Rugåciunea låsatå de Mântuitorul [601714]

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
„JUSTINIAN PATRIARHUL”
UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Lucrare de Seminar la
Teologie Moralå

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –
tâlcuitå de Sfintii Pårinti

ÎNDRUMĂTOR:
PR. ASIST. DR. GEORGIAN PĂUNOIU

STUDENT: [anonimizat], GRUPA 5, TEOLOGIE PASTORALĂ

BUCUREȘTI
2015
,
,

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

2

,

,

INTRODUCERE

Cu toții ne întrebăm ce este rugăciunea, cum trebuie să ne rugăm, care este cea mai
cunoscută și cea mai grea rugăciune, de ce să ne rugăm și ce însemnătate are rugăciunea în viața
noastră. În studiul de față am propus spre tratare Rugăciunea lăsată de Mântuitorul Iisus
Hristos, tâlcuită și trăită de Sfinții Părinți.
Frumos mai sună cuvintele ultimului stih de la laudele ce se citesc sau se cântă în
Biserică, în fiecare zi, la Utrenie, anume „Toată suflarea să laude pe Domnul” (Psalmul
150:6), cuvinte care îndeamnă ca tot ce mișcă și are suflare, să laude pe Dumnezeu, Cel ce a
făcut toate.
Întreaga făptură ni se prezintă ca o Biserică universală în care, de la firicelul de iarbă și
bobul de nisip și până la cetele Heruvimilor și Serafimilor, zidirea toată înalță slavă Ziditorului
a toate, doxologii, prin mii și mii de glasuri în mii de moduri. Și cine poate înțelege și descifra
taina rugăciunilor lor decât Acela Căruia Îi sunt adresate, însă numai omul poate să aducă
adevărata rugăciune și cea mai deplină, omul fiind icoana lui Du mnezeu și având, în mod
ontologic, această putere a rugăciunii, ca ceva dat lui, izvorând din complexitatea ființei sale.
Și chiar scopul creării omului a fost dintru început acela de a lăuda pe Făcătorul său, conștient
și deliberat, cu toate facultățile s ale1.
Ce este de fapt rugăciunea?
La această întrebare ne răspunde Părintele Stăniloae, spunând că rugăciunea este cea
mai proprie și cea mai directă relație între noi și Dumnezeu2, iar vrednicul de pomenire Prea
Fericitul Părinte Patriarh Teoctist compl etează atât de frumos zicând că rugăciunea este făcută
cu Duhul Sfânt întru bucuria comuniunii și că prin rugăciune noi ne învrednicim de primirea
harului Sfântului Duh3, „izvor de apă care curge spre viața veșnică” (Ioan 4, 14).

1 Arhim. Prof. Ioasaf G ANEA, Despre rugăciune, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, nr.1/1989, p. 98.
2 Pr. Prof. Dr. Dumitru S TĂNILOAE , Rugăciunea și lumina Duhului Sfânt, în „Teologie și Viață”, nr. 11 -12/1994,
p. 120.
3 † TEOCTIST , Stăruind în rugăciune păstrăm unitatea de credință, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, nr. 5 –
6/1982, p. 519.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

3

,

,
Sfântul Siluan Atonitul adaugă spunând că cel ce iubește pe Domnul își aduce aminte
pururea de El și aducerea aminte de Dumnezeu face să se nască rugăciunea4, iar Prea Fericitul
Părinte Patriarh Daniel, în prefața Cărții de rugăciuni – ediția 2014, numește rugăciunea ca
fiind izv or de bucurie și viață veșnică și că fără rugăciune nu este nici Biserică și nici viață
creștină5. „Rugăciunea ne înalță pe noi la Dumnezeu, nu Îl coboară pe El la noi”6.
Ucenicii, stăruind pe lângă Mântuitorul Iisus Hristos, L -au rugat zicând: „Doamne,
învață-ne să ne rugăm” (Luca 11, 1), iar Hristos Domnul i-a învățat pe ei, și prin ei întreaga
Biserică, chipul de săvârșit al rugăciunii creștine – cea care exprimă și cultivă demnitatea printre
oameni de a fi fii ai lui Dumnezeu, adică rugăciunea Tatăl nostru, pentru ca Iubitorul de oameni
„Dumnezeu să fie rugat prin cuvintele Fiului Său …, să recunoască Tatăl cuvintele Fiului Său
când ne rugăm ”, noi oamenii7, iar prin această rugăciune, Domnul Hristos ne -a dăruit mai mult
decât modul și modelul desăvârșit al rugăciunii noastre și anume ne -a dăruit „toată amintirea
învățăturii Lui… prescurtarea întregii Evanghelii”8.
Ca un giuvaier de dumne zeiască frumusețe strălucește rugăciunea Tatăl nostru , în
străvechea comoară de rugăciuni creștine, repreze ntând expresia de autentică rugăciune dăruită
Bisericii de Mântuitorul Hristos și ocupând locul cel mai de frunte în pietatea individuală și
lucrarea fie catehetică, fie omiletică9 și astfel este explicabil de ce în toate timpurile Sfinții
Părinți – propov ăduitori ai Evangheliei – s-au simțit atrași de studiul, meditația și tălmăcirea
acestei rugăciuni, întrecându -se unii pe alții în dezvăluirea și aprecierea înaltelor ei învățături
dogmatice, morale și sociale. Citind separat scrierile Sfinților Părinți, r eferitoare la Rugăciunea
Domnească, se constată că nici unul nu și -a propus să epuizeze bogatul ei fond de învățături ,
existând laturi în care secompletează unul pe altul, după cum există între ei și unele deosebiri
de interpretare. Cercetându -le însă comparativ, culegând și înmănunchind în ordine logică
expnerile lor, obținem un buchet de cele mai frumoase și înalte tâl cuiri, care pot fi de mare folos

4 Arhim. Sophrony, Starets Silouane. Moine du Mont Athos. Vie -Doctrine -Ecrits, Paris, 1973, trad. Pr. Prof. Ioan
I. ICĂ, în „Mitropolia Ardealului”, nr. 5/1990, p. 44.
5 † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Rugăciunea – izvor de bucurie, în „Carte de rugăciuni”, E ditura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (de aici E.I.B.M.B.O.R), București, 2014, p. 3.
6 Petru F LOREA, Opera exegetică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, cap. Rugăciunea, Ed. Academos, Târgu –
Mureș, 1998, p. 86.
7 SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI , Despre Rugăciunea Domnească, III, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”
(de aici P.S.B), vol. 3, E.I.B.M.B.O.R, 1981
8 TERTULIAN, Despre rugăciune, I, în col. „P.S.B”, vol. 3, E.I.B.M.B.O.R., 1981
9 Pr. Marin N EAMȚU , Rugăciunea Domn ească în tâlcuirea Sfinților Părinți, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 7 -8/1973,
p. 571.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

4

,

,
în lucrarea catehetică și omiletică. În prezenta lucrare am folosit tâlcuirile ce ni le -au lăsat
Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Grigorie de
Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur , Sfântul Ambrozie de Me diolanum, Maxim Mărturisitorul și
Fericitul Augustin .
Vom structura prezenta lucrare în trei mari capitole , după cum urmează :
 În primul capitol vom urmări aprecierile, Sfinților Părinți și a Scriitorilor Bisericești, de
ordin gene ral privind valoarea sublimei Rugăciuni Domnești ca fiind de origine divină ,
o rugăciune a păcii și unității, simplă și completă, o capodoperă, o rugăciune bineplăcută
și ascultată de Dumnezeu
 În cel de-al doilea , tâlcuirea fiecărei cereri potrivit operelor Sfinților Părinți și a
Scriitorilor Bisericești;
 În cel de-al treilea capitol, vom evidenția caracterul social al Rugăciuni Domnești.
Pășind la dezvoltarea temei propuse, consider ăm că nu vom spune „lucruri noi, ci poate
într-un fel nou” – non no va sed nove.10

10 Pierre de L ABRIOLLE , Vincent de Lérins Tradition et progrès: le Commonitorium, Paris, 1978, p. 75.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

5

,

,
CAPITOLUL I
APRECIERI ALE SFINȚILOR PĂRINȚI ASUPRA RUGĂCIUNII DOMNEȘTI

RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ ESTE DE ORIGINE DIVINĂ

Toți Sfinții Părinți și marii scriitori creștini subliniază dintru început originea
dumnezeiască a Rugăciunii Domnești .
Ea este rugăciunea cu care Domnul i -a învățat pe ucenici să se roage atunci când ei I -au zis Lui:
„Doamne, învață -ne să ne rugăm, precum și Ioan a învățat pe ucenicii săi” (Luca 11, 1), este
rugăciunea care imploră pe Dumnezeu cu prop riile Sale cuvinte, care se înalță la El cu însăși
formula lui Hristos , îi este plăcută și familiară… Deci când ne rugăm, noi păcătoșii, avem pe
buzele noastre cuvintele Mântuitorului nostru11. Rugându -ne astfel, scrie Tertulian, ne supunem
voinței lui Ii sus și fericiți sunt cei ce cunosc pe Tatăl12.

ESTE O RUGĂCIUNE SIMPLĂ

Un scriitor creștin contemporan (Louis Victor Emile Bougaud), meditând asupra
rugăciunii Tatăl nostru, scrie plin de admirație zicând: „Ce rugăciune! Simplă pentru cei
simpli, adâncă pentru cei adânci în gândire,oarecum generală și fără margini ca și Dumnezeu
și omenirea… Copilașul mic gângăvește această rugăciune, iar geniul nu -i pătrunde
adâncimea” 13 . Cele scrise atât de minunat de Bougaud sunt un ecou a ceea ce cu multe veacuri
înainte au spus Sfinții Părinți, căci iată ce a scris Sfântul Ciprian: „De aceea, când a venit pentru
toți Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos și când a adunat în jurul Său oameni
învățați ca și din cei neînvățați, a propovăduit poruncile mântuirii pentru orice sex și vârstă, a
rezumat în mod strălucit poruncile Sale pentru ca să nu se obosească memoria celor ce primeau
învățătura cerească, ci să învețe repede ceea ce era de trebuință pentru credința cea adevărată”14,

11 SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI, De oratione dominica, traducere de Pr. Mihai P ÎSLARU în Scrieri alese din
operele Sfântului Ciprian, Râmnicu -Vâlcea, 1935, p. 34 -35.
12 TERTULIAN, Liber de oratione, prezentare și traducere de Pr. Prof. Nicolae P ETRESCU în „Mitropolia Olteniei”,
nr. 1-2/1972, p. 44.
13 Louis Victor Emile B OUGAUD, Iisus Hristos, traducere de Constantin C ERULEANU, Ed. Cugetarea, București,
1939, p. 144 -145
14 SFÂNTUL CIPRIAN , op. cit., p. 62.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

6

,

,
iar Fericitul Augustin îndeamnă pe catehumeni zicând: „Cei care nu știu cum se cuvine
Simbolul au încă vreme în fațalor ca să -l învețe corect, căci nu mai departe de sâmbăta viitoare
trebuie să -l rosti ți înaintea tuturor celor de față, căci în această zi veți fi botezați. De asemenea,
peste opt zile, începând de astăzi, va trebui să recitați rugăciunea Tatăl nostru pe care o învățați
în acest moment ”15.

ESTE O RUGĂCIUNE COMPLETĂ

Deși este o rugăciune simplă și scurtă, Rugăciunea Domnească cuprinde un fond
inepuizabil de doctrină. Sfântul Ciprian subliniază că „numeroase și mari sunt bogățiile
rugăciunii Domnului și sunt condensate în puține cuvinte, dar de o bogăție spirituală, a stfel că
nimic nu lipsește în acest rezumat al doctrinei cerești din ceea ce trebuie să constituie rugăciunea
noastră”16, iar Sfântul Ambozie scrie prea frumos: „Vezi, e scurtă această rugăciune, dar plină
de toate calitățile”17. La acestea, Tertulian adaugă : „În câteva cuvinte, câte graiuri ale profeților
se pomenesc, câte rostiri ale Evangheliilor, ale Apostolilor. Câte cuvinte ale Domnului, câte
parabole, câte exemple, câte învățături! Câte datorii exprimă! Omagiu adus lui Dumnezeu prin
numirea de Tată, mă rturisire de credință în numele Său, act de supunere față de voința Sa,
pomenire a nădejdii în venirea Împărăției Sale, cerere a vieții prin cererea pâinii, mărturisire a
păcatelor noastre, îngrijorare față de ispite cerându -I ocrotire! Ce e de mirare? Sin gur
Dumnezeu a putut să ne învețe cum binevoiește El ca să -L rugăm”18.

CA FORMĂ LITERARĂ RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ ESTE O CAPODOPERĂ

Pe cât de minunată și inepuizabilă este rugăciunea Mântuitorului Hristos ca origine și
conținut, pe atât de perfectă este ea în privința structurii și a formei. O armonie desăvârșită, o
structură riguros articulată și o logică internă domneș te în ansamblul ei și părțile ei , înfățișându –
seca o sublimă capodoperă. La aceste minunate calități s -a referit Tertulian când a exclamat:

15 FERICITUL AUGUSTIN, De oratione dominica , traducere în franceză de Adalbert -Gautier H AMMAN, în „Le Pater”
expliqué p ar les Pères, Paris, 1952, p. 131.
16 SFÂNTUL CIPRIAN , op. cit., p. 40.
17 SFÂNTUL AMBROZIE AL MEDIOLANULUI, De sacramentis, traducere în franceză de Adalbert -Gautier H AMMAN,
în op.cit., p. 122.
18 TERTULIAN, op. cit., p. 48.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

7

,

,
„Ce e de mirare? Singur Dumnezeu a putut să ne învețe cum să -L rugăm”19. Pentru frumusețea
lor, merită să fie reținute și aprecierile unui predicator creștin contemporan care scrie că „ Tatăl
nostru este o rugăciune sublimă. Sublimă ca Acela Căruia I se adresează, sublimă ca Cel ne -a
învățat -o, sublimă de asemenea, într -un sens, ca Cel pentru care a fost făcută. O rugăciune, în
sfârșit, demnă de Dumnezeu, demnă de Iisus Hristos, demnă de om”20.

ESTE O RUGĂCIUNE A FRĂȚIEI UNIVERSALE, A UNITĂȚII ȘI A PĂCII ÎNTRE OAMENI

S-a spus pe drept cuvânt că Tatăl nostru este rugăciunea „creștinului de obște”21 a
marei noastre familii în Hristos, fără deosebire de confesiune. În anul 1893, la un congres al
religi ilor ce a avut loc la Chicago , s-a pus problema alegerii unei rugăciuni care să unească într –
un gând pe toți reprezentanții credințelor din lume și a fost aleasă Rugăciunea Domnească. Cu
rostirea ei a deschis lucrările congresului cardinalul James Gibbons22 și cu aceeași sfântă
rugăciune a fost închis acel concres de către rabinul Hirsch .
Astăzi, în întâlnirile și acțiunile Mișcării Ecumenice pentru unitate și pace în lume, Tatăl
nostru unește în rugăciune pe toți reprezentanții ei .

ESTE O RUGĂCIUNE BINE PLĂCUTĂ ȘI ASCULTATĂ DE DUMNEZEU

„Tatăl recunoaște cuvintele Fiului Său când ne rugăm”23, scrie Sfântul Ciprian.
Mântuitorul a zis: „Tot cecereți Tatălui Meu, în numele Meu, vi se va da” (Ioan 16, 23). Cu atât
mai binefăcătoare va rugăciunea noastră în nu mele Domnului, dacă vom cere cu propriile Sale
cuvinte. Astfel, Sfinții Părinți ne îndeamnă să rostim Rugăciunea Domnească și să ne modelăm
viața potrivit învățătur ilor ce le cuprinde.

19 Ibidem.
20 Georges B ASSEVILLE, La prière et les sacraments, Paris, 1951, p. 56, apud. Pr. Marin N EAMȚU, art. cit., nota 11,
p. 574.
21 Cf. † IRINEU MIHĂLCESCU, Clement Alexandrinul, Origen și Chiril al Ierusalimului – despre Rugăciunea
Domnească, în „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 2/1924, p. 68 -69.
22 James Gibbons ( 23 iulie 1834 -24 martie 1921 ) a fost un Cardinal american al Bisericii Romano -Catolice . El
a servit ca Episcop de Richmond 1872 – 1877 , și ca Arhiepiscop de Baltimore din 1877 până la moartea sa în
1921. Gibbons a fos t ridicat la rangul cardinal in 1886 , fiind al doilea american care a primit această distincție
după John McCloskey. Cf. John T RACY , Life of James Cardinal Gibbons (abridged by Francis L. Broderick), The
Bruce Publishing Company, 1963.
23 SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI , Despre Rugăciunea Domnească, III, în col. P.S.B, vol. cit.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

8

,

,
CAPITOLUL II
TÂLCUIREA RUGĂCIUNII DOMNEȘTI

Rugciunea Domnească este alcătuită, după cum se știe, din trei părți24:
 Chemarea sau incocarea lui Dumnezeu ca Tată al nostru ;
 Cele șapte cereri, după numărul celor șapte daruri ale Duhului Sfânt;
 Doxologia sau Încheierea.

PARTEA ÎNTÂI – CHEMAREA SAU INVOCAREA

CUM ÎL NUMIM PE DUMNEZEU ȘI CE ÎNVĂȚĂMINTE TRAGEM NUMINDU -L T ATĂ ?

Iată ce spune Sfântul Chiril al Ierusalimului: „În rugăciunea pe care Mântuitorul a lăsat –
o ucenicilor Săi, cu inima curată numindu -L pe Dumnezeu Tată, zicem Tatăl nostru !
Nemăsurată este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Celor ce au căzut dinaintea Lui și au ajuns
până la marginile răului, li se dă uitarea a tot ce este rău și părtășia cu harul dumnezeiesc, încât
pe Dumnezeu Îl pot numi Tată: Tatăl nostru! ”25.
Potrivit omiliei a XIX -a la Matei a Sfântului Ioan Gură de Aur, prin expresia Tatăl
nostru, Domnul Iisus Hristos ne învață să facem rugăciune pentru toți frații noștri și să nu
urmărim niciod ată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui 26, fiindcă trebuie să -i ținem
pe toți oamenii ca pe niște frați, copii ai Aceluiași Părinte27. Cuvântul tată arată binefacerile de
care ne -am învrednicit făcându -ne fii ai lui Dumnezeu28 Care ne este Tată ca Unul care ne -a
creat, aducându -ne din neființă la ființă, prin Fiul, Cel ce S -a făcut asemenea nouă după fire29.
Numindu -L pe Dumnezeu Tată, trebuie să înțelegem și să ținem minte că se cuvine să
purtăm ca fii ai lui Dumnezeu, pentru ca, așa cum ne bucurăm noi că Îl avem drept Tată, să Se
bucure și El de noi, iar de vom trăi ca temple ale lui Dumnezeu, se va vedea că în noi

24 Pr. Prof. Dr. Dumitru R ADU, Pâinea noastră cea spre ființă, în „Studii Teologice”, nr. 1/1987, p. 92.
25 SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI , apud. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL , Rugăciun ea Domnească tâlcuită
de Sfinții Părinți, traducere de Boris B UZILĂ , Ed. Anastasia, 1997, p. 11.
26 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Matei, traducere de Pr. Dumitru F ECIORU , în col. „P.S.B”, vol. 23, p.
250.
27 FERICITUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI, apud. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 19.
28 Idem., p. 17.
29 SFÂNTUL SIMEON AL TESALONICULUI, apud. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 17.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

9

,

,
sălășluiește Dumnezeu, zice Sfântul Ciprian30 îndemnându -ne să luăm aminte la ceea ce spune
Dumnezeu: „Eu preamăr esc pe cei ce Mă preamăresc pe Mine, iar cei ce Mă necinstesc vor fi
rușinați” (I Regi, 2, 30) și laceeace zice Apostolul Pavel în epistola sa: „Slăviți dar pe Dumnzeu
în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni, 6, 20).
Prin Tatăl nostru, zice Sfântul Tihon de Zadonsk31, învățăm că există un singur Tată al
tuturor creștinilor ( cf. Ioan 8, 41), adică Dumnezeu și, prin urmare, creștinii sunt toți între ei
frați, ca unii ce au același Tată. De aceea, fiind între ei frați duho vnicești, trebuie să nutrească
unii față de alții iubire, să se roage unii pentru alții și să înalțe strigare, într -un glas și dintr -o
inimă către Tatăl ceresc, Părintele tuturor, Tatăl nostru! La aceasta, adaugă și Sfântul Ioan
Casian zicând: „Deci, când declarăm noi înșine că Domnul și Stăpânul universului este Tatăl
nostru, în mod sigur mărturisim că din starea de robi suntem primiți în adopțiune ca fii”32
În tâlcuirea la Rugăciunea Domnească, Sfântul Teofan Zăvorâtul spune foarte frumos
că „TATĂ cuprinde în sine , deopotrivă, căldură și duh de trezvie. Cine are tată, acela se simte
ocrotit, pus sub o aripă puternică, aflat în afara oricărei amenințări. Dumnezeu este Tatăl nostru
și în ordine naturală, deoarece, făcându -l pe om, i -a suflat în fa ță, din Sine, suflare de viață. O
suflare care nu este trupească, ci duhovnicească și care nu încetează să dea viață tuturor
oamenilor. Dumnezeu este Tatăl nostru și în virtutea grijii proniatoare pe care ne -o poartă:
creându -ne, păzindu -ne, ținându -ne cu dreapta Sa, ducându -ne pe un anumit drum și către un
sfârșit al acestuia, avându -nesub ocrotirea Sa, o face cu mult mai mare grijă decât ar face -o un
tată după trup. Gândind așa, trebuie să ajungi să înțelegi și să simți grija lui Dumnezeu revărsată
nu num ai asupra tututor, ci și aspra ta însuți, iar atunci chemarea Tatăl nostru îți va veni de la
sine. Dar cum ai putea ajunge la aceasta? Cugetând. Dumnezeu ne es te Tată în virtutea
duhovniceștii noastre a doua nașteri ”33.

CARE EȘTI ÎN CERURI

Când spune „Care ești în ceruri” , zice Sfântul Ioan Gură de Aur nu o spune ca să
închidă pe Dumnzeu în cer, ci ca să îndepărteze de pământ pe cel ce roagă și să -l ridice la

30 SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI, apud. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 25 -26
31 SFÂNTUL TIHON DE ZADONSK, apud. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 29 -31.
32 SFÂNTUL IOAN CASIAN , Convorbiri duhovnicești, traducere de Prof David P OPESCU , Convorbirea a IX -a (cu
Părintele Isaac), despre rugăciune, cap. XVIII, E.I.B.M.B.O.R., București, 2004, p. 231.
33 SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 31 -34.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

10

,

,
locurile cele înalte și la locașurile cele de sus34. Atunci când adăugăm „Care ești în ceruri” , o
facem pentru catrăirea vieții prezente, în care ne găsim pe acest pământ, evitând -o cu toată
groaza, ca străină și întru totul despărțitoare de Tatăl nostru, să ne grăbimcu cea mai mare
dorință către acea regiune în care știm că se găsește El35.

PARTEA A DOUA: CELE ȘAPTE CERERI

PRIMA CERERE : SFINȚEASCĂ -SE NUMELE TĂU

Acceasta ne arată că rugăciunea, vrednică de cel ce -L numește pe Dumnezeu Tată, este
a nu cere nimic înainte dea slăvi pe Tatăl36. „Sfințească -se” înseamnă „slăvească -se”, deoarece
Dumnezeu are deplină slava Sa și este totdeauna aceeași37, iar cea de -a doua idee cuprinsă în
această sintagmă este ca Dumnezeu să fie cinstit cu evlavie38, fiindcă față de tot ceea ce este
sfânt nutrim, în toate privințele, respect, evlavie și cucernică teamă.
Se preaslăvește și se cinstește cu evlavie numele lui Dumnezeu atunci când,
cunoscându -se nespusa atotdesăvârșire a lui Dumnezeu și măreția Lui, înțelegem că dreptatea
și judecata Sa nepărtinitoare depășesc orice măsură omenească , iar Dumnezeu să fie preaslă vit
prin viața noastră39. Sfințenia lui Dumnezeu este desăvârșirea noastră, iar prin cuvintele
Sfințească -se numele Tău, spunem: „Fă -ne asfel, Tată, ca să merităm a înțelege sfințenia Ta și
s-o cuprindem, cât de mare este, sau ca ea să apară în viața noastră duhovnicească”40.
Aceasta se îndeplinește cu adevărat în noi când „oamenii văd faptele nastre bune și
preaslăvesc pe Tatăl nostru Care este în ceruri” (Matei, 5, 16).

34 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, op. cit., p. 250.
35 SFÂNTUL IOAN CASIAN , op. cit., p. 230 -231
36 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, op. cit., p. 251.
37 Ibidem
38 SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 43.
39 Ibidem, p. 45 -48.
40 SFÂNTUL IOAN CASIAN , op. cit., p. 233.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

11

,

,
A DOUA CERERE: VIE ÎMPĂRĂȚIA TA

Prin cea de -a doua cerere, mintea curată se ro agă să vină Împărăția Tatălui său, adică
aceeaîn careHristos domnește zilnic în sufletul sfinților (și aceasta se împlinește cândîmpărăția
diavolului fiind alungată din inimile noastre prin nimicirea păcatelor rău mirositoare,
Dumnezeu va începe să domneas că în noi prin buna mireasmă a virtuților și când în sufletul
nostru desfrânarea va fi învinsă de curăție, furia va fi biruită de liniște, trufia va fi călcată în
picioare de către umilință) , sau aceeacare a fost făgăduită pentru un timp mai dinainte hotăr ât
tuturor celor desăvârșiți care merită rangul de fii ai lui Dumnezeu și cărora le ziceHristos:
„Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția pregătită vouă de la facerea lumii”
(Matei 25, 34)41 Împărăția este de fapt, spune Sfântul Teofan, împărăția cerurilor, care va începe
după sfârșitul lumii și după înfricoșata Judecată a lui Dumnezeu. Împărăția ce va să vină este
împărăția slavei, împărăția duhovnicească a harului. Rugăciunea cuprinde amândouă
tâlcuirile42.

A TREIA CERERE: FACĂ -SE VOIA TA, PRECUM ÎN CER ȘI PE PĂMÂNT

Cererea aceasta vrea să spună: „După cum acolo sus în cer toate sepetrec fără de nici o
piedică, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calcă, ci pe toate le fac și
cu toții se supun – că sunt puterni ci în virtute , spune psalmistul, făcând cuvântul Lui (Psalmul
102, 21) – , tot așa învrednicește -ne și pe noi oamenii să nu facem pe jumătate voința Ta, ci să
o împlinim în întregime, așa cum Tu voiești!”43.
Nu poate fi rugăciune mai mare decât să dorești ca toate cele pământești să merite a fi
deopotrivă cu cele cerești44, căci „voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră” (I
Tesaloniceni, 4, 3). Dumnezeu vrea ca noi, împlinind a Sa voie, cea pe care ne -a lăsat -o în
poruncile Sale, să devenim sfinți și astfel să ne mântuim ( cf. I Timotei, 2, 4). Din cele două
cereri precedente,prima prin frică de Dumnezeu ne ține mereu treji, iar a doua, prin dorită

41 Ibidem
42 SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 52 -53.
43 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, op. cit., p. 252.
44 SFÂNTUL IOAN CASIAN , op. cit., p. 234.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

12

,

,
chemare a împărăției Domnului, ne trezește energia. Ei bine, a treia ne arată însăși lucrarea
pentru care trebuie să stăruim în trezvie și să ne încordăm puterile.45

A PATRA CERERE: PÂINEA NOASTRĂ CEA SPRE FIINȚĂ – ἐπιούσιον

Cererea a patra este într -un fel, zaua care leagă cele trei cereri de mai înainte, privitoare
la mărirea, împărția și voia Ttălui Ceresc de celelate care urmează și care au în vedere
trebuințele firești, necazurile care asaltează pe om și nădejdea mântuirii noastre, iar prin
conținutul ei, această cerere se leagă de a treia căci pentru a împlini voia lui Dumnezeu, de care
depinde dobândirea mântuirii, avem nevoie de cele care susțin viața. Deci, „ca oameni ce
suntem, cerem și pâinea ceaspre întărirea ființei noastre, știind că și aceasta este (tot) de la
Tine”46.
Este posibil și necesar să ne rugăm pent ru „pâine” în sensul obișnuit al cuvântului?
E prima întrebare întrebare pe care și -o poate pune orice creștin, rostind Rugăciunea
Domnească, iar răspunsul nu poate fi decât afirmativ, dacă avem în vedere că omul este ființă
spirituală trupească, trupul fi ind condiția existenței în timp și spațiu. Pâinea este hrana cea mai
trebuinciosă, căci „în cuvântul pâine se cuprind, cum spune Mărturisirea de credință Ortodoxă,
toate câte sunt trebuincioase ca să păstrăm viața în această lume, atât cele care privesc hr ana,
cât și celelalte de care avem nevoie casă trăim” (Mărturisirea Ortodoxă, II, 19). De aceea,
Mântuitorul ne -a învățat să cerem pîine și anume pâinea cea spre ființă, iar aceasta este, în
primul rând, pâinea ca hrană trupească pe care omul trebuie s -o ceară lui Dumnezeu, căci
„îngerul, cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa, nu cere în rugăciunile lui către Dumnezeu
pâinea, pentru că are o fire ce nu are nevoie de unele ca acestea. Dar omului i s -a poruncit să o
ceară, pentru că are nevoie numaidecât de aceea ce -l umple . El (omul) cere ceea ce îi slujește
firii sale curgătoare și trecătoare și dacă nu se va lăsa tras de grijile deșarte, „nu va fi cu mult
mai prejos de viețuirea îngerească, imitând lipsa de trebuință a acelora (îngerilor) prin
îndestularea c u puțin ”47.

45 SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 62 -63
46 SFÂNTUL SIMEON AL TESALONICULUI , Voroavă de întrebări și răspunsuri, București, 1765, cap. 320, p. 317,
apud. Pr. Prof. Dr. Dumitru R ADU, art. cit., p. 92.
47 SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, Scrieri – Despre Rugăciunea Domnească, partea I, traducere de Pr. Prof. Dr.
Dumitru S TĂNILOAE și Pr. Prof Dr. Ioan B UGA, în „P.S.B.”, vol. 29, E.I.B.M.B.O.R., București, 1982, p. 436 -437.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

13

,

,
Aceeași idee o subliniază și Sfântul Maxim Mărturisitorul, astfel: „Să ne mulțumim cu
cele ce susțin, dar nu și cu cele ce îndulcesc viața noastră de aici. Și numai pentru ele ne rugăm,
cum am învățat, lui Dumnezeu , ca să ne putem păzi sufletul nerobit și nimic din cele văzute să
nu-l rețină de dragul trupului. Să ne arătăm mâncând pentru a trăi, nu trăind pentru a mânca,
căci primul lucru este propriu firii raționale, al doilea celei neraționale. Să fim păzitori întocmai
ai rugăciunii, arătându -ne prin fapte că îmbrățișăm cu hotărâre o unică și singură viață, pe cea
în Duh și în vederea dobândirii ei o folosim pe cea de față”48
„Pâinea spre ființă” înseamnă, deci, necesarul în tot ceea ce ține de viața noastră în trup,
agonisit „prin oste neli drepte”, cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa, adică trebuie să fie
câștigată cu osteneală prin muncă, deși, pe de altă parte , ea este dată de Dumnezeu. Ea nu trebuie
să fie furată de alții prin vicleșug. Osteneala aceasta este o cruce mântuitoare lega tă de ea.
Dulceața nepăcătoasă a mâncării este nesăturarea cu ea și osteneala pentru câștigarea ei49.
Prin „pâinea cea spre ființă” se indică în mod general tot ceea ce ține de existența omului
în lume. Biserica este înrădăcinată în viața omului, pe care o privește nu numai în condiția ei
pământească, ci în perspectivă eshatologică, slujind -o. Temeiul relației Bisericii cu lumea,
slujind pe om în viața aceasta în perspectiva dobândirii ei de către el a vieții veșnice îl constituie
Hristos Însuși, Capul Biser icii, căci Fiul lui Dumnezeu venind în lume, S -a făcut Om întru totul
ademenea nouă, afară de păcat, ca să intre „într -o relație de reciprocitate cu noi oamenii,
așteptând, răspunsul nostru, făcându -și dependen tă eficacitatea operei Sale de mântuire pentru
noi, de consimțirea noastră”. El a luat modul preexistenței umane, S -a făcut om „pentru noi
oamenii și pentru a noastră mântuire”. Apoi „S -a sfințit pentru noi” ca om, ca să fim „și noi
sfinți în adevăr” (Ioan, 17, 19). Și tot „pentru noi și -a pus sufletu l Său” (I Ioan, 3, 16) „pentru
ca oamenii să aibă viață și mai multă să aibă” (Ioan, 10, 10). De aceea „datori suntem și noi să
punem sufletul sufletul pentru frați ”, pentru alții,pentru sporirea și înălțarea vieții lor, „datori
suntem și noi să ne punem v iața”50.
Prin urmare, „pâinea spre ființă, dă -ne-o nouă astăzi” indică și o altă hrană, anume hrana
sufetească și două sunt înțelesurile fundamentale ale pâinii, ca hrană a sufletului51:

48 SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL , Scurtă tâlcuire a Rugăciunii Tatăl nostru, în col. „Filocalia”, vol. 2, Sibiu,
1947, p. 277.
49 Pr. Prof. Dr. Du mitru S TĂNILOAE, nota 80 la SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, op. cit., p. 439.
50 Pr. Prof. Dr. Dumitru S TĂNILOAE, Servire și proexistență, în „Glasul Bisericii”, nr. 11 -12/1963, p. 1028 -1029.
51 Pr. Prof. Dr. Dumitru R ADU, art. cit., p. 96.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

14

,

,
 Pâinea ca hrană dumnezeiască este în primul rând, cuvântul lui Dumneze u, făcut
cunoscut oamenilor pe calea Revelației și cuprins și transmis peste veacuri și în spațiu
prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Despre aceasta, spune Sfânta Scriptură, că „nu
numai cu pâine vatrăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei
4, 4). Fără această „pâine”, „omul cel dinlăuntru” (Romani, 7, 32; II Corinteni, 4, 16),
moare ca și cum ar fi sfârșit de foame și de lip să. Iar „moartea sufletului vine mai ales
la cei ce nu voiesc să asculte cuvntul lui Dumnezeu și învățăturile Sale” (Mărturisirea
Ortodoxă, II, 19) și să le înțeleagă. Fără această hrană creștinul credincios nu poate trăi
și cu atât mai mult nu se poate mâ ntui, căci „ Cel ce are poruncile Mele și le păzește,
acela este cel ce Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de către Tatăl
Meu și -l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” (Ioan, 14, 21).
 Cealaltă hrană dumnezeiască a sufletului care asigură v iața în Hristos și deci asemănarea
tot mai mare cu Dumnezeu este Cuminecarea cu Trupul și Sângele lui Hristos în Sfânta
Euharistie, despre care Mântuitorul Hristos ne -a vorbit pe larg în marea cuvântare
euharistică ( cf. Ioan 6, 27 -60), zicând: „Trupul Meu esteadevărata mâncare” (Ioan 6,
55).
De aceea, la Sfânta Liturghie, rugăciunea Tatăl nostru se rostește înainte de frângerea și
împărtășirea cu Sfintele Taine, „cu scopul ca noi, voind să primim Sfântul Trup și Sânge al
Domnului nostru Iisus Hristos, să -I cerem nu numai în numele lui Iisus Hristos, ci și prin
rugăciunea Lui.
Numai astfel, „pâinea noastră cea spre ființă”, pe care o cerem de la Dătătorul tuturor
darurilor, va însemna un mijloc de împlinire a existenței noastre umane și o coordonată pentru
dobândirea pâinii vieții celei veșnice52.

A CINCEA CERERE: ȘI NE IARTĂ NOUĂ GREȘELILE NOASTRE

După ce s -a cerut hrană, spune Sfntul Ciprian al Cartaginei53, se cere iertarea greșelilor,
pentru ca omul căruia Dumnezeu îi dă hrană să trăiască întru Domnul și să nu se îngrijească
doarde viața trecătoare, ci și de cea veșnică, aceasta neputând fi dobândită decât prin iertarea

52 Pr. Dumitru S OARE, Pâinea noastră cea spre ființă, în „Studii Teologice”, nr. 5 -6/1985, p. 304.
53 SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI, apud. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 99.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

15

,

,
păcatelor, pecare Domnul le numește datorii, când spune în Evanghelie: „Toată datoria aceea
ți-am iertat -o fiindcă m -ai rugat” (Matei 18, 32).
Dar ceea ce trebuie mai cu seamă observat , zice Sfântul Ioan Gură de Aur este că, în
fiecare din cererile de până acum, Domnul a amintit întreaga vir tute, cuprinzând în ea și porunca
de a nu purta dușmănie,amintind în chip special cât de mult ține la iertarea dușmanilor54, zicând
așa: „de veți ierta oamenilor gteșelile lor, vă va ierta și vouă Tatăl vostru cel ceresc” (Matei,
6, 14).

A ȘASEA CERERE: ȘI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ

Trecând prin filtrul valoric comentariile scripturistice, reținem două aspecte: primul că
„Dumnezeu ne duce în ispită” și că „Dumnezeu nu ne duce în ispită”. Comentatorii care susțin
că Dumnezeu ne duce în ispit ă, pretind că ispitele sunt de două feluri: aducătoare de moarte,
care izvorăsc din uneltirile diavolului și purificatoare, care își au obârșia în voia lui
Dumnezeu55. Această afirmație56 se susține pe baza răspunsurilor Sfântului Maxim
Mărturisitorul către Talasie: „Precum cunoaște Scriptura două feluri de întristări, la fel cunoaște
două feluri de ispite: unul cu voie și unul fără voie, unul creator de plăceri voite, celălalt
aducător d e dureri fără voie”.
Ținând seama că ambele teorii se bazează pe texte din Biblie, un arbitru neavizat s -ar
găsi în fața unei dileme aproape fără ieșire. Analizând însă cu atenție textele din Vechiul
Testament (Ieșire și Deuteronom), observăm că nicăieri n u scrie că Dumnezeu a ispitit, ci a
încercat57, iar această constatare ne cere să precizăm înțelesul noțiunilor:
 A ispiti înseamnă: a ademeni, a tenta, a atrage pe cineva cu un lucru care l -ar interesa
și pe care nu și -l poate procura decât cu ajutorul „isp ititorului”
 A încerca înseamnă: a verifca în scopul de a constata dacă cineva sau ceva este bun sau
rău. A pune la încercare înseamnă a căuta să verifici sentimentele, caracterul sau
capacitatea cuiva.

54 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, op. cit., p. 254.
55 Emanoil P ARASCHIVAȘ , Și nu ne duce pe noi în ispită, în „Studii Teologice”, nr. 5 -6/1982, p. 439.
56 Ieromonah Paulin L ECCA, Și nu ne duce pe noi în ispită, în „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7 -8/1976, p. 693.
57 Emanoil P ARASCHIVAȘ , art. cit., p. 439.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

16

,

,
Sfântul Grigorie de Nyssa, printr -un raționament perf ect, ilustrat de comparații
sugestive, a demonstrat că înțelesul implorării noastre din Rugăciunea Domnească „…Și nu ne
duce pe noi în ispită” este „și nu ne lăsa să intrăm în ispită”58.
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin aceste cuvinte „Domnul n e arată lămurit
nimicnicia noastră și ne potolește trufia, învățându -ne să fugim de lupte și să nu le căutăm”59.

A ȘAPTEA CERERE: CI NE IZBĂVEȘTE DE CEL VICLEAN

După toate cele de până acum, spune Sfântul Ciprian, sfârșitul rugăciunii exprimă, pe
scurt,în chip de concluzie, tot ce am cerut și pentru ce ne -am rugat. Prin cuvintele: „ci ne
izbăvește de cel viclean” , înțelegem toate relele pe care în această lume, lepune la cale împotriva
noastră vrăjmașul și de care ne vom putea apăraputernic și sigur numai d acă Îl vom avea
izbăvitor pe Dumnezeu, dacă Acesta, la rugăciunea și cerea noastră ne va veni în ajutor. După
ce am spus Ci ne izbăvește de cel viclean, nu ne mai rămâne nimic de cerut60.
Cumplit este războiul dar numai celor aflați în linia de bătaie. Prec um cel ce vrea să
scape de relele războiului se roagă să nu cadă în el, și cel cese teme de foc se roagă să nu ajungă
în el, și cel ce are frică de mare se roagă să nu ajungă la trebuința călătoriei pe mare , la fel și
cel ce se teme de ispita celui viclean se roagă să nu ajungă în ea. Și bine face cel ce dorește să
se izbăvească de cel viclean, rugându -se să fie în afara ispitelor.61
Aceeași interpretare și cu adâncire în nuanțare o găsim într -o lucrare62 apărută în limba
greacă, sub semnătura lui Dimitrie Co ravu63, în care arată că traducerea corectă a cererii „și nu
ne duce pe noi în ispită” este: „și fă să nu intrăm în ispită”. Astfel se stăvilește orice altă
interpretare nepotrivită a propoziției respective din Rugăciunea Domnească.

58 SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, op. cit., în vol. cit., p. 451.
59 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, op. cit., p. 255.
60 SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI, apud. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 155 -156.
61 SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, op. cit., în vol. cit., p. 452.
62 Dimitrie C ORAVU, Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico -teologic și ermineutic (în limba greacă ᾘ
Κυριακ ὴ Προσευχ ὴ. Φιλολογικ ὴ, ἱστόρικο-θεολογικ ὴ καὶ ἑρμηνευτικ ὴ μελέτη), teză de doctorat, Atena, 1979.
63 Dimitrie C ORAVU , pe numele de mirean, a fost P.S. D AMASCHI N, EPISCOPUL SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR , trecut
la Domnul în 2009

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

17

,

,
PARTEA A TREIA: DOXOLOGIA SAU ÎNCHEIEREA

CĂ A TA ESTE ÎMPĂRĂȚIA ȘI PUTEREA ȘI SLAVA ÎN VECI. AMIN!

Deci dacă a Lui este împărăția, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, nu trebuie să ne temem
de nimeni, pentru că nu este nimeni că nu este nimeni care să I se împotrivească și cu care să
împartă stăpânirea. Când spune „ A a ta este împărăția”, Hristos arată că și diavolul, care se
luptă cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar dacă pare că I se împotrivește, Dumnezeu
îngăduindu -i deocamdată aceasta. Că și diavolul face parte din ro bii Lui, din cei cărora li s -a
luat cinstea și au fost izgoniți. De altfel diavolul n -ar îndrăzni să atace pe vreun o dacă n -ar lua
mai întâi putere de la Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici împotriva porcilor n –
a putut îndrăzni ceva până ce nu i-a îngăduit Domnul ( cf. Matei 8, 30 -32). „Și puterea” . Chiar
de-ai fi slab de tot, drept este să ai curaj, pentru că ai un Împărat ca Acesta, Care poate săvârși,
și prin tine, cu ușurință totul. „ Și slava” . Dumnezeu nu numai că te scapă de necazurile care vin
peste tine, dar poate să te facă și slăvit și strălucitor.64
După ce te -ai rugat, spune Sfântul Chiril al Ierusalimului, să zici Amin, căci Amin
înseamnă Așa să fie și prin el se pecetluiește ceea ce se spune în Rugăciunea Domnească65.

64 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, op. cit., p. 255 -256.
65 SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI, apud. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, op. cit., p. 164.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

18

,

,
CAPITOLUL III
CARACTERUL SOCIAL AL RUGĂCIUNII DOMNEȘTI

În lupta pentru înfăptuirea împărăției lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul, are în
vedere nu oameni singulari, rupți unii de alții, ci oameni uniți în frățească înțelegere și
colaborare și anume: îi are în vedere nu numai sub aspectul vieții lor interioare, spirituale, ci
sub acela al vieții externe sociale și materiale. Imaginea unui Hristos care s -ar fi preocupat
exclusiv de trebuințele spirituale ale omului singular este falsă, ea neg ăsindu -și niciun punct de
sprijin în Sfintele Evanghelii. Este adevărat că chipul bibli c al Domnului este esențialmente
religios, dar activitatea lui religioasăne e înfățășată în strânsă legătură cu o intensă activitate
social -caritativă66. De aici deducem că tendințele sociale nu sunt ceva ce ce stă în afara
creștinismului, ci îi sunt constitutive, dovada cea mai puternică, în această privință, ni se pune
la îndemână prin Rugăciunea Domnească67.
Prin cuvintele Tatăl nostru, Mântuitorul a precizat odată pe ntru totdeauna adevărul
social fundamental, că oamenii, independent de naționalitate, sex, rasă, sunt frați unii cu alții,
alcătuind o singură mare familie . Iar această convingere generalizată a provenienței din unul și
același Tată, trezește și intensific ă sentimentul fraternității universale, în atmosfera căruia e
înăbușit „în germene orice naționalism extrem, orice imperialism și șovinism, împreună cu toate
celelalte fenomene rele însoțitoare”68.
O rugăciune săvârșită cu sufletul plin de nelegiuiri, e o rugăciune fățarnică și nu va fi
ascultată. „Ceri iertarea datoriilor tale? Atunci de ce sugrumi pe datornicul tău? Te rogi ca
zapisul să -ți fie rupt și tu păstrezi cu grijă pe al datornicilor tăi? Te rogi pentru micșorarea
datoriilor și tu însuți înmulțeșt i prin luare de dobândă banii ce i -ai dat cu împrumut? Datornicul
tău e în închisoare iar tu în casa de rugăciune. Pe acela îl înfricoșează datoriile și tu vii cu
pretenția ca datoriasă -ți fie iertată. Rugăciunea ta va rămâne neauzită pentru că o acoperă
strigătul celui năpăstuit de tine”69.

66 Andrew S TEINMANN, Die Bergpredigt, Paderbon, 1926, p. 119, apud. Pr. Prof. Dumitru B ELU, Caracterul social
al Rugăciunii Domnești, în „Studii Teologice”, nr. 9 -10/1951, p. 543, nota 6.
67 Pr. Prof. Dumitru B ELU, art. cit., p. 544.
68 Andrew S TEINMANN, op. cit., p. 121.
69 SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, De oratione dominica, în col. „ Patrologia Greacă”, vol. 44, col. 1188.

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

19

,

,
Vrednic de subliniat este faptul că cererea a cincea ese de o mare valoare socială și prin
trezirea conștiinței vinovăției proprii și a răspunderii pentru vinovăția celorlalți. Conștiința
vinovăției proprii frânează pâ nă la anulare tendința spre orgoliu, spre trufașă afirmare de sine,
cu desconsiderarea, ignorarea, nedreptățirea, exploatarea celorlalți. Eliminând orgoliul,
conștiința vinovăției proprii te împinge spre ceilalți, te încurajează să te apropii de ei în vede rea
unei acțiuni comune contra răului comun70.
Din punct de vedere social, cuvintele cererii a șasea cuprind o mare lecție de modestie
și smerenie71, iar cei ce o rostesc fac tacit legământul, pe de o parte de a nu fi ei înșiși pricină
de scandal pentru ceilalți; pe de alta de a le veni grabnic în ajutor în momentul când aceia sunt
amenințați de primejdia alunecării72.
Rugăciunea Domnească explică fierbintea rugăciune pe care credincioșii o înalță pentru
toți oamenii, pentru toate creaturile din această l ume, pentru întregul univers73.

70 Pr. Prof. Dumitru B ELU, art. cit., p. 555.
71 SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI, De oratione dominica, în „Patrologia Latină”, vol. 4, cap. 24, col. 555.
72 Andrew S TEINMANN, op. cit., p. 129.
73 Ibidem .

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

20

,

,
CONCLUZII

În studiul de față, am expus tâlcuirea Rugăciunii Domnești la Sfinții Părinți ilustrând
următoarele aspecte:
 Rugăciunea este cea mai proprie și cea mai directă relație între noi și Dumnezeu, izvor
de bucurie și viață veșnică;
 Rugăciunea Tatăl nostru, să o spunem pentru ca Iubitorul de oameni „Dumnezeu să fie
rugat prin cuvintele Fiului Său…, să recunoască Tatăl cuvintele Fiului Său când ne
rugăm ”;
 Rugăciunea Tatăl nostru , strălucește ca un giuvaier de dumnezeiască frumusețe în
străvechea comoară de rugăciuni creștine, reprezentând expresia de autentică rugăciune
dăruită Bisericii de Mântuitorul Hristos și ocupând locul cel mai de frunte în pietatea
individuală;
 Este o rugăciune s implă pentru cei simpli, adâncă pentru cei adânci în gândire,oarecum
generală și fără margini ca și Dumnezeu și omenirea… Copilașul mic gângăvește această
rugăciune, iar geniul nu -i pătrunde adâncimea ;
 Deși este o rugăciune simplă și scurtă, Rugăciunea Domnească cuprinde un fond
inepuizabil de doctrină;
 Este o capodoperă literară, o rugăciune de origine divină;
 Tatăl nostru este rugăciunea „creștinului de obște”;
 Este o rugăciune a frăției universale, a unității și a păcii între oameni ;
 Este o rugăciune bineplăcută și ascultată de Dumnezeu;
De asemenea trebuie să adăugăm faptul că:
 Din punct de vedere so cial, cuvintele celor șapte cereri cuprind o mare lecție de
modestie și smerenie , iar cei ce o rostesc Tatăl nostru fac tacit legământul, pe de o
parte de a nu fi ei înșiși pricină de scandal pentru ceilalți; pe de alta de a le veni grabnic
în ajutor în momentul când aceia sunt amen ințați de primejdia alunecării;
 Rugăciunea Domnească explică fierbintea rugăciune pe care credincioșii o înalță pentru
toți oamenii, pentr u toate creaturile din această lume, pentru întregul univers .

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

21

,

,
BIBLIOGRAFIE

IZVOARE :

1. SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI, De oratione dominica, în „Patrologia Latină”, vol.
4
2. SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI, De oratione dominica, traducere de Pr. Mihai
PÎSLARU în Scrieri alese din operele Sfântului Ciprian, Râmnicu -Vâlcea, 1935
3. SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI , Despre Rugăciunea Domnească, III, în col.
„Părinți și Scriitori Bisericești” (de aici P.S.B), vol. 3, E.I.B.M.B.O.R, 1981
4. SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, De oratione dominica, în col. „P atrologia Greacă”, vol.
44
5. SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, Scrieri – Despre Rugăciunea Domnească, partea I,
traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru S TĂNILOAE și Pr. Prof Dr. Ioan B UGA, în „P.S.B.”, vol.
29, E.I.B.M.B.O.R., București, 1982
6. SFÂNTUL IOAN CASIAN , Convorbiri duhovnicești, traducere de Prof David P OPESCU ,
Convorbirea a IX -a (cu Părintele Isaac), despre rugăciune, cap. XVIII, E.I.B.M. B.O.R.,
București, 2004
7. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Matei, traducere de Pr. Dumitru FECIORU , în
col. „P.S.B”, vol. 23
8. SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL , Scurtă tâlcuire a Rugăciunii Tatăl nostru, în col.
„Filocalia”, vol. 2, Sibiu, 1947, p. 277.
9. SFÂNTUL SIMEON AL TESALONICULUI , Voroavă de întrebări și răspunsuri, București,
1765
10. SFÂNTUL TEOFA N ZĂVORÂTUL , Rugăciunea Domnească tâlcuită de Sfinții Părinți,
traducere de Boris B UZILĂ , Ed. Anastasia, 1997
11. TERTULIAN, Despre rugăciune, I, în col. „P.S.B”, vol. 3, E.I.B.M.B.O.R., 1981
12. TERTULIAN, Liber de oratione, prezentare și traducere de Pr. Prof. Nicolae P ETRESCU
în „Mitropolia Olteniei ”, nr. 1 -2/1972

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

22

,

,
STUDII ȘI ARTICOLE:

1. † D ANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Rugăciunea – izvor de bucurie, în
„Carte de rugăciuni”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
(de aici E.I.B .M.B.O.R), București, 2014
2. † M IHĂLCESCU IRINEU, Clement Alexandrinul, Origen și Chiril al Ierusalimului –
despre Rugăciunea Domnească, în „Biserica Ortodox ă Română”, nr. 2/1924
3. † T EOCTIST , Stăruind în rugăciune păstrăm unitatea de credință, în „Mitropolia
Moldovei și Suc evei”, nr. 5 -6/1982
4. BASSEVILLE Georges , La prière et les sacraments, Paris, 1951
5. BELU Pr. Prof. Dumitru , Caracterul social al Rugăciunii Domnești, în „Studii
Teologice” , nr. 9 -10/1951
6. BOUGAUD Louis Victor Emile , Iisus Hristos , traducere de Constantin C ERULEANU, Ed.
Cugeta rea, București, 1939
7. CORAVU Dimitrie , Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico -teologic și
ermineutic (în limba greacă ᾘ Κυριακ ὴ Προσευχ ὴ. Φιλολογικ ὴ, ἱστόρικο-θεολογικ ὴ καὶ
ἑρμηνευτικ ὴ μελέτη), teză de doctorat, Atena, 1979.
8. FLOREA Petru , Opera exegetică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, cap. Rugăciunea, Ed.
Academos, Târgu -Mureș, 1998
9. GANEA Arhim. Prof. Ioasaf , Despre rugăciune, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”,
nr.1/1989
10. HAMMAN Adalbert -Gautier , în „Le Pater” expliqué par les Pères, Paris, 1952
11. LABRIOLLE Pierre de, Vincent de Lérins Tradition et progrès: le Commonitorium, Paris,
1978
12. LECCA Ieromonah Paulin , Și nu ne duce pe noi în ispită, în „Biserica Ortodox ă
Română”, nr. 7 -8/1976
13. NEAMȚU Pr. Mari n, Rugăciunea Domnească în tâlcuirea Sfinților Părinți, în
„Mitropolia O lteniei”, nr. 7 -8/1973
14. PARASCHIVAȘ Emanoil, Și nu ne duce pe noi în ispită, în „Studii T eologice”, nr. 5 –
6/1982
15. RADU Pr. Prof. Dr. Dumitru, Pâinea noastră cea spre ființă, în „Studi i Teologice”, nr.
1/1987

Rugåciunea låsatå de Mântuitorul –tâlcuitå de Sfintii Pårinti

23

,

,
16. SOARE Pr. Dumitru , Pâinea noastră cea spre ființă, în „Studii T eologice”, nr. 5 -6/1985
17. SOPHRONY Arhim., Starets Silouane. Moine du Mont Athos. Vie -Doctrine -Ecrits, Paris,
1973, trad. Pr. Prof. Ioan I. I CĂ, în „Mitropolia Ardealului”, nr. 5/1990
18. STĂNILOAE Pr. Prof. Dr. Dumitru, Rugăciunea și lumina Duhului Sfânt, în „Teologie și
Viață”, nr. 11 -12/1994
19. STĂNILOAE Pr. Prof. Dr. Dumitru , Servire și proexistență, în „Glasul Bisericii”, nr. 11 –
12/1963
20. STEINMANN Andrew , Die Bergp redigt, Paderbon, 1926
21. TRACY John, Life of James Cardinal Gibbons (abridged by Francis L. Broderick), The
Bruce Publ ishing Company, 1963