Sacrificiile Umane ale Aztecilor

Capitolul 1: SACRIFICIILE UMANE ALE AZTECILOR

1.Cine au fost aztecii și de ce practicau sacrificiile?

Aztecii au fost un trib nomad de indieni care au trăit în nordul Mexicului de azi.Numele de azteci este mai exact numele ultimelor triburi cicimece care au invadat Mexicul,iar denumirea derivă din Aztlan,tărâmul fabulos.

Profeția tribală a fost îndeplinită, aceștia au călătorit și au construit un oraș acolo unde au văzut exact cum spune și profeția, un vultur așezat maiestuos pe o grămadă de pământ unde l-a înșfăcat de gât pe Șarpe și îl va ucide între cactușii sălbatici.

Aceștia au descoperit un oraș fantomă și au adoptat zeii care erau sculptați în aceste temple vechi.Se stabilesc în secolul al-XIV-lea, pe valea fluviului Mexico.Aici și-au construit capitala, Tenochtitlan.Ca și toltecii, aztecii au practicat cultul Șarpelui cu pene, divinitate numită și Quezalcoatl. Pentru a-și slăvi zeii,aztecii au jertfit oameni, fiind de aceea temuți de popoarele vecine,nevoite să le furnizeze captivi pentru sacrificii.

Religia era foarte importantă pentru azteci. Ea nu avea un mântuitor al umanității,nici paradis,nici infern pentru a răsplăti sau sancționa conduita omenească. Se caracteriza printr-un sistem politeist complicat bazat pe cultul naturii,având cațiva zei și câteva zeițe cărora li se consacra un cult aparte. Omul de atunci voia să folosească pentru nevoile vieții pe pământ,toată mulțimea forțelor divine așa cum stabilea tonalpohualli sau calendarul sfânt.

Aztecii aveau în Mexic reputația de a fi cei mai religioși dintre indieni.De fapt religia lor simplă și total sau preponderent astrală la origine,se îmbogățise și complicase în urma contactelor cu popoarele sedentare și civilizate ale Mexicului central.Apoi pe măsură ce imperiul s-a extins,ei și-au anexat cu aviditate zeii și riturile unor triburi depărtate.

Aztecii au considerat că forțele naturii acționează spre bine sau spre rău, în mare măsură așa cum face și umanitatea,astfel că pentru ei era logic să personifice elemente ca zei sau zeițe.Practicarea ritului a constat în oferirea de daruri,rugăciuni și săvârșirea de acte simbolice cu scopul de a îndupleca puterile divine să acționeze spre binele obștesc.Oamenii de talent ai tribului au fost mobilizați, pentru a grupa forțele naturii, pentru a cerceta cum operau și a găsi metodele magice sau rituale prin care sa le facă să acționeze în favoarea omului.Fenomenele naturii se repetau periodic și dau în mod firesc ideea de serie,de ritm.Aztecii au meditat puțin la perfecțiunea individului atunci când imense puteri iau înconjurau atât de aproape,dispuse să distrugă întreg tribul,dacă aceasta își întrerupea observația vigilentă a naturii.Astfel,ritmul și forma ajung să constituie părți esențiale ale cultului și își găsesc expresia în ritual și religie,în artă,filozofie și știință.

Ei venerau mulți zei: al ploii și apei pe care aztecii îl vor numi Tlaloc,al Șarpelui cu pene care era simbol al fecundității agrare-Quetzalcoatl,al zeiței apei Chalchiuhtlicue, al Soarelui, al vântului și practicau sacrificii umane pentru a câștiga bunăvoința zeilor lor.

In Condicile de la Florența și în Condicele Magliabecchi,canibalismul aztec este descris până în cele mai mici detalii,fără nici o posibilitate de îndoială.Aztecii nu au ascuns niciodată faptul ca erau antropofagi,ei considerau carnea de om este hrana zeilor.La azteci erau 3 categorii de canibalism:uciderea unui prizonier de război,cea a unui sclav și cea cu substrat liturgic a preoților.Cea de a doua categorie,practicată de negustori e cel mai amplu descrisă în texte,fiind legată de faimosul potlatch,ceremonia darurilor.

Prizonierii luați în timpul bătăliilor au fost uciși de către preoți. Ei au scos inimile încă bătânde ale prizonierilor sacrificați folosind cuțite ceremoniale făcute din pietre foarte ascuțite. Sângele a fost folosit la spălarea statuilor zeilor. Chiar practicarea sacrificiilor omenești (pe care spaniolii secolului al XVI-lea le-au considerat ca o intervenție directă a necuratului) le-a permis fără îndoială o mai bună cunoaștere a corpului omenesc și a anatomiei sale.

Sacrificiul este un ritual religios și reprezintă una dintre cele mai vechi forme de adorație din lume,termenul provenind din latină și se referă la practicarea unei ceremonii sacre.Sângele era considerat pentru azteci una dintre cele mai importante ofrande.

Lucrările învățaților care au studiat apoi cultura aztecă și manuscrisele pictografice indigene descriu cu diversitate formele de sacrificiu uman din acele timpuri. Și totuși aztecii nu au fost primii care au practicat sacrificiul uman. S-au descoperit indicii arheologice care arată o lungă perioadă din istorie a sacrificiului uman: schelete învelite, resturi de copii incinerați ritual și capete înhumate. Civilizația olmecă a cunoscut dinainte cultul capului-trofeu.Chiar mayașii au înhumat, la vremea lor, corpuri decapitate. Anumiți specialiști consideră că mayașii, ca și aztecii, au practicat sacrificiul uman prin smulgerea inimii din pieptul victimelor,însă nu regăsim nici o urmă de cannibalism în civilizația acestora. Cercetătorii asociază anumite obiecte mayașe cum ar fi : cuțite, topoare, ciocane, cupe, și altare) acestor practici.Cuțitul de obsidian a fost cunoscut încă de pe vremea olmecilor.

2.Reîncarnări ale zeului Soare

La azteci oamenii și destinul lor erau dependenți de Soare.Soarele era Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, zeul, răspunzatorul a tot ce există și va exista.

Jertfele umane erau cu siguranță cele mai șocante și terifiante aspecte ale civilizației aztece. Se credea atunci că universul creat de zei se distruge încetul cu încetul, odată cu trecerea timpului,iar pentru a împiedica o nouă dispariție a lumii și pentru ca soarele să aibă putere să răsară în fiecare zi, ei considerau necesar să ofere zeilor sângele oamenilor.Chiar dacă se mai practicau și în alte civilizații ale Americii, nicăieri sacrificiul uman nu era atât de dur și violent.

Din 1450, seceta, epidemiile, foametea, inundațiile încetaseră, în valea

Mexico-ului viața își reluase cursul normal. Aztecii credeau că au găsit cel mai bun mijloc de a-l mulțumi pe Huitzilopochtli și de atunci, jertfele umane se făceau cu regularitate.

Aztecii se considerau “copiii Soarelui” și se simțeau responsabili de continuitatea Universului.Mai credeau că zeii au creat lumea și că nașterea Soarelui era cel mai important act al acestei creații.Oamenii erau obligați să-și plătească datoria față de zei menținând astfel un echilibru al rânduielilor lumești,restituind astfel o mică parte din sângele vărsat pentru ei.

Povestea aztecă a creației explică cum universul a trecut prin patru sau cinci epoci,denumite sori.Amănuntele diferă,dar mărturia tăiată în marea Piatra a calendarului aztec poate fi considerată ca versiune oficială din Tenochtitlan. Potrivit mitului aztec,fiecare eră a durat câteva sute de ani și s-a sfârșit în dezastru.

Prima epocă,Patru Jaguari,avea ca zeu stăpânitor pe Zeul Jaguar care a creat uriașii,însă nemulțumit de creația sa i-a distrus,iar jaguarii i-au mâncat pe oameni și pe giganții care în acea vreme populau pământul.Soarele s-a numit Matlactli Alt si a durat 4008 ani.

Quetzacoatl(Ehecoalt) era divinitatea conducătoare celei de-a doua ere.Soarele al doilea,numit Ehecoalt a durat 4010 ani,iar epoca Patru Vânturi,la terminarea căreia uraganele au distrus lumea și oamenii s-au transformat în maimuțe(ceea ce permite explicarea numeroaselor reprezentări ale lui Quetzalcoatl sub forma sa Ehecoatl, zeu al vântului, figurat ca o maimuță care suflă).Acest Soare a fost distrus de Ehecoatl(Șarpele Sălbatic),iar un singur bărbat și o singură femeie au scăpat adăpostindu-se pe o stâncă dând naștere lumii.

Zeul ploii, Tlaloc,a dat lumină pământului în cea de-a treia epocă,Soarele al treilea a durat 4081 de ani,iar oamenii care au supraviețuit sunt descendenți ai perechii salvate de la moarte a celui de-al doilea Soare.Epoca Patru Ploi,s-a terminat printr-o ploaie de foc.

Chalchiuhtlicue,zeița cu fusta de pietre verzi,era divinitatea apei,care a condus cu priceperea sa în cea de-a patra epocă,Patru Ape,când a avut loc o inundație care a transformat oamenii în pești. Unii oameni spun că o singură pereche ar fi scăpat protejată de un copac bătrân ce creștea lângă apă.Alții că ar fi fost șapte perechi care s-au ascuns într-o peșteră până a trecut potopul și că aceștia ar fi repopulate pământul.

Când al patrulea soare s-a sfârșit,lumea a fost lăsată în întuneric.Printr-un miracol, care are loc de fiecare dată, un cuplu reușește să salveze și să fondeze o nouă omenire.

Aztecii și-au imaginat că zeii s-au adunat pentru a face un foc să aducă un nou soare. Pentru a oferi noului soare energie pentru a se naște și a călători pe cer, zeii s-au sacrificat sărind în foc și scoțându-și inimile,sângele lor dând viață celui de-a cincilea soare, începutul perioadei aztece.De aici ideea aztecilor despre sacrificial uman, credeau că atunci când se sacrifică plăteau o datorie zeilor care au creat soarele pentru ei.

Era noastră actuală,Patru Cutremure este sub dominația lui Tonatiuh,zeul soarelui și va fi distrusă de cutremure.

Acest mit este bogat în semnificații. În funcție de versiuni, duratele erelor nu concordă între ele, cu toate că fiecare este un multiplu de cincizeci și doi, „secolul aztec". Primul său sens, cel mai lizibil, este că lumea noastră este la fel condamnată ca și precedentele și că nu este întru nimic mai perfectă. Dar trebuie să privim mai departe. Cele patru elemente pămînt-aer-foc-apă au existat dinainte. Cei patru zei Tezcatlipoca, Quetzalcoatl-Ehecoatl, Tlaloc, Chalchiuitlicue, cu rețeaua complexă de culori și apartenențe, au existat dinainte și odată cu ei, ceea ce ei simbolizează: Tezcatlipoca, zeu al războiului la tolteci, modelul aztecilor; Quetzalcoatl, zeul gândirii și al artelor; Tlaloc, bătrînul zeu al ploilor, al vechilor populații agricole; Chalchiuitlicue care pare să dubleze aici pe Tlaloc — ploaie de foc — ploaie de apă — dar care reprezintă poate și culoarea verde, aceea a jadului și a smaraldului, a tuturor lucrurilor prețioase, a sîngelui omenesc.

3.Arta sacrificiului uman

Viața rituală,complexă,năvalnică absorbea o parte enormă din energiile și resursele comunității.Aztecii erau foarte atenți la detalii,gesturi și cuvinte,chiar și ornamentele victimelor și ale preoților erau reglementate cu strictețe.Cei care făceau chiar și o greșeală mică erau supuși unor pedepse corporale și amenzi.Dansurile erau considerate foarte importante.Pe lângă sacrificiile umane,tot felul de ofrande se strângeau în fața altarului:țesături și veșminte,păsări,turte de porumb și știuleți,flori și frunze.Focurile din vârful piramidelor nu trebuiau să se stingă niciodată,credincioșii aduceau lemne tot timpul.Mai mult demnitarii și preoții își crestau picioarele,lobul urechii,limba ca să aducă soarelui obol de sânge. În timpul oficierii ritualurilor prevăzute de cultul pe care îl reprezentau, preoții purtau veșminte speciale,prin fast și stranii simboluri,făceau o impresie deosebită asupra oamenilor.De multe ori,conform cerințelor rituale,preoții procedau la automutilări,tăierea urechilor,sfâșierea lor,zgârierea feței cu lame fine de obsidian, ceea ce îi făcea să poată fi ușor recunoscuți și mereu înconjurați de mister și teamă.

Aztecilor le plăcea să se îmbrace în pielea jupuită de pe victimele sacrificate.Bernardino de Sahagun,un misionar spaniol prezintă ceremonia la care a fost prezent după cucerire și descrie cum celebranții i-au jupuit pe prizonieri,după care și-au uns trupurile cu grăsime și s-au imbrăcat cu pielea.

Diego Duran,cronicar spaniol și el a fost martor la o astfel de ceremonie,însă acum numărul victimelor a fost mult mai mare,încât curgeau șiroaie de sânge pe scările templului.

Sărbătorile principale erau însoțite și de numeroase restricții:posturi,abstinență sexuală.În unele cazuri se impunea un anumit fel de mâncare,cum ar fi fiertura de porumb cu fasole. E imposibil să descriem în detalii ceremoniile care se desfășurau cu prilejul sărbătorilor.Pe lângă riturile sângeroase,precum sacrificiile umane care marcau luna Panquetzaliztli,menționăm ofrandele de flori,procesiuni de tinere fete ducând fiecare șapte știuleti de porumb,îmbăierea magică a preoților care imitau mișcările și trulurile păsărilor acvatice din lagună,distribuirea unor alimente pentru popor,o mare paradă militară cu înmanarea de arme de ceremonie și embleme de către împărat,fabricarea rituală a săgeților și o vânătoare pe muntele Zacatepec.

Principalele festivități erau asociate celor 18 ceremonii lunare ale calendarului aztec. Fiecare serbare, marcată de ritualuri complexe, era consacrată unui membru important al panteonului aztec. Se pare că individul sacrificat trebuia să corespundă imaginii zeului onorat. Sexul, vârsta, fizicul, starea de spirit, ca și podoaba sacrificatului trebuiau să fie în acord cu imaginea zeului. Zeu al războiului și al soarelui,Huitzlopochtli domina panteonul Aztec,așa cum marele său templu domina cetatea sacră Tenochtitlan.Elementul principal al cultului lui Huitzlopochtli era sacrificial uman oficiat în împrejurări speciale și erau sacrificați numai bărbați,prizonieri de război deoarece dacă s-ar fi sacrificat un sclav, condiția lui umilă ar fi jignit pe zeu. Prizonierii erau imobilizați de câte patru oameni,un preot sau un alt demnitar deschidea pieptul victimei cu un lung cuțit ritual,cu lama din obsidian și având mânerul ornamentat cu motive simbolice. Era scoasă inima și depusă într-un vas de piatră,unde i se dădea foc.

Pentru a da poporului său lumină și căldură,el cerea continuu cea mai sacră hrană:sângele omenesc.Ofrandele de sânge cele mai obișnuite erau cele ale autosacrificiului.În timpul ceremoniilor,fiecare bărbat,femeie,copil,chiar și nou născuții aduceau în dar o parte din sângele lor.Sacrificii de femei și copii aveau loc mai rar,de obicei fiind legate de ideea de fecunditate.

În ceremoniile închinate zeiței fertilității, de exemplu, victima trebuia să fie, evident, o femeie. În Codexul Borbonicusse află o descriere deosebit de vie a unei astfel de ceremonii. Este vorba de marea sărbătoare a culesului, din a 11-a lună. O tânără căreia i s-a spus că va avea onoarea să petreacă noaptea cu împăratul Moctezuma încarna zeița porumbului – Chicomecoatl – al cărui costum îl purta. Ea ignora soarta ce o aștepta. Preoții o escortau până la un templu bogat împodobit unde, prin surprindere, i se rupea gâtul; era apoi imediat jupuită, iar Marele Preot îi îmbrăca pielea (acesta ținea în mână porumbul sacru și în gură o prepeliță, simbol asociat al jupuirii).

Aztecii mâncau ca alimente: porumb, fasole și salvie, pește și alte vietăți acvatice, precum și cele două animale domesticite, curcanul și câinele.Se pare că aztecii mâncau câini care proveneau dintr-o anumită rasă și erau îngrășați pentru consum.Alimentația era completată de vânătoare.

Aztecii credeau că, pentru ca soarele să aibă putere să continue să se miște pe cer, anotimpurile să se succeadă, iar culturile să crească, era esențial și nevesar ca astrul zilei să fie hrănit cu alimentul său natural, sângele. Era nevoie de sânge uman pentru bunăstarea lumii, iar în lipsa acestuia, însăși viața lumii ar înceta. Sacrificiul uman reprezenta o necesitate pentru bunăstarea omenirii.

Victima era condusă în vârful templului și înconjurată de mii de spectatori care priveau de jos, întinsă pe spate pe o piatră ușor convexă. Victima (uneori era considerată o onoare sacrificiul) era pictată pe față și corp cu albastru și dus în vârful templului.Mâinile și picioarele îi erau fixate de patru preoți,în timp ce victima era întinsă cu fața în sus pe altarul de piatră, în timp ce al cincilea îi spinteca pieptul cu un cuțit de silex și îi smulgea inima care bătea încă.

Inima era ridicată spre cer în semn pentru zei și se așeza într-un vas numit cuauhxicalli, în timp ce restul corpului se arunca la baza templului. În afara templului,undeva la intrarea principală se afla un osuar de capete care erau tăiate și înfipte în șiruri de țepușe aflate lîngă templu. Procedeul era extrem de barbar, iar preoții se umpleau de sânge; ritualul i-a șocat pe conchistadorii spanioli. Ritualurile de sacrificare depindeau de zeul căruia îi era adresat gestul, întâlnindu-se și jertfa prin ardere, împungere cu săgeți sau în luptă.Poporul era în mare sărbătoare până la amiază,rănindu-și urechile și corpul cu foi de obsidian.Seara,cavalerii Vultur și Cavalerii-tigru consacrați cultului Soarelui,luau parte la un dans care era o dramatizare a războiului sacru:în cursul lui se omora Soarele,care renaștea în ziua următoare.Dansul a avut o mare importanță,dar mișcările dansurilor baștinașe abia mai pot fi întâlnite,căci au fost transformate de călugări după modelul celor creștine.Cronicarii descriu mai multe tipuri de dansuri la care participau mari mulțimi.

Dansul culmina cu un sacrificiu de gladiatori.Anumiți cavaleri înarmați cu arme adevărate,omorau un războinic prizonier,care era legat de o piatră circulară care reprezenta discul solar și lăsat să se apere numai cu arme simbolice.

Cerințele ritului necesita cutii de piatră pentru a arde și a păstra inimile oamenilor.Aceste cutii se făceau din rocă vulcanică și erau împodobite atât interior cât și exterior cu sculpturi care reprezentau simbolul zeilor cărora li se aducea jertfa.

Cântecul se folosea pentru a da relief ceremoniei.Dansatorii,care reprezentau acte mitice trebuie să fi avut majoritatea o atitudine teatrală.

Aztecii celebrau o ceremonie îngrozitoare în onoarea lui Huehueteotl, zeul focului. Prizonierii de război și cei care îi prinseseră luau parte la un dans în cinstea zeului și în ziua următoare prizonierii se suiau pe o platforma unde li se arunca în față yauhtli,un praf care îi anestezia pentru a nu-și da seama de cumplitul lor destin. După ce se pregătea un foc mare, fiecare preot punea mâna pe câte un prizonier și legându-i mainile și picioarele ,preoții își aruncau sarcina în flăcări. Înainte să-I arunce în flăcări,preoții îi agățau cu niște cârlige mari și smulgeau inima din corpurile umflate. Cu un an înainte de execuție se alegea cel mai viteaz și cel mai frumos prizonier,preoții îl învățau maniere regești.Cu o lună înainte de sacrificiu,patru tinere împodobite în zeițe,deveneau însoțitoarele lui și îi satisfaceau toate dorințele.În ziua morții acesta își lua rămas bun de la consoartele lui,de la cortegiu și intra într-un mic templu alături de opt preoți. Preoții îl culcau pe piatra sacrificiului și îi smulgeau inima,iar corpul era dus cu cinste,iar capul era înfipt în șir cu alte cranii într-un gard de pari aproape de templu.

Multă vreme războiul păstrase în concepția aztecilor un anumit caracter religios și era menit să asigure numărul necesar de victime care urmau să fie jertfite în cadrul marilor ceremonii religioase și nu provocarea unor pierderi unor pierderi cât mai grele vrăjmașului. Această tradiție tribală a unui război vecin cu sportul a constituit de altfel o cauză a ineficacității trupelor aztece în înfruntarea cu spaniolii.

Prizonierii de război erau jerfta cea mai cu seamă se cu cât erau mai viteji și cu rang înalt,cu atât ofranda era mai prețuită de zei. Sclavii erau omorați în ceremonii secundare și rare erau ocaziile în care se sacrificau femei și copii,în riturile fecundității,pentru a asigura creșterea plantelor. Sărbătoarea Quecholli, dedicată unui zeu mai viril și războinic decât toți, Mixcoatl, cuprindea și sacrificiul unei femei. Ca și în alte religii, femeia pare să simbolizeze persistența, vechile valori și vechile culte, dar această revendicare este poate" una din noutățile epocii aztece: Teteoinnan ea însăși, vechea zeiță mamă, este ornată cu atribute războinice.

Cu toate acestea se pare că și conchistadorii spanioli își masacrau, ardeau, mutilau și torturau victimele. În schimb, aztecii au fost, la rândul lor, oripilați de torturile aduse de cuceritorii lor de pe tărâmul Inchiziției,erau convinși că sacrificiile pe care le făceau reprezentau singurul mod de abordare a incertitudinilor unei lumi aflate sub o amenințare permanentă. Sacrificiile aveau loc în fiecare lună,cu diverse scopuri:ca mulțumire pentru recolta bună sau pentru victoria într-o bătălie,în vremuri de primejdie,de boală sau de recolte slabe,ca rugă pentru îmbunătățirea situației,la construirea unui edificiu,pentru sfințirea acestuia și îndepărtarea spiritelor malefice,pentru liniștirea furiei unui zeu. La inaugurarea Marelui Templu extins au fost sacrificați în același timp 20 000 de oameni.

Aztecii obțineau victimele pentru sacrificiu din războaiele pe care le purtau cu vecinii, singurul scop al acestor conflicte fiind capturarea unui număr cât mai mare de prizonieri care să poată fi folosiți pentru sacrificii. Soldații erau înarmați, dar încercau să nu omoare victimele, fiind însoțiți de oameni care aveau asupra lor funii și plase pentru prinderea prizonierilor.

Lumea de dincolo" era în viziunea aztecilor ca fiind compartimentată în trei sălașuri diferite în care primul era rezervat celor căzuți pe câmpul de luptă, celor care au fost sacrificați și mamelor care muriseră în timpul nașterii. Aceștia aveau un ritual prin care însoțeau Soarele în drumul său zilnic, timp de patru ani; după care, se preschimbau în păsări colibri. În cel de-al doilea sălaș situat pe pământ și intrau cei înecați, cei fulgerați, sau cei morți de boli grele. Toți cei morți de moarte naturală ajungeau într-un tărâm dinspre miază noapte dar numai după ce, timp de 4 ani, înfruntau o serie de primejdii; ultima încercare era trecerea unui lac cu ajutorul câinelui care a fost sacrificat și încinerat sau înmormântat odată cu stăpânul său.

Funerariile unui om de rând erau simple. Cadavrul era ars pe rug împreună cu anumite obiecte care îi aparținuseră decedatului; urna cu cenușa era păstrată în casa familiei, care îi celebra memoria aducându-i ofrande timp de mai mulți ani. Funerariile unei căpetenii importante, însă, erau în același timp grandioase și barbare. Erau invitate căpetenii străine care aduceau decedatului mantii somptuoase, manunchi de pene prețioase și sclavi pentru a fi sacrificați. Corpul defunctului era acoperit cu 20 de mantii cu ornamente de aur și pietre prețioase, i se tăia o suviță de păr pe care familia o păstra ca amintire, după care i se sacrifica un sclav care urma să-l slujească pe lumea cealaltă. Apoi, acoperit cu veșmintele divinității principale a orașului, era dus la templu spre a fi incinerat.

Existau și ofrande nesângeroase pentru zeul cultului nesațios:se pregăteau hârtii stropite cu cauciuc lichid care se lipeau pe idoli.Aceleași hârtii erau împodobite cu pene aranjate într-un anumit fel,era depus în fața zeului și era înlocuită jertfirea omului.

Aztecii țineau foarte mult la religie,aceștia aveau voie să se spovedească o dată în viață,acestuia i se iertau păcatele și toate fărădelegile și de aceea acesta își prelungea cât mai mult timpul până a se spovedi.De obicei se spovedea cât mai târziu fie atunci când era nevoit,fie de o boală,fie din cauza unui accident,fie de teama morții.După obținerea iertării păcatelor,acesta nu trebuia să se abată de la legile impuse de împărat sau să încalce poruncile zeilor până la moarte.

Civilizația aztecă nu s-a stins din cauza vârstei sale prea înaintate,ci a fost ucisă în mod tragic.A murit cu un eroism spartan,retezată ca o frumoasă floare târzie de toamnă.

Aztecii au fost un popor civilizat unde societatea era bine organizată, de simțul estetic și de puternicele sentimente religioase, exista obsesia față de misterul sângelui și al morții și cruzimea asociată cu acestea. Civilizația aztecă a fost definitiv distrusă de o mână de aventurieri europeni vicleni, curajoși și echipați cu cai, tunuri, arbalete și săbii de oțel. Toate aceste elemente le erau necunoscute aztecilor, iar spaniolii erau astfel de neînvins în luptă.

Bibliografie:

1.Abbat, Mireille, Simoni, Aztecii, Editura Meridiane, F.L.,1979.

2.Duran, Diego, Historia de las Indias de Nueva Espana, vol.II , Mexic, 1880.

3.Leconte Eric, Uimitoarea civilizație aztecă, Editura Prietenii Cărții, București, 2001.

4.Lehmann, Henri; Soustelle, Jacques; Bendrop, Paul; Favre, Henri, Civilizațiile precolumbiene:aztecii, mazașii, incașii, Editura Humanitas, 1995.

5.Lorinț, Florica; Popa Moraru, Georgeta, Aztecii, Editura Tineretului, 1968.

6.Mims, Cedric, Enciclopedia morții, Editura Orizonturi, București, 2006.

7.Morretta, Angelo, Miturile vechilor civilizații mexicane, Editura Tehnică, București, 1998.

8.Păcurariu, Francisc, Nepoții șarpelui cu pene, Editura Politică, București, 1967,

9.Toscano, Salvador, Cuauhtemoc,ultimul conducator aztec, Editura Albatros, Mexico-Buenos Aires, 1953.

10.Vaillant, George; Berdan, Frances, Civilizația aztecă, Editura Științifică, București, 1964.

11.Graham Hancock, Amprenta zeilor, Editura Aldo Press, București, 2001

12.Gerald S.Hawkins, Beyond Stonehenge, Editura Arrow Books, Londra, 1977

13. Maria Reiche, Mystery of the desert, Nazca, Peru, 1989

14. Manuel Moros Pona, Istoria canibalismului, Editura Corint, București, 2009, p.103.

Surse internet:

http://www.lovendal.ro/wp52/aztecii-omorau-zeci-de-mii-de-oameni-in-ceremonii-sangeroase-pentru-cine-o-faceau-nu-cumva-pentru-ca-asa-le-cerea-zeii-extraterestri/,

În căutarea aztecilor, http://www.220.ro/documentare/In-Cautarea-Aztecilor/myCPh9vrPp/,accesat la data de 9 decembrie 2014,ora 21:28.