Salarizarea Si Inegalitatea In Venituri In Societate. Analiza Comparativa
Salarizarea și inegalitatea în venituri în societate. Analiză comparativă
Introducere …………………………………………………………………………………………………………….2
I. Salarizarea și mecanismele sale ……………………………………………………………………………..3
1.1. Analiza teoretico –metodologică privind salarizarea………………………………………………..6
1.2.Formarea salariului în economia de piață………………………………………………………………….8
1.3. Salarizarea și formele sale …………………………………………………………………………………..10
II.Inegalitatea de venituri în societate…………………………………………………………………………….13
2.1. Distribuția veniturilor în societate……………………………………………………………………………15
2.2.Măsurarea inegalității de venituri ………………………………………………………………………….
2.3.Factorii care determină inegalitatea veniturilor………………………………………………………….
III. Dinamica salariului și pragul de sărăcie ……………………………………………………………….
3.1. Nivelul de dezvoltare economică și dinamica salariului………………………………………….
3.2. Sărăcia absolută și relativă ……………………………………………………………………………………….
3.3. Exemple de politici sociale ………………………………………………………………………………………
IV. Analiză comparativă privind salarizarea și inegalitatea veniturilor ……………………………..
4.1. Obiectivele cercetării ……………………………………………………………………………………………..
4.2. Metodologia cercetării…………………………………………………………………………………………….
4.3. Rezultatele cercetării ……………………………………………………………………………………………….
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………….
Introducere
În teoria și practica economică, problematica salarizării deține un loc de o importanță deosebită. Fiind legată de relațiile ocazionate de angajarea, utilizarea și plata muncii ca factor de producție, suscită puternic și perpetuu atenția.
Creșterea economică este un instrument standard pentru a măsura performanța unei economii. Acesta este obiectivul principal al politicii guvernamentale al fiecărei țări, fie ea dezvoltată sau în curs de dezvoltare. Realizarea acestui obiectiv aduce prosperitate și crește standardul de viață. Pe de altă parte, creșterea economică are și aspecte negative, prin costurile generate de nevoia unei ajustări rapide la noile condiții și la schimbările apărute în economie. Astfel, creșterea economică poate duce la creșterea inegalității veniturilor și a bunăstării dintr-o societate, în condițiile în care beneficiile nu sunt asimilate în mod egal de toate clasele sociale. Kuznets a determinat o curbă în formă de U inversat pentru asocierea dintre dezvoltarea economică și inegalitatea veniturilor. Cu alte cuvinte, perioadele de creștere economică sunt în general însoțite de o creștere a inegalităților, dar apoi se ajunge la un punct dincolo de care dezvoltarea economică ridicată este asociată cu scăderea inegalităților. În analiza distribuției veniturilor, alături de creșterea economică, nu pot fi trecuți cu vederea factori precum investițiile străine directe sau deschiderea comercială.
Lucrarea de față – Salarizarea și inegalitatea în venituri în societate. Analiză comparativă tratează problematica veniturilor populației din perspectiva modului de constituire și a inegalității distribuției lor. Demersul lucrării consta în prezentarea detaliată a conceptului de salarizare și a modului de formare a salariului în economia de piață, analiza inegalității de venituri în societate și prezentarea unui caz concret de aplicare a conceptelor teoretice în realitatea contemporană. Analiza se derulează pe două planuri: unul teoretic-metodologic și unul practic- analiză comparativă cu obiective, metodologie și rezultate.
I. Salarizarea și mecanismele sale
În prezent se asistă la creșterea interesului pentru politica de recompensare. Acest interes izvorăște din interesul pentru politica de recompensare , adica , remuneratia este o consecință si o premisă aactivități economico – sociale .Pe plan mondial ,politica salarială,care este elaborată în conformitate cu prevederile legale și de asemenea este armonizată perfect cu o politică generală a întreprinderii,stimulează o creștere a eficienței.
Așadar, politica eficientă poate fi necesara din două motive principale.Primul motiv evidențiază inscrierea intreprinderii in ansamblu politic și raspunderea cerințelor generale , obiective ale creșterii eficienței activității desfășurate , iar cel de al doilea motiv evidențiaza contiresul tuturor salariaților dar nu doar pentru realizarea unei performanțe pe plan individual ci si pe plan global
Așadar , in nenumeroase tari , managementului resurselor umane, adică dezvoltarea acestuia, pe baza strategiilor care fac parte din domeniul salarizării, servesc in elaborarea de politici , politici salariale care sunt in general private , fiind niște metode speciale, in realizarea unor obiective strategice. Acestea ,fiind vorba despre existenta unor politici salariale , sunt reprezentate ca fiind o multitudine de dedizii bazate pe mijloacele prin care se pot realiza acestea.. Salarizarea, administrarea acesteia, este o functie specială , deci specializată, care dezvoltă o politică salarială sau abordează activitați complexe care trebuie să fie luate in considerare de toate laturile salariului , sarcinilor, funcțiilor ,dar si implicarea intereselor. .
Salarizarea este un concept foarte important si foarte bine delimitat , care are la bază o multitudine de concepte și definiții. Abordarea acestui concep este semnificativă pentru specialiști , oameni care incearcă sa definească cît mai concis și coerent acest concept.
Deși nu este o noutate , majoritatea oamnenilor se confruntă cu problemele salarizării.Trebuie să se știe foarte clar cum poate fi definită această noțiune pentru a nu fi implicate probleme .
Figura nr. 1. Politici de salarizare
Sursă: Elaborat de autor, conform http://legislatiamuncii.manager.ro/a/7585/analiza-politicii-salariale-pe-care-o-are-o-firma.html
La nivel mondial, politica salarială este asimilată ca un concept strategic general , fiind alături de o politic ăa ocupării forței de muncă, de o politica fiscală, dar și monetară,chiar bugetară dar și de credit, iar la nivelul microeconomic această politică salarială repreyinta o parte importanta a firmei . Acest fapt implică o latură internă și una externă fiindcă are în vedere:
– in interiorul întreprnderii trebuie să se susțină și să se modeleze salariul , adică un raport intre munca desfășurată și metoda plații.
– alinierea realizată intre nivelul la care se afla persoana respectiv și salariul plătit și aliniera realizată de firme ,măcar pentru meserii si profesii de bază.
Figura nr. 2. Sistemul de salarizare
Sursă: Elaborat de autor, conform http://legislatiamuncii.manager.ro/a/7585/analiza-politicii-salariale-pe-care-o-are-o-firma.html
1.1. Analiza teoretico -metodologică privind salarizarea
În abordarea din punct de vedere teoretic a conceptului de salariu se au în vedere în primul rând precizarire cu privire la principala reglementare internațională ce fundamentează sistemul de plată a muncii prestate. Astfel, în acest sens se face referire la paragraful din Declarația universală privind drepturile oamenilor care face referire la faptul că toate persoanele au drept de muncă, au dreptul să își aleagă ocupația sa , au dreptul de asemenea la niște condiții bune de muncă și să fie protejați contra șomajului.. De asemenea , fără discriminari, toate persoanele au dreptul la pestarea de muncă egală in favoarea unui salariu cît mai egal. Orice om muncește are dreptul să fie remunerat echitabil și satisfăcător, deoarece acesta trebuie să îsi asigure atît lui,cît și familie un trai cît mai decent și cît mai complex. .
Atât din cele menționate mai sus cât și din alte prevederi ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, rezultă că, la stabilirea salariilor și a altor venituri din muncă, este necesar să se țină seama de anumite principii, care să fie respectate atunci când se fundamentează sistemul de plată a muncii prestate.
Sunt necesare și cateva notiuni cu privire la etimologia cuvântului salarizare. Aceasta denumire provine din limba latină și este reprezentată de o sumă de bani , sumă pe care o primeau soldații care se aflau in cadrul unor campanii militare cand procurau sare atunci cand natura nu era asa de darnică cu oamenii. Asadar, salariul, este definit ca o sumă de pe care o primeste salariatul de la patronul sau pentru munca pe care a depuso pentru acesta.
Am în vedere în cele ce urmează prezentarea câtorva definiți asupra sistemului de salarizare.
Sistemul de salarizare estecaracterizat după cum urmează:
totalitatea reglementărilor ce stabilesc condițiile în care agentul economic angajator își execută contraprestația reprezentată de plată muncii față de activitatea îndeplinită de fiecare salariat potrivit cu felul muncii la care s-a obligat prin contractul individual de muncă (G. Brehoiu, A. Popescu)
operații sau activități succesive, care constau în determinarea și plata salariului
relevarea situației salariatului – aprecierea (stabilirea) salariului în expresie absolută și relativă
compunerea salariului pe elemente constitutive, existente sau posibile
achitarea salariilor (N. Dobrotă, Dicționar de Economie).
In cele ce urmeaza se va prezenta intru-un tabel salariul brut si contributiile angajatorului la fondul de salarii.
Figura nr 3. Formarea salariului
Sursă: http://www.seminarii.ro/seminarul-salarizare-si-revisal-pentru-institutii-publice-99.html
Elaborarea oricărui sistem de salarizare trebuie să aibă niste principii luate in considerare in acelasi timp pentru cît mai multe parți care sunt interesate in vederea prestarii de muncă:
pentru a se forma salariul, acesta este supus unor mecanisme ale pieței de muncă și de asemenea este nevoie de implicarea agenților economico-sociali;
principiul negocierii salariului;
principiul existenței sau fixării salariilor minime;
principiul la muncă egală salarii egale;
principiul salarizării după cantitatea muncii;
principiul salarizării în funcție de nivelul de calificare profesională;
principiul salarizării după calitatea muncii ;
principiul salarizării în funcție de condițiile de muncă;
principiul liberalizării salariilor;
caracterul confidențial al salariului.
1.2.Formarea salariului în economia pieței
Pentru a se forma salarul acesta este supus unor mecanisme ale pieței de muncă și este nevoie de implicarea agenților economico-sociali. Salariul rezulta, în principal, in urma raportului format in cadrul peței muncii intre ofertă și cererea de forța de muncă. Stabilirea salariului se face prin participarea cererii și ofertei, dar și a sindicatelor și statului, a căror acțiune de intervenție în materie de salarizare se înscriu în limtele unor norme și competende de ansamblu.
Formarea salariului are loc în cadrul unor relații complexe prilejuite de angajarea, uitlizarea și remunerarea muncii ca factor de producție. Din acest punct de vedere problemele care au preocupat teoria și practica economică sunt cele referitoare la nivelul său mărimea salariului, precum și cele privind formele de salarizare practicate în economia de piață.
În piața econimică ,resursele de muncă alocate pot fi realizate cu ajutorul unei piețe de muncă care este reprezentată intru-un spatiu economic in interiorul căruia au loc confruntari între cererea și oferta de muncă, și de au loc negocieri cu privire la angajară salarială. Tranzacțiile intre posesorii de capital și cei ai forței de munca se realizează pe baza unor principii ale economiei de piață și de asemenea pe baza unor reglementări, fiind de natură juridică specifică cu privire la comportamentele celor doi parteneri , adică cumpărătorul și vânzătorul forței de muncă.În cadrul acestei piețe, un rol foarte important îl au sindicate, aceștia fiind reprezentanții ofertei de muncă, și patronatului, ca purtătorul cererilor de muncă la nivel macroeconomic și microeconomic. Negocierile între cei doi parteneri vizează realizarea echilibrului de interese, în condițiile existente pe piața muncii a unui anumit raport între cererea și oferta de muncă.
Piața muncii se afla în strânsă interdependenta cu fluxurile de pe celelalte piețe (bunurilor și serviciilor, capitalului, monetare, valutară), la nivel national dar și internațional. Este reprezintă o piață derivată. Piața serviciilor , dar și cea a bunurilor,dă unele semnale in legătură cu cererea de muncă. La rândul ei, piața muncii influențează piața bunurilor și serviciilor, deoarece veniturile sunt obținute in urma unui grad mare, acest grad fiind unul de ocupare a unei forte de muncă care poate stimula cererea , deci acesta poate stimula o oferta a bunurilor economice. Faptul că salariul deține o pondere importantă în totalul venitului unei economii naționale,repezintă , un factor de o mare influență asupra fluxurilor care se derulează pe alte piețe.Cererea de muncă , dar și oferta de muncă pot fi niște mărimi mai dinamice care pot sa reflecte legături între dezvoltarea economică și socială ca sursa a cererii și populația activă reprezintă sursa unei ofertei de muncă. Aceasta piața a muncii se afla într-o strânsă interdependenta cu fluxurile de pe celelalte piețe și are in component o multitudine de particularități după cum urmează:
poate fi mult mai complexă,mult mai organizată și mult mai reglementata ;
prețul specific, adică salariul, se formează atât pe baza raportului cerere-oferta de muncă, cât și a negocierilor dintre sindicate și patronat, guvernul intervenind doar pentru atenuarea stărilor de conflict ;
datorită modului de formare a prețului, adică a salariului aceasta piață este de natură contractuală ;
în ceea ce privește oferta de munca, aceasta are un grad mai mare de rigiditate;
această piață este caracterizată de o concurentă imperfectă.
Ansamblul acestor trasaturi conferă pietei de muncă un caracter specific în distribuirea și utilizarea eficienta, în activitățile economico-sociale, a factorului de producție munca.
Piața muncii cuprinsă în ansamblul pieței naționale îndeplinește următoarele funcții dupa cum urmează:
alocarea resurselor de muncă. Aici este characteristică forța de muncă bazată pe diferite ramuri, dar și subramuri, pe anumite domenii si zone de activitate,dar și in cadrul unor meserii, în dependență de volumul și structură a cererii de muncă deja existente, la un anumit moment dat ;
furnizează anumite informații in legatură cu cererea și oferta de muncă, în diferite sectoare de activitate, la nivelul salariului dat
instituțiile pieței muncii estimează tendințele de evoluție a cererii și ofertei de munca pe termen mediu și lung ;
prin propriile mecanisme, asigura protecție economică și socială șomerilor, pe o perioadă delimitată.
Toate aceste funcții ale pieței muncii au un rol important în ocuparea, orientarea, mobilitatea forței de muncă, în asigurarea unui venit, pe o durata limitată de timp, persoamelor care sunt incă șomeri.
1.3. Salarizarea și formele sale
Formele de salarizare practicate în prezent în România sunt următoarele:
salarizarea după timpul lucrat sau în regie
salarizarea în acord direct
salrizarea în acord indirect
salarizarea globală
salarizarea în acord progresiv
slarizarea prin cote procentuale
1.Salarizarea după timpul lucrat sau în regie
Această formă de salarizare este cea mai veche și cea mai simplă formă de salarizare. Ea s-a practicat după apariția monedei ca mijloc de plată.
În acest sistem, salariul se calculează și se plătește în raport cu timpul efectiv în care s-a prestat munca(oră, zi, săptămână, schiar și lună). Orele lucrate peste program sau in zilele in care nu se lucrează in mod normal, adică orele suplimentare,trebuiesc platite cu până o majorare de 100%. Strict porportionala este de salarizarea cu timpul lucrat, neinfluențată de producția obișnuită. Creșterea productivității muncii în acest timp operează în favoarea patronului, iar descreșterea ei, invers, în defavoarea lui. În mod frecvent, salarizarea după timpul lucrat se practică în atelierele meșteșugărești unde meșterul poate să exercite personal controlul, precum și pentru salarizarea personalului care desfășoară activități gospodărești în întreprindere.. Acolo unde calitatea produselor prezintă mai mare importanță decât cantitatea lor, salarizarea după timp este mai indicată, întrucât muncitorul lucrează liniștit, atent la calitate, nefiind presat de un anumit timp.
În cele ce urmeaza se prezinta avantajele principale in raport cu timpul lucrat
salariul poate fi calculat intru-un mod simplu , ușor de înțeles;
salariații au mai multă siguranță în vederea sumei de bani primită, întrucît aceasta nu poate varia în proporție directă cu producția;
de obicei există mai puține posibilități de fricțiune intre conducere și salariații acesteia ;
cheltuielile se reduc mult pentru calcularea și contabilitatea salariilor.
Această formă are însă și unele dezavantaje: nu stimulează suficient muncitorii pentru creșterea producției și se calculeaza pentru fiecare nivel de calificare , aceasta nu poate ține seama de abilitate, energie, de inițiativă și productivitatea aceasta, muncitorii realizează salarii care nu sunt în raport direct cu producția individuală, cu efortul depus, cu calitatea muncii prestate, stimulând astfel nu spre performanță ci spre mediocritate ; de asemenea poate să existe o tendință de încetinire a ritmului de lucru în condițiile unei supravegheri neeficiente a lucrului și atunci când apare o oarecare dorință pentru prestarea de ore care sa fie sumplimentare dar de asemena trebuie să fie plătite.
2. Salarizarea în acord direct
Această salarizare poate fi facută bucată cu bucată sau pe baza unor norme, norme de timp.
a) Salarizarea în acord direct cu bucata consta în aceea că pentru realizarea unor lucrari , operații și piese trebuie sa fie fixată o normă de timp și de asemenea un salariu conceput pe bucata. Salariul conceput pe bază de bucată se stabilește pornind de la salariul de încadrare pe o oră. În cazul in care aceasta norma de timp bazată pe o bucată este cel putin mai mica decît o oră, salariul trebuie împarțit numărului de bucați care aparțin unei ore.. Pe de alta parte, exista cazul în care norma , este mai mare de o oră, se înmulțește salariul dat pe o oră cu numărul normei de muncă care este exprimat de asemenea în ore.
b) În salarizarea făcută în baza unei normei de timp muncitorul este plătit pe baza timpului muncii care este normat. Persoana muncitoare primește salariul de încadrare stabilitde la început , chiar dacă acesta a efectuat lucrarea în mai puțin timp. Aceasta înseamnă că poate influența în sensul micșorării costurilor pe unitati de produs. Nu se poatesă se influențeze însă costurile directe pe uniateta de produs.
3. Salarizarea în acord indirect
Caracteristica salarizării în acord indirect face referire la persoanele salariate care , chiar daca nu participă la modificarea obiectului actual al muncii, așa cum o fac cei salarizați on acord direct , au o contribuție importantă, ajutându-i pe aceștia, creându-le condiții favorabile pentru desfășurarea fără întreruperi a activității lor. Influențând în mare parte rezultatele muncitorilor salarizați în acord direct, este corect ca salarizarea celor ce îi servesc să depindă de realizările acestora. Salarizarea în acord indirect se face proporțional cu nivelul mediu de îndeplinire a normelor de muncă de către muncitorii salarizați în acord direct.
4. Salarizarea globală
Salarizarea globală este cunoscută mai mult sub denumire de salarizare în acord global. Această formă de salarizare s-a practicat ori de câte ori o activitate nu se putea presta decât în colectiv, de exemplu în construcții. Șeful colectivului primește totalul salariilor pe care îl repartizează membrilor colectivului, ținând seama de categoria de încadrare și timpul de participare la lucru al fiecărui participant.
5. Salarizarea în acord progresiv
În această formă salariul crește mai repede decât producția realizată de muncitor, tariful majorându-se progresiv după o scară anumită pentru producția care a fost realizată. Sistemul poate fi utilizat in multe locuri de muncă unde se face resimtit un interes mai mare pentru creșterea producției. Întrucât aceasta forma de salarizare poate fi extrem de tentantă, pentru evitarea epuizarii forțelor, se aplică în situații speciale, pe timp limitat, cu aprobarea sindicatelor.
6. Salarizarea prin cote procentuale
Această formă de salarizare prin cote procentuale are scopul de a stimula activitatea comercilă cu privire la vânzarea unor produse sau vânzarea prestațiilor de servicii. Persoanele care sunt antrenate în cazul unor activități de genul nu pot să facă parte din personalul care este permanent întreprinderii, având contractul de munca pe o perioadă nedeterminată. Această legătura a lor cu întreprinderea respectivă trebuie să fie stabilită in urma unor contracte speciale cu privire la prestări de servicii, de exemplu, vânzarea unor cărți . Această salarizarea e face deci cu o anume cotă procentuală care a fost stabilită la început.
II. Inegalitatea de venituri în societate
Inegalitatea economică poate fi considerată atât o cauză cât și un efect al crizei economice mondiale. Reprezintă o cauză deoarece nu este o problemă nouă. Dacă ne uităm în cursul istoriei a apărut odată cu, schimburile dintre producători și consumatori care de-a lungul secolelor s-au dezvoltat atât în lărgime cât și în profunzime. Noi și noi teritorii au fost atrase în sfera pieței, produse din ce în ce mai numeroase, în cantități sporite și tot mai sofisticateau intrat în sectorul schimbului. Pe acest fundal istoric, conturat în liniile sale cele mai generale, inegalitățile sociale șieconomice dintre oameni s-au diversificat.Și poate fi considerat un efect deoarece odată cu criză economică au crescut distorsiunile pe piață cum ar ficele asociate cu puterea de monopol, tratament fiscal preferențial, distorsiuni care subminează eficiența economică șiduc la inegalitate. Economiștii încă nu au explicații pentru acest fenomen îngrijorător. Jospeph Stigliz spunea într-un articol dinVanity Fair că “Motivul pentru care inegalitatea există este din cauza faptului că cei 1% din top vor acest lucru”.Întimp ce cei 1% și-au văzut veniturile crescând cu 18% în ultima decadă, cei din clasa de mijloc și-au văzut veniturile diminundu-se.
Inegalitățile sociale și sărăcia sunt realități inerente oricărei societăți umane cu un grad minim de diversificare, deoarece bunurile de valoare (materiale sau simbolice) nu sunt și nici nu pot fi distribuite în mod egal membrilor societății. Inegalitatea averilor face ca un procent mic al populației să dețină un procent disproporționat din avuția respectivei societăți, în timp ce la capătul opus al scalei sociale se află întotdeauna un procent mai mare sau mai mic de oameni ce au insuficiente resurse pentru a supraviețui sau supraviețuiesc în condiții precare. Sărăcia are evidente efecte negative asupra tuturor societăților, dar aceasta influențează într-un grad diferit țările bogate și cele sărace, această afirmație aproape axiomatică fiind demonstrată de evoluțiile economice, sociale, politice, culturale etc. diferite din acestea. Mai mult decât atât, în societățile contemporane avem de-a face cu o localizare a sărăciei în anumite zone ale lumii, zone ce s-au zbătut în ultimele secole să găsească soluțiile pentru a ieși din „periferiaˮ lumii moderne dar aceste eforturi au fost, în majoritatea cazurilor, fără succes. Țările din Europa răsăriteană au fost, la rândul lor, preocupate să reducă decalajele existente față de jumătatea vestică a continentului.
Efectele negative ale polarizării sociale, adică ale existenței unei prăpăstii între cei bogați și cei săraci, sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, gânditorii greci fiind primii ce ne avertizează că inegalitățile din societate sunt deosebit de periculoase pentru stabilitatea unei societăți, mai ales a instituțiilor ei politice. Analizând principalele forme de guvernare ale cetăților din vremea să, Aristotel consideră că la nivelul fiecărei societăți pot fi identificate trei clase: o clasă a oamenilor avuți, una a oamenilor săraci și una intermediară între cele două extreme, aceasta fiind cea care, prin moderația să, asigură stabilitatea politică. Celelalte două clase constituie un permanent pericol la adresa stabilității societății respective: clasa avută este formată din persoane care, datorită situației deținute prin naștere, sunt obișnuite să comande altor persoane și să nu se supună, decât în foarte mică măsură, disciplinei ce trebuie să domnească în orice societate civilizată; la cealaltă extremă, persoanele foarte sărace sunt private de foarte multe lucruri de la o vârstă foarte fragedă, ceea ce determină obișnuința de a se supune asemenea unor sclavi și de a trăi în promiscuitate. Societățile moderne au dezvoltat forme mult mai complexe de inegalitate decât societățile din Antichitate, trei dintre acestea fiind importante aici: este evident că avem de-a face cu o inegalitate materială, economică, determinată de avere sau de veniturile obținute de către indivizi, care se reflectă apoi în stilul de viață, condițiile de locuire apoi putem observa o inegalitate socială (de prestigiu său stătut social) și în mod evident avem de-a face cu o inegalitate politică, adică cu un potențial diferit de a influența deciziile ce se iau la nivelul societății.
Se poate vorbi depre existența unui process istoric care poate să ducă la o apariție a unei economii, o economie mondială interconectată intern, care nu a putut sa asigure, până în momentul de față un mecanism care să coordoneze politicile la o scara care este globală.
Trebuie să existe un sistem care să poata lua in calcul cei doi factori esentiali ,acestia fiind potențialul economic si potentialul demographic.In urma unui process lung de cercetari si de asemenea erori ,negocieri,dispute,care pot sa sublinieze cu o oarecare usurinta o nevoie de consens de fiecare data canta este realista si se vor stabili exact cotele utiliyate.14. Distribuția veniturilor în societate
Oricare ar fi forma în care indivizii sau familiile își obțin veniturile, rezultatul este foarte inegal. Distribuția venitului poate fi privită din diferite puncte de vedere: geografic-spatial, funcțional său personal.
1.Din punct de vedere geografic spațial este vorba de măsurarea diferențelor venitului între locuitorii diferitelor regiuni. Rezultatele acestui tip de studiu pot fi prezentate într-un tabel sau cu o hartă.
2.Distribuția funcțională este o formă de a arăta diferența veniturilor obținute de către proprietarii factorilor de producție în funcție de poziția lor în societate. Astfel se obișnuiește să se înfățișeze partea din venitul național percepută de angajați, proprietarii pământului și ai capitalului.
O modalitate importanta de apreciere a ingalitatilor este Curba lui Lorenz. Aceasta este o formă grafica de a arăta distribuția venitului unui popor. În cadrul ei se face legătura între procentele acumulate ale populației și cele ale venitului ei. Pe axa absciselor este reprezentată populația “ordonată” de formă ca la stânga se găsesc ratele cele mai scăzute ale venitului, iar la dreapta cele mai înalte. Axa ordonatelor reprezintă veniturile.În desen sunt exemplificate două țări imaginare, una în albastru și alta în roșu. Distribuția venitului țării în albastru este mai inegala decât a țării în roșu. În cazul țării în albastru, 40% din populația cea mai săracă primește un venit inferior lui 20% dintotalul întregii țări. În schimb în țara în roșu 40% din populația cea mai săracă primește un venit superior lui 20% din totalul întregii țării. Linia diagonală neagră arata situația unei țări în care toți și fiecare individ în parte ar fi obținut exact același venit; ar însemna echitatea absolută. Cu cât curba lui Lorenz este mai apropiată de diagonală, cu atât este mai echitabila distribuția venitului în acea țară.
Figura nr. 4. Curba lui Lorentz
Sursă: ECONOMIA DE PIATA Avantaje si dezavantaje, ISBN: 84-607-2111-6, Dr. D. Juan Carlos Martínez Coll, Universitatea din Málaga http://www.eumed.net/ecorom/index.htm
În desen sunt exemplificate două țări imaginare, una în albastru și alta în roșu. Distribuția venitului țării în albastru este mai inegală decât a țării în roșu. În cazul țării în albastru, 40% din populația cea mai săracă primește un venit inferior lui 20% din totalul întregii țări. În schimb în țara în roșu 40% din populația cea mai săracă primește un venit superior lui 20% din totalul întregii țării. Linia diagonală neagră arata situația unei țări în care toți și fiecare individ în parte ar fi obținut exact același venit; ar însemna echitatea absolută. Cu cât curba lui Lorenz este mai apropiată de diagonală, cu atât este mai echitabilă distribuția venitului în acea țară.
O altă formă de a observa curba lui Lorenz este estimând area suprafeței dintre curba și diagonală. Cu cât această parte este mai mică, cu atât mai echitabila este distribuția venitului țării reprezentate.Indicele Gini, este un indice de concentrare a bogăției și echivalează dublul ariei de concentrare. Valoarea sa este între 0 și 1. Cu cât indicele Gini este mai apropiat de 1, cu atât mai mare va fi bogăția; cu cât este mai apropiat de 0, cu atât este mai echitabila distribuția venitului în acea țară.
Figura nr 6. Indicele lui Gini
Sursă:Institut du Nouveau Monde http://inm.qc.ca/blog/le-coefficient-de-gini/
2.2. Măsurarea inegalității de venituri
Coeficientul lui Gini este o măsură a dispersiei statistice folosită mai ales pentru a reprezenta disproporții în distribuirea veniturilor sau averilor. Este definită prin raportul de valoare între 0 și 1 — reprezentată ca procentaj și se numește indicele lui Gini. Cu atât mai scăzut este coeficientul, cu cât deosebirile în distribuire sunt mai mici. Mondial, valorile Gini se întind între 0,232 (23,2%) în Suedia și 0,707 (70,7%) în Namibia. Totuși, nu toate țările au fost evaluate.Coeficientul lui Gini a fost inventat de statisticianul italian Corrado Gini și publicat în 1912 în cartea lui întitulată „Variabilitate și mutabilitate” (italiană Variabilità e mutabilità).
2.3. Factorii care determină inegalitatea de venituri
Inegalitatea de venituri reprezintă o consecință naturală a funcționării unei piețe, adică piața poate acorda niște prime celor ce reușesc și aplică sancțiuni celor ce nu reușesc. În măsură foarte importantă, inegalitatea de venituri este foarte importantă pentru ca o piața să funcționeze bine,in mod normal. Nivelarea veniturilor, ca „soluție” de eradicare a inegalității veniturilor, este la fel de dăunătoare ca și polarizarea exagerată a polilor de bogăție și sărăcie. Inegalitate de venituri are un rol foarte important in societate.Trebuie să se țină cont de mai multe aspect cand vorbim despre inegalitate.17
Cauzele care conduc la inegalitatea veniturilor pot fi :
diferențele privind abilitatea: unele persoana sunt înzestrate cu o abilitate mai mare decît alte persoane fie din natura – talente speciale, fie pe cale profesională);
diferențele privind performanțele în muncă (unii indivizi obțin rezultate mai mari sau mai bune în aceeași activitate decât alții);
diferențele privind asumarea unor riscuri (unele persoane aleg riscul mai mare, care poate să aducă și un câștig mai mare, alții preferă un câștig mai mic, dar care comportă și un risc mai mic);
diferențele de salarizare ca urmare a desfășurării activității economice în condiții de muncă speciale (toxicitate, noapte, șantier, muncă grea etc);
diferențele în educație (unele persoane aleg sa investească venituri mai mari penru viitor si petrec mai mult timp in școli iar alții preferă sa investească venituri mai mici dar intră direct în activitatea economică);
diferențele in dobândirea experienței în profesie (acestea conduc la existența unor diferențe în venituri, spre exemplu,plata unui spor de vechime în cadrul muncii);
diferențele în cazul averii moștenite (unii indivizi moștenesc o avere mare, aceasta oferindu-le un statut social, , mai avantajos în comparație cu persoanele care moștenesc mult mai puțin sau chiar deloc);
diferențele de șansă (în aceleași condiții economice și sociale, unii indivizi se pot bucura de șansa unui câștig, în timp ce alții nu au această șansă, de exemplu, la sistemele legale de loterie.
Pe lângă cauzele analizate mai sus, există și cauze subiective ale acestei inegalități, cauze care ]duc la discriminare în repartizarea veniturilor. Din sintagma” discriminarea economică” reiese situația în care factori de producție echivalenți primesc o remunerație diferită pentru contribuții egale. În următoarele randuri se prezintă mai multe surse care fac referire la discriminarea economică:
Discriminare de către patroni (agenți economici care declanșează și pot organiza o activitate economică). De exemplu unii patroni angajează femei sau chiar și tineri sau chiar și lucrători de culoare etc.
Discriminare între salariați reprezintă descriminarea aplicată salariaților, in cayul in care decizia economică poate să le aparțină (un bun exemplu este faptul că unii șefi nu vor să accepte tineri sau femei sub o anumită vârstă).
Discriminare statistică – abordează modul în care pot fi stabilite, de guvern, taxele și impozitele (se realizează media de venituri care funcționează drept criteriu de departajare).
Instrumentul economic prin care se măsoară inegalitatea veniturilor în societate este Curba Lorenz.
Există trei sunt motivele in ceea ce privește nemulțumirea oamenilor in toată lumea.Primul motiv este acela că piețele noastre nu vor să funcționeaze așa cum trebui să funcționeze,pentru că nu sunt eficiente și nici stabile;Al doilea motiv este că sistemul nostrum politic nu corecteză neajunsurile care sunt pe piețe; Iar cel de-al treilea motiv face referire la sistemul politic și economic , siteme care sunt nedrepte. erau fundamental nedrepte.
Capitolul III. Dinamica salariului și pragul de sărăcie
Pentru a avea în vedere operarea cu termenii de dinamică salarială și prag de sărăcie, este esențial să facem o încadrare a acestora în economia socială. Astfel , se are in vedere faptul că economia socială pune în prim plan grija față de individ și problemele sociale ale acestuia, în acord cu principiul solidarității și ajutorului reciproc. Economia socială urmărește dezvoltarea economică și socială a unei comunități și al cărui scop principal este asigurarea bunăstării colective și în special a celor care sunt descurajați pe piața muncii din cauza unor situații nefavorabile. Economia socială este o piață reală și sustenabilă ce produce bunuri economice și oferă servicii nonmarfă pentru toți cei interesați de valorile acesteia, în vederea îmbunătățirii nivelului de trai și dezvoltării activităților economice care sunt creatoare de noi locuri de muncă și aducătoare de venit.
Dezvoltarea economiei sociale presupune crearea de mai multe locuri de muncă pentru toți cei care sunt vulnerabili pe piața muncii și în același timp ieșirea din sărăcia absolută. Atât economia socială cât și politicile sociale sunt îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale cum ar fi: sărăcie, șomaj, marginalizare și excluziune socială, delincvență, risc social, violență socială, lipsa de locuințe, alienare, probleme de sănătate, dificultăți în asigurarea educației, dificultăți ale familiei cu copii etc. Este important să menționez ca economia socială și protecția socială se completează și se sprijină reciproc pentru atingerea unui scop comun și anume bunăstarea întregii colectivități. Bunăstarea implică un standard de viață decent, normal atât la nivel individual cât și la nivelul întregii societăți. Bunăstarea este o componentă esențială a situației umane, reflectând un sistem de nevoi corelat cu contextul economico-social în care se integrează fiecare om din perspectiva proprietății, nivelului de consum, stării material-financiare, ierarhiei sociale și culturale. Dacă toate acestea nu sunt corelate eficient, atunci apar minusuri petoate planurile (personale, familiale, profesionale, educaționale, sociale etc.) care pot genera nemulțumiri, neîmpliniri, frustrări și deci instalarea săraciei.
Sărăcia are la bază niveluri ale strandardului vieții foarte bine definite , niveluri pe care ar trebui sa le atinga orice persoana (familie , grupe de persoane, etc.) pentru a depasi un prag, denumit pragul de sărăcie. În viata de zi cu zi , îșî fac existenta mai multe categorii, denumite categorii de bunuri ca de exemplu : locuințele unde trăiesc oamenii , imbrăcămintea pe care o folosesc , hrana pe care o consumă.Este foarte greu sa se definieasca exact la ce nivel se poate afla o persoană .În cadrul celor mai multor societați, cele bogate dar și cele mai sărace, sintagma “săracie”poate să depășească minimul de supraviețuirii.În ceea ce privește existent acestui prag de sărăcie , in realitatea pot apărea o varieteta de interpretari in ceea ce privește interpretarea dar și pozitionarea acestuia .
În literatură, cea de specialitate ,se au in vedere existența unor categorii ale pragurilor de sărăcie, acestea fiind în număr de două .Primul prag al sărăciei este cel absolut, iar al doilea prag al sărăciei este cel denumit relativ “. Din perspectiva veniturilor, primul prag , cel absolut, face referire la existența unui nivel, acesta fiind un nivel fix care presupune puterea de cumparare, bine determinat si delimitat de existența necesitaților de bază..In alte cuvinte se poate spune că aceste praguri ale saărăciei absolute sunt reprezentate de minimul absolut al cunsumurilor sau al veniturilor, care sunt stabilite in manieră nu subiectivă , ci obiectivă, ajungându-se la un nivel ,sub nivelul unde individual sau grupul de persoane , dar si gospodăria pot fi considerate sărace. În aceste praguri se ține cont de evoluția prețurilor in timp , deci acestea sunt fixate in conformitate cu evoluția prețurilor. Al doilea prag, pragul sărăciei relative, poate fi definit in funcție de ceea ce se consumă in marea parte a acestei societați.. Cumpărarea celui de-al doilea prag poate să se schimbe in același timp cu veniturile, cheltuielile dar și consumurile realizate de societate.
O distincție importantă între acestea două constă în actualizarea acestor praguri intr-o perioadă de timp.Primul prag, pragul absolut poate să rămână constant , dar in aceleși timp cel de-al doilea prag, pragul relativ crește în același timp cu standardul vieții”.Cu alte cuvinte, aceste praguri relative sunt reprezentate de niște venituri mult mai mici in comparative cu alte persoane, invizi ai aceleiași comunitați in vederea careia se realizeaza estimarea.Pragurile relative pot fi actualizate singure, sistematic, de fiecare data când se efectuează o cercetare, sore deosebire de pragurile absolute care se actualizeaza in intervalul unor perioade mari de timp.
3.1. Nivelul de dezvoltare economică și dinamica salariului
Ca o formă a manifestării dinamicii macroeconomice, o dezvoltare economică trebuie să presupună o multitudine de transformări,acestea fiind cantitative, precum și structurale dar și calitative, atât în economie cât și în cercetarea științifica și tehnologiile de fabricație, în mecanismele și structurile organizatorice de funcționare a economiei, în modul de gândire și comportamentul oamenilor. Încontextul de față, poate să apară un concept de dezvoltare mai durabilă a economiei, care reprezintă o formă de dezvoltare în cadrul căreia se urmărește că satisfacerea cerințelor prezente, de consum, să nu compromită următoarele generații.
În ceea ce privește dezvoltarea economică viabilă sau durabilă,se fac resimțite preocupari din ce in ce mai mari și mai mult accentuate, in cadrul nivelului fiecărei țări și de asemenea la o scară mondială, oamenii fiind legati de o multitudine de probleme in ceea ce privește sărăcia , distrugerea mediului inconjurător , urbanizarea care este în expansiune și nu poate fi controlată, faptul ca nicio persoană nu poate să fie sigura daca va putea ocupa un loc de muncă, tinerii care se amancipează și doresc să emigreze, uitarea propriilor traditii și valori , șomajul, crizele monetare, geografice, economice, de asemenea inflația etc.
Celulele de bază ale economiei mondiale sunt reprezentate de existența economiilor naționale , acestea funcționand ca niște entităti care sunt rezultate din punc de vedere reciproc al schimbului de activități între persoanele unor anumite comunități umane, care se află pe teritoriului unui stat . Pentru procesul de formare a economiei naționale există un moment decisive reprezentat de formarea unor pieței interne dar și naționale. Determinarea unei piețe a avut la bază dezvoltarea unor factorilor de producție dar și diviziunea muncii. Aceasta dezvoltarea a producției de schimb, a revoluțiilor interne, a formarii statelor centralizate dar și a sistemului de guvernare.
Din punctual de vedere a diviziunii mondiale a muncii,specializarea producției international a creat necesitatea de a stabili niște rapoarte între statele-națiune și agenții economici.R.EI. adică Relatiile Economice Internaționale au reprezentat niste legăturile special între economiile sttului , fiind economii naționale dintre agenții de pe glob,aceste legături formandu-se în baza diviziunii mondiale a muncii. Relațiile enumerate mai sus se pot desfășoara într-un anumit cadru economic dar și juridic care sunt foarte bine determinate. Dezvoltarea și existența Relatiilor Economice Internationaleau la bază intervenția activă a unui statului, aceastpă intervenție fiind concretizată prin încheierea unor acorduri comerciale, dar și de cooperare care sunt duc la înființarea de reprezentanțe oficiale care sunt peste graniță.
Fluxurile international ale economie stau la baza formării unei Piețe Mondiale.Această Piața Mondială reprezintă o noțiune economică , deci nu o noțiune geografică. Ea este reprezentată de ansamblul unor tranzicții care au loc între anumiți agenții economici de pe teritorului întregului glob. Globalizarea este un fenomen foarte important,ea devenind în economia contemporană un fenomen foarte evident și bine accentuat. Un produs care este fabricat de mai multe țări sub aceeasi marcă nu mai este o noutate, un fapt exceptional.
3.2. Sărăcia absolută și relative
Sărăcia reprezintă una dintre noțiunile preluate de către științele sociale din limbajul obișnuit. Aici, semnificatia acestui concept era suficient de clara, fiind mai mult conceptuală decât explicită. Alandu-se în complexitatea preocupărilor morale și politice ale comunitatii, sărăcia s-a bucurat de o atenție profunda din partea cercetătorilor din acest domeniul al științelor sociale.
De asemenea saracia este una dintre cele mai inselătoare noțiuni. Este foarte des folosită într-o cunoaștere comună, și este asociată de cele mai multe ori cu un conținut înalt emoțional, sărăcia reprezintă pentru noi un concept foarte clar. Această ipostază se regăsește, totuși, în majoritatea studiilor si este definirea sărăciei ca o privare economică. Acest concept este susținut de faptul că sărăcia caracterizează persoanele care duc o lipsă a resurselor materiale, care pot să le asigura un consum minimde servicii și bunuri.Cei mai buni și remarcabili sociologi au încercat să atribuie o serie de caracteristici și trasături alocând mai multe de 200 de ani. Peter Saunders sustine in documentul său principalele caracteristicicare influențează aceasta abordare. Acele două funcții-cheie regăsite in caracteristicile acesteia sunt considerate bază al oricărei definiții a sărăciei. Una dintre acestea subliniază faptul că sărăcia reprezintă o situație în care nevoile nu sunt satisfăcute din resursele care sunt disponibile. Lucrarea este susținută de Adam Smith prin „indispensabilul necesar”,de Rowntree în celebra sa afirmație „necesitățile minime pentru a întruni doar eficiența fizică”,dar și de „capabilitatea de bază” a lui Sen. Cea de a doua funcție importantă este că orice definiție dată sărăciei trebuie să cuprindă toate prejudecațile comunității despre sărăcie. Henderson face referire la atitudinea comunităților, Townsend de asemenea la condițiile,activitațile și facilitațile acceptate pe scară largă, sau încrederea în viziunea socială a lui Mack și Lansley ne aduc aminte de acet lucru.
1. Adam Smith evidenția intr-o lucrarea ca prin sintagma” necesar” nu se ințelege doar mărfurile , acestea mărfuri fiind indispensabile pentru supraviețuire. De exemplu un tricou nu este neapărat o necesitate făra de care nu poți trai.Adam Smith accentuează faptul ca in societatea de astăzi ar fi o rușine pentru un muncitor să apară fără să poarte un tricou, deoarece aceasta ar fi considerat o persoana săracă.
2.Seebohm Rowntree preciza faptul ca o familie poate fi săracă din punctual de vedere al celorlați dacă totalitatea veniturilor sunt insuficiente pt obținerea minimului necesar pentru a realiza doar condiția fizică
3. William Beveridge explica intr-o lucrare că venitul necesar unei persoane apte de muncă , dar care este în vârstă trebuie sa fie sufficient pentru mâncare, bautură chirie, cheltuilile casnice, întreținere, plus o oarecare marjă admisă pentru siguranță.
4. Ronald Henderson de asemenea își exprima punctul de vedere cu privire la sărăcie și evidenția faptul că trebuie să existe un standar minim pentru a trăi, definit ca un concept relativ.Aceasta ține cont de o productivitate economică și de atitudinea unei comunități .Pentru a stabili un standard de viață minim este foarte dificil deoarece există mai multe valori in diversitatea unor stiluri de viață și in valorile unei societăți australiene,dar există și o varietate de concept care trebuiesc luat in considerare,de exemplu educația , sănătatea, mâncarea, adăpostul, îmbrăcămintea.
5. Peter Townsend afirma faptul că grupurile de persoane si familiile din cadrul populației sunt sărace, atunci ca acestea nu au resursele necesare pentru a mânca, pentru a participa la diferite activitați și de asemenea nu au resurele necesare pentru a trăi in condiții obișnuite in cadrul unei societați din care fac parte.:
6.Joanna Mack și Stewart Lansley susțineau faptul că prin sărăcie se evidențiază lipsa necesităților care sunt percepute social, aceasta fiind o lipsa forțată.
7.Amartya Sen explica faptul ca sărăcia reprezintă eșecul in a ajunge la acele niveluri care sunt minim acceptabile. Buna funcționarea a acesteia poate varia de la elementele fizice normale de exemplu hrana , imbrăcămintea ,adăpostul adecvat, incercând să se evite imbolnăvirea oamenilor ,aceasta putând fi evitată prin participarea la comunitate, putând fi in stare să apară in public fărăr jenă.
Pragurile sărăciei absolute rezultă din o evaluare a unor nevoi umane care sunt considerate esențiale reprezentând acel nivel minim care este estimat cheltuielilor necesare pentru satisfacerea nevoilor.. Acestea defines o limită minimă a unor resurse care sunt considerate necesare pentru asigurarea existenței si traiului unei anumite persoane sau unei anumite gospodării.Pe cale mai îngustă, acea limită a resurselor evidențiază resursele care sunt necesare pentru supraviețuirea fizică iar, pe cale mai largă, reprezintă acele resursele implicate in existența oamenilor ca fiind membri ai unei societății. În nenumeroase țări slab dezvoltate, resursele care sunt implicate in existența oamenilor ca fiind niște membri ai societății și resurele necesare doar pentru supraviețuirea fizică sunt aproape relative.Majoritatea metodelor care ajută la determinarea pragului absolut al saraciei au la baza lor niște norme de consum alimentar care sunt recomandat de nutriționiști. Singura diferență intre aceste metode constă in faptul că normele sunt considerate ca fiind un minim necesar pentru cheltuielile consumului alimentar, precum și modul in care se poate face estimările pentru cheltuielile considerate nelimentare , de exemplu cheltuielile de servicii și bunuri..
Figura nr.7. Praguri de sărăcie absoluta si relativă
Sursă: http://cursdeguvernare.ro/saracia-%E2%80%93-o-radiografie-pragul-de-saracie-in-apropierea-salariului-minim-pe-economie.html
În cele ce urmează se vor enumera metodele absolute cele mai des intâlnite:
• FEI-aportul energiei alimentare;
• CBN-costuri care stau la baza nevoilor principale;
• CI- Acea metoda care reprezintă insuficiența consumului;
• BS- metoda care sta la baza unui buget standard.
Toate metodele incearcă să definescă un anume set de bunuri, acestea fiind alimentare ,nealimentare și servicii, considerându-se că ele asigură un nivel mai bun de trai , mai adecvat , pentru care este facută aceasta estimare. Aceste seturi de bunuri se convertesc mai apoi in niște valori, aceste valori fiind monetare, definindu-se astfel un oarecare prag al sărăciei , pragul sub care poate fi definită o persoană săracă.
Tabelul 3.1 prezintă principalele trăsături ale celor patru metode, punîndu+se accent pe fiecare in parte ,de asemenea o concepție generală asupra acestei sărăciei, dar și principalele părți critice și slabe . Acest table conține modul modul în care se calculează pragul de sărăcie pentru fiecare dintre metode.
Tabelul 3.1 Pragul sărăciei din punctul de vedere al perspectivei absolute
Sursă: Bellù și Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, 2005, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/44647/
Pragurile sărăciei relative pot fi calculate facându-se referire la cheltuilile, deci veniturile curente și specific unei populații, mai exact, calcularea unui procent exact din acestea.Acesta reprezinta un contrast in ceea ce privește sărăcia absolută.26
Aceasta abordare presupune folosirea unor metode, acestea fiin in număr de două: prima metodă vizează nivelul unor venituri, iar a doua metodă vizează poziția unor venituri. Aceste metode au la bază problema definirii unui prag, acesta fiind relativ ,pentru a se estima bunastarea intr-un sens larg și acceptat de către societatea în cadrul căreia se face estimarea.. Acest prag relative este bazat ori pe venituri , ori pe cheltuieli, acestea fiind individuale sau chiar ale unei gospodăriei. În final se dorește estimarea pragului sărăciei. Ambele metode doresc să evidențieze o definiție ,cea a ‘relativitații’ sărăciei,aceasta putând să facă mai sensibil acest prag atât la nivelul unor venituri medii precum și in cadrul modului în care venitul este distribuit.
Tabelul 3.2 Pragul sărăciei in concepție relativă
Sursă: Bellù și Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, 2005, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/44647/
În acest table, 3.2, sunt reprezentate principalele trasaturi ale celor două metode, punându-se accent pe definirea fiecărei metode ,pe concepția presupusă generală asupra acestei sărăciei, precum și pe principalele critici și parți slabe care li se atrbuie metodelor. Îm tabel este reprezentat de asemenea modul de calcul care s+a folosit pragului de sărăcie pentru fiecare metodă.
3. 3. Exemple de politici sociale
Conceptul de protecție socială a fost prima oară introdus de către John K. Galbraith și definește politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populației, prin măsuri ce urmăresc alinierea acestor categorii la un nivel de trai decent. El considera că prevederea dreptului de protecție a celor care nu-și pot găsi un loc de muncă de a avea un venit garantat sau alternativ, trebuie să devină în timp o prioritate. Ca element de drept internațional, Organizația Internațională a Muncii a adoptat Convenția nr. 102/1952 în care definește conceptul de "securitate socială".
Într-un stat democratic, protecția socială reprezintă un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea în aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecințelor unor evenimente considerate "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populației.
Protecția socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viața acceptat pentru toți oamenii.Există numeroase sisteme naționale de protecție socială, formate în mod diferit din punct de vedere istoric. Acestea au în vedere riscurile sociale de acoperit cât și categoriile de persoane care exprima nevoia de protecția socială, astfel: protecția șomerilor, protecția handicapaților, protecția copilului și a tinerilor, protecția socială a persoanelor vârstnice,etc.
În funcție de condițiile concrete cât și de nevoile diferite care se solicita respectiv se accepta a fi acoperite dintre riscurile sociale, exista o diversificare a modalităților de realizare a protecției sociale.
La fundamentarea și promovarea politicilor sociale se au în vedere următoarele principii:
-protectia demnității umane;
-eliminarea oricărei forme de discriminare în întreaga politică de protecție socială;
-promovarea parteneriatului social ca mijloc de control și eficientizare a tuturor măsurilor de politica și de protecție socială;
-flexibilitatea, respectiv adaptarea măsurilor de protecție socială la necesitățile reale ale grupurilor și persoanelor;
-orientarea obiectivelor și măsurilor de politica și protecție socială în direcția capacitării, mobilizării și participării tuturor forțelor sociale la relansarea creșterii economice, munca fiind prima sursă a bunăstării și libertății individului, sursa cea mai stabilă a sănătății economiei;
-descentralizarea treptată a protecției sociale și odată cu aceasta, angrenarea în activitatea de protecție socială a agenților economici, unităților administrației publice locale, a institutilor guvernamentale și organizațiilor neguvernamentale, societăților de caritate și persoanelor fizice, prin contribuții materiale, financiare și sociale ale acestora într-un cadru legal adecvat.
Diversitatea și cuantumul prestațiilor și ale serviciilor sociale sunt condiționate de starea economiei, de resursele financiare existente la un moment dat, de necesitatea construirii cadrului administrativ de aplicare, cu deosebire în ceea ce privește formarea personalului de specialitate.Programele de protecție socială, administrate de stat, sunt finanțate pe principiul repartiției, compensației între generații, de resurse obținute din contribuții, impozite și taxe, pe baza principiului responsabilității și al solidarității colective.
Politica socială definește setul de politici publice ce urmăresc realizarea protecției sociale și a bunăstării.Ca disciplină de studiu, politica socială are o arie multidisciplinară, ce folosește concepte și metode din economie, știința politică, sociologie, asistență socială, psihologie, management, filozofie și drept. Politica socială studiază fenomene ce cuprind acțiunile și politicile sociale guvernamentale, ca serviciile și prestații sociale.Politica socială studiază o gamă largă de fenomene sociale și economice legate de bunăstarea la nivel individual, familial sau la nivelul colectivității.
Economie sociala pentru o viata mai buna- Institutil de Politici Sociale
Scopul acestui proiect are la bază dezvoltarea unor structurilor ale economiei,cea socială și de asemenea se dorește consolidarea unor capacitați, competențe și cunoștințe pentru acele grupurile care sunt vulnerabile prin infiintarea unor 5 structuri ale economie sociala,denumiă SES în centrul Bucureștiului, Bucureștiul de Vest și de asemenea in București-Ilfov și care asigurară o asistență necesară pentru a crealocuri de muncă in numar de 33, 23 dintre acestea fiind alocate unor persoane care sunt vulnerabile.
Aceste 5 structuri o să benificieze de asistență financiară dar și de asistență în cadrul demarării aceste afaceri.. Aceasta duce la îndeplinirea unui obiect de activitate, a unei producții eficiente și desfacerea unor marfuri/servicii incat să se poată asigure o sustenabilitate a lor. Abordarea aceasta este mai ales centrata pentru a se crea și coordona structurile ,iar din altă perspectivă este centrată pentru a se înființalocuri noi de muncă, dar și pentru pregatire,cea profesionala a angajatilor sai.În acest mediu de afaceri coeziv și inclusiv cei 5 parteneri au preconizat contribuirea la dezvoltarea economiei sociale..
Obiectul principal de activitate atrubuit celor 5 SES va fi următorul: realizarea serviciilor de nutritie și de cosmetică corporală, activitati care presupun editarea ziarelor, să se producă și să se comercializezeze in detaliu produsele care sunt proaspete, patisserie,covrigarie, serviciilor de curățenie dar și întretinere a spatiilor verzi și a cladirilor.
Din punctul de vedere al sferei serviciilor și a productiei, structurile care sunt capabile să furnizeze niște servicii care sunt competitive și care se pot valorifica la nivelul local asigurandu-se profitabilitatea acestei afacerii, precum și a partenerilor care pot preconiza inființarea în propriile structuri sau care sunt independente de aceste intreprinderi.
Acest proiect are ca scop in primul rând dorința de a se reduce munca care este efectuată la negru , iar in al doilea rând se dorește o contribuție la mărirea ratei pe care o ocupă persoanele din zona acestor structuri și de asemenea se influențează creșterea acelui nivel de calificare al unor persoane vulnerabile care fac parte din structurile noi.
Efectele pozitive ce apar pe termen indelungat sunt următoarele:
– in cadrul structurilor de economie socială se creează locuri de munca;
–se aduce o contributie prin infiintarea a 5 SES profitabile, dintre care 3 structuri aparținând mediului rural și 2 structuri mediului urban, la dezvoltarea economiei locale;
– intervine cresterea angajarii persoanelor vulnerabile si scaderea discriminarii prin prezentarea unor calitati superioare;
–se observa cresterea increderii in sine a persoanelor vulnerabile ce apartin acestor 3 regiuni, prin integrarea unui numar de 23 de persoane;
–se dorește promovarea incluziunii sociale si prezentarea unor beneficii la nivelul companiilor clasice prezentând astfel unele modele de practică buna a structurilor de economie socială;
– persoanele ce aparțin grupurilor vulnerabile adoptă mult mai ușor un stil de viață sănătos.
Pentru acest proiect au fost selectate mai multe tipuri de afaceri complementare, ca obiect de activitate pentru o parte din SES create, pentru a dovedi faptul că persoanele aflate in grupuri vulnerabile au capacitatea de a fi competitive, devenind astfel un program de lucru foarte flexibil.
IV. Analiză comparativă privind salarizarea și inegalitatea veniturilor
În elaborarea acestui capitol s-a avut in vedere o abordare comparativa a situatiei in Romania inainte si dupa criza in ceea ce priveste salarizarea si inegalitatea veniturilor. Pentru început vor fi prezentate principalele aspecte privind criza economico-financiare traversate de Romania.
Efectele crizei financiare internaționale s-au extins și asupra economiei României. Totuși, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost puțin afectat intrucât nu a fost expus la active toxice, precum și datorită măsurilor prudențiale și administrative adoptate de-a lungul timpului de către Banca Naționala a României. Indirect însă, criza financiară internațională și mai ales consecința ei evidentă – recesiunea din țările dezvoltate – se extinde asupra economiei românesti pe mai multe canale.
Pe canalul comercial, încetinește creșterea exporturilor sau chiar le reduce. Producția industrială este corelată cu evoluția economiei mondiale.
Pe canalul financiar, limitează accesul la finanțare externă, și astfel restrânge volumul creditării, și generează dificultăți în serviciul datoriei externe private.
Pe canalul cursului de schimb, reducerea finantărilor externe s-a reflectat în deprecierea monedei naționale. Volatilitatea crescută a fost urmată de o relativă stabilitate.
Pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a investitorilor din țările esteuropene. Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piața monetar-valutară a unor momente de panică și atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din România, care a făcut necesară intervenția BNR.
Cauza principala este consumul excesiv pe datorie. Populatia nu poate fi blamata, dar poate fi pe viitor mai bine informata si cu siguranta mai precauta privind asteptarile asupra veniturilor proprii. In schimb, guvernul poate fi criticat pentru ca a facut o eroare strategica monumentala: intr-o perioada de crestere economica, a consumat toata aceasta crestere si s-a mai si indatorat suplimentar. Deficitul bugetar a crescut de la 1,3% din PIB in 2004 la 2,6% anul trecut si probabil peste 3% anul acesta. Cum guvernul a ajuns sa se imprumute de sute de milioane de euro cu scadenta la o saptamana, singura concluzie logica este ca nu mai sunt bani nici pentru cheltuieli curente, pentru cele bugetate deja pe anul in curs.
Producția industrială a fost puternic afectată de scăderea cererii externe. Conform graficului de mai jos, atât exportul, cât și importul și indicele producției industriale au scăzut incepând cu luna octombrie 2008 și accentuându-se în anul 2009.
Figura nr. 8. Importul si exportul 2008-2009
(Sursa: INSSE, UniCredit Research)
Reducerea exporturilor a condus la scăderea producției și la o contracție a cererii interne.
Din figura de mai jos se observa scăderea investițiilor nete, a lucrărilor de construcții noi, de utilaje, precum și a altor cheltuieli, incepând cu anul 2008.
Figura nr 9. Evolutia investitiilor nete
(Sursa: INSSE,UniCredit Research)
Scăderea producției a condus la scăderea cifrei de afaceri (c.a) din comerț și servicii, incepând cu luna iulie 2008 și accentuandu-se în anul 2009, după cum se vede în figura nr 10:
Aceasta a condus implicit la falimentarea unor întreprinderi și la creșterea somajului, după cum se vede (potrivit aceleeași surse) din figura de mai jos :
Figura nr 11.Evolutia somajului
Din tabelul de mai jos reiese că datoria externă pe termen scurt, mediu și lung a crescut de la an la an, iar incepând cu 2007, s-a accentuat și mai mult (conform BNR)
(Sursa: BNR, UniCredit Research)
Figura nr.12.Total datorie externă
Efectele crizei
Unele dintre cele mai importante efecte ale crizei din Romania sunt:
Scăderea producției industrial : dependența de cererea internațională. Sectorul industrial
face parte din lanțul producției internaționale ( 70% din exportul României este în zona EURO )
Diminuarea exporturilor și a importurilor
Diminuarea fluxului de capital străin
Deprecierea și volatilitatea ridicată a RON
Creșterea primei de risc și a costului de finanțare.CDS, dobânzi ridicate pe piața interbancară.
România se află intr-un impas foarte mare, Pe un fundal foarte complicat, Romania se confrunta cu foarte multe alegeri dificile si de asemenea intrebari foarte dificile si complexe.
Distribuția veniturilor din România este marcată de nivelul general scăzut și de gradul relativ înalt de inegalitate, conform standardelor europene. România este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai scăzute și mai inegale venituri.
Inegalitatea veniturilor a înregistrat o creștere semnificativă în perioada de tranziție la economia de piață, atât în prima parte a tranziției, în condițiile unui puternic declin economic, cât și după anul 2000, în condițiile unei creșteri economice susținute. Inegalitatea este percepută ca foarte înaltă și nedreaptă de majoritatea populației, din cauza decalajelor mari dintre condițiile de viață ale celei mai mari părți a populației și viața în condiții de lux a celor bogați. Părerea larg răspândită că distribuția veniturilor și a bogăției este nedreaptă derivă și din faptul binecunoscut că multe dintre veniturile și averile mari provin din activități sau din capital acumulat în economia subterană, prin încălcarea legii sau prin exploatarea slăbiciunii sistemului juridic, precum și din fapte de corupție.
Creșterea mare a veniturilor realizate de unele categorii de populație, în timp ce mulți săraci nu au nici oportunitatea și nici posibilitatea/capacitatea de a obține un loc de muncă, cu atât mai puțin a unuia care să permită realizarea de venituri decente, este percepută, de asemenea, ca nedreaptă. Distribuția veniturilor este caracterizată și prin diferențele mari dintre veniturile patronilor, salariaților și ale unora dintre lucrătorii independenți, pe de o parte, și cele ale agricultorilor, șomerilor și ale majorității pensionarilor, pe de altă parte, între veniturile din mediul urban și din mediul rural, din București și celelalte regiuni, iar unele dintre aceste decalaje se adâncesc.
Toate acestea au condus la ideea că are loc și un process de polarizare socială, sugerată și de faptul că unele categorii de populație, care în mod tradițional fac parte din clasa de mijloc (profesori, medici, funcționari publici etc.), au câștiguri salariale relativ scăzute. Sunt câteva dintre numeroasele motive pentru care este importantă promovarea unor politici economice și sociale menite să îmbunătățească actuala distribuție a veniturilor și să prevină creșterea în continuare a inegalității și polarizării.
Așa cum subliniază însă G.A. Cornia, ignorarea inegalității înalte și în creștere poate avea costuri economice, sociale și politice mari. Unul dintre principalele mecanisme pe care politica economică și socială le poate utiliza pentru a reduce inegalitatea este redistribuirea veniturilor prin impozite și contribuții sociale și prin transferuri (prestații) sociale. Amploarea redistribuirii și arhitectura sistemului fiscal și de protecție socială sunt factori importanți ai inegalității și polarizării veniturilor. Redistribuirea presupune însă mobilizarea unui volum mare de de resurse și poate avea un impact negativ asupra eficienței economice, poate afecta competitivitatea și oferta de forță de muncă. Este un domeniu în care decidenții politici se confruntă cu nevoia asigurării echilibrului dintre echitate și eficiență, astfel încât evaluarea impactului redistribuirii asupra inegalității și polarizării constituie un important reper în elaborarea unor politici fiscale și de protecție socială eficiente.
Obiectivele cercetării
Creșterea inegalității constituie un subiect de interes pentru decidenții din politica socială și economică și pentru cercetători din întreaga lume, precum și pentru instituțiile internaționale, chiar dacă există și puncte de vedere conform cărora creșterea inegalității este inevitabilă, un effect al progresului tehnologic actual, sau este văzută chiar ca un factor al creșterii economice, datorită potențialului său motivațional.
Asadar, principalul obiectiv al acestei lucrari si implicit al acestei analize este prezentarea situatiei privind inegalitatea veniturilor si a salarizarii, inainte si dupa criza din Romania. Prezentarea celor doua ipostaze are in vedere comparatia dintre cele doua luandu-se in considerare contextele specifice.
Metodologia cercetării
Principalele aspecte de ordin metodologic ale măsurării impactului redistribuirii asupra inegalității și polarizării se referă la categoriile de venituri și la estimarea acestora, la indicatorii inegalității și ai polarizării și la metoda de estimare a efectului redistribuirii și componentelor sale.
Măsurarea impactului redistribuirii asupra inegalității și polarizării veniturilor se bazează pe estimarea, pentru fiecare din cele patru categorii de venituri, a coeficientului Gini (unul pentru inegalitatea verticală și șase pentru inegalitatea intergrupe), a indicelui Foster-Wolfson al bipolarizării și a șase indici Esteban-Ray ai polarizării pe subpopulații.
Cea mai cunoscută și cea mai simplă metodă de măsurare a impactului redistribuirii, aplicată și în analiza sărăciei, se bazează pe diferența dintre indicatorii inegalității și polarizării estimați pentru veniturile gospodăriilor “înainte și după redistribuire”. Efectul total absolut al redistribuirii este estimat ca diferență între indicatorii inegalității și polarizării veniturilor disponibile (IVD) și cei ai veniturilor brute totale fără transferuri sociale, inclusiv pensile (IVBT-TS), adică diferența dintre inegalitatea și polarizarea veniturilor de care dispun gospodăriile și cele ale veniturilor de care ar dispune în situația ipotetică a absenței redistribuirii.
In aceasta cercetarea s-a avut in vedere prezentarea statistica a acestor indici si analiza lor prin comparatie. Realizarea acestei comparatii a avut la baza Raportul extins al Presedentiei Romaniei privind Riscuri și inechități sociale în România
4.3. Rezultatele cercetării
În studiul consacrat măsurării inegalității și polarizării indicatorii au fost estimați pentru anii 1995, 2000, 2006, 2007 și 2008, care acoperă o perioadă marcată de o diminuare severă a veniturilor populației, urmată o creștere puternică a acestora. În condițiile unui puternic declin economic și ale inflației înalte, veniturile disponibile medii reale ale gospodăriilor, estimate pe adult echivalent, au fost cu 25% mai mici în 2000 decât în 1995, scăderea fiind determinată de scăderea nivelului real al salariilor și pensiilor (cu 11% și respectiv, 18%), de scăderea efectivului salariaților (de la 6,2 la 4,6 milioane) și creșterea numărului de pensionari (de la 5,2 la 6,2 milioane) și de persoane ocupate în agricultură, în special în agricultura de subzistență, precum și de persistența unui nivel înalt al șomajului (în jurul unui milion de șomeri). Începând cu anul 2001, veniturile au crescut an de an, astfel încât în 2008 veniturile medii erau de două ori mai mari decât în 2000. În perioada 2001-2008, ritmul mediu anual de creștere a veniturilor disponibile medii a fost de 9%, însă în 2007 și 2008 rata de creștere a fost mult mai mare: 13% și, respectiv, 18%. În 2008, câștigurile salariale, pensiile de asigurări sociale de stat și pentru agricultori au fost, în medie, de peste două ori, de 2,5 ori și, respectiv, de cinci ori mai mari decât în 2000. Pe fondul acestei evoluții a nivelului veniturilor, a crescut și inegalitatea și polarizarea acestora: toți indicatorii atestă faptul că în anii 2006-2008 distribuția veniturilor era mai inegală și mai polarizată decât în 1995 și 2000. Creșterea inegalității și a polarizării a fost mai accentuată între 2000 și 2006, după care acestea au înregistrat o scădere semnificativă în 2007 și 2008. În ceea ce privește perioada cuprinsă între 1995 și 2000, indicatorii arată o creștere a polarizării și a inegalității intergrupe, însă coeficientul Gini sugerează că inegalitatea verticală nu s-a modificat.
Distribuția veniturilor populației din România este marcată de nivelul general scăzut și de gradul relativ înalt de inegalitate și polarizare. Distribuția a devenit mai inegală și polarizată în cursul tranziției la economia de piață, în perioada de accentuat declin economic, dar și în perioada de creștere economică, cu unele întreruperi ale acestei tendințe legate în principal de alegeri. La început inegalitatea a crescut din cauză că cele mai multe gospodării au suferit pierderi de venituri generate de inflația înaltă și de recesiunea economică, de comprimarea sau încetarea activității unor mari unități industriale, de pierderea masivă de locuri de muncă și de scăderea dramatică a efectivului de salariați. O parte a celor disponibilizați din industrie au intrat în șomaj, iar o altă parte sau pensionat sau au devenit agricultori, în principal în agricultura de subzistență, cu toții având venituri mult mai mici decât câștigurile salariale pierdute. Prin urmare, distribuția veniturilor realizate de gospodării din câștiguri salariale a devenit din ce în ce mai polarizată, având în vedere că aproape jumătate din populație trăiește în gospodării fără venituri din salarii. A crescut și inegalitatea veniturilor din muncă. În același timp, unele gospodării au devenit bogate sau foarte bogate, prin mijloace corecte sau incorecte. În cea de-a doua parte a perioadei, în care a avut loc relansarea creșterii economice, creșterea veniturilor din proprietate și a veniturilor din salarii sau din activități independente, în cazul unor profesii, activități și locuri de muncă, concomitent cu persistența unui număr mare de de gospodării cu venituri mici și foarte mici, legate de lipsa calificării și oportunităților de ocupare, ca și de sarcina familială, au fost principalii factori ai creșterii inegalității și polarizării veniturilor.
România are un sistem de protecție socială dezvoltat, care asigură prestații sociale menite să ofere protecție împotriva tuturor categoriilor de riscuri acoperite de sistemele moderne de protecție socială. Totuși, în condițiile nivelului actual de dezvoltare economică și ale structurii ocupaționale a populației, nevoile de protecție sunt foarte mari și resursele care pot fi alocate în acest scop sunt foarte restrânse, astfel încât nivelul prestațiilor sociale este scăzut. Chiar și în aceste condiții, sistemul de protecție socială, redistribuirea veniturilor în general, are o contribuție importantă în reducerea inegalității și polarizării veniturilor. Înainte de declanșarea actualei crize economice, inegalitatea era cu o treime mai mică decât ar fi fost în absența redistribuirii, iar polarizarea era la jumătatea celei estimate în ipoteza în care redistribuirea nu ar fi avut loc.
Cu toate acestea redistribuirea nu este suficientă pentru diminuarea nivelului efectiv al inegalității și pentru a preveni creșterea excesivă a acesteia și accentuarea polarizării veniturilor. Desigur, contribuția redistribuirii poate fi îmbunătățită, prin creșterea nivelului de protecție și a eficienței mecanismelor de redistribuire, prin asigurarea resurselor necesare, inclusiv prin colectarea mai bună a impozitelor și contribuțiilor sociale, și prin favorizarea protecției sociale la împărțirea roadelor creșterii economice. Politicile de reducere a inegalității și polarizării trec însă dincolo de redistribuirea veniturilor.
Este necesară promovarea unor politici orientate spre creșterea ocupării populației în vârstă de muncă, în special a celei care întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă, spre îmbunătățirea structurii ocupării, reducerea ocupării în economia informală, în special a ocupării „la negru”, și spre stimularea participării la muncă, toate acestea fiind politici care pot contribui la scăderea populației cu venituri mici. Retribuirea corespunzătoare a profesorilor, medicilor, funcționarilor publici și specialiștilor de înaltă calificare ocupați în instituțiile publice și politicile orientate spre susținerea profesiilor liberale pot contribui la formarea și consolidarea clasei de mijloc și la reducerea polarizării sociale. Dezvoltarea și modernizarea agriculturii, a economiei rurale în general, și dezvoltarea regională sunt de importantă crucială pentru combaterea sărăciei și reducerea inegalității, iar perfecționarea educației și formării profesionale constituie un factor care poate contribui la reducerea inegalității și polarizării pe termen lung.
Totodata, s-a facut apel și la studiile realizate de catre Econtext . Siteul arată salariile care erau estimate inainte de perioada de criză din 2012 respectiv in prezent in fiecare judet in parte din Romania. Deci , la ce valoare se credea in 2009 că vor ajunge salariile din anul actual, și la salarii sunt acum .
La ce salarii se estima in 2012 si la catsunt ele acum !se afce referire aici doar la un salariu net. Aceste datele au fost luate CNP,adică Comisia Nationala de Prognoza). În ceele ce urmează se vor prezenta alte analiye importante ale salariilor.
În ansamblu, , salariile sunt mai mari in aproximativ 27 de judete, fata de estimarile din 2009 și mai mici in 14 judete. Deci,există o balanță este mult mai accentuata in acea tabară a cresterilor salariale.Salariile sunt mult mai ridicate anul acesta in 27 de județe, fata de valoarea la care se credea ca o sa ajungă ianinte de criyă, in 2009. În top este Argeșul. CNP estima in 2009 ca salariul ,cel al angajaților din Argeș o sa ajungă la valoare medie de aproximativ 1.519 lei, în anul 2012.Dar o să se ajungă la un salariu de aproximativ 1.622 lei. Cu 204 lei mai mult decat estimarea veche!Pe locul al doilea sunt persoanele salariate din Timiș. CNP estima in 2009 că salariile celor din Timiș vor ajunge la valoare medie de 1.429 lei. Dar in realitate, potrivit dateleor actuale, salariul o să se situeze la 1.608 lei,cu 179 de lei mai mult.Trebuie să se aibă in vedere și partea cea mai puțin favorabilă a topului.Cel mai mic salariu este in Olt. In 2009, CNP estima că salariile oltenilor vor urca pana la 1.447 lei. Din nefericire, salariul mediu este acum de 1.367 lei, cu 80 de lei mai putin.
Figura nr 13.Trecut si prezent-salarii
România este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai înalt nivel al inegalității. In 2008, coeficientul Gini estimat pentru distribuția veniturilor bănești disponibile din România (36%) era cu 11 puncte procentuale mai mare decât veniturile estimate pentru Cehia și Ungaria (cel mai scăzut nivel înregistrat în statele membre ale UE), iar raportul dintre veniturile ce revin celor mai ”bogați” și celor mai săraci 20% dintre locuitori (7:1) era de două ori mai mare.
Inegalitatea veniturilor este percepută ca fi ind foarte înaltă de majoritatea populației din România, având în vedere că, potrivit Barometrului de Opinie Publică, cea mai mare parte a populației consideră că societatea românească ar trebui să fi e mai egalitară decât în prezent (Bădescu, 2003). Această percepție derivă din creșterea mare a inegalității în perioada tranziției la economia de piață.
Creșterea inegalității în procesul tranziției la economia de piață este în mare parte justifi cată de faptul că aceasta implică și tranziția de la distribuția egalitară la o distribuție potrivită regulilor și mecanismelor pieței: o distribuție caracterizată printr-o mai mare diferențiere a veniturilor, impusă de nevoia de a recompensa difi cultatea, complexitatea și responsabilitatea muncii și rezultatele acesteia, inovativitatea, educația, talentul, spiritul antreprenorial și asumarea riscului în afaceri, recompensă considerată una dintre condițiile utilizării efi ciente a factorilor de producție și un motor al dezvoltării economice. Inegalitatea este considerată ca fi ind prea mare și nedreaptă din cauza decalajului enorm dintre condițiile de viață ale majorității populației și viața luxoasă, în multe cazuri ostentativ afișată, a celor bogați, a faptului binecunoscut că multe dintre averile și veniturile mari și foarte mari provin din activități sau din capital acumulat în economia subterană, prin încălcarea legii sau prin exploatarea slăbiciunii sistemului juridic, precum și din fapte de corupție, în timp ce mulți săraci nu au nici oportunitatea și nici posibilitatea/capacitatea de a obține un loc de muncă, cu atât mai puțin a unuia care să permită realizarea de venituri decente.
Nivelul general de trai scăzut în România, comparativ cu cel înregistrat în alte țări europene, accentuează sentimentul că distribuția veniturilor este injustă, ceea ce afectează comportamentul economic și social, precum și coeziunea socială. Din considerente care țin deopotrivă de echitate și efi ciență, inegalitatea și, în special creșterea excesivă, scăpată de sub control a acesteia, ar trebui să fi e un subiect permanent de preocupare pentru decidenții din politica socială și economică, precum și pentru cercetătorii din domeniul social și din economie. Adoptarea și aplicarea unor politici sociale și economice orientate spre readucerea și menținerea inegalității în limite rezonabile necesită informații privind nivelul și tendințele de evoluție ale acesteia, cunoașterea cauzelor și factorilor determinanți, precum și a legăturii cu dezvoltarea economică și socială.
În România, distribuția veniturilor a intrat în mai mică măsură în preocupările cercetării economice. Evaluări consistente referitoare la inegalitatea veniturilor și a consumului au fost realizate în a doua parte a anilor 1990, datorită disponibilității unei noi surse de date relevante colectate prin anchetele statistice în gospodării. Date și informații referitoare la indicatorii inegalității au fost publicate în câteva rapoarte și studii realizate sub egida Băncii Mondiale, PNUD, UNICEF, a Comisiei Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, a Ministerului Muncii și a Institutului Național de Statistică.
Doi dintre indicatorii inegalității sunt estimați anual de Institutul Național de Statistică în cadrul sistemului indicatorilor privind incluziunea socială. Studiul ale cărui rezultate sunt prezentate parțial în articol, face parte dintrun proiect de cercetare privind distribuția veniturilor, având ca prim obiectiv măsurarea inegalității și polarizării veniturilor (Molnar, 2009). Sunt prezentate în articol probleme de ordin metodologic privind măsurarea inegalității, rezultatele estimării principalilor indicatori ai inegalității în perioada 1995-2008 și evaluarea impactului redistribuirii asupra inegalității. Măsurarea inegalității veniturilor implică soluționarea a două probleme metodologice: (i) defi nirea și calculul veniturilor (ii) alegerea indicatorilor inegalității.
Prin măsurarea inegalității veniturilor se are în vedere una dintre componentele defi nitorii ale inegalității sociale, categoria de venituri utilizată dealtfel în majoritatea studiilor consacrate evaluării inegalității, respectiv veniturile disponibile ale gospodăriilor estimate pe adult echivalent, reprezentând cel mai bun estimator al bunăstării gospodăriilor din perspectiva resurselor acesteia. Veniturile disponibile sunt estimate pe baza informațiilor colectate prin statistica bugetelor de familie (Ancheta Integrată în Gospodării și Ancheta Bugetelor de Familie), conform metodologiei cărora, veniturile disponibile ale fi ecărei gospodării reprezintă suma veniturilor obținute de membrii gospodăriei din toate sursele (veniturile brute totale) mai puțin plățile făcute de gospodării în cadrul redistribuirii (impozite și contribuții sociale). Veniturile brute totale cuprind venituri bănești (câștigurile salariale, venituri bănești din activități independente în agricultură și neagricole, venituri din proprietate, venituri bănești din prestații/transferuri sociale, transferuri de la alte gospodării și alte venituri bănești) și venituri în natură (valoarea unor benefi cii în natură primite de salariați și benefi ciarii unor scheme de protecție socială și valoarea produselor alimentare și nealimentare consumate de gospodărie din resurse proprii, respectiv din producția proprie, din transferuri de la alte gospodării sau primite ca plată pentru munca în gospodărie). Spre deosebire de practica actuală a EUROSTAT, care utilizează veniturile bănești disponibile în evaluarea inegalității, veniturile prezentate în studiul realizat cuprind și veniturile în natură. Întrucât consumul de produse agroalimentare din resurse proprii reprezintă o componentă importantă a consumului gospodăriilor din România, în special al celor care realizează un nivel scăzut al veniturilor bănești, neluarea în considerare a acestei componente conduce la o supraevaluare a inegalității în România.
Prin utilizarea veniturilor disponibile estimate cu includerea veniturilor în natură, se obține o mai bună evaluare a inegalității, iar în cazul distribuției veniturilor din România aceasta înseamnă o inegalitate mai mică decât cea estimată pe baza veniturilor bănești. O altă componentă a veniturilor în natură, chiria imputată (valoarea consumului corespunzător utilizării locuinței afl ate în proprietatea gospodăriei) nu este luată în considerare în calculul veniturilor, fi ind posibil ca indicatorii inegalității să arate un grad mai mic de inegalitate decât cel real, având în vedere că aproape toate gospodăriile Statistică social – economică Revista Română de Statistică nr. 7 / 2010 ocupă propria locuință, iar gospodăriile cu un nivel mai înalt al veniturilor dețin în general și locuințe mai bune.
Același efect de minimalizare a inegalității derivă din faptul că, din cauza sezonalității producției agricole și a designului eșantionului Anchetei bugetelor de familie, cheltuielile efectuate pentru producția gospodăriei nu pot fi deduse din valoarea micii producții agricole a gospodăriilor și implicit din veniturile bănești și în natură realizate din această sursă, iar importanța relativă a acestor cheltuieli este mai mare în cazul gospodăriilor situate în partea inferioară a distribuției veniturilor. Veniturile gospodăriilor au fost ajustate în funcție de componența gospodăriei cu ajutorul unei scale de echivalență utilizate și în măsurarea sărăciei absolute în România. Numărul de unități ”adult echivalent” din fi ecare gospodărie este stabilit pe baza relației , unde A și C reprezintă numărul de adulți și de copii din gospodăria respectivă. Cei doi parametri, α = 0,5 și θ = 0,9, care exprimă raportul dintre cheltuielile de consum aferente unui copil și unui adult și economiile de scară din consumul unei gospodării în funcție de dimensiunea acesteia, au fost estimați pe baza informațiilor privind cheltuielile de consum ale gospodăriilor .
Figura nr.14.Principalii indicatori ai inegalitatii veniturilor disponibile.
CONCLUZII
Conform cercetărilor facute de INS și Eurostat, aproximativ 8,5 milioane de cetațeni români traiesc cu puțin peste o 100 de euro pe lună, devenind astfel una dintre țarile sarace din Uniunea Europeană. Specialiștii afirmă în 2009 ca intr-o țara cu un nivel ridicat de sărăcie, cei mai bogați 20% dintre români au realizat venituri de 6,7 ori mai mari decât cei mai săraci 20%, sub media de 4,9 in Uniunea Europeană, plasându-se mult mai bine țări precum Slovenia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria, Finlanda și Suedia. Mai mult, , cei mai bogați 500 de români au o avere totală de 25,1 miliarde de euro reprezentând mai mult de o cincime din PIB-ul României, potrivit topului Forbes din 2011. De asemenea, cifrele arată cât de greșit este discursul public din România împotriva redistribuirii. Datorită existenței transferurilor sociale un sfert din populație nu a fost afectată de sărăcie. Atmosfera din România ar fi devenit insuportabilă din punct de vedere social. Dacă în anul 2010 nu s-ar fi plătit pensiile și celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populație s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative.Ceea ce duce la pierderea banilor in Romania sunt costurile inegalitații și lipsa de oportunitați Costurile inegalității și lipsei de oportunități.. Să luăm doar exemplul efectului pe care neintegrarea populației pe piața forței de muncă îl are asupra economiei.
Conform datelor de la baza Strategiei UE, mai exact incluziunea romilor adoptate de Parlamentul European în 2011, dacă crește rata ocupării forței de muncă în rândul romilor la nivelul ratei populației majoritare atunci rata ocupării forței de muncă ar crește într-o proporție de 5 până la 10%.
Integrarea romilor în România ar putea aduce o creșterea a PIB cu 4-6%, rezultând din calculele Băncii Mondiale. Este nevoie de un sistem d educație care sa le ofere un avantaj copiilor romi și a celor care treiesc in mediul rural ca sa se produca trecerea de la saracie intr-o clasa medie.
Cand România era în anii de maximă expansiune economică, inegalitatea veniturilor a crescut, de creștere bucurându-se mult prea puțini. Prioritățile au devenit susținerea unei creșteri economice care să se regăsească în nivelul de trai și lupta împotriva inegalității de acces la servicii publice de calitate, care astăzi accentuează vulnerabilitățile și adâncește disparitățile inter- și intra-regionale. Egalitatea de oportunitate nu înseamnă însă doar un sprijin pentru cei aflați în nevoie, dar și un teren de joc echilibrat pentru cei care astfel pot face mai mult și mai bine. Înseamnă a lupta împotriva inechității de acces la resurse de capital pentru micii întreprinzători.
Un studiu al Băncii Mondiale făcut referitor la începutul tranziției de la socialism la capitalism (cu date comparate între perioadele de dinainte și de după 1990) plasa România în grupul țărilor ce au înregistrattransferuri de avuțiemoderate, alături de Polonia, Cehia, Letonia și Belarus. Din grupul țărilor cu modificări relativ mici făceau parte Slovacia, Slovenia și Ungaria iar în grupul în care inegalitățile s-au acumulat mai rapid au intrat Bulgaria, Estonia și Lituania, alături de Rusia, Ucraina și Moldova.
Criteriul de departajare l-au constituit niște evoluții ale ponderilor de la nivelul național al cvintilelor de venituri .Acestea au fost modificate in mai bun caz cu mai puțin de un procent și in cazul mediu cu două procente fiind și mai pronunțat în acea variant a diferențierii mai rapide a veniturilor.
Creșterea coeficientului Gini plasa România sub Cehia și Bulgaria, dar peste Slovacia Ungaria și Polonia. În toate aceste țările, pierderile semnificative de venituri s-au acumulat către cincimea cea mai bogată a populației, pe fondul unei diminuări cu circa un sfert a nivelulu de trai.
România a marcat o diminuare de aproximativ 24% a veniturilor gospodăriilor de muncitori, aproximativ 20% în cazul celor de agricultori și aproximativ 23% in cazul pensionarilor.
Trebuie să se sublinieze faptul că pensionarii din România beneficiau la egalitate , cu pensionarii din Polonia de cea mai mare rată de înlocuire a veniturilor din muncă procentul fiind de 88%, facând excepție Ungariei cu un procent de 92%. În timp țările precum Cehia cu un procent de 61%, Letonia cu un procent de 59% sau Lituania cu un procent de 58% se situau pe cu totul alt palier.
Aceasta explică de asemena și o bună parte dintre nemulțumirile actuale, în ciuda politicii susținute propensionari din ultimii ani (creșterea pensiilor după anul 2006 a depășit cu foarte mult creșterea salariilor,iar apoi pensiile au fost menținute, pe când salariile nu au fost menținute).
Măsurarea imparțialității inegalității. Astăzi, clasa mijlocie trebuie să suportă singură toate politicile sociale. Pentru a se măsura inegalității din interiorul societatii,trebuie să se folosească de ansemenea coeficientul lui Gini. Avantajul coeficientului lui Gini este fapul că acesta nu depinde nici de populație ca mărime dar de asemenea nu depinde in niciun caz de o anume situația de natură socială sau de natură politică. Un singur coeficient a lui Gini este de 0,50 ceea ce semnifică că un sfert din totalul populație deține aproximativ trei sferturi din avuție,cea națională iar restului,care este de trei sferturi îi revine doar un sfert.
Această evoluție initială care este lentă în sensul că, crește inegalitatea, pornește de la niște valori ale coeficientului lui Gini care sunt situate aproape de un reper ”socialist” de 20% care s-a mărit după perioada crizei din anii 1997- 1998. Așa zisul prag al capitalismului cel European de aproximativ 30% a fost traversat în anul 2001, iar estimările cele mai recente se plasează la aproximativ 35% Peste Olanda și Franța și chiar aproape de Italia și Marea Britanie .
Trebuie să aibe in vedere că Turcia este acum , împreună cu SUA la un nivel de aproximativ 40%. Rusia și China au fost fostele mari centre de putere ale comunismului, cel mondial și acestea împart acum o oarecare poziție denumită supracapitalistă cu aproximativ 45%, fiind nu foarte aproape de democrațiile occidentale ,ci mai debrabă fiind mai apropae de Africa, cea subsahariană.Suedia,țara care a înaintat pe o cale a egalizării de venituri până la apromimativ 23% repreyentând un coficient Gini . În țara noastră, România,s-a deteriorat până și clasa mijlocie care a suferit extreme de mult in urma redistruirii produsului care a fost realizat la nivelul national. , nu doar acel raport dintre oamneii mai bogați și oamenii mai săraci. Deci, această clasă mijlocie a trebuit să suporte într-o mare masură o politică socială de susținere apentru cei mai săraci, în timp o contribuție a celor mai avuți a fost foarte redusă.
Problema nu este că am evoluat în sensul unei anumite creșteri a inegalităților ci faptul că am depășit măsura europeană în materie și nu se întrevăd semnele unei politici de stopare și inversare a evoluției către reperul standard european de 30%.
Oarecum paradoxal, rezolvarea nu se poate face prin mijloace unilaterale și ”matematice” de creștere a venitului minim ci, mai degrabă, prin majorarea contribuției grupului celor mai avuți la politica de protecție socială, susținută, acum mai degrabă tot de cei cu venituri mai mici.
La nivel mondial, , economiștii de la FMI au realizat niște studii in cadrul cărora au ajuns la concluzia că este foarte important să știi să distribui bogăția ,deoarece veniturile săracilor sunt in creștere și au efecte multiplicatoare ce nu se produc atunci când veniturile celor bogați cresc și mai mult, a explicat Lagarde. Aceasta mai susținea că politicile de redistribuire nu sunt contraproductive in favoarea creșterii economiei,deea care până acum puțin timp nu făcea parte dintr-o gândirea mai convențională.
În urama unui raport mai recent al organizației Oxfam, se accentuează faptul că aproximativ 1% din persoanele cele mai înstărite din lume , o să dețină o avere mai mare împreună in anul 2016 ,in comparație cu averea însumată a celorlalte 99%. Robert Shiller, a explicat despre o necessitate a reformării in cadrul sistemului economic, , nu intr-un mod comunist faptul că este vorba despre o chestiune politică , nu de o problemă ce ține de incapacitatea unei economii de a distribui mai bine bogația. De asemenea ,Winnie Byanyma a sesizat o problemă in legătură cu faptul că cei mai bogați se folosesc de resurse pentru a putea să influențeze decizii politice în beneficiul lor propriu. Aceasta estima faptul că în anul 2013 în Statele Unite s-au cheltuit aproximativ 400 de milioane de dolari în activități de genul lobby. Pe de altă parte, responsabila Oxfam a vrut să amintească de o evaziune fiscală pe o scară extinsă practicată in mediul de afaceri, mai ales cu ajutorul unor paradisurilor fiscale. Totuși, dincolo de punctele lor de vedere care erau diferite, persoanele care au participat la dezbatere au căzut de acord asupra faptului că o inegalitate economică în lume a sporit din anul 2008 după ce a inceput criza. O posibilă soluție de reducere a decalajelor, propusă de Winnie Byanyma, este cea aplicată cu succes în Brazilia.
Bibliografie
Economie politică (Macroeconomie) – Prof. Univ. Dr. Ploae Victor Editura Muntenia, 2004.
“Microeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002
E. Burdus, Ghe. Caprarescu,Fundamentele managementului organizatiei, editia a II-a, Ed. Economica, Bucuresti,2007 .
Declarația universala a drepturilor omului http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_Omului.pdf
Joseph E. Stiglitz, The Price of Inequality: How Today's Divided Society Endangers Our Future http://www.amazon.com/The-Price-Inequality-Divided-Endangers/dp/0393345068
Crompton, Rosemary (1998). Class and stratification. An introduction to current debates, Polity Press, Cambridge, pp 27, accesat la http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=39087&fileId=S0950017099210276
ECONOMIA DE PIATA Avantaje si dezavantaje, ISBN: 84-607-2111-6, Dr. D. Juan Carlos Martínez Coll, Universitatea din Málaga http://www.eumed.net/ecorom/index.htm
Institut du Nouveau Monde http://inm.qc.ca/blog/le-coefficient-de-gini/
V.Munteanu,Mariana Bucur,S.M.Irimia,Anca Butnariu; Economie., Editura Sedcom Libris Iași 2005.
A. Athanasiu, L. Dima, Dreptul muncii, Ed. All Beck, București, 2005
Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, 2001
Elena Zamfir, Cătălin Zamfir, Politici sociale, România în context european, 1995, http://bibliotecadesociologie.ro/carti/
Peter Saunders, Towards a Credible Poverty Framework: From Income Poverty to Deprivation, 2004, https://www.sprc.unsw.edu.au/media/SPRCFile/DP131.pdf
Metode și tehnici de evaluare a sărăciei, http://www.revistacalitateavietii.ro/2009/CV-3-4-2009/10.pdf
Bellù și Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, 2005, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/44647/
Economie si politici sociale , Lect.univ.dr. Daniela VARJAN, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=374&idb
http://politicisociale.ro/economie-sociala-pentru-o-viata-mai-buna-posdru1736-1s147641
ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice Riscuri și inechități sociale în România http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf
http://old.econtext.ro/finante-banci/bani/html
Institutul National de Statistică www.insse.ro
Institutul de Prognoză Economică www.ipe.ro
“Microeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002
“Macroeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale www.mmuncii.ro
Legislatia Muncii http://legislatiamuncii.manager.ro/a/107/tipuri-de-salarizare.html
www.ec.europa.eu/eurostat
www.contabilul.ro
www.fisc.ro
www.mediafax.ro
30. Grzegorz W. Kolodko,Încotro se indreaptă lumea,Economia politică a viitorului,Editura Polirom, București 2015
31. Stelian Stancu, Alexandra Maria Constantin,Macroeconomie cantitativă avansată, Editura ASE,București 2013
32. Daniel Daianu,Marele impas în Europa,Editura Polirom, Bururești, 2015
33. Joseph E.Stiglitz Pretul inegalitatii – Cum societatea divizata din ziua de astazi ne pune in pericol viitorul,Editura Politică. București 2013
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Salarizarea Si Inegalitatea In Venituri In Societate. Analiza Comparativa (ID: 146460)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.