Ruse(chircu) Claudia 2018 V1001 [610050]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ
-Violența intrafamilială –

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. DR. FLORIN LAZĂR

ABSOLVENTĂ:
RUSE (CHIRCU) CLAUDIA

BUCUREȘTI
-IUNIE 2018 –

Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 3
PARTEA A I -A………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 4
Capitolul I: Fam ilia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 4
1. Definirea conceptului de familie ………………………….. ………………………….. ………………………… 4
2. Tipuri de familii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 5
3. Funcțiile familiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 9
4. Stilu rile parentale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 12
Capitolul II: Violența ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 14
1. Definirea noțiunii de violență ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 14
5. Violența intrafamilială ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 15
3. Prevenția și intervenția în cazurile de violență intrafamilială ………………………….. ……………. 15
PARTEA A II -A ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 17
METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 17
1. Importanța și actualitatea temei ………………………….. ………………………….. ………………………. 17
6. Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 17
7. Ipoteze de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 18
8. Definirea și operaționalizarea conceptelor ………………………….. ………………………….. ……….. 18
11. Metode și tehnici de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………. 19
12. Analiza și interpretarea datelor ………………………….. ………………………….. ……………………. 19
13. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 19
Anexe: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 23

Introducere

PARTEA A I -A
Capitolul I: Familia

1. Definirea conceptului de familie
„Familia este aceea care face ca omul să treacă de la egoism la altruism” spunea
Auguste Comte , sociolog și filozof francez din secolul XIX . Dar ce înțelege societatea de
azi prin noțiunea de „familie”? Încurajează societatea formarea familiilor sau mai degrabă
trăirea pentru sine, îmbogățirea intelectuală și realizarea profesională ?
Dacă luăm în calcul expansiunea companiilor multinaționale și faptul că acestea
încurajează angajatul să fie independent, să călătorească, să profite de toate oportunitățile
pentru a se dezvolta, ne dăm seama că totul se reduce la individualitate și individualizare.
Observăm cum job -urile care investesc în individ câștigă tot mai mult teren și tot mai
multe familii sunt separate pentru că unul dintre parteneri are o slujbă în afara țării. De
asemenea, mamele sunt stimulate financiar să redevină active pe piața forței de muncă
după ce au dat naștere unui copil.
Familia este „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi,
uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin , latura
biologică și/sau cea psihosocială„ (Mi trofan, Ciupercă, 1998, 17).
Sociologia definește familia ca fiind „un grup social constituit pe baza relațiilor de
căsătorie, consanguinitate și rudenie”, toți mem brii grupului având stări afective, idealuri
și virtuți pe care le împărtășesc (Mihăilescu, 2003, 157). Există însă și excepții de la
această regulă, de pildă familiile mixte, în care soții au o cultură, religie, nivel de educație
și status profesional d iferite și în ciuda deosebirilor socioculturale, au o familie
echilibrată, sănătoasă.
În accep ție juridică, familia reprezintă un grup de persoane între care sunt conturate o
serie de drepturi și obligații, în baza unor prevederi legale . Prevederile legale sunt cele
care prescriu maniera de încheiere a căsătoriei, stabilirea paternității, raporturi le dintre
părinți și copii, încredințarea bunurilor către urmași (idem). În cadrul familiei, indivizii își
exercită drepturile și obligațiile în confo rmitate cu rolul pe care îl au – de soț, părinte,
copil, frate/soră, bunic/bunică etc.

Luând în considera re cele două perspective, putem concluziona că familia este un
grup so cial format din persoane cu valori și emoții comune și ocrotit de către stat.
De asemenea, putem identifica o serie de particularități prin care familia se distinge de
alte grupuri sociale:
– Prezența unui anumit număr de persoane
– Unirea lor este urmarea actului căsătoriei
– Membrii familiei dispun de drepturi și obligații legale
– Între membrii familiei sunt stabilite relații biologice, psihologic e și morale
– Existența unui climat psihosocial echilibrat
– Comportamentul membrilor grupului în legătură cu sistemul de norme
– Aspect structural, în care rolurile și sarcinile familiale sunt distribuite
– Funcțiile sunt realizate în beneficiul societății (Ghiță , 2009 , 9).

2. Tipuri de familii
De-a lungul timpului, familia a trebuit să -și adapteze structura în funcție de contextul
social , astfel încât familia și societatea au ajuns să se influențeze reciproc. Vasile (2007) a
identificat mai multe tipuri de familii, grupate în funcție de câteva criterii:
• În funcție de numărul de parteneri din care este formată familia:
– Familii poligame
Poligamia este definită drept capacitatea unui individ de a controla accesul
reproductiv la mai mulți parteneri de sex opus. Aceste c omportamente sunt adesea întâlnite in
cazul animalelor, cum ar fi maimuțele, urangutanii sau lemurii (Burrows, Li, Waller, &
Micheletta, 2016) .
În cazul femeilor care au mai mulți soți vorbim despre poliandrie, iar în cazul
bărbaților cu ma i multe soții vorbim despre poliginie. Nu este neapărat necesar ca toți
partenerii să fie căsătoriți pentru a se considera că au o relație poligamă. În prezent în
România nu este legală căsătoria simultană cu mai multe persoane, însă în anul 2009 în nu
mai puțin de 25 de țări din Africa și 7 țări din Asia poligamia era legală sau general acceptată
(Națiunile Unite, 2011). Atunci când un bărbat are relații cu mai multe partenere, implicit va
avea și mai mulți copii.

– Familii monogame
Dacă poligamia este mai dificil de tolerat, în special în spațiul european, a avea relații
monogame înseamnă a adera la standardele societății. Printre rezultatele obținute în cadrul
unui studiu privind relațiile monogame, s -a constatat că majoritatea part icipanților au
menționat că monogamia încurajează angajamentul în relație, mai mult de o treime din cei
care au semnalat acest aspect consideră și că relațiile monogame asi gură o stabilitate
emoțională și suport din partea unei persoane pe care știi că te poți baza. Aproximativ o
treime au semnat ușurința de a relaționarea cu partenerul – a avea pe cineva alături de care te
simți confortabil, cu care să îți petreci timpul. Alte aspecte menționate de mai mult de
jumătate dintre respondenți au fost că relații le monogame promovează o mai bună stare de
sănătate și o mai mare încredere între parteneri. Monogamia face ca relația să capete sens și
valoare, are un caracter romantic, pasional și este moral superioară și acceptată din punct de
vedere social. De asemen ea, o relație monogamă implică și beneficii substanțiale în raport cu
finanțele și relațiile din familie (Conley et al., 2013, 9).
– Familii nucleare
Familia nucleară este și ea unul din multele tipologii de organizare a familiei. Este
formată din doi părinț i biologici și copiii acestora, deosebindu -se de alte structuri care
implică și alți membri (Bonds, 1). În societatea contemporană tot mai multe familii sunt de
acest de tip datorită tranziției generațiilor tinere către oraș, întemeierea unei familii și lo cuirea
în apropiere de slujbă, școala copiilor și alte puncte de interes, tranziție care a presupus
distanțarea de familia de origine.
– Familii extinse sau mul tigeneraționale
Familiile extinse sunt în principal caracterizate de tradiționalism, însă importa nța lor
rezidă în suportul pe care „instituția bunicilor” o poate oferi. Această bază de siguranță este
binevenită pentru generațiile mai tinere în special în situații de criză (idem). Înțelepciunea
celor mai în vârstă și experiența lor de viață sunt o res ursă pentru membrii generației mai
tinere, însă nu de puține ori comunicarea între generații este deficitară datoriă valorilor
diferite, nivelului de educație și altor factori socio -culturali care influențează mentalitatea
indivizilor.

• În funcție de num ărul de părinți care formează familia:
– Familii b iparentale
Familia biparentală este compusă din ambii părinți, fie că sunt părinții biologici ai
copilului, fie că nu (Vasile, 2007, 31). Existența ambilor părinți aduce echilibru în
dezvoltarea copilului în special datorită faptului că el poate observa atât modelul feminim cât
și cel masculin și rolurile fiecăruia dintre părinți în cadrul familiei. Observarea de către copil
a relației armonioase dintre părinții săi îl va ajuta să valorizeze dragostea și să o manifeste la
rândul său față de alții.
– Familii m onoparentale
Familiile monoparentale sunt considerate un rezultat al necăsătoririi părinților, al
divorțului, decesului sau înrolării în serviciul militar (Greif, 1996, apud Hornberger,
Zabriskie, & Freeman, 2010, 3) .
Studiile au arătat că, în comparație cu familiile biparentale, familiile cu un singur
părinte au relatat o funcționare inferioară a familiei și mai puțină implicare familială în
activitățile recreative ( Hornberger, Zabriskie, & Freeman, 2010, 3 ).
• În funcție de numărul de copii:
– Familii fără copii
Acest tip de familii este constituit din parteneri care, din anumite motive, nu au
momentan copii. Fie că vorbim despre o alegere a celor doi, fie că este vorba despre cauze
medicale pentru care nu au putut procrea, partenerii sunt o familie chiar și în lipsa copiilor.
Atunci când este vorba despre cauze medicale, mai ales dacă partenerii doreau să aibă un
copil, este nevoie de suport pentru ca cei doi să înțeleagă și să accepte cauzele pentru care nu
pot avea copii.
Însă dacă motivul amânării conceperii unui copil este din dorința partenerilor de a -și
stabiliza relația, de a avea o siguranță financiară și materială, un serviciu sigur și poate chiar
competențe de creștere și educare a copilului, atunci vorbim de o familie în care, pentru ambii
parteneri a avea un copil înseamnă asumarea deliberată a unor responsabilități (Vasile, 2007,
33).

– Familii cu un singur copil
Copilul singur la părinți este adesea catalogat drept „răsfățat”, fiind singurul care
beneficiază de întreaga atenție a părinților. Dacă motivul pentru care cei doi parteneri au ales
să aibă un singur copil se datorează resurselor financiare și materiale reduse, atunci se poate
ca mediul în care acel copil crește și se dezvoltă să fie unul cât se poate de modest și decent,
fără capricii ale copilului pe care părinții să nu le poată gestiona.
Un aspect important în creșterea și educarea copilului este reprezentat de stilul
parental adoptat de către părinți. Un studiu realizat în Turcia a ide ntificat o asociere între
numărul de copii și stilurile parentale ale mamelor : în cazul familiilor cu un singur copil s -a
observat că mamele adoptă un stil permisiv, cele cu doi copii au un stil autorizat iar cele cu 3
sau mai mulți copii sunt autoritare c u aceștia (Alidosti et al., 2016, 53).
– Familii cu doi copii
Când într -o familie există doi copii, comportamentul generos este cel care se
încurajează în relația acestora , astfel încât mulți părinți aleg acest model. De obicei, cel mai
mare dintre frați est e responsabil de cel mai mic atunci când părinții nu sunt în apropiere. Mai
apare și fenomenul competiției, însă un părinte care cunoaște nocivitatea stimulării unei asftel
de competiții prin comparații, nu va face din ea o metodă de educare. Astfel de com parații pot
fi dăunătoare copilului mai mic, care poate nu are aceleași resurse ca fratele său și implicit,
îndeplinește sarcinile în raport cu capacitățile proprii. Competiția între cei doi frați se
centr ează în special pe dragostea și atenția părinților (Iosub, 2015, 20 -21).
– Familii cu trei sau mai mulți copii
Dacă în familia cu doi copii lucrurile se împărțeau între doi frați, în cazul uneia cu 3
sau mai mulți copii, bunurile celui mai mare fac adesea tranziția până la cel mai mic membru
al familiei mai ales dacă familia nu are o bunăstare financiară constantă. Pe măsură ce cresc,
copiilor li se ofertă tot mai multe responsabilități în gospodărie.
• În funcție de orientarea sexuală a celor doi parteneri:
– Familii heterosexuale
Acest a este cel mai răspândit ș i acceptat tip de familie, promovat de către toate cultele
religioase.
– Familii homosexuale
O altă variantă a familiei tradiționale este cea homosexuală, formată din parteneri de
același sex: l esbiene și gay. În prezent se militează pentru dreptul acestora de a-și întemeia o
familie într -un cadru legal, care să le permită să beneficieze de aceleași privilegii pe care le
au cei care formează din punct de vedere legal o familie: să achiziționeze bunuri împreună ,

nu pot moșteni bunurile materiale în cazul deces ului partenerului, nu pot beneficia de zile
libere speciale – decesul rudelor partenerului, etc.
• În funcție de apartenența culturală a partenerilor:
– Familii cu parteneri aparținând aceleiași culturi
Pentru partenerii care au o cultură comună este mai simpl u să-și întemeieze o familie
și datorită gradului de acceptare crescut pe care îl are familia extinsă față de viitorul soț sau
viitoarea soție. Acest aspect contribuie la o mai bună comunicare cu familia extinsă și
implicit oferirea ajutorului reciproc cân d tinerii căsătoriți întâmpină situații care îi pun în
dificultate.
– Familii eterogene, în care partenerii provin din culturi diferite
Comunicarea la distanță este acum mai accesibilă datorită progresului tehnologiei și
este mai ușor ca doi oameni din cultu ri diferite să intre în contact. În ciuda acestui aspect, este
greu de găsit o cale de mijloc dacă ambii parteneri țin la valorile în care au fost crescuți,
precum: religia, tradițiile, stilul de viață, creșterea copiilor, nivelul de educație, etc.

3. Funcțiile familiei
Funcționarea optimă a familiei depinde de îndeplinirea mai multor atribuții care se
regăsesc în cadrul acestui grup social. Toate acestea sunt îndeplinite cu scopul de a
pregăti individul pentru integrarea lui în societate, pentru a se putea adapta la viața socială
și a lua parte la ea într -un mod dezirabil.
Funcționare a unei familii constă în capacitatea acestei a de a îmbina coeziunea
membrilor cu capacitatea de adaptare și schimbare atunci când apar provocări în interiorul
familiei și al mediului lor de viață (Olsen, 1993 apud Hornberger, Zabriskie, & Freeman,
2010, 3 ). Altfel spus, pentru o bună funcționare, familia trebuie să fie suficient de
capabilă să permită intrările și ieșirile din sistem ale membrilor săi, fără ca acestea să
afecteze relațiile dintre ei.

Funcțiile familiei au fost clasificate în tipuri și su btipuri de către sociologul Henry H.
Stahl astfel:
1. interne, conferind o ambianță securizantă și plină de afecțiune membrilor săi:
– funcția biologică – prin această funcție sunt satisfăcute nevoile sexuale ale
partenerilor, conceperea copiilor, nevoile igienico -sanitare ale acestora și dezvoltarea
biologică optimă a membrilor familiei.
– funcția economică – pe baza unui buget comun se poate organiza gospodăria și
asigura menajul acesteia
– funcția de solidaritate – datorită sentimentelor de afecțiune ale membrilor familiei și
respectului, aceștia își oferă ajutor reciproc
– funcția pedagogico -educativă și morală – această funcție vizează socializarea
primară a copiilor
2. externe, care asigură atât dezvoltarea individuală a membrilor familiei, cât și
integrarea lor ca grup în societate (Voinea, Apostu, 2008, 27) .
Funcția biologică are un rol deosebit de important, în special atunci când vorbim
despre familii tinere. Apropierea partenerilor în intimitat ea căminului lor îi ajută să se
cunoască, să își manif este dragostea mai mult decât au făcut -o până atunci.
În societatea contemporană, tinerii fie nu se căsătoresc până în jurul vârstei de 30 de
ani, preferând să aibă o relație de concubinaj, fie, dacă se căsătoresc, amână conceperea
unui copil. Presiunea socială este de multe ori cea care îi determină pe adulții tineri să își
legalizeze relația, la insistențele familiei sau ale prietenilor.
Referitor la concepție, aceasta depinde de mai mulți factori, printre care: vârsta soției,
durata căsătoriei, starea de sănătate a cuplului și îndeosebi a soției, folosirea
contraceptivelor, dorința de a avea un copil, nivelul de educație al partenerilor, accesul pe
piața forței de muncă al soților, repartizarea rolurilor în familie și comunicarea dintre
parteneri (idem, 28). Vârsta soției, starea de sănătate a acesteia și a partenerului, precum
și mediul în care aceștia lo cuiesc influențează capacitatea soților de a procrea.

Funcția economică presupune atât producerea de resurse financiare, gestionarea
acestora, cât și abilitarea urmaș ilor în sfera profesionalizării (Mihăilescu, 2003, 163).
Putem menționa aici părinții care își încurajează copii să urmeze o anumită carieră, fie
aceeași ca a lor, fie una la care ei nu au avut acces, deși au aspirat la ea. În acest sens,
părinții sunt mai disponibili în a susține financiar educația copiilor și experimentează o
împlinire personală când aceștia termină o formă de învățământ și obțin o slujbă.
Cât privește bugetul familiei, modelele sunt diverse: fie este vorba de un buget
comun, alcătuit din câștigurile ambilor soți, fie din câștigurile lor, fiecare dintre parteneri
contribuie la achitarea utilităților și gestionează individual bugetul de care dispun. De luat
în considerare este și modelul tradițional, în care bărbatul este cel implicat profesional și
produce finanțe, iar femeia se ocupă de creșterea copiilor și menajul locuinței.
Funcția economică include și transmiterea bunurilor către descend enți în momentul
căsătoriei și al decesului părinților (idem, 164). De aici și necesitatea unor prevederi
legale care reglementează modul de transmitere a posesiunilor acumulate către copii și
distribuirea echitabilă a moștenirii în cazul mai multor frați, mai ales în lipsa unui
testament.
Încheierea unei convenții matrimoniale între parteneri este și ea o modalitate clară
prin care bunurile acumulate de către soți sunt distribuite. Soții pot alege regimul
matrimonial înainte de încheierea căsătoriei, cu posibilitatea de a fi modificat ulterior.
Funcția de solidaritate este expresia tuturor sentimentelor de afecțiune dintre
membrii familiei, manifestată prin ajutor reciproc sub forma suportului psiho -emoțional,
financiar, material, social. Familia este pri ma plasă de siguranță care vine în sprijinul
individului și îi oferă mijloace prin care să -și rezolve problemele.
În lipsa acestei plase de siguranță, suportul social formal acordat de către specialiști
este cel care îl susține pe individ în identificarea resurselor de care dispune pentru a ieși
din situația de criză. Astfel, persoana este abilitată să gestioneze propriile resurse și să le
folosească corect, dar și să se adapteze în situații care până atunci îi complicau existența.
Printre specialiștii car e pot oferi astfel de servicii de suport social formal se numără:
asistentul social, psihoterapeutul, medicul, avocatul, psihologul.

Funcția pedagogico -educativă și morală este îndeplinită de către familie deoarece în
cadrul acestei instituții se realizea ză socializarea primară a individului. În limbaj popular,
este cunoscută sub forma celor „7 ani de acasă” în care copilul este învățat să aibă un
comportament dezirabil social, să relaționeze cu cei din jur și să dezvolte o serie de
abilități de viață inde pendentă.
Disfuncțiile
Disfuncțiile familiale apar atunci când în mediul familial nu sunt îndeplinite funcțiile
descrise anterior sau sunt îndeplinite superficial. Dezvoltarea tulburărilor de conduită este
alimentată în mod semnificativ de o relaționare in trafamilială inadecvată, cum ar fi:
conflictele, atitudinea parentală instabilă, neglijarea, hiperprotectivita tea sau abuzul asupra
copilului ( Revista Română de Psihiatrie)
Doctorul John Gray spunea într -una din cărțile sale că dacă am avut parte de un tre cut
disfuncțional, nici chiar anii de terapie sau de participare la grupuri de reabilitare nu ne vor
putea oferi o imagine corectă asupra relațiilor sănătoase (Gray, 1992, 12) .
4. Stiluri le parentale
Părinții au un rol important în creșterea, educarea și dezvoltarea armonioasă a unui
copil. Lipsa anumitor capacități parentale aduce cu sine o influență negativă asupra a ceea ce
înseamnă evoluția copilului pe toate planurile. Un părinte exagerat de grijuliu va determina în
copilul său retragere în situații c are presupun luarea unei decizii, nesiguranță, stimă de sine
scăzută, pe când un părinte indiferent și dezinteresat va fi mai puțin atent la succesul copilului
său și la nevoile acestuia atunci când ele apar.
Diana Baumrind a identificat trei stiluri pare ntale , fiecare din ele influențând foarte
mult practicile de creștere a copiilor :
Părintele permisiv se comportă cu copilul într -o manieră tolerantă , fără a -l pedepsi,
având o atitudine afirmativă, aprobatoare față de impulsurile, dorințele și manifestăril e
copilului. Acesta din urmă este implicat în luarea deciziilor privind familia și i se oferă
explicații despre regulile familiei. Un părinte de acest fel nu îi solicită copilului să se implice
foarte mult în treburile din gospodărie și nici să fie foarte ordonat, permițându -i copilului să
își stabilească, pe cât posibil, singur activitățile. Părintele nu exercită un control atât de mare
și nu își obligă copilul să se conformeze unor standarde definite din exterior . Acest tip de
părinte încearcă să foloseas că rațiunea și manipularea, nu forța brută, pentru a -și ati nge
scopurile (Baumrind, 1996, 889).

Lawrence Fank și -a exprimat î ngrijorarea cu privire la copilul care se str ăduiește să
împlineasc ă așteptările celorlal ți, care este într-o continu ă tensiune cristalizată în anxietate
persistentă privind propria competență și compatibilitate funcțională (Frank, 1940 apud
Baumrind, 1996, 889).
Părintele autoritar încearcă să modeleze, să controleze și să evalueze
comportamentul și atitudinile copilului în acord cu un set standard de conduită, de obicei un
standard absolut, teologic motivat și formulat de o autoritate superioară. Acest părinte
consideră ascultarea ca fiind o virtute și agrează pedepsele aspre pentru a ține în frâu
dorințele copilului, atunci când acțiunile sau credințele acestuia sunt în conflict cu ceea ce
părintele consideră un comportament adecvat. Părintele autoritar este de părere că un copil
trebuie ținut la locul lui, fără a avea prea multă autonomie și fiindu -i atribuite responsabilități
în gospodărie cu scopul de a -i insufla respectul pentru muncă. Acest părinte prețuiește ca pe
un scop în sine păstrarea ordinii și a structurilor tradiționale . Un părinte autoritar încurajează
negocierile și consideră că ceea ce spune trebuie luat ca atare de către copil (Baumrind, 1996,
890).
Părintele cu un stil autorizat încearcă să ghideze activitățile copilului , centrându -le
pe rezolvarea rațională a problemelor . Acest părinte încurajează negocierea, împărtășindu -i
copilului motivele din spatele decizii lor sale și cerându -i obiecții atunci când acesta refuză să
se conformeze. Părintele susține atât voința personală a copilului, cât și supunerea
disciplinată a acestuia. Prin urmare, acest părinte exercită un control ferm când vine vorba de
divergențe într e el și copil, dar nu îl copleșește cu restricții. Deși își impune propria
perspectivă de adult, acceptă interesele individuale ale copilului, apreciindu -i calitățile
actuale dar stabilind standarde pentru conduita viitoare. Părintele folosește rațiunea , puterea ,
și modelarea prin stabilirea și întărirea unui set de reguli pentru a -și atinge obiectivele, și nu-
și bazeaz ă deciziile pe dorințele individuale ale copilului (idem, 891).

Capitolul II: Violența
1. Definirea noțiunii de violență
Pentru a înțelege mai bine conceptul de violență, voi începe prin a defini agresivitatea,
rolul acesteia și când devine indezirabilă social.
Agresivitatea este descrisă ca fiind probabilitatea și severitatea actelor de violență
fizică gândite cu scopul deliberat de a răni ș i distruge alte persoane sau bunurile acestora și
actele nonviolente concepute cu scopul de a amenința, provoca sau instiga alte persoane
(Valzelli, 1981 apud Martin et al., 1994, 179).
Konrad Lorenz are o perspectivă etiologică asupra agresivității , cons iderând că
agresiunea este un simț de conservare ca oricare altul și care, în condiții normale ajută la
perpetuarea vieții și a speciei (Lorenz, 2005, 6).
Pentru explicarea comportamentului violent, cei care au cercetat și analizat mecanismele
de producer e a violenței au propus următoarele teorii:
2. Teoria învățării sociale , formulată de către psihologul Albert Bandura. Conform
acesteia, comportamentul violent este învățat din familie, din mediul social – în
comunitățile în care este acceptată și promovată violența ca un mod de rezolvare a
unor situații sau chiar din media – încă de la vârste fragede, copiii sunt expuși
unui volum signifiant de acte de violență în desenele animate, fapt care poate
conduce la desensibilizare față de astfel de comportamente (R ădulescu, 2008, 58).
3. Teoria transgenerațională prezintă posibilitatea unei legături între situația unui
copil de a fi martor sau victimă la un act de violență și producerea
comportamentului violent la maturitate. Nu sunt însă de ignorat nici factorii
psiho sociali sau economici, care influențează dezvoltarea ființei umane și îți lasă
amprenta asupra psihicului, personalității și trăirilor sale (Rădulescu, 2008, 59)
4. Teoria genetică susține existența unor instincte, a unor predispoziții către violență,
fără de care atât animalele, cât și oamenii nu ar putea supraviețui. Elaborată de
către Sigmund Freud, teoria este complementară conceptelor psihanaliste care
susțin că energia instinctului thanatos1 este canalizată către alții, pentru evitarea
autodistrugerii (R ădulescu, 2008, 60).

1 Instinctul morții

5. Violența intrafamilială
Atunci când vorbim de violența intrafamilială, ne referim atât la comportamentul
violent exercitat de către un partener asupra celuilalt, cât și a părintelui față de copil sau a
adultului față de vârstnicul care îi este părinte. În privința celui din urmă putem considera
apariția violenței pe fondul unor frustrări datorate neputinței vârstnicului și necesitatea de
a fi îngrijit, de multe ori în detrimentul familiei pe care adultul deja și -a întemeiat -o, a
profesi ei pe care o are și care îl epuizează la rândul ei.
De aceea, un factor cheie în înțelegerea violenței intrafamiliale îl constituie
identificarea stresorilor psiho -emoționali, a tensiunilor care există și a cauzelor care duc
la apariția acestora.
Strauss (1991 apud Turliuc, Dănilă, 2009, 25) prezintă câțiva factori în acord cu
specificul sistemului familial, factori care pot duce la apariția violenței intrafamiliale:
– Contradicții între membrii familiei – acestea ajung să escaladeze,
ducând adesea la dizolvarea familiei .
– Autoritatea bărbatului în familie și în comunitate – înțelegând greșit
acest concept, bărbatul poate face abuz de autoritatea sa, supunându -i
pe ceilalți membri prin forță .
– Principiile c ulturale care aprobă violența în familie – lovirea copiilor
cu scopul disciplinării es te un comportament încurajat de către
societate.
– Asimilarea de către copil a violenței dintre părinți – prezența unui
comportament violent al părinților îl poate face pe copil să adopte acest
model de conduită.
– Existența violenței în mediul social – comportamentul violent se
bucură de o oarecare toleranță la nivel social, stimulată în special prin
informațiile din mass -media.

3. Prevenția și intervenția în cazurile de violență intrafamilială
Victimele violenței domestice beneficiază sau ar trebui să beneficieze de servicii de
suport atunci când solicită acest lucru pentru a putea ieși din relația abuzivă și a se
reechilibra. Agresorul este sancționat prin amenzi, evacua rea din locuință sau chiar închis,
însă reabilitarea lui și prevenirea comportamentului violent al acestuia nu se poate efectua
prin prisma sancțiunilor. O intervenție în plan psihologic este de dorit pentru ca agresorul să

conștientizeze că actul violent nu este unul normal, că produce efecte care sunt remediate cu
greu sau deloc și diso luția familiei este inevitabilă în majoritatea cazurilor.
Pe lângă componenta psihologică, de o importanță majoră este și cea
comportamentală. Agresorul, odată ce a conștie ntizat nocivitatea actului violent, el trebuie să
depună un efort susținut pentru exersarea unor comportamente dezirabile care să le
înlocuiască pe cele nocive. Altfel spus, el va practica anumite comportamente care ulterior să
devină obișnuințe cu efecte pozitive față de manifestările violente. Însă pentru realizarea
acestor schimbări este nevoie de specialiști care să lucreze cu agresorii, să le ofere înțelegere,
dar și să pună în evidență necesitatea producerii schimbărilor și motivarea agresorilor să
aspire la acestea pentru a se reechilibra și pentru a avea relații sănătoase.

PARTEA A II -A
METODOLOGIA CERCETĂRII
1. Importanța și actualitatea temei
2. Cadrul teoretic
Studiile arată că…
3. Delimitarea universului cercetării
Particularizarea universului cercetării pentru lucrarea de față este constituit din persoane:
– cu vârsta între 18 și 26 de ani,
– care studiază în prezent la una din instituțiile de învățământ superior din București

4. Definirea unităților de analiză și înregistrare
Unitatea de analiză es te reprezentată de personale cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de
ani, care au statut de student al uneia dintre instituțiile de învățământ superior din București .

5. Stabilirea tipului de cercetare
Obținerea datelor relevante pentru lucrarea de față s-a realizat printr -o cercetare
cantitativă în care s -a interacționat cu populația printr -o anchetă sociologică. S -a utilizat un
instrument de lucru structurat – o grilă de întrebări aplicată unei părți specifice a populației,
studenții tineri cu vârste cuprin se între 18 și 26 de ani. Cu alte cuvinte, s -a efectuat o
măsurătoare transversală, fără a se extinde la o analiză comparativă .

6. Obiective
Obiectivul cercet ării este acela de a identifica și explora atitudinea studenților din
București cu privire la acceptarea comportamentelor violente în cadrul familiei. Acceptarea
comportamentel or violente pune în evidență în special toleranța la frecvență și modalitatea de
rezolvare al acestor situații.

7. Ipoteze de cercetare
Realizarea acestei cercet ări a pornit de la curiozitatea personală privind atitu dinea
tinerilor față de violența fizică . Consideră studenții tiner i de astăzi că violența fizică este un
comportament normal? Dacă au trăit într -o familie în care violența fizică era foarte pregnantă,
vor accepta mai ușor violența? Cum consideră aceștis că se rezolvă problemele conflictuale
care escaladează în acțiuni violente?
Sintetizând aceste întrebări, am identificat o ipoteză pe care doresc să o validez prin ancheta
sociologică:
1. Dacă un tânăr a trăit într -o familie în care existau acte de violență , atunci el va avea o
toleranță crescută la violența în familie.
8. Definirea și operaționalizarea conceptelor
Pentru o mai bună înțelegere a conceptelor folosite în elaborarea cercetării, acestea
vor fi def inite și operaționalizate în concordanță cu realitatea empirică.
Student tânăr este persoana cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani care studiază la
una din instituțiile de învățământ superior din București.
Toleranț a crescută la violență a tinerilor îns eamnă în ce măsură acceptă aceștia
comportamentul violent în special în cadrul familiei.
În cadrul cercetării de față violența fizică reprezintă agresarea victimei prin lovirea cu
palmele, tragere de păr, mușcare, sugrumare, aruncare de obiecte, învinețire .
9. Selectarea surselor de informare
În concordanță cu tipul de cercetare și cu metoda aleasă pentru cuantificarea
informațiilor, principala sursă de observare este populația tânără.
10. Construcția variabilelor
În cadrul cercetării privind influența mediului familial violent, fiecare răspuns dat de către
respondenți intră în categoria variabilelor, însă cele care au un rol esențial în eșantionare
sunt:
– genul

– vârsta
– mediul de reședință
Cât despre ipoteza de cercetare, toleranța crescută la violență este variabi la dependentă, iar
expunerea la violență în familie este variabila independentă.

11. Metode și tehnici de cercetare

Ca metodă de cercetare s -a folosi t ancheta sociologică deoar ece culegerea
informațiilor s -a făcut prin convorbiri cu subie cții. Ca tehnică de anchetă s -a utiliza t
chestionarul de opinie, cu ajutorul căruia „se studiază atitudinile, motivația și interesele,
dispozițiile și înclinațiile, într -un cuvânt, tot ceea ce reprezintă psihologia persoanei, cu
trăirile ei subiective” (Chelcea, 20 07, 217). Acest chestionar a fost autoadministrat de către
respondenți prin intermediul internetului.
Procedura a consta t în contactarea persoanelor care au vârste între 18 și 26 de ani,
prieteni și colegi de facultate și solicitarea acestora de a completa un chesti onar în format
online, accesat cu ajutorul unui link.
Ca instrument s -a folosi t chestionarul care vizează atitudinea respondenților față de
mai multe situații sau afirmații date. Pentru acestea am utilizat întrebări matrice, în care
întrebările despre emoț ii, comportamente și cogniții alternează, fără ca respondentul să
resimtă completarea chestionarului ca fiind monotonă.

12. Analiza și interpretarea datelor
13. Concluzii

BIBLIOGRAFIE
Chelcea, S. coord., Ivan. L., Jderu, G., Moldoveanu, A., 2006, Psihosociologie: teorii și
aplicații , București , Editura Economică

Chelcea, S., 2007, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, ediția
a treia , București, Editura E conomică
Ghiță, A., 2009, Rolul și funcțiile familiei în educația copilului , Drobeta -Turnu -Severin,
IRCO Script,
Gray, J., 1992, Bărbații sunt de pe marte, femeil e sunt de pe Venus, București, E ditura
Vremea
Iosub, L, 2105, Disfuncții familiale și exercit area rolurilor parentale (lucrare de licență),
Cristești
Mărginean, I. , 2004, Proiectarea cercetării sociologice , Iași, Polirom
Mihăilescu, I., 2003, Sociologie generală , Iași, Polirom
Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1998, Incursiune în psihosociologia și psih osexologia familiei ,
București, Edit Press Mihaela
Stănciulescu, E., 2002, Sociologia educației familiale , vol. I-II, Iași, Polirom
Vasile, D. L., 2007, Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, București, Editura
Fundației România de Mâine
Voinea, M., Apostu, I., 2008, Familia și școala în impas? , București, Editura Universității
din București
Națiunile Unite, 2011, Population Facts . World marriage patterns , articol disponibil la
http://www.un.org/en/development/desa/population/publications/pdf/popfacts/PopFacts_2011
-1.pdf , accesat la 24 mai 2018
Baumrind, D. , 1966, Effects of Authoritative Parental Control on Child Behavior. Child
Development, 37(4), 887 -907, articol disponibil la

http://persweb.wabash.edu/facstaff/hortonr/articles%20for%20class/baumrind.pdf , accesat la
29.05.2018
Burrows, A. M., Li, L., Waller, B. M., & Micheletta, J., 2016, Social variables exert selective
pressures in the evolution and form of primate mimetic musculature. Journal of Anatomy ,
articol disponibil la https:// doi.org/10.1111/joa.12440 , accesat la 23 mai 2018
Bonds, O. M., Beyond the Nuclear Family: The increasing importance , articol disponibil la
http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.460.5304&rep=rep1&type=pdf ,
accesat la 24 mai 2018
Conley et al., 2013, The fewer the merrier? Assessing Stigma Surrounding Consensually
Non-monogamous Romantic Relationships , articol disponibil la
https://deepblue.lib.umich.edu/bitstream/handle/2027.42/102091/asap1286.pdf?sequence=1&
isAllowed=y , accesat la 24 mai 2018
Hornberger, L. B., Zabriskie, R. B., & Freeman, P., 2010, Contributions of Family Leisure to
Family Funcționing Among Single -Parent Familie s, articol disponibil la
https://scholarsar chive.byu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=2171&context=etd , accesat la 24
mai 2018
Alidosti, M., Babaei -Heydarabadi, A., Dehghani S. L, Tavassoli, E., 2016, Comparison of
Parenting Style in Single Child and Multiple Children Families , Iranian Journal of He alth
Sciences, articol disponibil la https://jhs.mazums.ac.ir/article -1-399-en.pdf , accesat la 25 mai
2018
Martin, C. S., Ealeywine, M., Blackson, T., C., Vanyukov, M. M., Moss, H. B., & Tarter, R.
E., 1994, Aggresivity, inattention, hyperactivity, and impulsivity in boys at high and low risk
for substance abuse. Journal of Abnormal Child Psychology, 22 (2), articol disponibil la
https://www.researchgate.net/profile/Howard_Moss/publication/15135276_Aggressivity_inat
tention_hyperactivity_and_impulsivity_in_boys_at_high_and_low_risk_for_substance_abuse
/links/09e41 50e74eee67fe7000000/Aggressivity -inattention -hyperactivity -and-impulsivity –
in-boys -at-high-and-low-risk-for-substance -abuse.pdf , accesat la 29 mai 2018

Anexe :