Roskilde. Orasul Universitate

Economie

Roskilde. Orasul Universitate

Byadmin ianuarie 1, 2024

Roskilde

„Orașul Universitate”

CUPRINS

Cuvânt înainte

Introducere

Relevanța

Stadiul actual al cercetării

Întrebări utilizate în cadrul cercetării

Obiective

Concluzii

De ce Roskilde?

Cercetare, analiză și proiect

Descrierea propriei definiții a sustenabilității

Ilustrarea legaturii intre problematica sustenabilitatii si proiect

Principii ale urbanismului agricol

Studii de caz

Descrierea contextului

Relatia cu contextul

Conceptul proiectului

Faze de implementare ale proiectului

Actori și surse de finanțare

Schema logică

Concluzii generale

Bibliografie utilizată

Cuvânt înainte

Subiectul dizertației este integrat într-o serie de principii anunțate de statele nordice europene cu referire la problemele decurse în urma dezvoltării teritoriale necontrolate, care lasă în urma sa probleme ce implică mediul înconjurător, mediul social, precum și cel economic.

Dezvoltarea urbană neplanificată în statele nord-europene a condus la crearea unor „lacune” în cradul spațiului lor. Autoritățile au decis, în urma unor analize, că ar trebui să existe o legătură specifică, sau cel puțin un spațiu „comun” între zona rurală și cea urbană, deoarece, în prezent se dezvoltă spații urbane în cadrul teritoriilor rurale. Acestea sunt departe de o serie de utilități specifice spațiilor respective și conduc la probleme generale de mobilitate a mediului și a dezvoltării spațiale.

Dezvoltarea teritorială a spațiului urban a pus o presiune majoră asupra zonelor de tip rural, lucru care a condus la mărirea zonelor așa-zise „rurbane”, unde o serie de funcțiuni atât urbane, cât și rurale concurează pentru teritoriu, resurse, identitate, precum și apartenență. Dizertația a luat în vedere un studiu de comparație între tipurile de planificare a dezvoltării teritoriale pentru zonele rurbane în trei cazuri, Municipalitatea Roskilde (Danemarca), Municipalitatea Staffanstorp (Suedia) și zona Werv (Olanda). Aceste spații aparțin zonelor rurbane și au fost selectate pentru a fi exemple de cum se poate proiecta un astfel de spațiu (hibrid spațiu urban care completează spațiul existent și se folosește de elementele acestuia). Spațiile analizate se concentrează pe cum este perceput și implementat spațiul urban, cum se prezintă zonele rurbane, pentru a diminua disparitățile din cadrul limitelor dintre urban-rural precum și cât de rezistente devin spațiile verzi și cum ar trebui ele integrate.

Rezultatele sunt diferite pentru fiecare zonă în funcție de dezvoltarea implicită, de variațiile părerilor opiniei publice, de rolurile administrației publice din cadrul zonelor respective. Variațiile denotă diferențe importante între cazuri, iar diversitatea este importantă deoarece demonstrează că se poate implementa și în alte zone ale statelor nordice precum și la nivel global. O rezolvare – așa cum este prezentată în cadrul dizertației – continuarea unui campus care aduce o serie de funcțiuni noi – poate fi implementată și în alte campusuri. Noutatea este că proiectul are în vedere folosirea energiilor regenerabile (ex. energia solară).

Managementul zonelor „rurbane” nu este prezent doar în aceste țări, ci în toate țările sau spațiile în care există zone urbane, – spații satelit -, dezvoltate ad-hoc în afara celui mai apropiat oraș sau capitală, datorită necesității noilor terenuri pentru dezvoltare imobiliară sau a geografiei specifice. Acestea se prezintă în raport cu doleanțele dezvoltatorului și/sau a investitorului fără a avea în vedere „tipicul” țării sau zonei respective.

Majoritatea spațiilor rurbane necesită o serie de legături coerente cu spațiile în imediata proximitate pentru a nu se creea disparități de natură teritorială, socială, economică, precum și de mediu. Odată cu aceste dezvoltări nu se ia în vedere conservarea cadrului natural, poate cel mai important aspect în cazul unei dezvoltări teritoriale, implicarea elementelor naturale existente în cadrul acesteia sau o eventuală conservare, acolo unde este necesar și în funcție de cadrul natural implicit. Administrația locală din cadrul fiecărui teritoriu nu se implică în salvarea, conservarea sau implicarea cadrului natural în viitoarea dezvoltare, iar acest lucru conduce la pierderea unor habitate și spații verzi importante.

Scopul studiului prezent este de a vedea cum se integrează un spațiu nou în cadrul unui spațiu existent, așa cum este menționat mai sus; aceste „hibridizări” ale spațiilor pot fi interpretate în diferite tipuri și pot face parte din viitoarele spații dezvoltate în cadrul Europei, dar ele încă nu sunt traduse din punct de vedere al practicii reale, scopul fiind acela de a examina probleme curente ale acestor zone și din acest punct de vedere în cadrul statelor nord-europene, ce prezintă, de asemenea, tipologii diferite ale planificării spațiale, de la legislație, la cadrul social, natural, economic, precum și teritorial.

În opinia mea, hibridizările sunt acele entități noi, care includ elemente noi bazate pe afirmații apriori cu un rezultat de multe ori aposteriori sau chiar unul nou de succes sau eventual eșuat. Dar, în ceea ce privește hibridizarea, din punct de vedere al dezvoltării teritoriale, poate avea succes în condițiile în care spațiul respectiv, nou, funcționează în conformitate cu noțiunile contemporane de sustenabilitate. Aici nu sunt excluse exemplele de arhitectură verde verticală sau alte exemple utopice care apar la nivel global, care implică investiții mari și care sfidează realitatea. În cazul de față, se încearcă o soluție la scara umană care rezolvă problemele de spațiu cu ajutorul elementelor existente din cadrul spațiului studiat, leagă zonele între ele, din nou, cu ajutorul spațiilor verzi și/sau cu ajutorul circulațiilor și a clădirilor prezente în jurul Universității Roskilde.

Introducere

Dezvoltarea exagerată a metropolelor și inserția forțată în spațiul rural conduce la probleme mari din punct de vedere al planificării teritoriale la scară globală. Expansiunea urbană reduce eficiența infrastructurii urbane și distruge mediul natural în calea sa, habitaturi și resurse, datorită depărtării față de obiectivele necesare a rezidenților acestor spații. Consider că atunci când populația decide să migreze către zone suburbane din cauza aglomerării teritoriale, umane sau chiar din cauza modificării numărului de indivizi din cadrul unui cămin, în condițiile în care sunt încă dependeți de serviciile din interiorul aglomerării, decizia devine ușor controversată, deoarece, cei care au migrat sunt nevoiți să se întoarcă de unde a plecat și, în cele mai multe cazuri, să plătească de trei ori mai mult.

Subiectul dizertației este campusul Universitatății Roskilde, aflată în Municipalitatea Roskilde, Danemarca. Situl este situat la 30 km vest de capitala țării, Copenhaga și aproximativ 3 km spre vest de centrul Municipalității Roskilde. Municipalitatea, zona Roskilde are deja un brand stabilit, acela de „Oraș al Universităților”, datorită aglomerației de funcțiuni educaționale aflate atât în cadrul limitelor sale, cât și în imediata apropiere.

În prezent Universitatea are peste 14.000 studenți pe an care îi trec pragul, aceștia dispun de un număr destul de redus de serviciilor dedicate lor. Astfel, lipsește cu desăvârșire funcțiunea de cazare, studenții fiind cazați în zone dedicate lor înafara campusului sau chiar în orașul Roskilde. Este adevărat că 3 km nu este o distanță foarte mare dar Universitatea își poate mări numărul de studenți dacă dezvoltă mai multe servicii și spații comerciale dedicate exclusiv studenților, dacă dezvoltă, bineînțeles, zone de cazare semi-permanentă și, în final un spațiu de recreere. O parte din funcțiunile menționate se pot extinde către rezidenți sau rezidenții aflați în imediata proximitate a Universității, astfel, adaugându-se un scop secundar pentru ca acestea să fie introduse.

Relevanța

Municipalitatea Roskilde face parte din planul de dezvoltare teritorială a celor trei țări care au pornit acest studiu, Danemarca, Suedia și Olanda. Este o zonă care se extinde permanent și reprezintă cel mai mare proiect de dezvoltare urbană a țării, deoarece se află în proximitatea punctelor principale ale infrastructurii de transport public. De asemenea, este inclusă în zona dezvoltării urbane „The Finger Plan“ din cadrul dezvoltării regionale a zonei din Copenhaga, iar așa cum s-a menționat mai sus, deține un brand de „Oraș Universitate“. Obiectivul principal este de a atrage rezidenți cât și companii (în principiu high-tech) care să-i diversifice activitățile, alături de propunerea implicită, care, oferă posibilitatea ca, în viitor, Municipalitatea să dețină și centre de cercetare, pe lângă tipul de companii menționate obținând astfel un brand mult mai complex.

În cadrul strategiei 2007-2018, în urma finalizării proiectelor, Municipalitatea Roskilde va avea un minim de 5.000 de locuitori, implicit peste 5.000 de locuri de muncă noi, plus peste 15.000 de studenți înscriși în cadrul Universității Roskilde (domenii diverse de studiu), odată cu noile funcțiuni și cu diversificarea activităților de tip economic, educațional și de mediu.

Stadiul actual al cercetării

Cercetarea se află în stadiul de procesare a informațiilor și de prezentare a unui concept, pe baza acestora. În prezent doar 21% din totalul suprafeței Municipalității este spațiu urban, acesta prezintă o densitate foarte mare în cadrul concentrărilor urbane, în special, în centrul orașului Roskilde. Aici există o cerere continuă de expansiune teritorială, infrastructură, servicii și spații de recreație, se dorește convertirea fostelor zone industriale în zone rezidențiale incluse în spațiul urban (subiect discutat și în alte țări cu probleme similare), de asemenea, este necesar să fie inclusă mixitatea funcțională pentru a se evita transportul excesiv, ce poate fi rezolvarea mai multor probleme de natura mobilității.

Stadiul actual al cercetării include mărirea spațiului urban, integrarea spațiului rural, în caz că nu este utilizat în scopuri economice, eliminarea disparităților majore între spațiile urbane și rurale, implicit un management controlat al dezvoltării teritoriale.

Întrebări utilizate în cadrul cercetării

Aceste probleme sunt întâlnite în toate cele trei țări prezentate, iar întrebarea utilizată în cadrul cercetării generale a fost și este: Există posibilitatea de a creea spații satelit care să se integreze imperceptibil în dezvoltarea teritorială a acestor zone ca și spații satelit auto-sustenabile? Proiectul pe care l-am elaborat va încerca să răspundă la această întrebare.

Alte întrebări în urma subiectului studiat au fost următoarele:

De ce Universitatea Roskilde? Deoarce aici se găsește oportunitatea incrementării majore a numărului de studenți, de a creea odată venirea acestora noi locuri de muncă și de a mări numărul orelor de cercetare, numărul orelor educaționale în alte spații, pe lângă cel tradițional, de a mări cantitatea de servicii și de a promova un astfel de spațiu. Toate acestea se vor implementa în cadrul Universității Roskilde, în urma proiectului prezent.

Care sunt problemele sitului studiat? Universitatea este înconjurată de terenuri virane, cu excepția părții de sud unde este localizată Autostrada 23, care este legătura principală între Copenhaga și Roskilde. Partea de nord, care are aproximativ 7 ha, poate fi utilizată pentru amplasarea unor clădiri ce pot servi ca și cazare temporară, pot include servicii, comerț și cercetare, toate fiind în legătură cu Universitatea. Astfel se creează campusul Universității Roskilde. Partea de vest este reprezentată, de asemenea, de un teren viran de aproximativ 6 ha. Acesta prezintă zone de băltire și un fir de apă antropizat, teren pe care nu se poate contrui. De aceea, acest teren poate fi utilizat ca și spațiu de recreere/loisir atât pentru actualii cât și pentru viitori studenți, de către locuitorii zonei sau de către eventualii vizitatori sau de către oricine tranzitează zona.
azare temporară, pot include servicii, comerț și cercetare, toate fiind în legătură cu Universitatea. Astfel se creează campusul Universității Roskilde. Partea de vest este reprezentată, de asemenea, de un teren viran de aproximativ 6 ha. Acesta prezintă zone de băltire și un fir de apă antropizat, teren pe care nu se poate contrui. De aceea, acest teren poate fi utilizat ca și spațiu de recreere/loisir atât pentru actualii cât și pentru viitori studenți, de către locuitorii zonei sau de către eventualii vizitatori sau de către oricine tranzitează zona.

Care este numărul studenților, acum și după investiție? Numărul studenților din cadrul Universității Roskilde este de peste 14.000 anual, Universitatea din Copenhaga (30 km est de Roskilde) deține peste 37.000, Universitatea Economică Copenhaga (20 km est de Roskilde) are peste 15.000 studenți anual, iar Universitatea Tehnică din Danemarka (100 km nord-est de Roskilde) are peste 6.500 studenți/an. Odată cu noile adaosuri menționate mai sus în cadrul campusului, Universitatea Roskilde poate ajunge în cinci ani la aproximativ 30.000 studenți/an, atât naționali cât și internaționali.

Cât durează un astfel de proiect? Proiectul poate dura până la 5 ani. Obținerea numărului dorit de studenți depinde însă de promovarea Universității după dezvoltarea stațiului menționat, implementarea noilor programe de cercetare, finalizarea construcției spațiilor noi de cazare în interiorul campusului, promovare care mai adaugă între 6 luni și un an pentru a crește notorietatea și a intensifica brand-ul.

Cine vor fi beneficiarii? În final, cei ce vor benefica vor fi implicit, studenții, cu anexarea noilor funcțiuni campusului și a noii zone de loisir, universitatea, prin faimă, mărime și renumele brand-ului, populația din imediata apropiere, care va putea beneficia atât de noile locuri de muncă și oportunități de afaceri, cât și de zona de recreere. În final, Municipalitatea Roskilde și Danemarca, care în viitor poate va deveni „stat-universitate”, având în vedere ofertele actuale pe care le are.

Întrebările sunt generale deoarece studiul are un rezultat general, acest lucru se datorează faptului că subiectul dizertației este identificarea unei soluții în ceea ce privește elementele spațiale ce se pot adăuga existentului, elementele ce lipsesc ca și dotări dedicate atât studenților cât și locuitorilor aflați în imediata proximitate a sitului. Soluția ce va fi prezentată în continuare este la nivel de concept deoarece o detaliere exactă nu se poate exercita fără o serie de date esențiale. Aceste date nu sunt disponibile în detaliu iar informații privind datele altor țări cu privire la mediul social sau economic pentru a analiza și a ajunge la o sinteză implicită, unt cu atât mai greu de obținut, de aceea rezolvarea este la nivel de concept.

Obiective

Obiectivul principal este creșterea numărului de studenți. Obiectivul secundar este diversificarea activităților campusului.

În cadrul obiectivului secundar sunt incluse o serie de obiective terțiare și cuaternare, care sunt incluse și în documentele de strategie ale capitalei, cum ar fi promovarea unor practici urbane ecologice pentru a asigura un mediu urban mai bun și pentru realizarea unei economii semnificative în domeniul resurselor, prin renovare și regenerare urbană, utilizând tehnologii și materiale noi. Crearea unui sistem de transport cu un impact semnificativ mai mic decât cel înregistrat în prezent, prin creșterea utilizării transportului public și cel cu biciclete, reducându-se problemele de mediu și poluare excesivă.

Regenerarea spațiilor verzi din zonă: de la piețe și piațete la parcuri, grădini și centre sportive. Diversitatea biologică în cadrul metropolei prin asigurarea unui consum de apă de calitate. Reducerea consumului de produse și materiale pe plan intern în oraș în scopul de a contribui la reducerea impactului asupra mediului, atât la nivel local cât și global. Acest tip de consum se poate înlocui cu conceptul urbanismului de agricultură (A. Duany), pe care îl voi menționa în capitolele ce urmează. Crearea unui sistem de alimentație cu produse ecologice, sănătoase și ieftine pentru toate universitățile. Implicarea comunității de afaceri din oraș în procesul de dezvoltare durabilă a acestuia, această comunitate fiind cel mai important actor.

Condițiile de deplasare cu bicicleta în zona studiată vor fi imbunătățite prin consolidarea benzilor existente de-a lungul arterelor. Vor fi realizate trasee și în jurul centrului orașului Roskilde, iar acolo unde este nevoie restricțiile vor fi ridicate pentru bicicliști și parcările vor fi imbunătățite conform standardelor europene. Vor fi construite spații pentru biciclete în stațiile existente de autobuz și tren deoarece reprezintă condiția de bază în realizarea unei relaționari eficiente între transportul public și cel cu biciclete.

Un aspect important în realizarea obiectivului de a atrage cât mai mulți utilizatori de biciclete este acela ca pistele pentru bicicliști să fie întreținute astfel încat să ofere siguranță celor ce le parcurg, iar campaniile de promovare a transportului cu bicicleta vor fi parte integrată din strategia de dezvoltare. Atragerea utilizatorilor se poate face prin exemplu, promovare sau ca acest lucru să devină un brand. Opinia mea, asupra acestui subiect este că utilizatorii de biciclete trebuie să aibă un motiv sau o determinare psihică pentru care să o utilizeze, pentru ca toate tipurile de categorii sociale să înceapă să o utilizeze aceasta trebuie să funcționeze pe același principiu pe care se bazează instinctele de bază necesare vieții de zi cu zi. Aceste exemple de hibridizări teritoriale, despre care am amintit mai sus, vor include circulația bicicletelor, a transportului în comun, iar circulația carosabilă va fi strict interzisă, excepție făcând aprovizionarea și urgențele. Proiectul prevede o parcare amenajată pentru cei ce circulă cu automobilul personal la intrarea principală în campusul universității.

Concluzii

Scopul studiului este de a vedea cum se pot integra spațiile virane și cum ar trebui ele manageriate în conformitate cu spațiile deja construite. De asemenea, se dorește integrarea unui spațiu tampon între spațiul rural și cel urban prin metode de dezvoltare urbană sustenabile. Acestea se traduc prin folosirea energiilor regenerabile (panouri solare, energie solară, acoperișuri verzi, managementul apelor, reciclarea deșeurilor, alte surse de energie alternativă pentru ca spațiul să se auto-susțină).

Studiul presupune două metode, una este cea enunțată mai sus, principii aplicate în urbanismul agricol, iar a doua folosirea energiilor regenerabile-dezvoltarea durabilă. Conceptul de urbanism agricol a apărut în anul 2008, atunci când populația lumii a trecut pragul de 7 miliarde de locuitori. Cu ajutorul principiilor interpretate din cadrul urbanismului agricol, a dezvoltării durabile și a planificării teritoriale sustenabile, a principiilor de creștere a calității vieții, am încercat să scot în evidență faptul că un spațiu se poate integra subtil, fără a exacerba cu detaliile de arhitectură și cu viziuni utopice. Eu consider că oferirea mai multor servicii/posibilități comunităților de studenți, cum ar fi de exemplu, de a-și crește propria hrană sau de a studia și cerceta în proximitatea zonei în care locuiesc, de a face parte din comunitate, de a-și petrece timpul liber, de asemenea, în proximitatea zonei, aduce o schimbare cantitativă și calitativă vieții în cadrul campusului universitar Roskilde.

De ce Roskilde?

Roskilde este orașul principal din cadrul Municipalității Roskilde, Danemarca. El este inclus în rețeaua celor mai antice orașe europene și este unul dintre cele mai importante puncte de oprire între capitala țării, Copenhaga și vestul țării.

Orașul are o istorie bogată, dar cele mai importante izvoare istorice sunt capodoperele medievale religioase care datează încă din anul 1020 d.Hr. Pe lângă acest aspect, Roskilde este considerat cel mai important oraș danez de către Biserica Romano-Catolică, datorită catedralei și a numeroaselor bisericii ce apar de-a lungul străzilor. În anii 1200, orașul evoluează de la oraș-biserică la oraș în care se țin iarmaroace, poate cel mai mare și important oraș danez la vremea respectivă, iar cu sprijinul Bisercii Romano-Catolice continuă să se dezvolte până la mijlocul anilor 1440.

Tranziția de la romano-catolicism la lutheranism a Danemarcei, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, a făcut ca Roskilde să nu mai fie în centrul atenției pentru Biserică. Acest lucru nu a împiedicat ca orașul să-și continue notorietatea ca unul dintre cele mai importante orașe medievale daneze și datorită faptului că aici erau îngropați regii și reginele Danemarcei.

Orașul a trecut printr-o serie de probleme în secolul al XVII-lea datorită ciumei și a unor incendii devastatoare, dar în secolul al XIX-lea cu ocazia inaugurării rețelei de cale ferată din anul 1847 viața citadină a dat semne că începe să își revină. De asemenea, datorită evenimentelor ușor mai recente, Roskilde este recunoscut ca fiind un centru educațional și cultural, acestea fiind deschiderea Muzeului de Bărci Vikinge (1969), inaugurarea Festivalului Roskilde (1971) și Universitatea, ce și-a deschis porțile pentru prima oară în anul 1972. Acestea sunt cele mai importante evenimente educaționale și culturale, dar orașul deține foarte multe atracții de acest fel. Festivalul Roskilde este un festival de muzică rock ce se desfășoară mereu într-unul dintre spațiile virane ce sunt înafara orașului.

Universitatea Roskilde (RUC) a fost înființată în anul 1972, este situată la o distanță de aproximativ 3 km est de orașul Roskilde și primește studenți atât din Danemarca cât și din toată lumea. Pe lângă programele educaționale de bază pe care le deține orice universitate cu programe mixte, Universitatea prezintă în plus următoarele subiecte de studiu: informatică, limbi străine: engleză, de asemenea, cursuri ale acestor programe în limba engleză pentru studenții străini, administrarea afacerilor, studii europene, filosofie, fizică, geografie, studii globale, administrație publică internațională și politică, studii internaționale, chimie, comunicare, pedagogie, matematică, psihologie, management, studii spațiale, tehnologia planificării, programe de master în științe sociale în economie și afaceri, tehnologia planificării sociale, managementul social și antreprenorial, etc. Este capitala economică a Municipalității și are o populație de peste 48.000 locuitori și este cunoscut ca un „walkable city”.

Conceptul de „walkable city” este opusul conceptului de „urban sprawl”. „Urban sprawl” este dezvoltarea auto-orientată combinată cu o densitate mică a orașelor. Acest concept a condus la îndepărtarea locuințelor față de centrele orașelor, prin urmare la mărirea distanței și la necesitatea de a avea cel puțin un autoturism personal.

Municipalitatea Roskilde este „walkable city”. Traducerea „brută” a conceptului de „walkable city” înseamnă „orașul în care se poate merge pe jos”, fără automobil. Acesta implică apropierea funcțiunilor, o imagine estetică plăcută și un peisaj spectaculos.

Cu timpul autoturismul devine un instrument al independeței, dar în același timp un consumator de energie, un element al consumerismului, un element de periclitare a vieții și un accesoriu artificial, prostetic al vieții de zi cu zi a oamenilor. El s-a născut din evoluția mobilității, deoarece mobilitatea este „(…)sistemul de mișcare în teritoriu, rezultat al unui comportament de deplasare (modelabil) care satisface nevoi/cereri de deplasare, prin opțiuni în cadrul unor oferte fizico-spațiale și de transporturi, economice și socio-culturale.”

Astăzi dependența față de automobile face ca design-ul urban să aibă impact asupra circulației iar, în final, circulația poate avea impact asupra planificării teritoriale precum și asupra duratei de tranzitare, timpul petrecut în trafic poate fi între 2-3 ore/rută. În principiu, ne petrecem între 4-5 ore/zi așteptând în automobil. Pentru Municipalitatea Roskilde, care are conurbațiile ușor apropriate de centrul economic, durata pe rută este mult mai redusă, dar acestea se multiplică din punct de vedere numerologic și din punct de vedere al distanței.

Cele mai bune strategii pentru a combate aceste aspecte pentru spațiul studiat, în special pentru studenții din cadrul Universității, sunt: schimbarea perspectivei societății, străzile înguste, investiția în biciclete, așa cum am amintit în capitolele precendente și investiția în spațiile de recreere.

Principiile de organizare ale unui oraș în zilele de astăzi sunt următoarele: centru-comerț/servicii-transport extern-locuire, în condițiile în care totul ar trebui să plece de la funcțiunea de locuire. Pentru că toate activitățiile importante se desfășoară în centru, funcțiunea principală – cea de locuire – devine o ultimă necesitate. Alături de creșterea numărului populației crește și nivelul de performanță iar odată cu creșterea nivelului de performanță crește și nevoia de a se modifica/îmbunătăți nivelul de trai.

Cea mai mare problemă a orașelor este că nu investesc în spații publice-spații verzi și investesc mai mult în infrastructura drumurilor, care este cea mai optimă soluție de a ajunge dintr-un punct în altul și nu cea mai bună soluție de a ajunge dintr-un punct în altul , un drum care să fie tranzitat cu plăcere, iar Roskilde este un astfel de oraș.

Cercetare, analiză și proiect

Descrierea propriei definiții a sustenabilității

Sustenabilitatea este un principiu vechi, în opinia mea, nu din anii 1970 și nici de când apare în documente oficiale, în anul 1992, ci a apărut atunci când obiectele folosite au putut fi refolosite, atunci când mediul înconjurător a ajutat și nu a fost dat la o parte. De asemenea, sustenabile sunt și sistemele biologice, cum ar fi, de exemplu, zonele de apă și pădurile. În principiu, ceea ce este sustenabil se referă la rezistența sistemului și la procesul de rezistență în timp.

Aceasta are legătură în zilele de astăzi, în sectorul uman, cu o serie de domenii conectate între ele, ecologia, economia, politica și cultura. Ecosistemele și habitatele sunt necesare supraviețuirii oamenilor și a altor organisme necesare ecosistemelor sau care sunt în legătură directă cu acestea.

Sustenabilitatea este o provocare socială care se intersectează cu legislații naționale și internaționale cu privire la dezvoltare teritorială și transport/mobilitate, stiluri de viață locale sau individuale, până la cultura implicită a teritoriului ce se implică în astfel de subiecte. Stilurile de viață sustenabile sunt traduse prin multe tipuri: sate ecologice, municipalități-eco sau orașe sustenabile, care traduc mediul economic prin permacultură, construcții verzi, agricultură sustenabilă, arhitectură sustenabilă, folosindu-se de știință pentru a dezvolta noi tehnologii în fiecare zi, cum ar fi tehnologiile „verzi”, energie regenerabilă, toate acestea pentru conservarea mediului și a patrimoniului, pentru a asigura un stil de viață sustenabil pentru generațiile viitoare.

Cele mai importante domenii ce trebuiesc să conlucreze pentru ca un spațiu, societate sau orice alt sistem să poată fi definit ca fiind sustenabil sunt mediul economic, mediul social și mediul înconjurător. Cea mai simplă și eficientă definiție este aceea că sustenabilitatea este modul în care sunt balansate efoturile locale și globale ca să atingă nevoile de bază omenești fără a distruge mediul înconjurător în acest proces. Ceea ce este pus sub semnul întrebării este cum pot fi reprezentate relațiile sau cum poate fi reprezentată această relație dintre nevoile primare și cadrul natural.

Definiția contemporană a sustenabilității este cea care spune că ar trebui să luăm meticulos o decizie pentru ca generațiile viitoare să poată prospera. Atunci când este vorba de dezvoltare teritorială, de expansiunea spațiilor sau de tot ce are legătură cu acest domeniu cuvântul de sustenabilitate este tranformat în dezvoltare durabilă.

Dezvoltarea durabilă în planificarea teritorială este tradusă prin multe tipuri de rezolvări, ele pot fi utopice sau realiste, conceptuale și chiar realizabile. Principiile de dezvoltare durabilă sunt de trei feluri, cel economic, cel social și cel de mediu, toate făcând parte dintr-un sistem deschis, așa cum sunt menționate mai sus.

Principiul economic este cel care direcționează spațiul, teritoriul și situl studiat către o auto-susținere economică de succes prin utilizarea resurselor în așa fel încât ele să poată deveni o sursă continuă pentru generațiile viitoare.

Principiul social se referă la partea umană a dezvoltării durabile, partea socială este cea care susține sustenabilitatea și transmite mai departe informațiile necesare pe parcursul drumului transgenerațional din cadrul căminului. Partea socială are un rol foarte important în ceea ce privește viabilitatea sustenabilității de-a lungul timpului. Ea poate schimba demersul în fiecare clipă și poate decide viitorul resurselor necesare generațiilor următoare.

Principiul de mediu este, poate, la fel de important ca și cel social, acesta se referă la conservarea patrimoniului natural precum și la păstrarea sa în cazul unei dezvoltări teritoriale noi. Mediul este foarte important, conservarea habitatelor este de asemenea importantă, deoarece fără acestea nu ar exista un echilibru între zonele naturale și antropice.

Ceea ce este foarte interesant de observat este că metodele pe care astăzi le regăsim în zeci de cărți, despre cum se pot construi spațiile auto-sustenabile, au fost transmise din generație în generație de peste 2.000 ani. Încetul cu încetul revenim la profesiile de bază, un lucru întâlnit astăzi ce a devenit un brand în sine. Se acordă din ce în ce mai multă importanță mediului natural, deoarece de peste 100 de ani nu s-a făcut altceva decât să fie trecut în planul secundar. Odată cu această „revoluție verde” au apărut noi tehnologii în privința construcțiilor, noi principii ale urbanismului și proiectării urbane, care acum pun foarte mult accentul pe conservarea patrimoniului construit și neconstruit, ceea ce nu face altceva decât să promoveze mai departe dezvoltarea durabilă printr-o modalitate fizică, palpabilă, cu rezultate calculate, exacte, plănuite și exersate.

Un aspect important al sustenabilității, după toate cele discutate, este rezistența, rezistanța de care dau dovadă orașele, teritoriile, spațiile, comunitățile, grupurile sau indivizii care merg pe acest drum. Nu este ușor ca acești actori să cadă pradă consumerismului, acesta fiind, poate cel mai mare inamic, în ceea ce privește mediul social, deoarece este mai ușor un drum în mașina personală la supermarket decât să pui umărul la procesul de a ține în viață niște principii care vor servii generațiilor următoare. Rezistența este definită ca fiind capacitatea unui ecosistem de a prelua conflictele, de a le procesa, de a-și păstra structura de bază și viabilitatea. Ea poate fi tradusă, de asemenea, ca fiind întreținerea relațiilor umane, intrageneraționale, sisteme bazate pe relațiile sociale umane, cu alte cuvinte, întreținerea relațiilor din cadrul ecosistemelor naturale.

Principii ale urbanismului agricol

Urbanismul agricol poate îmbunătății calitatea vieții din interiorul orașelor și poate stopa degradarea mediului înconjurător prin controlarea și folosirea activităților primare, acolo unde totul este condus de cele terțiare și cuaternare. Un inițiator al acestui concept este Andres Duany, de la Duany Plater-Zyberk & Co. Principiul conceptului este „a se nu irosi pământul”. Acesta definește strict sistemele de tip „agro” din cadrul procesului de planificare, design și dezvoltare teritorială.

Subiectul este destul de controversat printre specialiști, deoarece există o luptă continuă între „suburban sprawl” și „urbanismul tradițional” iar dintre cele două definiții ale spațiului construit a luat naștere și urbanismul agricol. „Suburban sprawl” este un concept multifațetat centrat pe dezvoltarea auto-orientată și cu o densitate scăzută a dezvoltării teritoriale, iar „urbanismul tradițional” este partea din urbanism care respectă regulile unei ere sau specificul unei zone – aspectele tradiționale ale proiectării -, după care intervine așa-zisul „noul urbanism” în care cele două concepte sunt intersectate, alături de experții în domeniu și combătute. Acest concept arată realitatea economică și cum poate să crească aceasta într-o manieră corectă și să fie mai orientată către piață, precum și cum poate să funcționeze mai bine o astfel de dezvoltare teritorială.

Cel mai important aspect al urbanismului este diversitatea, un aspect important al mai multor domenii. Spațiul deschis – o lege a urbanismului agricol – este astăzi, acolo unde nu se poate cultiva, dar acest concept introduce spațiul deschis ca cel în care numai se cultivă. În cazul de față, legea urbanismului agricol, spațiul deschis, devine o anexă a existentului, o anexă care continuă ceea ce este deja construit, hibridizarea sitului studiat integrează o serie de noțiuni ale conceptului de urbanism agricol, și anume, integrarea mediului natural cu partea de urbanitate a zonei, o completare a spațiilor necultivate, virane, existente împrejurul spațiului studiat.

Ceea ce poate face urbanismul agricol este să combine mediul natural cu diversitatea urbană, așa cum am menționat mai sus. În această combinație mai există și un factor catalizator și anume, arhitectura. Arhitectura modernă, – în cadrul urbanismul agricol -, ar trebui să răspundă contextual, dar asta nu înseamnă „contextual” – „trebuie să semene cu clădirea aflată în proximitate”, ci să aibă un vocabular intern a rurarului și a urbanului. Arhitectura Universității Roskilde este una modernă, cu forme simple, de bază, propunerea conduce la păstrarea tipicului sitului studiat, accesând, de asemenea, elementele pure, de bază, dar care integrează conceptul de auto-sustenabilitate.

În cazul de față, urbanismul agricol poate fi utilizat ca o viitoare cale de planificare a fostelor zone industriale sau/și o viitoare cale de planificare pentru zonele „rurbane”, cât și pentru zonele virane prezente în cele trei țări. Dar acest concept poate fi tradus pentru o multitudine de spații care sunt interpretate din punct de vedere al planificării teritoriale, clustere de activități sau urbane.

În zonele rurale din Danemarca, urbanismul agricol se bazează pe funcțiunile principale, clădirile importante crează un cluster de activități, acest lucru permite fermierilor/proprietarilor să lucreze suprafețe mari de pământ, dar în același timp le permite să interacționeze social și profesional unul cu celălalt.

De exemplu, prin concentrarea clădirilor într-un singur pol, fermierii își pot împrumuta utilajele agricole, pot crea piețe sau spații de învățământ, pot procesa și refolosi apele menajere, prin urmare, un proces continuu de refolosire și totodată pot folosi bucătăriile comerciale, lanțuri specializate pentru procesarea cărnii, legumelor și/sau a fructelor. Aceste asociații pot fi în legătură atât cu cei interesați, cât și cu universități, pot oferi alimente de calitate studenților din întreaga țară, găsindu-și astfel și o piață de desfacere și notorietatea.

Acest lucru se poate implementa și în cadrul Universități, sistemele asociative pot fi un bun exemplu pentru studenții Universității.

Universitatea Roskilde este deja reprezentată ca un cluster vizual (așa cum se poate observa în planșele atașate dizertației), de activități educaționale și își poate îmbunătății cercetările prin folosirea spațiului înconjurător, prin crearea unor zone specifice de cercetare pentru fiecare domeniu ce se studiază în cadrul Universității, în cazul în care conducerea va considera că practica în domeniile implicite, face parte din procesul de educare a viitoarelor generații.

.

Studiu de caz

Campus Design, Canberra, Australia

Studiul de caz este ideea câștigătoare a concursului pentru campus design pentru Universitatea din Canberra, Australia. Canberra, datorită amplasamentului său, are veri toride și ierni friguroase, temperaturile măsurate de-a lungul timpului fiind evidențiate ca fiind extreme față de restul orașelor australiene. O problemă majoră a temperaturilor ridicate pe parcursul zilei, este că au fost găsite niveluri foarte mari ale razelor ultra violete, lucru ce poate conduce la degradarea accelerată a materialelor clădirilor. Este cea mai mare universitate a capitalei australiene. Ideea concursului a fost de a integra în cadrul campusului său un standard nou, deoarece în anul 2018 vor fi recunoscuți pe plan internațional pentru cercetarea lor de top în administrație publică și servicii, fie că acestea se pot desfășura în cadru intern, extern sau în domeniul sănătății.

Obiectivul lor principal este de a atrage cercetători de top din toată lumea, care să participe la programele profesioniste unde vor găsi rezolvări sau vor moderniza modul în care se desfășoară serviciile guvernamentale, publice, precum și profesiile ce apar în cadrul acestor servicii.

Universitatea din Canberra și-a propus ca odată cu noua propunere să se dezvolte o comunitate a campusului cu o viață culturală și recreațională în continuă mișcare, cunoscută pentru evenimenturile și festivalele sale, alături de noi facilități de loisir, sportive, ce vor fi amplasate atât în instituție cât și înafara ei. În cadrul campusului vor fi atribuite spații organizațiilor guvernamentale și non-guvernamentale ce își vor aduce contribuția la activitățile educaționale și de cercetare specifice. Alături de aceste noi principii și anexe ei doresc să devină un centru de inovație cu un simț ecologic, sustenabil.

Cei care au participat au fost chiar studenții iar principiile concursului au fost următoarele:

conectarea campusului cu centrul orașului, aflat la aproximativ 1 km față de acesta, precum și conectarea sa cu instituțiile din imediata proximitate, cu zonele rezidențiale din apropriere;

propunerea să se concentreze pe includerea comunității orașului, definirea unui brand al campusului, ierarhizarea și identificarea clară a intrărilor în cadrul campusului universitar,

design-ul să fie unul adaptabil zilelor noastre,

propunerea să aibă în vedere o legătură între interiorul spațiului studiat și exteriorul său, un traseul pietonal, traseu verde, etc., alăturarea campusului la tipurile de transport existente (mijloace de transport în comun, piste biciclete), introducerea de noi stații pentru transportul public în comun, amplasate la intrările principale ale Universității și ale campusului.

Alături de aceste cerințe au mai fost adăugate și următoarele, pe care eu le consider esențiale, de a demonstra dezvoltarea sustenabilă în raport cu mediul înconjurător. Toate aceste cerințe nu fac decât să ceară, mai pe scurt, crearea unui campus activ și care să redea un simțământ de siguranță.

Pe lângă cele enunțate mai sus, eu consider că în cazul Universității din Canberra, participanții la concurs au trebuit să se folosească de următoarele principii: în primul rând, în ceea ce privește partea de design a campusului în general, să integreze specificul Universității, să creeze spații publice dedicate comunității, evenimentelor și activităților, mobilierul urban să fie, de asemenea, în concordanță cu elementele propuse, dar și cu cele existente, să existe un echilibru între existent și propus, un echilibru evident.

Al doilea aspect este legat de marcarea intrărilor în cadrul campusului și a instituției, fiecare intrare trebuie marcată în așa fel încât să semnifice din ce treaptă a ierarhiei intrărilor face parte (signalectică, artă urbană, elemente peisagere, ce trebuie puse în discuție în toată propunerea, elemente peisagere locale sau care se potrivesc climatului și solului), acestea, de asemenea, să fie conectate vizual cu centrul campusului universitar.

Trebuie luată în vedere, în acest caz tranziția, de la elementul verde la spațiul construit, aceste aspecte pot fi de asemenea, în opinia mea, ierarhizate în funcție de importanța traseului. În al treilea rând, trebuiesc integrate, așa cum spun și cerințele elemente fizice ce definesc o dezvoltare sustenabilă, eco-friendly, etc, prin rezolvarea problemelor de climat, ce pot include energie solară și eoliană accesibilă, care pot fi incluse în construcția efectivă a viitoarei propuneri, materiale și finisaje. Sustenabilitatea spațiului poate include materiale durabile, aclimatizate, care să se adapteze climatului menționat mai sus.

În orice soluție asupra sitului propus spre amenajare, sau sitului studiat în dizertație, este important să fie recunoscute identitatea și valoarea patrimoniului cultural din care face parte spațiul.

Suprafața propusă pentru concurs, de 118 ha, este mult mai mare decât cea studiată în dizertație (15 ha), dar prezintă aceleași tipuri de disparități, probleme legate de cum ar trebui să se dezvolte un campus iar faptul că este vorba de amenajarea, extinderea unui campus în raport cu existentul este un alt motiv pentru care am ales aceasta propunere ca studiu de caz. Numărul de studenți pe an este de peste 13.000, atât din țară cât și internaționali, iar numărul celor ce stau în campus pe parcursul anului universitar este de aproximativ 1.100. Ca și în cazul Municipalității Roskilde, La Canberra se preconizează că într-un interval de 5-10 ani numărul acestora se va ridica la peste 20.000.

Aceste lucruri sunt posibile, deși sunt niște numere ipotetice, atât în studiul de caz, cât și pentru Universitatea Roskilde, îmbunătățirile pot atrage studenți și crea noi locuri de muncă ce se pot încadra în toate nivelurile sociale și educaționale, deorece ambele universități preconizează o creștere a locurilor de muncă cu cel puțin 20% din numărul total de studenți ce vor studia în cadrul instituțiilor.

Câștigătorii concursului au un concept destul de ambițios, acela de crea o nouă perspectivă asupra relației dintre partea pedagogică și spațiul în care se desfășoară aceasta, lucru care să integreze toate cerințele menționate mai sus, un spațiu contemporan educațional care se extinde mai departe de ideea perpetuă a spațiului educațional.

Arhitectura spațiului presupune un nou cadru de tip infrastructură liniară, care prin design-ul său compune elementele noului spațiu de învățământ. Intervenția studenților are intenția de a unifica identitatea existentă a Universității Canberra cu scoaterea în evidență a noilor aspirații ale spațiilor contemporane de educație. Acest proces a fost împărțit pe trei faze.

Scopul lor a fost de înlătura rigiditatea spațiului educațional pornind de la liniaritatea acestuia și ajungând la o structură organică a educației și au gandit procesul educațional în trei straturi-fizice și non-fizice.

Prima fază este „Fundația”- unde au creat un spațiu care să răspundă terenului, au păstrat construcțiile existente, lucru care este, bineînțeles, subînțeles în ambele cazuri, au creat un nou spațiu public la intrarea principală și o nouă legătură pietonală, o zonă care să facă legătura între spațiul universitar și spațiile aflate în proximitate și o amenajare a spațiului care se integrează cu acoperișul.

Faza a doua, „Evoluția”, prezintă o exindere modulară care are pe alocuri acoperișuri verzi și panouri cu celule fotovoltaice. Prin introducerea acestor noi tehnologii în extinderea campusului, spațiul în care se vor desfășura activitățile devine auto-sustenabil, urmând ca nu numai spațiul nou să se folosească de acestea, ci și instituția în sine. În această fază sunt, de asemenea, introduse unele infrastructuri cu elemente prefabricate flexibile noii amenajări, un fel de structură ce se adaptează spațiilor amenajate la scară umană, cu un grid de coloane organic, care să permită adăugarea unor unități modulare pe viitor, pentru a fi luată în considerare o viitoare extindere a acestui „hub”.

Faza a treia „Revoluția” și ultima, introduce în design-ul propunerii o clădire pentru activități “media”, o circulație care face noi legături pietonale între Universitate și spațiile aflate în proximitate (alte școli și universități), conduce la eliminarea unor costuri, datorită punerii în funcțiune a noilor sisteme pentru captare a energiei și propune extinderea unui astfel de „hub” în alte zone aflate în imediata proximitate pentru a se întări legătura pietonală. Dezvoltatorii acestui concept au încercat să creeze un spațiu care să fie folosit atât în scopuri educaționale cât și în scopuri de recree, adaptabil conceptelor contemporane, care să răspundă necesităților studenților cât și locuitorilor. Imagini pentru cele menționate în acest capitol sunt prezente în prezentarea atașată acestui proiect.

Cei care au elaborat proiectul, au considerat că păstrarea identității patrimoniului cultural este importantă, dar importantă este și adaptabilitatea spațiului, a clădirilor, lucruri care, pe termen lung pot conduce la expansiunea socială, economică și la dezvoltarea teritorială într-un mod sustenabil. Acest proiect ambițios va aduce Universității din Caberra un rol „îmbunătățit” important în viitorul educației superioare din Australia, iar „hub”-ul va deveni un simbol de „renaștere” a spațiului educațional.

Descrierea contextului

Motivul alegerii

Motivul pentru care am ales să studiez Univeristatea Roskilde, Municipalitatea Roskilde, Danemarca, este pentru că, în urma cercetării pentru a rezolva tema dată, am obersevat că statele nordice europene prezintă o serie de probleme majore în ceea ce privește dezvoltarea teritorială, având în vedere, totodată, faptul că cerința temei date este de a reflecta conceptele de sustenabilitate în cadrul propunerii, ceea ce, de asemenea, statele nordice doresc să-și implementeze în viitorul apropriat, spații care să fie sustenabile, iar mai apoi auto-sustenabile.

Am menționat mai sus o definiție proprie a sustenabilității, aceea că sustenabilitatea este un principiu vechi, o modalitate prin care ne folosim de resursele disponibile fără a periclita viitoarea lor regenerare pentru generațiile următoare. Prin auto-sustenabilitate, în opinia mea, se înțelege crearea condițiilor necesare ca resursele să fie utilizate fără a utiliza metode a le schimba anumite caracteristici pentru a se regenera, sau în final înlocui pe termen lung, mai pe scurt un fel de folosire continuă a lor, în raport cu solul, aerul și energia solară.

În capitolele precendente am menționat faptul că scopul studiului este de a vedea cum se pot integra spațiile virane și cum ar trebui ele manageriate în conformitate cu spațiile deja construite și, de asemenea, de a integra un spațiu tampon între spațiul rural și urban prin metode de dezvoltare urbană/sustenabile. Așa cum prezintă cele trei state nordice europene probleme actuale de dezvoltare teritorială, conform studiului „Planning approaches for rurban areas: Case studies from Denmark, Sweden and the Netherlands”, acesta este un alt motiv pentru care am ales să studiez cum se poate dezvolta Universitatea Roskilde, ce se află în spațiul menționat de studiu, cum poate un spațiu educațional să răspundă cerințelor studenților și cum se poate integra populația ce înconjoară situl studiat.

Cele trei țări au aceleași probleme, dezvoltarea urbană și teritorială pune presiune asupra zonelor rurale, dezvoltarea permanentă a zonelor „rurbane”, în locul diviziunii clare dintre urban și rural, aceste țări prezintă orașe întregi care au această caracteristică de legătură între urban și rural, ce nu este consecventă. Ca și concluzie generală a studiului, este important să se pună accent pe managementul „rurban”, pe legături coerente între urban și rural și pe conservarea cadrului natural și a patrimoniului cultural.

Am ales să studiez acest sit deoarece prezintă o serie de necesități în ceea ce privește planificarea teritorială sustenabilă și pentru că trebuiesc introduse o serie de principii ce țin de aceasta, cum ar fi valorificarea sau introducerea patrimoniului cultural și vegetal existent, crearea de spații care să răspundă nevoilor celor ce vor folosi spațiul, dar care să nu pună în pericol resursele existente și chiar dacă soluția se extinde în viitor, aceasta să se conecteze cu existentul și cu identitatea Universității cât și a Municipalității care este și astăzi importantă pentru Danemarca.

Date și analize

În urma documentării asupra Municipiului din care face parte Universitatea Roskilde, am putut observa că aglomerațiile urbane sunt destul de disparate, centrul, orașul Roskilde fiind cel mai voluminos dintre toate conurbațiile existente, structura Municipiului fiind 75% suprafață arabilă, 4% spațiu natural și semi-natural (zone cu elemente antropizate), iar spațiul urban este de 21%, pe o suprafață de 211.88 km2 , cu o populație de peste 83.000 locuitori (1 ianuarie 2012), din care orașul are peste 47.000 locuitori. De aici rezultă o densitate a Municipalității de apoximativ 390 loc/km2 .

În ceea ce privește analiza asupra teritoriului din care face parte Universitatea am observat că aceasta se află la aproximativ 3 km față de orașul Roskilde, de asemenea, este înconjurată în mare parte de funcțiunea de locuire individuală și semi-colectivă, care deține și anumite puncte de comerț și servicii, apar o serie de spații publice de diferite dimensiuni ce nu sunt amenajate în conformitate cu spațiile ce le înconjoară și câteva spații destinate funcțiunii de industrie și depozitare, lucru ce a putut fi observat pe plan datorită formei de tip vagon a construcțiilor.

Apar o serie de legături importante a zonei studiate, cum ar fi Autostrada 23 ce face legătura între Copenhaga, Roskilde și vestul Danemarcei, aceasta trece la sud de Universitate, de aici continuă un traseu destul de sinuos al transportului public în comun ce are stație chiar în interiorul campusului, la intrarea principală, dar prezintă stații și spre nord, pe partea dreaptă, cât și pe partea stângă. Se poate propune ca liniile de autobuz să circule și în interiorul campusului, ajungând până la partea propusă. Universitatea este, totodată, amplasată în apropierea unor intersecții ale autostrăzii (zona Treckroner).

În partea de vest a sitului studiat este un spațiu cu vegetație neîntreținută de aproximativ 6 ha, care prezintă zone de băltire pe care nu se poate construi, prin urmare am decis ca aceasta să fie amenajată cu elemente vegetale specifice zonei din care face parte, să continue o serie de benzi verzi care vin dispre vestul sitului și care vor crea niște legături cu campusul universitar spre est.

În urma analizei asupra Universității, din punct de vedere spațial, am observat că aceasta are o anumită rectangularitate, atât în circulații cât și în forma construcțiilor, recent au fost inaugurate o serie de construcții în partea de sud-est a Universității ce se disting din acest punct de vedere ele fiind amplasate la un unghi de 45° față de restul, ce sunt amplasate după regulile clasice. Circulațiile păstrează același caracteristici, așa cum este evidențiat în prezentarea și planșele atașate, ele fac legătura cu toate zonele exterioare aflate în proximitatea Universității, acestea fiind Autostrada 23 amplasată la sudul sitului, spațiul verde aflat în vest, terenul viran din partea de nord, ce aparține Universității, precum și cu Autostrada 6 situată în partea de est a sitului studiat. De-a lungul autostrăzilor sunt amplasate stații de autobuz.

Am luat în vedere și un teren aflat în interiorul campusului, în partea estică a acestuia, ce va va fi amenjat în parte peisager și va include o serie de servicii de loisir, terenuri sportive și spații de recreere ce vor avea, totodată, circulații ce vor face legătura între campus-spațiul menționat-și Autostrada 6.

Datele și analizele sunt generale deoarece nu s-au putut găsi informațiile necesare studiului implicit, dar acest lucru nu a fost un impediment în a analiza din punct de vedere teritorial situl studiat.

Conceptul proiectului

Conceptul a plecat de la principiul de sustenabilitate, modul în care acesta trebuie implementat fără a distruge resursele, facându-le accesibile pentru generațiile viitoare, (ideea fiind ca soluția să introducă elemente ce pot fi re-folosite – energii regenerabile, urbanism de agricultură -), pe care generații de studenți să le poată utiliza de-a lungul timpului, comunitatea locală să poată beneficia, atât de ceea ce i se pune la dispoziție cât și de locurile de muncă nou create iar Universitatea să se bucure de un număr mai mare de studenți și de un nou renume bazat pe un brand îmbunătățit.

În implementarea soluției am urmărit legăturile cu existentul, prin urmare, conceptul prevede extinderea legăturilor verzi existente, menționate mai sus, precum și continuarea circulațiilor existente. Am luat în vedere intrările majore și am creat un sistem de spații publice care să fie incluse în interiorul spațiului studiat, prin urmare în partea de sud este amplasat un amfiteatru cu un spațiu pietonal voluminos care să marcheze intrarea în spațiul verde amenajat special pentru studenți, locuitorii zonei, a celor aflați în apropiere sau a vizitatorilor. Amfiteatrul este continuat de trasee pietonale către o zonă amenajată în așa fel încât studenții sau vizitatorii, comunitatea să îl folosească pentru diferite activități, evenimente, etc.

Partea din nord, în care este propus „satul studențesc”, include în faza de concept, inserția unor construcții care să imite tipologia construcțiilor existente în campus, alături de aceeași tiplogie de circulații, acestea la rândul lor să facă legătura cu elementele exterioare ale sitului cât și cu Universitatea.

În centrul satului am propus un spațiu public cu o formă circulară, cu o serie de ramificații ce conduc spre construcții, care să evidențieze faptul că funcțiunile diferă față de restul clădirilor din cadrul insituției. Aici am propus ca acestea să aibă funcțiunea de cazare semi-permanentă pentru studenții ce sunt înscriși în programele educaționale ale Universității Roskilde.

Alături de construcțiile pentru cazare, ce vor deține spații comerciale/servicii, am mai propus două clădiri pentru cercetare, workshopuri, etc., în partea de sud-vest și nord-est a satului ce sunt similare cu clădirile de importanță majoră din Universitate, acestea având curți interioare cu amenajări peisagere specifice.

Instrumentele urbane folosite în cadrul dizertației pentru evidențierea vizuală a conceptului din cadrul planșelor atașate sunt: amfiteatru, zone de loisir, spații publice/amenajare peisageră, centre de cercetare/workshopuri, spații publice, cămine (mixitate funcțională-comerț/servicii) și terenuri de sport.

Faze de implementare

Fazele de implementare sunt împărțite în trei etape pe parcursul a 5 ani.

Prima fază 2014-2015 este compusă din continuarea legăturilor verzi existente, inserția spațiilor publice în fază incipientă, completarea circulațiilor, acestea se extind până la limitele sitului studiat, precum și începerea lucrărilor pentru spațiile terenurilor de sport și loisir.

A doua fază 2016-2018 include finalizarea unor proiecte din prima fază, cum ar fi finalizarea legăturilor verzi, a circulațiilor și a spațiilor dedicate funcțiunii de loisir, dar și începerea lucrărilor pentru inserția elementului de apă care este amplasată pe cornișa spațiului verde major amenajat în partea de vest a sitului studiat și campusul universitar. Totodată această fază include etapa incipientă pentru inserția clădirilor în satul studențesc.

A treia și ultima fază de implementare 2018-2019, reprezintă anul în care se finalizează proiectele menționate mai sus, cât și finalizarea clădirilor prin adaugarea panourilor pentru captarea energiei solare și amenajarea peisageră a acoperișurilor verzi ce pot fi utilizate ca și grădini de care satul studențesc se poate servi, astfel, intervine un alt principiu de auto-sustenabilitate, o modalitate prin care studenții se pot auto-susține generații de-a rândul.

Aceste faze pot aduce creșteri semnificative ale numărului de studenți, începând cu anul 2019 Universitatea Roskile poate să ajungă la peste 20.000 studenți anual, iar 25% dintre aceștia să contribuie la auto-sustenabilitatea „satului studențesc”.

Actori și surse de finanțare

Actorii implicați în implementarea proiectului propus pentru Universitatea Roskilde sunt următorii, în ordinea importanței:

Statul Danemarca, care a inclus o astfel de inserție în strategia națională de dezvoltare pentru zone care prezintă disparității majore între spațiul urban și cel rural și dorește ca soluțiile viitoare să includă principiile de sustenabilitate.

Regiunea Zealand din care face parte Municipalitatea Roskilde. Ea prezintă o densitate de 110 loc/km2 (2012-suprafața sa fiind de peste 7.200 km2 și cu o populație de peste 816.000 locuitori) și este implicată automat în tot ceea ce privește dezvoltarea sa teritorială.

Municipalitatea Roskilde, care este inclusă în zonele ce necesită implementarea unor noi caracteristici de planificare teritorială și dezvoltare durabilă, (în cadrul dizertației au fost enumerate probleme Municipalității).

Agenția națională (daneză) de transport și drumuri– pentru introducerea noilor trasee de transport public în comun în interiorul și exteriorul campusului.

Administrațiile publice locale – pentru implementarea acțiunilor necesare ce au în vedere atât exteriorul cât și interiorul Universității, cât și pentru informarea populației asupra proiectului.

Organizații, companii – sunt cei care pot participa la programe educaționale și de cercetare, iar pentru asta, cel mai important lucru este ca Universitatea să dețină spații echipate specific standardelor europene.

Universitatea Roskilde – din motive evidente, fără participarea insituției în cadrul procesului de creștere a notorietății și identității sale, această inserție nu ar fi posibilă.

Centrele de cercetare din cadrul Univerisității – conform datelor culese, acestea există independent, dar ele sunt incluse ca și actori deoarece pot contribui financiar și educațional.

Investitorii privați – cei ce sunt interesați de spațiile educaționale și de cercetare.

Studenții – cei ce frecventează Universitatea Roskilde sunt cei care pot să scoată în evidență ce trebuie modificat sau îmbunătățit într-un spațiu educațional și de cercetare de top. De asemenea, ei sunt cei ce ajută „satul studențesc” să fie viabil și auto-sustenabil și ei sunt cei care duc mai departe principiile și care le încredințează viitorelor generații de studenți ce vor învăța în cadrul insituției.

Comunitatea locală – o parte din noua inserție este dedicată comunității locale, aceasta are dreptul de a se implica în viitoarea soluție, fie verbal, în scris sau fizic.

Actorii prezentați în rândurile de mai de sus, sunt, în opinia mea, cei implicați au cei care ar trebui să fie implicați în procesul de redefinire a spațiilor virane ce înconjoară Universitatea Roskilde. Aceasta este recunoscută ca o insituție educațională de top și face parte dintr-o Municipalitate care are un centru economic important pentru Danemarca, un loc cu tradiție și istorie și poate, cel mai important element social, o identitate, un brand specific.

Sursele de finanțare se pot dobândi prin mai multe căi, cum ar fi, investitorii privați, menționați mai sus, precum și implicarea statului danez, a regiunii și a Municipalității, administrația locală, prin organizații, companii ce sunt interesate de dezvoltarea armonioasă a unui spațiu educațional și de cercetare. Alături de aceștia se mai pot implica și studenții care plătesc Universitatea pentru serviciile oferite, prin urmare, se poate spune că odată cu creșterea numărului de studenți, insituția se poate auto-susține.

Centrele de cercetare pot fi, prin ele însele o sursă de finanțare, sau se pot autosusține. Prin transferul tehnologic, prin vânzarea tehnologiilor sau metodelor descoperite ca rezultat al cercetării, acestea pot constitui o sursă viabilă de venituri, un element important în strategia de promovare și de obținere a unui renume pentru Universitate și o atracție binevenită pentru viitorii studenți. De aceea, locul lor în soluția prezentată este unul important și necesar.

Schema logică

Schema atașată reprezintă procesul pe care l-am urmat pentru a găsi un răspuns la tema dată spre rezolvare. Pașii pe care i-am urmat au fost următorii: am încercat să identific zone cu probleme de proiectare urbană a cărui soluție poate introduce elemente de sustenablitate. După ce am ales situl, am început un proces de identificare a problemelor zonei exterioare cât și interioare ale Universității Roskilde.

Odată cu identificarea problemelor, am încercat să culeg mai multe date despre zona studiată, să o analizez din punct de vedere spațial și să ajung la o concluzie asupra zonei, un diagnostic al existentului studiat. În urma sintezei am descoperit care sunt oportunitățile și amenințările prezente, cum ar fi, de exemplu, oportunitate – accesiblitatea ridicată- circulațiile se pot extinde, sau amenințări- zonă de băltire pe care nu se poate construi. Astfel, am transformat amenințarea într-o oportunitate prin transformarea zonei respective într-una de recreere.

După ce am tras concluziile din cadrul sintezei am continuat prin a formula un concept pentru un „sat studențesc” care va completa campusul existent, înglobând funcțiuni și spații noi dedicate studenților și locuitorilor. În urma formulării conceptului am mers mai departe prin a identifica actorii și sursele de finanțare pentru un astfel de proiect, precum și ce tipuri de resurse sunt necesare.

Soluția păstrează caracterul Univeristății și include elemente asemănătoare în ceea ce privește planificarea zonală și arhitectura ei, integrează elemente de sustenabilitate prin adăugarea teraselor verzi și a sistemelor de captare a energiei solare, conectează insituția cu exteriorul și crează un sistem de spații publice/loisir și recreere pentru populație și studenți.

Concluzii generale

Soluția poate avea mai multe rezultate cu timpul, în sensul că acest spațiu se poate extinde mai departe și își poate continua expansiunea, din punct de vedere teritorial, poate prelua zonele aflate în vecinătate la nord și est de sit. Consider că principiile enunțate în dizertație pot fi implementate, local, național cât și global dacă devine un spațiu auto-sustenabil și dacă se aplică principiile de sustenabilitate menționate în capitolele precendente.

În opinia mea, un spațiu nu poate să existe fără construcțiile sau arhitectura lui, acest lucru determină aglomerațiile lui, identitatea lui, unde planificarea spațială tinde să fie un sistem organizat. Sistemele organizate tind să păstreze mereu o structură finală, care este în continuă formare cu arhitectura și urbanismul. Planificarea spontană care dă naștere unor probleme de integrare, mediu, etc. rupe structura spațiului din care face parte situl specific studiat și de aici rezultă zone rezidențiale ca „anexă” care face parte din Regiune, Municipalitate, ș.a.m.d.

Rolul urbanistului și a arhitectului în planificarea spațială este astăzi un rol dificil, pentru că trebuie asigurată continuitatea construcției, urmată de continuitatea orașului, mai departe de o continuitate a societății , a oamenilor, precum și cea a mediului, de o integrare a sustenabilității, de aceea este necesar un limbaj interdisciplinar, evolutiv, comun între profesioniști, mai ales în acest domeniu de activitate. Acest limbaj nu poate rezulta decât din comunicare și colaborare între profesii, lucru ce poate fi ifentificat și în rezultatul procesului de inserție a noului în existent.

Planificarea spațială are un rol important în viața societății, iar ceea ce o face viabilă este însăși societatea. Planificarea spațială decide modul în care s-a comportat, se comportă, se va comporta sau ar trebui să se comporte societatea. Cu aceste două criterii operaționale, acești profesioniști au un rol clar, nu doar ca și designeri de vieți sau de spații urbane dar ca și contributori substanțiali ai nesfârșitei planificări în veșnicul-evoluat oraș de zi cu zi.

„Planificatorii spațiali profesioniști” vor avea mereu o bună cunoaștere și înțelegere a relației dintre conceptualizarea planificării și meșteșugul plus știința unei construcții fizice, precum și a legăturii dintre sit și nevoi.

Lipsa comunicării între profesioniști apare din primele ore ale vieții unui student, la facultate, prin lispa de instruire profesională, care are ca rezultat printre profesioniști lipsa unui vocabular comun sau lipsa înțelegerii mutuale a practicii lor, lucruri ce sunt importante pentru o colaborare eficace. Această lipsă este tradusă prin nevoia de a corecta greșeli în ziua de astăzi, de a elimina disparități în cadrul structurilor teritoriale, de a implica și alți actori înafara sferelor educaționale și de a integra studentul în evoluția educației.

Nevoia, între profesioniști este primordială, ea fiind diferită de la caz la caz și întotdeauna se situează într-un sistem complex de nevoi care din păcate, sunt ierarhizate, precum rolul profesionistului în planificarea spațială; comunicarea aici stă la baza ierarhiei. Un profesionist în planificarea spațială ar trebui să fie vocea profesiunii sau a generaței sale, care să spună: „să fim responsabili nu este o opțiune, ci o necesitate”, și să demonstreze acest lucru într-un mod profesionist și cu rezultate cuantificabile, iar din păcate, acest lucru nu îl poate rezolva un computer, ci comunicarea.

Am menționat aceste lucruri pe care eu le consider necesare într-un mediu educațional, deoarece am studiat în această dizertație un mediu educațional care, deși are anumite necesități, prezintă un mediu propice pentru studenții săi, un mediu viabil, în continuă creștere, un mediu care lucrează împreună cu studenții, un mediu care decide împreună cu studenții, lucru pentru care Danemarca este cunoscută la nivel global, nu numai pentru Universitatea Roskilde, ci și pentru celelalte insituții educaționale ce sunt situate pe o rază de aproximativ 40 km față de Roskilde.

În conluzie, eu consider că acești profesioniști au un rol ordonativ și trebuie să favorizeze procesele pozitive ce țin de dezvoltarea unui oraș, printr-o metodologie precisă, având un limbaj interdisciplinar.

Opinia mea este că singurul lucru, pe lângă succesul profesional propriu, ce poate rezulta în succesul unui spațiu care a revoluționat atât arhitectura cât și urbanismul secolului nostru, este sănătatea mediului, prin urmare, suntem în mijlocul unei unirii globale în fața salvării acestuia, cu ajutorul principiilor de sustenabilitate, nu numai în arhitectură și urbanism ci și în domeniile adiacente acestora.

Bibliografie utilizată

Cărți și articole

Mullinix K., Henderson D., Holland M., de la Salle J., Porter E., Fleming P. (2008), White Paper submitted for the Surrey Regional Economic Summit Agricultural Urbanism and Municipal Supported Agriculture: A New Food System Path for Sustainable Cities, Canada.

Syms P. (2010), Land Development and Design, A John Wiley & Sons, Ltd., Publication, Manchester

Manzi T., Lucas K., Lloyd-Jones T., Allen J. (2010), Social Sustainability in Urban Areas-Communities, Connectivity and the Urban Fabric, Earthscan, Londra.

Konijnendijk C. C., Nilsson K., Randrup T.B.,Schipperijn J., (2005),“Urban Forests and Trees, Springer, Olanda.

Corburn J. (2009), “TOWARD THE HEALTHY CITY- People, Places, and the Politics of Urban Planning-, MIT Press, Cambridge, Massachusetts.

Marans R.W., Stimson R. J. (2011), Investigating Quality of Urban Life, Theory, Methods, and Empirical Research, Springer, Olanda.

Eidt J. (2012), Agricultural Urbanism: Designing Cities as Edible Ecosystems, Springer, Londra.

Kuijt I. (2000), People and space in Early Agricultural Villages: Exploring Daily Lives, Community Size, and Architecture in the Late Pre-Pottery Neolithic, Journal of Anthropological Archaeology 19(1): 75-102.

Cavendish-Palmer H. A. (2008), Planting Strong Boundaries: Urban Growth, Farmland Preservation, and British Columbia’s Agricultural Land Reserve, University of Washington Press.

Azadi H., Van Acker V., Zarafshani K., Witlox F. (2012), Food systems: New-Ruralism versus New-Urbanism, Journal of the Science of Food and Agriculture 92 (11): 2224-2226.

Duany A. (1997), Urban or Suburban?, Harvard Design Magazine, Winter/Spring 27 (4): 47-63, Cambridge, MA, Statele Unite ale Americii.

Duany A., Talen E. (2002), Transect Planning-Journal of the American Planning Association 68 (3): 245-226, Editura Routledge Taylor and Francis Group Florence, Kentucky, Statele Unite ale Americii.

Duany A., (2001), A New Theory of Urbanism, Proceedings. 3rd International Space Syntax Symposiom, abstract, Atlanta, Statele Unite ale Americii.

Marcuse P. (2000), The New Urbanism: The Dangers so Far, disP-The Planning Review 36 (140): 4-6, Editura Routledge Taylor and Francis Group, Kentucky, Statele Unite ale Americii.

Speck J. (2012), Walkable City How Downtown Can Save America, One Step at a Time, North Point Press.

Negulescu H. (2012), Mobilitate și formă urbană Aspecte teoretice”, Editura Universitară „Ion Mincu”, București.

Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Link-uri internet

http://en.wikipedia.org/wiki/Roskilde

http://english.roskilde.dk/

http://www.frommers.com/slideshows/819366-the-world-s-most-walkable-cities#slide841753

http://roskilde-festival.dk/

http://www.canberra.edu.au/home

http://www.canberra.edu.au/uccompetition/index.htm

http://www.bom.gov.au/climate/averages/tables/cw_070014.shtml

http://www.archdaily.com/87456/campus-design-ideas-competition-proposal/