriitorii. „Au rendez-vous des poetes” sunt cuvintele scrise cu creta pe ușa atelierului său.

„Pictura nu este niciodată proză; este o poezie scrisă în vers complex cu rime plastice (…) Pictura este poezie.” Picasso 43

1.2. Mari maeștri ai desenului

Albrecht Durer

Albrecht Durer este un artist pictor și grafician foarte apreciat. El continuă arta Nordului fiind pasionat de arta italiană. Activitatea lui de creație oglindește tendințe contradictorii.

Opera lui demonstrează un interes atot cuprinzător pentru lumea din jur și pentru figura umană. Stilul acestui artist se află sub influența unor căutări profund religioase, dar și curiozitatea și dorința de a înțelege legile naturii și ale artei. 44

Născut în Nurnberg, prosper centru comercial și al artelor, Durer a călătorit în Italia. În Venezia s-a întâlnit cu Giovanni Bellini și s-a familiarizat cu ideile lui Leonardo da Vinci, a studiat gravurile în cupru ale lui Mantegna. A pictat peisaje în acuarelă în stil moden, a desenat portrete care surprind fiecare detaliu. Picturile sale religioase au o influență din arta nordică, dar sunt contemporane cu epoca Renașterii italiene. A contribuit la dezvoltarea gravurii în lemn și în aramă și a publicat gravuri cu subiect creștin „Apocalipsa Sf. Ioan” și „ Patimile”. Durer a lăsat un tratat neterminat de pictură, care include capitole despre proporțiile omului și studii despre perspectivă, fortificațiile militare. 45

Galeria de creații:

„Cei patru cavaleri ai Apocalipsei” (1498) desen în xilogravură;

„Jeluirea lui Christos” (1500) pictură;

„Adam și Eva” (1507) pictură;

„Adorația Sfintei Treimi” (Toți Sfinții 1511) pictură;

„Fecioara cu Pruncul” (1512) pictură;

„Cavalerul înarmat” (1498) desen în acuarelă;

42Dicționar de artă modernă, de Constantin Prut, Ed. Albatros, Bucuresti, 1982, pag. 357

43 Mari pictori, Viața, sursele de inspirație și opera, Pablo Picasso, Nr. 91, Ed. Publishing Services SRL, 2002, pag. 29

44Arta, Istoria vizuală a artei plastice, Ed. Litera, 2011, p.194

45Arta, Istoria vizuală a artei plastice, Ed. Litera, 2011, p.196

Albercht Durer caută cu perseverență legile științifice care guvernează perspectiva, încearcă să descopere o formulă ideală pentru a reprezenta corpul omenesc. Caută idealul cu ajutorul compasului, riglei și a lecturilor operelor din diferite domenii. Îl interesează botanica, animalele exotice, obiecte rare, schițează costume și dansuri populare. În desenele sale detaliul este foarte bine reprezentat. Acest mod de exprimare l-au moștenit artiștii germani.

Cea mai mare influență o exercită asupra artiștilor contemporani gravurile pe lemn: „Viața Fecioarei Maria” și „Apocalipsa”, care vor fi copiate și comercializate în întreaga Europă. Gravurile de aramă vor fi foarte căutate, în sec. XIX de către artiștii romantici. 46

Lucrarea „Cei patru cavaleri ai Apocalipsei” (1498) este o xilogravură, care face parte din ciclul Apocalypsis cum figuris, tratat publicat de Albercht Durer, unde este ilustrat textul Evangheliei Sf. Ioan, în tehnica gravurii în lemn. Durer a fost celebru în toată Europa. Caracteristica stilului său este transpunerea lumii fantastice și expresivitatea simbolurilor.

Lucrarea „Cavalerul înarmat” (1498) este un desen realizat în acuarelă, care constituie un studiu rafinat.

Durer a fost o personalitate marcantă a epocii în care a trăit, nu doar în Germania, dar și în Europa de Nord.

Desenele sale cuprind crochiuri și studii elaborate, fiind concepute ca opere individuale, independente. Tehnicile pe care le-a folosit sunt: creionul, tușul, pensula, cărbune, creta, penița de argint. Artistul lucra pe hartie colorată și folosea tușuri colorate

46 Mari pictori nr. 55, Editura Publishing Services SRL, București 2001, pag. 31

pentru varietatea cromatică și expresivitate.

Ex: „Un bărbat de 93 de ani” (1521)

„Mâini în rugăciune” (1508)

pentru ilustrațiile de carte și tipăriturile independente. Gravurile lui Durer erau tradiționale ca subiecte abordate, și au prezentat o noutate la acea vreme prin dimensiuni, complexitate și bogație picturală.

Ex: „Apostolul”

„Rinocerul”

Xilogravurile (gravurile în lemn) era tehnica cea mai timpurie de tipărire

Gravurile (tipăriturile) liniare și gravurile în placa de cupru ale lui Durer se asemănau cu niște picturi complexe.

Ex: „Erasmus”(1526)

Acuarele artistului descriu o superbă colecție de vederi cu peisaje montane considerate astăzi precursoarele acuarelei moderne.

Ex: „Iepurașul” (1502)

„Brazda” (1503-1505) 46

Lucrarea artistică „Melancolia” (1514) este o gravură maiastră, în aramă, picturală. Conținutul acestei compoziții este bogat și misterios și conține o lumină severă și rece. De ce a semnat oare Durer această gravură „Melancolia”? Oare în această lucrare este vorba despre un personaj alchimist? Obiectele din lucrare: piatra, bila, clepsidra, clopoțelul, cubul și heruvimul servesc la măsurarea timpului. Acestea nu asigura fericirea personajului. Melancolia înaripată are un compas în mână și este înconjurată de figuri geometrice, principiile matematice fiind asociate cu știinta și arta în epoca lui Durer. 47

46Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr.32, Durer, Ed. DeAgostini, pag. 20

Opera “Sf. Ieronim în chilia sa” (1514) îl descrie atât de frumos pe smeritul Sf. Ieronim, traducătorul Bibliei, care personifică idealul unei vieți contemplative. Perspectiva riguroasă și ordinea formală a compoziției subliniază înțelepciune și smerenia acestui personaj. Pacea nepământeană se datoreaza luminii cu raze blânde.

În acuarelă artistul trasează desenul și apoi culoarea. Folosește guașa ca în lucrarea „Castelul Arco” aflată la Muzeul Louvre. Scenele alese de artist pentru ilustrarea textelor literare, științifice sau religioase sunt „tratate cu o măiestrie care îi conferă titlul de cel mai mare gravor al tuturor timpurilor.” 48

Pictor, gravor de excepție, Durer (1471-1528) domina perioada Renașterii germane. Opera completă, recunoscută în întreaga Europă, impune statutul artistului modern, care îmbină teoretic practica medievală și idealismul renascentist. Opera lui Albercht Durer reprezintă o sinteză dintre „ sistemul de reprezentare realist italian și limbajul plastic detaliat al Nordului”. Publică numeroase tratate însoțite de gravuri. Durer susține exactitatea anatomiei omului ca direcție esențială în cercetarea științifică din opera sa.49

Concluzia despre operele sale de artă este că a fost un artist foarte rațional,

deducem din folosirea culorilor sensibilitatea cromatică.

Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci mai mult decat oricare altă personalitate a Renașterii a fost întruchiparea idealului umanist al omului universal. Este unul dintre cei mai influenți artiști ai tuturor timpurilor, deoarece a descoperit soluții pentru multe categorii de probleme artistice. El încercă fără încetare să descopere cum funcționează totul și să atinga esența lucrurilor. A studiat medicina, optica, anatomia, geologia, cartografia, biologia. A lăsat în urmă schițe și caiete cu mii de pagini în care a ilustrat soluții ale unor mecanisme și soluții ale unor sisteme, sau fenomene naturale, devenind părintele ilustrației științifice. 50

Este unul dintre cei mai buni desenatori ai Europei Occidentale.Lucrările sale sunt superbe, perfecte și sensibile indiferent de tehnica utilizată: condei de argint, peniță și cerneală, cretă neagră și roșie. Acest artist are o creativitate și un talent, un har dăruit de Dumnezeu. Atinge acea universalitate și idealistică artistică al unui geniu. 51

La Leonardo știinta și arta se îmbină cu viziunea creativă asupra lumii. Mediul său al cercetării sale naște ipoteze științifice. În desenele sale în peniță sau creion

47Mari pictori, Viața, sursele de inspirație și opera, Albercht Durer, Nr. 55, pag. 23

48 Marin Nicolau- Golfin, Istoria artelor, vol I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, pag. 196

49Istoria vizuala a artei, ed. Rao, de Claude Frontisi, pag. 221

50 Arta, Istoria vizuală a artei plastice, Ed. Litera, pag. 146

51 Mari pictori nr. 37, Editura Publishing Services SRL, București 2001, p.4

aplică linii paralele unite prin laviuri fine și transformă suprafața plană a hârtiei într-un relief aparent, de o deosebită plasticitate. Omul este centrul cautărilor prin schițele sale. „Niciodată, înaintea lui Leonardo, reprezentarea lumii nu a fost atât de strâns asociată cu o cercetare sistematică a legilor care o guvernează.” 52

Leonardo a creat pe lângă schițele din mediul său înconjurător imagini originale, cum ar fi: portrete deformate, mașinării de război sau posibile aparate de zbor.

Cel mai cunoscut desen al său este „Omul vitruvian” sau „Proporțiile corpului uman după Vitruvius”. Realizat în peniță pe hârtie, desenul e însoțit de notițe bazate pe opera lui arhitectului roman Vitruvius.

În lucrarea „Cap de fată” Leonardo a considerat desenul o metodă de cercetare, parte a înțelegerii intelectuale și experimentare formală. Părul ornamentat ne amintește de figurile feminine ale lui Botticelli și ne dezvăluie afinitatea lui Leonardo pentru liniile curbe, în redarea mișcării și expresivității. 53

Carnetele lui Leonardo conțin mii de schițe, crochiuri, studii de anatomie, mecanică, reflecții filosofice, note, comentarii. Se găsesc și observațiile și descoperirile sale științifice despre tehnica clarobscurului sau rețete de preparare a diluanților sau pigmenților pentru frescă și ulei. Acest artist a tratat ca un fizician fenomenele naturii, ca pe o enigmă poetică. 54

Lucrarea „Autoportret”, 1574, de Leonardo da Vinci reprezintă chipul unui om înțelept. Leonardo are în jur de 60 de ani atunci când desenează acest autoportret. Sangvina este o tehnică inovativă folosită de Leonardo da Vinci, care permite o remarcabilă expresivitate, o precizie a ductului. Câte sentimente în această privire! Acest autoportret îl

52 Istoria vizuală a artei, Enciclopedia RAO, București 2007, p. 195

53 Arta, Istoria vizuală a artei plastice, Ed. Litera, pag. 146

54 Istoria vizuală a artei, Enciclopedia RAO, București 2007, p. 195

reprezintă pe Leonardo: figura barboasă este cea a unui înțelept, un filizof care își așteaptă liniștit ceasul morții. 55

Pentru Leonardo da Vinci desenul înseamnă un studiu. El schițează cu o peniță de argint, un creion, o bucată de carbune sau penița simplă. Artistul explorează tehnica desenului și a gravurii (flori, animale, smoc de iarbă– detalii ale compozițiilor mai mari).

Leonardo caută o poziție ideală, un gest, o postură care să însuflețească și să dea expresivitate întregii lucrări în ansamblu.

Galeria de creații-desene:

„Războinic antic”, autoportret, lucrare în peniță

„Peisaj din Toscana” (1473)

„Plante” (1483-2486) tehnica pană în sangvina

„Cap de femeie”

„Car cu lame”

„Profil de bătrân” studiu pentru apostolii din „Cina cea de taină” 56

Geniul lui Leonardo da Vinci a constat în comparație cu alți artiști ai vremii sale, a pictat puțin, dar ”aproape tot ce iese de sub penelul lui este o capodoperă.” 57

Creația lui Leonardo da Vinci a inspirat și alți artiști remarcabili ai epocii sale. Michelangelo admira dinamismul și expresivitatea personajelor sale. El descoperă că prin atitudinea și expresivitatea personajului poate să exprime mișcarea, fără a utiliza perspectiva. Descoperă la Leonardo rafinamentul cu care exprimă sentimentele prin lucrările sale. Cu Leonardo, opera de artă nu este reflectarea realității pe care o transpune, ci rezultatul unei cercetări științifice și dorințe neobosite de a ști.

Rembrandt van Rijn

Rembrandt van Rijn a atins cea mai înaltă măiestrie prin pictura și gravurile sale, în secolul XVII, în Țările de Jos. A fost contemporan cu: Vermeer, Hals sau Van Dyck. Acest artist a realizat 160 de picturi, multe gravuri și foarte multe desene. Este unul dintre cei mai mari artiști ai gravurii în acvaforte.

În sec. XVI, stampa (gravura pe lemn) devine o operă de artă de sine stătătoare. Dintre artistii inițiatori: Rembrandt, Jacques Bellange, Claude Lorrain. Aceștia folosesc

tehnica acvaforte și gravează independent de opera picturală, sub forma de tiraje:

55 Istoria vizuală a artei, Enciclopedia RAO, București 2007, p. 194

56 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr.2, Leonardo da Vinci, Ed. DeAgostini, 2007

57 Mari pictori nr. 37, Editura Publishing Services SRL, București, 2001, p.32

„ Iisus Hristos vindecând bolnavii” de Rembrandt, British Museum, Londra.

Gravura „Autoportret cu beretă” este un studiu al gesturilor și al expresiei faciale. Rembrandt s-a luat deseori ca model el însuși. Lucrarea arată stăpânirea tehnicii

gravurii fiind o dovadă a capacității artistului de a reda expresii realiste. 58

În lucrarea „ Femeie citind” observăm că Rembrandt și-a dezvoltat o tehnică de desen foarte vie. Femeia este redată prin câteva trăsături energice. 59

Artistul este considerat unul dintre cei mai mari portretiști din istoria artelor. În portretele realizate de el a căutat diferite expresii ale feței, diferitele stări sufletești. A reușit să sugereze diferite stări psihologice prin portretele sale. Lucrarea „Faust”, Rembrandt, 1652, are o perfecțiune tehnică și expresivitate. Alte lucrări expresive: „Coborârea de pe cruce” și „Micul mormânt” au un ritm compozițional expresiv. Rembrandt lucreaza minuțios adâncimea umbrelor. Jumătate din gravură este obscură și zonele de lumină vibrează. 60

Galeria de creații:

„Lecția de anatomie a doctorului Tulp” (1632)

„Rondul de noapte” (1642)

„Macelărie (Bou jupuit)” (1655)

„Autoportret” (1660)

„Logodnica evreică” (1665)

Caleidoscopul de forme care i se revelează luând contact cu experiențele artistice străine de Italia, sesizând soluțiile de limbaj plastic Rembrandt din lucrările altora. 61

58 Arta, Istoria vizuală a artei, Ed. Litera, pag. 245

59 Arta, Istoria vizuală a artei, Ed. Litera, pag. 246

60 Istoria vizuala a artei, Ed. Rao, 2001, pag. 275

61 Rembrandt, de Eugen Schileru, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966, pag. 27

Dintre peisajele gravate menționez: “Cei trei copaci”(1643), “Coliba și șura de fân”(1641), “Vederea Omvalului”(1645) se poate intitula “Sfarsitul furtunii” și că…” atmosfera ei muzicală se apropie de aceea a unor măsuri ale “Pastoralei” de Beethoven. 62

În gravura „Trei copaci” observăm un peisaj văzut în „contrejour”, modelați în negru profund, viguros, vibrant, iar cerul pare dramatic. Caracterul paradicmatic, exemplar se afirmă în multe planșe („Iisus Hristos vindecând bolnavii”). În această planșă se reflectă conflictul dintre două lumi: oamenii simpli și oamenii farisei, aducând o aluzie la societatea olandeză din acea perioadă. În gravura plăcii cu acul, în acvaforte (1639), vârful incizează metalul. Observăm pateticul modulat la infinit („Întoarcerea fiului risipitor”). Aceste lucrări suprapuse scrie Coppier- sporeau gradat transparența umbrelor, uzând morsurile anterioare…și deveneau din ce în ce mai blonde și imateriale”. 63

Desenele lui Rembrandt sunt la ceeași înălțime ca și gravurile sale, redând impresiile sale despre viață. Imagini din împrejurimi, figuri de copii, femei, barbați sunt redate realist strângând observații prin schițe pentru tablourile sale. Schițele lui Rembrandt nu au detalii. Maniera de a desena era și ea variată: liniile sunt uneori energice, drepte și abrupte, alteori sinuoase transformându-se uneori în pete și fuzionând cu fondul transparent. Aceeași libertate de exprimare se regăsește și în cazul tehnicilor: folosea penița, pensula, creionul sau chiar vreun instrument improvizat. 64

În desene și gravuri Rembrandt se descoperă ca unul care pune bazele unei noi etape în înțelegerea și dezvoltarea graficii universale. Acest artist denotă prin creația sa darul

narațiunii și sentimentul naturii, cuprinsă într-o viziune panoramică. Ritmurilor muzicale ale graficii lui Rembrandt li se adaugă muzicalitatea valorilor clar-obscur. Caracterul modern al

graficii lui Rembrandt stă în expresivitatea ductului liniar. 65

62 Rembrandt, de Eugen Schileru, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966, pag. 75

63 Rembrandt, de Eugen Schileru, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966, pag. 80

64 Mihail V. Alpatov, Istoria artei, vol. II, Eitura Meridiane, București, 1965, p. 231

65 Rembrandt, de Eugen Schileru, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966, pag. 76

Francisco de Goya

Francisco Jose de Goya y Lucientes este martor a numeroase schimbări socio-politice în Spania (sec. XVIII-XIX). Artistul a fost cel mai mare pictor spaniol al vremii sale și o personalitate puternică și originală în istoria artelor din Europa. Între Epoca Luminilor și romantism, opera artistului Francisco de Goya deschide era unei modernități în care pictura își cucerește locul său primordial. Din 1774-1792, artistul produce aproximativ 60 de lucrări destinate manufacturii regale. Unele din portretele sale pentru Curte afișează tendințe împotriva neoclasicismului.

Goya se dedică seriei gravurilor „Capriciilor”, satirei violente a unei lumi cuprinse de întuneric, nebunie, moarte.

Seria „Dezastrelor de război” realizată (1803-1813) pentru ororile campaniei napoleniane se află în categoria coșmarurilor, de inspirație macabră și întărită de boala artistului.

Goya, izolat în casa sa, creează ciclul de fresce denumite „picturi negre” (1820-1823), un univers grotesc, dominat de Saturn care-și devorează unul dintre copii. Este venerat de Charles Baudelaire, care vede în pictura sa o lume între real și fantastic. Goya va deveni modelul lui Eugen Delacroix. 66

Galeria de creații:

„Ducii de Osuna cu copiii”(1788)

„Regina Maria Luisa” (1789)

„Până la moarte (Batrânele. Timpul)” (1808-1810)

„Lăptăreasa din Bordeaux” (1825- 1827)

„Paiața” (1791-1792)

„Ducesa de Alba în negru” (1797)

„O scenă din „Vrăjit cu forța” (1798)

„3 Mai 1808: executarea apărătorilor Madridului” (1814)

„Înmormântarea sardelei” (1812-1819)

Francisco de Goya a fost marcat de o boală și evenimentele chinuitoare ale războiului Spaniei de independență împotriva armatei lui Napoleon au reflectat în imaginile sale moarte și distrugere.

Goya a realizat: portrete, desene pentru tapiserii, tablouri cu subiecte religioase, gravuri, picturi negre. Goya a realizat aproximativ 1000 de desene expuse la Prado,

66 Istoria vizuală a artei, Ed. Rao, 2003, pag. 322

Madrid. Majoritatea sunt realizate în cerneală sau acuarela neagră sau stilou sau cu pensula, creta neagră sau roșie, albă, creioane, creioane colorate. Ex: „Dragoste și moarte”

Artistul a realizat desene variate, schițe brute sau studii pregătitoare.

Desene pentru tapiserii pentru Fabrica Regală de tapiserii Santa Barbara din Madrid. Proiectele lui Goya sunt tablouri complexe în ulei reproduse de țesători cu exactitate în lână. Scene de zi cu zi, jocuri aristocratice și populare (63 de tablouri). Tapiserii țesute pentru decorarea diverselor clădiri regale.

Goya fost cel mai puternic și original gravor al vremii. Alături de Durer și Rembrandt, Goya este unul dintre cei mai remarcabili gravori din toate timpurile. Avea preferință pentru gravuri acvatina cu un efect de acuarelă și litografia. A creat patru serii majore: „Capriciile” (1797-1798), „ Ororile războiului” (1810-1814), „Coridele” (1815-1816), „Nebuniile” (1816-1823).

Ex: „Ororile războiului”

Se observa în această lucrare ca Goya este un pictor al macrabului. Arta lui Francisco de Goya se definește printr-o mare varietate de subiecte: portrete regale, imagini religioase, „Picturi negre”.

Ex: „O scenă din „Vrăjit cu forța”” (1798), Galeria Națională, Londra

Tabloul reprezintă o scenă din comedia: anul 1698, „Vrăjit cu forța” scrisă de dramaturgul spaniol Antonio de Zamora. Observăm: frică și nebunie; un personaj care ține lampa, care pare o arătare rea. Expresia de pe chipul lui Don Claudio, cu ochii larg deschiși și cu mâna dusă la gură. Costumația personajului este de un negru puternic, închis pentru un subiect legat de vrăjitorie. În fundal se observă siluetele a doi măgari dansând. 67

Ex: „Capriciul Nr. 79: „Nimeni nu ne-a văzut”

„Capriciul Nr. 19: „Toți mor”

Goya a avut puterea de a renunța la idealul de frumusețe. Drumurile artei și ale frumuseței s-au separat. Temele lui Goya necesită alte categorii estetice. Capriciile sunt desenate cu penița și în laviu, tuș diluat. 68

Activitatea lui Goya de gravor și de grafician în general a fost voluminoasă, uimitoare ca varietate tematică, neîntrecută ca originalitate și rareori egalată ca execuție. Caracterizându-i opera grafică, Baudelaire, care l-a considerat un precursor al artei moderne,

67ArtGallery,Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Goya, Ed. DeAgostini, Nr.26, p. 5

68 Mari pictori, Viața, sursele de inspirație și opera, Francisco Goya, Nr. 90, pag. 12-1

a scris despre artist că „se cufundă adesea în comicul feroce și se ridică până la comicul absolut, dar aspectul general sub care vede lucrurile este mai ales cel fantastic, sau mai degrabă privirea pe care o aruncă asupra lucrurilor se reflectă fantastic.”

Primei părți, care cuprinde 42 de piese, îi este propriu un mai categoric ton de pamflet. Aceasta începe cu un Autoportret al artistului trecut de cincizeci de ani, cu o atitudine demnă. Contrastul dintre pata albă a feței și cea neagră, imensă, a pălăriei sporește dramatismul imaginii. A doua parte capătă un ton mai grav. Surâsul presupus în prima parte devine grimasă și exprimă în același timp disprețul pentru personajele și fenomenele vizate.

Punând ca frontispiciu acestei a doua părți planșa cu renumitul adagio „Somnul rațiunii naște monștri”, artistul ne dă cheia tuturor celorlalte planșe în care ne deschide o adevărată cutie a Pandorei din care tâșnește o întreagă lume a răului și a iraționalului. 69

Goya studiază după marii maeștri ai gravurii precum: Rembrandt, Callot sau Piranesi. Pornind de la Rembrandt folosește mai intens contrastele de umbră și lumină cu scopul de a dramatiza. Spre deosebire de gravurile executate după Velazquez, executate în acvaforte pură, în Capricii , ca și în ciclurile următoare, Goya face apel la acvatinta, descoperită în 1768 de J. B. Le Prince. Destul de neomogene ca tehnică și expresie Capriciile sunt o combinație de acvaforte și acvatinta, folosite în proporții diferite. 69

Goya a răsturnat canoanele de frumusețe ale secolului al XVIII-lea. Arta lui a îmbinat frumosul și urâtul. Baudelaire afirma că artistul unește cu veselia, cu jovialitatea, cu

69 Vasile Florea, Goya, Editura Meridiane, București, 1988, p.15

69 Vasile Florea, Goya, Editura Meridiane, București, 1988, p.16

satira spaniolă din vremea fericită a lui Cervantes, un spirit mult mai modern sau, cel puțin, mult mai căutat în epoca modernă, dragostea pentru insesizabil, sentimentul contrastelor violente, al spaimelor naturii și al fizionomiilor umane ciudat de animalizate din pricina împrejurărilor.” 70

Dupa o luptă necontenită cu răul, Goya a folosit timpul său pentru a nu se putea șterge numele său din istoria artelor. Romanticii francezi, realiștii, impresioniștii, expresioniștii, suprarealiștii, toți îi datorează câte ceva lui Goya. 71

Toulouse Lautrec

Henri de Toulouse-Lautrec a fost un artist francez cunoscut pentru litografiile , ilustrațiile și afișele sale, ce prezentau viața de noapte decadentă a Parisului (sec. XIX). Ca artist de avangardă, Toulouse-Lautrec a dus o viață activă și neconvențională. Lucrările sale provocatoare înfățișează teatrele, cabaretul, bordelurile și cafenelele din cartierul Montmartre ale Parisului. Activitatea sa nu poate fi încadrată în vreo categorie schițată. Nu este nici manierism, nici impresionism sau simbolism. El acordă o deosebită importanță desenului. În cazul afișelor, se simte influența stampelor japoneze în ceea ce privește spațiul plan și arabescul. 72

Acest artist exporează în principal zonele limită ale societății, în căutarea sufletului vieții moderne.

Dintre impresioniști, Lautrec este mai aproape de cei în ale căror tablouri figurile predomină față de peisaje. Printre sursele sale de inspirație se numără și Carpaccio, Rembrandt sau Frans Hals, dar și arta gotică și maeștrii graficii japoneze. Lautrec își confruntă pictura cu curentele noi, contemporane. La începutul anilor 90 se află în apropierea nabiștilor și a simboliștilor, ceea ce a avut ca rezultat o utilizare mai armonică a culorilor. Litografiile sale devin mai decorative, începe epoca lor de strălucire. Nu se rupe de temele aflate aproape de naturalism, folosind în același timp formele sintetice în armonie cu ironia sa caracteristică. 73

Toulouse-Lautrec se deosebește de impresioniști prin folosirea culorilor aprinse, mai puțin naturaliste, mai expresive și prin importanța acordată desenului și liniei: el simplifică contururile și pune culoarea în aplaturi intense. În opera sa de artist de afișe se

observă influența stampelor japoneze (spațiul plan și rolul arabescului), odată cu apogeul

70 Lionello Venturi, Pictori moderni, Editura Meridiane, București, 1968, p. 21

71 Goya, de Vasile Florea, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1988, pag. 27

72 Istoria vizuală a artei , Enciclopedia RAO, București, 2007, p.364

73 Mari pictori nr.8, Editura Publishing services SRL, București, 2000, p. 29

cafe-concert-ului și dezvoltarea publicității.

Petrece mult timp în Montmartre: realizează portrete și realizează lucrări cu o morală tulbure: scene de bordel, clasele sociale într-o confruntare între burghezi și femeile din popor.

Prin operele sale el descrie mutațiile societății, constatări realizate prin căutările sale. Tehnica desenului colorat și subiectul: imaginea femeii.

Ex: „În salonul de pe strada Moulins”, de Henri de Toulouse-Lautrec, 1894, Muzeul Toulouse-Lautrec, Albi

Observăm în această lucrare cum artistul creează un volum definit prin coloane și oglinzi, într-o încadrare fotografică, al unui spațiu de interior, închis. Figurile femeilor sunt pasive (două perechi de personaje cu atitudini identice): plictiseala care domină acest univers feminin. Dominanta cromatică de roșuri nesaturate, urme albastre, saturația celorlalte culori, linii care definesc figurile care creează o imagine directă în ciuda mascării corpurilor, imagine a unui erotism nestăpânit.

Ex: Yvette Guilbert salutând publicul, de Henri de Toulouse-Lautrec,1894, Muzeul Toulouse-Lautrec, Albi

Prin câteva linii colorate: de creion și câteva pete de culoare (verde, oranj, roșu), Toulouse-Lautrec scoate în evidență trăsăturile caracteristice ale cântăreței. Portretul și scena sunt simplificate până la caricatura reprezentând o pasăre de noapte a Parisului. 74

Toulouse-Lautrec simplifică liniile de contur și așează culoarea uniform, aplatizat. Influența stampelor japoneze, în privința arabescului și a spațiului plan, se simte mai ales în opera sa de afișist care coincide cu dezvoltarea publicității. 75

Desenele lui Lautrec sunt aproape de caricatură din acest motiv având probleme în timpul cursurilor de pictură clasică. Nu era interesat de copierea fidelă a realității ci surprindea anumite aspecte ale acesteia, pe cele sugestive. Avea toate calitățile pentru caricatura socială. Are un sentiment de repulsie față de falsele înfrumusețări ale lumii înconjurătoare. 76

La Goulou intrând la Moulin Rouge o reprezintă pe vestita dansatoare de cabaret între două personaje feminine secționate de cadrul tabloului și tratate sumar. Personajul central însă este luminos, cu bogate treceri de la un ton la altul, iar culoarea nu mai e pusă uniform, ca într-un afiș, ci este liniară și sugerează atmosfera. 77

74 Istoria vizuală a artei, E. Rao, 2003, pag. 364

75 Istoria vizuală a artei , Enciclopedia RAO, București, 2007, p. 365

76 Mari pictori nr.8, Editura Publishing services SRL, București, 2000, p. 29

77 Lionello Venturi, De la Manet la Lautrec , Editura Meridiane, București, 1968, p.144

Yvette Guilbert îi servește ca model pentru multe desene și litografii. Yvette Guilbert cântând ”Linger, longer, loo” este schița unei litografii cuprinsă într-un album dedicat cântăreței și poate cel mai bun portret al artistei. Pictorul o reprezintă simplu, prin câteva trăsături de penel. Culoarea diluată cu terebentină accentuează expresia feței, de altfel singura lucrată mai în amănunt. 78

Restul corpului este desenat cu linii precise și deosebit de expresive.

Ex: „ La Moulin Rouge” (1889-1890)

Tabloul ilustrează tehnica de desen bazată pe contrast a lui Lautrec. Artistul aduce în concordanță două tipuri de exprimare picturală: limbajul ilustrației și cel al caricaturii. Îmbină linia ironică și regulile mai „nobile”. 79

Galeria de creații:

„Au Moulin Rouge” (1864-1901), tehnica creion

„Portretul lui Louis Pascal” (1891)

„Balerina” (1893)

„Dolly, cântăreața din cafeneaua Star Le Havre” (1899)

„La circul Fernando” (1888)

„Aristide Bruant la cafeneaua des Ambassadeurs” (1892)

„La Moulin Rouge” (1892-1893)

„Salonul din Rue de Moulins” (1894-1895)

78 Mari pictori nr.8, Editura Publishing services SRL, București, 2000, p. 21

79 Mari pictori, Viața, sursele de inspirație și opera, Henri de Toulouse-Lautrec, Nr. 8, p. 11

„Separeu la cabaretul „Le Rat Mort”” (1899)

Henri de Toulouse-Lautrec a fost una dintre cele mai fascinante și colorate figuri ale artei de la sfarsitul sec. XIX. Având titlul nobiliar din naștere, bolile și accidentele din copilărie i-au lăsat alegerea artei drept cariera de urmat în viața sa. A locuit și a lucrat în Montmartre și a creat multe lucrări colorate a personajelor de noapte ale orașului, preferații săi fiind artiștii de music-hall. A creat frumoase serii de afișe, care i-au adus celebritatea la vârsta de 25 de ani.

Lautrec a realizat: pasteluri, litografii, desene, portrete, scene de bordel, nuduri.

Ex: „Vincent van Gogh” (1897)

Observăm în această lucrare că artistul prefera să folosească tușe scurte, suprapuse, decât liniile lungi, groase specifice tablourilor sale.

Ex: „Tânără cu mănuși” (1901)

Litografia este o tehnică care presupune desenarea cu un creion pe bază de ceară pe o daltă de piatră. Se pot realiza litografii alb-negru sau litografii colorate. Lautrec a realizat peste 300 de litografii.

Ex: Afiș care o reprezintă pe dansatoarea Jane Avril

Lautrec desena fără încetare. Unele desene sunt realizate independent, dar majoritatea sunt schițe pentru litografii și tablouri. Desenele sunt ca niște caricaturi care exprimă gesturi sau expresii, abia schițate din câteva linii. Folosea: creion, tuș, creioane colorate sau cărbunele. De obicei folosea mai multe materiale în același desen.

Ex: „Autoportret” (1896) 80

La sfârșit de secol XIX tehnica reproducerii a cunoscut o mare dezvoltare: desene și schițe în reviste și ziare, litografii în caietele-program ale teatrelor, afișe pe pereți. Toulouse-Lautrec s-a adaptat noilor forme de comunicare.

Soluțiile pe care le găsește Lautrec în tehnica afișului sunt foarte îndrăznețe. Sintetizează desenul aproape abstractizându-l și corelează tușele uniforme cu arabescul liniilor. Simplitatea compoziției și decorativismul formelor surprind și atrag privitorul. Prima lucrare independentă, „La Gouloue în Moulin Rouge” a avut un succes răsunător. Stilul compact corespundea perfect funcției reclamei-afiș.

Creația lui Lautrec a inspirat desenele lui Egon Schielle, arta lui Edvard Munch

80 ArtGallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr. 22, Toulouse-Lautrec, Ed. DeAgostini, pag. 23

sau pictura lui Picasso. 81

„Culorile, tehnica și disponibilitatea pentru desen au ca rezultat opere deosebit de originale, a căror frumusețe…apare misterioasă, neprietenoasă chiar.” Spunea Felix Fenelon, Critic de artă.

Jules Roques scria: „Este o fericire pentru umanitate ca există puțini artiști de genul său. Talentul lui Lautrec, căci ar fi absurd să i-l negăm era un talent nefast, cu o influență pernicioasă și întristătoare.”

Poate ca oamenilor vremurilor sale nu le-a plăcut să vadă magia oglinzii scoase la iveală cu fețele ascunse, imaginea oamenilor mai puțin avantajoasă. 82

Mesaje incluse în opera de artă

1.3.1. “Seria” tablourilor “Gara Saint-Lazare”, Claude Monet

Seria tablorilor “Gara Saint-Lazare” (1876-1877), de Claude Monet reprezintă o serie de tablouri cu aceeași temă comună: reprezentarea unei gări pline de aburi și de lumini colorate. Ex: “Podul Europa, gara Saint-Lazare”, “Gara Saint-Lazare”. Calea ferată apare în sec. al XIX-lea. În Franța prima linie ferată datează din 1823. Marile rețele de căi ferate sunt create între 1837-1848, iar la Paris, se inaugurează pentru calători gara Saint-Lazare.

Pentru pictorii impresioniști, care practică o artă vizuală, care depinde de prezentul clipei și care studiază natura ca subiect al tabloului, trenul devine o nouă temă.

Trenul este un simbol la acea vreme a modernității. Ex: Ploaie, aburi, viteza, de Turner (1844, Londra, National Gallery) și Calea ferată, de Manet (1873, Washington, National Gallery). 83

81 Mari pictori nr.8, Editura Publishing services SRL, București, 2000, p. 30

82 Toulouse-Lautrec, de Modest Morariu, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1980, pag. 23

83 Istoria artei: pictura, sculptura, arhitectura, Ed. Rao, 1998, pag. 224

Impresionismul sub raportul analizei estetice determină regenerarea paletei, reintroducerea luminii și a umbrelor colorate, afirmarea unei sporite libertăți interpretative. Renunțarea la contur și modele, fragmentarea și juxtapunerea tușelor, subordonarea obiectelor față de ambianță definesc structura imaginii impresioniste.

“A trata un subiect pentru ton și nu pentru subiectul însuși, asta-i distinge pe impresioniști de ceilalți pictori.” (G. Riviere)

Cultul motivului exprimă reacția față de desprinderea de subiectele artei academic și față de convenții. Încercarea de a înregistra într-o imagine mișcarea atmosferică a aerului prin descompunerea luminii colorate constituie un mod de transfigurare liberă a realității. Există un fenomen care fuge și dispare ștergându-se orice fel de ierarhie între natură, om, obiecte. Un fenomen care duce la: pulverizarea, dematerializarea și pierderea formelor, împiedicând pictura monumentală (Cezanne) și aduce valorizarea jocurilor luminii pe obiecte. 84

În anul 1877, Claude Monet, prezent la cea de-a treia expoziție a impresioniștilor cu opt pânze cu același subiect: gara Saint-Lazare. Direcția în care merge Monet este de a sesiza prin gările sale “peisajul urban”, surprinzând mișcarea și lumina. În aceste pânze se observă gara cu trenurile ei și călătorii învăluiți într-o ceață colorată. Emile Zola scrie: “Se aude șuieratul trenurilor care dau năvală, se vede un nor de fum în marile hangare.” Claude Monet ne arată prin seria gărilor o serie de impresii, în care pictează cu sentimentul.

Monet caută, după ce l-a descoperit pe William Turner să exprime, să dea sensul unor fenomene limitate ca durată, sub lumini diferite și în momente variate prin seria sa de gări. Creează serii de lucrări pe același subiect. Monet realizează prima sa serie, a gărilor în 1876-1877, în care urmărește forma până la degradarea sa și sesizează realitatea prin intermediul atmosferei urmărind lumina. Monet face să dispară efectele de perspectivă facând să dispară contururile și modeleurile pentru a prezenta un spațiu-timp redus la două dimensiuni. Aburul sugerează prezența gării acoperind încet, încet călătorii și locomotiva.

84 Dicționar de estetică generală, Ed. Politică, 1970, pag.173

După ce a obținut acest rezultat Monet merge mai departe cu căutările transformărilor atmosferice ca un cercetător științific pe drumul unei mari descoperiri. Seriile nu sunt multiplicări în jurul unui motiv unic, ci este un ansamblu de elemente ca o compoziție cu peisaje văzute din momente și unghiuri diferite ale zilei și prezintă o coerență rațională, un alt fel de cercetare științifică, de data aceasta vizuală a aerului și luminii. Monet depășește instantaneul impresionist și reconstituie motivul. Pictura sa devine muzică, limita invizibilului și ne conduce spre o mișcare abstractă lirică apărută după cel de-al doilea război mondial. 85

Sentimentul de frumos pe care îl trăim în fața acestor serii ale gărilor îl atribuim emoțiilor pozitive și categoriei fundamentale ele esteticii de frumos. Aceste tablouri cu gări au expresia frumosului imediat și frapant, ca splendoare a nuanțelor, ca strălucire exuberantă a coloritului și tușele discrete învăluite în aburi. Un tot unitar este fiecare tablou cu gară în care este creată armonia și echilibrul. O armonie strălucitoare și învăluită în același timp discret în aburii alburii de ceață al locomotivei și călătorilor. Conceptul de frumos are configurația unei străluciri caleidoscopice, a unei iradiații multicolore a luminii care are încercări variate de definire cu neîncetate raportări a acestuia la alte valori. Platon considera frumosul și binele într-o neîncetată coeziune. Frumosul poate să semnifice: ceea ce place fără concept (la Kant), o întruchipare sensibilă a ideii (la Hegel), un echilibru între sublim și grațios (la R. Bayer), un izbutit estetic (T. Vianu). Concepția lui Tudor Vianu asupra frumosului a sugerat mereu că esența frumosului artistic vizează armonia pe care o degajă perfecțiunea. În sec. XIX frumoasele gări ale lui Claude Monet stârnesc sentimentul de frumos aproape de perfecțiunea echilibrului coloristic, prin dizolvarea formelor și dispunerea armoniei culorilor față de zonele de motiv sau centru de interes al tablourilor (tren, călători, cale ferată, gara, bucați de metal, aburi). Un gen de impresie frumoasă.85

“Domnișoarele din Avignon”,1907, Pablo Picasso (1881-1973), Muzeul de Artă Modernă, New York

85 Istoria artei: pictura, sculptura, arhitectura, Ed. Rao, 1998, pag. 225

84 Dicționar de estetică generală, Ed. Politică, 1970, pag. 173

„ Domnișoarele din Avignon”, 1907, este o lucrare în care, la prima impresie lasă acel sentiment de neliniște și impresia de violență. Picasso reia subiecte clasice (natură moartă, nud feminin, femei care se scaldă sau scene de harem), cu referire la Ingres, Cezanne, Matisse sau Derain. Artistul rupe concepția tradițională a artei și afișează transformări ale compoziției, o amprentă abstractizată, o nedeterminare.

Se justifică încadrarea tabloului „Domnișoarele din Avignon” între cele mai pasionante produse ale expresionismului din sec. XX. Cele două figuri centrale au corpurile plate, mai deformate, mai colțuroase, capetele primitive. Pictura lui Picasso este în istoria artelor punctul de la care pornește cubismul. Această transformare a formelor se explică prin faptul ca Picasso a considerat necesar să simplifice elementele tablourilor sale.

Ca punct de plecare pentru aceasta lucrare i-a servit lui Picasso sculptura neagră și pictura lui Cezanne, care sunt de fapt cele două mari influențe ale curentului cubism. 86

În această lucrare sunt forme geometrice și paleta de culori este limitată. Caracteristici ale compoziției: un personaj cu ochi iberici, personajele din dreapta de o urâțenie monstruoasă, sâni geometrici, conturul violet al personajului pictat în profil, masca femeii ghemuite, perdeaua fragmentată, o natură moarta simbolică. 87

Urâtul este categoria estetică apreciată ca corelativ al frumosului, asigurând un statul estetic. O teorie estetică a urâtului a fost schițată pentru prima dată de Friedrich Schlegel (1797), care considera că principiul artei nu îl constituie frumosul, ci îl constituie caracteristicul și interesantul, incluzând urâtul. Acestei categorii estetice i se permite o existență de sine stătătoare fiind pus în dependența de frumos. În tratatul lui Rosenkranz, Estetica urâtului (1853), urâtul este prezentat ca o medie între frumos și comic. 88

Pablo Picasso a realizat această lucrare în secret și a fost expusă publicului la Expoziția universală de la Paris, în 1937. Aceast tablou are mai multe în jur de 450 de schițe preliminare, schițe de idee și de compoziție cu personaje. Acestă lucrare este un tablou-cheie pentru arta secolului XX. Picasso a purtat o întreagă bătălie cu sine însuși, experimentând și având curajul de a aduce inovație, ceva nou: urâtul în artă. 89

Această lucrare, care marchează începuturile artei moderne, are o expresivitate între plasticitatea figurii umane și caracterul ei statuar. Artistul s-a inspirat din Les Bagneuses a lui Cezanne, Picasso creează o schematizare a corpului și de reducerea la forme și volume. Corpurile, câmpul vizual și culoarea se contopesc într-o singură unitate cu mai multe unghiuri

86 Picasso, Ed. Meridiane, Bucuresti, pag. 21

87 Art Gallery, Viața și operele marilor protagoniști ai artei, Nr.25, Picasso, Ed. DeAgostini, 2007, pag. 34

88 Dicționar de estetică generală, Editura politica, 1972, pag. 361-362

89 Istoria artei: pictura, sculptura, arhitectura, Ed. Rao, 1998, pag. 225

de vedere. Caracterul liric poate fi regăsit numai în mica natură statică de la baza tabloului.

În primăvara anului 1907, Picasso a realizat studiile preliminare, apoi a lucrat la acest tablou. Apoi Picasso a vizitat un muzeu etnografic cu sculpturi din Africa colonială franceză și a modificat trei dintre personajele tabloului. În iulie 1907 tabloul era gata.

Publicul care a văzut lucrarea a înțeles mesajul artistului exprimat prin expresivitatea tabloului. Contemporanii săi au considerat un caracter revoluționar al lucrării și au remarcat că pictura este înspăimântătoare și stranie. Chipurile personajelor reprezintă tipuri arhietipale, devenind motive și eliminând orice asemănare cu modelele sale. Dimensiunile personajelor sunt reduse. Cele două femei din partea dreaptă a lucrării seamănă cu sculpurile africane din muzeul etnografic, care l-a impresionat pe Picasso. Arta tribală a avut o atracție magică asupra artistului. “Daca reușim să dăm forma acestor spirite, ne eliberăm”, spunea Picasso. Deoarece deformările exprima energia vieții teama de moarte, Picasso a reușit să reprezinte pericolul prin intermediul personajelor feminine. 90

„S-a sfarsit cu iluzionismul: abandonarea clarobscurului, primitivismul, figurile colțuroase, deformarea fețelor, mijloace specifice pentru a crea volumele și corpurile au ca rezultat această prima pânză de exorcism … impunând o formă spaimelor noastre ca și dorințelor.” (Pablo Picasso)

Apoi a început pornind de la această lucrare arta sec. XX…

1.3.3.“ Number 3”, Jackson Pollock (1949), Hirchhorn-Museum, Washington D. C.

Lucrarea face parte din curentul Expresionism abstract. Rosenberg a botezat arta lui Pollock “pictură gestuală” (action painting). Pollock a denumit tehnica aceasta nouă: “metoda picurării” (dripping) și a folosit-o în 1946. Artistul a realizat o lucrare în care mișcarea este materializată și conservată în materie, pe care urmele lăsate pe pânză ne permit să o reconstituim: mișcarea timpului fizic. Artistul nu se află în fața tabloului, ci în interiorul lucrării sale, cu o cutie găurita, plină cu vopsele, sau cu o pensulă îmbibată în culoare, pe care le-a balansat ca pe un pendul deasupra pânzei așezate pe sol.

90 Arta, Istoria vizuala a artei plastice, Ed. Litera, 2011, pag. 432

El a realizat mai multe rețele de picături de culoare, într-o mișcare de dans, inspirată de clipa acelui moment, eliberată de orice reprezentare conștientă aparută în memoria sa. Pictura în acțiune urmărește o transpunere abstractă a stărilor sufletești printr-un proces pictural în care pictorul se trăiește pe sine drept conținut (tema, subiect) al artei sale.

Observăm un haos de culori: tonuri de roșu, portocaliu, negru, pete de culoare, linii curbe. Trebuie să analizăm tabloul cunoscând limbajul vizual. Cautăm planuri sau semne familiare pe care le putem identifica sau găsi prin asocieri. Lucrarea arată ca un labirint colorat, picurat. Linii pe care le urmărești cu privirea și descoperim noi drumuri. O grămadă de linii întretăiate. Simțim și ne gândim că lucrarea nu este un “mimesis” ci rezultatul unui proces de mișcare. 91

“Mimesisul” este un principiu estetic prin care arta este imitarea realului. Deoarece arta, ca imitație, ar fi doar adunarea fantasmelor, care țin de pasiuni și de simțuri și nu de rațiune, și ca atare, întunecă spiritul, îi ia limpezimea, Platon preconizează excluderea artei din Republica sa ideală. Pentru Aristotel “mimesisul” artei reprezintă o imitație cu o virtute generalizatoare mai mare decât cea a științelor. 92

Senzațiile pe care le provoacă asupra privitorului sunt asociate cu idei sau interpretările privitorului sunt deschise pentru a simți procesul înfățișat de tablou și spre mesajul iradiant al mesajului estetic. Pollock spune ca spectatorii “ar trebui să caute să descopere ce le propune tabloul…”. 93

Această lucrare o putem integra în categoria estetică “frumos”, care înseamnă armonie. Conceptul de frumos iși are ca și această lucrare propria lui structură, ca un fluid care străbate și alte înfățișări ale esteticului. Această lucrare prin dinamica și dansul frumos al urmelor de culoare, suprapuse ca un infinit labirint atinge acel sentiment de frumos. Privirea dansează așa cum a dansat însuși penelul acestui artist pe pânza sa. Printre teoria sec. XX formula lui Bayer, propune definirea sentimentului de frumos ca “lirism al perfecțiunii” (Traite d’estetique, Paris, 1956). Concepția lui T. Vianu, din estetica românească sugerează că frumosul artistic vizează armonia pe care o degajă perfecțiunea. În fenomenul artistic contemporan frumosul devine în ipostazele sale diferite din ce în ce mai mobil. Mobilitatea și dinamismul acestui concept aceentuează schimbările de perspectivă și de trasmitere a sentimentelor prin intermediul operelor de artă contemporane integrând privitorul în dinamica compozițiilor lucrărilor. 94

Pânzele lui J. Pollock se păstrează, ca operă finite autentice, mult mai mult decat creațiile dadaiste sau decât picturile suprarealiste, cu mijloacele lor mai tradiționale. Traiectoriile de culoare, se întretaie într-o mișcare spațială, realizează relații armonioase, iar suprafața este compusă cu multă rigoare, având o dinamică barocă și un procedeu non-conformist contemporan. 95

91 Istoria artei: pictura, sculptura, arhitectura, Ed. Hachette Livre, 1995, pag. 256

92 Dicționar de estetică generală, Ed. Politică, 1970, pag. 228

93 Istoria artei: pictura, sculptura, arhitectura, Ed. Rao, 1998, pag.257

94 Dicționar de estetică generală, Ed. Politică, 1972, pag. 133-135

95Dicționar de artă modernă, de Constantin Prut, Ed. Albatros, București, 1982, pag. 362-363

Evoluția tehnicilor artistice determinată de dezvoltarea tehnicii și tehnologiei

1.4.1. Tehnici de pictură:

1. Pictura cu culori (tempera/guașe/acrilice): Tehnica ud pe ud se poate aplica folosind tempera sau guașe sau acrilice pentru a crea transparente. Putem obține prin suprapunere foarte multe griuri colorate diferențiind cantitatea de apă și de culoare folosită pentru fiecare strat (culori diluate sau culori nediluate). Trebuie să se țină cont de timpul de uscare și de hârtia sau suportul folosit (lemn, sticlă, hârtie albă/colorată). 96

2. Pictura cu culori (tempera/guașe/acrilice): Tehnica de glazurare este un strat subțire și transparent de culoare. Cu ajutorul ei, valurile de ceață, pădurile scăldate în lumină și alte motive asemănătoare pot fi reproduse realist. 97

3. Pictura cu culori (tempera/guașe/acrilice): Tehnica granulației constă în aplicarea pe suportul de pictura a unor materiale sub formă de granule sau pulbere, înainte de a aplica culoarea. Această tehnică ajută la realizarea unor suprafețe cu reflexii (apa, zăpada), și să reproduceți pereți. Se aplică paste și geluri din comerț. 98

96 Pictură , materiale, tehnici, motive, Ed. Komet, 2000 , pag.24

97 Pictura , materiale, tehnici, motive, Ed. Komet, 2000 , pag.25

98 Pictura , materiale, tehnici, motive, Ed. Komet, 2000 , pag.27

4. Pictura cu culori (tempera/guașe/acrilice): Tehnica buretelui ajută elevii să creeze modele din cele mai diverse. Această tehnică este foarte potrivită pentru peisaje. Elevii vor da viață unor coroane dese de copaci sau valuri agitate spumegânde. Această tehnică poate fi folosită pentru: aplicarea vopselei sau ștergerea vopselei. În locul buretelui se poate încerca imprimarea cu alte bucăți de materiale tricotate, sau materiale rulate pentru a obține structuri interesante. Culoarea se va folosi sub forma de glazură sau ca impasto. 99

5. Pictura cu culori (tempera/guașe/acrilice): Tehnica sgraffito este, de fapt o tehnica de răzuire, care își are originea în domeniul arhitecturii. Așa numitele sgrafitti erau realizate pe pereți folosind diferite straturi colorate de tencuială, din care erau răzuite porțiuni pentru a reda niște imagini. Perioada de înflorire a acestei tehnici este epoca Renașterii italiene (de la închis la întunecat). 100

99 Pictura , materiale, tehnici, motive, Ed. Komet, 2000 , pag.28

100 Pictura , materiale, tehnici, motive, Ed. Komet, 2000 , pag.229

6.Tehnicile mixte se folosesc pentru ca permit realizarea de efecte neobișnuite, stimulează creativitatea și imaginația, prin exercițiile de experimentare. Trebuie folosite materiale de lucru care sunt compatibile, adică au aceleași proprietăți. Unele lucrări sunt realizate în tehnici combinate, minuțios detaliate, altele sunt schițate spontan. În același desen se pot folosi tehnicile: creioane grafiti și colorate, pasteluri și guașă, tempera sau acrilice. Uneori în anumite situații se poate aplica o culoare transparentă ca fundal iar peste un desen cu creionul. În alte situații se poate amesteca cărbunele cu pastelurile. În unele cazuri se îmbină cărbunele cu pastelul, argila roșie și ceară, aceasta din urmă adăugând textură lucrării și permițând zgârierea suprafeței. 101

Colajul, ca tehnică mixtă, oferă posibilități nelimitate de exprimare. Bucățile de hârtie sau alte materiale, lipite pe pânză, carton sau hârtie pot fi combinate cu intervenții în creion, creioane colorate, carioci, marker, culori acrilice, etc.

101 Donna Krizek, Compendium of Drawing Techniques, Search Press, 2012, p. 35

Pictura în straturi se mai numește și tehnica impasto. Culoarea se aplică nediluată, iar compozițiile sunt alcătuite din mai multe straturi de tempera sau acrilic. În funcție de grosimea straturilor, cele de dedesubt se întrezăresc, ceea ce produce efecte de prelucrare a suprafeței în diferite moduri: culori alăturate/juxtapuse, straturi suprapuse.

În planul teoriei desenului și a picturii, a unui fenomen analizat: semnificația și importanța desenului în raport cu compoziția suprafeței tabloului și a expresivității sale cromatice sunt componentele fundamentale ale alcătuirii imaginii plastice: desenul, culoarea, compoziția (raporturile și relațiile dintre desen și culoare, dintre cromatică și forma). Desenul și culoarea este un tip de libertate. Arta picturii și a desenului ar fi fost sărace făra inventivitatea unui Picasso, suplețea liniară ori expresia și mișcarea personajelor din desenele în peniță ale lui Rembrandt. Instinctul artistic îl putem percepe ca pe un talent plastic specific unei arte care se bazează pe exercițiu continuu.Vom face diferența între gri neutru, gri mediu, gri colorat obținând tonalități diversificate, care migrează între cald și rece, între întuneric și lumina, între închis și deschis. Din culorile pure obținute prin descompunerea luminii: ROGVAIVi se obține tenta, nuanța și tonul cromatic. Armonia și echilibrul pot fi dirijate prin alegerile noastre: nuanțe închise sau deschise, apropierea tonurilor (atmosfera calmă), depărtarea luminozității tonurilor (expresia tensionată, căutarea luminii prin contrast), repartizarea cantităților, formelor, proporțiilor, stabilirea relațiilor dintre desen și culoare, forme și cromatica, centrele de interes. Exercițiul studiului naturii, ca și punct de reper, precum și asimilarea/desprinderea teoriei desenului și teoriei culorii, ne va purta pașii prin imaginile vieții noastre de zi cu zi. Chimia modernă a produs o serie de culori de o intensitate de neimaginat de către pictorii din veacurile trecute și de o rezistență deosebită la factorii extremi de degradare (umezeală-uscăciune, lumina-întuneric, poluare atmosferică).

Armonia înseamnă acorduri bine calculate, gândite și nu policromie. Știința picturii, simțul măsurii desenului și capacitatea de a comunica se dezvăluie lumii prin rezultatul muncii artistului. 102

1.4.2. Tehnici ale desenului

„Desenul poate fi de sine stătător, în timp ce culoarea fără desen rămâne ceva nevertebrat. Desenul este mai cinstit decât culoarea, fiind mai controlabil.” (Theodor Pallady, Jurnal) 103

Înțelegerea desenului prin tehnicile sale este necesar pentru a înțelege operele marilor artiști din istoria artelor. Observăm rezultatul final atunci când privim o operă de artă, dar sunt mai multe schițe sau etape premergătoare procesului de creație pe care trebuie să le înțelegem.

Elevii manifestă un interes mare pentru tehnicile de executare a desenului sau a culorii. Se pot folosi tehnici care să îi ajute să-și manifeste mai pregnant sentimentele, emoțiile, personalitatea. Experimentarea de tehnici noi duce la eliminarea plictiselii și dezvoltarea creativității. 104

Tehnicile desenului sunt realizate cu două mijloace de exprimare primare: unul pricipal (linia și planul valorat) și unul secundar (culoarea). Desenul nu poate fi separat de pictura, nu poate fi separat de gravură, care folosesc aceleași mijloace de expresie dar alte tehnici.

Creionul a permis artiștilor să-și desfășoare stilul liniar propriu calităților lor artistice. Creionul este potrivit pentru desenul de experiment sau de schiță, liniile greșite putând fi șterse ușor. Desenele executate în creion tare dau impresia unor lucrări realizate în

102 Curs de desen, de Traian Brătean, Ed. Polirom, 2010, pag.88

103 Curs de desen, de Traian Bradean, Ed. Polirom, 2010, pag.7

104 Alexandru Tohăneanu, Metodica predării desenului Editura Didactică și pedagogică, 1971, p. 32

condei de argint. Acest tip de creion a fost preferat ca să reînvie arta maeștrilor italieni ai Renașterii timpurii. 105

1. Desenul în creion este o tehnica foarte simplă de folosit de elevii de gimnaziu sau de maeștrii artei fiindcă se pot realiza nuanțe și prețiozități. Există creioane de diferite durități, tari sau moi, care lasă urme pe hârtie fine de un gri deschis până la urme de negru, realizându-se tonuri între alb și negru.

2.Desenul în cărbune este realizat cu cărbune, care este obținut prin arderea lemnului (de nuc, salcie, mirt, prun și merișor, tei). Cărbunele permite o desenare rapidă, se poate șterge cu ușurință și se poate estompa cu degetul pentru obținerea suprafețelor plane. Se poate lucra și cu latul cărbunelui pentru a obține rapid pete compacte. 106

Daca liniile desenului sunt prea întunecoase atunci pot fi luminate prin bătăi ușoare ale hârtiei sau suflând asupra desenului. 107

Pentru a se aplica accente luminoase cu alte mijloace decât miezul de pâine trebuie fixat desenul cu fixativ. Accentele luminoase sunt scoase în evidență cu creta albă, creioane colorate sau culori de apă (pe hârtie albă sau colorată).

105 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 16

106 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 17

107 Donna Krizek, Compendium of Drawing Techniques, Search Press Ltd, 2012, p. 23

Desenul în cărbune a fost introdus și răspândit în Germania de Albrecht Durer, care cunoscuse această tehnică la Veneția. Artiștii germani, înclinați spre desenul riguros, liniar, cărbunele, cu linia lui groasă de efect pictural, nu prezenta interes. Aceasta tehnică nu prea a fost folosită în Germania. 108

În secolul XV maeștri tratau hârtia pentru a desena cu cărbune, cu o soluție de clei, iar la sfârșit tratau reversul foii cu aburi lipind astfel particulele de cărbune de hârtie. Accentele luminoase se obțineau cu creta albă sau cu culori netransparente. 109

În secolul XVIII desenele se treceau printr-o baie de soluție de gumă. Mai târziu s-a folosit făina diluată, apa de la orez, laptele smântânit, laptele de smochin.

Cărbunele este un material care se folosește la schițe, dar și pentru lucrări finisate, putând fi combinat pentru a realiza tehnici mixte.

3.Desenul în creta este un material foarte asemănător cărbunelui. Se cunosc mai multe tipuri de cretă: creta neagră naturală, creta albă naturală, bistrul, sangvina, pastelurile colorate.

Sangvina constă într-un amestec de ocru de fier și argilă măcinat și presat în formă de bastonașe, de culoare brun-roșietică. Tehnica era folosita în sec XV-XVI pentru studii de portrete sau nuduri cărora le conferă un aer natural. 110

De exemplu Autoportretul lui Leonardo da Vinci este o lucrare realizată în această tehnică. Se foloseau pentru această tehnică diferite suporturi colorate. Tehnica sangvina se folosește și se prelucrează.

Datorită caracterului lui pictural, desenul în cretă și cărbune, a căpătat o largă aplicație în studii. Michelangelo își realiza studiile de nud, cu efecte plastice, în cretă neagră și sangvină (studiile pentru Capela Sixtină). Leonardo și Giorgione foloseau cu predilecție creta. Durer a dus cu el în Germania, împreună cu cărbunele, și creta. Rembrandt și Rubens au folosit-o și ei, primul ca pe un mijloc de desen propriu-zis, iar al doilea pentru posibilitățile picturale oferite de aceasta.111

Ca tehnica de desen creta se aseamănă cu cărbunele dar nu poate fi combinată ca tehnica mixtă împreună cu grafiti. Suprafețele au un aspect catifelat. Se va accentua cu alb parțile luminoase sau cu tempera albă. Desenul în cretă trebuie fixat. Astăzi este cunoscută ca tehnica de desen creta se aseamănă cu cărbunele dar nu poate fi combinată ca tehnica mixtă împreună cu grafiti.

108 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 20

109 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 19

110 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 22

111 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p.23

Suprafețele au un aspect catifelat. Se va accentua cu alb parțile luminoase sau cu tempera albă. Desenul în cretă trebuie fixat. Astăzi este cunoscută drept tehnica pastelului și se găsește într-o varietate de culori și forme. Pastelurile sunt de două feluri: uscate și uleioase. 112

4.Desenul cu pensula are autonomie ca tehnica de desen în planuri și valori. Această tehnică se situează între desen și pictură atât în privința materialelor, cât și al caracterului imaginilor. Linia a fost un mijloc necesar de exprimare în desen iar valoarea unor planuri juca un rol secundar. Artiștii au apelat la laviu, care este începutul desenului cu pensula. Cu cât era mai sumar desenul, cu atât se modela mai amplu cu pensula până când tehnica desenului cu pensula a devenit independentă. Pentru tehnicile liniare se folosesc pensule cu vârf ascuțit iar la lucrările de mari dimensiuni, cu planuri întinse, pensule late. Ca suport se folosește hârtia. Chinezii, maeștri ai acestei tehnici încă din evul mediu, folosesc mătasea. Desenul poate fi schițat în prealabil cu creionul sau cu penița. Tușul negru chinezesc este cel mai utilizat pentru această tehnică. Dacă desenul se execută direct în pensulă, se începe cu tonurile mai deschise, diluate. Porțiunile prea întunecate pot fi deschise prin spălare cu apă curată și pensulă.113

Desenul trebuie făcut cu o pensulă cu vârf subțire. După uscare, se lucrează cu o pensulă rotundă aplicându-se straturi de laviu.114

Desenele făcute cu pensula semiuscată presupun un consum redus de tuș, cerneală sau alt colorant. Pensula se șterge de o bucată de hârtie absorbantă executându-se desenul cu restul de culoare. Linia capătă astfel un aspect diafan, vaporos. Desenele realizate astfel urmăresc efecte de lumină și umbră, lăsând la o parte contururile.115

112 Donna Krizek, Compendium of Drawing Techniques, Search Press Ltd, 2012, p. 44

113 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 34

114 Donna Krizek, Compendium of Drawing Techniques, Search Press Ltd, 2012, p. 88

115 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 35

Folosirea pensulei ca unealtă de desen independentă s-a observat și dezvoltat inițial în Italia. Studiile de peisaj ale lui Lorrain și Poussin oferă un exemplu de tratare plină de efect a luminilor și umbrelor. Dar Rembrandt a fost acela care a promovat larga desfășurare a artei desenului cu pensula.116

În secolul al XVII-lea desenul cu pensula a fost mult utilizat în nordul Italiei. În secolul următor a fost promovat de pictorul peisagist Caspar David Friedrich iar odată cu impresionismul această tehnică a cunoscut o largă utilizare.117

5. Desenul în creioane colorate este folosit de elevi din clasele preșcolare și clasele primare, învățământul gimnazial. Toți elevii au în ghiozdane creioane colorate mereu. Aceasta tehnică nu necesită amestecarea cu apă sau folosirea paletei. Se folosește pe uscat și pe hârtie albă sau în nuanțe pastelate. Pot înfrumuseța desenele alb-negru. Creioanele colorate se găsesc într-o mare varietate de culori și diferă în consistență. Capacitatea de ștergere depinde de tipul de creion. Este posibila o varietate de linii precise, cu contur clar, spontane, ca în cazul schițelor, hașurate, drepte sau curbe etc. Unghiul în care se hașurează cu creionul este important, intensitatea este importantă pentru ca determină o trecere fină de la o nuanță la alta. Apăsarea puternică cu creionul colorat va face ca desenul să nu se șteargă. Această tehnică se poate combina cu desenul cu grafiti pentru zonele de griuri și umbre. Se pot aplica straturi succesive de culoare pentru o trecere fină de la o nuanță la alta, sau griurile colorate. Hașurarea paralelă sau încrucișată creează un aspect liniar și amestecul culorilor se face pe retină. Printr-o valorație deasă, fără spații între linii prin care să se vadă suportul, precum și prin suprapunerea straturilor de culoare, se obține un amestec delicat. Dacă se întinde cu o bucată de pânză sau cu un șervețel, albul hârtiei este acoperit în totalitate și amestecul va fi mai uniform.118

Desenul cu creionul permite realizarea unor lucrari cu exactitate fotografică. Hârtia pe care se realizează desenul cu creioane colorate poate fi diversificată ca și coloratură sau granulație pentru a obține efecte diferite.

Creioanele acuarelă pot fi folosite ca orice creion obișnuit sau diluate cu apă pentru obținerea unor laviuri colorate. Pentru desenele diluate cu apă hârtia mai groasă este specială pentru acuarelă. 119

Amestecurile dintre culori se fac mai întâi pe uscat (al secco) și apoi se adaugă apa pentru a obține difuzia culorilor și transparențe. Urmele lăsate de creion diferă de cele

116 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 36

117 Gunter C. D. Bollenbach, Desenul, Editura Meridiane, București, 1964, p. 36

118 Donna Krizek, Compendium of Drawing Techniques, Search Press Ltd, 2012, p. 28

119 Donna Krizek, Compendium of Drawing Techniques, Search Press Ltd, 2012, p. 29

lăsate de apă.

CAP.2 ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC

Limbajul este funcția de utilizare a limbii vorbite în raporturile cu ceilalți oameni. Înțelegerea cuvintelor impune o percepție clară și antrenează memoria semantică, imaginile, gândirea, rostirea, scrisul, desenul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă și voluntară. Stările afective influențează vorbirea și gândirea transmițându-le celorlalți mesaje. Limbajele proprii: limbajul vizual, limbajul muzical, limbajul programelor pe calculator, etc. Limbajul vizual conține o relație strânsă cu gândirea. Funcțiile limbajului sunt: funcția semnificativă, dialectica, practica, afectivitatea, funcția ludică și cathartică. Raportul dintre gândire și limbaj implică teorie ca: vorbirea și raționamentul, care sunt interdependente. Vom analiza procesul de gândire abstractă. Uneori avem o idee și nu găsim cuvintele pentru a o exprima. În timp ce vorbim, există un control al gândirii, care supraveghează ceea ce spunem: discernământul, pentru a putea fi coerenți și logici. De exemplu studiind mai întâi simbolistica formelor geometrice plane sau spațiale vom descoperi ca la baza desenului stă știința: geometria. Sistemele construite de om: piramidele lui Keops, Catedrala Notre Dame, Opera din Sydney, Versailles, Turnul Eiffel, bloburile (software-ul de modelare digitală creează infinite posibilități de proiectare a unor forme organice din natură pentru construcții; Ex: Lars Spuybroek: Pavilionul „Fresh H2O” al Expoziției Apei, 1997, Neeltje Jans, Olanda) au la baza formele geometrice care se aseamănă cu formele organice din natură: picături de apă, ramificațiile copacilor, fagurii de miere ale albinelor, formele norilor, formele frunzelor, scoicilor și se aseamănă cu sistemele sau mai bine spus cu ecosistemele naturale. Toate formele din lumea asta sunt gândite, iar omul cercetează și descoperă în conținutul acestor sisteme naturale noi înșiruiri și organizări ale formelor organice (structuri și funcții ale organismelor). Natura este uimitoare pentru că este creația lui Dumnezeu.

Rolul cuvântului în formarea gândirii este de a se asocia mereu cu aceleași obiecte sau ființe, ele direcționează atenția și înlesnesc operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația. Imaginile sunt variabile, dar cuvântul este un complex de sunete stabil. Gândirea nu poate progresa fără anume centre de organizare a sistemului de relații în jurul cuvintelor. Memoria vizuală conține imagini în creier. Atunci când un copil desenează o casă sau un copac el realizează niște asocieri între elementele din imaginile cunoscute până atunci sau poate desena din imaginație sub influența creativității o formă nouă de copac cu altfel de ramificații sau o nouă formă de casă geometrizată sau organică.

Având în vedere funcția limbajului vizual de comunicare, de realizare a unor relații de asociere între termeni și semnificații ale imaginii vom distinge foarte clar interdependența gândirii și a imaginației. Un copil care învață să deseneze, să schițeze prin desen anumite bucăți dintr-o imagine mentală, învață așa cum învață să vorbească, să articuleze cuvinte, propoziții, fraze, texte, carți, etc. Procesul de învățare este de fapt organic, adică pentru toata viața. Putem să asemănăm învățarea limbajului vizual cu etapele de creștere a unei semințe plantate în pământ. De ce are nevoie acea samânță să crească? Ce ajută din mediul ei înconjurător la creșterea și dezvoltarea în mod normal, natural și armonios a acelei plante care, într-o zi va da ea la rândul ei noi semințe. În mediul ei trebuie: apa în diferitele ei stări, pământul cu solul bogat în nutrienți, vântul, lumina soarelui. Natura care este de fapt mediul plantei va asigura creșterea și dezvoltarea plantei în mod armonios. Ciclul sau procesul vieții se va repeta de la an la an. Așa se va întâmpla și cu copilul care învață un nou limbaj: Limbajul vizual. Mediul pe care profesorul îl va crea în jurul copilului, acesta îl va ajuta să se dezvolte și să creeze mai departe propriile sale roade. Elevul va avea nevoie de: exerciții sau schițe după imagini din albume sau după elemente naturale: crengi, scoici, mere, flori; planșe explicative ale profesorului sau planșe model ale altor elevi din alte generații de elevi; tema, subiectul sau obiectivul foarte clar formulat; explicații prin metodele didactice de asociere a temei cu alte lucrări ale unor artiști; biblioteca; muzeul; plimbări în natură; manuale cu materia organizată în sisteme de lecții; explicațiile profesorului, voință; motivație; talent. Mai este nevoie de acea triada psihopedagogica: profesor-elev-părinte.

Culoarea ca limbaj

1.Simbolul cromatic și informația semantică

Dacă încărcătura estetică are la origine particularitățile, amprenta sau pecetea creației individuale, semnificația simbolică este de esență colectivă (exceptând arta cultă), aparține unui anumit spațiu socio-cultural care, prin asociere, impune un sens precis semantic culorii. În acest caz simbolica se generalizează prin repetare și tradiție, fiind însușită de fiecare prin învățare și nu prin intuiție.

2.Geografia și vocabularul semnificațiilor simbolice ale culorii

Este suficient de clar faptul că circulația și persistența simbolurilor cromatice în anumite zone sunt determinate de factorii socio-culturali și, astfel, se explică asemănările, dar și deosebirile. Asemănările se datorează unor influențe sau puncte comune de plecare, în timp ce diferențele țin de particularitățile specifice, de factură psihică a fiecărui popor. Mozaicul final ar oglindii particularităților etnologice în cazul simbolicii populare și pe cele psiho-sociale, în cazul semnificațiilor individuale din arta cultă.

Sunt binecunoscute, de exemplu, perioadele albastră și roz din activitatea de început a lui Pablo Picasso, care l-au caracterizat estetic și artistic, devenind simboluri ale creației sale.

Pentru istoria artei românești este cunoscută perioada albă a lui Nicolae Grigorescu rezultată, după unii, dintr-o îndelungată elaborare, după alții, dintr-o slăbire treptată a acuității optice pentru culoare. Pentru pictorul nostru ea caracterizează ultima etapă de creație, simbolizând așezarea și liniștirea spiritului după munca sa artistică și ale permanentelor căutări de o viață.

Hans Ioachim Albrecht, preocupat tocmai de această problemă, încearcă să descifreze în lucrarea Culoarea ca limbaj, sensurile unor lucrări abstracte ce, în unele cazuri nu permit nici un fel de asociații de conținut sau formă.

Din punct de vedere cromatic, în legătură cu opera amintită, avem o imagine de ansamblu care, treptat, se grupează într-o suprafață dreptunghiulară ce-și descoperă în mod gradat conținutul. Părerea finală a lui H. I. Albrecht amintește în parte pe cea a lui R. Berger privitoare la modalitatea de pătrundere a conținutului informațional al unei opere de artă care prezintă un anumit grad de dificultate. Din cele două puncte de vedere în abordarea unui tablou, cum le numește H. I. Albrecht, îl amintim pe acela ce se referă la analiza felului de construire a lucrării, la ideea de bază și realizarea acesteia în concepția și creația artistului.

Din considerente asemănătoare nimeni nu se îndoiește de autenticitate ale amurgurilor lui N. Grigorescu, sau de reflexele metalice din unele naturi statice ale lui Gheorghe Petrașcu.

Funcția analogică face ca, în mintea noastră, imaginile obiectelor să figureze datorită repetării seturilor perceptive, cu aceeași simbolistică cromatică. Din această cauză reacționăm negativ față de atribuirea unor culori arbitrare lucrurilor. Este greu să acceptăm, chiar ca licență artistică, imaginea unui cer verde, a unor cai albaștri, a unor copaci gri sau a unor oameni portocalii.

Dacă analogia cromatică este mai ușor de realizat în arta figurativă, nu este exclus ca această modalitate să fie utilizată și în viziunea abstractă.

Culorile influențează și senzațiile de departare-apropiere aparente a lucrurilor. Astfel, dacă o pătură de culoare albastru-închis depărtează, alta, de un albastru-deschis dă o impresie de ușurare fizică, apropiere; obiectele roșii dau senzația că sunt mai aproape decât cele verzi.

Cu aceste câteva observații asupra conținutului informațional, vizual al culorii dorim să subliniem că sensul simbolic al culorii acționează în această sferă de semnificații pe un număr restrâns de situații, cunoașterea (condiționată) prin asocierea și însușirea informațiilor culturale, dominând actul decodificării sensurilor cromatice, așa cum constatăm că diferă emiterea și receptarea mesajului estetic la fiecare individ. 120

2.1 Linia si punctul

Ce este linia?

Linia este un element de limbaj plastic, o trăsătură simplă și continuă realizată pe o suprafață, cu un instrument, trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect. 121

În desenul decorative întâlnim linia, care poate fi: subțire, îngroșată, dreaptă, curbă. Linia sau punctul sunt folosite ca mijloc de ornamentație, de exprimare și de expresivitate.

Care este rolul liniei în compoziție?

Rolul liniei în compoziția plastică sau decorativă: linia ca ornament, linia ca obiect este de element de construcție. Linia poate sugera: forma, volumul, culoarea, valoarea.

Între linii se stabilesc diferite relații vizuale: mare-mic, aproape-departe, greu-ușor. Liniile pot fi folosite după criteriile compoziției decorative: repetiția, alternanța, simetria, asimetria. Dacă organizăm liniile se pot crea compoziții cu elemente: ordonate-dezordonate, statice-dinamice.

Exemple de artiști care folosesc linii de diferite tipuri în operele lor de artă: Albercht Durer, Vincent Van Gogh, Henri Matisse, Fernand Leger, Pablo Picasso etc.

Linia putem să considerăm că este constituită dintr-un șir de puncte juxtapuse. Linia sugerează forme și idei, volumul, spațialitatea, materialitatea, mișcarea. Tipuri de linii: linie continuă, linie modulată, linie compusă, linie hașurată.

Întâlnim diverse tipuri de linii care au semnificații diferite: linia orizontală- stabilitate, liniște; linia verticală- echilibru, înălțare; linia oblică- mișcare, dinamism, instabilitate, nesiguranță, neliniște; linia sinuoasă- mișcare continuă, fluiditate; linia paralelă- armonie, ordine; liniile dispuse în cercuri concentrice ori în spirale exprimă ritm evolutiv, de dezvoltare, expansiv; liniile difuze-moliciune, transparență; linia frântă-ritm puternic.

Liniile pot fi: verticale, orizontale, oblice, drepte, frânte, sinuoase, spiralate,

120 Limbajul culorilor și al formelor, de Dan Mihăilescu, București Ed. Rao, 1998, Pag. 22

121 Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, București, 1984, pag. 110

lungi, scurte, subțiri, groase, energice, clare, sensibile, difuze, în duct continu sau întrerupte,paralele, intersectate, suprapuse etc. Expresivitatea liniei este determinată de: mișcare, tensiune, ritm, contrast, de formă, de mărime, de valoare, de culoare.

Exemple de opere de artă:

-“Ie românească” de Henri Matisse;

-“Compoziție în roșu, galben, albastru” de Piet Mondrian;

-“Dansatoare” de Edgar Degas;

-“Două fetițe” de Vincent van Gogh;

-“Vioara roșie” de Raul Dufy;

Ce este punctul?

Punctul este un element de limbaj plastic, care are semnificația unui început, a unei origini.

“Izbind într-un zid cu un burete înmuiat în culori, nu se face oare pe zid o pată unde să apară un frumos peisaj?” 122

Punctul poate fi: pasiv, static, dinamic. În compoziție punctul poate fi:

Element principal sau secundar;

Element subordonat; (structurarea suprafeței, a liniei, a compoziției)

Ce metode și tehnici folosim pentru a folosi punctul în compoziție?

Prin utilizarea punctului se pot obține diferite efecte: aerat-concentrat, mic-mare, ordonat-dezordonat.

Subiecte de lucrări pe care le putem realiza în cadrul orelor de educație plastică: Mingi de plajă, Jocuri cu baloane, Umbrele, Ouă de Paști, Ciulini pe câmp, Plajă de nisip.

Metode și tehnici de obținere a diferitelor puncte: pulverizare, stropirea, colajul, șablonul, amprentă;

Expresivități și semnificații ale punctului în compoziții: început, sfârșit, limită, germinație, concentrare.

Cum poate fi punctul?

Punctul poate fi: element singular, element de construcție ( tehnici: pointilism, mozaic, colaj tip mozaic ), element care sugerează mișcarea sau volumul. Punctul ca și liania este un element de limbaj plastic indispensabil care este folosit în orice lucrare de artă plastică. 123

Punctele, ca și liniile, ca și petele de culoare creează anumite efecte în

122 Leonardo da Vinci, în Tatarkiewicz, III, pag. 225, în I. Șușală și O. Bărbulescu, Dicționar de artă, Editura Sigma, București, 1993

123 Manual pentru clasele V-VIII de Educație plastică, de Pavel Victor, București, Ed. Didactică și pedagogică, 1997, pag. 11

antiteză, în compoziții: mărire-micșorare, apropierea-depărtarea, efectul de spațialitate, greu-ușor, jos-sus, ordine-dezordine, aglomerat-aerat, static-dinamic.Exemple de opere de artă:

“Floarea soarelui” de Franco Bocchi

“Parlamentul din Londra” de Andre Derain

“Circul” de Georges Seurat

În artele plastice, punctul fiind un semn, are anumite semnificații: ( Ex: “Adorația magilor” de Rubens, “Un zugrav” autoportret de Ștefan Luchian, “Puncte în arc” de Kandinsky, “Serată snoabă”1944 de Joan Miro)

S-au născut din folosirea acestor elemente de limbaj plastic ca elemente de limbaj vizual în compoziții două curente artistice: pentru linie curentul Expresionism, iar pentru punct curentul Pointilism. Divizionismul sau Pointilismul are ca reprezentant pe Georges Seurat, care descoperă fenomenele luminii, ale imaginii vizuale în altă manieră, ca un adevărat inginer al culorilor. El divide pata de culoare, o împarte, o secționează în părțile component ale culorilor de bază: roșu, galben și albastru și pictează cu puncte diversificate coloristic și asocieri de pete mici de culoare pentru a reda pe retina ochiului privitorului culoarea dorită. Ex: O după-amiază de duminică pe insula Grande Jatte (1884-1886), Art Institute, Chicago.

Pentru Expresionismul abstract avem ca reprezentant al utilizării liniilor în pictură pe Jackson Pollock, reprezentant al curentului Action Painting. Ex: Numer 3 (1949) Hirschhorn-Museum, Washington. Lucrările sale representative au un haos de linii diverse ca și formă sau culoare rezultate printr-un process de mișcare al liniei. H. Rosenberg a denumit arta lui Pollock o pictură gestuală, prin tehnica metoda picurării și a mișcărilor din penson.

2.2 Pata de culoare

Culoarea este o însușire a luminii determinată de compoziția ei spectrală, care este percepută diferit în funcție de radiațiile de pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite.

De câte tipuri sunt culorile?

Culorile sunt de mai multe tipuri:

1. Culori primare (de bază): R, G, A;

2. Culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, două câte două): R+G=O, G+A=Ve, R+A=Vi;

3. Culori binare de gradul II: se obțin prin amestecul fizic al unei culori primare cu una din culorile vecine binare de gradul I;ex: R aprins; 123

123 Manual pentru clasele V-VIII de Educație plastică, de Pavel Victor, București, Ed. Didactică și pedagogică, 1997, pag. 22

4. Culori terțiare: se obțin prin amestecul culorilor binare de gradul I, două câte două (ex: Ve+O= ocru, siena; O+Vi=maro R etc.);

5. Culori complementare: sunt culori așezate diametral opus pe cercul cromatic al lui Itten; Teoria lui Ch. Bourgeois este că lumina albă conține cele trei culori elementare și generatoare de lumină, R,G, A, fiecare dintre ele sunt o parte complementară, prin raport cu culoarea care-i corespunde pe cercul cromatic al lui Itten: G-Vi, R-Ve, A-O;

Care sunt contrastele cromatice?

Contraste cromatice sunt următoarele:

1. Contrastul complementar: rezultă din alăturarea culorilor complementare. Alăturate, își măresc puterea de strălucire până la cota maximă. Dacă amestecăm două culori complementare în cantități egale rezultă un gri neutru, dacă le amestecăm în cantitați inegale vom obține griurile colorate.

2. Contrastul închis-deschis (clarobscur): se obține prin alăturarea unor culori cu valori tonale diferite. Acest contrast mai este cunoscut și sub denumirea de perspectivă tonală în compoziție. Tonurile de culoare se obțin prin amestecul albului sau negrului cu o culoare. Tonalitatea luminii culorii se schimbă gradual în funcție de cantitățile de culoare și nonculori amestecate între ele.

3. Contrastul de calitate: rezultă din alăturarea unor culori strălucitoare ca luminozitate cu unele stinse sau mai puțin luminoase. Calitatea unei culori este dată de gradul ei de puritate sau saturație a luminozității. Putem avea raporturi ale culorilor saturate, strălucitoare, față de cele stinse, amestecate (închise sau deschise prin amestec) care pierd sau câștigă în strălucire. Culorile se pot tulbura ca luminozitate cu: alb, negru sau gri. 123

4. Contrastul de cantitate: rezultă prin alăturarea unor culori ce acoperă suprafețe de mărimi diferite. Acest raport se referă la întinderea în suprafață, la puterea de

123 Manual pentru clasele V-VIII de Educație plastică, de Pavel Victor, București, Ed. Didactică și pedagogică, 1997, pag. 23

strălucire și luminozitate a culorilor. Pentru a crea un contrast de cantitate trebuie schimbate cantitățile armonice, care vizează raportul armonic al culorilor.

5. Contrastul simultan: are la bază regula complementarității și se manifestă atunci când o culoare pură cere fiziologic culoarea ei complementară. Culorile pot fi grizate. Un gri neutru aplicat pe un fond de culoare pură, se colorează optic spre culoarea complementară fondului.

6. Contrastul culorii în sine: apare prin juxtapunerea culorilor pure, strălucitoare, luminoase. Acestea sunt culorile primare și binare.

7. Contrastul cald-rece: apare în situația în care culorile calde sunt alăturate celor reci. După efectul lor, culorile pot fi: calde (R, G, O) și reci (Ve, Vi, A). După Cercul lui Itten cel mai puternic contrast cald-rece se produce între oranj-roșcat și verde-albăstrui. Este un contrast al căror culori ocupă poziții opuse pe cerc (culorile complementare). 124

Culoarea are influență asupra psihicului omului, provocându-i impresii, sentimente sau stări diferite. Noțiunea de culoare apare numai atunci când există lumină. Fară lumină nu există culoare. Un fascicul de lumină naturală, care trece printr-o prismă de cristal, proiectează pe un ecran o figură (spectru) formată din culori alăturate: R, O, G, Ve, A, indigo,Vi. Fiecare culoare are o anumită lungime de undă. Lumina naturală este compusă din șapte radiații de lungime de undă diferită. Prisma comportă la cele două extremități lungimi de undă care scapă controlului vizual, dar își manifestă existența prin acțiune calorică (infraroșu) și chimică-calorică (ultraviolet). Aceasta este teoria lui Isaac Newton.

Isaac Newton a demonstrat că lumina este culoare, printr-un experiment

obținând fâșia spectrului solar, astfel a descompus lumina în cele șapte culori componente: R

O G Ve A I Vi. Cercul cromatic este denumit Cercul lui Newton si este format din culorile: R,O,G,Ve,A,I,Vi. Culorile pot fi: primare, secundare, terțiare. Culorile cu cel mai înalt grad de strălucire sunt: R, G, A, sau culori primare. Culorile secundare, sau de gradul I: G+A=Ve, A+R=Vi, R+G=O, se obțin din amestecul culorilor primare, două câte două, în cantități egale.

Culorile terțiare, sau de gradul II sunt: Ve+A= verde albăstrui; Ve+G= verde gălbui; O+G= oranj gălbui; O+R= oranj roșcat; Vi+R= violet roșcat; Vi+A= violet albăstrui.

Culorile calde: R, O, G- sunt culorile care dau senzația de bucurie, apropiere, lumină, căldură; cea mai caldă culoare este oranjul. Culorile reci: Ve, A, Vi- sunt culorile care provoacă impresia de: tristețe, depărtare, umbră, frig, rece; cea mai rece culoare este albastrul. Folosind culori calde în lumină și culori reci în umbră se poate sugera volumul obiectelor. De obicei întâlnim în operele de artă ale marilor artiști reguli de așezare ale culorilor: culorile reci- sunt așezate în partea de sus a suportului, pe elementele depărtate, deoarece dau impresia de ușor și de depărtare, iar culorile calde- sunt așezate în partea de jos, pe elementele din prim plan, deoarece dau senzația de greu și de apropiere.

Ex: Madame Matisse, de Henri Matisse; Căpițe de fân, de Alexandru Ciucurencu.

Privind cercul cromatic al lui Itten se observa că fiecărei culori primare îi corespunde, în partea diametral opusă, o culoare secundară, rezultată din amestecul celorlate două culori primare. Culorile opuse în cercul cromatic, una primară iar cealaltă secundară, care prin amestec dau gri neutru, se numesc culori complementare. Prin amestec, culorile complementare se tulbură, rezultand tente rupte sau griuri colorate, iar prin alăturare se exaltă reciproc, producând un contrast strident;

Ex: Barcă în timpul inundației, de Alfred Sisley; 124

124 Manual pentru clasa a V-a de Educație plastică, de Doina Marian și Filoteanu Nicolae, Ed. All, 2000, pag. 24

124 Manual pentru clasa a V-a de Educație plastică, de Doina Marian și Filoteanu Nicolae, Ed. All, 2000, pag. 8

Culoarea este viața, fiindcă o lume fără culoare se înfățișează moartă. Culorile sunt ca niște energii radiante care ne influențează în mod pozitiv sau negativ. 125

Amestecul alb-negru: procedeu tehnic prin care se realizează trecerea de la alb la negru se numește valorație. Negrul și albul, în amestecuri cromatice, determină scări tonale.

Impresioniștii consideră că subiectul principal al unui tablou este lumina. Pentru ei, importanța luminii este atât de mare încât tonul local (culoarea particulară a unui obiect) nu mai există. Unii impresioniști recurg la divizarea tușei, nu-și mai combină culorile pe paletă; așezându-le pe pânză juxtapuse, ca și puncte colorate. Culorile se topesc la depărtare, alcătuind un amestec optic, pe retină. Impresioniștii vor pune A și R unul lângă altul, socotind că, prin amestecul optic, Vi obținut va fi mai strălucitor decât unul combinat pe paletă. Două culori puse una peste alta vor aduce în față o a treia culoare ca rezultantă.

Pointilismul este un procedeu pictural care constă în descompunerea petei de culoare în mici puncte, din al căror amestec optic se recompune tonul dorit. Ei au creat griuri colorate prin alăturarea punctelor în culori complementare. Amestecul lor se produce optic, numai pe retina ochilor.

“Culoarea este viața, fiindcă o lume fără culoare ne pare moartă. Lumina crează culorile. Lumina este mama culorilor, iar culorile sunt copiii luminii. Lumina ne dezvăluie, prin culori, sufletul viu al acestei lumi.” Johannes Itten, pictor și teoretician 125

Ce contraste de culoare doriți să folosiți în compoziție?

Contrastul culorilor în sine este cel mai simplu contrast cromatic. El se studiază la clasa a V-a și se obține prin juxtapunerea culorilor pure, luminoase. Prin juxtapunerea culorilor sub formă de tușe mici sau puncte se va realiza amestecul optic al acestora, dacă doriți. Cel mai puternic contrast în sine se realizează între culorile primare: roșu, galben, albastru. Între pete cromatice diverse se pot realiza treceri fără a le schimba calitatea sau cantitatea, păstrând și reliefând contrastul lor natural și se numesc pasaje. Există și pasaje de valoare, atunci când trecerea se face prin tonuri cromatice sau prin nonculori, dispuse aleatoriu.

Pentru a evidenția contrastul cald-rece va trebui să atenuăm celelalte contraste dintre culori. O culoare poate fi încălzită sau răcită prin juxtapunere: R lângă O se răcește ușor; R lângă G se răcește mai mult; R lângă Ve se încălzește; R lângă A se încălzește vizibil; R lângă Vi se încălzește ușor;

Ex: Stema României, de Victor Dima; Remorchere pe Sena, de Maurice de Vlaminck; Vaza albastră, de Paul Cezanne; Călăreți pe plajă, de Paul Gauguin;

Ce elemente definesc culoarea?

Elementele care definesc culoarea sunt:

1.Tenta: înseamnă o anumită culoare; ex: R, O, Vi, A, Ve, G, etc.

2.Saturația: se referă la gradul de puritate al culorii;

3.Valoarea: înseamnă gradul de luminozitate al culorilor; prin natura lor unele culori sunt deschise: G, O; altele sunt închise: Vi, A-Vi;

Ce este amestecul cromatic al culorilor?

Amestecul cromatic: se mai numește și amestecul fizic al culorilor.

Amestecul fizic al culorilor se produce: între nonculori: a+n și se obține un număr de griuri necolorate; între culori: R+A, G+Ve, R+O, A+Vi, etc.; între culori și nonculori: G+n, R+a, Ve+A, O+n, Vi+a, etc.; se obțin griuri colorate, culori deschise sau închise;

Prin amestecul fizic al culorilor se redau: lumina și umbra, efectul de spațialitate al culorilor: aproape-departe, contrastele valorice, anumite expresivități plastice.

125 Itten, p.3,11. Șușală și O. Bărbulescu, op.cit.

Ce este amestecul acromatic al culorilor?

Amestecul acromatic: Acromatism înseamnă lipsa culorii. Alb și negru sunt polii acromatismului; contrasul dintre alb-negru este un contrast maxim de deschis-închis; Legătura dintre aceste valori extreme o fac griurile intermediare dintre alb și negru. Albul și negrul sunt folosiți pentru închiderea sau deschiderea culorilor sau pentru redarea umbrelor și luminilor, pentru redarea atmosferei, a spațialității, pentru redarea volumului obiectelor. Același amestec, realizat în tente divizate, juxtapuse determină noi expresivități plastice, mai picturale.

La clasă vom da următorul exercițiu – un cerc împărțit în șase sectoare circulare egale; trei pentru culorile primare; trei pentru culorile binare de gr.I; în centru este un mic cerc negru; culorile amestecate cu negru, înspre centru devin, de la un cordon circular la altul, tot mai rabătute, iar culorile amestecate cu alb, către exterior, de la un cordon la altul devintot mai degradate.

Posibilitățile de amestec fizic al culorilor este infinit prin obținerea de valori, tonuri, nuanțe rezultate din amestecul fizic: griuri neutre: din a+n, tonuri rabătute, stinse, din culoare +n, tonuri în degradeu, estompate, din culoare +a, tonuri rupte, din amestec fizic între culorile complementare, nuanțe de culoare, din amestecul între culorile vecine pe cercul cromatic. O culoare poate fi transformată prin: amestecul complementarelor, amestecul culorilor opuse pe cercul cromatic, amestecul unei culori primare cu o culoare binară de gr.II, amestecul unei culori pure cu gri.

Ce este pictura?

Pictura este o formă vizuală de comunicare.

Elementele de limbaj plastic ale picturii sunt: forma, linia, punctul, valorația și culoarea. Mijloacele de expresie plastică ale picturii sunt: ritmul, contrastul, armonia, echilibrul, proporția, mișcarea, suprapunerea.

Ce metode de tratare picturală cunoașteți?

1. Modelarea culorilor care constă în redarea efectelor de lumină și umbră prin amestecul treptat al culorilor cu din ce în ce mai mult alb sau negru sau siena, maro închis; Tehnica modelării picturale sau tehnica sfumatto a fost inventată de Leonardo Da Vinci;

Ex: Madona între stânci de Leonardo Da Vinci, 1452-1519

2.Modularea culorilor este o tehnică care constă în folosirea altor procedee picturale prin vibrarea unor suprafețe colorate, obținerea de transparențe, ornamentarea diferitelor zone pictate prin suprapuneri grafice de linii, puncte și pete, divizarea tentei.

Ex: Fecioara cu pruncul, de Filippo Lippi

3.Modularea prin suprapunere transparentă este un procedeu de a picta, peste culori semiuscate, cu zemuri subțiri de culoare care permite transparența straturilor de culoare.

4. Modularea prin divizarea tentei constă în așezarea culorii în tușe mici, juxtapuse. Culorile dau tabloului lumină. Tușele se luminează ori se sting în funcție de efectele juxtapunerii. Amestecul cromatic se realizează pe retina ochiului. Fenomenul se numește amestecul optic al culorilor: ex: dacă niște tușe de culoare galben-verzui, care sunt reci față de culorile calde, sunt juxtapuse unor tușe albastre-verzui, foarte reci, acestea se vor încălzi ușor. 126

Culoarea este prezentă peste tot în jurul nostru; în orice loc în care pătrunde lumina apare și culoarea. Omul a creat armonii cromatice observând natura, legile universale ale constelațiilor stelare, ale așezării reliefului, ale ecosistemelor marine, pădurilor. Oamenii au reflectat din cele mai vechi timpuri această ordine naturală și armonioasă a naturii prin artă și știință. Ex: constelațiile stelare sunt reflectate de arhitecții din perioada Egiptului antic: Piramidele lui Keops, Kefren și Mikerinos; picturile și decorațiunile din perioada Egiptului antic reflectau natura și ierarhia socială; în arta Greciei antice sculptorii și arhitecții au reflectat armonia în sculptură, prin unitate și ritm echilibrat, construcțiile s-au raportat la

126 Manual pentru clasa a VI-a de Educație plastică, De Filoteanu Nicolae și Marian Doina, Ed. All, 2005, pag. 16

scara umană, adică s-a considerat ca unitate de măsură omul, ex: Partenonul de la Atena, sec. V, î.c ; în arta gotică sculpturile prezintă motive din natură; Impresionismul: pictura în plein air, subiectul principal al tablourilor este lumina, în diferite etape ale zilei, provoacă libertatea emoției de observarea a naturii;1900 se descoperă fenomenele artei vizuale; arta populară românească: motivele geometrizate și stilizate inspirate din natură, culorile folosite reflectă ritualul religios românesc ex. Albastrul de Săpânța;

Ce este gama cromatică?

Gama cromatică este o succesiune de culori care se află într-o armonie unele cu altele. În formarea gamelor cromatice trebuie aplicate reguli generale de acord cromatic al culorilor pentru a forma armonia culorilor.

Care sunt tipurile de game cromatice?

1.Gama cromatică simplă: se formează din două culori complementare G-Vi; culori calde și culori reci;

2.Gama cromatică compusă este o gamă care se formează din două sau trei perechi de culori complementare;

3.Gama cromatică ton în ton: este gama care se formează din amestecul fizic al unor culori de aceeași natură, cu din ce în ce mai mult alb sau negru;

4.Gama cromatică de griuri colorate: se obține din amestecul unei perechi de complemetaritate plus alb și negru, în cantități diferite; este procedeul obținerii celor mai frumoase griuri colorate;

5.Game cromatică majore și minore: gamele de culoare pot avea valențe majore sau minore; Putem asocia muzica cu pictura la orele de pictură pentru a picta cu game cromatice de diferite intensități.

Ex: Portretul lui Moș Tanguy, de Vincent Van Gogh; Fecioara cu pruncul, de Georges de La Tour; Andreescu la peisaj, de Nicolae Grigorescu; 126

Teoria constructivă despre culoare este o sistematizare științifică a cunoștințelor despre culoare; ordonarea și analizarea lor pe grupe, categorii, expresivități, armonii.

Amestecurile cromatice fizice: pentru a obține un număr mai mare de tonuri și nuanțe de culoare, se diversifică posibilitățile de amestec fizic. Câteva tehnici picturale pe care le folosim la orele de Educație plastică:

Acualela se obțin culorile prin fluidizarea ei cu mai puțină ori mai multă apă. După ce se usucă permite ușoare suprapuneri transparente. Se combină cu albul hârtiei și se creează tonuri și nuanțe tot mai deschise, transparente.

Cu tempera se obțin culori opace, care au o mare putere de acoperire. Tehnica permite amestecuri fizice mai elaborate. Putem crea foarte multe game cromatice. Culorile se amestecă pe paletă sau direct pe hârtie.

Guașa permite obținerea de culori situate între acuarelă și tempera, cu alte cuvinte intre opac și transparent.

Ce este pata de culoare?

Pata de culoare este un element de limbaj plastic. Orice urmă de culoare, așezată pe un suport, indiferent în ce mod se numește pată de culoare. Culoarea poate fi aplicată: cu pensula, stropită, imprimată prin apăsare ori presare, fuzionată prin fluidizare. Pata de culoare poate fi: spontană, dirijată, elaborată. Pe suport uscat, contururile sunt precise, pe suport umed contururile fuzionează.

Putem obține pete de culoare prin diferite modalități: pete de culoare obținute prin tehnica presării acestora între pereții unei hârtii îndoite; pete de culoare create în tehnică mixtă: acuarelă, cerneală, pic; pete create prin presarea unor frunze încărcate cu culoare; pete obținute prin imprimarea culorii cu ajutorul unei ștampile; pete imprimate cu un

126 Manual pentru clasa a VI-a de Educație plastică, De Filoteanu Nicolae și Marian Doina, Ed. All, 2005, pag. 21

boț de hârtie mototolită și încărcată de culoare; pete elaborate, așezate pe suport cu pensula, în tehnica tempera;

Prin tratarea picturală se urmărește redarea cu ajutorul culorilor, a efectelor de lumină și umbră, de apropiere-depărtare, de materialitate; două tehnici: modelarea culorii sau modularea culorilor;

Ex: Autoportret, de Camil Ressu; Sena la Grande-Jatte

În artele decorative pata de culoare este plată. Nu creează impresia de volum. Culoarea este așezată uniform pe o anumită suprafață. Culoarea îmbogățește expresivitatea ornamentului.

Ex: Discul simultaneității, de Robert Delaunay

.

Ce sunt culorile complementare?

Culorile complementare sunt culori diametral opuse pe cercul cromatic al lui Itten;

O culoare primară este complementară cu amestecul celorlalte două culori primare: R-Ve (A+G), A-O (R+G), G-Vi (R+A), deci o pereche de complementare conține cele trei culori de bază;

Prin alăturare, complementarele se exaltă reciproc; prin amestec se obțin griuri colorate sau griu neutru; a) asemănări-fiecare pereche conține: o culoare caldă și una rece; o culoare primară și o culoare secundară b) deosebiri- G-Vi sunt opuse și ca valoare; A-O conține și contrastul cald-rece; R-Ve contrastul simultan contribuie la intensificarea reciprocă;

Cum se realizează un contrast de culori complementare?

Contrastul complementarelor este evident când compoziția are centrele de interes, sau zona centrală realizate prin juxtapunerea a două culori complementare; pentru unitatea compozițională, restul suprafeței poate fi acoperit cu tonuri și griuri colorate, obținute din amestecul complementarelor între ele, cu alb și eventual cu negru. 127

Ce este acordul cromatic?

Acordul cromatic este un mijloc de expresie prin care elementele de limbaj se îmbină armonios pentru a crea un ansamblu armonios; pentru a crea un acord cromatic între două culori, nu este obligatoriu ca tentele să fie stinse sau luminoase. Se pot pune în acord nuanțe aprinse care au în comun proprietăți calorice sau valorice. Există acorduri cromatice între culori grizate mai rafinate.

ex: Portretul familiei artistul, de Peter Paul Rubens; folosirea acordului cromatic din tonuri și culori calde subliniază afecțiunea;

În pictură, acordul cromatic și contrastul cromatic contribuie la crearea unui ansamblu unitar și expresiv. Din această cauză vom defini acordul prin comparație cu contrastul.

127 Manual de Educație plastic, Rita Bâdulescu și Ecaterina Morar, Editura Corint, VII, pag. 10, 2008

Acordul cromatic: se folosește pentru obținerea unității compoziționale; are rolul de a crea o legătură între elementele compoziționale, pentru a forma un tot unitar; se realizează prin alăturarea unor culori care, prin pigmentul conținut sau prin diferite amestecuri, au în comun trăsături: calorice, valorice, tonale.

Contrastul cromatic: se folosește pentru realizarea centrelor de interes și a accentelor de culoare în compoziție; reprezintă juxtapunerea a cel puțin două culori opuse; are rolul de a produce un efect expresiv; se realizează prin juxtapunerea unor culori diferite ca puritate, caracter, intensitate, luminozitate, întindere;

-ex: Predica Sf. Ioan Botezătorul, de Paolo Veronese; Bunul samaritean, de Vincent Van Gogh;

Acordul dintre două sau mai multe culori se obține prin mai multe metode: prin amestecul fizic sau optic al culorilor între care stabilim un acord cromatic; prin crearea de pasaje de culoare (culorile între care stabilim acordul nu mai trebuie amestecate); prin alegerea unor pigmenți care au o tentă caldă sau rece; prin realizarea unei dominante cromatice;

Amestecul fizic sau optic al culorilor între care stabilim un acord cromatic se realizează astfel: se amestecă o cantitate dintr-o culoare cu o altă culoare; se amestecă alb, a în cele două/mai multe culori; se dezvoltă o gamă din două,trei sau mai multe culori, game cromatice simple sau compuse;

Pasajele de culoare se realizează cu culorile între care stabilim acordul și nu mai trebuie amestecate.

Alegerea unor pigmenți care au o tentă caldă sau rece:

Ex: R rece- Ve rece (R de cadmiu sau Carmin- Ve smarald): R cald-Ve cald (R vermillon- Ve veronese);

Dominanta cromatică se poate realiza alegând o culoare din care punem câte puțin în toate amestecurile. Culoarea dominantă se poate alege și în raport cu subiectul sau semnificația compoziției. Posibilitățile de stabilire a unui acord între culorile unei picturi sunt nelimitate și țin de sensibilitatea artistului. 127

Ce este spațiul plastic?

Spațiul plastic este o interpretare a unei realități, o reprezentare realizată cu ajutorul elementelor de limbaj plastic care poate fi o interpretare a spațiului real, o reprezentare realizată cu ajutorul elementelor de limbaj plastic și al mijloacelor de expresie plastică;

Care sunt proprietățile culorii?

Proprietățile culorii sunt:

1. Cromatice=culorile pot fi pure sau amestecate;

127 Manual de Educație plastic, Rita Bâdulescu și Ecaterina Morar, Editura Corint, VII, pag. 10, 2008

2. Calorice=culorile pot fi calde sau reci;

3. Valorice=culorile pot fi închise sau deschise;

Ex: Peisaj, de Georges Seurat;

Arni, de Victor Vasarely; artistul sugerează spațiul cu ajutorul efectului optic;

Care sunt efectele spațiale?

Pentru a da impresia de adâncime și volum cu ajutorul culorii, se ține seama de următoarele caracteristici:

1. culorile închise par mai depărtate, culorile deschise par mai apropiate;

2. culorile calde se apropie, culorile reci se depărtează;

3. tentele pure par mai apropiate, tentele rupte par mai depărtate;

Modulând culoarea formelor prin introducerea în lumină a culorilor calde: O, OR, OG, și în umbră a culorilor reci: A, Ave, Avi; lucrarea este mai armonioasă; 127

CAP.3 STRATEGII DE PREDARE, ÎNVĂȚARE ȘI EVALUARE LA ORELE DE EDUCAȚIE PLASTICĂ PENTRU TOȚI ELEVII DIN CLASĂ ÎN ȘCOLILE GIMNAZIALE

3.1 Cercetări teoretice asupra creativității

Orice om poate realiza o îmbunătățire în munca sa, o mica inovație sau o invenție. Pentru a dezvolta creativitatea în rândul elevilor există „cursuri de creativitate”.

Ce se poate face pentru stimularea creativității?

Trebuie sa eliminăm acele blocaje sau obstacole care apar în calea manifestării imaginației, a creativității.

Blocajele creativității pot fi diverse. Conformismul, care înseamnă că toți elevii ar trebui să gândească la fel și să se comporte la fel este un tipar în care ar trebui să intre toți elevii, fără etichetări sau discriminări. Există o neîncredere în fantezie și o prețuire exagerată a raționamentelor logice. Nici matematica nu poate progresa fară creativitate. Deducțiile riguroase ale gândirii raționale nu permit un progres real decât dacă realizează niște construcții sau operații imaginare. Procesele de creativitate cât și raționamentele ar trebui să funcționeze împreună. Nu ne lipsim de gândire în procesul creției.

Blocajele metodologice se referă la rigiditatea algoritmilor anteriori.

(Algoritmul este o succesiune determinată de operații pentru rezolvarea unor anumite

127 Manual de Educație plastic, Rita Bâdulescu și Ecaterina Morar, Editura Corint, VII, pag. 24, 2008

categorii de probleme. Creativitatea fiecărui elev îl va ajuta să rezolve o problemă în modul său personalizat. Unele metode există și sunt niște procedee matematice, dar prin creativitate există infinite posibilități de a găsi soluții. Ex: Lecția pentru clasa a VII-a, Perspectiva)

Fixitate funcțională rezultată din folosirea obiectelor și uneltelor potrivit funcției lor obișnuite. Ex: tehnica mixtă;

Critica prematură care a nu ar trebui să existe pentru că creează un blocaj al creativității. În rezolvarea unor probleme complexe ne vin în minte mai multe idei. Dacă apare o sugestie discutăm critic valoarea ei. Acesta este un blocaj al procesului imaginației. Când imaginația trece printr-o efervescență să lăsăm ideile sa curgă și să notăm ideile. Ex: Metoda Brainstorming;

Blocaje emotive se traduc prin teama de a nu greși, intimidările, amenințările care împiedică pe cineva să dezvolte un punct de vedere neobișnuit. Munca de creație cere mult timp și răbdare elevilor și solicită eforturi de lungă durată. Tendința de a întrece pe alții, de competiție dezvoltă o accelerare a procesului creativ. Unii elevi care au o timidate crescută sau o inhibiție vor simți competiția ca pe un blocaj.

Metodele pentru stimularea creativității sunt indicate pentru dezvoltarea fanteziei și imaginației. Aceste metode de stimulare a creativității favorizează asociația cât mai liberă de idei, utilizând resursele inconștientului.

Metoda Brainstorming se dezvoltă prin următoarele etape: se scriu patru reguli ale brainstormingului pentru grupul de elevi (30 de elevi). Vom ține cont de următoarele reguli:

1.judecata critică este exclusă;

2.cât mai multe idei;

3.se dă frâu liber imaginației;

4.idei cât mai absurde;

5.combinările și ameliorările sunt binevenite;

Profesorul are rol de mediator. Lucrând în același timp cu un grup de 30 de elevi se produc mai multe idei, se găsesc mai multe soluții decât dacă ar lucra fiecare individual.

Metoda Sinectica este o metodă diferită de cea anterioară. Centrul metodei este strădania de a găsi niște metafore în relație cu problema expusă. Într-un grup de 30 de elevi se prezinta o problemă cu toate dificultățile ei. Apoi se transformă din text „ceea ce cunoștem în ceea ce nu cunoaștem”, adică se caută noi metafore, comparații, personificări. Dupa ce se formuleaza circa 20 de analogii sau asocieri, noi metafore elevii studiază împreună cu profesorul soluția cea mai potrivită a problemei.

Metoda 6-3-5 se va aplica astfel pe un grup de 30 de elevi: Se împarte o clasa în grupuri de 6 elevi, în care fiecare propune 3 idei în 5 minute. Primul grup va discuta problema și se va întocmi o fișă, unde sunt trecute trei idei. Următoarea coloană va fi completată de următorul grup de elevi. Grupurile de elevi lucrează succesiv într-un algoritm care va dezvolta creativiatea și organizarea. Profesorul va strânge fișele, le va citi în fața clasei și se va discuta care din propuneri să fie însușită.

Metoda Phillips 6-6 este o metodă pentru întreaga clasă de elevi (30 de elevi). Clasa se grupează în câte 6 elevi, urmând a se discuta problema timp de 6 minute. Profesorul explică metoda apoi expune problema. Fiecare grup de 6 elevi iși alege un coordonator și se discută timp de 6 minute toate datele problemei. Fiecare grup iși anunță părerea la final. Urmează o discuție generală, după care se trag concluzii. Timpul pentru a asculta opinia tuturor elevilor este împărțit astfel: 4-5 min. organizarea grupurilor, 6 min. discuția în colectivul clasei, 2 min. raportarea rezultatului (10 grupe= 20 min.), discuția finală 30 min. În total poate dura o oră întreagă aplicarea metodei în clasa de elevi.

O altă metodă este discutia panel pentru dezvoltarea creativității. Un grup restrâns sunt „jurații” format din elevii competenți în domeniu. Restul clasei va asculta ceea ce se discută. Aceștia pot interveni prin trimiterea de biletele de hârtie colorată juraților: cele albastre conțin întrebări, cele albe conțin sugestii, cele roșii conțin păreri personale. Discuția este condusă de profesor și un elev, care introduce în discuție un bilețel. La sfarșitul discuției elevii din clasă pot interveni în mod direct. Profesorul, care are rol de mediator, face o sinteză și trage concluzii la sfârșitul conversației.

Să nu omitem în primul rând că cu ajutorul metodelor psihopedagogice vom reuși să dezvoltăm acel mediu ambient necesar dezvoltării creativității. Trebuie schimbat uneori climatul sau mediul ambiant, pentru a elimina blocajele culturale, emotive puternice în rândul elevilor. Se cer relații democratice în relația profesor și elevi dar nu coborârea statului social și autoritar. Trebuie folosite metode didactice clasice, active, moderne, care să aibă un bun feed-back pentru a avea rezultatele dorite în dezvoltarea creativității. Fantezia trebuie apreciată corespunzător, alături de raționamentul riguros și spiritul critic. 128

Metode și procedee creative care pot fi folosite la orele de desen și pictură.

Metoda listelor este o metodă de asociere și relaționare forțată între elemnte, obiecte, idei, funcții, culori, proprietăți, etc. Acestea vor fi scrise pe două coloane (pe prima coloană elemente și atribuții legate de temă) și se vor asocia elemntele din prima coloană, fără să existe aparent vreo legătură cu elementele din cea de-a doua coloană. De exemplu: pentru realizarea unei lucrări cu tema: Salvați natura, se vor organiza și scrie împreună cu elevii la ora de Educație plastică următoarele coloane:

natură curățenie

munți liniște

mare murdară

ploaie greu

copaci sârmă ghimpată

flori amestec

râuri gunoaie

iarbă negru

păsări transparent

pești dezastru

nori armonie

soare alb

Se va lua marea și se va combina (sub formă de schițe) pe rând cu toate elementele din coloana a doua (se introduce marea în elementul din coloana a doua sau invers) și așa mai departe. Din diversele soluții se vor obține și se vor alege cele mai interesante și mai semnificative și se rețin schițele pregătitoare pentru realizarea proiectului, adică a lucrării finale. Metoda aceasta ajută la stimularea imaginației pentru a gasi soluții posibile și imposibile căt mai creative prin schițele ajutătoare din portofoliul proiectului.

Metoda descompunerii mai multor elemente este o metodă destinată visării sau a asocierilor imposibile. Se va descompune un element, o formă în mai multe părți componente. Apoi aceste părți componente, sau o parte din ele se recompun rând pe rând cu alte elemente formând o nouă formă cât mai difertă de cea inițială. De exemplu Lecția de la clasa a VIII-a, Proporțiile corpului omenesc, unde corpul uman se descompune în: cap, gât, trunchi, brațe, picioare. Apoi unele elemente dintre ecestea se vor combina cu alte elemente ca o nouă formă: cu un copac, o frunză, o pasăre, un cub, o sticlă, etc. rezultatul final fiind o nouă formă: om-copac, om-pasăre etc.

Metoda petelor întâmplătoare este metodă care se dezvoltă prin descoperire.

Prin diferite metode ale tehnicilor folosirii culorilor, pe o foaie de hârtie se vor așeza întâmplărtor niște pete de culoare de forme, texturi și nuanțe diferite eventual să conțină detalii ornamentale: puncte și linii. Apoi profesorul va cere elevilor să completeze desenul adăugând alte elemente plastice și să o transforme într-o compoziție figurativă sau nonfigurativă pe o anumită temă. Elevii vor descoperi (îți imaginează) în petele întâmplătoare imagini reale. Mintea va reconstrui sau va adăuga la acele forme completarea pentru a rezulta o imagine reală. Această metodă dezvoltă imaginația, realizarea diferitelor asocieri, semnificații, simboluri, antiteze, antinomii sau alte imagini reale. Toți elevii pot porni de la aceleași pete de culoare sau pete diferite, personificate. Exemple de exerciții imaginare: prelucrarea formelor de pe tencuială a pereților, formele norilor, picurii de apă, etc.

Metoda substituției se realizează prin înlocuirea rând pe rând a elementelor sau formelor componente cu alte forme. De exemplu: Într-un peisaj se vor înlocui formele munților și a copacilor cu: forme de: cărți, păsări, oameni, portrete, pisici, trandafiri etc. Elementele care înlocuiesc munții trebuie să împrumute unele atribute ale acestora: liniile zig-zag și verticalitatea, masivitate, întindere, umbra, culoarea.

Metoda formelor dirijate este o metodă care permite crearea de noi forme pornind de la niște forme geometrizate sau oarecare, la care se aplică diferite deformări din interior spre exterior sau invers. Este o metodă prin care elevii descoperă cum se transformă o formă sub influența forțelor deformatoare. Formele vor rezultante vor apărea elstice, dinamice și nu statice și împietrite, reținând unele efecte ale forțelor și timpii de transformare. Această metodă se poate aplica și la lucrări nonfigurative care redau aspecte din realitatea imaginativă. Exemplu: picăturile de ploaie, fagurii de miere, bolovanii, norii transparenți, etc.

Metoda spațiului limitat constă în folosirea imaginației. Se va imagina un spațiu limitat, o foaie A4 și se va urmări, imaginativ toate transformările care se desfășoară în acest spațiu timp de o oră sau o zi. De exemplu ne imaginăm ce se poate întâmpla timp de o orăcu o bucată de asfalt perceput prin dreptunghiul format cu împreunarea mâinilor. Toate întâmplîrile imaginate se vor compune apoi într-o compoziție.

Metoda ochilor închiși este o metodă prin care se descoperă haosul, întâmplarea. Se folosește imaginația. Se va cere elevilor să deseneze sau să picteze pensonul cu culori de tempera, cu ochii închiși 4-6 elemente figurative sau nonfigurative. Se vor folosi suprapunerile acestor forme, tăieturile, adaugând și alte forme noi în compoziție.

Metoda oglindirii este o metodă prin care se pornește de la o formă desenată sau pictată, sau de la un fragment de formă pentru a le recombina prin simetrie, asimetrie sau alte formule geometrice mai complexe. Este nevoie de o oglindă, hârtie, creion, pensulă, culori. Oglinda se va așeza perpendicular pe foaia de hârtie pentru a realiza simetria și a o dubla. Metoda se realizează la compozițiile decorative pentru imprimerie, batic, covor, etc. Se pot realiza variante cu oglinzi concave, convexe.

Metoda reconstituirii prin deplasarea planșelor este o metodă colectivă sau individuală. Fiecare elev desenează sau pictează 3-4 elemente, apoi schimbă planșa cu elevul din față. Apoi după ce mai desenează sau pictează alte 3-4 elemente noi schimbă planșa cu elevul din spate. Fiecare elev va termina compoziția finală cu lucrarea primită. Este o metodă de lucru colectivă, pe grupe de elevi.

Metoda punctelor unite cu linii este o metodă de descoperire geometrizată. Elevii primesc hărtii cu diverse rețele de muncte mici sau de dimensiuni diferite. Apoi li se va cere elevilor să unească punctele cu linii: curbe, drepte, frânte, zig-zag sau alte feluri de linii. Apoi se va încerca transformarea traseelor formate de linii în forme care să transpună o lucrare figurativă sau nonfigurativă, cu elemnte abstracte sau reale.

Metoda elementelor geometrice este o metodă des folosită pentru realizarea elemntelor stilizate sau a compozițiilor decorative. De exemplu se va stiliza o frunză prin desenarea formei cu linii drepte, apoi se vor transforma în linii curbe și apoi se va picta cu contur negru și cu nuanțe diferite de verde sau tonuri de verde prin combinația cu alb și negru a verdelui.

Metoda memoriei imaginilor constă în imaginarea unor lucruri, fenomene, peisaje, elemnte din realitate în memorie. Elevii sunt puși în situația de a-și imagina și înregistra în memorie imagini ale unor elemente: cîmp, munți, om, portret, pasăre, etc. Este o metădî care pune accentul pe relația dinte elementele din realitate și legăturile sau asocierile imaginative din mintea elevilor, o ciocnire dintre realitate și imaginație, dintre vizibil și invizibil, dintre eu și lumea înconjurătoare.

Metoda plinului care devine gol este o metodă care se pliază prin imaginație după obiecte reale sau imaginare. Câteva elemente se vor desena, picta pe foaie și profesorul va cere elevilor să își imagineze formele obiectelor apoi să-și imagineze că formele sunt goale. Aspoi se cere să se modifice procedeul comparativ pentru ca plinul să devină gol și invers. Exemplu: un trandafir.

Metoda imprimării cu cartoful este o metodă de a realiza o compoziție decorativă cu un cartof sculptat, cu un cuțit și culori de tempera. Nu se va ține cont de funcția cartofului ca aliment. Exemplu: Covoraș.

Metoda peisajului-portret este folosită imaginativ. Se vor expune 4-5 reproduceri sau lucrări pictate, de artă cu peisaje realizate prin diferite elemente plastice, cu expresivități diferite. Profesorul cere elevilor să realizeze 1 portret pornind de la unul sau peisaje în care să reia elemntele de limbaj plastic și expresivitatea. Exemplu: 2 variante de peisaj din care să rezulte 1 portret realizat cu linii. Peisajele lui Vincent van Gogh și Autoportretul său realizat cu pensula și exprimat prin linii.

Metoda rotirii planșei în jurul centrului ei este o metodă de a desena, picta invers. De exemplu copaci cu rădacinile coroane cu frunze, sau păsări, sau fluturi în rădăcini. Rotim din nou planșa și desenăm alte elemnte care ar aparține în mod normal altundeva, în altă parte a obiectului. Rezultă o lume irațională, absurdă dar fascinantă. Metoda duce la realizarea unor metafore plastice colorate și absurde, de o frumusețe și originalitate aparte. După terminarea lucrării se va contura o nouă imagine imaginară și profesorul va cere ca elevii să compună o poezie inspirată de această nouă imagine.

Metoda ambalajului este o metodă care se referă la o îmbrăcăminte care include un produs, care să placă pentru a putea fi comercializat, care să convingă, care să fascineze. Profesorul propune crearea unor noi ambalaje speciale pentru produse speciale: ambalaj pentru iubire, infinit, cer, lumină, copaci, crivăț etc.

Toate aceste metode care dezvoltă creativitatea au ca scop inițierea elevilor de gimnaziu în cunoașterea și utilizarea principalelor mijloace de expresie plastică și obținerea de noi expresivități plastice cromatice sau acromatice, de a realiza opere originare, noi descoperiri, prin combinarea unor elemente plastice urmărindu-se redarea unor idei, sentimente. În dialogul cu opera de artă se va descifra, cu ajutorul acestor elemente a mesajului operei de artă în contextul social și cultural al societății. Cunoașterea și înțelegerea operei de artă și dobândind creativitatea prin procesul educațional va ajuta elevul să aplice cunoștințele în toate domeniile vieții. 123

3.2 Tipuri de lecții și metode didactice pentru stimularea creativității

3.2.1. Spontaneitate și algoritm în asimilarea gramaticii limbajului vizual de către elevi

Tipurile de lecții pentru algoritmizarea procesului educațional în vederea asimilării limbajului vizual de către elevi se vor referi atăt la partea teoretică căt și la partea practică, de atelier care trebuie realizate în cadrul orelor de Educație plastică.

Proiectarea lecției de predare-învățare este realizată pe etape. În etapa I se identifică obiectivele lecției. De exemplu: Realizați o compoziție plastică, un peisaj (copaci, munți, râu, lac, frunze, păsări, soare, nori) folosind ca elemente de limbaj plastic și expresiv punctul sau linia. În funcție de obiectivul fundamental ale lecției: se precizează tipul lecției;

Obiectivele operaționale ale lecției, care țin de etapele de realizare ale lucrărilor practice sunt exprimarea anticipată de către profesor a unor comportamente ale elevului observabile și măsurabile într-un timp scurt (timpul desfășurării lecției). Rolul obiectivelor operaționale este de a orienta pas cu pas activitatea pe care o desfășoară profesorul cu elevii pe parcursul

123 Manual pentru clasele V-VIII de Educație plastică, de Pavel Victor, București, Ed. Didactică și pedagogică, 1997, pag. 23

desfășurării lecției. Obiectivul operațional este operația logică sau/și abilitatea mentală activată, modul de raportare a elevilor la conținutul vehiculat. De exemplu: Elevii să identifice

elementele de limbaj plastic folosite în peisaj. Elevii să analizeze forma compozițională a naturii statice. Elevii să compare primul peisaj cu cel de-al doilea peisaj și să descopere asemănări și deosebiri.

Cum construim un obiectiv operațional?

Obiectivele lecției de predare/ învățare trebuie să corespundă nivelului de dezvoltare intelectuală a elevilor și să vizeze un obstacol, o etapă în cercetare și descoperire în drumul devenirii profesionale. Obiectivele trebuie să fie reale: să descrie operații sau acțiuni, etape ce pot fi asociate cu experiențe de învățare adecvate în situații educative organizate la ore cu elevii.

Obiectivul va descrie schimbarea ce urmează să se producă în comportamentul elevilor. Elevii organizându-se pe etape de lucru cu ajutorul explicațiilor profesorului.

Obiectivul operațional va conține diverse verbe: a identifica, a defini, a enumera, a compara, a recunoaște, a descrie, etc. Principiile care se respectă în construirea unui obiectiv operațional: trebuie sa vizeze o singură etapă de lucru; trebuie exprimat în cât mai puține cuvinte; trebuie sa fie integrat și derivabil logic. 128

Operaționalizarea obiectivului operațional este la fel de importantă ca și formularea obiectivului operațional în sine. După formularea obiectivului operațional se va scrie pe tablă obiectivul operațional al tipului de lecție. Urmează etapa II: analizarea resurselor cu care vom îndeplini obiectivul. Resursele umane sunt elevii (trăsăturile de personalitate, interese, trebuințe de învățare), profesorul (pregatirea științifică și psihopedagogică, competență comunicativă, etc.), resurse de conținut didactic: planșele model lipite pe tablă, resurse de ordin material: materialele profesorului și ale elevului pentru realizarea lucrării practice, locul desfășurării activității: sala de clasă sau în natură, timpul disponibil: 50 de minute.

Etapa III constă în elaborarea strategiilor didactice optime pentru buna desfășurare a orei de Educație plastică. Aceasta este etapa selectării și corelării celor trei M (metode, materiale, mijloace). Factori principali care contribuie la selectarea și combinarea celor trei M într-o strategie didactică depinde de următoarele principii: specificul activității orelor de educație plastică, tipul de lecție: comunicare/însușire de cunoștințe sau învățare/predare.

Exemple de lecții:

1.Artele plastice. Noțiuni generale, clasa a V-a

2.Pata cromatică, elemente de limbaj plastic, clasa a V-a

3.Evoluția Artelor plastice în Antichitate

Lecția de formare de priceperi și deprinderi este specifica unor domenii diverse de activitate: Ed. plastică, Ed. muzicală, lucrul manual, Ed. fizică etc. Structura orientativă a lecției de Educație plastică: momentul organizatoric; precizarea temei și a obiectivelor activității; actualizarea sau însușirea unor cunoștințe necesare desfășurării activității; demonstrația sau execuția-model, realizată de obicei de profesor; antrenarea elevilor în realizarea activității (lucrării, exercițiului etc.) cu ajutorul profesorului; realizarea în mod independent a lucrării, schiței de fiecare elev; aprecierea performanțelor elevilor și precizări privind modul de continuare a activității desfășurate în timpul orei.

Exemple de lecții:

1.Contraste cromatice, clasa a V-a

2.Punctul ca element de limbaj plastic, clasa a V-a

3.Linia ca element de limbaj plastic, clasa a V-a

4.Tratarea picturală, clasa a VI-a

128 Psihologie generala, de Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, 2005, pag. 166

5.Tratarea decorativă, clasa a VI-a

Lecția de verificare- evaluarea are ca scop constatarea nivelului de pregătire a elevilor, cu consecințe ce decurg din această constatare pentru activitatea viitoare a profesorului cu elevii. Structura lecției este următoarea: precizarea conținutului ce urmează a fi verificat; verificarea conținutului (în cazul unei verificări orale, această etapă poate constitui un bun prilej pentru sistematizarea cunoștințelor, corectarea unor confuzii etc.), aprecierea rezultatelor (dacă în cazul verificării orale sau practice, aprecierea se face la sfârșitul orei, în cazul verificării scrise, acest moment se va consuma în următoarea întalnire a profesorului cu elevii), precizări (modalități de corectare a greșelilor și sugestii în legătură cu valorificarea conținuturilor actualizate în activitatea viitoare). Se va aprecia calitatea momentului apreciativ, care este un bun prilej de constatare a nivelului de pregătire a elevilor- pe această baza se va realiza notarea obiectivă.

Modul de realizare a evaluării în diferite tipuri de lecții de evaluare:

Lecția de evaluare orală;

Lecția de evaluare prin lucrări scrise;

Lecția de evaluare prin lucrări practice;

Lecția de evaluare cu ajutorul programelor pe computer;

Exemple de lecții:

1.Compoziția statică, clasa a VII-a

2.Compoziția dinamică, clasa a VII-a

3.Compoziția decorativă: stilizarea, clasa a VII-a

Lecția de fixare și sistematizare are ca scop consolidarea, aprofundarea, completarea unor lacune sau a cunostințelor deja însușite. Se va realiza recapitularea care va însemna redimensionarea conținuturilor în jurul unor idei cu valoare cognitivă maximă. Structura lecției de fixare și sistematizare a cunoștințelor de Educație plastică are următoarele etape: precizarea conținutului, a obiectivelor și a unui plan de recapitulare, recapitularea conținutului pe baza planului stabilit, realizarea de către elevi a unor lucrări pe baza cunoștințelor recapitulate, aprecierea activitatii elevilor, precizarea si explicarea temei.

Tipuri de lecții de fixare și sistematizare: lecția de repetare curentă, lecția de recapitulare pe baza unui plan, lecția de sinteză: pe baza de exercitii aplicative (atunci cand se urmareste consolidarea unor deprinderi)- se realizează la sfârșitul unor unități mari de conținut: capitol mari, trimestru sau an școlar, lecția de recapitulare: pe bază de fișe.

Exemple de lecții:

1.Natură statică, clasa a VIII-a

2.Construcția arcelor de boltă, clasa a VIII-a

3.Elemente de desen proiectiv, clasa a VIII-a

4.Reprezentanți de seamă ai artelor plastice românești din sec XIX si XX, clasa a VIII-a 129

3.2.2 Procesarea imaginii computerizate

Posibilitatea de a preda disciplina Educație plastică prin intermediul calculatorului este o opțiune favorabilă în explicarea algoritmilor (o înlănțuire de întrebări, de etape care ajută la rezolvarea unei probleme) limbajului vizual al artelor plastice și vizuale.

Așa cum Aristotel schițează în Poetica sa o clasificare, deosebind artele în trei privințe: fie că imită cu mijloace felurite, fie că imita lucruri felurite, de fiecare dată altfel.130

129 Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, de Constantin Cucoș, Ed. Polirom, 2009, pag. 341

130 Dicționar de estetică generală, Ed. Politica, 1972, pag. 70

Am propus ca procesul de imitare să fie prezent în orele de Educație plastică. Elevii învață să deseneze și să picteze cel mai bine imitând originalul.

Din experiența mea am observat că limbajele sau codificările celorlalte discipline sunt diverse. Așa cum științele reale au propriul limbaj codificat așa și Educația plastică are propriul cod specific. De exemplu pentru a explica o lecție de culoare, în tipul de lecție învățare-predare am abordat schematic culorile:

Lecția Culorile spectrului solar, clasa a V-a, etapa predare:

Culorile Spectrului solar

Culorile primare: R (rosu), G (galben), A (albastru)

Culorile binare de gradul I: G+R=O (galben+roșu=oranj), R+A= Vi (roșu+albastru=violet), A+ G=Ve (albastru+galben=verde).

Culorile binare de gradul II: 1G+2O=2O1G (oranj-gălbui), 2R+1O= 2R1O (oranj-roșiatic), 1R+2Vi=2Vi1R (roșu-violet) etc.

Cercul lui Itten

Culorile calde: R (roșu), G (galben), O (oranj)

Culorile reci: Ve (verde), A (albastru), Vi (violet)

Nonculorile: a (alb) și n (negru)

Culorile complementare: G-Vi (galben-violet), R-Ve (roșu-verde), A-O (albastru-oranj).

Am împrumutat „codificarea” culorilor scriind doar inițialele după modelul tabelului cu elemente chimice. Limbajul verbal ca și cel scris nu este de ajuns pentru înțelegerea limbajului plastic sau vizual. Pentru înțelegerea lui este nevoie de mult material vizual din manuale, albume de artă, muzee virtuale, etc.

De obicei în manuale sau în albumele de artă, sau pe internet, pe galeriile virtuale descoperim imagini finalizate: operele de artă. Problemele plastice și de înțelegere, raționalizare ale imaginii finale au fost rezolvate în alte etape care nu sunt prezentate în manual. Elevii observă o imagine plină de detalii și nu știu cum ar trebui să simplifice complexitatea subiectului, cum să-l analizeze, cum să-l sintetizeze, cum să-l compare, cum să-l interpreteze din punct de vedere vizual. Imaginația și creativitatea elevilor îi duc cu mintea la diferite sensuri ale imaginii.

În primul rând acea imagine face parte din categoria unei opere de artă, are o temă și un subiect, reprezintă o valoare și prin contemplarea ei stârnește un sentiment privitorului, îl invită să facă parte dintr-o lume, o altă realitate.

Pentru a putea explica o imagine este nevoie de partea practică în care elevii trebuie sa aplice conceptele, simbolurile înțelese pentru rezolvarea problemelor plastice propuse de tema plastică pe care o studiem la acea oră.

De exemplu la lecția: Ritmul în compoziția decorativă, clasa a VI-a vom reda pe etape:

1.Schița; 2. Culoarea; 3. Detalii;

În prima etapă schița, vom reda geometric niște forme: linii, romburi, cruciulițe, etc. Ritmul liniar se obține din linii sau din fâșii identice, situate la aceelași interval și pe aceeași direcție.

Ritmul formelor intervine prin alternarea unor forme de diferite dimensiuni, a poziției sau a direcției, a relației plin-gol. (Ex: „Coloana Infinitului” de Constantin Brâncuși) Structura ritmică repetată a modulului din această operă de artă exprimă o mișcare către infinit. Ritmul cromatic se obține din forme colorate asemănătoare, care se repetă în ansamblul unei structuri prin modificarea dimensiunilor și amplasarea lor. (Ex: „Natura moartă cu mere și portocale”, de Paul Cezanne)

Pentru dezvoltarea limbajului vizual și a creativității elevului este indicată explicarea unui ritm în compoziție al elementelor de limbaj plastic. Elevii și-au format și încă își formează limbajul plastic prin imitație după modelul vizual original. De exemplu: Pentru a desena o casă de obicei elevii de gimnaziu o reprezintă din vederea frontală la clasele V-VI și învață să o reprezinte tridimensional din clasele VII-VIII. După ce înțeleg și vor asimila și asocia cu geometria de la disciplina matematica formele geometrice volumetrice:

1. Forme geometrice plane (regulate): triunghi, pătrat, dreptunghi, cerc, romb, etc.

2. Formele geometrice tridimensionale (volumetrice): cub, paralelipiped dreptunghic, piramida cu baza pătrat, sfera, etc. „In artă când nu poți desena nu poți vorbi.” (Rey Bustos)

Unii elevi din gimnaziu au neputința de a exprima grafic unele desene spațiale față de un elev din clasele primare. Asta le dă impresia că nu pot rezolva o problemă deoarece „nu au talent” și că exercițiile de încercări prin schițe nu le vor reuși, deoarece au un sentiment de nesatisfacție în mod repetat. Feed-back-ul acestora este un râs sau vorbitul excesiv, scăderea stimei de sine și dorința de a fugi sau de a nu se implica în problema de rezolvat. Ordonarea explicațiilor și etapelor de lucru în rezolvarea problemei este foarte ordonatoare de idei, comportamente și rezultate finale concludente pentru că elevii obțin un rezultat bun, o motivație crescută și își dezvoltă în mod firesc personalitatea.

În timpul orelor de Educație plastică elevii nu reușesc să facă trecerea de la teorie la practică în absența unui model de lucrare concret analizat și sintetizat și practic lucrat. Profesorul schițează la tablă o etapă sintetizată a lucrării model. Elevii imită profesorul sau imaginile folosite drept modele. Profesorul explică în acelați timp verbal și vizual, prin desen și culoare cum se realizează secvențe din etapele de realizare a unei imagini plastice. (Ex: cretă pe tablă, markere pe tablă, pensonul pe hârtie, etc.)

Ora de curs are partea sa de activitate de practică de atelier. „Maestrul nu învață pe cineva predându-i…ci făcând și operând.” (L. Pareyson) Pentru a putea să exprimi plastic o imagine despre un subiect anume trebuie să înțelegi care elemente de limbaj plastic le folosești: puncte, linii, forme, valoarea, culoarea, etc. Și care sunt relațiile dintre acele semne și semnificațiile lor, care construiesc acea imagine. Dacă un elev ar vrea să deseneze un copil și îi iese, dar în mod naiv reprezentat, atunci această formă este punctul de plecare către o descoperire mai rațională și mai apropiată de cercetare științifică.

Profesorul pune întrebări care duc la o analiză a subiectului, la o comparație și raționalizare a elementelor caracteristice, anumite forme geometrice, anumite dimensiuni folosind unități de măsură. Actul de a desena devine o explorare a ceea ce este în jurul tău (înțelegi forma și spațiul), și apoi devine expresie, de exprimare a ceea ce vrei sa spui provocand privitorului o experiență estetică, de descoperire. Desenul este un mijloc de cercetare pentru a cunoaște, iar acțiunea de a desena sau picta devine o provocare, un drum plin de mister și descoperiri, succedându-se intuiția și rațiunea, atenția, care trezesc gânduri și emoții de uimire, admirație și semne de întrebare.

Imaginea care se prezintă după aceste etape devine un discurs, o înlănțuire de etape vizuale. Desenele de pe tablă realizate de profesor au creat experiențe și reacții pozitive provocând la elevi percepția, procesele gândirii și stima de sine ridicată depășind un alt obstacol sau etapa în studiu și de dezvoltare personală. Elevii iși manifestă curiozitatea cum să folosească elementele de limbaj plastic.

„La pintura e una cose mentale” spunea Leonardo da Vinci, care a îmbinat gândirea analitică cu cercetarea științifică și creativitatea.

Am putea să asociem imagini, simboluri pentru a rezolva unele probleme plastice. (Ex: Peisaj realizat pe etape: 1,2,3,4)

1 2

3 4

Am arhivat imaginile de pe tablă și planșele elevilor folosind un aparat foto digital și creând o bază de date. Aceste imagini sunt un material foarte bun pentru a genera noi idei pentru persoanele care lucrează cu imagini vizuale. Am construit o prezentare analitică și de sinteză cu probleme de creativitate, idei noi (pornind de la tema plastică) cu aceste fotografii arhivate, rezolvarea de probleme tehnice (hardware și software).

În general persoanele care lucrează cu instrumente ale vizualului: clasice (cărbune, creta, penson, etc.) sau moderne (calculatorul, tableta grafică, etc.) își dezvoltă anumite priceperi și deprinderi: cum ar fi vederea în spațiu, realizarea unei lucrări după un model original. Sunt foarte multe concursuri pe internet, pe platforme on-line de fotografie sau putem găsi, pe internet concursuri cu expoziții digitale (artă digitală), unde oricine poate participa și caștiga premii.

Pentru a construi o prezentare multimedia trebuie să cunoști ca bază unele principii compoziționale care țin de domeniul vizual. Pentru realizarea unei imagini se vor folosi elementele de limbaj plastic: culoarea, forma, punctul, linia, valoarea etc. Putem crea un colaj. Pentru a crea un montaj fotografic sau un film de scurt metraj se vor folosi imagini in timpi scurți, repetați și se va crea un ritm (arta animației sau arta cinematografiei). Putem să prelucrăm o imagine pe calculator în paint sau Adobe Photoshop și ne vom juca într-un colaj cu diferite layere sau imagini transparente, parțial suprapuse, unde anumite zone sunt în contrast sau acorduri de culoare. Pentru a obține o armonie trebuie sa folosim regulile de paginație, tipurile de compoziție (deschisă, închisă, statică, dinamică), secțiunea de aur, proporțiile, geometrizarea formelor și organizarea paginației.

Dacă vom lua ca exemplu copacul din peisaj și îl vom pune în contexte diferite sau compoziții diferite, imaginile vor genera emoții și raționamente diverse.

Observăm:

1. Diferențe de sentimente: datorită culorilor și contextelor diferite (peisaj de: primăvara, vara, toamna, iarna);

2. Diferențe de proporție: copacul este desenat sau pictat mare-mic, gros-subțire;

3. Diferențe de percepție și citire a imaginii (puncte de vedere diferite ale perspectivei sau centre compoziționale multiplicate sau centrul compozițional).

Orele de curs pentru formarea de priceperi și deprinderi au un anumit demers didactic: selectăm, prelucrăm, combinăm și prezentăm o imagine. Mai întâi profesorul îi conduce pe elevi, prin metoda conversație euristică spre raționalizare și creativitate, care vor funcționa împreună. Pentru a desena sau a picta trebuie mai întâi să gândești, să proiectezi în mintea ta o compoziție (o imagine). Profesorul va conduce elevii de la simplu la complex, organizându-le munca prin modul în care stilizează și folosesc instrumentele de lucru obținând niște semne plastice, creând raporturi, relații și ritmuri, care dau sensul și direcția prin mijloacele de expresie plastică.

Elevii vor folosi tehnici de lucru diferite: pensonul, tempera, acuarela, forme geometrice (pătrat, dreptunghi, cerc, triunghi, etc.), diferite mărimi, perspectiva, valori diferite (deschise, închise), culori diverse, direcții diferite (orizontală, oblică, verticală).

Elevii din clasa a V-a studiază la disciplina TIC Paint și Power Point. Pentru prelucrarea imaginilor, pentru crearea unui colaj expresiv putem folosi programele: Paint, Photoshop, etc. Aceste programe implică acțiuni de: selectare, decupare, lipire, juxtapunere, suprapunere, micșorare, mărire, rotire, oglindire, schimbarea contrastelor de culoare, aplicare unor diverse efecte. Programul Photoshop este un program de produse software pentru: editare de imagini digitale, fotografii, grafică, video sau web. Permite editări de luminozitate, contrast sau culoare, aplicare de efecte, retușări, canale de culoare pentru imagini. „Elementele principale prin care se diferențiază de aplicațiile concurente și prin care se stabilesc noi standarde de prelucrare a imaginii digitale sunt: selecțiile, straturile (layers), maștile (masks), canalele (channels), retușarea, optimizarea imaginilor pentru web.” 131

Programul Photoshop poate citi fișiere raster și vector cu formatele: PSD (abreviere pentru Photoshop Document), PSB (Large Document Format), PDD (Adobe

PhotoDeluxe). Instrumentele care se pot folosi în acest program: camera RAW, Adobe

131 ro,wikipedia.org/wiki/Adobe_Photoshop

Bridge, Multitasking, Suport High Dynamic Range, Shadow/Highlight, Vanishing Point, Image Warp, Lens Distort, Layers, Smart objects. Programele de prelucrare a imaginilor dezvoltă capacitatea de a gândi analitic deoarece elevii descoperă limbajul plastic, posibilitățile de expresie și caracteristicile unor stiluri din istoria artelor.

Dacă luăm un exemplu de peisaj, elevii sunt fascinați de expresivitatea liniilor și a contrastelor cromatice. Profesorul începe cu o serie de întrebări despre rolurile jucate de linii în compoziție sau în imagine (constructiv, simbolic, decorativ) și apoi să ajungă până la detalii despre tehnica picturii în tempera sau în acuarelă.

Este necesar un proces de simplificare și de etape ale demersului de construire a imaginii. Profesorul va aborda anumite metode pedagogice, în diferite tipuri de lecții, etapele de realizare și materialele pe care le folosesc elevii. Se pot folosi diferite exerciții de descompunere, atunci când vor analiza imaginea elevii (forma generală, forma medie, forme detaliate). Prin intermediul metodei conversației euristice se vor desfășura etape de lucru:

1. Se va împărți cadrul imaginii (raport 2/2, 2/3, ½, 3/3, etc.),

2. Se vor obține anumite spații libere (stânga jos, dreapta jos/sus, etc.),

3. Se va încadra (în ce zona este situată linia/forma în spațiul imaginii),

4. Se va direcționa, (În ce direcție vor fi liniile de compoziție?)

5. Se va proporționa (Ce relație este între lațime și lungimea foii?, Ce forme conține imaginea predominante?, Ce ritm se stabilește? ½, 2/2, 2/3, 3/3. etc.)

6. Se va construi (Ce forme geometrice vor folosi elevii?),

7. Se va tipiza (un fel de linie sau punct).

Rezultatul final al lucrării realizate de elev împrumută din expresivitatea imaginii de la care se pornește și se adaugă un plus de stilizare personală. Apar noi probleme de realizare a tehnicii picturale (tempera, acuarelă).

În lecția „Compoziția statică, clasa a VII-a”, la etapa practică a lecției de predare-învățare se va lua exemplul un peisaj cu copaci asezați simetric, de la tema peisaj de primavară. Așa cum în Photoshop se descompune imaginea pe layere, adică pe etape de lucru așa se va explica realizarea desenului (așezarea copacilor și a liniilor, a florilor simetric pe direcție orizontală). Apoi se va explica așezarea culorilor. În partea de sus a compoziției se va realiza o gama cromatică rece cu nuanțe de violet: 1 A+2Vi sau 1Vi+2A sau 3Vi+1A etc. După asta se vor explica celelalte etape de culoare și contrastul cald-rece care se formează al lucrării. În cea de-a treia etapă se vor explica detalii coloristice: florile așezate aleatoriu din copaci, flori pe câmpii, etc.

În Adobe Photoshop profesorul încearcă să extragă desenul, zonele de culoare și de detalii ale lucrării. Liniile ajută la încadrare (împărțirea suprafeței de lucru pe zone: sus, jos, stânga, dreapta, mijloc, etc.), proporție (împărțind suprafața s-au obținut repere care pot fi împărțite) și construcție (axe de simetrie).

Etapizarea informațiilor de la simplu la complex și de la complex la simplu prin prelucrarea digitală sau practică a imaginii ordonează și raționalizează eforturile depuse de elevi rezultând o rezolvare a unei probleme coerent și expresiv.

Rezultatul final implică rezolvarea problemelor legate de folosirea elementelor de limbaj plastic, încadrare, proporție, structură, contrast și ritm. Fiecare elev interpretează imaginea model, originală în mod intuitiv, dar aplicând partea teoretică și geometrizând desenul. Acest proces implică creativitate, cercetare și inventivitate din partea fiecărui element în parte, în lucrările lor. Maniera de lucru este diferită la fiecare lucrare în parte, dar tema, mesajul și modelul este diversificat (sunt mai multe modele originale de imagini lipite pe tablă sau proiectate digital pe tablă).

Imaginile dovedesc că prezentarea unei informații, secvență de lecție etapizată dă rezultate pozitive pentru elevi. Prezentări multimedia pot fi folosite pentru tehnici și instrumente diverse (tempera, acuarelă, creion, cariocă, etc.), în care vor domina elementele de limbaj plastic.

Actul de creativitate și imaginație sau de cercetare și exprimare artistică este un proces viu, în transformare și modelare, iar clasificarea acestui proces va fi susținută de o serie de imagini care să explice și să utilizeze principiile din mediul înconjurător, adică din viața noastră.

Pornim de la un proiect real al unui artist reprezentativ, pentru o perioada artistică, de exemplu: Claude Monet, „Impresie răsărit de soare”. Discutând euristic legăm

fenomenul fizic al luminii cu opera de artă, pentru a explica drumul și etapele de lucru ale acestui artist care a exprimat prin lucrările și seriile sale lumina în diferite momente ale zilei. Fără lumină nu există culoare. Atunci când apare lumina apar și culorile. „Nu se poate vorbi despre culoare fără lumină. Isaac Newton a demonstrat ca lumina albă a soarelui se descompune în cele șapte culori principale: R (rosu), O (oranj), G (galben), Ve (verde), A (albastru), Indigo, Vi (violet). Fenomenul natural care transpune acest spectru de culori este curcubeul, care demonstrează descompunerea luminii solare și confirmă experiența lui Newton.” 132

Avem la îndemână pe lângă achiziționarea unor albume de artă, vizitarea unor muzee și excursiile tematice, călătoriile în spațiul virtual (internet), pentru a găsi informații vizuale.

Pentru a descoperi și cerceta arta, moștenirea culturală lăsată de Leonardo da Vinci din perioada Renașterii am consultat anumite albume de artă, de la Biblioteca G. T. Kirileanu, am vizitat mai multe muzee de artă (Ex: Muzeul Luvru, din Paris, Franța), am consultat site-uri pe internet cu galerii virtuale sau opere de artă, emisiuni din massmedia. Acest artist renascentist Leonardo da Vinci a adus inovație și soluții tehnice pentru niște

132 Manual de desen artistic, clasa a V-a, Ed. All, 2000, pag 10

probleme artistice, a explorat lumea înconjurătoare și punându-și probleme, prin creativitate și imaginație a descoperit noutăți în domeniul artelor vizuale. A studiat prin schițele sale (mii de schițe) anatomia corpului uman, a studiat și cercetat soluții tehnice ale picturii în tempera (frescă), a adus noutate picturii în ulei prin tehnica sfumato (Ex: MonaLisa,1503-1506, Muzeul Luvru), a cercetat și, plin de admirație, a reprezentat diverse scene religioase (Cina cea de Taină, Sfânta Ana, Fecioara și Pruncul, Muzeul Louvru din Paris). A fost unul dintre cei mai importanți maeștri ai Renașterii, dar a terminat foarte puține picturi (Omul vitruvian, 1490, Galeria Academiei, Veneția). „El încerca fără încetare să descopere cum funcționează totul. Dorindu-și mereu să ajungă la esența lucrurilor, a studiat medicina, optica, anatomia, geologia, cartografia si biologia.”133

Pentru a compune imaginile într-un proiect vom folosi programul Power Point. „ Power Point este un program de instalat pe calculator, de prezentare grafică. Acesta permite să aranjați texte, imagini și diagrame, pentru a crea o expunere cu diapozitive. Expunerea poate fi tiparită, afișată pe ecranul calculatorului sau transformată în fotodiapozitive, sau în folii transparente pentru retroproiector. Cu Power Point elevii pot să: creeze diapozitive, adauge și să prelucreze texte în materiale cu imagini adăugate sau deja existente, să deseneze, deplaseze și dimensioneze obiecte, să adauge efecte speciale și grafice diapozitivelor, să folosească facilitați de colorare, să pregătească note pentru prezentări și discursuri.” 134

Programul conține instrumente de desenare, obiecte, obiecte geometrice de tip Autoshape (Autoformă), adăugarea unui text, transformarea unui text, colaj, adăugarea de imagini și sunet, modificarea culorilor unei ilustrații grafice, posibilitatea de a tipări prezentarea sau de a o salva pe calculator într-un fișier.

„Leonardo da Vinci a cercetat realitatea înconjurătoare pentru găsirea unor soluții la diferite probleme de structură a corpului uman (anatomia omului, schițe), de mișcare (gestică și mimică a portretului), de ecleraj (lumina și umbra fuzionează forma obiectelor sau a personajelor: tehnica sfumato), de natură vie (schițe de structuri minerale, animale, vegetale), de redare a spațiului (perspectiva aeriană).” 135

Acesta a mai studiat organizarea interioară a compoziției, a relațiilor dintre elemente, motive și întreg, folosind geometria pentru a grupa și ordona formele mari. Artistul a folosit tehnici variate: cărbune, creta, penița, condei de argint, penson, tehnici de desen și de pictură: culori de apă și de desen, suporturi diferite: hârtia albă, hârtia colorată, lemn.

Deși imaginea finală este o lucrare de excepție, una dintre cele mai celebre lucrări ale Muzeului Luvru: MonaLisa,1503-1506, de Leonardo da Vinci este celebră în întreaga lume. Este una dintre cele mai misterioase picturi. Acest portret compozițional cu mâini al unei femei numită MonaLisa are aceeași omniprezență, acea impresie de a fi vie. Prin utilizarea tehnicii sfumato atât a portretului cât și în peisajul din fundalul compoziției: o încețoșare delicată se regăsește în acest tablou, ca o pânză transparentă, abia perceptibilă. Leonardo a reușit să realizeze acea armonie a vieții: tonurile se amestecă, iar peisajul se contopește cu figura umană, adică a creat o legătură a cosmosului cu omul. Privirea și zâmbetul acestei femei sunt o expresie în mod deliberat neterminată, cu umbre fine. Culoarea acestui tablou are un rafinament, o finețe deosebită, atingând prin compoziția geometric calculată și culoare acea scara a valorilor operelor de artă: frumosul, eleganța, delicatețea, sublimul, etc. (acea legătura dintre om-natură).

Mintea elevilor trebuie sa fie stimulată: fie prin elemente vizuale (linii, forme, puncte, imagini, lucrări de artă), fie de cuvinte, fie de muzica clasică (Mozart, Liszt, Bethoven, Vivaldi). Trebuie creat acel mediu ambiant creativ, armonic, care imită legătura omului cu cosmosul, cu natura, cu Dumnezeu. Trebuie ca elevul să facă asocieri dintre

133 ARTA, Istoria vizuala a artei plastice, Ed. Litera, 2007, pag. 78

134 Power point 4.0 in lectii de 10 minute, Ed. Teora, 1996, pag. 20

135 Repere metodologice interdisciplinare, de Prof. Dr. Cuciureanu Gheorghe, 2018, pag. 27

sentimentele provocate de muzica clasică și pictură (Anotimpurile, de Vivaldi). Culorile pot fi înțelese și simțite de sufletul copilului mult mai ușor dacă urmăm anumite principii „naturale”, împrumutate din natură, de exemplu sunetul apei, a vântului, freamătul copacilor, care te va duce foarte ușor cu imaginația și creativitatea în lumea poveștilor, în lumea imaginilor mentale, în lumea ideilor și inovațiilor, având ca bază date tehnice oferite de lumea carților, lumea digitală (acele realități diferite de lumea reală).

Ca o concluzie din toate aceste „medii” preluăm principii și etape ale proceselor de trasformare, de dezvoltare, de învățare, de cercetare. Observăm în societate structuri, organizații, sisteme simple sau sisteme complexe, megasisteme sau minisisteme prin intermediul sistemului de învățământ și al calculatorului.

Profesorul va găsi noi metode de a stimula imaginația și creativitatea elevilor pentru a-i încuraja să acționeze și să experimenteze. Experiența estetică din clasă va conduce elevul la noi experiențe de acest gen explorativ, de cercetare în totate domeniile care includ acea interdisciplinaritate sau transdisciplinaritate cu Educația plastică. Imaginea vizuală este instrumentul căutărilor artistice al oricărui artist plastic.

3.2.3. Muzee și galerii în lumea digitală

“A nu arăta o operă de artă înseamnă a nu-i permite să ființeze.” Joseph Beuys

Cuvântul „muzeu” provine din latinescul museum (la plural musea).

Muzeul este o instituție permanentă, aflată în serviciul societății, deschisă publicului, care se ocupă cu strângerea, păstrarea, identificarea, catalogarea, analizarea, menținerea, conservarea și expunerea de diverse obiecte sau artefacte ce prezintă interes științific, istoric, artistic, tehnologic etc., în scopul studierii, educării, vizitatorilor, a oamenilor de știință.

În căutarea colecției ideale printre capodoperele tuturor timpurilor…

“Muzeul separa opera de arta de lumea “profană” și o apropiere de alte opere, diferite sau chiar rivale. Este o confruntare de metamorfoze.” Andre Malraux (1535-1951) 136

Muzeul nu a fost întotdeauna o instituție deschisă și primitoare. În antichitate denumirea de muzeu venea de la museion (gr.) și museum (lat.) care desemnau niste sanctuare cu semnificatie de aducerea ofrandelor zeilor. Odată cu Renașterea apare o nouă semnificație a muzeului, un loc de etalare a avutului propriu, noilor idei și tendințelor proprii. Muzeele s-au răspândit în Europa între sec. XVI-XIX. Tendința a fost de realizare a

136 Muzeul muzeelor, Ed. Litera, 2009, pag. 1

unui sistem închis care era pentru clasa sociala cu educatie aleasa, rafinata si erudita. În sec. XVIII schimbarile politice si sociale deschid muzeul ca instituție publică, cu rol educativ asupra maselor, colecțiile caselor regale devenind bun cultural pentru toată populația. Administrația muzeului considera ca nu toate persoanele pot judeca o operă de artă. În sec. XIX s-a stabilit o rigoare științifică în muzee, când americanul G. Brown Goode (1851-1896): face prima clasificare a muzeelor, stabilește funcțiile și principiile muzeului militând pentru democrație. „Muzeele poporului… pe acest pământ democratic, muzeele trebuie să răspundă necesităților mecanicului, operatorului din fabrici, muncitorului, vânzătorului, clericului, și, totodată, ale profesioniștilor… Ele trebuie să fie vectori pentru educare și să se dedice civilizației moderne”. 137

Ex: Muzeul Etnografic de la Trocadéro (1928-1937)

Muzeul Artelor și Tradițiilor Populare din Paris (1937-1967)

Pentru “noua muzeologie” au militat: André Malraux (Le Musée imaginaire, 1947), Hugues de Varine (La culture des autres, 1976), Duncan Cameron (The Museum, a Temple or the Forum?, 1971) etc.

De la muzeul-templu din antichitate, loc de găzduire a frumosului, până la Sec. XIX muzeul-forum, loc public, socio-cultural, valoarea operei de artă se transformă de la valoare culturala către valoarea publică.

Odata cu apariția noilor tehnologii din sec. XXI, muzeul se adaptează în spațiul virtual trecând de câmpul material sau spiritual al operei de artă spre câmpul ambiental. Privitorul participă în mediul ambiental creat de stilul specific al operei de artă. Un exemplu în acest sens este expoziția „Incursiuni dacice în spațiul virtual”:  „Când viața cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO” ( Scanarea, restaurarea digitală și contextualizarea artefactelor dacice din Munții Orăștiei). Expoziția propusă publicului are un caracter real-virtual.

An de an, Noaptea Muzeelor va fi sărbătorită de peste 3000 de muzee și instituții culturale din 30 de țări europene, la 20 mai. Evenimentul a fost inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, fiind patronat în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor. Noaptea Muzeelor este un eveniment care contribuie la conturarea identității noastre culturale europene. 138

Pentru muzeul digital există două întrebări: Ce nivel de abstracție avem nevoie pentru a concepe un concept? Care sunt modalitățile de cercetare a abstracției digitale?

Muzeul sau galeriile digitale au următoarele probleme: stocarea, organizarea și interacțiunea datelor și operelor de artă. Stocarea datelor include metode de inregistrare ale imaginilor și datelor, fișiere, compresarea fișierelor și domeniile de organizare. Ce detalii sunt reținute despre o operă de artă? Unde a fost produsă? Care a fost scopul? În ce condiție este acum? Câte alte opere asemănătoare există sau au existat? La ce folosește și care este scopul operei de artă? Cine a fost proprietarul? Dacă o imagine digitală este inclusă în proiect, ce rezoluție și câte culori sunt cerute pentru a fi reprezentativă? Câți biți din această imagine este proprietate publică și cât la sută este privată? Ce parametri trebuie pentru a găsi o astfel de informație? Cine are accesul la informația despre opera de artă, referințe pe piața artei? Cum este software-ul construit pentru a accesa sau restricționa informația astfel încât opera de artă sa fie în siguranță? Cum se va interactiona cu informația actualizată despre opera de artă?

Noi întrebări apar în câmpul digital al artei: Ce scop are un muzeu digital? Colecția digitală de imagini devine o sursă publică? Digalizarea face ca originalul sa fie mai prețios? Consumatorul de artă va fi în pericol? Toata lumea va participa și va înțelege informațiile de pe piața artei. Se va crea o deschidere a pieței artei și sisteme de securitate ca al băncilor.

Construind muzee digitale înseamnă să descoperim natura esențială a muzeelor. Ideea muzeelor digitale este un hybrid al culturii. Identitatea culturală a unei societăți poate fi

137 Sharon Macdonald, A Companion to Museum Studies, Blackwell Publishing Ltd, 2006, pag. 50

138 https://tribuna-magazine.com/de-la-muzeul-templu-la-muzeul-virtual/

păstrată în memoria digitală a muzeului. Dematerializarea obiectelor și crearea de spații virtuale, pe care oricine poate să le viziteze pe internet prin intermediul unui calculator sau a unui modem, transformă muzeul tradițional într-un spațiu al tranzacțiilor. Obiectele valoroase au informații valoroase. Obiectele devin din ce în ce mai cunoscute și astfel se măsoară valoarea acestora. Muzeele au cataloage, expoziții, produse în curs de dezvoltare. Astăzi se creeaza muzeele digitale în cadrul muzeelor tradiționale.

Digitalizarea artei este o direcție actuală a artei. Exemplele oferite în cadrul unui proiect cultural digital arată că exponatele vor prinde o nouă viață în lumea digitală, muzeele care sunt locuri istorice pot renaște virtual.

„Informatica ne introduce într-o nouă percepție spațială. Se produc niște fenomene astăzi cum s-au produs în Renaștere, când prin inventarea perspectivei, s-a indus un mod de reprezentare arhitectural.” Nasrine Seraji, arhitect 139

Arta și știința, arta și tehnica sunt concepute să se întâlnească într-un câmp al artei de inovații. Imaginea de sinteză se eliberează cu greu de constrângerea tehnicii. Imagistica digitală corespunde unui mod de gândire bazat pe un sistem de organizare constructiv, de desfășurare spațială și temporală a unor figuri și obiecte, pe care le poți parcurge și traversa. Acest mod de gândire prelungește vechiul sistem de gândire al perspectivei din Renaștere. Readuce în actualitate rigoarea prezență la Alberti sau Brunelleschi. Manfred Mohr caracterizează acest nou sistem de gândire drept „gândire statistică”. Rigoarea și precizia de funcționare bazat pe număr, pe un cod și de repetare iți permit să vezi în mod diferit imaginile vizuale. 140

Imaginea analogică rezultă dintr-o captare a realității, sub forma unor variații de intensitate luminoase. Imaginea digitală utilizează cifre sau semne abstracte. Imaginea de sinteză este o imagine calculată și construită.

Apariția camerelor și aparatelor de fotografiat digitale au modificat situația. Reprezentarea digitală a unor date altădată analogice, imaginea și sunetul, se pot prelucra astăzi informatic. Imaginea digitală preia progresiv caracteristicile imaginii analogice. Imaginile vor fi alcătuite dintr-un sistem logic, ca la filosofie- obiectele vor fi descrise pe baza unor principii și codificari matematice și nu prin fixarea în timp a unor unde luminoase.

Sa luăm exemplu artistul Rauchenberg, care a intrat în joc copiind lucrarea lui Leonardo și realizând un colaj în tehnică mixtă. Această pictură este ca o icoana, un mit, un mister întruchipat de Mona Lisa. Lucrarea lui Leonardo este în numeroase tentative: dezgolită, obeză, gravidă, împopoțonată, etc. Pentru artistul Rauchenberg a încerca separarea

139 Arta și noile tehnologii, de Florence de Meredien, Ed. Rao, 2004, pag. 96

140 „Art et ordinateur”, Abraham Moles, 1970, Paris Casterman; ediție revăzută, Paris, Blusson, 1990, pag. 102

unei opere de elementele din care este formată este imposibil. Lucrarea Gioconda, plină de mister, invită privitorul la un dialog vizual prin contrastul clarobscur și strălucirea luminii aurii. 141

Informațiile imaginii reduse la simple puncte sau pixeli, la semne elementare, modelul pictat de Da Vinci poate fi: recompus, transformat, colorat, dedublat, multiplicat, etc.

Pornind de la lucrarea originală "Robots are forever" a lui Matei Apostolescu, Galeria 115, prima galerie din Romania de artă digitală, deschisă în 2007 propune 15 remixuri de artă digitală. Remixul presupune folosirea și recombinarea unor elemente, unui material artistic existent pentru a crea, în funcție de criteriile artistului, o nouă operă de artă.

Noua epocă a artei digitale a adus influența graficii pe calculator asupra artei și societății. Un domeniu al artei care ridica mai multe întrebări: Pe care canale de comunicare va fi accesibilă această nouă formă de creativitate? Cărui segment de public se va adresa această artă digitală? Cât de repede se va răspândi? Ce instituții vor fi responsabile pentru a educa elevii în spiritul acestei noi arte? 141

Muzeul digital propune un parcurs imaginar capabil sa cuprindă opera, care, în realitate, se găsește la mii de kilometri depărtare, să sugereze comparații, să găsească asemănări între tablouri, după stiluri, curente, școli și artiști diverși. Este o panoramă artistică ideală în care madonele lui Rafael intră în dialog cu cele create de Leonardo, nudurile lui Rubens intră în comunicare cu “Maya” lui Goya sau Olympia lui Manet. Modernitatea se poate înțelege prin compararea portretelor lui Durer și ale lui Rembrandt, Velasquez și Goya. Se poate recunoaște influența lui Cezanne asupra lui Picasso și asupra picturii sec. XX. Muzeul digital îl putem denumi Muzeul muzeelor.

De ce să nu existe un muzeu al muzeelor, un muzeu digital, care să reuneasca toate operele de artă din istoria artei?

Să ne “plimbam virtual” prin miezul istoriei artelor, să înțelegem relațiile dintre lucrări, dintre artiștii contemporani, mediul social din care făceau parte și tragem niște concluzii prețioase despre mesajele operelor de artă de altă dată sau contemporane.

Exemple de muzee și opere de artă:

Muzeul Ermitaj- Sankt Petersburg- https://auth.hermitagemuseum.org

(de la fastul de odinioară la capodoperele avangardei)

141 Dam digital art museum, http://dam.org/home

În acest muzeu găsim: istoria, cultura, spiritul artistic rus. În acest muzeu este prezentată colecția Țarilor. Muzeul este înființat de către Ecaterina cea Mare, sec. XVIII. “Ermitaj” înseamnă reședință privată pentru recreere, unde se pot admira tablourile cumpărate de pe piața europeană. Muzeul prezintă mai multe galerii digitale: The State Hermitage Museum, The winter Palace of Peter the Great, The Hermitage Theatre, The General Staff building, The Palace of Menshikov, The small Hermitage.

Exemple de opere de artă:

Madonna Benois, de Leonardo da Vinci (1478-1480)

Madonna Connestabile, de Rafael (1502-1503)

Mont Sainte-Victoire, de Paul Cezanne (1896-1898)

Vioara si chitara, de Pablo Picasso (1913) 142

2. Muzeul Luvru- Paris- https://www.louvre.fr

(Ideea muzeului public este pusă în realitate, în valoare. Aici găsim galerii de la colecțiile regale ale Franței la arta Revoluției.)

Acest muzeu cuprinde capitole din istorie de la Francisc I până în zilele noastre, la legendara Cour Carree, la piramida din sticlă a lui Pei, construită în stil contemporan. Istoria muzeului s-a identificat dintotdeauna cu destinul Franței și cu patriotismul său artistic. Palatul Luvru era reședința regilor francezi. Acest muzeu are o popularitate enormă atât în realitate cât și în mediul virtual, are un program flexibil, muzeul putându-se vizita în mod gratuit în anumite zile din saptămână de toata lumea. Presa relatează și astăzi cum în sălile de expoziție se pot vedea oameni care privesc, apreciază, explică și critică opera de artă, având un dialog cu lucrarea de artă. Muzeul prezintă mai multe galerii digitale: Musee Eugene Delacroix, Museum Lab, Grande Galerie the Louvre magasine, Curatorial Departaments, The Pavillon de l’Horloge, Search the Collection, Selected works, Contemporary Art, The Tuileries and Carrousel Gardens, The Louvre Conservation Center.

“Mi se pare că la Luvru se afla tot, iar totul din cuprinsul lui poate fi înțeles și iubit.” spunea Paul Cezanne

Exemple de operă de artă:

Fecioara cu Pruncul și Sfânta Ana, de Leonardo da Vinci (1513-1515)

Mona Lisa, de Leonardo da Vinci (1503-1506)

Libertatea călăuzind poporul, de Eugene Delacroix (1830) 143

142 Muzeul Ermitaj- Sankt Petersburg, Nr.1, Ed. Adevarul/Biblioteca de arta, 2005, pag. 6

143 Muzeul Luvru, Paris, Nr.2, Ed. Adevarul/Biblioteca de arta, 2005, pag. 7

3.Muzeul Uffizi, Florenta- https://www.uffizi.it

(Muzeul este Galeria colecționarilor din Familia de Medici. Aici găsim capodopere ale perioadei Renașterii italiene.)

Anna Maria Ludovica de Medici a cedat printr-un acord de cesiune patrimonial artistic toate lucrările din colecția sa pentru “a fi de folos publicului” din Florența, pentru “ înfrumusețarea statului” și pentru “a trezi curiozitatea străinilor”.

Muzeul prezinta mai multe galerii digitale: http://www.polomuseale.firenze.it/archivi/; Lorenzo Bartolini, Proiectul Euploos, Inventar, Catalog, Arhiva fotografica, Arhiva istorica, Corali, Arhiva Carocci.

Exemple de opere de artă:

Maesta, Fecioara în slavă, de Cimabue (1280)

Maesta, Fecioara în slavă, de Giotto (1310)

Madonna del Magnificat, de Sandro Botticelli (1483)

Sfânta Familie, de Michelangelo (1506) 144

4.Muzeum of Modern Art-New York- https://www.moma.org

(Aici găsim avangarda Artei contemporane, de la Van Gogh la Andy Warhol.)

Muzeul a fost înființat de către John Taylor Johnson, de Ziua Independenței Americii, pe data de 4 iulie 1866. Scopul acestui muzeu este de a instrui și de a păstra în oraș un muzeu și biblioteci de artă, de a încuraja și dezvolta orașul, atât în industrie cât și în viața cotidiană.

Scopul de a face cunoscută arta și experimentele artiștilor contemporani. Muzeul prezintă într-o galerie digitală peste 200.000 de opere de artă modernă și contemporană.

144 Muzeul Uffizi, Florenta, Nr. 9, Ed. Adevarul/ Biblioteca de arta, 2005, pag. 6

Exemple de opere de artă:

Noapte înstelată, de Vincent van Gogh (1889)

Speranța II, de Gustav Klimt (1907-1908)

Portretul lui Gertrude Schiele, de Egon Schiele (1909)

Domnișoarele din Avignon, de Pablo Picasso (1907)

Unu (Nr. 31), de Jackson Pollock (1951) 145

5.Muzeul Național de Artă al României, București- https://www.mnar.arts.ro

(Un muzeu modern deschis într-un palat istoric, în anul 1834.)

Muzeul Național de Artă al României deține cele mai bogate colecții de artă românească medievală și modernă, artă europeană din România. Fostul Palat Regal găzduiește Galeria Națională (cuprinzând Galeria de Artă Veche Românească și Galeria de Artă Românească Modernă) și Galeria Europeană. Muzeul găzduiește mai multe galerii digitale: Muzeul colecțiilor de artă, Muzeul K. H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady, Expoziții temporare.

Exemple de opere de artă:

Cina cea de Taină, fragment de frescă de la Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș

Serata, de Theodor Aman (1884)

Danaida, Constantin Brâncuși (1908)

La mare, de Nicolae Grigorescu (1881-1882)

Passivite courtoise, de Victor Brauner (1929-1935) 146

3.3 Stimularea creativității elevilor cu ajutorul tehnicilor picturale și de desen prin tratare diferențiată și personalizată

3.3.1. Procese psihice cu rol determinant asupra creativității elevilor

a) Creativitatea

Creativitatea este o capacitate complexă: crearea de produse reale sau pur mintale, care constituie un progres în planul social. Componența principală a creativității este

145 Muzeul Metropolitan de Arta, New York, Nr.14, Ed. Adevarul/ Biblioteca de arta, 2005, pag. 7

146 Muzeul muzeelor, Ed. Litera, 2009, pag.10

imaginația, motivația, voința, perseverența, dorința de a crea ceva nou.

Creativitatea presupune următoarele însușiri:

Fluiditatea este posibilitatea de a ne imagina un număr mare de idei, situații, viziuni.

Plasticitatea este ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, pentru a găsi un procedeu operant.

Originalitatea este expresia noutății, a inovației, o idee nouă.

Creativitatea- rol și factori:

Creativitatea expresiva se manifestă liber și spontan în special în desenele copiilor.

Planul productiv este planul creației de obiecte materiale sau ideatice, ideale.

Planul inventiv unde inventatorii sunt cei care aduc un progres vizibil producției.

Creativitatea inovatoare o au oamenii talentați care realizează opere originale.

Creativiatea emergentă este acel omul geniu, care aduce schimbări radicale, revoluționare, într-un domeniu și a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor generații.

Creativitatea are următorii factori: aptitudinile, experiența, motivația și voința. Aptitudinile vin din anumite structuri cerebrale, care favorizează imaginația, ele creând sinteza unor noi imagini, de fapt talentul. Thomas Edison, cunoscut inventator, susține că geniul este 99% munca și 1% este inspirația. Inventatorul a trebuit să cerceteze 3000 de substanțe pentru a găsi cea mai rezistentă substanță la tensiunea din becul electric (filamentul de cărbune). Dar teza lui Thomas Edison nu se poate compara cu geniul muzical al lui Mozart, care era capabil sa scrie o operă întregă muzicală, în câteva zile.

Experiența directa și indirectă are ca valoare cultura generală. Multe descoperiri dintr-un anumit domeniu au fost sugerate de soluționarea unor probleme din alte domenii. (Ex: Leonardo da Vinci, Michelangelo)

Experiența directă este contactul direct cu fenomenele sau discuții personale cu specialiștii. Experiența indirectă o obținem prin lectura de cărți sau audierea de expuneri.

Motivația și voința sunt considerate factori interni ai dezvoltării creativității. Creșterea dorinței, a interesului pentru creație, ca și forța de a depăși obstacolele, autodepășirea condiției actuale au un rol notabil în susținerea activitații creatoare.

Inteligența și creativitatea este o relație complexă a creierului. Conform anumitor teste de inteligență și teste de creativitate anumite tipuri de inteligență nu este implicat și spiritul creativ.

Societatea sau mediul ambiental al dezvoltării personalității omului are o influență importantă pentru dezvoltarea spiritului creativ din oricare domeniu. Intervin în primul rând cerințele societății. Epoca Renașterii italiene, în domeniul picturii și sculpturii, se explică creșterea economică, prin îmbogățirea negustorilor de artă, realizarea unor edificii: palate, catedrale, cu picturi și sculpturi, care au stimulat oamenii talentați din popor. S-au creat școli renumite de pictură permitând ridicarea artei pe cele mai înalte culmi. Astăzi interesele societății se îndreaptă spre progresul tehnicii, aceasta cunoscând o dezvoltare fără precedent. (Ex: apariția Muzeelor digitale în lumea virtuală)

Un factor determinant în stimularea creativității îl are gradul de dezvoltare al: științei, tehnicii, artei. Din sec. XVIII, s-a dezvoltat manufactura și a apărut ramurile economiei muncii. Teoria relativității lui Einstein a apărut datorita rezultatul experiențelor altor cercetători pentru explicarea legilor mecanicii. Socrate l-a influențat pe Platon. Haydn l-a influențat pe Beethoven. Leonardo da Vinci și Michelangelo Buonarroti s-au influențat reciproc fiind vârfurile artei în perioada Renașterii italiene. De obicei mari personalități artistice: Goya, Rubens, Toulouse-Lautrec, Claude Monet, Vincent van Gogh, Pablo Picasso, etc, au influențat alte generații întregi de artiști, aducând inovație prin genialitate și creativitate a operelor lor. 147

Munca de creație are următoarele etape:

Pregătirea de informații, observații, scopul, problema, ipoteza, proiectul general;

Incubația este munca și încercarile de a găsi o soluție la o problemă;

Iluminarea este soluția unei probleme. Inspirația pe care o trăiește artistul trăind în mod intens creația și opera sa. Intuiția pe care un om de știință o are, o cunoaștere completă a demonstrației. Trebuie realizate în această etapă obiectivele urmarite inițial.

Verificarea este de fapt eliminarea eventualelor erori. Artistul își revizuiește creația, face corecturi.

Actul de creație (imaginația preponderent voluntară) are trei etape: etapa logică, etapa intuitivă, etapa critică. Momentul culminant este cel al intuiției, al inspirației, șă al iluminării. Un anumit tip de limbaj și de sisteme logice când artistul împiedică apariția unor noi relații între ele. Semnificațiile sunt grupate în unități complexe care se numesc „matrici”. În perioada de relaxare se produce un recul spre o slabă integrare a matricilor, producându-se conexiuni neobișnuite ele creierului. Astăzi tendințele de stimulare a creativității sunt o manifestare liberă a asociațiilor spontane, nestânjenite de rigorile rațiunii. Etapa de iluminare

147 Psihologie generală, de Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, 2005, pag. 154

este condiționată de experiența muncii artistice și de întreaga cultură a creatorului: bagajul de cunoștințe și varietatea lor. 147

b) Imaginația

Imaginația este un proces de imaginare a unor noi obiecte, simboluri, idei, care implică două procese fundamentale: analiza și sinteza. Analiza realizează o descompunere a unor asocieri, a unor reprezentări. Sinteza realizeaza reorganizarea în alte structuri, altele decât cele percepute sau gândite ulterior.

Procedee ale imaginației:

Aglutinarea este un proces în care părți descompuse din diferite obiecte sau ființe sunt recompuse; Ex: „Sfinxul”;

Modificarea dimensiunilor (uriași-pitici);

Multiplicarea (Ex: Compoziție decorativă, „Covorașul”, realizate pe o foaie A4 de matematică);

Schematizarea este geometrizarea în desen sau în pictură;

Analogia este un proces prezent în știință și în tehnică. Ex: Structura atomului a fost imaginata similar cu aceea a unui sistem solar.

Formele imaginației:

Imaginația reproductivă este reprezentarea unor: locuri, fenomene, întâmplări pe baza unor relatări verbale (Ex: povestirea);

Imaginația creatoare poate fi involuntară (ex: visarea, imagini: hipnagogice și hipnopompice, visele, halucinațiile), poate fi voluntară (creația: artistică, științifică, tehnică, organizatorică).

Imaginile hipnagogice sunt imagini care apar în timpul adormirii.

Imaginile hipnopompice sunt imagini de scurta durată, simple linii, figuri geometrice, puncte mobile, asociații provocate de „petele entopice”: puncte mobile care apar când ne uităm la un perete alb. 147

147 Psihologie generală, de Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, 2005, pag. 164

147 Psihologie generală, de Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, 2005, pag. 158

3.4. Evaluarea performanțelor obținute de elevii de gimnaziu

Propun realizarea unei analize și o sinteză cu concluzii a testului sumativ din clasa a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a din Școala Gimnazială Nr. 5, Piatra Neamț.

Test de evaluare sumativă, sem. I

Disciplina Educație plastică

Clasa a V-a

Numele și prenumele elevului:

Data susținerii testului:

Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerintelor din Partea I si din Partea a II-a se acordă 9 puncte. Din oficiu se acordă 1 punct.

Timpul efectiv de lucru este de 40 de minute.

PARTEA I (4 puncte)

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect: 1,5 puncte

Culorile primare sunt:

a. roșu, galben, albastru b. roșu, galben, verde c. roșu, galben, violet

2. Apreciază cu A (adevărat) sau F (fals) fiecare dintre afirmațiile de mai jos: 1 punct

Din amestecul roșu și galben obținem culoarea verde. –––-

Albul și negrul sunt nonculori. –––-

Din amestecul verde și galben obținem culoarea violet. –––-

Albul simbolizează moartea, doliul, întunericul, misterul. –––

Din amestecul roșu și galben obținem culoarea portocaliu. –––

3. Prin amestecul unei culori cu …………………. obținem un ton închis.

a. negru

b. alb

c. verde 0,5 puncte

4. Prin amestecul unei culori cu alb obținem ……………….

a. ton deschis

b. o nuanță

c. o culoare 0,5 puncte

5. Indică pentru fiecare cuvânt din prima coloană definiția corespunzătoare din a doua coloană: 0,5 puncte

PARTEA a II -a

2,5 puncte

Enumerați 5 instrumente, materiale sau tehnici de lucru folosite la educație plastică.

2,5 puncte

Enumerati 2 opere de arta cunoscute.

Test de evaluare sumativa, sem. I

Clasa a V-a

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Disciplina Educație plastică

Se punctează oricare alte formulări/ modalități de rezolvare corectă a cerințelor.

Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracțiuni de punct.

Se acordă 1 punct din oficiu.

PARTEA I (4 puncte)

A.

1. a 1,5 puncte

2. 1,0 puncte

Din amestecul roșu și galben obținem culoarea verde. –-F––

Albul și negrul sunt nonculori. –-A–-

Din amestecul verde și galben obținem culoarea violet. –F––

Albul simbolizează moartea, doliul, întunericul, misterul. –F–-

Din amestecul roșu și galben obținem culoarea portocaliu. –A–-

3. a 0,5 puncte

4. a 0,5 puncte

5. 0,5 puncte

PARTEA a II-a (5 puncte)

2,5 puncte 2. 2,5 puncte

Test de evaluare sumativă (semI)

Disciplina Educație plastică

Clasa a VI-a

1. Încercuiți variantele corecte de răspuns:

Culorile complementare sunt: 1,5 puncte

a. roșu-verde; oranj-albastru;galben-violet;

b. roșu-albastru; oranj-verde; galben-violet;

c. roșu-violet; oranj-verde; galben-albastru;

2. Apreciază cu A (adevărat) sau F (fals) fiecare dintre afirmațiile de mai jos: 1,0 puncte

a) Cel mai slab contrast cald-rece se produce între culorile: oranj-roșcat și verde-albastru.

b) În artele plastice și decorative, linia este elementul fundamental al limbajului plastic.

c) Culoarea binară este culoarea care rezultă din amestecul a două culori primare.

d) Se numeste kitsch un obiect care vadeste un bun gust al operei de arta.

3. Indică pentru fiecare cuvânt din prima coloană definiția corespunzătoare din a doua coloană:

0,5 puncte

4.Prin amestecul unei culori cu…………….obtinem un ton inchis. 0,5 puncte

a.negru

b.alb

c.verde

5. Prin amestecul unei culori cu alb obținem ……………….

a. ton deschis

b. nuanță

c. culoare 0,5 puncte

6.

1.Descrieti cu cuvintele voastre o lucrare de artă preferată. 2 puncte

Precizați titlul lucrării și artistul.

2.Enumerați 3 materiale folosite la educație plastică. 3 puncte

Test de evaluare sumativă (sem I)

Disciplina Educație plastică

Clasa a VI-a

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Nota : Se acordă 1 punct din oficiu.

Timpul efectiv de lucru este de 40 de minute.

1. Încercuiți variantele corecte de răspuns:

Culorile complementare sunt: 1,5 puncte

a. roșu-verde; oranj-albastru;galben-violet;

b. roșu-albastru; oranj-verde; galben-violet;

c. roșu-violet; oranj-verde; galben-albastru;

2. Apreciază cu A (adevărat) sau F (fals) fiecare dintre afirmațiile de mai jos: 1 puncte

a) Cel mai slab contrast cald-rece se produce între culorile: oranj-roșcat și verde-alb. F

b) În artele plastice și decorative, linia este elementul fundamental al limbajului plastic. A

c) Culoarea binară este culoarea care rezultă din amestecul a două culori primare. A

d) Se numeste kitsch un obiect care vădește un bun gust al operei de artă. F

3. Indică pentru fiecare cuvânt din prima coloană definiția corespunzătoare din a doua

coloană: 0,5 puncte

4.Prin amestecul unei culori cu…………….obținem un ton închis. 0,5 puncte

a.negru

b.alb

c.verde

5. Prin amestecul unei culori cu alb obținem ……………….

a. un ton deschis

b. o nuanță

c. o culoare 0,5 puncte

6.

1.Descrieți cu cuvintele voastre o lucrare de artă preferată. 2 puncte

Precizați titlul lucrării și artistul.

2.Enumerați 3 materiale folosite la educație plastică. 3 puncte

Test de evaluare sumativă (sem I)

Disciplina Educație plastică

Clasa a VII-a

1. Încercuiți variantele corecte de răspuns:

Efectul spațial al culorilor – impresia de spațialitate este redată prin: 1,5 puncte

a. desenul în perspectivă

b. valorația în alb-negru

c. culoarea

d. pata decorativă, opacă

2. Încercuiți variantele corecte de răspuns:

Tipuri de compoziția plastică : 1 punct

compoziție închisă

compoziție dinamică

compoziție statică

compoziție deschisă

3. Încercuiți variantele corecte de răspuns:

Câte centre principale de interes pot există într-o compoziție plastică ? 0,5 puncte

unul

mai multe

niciunul

4. Enumerați cele cinci contraste cromatice în compoziție studiate în clasa a VII-a : 0,5 puncte

contrastul……………………………..

contrastul……………………………..

contrastul………………………………

contrastul………………………………

contrastul………………………………

5. Prin amestecul fizic al culorilor complementare se obține: 1 punct

a. negrul

b. griuri colorate

c. ocrul

6.

1.Descrieți cu cuvintele voastre o lucrare de artă preferată. 2 puncte

Precizați titlul lucrării și artistul.

2.Enumerați 3 materiale folosite la educație plastică. 3 puncte

Test de evaluare sumativă

Disciplina Educație plastică

Clasa a VII-a

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Nota:

Timpul efectiv de lucru este de 40 de minute.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

1. Încercuiți variantele corecte de răspuns:

Efectul spațial al culorilor – impresia de spațialitate este redată prin: 1,5 puncte

a. desenul în perspectivă

b. valorația în alb-negru

c. culoarea

d. pata decorativă, opacă

2. Încercuiți variantele corecte de răspuns:

Tipuri de compoziție plastică : 1 punct

compoziție închisă

compoziție dinamică

compoziție statică

compozitie deschisă

compoziție generală

3. Încercuiți variantele corecte de răspuns:

Câte centre principale de interes pot exista într-o compoziție plastică ? 0,5 puncte

1

mai multe

niciunul

4. Enumerați cele cinci contraste cromatice în compoziție studiate în clasa a VII-a : 0,5 puncte

contrastul….clarobscur, deschis-închis

contrastul….complementarelor

contrastul…simultan

contrastul…de calitate

contrastul…de cantitate

5. Prin amestecul fizic al culorilor complementare se obține: 1 punct

a. negrul

b. griuri colorate

c. ocrul

6.

1.Descrieți cu cuvintele voastre o lucrare de artă preferată. 2 puncte

Precizați titlul lucrării și artistul.

2.Enumerati 3 materiale folosite la educație plastică. 3 puncte

Test de evaluare sumativă (sem I)

Disciplina Educație plastică

Clasa a VIII-a

1. Cu ajutorul…………………….putem reda tridimensional un obiect aflat în spațiu. 1,5 puncte

a) perspectivei;

b) acordului cromatic;

c) contrastului;

2. Apreciază cu A (adevărat) sau F (fals) fiecare dintre afirmațiile de mai jos: 1 punct

a) Culorile calde, cum ar fi: oranj, roșu, galben și nuanțele lor, dau impresia de depărtare în spațiu;

b) Albul, amestecat fizic degradează culorile;

c) Culorile reci, ca: albastru, verde și nuanțele lor, dau impresia de depărtare în spațiu;.

d) Negrul deschide culorile;

3. Enumerați cinci contraste cromatice în compoziție studiate în clasa a VII-a : 0,5 puncte

contrastul……………………………..

contrastul……………………………..

contrastul………………………………

contrastul………………………………

contrastul………………………………

4.Prin amestecul unei culori cu…………….obținem un ton închis. 0,5 puncte

a.negru

b.alb

c.verde

5. Prin amestecul fizic al culorilor complementare se obține: 1 punct

a. negrul

b. griuri colorate

c. ocrul

6.

1.Descrieți cu cuvintele voastre o lucrare de artă preferată. 2 puncte

Precizați titlul lucrării și artistul.

2.Enumerați 3 materiale folosite la educație plastică. 3 puncte

Test de evaluare sumativă

Disciplina Educație plastică

Clasa a VIII-a

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Nota:

Timpul efectiv de lucru este de 40 de minute.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

Cu ajutorul…………………….putem reda tridimensional un obiect aflat în spațiu. 1,5 puncte

a) perspectivei;

b) acordului cromatic;

c) contrastului;

2. Apreciază cu A (adevărat) sau F (fals) fiecare dintre afirmațiile de mai jos: 1 punct

a) Culorile calde, cum ar fi: oranj, roșu, galben și nuanțele lor, dau impresia de depărtare în spațiu.; F

b) Albul, amestecat fizic degradează culorile; A

c) Culorile reci, ca albastru, verde și nuanțele lor, dau impresia de depărtare în spațiu; A

d) Negru, deschide culorile; F

3. Enumerați cinci contraste cromatice în compoziție studiate în clasa a VII-a : 0,5 puncte

Contrastul…cald-rece………………..

contrastul…culorilor complementare…

contrastul…clarobscur…………………

contrastul…de calitate…………………….

contrastul…de cantitate………….……

4.Prin amestecul unei culori cu…………….obținem un ton închis. 0,5 puncte

a.negru

b.alb

c.verde

5. Prin amestecul fizic al culorilor complementare se obține: 1 punct

a. negrul

b. griuri colorate

c. ocrul

6.

1.Descrieți cu cuvintele voastre o lucrare de artă preferată. 2 puncte

Precizați titlul lucrării și artistul.

2.Enumerați 3 materiale folosite la educație plastică. 3 puncte

INTERPRETAREA REZULTATELOR TESTULUI SUMATIV SEM. I

EDUCAȚIE PLASTICĂ

ANUL ȘCOLAR 2020-2021

CLASELE: V, VI, VII, VIII

SCOPUL PROCEDURII: Interpretarea testelor de evaluare sumativă, sem. I, analiza rezultatelor și stabilirea măsurilor corective ce se impun individual fiecărui elev

ARIA DE CUPRINDERE: procedura se aplică tuturor elevilor din clasele V-VIII si disciplinele conform Nota METCS 1691/12.09.2011

ETAPELE PROCEDURII:

După aplicarea și corectarea testelor, rezultatele elevilor din clasă se vor consemna într-un Tabel centralizator/punctaj (borderou de corectare)

Rezulate:

Clasa a V-a : Media= 9,10

Rezulate:

Clasa a VI-a : Media= 9,33

Rezulate:

Clasa a VII-a : Media= 8,86

Rezultate:

Clasa a VIII-a : Media= 9,40

MATRICEA DE SPECIFICAȚIE A TESTELOR SUMATIVE

CLASELE: V, VI, VII, VIII

EDUCAȚIE PLASTICĂ

Prin comparare cu matricea de specificații se realizează un Tabel centralizator/ competențe. Matricea de specificații:

Nota: Nu se iau în considerare punctele acordate din oficiu. Itemii I1 si I5 se cumulează în matricea de specificații.

Din Tabelul centralizator/competențe se realizează opțional Tabelul de evaluare/elev. Acest tabel se realizează după următorul algoritm: Pentru fiecare elev se marchează cu (+) întrebările la care a răspuns corect și cu (-) itemii la care nu a dat un răspuns satisfăcător. Totalurile pe rânduri indică performanțele elevilor, iar pe coloane semnifică nivelul performanței clasei în însuțirea fiecărei competențe/ nivel taxonomic.

Planul remedial va avea la bază tipul deficienței identificate în funcție de distribuția itemilor nerezolvați în matricea de specificație rezultat din Tabelul de evaluare/elev.

Obiectivele pe termen lung ale educației remediale sunt: scăderea riscului eșecului școlar, prevenirea abandonului școlar, îmbunătățirea ratei succesului școlar ajutând elevii să dobândească nota de promovare.

Etape în aplicarea planului remedial: Verificare (evaluarea inițială), monitorizare pe parcurs, Evaluare pe parcurs, Evaluare finală.

Plan remedial:

Activități posibile pentru focusarea intervenției remediale: recuperarea cunoștințelor/ competențelor fundamentale, dezvoltarea unui limbaj științific corespunzător, îmbunătățirea atenției, percepției, capacității de a realiza corelații, dezvoltarea abilităților de învățare.

Interpretarea testelor inițiale nu constituie criteriu de ierarhizare de nici un fel.

Rezultatele testelor inițiale se comunică elevilor și părinților.

Obsevații:

Test de evaluare sumativă sem.I

Clasa a V-a

Disciplina : Educație plastică

Profesor : Cracană Elena Georgeta

Anul școlar: 2020-2021

Obiectivele testului și criterii de evaluare:

Conform – « Standarde de evaluare pentru clasa a IV-a, V, VI, VII, VIII și clasa a XII-a » gradul de îndeplinire a standardelor (1,2,3,4) : minim, mediu, maxim, de evaluare.

Evaluarea sumativă pentru semestrul I, în urma parcurgerii materiei predate, în funcție de programa școlară în vigoare și a atingerii obiectivelor operaționale pentru fiecare proiect de lecție din cadrul acestui semestru.

Standardul 1 : Să se cunoască și să se utilizeze materiale, instrumente de lucru și unele tehnici specifice artelor plastice.

Standardul 2 : Să recunoască tipuri de culori și non-culori din natură, pe imagini și pe paletă, și să obțină amestecuri.

Standardul 3 : Să cunoască și să utilizeze elemente de limbaj plastic.

Standardul 4 : Să realizeze compoziții libere și/sau după model.

Rezultatele testului :

Note de : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 abs.

– – – – 1 2 2 2 4 19 0

Număr de elevi : 30

Media clasei : 9,10

Test de evaluare sumativă sem.I

Clasa a VI-a

Disciplina : Educație plastică

Profesor : Cracană Elena Georgeta

Anul scolar: 2020-2021

Obiectivele testului și criterii de evaluare:

Conform – « Standarde de evaluare pentru clasa a IV-a, V, VI, VII, VIII și clasa a XII-a » gradul de îndeplinire a standardelor (1,2,3,4) : minim, mediu, maxim, de evaluare.

Evaluarea sumativă pentru semestrul I, în urma parcurgerii materiei predate, în funcție de programa școlară în vigoare și a atingerii obiectivelor operaționale pentru fiecare proiect de lecție din cadrul acestui semestru.

Standardul 1 : Să se cunoască și să se utilizeze materiale, instrumente de lucru și unele tehnici specifice artelor plastice.

Standardul 2 : Să recunoască tipuri de culori și non-culori din natură, pe imagini și pe paletă, și să obțină amestecuri.

Standardul 3 : Să cunoască și să utilizeze elemente de limbaj plastic.

Standardul 4 : Să realizeze compoziții libere și/sau după model.

Rezultatele testului :

Note de : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 abs.

– – – 1 2 1 2 2 3 19 0

Numar de elevi : 30

Media clasei : 9,33

Test de evaluare sumativa sem.I

Clasa a VII-a

Disciplina : Educație plastică

Profesor : Cracana Elena Georgeta

Anul scolar: 2020-2021

Obiectivele testului și criterii de evaluare:

Conform – « Standarde de evaluare pentru clasa a IV-a, V, VI, VII, VIII și clasa a XII-a » gradul de îndeplinire a standardelor (1,2,3,4) : minim, mediu, maxim, de evaluare.

Evaluarea sumativă pentru semestrul I, în urma parcurgerii materiei predate, în funcție de programa școlară în vigoare și a atingerii obiectivelor operaționale pentru fiecare proiect de lecție din cadrul acestui semestru.

Standardul 1 : Să se cunoască și să se utilizeze materiale, instrumente de lucru și unele tehnici specifice artelor plastice.

Standardul 2 : Să recunoască tipuri de culori și non-culori din natură, pe imagini și pe paletă, și să obțină amestecuri.

Standardul 3 : Să cunoască și să utilizeze elemente de limbaj plastic.

Standardul 4 : Să realizeze compoziții libere și/sau după model.

Rezultatele testului :

Note de : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 abs.

– – – 1 1 2 2 3 3 18 0

Numar de elevi : 30

Media clasei : 8,86

Test de evaluare sumativa sem.I

Clasa a VIII-a

Disciplina : Educație plastică

Profesor : Cracana Elena Georgeta

Anul scolar: 2020-2021

Obiectivele testului și criterii de evaluare:

Conform – « Standarde de evaluare pentru clasa a IV-a, V, VI, VII, VIII și clasa a XII-a » gradul de îndeplinire a standardelor (1,2,3,4) : minim, mediu, maxim, de evaluare.

Evaluarea sumativă pentru semestrul I, în urma parcurgerii materiei predate, în funcție de programa școlară în vigoare și a atingerii obiectivelor operaționale pentru fiecare proiect de lecție din cadrul acestui semestru.

Standardul 1 : Să se cunoască și să se utilizeze materiale, instrumente de lucru și unele tehnici specifice artelor plastice.

Standardul 2 : Să recunoască tipuri de culori și non-culori din natură, pe imagini și pe paletă, și să obțină amestecuri.

Standardul 3 : Să cunoască și să utilizeze elemente de limbaj plastic.

Standardul 4 : Să realizeze compoziții libere și/sau după model.

Rezultatele testului :

Note de : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 abs.

– – – – – 2 3 4 5 16 0

Numar de elevi : 30

Media clasei : 9,40

Observații pentru clasele V, VI, VII, VIII:

Se observă la majoritatea elevilor nivelul între 30% si tendința spre 80% despre cunoașterea și utilizarea materialelor, instrumente de lucru și unele tehnici specifice artelor plastice.

Se observă la majoritatea elevilor nivelul între 20% și tendința spre 70% despre recunoașterea de tipuri de culori și non-culori în natură, pe imagini și pe paletă și obținerea amestecurilor de culori.

Se observă la majoritatea elevilor nivelul între 30% și tendința spre 80% despre cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic.

Se observă la majoritatea elevilor nivelul între 20% și 70% în realizarea unor compoziții libere și/sau după model.

Se observă la marea majoritate a elevilor 70% o cunoaștere a culorilor primare, de bază.

Se observă la marea majoritate a elevilor 60-80% cunoașterea amestecurilor fizice ale culorilor primare sau binare, sau terțiare.

Se observă cunoașterea minima a elementelor de limbaj plastic, recunoașterea unei opere de artă la marea majoritate a elevilor 70%.

Se observă la marea majoritate a elevilor 80% indicarea fiecărui cuvânt (termen plastic) din prima coloană a explicației corespunzătoare din a doua coloană.

Se observă că elevii au enumerat 5 dintre instrumentele, materialele sau tehnicile de lucru folosite la educație plastică în proporție de 50%.

Măsuri corective :

– Aprofundarea noțiunilor elementare cu elevii de nivel mediu și scăzut.

– Insistarea asupra elementelor tehnice, de bază în lucrul cu elevii.

– Lucrul diferențiat, pe grupe de studiu.

– Folosirea albumelor de artă și fișe de lucru.

– Formarea deprinderilor de a-și însuși tehnici de pictură, vocabularul de specialitate.

CAP.4 ROLUL CONCURSURI ȘI EXPOZIȚII ALE ELEVILOR PENTRU PREGĂTIREA PENTRU VIAȚĂ

4.1. Artă și știință, concurs interdisciplinar și expoziție artistică

Proiectul educational interdisciplinar “ARTĂ și ȘTIINȚĂ” are ca motto: “Fiecare copil este un univers ce așteaptă descoperirea.”, cu tema: “Universul meu”.

“Logica te va duce din punctul A în punctul B . Imaginația te va duce oriunde vei vrea.” Albert Einstein

“Creativitatea poate rezolva aproape orice problemă. Actul creativ , înfrângerea obișnuinței prin originalitate , depășește orice obstacol.” George Lois

Pornind de la definiția inteligenței, conform căreia omul are abilitatea de a rezolva probleme abstracte, de a se adapta, și de a forma mediul din jurul său, deja întâlnim: creativitatea, relațiile si reacțiile. Proiectul educațional va constitui un bun prilej pentru exprimarea interdisciplinară și transdisciplinară a elevilor de gimnaziu, stimularea creativității și identificarea posibilităților de realizare a unei colaborări în vederea sporirii calității învățământului. Concursul adresat elevilor le permite acestora exprimarea pe tema “Universul meu”, prin lucrări plastice, proiectele de design și fișele de probleme, exerciții de : chimie, fizică, matematică și educație plastică, etc. în care elevii să prelucreze eficient cunoștințele dobândite la diferitele discipline de învățământ, de la nivel gimnazial. Proiectul educațional se va desfășura pe trei secțiuni: comunicări și referate, abordarea practică a învățării interdisciplinare și concurs interdisciplinar. Inițiativa acestui proiect este de a dezvolta o educație a elevilor multilaterală, complexă, construind caractere, direcții in viață, deprinderi și atitudini care vor dezvolta personalitatea, caracterul, creativitatea acestora, drumul autoîmplinirii.

Opera de artă este rezultatul unui proces de creație. Ea reprezintă o formă de prelucrare a unui material de către artist, înzestrat cu talent și cultură artistică. O formă care reușește să se impună prin originalitate. Operele de artă se pot clasifica pe o scară a valorilor în funcție de gradul de originalitate și expresivitate, sau de intensitatea trăirilor și reflecțiilor pe care le-a transmis privitorului în urma contemplării lor.

“Printre opere sunt unele care sunt nu numai noi, dar si unice. Calitatea lor deosebită nu provine din punctul pe care îl ocupă într-o serie omogenă, ci tocmai din faptul că nu aparțin unei serii, nu s-au repetat. Acestea sunt operele științei, ale filosofiei, ale artei. Noutatea lor este originalitatea. Există deci o noutate cantitativă, una calitativă și una calitativ-originală. Acest din urmă atribut îl recunoaștem numai operelor savanților, filosofilor si artiștilor.” 148

Interesul pentru artă este viu și prezent. Așa cum fără Dumnezeu nu există artă. Fară Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu adevărul. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esență, sediul lui este și în știință, și în artă. Așa cum este viața oamenilor dăruită de Dumnezeu așa este și arta. Arta este un tot unitar. Ea creează și reflectă adevărul din sistemul social, din viața de zi cu zi. Arta este mereu vie așa cum sunt oamenii. Mintea și sufletul omului a creat știinta și arta. Viața ne oferă diverse opere de artă pe care în urma educației vizuale primite le încadrăm în diverse categorii estetice.

„Viața este o școală.” Acest citat aparține lui Comenius care vedea viața ca un fel de labirint. Comenius este considerat părintele educației moderne: a ști ce să înveți și cum să înveți. Comenius are două citate prin care explică, că ai nevoie de niste principii clare în procesele de învățare-predare-evaluare.

“Când educația generală a tineretului va începe cu o metoda bună, nimănui nu-i va lipsi ceea ce îi este necesar pentru a gândi și a acționa bine.” 149

148 Tudor Vianu, Tezele unei filosofii a operei in Opere, vol. 7, pag. 45

149 Prof. Dr. Cuciureanu Gheorghe, Repere metodologice interdisciplinare, 2018, pag.24

“Cu cât sunt mai numeroase problemele la care te gândești, cu atât mai mult riști să nu înțelegi niciuna.” 149

Care este rolul operelor de artă în concursurile de Educație plastică?

Opera de artă este o formă expresivă care este percepută de oameni prin intermediul simțurilor și a imaginației, exprimând prin acestea sentimente umane. Aceasta formează bunul gust în materie de artă. Ea disciplinează, organizează pasiunile și impune ordine, măsură, transformă individualul în universal și impune o anumită ordine valorică, luând modelul naturii și universului. Opera de artă este o anumită școală a: expresivității, atenției, detaliului, organizării, talentului, moralului. Deschide, pentru elev, acea capacitate de a înțelege și a gândi o operă de artă. Dar ea transpune o conexiune între natură și om, între univers și om, între sistemul social și om, între Dumnezeu și om.

Divesele trăiri încercate în condițiile contemplării formelor sunt: “încântare”, “satisfacție estetică”, “bucurie”, “plăcere”. Cel mai folosit termen este acela de plăcere. Kant îl folosește în ”Critica facultății de judecare”, apreciind că nu mai este nevoie să fie explicat; el doar face distincția între plăcerea care apare în urma satisfacției, și plăcerea estetică. Însă noi putem defini termenul de “plăcere estetică”  în contextul relației dintre prezența contemplată și contemplator ca o serie de trăiri pozitive la simțirea armoniei și echilibrului compozițional, care creează impresia de frumos.

Plăcerea estetică i-a naștere în măsura în care un proces psihic găsește condiții favorabile percepției sale în suflet, sau în măsura în care el este în acord cu condițiile sufletești ale apercepției. Neplăcerea rezultă atunci când situația este inversată. 150

Rolul Concursurilor în pregătirea pentru viață al elevilor este de educație vizuală și plastică. Trăirile noastre interioare, omenești pe care le avem în contactul cu opera de artă au profunde ecouri în interiorul nostru, în sufletele noastre, îmbogățindu-ne experiența de viață. Sentimentele pozitive vin în legătură cu categoriile estetice de: frumos, bine și adevăr, însă pot apărea și sentimente în legătura cu categorii estetice antitetice, cum ar fi: urâtul, banalul, anostul, bizarul, absurdul.

Simțirea estetică duce totodată la răspunsul estetic simțit pe moment. “Dacă răspunsul este pozitiv, atunci are loc forma unei recunoașteri emoționale cu care valorificăm obiectul estetic; dacă este negativ constă într-o respingere, o condamnare a unui obiect estetic lipsit de valoare, eșuat, un kitch.” 151

Care este calea spre artă? Un munte de proporțiile Himalayei, cu o cărare șerpuind în sus, spre culmile muntelui. Cărarea aceea, una în spirală este calea spre artă.

Care este definiția artistului? 1% este talentul iar 99% este munca. Drumul nu este niciodată drept. Creșterea și dezvoltarea personală este un proces în spirală,

149 Prof. Dr. Cuciureanu Gheorghe, Repere metodologice interdisciplinare, 2018, pag.25

150 Theodor Lipps – Estetica. Bazele esteticii, București, 1987, Ed Meridiane, pag. 89

151 http://ebooks.unibuc.ro/filologie/morar/2.htm

întorcându-se asupra sa mereu, reevaluându-se și reorganizându-se. Succesul este plin uneori de terenuri accidentate și furtuni. Ceața poate să ascundă drumul pe care l-am străbătut sau progresul pe care l-am făcut spre direcția și scopul nostru. Obiectivele programei școlare sunt pliate strâns de sensul și tema lecțiilor la educație plastică. Organizarea este pricipala axă sau forma de înțeles al procesului de învățământ. Dar uneori privind peste înălțimile munților descoperim peisaje sublime, frumoase, marețe. Așa cum descoperim succesul prin calea artistică, pașii marunți pe care i-am făcut ne-a organizat munca și ne-a direcționat eforturile spre vârf, spre succes. Uneori urcăm munți mai mici, alteori urcăm munți mai înalți. Calea artistului este o calatorie spirituală. Ca toți oamenii care merg pe o cale a succesului suntem răsplătiți de tovarașii de drum. 152

Transpunem sufletul și mintea în bogația desenului și a cromaticii compozițiilor. Creativitatea este o forță spirituală care ne dă idei și ne conduce spre soluții neașteptate în rezolvarea unor probleme de natură artistică. Ne aflăm uneori în cadrul unor sisteme de relații, care ne influențează creativitatea. Muzica clasică este un mediu ambiental foarte creativ pentru elevi. Pentru a putea să înțelegi drumul, efortul, munca, creativitatea, gândirea tuturor elevilor la orele de educație plastică, să știi cum să-i îndrumi spre succesul personal al fiecăruia, spre realizarea schițelor, lucrărilor, operelor de artă, trebuie să înțelegi obiectivul, procesul (drumul), relațiile și să gândești fiecare pas. Triunghiul profesor, elev, părinte nu trebuie redefinit. Aceasta relație este esențială pentru procesul de învățământ. Un trio de succes pentru unii elevi care au darul natural de a desena, picta sau crea tablouri. Pentru a învăța imitația este esențială în procesul evolutiv al elevilor. Trebuie mai întâi să studiem după marii artiști sau pe teme diversificate (peisaj, natură statică, compoziție decorativă), pentru a înțelege și a învăța să gândim împreună elev-profesor elementele de limbaj plastic specifice educației plastice. Trebuie să dezvoltăm acel simț artistic și să educăm întreaga populație școlară educație vizuală. Mesajul operelor de artă se înțeleg trecând prin etapele de lucru ale acelei imagini. Procesarea imaginii pe calculator este un algoritm prin care se pot învăța rapid rezolvările compoziționale, relațiile dintre elementele de limbaj plastic și centrele compoziționale. Pentru a urma calea artistică trebuie sa ai acea chemare lăuntrică, talent și gândire, adică creativitate și capacitatea de a rezolva probleme.

CONCLUZII

Care este rolul concursurilor și expozițiilor în stimularea creativității artistice plastice a elevilor în pregătirea pentru viață?

Cuvântul concurs în dicționarul limbii române înseamnă o întrecere, o competiție în orice domeniu, un ajutor, un sprijin, o colaborare într-o anumită situație.

Cuvântul expoziție în dicționarul limbii române înseamnă o prezentare publică a unor opere de artă, a unor produse reprezentative pentru realizările unei ramuri de activitate, ale unei personalități artistice.

152 Cum să eliberezi artistul din tine/Calea artistului către o creativitate superioară, de Julia Cameron, Ed. Paralela 45, 2015, pag. 214

Cuvântul creativitate artistică în dicționarul limbii române înseamnă putere creatoare. 153

Această întrebare m-a preocupat pe tot parcursul cercetării științifice din

această lucrare, dar și pe tot parcursul experienței didactice de la catedră. M-a determinat să organizez și să conduc un Concurs Artă și Știință pentru a încuraja creativitatea și dezvoltarea inteligenței creative la elevi. Am propus asocierea interdisciplinară dintre disciplinele științele reale: Matematică, Fizică, Chimie și disciplina artistică: Educație plastică. La acest concurs și în același timp expoziție au participat elevii care au acceptat această provocare. Prin asocierea dintre disciplinele științifice reale și arte rezultă procesul gândirii asociat cu creativitatea și duce spre noi soluții de rezolvare a proiectelor de complexitate graduală.

În Legea educației din 2011 (MENCS, 2016) se precizează la articolul 2, că educația trebuie să fie orientată spre creativitate. Creativitatea este o temă de dezbatere importantă în descoperirea talentelor elevilor, mai ales când educația este centrată pe nevoile elevului. Partenerii educaționali al procesului de învățământ sunt: elevul, școala, familia și alte organizații și instituții cu rol educativ din societate. Apar totuși câteva întrebări:

Dincolo de toate definițiile, totuși ce este creativitatea și cum putem să o operaționalizăm?

Când putem spune că un copil manifestă creativitate și când nu? Există personalități creative? Cum se educă creativitatea în mod formal?

Cum educăm copiii să se manifeste în mod creativ?

Care sunt factorii de influență?

Cum se dezvoltă creativitatea la elevii cu talent (la pictură, muzică, desen)?

Viziunea lui Guilford asupra creativității, se încadrează din punctul său de vedere în aria gândirii ca rezolvare de probleme; va lua naștere dualitatea propusă de Guilford privind gândirea convergentă și gândirea divergentă.

Simister evidențiază creativitatea, separând-o de inovație și inventivitate ca fiind legată de rezolvarea de probleme, într-un mod personal și original.

Boden a stabilit câteva puncte de convergență a modalităților diferite de înțelegere și definire a creativității:

Legătura dintre creativitate și originalitate;

Produsele creative nu se măsoară obiectiv;

În jurul produsului creativ există o reformulare profundă a gândirii care sparge tipare și norme;

153 https://dexonline.ro/definitie

Șabloanele cunoașterii și conceptualizările blochează descoperirea creativă;

Creativitatea presupune transcendență și un nivel calitativ care nu trebuie redus la componentele care generează produsul creativ;

Conceptul de creativitate poate fi discutat din punct de vedere al procesului. Wallas (2004) prezintă cele patru faze ale procesului creativ: prepararea, incubația, iluminarea (inspirația) și verificarea. Comparând această viziune a lui Wallas cu viziunea lui Guilford, care concepe creativitatea ca activitate de rezolvare de probleme, rezultă că creativitatea este o rezultantă a gândirii (Sawyer, 2006). Dacă produsul este de o anumită calitate atunci și procesul este de o calitate asemănătoare, fenomen care face distincția dintre diferitele tipuri de gândire: gândirea convergentă și divergentă, între analitic, euristic, mecanic, cuantic. Criterii de identificare a calității creativității pe toate planurile: performanța creatoare (nou, original), proces (asociativitate, combinări), trăsături personale (motivații, atitudini), potențial creativ (capacitate de elaborare). Există teste de identificare a creativității (ex: testul Torrance). Testele de creativitate măsoară: flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea la probleme, redefinirea situației.

Nevoia de creativitate este foarte mare în viață. Gândindu-ne că viața va pune și pe elevii săi în diferite situații și contexte realizăm că creativitatea este foarte importantă în procesul gândirii și ajută foarte mult o persoană să găsească noi soluții la diferite tipuri de probleme. Dacă ne gândim la viziunea artistului Paul Klee, care consideră că portretizarea cuiva nu este o transpunere a trăsăturilor așa cum sunt, ci cum ar putea fi. Putem să înțelegem și să parcurgem mesajul vizual și modalitatea diferită de a transpune la elevi a unor personaje sau forme dintr-un peisaj. Elevii interpretează și mimează formele și culorile după imaginea reală sau mentală. Elevii de gimnaziu au un nivel de creativitate general bun, ei indicând și spațialitatea din clasele VII-VIII. Se mai observă prezența gândirii analitice și logice alături de cea divergentă. Factorii de influență sunt determinanți ai procesului de creativitate care include la elevi: finețea desfășurării procesului de creație, în funcție de valori și configurații multiple ale variabilelor, în rezolvarea activă a proiectelor. Relația dintre creativitate și inteligență o dezvoltăm la fiecare oră de educație plastică, cu fiecare temă și obiectiv al lecției, din programa școlară. De exemplu la orele de Educație plastică sunt teme: Autoportret, Natură statică, Orașul viitorului, Peisaj de primăvară, Peisaj de toamnă, Peisaj de iarnă, Coșul de toamnă, Europa suntem noi!, Covoraș, Compoziție cu flori, Portofoliu de desen proiectiv, Compoziție cu frunze. Contextul socioeducațional, prin factorii școlari: tipul de sarcini educaționale, relațiile intercolegiale, relaționarea profesor-elev, stil de învățare și predare, cu metode clasice sau moderne și factorii familiali (tipul de familie, relațiile familiale, expunerea socioculturală, educația extrașcolară și extracurriculară, stilul parental) va determina creativitatea fiecărui elev în parte și atingerea nivelului mediu sau performanța. Elanul creativ al elevului depășește domeniile cultural-științifice, are un suport profund structural-holistic: în implicarea elevului la ora de desen sau de pictură vom observa: implicarea totală sau parțială, aparența fără efort, depășirea caracteristicilor de vârstă, flexibilitate asociativă și analogică (caracteristicile intelectuale ale vârstei), reformulări, ștersături, noi încercări de surprindere a formei, naturalețea utilizării unor tehnici de desen și de pictură într-un complex proces de explorare și înțelegere a realității ce ne înconjoară. Din aceste observații la orele de practică se vor defini noi scopuri și obiective ale temelor practice pentru a ajuta elevii să asimileze elementele de bază ale disciplinei Educație plastică, elementele de limbaj plastic, competivitatea în diferite concursuri artistice și dezvoltarea creativității, pentru dezvoltarea inteligenței astfel încât elevul să poată să treacă de un obstacol al contextului vieții în modul său personal. Elevii realizează lucrările pentru concursuri în clasă sub îndrumarea profesorului. În mediul lor ambiental se aude o muzică clasică, note și sunete ale diferitelor instrumente muzicale, un pian redând o melodie a lui Mozart sau Chopin. Având lucrări model la tablă explicate de către profesor, tema și obiectivul sunt scrise pe tablă și astfel se desfășoară o lecție de practică la desen sau la pictură. Primesc din partea profesorului indicații de lucru, încurajări, aprecieri, note, sunt stimulați, se crează o relație profesională între ucenic și mentor cu caracter social. Elevii primesc direct influența și coordonarea profesorului. Am putea concluziona că elevii de gimnaziu sunt de o creativitate diversă și complexă, personalizați. Profilul elevului creativ este caracterizat la vârsta gimnaziului prin capacități de implicare și rezolvare de probleme complexe, de nivel gimnazial, ale sale sau de grup, la care se adaugă niveluri ridicate de cunoaștere ale vocabularului vizual, artistic.

Arta creată de elevi este un mijloc de comunicare. Estetica admite că orice expresie artistică este un fenomen de comunicare. Ea consideră opera de artă ca fiind un mesaj preluat dintr-un ansamblu socio-cultural și transmis prin intermediul unui canal de comunicare existent între o persoană sau un grup, artist emițător și un individ receptor.

Considerăm că arta, la gimnaziu, ca mijloc de comunicare face distincția dintre conținut și mesaj. În mod provizoriu, se interesează de mesaj: sensul, emoția estetică în favoarea exclusivă a cuprinsului: ambalajului, semnalele, codificarea lucrărilor. Caracterul esențial al procesului de comunicare vizual este reprezentat de mesaj și această teorie implică ideea că el conține o cantitate măsurabilă matematic: informația. Această cantitate care există în mesaj, (durata cuvântului, suprafața unui disc, a unui tablou, numărul de semne imprimate), depinde de improbabilitate, adică de combinația desenului sau coloristica pe care o reprezintă. Cantitatea de noutate sau de originalitate transportată de la mediul înconjurător al elevului până la privitor, care se adaugă la sistemul de cunoștințe și de experiență ale clasei, căruia aceștia îi aparțin și se înscrie prin cultură în memoria lor. Semnele din desenele lucrărilor elevilor sunt create înainte de crearea mesajului și actului de comunicare. În turul de galerie al lucrărilor elevilor se discută în mod social, cu întreaga clasă realizarea obiectivului, a temei propuse și se dau note. Avem trăiri și senzații estetice în fața lucrărilor elevilor. Unele dintre ele sunt mai complexe ca altele, mai multă culoare, mai multe semne, mai multe elemente specifice temei, compoziții simetrice sau asimetrice, puncte, linii și culori în diverse lucrări. La finalul discuției se apreciază toți elevii care au ieșit să-și prezinte lucrarea cu felicitări și aplauze. Profesorul respectă un principiu al pedagogiei practice acela conform căăruia elevul crește și se dezvoltă dacă este apreciat și se pune accentul pe rezultatele sale pozitive din activitatea artistică.

Modul de realizare al mesajului pictural vizual, prin detaliile de tușă ale elevului artist în alcătuirea unei imagini figurative rămân în mare neformulate, chiar dacă ele ascultă de caractere statistice, care sunt obiectivabile de către un profesor sau privitor. Profesorul va studia mai multe tipuri de lucrări și mai multe schițe și va observa elementele de alcătuire. El va putea în principiu să deducă de aici cantitatea de informație estetică a mesajului vizual.

Arta nu este un obiect ca Venus din Milo sau catedrala Notre-Dame, ci o manieră de a lua atitudine față de lucruri. Arta educă comportamentele elevilor. Ea nu este în mod esențial o ființă, sau o sumă de opere de artă- așa cum ne învățau muzeele secolelor

154 Psihologie generală, de Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, 2005, pag. 178

154 Abraham Moles, Artă și ordinator, Ed. Arte, pag. 23

trecute, ci o gândire artistică. Arta contemporană a făcut loc experimentului. Creația este un proces, elevul nu mai este înconjurat de opera sa, el se află la originea lucrării sale; iar gândirea artistică ajută la realizarea ei. Valoarea lucrării de artă nu se mai află în ceea ce ea reprezintă-, detașată de obiecte și de materiale- sunete și culori- arta devine o manieră creativă de a gândi și înțelege lumea. Creația artistică aduce în mediul nostru înconjurător forme care nu existau înainte. Forme vizuale care acoperă realitatea. Gratuitate, creativitate, voință de răsturnare a stilurilor sunt caracterele principale ale artei de azi. O societate de nivel mediu cere o artă de masă. O formă, care pentru un elev este nouă acum, va fi banalizată printr-o imitație cerută inițial. Arta este în mod esențial destinată copiei pentru elevi și trebuie să admitem că transformată o operă de artă este originală.

Mulți artiști din trecut, Rubens, Cezanne creau opere multiple în atelierul lor, provocând după multă vreme perplexitatea. Ei nu vedeau rațiunea, alta decât cea materială, pentru care nu reproduceau ei înșiși o anumită operă, un anumit tablou.

La orele de Educație plastică, la nivelul gimnazial, pornim la baza procesului creativ cu planșe diverse, în culoare despre tema propusă. Imitația unor elemente din lucrările model și recompunerea lor într-un spațiu nou conduce imaginația spre o compoziție originală.

Modelul creat de elev trebuie să capete o valoare socială și condiția acestei valori este difuzarea în mediul înconjurător real sau virtual, sau prin intermediul concursurilor. Două metode se impun pentru a o realiza: pe de o parte copia, pe de alta permutarea.

Arta geometrică, arta optică, arta cinetică se pretează în mod special la noțiunea de multipli. Ansamblarea figurilor geometrice: albastre, roșii sau verzi, după un anumit program, nu are nici o nevoie de a fi produsul fizic al unui artist. Algoritmii sunt produse ale intelectului, ei definesc, ei instaurează un câmp de posibile căutări pe care rămâne să le explorăm printr-o activitate creatoare.

Arta pe parcursul istoriei omenirii a început ca un joc, a continuat ca o profesie, a înflorit ca un cult, va reveni ea oare la joc? Civilizația loisir-ului propune sensul artei schimbat; el trebuie să se situeze în viață, dar viața este o multitudine de activități, o utilizare a timpului. Prin creativitate se definește un câmp de posibile încercuindu-l cu regulile sale arbitrare, care constitue ideea. Elevul creează ideea; lucrarea va fi realizată de către elev unind originalitatea cu jocul. Dar, dincolo de această socializare a artei, câmpurile artei limitate sunt infinit mai populate decât imaginația noastră nesfârșită.

Dintre cele trei caractere fundamentale: abstracție, complexitate, normare- care structurează universul schițelor, abstracția va fi cea care ne va reține în primul rând atenția.

Arta devine o practică și îmbracă în societate un caracter nou. Artistul, ca și omul de știință, creează singur, dar în funcție de un anumit număr de elemente culturale care îi aparțin. Ideile și creațiile sunt mai întâi difuzate într-un micro-mediu: galerii, expoziții limitate, concursuri, publicații cu tiraj redus. Din acest micromediu mijloacele de comunicație de masă: radio, televiziune, presă de mare tiraj, filme vor exploata în funcție de imperativele proprii și de criteriile de accesibilitate la public, un anumit număr de elemente. La capătul unui anumit termen și prin procedee tehnice de copiere, ele sunt difuzate marelui public. Acest mare public la rândul său nu primește, din motive practice, decât un anumit număr dintre cele care sunt mai mult sau mai puțin acceptate în mod egal și sedimentează în societate pentru a constitui cultura de masă. Funcția culturală capătă din ce în ce mai multă importanță odată cu descreșterea valorilor materiale, într-o economie a abundenței. Artistul se joacă, își regăsește autenticitatea sa în interiorul unui micromediu separat de societatea de masă, în atelierul său. El trebuie să posede limba universală, exactă, a mașinilor; ele nu-l vor înlocui în actul său de descoperire, căci actul de descoperire este făcut de om. Creativitatea și originalitatea sunt divergente.

BIBLIOGRAFIE

Achiței Gheorghe, Frumosul de dincolo de artă, Ed. Meridiane, București, 1988

Achiței Gheorghe, Ce se va întâmpla mâine?, Ed. Albatros, 1972

Achiței Gheorghe, Artă și speranță, Ed. Albatros, 1974

Ainsworth John, Paper, the Fifth Wonder, Publisher: Thomas Pub. Co, 1958

Ailincăi Cornel, Introducere în gramatica limbajului vizual, Ed. Polirom, 2010

Aristides Juliette, Lessons in Classical Drawing, Published by Watson-Guptill, 2011

Argintescu-Amza Nicolae, Expresivitate, valoare și mesaj plastic, Ed. Meridiane, București, 1973

Arhitectura, O istorie vizuală, Litera, 2011

Arta, Istoria vizuală a artei plastice, Litera, 2011

Arnheim Rudolf, Arta și percepția vizuală, Ed. Polirom, 2011

Arnheim Rudolf, Forța centrului, Ed. Meridiane, 1994

Albu Gabriel, O psihologie a educației, Institutul European, 2005

Beverly Hale Robert, Collins Jacob, Drawing Lessons from Great Masters, Published by Watson-Guptill, 1989

Burke Edmund, Despre sublim și frumos, Ed. Meridiane, 1979

Cerghit Ioan, Metode de învățământ, Ed. Polirom, 2006

Cernea Paul și Constantin Florica, Vederea culorilor, Ed. Scrisul Românesc, 1977

Cosmovici Andrei, Psihologie generala, Ed. Polirom, 2005

Cucoș Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Ed. Polirom, 2009

Cucoș Constantin, Teoria și metodologia evaluării, Ed. Polirom, 2008

Colecția „Mari pictori”, Editor: Publishing Services SRL 2000, 2001 și 2002,, numerele 6, 8, 10, 16, 27, 37, 55, 63, 107, 116

Cristea Ion, Curentele artei moderne, Ed. Allfa, București, 2001

Cristea Maria, Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar, Editura Corint, București, 2009

Cuciureanu Gheorghe, L’espace rond, 40 ans d’activité artistique et pedagogique, 2015

Cuciureanu Gheorghe, Repere metodologice interdisciplinare, Centrul regional de educație estetică, 2018

Davies Rita, Je peins, Ed. Fleurus, 1972

De Vries Theun, Jaffe H. L. C. , Sip Jaromir, Aur și umbră-Studii despre Rembrandt, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1957

Deac Mircea, Impresionismul în pictura românească, Ed. Meridiane, 1976

Dicționar de artă modernă, Ed. Albatros, Bucurețti, 1982

Dicționar de estetică generală, Ed. Politică, 1972

Dima Victor, Educație plastică, Manual pentru clasa a VI-a, Editura Teora, București, 1998

Dodson Bert, Keys to Drawing with Imagination, North Light Books, 1990

Enăchescu Constantin, Expresia plastică a personalității, , Ed. Științifică, 1975

Istoria artei, pictură, sculptură, arhitectură, Hachette Livre, 1998

Edwards Betty, Drawing on the Right Side of the Brain, Tarcher, 2012

Filoteanu Nicolae, Marian Doina, Desen artistic și educație plastică, Manual pentru clasa a V-a, Editura All Educational, București, 1999

Filoteanu Nicolae, Marian Doina, Desen artistic și educație plastică, Manual pentru clasa a VI-a, Editura ALL EDUCATIONAL S.A., București, 1998

Filimon Liviu, Psihologia percepției, Ed. Didactică și științifică, 1993

Fride-Carrassat Patricia, Marcade Isabelle, Mișcări artistice în pictură, Enciclopedia RAO, 2007

Florea Vasile – Goya, Ed. Meridiane, București 1988

Florian Mircea, Metafizică și artă, Ed. Echinox, 1992

Gauguin, Ed. Meridiane, 1975

Ghyka C. Matilda, Estetică și teoria artei, Ed. Științifică și enciclopedică, 1981

Goncearov Andrei – Arta graficii, Ed Meridiane, București, 1963

Golfin Marin Nicolau, Istoria artei, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1970

Gombrich E. H., Artă și iluzie, Ed. Meridane, 1973

Gunter C. D. Bollenbach – Desenul, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1964

Guptill Arthur, Mayer Susan, Rendering in Pen and Ink, Published by Watson-Guptill, 1997

Guy Marica Viorica, Ipostaze ale picturii moderne, Editura Meridiane, București, 1985

Havel Marc, Tehnica tabloului, Ed. Meridiane, 1980

Hartman Nicolai, Estetica, Ed. Univers, 1974

Hogarth William, Analiza frumosului, Ed. Meridiane, 1981

Hocké Rene Gustave, Lumea ca labirint, Ed. Meridiane, 1973

Hockney David, Secret Knowledge: Rediscovering the Lost Techniques of the Old Masters, Published by Studio, 2006

Ianoși Ion, Sublimul în artă, Ed. Meridiane, 1984

Ionescu Miron, Strategii de predare și de învățare, Ed. Științifică, București, 1992

Istoria vizuală a artei, Enciclopedia RAO, București, 2007

Kandinski Wassily, Spiritualul în artă, Ed. Meridiane, 1994

Kovats Tania, The Drawing Book, a survey of drawing: the primary means of expression, Black Dog Publishing Ltd., 2005

Krizek, Donna – Compendium of Drawing Techniques, Search Press Ltd, 2012

Lazarev Viktor, Vechi maeștri europeni, Editura Meridiane, București, 1977

Lăzărescu Liviu, Pictura în ulei, Ed. Sigma Plus, 1996

Le More Arlette, La peinture a l'eau et ses technique, Ed. Bornemann, 1982

Lewis David, Pencil Drawing Techniques, Published by Watson-Guptill, 1984

Lützeler Heinrich, Drumuri spre artă, Ed. Meridiane,

Micheli Mario -Avangarda artistică a secolului XX, Ed. Meridiane, 1968

Mihăilescu Dan, Limbajul culorilor și al formelor, Ed. Științifică și enciclopedică, 1980

Mocanu Marius, Cum să reușim în viață, o carte pentru dezvoltare personală, Publishers, 2015

Moles Abraham, Psihologia kitsch-ului, Ed. Meridiane, 1980

Moldoveanu Maria, Mentalitatea creativă, perspectivă psihosociologică, Ed. Cores, 2001

Nicolaides Kimon, The Natural Way to Draw, Published by Mariner Books, 1990

Oprescu George, Scrieri despre artă, Editura Meridiane, București, 1968

Overy Paul, De Stijl, Ed. Meridiane, 1969

Panisoara Georgeta, Copilaria si adolescenta, Ed. Polirom, 2016

Passeron René, Opera picturală, Ed. Meridiane, 1982

Pașca Ana, Metodica predării desenului la clasele I-IV, Editura didactică și pedagogică, București, 1972

Pareyson Luigi, Estetica. Teoria formativității, Ed. Univers, 1977

Pavel Victor, Educație plastică, Manual pentru clasele V-VIII, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1997

Pavel Amelia, Expresionismul și premisele sale, Ed. Meridiane, 1978

Pavel Amelia, Peisaj natural/ Peisaj uman, Ed. Meridiane, 1987

Pirnog Ion – Ghid metodic de educație plastică, București, Compania, 2007

Pleșu Andrei, Călătorie în lumea formelor, Ed. Meridiane, 1974

Profesorul de succes, 59 de principii de pedagogie practică, Ed. Polirom, 2009

Popescu Titu, Concepte și atitudini estetice, 1983

Pohonțu Eugen, Inițiere în artele plastice, Ed. Albatros, 1980

Poxon David, Different Strokes:Pencil Drawing, Published by Walter Foster, 2008

Rădulescu Rita, Morar Ecaterina, Educație pastică, Manual pentru clasa a VII-a, Editura Corint, București, 1998

Read Herbert, Originile formei în artă, Ed. Univers, 1965

Read Herbert, Semnificația artei, Ed. Meridiane, 1969

Rembrandt Harmensz van Rijn – Aurora Art Publishers, Leningrad, 1989

Reuven Bar-on, Manual de inteligenta emotionala, Bucuresti, 2011

Rosenkranz Karl, O estetică a urâtului, Ed. Meridiane, București, 1984

Sanmiguel David, The Big Book of Drawing: An Introduction to Essential Materials and Techniques, Watson-Guptil Publications, 2012

Servien Plus, Estetica, Ed. Științifică și enciclopedică, 1975

Schileru Eugen, Impresionismul, Editura Meridiane, București, 1978

Schileru Eugen, Scrisoarea de dragoste, Ed. Meridiane, 1971

Signac Paul, De la Delacroix la neoimpresionism, Ed. Meridiane, 1980

Sterling Charles, Natura moartă, Ed. Meridiane, 1970

Stoichița Ieronim Victor, Instaurarea tabloului, Ed. Meridiane, 1999

Șchiopu Ursula, Psihologia artelor, Ed. Didactică și pedagogică, 1999

Sidaway Ian, Hoggett Sarah, Mastering the Art of Drawing, Published by JG Press, 2009

Sidaway Ian, Everything You Ever Wanted to Know about Art Materials, Published by Northlight, 2000

Speed Harold, The Practice and Science of Drawing, by Dover Publications, 1972

Szunyoghy Andras, Școala de desen, 2000

Șchiopu Ursula, Psihologia copilului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983

Taine H., Pictura Renașterii în Italia și alte scrieri despre artă, Editura Meridiane, București, 1968

Tatarkiewicz Wladyslaw, Istoria esteticii,3 ,4, Ed. Meridiane, 1978

Tohăneanu , Al. –Metodica pedării desenului, Ed. Didactică și pedagogică, 1971

Toulouse Lautrec – Catalogul expoziției de litografii și afișe, Întreprinderea poligrafică „Arta grafică”, 1967

Vanderpoel John H., The Human Figure, by Dover Publications, 1958

Vallentin Antonina, Pablo Picasso, Ed. Meridiane, 1967

Văideanu George, Cultura estetică în școală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967

Venturi Lionello , Pictori moderni, Editura Meridiane, București, 1968

Venturi Lionello, De la Manet la Lautrec, Editura Meridiane, București, 1968

Venturi Lionello, Cum să înțelegem pictura, Ed. Meridiane, 1978

Vianu Tudor, Estetica, Editura Orizonturi, București, 1945

Vianu Tudor, Opere, 6, 7, Ed. Minerva, 1976

Verghy- Miller Margărita, Vechi motive decorative românești, Ed. Verstala, 2007