Ș c o a l a P o s t l i c e a l ă S a n i t a r ă I a ș i [630788]

SUPORT
CURS

Ș c o a l a P o s t l i c e a l ă S a n i t a r ă I a ș i
R o m â n i a , I a ș i ,
s t r . N i c o l a e B ă l c e s c u , n r . 1 9
T e l . : 0 2 3 2 . 2 1 9 . 5 1 6
we b : w w w . s c o a l a s a n i t a r a -i a s i . r o
Modulul 44
CERCETARE ÎN NURSING

Suport curs realizat după curri culum aprobat prin OMEdCT nr.
2713/29.11.2007
Domeniul: Sănătate și Asistență Pedagogică
Nivelul: 3 Avansat
Valoare Credite: 1.0
Calificare Profesională: Asistent Medical Generalist
Profesor: Ruxandra Ofelia RADU

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 1 Modulul 44:
CERCETARE ÎN NURSING

CCOOMMPPEETTEENNȚȚAA 11 –– DDEESSCCRRIIEE PPRRIINNCCIIPPAALLEELLEE DDOOMMEENNIIII AALLEE CCEERRCCEETTĂĂRRIIII ÎÎNN NNUURRSSIINNGG
CCUURRSS 11 PPrroommoovvaarreeaa ssăănnăăttăățțiiii șșii pprreevveenniirreeaa îîmmbboollnnăăvviirriilloorr pp.. 33
Noțiuni de bază despre cercetare p. 3
Demersul științific p. 3
Conceptul de sănătate p. 4
Definiții ale promovării sănătății prin comunicare p. 5
Tipuri de comunicare pentru sănătate p. 6
Preveni rea îmbolnăvirilor p. 6
Aspecte generale privind asistența medicală preventivă p. 9
Meto da screening -ului p. 10
Cauzele principale de morbiditate pe grupe de vârstă p. 10
Cauzele principale de deces pe grupe de vârstă p. 11
Consiliere cu privire la menținerea stării de sănătate p. 12
Persoane cu risc crescut de îmboln ăvire p. 12
Grupele principale de boli cronice ce necesită prevenție p. 14
Grupele principale de boli acute ce necesită prevenție p. 19
Probleme de nutriție p. 20

CCUURRSS 22 ÎÎnnțțeelleeggeerreeaa ssaauu aacccceeppttaarreeaa ttrraattaammeennttuulluuii pprreessccrriiss pp.. 2233
Defini rea tratamentului p. 23
Relația terapeutică în actul medical p. 23
Aderența la tratament și complianță p. 30
Statutul și rolul bolnavului p. 31
Refuzul tratamentului p. 32
Eșecul aderenței terapeutice p. 33
Memorarea informațiilor oferite de medic în procesul terapeutic p. 33

CCUURRSS 33 PPRROOCCEESSUULL DDEE ÎÎNNGGRRIIJJIIRREE pp.. 3355
Procesul de îngrijire la pacienții cu anorexie p. 35
Ce înseamnă percepție dismorfică? p. 36
Cauzele anorexiei p. 36
Simptomele anorexiei p. 36
Mecanismul fiziopatogenetic p. 37
Factorii de risc p. 37
Consultul de speci alitate p. 38
Medici specialiști recomandați p. 38
Investigații p. 38
Diagnostic prec oce p. 39
Tratament p. 39
Profilaxia p. 41
Obezitate p. 42
Clasificare p. 42
Diagnostic p. 42
Cauze p. 43
Prognoză p. 43
Tratament p. 44
Prevenire p. 44

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 2
Alcoolul – a treia problemă de sănătate publică p. 45
Cauzele creșterii consumului de alcool p. 45
Acțiunea alcoolului p. 46
Cauze p. 46
Fazele alcoolismului p. 46
Consecințe p. 46
Sevraj p. 46
Stresul p. 48
Consecințe medicale p. 48
Stadii clinice p. 49
Caracteristici p. 49
Efecte p. 49
Stresul psihic p. 50
Tratament p. 51
Consumul de droguri p. 52
Dependența p. 52
Motive ce duc la consumul de droguri p. 52
Semne și simptome p. 52
Sevrajul p. 53
Clasificarea drogurilor p. 53
Tratament p. 54

CCUURRSS 44 GGrruuppeellee ddee ppooppuullaațțiiee ccuu rriisscc ddee îîmmbboollnnăăvviirree pp.. 5555
Identificarea factorulor de risc ș i a substratului cauzal
Factori de risc proprii executantului p. 55
Factori de risc proprii sarcinii de muncă p. 56
Factori de risc proprii mijloacelor de producție p. 57
Factori de risc proprii mediului de muncă p. 62
Factori de risc proprii mediului social de muncă p. 64

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 3
COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII
ALE CERCETĂRII ÎN NU RSING

CURS 1 – PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI
PREVENIREA ÎMBOLNĂVIR ILOR

NOȚIUNI DE BAZĂ DESP RE CERCETARE
După Dicționarul Explicativ al Limbii Române, termenul cercetare se traduce drept un studiu
amănunțit, efectuat în mod sistematic, cu scopul de a cunoaște ceva; investigație .
Există și o lege care se referă în mod strict la a ctivitatea de cercetare -dezvoltare, și anume
Legea nr. 324/2003 , privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică , ce cuprinde cercetarea
fundamentală , cercetarea aplicativă , dezvoltarea tehnologică și inovarea .
Depinzâ nd de punctul de vedere din care este privită , cercetarea poate fi descrisă ca :
– o căutare a cunoașterii și în alegerea lucrurilor ,
– o experiență interesantă și , câteodată, utilă ,
– un proces de calificare ,
– o carieră , un stil de viață ,
– un proces esențial pentr u asigurarea succesului comercial ,
– un mod de îmbunătățire a calității vieții ,
– un impuls de satisfacere a ego -ului,
– justificarea alocării de fonduri pentru un departament și justificarea funcționării sale1.
Cercetarea științific ă ar putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoștințelor realizat printr –
o atentă și obiectivă observare, investigare și experim entare, având ca țintă descoperirea sau
interpretarea unor noi informații.

DEMERSUL ȘTIINȚIFIC
Constă din ansamblul operațiilor care permit omului s ă cunoască (să înțeleagă, să -și explice)
lumea materială și legile ei (fără a recurge la transcendent). Acesta este posibil grație modului de
funcționare al creierului uman și organelor de simț.
În faza actuală de dezvoltare a științelor exacte, cunoașter ea extrasenzorială este respinsă, fiind
considerată nefundamentată – teoretic și experimental. În consecință, demersul științific face apel
exclusiv la datele senzoriale . Captarea informațiilor de către receptori reprezintă operația inițială
(senzația ). Ea este imediat urmată de recunoaștere (percepția , identificarea ). Decizia de recunoaște
re (sau de nerecunoaștere) se face pe baza unor indici (de recunoaștere) extrași din stocurile de mesaje
păstrate și clasificate în memoria cerebrală.

Principiile cunoa șterii și cunoștințelor științifice reprezintă consistența logică, obiectivitatea
și repetabilitatea.
Principiul cercetării științifice fundamentale este noul și corectul într -un domeniu științific
constituit istoric și recunoscut ca atare de o comunitat e științifică; noul și corectul se definesc în
raport cu metodele, conceptele și normele proprii domeniului.
În ansamblul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice, cercetarea științifică fundamentală
ocupă poziția centrală. Ea oferă noi metode și concepte cercetării aplicate și dezvoltării tehnologice și
stabilește noi direcții de cercetare. Cercetarea științifică aplicată și dezvoltarea tehnologică au ca
element necesar cercetarea științifică fundamentală.

1 Tony Greenfield, Research Methods , Publisher Hodder Arnold, 2002.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 4 În disciplinele medicale datele obțin ute prin cercetare științifică pot fi utilizate pentru:
– a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
– a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire,
– a determina nevoile unui anumit grup populațional,
– a stimula interesul pu blic într -o anumită problemă de sănătate publică,
– a evalua eficiența unui program de sănătate în curs de desfășurare,
– a evalua acuratețea științifică a unui articol sau comunicări.

PPRROOMMOOVVAARREEAA SSĂĂNNĂĂTTĂĂȚȚIIII ȘȘII PPRREEVVEENNIIRREEAA ÎÎMMBBOOLLNNĂĂVVIIRRIILLOORR
(alimentația, fumatul, s edentarismul, planificarea examinărilor periodice etc.)

CONCEPTUL DE SĂNĂTAT E
Așa cum este el definit de către Organizația Mondială a Sănătății, se refera la „ o bună stare
fizică, psihică și socială ”, lărgind astfel sfera noțiunii din domeniul biologic î n cel social.
Sănătatea exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural și social. Munca, ca și
modalitate specific umană de adaptare la mediu, este și cel mai elocvent criteriu de apreciere a stării
de sănătate, condiționând atât starea bi ologică, cât și cea de integrare socială.
Exista o relatie birecționala între starea de sănătate și capacitatea de muncă, individul sănătos
prezentând o adaptare la muncă și o productivitate optimă, iar pe de altă parte munca reprezintă sursa
bunăstării sociale și de asemenea influențează starea fizică.
Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale și promovarea sănătății angajatilor reprezintă scopul
principal al medicinii muncii, ceea ce în final se traduce și în productivitate și beneficii economice.
Promova rea sănătății este definită ca fiind știința și arta de a ajuta oamenii sa ajungă la o stare
optimă de sănătate prin creșterea conștientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de viață și în
mediul de viață.
Un exemplu simplu și elocvent în ceea ce privește bolile profesionale : una din bolile legate
de profesie determinate de expunerea la zgomotul profesional peste limitele legale admise este
hipertensiunea arteriala; dar aceasta boala poate trece neobservata în fazele initiale și fără un program
de screening la grupele de angajati expusi la zgomot, hipertensiunea arteriala evolueaza și poate
conduce la pierderea capacitatii de munca (invaliditate).
Printr -o atitudine activă se pot depista precoce anumite boli și se pot lua măsuri de
contracarare a evoluției și complicațiilor acestora.
Legislația în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirii și promovarea sănătații presupune
cunoașterea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 107/24.10.2003 , pentru modificarea și
completarea Legii nr. 346/2002 , privin d asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale
(Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 26/10/2003 ), dar și Legea nr . 307/28.06.2004
privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea ș i
funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moaselor din România.
Este dificilă definirea stării de sănătate, dar este îndeobște agreat că a fi sănătos este mult mai
mult decât „ a nu fi bolnav ”. Starea de sănătate include, de asemenea, și “ starea de bine” și abilitatea
persoanei de a -și atinge potențialul. Organizația Mondială a Sănătății definește promovarea sănătății
ca: procesul care permite unei persoane să își controleze și să își îmbunătățească starea de sănătate .
Sănătatea este influențată de mai mulți factori, precum stilul de viață și comportamentul (ce
pot fi controlați de către individ), dar și de factori asupra cărora oamenii au puțin control precum
veniturile, condițiile de locuit, rețelele de transport sau calitatea aerului.
Promovarea sănătății ia în considerare și nevoia de a crea mediul favorabil unor alegeri
benefice pentru sănătate. De asemenea, recunoaște și nevoia de a furniza informații potrivite și la timp
pentru a ajuta oamenii să facă „ alegeri sănătoase ”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate completă
este aproape la fel de iluzorie ca și cea a fericirii.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 5 Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele și gradele diferite pe care le
presupu ne:
I. Dimensiunile sănătății:
 biologică (anatomică, fiziologică și biochimică);
 psihologică (cognitivă, emoțională, comportamentală);
 socio -profesională (roluri, relații, aspirații);
 spirituală (valori , religie, experiențe non -cotidiene)

II. Componentele sănătății:
 absența bolii, disfuncției și dizabilității
 rezistență fizică și fiziologică
 atitudinea pozitivă față de viață (a percepe scopul și semnificația vieții)
 asumarea controlului propriei vieții
 acceptarea de sine
 relaționare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine

III. Grade ale sănătății:
 sănătate optimă
 sănătate
 sănătate aparentă
 sănătate precară
 sănătate foarte precară

Promovarea sănătății este diferită de promovarea unor produse sau serv icii comerciale.
„Sănătatea” nu este palpabilă la fel cum este un produs comercial și beneficiile în a urma îndemnul
unui mesaj de sănătate nu sunt, în multe cazuri, obținute imediat. În cazul produselor și serviciilor
comerciale beneficiile vin imediat du pă ce publicului consumator i se cere să acționeze într -un anumit
fel. O campanie implică furnizarea coordonată de informații sau o serie de evenimente și activități.
Scopul unei campanii de informare publică poate fi oricare dintre următoarele, sau o comb inație a lor:
o să schimbe credințe și atitudini;
o să furnizeze noi informații;
o să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de viață.

Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini sau să încurajezi
oameni i să adopte comportamente noi mai ales dacă asta implică un efort de renunțare la
comportamente curente care produc satisfacții și bucurie.
Este important, de asemenea de ținut minte că un mesaj nu poate fi transmis către populația
generală. Asta pentru că nici măcar un mesaj simplu nu poate fi transmis eficient și înțeles de către un
public atât de divers ca vârste, nevoi și interese ca populația generală. Un element cheie al
succesului unei campanii de informare publică este definirea, cât se poate de res trâns, a celor care se
dorește să răspundă la respectiva campanie.

DEFINIȚII ALE PROMOV ĂRII SĂNĂTĂȚII PRIN COMUNICARE
• Definiția 1. Procesul de promovare a sănătății prin diseminarea de mesaje prin intermediul
mass media, canalelor interpersonale sau a eve nimentelor.
Poate include activități diverse precum interacțiunea clinician -pacient, cursuri, grupuri de
suport, transmiterea de materiale prin poștă, linii telefonice tip hotline, campanii mass media
sau evenimente. Eforturile pot fi direcționate către in divizi, rețele, grupuri, organizțatii,
comunități sau chiar catre națiuni. (Health Communication Unit, Centre for Health Promotion,
University of Toronto) .

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 6 • Definiția 2. „Locul unde practicile bune de promovarea a sănătății se întâlnesc cu practicile
bune d e comunicare” ( Irv Rootman and Larry Hershfield, “Health Communication Research:
Broadening the Scope,” în Health Communication, 6(1), 69 -72)
• Definiția 3. Campaniile cuprinzătoare de promovare a sănătății sunt:
o încercări cu scop clar de a informa, persuada sau motiva o schimbare de comportament;
o în mod ideal orientate către individ, rețele, organizații sau societate;
o țintind o audiență largă și bine definită (deci nu reprezintă doar persuasiune de la om la om);
o duc la beneficii necomerciale pentru individ ș i/sau societate;
o se desfășoară pe o perioadă dată de timp de la câteva săptămâni la mai mulți ani;
o sunt cele mai eficiente atunci când includ o combinație de activități media,
interpersonale și evenimente;
o implică dezvoltarea unui set structurat de activit ăți de comunicare care să includă
minimum producerea și distribuirea de mesaje. (Everett M. Rogers, and J. Douglas
Storey, “Communication Campaigns,” în Charles R. Berger and Steven H. Chaffee
(eds.) Handbook of Communication Science , Sage: Newbury Park, C A, 1988)

TIPURI DE COMUNICARE PENTRU SĂNĂTATE
1. Comunicare persuasivă sau comportamentală. Aceasta include eforturile de a persuada o
audiență să adopte o idee sau o practică. Include tehnicile de marketing social.
2. Comunicare a riscului. Se referă la ajutar ea indivizilor să înțeleagă natura și seriozitatea unor
riscuri, astfel încât să ia decizii informate despre cum să trateze acele riscuri. Ideal,
comunicarea riscului este „ un proces interactiv de schimb de informații între indivizi, grupuri
și instituții ” (Canada National Research Council, 1989).
3. Advocacy prin media. Este folosirea strategică a media pentru a promova o inițiativă de
politică publică (US Department of Health and Human Services, 1989).
4. Educația prin divertisment – edutainment. Implică folosi rea producțiilor de divertisment
precum show – urile TV, radio, benzile desenate, teatrul etc pentru a transmite mesaje
persuasive și lecții despre probleme de sănătate.
5. Comunicarea interactivă pentru sănătate. Este definită ca și interacțiunea unui indivi d –
consumator, pacient, cadru medical – prin intermediul unei tehnologii sau a unui mijloc
electronic pentru a accesa sau transmite informație de sănătate sau pentru a primi sfaturi și
sprijin într -o problemă de sănătate.
6. Comunicarea participatorie. Aceas ta presupune implicarea populației țintă în planificarea și
implementarea unei campanii de comunicare

PREVENIRE ÎMBOLNĂVIR ILOR
Promovarea sănăt atii și prevenirea bolilor necesita investire de timp, energiesi resurse, în
speranta determinarii unei imbunata tiri a sănăt atii, care sa merite aceasta investitie. Din pacate, exista
o informare limitata asupra eficacitatii promovarii sănăt atii și eforturilor pentru prevenirea bolilor.
Interventiile care determina o reducere relativa specifica a consecintelor negat ive are un efect
absolut mai mare la populatiile cu risc crescut. De exemplu, aceeasi reducere relativa a valorii
colesterolului seric are un effect benefic absolut mai mare la persoanele cu un nivel seric mai mare al
colesterolului sau la cei cu alti fact ori de risc asociati. În general, interventiile pentru modificarea
factorilor de risc au un efect mai mic odata cu scaderea actiunii acestora.
Atat pacienți i, cat și societatea asteapta ca medicul sa aiba un rol de conducere în promovarea
sănăt atii și prevenirea bolilor. Pacienți i asteapta și doresc ca medicii lor sa le faca recomandari prind
actitatea fizica,dieta și asupra altor probleme ale stilulu i de ata, iar medicii uita de multe ori aceste
probleme. Daca medicii nu se implica, pacienți i cauta sfatul în alta parte, existand riscul sa ii
influenteze surse eronate. Cand medicii se implica activ în promovarea sănăt atii, pacienți i raspund
frecvent și își modifica adecvat comportamentul.
De exemplu, incurajarea de catre medic de a intensifica actitatea fizica, în special daca se
asociaza cu sugestii clare, va determina probabil modificari ale comportamentului, de aceea timpul

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 7 consumat de catre medic p are a fi eficient. Sfatuirea de catre medic a unui pacient de a scadea în
greutate sau de a intrerupefumatul este incununata cu succes la o mica parte din cazuri, însă este un
prim pas excelent prind promovarea sănăt atii și prevenirea bolilor.
Interventiil e directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul colesterolului seric cu
aproximativ 8%. Tratamentul medicamentos poate fi mai eficient, însă este mai scump. De exemplu,
tratamentul cu lovastatin la barbati, pentru prevenirea primara a bolilor coronariene, costa peste
50.000 dolari pe an de ata salvata, exceptand persoanele cu risc foarte mare.
Strategiile de tratament pentruhipertensiunea arteriala sunt mai eficiente; costul aproximativ al
screenin -gului și tratamentului hipertensiunii arteria le, luand în calcul ratele medii de complianta de
medicatie și tratarea cu un antagonist beta -adrenergic variaza de la aproximativ 15.000 dolari pe an de
viata salvata la un pacient cutensiune arteriala diastolica de 105 mmHg sau mai mare pana la
aproximat iv 25.000 -30.000 de dolari pentru o persoana cu tensiune arteriala diastolica cuprinsa intre
95 și 104 mmHg. Costurile vor fi mai mari prin utilizarea unor medicamente mai scumpe, desi costul
este justificat daca o reducere a efectelor adverse detemina o i mbunatatire a calitatii eticii.
Imunizarea, inclusiv vaccinarea antipneumococica și anti-gripala la varstnici și la pacienți i cu
risc crescut, este o metoda eficienta de a reduce numarul de imbolnari și cheltuielile pentru ele.
Vaccinarile asigura protecti a adultilor și copiilor fata de diferite boli. în plus, reduc și
transmiterea bolii la alte persoane. Imunizarile au determinat o scadere importanta a frecventei
epidemiilor. Imunizarea costa mai putin decat tratamentul bolii fata de care se realizeaza pro tectia, are
foarte putine efecte adverse grave și adesea este necesara la intrarea în scoala sau gradinita.
Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:
– difterie, tetanus și pertusis (DTP)
– poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)
– rujeola, oreion (vaccin urlian),
– rubeola ( ROR/RUR)
– varicela
– hepatita B (Hep B)
– hepatita A (Hep A)
– Haemophilus influenzae tip b (Hib)
– vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani
– gripa.
Vaccinul antigripal nu este indicat copiilor ma i mici de 6 luni. Acesta este recomandat pentru:
– toti copiii cu varsta cuprinsa intre 6 -23 luni
– copiii în varsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afecțiun i (ca siastmul, boala cardiaca sau
cronic ă sau cu sistem imun deficitar)
– contactii apropiati, incluzand contactii de la domiciliu și în afără casei, supraveghetorii
copiilor mai mici de 23 luni și a copiilor mai mari de 24 luni care prezinta un ris c crescut
pentru complicatii postgripale.

Vaccinarile incep de la naște re și au un orar stabilit pana ce copilul implineste 18 luni,
rapelurile (noile doze) vaccinale sunt administrate intre 4 și 6 ani. Cateva vaccinari sunt necesare dupa
varsta de 6 ani – mai ales cele care s -au administrat anual (vaccinul antigripal) sau în mod regulat
pana la maturitate (vaccinul antitetanic). Toate vaccinarile trebuie sa fie administrate la timp conform
programului standard de vaccinari. Vaccinarile suplimentare pot fi necesare în cazul calatoriilor în
diferite parti ale lumii.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 8 ASPECTE GENERALE PRI VIND ASISTENȚA MEDIC ALĂ PREVENTIVĂ
1. Stabilirea unei legaturi intre pacient și medic( cunoasterea reciproca).
2. Evaluarea initiala care include:
– o anamneză riguroasă (deoarece în medicina de familie ea asi gura 80% din
diagnostic) care să cuprindă : date personale (vârsta, condiții de viață și de muncă,
locuința, starea civilă actuală, modul de alimentaț ie, status socio -economic)
– motivele prezentă rii
– antecedente fiziologice personale (date legate de instalarea menstruatiei,
menopauzei, numa rul de naște ri, de avorturi, cum a decurs sarcina, naște rea, lauzia
și alăptarea, iar dacă pacientul este copil , ne interesează date legate na ștere,
alimentație, diversificarea alimentaț iei, vaccinare etc.)
– antecedente heredocolaterale legate mai ales de r udele de gradul î ntâi
– antecedente patologice personale : boli avute din copil ărie și până la data
prezentarii, intervenții chirurgicale , contacte cu pacienți care au avut sau au: TBC,
lues, HIV pozitivi; consumul de alcool, cafea, tutun, droguri, sau alte medicamente
și substante , precizâ nd orarul administr ării și cantitatea.
– istoricul prezentarii actuale
– examinarea fizică (incluzâ nd examenul fizic obiectiv pe aparate și sisteme)
– Examene de laborator de rutina și specifice .
3. Evaluarea ulterioară va permite stabilirea unui diagnostic de suspiciune care la nevoie va
fi confirmat prin efectuarea testelor screening și de laborator daca este cazul în vederea
luarii unei decizii terapeutice.
4. Imunizarile necesare și anumite intervenții necesare pentru a avea certit udinea celor
afirmate.
5. Identificarea factorilor de risc și informarea pacientului.
6. Asigurarea unei continuitati a ingrijirii medicale și recoman darea catre alti speciliști dacă
este cazul.

Desi, preventia poate fi primara, secundara și tertiara, medicina de familie se ocupa mai ales de
cea primara și de cea secundara. Deci, serviciile preventive primare și secundare privesc mai ales
indivizii asimptomatici .
Preventia tertiara urmareste prevenirea complicatiilor ce pot apare la un individ deja bolnav;
în cadrul preventiei tertiare, medicul de familie urmareste pacientul prin intermediul controalelor
medicale periodice, urmareste evolutia bolii, controleaza respectarea tratamentului, urmareste
cresterea calitatii vietii pacientului acordind sprijin psihic pa cientului și familiei acestuia.
În concluzie :
Preventia primara urmareste preintimpinarea aparitiei bolii prin masuri aplicate mediului și
individului: de exemplu:
– grija pentru calitatea apei potabile, pentru evacuarea gunoiului, pentru poluarea aerului,
pentru loc uinte corespunzatoare .
– consilierea cu privire la incetarea fumatului, cresterea activitatii fizice, dieta adecvata,
consumului de alcool și droguri, folosirea centurilor de siguranta.
– Instituirea imunizarilor.
Preventia secundara consta de fapt în identif icarea și tratarea personelor asimptomatice,(
utilizind metode clinice și paraclinice inclusiv metoda screeningului), care prezinta factori de risc
sau boala în stadiul preclinic și care deci nu a necesitat prezentarea la medic. De exemplu:
– Consultul sugar ilor în vederea depistarii luxatiei congenitale de sold, anemiei feriprive, a
rahitismului( ca exemplu de metode clinice)
– Investigatii efectuate în vederea depistarii TBC, examinarile medicale periodice din cadrul
intreprinderilor și din cadrul serviciului militar facute în vede rea depistarii bolilor de inima ,
de plamini, diabet zaharat (prin metode paraclinice)
– Mamografia și testul Papanicolau pentru depistarea precoce a neoplasmului de san și a
celui cervical( ca exemplu de test screening).

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 9 METODA SCREENI NGULUI
Folosita frecvent în cadrul preventiei secundare necesita anumite precizari:
– Screeningul reprezinta examinarea initiala a unui individ care nu este inca sub ingrijiri
medicale, cu scopul de a depista activ o boala.
– Scopul: acest test separa indivizi i aparent sănăt osi în doua grupuri: cu risc crescut sau
scazut de a dezvolta o anumita boala pentru care testul a fost utilizat.
– Tipurile de boli care pot fi investigate cu aceasta metoda:
o boli acute transmisibile (de exemplu rubeola)
o boli cronice transmisibile ( de exemplu tuberculoza)
o boli acute netransmisibile (de exemplu intoxicatii)
o boli cronice netransmisibile (de exemplu glaucomul)
– Criterii pentru ca un test screening sa fie eficient:
o populatia supusa testului ar trebui sa se incadreze în grupa cu risc crescut pentru boala
pentru care se efectueaza testul.
o boala pentru care se efectueaza screeningul trebuie sa reprezinte un real interes pentru
indivizii care sunt supusi testului.
o boala care se urmareste a fi descoperita mai timpuriu este nece sar sa aiba mijloace de
tratament sau control mai eficiente, decit boala în stadiul simptomatic.
o indivizii pentru care testul screening a fost gasit pozitiv vor fi asigurati ca, li se va
continua evaluarea.
– Caracteristicile testului screening:
o testul trebu ie sa fie sensibil și specific( sa depisteze indivizii suspecti, și sa-i
diferentieze pe acestia de cei bolnavi).
o testul trebuie sa fie aplicabil și acceptat de un mare numar de indivizi.
o testul trebuie sa fie simplu: astfel incit sa ajunga la finalitate usor și repede.
o testul trebuie sa fie inofensiv pentru indivizii testati.
o testul trebuie sa fie putin costisitor.
Și în sfarsit preventia terțiară încearcă să impiedice agravarea factorilor care au dus la
imbolnavire (practic intervine în prevenirea aparitiei complicatiilor) .

CAUZELE PRINCIPA LE DE MORBIDITATE PE GRUPE DE VÂRSTĂ
1. Nou născut și sugar:
– prematuritatea
– dismaturitatea
– anomalii congenitale și traumatisme la naște re
– asfixia la naște re
– infecț iile de tract respirator
– boala diareică
– alte infecții
– accidente
2. Prescolar și scolar:
– infecți ile acute de tract respirator inclusiv astmul bronsic
– mai nou exist ă un interes pentru asa numitele : cauze noi de morbiditate, cum ar fi:
tulbur ări emo ționale și de comportament, deficit școlar.
3. Vârsta 13 -18 ani:
– afecț iuni O RL și de tract respirator superior
– infecți i virale, bacteriene și parazitare
– abuzul sexual
– afecțiun i ale tractului digestiv
– afecțiun i ale tractului urinar
– accidente mai ales cu interesare osteo -articular ă și a țesuturilor moi.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 10 4. Vârsta 19 -39 ani:
– afecțiun i ORL și de tract respirator superior
– infecți i virale, bacteriene și parazitare
– afecțiun i ale tractului urinar
– accidente
5. Virsta 40 -64 ani:
– boli cardiovasculare
– osteoporoza
– artrita
– afecțiun i degenerative la nivelul aparatului osteoarticular
– afecțiun i ORL și oftalmologice
6. Virsta peste 65 ani:
– HTA
– osteoporoza
– artrita
– boli cardiace
– incontinența urinară
– afecțiun i ORL și oftalmologice
– accidente la nivelul aparatului osteoarticular și a țesuturi lor moi

CAUZELE PRINCIPALE D E DECES PE GRUPE DE VÂRS TĂ
1. Nou născut și sugar:
– majoritatea c auzelor de mortalitate neonatală sunt determinate de anomalii de dezvoltare
intrau terină , anomalii congenitale și accidente la naște re.
– infecți i de tract respirator inferior: bronș ită, pneumonie
– boala diareică
– alte infecți i
– anomalii congenitale
– moartea subită
– accidente
– părinți dezavantajati socioeconomic
2. Prescolari și scolari:
– SIDA
– accidente
– anomalii congenitale
– cauze oncologice
– infecți i respiratorii
– gastroenterite
– accidente
3. Virsta 13 -18 ani:
– accidente rutiere
– sinucideri
– omucideri (crima)
– leucemie
4. Vârsta 19 -39 ani:
– accidente rutiere
– boli cardiovasculare
– omucideri
– SIDA
– boala vasculara cerebrala
– cancer de sâ n și col uterin

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 11 5. Vârsta 40 -64 ani:
– boli cardiovasculare
– cancer de sin
– cancer pulmonar
– cancer colorectal
– cancer ovarian
– BPOC
– boala vasculara cerebrala
6. Vârsta peste 65 ani:
– boli cardiovasculare
– boli vasculare cerebrale
– infecți i respiratorii
– BPOC
– cancer colorectal
– cancer de sin
– cancer pulmonar
– accidente

CONSILIEREA CU PRIVIRE LA MENȚ INEREA ST ĂRII DE SĂ NĂTATE
In cursul evaluarilor periodice pacienți i trebuie consiliati cu privire la aspectul preventiv al
bolilor în functie de vârsta lor și de prezenta anumitor factori de risc.
Obezitatea, abuzul de alcool și fumatul au întodeauna impact major și pe termen lung asupra
sănăt atii, de aceea pacienți i trebuie consiliati cu privire la evitarea acestor situatii și stoparea anumitor
practici. Conduita cu aspect pozitiv ca de e xemplu exercitiul fizic regulat , nutritia adecvata și
mentinerea unei greutati corporale corespunzatoare trebuie incurajata.
Cunoasterea problemelor legate de alimentatie, activitate fizica și igiena psiho -socială, va ajuta
pacienți i să se orienteze catre obiceiuri sănăt oase care vor conduce la prevenirea u nui numar esential
de boli și în final daca nu la o durata mai lunga de viata atunci sigur la un nivel de trai sănăt os.
În medicina de familie se incepe cu consilierea omului sănăt os pentru a realiza ceea ce
preventia primara ne cere dar, în acelasi timp t rebuie consiliate și persoanele cu risc crescut pentru
anumite boli astfel incit sa se previna sau sa se intirzie aparitia bolilor respective.
S-a constatat că cele mai eficiente metode pentru a sc ădea gravitatea și incidența cauzelor de
boală sunt cele care actioneaza prin modularea comportamentelor individuale care prezinta f actori de
risc pentru sănătate .
Voi prezenta mai jos pacienți i cu factori de risc pentru aparitia anumitor boli și testele de
screening minime ce se pot face pentru aprecierea stat us-ului acestor pacienți . Desigur ca selectarea
acestor teste în cadrul asistentei primare se face de catre medicul de familie în functie de virsta,
sexul, particularitatile individuale ale cazului respectiv și nu în ultimul rind de costul testului, medic ul
fiind responsabil de ceea ce indica a fi facut. Nu trebuie uitat în acest context faptul ca în cadrul
activitatii preventive primare un rol major ii revine și pacientului care trebuie sa -si pastreze starea de
sănătate prin modificarea comportamentului i ndividual.

PERSOANE CU RISC CRE SCUT DE ÎMBOLNĂVIRE
1. Persoane cu diabet zaharat: se fac teste pentru determinarea bacteriuriei , eventual
proteinuriei și glicozurie i.
2. Persoane cu istoric familial de diabet zaharat (rude de gradul intii sau doi), cu obezitat e, cu
istoric de diabet zaharat gestational: la 3 sau la 5 ani testul glucozei a jeun .
3. Persoane cu istoric personal de boala inflamatorie intestinala sau polipoza colonica și cele
cu istoric familial de polipoza familiala, cancer colorectal sau cancere cu alte localizari
sunt supuse colonoscopiei.
4. Sugarii, copii, adolescentii și persoanele care traiesc în zone cu ap ă insuficient fluorinată
sunt tratati cu supliment de fluor.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 12 5. Femeile de vârsta fertila expuse la agenti teratogeni, cele care doresc sarcina pe ste vârsta
de 35 ani precum și cele cu istoric familial de boala genetica sau alte anomalii genetice
sunt supuse unei consilieri genetice.
6. Paciente tinere care au menoragii sau indivizii provenind din America Latina, Caraibe,
Asia, bazinul mediter anean sa u Africa, tuturor li se va face hemoglobinemia și
electroforeza hemoglobinei.
7. Personalului din sistemul sanitar ce lucreaza cu produse din singe, indivizii care primesc ca
tratament constant transfuzii, contactii permanenti ai unei persoane cu Ag Hbs +,
persoanele cu parteneri sexuali multipli în ultimile 6 luni și persoanelor care folosesc
droguri intravenos li se va administra vaccinul anti -hepatita B.
8. Pacienți i cu boli respiratorii, cardiace, renale cronice, copii, batrinii și cei imunosupresati
vor prim i vaccinarea antigripala.
9. Persoanelor cu diabet zaharat, fumatori, cu nivel crescut de colesterol, cu istoric fam ilial de
boala coronariana la vâ rsta < de 50 ani sau cu nivel de cholesterol > de 240 mg/dl li se va
determina colesterolemia, lipidemia, trigl iceridemia.
10. Testul HIV va fi efectuat urmatoarelor persoane: care au primit transfuzii în perioada
1975 -1989 sau care au facut tratament injectabil neutilizind seringa de unica folosinta, care
solicita tratament pentru boli cu transmitere sexuala, care au avut contact sexual cu
partener HIV+, care au folosit sau folosesc droguri intravenos, care traiesc sau care au
venit din zone cu prevalenta crescuta precum și la prostituate.
11. Mamografia se face la paciente mai mari de 35 ani cu istoric familial de neoplas m de san
diagnosticat în premenopauza la o ruda de gradul I.
12. Vaccinul antipneumococic se face urmatoarelor persoane: cu boli cronice cardiace,
pulmonare, renale, splenectomizati, imunosupresati, bolnavi cu limfom Hodgkin, mielom
multiplu, cu diabet zaharat la alcoolici și cirotici.
13. Vaccinul antirubeolic se face la femei de vârsta reproducatoare fără evidenta a imunităț ii.
14. Vaccinul MMR se face la toate femeile la care imunitatea nu poate fi dovedita.
15. Bolile cu transmitere sexuala : se testeaza pacienți i cu recidive frecve nte sau cei cu
parteneri sexuali multipli.
16. Dozarea TSH se efectueaza la pacienți cu istoric familial de boala tiroidiana sau la pacienți
cu boli autoimune.
17. IDR la tuberculin ă se face de rutina la copii , la pacienți cu simptomatologie clinica, la cei
care t raiesc cu persoane cunoscute a avea TBC, la cei care provin din zone cu prevalenta
crescuta, la persoanele HIV+, la cei ce traiesc în conditii de promiscuitate, alcoolici și
persoane care folosesc droguri intravenos și personalul sanitar care lucreaza în institutii cu
risc crescut.
18. Imuniz ările facute în perioada de adolescent, adult, batrin:
– încep ând cu vârsta de 18 ani se face la fiecare 10 ani vaccin DT(antidiftero -tetanic).
– cei născut i dupa 1956 vor fi vaccinati contra parotiditei epidemice de regula fă cându -se
trivaccinul MMR (antirujeola – parotidita epidemica – rubeola).
– femeile de vârsta fertila se vaccineaza contra rubeolei.
– vaccinarea a ntihepatitică B se face la pacienți i cu risc crescut.
– vaccinarea antigripală se face la pacienți i cu risc crescut , iar de la vârsta de 55 ani se
face anual .
– vaccinarea antipneumococica și antihaemophilus influenzae tip B se face la pacienți i cu
risc crescut.
Alte masuri luate de catre medicul de familie pentru persoanele care prezinta factori de risc vor
fi expuse mai jos pe grupe de virsta.
Ceea ce este și mai important este consilierea în probleme de nutritie, de activitate fizica și mai
ales în ceea ce priveste comportamentul sănăt os al indivizilor asimptomatici, fără probleme medicale
actuale și care realizeaza prev entia primara.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 13 GRUPELE PRINCIPALE DE BOLI CRONICE C E NECESITĂ PREVENȚ IE
Bolile cronice care necesita preventie sunt acele boli care determina cea mai mare rata
a mortalitatii, și sunt reprezentate de:
1. Boala cardiovasculară – repre zinta cauza cea mai frecventa de mortalitate.
2. Cancerul – reprezinta a doua cauza.
3. Alte cauze care sunt reprezentate de:
 boala cerebrovasculara
 boala pulmonara cronica obstructiva
 diabetul zaharat și obezitatea
 suicidul
 ciroza
 crima
 boli renale
 alte cauze

Boala cardiovascular ă
Boala arteriala coronariana(Coronary heart disease -CHD) este cauza principala de moarte în
S.U.A. în jur de 4,6 milioane de americani au CHD. Exista tendinta actuala de aparitie a mortii prin
CHD la indivizi sub 65 de ani .Populatia a lba este mult mai afectata decit cea neagra.
În ceea ce priveste tratamentul CHD un rol esential pe l ângă medicatie îl are controlul
factorilor de risc sau a cauzei care produce CHD. Ereditatea, sexul, și îmbă trânirea explică
aproximativ 50% din cazurile d e moarte prin CHD. Ceilalț i factori de risc modificabili prin
schimbarea stilului de viata sau prin tratament medicamentos justifica restul de moarte prin CHD.
FACTORII DE RISC AI CHD
– Sexul : barbatii apartinind rasei albe sunt mult mai afectatidecit femeil e de aceeasi rasa.
Barbatii albi sufera mai curind de infarct miocardic și moarte subita pe cind femeile albe de
angina pectorala.
– Vârsta: la barbat cu varsta mai mare de 45 ani riscul de aparitie a CHD creste.
La femeie cu varsta mai mare de 55 ani riscul de aparitie a CHD creste.
– Fumatul de țigări este cauza majora și bine cunoscuta a unor boli ce pot fi prevenite, de
aceea pacienți i trebuie incurajati sa renunte la acest prost obicei. Fumatul plaseaza
individul în grupa pacienți lor cu risc de a dezvolta și ulterior a muri prin CHD. Fumatul
omoara aproape tot atit de multi indivizi prin boli cardiovasculare cit prin cancer
bronhopulmonar. Eficacitatea programelor de stopare a fumatului variaza, și s-a constatat
ca 95% dintre fumatori reusesc acesta perform anta prin vointa proprie. Pentru a ajuta
pacientul se pot folosi: plasture transdermic cu nicotina sau guma de mestecat cu nicotina.
– Valoarea crescuta a colesterolului sanguin și a LDL (low-density lipoprotein) precum și
HDL(high – density lipoprotein)< 35 m g/dl sunt strins legate de frecventa aparitiei CHD cel
putin la maturitate. Se poate spune ca riscul de aparitie a CHD creste cu 1% pentru fiecare
1 mg% crestere a colesterolului.
– HTA (TA>140/90 gasita o data pe saptamina la aceasta valoare și cel putin do ua saptamini
la rind) este un factor important care contribuie la cresterea riscului de a dezvolta CHD. în
S.U.A. exista mai mult de 40 milioane persoane hipertensive cu vârsta cuprinsa intre 18 –
75 ani; incidenta acestei afecțiun i creste cu vârsta și depinde de rasa: negrii au un risc de
doua ori mai mare de a deveni hipertensivi decit albii; HTA conduce mai frecvent la negrii
la insuficienta cardiaca congestiva decit la rasa alba. HTA este mai frecvent legata de
virsta. Aproximativ 50% din populatia ger iatrica este hipertensiva; dupa vârsta de 50 ani
incidenta HTA creste la femei.
– Sedentarismul este una din cauzele responsabile de moarte prin CHD.
– Obezitatea , în special în rindul indivizilor sedentari pare a fi o cauza minora a aparitiei
CHD.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 14 – Consumul d e contraceptive orale în special în rindul femeilor mai mari de 35 ani,
fumatoare, este incriminat(desi legatura nu este foarte puternica) în cresterea riscului de
aparitie a CHD.
– Absenta terapiei substitutive cu estrogeni la menopauza constituie un factor de risc
minor.
– Instalarea prematura a menopauzei (fiziologic sau chirurgical) în absenta terapiei
substitutive cu estrogeni.
– Diabetul zaharat .
– Istoricul familial de CHD la vârsta tinara este un bine cunoscut factor de risc.( de
exemplu: infarct miocardic sau moarte subita inainte de 55 ani la o ruda de gradul intii de
sex masculin, sau inainte de 65 ani la o ruda de gradul intii de sex feminin).

Preventia primara a CHD include:
– Screening pentru HTA : se recomanda masurarea TA anual, și la persoanele cu
TA>140/90(dar nu mai mare de 160/95 -100) se instituie schimbarea stilului de viata+
reevaluare la doua luni. Atunci cind modificare stilului de viata nu este suficienta pentru
scaderea valorilor tensionale sau cind TA>160/100 se instituie terapia medicamento asa+
controlul TA și reevaluare la fiecare 3 -6 luni. Cind valorile tensionale nu scad satisfacator,
cind apar simptome aditionale( de afectare a unui organ terminal:insuficienta renala sau
insuficienta cardiaca congestiva), sau se suspecteaza HTA secundara, sau cind TA are
valori de 180/120 mm Hg se recomanda consult de specialitate(medic boli
interne).Medicul de familie este cel care recomanda schimbarea stilului de viata.
– Consider necesar a expune mai jos examenele paraclinice care trebuie facute unui pacient
hipertensiv pentru a exclude din start HTA secundara (aceasta constituind preventie
secundara):
o hemograma
o examen sumar de urina
o creatinina și ionograma serica
o colesterol total, HDL, trigliceride
o EKG( se face și la persoanele normotensive în anumite circumstante și este considerata
în acest caz ca metoda screening: la barbati peste 40 de ani care au mai mult de doi
factori de risc, la cei ce urmeaza sa inceapa un program de exercitii viguros, sau cei a
caror meserie trebuie sa ofere siguranta publica ca de exemplu pilotii).
– Controlul nivelului de colesterol în singe . Medicul de familie ar trebui sa – și sfatuiasca toti
pacienți i , urmarirea con sumului de grasimi din dieta precum și reducerea consumului de
lapte integral, unt, oua, și a grasimilor animale care au ca efect scaderea nivelului de
colesterol din singe și deci o protectie eficienta impotriva aparitiei CHD și a aterosclerozei.
o determin area colesterolului sanguin este foarte importanta mai ales la maturitate și în
special daca exista evidenta de CHD. Tinind cont de variatiile valorilor de colesterol
obtinute, pentru ovaloare relativ reala trebuie respectate anumite reguli pe care
pacien tul trebuie sa le cunoasca de la medicul sau, și anume:
 Evitarea cofeinei (aceasta interfera cu valorile lipoproteinelor și deci trebuie
evitata cu 12 ore inainte de recoltarea singelui).
 Evitarea exercitiilor fizice sustinute cu 12 ore inainte de recoltar e.
 Recoltarea dupa 12 ore de post alimentar
 Mentinerea fumatului în limitele obisnuite ale pacientului.
 Consum moderat de apa.
 Determinarea la un laborator acreditat.
– Prevenirea fumatului sau stoparea lui este imperios necesara constituind al treilea facto r de
risc al bolii cardiovasculare.
– Controlul diabetului zaharat și al obezitatii . Diabetul zaharat constituie al patrulea factor
favorizant al bolii cardiovasculare. în mod obisnuit nu exista o preventie primara; în
schimb o preventie secundara este posibila în cadrul grupelor cu risc crescut, prin

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 15 determinarea glicem iei a jeun iar cind aceasta este normala se poate face tes tul oral de
toleranta la glucoză (75g) urmatoarelor persoane:
o Cu istoric familial de diabet mai ales diabet zaharat noninsulinodependent.
o La gravide cu glicemii la limita superioara a normalului
o La pacienți cu vârsta mai mare de 40 ani
o La pacienți care au disfunctii vasculare
o La pacienți cu tesut adipos în exces sau cu obezitate
o La pacienți cu infecți i recurente cutanate, genitale sau ale tractului urinar și în special
candidoze.
o Pacienți cu semne și simptome clasice de diabet( poliurie, polidipsie, polifagie și
scadere ponderala)
o Paciente cu istoric obstetrical de macrosomie
o Grupuri etnice cu risc crescut: americani nativi, femei negre, afro -americani, hispano –
americani, indieni Pima.
– Obezitatea este considerata o boala cronica la fel ca diabetul zaharat și HTA, și de aceea
este greu de tratat și are un mare risc de a recidiva, chiar dupa ce s -au obtinut scaderi
ponderale de mare succes. Marea majoritate a obezilor prezinta o obezitate primara prin
exces de aport caloric care depaseste necesitatile metabolismului bazal în conditii normale.
Rarele cazuri de obezitate secundara trebuie tratate în colaborare cu unul sau mai multi
specialisti. Medicul de familie se intilneste cel mai frecvent cu obezitat i primare.
Obezitatea primara implica ca și cauze atit factori ereditari cit și factori de mediu.
Tratamentul obezitatii primare este greu de efectuat pe termen scurt. Indiferent de cauza
obezitatii, medicul de familie trebuie sa faca preventie primara persoanelor predispuse și
atunci cind obezi tatea exista va propune: restrictie calorica, exercitiul fizic regulat și
sustinut și modificarea comportamentului alimentar (foarte important la indivizii cu
tulburari afective). Toate acesta masuri sunt interdependente. Tratamentul farmacologic și
chirurg ical este abordat de catre specialist eventual în colaborare cu medicul de familie. în
ciuda tuturor eforturilor pacienți lor regulile de frustrare impuse de tratament exaspereaza
pacientul și citeodata și medicul; trebuie retinut ca indiferent de gradul pi erderii ponderale
pacientul trebuie incurajat caci pierderi ponderale chiar minime au efect benefic în
scaderea morbiditatii.
– Estrogenoterapia la femeile aflate în postmenopauza : terapia de substitutie hormonala
protejeaza impotriva bolilor cardiovasculare : CHD și AVC( accident vascular cerebral –
stroke); estrogenii reduc cu 50% riscul de AVC și IM(infarct miocardic).
Mecanismul prin care estrogenii actioneaza este:
o reducerea nivelului sanguin de LDL și cresterea nivelului de HDL, avind ca rezultat
final scader ea colesterolului total.
o au efecte evidente asupra vaselor sanguine prevenind ateroscleroza: estrogenii au efect
antioxidant, minimalizind oxidare LDL ce reprezinta mobilul formarii placii de aterom
la nivelul vaslor.
o au efect vasodilatator prin actiune di recta la nivelul celulelor endoteliale vasculare.
o scad coagulabilitate sanguina, efect ce este evident numai la doze mici de estrogeni(
0,625mg estrogeni conjugati); efectul este contrar la doze mari, cade exemplu cele care
se gasesc în contraceptivele ora le.

Boala cerebrovasculară
Factorii de risc sunt reprezentati de:
– vârsta avansată este cel mai important factor de risc.
– HTA cu valori mari implica riscul de accident vascular cerebral. Se stie ca HTA este una
dintre cauzele majore ale aterosclerozei mai ales cind se combina cu hiperlipidemia, și ca
este cel mai important factor de risc modificabil astfel incit scaderea valorilor tensionale la
limite normale are un rol benefic de preventie a AVC.
– Fumatul de țigări .

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 16 – CHD, fibrilatia atriala, și diabetul zaha rat sunt toti, factori independenti demonstrati în
cresterea riscului de AVC.
– Consumul de contraceptive orale , și în mod special mai ales de catre femeile care
fumeaza se asociaza cu risc crescut de AVC.
Preventia AVC:
– Preventia primara:
o modificarea compo rtamentului: cu privire la dieta, exercitiul fizic, și renuntarea
la fumat.
o consumul de aspirina s -ar spune ca protejeaza, însă nu a fost demonstrat.
– Preventia secundara:
o include screeningul pentru HTA care deja a fost prezentat, și care trbuie facut regu lat la
barbati și femei cu vârsta cuprinsa intre 16 -64 de ani. Unii medici recomanda ca la
persoanele cu risc crescut sa se faca screening pentru stenoze carotidiene prin examene
noninvazive( de exemplu Doppler pe carotide) sau pur și simplu auscultarea c arotidelor
pentru depistarea de sufluri de stenoza.

Cancerul
Reprezinta a doua mare cauza de mortalitate dupa bolile cardiovasculare. Aproximativ 50%
din cancere apar la persoane peste 65 de ani și sunt reprezentate de: cancerul de plamini, de sin, de
colon și rect, de col uterin, și de prostata. Dintr factorii de risc cei mai importanti pentru dezvoltarea
cancerului, indiferent de localizarea acestuia este vârsta avansata. Aceasta se datoraza acumularii în
timp a mutatiilor genetice critice, care culmin eaza cu transformarea neoplazica.
Cele mai frecvente localizari vor fi analizate mai jos:

Plamin: Factorii de risc:
– Fumatul reprezinta factorul de risc major, și este probabil cel mai cunoscut exemplu de
expunere la un agent mutagen asociat cu aparitia ca ncerului pulmonar.
– Expunerea profesionala la azbest, radon, nichel, crom, sau alti agenti industriali mai ales
cind aceasta se asociaza cu fumatul. Cresterea riscului depinde și de durata sau tipul de
expunere.
– Poluarea aerului în zonele urbane a fost prop us ca factor de risc, însă nu afost demonstrat
cu certitudine din cauza dificultatilor de masurare a poluarii.
– Iradierea: expunerea la radiatii a fost considerata agent mutagen exterior care creste riscul
aparitiei cancerului, însă aceasta expunere trebuie sa fie semnificativa pentru a fi luata în
discutie. Expunerea secundara în urma investigatiilor radiodiagnostice nu este asociata cu
un risc crescut de cancer.
– Istoricul familial: cele mai recente studii demonstreaza o scazuta asociere intre acest factor
de risc pe linie paterna și dezvoltarea cancerului.
Preventia primara și screening:
– Screeningul pentru cancerul preclinic( asimptomatic) include efectuarea citologiei
pulmonare sau radioscopie pulmonara( ori una ori alta, pentru ca acestea sunt costisitoare
chiar daca se efectuea za la persoanele cu risc crescut, și în plus efectuarea lor nu micsoraza
rata de mortalitate prin acest tip de cancer ci numai ajuta a -l detecta în stadii incipiente).

Cancerul de san: Factorii de risc :
– Graviditatea: Femeile care ramin gravide pentru prim a oara dupa vârsta de 30 de ani au
risc crescut pentru dezvoltarea acestui tip de cancer comparativ cu femeile care ramin
gravide sub vârsta de 30 de ani. Aceasta este valabil numai în cazul în care sarcina este
dusa la termen și femeia naște ; sarcinile terminate cu avort nu asigura protectie.
– Istoricul familial: de cancer de san, indiferent de natura sa creste riscul global de aparitie a
cancerului de san. Totusi, riscul nu creste semnificativ la femeile ale caror mame sau surori
au avut cancer de san du pa menopauza.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 17 – Dieta: bogata în grasimi și proteine animale. Aceste date sunt inca controversate, nefiind
evident daca o dieta bogata în grasimi reprezinta un factor de risc specific. Este cert însă
ca, ingestia crescuta de grasimi și proteine animale influenteaza endocrinologic pacienta în
sensul unei promovari a cresterii, dezvoltare sexuala, menarha la vârsta mica și cresterea
perioadei reproducatoare a femeii care cu cit este mai lunga cu atit riscul de a dezvolta
cancer este mai mare. Consumul de alcool poate creste riscul de cancer însă nu exista
dovezi concludente.
– Deficienta de vitamina C din dieta este corelata cu un risc crescut de neoplazie în general.
– Lactatia: nu influenteaza incidenta cancerului de san, dar femeile nulipare și femeile care
nu au alaptat decit putin sau deloc au un risc mai mare de a dezvolta cancer de san
comparativ cu femeile multipare.
– Administrarea de contraceptive orale nu creste riscul de cancer indiferent de durata
administrarii acestora.
– Tratamentul estrogenic postmenopauzal: utilizarea prelungita a estrogen ilor pentru
ameliorarea simptomelor legate de menopauza mai mult de 10 ani sau folosirea dozelor
mari, zilnice, și pe cale orala(1,25mg estradiol sau mai mult) creste riscul de dezvoltare a
cancerului de san. Pentru a contracara acest efect se recomanda utilizarea dozelor relativ
mici (0,625mg), bisaptaminal, în produse percutanate și în combinatie cu progesteron c iclic
12-14 zile pe luna.
– Radiatiile: expunerea la radiatiile ionizante mai ales în adolescenta creste riscul dezvoltarii
cancerului, aceasta depinzind de doza.
– Alte cauze: dezvoltarea cancerului de san este de asemeni asociata cu: statusul
socioeconomic r idicat, varsta peste 40 de ani, și instalarea timpurie a menarhei.
Preventie primara și screening:
– Preventia implica controlul factorilor de risc mai sus mentionati.
– Mamografia care poate ajuta la diferentierea unei forme benigne de o forma maligna,
inainte de a deveni palpabila și care poate fi potential curabila. Totusi 10 -20% din cancere
nu se vizualizeaza prin mamografie, astfel incit devine necesara autopalparea lunara care se
poate dovedi afi de un real folos. Mamografia se efectueaza la 2 -3 ani pentru femeile cu
vârsta intre 40 -50 de ani, anual pentru femeile cu vârsta peste 50 de ani, și mai frecvent
daca este nevoie la femeile care se incadreaza în grupa cu risc crescut.
– Examinarea fizica prin palpare efectuata de femeie lunar, de regula postmenstrual.

Cancerul de col uterin: acest tip de cancer este considerat o afecțiun e pentru car e exista intr –
adevar posibilitatea unei preventii eficiente, deoarece acesta prezinta un stadiu preinvaziv de lunga
durata și care poate fi tratat precum și datorita existentei screeningului pentru citologia cervicala.
Factorii de risc:
– Activitatea sexuala : partenerii sexuali multipli și existenta actuala sau trecuta a bolilor cu
transmitere sexuala, ca: herpesul, sifilisul, gonoreea creste riscul pentru neoplazia
cervicala. Nu este inca clar daca acesti factori actioneaza separat sau prin acelasi mecnism
fiziopatologic.
– Contraceptivele orale: exista numai o asociere redusa intre utilizarea OC și cancerul
cervical. Ceea ce s -a demonstrat prin studii este, ca marea majoritate a femeilor care au
utilizat OC si -au inceput activitatea sexuala la o vârsta mai ti nara, și au mai multi parteneri
sexuali. Folosirea alternativa de metode de contraceptie de tip bariera reduce riscul de
cancer cervical.
– vârsta primului contact sexual: Femeile care si -au inceput viata sexuala la o vârsta mai
tinara de 20 de ani au un r isc de doua până la trei ori mai mare de a dezvolta cancer
cervical decit cele cu debut mai tardiv al vietii sexuale, chiar daca nu au mai avut și alti
parteneri sexuali dupa aceea; acest fapt pare legat de expunerea timpurie la papilomavirus
uman.
– Deficie nta de acid folic și vitamina A și C au fost asociate cu dezvoltarea displaziei
cervicale.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 18 – Fumatul: asocierea intre fumatul tigaretelor și dezvoltarea cancerului cervical este
cunoscuta de mult timp, și este cert ca agentii mutageni din fumul de tigara se concentreaza
selectiv în mucusul cervical. Aceasta asociere este și mai puternica la grupele de vârsta
tinara( 20 -29 de ani).
– Factori etnici și rasiali: negrii și hispanicii au un risc crescut de a dezvolta acest cancer.
– Factori socioeconomici: s -a demons trat ca acest tip de localizare este în legatura cu igiena
sexuala la barbat, și ca femeile casatorite cu barbati carora li s -a practicat circumcizie din
motive religioase sau alte motive(de exemplu femeile evreice) dezvolta foarte rar sau deloc
neoplasm c ervical.
– Menarha și menopauza: vârsta de instalare a acestora și caracterul menstrelor nu par a fi
un risc. Intervalul intre menarha și primul contact sexual constituie un indicator mai bun al
riscului decit vârsta la primul contact( cu cit intervalul es te mai mic cu atit mai mare este
riscul).
Preventie primara și screening:
– Preventia consta în masuri de educatie sanitara la adolescenti și mai ales în grupurile cu
risc crescut și inlaturarea pe cit posibil a acestor factori de risc.
– Screeningul se efectu eaza la persoanele cu risc crescut, și este rep rezentat de testul
Papanicolau ( de citologie cervicala) care identifica modificari displazice cervicale. Se
recomanda efectuarea testului cind o femeie devine sexual activa, apoi la fiecare 1 -3 ani
sub vârsta de 35 de ani și în sfirsit la fiecare 5 ani dupa aceasta virsta. Este de la sine
inteles ca la persoanele cu risc crescut testul se poate face oricind. Femeile cu risc crescut
sunt reprezentate de:
 Cele cu vârsta cuprinsa î ntre 25 -60 de ani
 Statut socio economic defavorizat
 Detinute și prostituate
 Trecut sau prezent de boli cu transmitere sexuala
 Contact sexual la vârsta tinara
 Cu avorturi în antecedente
 Cu istoric de displazie scuamoasa cervicala
 Cele cu mame necasatorite

GRUPELE PRINCIPALE DE BOLI ACU TE CARE NECESITA PREVENTIE
Difteria, tetanosul și tusea convulsiva se previn prin administrarea de rutina a vaccinului DTP
incepind din a doua luna de viata. DTP se face la copii până la vârsta de 7 ani. La copii mai mari de 7
ani și la persoanele adulte se face vaccinul anti -difteric -tetanic( DT).
– Difteria este o boala rara datorita faptului ca imunizarea este obligatorie. Cazurile care
apar, sunt datorate lipsei sau a unei inadecvate imunizari. Imunizarea nu elimina prezenta
bacilului Corynebacterium di phtheriae din nazofaringe și de pe piele. Analiza serica
demonstreaza ca multi adulti nu sunt protejati impotriva difteriei. Difteria poate sa nu
induca imunitate deoarece anumite particule care determina boala sunt nontoxicogene.
Imunizarea activa trebuie efectuata imediat dupa i nsănăt osire.
– Tetanosul: Sporii de Clostridium tetani sunt ubicuitari.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 19 PROBLEME DE NUTRIȚIE
Pacienți i trebuie informati în ceea ce priveste dieta ideala, adecvata virstei și necesitatilor
metabolice la modul general și atunci cind exista o afectiune meta bolica sau o boala care presupune
respectarea unei anumite diete ei trebuie indrumati catre un nutritionist.
Regimul alimentar este foarte important pentru sănătate; există o tendință actuală mai ales în
țara noastra a unui consum bogat în grasimi, coleste rol și zahar, și a unei ingestii relativ scazute de
fructe și vegetale proaspete consum care se asociaza mai devreme sau mai tirziu cu aparitia uneia din
urmatoarele boli: ateroscleroza, boli cardiovasculare, cancer, diabet zaharat, obezitate care reprezin ta
cauzele actuale de morbiditate și mortalitate.
Tendinta actuala este de a consuma de preferinta cereale integrale, vegetale, fructe, pe ște și
carne de pas ăre (continutul în fibre al dietei protejeaza mai ales impotriva cancerului de colon, f iind
recomandat ca dieta medie sa contina 20 -30 g de fibre pe zi; alimentele care contin fibre sunt: piinea
integrala, vegetalele verzi și galbene, anumite legume, citricele și cerealele).
Scăderea consumului de carne de porc, miel și vaca, ou ă și alimente cu continut crescut de
colesterol precum și inlocuirea partiala a grasimilor saturate cu grasimi polinesatu rate( aportul total de
grasimi ( consumul de grasimi trebuie redus, și sa reprezinte cel mult 30% din calorii; aportul de acizi
grasi sat urati sa fie mai mic de 10% din calorii iar aportul de colesterol sa fie mai mic de 300 mg/zi).
Evitarea obezitatii.( o metoda sensibila și uzuala de detectare a obezitatii, implica calcularea
indicelui masei corporale – BMI care se obtine prin raportarea greutatii corporale la înălțimea
individului (kg/m2) ; riscurile sănăt atii asociate cu obezitatea cresc progresiv cind BMI depaseste 30.;
intre 25 -30 avem o supraponderabilitate).( BMI normal= 22).
Aportul total de calorii trebuie sa fie de aproximativ 40 -50 de calorii/kgcorp/zi – aceasta fiind
valabil pentru un individ normoponderal și care desfasoara o activitate zilnica moderata.
Aportul total de grasimi trebuie sa reprezinte aproximativ 30% din totalul caloriilor:
– aportul de acizi grasi satura ti trebuie sa furnizeze mai putin de 10% din calorii (grăsimea
saturată este solida la temperatura camerei și este reprezentată mai a les de gră simile
animale).
– aportul de colesterol trbuie sa fie mai mic de 300 mg/zi.
– creșterea aportului de acizi grasi pol inesaturati (acidul linoleic, linolenic și arahidonic)
acestia avind proprietatea de a scadea colesterolul sanguine (acestia sunt reprezentati de
grasimile vegetale, se numesc uleiuri și sunt lichide la temperatura camerei). Cele mai
valoroase uleiuri sunt cele de masline, de porumb, de floarea soarelui toate presate la rece.
– aportul de proteine trebuie mentinut la mai putin de 1,6 g/kg de greutate corporala.
Proteinele consumate trebuie sa provina mai ales din peste, icre, fasole, nuci, alune(
proaspete și fara adaus de ulei și sare) și carne slaba mai ales de pui ;
Se recomanda reducerea la minimum a consumului de alimente conservate prin sarare,
saramurare sau afumare(acestea din urma contin adesea substante carcinogene).
Scaderea consumului de zahar mai ales de dulciuri concentrate și monozaharide; se prefera sa
se consume polizaharide ca de exemplu amidonul care este continut în fasole, cereale(orez, griu,
porumb), cartofi, mazare.S -a considerat ca alimentele bogate în amidon ingrasa însă ceea ce este
periculos nu este amidonul ci adaosul în exces de smintina, sare, ulei, unt, margarina deci a grasimilor.
Cantitatea de glucide trebuie sa fie de aproximativ 50% din totalul caloriilor zilnice. Deci principala
recomandare este de a nu consuma glucide simpl e ci numai glucide complexe. Alimentele cu un
continut glucidic mai mare de 50% trebuie evitate. Se recomanda în special alimente cu un continut de
glucide 10 -50%( piine neagra, cartofi, orez, paste fainoase, fructe proaspete și sucuri de fructe) și care
implicit au un continut crescut de fibre.
Aportul zilnic de sare trebuie sa fie mai mic sau cel mult egal cu 6 g.(rolul consumului excesiv
de sodiu în aparitia HTA este stiut. La toti indivizii se recomanda consum moderat de sare; unii
pacienți hipertensivi nu raspund suficient la dieta hiposodata altii raspund foarte bine acestia fiind mai
ales reprezentati de virstnici, cei cu antecedente familiale de HTA și pletoricii ei necesitind ajustarea
tratamentului hipotensor).
Consumarea de bauturi alcoolice cu moderatie sau deloc. (Moderat inseamna: 2 pahare cu bere
sau 2 pahare cu vin la masa și în nici un caz dimineata la prima ora).

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 20 Aportul suplimentar de vitamine și minerale nu trebuie sa depaseasca aportul zilnic
recomandat:
– K (potasiul) este macroelementul major intracelular, iar carenta produce: slabiciune
musculara, hipotonie musculara( contribuie la buna desfasurare a activitatii musculare și
nervoase). Se gaseste mai ales în fructe și legume dar și în alimentele de origine animala.
Se pierde în cadrul unui tratament intempestiv cu diuretice, diaree, în perioadele de post cu
deficit proteic major; se inlocuiesc pierderile cel mai bine cu suc de fructe.
– Na și Cl (sodiul și clorul): macroelemente implicate în mentin erea echilibrului
hidroelectrolitic și acidobazic. Na are și el un important rol în mentinerea normala a
activitatii musculare și nervoase. Carenta acestor elemente este foarte rara.Clorura de
sodiu(sarea de bucatarie) se poate usor adauga alimentelor cind exista pierderi: caldura
excesiva insotita de transpiratie abundenta, utilizare irationala a diureticelor, varsaturi.
Clorul participa la formarea acidului clorhidric din sucul gastric.
– Mg (magneziul) este un alt macroelement care intervine în metabolismu l calciului fiind
parte componenta a tesutului osos și avind și rol de cofactor enzimatic.
– P (fosforul) macroelement prezent în os și necesar în cele mai multe procese metabolice
din organism.
– Ca (calciul) reprezinta macroelementul cu cea mai mare pondere în structura organismului
fiind prezent în os și deci necesar pentru dezvoltarea osoasa normala; de asemeni este
necesar în cadrul unei activitati normale musculare și nervoase intervenind și în coagularea
sanguina.
Aceste sase minerale se numesc macrominerale și sunt esentiale pentru o nutritie
corespunza toare fiind necesare intr-o cantitate de 100mg/zi.
Exista și microminerale care sunt necesare intr -o cantitate de sub 100 mg/zi fiind reprezentate
de crom, cobalt, cupru, iod, mangan, molibden, seleniu, zinc, fluor, fier. De regula deficienta acestor
miner ale este rara și simptomele deficientei nu sunt bine definite (sint nespecifice): de exemplu:
anemie, probleme dermatologice, neurologice și sunt greu de distins de la vitamina la vitamina sau
intre minerale sau sunt confundate cu alte dezordini metabolice . în cele mai multe tari industrializate
deficienta de minerale este foarte rara și chiar de vitamine. Acele deficiente care au fost cel mai bine
intelese trebuie prevenite astfel:
– Deficienta de fier : carenta de fier determina anemie feripriva. Rezervele d e fier ale
organismului se constituie în ultimile luni de sarcina astfel incit pina la virsta de 4 luni nu
este nevoie sa se suplimenteze cu fier dieta sugarilor cu exceptia prematurilor care se nasc
cu rezerve insuficiente de fier. Diversificarea alimenta tiei dupa virsta de 4 luni asigura
necesarul de fier de 0,5 -1mg/zi. Preventia anemiei feriprive se face printr -o alimentatie
echilibrata cu alimente care contin fier: carne, ficat, galbenus de ou, legume verzi, fructe și
prin fier suplimentar în perioadele de necesitati crescute: sarcina(mai ales sarcini
repetate), pubertate , pierderi menstruale abundente, indivizi cu statut socioeconomic
defavorizat care dezvolta anemie din cauza saraciei sau ignorantei. Necesarul z ilnic de fier
este de 15 -20mg.
– Deficienta de iod : iodul se gaseste în sarea de bucatarie iodata. Dieta inadecvata determina
aparitia gusei endemice, iar deficienta cronica determina hipotiroidismul iar la copii
cretinismul.
– Deficienta de calciu sau ingesti a inadecvata cauzeaza la copil rahitismul și la adulti poate
contribui la instalarea osteoporozei. De asemeni poate determina o mineralizare defectuasa
a dintilor și fenomene de spasmofilie și tetanie. Profilaxia rahitismului este obligatorie și
presupune evitarea nasterilor premature și administ rarea de vitamina D și calciu femeii
gravide în ultimile luni de sarcina. Profilaxia postnatala se face prin administrarea
vitaminei D de la virsta de 2 saptamini și prin promovarea alimentatiei la sin obligatoriu
cel putin trei luni. Calciul de obicei nu se administreaza de rutina, deoarece consumul unei
cantitati suficiente de lapte asigura necesitatile zilnice ale sugarului, el fiind necesar în
anumite circumstante: prematuritate, malnutritie, aport de lapte mai putin de 500ml/zi,
dupa imobilizare în gips. Daca însă s-a luat decizia de a se administra calciu acesta se va da

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 21 sub forma de lactat sau gluconat de calciu 40mg/kgcorp/zi pentru sugarul alimentat natural
și 140 mg/kgcorp/zi pentru sugarul alimentat artificial și evitarea excesului de fainoase.
– Deficient a de magneziu se asociaza frecvent cu cea de calciu, femeile fiind afectate cu
predominanta. Ca tratament preventiv este o alimentatie bogata in: cereale integrale, fasole,
alune, frunze verzi, germeni de griu. Administrarea de magneziu este foarte utila în
profilaxia bolii coronariene, la pacienți i alcoolici, la pacienți cu spasmofilie sau tetanie
tinind cont ca la acestia deficitul este aproape constant. Se administreaza 400 -500mg Mg
ionic/zi, concomitent cu vitamina B6 care faciliteaza trecerea intracelulara a magneziului(
deoarece cele m ai multe deficite sunt intracelulare în prezenta unei magneziemii normale);
în deficitele mixte de calciu și magneziu se administreaza concomitent 200mg calciu
ionic/zi.
Aportul de vitamine:
– Vitamina A (retinol): RDA (recommended daily allowances – doza zil nica) este de
800-1000 micrograme retinol. Sursele principale sunt reprezentate de: legumele cu
frunze verzi și legume galbene și portocalii precum și în ficat, pestele și untura de
peste, untul. Deficienta de vitamina necesita suplimentarea zilnica, însă o
alimentatie echilibrata asigura deplin necesitatile zilnice. Este esentiala pentru
vedere (deficitul producind hemeralopie), în reglarea structurii și functiei
membranelor celulare, în procesul de crestere al oaselor și dintilor, precum și în
functionare a normala a gonadelor.
– Vitamina D (colecalciferol): RDA este de 5 micrograme( 200 UI) pe zi. Este
sintetizata în piele sub influenta razelor ultraviolete. Are rol în absorbtia calciului și
în metabolismul osos. Deficienta acestei vitamine determina rahiti smul la copii, și
la adulti osteomalacia. Preventia este obligatorie incepind din saptamina a doua de
viata cu 400 UI/zi oral.
– Vitamina E (tocoferol): RDA este de 8 micrograme/zi. Se gaseste în vegetale,
seminte și simburi, în cereale și în uleiurile lor. Deficienta este foarte rara. Este un
antioxidant care protejeaza grasimile polinesaturate de oxidare, și indeparteaza
peroxizii care se formeaza din acizii polinesaturati, contribuind astfel la protectia
membranelor celulare; deficienta producind hemoliza eritrocitelor data de lipsa de
protectie impotriva peroxizilor și cretinurie prin afectare musculara. Este data ca
adjuvant în diverse boli, însă cu certitudine nu se stie cit este de eficienta.
– Vitamina K : RDA este de 65 micrograme/zi. Are rol în coagular ea singelui. Se
gaseste în vegetalele verzi și este sintetizata de bacteriile intestinale. Deficienta este
extrem de rara și duce la hemoragie mai ales la nou nascuti inainte de maturizarea
tractului digestiv( care au tub digestiv steril).
– Vitamina B1 (tiamina): RDA este de 1,1 -1,5mg/zi. Are rol de cofactor enzimatic în
metabolismul glucozei și al acizilor grasi. Se gaseste în carnea de porc, organe, oua,
vegetale verzi, cereale integrale, nuci. Dieta inadecvata duce la dezordini în
metabolismul carbohidrat ilor și afectarea activitatii unor enzime în eritrocite și
leucocite, iar clinic apar manifestari neurologice( tulburari de somn, depresie,
ameteala, dureri de cap, oboseala cronica), și la nivelul aparatului cardiovascular(
Beriberi). Alcoolismul cronic a sociat cu dieta inadecvata determina sindromul
Wernicke – Korsakoff, astfel incit Vitamina B1 se administreaza de rutina la
alcoolicii cronici, pentru a preveni acest sindrom.
– Vitamina B2 (riboflavina): RDA este de 1,3 -1,7mg/zi. Este precursoare a unor
coen zime implicate în procesele de oxidoreducere, iar dieta inadecvata( ea se
gaseste in: lapte, vegetalele verzi, nuci, alune, carne slaba) determina leziuni ale
mucoaselor, ale pielii(dermatita seboreica), la nivelul gurii( cheilita, stomatita
angulara, glos ita) și leziuni corneene.
– Vitamina B6 (piridoxina): RDA este de 1,6 -2mg/zi. Are rol de cofactor pentru
multe enzime din metabolismul glucozei, și în sinteza proteinelor. Se gaseste in:
ficat, peste, nuci, cereale integrale, seminte de floarea soarelui, soi a, germeni de

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 22 griu. Dieta inadecvata determina manifestari clinice: leziuni la nivelul pielii și
mucoaselor, anemie sideroblastica, disfunctii neuronale pina la convulsii și
modificari de personalitate. Suplimentarea în scop preventiv este necesara în
anem ii, la alcoolici, și în tratamentul cu izoniazida la pacienți i cu tuberculoza
pentru consolidarea imunitatii.
– Vitamina B12 (cobalamina): RDA este de 2 micrograme/zi(necesitatile sunt
crescute pe perioada gestatiei). Se gaseste: ficat, rinichi, lapte, deci numai în
produse de origine animala. Are rol de cofactor enzimatic,in hematopoeza, în
metabolismul acidului folic, și în mentinerea integritatii tecii de mielina. Deficienta
de vitamina este foarte rara. Suplimentarea cu scop preventiv de vitamina B12 este
necesara numai la persoane strict vegetariene, la cei cu afectiuni ale stomacului și
ileonului( sindrom de malabsorbtie, aclorhidrie, gastrectomie), la cei cu boli
hepatice, la hipertiroidieni și la alcoolicii cronici. Deficienta de vitamina B12
determina anemie megaloblastica, megaloblastoza în maduva osoasa, neuropatie
periferica prin alterarea formarii tecii de mielina( parestezii, ataxie, incetinirea
proceselor cognitive, depresie, confuzie și uneori psihoza), leziuni ale suprafetelor
mucoase, glosita și eliminarea de acid metilmalonic în urina.
– Acidul folic (folatul): RDA este de 180 -200 micrograme /zi( necesitatile s unt
crescute pe perioada graviditatii și lactatei, la cei cu sindroame de malabsorbtie, la
alcoolicii cronici). Sursele de acid folic inc lude pe cele secretate de bacteriile
intestinale, precum și cele din: ficat, drojdie de bere, vegetale verzi. Intervine ca
coenzima în metabolismul aminoacizilor și în sinteza AND -ului. Deficienta include
anemie megaloblastica, megaloblastoza în maduva oso asa, și tulburari
gastrointestinale.
– Niacina (acidul nicotinic și nicotinamida): RDA este de 15 -19 mg/zi. Sursele sunt
reprezentate de: acidul nicotinic deriva din metabolismul triptofanului (10%), restul
provine din alimente: drojdie de bere, ficat, legum e și carne. Niacina are rol de
cofactor enzimatic în numeroase reactii de oxidoreducere. Deficienta produce
pelagra.
– Acidul pantotenic : RDA este de 5 -10 mg/zi. Este larg raspindit în alimente. Este
un precursor în sinteza CoA.
– Biotina : este secretata de ba cterii intestinale intr -o cantitate suficienta astfel incit
chiar în lipsa ingestiei deficienta nu este cunoscuta decit rar. Are rol de coenzima în
reactii de carboxilare. Deficienta determina dermatita seboreica, anorexie, greata, și
dureri musculare, fii nd determinata precum am spus nu numai de o dieta inadecvata
dar mai ales de factori favorizanti: tratament antibiotic care distruge flora
microbiana producatoare de biotina și ingestia de avidina care se gaseste în albusul
crud și care impiedica absorbtia biotinei.
– Vitamina C (acidul ascorbic): RDA este de 60mg/zi. Sursele de vitamina sunt
reprezentate de: citrice, capsuni, pepene galben, coacaze negre, precum și marea
majoritate a legumelor crude sau minimum preparate. Pe masura ce legumele se
deshidratea za ele pierd vitamina. De asemenea se recomanda ca legumele
conservate prin refrigerare, inainte de a fi folosite pentru gatit sa nu se lase sa se
dezghete. Vitamina C este un cofactor în sinteza colagenului, este necesara în
sinteza norepinefrinei și epinefrinei, are efect antioxidant protejind celulele
impotriva actiunii nocive a radicalilor liberi, și nu în ultimul rind favorizeaza
absorbtia fierului. Deficienta produce scorbutul: cu afectarea pielii și intirziere în
vindecarea ranilor, impiedica mineral izarea osoasa și dureri la nivelul articulatiilor,
fragilitate vasculara pina la diateza hemoragica, anemie. Exista o serie de situatii
cind necesarul de vitamina este crescut însă este de retinut ca în orice situatie
megadozele sunt nocive: stresul, fumat ul, consumul de aspirina, alcoolul, și cei ce
se drogheaza. Foarte important: persoanele care au deficienta de glucozo -6-fosfat –
dehidrogenaza și cei cu talasemie nu vor primi doze mari de vitamina C.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 23
COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII
ALE CERCETĂRII ÎN NU RSING

CCUURRSS 22 ––
ÎÎNNȚȚEELLEEGGEERREEAA SSAAUU AACCCCEEPPTTAARREEAA
TTRRAATTAAMMEENNTTUULLUUII PPRREESSCCRRIISS
((ÎÎNN FFUUNNCCȚȚIIEE DDEE OOBBIICCEEIIUURRII,, MMOOTTIIVVAAȚȚIIAA PPAACCIIEENNTTUULLUUII,, VVÂÂRRSSTTAA,, SSEEXX,, NNIIVVEELL EEDDUUCCAAȚȚIIOONNAALL EETTCC..))

DEFINIREA TRATAMENTU LUI
În timp ce stiinta ofera remed ii noi iar medicii fac eforturi de a trata tot mai rafinat diferite
tulburari, prea multi pacienți pentru care sunt preconizate aceste intervenții se pare ca nu reusesc sa
beneficieze de aceste eforturi, și nu din cauza lipsei de eficacitate a tratamentulu i.
Este un paradox aparent – desi avem tratamente eficace, raspunsul terapeutic în tulburarile
psihiatrice nu se ridica intotdeauna la nivelul acestei eficacitati. În Grecia antica, Hipocrate a observat
că pacienți i își pot împiedica propria vindecare pri n sustragerea de la tratamentele prescrise și,
probabil pentru prima oara în istoria medicinei, atragea atentia asupra noncompliantei. Dupa 2 1 de
secole, problema persista. Noua din zece pacienti nu iau corect medicamentele prescrise sau nu le
iau deloc . Pentru ca remisiunea și recuperarea sa devina o realitate trebuie evitate recaderile ori
cronicizarile, iar unul dintre factorii importanti în procesul terapeutic este reprezentat de complianta.
O definitie formala a compliantei la tratament este – gradul în care utilizarea de catre o persoana a
medicamentelor coincide cu indicatia medicului (mai general – masura în care comportamentul unei
persoane corespunde cu sfatul medical).

RELAȚIA TERAPEUTICĂ ÎN ACTUL MEDICAL
Actul medical constă într-o activitate complexă care are ca fundament central conservarea
stării de sănătate a unui individ, grup sau colectivitate, care solicită direct sau indirect instituirea unor
intervenții sau măsuri reparatorii a prejudiciului fizic, psihic sau social. După caz, solicitare a
acestui serviciu de sănătate poate fi efectuată direct de către o persoană sau indirect de aparținători,
când fie beneficiarul potențial al intervenției nu are capacitatea fizică sau psihică să o realizeze (copil,
adult în stări critice sau cu risc vital).
Activitate medicală poate fi analizată din mai multe puncte de vedere:
1. Locație și dotare
Activitatea de asistență medicală are locații diferite de desfăsurare, după serviciile
carefuncționează în România:
 Serviciul de salvare care oferă primul ajutor în locații extrainstituționale ladomiciliul
pacienților, la locul de muncă, în orice altă locație în care starea de sănătate nu permite
adresarea directă. În aceste condiții caracteristicile mediului pot fi adesea improprii actului
medical (căi de acces, condiții meteo, iluminare, aerisire, aglomerații umane etc), care sunt
surse suplimentare de stres profesional, ceea ce necesită o pregătire profesională cu înaltă
calificare și ocapacități psihologice de organizare, evaluare și decizie. Adaptarea
practicianu lui la condițiilene favorabile se datorește faptului că nu pot fi controlate sau
modificate configurațiile locațiilor, ci doar reduse sursele care pot periclita calitatea vieții
solicitanților. În aceste condiții locația în care se desfășoară actul medical are cu totul alte
caracteristici decât cel standardizat din instituțiile medicale, care conferă adecvare, utilitate,
accesibilitate familiaritate, adresabilitate, atribute care stau la baza organizării locațiilor din
instituțiile medicale.Dotarea cu tehni că medicală de specialitate pentru efectuarea acestur

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 24 tipuri de intervenție presupune existența utilităților minimal necesare pentru eficacitatea
intervenției de conservare afuncțiilor vitale și deplasarea spre cea mai apropiată instituție
medicală care în termen scurt șieficient să poată asigura desfășurătorul intervenției.
 Serviciul de urgență este prima instanță din cadrul serviciilor medicale instituționalizate
care au program de funcționare continuu și care fie preiau caziustica din serviciide salvare,
fie oferă consultanță primară și după caz chiar intervenție terapeutică cazurilor ce după
evaluare necesită intervenție rapidă pentru minimalizarea daunei fizice sau suferinței
psihice, care prin amplitudinea ei trebuie să beneficieze de ajutor specializ at imediat sau
reorientare spre servicii de specialitate. Locațiile serviciilor de urgență au de regulă un
amplasament care să confere accesibilitate și siguranță celor care li se adresează. Specificul
fiecărui serviciu de urgență sau gradul lui de general itate va atrage după sine o locație
adecvată precum și linii tehnice de urgenșă cu toate reperele de evaluare și intervenție
pentru stabilizareafuncțiilor vitale sau intervenții de prim ordin.
Toate celelalte locații în care se acordă asistență medicală primară sauspecializată tind să aibă
o arondare a spațiilor care să satisfacă principalele obiective:
– evidența, selecția și orientarea cazuisticii; -așteptarea succesiunii în vederea evaluării;
– evaluarea medicală (consult) și explorări parțiale;
– examinări și evaluări cu grade de complexitate progresivă;
– tratamente și intervenții medicale de complexitate progresivă;
– după caz, internarea (linie hotelieră cu spațiu de odihnă, igienă, alimentație, eliminare,
relaxare etc.).
Simpla enumerare a obiectivelor medicale a spațiilor și utilităților necesare realizării lor aduc la
lumină două componente importante ale impactului locației asupra solicitantului deservicii de sănătate:
– noutatea spațiilor locației cu impact asupra orientării, către zonele descrise mai
sus cu privire la căi de acces, orientarea spațială, accesibilitatea etc. Accesul dificil, lipsa
reperelor,repere contradictorii, igiena spațiilor, umanizarea spațiilor, aspectul fizic al
bolnavilor internați, a personalului, solicitudinea personalului medical etc. Constituie un
prim contact perspectivalocativă a bolii și aspectele enumerate formează reprezentări
fragmentare cu un tip de impactemoțional pozitiv/vegativ care se supraadaugă stării de
sănătate fizică și psihică a bolnavului;Experiența contactului cu serviciile medicale se face
în primă instanță cu locația și dotarealocației, care comunică bolnavului sau aparținătorilor
siguranță, încredere, optimism sau contrariile acestora. Pentru multe persoane
caracteristicile nefavorabile ale locației umbresc sauch iar anihilează eficacitatea
personalului medical care-l deservesc. Managementul instituțional sereferă atât la aspectul
formal (locație, tip de intituție) cât și la cel informal (competențe profesionale acționale).
– noutatea explorărilor funcționale (sau diversitatea și dificultatea) face parte din
elementele unui nou scenariu comportamental. Pentru ca subiectul să poată participa cu
succes (activ, cooperant, relaxat) la acest scenariu are nevoie de informații generale despre
procedură (utilitate, adecvare, limite) sau după caz simptome probabile cu grad general de
descriere. Cunoașterea parțială a explorării crește colaborarea și scade anxietatea de
explorare prin metodetemhnice, multe din ele cu caracter invaziv (direct sau indirect).
Orice explorare funcți onlă sau altă evaluare de specialitate medicală este privită cu variații
de către actorii relației medicale,fiecare cu un nivel de expectanță diferit față de pacientul
supus evaluării. În cercetări de psihologie medicală s-au obținut diferențe semnificativ e cu
privire la anxietatea preoperatorieîntre pacienții care au fost informați minimal
despre locația operatorie și cei fără informații.Demitizarea actului de evaluare medicală
nu reduce prestigiul celui care-l execută ci dincontra crește respectul și colaborarea cu
personalul medical. Dreptul de informare al pacientuluireprezintă un drept dar și o condiție
a unei relații confortabile între principalii actori ai actuluimedical.
– cabinetul medical (propriu sau al unui grup) sau fiecare locație separată este primainstanță
în care se realizează contactul cu principalul actor al actului medical, medicul.
Amplasamentul în cardrul instituției, aspectul ușii, inscripția numelui (profesiei și
funcției), programul de lucru, mărimea cabinetului, mobilierul (formă, mărime, culoare),

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 25 cărți, tablouri, diplome, dosare, hârtii, ordinea, curățenia, cromatica spațiului, distanța față
de scaunul clientuluisunt elemente ambientale care comunică pacientului informații și
emoții cu referire poziția șirolul actorului medic și al său, în relație terapeutică. O altă
componentă externă a rolului esteechiepamentul specific, halat (deregulă alb), ecuson și/
sau monogramă și anexe specifice(bonetă, mască, halat și șorț chirurgical, mănuși
chirurgicale), instrumentar (stetoscop), care sunt prescrise rolului și fac parte din
elementele atașate rolului de medic.

2. Actori principali și secundari în relația terapeutică
Principalii actori ai relației terapeutice sunt medicul și pacientul. Cei doi actori conferărelației
terapeutice caracter compl ex și dinamic generat de:
 Dimensiunile psihologice individuale ale „actorilor”;
 Statutul și rolul fiecăruia (așteptarea de rol, aptitudinea de rol și comportamentulîn rol)
care are la bază aspecte sociale și culturale ale actului medical;
 Modificarea rolur ilor pe parcursul relației terapeutice. Aspectele enumerate mai sus
influiențiază atât comportamentul medicului cât și al pacientului.
Relația terapeutică este expresia interacțiunilor dintre cei doi actori sau dintre constelații de
actori, care are la bază acțiuni complementare, astfel:
2.1. Medicul (terapeutul) oferă îngrijire specializată și este vectorul principal deservicii de
sănătate. Are o apartenență la un grup profesional conturat social, are uncomportament
normat prin formare profesională și prin legislația domeniului medical. În relația
terapeutică are o poziție de ascendență față de pacient generată de controlul pe care-l deține
prin informație și abilități asupra bolii și bolnavului; Statutul social al medicului se
definește prin poziția de element cheie în domeniul sanitar, recunoscut în interiorul
sistemului de acte normative speciale, dar și în exteriorul sistemului (colectivitate). Dacă
recunoașterea în sistem este marcată de aspecte formale (cod, acte deorganizare, acte
juridice etc.), recunoaș terea în afara sistemului nu mai are o mormare oficială ciinclude și
pe cea informală (eficiență, aptitudini relaționale etc). Locul important pecare -l deține
medicul în societate provine din valoarea atașată vieții, sănătății și mortii, din punctul de
vedereal percepției beneficiarilor de sănătate. Dacă beneficiarii nu ar valoriza la înalt grad
viața,determinantele cultural -sociale ar diminua statutul medicului, ceea ce dezvălui
caracterul profundcultural al statutului în funcție de determinante ale colect ivităților
umane. Statutul medicului este asociat cu valori ca: putere, cunoaștere, devotament,
eroism, putere de sacrificiu. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de W. James
(1988), în SUA,care plasează medicul pe locul I din primele 10 profesii. În România, anul
1993; într-o cercetarerealizată pe un eșantion de elevi de liceu din clasa a XII-a, profesia de
medic ocupă poziția III, după profesor universitar și judecător. Datele prezentate mai sus
evidențiază percepțiamodificărilor sociale ale statutului social, care nu are la bază
doar competențe și eficiență , ci șiaspecte legate de modificările privind recunoașterea
socială prin prisma compensării salariale,care este un indicator ce nu poate fi ignorat.
Activitatea medicală nu mai poate avea strict uncaracter de apostolat, pentru că se
desfășoară într-o societate care are impone medicului ca pentrucompetență să parcurgă o
pregătire laborioasă și costisitoare (informații, specializări, congrese). G. Saxon (1960)
identifică câteva elemente care conc ură la definirea statutului medicului :
o Duritatea studiilor și frustrările conexe;
o Responsabilitățile crescute față de viața, ceea ce induce tensiuni morale (uneori
extreme);
o âStres profesional suplimentar datorat unor surse specifice ca: programul de lucru ,
aversiune legată de aspecte maladive ale corpului, organelor, produselor corpului.Rolul
medicului constă în: evaluare și diagnoză; stabilire, explicarea și aplicarea curei,
maximalizarea funcționării pacientului și minimalizarea durerii și suferinței. Cele patru
coordonate ale rolului au la bază determinantele sociale descrise de T. Parson și G.
Field, pe baza cercetărilor de psihologie socială, astfel:

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 26 1. Competență tehnică , care este prioritară în eficiența actului medical, mai ales
însocietatea contempora nă în care accentul se deplaseaază de pe semiologia
subiectivă și exploratorie, pe ivaluarea tehnicizată a diferitelor
disfuncționalități. Ceea ce reclamă însă societățile ajunse la un înalt grad de
industrializare a actului medical este tocmai diminuareal aturii umane a relației
terapeutice, adică a cea componentă subiectivă care are frecvent o pondere
ridicată în eficiența actului medical. Competența tehnică se obține prin studii,
examene, concursuri, titluri. Acestea pot conferi bolnavului garanția
compet enței tehnice, dar nu și a celei practice. Bolnavul pornește în relația sa de
la competența tehnică a medicului dublată de sursesubiective suplimentare de
informare cu privire la eficiența practică (competențe dobândite social) ca și
confirmări sociale venite din partea beneficiarilor (reputație acțională).
2. Universalismul este este un principiu al acțiunii terapeutice prin care medicul
nu poaterefuza ajutorul pe criterii de apartenență la sex, orientare sexuală, rasă,
religie, etnie, etc. Raportulmedic -pacient este reglementat de reguli formale și
nu de criterii personale, care pot avea caracter discriminativ în acordarea
serviciilor de îngrijire. Refuzul declaar al de a acorda jutor medical
estesancționat prin codul medical și este pus în act de Colegiul de disciplină sau
după caz, poate fiacționat în instanță . Uneori refuzul nu poate fi definit în
termani clari, iar medicul poate prin tipulde relație, acțiune le sau
comportamentele sale să lase loc interpretării de a fi refuzat un pacient. Analiza
comportam entală a celor doi actori poate a duce la lumină un comportament
mascat alrefuzului.
3. Specificitatea funcțională este o caracteristică care decurge din caracterul
specializatîntr -un domeniu strict al activității medicului și anume boala
pacientului. Medicul acționeazădoar asupra bolii acestuia, nu și asupra altor
aspecte ale bolnavului ca profesie, afaceri, viață privată, chiar dacă în relația
terapeutică există informații care decurg din datele anamnestice saudin actele
medico -legale eliberate. Implicarea în viața privată a pacientului poate
determinadistorsiuni ale actului medical, care prejudiciază atât actul cutativ în
sine, cât și statutul și pozițiamedicului în sistemul profesional sau în sistemul
social al pacientului.
4. Neutralitatea afectivă este o componentă derivată din specificitatea funcțională
care se referă la comport amentul obiect iv și nonemoțion al manife st al
medicului față de pacient. Psihologia omului bolnav cere căldură, empatie, care
sunt expresii emoțional -comunicaționale pozitive, ca expre sie a acceptării,
înțelegerii și compasiunii specialistului față de omul care seafșă nu doar în
suferință fizică ci și psihică legată de consecințele secundare ale bolii (durere,
teamă, frică, disperare, doliu, anxietate). Accesul nelimitat al medicului la
intimitatea corporală și psihică a bolnavului este o sursă de control al medicului
asupra pacientului, care se află în situație de vulnerabilitate datorită pirderii
temporare sau definitive a echilibrului homeostatic și aautonomiei funcționale,
ceea ce crează premisele unor tulburări de relaționate între cei doi actori, care
translatează relația pe alte roluri ca: prieten, frate, părinte etc, roluri nespecifice
actuluiter apeuti c. Neut ralitatea afecti vă se referă la controlul situației de către m
edic, chiar dacăatitudinile și comportamentele acestuia pot în diferite momente
ale actului terapeutic să capeteespectul rolurilor descrise mai sus, Medicul
glisează pe roluri dar nu se identifică cu ele, ceea ce permite bolnavului să-și
modifice și el poziția în procesul terapeutic de la dependență laautonomie
funcțională și socială.
5. Orien tarea spre colectivitat e este o cerință a profesiei de medic care se
desprinde din raportul de direcț ii privind mobilul profitului. Deși profes ia de
medic se înscrie în grupa profes iilor liberale, mobilul profitului material este

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 27 secundr, mobilul principal fiind bunăstarea psiho -somatică a pacientului. În
medicină și psihologie direcția bunăstării este îndreptată spre persoană și
colectivitate, în timp ce în alte afaceri direcția bunăstării este orientată
preponderentspre sine. Aceste considerente decurg din modul în care se
poziționează medicul fată de pacientulsău, prin baza convepțiilor sale despre
profesie, lume și valoarea pe care o atribuie vieții și bolii. Principiul este de
dorit și se manifestă diferit de la medic la medic pe baza reglementărilor
oficiale, dar mai ales prin reglementări care provin din concepția personală
despre mobilul profitului.
6. Dimen siunea morală (conduită admisă și practicată într-o societate) a actului
medicaldecurge din capacitatea medico -legală de a legitima starea de boală cu
consecințele directe asupraindividului și indirecte asupra grupurilor din care
bolnavul face parte (familie, grup profesional, alte grupuri sociale).
Dimensiunea morală a actului medical se referă la totalitateacomportamentelor
medicului față de pacient și aparținători în diferite momente ale activității și
sereferă la trei momente principale:
• evalu area bolnavului, colect area informațiilor, stabilirea diagnosticului
și instituirea tratamentul ui asu terapiei, realizate prin mijloace specifice ca:
anamnez ă, explorări funcți onale, diagnostic, prognostic, indicație, tratament,
terapie, profilaxie etc. Confidențialitatea rezultatealor etapelor precizate mai
sus este o cerință a actului medical care suportă delimitări cuprivire ladirecția și
conținutul aspectelor care pot avea caracterconfidențial. Acest aspect decurge
din criteriile morale standardizate și instituționalizate sau de cele acceptate de o
practică socialăneoficializată, dar admisă prin consensul amjorității. La nivel
individual creșterea drepturilor pacienților la informare și acces la informațiile
referitoare la starea de sănătate, scade aparent puterea medicului în fața
pacientului, care astfel este și antrenat în creșterea responsabilității personale în
menținerea stării de sănătate. Rezerva și prudența în informarea bolnavului
saufamiliei este un proces terapeutic care aduce modificări în relația lor
terapeutică, în sensulvariației asertivității;
• legitimarea stării de bolnav care decurge din stabilirea diagnorti cului și
instituirea unui tratament și care se materializeză prin acte cu caracter medico-
legal: rețetă medi cală, recoma ndare către alte servicii, fișă de evaluare, protocol
medico -chirurgical, certificat medical etc. Legitimarea stării de bolnav este o
dimensiune morală pentru că din aceste proceduri sau acte decurg atitudini ale
pacienților și aparținătorilor față rolul de bolnav și modificări comportamentale
care sunt atașate comportamentului tipic sau atipic de bolna v. Moralitatea
legitimorii sociale se referă mai ales la efectele secundare ale legitimării în
cazuri opuse bolnavului real, ca tulburare de personalitate de tipul ipohondriei,
în care boala are un caracter pronunțat imaginar, dar care prin conversie poate
genera o simptomatologie cu ele mente similarecelor organice. Diagnosticul
diferențial va reduce incidența legalizării sau substituirii unei boli cualta și
instituirea unei conduite terapeutice adecvate;
• legitimarea stării de bolnav este privită și prin prisma beneficiilor sociale
ale bolii carecapătă un caracter oficial, exprimat ă prin: întreruperea parțială
activității (concedii medicale) acordate pentru îngrijirea sănătății, reducerea
activității sau schimbarea locului de muncă, dacăconsecutiv unei boli s-a
produs o incapacitate de muncă temporară sau definitivă, acordarea
unor facilități sociale cu carcter compensator pentru starea de invaliditate
temporază sau definitivă,întreruperea activității prin pensionarea pe caz de
boală, obținerea unor dreptur i financiare din partea asiguratorilor, dacă
persoana are asigurare de sănătate și profesională în sistem privat.În

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 28 România, Reglementarea instituțională a poziției sociale a ofertantului de
sevicii desănătate este precizată prin acte normative care să asigure unitatea
nomenclatorului de funcții șiarmonizarea lui în vederea integrării europene.
2.2. Pacientul (bolnavul ) cere îngrijire de sănătate și este persoana cu care medicul ca
ofertant își exercită rolul medical. În relația terapeutică pacientul are un comportament de
rolgenerat de valori despre sănătate și boală, credințe despre actul medical, reprezentări și
atitudini față de act în ansamblul său sau față doar de un segment al acestuia (ex: acceptă
evaluarea șidiagnosticul, dar rejectează tratamentul sau secvențe din acesta). Față de
medic, al cărui statut șirol au un caracter de continuitate, pacientul care se află în situația
de îmbolnăvire capătă un statut și un rol atașat caracterizat prin discontinuitate.
Discontinuitatea are la bază modificări tempor area ale statutului anterior generat de limitări
funcționale fizice, psihice și sociale care stăla baza unui nou repertoriu comportamental
atașat rolului de persoană bolnavă.

3. Eficiența relației medicale
Relația terapeutică dintre medic și pacient are de regulă două tendințe principale:
• Complementară și conflictuală. Aceste tendințe au la bază tranzacții și ajustări ale
rolurilor dintre actori realizate unilateral sau bilateral care pot avea caracter constant
sau variabil după identitatea actorilor și a situațiilor de boală. Pentru relația de tip
complementar Szasz și Hollender (1956) au identificat trei tipuri derelații, în analiza
cărora se poate desprinde modelul analizei tranzacționale propusă de E. Berne.
Fundamentul acestei analize constă în a analiza și identifica ce stadiu al Egoului este
utilizat defiecare actor, medic și pacient, în stări de boală în care cererea și oferta de
ajutor este diferită, înmomente diferite ale bolii. Principalele tipuri de relații sunt:
o Activitate (maximă pentru medic) – pasivitate (maximă pentru pacient), care are
la bază un model funcțional de tipul „părinte -copil mic”, care este regăsit
adesea înrăniri grave, anestezie, comă. Pasivitatea pacientului este generată de
prejudiciisevere ale stării de integritate fizică sau ale modificărilor de
conștiență. Acest model funcțional are caracter autoritar determinat de
caracteriul imperios al intervenției medicale și riscul vital ridicat;
o Conducere (medic) –cooperare (pacient) este un model funcțional derivat din
„părinte -copil” în „părinte -adolescent” care se întâlnește în majoritatea
afecțiunilor curente pentru care se prezintă un pacient la medic. Principiul
centralal acestei relații constă în faptul că medicul elaborează și conduce
deciziile pe carele propune pacientului, care poate respecta parțial sau integral
recomandările, dupăgradul de adecvare și recunoaștere a valorilor celor două
roluri. Acest tip de relațiecrește autonomia și decizia pacientului și permite
responsabilizarea lui progresivă pentru sănătatea sa. Rata interacțiunilor este
mai redusă și are un caracter puternicdemocrat, care poate fi utilizată cu succes
terapeutic dacă ambii actori înțeleg șirespectă protocolul relației. Medicul pe
toată perioada poate beneficia de rolulnormativ (de control) și după caz să
utilizeze modelul autoritar dacă condițiile desănătate ale pacientului impun
modificarea atitudinilor;
• Cooperare mutuală este o formă mai puțin frecventă care poate fi consideratăexpresia
unei relații de tip”adult -adult”, în care cei doi actori au contacte rare ca în bolile cu
caracter cronic, de lungă durată, în care cooperarea presupusă dă uncaracter permisiv
relației terapeutice în afara spitalizării. Astfel, medicul are o acțiune de conducere de la
distanță prin stabilirea conduitei terapeutice deîntrețin ere și supraveghere la etape de
timp mai mari, ceea ce crește gradul de acceptarea și responsabilizare a pacientului și
de acceptare mutuală a planului de susținere și modificări al stilului de viață. Carcterul
permisiv al relațieiterapeutice poate deveni și factor de risc pentru pacienții care sunt
slab autonomisau care ua funcționat un timp destul de lund pe modelul autoritar și care
laschimbări bruște ale stilului de cooperare medicală nu sunt suficient de flexibili în a

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 29 se adapta la noi relații cu boala lor. Parti ciparea activă și autoasumată a pacientului este
expresia acceptării bolii ca stare și îndeplinirii conștiente a strategiilor pentru
menținerea autonomiei funcționale în toate planurile. Relația cu potențial conflictual
sau conflictuală are la bază convingerile diferite aleactorilor relației terapeutice despre
boală care pot fi sistematizate în cinci dimensiuni:
1. identitate: recunoașterea semnelor, simptomelor, denumirii bolii;
2. cauzalitate: factori posibili care au declanșat boala și stadiul (acut /cronic);
3. evoluție: percepția duratei bolii;
4. consecințe: percepția efectelor bolii în plan fizic, psihologic (emoțional), social și
economic;
5. curabilitate: percepția gradului în care boala poate fi vindecată și controlată.

Perspectivele diferite asupra bolii sunt generate de influențe sociale și culturale, care au un
caracter tranzitoriu de la o cultură la alta, dar și grade conținuturi diferite generate de cultură
profesională a medicului și de gradul de cultură profană a pacientului.Situația cu potențial conflictual
este generată și de factori ce țin de tipul de comportamental actorilor în cadrul relației terapeutice,
astfel că se impune evalua rea tipului de comportamente ale actorilor pentru eficientizarea
relației în sensul cooperării și reducerii confl ictualității potențiale sau manifeste. În literatura medicală
sunt citate situații particulare în care bolnavul nu solicită ajutor șitotuși necesită intervenție terapeutică
tocmai pentrucă nu au discernământul bolii sau prezintă risc vital pentru sine sau colectivitate:
intoxicații etilice cu violență, psihotici suicidari sauheteroagresivi, toxicoman i în sevraj, violenți
domestici etc. Conflictualitatea este generată deabsența evaluării riscului de către pacienți și refuzul de
a colabora în cadrul relației terapeuticedeterminată de gradul dimunuat de discernământ și de
agresivitatea manifestată (Baron, 1991). Un alt factor frecvent citat ca sursă a unei relații
disfuncționale a actului terapeutic estecarcterul imatur al ueni categorii de pacienți care în boală
dezvoltă comportamente de regresie infantilă, care tind să utilizeze boala ca beneficiu secundar, mai
ales în plan emoțional dar și social, ceea ce-i face să dezvolte un comportament dependent de boală,
cu impact conflictogen cumedicul sau medicii curan ți, prin excesul de investigații solicitate și
menținerea lor în statutul de bolnav permanent. Relația terapeutică dintre principalii actori, medic și
pacient, are la bază boal ca entitatedescriptibilă car se cere a fi înlocuită cu starea de sănătate
anter ioară. Se constată deci că cei doi actori vin în relația terapeutică cu aspectul obiectiv și cel
subiectiv al bolii suferința. În cadrulrelațiilor terapeutice suferința este de regulă indezirabilă și trebuie
îndepărtată prin mijloace specifice și înlocuită cu starea de bine și confort. Or, în cadrul activității
medicale este posibilă dezvoltarea unei stări particulare denumită iatrogenie.
Iatrogenia este o stare psihică reactivă a pacientului determinată de atitudini gresite ale
medicilor și personalului sanitatar, care prin atitudini, acțiuni, sugestii sau orice act voluntar sau
involuntar pot induce reactiv suferință subiectului. Termenul este de origine greacă și este format din
particula iatros (medic) și gennan (a naște, a produce) care a dat în limba română iatrogenie, asociat
echivalenței negative e efectelor relației celor doi actori ai actului terapeutic. Iatrogenia poate fi
prezentă în toate domeniile medicale și are la bază două categorii de factori: ce provindinspre medic și
personalul sanitar și factori care provin dinspre pacient.Cea mai largă categorie de factori iatogeni
sunt generați de medic sau personalul sanitar și constau în:
• tulburări de contact și comunicare cu pacientul (slabă cunoaștere a tipologiei
comportamentale sau ignorarea ei);
• ermetismul limbajului de specialitate (explorator, diagnostic) cu caracter intențional sau
accidental față de pacient;
• slabe capacități empatice, comprehensive;
• manifestarea dubiilor profesionale (esploratorii, diagnostice, terapeutice);
• explorări funcționa le excesive;
• medicații excesive: pacientul este el însuși sursă sau teren de receptare și interpretare a
actelor sau atitudinilor medicale care conduc la dezvoltarea iatrogeniilor prin:

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 30 • grad redus sau excesiv de ridicat al informării despre boală;
• frica de investigații medicale, complexitatea și incisivitatea lor;
• particularități psihologice (sugestibilitate, neuroticism, anxietate);
• gradul de experimentare a boliilor (istoria personală) și reprezentarea bolii
• diagnosticul cunoscut al unei boli (ex. boala cardiovasculară ).
Interferența factorilor enumerați mai sus cu efect negativ asupra pacien tului (sau aviitorului
pacient) stau la baza apariției și manifestării reacțiilor sau bolilor iatrogene, afecțiuni care au un
mecanism psihosomatic. Efectul psihotrau matizant al atitudinilor iatrogenesupraadăugat suferinței
primare face ca procesul terapeutic să fie de lungă durată, cu tendință decronicizare și de dezvoltare a
maladiilor de origine psihosomatică rezistente la tratamentul clasicmedical pentru că aparțin
domeniului tulburărilor de personali tate sau chiar a dezvoltărilor psihiatrice. Efectul psiho –
traumatizant este confirmat prin dezvoltarea iatrosomatopatiei, caredesem nează o tulburare
psihosomatică a subiecților care au fost „agresați” de prescriri incorecte de tratamente, efectuarea unor
experimente nefondate sau recurgerea la unele intervențiichirurgicale sau explora torii incorecte dau
inadecvate. De regulă sunt citate tipuri de iatrogenii despital, de explorar e, chirurgicale,
medicamentoase etc. Poten țialul iatrogen al relației terapeuti ce se dezvoltă prin nerespectarea
principiilor deontologice de bază ale actului medical, enunțate de de H. Ey (medic psihiatru care a
formulat principiul organodinamismului, punte între concepția organogenetică și cea psihogenetică
a bolilor): a ști, a alege, a trata, arespecta.

ADERENȚA LA TRATAMENT ȘI COMPLIANȚA
Aderența la tratamentul propus de medic și la recomandările privitoare la modificareastilului
de viață al pacientului este produsă de concordanța dintre recom andările medicului șicomportamentul
pacientului. Recuperarea pacientului în boală este o componetă importantă în procesul de recuperare.
Cercetările demonstrează că non-aderența la tratament este uncomportament frecvent al pacienților
care nu prezintă o simptomatologie de alarmă exprimată prin durere sau reducere semnificativă a
mobilității și autonomiei funcționale.
Complianța este măsura eficienței relației dintre medic și pacient, exprimată prin gradulde
conformare a pacientului față de indicațiile terap eutice privitoare la medicația prescrisă șimodificarea
stilului de viață. Termenul este preluat domeniul tehnic și este definit ca mărime care indică gradul de
elasticitate al unui sistem mecanic (Dex, 1975). În accepțiunea medicalătermenul de complianță
constă în modificarea cognițiilor, emoțiilor și comportamentelor unei persoane la acțiunea unui agent
medical autorizt, în sensul și direcția dorită de acesta. În mod certcomplianța terapeutică nu are un
caracter stric tehnic, pentru că fiecare din actorii relației suntorganisme vii care manifestă grade
diferite de elasticizare comportamentală pe baza unur factori interni ai fiecărie structuri și a relațiilor
dintre ele. Complianța este o caracteristicăcomportamentală a pacientului ca expresie a relației celor
doi actori în care participă în ponderesemnificativă reprezentările cognitive ale pacientului despre
boala sa precum și semnificațiileatribuite bolii (Lipowski, 1987, apud Băban, 2002): experiență umană
normală, inamic, pedeapsă,eșec, eliberare, strateg ie, pierdere iremediabilă, valoare de dezvoltare.
Variațiile complianței unui pacient sunt determinate de factori variați ca sursă de producere și
iar numeric au fost depistați peste 250 de factori care se pot grupa în:
• factori ce țin de pacient. Vârstă (copil, adult, vârstnic), capacități intelectuale (defecte de
memorie, grad de informare și educare), comorbiditate psihiatrică asociată bolii de bază
(tulburări de personalitate, tulburări afective), reactivitate psihică la boala (anxietate,
depresie, pesim ism, furie, apatie), convingeri cu privirela sănătate și boală (controlabilitate
internă/esternă), caracteristici sociale (statut economic și financiar, climat social în familie
disarmonic, izolare socială, singurătate etc.);
• factori generați de boală: caracterul acut vs. cronic, prezența vs. absența durerii,
simptomatologie sonoră vs. caracterul asimptomatic, imobilitatea secundară vs.activismul
conservat;

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 31 • factori ce țin de medic: aspecte tehnice ale actului medical (examinare superficială, grabă,
atitudin i rutinare în prescripții, neglijarea aspectelor psihosociale ale bolii și bolnavului),
capacități structurale ale persoanei în actulmedical (sugestie și persuasiune, capacități relaționale,
optimism vs. pesimism), cogniții despre boală (încredere în tratament, idei preconcepute, rata
succes și eșec anterior), limite asumate vs. absența limitelor, prestigiul în comunitatea științifică
etc. Pe baza factorilor prezentați mai sus se organizează tipuri de relații și grade diferite ale
complianței pacientului la tratament care poate lua două direcții de dezvoltate:
o hipocomlianță (până la non-compliață), care constă în reducerea adeziunii
pacientului la prescripțiile medicului, situație în care pacientul reduce sau ignoră
total prescripțiile medicale, care este puțin predictibilă pentru însănătoșire;
o hipercomplianță (până la dependență) care constă în exces de adeziune a
pacientului la prescripțiile medicale pe fondul unei relații de dependență excesivă și
grad redus de asumare și autonomie a pacientului. Literatur a medicală evidențiază
rata ridicată a comlianței în bolile acute și mai redusă încele cronice cum este
în cazul hipertensiunii arteriale sau diabetului, unde aderența la tratament poate să
scadă până la 30% din cazuri. După caz, în rândul medicilor se constată o
supraestimarea a cooperării și adeziunii pacientului în telația terapeutică, iar
convingerea că respectarea recomandărilor medicale este în interesul pacientului
poate sta la baza unei atitudini de blamare acelor care au atitudini hipocompliante
sau non-compliante. Blamarea pacientului este de nedorit pentru că nu construiește
punți de legătură și este mai eficace identificarea factorilor care pot produce non-
complianța care analizați și modificați să vină în sprijinul relației terapeutice.
Relația terapeutică suferă astăzi modificări care sunt în legătură cu sporirea
participării pacientului la actul medical, odată cu dezvoltarea reprezentărilor
acestuia despre boli. Desacralizarea progresivă a informațiilor profesionale ale
medicului și creșterea informațiilor științifice ale pacientului pun relația terapeutică
într-o nouă poziție în care relația cooperativă areo dezvoltare extensivă prin:
1. pacienții au reprezentări mai bogate despre boală și sănătate prin intermediul
mass -mediei, dar nu în egală măsură și competențe. Astfel, o categorie de
pacienți vor dezvolts uncomportament inadecvat prin autotratament cu origine
în cultura profană și cea profesional medicală, iar alții vor fi cei care vor deveni
mai exigenți dar și mai cooperativi în programul de îngrijire medicală;
2. creșterea responsabilității prsoanei cu privire la propria sănătate se va mnifesta
printendință de a cere informații despre boală în aspecte privind denumire, cauze,
tratamente, manevre intervenții propuse de medic, dar și acțiuni de negociere a
alternativelor terapeutice, ceea ce se înscrie în drepturil e pacienților la informare
despre conținutul actelor medicale, riscuri asumate în procesul terapeutic;
3. modificarea competențelor pacienților și ale medicului în bolile terminale în
raport deopinia pacientului și discutarea legiferării eutanasiei, ca formă finală
conștientă și legașă deîntrerupere a cursului vieții în circumstanțe pe care le
stabilește pacientul și medicul său sub unstric control medico -legal;
4. modificarea rolului medicului din ofertant de servicii medicale în boală în
promovator al culturii de sănătate, ceea ce creșre rolul individului în asumarea
culturii modelului proactiv de sănătate și reducerea modelului pasiv clasic al
bolnavului.

STATUTUL ȘI ROLUL BO LNAVULUI
Are caracter variabil de la un model cultural la altul, generat de valorile pe care societatea le
atașează bolii și persoanei care o experimentează. Istoriografiaatitudinilor medicale a fost marcată de
variații ale valorilor atașate bolii. La baza etapelor sociale ale bolii au stat în primul rând atitudinea
grupurilor umane față de diferențele dintre oameni cureferire la integritate fizică și psihică, starea de
bine funcțional și de integrare socială prinexercitarea unui repertoriu adecvat de roluluri cu eficiență
ridicată și costuri rezonabile. Istoriaumanității a fost marcată de următoarele etape:

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 32 1. Etapa de abandon și exterminare a avut la bază o atitudine specifică în primul rând
regnuluianimal, care abandonează sau extermină membrii diferiți de majoritatea comunit ății,
ce prezintă caracteristici nedorite de grupul social (slabi, răniți, bătrâni). Aceste atitudini s-au
manifestat și la oameni, în societățile primitive, cu scopul supraviețuirii părții valide a
comunității aptă pentru activitățile specifice epocii. Abandonul și exterminarea (suprimare
fizică) a fost o atitudine care a dominat și s-a regăsit chiar la greci, romani, eschimoși, naziștiși
în ziua de azi la comunități primitive din Australia și Africa Centrală. Spre sfârșitul epocii
primitive exterminarea avea un caracter ritual și comunitatea se considera purificată și
eliberată de actul sacrificiului.
2. Etapa de ridiculizare este marcată de transgresarea atitudinii față de persoanele diferite
(bolnave) de la agresiunea fizică (abandon sau suprimare) la ridiculizarea (râs, batjocură).
Conținuturile ridiculizării sunt expresia agresiunii psihologice și a fost specifică
societăților prefeudale și feudale al căror scop a fost asigurarea supraviețuirii celor diferiți.
Dezvoltarea mijloacelor de producție, acumula rea de bunuri materiale și valori au permis
întreținereafizică a persoanelor bolnave, cu disabilități sau bătrîne. Această etapă este mai
tolerantă din punct de vedere fizic decât etapa de abandon și exterminare, permite menținerea în
viață, dar descarcă agresiunea efortului de suportare a poverii sociale prin ostilitate psihologică.
3. Etapa instituționalizării bolii și bolnavului s-a realizat prin segregarea acestora din câmpul
social și s-a materializat prin aziluri semicarcerale și instituții rezidențiale ( leprozerii, aziluri
pentru bolnavi psihici, aziluri pentru bătâni, leagăne pentru copii abandonați). Aceste măsuri
administrative a avut ca scop principal valorizarea autonomiei personale și a productivității sociale
a persoanelor apte de muncă și segreg area acelor care aveau dificultăți de adaptare sau
de performanță. Debutul acestei etape se află în perioada capitalismului timpuriu și care s-a
dezvoltat până în prezent având la bază dezvoltarea forțelor și relațiilor de producție generatoare de
profit, distribuit parțial prin acte caritabile sau măsuri instituționale ale statului către categorii
defavorizate. Această atitudine a fost considerată totuși o măsură socială sanogenă pentru a permite
o mai bună îngrijire și ocrotire, pe deoparte precum și dezvoltarea bazei de cercetare pentru
stabilirea etiologiei bolilor și eficacitatea unor mijloace terapeutice.
4. Etapa dezinstituționalizării parțiale a bolii prin externalizarea serviciilor de sănătate din
spațiul clinic în servicii de sănătate complementare, cu niveluri de responsabilitate graduală
este caracterizată prin atitudini de toleranță fizică și psihică față de bolnav. Caracteristica
principală a acestei etape constă în creșterea rolului bolnavului în procesul de însănătoșire și
reducerea costurilor umane și materiale din partea sistemului medical. Modificarea raporturilor
de forțe dintre principalii actori ai relației terapeutice, medic și persoană bolnavă, atrage după
sine modificări în conținuturile rolurilor și ai relației terapeutice.

REFUZUL TRA TAMENTULUI
Nu exista inca o definitie general acceptata în ceea ce priveste capacitatea pacientului de a
urma un tratament indicat. Metodele de monitorizare electronica au aratat ca peste 30% dintre pacienți
omit multe dintre dozele prescrise, indiferent d e boala, prognostic sau simptome.
O serie de studii arata ca peste 70% din toate medicamentele prescrise nu sunt de fapt
consumate, ca 40 -50% dintre tratamente nu reusesc sa produca rezultatul dorit sau determina
complicatii din cauza utilizarii inadecvate și ca exista o complianta mai slaba la antidepresive fata de
tratamentele somatice. Experienta cu pacienți suferind de DZ (diabet zaharat), insuficienta renala,
TBC și HTA arata ca aderenta la tratament e în jurul a 40 -60% iar nivelul compliantei – compli anta
inseamna – adeziune a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de sănătate),
nu este legat direct de severitatea afecțiun ii.
Cel putin 50% dintre pacienți pleaca din cabinetul medical și nu își amintesc ce li s -a spus și ce
trebuie sa faca. Intre pacienți i cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un aspect al programului
de autoingrijire recomandat. Complianta este un comportament al pacientului care joaca un rol
fundamental în succesul sau esecul final al oricarui tr atament deoarece este o conditie necesara
(desigur nu și suficienta) pentru succesul terapeutic.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 33 Refuzul total de a lua medicamentul, subdozarea substantiala a unui medicament eficace,
dozarea intermitenta (erori ale intervalelor dintre doze) sau intrerup erea prematura și nu în ultimul
rand supradozarea – duc la eficienta clinica redusa (sau chiar absenta) și riscuri substantiale ale
tratamentului. Complianta e legata mai ales de perceptia de catre pacient a starii lui de boala, de
atitudinea pacientului f ata de tratament și de constiinta bolii, de costurile medicamentelor, efectele
secundare ale tratamentului și tratamentul inadecvat a simptomelor de boala. Complianta cu
tratamentul de lunga durata este mai greu de obtinut decat pentru cel de scurta durata .

EȘECUL ADERENȚEI TER APEUTICE
Poate fi determinat de doua mari categorii de factori – neinten ționali (uitarea, neintelegerea
regimului, bariere de limbaj, dementa, alte boli cu afectare cognitiva, schimbari de program,
imposibilitatea obtinerii practice a medicamentelor) și inten ționali (se simte mai bine și crede ca nu mai
are nevoie de medicamente, frica de efecte secundare, perceperea medicamentelor ca lipsite de eficacitate,
regim considerat prea complicat, frica de dependenta). Deseori în literatura de specialitate exista ideea ca
aderenta ar fi doar o problema de comportament a pacientului. Pacientul trebuie incurajat sa comunice
orice efecte secundare apar. Prin comunicare pacientul ia parte activa la propria sănătate și bunastare.
Orice motive ar e xista pentru a nu lua medicamentele, fie pretul sau neincrederea în necesitatea unui
tratament medicamentos, pacientul trebuie incurajat sa comunice aceste lucruri.
Daca pacientul este de dorit sa comunice, datoria medicului este intelegerea. Rolul unui d octor
intr-o echipa este de a intelege nu numai boala pacientului ci și cea mai buna maniera / agent care sa
amelioreze boala. Deseori pacienți lor le e jena sa intrebe. Exista mai multe situatii în care este
necesara ameliorarea compliantei. Efectele secundare intolerabile trebuie sa determine alegerea altor
medicamente cu profil mai favorabil al efectelor secundare.
Uneori ameliorarea clinica duce la opinia pacientului ca medicamentele nu mai sunt necesare
și în acest caz trebuie utilizata psihoeducatia pacientului. Perceperea lipsei de eficacitate imediata se
corecteaza d aca pacientul e informat ca poate exista o latenta de raspuns de saptamani sau luni pana la
obtinerea efectului deplin. Daca pacientul uita sa își ia medicamentul – reducerea frecventei prizelor
creste adesea complianta. Credintele pacientului au un efect deosebit asupra aderentei terapeutice.
Oamenii care cred în eficacitatea medicamentelor vor fi mai aderenti decat cei sceptici în aceasta
privinta (prin gradul de percepere a beneficiilor). Daca pacientul intelege scopul tratamentului și
motivul precis al administrarii medicamentelor, se obtine un grad superior de aderenta.
Un studiu controlat nu a observat însă diferente semnificative intre pacienți i cu tulburari
somatice și cei cu tulburari psihiatrice.
Suferinta emotionala neatribuibila vreunei afecțiun i psihiatrice poate scadea aderenta. Pentru
unii pacienți , numarul pilulelor și regimul de administrare reprezinta un memento dureros asupra
conditiei lor și acesti pacienți pot sa incerce evitarea acestui memento prin suspendarea pur și simplu a
medicatiei . Alte efecte ale suferintei emotionale pot fi: reducerea motivatiei, greutate în memorarea
sarcinilor și dificultati de concentrare.
Insatisfactia pacienți lor își avea originea în diferite aspecte, printre care unele afective
(perceperea lipsei sustinerii emotionale și a intelegerii), aspecte comportamentale sau legate de
competenta ale medicului (modul de prescriere, lipsa explicatiilor adecvate, diagnosticul etc.).
Complianta e puternic legata de capacitatea de intelegere a pacientului nu numai a naturii bolii
dar și a regimului de tratament și a proceselor implicate în acest tratament.

MEMORAREA INFORMAȚII LOR OFERITE DE MEDIC ÎN
PROCESUL TERAPEUTIC
Chiar daca pacienți i raporteaza un nivel ridicat de satisfactie fata de consultatie și o buna
intelegere a conditiei lor, daca nu retin sfaturile, aceasta afecteaza desigur complianta. S -a observat ca
dupa consultul medical, aproximativ o treime dintre pacienți nu își amintesc numele medicamentului
prescris, frecventa dozelor sau durata tratamentului.
Ley (19 89) a gasit ca urmatorii factori psihologici cresc memorizarea informatiei: scaderea
anxietatii, cresterea cunostintelor medicale, nivel intelectual mai inalt, importanta și frecventa

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 34 afirmatiilor medicului referitoare la medicamente, efectul de "primacy" (in care retinem în principal
primul lucru care ni se spune). Daca pacientul are rude care nu sustin ideea de farmacoterapie, aceasta
poate insemna o opozitie deschisa, ori un sabotaj al procesului terapeutic prin reamintirea continua a
necesitatii de a -si lua tratamentul ceea ce stimuleaza comportamentul opozitional al pacientului.
Uneori apelarea la medicamente și impingerea pacientului sa le ia sunt motivate de rezistenta familiei
de a accepta vreo responsabilitate ca ar contribui la stresu din viata pacientului care ar putea alimenta
tulburarea psihica. Pacientul simte ca a lua medicamentul e echivalent cu a a dmite ca problema e doar
a lui și ceilalti nu își vor schimba comportamentul. Se recomanda de aceea în cazul unor pacienți non-
aderenti și o sedinta terapeutica impreuna cu familia pentru a explora atitudinea generala a familiei
fata de pacient și particul ara fata de tratamentul medicamentos. Starea de sănătate și efectele
secundare. Reprezinta factori majori ai aderentei terapeutice.

Treisman (2001) arata ca cei cu boli cronice care nu mai percep simptome sau simt o
ameliorare își pot suspenda administrar ea medicamentelor deoarece cred ca nu mai au nevoie de ele.
De asemenea cei care simt o agravare sau efecte secundare pot deveni la un moment dat mai putin
aderenti. Stilul de viata. Anumite comportamente pot influenta capacitatea de a mentine un tratament ,
unul dintre cele mai evidente fiind consumul de alcool sau de substante psihoactive.

Chesney (1997 ) și Eldred (1997 ) considera ca ar fi vorba mai curand de stilul de viata haotic
al acestor pacienți decat de utilizarea drogului în sine. Alte probleme pot fi determinate de o viata
activa, incarcata, perceperea administrarii medicamentelor ca factor de pe rturbare al activitatilor sau
momentelor placute precum concediul, o calatorie, etc. dar și influenta asupra compliantei pe care o
aduc modificarile rutinelor din timpul activitatilor amintite.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 35
COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII
ALE CERCETĂRII ÎN NU RSING

CCUURRSS 33 ––
PPRROOCCEESSUULL DDEE ÎÎNNGGRRIIJJIIRREE ((NNUURRSSIINNGG))
((PPEENNTTRRUU PPAACCIIEENNȚȚIIII CCUU AANNOORREEXXIIEE,, CCOONNSSUUMM DDEE DDRROOGGUURRII,, AALLTTEERRAARREEAA SSTTIIMMEEII DDEE SSIINNEE EETTCC..))

PPRROOCCEESSUULL DDEE ÎÎNNGGRRIIJJIIRREE LLAA PPAACCIIEENNȚȚIIII CCUU AANNOORREEXXIIEE
Anorexia este o tulburare a conduite i alimentare caracterizată printr -un refuz mai mult sau mai
putin sistematic de a se hrăni, intervenind ca mod de răspuns la anumite conflicte psihice.
Anorexia este o boală care îș i fac e simț ită prezenț a mai ales în randul adolescenț ilor și al
femeilor tr iste și singure. Definită sub forma unor t ulburări de alimentaț ie din punctul de veder e al
medicinei generale, sau a unor tulbură ri dismorfice din punctul de vedere al unui psiholog, ace astă
boală necesită o mare voință din partea bolnavului dornic să se vindece.
Anorexia implică întotdeau na refuzul individului de a menț ine o greutate corporal ă rezonabil ă.
Sunt descrise două subtipuri de anorexie: anorexia în care aportul alimentar este restrictionat și
anorexia caracterizata prin episoade recurente de ali mentare necontrolata și evacuarea con ținutului
intestinal prin purgative.
Sistemele afectate de anorexie sunt :
– cardiovascular,
– endocrin/metabolic,
– gastrointestinal,
– nervos
– reproducator.
Vârsta predominant ă la care se manifesta anorexia este adolescen ța.
Anorexia debuteaza insidios . Printre primele semne de anorexie se numara: amenoreea,
pacientul neaga existenta problemei și se considera supraponderal chiar în prezenta starii de emaciere,
preocuparea excesiva pentru dimensiunile corpului și controlul g reutatii. Se poate observa un ritual al
alimentarii, pregatirea alimentelor în mod elaborat. Pot aparea fracturi cauzate de efortul fizic
prelungit, pierderea interesului sexual, izolare sociala, tegumente deshidratate, cu fisuri și rarirea
parului la nive lul scalpului. Se opreste cresterea, scade sensibilitatea la durere, apare hipotensiunea și
bradicardia, pacientul poate avea stari de hipotermie și intoleranta la frig. Sunt frecvente edemele
periferice, de tip casectic, alterarea cognitiva și constipatia .
Ingrijirea adecvata a pacienți lor suferinzi de anorexie implica spitalizare daca greutatea este
sub 75% din valoarea normala corespunzatoare varstei și inaltimii, daca exista hipotensiune ortostatica
marcata, bradicardie cu mai putin de 40 de batai pe mi nut, temperatura centrala sub 370 C sau daca
pacientul are tendinta la suicid. Scopul initial este restabilirea greutatii corpului.
Conditii asociate cu anorexia : depresie majora sau distimie, fobie sociala, tulburare obsesiv –
compulsiva, abuzuri de subst ante, personalitate evitanta.
Anorexicii de obicei necesita continuarea tratamentului pentru luni sau ani și efectuarea de
controale repetate la medic pentru o evaluare psihiatrica și pentru verificarea greutatii. Suplimentar
acesti pacienți trebuie sa inv ete sa -si cunoasca boala, sa evite recurenta simptomele și sa gaseasca
diferite modalitati de a controla stresul.
Anorexia este o boala de termen lung (cronică ). Aproximativ 40% se vindeca, 30 % își
imbunatesc starea de sănătate și 30 % vor avea probleme legate de anorexie de -a lungul intregii vieti.
Persoanele anorexice tinere care incep tratamenutul precoce au o evolutie buna de obicei. Aproximativ
jumă tate din cei cu anorexie vor dezvolta comportamente de culpabilitate – dezvinovăț ire

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 36 asociate bulimiei nervoase . Pacienți i care prezinta și alte afecțiun i psihice asociate anorexiei, ca de
exemplu depresia sau tulburarea obsesiv compulsiva, de obicei necesita un tratament mai indelungat
decat persoanele car e sufera doar de anorexie.

CE ÎNSEAMNĂ PERCEPȚI E DISMORFICĂ?
Dismorfic înseamnă că te vezi altfel decâ t ești. Morfos înseamnă formă și dis înseamnă în
neregul ă, complicat, dificil , altfel decâ t e normal . În general, tulburarile dismorfic e presupun o
preocupare excesivă pentru propriile aparenț e, consumarea unui timp excesiv pentru ace st lucru, un
continuu distres psihologic și o înrăutățire a relaț iilor sociale, ocupationale sau alte arii de functionare.
Acea persoana se vede altfel decat o vad ceilalti și sufera un stres uneori insuportabil, dat de faptul ca
nu se poate accepta asa cum se percepe.
Anorexicele, de exemplu, își percep foarte diferit propriul corp, ca fiind mai gras, mai
deformat decat în realitate. în cazul în care o anorexica este pusa s a se deseneze pe o coala de hartie,
de obicei imaginea schitata arata cu totul altfel fata de cum arata respectiva persoana în realitate.

CAUZE LE ANOREXIEI
Nu sunt pe deplin intelese. Se poate dezvolta printr -o combinatie de factori declansatori:
biologi ci, psihologici și sociali.
Chiar daca nu s -a demonstrat, persoanele cu anorexie prezinta un nivel crescut de serotonina,
un neurotransmitator, care poate duce la aparitia unor manifestari comportamentele anorexice ca și
retragerea sociala și reducerea ap etitului alimentar. Nu este clar daca cel mai mare nivel al serotoninei
este prezent inainte sau dupa debutul infometarii.
Studii recente au demonstrat ca prezinta un risc crescut de a dezvolta anorexie persoanele care
au în familie un membru cu aceasta afecțiun e (parinte, sora sau fratele). Totusi, implicatia genetica
reprezinta doar o mica pondere a cauzei. Alti factori includ cateva trasaturi de personalitate precum și
presiunile sociale și culturale. Evenimentele stresante din viata ca și mutatul, divortul , decesul unei
persoane dragi, pot declansa anorexia.

SIMPTOMELE ANOREXIEI
Simptomele frecvente și actiu nile corelate cu anorexia includ:
– frica i ntensa de a castiga în greutate
– restrictia consumului de alimente sau al unor anumite tipuri de alimente care contin orice
fel de grasime
– greutate mai mica decat 85% din greutatea standard corespunzatoare inaltimii, (la un copil
sau adolescent, pierderea sau necastigarea în greutate în timpul perioadei de crestere
reprezinta un motiv de ingrijorare)
– aprecierea propriului corp ca și supraponderal , în ciuda faptului ca pacientul are o greutate sub
limita standard (aceasta tulburare poarta denumirea de imagine distorsionata a corpului)
– un program de exercitii istovitor
– ascunderea alimentelor și eviarea abordarii subiectelor legate de tulburarile de
alimentatie sau pierdere în greutate
– unele persoane anorexice își provoaca voma sau utilizeaza laxative sau diuretice pentru a
pierde în greutate.
– distrugerea smaltului dentar este cel mai frecvent si mptom care se dezvolta ca urmare a
episoadelor repetate de voma.
Semnele obisnuite ale malnutritiei cuprind:
– greutate mica a corpului
– constipatia si golirea incetinita a stomacului
– par fragil, piele uscata și unghii friabile
– sani micsorati
– oprirea menstruatiei sau perioade lungi de amenoree
– senzatia de frig, cu o temperatura a corpului mai scazuta decat în mod norma l
– presiune sanguina scazuta

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 37 – bradicardie, mai p utin decat 60 de batai pe minut
– diminuarea sensibilitati i nociceptive (perceptiei durerii)
– colorarea violacee a pielii de la nivelul extremitatilor (bratelor și picioarelor) datorita
circulatiei inefici ente
– edeme la nivelul maini lor și picioarelor
– piele de culoare galben -portocalie, în special la nivelul palmelor și mainilor.
Persoanele cu anorexie adesea dezvolta adevarate ritualuri asociate cu alimentarea care pot include:
– alegerea de modalitati speciale de a manca alimentele, d e a acumula alimentele, de a
colecta recipientele și de a prepara mancaruri elaborate pentru alte persoane fără a manca
din preparatele gatite
– petrecerea unei perioade lungi de timp pentru a taia și rearanja mancarea pe platouri pentru
a creea impresia ca s-a mancat deja
– aceste persoane pot ascunde mancarea sau sa se scape de ea pe ascuns în timpul mesei.

MECANISM FIZIOPATOGE NETIC
Anorexia adesea debuteaza cu inceperea unei diete normale în scopul de a pierde cateva
kilograme dar aceasta dieta este depasita cand persoana devine obsedata de dieta și își limiteaza
aportul de alimente mai mult decat est e sănăt os. Cu timpul, persoana își restrictioneaza cantitatea și
tipurile de alimente. Restrictia de alimente nu se limiteaza de obicei numai la dieta ci și la nevoia de a
controla ceva în viata; aceste persoane gasind un sens al puterii cand își controlea za setea și foamea.
Anorexicii devin retrasi social și își perd interesul pentru lumea din exterior.
Pe masura ce boala avanseaza, apar manifestari comportamentale irationale, ca si:
– impunerea de reguli alimentare – de exemplu, eliminarea produselor de con sum zilnic
sau carnea , deoarece acestea contin multe calorii
– creearea de ritualuri a limentare – mestecarea alimentelor de cateva ori
– dezvoltarea unei aversiuni fata de mancare – teama de a castiga în greutate daca alimentul
se consuma în intregime
– pierderea senzatiei de foame
– efectuarea de exercitii în mod excesiv, pana în momentul pro ducerii de leziuni
– administrarea de laxative sau diuretice sau provocarea vomei datorita fricii de a castiga în greutate
– infometarea si malnutritia asociate anorexiei în mod obisnuit cauzeaza complicatii ca și
osteoporoza sau aritmiile cardiace.
Deseori, alte afecțiun i psihice debuteaza impreuna cu anorexia, ca de exemplu depresia,
ingreunand tratam entul. Tratamentul precoce al anorexiei ofera cel mai bun prognostic de recuperare.
Cu cat o persoana prezinta un comportament alimentar mai irational, cu atat este mai dificil de a -i
implementa o perspectiva sănăt oasa a nutritiei. Din moment ce exista o n egare puternica a problemei
și deseori este observata disimularea alimentarii, partenerul de obicei este prima persoana care
apeleaza la tratament de specialitate pentru persoana anorexica. Persoana care sufera de anorexie este
de obicei examinata de medic pentru alte simpome corelate cu anorexia.
Acestea pot include:
– fatigabilitatea și apatia (lipsa de energie)
– dureri abdominale și cateodata constipatie
– amenoree
– episoade frecvente de voma (chiar daca persoana nu recunoaste ca și le provoaca)
– simptome ale depresiei
– dureri articulare (cauzate de exercitii efectuate excesiv sau dezechilibrul hidroelectrolitic).

FACTORI DE RISC
O persoana cu risc pentru dezvoltarea anorexiei prezinta:
– istoric de tulburari alimentare în randul rudelor de gradul I ca și mama, sora și în mod
special în cazul gemenilor
– diferite trasaturi de personalitate, ca de exemplu perfectionismul și parerea proasta despre sine
– diferite presiuni culturale și sociale, în mod pa rticular conflictele în familie

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 38 – antecedent de abuz sexual sau fizic (chiar daca nu toate victimele abuzurilor dezvolta
tulburari de alimentare).
Parintele poate avea motive de ingrijorare daca:
– copilul își exprima preocuparea legata de greutate la o varsta frageda
– o adolescenta care este supraponderala primeste complimente pe masura ce incepe sa
piarda în greutate.

CONSULTUL DE SPECIAL ITATE
Se recomanda consultul medical de specialitate daca o persoana draga:
– prezinta semne de anorexie ca de exemplu pierderea rapida în greutate, refuzul de a se
alimenta, canalizarea atentiei pe mentinerea gre utatii, provocarea de varsaturi sau abuzul
de laxative sau diuretice. Perceptia distorsionata a imaginii proprii ca fiind supraponderal
și continuarea dietei în ciuda atingerii unei greutati mult sub limita normala
– pierderea mare în greutate și continuare a pierderii în greutate
– instalarea amenoreei
– program de exercitii intensive care determina aparitia de leziuni și cu toate acestea
persoana anorexica nu s isteaza efectuarea exercitiilor
– frica intensa fata chiar și de un castig mic în greutate, aceasta int erferand cu consumarea
de preparate alimentare sănăt oase
– a fost diagnosticata cu anorexie și prezinta ameteli , tulburari de somn sau simpto me ale
depresiei sau anxietatii
– sa se apeleze la un tratament de specialitate daca o persoana este tratata de anorexie și
prezinta un ritm cardiac neregulat sau palpitatii, lipotimii (lesinuri) sau dureri severe în
orice portiune a corpului, ca de exemplu la nivelul articulatiilor.

MEDICI SPECIALIȘTI R ECOMANDAȚI
Urmatorii medici pot diagnostica sau tr ata tulburarile de alimentare:
– medicul generalist
– psihiatrul
– psihologul
– dietiticianul.
Spitalizarea sau internarea pentru tratamentul unei tulburari de alimentatie este uneori necesara
pentru a controla anorexia. în aceasta situatie o echipa de cadre medic ale specializate vor acorda
ingrijri pana ce pacientul se reface suficient pentru a fi ingrijit la domiciliu.

INVESTIGAȚII
Nu exista teste specifice pentru diagnosticul anorexiei. O anamneza detailata , un examen
obiectiv complet , intrebari specifice de screening pot ajuta în identificarea tulburarilor de alimentare.
Stabilirea statusului mental poate fi necesar pentru diagnosticul anorexiei sau al altor afecțiun i
asociate, ca de exemplu depresia.
Indicele de masa corporala trebuie stabilit pentru a determina daca o persoana prezinta o
greutate mai mica decat greutatea standard. în general este considerata prezenta anorexia da ca IMC
(indicele de masa corporala) este egal sau mai mic de 17.5 la adulti.
Analizele sanguine ar trebui efectuate de asemenea pentru a stabili gradul de nutritie. Se
recomanda realizarea de radiografii pentru a determina daca exista o reducere a masei os oase cauzata
de osteoporoza, care deseori apare ca și rezultat al anorexiei.
Alte teste pot fi efectuate daca afectarea cardiaca sau renala datorata malnutritiei este suspectata.
Diagnosticul anorexiei poate fi dificil, în special daca persoana care prezinta afecțiun ea
incearca sa ascunda problema. Este de preferat ca o persoana apropiata sa insoteasca pacientul
anorexic la me dic, fiind astfel disponibila sa raspunda la intrebarile legate de comportamentul
alimentar al persoanei în cauza. Negarea problemei și disimularea alimentarii sunt cele mai frecvente
caracteristici ale anorexiei.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 39 DIAGNOSTIC PRECOCE
Depistarea și tratament ul precoce al anorexiei sunt importante pntru recuperarea și prevenirea
evolutiei progresive a bolii spre o forma mai grava. Cu cat are o durata mai mare anorexia, cu atat este
mai dificil de a corecta comportamentul alimentar inadecvat.
Deoarece majoritat ea cazurilor de anorexie debuteaza în adolescenta, membrii familiei ar
trebui sa fie primii care sa recunoasca simptomele afecțiun ii. Chiar daca adolescentul poate refuza
tratamentul de specialitate, este important pentru familie consultul unui medic daca apar motive de
ingrijorare în momentul în care copilul prezinta cateva simptome de anorexie. Cu cat tratamentul este
instituit mai precoce, cu atat este mai probabila recuperarea completa dupa aceasta afecțiun e cronica.
Din nefericire, nu exista screening de rutina pentru tulburarile de alimentare. Persoanele cu
anorexie, de obicei nu cer ajutor specializat. Cel mai des, o persoana apropiata suspecteaza ca exista o
problema și apeleaza și incurajeaza pacientul sa ceara ingrijiri de specialitate. Totusi, sim ptomele pot
fi evidente doar dupa ce anorexia a fost prezenta pentru o lunga perioada de timp.

TRATAMENT INIȚIAL
Toate persoanele care sufera de anorexie necesita tratament. Obiectivele tratamentului sunt de a
restabili o greutate normala și un comportame nt alimentar adecvat și de a trata afecțiun ile somatice și psihice
asociate cu malnutritia, ca de exemplu osteoporoza sau depresia.Corectarea perc eptiilor, atitudinilor și
comportamentelor anormale corelate cu tulburarile de alimentare reprezinta o parte a tratamentului extins.
Ideal, tratamentul este furnizat de catre o echipa care cuprinde psihiatrul, medicul de familie și
nutritionistul. în funct ie de gravitatea bolii, tratamentul de initiere cuprinde în mod obisnuit:
– restabilirea greutatii normale . Dobandirea unei greutati normale deseori atenueaza sau
elimina tulburarile de alimentare, ca de exemplu strangerea de alimente sau
comportamentul obse siv compulsiv (tulburare anxioasa caracterizata prin repetarea
gandurilor și imaginilor în mintea pacientului cu compo rtamente repetitive ulterioare)
– acordarea de consiliere profesionala , pentru a ajuta persoana anorexica sa realizeze ca
are o problema și sa-si imbunatateasca perceptia imaginii corpului, sa se concentreze pe
afectarea relatiilor, de obicei prin ter apie individuala sau de familie
– acordarea de sfaturi de catre nutritionist , pentru a ajuta în stabilirea unor principii
alimentare sănăt oase și pentru o mai buna intelegere a concept ului de alimentatie echilibrata
– tratamentul altor afecțiun i care frecvent apar asociate cu anorexia ca de exemplu
depresia sau afecțiun ile cardiace. Prezenta și a altor afecțiun i concomitent cu anorexia
complica tratame ntul putand extinde durata și intensitatea tratamentului aplicat.
In cazul formelor grave sau amenintatoare de deces, tratamentul de initiere în spital cuprinde:
– tratarea infometarii . Aceasta implica tratarea afecțiun ilor medicale determinate de
anorexie, ca deshidratarea, dezechilibrul hidroelectrolitic sau afecțiun ile cardiace. Uneori,
fluidele și alimentele sunt administrate printr -un tub plasat în stomac prin nas (sonda
nazogastrica) sau pare nteral (inravenos)
– refacerea statusului nutritional – obiectiv ul tratamentului este de a castiga în greutate cu
grija și treptat, cunoscand cand este prezenta senzatia de foame sau satietate și invata nd
cum sa se alimenteze sănăt os
– ingrijirea afectiva și dezvoltarea increderii în medic reprezinta o parte importanta a
recuperarii care poate include:
 invatarea de noi comportamente alimentare
 invatarea controlului afectiv
 dezvoltarea increderii în persoanele care acorda ajutor.

TRATAMENT ÎN CAZUL A GRAVĂRII BOLII
Unele persoane cu anorexie nervoasa pot necesita spitaliza re sau internare pentru a li se acorda
ingrijiri specializate de urgenta pana în momentul în care pacientul se recupereaza suficient ca sa
urmeze un tratament ambulator. în general se recomanda ca persoanele a caror greutate este cu 20%
mai mica decat greu tatea standard corespunzatoare inaltimii sa fie tratate în spital. Nu este neobisnuit
pentru o persoana care a pierdut în greutate mai mult decat 30 % din greutatea standard sa necesite 2 -6

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 40 luni de tratament de specialitate în spital. Persoanele cu o greut ate mai mica de 85% din greutatea
standard își recupereaza greu greutatea daca nu sunt inclusi intr -un program foarte bine structurat
pentru persoanele cu tulburari de alimentare.
O greutate mult sub limita normalului poate cauza deshidratare , infometare și dezechilibru
electrolitic, toate acestea putand duce la deces.
Acoperirea asigurarilor pentru tratamentul în spital al tulburarilor de alimentatie variaza.
Tratamentul anorexiei va fi mai dificil cu cat o persoana a prezentat afecțiun ea și nu a fost capabila sa –
si remedieze relatiile în cadrul familiei sau prezinta o tulburare de personalitate (ca de exemplu
personalitatea obsesiv -compulsiva), abuzeaza de laxat ive sau diuretice sau își provoaca varsaturi.

TRATAMENT AMBULATORI U
Continuarea unei bune ingriji ri la domiciliu ajuta în recuperarea pacienți lor anorexici.
Obiectivele tratamentului individual vor fi stabilite de catre medicul de familie, psihiatru și
nutritionist. Cateva dintre obiective cuprind :
– invatarea de comportamente alimentare noi
– propriul co ntrol emotional
– dezvoltarea increderii în persoanele c are incearca sa le acorde ajutor
– membrii familiei vor trebui de asemenea sa sustina obiectivele psihice și somatice pentru a
facilita vindecarea. Informarea despre boala va fi folositoare pentru membrii familei la fel
de mult ca și pentru persoanele care prezinta afecțiun ea
– acordarea de sprijin persoanei apropiate care sufera de anorexie nervoasa
– suport oferit de catre familie persoanei anorexice.

TRATAMENT MEDICAMENT OS
Antidepresivele (ca și fluoxetine) pot fi folosite daca persoanele cu anorexie sufera și de
depresie sau alta tulburare de anxietate, ca și tulburarea obsesiv – compulsiva. Unele studii indica
faptul ca inhibitorul selectiv al serotoninei fluoxetine (de exemplu, Prozac) poate reduce incidenta
recidivelor anorexiei. Persoanele cu anor exie care utilizeaza și alte medicamente pentru alte afecțiun i
necesita o monitorizare stricta și sa fie examinate în mod periodic de catre medic. Aceste persoane
necesita verificarea ritmului cardiac, temperaturii și presiunii sanguine. Trebuie efectuate acestor
persoane și teste sanguine pentru a evalua cantitatea de medicament din sange, deoarece malnutritia și
greutatea foarte mica pot modifica eficienta medicamentelor.
Este foarte importanta avizarea pacienți lor, familiei și persoanelor care ofera ingrijiri medicale sa
supravegheze indeaproape adultii și copiii care utilizeaza antidepresive din cauza posibilitatii de suicid. Acest
lucru este în mod special important la inceputul tratamentului sau cand sunt modificate dozele. Pacienți i
trebuie de as emenea supravegheati pentru a observa daca se accentueaza anxietatea, atacurile de panica,
agitatia, iritabilitatea, insomnia, impulsivitatea, ostilitatea și mania. Este foarte important de supravegheat
aceste comportamente în randul copiilor care sunt mai putin capabili sa -si controleze impulsivitatea la fel de
mult ca și adultii și cateodata prezinta risc mai mare de a fi expusi impulsurilor suicidale. Nu se recomanda
oprirea administrarii de antidepresive, ci doar simpla monitorizare a persoanelor care u tilizeaza acest tip de
medicamente și daca apar motive de ingrijorare sa se apeleze la medic.

TRATAMENT CHIRURGICA L
Nu exista tratament chirurgical pentru anorexie.

ALTE TRATAMENT
Consilierea profesionala reprezinta o parte importanta a programului de r ecuperare a
persoanelor anorexice. Consilierea individuala este frecvent necesara pana la un an și poate dura pana
la 5-6 ani pentru a asigura o indreptare completa a trasaturilor psihologice ale afecțiun ii. Consilierea
nu este inceputa în mod normal decat dupa ce persoana a depasit criza nutritioanala chiar daca
pacientul este lipsit temporar de motivatie sau intelegere.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 41 Tipuri de consiliere care sunt eficiente în tratamentul anorexiei cuprind:
– consilierea psihologica . Terapia cognitiv -comportamentala poate fi folosita în tratamentul
anorexiei. Acest tip de terapia invata pacienți i cum sa-si schimbe atitudinea și
comportamentele fata de alimentatie. Chiar daca s-a demonstrat eficienta în tratamentul
altor tulburari alimentare (ca de exemplu bulimia nervo asa), cercetarile continua pentru a
confirma eficienta acestei terapii și în tratarea anorexiei. în mod obisnuit tratamentul
cognitiv -comportamental consta în 20 de sedinte de terapie de-a lungul a catorva luni, cu
toate ca în cazul anorexiei, necesitatea tratamentului poate continua pentru cativa ani, mai
repede decat pentru cateva zile;
– terapia de grup – programul de tratament impreuna cu alte persoane poate fi foarte
folositoare. Persoanele cu aceste afecțiun i își pot impartasi succesele și esecurile, sa se
incurajeze, sa își acorde sfaturi utile. Totusi, este important pentru pacient sa continue
sedintele de terapie individuala suplimentar intalnirilor de grup;
– terapia de familie – cateodata membrii familiei interfera în necunostinta de cauza cu
programu l de recuperare a anorexiei. Prin terapia de familie se educa intreaga familie
despre anorexie și acest lucru fiind foarte eficient în tratarea acestei afecțiun i. Initial, se
poate ajuta persoana sa recupereze în greutate. Pe de alta parte, terapia de familie se
concentreaza și se confru nta cu alte probleme familiale;
– sfatul nutritionistului – este foarte important pentru persoanele anorexice sa primeasca
sfatul nutrionistului. Un dietitician ajuta în alcatuirea unei diete. Dietiticianul incearca sa
schimbe focalizarea pacientului de pe numararea caloriilor alimentelor pe consumarea
mancarii preferate intr-un mediu relaxant și placut. Persoanele care prezinta aceasta
afecțiun e trebuie sa castige în greutate saptamanal pana ce ajung la greutatea standard
corespunzatoare inaltimii. Dupa aceea se recomanda mentinerea greutatii. Pentru a facilita
castigul în greutate suplimentele nutriti onale lichide ca și Ensu re și Sustacal pot fi folosite;
– terapia suplimentara – un studiu recent sugereaza ca zincul poate fi adaugat pentru a
recupera în greutate în cazul persoanelor care sunt tratate în spital. Totusi, sunt necesare
mai multe cercetari pentru a confirma orice beneficiu.

PROFILAXIA
Nu exista nici o metoda pentru a preveni anorexia. Tratamentul precoce poate reprezenta cea
mai buna modalitate de a preveni progresia bolii. Cunoscand simptomele de debut și apelarea imediata
la un tratament d e specialitate poate ajuta în prevenirea complicatiilor anorexiei nervoase. Cercetarile
recente indica medicamentul fluoxetine (ca de exemplu Prozac) care este util în reducerea recidivelor
acestei boli. Apelarea la un diagnostic și tratament precoce poate juca un rol important în prevenirea
progresiei bolii spre o forma mai grava.
Chiar daca nu exista metode de a preveni anorexia, exista multe metode prin care adultii pot
ajuta copiii și adolescentii sa -si dezvolte o parere corespunzatoare despre ei insasi și sa invete sa
abordeze alimentatia și exercitiile cu o atitudine pozitiva. Realizand aceasta se poate preveni în randul
copiilor și adolescentilor dezvolarea anorexiei.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 42 OOBBEEZZIITTAATTEEAA
Obezitate este o stare patologică – din grupul bolilor de nutriție – sau fiziologică cu potențial
patologic, care se referă la persoanele suprapoderale, (greutatea corporală raportată la înălțime).
Domeniul medical care se ocupă de obezitate se numește „bariatrie”.
În secolul 21 se vorbește tot mai des despre obezitate ca despre o epidemie a civilizației
moderne. Statisticile internaționale indică, pentru prima dată, că obezitatea face mai multe victime
decât fumatul. Obezitatea reprezintă o problemă cu care copiii se confruntă din ce în ce m ai des. În
ultima vreme, pe lângă eforturile educaționale ale părinților de a -i învăța pe aceștia cum să mănânce
sănătos și să facă mișcare în mod regulat, copiii au început să fie tratați de obezitate ca și adulții.
Aceste tratamente includ medicamente ce controlează greutatea, dar și chirurgia de tip bypass gastric.
Ca și adulților, nici copiilor nu le este deloc ușor sau comod să scadă în greutate și astfel mare
parte din copiii obezi se transformă în adulți obezi.
Obezitatea este una dintre cele mai gr ave probleme de sănătate cu care se confruntă
umanitatea, în unele dintre țări ea fiind chiar a doua cauză a mortalității. Conform studiilor recente, în
România rata obezitații este de 25%, iar 50% dintre români sunt supraponderali.
Obezitatea este o boala cronică ce are la bază numeroși factori, ea însăși reprezentând un factor
de risc major pentru sănătate, producând boli de inimă, creșterea presiunii sângelui, diabetul și
cancerul. Obezitatea reprezintă a doua cauză de mortalitate după consumul de tutun.
Un element important al strategiei de prevenție a guvernului britanic îl constituie reducerea
deceselor prin îmbunătățirea dietei și nutriției. În Anglia s -a introdus un nou program: “5 a day target=
5 pieces of vegetables or fruits”.

CLASIFICAREA
Obezit atea poate fi:
– simplă – prin ingerare calorică excesivă și o activitate normală sau slab deteriorată
(obezitatea „sumo”);
– morbidă – limitează activitatea normală, respirația, circulația sangvină și impune pacientului
perioade îndelungate de odihnă în urma unor exerciții ușoare ( sindromul Pickwick );
– hipotalamică .

DIAGNOSTIC
Există diferite criterii diferite de apreciere și determinare a obezității:
Indexul Broca
Acesta este un raport dintre înălțimea persoanei exprimată în centimetri minus 100 de
centimetri și greutatea în kilograme. în a doua jumătate a secolului XX se considera indicele ideal
– pentru bărbați – 0,9 și
– pentru femei – 0,8
Indexul Corp -Greutate ( engleză Body -Mass Index, BMI )
Se calculează după formula de mai jos, ținându -se cont de vârstă m= greutate în k g; l=
înălțime în metri
.
BMI
subponderal 4-17.9
normal 18–24.9
predispoziție 25–29.9
obezitate de gradul I 30–34.9
obezitate de gradul II 35–39.9
obezitate de gradul III > 40

Această metodă fiind controversată, considerându -se că trebuie ținut cont și de locul geografic.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 43 Raportul talie/șold ( engleză Waist -Hip-Ratio, WHR ). Ignoră înălțimea și greutatea corporală,
azi este luat în considerare dar numai corelat cu alți indici.
Perimetrul abdominal. Această metodă exprimă raportul perimetrului abdominal față de
înălțime, ignorând greutatea co rporală.

Diagnosticul diferențial
În diagnosticarea obezității trebuesc eliminate:
– Graviditatea .
– S/P (status post) tratament cu corticoizi.
– Boli de excreție (insuficiență renală).
– Boli cardio -limfo -vasculare (ascita).
– Boli parazitare ( Elefantiasis – bilharzia/schistosomiasis , chisturi hidatice).
– Boli endocrine.
– Sindromul Cushing.
– Creșteri tisulare mari, maligne sau benigne, etc.
– Sindromul Pickwick – o formă de obezitate care este asociată și cu o anumită stare de
retardare intelectuală.

CAUZELE PRINCIPALE A LE OBEZITĂȚII
Obezitatea este o stare care se auto -întreți ne și se auto -augmentează, perpetuând și agravând cauzele:
– Defectele de educație: părinții supraponderali vor crește copii supraponderali.
– Starea bulimică se auto -augmentează prin creșterea permanentă a masei țesutului adipos.
– Foamea de alimente carbohidra te, dulciuri, grăsimi, duce la o dependență psihologică de
respectivele alimente.
Cauzele principale ale obezității pot fi:
– Dietă neechilibrată, bogată în carbohidrate (dulciuri și grăsimi), în disproporție cu
necesitățile energetice ale organismului:
o ca urmare a unei educații defectuoase,
o a sistării bruște a unei activități fizice intensive și prelungite în timp,
o în sportul japonez sumo, unde supraponderea avantajează sportivii, care se îngrașă în
mod intenționat.
– Lipsa de mișcare, de efort fizic comparativ – în timp – cu potențialul energetic al hranei.
– Tulburări de nutriție, ca rezultat al unor psihopatologii (depresiune psihică, t ulburări de
comportament) ca de exemplu, patima sau mania de a mânca ( bulimia .
– Disfuncții hormonale ( hipotiroidism , sindrom adiposo -genital , etc.).
– Factori ge netici (ereditari – s-a descoperit genul de obezitate la șobolani).
– Tulburări metabolice ( sindromul metabolic , care este adesea un rezultat și nu o cauză a
obezității).

PROGNOZĂ
Obezitatea nu este o patologie, ci o stare cu un înalt potențial patologic. Persoanele obeze
prezintă o predispoziție la o serie de patologii:
o boli cardiovasculare – hipertensiune, ischem ie cardiacă, ateroame;
o hernii;
o varice;
o osteoartrite – ale sistemului ortostatic și locomotor, ale articulațiilor, ale coloanei vertebrale
suprasolicitate;
o endocrine – diabet tip II (non -insulin -dependent);
o litiază urinară;
o frecvente complicații postoperato rii.
Efecte indirecte: Consumul excesiv de carne și grăsimi determină creșterea incidenței cancerului
intestinal. Obezitatea mai p oate determina sterilitate, impotență sexuală. Una din urmările frecvente a
obezității pot să fie tulburările de personalitate persoana obeză simțindu -se marginalizată în societate.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 44 TRATAMENT
O slăbire drastică stresează organismul, handicapează și provoac ă metabolismul și are șanse
minime de reușită în timp. Deoarece factorul psihologic este dominant, tratamentul obezului – și nu a
obezității! – trebuie ales și coordonat, împreună cu pacientul, de un grup de trei specialiști – medic
curant, psiholog și nut riționist – care vor lua în considerație:
1) Determinarea corectă a cauzelor. Un tratament fixat pe alterarea echilibrului caloric
și care ocultează cauzele este sortit eșecului.
2) Reeducarea pacientului spre o nutriție corectă și o activitate consumatoare de
energie (mișcare, sport)
3) Diete hipocalorice.
4) Intervenții invazive – care dau rezultate imediate, spectaculare dar cu periclitate
înaltă:
– Chirurgie dentară – fixarea mandibulei de maxilă prin ligaturi la nivelul dinților
care permit alimentarea exclusiv cu l ichide și semilichide.
– Chirurgie gastro -intestinală – limitarea capacității gastrice prin inelare sau
ligaturi la nivelul stomacului și/sau scurtări intestinale (jejun).
– Reducerea chirurgicală a depozitelor adipoase („absorbirea de grăsime").
Dietele hipoc alorice preluate de pacient din literatură, fără controlul, pregătirea și
asistența specialiștilor, cu toate eforturile depuse, duc la rezultate nedorite, dezamăgiri, evoluții
„în acordeon”, un lanț descurajant de scăderi și creșteri alternative în greutat e.
În anul 1973 profesorul dr. Ezra Zohar, directorul Institutului de Fiziologie al Centrului
Medical Tel-Hashomer al facult ății de medicină a Universității Tel-Aviv a publicat o carte – best seller
în care descria o serie de femei și bărbați sănătoși, cu grade diferite de obezitate, care au pierdut în
șase lun i de tratament intensiv circa 1/3 (în medie) din greutatea inițială. Zece ani mai târziu el publica
rezultatele unui control de urmărire ( engleză follow -up) a grupei respect ive: toții au revenit sau au
depășit greutatea inițială, cu excepția a trei cazuri, dintre care doi (cam 5%) s -au menținut – cu
permanente sacrificii – la greutăți normale și un decedat din cauze independente de subiect.

PREVENIRE
 Obișnuirea cu o alimenta ție echilibrată și sănătoasă completată cu activarea organismului
(sport) începând cu primul an de viață. Consumul de dulciuri și de alcool sunt obiceiuri
proaste și nu necesități ale organismului . Este interzis să educăm copiii că bomboana,
ciocolata, pră jitura sunt o compensație, un premiu de bună purtare sau de cumpărare a
simpatiei unui copil – cu timpul, el va continua să se auto compenseze cu dulciuri și/sau cu
paharul față de succesele sau insuccesele vieții.
 Educația spre o nutriție corectă, sănătoa să, completată cu o activitate fizică moderată la
toate vârstele.
 Depistarea din timp și tratarea cauzelor tratabile ale obezității (hipotiroidismul etc.)

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 45 AALLCCOOOOLLUULL –– AA TTRREEIIAA PPRROOBBLLEEMMĂĂ DDEE SSĂĂNNĂĂTTAATTEE PPUUBBLLIICCĂĂ
Alcoolul este substanța de abuz cea mai larg dispo nibilă și cea mai acceptabilă din punct de
vedere cultural. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în Europa alcoolul ocupă locul
trei în ierarhia celor mai importanți factori de risc pentru decesele premature și îmbolnăviri evitabile
(după fumat și hipertensiune arterială). Un ghid OMS din 1986 privind dependența de droguri și
alcool, clasifica alcoolul în categoria droguri sedative, alături de hipnotice și tranchilizante.
Problemele legate de alcool apar la aproximativ 30% din băutori.
Cel mai b ine "merge" alcoolul. Este stupefiantul nr. 1 în Germania și are o istorie
multimilenară. Denumirea de "alcool" provine din limba arabă și înseamnă "cel mai nobil". Efectele
sale nu sunt însă tocmai nobile: 2,5 milioane de dependenți în Republica Federală Germania, 40.000
de morți anual, din care aproape 1.500 decedați în traficul rutier. Băuturile alcoolice sunt considerate
"mijloace ce oferă plăcere".
Alcoolul este un factor de risc mai important decât nivelul crescut al colesterolului și obezitate,
de trei ori important decât diabetul și de cinci ori mai important decât astmul. Una din 10 îmbolnăviri
și decese premature din Europa este cauzată de alcool.
Se estimează că produsele pe bază de alcool sunt răspunzătoare pentru aproximativ 9% din
totalul de bo li. Consumul de alcool duce la accidente și violență și este responsabil pentru reducerea
speranței de viață. Consumul de alcool a crescut în ultimul timp ca volum și frecventă, iar vârsta
debutului pentru băut a scăzut.
Deși în ultimii ani s -au îmbunătăți t semnificativ informațiile referitoare la consumul de alcool și
efectele asupra sănătății publice, totuși mai sunt multe de aflat în acest domeniu. În multe țări din Europa,
decidenții politici se plâng de lipsa informațiilor despre consumul real de alcoo l, despre obiceiurile
consumului de alcool în funcție de sex, vârstă și alte caracteristici populaționale relevante, ca și de efectele
negative ale consumului, în diversele sale forme. Deși media consumului de alcool, ca și incidența cirozei,
continuă să f ie indicatori importanți pentru situația actuală a consumului de alcool, acestea nu sunt
suficiente pentru a estima realitatea și a elabora politici sociale adaptate realității. De aceea este nevoie de
un program de acțiune pentru prevenirea și reducerea c onsumului abuziv de alcool.

CAUZELE CREȘTERII CO NSUMULUI DE ALCOOL
– creșterea producției și diversitatea băuturilor alcoolice
– disponibilitatea și accesibilitatea largă
– percepția culturală de ingredient festiv a alcoolului;
– creșterea nivelului de trai, a ve nitului pe cap de locuitor;
– promovarea sa drept scop recreațional, detensionant, de creștere a bunei -dispoziții, de
“liant social”, pentru umplerea timpului liber sau din “plictiseală”, lipsa de ocupație,
pasivitate;
– modelele (părinți, profesori, staruri d e muzică sau cinema, sportivi etc.) ce oferă această
imagine/atitudine;
– tradiția consumului (bere în Danemarca, vin în Romania).
Studiile efectuate de OMS arată că obiceiul consumului de alcool începe din adolescentă și la
debutul vârstei adulte, dar conse cințele patologice nu apar decât după mai mulți ani. Adolescenții sunt
rareori consumatori cronici de alcool; mai degrabă au tendința de a ceda ocazional tentației unui
consum excesiv de alcool. Dependența de alcool se instalează după mai 30 ani.
În numero ase țări, consumul de alcool de către tineri este considerat drept o consolidare a
imaginii masculine de virilitate și maturitate.
Pentru a îmbunătății calitatea vieții, este necesară reducerea efectelor negative ale consumului
de alcool, acțiune care treb uie privită ca o importantă problemă de sănătate publică.
Ca și în cazul altor politici publice, acțiunile pentru prevenirea și reducerea consumului de
alcool trebuiesc fondate pe informații reale.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 46 ACȚIUNE A ALCOOLULUI
Alcoolul acționează predom inant pe sistemul nervos al omului, mai ales pe centrii ce
coordonează funcțiile cerebrale complexe cum ar fi conștiența și emoțiile, și mai puțin pe funcțiile
inferioare, vegetative. Cât de tare este și cât de mult ține acest efect, depinde de concentrați a de alcool
din organism, ce se determină din sânge (alcoolemia) și se măsoară în grame de alcool la litrul de
sânge. Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicații etanolice au evidențiat o alcoolemie
cuprinsă între 1,8 și 6,7 grame/l. Concentra țiile letale sunt cuprinse între 5,0 și 8,0 g/l; 90% dintre
persoanele ce prezintă aceste valori decedează.smittel)
Mahmureala
Consecințele unei nopți lungi de petrecere sunt cu siguranță cunoscute de toată lumea: o
mahmureală puternică. Aceasta se car acterizează prin senzația de presiune la nivelul creierului, cefalee
intensă, nervozitate și iritabilitate crescută, sensibilitate la stimuli externi, oboseală precoce în cazul
efortului fizic, precum și transpirația profuză și o stare generală de epuizare , ca după o răceală zdravănă.

FAZELE ALCOOLISMULUI
1. Faza prealcoolică : obiceiul de a se relaxa cu băutura, cu tendința de a crește cantitatea
ingerată;
2. Faza prodromală : consumul, în secret, de alcool, gândire orientetată mereu spre consum,
apariția sentime ntelor de vinovăție, "rupturi ale filmului";
3. Consumul prin constrângere : pierderea controlului! Deraierea totală în relațiile sociale,
accese de furie, gelozie, milă față de propria persoană, preocupare pentru asigurarea unor
cantități suficiente, băutul d e dimineață;
4. Faza cronică : decăderea personalității, tulburări cognitive. Individul bea împreună cu
persoane din medii sociale inferioare. Pierderea toleranței la alcool, tremurături, stări de
anxietate, stări de colaps

CONSECINȚE fizice/biologice
– gastrit ă, ulcer gastric, tulburări de absorbție a vitaminei B12
– ficat de stază (ficat gras), ciroză hepatică cu varice esofagiene
– impotență, polineuropatie (afectarea tuturor nervilor periferici)
– leziuni cerebrale toxice (modificări de caracter, scăderea performa nțelor intelectuale)

SEVREAJUL și ÎNTRERUPEREA CONSUMUL UI DE ALCOOL
Nu este niciodata usoara, cu precadere daca este vorba despre cantitati mari și perioade lungi
de timp. Astfel, tinand cont de faptul ca organismul necesita administrarea acestei bauturi pentru a
functiona în parametrii normali, primele saptamani ale perioadei de sevraj sunt decisive pentru
recuperarea pacientului. Dependenta de alcool se manifesta dupa consumul unei cantitati tot mai mari
de alcool pentru o perioada indelungata de timp. în asemenea cazuri organismul necesita doza zilnica
de alcool pentru ca functiile sale sa poata fi desfasurate în conditii normale. în caz contrar persoana în
cauza poate experimenta stari de irascibilitate, depresii, nervozitate, tremuratul mainilor sau d ureri de
cap, toate acestea fiind specifice perioadei de sevraj.

Fenomene de sevraj
Hipertensiunea arterială, transpirația profuză, tremurături, dureri la nivelul întregului corp (la
nivelul trunchiului), anxietate, predelir, tulburări de somn.
Un sindro m acut de sevraj reprezintă întotdeuana o indicație pentru internarea în spital. Aici,
se urmează un tratament cu medicamente psihotrope anxiolitice, hipotensoare și perfuzii pentru
corectarea pierderii de lichide.

Simptomele perioadei de sevraj
Simptomel e perioadei de sevraj pot fi moderate sau severe în functie de durata dependentei de
alcool, precum și de gradul de afectare al sistemului imunitar și a altor functii ale organismului.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 47 2. Simptome moderate ale perioadei de sevraj includ:
o stare de nervozitate și agitatie;
o anxietate; irascibilitate;
o stare de oboseala;
o episoade de depresie;
o transpiratie abundenta și cresterea ritmului cardiac;
o stare de greata și varsaturi;
o tremuratul mainilor;
o miscari rapide ale globilor oculari; insomnii;
o scaderea poftei de manc are;
o confuzie și incapacitate de concentrare;
o paloare la nivelul fetei și al pielii.

3. Simptomele severe ale perioadei de sevraj includ:
o delirium tremens, caracterizat de prezenta halucinatiilor, cosmarurilor și a starii de
confuzie;
o agresivitate, convulsii și agitatie;
o febra mare;
o pierderi de memorie, cu precadere în ceea ce priveste perioadele în care pacientul a
consumat alcool.

Durata perioadei de sevraj
Durata perioadei de sevraj este acea perioada de timp în care simptomatologia specifica
sevrajului a fecteaza organismul pacientului, în momentul în care acesta a inceput programul de
reabilitare. în mod normal, sevrajul se manifesta timp de 2 -3 zile de la consumul ultimului pahar cu
bauturi alcoolice. în cazul persoanelor cu forme blande ale dependentei de alcool, durata perioadei de
sevraj poate fi chiar mai mica. Cazurile severe de alcoolism necesita admiterea intr -un centru
specializat astfel incat pacientul sa poata fi tinut sub observatie medicala. Astfel, în aceste centre
fiecare pacient trebuie sa fie tratat cu blandete și compasiune, precum și sa fie incurajat sa participe la
sedinte de terapie, individuala sau de grup. în acelasi timp, suportul familiei și al persoanelor apropiate
joaca un rol extrem de important în procesul de recuperare al pacie ntului. Desi perioada medie a
sevrajului a fost stabilita (confrom datelor oferite de pacienți ) pentru 2 -3 zile, durata acesteia variaza
în functie de severitatea dependentei, precum și de particularitatile fiecarui organism.
În anii ’90, în țările europen e, în baza a trei acorduri s -au stabilit acțiunile menite să reducă și
să prevină consumul de alcool. Aceste acorduri sunt: „Sănătate pentru toți” (Health for All), „Politica
Europeană în privința alcoolului” (European Alcohol Action Plan), „Acordul Europe an referitor la
alcool” (European Charter on Alcohol). În 2001 a fost adoptată de țările membre ale UE, Declarația:
tinerii și alcoolul. (Declaration on young people and alcohol).
Ele subliniază faptul că problemele cauzate de consumul de alcool, la nivel internațional,
reprezintă o problemă de sănătate publică. De asemenea stabilesc principalele strategii de combatere a
efectelor negative produse de consumul de alcool.

Acordul „Sănătate pentru toți” (Health for All)
Acest acord a fost inițiat în 1979 de c ătre OMS. La baza acestui acord era o politică globală de
sănătate care intenționa să producă schimbări substanțiale în sănătate în deceniile trecute.
În 1998, acest acord a fost întărit de o nouă declarație a OMS, cu o nouă politică de sănătate:
„Sănătate pentru toți în secolul 21”. Acestă declarație identifică 21 de obiective pentru secolul 21;
obiectivul 12 al acestei declarații se referă la reducerea efectelor nocive ale alcoolului, drogurilor
și tutunului : „Până în anul 2015, trebuie reduse semnificati v, în toate statele membre ale UE, efectele
negative ale consumului de substanțe adictive cum ar fi tutunul, alcoolul și alte droguri psihoactive”.
(sesiunea din septembrie1998 a WHO – comitetul regional pentru Europa).

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 48 SSTTRREESSUULL
Stres , sau stress , reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma
agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare,
tensiune, mobbing .
Pornind de la conceptul de stres, menționăm că termenul aparține lui Hans Hugo Bruno
Selye care consider ă că stresul se leagă de sindromul de adaptare reacția la stress pe care individul îl
realizează în urma agresiunilor mediului. Hans Selye definește stresul ca ansamblu de reacții al
organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici)
constând în modificări morfo -funcționale, cel mai adesea endo crine. În cazul în care agentul stresor
are o acțiune de durată vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluție stadială.
Stresul a fost denumit "boala secolului XX". În 1998, OMS a realizat un raport prin care arată
că stresul profesiona l și cel din viața personală sunt factorii determinanți ai unei sănătăți șubrede.
Acest raport concluziona că stresul profesional mărește riscul îmbolnăvirilor. Acesta nu depinde
numai de caracteristicile psihologice ale individului, ci și de mediul în car e muncește.
Un studiu celebru "Whitehall Study" (citat în Burrow, 2000), care pe parcursul a 15 ani a
urmărit starea sănătății a peste 10000 de englezi, a confirmat faptul că starea sănătății se află în
legătură cu poziția noastră în cadrul societății. Cei din executiv sunt mai puțin afectați decât cei din
managementul de mijloc, iar aceștia suferă mai puțin decât simpli muncitori.
Cu cât pătrundem mai jos în ierarhie cu atât crește numărul problemelor de sănătate. Studiul a
măsurat efectele caracteristice ale muncii: puterea de decizie (control), cerințele slujbei și sprijinul
social de la locul de muncă și a descoperit că munca inegală duce la rezultate inegale asupra sănătății.
Aceasta este independentă de ceilalți factori de risc.

CONSECINȚELE MEDICAL E
Când ne simțim amenințați sau când ne confruntăm cu anumite cerințe externe sau stresori,
corpul, automat, dă un răspuns fizic și biochimic. Adrenalina și alți hormoni, colesterolul și acizii
grași sunt lansași în sange, inima bate mai repede, transpirăm mai mult, mușchii se tensionează și
respirăm accelerat și superficial. Stresul întins pe o perioadă mai lungă afectează sănătatea. Stresul
cronic duce la o acumulare în artere a colesterolului și grăsimilor, ceea ce reprezintă un risc crescut
pentru boli c ardiovasculare. Incapacitatea de a ne manifesta frustrarea și furia, neputința de a schimba
situația stresantă sau de a o părăsi este un indicator al apariției problemelor cardiace.
Stresul cronic este cel care dăuneaza cel mai mult sănătății, fiind tipic pentru locurile de muncă
în care angajații nu au control asupra diferitelor situații, au cerințe copleșitoare și nu întreved nici un
semn de ușurare. Efectele asupra stării fizice includ: tensiune mare, transpirație, dificultăți de
respirație, tensiune mus culară și tulburări gastrointestinale. Stresul conduce la boli coronariene, dureri
de spate, migrene, dureri de abdominale și o varietate de probleme psihice. Este dificil de precizat în
ce masura stresul influențează sănătatea, dar foarte multe îmbolnăvir i sunt legate de stres.
Îmbolnăvirile din cauza stresului reprezintă o povară pentru oameni și organizații, costurile fiind mai
evidente la nivelul indivizilor decât la nivelul organizațiilor.
Stresul profesional acționează și asupra sistemului imunitar. S heldon Cohen de Universitatea
Carnegie Mellon USA (citat în Burrow, 2000) a arătat că angajații care suferă de stres cronic sunt de la trei
până la cinci ori mai predispuși la infecții virale respiratorii decât ceilalți. Același studiu a descoperit că cei
care se confruntă doar cu un singur eveniment stresant pe parcursul unui an nu sunt vulnerabili.
Principalele probleme de sănătate identificate ca fiind datorate în mare măsura stresului
profesional sunt următoarele: astmul, psoriasis, ulcer gastro -duodena l, tulburări digestive și sindromul
colonului iritabil, probleme sexuale, depresii, consum de alcool, de droguri sau abuz de medicamente.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 49 STADII CLINICE
Primul stadiul este cel al reacțiilor de alarmă și are două subetape:
 faza de șoc, când pot apăr ea hipertensiune și hipotermie.
 faza de contrașoc, când organismul individului realizează o contracarare a simptomelor din
faza de șoc și are la bază răspunsuri de tip endocrin. Acest stadiu este caracteristic
perioadei copilăriei când rezistența biologică este foarte scăzută.
Stadiul al doilea este cel de rezistență specifică (revenire), când după primul contact cu
agentul stresor organismul se adaptează, comportamentul individului fiind aparent normal, persistând
modificări specifice stadiului anterior, î n special de la faza de contrașoc. În plan ontogenetic, acest
stadiu corespunde maturității, când individul are o rezistență bună, fiind posibilă adaptarea la aproape
orice tip de stres din mediu.
Stadiul al treilea este cel de epuizare (aparține bătrâneți i) când scad aproape toate resursele
adaptative ale organismului. Adaptarea nu se mai menține din cauza scăderii reacțiilor de tip
vegetativ. Apar vădit consecințele negative ale acțiunii îndelungate a acestor mecanisme
neurovegetative.

CARACTERISTICILE S TRESULUI
Orice tip de stres apare pe fondul adaptării permanente a organismului la mediu când se poate
produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului și posibilitățile de răspuns reale ale
individului. Adaptarea presupune păstrarea integrități i organismului care este în permanență
amenințată de agenții stresori de toate tipurile. În plus adaptarea presupune realizarea unui echilibru
dinamic cu mediul. Stresul apare în momentul când acest echilibru al adaptării se perturbă. Această
perturbare es te reversibilă. Stresul reprezintă, după Landy, un dezechilibru intens perceput subiectiv
de către individ între cerințele organismului și ale mediului și posibilitățile de răspuns individuale.
În funcție de natura agentului stresor, stresul poate fi psihi c, fizic, chimic și biologic. În funcție de
numărul persoanelor afectate, stresul poate fi individual sau colectiv.

EFECTELE
Pe termen lung expunerea prelungită la stres generează o serie de probleme serioase de
sănătate cum ar fi: diabetul zaharat, boli cardiovasculare, incidența crescută pentru cancerul mamar la
femei; slăbirea sistemului imunitar.
Putem identifica câteva dintre costurile unei organizații legate de consecințele stresului profesional:
asigurările de sănătate, pierderea unor zile de lucru și accidentele. Atunci când nivelul stresului este foarte
mare și numărul accidentelor este mare. Aceasta se întâmplă din două motive: condițiile de muncă care
cauzează stres pot cauza și accidente și cel de -al doilea motiv este acela că atunci când muncim prea mult,
când sunte presați de timp sau terorizați de șefi suntem mai vulnerabili la accidente.
Se produc mai multe accidente atunci când angajații lucrează în condiții periculoase, când ei
folosesc echipamente sofisticate, când manipulează obiecte grel e, când rămân pentru mai mult timp
într-o poziție statică sau neconfortabilă, când au sarcini plictisitoare sau care se repetă la nesfârșit și
când trebuie să fie permanent vigilenți.
Cercetările (Hellriegel, 1992) au relevat faptul că atunci când angajați i se tem de pierderea
slujbei, ei au mai multe accidente, se îmbolnăvesc mai des. Statistic, aproape 3 -4% din accidentele
industriale sunt cauzate de incapacitatea de a face față problemelor emoționale provocate de stres.
Se estimează că fiecare angajat ca re suferă de vreo boală cauzată de stres absentează
aproximativ 16 zile lucrătoare pe an. Angajatorul va trebui sa găsească deci un echilibru între stresul
indus salariaților și performanțele organizației.
Conform Federației Mondiale de Sănătate Mentală, " fața întunecată a economiei globale" a
determinat o criză în sănătatea mentală. Depresiile și bolile cardiovasculare au devenit o problemă de
sănătate majoră. Amândouă sunt generate de stresul profesional. Atunci când ne aflăm în situații
stresante și nu p utem nici lupta, nici fugi, o reacție comună este să ne reprimăm sentimentele și să
continuăm. Astfel, stresul produce efecte comportamentale, biochimice și psihologice.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 50 Efectele asupra psihicului duc la probleme de concentrare, încredere și motivație, o ri ne fac sa
ne simțim frustrați, neajutorați sau furioși. Ca urmare furia, anxietatea, depresia, stima de sine scăzută,
intelectul slăbit, problemele de concentrare și de luare a deciziilor, nervozitatea, iritabilitatea,
insatisfacția în munca sunt câteva din efectele pe care stresul le răsfrânge asupra stării emoționale a
oamenilor. Aceste efecte duc la o deteriorare a sănătății psihice. În cazuri extreme, stresul profesional
îi determină pe unii angajați sa se sinucidă, mai ales atunci când aceștia sunt terorizați.
Efectele asupra comportamentului includ: performanța în scădere, absenteism, creșterea
numărului accidentelor, creșterea abuzului de alcool sau medicamente, impulsivitate, crește numărul
abandonurilor și de asemenea apar dificultăți în comunica re.
Stresul are impact și asupra vieții personale și sociale. Cu cât suntem mai stresați la serviciu, cu
atât impactul este mai mare în viața personală și personale și perturbă implicarea în viața culturală și
socială. Este greu să menții un echilibru într e munca și familie pentru că stresul profesional creează un cerc
vicios. A fi afectat de stresul profesional nu este o slăbiciune personală pentru că oamenii au toleranțe
diferite față de situațiile stresante. Nivelul de stres pe care cineva îl poate toler a înainte de apariția
stresului reprezintă pragul stresului. Unii oameni la cea mai mică schimbare sau urgență reacționează
imediat. Alții sunt calmi, stăpâni pe sine, pe situație deoarece au încredere în capacitatea lor de
adaptare. Ei simt un stres foart e mic, acesta devenind mai mare dacă stresul este major sau prelungit.

STRESUL PSIHIC
Paul Frasse definește stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale
individului care nu -și găsesc soluția pe moment. Mihai Golu definește stresul psihic ca stare de
tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, stare de
frustrare (reprimare) a unor trebuințe, dorințe sau aspirații.
Stresul psihic are un dublu caracter: primar și secundar. Caracterul p rimar vorbește despre
stres ca rezultat al unei agresiuni recepționată direct în plan psihic. Caracterul secundar vorbește
despre stres ca reacție de conștientizare în plan psihic a unui stres fizic, căruia individul îi acordă o
semnificație de realipula.

Caracteristicile stresului psihic
Agenții stresori psihici sunt: stimulii verbali (inclusiv cei care aparțin limbajului interior) care
sunt vehiculați pe căi nervoase la cortex. Aceștia se diferențiază total de celelalte categorii de agenți
stresori din c auza semnificației lor, pentru individ ei având caracter potențial de a produce stres psihic.
Acest caracter potențial este validat de semnificația cu care îl investește individul.
Unul și același agent stresor psihic, în afară de faptul că nu produce str es psihic la toți indivizii,
nu produce stres psihic de fiecare dată la același individ. Acest lucru este condiționat de dispozițiile de
moment ale individului și de semnificația pe care o acordă în acel moment individul.
Apariția și amploarea stresului p sihic depind mult de caracterele genetice ale individului
(caractere cognitive, voliționale, motivaționale și afective).
Vulnerabilitatea psihică la stres este constituțională sau dobândită. Vulnerabilitatea psihică este
o trăsătură proprie doar anumitor p ersoane și se manifestă prin reacționare ușoară, prin stare de stres
psihic, la o gamă largă de agenți stresori.
Situații generatoare de stres psihic:
 existența unor circumstanțe neobișnuite pentru individ care îl surprind pe acesta nepregătit
pentru a le face față.
 semnificația unui eveniment.
 angajarea individului într -o acțiune sau relație exagerată.
 particularitățile contextului social.
 lipsa condițiilor interne.
 modul subiectiv de a percepe solicitările mediului.
 subsolicitare / suprasolicitare.
 situaț iile conflictuale existente în familie, profesie sau la nivel intelectual.
 criza de timp.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 51  izolarea.
 apariția unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la frustrare.
 situații perturbatoare cauzate de agenți fizici (zgomote, vibrații, fluct uații de temperatură).

Există două forme speciale de stres (Selye): distress și eustress. Distress -ul implică toate
tipurile de stres enumerate (stresul obișnuit). Eustress -ul este starea de stres specială care este validată
prin anumite reacții endocrine specifice. Se diferențiază de distress prin:
 natura agenților stresori (eustress – stimuli plăcuți ai ambianței, trăirile plăcute ale
individului).
 consecințele acțiunii agenților stresori care de cele mai multe ori sunt plăcute.
 în plus față de distress, eustress -ul are implică și stres fizic.
Agenții stresori ai stresului psihic au următoarele caracteristici: caracter potențial stresant
(generează stres psihic doar în anumite condiții), caracter de amenințare permanentă pentru individ și
caracter negativ al consecințelor agenților stresori. Există două categorii de agenți stresori: unii care
acționează pe calea celui de -al doilea sistem de semnalizare (agenții psihogeni) și stimulii senzoriali
externi, care devin agenți stresori psihici veritabili atunci când bombardează repetat scoarța cerebrală
și când au intensitate peste medie.
Parametrii de acțiune ai unui agent stresor: intensitate, durată, repetabilitate, noutate și
bruschețe. Asupra individului acționează constelații de agenți stresanți. Clasificar ea agenților stresori:
 în funcție de numărul lor, ei sunt: unici și multiplii.
 în funcție de asociere, ei sunt: conglomerați și configurați.
 în funcție de dominanța acțiunii, ei sunt: principali și secundari.
 în funcție de numărul indivizilor afectați, ei sunt: agenți stresori cu semnificație strict
individuală, colectivă și generală.
 în funcție de natura lor, ei sunt: fizici (sonori, luminoși etc), chimici, biologici, psihologici.

TRATAMENT
Tratamentul este uneori limitat la decoperirea simptomului fizic particular implicat, de
exemplu, hipertensiunea poate fi controlata medicamentos. Terapiile ce implica meditația, yoga și alte
metode de relaxare pot ajuta o persoana sa descopere sursa stresului sau sa invete sa -i faca fata mai
eficient. Combinatiile de e xercitii fizice și terapie psihica sunt uneori recomandate, dar tot mai des
permanentele schimbari în stilul de viata sau în stilul de lucru, sau a schimbarilor temporare, cum ar fi
vacantele, pot fi folositoare în alinarea stresului.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 52 CCOONNSSUUMMUULL DDEE DDRROOGGUURRII
Astazi în toata lumea sunt în jurul 190 milioane utilizatori de drogurilor.Utilizarea drogurilor
sporeste în rândul tinerilor din lume. Majoritatea utilizatorilor au vârsta sub 30 de ani. În 1999,
numarul tarilor care raporteaza utilizarea drogurilor prin injectare a fost de 136, numarul fiind de 80 în
1992. Dintre acestea, 93 de tari de asemenea identifica HIV printre injectatorii de droguri.
Cannabis este cel mai utilizat drog în toate partile lumii. Costul economic total al abuzului de
droguri în Statel e Unite se estimeaza aproximativ la 70 miliarde dolari anual.
Abuzul de cocaina printre somerii din Columbia este de 10 ori mai mare decât printre
persoanele angajate. Industria drogurilor clandestina se estimeaza la 400 miliarde dolari pe an.
Abuzul de d roguri inseamna orice utilizare excesiva, continua ori sporadica, incompatibila sau
în relatie cu practica medicala, a unui drog. Consumul poate fi exceptional, în scopul de a încerca
odata sau de mai multe ori un drog, fără a continua însa; ocazional, sub forma intermitenta, fără a
ajunge la dependenta; episodic, într -o circumstanta determinata; sistematic, caracterizându -se prin
dependenta.

DEPENDENȚA
Dependenta se defineste ca fiind starea fizica sau psihica ce rezulta din interactiunea unui
organism cu o substanta, caracterizata prin modificari de comportament și alte reactii, însotite
întotdeauna de nevoia de a lua substanta în mod continuu sau periodic, pentru a -i resimti efectele
psihice și pentru a evita suferintele.

MOTIVE CARE DUC LA C ONSUMUL DE DROGURI
 Curiozitatea – Nu înseamna ca devenii dependent doar pentru ca ai încercat, dar nu continua –
utilizarea sistematica duce la dependenta, iar în cazul drogurilor puternice, prima doza poate fi
fatala (heroina, cocaina, LSD, Extasy, amfetamine, fenci clidina)
 Teribilismul – Consumul de droguri poate fi vazut ca excitant și provocatori. Unii sunt tentati
sa înfrunte riscurile implicate, departe de a fi împiedicati de vorbe precum “pericol”. Poti sa
iesi în evidenta și în mod pozitiv, fără sa consumi dro guri! Cauta alternative!
 Presiunea grupului – Este important sa stii sa spui "NU" asta dovedeste ca ai o personalitate
puternica. Încearca sa fii tu însuti, chiar daca cei din jurul tau au alta opinie .
 Probleme (în familie, scoala, prieteni) – Unii tine ri pot folosi droguri pentru a acoperi
problemele existente (divortul părinți lor, abuz sau neglijenta din partea părinți lor sau a scolii).
Trebuie înteles sa folosirea drogurilor rezolva doar aparent și temporar problema, ea
continuând sa existe și sa se a graveze.

SEMNELE ȘI SIMPTOMEL E CONSUMULUI DE DROG URI
Semne fizice:
– pierderea/creșterea poftei de mîncare, o inexplicabilă scăderea sau creșterea în greutate,
orice schimbare a obiceiurile alimentare.
– schimarea ritmului mersului, o încetinire sau o înțepen ire a mersului, o slabă coordonare a
mmișcărilor
– insomnie, trezirea la ore neobișnuite, o lene neobișnuită
– ochii roșii și înlăcrimați, pupile mai mari sau mai mici decît de obicei, blank stare
– palme umede și reci, mîini tremurătoare
– față roșie sau palidă
– miros de substanțe la expirație, din corp sau de pe haine
– foarte activ, excesiv de vorbăreț
– secreții nazale ca la răceală, extremități reci
– urme de înțepături pe antebrațe sau picioare
– mereu mucos, grețuri și vome frecvente, sau transpirații excesive
– tremurături ale mîinilor, picioarelor sau capului
– puls neregulat

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 53 Semne comportamentale:
– schimbare în atitudine, comportament sau personalitate fără o cauză aparentă
– schimbarea prietenilor sau evitarea celor vechi, nu vrea să vorbească despre prietenii cei
noi sau aceștia sunt cunoscuți ca și consumatori de droguri.
– schimbare în activități, hoby -uri sau interese
– scăderea performanțelor școlare, sau la muncă, întîtzieri la școală, absentări nemotivate sau
abandon școlar
– schimbarea comportamentului acasă, pierder ea interesului pentru familie și activitățile de
familie
– dificultăți de concentrare, distrat, uituc
– o lipsă de motivație în general, pierderea energiei, a stimei de sine, o atitudine de nepăsare
– frecvent hipersensibil, îți pierde repede cumpătul, sau are r esentimente puternice
– stări de iritabilitate sau mînie
– stare de prostrație sau dezorientare
– comportament excesiv de secretos
– accidente de mașină
– necinste cronică
– o nevoie inexplicabilă de bani, fură bani sau obiecte pentru a fi vîndute
– paranoia
– scimbări al e obiceiurilor de toaletă
Deși este greu de crezut, pe langa toate drogurile care sunt și ilegale,tot în aceasta categorie (a
drogurilor) putem include și tutunul, Coca -Cola, ceaiul și cafeaua. Diferenta dintre ele este ca aceatea
sunt legale și nu produc dependenta care sa duca la stari ca atunci cand am fi consumat droguri
precum heroina, cocaina etc.
Nicotina din tutun este un drog consumat pe scara larga în societate.Fumatul frunzelor este din
punct de vedere fizic foarte nociv,Fumatul poate provoca une le forme de cancer,cum ar fii cel de la
plamani și gat și poate de asemenea unele boli la nivelul inimii și vaselor sangvine.
Consumatorii de tutun pot devenii dependenti din punct de vedere psihologic,chiar daca sunt
constienti de riscurile la care se exp un,nu se pot lasa de fumat.

SEVRAJUL
Acest termen se refera la simptomele fizice și psihice care apar atunci când un individ este
privat de un drog de care el a devenit dependent.
Terminologie:
– Abuz de droguri – Expresia desemneaza auto -administrarea repe tata de droguri, în scopuri
medicale.
– Euforia – Este senzatia de buna dispozitie obtinuta artificial, euforia este o stare în care
individul nu simte nici o anxietate și scapa de influentele exterioare.
– Halucinatiile – Sunt perceptii provocate de halucinog ene, care nu corespund realitatii
obiective. Individul care are halucinatii "vede imagini" și "aude sunete" care nu exista în
realitate.

CLASIFICAREA DROGURI LOR
Dupa efectul produs asupra sistemului nervos central:
– Produse depresoare (opiul, morfina, heroina, barbituricele, benzodiazepinele, hipnoticele,
tranchilizantele, metaqualona etc.)
– Produse stimulente (cocaina, crack -ul, khat -ul, amfetaminele, anorexigenele, etc.)
– Produse perturbatoare sau halucinogene (cannabis -ul, LSD -ul, fencyclidina , mescalina,
psilocybina etc.).
După originea produsului :
– Produse naturale
– Produse de semi -sinteza
– Produse de sinteza

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 54 Dupa regimul juridic al substantelor:
– Substante a caror fabricare/administrare sunt supuse controlului (morfina, barbiturice etc.)
– Substan te total interzise (LSD, heroina, crack)
Dupa dependenta generata:
– Droguri care creeaza dependenta fizica
– Droguri care creeaza dependenta psihica
– Droguri care creeaza dependenta mixta
După efectele provocate organismului:
 Droguri care inhiba centrii nervos i:
– cannabis
– opiacee : – opiu
– morfina
– derivatii de morfina
– heroina, metadona , petidina
– codeina
– barbiturice
– tranchilizante
 Droguri care stimuleaza centrii nervosi : – cocaina , amfetamine , crack -ul
 Droguri halucinogene : – LSD
– ecstasy
– phenciclidina
– peyote
– psilocybina și psilocyna
 Inhalanți i: – solventi organici
– lacuri, vopsele („Aurolac”)
– gaz
– adezivi
– benzine usoare

TRATAMENT
Prima etapa a tratamentului – etapa terapiei de dezintoxicare și de fortifiere generala –
include prescrierea de substant e medicamentoase în doze terapeutice, cum ar fi: tranchilizante,
neuroleptice, preparate detoxifiante, vitamine, medicatie simptomatica (analgetice s.a.). Daca este
cazul, se poate efectua piroterapie, hemosorbtie. în fazele ulterioare se prescrie fiziot erapie.
Actiunea medicamentoasa este insotita de psihoterapie rationala (explicativa). Etapa terapiei
medicamentoase trebuie sa fie realizata în conditii spitalicesti (mai rar în ambulatoriu) de specialisti
psihiatri -narcologi.
Etapa actiunii orientate asupra personalitatii narcomanului este alcatuita din: psihoterapia
tulburarilor de granita: anxietatea, depresia, irascibilitatea, tensiunea interioara, insomnia s.a.;
insotirea psihoterapeutica a remisiunii; psihoterapia de familie; analiza circumstantelor c are pot
provoca recaderea și cautarea în comun a cailor de invingere a acesteia; scoaterea la lumina a
trasaturilor pozitive ale personalitatii celui ce sufera de narcomanie și sprijinirea pe ele în cursul
procesului recuperator; diagnosticarea psihologica și elaborarea unui complex de recomandari
potrivite cu tipul psihologic de personalitate al suferindului.
Una dintre cele mai importante sarcini ale psihoterapiei ortodoxe este ajutarea omului
(pacientului) sa constientizeze mecanismele psihologice patima se ale bolii ori situatiei conflictuale;
formarea la cei ce sufera de narcomanie a unei atitudini care priveste narcomania ca pe o boala ce tine
de pacat; examinarea problemelor privitoare la sensul vietii, la conceptele de „pacat“ și „patima“,
convorbiri despre virtutile crestinesti; pregatirea duhovnicesc -psihologica pentru Taina Spovedaniei;
conlucrarea la imbisericirea bolnavului.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 55

COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII
ALE CERCETĂRII ÎN NU RSING

CCUURRSS 44 ––
GGRRUUPPEELLEE DDEE PPOOPPUULLAAȚȚIIEE CCUU RRIISSCC DDEE ÎÎMMBBOOLLNNĂĂVVIIRREE
((DDAATTOORRIITTĂĂ SSTTIILLUULLUUII DDEE VVIIAAȚȚĂĂ,, CCOONNDDIIȚȚIIIILLOORR DDEE MMEEDDIIUU,, OOBBIIȘȘNNUUIINNȚȚEELLOORR FFAAMMIILLIIAALLEE EETTCC..))

Indiferent că se aplică sau nu un management științific al securității și sănătății în muncă, două
operații sunt strict necesare în activitatea preventivă: identificarea și evaluarea riscurilor. Importanța
lor este relevată și de faptul că sunt statuate ca obligatorii prin Normele generale de protecție a muncii,
iar răspunderea realizării lor este atribuită atât conducerii firmei, cât și personalului din cadrul
compartimentelor de protecție a muncii.

IIDDEENNTTIIFFIICCAARREEAA FFAACCTTOORRIILLOORR DDEE RRIISSCC ȘȘII AA SSUUBBSSTTRRAATTUULLUUII CCAAUUZZAALL
Identificarea factorilor de risc și a substratului lor cauzal este o acțiune complexă, care necesită
îmbinarea mai multor procede e, adaptate de fiecare dată condițiilor respectivei firme.
În principiu, se procedează astfel:
– se analizează vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de muncă, pe rând,
toate elementele sistemului de muncă aferent și se stabilesc, pe a ceastă bază, ce deficiențe,
abateri, caracteristici ș.a. ar putea conduce la accidente sau îmbolnăviri profesionale;
– se efectuează determinări cu ajutorul metodelor și mijloacelor specifice, în cazul factorilor
comensurabili sub aspectul nivelului sau conc entrației sau pentru care se pot realiza analize
ale naturii elementelor componente;
– se analizează starea de morbiditate sau diversele simptome care ar putea indica prezența
unei afecțiuni datorate condițiilor de muncă;
– se identifică elementele depistate î n listele prestabilite de factori de risc și factori de
substrat cauzal.
Ordinea de executare a acestor operații nu este predeterminată, dar trebuie parcurse toate
pentru a se obține un rezultat corect.
În continuare vom încerca să prezentăm fiecare grupă de factori de risc, cu modalitățile
concrete de manifestare și efectele acțiunii lor asupra executantului, iar acolo unde s -a impus s -au dat
explicații suplimentare pentru factorii de substrat cauzal, ca suport pentru analizele pe care le au de
efectuat pr oiectanții sistemului de MSSM.

Factorii de risc proprii executantului
Studiile și analizele efectuate privind fenomenul de accidentare și îmbolnăvire profesională au
relevat incidența majoră a factorilor de risc proprii executantului. În raport cu factori i de risc obiectivi,
cu excepția unor cazuri reduse ca număr (calamități naturale), factorii subiectivi – proprii
executantului – se situează și la originea acestora, deoarece omul este elaboratorul și totodată cel care
verifică și poate interveni asupra c elorlalte elemente ale sistemului de muncă: mijloacele de producție,
mediul și sarcina de muncă.
Indiferent de repartiția sarcinilor între om și mașină, activitatea de muncă pe care o desfășoară
executantul cuprinde patru secvențe principale:
– recepționarea și constituirea informației;
– elaborarea și adoptarea deciziilor;
– execuția;
– autoreglarea.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 56 Ponderea acestor secvențe în structura diferitelor posturi de muncă sau a unuia și aceluiași
post, în perioade de timp diferite, poate varia , dar prezența tuturor este obligatorie. Modul cum
executantul realizează aceste secvențe definește comportamentul său de muncă – totalitatea faptelor,
actelor, reacțiilor (motorii, verbale, afective) prin care o persoană răspunde solicitărilor sarcinii de
muncă. Din punctul de vedere al securității muncii distingem un comportament normal, care nu
conduce la periclitarea sănătății sau integrității anatomo -funcționale a executantului și un
comportament inadecvat, care poate favoriza sau declanșa un accident sau o îmbolnăvire profe sională.
Comportamentul normal presupune două componente:
– evitarea riscurilor prin respectarea prescripțiilor tehnice și a reglemen -tărilor privind
securitatea și sănătatea în muncă referitoare la modul în care trebuie îndeplinită sarcina;
– neutralizarea si tuațiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a acestora (chiar
anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a informațiilor, decizia și execuția
ei prompte și rapide.
Comportamentul inadecvat sub aspectul securității și sănătăț ii în muncă se manifestă prin conduite
nesigure sau necorespunzătoare situațiilor obișnuite sau neobișnuite de muncă. Altfel spus, el reprezintă
abaterea executantului de la modul ideal de îndeplinire a celor patru secvențe ale activității prin care se
realizează sarcina de muncă, abatere care poate consta într -o omisiune sau o acțiune greșită.
În consecință, factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională proprii executantului
se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităț ii de muncă:
– erori de recepție, prelucrare și interpretare a informației;
– erori de decizie;
– erori de execuție;
– erori de autoreglaj.

Deosebit de importantă pentru stabilirea măsurilor de prevenire este cunoașterea substratului
cauzal al comportamentulu i inadecvat din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă. La
modul general, comportamentul în muncă reprezintă concretizarea capacității de muncă a individului
și reflectă relația dintre nivelul exigențelor adresate executantului (sub forma s arcinii de muncă) și
capacitatea sa de a le răspunde.

Factorii de risc proprii sarcinii de muncă
Sarcina de muncă se încadrează printre noțiunile cu ajutorul cărora se definește orice activitate
de muncă: funcții, sarcini, activitate, operații, procese, c omportament, cerințe etc. Dintre acestea,
funcțiile care constituie unități majore ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe sarcini și sunt foarte
variate, corespunzător scopului proceselor de muncă.
Funcția implică responsabilitatea în raport cu scopuri le sistemului, are o anumită frecvență în
ciclul de muncă, include sarcini și operații care cer cunoștințe, deprinderi specifice, realizează unul
sau mai multe scopuri prin folosirea unor metode, procedee, strategii și, chiar în cadrul unor cerințe de
viteză, precizie, cantitate, calitate etc.
Un executant poate îndeplini o funcție singur sau împreună cu mașina. Aceeași funcție poate fi
îndeplinită de executanți aflați în posturi diferite, pe linii diferite sau în cadrul aceleiași instalații.
Sarcina este e prezentată de un grup de acțiuni legate temporar și realizate cu aceleași elemente
informaționale și mijloace de muncă; este o unitate subordonată funcției, are o anumită frecvență, un
scop (subordonat scopului funcției), necesită anumite cunoștințe și dep rinderi și trebuie să se
încadreze unor cerințe restrictive: viteză, precizie etc. Operația este cea mai mică unitate a muncii și
este subordonată sarcinii; se poate caracteriza în raport cu:
– conținutul – obiecte, reguli, procedee, obiective;
– structura – modul de organizare a elementelor componente;
– cerințe impuse – ansamblul condițiilor care trebuiesc respectate de operator pentru a
atinge obiectivele muncii (parametrii acțiunii: viteză, precizie, adecvare la reguli).

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 57 Metoda de muncă reflectă modul în ca re se realizează sarcina și operațiile în condițiile
tehnologice concrete și de înzestrare tehnică cuprinde, în general, ordinea de succesiune eficace a
elementelor operației, alcătuirea rațională a mânuirilor și mișcărilor în condiții tehnico -organizatori ce
precizate. În raport cu aceste noțiuni definitorii ale activității de muncă, se desprind factorii de
accidentare și îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă, conținut sau structură
necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sist emului de muncă sau cu cerințele
impuse de situațiile de risc, respectiv:
– operații, reguli, procedee greșite;
– absența unor operații;
– metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greșită a operațiilor, mânuirilor,
mișcărilor);
– cerințe sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzătoare
posibilităților acestuia.

Prima categorie de factori are la bază o insuficientă cunoaștere a tehnologiilor și metodelor
prin care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de muncă. Modul în care pot conduce la
accidentare și/sau îmbolnăviri profesionale este evident, deoarece determină eroarea la nivelul
executantului. A doua grupă de factori provine din neluarea în considerare a variabilei umane,
respectiv din stabilirea nerațională a parametrilo r acțiunilor umane. În consecință, dificultatea și
complexitatea sarcinii fie se situează sub posibilitățile executantului, fie le depășește, provocând sub
sau suprasolicitarea organismului său. În ambele situații are loc scăderea capacității de muncă,
datorată oboselii , într -un interval mai mic decât cel normal, cu efecte ușor de bănuit.

Factorii de risc proprii mijloacelor de producție
După natura acțiunii lor, factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională proprii
mijloacelor de producție se pot împărți în trei categorii: de natură fizică, chimică și biologică.

Factori de risc de natură fizică – în această categorie sunt incluși factorii de natură
mecanică și cei de natură termică.

Factorii de natură mecanică sunt reprezentați de:
Mișcări le periculoase . Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze
de natură obiectivă se datorează organelor în mișcare ale mașinilor. În funcție de rolul lor
în cadrul procesului de muncă, mișcările mașinilor, ale mecanismelor, organelor de mașini,
pieselor etc. pot fi:
o funcționale:
 normale în intervalul de timp de funcționare, fără restricții în legătură cu
declanșarea, întreruperea, dozarea vitezei;
 cu pericolul autodeclanșării contraindicate (autopornire prin auto -aprindere,
contact el ectric etc., prin acționarea involuntară sau din greșeală);
 cu pericolul întreruperii imprevizibile;
 cu momente de pericol în cazul în care nu pot fi sau nu sunt controlate în
sensul declanșării, întreruperii sau dozării vitezei;
o nefuncționale:
 devieri de la traiectoriile normale;
 recul;
 balans;
 șocuri la pornire sau oprire;
 desprinderea și proiectarea de corpuri, particule; ruperea unui element de
legătură, desprinderea, desfacerea unei legături.
Toate aceste categorii de mișcări constituie surse pote nțiale de accidentare, putând produce
vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri etc. Prin urmare, riscurile

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 58 mecanice sunt reprezentate, în general, de purtătorii de energie cinetică ai unui echipament
tehnic, respectiv de elementele a flate în mișcare ale acestuia, numite elemente periculoase.
Accidentarea se produce prin contactul executantului cu un element periculos. Spațiul
situat în interiorul sau împrejurul unui echipament tehnic în care prezența oricărei persoane
o expune pe acea sta riscului de accidentare mecanică este numit zonă de risc mecanic sau
zonă de pericol mecanic. Zonele de pericol mecanic pot avea configurațiile cele mai
diverse. Mișcările (elementelor mobile) desfășurate în zonele de pericol mecanic au fost
denumite m ișcări periculoase. Ele se manifestă în cazul mișcării de rotație ale unui singur
element, ale mai multor elemente, al mișcărilor de translație și al celor combinate. Dintre
parametrii care pot determina caracterul periculos menționăm:
– valorile ridicate al e turațiilor sau vitezelor de translație ale elementelor în mișcare;
– masele mari ale elementelor aflate în mișcare;
– valorile momentelor de torsiune;
– valorile forțelor de acționare ale elementelor în mișcare;
– amplitudinea mișcărilor;
– forma și rugozitatea su prafețelor elementelor aflate în mișcare;
– modul de fixare a pieselor aflate în rotație;
– distanța între partea rotitoare și partea fixă;
– distanța minimă dintre partea mobilă și partea fixă;
– jocul componentelor;
– dimensiunile deschiderilor etc.
Caracteristici le enumerate, precum și altele asemănătoare, trebuie considerate, analizate și
apreciate, de la caz la caz, pentru fiecare element mobil al echipamentului tehnic, precum
și pentru zonele de pericol mecanic.
Suprafețele sau contururile periculoase . Prin nat ura și forma lor acestea pot fi înțepătoare,
tăioase, alunecoase, abrazive, adezive. Prin contactul dintre executant și diversele părți ale
mijloacelor de producție sau obiectelor muncii care prezintă asemenea caracteristici se pot
produce vătămări cauzate de alunecare și cădere (fracturi , luxații), tăiere, înțepare etc.
Utilajele sub presiune sau vid . Acestea pot genera în cazul supra -presiunii explozii, iar în
cazul lucrului în vid implozii. Principalele utilaje și instalații care lucrează sub presiune
sunt compresoarele, autoclavele și recipientele butelie de gaze comprimate. Pericolul de
explozie, în cazul recipientelor butelie sub presiune , este deosebit de mare la temperaturi
ridicate ( în cazul amplasării acestora în apropierea unor surse de căldură ). De asemenea,
dacă în recipientele sub presiune se depozitează substanțe puternic corosive , există riscul
producerii unor neetanșeități care pot conduce la explozii. Principalele cauze potențiale ale
accidentelor la utilajele sub presiune sunt:
– dimensio narea necorespunzătoare a utilajelor, în raport cu condițiile de lucru;
– umplerea necorespunzătoare a autoclavelor și recipientelor butelie ( lipsa unui spațiu de
siguranță suficient de mare, necesar în cazul dilatării conținutului, ca urmare a unor
creșter i necontrolate ale temperaturii);
– lipsa aparatelor de măsură și control ale presiunii și temperaturii (manometre,
termometre);
– lipsa dispozitivelor de siguranță (discuri de explozie, supape de siguranță, membrane de
siguranță, capace de protecție etc.);
– manevrarea necorespunzătoare a recipientelor, lovirea unuia de celălalt sau de obiecte
tari, răsturnarea, supunerea lor la trepidații;
– păstrarea buteliilor la soar , în apropierea surselor de căldură sau în locuri cu substanțe
corosive;
– depozitarea în aceeaș i incăpere a recipientelor butelie care conțin substanțe
incompatibile (oxigen și hidrogen, oxigen și amoniac, amoniac și clor, clor și hidrogen,
clor și oxigen etc.);
– deschiderea bruscă a ventilului buteliilor și recipientelor;

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 59 – introducerea gazelor compri mate în recipiente butelie, în vase de sticlă sau alte
recipiente care funcționează la presiuni mai reduse;
– defecțiuni ale reductoarelor de presiune ;
– ungerea ventilelor și a manometrelor de la recipientele care conțin oxigen cu uleiuri sau
grăsimi.
Instal ațiile, utilajele și aparatura care lucrează sub vid pot, de asemenea, să constituie surse
generatoare de factori de risc de accidentare. Riscurile de implozie apar cel mai frecvent în
următoarele cazuri:
– defecte ale materialului (tensiuni remanente sau ne regularități struc -turale);
– neetanșeități ale instalațiilor, în special când se lucrează cu produse care, în contact cu
aerul, formează amestecuri explozive;
– lipsa unor paravane de protecție sau coșuri de protecție în caz de implozie;
– reducerea bruscă a pr esiunii în instalație;
– vibrația puternică a recipientelor sub presiune redusă;
– variații bruște de temperatură și presiune în instalații;
– încălzirea cu flacără a aparatelor de distilare în vid.
Atât în cazul exploziilor cât și al imploziilor, vătămările pro duse constau, în general, în
mutilări parțiale sau totale ale victimei.
Vibrațiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalațiilor, clădirilor etc. Un sistem material
scos din poziția de echilibru , prin aplicarea sau suprimarea unei forțe, începe să se m iște.
Dacă mișcarea sistemului față de starea de referință este alternativă, aceasta se numește
vibrație sau oscilație. Vibrațiile întâlnite în tehnică sunt variate și pot fi clasificate astfel:
• După forțele care acționează în timpul mișcării sistemului ma terial:
– vibrații neamortizate – forța rezistentă este nulă ;
– vibrații amortizate – forța rezistentă este negativă ;
– vibrații autoîntreținute – forța rezistentă este pozitivă ;
– vibrații libere – forța perturbatoare este nulă ;
– vibrații forțate – forța pertu rbatoare este diferită de zero.
• După numărul gradelor de libertate ale sistemului: vibrații cu un grad de libertate, cu
două sau mai multe grade de libertate.
• După felul mișcării: vibrații de translație, de rotație, de torsiune.
• După evoluția în timp: vibr ații periodice, aperiodice și aleatorii.

Factorii de risc de natură termică . În numeroase ramuri industriale există locuri
de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în contact cu obiecte sau
suprafețe cu temperaturi excesive : ridicate sau coborâte.

Factorii de risc de natură electrică . Majoritatea instalațiilor, utila -jelor și mașinilor
sunt acționate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situații:
– realizarea contactului din tre organismul uman și părțile componente ale mijloacelor de
muncă aflate sub tensiune – factor de risc direct (final);
– creșterea bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenței conductorului – factor
indirect (intermediar).
Prima situație apare în cazul:
– atingerilor directe, respectiv prin contactul cu elemente conductive ale instalației electrice
care se află normal sub tensiune, este scoasă de sub tensiune, dar a rămas încărcată cu
sarcini electrice datorită capacității, prin omiterea descărcării acestora după deconectare; a
fost scoasă de sub tensiune, dar se află sub o tensiune indusă pe cale electromagnetică de
alte instalații, prin omiterea legării la pământ a elementelor deconectate;
– atingerilor indirecte, produse prin contactul cu un element conductiv care în mod normal
nu este sub tensiune, dar care a intrat accidental sub tensiune (deteriorarea izolației,

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 60 contacte electrice cu alte elemente aflate sub tensiune etc.), prin el trecând “curenți de
defect” (curenți care circulă pe alte căi decât cele destinate trecerii curentului electric);
– tensiunii de pas, respectiv la atingerea simultană a două puncte de pe sol (considerate la o
distanță de 0,8 m) aflate la potențiale diferite ca urmare a scurgerii prin pământ a unui
curent electric; tensiunil e de pas pot să apară în apropierea unui conductor căzut la pământ,
a unei linii aflate sub tensiune sau în apropierea unei prize de pământ de exploatare sau de
protecție prin care trece un curent electric.
A doua situație se produce atunci când rezistenț a conductorului nu este corespunzătoare intensității
curentului care -l parcurge, fie din construcție, fie din cauza unei variații întâmplătoare a intensității
curentului (curenți suplimentari induși) sau creșterii rezistenței datorate degradării conductoru lui.
În toate cazurile are loc o creștere a radiației calorice, suficient de mare pentru a provoca aprinderea
îmbrăcămintei exterioare a conductorului. În funcție de celelalte condiții de muncă (mai ales dacă sunt
prezente în cantitate mare substanțe infla mabile sau explozive) se produc incendii și / sau explozii. Curentul
electric, în calitate de factor de accidentare în muncă, poate provoca două tipuri de leziuni:
– electrotraumatismul, care constă în arsuri și metalizări ale pielii datorate căldurii dezvol tate
de arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea curentului electric;
– electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.

Factorii de risc de natură chimică . În funcție de proprietățile chimice datorită
cărora diverse substanțe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente și
îmbolnăviri profesionale, distingem în principal substanțele toxice, caustice, inflamabile, explozive,
cancerigene.
Substanțele toxice . Acestea sunt cele care, pătrunzând în organism, au o acțiune dăunătoare,
perturbând funcțiile acestuia și provocând intoxicații acute sau cronice. Intoxicația acută are loc atunci
când substanța toxică pătrunde în organism în cantitate mare și într -un interval scurt de timp ,
generând tulburăr i intense și imediate; în situația contrară – cantități mici în interval mare de timp –
apare intoxicația cronică.
Substanțele toxice pot pătrunde în organism pe cale respiratorie (inhalare), prin piele (cutanat)
sau prin tubul digestiv (ingerare).
Pătrund erea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent în industrie (circa 90 %
din intoxicații) și are consecințele cele mai grave, deoarece absorbirea acestora la nivel celular și
molecular se face mai rapid. Ca stare de agregare fizică, asemene a substanțe se regăsesc sub formă de
gaze, vapori, fum, ceață, aerosoli sau praf.
Pătrunderea toxicelor prin piele are loc, în special, în cazul substanțelor toxice lichide
(benzină, toluen, xilen, derivați halogenați ai metanului și benzenului etc.). Inge rarea substanțelor
toxice este mai rar întâlnită , fiind posibilă numai din neglijență. Riscul specific de accidentare și
îmbolnăvire profesională în cazul mijloacelor de producție este de pătrundere a toxicelor prin piele.
Acțiunea toxicelor asupra organi smului poate fi locală, numai asupra anumitor organe (de
exemplu, benzenul acționează asupra sistemului nervos central) sau generală, când afectează toate
țesuturile și organele (de exemplu, acidul cianhidric sau hidrogenul sulfurat). Nu se poate face însă o
delimitare precisă după criteriul tipului de acțiune, deoarece majoritatea substanțelor toxice au, în
același timp, și o acțiune generală și una locală asupra organismului. Acțiunea toxică a substanțelor
din aceeași clasă variază în funcție de compoziți a lor chimică. De exemplu, toxicitatea hidrocarburilor
crește o dată cu numărul de atomi de carbon din moleculă. Dacă în molecula unei substanțe toxice se
înlocuiește hidrogenul cu oxigen, sulf sau gruparea hidroxil (OH), toxicitatea crește brusc; același
efect îl are introducerea grupei “amino” sau “nitro” într -un nucleu aromatic.
De asemenea, toxicitatea crește o dată cu gradul de nesaturare: etanul este mai puțin toxic
decât etilena, iar aceasta, la rândul ei, este mai puțin toxică decât acetilena; oxidu l de carbon este
toxic, în timp ce bioxidul de carbon nu prezintă o astfel de caracteristică etc.
Substanțele caustice . Acestea sunt substanțe care, în contact cu organis -mul, provoacă arsuri.
Arsurile chimice constituie accidente și se caracterizează prin leziuni organice de intensitate diferită,
în funcție de natură, concentrația și durata contactului cu substanța caustică.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 61 Substanțele inflamabile . Inflamarea este o ardere de scurtă durată a amestecului de vapori ai
unui lichid combustibil cu oxigenul din aer și se produce în urma creșterii locale a temperaturii
datorită unei surse externe de căldură. Noțiunea de inflamare este legată, deci, numai de lichidele
combustibile, spre deosebire de aprindere, care este comună tuturor substanțelor combustibile,
indiferent de starea de agregare.
Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul că arderea se produce și încetează brusc,
deoarece căldura degajată nu este suficientă pentru încălzirea întregii cantități de lichid care să asigure
în continuare formarea vaporilor.
Punctul de inflamabilitate (Pi) este reprezentat de temperatura minimă la care vaporii unei
substanțe formează cu aerul un amestec inflamabil. În funcție de punctul de inflamabilitate, lichidele
pot fi grupate în următoarele categorii:
– lichide i nflamabile: Pi < 28 șC (benzen, eter etilic, sulfură de carbon, acetat de butil,
acetonă, alcool metilic etc.);
– lichide ușor inflamabile : 28 șC ≤ Pi ≤ 45 șC (petrol lampant, gazolină, terebentină, benzină
nafta, brom -pentan, ciclohexilamină etc.);
– lichide combustibile: Pi > 45 șC (fenol, anilină, păcură, motorină, uleiuri, acizi grași etc.).
Pe lângă pericolul de incendiu datorat substanțelor inflamabile, în industrie se pot produce
incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulări de căldură prov enite din procese chimice
sau biochimice care au loc în însăși masa substanțelor. Fenomenul de autoaprindere se manifestă atât
la substanțele inflamabile, cât și la cele combustibile.
Autoaprinderea de natură chimică are la bază fenomenul de oxidare și se poate produce în
cazul substanțelor care au o capacitate intensă de combinare cu oxigenul din aer. Pentru ca în timpul
reacției chimice de oxidare să se atingă temperatura de auto -aprindere, este necesar ca substanța
combustibilă să aibă o suprafață mare d e contact, iar mediul ambiant să prezinte o temperatură
ridicată. Autoaprinderea de natură biochimică se datorează acumulării de căldură în interiorul masei
de substanță, ca urmare a activității biologice a microorganismelor. În desfășurarea acestui proces se
deosebesc următoarele faze:
– faza biologică sau începutul de fermentație , când temperatura crește până la 55 șC;
– faza începutului de carbonizare , când temperatura se situează în intervalul 55 -100 șC ;
– faza de înnegrire a produșilor mai puțin stabili, când temperatura ajunge la 140 -150 șC;
– faza de carbonizare, când se ajunge la temperatura de autoaprindere a substanței date.
Substanțe explozive . Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacții chimice foarte
rapide, când într -un timp foarte scu rt rezultă produși noi, cu degajare de căldură.
Explozia, în sensul cel mai restrâns al cuvântului, este un fenomen chimic (un proces de
transformare chimică a materiei) care se desfășoară rapid, însoțit de o degajare tot atât de rapidă a
unor cantități ap reciabile de căldură și gaze sau vapori puternic încălziți, care produc un lucru mecanic
de deplasare sau distrugere. Substanțele explozive se descompun sub acțiunea temperaturii, cu
formare de cantități mari de gaze. Numeroase substanțe, în contact cu aer ul, formează amestecuri
explozive. Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie – superioare și inferioare –
care reprezintă cantitatea maximă, respectiv minimă, de substanță, exprimată în procente, care
formează cu aerul un amestec expl oziv.
Substanțele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne, caracterizate printr -o
înmulțire excesivă a țesuturilor unor organe. În numeroase legislații naționale se interzice complet
utilizarea industrială a unor astfel de substanțe, al căror e fect este sigur cancerigen.

Factori de risc de natură biologică . În mod deosebit în industria farmaceutică, în
laboratoarele de analize medicale, ca și în cercetarea medicală obiectul muncii îl constituie culturi sau
preparate cu microorganisme generatoar e de maladii infecțioase: bacterii, virusuri, spirochete,
ciuperci, protozoare.
De asemenea, există procese de muncă unde se lucrează cu plante periculoase (de exemplu,
ciuperci otrăvitoare), precum și cu animale periculoase (șerpi veninoși etc.), care pot provoca
accidente și/sau intoxicații acute profesionale, decese, răniri, înțepături etc.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 62 Factorii de risc proprii mediului de muncă
Mediul de muncă este cea de a patra componentă a sistemului de muncă și include, pe de o
parte, mediul fizic ambiant (cond ițiile de microclimat, iluminat, zgomot, vibrații, radiații, noxe
chimice, presiunea mediului, factori biologici etc.), iar pe de altă parte, mediul social (relațiile,
atitudinile, interacțiunile, modurile de comportament etc.). Influența condițiilor de me diu asupra
celorlalte elemente poate să fie considerabilă; mai ales asupra executantului pot produce atât efecte
fiziologice, cât și psihologice, sub formă de vătămări sau stări patologice.

Factorii de risc proprii mediului fizic de muncă se clasifică ast fel:
Factori de risc de natură fizică . Această primă grupă de factori include mai multe subgrupe.
– Microclimatul locului de muncă cuprinde:
 temperatura excesivă a aerului (ridicată / scăzută);
 umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată / scăzută);
 viteza mare a curenților de aer.
Factorii de microclimat acționează asupra mijloacelor de producție, caz în care îndeplinesc rolul de
factori de risc indirecți și asupra executantului ca factori direcți. În calitate de factori indirecți, influența lor
se co ncretizează în ansamblul transformărilor termochimice care se produc la nivelul mijloacelor de
producție, transformări care perturbă funcționarea normală a acestora și pot genera accidente sau boli
profesionale. Influența asupra executantului se traduce în tr-o serie de transformări fiziologice.
Temperatura mediului ambiant determină fenomenul de termoreglare a organismului, care
are drept rol menținerea stării de echilibru termic al acestuia.
Umiditatea relativă a aerului poate afecta direct organismul uma n. Scăderea acesteia sub 30%
produce uscarea mucoaselor oculare și respiratorii. Munca în aer uscat sporește riscul de îmbolnăvire,
din cauza scăderii capacității de apărare a organismului față de flora microbiană din aer. Creșterea
umidității relative pes te 70% devine dăunătoare prin împiedicarea eliminării normale a transpirației,
perturbând procesul de termoreglare. Viteza curenților de aer are o influență deosebită asupra stării de
confort termic; la aceeași temperatură, în funcție de viteza lor, curenț ii de aer pot provoca disconfort,
iar la depășirea anumitor limite perturbă termoreglarea.
Presiunea excesivă a aerului (ridicată / scăzută), precum și supra -presiunea în adâncimea
apelor. În condiții normale, presiunea atmosferică exercitată asupra organi smului uman este
echilibrată de contrapresiunea din interior (a plasmei sanguine, a țesuturilor, cavităților organismului
etc.) și de ea depind schimburile de gaze dintre organism și atmosferă. La creșterea sau scăderea
presiunii atmosferice, proporția gaz elor din aer nu se modifică, în schimb variază numărul moleculelor
pe unitatea de volum (crește la presiuni ridicate și scade la presiuni reduse). Aceste modificări au
consecințe asupra solubilității gazelor în țesuturile organismului, generând tulburări s pecifice.
Zgomotul excesiv: ultrasunetele. Din punct de vedere al perceperii lor de către organul
auditiv, oscilațiile acustice se clasifică în: infrasunete, cu frecvența sub 20 Hz, sunete, cu frecvențe
între 20 și 20.000 Hz și ultrasunete, cu frecvența pe ste 20.000 Hz. În mediul industrial, infrasunetele,
sunetele și ultrasunetele se supra -pun atât în ceea ce privește componența spectrului oscilațiilor
generate de mașini și utilaje, cât și în privința acțiunii lor asupra organismului executanților. Numai î n
mod excepțional se întâlnesc exclusiv oscilații cu frecvența sub 20 Hz sau peste 500 Hz, frecvență
care reprezintă limita superioară de percepere a analizorului acustic. Zgomotul este definit, cel mai
des, ca un sunet nedorit. Sunetul este senzația audit ivă provocată de vibrația acustică (deci în
domeniul audibil) a particulelor unui mediu elastic în jurul unei poziții de echilibru. El apare ca
urmare a vibrațiilor unui corp, așa încât sursele sonore pot fi grupate în raport cu natura forțelor care
produc aceste vibrații, surse producătoare de zgomot prin acțiune aerodinamică, în această grupă fiind
cuprinse curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente, surse producătoare de
zgomot prin acțiune electromagnetică, surse producătoare de zgomot prin acțiune termică.
Iluminatul necorespunzător. Cercetările experimentale au demonstrat că 80% din solicitarea
nervoasă umană se poate atribui excitațiilor optice. Cantitatea cea mai mare de informații primite de
către om în procesul muncii o form ează semnalele luminoase recepționate de analizorul optic. Întrucât

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 63 purtătorul de mesaj în transmiterea și recepționarea semnalelor optice îl constituie semnalele
luminoase, calitatea transmisiei și recepției informațiilor este condiționată de calitatea il uminatului.
Radiațiile neionizante care interesează în mod deosebit din punctul de vedere al securității și
sănătății în muncă sunt: undele radiometrice de înaltă frecvență, microundele, radiațiile infraroșii,
ultraviolete și laser. Radiațiile de înaltă fr ecvență reprezintă partea din spectrul radiațiilor
electromagnetice care corespunde undelor radio de la câțiva kilometri la 50 cm.
Microundele au lungimi de undă cuprinse între 0,04 cm și 50 cm. Orice obiect care se găsește
în câmpul electromagnetic care s e formează în jurul instalațiilor de înaltă frecvență absoarbe o parte
din energia acestuia. Energia absorbită de organismul uman depinde de caracteristicile câmpului
electromagnetic (intensitate, frecvență), de durata de expunere, de distanța față de surs a de energie, de
microclimat (temperatura, umiditatea și viteza aerului) și de particularitățile organismului (regiunea
iradiată, rezistența electrică). Acțiunea undelor de înaltă frecvență și a microundelor asupra
organismului este cu atât mai puternică c u cât intensitatea și frecvența acestora sunt mai mari ,
respectiv cu cât lungimea de undă este mai mică. Durata de expunere are o importanță deosebită
deoarece efectul microundelor este cumulativ.
Radiațiile infraroșii sunt radiații electromagnetice cu l ungimi de undă cuprinse între 0,76 și
425 µ. Ele sunt emise de obiectele calde, motiv pentru care se mai numesc și radiații termice sau
calorice. În funcție de acțiunea lor biologică, radiațiile infraroșii pot fi împărțite în două categorii:
radiații de un dă scurtă (0,76 – 1,4 µ), care pătrund adânc în organism și radiații de undă lungă (1,4 –
25 µ), care sunt absorbite de straturile superficiale ale epidermei. Radiațiile infraroșii cu lungimea de
undă peste 25 µ sunt nepericuloase pentru organism, având o intensitate mică și fiind practic absorbite
de aer. Acțiunea biologică a radiațiilor infraroșii se manifestă prin efecte locale asupra epidermei și
mucoaselor expuse, precum și prin efecte generale asupra întregului organism. Radiațiile ultraviolete –
acțiunea cea mai puternică asupra organismului o prezintă radiațiile cu lungimi de undă scurte (2000 –
2800 Å). Radiațiile cu lungimi de undă între 2800 și 3150 Å influențează tegumentele, iar peste 3150
Å acțiunea biologică este foarte slabă. În cazul unor ex puneri masive, radiațiile ultraviolete pot să
producă arsuri la nivelul pielii și mucoaselor mergând până la gradul II, iar la doze foarte mari de
ultraviolete are loc o degenerescență a țesuturilor. La nivelul ochilor, expunerea excesivă la radiații
ultraviolete conduce la apariția unor leziuni acute ale conjunctivelor sau corneei, cunoscute sub
denumirea de electro -sau fotooftalmie.
Radiațiiile laser – laserul (“Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation”) este o
sursă de lumină coerentă , a le cărei unde sunt în acord de fază între ele. Lungimea de undă a razelor
este în general cuprinsă între 0,30 µ și 0,60 µ în regiunea spectrului de unde electromagnetice,
cuprinzând dome -niul vizibil (0,4 – 0,75 µ), ultraviolet (sub 0,4 µ) și infraroșu (pe ste 0,75 µ).
Concentrația de energie și focalizarea excepțională a razelor laser constituie pericolul principal pe care
acesta îl prezintă pentru organismele vii, în general și pentru om, în special. Radiațiile ionizante sunt
radiații corpusculare sau neco rpusculare care au proprietatea de a crea, prin interactiunea lor directă
sau indirectă cu materia, atomi sau molecule încărcate electric (ioni).
Potențialul electrostatic . Fenomenul de încărcare a corpurilor cu sarcini electrice este explicat
în prezent p rin două teorii. Teoria energetică a încărcării arată că transferul electronilor de la un corp
la altul se poate efectua la simplul contact al celor două corpuri. Dacă aceste corpuri, în contact, sunt
separate brusc, electronii ( sarcinile electrice care a u migrat) nu mai au timp suficient pentru a reveni
pe corpul inițial și astfel nu se mai realizează compensarea, straturile superficiale rămânând neegale.
Unul dintre corpuri va avea exces de electroni (deci este încărcat negativ), iar celălalt rămâne în
deficit de electroni (deci încărcat pozitiv). Teoria bazată pe stratul dublu electric , a lui Helmholtz,
implică existența la suprafața corpurilor a unui potențial electric diferit de cel din interior, rezultând un
câmp electric cu potențial de suprafață.
Calamitățile naturale . Acestea formează ultima categorie în grupa factorilor de risc de natură
fizică. Sub această denumire sunt cuprinse: trăsnetul, inundațiile, vântul puternic, grindina, viscolul,
alunecările, surpările și prăbușirile de teren sau copaci, avalanșele, seismul etc. Toate pot acționa în
calitate de cauze directe ale unor accidente, în majoritatea situațiilor mortale.

Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page | 64 Factori de risc de natură chimică . În categoria factorilor de muncă de natură
chimică proprii mediului de muncă sunt incluse:
– gazele, vaporii, aerosolii toxici;
– gazele, vaporii, aerosolii caustici;
– pulberile în suspensie în aer, gazele sau vaporii inflamabili;
– pulberile în suspensie în aer, gazele sau vaporii explozivi;
– pulberile pneumoconiogene.
Acțiunea primelor patru grupe as upra organismului uman poate fi regăsită la prezentarea făcută
la categoria factorilor de risc de natură chimică proprii mijloacelor de producție.
Pulberile pneumoconiogene . Atmosfera de la locurile de muncă are întotdeauna un conținut
de pulberi, dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile, cu diametrul mai mic de 5 microni. S –
a constatat că o parte dintre ele pot provoca transformări pulmonare, numite generic pneumoconioze .
Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase, atât de natură m inerală, cât și vegetală:
pulberi cu conținut de bioxid de siliciu, azbest, silicați naturali, cărbune, unele metale (beriliu,
aluminiu, cărburile metalelor dure), fibrele de lână, de bumbac etc.

Factori de risc de natură biologică . În cazul în care în pr ocesul de muncă se
utilizează microorganisme, acestea pot să ajungă în suspensie în aer, provocând afecțiuni pulmonare:
infecții, alergii etc., generate de bacterii, virusuri, richeții, spirochete, ciuperci, protozoare.
Caracterul special al mediului . În u ltima categorie de factori de risc proprii mediului fizic de
muncă se încadrează caracterul special al acestuia în anumite procese de muncă: subteran, acvatic,
subacvatic, mlăștinos, aerian, cosmic. Reprezentând un mediu care nu este propriu existenței omu lui,
va produce suprasolicitarea psihică a executantului , tradusă prin oboseală excesivă, manifestări
depresive etc., mergând până la psihoze de claustrofobie , fotofobie ș.a.

Factorii de risc proprii mediului social de muncă reprezintă o altă
componentă a mediului de muncă. Între executant și colectivitatea în cadrul căreia își desfășoară
activitatea se creează legături, dependențe și interferențe care variază în funcție de nivelul integrării în
colectiv și care exercită o influență determinantă asupra c omportamentului său. Concepțiile și
obiceiurile din cadrul unei colectivități , precum și modul cum apreciază grupul respectiv riscul,
determină într -o măsură foarte mare comportamentul sub aspectul securității și sănătății în muncă.
Relațiile care se stab ilesc între membrii implicați în realizarea unui proces de producție, atât pe
orizontală cât și pe verticală, alcătuiesc “mediul social” sau “ambianța socială” de muncă. Factorii de
risc de accidentare și îmbolnăvire profesională proprii mediului social de muncă sunt de natura
relațiilor interumane. Climatul social neadecvat sub raportul securității și sănătății în muncă este
caracterizat de: relații primare și competențe necorespunzătoare nivelurilor de responsabilitate,
structură comunicațională defectuoa să , neconcordanțe între relațiile formale și informale etc.
Relațiile primare necorespunzătoare se manifestă prin perturbări și întreruperi de relații între
membrii colectivității, formal asimilate, ceea ce are drept consecință faptul că echipa de muncă, în
calitate de formație socială, nu mai funcționează în conformitate cu scopul său.
Dintre motivele perturbărilor de acest gen putem enumera:
– adaptarea insuficientă a unei persoane;
– lipsa de asimilare într -un grup de muncă;
– izolarea noului venit;
– dezacord ul dintre structurile de grup;
– tensiuni între categoriile de vârstă;
– relații insuficient consolidate între membrii colectivității.
Relațiile cu colegii de muncă (relații pe orizontală) sunt mai semnificative și mai importante în
ceea ce privește producerea accidentelor decât relațiile cu superiorii (relații pe verticală), deoarece
contactul social este de durată mai mare în primul caz. Deficiențele din sistemul de comunicare
conduc la perturbarea activității, la disfuncții cu repercusiuni directe în planul securității muncii. Lipsa
de satisfacție în muncă constituie o importantă cauză de accidentare.