-să nu aibă reacție toxică și chimică asupra țesuturilor din cavitatea bucală [302692]

Licență

-să nu aibă reacție toxică și chimică asupra țesuturilor din cavitatea bucală [302692]

Byadmin ianuarie 1, 2024

MOTIVAȚIE

Motivația alegerii temei s-a născut din dorința aprofundării noțiunior învățate in timpul facultății. Protezele mobilizabile sunt folosite foarte frecvent în tratamentul stomatologic și sunt corpuri fizice realizate din diferite materiale (plastice, metalice, și sau ceramice) printr o [anonimizat], în vederea restaurării morfofuncționale a edentaților total sau parțial.

Rășinile acrilice domină in tehnologia protezelor mobilizabile. Materialele acrilice au o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], trebuie să se țină cont de proprietățile fizice și mecanice ale acestor polimeri pentru a beneficia de cele mai bune rezultate.

INTRODUCERE

In confecționarea protezelor dentare sau a [anonimizat], se împart în materiale de bază și materiale auxiliare.

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], deoarece acestea vin in contact intim (temporar sau permanent) cu țesuturile cavității bucale:

-să nu aibă reacție toxică și chimică asupra țesuturilor din cavitatea bucală;

-la acțiunea salivei și a componentelor substanțelor nutritive (alimentare), să aibă o reacție neutră;

-să fie tolerate biologic de țesuturile câmpului protetic și a cavității bucale;

-să nu producă miros neplăcut sau senzații gustative;

-să nu conțină agenți alergenici;

-materialele de bază trebuie să se supună actului de autocurățire și curățire igienică în condițiile mediului bucal.

PARTEA GENERALĂ

ISTORIC. [anonimizat]. Forma bazei protezei totale este diferită la maxilar față de mandibulă. [anonimizat], așa că baza este aceeași cu șeile protezei.

La confecționarea protezelor totale au fost folosite cele mai diverse materiale: [anonimizat], lemn, cauciuc, până la metale/ aliaje, mase ceramice și plastice; [anonimizat].

Japonezii, în jurul anilor 1500, [anonimizat].

[anonimizat], răspandirea lor este limitată de prețul ridicat chiar din acele timpuri. În paralel cu protezele de fildeș se perfecționează și confecționarea bazelor din metale nobile.

[anonimizat] s-au manifestat ulterior. În anii 1880 [anonimizat] s-a promovat și realizarea mixtă a acestora, cu baza din cauciuc și aur.

Nemulțumirea față de dezavantajele bazelor din cauciuc, a [anonimizat]luloidul sau bachelita, dar nici acestea nu s-au impus, din cauza proprietăților necorespunzatoare. Ca de exemplu celuloidul, trecea prin modificari evidente de culoare în cavitatea bucală, dar ce era și mai notabil, era că fluidele orale și flora microbiană absorbită, generau o halenă dezagreabilă.

În consecință, după primul razboi mondial, apare oțelul inoxidabil tip Wipla, care a fost utilizat imediat și ca material pentru bazele protezelor totale, beneficiind de o atenție deosebită. Aceste plăci din tabla de Wipla de 0,35 – 0,40 mm s-au dovedit a fi destul de rezistente, cu greutatea acceptabilă, fără intoleranță față de țesuturi, bune conducatoare termic și la un preț scăzut, în comparație cu aliajele nobile.

Însă ulterior s-au demonstrat și anumite dezavantaje a acestor baze din Wipla:

-adaptare greoaie;

-elasticitate crescută după lustruire;

-alterarea proprietăților mecanice (din cauza supraîncălzirii ) în cursul prelucrării sau lustruirii.

Altă alternativă, consemnată înca de Gysi, o reprezinta realizarea bazelor protezelor totale prin galvanoplastie cu nichel. În cadrul acestei tehnologii, modelul de gips trebuia uscat timp de 6-10 ore la o temperatură de 40° C și acoperit cu un lac pentru acoperirea tuturor porozităților și pentru a asigura rezistența suprafeței, în procesul de electrodepunere. Galvanoplastia se realiza intr-o baie de nichel la 70° C, timp de 50 de ore. Prin acest procedeu se obțineau baze foarte subțiri și rezistente, cu o adaptare foarte buna. Dar tehnica complicată și costisitoare a oprit răspândirea acestei metode. La ora actuală, potențialul alergenic al nichelului este foarte recunoscut, motiv pentru care realizarea de proteze totale cu baze din nichel se contraindică din start. În timpul dintre cele doua războaie mondiale, dezvoltarea metalurgiei se petrecea concomitent cu introducerea procedeelor de topire\ turnare prin metoda cerii pierdute.

Tehnologia de realizare a protezelor dentare s-a dezvoltat odata cu obtinerea unor piese de precizie, prin confecționarea de baze foarte bune din aliaje de aur, cobalt-crom și aluminiu.

În anul 1935 s-au descoperit rășinile acrilice termopolimerizabile care datorită proprietăților lor superioare, au inlocuit complet cauciucul, cu toate că, o serie de investigații clinice și de laborator au demonstrat din timp deficiențele mecanice și biologice ale acestor rășini. În aceste condiții, s-a incercat ca suprafața acrilică a bazelor să fie cât mai puțin extinsă, prin promovarea bazelor metalice din aliaje nobile, tip cobalt-crom și aluminiu.

În secolul XlX s-au confecționat primele proteze cu baze din aluminiu, dar rezultatele nu au fost foarte bune, pe de o parte din cauza tehnologiilor modeste de topire/ turnare, pe de altă parte, din cauza utilizării aluminiului nealiat, cu proprietăți mecanice precare și rezistența la coroziune nepotrivită. În urmatorul secol s-au îmbunătățit calitățile acestor baze protetice, prin promovarea tehnologiilor turnarii de precizie a aliajelor de aluminiu, fiind mai apoi din ce în ce mai utilizate. În România, primele proteze totale cu baze din aluminiu au fost realizate de Z. Cseh și Lucian Ieremia.

În anii `70 a avut loc patrunderea titanului in stomatologie, sub formă de implante, iar în anii `80, datorită calităților deosebite ale acestui material (biocompatibilitate, rezistență la coroziune, rezistență specifică ridicata, radiotranslucent, caracter inodor și insipid) s-a extins utilizarea lui și in protetica dentara chiar și la realizarea de baze pentru protezele totale. În România, în 1997, tehnologia de topire/ turnare a titanului dentar a fost introdusa de Dorin Bratu, Sorin Uram-Tuculescu și Emilian Pavel, la acea data, Timișoara numărându-se printre puținele centre de profil din Balcani.

În ultimele două decenii, a devenit de actualitate realizarea bazelor metalice prin galvanoplastie cu aur, datorită biocompatibilității bune și turnabilității excelente a acestui metal nobil. Aceste baze de aur au indicații importante la pacienții cu intoleranță la alte materiale.

La ora actuală, bazele protezelor totale se realizează în principal din mase plastice, armate sau nu și metale/ aliaje (cobalt-crom, titan).

CLASIFICARE

După structura chimică

Rășini vinilice

Rășini acrilice: -autopolimerizabile

-termopolimerizabile

Rășini diacrilice compozite: -cu inițiere chimică

-cu inițiere foto

Poliuretani

Rășini epiminice

Rășini policarbonate

Rășini poliamidice

După domeniile de utilizare

Rășini pentru confecționarea bazelor protezelor

Rășini din care se confecționează dinții artificiali

Rășini pentru repararea și/ sau reoptimizarea protezelor mobile și mobilizabile

Rășini pentru confecționarea protezelor provizorii

Rășini pentru confecționarea epitezelor

Rășini pentru placare

După condițiile în care se desfășoară reacția de polimerizare

Polimerizare liniară: -la cald

-la rece

-la rece și la cald

Polimerizare reticulată: -la cald și presiune

-în curenti de aer cald

-fotochimică: -în aer

-în aer, apoi în vid

-în aer, la cald și apoi în vid

După durata de funcționare a protezei

Rașini din care se confecționează proteze temporare:

-Epiminice

-Policarbonate

-Acrilice

-Diacrilice

-Siliconi autopolimerizabili și termopolimerizabili

Rășini din care se confecționează proteze de durată:

-Acrilice

-Diacrilice

-Poliamide

Materiale pentru baza protezelor

PMMA termopolimerizabil: -convențional

– high impact

PMMA autopolimerizabil injectabil

Materiale de căptușire permanent moi

Acrilați

Siliconi

Materiale pentru condiționarea țesuturilor moi afectate

Acrilați rezilienți

CAPITOLUL I

ELEMENTELE COMPONENTE PROTEZEI TOTALE

Proteza totala este compusa din:

-1- Baza protezei maxilare/mandibulare

-2- Șeile protezei maxilare/mandibulare

-3- Dinții artificiali

De-a lungul timpului, acestor componente de bază li s-au adăugat diferite dispozitive de îmbunătățire a stabilizării și menținerii.

I.1. Bazele protezelor

Baza protezei maxilare

Oferind sprijin dinților artificiali, reprezintă componenta de susținere a acestei piese protetice. Este formată din placă și din șei protetice. Cele două componente se continuă una cu alta, putând fi diferențiate numai din punct de vedere topografic și didactic. Bazele protezelor trebuie să îndeplinească anumite condiții:

A: Condiții funcționale și fiziologice:

-să ofere un suport rigid, nedeformabil dinților artificiali

-adaptare cât mai bună la relieful campului protetic

-extindere maximă la nivelul zonei de sprijin, cu respectarea jocului funcțional al formațiunior mobile periprotetice (buze, obraji, limbă, val palatin, frenuri, bride)

-rezistența la solicitările masticatorii, funcționale, precum și la cele parafuncționale, ținând seama de faptul că acestea din urmă dețin o pondere importantă la edentații total, rezistența la impactele ocazionale, prilejuite de scăparea protezei în timpul igienizării, de exemplu;

-aspect estetic rezonabil, cu posibilități de individualizare;

-susținerea buzelor și părților moi în vederea refacerii plenitudinii faciale, cu restaurarea aspectului estetic al pacientului;

-fonație corespunzatoare;

-absența nocivității locale și generale

B: Condiții tehnologice:

-realizare tehnică simplă, la standarde de calitate în acord cu cerințele specifice;

-posibilități de reparare și reoptimizare;

-stabilitate dimensională;

-fixare durabilă a dinților artificiali

C: Condiții igienice:

-să poată fi dezinfectate

-să permită o igienizare corectă

-să nu prezinte suprafețe poroase și fenomene de îmbătrânire

-să nu permită dezvoltarea la suprafață sau în profunzime a bacteriilor, sau a altor agenți patogeni

-să se caracterizeze printr-o bună umectabilitate

-să absoarbă o cantitate cât mai redusă de apa

D: Condiții reclamate de către pacienți:

-confort prin dimensiuni minime, greutate redusă, caracter inodor și insipid;

-aspect fizionomic

-eficiență masticatorie

E: Condiții economice:

-realizare tehnică facilă, in condițiile unor costuri reduse

-rezistență la depozitare

-durabilitate

1.2. Baza protezei mandibulare

Este formată doar din șaua protezei. După unii autori, versantul lingual al șeii este conșiderat placă protetică, numit și placă linguală.

Baza protezei are doua fete:

-O fata internă (mucozală) ce are raporturi cu mucoasa fixă, care acoperă zona de sprijin a câmpului protetic. Prezintă un relief în negativ, identic cu cel al mucoasei, obținut prin amprentare și nu se lustruiește;

-Alta externă, orientată către cavitatea bucală, care are contact cu limba. Această față trebuie să fie bine lustruită pentru a nu leza limba și pentru ca alimentele lipicioase să nu adere de ea. Este numită și placă palatinală pentru că este în contact intim cu bolta palatină, este cuprinsă între bazele crestelor alveolare și distal de-a lungul zonei „Ah” unde realizează închiderea distală a protezei, terminându-se pierdut, cu grosime redusă. Este considerată elementul de legătură între șei. Deși este inconfortabilă pentru pacient, prezintă o serie de avantaje:

Extinde sprijinul protezei de la nivelul crestelor, la nivelul bolții palatine;

Presiunile ocluzale sunt dispersate pe o suprafață mai mare și transmise șeilor;

Favorizează adeziunea cu rol în menținerea protezei totale;

Ajută stabilitatea mai ales la bolțile palatine adânci.

I.2. Șeile protezelor

2.1. Șeile protezei maxilare

Constituie suportul arcadei dentare artificiale, ce acoperă crestele alveolare pe versantele vestibulare și palatinale, unde la baza versantului palatinal, se continuă cu placa palatinală. Distal, pe fiecare parte, acoperă tuberozitățile maxilare în totalitate. Ea în mare parte reface și apofiza alveolară dispărută și imită și parodonțiul (gingia) de acoperire.

Șaua prezintă două fețe:

una mucozală, ce vine în contact cu mucoasa câmpului protetic și nelustruită;

alta externă, lustruită.

Și două versante:

vestibular;

oral (palatinal).

Versantul vestibular, în regiunea anterioară, este modelat din punct de vedere anatomic (bose, fose, juga alveolaris, etc.) pentru a se masca protezarea, iar în regiunea laterală este modelată neted, pentru a nu leza sau retenționa alimentele. Versantul vestibular al șeii este modelat ușor concav pentru a antrena fibrele orizontale ale orbicularului și buccinatorului în stabilitatea protezei. Gerber susține că modelarea ușor convexă ar antrena favorabil fibrele acestor mușchi.

Marginea liberă a șeilor prezintă raporturi cu zona de mucoasă situată în fundul de sac vestibular, unde se etanșeizează proteza, determinând succiunea totală a acesteia. Marginea liberă are o formă rotunjită, cu grosime de 1,5 – 2 mm, variază în funcție de forma și mărimea fundului de sac pe care îl urmărește, realizând extinderea funcțională a limitelor vestibulare ale protezei.

La nivelul frenului buzei superioare și bridelor laterale, marginea protezei ocolește aceste formațiuni permițând mișcarea lor liberă.

2.2. Șeile protezei mandibulare

Acoperă versantele vestibulare și linguale ale crestelor alveolare, distal, de fiecare parte, acoperă treimea anterioară a tuberculului piriform. Nu va depăși această treime pentru că inserția ligamentului pterigo-mandibular ar mobiliza proteza.

Șaua protezei prezintă o față internă (mucozală) în contact cu creasta alveolară și o față externă lustruită care prezintă două versante:

versantul vestibular, care este modelat plan sau ușor concav;

versantul lingual, care este modelat plan pentru a nu lua prea mult din spațiul vital al limbii. După Schreinemakers, acest versant ar trebui sa fie modelat concav, pentru a crea spațiu pentru limbă, care așezându-se peste proteză contribuie la etanșeizarea externă a protezei.

Marginea liberă a șeii, de formă rotunjită, cu grosime de 1,5 – 2 mm, ocolește frenul buzei inferioare, bridele laterale și frenul limbii, permițând mobilitatea acestor formațiuni și variază în funcție de mărimea și forma fundurilor de sac vestibular și respectiv lingual.

Marginea versantului lingual este mai subțire comparativ cu marginea vestibulară lucru impus de dimensiunile fundurilor de sac sublinguale și paralinguale.

I.3. Dinții artificiali

Reprezintă elementele funcționale principale și formează segmente din arcadă pe care o restaurează. Arcadele dentare artificiale împreună cu șeile protetice restaurează morfologia arcadei dentare.

Dinții artificiali refac morfologia coronară a arcadei dentare, cu un rol important în restaurarea funcțiilor aparatului dento-maxilar: masticație, fonație, fizionomie.

Aceștia sunt fabricați din rășini acrilice sau porțelan, care trebuie sa aibă anumite proprietăți importante:

– asemănarea lor cu dinții naturali atât din punct de vedere estetic (culoare, formă, mărime, relief morfologic corespunzător), cât și după eficacitatea masticatoare;

-cerințelor medico-tehnice:

-să aibă duritate la uzură;

-să nu fie abrazivi;

-să fie stabili în contactul cu mediul din cavitatea bucală;

-să fie tolerați de țesuturile cavității bucale;

-să formeze legături bune cu materialul bazei;

-să fie ușor de prelucrat;

-să-și păstreze culoarea în condițiile din mediul bucal;

-să aibă o structură densă, omogenă.

Dinții din rășini acrilice sunt fabricați prin introducerea rășinii acrilice în ștanțe metalice și polimerizare sub presiuni de 8— 10 de N/cm cubi, la o temperatură de 200—250°C. Acestia se comercializeaza în seturi sub formă de garnituri sau așezați în ceară plastică, pe plăcuțe separate pentru grupul de dinți frontali și pentru grupul de dinți laterali. Pe plăcuța fiecărei garnituri sunt notate: marca fabricii, culoarea dinților, dimensiunea lor și forma.

Dinții din porțelan sunt realizați industrial prin coacerea masei ceramice la temperaturi înalte (peste 1000°C). Ei sunt modelați în formă-presă metalică specială ce au imprimările formelor anatomice ale dinților naturali.

Pentru a uni dinții artificiali din porțelan de materialul bazei protezei, pe suprafața cervicală de contact a dintelui cu baza, se realizează elemente de retenție reprezentate de crampoane metalice cilindrice, butonate, sau cavități retentive.

Aceste elemente retentive lipsesc la dinții confecționați din rășini acrilice, deoarece ei se unesc cu baza protezei mobilizabile prin legaturi chimice.

Important de menționat este că în prezent, unele firme de prestigiu comercializează dinți din porțelan la care zona cervicală este realizată din acrilate speciale, ce permit realizarea unei solidarizări chimice cu baza protezei.

CAPITOLUL II

MATERIALE PENTRU CONFECȚIONAREA PROTEZELOR MOBILIZABILE

Metilmetacrilatul, sau cum este denumit în practică monomer, se comercializează în flacoane de sticlă întunecată, închise ermetic. Polimerul are aceeași formulă chimică cu monomerul, însă acesta nu este în stare lichidă, ci sub formă de pulbere. Praful este comercializat în flacoane de sticlă sau sacoșe de polietilenă închise ermetic.

Prin amestecarea polimerului cu monomerul în proporțiile specificate de producător, se alcătuiește o masă gomoasă, care prin polimerizare, se solidifică.

Acrilatele folosite în realizarea protezelor mobilizabile sunt cunoscute în literatura de specialitate, sub denumirea de acrilate pentru baza protezelor, pentru că ele sunt folosite numai în acest scop.

Acestea au nuanțe coloristice multiple: roz, roz-transparent, roz-roșu, incolor-transparent etc., ceea ce conferă posibilitatea de a da pieselor protetice, culoarea corespunzatoare culorii mucoasei cavității bucale. Din acest motiv, firmele producătoare de acrilat oferă și cheia de culori, pentru determinarea culorii fibromucoasei câmpului protetic.

In functie de destinație, acrilatele sunt împărțite în 4 grupe:

1) acrilate pentru realizarea bazei protezelor dentare;

2) acrilate elastice pentru căptușirea bazei;

3) acrilate pentru rebazarea și reparația protezelor acrilice;

4) acrilate pentru confecționarea aparatelor ortodontice, ortopedice și a protezelor maxilofaciale.

Acrilatele sunt divizate în 3 grupe și în functie de starea lor fizico-chimică:

1) acrilate plastice;

2) acrilate fluide;

3) acrilate elastice.

II.1. Acrilatele plastice.

Aceste acrilate sunt un sortiment vast și sunt comercializate sub formă de pulbere și lichid cu diverse culori fiind sunt cunoscute sub diferite denumiri.

acrilate termopolimerizabile: Etacril, Acrei, Ftorax, Acronil, Bacril, Romacryl (România), Superacril (Cehoslovacia), TrayAcryl etc.

Aceste acrilate sunt în special destinate pentru realizarea bazelor protezelor mobilizabile.

acrilate autopolimerizabile: Redont, Protacril (Rusia), SR-Ivoplast (Germania), Duracril (Cehoslovacia) etc.;

Acestea sunt utilizate pentru reparația protezelor mobilizabile, confecționarea aparatelor ortodontice și lingurilor individuale, dar tot în acest scop pot fi utilizate și acrilatele termopolimerizabile.

II.2. Acrilatele fluide.

Acestea sunt folosite la confecționarea protezelor mobilizabile, fiind introduse în tipar prin injectare. Aceste acrilate sunt tot sub formă de pulbere și lichid, dar care amestecate formează o pastă fluidă.

Din aceste acrilate amintim: Valplast, SR-Ivocap PS (Germania); Epoxolon (SUA) etc. Acrilatele plastice și fluide după regimul de polimerizare devin rigide.

II.3. Acrilatele elastice.

Aceste materiale devin elastice după polimerizare și sunt folosite la confecționarea protezelor dentare cu 2 straturi: suprafața superioară este din acrilat obișnuit, iar cea mucozală din material elastic. Suprafața elastică a protezei are și rolul de amortizare a șocurilor masticatorii și repartizare a presiunilor masticatorii pe suprafața câmpului protetic. Polimerizarea acrilatelor elastice este termo și auto.

Din această grupă amintim: Eladent-100, Ortosil-M (Rusia); Hidrocryl, Simpa (Germania), Elxilase (SUA) etc.

Unele materiale ca: Elastoplast, Boxil (Rusia); SR-Ivocap Elastomer (Germania) sunt utilizate pentru confecționarea protezelor maxilofaciale, cât și a șinelor protectoare pentru boxeri, hocheiști etc.

II.4. Alte materiale pentru proteze

În confecționarea bazelor protezelor au fost utilizate mai multe polimetacrilate de metil, modificate: rășinile pentru turnare, poliacrilatele hidrofile, rășinile cu rezistență mare la impact, acrilatele rapide termopolimerizabile și materialele autopolimerizabile.

Materiale sub formă de gel

Acrilații de vinil sunt materiale plastice pentru baza protezelor ce vin livrate sub formă de gel. În mare parte, acest material are aceleași componente (pulbere- lichid), dar nu mai este necesară amestecarea celor două componente, deoarece procesul a fost realizat anterior. Timpul de păstrare al materialului depinde de temperatura la care este depozitat. Daca acesta este depozitat in frigider, garanția materialului este până la aproximativ 2 ani.

Rășinile pentru turnare (Rășini fluide)

Rășinile pentru turnare si materialele autopolimerizabile au o compoziție chimică asemănătoare. Diferența principala constă în dimenisunea granulelor din pulbere. Rășinile pentru turnare, au particulele din pulbere mult mai mici, iar după amestecarea cu monomerul, consistența devine foarte fluidă. Amestecul este turnat rapid într-un tipar de ipsos și este lăsat să polimerizeze.

Materiale cu rezistentă mare la impact

Cu timpul, în confecționarea bazelor protezelor, s-au introdus și materiale cu o rezistență la impact mai mare decât a polimetacrilaților de metil. Acest polimer este armat cu cauciuc butadien-stirenic. Componența acestuia este sub formă de sistem pulbere-lichid.

Rășini termopolimerizabile cu priză rapidă

Interesul medicilor stomatologi si al tehnicienilor dentari este de a găsi modalități de realizare a lucrărilor, cât mai rapide și mai calitative. Pe baza acestui scop, s-au conceput materiale termopolimerizabile cu priză rapidă, în baie de apă. Inițiatorul este reprezentat de substanțe activate chimic si termic, pentru a facilita polimerizarea rapidă, fără porozități. Apoi are loc fierberea timp de 20 min, iar după răcire, proteza este dezambalată și lustruită.

Rășini fotopolimerizabile pentru baza protezelor

Această rășină constă într-un amestec de dimetacrilat-uretan, cu copolimer acrilic, filerii de silice microfină și un sistem de fotoinițiere. Se livrează în folii premixate, cu o consistență asemănătoare lutului. Se poate folosi și ca placă de bază, fiind polimerizată într-o lampă foto, iar ca expunerea la sursa de lumină să fie uniformă, proteza este rotită. Acest material este utilizat în prezent pentru cele mai multe proteze.

Specificația ANSi/ADA Nr. 12 pentru rășinile bazelor protezelor

În această specificație sunt indicate cerințele generale ale componentelor acrilatului, dar și cerințe specifice. Acrilatul folosit în realizarea bazelor protezelor, poate fi termo sau autopolimerizabil. Lichidul(monomerul) nu trebuie să conțină corpuri sau materiale externe, ci să fie limpede. Pulberea nu trebuie să conțină impurități.

Specificația stabilește că:

– Dacă toate etapele au fost urmate corespunzător, iar instrucțiunile producătorului au fost respectate, trebuie să se obțină o proteză satisfăcătoare.

– Baza protezelor nu trebuie să prezinte defecte sau să fie poroasă.

– Proteza trebuie să prezinte luciu în etapa de lustruire.

– Proteza nu trebuie să fie toxică în cazul pacientului sănătos.

– Culoarea trebuie să fie respectată.

– Materialul trebuie să fie translucid.

– Proteza nu trebuie să prezinte bule de aer.

Cerințele specifice sunt:

1. După ce se ajunge la o consistență adecvată, (în care materialul se poate desprinde de pe pereții recipientului de mixare) timp de 5 minute, materialul trebuie să poată fi introdus cel puțin 0,5 mm într-un orificiu cu diametrul de 0,75 mm, când este apăsat de o greutate de 5000 g, pe o placă de 5 mm grosime și suprafața de 50 mm pătrați.

2. Absorbția apei nu trebuie să depășească 0,8 mg/cm pătrați.

3. Solubilitatea nu trebuie să fie mai mare de 0,04 mg/cm pătrați.

4. Plasticul trebuie să prezinte doar o ușoară modificare a culorii când este expus, timp de 24 de ore în acțiunea unei lămpi cu ultraviolete.

5. Deflecția transversală trebuie să fie în limite normale.

CAPITOLUL III

FORMA FIZICĂ ȘI COMPOZIȚIA ACRILATELOR

Formele de prezentare ale acrilatului

Acrilați în forme finite

Dinți artificiali

Fațete acrilice

Coroane acrilice

Proteze standard

Acrilați în forme prefinite – termoplastici

Plăci transparente sau roz

Cape

Acrilați polimerizabili in laborator sau în cabinetul stomatologic

Lichid: monomerul

Pulbere: polimerul

Materialele plastice pentru proteze sunt livrate ca sisteme pulbere-lichid sau ca gel.

Monomerul (lichidul) este metacrilatul de metil:un lichid transparent, volatil, cu miros puternic, inflamabil, insolubil în apa, solubil în solvenți organici el insuși solvent pentru grăsimi.

Metacrilatul de metil nu este stabil chimic, avand tendința de polimerizare spontană sub acțiunea căldurii și luminii, motiv pentru care este păstrat în recipiente închise la culoare și departe de sursele de căldură.

Pulberea sau polimetilmeta-acrilatul (PMMA) este solid la temperatura camerei dar devine plastic la peste 125 grade Celsius. Din punct de vedere chimic, pulberea este foarte stabilă, iar absorbția de apă este redusă.

Proprietățile mecanice sunt bune, cu exceptia rezistentei la abrazie care este redusa.

Proprietățile optice sunt remarcabile: indicele de refracție este apropiat de cel al dentinei și smalțului iar transparența este excelentă. Posibilitățile de colorare sunt practic nelimitate. Din nefericire, aceste avantaje sunt umbrite de îngălbenirea în timp a acrilatului. În cazul acrilatelor pentru baza protezelor, se adaugă fire minuscule colorate, care simulează capilarele din mucoasă.

Materialele plastice vin livrate sub forma a doua componente:

Pulberea

Pentru a realiza un polimer mai rezistent la fracturarea prin impact, polimetacrilatul de metil, poate fi modificat cu mici cantități de metacrilați de etil, butil sau alti metacrilați de acril.

Pulberea conține și peroxid de benzoil sau dizobutil-azonitril, care inițiază polimerizarea monomerului lichid după ce a fost adăugat peste pulbere.

Pentru plastifiere, poate fi încorporat în pulbere sau monomer, ftalatul de dibutil. În același scop, pot fi adăugate particule anorganice, de tipul fibrelor și granulelor de sticlă sau silicat de zirconiu.

Prin adăugare de fibre de sticlă și particule de alumină (safir), crește rigiditatea și reduce coeficientul de dilatare termică.

Pentru armarea polimerilor acrilici au fost utilizate si fire țesute din polietilena și texturi poliamidice. Pigmenții utilizați la obținerea diferitelor nuanțe similare țesuturilor sunt compuși de tipul sulfurii de mercur, sulfurii de cadmiu, selenitului de cadmiu, oxidului feric sau negrului de fum, utilizarea sărurilor de cadmiu fiind discutabilă datorită toxicității lor demonstrate.

Ca opacifianți se mai utilizează oxizii de zinc și de titan, cel mai eficient fiind dioxidul de titan. Mai sunt utilizate și fibrele sintetice din nylon sau acrilat, care sunt adăugate materialului pentru a simula mici vase de sange din mucoasa orală.

Lichidul

Monomerul(lichidul) este în cele mai multe dintre cazuri, metacrilatul de metil, care poate fi modificat prin adăugarea și altor monomeri.

Acești monomeri sunt polimerizabili la căldură, lumină, sau la contactul cu oxigenul; de aceea, sunt adăugați inhibatori ca hidrochinona, pentru a preveni polimerizarea prematură.

Materialele plastice accelerate chimic sunt cunoscute ca rășini autopolimerizabile. Acceleratorii chimici folosiți în inițierea polimerizarii la temperatura camerei, sunt incluși în lichid. Aceștia sunt amine terțiare, acizi sulfonici sau săruri mai stabile ale acizilor sulfonici. Cele mai utilizate amine sunt N, N-dimetil-para-toluidina si N, N-dihidroxietil-para-toluidina.

Plastifianții sunt adaugați pentru a produce polimeri mai moi și mai elastici, însă aceștia filtrează in fluidele orale, determinând durificarea bazei protezei. Însă un polimer poate fi plastifiat și prin adăugarea unor esteri de tipul metacrilatului de butil sau de octil, la metacrilatul de metil. Esterii polimerizeaza și conduc la formarea unui plastic mai flexibil, care nu filtrează în fluidele orale, iar materialul rămâne flexibil.

CAPITOLUL IV

PROPRIETĂȚILE MATERIALELOR PLASTICE DENTARE

Cerințe generale:

1 . Rezistență și durabilitate.

2. Proprietăți termice satisfăcătoare.

3. Precizie la prelucrare.

4. Stabilitate dimensională.

5. Stabilitate chimică bună.

6. lnsolubilitate în fluidele orale și sorbție scăzută a acestora.

7. lnodore, insipide.

8. Biocompatibile.

9. Aspect natural.

10. Stabilitate coloristică.

11. Adezive la materiale plastice, metale și portelan.

12. Confecționare și reparare facilă.

13. Preț moderat.

Pe piață sunt prezente numeroase materiale care satisfac aceste cerinte. Astăzi, majoritatea a protezelor sunt realizate din polimetacrilat de metil termopolimerizabil. Fracturile protezelor sunt frecvente, prin utilizarea neatentă sau necorespunzătoare de către pacienți.

IV.1. Caracteristici de rezistență

Rășinile acrilice sunt materialele utilizate cel mai frecvent pentru realizarea bazelor protezelor. Acestea au o rezistență scăzută, sunt moi dar flexibile, casante la impact și destul de rezistențe la fatigabilitate.

– Rezistențele la tracțiune și compresiunea: De obicei, fracturările protezelor sunt determinate de anumite defecte de confecționare, sau căderi accidentale. Dar pot fi cauzate și de solicitările constante la încovoiere, dupa un timp de utilizare îndelungat.

– Elongatia: Indicatorul tenacității plasticului este oferit de elongație împreuna cu rezistența la rupere. Materialele cu elongație redusă sunt casante. Ca exemple de materiale tenace se pot numi: policlorura de vinii și polietilena, în timp ce polimetacrilatul de metil este foarte casant.

– Modulul de elasticitate: O proteză realizată din acrilat de polivinil se va deforma elastic mai mult sub influența în timpul forțelor masticatorii decât una realizată din polimetacrilat de metil.

– Limita de proporționalitate: Materialele plastice pot fi deformate permanent la solicitări reduse, deci limita de proporționalitate depinde de rata de aplicare a solicitării. Cu toate că, un plastic cu o limită de proporționalitate redusă începe să se deformeze permanent la sarcini mici. Dacă limita de proporționalitate este mare, este nevoie de o încărcătura importantă înainte de a se realiza o deformație permanentă.

În concluzie, materialul trebuie să dețină o limită de proporționalitate desul de mare, cât să nu apară deformări definitive în urma solicitărilor din timpul masticației.

-Rezistența la impact: Acrilații de polivinil sunt aproape de două ori mai rezistenți la impact față de polimetacrilatul de metil, ceea ce înseamnă că absorbția energiei de impact este mai mare în primul caz, acest material fiind mai rezistent la fractură. Prin adăugarea de plastifianți, această rezistență la impact poate crește, dar este redusă duritatea, limita de proporționalitate, modulul de elasticitate și rezistența la compresiune.

Plasticul pentru baza protezelor trebuie să dețină o rezistență la impact suficient de mare încât să nu se fractureze în cursul căderilor accidentale, dar nu trebuie să fie nici în detrimentul altor proprietăți.

După un studiu recent al mai multor materiale, acrilatul ranforsat cu cauciuc a fost găsit cu rezistența la impact mult mai mare decât oricare alt material.

– Rezistența transversală și deflecția: Determinarea rezistenței transversale este cel mai apropiat de solicitările aplicate în cavitatea bucală. Testul rezistenței transversale este determinat prin aplicarea unei solicitări din ce in ce mai mare, până la fracturare, asupra unei plăcuțe susținută de margini metalice. Această rezistență este o combinație între rezistența la tracțiune și cea la compresiune, împreună cu noțiuni de limită de proporționalitate și modulul de elasticitate.

– Rezistența la oboseală: Rezistența la oboseală o reprezintă numărul de cicluri înainte de a se fractura. Protezele suferă un numar de solicitări ciclice mai mici în timpul masticației față de momentele forțelor de impact, de aceea o importanță deosebită o prezintă caracteristicile de fatigabilitate.

– Tenacitatea la fractură: Protezele pot prezenta fisuri la nivelul defectelor de suprafață sau în șanțurile frenurilor, din cauza solicitărilor. O metodă de testare a tenacității materialului este aceea de încovoiere a probei cu o canelură și înregistrarea forței necesare propagării fisurii. Testele de tenacitate al rășinilor termopolimerizabile cu priză rapidă au un rezultat mult mai bun cel al rășinilor fluide. Tenacitatea la fractură a acrilatelor este mult mai mare când proba este saturată cu apă.

– Fluajul la compresiune: Supuse la o sarină, rășinile pentru baza protezei, se vor deforma (vor flua) în timp. Materialele termopolimerizabile au rata de fluaj la compresiune cea mai mică. Cele mai mari valori ale fluajului la compresiune îl prezintă acrilatele fluide.

– Revenirea după indentare: După indentare, revenirea materialelor plastice în apă este de regulă mai mică decât atunci când sunt uscate. Rezultatele demonstrează vâscoelasticitatea polimerilor pentru bazele protezelor. Pentru determinarea proprietăților vâscoelastice poate fi utilizat și un pendul de torsiune.

– Duritatea: Duritatea redusă a materialelor acrilice pentru proteze indică faptul că aceste materiale pot fi ușor zgâriate sau abrazate. Polimetacrilatul de metil cross-linkat este mai dur decât polimetacrilatul de metil normal. Încorporând fileri în plastice se poate modifica rezistența la abraziune și duritatea rămânând aceeași.

– Rezistența la abraziune: Toate materialele pentru proteze au caracteristici de uzură similare. Cea mai bună rezistență la abraziune o are acrilatul de vinil, iar acrilatul fluid are cea mai redusă rezistență.

IV.2. Caracteristici termice

Dacă este utilizat un alt accelerator în afara căldurii, materialul este subiectul unei reacții exoterme, cea de polimerizare. Caracteristicile termice ale materialelor plastice sunt importante, deoarece în cavitatea bucală, vin în contact cu alimente si lichide calde sau reci.

Conductibilitatea termica

Printr-o conductibilitate termică redusă, bazele protezelor funcționează ca un izolator între țesuturile orale și alimentele calde sau reci introduse în cavitatea bucală, deci pacientul nu va simți adevărata temperatură a alimentelor. Față de aliajele de aur, cobalt sau de dentina umană, valorile materialelor plastice sunt reduse.

Căldura specifică

Căldura specifică este o proprietate termică corelată cu conductibilitatea termică. Căldura specifică pentru polimetacrilat de metil și pentru acrilatul de polivinil este asemănătoare, conductibilitatea termică nefiind foarte diferită.

Coeficientul de dilatare termică

Materialele plastice pentru proteze au un coeficient de dilatare termică destul de ridicat. Prin adăugarea de fileri de tipul sticlei se reduce coeficientul de dilatare termică. Deși proteza este adaptată corect pe model, prin procesul de dilatare termică, aceasta poate fi neconformă in momentul probei în cavitatea bucală. De aceea, importanța coeficientului de dilatare termică este indicat de diferențele de temperatură dintre temperatura de prelucrare și cea a cavitatății bucale.

Temperatura de distorsiune termică

Aceasta temperatură are de regulă valori destul de ridicate, ceea ce îi oferă o importanță relativ redusă, excepție făcând procedurile de reparare a protezelor. Temperatura de distorsiune termică pentru acrilatul de polivinil este de 54°- 77°C, iar pentru polimetacrilatul de metil 71°-91°C. Prin prisma acestor considerente, se recomandă folosirea materialelor chimio sau fotopolimerizabile pentru repararea protezelor, pentru că sunt impuse valori scăzute ale temperaturii.

Polimerii, prin încălzire trec de la o stare casantă, la una elastică. Temperatura acestei tranziții este numită “tranziție a sticlei” (glass-tranziție, glass transition).

IV.3. Alte proprietăți ale materialelor plastice pentru proteze

Contracția de polimerizare

Acrilatele pentru proteze fotopolimerizabile prezintă o contracție de polimerizare de 3%. Ideal ar fi ca materialul plastic să nu prezinte contracție de polimerizare, dar chiar dacă prezintă, prin răcirea de la temperatura tiparului la cea a camerei, apare o modificare dimensională.

Stabilitatea și precizia dimensională

În timpul prelucrării protezei dar și în perioada de utilizare a acesteia, stabilitatea dimensională este importantă pentru adaptarea în cavitatea bucală a pacientului. Dacă prelucrarea este realizată corespunzător, adaptarea si stabilitatea protezei va fi satisfăcătoare. Însă, în cursul finisării, baza protezei se poate încălzi excesiv și distorsiona ușor.

Două studii recente au demonstrat că acrilatul prelucrat prin tehnicile noi de injectare în tipar este mult mai exact decât materialele standard comprimabile.

Absorbția apei și solubilitatea

Dimensiunile protezelor acrilice pot fi modificate de absorbția apei. Această modificare dimensională este reversibilă, materialele plastice imersate în apă și apoi uscate, putând suferi dilatări și contracții multiple. Totuși, aceste modificări trebuie evitate deoarece pot conduce la deformări ireversibile. De asemenea, viteza cu care este absorbită apa,depinde și de temperatură.

Rezistența la acțiunea acizilor, bazelor și solvenților organici

Această rezistență este remarcabilă. Materialele plastice pentru proteze sunt foarte rezistente la solvenții organici. Alcoolul determină fisuri în cazul anumitor produse. Etanolul funcționează și ca plastifiant și poate reduce temperatura de tranziție a sticlei. Din acest considerent, nu se folosesc produse ce conțin alcool pentru igienizarea sau întreținerea protezelor.

Facilitarea prelucrării: În general, toate materialele au caracteristici de prelucrare satisfăcătoare cu un echipament și facilități potrivite.

IV. 4. Proprietăți de adeziune

Adeziunea plasticelor pentru proteze la porțelanul sau metalele netratate este, în general, redusă. De aceea, dinții de porțelan sau protezele realizate din metal și materiale plastice trebuie să fie concepute astfel încât porțelanul sau metalul să fie menținute prin retenție mecanică.

Pentru că între baza de plastic și porțelan nu este adeziune, există o zonă unde pătrund microorganismele din fluidele orale, iar curățarea și întreținerea protezei va fi dificilă. Prin folosirea unor dinți de plastic, această problemă este evitată, formându-se o legătură directă.

IV. 5. Fizionomia

Fizionomia materialelor plastice pentru baza protezelor include calități de colorare, stabilități cromatice, gust și miros. Capacitatea colorării plasticelor și compatibilitatea cu fibrele sintetice colorate este bună. Sunt utilizate sisteme de determinare a culorii pentru compararea culorii rășinii cu cea a țesuturilor gingivale. Există pe piață puține produse comerciale care să se adapteze culorii țesuturilor pe care sunt plasate. Stabilitatea coloristică a materialelor pentru bazele protezelor trebuie să nu prezinte decât modificări ușoare ale culorii față de proba martor, după ce aceasta a fost expusă 24 de ore asupra acțiunii ultravioletelor. Produsele nu au gust sau miros când sunt prelucrate corespunzător.

IV.6. Compatibilitatea tisulară

Sensibilitatea alergică si compatibilitatea cu țesuturile este un subiect de luat în seamă. Polimetacrilatul de metil ori acrilatele polivinilice polimerizate în totalitate, nu pot creea reacții alergice, însă monomerul (metacrilat de metil) sau alte ingrediente ale acestuia, fiind ele și în cantități infime, pot genera reacții alergice de contact la nivelul pielii sau țesuturilor bucale.

Produsele activate chimic nu produc reacții alergice la fel de frecvent cum o fac materialele termopolimerizabile. Alergenul este considerat a fi monomerul, dar respectarea recomandărilor producătorului pot ține cantitatea acestui compus, la valori minime.

O soluție favorabilă pentru pacienții cu reacții alergice este prelucrarea protezei un timp mai lung (24 de ore). Prin procesarea polimetacrilatului de metil termopolimerizabil timp de 7 ore în baie de apa la 70°C, urmată apoi de fierbere timp de o ora, nivelul monomerului rezidual poate fi puternic redus. Alternativa pacienților cu asemenea sensibilitate este folosirea materialelor fotopolimerizabile în confecționarea protezelor acestora, deoarece monomerul nu este prezent în piesa finală.

Un studiu arată că dintr-un total de 53 de pacienți, suferind de “burning mouth syndrome” (o dermatită de contact la nivelul cavității bucale cauzate de reacții alergice), 15 au prezentat teste cutanate pozitive la una sau mai multe din următoarele substanțe: N, N-dimetil-para-toluidină, hidrochinonă, formaldehidă, metacrilat de metil și p-fenilen-diamină, și la mai mulți compuși metalici. Dar nu numai aceste substanțe pot prezenta toxicitate, ci și pigmenții.

Plastifianții sunt utilizați în proteze în concentrații destul de mari. Din păcate, unii compuși, în special ftalații, sunt cunoscuți ca toxine, iar protezele ce conțin aceste substanțe trebuie evaluate din punct de vedere al biocompatibilității.

Un lucru comun este dezvoltarea ciupercii Candida albicans pe suprafețele protezelor. Eficiența gluconatului de clorhexidină în eliminarea acestei ciuperci a fost demonstrat de un studiu în vitro, prin legarea clorhexidineide suprafețele acrilice pentru cel puțin două săptămâni. Rezultate similare a prezentat și acrilatul tratat cu Nystatin, urmat de uscare. Majoritatea microorganismelor precum Streptococcus oralils, Bacteroides gingivalis, B. intermedius și S. sanguis, aderă în special asupra suprafețelor rugoase asupra celor bine lustruite.

IV.7. Durata de viață

Perioada de garanție a materialelor plastice pentru baza protezelor este variată. Durata de viață a materialelor fotopolimerizabile, nu a fost raportată. Materialele acrilice ca sisteme pulbere-lichid au un termen de garanție mare deoarece pulberea are o stabilitate aproape indefinită. Acrilatul de vinil, ambalat ca gel, în care monomerul este în contact cu polimerul, trebuie păstrate la frigider (la aproximativ 2°C) și au un termen de garanție de 1-2 ani.

CAPITOLUL V

MANIPULAREA Șl PROCESAREA

V.1. Materiale plastice acrilice termopolimerizabile

Manipularea

se dozează riguros pulberea și lichidul.

se folosește un godeu de sticlă, ceramică sau plastic și o spatulă din sticlă sau oțel inoxidabil.

în tot acest timp, se menține recipientul acoperit deoarece monomerul este toxic.

nu se malaxează, amestecul devine omogen prin difuzarea monomerului în pulberea de polimer.

stadiul de pastă se obține când amestecul nu se mai lipește de pereții recipientului și se poate desprinde într-o masă compactă.

după racirea tiparului și izolarea lui, se introduce pasta fără a o atinge cu mâna.

se introduce o folie de etenă între pastă și contrachiuvetă.

se preseaza lent, se elimină excesul

polimerizarea se realizează sub acțiunea căldurii umede, putând să se facă rapid (la 65°C 60 min, apoi la 100°C 60 min.) sau lent (se introduce chiuveta în apă rece apoi se ridică temperatura la 65°C în decurs de o oră și se menține această temperatură timp de 8 sau chiar 48 de ore)

răcirea se face lent (o noapte)

dezambalarea, prelucrarea și lustruirea se fac cu maximum de atenție

proteza finită se menține cel putin 24 de ore în apă.

Produse comerciale: Superacryl (Spofa Dental), Superpont (Spofa Dental)

Dozarea

Cerința principală legată de dozare, este umezirea completă a pulberii polimerice. Pulberea și lichidul sunt amestecate cu o spatulă de oțel inoxidabil și sunt ținute acoperite etanș în stadiile incipiente ale reacției pentru a evita evaporarea monomerului. Trebuie evitată aspirarea vaporilor de monomer, pentru că monomerul poate afecta respirația, funcția cardiacă și presiunea sangvină.

Amestecul de polimer și monomer trece prin mai multe stări: nisipos, lipicios, filamentos, chitos, cu aspect de cocă, elastic și apoi rigid

Îndesarea în tipar a amestecului, se face în faza în care acesta este sub formă de cocă. Dacă în amestec este utilizat prea mult monomer, contracția de polimerizare va fi prea accentuată, ori va fi necesar un timp mai mare pentru a ajunge la starea de cocă și va exista tendința de realizare a porozității. Dacă polimerul se amestecă cu prea puțin monomer, acesta va fi umezit insuficient și coca va fi greu de manipulat.

Îndesarea

Amestecul pulbere-lichid trebuie îndesat în stadiul de cocă din mai multe motive. Îndesarea precoce poate să conducă la apariția porozității în piesa finală. Dacă acrilatul este îndesat în stadiile de nisipos sau filamentos, va exista prea mult monomer în amestec și materialul va avea o vâscozitate prea scăzută pentru a fi îndesat corespunzător în tipar și va curge în exteriorul ramei chiuvetei.

Dacă îndesarea se realizează în fazele chitoase sau rigide ale acrilatului, acesta va fi prea vâscos pentru a intra corespunzător în tipar și nu se vor obține contacte metal-metal ale celor două jumătăți ale ramei.

Îndesarea tardivă va conduce la pierderea detaliilor protezei, deplasarea sau fracturarea dinților și la creșterea dimensiunii verticale de ocluzie.

În ziua de azi există pe piață materiale plastice cu un timp de lucru crescut, rămânând în stadiul de cocă aproximativ o oră, ceea ce permite îndesarea acrilatului a mai multor proteze, în același timp.

Materialul nu trebuie manipulat exagerat în mâinile goale, deoarece se poate transmite praful în material, rezultând o proteză inestetică. Dar de asemenea si monomerul poate intra în piele.

Materialul acrilic în stare de cocă este îndesat puțin în exces în tipar, cu ajutorul preselor, iar excesul este apoi îndepărtat cu o folie de celofan sau polietilenă, care a fost utilizată anterior ca separator pentru jumătatea superioară a ramei și va permite separarea cu ușurință a celor două jumătăți ale chiuvetei. Închiderea presei se realizează lent, pentru ca excesul de material să iasă printre cele două jumătăți. Rama se deschide și se îndepărtează excesul, iar înaintea închiderii finale, se îndepărtează folia de celofan. După ce s-au cuplat corect cele două jumătăți ale chiuvetei, ansamblul este plasat sub presă și proteza este procesată.

Procesarea

În urma mai multor studii, temperatura ideală de polimerizare pentru cele mai multe produse termopolimerizabile a fost găsită a fi între 71° și 77°C, deși unele materiale suportă și temperaturi mai mari.

O modalitate ce funcționează este aceea de a activa acrilatul în baie de apă, la temperatură constantă timp de 8 ore sau mai mult. Altă metodă ce permite scurtarea timpului, este de a încălzi rama la 74°C, timp de o oră și jumătate și apoi de a crește temperatura la cea de fierbere, pentru încă o oră. Probleme ce survin în urma încălzirii rapide a acrilatului, la valori de peste 74°C sunt: producerea de tensiuni interne, deformarea protezei după dezambalare și apariția fisurilor în jurul coletului dinților artificiali.

Efectuarea mai multor studii au arătat că pot fi obținute rezultate satisfăcătoare, asemănătoare cu metoda băii de apă, dacă temperatura este controlată corespunzător și presiunea este potrivită.

Dezambalarea și finisarea

După polimerizare, chiuveta este scoasă din baia de apă și lăsată să se răcească la temperatura camerei. Dacă aceasta este dezambalată cât timp materialul este cald, se pot produce deformări.

După ce s-a răcit, proteza este scoasă și este îndepărtat gipsul. Rămășițele de gips de pe plasticul protezei, pot fi îndepărtate cu jet de aer. După dezambalare, proteza este prelucrată mecanic cu freze, finisată și lustruită. Pentru a evita încălzirea acrilatului, care poate determina deformări sau schimbări de culoare, se recomandă lustruirea umedă și utilizarea unei paste din piatră ponce și apă. După lustruire, proteza este depozitată în apă.

V. 2. Materiale acrilice autopolimerizabile pentru proteze

Materialele plastice accelerate chimic (autopolimerizabile) se prezintă de obicei în sistem bicomponent (pulbere și lichid) și sunt similare materialelor termopolimerizabile. Din cauza monomerului rezidual și a căldurii generate in cursul reacției de polimerizare, acest material poate fi nociv pentru pulpa dentară.

Există numeroase produse pe bază de rășini acrilice autopolimerizabile. Unul dintre acestea este și Dentalon Plus (Kulzer). Pulberea este un polimetacrilat, iar lichidul un monoester difuncțional al acidului metacrilic. Produsul se livrează in trei nuanțe cromatice și poate fi folosit atât în tehnicile directe cât și în cele indirecte. Proporția de amestecare este de două părți pulbere la o parte lichid. Are o faza plastică de 2-7 minute, întârindu-se la aproximativ 9,30 minute, la temperatura camerei. Alte produse sunt: Dura Lay (Dental Mfg.), care se livrează în sistem bicomponent (pulbere/lichid), în patru culori.

Amestecul celor două componente (1g pulbere cu 0,5 ml lichid) trece prin patru faze: lichidă (35-40 sec.), vâscoasa (3 sec.), pastă (1 min. și 30 sec.) și elastică (care se menține astfel la fotopolimerizare). În cursul acestei ultime faze, restaurarea protetică se poate dezinsera de pe câmpul protetic și se poate verifica calitatea integrității marginale. De asemenea, se pot îndepărta excesele de material.

Avantajul acestui produs este acela că se poate asocia cu un compozit fotopolimerizabil, ceea ce permite confecționarea unor restaurari protetice provizorii mai estetice.

Rășinile autopolimerizabile se utilizează în cabinet sau laborator pentru confecționarea sau repararea imediată a unor proteze, datorita manipulării lor ușoare. Ele sunt insa inferioare celor termopolimerizabile ca duritate, rigiditate și rezistență la fractură , din cauza cantității mult mai mari de monomer rezidual restant.

Produse comerciale: Dura Lay (Dental Mfg.), Trim II (Bosworth), Duracryl (Spofa Dental)

Principala diferență dintre materialele acrilice termopolimerizabile și cele autopolimerizabile este definită de faptul că reacția de polimerizare este inițiată chimic, sub acțiunea N,N-dihidroxietil-para-toluidină, nu de căldură.

Acceleratorul aminic reacționează cu inițiatorul peroxidic la temperatura camerei și se poate iniția reacția de polimerizare. Cu excepția inițierii, restul reacției de polimerizare este identică cu cel al materialelor termopolimerizabile. Reacția este exotermă, dar materialul plastic nu atinge o temperatura la fel de inalta.

Manipulare și procesare

Manipularea amestecului polimer-monomer se realizează atunci când acesta este în faza de cocă, iar polimerizarea începe la scurt timp după ce pulberea și lichidul au fost mixate, trecând prin diferitele etape ale consistenței mult mai repede decât în cazul acrilatelor termopolimerizabile (în cazul acrilatelor autopolimerizabile, timpul în care este atinsă faza de cocă al materialului este de 5 minute, comparativ cu cele autopolimerizabile, care necesită aproximativ 15 minute ). În consecință, îndesarea mai multor rame pentru proteze utilizându-se același amestec este mai dificilă. Dacă vasul de mixare și cele două componente sunt răcite în frigider, se poate obține un timp de lucru suplimentar.

După închiderea finală a ramei de formare, polimerizarea are loc la temperatura camerei sau într-o baie de apă caldă, într-un vas de presiune.

V. 3. Materiale plastice fotopolimerizabile pentru proteze

Fotopolimerizarea unei proteze, comparativ cu celelalte tehnici este o metodă nouă. După ce macheta din ceară este realizată complet, pe suprafața ocluzală a dinților este plasat un rulou din acrilat fotopolimerizabil, pentru a forma o cheie. Cheia se polimerizează într-o incintă luminată timp de 10 min, după care dinții sunt îndepărtați. Indepărtarea este ușoară, deoarece ceara se înmoaie sub influența căldurii degajate de sursele puternice de lumină. Apoi dinții atașați cheii ocluzale împreună cu modelul se introduc în apă fiartă, pentru a îndepărta toate urmele de ceară.

După izolarea modelului master, este adaptată pe acesta, o folie de material fotopolimerizabil pentru baza protezei și îndepărtat excesul. Această bază este polimerizată în incinte luminate.

V. 4. Materiale acrilice tip rășini fluide pentru proteze

Prin amestecarea unei părți de pulbere cu două parți și jumătate de lichid, se obține o mixtură foarte fluidă. Polimerul și monomerul sunt mixați și apoi turnați în tiparul protezei, fără a mai fi necesară îndesarea, deoarece această tehnică are avantajele unui fluaj deosebit în stadiul precoce al consistenței. De asemenea, necesită un echipament mai puțin costisitor decât acrilatul termopolimerizabil și unii producători susțin că, prin această procedură, se poate obține o proteză într-un timp mult mai scurt.

Tehnica implică utilizarea tiparelor de agar sau de hidrocoloizi alginici. Tehnica presupune obținerea unui tipar din gel de hidrocoloid pe baza unui model din ceară. După ce este obținut acest tipar din gel, macheta din ceară este îndepărtată. Se îndepărtează ceara de pe model și mai apoi, dinții sunt reinserați în tipar. După ce este folosit un separator, modelul este repoziționat în tipar. Urmează a fi tăiate 2 sau 3 orificii circulare din partea posterioară a gelului și turnată în spațiul din interiorul tiparului (format după îndepărtare cerii), pasta de acrilat autopolimerizabil. Prin cel de-al doilea și eventual al treilea orificiu este asigurată ieșirea excesului de pastă acrilică, asigurând umplerea corectă a tiparului.

După turnarea acrilatului, rama este plasată într-un vas de presiune cu apă caldă, fiind aplicată o presiune a aerului de 0,1-0,2 MPa. Pentru polimerizare sunt necesare doar 30-45 min. După ce s-a realizat polimerizarea, gelul este îndepărtat ușor de pe proteză.

Această tehnică obține proteze ceva mai puțin precise decât cele obținute prin termopolimerizare, din cauza contracției de polimerizare mai mari, dar și o rezistență la impact, oboseală și încovoiere transversală mai mică, cu valori mici ale sorbției apei, dar mari ale fluajului și o solubilitate mare.

CAPITOLUL VI

ARMAREA ACRILATELOR

În prezent sunt disponibile numeroase procedee de armare a acrilatelor cu diverse materiale, cum ar fi : fibrele de carbon, cele aramidice sau de sticlă, inserturile metalice sau polietilena cu masa moleculară ultraridicată.

Autoarmarea

Conceptul autoarmării se bazează pe utilizarea de ranforsare a unui material fibros identic din punct de vedere chimic cu matricea, însă până de curând nu a fost utilizat în aplicații stomatologice. Materialele compozite autoarmate au proprietăți mecanice îmbunătățite. Astfel de materiale sunt: acidul poliglicolic, (utilizat la realizarea de plăci și șuruburi resorbabile). Proprietățile mecanice ale acestor materiale sunt îmbunătățite față de cele ale acrilatelor tradiționale.

Armarea cu fibre de carbon

Edison a comercializat prima data fibrele de carbon, la sfarșitul secolului al XIX-lea. Fasciculele de fibre de carbon sunt obtinute din poliacrilonitrat prin incalzirea in aer la 200- 250°C și apoi in atomosfera inerta la 1200 °C. In urma acestui proces, sunt indepartate elemente ca hidrogenul, azotul și oxigenul, ramanand doar un lant de atomi de carbon.

Fibrele de carbon pot fi adaugate in structura PMMA atat ca fibre libere, cat și in tesaturi. Fibrele uscate sunt greu de manipulat, de aceea se proceseaza la umectarea lor cu monomer.

Schreiber a aratat inca din 1971, ca rezistenta esantioanelor acrilice creste cu circa 50% in conditiile armarii cu fibre de carbon. Același autor a găsit utilă armarea bazelor protezelor totale. Utilizarea curenta a acestei tehnici, este recomandata in special in cazul protezelor susceptibile fracturarii, aratand ca durabilitatea unei proteze astfel armate practic se dubleaza.

Yazdanie și Mahood au studiat rezistenta bazelor acrilice armate cu fibre de carbon și au constatat ca aceasta este mai buna in cazul armaturii de carbon in fire libere, decat in situatia tesaturilor de fire.

Dispunerea fibrelor de carbon perpendicular pe directia de actiune a solicitarilor, a determinat obtinerea celei mai bune rezistente la incovoiere și la oboseala prin incovoiere.

Totuși, obtinerea de structuri cu fibre orientate ordonat și specific reprezintă o tehnica dificila și pretentioasa.

Proprietățile mecanice bune ale acrilatelor armate au mai fost cercetate și de alti autori, care au constatat ca in conditii de umiditate, rezistenta acestora se micsoreaza, probabil datorita afectarii interfetei fibre/matrice consecutiv absorbtiei apei.

Chow a selectat cerintele esentiale pe care trebuie sa le prezinte polimerii armati cu fibre de carbon:

-adeziune buna intre cele doua faze pentru ca, in ultima instanta, solicitarile sa fie preluate de armaturi;

-umectabilitate corespunzatoare a armaturii de catre matrice, in vederea obtinerii unui contact maxim intre cele doua faze, la nivel molecular. In acest fel, adeziunea va fi foarte buna și vor fi eliminate spatiile libere (zone de minima rezistenta) cu posibilitati propagare a fisurilor, armaturile trebuie orientate corespunzator in vederea maximizarii rolului lor in timpul aplicarii solicitarilor;

-ponderea armaturii trebuie sa fie suficient de redusa ca sa permita acoperirea completa cu rașina, dar nu atat de scazuta incat sa functioneze ca o zona de concentrare de stres.

Toxicitatea fibrelor de carbon nu reprezintă la ora actuala o problema bine documentata. Studiile nu au decelat o toxicitate pe termen lung pentru aceste materiale, in timp ce altele au raportat iritatii cutanate consecutiv manipularii fibrelor.

Dupa anii `80 exista putine date de literatura cu privire la utilizarea acrilatelor armate cu fibre de carbon, deși studiile initiale au condus la rezultate promitatoare.

Entuziasmul cercetarilor in domeniul acesta a fost diminuat de aflarea tehnicilor alternative de armare, dar și de anumite caracteristici ale armarii cu fibre de carbon:

-manipularea dificila și necesitatea unei pozitionari precise la nivelul matricei

-problemele care apar la finisarea și lustruirea bazelor, cu posibilitatea descoperirii fibrelor

-aspectul estetic modificat prin prezenta fibrelor de culoare neagra nu este acceptat de toti pacientii;

-toxicitatea potentiala a fibrelor de carbon

Armarea cu fibre aramidice

Fibrele aramidice sunt compușii organici sintetici, comercializati sub denumirea de kevlar. Kevlarul are o rezistenta la tractiune de doua ori mai mare decat a nylonului și o elasticitate de 20 de ori mai ridicata decat al aceluiași material. Aceste proprietăți deosebite sunt și consecinta utilizarii unor filamente foarte fine, care reduc dezvoltarea defectelor de structura la nivelul prefabricatelor.

Fibrele poliaramidice au o umectabilitate superioara fata de cele de carbon și nu necesita tratarea cu agenti de cuplare. Culoarea galbena a acestor fibre poate pune probleme estetice pentru anumiti pacienti, limitand utilizarea lor in zone vizibile. Și in cazul fibrelor poliaramidice, prezenta acestora la suprafata bazelor protezelor determina suprafete rugoase, care nu pot fi lustruite și pot fi neconforabile pentru pacienti.

Pana la ora actuala, nu s-au consemnat dovezi de toxicitate a acestor materiale.

Studiile asupra rezistentei mecanice a acrilatelor armate cu kevlar nu au condus la rezultate foarte bune. Astfel, unii autori au consemnat o rezistenta mai scazuta a esantioanelor armate in comparatie cu cele realizare din acrilate reticulate. O explicatie posibila a acestui comportament poate fi cedarea adeziunii dintre fibre și matrice și separarea matricei in straturi subtiri, de rezistenta redusa. Alte studii au raportat o imbunatatire semnificativa a rezistentei la impact in conditiile utilizarii unui procentaj de fibre de pana la 2%.

Armarea cu fibre de sticla

Fibrele de sticla au fost folosite in armarea polimerilor dentari in diferite forme, de la filamente libere, la retele și armaturi continue. Armarea cu fibre de sticla s-a dovedit a fi eficienta in imbunatatirea proprietăților mecanice ale bazelor acrilice. Din 1957, Smith a consemnat armarea acrilatelor cu fibre de sticla doar prin amestecarea fibrelor cu pasta acrilica sau prin laminarea cu folie din fibra de sticla. Din cauza efectelor nefavorabile asupra proprietăților pastei acrilice ce apar la concentratii mai ridicate, incorporarea de fibre de sticla a fost limitata la un procent de 20%. O conditie in cazul armarii cu fibre de sticla, este obtinerea unei adeziuni de calitate intre fibre și matrice. Astfel, fibrele netratate actioneaza ca niste corpi straini in masa acrilica și, in loc sa o consolideze, ii reduc rezistenta.

Fibrele de sticla de obicei sunt adaugate manual in pasta acrilica. Totuși, pot aparea probleme in cursul presarii chiuvetelor, prin deplasarea spre lateral a fibrelor, obtinandu-se o structura finala neomogena. Pe de alta parte, o umectare redusa a fibrelor și contractia rășinii, afecteaza negativ interfata fibre/ matrice.

Majoritatea studiilor in acest domeniu au investigat armarea PMMA cu un singur tip de fibre. Vallittu și colaboratorii au testat și o armare hibrida, cu fibre de sticla și aramidice, dar au ajuns la concluzia ca utilizarea doar a fibrelor de sticla, in procentaj de 12.4%, a crescut rezistenta la impact de peste noua ori, iar adaugarea de fibre suplimentare de alt tip nu a influentat rezistenta la impact.

Același autor diferentiaza armarile cu fibre in totale și partiale. Armarea totala presupune dispunerea fibrelor pe toata suprafata bazei protezei, in timp ce armarea partiala, presupune extinderea acestora la zonele de concentrare de stres. Vallittu și colaboratorii au evidentiat avantajele armarilor partiale:

-pot fi introduse in bazele protetice fracturate;

-pot fi orientate intr-o directie perpendiculara cu cea a solicitarilor,avand un efect maxim de ranforsare;

-dispozitia limitata a fibrelor doar la nivelul zonelor de concentrare de stres reduce probabilitatea de a depași suprafata bazelor și de a deveni iritante, cu atat mai mult cu cat amplasarea lor este directionata, paralela cu baza protezei.

Armarea cu inserturi metalice

Inserturile metalice pot fi adaugate in structura maselor plastice sub forma de sarma, placi, retele, sau umpluturi. Inca din anii `60 se practica armarea aparatelor ortodontice cu retea, sarma sau placi din otel inoxidabil.

S-a dovedit eficienta ranforsarii prin bare și sarme, prin imbunatatirea proprietăților mecanice ale bazelor protezelor totale, in comparatie cu retelele, care nu au oferit intotdeauna imbunatatiri notabile.

Eficienta ranforsarii este influentata major de pozitia și grosimea armaturii din interiorul masei acrilice. S-a demonstrat ca, pentru a obtine un efect maxim de ranforsare, armatura trebuie pozitionata perpendicular pe linia de fractura anticipata. Rezistenta și rigiditatea este oferita de o armatura unica și groasa, dar discontinuitatea pe care o produce in relieful protezei este inconfortabila și nedorita. De aceea, se vor prefera doua sau mai multe armaturi, de groșimi mai reduse și dispuse la distanta de cativa milimetri.

A fost de asemenea studiata și adaugarea de umpluturi metalice in structura acrilatelor. Rezistenta la compresiune a esantioanelor armate cu pulbere de Ag, Cu și Al a crescut, in timp ce rezistenta la tractiune s-a diminuat. Acest comportament a fost explicat prin mai multe mecanisme:

-reducerea sectiunii transversale a matricei de polimer supuse solicitarilor.

-prezenta zonelor de concentrare de stres prilejuite de prezenta particulelor de umplutura.

-modificarea propagarii fisurilor, datorita prezentei umpluturilor.

-formarea de spatii libere și umezeala in cursul incorporarii particulelor de umplutura.

-umectarea necorespunzatoare a particulelor de umplutura de catre rașina.

O problema ce sta la baza numeroaselor esecuri de a arma acrilatele cu umpluturi metalice, o reprezintă adeziunea redusa intre particulele metalice și polimer. In vederea imbunatatirii acestei adeziuni au fost promovate variate tehnici de conditionare a particulelor metalice, cum sunt sablarea, silanizarea, utilizarea deferitelor rășini adezive etc.

Vallittu și colaboratorii au studiat rezistenta mecanica a bazelor ranforsate cu astfel de intarituri și efectele suprafetelor rugoase de la nivelul inserturilor metalice de tip “sarma” și au constatat ca rugozitatea are un efect benefic asupra rezistentei la fractura a pieselor.

Cele mai bune rezultate au fost obtinute in urma sablarii, retentia dintre intaritura și rașina fiind imbunatatita de cresterea suprafetei interfetei dintre cele doua materiale.

O alta metoda de conditionare a inserturilor metalice este și șilanizarea, eficienta acesteia fiind demonstrata prin cresterea rezistentei la fractura a structurilor compozite respective- acrilat/metal.

Includerea inserturilor metalice pentru ranforsarea bazelor acrilice are totuși o valoare limitata, datorita faptului ca acestea genereaza zone de concentrare de stres, care umbresc beneficiile armarii.

Proteze totale cu schelet tridimensional

Doua dintre cerintele cele mai importante ale bazelor protezelor totale se refera la rezistenta mecanica – protezele trebuie sa fie practic imposibil de fracturat – și la posibilitatea reoptimizarii pe masura atrofiei naturale a campului protetic. Bazele metalice clașice rezolva cu succes problema rezistentei mecanice, insa captușirea lor este mai pretentioasa. Protezele totale cu schelet tridimensional raspund ambelor cerinte, structura de rezistenta poate fi conceputa in mai multe forme: dubla structura, structura in “T” sau structura suspendata. Calitatea esentiala a acestor deșigneuri este reprezentata de extinderea tridimensionala, care așigura o rigiditate deosebita protezei. In cazul dublei structuri, suprafetele ocluzale vor fi metalice, aceasta structura fiind conectata prin coloane verticale de infrastructura situata in vecinatatea crestei reziduale. Pentru facilitarea reoptimizarilor, suprafata mucozala a protezei va fi in intregime polimerica. Alternativa de electie pentru realizarea scheletului metalic este titanul și aliajele sale, ale caror calitati sunt cunoscute.

Armarea cu polietilena cu modul de elasticitate ultraridicat

Polietilena este un polimer natural cristalin, prelucrata la temperaturi sub punctul de topire, pentru producerea de prefabricate cu un modul de elasticitate crescut in directie axiala. Fibrele de polietilena sunt ductile, au culoare neutra, denșitate redusa și o biocompatibilitate buna. Prin tratarea in plasma electrica, polietilena se “graveaza” permitand promovarea unei adeziuni mecanice cu rașina acrilica.

Armarea rășinilor acrilice cu polietilena (PEMEUR) a condus la rezultate incurajatoare. O crestere semnificativa s-a obtinut in rezistenta sa la impact, in timp ce imbunatatirea rezistentei la incovoiere mai lasa insa de dorit.

Comportamentul volumentric este influentat de adaugarea de fibre de PEMEUR in structura acrilatelor. Astfel, s-a aratat ca acrilatele armate cu PEMEUR au prezentat o reducere foarte semnificativa a absorbtiei de apa și a modificarilor dimensionale. Probabil ca acest comportament se datoreaza caracterului hidrofobic al fibrelor utilizate la ranforsare.

Adăugarea de straturi de rețele de polietilenă, reprezintă o altă modalitate de armare a bazelor acrilice cu PEMEUR . Cresterea substantială a rezistentei la impact s-a realizat prin utilizarea a trei asemenea straturi, dar fără imbunatatirea rezistentei la incovoiere.

Cresterea numarului de straturi de PEMEUR la 10 a condus la cresterea semnificativă a rezistenței la incovoiere și limitarea importantă a efectelor de fragilizare exercitate de incizurile corespunzatoare frenurilor și bridelor. Este binecunoscuta vulnerabilitatea bazelor acrilice la nivelul acestor zone si sunt recomandate contururi rotunjite, fără reliefuri abrupte, in vederea minimizarii zonelor de concentrare de stres.

Practic, armarea bazelor acrilice cu PEMEUR determina imbunatatirea proprietăților mecanice ale produselor finite și reducerea sensibilitatii acestora la nivelul incizurilor corespunzatoare frenurilor și bridelor. Fibrele trebuie orientate perpendicular pe directia solicitarilor și pe cea a liniei posibilei fracturi.

La ora actuala, armarea bazelor protetice cu PEMEUR sub forma de retele este considerata o metoda eficienta de obtinere a unor produse finite cu rezistenta mecanica imbunatatita. Cu toate acestea, procesul tehnologic de obtinere a unor astfel de piese este mai laborios și de aceea nu s-a impus inca in practica de rutina.

CAPITOLUL VII

BAZE METALICE ÎN REALIZAREA PROTEZELOR TOTALE

Bazele metalice oferă pacienților pe lângă proteze infracturabile, un confort crescut, determinat de grosimea redusă a bazei, transmiterea stimulilor termici alimentari la nivelul bolții palatinale și rezistența mecanică crescută.

Utilizarea bazelor metalice în confecționarea protezelor totale se recomandă în rezolvarea unor neajunsuri ce caracterizează bazele acrilice armate sau nu:

-volum mare al pieselor protetice, care par să umple cavitatea bucală;

-posibila fracturare, indusă de oboseală mecanică sau suprasolicitarea unică (impacte puternice – scăparea protezei din mână în cursul igienizării) sau repetată (bruxism);

-izolarea țesuturilor câmpului protetic față de variatiile termice alimentare;

-posibilitatea dezvoltării unor fenomene de intoleranță;

De-a lungul timpului, s-au realizat baze metalice din diverse metale/aliaje, cum sunt: aurul și aliajele nobile, plumbul, nichelul, wipla, aliajele Co-Cr, Ni-Cr, aliajele de aluminiu, titanul și aliajele sale. Acestea se pot realiza fie prin prelucrări la rece (ștanțare, galvanizare), fie prin prelucrări la cald (topire/turnare după tehnica cerii pierdute).

Bazele metalice pot fi integrale sau parțiale. Neajunsul principal al bazelor integrale este reprezentat de aspectul inestetic al gingiei artificiale. Fixarea dinților artificiali la nivelul bazelor metalice integrale se face cu ajutorul unor sisteme de retenție mecanică și fizico-chimică.

Bazele metalice parțiale sunt cel mai des utilizate datorită aspectului fizionomic al gingiei artificiale și calitățile unei baze metalice.

Unul dintre dezavantajele clasice ale bazelor metalice este reprezentat de dificultatea căptușirii acestora. Cele mai utilizate materiale pentru confecționarea bazelor metalice sunt aliajele Co-Cr, aurul și aliajele nobile, respectiv titanul și aliajele sale.

VII.1. Baze din aur galvanoformat

Odata cu progresele tehnologiei galvanice, utilizarea aurului la realizarea bazelor protezelor totale revine în actualitate ,oferind posibilitatea realizării unor piese protetice foarte exacte, cu proprietăți biologice îmbunătățite. Bazele din aur galvanoformat (baze mixte metaloplastice) acopera suprafața mucozală a unor mase plastice, cu stratul foarte subțire de aur galvanizat.

Avantaje:

-prezența aurului la nivelul suprafețelor mucozale oferă o bună biocompatibilitate acestor piese protetice;

-stratul de aur acționează ca o barieră în ambele sensuri: în condițiile în care există o cantitate de monomer rezidual, acesta nu poate străbate stratul de Au pentru a afecta mucoasa; pe de altă parte, stratul de aur împiedică absorbția de salivă de către fața mucozală a protezei și colonizarea bacteriană;

– igienizarea unei proteze cu baza din aur se face mai ușor.

-vindecarea rapidă și corespunzătoare a pacienților cu stomatite protetice de origire alergică, toxică și mai ales infecțioasă, după realizarea unei proteze cu baza din aur galvanodepus.

-se adaptează foarte bine pe model și pe câmpul protetic, tehnica galvanoformării fiind recunoscută pentru precizia adaptării pieselor protetice.

Etape clinice: Se confecționeză o proteză totală acrilică și aceasta se poartă două săptămâni. Apoi se face o rebazare și se reia purtarea protezei pentru încă două săptămâni. Aceste două perioade de acomodare au ca scop evidențierea zonelor de presiune de pe mucoasă, ce vor fi eliminate. După trecerea ambelor etape, proteza este trimisă în laboratorul de tehnică dentară pentru a se realiza baza galvanoformată din aur.

Există două metode de realizare a bazei de aur și anume:

l. galvanoformarea indirectă a bazei de aur, urmată de atasarea acesteia la proteză;

2. galvanodepunerea directă a unui strat de aur pe suprafața mucozală a protezei.

VII.2. Baze din titan

Avantajele utilizării titanului pentru baza protezei: biocompatibilitate, rezistență la coroziune, rezistență specifică ridicată.

Studii clinice au arătat că pacienții care prezentau fenomene alergice la alte materiale metalice și au fost tratați cu proteze totale cu baze din titan. Greutatea redusă a titanului (4,5 g/cm3) este un avantaj important, bazele din titan fiind mai ușoare chiar decât bazele acrilice.

Dezavantajele utilizării titanului la realizarea bazelor protezelor totale:

-prezintă un modul de elasticitate de două ori mai mic decât a aliajelor din Co-Cr; din acest motiv, bazele vor fi ușor supradimensionate

-tehnologia pretențioasă a titanului produce un preț final al restaurărilor mai ridicat.

VII.3. Baze mixte acrilo-metalo-siliconice

Tehnologia bazelor mixte acrilo-metalo-siliconice a fost pusă la punct pentru valorificarea calităților siliconului Lutemoll. Acest material, realizat de Ludwigs în 1990, este un silicon termopolimerizabil utilizat la căptușirea protezelor, in general și a celor cu bază din titan.

Avantajele acestui silicon:

– vulcanizarea are loc la o temperatură înaltă (200 °C), care permite derularea, completă a procesului chimic de polimerizare a materialului și eliminarea totală a produșilor reziduali; siliconul Lutemoll rezistă, la acțiunea agresivă a salivei sau a unor agetiți externi (substanțe medicamentoase, produse de igienizare, etc.)

-existența a două consistențe finale: Lutemoll 40 și Lutemoll 25, cu durități diferite; baza subțire care se aplică peste baza din titan poate fi realizată dintr-o singură consistență sau din cele două consistente, astfel încât proteza să se poată adapta la statusul diferitelor zone de la nivelul câmpului protetic;

Proteza se confecționează în trei etape succesive:

-machetarea și turnarea plăcii metalice;

-vulcanizarea bazei suple din Lutemoll;

-polimerizarea rășinii acrilice.

Pentru confecționarea plăcii metalice se pot utiliza și alte aliaje metalice, dar titanul este cel mai indicat, datorită proprietăților avantajoase.

Adeziunea siliconului la placa metalică se face prin mecanisme mecano-chimice:

-macroretenții de tipul orificiilor, situate la periferia bazei;

-microretenții obținute prin sablare;

-utilizarea unor adezivi speciali.

ETAPELE CLINICO-TEHNICE DE CONFECTIONARE A PROTEZELOR TOTALE

1.Examenul clinic al pacientului, diagnosticul și solutia de tratament (etapă clinică);

2.Amprentarea câmpului protetic pentru obținerea modelului de studiu (etapă clinică):

3.Tratamentele pre și proprotetice; (etapă clinică)

4. Amprentarea preliminară (etapă clinică);

5. Turnarea modelului preliminar (etapă tehnică):

6. Confecționarea portamprentei individuale (etapă tehnică);

7. Amprentarea funcțională (etapa clinică);

8. Turnarea modelului de lucru (etapă tehnică);

9. Confecționarea șabloanelor de ocluzie (etapă tehnică);

10. Determinarea relațiilor intermaxilare (etapă clinică);

11. Fixarea modelelor de lucru în ocluzor sau articulator (etapă tehnică);

12. Confecționarea machetei preliminare (de probă) a protezei totale (etapă tehnică);

13. Proba machetei protezei totale în cavitatea bucală (etapă clinică);

14. Confecționarea machetei definitive (etapă tehnică);

15. Ambalarea machetei pentru obținerea tiparului (etapă tehnică);

16. Confecționarea bazei acrilice a protezei totale, introducerea acrilatului în tipar și polimerizarea lui (etapă tehnică);

17. Dezambalarea, prelucrarea și lustruirea protezei totale (etapă tehnică);

18. Aplicarea și adaptarea protezei pe câmpul protetic (etapă clinică).

PARTEA PERSONALĂ

CAZUL 1

Pacientul s-a prezentat în cabinetul stomatologic cu o edentație totală superioară și după stabilirea diagnosticului, soluția de tratament s-a decis de comun acord, ca fiind proteza totală.

S-a realizat amprentarea preliminară a câmpului protetic în cabinet după care, s-a turnat modelul preliminar și s-a efectuat portamprenta individuală. Odata ajunsă portamprenta individuală în cabinet, se realizează amprentarea funcțională a pacientului. Această amprentă este trimisă in laborator, unde se toarnă modelul de lucru (funcțional).

TURNAREA MODELULUI DE LUCRU

În laborator, urmează confecționarea șabloanelor de ocluzie, pe care se vor determina de către medic, relațiile intermaxilare. Se fixează modelul de lucru în articulator sau ocluzor și se confecționează macheta preliminară, după care este trimisă înapoi în cabinet, pentru proba în cavitatea bucală a pacientului și se confecționează macheta definitivă din ceară.

Această machetă este apoi ambalată, în vederea obținerii tiparului. Ca și pregătire pentru ambalare, se verifică dacă modelul funcțional și macheta corespund cu chiuveta pentru ambalat. Aceasta se umple cu pastă de gips, după care se cuplează capacul și rămâne strâns în presă timp de 2 ore. (Fig. 6 și 7)

AMBALAREA MACHETEI DIN CEARĂ

REALIZAREA TIPARULUI

După topirea cerii machetei din cuvetă, rezultă tiparul.

În continuare, se izolează pereții tiparului și se prepară pasta de acrilat termopolimerizabil (Fig. 10), amestecând cu o spatulă, polimerul sub formă de pulbere (Fig. 11) cu monomerul, sub formă de lichid.

PREPARAREA PASTEI DE ACRILAT TERMOPOLIMERIZABIL

ÎNDESAREA ACRILATULUI ÎN TIPAR

Acrilatul preparat se introduce în tipar (Fig. 14) și se îndeasă cu ajutorul presei hidraulice.(Fig. 15)

Cuveta se introduce în ring și este supusă procesului de polimerizare, devenind un corp rezistent, ce reprezintă baza protezei.

DEZAMBALAREA, PRELUCRAREA ȘI FINISAREA

Proteza este scoasă din tipar, curățată de masa de ambalat, iar la final protezele sunt prelucrate și lustruite.

În etapa finală, proteza total acrilică se spală, se dezinfectează și este trimisă în cabinet pentru adaptarea acesteia în cavitatea bucală a pacientului edentat.

CAZUL 2

Pacienta s-a prezentat în cabinetul dentar cu o edentație totală inferioară și după stabilirea diagnosticului, soluția de tratament fiind proteza totală .

S-a realizat amprenta preliminară, ce a fost trimisă apoi în laboratorul de tehnică dentară pentru realizarea modelului preliminar și a portamprentei individuale.

TURNAREA MODELULUI FUNCȚIONAL

În portamprenta individuală se realizează amprentarea funcțională a pacientului. Această amprentă este trimisă înapoi în laborator, unde se toarnă modelul de lucru (funcțional).

Urmează confecționarea șabloanelor de ocluzie, pe care se vor determina în cabinet, relațiile intermaxilare.

MONTAREA ÎN OCLUZOR

Se montează modelul de lucru în articulator sau ocluzor și se confecționează macheta preliminară, după care este trimisă înapoi în cabinet, pentru proba în cavitatea bucală a pacientului și se confecționează macheta definitivă din ceară.

AMBALAREA MACHETEI DE CEARĂ

Această machetă este apoi ambalată, în vederea obținerii tiparului. Se verifică dacă modelul funcțional și macheta corespund cu chiuveta pentru ambalat și se umple cu pastă de gips, după care se cuplează capacul și rămâne strâns în presă timp de 2 ore.

EFECTUAREA TIPARULUI

După topirea cerii machetei din cuvetă, rezultă tiparul.

PREPARAREA PASTEI DE ACRILAT TERMOPOLIMERIZABIL

Se izolează pereții tiparului și se prepară pasta de acrilat termopolimerizabil, amestecând cu o spatulă, polimerul sub formă de pulbere, cu monomerul sub formă de lichid.

ÎNDESAREA ACRILATULUI ȘI POLIMERIZAREA

Acrilatul preparat se introduce în tipar și se îndeasă cu ajutorul presei hidraulice.

POLIMERIZAREA

Cuveta se introduce în ring și este supusă procesului de polimerizare.

DEZAMBALAREA, PRELUCRAREA ȘI FINISAREA

Proteza este scoasă din tipar, curățată de masa de ambalat, după care trece prin etapele de prelucrare mecanică și lustruire.

În final, proteza totală se spală, se dezinfectează și este trimisă în cabinet pentru adaptarea acesteia în cavitatea bucală a pacientului edentat.

CONCLUZII

Proteza dentară totală este un dispozitiv medical personalizat, realizat în scopul restaurării integrității arcadelor dentare. Proteza dentară reface anatomia dento-facială a pacientului.

Din dorința de a evolua și de a se realiza lucrări tot mai calitative, de-a lungul timpului, s-au descoperit noi tehnici și materiale pentru confecționarea bazelor protezelor totale, iar evoluția tehnologiei și-a pus amprenta și în laboratoarele de tehnică dentară.

Studii și teste sunt în continuare efectuate pentru îmbunătățirea continuă a metodelor și materialelor utilizate, laboratoarele fiind nevoite constant să se adapteze modernizării și avansării tehnologiei.

De aceea, se cere o investiție continuă în aparatura de specialitate, cât și în educarea tehnicienilor dentari, prin cursuri de specializare, care în final permit realizarea de proteze și lucrări mult superioare celor actuale.

Un aspect favorabil este faptul că există numeroase materiale disponibile pentru realizarea bazelor protezelor, ce conduc la lucrări satisfăcătoare. Cerințele pot varia de la un pacient la altul, iar facilitățile de prelucrare pot indica materialul ce trebuie utilizat. De asemenea, există diferențe semnificative între produse din aceeași categorie și este de preferat să se aleagă produsele ce îndeplinesc condițiile și cerințele prezentate anterior.

Conditiile impuse materialelor

– Dacă toate etapele au fost urmate corespunzător, iar instrucțiunile producătorului au fost respectate, trebuie să se obțină o proteză satisfăcătoare.

– Baza protezelor nu trebuie să prezinte defecte sau să fie poroasă.

– Proteza trebuie să prezinte luciu în etapa de lustruire.

– Proteza nu trebuie să fie toxică în cazul pacientului sănătos.

– Culoarea trebuie să fie respectată.

– Materialul trebuie să fie translucid.

– Proteza nu trebuie să prezinte bule de aer.

– După ce se ajunge la o consistență adecvată

– Absorbția apei nu trebuie să depășească 0,8 mg/cm pătrați.

– Solubilitatea nu trebuie să fie mai mare de 0,04 mg/cm pătrați.

– Deflecția transversală trebuie să fie în limite normale.

BIBLIOGRAFIE

Ion Rândașu: “Tehnologia protezelor dentare”, Editura Medicală, 1983.

Ion Rândașu: “Proteze dentare”, Editura Medicală, 1983.

Bratu Dorin “Bazele clinice si tehnice ale protezarii edentatiei totale”

Bratu D.-“ Materiale dentare”, 1998

Gheorghe Bârsa , Ilarion Postolachi, “Tehnici de confectionare a protezelor dentare”, Chișinău, Știința, 1994

Robert G. Craig “Materiale dentare restaurative” All Educational ,2001

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: -să nu aibă reacție toxică și chimică asupra țesuturilor din cavitatea bucală [302692] (ID: 302692)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

-să nu aibă reacție toxică și chimică asupra țesuturilor din cavitatea bucală [302692]

Copyright Notice

Vp Control Ipa Iv 2016 2017 [620247]

Lucrare de licen ță [631310]

I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CRIMA ȘI CRIMINALUL ÎN SERIE §1. Aspecte terminologice privind noțiunile de crimă și criminal În ultimele decenii,… [604611]

1. Introduction into Computer Aided Design ……………………….. 2 1.1. Computer Aided Design (C.A.D.) ………………………….. …….. [629030]

DUODENOPANCREATECTOMIA CEFALICĂ CU DUODENECTOMIE TOTALĂ [306987]

caderea semnificativa a insolventelor din 2016 este inregistrata pe fondul unui efect de baza precum si ponderii ridicate a insolventelor in randul… [619557]

Copyright Notice

Similar Posts