Rusia, America Si Razboiul Rece

Războil Rece este definit ca o perioadă cuprinsă între 1945 (imediat după al Doilea Război Mondial ) și 1989 caracterizată de o rivalitate și o competiție în toate domeniile între blocul comunist aflat sub conducerea URSS și cel capitalist influențat de S.U.A . Era denumit astfel datorită faptului ca între cele doua mari puteri nu s-a ajuns niciodată la confruntări militare directe care ar fi putut constitui un Razboi Cald sau un Razboi Fierbinte .Așadar ,această perioadă cuprinsă intre 1945 și 1989 se constituie intr-o fază cu totul speială a relațiilor internaționale. La origine, este vorba despre un razboi; de unul nedeclarat și nefinalizat care neînchizându-se cu un tratat așa cum era obișnuit în celelalte războaie , este numit și caracterizat drept un război rece . O definiție a acestui război care este adesea citată este dată de Karl von Clanswitz :” un act de violență fizică destinat să convingă adversarul să se supună voinței noastre (nu există violență morală în afara conceptelor de stat și lege ) este deci mijlocul ; scopul este impunerea voinței noastre”.

Părtile beligerante exercită reciproc presiuni foarte mari de natură complexă cu o intensitate diferită de la un moment la altul . Astfel putem vorbi de existența mai multor razboaie in unul singur și de existența unor momente de tensiune maximă care puteau determina cu ușurință al treilea război mondial. Cea mai mare însemnatate o au insă preiunile ideologice și cele militare , care permit o discuție despre dimensiunea ideologică si militară a războiului rece.Acest război este cel mai incărcat ideologic dintre toate răboaiele. Erori de percepție la nivelul conducerii Statelor Unite ale Americii și Uniunii Sovietice ,mai ales în anii imediat urmatori celui de-al doilea război mondial și la începutul războiului rece ,au adăugat amenințări imaginare celor reale ; au constituit de asemenea la prelungirea fenomenului depărtării cuvântului de realitatea sa,unul frecvent în regimurile totalitare și amplificat de propaganda beligeranților celui de a doua confagrații mondiale.Problema reală ține de modul cum au perceput americanii amenințarea sovietică în ultimapartea a celui de al doilea război mondial și în anii imediat urmatori.

Termenul de război rece a fost făcut popular de un ziarist american pe nume Walter Lippann ,intrând astfel în limbaj uzual în anul 1947 . Expresia război rece a fost consacrată de către scriitorul spaniol din secolul al XIII lea : Don Juan Manuel . El observă că războaiele reci și cele fierbinți se disting în principalprin modul în care se sfârșesc „Rărboiul care este extrem de crud și foarte fierbinte se sfârșește fie cu moarte fie cu pace ,în timp ce un război rece nu aduce nici pace și nici nu conferă onoare acelora care l-au înițiat . Înainte de anul 1990 , nici Estul și nici Vestul nu s-au dovedit victorioase ,însă comuniștii au putut invoca in 1975 reunificarea Vietnamului ca mărturie a faptului că situația le era oarecum favorabilă. Apoi in 1991 a venit dezmembrarea și prăbușirea neașteptată a Uniunii Sovietice. Unul din principalele motive din cauza cărora s-a întâmplat acest lucru a fost că presiunea econimică care ținea și clasa Uniunii Sovietice ca o superputere ,devenise de nesuportat. Ultimul președinte al Uniunii a fost Mihail Gorbaciov ,care a și pus de altfel capăt acestuirăzboi ,ințelegănd deja că țara sa nu-l mai putea susține ,însă el și-a distrus astfel propriu stat

Se poate vorbi de patru perioade ale războiului rece astfel :prima perioada ,care a durat din perioada ultimilor ani de guvernare ai lui Stalin pană și pană la moartea sa în 1953. Apoi urmează oa doua perioadă ,una de pericol și confruntare, de la moartea liderului comunist până la intervalul de destindere care începea brust în 1969. Această perioadă este caracterizată de un elemenz esențial și anume doplomația riscantă a lui Hrușciov care era poate mult prea încrezător în puterile crescândă ale Uniunii Sovietice. A treia perioadă aduce destindere și dorință ambelor superputeri de a-și normaliza relațiile și de a reduce riscul conflictelor. În ultima perioadă a acestui război a avut loc o accelerare a cursei înarmarilor și o ridicare a temperaturilor politice,care au fost însă stopate doar datorită viyiunii inedite a lui Mihail Gorbaciov care dorea negocierea unui nou tip de relație cu Statele Unite ale Americii.

Așadar ,ce voia Stalin ? Este normal să începem cu el ,deoarece dintre cei trei lideri postbelici,numai el avusese răgazul,în timp ce-și păstra autoritatea ,să ia în considerație și să-și stabilească prioritățile.În vârstă de șaizeci și cinci de ani la sfârșitul războiului,omul care conducea Uniunea Sovietică era ,înconjurat de lingăi,singurîn plan personal – dar încă ferm, și chiar mai înspăimântătorca înainte,ținând totul sub control.Mustața sa sufoasă ,dinții decolorați ,fața ciupită de vărsat și ochii gălbui ,iși amintea un diplomat american , “îi dădeau aspectul unui bătrân tigru,brăzdat de cicatrici…Un vizitator neavertizat n-ar fi ghicit niciodată câtă chibzuință, ambiție,dragoste de putere,gelozie,cruzime și răzbunare se ascundeau în spatelle acestei înfățișări dezagreabile” . Printr-o serie de epurări din timpul anilor anilor 1930,Stalin iși eliminase,de multăvreme,toți rivalii.Subordonații săi știau că o simplă ridicare din sprâncene sau unpocnet din degete putea să facă diferența între viață și moarte.Incredibil de scund-numai un metro șaizeci și trei cetrimetri-acest bătrânel burtos era,cu toate astea,un colos,călare pe un stat colosal. Țelurile posbelice ale lui Stalin constauîn siguranța propriei persoane,a regimului său a țării și iedeologiei sale,exact în această ordine.Căuta să se asigure că niciun fel de provpcări interne n-ar fi putut vreodată șă-I pună în pericol dominația personală și că niciun fel de amenințări externe n-ar fi putut vreodata să-I supună țara vreunui risc.Interesele comuniștilor din toată lumea ,oricât de admirabile ar fi fost, n-avea niciodată să fie mai importante decât prioritățile staului sovietiv ,așa cum le hotărâse el. Narcisismul,paranoia și puterea absolută se regăseau,toate,în peronalitatea lui Stalin : în sânul Uniunii Sovietice și al mișcării comuniste international ,era extreme de temut – dar și venerate pe scara largă.Era normal ,credea Stalin,că sângele vărsat și cheltuieliledin timpul războiului sa determine,în mare măsură cine ș ice dobândește după război.

Ce doreau americanii după război? Fără îndoială tot securitate,dar,spre deosebire de Stalin,erau mult mai puțin siguri de ceea ce vor trebui să facă pentru a o obține. Motivul avea de-a face cu situațiadificilă în care-i puses cel de-al Doilea Război Mondial: anume că Statele Unite nu puteau să continue să servească drept model pentru restul lumii dacă rămâneau separate față de restul lumii. Oficialitățile americane au fost initial destul de încrezătoare în faltul că vor putea să izoleze Uniunea Sovietică șicomunismul international fărp a abandona standardele de comportament derivate din propria experiență internă.Credeau cu fermitate că agresiunea era legată de autocrație și că o ordine international stabile putea să fie cel mai bine clădită pe principia precum libertatea de exprimare,libertatea credinței ,libertatea de initiative și libertatea opțiunii politice. “Chestiunea relațiilor sovieto-americane este în esență un test al întregii valori a Statelor Unite de națiune printre națiuni .Pentru a evita distrugerea,Statele Unite trebuie numai să se ridicela înălțimea celor mai bune tradiții și să-și dovedească faptul că sunt demne de a rezista ca o mare națiune. În mod sigur,n-a existat niciodată un tet mai rezonabilși cinstit..decât acesta.”

Blocada Berlinului

Posibilitatea unui război între Rusia si America a apărut pentru prima dată în timpul blocadei Berlinului. Stalin a avut atunci o reacție defensivă atunci cănd teritoriile vestice ale Germaniei au fost unite la finalizarea „ de-nazificării” , atunci când marca germană a fost introdusă în iunie 1948.Consilierii săi nu au luat în considerare alternativa aprovizionării Berlinului de Vest pe calea aerului,astfel încât Stalin era ferm convins că aliații occidentali vor fi în cele din urmă siliți să îl abandoneze. Țelul conducătorului sovietic era să asigure controlul comunist asupra întregului Berlin și să închidă căile de acces ale puterilor occidentale, așa cum a fost convenit de către Cei Patru în 1945.Rușii au început să se amestece în traficul către Berlinul de Vest,iar,începând cu 24 iunie,au interzis orice trafic. Armata americană din Germania de Vest a ripostat,pledînd pentru folosirea forței militare în scopul eliberării căilor către Berlin.Chiar în rândul forțelor aeriene americane au existat persoane care și-au manifestat neîncrederea în aprovionarea Berlinului pe calea aerului.Președintele Truman a hotărât să nu iși asume riscul declanșării unui război în an electoral.El dorea să pară ferm pe poziția sa,nu voia să lase impresia că cedează în fața lui Stalin,mai ales că prabușirea Cehoslovaciei în februarie 1948 a dat apă la moara dreptei americane,care avertiza asupra răspândirii comunismului.Forțele americane aliate au asigurat supraviețuire părții vestice a orașului și podul aerian al Berlinului a fost un succes impunător.În momentul său de vârf,traficul aerian se ridica la 13 mii de tone de mărfuri pe zi și a continuat timp de 324 de zile.Emisarii lui Stalin din Berlin declarau că ei se așteptau ca podul aerian să eșueze.Este posibil ca această falsă convingere să-l fi determinat pe Stalin să mențină blocada.În cele din urmă el și-a recunoscut eșecul ,în mai 1949,dar conflictul a alterat relațiile ruso-americane.În America exista atunci un sentiment că ,dacă a fi izbucnit un război,bomba atomică ar fi fost folosită.Nici Moscova și nici Washington-ul nu doreau declanșarea războiului ,dar ambele state se pregăteau pentru război.Cele două puteri dominante ale lumii deveniseră astfel adversari declarați și termenul de război rece descrie în mod adecvat relațiile lor începând de la acea dată.

Atmosfera internațională este încărcată de amenințări atunci când,pe 2 iaunuarie 1961,Statele Unite rup relațiile diplomatice cu Cuba pentru a protesta împotriva naționalizării întreprinderilor americane de pe teritoriul cubanez. Această decizie,desi înscrisă în logica antagonismelor americano-cubaneze o dată cu victoria lui Fidel Castro,în urmă cu doi ani, și deși întărită în semnificația sa de interesul pe care Uniunea Sovietică îl arată față de Caraibi,nu reține decât atenția câtorva cercuri retrânse.Lumea este interesată de Perla Antilelor fără să se gândească nicio clipă la tensiunile sociale și politice care au condus în final la intrarea trumfală a primilor soldați în havana,pe 2 ianuarie 1959.

Puține evenimente contemporane au suscitat atâtea reacții ca rezoluția cubaneză.În anii ’60 ,inamicii săi au produs adesea o literatură în care reauna credință rivaliza cu sarcasmul.În fața acestora, unele scrieri apologetice,pe cât de subiective e atât de ingenue,serveau în ultimă instanță,la fel de prost ca și primele ,singura cauză de interes,și anume căutarea modestă dar îndărjită, a devărului istoric . Cuvântul „castrism” a fost utilizat în perspective diferite.Mai întâi, la nivel internațional,referindu-se la un mod de preluare a puterii prin lupra armată,cum s-a întâmplat în Cuba din 1953 până în 1959 numeroase grupări revoluționare s-au prevalat de acest „castrism” în referință la conducerea politică internăa revoluției cubaneze,care a comportat un mod deosebit de trecere la socialism, prijeluind numeroase dezbateri teoretice în anii 60 în ceea ce privesște raporturile dintre” castris” și marxism.

În ziua de azi,epitelul „castrist” este folosit în continuare pentru a desemna politica externăa guvernului cubanez,devenit un aliat al Uniunii Sovietice,pretinzând a juca în același timp un rol hotărâtor în cadrul mișcarii țărilor “nealiniate”. Începând cu anii 70 , Cuba a devenit un acto important în sistemul internațional.”Acest fost protectorat american,lipsit practic de politică externă până la venirea lui Fidel Castro la putere în ianuarie 1959,nu se multumește să exercite astăzi o influență regională.El joacă defapt un rol mondial atât prin prezența sa militară pe alte continente ,cât și responsabilitățile sale transnaționale.”

La începutul anului 1962,relațiile între Fidel Castro și guvernul sovietic păreau să se fi deteriorat. În rândul comuniștilor cubanezi aveau loc epurări masive, iar ambasadorul sovietelor,Serghei Kușriațev,care fusese implicat mai înainte într-o afacere de spionaj în Canada,fusese rugat să se întoarcă la Moscova. Ajutorul sovietic pe care contase Castro nu compensa decât într-o foarte mică măsură ruptura produsă în relațiile econimice cu Statele Unite .Orașele nu mai aveau decaăt cateva ore de electricitate pe zi. Raționalizarea alimentelor se înăsprise întru-atât încât atingea cotele foametei. Washingtonul aștepta cu hotărâre momentul în care Cuba va fi constrânsă să se întoarca spre Statele Unite ale Americii.

Ziua de 14 octombrie 1962 este o duminica. Cosilierul pe probleme de securitate al Casei Albe ,McGeorge Bundy este întrebat într-o emisiune televizată despre pericolul pe care l-ar putea reprezenta pentru Statele Unite pregătirile militare sovieto-cubaneze. “Nu impărtășsesc nicidecum opinia acelui număr restâns de persoane care cred că asinstența militară rusă ar putea costitui o amenințare mortală la adresa noastră .Nu exită nicio amenințare.” spune el.

Având o rază de acțiune între 1000 și 1200 mile ,o MRBM ,trasădin Cuba putea lovitoate orașele și intalațiile militare americane până la Saint Louis. Cu raza sa de acțiune de 2000 mile, o IRBM ,amenința teritoriul American în totalitate,mai puțin Seattle și un colț din statul Washington. Încărcătura nucleară corespunzătoare celor două tipuri de rachete avea o putere între douzeci si cincizeci de ori mai mare ca cea a bombei de la Hiroshima. Hrușciov îl amețise pe Kennedy ,spunându-i că nu întprindea nicio acțiune care ar putea agrava tensiunea internațională inainte de alegerile americane, și afirmand solemn și categoric că armele livrate Cubei nu decât un caracter defensiv. Iar la douzeci și patru de ore primește dovada că Uniunea Sovietică iși desfășoară la mai puțin de 150 de km de Florida un arsenal nuclear capabil să distrugă toate centrele vitale ale Statelor Unite.

În aceiași zi în care este constatată “astmosfera de criză de la Washington” , John Kennedy rostește un discurs prin care îi informează pe americani că mai multe rachete sovietice cu raza medie de acțiune,capabile săa lovească New York-ul și majoritatea marilor orașe din Statele Unite,sunt pe cale da a fi instalate în Cuba. În fața Comisiei Forțelor Armate din Senat ,serviciile americane de informații sunt acuzate de a fi subestimat informațiile care le fusesera furnizare ,datorită „prejudecăților filosofice ”. Li s-a mai reproșat și faptul că s-ar fi concentrat mai degrabă asupra intențiilor decât asupra forțelor sovietice și că ar fi judecat lucrurile pintr-o prismă greșită.Fostul secretar al Apărării în timpul președenției lui Harry Truman, Robert Lovett, reproșează cu tărie serviciului CIA că nu a descoperit la timp ceeace se pregătea la o distanță de 90 de mile de coastele Floridei.

Într-un final ,criza este depășită, cel puțin la nivel politic,peroclul unei confruntări militare dispare,însă în niciuna ditre cele două tabere nu se poate „trage o linie”. Pe 28 noiembrie,Le monde publică mărturia unui ziarist care „se află în URSS” în momentul crizei : „ Diferite conversații m-au convins că Hrușciov a acționat complet invers decât ar fi acționat Stalin.Totuși, a plecat de la niște considerații inspirate din diplomația stalinistă : în aprilie1961 ,Stalele Unite renunță în cele din urmă la lichidarea Cubei ,iată un loc liber să-l ocupam noi deci,pentru că oricum ,mai devreme sau mai târziu ,comunismul trebuie să stăpânească lumea.Analogia se oprește aici. Trei acțiuni principale au împiedicat continuarea operațiunii ‹‹ Racheta ›› :

În primul rând ,Hrușciov a avut informații extrem de exacte asupra situației din Statele Unite ,în vreme ce Stalin,copleșit de rapoarte fictive,comitea o serie de erori de calcul ,cum s-a întâmplat în Grecia, la Berlin și în Coreea. În afară de abasadorul său acreditat, dl .Dobrânin, dl.Hrușciov dispunea de o antenă extrem de sigură în persoana domnului Iuri Jukov,fost președinte al Comitetului de Stat pentru relații culturale ucrainian ca și el.

În al doilea rând ,hrușciov a realizat că atitudinea fermă americană îl putea obliga fie să riște un război mondial pentru Cuba ,fie să admită lichidarea Cubei. Or ,insula ,deși rămâne o platformă ideologică importantă,nu se află în zona tradițională de influență sovietică – spre deosebire de Ungaria sau Germania de Est. Un compormis era deci acceptabil.Acesta îi orefea de altfel singura șansă de supraviețuire liderului cubanez.

Criza din Cubaa dezvăluit,în sfârșit, un factor cu totul nou : libertatea de acțiune a conducătorilor sovietici este limitată. Pe de o parte, poporul păstrează în trup și suflet amintirea oribilă a războiului: 25 de milioane de morți , ceea ce înseamnă 15 % din polulație la vrea respectivă.În epoca lui Stalin ,aceste reacții nu aveau o pondere însemnată. Începând cu perioada de destanilizare și de bunăstare ,ele influențează deciziile Partidului : acesta nu poate risca un război pentru o cauză minoră”. Crizele care au făcut din Cuba unul din focarele de tensiuni internaționale în perioada 1961-1962 au avut o serie de consecințe considerabileîn mai multe domenii.Însă un fapt este de necontestat din punct de vedere istoric : Fidel Castro nu avut decât de câștigat de pe urma acestora, și dacă nu ținem seama de modul în care el a reușit să depășească aceste crize, ba chiar să și profite de pe urma lor ,nu vom putea înțelege de fel mecanismul prin care el a devenit simbolul unor lupte și în același timp un actor al jocului internațional.

Rusia și America au devenit eterni rivali. Ele reprezentau două sisteme aflate în competiție.Sistemele erau înțelese drept comunism și capitalism ,libertate și tiranie ,economia dirijată vs economia de piață, individualism și colevtivism ,lumea roșie vs lumea liberă.Ambele ideologii dominante pe pan mondial erau însă utopice.

În Uniunea Sovietica ,marxismul pretindea să fi descoperit legile existenței umane,conformcarorra conflictul dintre capital și forța de muncă, dintre management și muncitori era imaginat ca o dramă în care actorii jucau roluri predestinate, pe care erau neputincioși a le schimba. Revoluția era inevitabilă ,de neînlăturat și , prin urmare ,reprezenta un deznodământ cert.

America avea de asemenea o iedeologie utopică, formulatăde Woodrow Wilson și născută din convingerea că americanii au dreptul și îndatorirea de a lumina restul lumii.America descoperise legile care guvernează existența umană și dorea să dăruiască această lumină și celorlalți.Pentru a deveni bogate, fericite și libere ,celelate națiuni trebuiau doar să urmeze exemplul Statelor Unite. Aceasta însemna proclamarea hegemoniei americane peste tot în lume. Pot fifolosiți și alți termeni pentru a desrie acest fenomen ,sper exemplu: noua ordine mondială,universalism sau internaționalism.

Era previzibil ca Rusia și America ,date fiind ideologiile lor utopice, să construiască imperii.Țările aflate în zonele de exercitare a influenței imperiale vor fi folosite ca indicatori de scor în lupta dintre superputeri,pentru a determina cine a câștigat partida respectivă.

Era imposibil ca cele două superputeri să își împartă lumea și să o conducă și, astfel, Războiul Rece a luat sfârșit.Povara era atât de uriașă, încât Uniunea Sovietică a subcombat și apoi s-a dezintegrat.În preajma anului 1991, Statele Unite nu mai erau in stare să intervină așa cum și-ar fi dorit și au fost extrem de mulțumite când nevoia de a o face, amenințarea comunistă,s-a evaporat. Vastele resursevărsate în războaiele imprerialiste și în cursaînarmărilor au ascuțit tensiunile din sânul societății americane. Societatea măreață a lui Kennedy și Johnson a rămas o utopie.

Statele Unite ale Americiiau costituit o putere imperialistă dupa 1944 ,dar a fost un imperialism atipic.Lumea este acum mai bogată și mai sigură datorită lui. Dacă nu ar fi existat cursa înarmărilor, Uniunea Sovietică ar fi putut fi și în prezent un stat comunist. A trebuit să dedice aproximatic doua treimi din cercetarea științifică și o treime din economia sa pentru eforturile militare.Pe când în Statele Unite a avut loc o revoluție tehnologică datorită cercetării și producției militare,în Rusia fenomenul a fost aproape absent.

Sfârșitul Războiului Rece a produs efecte negative mai ample în Rusia decât în Statele Unite.Prima îsi caută rolul și locul în lume. China a avut cel mai mult de câștigat. Cea mai dificilă sarcină este să administrezi schimbareapolitică,care este inevitabilă,dat fiind creșterea rapidă a economiei. Războaiele sunt rare acum între state și niciodată nu izbucnesc între state dezvoltate,ci între țări mici și mijlocii.Marxismul este în prezent un subiect pomenitfoarte rar.Este mai probabil ca naționalismul și loialități etnice sau de clan să stea la baza generării conflictlui. Lumea era relativ ușor de înțeles în timpul Războiului Rece. Acum ea este extrem de complexă.Amenințarea unui holocaust nuclear nu mai este reală. Războaiele au redevenit convenționale.Cea mai mare amenințare la adresa vieții pe această planetă nu mai este războiul,ci distrugerea mediului înconjurător.Sunt acum două tabere,aceia care poluează mai puțin,conduși din nou de către SUA, și restul lumii.Lumea este permanent divizată.

Bibliografie :

DELMAS, Claude : Crizele din Cuba ,traducere de Narcisa Șerbănescu, prefață de Șerban Dragomirescu , București , Editura Corint , 2003

GADDIS ,Lewis John : Războiul Rece , traducere din limba engleză de Diana Pușcașu Țuțuianu , Bucuresti : RAO International Publishing Company , 2009

MCCAULEY, Martin : Rusia, America și Războiul Rece, 1949-1991 , traducere de Mihaela Barbă, studiu introductiv de I.Ciupercă , Iași , Editura Polirom , 1999

SAVA, Michael : Adevăruri despre Rusia de ieri și de azi , București , Editura Societatea , 1995