Rromii. Periplu Prin Istorie

Kam amal resel!

Rromii. Periplu prin istorie

Cea mai importantă trupă de rock din România, Phoenix, a scos în 1974 o melodie intitulată Mica Țiganiadă. Versurile, ce aparțin lui Șerban Foarță și Andrei Ujică, prezintă universul unui popor rătăcitor, dar căruia îi curge prin vene bucuria de a trăi frumos, prin cântec și iubire. Țiganii, gipsies sau gitanii, sunt „fără cer și ani”, iar „țigănia-i rai”, asociată cu „drum plin de fum”, „cort strâmb”, „câmp cu soare scălâmb”, „fete cu ghioc”, cărți de joc, zaiafet sau lăutari duium. Piesa amintește și despre istoria nomadă a țiganilor, care au plecat pe un drum, „cu belciug și lanț, fără niciun sfanț spre un târg bizanț”.

Muzică, dans, călătorii, libertate, tradiții, meșteșuguri tradiționale, exuberanță în a trăi viața. Din punctul acesta de vedere, rromii par niște boemi care au parte doar de bine și frumos. Realitatea e altfel. Poporul rrom are o istorie îndelungată, plină de evenimente dintre cele mai dureroase. Tot ce a fost mai rău în societate pare că s-a revărsat asupra lor: robie, holocaust, discriminare, marginalizare, sărăcie lucie, analfabetism, privare de șanse egale sunt doar câteva dintre cuvinte ce descriu situația în decursul istoriei a acestui popor fără țară, obidit și sortit chinului.

Scurtă istorie a rromilor

Originea rromilor pare învăluită în incertitudini și presupuneri care au dat naștere mai multor teorii despre descendența rromilor. Una dintre cele mai fanteziste spune că rromii sunt descendenți dintr-o populație preistorică, având ca patrie de origine Atlantida, de unde s-ar fi răspândit în diverse regiuni. Altă teorie consideră că rromii ar fi un amestesc de evrei și mauri sau evrei și creștini husiți. Pe filieră biblică, se consideră că sunt înrudiți cu magii din Siria și Chaldeea și că descind din urmașii lui Noe sau ai lui Abraham și Sara. Alți cercetători cred că rromii ar fi din sudul Egiptului, Nubia sau Etiopia. Dar, cea mai larg acceptată teorie despre descendența rromilor, dovedită de cercetători prin studii asupra ADN-ului și asupra limbii romani, îi dau pe rromi ca originari din India, de unde ar fi migrat spre Europa, considerându-se populația care închide valul de migrații dinspre Asia.

Studiile efectuate în anii 1940 au concluzionat că grupa de sânge de tip B este predominantă la etnia rromă, ceea ce subliniază ideea ca originea rromilor este clar undeva pe continental asiatic. Lingvistica a fost altă știința care elucidat misterul și a oferit informații concrete cu privire la originea rromilor.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mai mulți filologi au făcut cercetări asupra limbii romani, incluzând-o în subgrupul indic de nord-vest al ramurii indo-iraniene a limbii indo-europene. Este una din principalele 27 limbi neo-indo-ariene, deși astăzi nu e vorbită pe subcontinentul indian. Totuși, 7 milioane de vorbitori din cei 14 milioane de rromi din întreaga lume încă își utilizează propria limbă.

Izgoniți de pe teritoriul indian de evenimente militare, iau drumul către Europa, fiind ultima populație care ajunge pe bătrânul continent din valul de migratori. Au trecut prin Persia în secolul al IX-lea, Grecia în secolul al XII-lea, Asia Mică, Tracia și Peninsula Balcanică în secolul al XIV-lea, de unde o parte a trecut în nordul Dunării, în Țările Române. Caracterizați de nomadism, rromii pare că nu și-au găsit locul în decursul istoriei, acestui prim val migrator urmându-i altele, unul în secolul al XIX-lea și al doilea la început de secol XX.

Rromii în Țările Române

Prima atestare documentară a populației rrome pe teritoriul Țării Românești datează din 1385, când voievodul Dan I dăruiește mănăstirii Tismana, printre altele, și 40 de sălașe de țigani. Un document din 1428 din Moldova, menționează că Alexandru cel Bun a dăruit mănăstirii Bistrița 31 de sălașe de țigani.

Rromii aveau statutul de sclavi în Țările Române, spațiul românesc fiind singurul care a încercat să lege de glie această etnie de nomazi, ceea ce explică de ce astăzi România are cea mai mare populație de rromi din Europa.

În secolul al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu menționează că erau mai multe categorii de robi țigani: robi domnești sau țiganii statului, robi mănăstirești și robi boierești. Dezrobirea rromilor a fost un proces ce a durat aproape două decenii, timp în care au existat încercări de a le acorda drepturi pe care le avea și majoritatea. Abolirea robiei tuturor țiganilor se face în 1856, iar în 1864, prin reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza, se împroprietăresc cu pământ anumiți membrii ai etniei rrome. Această primă formă de punere în drepturi a rromilor e urmată de un lung proces, nici acum încheiat, de integrare a acestei minorități în societatea românească.

Au existat și episoade de o violență cruntă îndreptată asupra rromilor. Pogromul a început în 1942, când au fost deportați în Transnistria circa 25000 de persoane, jumătate din ele pier acolo. A urmat Holocaustul, care a afectat și populația rromă, nu puțini fiind cei exterminați în lagărele naziste.

Există încă o reală dispută asupra etnonimelor folosite pentru a desemna etnia rromă. Cuvântul „rrom” a fost folosit dintotdeauna pentru a desemna aparteneța etnică a rromilor, așadar acesta e termenul corect. O ipoteză spune că provine din cuvântul „dom”, care înseamnă „om”. Termenul „țigan”, în schimb, nu există în limba romani, fiind denumirea tuturor celor care aveau statutul de sclav în Țările Române.

Rromii, astăzi

În decursul îndelungatei istorii a poporului rrom, tot ce a fost mai rău din societate s-a revărsat asupra lor: de la oprimări, discriminări la deportare sau exterminare în masă, astfel încât proverbul rrom „Îngropați-mă în picioare căci toată viața am stat în genunchi” pare să sintetizeze perfect devenirea acestei etnii. Cum și ce i-a făcut pe rromi să fie un popor fără țară, uitați de soartă, obidiți și chinuiți?

Emisiunile de cancan din România par că adoră minoritatea rromă. Cam în fiecare lună, fie în pre prime-time, fie înainte de miezul nopții, la emisiunile în direct apar personaje care mai de care mai pestrițe. Fie autentice, fie de joacă un rol de dragul audienței, oferă circ, pâine deloc, pentru zeii spectatori. Sunt emisiunile cu cel mai mare rating din România, dar și cele mai criticate. Probabil de dragul aparenței pentru că, în realitate, puțini români sunt străini de subiectele din miezul actualității cancaniste.

Protipendada show-urilor dominate de spectaculos, senzațional, bătăi în direct, dezvăluiri șocante despre amante și soții, mișto și caterincă nu e ca apa pură de izvor. Fie de dragul banilor cu care sunt răsplătiți pentru a se da în spectacol în fața camerelor de luat vederi, fie de dragul de a-și face un nume de renume, apare câte o Mama Omidă, care prevestește vrute și nevrute, însoțită de vrăjitoare mai mici, junioare, care au făcut-o pe una care se crede divă a României să piardă o mică avere. Pentru că sunt junioare în ale vrăjitoriei, cu mai mulți ani de experiență în spate, ar fi fost vorba acum de mari averi. În industria așa-zisei vrăjitorii, totul se reglementează după practici de resurse umane preluate din multinaționale. Mai avem un personaj nehotărât tare, dar care are o avere măricică, adunată cine-știe-cum prin muncă. Omul vrea să se însoare, dar fetele au făcut coadă la ușa lui, toate bombonici acoperite cu fondant. Când alege omul una, vine toată familia de protestează în corturi în curtea televiziunii, atât de nemulțumită e de aroma aleasă de fiul rătăcitor.

Din când în când, jurnalele de știri vuiesc despre nunți de poveste în palate de cleștar, cu fundație de aur încrustat cu pietre prețioase. Toată crema din împărăție e invitată la marele bal, la cununia soarelui cu luna familiei. La cât de multă bogăție etalează, parcă ar putea să cumpere întreaga Cale Lactee și le-ar mai rămâne pentru câteva planete mai mici. De altfel, motivul fastului, al etalării prosperității din cadrul etniei rrome nu poate fi trecut sub tăcere. E ceva tradițional comunității rrome. Costumele bogate în colorit ale femeilor, salbele fetelor, fenomenul palate țigănești și preferința pentru mașini cu mulți cai putere, chiar și bogăția de sunete din cântecele țigănești sau de mișcări din dansurile tradiționale sunt o dovadă că fastul e o trăsătură generală a acestei etnii.

Punând lucrurile în balanță, pare că vina pentru situația în care se află cea mai mare parte a minorității rrome nu e doar a majorității. Fiecare are o parte de vină. Raportul noi-ceilalți suferă grave ocluziuni. Populația majoritară e prea neinteresată ca să privească lucrurile în ansamblu, iar etnia rromă se caracterizează prin refuzul de a se alinia normelor majorității, de a se integra.

Mass-media umblă după senzațional, se ghidează după principiul „Dacă un câine mușcă un om, nu e știre, dar dacă un om mușcă un câine, subiectul merită atenția”. Presa aduce în prim plan doar subiecte de la cele două extreme în care se află comunitatea rromă: opulență și sărăcie cruntă. De la fenomenul palatelor țigănești la colibe încropite din crengi și folie de plastic la marginea orașelor, de la ospețe cu mâncăruri alese la grija pentru bani de pâine, de la fast și lux la sărăcie lucie.

Minoritatea, conform dicționarului, desemnează „un grup uman care se găsește în poziție de inferioritate numerică, și în același timp politică, socială, economică sau culturală”. Grupul minoritar are conștiința faptului că e diferit în raport cu majoritatea, iar pe acest temei își fundamentează anumite revendicări: egalitate cu majoritatea, un tratament special, autonomie sau, în situația extremă, separare de grupul majoritar.

La recensământul din 2011, peste două treimi dintre rromii autohtoni își declină apartenența la etnie din diverse motive: teamă, rușine, proveniența din familii mixte etc. Un studiu arată că majoritatea minorității rrome suferă de foame, recurge la cerșetorie ca să aibă pâinea zilei, împrumută haine de la vecini, supraviețuiește din asistența socială sau din alocația copiilor. Există șomeri rromi care nu au lucrat niciodată. Pentru ei, "drepturilor omului" înseamnă "a găsi un loc de muncă", "lipsa foamei" sau "posibilitatea de a educa copiii".

Una din problemele de rezolvat este acea de a da fiecărui copil o șansa egală la educație, dar în cadrul minorității rrome interesul pentru școală e scăzut, iar numărul mare de copii per familie face imposibilă buna lor educare în condițiile unei sărăcii lucii.

Rromii, ca orice minoritate, au adoptat în decursul timpului tactici defensive pentru a-și păstra identitatea. Au dezvoltat arta rezistenței în conviețuirea cu ceilalți în așa fel încât acum se autodefinesc ca marginali și excluși. Spiritul de grup îi determină să ignore tendințele de uniformizare din societate și să își inoveze stilul de conviețuire cu ceilalți ignorând normele comunitare și re-reafirmându-și felul altfel de a fi. Din exterior, sunt priviți fie cu admirație, fie cu respect sau invidie pentru calitățile și stilul lor de viață, fie sunt respinși și privați de șanse doar pentru că sunt rromi.

Alteritatea provoacă xenofobie, fie stigmatizare. E calea cea mai ușoară de a ține la distanță ceea ce e altfel. Pentru a-l înțelege pe cel diferit, e nevoie să-l cunoști, să-l apropii, să descifrezi semnificații, sensuri, simboluri, norme cu totul și cu totul diferite de cele știute în mod normal. E ușor să spui, ca majoritar, că nu e bine să aibă loc căsătoria minoră a copiilor rromi, dar e greu să înțelegi că e parte din istoria plină de durere a acestei etnii și că, în perioada robiei, era folosită tot ca o tactică defensivă. Poftele stăpânului de a se bucura de sclavele virgine puteau fi puse în cui prin căsătorirea fetelor la vârste fragede.

Dar nici rromii nu au fost dispuși să stea la discuții, să relaționeze eficient cu majoritatea. Nomadismul e motivul central al vieții rromilor. Romii călătoresc, au o filosofie a existenței care îi împinge mereu spre dorința de a fi liberi. Sunt mereu în mișcare, călătoresc, caută ceva, fie siliți de nevoi și sărăcie, fie împinși de dorința lor de libertate, de mai bine. E un stil de viață, o filosofie a existenței, o strategie pentru a-și conserva identitatea și a evita căderea în marea majoritate.

Menținerea într-o oarecare măsură a caracaterului migrator, o anumită izolare față de populația majoritară au fost strategii defensive eficace, cu rezultat negativ. Au dus la supraviețuirea la marginea societății, în condiții de sărăcie și autoizolare. Devine modul lor de viață. Locuința nu reprezintă ceva important, iar simțul gospodăresc e destul de scăzut. Sărăcia duce la dezorganizare socială, la resemnare, la o lipsă de perspective, o lipsă de încredere în propriile posibilități, lipsa dorinței de a-și depăși situația.

Sunt caracterizați de inventivitate și spirit întreprinzător, de capacitatea de adaptare rapidă la situații noi de viață, de a identifica resurse, ceea ce a dus la dezvoltarea unor profesii auxiliare pentru societatea țărănească și orășenească tradițională. Astfel, practică meserii și meșteșuguri prin utlizarea de resurse sărace, cu potențial economic redus. În cultura tradițională a rromilor, noțiunea de neam nu se referă la înrudirea de sânge, ci la gruparea rromilor în funcție de meseria tradițională, structurile de organizare socială, obiceiurile de familie și sărbătorile calendaristice. Astfel, în clasificare realizată de Nicolae Gheorghe și Vasile Burtea, găsim o sumedenie de neamuri de rromi, de la căldărari la cocalari, gabori, spoitori, rudari, ursari, geambași, lăutari sau florari. În ultimii ani, a apărut chiar o categorie a romilor bogați, prin afaceri legale sau ilicite, care-și etalează ostentativ averea și bunăstare, contrastând puternic cu marea masă a rromilor.

Cultura rromilor cuprinde niște tipare specifice. Au o limbă proprie, muzică, literatură, dansuri, dar nu o istorie socială și politică necesară autoidentificării culturale. Toate acestea, asociate unor pattern-uri asociate unui stil de viață marginal, oprimat, discriminat, caracterizat printr-o accentuată sărăcie, au făcut ca de abia în 1971, la primul Congres Mondial al Rromilor, rromii să-și pună problema stabilirii unor simboluri care să-i reprezinte. S-a hotărât drapelul oficial al acestei etnii, pe un colorit albastru-verde, simbolizând limitele – cerul nesfârșit și câmpiile întinse străbătute de rromi, libertate și nomandism, se află o roată cu spițe chakra, simbol al mișcării. Tot atunci s-a adoptat imnul (Gelem, gelem) și ziua internațională a rromilor (8 aprilie). Constituția României recunoaște romii ca minoritate națională, sunt reprezentați în Parlament, iar în cadrul Guvernului român există Departamentul pentru protecția minorităților naționale, cât și Oficiul pentru Rromi, organism menite să acorde tot suportul necesar pentru integrare. Desigur, în paralel, unii lideri regionali s-au proclamat regi, împărați sau voievozi ai țiganilor din România, ca o formă de revigorare a formelor de organizare tradiționale.

Există discriminare. Nu toți rromii duc un trai decent. Dar nici cei care compun majoritățile nu trăiesc toți în cele mai bune condiții. Apartenența la o anumită etnie nu pare deloc importantă într-o societate care acordă tuturor șanse egale, în care ceea ce ești ca om și ce poți face cu propriile mâini e tot ceea contează pentru succes. O societate în care respectul și prietenia există și strigătul disperat al etniei rrome – Kam amal resel! Vreau să fim prieteni – nu e înăbușit în fașa discriminării. E ceea ce societatea zilelor noastre poate fi. Și va fi.

Bibliografie

Rusu, Olga și Constantin-Liviu, Lăcătușu, Viorela și Codrin, Lumea rromilor din Moldova, Editura România DIG Iași, 1998

Zamfir, Elena coord., Zamfir, Cătălin, Țiganii. Între ignorare și îngrijorare, Editura Alternative, 1993, București

Grigore, Delia, Sarău, Istorie și tradiții rrome, Editura Salvați Copiii, București, 2006

Webografie

http://www.descopera.org/originea-si-istoria-tiganilor/, accesat 26 august 2015

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/c-l-i-l-utari-istoria-iganilor-rile-rom-ne, accesat 26 august 2015

http://romanikultura.ro/?page_id=126, accesat 26 august 2015

https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_romani, accesat 26 august 2015

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aigani, accesat 26 august 2015

https://ro.wikipedia.org/wiki/Romii_din_Rom%C3%A2nia, accesat 26 august 2015

http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/istorie16.pdf, accesat 26 august 2015

Bibliografie

Rusu, Olga și Constantin-Liviu, Lăcătușu, Viorela și Codrin, Lumea rromilor din Moldova, Editura România DIG Iași, 1998

Zamfir, Elena coord., Zamfir, Cătălin, Țiganii. Între ignorare și îngrijorare, Editura Alternative, 1993, București

Grigore, Delia, Sarău, Istorie și tradiții rrome, Editura Salvați Copiii, București, 2006

Webografie

http://www.descopera.org/originea-si-istoria-tiganilor/, accesat 26 august 2015

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/c-l-i-l-utari-istoria-iganilor-rile-rom-ne, accesat 26 august 2015

http://romanikultura.ro/?page_id=126, accesat 26 august 2015

https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_romani, accesat 26 august 2015

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aigani, accesat 26 august 2015

https://ro.wikipedia.org/wiki/Romii_din_Rom%C3%A2nia, accesat 26 august 2015

http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/istorie16.pdf, accesat 26 august 2015