.rromanipen Si Modern In Comunitatea DE Rromi Laesi

CUPRINS

INTRODUCERE ––––––––––––––––––––––-1

MOTIVAȚIA LUCRARII––––––––––––––––––––-4

PREZENTAREA COMUNITAȚII DE RROMI–––––––––––-5

CAPITOLUL I

PERIOADA PREMARITALA

1. Vârsta copilăriei și adolescenței –––––––––––––––––9

2 . Importanța întemeierii familiei pentru comunitatea de rromi lăeși––-14

CAPITOLUL II

CASATORIA- STRUCTURI CUTUMIARE ÎN CADRUL FAMILIEI DE RROMI

Căsătoria și înțelegerea dintre familii –––––––––––––––16

Pețitul fetei – ,,O mangimos”––––––––––––––––––17

3. Logodna – ,,O Tokmimos”–––––––––––––––––––-21

4. Nunta – ,, O Abăv”, în comunitatea de rromi lăeși

4.1 Pregătirea nunții––––––––––––––––––––––-23

4.2 Desfășurarea nunții–––––––––––––––––––––26

4.3 Darul de nuntă–––––––––––––––––––––––30

CAPITOLUL III

Folclor. Credințe. Obiceiuri. – în comunitatea de rromi lăeși–––––––32

CAPITOLUL IV

FAMILIA TANARA ÎN CADRUL COMUNITAȚII DE RROMI

1. Structuri si limbaje cutumiare ale continuității familiei––––––––34

2 . Sancțiuni intracomunitare în cazuri de încalcare a normelor

tradiționale de conviețuire familială.––––––––––––––––37

3 Căsătoria mixtă––––––––––––––––––––––––39

4 Adopția––––––––––––––––––––––––––––40

CAPITOLUL V

NASTEREA COPILULUI – FUNDAMENT AL FAMILIEI––––––––-41

CONCLUZII–––––––––––––––––––––––––––-42

NOTE ––––––––––––––––––––––––––––––43

BIBLIOGRAFIE––––––––––––––––––––––––––44

ANEXE –––––––––––––––––––––––––––––45

=== l ===

INTRODUCERE

Spațiu cu legendară tradiție culturală, Botoșaniul reprezintă și locul unde de-a lungul timpului au conviețuit oameni aparținând celor mai diverse etnii.

De departe cea mai numeroasă minoritate etnică din zilele noastre pe acest teritoriu comunitatea de rromi din Botoșani, cunoscută încă din timpuri străvechi a trăit alături de evrei, ruși, lipoveni, armeni, polonezi, greci etc.

Denumiți cândva de către un conviv poet, ,,pitoreasca pată de culoare” a orașului, rromii se fac remarcați nu numai prin diferența de nuanță specifică dar și prin comportament, prin temperamentul lor, în unele privințe diferit de cel al populației majoritare.

Rromii din Botoșani aparțin neamurilor de rromi ursari si lăeși , neamuri nomade, sedentarizate spre sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX.

Având ca meserii de bază fierăritul si lăutaria (cântatul la nunți, petreceri) dar și cărămidăritul și chiar prelucrarea metalelor prețioase (aur și argint) rromii au reprezentat totdeauna o verigă importanta a vieții economice și sociale a comunității locale.

Dacă pâna acum 15-20 de ani aceste meserii asigurau o oarecare stabilitate si chiar prosperitate pentru numeroasele familii de rromi, din toate zonele județului dezvoltarea si modernizarea industriei din ultimii ani a făcut ca aceste meserii sa fie mai puțin importante astăzi, mulți rromi trebuind să se reprofileze în alte domenii și ocupații.

Dupa cele mai recente estimări în județul Botoșani trăiesc peste15000 de rromi din care un număr de 8000 de tineri sub 25 de ani.

Referitor la numărul mare al copiilor din cadrul familiilor de rromi se poate spune că, deși aceștia reprezintă o mândrie a părinților, se face remarcat și faptul că devine din ce în ce mai greu, în condițiile transformărilor sociale din ultimii ani, asigurarea unor condiții optime optime de dezvoltare și educație.

Necesitățile de ordin material și social au condus deasemenea în multe cazuri la renunțarea la modul de viață familial, compact, specific și la adaptarea unor obiceiuri și chiar a portului tradițional timpurilor moderne.

Deși multe lucruri s-au schimbat în viața rromilor, limba rromani si multe dintre tradițiile vechi, obiceiuri si credințe adânc întipărite în memoria ancestrală a acestei etnii sunt elemente care nu vor dispare niciodată din viața lor.

Ritualul căsătoriei și cel al inmormântării, descântecul, dansul si muzica tradiționale, sărbătorile, sfatul si judecata de pace a rromilor sunt câteva elemente care definesc o populație cu o cultură veche, specifică.

Mai întotdeauna bucuria dansului si sunetul magic al viorii i-a însoțit pe rromi, lucruri care au făcut să fie apreciați de catre populațiile cu care au intrat în contact dar mai ales recunoscuți.

Astăzi,deși instituțiile naționale si internționale manifestă un interes deosebit pentru îmbunatățirea și ,,integrarea “ rromilor in societate la nivel de comunități locale înca mai persistă prejudecățile, marginalizarea si acțiunile cu caracter discriminatoriu, anti-rromi.

Informarea ,educația populației majoritare în spirit moral-civic și tolerant, conștientizarea ideii de multiculturalitate sunt câteva elemente care pot conduce la dezvoltarea unei societăți normale în pas cu prerogativele unui nou mileniu.

*

Despre rromii lăeși, care formează marea majoritate a rromilor din Botoșani se poate spune ca au reușit sa conviețuiască intr-un mod pașnic cu toate celelalte minorități și cu populaia majoritară, datorită capacitații de adaptare la toate cerințele societății în care conviețuiesc dar mai ales caracterului cooperant și deschis caracterisrtic acestui neam.

Rromii au reprezentat mereu o veriga importantă în acoperirea cerințelor la nivelul forței de munca competente în ceea ce privește nevoia comunităților rurale pentru confecționarea uneltelor agricole, a obiectelor din metal și de uz casnic, dar și element de bază în susținerea manifestărilor culturale, sociale, prin talentul nativ caracteristic lăutarilor rromi nelipsiți de la orice activitate de acest gen.

În acest sens stabilizarea rromilor lăeși s-a produs în jurul familiei extinse în special în comunitățile mari de locuitori unde își puteau desfășura activitatea, cum ar fi localitațile: Flămînzi, Todireni, Trușești, Sefănești dar si în zonele cu specific urban: Săveni, Dorohoi, Botoșani.

Un aspect care trebuie menționat este și acela că familiile de rromi lăeși s-au așezat în mijlocul acestor comunități și nu la periferia sau în zone separate cum s-a întâmplat în cazul rromilor ursari sau lingurari.

Acceptarea rromilor lăeși în comunitate este legată și de un aspect mai puțin recunoscut.

Se pare că în multe localități renumele femeilor rrome în ceea ce privește puterile ,,vrăjitorești” pe care le dețineau impuneau și un anume respect sau chiar frica de a intra în conflict cu familiile acestora.

Stabilirea acestora în mijlocul localității era deasemenea și premisa pentru intențiile cinstite de conviețuire a familiei de rromi cu populația băștinașă

Totuși, acest lucru nu a însemnat niciodata ,,românizarea” lor, păstrarea limbii rromani și a tradițiilor specifice fiind elemente prețuite în cadrul acestei comunități .

Poate și de aceea rromii lăeși deși comunică foarte bine cu toate celelalte neamuri de rromi se vor considera totdeauna ,,ćaće rroma” sau rromi adevărați, rromi buni.

MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Acceptați totdeauna într-un mod rezervat de catre populația majoritară rromii reprezintă pentru județul Botoșani un segment important din viața socială și culturală a unei comunități care a cunoscut de-a lungul timpului schimbări importante și influențe venite din cadrul numeroaselor grupuri minoritare ce au conviețuit pe aceste meleaguri.

Modul diferit, specific, de comportament, aspectele legate de cultura și tradițiile rrome dar și rezistența în acceptarea unor reguli impuse de societatea majoritară au creeat de-a lungul timpului prejudecăți greu de depășit în cadrul unei societați cu caracter conservator.

Rolul pe care îl pot avea noile curente referitoare la multiculturalism, la creearea unei unități în context european și promovarea identității culturale a minorităților naționale vin să completeze dorința comunităților de rromi de apropiere, egalitate în accesul la resurse și mai ales dreptul la libertatea de manifestare, element atât specific acestei nații.

Cunoșterea dar și recunoașterea valorilor din cadrul unei culturi minoritare, diferite, poate reprezenta primul pas către conciliere, acceptare și respect între membrii unei societăți noi, în pas cu directivele unui nou mileniu.

Pentru aceasta putem spune că unul din cele mai importante roluri, dar și ca datorie morală în același timp, în promovarea valorilor și eliminarea prejudecăților referitoare la rromi o are generația tânără a acestei etnii, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior alături de numărul tot mai mare de cadre didactice de etnie rromă din întreaga țară.

Nevoia de a promova în rândul tineretului dorința de cunoaștere, autocunoaștere dar și mândria apartenenței la un neam cu puternice rădăcini și valori culturale este vizibilă în condițiile evoluției societații moderne.

În acest sens lucrarea de față se dorește a contribui la cunoașterea comunitații de rromi lăeși din Botoșani pe baza cercetării efectuate in teritoriu și a relatărilor membrilor reprezentativi, vârstnici din această comunitate.

PREZENTAREA COMUNITAȚII

DE RROMI LAESI DIN BOTOSANI

Constituirea târgului Botoșanilor, ca mai la toate localitățile din nordul Moldovei, se pierde astăzi în negura vremurilor

.Legenda spune că pe aceste locuri acoperite de păduri seculare și presărate cu frumoase poeni, în care stăpânea bourul moldovenesc, a trăit cândva un boier foarte credincios înconjurat de supușii săi.

Numele său, Botăș, avea să dea numele localității care de-a lungul timpului se v-a transforma în frumosul târg al Botoșanilor.

*

Stabilizați pe teritoriul județului Botoșani încă de la sfârșitul secolului XIX rromii lăeși sunt cunoscuți și apreciați de către localnici în primul rând datorită muncii pe care aceștia o practicau, într-o comunitate cu u puternic caracter agricol.

Aceasta a cotribuit la ,,adoptrea” localităților mai mari de către un număr foarte mic de familii de rromi .

Faptul că puteau să-și desfășoare activitatea pe toată perioada anului într-un singur loc a determiat stabilizarea acestora, construirea locuințelor și constituirea de oi familii.

Dealtfel comunitățile de rromi lăeși din diferitele localități ale județului sunt cunoscute după numele primului sosit în aceste locuri: ,, Ghițulești “, ,,Borcoiești “, ,,Meluțești”, ,,Rafailești”, și altele.

Nevoia de acoperire a unei zone cât mai mari în care să-și desfășoare activitatea reprezenta în același timp premisa pentru stabilitatea și stabilizarea familiilor nou formate.

Pe lângă aceștia treptat s-au așezat și familiile de lăutari, care de multe ori practicau și fierăritul dar într-un mod ocazioal în perioadele de post religios, atunci când organizarea de petreceri, nunți este interzisă.

În acest sens trebuie remarcat că la introducerea legii cu privire la obligativitatea buletinelor de identitate numele pe care rromii și le-au însușit erau strâns legate de meseriile practcate.

Dintre acestea se evidențiază nume ca: Fieraru, Faur, Scripcariu, Cobzariu, dar și Lăeșu, Borcoi sau Rudai.

*

După cum afirmă cercetările efectuate, în județul Botoșani, de-a lungul timpului populația de rromi a constituit unul dintre cele mai importante grupuri minoritare alături de armeni și evrei.

Primele date cunoscute despre numărul de rromi din aceste locuri, este oferit de primul recensământ cunoscut al populației orașului Botoșani din anul 1774.

Acesta menționează 20 de familii, cuprinzând 128 de persoane, cu siguranță robi ai boierimii locale. Recensământul din 1832 este ceva mai detaliat:

Toți acești 560 de rromi constituiau de fapt un număr de 73 de familii libere la care trebuie adăugat un număr de 140 de robi rromi.

Dintre activitățile cu care se ocupau rromii liberi se menționează faptul că 58 de familii se ocupau cu fierăritul sau lăutăria , 2 erau croitori iar pentru alte 13 familii nu se mentionează nici o ocupație.

Tot referitor la populația de rromi, Dicționarul geografic al județului Botoșani, indică pentru anul 1891, în mod curios, doar 14 rromi!

Această situație vine să confirme, probabil, ca și în alte rânduri, dorința acestora de a- și ascunde apartenența la etnia rromilor din motive lesne de înțeles.

Deasemenea recensământul din anul 1930 prezintă aceeași situație, menționând 153 de rromi din care doar 12 care recunosc limba maternă rromani.

Anul 1941 a însemnat deportarea rromilor în Transnistria, când un mare număr de familii rrome au fost duse, alături de evrei, cu trenurile morții, spre satele pustii de pe malul râului Bug.

Revenirea treptată, începând din martie 1944, este relevantă din punctul de vedere al numărului celor care s-au întors, asupra ororilor petrecute în timpul celor patru ani de deportare – holocaust – exterminare a populației rrome.

Trebuie menționat, totuși că nevoia comunitățïlor locale pentru activitatea pe care o desfășurau rromii în acea perioadă, a determinat multe autorități să- și asume responsabilitatea de a nu declara toate familiile de rromi din localitate și astfel acestea au fost salvate de la deportare.

Mai târziu, instaurarea comunismului, a reprezentat o perioadă în care rromii au trebuit din nou să se adpteze schimbărilor majore de la nivelul societății românești.

Trecerea celor care lucrau ca fierari, în sistemul colectivist, ca muncitori în cadrul ,,cooperativelor agricole de producție”, a însemnat de fapt un mod de marginalizare a acestei activități, care, slab retribuită in sistemul cooperatist a determinat orientarea multor rromi catre zonele industriale din orașe.

O altă modalitate de câștig a reprezentat-o în această perioadă, migrarea pe timpul sezonului de vară către fermele agricole din sudul țării, unde se putea câștiga mult mai bine, și care reprezenta în același timp și o modalitate de a scăpa de presiunea autorităților, pentru cei care nu erau angajați într-o formă legală de muncă.

Este cunoscut în acest sens faptul că dacă rromii ursari erau cu adevărat nevoiți să muncească în aceste ferme pentru bani, lăeșii lăutari își petreceau o mare parte din timpul verii prin aceste ferme doar pentru a justifica în fața autorităților faptul că au de un loc de muncă, chiar și provizoriu, prin care își pot asigura existența

Perioada post – decembristă, 1989, înseamnă un alt șir de transformări pentru comunitatea de rromi lăeși, în special, prin prisma devalorizării pe piața muncii a ocupațiilor tradiționale dar și prin accentuarea unei stări de ambiguitate în ceea ce privește o legislație clară în ceea ce privește sprijinul pe care societatea ,, democratică” îl poate oferi cetățenilor săi aflați în dificultate.

Faptul că, în anul 2006, una din condițiile impuse pentru aderarea României la Uniunea Europeană este reprezentată de sprijinirea rromilor pentru ,,integrarea “ în societate poate fi socotit ca o recunoaștere a existenței la nivel național și internațional a aspectelor ce privesc o recunoaștere a existenței prejudecăților, discriminării și marginalizării cu care se confruntă comunitățile de rromi .

CAPITOLUL I

Perioada premaritală

1. Vârsta copilăriei și adolescenței

Pentru rromii lăeși copiii reprezintă un dar de mare preț, de aceea atenția, grija si toată dragostea părinților se indreaptă către aceștia, ca un simbol al divinului din cadrul familiei.

Încă de la nașterea primului copil cea mai mare dorință a părinților tineri se referă la aspectele legate de viitorul acestuia, mai ales la viața de familie , la situația socială pe care acesta ar trebui să o aibă in comunitate.

Educația precoce a copilului, factorul cel mai important în evoluția individuală de mai târziu, este, în comunitatea locala de rromi lăeși unul din scopurile cu caracter prioritar.

Aceasta se referă la toate aspectele care trebuie sa conducă la formarea și pregătirea unui tânar pentru viața socială in comunitate și în afara ei.

Dacă în perioada copilăriei cei mici se bucură de libertate deplină in acțiunile si demersurile lor începând de la vârsta școlarității, aceștia, trebuie sa se supună anumitor reguli stabilite în cadrul familiei.

Acum ei încep să respecte noțiunea de ,,la3av”- rușine si noțiunile legate de un comportament respectuos și în spiritul conduitei moral civice specifice comunității.

Educația școlară este deasemenea importantă pentru copiii rromi, ca în orice comunitate de tip tradițional dealtfel.

Dacă persista anumite prejudecăți cu privire la interesul pe care copiii, familiile acestora, îl manifestă față de procesul de învătământ acestea se datoreaza și faptului ca nu totdeauna resursele financiare ale familiilor de rromi din Botoșani sunt suficiente pentru susținerea copiilor in sistemul de învățământ.

De menționat în acest sens că un procent deloc de neglijat din rata de abandon școlar manifestată în cadrul acestei comunități este datorată si atitudinii, dacă nu discriminatorie, cel puțin caracterizată de lipsa de interes a unor cadre didactice pentru situația școlară a elevilor de etnie rromă.

Pe de altă parte aspectele legate de ,,integrarea” rromilor în societate reprezintă elemente care trebuiesc bine definite pentru ca acest proces sa nu adânceasca si mai mai mult diferențele sociale dintre rromi si populația majoritară.

*

Educația în spiritul conceptului rromilor lăeși trebuie să îmbine educația pentru viața din cadrul comunității dar și din afara ei, respectiv educația din cadrul școlii.

Dacă educația în spiritul rromanipen-ului pregatește copilul/tânărul pentru a fi capabil să facă față greutăților pe care le poate întâmpina ca viitor cap de familie, ,,rom”- bărbat, prin învățarea unei meserii tradiționale a modului de relaționare și comunicare intracomunitară, educația școlară reprezintă alternativa pentru creșterea posibilităților de acces pe scara socială dar conștientizând în același timp dezvoltarea propriei personalități.

Asupra fetelor, tinerelor, în general, planează spectrul căsătoriei la vârsta adolescenței, 14-16ani, de aceea interesul familiei pentru acestea este mai mic.

Totuși ele vor fi susținute necondiționat atâta timp cât doresc să meargă la școală.

Important de remarcat este faptul că dintotdeauna rromii lăeși au considerat educația școlară ca fiind foarte utilă atât pentru băieți cât și pentru fete și chiar subiect de mândrie pentru părinți, motivul căsătoriei fiind singurul acceptat pentru întreruperea acesteia.

Mai puțin importantă astăzi, educația pentru muncă, și păstrarea specificului familiei prin prisma ocupațiilor tradiționale este un atribut al bărbatului rrom.

Pentru acesta, participarea la activitățile de inițiere a copilului – băiatului în muncă începe la vârsta de 7-8 ani, sub forma jocului, a cultivării interesului pentru activitatea tatălui și colaborării în realizarea de obiective comune.

Pentru un ,,majistori” – maistru fierar, este foarte important păstrarea secretului profesional în ceea ce privește activitatea sa.

De aceea taina meșteșugului în prelucrarea fierului v-a fi dezvăluită doar fiului, și aceasta treptat, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a analiza și găsi noi modalități de perfecționare, de adaptare continuă a acestei activități.

Pentru părinții care doresc inițierea fiilor în activitatea de învățare a tainelor muzicii, lăutăriei, aceasta v-a începe încă de la vârsta de 4-5 ani .

Pentru rromii lăeși, acesta este un aspect care trebuie atent analizat și verificat, ,, kadava si jekh daro le Devlesθar”- acesta este un dar de la Dumnezeu, si nu oricine îl poate avea.

De aceea primul dascăl al copilului trebuie să fie tot un ,,majistori” dar de această dată în muzică.

Dacă interesul pe care îl manifestă copilul pentru muzică este real, familia nu v-a precupeți nici un effort financiar pentru pregătirea ascestuia și asigurarea unui instrument adecvat.

Deși rromii ursari din comunitate sunt respectați pentru eforturile lor în pregătire și implicarea într-un cadru care presupune organizare, orchestre, formații, pentru rromii lăeși aceasta nu reprezintă neapărat formarea statutului de adevărat lăutar.

Recunoașterea comunitații și individualismul în muzică sunt caracteristici specifice rromilor lăeși.

Încercarea de racolare a acestora în cadrul a diverse formații de amtori sau profesioniste locale și din țară, au dat în majoritatea cazurilor greș, lăutarii lăeși preferând doar manifestările ocazionale, cântatul la nunți, botezuri, petreceri.

Din relatările lăutarilor, cunoscuți în comunitate și ceva mai vârstnici, se pare că această activitate putea începe încă de la 7-10 ani atunci când nunta ținea câte trei zile și trei nopți ,,thaj gilabalas pes śudresθe” – se cânta la rece ( fără stație de amplificare, microfon, etc. .n n)

Însoțiți de părinți sau nu, experiența aceasta reprezintă de fapt, premisa că el, copilul, și bărbatul de mai târziu, vor avea o posibilitate sigură de sustinere pentru el și familia sa.

Educația pentru viața de familie a tinerei fete se face treptat, mama poartă discuții totdeauna deschis despre aceste aspecte și amintind fetei de fiecare dată ,,san rromni, na san ga3i” – ești rromă, nu nerromă, în sensul în care normele de păstrare a purității specifice fetelor rrome trebuie mereu respectate.

Prietenia în această perioadă dintre o fată rromă și un tânăr nerrom va fi mereu blamată de părinți rude dar și de colegele sau prietenele acesteia.

,,Sikav te aves uźi”- învață să fii curată, în sensul fizic dar și în sensul referitor la curățenia sufletească, de a nu ascunde nimic față de părinți, va fi mereu una din vorbele cu care mama își apostrofează fiica.

Pentru aceasta, vârsta de 12-13 ani reprezintă perioada în care, fata, trece în rândul ,,domnișoarelor”, ,,ćheja bare”- fete mari.

Aceasta înseamnă neapărat că aceasta va avea nevoie de o atenție sporită din partea membrilor familiei, a mamei în special dar și a fraților și surorilor mai mari.

Aceasta presupune pe de o parte o mai mare libertate de exprimare și de comunicare a fetei cu membrii familiei și ai comunității dar și obligația de fi ,,pativali”, de a păstra un respect mai mare conceptelor și normelor de conduită impuse în comunitate.

O ,,chej bari” va fi prezentă la toate petrecerile organizate cu diferite ocazii în comunitatea locală dar totdeauna v-a avea ca însoțitor cel puțin un frate,văr sau o altă rudă paropiată.

În acest sens, pentru o ,,ćhej bari” este foarte important să aibă de fiecare dată o îmbrăcăminte aleasă, orice sacrificiu din partea familiei pentru lucrurile acesteia nefiind prea mare.

Pentru familie în general toaletele fetei reprezintă cartea de vizită a acesteia dar în același timp și statutul familiei din care face parte.

Chiar dacă fetele din comunitatea de rromi lăeși, ,, în pas cu moda”, mai ales cele care sunt eleve, poarta și pantaloni, la întruniri, petreceri, nunți acest lucru nu este admis.

De remarcat faptul că până în urmă cu aproximativ 20-25 de ani, fetele începând de la vârsta de 12 –13 ani nu puteau purta decât fuste care acopereau cel puțin genunchii.

Dincolo de adaptarea la aspectele legate de modern, în ceea ce privește activitățile desfășurate, copii rromi se vor face totdeauna remarcați în cadrul altor grupuri prin comportamentul diferit, precocitate în gândire și modul în care îi tratează pe ceilalți.

Pentru rromii lăeși, în general, a fi rrom, este o mare mândrie, înseamnă de fapt a fi superiorior tuturor celorlalți, și acesta este conceptul de bază, pe care, de la vârsta copilăriei, părinții trebuie să-l transmită copiilor lor

2 . Importanța întemeierii unei familiii pentru comunitatea de rromi lăeși

Întemeierea unei familii în cadrul comunității de rromi lăeși din Botoșani reprezintă unul din cele mai importante evenimente din viața socială a acestora.

Pentru familiile care au copii momentul căsătoriei acestora este așteptat cu multă grijă dar si cu nerăbdare.

Dacă pentru familia în care sunt băieți, aparent, totul este lăsat la voia acestuia ca ,,murś”- bărbat, pentru familia fetei ,,i baxt”- norocul sau soarta, reprezintă un aspect care poate fi controlat din ce in ce mai puțin de către familie.

De aceea aspectele referitoare la educația pentru viața de familie sunt elemente care trebuiesc incluse în educația copiilor înca de la vârste foarte fragede. Intotdeauna discuțiile adulților despre greșelile care s-au facut in comunitate în ceea ce privește căsătoria dintre doi tineri vor avea loc și atunci cand sunt copii de față pentru ca aceștia să poată reflecta analiza sau înțelege care sunt obiceiurile si tradițiile comunității dar și despre implicațiile pe care le pot avea aceste grșeli.

Păstrarea respectului pentru tradiție și dorința de a nu face de rușine familia/ neamul din care face parte vor trebui să fie punctele de referință ale tinerilor în toate demersurile lor.

Faptul că obiceiul tocmirii, a întelegerii dintre părinți în ceea ce privește căsătoria copiilor de la vârste fragede nu se practică în rândul comunității de rromi lăeși nu implică neapărat că influența pe care o are familia in alegerea viitorului soț/soție nu are nici un rol.

,,O naśimos”- fuga mirilor înainte de căsătorie, obicei caracteristic acestei comunități, este de multe ori un aspect prin care tinerii încearcă să evite pe cât posibil intervenția, implicarea părinților în relația lor.

Aceasta nu inseamna însă că părinții, familiile acestora nu cunosc faptul că cei doi ,,den duma”-vorbesc sau au o relație de prietenie. In special mama fetei este cea care are sau poate avea un rol hotărâtor în continuarea relației celor doi, prin acordul tacit sau prin exprimarea dezacordului în mod public față de băiat sau familia acestuia.

Nu de puține ori atunci când, familia fetei sau băiatului nu sunt de acord cu relația care există între cei doi tineri pot izbucni conflicte menite sa întrerupa această relație.

De aceea statutul , respectul, nu neapărat pe criteriul situației financare, pe care familia îl are în comunitate este foarte important.

Dacă băiatul face parte dintr-o familie pe care părinții si rudele fetei nu o agreează atunci rudele aceastuia vor fi atenționate și în același timp fata va fi atent supravegheata de membrii familiei sale, pentru a se evita orice contact cu băiatul sau cu membrii familiei acestuia care ar putea inflența comunicarea dintre cei doi.

Aceste măsuri sunt destul de eficiente pentru ca relația celor doi sa fie întrerupta și ceea ce este deasemenea important, acest lucru nu afectează cu nimic statutul sau onoarea fetei în comunitate.

In cazul în care familia băiatului nu este de acord cu căsătoria pe care acesta o dorește, deasemenea este atenționată familia fetei dar de această dată băiatul nu va fi supravegheat fiind doar sfătuit sa renunțe la legătura sa .

În această situație de regulă tânărul îndrăgostit va trebui sa găsească sprijin la o ruda mai îndepărtată pentru a pune la cale ,,o naśimos”-fuga cu aleasa inimii sale.

Pentru că băiatul, in cadrul familiilor de rromi lăeși, are dreptul de a lua hotărâri în nume propriu, i se va respecta opțiunea, și va fi iertat de către familie chiar dacă nora nu va fi tocmai în relații foarte bune cu mama soacră pentru o bună perioadă de timp.

Acest aspect se va reglementa în timp, mai ales dupa apariția primului copil în cadrul tinerei familii.

CAPITOLUL II

Căsătoria – Structuri cutumiare în cadrul familiei de rromi lăeși

Căsătoria și înțelegerea dintre familii

Încuscrirea dupa vechea tradiție de întelegere a părinților încă de la nașterea sau de la vârste foarte fragede a copiilor nu se mai practică astăzi însa influența pe care o pot avea părinții asupra tinerilor aflați la vârsta măritișului/însurătorii este înca destul de bine reprezentata .

Chiar dacă aceștia nu impun în mod direct căsătoria copiilor părintii recurg la tot felul de tertipuri, acțiuni menite a apropia pe cei doi tineri . Vizitarea între familii, expunerea calităților fiului, fiicei, prezentarea condițiilor oferite de familia băiatului/fetei viitorului ginere sau noră sunt elemente care contribuie la apropierea celor doi si realizarea căsătoriei.

Totuși decizia finală trebuie să aparțină celor doi tineri . Oricât și-ar dori părinții acest lucru ,, sar kamel o Del” – cum vrea Dumnezeu, este sintagma care guvernează în comunitatea de rromi lăeși.

Influența pe care aceștia o exercită sau doresc să o facă nu ține neapărat de anumite interese materiale pe care le pot avea cele două familii ci mai degrabă se ține cont de compatibilitatea celor doi, de faptul că cei doi copii ,,miazon/ mijan” – se aseamănă ca și comportament, aspirații, rolul părinților fiind mai degrabă de facilitare a apropierii dintre cei doi.

SEZATORI

2. Pețitul fetei – ,,O mangimos”

Pețitul fetei reprezintă un moment foarte important in ritualistica specifică comunității de rromi lăeși din Botoșani.

In cazul in care cei doi nu ,,au fugit” in prealabil iar băiatul știe deja că fata are acordul de principiu al părinților, acesta va veni însoțit de părinții săi de rudele apropiate, în special oameni mai în vârstă, ,,pativale manuśa’’- oameni care se bucură de un respect deosebit în comunitate, dar și de prieteni mai tineri.

De regulă pentru asemenea ocazie se asteaptă o zi de sărbătoare, pentru ca motivul vizitei să poată fi pregătit cu atenție. Sărbătoare fiind, vizita va avea un caracter normal iar ,,alaiul” aferent constituit ,,întâmplător”ca și faptul că printre vizitatori vor fi și doi-trei lăutari.

Familia fetei deasemenea va fi pregătita pentru a primi oaspeți.

Deși motivul vizitei este cunoscut, se va aștepta întotdeauna ca tatăl băiatului sau un reprezentant mai în vârstă al acestuia să înceapă prin a prezenta intenția de căsătorie dintre cei doi tineri.

În acest moment fata va ieși din încăpere și va reveni atunci cand va fi chemată de părinți.

Aici un rol important în procesul de negociere îl are si statutul reprezentantului băiatului în comunitatea locală .

Acesta trebuie să fie un ,,pativalo manuś” –un om de încredere, al cărui cuvânt nu poate fi pus la îndoială.

Prezentarea calităților fiului, a posibilităților de care acesta dispune pentru intreținerea viitoarei familii, condițiile în care v-a trăi viitoarea noră ca și atenția de care se va bucura în mijlocul noii familii sunt aspectele care trebuiesc bine precizate, explicate, și întărite prin juramânt -,,solaxajimos”

Nu este ușor a obține acordul imediat al unei familii de rromi lăeși pentru căsătoria unei fete iar discuțiile se desfășoară pe parcursul întregii zile.

Aceasta poate să ceară un timp de gândire si analiză sau chiar să refuze căsătoria celor doi.

Nu de puține ori pețitul fetei trebuie să se se repete de câteva ori până când familia fetei se hotarăște să-și dea acordul în privința căsătoriei.

În istoricul localității Todireni, se cunoaște o întâmplare care ne spune că Agustina, o localnică rromă de 83 de ani, a fost pețită de 12 ori până când tatăl acesteia a fost de acord să-i aprobe căsătoria.

Obiceiul vechi cerea ca de fiecare dată când familia fetei refuza pețitul, cheltuile prilejuite de aducerea pețitorilor, lăutarilor și masa/vinul oferit cu această ocazie să fie returnate familiei băiatului.

Dacă cele două familii consideră că această legatură poate avea loc, ultimul cuvânt îl vor avea tot cei doi viitori miri care sunt de această dată puși fața în față și trebuie să-și exprime propriile păreri in legatură cu viitorul lor.

Si lor li se vor expune din nou condițiile în care vor trebui sa trăiască din momentul căsătoriei, dar mai ales despre responsabilitățile pe care trebuie să și le asume din acel moment.

Dupa ce se consideră că cei doi au înțeles exact ce înseamnă constituirea noii familii și își asumă acest lucru se poate considera că înțelegerea dintre cele două familii a avut loc.

Următorul moment îl reprezintă închinarea paharului dintre cei doi cuscri -,,xanamika”, in cinstea copiilor lor.

Deasemenea pentru fată se va putea folosi apelativul,,bori”-noră iar pentru băiat ,,3amutro”-ginere.

. Înțelegerea va fi deasemenea sărbătorită până târziu cu lăutarii prezenți, iar aceasta doar până la stabilirea urmatoarei atiuni, respectiv logodna și/sau nunta.

De regula logodna are loc la interval de câteva zile de la întelegere, într-o zi de joi, și toate cheltuielile legate de aceasta intră în sarcina băiatului și familiei acestuia și aici trebuie neapărat ținut seama de ,,pretențiile” miresei, respectiv muzica, invitații și locul de desfășurare.

Pentru cazul în care cei doi tineri ,,au fugit” fără știrea părinților, familiile acestora vor trebui să cadă oricum la o înțelegere asupra căsătoriei celor doi.

Pentru ,,fugari” gazda v-a fi de regulă o matușă sau altă rudă mai în vârstă a băiatului, gazdă care trebuie să-și asume o mare responsabilitate în ceea ce privește cinstea fetei.

Pe toată perioada cât cei doi fugari vor sta aici ei nu vor putea să rămână nesupravegheați sau să doarmă împreună.

Prima zi dupa ,,dispariția” fetei înseamnă căutarea acesteia pe la rudele băiatului.

Întreaga familie a fetei se va mobiliza pentru căutarea acesteia , în casele tuturor rudelor băiatului. După prima fază în care părinții si rudele acesteia amenință pe toata lumea vor trebui să accepte situația și să se alăture părinților băiatului pentru găsirea fugarilor și rezolvarea situației.

Foarte rar aceștia vor fi găsiți de părinți pentru că întreaga comunitate v-a complota pentru ca cei doi tineri să nu fie găsiți.

Chiar sub,,solax”- jurământ toata lumea v-a nega faptul că știe ceva despre locul unde sunt găzduiți cei doi.

Întoarcerea celor doi fugari presupune o judecată intrafamilială, unde ambele ,,tabere” se adună pentru a analiza cu responsabilitate situația creeată.

Familia și in special mama fetei v-a fi cea mai afectată de rușinea acestei fapte. In toate cazurile băiatul și familia acestuia își vor asuma întreaga vină urmând să spele rușinea fetei prin propunerea căsătoriei si a intrării acestei relații în normalitate.

Iertarea celor doi reprezintă de fapt acceptarea situației de fapt, împlinirea dorinței celor doi tineri și recunoașterea familiilor pentru căsătoria din dragoste a copiilor lor.

Stabilirea urmatoarei etape pentru unirea celor doi reprezintă un proces de negociere între părinți, negociere în care părinții fetei trebuie să fie mult mai cooperanți și cu mai puține ,,pretenții”față de familia băiatului.

În aceste condiții pentru familiile de rromi lăeși odata înțelegerea făcută organizarea logodnei, a nunții se vor face în funcție de posibilitățile financiare de care dispun fiecare.

Pentru comunitatea de rromi din Botoșani unul dintre evenimentele cele mai importante la care participă un număr foarte mare de persoane îl reprezintă sărbătoarea de Ispas sau Inălțarea Domnului .

Organizată în localitatea Flămânzi, de peste 100 de ani, aceasta este ziua în care rromii s-au adunat mereu din toate zonele județului și chiar din afară pentru a participa la balul organizat de cei de aici.

Indiferent de vârstă, cei prezenți la această manifestare se bucură de întâlnirea de peste an cu rudele, prieteni sau cunoscuți, dar și de muzica lăutarilor aduși de regulă din alte zone ale țării.

După cum povestesc bătrânii acestor locuri, pe vremuri când singurul mod de a ajunge aici erau caii și căruțele iar parcurgerea uneori a câte o sută de kilometri pe drumuri destul de greu practicabile, era destul de anevoioasă, mulțimea adunată la balul rromilor de Inălțarea Domnului era la fel de impresionantă.

Acesta este, de fapt, și locul unde se infiripă foarte multe relații între tineri dar și unde se întâmplă cele mai multe ,, naśimata” – fuga a doi tineri în vederea căsătoriei.

Oricât ar fi de vigilenți fratele sau sora care însoțește o ,, ćhej bari” la bal, aceasta v-a găsi un moment prielnic pentru a fugi cu alesul inimii sale.

Se pare că de-a lungul timpului acesta a însemnat locul în care s-au înfiripat cele mai multe relații dintre tinerii și tinerele acestui neam .

Logodna – O Tokmimos

Logodna, eveniment important în cadrul comunității de rromi lăeși din Botoșani are cel puțin aceeași însemnătate ca și nunta, fiind chiar suficientă pentru ca întemeierea noii familii să fie bazată pe recunoașterea si aprecierea comunității locale.De aceea pentru un asemenea eveniment, tânărul va trebui să aducă lăutari vestiți, din afara județului, și să suporte toate cheltuielile legate de masa participanților.

Invitațiile adresate personal, nu sunt totdeauna obligatorii dar întreaga comunitate v-a ști data si locul desfășurarii evenimentului.

La logodnă participă toți membrii comunității dar sunt bineveniți si cei care vin din afara ei.

Deși nu se dau bani, cadourile oferite miresei de către participanți sunt destul de consistente- bijuterii, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte .

Funcție de respectul cu care sunt tratați oaspeții, de calitatea muzicii, de lăutari, se v-a spune în comunitate, că a fost ,,jekh bari logodna”- o logodnă mare.

Aceasta v-a arăta de fapt cât de mult își dorește familia băiatului legătura de încuscrire cu cea a fetei și aprecierea de care se bucură mireasa în rândul noii familii.

Pe parcursul întregii ceremonii în centrul atenției se v-a afla tânăra nora care primește urările de bine, sănătate și prosperitate de la toți participanții dar si sfaturi de la femeile mai în vârstă pentru viitor ca tânară ,,rromni”- femeie măritată.

Deasemenea aceasta v-a putea fi invitată la dans de toți cei prezenți, în semn de rămas bun, căsătoria putând fi considerată ca un element care o v-a desparte pe tânără de grupul de ,, ćhave”- tineri, ea devenind acum ,,rromni”- femeie căsătorită .

Tot cu această ocazie se vor adresa tuturor participanților invitațiile de nuntă, anunțându-se data, nașii de cununie dar și muzica/ lăutarii care vor fi prezenți.

Băiatul si familia acestuia vor trebui sa asigure într-un mod cât mai discret toate condițiile pentru primirea și servirea oaspeților și să întrețină condițiile unei bune desfașurări a întregului eveniment.

La logodnă mirele trebuie să fie foarte sobru și cât mai retras.

Logodna se consideră un eveniment dedicat în exclusivitate fetei, viitoarei mirese, iar cel care trebuie să se arate ,,la3ano”- rușinat este de această dată băiatul.

Pentru cele două ,,sasuja”- soacre acesta este momentul cel mai important pentru a stabili regulile de conviețuire și de implicare în viața de familie a celor doi tineri.

Mirii devin pentru acestea ,,amare ćhave”- copii noștri, care trebuie îndrumați

și ajutați la organizarea noii familii.

Deasemenea tatăl băiatului trebuie să-și asume responsabilitatea, întărită de multe ori prin jurământ pentru grija și sprijinul pe care îl v-a asigura acestora, tot în calitate de ,,dad” – tată.

Petrecerea v-a dura funcție de dorința oaspeților, de regula până a doua zi după amiaza, însă așa cum povestesc bătrânii, aceasta dura pe vremuri și câte trei zile.

După logodnă, tânara fată se poate muta, însoțită de alaiul de fete și băieți,. la familia sau casa băiatului în calitate de ,,terni bori”- noră tânără.

Nunta – O abăv, în cadrul comunității de rromi lăeși

Pregătirea nunții

Eveniment deosebit de important pentru cele două familii extinse, nunta reprezintă în același timp un eveniment social care antrenează întreaga comunitate în efervescența pregătirilor.

Alegerea nașilor, în cazul în care aceștia nu sunt promiși deja înaintea căsătoriei, este primul aspect care trebuie hotărât în comun de către cele două familii.

De multe ori nunta se v-a face cu doi nași atunci când aceștia sunt propuși din partea ambelor familii, de regulă în cazurile în care fiecare dintre cei doi miri a fost promis ca fin, cu mult înainte de a se căsători.

Acest lucru este posibil în cazul în care relația strânsă dintre două familii de rromi se dorește a fi pecetluită în acest mod.

Relația dintre fin și naș în acest, caz se transformă într-o relație asemănătoare cu aceea dintre părinte și fiu, în contextul în care nașii reprezintă cei care binecuvâtează trecerea la o nouă viață, cea de ,,rrom-rromni”- bărbat- femeie și un alt statut în comunitate.

Ritualul de tocmire a nașului trebuie deasemenea menționat

La tocmirea acestuia trebuie neapărat să participe cei doi viitori fini dar și membri reprezentanți ai familiilor acestora.

Pentru naș, aceasta v-a fi totdeauna o onoare, un semn de mare respect acordat de cele două familii, cunoscut fiind și faptul că statutul acestuia în comunitate poate să atragă un număr important de nuntași care să contribuie la darul de nuntă al finilor săi.

Refuzul, indiferent de posibilitățile materiale pe care le are în momentul respectiv acesta, reprezintă în concepția comunității, un păcat grav, de aceea nașul, poate propune anumite condiții în ceea ce privește desfășurarea evenimentului.

Următorul pas îl poate reprezenta tocmirea și arvunirea lăutarilor .

Acesta este de multe ori, aspectul cel mai relevant în ceea ce privește buna organizarea unei nunți, prima întrebare pe care o vor adresa invitații fiind, de regulă:,,thaj kon gilabal ?”- și cine cântă ?.

Deși în Botoșani au fost totdeauna lăutari vestiți, apreciați în comunitate dar și în afara ei, la nuntă vor fi aduși doar lăutari vestiți din afara comunității/a județului tocmiți de catre familia băiatului.

Acesta este un semn de respect pentru familia fetei, dar și pentru invitații care apreciază în mod deosebit muzica lăutărească de calitate.

În ziua nunții, până la sosirea acestora, vor fi tocmiți și lăutarii locali pentru condusul mirelui/miresei și întreținerea atmosferei de sărbătoare în familie și comunitate.

*

Rochia miresei, subiect mult disputat de către toți membrii de gen feminin din cadrul familiei fetei, trebuie să fie un obiect reprezentativ pentru aceasta.

Deasemenea pe toată perioada desfășurării ceremoniei nunții, fastul, croiala rochiei și toate celelalte podoabe pe care le poartă mireasa sunt elemente apreciate dar și discutate de către toate tinerele și mai puțin tinere femei rrome prezente.

Rolul pe care îl are in acest sens ,,I phuri Ileana” – bărâna Ileana, o croitoreasă de neam ursăresc, care se ocupă cu confecționarea si vânzarea rochiilor de mireasă de peste 40 de ani în comunitatea din Botoșani, devine evident. Aici vin majoritatea mireselor rrome pentru a comanda multvisatele rochii.

Eleganța cu care se îmbracă mirele la marele eveniment nu este neapărat după tiparul clasic, a purta cravată sau papion fiind caracteristic doar nerromilor, costumul de culoare închisă fiind suficient pentru acesta.

*

Perioada dinaintea căsătoriei înseamnă pentru părinții celor doi tineri un număr important de activități pregătitoare, la care, din punct de vedere financiar, trebuie să-și aducă aportul fiecare.

Pentru cei doi ,,xanamika” – socri, pregătirea nunții înseamnă de fapt creearea tuturor condițiilor pentru ca noua familie, să nu ducă lipsă de nimic, ,,te na 3anen so si i dukh vaj o ćorïmos”- sa nu cunoască durerea/ greul.sau sărăcia .

Zestrea fetei, care nu trebuie neapărat dată în cadrul ceremoniei de nuntă, trebuie să cuprindă un număr cât mai mare de ,,śeranda thai objialo” – perne și plapumă, dar și obiecte de îmbrăcăminte, ,, laqe gada”- cămășile ei.

Numărul acestora semnifica odinioară și cât de harnică este fata dar astăzi se mai păstrează doar pentru caracterul legat conceptul de ,,uźimos” al actului căsătoriei. Pentru tânăra intrată în rândul femeilor este foarte important să aibă propriile perne, lenjerii mai ales în cazul în care locuiește împreună cu socrii unde sunt și copii. Acestea vor fi folosite numai de ea, pentru că, în credința rromă, impuritatea femeii care nu este încă ,,dej”- mamă nu îi permite să doarmă pe locul pe care doarme un copil, socotit ,,uźo”- pur.

Toate acestea nu vin numai din partea familiei ci și de la mătuși sau surori mai mari, bunici.

Pentru ,,phure dada”- bunici, căsătoria primei nepoate reprezintă un adevărat eveniment.

Dacă nașterea primului nepot simbolizează trecerea acestora în rândul

,,e phure manuśenqo”- al oamenilor bătrâni, căsătoria acestuia reprezintă o trecere către statutul unui om împlinit, reprezentantul unei familii numeroase, statut foarte apreciat și respectat în comunitatea de rromi.

De aceea zestrea miresei, primită de la aceștia, ca ,,o daro e phurenqo”- darul bătrânilor, v-a însemna de regulă un însemnat dar de bani sau bijuterii.

Cerceii din aur, cât mai mari și foarte frumos lucrați, inele sau brățări sunt bijuterii păstrate foarte atent de bunica miresei care așteaptă acest evenimet cu multă nerăbdare.

*

Trebuie precizat deasemenea faptul că și mirele primește din partea tatălui său darul de nuntă .

Acesta este constituit din lucrurile care îi vor permite tânărului să-și câștige singur existența, și este reprezentat de un instrument nou,petru familiile de lăutari sau de un întreg set de unelte de lucru, pentru familiile de rromi fierari.

Desfășurarea nunții

În ziua nunții, începând de la primele ore ale dimineții, în cadrul a cel puțin trei familii v-a începe cu adevărat petrecerea.

La familiile celor doi miri, la familia nașului dar și în cele ale bunicilor tinerilor se întind mesele și sunt invitați lăutari din comunitatea locală astfel încât evenimentul să fie bine cunoscut.

Aici se adună grupuri de rude, prieteni care fac urări, adresează felicitări, ajută la pregătirile pentru seara nunții.

În nici un caz mirele sau rudele apropiate ale acestuia nu vor veni la locuința miresei până spre seară când are loc cununia religioasă.

Aici vin doar fetele și femeile care trebuie să pregătească mireasa.

Obiceiul vechi prevedea că tot în această zi trebuia scoasă la vedere și zestrea miresei , pentru a fi admirată de oaspeți însă rromii lăeși consideră, astăzi aceasta, ca pe un obicei ,,ga3ikano”- nerrom.

Toate femeile prezente la împodobirea miresei au voie să–și spună părerea în ceea ce privește umărul și felul bijuteriilor pe care mireasa le v-a purta.

Cu acest prilej are loc ,,ispitirea” miresei. Aceasta este sfătuită să primească cu titlu de împrumut diverse bijuterii de la femei străine, sub pretextul că acestea sunt mult mai potrivite pentru a-i scoate în vedere frumusețea: ,, dikh so śukar keren tut kadala ćenă”- uite cât de frumoasă ești cu acești cercei.

Mireasa nu trebuie să accepte sub nici o formă pentru că, după cum spune tradiția, ea v-a fi foarte frumoasă în seara nunții dar se v-a urâți, în ochii bărbatului sau imediat după nuntă.

Simbolistica acestui ritual se referă și la credința, fdelitatea care trebuie să caracterizeze femeia rromă față de soț.

La casa mirelui deasemenea se adună dis de dimineață rudele și prietenii acestuia pentru a petrece și a da sfaturi care mai de care mai hazlii, tânărului neinițiat în tainele căsătoriei.

Unul dintre obiceiuri este și acela ca în ziua nunții prietenii să aducă acestuia diverse obiecte de îmbrăcăminte uzate, pe care mirele trebuie să le încerce pentru a vedea dacă sunt potrivite pentru seara nunții.

În cele din urmă acesta le v-a accepta pe toate însă le v-a arunca în podul casei: ,, te aven man othe pharimasθe”- să le am acolo la greu, replică care arată de fapt că tânărul este conștient de responsabilitățile ce-i revin ca viitor cap de familie, și că ,,ajutorul” primit de la prieteni este binevenit.

Bărbieritul mirelui este deasemenea presărat cu o mulțime de glume, ,,bărbierul” trebuind să fie plătit pentru fiecare parte a obrazului, pentru mustață, perciuni, barbă și chiar aranjatul frizurii.

Petrecera de la locuința nașului este onorată de regulă de bărbații și femeile mai în vârstă, de rudele acestuia și de lăutarii locali.

Pentru cazul în care se tocmesc doi nași aceștia trebuie să hotărască împreună valoarea darului de nuntă astfel încât să nu fie diferențe între ei.

Pregătirea bucatelor pentru nuntă este desemenea un lucru foarte important. Pentru aceasta sunt tocmite femeile vârsnice cunoscute în comunitate ca bune gospodine, cunoscătoare a tainelor preparării sarmalelor și a supelor gustoase, dar și ca femei ,, uźe”- foarte curate, păstrătoare a regulilor tradiționale rrome de preparare a mâncării.

De religie creștin –ortodoxă, rromii lăeși urmează ritualul cununiei la biserica după specificul acestuia.

În după-amiaza acestei zile cei doi cuscri vin la locuința nașilor însoțiți de lăutari pentru a-i mulțumi de darul pe care acesta îl face celor doi tineri, pentru rromii lăeși acceptarea de a fi naș fiind socotită ca un dar, un bine făcut mirilor.

Sosirea nașilor împreună cu ginerele la casa miresei se face cu mare alai de copii și tineri care vin să vadă pentru prima dată mireasa împodobită.

Aceștia sunt întâmpinați de către soacra mică care primește din partea nuntașilor în dar o păpușă frumos împodobită care să-I țină de urât , pentru că de acum mireasa are o altă casă.

Ajunși în pragul casei mirele este întâmpiat de mireasă căreia trebuie să-i ofere un buchet mare de flori.

Aceasta, la rândul său oferă nașului busuiocul cu care trebuie stropiți nuntașii , cei sosiți la masa miresei.

Pentru cei doi tineri aici este locul în care mănâncă pentru prima oară din aceeași farfurie, din aceeași bucată de pâine , ca semn că vor împărți pentru tot restul vieții ,, o laćhimos thaj o pharimos”- binele și răul.

Urările de bine sunt adresate de către toți bătrânii, femei și bărbați care închină pahare cu vin în cinstea celor doi: ,, te dikhas tumen sa baxtale vi le bolimasθe”- să ă vă vedm tot așa de fericiți și la botez.

Unul din obiceiurile vechi prevede ca, cu acest prilej, soacra mică să fie urcată sus pe acoperișul casei pentru a nu împiedica plecarea fetei, dar uneori este suficient dacă este urcată pe sobă, pe un scaun sau încuiată, simbolic, într-o altă cameră.

După ce s-a ridicat masa se pleacă spre casa mirelui.

Pentru acesta drumul până acasă v-a fi presărat cu un mare număr de obstacole: frânghii ținute de-a curmezișul drumului, bucăți mari de lemn, crengi rupte din copaci, puse de către tinerii și prietenii miresei din comunitate, și pentru care acesta trebuie să plătească.

Cu cât numărul acestora este mai mare cu atât mai mult, se pare, tânăra mireasă a fost apreciată și dorită de familiile de rromi din comunitate ca noră.

La locuința socrului mare, din nou cei doi tineri primesc binecuvântarea și urările de bine ale nuntașilor adunați aici, și deasemenea se face iertăciunea, înainte de plecarea către biserică unde are loc cununia.

Pe drumul spre biserică mireasa este în fruntea alaiului, condusă de un tânăr necăsătorit din comunitate urmată de prietenele sale, nași și mai apoi vine mirele , însoțit deasemenea de două ,,ćheja bari”- domnișoare, foarte frumos îmbrăcate.

În acest moment alaiul este înconjurat de o mulțime de copii care, cu căni de apă în mâini vin să ude mireasa, aruncând apă la picioarele acesteia și care trebuie deasemenea plătiți de către mire

Un alt obicei este acela ca mireasa să fie însoțită pe drumul către biserică de către un fost prieten. Aceasta se face cu acordul mirelui și semnifică faptul că din acel moment tânăra rupe relația cu trecutul și soțul v-a trebui să aibă încredere deplină în dragostea acesteia.

Cununia are loc după ritualul creștin, foarte puțini rromi aparțimând altor culte religioase.

Cînd se întorc de la cununie miresa are aduși de acasă colacii pe care îi dăruiește soacrei, moment în care din nou cineva trebuie să arunce două găleți de apă în fața mirilor sosiți de la biserică, apa socotită ca purificator universal, aici are rostul de a aduce noroc în căsnicie noii familii.

Primirea nuntașilor se face de către mire și mireasă care îi întâmpină cu un pahar de vin sau țuică și colaci sau prăjituri. Aceștia adresează urările de bine celor doi miri și primesc fiecare câte o floare de nuntă, pusă în piept de către mireasă.

Darul de nuntă

La o nuntă a rromilor lăeși doar masa nașului și a membrilor familiilor celor doi este rezervată, ceilalți nuntași așezându-se la mese întâmplător indiferent de ordinea sosirii.

Deasemenea lăutarii vor avea o masă separată, de care bucătăresele trebuie să aibă mereu grijă să fie mereu plină.

Dedicațiile muzicale pentru copii frați, părinți dar niciodată pentru neveste sunt susținute de sume mari de bani dați lăutarilor, care depășesc de multe ori darul de nuntă dat mirilor.

La nuntă, rromii lăeși, nu dansează niciodată cu propria soție și chiar mirele trebuie ,,împins”de la spate de către femeile mai în vârstă pentru a dansa cu mireasa.

Micile conflicte, inevitabile la asemenea întâlniri sunt gestionate cu mult tact de către bătrânii care participă la nuntă satfel încât totul se desfășoară sub semnul respectului și al veseliei generale.

A face scandal la o asemenea manifestare este o mare rușine și denotă un semn de desconsiderare față de întreaga nuntă și de participanți.

Există credința care spune că dacă nuntașii se bat, așa v-a fi și traiul, căsnicia celor doi tineri care se căsătoresc.

Pe toată durata serii mirele trebuie să fie atent ca mesele să fie mereu pline, să întrețină starea generală de mare sărbătoare iar mireasa să dea curs tuturor invitațiilor la dans.

Furatul miresei este un ritual care dă mare bătaie de cap mirelui.

Negocierea cu ,, hoții” de mirese poate dura și câte o oră timp în care atât nașul cât și mirele trebuie să promită un dar mare de bani dar și de băutură pentru recuperarea acesteia. Drept dovadă că o au în stăpânire hoții trebuie să aducă pe rând un pantof sau o bijuterie a acesteia până când mirele se hotărăște să le dea prețul cerut.

Vornicelul , cel care adună banii, darul de nuntă la închinatul paharelor

trebuie să fie un rrom mai în vârstă, ,, mujalo”- foarte vorbăreț și care înreține

o atmosferă plăcută la acest ritual.

Tonul, în ceea ce privește darul de nuntă este dat de către naș, cu cât acesta este mai consistent – bani sau bijuterii; cu atât ceilalți meseni se simt obligați să dea un dar de nuntă mai mare.

Mirii primesc, cu acst prilej din nou urările de bine, sănătate si ,,but ćhavorre”- mulți copii din partea mesenilor. Lăutarul, de regulă cel cu vioara, are datoria de a cânta melodiile cerute de meseni și anunță cu această ocazie și bacșișul primit de la aceștia.

Peste vasul cu bani și bijuterii se pune la sfârșit puțină sare și un colac, iar până la sfârșitul nunții mirii trebuie să anunțe suma adunată , mulțumind tuturor participanților.

Mare zarvă mare se produce în rândul tinerelor fete la aruncarea buchetului miresei, către dimineață, dar mai ales în rândul femeilor mai în vârstă sau văduve care mai în glumă mai în serios se înghesuie să-l prindă, semn sigur că în cel mai scurt timp se vor căsători și ele.

Pentru cele care au pierdut ocazia mai rămâne șansa de a ocupa primele scaunul pe care s-a așezat mireasa pentru dezbrăcat.

Pentru cei care rezistă mai mult, și doresc să mai rămână nunta poate continua a doua zi până târziu, mirele asigurânda cestora băutura și muzica lăutarilor chiar dacă trebuie să plătească în plus pentru aceasta.

Petrecerea continuă și acasă la familia băiatului, unde prieteni, rude ale mirilor se adună împreună cu nașii pentru a petrece într-un cadru mai restrâns.

Din acest moment nora tânără, capătă statutul de femeie măritată și după cum spune tradiția ar trebui să poarte ,,dikhlo” – batic, pe cap, șorț, dar cel puțin de aici înainte nu v-a mai purta pantaloni ci doar fuste lungi.

CAPITOLUL III

Folclor. Credințe. Obiceiuri- în comunitatea de rromi lăeși

Pentru rromii lăeși chiromanția, datul în cărți sunt zona în carte au acces doar femeile, pentru bărbați acestea nefiind decât ,,xoxavimata”- minciuni, cu care sunt ademeniți ,,le ga3e”- nerromii.

,,Drabarnă” pentru rromi sau ,,vrăjitoare” pentru nerromi, aceste femei fac parte din peisajul cotidian al oricărei comunități în care sunt prezenți rromi lăeși.

Aproape că nu există familie de rromi în care să nu fie prezentă o ghicitoare, la care vin femeile din localitate să-și ghicească de noroc, soartă, ursită.

Dintre toate, cele mai căutate sunt vrăjitoarele care leagă și dezleagă căsătorii și au ,,darul” de a atrage persoana iubită.

Secretul descântecelor, al lecurilor de dragoste sunt însă bine păstrate și nu pot fi spuse; iar modul în care acestea sunt transmise către fiicele din familie este acela de ,,furat” meșteșugul.

Pentru aceasta, tânăra care dorește să învețe taina descântecului trebuie să se ascundă în camera în care mama sau bunica dau în cărți și deasemenea să fie foarte atentă la semnificația acestora.

Totuși o serie de credințe și ritualuri sunt cunoscute atât de femei cât și de bărbați,și chiar folosite.

Dintre acestea se remarcă câteva practici, cunoscute în comunitatea de rromi:

-Postitul de miercuri și vineri pentru iertarea păcatelor și realizarea dorințelor legate de sănătate sau familie, post ținut mai ales de bătrâni;

-A da de pomană atunci când visezi un om care a murit, indiferent dacă este din familie sau nu;

-A nu începe o lucrare importantă și nici a porni la drum lung în ziua de marți pentru că vei avea ghinion. Printre fierari se spune deasemenea că nu este bine să potcovești cai în această zi;

-Pentru femei nu v-a fi bine dacă se piaptănă în ziua de marți, cu atât mai

mult dacă ea v-a fi pieptănată de un bărbat;

Interpretarea viselor este deasemenea bine cunoscută și trebuie neapărat ținut seama de semnificația lor:

Pentru fata care visează soarele e clar că se apropie măritișul. Funcție de cum este soarele – la răsărit, amiază sau amurg – perioada de așteptare v-a fi mai scurtă sau mai lungă. Pentru cele care visează luna, însă foarte probabil că se v-a mărita cu un bărbat văduv;

Pentru cei care visează cai, ziua respectivă înseamnă posibilitatea unui mare câștig de bani;

Lume multă sau norii din vise semnifică ceartă sau supărare;

Păsările de curte, în vis, semnifică o mare bucurie însă dacă acestea sunt tăiate prevestesc un accident foarte grav;

Câinele din vise semnifică faptul că un dușman pune la cale o faptă rea, și după culoarea păârului, mai închisă sau mai deschisă se cunoaște dacă acesta este blond sau brunet.

Pentru rromi sunt importante și anumite ritualuri ca:

Pentru a potoli plânsetul copilului se folosesc trei baligi de cal, care, înainte de apusul soarelui se rotesc în jurul capului acestuia în timp ce se rostește un descântec:

Soarele de după deal

Strânsul și cu plânsul

În baliga asta de cal!

Potcoava de cal găsită este bine să fie bătută în cuie pe pragul de jos sau de sus al casei, fiind purtătoare de noroc;

Pentru a apăra de ploaie sau piatră casa sau curtea este bine să se înfingă un topor în pământ sau un cuțit.

CAPITOLUL IV

Familia tânără în cadrul comunității de rromi

1. Structuri si limbaje cutumiare ale continuității familiei

Indiferent de vârsta pe care o au tinerii căsătoriți rolul si influența pe care părinții o au asupra acestora este majora .

Băiatul va incepe neapărat să-și ia în serios rolul de cap de familie ca ,,murś” – bărbat si să-și aume toate responsabilitățile pentru viața de familie.

Toate eforturile sale trebuie sa fie canalizate pentru asigurarea bunăstării familiei sale.

Chiar dacă sprijinul pe care familiile îl acordă în continuare celor doi tineri este înca destul de consistent, băiatului i se v-a reaminti de fiecare dată că reprezintă o familie și este datoria lui de a se ocupa de aceasta, ca bărbat cu statut bine definit în comunitate.

Desfașurarea unei activități aducătoare de venit, cel puțin din acest moment, este un aspect foarte important pentru tânărul nou căsatorit.

Pentru tinerii din zilele noastre găsirea unui loc de munca este un lucru destul de dificil, iar practicarea meseriilor tradiționale din ce în ce mai slab reprezentată.

Totuși cei care nu mai practică meserii ca fierăritul, lăutaria se indreaptă în număr din ce în ce mai mare către noile ocupații, respectiv practicarea comerțului ambulant sau cel stradal, de întâmpinare, împletirea coșurilor și migrarea pe perioade scurte în afara granițelor țării pentru găsirea unui loc de muncă.

Pentru tânăra intrată în rândul femeilor căsătorite participarea la activitățile aducatoare de venit în cadrul familiei reprezintă o datorie.

Dacă cerșitul pentru femeia din comunitatea de rromi lăeși este o mare rușine, ghicitul în cărți este o ocupație care ridică statutul acesteia în comunitate.

,,Jekh drabarni” – vrăjitoare/ghicitoare v-a fi totdeauna respectată de familie și comunitate pentru contribuția pe care o are la sprijinirea familiei sale.

Deasemenea practicarea comerțului la diverse scări, reprezintă o activitate pe care din ce în ce mai multe tinere o imbrățișeaza.

Din cele povestite de bătrâni se pare că dintotdeauna femeile au constituit un sprijin important pentru familie.

Astfel pentru cei care practicau fierăritul, confecționarea diverselor unelte agricole, a obiectelor de fier de uz casnic, cuțite, topoare, părțile metalice de la care, căruțe etc., femeile erau ajutorul indispensabil, cele care lucrau cot la cot cu bărbații până când primul fiu era în stare să preia această sarcină.

Pentru mama soacră sprijinul pe care tânara noră îl acordă fiului său este dovada faptului că aceasta v-a fi o viitoare mamă iubitoare și o femeie respectabilă în comunitate.

Nu același lucru însă se v-a întâmpla cu tatăl socru. Pentru acesta nora

v-a fi ca o fiică și v-a fi mereu răsfățată cu daruri si cu atenția bătrânului ca un semn al recunoștinței pentru faptul că aceasta îi v-a dărui nepoți.

Rolul acestuia în menținerea armoniei în cadrul noii familii este foarte important, respectul și noțiunea de ,,la3av” contribuind la aplanarea și evitarea conflictelor.

Nu în ultimul rând cumnatele si cumnații mai mari vor fi cei care o vor considera pe tânăra noră ca pe o soră nouă pe care toți membrii familiei trebuie să o respecte.

De aceea participarea la activitățile din cadrul gospodăriei, a locuinței sunt împărțite în raport cu priceperea ficăruia, de fapt menajând-o pe nora mai puțin deprinsă cu munca, cu activitățile din cadrul familiei dar care trebuie totuși să învețe.

Pentru ca aceasta să fie apreciată ca o,,laćhi bori “– noră bună v-a trebui să știe cel puțin să gătească dar și să mențină în permanență curățenia în gospodărie.

Măturatul de dimineață a curții este una din sarcinile norei care ține neapărat să fie apreciată de către socri .

Dealtfel acesta v-a fi primul aspect pe care cei care vin în vizită vor trebui să-l remarce în fața tatălui socru: ,,Dikhel pes ke si tut bori”- Se cunoaște că ai noră.

Aceasta expresie va fi interpretată funcție de curățenia care este atunci în curte.

Una din istorioarele cunoscute în comunitatea de rromi lăeși din localitatea Flămânzi, vorbește despre o tânără care cunoscând tradiția măturatului de dimineață a curții înainte ca ceilalți membri ai familiei să se trezească, și știind că tatăl socru trebuia să plece dis de dimineață de acasă, pe o furtună cumplită și la puțin timp după miezul nopții, a început să măture prin curte. Se pare că de la această activitate nu a fost oprită nici de ceilalți membri ai familiei care priveau uluiți pe fereastră.

Pentru tânăra care începe o nouă viață, soacra dincolo de aparențe și de prejudecăți, reprezintă de fapt o a doua mamă care trebuie să o pregătească pe fată pentru rolul de femeie, de păstrătoare a neamului său și mai ales să-și însușească calitățile și înțelepciunea unei mame rrome.

2 . Sancțiuni intracomunitare în cazuri de încălcare a normelor tradiționale de conviețuire familială.

Căsătoria în comunitatea de rromi lăeși nu înseamna neapărat si căsătoria religioasă cu nunta sau logodna ca evenimente ce se desfășoara în mod obligatoriu cu prilejul acestei ocazii. Cu toate acestea o familie întemeiată chiar și în baza unei întelegeri între părinți sau tineri reprezintă o legatură stabila supusă tuturor regulilor de conviețuire comunitară.

De aceea una din legile nescrise ale comunității de rromi lăeși o reprezintă judecata pentru faptele care încalcă principiile de conviețuire intrafamiliale și comunitare.

Divorțul -,,o mukipen” într-o familie nu este doar o problema între doua persoane, aceasta este o problema a doua familii extinse/ neamuri iar judecata de pace reprezintă doar modalitatea de a influența acceptarea celor mai bune soluții pentru ca faptele sa nu degenereze.

Adulterul – ca motiv principal pentru divorț v-a fi pedepsit destul de aspru în cazul femeii însa foarte rar în cazul unui bărbat.

Pentru faptul că un bărbat și-a înșelat soția mustrarea din partea celor doua familii și jurământul acestuia că acest lucru nu se v-a mai întâmpla sunt suficiente.

Dealtfel în acest caz femeia are ultimul cuvânt de spus, dar trebuind să țină seama și de sfaturile celor mai în vârstă și de implicațiile pe care le poate avea asupra sa, a familiei și copiilor divorțul.

Nu același lucru se v-a întâmpla în cazurile în care o ,,rromni “- femeie măritată își înșeala soțul.

Când acest lucru este este probat și cunoscut în comunitate despărțirea dintre cei doi este iminentă, de regulă femeia fiind alungată fară nici un drept asupra familiei sau a copiilor.

Deși foarte rar se mai întâmplă astăzi, pentru asemenea faptă, în trecut, judecata avea ca scop și aplicarea unei pedepse fizice pentru femeia adulteră.

.Aceasta presupunea tăierea părului, sluțirea feței și în același timp renunțarea la toate drepturile asupra bunurilor din familie sau asupra legăturii cu proprii copii.

Se cunosc cazuri cand un barbat de 30 de ani a primit, pentru seducerea unei fete de 14 ani, ca pedeapsă, tăierea lobului urechii stângi, sau, pentru că o femeie și-a înșelat soțul a fost pedepsită cu tăierea vârfului nasului.

Un alt aspect care trebuie menționat se referă ,,doś”- vina fetei care se constată dupa desfășurarea logodnei sau chiar a nunții.

Conform tradiiei cei doi tineri pot avea o relație intimă doar după ce ritualul căsătoriei a avut loc.Până atunci statutul de ,,ćhej bari” – fată mare, este dat de cuvântul, de încrederea în familia din care aceasta face parte. In asemenea cazuri , de regulă, se cere desfacerea căsătoriei de catre familia băiaului.

Aceasta însă numai după ce tânărul v-a preciza acest lucru prin jurămînt, după ritualul rrom( cu piciorele pe cărbuni aprinși, bani și pe cercul de fier innegrit în foc), sau jurând în biserică.

La acest ritual participă un numar mare de rromi din cadrul celor două familii dar și din afara lor care vor pune foarte multe întrebări în așa fel încât ,,o solaxajmos te na avel banges”- jurământul să fie corect .

În nici un caz nu se v-a lua în seamă o dezmințire din partea fetei, pentru că ,,i źuvli na si la pativipen”- nu se poate avea încredere în jurământul unei femei.

Desfacerea legăturii celor doi presupune că fata se poate întoarce la părinți cu toate darurile primite la logodnă sau nuntă dar în cazul în care familia acesteia a contribuit cu bani la organizarea acestor evenimente aceștia nu vor mai fi dați înapoi.

Rușinea fetei va trebui asumată de către întreaga familie și se pare că puținele cazuri de acest gen, cunoscute, au avut ca rezultat plecarea definitivă a fetei din comunitate.

Cel mai important insa ramane faptul ca ,,o la3av” –rusinea in fata comunității este un principiu care guverneaza in comunitatea de rromi, fiind unul din motivele pentru care normele de comportament intracomunitar sunt foarte rar încălcat

3 .Căsătoria mixtă

Căsătoria cu un ,,ga3o”- nerrom, lucru care se putea întâmpla foarte rar în trecut dar care nu mai reprezintă un eveniment deosebit pentru generația contemporană, este poate un alt aspect care scoate în evidență transformările care au loc în mentalitatea/tradițiile comunităților de rromi din ultimii ani.

Luând în considerare faptul că descendența în cadrul familiei de rromi lăeși se consideră după tată, căsătoria unui rrom cu o femeie nerromă implică recunoașterea de către comunitate a copiilor acestora ca ,,ćhave”-copii rromi

.În majoritatea cazurilor influența pe care o are familia băiatului asupra acestora este destul de importantă, fapt care duce, pe lângă ,,educarea” mamei în spirit rrom, la învătarea de către copii a limbii rromani și adoptarea tradițiilor și obiceiurilor specifice comunității rrome.

Pentru familia în care doar mama este de etnie rromă, oricât ar fi de mare influența sau legăturile stabilite cu rudele rrome, copiii vor fi considerați în comunitate doar ,,kaśtale”.

Această denumire vine să scoată in evidență legătura acestora cu comunitatea de rromi dar într-un mod dezaprobator, considerat fiind că influența nerromă asupra acestora este mult mai puternică

Adopția

Familia fără copii in cadrul comunității de rromi a reprezentat totdeauna o raritate.

Pentru cele sau cei necăsătoriți dar și pentru familiile care din diverse motive nu au copii, acest lucru reprezintă o povară, în sensul în care comunitatea va afișa o atitudine de desconsiderare sau chiar de dispreț pentru acest aspect.

A trăi singur, fără copii, reprezintă, în conceptul rromilor lăeși, o viață irosită în zadar, indiferent de celelalte realizări din viața personală sau socială.

Pentru aceasta creșterea unui copil ,,de suflet”, provenit din familia unei rude, sau chiar un copil străin reprezintă totdeauna măsura reparatorie prezentă in comunitatea locală de rromi lăeși.

Adopția, in toate cazurile va fi formală, părintii naturali fiind cei care pot lua hotărârile majore din viața copiilor lor, însă cu respectul cuvenit față de părerea părintelui adoptiv.

Indiferent de relația de rudenie, acesta va folosi pentru copilul adoptat expresia ,,mirro ćhavo, mirri ćhej”- băiatul meu, fata mea chiar dacă copilul v-a folosi, în unele cazuri, apelativul numelui.

Referitor la acest aspect trebuie precizat că în comunitatea locală de rromi lăeși, foarte rar se folosește apelativul de ,,dade!” – tată sau ,,daje!”- mamă pentru părinți.

Atât pentru părinți, rude cât și pentru celelalte persoane , indiferent de vârsta lor, se folosește numele mic , de obicei numele sub care cel vizat este cunoscut în comunitate.

Aceasta nu înseamnă însă nicidecum lipsă de respect, din contră, reprezintă de fapt semnul unei relații foarte apropiate.

Deasemenea trebuie precizat că marea majoritate a rromilor lăeși păstrează oiceiul celui de-al treilea nume.

Acesta este de fapt și cel după care el/ea vor fi cunoscuți în comunitate, pentru că numele din actele de identitate nu vor fi folosite aproape deloc.

CAPITOLUL V

Nașterea copilului – fundament al familiei.

Nașterea primului copil intr-o familie de rromi reprezintă bucuria realizării unui act existențial, intelegând prin aceasta implinirea părinților ca rromi-oameni aparținând unei comunități distincte cu propriile reguli si valori. .Deasemenea copiii reprezintă fundamentul si liantul atât dintre părinti cât si în cadrul familiei extinse formată din bunici, unchi, mătuși.

Pentru întreaga familie extinsă nașterea reprezintă ideea de continuitate a propriului neam, reprezintă pe de altă parte realizarea cea mai importantă din viața unui rrom, și deasemenea realizarea sa în plan spiritual raportat la relația cu divinul.

Statutul pe care îl capătă tânăra familie de rrom- bărbat și rromni- femeie capătă acum mai mult ca niciodată sensul de om și ,,daj”- mamă, împlinire dorită de fiecare și care este adusă de copilul care va da un nou sens vieții acestora.

Deși nu recunoaște acest lucru, tânărul tată, devine foarte atent cu mama copilului.

CONCLUZII

Ceea ce trebuie remarcat în rândul comunității de rromi lăeși este dorința de a păstra legile rromanipen-ului tradițional, dincolo de influența unei societăți mereu schimbătoare caracteristică acestui început de mileniu trei.

Cultul pentru familia numeroasă și educația copiilor în spirit și manieră rromă reprezintă pentru rromi, premisele păstrării propriei identități culturale și umane în același timp, respectarea legăturii cu credința divină, a rostului lor pe pământ hărăzit de Dumnezeu.

Dincolo de prejudecățile împământenite în mintea localnicilor nerromi

Rolul pe care îl pot avea noile curente referitoare la multiculturalism, la creearea unei unități în context european și promovarea identității culturale a minorităților naționale vin să completeze dorința comunităților de rromi de apropiere, egalitate în accesul la resurse și mai ales dreptul la libertatea de manifestare, element atât specific acestei nații.

Cunoșterea dar și recunoașterea valorilor din cadrul unei culturi minoritare, diferite, poate reprezenta primul pas către conciliere, acceptare și respect între membrii unei societăți noi, in pas cu directivele unui nou mileniu.

Pentru aceasta putem spune că unul din cele mai importante roluri, dar și ca datorie morală în același timp, în promovarea valorilor și eliminarea prejudecăților referitoare la rromi o are generația tânără a acestei etnii, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior alături de numărul tot mai mare de cadre didactice de etnie rromă din întreaga țară.

Implicarea activă în acțiuni de cercetare, la nivel local, de valorificare a resurselor propriei culturi și de prezentare a acestora pot conduce la dezrobirea, de aceastâ dată de natură spirituală a rromilor.

NOTA

Lucrarea de față a fost elaborată pe baza experiențelor trăite în comunitatea de rromi lăeși din localitatea Hlipiceni și Botoșani și a informațiilor culese și povestite de persoane reprezentative din mai multe localități ale județului în care trăiesc rromi lăeși, dintre care amintim:

F.G.- zis Ghiță, 82 de ani, rrom fierar din localitatea Hlipiceni, Botoșani

S.I. – zis Paroi, 64 de ani, rrom fierar din localitatea Trușești, Botoșani

B.I – căreia i se spune Seica, 88 de ani, ghicitoare din satul Curtești,

Botoșani

L.C – zis Indian, 55 de ani, lăutar, (acordeon) din muniucipiul Botoșani

D.I. – zis Pășune,60 de ani, lăutar, ( vioară) din localitatea Todireni,

Botoșani

BIBLIOGRAFIE

Stefan Ciubotaru, Monografia orașului Botoșani, Ed. Axa Botoșani,1997

Informatori din localitățile în care trăiesc rromi lăeși:

F.G.- zis Ghiță, 82 de ani, rrom fierar din localitatea Hlipiceni, Botoșani

S.I. – zis Paroi, 64 de ani, rrom fierar din localitatea Trușești, Botoșani

B.I – căreia i se spune Seica, 88 de ani, ghicitoare din satul Curtești,

Botoșani

L.C – zis Indian, 55 de ani, lăutar, (acordeon) din muniucipiul Botoșani

D.I. – zis Pășune,60 de ani, lăutar, ( vioară) din localitatea Todireni,

Botoșani

ANEXA A

ANEXA B

ANEXA C