Routing Internet Protocol (RIP). Configurarea unei rutari statice intre routere vecine. CUPRINS 2 3 CAPITOLUL 1: Rutarea statică 1.1. Rolul… [310600]

PROTOCOALE DE RUTARE

Routing Internet Protocol (RIP). Configurarea unei rutari statice intre routere vecine.

CUPRINS

2

3

CAPITOLUL 1: Rutarea statică

1.1. [anonimizat]-ul este un dispozitiv cu un rol esențial în operațiile efectuate asupra oricăror date din rețea.

Routere-le se ocupa cu interconectarea rețelelor prin:

determinarea celei mai bune căi pentru a trimite pachete.

trimiterea pachetelor către destinație.

Router-ul face trimiterea pachetelor prin analizarea rețelelor și menținerea informațiilor de rutare. Router-ul este legătura ce conectează mai multe rețele. [anonimizat] a [anonimizat] 3, și anume adresa IP a destinației.

Tabela de rutare a router-ului se folosește pentru a găsi cea mai bună cale între destinația IP a unui pachet și adresa de rețea din tabelul de rutare.

[anonimizat]-[anonimizat] a [anonimizat]-ul data link pentru acea interfață de ieșire.

1.2. Implementarea topologiei

Figura alăturată ne arată topologia folosită. Topologia constă în 3 router-e notate R1, R2 și R3.

Router-ele R1 ș i R2 [anonimizat]-ele R2 și R3 [anonimizat]. [anonimizat].

Fiecare router este Cisco 1841.

Un router cisco 1841 are următoarele interfețe

2 interfețe FastEthernet: Fast Ethernet 0/0 și Fast Ethernet 0/1.

2 interfețe seriale: serial 0/0/0 și serial 0/0/1

4

1.3. Scopul și sinteza comenzii ,,ip route’’

Un router poate învăța rețele în una sau două modalități:

manual, [anonimizat], dintr-un protocol de rutare dinamic.

1.4. Rutele statice

Rutele statice se folosesc de obicei când se rutează de la o rețea la o rețea stub. O rețea stub este o rețea accesată de o singură cale. Observăm că orice rețea atașată la R1 va avea doar o cale pentru a [anonimizat] R2 sau alte destinații decât R2. De aceea rețeaua 172.16.3.0 este o rețea stub și R1 este un router stub.

Accesarea unui protocol de rutare între R1 și R2 este o pierdere de resurse pentru ca R1 are doar o singură ieșire pentru a trimite trafic nonlocal.

Rutele statice sunt configurate pentru conectivitatea rețelelor care nu sunt direct conectate la un router. Deci, se va configura o rută statică pe R2 și anume rețeaua LAN atașată lui R1.

5

1.5. Comanda de rutare IP

Comanda pentru configurarea unei rețele statice este ip route. Sintaxa completă pentru configurarea unei rute statice este:

Router(config)#ip route prefix mask {ip-address | interface-[anonimizat] [ip-address]} [distance] [name] [permanent] [tag tag]

Majoritatea parametrilor nu sunt importanti. De aceea vom folosi o variantă ceva mai simplă a sintaxei:

Router(config)#[anonimizat]-mask {ip-address | exit-interface }

Următorii parametrii vor fi folosiți:

network – address (adresa de rețea a destinației pentru rețeaua care va fi adaugată în tabela de rutare).

subnet – mask ([anonimizat]).

Unul sau ambii parametri de mai jos vor fi folosiți:

[anonimizat] a router-ului ,,next- hop”

Exit – interface – interfața de plecare care va fi folosită în trimiterea de pachete către rețeaua destinată.

Notă:

Parametrul “IP address” este cunoscut ca adresă IP a router-ului ,,next-hop”. Adresa IP a router-ului ,,next-hop” e folosită în mod normal pentru acest parametru. In final, parametrul IP address poate fi orice adresă IP dacă este rezolvată de tabela de rutare.

Instalarea unei rute statice în tabelul de rutare:

Deci, R1 cunoaște rețelele care sunt conectate direct la el. Acestea sunt rețelele în tabela sa de rutare.

Rețelele modificate de care R1 nu știe, sunt:

– 172.16.1.0/124 – LAN pe R2

– 192.168.1.0/24 – Rețeaua serială dintre R2 si R3

– 192.168.2.0/24 – LAN pe R3

Prima dată se activează comanda debug ip routing pentru a afișa mesajul când noua rută este adăugată în tabela de rutare.

După care, se folosește comanda ip route pentru a configura rutele statice pe R1 pentru fiecare dintre acele rețele.

R1#debug ip routing

R1#conf t

R1(config)#ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 172.16.2.2

6

Să ne uităm la fiecare element al acestui output:

ip route – comandă de rutare statică.

172.16.1.0 Adresa de rețea a rețelei care trebuie adăugată în tabela de rutare

255.255.255.0 – Subnet mask a rețelei

172.16.2.2 – adresa ip a interfeței seriale 0/0/0 de pe R2 care este next –hop pentru această rețea.

Când adresa IP este next – hop pentru adresa IP a router-ului, această adresă IP se găsește în una din rețelele conectate direct la router. În concluzie, adresa IP a next – hop-ului 172.16.2.2 este conectată pe routerul R1 de la rețeaua 172.16.2.0/24 serial 0/0/0.

1.6. Verificarea rutei statice

Output-ul comenzii debug IP routing vede că această rută a fost adăugată la tabela de

rutare.

00:20:15: RT: add 172.16.1.0/24 via 172.16.2.2, static metric [1/0]

Vedem că introducând comanda show ip route apare noua tabelă de rutare. Intrarea rutei statice fiind subliniată.

Să examinăm fiecare element al acestui output

S – codul tabelului de rutare corespunzător rutei statice;

172.16.1.0 – adresa de rețea pentru rută;

/24 – subnet mask pentru aceasta ruta;

1/0 – distanța administrativă și metrică pentru ruta statică

via 172.16.2.2. – adresa IP pentru router-ul next – hop (adresa IP a interfeței seriale 0/0/0 a lui R2)

Orice pachete cu adresa IP destinație care are 24 biți corespunzători adresei 172.16.1.0 vor folosi această rută.

7

1.7. Configurarea rutelor pentru încă două rețele

Comenzile pentru a configura alte două rețele sunt prezentate mai jos in tabela. Putem vedea că toate cele trei rute statice configurate pe R1 au aceeași adresă IP a next – hop-ului : 172.16..2.2.

Folosind ca referință diagrama tipologiei, observăm că este adevărat, deoarece pachetele pentru toate rețelele sunt transmise router-ului R2, router-ul next – hop.

Se folosește comanda show IP route din nou pentru a examina noile rute statice din tabelul de rutare.

S 192.168.1.0/24 [1/0] via 172.16.2.2

S 192.168.2.0/24 [1/0] via 172.16.2.2

Măștile rețelei /24 sunt localizate pe același nivel ca și adresa de rețea.

Rutele statice care au fost configurate pot fi verificate examinând configurarea rulării cu ajutorul comenzii ,,show running-config“.

8

1.8. Principiile tabelei de rutare

Acum că sunt configurate 3 rute statice, se poate anticipa dacă pachetele destinate acestor rețele au ajuns la destinație? Vor ajunge la destinație pachetele de la aceste rețele la rețeaua de destinație 172.16.3.0/24 ?

Se vor introduce 3 principii ale tabelei de rutare așa cum au fost ele descrise de Alex Zinin în cartea sa ,,Cisco IP routing“

Principiul 1: ,,Fiecare router ia deciziile singur, bazându-se pe informarea pe care o are în tabelul de rutare’’.

R1 are 3 rute statice în tabela sa de rutare și ia decizia de trimitere bazându-se doar pe

informațiile din tabela de rutare. R1 nu consultă tabelele de rutare ale celorlalte routere. Nici nu știe dacă acele routere au sau nu rute către alte rețele.

Informarea fiecărui router despre rețele este responsabilitatea administratorului rețelei.

Principiul 2: ,, Faptul că un router are o anumită informație în tabelul său de rutare nu înseamnă că celelalte routere au aceeași informație.”

R1 nu știe ce informație au celelalte routere în tabelele lor de rutare.

De exemplu: R1 are o rută către re țeaua 192.168.2.0/24 prin routerul R2. Orice pachet ce corespunde acestei rute aparține rețelei 192.168.2.0/24 și va fi transmisă și către routerul R2. R1 nu știe dacă R2 are sau nu rută către re țeaua 192.168.2.0/24 și de această dată administratorul rețelei este responsabil de asigurarea faptului că router-ul ,,next-hop” are și el rută la această rețea. Folosind principiul 2 încă nu știm să facem rutarea potrivită pentru celelalte routere (R2 si R3), să ne asigurăm că acestea au rute către toate cele 3 rețele.

Principiul 3: “Informația de rutare despre o cale de la o retea la alta nu oferă informație de rutare despre calea reversă sau de întoarcere”.

Majoritatea comunicațiilor între rețele este bidirecțională. Asta înseamnă că pachetele trebuie să meargă în ambele direcții între dispozitivele periferice implicate. Un pachet de la PC1 poate ajunge la PC3 pentru că toate routerele implicate au rute către rețeaua destinatară 192.168.2.0/24.

Oricum, succesul oricărui pachet ce merge de la PC3 la PC1 depinde de faptul că routerele implicate au o rută către calea de întoarcere, rețeaua 172.16.3.0/24 a PC1.

Folosind principiul 3 ca îndrumar vom configura rute statice pe celelalte routere pentru a ne asigura că acestea au rute către rețeaua 172.16.3.0/24.

1.9. Aplicarea Principiilor

Cu aceste principii cunoscute, cum am putea răspunde la întrebările privind pachetele care sunt originare din PC1?

1. Își vor atinge destinația pachetele de la PC1?

În acest caz pachetele destinate rețelelor 172.16.1.0/24 și 192.168.1.0/24 își vor atinge destinația. Acest lucru se întâmplă deoarece routerul R1 are o rută către aceste rețele prin R2. Când pachetele ajung la routerul R2, aceste rețele sunt direct conectate pe R2 și sunt rutate folosind tabela de rutare a lui R2.

Pachetele destinate pentru rețeaua 192.168.2.0/24 nu vor ajunge la destinație. R1 are o rută strictă către această rețea prin R2.

Chiar și așa, când R2 primește un pachet va renunța la el pentru că R2 nu conține încă o rută pentru această rețea în tabela sa de rutare.

9

Acesta înseamnă că orice pachete de la aceste rețele destinate rețelei 172.16.3.0/24 vor ajunge la destinație?

Dacă R2 sau R3 primesc un pachet destinat rețelei 172.16.3.0/24, pachetul nu va ajunge la destinație pentru că niciunul dintre cele 2 routere nu are o rută către rețeaua 172.16.3.0/24.

Cu ajutorul comenzilor prezentate în figură toate routerele au acum rute către toate rețelele.

Se verifică tabelele de rutare din figură pentru a ne asigura că toate router-ele au acum rute către toate rețelele.

10

Conectivitatea poate fi verificata mai departe prin comanda ping catre intrefetele routerelor de la Routerul R1, asa cum este prezentat in figura.

Este atinsa conectivitatea totala pentru dispozitivele din tipologia noastra. Orice PC sau LAN, poate sa acceseze acum PC-urile de pe toate celelalte LAN-uri.

1.10. Rezolvarea printr-o interfață de ieșire

1.10.1. Căutarea recursivă a rutei

Înainte ca orice pachet să fie trimis de un router, procesul tabelei de rutare trebuie să determine interfața de ieșire ce poate fi folosită pentru a trimite pachetul.

Aceasta este cunoscută ca rezolvarea rutei.

Se verifică acest proces vizualizând tabela de rutare pentru R1 din figură. R1 are o rută statică pentru rețeaua 192.168.2.0/24, care trimite toate pachetele către adresa IP 172.16.2.2 a next – hop-ului

S 192.168.2.0/24 [1/0] via 172.16.2.2

G ăsirea unei rute este primul pas în procesul de căutare. R1 trebuie să determine cum să găsească adresa IP 172.16.2.2 a next-hop-ului. În acest caz, adresa IP 172.16.2.2 își are perechea în ruta ce este direct conectată la rețeaua 172.16.2.0/24.

C 172.16.2.0 is directly connected, Serial0/0/0

Ruta 172.16.2.0 este o rețea conectată direct cu interfața serială de ieșire 0/0/0.

Acestă căutare ilustrează procesul tabelei de rutare către care va fi trimis acest pachet în afara interfe ței. De aceea, de fapt trebuie 2 căutări în tabela de rutare pentru a trimite orice pachet către rețeaua 192.168.2.0/24. Când router-ul trebuie să desfășoare mai multe căutări în

11

tabelul de rutare înainte să trimită un pachet, desfășoară un proces cunoscut sub numele de căutare recursivă. În acest exemplu:

Adresa IP de destinație a pachetului se potrivește rutei statice 192.168.2.0/24 cu adresa IP 172.16.2.2.a next-hop-ului

Adresa IP a next-hop-ului pentru ruta statică. 172.16.2.2, este asemănătoare cu rețeaua direct conectată 172.16.2.0/24 cu interfața de ieșire serială 0/0/0.

Fiecare rută care se referă la o singură adresă IP next-hop și nu la o interfață de ie șire, trebuie să aibă adresa IP a next-hop-ului rezolvată folosind altă rută din tabelul de rutare care are o interfață de ieșire.

De obicei, aceste rute sunt reduse la rute din tabelul de rutare ce sunt rețele conectate direct, deoarece aceste intrări vor conține tot timpul interfața de ieșire. Vom vedea în secțiunea următoare că rutele statice pot fi configurate cu o interfață de ieșire. Acest lucru înseamnă că nu mai este necesar să fie rezolvate folosind o altă rută de intrare.

Pasul 1 :Găsirea unei rute.

Pasul 2: Găsirea unei interfețe de ieșire.

1.10.2. Situația: interfața de ieșire nu funcționează

Să presupunem ce s-ar putea întâmpla dacă o interfață de ieșire nu ar mai funcționa. De exemplu, ce s-ar întampla cu ruta statică a lui R1 către 192.16.2.0/24 dacă interfața sa serială 0/0/0 nu ar mai funcționa?

Dac ă ruta statică nu poate fi redusă la o interfață de ieșire, în acest caz seriala 0/0/0, ruta statică este scoasă din tabela de rutare.

Se verifică acest proces cu debug ip routing pe R1 și după aceea configurarea serialei 0/0/0 pâna la oprire așa cum este prezentat.

Se observă din output-ul comenzii debug ip routing că toate cele 3 rute statice au fost șterse atunci când interfața serială 0/0/0 a fost oprită.

Au fost șterse pentru că toate cele trei rute statice au fost reduse la seriala 0/0/0. Cu toate acestea, rutele statice sunt încă în configurația de rulare a lui R1. Dacă interfața va fi repornită (este disponibilă din nou cu ajutorul comenzii no

shutdown), procesul tabelului de rutare va reinstala aceste rute statice în tabelul de rutare.

12

Patru rute au fost eliminate, a mai rămas doar o rută în tabelă.

1.11. Rute statice cu interfețe de ieșire

1.11.1. Configurarea unei rute statice cu o interfață de ieșire

Se verifică o altă modalitate de a configura aceleași rute statice. În mod curent, ruta statică a lui R1 pentru rețeaua 192.168.2.0/24 este configurată cu adresa IP 172.16.2.2 a next hop-ului. În fișierul de configurație se urmărește următoarea linie:

ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2

Aș a cum vă amintiți din secțiunea precedentă, această rută statică necesită o a doua verificare a tabelului de rutare pentru a reduce adresa IP a next-hop-ului 172.16.2.2 la o interfață de ieșire cu toate acestea, cele mai multe rute statice pot fi configurate cu o interfață de ieșire, ce permite tabelului de rutare să rezolve interfața de ieșire într-o singură căutare în loc de două căutări.

1.11.2. Ruta statică și interfața de ieșire

Se va reconfigura această rută statică pentru ca aceasta să foloseasc ă o interfa ță de ieșire în locul unei adrese IP a next-hop-ului. Primul lucru care trebuie făcut este ștergerea rutei statice curente. Acest lucru este făcut cu ajutorul comenzii ,,no ip route”.

Apoi, se configurează ruta statică a lui R1 către 192.168.2.0/24 folosind interfața serială de ieșire 0/0/0.

13

Apoi se folosește comanda prezentată, ip route pentru a vedea modificarea în tabelul de

rutare.

Se observă c ă intrarea în tabela de rutare nu se mai referă la adresa IP a next-hop-ului, ci se referă direct la interfața de ieș ire. Această interfață de ieșire este aceeași cu cea la care a fost redusă ruta statică atunci când a fost folosită adresa IP a next – hop-ului.

S 192.168.2.0/24 is directly connected, Serial0/0/0

Acum, când procesul tabelei de rutare are o potrivire între un pachet și ruta statică, va fi capabil să reduc ă ruta la o interfață de ieșire dintr-o singură că utare. Așa cum se poate vedea în figură, celelalte două rute statice trebuie, încă, să fie procesate în doi pași, reducându-se la aceeași interfață serială 0/0/0.

Notă:

Ruta statică înfățișează ruta ca fiind conectată direct. Este important să se înteleagă că acest lucru nu înseamnă că această rută este o rețea conectată direct sau o rută conectată direct.

Această rută este tot o rută statică. Acest tip de rută statică are încă o distanță administrativă de”1”.

1.12. Rutele statice și rețelele ,,point-to-point”

Rutele statice ce sunt configurate cu interfețe de ieșire în loc de adrese IP a next-hop-ului sunt ideale pentru majoritatea rețelelor seriale ,,point-to-point”.

Rețelele ,,point-to-point” ce folosesc protocoale precum HDLC și PPP nu folosesc adresele IP ale next – hop-ului în procesul de trimitere a pachetelor.

Pachetul rutat este încapsulat într-un cadru HDLC Layer 2 cu adresa de destinație de broadcast Layer2.

Aceste tipuri de link-uri seriale ,,point-to-point” sunt asemănătoare țevilor. O țeavă are doar 2 capete. Ceea ce intră pe unul din capete poate avea doar o singură destina ție – celălalt capăt al țevii. Orice pachete care sunt trimise prin interfața serială 0/0/0 a lui R1 pot avea doar o destinație: interfața serială 0/0/0 a lui R2. Interfața lui R2 se întamplă să fie adresa IP 172.16.2.2.

14

Interfața de ieșire este specificată acum în ruta statică, nu mai este nevoie de o căutare recursivă.

1.13. Modificarea rutelor statice

Există momente când o rută statică configurată anterior trebuie modificată:

Rețeaua de destinație ar trebui să fie ștearsă.

Este o schimbare în tipologie și trebuie schimbată fie adresa intermediară fie interfata de ieșire.

Nu există o modalitate pentru a modifica o rută statică deja existentă. Ruta statică trebuie să fie ștearsă și creată o alta nouă.

Pentru a șterge o rută statică se adaugă ,,no” în fața comenzii ,,ip route”, urmată de restul rutei statice ce urmează a fi ștearsă.

În secțiunea precedentă am avut o rută statică:

ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2

Putem șterge acea rută statică cu ajutorul comenzii ,,no ip route”

no ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2

Așa cum ne amintim, am șters ruta statică pentru că vroiam să o modificăm pentru a folosi o interfață de ieșire în locul adresei IP a next-hop-ului. Am confirmat o nouă rută statică folosind interfața de ieșire:

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

Este mult mai eficient pentru procesul de căutare al tabelei de rutare să avem rute statice cu interfețe de ieș ire, cel putin pentru rețelele seriale de legătură ,,point-to-point”. Se vor reconfigura restul rutelor statice ale lui R1, R2 si R3 pentru ca acestea să folosească interfețe de ieșire.

Așa cum se poate vedea în figură, pe mă sură ce ștergem fiecare rută, vom configura o noua rută aceleiasi rețele folosind o interfață de ieșire.

15

1.13.1. Verificarea configurării rutei statice

Oricând se aduc modificări la nivelul rutării statice sau altor aspecte ale rețelei, verificați că aceste schimbări s-au produs și că acestea produc rezultatele dorite.

1.13.2. Verificarea schimbărilor rutei statice

În secțiunea trecută, am șters și reconfigurat rutele statice pentru toate cele trei rute.

Să vă amintiți, fisierul configurație conține configurația curentă a rutelor- comenzi și parametrii pe care le folosește în prezent router-ul. Schimbările se verifică prin examinarea fisierului de configurație. Figura arată porțiunile fiecărui fisier de configurație ce arată ruta statică curentă a router- ului.

16

Această figură reprezintă tabela de rutare pentru toate cele trei routere. Să se observe că au fost adăugate tabelei de rutare rute statice cu interfețe de ieșire și că au fost șterse rutele statice precedente cu adrese next- hop.

17

Ultimul test este pentru rutele pachetelor de la sursă la destinație. Utilizând comanda “ping”, putem verifica că pachetele de la fiecare router ajung la destinație și că drumul de întoarcere lucreaz ă de asemenea corect. Această figură arată că operațiunea “ping” a fost terminată cu succes.

1.14. Interfețele Ethernet si ARP

Uneori, interfața de ieșire este o rețea Ethernet.

Presupunem că legătura dintre R1 si R2 este o legă tură Ethernet și că interfața FastEthernet 0/1 a lui R1 este conectată la rețea, ca în figură. O rută statică poate fi setată folosind o adresă IP next- hop pentru rețeaua 192.168.2.0/24, folosind comanda:

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2

Pachetul IP trebuie încapsulat într-un cadru Ethernet cu o adresă MAC de destinație de tip Ethernet. Dacă pachetul trebuie trimis unui router next- hop, adresa MAC de destinație va fi adresa Ethernet a routerului next- hop. În acest caz, adresa MAC de destinație Ethernet va fi potrivită adresei IP 172.16.2.2 a router-ului next- hop. R1 iși verifică tabela ARP de pe interfata FastEthernet 0/1 cautand o intrare cu 172.16.2.2 și cu o adresă MAC corespunzătoare.

1.14.1. Trimiterea unei cereri ARP

Dacă această intrare nu este în tabelul ARP, R1 trimite o cerere ARP prin interfața FastEthernet 0/1. Transmisiunea de Layer 2 cere ca, dacă orice dispozitiv are adresa IP 172.16.2.2, ar trebui să răspundă cu adresa sa MAC. Deoarece interfața FastEthernet 0/1 a lui R2 are adresa IP 172.16.2.2, acesta trimite înapoi un răspuns ARP cu adresa MAC pentru interfață.

R1 primește răspunsul ARP și adaugă adresa IP 172.16.2.2, și adresa MAC asociată, tabelei sale ARP. Pachetul IP este acum încapsulat în cadrul Ethernet cu adresa MAC de destinație găsită în tabelul ARP. Cadrul Ethernet cu pachetul încapsulat este apoi trimis prin interfața FastEthernet 0/1 către router-ul R2.

18

1.15. Rute statice și interfețe Ethernet de ieșire

Să configurăm o rută statică cu o interfață Ethernet de ieșire în loc de o adresă IP next- hop. Schimbăm ruta statică 192.168.2.0/24 pentru a folosi o interfață de ieșire cu următoarea comandă:

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 fastethernet 0/1

Diferența dintre o rețea Ethernet și o rețea serială point-to-point este aceea că o rețea point-to-point are numai un singur alt dispozitiv pe rețea- router-ul la celălalt capăt al legăturii. Cu rețelele Ethernet, pot fi mai multe dispozitive diferite care împart aceeași rețea multi-acces, incluzând gazde și chiar router-e multiple. Desemnând numai interfa ța de ieșire Ethernet în ruta statică, router-ul nu va avea suficiente informații pentru a determina care dispozitiv este un dispozitiv next-hop.

R1 știe că pachetul trebuie încapsulat într-un cadru Ethernet și trimis prin interfața FastEthernet 0/1. Oricum, R1 nu știe adresa IP next-hop și astfel nu poate determina adresa MAC de destinație pentru cadrul Ethernet.

Depinzând de topologia și configurația altor router- e, ruta statică poate funcționa sau nu. Este recomandat ca atunci când interfața de ieșire este o rețea Ethernet să nu se folosească doar interfața de ieșire în ruta statică.

Cineva poate întreba: Este posibilă configurarea unei rute statice în cadrul unei rețele Ethernet astfel încât să nu trebuiască folosită căutarea recursivă a unei adrese IP next-hop? Da, acest lucru poate fi făcut configurând ruta statică pentru a include interfața de ieșire și adresa IP next-hop.

După cum se poate vedea în figură, interfața de ieșire ar fi FastEthernet 0/1 și adresa IP next-hop ar fi 172.16.2.2.

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 fastethernet 0/1 172.16.2.2

Intrarea tabelului de rutare pentru această rută ar fi:

S 192.168.2.0/24 [1/0] via 172.16.2.2 FastEthernet0/1

Procesul tabelului de rutare va avea nevoie să realizeze o singură căutare pentru a lua atât interfața de ieșire cât și adresa IP next-hop.

1.16. Avantajele folosirii unei interfețe de ieșire cu rute statice

Există un avantaj în folosirea interfețelor de ieșire cu rute statice atât pentru rețele seriale point-to-point cât și pentru rețelele Ethernet. Procesul tabelului de rutare nu trebuie să facă decât o singură căutare pentru a găsi interfața de ieșire față de o a doua căutare pentru a rezolva adresa next-hop.

Pentru rutele statice cu rețele seriale de legătură point-to-point, este cel mai bine să configurăm rute statice numai cu interfețe de ieșire. Pentru interfețele seriale point-to-point, adresa next-

19

hop din tabela de rutare nu este niciodată folosită de procedura de livrare a pachetului, și deci nu este necesară.

Pentru rute statice cu rețele de legătură Ethernet, cel mai bine este să fie configurate atât cu adrese next-hop cât și cu interfețe de ieșire.

1.17. Sumarizarea și rutele statice default

1.17.1. Sumarizarea rutelor pentru reducerea dimensiunii tabelului de rutare

Crearea tabelelor de rutare mai mici face procesul de căutare în acest table mai eficient deoarece sunt mai puține rute de c ăutat. Dacă poate fi folosită o singură rută statică în loc de rute statice multiple, dimensiunea tabelului de rutare va fi redusa. În cele mai multe cazuri, poate fi folosită o singură rută statică pentru a reprezenta sute sau chiar mii de rute.

Putem folosi o singură adresă de rețea pentru a reprezenta subrețele multiple. De exemplu, rețelele 10.0.0.0/16, 10.1.0.0/16, 10.2.0.0/16, 10.3.0.0/16, 10.4.0.0/16, 10.5.0.0/16, pâna la 10.255.0.0/16 pot fi reprezentate de o singură adresă de rețea: 10.0.0.0/8.

1.17.2. Sumarizarea rutelor

Mai multe rute statice pot fi sumarizate într-o singură rută statică dacă:

Rețelele de destinație pot fi sumarizate într-o singură adresă de rețea, și

Rutele statice multiple folosesc toate aceeași interfață de ieșire sau adresa IP next-hop

Aceasta inseamnă sumarizarea rutelor.

In exemplul nostru, R3 are trei rute statice. Toate cele trei rute înaintează traficul prin aceeași interfață serială 0/0/1. Cele trei rute statice pentru R3 sunt:

20

ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 Serial0/0/1

ip route 172.16.2.0 255.255.255.0 Serial0/0/1

ip route 172.16.3.0 255.255.255.0 Serial0/0/1

Dacă este posibil, dorim să sumarizăm toate cele trei rute statice într- o singură rută static ă. 172.16.1.0/24, 172.16.2.0/24 și 172.16.3.0/24 pot fi sumarizate in reteaua 172.16.0.0/22. Deoarece toate cele trei rute folosesc aceeași interfață de ieșire, pot fi sumarizate într-o singură rețea 172.16.0.0 255.255.252.0, și putem crea o singură rută.

1.17.3. Calcularea unei rute sumare

Iată procesul de creare a rutei sumare 172.16.1.0/22, așa cum este in figură:

Scrie în binar rețelele pe care vrei să le sumarizezi.

Pentru a afla masca subrețelei pentru sumarizare, începe cu bitul cel mai din stânga.

Mergi spre dreapta , să găsești toți biții care se potrivesc consecutiv.

Când găsești o coloană de biți care nu se potrivesc, oprește-te. Ești la marginea sumarului.

Acum, numără biții cei mai din stânga care se potrivesc, care în exemplul nostru este 22. Acest număr devine subnet mask pentru ruta sumarizată, /22 sau 255.255.252.0

Pentru a afla adresa rețelei pentru sumarizare, copiază cei 22 biți ce se potrivesc și adaugă biții 0 până la sfârșit pentru a face 32 biți.

Urmărind acești paș i, putem descoperi că cele trei rute statice ale lui R3 pot fi sumarizate într-o singură rută statică, folosind adresa rețelei sumare 172.16.0.0 255.255.252.0:

ip route 172.16.0.0 255.255.252.0 Serial0/0/1

21

1.17.4. Configurarea unei rute sumarizate

Pentru a implementa ruta sumarizata, trebuie mai intâi să ștergem cele trei rute statice curente:

R3(config)#no ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 serial0/0/1

R3(config)#no ip route 172.16.2.0 255.255.255.0 serial0/0/1

R3(config)#no ip route 172.16.3.0 255.255.255.0 serial0/0/1

Apoi, vom configura ruta statică sumară:

R3(config)#ip route 172.16.0.0 255.255.252.0 serial0/0/1

Pentru a verifica noua rută statică, examinăm tabelul de rutare a lui R3 cu comanda “show ip route”, după cum vedem:

172.16.0.0/22 is subnetted, 1 subnets

S 172.16.0.0 is directly connected, Serial0/0/1

Cu această rută sumarizata, adresa IP de destina ție a unui pachet nu trebuie decât să se potrivească cu 22 din cei mai din stânga bi ți din adresa de rețea 172.16.0.0. Orice pachet cu adresa IP de destinație aparținând rețelelor 172.16.1.0/24, 172.16.2.0/24, sau 172.16.3.0/24 se potrivește cu această rută sumarizată.

22

După cum se poate vedea în figură, putem testa reconfigurarea folosind comanda “ping”.

Verificăm că mai avem conectivitate bună de-a lungul rețelei.

Notă: În martie 2007 erau peste 200 000 rute în miezul rutelor Internetului. Multe din aceste rute sunt rute sumarizate.

1.17.5. Potrivirea cea mai specifică

Este posibil ca adresa IP de destinație a unui pachet să se potrivească mai multor rute din tabelul de rutare. De exemplu, dacă am avea următoarele două rute statice în tabelul de rutare:

172.16.0.0/24 is subnetted, 3 subnets

S 172.16.1.0 is directly connected, Serial0/0/0 and

S 172.16.0.0/16 is directly connected, Serial0/0/1

Considerăm un pachet cu adresa IP de destinație 172.16.1.10. Această adresă IP se potrivește cu amândouă rutele. Procesul de căutare în tabelul de rutare va folosi potrivirea specifică. Deoarece 24 de biți se potrivesc rutei 172.16.1.0/24, și doar 16 biți se potrivesc rutei

172.16.0.0/16, va fi folosită ruta statică cu cei 24 de biț i care se potrivesc. Aceasta este potrivirea cea mai lungă. Pachetul va fi apoi încapsulat într-un cadru de nivel 2 și va fi trimis via interfața serială 0/0/0.

Să ne amintim, subnet mask în intrarea rutei este ceea ce determină câți biți trebuie să se potrivească adresei IP de destinație pentru această rută.

Notă: Acest proces este același pentru toate rutele din tabelul de rutare, inclusiv rutele statice, rute învățate de la un protocol de rutare și rețele direct conectate. Ruta statică default se potrivește tuturor pachetelor

23

O rută statică default este o rută ce se potrivește tuturor pachetelor. Rutele statice default sunt folosite:

Când nici o altă rută din tabelul de rutare nu se potrivește adresei IP de destinație a pachetului. O utilizare comună este când conectăm router-ul marginal al unei companii la o rețea ISP.

Când un router are numai un alt router la care este conectat. Această condiție este cunoscută ca router stub.

1.17.6. Configurarea unei rute statice default

Sintaxa pentru o rută statică default este asemănătoare cu orice alte rute statice, exceptând faptul că adresa rețelei este 0.0.0.0 și masca subrețelei este 0.0.0.0:

Router(config)#ip route 0.0.0.0 0.0.0.0 [exit-interface | ip-address ]

Adresa rețelei și a măștii 0.0.0.0 0.0.0.0 este numită rută "quad-zero".

R1 este un router stub. Este conectat doar la R2. În mod curent, R1 are trei rute statice, care sunt folosite să atingă toate rețelele din topologia noastră. Toate cele trei rute statice au interfata de iesire seriala 0/0/0, dând mai departe pachete router-ului next-hop R2.

Cele trei rute statice ale lui R1 sunt:

ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

ip route 192.168.1.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

R1 este candidatul ideal pentru a avea înlocuite toate rutele statice cu o singură rută default.

Mai întâi, ștergem cele trei rute statice:

R1(config)#no ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

R1(config)#no ip route 192.168.1.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

R1(config)#no ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

Apoi, configurăm singura rută statică standard, folosind aceeași interfață serială de ieșire 0/0/0, ca și pe precedentele rute statice:

R1(config)#ip route 0.0.0.0 0.0.0.0 serial 0/0/0

24

1.17.7. Verificarea unei rute statice default

Verific ăm schimbarea din tabelul de rutare cu comanda “show ip route”, după cum se vede în figură:

S* 0.0.0.0/0 is directly connected, Serial0/0/0

Observați asteriscul de lângă S. După cum puteți vedea din tabelul de coduri din figură, astericsul arată că această rută statică este candidată la ruta default. De aceea este numită o rută “statică default”. Vom vedea în capitolele următoare că o rută default nu trebuie să fie neapărat statică.

Cheia pentru această configurație este masca /0. Anterior am spus că masca subrețelei din tabelul de rutare este cea care determină câți biți trebuie să se potrivească între adresa IP de destina ție a pachetului și ruta din tabelul de rutare. O masca / 0 indică că zero sau nici un bit nu trebuie să se potriveasc ă. Atâta timp cât nu există o potrivire specifică, ruta statică default va potrivi toate pachetele.

Rutele default sunt foarte comune la router-e. În loc de router-e care să stocheze rute pentru toate re țelele de pe Internet, ele pot stoca o singură rută standard care să reprezinte orice rețea care nu se găsește în tabelul de rutare.

25

Inainte de sumarizarea rutelor

Dupa sumarizarea rutelor

1.18. Rute statice și livrarea pachetelor

Următorul exemplu se refera la procesul de livrare de pachete cu rute statice. PC1 trimite un pachet către PC3:

Pachetul ajunge pe interfața FastEthernet 0/0 a lui R1.

R1 nu are o rută specifică către rețeaua de destinație, 192.168.2.0/24; astfel, R1 folosește ruta statică default.

R1 încapsulează pachetul într-un cadru nou. Deoarece legătura cu R2 este o legătură point-to-point, R1 adaugă numai biți de 1 la adresa de destinație de layer 2.

Cadrul este transmis interfeței seriale 0/0/0. Pachetul ajunge pe interfața serială 0/0/0 a lui R2.

R2 decapsulează cadrul și caută o ruta către destinație. R2 are o rută statică către

192.168.2.0/24 prin seriala 0/0/1.

R2 încapsulează pachetul într-un cadru nou. Deoarece legătura cu R3 este o legătură point-to-point, R2 adaugă numai biți de 1 la adresa de destinație de layer 2.

Cadrul este transmis interfeței seriale 0/0/1. Pachetul ajunge pe interfața serială 0/0/1 a lui R3.

R3 decapsulează cadrul și caută o rută către destinație. R3 are o rută conectată către

168.2.0/24 prin FastEthernet 0/1.

R3 caută în tabelul de intrări ARP după 192.168.2.10 pentru a afla adresa MAC a Layer 2 pentru PC3.

a. Dacă nu există intrări, R3 trimite o cerere ARP prin FastEthernet 0/0.

b. PC3 răspunde cu un răspuns ARP care include adresa MAC a lui PC3.

R3 încapsulează pachetul într-un cadru nou cu adresa MAC a interfeței FastEthernet 0/0 ca adresă sursă a Layer 2 și adresa MAC a lui PC3 ca adresă MAC de destinație.

Cadrul este transmis mai departe prin interfața FastEthernet 0/0. Pachetul ajunge pe interfața NIC a lui PC3.

26

1.19. Managementul și rezolvarea problemelor rutelor statice

1.19.1. Rezolvarea problemei unei rute lipsă

Rețelele sunt subiectul mai multor forțe care pot provoca schimbarea status-ului lor destul de des:

O interfață eșuează.

Unui furnizor de servicii îi cade o conexiune.

Un administrator introduce o configurație greșită.

Există o suprasaturare de legături.

Când este o schimbare în rețea, poate fi pierdută conectivitatea. Ca administrator de rețea, ești responsabil de rezolvarea problemei.

Ce pași poți să urmezi ?

Pană acum, ar trebui să fii familiarizat cu câteva unelte care te pot ajuta să izolezi problemele

de rutare. Listate în figură, ele includ:

ping

traceroute

show ip route

27

1.19.2. Rezolvarea rutei lipsă

Găsirea unei rute lipsă (sau greșit configurate) este relativ simplă dacă folosești metodic uneltele corecte.

Considerăm următoarea problemă: PC1 nu poate efectua operația “ping” că tre PC3. Folosim Traceroute și vedem că R2 răspunde, dar nu avem răspuns de la R3. Tabela de rutare al lui R2 ne arată că rețeaua 172.16.3.0/24 nu este configurată corect. Interfa ța de ieșire este configurată să trimită pachete către R3. Evident, din topologie, putem vedea că R1 are rețeaua

172.16.3.0/24. Așadar, R2 va trebui să folosească seriala 0/0/0 ca interfață de ieșire, și nu seriala 0/0/1.

Pentru a remedia această situație, îndepărtăm ruta incorectă și adăugăm ruta pentru rețeaua 172.16.3.0/24 cu serialul 0/0/0 specificat ca interfață de ieșire.

R2(config)#no ip route 172.16.3.0 255.255.255.0 serial 0/0/1 R2(config)#ip route 172.16.3.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

Ruta greșit configurată către 172.16.3.0/24

28

CAPITOLUL 2: RIPv1

De-a lungul anilor, protocoalele de rutare s-au dezvoltat pentru a cunoaște cererea crescută a rețelelor complexe. Primul protocol folosit a fost Protocolul de rutare a informației (Routing Information Protocol = RIP). RIP încă este popular datorită simplității sale și suportului răspândit.

Este importantă înțelegerea RIP-ului din două motive:

RIP este încă folosit în ziua de azi. Se pot întâlni implementări de rețele care sunt destul de mari pentru a necesita un protocol de rutare, însă simple pentru a folosi RIP efectiv.

Familiaritatea cu multe concepte fundamentale ale RIP-ului vor ajuta să se compare RIP-ul cu alte protocoale. Înțelegând cum operează RIP-ul și implementarea sa, învățarea altor protocoale de rutare se va face mult mai ușor.

2.1. Impactul istoric al lui RIP

RIP este cel mai vechi protocol de rutare distance-vector. Deși RIP-ului îi lipsește complexitatea altor protocoale de rutare mai avansate, simplitatea și utilizarea răspândită asigură longevitatea sa. RIP-ul nu este un protocol “pe cale de dispariție”; de fapt, o formă a RIP-ului pentru IPv6 numită RIPng (noua generație) este acum valabilă.

29

RIP s-a dezvoltat dintr-un protocol realizat la Xerox, numit Gateway Information Protocol (GWINFO). Mai târziu a devenit popular datorită implementării în distribuția Berkley Software (BSD) ca daemon numit routed. Recunoscând necesitatea standardizării protocolului, Charles Hedrick a scris RFC 1058 în 1988, în care a documentat protocolul existent și a specificat câteva îmbunătățiri. De atunci, RIP a fost îmbunătățit cu RIPv2 în 1994 și cu RIPng în 1997.

Notă: Prima versiune a RIP-ului este deseori numită RIPv1 pentru a face distinc ția cu RIPv2. Oricum, ambele versiuni împart aceleași trăsături. Când se discută trăsături comune, se foloseș te denumirea RIP. Când se discută trăsături distincte, se folosesc denumirile RIPv1 sau RIPv2.

2.2. Caracteristicile RIP

RIP are următoarele caracteristici de bază:

RIP este un protocol al vectorului de distanță.

RIP folosește hop count ca unica metrică pentru selectarea căii.

Routerele cunoscute cu hop count mai mare de 15 inaccesibile.

Mesajele trimise prin broadcast la fiecare 30 de secunde.

Porțiunea de date a unui mesaj RIP este inclus într-un segment UDP, cu numerele portului sursei și destinației setate la 520. Headerul IP-ului și headerele conexiunii de date adaugă adrese ale destinației înainte ca mesajul sa fie trimis la toate interfețele configurate RIP.

2.2.1. Formatul de Mesaj RIP: Header RIP

Câmpurile sunt specificate în porțiunea headerului de patru biți subliniat cu portocaliu

în figură. Câmpul Command specifică tipul mesajului, descris în detaliu în următoarea

secțiune. Câmpul Version este setat la 1 pentru prima versiune RIP. Al treilea câmp prezentat

30

este Must be zero. Câmpurile ”Must be zero” asigură spațiu pentru o extindere viitoare a protocolului.

2.2.2. Formatul de Mesaj RIP: Intrarea Rutei

Porțiunea de intrare a rutei a mesajului include trei câmpuri cu conținutul: Identificatorul adresei familiei (setat la 2 pentru IP numai dacă un router cere o tabela de rutare întreagă, caz în care câmpul este setat la 0), adresa IP și Metrică. Această porține de intrare a rutei reprezintă o rută de destinație cu metrica sa asociata. Un update de RIP poate conține până la 25 de intrări de rute. Dimensiunea maximă a datagramei este de 512 biți, fără să includă și headerele IP sau UDP.

De ce sunt așa de multe câmpuri setate pe 0?

RIP a fost dezvoltat înaintea IP-ului și a fost folosit pentru alte protocoale de rețea (precum XNS). BSD a avut de asemenea influența sa. Inițial, spațiul în plus a fost adăugat cu intenția de a suporta spații mai mari de adrese pe viitor. RIPv2 a folosit acum majoritatea câmpurilor goale.

2.2.3. Procesul de Cerere/Răspuns RIP

RIP folosește două tipuri de mesaje precizate în câmpul de Comandă: Mesajul de cerere ș i Mesajul de răspuns.

31

2.2.4. Operațiunea RIP: R3 pornește procesele RIP

32

Fiecare intefața configurată cu RIP trimite un mesaj de cerere la startup, cerând ca toți vecinii RIP să-și trimită tabelele complete de rutare. Un mesaj de răspuns este trimis înapoi de vecinii de tip RIP. Când routerul care a făcut cererea primeș te răspunsul, el evaluează fiecare rută . Dac ă o rută este nouă, routerul receptor instalează ruta nouă în tabela de rută. Dacă ruta este deja în tabelă, intrarea existentă este înlocuită dacă noua intrare are un hop count mai bun. Routerul de startup trimite apoi un update la toate interfe țele RIP conținând propria sa tabelă de routing așa încât vecinii RIP să fie informați de noi rute.

2.3. Clasele adrese de IP și Routing Classful

Adresele de IP atașate la gazde(host) au fost inițial divizate in trei clase: clasa A, clasa

și clasa C. Fiecărei clase i-a fost asignată o subnet mask din oficiu, așa cum se poate vedea în figură. Subnet mask alocată din oficiu pentru fiecare clasă este importantă pentru a întelege cum operează RIP.

RIP este un protocol classful de rutare. RIPv1 nu trimite informație despre subnet mask în update. De aceea, un router ori folosește subnet mask configurată pe o interfa ță locală, ori aplică subnet mask asignat ă din oficiu clasei de adresa. Datorită acestei limitări, rețeaua RIPv1 nu poate fi discontinuă dar nici nu poate implementa VLSM.

33

2.4. Distanța administrativă

Distanța administrativă (AD) este alegerea sigură (sau preferata) a sursei rutei. RIP are o distanță administrativă din oficiu setată la 120. Când comparăm cu alte protocoale interioare de rutare, RIP este protocolul de rutare cel mai puțin preferat. IS-IS, OSPF, IGRP, și EIGRP au toate valori AD mici din oficiu.

34

Scenariul A

35

2.5. Activarea RIP

Pentru a activa un protocol de rutare dinamic, se intră în modul de configurare globală și se folosesc comenzile routerului. Așa cum se vede în figură, dacă tastăm un spațiu urmat de un semn de întrebare, apare o listă cu toate protocoalele de rutare disponibile suportate de IOS.

Pentru a intra în modul de configurare a routerului pentru RIP, se introduce router rip în mediul de configurare globală. Observați că mediul se schimbă dintr-un mediu de configurare globală în următorul:

R1 (config-router)#

Această comandă nu pornește direct procesul RIP. În schimb, asigură accesul la setările de configurare a protocolului de rutare. Nici un update de rutare nu este trimis.

Dacă vre ți să ștergeți complet procesul de ruting RIP dintr-un sistem, trebuie negată comanda si anume no router rip. Această comandă oprește procesul RIP și șterge toate configurațiile de RIP existente.

2.6. Rețele specifice

Prin intrarea în modul de configurare al routerului RIP, routerul este instruit să ruleze RIP. Însă routerul tot trebuie să știe ce interfețe locale trebuie să folosească pentru a comunica cu alte routere, precum și ce rețele conectate local ar trebui să direcționeze spre acele routere. Pentru a activa rutarea RIP pentru o rețea, folosi ți comanda network în modul de configurare al routerului și introduceți adresa classful a retelei pentru fiecare rețea conectată direct.

Router(config-router)#network directly-connected-classful-network-address

Comanda network:

Activează RIP pe toate interfețele care aparțin unei rețele specifice. Interfețele asociate acum vor trimite sau primi ambele update-uri RIP.

36

Publică rețeaua specifică în update-uri de rutare RIP trimise la celelalte routere la fiecare 30 secunde.

Notă: Dacă introduceți adresă de subretea, IOS îl convertește automat într-o adresă classful. De exemplu, dacă introduceți comanda network 192.168.1.32, routerul îl va converti în network 192.168.1.0.

În figură, comanda network este configurat ă pe toate cele trei routere pentru rețelele conectate direct. Observați că numai rețelele classful au fost introduse.

Ce se întâmplă dacă introduceți o adresă de subretea ori o adresă de interfața IP în locul unei adrese de rețea classful când folosim comanda network pentru configurațiile IP?

R3(config)#router rip

R3(config-router)#network 192.168.4.0

R3(config-router)#network 192.168.5.1

În acest exemplu, am introdus o adresă de interfață IP în locul unei adrese de rețea classful. Observați că IOS nu furnizează un mesaj de eroare. În loc, IOS corectează intrarea și introduce adresa rețelei classful. Aceasta se demonstrează prin verificarea de mai jos.

R3#show running-config

!

router rip

network 192.168.4.0

network 192.168.5.0

!

37

2.7. Verificarea RIP

2.7.1. Comenzi de troubleshooting eficiente

Pentru a verifica și corecta rutarea, în primul rând se folose ște show ip route și show ip protocols. Dac ă nu se poate izola problema folosind aceste comenzi, atunci se folosește debug ip rip pentru a vedea exact ce se întâmplă. Aceste trei comenzi sunt discutate într-o ordine recomandată și pot fi folosite pentru a verifica și corecta o configurație a unui protocol de rutare. Înaintea configurării oric ărei rutări – statice sau dinamice – trebuie verificat dacă interfețele necesare sunt “up” și ”up” în urma folosirii comenzii show ip interface brief.

Comanda show ip route verifică dacă rutele primite de la vecini sunt instalate în tabela de rutare. Un R în tabela indică rutele RIP. Deoarece această comandă afișează întreaga tabelă de rutare, incluzând rutele direct conectate și cele statice, este normal ca prima comandă să verifice convergența. Rutele pot să nu apară imediat când se execută comanda, deoarece rețelele au nevoie de timp pentru a converge. În orice caz, o dată ce rutarea este corect configurată pe toate routerele, comanda show ip route va reflecta că fiecare router are tabela de rutare completă, cu o rută pentru fiecare rețea din topologie.

38

Așa cum se poate vedea în figură, există 5 rețele în topologie. Fiecare router listează 5 rețele în tabela de rutare. De aceea, putem spune că toate cele 3 routere converg deoarece fiecare router are o rută pentru fiecare rețea prezentată în topologie.

2.7.2. Interpretarea output-ului comenzii show ip route

Folosind informația din figură, să ne concentrăm asupra unei rute RIP învățate de R1 și să interpretăm output-ul prezentat în tabela de router.

R 192.168.5.0/24 [120/2] via 192.168.2.2, 00:00:23, serial0/0/0

Listarea rutelor cu un cod R este o modalitate rapidă de a verifica faptul că RIP rulează pe router-ul respectiv. Dacă RIP nu este configurat nici măcar parțial, nu vor fi prezente rute RIP.

Adresa de rețea și subnet mask sunt listate (192.168.5.0/24).

Valoarea AD (120 pentru RIP) și distanța până la rețea (2 hop-uri) sunt afișate între parantezele drepte.

Adresa IP next-hop a rutei anunțate este listată (192.168.2.2) și câte secunde au trecut de la ultima actualizare (00:00:23 în acest caz).

În final, interfața de ieșire pe care acest router o va folosi pentru traficul destinat pentru rețeaua 192.168.5.0 este listată (Serial 0/0/0).

39

2.7.3. Interpretarea output-ului comenzii show ip protocols

Dacă lipse ște o rețea din tabela de rutare, se controlează configurarea de rutare folosind comanda show ip protocols. Această comandă afișează protocolul de rutare care este configurat pe router. Acest output poate fi folosit pentru a verifica majoritatea parametrilor RIP-ului pentru a confirma dacă:

Rutarea RIP este configurată

Interfețele corecte primesc și trimit actualizări

Router-ul anunța rețelele corecte

Vecinii trimit actualizări

Arata care procese de rutare sunt activate

Prima linie a output-ului verifică dacă rutarea RIP este configurată și rulează pe router. Cel puțin o interfața activă cu comanda network asociată este necesară înainte ca rutarea RIP să pornească.

40

Ace știa sunt timpii care arată când se vor face urmatoarele actualizări – 23 de secunde în exemplu.

Această informa ție se referă la actualizările de filtrare și rute redistribuite, dacă sunt configurate pe router.

Acest bloc de ieșire conține informații referitoare la versiunea RIP-ului care este configurat și interfețele care participă la actualizările RIP-ului.

41

Această parte a output-ului arată că routerul R2 se sumarizeaza la rețelei classful și va folosi 4 rute egale facand astfel load balancing.

Rețelele clasificate configurate folosind comanda network sunt listate. Acestea sunt rețelele pe care router-ul le va include în update-uri.

42

Vecinii (routing information sources) sunt listați. Gateway este adresa IP a next-hop-ului vecinului care trimite update-uri router-ului. Distance este AD pe care router-ul o folosește pentru update-urile trimise de vecini. Last update este numărul de secunde de când ultimul update a fost primit de la vecinul respectiv.

2.7.4. Interpretarea output-ului comenzii debug ip rip

Majoritatea erorilor de configurare a RIP-ului sunt determinate de o configurare eronată, lipsă în declarația network sau o configurare a subrețelelor în mediul classful. O comadă efectivă folosită pentru a găsi probleme în actualizările RIP-ului este debug ip rip. Această comandă afișează actualizările rutării RIP așa cum sunt ele trimise și primite. Deoarece update-urile sunt trimise periodic, trebuie să se aștepte pentru următoarea rundă de update-uri înainte de a vedea alt output.

43

În primul rând se vede un update primit de la R1 pe interfa ța seriala 0/0/0. Observăm că R1 trimite numai o rută la rețeaua 192.168.1.0. Alte rute nu sunt trimise deoarece s -ar încălca regula split horizon. Lui R1 nu îi este permis să anunțe rețele înapoi lui R2 pe care R2 inițial i le-a trimis lui R1.

Următoarul update este primit de la 192.168.4.1 (R3). Iar, din cauza regulii split horizon nu se trimite decât o rută – rețeaua 192.168.5.0.

R2 trimite propriul update. În primul rând, R2 crează un update pentru a il trimite pe interfața FastEthernet0/0. Update-ul conține întreaga tabelă de rutare, mai puțin rețeaua 192.168.3.0, care este atașată la FastEthernet0/0.

44

Apoi, R2 crează update-ul pentru a il trimite către R3. Sunt incluse 3 rute. R2 nu anunță rețeaua pe care o împart R2 și R3 (rețeaua 192.168.5.0) din cauza regulii split horizon.

În final, R2 crează update-ul pe care il trimite către R1. Sunt incluse 3 rute. R2 nu anunță rețeaua pe care o împart R2 și R1 (rețeaua 192.168.1.0) din cauza regulii split horizon.

Notă: Dacă se așteaptă alte 30 de secunde, se vor vedea toate output-urile de debug arătate în figură, deoarece RIP trimite update-uri periodice la fiecare 30 de secunde.

45

Pentru a opri monitorizarea actualiză rilor RIP la R2, se introduce comanda no debug ip rip sau și mai simplu undebug all, așa cum se arată în figură.

2.8. Interfețe pasive

2.8.1. Update-urile RIP nefolositoare

Cum s-a văzut în exemplul anterior, R2 trimite update-uri pe interfa ța FastEthernet0/0, deși nu există nici un echipament care folosește RIP în LAN-ul respectiv. R2 nu are cum să știe acest lucru, și, ca rezultat, trimite update-uri la fiecare 30 de secunde. Acest lucru are un impact asupra rețelei în 3 moduri:

banda este irosită pentru update-uri care nu sunt necesare; deoarece update-urile RIP-ului sunt broadcast, switch-urile vor forwarda update-urile pe toate porturile

toate echipamentele din LAN vor trebui să proceseze update-urile până la nivelul 4 Transport, unde vor arunca update-urile

update-urile anunțate broadcast într-o rețea sunt un risc de securitate. Acestea pot fi interceptate cu un software de packet sniffing. Update-urile pot fi modificate și trimise înapoi router-ului, acestea pot corupe tabela de rutare cu metrici false care pot redirecta greșit traficul.

2.8.2.. Oprirea actualizărilor care nu sunt necesare

Se poate crede că actualiz ările pot fi oprite eliminând rețeaua respectivă folosind comanda no network rețea, dar în acel caz router-ul nu va putea anunța LAN-ul în update-urile trimise catre R1 și R3. Soluția corectă este folosirea comenzii passive-interface, care previne transmiterea update-urilor de rutare pe interfața router-ului, dar va permite ca acea rețea să fie anunțată altor router-e. Comanda passive-interface se introduce în modul de configurare a router-ului.

Router(config-router)#passive-interface interface-type interface-number

Această comandă oprește update-urile de rutare pe interfața specificată. Oricum, rețeaua care apartine interfaței specificată va fi totuși publicată în update-urile de rutare care sunt trimise pe interfețe.

În figura, R2 este primul configurat cu comanda passive- interface pentru a preveni actualizările rutei la FastEthernet0/0, deoarece nici un vecin RIP nu există în LAN. Comanda show ip protocols este folosită apoi pentru a verifica interfața pasivă. Observăm că interfața nu

46

mai este listată in Interface, însă sub o nouă secțiune numită Passive Interface(s). De asemenea observă m că rețeaua 192.168.3.0 este încă listată cu Routing for Networks, ceea ce înseamnă că rețeaua este încă inclusă ca rută în update-urile RIP-ului care sunt trimise către R1 și R3.

Toate protocoalele de rutare suportă comanda passive-interface. Va trebui să folosiți comanda passive-interface la momentul potrivit ca parte a configurării normale a router-ului.

Scenariul B

47

Pentru a atinge discuția sumarizarii automate, topologia RIP arătată în figură a fost modificată:

Trei clase de rețele sunt folosite:

172.30.0.0/16

192.168.4.0/24

192.168.5.0/24

Rețeua 172.30.0.0/16 este împărțită în trei subrețele:

172.30.1.0/24

172.30.2.0/24

172.30.3.0/24

Următoarele sisteme sunt părți ale adresei rețelei classful 172.30.0.0/16:

Toate interfețele la R1

S0/0/0 si Fa0/0 la R2

Rețeaua 192.168.4.0/24 este împărțită într-o singură rețea 192.168.4.8/30

Observăm că comenzile no shutdown ș i clock rate nu sunt necesare deoarece aceste comenzi sunt încă configurate după scenariu A. Oricum, deoarece rețele noi au fost adăugate, procesul de rutare RIP a fost îndepărtat complet cu comanda no router rip înainte de a fi activat din nou.

48

În output-ul pentru R1, observăm că ambele subrețele au fost configurate cu comanda network. Această configurație este tehnic incorectă din moment ce RIPv1 trimite adresei de rețele classful în update-urile sale și nu subrețelei. Din această cauză, IOS a schimbat configura ția pentru a reflecta o configurație classful corectă, așa cum se poate vedea in outpu-ul comenzii show run

În output-ul pentru R2 observăm că subrețeaua 192.168.4.8 a fost configurată cu comanda network. Din nou, această configurație este tehnic incorectă, iar IOS a schimbat-o în 192.168.4.0 în configurația finală.

49

Configurația rutei pentru R3 este corectă. Configurația utilizată se potrivește cu ce a fost introdus în modul de configurație al routerului.

2.9. Routere marginale și sumarizari automatice

Așa cum știți, RIP este un protocol de rutare classful, care sumarizeaza automatic rețele classful. În figură, putem vedea că R2 are interfețe în mai mult decât o rețea classful. Aceasta îl face pe R2 un router marginal în RIP. Interfețele Serial 0/0/0 și FastEthernet 0/0 pe R2 sunt amândouă in 172.30.0.0. Interfața Serial 0/0/1 este în 192.168.4.0.

Deoarece routerele marginale sumarizeaza subrețele RIP de la o rețea majoră la cealaltă, update-urile pentru rețelele 172.30.1.0, 172.30.2.0 și 172.30.3.0 vor fi însumate automat în 172.30.0.0 când vor fi trimise la interfețele Serial 0/0/1 ale lui R2.

2.9.1. Reguli pentru procesarea actualizărilor RIPv1

Următoarele doua reguli guvernează actualizările RIPv1:

Dacă un update de rutare pe interfata pe care este primită aparține aceleași rețele majore, subnet mask a interfeței este aplicată rețelei în update-ul de rutare.

Dacă un update de rutare pe interfața pe care este primită aparține unei rețele diferite majore, subnet mask classful a rețelei este aplicată rețelei în update-ul de rutare.

2.9.2. Exemple de update a procesarii RIPv1

În figură, R2 primește un update de la R1 și intră în rețea prin tabela de rutare. Cum de știe R2 că acestă subrețea are subnet mask /24 (255.255.255.0)? Știe deoarece:

R2 a primit această informație pe interfața care aparține aceleiași rețele classful (172.30.0.0) ca si update-ul primit de la 172.30.1.0.

Adresa IP pentru care R2 a primit mesajul „172.30.1.0 în 1 hop” a fost pe seriala 0/0/0 cu adresa de IP 172.30.2.2 și subnet mask 255.255.255.0 (/24).

50

R2 foloseș te propriul subnet mask pe această interfață și il aplică la aceasta și la toate celelalte subrețele 172.30.0.0 pe care le primește pe această interfață – în acest caz, 172.30.1.0.

Subrețeaua 172.30.1.0 /24 a fost adaugată la tabela de rutare.

Routerele care folosesc RIPv1 sunt limitate să folosească acelasi subnet mask pentru toate subrețelele cu aceeași rețea classful.

Protocoalele de rutare classless precum RIPv2 permit aceleiași rețele majore classful sa foloseasc ă subnet mask diferite pe subrețelele diferite, cunoscut ca Variable Lenght Subnet Masking (VLSM).

2.9.3. Folosirea Debug pentru a vizualiza sumarizari automate

Când se trimite un update, routerul R2 marginal include adresa rețelei și metrica asociată. Dacă intrarea rutei este pentru un update ce trimite o rețea majoră diferită, atunci adresa rețelei în intrarea rutei este sumarizata la adrese de rețea classful sau majora. Aceasta este exact ceea ce face R2 pentru 192.168.4.0 și 192.168.5.0. El trimite aceste rețele classful la R1.

R2 are de asemenea rute pentru subrețelele 172.30.1.0/24, 172.30.2.0/24 și

172.30.3.0/24. În update-ul de rutare al lui R2 catre R3 pe Serial0/0/1, R2 trimite numai o sumarizare a retelei classful 172.30.0.0.

51

Dacă intrarea rutei este pentru un update trimis unei re țele majore, subnet mask a interfeței marginale este folosită pentru a determina adresa de rețea de anuntat. R2 trimite subrețeaua 172.30.3.0 la R1 folosind subnet mask pe Serial 0/0/0 pentru a determina adresa de subrețea de anuntat.

R1 primește update-ul de la 172.30.3.0 pe o interfață Serial 0/0/0, care are adresa de interfață 172.30.2.1/24. Din moment ce update-ul rutei ș i a interfeței aparțin împreună aceleiași rețele majore, R1 aplică mască sa /24 la ruta 172.30.3.0.

Observăm că R1 are trei rute pentru rețeaua majoră 172.30.0.0, care a fost inclusă în subrețea la /24 sau 255.255.255.0. R3 are o singură rută c ătre rețeua 172.30.0.0, iar rețeua nu a fost inclusă în subrețea. R3 are rețeua majoră în tabela de rutare. Oricum, ar fi o greșeală să presupunem că R3 nu are conectivitate maximă. R3 va trimite orice pachete destinate pentru rețelele 172.30.1.0/24, 172.30.2.0/24 și 172.30.3.0/24 la R2 deoarece toate aceste trei rețele aparțin lui 172.30.0.0/16 și se pot folosi prin R2.

52

2.9.4. Avantaje ale sumarizarii automate.

Așa cum am vãzut cu R2 în figura anterioară, RIP face în mod automat update-uri între rețelele classful. Deoarece update-ul lui 172.30.0.0 iese pe o interfață (Serial 0/0/1) pe o re țea de clasã diferitã (192.168.4.0), RIP emite numai o singurã actualizare pentru întreaga rețea classful în loc de una pentru fiecare rețea diferita. Acest proces este asemãnãtor cu ceea ce am făcut noi când am sumarizat câteva rute statice într-o singura ruta statica. De ce este sumarizatarea utomată un avantaj ?

Update-uri de rutare trimise și primite mai mici, care folosesc o lãrgimea de bandã mai mică pentru rutarea update-urilor între R2 și R3.

R3 are o singură rută pentru rețeaua 172. 30.0.0/16 , indiferent de câte subrețele existã sau modul în care sunt subîmpărțite. Folosirea unei singure rute rezultă într-un proces de rutare a tabelelor mai rapid pentru R3.

Există dezavantaje la o sumarizarea automatã? Da, când existã rețelele discontinue configurate în topologie.

2.9.5. Dezavantaje ale sumarizarii automate

Așa cum puteți sã vedeți în figurã, schema de adresare a fost schimbatã. Aceastã tipologie va fi folosită pentru a vă arãta un dezavantaj principal al protocoalelor de rutare classful ca RIPv1 – lipsa lor de sprijin pentru rețelele discontinue.

Protocoalele de rutare classful nu includ subnet mask în update-urile rutelor. Rețele sunt în mod automat sumarizate peste granițele de rețea majore din momentul în care routerul care primeș te este capabil să determine masca rutei. Toate acestea se întâmplă deoarece este posibil ca interfața de primire sã aibã o mascã diferitã decât rutele subrețelelor.

Nu uitați faptul că atât R1 cât ș i R3 au subre țele de la rețeaua mare 172.30.0.0/16, iar R2 nu face parte din acestă categorie. Esențial este că R1 cât ș i R3 sunt routere marginale pentru 172.30.0.0/16 pentru că ele sunt separate de o altă rețea majoră, 209.165.200.0/24. Acestă separare crează o rețea discontinuă, la fel cum două grupuri de subrețele 172.30.0.0/24 sunt separate de cel puțin o altă mare rețea. 172.30.0.0/16, rețea discontinuă.

53

2.10. Topologiile discontinue nu converg cu RIPv1

Figura ne aratã configurația RIP pentru fiecare router din topologie. Configurația RIPv1 este corectã, dar el este incapabil sã determine toate rețele în aceastã topologie discontinuă. Pentru a înțelege de ce, amintiți-vă că un router va anunta numai o adresă majoră de rețea pe interfețe care nu aparțin rutei anuntate. Ca rezultat, R1 nu va anunta 172. 30.1.0 sau 172. 30.2.0 lui R2 dincolo de rețeaua 209.165.200.0. R3 nu va anunta 172. 30.100.0 sau 172. 30.200.0 lui R2 dincolo de rețeaua 209.165.200.0. Ambele routere, oricum, vor anunta adresa majoră de rețea 172.30.0.0, o rută sumarizata către R3.

Care este rezultatul ? Fără a include subnet mask în update-ul de rutare, RIPv1 nu poate să anunte informația de rutare care va permite router-elor să ruteze corect pentru subrețelele

54

172.30.0.0/24.

R1 nu are nici o rută către LAN-urile atașate lui R3.

R3 nu are nici o rută către LAN-urile atașate lui R1.

R2 are două căi de costuri egale la rețeaua 172.30.0.0.

R2 va face load balancing intre subrețelele lui 172.30.0.0. Asta înseamnă că R1 va primi

jumătate din traffic, iar R3 va primi cealaltă jumătate, indiferent dacă destinația traficului este sau nu pentru unul din LAN-urile lor.

55

Scenariul C

56

2.11. Adăugarea accesului internet la topologie

RIP a fost primul protocol de rutare dinamic si s-a folosit tot mai mult in implementările timpurii intre clienti și ISP-isti, ca și între diferiti ISP-isti. Dar în rețelele de astăzi, clienții nu trebuie neapărat să facă schimb de update-uri de rutare cu ISP-istii lor. Routerele clienților care se conectează la un ISP nu au nevoie de o listare pentru fiecare rută în Internet. În loc, aceste routere au o rută implicită care trimite tot traficul la router-ul ISP-istului atunci când router-ul clientului nu are o rută către destinație. ISP-istul configurază o rută statică indicând router-ul clientului pentru adrese din rețeleaua clientului respectiv.

În scenariul C, R3 este furnizorul de servicii cu acces la internet, reprezentata prin nor. R3 și R2 nu fac schimb de update-uri RIP. În schimb, R2 folosește un router implicit pentru a ajunge la LAN-ul lui R3 și toate celelalte destinații care nu sunt listate în tabelul să u de rutare. R3 folosește o rută statică sumarizata pentru a ajunge la subrețelele 172.30.1.0, 172.30.2.0 și 172.30.3.0.

Pentru a pregăti topologia, putem lăsa adresarea în loc; este la fel cum a fost folosită în scenariul B. Oricum trebuie să completăm următorii pași:

Dezactivează rutarea RIP pentru rețeaua 192.168.4.0 în R2.

Configurază R2 cu o rută statică implicită pentru a trimite traficul implicit la R3.

Dezactivează complet rutarea RIP pe R3.

Configurază R3 cu o rută statică la subrețelele 172.30.0.0.

57

Pentru a oferi conectivitate la internet la toate celelalte rețele la rutarea pe domenii RIP, ruta statică implicită trebuie să fie făcută publică tuturor celorlalte routere care folosesc protocolul de rutare dinamică. Puteți configura o rută statică implicită în R1 către R2, dar acestă tehnică nu este scalabilă. Cu fiecare router adăugat la domeniul de rutare RIP, va trebui să configurați o altă rută statică implicită. De ce să nu lăsăm protocolul de rutare să facă munca în locul nostru?

58

În multe protocoale de rutare, incluzând RIP-ul, puteți folosi comanda default-information originate în modul de configurare al routerului, de a specifica că acest router este pentru a crea informația default, propagand ruta statică default direct în update-urile RIP. În figură, R2 a fost configurat cu comanda default-information originate. Observați de la output-ul comenzii debug-ul ip rip că acum trimite un ruta statica default “quad-zero” către R1.

În tabelul de rutare pentru R1, puteți vedea că este o rută candidate default, așa cum a fost notată de codul R*. Ruta statică default in R2 a fost propagată către R1 într-un update RIP. R1 are conectivitate la LAN in R3 și oricare destinație în internet.

59

CAPITOLUL 3: RIPv2

RIP versiunea 2 este definit în RFC 1723, în acest prim clasament al protocolului de rutare classful discutate în acest proiect. Figura plaseaza RIPv2 într-o perspectivă proprie cu alte protocoale de rutare. Deși RIPv2 este un protocol bun de rutare pentru unele medii, și-a pierdut popularitatea când a început să fie comparat cu alte protocoale de rutare precum EIGRP, OSPF și IS-IS, care oferă mai multe caracteristici și un domeniu mai larg de măsură.

În timp ce este mai puțin popular decât celelalte protocoale de rutare, ambele versiuni de RIP sunt încă foarte asemănătoare în unele situații. Deși RIP-ul nu prea mai este compatibil cu multe dintre ultimele versiuni de protocoale, simplitatea și răspândirea lui folosită în multe sisteme de operare îl face un candidat ideal pentru rețelele mai mici și omogene unde suportul este necesar în special pe mediile UNIX.

Pentru că veți avea nevoie să înțelegeți RIPv2, chiar dac ă nu ave ți nevoie de el, acest capitol se va axa pe diferențele dintre protocolul de rutare classful (RIPv1) și protocolul de rutare classless (RIPv2) decât pe detaliile lui RIPv2. Principala limitare a lui RIPv1 este aceea că este un protocolul de rutare classful. Așa cum știți, protocoalele de rutare classful nu includ subnet mask cu adresele rețelei în update-urile de rutare, care poate provoca probleme cu subrețelele discontinue sau rețele care folosesc subnet mask cu lungime variabilă (VLSM). Pentru ca RIPv2 este un protocol de rutare classless, subnet mask sunt incluse în update-urile ruterului, facândul pe RIPv2 mai compatibil cu mediile de rutare moderne.

RIPv2 este mai mult o dezvoltare a caracteristicilor RIPv1 și o extensie decât un protocol nou în totalitate. Unele dintre aceste caracteristici incorporate includ:

Adresele next-hopurilor incluse in update-urile de rutare

Folosirea adresei de multicast (difuzare) în transmiterea update-urilor.

Opțiunea de autentificare.

Ca și RIPv1, RIPv2 este un protocol de rutare de tip distance-vector. Ambele versiuni de RIP au următoarele limitări și caracteristici:

folosirea lui holddown și altor timpi folositi pentru prevenirea buclelor de rutare.

Folosirea tehnicii split horizon care de asemenea ne ajută la evitarea buclelor de rutare.

Folosirea update-urilor triggered pentru o convergență mai rapidă.

Maximul de hopuri fiind 15, atunci când numărătorul de hopuri ajunge la 16 va semnifica o rețea inaccesibilă.

60

3.1. Limitarile lui RIPv1

Figura arată tipologia ș i schema de adresare folosită în acest subcapitol. Acest scenariu este similar cu domeniul de rutare cu trei rutere. Amintiți-vă că ambele rutere R1 și R3 au subrețele care sunt parte din 172.30.0.0/16 o clasă majoră de rețea (clasa B). Deasemenea amintiti-vă că atât R1 cât și R3 sunt conectate la R2 utilizând subrețeaua clasei majore de rețea

209.165.200.0/24 (clasa C). Această topologie este discontinuă și nu va converge deoarece

172.30.0.0/16 este divizată de 209.165.200.0/24.

61

62

3.2. Rute sumarizate

Topologia ne arată că R2 are o rută statică sumarizata către rețeaua 192.168.0.0/16.

Putem introduce informația rutei statice în update-urile protocolului de rutare. Acest procedeu este numit redistribuire. Trebuie să înțelegem că această rută sumarizata va cauza probleme cu

63

RIPv1 pentru că 192.168.0.0/16 nu este o clasă majoră de rețea și include toate versiunile /24 ale lui 192.168.0.0/16, așa cum ați văzut în topologie.

În final, rețineți că router-ele R1 și R3 conțin rețele de tipul VLSM și au domenii de adrese de la clasa majoră de rețea 172.30.0.0/16. În continuare ne vom axa asupra schemei de adresare VLSM.

3.3. VLSM

Pentru început revedeți schema de adresare din figură. Așa cum se poate vedea în partea de sus a figurii, atât R1 cât și R3 au avut rețeaua 172.30.0.0/16 subnetizata in subretele /24. Patru dintre aceste subrețele /24 sunt transferate după cum urmează: două către R1 ( 172.30.1.0/24 și 172.30.2.0/24 ) și două către R3 ( 172.30.100.0/24 și 172.30.110.0/24 ).

În tabelul de mai jos, am luat subrețeaua 172.30.200.0/24 și am împărțit-o din nou în subrețele, folosind primii patru biți pentru subre țele și ultimii patru biți pentru hosts. Rezultatul este o masc ă de forma 255.255.255.240 sau /28. Subrețeaua 1 și subrețeaua 2 sunt transferate lui R3. Asta înseamnă că subre țeaua 172.30.200.0/24 nu mai poate fi folosită, nici măcar prin subrețelele /28 rămase.

3.4. Interfețe Loopback

Observați că R3 folosește interfeț e de tip loopback ( Lo0, Lo1 și Lo2 ). O interfață loopback este doar o interfa ță soft care este folosită pentru a simula o interfață fizică. Ca și alte interfețe, acesteia din urmă îi putem asocia o adresă IP. Interfețele de tip loopback sunt deasemena folosite de alte protocoale de rutare, ca OSPF, în diferite scopuri.

Într-un mediu de laborator, interfețele loopback sunt utile pentru crearea rețelelor adiționale

fără a adăuga mai multe interfețe fizice la router. O interfață loopback poate fi chemată ( ping )

64

iar subrețeaua poate fi anuntata în updateurile router-ului. Având în vedere cele spuse mai sus, interfețele loopback sunt ideale pentru simularea multitudinii de rețelele atașate aceluiași router. În exemplul nostru, R3 nu are nevoie de patru interfețe LAN pentru a demonstra rețelele multiple și VLSM. În loc, folosim interfețele loopback.

3.5. Routere statice și interfețe nule

Pentru a configura ruta supranetizata statica pe R2, este folosită următoarea comandă:

R2(config)#ip route 192.168.0.0 255.255.0.0 Null0

Amintiți-vă că sumarizarea rutelor permite intrarea unei singure rute de nivel înalt pentru a reprezenta multe rute de nivel scăzut, scăzând m ărimea tabelelor de rutare. Ruta statică în R2 folosește o mască de tipul /16 pentru a sumariza toate cele 256 de rețele ordonând de la 192.168.0.0/24 la 192.168.255.0/24.

Spațiul de adresă reprezentata de ruta statică sumarizata 192.168.0.0/16, în fapt, nu există. Pentru a simula acestă rută statică, vom folosi o interfață nulă pe post de interfață de ieșire. Nu este nevoie să dați nici o comandă ca să cereți sau s ă configurați interfața nulă. Este întotdeauna activă dar nu primește sau transmite trafic. Traficul transmis pe interfața nulă este întotdeauna respins. Pentru propunerea noastră, interfața nulă va servi ca interfață de ieșire pentru rutele statice. Amintiți-vă c ă o ruta statica trebuie să aibă o interfață de ieșire activă înainte să fie instalata în tabela de rutare. Utilizând interfa ța nulă vom permite lui R2 să afișeze ruta statică în RIP chiar dacă rețelele care aparțin rețelei sumarizate 192.168.0.0/16, în fapt nu există.

3.6. Redistribuirea Rutelor

doua comandă care trebuie introdusă este comanda de redistribuire statică: R2(config-router)#redistribute static

Redistribuirea implică scoatera rutelor dintr-o sursă de rutare și trimitera acestor rute către altă sursă de rutare. În exemplul nostru de topologie, noi vrem ca procesul RIP în R2 să redistribuie ruta noastră statică ( 192.168.0.0/16 ) importând ruta în RIP și apoi trimițând-o la R1 și R3 folosind procedeul RIP. Vom vedea dacă toate acestea chiar se vor întâmpla și dacă nu, de ce ?

65

3.7. Verificarea și testarea conectivității

Pentru a testa dacă topologia are sau nu conectivitate maximă, verificăm mai întâi că ambele legături seriale de pe R2 sunt active utilizând show ip interface brief ca in figura pentru R2 Links. Dacă o legătură este inactivă, atunci în câmpul Status sau în câmpul de protocol ( sau în ambele ) va fi afișată ca inactivă în output. Dacă o legătură este activă atunci în ambele câmpuri va apărea ca fiind activă, așa cum se poate vedea aici. R2 are conectivitate directă la R1 și R3 de-a lungul legăturilor seriale.

Dar poate R2 să apeleze ( să cheme ) LAN-uri în R1 și R3? Sunt probleme de conectivitate cu protocolul de rutare classful și a rețelelor discontinue ale 172.30.0.0 ? Haideți să testăm conectivitatea între routere utilizând ping-ul.

Acest semnal de ieșire ne arată pe R2 încercând să apeleze ( ping ) interfața 172.30.1.1 pe R2 și interfața 172.30.100.1 pe R3. Oricând R2 apelează ( ping ) oricare dintre subrețelele 172.30.0.0 pe R1 sau R3, doar 50 % din mesajele ICMP vor avea un răspuns pozitiv.

66

Acest semnal de ieșire ne arată că R1 este capabil să apeleze 10.1.0.1 dar nu are succes atunci când apelează interfața 172.30.100.1 pe R3.

Acest output ne arată că R3 este capabil să apeleze 10.1.0.1 dar nu are succes atunci când apelază interfața 172.30.1.1 pe R1.

Așa cum puteți vedea, este o problemă evidentă atunci când incercăm să comunicăm cu rețeaua discontinuă 172.30.0.0. În secțiunea următoare vom examina tabelele de rutare și update-urile router-ului pentru a putea să investigăm această problemă și, pe viitor, să o rezolvăm.

Deja știți că RIPv1 este un protocol de rutare classful. Așa cum puteți vedea în în formatul de mesaje al lui RIPv1, el nu include subnet mask în update-urile router-ului. Acestea fiind spuse, RIPv1 nu suportă rețelele discontinue, VLSM, sau supraretele (Classless Inter-Domain Routing

CIDR). Oricum, ar putea fi creat spațiu destul prin extinderea formatului mesajului lui R1 pentru a include subnet mask așa încât să avem în fapt o configurație de rețea discontinuă? Cum ați schimba formatul acestui mesaj din figură ca să includă subnet mask?

Formatul mesajului RIPv1:

Pentru că subnet mask nu este inclusă în update, RIPv1 și alte protocoale de rutare classful trebuie să sumarizeze rețele la granițele marilor rețele. Așa cum puteț i vedea în figură, RIPv1 pe ambele routere (R1 și R3) va sumariza subrețelele cu clasa majoră de adrese de rețea a lui 172.30.0.0 când trimite reactualiză rile router-elor la R2. Din punctul de vedere a lui R2, ambele update-uri sunt de costuri egale de 1 hop pentru a ajunge la rețeaua 172.30.0.0/16. Așa cum veți vedea R2 instalează ambele căi în tabelul de rutare.

67

3.8. Examinarea tabelelor de rutare

Așa cum ați văzut, R2 primește rezultate neconsistente când încearcă să apeleze o adresă de pe subrețelele 172.30.0.0.

68

Rețineți că R2 are două rute de costuri egale la rețeaua 172.30.0.0/16. Acest lucru se datorează faptului că atât R1 cât și R3 trimit lui R2 un RIPv1 reactualizat de la clasa de rețea

172.30.0.0/16 cu metrica de 1 hop. Pentru că R1 și R3 sumarizeaza automat rețelele individuale, rutarea tabelului lui R2 conține doar clasa majoră de adrese de rețea a lui 172.30.0.0/16.

Putem examina conținutul update -urilor de rutare pe măsură ce update-urile sunt trimise și primite cu comanda debug ip rip.

Rezultatul acestei comenzi ne arată c ă R2 primește de la 172.30.0.0 rute de costuri egale cu metrica de 1 hop. R2 primește o rută pe seriala 0/0/0 de la R1 și cea de-a doua rută pe seriala 0/0/1 de la R3. Remarcați faptul că subnet mask nu este inclusă în update cu tot cu adresa rețelei.

Cum rămâne oare cu R1 și R3? Primesc ele oare subrețelele 172.30.0.0 reciproce?

Aici vedem că R1 are proprile rute 172.30.0.0: 172.30.2.0/24 și 172.30.1.0/24. Dar R1 nu trimite lui R2 aceste subrețele. R3 are o tabelă de rutare similară. Atât R1 cât și R3 sunt routere graniță și trimit doar rețeaua sumarizata 172.30.0.0 la R2 în reactualizările rutelor RIPv1. Ca

69

rezultat, R2 știe doar de clasa de rețea 172.30.0.0/16 și este complet neinformat de orice subrețea 172.30.0.0.

Observați că în output-ul comenzii debug ip rip pentru R2 ca nu este inclusa rețeaua 172.30.0.0 în update-urile ei pentru R1 sau R3. De ce? Pentru că regula split horizon este activă. R2 a învățat despre 172.30.0.0/16 pe ambele interfețe seriale 0/0/0 și 0/0/1. Pentru că R2 a învățat despre 172.30.0.0 pe aceste interfețe, el nu include acea rețea in update-urile care le trimit în afară pe aceste interfațe.

Pentru că RIPv1 nu trimite subnet mask în update-urile de rutare, nu poate suporta VLSM. Router-ul R3 este configurat cu subrețele de tipVLSM, toate aparținând clasei B de rețele 172.30.0.0/16:

172.30.100.0/24 (FastEthernet 0/0)

172.30.110.0/24 (Loopback 0)

172.30.200.16/28 (Loopback 1)

172.30.200.32/28 (Loopback 2)

Așa cum am văzut cu update-urile lui 172.30.0.0/16 la R2 de către R1 și R3, RIPv1 ori sumarizeaza subrețelele la granițele claselor, ori folosește subnet mask a interfeței care iese ca să determine care subrețea să o afișeze.

70

Pentru a demostra cum RIPv1 folosește subnet mask de pe interfața de ieșire, R4 este adăugat la topologie conectat la R3 prin interfața FastEthernet0/0 la rețeaua 172.30.100.0/24.

Ne vom referi la debug ip rip din figură. Observați că singura subrețea 172.30.0.0 trimisă router-ului R4 este 172.30.110.0. Deasemena, observați că R3 trimite în totalitate clasa majoră de rețea prin seriala 0/0/1.

De ce RIPv1 nu include pe R3 celelalte subrețele, 172.30.200.16/28 și 172.30.200.32/28, în update-urile către R4? Aceste subrețele nu au aceeași subnet mask ca FastEthernet 0/0. De aceea toate subrețelele trebuie să folosescă aceeași subnet mask când un protocol de rutare classful implementat în rețea.

3.9. O descriere mai detaliata

R3 trebuie sa determine care subretele de tipul 172.30.0.0 sa includa in update-urile ce ies din interfata sa FastEthernet 0/0 si adresa de IP 172.30.100.1/24. Vor fi incluse doar acele rute de tipul 172.30.0.0 din tabela sa de rutare cu aceeasi masca ca si interfata de iesire. Cum interfata este 172.30.100.1 cu masca de 24 de biti, va include numai subretelele 172.30.0.0 cu o masca de 24 de biti. Singura subretea care indeplineste acesta conditie este 172.30.110.0.

Celelalte subretele 172.30.0.0, 172.30.200.16/28 si 172.30.200.32/28, nu sunt incluse deoarece masca pe 28 de biti difera de cea de 24 de biti a interfetei de iesire. Router-ul ce primeste pachetele, R4, poate aplica doar masca sa de interfata de 24 de biti pachetelor de rutare RIPv1 cu subretelele 172.30.0.0. R4 ar aplica gresit masca de 24 de biti acestor subretele cu masti de 28 de biti.

3.9.1. Ruta Statica 192.168.0.0/16

R2 are o ruta statica si este configurat sa redistribuie acea ruta statica in update-uri RIP.

Am configurat o ruta statica la reteaua 192.168.0.0/16 pe R2 si am programat RIP sa includa acea ruta in update-urile sale folosind comanda “redistribute static”, dupa cum este afisat in

71

figura. Acesta ruta statica este o sumarizare a subretelelor 192.168.0.0/24 ce variaza de la 192.168.0.0/24 la 192.168.255.0/24.

R2(config)#ip route 192.168.0.0 255.255.0.0 Null0

Ruta statica se afla in tabelul de rutare al R2.

Puteti vedea ca ruta statica este inclusa in tabela de rutare al lui R2.

R1 nu primeste ruta statica de la R2.

Uitandu-ne la tabela de rutare a lui R1 observam ca R1 nu primeste ruta 192.168.0.0/16 in update-urile RIP de la R2, desi ne asteptam sa se intample acest lucru.

R2 nu trimite ruta statica nici lui R1 nici lui R3.

72

Folosind comanda ‘debug ip rip’ in R2, observam ca RIPv1 nu include ruta 192.168.0.0/16 in update-urile sale RIP catre R1 sau R3. Va puteti gandi de ce acesta ruta nu este inclusa? Uitati-va la ruta 192.168.0.0/16. Care este clasa din care face parte ruta? A, B sau C? Care este masca folosita in rutarea statica? Este aceeasi ca a clasei? Este masca rutei statice mai mica ca a mastii classful?

Am configurat ruta statica 192.168.0.0 cu o masca de 16 biti care are mai putini biti decat masca clasei C, care are 24 de biti. Deoarece masca nu are acelasi numar de biti ca a clasei sau a subretelei din acea clasa, RIPv1 nu va include acesta ruta in pachetele sale de update-uri catre alte rutere.

RIPv1 si alte protocoale de rutare ‘classful’ nu suporta rutele CIDR care reprezinta rutele care au subnet mask mai mica decat masca clasei din care fac parte. RIPv1 ignora aceste supraretele in tabela de rutare si nu le include in update-urile catre alte routere deoarece router-ele receptoare vor putea aplica doar masca clasei, si nu masca mai scurta de 16 biti a update-ului.

Nota: Daca ruta statica 192.168.0.0 ar fi fost configurata cu o masca de 24 de biti sau mai mare, acesta ruta ar fi fost inclusa in update-urile RIP. Router-ele receptoare ar fi aplicat masca de 24 de biti acestui update.

3.10. Configurarea RIPv2

3.10.1. Comparatie intre formatele mesajelor RIPv1 si RIPv2

RIPv2 este definita in RFC 1723. Ca si versiunea 1, RIPv2 este incapsulata intr-un segment UDP, foloseste portul 520 si poate retine pana la 25 de rute. Desi RIPv2 are acelasi format de baza ca si RIPv1, sunt adaugate 2 extensii importante.

Prima extensie in formatul mesajului RIPv2 este subnet mask care permite alocarea a 32 de biti. Prin urmare, router-ul receptor nu mai depinde de subnet mask de pe interfata de intrare, sau de masca clasei atunci cand va determina subnet mask pentru o ruta.

Cea de-a doua extensie importanta este adaugarea adresei de Next Hop. Adresa Next Hop este folosita pentru a identifica o mai buna adresa de next-hop – daca acesta exista – decat adresa router-ului emitator. Daca acest camp are adresa 0.0.0.0, adresa router-ului emitator este cea mai buna adresa de next-hop.

73

3.10.2. Versiunea 2

Cand un proces de tip RIP este configurat pe un router Cisco, acesta va rula RIPv1. Totusi, desi router-ul trimite doar mesaje RIPv1 poate interpreta si mesaje RIPv2. Un router configurat RIPv1 va ignora campurile aditionale RIPv2.

Configurarea RIPv2:

R2 trimite update-uri RIPv1 dar receptioneaza update-uri RIPv1 si RIP v2.

Comanda ‘show ip protocols’ confirma ca R2 este configurat RIPv1 dar receptioneaza mesaje de ambele versiuni.

74

Comanda ‘version 2’ este folosita pentru a modifica versiunea RIP folosita. Acesta comanda ar trebui folosita pe toate router-ele din domeniul de rutare. Procesul de RIP va include acum subnet mask in toate update-urile, ceea ce face din RIPv2 un protocol de routare ‘classlesss’.

R2 dupa configurarea RIPv2:

RIPv2 ignora update-urile RIPv1

Dupa cum puteti vedea, cand un router este configurat pentru versiunea 2, doar mesajele RIPv2 sunt transmise si receptionate.

75

Functionarea RIPv1 va putea fi reconstituita folosind comenzile ‘version 1’ sau ‘no version’ in modul de configurare al router-ului.

Deoarece RIPv2 este un protocol de rutare classlesss ne putem astepta sa vedem subretelele individuale 172.30.0.0 in tabelele de rutare. Totusi cand examinam tabelul de routare al lui R2 vom vedea ruta sumarizata 172.30.0.0/16 cu doua cai de cost egale. Router-ele R1 si R3 nu vor avea subretelele 172.30.0.0 ale celuilalt router.

R2 are rute de cost egale.

R1 are o supraretea.

76

Singura diferenta de pana acum intre RIPv1 si RIPv2 este ca R1 si R3 au fiecare cate o ruta catre suprareteaua 192.168.0.0/16. Acesta ruta a fost ruta statica configurata pe R2 si redistribuita de RIP.

R1 inca mai trimite sumarul rutei, dar acum o face cu masca de 16 biti.

Ce se intampla? Pentru a vedea care rute RIPv2 sunt transmise si receptionate vom folosi comanda ‘debug ip rip’. Figura arata rezultatul comenzii pentru R1. RIPv2 trimite atat adresa retelei cat si subnet mask:

RIP: sending v2 update to 224.0.0.9 via Serial0/0 (209.165.200.230)

172.30.0.0/16 via 0.0.0.0, metric 1, tag 0

Totusi se observa ca ruta trimisa este sumarizarea adresei de retea classful 172.30.0.0/16 si nu al subretelelor 172.30.1.0/24 si 172.30.2.0/24.

Comanda ‘show ip protocols’ verifica autosumarizarea

RIPv2 sumarizeaza automat retelele ca si RIPv1. Router-ele R1 si R3 inca sumarizeaza subretelele 172.30.0.0 catre adresa de clasa B a 172.30.0.0 atunci cand trimit update-urile prin

77

interfete catre 209.165.200.228 respectiv 209.165.200.232. Comanda show ‘ip protocols’ arata ca sumarizarea automata este activata.

Supraretelele sunt acum incluse in update-urile de RIPv2

Singura schimbare care are loc in urma comenzii ‘version 2’ este faptul ca acum R2 include reteaua 192.168.0.0/16 in update-urile sale. Aceasta se datoreaza faptului ca RIPv2 include masca 255.255.0.0 cu adresa reletei 192.168.0.0 in update. R1 si R3 vor receptiona aceasta ruta statica redistribuita via RIPv2 si o vor introduce in tabelele lor de rutare.

Nota: Ruta 192.168.0.0/16 nu putea fi distribuita cu RIPv1 deoarece subnet mask era mai mica decat masca clasei. Deoarece masca nu este inclusa in update-urile RIPv1 nu se poate ca router-ele de tip RIPv1 sa determine ce masca trebuie sa fie. De aceea update-ul nu a fost trimis.

Dupa cum se poate vedea in figura, pentru a modifica comportamentul predefinit al sumarizarii folosim comanda ‘no auto-summary’ in modul de configurare al router-ului. Aceasta comanda nu este valida in RIPv1. Desi Cisco IOS va permite configurarea ‘no auto-summary’, comanda nu are efect. Trebuie configurata versiunea 2 inainte de a schimba pe Cisco IOS modul in care acesta va trimite update-urile RIP.

Odata ce sumarizarea automata a fost oprita, RIPv2 nu va mai sumariza retelele catre adresa classful a routerelor de granita. RIPv2 va include toate subretelele respectiv mastile acestora in update-urile de routare. Comanda ‘show ip protocols’ poate fi folosita pentru a verifica ca sumarizarea automata nu este activata.

78

3.11.2. Verificarea update-urilor RIPv2

Acum ca folosim protocolul de rutare RIPv2 si ca am dezactivat sumarizarea automata, ce ar trebui sa asteptam de la tabelele de rutare?

In figura, tabelul de rutare pentru R2 contine subretelele individuale pentru 172.30.0.0/16. Se observa ca nu mai exista o singura sumarizare a rutei cu 2 cai de cost egale. Fiecare subretea si masca are o intrare in tabel separata, impreuna cu interfata de iesire si adresa next-hop pentru a ajunge la acea subretea.

R2 are acum toate subretelele in tabelul de routare

R1 are acum toate subretelele in tabelul sau de routare

Tabela de rutare pentru R1 contine toate subretelele pentru 172.30.0.0/16 inclusiv acele subretele de la R3.

79

R3 are acum toate subretelele in tabelul sau de routare.

Tabela de rutare pentru R3 contine toate subretelele pentru 172.30.0.0/16 inclusiv acele subretele de la R1. Reteaua este convergenta.

R2 receptioneaza ruta de la R3 ca primul hop

R2 trimite ruta la R1 ca 2 hopuri

Putem verifica ca protocolul de rutare RIPv2 trimite si receptioneaza informatie despre subnet mask in update-urile de rutare folosind ‘debug ip rip’. Fiecare ruta include si notatia pentru subnet mask.

De asemenea putem vedea ca un update pe o interfata are metrica incrementata inainte sa fie trimisa la o alta interfata. De exemplu update-ul a fost receptionat in Serial 0/0/1 pentru reteaua 172.30.100.0/24 cu un hop si este transmisa celorlalte interfete, cum ar fi Serial 0/0/0 cu o metrica de 2 sau 2 hopuri.

RIP: received v2 update from 209.165.200.234 on Serial0/0/1 172.30.100.0/24 via 0.0.0.0 in 1 hops

80

RIP: sending v2 update to 224.0.0.9 via Serial0/0/0 (209.165.200.229)

172.30.100.0/24 via 0.0.0.0, metric 2, tag 0

Se observa ca update-urile sunt trimise folosind adresa de multicast 224.0.0.9. RIPv2 trimite update-urile ca broadcast 255.255.255.255. Sunt mai multe avantaje in folosirea adresei de multicast. In general multicasturile ocupa mai putina banda in retea. De asemenea update-urile multicasting necesita mai putina procesare din partea dispozitivelor care nu sunt activate RIP. Sub RIPv2 orice dispozitiv care nu este configurat pentru RIP va ignora frame-ul la nivel de Data Link Layer. Cu update-uri sub RIPv1 care sunt trimise broadcast, toate dispozitivele dintr-o retea ca Ethernet trebuie sa proceseze update-ul RIP pana in layer-ul de transport, unde dispozitivul afla ca pachetul este destinat unui proces care nu exista.

3.12. RIPv2 si VLSM

Deoarece protocoalele de rutare classless precum RIPv2 pot contine adresa retelei si subnet mask, acestea nu au nevoie sa reduca aceste retele la adresele classful. De aceea protocoalele de rutare classless suporta VLSM. Routerele folosind RIPv2 nu mai au nevoie sa utilizeze masca interfetei de intrare pentru a determina subnet mask din pachetul de rutare. Reteaua si masca sunt explicit incluse in fiecare update de rutare.

In retelele care folosesc adresarea VLSM un protocol de rutare classless este esential pentru propagarea tuturor retelelelor impreuna cu mastile corecte. Uitandu-ne la iesirea comenzii ‘debug ip rip’ pentru R3 vedem ca RIPv2 include retelele si dubnet mask in update-urile lui de rutare.

De asemenea, observam in figura ca am adaugat inca o data routerul R4 in topologie. Cu RIPv1 R3 va trimite lui R4 rutele 172.30.0.0 care au aceeasi masca ca si interfata de iesire FastEthernet 0/0. Deoarece interfata este 172.30.100.1 cu 24 biti de masca, RIPv1 a inclus doar subretelele 172.30.0.0 cu 24 biti de masca. Singura ruta care a indeplinit aceasta conditie a fost 172.30.110.0.

Totusi cu RIPv2 R3 poate acum include toate subretelele 172.30.0.0 in update-urile lui de rutare catre R4 asa cum este afisat in figura de mai jos. Aceasta se intampla deoarece RIPv2 poate include masca corecta si adresa retelei in update.

81

RIPv2 suporta VLSM

3.13. RIPv2 si CIDR

Unul dintre scopurile utilizarii CIDR (Classlesss Inter-Domain Routing) din RFC 1519 este de a pune la dispozitie un mecanism pentru agregare a informatiei de rutare. Acest scop include conceptul de supernetting. O supraretea reprezinta un bloc continuu de retele classful care sunt adresate ca o singura retea. Pe routerul R2 am configurat o supraretea – o ruta statica catre o singura retea care este folosita pentru reprezentarea mai multor retele sau subretele.

192.168.0.0/16 este o supraretea

Supraretelele au masti care sunt mai mici decat masca classful (16 in loc de 24 de biti). Pentru ca suprareteaua sa fie inclusa intr-un update de rutare, protocolul de rutare trebuie sa aiba capacitatea sa transporte acea masca. Cu alte cuvinte trebuie sa fie un protocol de rutare classless ca si RIPv2.

Ruta statica din R2 include o masca care este mai mica decat masca classful:

R2(config)#ip route 192.168.0.0 255.255.0.0 Null0

Intr-un mediu classless adresa de retea 192.168.0.0 va fi asociata cu clasa C de masca 24 sau 255.255.255.0. In retelele actuale nu se mai asociaza adresele retelelor cu masti classful. In acest exemplu reteaua 192.168.0.0 are masca de 16 biti sau 255.255.0.0. Aceasta ruta poate reprezenta o serie de retele 192.168.0.0/24 sau un numar de intervale diferite de adrese. Singura cale prin care aceasta ruta poate fi inclusa intr-un update dinamic de rutare este printr-un protocol de rutare classless care include o masca de 16 biti.

Suprareteaua este trimisa de R2

82

Folosind ‘debug ip rip’ putem vedea ca aceasta supraretea CIDR este inclusa in update-ul de rutare trimis de R2. Sumarizarea automata nu trebuie sa fie dezactivata in RIPv2 sau in oricare alt protocol de rutare classless pentru ca supraretelele sa fie incluse in update-uri.

Supereteaua exista in tabelul de routare al lui R1

Tabela de rutare pentru R1 arata ca a primit ruta supraretelei de la R2

3.14. Verificarea RIPv2

Exista mai multe cai de a verifica RIPv2. Multe dintre comenzile folosite pentru RIPv2 pot fi utilizate pentru a verifica alte protocoale de routare. Astfel :

Asigurati-va ca toate interfetele sunt legate si operationale

Verificati cablurile

Asigurati-va ca aveti adresa de IP corecta si subnet mask pe fiecare interfata

Resetati toate comenzile de configurare care nu mai sunt necesare sau care au fost inlocuite de alte comenzi

83

Aceasta este prima comanda care trebuie utilizata pentru a verifica convergenta retelei. Cand examinam tabela de rutare este important sa cautam rutele care ne asteptam sa existe in tabelul de rutare la fel si cele care nu trebuie sa existe.

Daca o retea nu apare in tabelul de rutare deseori motivul este ca o interfata nu este activa sau este configurata incorect. Comanda show ip interface brief verifica starea tuturor interfetelor.

Comanda show ip protocols verifica cateva stari importante inclusiv ca RIP este activ, versiunea protocolului RIP, starea sumarizarii automate si existenta retelelor incluse in comenzile anterioare. Sursele de rutare (Routing Information Sources) listate in josul ecranului sunt vecini RIP de la care acest router primeste update-uri.

84

Debug ip rip este o comanda foarte buna pentru a examina continutul update-urilor de rutare care sunt trimise si primite de catre un router. Pot exista cazuri in care o ruta sa fie primita de catre un router dar aceasta nu este adaugata in tabelul de routare. Un motiv pentru acesta ar putea fi ca o ruta statica este de asemenea configurata pentru aceeasi retea. O ruta statica are o distanta administrativa mai mica decat orice protocol de rutare dinamic si va avea intaietate in introducerea in tabela de rutare.

85

O cale usoara pentru a verifica conectivitatea “roundtrip” este comanda ping. Daca conectarea intre 2 capete nu se realizeaza cu succes, dam ping pe interfetele locale. Daca conectatrea intre 2 capete se realizeaza cu succes, dam ping pe interfetele router-ului retelelor conectate direct. Daca acest lucru se realizeaza fara erori, continuam sa dam ping pe interfetele routerelor succesive. Cand un ping esueaza examinam ambele routere si toate routerele intre cele doua pentru a determina unde si de ce comanda nu a fost indeplinita.

Comanda show running–config poate fi folosita pentru verificarea tuturor comenzilor care sunt configurate in mod curent. De obicei alte comenzi sunt mai eficiente si ofera mai multa informatie decat o simpla listare a configuratiei curente. Totusi, comanda ‘show running-config’ este utila pentru a determina daca un amanunt a fost uitat sau gresit configurat.

Cand apar erori in configurarea RIPv2, exista cateva zone care merita mai multa atentie.

3.14.1. Versiune

Un loc bun pentru a incepe corectarea erorilor dintr-o retea ce ruleaza RIP este verificarea ca toate dispozitivele sunt configurate cu comanda ‘version 2’. Desi RIPv1 si RIPv2 sunt compatibile, RIPv1 nu suporta subretele discontinue, VSLM, sau supraretele CIDR. Este mai bine sa se foloseasca acelasi protocol de rutare pe toate routerele mai putin atunci cand exista un motiv special.

3.14.2. Comenzi

O alta sursa a problemelor pot fi comenzile de retea incorecte sau absente. Comenzile au un dublu rol:

Permit protocolului de rutare sa trimita/primeasca update-uri pe oricare interfata locala care apartine acelei retele.

Include acea retea in update-urile sale de rutare catre routerele vecine

86

O comanda incorecta sau absenta va duce la lipsa update-urilor de rutare si la incapacitatea update-urilor de a fi trimise/primite pe interfete.

3.14.3. Sumarizarea automata

Daca exista o nevoie pentru trimiterea subretelelor specifice si nu doar a rutelor sumarizate, trebuie verificat ca sumarizarea automata a fost dezactivata.