S I S T E M U L E N D O C R I N C U P R I N S Ⅰ I N T R O D U C E R E I N E N D O C R I N O L O G I E Endocrinologia este stiinta care se ocupa cu… [309257]

UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI

FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

SPECIALIZAREA MEDICINA

PROIECT

S I S T E M U L E N D O C R I N

C U P R I N S

Ⅰ I N T R O D U C E R E I N E N D O C R I N O L O G I E

[anonimizat],[anonimizat].

[anonimizat].

[anonimizat],ei fiind transportati apoi spre alte tesuturi carora le regleaza functiile. [anonimizat], [anonimizat]. Calitatea acestor receptori este in primul rand de a [anonimizat] a [anonimizat].

Sistemul endocrin controleaza cele mai importante procese:

cresterea si dezvoltarea pre si postnatala

metabolismele intermediare: protidic, glucidic, lipidic, mineral si hidroelectrolitic

comportamentul sexual

transformarea maligna si promovarea cresterii unor tumori

Asa cum s-a demonstrat,intre sistemul nervos si cel endocrin exista o [anonimizat]. [anonimizat].

In prezent se cunoaste capacitatea unor hormoni de a functiona ca neuromodulatori sau neurotransmitatori. Spre exemplu: TRH, [anonimizat]-ului, s-a demonstrat a functiona in alte zone ale creierului ca neuromodulator asupra activitatii motorii: tremurului,depresiei psihice si a excitatiei.

[anonimizat], secretina, VIP, catecolamine, neurosteroizii, functioneaza atat ca hormoni cat si ca neurotransmitatori.

Cea mai mare parte din celulele organismului prezinta o activitate de sinteza si de excretie eliberand in mediul extracelular molecule diferite ca structura biochimica si rol fiziologic. [anonimizat], iar altele au rol de “mesageri”.

[anonimizat].

Glandele endocrine sunt formate din celule care sintetizeza “mesageri biochimici” denumiti hormoni. [anonimizat]. [anonimizat], situate la distanta de locul in care sunt excretati. Celulele acestor organe tinta ofera la nivelul plasmalemei sau intracelular receptori specifici pe care se ataseaza si actioneaza hormonii.

Cea mai importanta glanda a [anonimizat], detine control altor glande endocrine vitale din organism: tiroida, suprarenalele, glandele sexuale.

Ⅱ GENERALITATI

In ansamblul glandelor endocrine trebuiesc amintite urmatoarele: hipofiza, tiroida, paratiroide, suprarenale, precum si celule endocrine din tesuturi: [anonimizat], pancreas, rinichi, inima; [anonimizat]t ale hormonilor si celulele influentate de hormoni alcatuiesc sistemul endocrin.

Sistemul endocrin este format din:

glande endocrine propriu-zise: epifiza, hipofiza, tiroida, paratiroidele, suprarenalele

grupari celulare prezente in structura unor organe care au si alte functii: insulele Langerhans din pancreasul endocrin, corpul progestativ si glanda tecala din ovar, glanda interstitiala a testiculului.

celule izolate cu functie endocrina, introduse in structura unor organe: celulele “sistemului endocrin gastro-entero-pancreatic”, celulele secretoare de renina sau eritropoietina din rinichi, celulele secretoare de calcitonina din tiroida.

Clasificarea glandelor endocrine

Dupa modalitatea de distribuire a celulelor secretoare in parenchimul glandular,glndele endocrine se clasifica:

-glade de tip cordonal sunt glande ale caror celule secretoare se pozitioneaza sub forma de cordoane,de forme si marimi variate,anastomozate intre ele. Printre cordoane se gaseste cantitati mici de tesut conjunctiv (stroma glandei) care prezinta o retea vasculara puternic dezvoltata. Exemple: epifiza, adenohipofiza, paratiroidele, suprarenalele.

-glandele de tip veziculos sau folicular sunt glande ale caror celule genereaza cavitati numite vezicule sau foliculi, pline cu produs de secretie. Exemple: tiroida si partial lobul intermediar al hipofizei.

-glande de tip difuz sunt reprezentate de celulele izolate,prezente in structura unor organe care elibereaza diversi hormoni. Aceste celule, al caror numar este in continua crestere au fost incadrate in “sistemul endocrin difuz”

GLANDELE ENDOCRINE sunt structuri bine individualizate, având o structură caracteristica pentru a elabora hormoni. Unele glande endocrine sunt spontane în organism (ex. placenta), altele dispar cu timpul ( ex. timusul).
Glandele endocrine sunt produse ale evoluției, care au celule ce elaborează, secretă și excretă hormoni, intervenind în cele mai esentiale procese ale organismului: în toate metabolismele, în procesul de creștere și dezvoltare.

Ele sunt organe de elaborare a informației endocrine, iar procesele pe care le reglează se desfășoară între anumite limite, astfel încât organismul este în stare să se autocontroleze. Sistemul informațional este format din celula endocrină și celula țintă, elemente fundamentale cu functii asemanatoare din punct de vedere structural . Astfel dacă celula endocrină este producătoare a unei substanțe chimice cu rol de mesager, acel hormon, celula țină conține un receptor specific ce primește informația transmisă de hormon și răspunde printr-un anumit efect.

Așa cum s-a demonstrat, celulele endocrine pot fi grupate formând glande endocrine sau pot fi impartite în diferite organe, cele grupate, diferențiindu-se de glandele exocrine prin absența canalului de scurgere, ele generand hormonii direct în circuitul sanguin sau limfatic care îi transportă la celulele organismului, asupra cărora această secreție își exercită acțiunea. Mai mult, pentru unele funcții importante, sunt sisteme ce funcționează paralel, având acțiune fiziologică asemănătoare, deși functii diferite. Ex. în procesul de sexualizare, rolul important îl are gonada, dar și CSR într-un anumit procent poate suplimenta gonada intervenind astfel în condiții patologice în procesul de sexualizare a organismului. In concluzie, factorii care operează într-un sistem, influențează și celalalt sistem în paralel.
Unele glande sunt solitare: hipofiza, tiroida, pancreas, iar altele sunt pereche: ovare, testicole, suprarenale sau mai multe: paratiroide.

De asemenea, privind secreția acestor glande, unele secretă un singur hormon cu paratiroidele,altele doi hormoni, ex. tiroida: T3, T4, sau pancreasul: insulina, glucagonul, și sunt glande care secretă mai mulți hormoni: hipofiza: STH, PRL, TSH, ACTH, MSH, FSH și LH, gonadele, sau corticosuprarenalele.Din punct de vedere al factorului de reglare a glandelor endocrine el poate indeplini functia de metabolit, ex. calciul circulant pentru paratiroide, sau cantitățile de hormoni secretați de ultimul dispozitiv din sistem. ( Ex. hormonii tiroidieni pentru tiroidă sunt factorii de feed-back și nu modificările metabolice sau metaboliții lor).

HORMONUL, este o substanță chimică, produsă de celula endocrină specializată, având functie de mesager, detinator al informației care va genera răspunsurile proprii programate în celula țintă; celula țintă concentrează și face legatura sensibil hormonul și care activată de hormon, transmite mesajul la sistemul de reglare celular, producând un efect. Programul răspunsului la hormonul specific, este constituit în celula țintă, printr-un proces genetic de diferențiere. Informația va fi prezenta atât timp cât există și un receptor, care descifreză mesajul, receptorul având rolul de a identifica un semnal particular din multitutdinea semnalelor care ajung la celulă, de a sintetiza acest semnal și a-l transmite pentru a realiza răspuns celular corespunzător. Prin urmare, controlul hormonal al celulelor țintă este dependent nu numai de variațiile concentrației plasmatice ale hormonului ci și de diferitele modificările cantitative și calitative ale receptorului.

Acțiunea hormonilor mai poate fi, pe lângă acțiunea la distanță pe organele țintă, la care ajung pe cale circulatorie, și locală pe alte celule decât cele ce i-au produs. Este vorba de acțiunea paracrină, existând o altă variantă a acestui tip de acțiune, cea juxtacrină ce se referă la posibilitatea ca un hormon plasat pe membrana unei celule să acționeze cu receptorul unei celule

juxtapozate. Să nu uităm că tot hormonul poate avea și o acțiune autocrină când acționează pe celula care l-a format.

Ca structură chimică hormonii pot fi:

– hormoni cu legături peptidice: cuprind peptide, proteine, glicoproteine- STH, PRL, ADH, ACTH, PTH, calcitonina, angiotensina,somatostatina, FSH, LH,TSH, HCG.

– hormoni aminoacizi sau derivați de aminoacizi cu structură simplă: adrenalina, melatonina, hormonii tiroidieni T3, T4.

– hormoni steroizi: ce derivă din colesterol: 1,25 dihidroxicolecalciferol, aldosteron, cortizol, testosteron, estradiol, progesteron.

Transportul hormonilor se realizează în sânge fie fixati de o proteină specifică, fie solitari. Numai hormonii liberi traversează membrana celulară țintă pentru a fi legați de receptorii specifici. Hormonii peptidici, cum sunt cei hipofizari, hidrosolubili, nu circulă legați. Unii din hormoni se găsesc sub formă de prohormoni ( molecule mai mari care sescindează în molecule mai mici – forma activă- la nivel celular). Nivelul plasmatic al hormonilor este rezultatul unor factori multipli: rata secreției, utilizarea, metabolizarea și excreția. Rata de înjumătățire este diferită, fiind in coreleare cu metabolizarea, eliminarea sau legarea de proteinele plasmatice. În celula țintă hormonii sunt transformați fie în alte forme active sau alți hormoni sunt convertiti în hormoni complet diferiți ( androgenii în țesutul grăsos sunt convertiți în estrogeni). Metabolizarea hormonilor se realizează in cea mai mare parte la nivel de ficat și rinichi, iar o altă parte sunt eliminați prin urină și bilă, nemodificați.

Ⅲ F O R M A T I U N I R E G L A T O A R E C E N T R A L E A L E
S I S T E M U L U I E N D O C R I N

HIPOTALAMUSUL

Hipotalamusul este parte din diencefal, cu dimensiuni de 1 cm în toate direcțiile, fiind fixat înapoia chiasmei optice, înaintea corpilor mamilari,superior – podeaua și pereții ventricolului III, inferior tuber cinereum; la nivelul lui regasim chemoreceptori, termoreceptori și osmoreceptori, precum și centrii de control ai funcțiilor organismului, centrii vegetativi, respiratori, digestivi, circulatori, precum și centrii care eliberează releasing factorii pentru adenohipofiză.

La nivelul lui au loc difertie funcții: termoreglare, diureză, aport hidric, senzația de sete, senzația de foame și sațietate, reglarea aportului alimentar, a funcției sexuale ( pe cale nervoasă și endocrină ), reglarea unor stări emoționale ( frică, furie, calm ), controlul parțial al somnului și al trezirii, precum și rol în procesul de învățare, memorizare și motivație.

La nivelul hipotalamusului,din punct de vedere funcțional se descriu:

1. Sistemul secretor magnocelular – care sintetizează și eliberează

neurohormonii:

– nucleul paraventricular – oxitocina,

– nucleul supraoptic – argininvasopresina.

2. Sistemul neurosecretor parvicelular – în aria hipofiziotropă:

– nucleul paraventricular: GRH, TRH, AVP, CRH;

– nucleul arcuat: GnRH, GAP ( gonadoliberine associated peptide –

fragment de prohormon ce conține molecula de GnRH; i s-a atribuit

rol de PIF ), dopamina;

– nucleu preoptic medial: GnRH, GAP;

– nucleul periventricular: SMS (somatostatina)

3. Sistemul neurosecretor difuz – care eliberează:

– neuromodulatori: opiode endogene, enkefaline, endorfine,dinorfine;

– releasing și inhibiting hormoni;

– hormoni de tip intestinal, angiotensina, DSIP (delta sleep inducing peptid).

4. Ependimosecreția tanicitelor – a căror produși de secreție sunt inca în

studiu.

Hipotalamusul are o legătură puternica cu hipofiza. Hipotalamusul influențează eliberarea hormonilor hipofizari pe cale neuronală, direct prin tractul hipotalamo-hipofizar în hipofiza posterioară și pe cale vasculară prin sistemul porthipotalamo-hipofizar în hipofiza anterioară. Prin legăturile eferente simpatice, hipotalamusul are importanta in controlul medulosuprarenalei și a pancreasului endocrin.

Neuronul are capacitatea de a sintetiza și elibera substanțe biologic active,

care vor acționa pe un receptor specific. Această proprietate a neuronului este

definita ca neurosecreție. Produsele de neurosecreția sunt de trei tipuri:

1. neurohormoni produși de neuroni peptidergici

2. neurotransmițători produși de neuronii aminergici,

3. neuromodulatori produși neurocrini de tipul ciberninelor.

Dintre procesele de neurosecreție, doar sinteza neurotransmițătorilor

este prezentă la toți neuronii. De asemenea, aceeași substanță chimică poate realiza

trei roluri: de neuromodulator, neurotransmițător sau neurohormon, dar în

condiții fiziologice poate indeplini numai una din aceste funcții.

SINDROAME HIPOTALAMICE

DIABETUL INSIPID ( DI )

Definiție. Diabetul insipid este un sindrom poliuric-polidipsic, hipotonic, generat fie de deficitul total sau parțial de ADH, ca urmare a unei leziuni hipotalamo-hipofizare, sau prin lipsa de răspuns a rinichiului la arginin-vasopresină.

Fiziopatologie. Scăderea ADH antrenează poliurie, creșterea concentrației lichidelor extracelulare, cu creșterea senzației de sete și polidipsie.

SINDROMUL SECREȚIEI INADECVATE DE ADH (SIADH)

Acest sindrom a fost semnalat de Parhon în 1933 sub denumirea de sindromul hiperhidropexic.Definiție. Excesul de ADH endogen sau exogen hipotalamic sau ectopic, duce la intoxicația cu apă, hiperhidratarea organismului însoțită de hipernatremie.

HIPOFIZA

Este situată la baza creierului, la nivelul unei loje osoase,numită șaua turcească și este acoperită de o expansiune a durei mater, ce formează diafragmul șeii.

Acesta este străbătut de tija pituitară, care începe din tuber cinercum și prin care hipofiza este legată de hipotalamus. Din punct de vedere topografic, hipofiza este formată din trei lobi.

Lobul anterior sau adenohipofiza, are origine extodermică și provine dintr-o invaginare a pungii Rathke, constituind 70-75% din glandă. El cuprinde partea distală (pars distalis), partea tuberală (pars tuberalis) și partea intermediară (pars intermedia), virtuală la om.

Lobul posterior sau neurohipofiza are origine diencefalică. Este format din lobul nervos (pars nervosa), eminența mediană a tuber cinercum și tija infundibulară (pedunculul), legată direct de hipotalamus.Lobul intermediar, rudimentar la om, este o porțiune mică localizata între cei doi lobi.

Atat adenohipofiza cat si neurohipofiza,din punct de vedere histologic,sunt formate din parenchim si stroma.

Parenchimul este format din totalitatea celulelor epiteliale si nervoase ce sintetizeaza si excreta in mediul intern hormonii hipofizari,in timp ce stroma este formata din elemente conjunctive cu rol de sustinere si trofic pentru parenchim.

Glanda esteacoperita la exterior de o capsula conjunctiva fina. Intre dura mater si capsula glandei exista un spatiu ingust ocupat de tesut conjunctiv bine vascularizat.

Vascularizarea hipofizei este asigurată de artera hipofizară superioară și inferioară. Arterele hipofizare se adună în venule la nivelul eminenței mediane și tijei hipofizare. Neurohormonii hipotalamici ajung prin sistemul port hipofizar, ce constitue o rețea de capilare, în hipofiza anterioară de unde drenează apoi în sinusul cavernos și jugular.

ADENOHIPOFIZA

Este constituita din celule epiteliale de talie medie, dispuse in cordoane de marime si forme foarte variate. Anatomic , este formata din trei unitati: lobul anterior, lobul tuberal si lobul intermediar.

1) Lobul anterior

– reprezentand masa cea mai dezvoltata a adenohipofizei, aceasta prezinta o structura epiteliala coordonala.

– cordoanele celulare, conturate si anastomozate, sunt delimitate de o membrana bazala pericordonala, ce separa celulele epiteliale de tesutul conjuctiv stromal. Intre cordoanele celulare , exista o retea densa de capilare sanguine fenestrate, ce preiau rapid hormonii elaborati, din diverse celule glandulare.

– produsii de secretie ai celulelor glandulare , pot fi gasiti in trei compartimente: compartimentul celular, pericapilar sau capilar.

– unele celule glandulare, bogate in granule de dimensiuni mari , ocupa portiunea marginala in cordon, si au un contact larg cu membrana bazala

– alte celule glandulare, cu putine sau fara granule, de talie mica, ocupa in special zona centrala a cordonului, prezentand prelungiri ce iau contact cu membrana bazala.

celulele stelate, sunt agranulare si prezinta numeroase prelungiri citoplasmatice, orientate in toate directiile. Conectate intre ele, aceste celule , realizeaza o retea continua in adenohipofiza.Unele din aceste celule , intra in alcatuirea peretilor cavitatilor foliculare .

– celulele secretoare de hormoni reprezinta cea mai mare parte a celulelor cordoanelor celulare. In functie de coloratiile histologice , s-au clasificat in : celule cromafile (acidofile si bazofile) , celule cromofobe.

Celulele adenohipofizei sunt de origine:

1. cromofobe

2. cromofile: – acidofile STH, PRL

– bazofile TSH,LH, FSH, ACTH

Celulele cromofobe sunt lipsite de activitate funcțională secretorie. Se consideră a fi celule tinere din care rezulta celulele acidofile sau bazofile, sau ar putea fi celule bătrâne. Prin microscopia electronică nu s-au putut identifica modificări evidente. Se spune că ar fi granulații celulare încărcate, cu diferite dimensiuni, iar după dimensiunile granulațiilor

ar corespunde secreția. Prin teoria transdifernțierii se demonstreaza că una și aceeași celulă în anumite condiții secretă tropi diferiti.

Această clasificare a celulelor după criteriul tinctorialității nu corespunde in totalitate cu functia fiecărui tip de celulă și tinde să fie abandonată. Identificarea corectă se realizează prin procedee histoenzimologice, imunohistochimice, utilizand anticorpi specifici antihormoni marcați cu fluoresceină (imunofluorescență), și prin metode electronomicroscopice – după mărimea granulațiilor. În prezent se consideră că adenohipofiza este alcătuită din 6 tipuri de celule: somatotrope,corticotrope,lactotripe,tireotrope,gonadotrope,foliculostelate.

2) Lobul intermediar

– este mai bine dezvoltat la nastere, dar se reduce progresiv.

– este reprezentat de o lama fina de tesut glandular, nedelimitat, fixat intre lobul anterior si cel posterior

– celulele acestuia , sunt celule bazovile, ce secreta in principal MSH si mai putin ACTH.

3) Lobul tuberal

– este bine dezvoltat, si inconjoara tija hipofizara ca un manson epitelial. Acesta apare ca un tesut de sustinere a vaselor sangvine ce iriga lobul anterior.

– este constituit din travee celulare lungi, dispuse paralel cu tija hipofizara.

-tesutul epitelial este sustinut de un tesut conjuctiv mult mai bine dezvoltat decat in restul adenohipofizei.

– celulele epiteliale sunt in mare parte cromofobe, dar sunt si celule care produc ACTH, STH, prolactina, TSH si gonadotropine.

NEUROHIPOFIZA

Este alcatuita din prelungirile neuronale provenite din nucleii supraoptici si paraventriculari din hipotalamus, asadar, din tesut nervos , prelungiri neuronale, celule gliale si tesut conjunctiv bine vascularizat.

Anatomic, este constituita din trei portiuni : eminenta mediana, tija hipofizara si lobul posterior.

1) Lobul posterior

– este format din prelungirile axonale amielinice ale neuronilor din nucleii supraoptici si paraventriculari, celule gliale, si cantitati mici de tesut conjuctiv bogat in capilare sanguine.

– axonii prezinta zone mai dilatate, si mai inguste. Ei prezinta mitocondrii, neurofibrile, neurotubuli, REN si granule de secretie( sintetizate la nivelul pericarionului) .Aceste granule, de-a lungul axonului, formeaza anumite aglomerari , ce poarta denumirea de “corpii lui Herinng”.

Granulele de secretie prezinta doi hormoni, vasopresina si ocitocina, sintetizati de catre neuronii din nucleii supraoptici si paraventriculari impreuna cu alti doi , numiti neurofizine: neurofizina 1 legata de ocitocina , respectiv neurofizina 2, legata de vasopresina.Acesti neurohormoni , impreuna cu neurofizinele corespunzatoare, sunt transportati pe cale axonala , si stocati in neurohipofiza.

Celulele gliale sunt reprezentate de macrogliile fibroase, ale caror prelungiri realizeaza un rol de sustinere. Se observa existenta altor celule, numite pitucite. Acestea , prezinta o citoplasma bogata in mitocondrii , aparat reticular golgi , lizozomi, si incluziuni lipidice. Pituicitele intervin in procesele secretorii , prin hipertrofie in momentul in care secretia de hormoni neurohipofizari creste , si intervin si in fagocitoza.

Tesutul conjuctiv stromal este slab reprezentat, fiind format din fibre de colagen si reticulina, putina substanta fundamentala si dispusa perivascular.

Capilarele neurohipofizei sunt de tip fenestrat, cu endoteliu continuu, asezat pe o membrana bazala si contin vezicule de pinocitoza . In spatiul pericapilar regasim fibre de colagen , reticulina si rare celule conjunctive

2) Eminenta mediana

Aceasta structura histologica este asemanatoare cu cea a lobului posterior, fiind formata din axoni ai unor neuroni hipotalamici , celule gliale, si tesut conjuctiv bogat vascularizat.

– axonii sunt clasificati in : axoni ai neuronilor din nucleii supraoptici si paraventriculari ( mai putin numerosi , ce transporta hormoni), axoni ai neuronilor din nucleii mijlocii, axoni ai neuronilor din alti nuclei hipotalamici.

3)Tija hipofizara

– este formata din fibre nervoase ale tractului hipotalamo-hipofizar , cu pericarionii in nucleii supraoptici si paraventriculari.

PATOLOGIE

SINDROMUL TUMORAL HIPOFIZAR

Bolile hipofizei se datoresc în mare parte formațiunilor tumorale de la nivelul ei: fie tumori distructive, fie tumori secretante. Aceste tumori, în afara traducerilor clinice au o specificitate ce ușurează diagnosticul clinic.

Pentru a descrie sindromul tumoral hipofizar este necesar să cunoaștem anumite elemente anatomice ale șeii turcice, elemente care sunt evidente pe radiografia de șa turcică.

Deficitul de STH:

• la adult contribuie la procesul de distrofie cutanată, cicatrizarea întârziată a rănilor, întârzierea consolidării fracturilor osoase, diminuarea densității osoase, scăderea toleranței la efort fizic, diminuarea necesarului de insulina la diabetic.

Deficitul de LH și FSH produce:

• la femei tinere – oligomenoree, hipomenoree, amenoree însoțită de fenomene de desexualizare: căderea părului axilar și pubian, involuția tractului genital, atrofia sânilor, indiferență sexuală și frigiditate; la menopauză nu apar semne clinice evidente;

• la bărbat – scade libidoul, se atrofiază penisul, testiculele, prostata, scade frecvența bărbieritului;

• la ambele sexe scade interesul pentru sexualitate, apar epilare pubioaxială, sterilitate, osteoporoză precoce, se accentuează ridurile faciale.

Deficitul de TSH produce:

• un hipotiroidism secundar, fără gușă, mai "blând" ca manifestare comparativ cu hipotiroidismul primar: oboseală, somnolență, intoleranță la frig, piele uscată, păr fragil,

scăderea memoriei, bradilalie, bradipsihie, bradicardie, scăderea tensiunii arteriale, constipație.

Deficitul de ACTH produce:

• hipocorticism secundar ("addisonism alb") – slăbiciune generală, astenie, scăderea poftei de mâncare până la anorexie, grețuri, vărsături, scădere ponderală, hipotensiune arterială cu frecvente stări de lipotimie, hipoglicemie, anemie, depigmentarea tegumentelor și atrofie musculară;

ACROMEGALIA

Definiție. Reprezintă boala determinată de excesul de hormon somatotrop, survenită la adult, după terminarea creșterii, cu toate efectele lui, efecte exacerbate, a căror consecință se va interpreta la nivel somatic și metabolic.

Patogenie. Este vorba de proliferarea celulelor acidofile secretante de STH, proliferări ce le surprindem în stadiul de adenom. Ar fi rezultatul unei stimulări HGH-RF la nivelul hipofizei de la hipotalamus. Deci, adenomul ar fi secundar unei dereglări a hipotalamusului endocrin în somatostat, în zona hipotalamică de reglare a funcției somatotrope. Stimulii plecați de la hipotalamus, determină o acțiune trofică și o acțiune hiperplazică. Celulele acidofile se hiperplaziază, trec apoi din stadiul de hiperplazie în stadiul de microadenom, apoi macroadenom, stadiu tumoral cu intensificarea secreției de STH.

GIGANTISMUL

Excesul de STH, asupra organismului aflat în plină creștere determină gigantismul hipofizar definit ca o hipertrofie staturo-ponderală armonică. În gigantismul hipofizar proporția între segmente este mentinuta; morfologia de ansamblu respectă echilibrul părților, dar prelucrarea lor este realizata la o scară mult mai mare.

Etiologia este reprezentată de hiperplazia sau adenomul celulelor hipofizare acidofile.

NANISMUL HIPOFIZAR

Nanismul hipofizar este o hipotrofie staturo-ponderală marcată și armo-nică, cu deficit statural mai mare de 3 deviații standard față de media de înălțime corespunzătoare vârstei, sexului și rasei, determinată de deficitul de STH hipofizar survenit în copilărie.

Este considerat nanic un adult de sex masculin la o talie sub 130 cm șide sex feminin la o talie sub 120 cm.

TIROIDA

Are origine endodermica, fiind dezvoltata din planseul faringelui primitiv. Dezvoltarea ei începând cu săptămâna a III-a de viață embriofetală, printr-o îngroșare a planșeului intestinului faringian, care se intinde până la cartilajul tiroid. În săptămâna a 7- a, ajunge la sediul său normal în fața traheei; în săptămâna a 8-a apar primele vase sanguine, iar în săptămâna a 10-a apare coloidul în glanda tiroidă, care devine funcțională; ea stochează deja hormoni tiroidieni.

La 12 săptămâni tiroida este complet formată și funcțională.Celule parafoliculare C migrează din creasta neurală, încorporându-se în final în tiroidă. În acest timp se dezvoltă histologic și hipofiza, astfel că secreția hormonilor tiroidieni fetali se face prin TSH fetal, independent de secreția tioridei materne. In concluzie, începând cu luna a 3-a, tiroida joacă un rol esential asupra produsului de concepție, în procesul de creștere și dezvoltare a individului.

In cursul histogenezei, se disting doua stadii:

a) Stadiul prefolicular , in care glanda este formata din celule epiteliale dispuse in gramezi si inconjurate de o membrana bazala.

b) Stadiul folicular , caracterizat prin aparitia foliculilor tiroidieni.

– la exterior, glanda este invelita de o capsula conjunctiva, formata din doua straturi: cel extern, fibros si bogat in fibre de colagen cu dispunere ordonata, si cel intern, mai lax.

– din punct de vedere histologic, tiroida este alcatuita din doua componente: parenchimul glandular si stroma.

Parenchimul glandular este format din totalitatea structurilor epiteliale: foliculi tiroidieni si celule interfoliculare.

Foliculii tiroidieni

-sunt considerati unitatile morfofunctionale ale parenchimului tiroidian . Foliculii apar la microscop cu o forma sferica, ovalara sau poligonala

– sunt alcatuiti dintr-un singur rand de celule epiteliale cubice ce formeaza o cavitate plina cu coloid tiroidian. Celulele epiteliale se alatura de o membrana bazala continua, subtire, formata din fibre de reticulina si glicozaminoglicani.

– dimensiunile foliculilor se pot modifica in functie de varsta, starea functionala a glandei sau pozitia topografica. In hiperfunctie, epiteliul devine cilindric, iar in hipofunctie , devine aplatizat.

– epiteliul tiroidian este format din doua tipuri de celule: celule foliculare(tireocite, sau celule principale) si celule parafoliculare sau celule C.

Celulele foliculare

-au forma cubica, cu nucleul rotund, normocrom, nucleolat ,dispus central. Citoplasma este bazofila, bogata in organite celulare.

– la nivelul plasmalemei polului apical, ce vine in contact cu coloidul, se observa existenta unor formatiuni digitiforme si numerosi microvili, ce maresc suprafata de contact dintre tireocit si coloid.

-citoplasma apicala contine lizozomi, fagolizozomi , microfilamente si microtubuli. Perinuclear, este mult mai bine dezvoltata, observandu-se prezenta in numar mare a ribozomilor, poliribozomilor si a aparatului Golgi.

Celulele parafoliculare sau celulele C

-au originea in crestele neurale si sunt celule globuloase cu citoplasma slab colorata , cu nucleul mai mare si putin excentric.

– prezinta, bine dezvoltat, aparatul Golgi, si reticul endoplasmic.Regasim si granule ce contin Calcitonina.

Celulele interfoliculare

-sunt dispuse printre foliculii tiroidieni si sunt celule izolate sau grupate sub forma de insule, in jurul vaselor sangvine.

Stroma tiroidiana este alcatuita din travee conjuctive, desprinse din capsula glandei, care se ramifica printre foliculii tiroidieni. Septurile conjunctive sunt formate din fibre de colagen, de reticulina fibrocite, rare limfocite, plasmocite si rare macrofage.

Afecțiunile tiroidiene

în prezent sunt cunoscute următoarele afecțiuni tiroidiene:

1. Gușa difuză toxică (boala Graves, boala Basedow, hipertiroidia autoimună).

2. Adenqmul tireotoxic (boala Plummer).

3. Gușa multinodulară toxică.

4. Hipotiroidia (primară, secundară, terțiară).

5. Tiroiditele: a) acută; b) subacută (de Quervain); c) autoimunâ (Hashimoto); d) fibroasă (Riedel);

6. Gușa endemică.

7. Gușa sporadică.

8. Gușa nodulară.

9. Cancerul tiroidian (folicular, papilar, medular, sarcomul tiroidian).

10. Ectopia tiroidiană.

PARATIROIDELE

Glandele paratiroide sunt în număr variabil cu specia (2,4,6). La om sunt 4, situate pe peretele posterior al celor doi lobi tiroidieni.

Provin din pungile brahiale III și IV de unde derivă și timusul, și coboară. Aplazia paratiroidelor și a timusului constituie sindromul Di George. Patologic paratiroidele pot fi localizate la nivelul mediastinului anterior sau posterior.

Paratiroidele prezinta 3 tipuri de celule:

1. celule principale, care sintetizează parathormonul, bogate în reticul endoplasmic, aparat Golgi,

2. celule clare, care sunt celule apoase, o variantă a primelor și au același aspect, fiind în repaus,

3. celule oxifile

Paratiroidele sunt alcatuite din stroma si parenchimul glandular.

Stroma

– fiecare glanda este delimitata la exterior de o capsula formata din tesut conjunctiv. Din aceasta capsula, se desprind travee conjunctive care patrund in parenchim , fara a-l imparti in lobi. Traveele sunt alcatuite in special din fibre de reticulina si se mai regasesc si fibroblaste, rare mastocite, plasmocite sau macrofage. Pe calea acestor travee, patrund manunchiurile vasculonervoase.

Parenchimul glandular

-este format din cordoane de celule epiteliale , de talie mica, poliedrice, anastomozate, fiind inconjurate de o retea densa de capilare sangvine

Secretia de PTH este inhibata direct de cresterea calciului extracelular. La nivelul celulei paratiroidiene s-a demonstrat prezenta unor receptori membranari pentru calciu.

PATOLOGIE

Hiperparatiroidia (HPTH)

Definitie

Ansamblul starilor patologice legate de secretia excesiva a glandelor paratiroidelor,rezultata din :

1. HPTH – primara = hiperfunctie autonoma a 1 sau N giande paratiroide = adenom,cancer, hiperpiazie.

2. HPTH – secundara = hiperfunqie reactiva la carenta de Ca++ sau excesul de fosfati.

3. HPTH – tertiara = 0 autonomizare a patologiei precedente cu hiperplazie sau adenom ce continua sa functioneze desi cauza initiaia (scaderea Ca ++) a disparut.

4. HPTH – paraneoplazica = exceptionala secretia de catre 0 tumora maligna a unui factor hormonal cu activitate asemanatoare PTH.

Hipoparatiroidia (hPTH)

Definitie situalie metabolica rara rezultata din hipofuntia paratiroidelor, data de absenta sau alterarea paratiroidelor sau punerea in repaus a paratiroidelor

Spasmofilia: tetanie cronies constitutionals (TCC)

Definitle

Hiperexcitabilitatea neuromuscularturii declansate de emotie, conflict, efort, oboseala.

SUPRARENALELE

Glandele suprarenale, în numar de douä, sunt situate la polul superior al fiecärui rinichi. Având formä aproximativ triunghiularä, fiecare glandä suprarenalä este formata din douä structuri glandulare complet diferite din punct de vedere embriologic, anatomic si functional.

La periferia glandei se afla corticosuprarenala de origine mezoblasticä, care înconjoara in totalitate medulosuprarenala,de origine neuroectoblasticä.

Mugurele corticosuprarenalei se dezvolta din epiteliul celomic, în timp ce mugurele medulosuprarenalei isi are dezvoltarea din crestele neurale din care se formeaza ganglionii simpatici paravertebrali.

Corticosuprarenala secretä hormoni steroizi, in timp ce medulosuprarenala secreta amine biogene, adrenalina si noradrenalina.

CORTICOSUPRARENALELE

Anatomie. Glandele suprarenale la adult sunt situate la polul superior și spre marginea internă a fiecărui rinichi, pe care-l acoperă ca o calotă.

Suprarenala dreaptă, de formă piramidală, se afla sub ficat și corespunde vertebrelor D11- D12, pe când suprarenala stângă este de formă semilunară și are o poziție mai anterioară și mai jos, în dreptul vertebrei L1.

Histologie

Corticala suprarenalei cuprinde 3 zone:

1. zona reticulată: adiacentă medularei, secretă androgeni și glucocorticoizi.

2. zona fasciculată: alcatuita din coloane de celule bogate în lipide, ce se întind între zona reticulată și glomerulară, secretă glucocorticoizi și androgeni. Este zona cea mai bine reprezentată.

3. zona glomerulară: situată sub capsula glandei, cuprinde celule care nu prezinta material steroidogenetic, secretă mineralocorticoizi.

Corticosuprarenala este o glandä esentiala pentru mentinerea homeostaziei interne. Distrugerea corticosuprarenalei produce pierderi masive ale ionului de Na+ prin rinichi, deshidratarea organismului si hemoconcentratie.

Prin anumite studii de citochimie s-a demonstrat ca celulele din corticosuprarenala contin cantitati mari de colesterol esterificat, fosfolipide, lecitine grasimi neutre, in special în zona fasciculatä reticulata, iar prin tehnici de histoenzimologie s-au prezentat numeroase enzime: fosfataza alcalina, fosfataza acida, fosforilaze, sulfataze, hidrolaze,dehidrogenaze, desmolaze etc.

PATOLOGIE

SINDROMUL SUPRARENOMETABOLIC

( SINDROMUL CUSHING)

Definiție.Cuprinde totalitatea formelor clinice etiopatogenice de hipercorticism, în care putem identifica o secreție crescută de glucocorticoizi și în care ritmul nictemeral a secreției de cortizol este absent, iar mecanismul de feed back hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal este alterat, in anumite proportii.

Sindromul Cushing este expresia clinică a hiperfuncției corticosuprarenale, a celor 3 zone:

– reticulata: sintetizează sexoizi, androgeni, estrogeni, progesteron;

– fasciculata: sintetizează glucocorticoizi, cortizol;

– glomerulara: sintetizează mineralocorticoizi, aldosteron.

Hiperaldosteronismul primar

Hiperaldosteronismul primar este un termen generic, reprezentand un grup de perturbari
caracterizate prin producerea excesiva de aldosteron, independenta de sistemul renina­
-angiotensina, cel mai frecvent la nivelul zonei glomerulare a cortexului suprarenal.

INSUFICIENȚA CORTICOSUPRARENALĂ ACUTĂ

Definiție. Insuficiența corticosuprarenală acută apare ca urmare a deficitului masiv și brusc de hormoni corticosuprarenali, mai ales glucocoticoizi și mineralocorticoizi.

MEDULOSUPRARENALELE

Medulosuprarenalele sunt componente a sistemului neuroendocrin catecolaminergic, cu rol esențial în adaptarea organismului la stres.

Morfologie.

Medulosuprarenalele sunt situate în partea centromedulară a glandelor suprarenale.Din punct de vedere histochimic, celulele medulosuprarenalei aparțin sistemului APUD: conțin enzime ce captează și decarboxilează precursori ai aminelor, conțin catecolamine și de asemenea peptide active biologic.

PATOLOGIE

Feocromocitomul

Feocromocitomul este o tumora provenita din celulele cromafine ale medulosuprarenalei capabile sa secrete amine biogene si peptide, inclusiv adrenalina,noradrenalina si dopamina . Un exces de catecolamine va determina clinic hipertensiune arteriala paroxistica.

EPIFIZA

Epifiza sau glanda pineală este o glanda mediana nepereche, cu greutatea de aproximativ 0,2 g,localizata deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori. Este aflată în masa encefalului, între cele 2 emisfere, fiind parte a epitalamusului. Aceasta este raspunzatoare pentru secreția unor hormoni, printre care și secreția melatoninei. În perioada copilăriei, epifiza este mare, dar odată cu trecerea anilor, aceasta se micșorează devenind aproape inactivă la maturitate. Ca glandă endocrină, epifiza face parte din sistemului endocrin difuz

Principalul hormon epifizar este melatonina. Epifiza mai conține hormon luteinizat, tireotiozină, hormon antidiuretic, neurofizine I și II, leucinencefalină, argintină – vasotocină, arginină – vasopresină. De asemenea, a fost descoperit un hormon hipogliceminant al epifizei numit pinealină. Acesta și melatonina reduc semnificativ fixarea iodului în tiroidă și scad acțiunea stimulantă a TSH

Stroma glandei este alcatuita dintr-o capsula conjunctivä fina, dependenta a meningelui care captuseste glanda la exterior. Din aceasta capsula pleaca septuri conjunctive care patrund în interiorul glandei.

Histofiziologie

Epifiza este o glandä endocrina ce sintetizeaza melatonina si serotonina. Pinealocitele prezinta un ritm circardian bine definit: în timpul zile ele concep serotonina pe care ulterior o transforma noaptea în melatonina si o excreta in mediul intern. Melatonina actioneaza ca inhibitor asupra celulelor pigmentare si mareste concentratia plasmatica de prolactina. Melatonina joaca un rol esential în controlului ritmului biologic al organismului.

De asemenea, epifiza elaboreaza numerosi factori hormonali care actioneaza asupra hipotalamusului, hipofizei, tiroide, medulo-corticosuprareanalei si glandelor genitale. In ansamblu, epifiza are rol magistral asupra cresterii secretiei glandelor genitale.

PANCREASUL ENDOCRIN

Pancreasul este un organ impar, asezat retroperitoneal. El secreta enzime digestive (secretia exocrină) și variati hormoni (secretia endocrină).

Se consideră că celulele endocrine se dezvoltă din canaliculele pancreasului de origine endodermală. Totodată, unii savanți considera că insulele pancreasului și celulele cromafine ale tractului gastrointestinal reprezintă rezultatele celulelor neuro-ectodermale ale crestei nervoase, care în stadiile primordiale de dezvoltare au migrat în septul tubului intestinal.

Insulele pancreasului prezinta vascularizare capilară bogata ce formeaza o rețea sinusoidă. Celulele insulare au in componenta granule secretorii, captusite de membrane.Comparativ cu mitocondriile celulelor acinoase, mitocondriile celulelor insulare sunt relativ mai mici. Complexul Golgi este situat in apropierea nucleului, rețeaua endoplasmatică granulară și polizomii sunt imprastiati în toată citoplasmă. Sunt prezenți un numar relativ mic de lizozomi, fiind clar determinat sistemul microtubular-microvilozitar, de importanta majora în procesele de excretie a hormonului din celule. Celulele reprezinta 20- 25% din componența celulară a insulelor și se poate indentifica locul de formare a glucagonului. La om și la cobai ele sunt localizate aproape uniform pe toată suprafața insulei. Predomină însă celulele-beta (75-80%), în care se sintezează și se depozitează insulina.Aceste celule prezinta granule dreptunghiulare avand in componenta o matrice cristalină înconjurată de un material necristalin. Celulele delta reprezintă locul in care se formeaza somatostatina. La microscopia electronică se determină specia celulelor delta, care conțin granule de dimensiuni relativ mici, numite celulele G. Se consideră că ele reprezintă nucleul de formare a gastrinei.Celule G nu conțin granule secretorii, în citoplasmă lor fiind prezenți reticulul endoplasmatic și mitocondriile. Celulele E conțin granule relativ mari, de formă variabilă. Fiind cercetate cu ajutorul microscopiei electronice, ele se pot diferentia clar de granulele secretorii ale celulelor a, p și delta.Celulele F sau celulele PP prezinta granule de dimensiuni mai mici decât granulele a, p și delta. Aceste celule se localizeazăla extreriorul insulelor Langerhans si se pot identifica și printre celulele exocrine și epiteliale ale dutelor pancreasului.

Histofiziologie

Secretia pancreasului enodcrin consta in doi hormoni cu actiune antagonica asupra metabolismului glucidic: glucagonul si insulina. Insulina este un hormonpolipeptidic,alcatuit 51 de aminoacizi, hipoglicemiant. Ea inlesneste penetrarea glucozei,arderea ei la nivelul tuturor celulelor din organism si în mod deosebit în hepatocite, fibrele musculare si celulele adipoase. De asemenea,ea favorizeazä sinteza de glicogen a lipidelor din glucoza. Absenta insulinei sau o hiposecretie de insulina va determina diabetul zaharat,caracterizat prin hiperglicemie, glicozurie, poliurie si hiperfagie.

Somatostatina este un hormon cu un efect opus hormonului somatotrop (STH). Diminuand secretia de STH va reduce secretia de insulina si glucagon.

PATOLOGIE

DIABETUL ZAHARAT

Diabetul zaharat prezintă o grupare de boli metabolice caracterizate prin hiperglicemie cronică,in urma defectelor în secreția sau acțiunea insulinei. Acestea sunt însoțite de schimbari în metabolismul lipidic și proteic, ceea ce pe termen indelungat poate provoca complicații cronice cu afecatarea unor viscere importante precum: inimă, rinichi,ochi și nervi.

Cea mai mare parte a tulburărilor metabolice și a complicațiilor provocate de diabetul zaharat pot fi controlate printr-un control clinic, în lipsa lui calitatea vieții persoanei cu diabet se deterireaza substantial prin reducerea speranței de sanatate și viață.

Bibliografie

Coculesu M.- Endocrinologie cllinică,ediția a III-a, Ed. Medicală

București, 1998

2. Dumitrache C.,Barbu Ionescu. Endocrinologie clinică. Ediția a II-a, Ed.

Medicală Națională 2002.

3. Exarcu I.T. Fiziologia și fiziopatologia sistemului endocrin. Ed. Med. 1989.

4. Ionescu B., Dumitrache C., Diagnosticul bolilor endocrine, Ed. Med., București, 1987.

5. Ionescu B., Dumitrache C., Semiologia bolilor endocrine, Ed. Med., București, 1983.

6. Zbranca, E., Mogoș, V. Endocrinologie Clinică., Ed.Cutia Pandorei, Vaslui, 1997

7. Michaela Timar- Endocrinologie Clinica, 2004

8. Eusebie Zbranca -Endocrinologie Clinica