Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de… [627774]
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 1
prof. as. med.
RUXANDRA OFELIA RAD U
– Candidat: [anonimizat]
„Grigore Ghica Vodă” Iași –
Lucrare metodico -științifică
pentru obținerea gradului didactic I
DEZVOLTAREA
COMPETENȚELOR TRANSV ERSALE
ÎN PROCESUL DE
FORMARE MODERNĂ
TEORETICO -PRACTICĂ A
ASISTE NȚILOR MEDICALI
Prezentare AeL (Advanced eLearning)
a Tehnicilor de Bază
de Îngrijire a Bolnavului
Coordonator științific:
Prof. Dr. CRIN MARCEAN
august 2018
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 2
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 3
DEZVOLTAREA
COMPETEN ȚELOR
TRANSVERSALE
ÎN PROCESUL DE
FORMARE MODERNĂ
TEORETICO -PRACTICĂ
A
ASISTEN ȚILOR MEDICALI
Prezentare AeL (Advanced eLearning)
a tehnicilor de bază
de îngrijire a bolnavului
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 4
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 5
MOTTO:
„Dacă învățarea înseamnă via ță,
atunci via ța trebuie să fie ea însă și
o sursă de învă țare”.
(Eduard C. Lindeman, The Meaning of Adult Education , 1926)
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 6
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 7
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 8
CUPRINS
ARGUMENT
I. CAPITOLUL 1. COMPETEN ȚE TRANSVERSALE ÎN SI STEMUL EDUCA ȚIONAL ROMÂNESC
1. În loc de i ntroducere
1.1. Definirea didacticii
1.2. Teoria didacticii
1.3. Cele cinci elemente ale unei metode corecte
2. Incursiune în istoria educa ției mondiale
2.1. Sisteme de scriere
2.2. Educa ția în Orientul Mijlociu
2.3. Educa ția formală în Evul Mediu (500 -1500 d.Hr.)
2.4. Educa ția după secolul a l XV-lea
2.5. Tendin țe moderne ale educa ției
3. Istoria educa ției române ști
3.1. Înainte de 1800…
3.2. Regulamentul școlilor din Țara Românească (1776)
3.3. Educa ția în secolul al XIX -lea și începutul secolului al XX -lea
3.4. Educa ția între 1919 -1944
3.5. Educa ția între 1945 -1990
3.6. Educa ția după 1990
4. Politici educa ționale în sistemele de învă țământ. Experien țe mondiale.
4.1. Sisteme de învățământ românesc vs. sisteme de învățământ europene
4.1.1. Germania
4.1.2. Danemarca
4.1.3. Fran ța
4.1.4. Italia
4.1.5. Portugalia
4.1.6. România
4.2. De la instruirea pe obiective la instruirea competen țe
4.3. Necesitatea modernizării continue a curriculumului școlar
4.4. Idealul educa țional al învă țământului românesc
4.5. Sisteme alternative de organizare a educa ției
4.5.1. Programul Step -By-Step
4.5.2. Sistemul monitorial sau sistemul Bell -Lancaster
4.5.3. Sistemul Basedow sau sistemul f ilantropinist
4.5.4. Planul Dalton sau sistem al învă țării în cabinete și laboratoare
4.5.5. Sistemul Winetka sau sistemul claselor mobile
4.5.6. Sistemul Montessori
4.5.7. Sistemul proiectelor
4.5.8. Sistemul Decroly sau sistemul centrelor de interes
4.5.9. Sistemul Mannheim sau sistemul claselo r de nivel
4.5.10. Sistemul Jena sau metoda „complexelor”
4.5.11. Sistemul muncii în echipe
4.5.12. Sistemul Waldorf
4.5.13. Sistemul tutorial
4.5.14. Sistemul Dottrens
4.6. Noile dimensiuni ale procesului de instruire
4.7. Finalită țile sistemului de educa ție românesc
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 9 5. Caracteristicile importante ale tra nsversalită ții
5.1. Competen țe transversale în educa ția secolului XXI
5.2. Educa ția prin intermediul competen țelor
6. Abordarea didactică a competen țelor în sistemul românesc de învă țământ
6.1. Analiza procesului de învă țământ
6.2. Conținutul învă țământului
6.3. Noțiunea de competen ță școlară. Defini ție, structură, particularită ți
6.4. Competen țele, ca finalită ți ale procesului de instruire
6.4.1. Introducerea competen țelor în curriculum școlar
6.4.2. Competen țele-cheie în Legea Educa ției Na ționale
6.4.3. Competen țele-cheie ale Comisiei Europene
6.4.4. Domeniile de c ompeten țe-cheie
6.5. Elemente ale competen țelor
II. CAPITOLUL 2. DEMERSURI PSIHO -PEDA GOGICE ȘI METODICE ÎN VEDERE A FORMĂRII
COMPETEN ȚELOR TRANSVERSALE LA ASISTEN ȚII MEDICALI
1. Profilul educa ției profesionale a adul ților în învățământul preuniversitar
1.1. Învățământ Prof esional și Tehnic (ÎPT)
1.1.1. Tendin țe în dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic
1.1.2. Solu ții identificate la nivelul statelor europene
1.1.3. Măsuri de îmbunătă țire a șanselor de angajare tinerilor pe pia ța muncii
1.2. Inter și transdisciplinaritatea în predarea disci plinelor tehnice de specialitate
1.3. Profilul de formare a personalită ții elevului din învă țământului preuniversitar
1.4. Educa ția adul ților
1.5. Învățarea la copil vs. învă țarea la adult. Particularită ți ale învă țăturii la adult
2. Centrarea demersului didactic pe formare de competen țe
2.1. Forme de organizare a instruirii
2.2. Metode, mijloace și strategii de instruire
2.3. Modele de predare
2.4. Modele curriculare
2.5. Modelul de structurare a activită ților educative
2.5.1. Modelul Învățării Secven țiale a Cunoștințelor în lec ție (ISC)
2.5.2. Modelul „ Evocare – Realizarea sensului – Reflec ție” (ERR)
2.5.3. Modelul de structurare a lec ției „Știu – Vreau să știu – Am învă țat” (Know – Want To Know –
Learned sau K-W-L)
2.6. Modele de instruire (behaviorist, cognitivist, integrativist)
2.7. Finalită țile procesului de învă țământ
2.8. Evaluarea școlară
3. Dimensiuni interdisciplinare ale competen țelor
3.1. Competen țe sociale și civice
3.1.1. Competen ța sensibilitate și exprimare culturală
3.1.2. Domeniul de competen țe „ini țiativă și antreprenoriat”
3.1.3. Domeniul de competen ță integratoare „ a învă ța să înve ți”
3.2. Compete nțe de comunicare importante pentru profilul formatorilor de adul ți
3.3. Dezvoltarea competen țelor transversale prin intermediul participării elevilor la proiecte
4. Curriculum școlar între inter și transdisciplinaritate
4.1. Niveluri ale integrării curriculare
4.2. Strate gii didactice axate pe formarea competen țelor
4.3. Proiectarea instruirii pentru formarea competen țelor
4.4. Principiile didactice ale instruirii pe competen țe
4.4.1. Principiul integrării teoriei cu practica
4.4.2. Principiul accesibilită ții cuno ștințelor, deprinderilor, pricep erilor și individualizării învă țării
4.4.3. Principiul accesibilită ții cuno ștințelor, deprinderilor, priceperilor și individualizării învă țării
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 10 4.4.4. Principiul intui ției, a corela ției dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract în
procesul predării -învățării
4.4.5. Principiul participării active și conștiente a elevului la procesul de predare -învățare-evaluare
4.4.6. Principiul însu șirii temeinice a cuno ștințelor, deprinderilor, priceperilor
4.4.7. Principiul psiho -genetic al stimulării și accelerării dezvoltării stabile a int eligen ței
4.4.8. Principiul construc ției componen țiale și ierarhice a structurilor intelectuale
4.4.9. Principiul învă țării prin ac țiune
4.4.10. Principiul stimulării și dezvoltării motiva ției pentru învă țare
4.5. Principii și enun țuri în e-Learning, care complementarizează principi ile didactice clasice
5. Noile tehnologii în sistemul de învă țământ
5.1. Educa ția în „era digitală”
5.2. Noile Tehnologii ale Informa ției și Comunicării ( TIC)
5.3. Resursele și aplica țiile on -line în proiectarea activită ților didactice
5.4. Instrumente pentru cooperare și proiec te educa ționale colaborative
5.4.1. SEI (Sistemul Educa țional Informatizat )
5.4.2. ThinkQuest
5.4.3. eTwinning
5.4.4. iTeach
5.4.5. Padlet
5.4.6. Teste, chestionare și instrumente ludice (Hot Potatoes, JCloze, JCross, JQuiz, JMatch)
5.4.7. Instrumente pentru planificare, brainstorming (Prezi)
CAPITOLUL 3. METODOLOGIA DE CERCE TARE A STRATEGIILOR EDUCA ȚIONALE BAZATE
PE COMPETEN ȚE TRANSVERSALE ÎN FO RMAREA ASISTEN ȚILOR MEDICALI
1. Studiu: Experien țele elevilor despre învă țare în legătură cu strategiile didactice în timpul unui
program educa țional de îngrijire m edicală
1.1. Baza extinsă a studiului
1.2. Metode de cercetare
1.3. Selectarea participan ților
1.4. Colectarea date lor
1.5. Analiza datelor
1.6. Aspecte etice
1.7. Rezultatele studiului
1.8. Discu ții
1.9. Puncte forte și limitări
1.10. Concluzii
2. Metode de învățământ utilizabile în educa ția a asist enților medicali
3. Strategii inovatoare de predare -învățare în educa ția asisten ța medica lă
3.1. Prelegerea
3.2. Simularea
3.3. Învățarea bazată pe probleme (PBL)
3.4. Jocul de rol
3.5. Clasa „ Jigsaw ” (puzzle )
3.6. Studiul de caz
3.7. Dezbaterea (Debate )
3.8. Cursul online
3.9. Utilizarea multi media în clasă
3.10. Maparea min ții/cartografierea conceptului
3.11. Jocuri
3.12. Videoconferințe și C onferințe pe bază de W eb
3.13. E-Learnin g
3.14. BLACKBOARD , sistem de management al învățării bazat pe web
4. Concluzii
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 11
CAPITOLUL 4. TEHNICI DE BAZĂ DE ÎNGRIJIR E A PACIENTULUI
1. Nursing -ul în secolul XXI
2. Tehnicile de îngrijire a pacientului după nevoile fu ndamentale
3. Realizare unei platforme AeL și implementarea tehnicilor de îngrijire a pacientului
a. Rolul și func țiile asistentului medical în contextul evolu ției științei îngrijirii
a. Caracterele morale ale asistentului medical
b. Rolul propriu vs. Rolul delegat a l asistentului medical
c. Func țiile asistentului medical
b. Locul de muncă a asistentului medical
1. Centralizarea spa țiilor și specializărilor necesare asistentului medical în
sistemul medical românesc
2. Asigurarea condi țiilor de spitalizare a pacien ților
ANEXE
NOTE
BIBLIOGRAFIE
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 12
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 13
CAPITOLUL 1
COMPETEN ȚE TRANSVERSALE
ÎN SISTEMUL EDUCA ȚIONAL ROMÂNESC
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 14
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
15
1.1. În loc de introducere
1.1.1. Definirea didacticii
Didactica generală reprezintă știință pedagogică fundamentală, fiind definită ca teo ria
generală a procesului de educa ție. Termenul de didactică și-a păstrat în timp în țelesul etimologic
(greacă διδάσκει, didáskei – a învă ța; διδασκαλία, didaskalía – învățătură; διδάσκω, didásko – a
preda, a învă ța pe al ții; διδακτικος, didaktikos – educa tiv, διδασκα, didaska – am învă țat; lat.
didactica – știința învă țării (predarea învă țării). În sens larg, didactica este știința predării -învățării în
toate domeniile de ac țiune pedagogică ( școală, universitate, activitatea cu tinerii și adul ții). În sens
pedagogic, didactica reprezintă teoria instruirii1.
Începând cu filosoful, gramaticianul și pedagog ceh John Amos Comenius până în zilele
noastre didactica nu presupune doar studierea instruc ției și nici nu este doar știința organizării și
educării intele ctuale, ci studiază eminamente procesul de învă țământ, fără a neglija organizarea și
conducerea institu țiilor de învă țământ.
Didactica este o disciplină științifică, bazată pe anumite legită ți, obiective referitoare la
procesul cunoa șterii, al dezvoltării, utilizând metode și procedee științifice (fie împrumutate din
filosofie, pedagogie, fie proprii, precum modul de organizare și desfă șurare a actului învă țării, de
regula în grup, clasa sau grupe de activitate), având ca obiectiv procesul învă țării.
Didac tica studiază:
1. fenomenul educa ției, ca proces de cunoa ștere și formare;
2. sistemul de educa ție, ca ansamblu al institu țiilor de instruc ție și educa ție;
3. principiile didactice;
4. conținutul educa țional;
5. metodele de educa ției;
6. tehnologia educa ției;
7. raportul profe sor-elev și rolul profesorului în procesul de educa ție;
8. arhitectura școlară;
9. modalită țile de evaluare a elevilor.
Didactica are legătură și cu procesul de terapie, de stimulare a proceselor compensatorii.
Astfel, obiectul didacticii este procesul de învă țământ. Didactica poate fi considerată ca teorie
științifică a procesului de educa ție, ea reprezentând atât rela țiile dintre laturile acestuia, cât și
legătura dintre acest proces și contextul social în care se desfă șoară.
Didactica studiază procesul de înv ățământ prin prisma conexiunii predare -învățare, a legăturii
dintre conduitele pedagogice ale profesorului cu modalită țile de răspuns ale elevilor în vederea
asigurării unei armonii între ele. Altfel spus, didactica se preocupă de mecanismele interne ale
procesului de educa ție, asigurându -i un echilibru și o finalitate pedagogică corespunzătoare cerin țelor
societă ții moderne și ale psihologiei. Astfel, oricare componentă a procesului de educa ție poate
deveni obiect de studiu al didacticii, numai cu condi ția plasării sale pe fondul rela ției dintre cei doi
poli, deoarece numai a șa este posibilă surprinderea raporturilor dintre activitatea profesorului și a
elevilor, în vederea asigurării unui echilibru. De exemplu, ritmul accelerat de dezvoltare a științei
impune cre șterea cantită ții de cuno ștințe ce urmează a fi transmise în procesul de învă țământ, care,
dacă nu este corelată cu organizarea într -un alt mod a procesului de învă țare, produce o perturbare.
Furnizarea sistematică a tehnicilor de învă țare pentru ma joritatea elevilor, precum
alfabetizarea, a fost o dezvoltare a ultimilor 150 -200 de ani sau chiar a ultimilor 50 de ani în unele
țări. Școlile au fost, din punct de vedere istoric, completate cu pregătire avansată pentru preo ți,
birocra ți și speciali ști.
1 Schaub, Horst; Zenke G. Kerl – Dicționar de pedagogie , Editura Polirom, Iași, 2001, ISBN 973 -683-665-7, p. 66.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 16 1.1.2. Teoria didacticii
Teoria didacticii reflectă evolu ția concep țiilor despre învă țământ și învățare, proiectate pe
fondul dezvoltării doctrinelor pedagogice și a institu țiilor școlare. Ca parte a pedagogiei generale,
didactica reprezintă , în concep ția marelui pedagog ceh J ohn Amos Comenius „arta de a -i învă ța pe
toți, de toate ” (Didactica Magna , 1657) , nu o știință, ci o art ă.
Jan Amos Comenius (Komenský ), născut la 28 martie 1592, în Uherský Brod, Moravia,
Imperiul Habsburgic (azi în Cehia) a murit la 15 noie mbrie 1670, Amsterdam, Țările de Jos ) a fost
un filosof, gramatician și pedagog ceh. Membru al sectei Frații Moravi , Comenius , cel care a afirmat
că „ viața este o școală ”, s-a ocupat între aga via ță de perfec ționarea metodelor pedagogice ,
realizând o delimi tare a pedagogiei ca un sistem de sine stătător care studiază educa ția, abordând
toate problemele importante ale pedagogiei legate de metodă, con ținuturi, de ideal, inclusiv a ajuns
la concluzia că pedagogia elaborează ni ște norme care se exprimă prin prin cipii didactice, elaborând
27 de principii didactice, dintre care cel mai important este „ principiul institu ției”. Opera sa îl face să
fie considerat, în momentul de fa ță, părintele educa ției moderne , data sa de na ștere, 28 martie fiind
comemorată în Cehia și Slovacia prin „Ziua Profesorilor ”.
Prima teori e despre educa ție (Didactica Magna , 1657), este autonomă prin:
• noțiuni generale pedagogice bine studiate : educa ție/auto -construire, obiective (finalită ți)/
scopuri, conținutul general al educa ției, sistem ul/metoda de educa ție, organizarea educa ției prin
forme și lecții;
• promovate paradigm ei: educa ție după natură, concepută din punct de vedere teologic ca model ideal ).
1.1.3. Cele cinci elemente ale unei metode corecte
Comenius a criticat destul de aspru metodele coercitive existente în pedagogia vremii.
„O creatură inteligentă nu se va conduce prin strigăte și bătăi, ci cu ra țiune. Dacă
nu se va face a șa, insulta cade și asupra lui Dumnezeu, care deopotrivă a făcut pe
toți după chipul său, iar lucrurile omene ști se vor umple de teamă și nelini ște”2.
Trebuie, ca profesor , să ai respect fa ță de elevii tăi, altfel nu vei reu și să îi educi, ci să îi
sălbătice ști mai mult decât înainte.
Sunt 5 principii pe care Comenius a încercat să le aplice în cadrul unui proces corect de învă țare.
1. Primul principiu reprezintă existen ța unor materiale de studiu: căr ți sau diverse
instrumente necesare pentru învă țarea materiei respective.
2. Al doilea principiu se referea la „dezvoltarea inteligen ței înaintea limbii ”. Comenius știa
că mul ți oameni considera ți învă țați ai vremii erau doar buni oratori, nu și buni
cercetători.
3. Al treilea principiu stipula învă țarea limbilor străine mai ales din autori, nu din gramatici.
Acest principiu nu este deloc respectat astăzi, când fiecare cunoa ște perfect gramatica
unei limbi străine, dar este incapabil să o vorbească.
4. Al patrulea principiu vorbe ște despre predarea științelor umane înaintea celor reale.
Învățăm că omul trebuie să î și dezvolte mai întâi dorin ța de cunoa ștere, iar abia apoi să o
sistematizeze.
5. Ultimul principiu și cel mai important este c ă „exemplele să preceadă regulile ”. Fără
exemple ne încărcăm doar cu teorii, deseori inaplicabile. A șa cum spunea un om de
afaceri modern , rămas anonim: „Ne înecăm de atâtea informa ții, dar murim de setea
cunoa șterii”. Comenius ne provoacă să învă țăm ce înseamnă să educi cre știnește un
lucru de care orice cre știn are nevoie. Educa ția este esen țială pentru o via ță cre ștină
normală, iar noi suntem datori să îmbunătă țim acest aspect neîncetat.
2 Comenius, Jan Amos – Didactica Magna , note, traducere, comentarii și studiu de prof. univ. Iosif Antohi , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1970, pp. 65 -66.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 17
1.2. Incursiune în istoria educa ției mondiale
Odată cu dezvoltarea treptată a unor civiliza ții mai complexe în văile râurilor din Egipt și
Babilonia, cunoa șterea a devenit prea complicată pentru a transmite direct de la o persoană la alta și
de la o genera ție la a lta. Pentru a putea func ționa în societă ți complexe, omul avea nevoie de un fel
de acumulare, înregistrare și conservare a patrimoniului său cultural. Astfel, odată cu cre șterea
comer țului, a guvernării și a religiei formale a apărut inven ția scrisului, pâ nă în jurul anului 3100 î.Hr.
Deoarece experien ța de primă mână în via ța de zi cu zi nu putea să înve țe abilită ți precum scrierea
și citirea, a apărut un loc dedicat exclusiv învă țării – școala. Și cu școala a apărut un grup de adul ți special
desemna ți ca profesori – scribii cur ții și preo ții templului . Copiii au fost fie în marea majoritate care au
continuat să înve țe exclusiv printr -o practică informală sau minoritatea minoră care a primit școală
formală. Metoda de învă țare era memorarea, iar motiva ția era teama de disciplină fizică aspră.
Pe un vechi tabel de argilă egiptean descoperit de arheologi, un copil scrisese: „Tu m -ai
bătut și cuno ștințele mi -au intrat în cap ”.
Dintre popoarele antice din Orientul Mijlociu, evreii erau cei mai insisten ți că to ți copiii ,
indiferent de clasă socială, să fie educa ți. În secolul I d.Hr., istoricul Flavius Iosif a scris: „Noi luăm
cele mai multe dureri de toate cu instruirea copiilor și respectăm respectarea legilor și a evlaviei care
corespund cu ei cea mai importa ntă aventură a vie ții noastre întregi ”.
Evreii au înfiin țat școli elementare în care băie ții cu vârste între 6 și 13 ani au învă țat
probabil matematică rudimentară și cu siguran ță au învă țat lectură și scriere. Principala preocupare
a fost studiul primelo r cinci căr ți ale Vechiului Testament – Pentateuhul – și preceptele tradi ției orale
care au crescut în jurul lor. La vârsta de 13 ani, băie ții mai sclipitori își puteau continua studiile ca
discipoli ai unui rabin, „maestru ” sau „profesor ”. Atât de vital a fost conceptul de instruire pentru
evrei că sinagogile au existat cel pu țin la fel de mult pentru educa ție ca și pentru închinare.
1.2.1. Sisteme de scriere
Începând cu aproximativ 3500 î.Hr. găsim diferite sisteme de scriere dezvoltate în civiliza țiile
antice din întreaga lume.
În Egipt , hieroglifele pe deplin dezvoltate au fost folosite la Abydos încă din anul 3400 î.Hr.3
Cel mai vech i alfabet cunoscut a fost dezvoltat în Egiptul antic, în jurul anului 2000 î.Hr. de la un
prototip hieroglific . Se regăsesc scr ieri hieroglific e pe monumentele de piatră, alte scrieri cursive au
fost folosite cerneal a și papirus ul, un material flexibil, asemănător hârtiei, realizat din tulpini de stuf
care cresc în mla știni și pe lângă râuri , precum râul Nil.
Sistemul de scriere f eniciană a fost adaptat din tiparul Proto -Canaanit4 din jurul secolului al
XI-lea î.Hr., care la rândul său a împrumutat idei din hieroglife egiptene. Acest tip de scriere a fost
adaptat de greci. O variantă a alfabetului grecesc timpuriu a dat na ștere la alfabetul etrusc și la
proprii săi descenden ți, cum ar fi alfabetul latin . Alți descenden ți din alfabetul grec includ scrierea
chirilic ă, folosit ă pentru a scrie în limba rusă. Sistemul fenician a fost adaptat, de asemenea, în
scrierea aramaic ă, din care s e coboară alfabetul evreiesc și cel arab.
În China , scriitura oraculară timpurie pe os (chineză: 甲骨文 ) a fost cea mai veche form ă de
transmitere a înscrisurilor chineze ști (pe oase de animale sau plastroni de broască țestoasă), datând încă
din timpul dinast ia Shang (1400 -1200 î.Hr.). Din cele peste 2500 de caractere scrise folosite în China în
jurul anului 1200 î.Hr., 1400 pot fi identificate ca bază a scrierii chineze ști standard de mai târziu.5
3 Fischer, Steven Roger – A History of Writing , 2004, Reaktion Books, ISBN 1-86189 -167-9, p. 36.
4 Proto -Sinaitic , Sinaitic , Proto -Canaanit , Canaanit Vechi sau Canaanit , dese mnează atât scrierea epocii Bronzului, ce constă
dintr -un mic set de inscripții găsite la Serabit el Khadim în Peninsula Sinai, Egipt, și strămoșul reconstituit comun al scrierilor
paleo -evreiești, scriptură feniciană și sud -arabă (și, prin extensie, cele mai multe alfabete istorice și moderne).
5 Fischer, Steven Roger, Ibidem , pp. 168 -170.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 18 Din mai multe scrieri pre-columbiene din Mesoamerica , cea care pare să fi fost cel mai bine
dezvoltat ă și descifrată este scrierea Maya , cunoscută și sub numele de hieroglife Maya sau
„hieroglifie ” de către exploratorii timpurii europeni din secolele XVIII și XIX, care nu au în țeles-o, dar
au găsit aspectul general c are amintea de hieroglifele egiptene, de și sistemul Maya nu este deloc
legat de cel egiptean. Cele mai vechi scrieri identificate Maya datează din secolul al III -lea î.Hr., iar
scrierea a fost folosită în mod continuu până la scurt timp după sosirea conchi stadorilor spanioli în
secolul al XVI -lea. Scrierea Maya folos ea logograme completate cu un set de heliografe syllabice ,
oarecum asemănătoare func ției cu scrierea modernă japoneză. În limbile Maya moderne sunt
folosi te literele alfabetul latin în detriment ul scrierii Maya .
Alte suprafe țe folosite pentru primele scrieri includ plăcile de scris acoperite cu ceară (tabletele
folosite, precum și tablele de argilă, de către asirieni), foi sau benzi de coajă din copaci (în Indonezia,
Tibet și America),6 ca frunze ale unui anumit copac, frunzele au fost apoi perforate cu o gaură și stivuite
împreună ca paginile unei căr ți (aceste scrieri în India și Asia de Sud -Est includ scripturile budiste și
literatura sanscrită ), pergament, din piele de capră care avea a fost î mbibată și răzuită pentru
îndepărtarea părului (folosit cel pu țin din secolul al II -lea î.Hr. ), vellum , făcut din piele de vi țel, și tablete
de ceară , care ar putea fi șterse pentru a asigura o suprafa ță proaspătă (în vremurile romane).
1.2.2. Educa ția în Orient ul Mijlociu
Se vehiculează că prima școală oficială a fost în Egiptul Regatul ui Mijlociu , sub conducerea
lui Kheti, trezorier la Mentuhotep II7. În ceea ce a devenit Mesopotamia, sistemul logografic
timpuriu al scrierii cuneiform e avea nevoie de mul ți ani pentru a stăpâni. Astfel, doar un număr
limitat de persoane au fost angaja te ca scribi pentru a fi instrui ți în citirea și scrierea lor. Numai
descenden ții regali și fiii boga ți și profesioni ști precum scribii, medicii și administratorii de temple,
au fost învățați.8 Cei mai mul ți băie ți au fost învă țați în comer țul tatălui lor sau au fost ucenici să
învețe un comer ț. Fetele au rămas acasă cu mamele lor pentru a învă ța gospodăriile, gătitul și
pentru a avea grijă de copiii mai mici. Ulterior, când un set silabic a devenit mai răspândit, mai
multe popula ții mesopotamiene au devenit literate.
În vremurile babiloniene, în majoritatea ora șelor și templelor existau biblioteci; un vechi
proverb sumerian a avertizat că „cel care ar excela în școala cărturarilor tr ebuie să se ridice cu zorii ”.
A apărut o întreagă clasă socială de cărturari, mai ales angaja ți în agricultură, dar unii ca secretari
sau avoca ți personali9. Atât femeile, cât și bărba ții au învă țat să citească și să scrie, iar pentru
babilonienii semitici , aceasta a implicat cunoa șterea limbii sumeriene , care a dispărut. Vocabular ul,
gramatica și traducerile interliniare au fost adunate pentru uzul elevilor , precum și comentarii
asupra textelor vechi și explica ții ale cuvintelor și expresiilor necunoscute . Arhivele masive ale
textelor au fost recuperate din contextele arheologice ale școlilor scriptice vechi babiloniene, prin
care a fost diseminată alfabetizarea.
Epicul lui Gilgamesh , un poem epic din Mesopotamia Antică , este printre cele mai vechi opere
cunoscute de fic țiune literară și este din vechea versiune a epicii sumeriene a celei de-A Treia Dinasti i
a lui Ur (2150 -2000 î.Hr.) .
Ashurbanipal , Sardanapal sau Ashshurbanipal a fost fiul lui Assarhaddon și ultimul mare rege
al Imperiului Neo -Asirian (687 î.Hr., Asiria – 627 î.Hr. , Ninive, Irak ), era mândru de educa ția scribală.
Cercetările sale timpurii în domeniul științelor au inclus ghicirea, matematica, cititul și scrisul, precum
și călăria obi șnuită, vânătoarea, condusul c arului de luptă , luptă , me șteșugul și decorul regal.
6 http://rmc.library.cornell.edu/Paper -exhibit/batak.html , accesat la data de 12.03.2018.
7 Fisch er, Steven Roger, Ibidem , p. 36.
8 Thomason, Allison Karmel – Luxury and Legitimation: Royal Collecting în Ancient Mesopotamia , 2005, Ashgate
Publishing, Ltd., ISBN 0-7546 -0238 -9, p. 25.
9 Fischer, Steven Roger, Ibidem , p. 50.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 19 În timpul domniei lui Ashshurbanipal , el a colectat texte cuneiforme din toată Mesopotamia,
în special din Babilonia, în biblioteca din Nineveh, prima bibliotecă organizată sistematic în Orientul
Mijlociu antic10, care a supravie țuit și astăzi.
În Egiptul antic, alfabetizarea a fost concentrată spre elita educată a cărturarilor. Numai oameni
din anumite medii a veau voie să se antreneze pentru a deveni scribi, în slujba templului, a autorită ților
faraonice și militare. Sistemul hie roglific a fost întotdeauna dificil de învă țat, și cu timpul a fost inten ționat
făcut chiar mai greu , deoarece acest lucru a păstrat statutul scribilor. Rata de alfabetizare în Egiptul
faraonilor în perioad a dintre mileniul III și I î.Hr. a fost estimată l a nu mai mult de 1%11 sau între ½-1%12.
În vechiul Israel, Tora h (ˈtɔːrə, ˈtoʊrə ; ebraică : ּתֹורָה„ , Instruc ție”, „Învățământ ” sau „Lege ”,
principalul text religi os) include porunci pentru a citi, a învă ța, a transmite și a scrie Tora h, ceea ce
necesită alf abetizare și studiu. În anul 64 d.Hr., mar ii preoți au provocat deschiderea școlilor13. S-a pus
accentul pe dezvoltarea abilită ților bune de memorie , alături de repetarea orală a cuno ștințelor. Deși
fetelor nu li s -a oferit o educa ție formală în yeshiva (jəˈʃiːvə ; ebraică : ישיבה , tradus ca „ședință”, formă
evreiască de studier e a textelor religioase tradi ționale, a Talmud -ului și a Torah ), acestea au fost obliga te
să cunoască o mare parte din domeniile studiate, pentru a -și între ține casa după căsătorie și pentru a
educa copiii până la vârsta de șapte ani. În ciuda acestui sistem de învă țământ, s -ar părea că mul ți copii
nu au învă țat să citească și să scrie, deoarece s -a estimat că „cel pu țin nouăzeci la sută (90%) din
popula ția evreiască din Palestina roman ă [în primele secole după Hristos ] abia puteau să î și scrie numele
lor sau nu știau să scrie și să citească deloc ”14, sau că rata de alfabetizare a fost de aproximativ 3%15.
În civiliza ția islamică , care sa răspândit între China și Spania în perioada dintre secolele VII și XIX,
musulmanii au început școlarizarea începând din anul 622 în Medina, care este acum un ora ș în Arabia
Saudită, școala fiind la început în mosche e (mɒsk ; din arăbescul: مَـسْـجِـد, citit Masjid ), dar apoi școlile au fost
construite pe lângă mosche e.
Prima școală separată a fost școala Nizamiyah , construită în 1066 în Bagdad , iar c opiii făcea școală
de la vârsta de șase ani , în mod gratuit. Învă țăturile din Coran (cartea sfântă a musulmanilor) sus țin că
musulmanii ar trebui să înve țe să citească, să scrie și să exploreze universul. Astfel, educa ția și școlarizarea
au apărut în că din societă țile antice musulmane. În plus, musulmanii aveau una dintre primele universită ți
din istorie, Universitatea Al -Qarawiyin din Fez, Maroc , care a fost i nițial o moschee construită în 85916.
Grecia și Roma
În ora șele-state ale Greciei antice, cea mai mare parte a învă țământului era privată, cu
excep ția Spartei. De exemplu, în Atena, în secolul al V -lea și al IV -lea î.Hr., în afară de antrenamentul
militar de doi ani, statul a jucat un rol mic în educa ție. Oricine putea deschide o școală și să decidă
curriculum -ul. Părin ții puteau alege o școală care să ofere educa ția pe care și-o doreau copiilor lor,
la o taxă lunară pe care și-o puteau permite.
10 https://www.britannica.com/biography/Ashurbanipal , accesat la data de 12.03.2018.
11 Baines, John – Literacy and ancient Egyptian society , 1983, Man (New Series), 18 (3), pp. 572 -599.
12 Hopkins, Keith – Conquest by Boo k, Cambridge University Press, 1991, p. 135 în Humphrey , John H. (ed.) Literacy în
the Roman World , Journal of Roman Archaeology Supplementary Series , No. 3, Ann Arbor , MI: University of Michigan
Press, ISBN 978 -1887829038, pp. 133 -158.
13 Compayre, Gabriel ; Payne, William H. – History of Pedagogy (1899) , translated by William H. Payne, 2003, Kessinger
Publishing Co., ISBN 978-0766154865, p. 9.
14 Hezser, Catherine – Jewish Literacy în Roman Palestine (Texts and Studies în Ancient Judaism) , 2001, Tuebingen:
Mohr-Siebeck, ISBN 978 -3161475467, p. 503.
15 Bar-Ilan, Meir – Illiteracy în the Land of Israel în the First Centuries C.E. în vol. 2 of Essays în the Social Scientific Study
of Judaism and Jewish Society , ed. Simcha Fishbane , Stuart Schoenfeld & Alain Gold schlager , 1992, New York: Ktav Pub.
House, ISBN 978-0889470200, pp. 46 -61.
16 Al-Hassani, Salim T.S. – 1001 Inventions: Muslim Heritage în Our World , 2011, Publisher: Foundation for Science,
Technology and Civilisation (FSTC) Ltd. , UK, ISBN -13: 978-0955242 618.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 20 Majoritat ea părin ților, chiar și cei săraci, și-au trimis copiii la școală timp de cel pu țin câ țiva
ani și, dacă își permite au de la vârsta de 7 până la 14 ani, copii lor învățau gimnastică (inclusiv
atletism, sport și lupte), muzică (inclusiv poezie, dramă și isto rie) și alfabetizare17. Fetele rareori au
primit educa ție formală.
La școala de scrier e, cei mai tineri elevi învățau alfabetul după cântec, apoi mai târziu prin
copierea formelor de litere cu un stilou pe un comprimat de lemn ceros. După o perioadă de școală, fiii
familiilor sărace sau de clasă mijlocie învă țau adesea să facă comer ț prin ucenicie, fie cu tatăl lor, fie cu
un alt comerciant. P ână în jurul anului 350 î.Hr., elevii din școlile din Atena erau obi șnuiți să studieze și
diverse arte, cum ar fi de senul, pictura și sculptura. Cei mai boga ți elevi și-au continuat educa ția prin
studierea cu sofiști, de la care au putut învă ța subiecte precum retorica, matematică, geografie, istorie
naturală, politică și logică . Unele dintre cele mai mari unită ți de în vățământ superior din Atena au inclus
Liceul (așa-numita școală peripatetică fondată de Aristotel de Stageira) și Academia Platonică (fondată
de Platon de Atena). Sistemul educa țional al grecilor antici boga ți se nume ște și Paideia .
În Imperiul Roman , ulterior, limba greacă era limba primară a științei. Cercetarea și predarea
științifică avansată au fost în principal desfă șurate în partea elenistică a Imperiului Roman, în limba greacă.
Sistemul de învă țământ din ora șul-stat grec Sparta a fost complet difer it, conceput pentru a
crea războinici supu și total, curajo și și perfec țiune fizică. La vârsta de 7 ani, băie ții au fost lua ți de la
casele lor pentru a trăi în dormitoarele școlare sau în barăcile militare. Acolo au fost învă țați sport,
rezisten ță și luptă , și câte pu țin din altele , cu o disciplină foarte dură.
Majoritatea popula ției era analfabetă .
Primele școli din Roma antică au apărut până la mijlocul secolului al IV -lea î.Hr.18 Aceste școli
se ocupau de socializarea de bază și de educa ția rudimentară a tinerilor copii romani. Rata de
alfabetizare în secolul al III -lea î.Hr. a fost estimată ca fiind de aproximativ 1-2%19. Există foarte
puține surse primare ale procesului educa țional rom an până în secolul al II -lea î.Hr., timp în care a
existat o prolifer are a școlilor private din Roma. La înăl țimea Republicii Romane și mai târziu a
Imperiului Roman, sistemul educa țional rom an a găsit treptat forma sa finală. Au fost înfiin țate școli
formale, care au servit elevilor plătitori (foarte pu țin în calea educa ției publice gratuite, după cum
știm că se poate găsi). În mod normal, atât băie ții, cât și fetele au fost educa ți, de și nu neapărat
împreună. Într -un sistem asemănător celui care predomină în lumea modernă, sistemul educa țional
roman, care a dezvoltat școli în școli.
Educatorul Quintilian a recunoscut importan ța inițierii educa ției cât mai curând posibil, men ționând
că „memoria … nu există doar chiar și la copii mici, ci este deosebit de retentivă la acea vârstă ”20.
Un elev roman urma să treacă prin școală exact la fel ca și un elev din zilele noastre, pornin d
de la școala primară, gimnaziu, apoi liceu și în cele din urmă la colegiu. Progresul depinde a mai mult
de abilitate decât de vârstă, cu un accent deosebit pus pe ingeniul unui elev sau pe „talentul
înnăscut ” pentru învă țătură, apoi pe capacitatea sa de a -și permite educa ția la nivel înalt.
Numai elita romană se a ștepta la o educa ție formală completă. Un comerciant sau un
fermier se a șteaptă să -și ia majoritatea abilită ților profesionale la locul de m uncă.
Învățământul superior la Roma a fost mai mult un simbol al statutului decât o preocupare practică.
Ratele de alfabetizare în lumea greco -romană au fost rareori mai mari de 20%; medie, probabil, nu mai
mult de 10% în Imperiul Roman, de și cu varia ții regionale largi, probabil că niciodată nu se ridică peste 5%
în provinciile occidentale. Cunoa șterea în Grecia clasică nu a depă șit cu mult 5% din popula ție21.
17 Cordasco, Francesco – A Brief History of Education: A Handbook of Information on Greek, Roman, Medieval,
Renaissance, and Modern Educational Practice , 1976, Rowman & Littlefield, ISBN 978-0-8226 -0067 -1, pp. 5 -6.
18 Chiappetta, Michael – Historiograp hy and Roman Education , History of Education Journal no. 4, 1953, Cambridge
University Press , pp. 149 -156.
19 Harris, William Vernon – Ancient Literacy , 1989, Harvard University Press, Cambridge, Mass., ISBN 0 -674-03380 -9, p. 158.
20 Smail, William Mitchell (Editor) – Quintilian on Education , 1966, New York: Teachers College Press, ISBN: 978-0807721735.
21 Harris, William Vernon, Ibidem , p. 328.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 21 1.2.3. Educa ția formală în Evul Mediu (500 -1500 d.Hr.)
Europa
În timpul Evului Mediu timpuriu, mănăstiri le Bisericii Romano -Catolice erau centrele de
educa ție și alfabetizare, păstrând alegerea Bisericii din învă țarea latină și men ținerea artei scrisului.
Înainte de înfiin țarea lor oficială, multe universită ți medievale au fost conduse timp de sute
de ani c a școli de mănăstiri cre știne ( scholae monasticae ), în care călugării au predat orele și mai
târziu ca școli de catedral ă. Dovezile acestor precursori iminen ți ai universită ții ulterioare, în multe
locuri, datează de la începutul secolului al VI -lea22.
Primele institu ții medievale considerate în general universită ți au fost înfiin țate în Italia, Fran ța și
Anglia la sfâr șitul secolelor al XI -lea și al XII -lea pentru studiul artelor, dreptului, medicinei și teologiei23.
Aceste universită ți au evoluat de la mul t mai vechi școli de catedral ă creștină și de la școlile monahale și
este dificil să se definească data la care au devenit adevărate universită ți, de și listele de studii
universitare pentru învă țământul superior din Europa de ținute de Vatican sunt un ghid util.
Elevii din secolul al XII -lea erau foarte mândri de profesorii de la care învă țau. Nu erau prea
îngrijora ți să le spună celorlal ți locul sau regiunea unde și-au primit educa ția. Chiar și atunci când
oamenii de știință citează școli cu doctrine disti ncte, ei folosesc numele de grup pentru a descrie
școala, mai degrabă decât loca ția sa geografică. Cei care au studiat sub Robert de Melun , de
exemplu, au fost numi ți Meludinenses . Ace ști oameni nu au studiat la Melun, ci la Paris și li s-au dat
numele de grup al stăpânului lor. Cetă țenii din secolul al XII -lea au devenit foarte interesa ți să
învețe abilită țile rare și dificile pe care le -ar putea oferi mae ștrii24.
Irlanda a devenit cunoscută ca insula sfin ților și savan ților. În toată Irlanda au fost constr uite
mănăstiri și acestea au devenit centre de învă țare extraordinară .
Northumbria a fost renumit ca un centru de învă țare religioasă și arte. Ini țial, regatul a fost
evanghelizat de călugări din Biserica Celtică , care a condus la înflorirea vie ții monahal e, iar
Northumbria a jucat un rol important în formarea artei insulare, un stil unic care combină elemente
anglo -saxone, celtice, bizantine și alte elemente.
După Sinodul de la Whitby din 664 d.Hr., practicile biserice ști romane au înlocuit oficial cele c eltice,
dar a continuat influen ța stilului anglo -celtic, cele mai celebre exemple fiind Evangheliile Lindisfarne .
Venerabilul Beda (n. 672 – d. 25 mai 735 ) a fost un călugăr benedictin în mănăstirea Sf. Petru
și Sf. Paul în Wearmouth (astăzi, o parte din Sunderland), în Anglia, și la Jarrow, Northumberland,
venerat ca sfânt , cu vederi multilaterale, unul dintre cei mai învățați oameni din Europa acelei
epoci , a scris Historia ecclesiastica gentis Anglorum (Istoria ecleziastică a poporului englez, terminat
în 731) într -o mănăstire din Northumbria, și o mare parte din ele se concentrează pe împără ție.
În timpul domniei lui Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große , latină Carolus Magnus ,
franceză/engleză Charlemagne ), (n. 742/748 – d. 28 ianuarie 814, Aachen), regele francilor din 768
până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian , ce a reunit cea mai mare parte a Europei
Occidentale pentru prima dată de la romani, a apărut o înflorire a literaturii, artei și arhitecturii,
cunoscută sub numele de Renașterea Carolingiană . Venind în contact cu cultura și învățarea altor
țări datorită vastelor cuceriri, Charlemagne a sporit considerabil oferta de școli monahale și
scriptoria (centre de copiere de carte) în Fran ța. Cele mai multe dintre lucrările supravi ețuitoare ale
latinei clasice au fost copiate și păstrate de cărturarii carolingeni.
22 Riché, Pierre – Education and Culture în the Barbarian West: From the Sixth Through the Eighth Century , 1978,
Colu mbia: University of South Carolina Press, ISBN 0-87249 -376-8, pp. 126 -7, 282 -98.
23 Gray, Peter – A Brief History of Education : https://www.psychologytoday.com /blog/freedom -learn/200808/brief –
history -education , accesat la data de 13.03.2018.
24 Benson, Robert L; Constable, Giles & Lanham, Carol Dana – Renaissance and Renewal în the Twelfth Century , 1982,
Cambridge, Mass.: Harvard University Press, ISBN 0 -674-760859, pp. 114 -5.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 22 Charlemagne a avut un interes serios pentru bursă, promovând artele liberale la tribunal,
ordonând copiilor și nepo ților săi să fie bine educa ți, studiind chiar el însu și sub îndrumarea lui Pavel
Diaconul , de la care a învă țat gramatica, călugărului englez Alcuin , cu care el a studiat retorica,
dialectul și astronomia (el a fost deosebit de interesat de mi șcările stelelor) și Einhard, care l -a asistat
în studiile sale de aritmetică. Alcuin a fost invitat la curtea lui Charlemagne de la Aachen și a adus cu el
educa ția clasică latină disponibilă în mănăstirile din Northumbria. Întoarcerea acest or cuno ștințe
latine la împără ția francilor este privită ca un pas important în de zvoltarea Latinului medieval.
Începând cu secolul al VIII -lea, în urma reformei ini țiate de Carol cel Mare, se dezvoltă o
nouă scriere menită să fie mai u șor de citit și uniformă în Sfântul Imperiu Roman, și anume
minuscula carolingiană , oferind un stil c omun de scriere care a permis comunicarea în cea mai mare
parte a Europei. După declinul dinastiei carolingiene , cre șterea dinastiei săse ști din Germania a fost
însoțită de Rena șterea ottoniană .
Școlile din c atedrale și mănăstiri au rămas importante în Evu l Mediu . La al treilea Consiliu
Lateran din 1179, Biserica a mandatat ca preo ții să ofere ocazia unei educa ții gratuite pentru
turmele lor, iar rena șterea secolelor al XII -lea și al XIII -lea cunoscută sub numele de Mișcarea
Scholastică a fost răspândită pr in mănăstiri. Cu toate acestea, acestea au încetat să mai fie singurele
surse de educa ție în secolul al XI -lea, când universită țile care au ie șit din monahism au început să fie
stabilite în marile ora șe europene. Litera ția a devenit disponibilă pentru o cl asă mai largă de oameni
și s-au înregistrat progrese majore în artă, sculptură, muzică și arhitectură25.
În 1120, Abbey Dunfermline din Sco ția, prin ordinul lui Malcolm Canmore și a regin ei sale,
Margaret, a u construit și înfiin țat prim ul liceu din Marea Br itanie, Liceul Dunfermline . Acest lucru a
eviden țiat influen ța mănăstirii și evolu țiile făcute pentru educa ție, din vechea capitală a Sco ției.
Sculpturile, picturile și vitraliile erau medii educa ționale vitale prin care temele biblice și
viața sfin ților e rau transmise publicului analfabet26.
Lumea islamică
În secolele al VI-lea și al VII-lea, Academia din Gundishapur (persană: شاپورفرهنگستان گندی ,
Farhangestân -e Gondišâpur ), cunoscut și ca Universitatea Jondishapur (شاپوردانشگاه جندی Dânešgâh –
e Jondišap ur), inițial centrul intelectual al imperiului Sassanid și, ulterior, un centru musulman de
învățământ, a oferit cursuri de formare în medicină, filozofie, teologie și știință. Facultă țile au fost
bazate nu numai pe tradi țiile zoroastr iene și persane, ci și în învă țătura greacă și indiană.
Universitatea din Al -Qarawiyyin , Al Quaraouiyine or Al-Karaouine (arabă: جامعة القرويي; limbi
berbere: ⵜⵉⵎⵣⴳⵉⴷⴰ ⵏ ⵍⵇⴰⵕⴰⵡⵉⵢⵢⵉⵏ ), situată în Fes, Maroc, este cea mai veche institu ție de
învățământ existentă, care func ționează în permanen ță și care a oferit prima diplomă de absolvire
în lume , conform UNESCO și Guinness World Records27 și este uneori numită cea mai veche
universitate. Inițial o simplă moschee, aceasta a contribuit, prin aportul științific și patrimoniul
intelectual, la formarea identită ții islamice. Printre altele, prestigiul său se datorează numărului
mare de savan ți și personalită ți ale căror nume se leagă de această moschee -universitate. Printre
aceștia se numără Ibn Khaldun, Muhammad al -Idrisi, Ibn Rushd (Averroes), Ibn Tufayl, Ibn Arabi etc.
Casa În țelepciunii (arabă:: بيت الحكمة ; Bayt al -Hikma) a fost întemeiată în secolul al IX -lea
la Bagdad, sub patronajul califului abbasid Al-Ma’mun, fiul lui Harun al -Rashid. A constat dintr –
o bibliotecă și un centr u de traduceri care au adus împreună arti ști, în țelep ți și arti ști ai vremii din
toate col țurile imperiului28.
25 Begley, Ronald B., Koterski, Joseph W. – Medieval Education (Fordham Series în Medieval Studies, Book 4) , 1st Edition ,
2005, Fordham University Press, ISBN 978 -0-8232 -2425 -8, p. 83.
26 Porter, Stanley E. – Dictionary of Biblical Criticism and Interpretation , 2007, Routledge Publ., ISBN: 978-0415201001, p. 223.
27 http://www.guinnessworldrecords.com/world -records/oldest -university , accesat la data de 14.03.201 8.
28 Hitti , Philip K. – Istoria arabilor , Editura All, București, 2008, ISBN 973 -571-855-8, pp. 194 -205.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 23 Traducerile manuscriselor grece ști sau ale textelor vechi indiene parvenite prin persană erau
rare și ocazionale, neexistând o tradi ție în acest sens. Traducătorii erau, de obicei, evrei sau cre știni sau
proveneau din rândurile noilor converti ți la islam. Cre știnii nestorieni au tradus ini țial manuscrisele
grece ști în aramaică , iar mai apoi în arabă. Lucrările ce au constituit în mare parte obiectu l de lucru al
traducătorilor au fost tratatele de medicină ale lui Galenus și ale lui Paul de Aegina, filosofia
lui Aristotel, Platon și a neoplatonicienilor, științele complementare reprezentate de Euclid și Ptolemeu,
matematica grecească și astronomia. Operele beletristice grece ști nu au stârnit interesul traducătorilor,
astfel că ele au rămas necunoscute arabilor, mai mult interes fiind manifestat fa ță de literatura persană.
Unul dintre cei mai importan ți cărturari ai vremii a fost Ḥunayn ibn -Isḥaq care în urma
abandonării studierii medicinei, ca urmare a unei ofense din partea maestrului său, a decis să înve țe
limba greacă. La conducerea bibliotecii -academii a fost numit de însu și calilful Al -Mansur. El fusese
instruit în zonele elenofone pe care le vizi tase, fiind trimis să caute diverse manuscrise, astfel că a
inițiat o serie de traduceri alături de fiul și nepotul său. Eforturile acestora de traducere erau atât de
valoroase încât califul le plătea în aur echivalentul căr ților traduse. Acesta a fost și medicul personal
al califului Al -Mutawakkil, pentru erudi ția și setea sa de cunoa ștere fiind supranumit de arabi „șeicul
traducătorilor ”, „un izvor nesecat de știință și virtute ” de către Ibn -al-'Ibri și Al-Qifṭi, iar de Leclerc
drept „cea mai mare persona litate a secolului al IX -lea” sau „una dintre cele mai frumoase
inteligen țe și unul dintre cele mai frumoase personaje pe care le întâlnim în istorie ”29.
În domeniul traducerilor au excelat și sabeenii , cultul adorării stelelor favorizând și
încurajând stu dierea matematicii și a astronomiei.
Ṯābit și discipolii săi din Harran sunt cunoscu ți drept creatori ai unei școli de medicină și
astronomie, situată la Antiohia, în timpul califului Al -Mutawakkil. Lor li se atribuie traducerea
lucrărilor de matematică și astronomie din greacă precum și revizuirea traducerilor anterioare
realizate de H. Activitatea de traducător a lui Ṯābit a fost continuată de fiul, nepo ții și strănepotul
său, to ți fiind reputa ți cărturari și traducători ai vremii.
În secolul al IX -lea, școlile medicale din Bimaristan au fost formate în lumea islamică
medievală, unde au fost eliberate diplome medicale pentru studen ții de medicină islamică care au
fost califica ți pentru a fi doctor în medicină.
Moscheea Al -Azḥar (în arabă األزهر ) este o universitate -moschee situată în Cairo,
capitala Egiptului. Aceasta este moschee na țională a acestei țări, una dintre cele mai mari și mai
vechi moschei din Cairo și unul dintre cele mai renumite centre de învă țământ islamic din lume.
Începând cu anul 989, Al-Azḥar ob ține statutul de institu ție de învă țământ , va fi denumită Jamia
(جامعة) (sau Jamiya , care este denumirea arabă pentru întâlnire ; de asemenea, se referă la o
moschee, sau și mai general la o universitate; în modernism se referă la universitatea m odernă,
bazată pe modelul vestic, opus medievalului madrasah , școală sau institu ție de învă țământ superior
găzduite de o moschee, unde se predă teologia șiită ismailită, dar și alte materii) , iar 35 de oameni
de știință vor preda teologia șiită ismaʿilită , studiindu -se, de asemenea jurispruden ța islamică ( fiqh),
drept islamic, te ologia, gramatică arabă, astronomie, filosofie islamică antică sau logică . Sub
domina ția Imperiul ui Otoman, ora șele Bursa și Edirne au devenit centre majore de învă țare.
În secolel e XV și XVI, ora șul Timbuktu din Afric a de Vest a devenit un centru islamic de învă țare
cu elevi din Orientul Mijlociu. Ora șul a fost cas a prestigioas ei Universit ății din Timbuktu, cea mai mare și
mai renumită din imperiu, a cărei loca ș era în moscheile Sa nkore, Djinguereber și Sidi Yahya, parte a
Universită ții din Timbuktu . Aici învă țământul era structurat pe 4 nivele și se învă țau no țiuni legate de
limbă arabă, recitarea Coranului, legisla ție islamică, matematică, geografie sau astronomie.
La Sankore se afla cea mai mare bibliotecă din tot complexul. Aceasta era de asemenea un
dintre cele mai mari biblioteci care au existat vreodată cuprinzând aproximativ 700.000 de manuscrise și
fiind pe locul al doilea în istoria Africii după Biblioteca din Alexandria cu 900.000 de manuscrise.
29 Anghelescu, Nadia – Identitatea arabă , Editura Polirom, Iași, 2009, ISBN 978-973-4613380, p. 418.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 24 China
Deși există mai mult de 40.000 de caractere chineze ști în chinez a scris ă, multe sunt rareori
folosite. Studiile au arătat că alfabetizarea completă în limba chineză necesită cunoa șterea a numai
între trei și patru mii de caractere30.
În China, trei texte orale au fost folosite pentru a învă ța copiii prin rotație memorarea
caracterele scrise ale limbii lor și elementele de bază ale gândi rii confuci ene.
Cele 1000 de Caractere Clasice (chineză: 千字文 ; pinyin : Qiānzìwén ), cunoscu t și drept
Textul cu O Mie de Caractere , este un poem chinezesc originar din secolul al VI -lea, folosit pentru
mai mult de un mileniu ca bază primară în predarea caractere lor chineze copiilor. Poemul este
compus din 250 de fraze de câte patru caractere fie care, con ținând exact o mie de caractere unice,
și este cântat asemănător cu „ Cântecul alfabetului ” pentru copii din care înva ță alfabetul latin.
De la secolul al XIII -lea până la sfâr șitul secolului al XIX -lea, Clasicul celor Trei Caractere , care este o
întruchipare a gând irii confuci ene, potrivit ă pentru predarea copiilor mici, a servit ca o primă educa ție
formală a copilului la domiciliu. Textul este scris în versete cu trei caractere pentru o memorare u șoară. Cu
analfabetismul comun pentru majoritatea oamenilor de atunci, tradi ția orală de recitare a clasicului a
asigurat popularitatea și supravie țuirea de -a lungul secolelor. Cu textul scurt și simplu aranjat în versete cu
trei caractere, copiii au învă țat multe caractere chineze ști comune, structuri g ramaticale, elemente ale
istoriei chineze ști și baza moralită ții confucianiste. După ce au învă țat caracterele chineze ști, elevii care
dore au să urce în ierarhia socială trebui au să studieze textele clasice chineze ști.
Primul stat chinez depindea de literați și oficiali educa ți pentru func ționarea imperiului. În 605 d.Hr.,
în timpul dinastiei Sui, pentru prima dată , a fost instituit un sistem de examinare pentru o categorie de
talente locale. Sistemul de examinare imperial , bazat pe merit , pentru evaluarea și selectarea func ționarilor
oficiali, a dat na ștere școlilor în care se predau textele clasice chineze și au continuat să fie folosite de 1300
de ani, până la sfâr șitul dinastiei Qing, fiind abolite în 1911 în favoarea metodelor de învă țământ occidentale .
Miezul curriculumului pentru examenele de serviciu public imperial de la mijlocul secolului al 12 -lea a fost
divizat în Patru căr ți, reprezentând o introducere fundamentală a confucianismului.
India
Primul mileniu și câteva secole precedente au văzut în florirea învă țământului superior la
Nalanda (un vechi centru de învă țământ superior în Bihar , India . Universitatea era situată la 88 km
în sud -estul ora șului Patna și a fost un important centru de învă țământ religios din secolul al V -lea
d.Hr până în anul 1197 ), Universitatea Taxila (din p āli: Takkasilā , sanscrită: तक्षशिला , IAST: Takṣaśilā ,
însemnând „ Orașul Pietrelor Tăiate ” sau „ Piatra Takṣa ”, a fost considerată una dintre cele mai vechi
universită ți din lume; al ții nu o consideră universitate în sensul modern, prin faptul că profesorii
care trăiesc acolo nu s -au bucurat de calitatea de membru oficial al unor colegii particulare și nu
pare să fi existat săli de cursuri și campusuri, spre deosebire de universitate Nalanda din estul
Indiei) , sau Universit atea Vikramshila (IAST: Vikramaśīla , a fost unul dintre cele mai importante
centre de învă țare din India în timpul Imperiului Pala, împreună cu Nalanda; înfiin țată de regele
Dharmapala (783 -820) ca răspuns la o presupusă scădere a calită ții educa ției la Nala nda; a fost
distrusă de for țele lui Muhammad bin Bakhtiyar Khilji în jurul anului 1193) . Printre subiectele
predate erau arta, arhitectura, pictura, logica, matematica, gramatica, filozofi a, astronomi a,
literatura, budism ul, hinduism ul, arthashastra (econo mie și politic ă), drept și medicin ă.
Educa ția indigenă a fost larg răspândită în India în secolul al XVIII -lea, cu o școală pentru
fiecare templu, moschee sau sat în majoritatea regiunilor țării. Subiectele predate au inclus cititul,
scrierea, aritmetica, teologia, legea, astronomia, metafizica, etica, știința medical ă și religia. În școli
erau prezen ți elevi reprezentativi pentru toate clasele societă ții.
30 Xiqui, Qiu; Matto, Gilbert Louis; Norman Jerry – Chinese Writing (Early China Special Monograph Series, No. 4) ,
Chinese Popular Culture Project (July 1, 2000), ISBN 978-1557290717.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 25 Japonia
Istoria educa ției din Japonia datează cel pu țin până în secolul al VI -lea, când învă țătura ch ineză a
fost introdusă în perioada Yamato (大和時代 Yamato -jidai), perioadă din istoria Japoniei când Curtea
Imperială Japoneză î și avea re ședința în provincia Yamato (actualmente prefectura Nara). În această
perioadă a avut loc introducerea budismului în Japo nia (cca. 552), odată cu el venind și sistemul
chinezesc de scriere, tradi ția sa literară și confucianismul, adoptarea unei constitu ții de influen ță chineză
(604), precum și reformarea institu țiilor de stat după modelul chinezesc (645) .
Perioada Heian (平安時代 Heian jidai , epoca de pace ) este o perioadă din istoria Japoniei,
care cuprinde un interval între anii 794 și 1185. Denumirea perioadei provine de la numele
capitalei, Heian -kyō (actualmente Kyoto). În această perioadă influen ța culturii chineze, inclu siv
budismul și taoismul, a atins nivelul maxim. Este perioada de înflorire a cur ții imperiale, remarcată
prin dezvoltarea artelor, mai ales a poeziei și literaturii.
Cu toate că formal Japonia era condusă de familia imperială, puterea reală o de ținea cla nul
Fujiwara, o familie nobilă (kuge) înrudită cu împăra ții prin căsătorii. Mamele mai multor împăra ți
proveneau din familia Fujiwara . În secolul al IX -lea, Heian -kyo, capitala imperială, avea cinci institu ții de
învățământ superior, iar în restul perioade i au fost înfiin țate și alte școli de nobilime și de curtea imperială.
În epoca medievală (1185 -1600), mănăstirile budiste din Zen erau centre de învă țare deosebit
de importante, Școala Ashikaga Gakko , a înflorit în secolul al XV -lea ca un centru de învă țământ superior.
AMERICA
Aztecii
Aztec este un termen folosit pentru a se referi la anumite grupuri etnice din centrul
Mexicului, în special acele grupuri care au vorbit limba nahuatl (AFI: 'naː.watɬ ) este de fapt un grup
de limbi și dialecte rela ționate, apar ținând ramurii aztece a limbilor uto -aztece, fiind limbă nativă în
Mezoamerica și vorbită de aproximativ 1,5 milioane de Nahua, în Mexicul central și care au ob ținut
domina ția politică și militară asupra unor păr ți importante din Mesoamerica în secole le XIV, XV și
XVI, perioadă denumită Perioada post -clasică târzie în cronologia Mesoamericană.
Până la vârsta de 14 ani, educa ția copiilor era în mâinile părin ților lor, dar supravegheată de
autorită țile calpōlli . O parte din această educa ție a implicat î nvățarea unei colec ții de zicale, numită
huēhuetlàtolli („vorbele bătrânilor ”), care au încorporat idealurile aztec ilor. Judeca te după limbajul
lor, majoritatea huēhuetlàtolli păreau că au evoluat de -a lungul mai multor secole, precedând
aztecii și cel mai probabil adopta ți de alte culturi Nahua.
La 15 ani, to ți băie ții și fetele mergeau la școală. Mexica , unul dintre grupurile aztece, a u fost
printre primii oameni din lume care au avut învățământ obligatoriu pentru aproape to ți copiii, indiferent
de sex, rang sau sta ție. Au existat două tipuri de școli: telpochcalli , pentru studii practice și militare, și
calmecac , pentru învă țarea avansată a scrisului , astronomie, statalitate, teologie și alte domenii. Cele două
institu ții par a fi comune poporului Nahua, făcându -i pe unii exper ți să sugerează că sunt mai în vârstă
decât cultura aztecă. Cadrele didactice aztece ( tlatimine ) au propus un regim spartan de educa ție în scopul
formării unui popor stoic. Fetele au fost educate în me șteșugurile de acasă și în cre șterea copilului. Nu au
fost învă țați să citească sau să scrie. Toate femeile au fost învă țate să se implice în religie; există picturi de
femei care prezidă ceremonii religioase, dar nu există referin țe la preo ții feminini.
Incașii
Educa ția încă în timpul Imperiului Inca din secolele al XV -lea și al XVI -lea a fost împăr țită în
două sfere principale: educa ția pentru clasele superioare și educa ția pentru popula ția generală.
Clasele regale și câteva persoane alese în mod special din provinciile Imperiului au fost
educate oficial de Amautas (înțelep ți), în timp ce popula ția generală a învă țat cuno ștințe și abilită ți
de la precursorii lor imedia ți.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 26 Amautas a constituit o clasă specială de în țelep ți, asemănătoare cu b ărbații din Marea
Britanie. Ace știa au inclu s ilustra ți filozofi, poe ți și preo ți, care au ținut istoria orală a Incasilor vii prin
împărtă șirea cuno ștințelor culturii, istoriei, obiceiurilor și tradi țiilor lor în întreaga regată.
Fiind considera ți cei mai educa ți și mai respecta ți bărba ți din Impe riu, Amau ții au fost
însărcina ți în mare măsură cu educarea celor din sângele regal, precum și cu al ți tineri membri ai
culturilor cucerite special ales pentru a administra regiunile.
Educa ția pe teritoriile Inc așilor a fost discriminatorie socială, major itatea persoanelor
neprimind educa ția formală pe care au primit -o redeven țele.
Limba oficială a imperiului a fost Quechua , Qhichwa simi sau Runa Simi , o limbă nativ
americană a Americii de Sud. A fost vorbită de -a lungul mun ților Anzii Cordilieri cu mult înainte de
constituirea Imperiului Inca.
Quecha este larg folosită astăzi în diferite regiuni ale Anzilor și a Altiplano, prezentând diferite
varietă ți, care sunt cunoscute sub numele colectiv de „dialecte quecha ”, fiind astăzi vorbită de peste
14 milioan e de oameni (dintre care cel pu țin 10 milioane sunt vorbitori nativi) din America de Sud,
incluzând Peru, sud -vestul și centrul Boliviei, sudul Columbiei și al Ecuador -ului, nord -vestul Argentinei
și nordul Chile. Este cea mai răspândită limbă vorbită de l ocuitorii nativi ai celor două Americi.
Deși a fost tratată la modul general ca o singură limbă, cei mai mul ți dintre lingvi ști
consideră că ceea ce se află în denominarea quecha este o familie de limbi de tip quecha, având
aproximativ 46 de dialecte, car e pot fi grupate în cel pu țin șapte limbi.
Quechua este o limbă regulată aglutinantă, spre deosebire de limbile de fuziune. Ordinea
normală într -o propozi ție este SOV (subiect – obiect – verb). Numărul său larg de sufixe schimbă
semnifica ția cuvintelor con ferind nuan țe subtile de în țeles. Printre cele mai notabile aspecte
gramaticale se numără conjugarea bipersonală (verbele trebuie să fie conjugate simultan în rela ție
cu subiectul și obiectul), eviden țialitatea (indicarea sursei și a gradului de cunoa ștere al afirma țiilor),
particule indicând topicul, precum și sufixe indicând cine este beneficiarul unei ac țiuni, respectiv
atitudinea vorbitorului fa ță de ac țiune.
Amautasul a asigurat că popula ția generală înva ță Quechua ca limbă a Imperiului, mult în
acela și mod în care romanii promovau latină în întreaga Europă; totu și, acest lucru a fost făcut mai
mult din motive politice decât cele educa ționale.
1.2.4. Educa ția după secolul al XV -lea
Europa
Sistemele moderne de educa ție din Europa î și au originea în școlile Ev ului Mediu.
Majoritatea școlilor din această perioadă se întemeiau pe principii religioase, cu scopul principal de
a antrena clerul. Multe dintre cele mai vechi universită ți, cum ar fi Universitatea din Paris fondată în
1160, au avut o bază cre ștină. În pl us, există un număr de universită ți seculare, cum ar fi
Universitatea din Bologna , înfiin țată în 1088.
Educa ția gratuită pentru săraci a fost oficial mandatată de Biserică în 1179, când a decretat că
fiecare catedrală trebuie să atribuie un stăpân și să-i învețe pe băie ți săraci să plătească taxa obi șnuită31.
Parohiile și mănăstirile au stabilit, de asemenea, școli libere care înva ță cel pu țin abilită ți
literare de bază. Cu pu ține excep ții, preo ții și fra ții au predat la nivel local, iar salariile lor erau
frecvent subven ționate de ora șe.
Școlile private și independente au reapărut în Europa medievală în această perioadă, dar și
ele au fost religioase în natură și în misiune32.
31 Orme , Nicholas – Medieval Schools : Roman Britain to Renaissance England , 2006, England. New Haven , London : Yale
Universit y Press , ISBN 978-0300111026, p. 430.
32 Jeep, John M. – Medieval Germany: An Encyclopedia , 1st Edition, 2001, Routledge Encyclopedias of the Middle Ages,
Book 6, ISBN -13: 978-0824076443, p. 308.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 27 Curriculum -ul a fost realizat în limba latină, lingua franca a Europei de Vest educate în Evul
Mediu și Rena ștere și s-a bazat , de obicei, pe trivium (diviziunea inferioară a arte lor liberale , ce
cuprinde gramatica , logica și retorica ) și într-o mai mică măsură pe quadriviu m („patru căi ”, ce
însumează cele patru discipline /arte preda te, după ce au învă țat triviumul , și anume aritmetic a,
geometri a, muzic a și astronomi a) însumând cele șapte arte liberale (bazate pe abilită ți de gândire)
distinse de artele practice (cum ar fi medicina sau arhitectura ), a fost considerat o etapă
pregătito are pentru studiul filosofiei (uneori numită „ arta liberală prin excelen ță”) și teologie i.
În nordul Europei, această învă țătură clericală a fost în mare parte înlocuită de forme de
învățământ elementar care urmau reforma.
În SCOȚIA, de exemplu, Biserica Națională a Sco ției a stabilit un program de reformă
spirituală în ianuarie 1561, stabilind principiul unui profesor pentru fiecare biserică parohială și
educa ție gratuită pentru cei săraci. Acest lucru a fost prevăzut de un Act al Parlamentului din Sco ția,
adoptat în 1633, care a introdus o taxă pentru plata acestui program.
Deși puține țări ale perioadei aveau sisteme de educa ție atât de numeroase, perioada dintre
secolele XVI și XVII a văzut că educa ția a devenit mult mai răspândită.
În EUROPA CENTRALĂ , omul de știință și educator ul John Amos Comenius , în secolul al XVII –
lea, a promulgat un sistem reformat de educa ție universală, utilizat pe scară largă în Europa. Acest
fapt a determinat cre șterea interesului guvernului pentru educa ție.
În anii 1760, în RUSIA îl avem ca exemplu pe Ivan Ivanovich Betskoi sau Betskoy (rusă: Ива́н
Ива́нович Б е́цкой ) reformator școlar rus care a servit țarinei ruse Ecaterina a II –
a (în rusă Екатерина II Великая , de asemenea cunoscută și ca Ecaterina cea Mare ), drept consilie r
pentru educa ție și pre ședinte al Academiei Imperiale Arte timp de 30 de ani. El a propus educarea
tinerilor ru și de ambele sexe în școlile internat de stat, menite să creeze „o nouă rasă de bărba ți”.
Betskoy a formulat o serie de argumente pentru educa ția generală a copiilor, mai degrabă decât
una specializată: „în regenerarea subiec ților no ștri printr -o educa ție bazată pe aceste principii, vom
crea … noi cetă țeni”. Unele dintre ideile sale au fost puse în aplicare în Institutului pentru Fetele de
Nobil i Smolnîi (în rusă Смольный институт , transliterat Smolnîi institut ), un edificiu palladianist
din Sankt Petersburg, care a jucat un rol important în istoria Rusiei, prima institu ție de învă țământ
pentru femei din Rusia, ce a func ționat din 1764, sub patro najul personal al împărătesei Rusiei,
până la Revolu ția din 1917 . Activitatea lui Betskoy în Rusia a fost urmată în curând , în 1773, de
institu ția poloneză a Comisiei de Educa ție Națională (poloneză: Komisja Edukacji Narodowej ,
abreviată KEN, lituaniană: Nacionaline Edukacinė Komisija , belarusă: Адукацыйная камісія ), ce a
func ționat ca primul guvern al Ministerului Educa ției într -o țară europeană.
Între timp, a existat un interes academic în cre ștere în educa ție și primele încercări de a crea
ceea ce ar put ea fi considerat ra ționamente academice pentru metodele de predare. Acest lucru a
condus, în anii 1770, la înfiin țarea primului catedră de Pedagogie (greacă: παιδαγωγία , paidagōgia ,
din παιδαγωγός , paidagōgos , o sinteză dintre ἄγω, ágō = eu conduc și παῖς , país, genitiv ul παιδός,
paidos = copil) , disciplina științifică care se ocupă de educa ție, în cadrul Universit ății din Halle,
Germania. Contribu țiile la studiul educa ției din alte păr ți ale Europei au inclus lucrarea lui Johann
Heinrich Pestalozzi în Elv eția și Joseph Lancaster în Marea Britanie.
Sub îndrumarea lui Wilhelm von Humboldt a fost înfiin țată o nouă universitate la BERLIN în
1810, care a devenit modelul pentru multe universită ți de cercetare. Herbart a dezvoltat un sistem de
pedagogie utilizat pe scară largă în zonele de limbă germană. Școala obligatorie de masă a început în
Prusia în jurul anului 1800 pentru a „produce mai mul ți solda ți și cetă țeni mai ascultători ”.
La sfâr șitul secolului al XIX -lea, cea mai mare parte a Occidentului, Centrală și părți din
Europa de Est au început să ofere educa ție elementară în lectură, scriere și aritmetică, crezând că
este nevoie de educa ție pentru un comportament politic ordonat.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 28 Pe măsură ce mai mul ți oameni s -au înrolat, ei și-au dat seama că cea mai ma re parte a
învățământului secundar era deschis doar celor care și-au putut permite. După crearea
învățământului primar, na țiunile majore trebuiau să acorde o aten ție sporită învă țământului
secundar până în timpul primului război mondial .
În 1884, la LONDRA , la Expozi ția Interna țională de Sănătate , a avut loc o conferin ță de
educa ție revolu ționară, care a atras speciali ști din întreaga Europ a.
În secolul XX, noi direc ții în educa ție au inclus, în Italia, metoda Montessori din cadrul școlilor
Mari ei Montesso ri și în Germania dezvoltarea lui Rudolf Steiner a educa ției Waldorf .
Fran ța
În Regimul Ancien înainte de 1789, facilită țile și aspira țiile educa ționale au devenit din ce în
ce mai institu ționalizate , în primul rând pentru a furniza bisericii și statului func ționarilor să
servească drept viitorii lor administratori.
Franța avea multe școli locale mici unde copiii de clasă muncitoare , atât băie ți, cât și fete, au
învățat să citească, cu atât mai bine să știe, să iubească și să-I slujească lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fiii
și fiicele elitelor nobile și burgheze au primit o educa ție distinctă: băie ții au fost trimi și la școală superioară,
poate la o universitate, în timp ce surorile lor, au fost trimi se să termine școala la o mănăstire.
Iluminismul , numit și Epoca Luminilor sau Epoca Ra țiunii 33 a contestat acest vechi ideal, însă
nu s -a prezentat nici o alternativă reală pentru educa ția femeilor. Numai prin educa ția la domiciliu
s-au format femei informate.
Era modernă a învă țământului francez începe în an ii 1790. Revolu ția din anii 1790 a desfiin țat
universită țile tradi ționale. Napoleon a căutat să le înlocuiască cu noi institu ții, Polytechnique , axate pe
tehnologie. Școlile elementare au primit pu țină aten ție până în 1830, când Fran ța a copiat sistemul
prusac34. Jules Ferry , un politician anticlerical care de ținea func ția de Ministru al Instruirii Publice în anii
1880, a creat școala republicană modernă (l'école républicaine ), cerând tuturor copiilor sub vârsta de 15
ani, băie ți și fete, să o urmeze . Școlile au fost gratuite și seculare ( laïque ). Scopul a fost acela de a
distruge puterea pe care o aveau biseric a catolic ă și monarhismul asupra tinerilor . Școlile catolice erau
totuși tolerate, dar la începutul secolului al XX -lea ordinele religioase care le sp onsoriz au au fost închise.
Anglia
În 1818, John Pounds a înfiin țat o școală și a început să predea copiilor săraci lectură, scriere
și matematică , fără să perceapă taxe. În 1820, Samuel Wilderspin a deschis prima școală pentru
sugari din Spitalfield . În august 1833, Parlamentul a votat sumele de bani pentru a sus ține taxele de
școlarizare a copiilor săraci din Anglia și Țara Galilor . În 1837, fostul lord, cancelarul Henry
Brougham, a prezentat un proiect de lege pentru educa ția publică.
Japonia
Japonia s -a izolat de restul lumii în anul 1600 sub Regimul Shogunat Tokugawa , cunoscut și
ca Tokugawa Bakufu (徳 川 幕府 ) și Edo Bakufu (江 戸 幕府 ), care a fost ultimul guvern militar
japonez feudal care a existat până în 1868.
În 1600, foarte pu țini oameni obi șnuiți era u educa ți. Până la sfâr șitul perioadei, învă țarea a
devenit larg răspândită. Învățământul de la Tokugawa a lăsat o mo ștenire valoroasă: o popula ție tot
mai educată, o ideologie meritocratică și un accent pe disciplină și performan ță competentă.
33 Este o mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfăș urată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII –
XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „ raționale ”, prin
răspândirea culturii, a „ luminilor ” în mase (cf. Carp Max im). Iluminismul este o replică la adresa barocului, în încercarea de
a înlătura dogmele religioase și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii.
34 Bradley, Margaret – Scientific Education for a New Society The Ecole Polytechnique 1795 -1830, publicat în Journal of
the History of Education Society , Volume 5, No. 1 , 1976, pp. 11 -24.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 29 Curricul umu l tradi țional al samurai lor pentru elite a subliniat moralitatea și artele mar țiale.
Confucianul clasic35 a fost memorat, iar citirea și recitarea acestuia au fost metode comune
de studiu. Aritmetica și caligrafia au fost, de asemenea, studiate.
În genera l, educa ția oamenilor a fost practic orientată, oferind 3 -R de bază, caligrafie și
utilizarea abacului. O mare parte din această educa ție a fost realizată în a șa-numitele școli de
temple ( terakoya ), provenite din școlile budiste anterioare. Aceste școli nu mai erau institu ții
religioase, nici nu erau, până în 1867, localizate predominant în temple.
Până la sfâr șitul perioadei Tokugawa, au fost mai mult de 11 .000 de astfel de școli, la care au
participat 750 .000 de elevi . Tehnicile de predare au inclus citi rea din diferite manuale, memorarea,
abacul și copierea repetată a caracterelor chineze ști și a scriptului japonez.
În anii 1860, 40 -50% dintre băie ții japonezi și 15% dintre fete erau școlariza ți în afara casei.
Aceste rate au fost comparabile cu cele ma i importante na țiuni europene la acea vreme (cu
excep ția Germaniei, care avea școala obligatorie).
În cadrul perioadei Meiji (明治時代 Meiji -jidai), cunoscută și drept era Meiji , întinsă pe
perioada 23 octombrie 1868 până pe 30 iulie 1912, această bază ar fi facilita t tranzi ția rapidă a
Japoniei de la societatea feudală la na țiunea modernă, care a acordat o aten ție deosebită științei
occidentale, tehnologiei și metodelor educa ționale.
După 1868, reformatorii au stabilit Japonia pe un curs rapid de modernizare, cu un sistem
de învă țământ public, precum cel din Europa de Vest. Misiuni precum misiunea Iwakura au fost
trimise în străinătate pentru a studia sistemele educa ționale și de conducere din țările occidentale.
Ei s-au întors cu ideile de descentralizare, de consilii locale a școlilor și autonomi e a profesorilor.
Înscrierile la școala elementară au urcat de la aproximativ 40 sau 50% din popula ția de vârstă
școlară în anii 1870 la peste 90% până în 1900, în ciuda protestelor publice puternice, în special
împot riva taxelor de școlarizare.
Un concept modern de copilărie a apărut în Japonia după 1850 ca parte a angajamentului
său cu Occidentul. Conducătorii Meiji au decis că statul -națiune a avut rolul principal în mobilizarea
persoanelor , și a copiilor , în slujba statului. Școala în stil occidental a devenit agentul pentru a atinge
acest obiectiv. În anii 1890, școlile generau noi sensibilită ți cu privire la copilărie .
După 1890, Japonia a avut numero și reformatori, exper ți în copii, editori de reviste și mame
bine educate care au adus în discu ție noua sensibilitate. Ei au învă țat clasa mijlocie superioară un
model de copilărie care includea copiii care aveau propriul lor spa țiu în care citeau căr ți pentru
copii, se jucau cu jucării educa ționale și, mai ales, î și dăduse timp enorm pentru temele școlare.
Aceste idei s -au răspândit rapid prin toate clasele sociale .
După 1870, manualele școlare bazate pe confucianism au fost înlocuite cu texte occidentale.
Cu toate acestea, până în anii 1890, a fost impusă o reac ție stabilită și o abordare mai autoritară. Au
fost subliniate din nou preceptele tradi ționale confucian și shinto , în special cele referitoare la
natura ierarhică a rela țiilor umane, slujirea noului stat, urmărirea învă țării și moralitatea. Aceste
idealuri, în corporate în Rescrip ția Imperială despre Educa ție (教育 に 関 す る 勅 語 Kyōiku ni
Kansuru Chokugo)36, alături de un control guvernamental foarte centralizat asupra educa ției, au
condus în mare măsură educa ția japoneză până în 1945, moment când au fost respinse masiv.
35 Textele clasice chineze sau textele canonice (chineză simplificată: 中国古典典籍 ; chineză trdițională: 中國古典 典籍 ;
pinyin: Zhōngguó gǔdiǎn diǎnjí) se referă la textele chineze care au provenit înainte de unificarea imperială de către
dinastia Qin în 221 î.Hr., în special cele „ Patru Cărți și cinci clasici ” ale tradiției neo -confuciene, ele înseși o abordare
obișnui tă a „ celor treisprezece clasici ”. Toate aceste texte pre -Qin au fost scrise în limba chineză clasică. Toate cele trei
canoane sunt colectiv cunoscute sub numele de clasici (t 經, s 经, jīng, lit. „ urzeală ").
36 Semnată de împăratul Meiji al Japoniei la 30 oc tombrie 1890, pentru a articula politica guvernului cu privire la
principiile directoare ale educației asupra Imperiului Japoniei. Documentul de 315 caractere a fost citit cu voce tare la
toate evenimentele școlare majore, iar studenților li s -a cerut să s tudieze și să memoreze textul.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 30 India
Educa ția a fost larg răspândită pentru tinerii de elită din secolul al XVIII -lea, cu școlile din
majoritatea regiunilor țării. Subiectele predate au inclus cititul, scrierea, aritmetica, teologia, legea,
astronomia, metafizica, etica, știința medical ă și religia.
Sistemul actual de educa ție, cu stilul și con ținutul său occidental, a fost introdus și fondat de
britanici în timpul britanicului Raj, în urma recomandărilor lui Lord Macaulay, care a sus ținut
predarea limbii engleze în școli și forma rea unei clase de interpre ți indieni angliciza ți. Structurile
tradi ționale nu au fost recunoscute de guvernul britanic și de atunci au scăzut.
Cheltuielile pentru învă țământul public la sfâr șitul secolului al XIX -lea și începutul secolului
XX au variat dr amatic în regiuni cu provinciile din vestul și sudul țării, care au petrecut trei -patru ori
mai mult decât provinciile din est. O mare parte din diferen ța interregională se datorează
diferen țelor istorice ale impozitelor pe teren, principala sursă de venit .
Lordul Curzon , guvernatorul general al Indiei (în mod obi șnuit scurtat la Viceroy of India) între
1899 -1905, a făcut din educa ția în masă o prioritate majoră după ce a constatat că nu mai mult de 20%
dintre copiii Indiei au frecventat școala. Reformele sale s -au axat pe formarea în domeniul alfabetizării și
pe restructurarea sistemelor universitare. Ace știa au subliniat curriculumul, manualele moderne și noile
sisteme de examinare. Planurile lui Curzon privind educa ția tehnică au pus bazele guvernel or ulterioare37.
Norvegia
Organizarea educa ției în Norvegia datează încă din perioada medievală. La scurt timp după
ce Norvegia a devenit o arhidieceză în 1152, au fost construite școli de catedrală pentru a educa
preo ții în Trondheim, Oslo, Bergen și Hamar.
După reformarea Norvegiei în 1537 ( Norvegia a intrat într -o uniune personală cu Danemarca
în 1536 ) școlile din catedrale au fost transformate în școli latine și a devenit obligatorie pentru toate
orașele din pia ță să aibă o astfel de școală.
În 1736, instrui rea în lectură a devenit obligatorie pentru to ți copiii, dar nu a fost eficace
până la câ țiva ani mai târziu. În 1827, Norvegia a introdus folkeskole , o școală primară care a devenit
obligatorie timp de 7 ani în 1889 și 9 ani în 1969.
În anii 1970 și 1980 , folkeskole a fost desfiin țată și grunnskole a fost introdusă. În 1997, Norvegia a
stabilit un nou curriculum pentru școli elementare și școli medii. Planul se bazează pe na ționalismul
ideologic, orientarea spre copil și spre comunitate, dar și cu efortul de a publica noi modalită ți de predare.
Australia, Canada, Noua Zeelandă
În Canada, educa ția a devenit o problemă controversată după Confedera ția din 1867, în
special în ceea ce prive ște statutul școlilor franceze din afara ora șului Quebec.
Educa ția din Noua Zeelandă a început cu prevederi făcute de guvernul provincial, bisericile
misionare cre știne și învățământul privat. Primul act al parlamentului pentru educa ție a fost adoptat
în 1877 și a încercat să stabilească un standard pentru învă țământul prima r. Este obligatoriu ca
copiii să frecventeze școala de la vârsta de 6 ani până la vârsta de 16 ani .
În Australia, învă țământul obligatoriu a fost adoptat în anii 1870 și era dificil de aplicat.
Oamenii au fost greu să -și permită taxele de școlarizare. În p lus, profesorii au sim țit că nu au
obținut un salariu ridicat pentru ceea ce au făcut.
37 Bhutani, V.C. – Curzon'S Educational Reform în India , în Journal of Indian History, 1973, Vol. 51, Issue 151, pp. 65 -92.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 31 Imperiul Rus și Uniunea Sovietică
În Rusia Imperială, conform Recensământului Popula ției din 1897, oamenii cu litera ți
reprezentau 28,4% din popula ție. Exist a o rețea puternică de universită ți, dar sistem ul școlar era slab.
Vladimir Ilyich Ulyanov , cunoscut sub pseudonimul Lenin , în 1919, a proclamat c a scop
principal al guvernului sovietic eliminarea analfabetismului. A fost stabilit un sistem de învă țământ
obligatori u universal. Milioane de adul ți analfabe ți au fost înscri și în școli speciale de alfabetizare.
Grupurile de tineret (membri Komsomol38 și Young Pioneer39) au fost folosi te pentru a preda.
În 1926, rata de alfabetizare a fost de 56,6% din popula ție. Până în 1937, potrivit datelor
recensământului, rata de alfabetizare a fost de 86% pentru bărba ți și de 65% pentru femei,
atingând o rată totală de alfabetizare de 75%.
Un aspect important al campaniei timpurii pentru alfabetizare și educa ție a fost politica
„indigenizării " (korenizatsiya , în limba rusă: коренизация), o politică na țională sovietică promovată în
special în deceniul al treilea al secolului XX, cu elemente care au continuat și în anii următori. În
principal a fost vorba de promovarea reprezentan ților națiunilor titulare ale republicilor sovietice și ai
minorită ților etnice din unită țile administrative de rang inferior în func ții de conducere în guvernele
locale, birocra ția de stat și în nomenclatura din respectivele entită ți naționale.
S-a promovat d ezvoltarea și utilizarea de limbi străine în guvern, mass -media și educa ție.
Destinat să contracareze practicile istorice ale rusificării, a avut ca un alt scop practic asigurarea
educa ției în limba maternă ca fiind cel mai rapid mod de a cre ște nivelul ed ucațional al genera țiilor
viitoare. O re țea vastă de a șa-numite „școli na ționale ” a fost înfiin țată în anii 1930, iar această re țea a
continuat să crească în înscrieri în toată perioada sovietică.
Politica lingvistică s -a schimbat de -a lungul timpului, pr obabil marcată, în primul rând, prin
mandatul guvernului în 1938, predarea limbii ruse ca obiect de studiu necesar în fiecare școală ne –
rusă, și mai ales începând din anii 1950 o transformare tot mai mare a școlilor non -ruse în limba rusă
ca mijloc princip al de instruire.
Statele Unite ale Americii
Istoria educa ției în Statele Unite sau Funda țiile educa ției acoperă tendin țele din filosofia
educa țională, politica, institu țiile, precum și învățarea formală și informală din America din secolul al
XVII-lea pân ă la începutul secolului al XXI -lea.
New England
Primele școli americane din cele treisprezece colonii originale au fost deschise în secolul al
XVII-lea. Școala latină din Boston a fost înfiin țată în 1635 și este atât prima școală publică, cât și cea
mai veche școală existentă din Statele Unite.
Prima școală publică gratuită sus ținută de contribuabili din America de Nord, Școala Mather ,
a fost deschisă în Dorchester, Massachusetts, în 1639.
Lawrence Arthur „Larry” Cremin40 (1970) subliniază faptul că colon iștii au încercat, la
început, să -și educe copiii prin metodele tradi ționale engleze de familie, biserică, comunitate și
practică , școlile devenind abia mai târziu agentul -cheie în „socializare ”.
38 Komsomol (Комсомол) este o abreviere silabică a denumirii în limba rusă a Uniunii Tineretului Comuni st
(Коммунистический Союз Мол одёжи = Kom munisticeski Soiuz Molodioji ). Organizația a fost fondată pe 29
octombrie 1918. Până în 1922 numele oficial a fost „ Uniunea Tineretului Comunist Leninist din întreaga Uniune ”
(Всесоюзный Ленинский Коммунистический Союз Мол одёжи = Vsesoiuznîi Leninski Kom munisticeski Soiuz Molodioji ).
39 Organizația Pionieră a Tuturor Organizațiilor a lui Vladimir Lenin (rusă: Всесо ю́зная пион е́рская организ а́ция и́мени
В. И. Л е́нина), abreviată drept Young Pioneer (Pionierii Tinerilor ), a fost o organizație de tineret a Uniunii Sovietice
pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 -15 ani, care exista între 1922 și 1991. Similar organizațiilor de Cercetare din
Vest, Pionierii au învățat abilitățile de cooperare socială și au participat la t abere de vară finanțate din fonduri publice.
40 Cremin, Lawrence Arthur – American education: The colonial experience, 1607 -1783 , Harper & Row; 1st edition, 1970,
ISBN 006 -1316 -709.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 32 La început, bazele alfabetiz ării și aritmetic ii au fost înv ățate în interiorul familiei,
presupunând că părin ții aveau aceste abilită ți. Rata de alfabetizare a fost mult mai mare în New
England, deoarece o mare parte a popula ției a fost profund implicată în Reforma Protestan tă și a
învățat să citească pentru a cit i Scripturile. Litera ția era mult mai mică în sud, unde Biserica
Anglicană era biserica cea de bază .
Până la mijlocul secolului al 19 -lea, rolul școlilor din New England au extins într -o asemenea
măsură încât au preluat multe din sarcinile educa ționale ge stionate în mod tradi țional de către
părin ți. Toate coloniile din New England au cerut ora șelor să înfiin țeze școli, iar multe au făcut -o.
În 1642 Colonia Massachusetts Bay a făcut obligatorie educa ția „corectă ”; alte colonii din
New England au urmat aces t exemplu. Statute similare au fost adoptate în alte colonii în anii 1640 și
1650. Școlile erau doar pentru băie ții albi , cu foarte puține facilită ți pentru fete.
În secolul al XVIII -lea au fost înfiin țate „școli comune ”; elevii de toate vârstele au fost sub
controlul unui profesor într -o singură cameră. De și au fost dotate public la nivel local (al ora șului) ,
nu au fost gratuite . Familiile elevilor au avut de plată taxe de școlarizare sau „facturi de rată ”.
Orașele mai mari din New England au deschis școlile de gramatică, precursorul liceului modern.
Cea mai faimoasă a fost Școala Latină din Boston , care încă func ționează ca liceu public sau Școala Hopkins
din New Haven , Connecticut. Până în anii 1780, școlile de stat fusese ră înlocui te de academii le private.
La începutul secolului al XIX-lea în New England exista o rețea de școli private mare, numit
acum prep schools (= „ școli prep aratoare ”), tipizate după Academia Phillips Andover (1778),
Academia Phillips Exeter (1781), și Academia Deerfield (1797). Acestea au pregătit baza colegiile Ivy
League de la mijlocul secolului al XIX -lea. Aceste școli pregătitoare au devenit co -educa ționale în
anii 1970 și rămân foarte prestigioase în secolul XXI.
The South
Locuitorii Sudului, mai ales din Golful Chesapeake , au creat câteva școli de bază la începutul
perioadei coloniale. La sf ârșitul secolului al XVII-lea, în Maryland, iezui ții catolici deschiseseră școli
pentru elevi catolici. În anii coloniali, unii și-au trimis fiii în Anglia sau Sco ția pentru a face școală .
În Virginia, școlarizarea rudimentară pentru cei săraci și sclavi a fost furnizată de către
parohie locală. Cei mai mul ți părin ți din elita societă ții, fie și-au educat copiii acasă , folosind tutori
sau i-a trimis la mici școli private locale.
În Georg ia și Carolina de Sud, școlarizarea a fost realizată în primul rând de către profesori
priva ți și un conglomerat de proiecte finan țate din fonduri publice. În colonia Georgiei, până în 1770
au func ționat cel pu țin zece școli de gramatic ă, multe dintre ele fiind predate de mini ștri.
Zeci de tutori și profesori priva ți și-au făcut publicitatea în ziare. Un studiu al semnăturilor
femeilor indică un nivel ridicat de alfabetizare în zonele cu școli.
În Carolina de Sud, au fost anun țate în 1732 începerea a zeci de proiecte școlare în
Monitorul Carolinei de Sud. Deși este dificil de știut câte dintre anun țuri a u fost date de școlile de
succes, repetarea acestora de -a lungul anilor a sugerat o continuitate.
După Revolu ția Americană, Georgia și Carolina de Sud au încercat să lanseze mici universită ți
publice. Familiile bogate i -au trimis pe fiii lor la facultă țile din Nord. În Georgia academii publice
locale pentru elevii albi au devenit mai frecvente, iar după 1811 Carolina de Sud a deschis câteva
„școli comune ” libere pentru a preda citirea, scrierea și aritmetica pentru albi.
În timpul reconstruc ției, guvernele republicane au stabilit primele sisteme de învă țământ
public , care să fie sus ținute de impozitele generale. Atât albii, cât și negrii au fost admi și, dar
legislatorii au acceptat școlile segregate rasial. (Câteva școli integrate erau situate în New Orleans).
După ce d emocra ții albi au recâ știgat controlul asupra legislativelor de stat din fostele state
confederate, în mod constant, până în 1954, au subfin anțat școlile publice pentru negri , până când
Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat neconstitu țională legile care stabile au existen ța de școli
publice separate pentru elevii de alb i și negri.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 33 În general, școlile publice din zonele rurale nu s -au extin s dincolo de clasele elementare. Acest
lucru a fost cunoscut sub numele de „ școala cu opt clase”. După 1900, în unele ora șe au început să
apară licee, în primul rând pentru albi i din clasa de mijloc. În 1930, aproximativ o pătrime din
popula ția Statelor Un ite care trăia și lucra la ferme ar fi mers dincolo de clasa a 8 -a până după 1945.
Era federală
După Revolu ție, statele nordice au accentuat în special educa ția și școlile publice stabilite
rapid. Până în anul 1870, toate statele aveau școli elementare subven ționate .
Popula ția Statelor Unite a avut una dintre cele mai ridicate rate de alfabetizare din lume la
acea vreme. Academiile private au înflorit, de asemenea, în zonele de țară, dar zonele rurale (unde
locuiau majoritatea oamenilor) aveau pu ține școli înainte de anii 1880. În 1821, la Boston a fost
deschis primul liceu public din Statele Unite. Până la sfâr șitul secolului al XIX -lea, școlile secundare
publice au început să depă șească num ărul celor private. De -a lungul anilor, americanii au fost
influ ențați de un număr de reformatori europeni , printre care și Johann Heinrich Pestalozzi ,
reformator elve țian, pedagog și educator care a exemplificat romantismul în abordarea sa, Johann
Friedrich Herbart , filosof, psiholog german, fondator al pedagogiei ca disciplină academică41 și Maria
Montessori , medic și pedagog italian, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte
tineri, Metoda Montessori , înfiin țând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa.
Africa
Educa ția în Africa de Vest , aflată în controlul francez la sfâr șitul anilor 1800 și începutul
anilor 1900 , era diferită de educa ția obligatorie na țională uniformă a Fran ței în anii 1880.
„Educa ția adaptată ” a fost organizată în 1903 și a folosit curriculumul francez ca bază,
înlocuind i nforma țiile relevante franceze cu „informa ții comparabile extrase din contextul african ”. De
exemplu, lec țiile franceze de moralitate au fost asociate cu multe referiri la istoria africană și la
folclorul local. Limba franceză a fost, de asemenea, predată ca parte integrantă a educa ției adaptate.
Africa are peste 40 de milioane de copii. Conform documenta ției regionale UNESCO privind
Africa sub -sahariană, în anul 2000 doar 58% dintre copii au fost înscri și în școlile primare, cea mai
mică rată de înscriere a oricărei regiuni. În 2005, Centrul USAID raportează că 40% din copiii de
vârstă școlară din Africa nu frecventează școala primară.
1.2.5. Tendin țe moderne ale educa ției
Astăzi există o formă de educa ție obligatori e în majoritatea țărilor. Datorită cre șterii p opula ției
și a dezvoltării rapide a învățământului obligatoriu, UNESCO a calculat că, în următorii 30 de ani, mai
mulți oameni vor primi educa ție formală decât în întreaga istorie umană până în prezent .
Analfabetismul și procentul popula țiilor fără educa ție au scăzut în ultimele decenii. De
exemplu, procentul popula ției fără educa ție a scăzut de la 36% în 1960 la 25% în 2000.
Dintre țările în curs de dezvoltare, analfabetismul și procentele fără școală în anul 2000 au
fost la aproximativ jumătate din cif rele din 1970.
Dintre țările dezvoltate, cifrele privind ratele de analfabetism diferă foarte mult. Adesea se
spune că au scăzut de la 6% la 1%.
Ratele de analfabetism în țările mai pu țin dezvoltate din punct de vedere economic (LEDC)
au depă șit cele ale țărilor mai dezvoltate economic (MEDC) cu un factor de 10 în 1970 și cu un
factor de aproximativ 20 în anul 2000. Analfabetismul a scăzut foarte mult în LEDC -uri și a dispărut
practic în MEDC -uri. Procentele fără educa ție au prezentat modele similare.
41 Lumea, în opinia sa, este alcătuită din entități calitativ diferite, ete rne și imuabile, numite „ reale ”. Schimbarea și
transformarea nu sunt atribute ale „ realelor ”, ci sunt efecte ale minții noastre. Chiar și sufletul omenesc este o „ reală ”,
iar reprezentările sunt acte de autoconservare ale acestei entități spirituale.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 34 Procentajele popula ției fără studii au variat considerabil printre LEDC în 2000, de la mai pu țin de
10% la peste 65%. MEDC au avut varia ții mult mai mici, variind de la mai pu țin de 2% până la 17%.
De la mijlocul secolului al XX -lea, societă țile din întreag a lume au suferit un ritm accelerat de
schimbare în economie și tehnologie. Efectele sale asupra locului de muncă și, astfel, asupra cerin țelor
sistemului educa țional care pregătesc elevii pentru for ța de muncă au fost semnificative.
Începând cu anii 1980 , guvernul, educatorii și angajatorii majori au emis o serie de rapoarte
de identificare a competen țelor cheie și a strategiilor de implementare pentru a orienta elevii și
lucrătorii spre a răspunde cerin țelor schimbării și din ce în ce mai digitale în cee a ce prive ște locul
de muncă și societatea.
Competen țele secolului XXI reprezintă o serie de abilită ți, abilită ți și dispozi ții de învă țare de
ordin superior care au fost identificate ca fiind necesare pentru succesul societă ții și locurilor de
muncă din secolul XXI de către educatori, lideri de afaceri, cadre universitare și agen ții
guvernamentale. Multe dintre aceste abilită ți sunt, de asemenea, asociate cu învă țarea mai
profundă, inclusiv ra ționamentul analitic, rezolvarea complexă a problemelor și munc a în echipă, în
compara ție cu aptitudinile academice tradi ționale bazate pe cunoa ștere.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 35
1.3. Istoria educa ției române ști
Istoria învă țământului românesc este parte integrantă a istoriei sistemului educa țional din
România. Evolu ția istorică a si stemelor de învă țământ a urmărit îndeaproape evolu ția sistemului
politic și administrativ al forma țiunilor statale de pe actualul teritoriu al României.
1.3.1. Înainte de 1800…
Caracteristica principală a sistemului educa țional din Țările Române până la începu tul epocii
moderne, a fost cvasi -absen ța. Au existat unele încercări timide, limitate ca scop și cu durată efemeră, a
unor domni, principi sau conducători religio și, de a înfiin ța o serie de institu ții cu rol educa țional, dar
acestea au fost foarte pu ține și fără realizări notabile la scara societă ții. Aceste „ școli” sau „ academii ”
ofereau o educa ție predominat de natură religioasă, precum și câteva no țiuni de educa ție științifică
elementară (scris, citit, opera ții aritmetice de bază, unele limbi străine, e lemente de geografie etc.) Limbile
de predare au fost de regulă greaca și slavona (în Țara Românească și Moldova) și latina în Transilvania42.
Prima școală românească (medie) în limba română a fost consemnată la Făgăra ș în 1657 de
principesă -consoartă a Transilvaniei, Zsuzsanna (Suzanna) Lorántffy .
Primele a șezăminte de tip școlar au apărut pe lângă mănăstiri și aveau ca scop învă țarea
scrisului în limba slavonă, necesar întocmirii documentelor și coresponden ței oficiale.
Din aceste „ școli de chilie ”, cum l e numea Nicolae Iorga, au provenit tahigrafii Atanasie și
Paladie sau caligraful Mircea, din Moldova secolului al XV -lea43. Tot cam din aceea și perioadă sunt
men ționate și primele elemente ale unui învă țământ profesional, cum ar fi școlile de meserii , care
pregăteau me șterii îmbrăcători în argint ai căr ților și ai icoanelor de catapeteasmă sau școala de
muzică , de psaltichie , a câte unui diac domnesc care învă ța la șapte glasuri44.
Școala era văzută mai degrabă ca o pedeapsă, iar elevii erau înmatricula ți prin procedee mult
diferite de cele moderne. După cum arată o cronică a vremii, se recrutau învă țăcei, copii prin și, fura ți de
prin sate, din care se făceau oameni de treabă, vlădici , egumeni , preo ți și diaconi pe la sfintele mănăstiri45.
Cercetările istorice au demonstrat că primii voievozii și cnezii români din Maramure ș știau să
scrie în slavone ște. De asemenea domnii, atât în Moldova , cât și în Țara Românească , învățau carte.
Chiar aceia care nu puteau scrie erau datori să știe să vorbească slavone ște46.
Cărturar, me șter tipograf, traducător și editor român din secolul al XVI -lea, diaconul ortodox
Coresi , originar din Târgovi ște, argumenta și el în Psaltirea sa, prima în limba română, apărută în
1577, necesitatea învă țământului și a tipăriturilor în limba vor bită de majoritatea popula ției:
„Cu mila lui Dumnezeu eu , diacon Coresi, deacă văzuiu că mai toate limbile au cuvântul lu
Dumnezeu în limbă, numai noi rumânii n -avăm; și Hristos zise: cine cetea ște să în țeleagă și
Pavel apostol încă scrie, că întru beseare că mai vârtos cinci cuvinte cu în țelesul mieu să
grăiesc, ca și alal ți să învă ț decât întunearec de cuvinte neîn țelease într -alte limbi. Derept
aceeia, fra ții miei, preu ților, scrisu -v-am aceaste psăltiri cu otveat de -am scos de -n psăltirea
sârbească pre l imbă rumânească să vă fie de învă țătură și grămăticilor. Și vă rog ca, fra ții
miei, să ceti ți și bine să socoti ți că ve ți vedea că e cu adevăr .”47
42 Gusti, Dimitrie (coord.) – Enciclopedia României , vol. I, Editura Imprimeria Națională, București, 1938, pp. 433 -434.
43 Iorga, Nicolae – Istoria învățământului românesc , Editura „Casei Școalelor”, București, 1928, p. 9.
44 Ibidem , p. 10.
45 Ibidem, p. 11.
46 Iorga, Nicolae, Ibidem, p. 11 -12.
47 Stela Toma – Coresi. Psaltirea Slavo -Română (1577) în comparație cu psaltirile coresiene [Psaltirea româneasc ă] din
1570 și [Psaltirea slavo -român ă] a lui Șerban Coresi din 1589: text stabilit, introducere și indice , Editura Academiei
Republicii Socialiste România, București, 1976, ISBN/Cod: STOMCORAC1976, p. 662.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 36 Dimitrie Cantemir , domnul Moldovei de două ori, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof,
istoric, lingvist , cărturar al umanismului românesc , muzicolog și compozitor, în Descriptio Moldaviae
(1716 ), men ționa următoarele aspecte referitoare la atitudinea moldovenilor fa ță de cultura scrisă:
„Pe de altă parte, moldovenii nu numai că nu iubesc învă țătura, dar apr oape to ți o urăsc. Nici
măcar numele științelor și artelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că învă țații nu pot fi cu mintea
întreagă în a șa măsură încât, atunci când vor să laude știința cuiva, spun că a ajuns nebun de
prea multă învă țătură. În această privi nță o vorbă proastă, care se aude des în gura
moldovenilor, este că învă țătura e treaba preo ților, mireanului îi e de ajuns să înve țe să
citească și să scrie, să știe să -și semneze numele, să -și poată însemna în condică boul alb,
negru, cornut, caii, oile, vitele, stupii și ce altele mai sunt; mai departe este cu totul de prisos .”48
În Moldova, un Colegiu Latin (Schola Latina ) este fondat la Cotnari, lângă Ia și, de către Iacob
Eraclide, apoi, tot la Cotnari a func ționat în vremea lui Petru Șchiopul (1574 -1578), o altă școală
latină, cu profesori iezui ți adu și din Polonia.
La 1634, este înfiin țată la Ia și, de către domnitorul Vasile Lupu, Academia Vasiliană , cu
predare în limbile slavonă și latină, organizată după modelul Academiei Movilă din Kiev (creată de
mitropolitul Petru Movilă), de unde i -au și fost trimi și profesori. În 1707, Antioh Cantemir fondează
Academia Domnească din Ia și, cu predare în limba greacă, o institu ție similară cu Academia
Domnească de la Bucure ști.
La rândul său, Constantin Mavrocord at, nemul țumit de analfabetismul și lipsa de pregătire teologică
din rândul clerului, dispunea la 1741, o serie de măsuri pentru ridicarea nivelului cultural al acestora:
„Poruncit -au de au adus și căr ți pe-nțeles din Țara Românească, căci în Moldova nu s e aflau
Evanghelii, Apostole și Liturghii, dând poruncă mitropolitul aceste căr ți să le citească pe -nțeles pe la
biserici, mai poruncind domnul mitropolitului și episcopilor să facă tipografii fie ștecare la eparhia lui,
ca să se tipărească căr ți pe în țeles. […] Care, la aceasta au lăsat mare pomenire în țările acestea ”49.
În Țara Românească, istoria învă țământului superior, a început la sfâr șitul secolului XVII-lea.
Constantin Brâncoveanu , domnitorul Tării Române ști, a fondat Academia Domnească de la
Bucur ești în 1694 , cursurile fiind făcute doar în limba greacă.
În 1776, Alexandru Ipsilanti, domnitorul Țării Române ști, a introdus noi cursuri în cadrul
Academiei , începând să fie predate franceza și italiana și a deschis por țile învățământul ui.
Încă din sec olul al XIV -lea, sa șii din Transilvania au început să înfiin țeze școli primare, astfel
că la începutul secolului al XVI -lea exista câte o școală primară în aproape fiecare comună săsească.
În 1541 s -a înfiin țat primul gimnaziu săsesc, iar în anul 1722 s -a introdus învă țământul
obligatoriu pentru na țiunea săsească50.
În Transilvania, conform regulilor austriece, cea mai mare parte a educa ției a fost fie în limba
germană sau latină. Structurile medievale, cum ar fi șerbia și un puternic sistem de bresle, au
supravie țuit până în secolul al XIX-lea, educa ția fiind religioasă sau de breaslă. Alfabetizare a fost
destul de scăzută, în toate provinciile române ști.
Educa ția modernă, cu toate acestea, începe să apară și în Transilvania și Banat, școlile au
apărut în orașele mari (cum ar fi Cluj sau Timi șoara). În Bucovina, Liceul Teologic , care mai târziu a
devenit Universitatea din Cernău ți a fost format pe regulile austriece.
48 Cantemir, Dimitrie – Descriptio Moldaviae ( Descrierea Moldovei) , Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1973, p. 311.
49 Pseudo -Enache Kogă lniceanu, Letopisețul Țării Moldovii de la domnia întâi și până la a patra domnie a lui Constantin
Mavrocordat Voevod (1733 -1774) , ediție critică de Aurora Ilieș și Ioana Zmeu, București, 1987, pp. 15 -16.
50 Gusti, Dimitrie (coord.), Idem .
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 37 1.3.2. Regulamentul școlilor din Țara Românească (1776)
Regulamentul a fost introdus de domnito rul Alexandru Ipsilanti, fiind prima încercare de
reglementare coerentă a sistemului educa țional. Principalele sale prevederi se refereau la:
➢ corpul profesoral :
„Dascălii să se a șeze totdeauna în număr de șase, învă țați fiind pentru fiecare fel de
obiect, însă: doi pentru gramatică, unul pentru matematică sau aritmetică,
geometrie și astronomie încă și istorie; unul pentru științele naturale, unul pentru
religie și unul pentru limba latină veche și italiană. Științele naturale să se înve țe în
limba elină, urmând pe Aristotel și pe comentatorii lui, iar matematicele, de nu se va
putea să se înve țe cum se cuvine în limba elină, să fie predate și în limba latină sau în
limba italiană, care din ele se va socoti mai pre țioasă .”51
Erau precizate totodată și criter iile după care se stabileau veniturile dascăli lor, și anume:
„după predare și valoarea lui personală, după judecata și hotărârea înăl țimii sale .”52
➢ sprijinirea elevilor fără posibilită ți, introducându -se pentru prima dată un sistem de burse
acordate de dom nitor, câte 12 burse pentru fiecare din cei 5 ani (un total de 60 de burse ),
„pentru ca lipsi ți de orice altă grijă și nepreocupa ți de cele necesare pentru via ță să
aibă neîntrerupt în vedere învă țarea lec țiilor.”53
➢ provenien ța elevilor , era una restrictiv ă, accesul în academie fiind permis
„doar copiilor de neam bun, adică copii boerilor în lipsă, sau urma șii boerilor numi ți mazili,
sau străini săraci, nu însă și ai țăranilor cari se îndeletnicesc cu plugăria și păstoria ”.
În acela și sens, copii negustor ilor sau ai me șteșugarilor erau admi și doar la cursul
elementar de „ învățare numai a gramaticii .”
Vârsta minimă de admitere pentru elevii bursieri era de șapte ani cu condi ția „ca să nu
fie însă ni ște pro ști și lene și încât pe al ții sârguitori să -i leneve ască ”54.
➢ programul de desfă șurare a lec țiilor, timpul liber și rep ausul duminical ;
➢ măsurile disciplinare , cu accent pe tactul pedagogic și legătura dintre gre șeală și pedeapsă:
„Iar dacă vreunul din ei pare neorânduit și turburător al ordinii celorlal ți, pe unul ca
acesta să -l îndrepteze, nu însă cu injurii și cu biciul, ci cu mijloace atrăgătoare pe
care pedagogia le arată, de la cele mai u șoare către cele mai grele înaintând .”55
1.3.3. Educa ția în secolul al XIX -lea și începutul secolului al XX -lea
Această perio adă a fost marcată de organizarea educa ției în teritoriile care mai târziu urmau să
formeze România Mare. Teritoriile aflate sub puterea habsburgică aveau un avantaj, în 1786, la Sibiu, a
fost creată Școala de Teologie . Școala a fost unită 1844 cu o Academ ie de Drept , înfiin țată de
minoritatea germană, desfiin țată în 1887. Transilvania a avut o re țea de școli mai mici (inclusiv în sate
mai mari) și școli secundare (gimnaziale). Alfabetizarea a fost mai mare în această regiune (Transilvania
și Bucovina, pent ru întreaga perioadă). Mul ți dintre scriitorii români din perioadă (cum ar fi Ioan Slavici,
Mihai Eminescu, au studiat sau a debutat în această regiune). Această situa ție a durat până în 1867,
când, domina ția peste Transilvania a fost transferată la Ungari a în nou formatul imperiu Austro -Ungar.
După transferarea domina ției la Ungaria (ca parte a Imperiului Austro -Ungar), cele mai
multe școlii de limba germană și română au fost închise, maghiara devenind principala limba în
administra ție și cele mai multe or ganiza ții culturale române ști au fost închise.
51 Potra, George – Documente privitoare la istoria orașului București (1634 -1800) , vol. 3, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1982, pp. 257 -261.
52 Potra, George, Ibidem , pp. 257 -258.
53 Potra, George, Ibidem , pp. 258.
54 Potra, George, Ibidem , pp. 258 .
55 Potra, George, Ibidem , pp. 259 -260.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 38 Lent, de -a lungul anilor 1870 și 1880, au fost redeschise, de cele mai multe ori ca organiza ții
private, și, uneori, la un pas de legalitate ( și, de obicei, sus ținute de grupări culturale de români,
cum ar fi ASTRA), continuând să ofere chiar și de limba română educa ție în această perioadă.
În Țara Românească și Moldova, de și școlarizarea era disponibilă mai ales la ora șe, în mod
frecvent func ționând pe lângă biserici și mănăstiri, dezvoltarea sistemului de ed ucație continuă cu
organizarea primele cursuri de studii superioare în limba română.
În 1813, Gheorghe Asachi deschide la Ia și prima Școala de Ingineri Hotarnici , iar în 1818 –
1822, continuatoarele celor două Academii Domne ști din Bucure ști și Iași sunt de sființate și
înlocuite cu alte institu ții de învă țământ în limbă română, Colegiul Sfântul Sava , respectiv Academia
Mihăileană . Ulterior, aceste institu ții aveau să constituie bazele înfiin țării primelor două universită ți
moderne din Romania, Universitatea din Ia și (1860) și Universitatea din Bucure ști (1864).
În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă prima Lege a Instruc țiunii Publice,
care reglementa de o manieră modernă, organizarea și func ționarea sistemului educa țional.
Conform legii, instruc țiunea publică se împăr țea în trei mari cicluri de învă țământ: primar , secundar
și superior (Art. 2). Ciclul primar includea „ școalele primare din comunele rurale și urbane ” (art. 3).
Ciclul secundar includea „ liceele, gimnaziale, seminariale, școalele real e, de bele -arte, profesionale și
școalele secundare de fete ” (art. 4). Ciclul superior includea „ facultă țile de litere, de științe
matematice și fizice, de drept, de medicină ” (art. 5)56.
În anul 1866 apare primul Regulament de Ordine și Disciplină pentru L icee și Gimnazii , iar în 1870
regulamentul similar pentru școlile primare. Regulamentele au stabilit obliga țiile și drepturile elevilor și
profesorilor, normele de conduită în școală și în afara ei, sistemul de pedepse și recompense etc., multe
dintre aces tea fiind preluate în reglementările ulterioare, unele ajungând până în zilele noastre57.
Reformele ortografice din 1862 au permis un sistem unic de educa ție pentru tot teritoriul
României. Anii 1880 au fost marca ți de alte reforme, ministrul educa ției Spir u Haret creează unui
ambi țios program reformă și modernizare în învă țământ. Programul lui a fost un amestec de educa ție
și de construire a na țiunii, foarte reu șit în alfabetizarea zonelor rurale. Programul lui a implicat
deschiderea de nenumărate școli în zona rurală (uneori nu mai mult de o cameră cu un profesor, o
tablă, o hartă și un steag), reorganizarea a ridicat și modernizat sistemul de învă țământ și, practic a
creat învă țământul superior tehnic românesc de la zero. Datorită reformelor duse de el în sistemul de
învățământ, multe institu ții de învă țământ îi poartă numele și este chiar și astăzi asociat cu educa ția.
Sistemul de învă țământ a fost, totu și, destul de limitat. Au existat foarte pu ține cadre
didactice (media a fost de 82 de elevi la un profe sor în 1908 -09, în zonele rurale, și 56 în mediul
urban), precum și ratele de abandon, chiar și în primii patru ani de școlarizare obligatorie au fost
foarte mari (până la 30 % în 1910/11). Alfabetizare, în special în zonele rurale, a fost extrem de
scăzut ă, fiind estimată la aproximativ 25 -30% pentru mediul rural, de sex masculin și în jur de 80 –
85% pentru zona urbană, de sex masculin din aceea și cohortă58.
56 Boerescu, Vasile – Codicele român sau Colecțiune de legile principatelor Unite Române , Tipografia Cesar Bolliac, 1865, p. 173.
57 Bujoreanu , Ioan – Colecțiune de legiuirile României vechi și noi câte s -au promulgat până la finele anului 1870 ,
București, 1873, pp. 1875 -1880.
58 Høivik, Tord – Mål og metoder : kvantitative metoder for samfunnsforskere , Universitetsforlaget, 1974, ISBN 978 -820-
0023 -234, p. 283.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 39 1.3.4. Educa ția între 1919 -1944
În perioada de după Primul Război Mondial (după 1918) principala provocare a constituit -o
integrarea diferitelor sisteme educa ționale, ca urmare a realizării statului na țional unitar român.
Sistemul de învă țământ atinge un nivel înalt de maturitate, reu șindu -se integrarea unui număr
semnificativ din popula ția țării într -o formă organizată de învă țământ. Învă țământul primar devine
obligatoriu și gratuit pentru to ți cetă țenii, totu și analfabetismul afectează încă o mare parte a
popula ției (în special segmentele vârstnice).
Două probleme trebuiau să fie depă șite, după terminarea Primului Război Mondial (după
1918), în primul rând, integrarea a nu mai pu țin de patru sisteme de învă țământ diferite datorită
uniri a celor patru provincii istorice Bucovina, Transilvania și Basarabia, și în al doilea rând, nevoia de
industrializare și mode rnizare pe care societatea o întâmpină.
Ministrul Constantin Angelescu a avut un rol esen țial în modelarea inter -război a sistemului
de învă țământ din România. Modelul lui Spiru Haret a fost păstrat, iar, modelele sistemelor austriac
și maghiar răspândite în Transilvania și Bucovina au fost eliminate.
Până în 1941, au existat diferen țe între tipul de educa ție primită de către copii de vârstă școlară
în zonele rurale și urbane – fiecare au fost adaptate la nevoia de for ță de muncă din zona respectivă.
Diferențele puteau fi foarte mari, elevii din școlile rurale care se transferau în școlile urbane trebuiau să
repete anumi ți ani, pentru a se putea adapta sistemului educativ. Liceele de asemenea, au fost
modernizate, învă țământul clasic fiind simplificat într -o măsură (limbile moderne și limbile clasice au
fost comasate în ceea ce a devenit programa de studii sociale), iar învă țământul tehnic s -a îmbunătă țit
semnificativ pentru a furniza tehnicieni și muncitori pentru fabricile care au fost construite în toată țara.
Dictatura legionar -fascistă și al doilea război mondial au marcat sistemul educa țional, mul ți
profesori universitari fiind uci și sau for țați să se pensioneze. Cu toate acestea, ocupa ția sovietică, a
schimbat fundamental sistemul de învă țământ române sc, rotind -o de la un sistem liberal, de
inspira ție franceză, la un sistem educa țional de tip stalinist.
1.3.5. Educa ția între 19 45-1990
După cel de -al Doilea Război Mondial (după 1945) și instaurarea regimului comunist (1947 –
1989) , sistemul educa țional liberal a fost înlocuit cu un sistem de tip sovietic, bazat pe ideologie și
îndoctrinarea de masă. În condi țiile „ deschiderii ” din perioada 1965 -1975 , sistemul de învă țământ
românesc a fost reformat printr -o serie de măsuri vizând renun țarea la ideologizarea exces ivă,
recuperarea unor tradi ții na ționale, studiul limbilor străine și al științelor exacte, conectarea la
evolu țiile din Occident etc. S -a reu șit astfel eliminarea practic a analfabetismului concomitent cu
obligativitatea și gratuitatea învă țământului până la nivel liceal sau profesional.
Această perioadă poate fi împăr țită în trei perioade mai mici, bazate pe cele trei reforme ale
învățământului. Prima dintre ele a fost Reforma din 1948/1949 , care în a instalat în principal un sistem
copie a sistemului edu cațional din URSS. Cea de -a doua a fost de Reforma din 1958 , care a liberalizat mai
multe segmente ale sistemului de învă țământ, iar cea de -al treia, Reforma din 1972 , din nou restric ționa
sistemul și readucea ideologia na țional -stalinistă în sistemul educ ațional. Această reformă urma modelul
schimbărilor din societatea românească, după vizita lui Nicolae Ceau șescu din China și Coreea de Nord.
Prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948 , în școlile din România a fost impus sistemul manualului unic.
Sarcina înto cmirii căr ților de școală nu a revenit însă Ministerului Învă țământului , ci Comisiei de Învă țământ a
Direc ției de Agita ție și Propagandă a Comitetului Central al P.M.R ., condusă de Mihail Roller, care a elaborat
manualele pentru ciclul elementar, cu durata de 7 ani. În prima fază, acestea au fost traduceri ale manualelor
sovietice. Ulterior, s -a trecut la întocmirea lor în țară, păstrând spiritul celor dintâi.59
59 https://www.9am.ro/stiri -revista -presei/2007 -09-17/manualele -vremurilor -noi.html , accesat la data de 15.03.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 40 În perioada 1949 -1958 întregul sistem educa țional a fost sub controlul Partidului Comunist
Român, sprijinit de Uniunea Sovietică. Educa ția a fost considerată de către guvernul comunist, ca un
instrument important de a controla oamenii și de a crea „omul nou ”.
Reformele din 1949 au fost esen țiale în distrugerea sistemului vechi și crearea unei noi
versiuni. În primul rând, un număr mare de educatori și profesori au fost aresta ți sau uci și, iar cei
mai pu țini califica ți, dar cadre ascultătoare de partid le -au luat locul. Clasic a divizare între liceele
tehnice, clasice și școlile profesionale a fost elim inat complet , iar școlile au fost segmentate pe trei
niveluri (grupuri școlare, școli și universită ți de mijloc), care ofereau o educa ție identic ă tuturor .
Cele mai multe universită ți au fost retrogradate la nivelul de institute tehnice. Toate școlile priv ate
și religioase au fost închise și au fost preluat de către stat (care le -au limitat sever).
Noi materii au fost introduse , astfel că limba rusă a devenit obligatorie la toate nivelurile , iar
limba francez ă a fost eliminată. Ateismul științific a luat l ocul religiei, iar materia despre studiul
sovietic a devenit foarte răspândită.
Cele mai multe științe sociale au fost suprimate complet, sau comasate (sociologia a fost
aproape interzisă, psihologia, dreptul și filozofia au fost reformate pe baza dogmei staliniste ).
Cenzura a devenit foarte răspândită , mulți autori clasici fiind interzi și pe loc, iar proletariatul
și realismul socialist deveni nd normă în artă, știință și educa ție. Școala obligatorie a crescut la 7 ani.
Partidul Comunist Român s -a implic at în procesul educa țional prin crearea de organiza ții în
interiorul școlilor (ca de exemplu Pionierii și Uniunea de Muncă pentru Tineret ).
Cu toate acestea, au existat unele realizări , cea mai importantă , tipic ă pentru regimurile
totalitare, fiind realiz area de campanii de educa ție pentru adul ți, astfel că alfabetizarea a sărit la peste
90% în această perioadă , dar și apari ția (reintroducerea) educa ției în limbile minorită ților (în special în
limba maghiară).
În ultimi ani ai comunismului, s -a introdus s istemul de treapta, între clasele a X-a și a XI-a,
treapta care reprezenta un examen la materiile de bază din clasele a IX-a și a X-a. Odată cu aceasta
treaptă, s -a introdus și obligativitatea celor 12 clase, obligativitate care a fost anulată odată cu
revoluția din 1989.
1.3.6. Educa ția după 1990
Încă de la Revolu ția Română din 1989 , sistemul de învă țământ românesc a fost într -un
continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. În conformitate cu Legea
Educa ției Na ționale nr.1/2011 , siste mul educativ românesc este reglementat de către Ministerul
Educa ției Naționale (MEN). Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul
legisla ției în vigoare. Grădini ța este op țională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 6 a ni și
este obligatorie până în clasa a X-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17)60.
Învățământul primar și secundar este împăr țit în 12 sau 13 clase. Învă țământul superior se
conformează legisla ției europene privitoare la învă țământul superio r. Sistemul oferă următoarele
diplome : de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen), de Bacalaureat (absolvirea liceului,
după examenul de Bacalaureat), licen ță (absolvirea a Universită ții, după un examen și/sau predarea
tezei de licen ță), Master (predarea dizerta ției și, în unele cazuri, sus ținerea unui examen), Doctorat
(doctor, în urma predării unei teze).
Primii patru ani sunt preda ți de către un singur profesor (învă țător), pentru majoritatea elevilor.
Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi Străine,
informatică etc.).
60 http://www.unesco.org/new/en/education/themes/leading -the-international -agenda/education -for-all, accesat la
data de 15.03.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 41 Cursurile sunt reconfigurate la sfâr șitul clasei a IV-a. Începând cu clasa a V-a, elevii au profesori
diferi ți și specializa ți pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi
îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de 4 ani, doi obligatorii (a IX-a și a X-a ), doi
neobligatorii (a XI-a și a XII-a). Nu există examene de trecere între clasa a X-a și a XI-a.
Sistemul na țional de învățământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare:
studii universitare de licen ță, de masterat și doctorat.
În 2004, aproximativ 4.4 milioane de persoane erau înscrise la școală. Dintre ace stea,
650.000 de copii la grădini ță, 3.11 0.000 elevi (14% din popula ție) în învă țământul primar și
secundar și 650.000 elevi (3% din popula ție) la nivel ter țiar. În 2011, rata analfabetismului adul ților
români a fost de 1,36%.61 În 2004 raportul combinat brut de înscriere în sistemul educa țional
primar, secundar și terțiar a fost de 75% (a 52 -a din întreaga lume).
Asocia ția Ad Astra a cercetătorilor români a publicat edi ția din 2007 a topului universită ților
din România. Acest top, aflat la a 3 -a edi ție, cuprinde un clasament general, respectiv un cl asament
pe domenii științifice, care reflectă pregătirea și performan ța științifică a cadrelor didactice ale
universită ților. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor științifice publicate de personalul
universită ților în reviste științifice recunos cute pe plan interna țional. În clasamentul general, pe
primele locuri se situează Universitatea „Alexandru Ioan Cuza ” din Ia și (locul 1), Universitatea
„Babe ș-Bolyai ” din Cluj (locul 2) și Universitatea din Bucure ști (locul 3)62.
Comparativ cu țările UE, c ompetitivitatea for ței de muncă din România din punct de vedere
al educa ției și competen țelor (abilită ților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din
elevii de 15 ani din România au avut performan țe situate sub nivelul cerut pentru un loc de m uncă
modern, fa ță de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind
educa ția în România este scăzut comparativ cu al celor din UE63.
61 http://www.analizeecon omice.ro/2014/03/harta -analfabetismului -in-romania.html , accesat la data de 15.03.2018.
62 http://www.ad -astra.ro/universitati/clasamentul_universitatilor_2007.pdf, a ccesat la data de 15.03.2018.
63 http://siteresources.worldbank.org/INTROMANIAINROMANIAN/Re sources/EducationPolicyNoteRomanian.pdf,
accesat la data de 15.03.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 42
1.4. Politici educa ționale în sistemele de învă țământ. Experien țe mondiale.
1.4.1. Sisteme de învățământ românesc vs. sisteme de învățământ europene
Sistemul de învă țământ reprezintă un subsistem al sistemului social, subordonat și integrat
în cadrul și structura generală a societă ții, neavând doar o structură internă, ci supunându -se și
unor impuls uri sociale externe.
Privit ca un întreg, sistemul de învă țământ se referă, în principal, la organizarea sub formă
institu țională a învă țământului, astfel sistemul de învă țământ cuprinde totalitatea institu țiilor ce
urmăresc îndeplinirea unor obiective ed ucaționale.
Sistemul de învă țământ are un caracter na țional și istoric, evoluând și dezvoltându -se în
raport cu dezvoltarea materială și specificul cultural al fiecărei țări. Prin urmare, există caracteristici
comune între sistemele de învă țământ dintre d iferitele țări, caracteristici și deosebiri ce sunt legate
de condi țiile economice, sociale și culturale din respectiva țară.
Învățământul, în țeles sub forma de organism institu țional, nu poate fi considerat ca având
doar o structură internă, ca rezultat al interac țiunilor dintre componentele sale, ci el însu și este
supus unor presiuni sociale, ce func ționează independent și în interac țiune, urmărind realizarea
unor obiective educative.
Sistemul de învă țământ include:
• un flux de intrare , care este alcătu it din resurse umane și materiale, și anume: personal didactic,
elevi, studen ți, construc ții și spa ții școlare, dotări tehnico -materiale, timp școlar, fonduri băne ști;
• procesul de învă țământ , care angajează întregul ansamblu de resurse, în vederea atinger ii
obiectivelor educa ționale, îngemănând în acest sens cele trei func ții educa ționale esen țiale:
predarea, învă țarea și evaluarea;
• un flux de ie șire, ce reprezintă produsul sistemului: persoanele educate, instruite, înzestrate cu
competen țe și atitudini p revăzute de către cererea socială de educa ție.
1.4.1.1. SISTEMUL DE EDUCA ȚIE NA ȚIONALĂ ÎN GERMANIA
Structura anului școlar
Învățământ primar și secundar
Data începutului de an școlar 1 August*
Data sfâr șitului de an școlar 31 Iulie*
Vacan ță de toamnă De la 3 la 12 zile e șalonate între 4 octombrie și 5 noiembrie*
Vacan ța de Crăciun/Anul Nou De la 8 la 15 zile e șalonate între 21 decembrie și 7 ianuarie*
Vacan ța de Iarnă/ Carnaval De la 0 la 12 zile e șalonate între 30 ianuarie și 25 februarie*
Vaca nța de Primăvară/Pa ște De la 6 la 15 zile e șalonate între 5 martie și 14 aprilie*
„Al treilea termen” De la 0 la 11 zile e șalonate între 10 aprilie și 9 iunie*
Vacan ța de Vară 6 săptămâni e șalonate între 20 iunie și 12 septembrie*
Zile libere și sărbători religioase Până la 10 zile*
*depinde de land64.
Structura studiilor
În Germania există mai multe forme de îngrijire a copiilor de la 0 -3 ani, fie prin institu ții de
stat, private sau apar ținând diferitor forme de organiza ții.
~ KINDERKRIPPEN (creșe) sunt în Germania institu ții de îngrijire a copiilor de la până la 3 ani. În
cadrul cre șelor se mai face o împăr țire a acestora în func ție de vârsta copiilor, a șadar copiii vor
putea fi încadra ți fie la Liegekrippe (grupa de sugari de la 0 la 6 luni), fie la Krabbelkrippe (grupa
de sugari de la 6 luni până la 12 luni) sau dacă au împlinit un an la Laufkrippe .
64 Sursa Eurydice, o rețea de informare asupra sistemelor și a politicilor de educație cu 42 de unități naționale, cu sediul
în toate cele 38 de țări ale programului Erasmus +.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 43 ~ TAGESMÜTTER (mama de zi ) este o altă formă de îngrijire a copiilor, specific acestei țări, iar locul
în care este desfă șurată această activitat e este de obicei chiar locuin ța persoanei care ia în
îngrijire copii. Numărul de copii lua ți în îngrijire este de maximum cinci. Copilul care este îngrijit
de o mămică de zi are parte de o îngrijire intensivă, individuală, modelată pe nevoile copilului.
Avantajul este că o tagesmütter este mult mai flexibilă în ceea ce prive ște orele de aducere a
copilului și aceasta poate fi în prealabil stabilită cu părin ții, iar copilul rămâne în acela și mediu
familial. Foarte multe mămici de zi sunt dispuse să îngrijeas că copii și în week -end sau peste
noapte. Costurile la o tagesmütter sunt mai reduse decât la o cre șă, în func ție de numărul de ore
ales. Tot în func ție de numărul de ore alese este inclusă mâncarea și băutura.
~ KINDERGARTEN /KINDERTAGESSTÄTTE – educa ția pr eșcolară cu vârsta de 3 -6 ani se face îndeosebi în
cadrul grădini țelor ( Kindergarten ) sau în cadrul căminelor de zi pentru copii ( Kindertagesstätte ).
~ Toți elevii din Germania, în anul în care ajung la vârsta de șase ani intră la GRUNDSCHULE , care,
în aproa pe toate landurile se referă la clasele 1 -4. După etapa de școala primară, învă țământul
secundar se caracterizează prin divizare în căi diferite de învă țământ.
~ HAUPTSCHULE – școala generală care cuprinde clasele 5 -9, se încheie cu un examen de absolvire
(Qualifizierter Hauptschulabschluss ). Există și posibilitatea de a absolvi clasa a 10 -a specială al
cărei corespondent este echivalent cu absolvirea unei REALSCHULE , adică a avea Mittlere Reife ,
aceasta constând într -o notă foarte bună la examenul de absolv ire (Qualifizierter
Hauptschulabschluss) a unei HAUPTSCHULE și o situa ție școlară foarte bună în clasa a 9 -a din
cadrul acesteia, la final făcându -se o medie între cele două. De asemenea, există și posibilitatea
după absolvirea clasei 10, de a da examenul de admitere în cadrul unei FACHOBERSCHULE
(„FOS”). După ce elevii au terminat învă țământul obligatoriu se muta în învă țământul secundar
superior. Gama de cursuri din oferta include învă țământul general și școli profesionale, precum
și formarea profesională în cadrul Sistemului de DUALES (sistem dual).
~ REALSCHULE este școala cu profil specializat, care presupune absolvirea a 10 clase (Mittlere Reife).
Absolvirea cu succes a celor 10 clase poate deschide calea către admiterea în cadrul unui gimnaziu
sau în c adrul Fachoberschule . Diferen țe există însă, de la land la land, în ceea ce prive ște momentul
de începere a unei Realschule, în sensul că se poate începe cu clasa a 5 -a sau cu clasa a 7 -a.
~ FACHOBERSCHULE – este corespondentul unei postliceale și perioada de studiu este de 2 ani,
adică clasele a 11 -cea și a 12 -cea, care se încheie cu sus ținerea unui examen de bacalaureat de
profil tehnic sau economic ( Fachabitur ). Cu ajutorul acestui tip de bacalaureat ve ți putea fi
admi și în cadrul învă țământului universit ar, dar numai în cadrul unei facultă ți cu acela și profil,
care poartă denumirea de Fachhochschule .
Sectorul ter țiar cuprinde institu țiile de învă țământ superior și alte institu ții care oferă cursuri
de studiu eligibile pentru intrarea într -o profesie pen tru elevii care au absolvit nivelul secundar
superior și au ob ținut o mai mare calificare în învă țământ.
Sistemul de învă țământ preuniversitar în Germania este axat pe trei forme de învă țământ:
Gymnasium, Fachoberschule și Berufsoberschule.
~ GYMNASIUM – este corespondentul unui liceu și se finalizează cu un examen general de
bacalaureat ( Allgemeines Abitur ) la sfâr șitul clasei a 12 -cea; absolvirea clasei a 10 -a în cadrul unui
gimnaziu este echivalentă cu ob ținerea Mittlere Reife.
~ FACHOBERSCHULE (FOS): con diția frecventării unei astfel de școli este absolvirea examenului de
Mittlere Reife.
~ BERUFSOBERSCHULE (BOS): frecventarea cursurilor unei astfel de școli este condi ționată de
deținerea de Mittlere Reife sau de Fachoberschulreife și de de ținerea unei mese rii; prin
absolvirea unei astfel de școli, adică a Fachhochschulreife (echivalent cu examenul de
bacalaureat specializat din cadrul unei Fachoberschule – Fachabitur), se deschide calea către
învățământul universitar. De asemenea, prin sus ținerea unui exame n la o a doua limbă străină se
poate absolvi această școală și cu Allgemeine Hochschulreife (echivalentul examenului de
bacalaureat din cadrul unui gimnaziu – Allgemeines Abitur).
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 44 Cei ce vor să studieze în Germania, au posibilitatea să aleagă între mai mu lte forme de învă țământ
universitar cum ar fi pe de o parte Universită ți și Universită ți tehnice, iar pe de altă parte facultă ți, care au la
bază asimilarea materiilor din punct de vedere practic și mai pu țin teoretic, a șa numitele Fachhochschulen.
Dacă p rimele două tipuri de facultă ți se întâlnesc pretutindeni în Europa, în ce prive ște
Fachhochschulen, acestea sunt mai mult o particularitate a sistemului de învă țământ universitar
german. Principalele caracteristici ale unui astfel de tip de facultate sunt :
• accentul se pune pe practică și mai pu țin pe teorie;
• cursurile au loc cu un număr mic de elevi ;
• materii care au foarte mare legătură cu ceea ce se confruntă un absolvent la locul de muncă;
• și nu în ultimul rând timpul de studiu este mult mai redus ca la o facultate/ universitate normală;
• absolven ții unei Fachhoschule care au absolvit studiul cu note foarte bune se pot înscrie la doctorat doar
în cadrul unei universită ți, deoarece Fachhochschulen nu oferă posibilitatea absolvirii unui doctorat.
65
Sistemul de notare
Sistemul de notare german cuprinde note de la 1 pentru foarte bine până la 5 pentru
insuficient. Pentru o mai bună diferen țiere a meritelor se pot acorda și note cu zecimale.
Modul de notare
1,0 – 1,5 Excelent
1,6 – 2,5 Foarte Bine
2,6 – 3,5 Bine
3,6 – 4,5 Suficient
4,6 – 5,0 Insuficient
Metode de evaluare
Aproape jumătate din landurile din Germania efectuează o evaluare a muncii și a
comportamentului social al elevilor din școala primară.
Germania a lansat evaluarea ele vilor pe baza standardelor na ționale din învă țământ în 2005.
Standardele adoptate în Germania în 2004 au fost implementate prin testarea na țională în
învățământul secundar în toate landurile în 2005 -2006, pentru a ajuta la acordarea certificatelor,
precum și la notarea elevilor și la trecerea lor în noul stadiu de învă țământ.
Pe lângă testarea pentru compara ția centralizată dintre landuri, testele comparative bazate
pe standardele educa ționale au fost date în fiecare land începând cu 2009. Testul pentru ce rtificatul
de la finalul studiilor în Germania care se eliberează în anul 9 sau 10 este corelat cu curriculum -ul
din fiecare Land dar și cu standardele educa ționale na ționale agreate la nivel federal. Germania
testează atât limba germană și matematică cât și o limbă străină.
65 https://eacea.ec.europa.eu/national -policies/eurydice/content/germany_en , accesat în data de 10.04.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 45 Pentru elevii cu Cerințe Educa ționale Speciale (CES) din școlile normale care oferă o
calificare, participarea la testarea na țională este obligatorie. Pentru aceia din școlile CES care nu
oferă o calificare, participarea nu este obliga torie.
În Germania, testele sunt stabilite la nivel de land. Există doar un singur test na țional în
timpul învă țământului obligatoriu. Con ținutul lor reflectă atât curriculum -ul landului în ceea ce
prive ște disciplinele și anii școlari implica ți, cât și standardele educa ționale care au fost definite de
către Institutul German pentru Dezvoltarea Educa țională și adoptate în 2004 de Conferin ța
Permanentă a Ministerelor de Învă țământ și Afaceri Culturale din landuri. Testele sunt notate ini țial
de către profes orul responsabil de predarea disciplinei care face obiectul testului. Acestea sunt
notate apoi pentru a doua oară de către un profesor din aceea și școală sau de la o școală din
vecinătate, profesor calificat în acela și domeniu și desemnat de director.
1.4.1.2. SISTEMUL DE EDUCA ȚIE NA ȚIONALĂ ÎN DANEMARCA
Structura anului școlar66
Învățământ
primar și secundar inferior
(Folkeskole) Învățământ
secundar superior
(Gymnasium)
Data începutului de an școlar 17 August 17 August
Data sfâr șitului de an școlar 29 Iunie 29 Iunie
Vacan ță de toamnă* 15-23 Octombrie 17-23 Octombrie
Vacan ța de Crăciun/Anul Nou* 23 Decembrie – 2 Ianuarie 21 Decembrie – 3 Ianuarie
Vacan ța de Iarnă/ Carnaval* 11 – 19 Februarie 13-17 Februarie
Vacan ța de Primăvară/Pa ște* 31 M artie – 9 Aprilie 2-9 Aprilie
Vacan ța de Vară* 25 Iunie – 9 August 25 Iunie – 10 August
Zile libere și sărbători religioase 4 Mai, 17 -20 Mai, 28 Mai,
5 Iunie 4 Mai, 17 -20 Mai, 28 Mai,
5 Iunie
Structura studiilor
Danemarca are cel mai eficient și mai bine structurat sistem de învă țământ. Cercetarea a avut
la bază 36 de indicatori, structura ți în 4 categorii, corespunzătoare celor patru dimensiuni ale învă țării
definite de UNESCO și anume: „ învățarea pentru a ști”, acoperită de educa ția formală, „învățarea
pentru a face ”, reprezentată de perfec ționarea la locul de muncă, „ învățarea convie țuirii”, legată de
activită țile sociale desfă șurate în timpul liber și, în fina, „ învățarea organizării propriei vie ți”, care
presupune acumularea de informa ții puse în slujba dezvoltării personale și a unui stil mai bun de via ță.
Sistemul educa țional danez constă într -un an pre școlar op țional și 9-10 ani de școală în cadrul
învățământului primar și secundar inferior, după care elevii trebuie să aleagă între cursu rile academice din
cadrul învă țământului secundar superior oferite de GYMNASIUM și COLEGIILE VOCA ȚIONALE și educa ția
profesională cu orientare practică și cursuri de formare, instruire oferite de colegiile voca ționale.
Următoarea alegere privind studiile este făcută la vârsta de 19 -20 de ani și constă în
alegerea între cursurile universitare și ale institu țiilor de învă țământ superior non -universitare.
FOLKESKOLE (școala primară) care constituie prima parte a învă țământului secundar, cuprinde
un an pre școlar op țional, urmat de nouă ani de studii obligatorii și un al zecelea an care este op țional.
După cei 9 -10 ani de studiu ai școlii primare elevii pot opta pentru GYMNASIUM (școli teoretice) care le
oferă o educa ție completă și a cărui diplomă de absolvire le este necesară pentru admiterea la facultate.
Învățământul secundar superior este de orientare generală sau profesională. Este împăr țit în trei
mari ramuri cu o perioadă de studii cuprinsă între 2 -5 ani în func ție de ramura. Aceste ramuri sunt:
~ GYMNAS IUM (școli teoretice);
~ ȘCOLI TEHNICE ȘI COMERCIALE ;
~ ȘCOLI DE FORMARE ȘI EDUCA ȚIE PROFESIONALĂ .
66 Sursa Eurydice, o rețea de informare asupra sistemelor și a politi cilor de educație cu 42 de unități naționale, cu sediul
în toate cele 38 de țări ale programului Erasmus +.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 46 Aceste școli se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 16 -19 ani și poartă denumirea de
„UNGDOMSUDDANNELSER ” (programe educa ționale pentru tineret). Inst ruirea pentru examinările
tehnice și comerciale se desfă șoară exclusiv în școală. În urma sus ținerii unui examen elevii se pot
transfera la aceste școli direct din FOLKESKOLE .
Învățământul superior în Danemarca include atât cursuri de pregătire academică, cât și o
serie de cursuri non -academice de scurtă durată. Diploma de studii superioare este dobândită în
cadrul UNIVERSITETER (Universită ții) și HOJERE LÆREANSTALTER (Institu ții de învă țământ superior).
Ultima oferă cursuri de formare specializate până la nivel universitar.
Danemarca are un sistem universitar bine dezvoltat. Există diferen țe între universită ți,
universită ți tehnice și alte institu ții de învă țământ superior. Sunt cursuri de scurtă durată (până la 3
ani), de durată medie (3 -4 ani) și studii de lungă durată (peste 4 ani).
67
Sistemul de notare
Sistemul de notare este următorul: -3, 0, 2, 4, 7, 10 și 12, nota de trecere fiind 2.
12 – Pentru o performan ță excelentă, afi șarea unui nivel ridicat de cuno ștință a tuturor aspectelor
legate de mat erialul relevant, cu sau fără puncte slabe sau doar cu câteva gre șeli minore. A
10 – Pentru o performan ță foarte bună, afi șând un nivel ridicat de cunoa ștere a mai multor aspecte
ale materialului în cauză, doar cu deficien țe minore. B
7 -Pentru o perform anță bună, afi șarea bună a cuno ștințelor materialului în cauză, dar, de asemenea
cu unele deficien țe. C
4 – Pentru o performan ță acceptabilă, afi șarea corectă a anumitor cuno ștințe ale materialelor
relevante, dar, de asemenea cu unele deficien țe majore. D
2 – Pentru o performan ță care îndepline ște doar cerin țele minime acceptate. E
0 – Pentru o performan ță care nu îndepline ște cerin țele minime acceptate. Fx
-3 – Pentru o performan ță, care este inacceptabilă în toate privin țele. F
Metode de evaluare
Evaluările de țin un loc secundar în priorită țile învă țământului obligatoriu. Totul este conceput
astfel încât să fie evitate situa țiile stresante atât pentru elevi, profesori sau directorul de școală. Rezultatele
evaluărilor nu sunt făcute cunoscute elevilo r și părin ților ci doar profesorilor cu scop de concepere a
planurilor de ameliorare pentru elevii cu dificultă ți de învă țare. Acceptarea insuccesului și critica sunt
considerate ineficiente. Abordarea pozitivă a oricărui aspect este considerată strategia eficientă.
În Danemarca, testarea na țională a fost introdusă în 1975 și implementată complet în 2010, sub
forma testelor finale la sfâr șitul școlii secundare dar și pentru aproape fiecare an al învă țământului
obligatoriu. Acest tip de testare a fost adăug at la sistemul na țional de evaluare, în scopul de a monitoriza
progresele și rezultatele elevilor și de a produce informa ții relevante astfel încât profesorii să poată
satisface nevoile elevilor mai eficient, iar școlile să -și îmbunătă țească calitatea educ ației.
67 https://eacea.ec.europa.eu/national -policies/eurydice/cont ent/denmark_en , accesat în data de 10.04.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 47 Obiectivul este de a combina modelele tradi ționale de monitorizare de sus în jos cu
abordările de jos în sus ale evaluării elevilor la nivelul școlii, astfel încât calitatea învă țământului este
măsurată mai eficient și astfel îmbunătă țită. Danemarc a începe testarea în al doilea an de școală,
utilizând instrumente standardizate mai des decât celelalte țări- alegând, de asemenea, să testeze
un număr foarte mare de materii. Din cel de -al doilea an școlar și până la sfâr șitul învă țământului
obligatoriu în Danemarca, elevii trebuie să sus țină între 10 și 36 de teste la daneză, matematică,
engleză, biologie, fizică/chimie și geografie. Testarea la fiecare din aceste discipline este obligatorie
în anumi ți ani școlari specifici. În plus, teste op ționale sunt susținute în daneză ca a doua limbă.
Examenul de absolvire a Folkeskole includ o listă extinsă de discipline în compara ție cu gama deja
destul de largă testată în anii școlari anteriori. Testele na ționale din Danemarca bazate pe TIC, se
caracterizează pri n adaptări importante în func ție de nivelul fiecărui elev.
Danemarca, utilizează și probe practice și adoptă metode mai inovatoare, care se adaptează
mai bine pe calculator. În ‘testele na ționale’ din Danemarca, elevii utilizează calculatoarele pentru a
răspunde la întrebările accesate prin website, în timp ce rezultatele și rapoartele către profesori și
părin ți sunt generate automat. Sistemul pentru testarea pe calculator din Danemarca este cunoscut
ca „ test informatic adaptativ ” (CAT), care înseamnă fapt ul că testul se adaptează la nivelurile
individuale de abilită ți. Ca urmare a unui răspuns corect, elevilor li se pun întrebări mai dificile și
vice-versa. Ra ționamentul este acela că testele sunt mai eficiente atunci când „ dificultatea item –
ului” corespun de cu capacitatea elevului. Cerin țele tehnologice ale acestui mod de testare sunt
considerabile, atât în privin ța capacită ții și stabilită ții sistemului, cât și în ceea ce prive ște apelarea
unei bănci foarte largi de itemi cu exact acea combina ție de itemi potrivi ți și de înaltă calitate.
1.4.1.3. SISTEMUL DE EDUCA ȚIE NA ȚIONALĂ ÎN FRAN ȚA
Structura anului școlar
Învățământ primar și învă țământ secundar
Data începutului de an școlar 5 Septembrie
Data sfâr șitului de an școlar 5 Iulie
Vacan ță de toamnă O săptămână jumătate, 22 Octombrie -3 Noiembrie
Vacan ță Crăciun/Anul Nou Două săptămâni, 17 Decembrie -3 Ianuarie
Vacan ță Iarnă/Carnaval* Două săptămâni, 11 -27 Februarie(A); 25 Februarie -12 Martie(B);
18 Februarie – 5 Martie(C)
Vacan ță Primăvară/Pa ște* Două săptămâni, 7 -23 Aprilie(A); 21 Aprilie -7 Mai(B); 14 -30 Aprilie(C)
Vacan ță Vară Nouă săptămâni, 5 Iulie -4 Septembrie
Zile libere și sărbători religioase 1 Noiembrie; 11 Noiembrie; 9 Aprilie; 1 Mai; 8 Mai; 17 Mai; 28 Mai
*Depinde de zonă68:
Zona A: Caen, Clermont -Ferrand, Grenoble, Lyon, Montpellier, Nancy -Metz, Nantes, Rennes, Toulouse
Zona B : Aix-Marseille, Amiens, Besançon, Dijon, Lille, Limoges, Nice, Orléans -Tours, Poitiers, Reims, Rouen, Strasbourg
Zona C : Bordeaux, Créteil, Paris, Versa illes.
Structura studiilor
Educa ția este obligatorie între vârstele de 6 și 16 ani.
Sistemul de învă țământ francez este organizat în mai multe niveluri de învă țământ:
• PRE-PRIMAR (ISCED 0 ), care se distribuie la școli „ pepinieră ” și să iau copiii de la 2 -3 până la 6 ani. Aproape
toți copi ii participă la grădini ță de la vârsta de 3 ani, chiar dacă este op țională. Astfel de școli, prin urmare,
formează, împreună cu nivelul elementar, o parte integrantă a „ nivelului primar de învă țământ ”.
• ÎNVĂ ȚĂMÂNTUL PRIMAR (ISCED 1 ), care este prevăzut în „școlile elementare ” și admite copiii cu
vârste cuprinse între 6 și 11. Acesta marchează începutul învă țământului obligatoriu, și este laic
și gratuit, distribuit în școlile de stat. La finalul a 5 ani de cursuri, elevii au acces automat la
nivelul secunda r de educa ție (nu există nici testele standardizate, nici proceduri de orientare);
68 Sursa Eurydice, o rețea de informare asupra sistemelor și a politicilor de educație cu 42 de unități naționale, cu sediul
în toate cele 38 de țări ale programului Erasmus +.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 48 • ÎNVĂ ȚĂMÂNTUL SECUNDAR INF ERIOR (ISCED 2 ), care este prevăzut în colegii de 4 ani de școală
(elevi cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani). Educa ția în colegii este obligator ie și comună tuturor
elevilor. O diplomă de nivel na țional ( brevet ), se acordă la sfâr șitul colegiului. Admiterea la nivel
secundar superior, nu este condi ționată de ob ținerea unui brevet. La sfâr șitul școlarizării
facultative (elevi de 15 ani), școala rec omandă familiilor, bazându -se pe rapoartele școlare ale
elevilor și interesele particulare. Copiii vor continua școlarizarea, fie în învă țământul general,
tehnologic sau profesional, cu condi ția ca, la nivel secundar superior;
• ÎNVĂ ȚĂMÂNTUL SECUNDAR SUP ERIOR (ISCED 3 ), care este distribuit în „ licee generale și
tehnologice ” sau „ în licee profesionale ”, care se întinde pe 3 ani (elevi cu vârste cuprinse între 15
și 18 ani). Învă țământul secundar superior oferă trei căi de învă țământ:
– cale generală (care pre găte ște elevii pentru studii pe termen lung),
– cale tehnologică (care pregăte ște elevii în principal pentru studii superioare tehnologice)
– cale profesională (care duce în principal la via ța activă de muncă, dar, de asemenea, permite
elevilor să își contin ue studiile în învă țământul superior).
O diplomă na țională se acordă la sfâr șitul școlarizării secundar: bacalaureat . Acesta, care este atât un
semn de finalizarea cu succes a studiilor secundare și primul pas în învă țământul universitar, accesul
la studi i superioare fiind condi ționată de ob ținerea acestuia.
Elevii de la liceele profesionale pot pregăti PAC ( Certificat d'aptitude professionnelle ), un curs de
studiu, care se întinde pe 2 ani, după care se pot integra, fie via ța activă de muncă fie de a
pregăti bacalaureatul profesional, după 2 ani de studii suplimentare.
• ÎNVĂ ȚĂMÂNTUL SUPERIOR (ISCED 5 și ISCED 6 ), este distribuit în institu țiile de învă țământ superior.
Cele mai multe dintre ele sunt structurate în trei cicluri de studii (licen ță, masterat și doctorat), și în
credite ECTS, în conformitate cu principiile Procesului de la Bologna .
69
Manualele școlare sunt gratuite până la clasa a 8 -a precum și materialele de uz comun. În
liceu costurile manualelor intră în grija familiei.
Sistemul de no tare
Notă Calificativ Defini ție
A Excelent Rezultate excelente, remarcabile, cu mici erori
B Foarte Bine Foarte bine peste media rezultatelor, în pofida unui număr de deficien țe
C Bine Bine, în ciuda unor gre șeli notabile
D Satisfăcător Satisfăcător dar cu lipsuri notabile
E Suficient Rezultate ce îndeplinesc cerin țele minime
Fx Insuficient Insuficient, necesită o muncă suplimentară
F Insuficient Insuficient, necesită o muncă suplimentară considerabilă
69 https://eacea.ec.europa.eu/national -policies/eurydice/content/france_en , accesat în data de 10.04.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 49 Metode de evaluare
În Fran ța, testele na ționale au fost introduse prima dată la nivelul școlilor primare și apoi la
cele secundare, par țial în scopul îmbunătă țirii evaluării sistemului de învă țământ.
Evaluarea cuno ștințelor elevilor se efectuează pe două căi:
– examenele de B AC au loc la sfâr șitul învă țământului secundar, când elevii împlinesc 18 ani;
– evaluarea periodică prin teste de cuno ștințe.
Testarea, care determină atât nivelul cuno ștințelor, cât și direc țiile de activitate ulterioară,
are două etape: se sus ține la mij locul școlii primare și în școala secundară.
În cazul testării, la începutul fiecărui nivel, se face o distinc ție clară între examene și testele
de evaluare. La nivelul învă țământului liceal francezii au trei categorii de examene de bacalaureat:
– BAC-ul general – îi permite elevului să -și urmeze studiile la universitate;
– BAC-ul tehnologic – pentru continuarea studiilor la institu țiile de învă țământ superior de profil;
– BAC-ul profesional – permite angajarea la întreprinderi, în func ție de profilul ales.
Examenele de BAC general și BAC tehnologic pot fi sus ținute după trei ani de studii liceale,
iar cel profesional – după doi ani.
Pentru ob ținerea diplomei na ționale de brevet la sfâr șitul învă țământului secundar inferior,
se organizează un examen scris la mai multe materii, cu con ținut standardizat la nivel na țional. În
ciuda existen ței procedurilor centrale pentru administrarea și notarea acestui examen, ea nu poate
fi considerată ca o formă de testare na țională standardizată, dată fiind marea varietate a practicilor
în materie de notare și interpretare a rezultatelor.
Disciplinele sunt rotite după un ciclu de cinci ani la testele na ționale de pilotare de la sfâr șitul
învățământului primar și secundar. Aceste cicluri includ toate disciplinele studiate cu e xcep ția artelor
și sportului. Astfel, în primul an al ciclului, elevii sunt testa ți la franceză, în al doilea an la limbi străine
(engleza, germana și spaniola), în al treilea an la educa ție civică și viața în societate, în al patrulea an la
științele vie ții și ale pământului, fizică și chimie și în al cincilea an la matematică. Întrebările sunt
acelea și pentru to ți elevii care dau evaluările diagnostice și evaluarea competen țelor de bază, în timp
ce în ciclul pentru evaluarea de bilan ț de la sfâr șitul învă țământului primar și secundar inferior,
întrebările sunt diferen țiate în conformitate cu teoria răspunsurilor la itemi.
Rezultatele a șa numitelor „ evaluări diagnostic ” permit profesorilor să formeze grupe de
elevi ( groupes de besoin ) pentru care sunt puse în practică programe de dezvoltare și de asisten ță
personalizată. Mai mult, acelea și rezultate sunt o formă de autoevaluare pentru elevi, care pot să -și
adapteze metodele de învă țare în consecin ță, iar acestea sunt comunicate părin ților.
Rezultatele eval uărilor de bilan ț servesc în primul rând la reglementarea politicilor cum ar fi
acelea concepute pentru a combate e șecul școlar, iar „ rețeaua de ambi ție și succes ” (réseau
ambition -réussite) a fost creată pentru a ajuta școlile cele mai serios afectate de această problemă.
1.4.1.4. SISTEMUL DE EDUCA ȚIE NA ȚIONALĂ ÎN ITALIA
Structura anului școlar
Învățământ primar și învă țământ secundar
Data începutului de an școlar Între 12 și 19 Septembrie
Data sfâr șitului de an școlar Între 9 și 16 Iunie
Vacan ță de toa mnă –
Vacan ță de Crăciun/Anul Nou Două săptămâni, 22/24 Decembrie – 6/8 Ianuarie
Vacan ță de Iarnă/ Carnaval* Între 1 zi și 5 zile în Februarie/Martie
Vacan ță de Primăvară/Pa ște* Între 4 și 8 zile 2/16 -9/23 Aprilie
Vacan ță de Vară 12-13 săptăm âni, Iunie -Septembrie
Zile libere și sărbători religioase* 1Noiembrie; 8 Noiembrie; 25 Aprilie; 1 Mai; 2 Iunie
*Depinde de regiune70.
70 Sursa Eurydice, o rețea de informare asupra sistemelor și a politicilor de educație cu 42 de unități naționale, cu sediul
în toate cele 38 de țări ale programului Erasmus +.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 50 Structura studiilor
– CREȘA – între 0 și 6 luni. Cre șele de stat sau private sunt destinate copiilor de la 3 luni la 3 ani.
Dispunând de cantină, copilul poate rămâne toată ziua, în func ție de programul cre șei.
BABY PARKING pentru copiii de la 13 luni la 6 ani (în anumite centre pot fi du și și sugarii). Nu
dispun de cantină, iar copiii pot rămâne până la un maxim de 5 ore consecutive pe zi.
Servicii educative complementare cre șelor oferă spa ții și posibilită ți de joacă și de întâlnire
pentru copiii înso țiți de către un adult.
– GRĂDINI ȚA – (SCUOLA D’INFANZIA ) prime ște copiii cu vârsta între 3 și 5 ani. Grădini ța poate fi a leasă cea
mai apropiată de casă, părin ții putând cere informa ții privind înscrierea la grădini ță și programul de
funcționare. Grădini țele pot fi de stat, de municipiu, private, dar echivalate cu cele de stat și cele private.
– ȘCOALA PRIMARĂ – prime ște copi ii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani.
– ȘCOALA GIMNAZIALĂ – prime ște copiii cu vârsta cuprinsă între 11 și 13 ani.
– LICEUL – prime ște adolescen ții de la 14 ani în sus. Termenul generic de Școli superioare cuprinde:
liceele, institutele tehnice și institu tele profesionale diverse profile. Durata liceului este de 5 ani și se
termină cu un examen de stat (de maturitate). În cadrul institutelor profesionale pot fi frecventate
cursuri de 3 ani care se încheie cu un examen de calificare profesională, sau cursur i de 5 ani care se
termină cu un examen de stat.
71
Sistemul de notare
În cadrul învă țământului primar și gimnazial este format din 5 calificative: Insuficient, Suficient,
Bine, Foarte Bine și Excelent , începând cu clasa a 9 a, elevii sunt puncta ți cu n ote, nota de trecere fiind
6. Elevii nu au carnete de note, astfel încât notele le sunt comunicate la sfâr șitul semestrului.
Metode de evaluare
Fiecare an școlar este împăr țit în două păr ți: 1 semestru din septembrie până în decembrie
și altul din ianuar ie până în iunie. În timpul celui de -al doilea semestru este prevăzută o evaluare
intermediară (martie -aprilie): il pagellino .
Evaluarea este exprimată în zecimi, iar notele sunt de la 1 la 10. Pentru un nivel suficient, este
necesară cel pu țin nota 6. În cazul în care rezultatele sunt negative, la sfâr șitul primului semestru școala
va implica elevii în activită ți de recuperare. În cazul ob ținerii altor rezultate negative la mai multe materii
până la sfâr șitul anului școlar, elevul nu va promova în clasa u rmătoare și va fi nevoit să repete anul. În
cazul ob ținerii de rezultate negative la mai mult de 3 materii la sfâr șitul anului școlar, elevii vor fi nevoi ți
să se pregătească în timpul verii, cu ajutorul unor cursuri de recuperare organizate de școală, și să
susțină un test de verificare înainte de începutul noului an școlar. În cazul ob ținerii de rezultate pozitive,
se pot frecventa cursurile corespunzătoare anului următor; cu toate acestea, în cazul în care nu va
promova examenele va fi nevoit să repete a nul de curs.
71 https://eacea.ec.europa.eu/national -policies/eurydice/content/italy_en, accesat în data de 10.04.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 51 La sfâr șitul celor cinci ani de școală se sus ține un examen final, examenul de stat.
Italia testează doar principalele două discipline – limba de instruire și matematica dar din
2011 au fost testate, de asemenea științele și engleza ca limbă străină.
În învă țământul primar și în primul an al învă țământului secundar inferior, elevii cu CES nu
iau parte la testarea na țională. În al treilea an al învă țământului secundar inferior, profesorii clasei
decid dacă ace știa trebuie să participe.
Profe sorii din aceea și școală care nu le predau elevilor ce dau evaluarea sau profesorii de la alte
școli au responsabilită ți în administrarea testelor pentru acordarea de certificate. examinările de stat de
la sfâr șitul învă țământului secundar inferior sunt no tate de către o comisie de examinare formată din
profesorii care lucrează în ultimul an al școlii secundare inferioare și un pre ședinte din exterior.
1.4.1.5. SISTEMUL DE EDUCA ȚIE NA ȚIONALĂ ÎN PORTUGALIA
Structura anului școlar
Sistemul portughez de învă țământ n u este împăr țit în trimestre sau semestre, anul școlar
fiind abordat ca un tot unitar (din septembrie și până în iunie).
Învățământ primar Învățământul secundar superior
Data începutului de an școlar 8-15 septembrie 8-15 septembrie
Data sfâr șitului de an școlar 15 Iunie 8 Iunie (clasele: 6, 9, 11, 12)
15 Iunie (clasele: 5, 7, 8, 10)
Vacan ță de toamnă – –
Vacan ță de Crăciun/Anul Nou 29 Decembrie – 2 Ianuarie 19 Decembrie – 2 Ianuarie
Vacan ță de Iarnă/ Carnaval 20-22 Februarie 20-22 Febr uarie
Vacan ță de Primăvară/Pa ște 26 Martie – 9 Aprilie 26 Martie – 9 Aprilie
Vacan ță de Vară Aproximativ 12 săptămâni
8 Iunie – 15 Septembrie Aproximativ 12 săptămâni
15 Iunie (exceptând clasele 6, 9, 11, 12)
Zile libere și sărbători
religioase 5 Octombrie; 1 Noiembrie;
1 Decembrie; 8 Decembrie;
25 Decembrie; 1 Ianuarie;
21 Februarie; 6 Aprilie; 8 Aprilie;
25 Aprilie; 1 Mai;
7 Iunie; 10 Iunie; 15 August 5 Octombrie; 1 Noiembrie;
1 Decembrie; 8 Decembrie;
25 Decembrie; 1 Ianuarie;
21 Feb ruarie; 6 Aprilie; 8 Aprilie;
25 Aprilie; 1 Mai;
7 Iunie; 10 Iunie; 15 August
Structura studiilor
Școala începe de obicei la 8.30 și se termină la 14.30. După -amiaza nu sunt ore dar anumite școli
oferă work -shop -uri op ționale. Sistemul educa țional public portughez se divide în 3 cicluri distincte:
– EDUCA ȚIA ELEMENTARĂ (elementary): 6 clase de la 6 la 1 2 ani (clasele 1 -6)
– EDUCA ȚIA SECUNDARĂ (secondary): 4 clase de la 12 la 16 ani (clasele 7 -10)
– BACALAUREATUL : 2 clase de la 16 la 18 ani (clasele 11 -12)
După finalizarea educa ției secundare (la sfâr șitul clasei a 10 -a), elevii pot părăsi școala cu un
certificat de absolvire a ciclului secundar sau pot continua educa ția la liceu pentru doi ani.
În cadrul ciclului secundar, cele mai multe obiecte de studiu sunt obligatorii: Științe
Naturale, Științe Sociale, Educa ție Plastică și Vizuală, Limba și Literatur a Portugheză, Limbi străine
(de obicei Limba Engleză), Matematică, Muzica, etc.
În cadrul ciclului de Bacalaureat, în clasa a 11 -a obiectele obligatorii sunt Limba și Literatura
Portugheză I, Limbi străine I (de obicei Limba Engleză), Filosofia și Educa ție Fizică iar în clasa a 12 -a,
obiectele obligatorii sunt Limba și Literatura Portugheză II, Limbi străine II (de obicei Limba Engleză)
și Istoria. În ambele clase de Bacalaureat, elevii trebuie să -și aleagă în func ție de specializarea
universitară pe care doresc să o urmeze, alte 3 obiecte dintre Fizică, Chimie, Biologie, Matematică,
Latină, Greacă sau alte obiecte aflate în curriculumul op țional.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 52 Pentru a fi eligibili din punct de vedere lingvistic, elevii trebuie să aibă cuno ștințe
elementare spre medii d e limbă portugheză (sa fi studiat portugheza cel pu țin 2 ani în școala
generală sau liceu) sau de limbă engleză.
72
Sistemul de notare
Sistemul de notare este compus din note de la 0 la 20, nota de trecere fiind 10. Profesorii din
Portugalia sunt foarte exigen ți și sunt de părere că notele 9 și 10 nu există (note de la 18 la 20).
Metode de evaluare
Evaluarea la universită ți este de trei feluri: continuă, periodică și finală. Continuă însemnă
proiecte, teste pe parcursul semestrului, activitatea la curs , cea periodică constă în 2 -3 teste
stabilite anterior de profesor, iar finală este examenul final. Se poate alege de la început ce fel de
evaluare dore ști, însă există posibilitatea dacă se alege evaluarea continuă să se rămână la cea
finală (examen) în c azul în care nu se ob ține notă de trecere sau se dore ște o nota mai mare.
Testele na ționale evaluează și monitorizează aplicarea curriculum -ului stabilit, testând doar
principalele două discipline: limba de instruire și matematica.
În timp ce elevii cu C ES din Portugalia iau și ei parte la testarea na țională, aceia care
urmează un curriculum puternic personalizat adaptat specific la cerin țele lor speciale sunt evalua ți
în conformitate cu acel curriculum. De asemenea, școlile portugheze pot scuti anumi ți elevi de la
testarea na țională. Cu toate acestea, participarea la testare este în principiu obligatorie pentru to ți
elevii, cu excep ția celor emigran ți sau itineran ți care ajung în țară în timpul anului școlar în care în
mod normal ar fi testa ți sau cu mai puțin de un an înainte. Procesul de notare este supravegheat de
către profesori special pregăti ți din afara școlii. Evaluarea formativă este responsabilitatea
individuală a profesorilor care păstrează dialogul cu elevii și colaborează atât cu colegii lor p rofesori
– în special cu cei din acelea și departamente curriculare, cât și cu consiliul clasei care trasează și
coordonează proiectele curriculare pe baza curriculum -ului na țional – și, unde este cazul, cu
serviciile specializate de sus ținere a învă țământu lui, părin ți sau tutori.
72 https://eacea.ec.europa.eu/national -policies/eurydice/content/portu gal_en, accesat în data de 10.04.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 53
1.4.1.6. SISTEMUL DE EDUCA ȚIE NA ȚIONALĂ ÎN ROMÂNIA
Structura anului școlar
Învățământ primar Învățământ gimnazial
Data începutului de an școlar 1 septembrie 1 septembrie
Data sfâr șitului de an școlar 22 Iunie 22 Iunie
Vacan ță de toamnă 1 săptămână
22-30 Octombrie –
Vacan ță de Crăciun/Anul Nou 3 săptămâni
24 Decembrie – 15 Ianuarie 3 săptămâni
24 Decembrie – 15 Ianuarie
Vacan ță de Iarnă/ Carnaval – –
Vacan ță de Primăvară/Pa ște 2 săptămâni
7-22 Aprilie 2 săptămân i
7-22 Aprilie
Vacan ță de Vară 11 săptămâni
23 Iunie – 9 Septembrie 11 săptămâni
23 Iunie – 9 Septembrie
Zile libere și sărbători religioase 24 ianuarie, 1 mai, 28 mai, 1 iunie,
30 noiembrie, 1 decembrie 24 ianuarie, 1 mai, 28 mai, 1 iunie,
30 noi embrie, 1 decembrie
Anul școlar cuprinde aproximativ 177 de zile de învă țământ (36 de săptămâni) împăr țite în
două semestre.
Structura studiilor
73
TIPUL DE ÎNVĂ ȚĂMÂNT GRUPĂ DE
VÂRSTĂ
Educa ția timpurie , care nu este obligatori, formată din:
– nivelul antepre școlar: CREȘĂ (0-3 ani)
– învățământul pre școlar: GRĂDINI ȚĂ (3-6 ani) , care cuprinde:
o grupa mică,
o grupa mijlocie,
o grupa mare.
În institu țiile de stat educa ția timpurie este gratuită. 0-6 ani
Școala primară (nivelul primar), ISCED 1
– Clasa pregăti toare
– Clasele 1 -4 6-10 ni
73 https://eacea.ec.europa.eu/national -policies/eurydice/content/romania_ro, accesat în data de 10.04.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 54 Gimnaziul (nivelului secundar inferior general), ISCED 2
– Clasele 5 -8
Accesul la nivelul superior se realizează printr -o examinare și distribuire na țională de
evaluare în unită țile de învă țământ secundar superior. 10-14 ani
Liceu (învățământ secundar superior general și de specializare), ISCED 3
Învățământul secundar superior, cuprinde clasele de liceu 9 -12/13, cu următoarele căi:
– teoretice, bazate pe aptitudini (voca ționale)
– tehnologice o educa ție profesională minimă de 3 ani.
Absolven ții învă țământului profesional care promovează examenul de certificare a
calificării profesionale pot urma cursurile de învă țământ liceal. 14-18/19 ani
Învățământul ter țiar neuniversitar (ISCED 4)
Învățământul ter țiar neuniversitar include învă țământul postliceal.
Educa ția profesională și tehnică este compusă din:
– educa ție profesională;
– educa ție tehnică;
– învățământul postliceal. 18-21/21 ani
Învățământul superior (ISCED 5 -8)
Învățământul superior este organizat în universită ți, academii de stu dii, institute, școli de
studii superioare, numite institu ții de învă țământ superior sau universită ți, autorizate
temporar sau certificate. Absolven ții de liceu cu diplomă de liceu se pot înscrie în
învățământul superior. Condi țiile de admitere diferă de l a o institu ție la alta.
Structura învă țământului superior reflectă principiile procesului de la Bologna :
– Învățământ superior de scurtă durată (ISCED 5),
– Studii de licen ță (ISCED 6),
– Masterat (ISCED 7),
– Doctorat (ISCED 8) . Peste 18 ani
Sistemul de notare
Pentru primii patru ani, există un sistem numit calificative. Acestea sunt Foarte bine (FB) – Excelent,
Bine (B) – Bine, Satisfăcător (S) -satisfăcător, de fapt, sensul (abia) trece și Insuficient (I) – a eșuat. Elevii care nu
obțin pe tot parcursul anulu i note bune trebuie să sus țină un examen în vară cu un ansamblu de profesori,
iar în cazul în care situa ția nu este mai bună, elevul va repeta tot anul. "Calificativele" sunt folosite pe tot
parcursul anului, într -un sistem de evaluare pe tot parcursul anu lui, la teste, în activită țile școlare, acasă sau
pentru proiecte. În medie, pentru un subiect (care va merge în catalog) se calculează de către profesor,
ținând seama de progresele înregistrate de elev și printr -o valoare de la 1 -4 pentru fiecare califica tiv.
Pentru clasele 5 -12, este utilizat un sistem de notare de la 1 la 10, 10 fiind cea mai bună
notă, 1 fiind cea mai proastă notă și 5 este nota minimă de trecere. Sistemul de evaluare este
folosit, de asemenea, cu note individuale pentru fiecare test, examen oral, proiect, teme pentru
acasă sau exerci ții în clasă fiind înscrise în catalog.
La unele materii se sus ține un examen par țial, la sfâr șitul semestrului (Teză). Această cerin ță
este reglementată de către Minister ca obligatorii pentru anumite mat erii și nu poate fi schimbată. Teza
valorează 25% din media finală, iar pentru clasele 5 – 8 se aplică la Limba română și matematică și doar
în clasa a opta la Geografie sau Istorie și în cazul unei școlii cu predare bilingvă într -o limbă minoritară.
Note le sunt date pe baza unor orientări stricte ministeriale, care contează reparti ția la liceu.
La sfâr șitul fiecărui semestru, media notelor este calculată în urma unei proceduri în patru pa și: În
primul rând, se calculează media aritmetică a notelor. Dacă e xistă și Teză, această medie, cu o
precizie de 0,01, este înmul țită cu 3, se adună cu teza (rotunjită la cel mai apropiat întreg) și se
împarte cu 4. Această medie (cu sau fără Teza) este apoi rotunjită la cel mai apropiat întreg (9,5
este, astfel, 10) iar aceasta este media elevului pe semestru. Următorul pas este de a calcula media
anuală a elevului. Aceasta se face prin adunarea mediilor pe cele două semestre ale elevului și
împăr țite la 2. Această medie nu este rotunjită.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 55 Ultimul pas este adăugarea tut uror mediilor anuale ale elevilor și împăr țirea acestei sume la
numărul total de subiec ți. Aceasta se nume ște „medie generală ”. Aceasta nu este nici ponderată și
nici rotunjită. În cazul în care un elev, are media anuală este sub 5, la maximum două materii , elevul
trebuie să aibă un examen (corigen ță) la materia la care nu a reu șit, în august, în fa ța unei comisii
școlare. Dacă el nu trece acest examen, el trebuie să repete întregul an (repeten ție). În cazul în care
pe Subiect medie anuală este sub 5, la tr ei sau mai multe discipline, elevul nu mai are dreptul la
examenul de corigen ță și trebuie să repete anul.
Metode de evaluare
Elevii sunt evalua ți de către profesori pe parcursul întregului an școlar. Elevii cu dificultă ți de
învățare pot ajunge să repe te anul. La sfâr șitul școlii primare, elevii promovează automat la nivelul
următor (fără nici un fel de examinare finală). La sfâr șitul gimnaziului, pe baza unei proceduri de
selec ție și repartizare stabilită de Ministerului Educa ției, Cercetării, Tineretu lui și Sportului, în
func ție de rezultatele ob ținute pe durata celor patru ani, elevii trebuie să aleagă una dintre cele
două institu ții, liceu sau Școală de Arte și Meserii, pentru a -și continua studiile la nivelul secundar
inferior. La sfâr șitul nivelulu i secundar inferior (care coincide cu sfâr șitul învă țământului obligatoriu)
nu există nici un fel de examinare.
Absolven ții ciclului inferior al liceului primesc un certificat de absolvire, un portofoliu în
vederea educa ției viitoare și, la cerere, o copi e a situa ție școlare cu notele ob ținute pe parcursul
anilor de învă țământ obligatoriu.
La sfâr șitul ciclului superior de liceu există o examinare finală. Diploma ob ținută în urma
acestui examen (diplomă de bacalaureat) permite elevilor să se înscrie la ex amenele de admitere în
institu țiile de învă țământ superior. Orice elev care absolvă nivelul de învă țământ secundar superior,
beneficiind sau nu de un certificat de absolvire, se poate înscrie pentru a lua parte la examenul de
admitere în institu țiile de în vățământ post -secundar (cu toate acestea, școlile medicale post –
secundare cer diploma de bacalaureat).
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 56
1.4.2. De la instruirea pe obiective, la instruirea competen țe
Delimitările conceptuale dintre cele două modele curriculare, conform literaturii de
specialitate, sunt următoarele:
OBIECTIVE
Obiectivul scop, țintă, ceea ce urmează a fi
realizat74.
Obiectiv cadru ținte cu un grad crescut de
complexitate ce vizează formarea de capacită ți și
atitudini specifice disciplinei, urmărite de -a lungul unui
ciclu școlar.
1. Dezvoltarea capacită ții de receptare a mesajului oral .
2. Dezvoltarea capacită ții de exprimare orală .
3. Dezvoltarea capacită ții de receptare a mesajului scris .
4. Dezvoltarea capacită ții de exprimare scrisă .
Obiectiv de referin ță rezultatele a șteptate ale
învățării pe fiecare an de studiu, urmărind progresul
anual al elevilor.
1. înțelegerea semnifica ției generale;
2. asigurarea coeren ței ideilor exprimate într -un mesaj
oral;
3. citirea unor variate de texte li terare sau non literare,
demonstrând în țelegerea sensului acestora;
4. exprimarea, în scris, a propriilor o pinii și atitudini.
Deoarece competen țele măsoară succesiv și durativ
gradul de realizare a progresului școlar, nu putem
formula competen țe măsurabile la sfâr șitul unei l ecții
de 50 minute.
Există, în literatura de specialitate, sintagma
„competen ță concretă ”, însă, personal, optez pentru
obiective opera ționale în cadrul unei activită ți didactice.
Un ansamblu de lec ții proiectate și organizate corect
conduce la atingerea temeiului adânc al cunoa șterii –
deci, al competen ței specifice. COMPETEN ȚE
Competen ța capacitatea cuiva de a se pronun ța pe
marginea unui lucru, în temeiul unei cunoa șteri adânci a
problemei în discu ție75.
Competen ța generală ansamblu stru cturat de
cuno ștințe și achizi ții ce definesc un obiect de studiu pe
parcursul unui ciclu școlar.
1. Receptarea mesajului oral în diferite situa ții de comunicare .
2. Utilizarea corectă și adecvată a limbii în producerea
de mesaje orale.
3. Receptarea mesajului scri s, din texte literare și
nonliterare, în scopuri diverse.
4. Utilizarea corectă și adecvată a lb. rom. în producerea
de mesaje scrise în diferite contexte de realizare, cu
scopuri diverse.
Competen țele specifice ansamblu structurat de
cuno ștințe și achiziții ce definesc obiectul pe parcursul
unui an școlar.
1. înțelegerea semnifica ției ge nerală a unui mesaj oral;
2. asigurarea coeren ței ideilor exprimate într -un mesaj
oral;
3. citirea unor variate de texte li terare sau non literare,
demonstrând în țelegerea sensului acestora;
4. exprimarea, în scris, a propriilor o pinii și atitudini.
Obiectiv opera țional tipuri de achizi ții pe care
trebuie să le dovedească elevul la sfâr șitul unei activită ți,
ținte concrete observabile și măsurabile.
Oo 1: să explic e sensul unor cuvinte date;
Oo 2: să lectureze expresiv fragmentul indicat;
Oo 3: să argumenteze semnifica ția expresiei …
Oo 4: să redacteze un enun ț …
Modelele de proiectare curriculară centrată pe competen țe diferă de cele bazate pe
obiective doa r foarte pu țin, la bază asemănările fiind destul de mari.
74 Academia Română – DEX – Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II -a), Editura Univers Enciclopedi c, București, 1998,
ISBN 978 -973-9243 -29-2.
75 Academia Română – DEX – Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II -a), Editura Univers Enciclopedic, București, 1998,
ISBN 978 -973-9243 -29-2.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 57 În acest sens putem compara nivelurile de învă țare parcurse de un elev pe fiecare din modelele
în discu ție.
Model curricular
centrat pe obiective
taxonomia lui Bloom Model curricular
centra t pe competen țe
Modelului curricular centrat pe obiective îi lipse ște
componenta de învă țare după învă țare, îngrădind
astfel gândirea critică și imaginativă. V. Șlefuirea abilită ților și a cuno ștințelor prin
creativitate și inova ție – învățarea pe tot par cursul
vieții.
VI. Sinteza cuno ștințelor, generalizarea cuno ștințelor
și asocierea cuno ștințelor din mai multe domenii. IV. Evaluarea abilită ților și a cuno ștințelor pentru
aprecierea performan țelor și identificarea și
eliminarea lacunelor, asocierea cuno ștințelor din
mai multe domenii. V. Evaluarea cuno ștințelor, aprecierea performan ței.
IV. Analiza achizi țiilor, exersarea abilită ților și
dezvoltarea lor. III. Dezvoltarea abilită ților și integrarea lor în
situa ții noi de învă țare.
III. Aplicarea cuno ștințelor în situa ții noi, formarea
abilită ților. II. Experien țe de învă țare utilizarea abilită ților și a
cuno ștințelor în procesul învă țării.
II. Comprehensiunea (în țelegerea noilor achizi ții).
I. Fundamentarea abilită ților și a cuno ștințelor. I. Cunoașterea informa ției (se referă doar la achizi ții,
nu la abilită ți).
Modelul curricular centrat pe competen țe nu exclude obiectivele, ci se realizează în parte cu
ajutorul acestora, deoarece obiectivele devin modal ități de dobândire a competen țelor.
De asemenea, competen țele facilitează în fapt transferul cuno ștințelor și contribuie la
realizarea finalită ților educa ționale: personalită ți capabile să aprecieze situa țiile noi și să răspundă
cerin țelor sociale contemp orane prin competen țe de comunicare și de adaptare la contexte noi.
1.4.3. Necesitatea modernizării continue a curriculumului școlar
Învățământul românesc se află la o nouă etapă de dezvoltare și aprofundare a reformelor,
care vizează modernizarea standardelor educa ționale și a curriculumului școlar.
Pentru modernizarea acestor documente reglatorii a fost realizată o evaluare complexă și
valorificate opiniile referitoare la calitatea lor, parvenite din diferite regiuni ale țării, de la exper ții
naționali și din rezultatele ARACIP privind evaluarea calită ții educa ției din România. Rezultatele
evaluării au permis determinarea ac țiunilor de modernizare a curriculumului deja existent.
Procesul de revizuire și modernizare s -a axat pe:
a) Concretizarea/opera ționalizarea p rogresivă a idealului educa țional în finalită ți, trepte de
învățământ, arii curriculare;
b) Racordarea lui la cerin țele reale ale vie ții, asigurarea calită ții educa ției și ralierii sistemului
educa țional la valorile și standardele europene;
c) Valorizarea compe tențelor pentru via ță, prezentate prin modul în care elevii știu să gândească,
acționeze, înve țe, transfere, aplice cunoa șterea și să caute, în mod independent, solu ții noi și
originale la problemele concrete care apar în contexte reale de existen ță;
d) Moder nizarea modelelor de organizare a competen țelor, într-o manieră integrată pentru
transformare și derivare a competen țelor;
e) Abordarea diferen țiată, individualizată a elevului pentru instituirea unei școli prietenoase,
centrate pe elev;
f) Orientarea spre reali zarea personală și dezvoltare de-a lungul vie ții;
g) Dezvoltarea abilită ții de a ac ționa autonom , de a folosi instrumente în manieră interactivă, a func ționa
în grupuri socialmente eterogene, a dezvolta deprinderi necesare societă ții cunoa șterii;
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 58 h) Dezvoltarea poten țialului educa țional al curriculumului , asigurarea reproducerii valorilor na ționale
reprezentative concomitent cu deschiderea spre valorile europene și universale;
i) Deschiderea și liberalizarea actului didactic , ameliorarea la nivelul strategiilor, met odologiilor,
practicilor de predare -învățare-evaluare; promovarea metodelor interactive.
Proiectarea curriculumului școlar se face preponderent centrat pe:
a. achizi țiile finale ale educa ției, competen țele școlare/disciplinare;
b. dimensiunile ac ționale ale act ivității de formare a personalită ții elevului;
c. stabilirea precisă a ofertei școlare în raport cu interesele, aptitudinile și așteptările sociale ale elevului.
1.4.4. Idealul educa țional al învă țământului românesc
Art. 2, alin. 3 din Legea Educa ției Na ționale nr. 1/2011 prevede că:
„Idealul educa țional al școlii române ști constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă
a individualită ții umane, în formarea personalită ții autonome și în asumarea unui sistem de
valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea
spiritului antreprenorial, pentru participarea cetă țenească activă în societate, pentru
incluziune socială și pentru angajare pe pia ța muncii .”
În raport cu idealul se stabilesc scopuri. Acestea sunt pa și spre idea l, sunt laturi ale idealului.
Scopul educa țional are caracter relativ, subiectiv și par țial, reprezentând o perspectivă mai mult
sau mai pu țin apropiată, coerentă, ce se finalizează într -o formă și într -un timp bine determinate.
Proiectarea și realizarea optimă a activită ții instructiv -educative depind de felul cum se
desfă șoară, dimensionează și articulează componentele materiale, procedurale și organizatorice,
care imprimă un anumit sens și o anumită eficien ță pragmatică formării tineretului.
Concretiza rea idealurilor educa ționale în comportamente și mentalită ți nu este posibilă dacă
activitatea de predare și învă țare nu dispune de un sistem coerent de căi și mijloace de înfăptuire, de o
instrumentalizare procedurală și tehnică a pa șilor pentru atingerea scopului propus.
Într-un model didactic coexistă trei direc ții posibile de educa ție: perspectiva mono –
cognitivă, meta -cognitivă și fanta -cognitivă:
1. Perspectiva mono -cognitivă , ce interpretează educa ția intelectuală drept educa ție
culturală, inten ționând să asigure abilită țile necesare pentru a organiza con ținutul,
pentru a cunoa ște semnifica ția cuvintelor și pentru a gestiona instrumentele de
cercetare în diferite discipline.
2. Perspectiva meta -cognitivă urmăre ște să ofere elevilor metodele „ gândirii științifice",
pentru a prelua, formaliza și rezolva problemele prin observare, formularea ipotezelor,
experimentarea și evaluarea. Cu alte cuvinte, inten ționează să consolideze, în mod
sistematic, utilizarea instrumentelor de investigare directă (atitudini, meto de, tehnici)
care să permită conceptualizarea, generalizarea și transferabilitatea obiectelor culturale.
3. În perspectiva fanta -cognitivă , elevul poate construi procese originale de în țelegere/
revizuire și să descoperă nu numai cuno ștințe culturale noi sau diferite, ci și abordări noi
sau diferite fa ță de ele. Ele pot fi create datorită valorificării subiectivită ții.
Direc ția didactică centrat pe mono -cunoa ștere, va obliga viitorii elevi să se confrunte cu
cuno ștințele existente. Aten ția lor este predominan t îndreptată spre produs, spre no țiuni și abilită ți
necesare pentru ca oamenii să poată gestiona anumite probleme. Problemele cu care trebuie să se
confrunte sunt, pe de o parte, calitatea cuno ștințelor, care nu pot fi doar enciclopedice și trebuie
actuali zate pe deplin în func ție de evolu ția argumentului ales pentru exemplificări și atingerea
scopului, iar pe de altă parte, calitatea metodelor didactice, care trebuie să asigure fiecărui elev
posibilitatea efectivă de a avea acces la cunoa ștere și trebuie s ă poată utiliza strategii de predare
individualizate, capabile să motiveze, să respecte și să se diferen țieze în diferite situa ții (în func ție
de interesele și nevoile acestora).
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 59 Formele și mijloacele strategice, de realizare a sarcinilor didactice, pot fi traduse
terminologic prin expresii de genul:
d. tehnologie didactică,
e. metodologie didactică,
f. metodă didactică,
g. procedeu didactic,
h. mod de organizare a învă țării.
Tehnologia didactică poate avea două semnifica ții:
a. ansamblul mijloacelor audio -vizuale folos ite în procesul educativă (sens restrâns, din
ce în ce mai pu țin utilizat);
b. ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor și strategiilor de organizare a
procesului de predare -învățare, realizat prin interac țiunea dintre profesor și elev,
printr -o strânsă legătură a lor cu obiectivele pedagogice, con ținuturile transmise,
formele de realizare a educa ției, modalită țile de evaluare (sensul larg al termenului,
generalizat în literatura de specialitate).
Metodologia didactică se referă la ansamblul metodelor și procedeelor didactice utilizate în
procesul educa țional. În calitate de teorie stricto sensu , metodologia didactică prezintă natura,
func țiile și clasificările posibile ale diferitelor metode de educa ție.
Metoda didactică . Termenul metodă derivă etimolo gic din două cuvinte grece ști (οδός, odos
– cale; μετά, metá – spre, către ) și are în țelesul de „ drum (către) …”, „ cale (spre) …”.
În didactică, metoda se referă la calea urmată, drumul ce duce la atingerea obiectivelor
educa ționale. Caracteristicile op eraționale ale metodei sunt prezentate în perspectiva adecvării lor
la circumstan țe diferite ale educării, fiind scoase în eviden ță posibilită țile de ipostaziere diferen țiată
ale acestora, în func ție de creativitatea și inspira ția profesorului.
Metodele de instruire sunt asemănătoare cu cele ale cercetării științifice, în sensul că
ambele duc la conturarea unor fapte, descrieri, interpretări cât mai apropiate de realitate.
Deosebirea fundamentală constă în faptul că, în timp ce metodele de cercetare produc, creează
cuno ștințe, metodele didactice , de obicei, prezintă, vehiculează cunoa șterea sedimentată la un
moment dat. Primele metode servesc la descoperirea propriu -zisă a unor adevăruri, ultimele slujesc
la comunicarea lor sau la conducerea eforturilor spre redescoperirea adevărurilor, noi pentru elevi,
dar nu și pentru comunitatea științifică.
Metoda didactică este o cale eficientă de organizare și desfă șurare a procesului de predare –
învățare și se corelează cu celelalte componente ale instruirii. Sintetiz ând mai multe defini ții
avansate de diferi ți pedagogi, profesorul George Văideanu arată că metoda de învă țământ
reprezintă calea sau modalitatea de lucru76:
i. selec ționată de cadrul didactic și pusă în aplicare în lec ții sau activită ți extra școlare cu ajutoru l
elevilor și în beneficiul acestora;
j. care presupune, în toate cazurile, cooperarea între profesor și elevi și participarea acestora la
căutarea solu țiilor, la distingerea adevărului de eroare etc.;
k. care se folose ște sub forma unor variante și/sau procedee selec ționate, combinate și utilizate în
func ție de nivelul și trebuin țele sau interesele elevilor, în vederea asimilării temeinice a
cuno ștințelor, a trăirii valorilor, a stimulării spiritului creativ etc.; utilizarea metodelor nu vizează
numai asimilarea cuno ștințelor;
l. care -i permite profesorului să se manifeste ca purtător competent al con ținuturilor
învățământului și ca organizator al proceselor de predare -învățare; în cursul desfă șurării
acestora, el poate juca rolul de animator, ghid, evaluator, preda rea fiind un aspect al învă țării.
76 Văideanu, George – Pedagogie (ghid pentru profesori) , Editura Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1986, pp.3 -4.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 60 Metoda are un caracter multifunc țional , în sensul că poate participa simultan sau succesiv la
realizarea mai multor obiective instructiv -educative. Op țiunea profesorului pentru o anumită metodă de
învățământ reprezintă o d ecizie complexă. Alegerea unei metode se face ținându -se cont de:
– finalită țile educa ției,
– conținutul procesului instructiv,
– particularită țile de vârstă și individuale ale elevilor,
– psihosociologia grupurilor școlare,
– natura mijloacelor de învă țământ,
– experien ța și competen ța didactică a profesorului.
„Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori și, din
acest punct de vedere, educa ția va rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la
o situa ție precisă, indica țiile generale date de căr țile de metodologie .”77
Speciali știi în metodologia didactică acreditează că metodele de țin mai multe func ții specifice78:
a. func ția cognitivă (metoda constituie pentru elev o cale de acces spre cunoa șterea adevărurilor și
a procedurilor de ac țiune, spre însu șirea științei și tehnicii, a culturii și a comportamentelor
umane; metoda devine pentru elev un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi);
b. func ția formativ -educativă (metodele supun exersării și elaborării diversele func ții psihice și
fizice ale elevil or, prin formarea unor noi deprinderi intelectuale și structuri cognitive, a unor noi
atitudini, sentimente, capacită ți, comportamente; metoda de predare nu este numai calea de
transmitere a unor cuno ștințe, ci și un proces educativ);
c. func ția instrumentală (sau opera țională, în sensul că metoda serve ște drept tehnică de execu ție,
mijlocind atingerea obiectivelor instructiv -educative);
d. funcția normativă (sau de optimizare a ac țiunii, prin aceea că metoda arată cum trebuie să se
procedeze, cum să se predea și cum să se înve țe astfel încât să se ob țină cele mai bune rezultate).
Procedeul didactic reprezintă opera țiuni prin care este aplicată o metodă. Este o secven ță,
un detaliu, o tehnică limitată de ac țiune, o componentă sau doar o particularizare a metodei.
O metodă apare ca un ansamblu corelat de procedee, considerate a fi cele mai eficiente
pentru un moment educa țional. Valoarea și eficien ța pragmatică a unei metode sunt condi ționate
de calitatea, adecvarea și congruen ța procedeelor care o compun.
De obi cei, într -o metodă, procedeele se pot rearanja în func ție de cerin țele din exterioar,
ceea ce face ca una și aceea și metodă să poată dobândi trăsături și dimensiuni praxiologice noi,
date tocmai de combinatorica procedeelor. Muta țiile intervenite pot fi ma ri, astfel încă metoda
poate deveni ea însă și procedeul altei metode, după cum un procedeu î și poate aroga demnitatea
de metodă la un moment dat.
Modul de organizare a învă țării este supraordonat metodei și procedeului didactic. George
Văideanu define ște noua ipostază a metodologiei didactice ca fiind
„un grupaj de metode sau procedee care operează într -o anumită situa ție de
învățare (ore duble sau succesive, patru -cinci clase grupate într -o sală mare etc.)
și/sau în asociere cu o nouă modalitate de reali zare a învă țării: învă țarea asistată
de ordinator (IAO), învă țarea bazată pe manuale și caiete programate etc. ”79
Găsim că noul termen prezintă o mare valoare euristică, în plan teoretic, datorită faptului că el
ne ajută să circumscriem aspecte ale metodol ogiei didactice care, de multe ori, sunt asimilate
procedeelor sau metodelor simple.
Se uită, deseori, că în planul metodologiei didactice se structurează o anumită ierarhie, care
este dată de complexitatea epistemică și de combina ția diferitelor secven țe procedurale. Se mai
77 Mialaret, Gaston – Introducere în pedagogie , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, p. 46.
78 Cerghit, Ioan – Metode de învățământ , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980, pp. 12 -17.
79 Văideanu, George, Ibidem , p. 203.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 61 uită, de asemenea, că în anumite circumstan țe, metodologia este atât de mult impregnată de
specificul mijlocului de învă țământ (ca în învă țarea asistată de ordinator), încât cu greu se mai poate
susține „ puritatea ” unei metode, adică a utonomia sau neutralitatea ei, în raport cu anumite
componente ale strategiei didactice.
Unii autori includ în categoria metodelor de învă țământ „ metodele ” de tip Montessori,
Decroly, Claparède etc.80 Aceste ipostaze nu sunt metode propriu -zise, ci complex e metodologice
largi, ce includ atât elemente organizatorice, cât și tehnologice (anumite mijloace de învă țământ).
Acestor standarde metodologice li s -ar potrivi mai bine denumirea de „ mod de realizare a învă țării”.
Politicile și priorită țile majore ale si stemului de învă țământ din România au evoluat în ultimii ani
în încercarea de a face fa ță cerin țelor noi și provocatoare ale unei democra ții în dezvoltare și ale unei
economii în tranzi ție. Conform Constitu ției României, învă țământul de stat este gratuit l a toate
nivelurile, iar accesul la educa ție este garantat tuturor, indiferent de pozi ția socială, etnie, sex sau religie.
Institu ția de învă țământ reprezintă cel mai important furnizor de dezvoltare și cultură pentru
comunitate, rezultând că școala trebuie să răspundă în mod continuu provocărilor societă ții, dar și
exigen țelor impuse de comunitatea interna țională. Astfel, dintre principiile generale și realită țile
identificate ce reprezintă provocări pentru viitor, pot fi amintite:
a. asigurarea calită ții edu cației la toate nivelurile și în toate domeniile educa ționale;
b. corelarea continuă a curriculum -ului cu nevoile și interesele impuse de dezvoltarea societă ții;
c. creșterea continuă a calită ții serviciilor oferite;
d. implementarea în toate unită țile de învă țământ a unor sisteme de asigurare a calită ții
permanent adaptate la nou.
Calitatea educa ției (a procesului de predare ) reprezintă un element -cheie în realizarea
obiectivelor strategice în materie de coeziune socială, cre ștere economică și competitivitate. C adrele
didactice trebuie să fie capabile să ofere o educa ție calitativă, pentru a permite cetă țenilor UE să
dobândească cuno ștințe și competen țe de care vor avea nevoie în via ța privată și profesională.
Investi țiile existente în formarea și dezvoltarea con tinuă a cadrelor didactice sunt insuficiente.
Durata minimă de instruire obligatorie nu depă șește cinci zile pe an în nici un stat membru. Cu toate
că participarea la cursuri de formare continuă este obligatorie pentru profesorii din 11 state, membre
ale U niunii Europene, rata de participare a cadrelor didactice la astfel de formări profesionale este
prea scăzută pentru a ob ține un nivel de dezvoltare continuă în rândul cadrelor didactice.
Sistemele existente de formare a profesorilor din statele membre nu promovează dobândirea
de noi competen țe pedagogice, care au devenit necesare ca urmare a schimbărilor în educa ție și în
societate, în general.
Cu toate că profesorilor li se solicită să ofere cuno ștințe de bază, acestora li se solicită, de
asemenea, să se asigure, printre altele, că:
a. nevoile specifice ale fiecărui cursant sunt luate în considerare;
b. tinerii devin cursan ți pe deplin autonomi pe toată durata vie ții;
c. toți tinerii dobândesc competen țe-cheie;
d. predarea este adaptată unui mediu multicultural;
e. sunt utilizate noile tehnologii.
Idealul educa țional al școlii române ști constă în:
a. dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualită ții umane;
b. formarea unei personalită ți autonome și creative, fundamentată pe asumarea reală a unui set
de va lori necesare propriei dezvoltări împliniri personale precum și integrării socio -profesionale;
c. asumarea unui sistem de valori necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru
dezvoltarea spiritului antreprenorial;
d. participarea cetă țenească act ivă în societate;
e. incluziune socială și angajare pe pia ța muncii.
80 Palmade, Guy P. – Metodele pedagogice , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 62
1.4.5. Sisteme alternative de organizare a educa ției
Sistemele educa ționale alternative reprezintă variante de organizare școlar ă, care propun
modificări ale anumitor aspecte legate de formele of iciale de organizare a activită ții predare –
învățare-evaluare .
Proiectarea și realizarea alternativelor educa ționale reprezintă ac țiuni care se realizează prin
raportare la finalită țile educa ționale formulate , la nivelul macro, al idealului și al scopurilo r educa ționale
și la nivelul micro, al obiectivelor educa ționale care direc ționează procesul de învă țământ.
În cadrul sistemului de învă țământ din Rom ânia, prin ini țiativele realizate la nivel central,
teritorial și local, după 1990, sunt institu ționalizat e următoarele alternative educa ționale, aplicabile
în învă țământul preprimar (creșă și grădini ță) și primar (clasa pregătitoare și clasele I -IV), cu
deschideri spre învățământul secundar: Waldorf, Montessori, Step by step, Freinet , Jena -Petersen.
1.4.5.1. Programu l STEP -BY-STEP
Promovează modele educa ționale centrate pe elev, educa ția individuală și sus ține
necesitatea de a -l face pe elev con știent că tot ce se întâmpla în via ță este interdependent. De
asemenea, programul promovează colaborarea școlii cu familiile elevilor, pe implicarea părin ților
acestora în conceperea și organizarea activită ților din școală.
Activită țile didactice se bazează pe munca în grup și își propun să îi înve țe pe elevi să î și
dezvolte un sim ț al identită ții și pre țuirii de sine, să cooper eze, să se respecte unii pe al ții și să se
integreze în comunitatea elevilor. Modalită țile de lucru pe grupuri alternează, atât datorita modului
de dispunere a mobilierului, cât și a metodelor aplicate, care sugerează organizarea elevilor în
grupuri de luc ru de diferite mărimi.
Metodologia didactică utilizată este activizată, în primul rând datorită faptului că vizează
abordarea individualizată a elevilor clasei, ținând cont de nivelul de dezvoltare al fiecăruia.
O cale eficientă de individualizare a învă țării este organizarea centrelor de activitate care să
reflecte interesele și nevoile elevilor (de exemplu, centre de alfabetizare, lectură, științe,
matematică, arte, teatru și jocuri). Fiecare centru include activită ți pe mai multe niveluri și cu
material e diferite, organizate logic, func ție de cerin țele și stilurile individuale de învă țare.
Activită țile elevilor sunt bazate pe cercetare, învă țând prin asocierea informa țiilor noi cu
cele asimilate și a materialelor noi cu cele pe care le cunosc deja și sunt evalua ți prin modalită ți
specifice precum: scaunul evaluării , mapa de lucrări , caietul de evaluare .
În cadrul activită ților desfă șurate în centrele de activitate, în conformitate cu obiective comune
prestabilite, elevii au ocazia de a și dezvolta deprind eri, împărtă și din experien ța proprie, învă ța din
experien ța celor din jur, consolida cuno ștințe, într -un climat pozitiv și într -o atmosfera de încredere.
1.4.5.2. Sistemul monitorial sau sistemul Bell -Lancaster
Clericul sco țian Andrew Bell, a dezvoltat sistemul de educa ție populară prin metoda învă țării
reciproce supravegheate în rândul elevilor . Deși el a publicat o descriere a sistemului său „ Madras ”
(1797), ideile lui au devenit populare în Anglia abia când au fost adaptate de Joseph Lancaster într -o
școală di n Southwark în 1801 și de Robert Owen în New Lanark, Sco ția.
Clasa era încredin țată unui profesor care se ajuta de elevii mai mari pentru a -i învă ță pe cei
mici, de elevii buni pentru a -i ajuta pe cei slabi.
Sistemul monitorial s -a aplicat și în tara noa stră din 1832, dar, prin Legea din 1864 , s-a
renun țat la această modalitate de organizare a instruirii.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 63 1.4.5.3. Sistemul Basedow sau sistemul filantropinist
A fost conceput pe baza concep ției filozofului, scriitorului și compozitorului francez de
origine genev eză Jean Jacques Rousseau, de către Johannes Bernhard Basedow și dezvoltat de
Christian Gotthilf Salzmann .
Johannes Bernhard Basedow a înfiin țat acest tip de scoală, numita „ Philantropinum ”, la
Dessau, în anul 1774. Se predau, în principal, obiecte realis te, limbi moderne, limba latină, într -o
ambian ță lejeră de comunicare profesor -elev. Nu se apela la pedepse.
Se foloseau metodele stimulative; se foloseau jocurile ca modalită ți de învă țare.
1.4.5.4. Planul Dalton sau sistem al învă țării în cabinete și laboratoa re
A fost ini țiat de educatoarea și autoarea americană Helen Parkhurst, ini țiatoarea Planului
Dalton , fondatoarea Școlii Dalton și gazdă a emisiunii „ World of Children with Helen Parkhurst ” la
postul de televiziune ABC.
În modul de organizare a instruiri i se acorda o mai mare libertate elevului, se punea accent
pe activitatea individuală, cerin țele instruirii fiind adaptate capacită ților individuale.
Se îmbina activitatea pe grupe (clase) cu cea individuală.
Programa fiecărei discipline cuprinde unită țile de muncă, sarcinile de învă țat.
1.4.5.5. Sistemul Winetka sau sistemul claselor mobile
A fost ini țiat în 1922 de profesorul și reformatorul american în educa ție Carleton Wolsey
Washburne , într-un cartier rural din Chicago. Se aplică în învă țământul primar și secundar.
Clasele de vârstă sunt înlocuite cu clasele pe discipline, elevii având posibilitatea să fie în clase
diferite la materii diferite, în func ție de aptitudini și de nivelul atins. Se urmărea stimularea dezvoltării
personalită ții copilului, descoperi rea intereselor, însu șirea cuno ștințelor utile pentru via ța practică.
Trecerea dintr -o clasă în alta se face individual pentru fiecare elev, în orice moment al anului
școlar în care se constată promovarea unui anumit nivel la disciplina respectivă. Se pun ea accent pe
munca independentă, respectându -se ritmul de învă țare. Se promova la fiecare materie, nu în bloc.
Elevul putea fi în clase diferite la diferite materii școlare.
Se asigură și cooperarea grupelor de elevi în activitatea de învă țare.
1.4.5.6. Sistemul Montessori
A fost ini țiat de medicul și pedagogul italian Maria Montessori.
Metoda de educa ție Montessori , este o abordare educa țională bazată pe copil, pe
observa țiile științifice ale copiilor de la na ștere până la maturitate. Metoda vede copilul ca un ul care
este în mod natural dornic de cunoa ștere și capabil să ini țieze o învă țare într -un mediu propice de
învățare, pregătit gânditor. Încearcă să dezvolte copiii fizic, social, emo țional și cognitiv.
Rolul educatorului, după concep ția Mariei Montessori, este acela de a crea un mediu care să
favorizeze ini țierea în munca a copiilor, formarea comportamentului social.
Educatorul nu impunea autoritar cerin țele, ci îndruma discret formare copiilor și elevilor.
Acest sistem func ționează și astăzi, în diferit e țări, sub forma de Grădini țe și Școli Montessori .
1.4.5.7. Sistemul proiectelor
A fost inspirat de filozoful, psihologul și pedagogul american John Dewey și teoretizat de
William Heard Kilpatrick în Statele Unite ale Americii în secolul XX.
Proiectul este un c entru de interes și de activitate. Etapele realizării proiectului sunt:
– comunicarea inten ției;
– stimularea atitudinii de interogare;
– pregătirea pentru execu ție;
– executarea.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 64 Elevii primeau spre rezolvare teme structurate sub forma unor proiecte cu grade de
dificultate diferite. Accentul cade pe activitatea independenta a elevilor. Rolul profesorului se
reduce la cel de îndrumare. Aceasta modalitate de organizare a instruirii contribuie la dezvoltarea
inițiativei, a încrederii de sine, la organizarea info rmației.
1.4.5.8. Sistemul Decroly sau sistemul centrelor de interes
A fost ini țiat de psihologistul și profesorului belgian Ovide Decroly, la începutul secolului XX.
În concep ția acestui sistem, copilul este o fiin ță în devenire și trebuie pregătit pentru via ță.
Instruirea trebuie să respecte:
– nevoile copilului/elevului;
– nevoile de hrană,
– nevoile de apărare,
– nevoile de ac țiune.
Programa de instruire cuprinde două capitole mari:
I. copilul și nevoile sale;
II. mediul natural și social.
Acest sistem s -a aplicat în scoli din Belgia, Danemarca, Elve ția, Fran ța.
1.4.5.9. Sistemul Mannheim sau sistemul claselor de nivel
Sistemul Mannheim a fost aplicat în Germania, începând cu anul 1900.
Elevii erau organiza ți în clase astfel:
– clase normale (de nivel mediu),
– clase auxiliare (pentru deficien ți),
– clase de recuperare (pentru copii fără deficien țe, dar care au dificultă ți la învă țătură din motive
de boală, de frecven ță neregulată la cursuri etc.),
– clase de elită (pentru copii foarte dota ți, organizate pentru învă țarea limbilor străine sau pentru
adăugarea unor materii neabordate de clasele normale).
Grupele de elevi sunt stabilite după poten țialul intelectual:
– clase de recuperare,
– clase pentru supradota ți,
– clase auxiliare pentru deficien ți,
– clase cu instruire diferen țiată.
1.4.5.10. Sistemul Jena sau metoda „ complexelor ”
A fost ini țiat și aplicat de reformatorul educa țional și profesorul german Peter Petersen în
școli din Germania, în secolul al XX -lea. Clasa este înlocuită cu activitatea pe grupe.
Grupele erau alcătuite din elevi de vârste diferite, constituite în mod liber, după preferin țele
acestora, stratificate astfel:
– grupa inferioară: între 1 -3 ani;
– grupa mijlocie: între 4 -6 ani;
– grupa superioară: de la 7 ani până la terminarea școlii.
Programele de studiu erau concepute int erdisciplinar de cuno ștințe, programe „ complexe ”.
Se pune accent pe formarea deprinderilor de cooperare. Profesorul îndruma activitatea elevilor.
1.4.5.11. Sistemul muncii în echipe
Acest sistem a fost conceput de pedagogul francez Roger Cousinet, între anii 1930 -1960.
Grupurile se organizează după preferin ța elevilor. Se practică o „ pedagogie a libertă ții”.
Școlarul este ini țiat în tehnica cercetării și a descoperirii.
Se formează și se consolidează atitudinea de cooperare.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 65
1.4.5.12. Sistemul Waldorf
Filosoful, ezoteris tul, artistul, pedagogul și gânditorul social austriac Rudolf Joseph Lorenz
Steiner a fost fondator al antropozofiei, a pedagogiei Waldorf, a euritmiei, agriculturii biodinamice
și medicinei antropozofice.
Pedagogia Waldorf este o formă de învă țământ baza tă pe metode antropozofice de predare
și educare. Prima Școală Waldorf , întemeiată în 1919 în Stuttgart, Germania, a fost condusă de un
colectiv de dascăli pregăti ți de Rudolf Steiner, finan țată de adeptul său Emil Molt, proprietarul
fabricii de tutun Wald orf din Stuttgart, pentru copiii angaja ților fabricii sale.
Metodica școlilor Waldorf este bazată pe o serie de no țiuni despre dezvoltarea omului în
domeniile trupesc, sufletesc și spiritual, ce sunt menite să îi ofere dascălului în țelegere pentru fiin ța
lăuntrică a copilului. Acestea rămân însă numai metode de lucru și nu devin con ținuturi propriu -zise
de predare. De pildă, se consideră că fiecare copil parcurge o dezvoltare în septenarii (perioade de
câte 7 ani) și în func ție de caracteristicile acestora se stabilesc unele aspecte ale desfă șurării educa ției.
Concep ția pedagogică sus ține că numai printr -o predare corespunzătoare necesită ților
interioare ale fiecărei vârste se poate ajunge la o dezvoltare a omului în sensul libertă ții, motiv
pentru care a f ost numită „ educa ție pentru libertate ”. Această denumire nu trebuie totu și gre șit
înțeleasă, nefiind vorba de un învă țământ ce acordă o libertate deplină copilului, ci de o pregătire în
vederea dobândirii unei gândiri independente, odată cu maturitatea.
Educatorul este răspunzător de depistarea și dezvoltarea capacită ților de învă țare și
autocontrol spiritual. De aceea pregătirii profesionale a profesorului trebuie să i se adauge
exersarea meditativă, ceea ce permite accesul la sufletul și spiritul elevulu i.
Tratarea omului ca întreg, ac ționarea asupra sim țirii și voin ței conduc la reu șite
educa ționale. Rudolf Steiner nu are preten ția de a propune o nouă pedagogie, ci recomandă știința
spirituală ca înviorare a artei pedagogice clasice.
1.4.5.13. Sistemul tutorial
A apărut în Anglia, cu decenii în urmă.
Îmbina învă țământul individualizat cu cel pe echipe.
Întâlnirile periodice cu profesorul au rostul de a îndruma instruirea elevilor, de a organiza
susținerea de referate și dezbateri.
1.4.5.14. Sistemul Dottrens
Poarta nu mele psihologului și pedagogului elve țian Robert Dottrens.
Procesul de instruire este organizat într -o atmosfera de libertate dirijată.
Activitatea elevilor este diferen țiată, sarcinile de învă țare sunt distribuite prin intermediul
fișelor de activitate independentă.
Fișele sunt:
– de recuperare (pentru complementarea lacunelor),
– de dezvoltare (pentru evolu ția celor ce au depă șit programa minimă),
– de exersare (cu grade de dificultate diferită),
– de autoinstruire (materie de însu șit individual).
Este un sistem eficient, dar dificil pentru profesor.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 66
1.4.6. Noile dimensiuni ale procesului de instruire
Activitatea didactică a cunoscut o serie de transformări și modificări sensibile în ultima perioadă
de timp. Aceste modificări privesc elemente legate de fi nalită ți, baza materială, organizarea unită ților
școlare, legisla ție, formarea cadrelor didactice, influen ța mediului social, transformări ale unor domenii
educa ționale, de racordarea la sisteme moderne de învă țământ și altele. Astfel, procesul de educa ție
propriu -zis, realizat prin activitatea creatoare a profesorului, este în situa ția de a suferi influen ța
factorilor exteriori și de a căpăta o serie de atribute și dimensiuni noi.
Dintre noile dimensiuni ale procesului de instruire, le men ționăm sumar pe cele mai semnificative:
a) Tendin ța profesorilor de a crea proiecte de activitate didactică cu un aspect modern mai pronun țat;
b) Influen ța impresionantă a sistemelor multimedia asupra elevilor, care tind să devină o sursă
alternativă permanentă de instruire „ întâmplătoare ”.
c) Modificarea timpului real de instruire, prin scăderea duratei reale a anului școlar și în unele
cazuri a duratei reale a orei de clasă.
d) Extinderea ariilor defavorizate (cu profesori în curs de calificare, efective școlare în scădere,
depla sări lungi, bază materială redusă).
e) Pregătirea și perfec ționarea profesorilor a rămas cu un pas în urma progresului presupus de
transformările în domeniul curricular.
f) Apari ția unor programe, manuale și materiale auxiliare noi; acestea, prin simpla lor ex isten ță, au
modificat sesizabil activitatea de instruire.
1.4.7. Finalită țile sistemului de educa ție românesc
Finalită țile educa ției sunt dimensiuni definitorii, componente structurale și strategice ale
procesului de predare -învățare ce dau sensul, orientarea, direc ția și perspectiva ac țiunii educative .
Educa ția urmăre ște formarea personalită ții umane, iar constrângerile de natură socială, istorică,
au rolul de a o modela în func ție de sistemele de valori promovate de societate la un moment dat. În
raport cu mod elul de personalitate ce urmează a fi format se stabilesc finalită țile educa ției.
În plan psihologic putem spune ca finalită țile educa ției constituie materia primă, dar și produsul
educa ției, asigurând conceptele fundamentale ale discursului pedagogic, un nucleu epistemic, precum și
ancorarea în psiho -social prin concepte axiologice și reglarea procesului de formare a personalită ții în
func ție de elementele structurale ale ac țiunii educative.
Finalită țile educa ției au constituit uneori terenul de dispută teoretică/ideologică pentru
educa ție, iar alteori au fost baza pe care s -au construit sisteme pedagogice, teorii sau sisteme practice
ale educa ției. Finalită țile constituie totodată, factorul determinant al strategiei educa ționale, fiind
componenta care or ientează și direc ționează alte componente, precum:
– conținutul,
– organizarea,
– strategiile de predare -învățare-evaluare,
– relațiile dintre componente etc.
Clasificarea finalită ților educa ției impune avansarea unor criterii semnificative în plan
pedagogic, astfel avem în vedere două criterii complementare81:
1. sfera de referin ță;
2. gradul de divizibilitate și de comparabilitate .
81 Cristea, Sorin – Fundamentele pedagogiei , Editura Polirom, Iași, 2000, ISBN: 978 -973-46-1562 -9, pp. 145 -152.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 67 După primul criteriu , pot fi eviden țiate două categorii de finalită ți ale educa ției:
a. finalită ți macrostructural (idealul educa ției, scopurile educa ției), angajate la nivelul sistemului de
învățământ, având un grad mai mare de generalitate;
b. finalită ți microstructural (obiectivele educa ției/instruirii), angajate la nivelul procesului de învă țământ,
având un grad mai mare de specificit ate, dependent însă de finalită țile macrostructural.
După cel de -al doilea criteriu , complementar cu primul, pot fi sesizate alte două categorii de
finalită ți ale educa ției:
a. finalită ți indivizibile , care nu au grad de compara ție, reprezentând o realitate globală (sistemul de
educa ție / învă țământ), care nu poate fi gradată la nivelul unor taxonomii – avem în vedere,
finalită țile macrostructural: idealul educa ției, care define ște tipul de personalitate umană la care
aspiră societatea pe termen lung; scopur ile educa ției, care definesc principalele direc ții de dezvoltare
strategică a educa ției / învă țământului, valabile la scara întregii societă ți pe termen mediu și lung;
b. finalită ți divizibile , care pot fi clasificate pe diferite grade de comparabilitate, a ngajate la nivelul
procesului de învă țământ; avem în vedere taxonomiei obiectivelor educa ției / instruirii,
realizabile, în ultima instan ța, în cadrul oricărei activită ți didactice / educative.
Finalită țile macrostructurale definesc orientările valorice c are asigură proiectarea și
realizarea activită ții de formare -dezvoltare a personalită ții la nivel de sistem. Aceste finalită ți care
angajează evolu ția sistemului de educa ție și de învă țământ, pe termen lung și mediu, reflectă
direc țiile fundamentale de dez voltare a societă ții la nivel global, în plan economic, politic, cultural,
comunitar. Avem în vedere două categorii de finalită ți macrostructural ale educa ției, valabile la
scara întregului sistem de educa ție / învă țământ, pe termen lung și mediu:
a. idealul educa ției / pedagogic;
b. scopurile educa ției / pedagogic.
Idealul educa ției / pedagogic reprezintă finalitatea de maximă generalitate care define ște
„un prototip ” determinat, în mod obiectiv, de tendin țele de evolu ție ascendenta a societă ții. El
marchează „ conștiința pedagogică a societă ții”82.
Ca „ model al devenirii superioare ” idealul define ște tipul de personalitate la care aspira
societatea pe termen lung pe parcursul unei perioade care acoperă cel pu țin două cicluri de
educa ție, fixate conven țional în limitele a două decenii.
Idealul educa ției are un caracter :
a) istoric (cum ar fi idealul Antichită ții, Evului Mediu, Rena șterii, Epocii Moderne);
b) abstract (idealul nu este tangibil într -o formă concretă, dar sus ține realizarea activită ții la un nivel
superior);
c) prospectiv (idealul angajează o previziune pe 1 -3 decenii, premisa planificării pe un deceniu și a
programării pe 1 -5 ani);
d) strategic (idealul asigură abordarea globală, integrativă, inovatoare a problemelor);
e) politic (idealul reprezintă inte rese sociale de maximă generalitate, care generează ac țiuni de
anvergură la nivelul scopurilor educa ției).
Idealul Epocii Moderne reflectă în plan pedagogic transformările înregistrate la nivel social global:
a. idealul personalită ții eficiente , corespunzăto r etapei societă ții industrializate timpurii și pe cale
de maturizare (secolul XVIII – prima jumătate a secolului XX);
b. idealul personalită ții complexe , multilaterale, corespunzător etapei societă ții industrializate avansate
(anii 1950 -1970);
c. idealul person alită ții creatoare și independente , corespunzător etapei societă ții postindustriale,
informatizate (după ani 1980 -1990).
82 Bârs ănescu , Ștefan – Dicționar de pedagogie contemporană , Editura Enciclopedică, București, 1969, p. 129.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 68 Perspectiva informatizării83 a determinat generalizarea saltului de la modelul societă ții
închise, caracterizată prin tendin ța reproduc erii stării existente, spre modelul societă ții deschise,
caracterizată prin tendin ța depă șirii stării existente, salt reflectat în plan pedagogic prin idealul
personalită ții deschise, creative, adaptabilă în condi ții de schimbare inovatoare continuă84.
Un asemenea ideal este institu ționalizat și la nivelul documentelor de politica educa țională,
care eviden țiază / orientează „ dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualită ții umane ”,
posibilă și necesară la scară socială prin „ formarea personalit ății autonome și creatoare ”85.
Scopurile educa ției / pedagogice86 reprezintă finalită țile macrostructural determinate de
ideal care angajează realizarea prin elaborarea direc țiilor generale de ac țiune, institu ționalizate la
nivel de politica a educa ției. Spr e deosebire de ideal, „ care marchează mai mult inten ția fără a
garanta urmărirea efectivă a acesteia ”, scopurile pedagogice „asigură orientarea activită ții de
educa ție în mod real ”, într-o gestiune a timpului evaluabilă pe termen mediu (minimum un ciclu d e
educa ție, stabilit conven țional la 10 -15 ani)87.
Criteriile necesare pentru alegerea scopurilor pedagogice pozitive88 implică:
a. asigurarea concordantei cu idealul pedagogic , prin ac țiuni planificate la nivel de politica a
educa ției;
b. depă șirea stării actuale , prin ac țiuni de perfec ționare, ajustare structurală, restructurare,
reformare a sistemului de educa ție;
c. valorificarea poten țialului existent, prin ac țiuni bazate pe resursele și necesită țile interne ale
sistemului de educa ție;
d. deschiderea spre diferite a lternative opera ționale, prin ac țiuni adaptabile la diferite situa ții
particulare, evitând „ scopurile care pretind a fi definitive ”.
În mod analogic, pot fi depista ți indicatorii care probează apari ția sau men ținerea
„scopurilor pedagogice negative ”, lans ate pe diferite circuite ideologice, mascate sau latente:
a. acceptarea, între ținerea sau încurajarea neconcordan ței dintre idealul pedagogic și scopurile
didactice ale sistemului educa țional;
b. reproducerea stării actuale prin avansarea unor solu ții par țiale, de corec ție sau ameliorare a
sistemului de educa ție;
c. încurajarea dependen ței de resursele externe ale sistemului, care pot între ține risipa sau
rezolvarea doar a unor probleme pe termen scurt;
d. închiderea ac țiunilor pedagogice în limitele unor proiecte glob aliste sau compartimentate,
inadaptabile la diferite situa ții particulare, proprii fiecărui sistem na țional de educa ție.
Scopurile pedagogice vizează finalitatea unor ac țiuni educa ționale complexe, declan șate la
nivel de politica a educa ției, în cadrul si stemului și al procesului de învă țământ. Din aceasta
perspectivă, ele au un caracter :
– practic , angajând direc țiile principale de ac țiune socială, care sus țin structural politica și
planificarea educa ției într -o anumită etapă sau perioadă istorică;
– strateg ic, eviden țiind liniile generale de inova ție, care asigură perfec ționarea sistemului și a
procesului de învă țământ;
– tactic și opera țional, delimitând criteriile de elaborare a obiectivelor generale ale procesului de
învățământ, care sus țin proiectarea peda gogică a planului de învă țământ .
83 Popper, Karl Raimund – Societatea deschisa și dușmanii ei, Vol. 1: Vraja lui Platon , trad. Drăgan Stoianovici, Editura
Humanitas, București, ISBN 973 -50-1036 -4, 1993, pp. 194 -227.
84 Golu, Mihai – Dinamica personalității , Editura Geneze, București, 1993, ISBN 973-909-916-5, pp. 20 -40.
85 Legea Învățământului , nr. 84 / 24 iulie 1995, subl. ns.
86 Landsheere, Viviane & Gilbert – Définir les objectifs de l'éd ucation , Presses universitaires de France, 1975, p. 26.
87 Hameline, Daniel – Les objectifs pédagogiques, en formation initiale et en formation continue , Paris, ESF Editeur, 1979,
ISBN: 978-271-010-872-6, p. 97.
88 Dewey, John – Fundamente pentru o știință a educației , trad. Viorel Nicolescu, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1992, ISBN 973-3011 -255, p. 310.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 69 Scopurile pedagogice determină, astfel , structura sistemului de învă țământ care
condi ționează realizarea procesului de învă țământ în func ție de o anumită direc ție pedagogică,
relevantă social prin criteriile institu ționaliz ate în activitatea de proiectare și dezvoltare curriculară a
planului de învă țământ și a programelor școlare .
Evolu ția istorică a scopurilor pedagogice eviden țiază orientările fundamentale înregistrate în
politica educa ției la nivel global, în special după înfiin țarea, în 1945, a Organiza ției Na țiunilor Unite pentru
Educa ție, Știință și Cultură (UNESCO = United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization ).
În contextul reformelor întreprinse în anii 1970 -1990, scopurile pedagogice definesc
următoarele linii de politica a educa ției care orientează evolu ția sistemelor moderne de învă țământ,
în perspectiva secolului XXI89:
a) democratizarea educa ției prin generalizarea accesului la un învă țământ de calitate și prin
asigurarea conducerii manageriale a sistemului și procesului de învă țământ;
b) modernizarea permanentă a educa ției prin deschiderea fa ță de valorile sale specifice, dependente de
„identitatea sa culturală ”;
c) valorificarea educa ției în sensul progresului social prin promovarea produselor sale sup erioare la
toate nivelurile de vârf ale vie ții culturale, politice, economice etc.
Finalită țile microstructurale definesc orientările valorice care asigură proiectarea și realizarea
activită ții de formare -dezvoltare a personalită ții la nivelul proce sului de învă țământ. Aceste
finalită ți, elaborate conform criteriilor determinate la nivelul scopurilor pedagogice ale sistemului
de învă țământ, reprezintă obiectivele procesului de învă țământ .
Obiectivele generale ale procesului de învă țământ, valabile la toate nivelurile, treptele și
disciplinele de învă țământ, opera ționalizează criteriile de elaborare a planului de învă țământ,
definitivate macrostructural. Aceste finalită ți vizează, pe de o parte, criteriile de proiectare definite
în termeni de abordare :
– sistemică (plan unitar, structurat interdisciplinar, deschis educa ției permanente),
– curriculară (plan centrat pe obiectivele fiecărui nivel de învă țământ),
– psihologică (plan centrat pe aptitudinile și atitudinile elevului/studentului).
Pe de altă parte, ele traduc, la nivel didactic, dimensiunea strategică a idealului pedagogic
(de exemplu, personalitatea creatoare și autonomă ), avansând proiectul unui anumit tip de învă țare
(de exemplu, învățarea inovatoare / complexă, anticipativă, participativă)90.
Obiectivele specifice/intermediare ale procesului de învă țământ definesc orientările valorice,
care vizează dobândirea unor competente de învă țare în func ție de:
a. dimensiunile/con ținuturile generale ale educa ției (obiective pedagogice specifice educa ției:
mora le, intelectuale, tehnologice, estetice, fizice );
b. formele educa ției (obiective specifice educa ției / instruirii: formale, nonformale, informale );
c. nivelurile și treptele de învă țământ (obiective pedagogice specifice învă țământului primar/
preșcolar -școlar; secundar/inferior -superior; universitar/scurt, lung, postuniversitar );
d. conținuturile specifice stabilite prin planul de învă țământ (vezi obiectivele pedagogice specifice
disciplinelor de învă țământ; modulelor de studiu interdisciplinar, activită ților op ționale/
programe de instruire nonformale incluse ca oferte sociale în planul de învă țământ).
Datorită sferei largi de manifestare a obiectivelor specifice, desfă șurate între doi poli
extremi de angajare a finalită ților microstructural, există tendin ța avansă rii unor obiective
pedagogice intermediare, menite să faciliteze tranzi ția:
a. de la obiectivele generale spre obiectivele specifice (precum obiectivele -cadru );
b. de la obiectivele specifice spre obiectivele opera ționale (precum obiectivele de referin ță).
89 Eurydice (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency) – Un deceniu de reforme ale învățământului
obligatoriu în uniunea europeană (1 984-94), 2010, ISBN 2 -87116 -254-9, https://publications.europa.eu/en/publication –
detail/ -/publication/1f77149c -671d -4dc1 -8c7b -a48723bd25a3/language -ro, accesat în data de 01.05.2018.
90 Botkin, James W.; Elmandjra, Mahdi; Malița, Mircea – Orizontul fără limite al învățării: Lichidarea decalajului uman ,
trad. Tatiana Malița, Editura Politică, București, 1981.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 70 Obiectivele opera ționale/concrete , vizează performantele de învă țare ale elevului/
studentului proiectate de fiecare profesor la nivelul activită ții didactice/educative în termeni de
acțiuni ale elevului, observabile și evaluabile pe criterii relevante la dif erite intervale de timp.
Acumularea unui set de performante semnificative, realizabile în timp, permite atingerea unor
competente școlare și psihologice relevante la scara socială. Elaborarea obiectivelor concrete, prin
acțiunea de opera ționalizare a obie ctivelor generale și specifice, incluse în programele școlare,
asigura câmpul de manifestare continua a creativită ții pedagogice a fiecărui cadru didactic.
Modelul de ierarhizare a obiectivelor pedagogice (generale, specifice, opera ționale),
prezentat ante rior, are ca sistem de referin ță procesul de învă țământ în ansamblul sau. Un
asemenea model conceptual poate fi raportat însă și la alte sisteme de referin ță – de exemplu, un
nivel de învă țământ, o treapta de învă țământ, un an de învă țământ, o disciplina d e învă țământ etc.
Obiectivele pedagogice generale și specifice sunt incluse în documente de politica școlara,
raportate la documente de politica a educa ției (lege, statut etc.), care definesc idealul pedagogic și
scopurile pedagogice.
Obiectivele pedagogic e opera ționale sunt elaborate de fiecare cadru didactic în func ție de
obiectivele generale și specifice (cu raportare la finalită țile macrostructural) dar și de condi țiile
concrete ( obiective pedagogice concrete ) ale scolii, clasei, elevilor.
Finalitatea e duca țională a învă țământului românesc se realizează, în viziunea Legii Educa ției
Naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, prin următoarele mijloace:
• Însușirea cuno ștințelor științifice, a valorilor culturii na ționale și universale;
• Formarea capacită ților intelectuale, a disponibilită ților afective și a abilita ților practice prin
asimilarea de cuno ștințe umaniste, științifice, tehnice și estetice;
• Asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală necesare instruirii și autoinstruirii, pe durata întregii vie ți;
• Educarea în spiritual respectării drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului, al demnită ții și al
toleran ței, al schimbului liber de opinii;
• Cultivarea sensibilită ții față de problematica umană, fa ță de valorile moral -civice, a respectului fa ță
de natura și mediul înconjurător;
• Dezvoltarea armonioasă a individului prin educa ție fizică, educa ție igienico -sanitară și practicarea sportului;
• Profesionalizarea tinerei genera ții pentru desfă șurarea unor activită ți utile, producătoare de bunuri
materiale și spirituale (art. 4, alin. 1).
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 71 1.5. Caracteristicile semnificative ale transversalită ții
1.5.1. Competen țe transversale în educa ția secolului XXI
Termenul „ competen țe transversale ” este folosit din ce în ce mai frecvent în contextul sistemelor
de învă țământ din Eur opa, nu numai în cadrul unor abordări de mare amploare, precum strategiile și
politicile educa ționale, ci și în documente specifice, orientate asupra unei anumite probleme (planuri de
învățământ ale școlilor, liceelor și universită ților, programe analitice , rapoarte etc.).
Importan ța lor este con știentizată din ce în ce mai mult la diferite niveluri: al factorilor
decizionali din învă țământ (ministere de învă țământ, autorită ți specializate, consilii și direc ții,
personalul de conducere a școlilor și univer sităților), al cadrelor didactice și al elevilor .
În acest context pluripartit, competen țele transversale fac obiectul unui flux bidirec țional;
ele sunt incluse în cerin țele educa ționale, astfel încât personalul didactic trebuie să asigure
dezvoltarea lor în rândul elevilor (direc ție descendentă), dar sunt din ce în ce mai cerute și de către
elevi , care con știentizează din ce în ce mai bine de ce competen țe au nevoie pentru a deveni
competitivi pe pia ța muncii (direc ție ascendentă).
Cele opt domenii ale competen țelor-cheie (transversale) sunt:
1. Comunicarea în limba maternă
2. Comunicare în limbi străine
3. Competente în matematică și competen țe elementare în științe și tehnologie
4. Competente în utilizare a noilor tehnologii informa ționale și de comunica ție
5. Competen te pentru a învă ța să înve ți
6. Competente de rela ționare interpersonală și competen țe civice
7. Spirit de ini țiativă și antreprenoriat
8. Sensibilizare culturală și exprimare artistică
Comunicarea în
limba materna Comunicarea este abilitatea de a exprima și interpreta gânduri, sentimente și
fapte, atât pe cale orală, cât și scrisă (ascultare, vorbire, citire și scriere), și de a
interac ționa într -un mod adecvat în cadrul întregii game a contextelor sociale și
culturale – educa ție și instruire, la serviciu, acas ă sau în timpul liber.
Comunicare în
limbi străine
Comunicarea într -o limbă străină are acelea și dimensiuni ca și comunicarea în
limba maternă: se bazează pe abilitatea de a în țelege, exprima și interpreta
gânduri, sentimente și fapte, atât pe cale oral ă, cât și în scris (ascultare, vorbire,
citire și scriere) într -o gamă potrivită de contexte sociale – la serviciu, acasă, în
educa ție și instruire – conform cu dorin țele sau nevoile individului.
Comunicarea într -o limbă străină, de asemenea, apelează la abilită ți de mediere
și înțelegere culturală. Nivelul performan ței variază între cele patru dimensiuni,
între diferitele limbi și conform cu mo ștenirea și cadrul lingvistic al individului.
Competen țe în
matematică și
competen țe
elementare în
științe și
tehnologie
Alfabetizarea matematică este abilitatea de a aduna, scădea, înmul ți și împăr ți
mental sau în scris, pentru a rezolva o gamă de probleme în situa țiile vie ții de
fiecare zi. Accentul se pune mai ales pe proces decât pe rezultat, mai degrabă pe
activitate decât pe cunoa ștere.
Alfabetizarea științifică se referă la abilitatea și dorin ța de a utiliza cuno ștințele și
metodologia menită să explice lumea naturală.
Competen ța în tehnologie este văzută ca în țelegerea și utilizarea acelor
cuno ștințe și metode care pot modifica cadrul natural ca răspuns la nevoile și
dorin țele oamenilor.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 72 Competen țe în
utilizarea noilor
tehnologii
informa ționale și
de comunica ție
Competen ța digitală implică utilizarea critică și cu încredere a mijloacelor media
electr onice, la muncă, în timpul liber și pentru comunicare.
Aceste competen țe se referă la gândirea logică și critică, la abilită țile de
management a informa ției la standarde înalte și la abilită ți de comunicare
dezvoltate.
La nivelul de bază, abilită țile TIC cuprind utilizarea tehnologiei multimedia pentru
a primi, evalua, stoca, produce, prezenta și schimba informa ții, și pentru a
comunica și a participa în re țele prin intermediul Internetului.
Competen țe
pentru
a înva ță
să înve ți „A învă ța să înve ți” cuprinde disponibilitatea de a organiza și reglementa
propria învă țare, atât individual, cât și în grup.
Aceasta include abilitatea de organiza eficient timpul, de a rezolva probleme, de
a achizi ționa, procesa, evalua și asimila noi cuno ștințe și de a a plica noile
cuno ștințe și deprinderi într -o varietate de contexte – acasă, la servici, în
educa ție și instruire.
În termeni mai generali, „ a învă ța să înve ți” contribuie puternic la managementul
traseului profesional.
Competen țe de
relaționare
interper sonală și
competen țe
civice Competen țele de rela ționare interpersonală cuprind toate formele
comportamentale care trebuie stăpânite pentru ca un individ să fie capabil să
participe în mod eficient și constructiv la via ță socială, și să rezolve conflictele ,
dacă e cazul.
Abilită țile interpersonale sunt necesare pentru interac țiunea efectivă, individual
și în grupuri, și sunt utilizate atât în domenii private, cât și în domenii publice.
Spirit de
inițiativă și
antreprenoriat Antreprenorialul are o compo nentă activă și una pasivă: cuprinde atât
capacitatea de a induce schimbări, cât și abilitatea de a le primi, sprijini și adapta
la inova ția adusă de către factorii externi.
Antreprenorialul implică asumarea responsabilită ții pentru ac țiunile cuiva,
pozitive și negative, dezvoltarea unei viziuni strategice, stabilirea obiectivelor și
realizarea lor, precum și motivarea de a reu și.
Sensibilizare
culturala și
exprimare
artistica Exprimarea culturală cuprinde aprecierea importan ței exprimării creative a
ideilor, experien țelor și emo țiilor prin intermediul diferitelor medii, incluzând
muzica, expresia corporală, literatura și artele plastice.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 73 1.5.2. Educa ția prin intermediul competen țelor
În dic ționarul de psihologie competen ța este definită ca disponibilita tea subiectului de a
reorganiza eficient resursele interne și externe pentru atingerea scopului91.
Competen ța reprezintă un ansamblu integrat de cuno ștințe, capacită ți, atitudini exersate adecvat
și spontan în diferite situa ții, mobilizând și reorganizând resursele interne și externe pentru atingerea unui
scop sau scopuri în contextul experien ței sociale autentice. Este acea capacitate intelectuală care dispune
de multiple posibilită ți de transfer sau de aplicabilitate în operarea cu diverse con ținuturi.
Competen țele-cheie reprezintă rezultatul în țelegerii dintre părin ți, universită ți și colegii
locale, angajatori locali etc. și școală despre ce rezultate ale învă țământului obligatoriu ar vrea să
vadă societatea. Diferen ța dintre performan ță și competen ță este faptul că aceasta din urmă poate
fi realizată în intervale mai lungi de timp.
Specificarea competen țelor se referă, de fapt, la delimitarea capacită ților sau a opera țiilor
intelectuale. Fiecare capacitate se bazează pe opera ții mentale, luându -se drept referin ță fie procesele
psihice (percep ție, gândire, memorie, imagina ție etc.), fie opera țiile specifice fiecăruia privite în mod generic.
Competen țele necesare în secolul XXI sunt:
• Responsabilitate și capacitate de adaptare . Studierea responsabilită ții personale și a flexibilită ții
în contexte legate de propriul sine, locul de muncă și comunitate; stabilirea și atingerea unor
obiective ridicate; tolerarea ambiguită ții.
• Competen țe de comunicare . Înțelegerea și realizarea unei comunicări eficiente, atât or al, cât și în
scris, direct și indirect, prin intermediul canalelor multimedia, în forme și contexte diverse.
• Creativitate și curiozitate intelectuală . Dezvoltarea, implementarea și comunicarea ideilor noi
altor persoane; deschidere spre noutate, orizontur i diversificate.
• Gândire critică și sistemică . Studierea gândirii din punctul de vedere al în țelegerii și realizării unor
alegeri plurivalente; în țelegerea conexiunilor dintre sisteme.
• Informa ții și abilită ți media . Interpretarea, accesarea, administrarea, integrarea, evaluarea și
crearea de informa ții în forme și prin mijloace diverse.
• Capacită ți de colaborare și interpersonale . Demonstrarea capacită ților de lucru în echipă și celor
de leadership; adaptarea la func ții și responsabilită ți multiple; colabora rea productivă cu cei din
jur; empatie; respect.
• Identificarea, formularea și solu ționarea problemelor . Capacitatea de a depista, formula, analiza și
rezolva diferite probleme.
• Auto -formare . Urmărirea propriilor nevoi de în țelegere și învă țare; localizarea resurselor
necesare; transferul cuno ștințelor dintr -un domeniu în altul.
• Responsabilitate socială . Acționarea în mod responsabil, având în vedere interesele comunită ții;
demonstrarea unui comportament etic în contexte legate de propria persoană, locul de muncă și
comunitate.
În proiectarea didactică dacă scopul arată direc ția instruirii, obiectivele exprimă rezultatul ce
dore ște să se ob țină prin proiectare și realizarea unei activită ți didactice. În func ție de nivelul de la
care privim procesul educa țional, distingem:
➢ nivelul 1 , general și sintetic, unde se situează competen țele generale , care se stabilesc și se urmăresc
prin întregul proces de învă țământ pe o lungă perioadă de timp (de regulă un ciclu de școlarizare).
➢ nivelul 2 , intermediar, con ține comp eten țele specifice disciplinei școlare, enun țate de obicei prin
programa (curriculum -ul acelei discipline).
➢ nivelul 3 , aplicativ, cuprinde realizarea etapei de opera ționalizarea a obiectivelor pentru atingerea
competen țelor specifice unui capitol din curri culă, al unei lec ții sau al unei secven țe dintr -o lec ție.
91 Popescu -Neveanu, Paul – Dicționar de psihologie , Editura Albatros, București, 1978.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 74
1.6. Abordarea didactică a competen țelor în sistemul românesc de învă țământ
1.6.1. Analiza procesului de învă țământ
Rolul acordat celor trei ac țiuni – predarea, învă țarea, evaluarea – și raporturilor dint re ele în
cadrul procesului de învă țământ diferă de -a lungul istoriei pedagogiei, în func ție de concep ția didactică
dezvoltată și afirmată la scară socială.
Pot fi semnalate trei momente semnificative, identificabile din punct de vedere istoric,
corespunz ător unor stadii de evolu ție a teoriei generale a instruirii :
Didactica tradi țională – pe care o putem plasa conven țional între secolele XVII -XIX – concepe
procesul de învă țământ, mai ales, ca activitate de predare. Rolul prioritar revine cadrului didacti c,
care este centrat aproape exclusiv asupra transmiterii cuno ștințelor în vederea memorării și a
reproducerii acestora de către elevi și studen ți.
Didactica modernă – pe care o putem plasa conven țional între sfâr șitul secolului XIX și prima
jumătate a se colului XX, odată cu afirmarea curentului denumit generic educa ția nouă , concepe
procesul de învă țământ, în mod special, ca activitate de predare -învățare.
Rolul prioritar revine cadrului didactic care este centrat asupra corela ției dintre ac țiunea
inițială de predare și acțiunea, simultană sau ulterioară, de învă țare, ac țiune declan șată, organizată,
orientată, în direc ția transformării personalită ții (pre) școlarului/ elevului .
Didactica postmodernă – pe care o putem plasa conven țional în cea de -a doua jum ătate a
secolului XX, odată cu afirmarea paradigmei curriculumului – concepe procesul de învă țământ, în mod
special, ca activitate de predare -învățare-evaluare, proiectată în sens curricular prin centrarea pe
obiective și realizarea coresponden ței pedagogi ce dintre obiective -conținuturi -metodologie -evaluare.
Didactica postmodernă, dezvoltată în spiritul teoriei curriculumului, define ște predarea în sens
restrâns și în sens larg. În sens restrâns, predarea define ște o parte importantă din structura instruir ii
aflată „ în cadrul interac țiunii directe a profesorului ce elevii ”, în interdependen ță cu învă țarea și
evaluarea. În sens larg, predarea define ște o componentă a instruirii care orientează dirijarea învă țării în
raport de obiectivele pedagogice asumate, depă șind „ cadrul restrictiv al interac țiunii directe a
profesorului ce elevii, incluzând și seria de ac țiuni sau opera ții destinate pregătirii și organizării lec ției”.
În contextul instruirii pe competen țe, componentele procesului de învă țământ au o anumit ă
modificare calitativă, prin repozi ționarea finalită ților din două perspective diferite :
➢ competen țele-cheie,
➢ competen țele curriculumului școlar.
Din acest punct derivă celelalte elemente ale procesului de învă țământ. În modelul general
de proiectare, el ementele procesului de învă țământ sunt consemnate ca atare, pentru a sensibiliza
cadrul didactic în luarea lor în considera ție. Gradul de detaliere nu permite însă men ționarea
calitativă a tuturor elementelor (nivelul real al elevilor, mediul educa țional etc.).
Cea mai importantă inova ție posibilă din perspectiva didacticii competen țelor este aceea a
semnalării în proiectarea generală a domeniilor de competen țe-cheie, într -o formă care poate fi
adaptată fiecărei discipline școlare, după modul de coresponden țe dintre aceste competen țe și
disponibilită țile disciplinei.
Deoarece instruirea pe competen țe are în vedere un transfer sesizabil spre alte discipline
școlare și spre situa ții reale, atât în analiza procesului de învă țământ, cât și în proiectarea i nstrui rii,
aceste componente sunt bine individualizate.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 75 1.6.2. Conținutul învă țământului
Un element central al oricărei didactici l -a reprezentat, din totdeauna, con ținutul
învățământului. Există chiar o legătură foarte strânsă între didactica generală și con ținutu rile procesului
de instruire. Con ținutul se define ște nu doar în termeni de cuno ștințe, ci și în ceea ce prive ște principiile,
atitudinile, deprinderile, sistemul de valori, formele sub care apare con ținutul și mediul informa țional.
Organizarea con ținuturi lor se realizează într -un mod preponderent prin discipline școlare și,
într-un mod asociat, prin domenii interdisciplinare. Documentele reglatoare utilizează termenul de
domenii de studii, iar documentele curriculare, de arii curriculare.
Legitimitatea ari ilor curriculare scade foarte mult în condi țiile competen țelor, de și s-a încercat în
repetate rânduri o compatibilizare între cele opt domenii de competen țe-cheie și ariile curriculare.
Competen țele-cheie au un caracter mult mai integrat, general, transver sal, decât ariile
curriculare. Totodată, ele sunt orientate într -un mod foarte clar, prin defini ție, spre dezvoltarea
educa ției permanente. Există discu ții semnificative asupra con ținutului învă țământului, care privesc
toate laturile sale. Prezenta argumen tare nu intră în analize detaliate referitoare la acest aspect. De
asemenea, nu discutăm cu această ocazie criteriile de selectare și de organizare a con ținuturilor,
precum și alte aspecte ale selectării cuno ștințelor esen țiale.
Ar fi de discutat însă rap ortul dintre cultura generală (în sens enciclopedist) și cultura
generală de tip opera țional (în sensul accentuării metodologiei de dobândire a acestora).
Instruirea pe competen țe presupune accentuarea laturii metodologice de dobândire a unor
cuno ștințe diverse, cu un pronun țat caracter esen țial și pragmatic , față de primirea unor cuno ștințe ca
atare, de o întindere, varietate și calitate discutabile (cum sunt consemnate în multe dintre programele
școlare actuale), transmise de la o genera ție la alta, îndeo sebi pe baza unui vector de tradi ționalitate.
Din perspectiva instruirii pe competen țe, didactica acestei abordări trebuie să î și propună un
mecanism de procesare a informa țiilor existente și de identificare a celor cu finalitate pragmatică,
dar și teoreti că.
În privin ța organizării con ținuturilor, considerăm că pot exista două tipuri fundamentale de
demersuri, descrise de George Frederick Kneller92:
– organizarea psihologică (pentru prima parte a școlarită ții)
– organizarea logică (pentru a doua parte).
Pe de altă parte, Florin Frumos93 prezintă mai multe modalită ți de organizare, dintre care amintim:
– organizarea logică ,
– organizarea liniară ,
– organizarea genetică ,
– organizarea concentrică și spiralată ,
– organizarea după puterea explicativă a cuno ștințelor,
– organizarea ramificată ,
– organizarea interdisciplinară ,
– organizarea modulară ,
– organizarea integrată a con ținuturilor.
Aceste forme sunt legitimate de tipul de construc ție a con ținuturilor și ele ac ționează în
momente diferite ale evolu ției învă țământului . Este posibil ca un ansamblu de cuno ștințe să fie
organizat după oricare dintre aceste forme.
92 Kneller, George F. – Logica și limbajul educației , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973.
93 Frumos, Florin, Ibidem , pp. 144 -9.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 76 1.6.3. Noțiunea de competen ță școlară. Defini ție, structură, particularită ți.
Adoptarea pedagogiei competen țelor și stabilirea, prin standardele educa ționale, a
finalităților educa ționale din aceea și perspectivă furnizează procesului de învă țământ direc ții mult
mai clare de formare -dezvoltare a personalită ții elevului, asigurând armonizarea finalită ților
educa ției din România cu finalită țile din sistemele de învă țămân t din Europa.
Conceptul de competen ță implementat în Curriculumul școlar oferă calea cea mai sigură de
dezvoltare, competen țele putând integra domeniile cognitiv, psihomotor, atitudinal și social.
Învățarea din perspectiva competen țelor marchează o schim bare strategică dinspre
obiectivele pedagogice spre competen țele școlare și o muta ție de accent dinspre evaluarea
sumativă/normativă spre evaluarea formativă și formatoare, sugerând o abordare integratoare a
activită ții de formare -evaluare a competen țelor școlare și realizarea acesteia după cerin țele
instruirii și evaluării autentice.
Conceptele de competen ță școlară , de instruire și evaluare autentică câ știgă tot mai mult
teren, gra ție faptului că sunt racordate la nevoile de formare ale elevului și la c erințele vie ții sociale.
Centrarea curriculumului pe formarea -evaluarea de competen țe schimbă misiunea școlii în
condi țiile societă ții bazate pe cunoa ștere. În acest context, școala formează cetă țeni productivi și
devine prietenul copilului; individul dev ine înzestrat pe parcursul școlarită ții cu un ansamblu de
competen țe func ționale, care îi va permite îndeplinirea unor sarcini semnificative din via ța reală.
Curriculumul modernizat și axat pe competen țe prevede în măsură mai mică asimilarea de către
elevi a unor sisteme de cuno ștințe din diferite domenii ale cunoa șterii, prin studiere monodisciplinară,
vizând înzestrarea acestora cu ansambluri de competen țe de tip func țional, care favorizează transferul
și mobilizarea cuno ștințelor în vederea accentuării d imensiunii ac ționale a instruirii.
Curriculumul modernizat marchează trecerea de la un enciclopedism al cunoa șterii, imposibil de
atins în raport cu viteza de multiplicare a informa țiilor, la o cultură a ac țiunii contextualizate .
Această schimbare conduc e la focalizarea actului didactic pe achizi țiile finale ale elevului și la
stăpânirea de către acesta a competen țelor-cheie formate ca urmare a parcurgerii unui curriculum
și necesare elevului în via ță.
Prin curriculumul se adoptă un nou model de stabilir e a finalită ților educa ționale, formulate
în termeni de competen țe, având ca punct de plecare profilul de formare al elevului, trecând prin
finalită țile treptelor de învă țământ, pentru a se ajunge la competen țele specifice și sub
competen țele la disciplina de studiu. Modelul propus articulează toate componentele curriculare
angajate în ac țiunea integrată de predare -învățare-evaluare, proprii paradigmei curriculare.
Pe parcursul implementării curriculumului , profesorii iau în calcul următorii factori în
cons trucția finalită ților din învă țământul preuniversitar:
1. elevul, cu nevoile sale de formare -dezvoltare a personalită ții.
2. profilul de formare al elevului, conceput în raport cu idealul educa țional și cu nevoile de formare.
3. sistemul de principii și de valori ale educa ției angajate în acest scop.
4. sistemul de competen țe-cheie (generale).
5. sistemul de competen țe transversale/transdisciplinare, stabilite pe trepte de învă țământ (primar,
gimnazial, liceal, postliceal), care se regăsesc în profilul de formare, ce de rivă din competen țele-cheie.
6. sistemul de competen țe specifice / pe discipline școlare.
7. sistemul de sub competente școlare la disciplina de studiu.
În procesul implementării curriculumului modernizat se va ac ționa spre:
• centrarea componentelor curriculare pe rezultatele finale , competen țe generale și specifice
disciplinei respective (sau: multi -, inter – și transdisciplinare) pe care elevii le vor practica în via ță.
• oferirea unui referen țial de evaluare cu criterii clare și standarde de performan ță.
• individu alizarea învă țării, pornind de la convingerea că to ți elevii pot avea succes.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 77 Achizi țiile finale pe care le propune o disciplină școlară sau unele achizi ții cu caracter
multi/pluri/inter/transdisciplinar vor fi centrate, respectiv, pe con ținuturi spec ifice disciplinelor școlare
sau pe con ținuturi cu abordări care pune accentul pe diferite niveluri de integralizare a acestora.
Profesorii, pentru formarea la elev a competen țelor, vor persevera ca acesta:
• să stăpânească un ansamblu de cuno ștințe fundame ntale în dependen ță de problema care va
trebui rezolvată în final;
• să-și dezvolte deprinderi de a utiliza cuno ștințele în situa ții simple pentru a le în țelege, realizând
astfel func ționalitatea cuno ștințelor obținute;
• să rezolve diferite situa ții-problemă , conștientizând în așa fel cuno ștințele func ționale în viziunea
proprie;
• să rezolve situa ții semnificative în diverse contexte care prezintă anumite probleme din via ța
cotidiană, manifestând comportamente/atitudini conform achizi țiilor finale, adică compe tența.
Procesul de formare a competen ței va parcurge anumite etape, prin următorul algoritm:
Cuno ștințe Func ționalitate Conștientizare Aplicabilitate
Comportament/Atitudine = COMPETEN ȚĂ
Profesorul, în procesul re alizării Curriculumului centrat pe competen țe va stimula valorile
promovate de școala contemporană, cu deschidere spre con ținuturi pluri/inter/transdisciplinare; va
mobiliza resursele interne achizi ționate în cuno ștințe fundamentale, abilită ți cognitive și psihomotorii,
atitudini și comportamente, pe care elevul le aplică la rezolvarea unor situa ții problematice.
Predarea -învățarea ca proces al formării în curriculumul câ știgă prin raportarea achizi țiilor
dobândite treptat și permanent în contexte concret e.
În procesul predării cre ște libertatea profesorului care organizează și utilizează pe larg
problematizarea, descoperirea, investiga ția, lucrul pe proiecte, comunicări științifice etc., iar
învățarea devine un proces clar orientat spre motiva țiile prin acțiune.
Evaluarea în condi țiile curriculumului devine formativă la fiecare etapă a învă țării, iar
competen ța fiind centrată pe achizi țiile finale ale procesului educa țional oferă elevului libertate în
manifestarea și valorificarea intelectului personal.
Competen țele, în calitatea lor de finalită ți microstructurale, determinate ca răspuns la
nevoile practicii actuale și valabile la scara întregului proces de instruire, exprimă și dimensiunea
socială a educa ției, astfel încât elevii ce de țin competen țe func ționale vor rezolva cu succes unele
probleme din via ța cotidiană.
Activitatea în baza Curriculumului în societatea de astăzi se desfă șoară pe baza unor
principii, care func ționează ca un set coerent de obiective centrate pe axiologia celui ce înva ță:
o Princ ipiul democratizării și umanizării educa ției;
o Principiul unită ții și diversită ții în educa ție;
o Principiul valorizării personalită ții umane prin educa ție;
o Principiul centrării educa ției pe valorile celui educat;
o Principiul individualizării traseului educa țional;
o Principiul responsabilită ții față de propria devenire;
o Principiul binelui personal prin raportarea la binele social;
o Principiul dragostei necondi ționate fa ță de cei în formare;
o Principiul democratizării rela ției educator -educat;
o Principiul echită ții sociale și al egalită ții șanselor;
o Principiul educa ției pentru o via ță împlinită și competen țe utile pe toată durata vie ții.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 78 Activitatea în baza Curriculumului vizează proiectarea și desfă șurarea procesului instructiv –
educativ din perspectiva unui sistem de valori educa ționale, care trebuie să se regăsească în profilul
de formare a elevului, și care are în vedere promovarea prin toate formele și dimensiunile educa ției
a unui referen țial axiologic ce include:
1. Valori general -umane : Via ță, Adevăr, Bine, Fr umos, Dreptate, Libertate, Egalitate, Sacru etc.
2. Valori na ționale : țara, poporul, simbolica statului (imn, stemă, drapel), limba na țională, con știința
națională, istoria na țională, cultura na țională, credin ța, tradi țiile, arta populară etc.
3. Valori educa ționale stabilite pe dimensiunile educa ției: intelectuale, morale, estetice, fizice,
tehnologice etc.
4. Valori curriculare stabilite pe arii curriculare și/sau discipline : obiective, con ținuturi, tehnologii etc.
5. Valori instrumentale : competen țe-cheie de tip t ransversal/transcurricular, general/pe trepte de
învățământ, disciplinar etc.
6. Valori colective : ale clasei, ale grupului de elevi, ale grupurilor sociale, ale familiei etc.
7. Valori individuale , care sunt definitorii pentru orice fiin ță umană: identitatea, f amilia, credin ța,
prietenii, educa ția, preferin țele, dragostea, cariera etc.
1.6.4. Competen țele, ca finalită ți ale procesului de instruire
1.6.4.1. Introducerea competen țelor în curriculum școlar
Introducerea competen țelor ca finalită ți educa ționale s -a realizat în înv ățământul românesc
pe parcursul mai multor momente, pornind din 2001 până în 2010.
În perioada 2001 -2 au apărut primele programe școlare bazate pe competen țe în ciclul liceal
superior (clasele XI -XII), acestea fiind extinse pentru ciclul liceal inferior c lasele IX -X între 2003 -4, în
conformitatea cu generalizarea învă țământului de 9 ani și mai apoi de 10 ani, rezultând astfel
încorporarea ciclului liceal inferior (IX -X) la învă țământul general obligatoriu.
În anii 2005 -6 au fost revizuite și elaborate pro gramele pe competen țe pentru ciclul liceal
superior (clasele XI -XII), iar în 2007 a fost generalizată învă țarea pe competen țe pentru ciclul liceal.
În anul 2009 au fost revizuite programele școlare pentru gimnaziu (clasele V -VIII), prin
introducerea compe tențelor generale și specifice, înlocuind astfel obiectivelor -cadru și al
obiectivelor de referin ță. Din anul 2009, prin noile programe școlare pentru gimnaziu s -a realizat un
curriculum centrat pe competen țe continuu, pentru învă țământul gimnazial și lice al (clasele V -XII).
În programele școlare ulterioare anului 2003 au fost incluse referiri directe sau indirecte la
competen țele-cheie europene (difuzate prima dată în 2002, modificate în mod repetat până în anul 2008).
Cadrul de referin ță din anul 2006 a cordă conceptului de competen ță semnifica ția unui
„organizator ” în raport de care sunt selectate și organizate con ținuturile învă țării, metodele de
instruire și procedurile de evaluare. Competen ța este numitorul comun al tuturor documentelor
școlare și tut uror ciclurilor de instruire, de la învă țământul pre școlar la cel liceal. Prin includerea
competen țelor în Legea Educa ției Na ționale nr. 1 din 2011, a fost întărit rolul lor normativ.
1.6.4.2. Competen țele-cheie în Legea Educa ției Na ționale
Competen țele-cheie au o prezen ță explicită și implicită bine precizate în Legea Educa ției
Naționale nr. 1 din 2011 , ceea ce arată că includerea acestora reprezintă referen țialul maxim al
procesului educa țional.
Art. 4 din Legea Educa ției Na ționale nr. 1 din 2011 precizează că finalitatea principală a
educării o reprezintă formarea competen țelor este definită ca „un ansamblu multifunc țional și
transferabil de cuno ștințe, deprinderi / abilită ți și aptitudini necesare în situa ții diferite ”.
În art. 13 se subliniază că învățarea pe tot parcursul vie ții este un drept garantat; această
competen ță-cheie devine în acest fel o țintă educa țională majoră.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 79 Art. 31 (6) arată rolul componentei nonformale și informale în formarea competen țelor în
învățământul liceal.
Art. 68 (1) Curriculum Național pentru Învățământul Primar și Gimnazial se axează pe 8
domenii de competen țe-cheie care determină profilul de formare a elevului:
a) competen țe de comunicare în limba română și în limba maternă, în cazul minorită ților na ționale;
b) competen țe de c omunicare în limbi străine;
c) competen țe de bază de matematică, științe și tehnologie;
d) competen țe digitale de utilizare a tehnologiei informa ției ca instrument de învă țare și cunoa ștere;
e) competen țe sociale și civice;
f) competen țe antreprenorial e;
g) competen țe de sensibilizare și de expresie culturală;
h) competen ța de a învă ța să înve ți.
Art. 68 (5) subliniază ideea conform căreia învă țământul liceal este central pe dezvoltarea și
diversificarea competen țelor-cheie și formarea competen țelor specifice, în func ție de filieră, profil,
specializare sau calificare.
Art. 70 (2), în care se precizează faptul că biblioteca școlară virtuală și platforma e -Learning
includ programe, exemple de lec ții, ghiduri, exemple de probe, reprezintă o concretizar e a
competen ței-cheie TSI.
Art. 72 face precizarea conform căreia evaluarea se centrează pe competen țe.
Art. 328 (1, 2, 3) cuprinde definirea educa ției permanente, iar art. 329 subliniază că
„învățarea pe tot parcursul vie ții se centrează pe formarea și dezvoltarea competen țelor-cheie și a
competen țelor specifice unui domeniu de activitate sau unei calificări ”.
1.6.4.3. Competen țele-cheie ale Comisiei Europene
Comisia Europeană, prin directoratul general pentru educa ție și cultură, a realizat un
demers concretiz at într -un raport final.
În accep țiunea Comisiei Europene94, defini ția competen țelor-cheie este următoarea:
„Competen țele-cheie reprezintă un pachet transferabil și multifunc țional de cuno ștințe,
deprinderi (abilită ți) și atitudini de care au nevoie to ți indivizii pentru împlinirea și
dezvoltarea personală, pentru incluziune socială și inser ție profesională. Acestea trebuie
dezvoltate până la finalizarea educa ției obligatorii și trebuie să ac ționeze ca un
fundament pentru învă țarea în continuare, ca parte a învă țării pe parcursul întregii vie ți”.
Din această defini ție și din analiza specificului competen țelor-cheie rezultă următoarele:
• competen țele se definesc printr -un sistem de cuno ștințe, deprinderi (abilită ți), atitudini;
• au un caracter transdiscipli nar implicit;
• competen țele-cheie reprezintă într -un fel finalită țile educa ționale ale învă țământului obligatoriu;
• competen țele-cheie trebuie să reprezinte baza educa ției permanente.
De asemenea, în privin ța terminologiei, trebuie făcute anumite preciză ri suplimentare.
• Prin „ cuno ștințe” nu se în țeleg numai elemente factuale, ci acest concept are un în țeles mai larg;
el este în general adaptat într -o formă simplificată din termenul englez de knowlledge ;
• Programele școlare încearcă să realizeze o concret izare a termenului de cuno ștințe, unde
acestea sunt subsumate conceptului de „ conținuturi ”, subîn țelegând trei grupuri distincte în
cadrul acestora: con ținuturi factuale; con ținuturi conceptuale; con ținuturi procedurale.
• Termenul de „ abilită ți” (ca o echi valare a termenului de „ skills ”) are o acoperire mai bună dar, la
unele discipline, o relevan ță mai mare pare să o aibă conceptul de „ deprindere ”.
94 Comisia Europeană/EACEA/Eurydice – Dezvoltarea c ompetențelor -cheie în școlile din Europa: Provocări și Oportunități
pentru Politică , Raport Eurydice, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2012, ISBN 978 -92-9201 -446-9.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 80 De asemenea, putem preciza sensul asumat pentru conceptul de competen ță-cheie, în condi țiile
în care există un număr semnificativ de defini ții și accep țiuni referitoare la termeni lega ți de „ competen ță”.
Sistemul de competen ță-cheie a reprezentat un element de referin ță în elaborarea
documentelor curriculare și de politică educa țională și a fost inclus ca atar e în nota de fundamentare a
planului de învă țământ pentru ciclul liceal inferior (IX -X), anexa 1, unde se precizează că ariile
curriculare sunt compatibile cu cele 8 domenii de competen țe-cheie stabilite la nivel european.
În acest document, care face par te din OMECT nr. 5723 din 23 decembrie 2003, se
precizează, de asemenea, referitor la competen țele-cheie:
a) Planul de învă țământ și programele trebuie să vizeze în mod direct formarea echilibrată a
competen țelor-cheie din toate aceste domenii prin însu șirea de către elevi a cuno ștințelor
necesare și prin formarea deprinderilor și atitudinilor corespunzătoare.
b) Competen țele-cheie sunt, în esen ța lor, transversale , formându -se prin mai multe discipline și nu
doar prin studiul unei anumite discipline; de aceea elaborarea programelor trebuie să țină seama în
mod explicit de această caracteristică.
De asemenea, OMECT nr. 5718 din 22 decembrie 2005 stabile ște componentele cadru și
utilizează aceea și terminologie referitoare la curriculum și competen țe:
– TC (Trunch iul Comun),
– CD (Curriculum Diferen țiat),
– CDL (Curriculum cu Decizie Locală).
Competen țele-cheie, grupate pe cele opt domenii (dintre care două au subdomenii
distincte) au un caracter profund teoretic și cu un înalt grad de generalitate. Domeniile de
compet ențe-cheie cuprind: cuno ștințe, abilită ți (aptitudini, deprinderi), atitudini.
1.6.4.4. Domeniile de competen țe-cheie
Cele opt domenii sugerate de Comisia Europeană sunt:
(1) Comunicarea în limba maternă
(2) Comunicarea în limbi străine
(3) Competen țe matematice și compe tențe de bază în științe și tehnologii
(4) Competen ța digitală (TSI – Tehnologia Societă ții informa ției)
(5) Competen ța socială și competen țe civice
(6) A învă ța să înve ți
(7) Inițiativă și antreprenoriat
(8) Sensibilizare și exprimare culturală
1.6.5. Elemente ale competen țelor
În prezent, în literatura de specialitate, competen țele sunt ansambluri structurate de
cuno ștințe, deprinderi și valori , interpretate ca rezultate ale învă țării (considerate ie șiri), prin
opozi ție cu obiectivele educa ționale (considerate intrări ).
Comp eten ța reprezintă capacitatea elevului de a rezolva o anumită situa ție, pe baza unor
deprinderi și cuno ștințe dobândite anterior95.
Există de asemenea părerea că nu pot fi descrise componente ale unei anumite competen țe
(sau „ subcompeten țe”), ci pot fi apr oximate anumite niveluri de realizare a acesteia.
Competen țele pot fi transformate în „ situa ții de învă țare” (sau „ activită ți de învă țare”) care
sunt asociate acestora și nu în obiective, indiferent de gradul de generalitate al acestora.
Discu ția devine m ai complexă când se ajunge la verificarea sau evaluarea competen țelor96,
se arată o anumită diversitate a abordărilor și a rezolvărilor, precum și absen ța, deocamdată, a unui
model unitar. Urmează ca dezvoltări viitoare să aducă un sistem referen țial nou.
95 Bîrzea, Cezar – Definirea și clasificarea competențelor , în Revista de Pedagogie , nr. 58 (3), București, 2010.
96 Stoica, Adrian; Mihail, Roxana – Evaluarea educațională. Inovații și perspective , Editura Humanitas, București, 2006,
ISBN: 973 -689-153-3.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 81
CAPITOLUL 2
DEMERSURI PSIHO -PEDA GOGICE ȘI METODICE
ÎN VEDEREA FORMĂRII COMPETEN ȚELOR
TRANSVERSALE LA ASISTEN ȚII MEDICAL I
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 82
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
83
2.1. Politici educa ționale.
2.1.1. Învățământul Profesional și Tehnic (ÎPT)
2.1.1.1. Tendin țe în dezvoltarea Învățămân tului Profesional și Tehnic
La nivelul Uniunii Europene, dar și pe plan interna țional, provocărilor impuse de dezvoltarea
tehnologică fără precedent, sau de procesele conexe globalizării, au condus la consolidarea rela ției dintre
piața muncii și sistemele educa ționale, influen țele fiind bilaterale. Pe de o parte vorbim despre o largă
recunoa ștere a rolului fundamental pe care educa ția îl are asupra dezvoltării sociale și economice,
ajungându -se la descrierea societă ții contemporane ca pe una „ a cunoa șterii”. Pe de altă parte, sistemele
educa ționale sunt tot mai puternic marcate de concepte care î și au originea în lumea economică, precum
„centrarea pe formarea de competen țe”, „asigurarea calită ții”, „educa ție antreprenorială ” etc. În acest
context, Învățământ ul Profesional și Tehnic / ÎPT (engl. VET = Vocational Education and Training ) a devenit
una dintre priorită țile politicilor educa ționale promovate la nivel european și interna țional.
Nici în domeniul educa ției generale, nici în Învățământul Profesional și Tehnic nu există
directive care să se aplice la nivel european, elaborarea politicilor în domeniul educa ției fiind
apanajul instan țelor na ționale. Cu toate acestea, la nivelul UE s -au elaborat importante documente
strategice care stabilesc țintele ce tre buie atinse de sistemele educa ționale na ționale. De
actualitate, este Strategia Europa 2020 .
O strategie europeană pentru o cre ștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii.
Elaborată în 2010, strategia stabile ște următoarele ținte cu legătură dir ectă cu Învățământul
Profesional și Tehnic:
a) creșterea ratei de ocupare a popula ției cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani la cel pu țin 75%;
b) alocarea a 3% din PIB pentru cercetare -dezvoltare;
c) reducerea ratei părăsirii timpurii a școlii la maximum 10% și cre șterea procentului persoanelor cu
vârsta între 30 -34 de ani cu studii de nivel ter țiar la cel pu țin 40% în 2020;
d) reducerea la nivelul UE cu 28% a numărului de persoane cu risc de sărăcie sau excluziunea socială
cu 20 de milioane de persoane până anu l 2020, comparativ cu anul 2008.
Țintele strategice strict legate de domeniul educa ției și formării profesionale pentru orizontul
anului 2020, au fost stabilite prin Concluziile Consiliului din 12 mai 2009 privind un cadru strategic
pentru cooperarea euro peană în domeniul educa ției și formării profesionale („ ET 2020 ”). Potrivit
documentului, până în 2020:
1. procentul persoanelor cu vârsta de 15 ani, cu competen țe scăzute de citire, matematică și științe
exacte, ar trebui să fie mai mic de 15%;
2. propor ția pă răsirii timpurii a școlii din sistemele de educa ție și formare, ar trebui să fie sub 10%;
3. propor ția de absolven ți angaja ți cu vârste cuprinse în 20 și 34 de ani, care au finalizat sistemul de
educa ție și de formare profesională cu cel mult trei ani înaint ea anului de referin ță, ar trebui să
fie de cel pu țin 82%, comparativ cu 76,5% în 2010.
2.1.1.2. Soluții identificate la nivelul statelor europene
La nivelul Uniunii Europene și nu numai, există 2 abordări majore cu privire la modalitatea
de organizare a educa ției:
– educa ție în școală (engl. schoolbased learning )
– educa ție la locul de muncă (engl. work -based learning ).
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 84 Educa ția în școală .
Educa ția se produce mai ales din perspectivă teoretică, într -un mediu de învă țare special
creat în acest scop: clasa de el evi. Se pune accent pe învă țarea de concepte, teorii, algoritmi, având
o mare importan ță dezvoltarea intelectuală a copilului. Sunt prefigurate comportamente și valori
proprii lumii muncii, dar în limitele impuse de mediul școlar. În contextul Învățământul Profesional și
Tehnic, activitatea practică se desfă șoară, total sau par țial, la nivelul școlii, în ateliere școală care țin
sau nu pasul cu evolu țiile tehnologice.
Educa ția la locul de muncă .
Este complementară învă țării în școală, contribuind la dezvo ltarea abilită ților practice, la
micșorarea diferen țelor dintre teorie și practică. Învă țând în locul în care va lucra, tânărul are o mai
bună în țelegere a relevan ței competen țelor deprinse în școală (cuno ștințe, deprinderi, atitudini
bazate pe valori) pen tru via ța reală, pentru lumea muncii. În acela și timp, învă țarea la locul de
muncă poate contribui la o mai bună orientare profesională a tinerilor și la cre șterea șanselor
acestora de a explora op țiuni privind propria carieră.
În Învățământul Profesional și Tehnic, activitatea practică se desfă șoară la nivelul
companiilor, poten țial angajatoare, în contexte reale de muncă. Cele două modalită ți de organizare
a învă țării nu sunt în raport de opozi ție, ci de complementaritate.
În societatea actuală, învă țarea în școală este tot mai mult influen țată de nevoia de
apropiere de lumea reală (de exemple învățarea bazată pe proiecte ), în timp ce învă țarea la locul de
muncă poate contribui la consolidarea învă țării academice. Solu țiile adoptate de statele europene
pentru eficientizarea rela ției dintre educa ție și pia ța muncii sunt variate, toate luând însă în
considera ție, în propor ții diferite, abordările descrise mai sus.
Se identifică patru modele organizare a Învățământului Profesional și Tehnic în Europa97:
a) programul complet de practică, cunoscut sub numele de sistem dual ,
b) programe de practică ca specializare paralelă cu alte forme de Învățământ Profesional și Tehnic,
c) elemente semnificative ale învă țării la locul de muncă integrate în programele din școli,
d) Învățământul Profesional și Tehnic integrat pe deplin în școli.
Programul complet de practică .
Acest model promovează sistemul dual, care combină practica într -o companie, unde
practicianul beneficiază de formare (educa ția la locul de muncă), dar și instru ire teoretică în cadrul
unei școli profesionale. Con ținutul formării și costurile aferente acesteia sunt stabilite și acoperite
de stat și de companii. Practicantul are contract de muncă și este remunerat.
Cu nuan țe specifice, sistemul dual func ționează î n Germania, Austria, Elve ția și Danemarca,
furnizând economiei for ță de muncă bine calificată. Modelul oferă un înalt nivel de calificare asigurând
angajarea majorită ții absolven ților, dar depinde de stabilitatea economiei, de dorin ța companiilor
private d e a-și asuma un rol în domeniul formării profesionale și de capacitatea tehnică a acestora.
Programe de practică organizat în paralel cu alte forme de Învățământul Profesional și Tehnic .
Cel de -al doilea model este unul mixt, în care programele de pract ică coexistă cu Învățământul
Profesional și Tehnic din școli. În multe cazuri, cele două tipuri de formare profesională sunt
gestionate de ministere diferite, a șa cum este cazul Greciei (ruta duală se află în responsabilitatea
Ministerului Muncii, iar cea tradi țională, din școală, sub autoritatea Ministerului Educa ției), sau de
departamente diferite din cadrul ministerelor educa ției, cum se întâmplă în Fran ța sau Anglia. Cele
două tipuri de formare coexistă, fiecare sistem păstrându -și caracteristicile ini țiale.
97 Chatzichristou, Stelina; Ulicna, Daniela; Murphy, Ilona; Curth, An ette (ICF International) – Dual Education: a Bridge over Troubled
Waters? , Policy Department B: Structural and Cohesion Policies European Parliament B -1047 Brussels, 2014, pp. 102 -120.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 85 Elemente semnificative ale învă țării la locul de muncă sunt integrate în programele din școli.
În cadrul acestui model, principala op țiune este formarea la nivelul școlii, în care sunt
integrate caracteristici ale învă țării la locul de muncă.
Perioa dele de formare în cadrul companiei sunt obligatorii și au o pondere importantă. Cu
toate acestea, între acest model și precedentele există diferen țe semnificative: activitatea de bază
se desfă șoară în școală, perioadele de practică în întreprindere nu sun t clar definite, iar între elev și
furnizorul de practică nu există rela ții contractuale.
Acest modelul este practicat în țări precum Fran ța, Finlanda, Belgia, Olanda, unde
func ționează în paralel cu modelul al doilea (programe de practică organizate în p aralel cu alte
forme de Învățământul Profesional și Tehnic).
Învățământul Profesional și Tehnic integrat la nivelul școlii.
În acest caz, Învățământul Profesional și Tehnic se desfă șoară predominant la nivelul școli, ceea
ce conduce la o mai slabă coope rare dintre școli și companii, neavând astfel o conexiune reală cu pia ța
muncii. De aceea, modelul pregătirii în școală are un grad de atractivitate mai scăzut pentru elevi.
Sistemul este răspândit în țări cu un Învățământul Profesional și Tehnic aflat înt r-o fază incipientă de
integrare a învă țării la locul de muncă, precum Republica Cehă sau Slovacia.
2.1.1.3. Măsuri de îmbunătă țire a șanselor de angajare tinerilor pe pia ța muncii
Măsurile cu privire la angajarea tinerilor au cunoscut o dinamică crescută în ceea ce prive ște
ameliorarea fenomenului șomajului. Această tendin ță este mai evidentă după anul 2000, când,
potrivit datelor statistice, rata șomajului a scăzut la nivel european98.
Politicile guvernamentale în ceea ce prive ște problematica integrării tinerilo r în pia ța muncii au
cunoscut o accentuare crescută prin adoptarea unor măsuri active de stimulare a inser ției profesionale
și creării de noi locuri de muncă. Totodată, guvernul a fost preocupat de adoptarea și implementarea
prevederilor legisla ției Uniuni i Europene în domeniul politicii sociale. Efectele pozitive s -au făcut sim țite
prin scăderea procentului șomerilor. Cu toate acestea, tinerii au încă o pondere mare în rata generală a
șomajului, iar aceste eforturi de sprijinire a accesului tinerilor pe pi ața muncii trebuie continuate.
Faptul că România aderă și participă la proiectele europene de dezvoltare comunitară în
domeniul politicilor de ocupare a for ței de muncă începe să aibă ca efect rezultate în ceea ce prive ște
diminuarea ratei șomajului struc tural în rândul tinerilor care beneficiază de aceste măsuri99.
Un alt aspect care merită men ționat este acela că și politicile sociale pasive au cunoscut o
diversificare a ac țiunilor adoptate și un exemplu în acest sens îl reprezintă acordarea subven ției de
la buget pentru salariul absolven ților angaja ți în primul an după terminarea școlii.
O aten ție deosebită trebuie acordată în continuare tinerilor șomeri din mediul rural și celor
cu studii medii sau sub medii. Trebuie să existe o armonizare între curricu la formării în sistemul de
educa ție și cerin țele pie ței muncii. Există încă o anumită iner ție și rigiditate a sistemului de educa ție,
care face ca schimbările din pia ța muncii să fie cu un pas înainte; mai grav este faptul că sistemul
educa țional nu reu șește să fie corespunzător măcar la nivelul prezent al economiei.
În ansamblu, sursa de creare de noi locuri de muncă provine din sectorul privat și mai pu țin
din sectorul public. Din această perspectivă, politicile educa ționale din România ar trebui să fie mult
mai orientate spre a răspunde dinamicii și schimbărilor care apar în pia ța muncii100.
În zona stimulării ini țiativei antreprenoriale în rândul tinerilor s -au ini țiat o serie de măsuri și
s-au derulat o serie de programe de sprijinire din partea unor in stitu ții nonguvernamentale, dar
rezultatele ob ținute nu sunt încă la nivelul a șteptat.
98 Merllié, Damien; Paoli, Pascal – Third European Survey on working c onditions 2000 , EFILWC, 2001, ISBN 92 -897-0130 -7.
99 Mărginean, Ioan; Bălașa, Ana (coord.) – Calitatea vieții în România , Editura Expert, București, 2002, ISBN 973-817-775-8.
100 Zamfir, Cătălin (coord.) – Politici sociale în România: 1990 -1998 , Editura Exper t, București, 1999, ISBN 973-928-264-4.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 86 Creșterea șanselor de acces pe pia ța muncii se face prin perfec ționare profesională, printr -o
pregătire foarte bună, specializare într -o meserie și formare profesională continuă.
Numai un nivel ridicat de competen ță te poate ajuta să î ți găse ști și să î ți păstrezi un loc de
muncă; a deveni „ indispensabil ”/greu de înlocuit pentru angajatorul tău poate fi premisa siguran ței
locului de muncă, pe termen lung. O strategie de reușită ar putea fi acumularea de calificări,
diversificarea asigurând, în viitor, o cre ștere a șanselor de a găsi un loc de muncă.
În contextul unor schimbări economice și sociale rapide, sfera profesională este și ea
afectată; niciodată nu po ți să știi ce șanse ți se oferă și trebuie să fii pregătit. În plus, standardul de
competen ță profesională este în continuă ajustare și perfec ționare. Datorită gradului de
tehnologizare, con ținutul ocupa țiilor se schimbă odată cu transformările produse în diverse
sectoare de activitate.
Perseveren ța, căutarea de solu ții individuale, rezolvarea personală și neprecupe țirea nici unui
efort sunt ingredientele cele mai importante în construirea unei strategii de reu șită în via ță pentru
tinerii șomeri. Această convingere s e bazează pe situa ții de via ță individuale cărora tinerii trebuie să le
facă fa ță și unde au observat că aceste calită ți i-au ajutat să depă șească aceste momente.
În cazul în care o persoană nu are un loc de muncă și nu întrevede nici o altă solu ție, fără
„relații” (în discursul organiza țional și social occidental conceptul de networking (re țea) devine un
termen de referin ță în evaluarea șanselor de reu șită și de performan ță socială a unei persoane)
depinde de el însu și să fie perseverent în căutarea solu țiilor de salvare.
2.1.2. Inter și transdisciplinaritatea în predarea disciplinelor tehnice de specialitate
Promovarea interdisciplinarită ții/transdisciplinarită ții în învă țământul românesc actual este
o necesitate impusă de schimbările și acumulările cognitive din multiplele domenii ale cunoa șterii,
precum și de complexitatea și diversitatea problemelor cu care se confruntă omenirea.
Astăzi, mai mult ca oricând, elevul trebuie să -și asume roluri și responsabilită ți, să ia decizii
pentru cei din jur, să răspundă rapid și bine la diversele provocări ale vie ții; succesul și performan ța
apar doar dacă de ține cuno ștințe integrate, dacă prive ște realitatea ca o imagine unitară și dacă
gânde ște flexibil și creator.
Pornind de la aceste realită ți în învă țământul românes c s-a declan șat o reformă a
conținuturilor, o reformă la nivel curricular; a șa a apărut abordarea con ținutului învă țării din
perspectiva interdis ciplinară și transdisciplinară.
Florin Marcu și Constantin Manea definesc interdisciplinaritatea ca „ stabilire a de rela ții între mai
multe discipline sau științe”101. Speciali știi în curriculum definesc acest termen ca formă de
cooperare între discipline/ științe, respectând logica fiecărora în parte, adaptată particularită ții legii
didactice; vizează formarea la ele vi a unei imagini unitare a realită ții și a unei gândiri integratoare; în
acela și timp, este privită și ca o modalitate de organizare a con ținuturilor învă țării și ca o conexiune
de limbaje explicative menite să spargă grani țele dintre discipline.
Conform acestei defini ții complexe, inter disciplinaritatea presupune din start două puncte
de plecare forte:
– o cultură interdisciplinară bogată a profesorului;
– o muncă con secventă și serioasă în echipă.
Predarea con ținuturilor din perspectiva interdisciplinar ă are avantaje multiple:
– Permite elevului să acumuleze informa ții ce pot fi aprofundate în anii următori;
– Descoperă taine ale temei în discu ție;
– Creează ocazia de corelare a limbajelor diferitelor disci pline;
– Permite aplica ția cuno ștințelor în practic ă;
– Favorizează o economie de timp de învă țare conform raportului dintre cantitatea de cuno ștințe
și volumul de învă țare.
101 Marcu, Florin; Manea, Constantin – Dicționar de neologisme (ediția a III -a), Editura Academiei Române, București, 1986.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 87 La acestea se adaugă și avantajele vizând formarea personalită ții elevului pe diverse planuri:
intelectual, emo țional, social, estetic și fizic.
Proiectarea unui învă țământ interdisciplinar poate fi promovată atât prin Curriculum -ul
național , cât și prin abordări organizate în școală. Un demers didactic interdisciplinar se poate
derula prin CD Ș-uri (Curriculum la Decizia Școlii).
Transdi sciplinaritatea este privită ca o formă superioară a inter disciplinarită ții și presupune
concepte, metodologie și limbaj care tind să devină universale (robotizarea, modelizarea,
cibernetica, teoria sistemelor, a informa ției etc.). De asemenea, presupune desco perirea unor noi
câmpuri de investiga ție, fiind centrată pe via ța reală cu multiplele ei probleme. A fost numită și prin
sintagma „ o nouă viziune asupra lumii ”.
Există discipline reale care nu pot fi studiate temeinic decât transdisciplinar, de exemp lu
astronomia, care utilizează cuno ștințe temeinice de matematică, fizică, chimie și geografie.
Astăzi, abordările didactice inter – și transdisciplinare îi aduc pe elevi mult mai aproape de
realitate, dezvoltându -le o gândire flexibilă și creatoare, în măs ură să ofere solu ții și să-i îndrume
astfel spre o carieră școlară și profesională la standarde europene.
2.1.3. Profilul de formare a personalită ții elevului din învă țământului preuniversitar
Elevul trebuie:
1. Să posede o atitudine binevoitoare fa ță de ceilal ți oameni, respectând libertatea și demnitatea
lor;
2. Să manifeste abilită ți de colaborare constructivă;
3. Să se implică în dezvoltarea unei societă ți democratice;
4. Să respectă legile, obliga țiile și responsabilită țile sale civice;
5. Să se perceapă ca parte a poporu lui său, cetă țean;
6. Să perceapă legăturile sale cu Europa și cu întreaga comunitate umană;
7. Să respectă cultura poporului său;
8. Să de țină idei și reprezentări despre cultura altor popoare;
9. Să manifeste atitudine respectuoasă, fără prejudecă ți, față de Români a și celelalte popoare;
10. Să manifeste o atitudine responsabilă fa ță de mediu și resursele naturale în activitatea sa și viața
cotidiană;
11. Să manifeste încredere în for țele proprii;
12. Să de țină demnitate fa ță de sine și spirit autocritic;
13. Să demonstreze respons abilitate pentru propria formare;
14. Să se orientează la valorile etice fundamentale în activitate și viața cotidiană:
o sacralitatea fiin ței umane,
o refuz la violen ță,
o libertate,
o dreptate,
o onestitate,
o responsabilitate;
15. Să demonstreze receptivitate relativ la valorile estetice;
16. Să își cultive sentimentul sublimului;
17. Să valorifice modul sănătos de via ță;
18. Să își dezvolte corpul și spiritul;
19. Să demonstreze gândire sistemică, creativă și critică;
20. Să de țină capacită ți de autodezvoltare;
21. Să tinde să conceapă es ența;
22. Să descopere cauzele fenomenelor, legăturile dintre ele;
23. Să manifeste abilită ți și motive de învă țare;
24. Să fie capabil să -și găsească locul său într -o lume în schimbare;
25. Să fie con știent de necesitatea de a munci pentru dezvoltarea sa și a societă ții;
26. Să fie gata să -și caute un loc de muncă potrivit.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 88
2.1.4. Educa ția adul ților
Dinamica socială actuală caracterizată prin accelerarea schimbărilor atât în ansamblul
societă ții, cât și la nivelul fiecărei comunită ți anulează concep ția – „Să-l învă țăm pe copil ce trebuie
să știe pentru vârsta adultă .” Aceste transformări produc restructurări în condi ția umană, în
activitatea social -economică, cu alte cuvinte, introducând schimbarea ca mijloc de adaptare, omul
este nevoit să se schimbe și el. Este vorba de constr uirea unei noi situa ții de via ță, de elemente noi
în dezvoltarea cunoa șterii și practicii umane, în rela țiile dintre indivizi și diferitele activită ți ale
acestora, pentru a se putea contura noi posibilită ți de realizare, de exprimare și aspira ție.
În aces te condi ții iau na ștere două întrebări:
1. Este fiecare adaptat cerin țelor vie ții moderne?
2. Are fiecare individ șanse egale pentru a -și folosi valen țele la nivelul cel mai înalt și astfel să
se integreze în mediul social?
Sunt doar câteva întrebări cărora ins truirea adul ților le oferă răspuns și acesta realizează
însăși finalitatea acestui proces. Educa ția nu se poate limita la perioada școlarită ții, ci trebuie să
urmărească toate dimensiunile existen ței, să vizeze toate tipurile de competen țe și să favorizeze
toate formele de dezvoltare a personalită ții, ajutându -i pe oameni să -și înțeleagă locul în societate,
să devină mai echilibra ți, mai eficien ți. Această idee o regăsim la pedagogul belgian Émile
Planchard102, care consideră că timpul în care se desfă șoară e duca ția (1/3 din via ță) este limitat
deoarece resursele omului la na ștere sunt restrânse, iar societatea impune numeroase adaptări.
Chiar dezvoltarea puternică a învă țământului universitar la începutul secolului trecut
demonstra necesitatea continuării ins truirii și formării popula ției adulte.
Din perspectiva economică se înregistrează o nevoie de parcurgere a unor noi experien țe
educative pentru dezvoltarea societă ții, în acest sens putem lua ca exemplu preocuparea de
recuperare a analfabe ților. Un analfab et reprezintă un cost economic și social enorm, la care se
adaugă șomajul și marginalizarea.
Vorbind despre nevoia de adaptare la noile ritmuri pe care via ța le impune adultului, nu
putem să nu coborâm analiza și în interiorul individului. Deosebit de impo rtant este modul în care
evoluează la adul ți fondul de informa ții științifice asimilate în procesul de pregătire școlară.
Cercetările pun în eviden ță o degradare aproape totală, după 5 -6 ani a informa țiilor
asimilate în școală, dar neutilizate în activit atea profesională sau socială. Efectele sunt u șor de
prevăzut, dacă nu se intervine cu reactualizarea informa ției sau cu asimilarea alteia noi;
cunoa șterea adultului capătă și își accentuează caracterul fragmentar.
Dimensiuni ale conceptului de „ educa ția adul ților”
Educa ția adul ților cuprinde în mod prioritar, pe lângă achizi ția de cuno ștințe, priceperi sau
deprinderi, mai ales dezvoltarea aptitudinilor, a capacită ții de creativitate, de integrare a noilor
cuno ștințe, priceperi și deprinderi în ansamblur i cognitive și comportamentale relativ stabile; cu
alte cuvinte a învă ța mereu cum să se pună mai eficient în valoare aptitudinile, cum omul să inoveze
noile condi ții de muncă și viață și să dezvolte în propriile direc ții.
Analizând conceptul de educa ție a adul ților, trebuie să facem precizarea că nu este vorba de
a adăuga, ci a dezvolta poten țele existente, substan ța intelectuală și socio -morală a individului
astfel încât să se schimbe întreaga structură a personalită ții.
Educa ția nu înseamnă achizi ție, ci implică o transformare a ierarhiilor interne, dobândirea unui
alt mod de a (inter)ac ționa, țintește la dezvoltarea adaptabilită ții subiectului „ de format ”, a capacită ții de
a acționa și a competen ței de a comunica. Din acest motiv, în ac țiunile de formar e se preferă metodele
participative, în grupuri mici, numai acestea provocând schimbări la nivelul stilului de comportament.
102 Planchard, Émile – Pedagogia Secolului XX. Introducere în pedagogie , Editura Didactică și Pe dagogică, București, 1976.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 89 Educa ția se adresează întregii personalită ți, își propune să lărgească disponibilită țile
individului, să -i confere competen ța de a alege.
Analizând specificul educa ției adul ților, profesorul de științe ale educa ției Guy Avanzini103,
Universitatea Lumière Lyon 2 , insistă asupra nevoii adultului de „ perfec țiune” , de „ creștere” și de
„independen ță”. Individul aflat în proces de „adultizar e” caută autonomie, statut profesional,
inserare într -o rețea rela ționară caracterizată prin afec țiune, stabilitate socială. Adultizarea implică
o unificare a personalită ții prin integrarea factorilor afectivi, intelectuali, sociali, ceea ce conduce la
armonizarea vie ții private și a vie ții publice.
În 1976, la conferin ța generală UNESCO, educa ția adul ților a fost definită ca
„un ansamblu de procese organizate de educa ție cu un con ținut și metode specifice, formale
și informale prin care se prelunge ște edu cația ini țială, prin care persoanele considerate
adulte î și dezvoltă aptitudini, î și îmbogă țesc cuno ștințele, î și ameliorează calificarea
profesională; î și reorientează atitudinile și comportamentele într -o dublă perspectivă; prin
dezvoltare personală și prin participare la dezvoltarea socială .”
Educa ția adul ților constă în acele schimbări majore din modelul interior al lumii noastre ( cu
ajutorul căruia gândim, ac ționăm și apreciem) o autostructurare în cunoa ștere, apreciere și acțiune, prin
care se desch id noi posibilită ți de dezvoltare a adul ților în toate domeniile vie ții sociale și individuale.
Știința „educa ției adul ților” a fost cunoscută prin intermediul unor no țiuni precum:
pedagogia adul ților, instruirea adul ților.
Psihiatrul elve țian Heinrich Hanselmann se opune conceptului de „ pedagogia adul ților”,
deoarece pedagogia, potrivit sensului ei literar, înseamnă „ conducerea copilului prin instruire și
educa ției: De asemenea el propune termenul de andragogie ”104.
Mult timp au existat numeroase ambiguită ți, educa ția adul ților s -a confundat cu conceptul de
„educa ție permanentă ”, de aceea ni se pare important să subliniem distinc ția dintre cele două:
educa ția adul ților reprezintă un subansamblu integrat într -un proiect global al educa ției permanente.
Speciali știi în științele educa ției subliniază importan ța a patru curente în educa ția adul ților.
1. Curentul comportamentalist sau behaviorist – pune accent pe comportamentul individului.
2. Curentul umanist și personalist – aduce în prim plan rela ția formator – format.
3. Curentul critic – redă formării ideea sa de instrument al unei critici sociale și politice.
4. Curentul constructivist – insistând asupra procesului de învă țare.
Ne-am propus să facem o scurtă analiză a curentelor personalist și critic.
Curentul personalist pune accentul pe dimensiunea ra țională, pe cunoa șterea personalită ții
celui ce înva ță. Formatorul trebuie să -i redea adultului gustul pentru învă țare, reprimat adesea în
școală prin metode punitive.
Carl Rogers recomandă confruntarea adultului cu situa ții de via ță, antrenarea lui în dezbateri
morale. Schimbarea personalită ții, crede el, nu poate avea loc dacă procesul interac țional formator –
format nu se desfă șoară într -un climat de încredere, într -o ambian ță de experien ță de grup.
În ceea ce prive ște curen tul critic, acesta poate fi ilustrat prin credin țele pedagogului italian
Paolo Freire , care considera că formarea trebuie să devină un act de analiză critică a problemelor
sociale, să aibă drept scop dezvoltarea con științei critice, să incite indivizii să reflecteze atât asupra
lumii, cât și asupra lor în șiși.
103 Avanzini, Guy – La Pedagogie Aujourd'hui. Institutions, disciplines, pratiques , Editeur Dunod, 1996, ISBN 2-10-002627 -5.
104 Hanselmann, Heinrich – Andragogik: Wesen, Möglichkeiten, Grenzen der Erwachsenenbildung , Zürich: Rotapfe l Verl.,
1951.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 90 Conceptul de educa ție a adul ților are cinci caracteristici normative:
1. Globalitatea și continuitate (pentru că se întinde de -a lungul întregii vie ți, se mai utilizează și sintagmele
„educa ția continuă ”, iar pentru că vizează progresul material și social, asumarea de responsabilită ți,
UNESCO insistă asupra sintagmelor „ dezvoltare comunitară ” și „educa ție comunitară ”.
2. Minimalismul indispensabil – toți oamenii au nevoie de o educa ție de bază pentru a în țelege
mecanismele vie ții comunitare.
3. Libertatea structurală – posibilitatea de a fi în afara institu țiilor școlare tradi ționale.
4. Utilitatea – îl ajută pe individ să -și rezolve problemele vie ții.
5. Echitatea – se adresează în mod egal tuturor.
Se pot desprind e cinci func ții ale educa ției adul ților:
✓ oferă a doua șansă de a ob ține o calificare;
✓ favorizează dezvoltarea personalită ții;
✓ crește competen ța profesională;
✓ orientează adul ții spre rezolvarea problemelor importante și către un nou mod de a proceda;
✓ promov ează ac țiunea comunitară.
Educa ția adul ților nu poate fi considerată un sistem școlar adi țional; diferen țierea sa de educa ția
școlară, impune gândirea unei noi forme de educa ție, o nouă concep ție despre formarea lor.
Ștefan Bârsănescu considera educa ția adul ților, ca fiind „ etajul al treilea al culturalizării
omului, alături de școală și universitate ”105. În concluzie, ea vizează dezvoltarea tuturor rolurilor pe
care un individ le poate avea (profesionale, familiale, civice, culturale), într -o formulare suc cintă, un
efort de a se pune în acord cu sine și cu lumea.
Incursiune în timp. Educa ția adul ților în lume
Pentru a în țelege mai bine semnifica ția acestui concept aflat într -o permanentă schimbare,
ne-am gândit să surprindem demersurile realizate în aceast ă direc ție: programe de educa ție a
adul ților și institu țiile care le promovează.
Una dintre primele lucrări cunoscute, destinate adul ților, este Cyropaedia lui Xenofon și se
ocupă de instruirea formală a adul ților din vechea Persie. Se consideră că în Indi a și China au existat
din cele mai vechi timpuri programe de educa ție a adul ților.
Prima tentativă europeană de a crea o institu ție de învă țământ superior pentru adul ți a avut
loc în Anglia, în 1597, odată cu deschiderea unei școli care s -a numit Gresham C ollege și care era
destinată negustorilor și artizanilor din Londra.
Odată cu revolu ția industrială, ini țiativele se multiplică sub formă de Școli serale, cercuri de
studii, organizarea modernă a cursurilor prin coresponden ță. Folosindu -se metoda conferin țelor
urmate de discu ții , în Fran ța anului 1869 s -au înregistrat 34 000 de cursuri pentru adul ți.
Între secolul XVIII și și începutul secolului XX, programele de educa ție a adul ților cunosc un
avânt deosebit.
Prima școală superioară pentru adul ți este cons iderată aceea organizată de Nikolaj Frederik
Severin Grundtvig , în Danemarca. El a conceput școala superioară populară ca un instrument de educa ție
cetățenească și gospodărească post -elementară menită să sporească eficien ța gospodăriei țărăne ști.
Prima Con ferin ță Interna țională asupra educa ției adul ților a avut la Elsinore, în 1949. Atunci
au fost definitivate pentru prima oară obiectivele. Acestea vizau valorile umaniste, într -o lume
destructurată de război.
După 1950, conceptul de educa ție a adul ților dev ine sub impulsul ac țiunilor UNESCO un
concept universal. Această tendin ță este marcată și de înfiin țarea institu țiilor interna ționale și
naționale de educa ție a adul ților.
105 Bârsănescu , Ștefan – Dicționar de pedagogie contemporană , Editura Enciclopedică, București, 1969.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 91 Formarea adul ților nu se reduce la organizarea de cursuri sau ateliere. Identificăm un număr
tot mai mare, care încep sau î și perfec ționează studiile în cadrul învă țământului superior, ceea ce a
determinat universită țile să -și schimbe strategia, să -și adapteze oferta educa țională la nevoile de
formare ale elevului adult. Vorbim aici de co operare între serviciile specializate de educa ție a
adul ților din universită ți și întreprinderi.
Criteriul diversită ții a condus la crearea mai multor filiere de formare în Universită ți. În
Fran ța, statul care încurajează efortul adul ților de a urma asemen ea filiere prin acordarea „
concediilor individuale de studii universitare”.
Incursiune în timp. Educa ția adul ților în România
Dacă privim societatea românească înainte de 1989, vom constata că educa ția adul ților avea
înțelesul culturii de masă (care man ipula oamenii, în sensul ideologiei dominante). Nu putem vorbi
nici o clipă de un segment de sine stătător de educa ție a adul ților, din moment ce societatea
trebuia să fie omogenă; chiar și Universită țile erau supuse ideologiei socialiste.
Profesorul ie șean George Văideanu106 sublinia nevoia unei reforme a educa ției adul ților, o
revigorare a ceren ței și eficien ței sistemului, în contextul unei educa ții aflate în tranzi ție, care s -a
arătat doar pe obiective cognitive și a ignorat formarea cultural -spirituală a tinerilor și adul ților.
O primă ac țiune de reorganizare a educa ției adul ților în România post -comunistă o
contribuie relansarea unor modele din trecut. În această categorie ar trebui consemnată ini țiativa
de reînfiin țare a societă ții pentru învă țătura pop orului român (1866 -1948), care a avut ca obiective
instruirea și educarea adul ților prin cursuri generale și prin propagarea cuno ștințelor profesionale.
În 1992, societatea a fost reînfiin țată ca asocia ție de educa ție și cultură apolitică, care a vot
drept direc ții educarea comunită ților, în special în mediul rural pentru însu șirea valorilor na ționale
și europene, dezbaterea unor teme de larg interes din perspectiva educa ției permanente,
susținerea modernită ții învă țământului, egalizarea șanselor de acces l a cultură.
Al doilea tip de ac țiuni a constat în înfiin țarea de institu ții noi, după modelul occidental (organizarea
de ateliere de formare a managerilor în educa ția adul ților, sub denumirea de „ formarea formatorilor ”).
Un rol deosebit în relansarea educa ției adul ților l -a avut Institutul Interna țional al Asocia ției
Universale Populare Germane, care și-a început ac țiunile în 1993, cu scopul de a promova educa ția
adulților în România, având un rol decisiv în sprijinirea institu țiilor prin programe de pregăti re a
personalului didactic, de formare și monitorizare a unei re țele na ționale de institu ții de educa ția adul ților.
După 1995 se constată o cro șete a interesului pentru cursuri de formare profesională, se
construiesc institu ții de formare, ca Agen ția Na țională pentru Ocuparea For ței de Muncă.
2.1.5. Învățarea la copil vs. învă țarea la adult. Particularită ți ale învă țăturii la adult
În proiectarea instruirii trebuie să ținem seama atât de capacită țile de învă țare ale adul ților,
cât și de anumite aspecte sociologic e, cum ar fi nivelul de școlarizare anterioară, gradul de cultură al
mediului în care trăie ște, activitatea economică și socială în care este antrenat, concep ția despre
sine, despre societate și despre lume, pe care adultul o are.
Înainte de a observa part icularită țile de învă țătură ale adultului, ne -am propus să redăm
teoria psihologului și filozofului american William James. Acesta consideră că dezvoltarea
individului poate fi divizată în două în două mari etape:
✓ una care se întinde până în jurul vârste i de 24/25 de ani și care este în opinia autorului,
vârsta educa ției și formării generale și profesionale,
✓ a doua etapă, care acoperă restul vie ții, consacrată carierei profesionale în care individul
pune în valoare ce a asimilat în prima perioadă.
106 Văideanu, George – Educația la frontiera dintre milenii , Editura Politică, București, 1988.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 92 Prin diversiunea clară a celor două perioade de vârstă în raport cu criteriul capacită ții de
învățare, William James impune astfel ideea că accentul este incapabil să înve țe.
Cercetările actuale de psihologia dezvoltării dovedesc că la vârsta adul ților se men ține
capacitatea de învă țare, desigur acestora realizându -se în maniere diferite, dar cu performan țe
notabile. Dar ne întrebăm care este diferen ța în instruirea adul ților fa ță de cea a copiilor.
Este evident că nu putem gândi procesul de instruire la adult p rin instrumentele utilizate în cazul
copilului. Este adevărat că atât copilul, cât și adultul au o caracteristică fundamentală comună: învățarea ,
dar diferen țele psihopedagogice la adult și copil sunt esen țiale. Acestea rezultă din statutul lor diferit:
✓ un copil este o fiin ță dependentă;
✓ a fi adult înseamnă a fi independent.
Malcolm Knowles afirma că „ cea mai adâncă nevoie pe care o simte un adult este de a fi
tratat ca un adult, adică precum o persoană independentă ”107.
Spre deosebire de copil, învă țarea adultului înseamnă adâncire, restructurare, crea ție; este
axată pe situa ții concrete, desprinse din via ță, face apel la experien ță.
Se poate remarca inversarea raportului informativ -formativ, ceea ce semnifică punerea unui
accent deosebit pe activită țile creative – practice.
Pentru adul ți, no țiunea de educator nu are în mod hotărâtor în țelesul unei persoane anume;
pentru adult, educatorul semnifică în primul rând activitatea de muncă pe care o desfă șoară
împreună cu grupul din care face parte (profesional, f amilial).
Trăsătura cea mai evidentă a învă țării la adul ți este responsabilitatea cu care ei caută să -și
însușească deprinderi și cuno ștințe. Adultul se angajează într -o activitate de învă țare dacă există o
corela ție între proiectele sale și dorin ța de a l e realiza.
Pentru adult, activitatea de învă țare înseamnă un act interior, nu constrângere; el nu e un
receptor pasiv, el caută, descoperă cuno ștințele, este un agent al propriei educa ții. Adultul nu
dore ște să fie educat. El este acum „ format ”.
Oricărei încercări de a -l reeduca îi va opune rezisten ță. Adultul se educă singur. Profesorul
de adul ți transmite cuno ștințe și priceperi, dar el nu trebuie să educe pentru comportamente
determinate după modulul lui Hans Lőwe108. Adul ții se implică au o motiva ție int rinsecă și sunt
orienta ți către un scop bine definit.
Psihologul american Edward Lee Thorndike definea inteligen ța drept capacitate de învă țare.
Robert Wodrow infirmă această teză și stabile ște că și în capacitatea de învă țare se includ mai mul ți
factori p sihici decât inteligen ța.
În ceea ce prive ște performan țele inteligen ței la adul ți, cercetările făcute pe baza măsurării
inteligen ței cu diferite teste, au emis ipoteza unui maximum de cre ștere în adolescen ță, apoi
inteligen ță se men ține la acest nivel pân ă la 40 de ani și apoi scade treptat.
August Undeutsh adoptă o pozi ție critică fa ță de diferitele cercetări cu privire la schimbările
capacită ții intelectuale condi ționate de vârstă. El consideră că scad performan țele la test prin
încetinirea tempo -ului pr oceselor motrice. În al doilea rând se degradează acele domenii
func ționale psihice care au fost pu țin antrenate. În cazul unei activită ți intense, se consideră nu
numai că performan țele rămân, dar cresc până la bătrâne țe.
Konrad Weiß și Wilhelm Nyssen afirmă că randamentul intelectual este condi ționat de
diferitele profesii și mai pu țin de particularită țile de vârstă, ceea ce înseamnă că persoanele a căror
profesie impune un exerci țiu intelectual (training) descrie un alt curs al randamentului intelectual ,
decât acelea care exercită profesii lipsite de un asemenea „ training ”.
107 Knowles, Malcolm – The Adult Learner: A Negl ected Species (3rd Ed.), Houston, TX: Gulf Publishing, 1984.
108 Lőwe , Hans – Introducere în psihologia învățării la adulți , trad. Leon Țopa, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 93 Cercetările asupra învă țării la adult au pornit de la „ curba generală a capacită ții de învă țare,
în raport cu vârsta ”, elaborată de Edward Lee T horndike . Din ea rezultă o slăbire a c apacită ții de
învățare după vârsta de 30 de ani. Hans Lőwe consideră Curba Thorndike ca expresia evolu ției
performan țelor memoriei, în special a capacită ții de re ținere a datelor. În cercetările mai vechi,
întipărirea datelor constituia un criteriu al capa cității de învă țare.
Igor Nicolaevici Smirnov dem onstrează în cercetările sale experimentale că adul ții care
structurează bine un material și, prin stabilirea unor conexiuni cu sens îl pot re ține mai bine decât tinerii.
Arthur Rubinstein sublinia ca trăsă tură substan țială a dezvoltării memoriei – specializarea
(activitatea de muncă în care omul este antrenat). Este vorba de formarea unei a șa numite memorii
profesionale care se păstrează un timp îndelungat.
James Robbins Kidd109 a înregistrat cinci caracteris tici ale învă țării la adult:
1. Omul înva ță întreaga via ță, chiar dacă traversează perioade de evolu ție sau declin în această ac țiune.
2. Efectul învă țării constă în schimbările de rol ale individului ( dobânde ște statutul de prieten,
membru al unei familii, ai unui colectiv de muncă), aceste schimbări de rol presupun câ știgarea
unor competen țe profesionale și interpersonale.
3. Prin socializare, individul dobânde ște maturitate (capacitate de autoconducere, autodisciplină).
4. Experien ța are un rol hotărâtor în a se an gaja în învă țare.
5. Dorin ța de a participa activ la evenimentele vie ții îi face pe mul ți adul ți să devină autodidac ți – să
învețe pentru întreaga via ță.
Factorii motiva ționali au o importan ță deosebită pentru succesul în învă țare, nu vârsta are
un rol esen țial, ci tipul și motivele învă țării: „ vârsta este un lucru secundar pentru succesul la
învățare. Capacitatea de învă țare a adul ților depinde de disponibilitatea pentru învă țare, iar aceasta
presupune la rândul ei interesul ”110.
Atunci când elaborăm un plan de instruire trebuie să ținem seama de următoarele caracteristici:
✓ adul ții au nevoie să știe de ce trebuie să înve țe un anumit lucru;
✓ adul ții înva ță mai bine experimentând;
✓ adul ții înva ță cel mai productiv atunci când subiectul constituie pentru ei o valo are cu
aplicabilitate imediată;
✓ adul ții trebuie implica ți în planificarea și evaluarea activită ții lor;
✓ adul ții sunt mai interesa ți de subiecte care se referă la profesia sau la via ța lor personală.
109 Kidd, James Robbins – Cum învață adulții , Editura Didactică și P edagogică, București, 1981.
110 Werner, Heinz – The Concept Of Development From A Comparative And Organismic Point Of View . în D. Harris
(Ed.), The Concept Of Development . Minneapolis, Minn: University of Minnesota Press, 1957.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 94
2.2. Centrarea demersului didactic pe formare de competen țe
2.2.1. Forme de organizare a instruirii
Modul actual de organizare, predominant sub forma lec țiilor, ar putea răm âne func țional un
anumit timp, deoarece are multe elemente de comoditate și de tradi ție, precum și un reper exterior
foarte greu de înlocuit: ora ca unitate de timp.
În condi țiile formării competen țelor, ar trebui imaginat un mecanism interior mai nuan țat, în
care vectorul timp să fie adaptat posibilită ții reale de atingere a unei anumite competen țe și să fie
nuan țat în raport de posibilită țile concrete individuale.
Instruirea pe „ unită ți de învă țare” rămâne teoretic o formă foarte generoasă. Utilizarea ei,
din foarte multe motive, este limitată și are mai mult un caracter formal (concretizat în proiectarea
unită ții de învă țare). Problematica organizării instruirii rămâne, pentru didactica formării
competen țelor, un domeniu de cercetare și aprofundare. Expre sia cea mai evidentă a organizării
instruirii o reprezintă modelul nou de proiectare, propus în ultimii doi ani111.
2.2.2. Metode, mijloace și strategii de instruire
Elementele de legitimitate a didacticii formării competen țelor găsesc în sistemul
metodologic și al strategiilor de instruire un reper semnificativ.
Metodologia didactică însumează sistemul de metode pedagogice utilizate în instruire, la care se
adaugă ca element subîn țeles mijloacele de învă țământ, orientate împreună spre atingerea finalită ților.
Meto dele de învă țământ (care cuprinde atât metodele de instruire propriu -zisă, cât și cele
din învă țarea și autoînvă țarea nonformală și informală) sunt într -o continuă evolu ție, generată de
apari ția unor vectori noi (tehnologia informa ției și comunicării), pre cum și de orientarea acestora
spre eficientizarea procesului de formare din perspectiva educa ției permanente.
Există taxonomii cunoscute ale metodelor de învă țământ. Ele sunt foarte diversificate și dau
imaginea complexită ții acestora. Didactica centrată p e competen țe nu î și propune să ofere o taxonomie
nouă, ci doar să indice în cazul metodelor cunoscute până acum ( și descrise într -un mod narativ cunoscut)
dimensiunile noi pe care le pot avea, în contextul orientării acestora spre formarea competen țelor.
De asemenea, este foarte u șor de observat că o serie de metode (experiment,
demonstra ție, brainstorming etc.) capătă o semnifica ție deosebită în contextul competen țelor.
Mijloacele de învă țământ au dinamizat sensibil posibilită țile de organizare a instruiri i. Este
suficient să amintim mijloacele relativ noi de prezentare în format electronic a informa țiilor (fără a fi
necesară scrierea lor pe tablă), care permit derularea unui volum considerabil de cuno ștințe,
structurate în forme accesibile.
Dacă în privin ța metodelor și a mijloacelor didactica centrată pe competen țe nu diferă foarte
mult de didactica centrată pe obiective, în privin ța strategiilor de instruire, acest lucru este mai vizibil.
Strategiile de instruire au o componentă temporală foarte evident ă, fiind aproape similare cu
o caracteristică interioară a competen țelor: formarea acestora în timp . Din acest punct de vedere,
atât formarea competen țelor, cât și strategiile puse în slujba acestora au în vedere dimensiunea
temporală și posibilitatea form ării lor printr -un sistem cumulativ și continuu.
Formarea competen țelor-cheie și a competen țelor generale din curriculum școlar necesită
strategii corespunzătoare, dezvoltate într -o succesiune de mai mul ți ani școlari. La aceasta se
asociază caracterul tra nsdisciplinar al formării competen țelor, tradus în strategii de instruire
integrată. Noul model de proiectare a instruirii are în vedere aceste strategii dezvoltate în timp.
111 Mândruț, Octavian; Catană, Luminița; Mândruț, Marilena – Instruirea centrată pe competențe: Cercetare – Inovare –
Formare – Dezvoltare , „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2012, ISBN 978-973-664-538-9.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 95
2.2.3. Modele de predare
Modelele de predare, identificabile din perspectiva proiectării curriculare sunt:
Modelele de predare comportamentale au ca particularitate orientarea predominantă a
mesajului pedagogic în direc ția atingerii unor performan țe finale, în termeni de deprinderi
intelectuale sau psihomotorii și de strategii de rezolvare a unor probleme și situa ții-problemă. În
cazul acestor modele de predare o importan ță aparte revine evaluării ini țiale și finale, ceea ce
înseamnă „ conștientizarea și păstrarea continuă a obiectivelor ca punct de plecare și sosire ”.
Modelele de predare ra ționale sunt orientate prioritar asupra proceselor cognitive logice
(gândirea și memoria subordonate gândirii) care stimulează corela ția dintre mesajul pedagogic
transmis de profesor și acțiunea de învă țare eficientă a elevului.
Modelele de predare bazate pe programare acordă o aten ție specială mesajelor pedagogice
dirijate la nivelul raporturilor dintre variabilele de intrare și cele de ie șire dirijate în termeni de
algoritmizare, semi algoritmizare, simulare.
Modelele de predare interac țional sunt orient ate prioritar în direc ția valorificării structurii de
func ționare a activită ții de instruire, calitatea predării -învățării fiind (auto)reglabilă prin integrarea
deplină a evaluării în termeni de evaluare continuă/formativă.
Modelele de predare formativ -persuasive acordă o aten ție prioritară factorilor psihologici, de
natură empatică angaja ți la nivelul repertoriului comun care construie ște continuă eficienta
comunicării pedagogice, realizarea efectivă a corela ției dintre profesor și elev.
Predarea atinge astfel condi ția sa pedagogică esen țială, definitorie în dic ționarele de
specialitate: „ a învă ța pe altul ”, respectiv a determina învă țarea la nivelul stabilirii obiectivelor, gradării
sarcinilor, elaborării strategiilor, cu implicarea resurselor (auto)regl atorii proprii evaluării continue,
formative, ca parte integrată deplin în structura de func ționare a oricărei activită ți de educa ție/instruire.
2.2.4. Modelele curriculare
Reprezintă modul de organizare ce realizează o legătură între disciplinele școlare
tradi ționale și exigen țele moderne ale sistemului educa țional. În condi țiile educa ției pe competen țe,
modelele curriculare se bazează pe sistemul de competen țe (generale , specifice și conceptul
exterior dat de competen țele-cheie ).
Modelele curriculare prezintă elementele de bază ale disciplinei școlare, în contextul
celorlal ți factori și structuri educa ționale. Acestea cuprind:
– disponibilită țile educa ționale ale disciplinei,
– sistemul propriu de competen țe generale,
– sistemul conceptual și terminologic,
– dimens iunile metodologice,
– posibilită țile atitudinale și axiologice,
– modalită țile de concretizare a specificului disciplinei în curriculum școlar.
Modelele curriculare centrate pe competen țe oferă o serie de avantaje:
– răspunde exigen țelor sociale;
– permite p regătirea elevilor pentru via ța socială și profesională;
– implică elevii în activitatea de învă țare continuă și în autoevaluarea competen țelor;
– permite valorificarea întregii experien țe în elaborarea curriculum -ului;
– elevul are rol de partener în educa ție;
Un principiu important îl reprezintă rela ția dintre competen țele specifice și con ținuturile
educa ționale. Există mai multe posibilită ți de a face legătura între aceste două elemente, astfel:
– o concordan ță biunivocă între o anumită competen ță specifică și un con ținut predilect;
– o legătură dintre mai multe competen țe și con ținuturi;
– o legătură de grup între structuri mari de instruire (capitole, teme) și structuri de competen țe specifice.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 96 Programa școlară este e xpresia cea mai simplă a modelului curr icular. De la introducerea
competen țelor, din 2002, până în prezent, programele au fost supuse mai multor modificări interioare.
În prezent, în programele școlare regăsim acelea și elemente invariante:
– nota de prezentare,
– sistem de atitudini și valori,
– competen țe generale (CG) și specifice (CS),
– conținuturi,
– sugestii metodologice.
Competen țele generale sunt definite pentru fiecare obiect de studiu și se formează pe
durata unui ciclu de învă țământ, de și abordează niveluri de formare diferite de la un a n la altul.
Diferită de obicei în func ție de specificul disciplinei, există însă similarită ți la nivelul disciplinelor
„înrudite ” grupate tradi țional în arii curriculare.
Competen țele generale exprimă rezultate de durată ale învă țării, condi ționează nivel ul la
care elevul înva ță noi sarcini și pot fi transferate la o mare varietate de sarcini specifice. Pot fi
focalizate pe cunoa ștere, pe anumite abilită ți și priceperi sau pe atitudini.
Competen țele specifice sunt considerate etape intermediare în dobândi rea competen țelor
generale, din care sunt derivate, se definesc la nivelul unui obiect de studiu și se formează într -un
interval de timp mai mic.
Conținuturile sunt redate într -o formă minimală (fără a avea profunzime analitică) și sunt
reperabile prin tem atica pe care o descriu.
Sugestiile metodologice sunt foarte diferite de la o programă la alta și fac frecvent referiri la
procesul de instruire, evaluarea școlară și activită țile de învă țare.
2.2.5. Modelul de structurare a activită ților educative
Proiectarea demersurilor se recomandă a fi realizată din perspectiva selec ției modelului de
structurare a activită ților.
2.2.5.1. Modelul Învățării Secven țiale a Cunoștințelor în lec ție (ISC)112
Este fundamentat pe următoarele eve nimente ale instruirii:
✓ captarea aten ției;
✓ informarea elevilor despre obiectivul urmărit;
✓ stimularea reactualizării cuno ștințelor învă țate anterior;
✓ prezentarea materialului -stimul;
✓ asigurarea „dirijării învă țării”;
✓ obținerea performan ței;
✓ asigurarea feed -back -ului pentru corectitudinea per forman ței;
✓ evaluarea performan ței;
✓ intensificarea proceselor de reten ție și de transfer.
Evenimente instruc ționale nu se produc invariabil, în această ordine strict, selec ția fiind în
deplină concordan ță cu tipul lec ției, obiectivele prevăzute precum și finalită țile urmărite.
112 Gagne, Robert M. – Contributions of learning to human development . în Psychological Review, 75 (3), 1968, pp. 177 -191.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 97 2.2.5.2. Modelul „ Evocare – Realizarea sensului – Reflec ție” (ERR)113
Este configurat ca un cadru de gândire și învă țare propice dezvoltării gândirii critice și
integrării creative a informa țiilor și conceptelor.
Această structură i ntegrată de predare -învățare oferă o concep ție despre instruire și un
mecanism de organizare a activită ții în orice situa ție de învă țare sau într -o lec ție și se
fundamentează pe următoarele întrebări:
1. Evocarea 2. Realizarea sensului 3. Reflec ția
Care este subiectul?
Ce știu deja despre el?
Ce a ștept, vreau și/sau ar
trebui să aflu despre el?
De ce trebuie să aflu
aceste lucruri? Ce în țeleg din aceste
informa ții noi?
Ce am aflat?
Ce mi se pare mai important?
Ce semnifica ție au pentru mine noile cuno ștințe?
De ce cred asta?
Cum integrez noile cuno ștințe în sistemul
vechilor cuno ștințe?
2.2.5.3. Modelul de structurare a lec ției „Știu – Vreau să știu – Am învă țat” (Know –
Want To Know – Learned sau K-W-L)114
Semnifica ția ini țialelor K-W-L este explicitată prin î ntrebările: Ce știu? – Ce vreau să știu? –
Ce am învă țat?
Acest model este structurat în cinci etape în care se eviden țiază clar situa ția de plecare (ceea ce
știau elevii), aspectele pe care doresc să le cunoască în timpul activită ții (consemnate în rubr ica „ Vreau
să știu”) și ceea ce au dobândit prin procesul de învă țare (idei consemnate în rubrica Am învă țat).
1. Ce știu despre
subiect? 2. Ce vreau
să știu? 3. Învă țarea noilor
conținuturi 4. Ce am
învățat? 5. Ce altceva a ș dori să
aflu despre subiect?
Pentru a oferi demersului instruc țional interactivitate și eficien ță este recomandabilă utilizarea
strategiilor de lectură și scriere pentru dezvoltarea gândirii critice. Astfel, aplicarea unei tehnologii
didactice este condi ționată de ca litatea ei, de caracterul deschis, dinamic care -i permite să răspundă
la schimbările intervenite în sistemul educa țional, să se raporteze, cât mai adecvat la înnoirile
sistemului de învă țământ, de exemplu, trecerea de la sistemul de obiective la cel de competen țe.
Dom eniul de
activitate Evocare Realizare a sensului Reflec ție
Lectură Citate
Jurnalul dublu
Jurnalul triplu
Mâna oarbă
Reac ția cititorului Interogarea multiprocesuală
Interviul în trei trepte
Lectura ghidată
Lectura intensivă
Lectura împotrivă
Lectură în pe rechi
Rezumate în perechi
Mozaic
Predarea complementară
SINELG În căutarea autorului
Jurnalul triplu
Revizuirea circulară
113 Kurtis S. Meredith, Jeannie L. Steele – Classrooms of Wonder and Wisdom: Reading, Writing, and Critical Thinking for
the 21st Century , 1st Edition , Corwin Publ., 2010, ISBN -13: 978-1412918152.
114 Ogle, Donna M. – K-W-L: A Teaching Model That Develops Active Reading of Expository Text, în Reading Teacher , vol.
39, no. 6, 1986, pp. 564 -70.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 98 Scriere 6 De ce?
Argument în patru pa și
Argumente pe cartele
Asocieri for țate
Asocieri libere
Bliț
Brainwriting
Citate
Graffiti
Graficul T
Lanțuri asociative
Pagina de jurnal
Scriere liberă Cercetarea împărtă șită
Consulta ții în grup
Cubul
Eu cercetez
Lasă -mi mie ultimul cuvânt
Maratonul de scriere
Presupunerea prin termeni Cinquain
Eseu
Jurnalul reflexiv
Manuscrisul pierdut
Masa rotu ndă
Discu ție Brainstorming
Clustering
Diagrama Venn
Generalizarea categorială
Graficul conceptual
Linia valorii
Secven țe contradictorii
Tabelul trăsăturilor
semantice Colțuri
Consulta ții în grup
Controversa academică
Controversa constructivă
Discu ția ghi dată
Pălării gânditoare
Pixuri în pahar
Pânza discu ției Dezbateri
Diagrama Venn
Intra -act-ul
Roata / Cercul
Turul galeriei
De re ținut! Majoritatea tehnicilor sunt inter șanjabile, depind de proiectul demersului didactic.
2.2.6. Modele de instruire (behavioris t, cognitivist, integrativist)
Ioan Neac șu115 ordonează în aceste trei modele, principalele teorii ale învă țării, după cum urmează:
✓ Modelul behaviorist (asocia ționist -comportamentist):
o Teoria condi ționării operante – Burrhus Frederic Skinner
o Teoria conexio nistă – Edward Lee Thorndike
o Teoria a șteptării (behaviorismul inten țional) – Edwand Tolman
o Teoria media ției – Charles Egerton Osgood
o Teoria reducerii sistematice a tensiunii comportamentului – Clark Leonard Hull
o Teoria revizuită a celor doi factori – Orval Hobart Mowrer
✓ Modelul cognitivist :
o Teoria structural, genetic -cognitivă – Jerome Seymour Bruner
o Teoria organizatorilor învă țării – David Paul Ausubel , Fred C Robinson
o Teoria învă țării cumulativ -ierarhice – Robert Mills Gagné
✓ Modelul integrativist :
o Teoria holodinamică asupra învă țării – Renzo Titone
o Teoria interdependen ței proceselor cognitive, dinamice și reac ționale – Joseph Nuttin
o Teoria integratorie și deterministă a învă țării – Josef Linhart
o Teoria învă țării depline – John Bissell Carroll , Benjamin Samuel Bloom
o Teoria interdisciplinară (integrată) a învă țării – Jones Nisbert
115 Neacșu , Ioan – Instruire și învățare: teorii, modele, strategii , ediția a 2 -a, revizuită, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1999, ISBN 973-305-503-4, pp. 24 -25.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 99
2.2.7. Finalită țile procesului de învă țământ
Finalită țile au evoluat din zona cuno ștințelor, spre cea a scopurilor (instructiv -educative), de
aici în zona obiectivelor și în zona formării competen țelor.
Finalită țile însă sunt judecate și dintr -o perspectivă mai largă, referitoare la întreg procesul
de instruire preuniversitară. Acestea cuprind profilul de formare, finalită țile pe cicluri de
învățământ, pe cicluri curriculare și clase și diferitele tipuri de finalită ți (obiective sau con ținuturi).
Idealul educa țional și profilul de formare sunt definite în documentele de politică
educa țională. Finalită țile pe cicluri sunt definite în documentele curriculare reglatoare, iar
finalitățile pe clase sunt consemnate în cadrul programelor școlare disciplinare.
Din perspectiva didacticii competen țelor, muta ția esen țială o constituie tipul de finalitate
urmărită (competen țe în loc de obiective). După cum s e poate observa116, identificarea unor clase
de performan ță ipotetică în atingerea competen țelor ar fi foarte utilă.
În privin ța formării competen țelor, trebuie să precizăm cele 3 niveluri de accep ție a acestora:
~ taxonomia și domeniile presupuse de competen țele-cheie europene;
~ structura in terioară a competen țelor ca finalită ți: cuno ștințe, abilită ți, atitudini;
~ curriculumul școlar , care cuprinde competen țe generale și competen țe specifice.
În cazul competen țelor, ca și în cazul obiectivelor, principala preocupare o reprezintă
transferul ace stora din documentele reglatoare, în curriculumul școlar aplicat și în procesul de
învățământ (adică „ opera ționalizarea ” acestora).
Din perspectiva competen țelor, structura interioară a acestora eviden țiază posibilitatea unui transfer
din zona elementelor scrise (competen țe, con ținuturi), în zona activită ților și a situa țiilor de învățare.
Din acest punct de vedere, didactica axată pe competen țe are ca preocupare nouă
imaginarea unor situa ții de învă țare diverse (cu ajutorul unor suporturi corespunzătoare), care să
faciliteze atingerea competen țelor.
2.2.8. Evaluarea școlară
Evaluarea școlară constituie, de asemenea, o componentă cu multiple elemente inovative,
rezultate din utilizarea comp eten țelor.
Elementul esen țial al evaluării competen țelor îl reprezintă (in diferent de tipul de evaluare)
trecerea de la evaluarea cuno ștințelor spre ofertarea unor situa ții evaluative, pe baza cărora poate
fi identificat modul de realizare al competen țelor supuse evaluării. Din această perspectivă,
elementul central al evaluării îl reprezintă ofertarea unor situa ții bine construite, pe ba za cărora să
poată fi identificat atât demersul realizat de elev, cât și rezultatele acestui demers. Un rol important
îl poate avea imaginarea unor situa ții cu un caracter proiectiv.
Rezumând, p utem aprecia că elementele de noutate introduse de competen țe în procesul
de instruire justifică posibilitatea construirii unei didactici „ speciale ”, care poate fi denumită
didactica formării competen țelor.
116 Frumos, Florin – Didactica. Fundamente și dezvoltări cognitive , Editura Polirom, Iași, 2008, ISBN: 978 -973-46-1242 -0, p. 130 .
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 100
2.3. Dimensiuni interdisciplinare ale competen țelor
2.3.1. Competen țe sociale și civice
Competen țele sociale au legătură cu stare socială și personală și bine, presupunând
înțelegerea oamenilor cu privire la asigurarea sănătă ții optime mintale și fizice, ce include resurse
pentru sine, pentru propria familie și pentru mediul social, precum și cuno ștințe despre cum poate
contribui la toate acestea un stil de via ță sănătos. Pentru o participare socială și interpersonală plină
de succes, este esen țial să se în țeleagă codurile generale de conduită și bune maniere, acce ptate în
diferite medii sociale, colective (de exemplu la locul de muncă ).
Tot importantă este con știentizarea conceptelor de bază cu privire la oameni, grupuri,
organiza ții de muncă, egalitate de gen și nediscriminare, societate și cultură. Esen țiale sun t și
înțelegerea dimensiunilor socio -economice și multiculturale ale societă ților europene și felul cum
interac ționează identitatea culturală na țională cu cea europeană.
Partea cea mai însemnată a acestei competen țe cuprinde capacitatea de a comunica în mo d
constructiv în multiple medii, de a dovedi toleran ță, de a exprima și înțelege puncte de vedere
diferite , de a fi abil în negoci ere pentru a produce încredere, de a empatiza.
Oamenii trebuie să fie capabili să gestioneze situa țiile de stres și frustrare , să le exprime
constructiv și, de asemenea, trebuie să distingă între sferele personale și profesionale.
Această competen ță se bazează pe o atitudine de colaborare, asertivitate și integritate.
Indivizii trebuie să î și manifeste interesul pentru dezvoltăr i socio -economice și comunicare
interpersonală și trebuie să apreciez diversitatea și respectul pentru al ții, să fie pregăti ți atât pentru
a depă și prejudiciile dar și pentru compromis.
Competen țele civice se bazează pe cunoa șterea conceptelor de democra ție, justi ție,
egalitate, cetă țenie, drepturi civile, a șa cum sunt ele exprimate în Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene și în declara ții interna ționale. Presupune și un mod de aplicare de către diferite
institu ții la nivel local, regional, na țional în Europa și la nivele interna ționale. Competen ța include
cuno ștințe despre evenimente contemporane, cum ar fi principalele evenimente și orientări în
istoria națională, europeană și a lumii. În plus, ar trebui să fie dezvoltată o con știentizare a
scopurilor, valorilor, politicilor de dezvoltare socială și economică.. Deprinderile pentru
competen țele civice se raportează la capacitatea de a se angaja efectiv împreună cu al ții în domeniu
public și de a da dovadă de solidaritate și interes în rezolvarea de probleme care afectează
comunită ți locale și societatea în ansamblul ei.
Competen țele sociale și civice au și o pronun țată dimensiune axiologică , prezentă în
disciplinele socio -umane117.
2.3.1.1. Competen ța sensibilitate și exprimare culturală
Aceasta presupune u n sistem de c unoștințe referitoare la:
• conștientizarea patrimoniului cultural local, na țional și european;
• conștientizarea locu lui patrimoniului cultural în lume;
• cuno ștințe de bază referitoare la opere culturale majore, printre care, cultura populară
cont emporană;
• înțelegerea diversită ții culturale și lingvistice în Europa și în alte regiuni ale lumii;
• înțelegerea necesită ții de a conserva diversitatea culturală și lingvistică din Europa și din alte
regiuni ale lumii;
• înțelegerea importan ței factorilor est etici în via ța obi șnuită.
117 Sarivan, Ligia; Teșileanu, Angela; Căpiță, Carol; Horga, Irina; Mândruț, Octavi an – Didactica ariei curriculare „Om și
societate”. Program de conversie profesională la nivel postuniversitar pentru cadrele didactice din învățământul
preuniversitar , 2010.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 101 De asemenea, presupune abilită ți specifice , cum ar fi:
• a aprecia critic și estetic operele de artă și spectacolele ca și exprimarea personală printr -o
varietate de mijloace, folosind propriile aptitudini înnăscute;
• a repera și a transfera posibilită țile sociale și economice într -o activitate culturală;
• a compara propriile sale opinii și expresii cr eatoare cu ale altora;
• a dezvolta aptitudini creative care pot fi transferate în diverse contexte profesionale .
Domeniul atitudinal presupune:
• înțelegerea profundă a propriei sale culturi și sentimentul identită ții ca bază a respectului și a
atitudinii d eschise fa ță de diversitatea exprimării culturale;
• creativitate, voin ță de a dezvolta propriul său sens estetic prin practica personală a exprimării
artistice și prin participarea la via ța culturală.
2.3.1.2. Domeniul de competen țe „inițiativă și antreprenoriat ”
Cuno ștințele specifice ale acestui domeniu presupun:
• identificarea oportunită ților pentru activită ți cu scopuri personale, profesionale și/ sau comerciale
(inclusiv aspectele de cea mai mare amploare care sunt revelatoare pentru contextul în ca re
persoanele trăiesc și muncesc, ca o modalitate de în țelegere generală a mecanismelor economiei);
• identificarea oportunită ților pentru un angajat s au pentru o organiza ție, ca și a mizelor pe care
acestea ar trebui să le pună în eviden ță;
• luarea la cuno ștință a pozi ției etice a întreprinderilor;
• luarea la cuno ștință a modului în care întreprinderile devin o pârghie benefică (de exemplu,
având o activi tate de comer ț echitabil sau fiind o întreprindere socială).
Sistemul de aptitudini (deprinderi) se ref eră la:
• a gestiona un de proiect anticipativ (incluzând, de exemplu, abilitatea de planificare, de
organizare, de gestiune a grupurilor, de conducere, d e delegare, de analiză, de comunicare, de
raportare, de evaluare prin raport);
• a reprezenta și a negoc ia eficient;
• a lucra individual și în colaborare, în echipe;
• a aprecia și a identifica puncte tari și puncte slabe ;
• a evalua și a prelua riscuri care sun t considerate a fi utile.
Domeniul atitudinal presupune:
• disponibilitate de a avea ini țiative;
• disponibilitate de a fi independent și inovator în via ța personală și în societate, ca și la locul de muncă;
• motiva ția și hotărârea de a realiza obiectivele pro puse, fie că acestea sunt obiective personale
sau scopuri colective, inclusiv la locul de muncă.
2.3.1.3. Domeniul de competen ță integratoare „ a învă ța să înve ți”
Domeniul de competen ță a învă ța să înve ți reprezintă:
• abilitatea de a persevera în învă țare, de a -ți organiza propria învă țare, inclusiv prin
managementul eficient al timpului și al informa țiilor, atât individual, cât și în grup.
• conștientizarea procesului și nevoilor proprii de învă țare, identificarea oportunită ților disponibile
și abilitatea de a depă și obstacolele pentru a învă ța cu succes.
• acumularea, procesarea și asimilarea noilor cuno ștințe și abilită ți, precum și căutarea și utilizarea
consilierii și a orientării.
Această competen ță implică pe cei care înva ță să pornească de la cuno ștințe și exper iențe
de via ță anterioare, astfel încât să poată utiliza și aplica cuno ștințele și abilită țile într -o varietate de
contexte: acasă, la muncă, în educa ție și formare.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 102 Motiva ția și încrederea sunt cruciale pentru această competen ță.
Defini ția dată acestui d omeniu de competen țe arată statutul său complex. La o primă citire a
defini ției deducem faptul că cele mai multe dintre elementele domeniilor de competen țe europene
se regăsesc incluse. Poate că ar trebui frac ționată în: a învă ță să înve ți pentru o discipl ină, o temă, a
învăța să înve ți pentru un tip de activitate umană, a învă ță să înve ți pentru rela ții armonioa se cu cei
din jurul tău și cu mediul în care trăie ști, a învă ța să înve ți pentru a te în țelege, valorifica, căuta
succesul personal.
Elementele ace stei competen țe integratoare au o oarecare delimitare disciplinară, dar sunt
și transdisciplinare sau cross -curriculare.
2.3.2. Competen țe de comunicare importante pentru profilul formatorilor de adul ți
Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al exis tenței umane încă din
antichitate. În fapt, însă și etimologia termenului sugerează acest lucru.
Cuvântul „ comunicare ” provine din limba latină, „ comunism ” înseamnă „ a pune de acord ”,
„a fi în legătura cu ” sau „ a fi în rela ție”, de și termenul circula în vo cabularul anticilor cu sensul de „ a
transmite și celorlal ți”, „a împărtă și ceva celorlal ți”.
Comunicarea în sens larg este procesul de transmitere și receptare de informa ții, acest
proces fiind bazat pe împărtă șirea unei semnifica ții.
În educa ția adul ților rolul central îl va avea comunicarea informa țiilor prin prisma
caracteristicilor specifice vârstei adulte (biologice, psihologice, sociale), și implica țiile acestora
asupra procesului de dezvoltare personală. Din orice punct de vedere am analiza educa ția adul ților,
ea se raportează mereu la capacită țile acestora. De aici și unul dintre perceptele fundamentale ale
educa ției permanente: a învă ța să înve ți, să-ți dezvol ți la maximum aceste posibilită ți.
Comunicarea poate fi verbală și non verbală. La rândul său comunicarea verbală poate fi
orală și scrisă.
Înțelegerea (comprehensiunea) implică procese cognitive de analiză și sinteză. Este un proces
în care putem accesa cuno ștințe și sintetiza noi cuno ștințe din experien țele anterioare sau din
cuno ștințe ach iziționate anterior.
Diferen ța dintre în țelegere/comprehensiune și cuno ștințe este ca diferen ța dintre învă țare și
memorare. Persoanele care au dobândit în țelegerea/comprehensiune pot ini ția ac țiuni utile pentru că
pot sintetiza noi cuno ștințe sau în anum ite cazuri noi informa ții.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 103 Astfel, în absen ța înțelegerii, cuno ștințele se pot dovedi utile doar în situa ții similare celor în
care au fost achizi ționate. Într -o nouă situa ție de învă țare, care solicită o sinteză a cuno ștințelor
anterioare, nu vom fi capa bili să ob ținem rezultatul dorit fără în țelegere.
Ca și învă țarea, comunicarea cu adul ții are următoarele caracteristicii specifice:
➢ Dețin un bagaj crescut de experien țe de comunicare în diferite contexte;
➢ Vin cu a șteptări legate de comunicare și cu putern ice sentimente în legătură cu acestea, bazate
pe experien țele trecute de comunicare;
➢ Au control asupra procesului de comunicare, în sensul că î și pot gestiona reac țiile nonverbale și
paraverbală în func ție de scopul comunicării;
➢ Adul ții trebuie să benefici eze de oportunită ți variate de a ini ția comunicarea (op țiunea personală
privind disponibilitatea în comunicare);
➢ Procesul comunicării este puternic motivat de a șteptări și interese personale, atmosfera de
comunicare și responsabilită țile asumate;
➢ Comunicar ea la adul ți este direct influen țată de personalitatea celui care ini țiază comunicarea,
de credibilitatea acestuia și de tăria argumentelor;
➢ Respectarea distan țelor în comunicare este mult mai accentuată la adult decât la copil
(asigurarea nevoii de intimi tate în comunicare).
Nevoia de a spune
Este nevoia de a transmite informa ții celor din jurul nostru. Permanent sim țim nevoia să
spunem ceva, să arătăm, să explicăm etc.
Dacă sim țim nevoia să spunem ceva semnificativ pentru noi și nu o facem, transmiterea
informa ției se va realiza involuntar, incon știent, într -un mod mascat (de exemplu, prin stări de
tensiune, anxietate, agresivitate, sau chiar semantizări în cazul unui mesaj negativ refulat).
Nevoia de a fi ascultat, auzit, în țeles
Într-o rela ție suntem întotdeauna trei: eu, tu și rela ția dintre noi. În momentul în care spun ceva,
important este ca mesajul să ajungă la celălalt în acela și fel în care l -am transmis, adică să fiu receptat și înțeles.
Teste efectuate cu privire la ascultare au demonstrat că o persoană obi șnuită î și poate
aminti numai 50 % din ceea ce a ascultat (dacă este chestionată imediat) și numai 25% după 2 luni.
Înțelegerea unui mesaj presupune potrivirea informa ției primite la nivelul interlocutorului.
Ce dore ști să îmi comunici Mesaj ul ini țial
Ce îmi spui de fapt
Ce în țeleg eu
Ce re țin eu
Ce accept eu
Ce am în țeles eu că doreai să îmi comunici Mesajul final
Nevoia de a fi recunoscut
În orice schimb informa țional între două sau mai multe persoane, deci în orice proces de
comunicare interpersonală apare nevoia de a fi recunoscut: nevoia ca celălalt să con știentizeze
prezen ța mea, valoarea informa ției pe care o transmit etc. Nevoia de a fi recunoscut func ționează
în strânsă legătură cu următoarea nevoie, aceea de a fi apreciat .
Nevoia de a fi apreciat
Este nevoia de a avea sentimentul că suntem importan ți pentru persoanele cu care stabilim
relații de comunicare. Trăim într -o societate în care nu suntem suficient valoriza ți.
Vedem întotdeauna ceea ce nu a făcut celălalt, nu și ceea ce a făcut. Aceste pâr ți negative,
repetate slăbesc încrederea în for țele proprii, în capacită țile noastre de a realiza ceva.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 104 Nevoia de a influen ța
Nevoia de a influen ța reprezintă nevoia de a provoca o reac ție, o schimbare de opinii,
credin țe, com portamente, atitudini.
Nevoia de intimitate
Fiecare dintre noi se simte securizat când sunt respectate anumite distan țe în comunicare.
Există 4 tipuri de distan țe: intimă, personală, socială și publică.
✓ Distan ța intimă , așa numita distan ța „corp la corp ”, maximum 15 -40 cm, este distan ța la care
vocea are un rol minor, distan ța în care acceptăm numai persoanele foarte apropiate: parteneri,
părin ți, fra ți/ surori.
✓ Distan ța personală , este distan ța „familiară ”, 45 -75 cm până la maxim 125 cm, este distan ța în
care vocea este familiară, normală, distan ța în care acceptăm persoanele familiare nouă –
prieteni, colegi, cunoscu ți.
✓ Distan ța socială , 125 -210 cm, este distan ța pe care o impunem în schimburile sociale cu
persoanele noi pe care le cunoa ștem, cu parteneri i de afaceri, etc. La aceasta distan ță vocea este
plină, distinctă, mai intensă.
✓ Distan ța publică , până la 7.50 m, este spa țiul în care acceptăm orice persoană necunoscută. La
aceasta distan ță discursul este formalizat, gesturile sunt stereotipe, formale.
„Prin comunicare, omul modern se analizează pe sine, îi analizează pe cei cu care se află în
interac țiune și, în ultimă instan ță, poate găsi un mod propriu de investigare a lumii care îl înconjoară.
Comunicarea eficientă, aflată la a treia edi ție, vine în sprijinul unui spectru larg de utilizatori: elevi ,
cadre didactice, manageri, formatori, traineri din organiza ții etc. Însă, dincolo de aceasta sferă a
profesioni știlor din aria comunicării, se mai urmăre ște integrarea fiecărui cititor într -un demers de
profesionalizare a comunicării, proces cerut de către societatea contemporană ”118.
2.3.3. Dezvoltarea competen țelor transversale prin intermediul participării elevilor la
proiecte
Competen țe transversale semnifică capacită țile care transcend specializarea evaluării
politicilor și programelor publice și care au o natură transdisciplinară:
– abilită ți de lucru în echipă,
– abilită ți de comunicare orală și scrisă,
– respectarea și dezvoltarea valorilor și eticii profesionale,
– utilizare IT,
– rezolvarea de probleme și luar ea deciziilor,
– recunoa șterea și respectul diversită ții și multiculturalită ții,
– autonomia învă țării,
– inițiativă și spirit antreprenorial,
– deschidere către învă țarea pe tot parcursul vie ții ș.a.
Participarea elevilor la proiecte colaborative favorizează dezvoltarea Competen țelor Sociale
și Civice ( CSC) și valorifică avantajele folosirii TIC:
– sistemul perfec ționat de procesare și de prezentare a informa ției didactice;
– efectul de multiplicare a acesteia (sporirea volumului informa țional);
– căutarea, prelu crarea, stocarea și retransmiterea informa ției.
În plus, derularea unui proiect colaborativ (local, na țional, european) implică participarea la
activită ți desfă șurate în grupuri de lucru, care promovează dialogul ideilor, colaborarea pentru
rezolvarea uno r probleme, manifestarea capacită ții acționale. Totodată au loc interac țiuni între școli
și schimburi de experien ță pe teme de interes comun, finalizate cu realizarea unui produs al
activită ții care reflectă activită țile elevilor și cadrelor didactice, con stituindu -se în elemente ale
portofoliului de educa ție permanentă.
118 Pânișoară, Ion -Ovidiu – Comunicarea eficientă. Metode de interacțiune educațion ală (ediția a III -a revăzută și
adăugită), Editura Polirom, Iași, 2008, ISBN: 978 -973-46-0979 -6.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 105 Competen țele Sociale și Civice ( CSC) sunt transversale și se dezvoltă trans și crosscurricular,
prin proiecte colaborative, mai ales prin intermediul networking -ului.
Dezvoltarea Competen țelor Sociale ( CS) presupune:
– înțelegerea codurilor de comportament/bune maniere specifice pentru diferite medii: comunitate,
spațiul virtual;
– conștientizarea non -discriminării;
– înțelegerea dimensiunilor multi -culturale europene;
– interac țiunea dintre id entitatea culturală na țională și cea europeană;
– colaborare;
– comunicare interculturală;
– valorizarea diversită ții;
Un exemplu de competen țe-cheie transversale sunt Competen țele Sociale și Civice ( CSC), iar
contextele de învă țare puternic motivante pentr u elevi și care se pretează la abordarea integrată
(trans și crosscurriculară) sunt cele din cadrul proiectelor colaborative, ce „ oferă ocazii suplimentare
pentru exercitarea responsabilită ților și pentru o mai bună înțelegere a vieții comunită ții”119.
Atitudinile sociale au la bază următoarele componente:
– colaborare;
– asertivitate;
– interes pentru comunicarea interculturală;
– valorizarea diversită ții;
– respectul fa ță de celălalt;
– deschidere pentru a depă și prejudecă țile;
– deschidere pentru compromis.
Competen țele Civice ( CC) dezvoltate prin proiecte colaborative, con țin seturi de cuno ștințe:
– cunoa șterea conceptelor de democra ție, dreptate, egalitate, cetă țenie, drepturi civice;
– cunoa șterea evenimentelor contemporane;
– cunoa șterea principalelor evenimente și ten dințe din istoria na țională, europeană și a lumii;
– conștientizarea scopurilor, valorilor și politicilor mi șcărilor sociale și politice;
– conștientizarea diversită ții și a identită ților culturale în Europa;
– cuno ștințe despre valorile UE și obiectivele ace steia;
– participarea la activită țile comunită ții;
– atitudine de respect pentru drepturile omului;
– înțelegerea diferen țelor religioase și etnice;
– sentimentul responsabilită ții;
– respectul pentru principii democratice.
Deprinderile civice se referă la:
– impl icarea alături de ceilal ți în domeniul public,
– solidaritate și interes în rezolvarea problemelor care afectează comunitatea;
– reflectarea critică și creativă
– participarea constructivă în activită țile comunită ții,
– luarea de decizii.
Atitudinile civice a u în vedere:
– manifestarea respectului pentru drepturile omului, inclusiv egalitate ca bază a democra ției;
– aprecierea și înțelegerea diferen țelor dintre sistemele de valori ale diferitelor grupuri religioase și etnice;
– cultivarea sensului apartenen ței la p ropria comunitate, țară, la UE și Europa în general, la lume;
– sentimentul responsabilită ții;
– manifestarea în țelegerii și a respectului pentru valori comune necesare coeziunii sociale (de
exemplu respectul pentru principiile democratice );
– implicare în act ivități civice;
– sprijin pentru diversitatea și coeziunea socială și pentru dezvoltarea durabilă;
– deschiderea pentru respectarea valorilor și a vie ții private a celuilalt.
119 Cezar Bîrzea, ECD. Perspectiva învățării permanente. Consiliul Europei, 2000.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 106
Fundamentare teoretică: conceptualizare și contextualizare
Competen țele-cheie reprez intă un pachet multifunc țional, transferabil de cuno ștințe,
abilită ți și atitudini de care au nevoie to ți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală,
incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă.
Acestea trebuie să se fi dezvoltat la sfâr șitul educa ției obligatorii și trebuie să ac ționeze ca
fundament pentru învă țare, ca parte a educa ției pe tot parcursul vie ții.
Competen țele-cheie sunt achizi ții ale învă țării care permit adaptarea flexibilă și rapidă a elevului,
permi țându -i să (re)înve țe un domeniu în cazul în care pe pia ța muncii există această solicitare.
Dacă în trecut era suficient scris -citit-socotitul ca bază a învă țării, acum aceste fundamente
nu mai sunt suficiente, căci ritmul dezvoltării sociale, noile tehnologii, economia global izată (inclusiv
situa ția de criză economică) implică dobândirea și aprofundarea unor abilită ți care până mai ieri
interesau doar specialistul unui domeniu.
Azi, aceste achizi ții trebuie să fie învă țate la nivel de masă de către elevi, atât pentru asigura rea
progresului unei societă ți dinamice, dar și pentru prosperitatea personală (materială și spirituală).
Competen țele-cheie sunt combina ții de cuno ștințe, deprinderi și atitudini adecvate
contextului. Aceste achizi ții o dată dobândite, pot fi transferate în alte contexte, mai generale, dar
care au caracteristicile de bază ale celor în care s -au format.
Ele se suprapun și se intersectează și, practic, elementele componente pot fi reconfigurate
în mozaic, fiind traversate de un număr de teme care se aplică transversal:
– gândire critică,
– creativitate,
– rezolvare de probleme,
– evaluarea riscului,
– luarea deciziilor,
– managementul constructiv al emo țiilor.
Dezvoltarea Competen țelor Sociale și Civice (CSC)
Participarea la proiecte colaborative reprezintă o m odalitate eficientă de valorizare și de
aplicare a Competen țele Sociale și Civice ( CSC), prin raportarea la anumite nevoi, rezolvarea unor
probleme și obținerea unor rezultate.
Proiectele colaborative preiau și avantajele folosirii TIC și a fenomenelor mu ltimedia:
– sistemul perfec ționat de procesare și de prezentare a informa ției didactice;
– efectul de multiplicare a acestora, prin sporirea volumului informa țional oferit procesului de
învățământ;
– conservarea calită ții pedagogice a mesajelor educa ționale, chiar și în cazul recep ției;
– stocarea și retransmisia informa ției;
– contribu ția lor la obiectivizarea instruc ției.
Trebuie subliniat însă că proiectele colaborative nu dezvoltă numai de competen țele de bază
referitoare la alfabetizarea digitală („ mânuire a” unui PC). Spre exemplu, valen țele didactice deosebite și
cele de formare ori consolidare a unor competen țe transversale ale instrumentelor IT „ voki” și „wiki” pot fi
utilizate ca resurse de proiect inepuizabile și foarte bine primite de copii (deci, d eosebit de motivante).
Participarea la un proiect colaborativ înseamnă pentru elevi o lec ție exemplară referitoare la
diversitate, sub toate aspectele ei (socială, culturală, etnică, religioasă, de gen), iar faptul că ace știa
pot avea acces la astfel de le cții în repetate rânduri, le oferă șansa de a -și însu și nu doar cuno ștințe
și valori de interrela ționare și cu caracter civic, de cetă țenie democratică, ci și atitudini de acela și
tip, precum și competen țe transversale precum cele de comunicare în limba ma ternă sau în limbi
străine, competen țe digitale sau de a învă ța să înve ți, ori competen ța de a integra cuno ștințele în
structuri și sisteme noi.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 107
2.4. Curriculum școlar între inter și transdisciplinaritate
2.4.1. Niveluri ale integrării curriculare
Există patru indic i ai integrării curriculare:
• intradisciplinar (monodisciplinar);
• multidisciplinar (pluridisciplinar);
• interdisciplinar;
• transdisciplinar.
Monodisciplinaritatea (sau intradisciplinaritatea) este centrată pe un obiect de studiu
(independent). Informa țiile și metodele se limitează la o singură disciplină. Integrarea la acest nivel
presupune conjugarea unor con ținuturi interdependente ale învă țării care apar țin aceluia și domeniu de
studiu. Este posibilă permeabilitatea frontierelor interne, între teme din a ceea și disciplină.
Multidisciplinaritate (pluridisciplinaritate) se centrează pe o temă care apar ține unui
domeniu și care este abordată pe rând din perspectiva mai multor discipline, în mod independent,
în raport unele cu altele. Astfel, tema va fi clarif icată prin contribu ții specifice fiecărei discipline. La
acest nivel, integrarea vizează zona con ținuturilor .
Interdisciplinaritatea este o modalitate de organizare curriculară care depă șește zona
conținuturilor și care vizează zona de metode/atitudini. Pr ocedeul de ob ținere a unui modul
interdisciplinar: prin intersec ția unor arii disciplinare diferite, fiind ignorate limitele stricte ale
disciplinelor. Printr -o abordare interdisciplinară se pot realiza obiective de învă țare/competen țe
specifice de ordin m ai înalt (capacită ți metacognitive). Principiul organizator nu mai este focalizat
pe con ținuturi (ca în situa ția multidisciplinarită ții), ci se trece la centrarea pe competen țe cheie.
Transdisciplinaritatea este gradul cel mai elevat de integrare a curricu lumului, mergând până la
fuziune. Poate duce la apari ția unor noi câmpuri de investiga ție, programe de cercetare, înglobând toate
nivelurile anterioare. Transdisciplinaritatea se centrează pe via ța cotidiană, pe probleme cu adevărat
semnificative. Atât com peten țele, cât și con ținuturile se integrează în jurul unor probleme de via ță:
– dezvoltarea personală armonioasă,
– responsabilizarea socială a elevilor,
– integrarea în mediul natural și sociocultural.
Termenul de transdisciplinaritate, de și este frecvent utilizat, nu pare să aibă un sens stabil sau
un con ținut acceptat unanim. Acest termen ne poate duce cu gândul la dizolvarea barierelor disciplinare
cu scop de îmbogă țire disciplinară sau de multiplicare a resurselor unei discipline. De cele mai multe ori
transdisciplinaritatea preia teorii, metode și tehnici care există independent în câteva discipline și le
reorganizează păstrând sau dând noi semnifica ții unor domenii de cunoa ștere.
Comunitatea transdisciplinară (în cazul unui proiect) este o comunitate formată din
profesioni ști sau exper ți din domenii diferite care au cuno ștințe individuale pe care le utilizează cât
mai eficient, în comun, cu scopul de a rezolva situa ții problemă sau de a realiza un proiect.
Cross -disciplinaritatea (modul cross -curricula r) reprezintă amestecul frontierelor disciplinare
pentru a explica o temă sau un subiect folosind al ți termeni, teme sau metode. Un exemplu mai
cunoscut este studiul muzicii din perspectiva matematică sau politica prin literatura. Cross -curricular
înseamnă a face conexiuni între domenii, între teme, între cuno ștințe academice și practică.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 108 2.4.2. Strategii didactice axate pe formarea competen țelor
Strategia didactică reprezintă o linie de orientare pe termen lung privind organizarea
educa ției, un ansamblu c omplex de metode, tehnici, mijloace de învă țământ, forme de organizare a
activită ții, pe baza cărora profesorul elaborează un proiect de lucru cu elevii, în vederea realizării
eficiente a învă țării. Ea semnifică un anumit mod de a concepe organizarea învă țării, un anumit fel
de a pune elevul în contact cu materialul studiat, de a monitoriza parcursul de învă țare al acestuia,
în condi ții de maximă eficien ță.
„Didactica axată pe competen țe” are ca punct de pornire obiectivul actual al învă țământului
românesc: formarea și dezvoltarea competen țelor de către elevi și studen ți, în strânsă rela ție cu cele
opt domenii de competen țe-cheie recomandate de Comisia Europeană .
După definirea conceptului de competen ță și precizarea caracteristicilor esen țiale, se
prezintă o modalitate de detaliere a ansamblului de cuno ștințe integrate unei competen țe și rela ția
care există între competen țe și obiective, inclusiv cele opera ționale.
Pentru a clarifica, la nivel teoretic, diversele formulări referitoare la competen țe, se prez intă
o tipologie a competen țelor, în care se eviden țiază mai multe tipuri de competen țe, situate pe
trepte ierarhice diferite. Pentru a oferi un sprijin profesorilor și elevilor în formarea competen țelor-
cheie și pentru a avea un suport în derivarea compet ențelor generale și a celor specifice fiecărei
discipline de învă țământ, se detaliază cele opt domenii de competen țe-cheie.
Prin înlocuirea în programele școlare a obiectivelor -cadru și a celor de referin ță cu
competen țe, s-ar putea deduce că ar trebui să renun țăm la obiective, ceea ce nu este dezirabil.
Un obiectiv este un deziderat, iar competen ța este un rezultat real, care poate fi evaluat.
Formarea unei competen țe constituie, de fapt, ținta unui obiectiv.
Specificul componentei metodologice constă în caracterul preponderent interactiv al
strategiilor didactice. Metodologia curriculumului pentru învă țământ preuniversitar se caracterizează
prin următoarele axiome:
• educa ția este centrată pe elev și nu pe materie , aceasta urmând să îndeplinească sursa de
atingerea competen ților specificate;
• școala să asigure șanse egale fiecărui elev normal dezvoltat; să promoveze un învă țământ
diferen țiat și de instruire în ritm propriu prin folosirea diferen țială a timpului;
• alternan ța adecvată celor trei forme de organ izare a activită ților de instruire și educa ție în clasă
(globală, pe grupe, individuală) să permită ca instruirea să se producă prin activitatea propriu –
zisă a celui care înva ță. Deoarece, numai în acest caz, elevul devine subiectul propriei dezvoltări,
a propriei formări ca personalitate;
• utilizarea metodelor active și a celor adecvate disciplinei:
~ metoda învă țării prin descoperirea dirijată (acceptând mai mult întrebările deschise),
~ metoda de situa ții problematizate
~ metoda experien țelor, par țial.
În principiu, sistemul procesului de predare -învățare are la bază „ pedagogia învă țării
depline ” a lui Harold Bloom120 și pedagogia învă țării modulare a lui Renzo Titone.
2.4.3. Proiectarea instruirii pentru formarea competen țelor
Elementul de noutate în proiectarea instruirii la gimnaziu îl constituie înlocuirea obiectivelor prin
competen țe, atât în planificarea anuală, cât și în proiectarea unită ților de învă țare. Este necesară, însă, o
asumare corespunzătoare de competen țe care urmează să fie atinse pe parcursul in struirii.
Competen țele nu pot fi transformate în obiective de învă țare (sau în obiective cu un anumit
grad de opera ționalitate) și nici în „ subcompeten țe”. Competen țele specifice se exercită în diferite
situa ții de învă țare, prin anumite activită ți specif ice, într -o varietate de forme și pe baza unor suporturi
corespunzătoare ofertate. Ele reprezintă totodată criterii orientative în procesul de evaluare.
120 Bloom, Harold – Social Research: An International Quarterly , în Social Resear ch No. 39(3), 1972, pp. 449 -462.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 109 Între competen țe și con ținuturi există o rela ție foarte interesantă, astfel:
b) aproape toate competen țele specifice din programele școlare pot fi dezvoltate cu aproape toate
conținuturile ofertate de acestea (neexistând însă o coresponden ță biunivocă între ele);
c) aproape toate con ținuturile permit exersarea unor situa ții și activită ți de învă țare, ce pot du c la
atingerea aproape a oricăror competen țe existente în programă (neexistând o coresponden ță
biunivocă nici în acest sens);
d) competen țele specifice pot fi considerate „ finalită ți” pragmatice imediate (dar și de durată) ale
procesului de instruire, oferin d repere suficiente pentru evaluare;
e) este preferabilă o coresponden ță de „ grup ” între competen țe specifice și con ținuturi (după
modelul programelor de liceu) sau sub forma asumării lor în cadrul unită ților de învă țare.
2.4.4. Principiile didactice și ale instr uirii pe competen țe
Din perspectivă ac țională, educa ția reprezintă un demers deliberat, proiectat și dirijat în
vederea realizării unor finalită ți bine precizate. Caracterul său teleologic rezultă totodată din
corelarea ac țiunilor de predare -învățare cu o serie de norme și reguli, care alcătuiesc
normativitatea specifică procesului de educa ție.
Constantin Cuco ș121 realizează distinc ția între:
a) normativitatea institu țională , asigurată prin cadrul legislativ existent la un moment dat și care
ține mai mult de fac torul politic;
b) normativitatea func țională , de ordin didactic, deontologic, praxiologic care ține de competen ța cu
care cadrele didactice proiectează și realizează activitatea în conformitate cu aceste norme, reguli.
Principiul didactic122 este o teză genera lă care exprimă cerin țe obligatorii ale activită ții de
predare -învățare, este o generalizare a practicii de instruire, o expresie condensată a legilor instruirii.
De asemenea, poate fi definit ca un principiu orientativ, general. Cunoa șterea și respectarea acestor
cerin țe cu caracter universal condi ționează realizarea tuturor sarcinilor procesului de educa ție.
Principiul didactic al abordării con știente este unul dintre principiile de bază, deoarece învă țarea
conștientă joacă un rol important în achizi ția limbajului, lărge ște capacită țile intelectuale ale elevilor și
contribuie la în țelegerea noilor concepte și exprimarea de noi idei în limba țintă. Acest principiu implică,
de asemenea, în țelegerea fenomenelor lingvistice de către elev prin intermediul verna cularului și
aranjarea în modele de sentin țe clasificate în dificultate cu accentul pus pe unele puncte esen țiale.
Principiul abordării con știente asigură perceperea și înțelegerea inten ționată a materialului,
absorb ția sa creativă și recuperarea informa țiilor de la cursant cu un anumit grad de automatizare.
De la primul gânditor modern, pedagogul ceh Jan Amos Comenius, care a formulat și a
teoretizat explicit principiile educative în Didactica Magna , și până astăzi, multe din principii și-au
schimbat con ținutul, chiar dacă și-au păstrat denumirea, sau au dispărut de tot, pentru că nu au mai
corespuns cerin țelor sociale, nici scopului educa ției sau noii concep ții despre lume și viață.
Printre cei implica ți în această muncă de elaborare și fundamentare a p rincipiilor educative se
numără și pedagogul și reformatorul elve țiene Johann Heinrich Pestalozzi , filozoful și psihologul
german Johann Friedrich Herbart fondator al Pedagogiei ca disciplină academică, dar și psihologistul,
behavioristul123, scriitorul, inv entatorul și filozoful social Burrhus Frederic Skinner sau psihologistul
american Jerome Seymour Bruner , care au contribuit semnificativ la psihologia cognitivă umană .
121 Cucoș, Constantin – Pedagogie , Editura Polirom, Iași, 1996, ISBN 973 -9248 -03-9, p. 54.
122 Macavei, A., Dumitru, I., Ungureanu, C . – Pedagogie și elemente de psihologia educației , Cartea Universitară,
București, 2005, p. 10 1.
123 Behaviorismul este un curent în psihologie, care consideră drept obiect exclusiv al psihologiei comportamentul
exterior, fără a se recurge la mecanismele cerebrale ale conștiinței sau la procesele mentale interne.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 110 Principiile educative explicate de Jan Amos Comenius124 încă din 1632 constituie puncte de
plecare pentru principiile didactice recunoscute în zilele noastre:
~ Educa ția se va face de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă;
~ Se va proceda de la general la special, de la u șor la greu;
~ Nimeni nu va fi supraîncărcat cu prea multă materie;
~ Totul s e va preda intuitiv;
~ Cuno ștințele se vor a șeza pe o bază solidă;
~ Tot ce succede se va baza pe ceea ce precede;
~ Totul va fi organizat pe măsura min ții, a memoriei și a limbii;
~ Toate se vor consolida prin exerci ții continue;
~ Tot ce este unit laolaltă se va preda împreună;
~ Tot ce se înva ță trebuie predat a șa cum a apărut, adică prin prezentarea cauzelor;
~ Tot ce se oferă cunoa șterii se va oferi mai întâi în general și apoi în păr țile sale;
~ La fiecare lucru ne vom opri atât timp cât este necesar spre a fi în țeles;
~ Executarea se înva ță executând;
~ Exerci țiul va începe cu elemente, iar nu cu lucruri complicate.
Principiile didactice sunt norme orientative, teze generale pe care se întemeiază organizarea
și desfă șurarea procesului de învă țământ în vederea atingerii obiectivelor propuse.
În raport cu alte categorii pedagogice, principiile sunt mai aproape de legi deoarece exprimă
relații esen țiale, generale, necesare existente în cadrul procesului de învă țământ. Ele au fost
elaborate pe baza unei practici îndelungate și se aplică pe o arie extinsă de ac țiuni.
„Principiile nu se identifică cu legile, dar ele exprimă existen ța acestora, având rolul de a
orienta și regla activitatea de organizare și desfă șurare a procesului de învă țământ …”125.
În literatura pedagogică rom ânească126 au fost eviden țiate mai multe „ trăsături ”,
„caracteristici ” ale principiilor didactice și au fost identificate func țiile pe care acestea le îndeplinesc.
Principiile didactice au un caracter general, sistemic, dinamic (deschis), procedural :
a) Caract erul general este dat de faptul că principiile vizează întregul proces de învă țământ (toate
componentele sale func ționale), toate disciplinele școlare, indiferent de nivelul de școlarizare.
b) Caracterul sistemic rezultă din „ întrepătrunderea ” și condi ționare a lor reciprocă, din necesitatea
respectării lor în ansamblu și în interdependen ță unele cu altele. Totodată, principiile didactice „ se
conexează ” cu toate componentele demersului didactic, cu obiectivele, con ținuturile, strategiile de
predare -învățare-evaluare, sau formele de organizare a activită ții. Ele trebuie considerate ca un tot
unitar, încălcarea uneia dintre ele putând conduce la anularea efectului pozitiv al celorlalte.
c) Caracterul dinamic este dat de evolu ția pe care au înregistrat -o aceste princi pii ca urmare a
progreselor ob ținute în domeniul psihologiei, pedagogiei, al redefinirii finalită ților și restructurării
conținuturilor educa ționale, a promovării noilor paradigme ale predării -învățării.
Caracterul „ deschis ” se concretizează în multiplic area sau restructurarea lor, principiile cunoscând
varia ții de la un autor la altul. Astfel, de -a lungul vremii, unele principii s -au dezvoltat, s -au
diferen țiat în noi cerin țe, altele și-au schimbat modul de interpretare, au apărut noi principii.
124 Comenius, Jan Amos – Didactica Magn a, note, traducere, comentarii și studiu de prof. univ. Iosif Antohi , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1970.
125 Bunescu, Vasile; Giurgea, Maria, – Principii de organizare și desfășurare a procesului de învățământ , în Didactica
(coord. Dumitru Sal ade), Editura Didactică și Pedagogică, București. 1982, p. 89.
126 În lucrări precum a lui Constantin Cucoș, Pedagogie , 1996 (Editura Polirom, Iași), Vasile Preda, Principiile didactice – în
viziunea psihologiei educației și dezvoltării , 1995 (Editura Dacia, Cluj-Napoca), Vasile Bunescu & Maria Giurgea, Principii de
organizare și desfășurare a procesului de învățământ , în Didactica (coord. Dumitru Salade ), 1982 (Editura Didactică și
Pedagogică, București), Ioan Nicola, Pedagogie , 1994, (Editura Didactică și P edagogică, București), Ioan Cerghit & Vasile
Bunescu, Metodologia instruirii , în Curs de pedagogie , 1988, (Universitatea București), Nicolae Oprescu, Principiile procesului
de învățământ în Curs de pedagogie (coord. Ioan Cerghit & Lazăr Vlăsceanu), 1984 (U niversitatea din București) etc.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 111 d) Caracter ul normativ/procedural . Normativitatea didactică îndepline ște o func ție imperativă
(„trebuie ”/„nu trebuie ”), prescriind reguli care orientează, stimulează, reglează ac țiunea,
indicând „cum să ac ționăm” pentru a imprima eficien ță pedagogică fiecărei ac țiuni realizate. Prin
urmare, normativitatea are o valoare procedurală, deoarece „ ghidează ” atât comportamentul
educatorului, cât și pe cel al elevului, condi ționând eficien ța și nivelul performan țelor școlare.
Unii autori127 fac distinc ția între principiile și regulile didactice. Acestea din urmă constau din
indica ții concrete privind aplicarea principiilor didactice.
Regulile au o sferă de aplicabilitate limitată la unele etape ale procesului învă țării, la
condi țiile specifice de predare a unei discipline școlare etc.
Func țiile principiilor didactice128:
✓ orientează traseul educativ către obiectivele stabilite de cadrele didactice;
✓ normează practica educativă prin „ obliga ția” de a respecta reguli psihologice, pedagogice,
deontologice și științifice;
✓ prescrie tratamente și moduri de rela ționare specifice în raport cu situa ția de învă țare;
✓ reglează activitatea educativă atunci când rezultatele ob ținute se situează sub nivelul a șteptărilor.
Nicolae Oprescu129 realizează o clasificare a principiilor didactice pe baza ma i multor criterii:
A. Principii cu caracter general (vizează toate componentele procesului de învă țământ), sau
principii fundamentale care au o aplicabilitate largă.
o principiul integrării organice a teoriei cu practica ;
o principiul luării în considerare a par ticularită ților de vârstă și individuale . Respectarea profilului
psihologic de vârstă și individual are caracter general deoarece vizează deopotrivă toate formele
educa ției, componentele procesului de învă țământ, disciplinele școlare etc.
o deși problema răm âne deschisă, în lucrările de pedagogie apărute după 1990, principiul
„orientării politico -ideologice și științifice a educa ției” nu mai este amintit.
B. Principii care „se impun cu dominan ță” asupra con ținutului învă țământului:
o principiul accesibilită ții cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor;
o principiul sistematizării și continuită ții în procesul de învă țare.
C. Principii care ac ționează (cu precădere) asupra metodologiei didactice și a formelor de
organizare a activită ților
o principiul corela ției dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract în procesul predării –
învățării ( principiul intui ției);
o principiul participării active și con știente a elevului la procesul de predare -învățare-evaluare;
o principiul însu șirii temeinice a cuno ștințelor, depri nderilor, priceperilor.
Ioan Cerghit130 adaugă „ principiul asigurării conexiunii inverse în procesul de învă țământ ”.
Vasile Preda131 realizează o clasificare a principiilor didactice din punct de vedere al
psihologiei educa ției și dezvoltării identificând:
o principiul psiho -genetic al stimulării și accelerării dezvoltării stabile a inteligen ței;
o principiul învă țării prin ac țiune ;
o principiul construc ției componen țiale și ierarhice a structurilor intelectuale;
o principiul stimulării și dezvoltării motiva ției pentr u învă țare.
127 Precum Nicolae Oprescu, Principiile procesului de învățământ în Curs de pedagogie (coord. Ioan Cerghit & Lazăr
Vlăsceanu), 1984 (Universitatea din București) sau Victor Țîrcovnicu, Pedagogie generală, 1975, (Editura Facla , Timișoara).
128 Oprescu, Nicolae – Principiile procesului de învățământ în Curs de pedagogie (coord. Ioan Cerghit & Lazăr Vlăsceanu),
Universitatea din București 1984 ; Cucoș, Constantin – Pedagogie , Editura Polirom, Iași, 1996.
129 Oprescu, Nicolae – Ibidem , pp. 107 -8.
130 Cerghit , Ioan – Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii , Editura „Aramis”,
București, 2002.
131 Preda, Vasile – Principiile didactice – în viziunea psihologiei educației și dezvoltării , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 112
2.4.4.1. PRINCIPIUL INTEGRĂRI I teoriei cu practica
Exprimă cerin ța ca ceea ce se însu șește în procesul de învă țământ să fie valorificat în activită țile
ulterioare, prin rezolvarea unor sarcini concrete pentru realizarea unei optime inser ții sociale și profesionale.
În e-Learning presupune:
~ Utilizarea unor modele implementate în softuri, care să permită vizualizarea unor fenomene.
~ Realizarea unor modele de simulare (programe care să simuleze situa ția reală) a unor
diferite fenomene, procese sau activită ți.
~ Crearea unor module de aplica ții practice luate din via ța cotidiană.
2.4.4.2. PRINCIPIUL ACCESIBIL ITĂȚII cuno ștințelor, deprinderilor, priceperilor și
individualizării învă țării
Este întâlnit în literatura de specialitate și sub denumirea de „ principiul accesib ilității”. Acest
principiu exprimă, în esen ță, necesitatea ca desfă șurarea procesului de învă țământ să se realizeze în
concordan ță cu posibilită țile reale ale elevilor (poten țialul intelectual, fizic, nivelul pregătirii
anterioare) și să stimuleze dezvolta rea lor ontogenetică, stabilirea unei concordan țe între sarcinile
de învă țare și particularită țile specifice unei vârste, iar aplicarea acestui principiu înseamnă că orice
secven ță de învă țare are la bază trecerea de la inferior la superior, de la apropiat la îndepărtat, de la
simplu la complex, de la particular la general.
În e-Learning se presupune că:
~ Implementarea se realizează cu respectarea particularită ților de vârstă, dar și în func ție de
stilul de învă țare și tipul de inteligen ță (cu referire la in teligen țele multiple) și care să
permită parcurgerea în ritmul propriu.
~ Se pot crea module specifice pentru activită ți diferen țiate, în concordan ță cu posibilită țile
elevilor și dificultă țile de învă țare.
~ Unele module se pot crea având în vedere activită ți pe grupe sau în perechi.
2.4.4.3. PRINCIPIUL SISTEMATI ZĂRII ȘI CONTINUITĂ ȚII în procesul de învă țare
Esen ța acestui principiu se exprimă prin cerin ța ca toate con ținuturile transmise prin procesul de
învățământ să fie astfel organizate și proiectate astfel încât să reprezinte o continuare logică a celor
însușite anterior, în care să se integreze sistemic, asigurând o înaintare progresivă în învă țare.
În e-Learning :
~ Activită țile pot fi riguros planificate, bazate pe o parcurgere logică, firească.
~ Documentele de pla nificare pot fi mult mai u șor integrate, revizuirea lor făcându -se mult
mai u șor de la an la an.
~ Conținuturile se pot elabora ordonat, coerent și să permită o parcurgere în ritm propriu.
2.4.4.4. PRINCIPIUL INTUI ȚIEI, a corela ției dintre senzorial și rațional, di ntre concret și
abstract în procesul predării -învățării
Se aplică pentru a ajuta elevii să treacă de la cunoa șterea concretului imediat la formarea
gândirii lor abstracte. Învă țarea ca proces de cunoa ștere trebuie să fie realizată senzorial, intuitiv și
să fie bazată pe experien țe anterioare.
În e-Learning :
~ Utilizarea demonstra ției inductive sau deductive prin intermediul unor modele de simulare a
situa țiilor reale.
~ Există posibilitatea creării unor cursuri care să permită cursan ților personalizarea acestor
cursuri, în func ție de nevoile proprii.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 113 2.4.4.5. PRINCIPIUL PARTICIPĂ RII ACTIVE ȘI CON ȘTIENTE a elevului la procesul de predare –
învățare-evaluare
Eficien ța procesului educa țional este determinată în mare măsură de considerarea elevului
ca subiect al propriului pr oces de formare, proces bazat pe participarea sa con știentă și activă.
Evident este important ca elevul să în țeleagă deplin materialul de învă țat.
În e-Learning :
~ Implicarea în activită ți multiple desfă șurate sincron/asincron cu stimularea dată de
îndeplini rea a cât mai multe sarcini din cele implementate.
~ Cursan ții pot fi implica ți într -o multitudine de activită ți, care să impună participare activă:
ascultare, scriere, experimente simulate, rezolvare de probleme ș.a.
2.4.4.6. PRINCIPIUL ÎNSU ȘIRII TEMEINICE a cuno ștințelor, deprinderilor, priceperilor
Aprofundarea cuno ștințelor asimilate, trăinicia lor în timp, rapiditatea și fidelitatea cu care
acestea sunt reactualizate, precum și folosirea eficientă, operativă a capacită ților, priceperilor,
deprinderilor în activi tățile de învă țare și în cele practice reprezintă condi ții importante pentru
realizarea obiectivelor educa ționale contemporane.
În e-Learning :
~ Cursurile elaborate au o baza intuitivă, concret -senzorială, cu suficiente aplica ții practice.
~ De asemenea, cursu rile sunt sistematizate și permit însu șirea con știentă și prin efort propriu,
permi țând completări și aprofundări continue.
~ Rezolvarea sarcinilor permit revenirea până la atingerea tuturor cerin țelor.
2.4.4.7. PRINCIPIUL PSIHO -GENETIC AL STIMULĂRII ȘI ACCELERĂRII DEZVOLTĂRII stabile
a inteligen ței
Teoria constructivismului genetic a psihologului, biologului, logicianului și filozofului elve țian,
Jean Piaget132, cunoscut pentru contribu țiile sale din domeniul epistemologiei și psihologiei
dezvoltării, consideră că int eligen ța se formează și se dezvoltă stadial, progresiv prin procesul de
asimilare, acomodare, echilibrare datorită schimburilor sistematice cu mediu socio -cultural.
Apelând la metode și procedee didactice diferen țiate ce vizează zona dezvoltării proxime, e ste
posibilă accelerarea diferitelor stadii psihogenetice.
Fiecărui stadiu îi corespund metode, mijloace și strategii specifice:
~ de la 6 -7 ani la 11 -12 ani, stadiul opera țiilor concrete intuitive primează, precum și
manipularea obiectelor, operarea cu repr ezentări și învă țarea prin ac țiuni concrete;
~ după 12 ani în stadiul opera țiilor formale, logico -matematice , învă țarea implică reflexia personală,
problematizarea, apelul la analiză, sinteză, abstractizare și generalizare ca opera ții ale gândirii.
Jerome Seymour Bruner133 (Teoria Psihogenetică a Inteligen ței) emite teoria conform căreia
orice temă poate fi predată efectiv într -o formă intelectuală corectă oricărui copil, la orice vârstă.
Trecerea la stadiul psiho -genetic superior poate fi grăbită prin asigura rea unor condi ții optime
socio -culturale, o instruire cu o metodologie adecvată, o educa ție școlară și familială coerentă sau
poate fi încetinită când toate aceste principii nu sunt respectate.
Adept al unor strategii de predare -învățare diferen țiate și activizante, Jerome Seymour
Bruner subliniază faptul că „ un material care exprimă con ținutul învă țământului trebuie să cuprindă
mai multe piste care să ducă la aceea și țintă comună ” 134. În opinia sa, orice temă din programă
poate fi prezentată în forme care s ă pună accent fie pe ac țiuni obiectuale, fie pe imagini, fie pe
mijloace verbale. Cu alte cuvinte, găsim aici subliniată importan ța aplicării în procesul de
132 Piaget, Jean – Structuralismul , Editura Științifică, București, 1973, p.104.
133 Bruner, Jerome – Pentru o teorie a instruirii , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970 -a.
134 Bruner, Jerome – Procesul educației intelectuale , Edit ura Științifică, București, 1970 -b, p. 88.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 114 învățământ a principiului unită ții dialectice dintre senzorial și rațional, ponderea acestor două
aspecte ale activită ții cognitive fiind diferită de la un ciclu de școlarizare la altul, respectiv de la un
stadiu la altul al dezvoltării inteligen ței. Bruner sugerează că procesul de instruire trebuie să asigure
activizarea elevului și participarea sa con știentă în procesul de învă țare. „ A instrui pe cineva nu este
o chestiune de înmagazinare cognitive ale subiectului și datele observabile (…)”135.
În aplicarea principiului psiho -genetic al stimulării și accelerării dezvoltării stadiale a
inteligen ței tre buie să avem în vedere și teoria inteligen țelor multiple elaborată de psihologul
american Howard Gardner136, care consideră că, în realitate, există 7 forme ale inteligen ței, care
acoperă, prin specificul și nuan țele lor, ansamblul capacită ților umane:
intel igen ță verbală, inteligen ță logico -matematică,
inteligen ță spa țială, inteligen ță corporală
inteligen ță kinestezică, inteligen ță muzicală,
inteligen ță interpersonală și intrapersonală.
În prezent, doar inteligen ța verbală și logico -matematică sunt, în mod predominant,
stimulate în activită țile școlare, neglijându -se adesea celelalte forme de manifestare a inteligen ței
elevilor. Teoria lui Gardner permite în țelegerea unui mare număr de dificultă ți întâlnite astăzi în
sistemul educativ și, în ge neral, în societate, iar aplicarea teoriei poate produce muta ții esen țiale în
procesul didactic -formativ, precum și în activită țile corective sau compensatorii, permi țând fiecărui
elev să -și dezvolte poten țialul inteligen ței sale în sfera unei mai largi ga me aptitudinale.
2.4.4.8. PRINCIPIUL CONSTRUC ȚIEI COMPONEN ȚIALE ȘI IERARHICE a structurilor intelectuale
Facilitează în țelegerea și proiectarea adecvată a dezvoltării tuturor componentelor cognitive.
Robert J. Sternberg137 distinge trei tipuri de componente ce inte rvin în comportamentul
inteligent care interac ționează:
~ componentele de achizi ție a cuno ștințelor ce intervin în colectarea informa țiilor pentru a le
transforma în cuno ștințe func ționale implicate în structura cuno ștințelor și utilizarea lor eficientă;
~ componentele performan ței organizate în stadii succesive ce formează proceduri specifice pentru
rezolvarea anumitor sarcini sau probleme;
~ metacomponentele care intervin în planificarea, conducerea, luarea deciziilor cu privire la
obținerea performan ței.
Ioan Radu și Miron Ionescu138 consideră că principiul construc ției ierarhice care este propriu
func ționării creierului uman stă la baza realizărilor din domeniul inteligen ței artificiale.
2.4.4.9. PRINCIPIUL ÎNVĂ ȚĂRII PRIN AC ȚIUNE
Acest principiu impune participarea acti vă și con știentă a elevilor la propria lor devenire. Cu
ajutorul feed -back -ului se formează, se consolidează, se perfec ționează și se transferă informa ții.
Fiind o învă țare constructivă, eficientă ea duce la dezvoltarea psihică a individului.
Nici o învă țare nu este completă sau suficientă dacă nu există elementul de implicare activă.
2.4.4.10. PRINCIPIUL STIMULĂRI I ȘI DEZVOLTĂRII MOTIVA ȚIEI pentru învă țare
Cele mai importante aspecte psihopedagogice care contribuie la dezvoltarea motiva ției
școlare ar putea fi:
~ acceptarea unui punct de vedere realist privind aspectele reale ale func ționalită ții motiva ției elevilor;
135 Bruner, Jerome, Ibidem , p. 41.
136 Gardner, Howard – Les Intelligences multiples. Pour changer l'école: la prise en compte des différentes formes
d'intelligence , Paris: Retz, 1996..
137 Sternberg, Robert J. – A Tri archic View of Giftedness: Theory and Practice , în Nicholas Colangelo & Gary A. Davis
(Eds.), Handbook of Gifted Education , Boston, MA: Allyn & Bacon; 2 edition, 1996, ISBN: 978-0205 -260-850, pp. 43-53.
138 Ionescu, Miron; Radu, Ioan – Didactica modernă , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2001, p. 220.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 115 ~ evaluarea motivelor învă țării, a emo țiilor, sentimentelor cognitive, a sarcinilor trebuie să fie
minu țioasă. Este necesară crearea situa țiilor de predar e în care cel care înva ță să trăiască
sentimentul succesului. Succesul va deveni factor motiva țional;
~ dezvoltarea impulsului cognitiv are loc în condi țiile dezvoltării în plan paralel a emo țiilor și
sentimentelor cognitive. Orice activitate aplicativă va a vea nevoie de un element de surpriză, de
contrast, de inedit capabile să producă o disonan ță cognitivă;
~ punerea în func țiune a unui nivel adecvat al motiva ției este legată de trebuin țe, performan țe, de
nivelul de aspira ție, de autocunoa ștere și autoevaluar e
~ utilizarea competi țiilor, a întrecerilor, ca situa ții didactice motivo -gene;
~ dezvoltarea motiva ției cognitive în interrela ție cu capacitatea de trăire și înțelegere a
semnifica țiilor valorice ale cuno ștințelor îi va con știentiza pe tineri că nici unul di n aspectele
valorice nu se pot desprinde de subordonarea socială, nu pot fi indiferente fa ță de idealurile
umanită ții ci doar puse în slujba omului.
2.4.5. Principii și enun țuri în e-Learning, care complementarizează principiile didactice
clasice
~ Concordan ța cu curriculumul : con ținutul trebuie să fie adaptat la curriculum cu obiective clare și
conținutul să fie acoperit.
~ Incluziunea : Trebuie să se aibă în vedere situa țiile care implică incluziunea cursan ților (cei cu
dizabilită ți fizice pot fi sprijini ți în speci al prin e -Learning) și să nu facă niciun fel de discriminări.
~ Angajamentul cursantului : Cursan ții trebuie să fie implica ți și motiva ți.
~ Abordări inovatoare : cursurile ar trebui să fie adecvate scopului, printr -o abordare nouă și
adaptată cerin țelor curricu lumului și evolu ției tehnologiei.
~ Învățare eficientă : Cursan ții trebuie să aibă la dispozi ție posibilitatea de a alege ceea ce li se
potrive ște, să poată parcurge cursurile într -un ritm propriu, să aibă posibilitatea să -și
personalizeze cursurile; de aseme nea, trebuie să fie încurajată colaborarea.
~ Evaluare formativă : Evaluarea trebuie sa fie formativă, să ofere feed -back cu privire la performan ța
cursantului; de asemenea, trebuie încurajată evaluarea colegială, iar cursan ții să aibă posibilitatea să
reflec teze la progresul personal și să-și completeze lipsurile din portofoliul personal.
~ Evaluarea sumativă : Evaluările sumative trebuie să fie valide, să ofere concluzii clare, atât
profesorului, cât și elevilor sau părin ților; să aibă mai multe niveluri de rea lizare și să nu aibă
impact negativ asupra elevului.
~ Coeren ță, constan ța și transparen ță: Cursurile trebuie să aibă coeren ță, în concordan ță cu
obiectivele, con ținutul; activită țile și evaluarea trebuie să fie accesibile și în concordan ță.
~ Ușor de utilizat : Cursurile trebuie să fie facile, u șor de utilizat, uneori să poată fi utilizate fără o
pregătire prealabilă.
~ Cost-eficacitate : Solu țiile tehnologice trebuie să fie justificate, accesibile, cu costuri justificate și care pe
parcurs să determine economii p rin reducerea costurilor administrative, de instruire și de asisten ță.
Beneficiile includ de regulă și ameliorarea și îmbunătă țirea rezultatelor cursan ților (elevilor).
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 116
2.5. Noile tehnologii în sistemul de învă țământ
2.5.1. Educa ția în „era digitală”
Elevii și tinerii în general trăiesc deja în „ era digitală ”, iar profesorii ar trebui să se adapteze
acestei situa ții. Anumite studii reflectă realitatea într -un mod cât se poate de concret, iar cifrele
vorbesc de la sine. Astfel, 78% dintre tinerii români petrec cel p uțin 3 ore în fa ța calculatorului
(conform comunicatului de presă Intel), iar o treime dintre ei utilizează chiar 6 ore pe zi computerul
de acasă. Activită țile principale sunt comunicarea online și căutarea de informa ții. Internetul este
pentru ace știa în propor ție de 72%, principalul canal media pentru informa ție și studiu, în timp ce
doar 22% recurg la informa țiile din bibliotecă și 6% presă scrisa sau alte surse de informare. Aceste
cifre arată sursele și metodele de informare preferate.
Educa ția digital ă este una din preocupările de bază ale învă țământului românesc, prin
formarea culturii informa ției și comunicării digitale la nivelul oricărui cetă țean.
Fără o popula ție educată, doritoare să folosească tehnologiile informa ției și comunicării, nici
o comunitate nu poate participa în mod real în re țeaua globală139.
Integrarea computerului în procesul de învă țământ nu mai este privită ca o mi șcare
avangardistă, ci ca o necesitate. În întreaga lume se observă convertirea con ținutului cultural într -o
formă digitală, făcând astfel produsele disponibile oricui, oriunde și oricând.
Lecțiile digitale îi țin pe elevi la școală și îi fac să fie mai aten ți la informa ții. Educa ția virtuală
a devenit un adevărat fenomen în industria românească în ultimii ani.
În continuă dezvoltare, tehnologiile informa ției și comunicării au schimbat fundamental natura
relațiilor globale, sursele de avantaj în competi ție și opo rtunită țile pentru dezvoltare economică și
socială. Tehnologii ca Internetul, computerele personale sau telefonia mobilă au schimbat întreaga
lume într -o rețea globală de persoane, firme, școli și guverne, ce comunică și interac ționează între ele
printr -o varietate de canale. Explozia acestei re țele globale mediate tehnologic a produs o lume în
care oricine poate, virtual, să beneficieze de avantajele Integrării Digitale.
Școlile trebuie să integreze mecanismele ICT în procesul de învă țare dacă doresc să f ie parte
a rețelei globale. Pregătirea unei școli în acest sens ar trebui să țină cont de următoarele aspecte:
– numărul de computere,
– accesul fizic la noi tehnologii,
– răspândirea re țelei,
– accesarea și organizarea con ținutului electronic,
– calitatea și viteza conexiunii în școli.
Profesorii trebuie instrui ți la rândul lor pentru a folosi Internetul și computerele ca metode
de predare în beneficiul elevilor. Elevii ar trebui învă țați de la cele mai tinere vârste posibile să
folosească tehnologiile infor mației și comunicării pentru îmbunătă țirea performan țelor în studiu.
Este esen țial ca în cadrul comunită ții să existe pentru viitorii speciali ști ICT oferte de instruire
bazică sau avansată în programare de software, hardware și design Internet. În acest s ens,
tehnologiile informa ției și comunicării sunt integrate în totalitate în curriculum, sunt predate în
cursuri și sunt esen țiale procesului de învă țare.
În acest scop au fost create documente digitale, dar și aplica ții dedicate învă țării asistate de
comp uter (dezvoltarea bibliotecilor digitale, crearea platformelor de e -Learning, crearea re țelelor
dedicate procesului educa țional informatizat).
Orice ini țiativă trebuie să aibă în vedere crearea și valorificarea unui con ținut digital, altfel
nu putem vorbi de digitalizarea actului educa țional.
139 Malița, Laura – Web 2.0 în Aula: A Challenge For Students, Teachers And Universities , București, 2008,
https:/ /adlunap.ro/else/papers/080. -682.1.Malita%20Laura%20 -%20Web%202.0%20in%20Aula.pdf , accesat la 10.05.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 117 Însă, odată cu aceste preocupări, au apărut caren țele la ini țiativele de promovare a noilor
tehnologii în învă țământ.
Aceste ini țiative au luat -o adesea înaintea capacită ții multor dascăli de a în țelege și adapta
cursurile la nevoile elevilor. Realitatea este că mul ți profesori nu reu șesc să folosească computerul
ca suport didactic la clasă, iar formulele de predare -învățare de la noi trebuie radical
modificate. Elevul trebuie pus să gândească, să se implice efect iv, să se autoevalueze, iar acest
lucru se poate realiza numai dacă profesorul va deveni coordonator și evaluator, va antrena elevul
în proiecte concrete, proiecte cu un profund con ținut de via ță reală.
2.5.2. Noile Tehnologii ale Informa ției și Comunicării ( TIC)
Aceste noi tehnologii schimbă perspectiva asupra practicii educa ționale.
Implementarea acestor tehnologii este considerată una dintre cele mai importante
probleme la acest moment.
Tehnologiile digitale lărgesc astfel poten țialul personalului didactic prin utilizarea (dar și
elaborarea, eventual) a unor noi modalită ți de utilizare a Tehnologiei Informa ției și Comunicării (TIC):
✓ softuri educa ționale,
✓ lecții interactive,
✓ teste computerizate etc.
Fiecărui învă țător îi este recomandabil să ob țină o fo rmare de baza în domeniul
Tehnologii ale Informa ției și Comunicării (TIC). Aceasta implica o serie de avantaje cum ar fi:
✓ însușirea principiilor comune care guvernează aplicarea informa ției,
✓ cunoa șterea naturii, proprietă ților și a structurii informa ției;
✓ dezvoltarea priceperii de a aplica noile tehnologii în activită ți ca:
o stocarea și căutarea informa ției,
o prelucrarea informa ției pentru comunicare,
o supravegherea și controlul informa ției;
✓ cunoa șterea mijloacelor curente de comunicare cu echipamente informatice;
✓ extragerea informa ției de ultima oră de pe re țele informa ționale mondiale.
Procesul de predare -învățare-evaluare poate deveni mai atractiv și, principalul, mai eficient prin
realizarea de diverse activită ți orientate spre dezvoltarea compete nțelor strict necesare elevului modern:
• Colectarea de informa ții/informarea, culegerea și procesarea datelor:
~ utilizarea adecvată a resurselor Internet (site -uri informa ționale și de cultură generală,
biblioteci electronice, oferte de e-Learning (învă țare la distan ță) etc.
~ utilizarea resurselor disponibile pe CD -uri (căr ți, înregistrări audio și video etc.)
~ realizarea de diverse proiecte și portofolii conform unor sarcini concrete.
• Redactarea și prezentarea de diverse lucrări:
~ prezentări în Power Point, cu utilizarea de proiectoare multimedia;
~ redactarea de diverse texte: eseuri, referate, compuneri etc.;
~ redactarea de texte utilitare, formulare: scrisori, cereri, CV etc.
2.5.3. Resursele și aplica țiile on -line în proiectarea activită ților didactice
Folosirea noilor tehnologii ale informa ției și comunicării este principala competen ță cheie
afirmată de către Comisia Europeană de la Brussels în 2002, iar Tehnologia Informa ției și a
Comunica țiilor (TIC) se regăse ște în toate domeniile de activitate, de aceea dezvo ltarea competen țelor
specifice Tehnologiei Informa ției și a Comunica țiilor reprezintă o condi ție necesară pentru integrarea
individului pe pia ța muncii și în societate.
Profesorii nu sunt doar furnizori de informa ție, ei facilitează procesul de învă țare,
implementează, evaluează și proiectează lec țiile pe care le sus țin, realizând designul instruirii.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 118 Utilizarea tehnologiilor asistate de calculator contribuie la ridicarea nivelului de performan ță
al elevilor și le dezvoltă competen țe pentru secolul XXI.
Demersul educa țional, prin dubla determinare pedagogică și tehnologică, este surprins și
susținut de o serie de instrumente, cum ar fi:
– lucru în grup și în echipă – software social, re țele de învă țare asincronă;
– (auto)evaluare și exersare – teste de eval uare pe calculator, bănci de itemi;
– învățare prin descoperire – hypermedia, simulări, jocuri educa ționale pe calculator;
– personalizare – sisteme de formare prin completarea portofoliului;
– învățare non -formală și informală – forum de discu ții.
Posibilit atea conectării la internet a școlilor, accesul la internet al cadrelor didactice,
favorizează valorificarea aplica țiilor on -line în activită țile de învă țare formale și nonformale.
Avantajele utilizării internetului în activită țile de predare -învățare se reflectă în posibilită țile
de documentare, în instruirea diferen țiată a elevilor, în exersarea capacită ților de selec ție,
procesare și prelucrare a informa ției, în manifestarea creativită ții, oferă un mediu de comunicare
sincron și asincron, parcurgerea cu rsurilor on -line, mediu de contact cu lumea reală.
În acest sens, există o clasificare a aplica țiilor utilizate în activitatea didactică sau în
desfă șurarea proiectelor educative:
• instrumente pentru cooperare și proiecte educa ționale colaborative;
• instr umente pentru comunicare;
• instrumente pentru imagini;
• teste, chestionare și instrumente ludice;
• instrumente pentru creare de pagini web și publicare on -line;
• instrumente pentru planificare, brainstorming;
• instrumente pentru editare video și anima ție.
Accesul elevilor la calculatoare conectate la Internet este diferit de la o școală la alta.
Utilizarea eficientă a calculatorului într -un mediu cu calculatoare pu ține este o provocare, a șa cum
monitorizarea elevilor într -un laborator cu 20 sau mai multe ca lculatoare poate necesita strategii de
management al clasei diferite de cele folosite într -o sală de clasă obi șnuită.
Dezvoltarea tehnologică, noile teorii pedagogice și împăr țirea responsabilită ților pentru
educa ție cu diverse alte institu ții conduc la e viden țierea unor caracteristici ale noii paradigme în
educa ție și anume:
• flexibilitatea rolurilor educator -educat,
• curriculum orientat spre necesită țile celui care înva ță,
• resurse distribuite,
• facilită ți virtuale,
• lecții asincron.
O secven ță de instr uire asistată de calculator la nivelul învă țământului preuniversitar promovează
una dintre aceste caracteristici. Centrarea activită ților educative pe dezvoltarea de competen țe pentru
secolul XXI: comunicare , civism , cooperare , a învă ța să înve ți, utilizar ea noilor tehnologii .
Educa ția formală pune accent pe învă țarea bazată pe proiect și pe învă țarea prin colaborare
și cooperare. Învă țarea prin cooperare și colaborare desemnează o situa ție de învă țare în care elevii
lucrează în grupuri cu abilită ți și cun oștințe eterogene și sunt recompensa ți pe baza performan țelor
grupului. Este o strategie care implică elevii să sus țină învă țarea în grup sau în echipă, dezvoltă
responsabilitatea în contextul interdependen ței rela ționale în cadrul căreia membrii grupului
descoperă informa ții și se înva ță reciproc.
Particularită țile didactice ale activită ții în grup sunt:
– posibilită ți largi de manifestare a ini țiativei elevilor,
– mobilizarea permanentă a cuno ștințelor dobândite și a activită ții gândirii, a capacită ții de analiză
independentă,
– asigurarea unor situa ții în care elevii se dezvoltă moral și intelectual prin schimburi de idei.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 119 Sunt acceptate efectele pozitive ale psihologiei pedagogice, respectiv influen țarea favorabilă
a dezvoltării aten ției și a interesului , gândirea reproductivă, spore ște intensitatea desfă șurării
asocia țiilor de idei și bogă ția lor, dezvoltă într -o mare măsură gândirea productivă.
Instrumente pentru cooperare și proiecte educa ționale colaborative.
Aplica țiile on -line câ știgă teren din ce în ce mai mult deoarece activitatea celor care înva ță
individual folosind un soft educa țional poate fi monitorizată și evaluată de la distan ță și poate fi
susținută de către un cadru didactic aflat într -o altă loca ție.
Un avantaj deosebit de important îl constituie posibilitatea de a învă ța împreună cu al ții,
comunicând în mediul educa țional virtual sau interac ționând de la distan ță în cadrul simulărilor
construite ca situa ții de învă țare.
2.5.4. Instrumente pentru cooperare și proiecte educa ționale colaborati ve
Din categoria instrumentelor pentru cooperare și proiecte educa ționale colaborative fac parte:
– SEI (Sistemul Educa țional Informatizat )
– ThinkQuest
– Platforma eTwinning,
– iTeach
– Google Docs,
– Wikispaces,
– Padlet,
– Glogster,
– Wordle,
– Voki.
Aceste instr umente facilitează comunicarea și colaborarea între școli, permit încărcarea de
imagini, comentarii, tabele, permit crearea unui avizier virtual pe care pot fi postate scurte mesaje,
imagini și legături, postere interactive sau crearea de avatare personali zate care transformă textul
scris în mesaj vocal.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 120 2.5.4.1. SEI (Sistemul Educa țional Informatizat )
Este un program complex ini țiat de Ministerul Educa ției și Cercetării în 2001, al cărui obiectiv
de bază este sus ținerea procesului de predare -învățare în învă țămân tul preuniversitar cu tehnologii
de ultimă oră.
Programul se focusează pe educa ția digitală a popula ției tinere, oferind acces egal tuturor
elevilor și profesorilor din învă țământul pre -universitar la instrumente moderne de predare –
învățare. În prezent, școlile române ști pun la dispozi ția beneficiarilor laboratoare computerizate,
dotate cu tehnologie de vârf, crescând astfel calitatea procesului educa țional.
Prin folosirea resurselor didactice interactive calitatea procesului de învă țare cre ște. Elevul
are la dispozi ție nu doar ilustrări abstracte sau statice ale fenomenelor predate ci și simulări
realiste și anima ții și experimente virtuale.
Proiectul SEI este considerat, la nivel european, pe baza rezultatelor ob ținute, drept unul
din cele mai avansat e proiecte de utilizare a tehnologiei informa ției în educa ție și poate constitui
începutul uneia din cele mai reu șite campanii de informatizare a învă țământului de stat din lume.
Utilizarea platformelor virtuale pentru realizarea proiectelor educa ționale r eprezintă un concept
nou abordat în mediul educa țional. Învă țarea nu este centrată pe obiecte de studiu, ci pe calită țile și
abilită țile pe care cel care înva ță trebuie să și le dezvolte, stimulează lucrul în echipă, favorizează
atașamentul grupului la val orile promovate de proiect. O serie de proiecte folosesc platforme de
învățare virtuală – un spa țiu comun de învă țare, care poate fi accesat de la orice PC prin Internet.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 121 2.5.4.2. ThinkQuest
Participan ții în mediul virtual trebuie să aibă control, în orice mome nt, asupra propriului
proces de învă țare. Una dintre cele mai utilizate platforme virtuale este ThinkQuest , dezvoltată și
susținută de Funda ția Oracle pentru Educa ție, ce permite schimbul de idei, inspiră creativitatea și
vehiculează informa ția, îmbunătă țind aptitudinile de comunicare în diverse limbi străine, de
operare cu diverse softuri, lucrul în echipă și parteneriatul, oferă fiecărui membru al acestei
comunită ți virtuale un cont de utilizator protejat și o pagină web personală.
ThinkQuest oferă pos ibilită ți pentru: crearea de pagini web, publicarea lucrărilor pentru a fi
vizualizate de al ți elevi, crearea rapidă de lec ții, transmiterea mesajelor protejate, crearea de
grupuri de proiecte, colaborarea cu alte grupuri sau cu alte școli din lume.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 122 2.5.4.3. eTwinning
Scopul acestei platforme , care face parte din Programul „ Lifelong Learning ” al Comisiei
Europene, fiind măsură acompaniatoare pentru Programul Sectorial Comenius , este de a facilita
comunicarea și colaborarea între școli din țările membre ale Uniunii Europene, implicând cadrele
didactice și elevii în activită ți noi de învă țare:
– crearea de diverse produse educa ționale,
– îmbunătă țirea competen țelor de utilizare a noilor tehnologii,
– îmbunătă țirea comunicării în limbi străine,
– cunoa șterea și dialogul intercultural.
Utilizarea platformei oferă:
– instrumente pedagogice care integrează noile tehnologii în procesul de învă țare,
– implicarea în activită ți curriculare co mune,
– un cadru atractiv de învă țare pentru elevi și pentru profesori,
– recunoa șterea oficială,
– o mai mare vizibilitate a activită ții participan ților la nivel na țional și european,
– premii anuale și certificate na ționale și europene de calitate pentru cele mai bune proiecte.
Acțiunea eTwinning asigură asisten ță, instrumentele și serviciile necesare pentru a facilita
inițierea de parteneriate pe termen scurt sau lung, în orice disciplină. Portalul eTwinning este
principalul punct de întâlnire și spa țiu de lucru al ac țiunii. Disponibil în 23 de limbi, portalul are circa
50.000 de membri și peste 4.000 de proiecte cu doi sau mai mul ți parteneri.
Portalul oferă cadrelor didactice o gamă largă de instrumente online, cu ajutorul cărora pot
găsi parteneri, pot iniția proiecte și pot face schimb de idei și de exemple de bună practică.
Un program pentru profesori – eTwinning facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual
de colaborare și de schimb de experien ță, la parteneriate cu al ți profesori și la activ ități de formare
profesională, alături de colegi din țările europene.
Un program pentru elevi – Prin participarea la proiecte de eTwinning (înfră țire online între
școli), elevii au posibilitatea să comunice cu al ți elevi din țările participante, să afle el emente de
specific cultural sau de specific al educa ției în țările partenere, să înve țe utilizând noile tehnologii și
să își perfec ționeze competen țele de comunicare în limbi străine.
Un program pentru comunitate – Înfră țirea online a școlilor poate fi îns oțită de înfră țirea
comunită ților. Unele localită ți au decis să se “înfră țească” și completeze comunicarea și cooperarea
online prin alte proiecte – vizite, activită ți culturale pentru adul ți etc.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 123 2.5.4.4. iTeach
Este o platformă online pentru dezvoltarea profesion ală continuă a cadrelor didactice prin
încurajarea participării și a schimbului de resurse, facilitarea colaborării, formarea competen țelor
pedagogice și de specialitate.
iTeach propune crearea unui mediu virtual avansat destinat dezvoltării profesionale a
cadrelor didactice, care integrează instrumente web și facilită ți specifice comunită ților virtuale,
pentru informare și formare, pentru facilitarea schimbului de experien ță, pentru dezvoltarea de
proiecte didactice la distan ță, pentru colaborare socio -profesională, pentru familiarizarea naturală
cu noile tehnologii.
Pe această platformă sunt disponibile cursuri online care vizează dezvoltarea competen țelor
pedagogice și de specialitate ale cadrelor didactice înscrise, reviste de specialitate, știri, inf orma ții și
resurse pentru predare.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 124 2.5.4.5. Padlet
Această platformă permite crearea unui „ avizier ” virtual pe care pot fi postate scurte mesaje
conținând text, imagini și legături.
Poate fi folosit pentru brainstorming, a posta adrese de Internet utile, c uvinte noi, termeni
sau comentarii pe o temă dată. Colaboratorii pot fi invita ți prin email sau cu ajutorul URL -ului.
2.5.4.6. Teste, chestionare și instrumente ludice
Aceste aplica ții sunt gratuite, unele necesită instalare, sunt utilizate pentru crearea de t este
interactive sau online, pot fi tipărite, trimise prin email, înglobate în bloguri sau pagini web.
Din categoria acestor instrumente fac parte: Hot Potatoes , ProProfs , ClassTools .
Hot Potatoes
Testele Hot potatoes cuprind 6 aplica ții pentru teste c u răspuns multiplu, cu răspuns scurt,
cuvinte încruci șate, formare de perechi, ordonare și completare de fraze.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 125 Programul JCloze creează diferite de exerci ții de umplere.
Răspunsurile corecte Unlimited pot fi specificate pentru fiecare spa țiu liber , iar elevul poate
cere un indiciu și de a vedea o scrisoare de răspuns corect. Un indiciu specific poate fi, de
asemenea, inclus pentru fiecare spa țiu liber. Scorul automat este, de asemenea, inclus. Programul
permite gapping de cuvinte selectate sau gapp ing automat al fiecărui al n-lea cuvânt într -un text.
Programul JCross creează cuvinte încruci șate care poate fi completat on -line.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 126 Programul JQuiz creează întrebare pe bază de chestionar. Întrebările pot fi de patru tipuri
diferite, inclusiv mai mu lte variante de răspuns și scurt -răspuns.
Programul JMatch creează exerci ții de potrivire sau de comandă. O listă de elemente fixe
apare pe stânga (acestea pot fi imagini sau text), articole amestecate, pe dreapta. Aceasta poate fi
utilizată pentru a p otrivi vocabularul la imagini sau traduceri.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 127 2.5.4.7. Instrumente pentru planificare, brainstorming
Din categoria acestor instrumente fac parte Bubble.us , SlideShare , Prezi .
Sunt aplica ții simple pentru crearea de hăr ți conceptuale colaborative on -line, site -uri
pentru stocare și publicare gratuită de prezentări PowerPoint, Word sau pdf.
Pot fi înglobate în blog sau pagină web.
Prezi
Aplica ția Prezi este un pas înainte fa ță de foarte utilizatul PowerPoint. Se pot crea prezentări
non-lineare, cu posibilită ți ca zoom , inserare de legături, imagini, videoclipuri, texte sau desene.
Ceea ce face diferen ța este atât grafica prietenoasă, cât și posibilitatea de a eviden ția
relațiile dintre componentele prezentării, fără a le „ rupe ” în slide -uri, a șa cum se întâmp lă în
prezentările clasice.
Prezentarea poate fi realizată și accesată online pe prezi.com , sau poate fi descărcată în
calculatorul personal, în cazul în care nu există acces la internet în momentul sus ținerii.
O altă modalitate prin care se poate realiza o prezentare „prezi” este editorul offline Prezi
Desktop, care nu mai impune restric ții în ceea ce prive ște spa țiul de stocare.
Platformele virtuale de învă țare pot oferi atât oportunitatea organizării de activită ți curente,
curriculare, cât și dezvoltarea și implementarea de proiecte educa ționale formale, curriculare,
extracurriculare sau nonformale, asigurând astfel atingerea obiectivelor legate de integrarea
educa ției digitale în activitatea de învă țare.
În trecut , dar de multe ori și azi, procesul de învă țare se sprijinea în mare măsură pe
manuale. Ele erau uneori completate de o imagine dintr -o enciclopedie, de câte un articol dintr -o
revistă sau un film didactic, dar cam asta era tot. În plus, elevii nu aveau ac ces decât cu greu, în
afara școlii la informa ții suplimentare.
Astăzi situa ția s-a schimbat, iar cunoa șterea este doar la un click distan ță. Informa țiile de pe
Internet sunt cu mult mai actuale și mai complete decât pot fi vreodată cele dintr -un manual.
Nu trebuie minimizat nici rolul manualului, el fiind oglinda programei școlare. Acesta trebuie
folosit ca punct de plecare spre sursele Web, reprezentând esen ța a ceea ce vom căuta și vom
experimenta prin intermediul calculatorului.
Dacă înainte misiunea profesorului era de a transmite informa ții azi, în epoca informa țiilor
atotprezente, rolul acestuia s -a schimbat devenind un moderator, un îndrumător pe durata
studiilor. Prin urmare, competen ța-cheie care trebuie formată încă din școală este capacitatea d e a
folosi acest ocean de cuno ștințe de pe Internet într -un mod cât mai eficient.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 128
CAPITOLUL 3
METODOLOGIA DE CERCE TARE A
STRATEGIILOR EDUCA ȚIONALE BAZATE PE
COMPETEN ȚE TRANSVERSALE
ÎN FORMAREA ASISTEN ȚILOR MEDICALI
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 129
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
130
3.1. Stud iu: Experien țele elevilor despre învă țare în legătură cu strategiile
didactice în timpul unui program educa țional de îngrijire medicală
În programele de studii preuniversitare de asisten ță medicală, sunt necesare strategii
didactice care să permită elevilo r să înve țe abilită țile de îngrijire medicală, să rezolve problemele și
să dezvolte gândirea și practica reflexivă și critică.
Scop
Scopul acestui studiu a fost de a explora modul în care diferite strategii didactice sprijină
experien țele de învă țare ale elevilor care doresc să înve țe în curs urile curriculum ului de asisten ță
medicală pentru asisten ța medicală generalistă, domeniul de pregătire profesională: Sănătate și
asisten ță pedagogică , Nivelul de calificare 5, conform CNC140 (HG nr. 918/2013) .
Metode
Acest studiu a folosit o abordare calitativă. Datele au fost colectate prin nara țiuni scrise care
au fost analizate utilizând analiza calitativă a con ținutului.
Rezultate
Îmbunătă țirea experien țelor elevilor prin învă țarea cu ajutorul diferite lor strategi i didactice
a fost evidentă în text.
Aceste perspective au fost organizate în următoarele teme:
– Concentrarea îngrijirilor pe perspectiv ele pacientului și acordare unei aten ții crescute celor din jur.
– Învățarea din discu țiile și reflec țiile despre propria învățare.
– Pregătirea pentru rolul profesionist și metode de creștere a nivelului încredere în forțele proprii.
– Obținerea optimă de cuno ștințe despre asisten ța medicală și creșterea stimei de sine.
Educa ția a crescut gradul de con știentizare al elevilor , ceea ce i -a ajutat să acorde o aten ție
sporită pacien ților și rudelor acestora.
În timpul procesului de învă țare, elevii au devenit mai curajo și, și-au reflectat și și-au
descoperit neajunsurile.
Concluzie
Strategiile didactice aplicate au oferit o baz ă largă de cuno ștințe privind asisten ța medicală
și rolul profesional al asisten ților medicali.
Educatorii sunt provoca ți să consolideze noțiunile de educa ție de bază în asisten ță medicală
și să faciliteze progresul programelor de îngrijire medicală.
Cuvinte cheie
nursing, educa ție, predare, calitate, strategii de învă țare
140 Cadrului Național al Calificărilor.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 131 3.1.1. Baza extinsă a studiului
Scopul educa ției postliceale de asisten ță medicală este de a oferi elevilor posibilitatea de a
deveni asisten ți medicali cu cuno ștințele și abilită țile ne cesare pentru a oferi îngrijiri de înaltă
calitate pe baza nevoilor pacien ților.
Potrivit teoreticianului pedagog britanic -australian Paul Ramsden (cunoscut pentru rolul său
de prim -șef executiv al Academiei de Învă țământ Superior ( HEA) între 2004 -2010 )141, predarea în
învățământul postliceal și superior nu se referă doar la abilitatea elevilor de a aminti sau de a
reproduce informa ții. Mai degrabă, se referă la modificarea în țelegerii elevilor , ceea ce implică o
schimbare calitativă a viziunii elevilor asup ra realită ții.
Strategiile care permit elevilor să dezvolte abilită ți de îngrijire medicală, să rezolve
problemele și să dezvolte gândire reflectivă și critică sunt imperioase în programele postliceale și
universitare de îngrijire medicală.
Tot Paul Ram sden , în aceea și lucrare, sublinia ză importan ța ac țiunilor elevilor în timpul
învățării și afirmă că „o bună predare oferă elevilor posibilitatea de a învă ța”. Din acest punct de
vedere, este necesară cunoa șterea aspectelor care influen țează învă țarea elevilor a modulelor de
nursing. Prin urmare, studiul actual a fost realizat pentru a dezvolta cuno ștințe despre modul în
care strategiile didactice sprijină învățarea elevilor a disciplinelor de asisten ță medicală î ntr-un
sistem curricular modular .
Gândirea r eflexivă și critică este importantă în învă țământul postliceal și superior , în general ,
și în învă țământul preuniversitar , în special142.
În domeniul asisten ței medicale, educa ția s-a schimbat de-a lungul timpului de la „a face ”
la „ a înțelege ”143.
În prez ent, sunt necesari profesioni știi din domeniul sănătă ții care sunt auto didac ți, autonomi
și capabili să gândească critic. Această nevoie poate explica par țial motivul pentru care Învățarea
Bazată pe Probleme ( Problem -Based -Learning, PBL) a devenit larg răs pândită în educa ția medicală.
Profesoara de nursing Tracy Levett -Jones144, de la Universitatea Tehnică din Syd ney,
subliniază că o abordare auto -direc ționată a învă țării ( Self-Directed approach to Learning – SDL)
poate spori încrederea elevilor asisten ți me dicali în capacitatea lor de a învă ța în situa ții noi.
Abordarea SDL a atras aten ția și în educa ția medicală, deoarece este orientată spre om și poate fi
asociată cu autonomie profesională.
Pregătirea unei asistente medicale profesionale presupune învățarea pe tot parcursul vie ții.
Tracy Levett -Jones afirm a că, într -un mediu în continuă schimbare, SDL poate fi un instrument
esen țial, care permite elevilor să-și dezvolte abilită ți de învă țare independente. Totodată este
remarc at și rolul important al profes orilor în motivarea și inspirarea elevilor de a învă ța și solicită o
perspectivă deschisă privind gama de instrumente care motivează elevii să înve țe145.
Integrarea teoriei și practicii a fost identificată ca o provocare în educa ția medicală146.
Datorită acest or provocări, elevii pot întâmpina dificultă ți în în țelegerea cuno ștințelor teoretice și a
caracterului practic al cunoa șterii.
141 Ramsden, Paul – Learning to Teach in Higher Education , Routledge; 2 edition, ISBN: 978-0415303453.
142 Wangenst een, Sigrid; Johansson, Inger S.; Björkström, Monica E.; Nordström, Gun – Research Utilisation And Critical
Thinking Among Newly Graduated Nurses: Predictors For Research Use. A Quantitative Cross -Sectional Study , in Journal
of Clinical Nursing , ISSN 0962 -1067, E -ISSN 1365 -2702, Vol. 20, no. 17/18, 2011, pp. 2436 -2447.
143 Borglin G. – Promoting Critical Thinking And Academic Writing Skills in Nurse Educ Today , No. 32(5), 2012, pp. 611 -3.
144 Levett -Jones, Tracy – Self-Directed Learning: Implications And Limita tions For Undergraduate in Nurse Educ Today ,
No. 25(5) , 2005, pp. 363 -8.
145 Regan JA . – Motivating Students Towards Self -Directed Learning in Nurse Educ Today . No. 23(8), 2003, pp. 593-9.
146 Ekebergh Margaretha – Lifeworld -Based Reflection And Learning: A Contribution To The Reflective Practice In Nursing
And Nursing Education în Reflective Pract , No. 8(3), 2007, pp. 331 -343.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 132 Atât teoria, cât și practica , sunt esen țiale în programele de educa ție a asisten ților medicali ,
iar acest fapt a fost eviden țiat în mai multe studii la nivel mondial .147
În cercetare, reflec ția a fost eviden țiată ca fiind tehnica principală pentru corelarea teoriei cu
practica în procesul de învă țare 148. Cercetătoarea Margaretha Ekebergh susține, de asemenea, că o
perspectivă privin d existen țialismul , atât asupra educa ției, cât și asupra îngrijirii , este importantă pentru
a permite această legătură. Aplicarea unei abordări educa ționale mondiale presupune o abordare
holistică, ceea ce înseamnă că sentimentele, gândurile, experien țele teoretice și practice și
înțelegerea sunt implicate deopotrivă în procesul de învă țare.
Conform teoriei existen țialismul , de obicei avem o atitudine naturală în via ța de zi cu zi, care
în principiu nu este reflectivă149. Atitudinea și experien țele noastre n aturale pot fi examinate și
conceptualizate prin reflec ție. Astfel, experien țele pot fi făcute cunoscute și disponibile pentru
analiză, nu doar pentru a fi luate în considerare. Prin reflec ție, elevul poate lucra cu semnifica ții,
seturi de valori și abordă ri. Acest lucru face posibilă descoperirea și reconsiderarea unor noi versiuni
de experien țe și atitudini posibile. În consecin ță, experien țele vieții pot fi văzut e ca o platformă
pentru învă țare. Din acest punct de vedere, învă țarea trebuie în țeleasă în r aport cu individul și
experien țele sale, care sunt legate de nivelul lui de educa ție.
Teoria existen țialismului a fost descrisă de filosoful Edmund Husserl și dezvoltată mai
departe de Maurice Merleau -Ponty150. Din perspectiva existen țialismul , procesul de î nvățare al
elevilor asisten ți poate fi în țeles ca o întâlnire între studen țime, cuno ștințele științifice și cele mai
bune practici. Strategii didactice sunt necesare pentru a oferi sprijin și a crea condi ții semnificative
necesare pentru un proces de refle cție, care întăre ște integrarea între lumea elevilor și cuno ștințele
teoretice și practice. În educa ția asisten ților medical i, o astfel de reflec ție implică un proces de
înțelegere a cuno ștințelor teoretice în legătură cu practica clinică. Cu toate acestea , asemenea
reflec ții sunt necesare asupra experien țelor, atât din educa ția teoretică, cât și clinică.
Cercetările care se axează pe strategiile didactice de sprijinire a învă țării în acest domeniu
lipsesc. La Școala Postliceală Sanitară „Grigore Gh. Vodă” din Ia și, unde a fost realizat acest studiu,
se aplică programul de studii de asisten ță medicală generală de trei an i. Începând din septembrie
2018, urmează a fi implementat în toate școlile sanitare din România un n ou curriculum , bazat pe
competen țe-cheie, transversale, recomandate de Comisia Europeană prin Directiva UE/55/2013 ,
axate pe calitatea și dezvoltarea tehnicilor educa ționale.
Cuno ștințele și competen țele profesionale recomandate de Directiva UE/55/2013151:
– cuno ștințe cuprinzătoare despre științele ce stau la baza asisten ței medicale generale, inclusiv o în țelegere
suficientă a structurii organismului, func țiilor fiziologice și comportamentului persoanelor sănătoase și
bolnave, precum și a rela țiilor dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al fiin ței umane;
– cuno ștințe despre natura și etica profesiei, precum și despre principiile generale privind
sănătatea și asisten ța medicală;
– experien ță clinică adecvată; această experien ță, care ar trebui selectată pentru valoarea sa
formatoare, ar tr ebui dobândită sub supravegherea unui personal asistent calificat și în locuri în
care numărul personalului calificat și echipamentele sunt adecvate pentru asisten ța medicală
care trebuie acordată pacientului;
– capacitatea de a participa la formarea practic ă a personalului medical și experien ța colaborării
cu acest personal;
– experien ța colaborării cu al ți profesioni ști din sectorul medical.
147 Secomb, Julie – A Systematic Review Of Peer Teaching And Learning In Clinical Education în Journal of Clinical Nursing ,
No 17(6), 2 008, pp. 703 -716.
148 Welch, Julie L.; Jeffries, Pamela R.; Lyon, Brenda L. – Integrating Theory And Research Into Practice in Nurse Educ .,
No. 26(5), 2001, pp. 240 -3.
149 Husserl, Edmund – Cartesian Meditations: An Introduction To Phenomenology , Kluwer Acad emic Publishers,
Dordrecht , Netherlands 1973.
150 Merleau -Ponty, Maurice – Phenomenology Of Perception , Routledge Publ., London, 2002.
151 https://www.edu .ro/sites/default/files/CRR%20_asistent%20medical%20generalist_%202018.pdf , accesat în 01.06.2018.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 133 Competen țele profesionale de bază din Directiva UE/55/2013 integrate în con ținuturi sunt:
– competen ța de a diagnostica î n mod independent asisten ța medicală necesară, pe baza
cuno ștințelor teoretice și clinice existente, și de a planifica, organiza și pune în aplicare asisten ța
medicală în tratarea pacien ților, pe baza cuno ștințelor și competen țelor dobândite, în vederea
îmbunătă țirii practicii profesionale
– competen ța de a colabora în mod eficient cu al ți actori din sectorul sanitar, inclusiv prin
participarea la formarea practică a personalului sanitar, pe baza cuno ștințelor și competen țelor
dobândit ;
– competen ța de a oferi persoanelor, familiilor și grupurilor de persoane informa ții care să le
permită să aibă un stil de via ță sănătos și să se autoîngrijească pe baza cuno ștințelor și
competen țelor dobândite ;
– competen ța de a ini ția în mod independent măsuri imediate pentru me nținerea în via ță și de a
aplica măsuri în situa ții de criză sau de catastrofă ;
– competen ța de a oferi în mod independent consiliere, indica ții și sprijin persoanelor care necesită
îngrijire și persoanelor apropiate ;
– competen ța de a asigura în mod independe nt calitatea îngrijirii medicale și evaluarea acesteia ;
– competen ța de a asigura o comunicare profesională exhaustivă și de a coopera cu membrii altor
profesii din domeniul sănătă ții;
– competen ța de a analiza calitatea asisten ței acordate pentru a -și îmbunăt ăți practica profesională
de asistent medical generalist .
Un aspect al acestei lucrări a fost dezvoltarea disciplinei de îngrijire medicală în program. Un
al doilea aspect a fost acela de a dezvolta strategii didactice pentru cadrele didactice, care să se
armonizeze cu obiectivul principal al programului de îngrijire medicală , într -o epocă modernă .
Principalul accent în curriculum este îngrijirea centrată pe pacien ți, bazată pe o abordare
umanizantă a meseriei de asisten ță medical ă, în care se ia în consi derare perspectiva și experien țele
pacientului. Atât abordarea, cât și strategiile didactice dezvoltate s e bazează pe teoria vie ții.
Strategiile didactice trebuie să aibă aceea și bază teoretică ca și subiectul principal al
curriculumul educa țional. Prima strategie didactică este cea centrată pe pacient, a doua strategie
fiind cea a interconect ării teori ei cu practica, iar a treia strategie este aceea a predării ce ar trebui
să faciliteze dezvoltarea unei abordări etice reflective.
În fiecare semestru avem unități de învă țare tehnice generale, dar și unități de învă țare
tehnice specializate. Cursuri le includ atât aspecte teoretice , cât și clinice. În plus, teoria este
combinată cu educa ția clinică din cadrul institu țiilor de specialitate din Municipiul Ia și. Primul an de
studiu inclu de cursuri de asisten ță medicală, valori și concepte de bază, semiologie, farmacologie,
sociologie și psihologie, anatomie, fiziologie, microbiologie și igienă. Din anul al doilea apar cursurile
axate pe marile specializări de as isten ță medicală, precum medicina internă și chirurgia. În anul 3 se
definitivează cuno ștințele de specialitate, adăugându -se informa ții importante despre etică, dar și
cursurile axate pe specializări de asisten ță medicală, precum ATI, pediatrie, neurologi e, psihiatrie,
geriatrie, oncologie etc.
În studiul propus, am evaluat impactul strategiilor didactice utilizate de profesorii Școlii
Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă” din Ia și asupra educa ției elevilor de-a lungul celor trei ani
de studiu, deoarec e ace știa deja cuno șteau diverse strategii didactice și erau capabili să discerne
care dintre ele le -au oferit o informa ție de bază completă și ușor de asimilat.
La nivel mondial se poate observa necesitatea studiile din domeniu , concentrându -se pe
facilit area și sus ținerea învă țării elevilor și înțelegerea asisten ței medicale.
Personal, m -am oprit asupra acestui studiu pornind de la premiza că este imperioasă
integrarea tehnicilor de asisten ță medicală pe o metodologie de predare modernizată, multi –
inform ațional dezvoltată, care să cuprindă informa ții de bază despre fiecare tehnică de bază,
susținute de suport video, sub formă de poze și filmule țe cu executarea clară a tehnicii, menite să îi
ajute pe elevii să se familiarizeze cu modul exact de executare a tehnicii.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 134 Prin urmare, în studiul actual, am invitat elevii din ultimul an de studii să-și descrie
experien țele de învă țare. Scopul acestui studiu a fost de a explora modul în care diferite strategii
didactice sprijină experien țele de învă țare ale elevil or care doresc să înve țe în cursu rile de tehnică
ale unui curriculum pentru calificarea profesională ASISTENT MEDICAL GENERALIST din domeniul de
pregătire Sănătate și asisten ță pedagogică , pentru învă țământul postliceal, nivel 5, conform
Cadrului Național al Calificărilor (CNC) .
3.1.2. Metode de cercetare
Studiul actual a utilizat o abordare calitativă.
Datele au fost colectate prin nara țiuni scrise , care au fost analizate utilizând analiza calitativă
a con ținutului , fiind o tehnică de cercetare ce se concentrea ză pe analiza textelor scrise, în special
în domenii precum științele umane și științele sănătă ții. Obiectivul general al analizei con ținutului
este de a descrie asemănările și diferen țele în con ținutul textului.
În mod specific, obiectivul este de a desc rie con ținutul central al textului. Aceste asemănări
și diferen țe sunt apoi exprimate în diferite teme.
În acest studiu a fost efectuată o analiză clară de con ținut, urmărind ceea ce textul descrie și
conținutul vizibil și evident al textului, mai degrabă decât semnifica ția subiacentă .
Elevilor de anul 3, care studiază asisten ța medicală generală li s-a cerut să scrie un raport în
care î și exprimau experien țele de învă țare.
Elevilor li s -au pus întrebări cu privire la experien țele lor în procesul de învă țare din timpul
celor trei ani de învă țământ și despre ceea ce au perceput ca fiind semnificativ în timpul acestei
experien țe educa ționale .
3.1.3. Selectarea participan ților
Studiul s -a adresat elevi lor din an terminal (anul 3), ce au aderat la programul de studi i
postliceale din domeniul asisten ței medicale generale.
Acordul scris pentru participarea la studiu a fost ob ținut de la fiecare elev în parte .
Directorul unită ții de învă țământ a aprobat, de asemenea, studiul actual.
Dintr -un număr de aproximativ de 45 0 de elevi înrola ți în anul III în cadrul Școlii Postliceale
Sanitare „Grigore Ghica Vodă”, în anul școlar 2017 -8, la specializarea Asistent Medical Generalist,
mi-am propus să aleg aleator aproximativ 10% dintre elevi, un e șantion reprezentativ pentru
generația actuală, care să îmi completeze chestionar ele în perioada martie -aprilie 2018.
În final un număr de 38 de elevi au participat la studiu (N = 38) . Elevii au avut vârsta cuprinsă
între 21 și 49 de ani (M = 27). Dintre acestea, 25 au fost femei și 13 b ărba ți.
3.1.4. Colectarea datelor
Datele au fost colectate de la elevi în două momente , în prima săptămână a semestrului II,
în perioada 5 -9 martie 2018 și în ultima săptămână din aprilie (23 -27 aprilie).
În primul chestionar , elevii au fost ruga ți să prezinte o nara țiune scrisă care să treacă de la
trei întrebări în care au descris cu propriile cuvinte cum au învă țat în diferite situa ții educa ționale
prin procesul lor de învă țare. Întrebările au vizat
a) experien țele de învă țare;
b) ceea ce era important pentru învă țarea lor;
c) experien țele diferitelor strategii didactice care sprijină învă țarea lor.
La sfârșitul lunii aprilie, la sfâr șitul celor 3 săptămâni de stagiu clinic, elevii au fost din nou
ruga ți să prezinte o altă nara țiune scrisă în care au descris modul în care au învă țat în cursul lor
până în prezent, pe baza acelora și întrebări.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 135 Elevii au fost, de asemenea, întreba ți despre :
– opiniile lor privind profesia de îngrijire medicală
– dacă gândirea lor cu privire la viitorul lor rol profesional s -a schimbat.
Setul de date colectat a constat din aproximativ 125 pagini A4 de text scris. Lungimea
nara țiunilor a variat între 1 -3 pagini A4 .
3.1.5. Analiza datelor
Analiza con ținutului a fost efectuat în două etape. Prima etapă am realizat -o în luna mai
2018, după cum urm ează :
1) Am citit to ate textu l, din ambele chestionare, de mai multe ori , pentru a ob ține o primă
impresie despre con ținutul și tema textului.
2) Am selectat diferite unită ți de semnifica ție din text.
3) Am condensat unită țile de semnifica ție în descrieri mai scu rte și mai puternice ale
conținutului textului.
4) Am evaluat textul condensat pentru asemănări și diferen țe, rezultând în teme distincte.
Cea de -a doua etapă a analizei am efectuat -o la sfâr șitul lunii iunie, când am re citit textele și
am făcut comentarii cu privire la analiză, pentru a mă asigura că valabilitatea descrierii și că temele
au acoperit datele.
Procesul de analiză este ilustrat prin câteva exemple în tabelul de mai jos .
UNITĂ ȚI DE SEMNIFICA ȚIE TEXT CONDENSAT TEMA
A ob ținut informa ții mai bu ne
din perspectiva pacien ților pe
care a încercat să îi implice și
înțeleagă.
A dezvoltat și a mărit gradul de
conștientizare a îngrijirii
întregului pacient. O mai bună în țelegere a perspectivei
pacien ților face mai u șoară implicarea
pacien ților. Con știentizarea îngrijirii
întregului pacient a crescut . Concentrarea îngrijirilor pe
perspectivele pacientului și
acordare unei aten ții crescute
celor din jur.
Lucrul în grupurile de studiu a
motivat -o să învețe mai mult și i-
a oferit o educa ție mai bună. Este m otivant și educativ să lucrez i în
grupuri de studiu . Învățarea din discu țiile și
reflec țiile despre propria
învățare.
3.1.6. Aspecte etice
Toți elevii au primit informa ții scrise și verbale despre scopul studiului.
Informa țiile au indicat clar că participarea a fost voluntară și că o lipsă de participare nu ar
avea consecin țe asupra educa ției.
De asemenea, informa țiile au constatat dreptul lor de a se retrage din studiu și că toate
datele au fost confiden țiale (adică un elev participant nu poate fi identificat ).
Studiul a fost realizat în conformitate cu Carta Europe ană a Cercetătorului și Codului de
Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor a Comisiei Comunită ților Europene 2005/251/CE din 11
martie 2005, Codul De Etică și Deontologie al OAMGMAMR ( Ordinului Asisten ților Medicali
Generali ști, Moașelor și Asisten ților Medicali din România) și a LEGII nr. 206 din 27 mai 2004, privind
buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 136 3.1.7. Rezultatele studiului
Îmbunătă țirea experien țelor elevilor prin învă țarea prin diferite strategii didactice a fost
evidentă în text. Aceste perspective au fost organizate în următoarele teme:
1. Să se concentreze pe perspectiva pacientului și să acorde mai multă aten ție celorlal ți.
2. Să înve țe de la discu ții și reflec ții asupra învă țării proprii .
3. Să se pregătească pentru rolul profesional și să devină mai curaj .
4. Să obțină informa ții despre asisten ță medicală să-și crească stima de sine.
Aceste teme sunt prezentate mai jos, cu citate selectate.
Să se concen treze pe perspectiva pacientului și să acorde mai multă aten ție celorlal ți
Un aspect important al învă țării sa bazat pe perspectiva pacientului. Acest obiectiv ar putea
fi atins deoarece elevii au avut ocazia să reflecteze asupra perspectivei pacientului î n cadrul
seminar elor și prin citirea pove știlor pacien ților.
Elevii au afirmat că trebuie să se convingă să în țeleagă ceea ce pacientul percepe ca fiind
important în îngrijire.
Această perspectivă a fost exprimată în prelegeri, seminarii și teme de studi u.
„Înțelegerea perspectivei pacientului nu poate fi ob ținută niciodat ă ca simplu asistent
medical, fără a părea interesat de ce consider ă pacientul ca fiind important. Lucrurile
pe care asistenta le consider ă neimportant, pot fi uria șe pentru pacient ”.
Elevii au afirmat că vizionarea filmelor care au implicat diferite ipostaze ale îngrijirii
pacientului a avut un impact benefic asupra educa ției lor. Prin această metodă, elevii au dezvoltat o
nouă în țelegere a experien țelor pacien ților în legătură cu rolu l profesional al elevilor .
Filmele care au fost prezentate în timpul cursurilor au contribuit la aprofundarea în țelegerii
elevilor cu privire la perspectiva pacientului și la provocarea propriilor reflec ții.
„Iar în ceea ce prive ște perspectiva pacientu lui, cred că am evoluat în gândire în timpul
cursurilor. Cred că este important să re ținem că fiecare conversa ție cu un pacient este
unică și că nu putem lua în considera ție cum va răspunde un pacient sau cum un
pacient percepe ceea ce îi spunem – pentru c ă toți percep lucrurile în mod diferit ”.
Elevii au raportat o capacitate îmbunătă țită de a asculta în conversa ții cu al ții. Ei au devenit,
de asemenea, mai deschi și și mai aten ți în comunicarea cu alte persoane. Această abilitate a fost
reprezentată ca o sensibilitate crescută și con știentizarea modului în care comunicarea cu pacien ții
poate afecta îngrijirea lor. Elevii au exprimat, de asemenea, importan ța manifestării interesului și
implicării în povestirile pacien ților.
„Am devenit mai sensibil după ac este cursuri. Îmi a scult mai mult atât so ția, cât și
prietenii. De asemenea, am învă țat că sunt momente în care tăcerea e de aur .”
„Înțeleg că deseori sunt lucrurile mici care pot profita la maximum de o persoană.
Lucruri mici pentru mine ar putea fi faptu l că stau jos și vorbesc cu pacientul. Pentru
mine, nu este deloc sacrificiu; Îmi place să stau jos și să vorbesc și să ascult ceea ce
au de spus. Dar pentru pacient, ar putea însemna mult mai mult decât în țeleg. ”
Elevii au descris că au devenit din ce în ce mai con știenți de faptul că pacien ții percep
semnalele și atitudinile profesioni știlor din domeniul sănătă ții și că abordarea elevilor este
importantă. Elevii au găsit că este importan tă înțelegerii experien țelor și a sentimentelor personale,
astfel în cât ace ști factori să nu împiedice îngrijirea pacientului.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 137 Să înve țe de la discu ții și reflec ții asupra învă țării proprii
Discu ția în cadrul grupurilor de studiu a fost raportată, de asemenea, ca un aspect al
învățării. Pentru recapitularea tehnicilor de î ngrijire a pacientului, elevii au fost diviza ți în grupuri
mici de 4-5 elevi. Ace știa au colaborat pe diferite sarcini de învă țare. Elevii au recunoscut că au
învățat unul de celălalt în aceste grupuri.
„Grupul nostru de studiu a fost un sprijin extraordi nar pentru mine ; grupul de studiu
ne motivează pe to ți să devenim mai implica ți în studiile noastre ”.
Elevii au subliniat, de asemenea, că aplicarea tehnicilor pe manechine -simulatoare în sălile
de demonstra ție și în saloane sunt fost importante. Elevii a u amintit și faptul că au învă țat foarte
mult de la punctele de vedere ale celorlal ți profesori și colegi di n timpul discu țiilor. Aceste
experien țe au demonstrat percep țiile diferite ale elevilor asupra problemelor.
În răspunsul scris, elevii au exprimat c ă au avut oportunită ți de a se dezvolta ca asisten ți
medicali datorită programului stagiu clinic . Elevii au subliniat că s-au maturizat atât ca persoană, cât
și ca asisten ți medicali . De asemenea, ei au manifestate conștientiza re crescută cu privind îngrij irea
pacientului printr -o nouă viziune a lumii, a pacientului și a realită ții. Reflectând asupra propriei lor
învățări, elevii au raportat că cei 3 ani de studii au dus la o clară dezvoltare personală , de la un
semestru la altul . O asemenea dezvoltare și o mai bună încredere în sine au motivat elevii să
studieze și să înve țe mai multe.
„Fac lucruri diferite, îndrăznesc să execut din ce în ce mai sigur pe mine tehnicile în
stagiile practice. Categoric, încrederea în sine cre ște de la asta ”.
După programul educa țional de asisten ță medicală oferit de școala postliceală , elevii și-au
exprimat faptul că se simt pregăti ți pentru profesia de asistent medical. De și sunt con știenți că mai
au multe de învă țat înainte de a deveni asisten ți medicali, cuno ștințele lor au crescut de la un
semestru la altul .
Să se pregătească pentru rolul profesional și să devină mai curaj.
Elevii au spus că a fost foarte important să primească toate informa țiile despre tehnici și
patologii specifice în timpul școlii, înainte de plecarea în învă țământul clinic. Această formare i-a
ajutat să se pregătească pentru asisten ța pe care o vor oferi în situa ții reale. Elevii au considerat
practica și formarea diferitelor abilită ți atât de instructive , cât și interesant . Elevii s-au bucurat, de
asemenea, de jocul de rol în timpul învă țării tehnicilor prin experimentare, ca modalitate de
învățare, în special atunci când ac ționează ca pacien ți, rude sau asisten ță medica li.
„Experimentarea tehnicilor în salonul de demonstra ții pe manechine -simulator a fost
foarte instructiv ă; una este să cite ști despre cum se execută o tehnică și cu totul
altceva este să o aplici în via ța reală . Totodată a fost interesant când am ajuns să
acționăm atât ca pacient , cât și ca asistent medical. A fost util să ac ționăm ca
pacient. Pacientul trebuie să poată arăta ceea ce dore ște”.
Elevii au raportat că și-au aprofundat cuno ștințele, și-au îmbunătă țit abilită țile de îngrijire
medicală și au învă țat unii de la al ții în timpul învățării tehnicilor de asisten ță medicală . Elevi i au
experimentat rolul vulnerabil și dezavantajat al pacien ților prin jocul de rol. De exemplu,
experien țele de gen : incapacit atea de a se spăla pe dinții sau de a vedea la parametri obi șnuiți, s-au
dovedit a fi extrem de educative pentru elevi .
Elevii as isten ți medicali au recunoscut că au devenit mai curajo și în diferite situa ții. Ei au
început să aibă o încredere crescută în capacitatea lor tehnică și și-au dezvoltat încrederea în sine.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 138 Elevii au recunoscut că este important să le fie provocate abilită țile. Totodată și-au exprimat
necesitatea confirmării , dorind să se asigure că îndeplinesc corect sarcinile. Această confirmare le -a
întărit încrederea și le-a îmbunătă țit curajul pentru sarcinile ulterioare.
„Acest e cursuri m -au făcut să în țeleg că știu m ai mult decât cred eam eu acum 3 ani .
M-au făcut să îndrăznesc să fiu mândru pentru ceea ce gândesc. Cred că acest lucru
este în mare parte datorită diverselor informa ții acumulate de -a lungul timpului ”.
Să ob țină informa ții despre asisten ță medicală să -și crească stima de sine.
Elevii au afirmat că stagiul clinic a fost folosito r pentru educa ția lor. Ei s -au implicat în situa ții
reale ale pacien ților și au avut oportunită ți de a îngriji pacien ți reali ; totu și, ei au spus că este
important să observăm că es te o situa ție diferită de îngrijire față de cea prin simulare .
„A fost foarte fain să mergem să facem practică chiar în spital. Am putut aplica
lucrurile învățate în școală și să observ cum comunică asisten ții medicali cu pacien ții.
Am înv ățat, de asemene a, ce să nu fac în diferite situa ții de îngrijire medicală ”.
Printr -o nouă în țelegere teoretică a îngrijirilor (de exemplu, teoriile etice și diferite strategii
de comunicare ) și prin simulare , elevii au dezvoltat o nouă în țelegere și au reflectat mult ma i mult
asupra ac țiunilor lor de îngrijire medicală. Elevii deja cu experien ță în domeniul medical au observat
probleme cu experien țele lor anterioare pe care nu le -au luat în considerare anterior. Ei au
descoperit numeroase modalită ți de îngrijire a pacien ților și că au nevoie să utilizeze noi strategii și
cuno ștințe pentru fiecare situa ție unică.
Prin aplicare cuno ștințelor în realizarea jocurilor de rol sau a pregătirii practice, elevii ar
putea descoperi propriile neajunsuri. Prin practică, ei au ob ținut o perspectivă asupra modului de a –
și îndeplini și îmbunătă ți comportamentele profesionale . De exemplu, elevii au descoperit
deficien țe în comunicarea cu pacien ții și semnifica ția limbajului lor corporal în comunicare.
„Cred că este bine să te întrebi cum gânde sc și acționează cei din jurul tău . Atunci
poți alfa cum ești de fapt și cum te po ți schimba ”.
Elevii au amintit și faptul că studiile lor în asisten ță medicală le-au sporit con știința de sine
prin în țelegerea mai profundă a modului în care trebuie să se comporte pacien ții. Cuno ștințele și
înțelegerea lor de asisten ță medicală au creat o pozi ție puternică, iar elevii au învă țat lucruri noi
despre ei în șiși. Această cunoa ștere a fost folosită pentru a în țelege mai bine alte persoane. Ei au
afirmat că aceste cuno ștințe le-a permis să manifeste o mai mare transparen ță atunci când se
întâlnesc cu oamenii și să accepte mai u șor oamenii ca indivizi.
„Simt că am evoluat ca persoană și am învă țat să gândesc diferit. Simt că pot să
înțeleg mai bine și alte pe rsoane acum ”.
„Stagiul clinic mi -a indus multe intui ții, cum ar fi lucrurile mici ce pot aduce mai multe
suferin țe și că este u șor să ofensez i oamenii în moduri diferite. Formarea a dus la o
înțelegere și un sentiment mai mare de îngrijire persoane lor”.
3.1.8. Discu ții
Studiul actual a relevat faptul că experien țele de învă țare ale elevilor care doresc să
beneficieze studii de asisten ță medicală al unui program de educa ție postliceal din România au
implicat dezvoltarea unei în țelegeri a cuno ștințelor și abilită ților asisten ței medicale bazate pe
perspectiva pacientului.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 139 Astfel de cuno ștințe și înțelegeri au fost ob ținute prin dezbaterea pove știlor de via ță și a
filmelor pacien ților care au ilustrat experien țele trăite de pacien ți, care pot fi legate de prima
strategie de învă țare.
Filmele despre îngrijirea pacien ților pot spori în țelegerea elevilor privind îngrijirea și nevoile
de îngrijire ale pacientului.
Constatările au arătat că elevii și-au aprofundat în țelegerea prin reflec ții și discu ții, cum ar fi
prin intermediul grupurilor mici de studiu. În cadrul discu țiilor de grup elevii au învă țat unul de
celălalt și s-au reflectat împreună. Aceste discu ții au ajutat elevii să î și extindă perspectivele.
Lucrul în grupuri mici părea să sporească abilită țile critic e și reflective ale gândirii elevilor,
care pot fi legate de a treia strategie de învă țare. Cu toate acestea, grupurile de studiu pot fi
negative pentru unii elevi .
Elevii asisten ți medicali au raportat că învă țarea lor a fost sporită de diversitatea idei lor și
punctel e de vedere care au fost împărtă șite în procesele grupurilor de lucru. Cu toate acestea,
dorin ța de a învă ța unii de la al ții a variat printre elevi . De și unii elevi au salutat feed -back -ul și
discu țiile, al ți elevi au fost mai reticen ți și l-au considerat o pierdere de timp .
Prin urmare, profesorii trebuie să urmeze cu aten ție discu țiile în grup și să sprijine continuu
grupurile de studiu. Pentru a îmbunătă ți procesul de învă țare în grupuri de elevi asisten ți medicali , sus țin
că elevii trebu ie să primească instruc țiuni și îndrumări cu privire la subiectele de învă țare și discu ție.
Experien țele practice în diferite situa ții de îngrijire au motivat elevii să înve țe. Prin simulări,
vizionări de filme, discu ții, elevii au dezvoltat impresii și opinii cu privire la viitorul lor rol profesional. De
asemenea, le -a fost acordat timpul să observe și să înve țe din diferite jocuri de rol procesul de îngrijire.
Elevii au descris combina ția dintre teorie și formare practică, cum ar fi jocul de rol , ca fii nd
semnificativă și ca o metodă de interconectare a teoriei nursing în situa ții practice, care poate fi
legată de a doua strategie de învă țare.
În învă țarea de a deveni asisten ți medicali, stagiul clinic a fost semnificativ pentru elevi . În
general, aceștia raportează satisfac ția cu mediul clinic de învă țare.
În studiul actual, elevii asisten ți medicali au fost mulțumiți cu spitalele în care și-au
desfă șurat stagiile clinice în timpul programul educa țional . Cu alte cuvinte, situa țiile clinice de
asisten ță medicală pe care le -au experimentat în aceste stagii le-au dat noi perspective și o bază de
cuno ștințe puternică. Totodată au considerat important și învă țarea tehnicilor de asisten ță
medicală și a strategiilor didactice folosite pentru implementarea aces tor no țiuni.
În procesul de învățarea pentru a deveni asisten ți medicali, elevii au descris de asemenea o
creștere a gradului de con știentizare a cantită ții și calită ții no țiunilor învățate de ei . Această
perspectivă părea să ini țieze o concentrare mai pro fundă asupra perspectivei pacien ților.
Experien țele pacien ților și povestirile de via ță sunt importante în îngrijirea sănătă ții. Este
necesară o viziune existen țială asupra stării de sănătate sau de boală în îngrijire , iar experien țele
pacientului trebuie recunoscute.
Experien țele pacientului sunt importante pentru calitatea asisten ței medicale, iar opinia
pacien ților trebuie cunoscută pentru a reduce și a atenua suferin ța pacien ților.
Progresul și aprofundarea acestor cuno ștințe într -un curriculum de 3 ani poate fi o
provocare. Învățarea bazată pe probleme reale a crescut gradul de con știentizare a elevilor cu
privire la rela ția dintre con ținutul educa țional și profesia de asisten ță medicală.
Studiul actual a arătat că învă țarea și dezvoltarea cuno ștințelor profesionale au sus ținut reflec țiile
elevilor privind învă țarea acestora, sporind astfel gradul de con știentizare a proceselor de învă țare.
Elevii au recunoscut , de asemenea, că au devenit mai buni și mai aten ți ascultători. Această
abilitate ar putea fi aplicată atât în viața personală, cât și în situa țiile clinice.
Elevii au în țeles, totodată, mai clar importan ța ascultării pacientului. Această abilitate a fost
privită atât ca o formă ridicată de sensibilitate morală , în care pacientul a fost conf irmat ca individ și
ca o în țelegere mai bună a perspectivei pacientului.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 140 Strategiile didactice din curriculum -ul de îngrijire medicală au fost teoretic fundamentate în
teoria existen țialismului . Studiul arată în mod clar că elevii au dezvoltat o în țeleger e inițială a acestei
teorii în că din primul an de învă țământ. Această în țelegere părea, de asemenea, integrată în
activitatea clinică a elevilor . Educa ția ulterioară a sublini at și aprofund at nucleul acestei teorii.
Teoria existen țialismului pe plan mondia l se concentrează și acordă prioritate perspectivei de
îngrijire a pacien ților, sensibilitatea morală fiind ridicată în îngrijirea orientată spre pacient.
În cele din urmă, rezultatele actuale s -au axat pe descoperirea de către elevi a deficien țelor lor
în pregătirea clinică și jocul de rol, ceea ce le -a sporit dorin ța și interesul de a -și continua dezvoltarea
profesională . Le-a sporit curajul și capacitatea de a observa oportunită țile în fiecare situa ție.
Dezvoltarea competen țelor profesionale duce la capa citatea asisten ților medical i de a observa noi
posibilită ți și sensuri ale îngrijirii, este crucială într -un mediu complex de îngrijire a sănătă ții.
Elevii din studiul actual au declarat că au devenit mai curajo și, au mai multă încredere în
cuno ștințele și capacită țile lor, au mai multe încredere în sine.
Această constatare este în concordan ță cu observarea că învățarea auto -dirijată poate spori
încrederea elevilor în capacitatea lor de a oferi servicii de îngrijire și de a învă ța din situa ții noi.
În ce le din urmă, elevii au concluzionat că au câ știgat în urma celor 3 ani de studiu,
conștientiz ând importan ța îngrijirii pacientului prin noi opinii despre lume, pacient și realitate. În
reflectarea învă țării lor, elevii au afirmat că învă țarea lor în progra mul educa țional de asisten ță
medicală a dus la o clară dezvoltare personală.
3.1.9. Puncte forte și limitări
Rezultatul acestui studiu elucidează experien țele asisten ților medical i despre modul în care
diferite strategii didactice au sprijinit învățarea lor a un ui curriculum de asisten ță medical ă.
Studiul oferă perspective asupra importan ței strategiilor didactice bazate pe jocuri de rol,
noile tehnologii educa ționale, dar și discu ția și reflec ția elevilor în legătură atât cu cuno ștințele
teoretice, cât și cu ce le practice. Nara țiunile elevilor au fost bogate în în țelesuri și descrieri, iar
abordarea metodologică utilizată s -a dovedit a fi bine adaptată.
Rezisten ța acestui studiu este că nu există prea multe cercetări pe această temă. Un alt
minus este faptul că studiul a fost limitat la o institu ție specifică și un grup foarte restrâns de elevi .
3.1.10. Concluzii
Constat ările au ar ătat c ă perspectiva simulării îngrijiri pacientului a fost semnificativ ă pentru
elevi . Învă țarea a fost dezvoltată , de asemenea, în cadrul discu țiilor din grupul de elevi , dar și prin
intermediul filmelor ce prezentau tehnici specifice de îngrijire a pacientului . Stagiul clinic le -a oferit
cuno ștințe despre asisten ța medicală din plasamentele clinice.
Per total, strategiile didactice men ționate au sus ținut o bază largă de cuno ștințe privind
asisten ța medicală și rolul profesional al asisten ților medicali.
Strategiile educa ționale au fost semnificativ e pentru elevi, dovedindu -le că își pot dezvolta
cuno ștințele și câștiga noi perspective. Cre șterea con științei de sine i-a ajutat să acorde o mai mare
aten ție pacien ților și celor din jur . Experien țele educa ționale, totodată, le -au sporit și curajul
elevilor . Mai mult, ei au putut reflecta și utiliza gândirea critică și reflectivă.
Constatările in dică faptul că introducerea de noi tehnici de predare în educa ția asisten ților
medical i poate influen ța învă țarea. Acest lucru ar putea chiar să influen țeze modul în care ace știa
învață în viitoarea lor activitate profesională ca asistent medical.
Strateg iile pe care profesorii și elevii le folosesc trebuie să fie semnificative.
Prin acest studiu, profesorii pot fi provoca ți să-și consolideze strategiile didactice, să le
diversifice și, cel mai important, să fie întotdeauna la curent cu noută țile din dome niu.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 141
3.2. Metode de învă țământ utilizabile în ed ucația asistenților medicali
Vorbim despre un sistem mai mult sau mai pu țin logic , realizat prin suprapunerea și
însumarea mai multor metode, atât din punct de vedere istoric, cât și omolog , metode care se
corelează, se prelungesc unele în altele și se com pletează reciproc.
Clasificarea metodelor didactice reprezintă o problemă controversată, ce dă naștere la
interminabile discu ții și experimentări. Atât în legătură cu stabilirea criteriilor clasificării, cât și în
raport cu apartenen ța metodelor la anumit e clase, problematica taxonomiei rămâne deschisă.
Considerăm coexisten ța simultan ă a mai multor clasificări a metodelor educaționale, ce pot
fi destul de operante în circumstan țe bine stabilite. Atât c riteriile de clasificare , cât și încadrarea
unei metode într-o anumită clasă nu este finală , ci relativă.
Metodă se define ște prin ereditatea unor caracteristici ce se pot metamorfoza , astfel încât
metoda să alunece imperceptibil într -o clasă complementară sau chiar opusă (atunci când avem o
clasificare dihot omică). De exemplu , o metodă tradi țională poate glisa spre modernitate, când
secven țele procedurale lasă loc de restructurări inedite sau când circumstan țele de aplicare sunt
noi. La fel se poate întâmpla și cu unele metode , așa-zis moderne , unde regăsim secven țe destul de
tradi ționale sau descoperim că variante ale metodei în discu ție erau de mult cunoscute și aplicate .
Logic analizând, o bună clasificare a metodelor va respecta anumite condi ții:
a. Unicitatea și irepetabilitatea criteriil or de clasificare;
b. Clasificarea trebuie să fie completă, adică să epuizeze universul de discurs;
c. Clasele care se formează trebuie să se excludă între ele;
d. Suma claselor găsite trebuie să fie identică cu universul de discurs.
e. Metodele trebuie să opereze în interiorul unei clas e și nu asupra tuturor variantelor
metodologice, prin amestecarea acestora.
Plecând de la o literatură în acest domeniu152, putem clasifica metodele astfel , cu criteriile
subsecvente:
a. din punct de vedere istoric:
o metode tradi ționale , clasice (expunerea, co nversa ția, exerci țiul etc.);
o metode moderne (algoritmizare, problematizare, brainstorming , instruire programată etc.).
b. în func ție de extensiunea sferei de aplicabilitate:
o metode generale (expunerea, prelegerea, conversa ția, cursul magistral etc.);
o metode particulare sau speciale (restrânse la predarea unor discipline de învă țământ sau
aplicabile pe anumite trepte ale instruc ției și educa ției, cum ar fi simularea tehnicilor
nursing , în cazul educa ției asistenților medicali ).
c. pornind de la modalitatea princ ipală de prezentare a cuno ștințelor:
o metode verbale , bazate pe cuvântul scris sau rostit;
o metode intuitive , bazate pe observarea directă, concret -senzorială a obiectelor și
fenomenelor realită ții sau a substitutelor acestora.
d. după gradul de angajare a ele vilor la lec ție:
o metode expozitive sau pasive , centrate pe memoria reproductivă și pe ascultarea pasivă;
o metode active , care provoacă activitatea de explorare personală a realită ții.
152 Palmade, Guy P. – Metodele pedagogice , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975; Cerghit, Ioan – Metode de
învățământ , Editura Didactică și Pedago gică, București, 1980; Mucchielli, Roger – Metode active în pedagogia adulților ,
Editura Didactică si Pedagogică, București, 1982 ; Cerghit , Ioan; Vlăsceanu , Lazăr – Curs de pedagogie , Tipografia
Universitară, București, 1988.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 142 e. după func ția didactică principală:
o cu func ția principală de predare și comunicare ;
o cu func ția principală de fixare și consolidare ;
o cu func ția principală de verificare și apreciere a rezultatelor muncii.
f. în func ție de modul de administrare a experien ței ce urmează a fi însu șită:
o metode algoritmice , bazate pe secven țe opera ționa le, stabile, construite dinainte;
o metode euristice , bazate pe descoperire proprie și rezolvare de probleme.
g. după forma de organizare a muncii:
o metode individuale , centrate pe fiecare elev în parte;
o metode de predare -învățare în grupuri (omogene , eterogene );
o metode frontale , cu întreaga clasă;
o metode combinate , prin alternări între variantele de mai sus.
h. în func ție de axa învă țare mecanică (prin receptare) vs. conștientă (prin descoperire):
o metode bazate pe învățarea prin receptare (expunerea, demonstra ția cu caracter expozitiv);
o metode care apar țin preponderent descoperirii dirijate (conversa ția euristică, observa ția
dirijată, instruirea programată, studiul de caz etc.);
o metode de descoperire propriu -zisă (observarea independentă, exerci țiul euristic,
brainstorming , rezolvarea de probleme etc.).
i. după originea schimbării produse la elevi:
o metode heterostructurante (expuner ea, conversa ția, studiul de caz, problematiz area etc.);
o metode autostructurante (individul se transformă prin sine : descoperir ea, observa ția,
exerci țiul etc.).
Metod ele didactic e poate dezvolta note și trăsături care le vor ajuta să se integreze,
succesiv, în clasele de metode mai sus invocate.
Taxonomiile avansate sunt construc ții teoretice orientative, care ne ajută să identificăm
tendi nța generală a metodologiei de a se baza pe caracteristici aflate la poli opu și (precum
tradi ționalitate -modernitate, generalitate -particularitate, algoritmicitate -euristicitate, verbalitate –
intuitivitate etc.) în vederea realizării unei etichetări și a un ei circumscrieri teoretice, atunci când se
cere o astfel de explicitare, sau pentru alegerea și selectarea practică a unor metode de învă țământ,
în circumstan țe pragmatice variate.
Harta conceptuală a strategiei didactice interactive
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 143
3.3. Strategii inovat oare de preda re-învățare în educa ția asisten ților medicali
În întreaga industrie ne confruntă m cu provocările financiare , datorită recesiuni economice,
care s -a manifestat în multe col țuri ale lumii , pentru a putea, pe cât posibil, să oferim asisten ță
med icală, să educăm forța de muncă viitoare, să păstr ăm locuri de muncă.
La nivel mondial, profesorii asisten ți medicali au folosit de mult timp colaborarea în re țea și
resursele pentru a -și susține eforturile în combaterea constrângerilor economice și a ino vării. Cu resurse
destul de limitate, educa ția recunoa ște beneficiul colaborării și împărtă șirii experien țelor cu privire la
strategiile didactice folosite și practici lor de maximiza re a valorilor eforturilor lor educa ționale.
Educa ția este o cale ce arat ă direc ția corectă spre omenirea să crească. Scopul educa ției nu este
doar de a -l învă ța pe elev , dar, de asemenea, să adaug e raționament în gândire, cuno ștință și autosuficien ța.
Nursing este un domeniu ce necesită cuno ștințe și abilită ți clinice de îngr ijire a pacien ților și
a familiei sale , pe măsură ce ne ocupăm și să se ocupe de situa ții reale153. Absolven ții Nursing
trebuie să fie pregăti ți să practic e meseria ca profesioni ști ai domeniul ui sănătă ții într -un mediu
extrem de complex, divers și mereu în schimbare.
Procesul de învă țare în nursing este unic pentru că elevul ar trebui să poată desfă șura activită țile
profesiei în situa ții vii. Gândirea critică este esen țială pentru furnizarea de servicii sigure, competentă și
cu abilită ți de îngrijire medical ă154. În timpul oricărui curs de asisten ță medicală, orice exemplificare din
experien ța clinică este considerată a fi o salvare pentru educa ția asisten ților medicali . Profesorii m edici
și asisten ți medicali au responsabilitatea de a asigură cea mai eficientă instruire clinică.
Profesorii de nursing sunt obliga ți să creeze medii de învățare care să sprijin e gândirea
critică. Nu numai că este important ceea ce înva ță elevii, dar și la fel de important cum să înve țe.
Metodele tradi ționale de predare trebui e transformat e pentru a îmbunătă ți experien țele de
învățare și pentru a le facilita învă țarea pe tot parcursul vie ții.
Strategii de predare care implică experien ță prin „a face” și dialogul cu „alții” promov ează
semnificativ principiul învă țării. Creativitatea poate fi dezvoltată și inovată, benefici ind de pe urma
acesteia atât elevii , cât și profesori.
Un profesor se străduie ște să transmită cuno ștințele nursing, a șa cum le -a înțeles. Deci,
toate metodele de comunicare care servesc acest ui scopul , fără a distru ge obiectiv ele, ar putea fi
considerat e ca fiind metode inovatoare de predare. Însă, nu toate metodele asigură aportul de
informații necesare absolventului asistent medical generalist, într -un mod inovator și interesant .
Inova țiile depind de profesor cum a rată ele utilizează strategiile de instruire. Aplica țiile inovatoare
ar trebui să fie bazate pe dovezi.
Un profesor trebuie să analizeze, înainte de a intra în clasă:
A. Relevan ța selec ției noilor abordări pentru utilizare tehnologie ca instrument didactic
B. Perspective noi pentru utilizarea suporturilor comportamentale pozitive
C. Strategii pentru a ajunge la elevii dezinteresa ți
D. Tehnici de predare a elevilor nemotiva ți
E. Considera ții speciale pentru elevii defavoriza ți economic
F. Strategii de învă țare bazate pe proi ecte
G. Lucrul cu elevii în spa ții incluzive precum laboratorul, sălile de demonstra ție, sec ții, comunitate etc.
H. Tehnici de instruire pentru cursan ții talenta ți
I. Tehnici de management în clasă pentru cre șterea timpului de instruire
J. Strategii care func ționează într-un curriculum comun
K. Cum să -i stimuleze pe elevi să gândească critic și să fie creator
L. Tehnicile creative, moderne, gata de utilizare pentru profesor
153 Kalaivani A – Role of E-Learning in the Quality Improvement of Higher Education , in Journal of Humanities and Social
Science (IOSR -JHSS ), No. 19(11), 2014, e-ISSN: 2279 -0837, pp. 15 -17.
154 Heaslip, Penny – Critical Thinking and Nursing , Revised, Thompson Rivers University, Kamloops, Canada, 2008.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 144
Utilizarea metodelor inovatoare în institu țiile de asistență medicală are poten țialul nu numai
de a s e îmbunătă ți educa ția. Utilizarea unor metodologii educaționale mai creative, cum ar fi lecțiile
online, portofolii le, studii le de caz și o serie de alte strategii inovative de predare -învățare sporesc
competen țele profesionale mai degrabă decât metode did actice clasice , precum metoda lecturării .
Selectarea adecvată a strategiilor de predare este de o mare importan ță pentru profesorii
de nursing, fiind o componentă fundamentală a designului educativ. Scopul este de a ajuta elevii să
proceseze informa țiile mai profund, ceea ce le permite să coreleze noile informa ții cu ideile sau
experien țele existente155. Strategiile de predare pot implica elevii într-un proces activ de învă țare.
Dacă se utilizează aceste strategii eficiente , studen ții asistenți medicali sunt mai predispu și să
memoreze informa țiile asociate lec ției. Este important ca profesorii să selecteze strategii de
predare adecvate pentru a oferi o educa ție de înaltă calitate.
3.3.1. Prelegerea
Dintre numeroasele strategii de predare disponibile în predarea în clasă, cea mai veche și
cea mai răspândită metodă de astăzi este prelegerea . Predarea este un mod simplu de a transmite
cuno ștințele studen ților rapid.
Prelegerea are multe avantaje, inclusiv abilitatea de a furniza informa ții unui număr mare de
studen ți și de a acoperi rapid o cantitate mare de materiale, în timp ce folosesc orele de clasă
eficient într -o manieră eficientă din punct de vedere al costurilor156.
Prelegerea este o modalitate de a introduce noi materiale, să continue discu țiile pe un
subiect și să rezume con ținutul cursului, precum și să prezinte blocuri mari de informa ții complexe
și confuze157. Cu toate acestea, unii oameni consideră că predarea este ineficientă ca metodă
instructivă. Ei consideră că predarea le dă elevilor un rol pasiv, non -gânditor, de primire a
informa țiilor, prin care sunt expu și la informa ții, dar nu li se dă posibilitatea să -l proceseze.
Deși prelegerea pare a fi o metodă de învă țare oarecum plictisitoare, aceasta este încă cea
mai elementară strategie de predare pentru in structori i nursing .
Odată cu dezvoltarea tehnologiei, prelegerea poate fi combinată cu o varietate de alte
tehnici, de exemplu, software -ul de prezentare Prezi , videoclipuri și/sau aplica ția Poll Everywhere .
Astfel n u numai că elevii ar fi mai atra și, dar lecția în sine ar fi mai distrac tivă.
3.3.2. Simularea
Simularea, arta și știința recreării unui scenariu clinic într -un cadru artificial, a reprezentat un
aspect important al curriculumului programului de asisten ță medicală timp de decade158.
În special, simul area de înaltă fidelitate este utilă pentru crearea unor scenarii realiste care
să imite mediul de îngrijire a pacientului și să permită aplicarea mai directă a cuno ștințelor teoretice
decât este posibil prin metodele tradi ționale de predare159.
Simularea of eră experien țe educa ționale inovatoare care ajută asistentele să evalueze și să
dezvolte competen țe clinice, să promoveze munca în echipă și să îmbunătă țească procesele de
îngrijire într -un mediu realist și relativ sigur, fără poten țialul de a dăuna pacien ților160.
155 Kemp, Jerrold E.; Morrison, Garry R.; Ross, Stevem M. – Developing Evaluation Instruments Designing Effective
Instruction , Wiley Publ., New York, 6 edition, 2010 , ISBN -13: 978-0470522820.
156 Morgan , Robert L.; Whorton , James E.; Gunsalus , Cynthia – A Comparison Of Short Term And Long Term Retention: Lecture
Combined With Discussion Versus Cooperative Learning , in Journal of Instructional Psychology , No. 27, 2000, p. 53-58.
157 Johnson, Jacqueline Patterson; Mighten Althea – A Comparison Of Teac hing Strategies: Lecture Notes Combined With
Structured Group Discussion Versus Lecture Only , in Journal of Nursing Education , No. 44(7), pp. 319 -322.
158 Gomez , Gerda E. & Gomez , Efrain A. – Learning Of Psychomotor Skills : Laboratory Versus Patient care Setting. in
Journal of Nursing Education , No. 26(1), 1987, pp. 20 -24.
159 Nagle , Beth M. , McHale , Jeanne M. , Alexander , Gail A. , French , Brian M. – Incorporating Scenario -Based Simulation
Into A Hospital Nursing Education Program , in Journal of Continuing Educa tion in Nursing, No. 40, 2009, pp. 18 -25.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 145 Simularea accentuează adesea aplicarea și integrarea cuno ștințelor, gândirea critică161.
Sherrill Smith și Carol Roehrs, profesori la nursing Colegiul de Nursing și Sănătate din cadrul
Universită ții de Stat „ Wright ” din Miami Valley, Dayton, Ohio, SUA, au demonstrat în 2009 că
utilizarea simulării de înaltă fidelitate ar putea îmbunătă ți satisfac ția elevilor și încrederea în sine162.
Simularea este descrisă ca o strategie, nu o tehnologie să reflecteze, să anticipeze sau să
amplifice situațiile reale cu ghid experiențe într -un mod complet interactiv. În termeni generali,
simularea se referă la o persoană, un dispozitiv sau set de condiții care încearcă să prezinte și să
rezolve problemele autentic.
Metodele utilizate în simularea clinică pot fi folosi te,
– pacienți standardizați ,
– modele ,
– simulări tridimensionale cum ar fi manechine,
– simulări de realitate virtuală ,
– simulări pe calculator ,
– interacțiunile video etc.
Simulatoarele sunt folosite pentru instruirea asistenților medicali în mod interactiv.
Simularea este o strategie fantastică pentru îmbunătă țirea abilită ților de practică clinică. Acesta
oferă o oportunitate de a lărgi în țelegerea studen ților cu privire la diverse scenarii clinice într -un
mediu sigur și controlat. O sesiune de dezbatere este imperativă după simulare pentru a îmbunătă ți
gândirea critică și raționamentul clinic.
3.3.3. Învățarea bazată pe probleme (PBL)
Învățarea bazată pe probleme ( Problem -Based Learning, PBL) este o metodă instructivă
pentru învățarea activă pentru elevi i asistenți medicali de a înțelege concep tul, să îmbunătățească
gândirea critică și să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor. Este o abordare care dezvoltă
abilitatea elevilor de a avea o gândire critică pe baza cunoștințel or a cumulate cu privire la
problemele clinice reale , întărindu -le motivația de a învăța, dezvoltă raționamentul și abilități
tehnice clinic e și de a continua cu sistemul de auto -educație de-a lungul vieții.
Metoda de predare care utilizează situa țiile sau scenariile pacientului pentru a stimula elevii
să dobândească și să aplice informa ții pentru rezolvarea problemelor este cunoscută sub numele de
învățarea bazată pe probleme (Problem -Based Learning , PBL ). Profesorii prezintă scenarii reale
pentru pacien ți, pun întrebări și cer elevilor să caute răspunsuri holistice.
Metoda învățării bazată pe probleme încurajează învă țarea activă prin învă țarea auto -dirijată,
autoevaluarea, abilită țile clinice de rezolvare a problemelor, munca în echipă, disciplină și integrarea
informa țiilor163. Metoda învățării bazată pe probleme îmbunăt ățește, de asemenea, abilită țile clinice
de ra ționament, cre ște absorb ția materialului de învă țat și spore ște studiul auto -dirijat.
Metoda învățării bazată pe probleme este utiliza tă pe scară largă pentru predarea unei
probleme relativ complexe, care are o asociere largă cu știința de bază și experien ța clinică (de
exemplu insuficien ța cardiacă sau pneumonia ). Instructorul ar trebui să gestioneze procesul de
discu ție, să dea un feed -back pozitiv și să efectueze un rezumat.
160 Reese , Cynthia E.; Jeffries , Pamela R.; Engum, Scott A. – Learning Together : Using Simulations To Develop
Nursing And Medical Student Collaboration , in Nursing Education Perspectives , No. 31(1), 2010 , pp. 33-37.
161 Kaddoura, Mahmoud A. – New Graduate Nurses' Perceptions Of The Effects Of Clinical Simulation On Their Critical
Thinking, Learning, And Confidence , in Journal of Continuing Education in Nursing , No. 41, 2010, 506 -516.
162 Smith , Sherrill J.; Roehrs , Carol J.- High -Fidelity Simulation : Factors Correlated With Nursing Student Satisfaction And
Self-Confidence , in Nursing Education Perspectives, No . 30(2), 2009 , pp. 74-78.
163 Baker, Constance M. – Problem Based Learning for Nursing: Integrating Lessons from othe r Disciplines with Nursing
Experiences , in Journal of Professional Nursing , No. 16, 2000, pp. 258 -266.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 146 3.3.4. Jocul de rol
Jocul pe roluri ( Role Play Strategy ) este o dramatizare a unui eveniment sau a unei situații.
Situația prezintă, de obicei, o problemă sau o diferență de opinie între două sau mai multe persoane sau
circumstanțe care provoacă anxietate. Aceasta diferă de alte activități de în vățare pe bază de simulare
prin faptul că nu este descrisă. Cursanții fac o problemă într -o manieră complet spontană.
În jocul de rol studentul reprezintă și trăie ște un personaj cunoscut în via ța de zi cu zi. Jocul
pe roluri este o strategie deosebit de u tilă pentru practicarea abilită ților de comunicare clinică și
pentru rezolvarea conflictelor164.
Jocul de rol poate fi, de asemenea, foarte eficient pentru experien ța principiilor culturale și a
conștientizării deoarece permite elevilor să se implice emo țional în învă țarea interculturală și să
reflecteze asupra diferen țelor culturale165.
Jocul pe roluri poate fi folosit pentru a preda comunicarea în cursurile de educa ție medicală.
La începutul unei activită ți de rol, obiectivul activită ții trebuie stabilit. D e asemenea,
instructorii trebuie să comunice elevilor într -o situa ție sau context pentru interac țiunea care va
avea loc. În cele din urmă, informarea este imperativă pentru instructor și studen ți pentru a discuta
despre situa ția și diferitele perspective a le personajelor individuale. Dezbaterile oferă, de
asemenea, timp pentru a oferi feed -back elevilor .
3.3.5. Clasa „ Jigsaw ” (puzzle)
Jigsaw Classroom este o strategie minunată de învă țare pentru învă țarea prin cooperare166.
Această strategie, dezvoltată de psiholog ul american Elliot Aronson , cunoscut pentru experimentele
sale privind teoria disonan ței cognitive și pentru inven ția strategiei didactice denumită „ Jigsaw
Classroom ”, o tehnică de predare cooperativă care facilitează învă țarea, reducând în acela și timp
ostilitatea și prejudecă țile interetnice .
Metoda implică formarea grupurilor de bază pentru rezolvarea unei sarcini. Grupurile de
bază alocă un membru fiecărui grup de exper ți sau de cercetare, care colectează date pentru a
reveni la grupul de bază . Această tehnică de învă țare promovează o învă țare mai bună,
îmbunătă țește motiva ția studen ților și cre ște bucuria experien ței de învă țare.
Metoda „Jigsaw ” încurajează ascultarea, angajamentul și empatia oferindu -i fiecărui
membru al grupului un rol esen țial în jo c activitatea academică.
În ceea ce prive ște educa ția asisten ților medicali, strategia de clasă jigsaw poate fi folosită
pentru a preda con ținutul mai multor teme, atât în sala de clasă, cât și la locul de muncă. Instructorul
trebuie să gestioneze proce sul și să furnizeze o sesiune de sinteză și dezbatere după studiu.
3.3.6. Studiu de caz
Studiile de caz sunt pove ști. Acestea prezintă situa ții realiste, complexe și bogate în context
și implică adesea o dilemă, un conflict sau o problemă pe care unul sau mai mu lți dintre personajele
din cauză trebuie să le negocieze.
Metoda de învățare bazată pe studiul de caz oferă studenților oportunități autodidacte pe
măsură ce explorează știința care stă la baza situații complexe realiste.
Studiile de caz pun în evidență d ecalajul dintre teorie și practică și între sala de clasă și locul de
muncă. Ele oferă, de asemenea, practicii elevilor, identificarea parametrilor unei probleme, recunoașterea și
articularea pozițiilor, evaluarea tipurilor de acțiune și argumentarea difer itelor puncte de vedere.
164 Shearer , Ruth; Davidhizar , Ruth – Educational Innovations : Using Role Play To Develop Cultural Competence , in
Journal of Nursing Education, No. 42(6), 2003, pp. 273-276.
165 Kodotchigova , Maria A. – Role Play In Teaching Culture : Six Quick Steps For Classroom Implementation , in Internet
TESL Journal , No. 8(7), 2002, pp. 10 -12.
166 Lai, Juin -Yih; Wu, Chuan Hsiang – Using Handhelds In A Jigsaw Cooperative Lear ning Environment , in Journal
of Computer Assisted Learning , Vol. 22(4), 2006, pp . 284-297.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 147 Lorna Hayward și Marilyn Cairns afirmau că utilizarea cazurilor permite studen ților să
integreze și să aplice cuno ștințe și abilită ți clinice și științifice de bază, cum ar fi ra ționamentul clinic,
gândirea critică, rezolvarea pro blemelor și abilitatea interpersonală de scenarii ipotetice sau reale167.
Studiul de caz este o strategie utilă în educa ția medicală. Acesta poate fi folosit atât în sala
de curs , cât și în cursurile online. Este, de asemenea, potrivit pentru a învă ța desp re bolile clinice,
competen țele culturale, abilită țile de comunicare și alte subiecte. Un rezumat sau sugestie de la
instructor este esen țială după studiu.
3.3.7. Dezbaterea (Debate )
Dezbaterea prezintă argumentele „pro” și „contra ” ale unei afirma ții, propuneri sau solu ții
specifice unei probleme168. Această strategie de predare -învățare oferă elevilor posibilitatea de a
învăța un con ținut nou într -un mod interesant.
Dezbaterea permite studen ților să se implice activ în învă țarea con ținutului cursului, în timp
ce promovează gândirea critică și îmbunătă țește abilită țile de comunicare verbală.
De asemenea, dezbaterile declan șează învă țarea de ordin mai înalt, cum ar fi analiza, sinteza
și evaluarea169. Poate ajuta elevii să înve țe să citească și scrie critic.
Dezbate rea poate fi folosită atunci când se preda o problemă controversată sau se discută
despre o tendin ță în educa ția medicală. To ți elevii sunt responsabili pentru cercetarea problemei
propuse. Dezbaterile trebuie să examineze literatura relevantă, să analizez e datele, să elaboreze o
soluție sau o ipoteză și să-și prezinte ideile în mod clar și formidabil în timpul dezbaterii. După
dezbatere, studen ții din audien ță evaluează prezentările de dezbateri și participă la discu ții post –
dezbatere. Acest tip de dezbate ri cu feed -back îi angajează pe to ți elevii în procesul de învă țare,
îmbunătă țește colaborarea în echipă și dezvoltă gândirea critică.
3.3.8. Cursul online
Un curs online nu are programate întâlniri de clasă în campus. Este un program de învă țare
integrat, compl et accesibil în orice moment și în orice loc prin intermediul unui computer cu o
conexiune la Internet. Educa ția online este larg acceptată ca o educa ție centrată pe elev.
Pentru a asigura eficacitatea mediului de învă țare online, instructorii ar trebui s ă creeze un
plan detaliat al cursurilor, care să includă selectarea materialelor de curs și a subiectelor de discu ție,
precum și activită țile de proiectare170.
Învățământul online oferă o flexibilitate sporită, acces și eficien ță a costurilor în educa ția
medicală, prezen ța la cursuri în campus fiind adesea dificilă pentru asistentele medicale datorită
programelor de lucru și a responsabilită ților familiale sau/ și a altor responsabilită ți.
Cursurile online reprezintă o strategie eficientă pentru continuarea educa ției pentru
asisten ții medicali în medii clinice. Instructorul trebuie să pregătească diverse materiale de învă țare,
cum ar fi literatură, videoclipuri, site -uri web și forumuri de discu ții. După finalizare, este necesar un
test online pentru a evalua comprehensiunea. În acest caz, asistentele medicale sunt capabile să -și
controleze timpul de studiu și au, de asemenea, timp să absoarbă materialele.
Din păcate, în România nu există recunoa șterea acestor tipuri de programe, spre deosebire
de alte țări, d ar poate fi o tehnică a viitorului.
167 Hayward , Lorna; Cairns , Marilyn A. – Physical Therapy Students ' Perceptions Of And Strategic Approaches To Case –
Based Instruction . in Journal of Physical Therapy E ducation , No. 12 (2), 1998, pp. 33-42.
168 Garrett , Michele; Schoener , Lois; Hood , Lucy – Debate : A Teaching Strategy To Improve Verbal Communication And
Critical -Thinking Skills , in Nurse Educator , No. 21(4), 1996, pp. 37 -40.
169 Park , Caroline; Kier, Cheryl; Jugdev Kam – Debate As A Teaching Strategy In Online Education: A Case Study in
Canadian Journal of Learning and Technology , No. 37(3), 2011, p. 17.
170 Karaman , Selçuk; Kuçuk, Sevda; Aydemir , Melike – Evaluation Of An Online Continuing Education Program From
The Perspective Of New Graduate Nurses , in Nurse Education Today , No. 34 , 2014, pp. 836-841.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 148
3.3.9. Utilizarea multimedia în clasă
Multimedia tehnologie ca o strategie inovatoare de predare și învățare într -o bazate pe
probleme de mediu, oferindu -le elevilor multimedia pentru a le instrui în acest set de competențe.
Școală activă de învățare: săli de clasă de învățare activă sunt concepute pentru a promova
conceptul de „învățare activă ” în persoană medii de clasă de orice dimensiune, pentru aproape
orice tip desigur. Învățarea activă presupune implicarea elevilor și e ducatori în procesul de învățare
prin colaborare activitățile de clasă și reflecția.
3.3.10. Maparea min ții / Cartografierea conceptului
Concep ția de cartografiere /mapare este o tehnică care permite studen ților să în țeleagă
relațiile dintre idei, prin crearea une i hăr ți vizuale a conexiunilor.
Hărțile de concepte permit elevului :
– să vadă legăturile dintre ideile pe care le au deja;
– să conecteze idei noi la cuno ștințele existente;
– să organizeze idei într -o structură logică, dar nu rigidă, care să permită includer ea în
viitor a unor noi informa ții sau puncte de vedere171.
Au fost descoperite proceduri de cartografiere (mapare) pentru a motiva elevii să reprezinte
ideile vizual, determinându -i astfel să analizeze, să evalueze și să se gândească critic.
Scopul acestei strategii este de a învă ța elevul prin conectarea activă a noilor concepte la
conceptele existente. În consecin ță, maparea conceptului ajută la completarea cuno ștințelor care lipsesc,
la clarificarea cuno ștințelor existente și la îmbunătă țirea gândirii cri tice. În ceea ce prive ște educa ția
medicală, cartografierea conceptului este o strategie excelentă pentru predarea planificării îngrijirii clinice.
Cartografierea conceptelor de probleme clinice permite studen ților să vadă rela țiile
intermediare în datele clinice și să în țeleagă imaginea clinică totală a pacientului. În acest caz,
studen ții nu mai trebuie să copieze planul de îngrijire din manual. Ei au capacitatea de a explora un
plan de îngrijire specific pentru fiecare pacient, utilizând maparea concept ului. În mod special,
multe aplica ții de mapare a conceptelor, convenabile pentru utilizare, sunt disponibile gratuit în
magazinele virtuale de pe dispozitive mobile (de exemplu SimpleMind – Intuitive Mind Mapping ,
miMind – Easy Mind Mapping sau Mind Map C reator ).
3.3.11. Jocuri
În primul rând j ocurile nu sunt doar pentru copii. Sunt o strategie didactică atractivă,
distractivă și foarte eficientă172. Utilizarea jocurilor ca strategie de predare încurajează implicarea și
măre ște motiva ția și interesul elevului. Joc urile pot face învă țarea mai plăcută. Documenta ția
medicală eviden țiază multe motive pentru utilizarea jocurilor ca strategie de predare, incluzând
promovarea învă țării active, încurajarea gândirii critice, valoarea distrac ției și entuziasmului în
învățare și replicarea situa țiilor din via ța reală173. Folosind un joc pentru a preda un conținut care pot
fi considerate fad sau plictisito r, se poate aduce o atmosferă proaspătă și plăcută. Jocurile combinate
cu prelegeri sunt mai eficiente decât prelegerile singu re în îmbunătă țirea cuno ștințelor studen ților174.
171 All, Anita C.; Huycke , Larae I.; Fisher , Mark J. – Instructional Tools For Nursing Education : Concept Maps , in Nursing
Education Perspectives , No. 24(6), 2003 , pp. 311 -317.
172 Masters , Keith – Development And Use Of An Educator -Developed Community Assessment Board Game , Nurse
Educator, in No. 30(5), 2005, pp. 189 -190.
173 Glendon , Kellie; Ulrich , Deborah L. – Using Games As A Teaching Strategy , in Journal of Nursi ng Education , No. 44(7),
2005, pp. 338 -339.
174 Royse , Mary A; Newton , Sarah E. – How Gaming Is Used As An Innovative Strategy For Nursing Education , in Nursing
Education Perspectives , No. 28(5), 2007, pp. 263 -267.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 149 Este posibil ca jocurile să fie combinate cu prelegeri pentru a asigura un mediu didactic bine
organizat. Jocuri care pot fi jucate pe o varietate de dispozitive mobile, cum ar fi o tabletă sau un
smartphone , vor face educa ția medicală mai interesantă, mai interesantă și mai distractivă. Dintre
jocurile educative , am putea aminti CyberNurs e, Blood Flow through the Heart, Learning Nurse, EnglishMed ,
Casualty Challenge Nurse Game , Study Stack , SkillStat’s ECG Simulator , Happy Nurse (iOS system ), Nursing IQ .
Tabelul 1: Aplica ții pentru promovarea învă țării sau angajarea cursan ților în procesul de învă țare
Numele
aplica ției Tipul
aplica ției Descriere și link -uri de descărcare
Prezi Prezentare https://play.google.com/store/apps/details?id=com.prezi.android&hl=en
https://itunes.apple.com/us/app/prezi -viewer/id576717926?mt=8
Animoto Prezentare https://play.google.com/store/apps/details?id=com.animoto.android.videoslideshow&hl=en
https://itunes.apple.com/us/app/animoto -video -slideshow -maker/id459248037?mt=8
NearPod Prezentare https://play.google.com/store/apps/details?id=com.panareadigital.Nearpod&hl=en
https://itunes.apple.com/us/app/nearpod/id523540409?mt=8
ShowMe Tablă
interactiv ă https://itunes.apple.com/ro/app/showme -interactive -whiteboard/id445066279?mt=8
3DBrain Tablă
interactivă https://play.google.com/store/apps/details?id=org.dnalc.threedbrain&hl=en
https://itunes.apple.com/ro/app/3d -brain/id331399332?mt=8
drawMD
Orthopedic Tabl ă
interactivă https://itunes.apple.com/us/app/drawmd -orthopedics/id436181695?mt=8
Quizlet Teste de
dezvoltare,
Cuvinte
încruci șate
Jocuri de căr ți https://play.google.com/store/apps/details?id=com.quizlet.quizletandroid&hl=en
https://itunes.apple.com/us/app/quizlet -study -flashcards -languages –
vocabulary/id546473125?mt=8
Pool
Everywhere Sondaj și
evaluare https://play.google.com/st ore/apps/details?id=com.polleverywhere.mobile&hl=en
https://itunes.apple.com/ro/app/poll -everywhere/id893375312?mt=8
Socrative
student Sondaj și
Evaluare https://play.google.com/store/apps/details?id=com.socrative.student&hl=en
https://itunes.apple.com/us /app/socrative -student/id477618130?mt=8
Tabelul 2. Aplica ții mobile care pot fi utilizate pentru a sprijini procesul de învă țare.
Numele
aplica ției Tipul
aplica ției Descriere și link -uri de descărcare
Notability Preluare
notițe https://itunes.apple.com/us/app/notability/id360593530?mt=8
ColorNotes Preluare
notițe https://play.google.com/store/apps/details?id=com.socialnmobile.dictapps.notepad.color.note&hl=en
Kindle e-reader https://play.google.com/store/apps/details?id=com.amazon.k indle&hl=en
https://itunes.apple.com/us/app/kindle -read -ebooks -magazines -textbooks/id302584613?mt=8
Google
docs Colaborare și
partajarea
fișierelor https://play.google.com/store/apps/details?id=com.google.android.apps.docs.editors.docs&hl=en
https://itunes.apple.com/us/app/google -docs/id842842640?mt=8
Dropbox Colaborare și
partajarea
fișierelor https://play.google.com/store/apps/det ails?id=com.dropbox.android&hl=en
https://itunes.apple.com/ro/app/dropbox/id327630330?mt=8
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 150 Tabelul 3. Aplica ții de suport al performan ței.
Listă de aplica ții care pot fi utiliza te pentru a găsi resurse just-in-time.
Numele
aplica ției Tipul aplica ției Descriere și link -uri de descărcare
BMI
Calculator Referin țe
rapide https://play.google.com /store/apps/details?id=com.splendapps.bmicalc&hl=en
https://itunes.apple.com/ro/app/bmi -calculator/id550932668?mt=8
NIH Stroke
Scale Referin țe
rapide https://play.google.com/store/apps/details?id=com.myprograms.nihss&hl=en
https://itunes.apple .com/us/app/nih -stroke -scale -from -statcoder/id408788598?mt=8
Pocket Lab
Values Referin țe
rapide https://play.google.com/store/apps/details?id=com.medplusap ps.pocketlabvalues&hl=en
https://itunes.apple.com/us/app/pocket -lab-values/id325010997?mt=8
Pedi STAT Referin țe
rapide https://play.google.com/store/apps/details?id=com.qxmd.pedistat&hl=en
https://itunes.apple.com/us/app/pedi -stat/id327963391?mt=8
Dementi
Assist Boala / Situa ția
specifică https://itunes.apple.com/us/app/dementiassist/id926516122?mt=8
StagingPU Boala / situa ția
specifică https://itunes.apple.com/us/app/stagingpu/id876903883?mt=8
3.3.12. Videoconferințe și Conferințe pe bază de Web
Prin această metodă și tehnologie elevii și profesorii se pot conecta și să facă demonstrații
live, indiferent de distanță .
De asemenea, ajută la conectarea diverselor grupuri de elevi din diferite locuri , intrarea în
legătură cu specialiști de notorietate mondială, firme ce recrutează personal de specialitate în
domeniu asistenței medicale .
3.3.13. E-Learning
Această metodă ajută elevii să se adapteze diferit elor tehnologii de învățare online pentru
auto -dirijate, auto -învățare și reorientarea de la profesor la elevi, prin intermediul Internet ului.
3.3.14. BLACKBOARD , sistem de management al învățării bazat pe web
Blackboard este un sistem de management al învățării bazat pe Web (LMS) conceput pentru a
să susțină cursuri online sau să ofere un spațiu de întâ lnire față -în-față suplimentarea cursului.
Tabla oferă multe tipuri de instrumente și caracteristici pentru îmbogățirea experienței de
învățare .
3.4. Concluzii
O combinație de tehnologii și social media joacă un rol important în acest sens, prin
promovarea integrării tehnologiilor, umanizarea interacțiunilor virtuale și personalizarea învăț ării.
Noi tehno logii continuă să apară și să aducă cu ei promisiunea de a reforma și de a revitaliza
sistem ul educațional de astăzi .
La nivel global, a fost lansat un apel pentru a schimbarea de paradigmă, de la centrare
sistemului educațional pe profesor la o abordare centrat ă pe elev în educ ația medicală.
După discutarea acestor aspecte inovatoare și a tehnologiile emergente, foarte puține
metode sunt susținute de cercetări și nu se cunoa ște eficiența multor a dintre aceste tehnologii în
îmbunătățire a învăț ării, deoarece sunt identificate deficiențe și apar noi provocări zi de zi .
În plus, profesorii trebuie să fie pe deplin instruiți și stimulați să utilizeze noile tehnologii. Cu
toate acestea, aceste tehnologii și /sau altele care nu au fost încă conceptualizate , vor fi cu siguranță
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 151 încorporate în educație de îngrijire a sănătății pe măsură ce aceasta evoluează pentru a face față
multor p rovocări a învățării din secolul XXI.
Important este c ă pro fesorul, p entru a -și readapta metodologia și metoda de predare spre
noile tehn ologii, un mediu vibrant de învă țare activă la care elevii sunt încânta ți să adere , trebuie să
ia în considerare trei lucruri extrem de importante :
1) Trebuie so licita t elevilor să vină la curs pregăti ți, sau aplicarea noile metod ologii
interactive nu v or avea deloc impact asupra învățării, profesorul fiind obligat să recurgă la
vechile metode de educație.
2) Trebuie re alizat faptul că nu este vina profesorului că elevii nu înva ță con ținuturile cerute.
3) Să existe o flexibilitate la ad resa celor care își îndeplinesc cerințele să părăsească clasa mai
rapid.
Dacă obiectivele clasei sunt întrunite într -o oră, deoarece elevii au venit pregăti ți și
profesorii sunt mul țumiți de finalitate, recomandarea este să nu li se ofere informații noi, pentru a
„înaint a în materie”, ci să îi recompenseze prin a le oferi mai mult tim p liber. Mai e xact, dragi
profesori, lăsați-i să iasă devreme de la oră.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 152
CAPITOLUL 4
TEHNICI DE BAZĂ
DE ÎNGRIJIRE A PACIE NTULUI
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 153
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
154
4.1. Nursing -ul în secolul XXI
În programele de studii preuniversitare de asisten ță medicală, sunt necesare strategii
didactice care să permită elevilor s ă înve țe abilită țile de îngrijire medicală, să rezolve problemele și
să dezvolte gândirea și practica reflexivă și critică.
1.6.6. Meseria de asistent medical în România
Ce reprezintă meseria de asistent medical
Din dorința de a prezenta informațiile cat mai complet și corect, vom prelua câteva dintre
definițiile “oficiale” pentru meseria de asistent medical:
Conceptul de asistenta medicala (sau nursing – termen folosit internațional ) este o parte
importanta a sistemului de îngrijire a sănătății individului și cuprinde trei elemente importante:
promovarea sănătății , prevenirea bolilor și îngrijire a persoanelor bolnave de toate vârstele , în toate
unitățile sanitare, așezările comunitare și în toate formele de asistenta sociala.
Virginia Henderson, una dintre cele mai cunoscute asistente medicale di n istorie, cercetător și
scriitor, a definit asistentul medical astfel: “sarcina unica a asistentului medical este acela de a asista
individul, fie ca acesta este bolnav sau sănătos , în acele activități care contribuie la menținerea
sănătății sau la recupe rarea (sau la moartea pașnica ), pe care individul le-ar desfășura de unul
singur daca ar avea puterea, voința sau cunoștințele necesare și sa acționeze în așa fel încât acesta
sa își poarte de grija singur cat mai curând posibil”.
Aceeași Virginia Hender son a formulat câteva principii care stau la baza meseriei de asistent
medical: “sa fie conștiința celui lipsit de cunoștința , ochiul pentru cel care si -a pierdut vederea de
curând , mana pentru cel căruia i-a fost amputata, dragostea de viață pentru cel c are încearcă sa se
sinucidă , sa posede cunoștințele necesare pentru tânără mama”.
Consiliul Europei define ște meseria de asistent medical prin rolul ei în societate: “acela de a ajuta
indivizii, familiile și grupurile sa -si determine și sa-si îndeplinească potențialul lor fizic, mental și
social șiș a facă aceasta într-un context plin de provocări în ceea ce privește mediul în care ei trăiesc
și lucrează . Aceasta impune asistenților sa realizeze funcții care promovează și mențin sănătatea si,
în aceeași măsura , previn îmbolnăvirea indivizilor”.
Iar Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) definește asistentul medical ca “o persoana care, fiind
admisa în mod oficial la un program educațional în nursing, recunoscut de statul membru în care se
afla, care a parcur s cu succes studiile în nursing și a obținut calificarea necesara pentru a fi
înregistrata si/sau a obținut licența de practica a nursingului”. în completare, Consiliul International
al Nurselor (ICN) menționează ca un asistent medical este autorizat în îndeplinirea acelor proceduri
și funcții care sunt impuse de îngrijirea sănă tății în orice situații s-ar afla, dar sa nu facă o procedura
pentru care nu este calificat.
2. Ce calificări exista pentru asistenții medicali
In Romania sunt recunoscute mai multe calificări pentru meseria de asistent medical:
• Asistent medical generalist
Majoritatea asistenților medicali din clinici și spitale dețin aceasta calificare. în detaliu, asistentul
medical generalist se ocupa cu asistarea medicului la efectuarea investigațiilor clinice, efectuarea
explorărilor funcționale , realizarea investigațiilor paraclinice uzuale, programarea pacienților pentru
investigații de specialitate, administrarea tratamentelor, intervenții în situații de urgenta,
monitorizarea stării pacientulu i, completarea documentelor de evidenta a medicamentelor, de
evidenta a pacienților și de observație clinica medicala, prevenirea creării focarelor de infecție ,
sterilizarea instrumentelor și a materialelor, administrarea medicamentelor și a materialelor
consumabile, asigurarea condițiilor igienico -sanitare generale la locul de munca, precum și
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 155 asigurarea condițiilor necesare desfășurării tratamentelor și recoltărilor . Am tratat pe larg subiectul
responsabilităților ale unui asistent medical generalist în cadrul diferitelor secții mai jos, în cadrul
secțiunii “Responsabilități pe care le ai ca asistent medical – pentru diferite calificări și subdomenii” .
Odată ce au obținut calificarea, asistenții medicali generaliști pot alege sa urmeze cursuri de
specializ are in: radiologie și imagistica medicala, laborator, nutriție și dietetica,
balneofiziokinetoterapie, igiena și sănătate publica.
• Asistent medical farmacie
Cel care colaborează cu farmacistul licențiat , îndeplinind sarcini precum numerotarea tabletelor,
etichetarea medicamentelor, are sarcini de casier, inventariază stocurile, distribuie medicamentele,
verifica daca informațiile din prescripții sunt corecte etc. Asistentul medical de farmacie poate lucra
in: farmacie și puncte farmaceutice, laboratoare și farmacii din cadrul spitalelor și clinicilor
particulare, laboratoare galenice, în fabrici de medicamente, depozite de medicamente, centre de
distribuție a medicamentelor.
• Asistent balneofiziokinetoterapie (BFKT)
Cel care se ocupa cu efectuarea tratamente lor de termoterapie, electroterapie, masaj,
reflexoterapie, efectuează proceduri de fizioterapie, evaluează bilanțul articular și muscular al
pacienților , toate acestea respectând prescripțiile făcute de medic pe fisele de tratament. Asistentul
medical BFK T poate lucra în clinici și spitale cu profil balnear, în centre de recuperare, SPA -uri,
centre de înfrumusețare și remodelare corporala.
• Asistent medical radiologie
Este cel care se ocupa, în principal, cu programarea pacienților pentru investigații de s pecialitate,
asistarea medicului la examenele radiologice, pregătirea și protejarea pacientului pentru examenul
radiologic, prepararea materialelor necesare examinării , precum și asigurarea condițiilor de igiena
din cabinetul/ secția de radiologie
• Asistent medical laborator
Conform site -ului rubinian.com, aceasta meserie nu are un cod COR special, fiind legata de codul
pentru Asistentul Medical Generalist. Cu toate acestea, exista cursuri separate pentru aceasta
specializare la Scoală Postliceala Sanitara F undeni din București . Asistentul medical de laborator se
ocupa în principal cu analizarea probelor provenite de la pacienți , asigura protecția împotriva
contaminării acestora, recoltează probe, știe sa utilizeze aparatura de laborator, aprovizionează
labor atorul cu materiale și substanțe necesare, programează pacienții pentru investigații .
3. Calitățile și abilitățile unui asistent medical
De cele mai multe ori, alegerea de a deveni asistent medical are în spate motive emoționale , mai
precis dorința de a aj uta pe cineva aflat în dificultate. Unele persoane iau decizia de a deveni
asistent medical datorita potrivirii intre trăsăturile de personalitate cerute de un astfel de job și
abilitățile lor proprii. Indiferent de calificarea aleasa, exista câte va “skill-uri” ( cerințe ,
comportamente) cheie pentru un asistent medical. Am ales sa abordam acest subiect într-
un articol anterior, însă detaliem și mai jos:
• Nu ii es te teama și nu se pierde cu firea daca vede sânge , plăgi .
• Este pasionat sau măcar ii place anatomia – studierea fiecărei parți din corpul uman solicita
răbdare și curiozitate.
• Viteza de reacție – este esențiala în meseria de asistent medical, pentru ca de câteva
secunde de atenție sau de atitudine proactiv poate depinde viață pacientului.
• Este empatic – înțelege suferința bolnavului, se pune în locul lui și ii oferă sprijin moral.
• Deține excelente abilitați de ascultare activa și răbdare – pentru ca interacțiunea cu pacienții
sa fie una pozitiva, are nevoie sa le asculte temerile și discute deschis, clar și concis cu ei. în
același timp, daca aceștia au nevoie de informații suplimentare, se plâng de dureri sau, din
contra, sunt mai irascibili, nu înțeleg din prima procedurile medicale la care vor fi supuși ,
asistentul trebuie sa ii trateze cu respect și cu răbdare .
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 156 • Integritate și asumarea responsabilității – cele doua calități se completează reciproc și
implica un comportament onest din partea asistentului, chiar și în situația în care a făcut o
greșeala fata de pacient. Va raporta asistentului sau asistentei șefe, chiar daca exista riscul de
a fi sancționat .
• Foarte bine organizat – atenția asistentului este concentrata la mai mulți pacienți cu nevoi
diferit e. Asta înseamnă ca trebuie sa își organizeze timpul foarte bine în funcție de gravitatea
cazurilor, de solicitările medicilor; sa fie capabil sa treacă rapid de la o sarcina la alta, de
exemplu de la administrarea tratamentului la montarea unei brânele etc.
• Rezistenta la stres – fără îndoiala ca munca de asistenta este solicitanta atât prin numărul de
pacienți cat și prin nivelul sarcinilor, iar în subdomenii precum terapie intensiva, bloc
operator poate fi epuizanta. în acest context, este important ca as istenta medicala sa
cunoască câteva tehnici de relaxare precum respirația profunda, relaxarea mușchilor în mod
progresiv, sa conștientizeze momentul critic și sa ia o pauza, astfel încât interacțiunea cu
pacienții sa nu fie marcata de frustrare, cuvinte tăioase sau alte reacții nepotrivite.
• Ușurința în respectarea regulilor, regulamentelor, instrucțiunilor – oricâ t de multa experiența
ar avea, asistenta va urma indicațiile medicului în privința fiecărui pacient si, doar daca sunt
dăunătoare pentru viață pacientului, li va informa pe doctor cu privire la riscuri și posibile
consecințe . De asemenea, se va supune regulamentului intern, procedurilor fiecărei instituții
în care lucrează pentru a menține o atmosfera agreabila la locul de munca.
• Nu face discriminări . Mai ales în sistemul de stat, unde categoriile sociale sunt foarte diferite,
asistenta va manifesta un comportament nediscriminatoriu. Spre exemplu, daca pacientul a
condus sub influenta alcoolului și s-a ales cu traumatisme grave, asistenta ii va acord a îngrijiri
medicale cu aceeași atenție cu care ar face -o pentru victima accidentului de circulație .
• Cunoștințe de calculator – absolut necesare pentru a tine istoricul tratamentului administrat
pacienților , pentru a actualiza fisele de observație ale aces tora sau pentru a întocmi
raportările către Casa de Asigurări . Tehnologia își pune amprenta și în medicina, iar locul
documentelor fizice este luat de un sistem electronic de evidenta. Orice asistenta care își
dorește sa evolueze profesional are nevoie sa cunoască măcar programul Word din pachetul
Office.
Cum ajungi asistent medical în Romania
Daca iți dorești și ti se pare ca ai toate calitățile necesare pentru meseria de asistent medical, e
momentul sa începi sa cauți o scoală de asistent medical. Toți cei care își doresc aceasta cariera au
doua opțiuni pentru a urma cursuri de asistent medical:
a. Înscrierea la o facultate de profil
ADMITERE: Pentru aceasta, în primul rând , doritorii trebuie sa absolve cursurile liceului și sa obțină
diploma de bacalau reat. Admiterea la o facultate de asistenți medicali se face pe baza unui examen,
ce conține doua probe la:
• Biologie – materia obligatorie. Tematica pentru admitere este: alcătuirea corpului uman,
funcțiile fundamentale ale organismului uman ( pentru admit ere învățământ cu durata 3 ani –
funcțiile de relație : sistemul nervos, analizatorii, mișcarea , funcțiile de nutriție , digestia și
absorbția , circulația , respirația , excreția , funcția de reproducere, sistemul reproducător ;
pentru admitere învățământ cu dur ata 4 ani – funcțiile de relație : sistemul nervos,
analizatorii, funcțiile de nutriție , digestia și absorbția , circulația , respi rația , excreția , funcția de
reproducere, sistemul reproducător , sănătatea reproducerii)
• Chimie sau Fizica – una dintre cele doua materii, la alegere. Tematica pentru admitere la
chimie este: materia de clasa a X -a (alcooli și acizi carboxilii ); materie clasa a XI -a (aminoacizi,
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 157 protein, monozaharide, produși de condensare ai monozaharidelor). Tematica pentru
admitere la fizica est e: materia de clasa a IX -a (optica geometrica); materie clasa a X -a
(termodinamica, electricitate)
DURATA: Studiile se întind pe o durata de 4 ani pentru cei care își doresc sa devina asistenți
medicali generaliști și 3 ani pentru cei care doresc sa obțină calificarea de asistent
balneofiziokinetoterapie.
UNDE: Cele mai importante centre universitare unde poți urma cursuri de asistent medical sunt:
• De stat:
• Universitatea de Medicina și Farmacie “Carol Davila ” București – Facultatea de
Moașe și Asistenta Medicala
• Universitatea de Medicina și Farmacie “Iuliu Hațieganu ” Cluj -Napoca – Facultatea de
Medicina
• Universitatea de Medicina și Farmacie Targu Mureș – Facultatea de Medicina
• Universitatea de Medicina și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași – Facultatea de
Medicina
• Universitatea de Medicina și Farmacie “Victor Babeș ” din Timișoara – Facultatea de
Medicina
• Universitatea Ovidius din Constanta – Facultatea de Medicina
• Universitatea de Medicina și Farmacie din Crai ova – Facultatea de Moașe și Asistenta
Medicala
• Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu – Facultatea de Medicina “Victor Papilian”
• Universitatea din Oradea – Facultatea de Medicina și Farmacie
• Universitatea “ Dunărea de Jos” Galați – Facultatea de Medicina și Farmacie
• Private:
• Universitatea “Titu Maiorescu” București – Facultatea de Medicina
PROGRAMA: în cazul majorității instituțiilor de învățământ superior, programa de studiu este
aceeași . Materiile care se studiază în primul an de facultate sunt cele menite sa “ construiască ” baza
cunoștințelor necesare pentru un asisten t medical competent: anatomia și fiziologia omului,
fiziopatologie, embriologie, microbiologie, biochimie, biofizica, bazele nursingului, farmacologie. De
asemenea, în primul an studenții vor studia și materii conexe, care sa îmbunătățească “soft -sill-
urile” precum psihologia medicala, informatica medicala, biostatistica, promovarea educației pentru
sănătate . Totodată , în programa sunt incluse și cursuri de limbi străine (engleza și franceza).
In al doilea an, programa se aprofundează prin cursurile d e nursing specific în boli interne și
chirurgicale: chirurgie, cardiologie, pneumologie, ortopedie, reumatologie, nefrologie,
endocrinologie, boli infecțioase , boli metabolice, gastroenterologie. De asemenea, studenții vor
participa la stagii clinice pentr u dezvoltarea abilitaților practice, vor continua cursurile de
farmacologie, igiena, managementul pacientului și legislație medicala, sociologie medicala,
medicina sociala, educație sanitara și medicina preventiva și metodologia cercetării .
In al treilea și al patrulea an, cursurile de nursing specific au loc in: ATI, Urgente, dermatologie,
obstetrica și ginecologie, psihiatrie, neurologie, oncologie, îngrijiri paliative și la domiciliu, pediatrie,
puericultura, gerontologie. Totodată , în acești ani studenții vor studia materii conexe precum
malpraxis și pedagogie.
La finalul celor patru ani de facultate, fiecare student ar trebui sa aibă adunate 240 de credite
pentru a absolvi cursurile. Cei care absolvă cursurile au opțiunea de a susține examenul de licența –
acesta se organizează în doua sesiuni, în lunile septembrie și februarie ale fiecărui an. Examenul de
licența este compus din doua probe: proba teoretica scrisa (din programa tuturor celor 4 ani) și
examenul oral, în care se prezinta lucrarea de licența . Odată obținuta diploma de licența , studenții
au posibilitatea de a urma cursurile unui masterat (fiecare facultate pune la dispoziție diferite
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 158 programe de masterat). Acesta este unul din avantajele înscrierii la o facultate de asistenta
medicala în fata școlilor postliceale.
b. Înscrierea la o scoală postliceala
ADMITERE: La școlile postliceale admiterea se poate face pe baza unui interviu, a unui test de
aptitudini sau a mediei de la examenul de bacalaureat. Fiecare unitate are propriul regulament în
ceea ce privește înscrierea , taxa și specializările care se studiază . Însă, spre deosebire de admiterea
la facultate, cei care nu au reușit sa obțină diploma de bacalaureat se pot înscrie la o scoală
postliceala de asistenta medicala.
DURATA: Studiile la o scoală postliceala durează 3 ani, pentru toate calificările din asistenta
medicala.
UNDE: Exista peste 100 de scoli postliceale de asistenta medicala în Romania, iar cele mai multe
sunt scoli sanitare particulare – acestea sunt unele dintre cele mai căutate instituții de învățământ
particulare din Romania. Este foarte important sa verifici daca scoală la care vrei sa a plici are
acreditare.
Dintre școlile sanitare din Romania, amintim câteva dintre cele mai importante:
• Scoală Postliceala Sanitara Fundeni București
• Scoală Postliceala Sanitara “Carol Davila” București (instituție separata de UMF Carol Davila
București )
• Scoală Postliceala Cronos București (cursuri de asistent medical generalist și asistent
farmacie)
• Scoală Postliceala Sanitara UCECOM Bucur ești (cursuri de asistent medical generalist,
asistent medical balneofiziokinetoterapie și asistent farmacie)
• Scoală FEG (cursuri de AMG, asistent de farmacie, asistent medical igiena, asistent medical
de laborator, asistent medical de radiologie, asistent medical de nutriție și dietetica, asistent
medical BFKT, asistent pentru ocrotirea persoanelor vârstnice ) – exista filiale a proape în toata
tara, lista completa a școlilor postliceale FEG este aici.
• Scoală Postliceala Sanitara “Grigore Ghica Voda” Iași
• Scoală Postliceala Sanitara “Sf. Bartolomeu” Cluj
PROGRAMA: Programa de studiu este similara cu cea prezentata în cazul facultăților de profil și este
organizata astfel încât poate fi acoperita pe parcursul celor 3 ani de studiu. Studenții au împărțite
cursurile pe săptămâni de teorie și săptămâni de practica. La finalul celor 3 ani se va susține
examenul de absolvire, care consta în proba practica, proba scrisa și susținerea unui proiect.
Indiferent ca urmezi cursurile unei scoli po stliceale sau ale unei facultăți de profil, vei obține
calificarea de asistent medical (AMG, BFKT, dentar etc.). Cu toate acestea, absolvenții unei facultăți
pot beneficia de un salariu mai mare în momentul în care se angajează , fata de colegii care au
absolvit o scoală postliceala. De asemenea, așa cum menționam și mai sus, absolvenții unei facultăți
care au obținut o diploma de licența pot opta pentru continuarea studiilor într-un program de
master.
In prezent (2017) se discuta despre posibilitatea ca absolvenții școlilor postliceale care dețin o
diploma de bacalaureat sa poată continua studiile în învăță mântul superior medical la programele
de licența “Asistent medical generalist”. Pentru continuarea studiilor în învățământul superior
medical (la o facult ate de profil), absolvenții școlilor postliceale sanitare cu diploma de bacalaureat
trebuie sa se înscrie și sa promoveze concursul de admitere. Odată admiși , studenții pot beneficia
de recunoașterea parțiala a studiilor prin sistemul de credite transferab ile. Fiecare universitate sau
facultate va crea o metodologie proprie specifica prin care se va face recunoașterea parțiala a
studiilor.
APARTENENTA LA OAMGMAMR: Un absolvent al unei scoli postliceale sau al unei facultăți de
asistenta medicala poate profe sa ca asistent medical numai din momentul în care obține certificatul
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 159 de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști , Moașelor și Asistenților Medicali din
Romania (OAMGMAMR).
LISTA CU DOCUMENTELE necesare pentru obținerea certificatului de membr u OAMGMAMR o
găsești aici.
Întregul cod de etica și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului
medical din Romania, formulat de OAMGMAMR, li poți găsi aici.
Certificatul de membru al OAMGMAMR necesita avizare anuala, în condițiile legii și pe baza
dovezilor pr ivind acumularea unui număr de 30 de credite de educație medicala continua (EMC).
Ce înseamnă educația medicala continua? La fel ca în cazul medicilor, odată finalizata facultatea sau
scoală postliceala, asistenții medicali trebuie sa își continue educația medicala pe parcursul vieții lor
profesionale; domeniul medical este unul într-o continua evoluție , descoperiri importante apar în
fiecare zi , de aceea orice profesionist din domeniul medical trebuie sa fie la curent cu noutățile din
domeniu. Acest lucru este realizat prin educația medicala continua iar, în cazul unui asistent
medical, acesta este obligat sa acumuleze 30 de puncte EMC pe an, care atesta actualizarea
cunoștințelor și a abilitaților profesionale, îmbunătățirea nivelului de competente, însușirea de noi
cunoștințe , deprinderi și abilitați necesare în exercitarea meseriei.
In Romania, exista câteva “surse” acreditate de OAMGMAMR din care se pot obține punctele EMC:
cursuri de EMC, ateliere de lucru/practica, stagii practice, scoli de iarna/vara , cursuri online (EMC la
distanta), manifestări științifice , publicare de materiale științifice medicale, abonamente la publicații
științifice acreditate, cercetare și elaborare de proiecte științifice . Mai multe detalii despre
obținerea punctelor EMC le p oti citi aici.
4. Nursing -ul în secolul XXI
5. Tehnicile de îngrijire a pacientului după nevoile fundamentale
6. Realizare unei platforme AeL și implem entarea tehnicilor de îngrijire a pacientului
a. Rolul și func țiile asistentului medical în contextul evolu ției științei îngrijirii
d. Caracterele morale ale asistentului medical
e. Rolul propriu vs. Rolul delegat al asistentului medical
f. Func țiile asistentului med ical
b. Locul de muncă a asistentului medical
1. Centralizarea spa țiilor și specializărilor necesare asistentului medical în
sistemul medical românesc
2. Asigurarea condi țiilor de spitalizare a pacien ților
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 160
ANEXE
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 161
BIBLIOGRAFIE
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 162
BIBLIOGRAFIE PEDAGOGIE :
1. *** Legea Educa ției nr.1 / 2011 , cu modificările și completările ulterioare.
2. ***Analiza politicilor na ționale în domeniul educa ției: România (trad.), M.E.N., Bucure ști, OECD, 2000 .
3. *** Progress towar ds the Lisbon Objectives în Education and Training. Report 2006 , Bruxells: European
Commission, U.E., 2006.
4. ALBU, Gabriel – Mecanisme psihopedagogice ale evaluării școlare , Editura Universită ții Petrol -Gaze din
Ploie ști, 2001 .
5. ALBU, Gabriel; ENACHE, Roxan a; STAN, Emil – Psihopedagogie -Sinteze de curs pentru studen ți, nivelul I ,
Editura Universită ții Petrol -Gaze din Ploie ști, 2009.
6. ANTONESEI , Liviu – Fundamentele culturale ale educa ției, Editura „Polirom”, Ia și, 1996.
7. ANTONESEI , Liviu – O introducere în ped agogie. Dimensiuni axiologice și transdisciplinare ale educa ției.
Editura „Polirom”, Ia și, 2002.
8. BARNA , Andrei – Autoeduca ția. Probleme teoretice și metodologice , Editura Didactică și Pedagogică,
Bucure ști, 1995.
9. BÂRLOGEANU , Lavinia – Identitate și globali zare, Editura „Humanitas Educa țional”, Bucure ști, 2005.
10. BÂRZEA , Cezar – Arta și știința educa ției, Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1995.
11. BÂRZEA , Cezar – Învățarea permanentă – prioritate a politicii educa ționale din România , ISE, Bucure ști,
2001.
12. BOCO Ș, Mușata-Dacia – Instruirea interactivă. Repere pentru reflec ție și acțiune, Editura „Presa
Universitară Clujeană”, Cluj -Napoca, 2002.
13. BOCO Ș, Mușata-Dacia – Teoria și practica cercetării pedagogice , Edi ția a 3-a, Editura „Casa Căr ții de
Știință”, Cluj-Napoca, 2005.
14. BOCO Ș, Mu șata-Dacia; JUCAN , Dana – Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării.
Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor , Editura „Paralela 45”, Pite ști, 2007.
15. BONTA Ș, Ioan – Pedagogie , Editur a ALL, Bucure ști, 1994.
16. CARTALEANU, Tatiana; COSOVAN, Olga, GORA Ș-POSTICĂ, Viorica, LÎSENCO, Serghei – Formare de competen țe
prin strategii didactice interactive , Editura „Pro Didactica”, Chi șinău, 2008.
17. CĂLIN, Marin C. – Procesul instructiv -educativ. Ins truirea școlară (analiză multireferen țială) , Editura
Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1995.
18. CERGHIT, Ioan – Metode de învă țământ , Ediția a 4 -a, Editura „Polirom”, Ia și, 2007.
19. CERGHIT, Ioan – Perfec ționarea lec ției în școala modernă , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști,
1983.
20. CERGHIT, Ioan – Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii , Editura
„Aramis”, Bucure ști, 2002.
21. CERGHIT, Ioan – Teoria și metodologia instruirii (note de curs), Universitatea din Bucure ști, 1996.
22. CERGHIT, Ioan; NEAC ȘU, Ioan; NEGRE Ț-DOBRIDOR, Ioan; PÂNI ȘOARĂ, Ion Ovidiu – Prelegeri pedagogice ,
Editura „Polirom”, Ia și, 2001.
23. CERGHIT, Ioan; VLĂSCEANU, Lazăr – Curs de pedagogie , Tipografia Universitară, Bucure ști, 1988.
24. CHIȘ, Vasile – Pedago gia contemporană -Pedagogia pentru competen țe, Editura Căr ții de Știință, Cluj -Napoca, 2005.
25. CIOLAN, Lucian – Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar , Editura
„Polirom”, Ia și, 2008.
26. COZMA , Teodor – O nouă provocare pentru ed ucație: interculturalitatea , Editura „ Polirom ”, Iași, 2002 .
27. COZMA , Teodor – Introducere în pedagogie , Editura Universită ții „Al. I. Cuza”, Ia și, 2002.
28. COSMOVICI , Andrei; IACOB , Lumini ța; NECULAU, Adrian – Psihologie școlară , Editura „ Polirom ”, Ia și,
1998.
29. CREȚU, Carmen – Curriculum diferen țiat și personalizat , vol. I , Editura „Polirom”, Ia și, 1998.
30. CREȚU, Carmen – Teoria curriculum -ului și con ținuturile educa ționale, Editura Universită ții “Al. I. Cuza”, Ia și,
2000.
31. CREȚU, Carmen – Politica promovării talentelor. Dreptul la o educa ție diferen țiată, Editura „Cronica ”, Iași, 1995.
32. CRISTEA, Sorin – Dicționar de termeni pedagogici , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1998.
33. CRISTEA, Sorin – Dicționar de pedagogie , Grupul editorial Litera, Litera -Internațional, Chi șinău-Bucure ști, 2000.
34. CRISTEA, Sorin – Curriculum pedagogic , vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 2006.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 163 35. CUCO Ș, Constantin – Istoria pedagogiei , Editura „Polirom”, Ia și, 2001.
36. CUCO Ș, Constantin – Pedagogie , ediția a 2 -a, Editur a „Polirom”, Ia și, 2002.
37. DE PERETTI, Andre – Educa ția în schimbare , Editura „Spiru Haret”, Ia și, 1996.
38. DELANDSHEERE , Gilbert ; DELANDSHEERE , Viviane – Definirea obiectivelor educa ției, Editura Didactică și
Pedagogică, Bucure ști, 1979.
39. DRAGU , Anca – Structu ra personalită ții profesorului , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1996.
40. EZECHIL , Liliana – Comunicarea educa țională în context școlar , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 2002.
41. IONESCU , Miron; RADU , Ioan – Didactica modernă , Ediția a 2 -a, revizuită, Editura „Dacia”, Cluj -Napoca,
2001.
42. IONESCU , Miron – Instruc ție și educa ție, Editura „ Vasile Goldi ș University Press ”, Arad, 2005 .
43. IONEL , Viorel – Fundamentele pedagogiei , Editura „Universitaria”, Craiova, 2004.
44. HORST , Schaub; KERL, Zenke G. – Dicționar de pedagogie , Editura „Polirom”, Ia și, 2001.
45. IUCU -BUMBU, Romi ță – Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii , Editura „Humanitas
Educa țional”, Bucure ști, 2004.
46. IUCU -BUMBU , Romi ță – Instruirea școlară. Perspective teoretice și aplicative , Editura „Polirom”, Ia și, 2001.
47. IUCU -BUMBU, Romi ță – Managementul și gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico -metodologice ,
Editura „Polirom”, Ia și, 2000.
48. JOIȚA, Elena – Strategii constructiviste în formarea ini țială a profesorului , vol . I., Editura „Universitaria ”,
Craiova, 2005 .
49. JOIȚA, Elena; ILIE, V.; FRĂSINEANU , E. – Pedagogie. Educa ție și curriculum , Editura „Universitaria”, Craiova,
2003.
50. JOIȚA, Elena – Educa ția cognitivă. Fundamente. Metodologie , Editura „Polirom”, Ia și, 2002.
51. MANOLAC HE, Anghel; MUSTER, Dumitru; NICA , Iulian ; VĂIDEANU , George – Dicționar de pedagogie ,
Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1979.
52. MINDER, Michel – Didactica func țională. Obiective, strategii, evaluare , Editura Cartier, Chi șinău, 2009.
53. NEAC ȘU, Ioan – Instruire și învățare, edi ția a II -a, revizuită, Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști,
1999.
54. NEAC ȘU, Ioan – Metode și tehnici moderne de învă țare eficientă , Editura Militară, Bucure ști, 1990.
55. NEAC ȘU, Ioan; FELEA , Gheorghe – Asigurarea calită ții în educa ție. Valori europene și proiecte române ști în
domeniul asigurării calită ții în învă țământul preuniversitar , Editura „ Școala Gălă țeană”, Gala ți, 2004.
56. NEGRE Ț-DOBRIDOR , Ion; PÂNI ȘOARĂ , Ion -Ovidiu – Știința învă țării, Editura „Polirom”, Ia și, 2005.
57. NEG REȚ-DOBRIDOR , Ion – Didactica nova , Editura „Aramis”, Bucure ști, 2004.
58. NICOLA , Ioan – Pedagogie , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1994.
59. OPREA , C. L. – Pedagogie. Alternative metodologice interactive , Editura Universită ții din Bucure ști, Bucure ști, 2003.
60. PANȚURU , Stan – Elemente de teoria și metodologia instruirii , Editura Universită ții “Transilvania”, Bra șov, 2003.
61. PĂUN , Emil – Școala – abordare socio -pedagogică , Editura „Polirom”, Ia și, 1998.
62. PĂUN , Emil ; POTOLEA , Dan – Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative , Editura
„Polirom ”, Iași, 2002.
63. PÂNI ȘOARĂ , Ion -Ovidiu – Comunicarea eficientă , Ediția a 3-a, Editura „Polirom”, Ia și, 2006.
64. SARIVAN, Ligia; LEAHU, Iulian; SINGER, Mihaela; STOICESCU, Daniela – Predarea interactivă centrată pe
elev, Ediția a 2 -a, Editura „Educa ția 2000+”, Bucure ști, 2009.
65. PREDA , V. – Strategii de instruire , Cluj -Napoca, 1985.
66. RADU , UI. – Introducere în psihologia contemporană , Editura „Sincron”, Cluj -Napoca, 1991.
67. RADU , I. T. – Evaluarea în procesul didact ic, Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1999 .
68. STOICA , A. – Evaluarea curent ă și examenele. Ghid pentru profesori , Editura „ProGnosis ”, Bucure ști, 2001 .
69. STOICA , A., MIHAIL , R. – Evaluarea educa țională. Inova ții și perspective , Editura „ Humanitas Ed ucațional ”,
Bucure ști, 2006 .
70. ȘOITU , L. – Pedagogia comunicării , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1997 .
71. STAN , E. – Managementul clasei , Editura „Aramis ”, Bucure ști, 2006 .
72. STANCULESCU , E. – Elemente de psihologia educa ției, Editura „Carta Unive rsitară”, Bucure ști, 2005.
73. TOMA , St. – Profesorul, factor de decizie , Ed. Tehnică, Bucure ști, 1994.
74. TOM ȘA, Gh eorghe – Consilierea și orientarea în școală , Editura „Casa de ed itura și Presă Via ța
Românească”, Bucure ști, 1999.
75. UNGUREANU , D. – Teoria curric ulumului , Editura „Mirton”, Timi șoara, 1999.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 164 76. VĂIDEANU , G. – Educa ția la frontiera dintre milenii , Editura Politică , Bucure ști, 1988 .
77. VOICULESCU , F. – Manual de pedagogie contemporană , Partea I , Editura „Riso P rint”, Cluj -Napoca, 2005.
78. ZLATE , M. – Psiholog ia la răspântia dintre milenii , Editura „ Polirom ”, Iași, 2001 .
BIBLIOGRAFIE SPECIAL ITATE ROMÂNEASCĂ:
79. *** Dicționar enciclopedic român , vol. I -IV, , Editura Academiei R.S.R., 1962 -1966.
80. *** Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române , Institutul de Lingvistică al Universită ții
Bucure ști, Editura Academiei R.S.R., Bucure ști, 1989.
81. *** DEX online – Dicționare ale limbii române, http://dexonline.ro.
82. *** Ghidul femeii gravide , Bucure ști, 1995.
83. *** Ghidul nou -născutului , Bucure ști, 1995.
84. *** Îndrumător metodic – Educa ție pentru sănătate în învă țământul pre școlar , Ministerul Sănătă ții,
Editura Medicală, Bucure ști, 1979.
85. *** Îndrumător pentru educatorul sanitar , Direc ția Sanitară a Jude țului Timi ș, 1985.
86. *** Îndrumător privind aplicarea măsur ilor minimale de protec ție a muncii în școli, Ministerul
Învățământului, 1971.
87. *** Legea nr. 100 / 1998 – privind asisten ța de sănătate publică , publicat M .O. nr. 194 / 26 martie 2003.
88. *** Ordin MSF nr. 185 din 6 martie 2003 – pentru aprobarea Normelor teh nice privind asigurarea
cură țeniei, dezinfec ției, efectuarea sterilizării și păstrarea sterilită ții obiectelor și materialelor sanitare în
unită țile sanitare de stat și private.
89. *** Primul ajutor – manual, Societatea Na țională de Cruce Ro șie din România, S .C. Romcartexim S.A.,
Bucure ști, 1994.
90. *** Primul ajutor în urgen țe medicale , Asocia ția Medicală Americană, Editura Lider, Bucure ști, 1990.
91. *** Produse farmaceutice folosite în practica medicală , Editura Medicală, Bucure ști, 1982.
92. *** Substan țe toxice spec iale, Institutul medico -farmaceutic, Editura Tehnică, Bucure ști.
93. ALDEA , Adrian; ALDEA , Hortensiu – A.B.C -ul în chirurgie , Editura „ Condor, Liga Liberilor Cugetători ”,
Bucure ști, 1990.
94. ANGELESCU, Mircea – Ghid practic de antibioticoterapie , Editura Medicală , Bucure ști, 1988.
95. ANGELESCU , Nicolae – Propedeutică medico -chirurgicală , Editura Medicală, Bucure ști, 1993.
96. ANGELESCU , Nicolae; POPA, Florian – Caiete de tehnici chirurgicale vol. 5 , Editura Medicală, Bucure ști,
2011.
97. ANGHELESCU , Carmen – Zi de zi cu cop ilul (Elemente practice de psihologie a copilului ), Editura Medicală,
Bucure ști, 1989.
98. ANTON, Speran ța – Ghid terapeutic naturist [ și] rețete de post , Ed. a 4 -a, Editura „Polirom”, Ia și, 2008.
99. ANTONESCU, Angela; DOBJANSCHI, Luciana; MURE ȘAN, Mariana – Biochimie: aplica ții practice de
medicină dentară , Editura Universită ții din Oradea, Oradea, 2009.
100. APĂTEANU , Vlad – Recoltarea, conservarea și transfuzia de sânge , Editura Medicală, Bucure ști, 1977.
101. ATANASESCU , Ion – Ghid terapeutic în bolile digestive , Editura Facla, Timi șoara, 1978.
102. BADEA , Iulian – Consecin țele nefaste ale avortului , Editura Medicală, Bucure ști, 1987.
103. BALOESCU, Corneliu; CUREA, Elena – Controlul medicamentelor , Editura Didactică și Pedagogică,
Bucure ști, 1983.
104. BALTĂ , Georgeta ; METAXATOS , Antoneta ; KYOWSKI , Aglaia – Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor ,
Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1988.
105. BALTĂ , Georgeta; METAXATOS , Antoneta; KYOWSKI , Aglaia; STĂNESCU , Maria -Otilia ; TITIRCĂ ,
Lucre ția – Tehnici speciale de îngrijire a bol navilor , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1988.
106. BALȘ, Matei G. – Antibioticele: no țiuni practice elementare pentru utilizarea lor , Ed. a 2 -a, Editura
Medicală, Bucure ști, 1965.
107. BANCEANU , Gabriel – Ghid de urgen țe în ginecologie -obstetrică , Editu ra „Scripta”, Bucure ști, 1998.
108. BARBER , Christopher – Autismul și sindromul Asperger. Ghid pentru asisten ți medicali , Editura ALL,
Bucure ști, 2013.
109. BELDEAN , Lumini ța; COLDEA , Liliana – Aspecte nursing în afec țiuni ale aparatului locomotor , Editura
Universit ății „Lucian Blaga”, Sibiu, 2001.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 165 110. BELDEAN , Lumini ța; COLDEA , Liliana – Aspecte nursing în afec țiuni respiratorii și cardiovasculare ,
Editura Universită ții „Lucian Blaga”, Sibiu, 2000.
111. BELDEAN , Lumini ța; COLDEA , Liliana; HELJU , Alina – Aspecte nursing în af ecțiuni ale aparatului
digestiv și renal , Editura Universită ții „Lucian Blaga”, Sibiu, 2000.
112. BELDEAN , Lumini ța; COLDEA , Liliana; GAL, Gherghinica – Nursing – Principii fundamentale , Editura
„Alma Mater”, Sibiu, 2003.
113. BELDEAN , Lumini ța; COLDEA , Liliana; GAL, Gherghinica; SEUCHEA , Monica; PINTE , Alina – Nevoi
fundamentale – interven ții de nursing , Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2002.
114. BELDEAN , Lumini ța; GAL, Gherghinica; SEUCHEA , Monica – Procesul de nursing – aspecte teoretice și
practice , Editura Universită ții „Lucian Blaga”, Sibiu, 1999.
115. BEJAN , Leonid; GORNIC , Gheorghe – Primul ajutor la locul accidentului și în timpul transportului ,
Editura „Facla ”, Timi șoara, 1981.
116. BERNHARD , Bernard ; LISOVSCHI , Vitalie – Medicina muncii și educa ția sanitară în industrie , Edi tura
Medicală, Bucure ști, 1986.
117. BEURAN, Mircea – Ghid de manevre medicale și colaborare medic -asistentă , Editura „Scripta”, Bucure ști,
1999.
118. BEURAN, Mircea – Ghid de urgen țe în chirurgie generală , Editura „Scripta”, Bucure ști, 1998.
119. BEURAN, Mircea – Ghid d e urgen țe în medicină internă , Editura „Scripta”, Bucure ști, 1999.
120. BEURAN, Mircea, NICA -UDANGIU , Lidia; PRELIPCEANU , Dan; MIHĂILESCU , Radu – Ghid de urgen țe în
psihiatrie , Editura „Scripta”, Bucure ști, 2000.
121. BICKLEY , Lynn S. – Bates. Ghid de examinare clin ică și anamneză , Editura „Callisto”, Bucure ști, 2012.
122. BOCÂRNEA , Constantin – Boli infec țioase și epidemiologie . Manual pentru școlile sanitare postliceale ,
Editura Info -Team, Bucure ști, 1995.
123. BOGDAN, Constantin – Geriatrie , Editura Medicală, Bucure ști, 199 7.
124. BOJOR, Ovidiu; ALEXAN , Mircea – Plante medicinale și aromatice de la A la Z , a 2 -a rev., Editura
„Recoop”, Bucure ști, 1984.
125. BOUCHARD, Maude – Terapia prin vitamine , trad. STANCIU , Monica, Editura „Niculescu”, . Bucure ști,
2008.
126. BORUNDEL , Corneliu – Medicină internă pentru cadre medii , Ed. a 4 -a, Editura ALL , Bucure ști, 2004 .
127. BORUNDEL , Corneliu; ADĂSCĂLI ȚEI, Elena – Manualul surorilor de Cruce Ro șie, Editura Medicală,
Bucure ști, 1981.
128. BRATE Ș, Mircea – Bolile copilului, pubertatea și sexul , Editura R.A.I., Bucure ști, 1993.
129. BRAUN , Jorg; DORMANN, Arno J. – Ghid clinic. Medicină internă , edi ția a 11 -a, Editura Medicală,
Bucure ști, 2013.
130. BREBAN, Vasile – Dicționar al limbii române contemporane , Editura Științifică și Enciclopedică, Bucure ști,
1980.
131. BREBAN, Vasile – Dicționarul general al limbii române , Editura Științifică și Enciclopedică, Bucure ști, 1987.
132. BRUCKNER, Ion – Medicină internă , vol. 1 -2, Editura Medicală, Bucure ști, 1979.
133. BRUMBOIU, Maria Irina; BOC ȘAN, Ioan Stelian – Vaccinuri și vaccinări în practi ca medicală , Editura
Medicală Universitară „Iuliu Ha țieganu”, Cluj -Napoca, 2005.
134. BUCĂTARU , Mihaela – Abecedarul îngrijirilor medicale , vol. 1 , Editura „Performantica”, Ia și, 2009.
135. BUCĂTARU , Mihaela – Dicționar de buzunar – de termeni medicali , edi ția a 3 -a, Editura
„Performantica”, Ia și, 2009.
136. BUCĂTARU , Mihaela – Ghid practic de fitoterapie – aplica ții în nursing , edi ția a 2 -a, Editura „Spiru
Haret”, Ia și, 2006.
137. BUCĂTARU, Mihaela – Tehnici de îngrijire atașate nevoilor fundamentale , Editura „PIM”, Ia și, 2012.
138. BUIUC , Sergiu ; JOLOBCEASTÂI , Leonida – Oftalmologie practică , vol. I, Editura „Junimea” , Iași, 1979.
139. BUIUC , Sergiu; JOLOBCEASTÂI , Leonida – Oftalmologie practică , vol. II, Editura „Junimea” , Iași, 1981.
140. BULGĂR, Gheorghe – Dicționar de sinonime , Editura „Albatros”, Bucure ști, 1972.
141. CARACA Ș, Traian – Bolile aparatului uro -genital , Editura Medicală, Bucure ști, 1989.
142. CĂRUNTU, Florin; CĂRUNTU, Veronica – Vademecum de boli infec țioase , Editura Medicală, Bucure ști,
1979.
143. CERNESCU , Costin ; SAHNAZAROV , Nina – Epidemiologie . Manual , Editura Didactică și Pedagogică,
Bucure ști, 1979 .
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 166 144. CHERATA , Doina – ABC-ul sănătă ții copilului , Editura Sibila, Craiova, 1994.
145. CHIRIAC , Irina – Regimul de via ță a școlarului , Editura Medicală, Bucure ști, 1982.
146. CHIRILĂ, Pavel, CHIRILĂ, Maria – Terapie naturistă : îndrumător practic , Editura Sport -Turism, Bucure ști,
1985.
147. CHIRU, Florian; CHIRU, Gabriela; MORARIU, Leti ția – Îngrijirea omului bolnav și a omului sănătos.
Manual pentru școlile sanitare postliceale , Editura „Cison”, Bucure ști, 2011.
148. CHIȚIMIA , Elena; MIHĂILESCU , Vladimir – Puericultură și pediatrie , Editura „Info-Team ”, Bucure ști,
1997.
149. CIONGA, Emil G.; AVRAM , Liviu Cornel – Medicamente chimioterapice , Editura „Dacia”, Cluj -Napoca, 1978.
150. CIORNEA , Teodor – Medicină legală . Definiții și interpretări , Editura „Junimea ”, Iași, 1986.
151. CIORTOLOMAN , Henriette – Investiga ția modernă în obstetrică și ginecologie , Editura Medicală,
Bucure ști, 1975.
152. CLOCOTICI , Lucre ția – Profesia de asistentă medicală , Editura Info -Team, 1995.
153. COLLIER , J.A.B. ; LONGMORE , J.M., HODGETTS , T.J. – Manual de medicină clinică . Specialită ți, Editura
Medicală, Bucure ști, 1997.
154. COMAN, Oana Andreia – Farmacologie pentru moa șe și asisten ți medicali: note de curs , Editura
Medicală, Bucure ști, 2008.
155. CONSTANTINESCU, D. Gr.; HAȚIEGANU, Elena – Plantele medicinale: proprietă țile lor terapeutice și
modul lor de folosire , Editura Medicală, Bucure ști, 1979.
156. CONSTANTINIDI , Michaela – Farmacologie , Editura Didactică și Pedagogică RA, Bucure ști, 1993.
157. COSMA , Mihai – Explorări paracl inice în practica medicală , Editura „Junimea” , Iași, 1982.
158. COSTEA , Gheorghe – Ghid terapeutic și clinic de dermatovenerologie , Editura Facla, Timi șoara, 1981.
159. COSTIN , Dănu ț – Oftalmologia , Editura „Apollonia ”, Iași, 1999.
160. COTRĂU , Marțian – Toxicologie – principii generale , Editura „Junimea” , Iași, 1978.
161. CREȚU, Antoneta – A.B.C. -ul primului ajutor medical , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1998.
162. DAȘCHIEVICI , Silvian ; MIHĂILESCU , Mihai – Chirurgie , Editura Medicală, Bucure ști, 2008 .
163. DIMITRESCU, Florica – Dicționar de cuvinte recente , Editura „Albatros”, Bucure ști, 1982.
164. DOGARU , Dominic – Boli infec țioase – manual , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1988.
165. DOROBAN ȚU, Ion – Educa ția pentru sănătate în probleme de demografie , Editura Medicală, B ucure ști,
1985.
166. DOROBAN ȚU, Ion – Educa ția sanitară în învă țământul primar , Editura Medicală, Bucure ști, 1983.
167. DRAGOMIRESCU , Mihai ; BUZINSCHI , Sorin ; NOVAC , Emil – Șocul infec țios, Editura Academiei RSR,
Bucure ști, 1979.
168. DRĂGHICI, Sonia – Principii de antib ioticoterapie , Editura Universită ții din Oradea, 2006.
169. DUMINICĂ -MOISESCU , Alexandru – Modul de administrare a medicamentelor , Editura Medicală,
Bucure ști, 1979.
170. DUMINICĂ -MOISESCU , Alexandru; DRĂGOI , Anca – Uzul și abuzul de medicamente , Editura Medicală,
Bucure ști, 1982.
171. DUMITRESCU , Florin Ioan ; DUMITRU , Constantin – Acupunctură științifică modernă , Editura
„Junimea ”, Iași, 1977.
172. DUMITRESCU , Marin – Biologia pe în țelesul tuturor , Editura Științifică și Enciclopedică, Bucure ști,
1989.
173. ENĂCHESCU, Constantin – Tratat de psihanaliză și psihoterapie , Ed. a II -a, Editura „Polirom”, Ia și,
2003.
174. ENESCU, Nicolae – Natura: farmacia verde , Editura „Porto -Franco”, Gala ți, 1991.
175. ERȘCOIU , Simona ; CEAU ȘU, Emanoil – Epidemiologie și boli infec țioase , Editura Didactică și
Pedagogică, Bucure ști, 1996.
176. FICA, Cornelia – Tehnica farmaceutică pentru asisten ți și farmacie , Editura Medicală, Bucure ști, 1970.
177. FICA, Cornelia – Tehnica farmaceutică pentru cadre medii , Editura Medicală, Bucure ști, 1977.
178. FILIMON , Cicerone – Utilizar ea grefonului intestinal în urologie , Editura „Junimea”, Ia și, 1979.
179. FILON , Maria – Puericultură și pediatrie , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1985.
180. FIRICĂ , Andrei – Primul ajutor , Societatea de Cruce Ro șie din România, Editura Medicală, Bucur ești, 1979.
181. FULGA , Ion – Antibioză, antibiotice, antibioterapie , Editura Medicală, Bucure ști, 1989.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 167 182. GARBAN, Zeno; GARBAN , Gabriela – Nutri ția umană , Ed. a 3 -a, Editura „Orizonturi universitare”,
Timi șoara, 2003.
183. GEORGESCU , Florin – Filozofie și medicină , Editura Medicală, Bucure ști, 1989.
184. GEORGESCU , Leonida – Diagnosticul bolilor renale prin punc ție-biopsie , Editura Medicală, Bucure ști, 1978.
185. GEORMĂNESCU , Mircea; MOLDOVAN , Zoica – Puericultură și pediatrie , Editura Didactică și
Pedagogică, Bucure ști, 1997.
186. GEORMĂNESCU , Mircea – Cele mai frecvente consecin țe ale alimenta ției incorecte la sugar și copilul
mic, Editura Medicală, Bucure ști, 1990.
187. GEORMĂNESCU , Mircea – Cum să ne alimentăm corect copilul , Editura Medicală, Bucure ști, 1990.
188. GEORMĂNESCU , Mircea; CĂPRARU , Herta – Sfaturi pentru îngrijirea sugarului sănătos , Editura
Medicală, Bucure ști, 1987.
189. GHEORGHIU , Alexandru; OLĂROIU , Marinela – Investiga ții func ționale în practica medicinii de familie ,
Editura ALL, Bucure ști, 1998.
190. GHEORGHIU, Ioan; GHEORGHIU , Ancuța; RUSU , Mariana – Tratamente naturale folosite de medicina
populară , Editura „Plumb”, Bacău, 2001.
191. GHEORGHIU , Nicolae; LEMNETE , Ion; RĂDULESCU , Ion – Manual de obstetrică și ginecologie , Editura
Medicală, Bucure ști, 1975.
192. GLASPER , Edward Alan; MCEWING , Gillian; RICHARDSON , Jim – Compendiu de pediatrie pentru cadre
medii , Editura ALL, Bucure ști, 2011.
193. GOLĂESCU , Maria – Cum să prevenim micozele interne , Editura Medicală, Bucure ști, 1983.
194. HENDERSON , Virginia – Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavu lui, multi -print / Hardy Larsen Ap S,
Danemarca, 1995.
195. HURGOIU , Voichi ța – Puericultură , Editura Medicală, Bucure ști, 1991.
196. IONESCU , Mircea; DUMINICĂ -MOISESCU , Ion; NICULESCU , Anton Dan; CÎRCIUMĂRESCU , Traian –
Medicină internă , Editura Didactică și Pedag ogică, Bucure ști, 1984.
197. IONESCU , Mircea; NICULESCU , Anton Dan – Boli interne. M anual , Editura Didactică și Pedagogică,
Bucure ști, 1978.
198. IONESCU -TÂRGOVI ȘTE, Constantin – Tratamentul prin acupunctură , Editura Sport Turism, Bucure ști, 1977.
199. IORDACHE, Constant in – Tratat de intoxica ții acute la copil , Editura „Institutul European”, Bucure ști, 2010.
200. IVAN , Aurel; AZOICĂI , Doina – Vaccinologie , Editura Polirom, Ia și, 1995.
201. IVANOVICI , Gabriel – Interpretarea analizelor de labor ator. G hid practic , Editura Militară, Bucure ști, 1995.
202. KARASSI , Arthur – Infarctul miocardic acut , Editura Medicală, Bucure ști, 1979.
203. KREINDLER , Arthur – Agnozii și apraxii , Editura Academiei RSR, Bucure ști, 1977.
204. KYOWSKI , Aglaia – Îngrijirea generală a bolnavilor , Editura Didactică și Pedagog ică, Bucure ști, 1978.
205. LĂCĂTÎ Ș, D.; CREȚEANU , Gheorg he – Obezitatea , Editura „Junimea ”, Iași, 1978.
206. LEMNETE , Ion – Pregătirea pentru na ștere, Editura Medicală, Bucure ști, 1988.
207. LITINSCHI , Gheorghe – Sexualitatea la vârsta adolescen ței, Editura Medicală, Buc urești, 1988.
208. LONGO, Dan – Harrison. Manual De Medicină , Ed. 18, Editura ALL, Bucure ști, 2014.
209. MAIORESCU , Mircea – Tendin țe moderne în pediatrie , Editura Medicală, Bucure ști, 1982.
210. MARCEAN , Crin – Tratat de Nursing , Editura Medicală, Bucure ști, 2010.
211. MARCE AN, Crin; MIHĂILESCU, Vladimir -Manta – Pediatrie și puericultură , Editura Medicală, Bucure ști,
2013.
212. MARCEAN , Crin; IANCU, Elena; CHIRU, Florian; CHIRU , Adela – Urgen țele medicale. Manual sinteză
pentru asisten ți medicali , Editura Medicală, Bucure ști, 2012 .
213. MIHĂILESCU, Vladimir -Manta – Pediatrie și puericultură , Editura Medicală, Bucure ști, 2013.
214. MARCU , Grigore Mihai – Organizare și legisla ție sanitară , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1989.
215. MARIN , Florea – Explorări func ționale : pentru cadre med ii, Editura Medicală, Bucure ști, 1978.
216. MARIN , Florea; POPESCU , C. – Boli interne : pentru cadre medii , Editura Medicală, Bucure ști, 1980.
217. MATEESCU , Mircea ; BEJAN , Gabriel -Cristian – Ghid pentru proba practică de medicina familiei , Editura
Coresi, Bucure ști, 2002.
218. MATEESCU , Viorel; NENCESCU , Cornelia – Radiodiagnostic, radioterapie și anatomie func țională ,
Societatea Știință și Tehnică, Bucure ști, 1996.
219. MATUSZ , Petru – Primul ajutor în accidentele vacan ței, Editura Sport Turism, Bucure ști, 1990.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 168 220. MĂNĂSTIREANU , Dan; BURSUMAC , Teodora ; STEINER , Nicolae – Curs de urgen țe medico -chirurgicale ,
Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1995.
221. MĂNĂSTIREANU , Dan; BURSUMAC , Teodora; STEINER , Nicolae – Curs de urgen țe medico -chirurgicale
2, Editura Didactică și Pedagogi că, Bucure ști, 1996.
222. MĂNUILĂ , Ludmila; MĂNUILĂ , Alexandru; NICO ULIN, M. – Dicționar medical , Editura „Ceres”, Bucure ști,
1998.
223. MEDE ȘAN, Filon ; TEREN ȚIU, Vlad Tiberiu – Arta îngrijirii copilului , Editura Medicală, Bucure ști, 1987.
224. MIHAIL , Alexandra – Ce tr ebuie să știm despre virusuri și viroze , Editura Medicală, Bucure ști, 1983.
225. MIHALTAN , Florin Dumitru; ULMEANU, Ruxandra – Algoritm de terapie în pneumologie , Editura
Medicală, Bucure ști, 2016.
226. MIHĂILESCU , Mihai – Boli chirurgicale . Manual , Editura Didactic ă și Pedagogică, Bucure ști, 1979.
227. MIHĂILESCU , Mihai – Chirurgie : pentru cadre medii , Editura Medicală, Bucure ști, 1991.
228. MINCU , Iulian – Alimenta ția omului bolnav , Editura Medicală, Bucure ști, 1980.
229. MINCU , Iulian – Factorii nutritivi și rolul lor în între ținerea vie ții, Editura Medicală, Bucure ști, 1987.
230. MINCU , Iulian – Noțiuni elementare de alimenta ție ra țională , Editura Medicală, Bucure ști, 1982.
231. MOCANU, Ștefan – Plante medicinale, legume, fructe și cereale în terapeutică , Editura Militară,
Bucure ști, 19 89.
232. MOGO Ș, Gheorghe – Intoxica ții acute – diagnostic și tratament , Editura Medicală, Bucure ști, 1981.
233. MOISESCU -DUMINICĂ , Alexandru; TOMA , Emil – Farmacologie clinică , Editura Medicală, Bucure ști, 1977.
234. MOLDOVAN , Tiberiu – Semiologie , Editura Medicală, Bucu rești, 1993.
235. MOLDOVEANU, Monica – Geriatrie și geropatologie pentru asisten ți medicali , Editura ALL, Bucure ști, 2011.
236. MOLDOVEANU, Monica – Virusologie, bacteriologie și parazitologie pentru asisten ți medicali , Editura
ALL, Bucure ști, 2012.
237. MOLDOVEANU, Mon ica; MOLDOVEANU, Adrian – Oftalmologie pentru asisten ți medicali , Editura ALL,
Bucure ști, 2012.
238. MOLDOVEANU, Monica; NICULESCU , Marius – Ortopedie și traumatologie pentru asisten ți medicali ,
Editura ALL, Bucure ști, 2014.
239. MORARIU , Letiția; IVAN , Măriuca – Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav ,
Editura Universul, Bucure ști, 2000.
240. MORARU , Ioan ; PĂUNESCU , Eugeniu – Dicționar enciclopedic de imunologie , Editura Științifică și
Enciclopedică, Bucure ști, 1981.
241. MOZES , Carol – Îngrijirea generală a bolnavilor , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1977.
242. MOZES , Carol – Tehnica îngrijirii bolnavului , ediția a 7 -a, Editura Medicală, Bucure ști, 2003 .
243. MURARIU , Letiția; IVAN , Măriuca – Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului să nătos și bolnav,
Editura Universul, Bucure ști, 2000.
244. NĂSTOIU, Ioan – Analize medicale la domiciliu , Editura „100+1 Gramar”, Bucure ști, 1997.
245. NĂSTOIU , Ioan – Mic dic ționar medical de prim ajutor , Editura „100+1 Gramar” , Bucure ști, 1995.
246. NEAC ȘU, Constantin – Ritmurile biologice , Editura Medicală, Bucure ști, 1990.
247. NEGRU, T.; ȘERBAN, M. G. – Fiziopatologie, Manual pentru școli sanitare , Editura Didactică și
Pedagogică, Bucure ști, 1994.
248. NICOLAU, Anton; GOLU, Mihai; PERCEK, Arcadie – Psihologie și etică medicală , Editura Didactică și
Pedagogică, Bucure ști, 1989.
249. NICULESCU , Gheorghe; MĂNĂSTIREANU, Dan – Tehnica îngrijirii bolnavului și elemente de prim ajutor
primar și specializat , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1994.
250. NICULESCU , Nicole; COHN , Lawranc e H.; NĂSTASE Nestor – Elemente de chirurgie infantilă , Editura
Junimea, Ia și, 1976.
251. NIȚESCU , Vasile – Obstetrica și ginecologia , Editura Didactică și Pedagogică R.A., Bucure ști, 1996.
252. NIȚESCU , Vasile; FLORESCU P. – Chirurgie . Ob stetrică . Ginecologie și chirurgie , Editura Didactică și
Pedagogică, Bucure ști, 1988.
253. OBLU, Nicolae; IANOVICI, Nicolai – Fistulele lichidiene cranio -nazale posttraumatice , Editura
„Junimea”, Ia și, 1978.
254. OBLU, Nicolae; POLLINGHER , Beno; RUSU , Mihai – Ateroscleroza cerebrală , Editura Junimea, Ia și,
1976.
255. OBRA ȘCU, Corneliu – Exerci ții fizice pentru bolnavii cardiovasculari , Editura Medicală, Bucure ști, 1989
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 169 256. OBREJA , Teodor – Hematomul intracerebral primar , Editura Junimea, Ia și, 1980.
257. PANAITESCU , Dan; BERNHAD , Bernard ; DIMACHE , Gheorghe – Microbiologie și igienă , Editura
Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1987.
258. PAȘCU, Georgeta – Hepatita virală , Editura Medicală, Bucure ști, 1989.
259. PĂUN, Elena Nicoleta – Compendiul asistentului de medicină dentară , Editura Universitară „Carol
Davila”, Bucu rești, 2015.
260. PĂUNESCU -PODEANU , Aurel – Bazele clinice pentru practica medicală , Editura Medicală, Bucure ști, 1981.
261. PENDEFUNDA , Gheorghe; NEM ȚEANU , Emil ; ȘTEFANACHE , Felicia – Semiologie neurologică , Editura
Medicală, Bucure ști, 1978.
262. POPA , George – Actual ități în hematologie , Editura „Junimea ”, Iași, 1980.
263. POPA, George – Citodiagnosticul – prin punc ție în practica medicală , Editura Medicală, Bucure ști,
1971.
264. POPA, George – Vademecum de urgen țe medicale , Editura Medicală, Bucure ști, 1981.
265. POPESCU , Alexandru – Actualită ți în toxicologia de urgen ță, Editura Medicală, Bucure ști, 1980.
266. POPESCU -ARISTIDE , Liviu ; POPESCU , Aristide N. – Secretele hormonilor , Editura „Ceres ”, Bucure ști,
1983.
267. POPESCU , Octavian – Copilul și unele dintre bolile sale , Editura Medicală, Bucure ști, 1985.
268. POPOVICI , N.; VLĂDESCU , Maria – Îngrijirea bolnavului imobilizat , Editura Medicală, Bucure ști, 1969.
269. PORA , Eugen – Dicționarul sănătă ții, Editura Albatros, Bucure ști, 1978.
270. POSTOLACHE , Valerian – Medicina de ambulatoriu , Editura Dacia, Clu j-Napoca, 1989.
271. PRICOP , Mihai – Fiziologia declan șării travaliului , Editura „Junimea ”, Iași, 1990.
272. RĂDULESCU , Constantin – Ginecologie , Editura Medicală, Bucure ști, 1988.
273. RÎMNICEANU, Radu – Ghid în practica medicinii interne , Editura Medicală, Bucure ști, 1992.
274. ROGOZEA, Liliana; OGLINDĂ, Tatiana – Tehnica îngrijirii omului sănătos și bolnav , Editura „Libris”,
Bucure ști, 2016.
275. ROMAN, Ioan – Chirurgie . Manual , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1985.
276. ROMAN , Vlaicu ; MURE ȘAN, Ioan ; MACAVEI , Emilia – Practica urgen țelor medicale , vol. 1 și 2, Editura
„Dacia ”, Cluj -Napoca, 1978.
277. ROMANESCU, Gh.; DUMITRESCU, V. – Ghidul personalului mediu în profilaxia infec țiilor
intraspitalice ști, Editura Medicală, Bucure ști, 1967.
278. RUSNAC, Constantin – Sindroame în pediat rie, Editura Medicală, Bucure ști, 1990.
279. RUSSU, George – Nefrologie practică , Editura „Junimea”, Ia și, 1978.
280. RUSU, Mihai – Explorarea clinică în neurochirurgie , Editura „Junimea”, Ia și, 1980.
281. SALVAGE , Jane – Nursingul în ac țiune, prin Biroul Regional O.M.S, Bucure ști, 1993.
282. SBENGHE, Tudor – Recuperarea medicală la domiciliu bolnavului , Editura Medicală, Bucure ști, 1996.
283. SCHÄFFLER, A.; BRAUN, J.; RENZ U. – Ghid clinic. Explorări. Diagnostic. Terapie urgen țe, Editura
Medicală, Bucure ști, 1995.
284. SCHÄFFLER, A.; BRAUN, J.; RENZ U. – Ghid clinic . Medicină internă , ediția a 9 -a, Editura Medicală,
Bucure ști, 2004 .
285. SCRIPCARU, Gheorghe; ASTĂRĂSTOAE, Vasile; SCRIPCARU, Călin – Principii de bioetică, deontologie și
drept medical , Editura „Omnia ”, Iași, 1994.
286. SCRIPCARU, Gheorghe; CIORNEA , T.; IANOVICI , N. – Medicină și drept , Editura „Junimea ”, Iași, 1979.
287. SDROBICI , Dan – Nutri ție și dietetică , Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1978.
288. SICARD , Didier; GUEZ, Thierry – Dicționar de examinări medicale , Editura „Corint ”, Bucure ști, 2003.
289. SÎRBU , Aurelia – Psihiatrie clinică , Editura „Dacia ”, Cluj -Napoca, 1979.
290. SÎRBU , Panait ; IOANI ȚIU, Irina ; TUDOSE -ȚOPA , Elena – Îndreptar pentru moa șe, Editura Medicală,
Bucure ști, 1966.
291. SLĂTINEANU , Simona -Mihaela – Homeostazia hidroelect rolitică , Editura „Junimea”, Ia și, 1998.
292. STANCIU , Carol – Gastroenterologie practică , Editura „Junimea ”, Iași, 1979.
293. STANCIU , Carol – Semiologie medicală de bază , vol. 1, Editura „Junimea”, Iași, 1989.
294. STANCIU , Carol – Semiologie medicală de bază , vol. 2, Editura „Junimea”, Ia și, 1989.
295. STRATULAT , Speran ța – Anestezie. A nalgezie pentru na ștere, Editura „Junimea ”, Iași, 1977.
296. SUFRIM , Mauriciu – Măsuri de electrosecuritate și prim ajutor în caz de electrocutare , Editura
Ministerul Muncii, Bucure ști, 1967.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 170 297. ȘERBĂNESCU , Tudor – Neurologie, Psihiatrie, Endocrinologie , Editura Medicală, Bucure ști, 1978.
298. ȘORA , Teodor ; PETRESCU , Pompiliu ; POENARU , Dan – Ghid terapeutic de urgen țe traumatologice ,
Editura „Facla ”, Timi șoara, 1980.
299. ȘUTEU , Iuliu ; BĂNDILĂ , Traian ; CAFRI ȚA, Atanasie ; BUCUR , Alexandru ; CÂNDEA , Vasile – Șocul,
Editura Militară, Bucure ști, 1980.
300. TAINDEL, Claudiu – Bolile infec țioase ale copilului , Editura Medicală, Bucure ști, 1986.
301. TĂRĂBU ȚĂ-CORDUN, Georgeta – Tumori benigne și maligne , Editura „Junimea”, Ia și, 1979.
302. TĂRĂBU ȚĂ-CORDUN , Georgeta; CERNEA, Marieta – Endometrul , Editura „Junimea”, Ia și, 1976.
303. TELEMAN, Gheorghe – Abdomenul chirurgical acut în obstetrică și ginecologie, Editura „Junimea”, Ia și,
1979.
304. THEODORU, G. N. – Îngrijirea copilului nou născut , Editura Medicală, Bucure ști, 1987.
305. THOMAS, Vinice – Profilaxia și controlul infec țiilor. Ghid pentru asisten ții medicali , Editura ALL, Bucure ști,
2014.
306. TITIRCĂ , Lucre ția – Dicționar de termeni pentru asisten ții medicali , Editura „Via ța Medicală
Românească”, Bucure ști, 1999.
307. TITIRCĂ , Lucre ția – Explorări func ționale și îngrijiri speciale acordate bolnavului. Breviar pentru școlile
sanitare , ediția a 10 -a, Editura „Via ța Medicală Românească”, Bucure ști, 2008.
308. TITIRCĂ , Lucre ția – Ghid de nursing , Editura „Via ța Medicală Românească”, Bucure ști, 1996.
309. TITIRCĂ , Lucre ția – Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor
fundamentale , Editura „Via ța Medicală Românească” , Bucure ști, 2001.
310. TITIRCĂ , Lucre ția – Îngrijiri speciale acordate pac ienților de către asisten ții medicali , edi ția a 9 -a,
Editura „Via ța Medicală Românească”, Bucure ști, 2008.
311. TITIRCĂ, Lucre ția – Manual de îngrijiri speciale acordate pacien ților de asisten ții medicali , Editura
„Viața Medicală Românească”, Bucure ști, 1998.
312. TITIRCĂ , Lucre ția – Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asisten ții medicali , Editura „Via ța
Medicală Românească”, Bucure ști, 2001.
313. TITIRCĂ , Lucre ția – Urgen țe medico -chirurgicale , Editura Medicală, Bucure ști, 1995.
314. ȚURCANU , Louis ; SABĂU , Ioan ; ȘERBAN, Margit ; STEMPER , Gertrude ; MITROFAN Lucia – Ghid
terapeutic în pediatrie , Editura „Facla ”, Timi șoara, 1981.
315. URSU, Gheorghe; LUPEA, Iulian; ROSAN , Lilly – Patologie perinatală , Editura Medicală, Bucure ști,
1978.
316. VASILE, D.; GRIGORIU , M. – Chirurgie și specialită ți înrudite . Manual pentru școlile sanitare postliceale ,
Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1997.
317. VASILE , Mihaela – Puericultură și pediatrie pentru asisten ți medicali , Editura Medicală, Bucure ști,
2014.
318. VASILE , Mihaela; MOLDOVEANU , Monica – Semiologie Medicala Pentru Asisten ți Medicali , Editura ALL,
Bucure ști, 2011.
319. VINTILĂ Alexandru; IONESCU , Mircea ; SDROBICI , Dan; NICULESCU , Anton Dan – Medicină internă ,
Editura Didactică și Pedagogică, Bucure ști, 1981.
320. VINȚI, Dan; STAMATIAN, Florin – Diagnosticul ecografic în obstetrică și ginecologie , Editura „Dacia”,
Cluj-Napoca, 1982.
321. VOICULESCU , Marin – Boli infec țioase , Editura Medicală, Bucure ști, 1981.
322. VOICULESCU, Marin – Medicina în familie , Editura Medicală, Bucure ști, 1975.
323. VOICULESCU, Marin – Medicină generală , vol. 1, Editura Medicală, Bucure ști, 1990.
324. WEINER , Ed – Bolile inimii , Editura „Colosseum ”, Bucure ști, 1995.
325. WEINER , Ed – Hipertensiunea arterială , Editura „Colosseum” , Bucure ști, 1995.
326. ZBRANCA , Eusebie – Contracep ția, Editura „Junimea ”, Iași, 1990.
327. ZBRANCA , Eusebie – Explorări paraclinice în endocrinologie , Editura „Junimea”, Iași, 1981.
328. ZOTIN , Constantin – Nefrologie clinică , Editura Medicală, Bucure ști, 1979.
BIBLIOGRAFIE SPECIAL ITATE INTERNA ȚIONALĂ:
329. ALSARO , Rosalinda – Application of Nursing Process. A Step by Step Guide , J.B. Lippincott Company,
Philadelphia, 1986.
Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I
Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de formare modernă teoretico -practică a asistenților medicali 171 330. BRUNNER , Suddarth – Soins infirmiers en médecine -chirurgie, Éditions du Renouveau Pédagogique
Inc., Montréal (Québec), Canada, 1985.
331. CARPENITO , Lynda Juall – Nursing Dia gnosis, Application to Clinical Practice , J.B. Lippincott Company,
1983.
332. DURMARD , Philip – Counselling – A Guide to Practice în Nursing , Butherworth, 1995.
333. GAS, Beverly Witter du – Introduction aux soins infirmiers , Les Editions HRW Ltee, Montréal , 1980.
334. GEORGE , Julia B. – Nursing Theories, The Base for Professional Nursing Practice , New Jersey, 1985 .
335. HUBER A., KARASEK -KREUTZINGER B., JOBIN -HOWALD U. – Les techniques de soins infirmiers , Édition
Universitaires Fribourg Suisse, 1988.
336. LACOMBE , Maurice; DESMO NTS, Jean -Marie – Précis des Soins aux Malades de Chirurgie , Éditions
Lamarre Poinat, Paris, 1967.
337. LINDBERG , Janice B. ; HUNTER , Mary Love; KRUSZEWSKI , Ann Z. – Introduction to Nursing Concepts,
Issues and Opportunities , Third Edition, Lippincott, Philadelp hia, New York, 1998 .
338. JAMIESON , Elizabeth; MCCALL , Janice ; BLYTHE , Rona – Guidelines for Clinical Nursing Practices ,
Edinburgh London Melbourne and New York, 1988.
339. KEZIER , Barbara ; OLIVIERI , Erb Eleonora – Fundamentals of Nursing , Fourth Edition , Addison -Wesley
Publishing Company, California, USA, 1991 .
340. KEZIER , Barbara; OLIVIERI , Erb Eleonora – Fundamentals of Nursing – Concepts and Procedures ,
Addison -Wesley Publishing Company, California, USA, 1987 .
341. LACOMBE, M. – Précis des Soins aux Malades de Chirurgie, Editions Lamarre Poinat, Paris.
342. LANGLET , Michèle – Ergonomie et soins infirmiers. La sante des soignants , Editions Lamarre, Paris,
1990 .
343. LUCK , Mann I. ; GORENSEN , K.C. – Medical Surgical Nursing , W. B. Saunders CO, 1987 .
344. PHANEUF , Margot – Soins infirmiers – la démarche scientifique, orientation vers le diagnostic infirmier,
McGraw -Hill, Editeurs, Montréal, Canada, 1985.
345. POTTER , P.; PERRY , A. – Foundations în Nursing Theory and Practice , Hazel B. M. Health, Mosby, 1995 .
346. RIOPELLE , Lise; GRONDIN , Louise; PHANE UF, Margot – Soins infirmiers – un modèle centré sur les
besoins de la personne , McGraw -Hill, Ed iteurs, Montréal, Canada, 1984.
347. STUBY, Anne -Lise – Guide pratiqué de soins et de traitements en réanimation , L’Imprimerie Médicine
et Hygiène , Genève , 1984.
348. THO MPSON , M. June – Clinical Nursing , Mosby Company, 1986 .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ruxandra Ofelia RADU Lucrare metodico -științific ă pentru obținerea gradului didactic I Dezvoltarea competen țelor transversale în procesul de… [627774] (ID: 627774)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.