Ș. L. Dr. Ing Istrate Aura Irina [614558]

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de studii: Inginerie și Management în Protec ția Mediului

RAPORT CE CERCETARE 1

Coordonator Științific:
Ș. L. Dr. Ing Istrate Aura Irina

Student/Masterand: [anonimizat]
– 2019 –

2
CUPRINS

Capitolul I: No țiuni introductive………… ……………… …………………………………………4
1.1. Generalită ți…………………………………………… ……………… ………………………..4
1.2. Sunetul ……………………………………………………………… …………….. ………….5
1.3. Dimensiunile fizice ale sunetului……… ……………………………………… ……………… 6
Capitolul II: Poluarea Fonică……………………………………………………… ……………… 8
2.1. Poluarea sonoră………………………………………………………………… …………………. 8
2.2. Efectele poluării fonice………………………………………………………… …………….9
2.3. Zgomotele……………………………………………………………………… ……………….. 10
2.4. Cauzele poluării sonore……………………………………………………… ……………… 11
2.5. Surse de poluare sonoră……………………………………………………… …………….. 12
Capitolul III : Efectele asupra sănătă ții………… ………………………………… ………… ……1 4
3.1. Percep ția sunetului…………………………………………………………… ……………..1 4
3.2. Generalită ți despre efectele poluării sonore …………………………………………………1 5
3.3. Efectele resim țite de om și animale………………………………………… ……………… 16
3.4. Alte efecte ale zgomotului………………………………………………………………… ..18
3.5. Consecin țe asupra activită ții profesionale…………………………………………………..1 8
3.6. Consecin țe asupra vie ții sociale și familiale…………………………………………………1 9
3.7. Zgomotul – Factor de risc în învă țământul românesc……………………………………….19
Bibliografie

3

CAPITOLUL I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Generalită ți
Protec ția mediului ambiant constituie problema majoră a societă ții contemporane.
Cunoa șterea influen ței activită ții umane asupra ecosistemelor naturale, cu men ționarea susrselor
de poluare și a efectelor lor fizice, este de strictă actua litate. Ea este impusă mai ales de
implica țiile nefaste ale deteriorării mediului asupr calită ții vie ții oamenilor.
Deși sunetele puternice sau înspăim ântătoare fac parte din natură, în ultimele două secole
zonele urbane și industriale au devenit extrem de zgomotoase. [2]
Poluarea mediului ambiant, care -și întinde amenin țarea asupra întregii planete, a ajuns la
un punct în care atacă dezlăn țuit omul și mediul său de existen ță.
Trecând peste limitele capacită ții proprii de apărare ale naturii, de regener are, de
echilibrare, to ți agen ții poluan ți noi de răsp ândesc cu iu țeală în aer, în apă sau pe sol, gener ând,
dezvolt ând și provoc ând unul dintre cele mai grave pericole pe care l -a întâmpinat civiliza ția
modernă. Și ca o ironie amară, în timpurile moderne, nu stihiile naturii ori popula țiile vegetale
sau animale sunt acelea care îl amenin ță pe om și condi țiile sale de existen ță, ci însuși omul, prin
activitatea sa generală, insuficient controlată și neadaptată în întregime la realită țile naturale
înconjurăt orare, amenin ță echilibrul ecologic.
Industria, trasnporturile (rutiere, aeriene și navale), agrotehnica și zootehnia intnesive
chiar și traiul în aglmera țiile urbane sunt puternice surse poten țiale și actuale de poluare, atunci
când încadrarea lor în circuitul ecologic general nu este bine adaptată. Omul trebuie să înțeleagă
mai bine unitatea naturii cu toate legăturile intime dintre to ți factorii ei și să insereze, în acest
complex de structuri și fenomene obiective, adausul activită ții sale sociale folo sind dar și
respect ând , o legitate preexistentă. Spectrul fenomenelor ondulatorii întâlnite în natură și mai
ales, produse de om nu se limitează la radia țiile ionizate, ci surprinde at ât în domeniul
electromagnetic c ât și în cel mecanic – game foarte exti nse.
În domeniul radia țiilor electromagnetice, la lungimi de undă mai mari, există pericolul de
poluarea a mediului ambiant cu unde milimetrice, centrimetrice sau decimetrice, utilizate în
aparatura radar. [2]
Undele mecanice, reprezentate prin trepida ții, sunete și infrasunete și vibra ții ultrasonore,
poluează de pe acum mediul urban, cre ând efecte psihologice epuizante.
Zgomotul urban, chiar și la intensitate egală cu acela dat de fenomenele naturale, este
mult mai vătămător pentru sănătate. Nu mai vor bim de tam -tamul electronizat, care creează un
veritabil supliciu în localurile care ar trebui să aducă distrac ție și destindere. [6]
Zgomotul din mdiul înconjurător (interior și exterior) a crescut at ât în intensitate c ât și ca
număr de surse, pe măsură ce civiliza ția s-a dezvoltat. În secolul XIX, odată cu puternica
dezvoltatre industrială a societă ții au apărut o serie de noi ma șini și echipamente a căror
funcționare propagă în mediul înconjurător sunete din ce în ce mai puternice. Ca exemple putem

4
enum era avionul cu reac ție, trenul, automobilul, turbinele și aparate care deja fac parte din
ambinetul cotidian cum sunt aparatele de aer condi ționat sau calculatoarele.
Organiza ția Mondială a Sănătă ții sublinia că în epoca noastră, zgomotul a depă șit
caract erul unei noxe profesionale, devenind o amenin țare publică la adresa sănătă ții fizice și
mintale.
La începutul acestui secol, marele bacteorolog Robert Koch spunea: ” Într-o bună zi lupta
contra zgomotului se va duce cu aceea și îndârjire ca în secolele tre cute lupta împotriva ciumei și
holerei”. În prezent numărul mare al persoanelor al căror auz afectat este foarte mare și fapt
îngrijorător, media persoanelor suferinde a scăzut îngrijorător.
În Europa se estimează că o treime din lucră tori (peste 60 milioane de oameni) sunt
expu și la condi ții de muncă zgomotoase mai mult de un sfert din timpul lor de lucru. Circa 40
milioane de lucrători sunt expu și la zgomot cel pu țin jumătate din timpul loc de lucru. Pierderea
auzului este un fenomen care capătă amploare din ce în ce mai mare în întreaga lume, în special
din cauza cre șterii nivelului de poluare fonică la care este expusă societatea actuală. În prezent,
mai mult de 500 de milioane de persoane suferă de un anumit grad de hipoacuzie, iar pentru anul
2015 se estimează că cifra va ajunge în jurul valorii de 700 de milioane. [10]
Mai mult de 50% dintre persoanele afectate de hipoacuzie au v ârsta de peste 65 de ani.
Însă, de și este într-o oarecare măsură considerată o deficien ță ”normală” a v ârstei a treia,
alterarea func ției auditive scade calitatea vie ții at ât pe plan profesional, c ât și personal,
hipoacuzicii ne înțelegând vorbirea și având mari dificultă ți de integrare socială.
Ca urmare a acestui fapt pe plan mondial au fost luate o seri e de măsuri ce vizează
reducerea nivelului de zgomot at ât în mediul înonjurător c ât și la locurile de muncă. Odată cu
aderarea la UE, țara noastră are obliga ția de a se alinia la prevederile legale din domeniu prin
care sunt reglementate o serie de măsuri de limitare a nivelului de zgomot. [2]

1.2. Sunetul
Sunetul este definit ca orice varia ție de presiune ( în aer, apă sau alt mediu) care poate fi
detectată de urechea umană.
Dacă varia țiile presiunii atmosferice sunt mai mari de 20 de ori/s – ele pot fi auzite de
către urechea umană și se numesc sunete.
Numărul de variații de presiune/s = frecven ța sunetului [Hertz (Hz)]
Gama audibilă pentrun om se întinde de la 20 Hz la 20 KHz.
Vitez a sunetului în aer 1238 km/h = 344 m/s. [8]
Lungimea de undă se define ște ca distan ța dintre un v ârf de presiune la celălalt.
Sunetele fac parte integrantă din via ța noastră, cu ajutorul lor putem comunica, suntem
avertiza ți în cazul unor pericole, ob ținem informa ții sau ne relaxăm ascult ând muzicca preferată.
Din punct de vedere fizic, sunetele reprezintă ”vibra ții ale particulelor unui mediu capabile să
producă o senza ție auditiv”. [3]
Fenomenul care stă la baza producerii sunetelor este vibra ție unei surse sonore. Sunetul
se propagă sub formă de unde elastice numai în substan țe (gaze, lichide și solide), dar nu se

5
propagă în vid (nu există particule ale mediului care să oscileze).
El se propagă cu viteza de 331/s în aer.
Prin vibra ție acustică se înțelege mi șcarea particulelor unui mediu elastic de o parte și de
alta a pozi ției de echilibru.
Vibra țiile corpurilor materiale se propagă prin aer ( și, în general, prin orice alt gaz) și
ajung ând la ureche produc senza ția auditivă, pe care o numim sunet. Trebuie să men ționăm însă
că nu toate oscila țiile recep ționate de ureche sunt percepute auditiv. Obiectul acusticii îl
constituie studiul producerii și propagării sunetelor, înglob ând aici nu numai vibra țiile auditive,
ci și pe cele care nu produc senza ție auditivă, cum ar fi ultrasunetele.
Vibra țiile produse într-un punct al unui mediu se propagă în acel mediu din aproape în
aproape sub formă de unde. În aer (ca și în orice alt gaz) sau în lichide avem de -a face cu unde
longitudinale. Undele sonore fiind oscila ții ale mediului, produse de vibra țiile unor corpuri
materiale, vor avea proprietă țile undelor elastice. [2]
Sunetele se propagă mai rapid și la distan țe mai mari prin solide și lichide dec ât prin
gaze, deoarece vibra țiile se transmit mai u șor în straturi care au meloculele apropiate.
Materialele moi absorb sunetul, iar vidul îi împiedică propagarea. În realitate, în afară de
temperatură, mai există și alți factori care influen țează viteza de propagare a sunetului și care nu
au fost lua ți în sea mă la deducerea formulei. Astfel de factori sunt umiditatea aerului (viteza e
mai mare în aerul umed dec ât în cel uscat), ionizarea aerului care duce la cre șterea vitezei,
curen ții de aer, precum și intesitatea sunetului. [6]
Corpurile care se mi șcă cu o viteză mai mare dec ât cea a sunetului (supersonice) produc,
prin comprimarea aerului în direc ția de înaintare, o undă care nu are caracter periodic,
reprezent ând doar un domeniu de comprimare care se propagă cu viteza sunetului. O astfel de
undă se nume ște undă de șoc sau undă balistică. Ele provoacă senza ția unui șoc puternic. Aceste
unde apar de exemplu, în cazul proiectilelor sau al avioanelor cu reac ție.
Undele sonore sau sunetele se împart în trei grame:
– infrasunete, cu frecven ța sub 60Hz;
– sunete auzibile, cu frecven țe cuprinse între 16Hz și 20000Hz;
– ultrasunete, cu frecven ța peste 20000Hz. [2]

1.3. Dimensiunile fizice ale sunetului
• Frecvența (numărul de cicluri de vibra ții produse într-o secundă). În general, la om
plaja auditivă (suprafa ța de audibilitate) se înscrie între 16 și 16000Hz (cicluri/s). În cazul unui
analizor sensibil, limita superioară ajunge la 20000Hz. Sensibilitatea maximă a urechii umane
este în domeniul 2000 -5000Hz. Sunetele sub 16Hz se denumesc infrasunete , iar cele peste
20000Hz – ultrasunete . Frecven ța sunetelor din zgomot joacă un efect hotăr âtor, deoarece nu
toate frecven țele sunt percepute la fel, cum ar fi ultrasunetele și infrasunetele. [9]
• Intensitatea (nivelul de presiune sonoră, se notează cu S), se exprimă prin compara ție
cu un nivel de referin ță, notas S 0 și se măsoară în Belli (mai frecvent subunită ți, respectiv
decibeli, dB). Pentru om, limita medie de suportabilitate este de 65dB iar intensitatea maximă
tolerabilă este în jur de 80 -100dB, dar ea variază în func ție de frecven ță. Scara de sunete audibile
este de la 0 la 140dB. Nivelul de 20 -30dB este inofensiv pentru organismul uman, aceste este

6
fondul sonic normal. Sunetul de 130dB provoacă senza ția de durere, iar de 150dB este
insuporta bil. Un frigider produce un zgomot de maxim 20dB, un aspirator – 50dB, un
autocamion – 90dB, un avion cu reac ție la decolare – 106dB, o motocicletă în demaraj – 110dB, o
orchestră de Jazz – 112dB.
• Durata sunetului are de asemenea impact asupra organisme lor vii. Dacă se depă șesc
limitele de suportabilitate se poate ajunge la o psihoză periculoasă.
• Timbrul este calitatea care deosebe ște între ele sunetele egale ca frecven ță și intensitate.
Timbrul diferit al sunetelor este dat de armonicile semnalului s onor. Sunetele pure sunt foarte
puține, acestes con țin o singură frecven ță (de exemplu: diapazomu). Majoritatea con țin mai
multe armonici, acestea deosebesc două sunete cu aceea și frecven ță unul de altul (de exemplu:
două instrumente diferite). [6]
Studii le de specialitate au eviden țiat limitele inferioare (pragul de audibilitate) și
superioare (pragul senza ției dureroase) ale sunetelor pentru a fi receptate de om, precum și faptul
că aceste praguri variază odată cu frecven ța sunetului. Astfel, urechea uma nă este mai pu țin
sensibilă la frecven țe joase decât la sunetele cuprinse între 1000 -6000Hz. Un sunet de 60dB la
100Hz nu este perceput la fel de puternic ca un sunet de 60dB la 2000Hz. Efectele zgomotului
asupra omului sunt în func ție de intensitatea și de durata sa. Primele efecte sunt la nivel psihic
(distragerea aten ției, reducerea performan țelor în sarcini care utilizează memoria de scurtă
durată), vegetative (cre șterea activită ții cardiace), suferin ță auditivă și apoi dificultă ți în
coordonarea mi șcărilor. [3]

7

CAPITOLUL II
POLUAREA FONICĂ

2.1. Poluarea sonoră
Poluarea fonică sau sonoră constă în sunete produse de activitatea umană sau utilaje,
mașini care afectează sau dezechilibrează activitatea omului sau animalelor.
Cuvântul în engleză ”noise” care corespunde termenului ”zgomot”, provine de la
cuvântul latin ”noxia” care s -ar putea traduce prin ”prejudiciu, rană”. În natură sunetele puternice
sunt o rarietate, zgomotul este slab și de obicei de scurtă durată. Sunete p recum murumurul apei
unui izvor, ciripitul păsărilor, sunetul valurilor, al unei cascade, freamătul frunzelor sunt
întotdeauna plăcute omului, ele lini ștesc, elimină stresul, dar aceste sunete devin tot mai rare,
fiind înlocuite de zgomotul provocat de ind ustrie și transport.
Majoritatea activită ților omene ști sunt generatoare de zgomote: alarmele, lucrările din
construc ții, sistemele energetice, muzica intensă, vorbirea puternică, sunetul sirenelor, soneriile,
claxoanele, zgomotul produs de traficul auto sau aerian (traficul aerian în special cel supersonic
prezintă o sursă de zgomot cu implica ții puternice. Unele motoare aviatice se aud de la 30km. În
orașele moderne, în special în metropole, cauza principală a poluării o constituie traficul rutier,
în co ntinuă cre ștere, cauzat atât de cre șterea numărului de vehicule cât și de viteza acestora. Pe
autostrăzi de multe ori nivelul zgomotului depă șește 80dB. [7]
Pe parcursul unei zile se înregistrează trei maxime ale nivelului de zgomot, la orele 6 -7,
12 și 18-19. Ma șinile de puteri mari, motocicletele, motoretele și scuterele produc cele mai mari
zgomote. O ma șină Dacia 1300 produce 72dB în regim, iar la frânare și demarare rapidă
92-97dB. Frânarea și demararea sunt momentele cele mai zgomotoase la toate tipur ile de
autoturisme. Motoarele Diesel sunt mai poluante fonic decât cele cu piston. Nici localită țile mici
nu sunt ferite de poluarea sonoră atunci când sunt străbătute artere de circula ție importante. [3]

Tabel 2.1. Limitele audibile ale nivelului de zgomo t
Zone industriale 50-55 Școli, grădini țe ora șe 35-40
Drumuri 57-67 Spitale, policlinici 30-35
Aeroporturi 57-67 Clădiri de locuit 35
Căi ferate 57-67 Restaurante 50
Spații de lucru cu publicul 50 Zone lini știte 43-56

Poluarea sonoră reprezintă expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete ale căror intensită ți
sunt stresante sau care afectează sistemul auditiv.
Poluarea sonoră poate fi de două feluri:

8
– Naturală – care afectează regiuni izolate de pe glob și are aspect temporar ( ex: furtuni d e
nisip, erup ții vulcanice, alunecări de teren, vuietul unei cascade, etc. );
– Artificială – sunetul sirenelor, soneriile, claxoanele, zgomotul produs de traficul auto sau
aerian, care produce modificări ale microclimatului.
Protec ția mediului ambiant cons tituie problema majoră a societă ții contemporane.
Cunoa șterea influen ței activită ții asupra ecosistemelor naturale, cu men ționarea surselor de
poluare și a efectelor lor fizice, este de strictă actualitate. Ea este impusă mai ales de implica țiile
nefaste a le deteriorării mediului asupra calită ții vie ții oamenilor.
Deși sunetele puternice sau înspăimântătoare fac parte din natură, în ultimele două secole
zonele urbane și industriale au devenit extrem de zgomotoase.
Zgomotul este sunetul puternic, necoordonat . El constituie un fenomen omniprezent în
viața cotidiană, având nenumărate surse și diversită ți infinite de manifestare.
Larousse define ște zgomotul ca pe un ”ansamblu de sunete care se produc în spatele
tuturor regulilor de armonie generală”. Există pers oane care au propria percep ție a zgomotului,
acesta depinzând de componente multiple, contextuale, personale și culturale, vătămarea fiind
considerată ca pe o pierdere a sănătă ții care antrenează dupa sine o senza ție dezagreabilă,
zgomotul fiind cauza aces tuia. [10]
Concep ția asupra sănătă ții, conform defini ției Organiza ției Mondiale a Sănătă ții, este
foarte largă și are următorul enun ț: ”Sănătatea este o stare de bine complet, psihic, mental și
social, și care nu con ține semne ale prezen ței unei maladii sa u infirmită ți”.
Impactul zgomotului asupra sănătă ții nu a fost considerat, până nu demult, ca având
efecte foarte dăunătoare cum le are de exempl, poluarea atmosferică. De aceea, parametrii
acustici nu erau lua ți în calcul atunci când se elaborau proiecte ale infrastructurii, amenajarea
spațiului urban, implementarea activită ților economice în spa țiul urban și în vecinătatea acestuia.
Consecin țele riscurilor și informarea popula ției despre acestea sunt foarte slabe.
Principalele surse ale zgomotului și vibrațiilor din mediu sunt prezente în zgomotul din
oraș, zgomotul ambiant și în special cel aflat în rela ție cu mijloacele de transport, zgomotul din
mediul de muncă. [2]

2.2. Efectele poluării fonice
Aproape to ți ne începem via ța cu cc a. 23000 de cili microscopici din cohlea, parte a
urechii noastre interne. Ace ști cili detectează vibra țiile sunetului și transmit semnale
corespunzătoare către creier. Cu timpul, cilii și termina țiile nervoase ale acestora se degradează
în mod natural cau zând deficien țe auditive legate de vârstă. Zgomotul excesiv poate, de
asemenea, să afecteze cilii, conducând la pierderea auzului indusă de zgomot. De asemenea,
zgomotul puternic poatea cauza timitus precum și alte deficien țe auditive.
Pierderea auzului indusă d zgomot, descrisă de Organiza ția Mondială a Sănătă ții, ca fiind
”boala industriala ireversibilă cea mai frecventă”, este cauzată, de regulă, expunerea prelungită la
zgomot excesiv, de peste 85 decibeli (dB(A)). [8]
Zgomotul ac ționează asupra între gului organism , deoarece senza ția auditivă ajunge la

9
sistemul nervos central.
Efectele resim țite de om sunt:
– reducerea aten ției, a capacită ții de muncă, deci cre ște riscul producerii accidentelor;
– instalarea oboselii auditive.
Un zgomot cu intensitate de peste 92dB și cu o frecven ță cuprinsă între 500 -800Hz
produce după 60 de minute de expunere o scădere temporară a audi ției. Traumatismul sonor
produs brusc de zgomotul puternic chiar pentru un timp foarte scurt poate cauza ruptu ra
timpanului. [9]
La un zgomot de cca. 140dB, o singură expunere poate provoca o leziune permanentă a
urechii. Din fericire, acest nivel de expunere la zgomot la locul de muncă este rar.
În cazul lucrătorilor din industrie sau construc ții, expunerea la poluarea fonică pe termen
lung poate produce efecte nedorite asupea sănătă ții. Pierderea auzului indusă de zgomot este
recunoscută de Organiza ția Mondială a Sănătă ții ca fiind ”cea mai comună și ireversibilă boală
industrială”. Pierderea auzului, pe lângă faptul că poate opri o persoană să lucreze la întreaga sa
capacitate, poate distruge via ța socială a acesteia, izolând -o de comunitate.
Zgomotul e foarte periculor, ac țiunea sa se manifestă cu timpul, pe nesim țite. Tot mai
frecvent în lumea medicală se v orbește despre ”maladia zgomotului”, cu afectarea sistemului
nervos și auditiv. Ac țiunea primară a zgomotului puternic influen țează negativ nu doar asupra
urechii, dar și asupra sistemului nervos, producând ame țeli, cefalee, oboseală. Muzica puternică
poate crea stări de depresie.
În întreaga lumea, conform OMS, 120 milioane de oameni suferă de afec țiuni ale auzului
din cauza expunerii prelungite la zgomot. Zgomotul ac ționează direct asupra urechii, exercitând
atât efecte auditive, cât și efecte extraaudit ive. [3]

2.3. Zgomotele
Există însă în jurul nostru și mai multe sunete neplăcute sau nedorite, denumite în mod
obișinuit zgomot ; alături de al ți poluan ți, zgomotul în anumite situa ții devine factor de disconfort
merg ând până la a reprezenta un poten țial pericol pentru starea de sănătate a persoanelor expuse.
Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor sunete. Este produs din surse
naturale, dar mai ales antropice; utilaje, mijloace de transport, aparate, oameni etc. De și suntem
în permanen ță înconjura ți de sunete, at ât la locul de muncă c ât și în oricare alt loc, în majoritatea
cazurilor ne putem desfă șura activitatea ignor ând zgomotul ambiental. Dar odată cu cre șterea
nivelului zgomotului, acesta devine un factor poluant care dacă este perma nent, influen țează
negativ nivelul de performan ță profesională, fiind de foarte multe ori cauza oboselii, nervozită ții
sau a diminuării cantitative și/sau calitative a calită ții activită ții prestate. [6]

10

Figura 2.1. Audiograma [5]
Zgomotul este un sunet nedorit sau dăunător. Cele două caracteristici importante ale sale
sunt frecven ța, măsurată în Her ți (Hz), și intensitatea, măsurată în decibeli (dB).
Urechea umană este capabilă s ă detecteze frecven țe cuprinse între 20Hz și 20000Hz.
Frecven ța joasă produce un sunet grav, iar frecven ța înaltă un sunet înalt ascu țit. Înălțimea
sunetului este percep ția pe care o avem asupra frecven ței sunetului. Frecven ța de acord normal,
la față de do central, este de 440Hz. Sunetele sub 20Hz (infrasunete) și cele peste 20000Hz
(ultrasunete) pot determina disconfort și leziuni, chiar dacă nu pot fi auzite.
Intensitatea sunetului, tăria acestuia, se exprimă în decibeli (dB), scara acestuia fiind
logar itmică. Pentru a lua în considerare sensibilitatea urechii la frecven ță, intensitatea
zgomotului la locul de muncă se măsoară în dB(A), unde 0 dB(A) este pragul de audibilitate.
Senzația de durere se simte în jurul nivelului de 140dB(A).
Există patru fac tori care determină nocivitatea zgomotului:
• Intensitatea sau tăria sunetului (măsurată în dB)
• Frecven ța sau tonalitatea (măsurată în Hz)
• Periodicitatea – frecven ța de repetare
• Durata – perioada de timp c ât durează. [3]

2.4. Cauzele poluă rii sonore
Frecven ța sunetelor componente ale zgomotului are și ea o anumită importan ță în
definirea efectului vătămător, deoarece nu toate frecven țele sunt auzite de om cu aceea și
intensitate sonoră, la acela și impuls al traductorului electric.
Din ace astă cauză, la măsurători se ia întotdeauna ca referin ță S 0 semnalul sonor la
1000Hz. Totu și și radia ția mecanica neauzibilă (ultrasunte, infrasunete) poate să producă efecte
vătămătoare, dacă intensitatea ei este mare. La o analiză mai atentă a zgomotului urban deosebim
în primul rând efecte directe ale mesajelor sonore și în al doilea rând zgomotul ca ”de șeu” al
activită ții generale.
Zgomotul – ca produs al activită ții oamenilor – este o sursă mult mai import antă de
poluare sonor ă decât efectul dire ct al mesajelor sonore. Trebuie totu și, să amintim că și mesajele
sonore, care -și depă șesc domeniul util de transmisie se transformă în zgomote supărătoare.
În general, toate motoarele, toate ma șinile, toate utilajele și instala țiile care au piese
mobile și toate vehiculele cu ro ți sau fără ro ți își pierd o parte din energia ce o generează sau care

11
este utilizată în ele, prin efecte mecanice ondulatorii dintre care gamele infrasunetelor, sunetelor
și ultrasunetelor preiau o mare parte.
Apoi, infrasunetele ca re reverberează neobservate în volumele de lucru din întreprinderile
industriale necesită de acum un studiu mai atent pentru a descoperi eventuale cauze ale unor
tulburări nervoase sau pur și simplu a scăderii de muncă fizică și intelectuală.
Acela și lucru trebuie spus despreu ultrsasunetele care prezintă un risc sanitar în anumite
instala ții industriale sau în laboratoare unde se lucrează spre exemplu cu jeturi de gaze la mare
viteză. [10]
Zgomotele audibile propriu zise rezult la impactul sau frecarea pieselor mobile ale
mașinilor de orice fel. Chiar mersul oamenilor creează un fond de zgomot în locarurile publice
sau pe stradă.
În general, cele mai înalte nivele de zgomot se întâlnec în halele industriale (spre
exemplu, halele de tinigherie), dar ace astă problemă este de resortul specific al protec ției muncii,
care impune anumite limite pentru intensitatea zgomotuliui și recomandă utilizarea de că ști sau
bușoane antifonice.
Dintre sursele de zgomot din ora șele moderne amintim traficul rutier, care es te în
continuă cre ștere.
Deși motoarele autovehiculelor sunt mai silen țioase decât în trecut, zgomotul pe străzi și
în specisl pe autostrăzi este în continuă cre ștere nu numai din cauza cre șterii traficului, ci și a
vitezei autovehiculelor. Într -adevăr, la viteez mari, zgomotul poate proveni și din vibra ția
carcasei autovehiculului supus la trepida țiile ro ților și la interac țiunea în viteză în masa de aer.
Dar mai importantă ca generatoare de zgomot este frecarea ro ților pe asfaltul străzii. La o
examinar e mai atentă se observă că nu este vorba numai despre frecare, ci și de efectele speciale
mecanice și aerodinamice care iau na ștere la impactul pneului, în rota ție rapidă, cu suprafa ța
șoselei. Amintim că pe unele austrăzi moderne nivelul zgomotului a depă șit 80dB, în perioadele
de vârf ale traficului.
Poluarea sonoră este importantă și în industrie, dar ea constituie mai degrabă apanajul
marilor metropole, unde poluează mediul, nu numai în timpul orelor de muncă, ci și în cele
destindere și chiar de somn. Puterm vorbi la ora actuală de o extindere a poluării sonore la
nivelul global al mediului ambiant prin faptul că avia ția supersonică împră știe – odată cu gazele
de eșapament otrăvitoare – și ”boom -ul” caracteristic deplasărilor supersonice.
La început, motoarele reactoarelor utilizate în avia ția comercială aveau trac țiuni de 4
tone. Acum s -a ajuns la trac țiuni de 20 tone pe motor. Din putera motoarelor cu reac ție, o mare
parte scapă sub formă de radia ție mecanică și anume o cantitate propor țional ă cu puterea a 8 -a a
vitezei la ie șirea jetului de gaze prin duze.
Deci la viitoarele genera ții de avioane supersonice stratosferice ne putem a ștepta la
enormă ”hemoragie” sonoră, care devine periculoasă mai ales în perioada de urcare și de
coborâre a avi onului și în general când el este obligat a zbura în troposferă aproape de locuin țe
omene ști. [2]

2.5. Surse de poluare sonoră
Poluarea sonoră poate fi generată de surse naturale și surse artificiale.
a) Sursele naturale de zgomot sunt:
– erupții vulcanice;
– cutremurele;
– alunecările de teren;

12
– vuetul unei cascade etc.
b) Sursele artificiale de zgomot pot fi surse generatoare de zgomot în mediul ambiant:
– zgomotul utilajelor industriale și agricole;
– sunetul sirenelor;
– zgomotul produs d e traficul auto sau aerian;
Sursele artificiale de zgomot mai pot fi clasficiare în două mari categorii:
– zgomotele produse de transport (rutiere, feroviare, aeriene);
– zgomotele de vecinătate (stabilamente industrisle, șantiere, activită ți domestice și de
petrecere a timpului liber etc.).
Vibra țiile sunt mi șcările alternative ale unui sistem material fa ță de poziția de echilibru.
Fenomenele cu efectele lor asociate sunt importante deoarece vibra țiile pot fi dăunătoare
pentru om sau pentru elementele de rezisten ță ale structurilor, dar pot avea și un efect benefic,
util (baterea unor pilo ți forări etc.).
Dintre sursele de vibra ții cu efecte defavorabile asupra structurilor de rezisten ță ale
construc țiilor și mașinilor se deta șează:
– mișcarea de rota ție a unor ma șini cu mase neechilibrate;
– utilajele supuse unor sarcini variabile de scurtă durată ( șocuri);
– sarcinile mobile (poduri rulante, convoaie de vehicule pe poduri etc.);
– acțiunea mi șcărilor seismice, vântului;
– exploziile etc. [2]

13
CAPITOLUL III
EFECTELE ASUPRA SĂNĂTĂ ȚII

3.1. Percep ția sunetului
Sunetul este o formă de energie fizică creată de obiectele care vibrează. Aceste vibra ții se
transmit sub forma unor unde de presiune crescută sau scăzută care iradiază de la suprafa ța
obiectului. Aceste unde constituie stimuli fizici pentru ureche. Sunetul se propagă sub formă de
unde elastice numai în substan țe (aer, lichide, solide) și nu se propagă în vid. Atunci c ând auzim
ceva, de fapt urechea este atinsă de vibra țiile unduitoare ale presiunii atmosferice.
Urechea transformă undele sonore în impulsuri electri ce, pe care le transmite mai departe,
la creier, care la r ândul său deco difică semnalele. Urechea se obi șinuie ște treptat cu sunetele, iar
cu timpul învățăm și sensul acestora. [3]

Figura 3.2. Anatomia urechii [4]
Urechea este un organ al sim țului pereche Organul de sim ț este organul care con ține
celulele receptoare ce primesc excita țiile din mediul înconjurător și le transformă în influx
nervos, trimi țându -le prin nervi până la nivelul scoar ței cerebrale.
În ureche ajung numeroase sunete, de la zumzetul insectelor până la zgomotul infernal
provocat de avioanele cu reac ție.[6]
După c um se poate observa în figura de mai sus, urechea este alcătuită din trei mari păr ți:
urechea externă, urechea medie și urechea internă.
Urechea externă prezintă un pavilion cu un țesut cartilaginos, acoperit de epidermă.
Acesta secretă cerumen și prezint ă peri care apără urechea. Mai prezintă canalul auditiv extern
care ajunge până la o membrană sub țire de 0.1 mm, numită timpan. Pavilionul urechii captează
undele sonore din aer asemenea unei antene parabolice și le transmite prin canalul auditiv spre
urechea interioară. Undele sonore captate urechea exterioara trecând prin canalaul auditiv
exterior pun în mi șcare membrana timpanică aflată pe intrarea urechii medii.
Urechea medie reprezintă cam o parte din urechea externă fiind de fapt o mică cavitate

14
”săpată„ în oasele craniului. Este delimitată spre exterior de membrana timpanică dar printr -un
conduct sub țire numit trompa lui Eustachio comunică cu cavitatea nazală. Din acest motiv
presiunea externă corespunde cu presiunea din urechea medie. Dacă presiune a atmoferică se
modifică brusc și urechea se adaptează.
În cavitatea urechii medii se găsesc trei oscioare: ciocanul (malleur), nicovala (incus) și
scări ța (stapes). Vibra țiile membranei timpanice se transmit la oscioarele auditive și de acolo la
fereastr a ovală, situată la intrarea din urechea medie și cea internă.
Urechea internă prezintă un labiring osos care la rândul lui con ține un labirint
membranos. Prin labirintul osos circulă un lichid numit perilimfă, iar prin cel membranos un
lichid numit endo limfă. Aici, cochlea transformă vibra țiile în impulsuri electrice care sunt
transmise la creier, având totodată un rol important în men ținerea echilibrului.
Legătura dintre urechea internă și creier este realizată prin intermediul nervului auditiv
care la nivelul melcului trimite mai multe prelungiri. Cele trei conducte semicirculare umplute cu
un lichid, respectiv cavitatea numită vestibulum care este compartimentată în saculă și utriculă,
sunt de fapt ”organele” echilibrului.
Melcul este străbătut de t rei canale umplute cu lichid. În canalul cochlear se găsesc ni ște
cili situa ți în mai multe rânduri, totalitatea acestor celule senzoriale împreună cu membrana
tectorială alcătuiesc organul lui Corti: aceste este centrul organului auditiv. Vibra țiile care trec
prin canalul cochlear pun în mi șcare membrana bazală și membrana tectorială care vor ac ționa
asupra cililor. Din aceste celule vor porni semnale către creier, unde impulsurile se transformă în
senza ție auditivă. [7]
Nervii auditivi transformă energia vibra țiilor produse în ureche de undele sonore în mici
impulsuri nervoase (biocuren ți) care produc în creier o senza ție auditivă (care depinde de vârsta
și de starea receptorului activ). Frecven ța sunetelor audibile este cuprinsă în aproximativ 16Hz și
20000Hz. Aceste limite variază însă de la o persoană la alta și în general cu vârsta. Vibra țiile de
frecven ță mai mică decât 16Hz se numesc infrasunete, iar cele peste 20000Hz se numesc
ultrasunete.
Se constată de asemenea că și intensitatea sunetelor este cuprinsă între anumite limite și
anume, aproximativ între 4×10-12W/m2 și 2×102 W/m2.
Intensitatea minimă care determină senza ția minimă se nume ște prag de audibilitate.
Dacă intensitatea sunete cre ște foarte mult, în ureche apare o senza ție de presiune și apoi de
durere.
Intensitatea maximă peste care apare această senza ție se nume ște prag tactil sau pragul
senza ției de durere. Limitele de intensitate depind de frecven ța sunetelui. Astfel, se constată ce
pentru frecven țe cuprinse între circa 1000Hz și 300 0Hz urechea este cea mai sensibil, pragul de
audibilitate este cel mai jos, atingând valori de ordinul 10-12W/m2. Pentru frecven țe mai joase sau
mai înalte, urechea este mai pu țin sensibilă, pragul de audibilitate fiind mai ridicat. [2]

3.2. Generalită ți despre efectele poluării sonore
a) Infrasunetele pot apărea:
– la automobile cu viteză mare (freceven ța sunetelor este de 16Hz);
– la elicoptere (11,5Hz);
– la apropierea furtunii (6Hz);
– prin intera țiunea oceanului planetar cu masele de aer (0,1 -10Hz);
– explozii;
– cutremure;

15
– în timpul zborului avioanelor supersonice.
Infrasunetele sunt foarte greu absorbite, deci se atenuează pu țin cu distan ța. Astfel se
explică transmiterea infrasunetelor emise de avioanele supersonice la mii de kilometri distan ță.
La adul ți, infrasunetele produc ame țeală, vomă, un fals efect de euforie, sau chiar efecte
cumulate, a șa cum se întâmplă unor persoane, în timpul mersului cu viteză mare cu autoturisme
sau autobuze.
Infrasunetele, ca și ultrasunetele, sunt percepute d e sugari, animale și păsări. Sugarii
manifestă înainte de furtună, insomnie, convulsii, lipsă de poftă de mâncare, respira ție agitată și
o cre ștere a temperaturii. Păsările și animalele semnalează prin comportarea lor agitată apari ția
furtunilor, sau a cut remurelor.
Infrasunete de 7Hz traumatizează puternic sistemul nervos și circulator, iar la alte
frecven țe pot distruge și anveolele pulmonare.
b) Ultrasunetele au frecven țe de 20000Hz -1miliardHz.
Sunt produse:
– în natură;
– în industrie;
– de aparatura electrocasnică.
Animalele recep ționează ultrasunetele, iar liliecii utilizează ultrasunetele emise de ei
pentru orientarea în timpul nop ții.
La om, ultrasunetele distrug globulele ro șii din sânge, apar migrene, grea ță sau chiar
pierderea e chilibrului.
Ultrasunetele distrug bacteriile, viru șii ca, de exemplu: bacilul tuberculozei, virusul
gripei, al tifosului ș.a.
Ultra – și infrasunetelor se adaugă sunetelor audibile, zgomotelor, mărind efectele
nedorite.
Zgomotul ac ționează asupra într egului organism, deoarece senza ția auditivă ajunge la
sistemul nervos central, prin intermediul căruia influen țează alte organe. [2]

3.3. Efectele resim țite de om și animale
La om se constată:
– reducerea aten ției, a capacită ții de muncă, deci cre ște riscul producerii accidentelor;
– instalrea oboselii auditive, care poate dispăra odată cu dispari ția zgomotului;
– traumatisme, cu urmare a expunerii la zgomote intense în timp scurt.
Aceste traume pot fi ame țeli, dureri, lezarea aparatului auditiv și chiar ruperea
timpanului;
– scăderi în greutate, nervozitate, tahicardie, tulburări ale somnului, deficien ță în
recunoa șterea culorilor, în special a culorii ro șii;
– surditate la perceperea sunetelor de înaltă frecven ță.
Efectele depind de natura pe rsoanei, de complexitatea, natura și intensitatea zgomotelor.
a) Efectele imediate și pasagere sunt afec țiunile cardiovasculare (cre șterea ritmului
cardiac și a tensiunii arteriale), diminuarea aten ției și a capacită ții de memorare, agita ția,
reducerea câ mpului vizual, afec țiuni gastro -intestinale.
b) Efectele pe termen lung însă duc la oboseală fizică și nervozitate, insomnie, bulimie,
hipertensiune arterială cronică, anxietate, comportamente depresive și chiar agresive.
În momentul de fa ță, oamenii de știință studiază ac țiunea poluării fonice asupra
organismului uman. Cercetările actuale au demonstrat că un nivel foarte mare al zgomotului

16
acționează într -adevăr negativ, dar și lini ștea foarte apăsătoare este cauzatoare de nelini ște. Prin
urmare, sunetel e cu o anumită intensitate sunt necesare. Fiecare persoană are un anumit nivel de
toleran ță la zgomot intrând acum în joc factori precum vârsta, starea de sănătate sau chiar
temperamentul.
Rezultatele unui studiu epidemiologic efectuat cu ajutorul special iștilor din Inspectoratele
de Sănătate Publică, semnalează pentru grupa de vârstă 15 -64 ani, în general manifestări
superioare ale simptomelor nespecifice în zonele de trafic intens, prin tulburări de somn (49%),
cefalee (56%), ame țeli (25%).
În privin ța frecven ței afec țiunilor poten țial asociate expunerii excesive la zgomot, cea
mai mare prevalentă o înregistrează hipertensiunea arterială (maxim 16%).
Zgomotul afectează și animalele nu numai omul, producându -le stres, cre șterea riscului
de mortalitate, probleme de comunicare care afectează reproducerea și navigarea organismelor
acvatice, pierderea temporară sau definitivă a auzului, restrângerea habitatului care poate merge
până la extinc ția speciei (un exemplu este moartea unor specii de balene din cauza detectoarelor
militare cu ultrasunete). [8]
Cercetările recente demonstrează efectele sunetelor produse de om asupra orgasnismelor
marine, precum mamifere, broască țestoasă și alte organisme marine.
Zgomotele echivalente cu cele suportate de oameni în activitata lor cotidiană au produs la
maimu țe o cre ștere cu peste 30% a tensiunii arteriale și o cre ștere a nivelului glucoezi în sânge.
Spre deosebire de celelalte forme de poluare, poluarea fonică cre ște în continuare iar
popula ția se arată tot mai nemul țumită.
Efectele produse de poluarea fonică sunt nu numai de natură medicală ci și socială
provocând:
– auz deficitar care poate fi acompaniat de timmitus (zgomot în urechi) care apare la
frecven țe cuprinse între 3000 -6000Hz;
– dificultatea de a înte țelege vorbirea, ca efect secundar al poluării sonore;
– tulburări de somn – acesta este efectul major al poluării fonice pe durata nop ții ca
urmare a zgomotului pe durata zilei.
Somnul neîntrerupt este o condi ție pentr u o stare fiziologică și mentală bună, iar absen ța
acestuia conduce la cre șterea tensiunii arteriale, palpita ții, vosoconstric ție, modificări de
respira ție, aritmie cardiacă. Pentru un somn lini știt, nivelul de zgomot de fond trebuie să s e
situeze pe la 30 dB;
Efecte sociale și de comportament (cum ar fi indispozi ția, supărarea) care în general sunt
complexe, subtile, indirecte și rezultate ca urmare a interac țiunii cu mai multe variabile
non-auditive. [9]
Zgomotele de peste 80dB diminuează comportamentul civilizat și cresc agresivitatea.
Efectele sunt mai puternice atunci când intensitatea sunetului este înso țită de vibra ții de frecven ță
joasă când sunetul este înso țit de impulsuri sonore;
În mediu coexistă sunete diferite, din surse diferite care combina te pot avea un efect
cumulat asupra organismelor, în special asupra calită ții somnului de noapte.
Afectarea unor subgrupe vulnerabile care necesită mai multă protec ție fa ță de poluarea
sonoră, cum ar fi persoanele cu hipertensiune, bolnavi interna ți în sp itale, cei cu probleme
auditive, fetu și, sugari, copii mici, bătrâni. [2]

17
3.4. Alte efecte ale zgomotului
– Efect de mască – reprezintă diminuarea percep ției unui zgomot de un zgomot simultan,
mai intens, definit ca zgomot mascant. O parte de informa ție sonoră este pierdută sau rău
interpretată, ducând la riscuri de accidente.
– Efecte extraauditive.
– Efecte neuropsihice și cognitive – se manifestă prin: cefalee, iritabilitate, anxietate,
tulburări de concentrare, de memorie, alterarea func țiilor co gnitive , diminuarea vigilen ței,
tulburări de ce comportament, scăderea reac ției de adaptare și realizarea sarcinilor cu execu ție
rapidă. Determină tulburări de somn, în sensul diminuării somnului paradoxal precum și treziri
nocturne.
– Efecte cardiovascul are – se manifestă prin: modificarea ritmului cardiac, cre șterea
frecven ței cardiace, presiunii arteriale diastolice, frecven ței respira ției, vasoconstric ție.
– Efecte digestive – se maniferstă prin: tulburări minore de tip dispeptic, hipersecre ție
gastri că.
– Efecte vizuale – vederea nocturnă este perturbată, apar dificultă ți în aprecierea
profundă, a constrastelor, dilatare pupilară.
– Efecte hormonale – cresc nivelul cortizolilor, a catecolami -nelor, tendin ță de
hipoglicemie.
Risc crescut de accident e.
Zgomotul poate fi sursă de accidente prin diferite moduri, spre exemplu:
– împiedică angaja ții să comunice și să în țeleagă semnalele;
– maschează sunetul emis de un pericol iminent sau semnele de avertizare sonoră;
– distrage angaja ții, în special conducătorii de utilaje;
– contribuie la stresul legat de muncă care cre ște încărcarea cognitivă și riscul de erori.
Zgomotul este un factor de stres profesional. Nivelul de catecolamine în sânge (în special
adrenalină ) este asociat cu stresul.
Stres ul legat de muncă se produce atunci când exigen țele mediului de muncă depă șesc
capacită țile angaja ților de a face fa ță. Este rar provocat de un element unic și rezultă în general
din interac țiunea mai multor factori de risc.
Zgomotul de la locul de muncă poate fi factor de stres chiar la niveluri scăzute, de
exemplu sunetul frecvent al telefonului sau func ționarea sistemului de climatizare. Se pot
conjuga mai mul ți factori: natura zgomotului (volum, tonalitate, previzibilatea), complexitatea
sarcinilor de realizat, natura, muncii, oboseala. [2]

3.5. Consecin țe asupra activită ții profesionale
Efectul de mască poate antrena accidente de muncă. De asemenea zgomotul poate duce la
izolare, cre șterea încărcării muncii (oboseală , penibilitate, anxietate), tulburări de aten ție,
memorie, concentrare în cursul muncii cu dominan ță mentală, cre șterea erorilor și a conduitelor
operatorii eronate, dificultă ți ale rela țiilor interpersonale, cre șterea riscului de incidente și
accidente de muncă.

18
3.6. Consecin țe asupra vie ții sociale și familiale
Acestea se manifestă prin: dificultă ți rela ționale (oboseală auditivă, perioadă de
recuperare), comportament dificil, agresiv, izolare datorită surdită ții (temporară sau definitvă).
[2]

3.7. Zgomotul – Factor de risc în învă țământul românesc
Zgomotul este un factor deseori neglijat în mediul de muncă. Expunerea îndelungată la
zgomot, chiar la niveluri scăzute, poate fi un factor care generează stresul legat de muncă.
Pe plan mondial zgo motul în învă țământ constituie o problemă serioasă. Există studii
efectuate care demonstrează că profesorii și supraveghetorii sunt nevoi ți să vorbească mai tare
pentru a comunica decât cei carea lucrează în mediile industriale.
În România, zgomotul, ca f actor de risc de îmbolnăvire profesională și accidentare în
învățământ, este ignorat: nu se fac determinări a nivelului de noxe; nu se asigură supravegherea
medicală a salaria ților; nu se înregistrează bolile profesionale cauzate de zgomot, etc.
Numeroas e cercetări men ționează importan ța unor modificări la nivelul întregului
organism în urma agresiunii sonore. Aceasta arată că ac țiunea zgomotului depă șește afectacrea
strictă a analizatorului acustic. Se poate afirma că urechea nu este singurul organ care
recep ționează zgomotul și prezintă modificări sub ac țiunea acestuia.
În institu țiile de învă țământ sunt cadre didactice care predau diverse materii unor
persoane ce trebuie să asimileze informa țiile primite. Datorită acestor procese, este inevitabilă
apariția diverselor sunete, care pot deveni supărătoare, care deranjeazaă și care sunt percepute ca
zgomot. [10]
În definirea zgomotului Marie Louise Bistrup și Lis Keiding men ționează trei elemente
de importan ță istorică:
• deteriorările fiziologice și psih ologice pe care s -a văzut că zgomotul la produce;
• zgomotul ca fenomen dorit sau nedorit;
• proprietă ție fizice ale zgomotului : zgomotul a fost definit ca un semnal electric.
Sunetul este un factor de mediu, și este relevant cu privire la expunerea omul ui la acest
factor și la efectele zgomotului.
Expunerea depinde de:
• emisia sunetului;
• modul în care sunetul este recep ționat de corpul omenesc;
• ajustarea emisiei și percep ției sunetului.
Pe scurt zgomotul poate fi definit ca un sunet nedorit.
Zgom otul este perceput ca fiind unul dintre principalii factori de stres de cel pu țin 80%
dintre persoanele care î și desfă șoară activitatea în unită țile de învă țământ, mai ales în școli și
grădini țe.
Este esen țial de remarcat că procesele educa ționale sunt bazate aproape în exclusivitate
pe comunicare verbală -auditivă, pe vorbire (transmiterea informa ției, explica ții) și pe ascultare
(înțelegere si procesare a informa ției).

19
Tocmai acest mediu educa țional este alterat, în cea mai mare măsură, dat orită zgomotelor
care intervin pe parcursul activită ții.
În învă țământ se poate vorbi în general de un zgomot de intensitate medie pe care cadrele
didactice îl percep ca deranjant în timpul lucrului și care trebuie încadrat în categoria factorilor
care i nduc stresul.
Acesta contribuie la lărgirea spectrului factorilor de stres în institu țiile de învă țământ și
constituie o piedică în desfă șurarea și ducerea la bun sfâr șit a sarcinilor de lucru.
Orele de clasă constituie cadrul normal de studiu pentru ed ucatori, învă țători, profesori
dar și copii pre școlari, elevi, studen ți.
Un nivel de bază ridicat al sunetului duce la cel pu țin la apari ția unui ton mai ridicat sau
chiar la situa ții în care cadrele didactice (educatori, învă țători, profesori) sunt nevoi te să strige
pentru a se face auzite.
Un motiv de îngrijorare care apare aici ( și nu este singurul) este iritarea corzilor vocale
ale profesorilor.
Niveluri mai ridicate ale sunetelor în timpul orelor de clasă sunt semnale ale comunicării
defectuoase car e duc la apari ția reac țiilor de corec ție (disciplinarea) și abat aten ția de la scopul
propriu -zis al lec ției. [7]
În esen ță zgomotul în timpul orelor de clasă:
• distrage de la muncă și face mai pu țin productive cadrele didactice;
• poate deteriora inteli gibilitatea comunica ției verbale;
• poate împiedica procesul de învă țare și amenin ța educa ția copiilor.
Un studiu ambiental dispropor ționat și care, în mod normal, ar putea fi evitat constituie
de asemenea un factor de stres. Acest lucru poate fi verific at prin efectuarea de măsurători
obiective sau prin luarea de declara ții verbale ale subiec ților bazate pe percep ția subiectivă.
Modul în care acționează acest factor de stres depinde de proprietă țile fizice ale sunetului
(intensitate, frecven ță, etc.), d e condi țiile în care apare și de sensibilitatea la zgomot a
persoanelor care î și exprimă părerea în legătură cu acest subiect.
Dacă sunetul este suficient de intens și durează suficient de mult (nivel de estimare de
80dB(A) și peste), riscul de apari ție a afec țiunilor la nivelul urechii este demonstrat.
Există însă și reac ții fiziologice tipice ale organismului la intensită ți reduse ale sunetului,
de exemplu reac ții ale sistemului cardiovascular sau ale sistemului hormonal.
Cea mai dificilă este problem a clasificării ”zgomotului de intensitate medie” ca o
caracteristică a institu țiilor de învă țământ,
Nu se poate vorbi în mod normal de un efect direct al acestuia asupea organelor sau
sistemelor interne.
Zgomotule tinde să ac ționeze mai mult asupra proc eselor mentale ale oamenilor.
În timp, zgomotul irită, devine o povară pentru activită țile care necesită aten ție și control,
reduce nivelul de concentrare, poate împiedica relaxarea și provoacă insomnii.

20
Cadrele didactice expuse la zgomot în timpul desf ășurării activită ților (când de nivelul de
concentrare și aten ție trebuie să fie ridicat) realizează că nu mai fac fa ță solicitărilor conform
cerin țelor impuse și cel mai adesea au reac ții de iritare, mânie și enervare.
Hormonii stresului sunt produ și în cantită ți mari, tensiunea și pulsul cresc motiv pentru
care îndeplinirea sarcinilor devine mult mai dificilă și agasantă, iar oboseala apărută intensifică
această problemă.
Chiar și în aceste condi ții este dificil sau chiar imposibil de demonstrat că ”z gomotul de
intensitate medie” îmbolnăve ște, dacă s -ar luea în considerare doar ace ști factori de stres.
Dacă luăm în considerare faptul că există și o serie de al ți factori care operează simultan
și induc stresul în institu țiile de învă țământ (comportamen t ”remarcabil”, dificultă ți de asimilare
a informa ției, absen ța sim țului responsabilită ții, probleme cauzate de lipsa voin ței de a munci și
de a face un efort etc), fenomenul ”zgomot” contribuie, în mod suplimentar, la expunerea
cadrelor didactice la stres .
Zgomotul ca factor de stres ”devine” responsabil, împreună cu ceilal ți factori, de faptul
că institu țiile de învă țământ nu își pot îndeplini misiunea în mod adecvat. Uzura prematură, până
la epuizarea totală, a unor cadre didactice, poate fi explicată , printre altele, prin expunerea
prelungită la zgomot.
În acest context putem vorbi și despre efecte de poluare ale zgomotului: frustrare; deviere
comportamentaltă; probleme psihologice legate de stres; dificultă ți în comunicare; dereglarea
somnului și a relaxării.
Se pune întrebarea: este necesară efectuarea unor determinări pentru a vedea nivelul
zgomotului în spa țiile de lucru ale unită ților de învă țământ?
Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie efectuate investiga ții școlare.
Diminuarea influen ței acesteia se realizează prin antifonare și se recomandă
implementarea unor măsuri care să scadă nivelul de zgomot cu o valoare până la 10dB(A).
Câteva dintre acestea pot fi:
• acoperirea par țială a pere ților cu materiale didactice ( planșe, diagrame etc.) a șezate pe panouri
din spumă poliesterică sau lemn;
• lambrisare par țială cu PAL melaminat;
• acoperirea par țială a pavimentului cu suprafe țe fonoabsorbante de trafic greu; mocheta se va
evita deoarece este greu de între ținut. [9]
Aceste exemple sunt pur orientative și se insistă asupra faptului că un astfel de program
de reducere a nivelurilor de zgomot trebuie să includă măsurători ale intensită ții sonore, pentru a
se alege materialele și amplasamentele care ofera cel mai bun rap ort pre ț/eficien ță. Diminuarea
cu 10dB(A) a unui zgomot de 70dB(A) nu este un lucru foarte dificil și nu justitifă cheltuieli
inutile.
Factorul care contribuie însă la sporirea nivelului sonor este reverbera ția, ce amplifică și
distorsionează sunetele.

21
BIBLIOGRAFIE

[1] Mona Costea, Poluarea fonică, Editura Universită ții din Oradea 2008
[2] Florina Ilie, Poluarea Sonoră, Editura Revers Craiova 2011
[3] Vrabie Carmen -Violeta, Fizica în cotidian , sunete, zgomote și poluare fonică, Editura
Sistech Craiov a 2013
[4] http://liceunet.ro/manual -biologie -anatomie/analizatorii/analizatorul -acustico -vestibular
[5] http://www.medel.com/ro/
[6] Tudose C. + colectiv, ”Mecanică fizică, acustică și căldură” Editura Didactică și Pedagogică,
Bucure ști, 1976
[7] Barnea, M., ”Efectele poluării mediului asupra omului”, Editura Academiei R.S.R.,
Bucure ști, 1973
[8] Ro șu Daniela, ”Poluarea sonoră” capitol în ”Ecologie. Suport de curs”, editor Albulescu
Mariana, Editura Eurobit, Timi șoara, 2008
[9] Manual Fizică cl asa a XI -a, Editura Teora.
[10] Poluarea și protec ția mediului; Dr. Matei Bornea; Ing. Cornelia Papadopol, Editura
Științifică și enciclopedică, Bucure ști 1975