Safta Sergiu -Cristian [600134]

UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Drept, Jurnalism, Psihologie și Științe ale Educației
Departamentul de Jurnalism

LUCRARE DE LICENȚĂ

Istoria și evoluția televiziunii online

Coordonator științific:
Prof. univ. dr . Emil Stan

Absolvent: [anonimizat] 2014

2

CUPRINS

Introducere 3

Capitolul 1
Precursorii televiziunii online 7

1.1. Televiziunea clasică 7
1.1.1. Primele cercetări 7
1.1.2. Începuturi 8
1.1.3. Perioada postbelică 9
1.1.4. Noile tendințe 12
1.2. Internetul 14
1.2.1. Secolul al XIX -lea: sisteme precursoare 14
1.2.2. Secolul al XX -lea 15

Capitolul 2
Televiziunea online 20

2.1. Televiziune sau Internet 20
2.2. Ficțiune sau colaborare cu computerul 22
2.3. Caracteristicile comunicării online 30
2.4. Rețele virtuale ca rețele 32

Concluzii 34

Studiu de caz
Program de televiziune transmis în direct pe Internet „Speranță la orizont” 38

Bibliografie 48

Anexe 50

3

INTRODUCERE

„Tu nu înțelegi cât de repede se mișcă lucrurile azi!
Fiecare an pare epoca de piatră față de anul următor."1

Epoca modernă consemnează istorii succesive ale principalelor mijloace de comunicare în
masă. Fiecare mijloc a debutat furtunos, a strălucit pe cerul media tic, după care s -a retras, lăsând
locul altui mijloc, mai promițător. Așa s -au întâmplat lucrurile cu cartea, cu presa scrisă, cu filmul, cu
radioul. Ultima sosită, televi ziunea, strălucește și domină vizibil câmpul mediatic. Deja suntem
martorii apa riției unui alt mijloc extrem de atractiv și de util – Internetul. Înlocuirea unui mijloc din
poziția de lider al comunicării nu a dus la dispariția sa, ci doar la un gen de reordonare a câmpului
media, la un tip de coexistență a tuturor mijloacelor de co municare în masă. Așa se face că, astăzi,
presa scrisă, radioul, filmul, televiziunea se împletesc și edifică un adevărat mediu de informații, de
reprezentări de care nu ne dăm neapărat seama, dar care exercită o presiune continuă, alcătuind, de fapt,
atmosfera pe care o respirăm în fiecar e moment.
În societatea informațională, toate sau cele mai multe dintre activități și relații sunt mediate
de rețelele de comunicare, iar puterea derivă din capacitatea de a controla aceste rețele, informația,
produsele, mesajele și simbolurile care circu lă prin intermediul rețelelor, de unde miza de a studia
fenomenul comunicării și tehnologiile care stau la baza sa. Mediul în care trăiesc membrii societății
informaționale nu mai este doar bidimensional – ecosfera și sociosfera –, ci tridimensional – ecosfera,
sociosfera și tehnosfera –, fiecare caracterizată de trăsături și relații diferite. Unul dintre primii autori
care au semnalat tranziția de la un tip de societate la altul, fără a rosti, însă, termenul de „societate
informațională", este Daniel Bell. Cartea sa, The Coming of Post -Industrial Society , va sta la baza
curentului de gândire care astăzi este dedicat societății informaționale. În contrast cu societatea
industrială, societatea postindustrială nu se mai bazează pe muncă, ci pe cunoaștere; cuno așterea, în
special cunoașterea științifică, aplicată, devine principalul mijloc de producție în noul tip de
societate.

1 Referință online, FB, Alina Ilioi

4 Am ales și tratat cu mult interes tema „Istoria și evoluția televiziunii online” deopotrivă
fundamentală, utilă și pasio nantă pentru te oria și practica jurnalismului, cu dorința de a aduce un
plus de cu noaștere în acest domeniu.
Tema este incitantă prin actualitatea, extinderea și importanța ei, necesitând o mun că de
cercetare și documentare, de coroborare și asamblare a informațiilor și cu noștințelor ne cesare
dezvoltării ei.
O veche zicală latină spunea Errare humanum est, sed perseverare diabolicum , ceea ce este
plauzibil. Dar scopul acestei lucrări este să încerce să demonstreze că „dintre realizările remarcabile
ale geniului um an, nimic nu poate depăși în importanță triumful asupra spațiului și timpului,
materializat în capacitatea oamenilor de a comunica aflați la mare distanță unii de alții”, 2 inclusiv prin
intermediul televiziunii online. Chiar dacă pasajul citat ar părea că se referă exact la Internet și, prin
extensie, la noile media, aprecierea a fost for mulată în 1872, de către un autor american, Horace
Greely, fascinat de posibilitățile noii invenții care era telegraful. Așadar, dacă dărâmarea barierelor de
timp și de sp ațiu nu individualizează noile media, ce este, totuși, nou în legătură cu noile media, ce le
diferențiază în raport cu media tradiționale, fie din punct de vedere tehnologic, fie din punct de
vedere social?
Tehnologia digitală, care a înlocuit -o pe cea an alogică, combină sunetul, ima ginea și textul.
Unitatea de comunicare nu mai este litera, linia sau culoarea, ci bit -ul (engl. binary unit ), constituit
dintr-o valoare 1 sau 0, fiecare semnal fiind transcris într-o combinație unică de zero și unu.
Tehnologia digitală a condus la apariția celor 3C: comprimare , conversie și convergență . O scurtă
analiză a lor arată că noile media nu sunt întotdeauna rezultatul inovației, ci și al unui proces
permanent de încrucișare între tehnologiile și inovațiile ex istente (de unde și rapiditatea cu care se
produce noul). Tehnologia digitală permite integrarea sau conversia acestei informații comprimate în
sisteme sau aplicații informatice și computerizate. Aceeași tehnologie permite convergența dintre
sistemele de telecomunicații, sistemele media tradiționale (în special televiziunea, care se transformă
astfel în televiziune online) și informația computerizată (informația este „scrisă" utilizând același
vocabular, prin urmare, informația poate circula între cele 3 sisteme).
Ca urmare a celor 3C, informația este disponibilă „aici și acum”, în cantități care depășesc
cu mult capacitățile de asimilare ale persoanei obișnuite, iar trans ferul informațional este
caracterizat de acuratețe. Cei trei C au condus la atingerea unei viteze amețitoare de transmitere a
informației, până în punctul în are informația ajunge să fie transmisă instantaneu, „în timp real”. De
altfel, criteriul „în timp real” a intrat într -una dintre definițiile circulate ale economiei globale, care ar
diferenția -o de formele anterioare de organizare economică: „ceea ce diferențiază economia globală

2 The Great Industries of the United States: Being an Historical Summary of the Origin, Growth, and Perfection of the Chief
Industrial Arts of this Country", în J. Bryant, S. Thompson, Fundamentals of Media Effects , McGraw -Hill, Boston, 2002

5 de tot ceea ce a existat până acum este capacitatea sa de a func ționa, ca un întreg, în timp real, la
scară planetară.”3
Noile media permit îndeplinirea mai mu ltor funcții și atribuții prin utilizarea unui singur
echipament, cum ar fi un computer personal sau un televizor. De re marcat că, din ce în ce mai mult,
convergența include și produsele electronice de larg consum – același echipament poate fi utilizat
pentru lucrul acasă, discuții inter -personale, divertisment, cumpărături online, tranzacții bancare.
McLuhan se numără printre primii care enunță principiul ubicuității. Acesta se referă la faptul că
noile media au o prezență tot mai pronunțată în cele mai d iverse zone ale societății – comerțul,
divertismentul, locul de muncă, sistemul bancar, educația, știința, sănătatea, apărarea, arta – și îi
afectează pe toți membrii societății în care sunt prezente, chiar dacă nu oricine le poate utiliza sau
poate avea a cces la ele. În ciuda acestei ubicuități, noile tehnologii și resursele de a le utiliza nu
sunt distri buite uniform în societate, de unde preocupările dedicate atenuării „decalajul digital”. Doar
puțin peste 1% din populația globului deține un computer per sonal, are acces la o rețea de calculatoare
și trebuie să se preocupe de posibilele infectări cu viruși electronici; cu toate acestea, informația și
afluența acesteia ne influențează pe toți, constituind un mediu artificial indispensabil.
Noile media oferă utilizatorului capacitatea nemaiîntâlnită până acum de a mod ifica și de a
repune în circulație mesajele/conținutul. Există tehnologii care le permit celor care urmăresc un film,
de exemplu, să intervină asupra intrigii sau asu pra finalului, sau sisteme de televiziune prin cablu care
le permit telespectatorilor să își aleagă/să comande unghiul din care este filmat un eveniment
sportiv. Teoretic, receptorul are posibilitatea de a deveni producător, este implicat activ în producerea
mesajului, dar acest lucru nu trebuie să distragă atenția de la faptul că, în continuare, chiar aflați în
posesia tehnologiei, mulți oameni consumă „pasiv” conținutul care circulă prin intermediul noilor
media (participarea, sau mai degrabă prezența pe o listă de discuții reproduce , de multe ori,
vizionarea pasivă a unui serial de televiziune). Cu toate acestea, noile media seamănă mai degrabă cu
o conversație gigantică , la nivel mondial, în care fiecare este atât consumator, cât și pro ducător de
informație; mesajul poate să circule atât de la un emițător către mai mulți receptori (modelul
comunicării de masă), dar și de la mai mulți către unul (modelul comunicării interactive).
Transformarea televizorului în calculator sau a laptopului în monitor video digital reprezintă
schimbarea aparatului domestic personal în „post de control al percepției asupra lumii”. Aceasta
este o percepție instantanee asupra a ceea ce se întâmplă oriunde pe glob, putând determina o
„masivă supraveghere domestică”; primatul imaginilor în timp real, de peste tot și referitor la orice
subiect produce rezultatul paradoxal – ținând cont și de tehnicile folosite – de dezorientare a
indivizilor în raport cu realitatea, incapacitatea de a distinge între ceea ce este real și ceea ce este

3 Manuel Castells, The Rise of the Network Society , The Information Age: Economy, Society, and Culture, Cambridge, MA, 1992,
pag. 92

6 mediat; digitalizarea progres ivă a informațiilor (vizuale, auditive, tactile, olfactive), concomitent cu
declinul senzațiilor imediate, ar putea conduce la o cedare a locului proximității în favoarea
aparenței de realitate a lucrurilor tot mai îndepărtate.
În timp ce media tradițional e permit accesul într -o realitate alternativă, noile media facilitează
accesul într -o realitate virtuală, o simulare atât de exactă a realității prime încât, într -un mediu
artificial, omul poate ajunge să se comporte ca într-un mediu natural. Cu alte cuvinte, pe lângă
informația despre realitate și informația pentru realitate, apare informația ca realitate. Spre
exemplu, simularea, într -un muzeu occidental, cu mijloacele tehnologiei digitale, a unui sat de
indieni constituie o î mbogățire în planul cunoașterii, o aprofundare a accesului; conceptul de
muzeu ca realitate virtuală a fost luat de unii în râs – pe motivul că ar reprezenta o întâlnire între
Lévi-Strauss și Mickey Mouse. În ciuda caracterului nedrept al unei astfel de ap recieri, problema
este reală, constând în tentația de a considera satul „sintetic ” drept sa tul real, de a crede că vizita în
„hiperrealitate” este mai reală, chiar superioară realității propriu -zise.
Având în vedere toate aceste idei generale, consider că subiectul este suficient de incitant și
de important pentru a face obiectul acestei lucrări. De aceea, vom lua pe rând în studiu precursorii
televiziunii online: televiziunea clasică și internetul. Premizele, geneza și dezvoltarea acestora a
favorizat apariția în paleta mediilor de comunicare modernă a televiziunii pe Internet. Vom
continua cu s ubiectul istoriei și dezvoltării televiziunii online

7

Capitolul 1
PRECURSORII TELEVIZIUNII ONLINE

1.1. Televiziunea clasică

„Tehnologiile, inclusiv televizorul, sunt obiecte atât simbolice cât și reale. Dar sunt obiecte
construite printr -o întreagă gamă de activități delimitate social, în producție și în consum, în faza de
proiectare și de utilizare, în concepție și în practică și nu pot fi înțelese în afara implantării lor
sistematice în dimensiunile politice, economice și culturale ale societății moderne.”4 Acestea s unt
cuvintele lui Roger Silverstone referitoare la sistemul tele -tehnologic din cadrul televiziunii.
Potrivit aceluiași autor, televizorul nu este un suport tehnologic static și nici izolat. Ca formă
fizică de manifestare a sistemului de televiz iune, televizorul are o dublă funcționalitate, din punctul
de vedere al modului în care e perceput de către consumator: ca obiect în sine și ca vehicul de
comunicare. Cinematograful, telecomunicațiile, audiovizualul au depins foarte mult în evoluția lor
de apariția și dezvoltarea unor noi ansambluri de componente elec tronice.

1.1.1. Primele cercetări
Cercetătorii europeni au fost preocupat de transmiterea de imagini fixe la distanță încă de la
debutul secolului al XIX -lea. Astfel, italianul Giovanni Caselli (181 5-1891) a pus la punct, în 1856,
pantelegraful care, din 1863, a fost utilizat de către stațiile franceze pentru a transmite, pe liniile
telegrafului electric, scurte mesaje autografe sau simple desene. Fototelegrafia – transmiterea de
fotografii prin fir telegrafic sau telefonic – a fost realizată de germanul Arthur Korn (1870 -1945),
care a reușit în 1907 o primă legătură Berlin -Paris și de inginerul francez Eugene Belin (1876 –
1963), care a perfecționat procedeul.
Apariția televiziunii nu trebuie privită c a un fenomen izolat, ci ca rezultat al unei întregi serii
de procese tehnice. Adică, după cum observă Williams, citat de G. Giovannini, ea „este rezultatul

4 Roger Silverstone, Televiziunea în viața cotidiană , Iași, Editura Polirom, 1999, pag 98

8 unui complex de invenții și succese obținute în domeniul electricității, fotografiei, cinematografie i,
radiofoniei”5.
Începuturile sistemului de televiziune au avut la bază „paradigma” electromecanică, cea
electronică impunându -se, cu destulă dificultate, abia în anii „30. Preluând o mare parte din
arsenalul tehnologic din mai bine dezvoltata industrie a cinematografului, televiziunea e posibilă
datorită unei trăsături specifice sistemului de percepție uman, numit persistența imaginii . Ochii
continuă să vadă o imagine pentru încă o fracțiune de secundă după ce aceasta a dispărut din
vedere. Fenomenul a f ost remarcat prima dată în 1824 de Peter Roget, urmând niște observații ale
grecilor din Antichitate.
Pentru transmiterea sunetelor și a imaginilor, televiziunea apelează la un ansamblu de trei
tehnici: fotoelectricitatea, analiza imaginii punct cu punct și linie cu linie și undele hertziene.

1.1.2. Începuturi
În jurul anilor „20, în timp ce industria filmului experimenta alăturarea imagine -sunet, iar
radioul cunoștea o perioadă de dezvoltare nebănuită, apar primele prototipuri ale sistemelor de
televiziune, ca urmare a unor cercetări realizate în Germania și în Franța. Rezultatul acestor
încercări se va constitui în transmiterea la distanță a unor litere. Dispozitivele utilizau principiul
transmiterii fotografiei prin telefon.
Perioada care urmează e marcată de invenții precum tubul catodic (1907 -1911), iconoscopul
(1923) și dispozitivul de baleiaj a imaginii, într -un climat plin de ezitări și de neîncredere. Patru țări
însă își vor intensifica eforturile pentru a pune la punct televiziunea ca un nou sistem de d ifuziune:
SUA, Anglia, Franța și Germania.
În ajunul anului 1925, Ch. Jenkins (SUA) și J. Bird (Anglia) realizează prototipurile
televiziunii mecanice. În același an, John Bird înființează prima societate de televiziune din lume,
Television Limited, cu un capital de 500 de lire, devansându -le astfel, cronologic, pe suratele de
peste ocean, NBC și CBS.
Care este procesul tehnic de producere a imaginii? P. Flichy explică: „Se analizează imaginea
linie cu linie, folosind discul lui Nipkov (disc mobil străbăt ut de găuri dispuse în spirală). Lumina
care străbate aceste găuri cade pe o celulă fotoelectrică și produce un curent electric variabil.
Transmisia se face prin radio. La recepție, imaginea este refăcută prin folosirea unui mecanism
invers celui de emisie .”6 Procedeul reprezintă varianta mecanică primitivă a ceea ce numim astăzi
televiziune.

5 Giovanni Giovannini, De la silex la siliciu , Istoria mijloacelor de comunicare în masă, București, Editura Tehnică, 1989, pag
186
6 Patrice Flichy, O istorie a comunicării moderne , Iași, Ed. Polirom,1999, pag 179

9 Calitatea imaginilor oferite de către paradigma mecanică a televiziunii era însă rudimentară:
definiția era foarte mică, de doar 30 de linii, în condițiile în care as tăzi se emite în standarde de
înaltă definiție, adică în jur de 1000 de linii.
Nemulțumirile legate de calitatea transmisiilor a determinat o reorientare rapidă a cercetărilor,
o regândire a modului de abordare. În acest context se dezvoltă ideea unei vari ante electronice a
televiziunii, susținută de Vladimir Zvorykin și Philo Farnsworth. Primul, convins că „televiziunea
se va impune și va fi electronică”, emigrează, după război, în SUA și își continuă cercetările în
cadrul companiei Westinghouse. Pentru că aceasta părea prea puțin încrezătoare în viitorul
electronic al televiziunii, după puțin timp Zvorykin se va îndrepta către RCA, unde David Sarnov,
același care acordase credit, cu ani în urmă, radioului, îi va pune la dispoziție un laborator special în
acest scop. În 1927, el va inventa pentru RCA tubul catodic de recepție (cinescopul), iar în 1931
tubul analizator al camerei.
Noile descoperiri determină schimbări profunde în modul de percepere a potențialului
electronic al sistemului de televiziune, chia r și în rândul celor ce promovaseră cu succes varianta
mecanică. John Bird, de exemplu, „părintele” televiziunii mecanice, va deveni, în scurt timp, un
concurent serios pe piața nou creatului mediu, deținând, pe rând, „un brevet al televiziunii în culori,
al televiziunii stereoscopice, al înregistrării imaginii pe disc, al televiziunii pe ecran mare”7.
Începând cu anul 1934, producătorii din domeniul audiovizualului vor acționa într -un cadru
determinat legislativ. Guvernul va impune ca standard o definiț ie minimă de 240 de linii și 25 de
imagini pe secundă.
Confruntat cu dificultăți financiare și judiciare, Farnsworth va fi silit să -și vândă o mare parte
din brevete chiar adversarului, RCA, care, din 1939, începe să exploateze efectiv noile invenții.
NBC, proprietate a RCA, va realiza, la Târgul Mondial de la New York, o demonstrație publică, și
anume o transmisiune de două ore. Cu aceeași ocazie, compania va deschide o serie de magazine
care să comercializeze aparate de recepție, cu tuburi de 5 inch.
În următorii cincizeci de ani, televiziunea va trece prin diferite stadii de dezvoltare și
diversificare, concretizate în apariția unor noi forme de înregistrare și de difuzare a imaginii, ca de
pildă: CATV, videocasetofonul, sistemul digital, sistemul interac tiv, televiziunea prin satelit,
sistemul GSM.

1.1.3. Perioada postbelică
După război, televiziunea a pornit din nou practic de la zero și noul său elan a fost foarte
diferit în funcție de țări. Statutul său a fost în mod natural copiat după cel al radioului; ac eleași
organisme gestionau cele două medii audiovizuale. Firmele de material radiofonic s -au lansat pe

7 Ibidem, pag 183

10 această nouă piață, atât pentru receptoare, cât și pentru emițătoare. Progresele tehnice au ușurat
această expansiune.
Statele Unite ale Americii. În 19 38, Ministerul Justiției acționează în instanță casa de film
Paramount și alte mari companii din industria cinematografică, sub acuzația de control vertical și
monopol în realizarea, distribuirea și difuzarea producțiilor de cinema. Procesul e însă amânat pe
perioada războiului. În 1948, procesul se reia, iar Curtea de Justiție va da o hotărâre prin care
studiourile trebuie să renunțe la cel puțin una dintre activitățile menționate. Reglementarea
sistemului tv va însemna adevăratul start în ceea ce va deven i o mare industrie. Numărul stațiilor în
SUA crește de la șase (J. -N. Jeanneney8) sau opt (J. Vivian) în 1945, la 98 în 1950, iar cel al
receptoarelor, de la 10 000 în 1945, la 4 milioane în 1950, zece ani mai târziu ajungând la cifra de
35 de milioane.
În plan tehnologic, progresele cel mai notabil privesc camerele electronice prin îmbunătățirea
tuburilor iconoscopice, pe de o parte, și a tuburilor receptoare și amenajării emițătoare, pe de altă
parte. Adoptarea, în anii ‟50, pentru transmiterea de unde vi deo, a undelor metrice (VHF), apoi
decimetrice (UHF) a scos televiziunea dintr -un impas tehnic produs de undele mai lungi.
Pe de altă parte, emisiunile de informație, marile dezbateri politice, au căpătat o importanță
considerabilă. Televiziunea a amplifi cat anumite crize politice. Ea a jucat un rol în campaniile
electorale. Și -a creat o mai mare audiență grație reportajelor sportive, emisiunilor de jocuri,
spectacolelor de varietăți, serialelor, foiletoane fabricate în serie. Marile companii de
cinematogr afie au persiflat la început televiziunea, apoi au fost constrânse să -i încredințeze vechile
lor filme. Este de remarcat că emisiunile de nivel înalt, cu vocație culturală sau de reflecție politică,
au fost repede aruncate în afara prime time -ului.
În Euro pa, respectiv în Marea Britanie , BBC -ul și -a reluat emisiunile în iunie 1946 și a
adoptat foarte repede sistemul cu 625 de linii. Frânat de încetinirea instalării rețelei sale de
emițătoare, dezvoltarea a fost relativ lentă: 45.000 de receptoare in 1948; 2 40.000 în 1949; 590.000
în 1951; 1,5 milioane în 1952; 6,9 milioane în 1957; 11,8 milioane în 1962. In stilul specific BBC,
televiziunea oferea jurnale televizate pe un ton grav, cu prezentatori care nu erau ziariști. Ea
exploata cu talent pentru dramatiză rile și foiletoanele sale marile opere ale literaturii britanice. Știa
să se folosească de marile întreceri sportive sau hipice, dar si de marile ceremonii oficiale
(funeraliile lui George al VI -lea in 1952; încoronarea Elisabetei a II -a etc.). Televiziune a difuza
puține filme. Din punct de vedere politic, televiziunea britanica scapă, în esență, de criticile
formulate împotriva multor canale continentale: tradiția toleranței și a bipartitismului permiteau
conservarea unui echilibru al programelor, care sat isfăceau în general clasa politică și masa
telespectatorilor.

8 Jean–Noel Jeanneney, O istorie a mijloacelor de comunicare , Iași, Ed. Institutul European, 1997, pag. 285 -311

11 În Franța , televiziunea a fost reluată, în aprilie 1943, la Paris, sub conducerea germană pentru
a servi câtorva zeci de receptoare instalate în spitale și în centrele de odihnă ale forțelor de ocupație.
În mai 1944 ea emitea 14 ore pe zi pe 441 de linii. Echipele franceze de tehnicieni și de realizatori
au putut astfel dobândi o experiență foarte utilă.
După o emisiune experimentală la 24 martie 1945, echipele au menținut studiourile în
activita te și s -au rodat în câteva emisiuni episodice. În octombrie 1947, programarea se făcea
regulat cu 12 ore pe săptămână, iar standardul de 441 de linii a fost menținut până în 1956. Dar la
începutul lui 1949 el a fost dublat de un al doilea sistem cu 819 lin ii pus la punct de Henri de
France: acesta a fost adevăratul început al noii televiziuni franceze. Durata săptămânală a
programelor a trecut de la 20 de ore în 1950 la 34 în 1953 și la 50 în 1960. Progresia a fost lentă din
cauza bugetului mic, procesului lent de instalare a infrastructurilor etc. Numărul de receptoare a
crescut la fel de lent: 3.794 în 1950, 24.209 în 1952, 59.971 în 1953, 260.508 în 1955, 988.594 în
1958, 1,9 milioane în 1960. Audiența colectivă din cafenele sau din tele -cluburile de la s ate
înmulțeau din fericire numărul de telespectatori. În acești ani de rodare a profesioniștilor,
realizatorii, care adeseori improvizau din lipsă de mijloace, au reușit să ofere francezilor de bună
calitate.
In 1949, Jurnalul televizat în ianuarie de trei ori pe săptămână, a devenit zilnic în octombrie,
apoi de două ori pe zi din noiembrie. Emisiunile de varietăți, emisiunile culturale, dramatizările care
făceau adesea apel la comedianți francezi, jocurile, reportajele sportive, dar și documentarele
compun eau un ansamblu până la urmă destul de bine echilibrat, în care filmele și emisiunile de
informații sau de discuții erau rare. Primul foileton francez nu a fost turnat decât in 1957 (Le Tour
de France par deux enfants de C. Santelli).
În Germania federală , institutele de radio din Lander au patronat renașterea televiziunii: la
Hamburg, pe 27 noiembrie 1950, la Berlin, pe 11 octombrie 1951, la Köln, pe 12 septembrie 1952.
În 1952, a fost inaugurat primul program național asigurat de o asociație a primelor st ații regionale,
numită ARD. Succesul a fost foarte rapid, numărul de aparate atingând 1,2 milioane în 1957 și 4,6
milioane în 1960.
În Italia , RAI manifestă interes și în televiziune începând din 1949. Primele programe au fost
emise în 1952 la Milano și l a Torino, dar de -abia în ianuarie 1954 au fost lansate primele adevărate
programe naționale.
În U.R.S.S. , studiourile de la Moscova au fost redeschise pe 5 mai 1945. In mai 1948, stația
de la Moscova emitea un program regulat; cea de la Leningrad a fost de schisă în 1950, cea de la
Kiev, în 1952. Imensitatea teritoriului reprezenta un obstacol redutabil în calea dezvoltării rețelei. În
1950, existau 15.000 de receptoare, 125.000 în 1955 și 4,8 milioane în 1960.

12 În Europa occidentală , emisiunile regulate au î nceput în 1951, în Olanda; în 1953, în Belgia
și Danemarca; în 1955, în Austria, Luxemburg și Monaco; în 1956, în Suedia și Spania; în 1957, în
Portugalia; în 1958, în Elveția, Finlanda și Iugoslavia; în 1960, în Norvegia. În Europa de est ,
televiziunile d e stat au fost create în 1952, în Germania, în 1953, în Polonia și Cehoslovacia și în
1958, în Ungaria. Pe continentul american , Cuba, Brazilia si Mexicul au avut televiziune din
1950; Argentina, din 1951; Venezuela și Canada, din 1952. In Japonia , primele stații comerciale și
cele ale organismului public NHK datează din 1953. In Indii , primele programe regulate datează
din 1959; în China , din 1958. Algeria are televiziune din 1956; Egiptul , din 1960; Marocul din
1962 (după o încercare în 1954); Coasta de Fildeș, Gabon și Congo din 1963; Tunisia și Senegal
din 1965; Zair din 1966.
România . Apariția și evoluția sistemului de teledifuziune în România fac obiectul uneia
dintre primele lucrări interne destinate cercetării noului mediu de comunicare de masă. Aut orul,
Pavel Câmpeanu, datează primele experiențe de laborator în domeniul transmiterii imaginilor în
1928, dar abia în 1937 Facultatea de Științe din București realizează o emisiune de televiziune.
Întrerupte de război, emisiunile sunt reluate apoi, neregu lat, iar în 1955, la 23 august, este dată în
funcțiune, în capitală, stația experimentală de televiziune care va constitui fundamentul
Radioteleviziunii Române, prima transmisiune a acesteia petrecându -se pe 31 decembrie 19569.
La începutul decen iului al șaselea, în lume funcționau, în total, peste 2000 de stații de emisie
și relee ale căror semnale erau preluate de mai mult de 120 milioane de receptoare.
Creșterea ofertei televizuale cunoaște o nouă dimensiune la începutul anilor 1980. G. Lochard
consideră perioada de după apariția telecomenzii ca fiind una de destabilizare, determinată și de
lansarea videocasetofonului (după ani de procese și după reînnoirea legii de copyright, acesta va
stimula o întreagă industrie). Zapping -ul, noua practică de comportament și consum de televiziune,
revoluționează, de fapt, discursul televizual prin gradul de libertate pe care îl oferă consumatorului
în procesul de “deconstrucție -reconstrucție” a mesajului10.

1.1.4. Noile tendințe
Monopolul deținut de televiziunea pub lică până la începutul anilor ‟80 dădea semne că nu mai
era capabil să satisfacă exigențele, din ce în ce mai ridicate, ale unei audiențe care devenea din ce în
ce mai diversă, mai specializată și mai activă. Soluția a reprezentat -o apariția unui sistem al ternativ,
opțional: televiziunea particulară. Coexistența acestora, benefică publicului, a determinat modificări
atât la nivel legislativ, cât și la nivel administrativ, organizațional. Se puneau astfel bazele

9 Pavel Câmpeanu, Radio, televiziune, public , București, Editura Științifică, 1972, pag. 18 -22
10 Guy Lochard & Henri Boyer, Comunicarea mediatică , Iași, Editura Institutul European, 1998, pag 87

13 procesului de specializare a televiziunii, pro ces încă în desfășurare. I. Drăgan11 identifică trei etape
în trecerea la „televiziunea fragmentată”:
– diversificarea programelor (canalelor) – pe lângă cele tradiționale se vor înființa unele
specializate (culturale, sportive, informative);
– diversificarea t ehnologiilor de transmitere și receptare (cablu, sateliți, videocasete,
videodiscuri);
– interactivitatea (televizionarea în direct) – implică individualizarea completă a consumului
audiovizual.
Astăzi, cercetările sunt îndreptate în direcția unificării „tut uror sistemelor de comunicare și
integrarea tuturor rețelelor de circulație a informației: telefon, fax, rețele cablate, rețele de
radiotelefon, rețeaua hertziană de radio și de televiziune, sateliții”12. Acest lucru presupune două
operațiuni:
– realizarea u nor rețele fixe din fibră optică, adică înlocuirea firului de cupru sau a cablului
coaxial, care nu permit nici transportul unor volume mari de date, nici transmiterea tuturor
tipurilor de semnale (voce, text, imagine, grafisme);
– compresiunea numerică a im aginii, ceea ce înseamnă scanarea și transformarea tuturor
semnalelor în șiruri nesfârșite de numere, combinații de 0 și 1.
Trecerea de la imaginea analogică la cea numerică sau digitală permite îmbunătățirea calității
recepției și creșterea numărului de canale în banda de transmisie hertziană. Aplicarea acestor
tehnologii reprezintă începutul unei noi industrii de televiziune, numită de către specialiști
televiziune fragmentată sau multimedia, mai deschisă spre exterior, gata să accepte coabitarea
programelor pe suporturi diferite, opusă, așadar, televiziunii de masă.
Noile tehnici fac ca relația dintre consumator și obiectul consumului său să fie și mai strânsă,
și mai personală, similară celei dintre cititor și carte de exemplu, pentru că televiziunea determină
“schimbări majore în ceea ce privește mecanismele și procesul de legitimare”13.
Neo-televiziunea se disting e pentru G. Lochard și H. Boyer „printr -o tensiune crescută asupra
destinatarului, solicitat fără întrerupere de către animatori… Acești mediatori cu ton familiar
solicită în permanență telespectatorii în modul complicității, în emisiuni compozite (care am estecă
în mod nedistinct informația și distracția) și articulate unele cu celelalte”14.
Anii 1980 -2000 s -au constituit într -o perioadă de tranziție globală a televiziunii prin cablu, a
cărei influență în uniformizarea orizontului cultural la nivel global nu poate fi supraestimată. De
exemplu, în iunie 1999, Bhutan a devenit unul dintre ultimele state “cablate”, iar pentru prețul unei

11 Ioan Drăgan, Paradigme ale comunicării de masă , București, Editura Șansa, 1996, pag 65
12 Ibidem, pag. 69
13 Ibidem, pag. 113
14 Guy Lochard & Henri Boyer –– op.cit. , pag. 82

14 taxe lunare de 4 lire sterline, cetățenii micului regat dobândeau acces la 46 canale, majoritatea
aparținând rețelei Star TV d eținută de Rupert Murdoch. Doar patru ani mai târziu, infuzia industriei
de amuzament occidentală părea să fi schimbat radical întreg peisajul cultural al Bhutanului, iar
televiziunea prin cablu era acuzată nu doar de tendința fetelor de a -și vopsi părul b lond și a
fermierilor de a urmări meciurile lui Manchester United, ci și pentru o serie de fraude și chiar crime,
fără precedent în statul de 700.000 locuitori.15 În Statele Unite, la începutul acestei perioade globale
de tranziție, o importantă lege din 19 84 (Cable Act) generase ceea ce e numit de NCTA, autoritatea
națională în domeniu, “cablarea Americii”: e vorba de perioada între 1984 -1992, în care a fost
creată o nouă piață, aproximativ 53 milioane de case fiind conectate la rețelele de cablu.16

1.2. Intern etul

Triumf al tehnologiei dezvoltate de om de -a lungul mileniilor, Internetul care azi ne
influențează în atât de mare măsură existența are o istorie scurtă, dar densă și accelerată, jalonată de
câteva momente de referință, care l -au structurat în forma pe care o cunoaștem azi. Subiect prea
vast pentru a putea fi tratat pe larg în acest spațiu, istoria Internetului poate fi totuși condensată într –
o serie de momente -cheie, puncte de reper pe parcursul celei mai spectaculoase evoluții tehnologice
din istori a umanității. Internetul cunoaște o evoluție fără precedent. Pentru a înțelege perspectivele
primului sistem descentralizat de comunicare, pentru a putea formula idei despre impactul său social,
politic, cultural, este necesară o cunoaștere, fie și sumară, a originilor și evoluției sale.

1.2.1. Secolul al XIX-lea: sisteme precursoare
Nu era chiar Internet, și totuși… Dacă ne gândim la transmisiile globale de date – treaba pe
care o face azi Internetul, cu asemenea viteză, amploare și acuratețe –, aceasta, ca fenomen, există
încă de multă vreme, datând de dinainte de apariția computerelor. Să considerăm, de pildă, drept un
precursor al Internetului, telegraful, care a revoluționat t ransmisia de date și care era, pentru
străbunicii noștri, o minune a tehnologiei la fel de copleșitoare ca și Internetul pentru noi. Utilizat
intens în domeniul militar, în ziaristică, în politică și afaceri, ca și în viața privată de zi cu zi,
telegraful a schimbat viteza cu care se mișca lumea și a deschis era comunicațiilor globale.

15 „Fast forward into trouble ”, The Guardian, 14 iunie 2003
16 History of Cable Television”, NCTA (National Cable & Telecommunications Association), referință online

15 1.2.2. Secolul al XX -lea
Anii '50: primele elemente
Un factor esențial în evoluția Internetului a constituit -o dezvoltarea computerelor, începând
din anii 1950. Mari cât o cameră (și lente în comparație cu cele de azi), aceste prime calculatoare
permiteau transmisiile de date de la un computer principal la terminale și, în ciuda aspectului greoi,
au reprezentat o etapă esențială în apariția fenomenului.
În 1957, URSS lansează prim ul satelit artificial al pământului, Sputnik . Evenimentul
electrizează pur și simplu administrația americană, deoarece reprezenta o victorie, în plan
tehnologic, pe care URSS o înregistra în fața SUA în timpul războiului rece. În același an,
președintele E isenhower înființează o agenție de cercetare, Advanced Research Projects Agency
(ARPA). Scopul declarat al organi zației, care -i va reuni pe cei mai străluciți oameni de știință
americani ai momentului, era acela de a transfera toate cunoștințele de natură tehnică acumulate
până atunci în domeniul apărării, pentru a evita evenimentele gen Sputnik . Un prim rezultat este
lansarea, la 18 luni după Sputnik, a satelitului american Echo .
Anii '60-'70: de la viziune la primele rețele informatice
Informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider (1915 -1990), una dintre cele mai de
seamă personalități din istoria IT, în lucrarea sa Man -Computer Symbiosis, arunca o scurtă privire
în viitor, spre o lume în care rețele de computere, conectate prin linii de comuni cație de bandă largă,
vor îndeplini funcțiile unor biblioteci imense. Iar în 1962 , Licklider și Welden Clark au publicat o
lucrare intitulată "Online Man Computer Communication", ce oferea una dintre primele viziuni ale
unei lumi "înfășurate" într -o rețea informatică globală. Pentru ei, acesta era viitorul, pentru noi,
reprezintă deja realitatea pe care o trăim.
O contribuție importantă la realizarea a ceea ce mai târziu va fi Internetul are și cercetătorul
american Paul Baran, care, tot în 1962, este însăr cinat de Forțele Aeri ene Americane să studieze
modalitatea prin care sistemele de comunicații americane ar putea supraviețui unui eventual atac
nuclear. Lui Baran i se cerea să proiecteze o rețea de comunicații descentralizată , în care să nu existe
un punc t central de co mandă, astfel încât, în cazul unui atac și al distrugerii unora dintre părțile
compo nente ale rețelei, celelalte să poată prelua comanda și să restabilească legăturile.
Pe baza ideilor lui Licklider, în 1969 , între universitatea California, Los Angeles și Institutul
de Cercetare Stanford a fost instalată o legătură printr -o rețea numită ARPANET (Advanced
Research Projects Agency Network), a cărei dezvoltare fusese finanțată de Departamentul Apărării
din SUA. În același an, ARPANET s -a extins prin adăugarea a încă 2 noduri de rețea, la
Universitatea Utah și Universitatea California, Santa Barbara. Nu pare un pas important, ținând cont
de dezvoltarea actuală, dar a fost un început. Cât de important a fost acest început, cât de mult s -a
dovedit el a răspunde unei necesităților și dorințelor oamenilor, se vede din ritmul rapid în care s -a

16 dezvoltat ARPANET: în 1971, numărul de noduri era de 23, în 1981, el a crescut la 213, iar în
1996, a ajuns la 15 milioane.
Din 1972, la ARPANET se conectează ș i University College of London, deci rețeaua încetează
de a fi una exclusiv americană. Este adevărat că preocupări și experimente reușite de conectare între
calculatoare existaseră și înainte, dar între încercările anterioare și rețeaua ARPANET exista o
diferență fundamentală. Până la ARPANET, relația dintre calculatoarele interconectate era una
ierarhică, centralizată , era mai degrabă vorba de un lanț de calculatoare , nu o rețea. Informația
circula de la un calculator la altul într -o anu mită ordine; dacă i nformația se bloca pe un calculator din
acest lanț, întreg sistemul era afectat, iar transmisiunea era oprită. O dată cu ARPANET și cu
sistemul de „împachetare" a informației, pericolul blocajului este eliminat. În cazul în care unul
dintre calculatoarele legate în rețea nu este disponibil, comunicarea nu se blochează, iar informația poate
să urmeze rute alternative, create pe celelalte calculatoare.
Ideea de bază era ca informația care se dorește a fi transmisă să fie „spartă" în pachete
informaționale cât mai mici; aceste pachete urmau să parcurgă rute diferite până la destinație, unde erau
din nou asamblate pentru a recompune mesajul original. Nu mai este vorba despre o conectare a doar
două computere între care să circule toată informația deodată prin ut ilizarea unei singure
linii/conexiuni (urmând modelul convorbirilor telefonice). Pentru o mai mare flexibilitate, informația
este împărțită în mici pachete informaționale codificate, care circulă pe mai multe rute create de
calculatoarele legate în rețea și poartă un gen de etichetă pe care scrie de unde vin și unde trebuie să
ajungă. Informația de pe aceste pachete poate fi comprimată pentru a ocupa mai puțin spațiu și pentru
a circula mai repede și va fi codificată, în vederea securizării transmisiei.
Anii 1960 și 1970 au reprezentat o perioadă crucială în dezvoltarea rețelelor de transmisie de
date; în aceeași epocă, rețele similare, de mici dimensiuni, au fost instalate în M area Britanie (Mark
I), în Franța (CYCLADES), în SUA (Merit Network) ș. a.
Toate aceste rețele operau pe principiul comutației de pachete (sau comutației asincrone), o
tehnică de comunicații digitale care constă în separarea mesajelor în blocuri de dimensi uni reduse
(pachete), ce sunt ulterior transmise unul câte unul prin rețea, într -o succesiune rapidă, până la
receptor, unde sunt reasamblate în forma mesajului inițial.
1974: apare termenul Internet
Un protocol de rețea realizat în 1974 (RFC 675 – Specifi cation of Internet Transmission Control
Program) de către Vinton Cerf, Yogen Dalal și Carl Sunshine, conținea cuvântul Internet ,
prescurtare de la Internetworking. Pesemne că nici autorii nu prevedeau succesul pe care îl va avea
acest termen, devenit azi u nul dintre cele mai uzitate substantive. Acesta este considerat momentul
de naștere al Internetului, ca „rețea a rețelelor", ca modalitate de conectare globală a tuturor rețelelor
de computere din lume. Internetul își păstrează caracterul descentralizat, r ețelele interconectate sunt

17 autonome, indepen dente, iar legătura dintre ele este posibilă ca urmare a respectării protocoalelor, a
limbajelor standardizate de conectare.
Internetul este, așadar, o rețea unitară de computere și alte dispozitive cu adrese
computerizate, toate conectate între ele și operând coordonat grație unui ansamblu
standardizat de protocoale de transfer de date.
În perioada 1973 -1980 Vinton Cerf, Gerard Lelann și Robert Metcalfe ș.a. pun la punct
protocolul TCP/IP. În 1988 Franța, Can ada, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia se
conectează la Internet. În 1989 Germania, Austria, Israel. Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Noua
Zeelandă, Marea Britanie și Porto Rico se conectează la Internet. În 1990 se racordează la Internet:
Arge ntina, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, Grecia, India, Irlanda, Coreea de Sud, Spania, Elveția.
Între 1992 -1993, Internetul se globalizează.
1978: prima rețea internațională
În acest an, British Post Office, compania de servicii financiare și de comunica ții Western
Union International și firma de comunicații Tymnet și -au unit forțele pentru a crea prima rețea de
comutație de pachete internațională, International Packet Switched Service (IPSS). Rețeaua s -a
extins spectaculos în Europa și SUA, ajungând până în 1981 să deservească de asemenea Canada,
Australia și Hong Kong, iar în anii 1990 devenind o infrastructură extinsă la nivel global.
În paralel, apăruseră și alte tipuri de rețele, mai mult sau mai puțin extinse, ce foloseau
tehnologii de comunicație diferite, dar toate la un loc creau o infrastructură ce acoperea o mare
parte a lumii. Era momentul ca aceste „petice” să fie reunite într -o rețea cu adevărat globală, unitară
din punct de vedere al funcționării. Cu alte cuvinte, totul trebuia adus la un n umitor comun. Era
nevoie de un protocol de rețea – un sistem de reguli și convenții care să guverneze comunicare între
dispozitivele atașate la rețea; un fel de limbaj comun în care toate computerele legate în rețea să se
poată înțelege între ele. Formatul mesajului, temporizarea, controlul erorilor, inițierea și finalizarea
sesiunii de transfer al datelor și multe alte detalii legate de comunicațiile de date sunt determinate
prin protocolul de rețea.
Adesea, se confundă noțiunea de Internet cu cea de WWW ( World Wide Web); ele nu sunt
însă același lucru, căci WWW este numai una dintre aplicațiile Internetului (e -mail-ul, de pildă, este
alta). WWW este un sistem de documente hipertext interconectate, ce pot fi accesate prin
Internet.
Omul pe care lumea îl des emnează adesea – în mod eronat – drept „inventatorul Internetului”,
britanicul Tim Berners -Lee (astăzi Sir Timothy Berners -Lee) este, în realitate, cel care a inventat
World Wide Web, ca o aplicație majoră a Internetului care exista deja.
Din anii '90 până azi… și mai departe

18 El a elaborat în 1989 o primă propunere în acest sens, iar la 25 decembrie 1990, împreună cu
Robert Cailliau (un informatician belgian care lucra la CERN – Organizația Europeană pentru
Cercetare Nucleară), a realizat prima comunicare p rin intermediul HTTP, un protocol pentru
transferul documentelor hipertext.
Primul website din lume a fost construit la CERN, pe teritoriul francez al acestui complex de
laboratoare așezat la granița dintre Franța și Elveția, și a fost online începând cu d ata de 6 august
1991. De atunci, Internetul a intrat cu adevărat în viața noastră, a celor mai mulți, dacă nu chiar a
tuturor. De unde până atunci fusese accesibil unui număr mic de persoane, în special oameni de
știință, odată cu apariția WWW, lumea virtu ală s -a deschis pentru toți. O bună parte din existența
noastră se desfășoară în acest mediu, căruia îi folosim intensiv imensele resurse și posibilități, de la
comerț și banking online, la lectură; de la socializare la cursuri universitare, de la muzică, jocuri și
filme la comunicarea cu cei aflați departe. Internetul ne -a schimbat fundamental experiențele,
trăirile, ideile, iar aventura simbiozei noastre cu lumea virtuală oferită de el continuă și se
intensifică.
În 1998, apare conceptul de grid, care este dezvoltat de Ian Foster și Carl Kesselman (SUA)
pentru crearea unui software care să permit ă lucrul în comun a unui foarte mare număr de
calculatoare distribuite în întreaga lume, fiecare utilizator având senzația că lucrează cu un singur
calculator.
În România17, pașii au fost următorii: În 1971, Marius Guran demarează la Institutul Central
de Informatică (ICI) primele studii privind rețelele de calculatoare. Primele modemuri românești
(IPA) au fost fabricate în 1975 (IPA) și testate liniile de telecomun icații din România pentru
transmisia de date (ICI și MTTc). În 1979, la ICI s -a realizat o rețea locală (LAN ) pentru
interconectarea calculatoarelor în rețele pe zone restrânse, în urma cercetărilor conduse inițial de
Marius Guran, finalizată în cadrul proiectului CAMELEON . Au fost realizate componentele
hardware si software necesare interconectării locale a micro si minicalculatoarelor, rețeaua fiind
omologată cu succes.
În 1984 este pusă în funcțiune de către ICI (în colaborare cu MTTc) rețeaua RENAD -REN OC
cu 3 noduri. Rețeaua va cuprinde în 1989 un număr de 18 noduri operaționale, pentru ca, în 1985, să
fie realizată prima rețea națională de calculatoare electronice, prin proiectul RENAC/RENOD,
denumit UNIREA în etapa finală. Experimentul UNIREA a reușit să interconecteze prin transmisii
de date prin comutație de pachete principalele provincii istorice ale României, țara noastră fiind
prima țară dintre țările CAER care a reușit un asemenea proiect. A fost un succes deosebit al
tehnologiei informației româ nești. […] De remarcat și importanța acestui proiect la formarea a zeci

17 Acad. Mihai Drăgănescu, „Din istoria telecomunica ților în România”, referin ță online

19 de specialiști care, după anul 1990, au avut un rol deosebit în constituirea noilor rețele de
calculatoare RNC, RoEduNet, LogicNet ș.a. din țara noastră.
După 1989, primul nod românesc , care realizează legătura internațională cu EARN (European
Academic Research Network) prin Universitatea din Viena, devine operațional la ICI. Acesta
asigură în 1993 conectivitate completă la Internet, ICI fiind prima entitate din România conectată la
Internet. La 26 februarie 1993 are loc cuplarea oficială a României la Internet, domeniul 'ro' fiind
recunoscut la nivel internațional de către Internet Asignement Numbers Authority. Funcționează de
atunci o Asociație Națională a Internet Service Provider -ilor (ANISP). În același an, apare primul
operator comercial de Internet din România (SC EUNET SRL).
În 2001 Academia Română elaborează o strategie privind societatea informațională –
societatea cunoașterii, definind vectorii tehnologici și vectorii funcționa li ai societății cunoașterii.
Primul vector tehnologic este Internetul, în special Internetul de bandă largă pentru societatea
cunoașterii. Doi ani mai târziu, în 2003, ca urmare a unui proiect pilot cuprinzând București și alte 6
orașe din țară, Radiocomu nicații SA trece la realizarea unei rețele de transmisie de date în pachete
(inclusiv pentru voce, video) prin Protocolul Internet care să cuprindă 40 de orașe ale țării.
În legătură cu noile media și cu Internetul apar cele mai diferite abordări și puncte de vedere,
unele mai exaltate, având puține lucruri în comun cu o analiză echilibrată, altele urmărind mai ales
efectul de șoc. S -a spus despre Internet că re prezintă o creație unică a inteligenței umane, primul
organism artificial înzestrat cu inteligenț ă, o piață imensă a ideilor, agora comunității globale, care
va impune adoptarea unor noi sisteme de guvernare, apariția unui nou tip de identitate și orga nizare
socială, a unor noi culturi. Internetul și autostrăzile informaționale au fost salutate de căt re oameni
politici precum Al Gore drept „noua vârstă ateniană a democrației". Există și punctul de vedere potrivit
căruia Internetul constituie o formă a „imperialismului american". National Security Agency a fost
acuzată că are drept scop interceptarea sistematică a mesajelor care circulă prin această rețea mondială;
acuzațiile au persistat, în ciuda dezmințirilor din partea guvernului american.
Aplicațiile Internetului sunt numeroase: în primul rând afișarea de informații mai mult sa u
mai puțin statice cu formă de text, imagini și sunete (așa -numitele pagini web), apoi poșta
electronică e -mail, transferul de fișiere de date și informații, chat, video și video on demand,
telefonie și telefonie cu imagine prin Internet, televiziune prin Internet, e -commerce, sondări de
opinie, mediu pentru răspândirea știrilor, mediu pentru toate genurile de grafică și muzică,
deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanță, grupuri de discuții pe teme prestabilite, jocuri
interactive prin rețea, operaț ii bancare ( Internet banking ) și multe, multe altele.

20

Capitolul 2
TELEVIZIUNEA ONLINE

2.1. Televiziune sau Internet?

„Să duc televizorul jos, în curtea interioară? De ce să ningă sau să plouă peste ceea ce mă
emoționează? Să ningă sau să plouă doar peste industria culturii!” – scrie cu mult umor Simona
Popescu, într -un articol, care discută chestiunea elitei (sau a elitelor) și raportul problematic al
acestora cu mass -media celui de -al treilea mileniu.18
Dincolo de aerul jovial al interoga ției autoarei, tema devine de trei ori tensionată – pe de o
parte, pentru că ia în calcul subiectul atât de controversat al emoționalului vehiculat de micul ecran,
pe de altă parte, fiindcă readuce în prim -plan disputa mai veche a susținătorilor culturii î nalte față
de industriile culturale și, nu în ultimul rând, pentru că „bipolaritatea de bază” a culturii joase și
înalte (așa cum a instituit -o Theodor Adorno) „s -a radicalizat, s -a multiplicat și și -a înmulțit aleile
bifurcate”19 nu doar prin apariția unei cross -over, ci prin intervenția în forță a Internetului în
paradigma inițială a mass -media.
Fostul concept monolitic de „cultură de masă”, inaugurat de Adorno și Max Horkheimer se
descompune azi într -un spectru larg, grație apariție Internetului – și face să pară neclară disocierea
radicală între high și low, în materie de cultură, pentru a lăsa loc altui antagonism, în chiar interiorul
aceluiași val al subctulturilor, subgenurilor și alternativelor, aceea dintre Internet și televiziune.
În plus, cele dou ă tendințe ale culturii – elitistă și populară – cu toată autoritatea lor
segregaționistă de acum o jumătate de veac, apar pe micul ecran la fel de standardizate de noua
televiziune globală, în timp ce lipsa de ierarhii și de dominanță a Internetului face rigiditatea lor
aproape inutilă. Se creează, așadar, o „zonă liberă vectorial”,20 fără „sus” sau „jos”, un teritoriu al
noilor alianțe, al noilor elite conjuncturale, ca și al multitudinii subculturilor, o zonă de maximă
excentricitate, în care supremația Internetului este recunoscută. Mai multe argumente forte pledează
în favoarea acestuia din urmă, iar primul dintre ele este, fără îndoială, interactivitatea . Aceasta este
dimensiunea care face ca, în spațiul social virtual, utilizatorii online să devină ac tivi în sensul

18 Popescu Simona, „Cutia -local de c onsum și aleile bifurcate”, în Secolul XXI , nr. 1 -6, 2006
19 Ibidem
20 Ibidem ,

21 adevărat al cuvântului, adică participanți și emițători, în contrast izbitor cu receptorii pasivi ai
radioului sau ai televiziunii.
O altă trăsătură distinctă a mass -media față de mediul Internetului este absența oricărei
instanțe autoritare în comunicarea online, chiar dacă, la o primă vedere, eludarea controlului
centralizat face ca spațiul informativ -comunicațional al rețelei să pară anarhic, ori individual, ori
colectiv autonom.
Un al treilea avantaj al Internetului, față de venerabila te leviziune, îl constituie pregnanța
interesului particular al fiecărui internaut, în opoziție cu obiectivele mass -media, direcționate spre
interesul general.
O altă distincție, deloc neglijabilă, este oferta pe care Internetul o face membrilor unei
comunit ăți online de a -și lansa opiniile într -o nelimitată diversitate și segmentare a codurilor de
comunicare și temelor abordate, în timp ce, simultan, se prefigurează o orientare comună în fiecare
comunitate virtuală în parte.
Tot în seria avantajelor se înscr ie și faptul că, în mediul Internetului, comunicare poate să -și
rezerve privilegiul de a rămâne „închisă”, privată și în deplină dependență față de stilul personal și
de context, așa cum este cazul e -mail-ului.
Cu alte cuvinte, domeniile recunoscute ca fi ind publice ale Internetului sunt la îndemâna
oricărui utilizator, în timp ce canalele private sunt disponibile doar unui anumit număr de
navigatori, care preferă și protejează intimitatea discursului.
Această opțiune favorabilă Internetului se traduce, c onform ultimelor statistici, printr -o
continuă modificare cantitativă a raportului de forțe dintre rețeaua online și televiziune.
În anul 2000 s -au înregistrat, la nivel mondial, trei miliarde de televizoare în funcțiune și doar
trei sute de milioane de utilizatori de Internet. În anul 2005, sursele statistice cumulează șase sute de
milioane de netiști, așa încât, păstrând rata de creștere, în anul 2010, numărul utilizatorilor va depăși
un miliard, adică o proporție de 1 la 4 față de televiziune.21
Această cifră estimată, de un miliard de internauți comunicând în rețea, va determina
modificări importante în paradigma comunicării telematice, instituind un nou tip de relație între
comunicarea în masă prin televiziune și intercomunicare prin Internet, conferin d un caracter acut
întrebării dacă cele două de comunicare vor funcționa complementar ori se vor exclude reciproc.
Fără îndoială, interactivitatea, descentralizarea, oferta impunerii propriului conținut online
sunt facilități care delimitează, deocamdată, comunicarea mediată de calculator de comunicarea
mass -media, dar, în același timp, nu trebuie neglijată evidența că Internetul „continuă contextul

21 Vezi Gh. Sabău, „Culturile alternative și hibridul TV net”, în Secolul XXI , nr. 1 -6, 2006, pag. 141

22 ontologic, epistemologic și social -politic deja existent al mass -media”,22 intrând cu acesta într -o
„conflict ualitate pozitivă”.
Prezența rețelelor alternative și acorporative ale Internetului, ca și favoarea interacțiunii dintre
emițători și receptori sau personalizarea online a informației fac deja vizibile mutațiile conceptului
de „mediu” din actuală eră digit ală, dar și emergența unei „estetici post -media”, centrată mai ales pe
rapida tranziție de la media la „imediat”, într -un context funcțional de -a dreptul paradoxal:
hipermedierea vizează accesul imediat la mesaj și la sens, atingând, la limită, fenomenul d e pierdere
a sensului.
În acest context, discutarea paradigmei consacrate a mass -media și a mediului Internetului în
termeni antinomici pare lipsită de nuanță, iar afirmațiile tranșante – precum cea a lui Jérôme
Clément, care susținea că „Internetul este a spectul final al televiziunii” – sună nejustificat și
apocaliptic.
Nu e mai puțin adevărat că, până în urmă cu un deceniu, între sistemul generalizat al
televiziunii și sistemul Internetului exista o diferență somatică. Ca sistem analogic, televiziunea se
folosește de materia primă a referenților din realitatea cotidiană, în timp ce sistemul digital nu are
nevoie decât de formule matematice pe bază binară, prin intermediul cărora sunt emise forme de
expresie care nu reflectă o realitate preexistentă, ci su nt produse ale unei realități artificiale, prin
excelență. Tocmai această calitate a imaginilor și sunetelor digitale de a nu se raporta la o realitate
materială, din afara sistemului, conferă posibilitatea unei structurări nonlineare și chiar rizomatice a
obiectelor digitale, în timp ce procedura hipertextuală asigură o proliferare constantă a variațiunilor
pe o temă dată.

2.2. Ficțiune sau colaborare creativă cu computerul ?

Așadar, în perspectiva tehnologică a următorului deceniu, academismul culturii cu majusculă
va trebui să se acomodeze cu influențele și contaminările repetate ale culturilor alternative,
indiferent dacă acestea subscriu unor genuri specifice precum poptrance, logo -street, glich event sau
noisied, ori se însumează pur și simplu în con ceptul global de „popcultură”. Condescendența
elitelor față de aceasta din urmă va fi anulată progresiv de conștientizarea unei deturnări de
paradigmă culturală, vizibilă mai ales prin apariția noului tip de „integrare tehnică” (televiziune +
Internet).
Acest model hibrid de centralism comunicațional nu doar că va aplatiza distanța dintre actul
pasiv de receptare televizuală și cel interactiv al Internetului, dar va marca totodată debutul unei ere

22 Lucia -Simona Dinescu, „Cultura mass -media sau mediul cultural personalizat ”, în Secolul XXI , nr. 1 -6, 2006, pag. 167

23 mult așteptate – aceea a colaborării creative cu computerul, beneficiarul urmând să opereze din fața
unui terminal comun pentru televiziune și pentru Internet.
În SUA, industria televizuală, intuind potențialul uriaș al multimedia, a propus FCC un
proiect intitulat “Personal Computer Television” (PCTV), care a fost refuzat datorită complexității
sale uriașe. PCTV și Web TV sunt exemple de televiziuni interactive, care folosesc un ecran de
recepție pentru a afișa mesajele primite sau recepționate și rețeaua telefonică pentru a transmite
semnalele bidirecțional. Următ orul pas pe calea rentabilizării noii tehnologii presupune înlocuirea
cablului telefonic cu fibră optică, pe traseul rețea -consumator, cu intenția de a face posibilă
circulația mesajelor pe o singur rută, într -un modul unidirecțional, foarte rapid.
Dezvoltarea sateliților “constituie un alt exemplu de articulare între televiziune și
audiovizual”23. În anii „60 -‟70, sateliții de comunicații vor fi utilizați și în telefonie și în televiziune.
Fără îndoială că practica va fi reluată, funcționalitatea acestora constând în capacitatea de a
transmite semnalele tv către receptori aflați la distanțe foarte mari, capacitate ce diminuează
distanțele emoționale, psihice și joacă un rol important în conturarea sentimentului de apartenență la
comunitatea univer sală, la satul global al lui McLuhan.
Utilizatorul se adaptează din mers regulilor de funcționare ale noului „aparat universal de
comunicare/informație și de creație/distracție”,24 afirmând o dată în plus valabilitatea convingerii
lui McLuhan, din urmă cu a proape patru decenii: „conținutul unui mediu este prin definiție generat
de către mediile anterioare”.25
Cu alte cuvinte, dacă de -a lungul etapelor sale de evoluție, televiziunea, până nu demult
analogică, a integrat în programele proprii – devenite formate specifice – structuri curente ale presei
scrise, ale radioului, ale teatrului sau ale altor forme de spectacol, modelul paradoxal al viitorului
(Net + TV) își asumă recentul sistem digitalizat al televiziunii și îl reproduce într -un nou tip de
instrument, unificat telematic și posibil să provoace un boom comercial fără precedent în domeniul
electronicii.
În aceeași măsură, însă, elanul tehnologic pe care îl va declanșa acest nou timp de combină
casnică va fi în scurt timp temperată de evidența faptului că integrarea clasicului sistem al
televiziunii în rețeaua de opțiuni și facilități ale Internetului nu va fi dublată obligatoriu de o
integrare a conținuturilor,26 în sensul că oricât de ludică și creativă se va dovedi noua formulă de
intercomunicare, utiliza torul va avea de combinat conținuturi diferențiate, aparținând însă aceleiași
zone a culturii urbane, consumiste și perisabile.

23 Patrice Flichy, O istorie a comunicării moderne , Iași, Ed. Polirom, 1999, pag 189
24 Sabău, pag. 142
25 Marshall McLuhan, Understanding Media , McGraw Hill, New York, 1967, pag. 192
26 Vezi Dominique Wolton, Eloge du grand publique, Flammarion, Paris, 1992, pag. 86

24 Sigur, vor răsuna în continuare aceleași voci apocaliptice care au susținut că, dacă
televiziunea este antiteza erei tipografice , Internetul reprezintă opusul mass -media, iar așteptata
convergență a celor două sisteme va fi, de fapt, un răsunător divorț, dacă nu chiar moartea
televiziunii.
În fapt, și versiunea optimistă a globalizării nonconflictuale, și cea pesimistă a supremație i
absolute a intercomunicării digitale sunt victime ale unui determinism tehnologic naiv. Atât
entuziasmul exagerat față de revoluția digitală, cât și reticențele și criticismul unor teoreticieni
neglijează diversitatea tipurilor de audiență mass -media, ca și multitudinea relațiilor de negociere
dintre mesajul mediatic și beneficiar.
Iluzia democrației electronice, creată prin noua televiziune și Internet, nu este totuși o iluzie
totală. E cât se poate de adevărat că preluarea modelului tehnologic al lui Mc Luhan și a celebrei
formule „mediul este mesajul”, nu a făcut decât să prelungească supremația unei convingeri de
altfel speculative, și anume că „transportatorul” unui mesaj devine mai important și, implicit, mai
demn de reținut, decât conținutul pe care îl vehiculează. Altfel spus, prioritatea vizuală, de spectator
a „televiziunii Fratelui cel mare ”27 depășește și chiar anulează posibilele efecte salutare ale creației
prin televiziune, născute în forul talk -show -ului, al forumului sau al blog -ului.
A su bordona discursul de televiziune postmodern unei viziuni formaliste și extremiste
înseamnă a ignora complet consecințele esențiale ale „loviturii de stat mediatice”, despre care Paul
Virilio scria că este un fenomen structural, fără nimic reprobabil sau co njunctural.
Poziția neutră a lui Patrick Charaudeau ni se pare justă și deținătoare a unor interpretări
pertinente. Vorbind despre o logică duală a televiziunii noi ca despre un resort structural de
funcționare, acesta atrage atenția că „a gândi că televiz iunea creează oameni politici înseamnă a
confunda rapiditatea imaginii cu lentoarea construirii opiniilor”.28
De asemenea, nu este de neglijat faptul că imaginea de televiziune facilitează relaționarea în
prezent a unor evenimente din trecut, alimentând mem oria telespectatorului și făcând posibil
extensia câmpului său de referințe culturale.
Talk-show -urile și reality -show -urile televiziunii actuale participă la o nouă reprezentare a
spațiului public și a forumului electronic, asigurându -le nu doar tensiune a dramatică a fabule
spectaculoase, ci și o funcție purificatoare.
Prin interferența graficii calculatorului și prin apariția webtv -ului, mediul televizual nu doar
că nu mai poate fi considerat o ilustrare a omogenizării și uniformizarea, ci devine o repr ezentare a
interactivității, îndreptățind optimismul unor autori ca Roger Fidler, gata oricând să mizeze pe
„potențialul transformator” al rețelelor recente, generatoare de „impact încrucișat”29

27 Vezi L. Lattanzio, „Reality Show”, Dossiers de l’audiovisuel, 2000, pag. 10 -15
28 Patrick Charadeau, Rodolphe Ghiglione, Talk-showul. Despre libertatea cuvântului ca mit , Editura Polirom, Iași, 2005, pag. 216
29 Roger Fidler, Mediamorphosis. Să înțelegem noile media , Idea Design and Print, București, 2004, pag. 96

25 Trebuie spus însă că, în aceste condiții, procesele cultural -democratice ale lumii globale apar
ca fiind dependente de evoluția rapidă a tehnologiei, care nu ar trebui supraestimată. Noua
democrație digitală nu este de fapt decât un nou impuls, de susținere, a proiectelor inițiale, instituite
de medii ca ra dioul și televiziunea analogică.

Second Life – sau trăirea fantasmelor prin procură
Second Life este o lume virtuală online, elaborat de Linden Lab și lansat în iunie 2003. Sunt
puse la dispoziție mai multe programe gratuite pentru clienți, sau vieweri, c um sunt numiți aceștia
în Second Life , pentru ca utilizatorii Second Life , care sunt numiți locuitori, să poată interacționa
prin intermediul avatarurilor. Locuitorii pot să exploreze lumea (care poartă numele de rețea ), pot
să facă cunoștință cu alți locu itori, să socializeze, să participe la activități individuale sau colective,
să creeze și să facă schimb de proprietăți și de servicii virtuale între ei. Este destinat utilizatori cu
vârsta peste 16 ani.
Second Life are un software cu modele tridimension ale, baza pe forme geometrice simple,
care permit locuitorilor să construiască obiecte virtuale. El are de asemenea un limbaj propriu, care
poate să fie folosit pentru îmbunătățirea interactivității.
Astfel, pentru o sută de dolari transferați din cont, ca sa de schimb oficială a Second Life ,
Lindex, e dispusă să îți ofere 2500 de lindeni, ceea ce nu e prea mare lucru. Cu banii aceștia, poți să
comanzi un meniu complet, la un pub mai puțin pretențios, să -ți cumperi o umbrelă, două gume de
mestecat și, eventu al, un bilet la un parc de distracții, însă cu asta „excursia” în Second Life s-a cam
terminat.
Second Life nu e un teritoriu care trebuie cucerit, cum ar fi, de pildă, planeta Marte, dacă s -ar
lăsa populată. Second Life e un dreamland recent, unde soarel e nu apune niciodată. Second Life e
construit în întregime de locatarii săi – avataruri ale unor inși din lumea reală – și e un paradis
artificial, la îndemâna oricărui utilizator din rețea.
Parola și username -ul se obțin gratuit pentru a -ți „fabrica” un e go alternativ, dar pentru ca
avatarul tău să se hrănească, să se îmbrace, să socializeze, într -un cuvânt „să trăiască” în spațiul
locuit de alte avataruri, trebuie să -ți controlezi contul.
Până să accesezi site -ul Second Life , ai putea crede că e vorba do ar de un joc și nu de o lume
virtuală. Însă această rezervație protectoare, subordonată complet legilor gravitației, timpului și
spațiului din lumea reală e exceptată de orice scor, ca și de posibilitatea câștigului sau a pierderii, ca
variabile în orice î ntrecere.
Un tânăr internaut, împătimit de Big Brother văzut în rețea, a mărturisit că a părăsit „casa” în
ianuarie 2007, după ce actrița de la Bollywood, Shilpa Shettz, a fost victima unor accese de rasism,
în locația londoneză a reality -show -ului declar ând: „Tot lumea virtuală e mai bună, de -aia Duran

26 Duran și -au construit o insulă de lux, pe care vor ține concerte”. Într -adevăr, soliștii formației rock
și-au creat un Duran Duran alternativ, apelând la celebrii designeri de la Rivers Run Red. „Când a
început revoluția video, am văzut imediat în asta o oportunitate să explorăm viitorul, pentru că oferă
posibilități nelimitate pentru artiști, iar noi suntem în repetiții pentru următorul concert de acolo”, a
declarat Nick Rhodes, unul dintre membrii grupului ”.30
Interpretarea fenomenului Second Life ca o alternativă liberă la cinismul competițional al unui
format ca Big Brother , ar fi totuși o opinie hazardată. Cu toate acestea, cele 27000 de plângeri pe
care telespectatorii englezi le -au trimis Ofcom -ului, au toritatea de supraveghere a audiovizualului,
după vizionarea episodului sus -amintit, reprezintă demonstrația fără echivoc a limitărilor și a
accidentalului din viața trăită la televizor.
În episodul respectiv, Danielle Lloyd, ex -regină a frumuseții în Mare a Britanie, a acuzat -o
deschis și fără menajamente pe colocatara indiancă de 31 de ani că „a atins alimentele cu mâna și
cine știe pe unde au mai umblat mâinile ei”, în timp ce alte două candidate nu s -au sfiit să ironizeze
felul ei de a mâncat și „accentu l atât de caraghios când vorbește engleza”, afirmând în cele din urmă
că „de obicei, indienii sunt așa de bolnăvicioși fiindcă nu -și gătesc cum trebuie hrana”.31
Astfel de excese din viața de laborator televizată produc seisme reale în istoria socială
imed iată a mass -media, care s -au tradus prin rezilierea de contracte de publicitate a unor firme
importante cu postul de televiziune Channel 4. Tot astfel, în India, numeroși fani ai actriței
ultragiate au inițiat proteste de stradă, pretinzând scuze, iar prem ierul de atunci al Marii Britanii a
fost interpelat în Camera Comunelor și obligat să ia atitudine în fața „oricărei forme de rasism”,
deși a declarat public că nu urmărește emisiunea. De asemenea, Ofcom -ul, ca instituție de
monitorizare și reglementare a audiovizualului, a fost nevoit să recunoască faptul că, după acest
incident, a primit de 60 de ori mai multe sesizări și comentarii alarmante din partea publicului decât
după difuzarea secvențelor cu spânzurarea dictatorului irakian Saddam Hussein.32
Cazul actriței Shilpa Shetty nu este unicul și, cu certitudine, nu va fi ultimul, câtă vreme
formatele de reality -show vor constitui „locomotivele” de audiență ale grilelor de programe și ale
încasărilor din publicitate, însă cel puțin trei concluzii evidente s e pot extrage din context.
Prima și cea mai acută e aceea că un așa -zis inocent joc de televiziune poate restrânge, chiar și
temporar, energiile perceptive ale unei societăți gigantice, consumatoare de informație și
divertisment, la dimensiunile unui tabl oid.
În al doilea rând, cazul vedetei de la Big Brother este o ilustrare în plus a supremației
ratingului în televiziunea globală și a faptului că aceasta, ca autoritate controlată, care exercită
influență și control, își asumă constant riscul contradicți ilor și abaterii de la norme etice și estetice,

30 Ioana Calen, în Media și Cultură , supliment „Cotidianul”, 2006
31 Cf. site -lui The Associated Press din 18 ianuarie 2007
32 Referință online

27 de multe ori în detrimentul telespectatorului, dar întotdeauna în favoarea profitului. Altfel spus,
consecințele psiho -sociologice, pe termen mediu și lung, ale unui format longeviv ca Big Brother ,
sunt ignorate deliberat pentru a da prioritate impactului neîntârziat al câștigului mare. Însăși
intervenția promptă a unor foruri reglatoare de tipul CNA sau Ofcom sunt, în această situație,
asimilate de complexul angrenaj mediat și funcționează ca pârg hii de relansare sau de intensificare
a popularității. Nu întâmplător, ziarista londoneză Carole Malone, fostă locatară în casa Big
Brother , avertizează că doar datorită televiziunii ultragiile aduse actriței indiene sunt considerate „o
dramă rasistă”, cân d, de fapt, „totul e o furtună într -un pahar cu apă”.33
Nu în ultimul rând, dar ca o a treia concluzie care derivă din cazul Shilpa Shetty – după o
expansiune neîntreruptă, de 8 ani, în 70 de televiziuni din lume, tele -realitatea conținută într -un
format ca Big Brother nu este nici pe departe celebrarea cuceririi inaccesibilei redute a televiziunii
de către telespectatorul comun, ajuns în studio și îndreptățit să -și revendice „minutul de celebritate”.
Televiziunea este propria ei atestare și deopotrivă gar antul realității, al singurei realități
posibile: cea televizată. Conform opiniei lui G. Giovannini, din perspectiva atitudinii publicului
(care, amintește McLuhan “nu privește, așa cum face la cinematograf, ci participă”) “aceasta se
suprapune în cele din urmă cu totul realității netelevizate, devenind un univers hiper -real, dincolo
de adevăr și de fals, chiar mai adevărat decât adevărul, mai istoric decât istoria, mai al nostru decât
noi înșine”34.
Daniel Boorstin a avansat, chiar înaintea italian ului Giovannini, aceeași idee a “telerealității”.
Televiziunea se servește în construirea realității de o serie de pseudo -evenimente, adică de
evenimente produse, provocate chiar deliberat, deci nu spontane, ci conștiente și premeditate, al
căror unic sco p e reproducerea la televiziune. Aceste peudo -evenimente, crede Boorstin, tind să
înlocuiască evenimentele spontane. Televiziunea și le -a însușit cu precădere și pare să facă din ele
domeniul său de predilecție, din motive de ordin economic, în special: ps eudo -evenimentele sunt
mai dramatice, mai “pe gustul publicului”, pot fi repetate la nesfârșit, sunt mai ușor de difuzat și de
răspândit, sunt mai spectaculoase și mai socializabile și, nu în ultimul rând, generează alte și alte
peudo -evenimente. Ce face, prin urmare, televiziunea? Adună un număr infim de fapte noi,
suficiente pentru a crea apoi, prin intermediul lor, realitatea ei specifică.
Am făcut această divagație de la problema cyberspațiului și de la fenomenul Second Life
tocmai pentru a adăuga inte rpretării universului virtual noile valențe pe care i le acordă comparația
cu lumea simultană și artificială care l -a precedat, aceea a telerealității.
Dacă atuul principal al universului din casa Big Brother este chiar familiaritatea, cu alte
cuvinte, pr etinsa copiere la indigo a lumii din bucătăria de acasă sau din propriul dormitor,

33 Cf. www.bbcromania.com din 17 ian. 2007
34 Giovanni Giovannini, De la silex la siliciu , Editura Tehnică, 1989, București, pag. 205

28 disponibilitatea rezervației din Second Life este una care înghite pur și simplu multe dintre
realitățile și fantasmele cotidiene ale locuitorilor săi, nu doar pentru a le c oncretiza în vizualizări
tridimensionale, ci pentru a le conferi o continuitate stimulativă. Ea nu funcționează punitiv, ca un
Eden electronic în care ajung doar cei merituoși și nici în termenii moralei de tipul „după faptă și
răsplată”, ci propune o nouă formă de eliberare prin evaziune creativă.
Second Life este o invenție genială, este de părere psihologul Alfred Dumitrescu,35 nu doar
pentru că în această lume virtuală poți să zbori și poți să -ți modifici oricând înfățișarea, ci pentru că
„majoritatea o amenilor își doresc să aibă o altă viață . Secretul succesului unui astfel de demers
constă în posibilitatea de a face lucruri interzise, în condiții de libertate maximă și risc minim. Te
joci de -a trăitul, explorând o infinitate de variante existențiale, d intre care o alegi pe cea care îți
convine. Cuvintele -cheie sunt „log in” și „log aut”, care nu au corespondent în viața reală.
Însă interpretarea fenomenului Second Life în cheie ludică, sau ca simplă evaziune, ar fi doar
parțială, deoarece complexitatea lui repune în discuție dihotomia real/virtual, ca și relația de mult
problematică dintre obiect și imagine.
Universul virtual, așa cum îl propune ingineria informatică de ultimă generație, redefinește
complet noțiunile clasice de „imagine”, „obiect, „spa țiu perceptiv”, nu doar în sensul anulării unei
străvechi dependențe dintre obiect și imaginea lui, ci și în sensul activat azi de Internet, în care
reprezentarea nu mai este figurativă, ci funcțională, redistribuind valorile cuprinse în categoriile
iniția le de „real”, imagine” și „obiect”.
Drumurile virtualului nu sunt căi regale, scrie Jean -Luis Weissberg, „ci sunt circuite care
cuplează noduri mai vechi. Virtualul nu se deduce din real prin elevație, ci se extrage din el prin
continuitate, punându -și amprenta asupra unor segmente deja trasate”.36
Inițial, opinia comună asupra comunicării de masă în general (cazul televiziunii, în special)
consta în convingerea că oamenii pot fi persuadați de către sistemele media în a accepta aproape
orice punct de ved ere dorit de comunicator. Manipulare, exploatare și vulnerabilitate erau cuvintele –
cheie.
Acest punct de vedere nu mai e împărtășit astăzi, deși anumite implicații ale acestei poziții
persistă încă. Există și acum persoane care scriu și vorbesc despre tele viziune, și în special, cea
online, ca despre un mediu cu o influență directă extrem de puternică și despre potențialul său uriaș
de a face bine sau rău. Mitul atotputerniciei dispare, ca întotdeauna, greu.
Inițial, cercetători precum W. Lippmann consider au că mass -media exercită un efect profund
și direct asupra consumatorilor, nu doar la nivel individual, ci și la nivel de colectivitate. Nu se
punea problema existenței sau non -existenței acestor efecte, ci a gradului lor de intensitate, a

35 Cf. Ioana Calen, în Media și Cultură , supliment „Cotidianul”, 2006
36 Jean-Louis Weissberg, Les chemins du virtuel, în Jea n-Louis Weisberg și Martine Moinot, număr special, conceput de Cahiers du
CCI, Centre Pompidou, 1989, pag. 19

29 durabilității l or. În opinia lui Lippmann, noi nu vedem lumea așa cum e, ci așa cum ne -o imaginăm.
Imaginile lucrurilor pe care nu le vedem, pe care nu le putem cunoaște printr -o experiență directă
sunt conturate (suplinite) de mass -media. Ideea, dezvoltată în 1922, va p rimi numele de teoria
efectelor .
H. Lasswell va integra aceasta teorie în celebrul său model de comunicare: cine, spune ce, pe
ce canal, cui și cu ce efecte? Se naște astfel ideea că media poate injecta informații, concepte, poate
inculca atitudini, poate face propagandă, la nivel hipodermic, unui public dispus să citească, să
asculte, să vizioneze informațiile oferite. Acest punct de vedere, cunoscut sub numele de teoria
acului hipodermic sau teoria glonțului magic , are ca punct de plecare ideea conform că reia indivizii
sunt pasivi și absorb, fără opoziție și necondiționat, orice le este oferit. Teoria e slăbită de chiar
caracterul său generalizator. Oamenii văd diferit aceleași lucruri. Iar faptul că primesc mesaje de la
mai multe forme media și nu de la o singură voce, monolitică, unitară presupune o activitate de
selecție, o atitudine dinamică, așadar.
Cercetătoarea germană Elisabeth Noelle -Neumann consideră că, deși pe termen scurt sistemul
mass -media nu are efecte, pe termen lung acestea sunt profunde. Teoria efectelor cumulate dezvoltă
ideea că nimeni nu poate scăpa de media, care sunt ubicue, sau de mesajele lor, aduse în cămine
într-un mod redundant. În sprijinul afirmațiilor sale, Neumann citează exemplul campaniilor
publicitare, care repetă, la nesf ârșit, același mesaj. Această teorie pare să aibă implicații mult mai
complexe. Cercetătoarea susține că, în ciuda aparențelor, media lucrează împotriva unor concepții
publice robuste și că ele pot determina opinia dominantă, majoritară prin mediatizarea e i.
Știința socială a suferit de atunci numeroase modificări. De fapt, totul s -a schimbat: modelele
societății, conceptele despre natura umană, imaginile despre om. Apare, în aceste condiții, pericolul
ca, acordând prea multă atenție factorilor asociați pro ducerii acestor schimbări, să neglijăm mediul
însuși, televiziunea pe Internet.
Suntem aproape siliți să recunoaștem, încă o dată, valabilitatea afirmațiilor lui McLuhan:
„mijlocul de informare este mesajul”, pentru că televiziunea modifică omul, compoziți a lui
cerebrală, organizarea mediului său, realitatea sa, într -un cuvânt, structura sa antropologico –
culturală, mai întâi prin simpla sa prezență. Prin televiziune, „omul trăiește într -adevăr ancorat în
satul său global ca într -un acvariu, simțindu -se part icipant, printr -un joc intermediar, la conștiința
socială a vremii sale, oricare ar fi ea”.

30 2.3. Caracteristicile comunicării online

Se consideră că orice formă de comunicare mediată de computer nu poate încorpora
elementele comunicării față în față, precum sincronicitatea, expresia feței sau tonul vocii.37 Există
două teorii referitoare la eficiența canalelor media în funcție de implicarea participanților la
comunicare:
Teoria prezenței sociale,38 în care comunicarea este eficientă dacă mediul de trans mitere a
mesajului permite implicarea interpersonală necesară atingerii scopului comunicării. Astfel,
discuțiile față în față sunt caracterizate de cel mai ridicat nivel de prezență socială, în timp ce
comunicarea în scris are cel mai mic nivel.
Teoria bo găției canalului media,39 în care aprecierea se realizează pornind de la cantitatea de
elemente nonverbale transmise, feedback -ul rapid, transmiterea trăsăturilor de personalitate și
posibilitatea folosirii limbajului natural.
Ned Kock40 propune o integrare a acestor două teorii, considerând că o scădere a gradului de
naturalețe a canalului media conduce la o creștere a efortului cognitiv al individului, necesar pentru
atingerea scopului comunicării. Naturalețea se referă la capacitatea de a crea un spațiu co mun
participanților la comunicare, de a transmite și observa expresia feței și postura, sincronicitatea în
sensul capacității de a schimba stimuli în timpul comunicării și capacitatea de a folosi limba
vorbită. Substitutele comunicării nonverbale în spațiu l virtual poartă denumirea de emoticons,
având un caracter intenționat, voluntar. Acestea au ca scop atât substituirea emoțiilor, cât și pe a
unor gesturi, în special pe cele de tip emblemă.41
Aportul deosebit al Internetului la dezvoltarea sistemelor de media electronică în comunicarea
de masă și cea interpersonală este unanim recunoscut, deși în ultimul timp au început să fie
semnalate unele aspecte negative relative la excedarea capacităților receptive ale publicului.
Această primă perspectivă de aborda re a Internetului, ca mediu comunicațional, este indisociabilă
de dezvoltarea tehnicii de calcul și mai ales de computerizarea vieții cotidiene. Trecerea de la ideea
de computer, ca supermașină destinată domeniilor naționale strategice și accesibilă exclus iv
specialiștilor, la ideea de computer, ca un bun domestic ca oricare altul (televizor, video, receptor satelit
și alte aparate electrocasnice) reprezintă un pas de aproape două decenii, destul de dificil și extrem de

37 Kock, Ned. (2004). The Psychobiological Model: Towards a New Theory of Computer -Mediated -Communication Based on
Darwinian Evolution. Organizatio n Science , 15, 3, pag. 327
38 Short, J., Williams, E. și Christie, B. (1976). The Social Psychology of Telecomunication. London: John Wiley
39 Daft, R.L. și Lengel, R.H. (1986). Organizational information requirement, media richness and structural design. Management Sci ,
32(5)
40 Kock, op. cit. , pag. 333
41 Ivan, Loredana. (2009). Cele mai importante 20 de secunde. Competența în comunicarea nonverbală . București: Editura Tritonic,
pag. 117

31 important. Iar acesta nu ar fi fost p osibil fără existența a două momente cruciale pe care le voi reda pe
scurt în continuare.
În primul rând, este vorba de demistificarea computerelor prin reducerea dimensiunilor și a
costurilor precum și prin orientarea spre utilizatorii privați ai unei of erte extinse de
microcalculatoare personale. Acțiunea firmei IBM (International Business Machines) de a renunța
la secretul arhitecturii computerelor sale și de a face publică licența de fabricație a determinat
apariția unui număr impresionant de producăto ri de computere personale, fapt resimțit din plin la
începutul anilor '80. Astfel, dacă până în 1980, existau la nivel global, un număr de aproximativ un
milion de computere, în 1982, a treia firmă producătoare de tehnică de calcul, Comodore
International Ltd. a produs singură un număr egal de computere. În decurs de mai puțin de șapte
ani, doar în Statele Unite numărul magazinelor care comercializau computere și tehnică de calcul a
crescut de la 50 (în 1977) la peste 30.000 (în 1983).42
Al doilea reper care a determinat pătrunderea efectivă a computerelor în arealul rezidențial l -a
reprezentat lansarea softurilor (programelor informatice) despecializate, așa numitele „interfețe
prietenoase”. Acestea au menirea de a asigura o relaționare om -computer sau mai e xact o utilizare a
computerului, într -o manieră extrem de accesibilă, fără nici o pregătire prealabilă de specialitate și cu o
exploatare optimă a resurselor tehnice. În acest sens, un moment marcant este reprezentat de lansarea, în
1990, a celui mai vându t soft din istoria informaticii: Microsoft Windows (produs de firma americană
Microsoft, fondată de Bill Gates în 1975). Până la sfârșitul anului 1991, acest soft se vânduse deja în 6
milioane de exemplare, cu un profit de 178,8 milioane de dolari, iar apl icațiile dezvoltate pentru el doar
în primul an de la apariție au ridicat piața produselor Windows la peste 205 milioane de dolari în doar
primul trimestru al anului 1991.43
Am insistat asupra acestor aspecte, oarecum mai tehnice din evoluția computerelor personale,
datorită importanței lor definitorii pentru evoluția de ansamblu a Internetului , implicit al televiziunii
online . În absența accesibilității tehnice, financiare și utilitare, computerele ar fi pătruns cu siguranță
mult mai greu în spațiul domest ic, iar Internetul ar fi fost probabil o rețea mult mai redusă și
preponderent academică , iar televiziunea online s -ar fi născut mai greu . Așa cum am arătat deja,
Internetul a fost realizat în mod explicit pentru transmiterea de informații la distanță într e două sau mai
multe computere. În forma inițială, comunicarea realizată în cadrul rețelei era de tip non -verbal, bazată
pe text și grafică. Această caracteristică s -a păstrat în timp, fiind și în prezent majoritară, deși acum se
transmit și mesaje audio -video. Principalul avantaj adus de Internet în comunicare este reprezentat de
posibilitatea interactivității în timp real, prin anularea distanței spațiale dintre emițător și receptor. Pe
baza acestei caracteristici, a fost formulată o altă tipologie a comu nicării mediate de computer,

42 Vezi John Naisbitt, Megatendințe , Editura Politică, București, 1989, pag.58
43 Vezi Doru Turturea , Totul despre Windows 3.1. , Editura Tehnică, București, 1993

32 delimitându -se între comunicarea asincronică (succesivă, pasivă) și sincronică (simultană, dinamică). În
continuare, voi analiza caracteristicile formelor de comunicare mediată de computer, pe cele două
planuri delimitative: in terpersonal – de masă și asincronic – sincronic. Rezultă astfel 4 tipuri majore de
comunicare în cadrul Internetului: comunicare interpersonală asincronică, comunicare interpersonală
sincronică, comunicare asincronică de masă și comunicare sincronică de ma să.

2.4. Rețele virtuale ca re țele sociale

Atunci când oamenii se conectează prin intermediul calculatorului, formând o rețea, aceasta
poarta numele de rețea socială virtuală. În acest cadru online se realizează schimb de informații, dar
multe alte schimburi sociale: suport social și emoțional, companie, sentimentul apartenenenței la o
comunitate, chiar dacă membrii acesteia abia se cunosc între ei. Crearea unor astfel de relații nu
cere nici efort mare, nici timp și nici bani.44 De exemplu, comunitat ea virtuala SeniorNet, cu toate
ca a debutat ca sursa de informații, a devenit cel mai popular spațiu de comunicare pentru
utilizatori. De asemenea, persoanele care lucrează online găsesc mult mai facil să își ofere suport
emoțional prin intermediul rețele lor sociale virtuale.
Multe dintre legăturile create prin comunicarea online pot fi numite „relații intime
secundare”, frecvente și suportive, în timp devenind mult mai personale și intime.45 Probabil că
lipsa sincronicității și prezența socială limitată a comunicării mediate de calculator doar încetinește
dezvoltarea acestor relații. Relațiile online și cele offline se pot suprapune, existând chiar situații în
care colegi de birou lucrează în liniște și comunică prin intermediul unei rețele sociale. O altă
caracteristică a comunicării online este că oamenii leagă mai ușor relații cu străini, a căror biografie,
chiar identitate, nu o cunosc. De asemenea, ei răspund mult mai ușor cererilor de ajutor din partea
membrilor comunităților online și intervențiile l or sunt recompensate. Comunitatea online oferă un
mare număr de participanți, dar și un mare număr de observatori. Acțiunile individuale pot susține o
comunitate foarte mare, pentru că fiecare act este observat de un mare număr de observatori,
membri ai gr upului și creează norme de ajutor reciproc.46
Printre avantajele obținerii de suport social online, au fost enumerate următoarele:47
– Anonimitatea, care facilitează exprimarea ideilor și creează o atmosferă în care
participanții nu se judecă unii pe alții.

44 Wellman, Barry, Salaff, Janet, Dimitrova, Dimitrina, Garton, Laura, Gulia, Milena și Haythornthwaite, Caroline. (1996). Compu ter
Networks as Social Networks: Collabo rative Work, Telework, and Virtual Community. Annual Review of Sociology , 22, 213 -238.
45 Wireman, P. (1984). Urban Neighborhoods, Networks and Families . Lexington: Lexington Books.
46 Rheingold, H. (1993). The Virtual Community . Reading: Addison -Wesley.
47 Colvin, Jan, Chenoweth, Lilian, Bold, Mary și Harding, Cheryl. (2004). Caregivers of Older Adults: Advantages and
Disadvantages of Internet -Based Social Support. Family Relations, 53 (1), 53 -54.

33 – Lipsa de sincronicitate, care permite indivizilor să acceseze informațiile când au ei timp,
de acasa, fără a fi necesare pregătiri sau deplasarea în alt loc.
– Abilitatea de a -și personaliza utilizarea comunicării mediate de computer, alegând acele
informați i sau persoane cu care doresc să fie în legătură.
Dezavantajele apelării la suportul social online au fost împărțite în două categorii: limitări și
nemulțumiri. Limitările sunt:
– Absența proximității fizice (nu pot fi văzute fețele, nu se pot primi sau ofe ri îmbrățișări).
– Lipsa indicilor nonverbali care caracterizează un context social (contact vizual, poziția
corpului).
– Dorința de a avea un contact social mai puternic, față în față.
– Incapacitatea de a primi/oferi suport tangibil, datorită distanței dintre participanții la
comunicare.
Nemulțumirile legate de comunicarea online au fost anonimatul (care a fost considerat de alții
ca un avantaj), lipsa unui răspuns adecvat sau a informațiilor așteptate, problemele tehnice și
confidențialitatea scăzută.

34

CONCLUZII

Giganți media, uriași tehnologici și inovatori din online sunt în competiție pentru acapararea
ecranului din sufrageria noastră. Rezultatul va fi un televizor mai inteligent și mai interactiv, dar și
o revoluție a creatorilor de conținut.
Sufrageria este locul unde căutăm liniștea după o zi agitată la serviciu și unde familia se
reunește de cele mai multe ori seara. Iar în centrul sufrageriei celor mai multor case se află
televizorul. Forma acestuia a evoluat, chiar radical în ult imii ani, dar modul nostru de interacțiune
cu acest dispozitiv nu a cunoscut modificări radicale de la apariția telecomenzii.
Cu puțini ani în urmă a început nebunia 3D, care are probleme mai ales la capitolul conținut.
Dar, în ultimii ani, televizorul a î nceput să piardă ușor teren în favoarea altui ecran preferat de tot
mai mulți, în special de tineri: ecranul computerului sau al laptopului. Însă televizorul n -a luptat
peste jumătate de secol pentru supremația în sufragerie ca să se dea bătut în fața umil ului computer.
Trebuie spus că lucrurile nu arătau grozav pentru televizor. Potrivit unui studiu efectuat de Ericsson
ConsumerLab48 și derulat recent în Brazilia, Chile, China, Germania, Italia, Mexic, Coreea de Sud,
Spania, Suedia, Taiwan, Marea Britanie s i SUA, 67% dintre consumatori folosesc deja tablete,
smartphone -uri sau laptopuri pentru a urmări programe TV. Așa că marile companii de media,
producătorii de televizoare, dar și antreprenorii din zona Internetului și -au unit forțele și au realizat
un nou televizor.
Acesta seamănă destul de bine cu un computer. Umilul televizor s -a transformat și a intrat în
era digitală. Poartă numele „Smart TV” și este multifuncțional; pentru că, evident, televizorul s -a
aliat cu celălalt copil -minune al vremurilor noas tre, Internetul, fără de care viața modernă devine de
neconceput. „Suntem într -o era a ecranelor multiple, în care oamenii pot accesa conținut tot mai
mult, oricând, oriunde și, practic, pe orice dispozitiv”, a declarat Chris Dziadul, analist, Broadband
TV News49.

48 http://www.ericsson.com/res/docs/2013/consumerlab/tv -and-media-consumerlab2013.pdf
49 http://www.revistabiz.ro/

35 Crearea unui televizor conectat la Internet a fost un pas logic. Studii realizate de Ericsson
ConsumerLab50 arată că 62% dintre consumatorii cuprinși în studiu folosesc servicii de social
media în timp ce se uită la TV, în creștere cu 18% față de a nul precedent. Prin urmare, era normal
existe posibilitatea accesării rețelelor sociale (Facebook, Twitter) direct pe televizor, iar noile
televizoare inteligente permit acest lucru.
După cum s -a putut vedea la o demonstrație realizată de LG cu ocazia lans ării LG Cinema 3D
Smart TV, se poate folosi o tastatură legată la televizor, dacă utilizatorul nu se descurcă cu tastatura
virtuală de pe ecran. Există tot mai multe aplicații care permit transformarea smartphone -urilor în
telecomenzi pentru noile televizo are. In timp, totul se va putea face chiar și direct, prin comandă
vocală.
Cele mai noi televizoare inteligente sunt dotate cu browsere de Internet, ceea ce înseamnă că
accesul la servicii de video streaming, ca Netflix sau Hulu în Statele Unite, respectiv Voyo.ro, pe
piața locală, va putea fi făcut direct pe TV, îmbunătățind experiența de vizionare. Televizorul are în
continuare un mare plus: face experiența de vizionare mult mai ușor de împărtășit cu prietenii și
familia. Ecranul unui laptop devine prea m ic și când se uită două persoane, dar un televizor cu
diagonala mare poate aduna ușor în jurul său întreaga familie. „Este dificil să prezicem cum vor
arăta lucrurile peste 10 -20 de ani. Dar e mai mult ca sigur că va fi vorba tot despre o experiență
person ală, numai că televizoarele vor fi dispozitive mult mai sofisticate decat sunt astăzi”, afirmă
Chris Dziadul, analist Broadband TV News.
Desigur, de când au apărut Facebook și Twitter, împărtășirea a ceea ce urmărim la TV a
devenit uneori mai importantă de cât vizionarea în sine, datorită naturii umane care caută permanent
socializarea. Și acum nu mai suntem limitați la persoanele din jurul nostru, ci putem împărtăși
experiențele cu întreaga lume. Pasul următor va fi integrarea platformelor sociale chiar în
programele TV, astfel încât ceea ce se întâmplă pe ecran să poată fi influențat într -un fel sau altul de
ceea ce se discuta pe Twitter despre acel program. Dacă pare imposibil, e bine de știu că, deja, în
Franța, în cel mai recent sezon al versiunii locale a emisiunii „Dansez pentru tine”, TF1 a integrat
Twitter în emisiune, permițând telespectatorilor să comenteze în 140 de caractere ce se întâmplă în
emisiune, reacțiile fiind redate pe post. Mai mult, un segment special al emisiunii va fi dedicat
analizei tweet -urilor.
Există și voci care cred că schimbările – în domeniul televiziunii – vor fi rapide și radicale.
Brian Roberts, CEO la Comcast Corp., cel mai mare furnizor de Internet și cablu TV din SUA, care
oferă și servicii de telefonie, crede că în urmă torii 10 ani schimbările din televiziune vor fi mult mai
mari decât cele înregistrate în ultimii 25 de ani. De altfel, Comcast va profita de ascensiunea

50 http://www.ericsson.com/res/docs/2013/consumerlab/tv -and-media -consumerlab2013.pdf

36 serviciilor de cloud computing pentru a oferi clienților săi o interfață revoluționară, denumita X1,
bazată pe cloud și care va integra rețelele sociale.
Deși convergența dintre TV și Internet va schimba serios raportul de forțe din piață, conținutul
de calitate va face în continuare diferența. Este un lucru normal, dacă ne gândim că serialele și
emisiunile TV, precum și filmele se află în continuare în topul preferințelor consumatorilor, chiar și
pe Internet. Ideea de bază este că jucătorii care activează în domeniu să nu se mai concentreze pe o
platformă sau pe alta, ci să se preocupe de crearea de conținu t valoros, care își va găsi locul pe orice
platformă. Prin urmare, este foarte probabil ca cine nu inovează și nu experimentează, riscă să
dispară în viitorul apropiat. Iar în privința conținutului, site -uri precum YouTube demonstrează că
un conținut video de calitate poate veni de la oricine: și de la profesioniști în domeniu, dar și de la
utilizatori oarecare sau semiprofesioniști. Prin urmare, și în televiziune am putea asista la o
democratizare interesantă a producerii de conținut. Însă nu trebuie uitat că televizorul va avea
concurență mare din partea tabletelor în special, dar chiar și a smartphone -urilor, mai ales în cazul
conținutului „perisabil” – știri, informații sportive, lansări de produse etc. „Viitorul televiziunii este
să ofere oamenilor ce v or, când vor și cum vor”, spunea Jason Kilar, CEO la Hulu, companie ce
oferă în SUA servicii de video streaming ce concurează direct cu televiziunile tradiționale. Dar
viitorul va fi unul al ecranelor, nu al unui singur ecran.
Tot mai multe suprafețe vor d eveni interactive, inclusiv oglinda de la baie sau masa de la
restaurant. Iar pentru sufragerie, planurile sunt grandioase. Chiar dacă televizoarele actuale au
ecrane mari, prin comparație cu generațiile trecute, în viitor, pereții camerei vor deveni ecran e
gigantice, care vor implica în vizionare și vederea periferică, pentru o experiență cu adevărat unică.
Compania britanică NDS a realizat deja un ecran -prototip de 3,6 metri pe 1,4 metri, compus din
șase panouri OLED, care, atunci când nu e pornit, arată exact ce se află pe perete din spatele său,
deci e foarte discret integrat în peisaj.
Avantajul ecranelor OLED, spre deosebire de LCD, este ca nu au nevoie de iluminare pe
margini, deci imaginea merge până în capătul ecranului. Astfel, pot fi puse mai multe ecrane unul
lângă altul pentru a crea un ecran mare fără „tăieturi”. Pe un astfel de ecran uriaș, conținutul este
transmis de un server video controlat de un browser normal de pe computerul sau smartphone -ul
utilizatorului. Aceasta înseamnă că, pe lângă programe TV, se poate rula orice se poate rula de pe
un computer. Avantajul e că se po t folosi, fără probleme, simultan, mai multe aplicații în diverse
zone ale ecranului uriaș.
Viitorul televiziunii înseamnă că „vizionarea TV” nu mai este doar echivalentul televizorului
din sufragerie. Telespectatorii se așteaptă acum să urmărească programele TV accesând conținutul
preferat, oricând și oriunde. Iar acest lucru este deja posibil. La fel ca în alte țări europene, cererea
consumatorului final este cea care promovează schimbările de pe piața de televiziune. „În privința

37 tranziției către DTT, procesul este puțin întârziat în România, dar sunt convins că terenul pierdut
poate fi recuperat”, spune Martin Ornass Kubacki, vicepreședinte și manager regional pentru
ASTRA CEE51. Studiile de caz din diferite țări europene (inclusiv Europa de Est) a rată că sateliții
contribuie la accelerarea și eficientizarea acestui proces. Pur și simplu, satelitul este singurul mijloc
de distribuție prin care canalele de calitate digitală pot fi accesate în întreaga țară (fără probleme cu
așa-numitele „zone albe” u nde DTT nu are acoperire).
„România este foarte bine dezvoltată din punctul de vedere al telecomunicațiilor, este o piață
foarte competitivă cu prețuri relativ scăzute și servicii bune”, explică Kubacki. Țările care adoptă
tehnologiile de telecomunicații m ai târziu beneficiază de cele mai noi inovații tehnologice. E posibil
ca în anul 2020 HD să fie la fel de răspândit ca SD acum, poate că tehnologia SD nu va mai fi
disponibilă și UltraHD va înlocui actualul HD, devenind un fel de tehnologie „absolut necesa ră”.
Conform previziunilor privind canalele UltraHD (IHS Electronics & Media), numărul total de
canale UHD transmise va depăși cifra de 1.000 în 2025, pe măsură ce operatorii vor folosi
evenimentele sportive majore pentru promovarea adoptării unei experien țe de vizionare
îmbunătățite. „Anul 2014 reprezintă anul schimbărilor de paradigmă în industria de media. În
mediul digital pășim în era platformelor de programmatic trading , atât clienții, agențiile, cât și
publisherii fiind extrem de interesați de modali tatea eficientă, în real -time de tranzacționare a
spațiului digital, de profilare exactă a consumatorului în mediu online. Digitalul este mediul din
care acest tip de buying se va propaga în viitor și către alte medii care, treptat, se digitalizează,
indif erent că vorbim de televiziune (vedem acest fenomen deja în SUA) sau OOH. Tehnologia este
din ce în ce mai importantă în viața noastră, adopția ei în România este extrem de rapidă.
Marketingul nu poate și nu trebuie să rămână în afara acestui fenomen – așadar viitorul s -a
întâmplat deja!”, a declarat Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative Media52.
Suntem aproape siliți să recunoaștem, încă o dată, valabilitatea afirmațiilor lui McLuhan:
„mijlocul de informare este mesajul”, pentru că televiziunea modifică omul, compoziția lui
cerebrală, organizarea mediului său, realitatea sa, într -un cuvânt, structura sa antropologico –
culturală, mai întâi prin simpla sa prezență. Prin televiziune, „omul trăiește într -adevăr ancorat în
satul său global ca într -un acvariu, simțindu -se participant, printr -un joc intermediar, la conștiința
socială a vremii sale, oricare ar fi ea”.

51 Vezi revista „Cariere”, nov. 2013
52 Referință online ( www.realitatearomaneasca.ro )

38

Studiu de caz

Program de televiziune transmis în direct pe Internet
„Speranță la orizont”

Prezentul studiu analizează impactul unui program de televiziune cu specific religios asupra
utilizatorilor de Internet. Alături de transmisiunea în direct, vom analiza campania de promovare și
modalitățile prin care publicul țintă a fost implicat în desfă șurarea programului.
Speranța TV face parte din rețeaua mondială Hope Channel, lansată în anul 2003, care este
formată în prezent din 23 canale, transmițând în 12 limbi și fiind urmărită de sute de mii de
telespectatori din America de Nord și de Sud, Europa, Asia, Africa, Aust ralia și insulele din Pacific,
atât prin satelit și cablu, cât și pe Internet.
Prin programele transmise, Speranța TV promovează valori și favorizează emoții pozitive,
încurajează dezvoltarea societății și creează un mediu prietenos, optimist, caracteriz at prin interes
pentru cunoaștere și repsect față de oameni.
Grila de programe a postului Speranța TV cuprinde atât producții proprii, în limbile română și
maghiară (80%), cât și emisiuni realizate în studiuouri de producție din străinătate, membre ale
rețelei Hope Channel și subtitrate în limba română (20%). Săptămânal, se transmit 20 ore de
programe în direct, care permit interacțiunea dintre realizatori și publicul din țară și străinătate.
În prezent, Speranța TV poate fi recepționată:
– prin rețeaua RDS -RCS cablu digital, pachetul de bază;
– pe DigiTV și Focus Sat;
– în rețeaua UPC -Astral Digital;
– prin cablu în peste 400 de localități din toate județele țării;
– pe platforma IPTV Dolce Interactiv de la Romtelecom, canalul 707;
– direct de pe satelit: INTELSAT 10 -02, pozitie orbitala: 1 grad Vest, frecventa: 12563
Mhz, polarizare: verticală, symbol rate: 27500, FEC rate: 3/4;
– pe Internet la adresa www.sperantatv.ro
Speranța TV este prezentă pe principalele rețele sociale: Face book, Youtube, Twitter, Tumblr,
Pinterest, fiind prima televiziune din România care a transmis 24/7 pe Facebook. De asemenea,

39
Speranța TV poate fi urmărită pe dispozitivele mobile de tip iOS și Android și este prima
televiziune din România care poate fi re cepționată pe Roku.
Fiind cel mai important canal de televiziune neoprotestant din România, Speranța TV are un
public țintă variat, fiind reprezentat de adventiști de ziua a șaptea, baptiști, penticostali și creștini
după evanghelie, dar și catolici și or todocși. Astfel, numărul de potențiali telespectatori
neoprotestanți români este semnificativ: aproximativ 100.000 de adventiști de ziua a șaptea,
apoximativ 200.000 de baptiști, 350 -400.000 de penticostali și în jur de 50.000 de creștini după
evanghelie.
Întrucât Speranța TV poate fi urmărită live și pe Internet, programele Speranța TV au
telespectatori în întreaga lume, țările cu cei mai multe vizionări fiind Spania, Statele Unite ale
Americii, Italia și Germania. Publicul care accesează site -ul este tân ăr, o treime aparținând grupei
25-34 de ani.

PROGRAMUL „SPERANȚĂ LA ORIZONT”

Prezentare generală

Seria de conferințe „Speranță la orizont” s -a desfășurat în perioada 6 -14 decembrie 2013 într –
o sală publică aparținând Institutului Teologic Adventist și a fost susținută de scriitorul american
Doug Batchelor, președintele trustului de presă Amazing Facts .
Seria a fost formată din zece
prelegeri cu durata de o oră și
jumătate fiecare și a fost transmisă
în direct la Speranța TV, Radio
Vocea Speranței și pe Internet.
Video -playerul folosit pentru
transmisiunea online a fost integrat
în patru site -uri: sperant atv.ro,
sperantalaorizont.ro, adventube.ro și
hopetv.org.

Cele zece prelegeri au fost prezentate în limba engleză, cu traducere simultană în limba
română, ulteorior fiind traduse și în limbile maghiară, rusă și ucraineană, cu distribuire la
televiziunile similare din rețeaua Hope Channel în Ungaria, Republica Moldova și Ucraina.

40

Pe lângă transmisiunea în
direct, realizată de la sala publică
unde s -a desfășurat evenimentul, în
fiecare seară a mai fost realizată
încă o transmisiune în direct, de pe
teren , din zece localități în care
programul era preluat de pe
Internet și vizionat în bisericile
adventiste.

Campania de promovare online a programului

Promovarea online a programului „Speranță la orizont” s -a realizat începând cu data de 25
noiembrie 2013 , prin două clipuri video de câte 30 de secunde fiecare, prin știri zilnice publicate pe
site-ul sperantatv.ro, prin clipuri video zilnice care anunțau tema prelegerii din seara curentă, prin
fotografii publicate pe rețelele sociale și prin citate din cărț ile scriitorului Doug Batchelor.
S-a pus accent pe promovarea online,
întrucât studiile publicate de Institutul
Național de Statistică arată că aproximativ
53% dintre gospodăriile din România au
conexiune la Internet, iar dintre acestea,
65% folosesc Int ernetul zilnic. 95% dintre
utilizatorii de Internet au conexiune fixă cu
bandă largă ( fixed broadband connection ),
iar 62% accesează Internetul de pe
dispozitive mobile. Rețelele sociale cu cel
mai mare număr de utilizatori români sunt
Facebook (7.200.000 de români, respectiv
75% dintre utilizatorii de Internet din
România), Youtube (714.000 de conturi) și
LinkedIn (1.290.000 de conturi din
România).

41 A fost realizat un promo video de prezentare a programului, care a fost publicat pe pagina de
Youtube și pe pagina de Facebook ale postului Speranța TV și promovat prin intermediul Facebook
Ads în perioada 25 noiembrie – 5 decembrie cu un buget de 15 dolari pe zi.
Un al doilea clip video a fost publicat pe pagina de Youtube și pe pagina de Facebook ale
postului Speranța TV pe data de 5 decembrie și promovat prin intermediul Facebook Ads In
perioada 5 -14 decembrie. Acest al doilea clip video a cuprins un mesaj din partea scriitorului Doug
Batchelor pentru utilizatorii de Internet.
Au existat promo -uri video ziln ice care anunțau tema serii, publicate pe Youtube și Facebook,
dar fără o investiție financiară în promovarea lor.
Zilnic, pe site -ul postului Speranța TV au apărut știri, iar pe rețelele sociale au fost promovate
linkurile aferente. Știri au fost trimise știri prin newsletterele site -urilor partenere (adventist.ro), cu
un public țintă de peste 4000 de useri.
Au fost publicate zilnic anunțuri referitoare la debutul programului din seara curentă, cu link
către video player, de asemenea imagini din culise (f oto, video din timpul repetițiilor) și mesaje de
la participanți.
S-a alcătuit un album pe Facebook, cu titlul „Și eu privesc Speranța la orizont”, cu fotografii
ale utilizatorilor de Internet care urmăreau programul și care trimiteau pe adresa redacției aceste
imagini.

Rezultate și discuții

Pentru postul Speranța TV, programul „Speranță la orizont” a reprezentat cel mai de success
program din istoria transmisiunilor online. Astfel, în prima și utlima seară, s -au înregistrat pe site -ul
sperantatv.ro cele mai multe vizualizări, respectiv 13. 119 și 15.5 80 (Google Analytics).

42 Pe video player, s -au înregistrat de asemenea înregistrate cele mai favorabile date statistice din
istoria trasmisiunilor în direct de la Speranța TV: aproximativ 200.000 de viz ualizări prin cele patru
site-uri care au integrat video -playerul, amintite anterior.

Campania de pe rețelele sociale virtuale a fost realizată, pe de o parte, cu ajutorul Facebook
Ads (cost total 150 de dolari pentru 30 de zile), dar în același timp s -au obținut rezultate foarte bune
și la traficul organic. De exemplu, în această perioadă pagina de Facebook a ajuns la 10.000 de like –
uri. Este de remarcat faptul că numărul de like -uri organice a crescut similar cu cel al like -urilor
plătite, acestea din urmă acționând practic ca un stimul pentru utilizatorii de Facebook de a aprecia
pagina Speranța TV.

43

Accesarea materialelor publicate pe Facebook, inclusiv a linkurilor către pagina web și către
video -player a crescut semnificativ, atât în cazul ma terialelor video promovate prin Facebook Ads,
cât și a celor neplătite (organic post reach).

Media interacțiunilor neplătite (organice) cu publicul țintă s -a triplat, practic, în luna
decembrie comparativ cu luna noiembrie a anului 2013.

44

Datorită ca lității și cantității materialelor publicate pe Facebook, dar și interesului trezit de
programul „Speranță la orizont”, publicul țintă s -a implicat, publicând la rândul lui comentarii,
apreciind (like) și distribuind (share) materialele și linkurile.

45 Unul dintre cele mai vizualizate materiale publicate a fost mesajul scriitorului Doug Batchelor
către utilizatorii de Internet (aprox. 70.000 de utilizatori la care a ajuns clipul video; dintre aceștia,
au apăsat pe butonul Play aproximativ 2000).

Dacă materialul video de mai sus a fost promovat prin intermediul Facebook Ads, fotografiile
de mai jos au trezit o reacție spontană în rândul utilizatorilor. O bătrânică i -a oferit scriitorului
american un măr, peste 1000 de oameni fiind interesați să vad ă fotografiile.

46 Prezentatorii programului, îmbrăcați în costume tradiționale din Maramureș, au trezit de
asemenea interesul publicului țintă de pe Internet.

La finalul programului, cele zece prelegeri au putut fi descărcate de pe site -ul
speran talaorizont.ro, statisticile arătând că au fost cca. 5400 descărcări ale materialelor în limba
română, 1900 în maghiară, 1400 în rusă and 170 în ucraineană.

Concluziile studiului de caz

Programele de televiziune transmise pe Internet beneficiază de toat e avantajele acestui canal
media: interactivitate, simultaneitate, accesibilitate. Astfel, pentru ca un program să aibă success,
pot fi folosite – alături sau chiar în loc de promovarea clasică online prin intermediul bannerelor –
rețelele sociale virtuale . Acestea au avantajul gratuității, al numărului mare de utilizatori și al
interacțiunii nemijlocite cu aceștia.
Programul de televiziune „Speranță la orizont”, transmis la TV și online, a avut un succes mai
mare pe Internet datorită faptului că oameni di n întreaga lume au avut acces la acest program, pe de
o parte, dar și datorită campaniei intensive de promovare, pe de altă parte.
Folosirea reclamelor plătite pe Internet, respectiv pe rețelele sociale, este justificată nu doar de
faptul că informațiile ajung pe paginile a mai multor utilizatori, dar și de faptul că ele stimulează
traficul neplătit, trezind interesul prietenilor celor care accesează reclama plătită.

47 O interacțiune în timp real cu utilizatorii de Internet – chiar înainte, în timpul sau după
program – este un alt beneficiu pentru programele de televiziune online. Astfel, imaginile trimise de
utilizatori pot fi prezentate în cadrul programului, eventuale le dificultăți tehnice pot fi rezolvate
rapid, la fel și aspectele mai greu de înțeles din cadrul discuției pot fi explicate.
Un alt avantaj al programelor online este faptul că pot fi arhivate și accesate ulterior, chiar
descărcate în computer sau pe dis pozitivul mobil pentru a fi urmărite la momentul ales de utilizator.
Administrarea și răspunsul la comentariile utilizatorilor aduc programul de televiziune online
mult mai aproape de nevoile și așteptările publicului -țintă, în contextul în care toate pro dusele și
serviciile existente pe piață urmăresc această legătură cu clientul.
Consider că apariția și dezvoltarea televizoarelor inteligente reprezintă o etapă firească în
dezvoltare domeniului televiziunii și legătura între televiziunea clasică și cea o nline.

48

BIBLIOGRAFIE

Bignell, Jonathan; Orlebar, Jeremy. Manual practic de televiziune , Editura Polirom, Iași, 2009 .
Bryant, Jeninngs; Thompson, Susan. Fundamentals of Media Effects , McGraw -Hill, Boston, 2002.
Castells, Manuel. The Rise of the Network Society , The Information Age: Economy, Society, and
Culture, Cambridge, MA, 1992 .
Câmpeanu, Pavel. Radio, televiziune, public , București, Editura Științifică, 1972 .
Charadeau, Patrick; Ghiglione, Rodolpho. Talk-showul. Despre libertatea cuvântului ca mit ,
Editura Polirom, Iași, 2005 .
Colvin, Jan, Chenoweth, Lilian, Bold, Mary și Harding, Cheryl. 2004. Caregivers of Older Adults:
Advantages and Disadvantages of Internet -Based Social Support. Family Relations , 2004.
Daft, R.L. și Lengel, R.H.. Organi zational information requirement, media richness and structural
design. Management Sci , 1986.
Drăgan, Ioan. Paradigme ale comunicării de masă , București, Editura Șansa, 1996 .
Fidler, Roger. Mediamorphosis. Să înțelegem noile media , Idea Design and Print, B ucurești, 2004
Flichy, Patrice. O istorie a comunicării moderne , Iași, Ed. Polirom, 1999 .
Giovannini, Giovanni . De la silex la siliciu , Istoria mijloacelor de comunicare în masă, București,
Editura Tehnică, 1989 .
Ivan, Loredana. Cele mai importante 20 d e secunde. Competența în comunicarea nonverbală .
București: Editura Tritonic, 2009.
Jeanneney, Jean –Noel. O istorie a mijloacelor de comunicare , Iași, Ed. Institutul European, 1997 .
Kock, Ned. The Psychobiological Model: Towards a New Theory of Computer -Mediated –
Communication Based on Darwinian Evolution. Organization Science , 2004 .
Lochard, Guy; & Boyer, Henri. Comunicarea mediatică, Iași, Editura Institutul European, 1998 .
McLuhan, Marshall. Understanding Media , McGraw Hill, New York, 1967 .
Mitrofan, Ghe orghe. Televiziune, de la videocameră la monitor , Editura Teora, București, 1996 .
Naisbitt, John. Megatendințe , Editura Politică, București, 1989 .
Rheingold, Howard. The Virtual Community . Reading: Addison -Wesley, 1993.
Silverstone, Roger. Televiziunea în viața cotidiană , Iași, Editura Polirom, 1999 .

49 Short, J., Williams, E. și Christie, B. The Social Psychology of Telecomunication. London: John
Wiley, 1976 .
Stan, Emil. Conceperea și realizarea produsului jurnalistic , Editura Victor, 2011.
Stan, Emil. Tehnol ogia informației , Editura Kulluys, București, 2010.
Stavre, Ion. Reconstrucția societății românești prin audiovizual, Editura Nemira, București, 2004.
Turturea, Doru. Totul despre Windows 3.1. , Editura Tehnică, București, 1993 .
Wellman, Barry; Salaff, Janet; Dimitrova, Dimitrina; Garton, Laura; Gulia, Milena și
Haythornthwaite, Caroline. Computer Networks as Social Networks: Collaborative Work,
Telework, and Virtual Community. Annual Review of Sociology , 1996.
Wireman, Paul. Urban Neighborhoods, Networks and Families . Lexington: Lexington Books,
1984.Wolton, Dominique. Eloge du grand publique, Flammarion, Paris, 1992 .
Zeca -Buzura, Daniela. Totul la vedere. Televiziunea după Bib Brother . Editura Polirom, Iași, 2007 .

Referințe online

www.bbcromania.com din 17 ian. 2007
http://www.ericsson.com/res/docs/2013/consumerlab/tv -and-media -consumerlab2013
www.realitatearomaneasca.ro )

home

www.dexonline.ro

Periodice și reviste

Publicația „The Guardian”, 14 iunie 2003
Revista „Cariere”, nov. 2013
Revista Secolul XXI , nr. 1 -6, 2006
Ziarul „Cotidianul”, supliment Media și Cultură , 2006

50

ANEXE

Televiziuni online din România – scurt istoric
Printre televiziunile din România care produc conținut exclusiv online se numără
HappyFish.ro , Show Time TV , ArenaTV , Feminis.ro , Sănătatea TV și Business TV .
La data de 15 aprilie 2007 a fost lansat Evo TV , prima televiziune din România care a emis
exclusiv online, dar care și -a încetat activitatea după aproape un an, în iulie 2008 EvoTv.ro a revenit
în 2010 cu o formula editorială omplet nouă, tot sub conducerea celui care a fondat -o, jurnalistul
Sergiu Mihalcea.
În iunie 2007 , Emil Gal a lansat postul Brain TV , printr -o investiție inițială de 100.000 de
euro], dar care a fost închis de asemenea în iulie 2008.
În mai 2008 , Unity Group , ce cuprinde o serie de firme ieșene, a lansat televiziunea online
Șapte.tv , cu profil generalist, bugetul investit în lansarea portalului fiind de 145.000 euro.
În noiembrie 2009 , televiziunea HappyFish.ro avea aproximativ 50.000 de vizitatori unici pe
lună.
În ianuarie 2012 , televiziunea M angalia.tv avea aproximativ 14.000 de vizitatori unici pe lună.

51

Televiziuni online cu titrare în lb. română

TELEVIZIUNI GENERALE

Acasa Gold
Acasa TV
Alfa Omega
Antena 1
Antena 2
Antena 3
B1 TV
CredoTV
Digi 24 HD
Euforia TV Kanal D
Look TV
Money Channel
N24 Plus
National TV
Neptun TV
Prima TV
Pro TV
Pro TV Internațional
Realitatea TV RTV
Sanatatea TV
Speranța TV
TVR 1
TVR 2
TVR 3
TVR Cultural
TVR HD

SPORT

Digi Sport 1
Digi Sport 2
Digi Sport 3
Dolce Sport Dolce Sport 2
Dolce Sport 3
Eurosport
Europort 2 GSP TV
Sport Klub
Sport.ro

FILME

AXN
AXN Crime
AXN SciFi
Bollywood TV
Cinemax
Cinemax 2 Comedy TV
Digi Film
Diva Universal
Dunarea TV
Film Box
Filme Romanesti HBO
HBO Comedy
MGM
Pro Cinema
TV1000
Universal Channel

52 DOCUMENTARE
Animal Planet
Digi Life
Discovery Channel
Discovery Science
Discovery Travel&Living History Channel
Infopescar TV
Investigation Discovery
Nat Geo Wild
National Geo graphic TLC
Wild Life Channel
Zeitgeist TV Romania
Zone Reality

DESENE ANIMATE
Boomerang
Bugs Bunny
Cartoon Network Disney Channel
Minimax
Tom & Jerry Tom & Jerry 3
Toon TV