Rusia Si Razboiul Georgian

RUSIA ȘI RĂZBOIUL GEORGIAN

Conflictele teritoriale

Disputele teritoriale reprezintă sursa general recunoscută a riscurilor și amenințărilor teritoriale. După unele evaluări, toate statele foste socialiste s-ar putea confrunta în viitor cu un grav conflict teritorial sau național cu unul din vecinii lor. Republicile ex-sovietice se află într-o situație chiar mai dificilă din cauza trasării artificiale a frontierelor practicată timp de decenii de către Stalin și succesorii lui. Spre exemplu, Ucraina cuprinde o puternică minoritate rusă și se află în litigii teritoriale mai mult sau mai puțin deschise cu Ungaria, Polonia, România, Rusia și Slovacia. La rândul ei, zona caucaziană concentrează grave focare conflictuale, unele din ele manifestându-se deja în forma violenței armate.

Conflictele teritoriale acute afectează relațiile dintre Turcia și Grecia. Situația din fosta Iugoslavie Federativă constituie un puternic focar destabilizator ce atentează la securitatea internațională. Orientul Mijlociu și seculară sa stare conflictuală arabo-israeliană are ca obiect dispute teritoriale și de natură religioasă. Tendințele agresive ale Irakului au culminat cu invadarea Kuweitului, urmată de retragere – în urma intervenției forțelor aliate.

În acest context internațional, deloc liniștitor, se înscrie și se afirmă cu putere cooperarea statelor, în vederea prevenirii modificărilor teritoriale în cadrul Organizației Națiunilor Unite – organizație ce reunește astăzi toate statele lumii – în număr de o sută optzeci și cinci.

O.N.U. este organizația mondială de asigurare a păcii și securității menită să acționeze pentru a preîntâmpina agresiunea, pentru a înlătura pericolele de război pe calea realizării unei colaborări strânse și permanente între toate statele lumii, pentru progresul economic, social și cultural al tuturor statelor.

Este cunoscut faptul că a preveni o modificare teritorială, care nu se face în spiritul principiilor fundamentale ale dreptului internațional, înseamnă a preveni un conflict care pune în pericol securitatea în regiune și, datorită împrejurărilor, chiar securitatea internațională. Conceptul de prevenire a conflictelor nu este nou. Dog Hammarsk, secretarul general al O.N.U. în perioada 1950-1954, a folosit pentru prima dată, la finele anilor '50, termenul "diplomatic preventive".

În materie de menținere a păcii, Națiunile Unite este organizația cu cea mai vastă experiență din lume, acest lucru fiind recunoscut pretutindeni. Decernarea premiului Nobel pentru menținerea păcii, în 1988, nu este decât o mărturie a recunoașterii împlinirilor sale.

Instrumentele juridice esențiale care conțin un mandat aplicabil în procesul prevenirii conflictelor sunt incluse în Carta Națiunilor Unite. Articolul 1 arată că scopul Organizației Națiunilor unite este să rnențină pacea și securitatea internațională și, în acest scop, să ia măsuri colective eficiente pentru prevenirea și eradicarea amenințărilor la adresa păcii și pentru suprimarea actelor de agresiune sau a altor încălcări ale păcii și să faciliteze, prin mijloace pașnice și în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, negocierile sau reglementarea pașnică a disputelor internaționale sau a situațiilor care ar putea duce la o încălcare a păcii.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite

Consiliul de Securitate este cel mai puternic organ principal al Organizației. Conform Cartei ONU (Articolul 24), acesta poartă răspunderea principală pentru îndeplinirea obiectivului central al Organizației, menținerea păcii și securității internaționale. Competențele ce revin Consiliului de Securitate l-au transformat într-un for unit în sfera politicii internaționale.

Acest organ O.N.U. dezbate problemele ce intră în competența sa la aprobarea Adunării Generale ori la cererea unui stat membru sau nemembru, în condițiile prevăzute de Cartă și de Regulamentul de funcționare a Consiliului.

Consiliul de Securitate este un organ politic, nicidecum unul judiciar, putând ancheta orice diferend ori situație ce ar putea da naștere unui diferend internațional.

Consiliul de Securitate al ONU este compus din 15 state membre, cinci dintre acestea – China, Franța, Marea Britanie, Rusia și SUA – ocupând o poziție privilegiată, de membri permanenți. Ceilalti zece membri nepermanenți sunt numiți de către Adunarea Generală pe o perioadă de doi ani. Procedura este de așa natură, încât în fiecare an să fie numiți cinci membri nepermanenți, astfel încât alcătuirea Consiliului de Securitate să fie diferită de la an la an.

Funcțiile și competența Consiliului de Securitate sunt următoarele:

În domeniul reglementării pașnice a diferendelor: ancheta pentru a vedea dacă prin continuarea unui diferend sau situații se poate pune în pericol pacea și securitatea; tot aici merită amintite recomandările cu privire la metoda la care ar trebui să recurgă părțile în cazul ivirii unor diferende;

În caz de amenințare a păcii, încălcarea păcii sau agresiune, Consiliul de Securitate poate să adopte măsuri provizorii(ex: hotărâri de încetare a focului); măsuri de constrângere fără folosirea forței armate – întreruperea totală sau parțială a relațiilor economice și a comunicațiilor feroviare, maritime, aeriene precum și ruperea relațiilor diplomatice; măsuri de constrângere cu folosirea forței armate constând în operațiuni executate cu forțele aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Organizației.

Pentru realizarea măsurilor de constrângere, membrii O.N.U. s-au obligat să pună la dispoziția Consiliului de Securitate, la cererea sa și pe bază de acorduri speciale, forțele armate necesare. Carta a prevăzut și existența unui Comitet de Stat Major, pentru comanda acestor forțe armate.

O asemenea asistență presupune precizări prealabile cu privire la efectivele contingentului militar, natura forțelor, gradul lor de pregătire, amplasarea lor generală, natura înlesnirilor și ajutorului care va fi dat.

Trebuie precizat că în baza articolului 51 din Carta – statul, victimă a agresiunii armate, are dreptul la autoapărare individuală sau colectivă (ex NATO) – cu obligația de a informa de urgență Consiliul de Securitate în legatură cu actul de agresiune, dar și cu privire la măsurile întreprinse ori care urmează a fi adoptate, Consiliul de Securitate este obligat să ia act despre eveniment și să adopte măsurile ce se impun pentru restabilirea păcii.

Doctrina actuală critică sistemul de securitate instituit de Cartă, lipsa de consecvență a acestuia, dar mai ales că se bazează pe folosirea forței descrisă de către marile puteri membre ale Consiliului.

Consiliul de Securitate poate cere părților aflate în diferend să recurgă la bunele oficii ale unui alt organ O.N.U. (al Secretarului General, căruia l-au fost conferite funcții diplomatice).

Un rol important în cadrul O.N.U. l-a avut Consiliul de Tutelă, crește ca urmare a faptului că, în lume, imediat după cel de-al doilea război mondial mai există sistemul colonial. Carta O.N.U. conține reglementări cu privire la:

administrarea teritoriilor în cauză și anume, Declarația privind Teritoriile care nu se autoguvernează (coloniile);

instituirea unui sistem de tutelă și, în acest cadru, crearea unui Consiliul de Tutelă

Evaluând eficiența activității Națiunilor Unite în domeniul eforturilor de prevenire a conflictelor indică obținerea unor realizări incontestabile, în condițiile numeroaselor obstacole existente, obstacole care în 1990 aveau drept sursă conflictul dintre Est și Vest.

Având în vedere importanța deosebită a respectării integrității teritoriale a statelor – conflictele teritoriale fiind cele mai grave atingeri ale securității internaționale – este nevoie de intensificarea relațiilor dintre state în spiritul principiilor dreptului internațional și creșterea rolului O.N.U. pentru prevenirea și rezolvarea acestor conflicte.

De asemenea intră în sarcina Consiliului de Securitate operațiunile de menținere a păcii (Peace Keeping operations) – care fac referire la folosirea de personal militar sub mandat O.N.U. în alte scopuri decât cele de constrângere – ca de pildă: supravegherea încetării focului, respectarea armistițiilor, forțe de interpunere la frontiere – ex: Liban, Cipru, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Somalia, Rwanda, Angola, Cambodgia etc.

Alte atribuții ale Consiliului de Securitate sunt măsurile legate de executarea hotărârilor Curții Internaționale de Justiție, recomandările pentru admiterea de noi membri, aplicarea de sancțiuni, numirea Secretarului General.

Consiliul de Securitate este organismul care are legatură cu organismele regionale care au drept de acțiune în domeniul controlului Consiliului.

Poziția privilegiată a Consiliului de Securitate rezultă în plus și din competențele pe care le deține în cadrul Organizației. Consiliul își dă bunăoară votul înainte să fie luate anumite decizii importante (mai ales ale Adunării Generale). Acest lucru este valabil mai ales în cazul acceptării și excluderii de membri, precum și în cel al numirii Secretarului General și a judecătorilor din cadrul Curții Internaționale de Justiție.

De mai mulți ani există preocupări pentru reforma O.N.U. și modificarea Cartei, care vizează în principal Consiliul de Securitate, în sensul desființării dreptului de veto sau al măririi numărului de membri permanenți, pentru a include țări ca Japonia, Germania, India, Brazilia, Nigeria, Mexic etc.

Din cele anterior arătate putem să extragem principalele atribuții și totodată modalitățile de acțiune practicate de O.N.U., conturând astfel latura teoretică a acestei organizații, însă în practica internațională situația se prezintă sub cu totul o altă ipostază.

Sunt cunoscute o serie de conflicte internaționale în fața cărora O.N.U. a dovedit o slabă capacitate de gestionare a situațiilor pentru care a fost inițial concepută, relevând în schimb că este încă o organizație aflată în mâinile marilor puteri.

Sunt suficient de relevante în direcția funcționalității sau nefuncționalității O.N.U. și, cu precădere a Consiliului de Securitate

Război în Caucaz

Capitala georgiană Tbilisi sub tirul aviație ruse! Un official din cadrul Ministerului georgian de Interne a anunțat în această dimineață că Rusia a bombardat un aeroport militar aflat în apropierea capitalei. Oficialii georgieni dau asigurări că la momentul atacului pe aeroport nu se aflau avioane și că rachetele nu au provocat pagube importanțe. Bilanțul conflictului rămâne în continuare unul sângeros aproape 2000 de victime numai în Osetia de Sud plus alte mii de răniți și refugiați. Purtătorul de cuvânt al Ministerului georgian de Interne afirmă că Rusia a mobilizat 10.000 de soldați în Georgia dintre care 4000 au venit la bordul unor nave de război ancorate pe țărmul abhaz al Mării Negre. Aseară bombardamentele au continuat și în zona Kodori, singurul teritoriu al Abhaziei aflat sub controlul Georgiei. Potrivit televiziunii georgiene, ultimul atac s-a încheiat în jurul orei 22:30, ora României.

Un înalt responsabil militar rus și doi jurnaliști, tot de origine rusă au fost răniți în ostilitățile din această noapte. Ca urmare a luptelor izbucnite în regiune, Azerbaidjanul a anunțat aseară încetarea exporturilor de petrol către două dintre porturile georgiene Kulevi și Batumi. Compania energetică azeră SOCAR a anunțat de asemenea că va veni cu o variantă pentru ocolirea zonei de conflict. Același conflict acut din Osetia de Sud l-a determinat pe prim-ministrul rus, Vladimir Putin, să ceară o anchetă asupra a ceea ce el numește "acre de genocid" comise de trupele georgiene în provincia separatistă Osetia de Sud.

Îngrijorare la București

România reafirmă necesitatea respectării suveranității și integrității teritoriale ale Georgiei, iar instituțiile abilitate trebuie să fie pregătite pentru evacuarea cetățenilor români din Georgia, dacă situația va impune acest lucru. Aceasta este concluzia ședinței CSAT de aseară. În comunicatul remis de Președinție este reamintit faptul că evoluția conflictelor înghetate din zona Caucazului și a bazinului Mării Negre a constituit o preocupare constantă a politicii noastre externe, iar Romania a atras atenția cu privire la riscul acestor conflicte în planul securității regionale. România face un apel la toate părțile să dea dovadă de responsabilitate, să înceteze imediat ostilitățile și să înceapă negocierile care să garanteze pacea și stabilitatea în regiune. Potrivit documentului Președinției, România se va alătura eforturilor comunității internaționale pentru a identifica o soluție politică a crizei din Georgia.

În căutarea unui refugiu

Avem de-a face cu o catastrofă umanitară. Autoritățile georgiene și-au atacat propriul popor. Sunt numai câteva din declarațiile foc făcute de prim ministrul rus, Vladimir Putin. În timpul unei vizite în Osetia de Nord. În această provincie ajung mare parte din refugiații din republica separatistă Osetia de Sud aflată în mijlocul conflictului ruso-georgian. Acțiunile autorităților georgiene în Osetia de Sud sunt, desigur și mai presus de orice, un atac împotriva propriului popor. Este greu de crezut că oseții se vor lasă convinși să facă parte din statul georgian după ce s-a întâmplat și ce se va mai întampla.

Premierul rus Vladimir Putin a ajuns aseară târziu la Vladikavkaz, în Osetia de Nord pentru a discuta cu refugiații din Osetia de Sud. Potrivit lui Putin cel puțin 34 de mii de oameni au venit aici în căutarea unui loc sigur depărtat de bombardamente. Pot să spun că avem de-a face cu o adevărată catastrofă umanitară. Este rezultatul agresiunii Georgiei, zeci de oameni au murit și sute sunt răniți. Bombardamentele vizează ținte civile din zone rezidențiale. Între 2 și 9 august au trecut granița în Oseția de Nord 34 de mii de oameni. O parte s-au întors, așa că acum sunt înregistrați ca refugiați 22 de mii. Speriați de amploarea pe care au luat-o violențele din regiunea separatiste Osetia de Sud, oamenii și-au abandonat casele. Nu toți au preferat Osetia de Nord. O parte s-a refugiat în Georgia, în zonele sigure. Imaginile din zonele de conflict au arătat scene de groază. Blocuri lovite de rachete, incendii și răniți zbătându-se între viață și moarte. În ajutorul celor răniți au venit și militarii ruși din forța de menținere a păcii care a instalat un spital în aer liber, unde soldații, dar și civilii primesc, îngrijiri medicale.

Apel la pace

În timp ce mii de georgiene încep să-și caute adăpost depart de bombardamentele rusești, locuitorii din Tbilisi s-au adunat aseară în număr mare în centrala capitalei. Au aprins lumânări în memoria victimelor acestui conflict și au cerut Rusiei să pună capăt violenței. Demonstranți s-au adunat în apropierea clădirii Parlamentului georgian, în piața Revoluției. Cei prezenti au scris cu Iumândri "Opriți Rusia" și au cerut comunității internaționale o intervenție mai fermă pentru încheierea conflictului.

"Întreaga lume ar trebui să știe că ne apărăm țara, vrem pace și o Georgie unită. Este un lucru de înțeles. Vrem ca fiecare țară să știe că aceasta este o luptă decisivă, victorie pașnică sau moarte."

Președintele georgian Mihail Saakașvili a vizitat un spital din Tbilisi unde sunt îngrijite victimele bombardamentelor. El a spus din nou că speră că se va semna un acord de încetare a focului cât mai curând și a cerut la rândul său Rusiei, să înceteze atacurile. De la începutul conflictului 150 de cetățeni georgieni, printre care 40 de civili au murit și cel puțin 400 au fost răniți. Bilanțul anunțat de ministrul georgian al Afacerilor Externe nu include însă victimele bombardamentului asupra orașului Gori.

Concluzii

Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU s-a încheiat cu un nou eșec. Cei prezenți la întrunirea de la New York nu au reușit să definitiveze un document menit să pună capăt conflictului izbucnit în Osetia de Sud între Georgia și Rusia. Membrii Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite nu au putut decât să constate că tensiunile se răspândesc și către alte regiuni separatiste, în special Abhazia, situată în vestul Georgiei pe litoralul Mării Negre. În acest moment sunt îngrijorați în special de extinderea conflictului dintre Osetia de Sud către Abhazia.

Președintele Consiliului se Securitate, belgianul Jan Grauls a declarat că este greu, dacă nu imposibil să găsească un teren comun pentru declarație. După reuniune, Vitali Ciurkin le-a declarat jurnaliștilor că Rusia așteaptă o promisiune din partea Georgiei, prin care aceasta se angajează să renunțe la violență și să se retragă din Osetia de Sud. Forțele georgiene trebuie să se retragă din Osetia de Sud, trebuie să se retragă de pe teritoriile pe care le-au invadat în ultimele zile ca urmare a agresiunii militare împotriva Osetiei se Sud.

Oficialul rus a adăugat că o înțelegere de încetare a focului nu este soluția acestui conflict și că Rusia își va păstra trupele de menținere a păcii în regiunea separatistă, așa cum o face din 1992. În timp ce situația din Osetia de Sud este în impas la ONU, Uniunea Europeană avertizează Rusia că o continuare a acțiunilor sale militare pe teritoriul georgian va afecta relațiile bilaterale.

Într-o corespondență pentru Europa Liberă, analistul politic al Fundației Jamestown și Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, formulează învățămintele cele mai importante ale războiului soldat cu decizia Moscovei de a recunoaște independența Osetiei de Sud, unde a început războiul, precum și a celeilalte regiuni separatiste georgiene, Abhazia: 

O primă învățătură e că o țară cu hotar direct cu Rusia, în lipsa unor garanții de securitate din partea Alianței NATO, este într-o situație foarte periculoasă, cu urmări posibil fatale. Am văzut această situație în cazul Georgiei în anul 2008. O vedem actualmente în cazul Ucrainei. Republica Moldova este într-o situație comparativ fericită față de Georgia și Ucraina, deoarece nu se învecinează direct cu Rusia. Este o șansă unică pentru Republica Moldova să înceapă în mod serios reformele atât de întârziate. Rămâne de văzut dacă Republica Moldova va reuși să fructifice această șansă pe care până acum nu prea a fructificat-o. 

A doua învățătură e că asigurările Rusiei potrivit cărora ea respecta integritatea teritorială a vecinilor săi nu au nicio valoare. Rusia împiedică pur și simplu Republica Moldova, ca și pe Ucraina să-și exercite suveranitatea pe teritoriul ocupat de trupe rusești. Cu toate că Rusia spune că recunoaște suveranitatea, dar totodată ea împiedică aceste țări să-și exercite suveranitatea. La fel, bineînțeles în cazul Abhaziei și Osetiei de Sud, regiuni cotropite de către Rusia în Georgia. 

Al treilea învățământ ține de faptul că în anul 2008, cu ocazia războiului din Georgia, a intervenit o schimbare în atitudinea Rusiei în problema integrității teritoriale. Până în anul 2008 Rusia se prefăcea că recunoaște necondiționat integritatea teritorială, chiar dacă e și pe hârtie. Dar începând cu anul 2008, începând cu ajunul invaziei din Georgia, Rusia a început să pună condiții pentru respectarea integrității teritoriale, chiar și în teorie. Condiții cum ar fi, de exemplu, neaderarea țării respective la NATO. În cazul Republicii Moldova, o condiție a respectării ar fi neunificarea Republicii Moldova cu România. Actualmente, în cazul Ucrainei, de asemenea se pune condiția neaderării Ucrainei la NATO. Deci, respectarea chiar și pur teoretică a integrității teritoriale și a suveranității devine din partea Rusiei condițională. 

O a patra lecție e că Georgia, ca și Ucraina, s-au pomenit astăzi într-o situație ne clară în peisajul geopolitic european, cu elemente de influență rusească, dar și cu elemente de zonă gri. Principalul element de influență rusească este monopolul Rusiei asupra forțelor zise „de pacificare”, forțe interpuse de către Rusia însăși în conflicte pe care chiar Rusia le-a început în anii 90. Rusia a avut așa zise trupe „de pacificare” în Abhazia și Osetia de Sud, trupe care au devenit foarte repede în anul 2008 trupe agresoare. Deci, acest monopol al trupelor de pacificare este un element de sferă de influință rusească. Dar sunt și elemente de zonă gri și anume rolul exclusiv al OSCE ca organizație pentrudacă nu rezolvarea, măcar gestionarea, aplanarea conflictelor. OSCE este oorganizație bazată pe consens, în care Rusia deține dreptul de veto. OSCE nu este în întregime la cheremul Rusiei, dar este o organizație care nu poate acționa, de fapt, în niciun fel din cauza impasului interior între Rusia, cu dreptul ei de veto, și celelalte țări, inclusiv țările din Organizația Nord – Atlantică. Deci, OSCE este condamnată prin definiție la ineficiență și menține aceste țări, inclusiv Republica Moldova, într-o zonă gri. Același lucru îl vedem acum în Ucraina, unde politica Uniunii Europene în frunte cu Germania a exclus intervenții ale Uniunii Europene în misiuni de observare a armistițiului, insistând în schimb pe introducerea unei misiuni a OSCE în care Rusia se bucură de o influență foarte mare. De asemenea, Ucrainei i se pune condiția să nu intre în NATO, ca o precondiție a rezolvării conflictului inițiat chiar de către de Rusia. 

A cincea învățătură din situația Georgiei – în anul 2008 atât statele Unite cât și Alianța Nord – Atlantică se aflau în plină dezangajare strategică din Georgia, și nu numai din Georgia, dar și din întreaga noastră zonă, inclusiv din Ucraina și din tot Caucazul de Sud. Această dezangajare pe plan strategic a avut drept consecință politică o deprioritizare, adică o reducere a locului acestor țări în ordinea priorităților Statelor Unite și Alinței Nord – Atlantice. Din ce motive? Deoarece NATO și Statele Unite s-au angajat excesiv în războaie purtate în Orientul Mijlociu începând cu anul 2003, ba chiar cu anul 2001 în Afganistan.Aceste războaie de pe continentul Asiatic și din Orientul Mijlociu au dus la investiții mari de cheltuieli strategice din partea Statelor Unite și NATO, fără niciun fel de profit strategic, au condus la neglijarea vecinătății imediate a Europei, concret la neglijarea Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei și Azerbaidjanului. A apărut un vacuum de putere pe fundalul căruia a intrat Rusia în anul 2008 în Georgia, surprinzând în mod strategic atât NATO, cât și Statele Unite. Statele Unite și NATO au început acum să remedieze această lipsă, au început să se reorienteze de la războaie purtate la mare distanță, pe alte continente, îndărăt către securitatea europeană și securitatea mai ales a Europei de Răsărit. Dar este o evoluție care abia începe după mulți ani de neglijare cu consecințe care s-au văzut în Georgia și se văd acum în Ucraina. Repet că Republica Moldova este relativ mai adăpostită datorită lipsei unui hotar cu Rusia. 

Și ultima învățătură pe care o tragem din războiul din anul 2008 ține de politica Uniunii Europene. În anul 2008, când Rusia a invadat Georgia, Uniunea Europeană abia începuse să-și formuleze politica de vecinătate în vecinătatea ei răsăriteană. În momentul în care Rusia a invadat Georgia, Uniunea Europeană nu s-a manifestat ca o unitate, ci președintele țării care prezida atunci Uniunea Europeană, Franța, în persoana președintelui Nicolas Sarkozy a luat o inițiativă unilaterală de a media un armistițiu cu Rusia. Inițiativa unilaterală a Franței și a lui Sarkozy a fost contraproductivă. El nu s-au priceput să gestioneze această situație, iar acțiunea sa unilaterală, de altfel necontestată de restul Uniunii Europene, a arătat lipsa unei politici comune europene. Între timp, după anul 2008 s-a conturat politica Uniunii Europene în vecinătatea estică. Această politică a culminat, cred eu, cu summitul de la Vilnius din anul 2013, și deja la summitul de la Riga din anul 2014 am văzutdeclinul acestei politici. Deci, în anul 2008, când Ucraina a fost atacată,Uniunea Europeană încă nu avea o politică de vecinătate estică, iar în anul 2014, Uniunea Europeană deja nu mai avea o politică oricât de coerentă sau de eficientă în vecinătatea estică. Din nou a apărut un vacuum de putere chiar în momentul în care NATO și Statele Unite și-au îndreptat din nou atenția spre zona noastră. Tocmai Uniunea Europeană și-a schimbat Comisia Europeanăde la Bruxelles, au apărut alte personalități la Bruxelles, cu alte viziuni, și Uniunea Europeană este din ce în ce mai ineficientă în zona noastră. Apogeul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene a avut loc aproximativ în anul 2011-2013, poate chiar până spre anul 2014, după care avem o cu totul altă politică a Uniunii Europene. Vedem că și în cazul Ucrainei actualmente Uniunea Europeană nu are o politică unitară. Diplomația europeană în privința conflictului ruso-ucrainean este practic monopolizată de către Germania, o situație fără precedent. Celelalte țări din Uniunea Europeană nu au acordat Germaniei niciun mandat ca să gestioneze conflictul ruso-ucrainean, dar în același timp celelalte țări nu au suficientă pondere politică pentru a întreprinde inițiative colective ale Uniunii Europene. Așa încât suntem în continuare într-o situație de dezorganizare. Ucraina simte consecințele, Georgia le-a simțit și le simte în continuare. În vara aceasta a avut loc un al treilea proces în care forțele rusești din Osetia de Sud mută în mod unilateral și abuziv traseul graniței dintre Osetia de Sud și restul Georgiei. Mută cu câte un kilometru, doi kilometri, trei kilometri pe an în interiorul Georgiei. Georgia nu poate face nimic. Guvernul Georgiei spune pur și simplu că nu se va lăsa provocat. Deci, slăbiciunea și vulnerabilitatea devin un fel de virtute. Da, suntem slabi, da, suntem vulnerabili, dar măcar nu ne lăsăm provocați. Deoarece Georgia nu dispune de garanții de securitate. Situația e asemănătoare și în Ucraina. Revin la cazul Republicii Moldova – o situație norocoasă fără paralelă în vecinătate europeană a Uniunii Europene – să sperăm că Republica Moldova va profita în fine de această situație, fiind adăpostită, ca să treacă la reformele necesare pe care de atâta vreme le-a neglijat.”