Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3 [628305]

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

125

INCURSIUNE ÎN VIA ȚA ȘI OPERA LUI N.V. GOGOL

Mihaela HERBIL

In this article we deal with Gogol’s moral a nd ethical profile (Gogol as a man). Besides our
efforts to build up an image referring to Gogol’s character and nature, we also tried to point out
the influence of the epoch in which Gogol lived over his subsequent evolution as a writer (Gogol as a writer). Our efforts aim at throwing into relief his complex personality and pointing out the
influence of his genetic stock, as well as that of his own experiences, on his literary work.
N.V. Gogol’s image is at the centre of this article. Numerous letters, addressed to his parents, brothers, mates, friends, extracts from literary criticism, as well as fragments from the memories
of those who knew him, all contribute to building up Gogol’s image. Among those who knew the
writer, or researched his work, thus oferring the reader a large amount of new information and expert observations, we can mention S.T. Aksakov and his son Konstantin Aksakov, P. Annen-
kov, V. Belinski N.G. Cernashevski, A.S. Danilevski, D. Merejkovski, A.S. Pushkin, V. Zen-
kovski etc.

Key words: Gogol as a man, Gogol as a writer, Gogol’s image, complex personality, genius,
artistic view, russian literatur, Gogol’s education, the volume Letters to Friends. Selected Pages
Language, fantastical elements in short stories, Ukrainian folk tradition.

Gogol este, „pentru ru și, Nikolai Vasilievici, pentru ucrainieni – «Mekola
Vaselioveci», prietenii italieni îl numeau « senior Nikkolo», pentru omenire el este pur și
simplu Gogol, un mare magician al cuvântului, un clarv ăzător înzestrat cu darul de a
pătrunde în cele mai tainice ascunzi șuri ale sufletului uman”1.
Majoritatea memoriilor scrise în jurul vie ții și activității lui N.V. Gogol vizeaz ă
fie anumite particularităț i ale operei, fie perioade cronologice scurte ale vie ții sale, fără a
oferi o viziune, în ansamblu, asupra a ceea ce înseamn ă, cu adev ărat, Gogol. Num ărul
lor, destul de semnificativ, conț ine date în care se pune, poate prea mult, accent pe
anumite am ănunte secundare legate de existen ța genialul scriitor. F ără îndoial ă, ele sunt
importante, îns ă nu definitorii pentru conturarea profilului s ău creator.

1 O. Honcear, Gogol’ i Ukraina , în Venok N.V. Gogol’u. Gogol’ i vremja , Izd. „Prapor”, Harkov,
1984, p. 138. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

126

În continuare vom purcede la o succint ă abordare a acestei probleme menită s ă
releveze nu numai imaginea omului-Gogol , ci și interacțiunea mediului și a epocii în
care a trăit asupra dezvolt ării ulterioare a scriitorului-Gogol . Pentru ca demersul nostru
să urmeze calea cea mai apropiată de veridicitate trebuie, în primul rând, precizate rolul
și limitele cercet ării unui biograf. Eficacitatea unui studiu biografic poate fi m ăsurată în
funcție de fidelitatea cu care autorul va urm ări datele existente, precum ș i direcțiile
abordate. Îns ă, pentru ca finalitatea cercet ării să nu fie lipsită de caracter etic, trebuie
avut în vedere ce anume st ă la baza personalit ății omului și în ce const ă viziunea
artistică a scriitorului . Abaterea de la asemenea trasee ș i angajarea într-o perpetu ă
„vânare” a celor mai nesemnificative tr ăsături sau a celor mai tainice gânduri, care ar
putea fi presupuse doar, pot duce la distorsionarea adev ărului, la alunecarea tot mai
adânc în ceață a siluetei scriitorului, ajungându-se pân ă la pierderea ei în întuneric.
Evitarea unei astfel de capcane necesită o anumit ă distanțare față de protagonistul
cercetării. Pentru o ilustrare cât mai expresiv ă a celor spuse anterior vom apela la
cuvintele lui P.V. Annenkov, un apropiat al lui Gogol, care, într-un capitol dedicat
acestuia, afirm ă că „fizionomia lui, ca și fizionomia oric ărui om neobi șnuit, trebuie s ă
fie iluminată prin ea însăș i. Dacă va fi, îns ă, iluminat ă de o făclie mare, fie ea chiar și de
culoare roz sau, dimpotriv ă, de una de culoare mohorât ă, îndată va părea schimo-
nosită ”1.
Nucleul studiului nostru îl va constitui imaginea lui N.V. Gogol, desprins ă din
nenumăratele scrisori adresate persoanelor apropiate (p ărinți, frați, colegi, prieteni), din
critica literar ă, precum ș i din memoriile oamenilor care au tr ăit în apropierea sa. Iat ă, de
pildă, cum se contureaz ă profilul fizic al scriitorului prin prisma unui copil de
treisprezece ani, M.N. Longhinov, care, dup ă mulți ani, își amintește, astfel, impresiile
provocate de prima întâlnire cu dasc ălul Gogol: „Mic de statur ă, nas ascu țit și acvilinic,
picioare strâmbe…, vorbire r ăzleață, întrerupt ă neîncetat de un sunet u șor nazal, ticuri ale
feței – toate acestea fiind evidente înainte de toate”2. Descrierea p ăstrează încă tonul
șăgalnic, specific vârstei fragede a elev ului în momentul întâlnirii cu înv ățătorul său. De
asemenea, Longhinov subliniaz ă atitudinea u șor zeflemist ă, lipsită de orice fel de
pedantism a lui Gogol, fapt ce-i încuraja pe elevii s ăi la o comunicare mai bună,
înlesnind în acest mod calea spre un dialog deschis.

1 P.V. Annenkov, N.V. Gogol’ v Rime letom 1841 goda , în Gogol’ v vospominanijah sovremen-
nikov , red. N.L. Brodski, F.V. Gladkova, F.M. Golovencenko, N.K. Gudzia, „Gosud. Izd.
hudožestvennoj literatury”, Moscova, 1952, p. 255.
2 M.N. Longhinov, Vospominanie o Gogole, în Gogol’ v vospominanijah sovremennikov , p. 70.
La recomandarea lui V.A. Jukovski și P.A. Pletnev, Gogol a fost acceptat în familia Longhinov
ca dascăl particular pentru copiii acestora, disciplinele predat e fiind istoria și geografia. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
127

Dacă luăm în considerare interpretarea psihanalitic ă a lui Otto Rank cu privire la
dualitatea caracterului uman1, atunci personalitatea marelui scriitor rus poate fi v ăzută
ca rezultat al dezechilibrului celor dou ă principii primordiale – p ăgân și creștin, trupesc
și spiritual, real și mistic – ce duce la dezordine, la lipsa de armonie din ființ a lui
interioară, reflectată și în înfățișarea sa exterioar ă: „Nasul lung și uscat îi confer ă acestui
chip și acestor ochi bănuitori, amplasa ți de o parte și alta, ceva de pas ăre, de observator,
spune un martor ocular. A șa privesc cocorii aten ți și îngândura ți, stând într-un picior pe
acoperiș urile cătunelor ucrainiene”2. O astfel de impresie l ăsată de înfățișarea lui Gogol,
sinistră și în acela și timp comic ă o are și N.G. Cernî șevski, atunci când îl întâlne ște,
pentru prima dată, la Moscova, în casa contelui Tolstoi: „Nasul lung și ascuțit îi conferă
fizionomiei lui Gogol ceva șiretenesc, de vulpe; și buzele sale c ărnoase și moi, de sub
mustața tunsă, produceau o impresie dezagreabil ă”3.
Spiritul său creștea și se dezvolta sub imperiul ideilor din literatura rus ă și cea
germană, trăgându-și seva din grotescul lui E.T.A. Hoffmann4, demonologia rus ă,
precum și din basmul popular ucrainean. Toate aceste influen țe au lăsat urme adânci în
sufletului tân ărului Gogol, dând na ștere în crea ția sa de mai târziu, unor imagini
grotesco-comice inimitabile. Fantasticul și realul fuzionau în concep ția artistic ă a
scriitorului înc ă din tinere țe, devenind mai târziu dou ă principii complementare,
inseparabile. Cu cât mai insistent va fi studiat ă personalitatea scriitorului, cu atât acel
ceva comic va deveni mai lugubru, aproape fantastic. Faptul c ă în tinere țe era un flecar,
un palavragiu, care folosea glumele drept paravan pentru îndep ărtarea subiectelor care-l
tulburau, i-a adus reputa ția, printre colegii de la liceul din Nejin și nu numai, de om
ciudat, misterios, atrăgându- și și porecla de „piticul misterios” (în rus. таинственный
карла )5. Tot în perioada liceal ă, tânărul de 17 ani și-a înjghebat un caie țel de noti țe,
Kniga vs’akoj vs’ačiny (Carte de felurite însemn ări), în care a adunat material ce va fi
folosit ulterior în crea ția sa. Amintim, în acest sens, câteva însemn ări, precum descrierile
dansurilor populare, fragmente din Eneida lui I. Kotlearevski, un mic „lexicon malorus”
etc.

1 În cartea sa, Dublul. Don Juan , Otto Rank dezvolt ă problema conflictului psihotic din
adâncurile incon știentului, ce se manifest ă literar sub forma dublului, a scind ării personalit ății.
(în trad. Georgetei-Mirela Vico l, Ed. Institutul European, Ia și, 1997, p. 31).
2 Cf. D. Merejkovski, Gogol și diavolul , în trad. lui Emil Iordache, Ed. Fides, Ia și, 1996, p.94-95.
3 N.G. Cernî șevski, Gogol’, în Gogol’ v russkoj kritike. Sbornik stat’ej , „Gosud. Izd.
hudožestvennoj literatury”, Moscova, 1953, p. 524.
4 A se vedea, în acest sens, lucrarea lui Alexandru Mica, Fantasticul romantic între miraculos,
terifiant și grotesc la E.T.A. Hoffmann și N.V. Gogol , Ed. Romcor, Bucure ști, 1993.
5 Din scrisorile colegului s ău de liceu, A.S. Danilevski, afl ăm că Gogol avea o atitudine
sarcastică față de colegii s ăi, dându-le adeseori porecle, ba chiar supranumindu-i cu nume ale
diferiților scriitori francezi, ca de ex emplu, Hugo, Dumas, Balzac et c. Nici P.V. Annenkov nu a
scăpat de ironia prietenului s ău, fiind supranumit Jules Janin (cf. Annenkov, op. cit. , p. 243). Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
128

Trăsătura personalit ății scriitorului, remarcată aproape de to ți cei care l-au
cunoscut, poate fi cuprins ă în sentimentul de distan țare față de oameni, de retragere în
cochilie, nepermi țând niciun fel de apropiere afectiv ă. Și, cu cât mai mult se apropiau
oamenii de el, cu atât mai puternic sim țeau acel ceva straniu , străin, de care nu te po ți
atașa și care insuflă, chiar și celor mai apropia ți prieteni, o ostilitate inexplicabil ă,
amestecat ă cu spaim ă și chiar dezgust. Aceast ă caracteristic ă a fost observat ă atât de
N.G. Cernîș evski, cât și de S.T. Aksakov, care a editat o lucrare despre via ța prietenului
său, cu scopul de a înv ălui în lumină nu doar latura artistic ă a lui Gogol, ci și cea
profund uman ă, fără de care opera unui scriitor nu ar putea fi descifrat ă în întregime.
Aksakov î și amintește că impactul emo țional provocat de clipa întâlnirii (întâlnire
mediată de către Pogodin1) a fost unul extraordinar și, cu toate acestea, m ăreția
momentului a fost umbrit ă de sentimentul de repulsie care, în mod inexplicabil, i-a
străpuns sufletul, punându-l într-o situa ție fără precedent: „Efectul era imens. Am fost
vădit tulburat”. Ce anume l-a emo ționat astfel pe biograful și totodată prietenul lui
Gogol? Poate tocmai acea tr ăsătură a caracterului s ău despre care am pomenit mai sus:
„…în general, avea în el ceva resping ător, care nu permitea s ă-mi manifest pasiunea
sinceră și efuziunea de care sunt capabil pân ă la extrem”2, mărturisește criticul. În
realitate îns ă, pentru Aksakov a r ămas pe veci o enigm ă cine anume este Gogol, anumite
trăsături ale personalit ăți sale complexe r ămânând neelucidate nici până în zilele noastre.
Cu toate acestea, energia, puterea și pasiunea cu care era înzestrat spiritul s ău creator îl
propulseaz ă în categoria acelor mari scriitori, ale c ăror clocot de idei ș i sentimente se
revarsă ca o lav ă de speran ță și ca un balsam peste omenire, binecuvântându-i spiritul.
„Pe o veche statuie lateranian ă a lui Sofocle faldurile îmbr ăcăminții par la fel de
armonioase ca și versurile din tragediile sale. La Gogol, chiar și în acest am ănunt, în
nepriceperea de a se îmbr ăca, se divulg ă trăsătura principal ă a personalit ății lui, lipsa de
armonie, contradic ția. Elegan ța de prost gust”3 – observă, în mod laconic, D.
Merejkovski. Hainele lui erau un contrast izbitor de elegan ță și neglijen ță. Și, într-
adevăr, faptul c ă se dovedea a fi deseori stângaci în atitudine, nereuș ind ca prin
vestimenta ție să se ridice la standardele modei acelor vremuri, de și odată cu venirea la

1 M.P. Pogodin, prieten apropiat al lui Gogol, istoric, scriitor și editor al revistei reac ționare
„Moskvitianin” (cf. N.V. Gogol, Opere , în șase volume, în trad. lui Al. Teodoreanu, Anda
Boldur, Ada Steinberg și Petre Solomon, Ed. Cartea Rus ă, Bucure ști, 1954-1958, vol. VI,
Articole și scrisori alese , p. 401. În continuare, trimiterile la aceast ă ediție se vor face prin
indicarea atât a num ărului volumului, cât și, între paranteze, a titlului acestuia sau, dup ă caz, a
operei citate.
2 S.T. Aksakov, Istorija moego znakomstva s Gogolem, Izd. „Akademii Nauk”, Moscova, 1960,
p. 10-11 (Pogodin cu Șevîriov împ ărtășesc, de asemenea, pă rerea lui Aksakov, oscilând între
sentimentul de iubire și cel de ură care-i încearc ă vizavi de Gogol. Aceia și oameni care-l
consideră nebun și ira țional în multe privin țe, cu aceea și sinceritate îl cred profet, învăță tor, chiar
„sfânt” și „mucenic”.).
3 Merejkovski, op.cit. , p. 99. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
129

Petersburg reînnoirea garderobei, pentru a fi în pas cu moda, îl cost ă întreaga rezerv ă
financiară, ne confirm ă și mărturiile unor apropia ți de-ai lui, cum ar fi,
N.G. Cernîș evski: „Era îmbr ăcat cu un palton negru, o vest ă de catifea verde și pantaloni
maro…”1 sau foști colegi de liceu, A.S. Danilevski și G.I. Vîso țki, cărora le cere
următoarele: „Scrie-mi, te rog, ce material e la mod ă la voi pentru vest ă și pantaloni,
care sunt pre țurile și cât costă lucrul… Ce culoare e la voi la mod ă pentru fracuri? A ș
vrea foarte mult s ă-mi fac unul albastru cu nasturi de metal, c ăci am multe fracuri negre
și m-am plictisit atâta de ele”2. Un alt martor relateaz ă: „Parcă îl văd îmbrăcat într-o
redingotă maron-deschis, poalele c ăreia erau c ăptușite cu o materie ro șie cu carouri
mari. Aceast ă căptușeală era considerat ă pe atunci nec plus ultra de elegan ță tinereasc ă
și Gogol, mergând prin gimnaziu, neîncetat, cu amândou ă mâinile parc ă fără intenție își
desfăcea pulpanele redingotei, ca s ă arate c ăptușeala”3. Universul l ăuntric gogolian
caracterizat, prin excelență , de antinomie, î și va găsi oglindirea în înf ățișarea sa
exterioară, instituindu-se, se pare, singura armonie între coresponden țele celor dou ă
lumi.
Întreaga sa via ță a stat sub semnul principiului totul sau nimic4. Prin opera sa, s-
ar fi putut limita doar la faptul de a râde și nimic mai mult. Dar, nu! Rolul umorului
gogolian nu const ă în superficialul hohot de râs, ci este mult mai profund. Râsul său
critică, corecteaz ă toate neajunsurile morale ale omului, viciile care atrag dup ă sine
autodistrugere, ducând, în consecin ță, la împietrire sufleteasc ă și de aici, la moartea
sufletului . Pe baza m ărturisirii lui Gogol, care se autocaracterizeaz ă ca fiind „un amestec
straniu al contradic țiilor”, K. Mociulski consideră c ă s-ar putea scrie dou ă biografii
despre marele scriitor, putându-se de limita materialul biografic în dou ă părți: „latura
luminoasă și cea întunecat ă”. Concluzia la care ajunge renumitul critic se reg ăsește în
ideea că, „nu avem un Gogol unitar, ar trebui recunoscut ă, în sfârș it, natura lui
contradictorie, abandonând orice încercare a unei sinteze conciliante”5.
Sentimentul care s-a dovedit a fi o constant ă a întregii sale vie ți, manifestându-
se încă din tinere țe, se poate întrez ări în finalul povestirii Iarmarocul de la Sorocinț î:
„Minunat, dar vremelnic oaspete, bucuria, oare, nu ne p ărăsește la fel? […] În propriul ei
ecou, triste țea și pustiul ascult ă cu înfiorare . Tot astfel, voio șii prieteni ai furtunaticei și

1 Cernîșevski, op.cit. , p. 524.
2 Gogol, Opere , vol. VI, p. 237.
3 Cf. Merejkovski, op.cit. , p. 98.
4 Grăitoare, în acest sens, sunt cuvintele protagon istului povestirii lui M. Eminescu, Angelo:
„Simt demonul din mine trezindu-se și strângându-mi sufletul cu ghearele lui… Asta-i, asta-i ce
doresc… Numai nimic nu jum ătate, nimic nu meschin… totul întreg , sau să turbez de bucurie, sau
să turbez de durere… Turbarea, iat ă idealul meu!” (M. Eminescu, [Avatarii faraonului Tlá] Aur,
mărire și amor , din vol. Proz ă literară, Ed. Minerva, Bucure ști, 1984, p. 207.
5 K. Mociulski, Gogol’. Soloviov. Dostoievski , Izd. „Respublika”, Moscova, 1995, p. 26. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
130

neștiutoarei tinere ți se mistuie unul câte unul în lume, l ăsând la urm ă singur pe vechiul
lor tovarăș”1 [s.n.].
Originea unui asemenea proces afectiv, considerat de c ătre V.G. Korolenko2
particularitate caracterologic ă, trebuie c ăutată la tatăl, Vasili Afanasievici Gogol, al
cărui temperament se manifesta prin alternan ța stărilor de melancolie cu cele de voie
bună. Într-un cuvânt, era ipohondru, boala ce i-a și curmat via ța la doar 45 de ani3.
Infirmitatea psihic ă a tatălui a fost succint definită de fiu drept „spaima de moarte”4. Cu
toate acestea, este foarte probabil ca tocmai astfel de st ări afective s ă fie generatoare de
aptitudini artistice. Vasili Afanasievici Gogol-Ianovski se distingea de mo șierii vecini
atât prin erudi ția, cât și prin preocup ările sale literare, fiind autorul mai multor comedii5
inspirate din via ța ucrainienilor, precum și din folclorul tradi țional ucrainean (material
care va fi folosit, ulterior, de c ătre Nikolai, pentru epigrafele din povestirea Iarmarocul
de la Sorocin țî). Acestea se jucau pe scena teatrului înjghebat în casa unei rude
îndepărtate a familiei Gogol, D.P. Tro șcinski, aflat ă pe moșia acestuia din Kibin țî (unde,
de altfel, erau puse în scen ă cele mai importante piese ale vremii, printre care amintim
piesa Podș cipa lui I.A. Krîlov, comedia Neisprăvitul a lui D.I. Fonvizin, comedia
Jabeda a lui V. Kapnist).
Copil fiind, Gogol era fascinat atât de reprezenta țiile respectivelor piese, care se
jucau, de altfel, în limba ucrainean ă, cât și de vertep -ul (teatru de p ăpuși popular
ucrainean), „cu picantele sale intermezzo-ur i, pline de aciditatea umorului popular”6,
impresiile provocate de acestea imprimându-se definitiv în sufletul și mintea viitorului
scriitor. Elemente ale teatrului de păpuș i se regăsesc, de exemplu, în costumul
tradiț ional al cazacului zaporojean din povestirea Răvașul pierdut , care „avea ni ște
șalvari roșii ca jarul , un jupan albastru ; brâul în culori aprinse, sabia îi atârna la șold și
luleaua cu lăn țugul de alam ă spânzura pân ă la călcâie; zi zaporojean și pace!”7 [s.n.],
precum și în imaginea dracului hazliu sau a babei rele, a țiganului și a mujicului din
aceeași povestire. Înzestrat cu darul de a povesti ș i cu un fin spirit de observa ție,
N. Gogol capteaz ă cu ușurință trăsăturile comice ale oamenilor, pentru a le conferi

1 Gogol, Opere , vol. I, p. 92.
2 V.G. Korolenko, Tragedija velikogo jumorista, în Gogol’ v russkoj kritike. Sbornik stat’ej ,
Moscova, 1953, p. 536-537.
3 Elena Semionova analizeaz ă, în cartea sa, Na stupenjach k sed’momu nebu , viața lui Nikolai
Gogol (familie, întâmpl ări din perioada copil ăriei, experien țe mistice tr ăite de tat ăl și de mama
scriitorului, precum și opera literar ă a acestuia) (cf. site-ul despre Gogol, http://nikolai-
gogol.narod.ru/ctypeni1.htm ).
4 Ideea va fi reluat ă și prelucrat ă artistic în povestirea Moșieri de alt ădată.
5 Sobaka-ov ța (Oaia-câine) și Roman s Paraskoiu (Roman cu Paraska) sunt dou ă dintre comediile
pe care N. Gogol cerea să-i fie trimise la Petesburg, întrucât „lumea se intereseaz ă atât de mult de
tot ce e din Malorusia” (Gogol, Opere , vol. VI, p. 243).
6 Mica, Fantasticul romantic…, p. 57.
7 Gogol, Opere , vol. I, p. 135. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
131

personajelor sale de mai târziu particularit ăți caracterologice de neegalat. Valen țele
artistice ale tatălui cap ătă la fiu amploarea ș i profunzimea specifice unui geniu.
Mama lui N. Gogol, Maria Ivanovna Ianovska, femeie cu o educa ție aleasă
(cunoș tea limbile german ă și franceză, iubea literatura și muzica) era o ființă despre care
Aksakov spunea c ă, doar o astfel de mam ă putea da na ștere unui asemenea fiu, fiind
„bună, delicat ă, iubitoare, plin ă de simț estetic cu o u șoară nuanță de umor blând. Era
așa de tânără și frumoas ă, încât o puteai considera sora mai mare a lui Gogol”1.
Nikolenka, a șa cum îi pl ăcea să-ș i alinte fiul, reprezenta centrul universului ei și doar o
astfel de rela ție putea atinge sacralitatea, tocmai datorit ă profunzimii și sincerităț ii
sentimenelor ce unesc o mam ă de copilul ei. Scrisorile adresate celei mai dragi fiin țe
sunt pline de farmec ș i nostalgie: „Cine e oare mai aproape de inima mea, decât
dumneata, mult pre țuita mea mam ă? Bucuria voastr ă, plăcera voastr ă, sunt fericirea
mea” – scria Gogol în 18272.
D. Merejkovski îns ă constată o antinomie manifestat ă în cadrul rela ției mamă-
fiu, întrebându-se retoric dac ă „Gogol și-a iubit mama?”. Ipoteza are la baz ă
nenumăratele apeluri ale scriitorului c ătre mama sa în ceea ce prive ște sprijinul
financiar, ne ținând seama de dificult ățile materiale ale acesteia. Dintr-o altă scrisoare, se
poate observa cruzimea și grosolănia lui Gogol („ca s ă mă răzbun pe dumneata și ca să
te supăr ți-am scris toate acestea”), de și „în clipele cele mai teribile ale vie ții, o
imploră… să se roage pentru el ș i crede în miracolul rug ăciunilor ei”3. Pe de alt ă parte,
în ciuda tuturor sup ărărilor aduse mamei sale, nu se poate contesta leg ătura profundă
dintre cei doi, explicabil ă, în interpretarea psihanalitic ă a lui Otto Rank, prin faptul c ă
„la copil, eul se manifest ă cu putere dominatoare pentru c ă reprezint ă realitatea mamei,
adică forța de rezisten ță și de atracție a acesteia. Eul este un «lexem» somatic de natură
maternă, ce-l menț ine pe individ copil toat ă viața, la dispozi ția unei mentalit ăți uterine și
colective”4. În ciuda diferitelor abordări ale atitudinii scriitorului fa ță de mama sa, fie la
nivelul rela țiilor inter-umane, fie la nivelul subcon știentului, semnalate de c ătre autorii
pomeniți anterior, un lucru r ămâne cert, Gogol și-a iubit mama. Bineînț eles că, luate
independent, anumite pasa je din scrisorile autorului pot fi interpretate în diferite moduri,
dar, în ansamblu, ideea este aceea și: și peste timp, mama va r ămâne pentru fiul ei
singurul reper moral și spiritual.
Din rândurile scrisorilor transpar atât calit ățile de prietenă și confidentă ale
Mariei Ivanovna („Poate c ă o să locuim cândva împreun ă […] ș i atunci am s ă mă
străduiesc din toate puterile s ă-mi fac datoria sfânt ă față de mama și prietena mea”
[s.n.]), cât și de fină observatoare a am ănuntelor legate de via ța și moravurile t ăranilor
ucrainieni. Asemenea informa ții îi vor fi necesare fiului pentru ciclul de povestiri Serile
în cătunul de lâng ă Dikanka la care începuse să lucreze: „Dumneata ai o minte

1 Aksakov, op.cit. , p. 38.
2 Gogol, Opere , vol. VI ( Articole și scrisori alese ), p. 226.
3 Merejkovski, op.cit. , p. 102.
4 Rank, op.cit. , p. 11. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 

132 iscoditoare și spirit de observaț ie, cunoș ti multe obiceiuri de-ale ucrainienilor no ștri și
de aceea știu că n-ai să refuzi să-mi scrii despre ele”1 [s.n.].
Dezechilibrul structurii suflete ști al fiului ar putea avea corespondent, și
probabil originea, în dualitatea spiritual ă și sufleteasc ă a mamei, personalitatea c ăreia
îmbină bunătatea, delicate țea și un pronunț at simț estetic cu suspiciunea și severitatea.
Întreaga via ță a Mariei Ivanovna Kosiarovskaia era guvernat ă de un puternic sentiment
al spaimei fa ță de forțele malefice, de supersti ții în semnele pe care le vedea peste tot și
care puteau fi descifrate numai de ea și de încrederea oarb ă în destin. Toate acestea
aveau la baz ă începutul mistic al vie ții ei de familie când, dup ă spusele sale, so țul i-ar fi
fost ales de îns ăși Fecioara Maria. Și lui Vasili Afanasievici Gogol viitoarea so ție i-ar fi
fost predestinată, ea ap ărându-i în vis cu 12 ani înainte de a o cunoa ște.
Dar ceea ce a marcat profund copil ăria lui Gogol, având repercursiuni asupra
întregii sale vie ți și, implicit, asupra crea ției sale literare, au fost: povestirea mamei
despre Judecata de Apoi cu descrierile chinurilor veș nice care-i a șteaptă pe p ăcătoși,
poveștile bunicii din partea tat ălui, Tatiana Semionovna, despre scara care urc ă la cer,
precum și despre ea îns ăși și soțul ei Afanasi Demianovici (bunicul lui Gogol), episodul
din copilărie, când în toiul zilei „aude” chemarea de dincolo sau acela când simte în mod
inexplicabil repulsie și dezgust fa ță de pisica lor, aruncând-o în iazul de lâng ă casă2. În
consecință, asemenea experien țe mistice sau cel pu țin bizare ale copilului Nikolenka,
găsind sol fertil în sufletul acestuia, s-au extins, transferându-se în planul creativ de mai
târziu al scriitorului Gogol (în povestirile Moșieri de alt ădată, Vii, O noapte de Mai, sau
Înecata ). Caracteristic ă pentru structura sufleteasc ă a lui Gogol este prăpastia adânc ă
dintre sensibilitate și intelect, precocitatea cu care și-a dat seama de dualitatea naturii
sale umane. De asemenea, este frapant de constatat c ă o serie de scriitori și pictori
celebri au suferit de boli nervoase sau mentale (E.T.A. Hoffmann, E.A. Poe,
G. Maupassant, N. Lenau, C.J.H. Heine, F.M. Dostoievski, S. Dali etc.), fiindu-le tipic ă
o anumită dispoziție nervoas ă3.

1 Gogol, Opere , vol. VI, p. 242. Lui N.G. Cernî șevski, asemenea rug ăminte i se pare cel pu țin
stranie, având în vedere faptul c ă Gogol și-a petrecut întreaga copil ărie în Ucraina, fiindu-i, se
presupune, familiare astfel de detalii cotidiene (cf. Cernî șevski, op.cit. , p.448). Ca răspuns la
nedumerirea lui Cernî șevski, am putea considera cuvintele scriitorului însu și din Spovedania unui
autor : „Toți se mirau de ce umblu dup ă asemenea m ărunț ișuri și fleacuri, când am o imagina ție
atât de bogat ă. Dacă nu cuno ști perfect obligaț iile omului pe care-l descrii, nu-l po ți prezenta sub
adevărata lui înf ățișare, în așa fel încât s ă fie un exemplu și un îndreptar pentru ceilal ți” (Gogol,
Opere, vol. VI, p. 202-203).
2 Mociulski, op.cit. , p. 8-10.
3 Rank, op.cit. , p. 74.

Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
133

În educația tânărului Gogol un rol important l-a avut și literatura rus ă1, în
special poezia lui A.S. Pu șkin, care a dat na ștere unui profund interes c ătre tot ceea ce
însemna na țional: via ța poporului, spiritul na țional, tradi ția artistic ă popular ă. Pasiunea
discuțiilor purtate cu b ărbații (чолов iки) și femeile ( жiнкu) din bazarurile ucrainene va
fi regăsită în Iarmarocul de la Sorocin țî, iar cântecele populare ucrainene vor răsuna pe
parcursul primului volum de povestiri, fiind considerate îns ăși chintesen ța existenței
poporului din care provenea scriitorul. Faptul c ă Gogol s-a dovedit a fi un excelent
cunoscător al culturii lirice populare ne-o dovede ște articolul О малороссийских песнях
(Despre cântecele maloruse), inclus în volumul Арабески (Arabescuri), ap ărut în anul
1835. Volumul reprezint ă un cocteil artistic format din treisprezece articole pline de idei
și reflecții ale autorului asupra literaturii, esteticii și a istoriei, precum și nuvelele Nevski
Prospekt , Însemnările unui nebun și Portretul . Articolul Despre cântecele maloruse
frapează prin profunzimea și finețea observa țiilor asupra laturii lirice a ucrainenilor.
Mărturie în acest sens stă scrisoarea din 9 mai 1833, adresat ă cunoscutului etnograf,
istoric și colecționar de cântece populare ucrainene, M.A. Maksimovici: „M-am bucurat
foarte mult aflând de la dumneata despre bog ăția de cântece adunate și despre culegerea
lui Hodakovski. […] Am primit și eu acum multe cântece noi și cât de fermec ătoare sunt
unele dintre ele! […] Nu pot trăi fără cântece . Dumneata nici nu po ți înțelege ce chin e
ăsta”2 [s.n.]. P.V. Annenkov remarc ă faptul c ă structura sufleteasc ă a lui Gogol era
croită după tiparul popoarelor de sud, păstrând, chiar și la maturitate, particularit ăți ale
spiritului ucrainean, manifestate, în special, în lecturarea plin ă de farmec a propiilor
creații îmbibate de muzicalitatea cântecelor maloruse3. De asemenea, influen ța
ucrainean ă era vădită și în vorbirea scriitorului, prin folosirea specific ă a accentului și a
pronunț iei (de exemplu, folosirea lui – o în majoritatea cuvintelor, conform tr ăsăturilor
fonetice specifice limbii ucrainene, fa ță de limba rus ă, unde, în acelea și situații, se aude
-a).
Personalitea sa artistic ă îmbină armonios trăs ăturile unui actor cu cele ale unui
pictor. De exemplu, în dialogurile dintre personaje se aude actorul și regizorul, iar în
peisaje și portete se poate întrez ări talentul unui pictor. De altfel, pasiunea pentru pictur ă
se poate observa și în câteva încerc ări din tinere țe, după cum m ărturisește însuși autorul
lor: „Am sim țit întotdeauna o mic ă pasiune pentru pictur ă. Mă preocupa foarte mult un

1 P e c â n d s e a f l a l a V a r șovia, Gogol îi cerea lui Aksakov s ă-i aducă următoarele edi ții în
miniatură: Evgheni Oneghin a lui Pu șkin, Prea multă minte stric ă a lui Griboedov, Legendele lui
Dimitriev și Cântecele ruse ști ale lui Saharov (cf. Aksakov, op.cit. , p. 41).
2 Gogol, Opere , vol. VI, p. 267.
3 Annenkov, op.cit. , p. 258. Ș i V. Sollogub se afl ă în asentimentul lui Annenkov, considerând c ă
cine nu l-a auzit pe Gogol citind, acela nu poate p ătrunde cu adev ărat în miezul operei sale. Atât
prin calmul pronun ției, cât și al nuan țelor abia perceptibile ale umorului și ale tonului s ău
zeflemitor, autorul conferea povestirilor sale un colorit specific (cf. V.A. Sollogub, Pervaja
vstreča s Gogolem , în Gogol’ v vospominanijah sovremennikov , p. 76). Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
134

peisaj, pe care l-am pictat și care avea în prim-plan un arbore uscat ”1 [s.n.]. Întrebarea
firească care se ridic ă este de ce tocmai un arbore uscat? În tradiț ia mitologic ă și în
simbolistica universal ă, arborele reprezint ă axus mundi (axă a lumii) care une ște cele
trei niveluri ale cosmosului: cerul, p ământul și lumea subteran ă2. Acest simbol al vie ții,
al regener ării naturii și al reânnoirii timpului, s-a uscat. Vegeta ția lipsită de viață,
copacul mort, în spe ță, ca și parte a macrocosmosului prefigureaz ă, credem, o parte a
microcosmosului – pustiul sufletului uman. Remarc ăm faptul c ă, deja în acest tablou
începe conturarea ideologiei scriitorului, concep ția sa asupra vie ții, atingând îns ă
apogeul odat ă cu apari ția romanului-poem Suflete moarte .
Nikolai Gogol s-a n ăscut într-o societate aflată abia la începutul contur ării unui
sistem propriu de convingeri, singurele principii ideologice fiind cele legate de câteva
credințe străvechi, mo ștenite din b ătrâni. Tineretul petersburgh ez din perioada anilor ’30
ai secolului al XIX-lea nu era însufle țit de aspira ții, idealuri și năzuințe spre o lume mai
bună. Nici în ceea ce prive ște preocup ările lor literare, lucrurile nu st ăteau mai bine. Cu
excepția poeziei lui A.S. Pu șkin, de care erau interesaț i, însă fără entuziasmul ș i fără
acea exaltare a spiritului provocat ă, în general, de poetica pu șkiniană, nimic altceva nu-i
trezea din starea de apatie. Singurele ziare citite erau „Moskovskij telegraf” (Telegraful Moscovei), precum și periodicele petersburgheze, „Syn ote čestva” (Fiul patriei) ș i
„Otečestvennyje zapiski” (Însemn ări din patrie)
3. Până în momentul când încep s ă
încolțească așa-numitele tendin țe ascetice, Gogol nu a avut ocazia s ă-și formuleze
anumite convingeri sau principii, ci – crede Cernî șevski –, asemeni majorit ății
oamenilor semieduca ți, el percepea faptele, întâmpl ările, experien țele după cum îi dicta
instinctul, natura sa uman ă. Așa, de exemplu, în conceperea Revizorului, supunându-se
impulsului natural, a scris despre ceea ce l-a nemul țumit, fără să se gândească la
originea acelor lucruri care-i provocau tristeț e și revoltă și la legăturile dintre faptele
respective și condițiile vieții civice, morale etc.4
Nici din partea celor câtorva prieteni din liceu, cu care a p ăstrat legătura și peste
timp, nu a primit vreun imbold în vederea dezvolt ării unei forme armonioase a gândirii.
Mai târziu îns ă, odată cu pătrunderea în lumea litera ților petersburghezi, a oamenilor
care și-au format o viziune progresistă și democratic ă asupra societ ății, Gogol și-a pus
bazele laturii formale a talentului s ău scriitoricesc, dar nu și cele ale viziunilor asupra
vieții și ale societ ății. Tânărul scriitor aborda cu îndr ăzneală acele fenomene care-i
emoționau sufletul, îns ă nimeni nu i-a arătat originea și nici rela ția acestora cu
principiile generale ale vie ții. Abia dup ă părăsirea Rusiei, în Gogol s-a trezit necesitatea
creării unei teorii proprii asupra sistemului de valori și convingeri, în vederea

1 Gogol, Opere , vol. VI, p. 35.
2 Ivan Evseev, Dicționar de magie, demonologie și mitologie româneasc ă, Ed. Amarcord,
Timișoara, 1998, p. 34.
3 N.G. Cernî șevski, Izbrannye literaturno-kriti českie stat’i , „Gosud. Izd. Detskoj literatury”,
Moscova-Leningrad, 1953, p. 113-114.
4 Idem , p. 116. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
135

cuprinderii într-o viziune sistematic ă a acelor percep ții instinctive date de natura uman ă.
Iar singura surs ă pentru satisfacerea unor asemenea nevoi s-a dovedit a fi tocmai
tezaurul tradi țiilor populare ucrainiene, exploatarea c ăruia a fost favorizat ă de întâlnirea,
în străinătate, cu diferi ți intelectuali ruș i. În acest mod se forma personalitatea
scriitorului din anii tinere ții și, cu cât î și îmbogățea mai mult spiritul și sufletul, cu atât
devenea mai închis în sine, înv ățând totodat ă să nu dea frâu liber sentimentelor. Și tot
astfel a luat na ștere acel sistem de convingeri, dezv ăluit în volumul Paginii alese din
coresponden ța cu prietenii , apărut în 1847.
Tânărul Nikolai a p ășit în viață cu un puternic sentiment al datoriei fa ță de
patrie, idee care i-a fost inoculat ă de către profesorul s ău de liceu, N.G. Belousov,
recunoscut pentru concep țiile sale progresiste. M ărturie în acest sens st ă scrisoarea
adresată unchiului s ău P. Kosiarovski: „…am fost st ăpânit de dorinț a înflăcărată de a
face ca viața mea să fie folositoare statului… M-am gândit la toate domeniile de
activitate… și m-am oprit la unul, și anume la justiț ie”1 [s.n.]. Alegerea unei slujbe în
domeniul justiț iei constituia instrumentul principal în eradicarea unui viciu ideatic și, în
consecință, comportamental al societ ății, precum acela al banalit ății și al platitudinii
spiritului uman. Gogol va lupta toată via ța sa împotriva acestui flagel, care continua s ă
pună stapânire din ce în ce mai mult pe oameni. „Ei [se refer ă la cei din Nejin – s.n.] au
strivit cu l ăcomia poftelor lor p ământești și cu ieftina mul țumire de sine înalta menire a
omului”2 [s.n.] îi scria prietenului s ău din Nejin, G.I. Vîsoț ki. Setea nest ăvălită de
activitate în folosul societ ății, precum și condamnarea indolen ței filistine ș i-au găsit
expresia în prima din lucr ările sale, poemul Hans Küchelgarten , publicat în 1828 sub
pseudonimul V. Alov (printre alte pseudonime folosite de c ătre scriitor se num ără:
P. Glecik, G. Ianov, N.G., Pasicinyk Rudyj Panko etc.). Eroul, ca și autorul poemului,
este măcinat de n ăzuință de a-și găsi un ideal, de a se deta șa de mediul familial m ărginit,
pentru ca într-un final s ă-și găsească drumul în viață. Cel mai important este îns ă sensul
ideologic al poemului. C ăutarea propriului drum3 se va dovedi a fi anevoioas ă, scriitorul
încercând mai multe domenii de activitate, nesatisf ăcătoare de altfel: mic func ționar,
conțopist, profesor particular, profesor la universitate. Este cu totul și cu totul eronat ă
concepția conform c ăreia drumul ar fi larg, plin de oportunit ăți, crede P.V. Annenkov,
întrucât pentru acela care păseș te, pentru prima dat ă, în viață, drumul este întotdeauna
îngust și limitat. Odat ă cu apariț ia în 1831 a volumului Serile în c ătunul de lâng ă
Dikanka , „drumul” a fost găsit4.

1 Gogol, Opere , vol. VI, p. 238.
2 Idem , p. 233. Asemenea oameni m ărginiți și anoști din lumea reală î și vor găsi corespondenț i în
lumea fictiv ă a povestiriilor sale, în imaginile personajelor Ivan Feodorovici Șponka, Ivan
Ivanovici, Ivan Nikiforovici etc.
3 În perioada dintre 1830-1836, înainte de plecarea sa în str ăinătate, Gogol va fi preocupat
exclusiv de acest gând.
4 Annenkov, op.cit. , p. 252. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
136

Existau oameni care-l adorau, dar și alții care-l urau, mai ales odat ă cu
publicarea în 1836 a piesei de teatru Revizorul, capodopera dramaturgiei ruse, atât din
punct de vedere al for ței de demascare, cât și în ceea ce prive ște măiestria artistic ă cu
care a fost scris ă. Cel mai înver șunat și mai demn de respect adversar al lui Gogol,
N.A. Polevoi, redactorul ziarului „Moskovskij telegraf”, devenind spre sfâr șitul vieții
sale apărătorul conservatorismului literar, a adoptat o pozi ție bazată pe filozofia
eclectică și pe estetica romantic ă. Acest lucru nu i-a permis s ă înțeleagă și să aprecieze
Revizorul și Suflete moarte ale căror intrigi ș i personaje erau împrumutate din realitatea
timpului s ău, iar tonalitatea acestora era una conform ă cu atmosfera ideatic ă ce domnea
în acea perioad ă1. Un alt critic al lui Gogol, O.I. Senkovski, care se mai semna cu
pseudonimul Tutunghi-Oglu sau baronul Brambeus , redactorul revistei „Biblioteka dl’a
čtenija” (Biblioteca pentru lectur ă) îl ataca în paginile revistei sale ani la rând, în special
după apari ția Revizorului2.
Însă tocmai apari ția monumentalei drame încheie cel mai important capitol din
creația artistic ă gogolian ă, făcând loc unui nou capitol din via ța scriitorului, și anume,
celui legat de ideea religioas ă, care s-a dovedit a fi principala ș i unica idee a vieț ii sale.
„Mi-am pierdut curajul!… trebuie , oare, într-adevăr, să scriu ? Trebuie să rămân pe acest
tărâm, de care, în ultima vreme, via ța m-a îndep ărtat într-un mod atât de v ădit?”3 [s.n.],
se întreba Gogol în Spovedania unui autor . Destăinuirea autorului poate fi v ăzută ca o
dezicere de literatur ă și implicit de crea ția artistic ă, însă esența celor afirmate se
constituie într-o alt ă prioritate din ierarhia preocup ărilor sale, și anume aceea legat ă de
spiritualitate, mai exact de menirea sa ca om.
Eroarea profund ă a acuzatorilor s ăi consta în presupozi ția că, înainte de editarea
volumului Pagini alese din coresponden ța cu prietenii s-a petrecut cu el ceva deosebit, o
criză spiritual ă manifestat ă prin căutarea unei identit ăți religioase. Aceea și părere o
împărtăș ea și Aksakov, care vedea germenele unei asemenea tulbur ări de natur ă
spirituală într-o scrisoare a lui Gogol din decembrie 1840, unde se fac simț ite atât
tendința permanentă a îmbunăt ățirii laturii sale umane și spirituale, cât și prevalarea
direcției religioase asupra celorlalte aspecte ale vie ții sale4. În realitate îns ă, spiritul
autocritic și moralizator al lui Gogol, ca și religiozitatea sa au fost o constant ă a întregii
sale vieți: „Din fraged ă tinerețe am avut un singur drum, pe care merg și acum”, doar c ă
în Pagini alese… această înclinație spre teme religioase a devenit au seriux, luând forma
acelor scrisori pline de patos și tendință didactic ă, iar pe alocuri, extaz mistic:
„…adevărații prieteni ai lui Gogol… au descoperit în Coresponden ță (este vorba de

1 N.G. Cernî șevski, Studii asupra perioadei gogoliene a literaturii ruse , Ed. pentru Literatura
Universal ă, Bucure ști, 1963, p. 158, 167.
2 Idem , p. 214.
3 Gogol, Opere , vol. VI, p. 210.
4 Aksakov, op.cit. , p. 48. La fel și V.G. Belinski considera c ă artistul-Gogol este mult mai
valoros decât gânditorul-Gogol (cf. V.G. Belinski, Opere filosofice alese , în 2 volume, în trad.
lui M. Baraz și A. Kișinevski, Ed. Cartea Rus ă, Bucure ști, 1956, vol. I, p. 95). Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
137

Pagini alese din coresponden ța cu prietenii ) veritabila lui personalitate vie, chipul viu al
unui prieten: întreg sau neîntreg la minte, dar l-au v ăzut cum era în realitate; a spus
despre sine adev ărul pe care s-a priceput s ă-l spună, pe care îl știa și el”, conchide
Merejkovski1. Dacă ascetul se izoleaz ă cu gândurile și trăirile sale, manifestarea
ascectică gogolian ă (acuzată de mulți critici) tinde spre oameni, spre într-ajutorarea lor.
Analizând și comparând scrisorile din prima perioad ă de crea ție cu cele publicate în
volumul Pagini alese… , putem constata faptul c ă, acestea din urm ă repetă, desigur într-
un mod mai explicit, ideile etice din prima perioad ă (cu excepț ia patosului vie ții,
specific tinere ții).
Imediat dup ă arderea primei variante a celui de-al doilea volum din Suflete
moarte , Gogol începe lucrul la Coresponden ță – văzută ca un pas obligatoriu în
regenerarea metodei de lucru asupra poemului. Cu ajutorul acestui volum, mai exact
prin povăț uirea semenilor în vederea primenirii spirituale și morale, scriitorul
„învățător” dorea să se identifice cu aceia pe care inten ționa să-i zugrăvească în cel de-al
doilea volum, întrucât, considera c ă, doar reînnoindu-te pe tine însu ți prin reevaluarea
propriilor principii ș i valori po ți ajunge la acel grad de în țelegere și de transpunere în
caractere a inten țiilor tale. „Construindu- și opera prin inaugurarea unui tip de gândire
care examineaz ă îndreptățirea adânc ă a lucrurilor, care experimenteaz ă limitele libert ății
umane, situa ția paradoxal ă și scandaloas ă a celui care în numele tuturor, î și asumă
valorile umane fundamentale. […] Gogol avanseaz ă în lumea paradoxului și a neființei.
Lume regeneratoare pentru mul ți alți artiști”2, după cum concluzioneaz ă Livia Cotorcea.
V.I. Mildon încadreaz ă stilul Paginilor alese… în genul literar caracteristic
pentru literatura rus ă a secolului al XVIII-lea, și anume cel epistolar3. Periodicele
sfârșitului de secol al XVIII-lea ș i începutul celui de-al XIX-lea se numeau deseori
poștă (de exemplu, revista lui I. Rahmaninov, Počta duchov / Poșta sufletelor, 1789;
ziarul Severnaja počta / Poșta Nordului, 1809-1819). Un num ăr însemnat de scrieri
literare ale acelei epoci au adoptat forma „poștei”, mai precis a scrisorilor
(M.V. Lomonosov, Pis’mo o pravilach rossijs’kogo stichotvorstva/ Scrisoare despre
regulile versifica ției rusești, scrisorile satirice ale lui N.I. Novikov, scrisorile scriitorilor
N.M. Karamzin și D.I. Fonvizin, din c ălătoriile lor prin Europa etc.). Referitor la rolul
scrisorii, I. Tînianov este de p ărere că „trăsături precum sugestia, caracterul fragmentar,
aluziile, forma «intim ă» …motivau introducerea în scrisoare – genul epistolar – a
«lucrurilor m ărunte» și a procedeelor stilistice care se opuneau procedeelor
«grandioase», specifice secolului al XVIII-lea. Un astfel de material necesar se putea

1 Merejkovski, op.cit. , p. 129.
2 Livia Cotorcea, În căutarea formei , Ed. Universit ății „Al. I. Cuza”, Ia și, 1995, p. 277-278.
3 V.I. Mildon, «Vybrannyije mesta iz perepiski s druz’ami» N.V. Gogol’a kak literaturnaja forma
(cf. site-ul despre Gogol, indicat anterior: http://nikolay.gogol.ru/articles/gogol_v_kontekste/
vybrannye_mesta_ kak_literaturnaya_forma). Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
138

găsi în afara literaturii, în via ța de zi cu zi. Astfel, dintr- un document cotidian, scrisoarea
se ridică în centrul literaturii”1.
De remarcat este faptul c ă scrisoarea, în care erau tratate problemele vie ții de zi
cu zi, a avut un rol semnificativ în trecerea de la domina ția poeziei și implicit a
limbajului versificat, la proz ă. Au fost prelucrate și perfecționate astfel stilul ( slog-ul),
lexicul, intona ția, procedeele specifice viitoarei literaturi, adic ă acele detalii necunoscute
esteticii din acele vremuri, fapt ce a dat na ștere viitorului gen epistolar2. De acest lucru
depindea, probabil, o asemenea tr ăsătură a prozei ruse ști de la sfâr șitul secolului al
XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, ca aceea a „însemn ărilor”, scrisoarea având
rolul de element-creator de subiect, un detaliu al vie ții cotidiene putându-se constitui în
parte a sistemului artistic (literar), dictând în acela și timp și forma operei (de exemplu,
Dama de pic ă a lui A.S. Pu șkin). Totodat ă, limitele genurilor literare nu erau bine
definite, fapt pentru care se obiș nuia, în practica literar ă a vremii, amestecul de genuri
literare (Pu șkin și-a subintitulat Evgheni Oneghin drept „roman în versuri”, Gogol și-a
denumit romanul – „poem”, unele texte prozaice erau pres ărate cu versuri – cf. Strannik
al lui A.F. Veltman).
Forma literar ă a Paginilor din coresponden ța cu prietenii se constituie într-o
osmoză dintre spove danie („o propov ăduire intim ă adresată sie și”) și propovăduire
(„povețe adresate celor din jur”). La baza volumului stau scrisorile c ătre persoane reale,
însă acestea nu respect ă întocmai caracteristicile coresponden ței, prin aceea c ă tonul lor
nu este intim, personal, ci unul retoric, di dactic, în care identita tea adresantului este
ascunsă în spatele iniț ialelor, iar persoana nu este altceva decât un pretext pentru care
limbajul uzual este transformat într-unul artistic (important nefiind adresantul, ci
problema dezb ătută). Totodat ă, lipsesc am ănuntele cotidiene, precum și interesul viu
specific scrisorilor, iar inten ția moralizatoarese se face pregnant sim țită. Aceasta nu este
o Coresponden ță propriu-zis ă, întrucât autorul ei nu intenț ionează să vorbeasc ă nici
despre sine, dar nici nu este interesat s ă afle lucruri noi despre prietenii s ăi, ci este vorba
de o oper ă care doar imit ă coresponden ța devenind, în consecin ță, o formă literară .
Volumul se constituie, astfel, într-o form ă a prozei de tip oratoric, care presupune o
reacție, însă nu una epistolar ă (în sensul unui r ăspuns la o scrisoare), ci una de tip
moralizator sau existen țial3.
Pe de alt ă parte, latura autocritic ă a personalit ății lui Gogol, dublat ă în mod
nefericit de o boal ă chinuitoare, vor accentua criza religioasă care-i va marca atât via ța,
cât, mai ales, ultima perioadă a crea ției literare. Într-o scrisoare adresat ă lui Jukovski,
Gogol define ște sursa bolii sale astfel: „Doctorul a descoperit la mine simptomele de
ipohondrie provocate de hemoroizi ș i m-a sfătuit să mă distrez, când a v ăzut că nu sunt

1 I. Tînianov, Poetika. Istoria literatury. Kino, în „Literaturnyj fakt”, Izd. „Nauka”, Leningrad,
1977, p. 265.
2 G.P. Makogonenko, Introducer e la vol. Pis’ma russkich pisatelej XVIII-ogo veka , Leningrad,
Izd. „Nauka”, 1980, p. 17, 39.
3 Mildon, op.cit. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
139

în stare să fac acest lucru, m-a sf ătuit să schimb regiunea”1 [s.n.]. Din punct de vedere
psihiatric, diagnosticul pus era acela de depresie, boală ce va atinge punctul culminant în
1837, când cel care i-a fost modelul suprem, Pu șkin, a murit2. Una dintre primele cauze
ale părăsirii Petesburgului era legat ă de eșecul carierei univesitare, urmat ă de critica
negativă asupra volumelor Mirgorod și Arabescuri3, publicate în 1835, culminând, într-
un final, cu atitudinea reticent ă a publicului petersburghez în urma primei reprezenta ții a
Revizorului. În 1836, la începutul verii, Gogol obosit fizic, dar mai ales, psihic pără sește
Rusia.
Din primele coresponden țe de pe meleagurile Europei Occidentale adie un
sentiment cald, de împ ăcare cu sine. Influen ța Italiei, dar mai ales atmosfera Romei au
un rol benefic asupra st ării de spirit a scriitorului. În pofida deselor căl ătorii în
străinătate (Germania, Austria, Elve ția, Franța, Italia), Gogol r ămâne puternic implantat
în „solul” na țional. Opera sa nu sufer ă amprenta str ăină și influențe ale altor culturi.
Dintre toate ora șele, mari centre culturale ale Europei, scriitorul ș i-a căutat refugiul
tocmai în capitala Italiei, de și pentru un scriitor rus, în general, nu constituia o ambian ță
culturală la fel de captivant ă, precum aceea parizian ă, de exemplu. Și totuși, Gogol
părea a nu ț ine seama de acest fapt4. Însuși sensul cuvântului Roma – Ρώμη (în greac ă:
forță, robustețe a trupului ) indică spre ceea ce avea nevoie scriitorul: „Roma este cea
mai puternic ă, cea mai robustă «legare» a spiritului uman «de p ământ și de trup», de
«concretul palpabil», fa ță de care tot ce a existat înainte și după ea pare uneori
fantomatic, imaterial, inexistent”5.
Ca urmare a experien țelor și a trăirilor suflete ști provocate de t ărâmul Italiei,
Gogol a scris un articol intitulat Рим (Roma, 1842) în care duce o aspră critic ă întregii
culturi franceze (prin zugr ăvirea unui cneaz italian ajuns la Paris). A doua parte a
articolului este dedicată opozi ției dintre str ălucirea aparent ă a culturii franceze, dar
lipsită de con ținut, față de opulen ța vremurilor antice, a evului mediu și, în sfârșit a
contemporaneit ății Italiei, cu prec ădere, a Romei.
Schimbarea tonalit ății și a tematicii scrisorilor se face sim țită din anul 1840,
când scriitorul se dedic ă, exclusiv, muncii asupra romanului-poem Suflete moarte ,
cufundându-se într-o stare de totală izolare de restul lumii. Pe m ăsură ce capodopera sa
se apropia de final, Gogol începea să se perceap ă ca un om predestinat salv ării omenirii.
Cu ajutorul Coresponden ței, Gogol n ăzuia să șteargă neconcordan ța dintre Rusia

1 Gogol, Opere , vol. VI, p. 286.
2 Aksakov, op.cit. , p. 22. În continuare, Aksakov relateaz ă cum a fost martor la suferin țele fizice
ale scriitorului care, în timpul drume țiilor prin țară, avea mereu grij ă să-și asigure mai multe
șosete din lân ă și cizme călduroase, din cauza problemelor de circula ție a sângelui.
3 Singurii care au v ăzut în aceste dou ă volume manifestarea plenară a talentului gogolian au fost
S.T. Aksakov ș i V.G. Belinski ( Ibidem ).
4 Alexandru Mica, Fantasticul introspectiv și fantasticul „voalat” ca surs ă de cunoa ștere la
N.V. Gogol, E.A. Poe și Ch. Dickens , Ed. Romcor, Bucure ști, 1993, p. 58.
5 Cf. Merejkovski, op.cit. , p. 86. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
140

zugrăvită în primul volum al Sufletelor moarte și Rusia visat ă, pe care dorea s-o
întruchipeze în celelalte dou ă volume. Îns ă, oricât ar fi c ăutat acel om minunat pe care
să-l descrie în paginile operei sale, acesta era de neg ăsit, mediul social existent la acea
vreme nu permitea dezvoltarea unui asemenea ca racter. Anul 1844 atinge apogeul st ării
sale mistice1, autorul concentrându- și și canalizându- și toate forț ele către coresponden ța
cu prietenii, dar ș i asupra considera țiilor privind poemul Suflete moarte . În ambele
cazuri, un singur gând îi c ălăuzește sufletul, și anume, eliberarea semenilor de sub
viciile vremii, asumându- și cu tărie rolul de moralist, atât de contestat de c ătre
majoritatea criticilor și biografilor s ăi.
Cel mai de seam ă critic al operei sale, V.G. Belinski, a condamnat cu
vehemență drumul pe care a p ășit Gogol, acela al propov ăduirii, exprimându- și în mod
categoric dezam ăgirea: „Dacă ați fi atentat chiar la via ța mea, nu v-a ș fi urât așa de tare
ca acum, pentru asemenea rânduri”2 [t.n.]. Complexitatea structurii sale suflete ști,
valurile de sentimente, adesea contradictorii, care stârneau, nu de pu ține ori, impresii
negative din partea celor cunoscu ți alcătuiesc, la un loc, latura ascuns ă a personalit ății
sale, poate dup ă cum ar spune unii latura tenebroas ă. Însă, fără toate acestea nu ar fi
existat latura luminoas ă, amândou ă generând, într-un final, spiritul creator, genialitatea
scriitorului-Gogol. „Noi nu-l putem judeca pe Gogol, nici m ăcar nu-i putem în țelege
impresiile deoarece, probabil, întreg organismul s ău este construit altfel decât al nostru,
că simțurile sale sunt de câteva ori mai fine decât ale noastre, aud ceea ce nou ă nu ne
este dat s ă auzim și se cutremur ă din cauze nou ă necunoscute ” credea tân ărul slavofil
Konstantin Sergheevici Aksakov, fiul lui S.T. Aksakov și totodată prieten drag lui
Gogol3. În același timp, acesta și-l aminte ște astfel pe maestrul s ău: „Cu cât m ă uit mai
mult la el, cu atât mai tare sunt surprins și simt întreaga importan ță a acestui om și toată
micimea oamenilor care nu-l în țeleg. Ce artist! Cât de mult clarific ă el viziunea în
lumea artei ”4.
Viziunea autorului asupra artei ș i a vieții, în general, traverseaz ă două mari
etape: prima se refer ă la perioada dintre 1836-1840, iar a doua începe din momentul
crizei religioase. Și totuși cele dou ă etape sunt complementare. Prima perioad ă, deși

1 Religiozitatea lui Gogol nu se încadreaz ă în acele variante mistice care, conform concep ției mai
multor biografi de-ai s ăi, sunt extremiste, ci ia chipul simplei „credin țe”, ca stare sufleteasc ă și ca
act spiritual. Astfel, cei care i-au imputat lui Gogol p ărăsirea tărâmului literar în detrimentul
religiozității nu au ț inut seama de faptul c ă, pentru acesta credin ța constituia un imperativ
sufletesc, fiind, poate, n ăscută, conform concep ției blagiene, din imposibilitatea perceperii
depline a divinit ății: „Când trascenden ța pare așa de depărtată încât omul nu o poate ajunge, omul
epuizându- și toate for țele în disperarea neajungerii, sper ă totul de la gra ția divină”. (Lucian
Blaga, Gândire magic ă și religie , în Trilogia valorilor , în 3 volume, Humanitas, Bucure ști, 1996,
vol. II, p. 133).
2 V.G. Belinski, O klassikah russkoj literatury , Izd. „Nauka i tehnika”, Minsk, 1976, p. 414.
3 Aksakov, op.cit. , p. 57.
4 Ibidem , p. 36. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
141

marcată de romantismul estetic, nu era lipsit ă de căutările etice ș i trăirile religioase ale
scriitorului, iar a doua con ține ideea enun țată într-o scrisoare adresată lui V.A. Jukovski
și regăsită sub forma unei întrebări retorice, „dac ă am rămas fideli frumosului”. Unul
dintre motivele pentru care opera sa este profund na țională constă în incapacitatea
scriitorului de a transfigura în crea ția literară experien țele trăite în locurile str ăine sau în
refuzul aprioric de a o face. Romantismul estetic al lui Gogol s-a exprimat prin
dominația criteriului estetic în ceea ce prive ște aprecierile asupra vie ții și ale oamenilor.
În gândirea sa despre procesul isto ric, scriitorul se afla sub influen ța ideilor
preromantismului german, fapt ce a dus la o abordare critică a diferitelor epoci ale
istoriei. În consecință , rezultatul unor asemenea influen țe se va materializa într-o critic ă
estetică a contemporaneit ății1. Astfel, în articolul Об архитектуре нынешнего
времени (Despre arhitectura vremurilor noastre, 1831), Gogol eviden țiază ideea
conform c ăreia timpurile noi (contemporaneitatea) sunt caracterizate de o evident ă
decădere moral ă: „Veacul nostru e atât de m ărunt, dorin țele noastre sunt atât de variate
și cunoș tințele atât de vaste, încât nu ne putem concentra asupra unei singure probleme
din multe altele ce trebuie s ă le rezolv ăm și de aceea ne irosim făr ă voie toate str ădaniile
în lucruri m ărunte și jucării fermec ătoare. Noi avem minunatul dar de a face totul
meschin ”2.
Absența valorilor estetice din contemporaneitate îl întristeaz ă pe marele scriitor:
„O tristețe amară mă cuprinde ori de câte ori privesc cl ădirile noi… M ă simt dator s ă pun
întrebarea: oare m ăreția și geniul ne-au p ărăsit pentru totdeauna?”. Tot Gogol vede
cauza acestei crize ideatice și a valorilor timpului său în lipsa credin ței, a acelei credinț e
absolute într-un ideal: „Au trecut veacurile când credin ța puternic ă și înflăcărată subjuga
gândurile, toate min țile, toate ac țiunile, îndrumându-le spre un singur ideal… Îndat ă ce s-
a stins entuziasmul Evului Mediu și gândul omului s-a ră zlețit, țintind o mul țime de alte
scopuri, îndat ă ce au disp ărut unitatea și simțul unui tot organic, a dispărut și măreția”3.
În articolul Скульптура , живопись и музыка (Sculptura, pictura ș i muzica)
este continuată aceea și temă a artei, corespunz ătoare celor trei epoci istorice: antichitate,
ev mediu și contemporanitate. Dup ă opinia lui Gogol, arhitectura a cunoscut apogeul
dezvoltării sale pân ă în antichitate, „lumea a c ărei religie era frumuse țea”. Este perioada
care „s-a n ăscut odat ă cu lumea p ăgână, senină și bine conturat ă, a exprimat-o ș i a murit
odată cu ea”, fiind reprezentativ ă pentru arta sculpturii, a c ărei dezvoltare a cunoscut
apogeul. În evul mediu, pictura comunic ă ceea ce „nu e în stare s ă redea marmora
mușcată de dalta dibace a sculptorului”, în timp ce muzica definește timpurile noi prin
aceea că „îl smulge dintr-o dat ă pe om de pe p ământ, îl prinde în mrejele acordurilor ei
pătrunzătoare și îl cufundă dintr-o dat ă în lumea sa”4.

1 Vasili Zenkovski, Gogol’ , Moscova, 1997, p. 90.
2 Gogol, Opere , vol VI, p. 48.
3 Idem , p. 38.
4 Ibidem , p. 17-19. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
142

Principiul estetic a reprezentat o constant ă și în perioada în care concep țiile de
viață ale lui Gogol au fost profund marcate de dogma cre ștină, mai exact de ceea ce el
însuși percepea ca fiind destinul s ău mesianic, care consta în salvarea omului rus de
propriile-i vicii. Scriitorul subliniaz ă forța covârșitoare pe care îl are frumosul asupra
omului, chiar și în Pagini alese din coresponden ța cu prietenii . Criza spiritual ă
(religioas ă) suferită de c ătre autor se datorează dualismului personalit ății sale, dar și
trăirilor estetice.
Gogol apar ține acelei categorii de scriitori care, prin ineditul și noutatea operei
sale, a stârnit controverse dintre cele mai spectaculoase. Unele dintre acestea vizeaz ă
anumite probleme din punct de vedere strict istorico-literar, cum ar fi cele legate de
curentul literar la care ar apar ține scriitorul (romantism sau rea lism), în timp ce altele se
referă la scriitur ă, stilul gogolian, în general (asupra acestei, din urm ă, probleme vom
reveni în capitolele ulterioare).
Pentru a încadra stilul operei gogoliene în tr-un anumit curent literar sau altul,
vom prezenta câteva considera ții și referințe istorice privitoare la evolu ția direcțiilor
literare. Astfel, prima jum ătate a secolului al XIX-lea s-a caracterizat atât în literatura
țărilor europene occidentale, cât și în Rusia prin trecerea de la romantism la realism. În
Rusia, anii ’30 ai secolulu i al XVIII-lea erau marca ți de înflorirea romantismului
(trăsătură predominant ă în prima culegere de povestiri Serile în c ătunul de lâng ă
Dikanka ), proces literar ce va fi urmat de impunerea noii tendin țe, aceleia a realismului
(în Mirgorod se vor reg ăsi principii ale artei realiste, pentru ca în romanul-poem Suflete
moarte realismul gogolian s ă ajungă la maturitate tocmai prin renun țarea la elemente
fantastice și romantice). Începând cu prima jum ătate a secolului al XIX-lea, noț iunea de
„realism”, ca desemnare a unei direc ții literare, va începe s ă câștige din ce în ce mai
mult teren pe teritoriul rusesc, P. Annenkov utilizându-l înc ă din 1847. Peste
aproximativ un deceniu, va fi preluat de N.A. Dobroliubov și Saltîkov- Șcedrin, acesta
din urmă declarând, în 1863, urm ătoarele: „Realismul este cu adevărat direc ția
dominant ă în literatura noastr ă”1. Realismul clasic sau realismul critic al secolului al
XIX-lea , cum adeseori este numit, reprezint ă în literatura european ă unul dintre vârfurile
culturii universale. Complexitatea sau, mai bine zis, dificultatea determin ării poziț iei lui
Gogol în dezvoltarea poeticii realismului rusesc na ște până în zilele noastre controverse,
însă în studiul Razvitije realizma v russkoj literature (Dezvoltarea realismului în
literatura rus ă) este identificat ă cu exactitate particularitatea care define ște poetica
scriitorul, și anume, caracterul psihologic al realismului, iar Gogol este numit
reprezentantul curentului psihologic al r ealismului: „…Gogol mergea în întâmpinarea
noului curent din literatura realismului critic – acela al realismului sociologic, care s-a

1 Cf. S. Turaiev, I. Usok, Rol’ romantizma v stanovlenji kriti českogo realizma , în Razvitie
realizma v russkoj literature , în trei volume, red. N. Lomunov, P.A. Nikolaev, N.V. Osmakov,
U.P. Foht, S.E. Șatalov, Izd. „Nauka”, Moscova, 1972-1973, vol. I, p. 123. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
143

format în perioada imediat urm ătoare dezvolt ării realismului critic din literatura rus ă”1.
De asemenea, este subliniat ș i faptul că problema personalităț ii omului constituia centrul
preocupărilor sale2.
Critica româneasc ă a remarcat înc ă de la început caracterul realist al operei
gogoliene. Însu și Gogol a recunoscut c ă este un scriitor al „realit ății” care, deș i
caricaturizeaz ă, nu alterez ă totuși adevărul interior al crea țiilor sale. George Că linescu
remarcă, în celebra sa lucrare Opera lui Mihai Eminescu, identitatea de motive din
Sărmanul Dionis al lui Eminescu și Portretul lui Gogol, arătând c ă „în amândou ă
nuvelele e caracteristic ă penetrațiunea ochilor și în amândouă portretul sare jos din
cadru”3. De asemenea, Al. Odobescu, în cunoscutul s ău eseu Pseudokinegetikos ,
apreciază în mod deosebit stilul și construc ția frazei, „remarcabil ă prin amplitudine,
bogăț ie și ritm”, din Arabescuri , dovedind în acela și timp un interes profund pentru
comedia Revizorul și nuvela istoric ă Taras Bulba . Despre aceasta din urm ă autorul
afirmă că este „o admirabil ă descriere a vie ții cazacilor zaporojeni”, iar în ceea ce
privește descrierile peisagistice este nevoit s ă recunoasc ă următorul fapt: „Mă opresc
aici, căci mi se pare c ă, fără știrea lui Dumnezeu și a cititorului, am început s ă traduc
descrierea stepei malorossiene, una dintre paginile cele mai minunate din minunatul
romanț istoric Taras Bulba de N. Gogol”4. Taras Bulba a influen țat considerabil și
creația lui Mihail Sadoveanu, autor de romane istorice, în special romanul Neamul
Șoimăreștilor5. Garabet Ibr ăileanu, în articolul dedicat numelor proprii din opera lui
I.L. Caragiale, noteaz ă că prin originalitatea și chiar bizareria lor, „amintesc numele din
Gogol: și-n adevăr, chiar personagiile sam ănă cu cele din Gogol, în sensul c ă au mai în
afară de curentul cel mare al vie ții și alte curiozit ăți legate de o astfel de stare”6.
Prin opera sa, Gogol a d ărâmat prejudec ățile contemporanilor s ăi, ale acelora
care vedeau în el un simplu scriitor comic, c ăci, după cum constata marele critic,
V.G. Belinski, „Gogol a ucis în literatura rus ă două direc ții false: idealismul artificial pe
picioroange, asem ănător unui actor sulemenit care agit ă un scut de carton și didactismul
satiric”. Se poate spune, continu ă criticul, f ără a exagera că Gogol a f ăcut în proza rus ă
ceea ce a f ăcut Pușkin în poezia rus ă7. Ideea este reiterat ă de către N.G. Cernî șevski,

1 Razvitie realizma v russkoj literature , în trei volume, colectiv redac țional: K.N. Lomunov,
P.A. Nikolaev, N.V. Osmakov și alții, Izd. „Nauka”, Moscova, 1972-1973, vol. I, p. 230.
2 Idem .
3 G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu , în patru volume, Ed. Minerva, Bucure ști, 1985, vol.
II, p. 135.
4 Al. Odobescu, Pseudokinegetikos sau Fals tratat de vân ătoare , București, 1961, p. 152.
5 I. Reboșapca, Vplyvovist’ – odna iz skladovych sutnosti henija , în „Naš holos”, nr. 178, 2009, p.
6.
6 G. Ibrăileanu, Pagini alese (Ibr ăileanu despre literatura rusă ), în două volume, București,
1957, vol. II, p. 197.
7 V.G. Belinski, Polnoe sobranie so činenij v 13-ti tomach, Moscova, 1953-1959, t. VIII (1953),
p. 81. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
144

care-l consider ă pe Gogol p ărintele prozei ruse ști, iar pe Pu șkin – părintele poeziei
ruseș ti. Nu se poate contesta faptul c ă Gogol nu a avut predecesori în a șa-numita
„direcția satirică” a prozei ruse ști (reprezentanț ii acesteia fiind Cantemir, Sumarokov,
Fonvizin, Krîlov, Griboedov), îns ă meritul autorului Sufletelor moarte constă în
introducerea în literatura rus ă a direc ției realismului critic, nuan țând și dezvoltând
satiricul din proz ă, inițiat de către autorii pomeni ți1. Pentru a descoperi via ța interioară a
eroului, scriitorii noii orient ări trebuiau s ă facă apel la propria intui ție și la un spirit
pătrunzător al observa ției. Descoperire în exclusivitate ruseasc ă, principiul narodnost’
(caracter na țional) semnifica o nou ă „realitate”, pretinzând, drept urmare, și literaturii
autohtone o nou ă oglindire a realului, crearea de caractere puternice tipice, de
individualit ăți robuste, bine conturate ș i reprezentative. Ca urmare, romancierului i se
cerea să îndeplineasc ă și rolul istoricului, iar Gogol a r ăspuns cu pasiune unei asemenea
necesităț i, prin crearea lui Taras Bulba .
Concluzionând asupra celor relatate, se poate afirma c ă Gogol apare, în primul
rând, ca un scriitor caracteristic pentru o perioadă de tranzi ție în dezvoltarea literaturii,
iar în al doilea rând romantismul și realismul cunosc, în crea ția sa, o împletire de o
excepțională originalitate2. Probabil personalitatea niciunui scriitor sau poet nu a iscat,
de-a lungul timpului, atâtea controverse a șa cum a f ăcut-o cea a lui Gogol. Impresia pe
care i-o las ă lui Annenkov, la Paris, în anul 1846 poate fi privit ă drept chintesenț a a ceea
ce a însemnat, cu adev ărat, omul ucrainean/ scriitorul rus Nikolai Gogol: „Gogol a
îmbătrânit, îns ă a dobândit o anumit ă frumuse țe care nu poate fi denumit ă altfel, decât
frumusețea unui cuget ător. Era palid, tras la fa ță…, era fa ța unui filosof ”3. Un lucru
rămâne însă de necontestat și anume, tendinț a permanentă a acestuia de perfec ționare,
„dorința de a fi mai bun”, suplinind astfel șubrezenia trupului prin for ța sufletului.
De-a lungul timpului, opera gogolian ă a suscitat diverse opinii, antagonice
chiar, atât din partea criticilor literari, cât și a unor scriitori. A șa, de exemplu,
V.V. Nabokov4 nu apreciaz ă în mod pozitiv volumul Serile …, considerând opinia lui
Pușkin în acest sens cel pu țin exagerat ă deoarece, crede scriitorul, în lipsa unei literaturi
propriu-zise din acea perioad ă (în afara prozei lui Puș kin) și în compara ție cu imita țiile
ieftine ale romanului englez și francez al secolului al XVIII-lea, primul volum de
povestiri era o revelare în acest sens. În schimb, prozatorul este de p ărere că nuvela
Mantaua și poemul Suflete moarte ni-l dezv ăluie pe Gogol nu doar ca pe un simplu
furnizor de comedie, ci ca pe un scriitor complet și complex, atingând, odat ă cu aceste
două opere, nivelul suprem al maturit ății unui scriitor. Totodat ă, Nabokov nu

1 N.G. Cernî șevski, Estetika i Literatura. Izbrannye stat’i , „Gosud. Izd. hudožestvennoj
literatury”, Moscova-Leningrad, 1951, p. 180-183.
2 Mica, op.cit. , p. 32-33.
3 Annenkov, op.cit. , p. 311.
4 V.V. Nabokov, Lekcii po russkoj literature , Izd. „Nezavisimaja gazeta”, Moscova, 1999, p. 52
(A se vedea și traducerea în limba român ă realizat ă de către Cristina R ădulescu, Cursuri de
literatură rusă. Vladimir Nabokov , Ed. Thalia, 2006). Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 
145

împărtăș ește părerile lui K. Mociulski și ale lui V.V. Rozanov despre Gogol ca fiind un
celebru folclorist, iubitor al poporului și al tradiției ucrainene, c ăci, conform principiului
„artă pentru art ă” ce guverneaz ă crezul s ău literar, scrierile lui Gogol, construite în jurul
unor astfel de subiecte (inspirate din via ța poporului) și presărate cu dialectisme, sunt
văzute drept ni ște non-valori: „…nimic nu este mai p lictisitor decât folclorul romantic
sau fabulele caraghioase despre t ăietorii de lemne, despre țăranii francezi sau flăcăii
ucraineni ”1.
V.V. Rozanov recunoa ște geniul lui Gogol, înainte de toate, în mijloacele și
procedeele de creare a personajelor, precum și în măiestria reprezent ării universului
artistic al operei, taina c ărora nu le știa decât scriitorul însu și: „Noi râdem de ei [de
personaje – s.n.], dar neobi șnuit este faptul c ă nu este vorba de un râs viu. Universul
poetic gogolian, pe care îl cercet ăm parcă cu ajutorul lupei, ne mir ă, râdem de toate,
ceea ce vedem nu uit ăm, însă, niciodat ă nu găsim punct comun cu toate acestea, fie în
sens pozitiv, fie în cel negativ. Ceea ce a realizat Gogol nu a reu șit nimeni în întreaga
istorie a literaturii”2. Și totuși, am adăuga noi, fiecare om se reg ăsește măcar odată în
viață și fie doar pentru o clip ă, într-unul dintre personajele gogoliene.
A. Belîi remarc ă plurivalen ța stilului gogolian, fapt care-l duce la imposibilitatea
definirii și încadrării operei scriitorului în limitele unui anumit curent literar: „Eu nu știu
cine este Gogol: realist, simbolist, romantic sau clasic… Unii spun c ă Gogol este realist
– da. Alții spun că este simbolist – da. […] Gogol est e un geniu, care nu poate fi încadrat
de niște definiții școlărești; eu am înclina ție către simbolism; prin urmare îmi este mai
ușor să observ tr ăsăturile simbolismului la Gogol, romanticul va vedea în el un
romantic, realistul îl va vedea ca pe un realist”3.

Bibliografia:

Aksakov, S.T., Istorija moego znakomstva s Gogolem , Izd. „Akademii Nauk”, Moscova,
1960
Annenkov, P.V., N.V. Gogol’ v Rime letom 1841 goda , în Gogol’ v vospominanijah
sovremennikov , red. N.L. Brodski, F.V. Gladkova, F.M. Golovencenko, N.K. Gudzia, „Gosud.
Izd. hudožestvennoj literatury”, Moscova, 1952, p. 230-339
Belinski, V.G., Polnoe sobranie so činenij , v 13-ti tomach, Moscova, 1953-1959
Belinski, V.G. , Opere filosofice alese , în două volume, în trad. lui M. Baraz și
A. Kișinevski, Ed. Cartea Rus ă, Bucure ști, 1956
Belinski, V.G., O klassikah russkoj literatury , Izd. „Nauka i tehnika”, Minsk, 1976

1 Ibidem , p. 53.
2 V.V. Rozanov, Legenda o velikom inkvizitore F.M. Dostoevskogo , Izd. „Respublika”, Moscova,
1996, p. 143.
3 A. Belîi, Luh zelenyj , Moscova, 1910, p. 102-104, apud . N.E. Krutikova, N.V. Gogol’.
Issledovanija i materialy , Izd. „Naukova dumka”, Kiev, 1992, p. 14-15. Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 

146 Bilețki, O.I., Gogol i ukrains’ka literatura , în Gogol i ukrains’ka literatura XIX-ho st.
Zbirnyk stat’ej , „Deržavne vydavnectvo hudožn’oji literatury”, Kiev, 1954, p. 3-6
Blaga, Lucian, Gândire magic ă și religie , în Trilogia valorilor , în trei volume,
Humanitas, Bucure ști, 1996
Călinescu, G., Opera lui Mihai Eminescu, în patru volume, Ed. Minerva, Bucure ști,
1985
Cernîșevski, N.G., Estetika i literatura. Izbrannye stat’i , „Gosud. Izd. hudožestvennoj
literatury”, Moscova-Leningrad, 1951
Cernîșevski, N.G., Gogol’ , în Gogol’ v russkoj kritike. Zbornik stat’ej , „Gosud. Izd.
hudožestvennoj literatury”, Moscova, 1953, p. 420-594
Cernîșevski, N.G., Izbrannye literaturno-kriti českie stat’i , „Gosud. Izd. Detskoj
literatury”, Moscova-Leningrad, 1953
Cernîșevski, N.G., Studii asupra perioadei gogoliene a literaturii ruse , Ed. pentru
Literatura Universal ă, Bucure ști, 1963
Cotorcea, Livia, În căutarea formei , Ed. Universit ății „Al.I. Cuza”, Ia și, 1995
Cotorcea, Livia, Gogol și V. Hlebnikov – continuitate în discontinuitate , în „Actele
simpozionului «Direc ții și perspective ale slavisticii din Ro mânia»”, Ed. Napoca Star, Cluj-
Napoca, 2006, p. 59-74
Dobroliubov, N.A., Literaturnaja kritika , Izd. „Hudožestvennaja literatura”, Moscova,
1979
Eminescu, M. , [Avatarii faraonului Tlá] Aur, m ărire și amor , din vol. Proz ă literară,
Ed. Minerva, Bucure ști, 1984
Evseev, Ivan, Dicționar de magie, demonologie și mitologie româneasc ă, Ed.
Amarcord, Timi șoara, 1998
Gogol, N.V. , Opere, în șase volume, în trad. lui Al. Teodoreanu, Anda Boldur, Ada
Steinberg și Petre Solomon, Ed. Cartea Rusă , București, 1954-1958
Honcear, O., Gogol’ i Ukraina , în Venok N.V. Gogol’u. Gogol’ i vremja, Izd. „Prapor”,
Harkov, 1984, p. 138-150
Ibrăileanu, G., Pagini alese (Ibr ăileanu despre literatura rus ă) în două volume,
București, 1957
Korolenko, V.G., Tragedija velikogo jumorista , în Gogol’ v russkoj kritike. Sbornik
stat’ej , Moscova, 1953, p. 536-594
Krutikova, N.E., N.V. Gogol’. Issledovanija i materijaly , Izd. „Naukova dumka”, Kiev,
1992
Longhinov, M.N., Vospominanie o Gogole , în Gogol’ v vospominanijah sovremennikov ,
red. N.L. Brodski, F.V. Gladkova, F.M. Golovencenko, N.K. Gudzia, „Gosud. Izd. Hudožest-
vennoj literatury”, Moscova, 1952, p. 70-74
Makogonenko, G.P., Introducer e la vol. Pis’ma russkih pisatelej XVIII-ogo veka ,
Leningrad, Izd. „Nauka”, 1980
Merejkovski, D., Gogol și diavolul , în trad. lui Emil Iordache, Ed. Fides, Ia și, 1996
Mica, Alexandru, Fantasticul romantic între miraculos, terifiant și grotesc la E.T.A.
Hoffmann și N.V. Gogol , Ed. Romcor, Bucure ști, 1993
Mica, Alexandru, Fantasticul introspectiv și fantasticul „voalat” ca surs ă de cunoaștere
la N.V. Gogol, E.A. Poe și Ch. Dickens , Ed. Romcor, Bucure ști, 1993

Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 3

 

147 Mildon, V.I., «Vybrannyie mesta iz perepiski s druz’jami» N.V. Gogolja kak
literaturnaja forma (cf. site-ul despre Gogol: http://nikolay.gogol.ru/articles/gogol_v_kontekste/
vybrannye_mesta_kak_ literaturnaya forma);
Mociulski, K., Gogol’. Solovi ov. Dostoevski , Izd. „Respublika”, Moscova, 1995
Nabokov, V.V. , Lekcii po russkoj literature , Izd. „Nezavisimaja gazeta”, Moscova,
1999
Odobescu, Al., Pseudokinegetikos sau Fals tratat de vân ătoare , București, 1961
Rank, Otto, Dublul. Don Juan , în trad. Georgetei-Mirela Vicol, Ed. Institutul European,
Iași, 1997
Reboșapca, I., Vplyvovist’ – odna iz skladovych sutnosti henija , în „Naš holos”, nr. 178,
2009, p. 6-7
Rozanov, V.V. , Legenda o velikom inkvizitore F.M. Dostoevskogo , Izd. „Respublika”,
Moscova, 1996
Sollogub, V.A. , Pervaja vstreča s Gogolem , în Gogol’ v vospominanijah
sovremennikov , red. N.L. Brodski, F.V. Gladkova, F.M. Golovencenko, N.K. Gudzia, „Gosud.
Izd. hudožestvennoj literatury”, Moscova, 1952, p. 75-78
Șenrok, V.I., Materijaly dlja biografii Gogolja , Moscova, 1983
Tînianov, I., Poetika. Istorija literatury. Kino , în „Literaturnyj fakt”, Izd. „Nauka”,
Leningrad, 1977
Turaiev, S., I. Usok, Rol’ romantizma v stanovlenii kriti českogo realizma , în „Razvitie
realizma v russkoj literature”, în trei volume, red. N. Lomunov, P.A. Nikolaiev, N.V. Osmakov,
U.P. Foht, S.E. Șatalov, Izd. „Nauka”, Moscova, 1972-1973
Zenkovski, Vasili, Gogol’ , Moscova, 1997

*** Klassiki russkoj literatury, red. L.I. Timofeev, Gosud. Izd. „Detskoj literatury”,
Moscova-Leningrad, 1952
*** Literaturnyj enciklopedi českij slovar’ , red. V.M. Kojevnikova și P.A. Nikolaieva,
Izd. „Sovetskaja encikl opedija”, Moscova, 1987
*** Literaturoznav čyj slovnyk-dovidnyk , Ediț ia a II-a completat ă și adăugită, red.
R.T. Hromiak, Iu.I. Kovaliv, V.I. Teremko, Ed. „Akademija”, Kiev, 2007
*** Razvitije realizma v russkoj literature , în trei volume, red. K.N. Lomunov,
P.A. Nikolaiev, N.V. Osmakov și alții, Izd. „Nauka”, Moscova, 1972-1973

http://nikolay.gogol.ru/muzey_gogolya/portrety;
http://nikolay.gogol.ru/articles/gogol_v_kontekste/vybrannye_mesta_kak_literaturnaya forma);
http://nikolai-gogol.narod.ru/ctypeni1.htm ).

Provided by Diacronia.ro for IP 79.114.240.197 (2020-06-11 06:24:37 UTC)BDD-A24198 © 2010 Editura Universității din București
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)