Rus Cristiana- Maria [611329]

Rus Cristiana- Maria

Liviu Rebreanu-
​
Jurnal

Capitolul 1

„Literatura
nu
este
decât
o
oglindă
în
care
acest
public
poate
să-
ș
i
oglindească
chipul

ș
i
sufletul
ș
i
în
care
se
poate
vedea
în
toată
goliciunea
calită
ț
ilor
ș
i
defectelor
sale”
,

1
mărturise
ș
te unul dintre c ei mai buni scriitori canonici din perioada interbelică, din România.

Liviu
Rebreanu,
autorul
unor
opere
importante
din
literatura
noastră,
a
scris
în
anul

1932
​
Mărturisiri
​
,
un
text
folosit
de
către
scriitor
cu
prilejul
a
mai
multor
conferin
ț
e
din

Bucure
ș
ti
ș
i
din
alte
păr
ț
i
ale
ț
ării.
Aceste
​
Mărturisiri
apar
în
mai
multe
reviste
din
acea

vreme, dar
ș
i în jurnalul s criitorului.

Încă
de
la
începutul
textului,
Liviu
Rebreanu
mărturise
ș
te
că
„nu
e
vorba
de
vreo

spovedanie
nici
picantă
ș
i
nici
senza
ț
ională”
,
el
o
să
vorbeasc ă
doar
despre
operele
sale,

2
nicidecum despre via
ț
a sa personală.

1.1
​
Ion

Autorul
începe
să
vorbească
la
început
despre
primul
său
roman,
​
Ion
​
,
care
după

părerea lui „
ș
i-a stabilit… o reputa
ț
ie mai mare…în con
ș
tiin
ț
a publică”
.

3
Romanul
are
ca
surse
de
inspira
ț
ie
mai
multe
scene.
Liviu
Rebreanu
surprinde
o

scenă
pe
dealurile
dimprejurul
satului
Prislop,
de
lângă
Năsăud,
într-o
zi
de
primăvară
când
a

ie
ș
it
la
vânătoare
de
porumbei
sălbatici.
Hoinărind
pe
acele
dealuri,
el
zăre
ș
te
un
tânăr

îmbrăcat
în
haine
de
sărbătoare,
care
nevăzându-l,
s-a
aplecat
ș
i
a
sărutat
pământul,
„l-a

sărutat
ca
pe
o
ibovnică”
,
această
întâmplare
i-a
rămas
în
minte
scriitorului.
Autorul

4
Jurnalului
a
auzit
despre
un
alt
„eveniment”
petrecut
în
sat,
ș
i
anume,
faptul
că
o
un
ț
ăran

bogat,
văduv,
ș
i-a
bătut
propria
fiică,
Rodovica,
care
a
rămas
însărcinată.
Fata
nu
a
vrut
să

spună
cu
cine
a
păcătuit,
însă
tatăl
ei
a
aflat
că
acel
copil
era
al
celui
mai
bezmetic
fecior
din

sat.
Supărarea
tatălui
fusese
mai
amară
deoarece
trebuia
să
se
încuscrească
cu
„pleva
satului
ș
i

1
Liviu Rebreanu
​
J u r n a l
​
, volumul II, Editura Minerva, Bucure
ș
ti 1984, 275

2
Liviu Rebreanu
​
J u r n a l
​
, volumul I, Editura Minerva, Bucure
ș
ti 1984, 301

3
Idem

4
Idem

1

să
dea
zestre
bună
unui
prăpădit
de
flăcău
care
nu
iubea
pământul
ș
i
nici
nu
ș
tia
să-l

muncească
cum
se
cuvine”
.
Această
întâmplare
l-a
făcut
pe
autor
să
se
gândească
la
scrierea

5
unei
nuvele
intitulată
„Ru
ș
inea”,
care
a
rămas
nepublicată.
Tot
în
acela
ș
i
zile
autorul
stă
de

vorbă
cu
un
flăcău
voinic,
tânăr,
muncitor
ș
i
foarte
sărac
din
acel
sat.
Numele
lui
era
Ion
Pop

al
Glaneta
ș
ului,
el
îi
spun ea
autorului
despre
problemele
sale
ș
i
anume
despre
faptul
ca
nu
are

pământ,
având
o
dragoste
bolnăvicioasă
pentru
acesta.
Autorul
mărturise
ș
te
„pronun
ț
a
de

altfel
cuvântul
pământ
cu
atâta
sete,
cu
atta
lăcomie
ș
i
pasiune,
parcă
ar
fi
fost
vorba
despre
o

fiin
ț
ă vie
ș
i adorată…”
.

6
Punând
la
cap
toate
aceste
evenimente
pe
care
le-a
auzit
ș
i
văzut
autorul
a
făcut
deja

o
schi
ț
ă
a
unui
roman:
Ion
al
Glaneta
ș
ului,
cel
însetat
de
pământ,
a
avut
o
aventură
cu

Rodovica
ș
i
a
lăsat-o
însărcinată
tocmai
pentru
a-l
sili
pe
tatăl
acesteia
să
i-o
dea
de
so
ț
ie
ș
i

astfel
lui
să
îi
revină
o
parte
din
pământul
cel
mult
dorit.
Timp
de
câteva
luni
a
lucrat
la
acest

roman,
numindu-l
​
Zestrea
​
.
După
mai
multe
frământări
asupra
subiectului
romanului,
autorul

face
unele
schimbări.
Rodovica
era
o
fată
frumoasă
în
realitate,
în
roman
ea
este
urâtă.
Ion
o

să
se
îndrăgostească
de
o
fata
frumoasă
dar
o
să
se
căsătorească
cu
cea
urâtă
deoarece
are

pământ.
Acea
fată
frumoasă
o
să
se
căsătorească
iar
so
ț
ul
ei
îl
va
prinde
pe
Ion
dând
târcoale

nevestei sale
ș
i-l va ucide , Ion isprăvindu-
ș
i toate păcatele.

Evenimentele
din
acea
perioada
ș
i
lecturile
autorului
asupra
Răscoalelor,
l-au
făcut

pe
acesta
să
pună
un
accent
mai
mare
asupra
problemei
pământului
în
roman.
Rebreanu

adaugă:„prolema
pământului
mi-a
apărut
atunci
că
însu
ș
i
problema
vie
ț
ii
române
ș
ti…o

problemă menită să fie ve
ș
nic de actualitate…”
.

7
Autorul
î
ș
i
îndre aptă
foarte
mult
aten
ț
ia
asupra
problem ei
pământului,
iar
din
acest

motiv
creează
o
trilogie
de
romane
în
care
această
problemă
a
pământului
este
regăsită
în
cele

trei
regiuni
române
ș
ti,
în
acea
perioadă
fiind
sub
stăpâniri
diferite.
Proiectul
cuprindea:

povestea
lui
Ion
al
Glaneta
ș
ului,
poveste
lărgită
pentru
a
eviden
ț
ia
fresca
societă
ț
ii
ardelene
ș
ti;

pentru
vechiul
regat
o
luptă
continuă
între
ț
ăranii
care
aveau
în
posesie
mult
pământ
ș
i
între

cei
care
îl
lucrau,
acest
roman
vrea
să
reprezinte
o
răscoală
ț
ărănească
eviden
ț
iind
contrastul

5
Idem

6
304

7
305

2

dintre
sat
ș
i
ora
ș
;
pentru
Basarabia
o
poveste
ilustrând
deposed area
românilor
de
pământ
ș
i

mutarea lor în alte păr
ț
i ale regatului rusesc.

Plecare
lui
Liviu
Rebreanu
la
Bucure
ș
ti
întrerupe
scrierea
romanului.
Autorul
se

gânde
ș
te
mereu
că
tema
pământului
este
prea
monotonă
ș
i
simplă,
el
îi
adaugă
acestui
roman

ș
i
o
ac
ț
iune
care
să
privească
latura
intelectuală
a
satului.
Această
latură
a
intelectualizării
este

dată
de
învă
ț
ător
ș
i
familia
acestuia,
dar
ș
i
de
preot.
Astfel,
autorul
însu
ș
i
fiind
fiu
de

învă
ț
ător,
î
ș
i
aminte
ș
te
de
o
întâmplare
care
a
avut
loc
chiar
în
familie.
O
soră
de-a
lui,
Livia

Rebreanu,
s-a
logodit
cu
un
preot
tânăr,
pe
care
nu
îl
iubea,
ea
făcând
toate
aceste
lucruri
doar

pentru
a
le
face
pe
plac
părin
ț
ilor,
însă
din
acest
motiv
logodna
celor
doi
nu
a
durat
foarte

mult. Datorită acestei întâmplări, scriitorul „ a dat na
ș
tere” familiei Herdelea.

Timp
de
trei
ani
,
Rebreanu
nu
a
mai
reluat
nimic
din
ceea
ce
scrisese
la
roman
până

atunci.
El
începea
să
vadă
în
minte
fiecare
eveniment
din
roman:„
o
tulpină
se
desparte
în

două
ramuri
viguroase,
care,
la
rândul
lor,
î
ș
i
încolăcesc
bra
ț
ele,
din
ce
în
ce
mai
fine,
în
toate

păr
ț
ile;
cele
două
ramuri
se
împreună
apoi
iară
ș
i,
închegând
aceea
ș
i
tulpină
regenerată
cu
sevă

nouă”
.

8
Autorul
a
împăr
ț
it
romanul
pe
capitole,
ini
ț
ial
acestea
erau
mai
multe,
nu
foarte

întinse
ca
număr
de
pagini
ș
i
numerotate
simplu,
materialul
a
fost
organizat
în
treizeci
de

păr
ț
i.
După
ce
scriitorul
a
ordonat
evenimentele
după
evolu
ț
ia
ac
ț
iunii,
au
ie
ș
it
treisprezece

capitole
mari,
fiind
însemnate
cu
câte
un
cuvânt
care
rezumă
ac
ț
iunea
din
capitolul
respectiv.

Primul
capitol
se
numea
Veselie,
iar
celelalte
au
„rămas
botezate
dinainte
de-a
fi
scris”
,

9
afirmă autorul.

Primul
capitol
prezintă
toate
personajele
principale
prezente
în
cadrul
unei
hore

duminicale.
Rebreanu
mărturise
ș
te
că
aproape
toate
evenimentele
din
acest
capitol
sunt,
de

fapt,
evocarea
primelor
amintiri
din
copilăria
sa.
Ac
ț
iunea
se
petrece
în
satul
Pripas,
Prislop
în

realitate,
lângă
Năsăud.
Autorul
prezintă
satele,
ș
i
anume:
„din
sus
de
Armadia,
pe
o
ș
osea

laterală
care
trece
Some
ș
ul;
apoi
prin
satul
Jidovi
ț
a,
ajungem
la
Pripas”
.
Titlul
ini
ț
ial

10
Zestrea
​
, autorul l-a schimbat în
​
Ion
​
, în 29 iunie 1914.

8
308

9
Idem

10
309

3

Romanul
a
apărut
în
două
volume,
fiecare
volum
având
câte
un
subtitlu,
astfel,

primul
a
fost
numit
​
Glasul
pământului
​
,
iar
al
doilea
​
Glasul
iubirii
​
.
Romanul
este
un
corp

sferoid,
adică
se
termină
a
ș
a
cum
începe.
Începutul
duce
cititorul
către
satul
Pripas,
pe

ș
oseaua
laterală,
trecând
peste
Some
ș
ș
i
prin
Jidovi
ț
a.
Finalul,
întoarce
cititorul
pe
acela
ș
i

drum pe care a venit, până ce iasă din lumea imaginarului.

Autorul
încheie
spunând
că:„lumea
romanului
rămâne
astfel
în
sufletul
cititorului
ca

o amintire vie, care apoi se amestecă cu propriile-i amintiri din via
ț
a-i proprie”.

11
Liviu
Rebreanu
a
dat
mai
multe
interviuri,
spre
exemplu
în
articolul
intitulat

„Convorbire
cu
d.
Rebreanu”,
apărut
în
Rampa
​
vorbe
ș
te
despre
faptul
că
acest
subiect
al

romanului
l-a
urmărit
mai
mul
ț
i
ani,
însă
scheletul
general,
spune
el,
a
avut
parte
de
o

multitudine
de
schimbări,
nouăzeci
la
sută
din
noti
ț
ele
ini
ț
iale
au
fost
au
suferit
modificări

ample.
Autorul
afirmă:„
Scriind
aveam
adeseori
senza
ț
ia
stranie
că
personagiile
mele
se
află

în odaie…le vedeam, câteva clipe în carne
ș
i oase”.

12
Într-un
alt
articol,
apărut
în
​
Adevărul
literar
​
,
Rebreanu
spune
că
acest
roman,

corespunde
nu
doar
cu
tendin
ț
ele
firii
sale,
ci
ș
i
cu
cele
ale
poporului
român.
De
ș
i
romanul
a

apărut
abia
în
anul
1919,
Liviu
Rebreanu
a
avut
în
minte
acest
subiect
încă
din
anul
1907,

când
îl
vede
pe
un
ț
ăran
sărutând
pământul.
Prima
redactare
propriu-zisă
a
fost
în
anul
1916,

dar
din
cauza
unor
probleme
politice,
autorul
a
reu
ș
it
să
publice
romanul
​
Ion
după
trei
ani.

Primul
roman
al
autorului
a
avut
un
real
succes,
atât
în
ț
ară,
cât
ș
i
peste
hotare,
fiind
tradus
în

mai multe limbi.

1.2
​
Pădurea spânzura
ț
ilor

Pădurea
Spânzura
ț
ilor
​
,
următorul
roman
al
lui
Liviu
Rebreanu,
a
fost
publicat
în

anul
1922.
​
În
acelea
ș
i
„Mărturisiri”
din
anul
1932,
scriitorul
alege
să
vorbească
în
mare
parte

despre
sursele
de
inspira
ț
ie.
Prima
dată
i-a
venit
în
minte
acest
subiect
în
anul
1918,
cand

vede
o
fotografie,
acolo
vede
o
pădure
plină
de
cehi
spânzura
ț
i
în
spatele
frontului
austriac

către
Italia.
Autorul
romanului
auzise
că
astfel
de
execu
ț
ii
au
avut
loc
ș
i
în
România,
mai

exact în Bistri
ț
a unde au f ost spânzura
ț
i mai mul
ț
i
ț
ărani români.

11
Ibidem 315

12
Ibidem 364

4

Ini
ț
ial,
Rebreanu ,
a
scris
o
nuvelă
intitulată
​
Catastrofa
​
,
eroul
principal
fiind
un
ofi
ț
er

român
din
armata
austriacă
care
a
ajuns
să
lupte
împotriva
armatei
române.
Fotografia
cehilor

spânzura
ț
i
l-a
făcut
pe
autor
să
continue
povestea
nuvelei
într-un
roman
intitulat
​
Pădurea

spânzura
ț
ilor
​
. O astfel de pădure va fi în Bucovina, iar oamenii executa
ț
i vor fi to
ț
i români.

După
un
timp,
Rebreanu
află
că
fratele
său,
Emil
Rebreanu,
ofi
ț
er
în
armata
austriacă

a
fost
spânzurat
deoarece
a
încercat
să
treacă
de
partea
românilor,
în
mai
1917.
Din
momentul

în
care
a
aflat
că
fratele
lui
a
fost
spânzurat,
Liviu
Rebreanu
nu
a
mai
putut
scrie
nimic
până

când nu
ș
i-a găsit fratele, „
ș
i de atunci am putut scrie lini
ș
tit la
​
Pădurea spânzura
ț
ilor
​
”
.

13
Construc
ț
ia
roma nului
este
una
cerebrală
la
început,
pe
parcurs
s-a
„umanizat”
atunci

când
a
intervenit
contactul
cu
via
ț
a
reală
ș
i
cu
pământul.
Rebreanu
a
mărturisit
că:„fără
de

tragedia
fratelui
meu,
​
Pădurea
spânzura
ț
ilor
​
sau
n-ar
fi
ie
ș
it
deloc,
sau
ar
fi
avut
o
înfă
ț
i
ș
are

anemică, livrescă”
.

14
1.3
​
Adam
ș
i Eva

În
anul
1924,
Liviu
Rebreanu
oferă
un
interviu
publicat
în
revista
​
Rampa
​
în
care

vorbe
ș
te
despre
noul
roman
la
care
lucrează.
Ioan
Massoff,
redactorul
ziarului,
îl
întreabă
pe

scriitorul
român
la
ce
lucrează
ș
i
dacă
poate
să
ofere
câteva
informa
ț
ii
despre
noul
roman.

Rebreanu
îi
răspunde
că
urmează
să
apară
romanul
​
Adam
ș
i
Eva
​
,
editura
fiind
„Cartea

Românească”,
dar
totodată,
acesta
îi
spune
redactorului
că
un
roman
nu
se
poate
povesti.
Tot

în
acest
interviu
Rebreanu
vorbe
ș
te
despre
faptul
că
nu
există
roman
psihologic
sau
social,

„există
romanul
pur
ș
i
simplu,
care
trebuie
să
fie,
în
acela
ș
i
timp,
ș
i
psihologic,
ș
i
social,
ș
i

fantastic…romanul
e
o
lume
întreagă,
de
la
Dumnezeu
până
la
ultima
gânganie”
.
Astfel,

15
prima
versiune
a
romanului
a
fost
realizată
între
2
iulie
1924-14
ianuarie
1925,
iar
doua
între

12 ianuarie
ș
i 22 martie 1 925.

Sursa
principală
de
inspira
ț
ie
a
constituit-o
întâlnirea
dintre
autor
ș
i
o
necunoscută.
În

septembrie
1918,
pe
când
se
afla
la
Ia
ș
i,
într-o
seară
ploioasă,
Rebreanu
întâlne
ș
te
„o
femeie

cu
umbrelă”
,
având
ochii
verzi
care
îl
priveau
cu
mirare.
Acea
femeie
îi
părea
foarte

16
cunoscută,
însă
ș
tia
sigur
că
nu
are
de
unde
să
o
cunoască,
iar
din
înfă
ț
i
ș
area
ei
a
în
ț
eles
că

13
Ibidem 317

14
Idem

15
Ibidem 363

16
Ibidem 318

5

acela
ș
i
sentiment
îl
trăia
ș
i
femeia.
Cei
doi
doar
s-au
privit
în
ochi
timp
de
câteva
secunde,

trecând
unul
pe
lângă
celălalt:„Am
trecut
privindu-ne
cu
bucurie
ș
i
curiozitate,
ca
ș
i
când

ne-am fi revăzut după o vreme îndelungată…pe urmă, a dispărut pentru totdeauna”
.

17
În
urma
acestei
întâlniri,
autorul
a
scris
o
nuvelă
cu
o
ciudată
reîncarnare,
fiind

inspirat
de
un
eveniment
trăit
de
el,
la
vărsta
de
14
ani.
Când
era
în
clasa
a
cincea
de
liceu,
în

Bistri
ț
a,
Liviu
Rebreanu
s-a
strecurat
la
o
piesă
de
teatru,
jucată
de
o
trupă
ambulantă

ungurească.
A
rămas
foarte
impresionat
de
actri
ț
a
principală,
o
fată
frumoasă
pe
care
o
ș
i

visase
în
acea
noapte.
În
decurs
de
o
săptămână,
scriitorul
romanului,
a
urmărit-o,
timp
în
care

dragostea
fa
ț
ă
de
ea
cre
ș
tea
continuu.
După
mai
multe
ezităr i,
a
mers
la
ea
acasă
să-
ș
i

împărtă
ș
ească
dragostea,
însă
visul
lui
a
fost
spulberat
de
un
locotenet
care
îi
închisese
u
ș
a
în

nas.
Dragostea
pentru
acea
actri
ț
ă
l-a
făcut
pe
romancier
să
scrie
mai
multe
piese
de
teatru,
iar

după
o
săptămână
dragostea
pentru
acea
fata
s-a
stins
complet.
În
aceea
ș
i
primăvară,
s-a

„îmbolnăvit
de
friguri”,
iar
în
urma
acestei
boli
avea
halucina
ț
ii.
Acesta
a
văzut
pe
terasa
sa,
o

fată
foarte
frumoasă,
care
a
coborât
ni
ș
te
scări,
îmbră
ț
i
ș
ându-l
pe
scriitor:„o
îmbră
ț
i
ș
are
lungă,

divină”
,
acea
îmbră
ț
i
ș
are
a
fost
întreruptă
de
tatăl
fetei,
care
l-a
amenin
ț
at
pe
tânărul

18
Rebreanu cu moartea. După câteva secunde, autorul î
ș
i revine la realitate.

Romanul
a
avut
alte
căi,
ini
ț
ial,
el
a
avut
ca
punct
de
plecare
drama
poe
ț
ilor
Ș
t.
O.

Iosif
ș
i
D.
Anghel,
cei
doi
iubind
aceea
ș
i
femeie,
pe
Natalia
Negru.
Acea
viziune
a
tânărului

de
atunci,
a
servit
la
realizarea
teoriei
celor
ș
apte
vie
ț
i
sau
a
reîncarnărilor
celor
două
suflete,

care în cadrul divin constituie doar unul singur.

Liviu
Rebreanu
nu
s-a
putut
oprii
doar
la
scrierea
unei
nuvele
deoarece
„teoria

reîncarnării
poate
servi
însa
ca
un
fir
ro
ș
u
pentru
o
via
ț
ă
completă,
adică
una
trăită
în
mai

multe
epoci”
.
Scriitorul
spune
că
un
roman
are
nevoie
de
un
conflict
care
să
ț
ină
la
public,

19
acesta a creat încet, încet, singur o teorie potrivită pentru romanul lui.

În
roman
sunt
ș
apte
epoci
diferite,
iar
pentru
fiecare
epocă
în
parte,
autorul
a
trebuit

să
consulte
mai
multe
căr
ț
i
de
specialitate,
cele
ș
apte
vie
ț
i
se
constituie
în
una
singură.
E

primul
roman
al
autorului
în
care
părăse
ș
te
mediul
românesc
ș
i
ne
face
o
amplă
descriere
a

mai
multor
ț
ări
exotice,
din
epoci
diferite
pentru
a
sublinia
ideea
metafizică
a
supravie
ț
uirii
ș
i

17
Idem

18
Ibidem 319

19
Ibidem 320

6

a
reîncarnării
sufletului.
Romancierul
sus
ț
ine
faptul
că
acest
roman
este
cea
mai
dragă
carte
a

lui
pe
care
a
scris-o:„Poate
pentru
că
într-însa
e
mai
multă
speran
ț
ă…via
ț
a
omului
e
deasupra

începutului
ș
i
sfâr
ș
itului
pământesc…
​
Adam
ș
i
Eva
e
carte
iluziilor
eterne”
.
În
anul
1940,

20
apare
un
interviu
în
care
Rebreanu
încă
î
ș
i
men
ț
ine
alegerea,
aceea
că
acest
roman
este

preferatul lui.

1.4
​
Ciuleandra

Prima
versiune
a
romanului
a
fost
scrisă
în
decursul
a
nouă
zile
(2
martie-10
martie

1927), însă versiunea finală fiind terminată în 8 august 1927.

Liviu
Rebreanu
spune
în
​
Jurnal
​
,
că
subiectul
acestei
opere
îl
are
în
minte
de
mai

mult
timp.
Ini
ț
ial
el
scrisese
nuvela
​
Nebunul
​
,
în
urmă
cu
cincisprezece
ani,
materialul

avându-l
vag
în
minte.
„Ac
ț
iunea
însă
ș
i
trăia
mai
mult
geometric”
,
spunea
autorul,
un
anume

21
personaj vrea să se facă nebun, iar, până la urmă ajungând să devină unul.

Din
punct
de
vedere
psihologic,
​
Ciuleandra
​
,
oferă
mult
mai
multe
elemente,
o

demonstra
ț
ie
a
artei
privi tă
ca
un
simplu
joc,
nu
urmăre
ș
te
nimic,
învă
ț
ăturile
ne
se
pot
regăsi

în
ea,
iar
amuzamentul
este
la
locul
lui.
Acest
concept
despre
arta
nu
este
pe
placul
autorului,

„o
operă
de
artă
trebuie
necondi
ț
ionat
să
aibă
ș
i
o
semnifica
ț
ie.
Cu
cât
semnifica
ț
ia
este
mai

mare… cu atât efectul e mai puternic”
.

22
Acest
roman,
din
perspectiva
scriitorului,
este
o
operă
în
care
o
taină
sufletească
se

exprimă
ș
i
se
clarifică.
Iubirea
fiind
cazul
cel
mai
des
întâlnit,
o
iubire
bolnăvicioasă
care
îl

îndeamnă pe cel care iube
ș
te să comită crime.

Autorul
î
ș
i
face
griji
pentru
capodopera
sa,
deoarece
subiectul
este
unul
simplu,
fără

complica
ț
ii
ș
i
direct,
„dar
eu
a
ș
a
am
sim
ț
it-o.
Ce
u
ș
or
ar
fi
fost
s-o
complic,
să-i
pun
amor

piperat
în
toate
felurile”
.
Rebreanu
concluzionează
spunând
că
această
operă
îi
este
dragă

23
pentru că „durerile na
ș
terii ei au fost grele”
.

24
20
Idem

21
Ibidem 4

22
Idem

23
Idem

24
Idem

7

Asemenea
celorlalte
operele
ale
lui
Liviu
Rebreanu
ș
i
​
Ciuleandra
a
avut
un
adevărat

succes, tipărindu-se în patru edi
ț
ii în anul 1931.

1.5
​
Răscoala

Romanul
​
Răscoala
este
o
continuare
a
romanului
​
Ion
​
,
ac
ț
iunea
petrecându-se
în

vechiul
regat
ș
i
cuprinde
evenimentele
până
la
război.
Liviu
Rebreanu
vrea
să
facă
trimitere

nu numai la răscoala din 1907, dar
ș
i la evenimentele social-politice din acele vremuri.

Opera
are
trei
variante,
ultima
variantă
fiind
scrisă
în
o
sută
douăzeci
ș
i
ș
ase
ș
i

terminată la data de 11 decembrie 1932.

Chiar
dacă
evenimentele
din
timpul
răscoalelor
erau
pu
ț
in
cunoscute,
iar
presa
nu

de
ț
inea
foarte
multe
infor ma
ț
ii
de
acest
fel,
acest
lucru
nu
l-a
împiedicat
pe
Rebreanu
să
scrie

o operă ce acest gen.

În
anul
1913,
Rebreanu
a
început
să
lucreze
la
această
operă
intitulată
​
Răscoala,

dramă
în
patru
acte
​
,
iar
din
cauză
că
la
teatru
s-a
interzis
să
se
mai
joace
o
piesa
pu
ț
in

revolu
ț
ionară,
autorul
a
încetat
să
mai
scrie.
După
apari
ț
ia
romanului
​
Ion
​
,
scriitorul
a
început

din
nou
scrisul
la
acest
roman.
Acesta
a
scris
o
primă
schi
ț
ă,
iar
pe
spatele
primei
pagini
sunt

notate
titluri
de
capitole,
primul
„Gemete
fără
glas”,
iau
ultimul„Cruci
albe
ș
i
coperi
ș
e
ro
ș
ii”.

Scrisul
la
acest
roman
a
încetat
repede,
dar
Rebreanu
nu
a
pierdut
timpul
în
zadar,
ci
a
aflat

mai multe informa
ț
ii desp re răscoale.

Anul
1926
a
adus
multe
schimbări
pentru
acest
roman,
structura
era
de
13
capitole,

dar
titlurile
s-au
schimbat.
Primul
capitol
se
numea
„Două
lumi”,
iar
ac
ț
iunea
se
desfă
ș
ura
în

sudul
jude
ț
ului
Arge
ș
.
Satele
din
carte
existau
(Albota,
Burdea,
Coste
ș
ti
etc),
înfă
ț
i
ș
area
lor

schimbându-se
însă.
Localită
ț
ile
principale
ale
romanului
erau
unele
fictive
(Amara,

Ruginoasa).Autorul
ș
i-a
desenat
o
hartă
colorată,
în
care
se
aflau
nu
doar
satele,
ci
ș
i
mo
ș
iile

proprietarilor
ș
i a arenda
ș
ilor.

Prima
frază
a
romanului
a
fost
scrisă
la
1
august
1927,
aceasta
fiind:„D-voastră
nu

cunoa
ș
te
ț
i
ț
ăranul
român ”
,
ș
i
marchează
ritmul
deosebit
ș
i
unic
al
romanului.
Timp
de
o

25
25
Ibidem 464

8

lună,
autorul
a
reu
ș
it
să
noteze
foarte
pu
ț
in
din
acest
roman,
abia
după
trei
ani
s-a
apucat
iară
ș
i

de scris, de data aceasta terminând romanul.

În
interviul
acordat
revistei
​
Adevărul
literar
ș
i
artistic
​
,
Liviu
Rebreanu
spune
despre

romanul
său
că,
la
început,
fusese
un
roman
na
ț
ional-
ț
ărănist,
cu
evidente
tendin
ț
e
politice.

Numai
după
multe
corecturi
ș
i
o
muncă
istovitoare,
​
Răscoala
a
ajuns
ce
este,
adică,
un
roman

pur
obiectiv.
Tot
în
acest
interviu
autorul
romanului
face
o
compara
ț
ie
între
romnul
​
Ion
ș
i

Răscoala
​
,
reamintind
mereu
faptul
că
ultimul
său
roman
este
o
continuare
a
romanului
​
Ion
​
.

Opera
din
1919
este
simbolul
individual
al
ț
ăranului
român,
care
î
ș
i
dore
ș
te
să
ob
ț
ină
cât
mai

mult
pământ
prin
toate
mijloacele
posibile.
În
timp
ce
​
Răscoala
​
,
este
simbolul
colectiv
al

aceluia
ș
i
ț
ăran,
„simbol
al
energiilor
de
care
dispune
el
în
contact
cu
pământul”
,
această

26
operă
oglindind
frământările
satelor
române
ș
ti.
„Omul
nu
trebuie
să
se
îndepărteze
de

pământ” a fost concep
ț
ia lui Rebreanu când a început să scrie cele două romane.

Într-un
alt
interviu
apărut
în
​
Cuvântul
literar
​
,
autorul
​
Răscoalei
spune
că
subiectul

răscoalelor
din
1907
îl
ș
tia
vag,
dar
l-a
interesat
foarte
mult
din
punct
de
vedere
artistic.

Pentru
început,
Rebreanu,
s-a
gândit
să
scrie
o
piesă
de
teatru
în
patru
acte
pe
baza
acestui

subiect,
numită
​
Ț
ăranii
​
.
Deoarece
autorul
începe
să
aibe
mai
mult
contact
cu
oamenii
din

Bucure
ș
ti
ș
i
să
afle
mai
multe
informa
ț
ii
pre
ț
ioase
despre
acest
subiect,
a
început
să
scrie

romanul
care
are
un
adevărat
succes.
După
ce
a
avut
toate
evenimentele
stabilite
în
minte,

scriitorul
a
început
să
se
gândească
cum
să
transforme
evenimentele
reale
în
fic
ț
iune,
deoarece

spune
el
„via
ț
a
reală
nu
poate
constitui
element
de
artă
decât
trecută
prin
sufletul
artistului,

care îi poate da echilibrul interior
ș
i să transforme materialul brut în operă de artă”
.

27
1.6
​
Jar

Romanul
intitulat
​
Jar
​
,
a
fost
scris
în
două
variante,
varianta
finală
rămânând
a
doua,

terminată la 1 mai 1934.

Într-un
articol
apărut
în
anul
1934,
Rebreanu
spunea
că
subiectul
acestui
roman
îl

avea
în
minte
încă
din
anul
1931,
când
zicea
că
scrie
la
o
carte
a
iubirii
văzută
ca
o
maladie

primordială.
Sursa
de
inspira
ț
ie
o
constituie
discu
ț
ia
pe
care
autorul
a
avut-o
cu
o
fată
care
i-a

mărturisit
că
pe
ea
nu
o
interesează
dragostea,
considerându-se
imună
la
aceasta.
În
urma

26
Ibidem 492

27
Ibidem 504

9

acestei
discu
ț
ii,
aten
ț
ia
autorului
a
rămas
la
acel
subiect,
cum
că
o
fată
nu
a
cunoscut
iubirea

sub
nicio
formă,
nici
cea
adevărată
sau
cea
nevinovată
sub
formă
de
flirt,
întrebându-se
mereu

oare
cum
va
reac
ț
iona
fata
când
va
întâlni
un
băiat.
Subiectul
romanului
l-a
dezvoltat
mereu,

creând
eroina
ș
i
mediul
ei
înconjurător.
Fata
provine
dintr-o
familie
burgheză,
care
se

respectă, părin
ț
ii vor să-
ș
i mărite fata, iar discu
ț
iile se bazează pe această temă.

Cartea
trebuia
să
se
numească
​
Mojarul
iluziilor
​
,
adică
iluziile
pe
care
ș
i-i
le
fac

părin
ț
ii
fetei
cu
privire
la
viitorul
copilului
lor.
Ace
ș
tia
se
întâlnesc
în
subsolul
casei
unde
se

petrece
ac
ț
iunea
romanul ui,
deoarece
doar
acolo
jos
î
ș
i
pot
continua
visele
legate
de
căsătorie,

dacă
acele
iluzii
aveau
loc
în
camerele
de
sus,
realitatea
le
distrugea.
Subsolul
simbolizează

frământarea
ș
i
nădejduire a
sufletului
omenesc
în
adâncime,
în
timp
ce
via
ț
a
din
casă
distruge

mersul dinamic al ac
ț
iunii.

În
timp
ce
părin
ț
ii
î
ș
i
făceau
planuri,
fata
trăia
idila
banală,
îndrăgostindu-se
de
un

ofi
ț
er.
Pentru
eroină
această
boală
era
primordială,
mortală
„dragostea
e
un
jar
trecător,
un

pojar,
o
maladie
de
copilărie,
care
trece
fără
să
lase
urme
prea
vizibile”
;
autorul
a
vrut
să
dea

28
acestei
pove
ș
ti
un
cadru
cât
mai
simplu
ș
i
uman.
Ac
ț
iunea
înfă
ț
i
ș
ează
pasiunea
care
se
despică

de
la
sine,
pentru
a
vedea
mersul
ei
ca
la
o
boală.
Din
„mojarul
iluziilor”
ini
ț
ial,
a
ie
ș
it
un
„jar

al
dragostei”
.
Liviu
Rebreanu
mărturise
ș
te
că
acest
roman
nu
poate
fi
continuat
deoarece

29
eroina moare.

1.7
​
Gorila

Potrivit
unor
date
calendaristice,
romanul
a
fost
scris
pe
parcursul
a
patru
ani.
Prima

variantă
datează
din
11
mai
1934,
în
timp
ce
a
doua
variantă
a
fost
scrisă
pe
parcursul
a
o
sută

patruzeci
ș
i opt de zile, te rminată la data de 10 ianuarie 1938.

În
articolul
publicat
de
​
Cuvântul
literar
​
,
Rebreanu
sus
ț
ine
că
romanul
nu
este
o
satiră

sângeroasă a României actuale, deoarece pentru autor „satiră înseamnă biciuire”
.

30
28
Ibidem 481

29
Idem

30
Ibidem 506

10

Pe
tot
parcursul
timpului,
subiectul
romanului
a
suferit
mai
multe
modificări,
asemenea

tuturor
operelor
marelui
scriitor.
Titlul
romanului
este
unul
simbolic,
gorila
fiind
un
„monstru

sufletesc,
un
om
de
aceia
care
întâlne
ș
ti
mul
ț
i
în
ziua
de
azi
ș
i
care
prin
însu
ș
iri
tainice…

ajunge să reprezinte o clasă de oameni”
.

31
Dacă
în
​
Răscoala
sunt
surprinse
dramele
oamenilor
de
la
ț
ară,
în
​
Gorila
aceste
drame

sunt
al
oamenilor
de
la
ora
ș
,
afla
ț
i
la
o
răscruce
de
drumuri.
În
acest
roman
nu
sunt
surprinse

pove
ș
ti
de
dragoste.
Subiectul
operei
este
unul
ingrat,
neavând
un
personaj
propriu-zis,
ci

simbolizează
„pacostea”
din
ț
ara
noastră,
ș
i
anume
politica.
Rebreanu
mărturise
ș
te
că
toată

politica
ce
a
fost
în
ț
ară
este
un
material
bun
pentru
romanul
său,
iar
acestă
scriere
nu
trebuie

considerată
un
pamflet.
Pe
baza
acelor
întâmplări,
romancierul
a
ales
doar
unele,
pe
care
le-a

dus
la
rang
de
fic
ț
iune
literară.
El
nu
a
descris
fapte
întâmplate,
ci
doar
le-a
„a
ș
ternut”
după

bunul său plac. Opera este un roman social, conflictul epic propriu-zis fiind unul de iubire.

31
Liviu Rebreanu
​
J u r n a l
​
, volumul II, Editura Minerva, Bucure
ș
ti 1984, 272

11