Romania Si Rusia Relatia Dificila cu Ursul de la Rasarit

După 1989 relațiile dinte cele două state nu a fost una de substanță, deoarece președintele Ion Iliescu nu a dorit să fie privit ca unul care este de partea Rusiei, iar astfel relațiile bilaterale dintre acestea bat pasul pe loc.

România întotdeauna a stat sub semnul contradictoriu al fricii de dominație și al fricii de izolare, de a rămâne singură în fața celor care aveau interese geopolitice în concurs cu interesele sale de securitate. Tocmai prin această alianță strategică cu Rusia, și cooperarea tactică cu Occidentul euro-atlanitc, România și-a găsit cumva securiatatea. Nu a fost o plăcere pentru România să trebuiască să se împartă în două, dar în acele condiții era mai bine așa.

“Releția româno-rusă este etajată pe mai multe paliere: dimensiunea geopolitică, cea ideologică și cea economică. Aceste trei paliere ale relației româno-ruse sunt interconectate. Uneori au fost convergente, alteori divergente. La început relația româno-rusă era dominată de aspectul geopolitic. Cu o Uniune Sovietică aflată în plin proces de dezagregare, două subiecte au fost de maximă importanță pe agenda relațiilor bilaterale: 1) căutarea de către România a unui sistem de securitate în care să se integreze cât mai rapid și 2) problema Basarabiei și potențiala sa unificare cu România.”

Cei responsabili de politica inernațională și de securitate a U.R.S.S. au încercat să înlăture fostele țări socialiste, prin creearea unor noi mecanisme, care să le facă să nu devină „surse ale sovietismului” și „să nu joace rolul de catalizator extern al separatismului național și al tendințelor centrifuge în Uniunea Sovietică”. Ministerul de externe al U.R.S.S. a găsit soluția pentru înlăturarea acestei probleme, și anume, să creeze o rețea de tratate bilaterale cu toate statele care au ieșit din C.A.E.R. și Tratatul de la Varșovia. În acest context, România și U.R..S.S., au ajuns să semneze la Moscova „Tratatul de colaborare, bună vecinătate și amiciție”, în aprilie 1991. Acordul neratificat de Parlamentul României, conținea la articolul 4 clauza potrivit căreia „România și U.R.S.S. nu vor participa la nici un fel de alianțe îndreptat una împotriva celeilalte. Nici una din Părțile Contractante nu va permite ca teritoriul ei să fie folosit de către un stat terț pentru comiterea unei agresiuni împotriva celeilalte Părți Contractante. Nici una din ele nu va pune, în aceste scopuri, la dispoziția unui stat terț căile și mijloacele sale de comunicație și alte infrastructuri și nu va acorda niciun fel de sprijin unui asemenea stat care ar intra într-un conflict armat cu cealaltă Parte Contractantă”. Dacă tratatul ar fi intrat în vigoare România nu putea intra în N.A.T.O. fără acordul Moscovei.

Pe 2 martie, rusii isi vor alege un nou sef al statului, cel mai probabil in persoana lui Dmitri Medvedev, un avocat de doar 42 de ani, considerat un "liberal". Va insemna schimbarea de la Kremlin si o modificare in relatiile dintre Moscova si Bucuresti? Raspunsul cel mai probabil: nu. Asta pentru ca dupa 1990, diversele guverne post-comuniste au dus politici de distantare tot mai evidenta de Rusia, cu efecte negative in plan economic, dar cistigind in planul securitatii. De aceea e putin probabil ca schimbarea garzii la Kremlin sa duca la o radicala transformare a relatiilor romano-ruse.

Romania este tara europeana care plateste cel mai mare pret la gazele naturale importate din Rusia

In competitia dintre gazoductele Nabucco si South Stream, Bucurestiul a adoptat o atitudine principiala, dar perdanta economic

Deficitul comercial in relatia cu Rusia este de circa 3 miliarde dolari, din cauza importurilor de energie

Investitiile rusesti in Romania sunt putine, dar indeosebi in domenii importante strategic

Dupa ani de diplomatie paguboasa, va adopta Romania o atitudine mai pragmatica in relatia cu Moscova?

Gazul care arde la pret

Romania are o mare problema in relatia economica cu Rusia: este tara europeana care plateste cel mai mare pret pe mia de metri cubi de gaz natural importat. Acest lucru se explica intai de toate prin politica externa a Romaniei – de aderare la spatiul euro-atlantic si de opozitie fatisa fata de Rusia – ce a facut ca Moscova sa trateze cu raceala, ba uneori cu ostilitate, autoritatile de la Bucuresti.

In timp ce Romania plateste in acest moment 376 de dolari/mia de metri cubi, iar de la 1 aprilie, pretul ar putea creste la peste 390 de dolari, alte state europene platesc intre 150 si 240 de dolari. Media in tarile Europei occidentale este de 280 de dolari/1.000 mc, Bulgaria plateste 240 de dolari/1.000 mc, Ucraina – 280 si Republica Moldova 190 de dolari/1.000 mc.

O situatie similara in acest sens se intilneste doar in cazul Poloniei, care tot din cauza unei proaste relatii politice cu Rusia, plateste 340-350 dolari / mia de metri cubi.

Dar de ce a ajuns Romania in aceasta situatie? Acest lucru se datoreaza intai de toate comisioanelor mari luate de catre intermediari, care adauga circa 55-60 de dolari in plus la pretul de livrare. Interesant este faptul ca importurile se realizeaza majoritar prin trei firme agreate de Gazprom si in care producatorul rus este oricum actionar: Wintershall, Gazexport si Imex Oil. Singurul importator de gaze care lucreaza direct cu Gazprom este compania Conef Energy SRL, unde actionar majoritar este firma Conef, proprietara a Alro Slatina, si care de fapt apartine firmei rusesti Marco Investment and Industries.

Totusi, relativa detasare a Romaniei fata de relatia cu Rusia este motivata si de faptul ca tara noastra nu este dependenta decit intr-o mai mica masura de resursele energetice rusesti. Existenta, inca, a unor consistente rezerve de gaze face ca Romania sa importe sub 40 la suta din necesarul de gaze naturale din Rusia, mai putin decit numeroase dintre tarile europene.

Disputa conductelor

Rusia e intr-un conflict economic nedeclarat cu UE si SUA, ce are ca principala miza resursele energetice. Lucrul acesta este vizibil si in Balcani, unde in acest moment se afla in faza de proiect doua gazoducte: South Stream (ce ar urma sa transporte gaze naturale din Siberia) si, respectiv, Nabucco (care ar urma sa aduca gaze din Asia Centrala).

Pentru Rusia, conducta South Stream este si un prilej de a readuce sub influenta sa cit mai multe tari din Europa de est si, totodata, pentru a recistiga influenta politica, pierduta o data cu prabusirea Uniunii Sovietice. Pentru Uniunea Europeana, Nabucco ar fi o ocazie de a isi reduce dependenta de gazul rusesc.

In tot acest joc, Romania pare in acest moment sa se afle intr-o pozitie perdanta din punct de vedere economic. Bucurestiul joaca doar cartea Nabucco, care este insa un proiect intarziat in comparatie cu South Stream si, in acest moment, fara un furnizor clar de energie, in timp ce tari din vecinatatea noastra – Bulgaria si Ungaria, mai ales – au lasat deoparte orice retineri politice si isi urmaresc propriul interes economic alaturindu-se proiectului rusesc.

Conform unei recente informatii de presa, Gazprom a luat in calcul posibilitatea ca o ramificatie a conductei de gaze South Stream sa treaca si prin Romania dar s-a lovit de indiferenta autoritatilor. In schimb, oficiali din Ministerul Economiei si din cadrul companiei Transgaz au negat aceasta informatie.

Dezechilibru in relatiile economice

Potrivit datelor oficiale, la sfirsitul anului 2006, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale romano-ruse a atins un nivel de 4,3961 miliarde dolari SUA. Cifra este una relativ ok, plasind Federatia Rusa pe locul 5 in topul partenerilor comerciali ai Romaniei. Numai ca, la o privire mai atenta, se observa ca Romania a exportat in valoare de doar 374,1 milioane de dolari, in timp ce importurile s-au cifrat la 4,02 miliarde de dolari.

Deficitul nu este asadar unul mic, fiind de peste 3,5 miliarde de dolari, datorat in mare masura importurile de resurse energetice. Conform statisticilor guvernamentale, importurile energetice insumeaza circa 90% din valoarea totala a produselor importate din Rusia. La finele lui 2006, titeiul si produsele petroliere reprezentau 48,1% din totalul importurilor energetice, iar gazele naturale – 39,1%.

In schimb, Romania exporta in Rusia componente auto (la Moscova functioneaza o fabrica Renault, de asamblare a autoturismelor Logan, pe baza componentelor livrate din tara noastra); masini, aparate, echipamente electrice si parti ale acestora; materiale plastice si textile; produse ale industriei chimice si ale industriilor conexe; metale comune; mobila; sticla si articole din sticla.

Ca relatiile economice dintre Romania si Rusia au devenit tot mai dezechilibrate ca urmare a racirii relatiilor politice se poate vedea si din faptul ca in 1990 si 1991, Romania exporta in Rusia produse in valoare de 1,5, respectiv 1 miliard de dolari. Aceste exporturi nu au fost insa decit reflexul inertiei unui sistem economic puternic legat de fostul lagar comunist. In 1992, exporturile scad la 400 de milioane de dolari, iar in anul imediat urmator ating un nou minim, de 200 milioane dolari. Anul cel mai negru a fost 1999, cand am reusit sa vindem pe piata Rusiei produse in valoare de 50 de milioane dolari.

Investitii reduse

In statistica oficiala a investitiilor straine in Romania, la sfirsitul anului 2006 Federatia Rusa apare doar cu o valoare simbolica de 3,95 milioane dolari SUA, cu un numar de 255 societati mixte romano-ruse, conform datelor Departamentului de Comert Exterior.

Daca se iau in considerare investitiile indirecte sau cele ale unor societati cu capital rusesc inregistrate in alte tari, investitiile ruse in Romania ar fi de doar circa 1,5 miliarde dolari SUA. Foarte putin fata de potentialul Rusiei, insa conform intereselor motivate politic ale Bucurestiului care, spre exemplu, a refuzat de mai multe ori ofertele unor companii rusesti de a investi in industria petroliera.

Cele mai importante domenii industriale in care investitorii rusi si-au plasat capitalul in economia romaneasca sunt metalurgia si industria petroliera. Dintre companiile rusesti reprezentative care au investit in Romania mentionam : LukOil (actionar majoritar la Petrotel); Ruskii Aliuminii (Alor Oradea); OMZ (Upet, Targoviste), TMK-SINATRA Handel (Artrom Slatina); Mecel (COS Targoviste si Industria Sarmei Campia-Turzii); Temerso (Republica S.A Bucuresti), Tehnosteel (Tepro Iasi).

O politica externa paguboasa?

In mentalul colectiv romanesc, Rusia este asociata cel mai adesea cu ocuparea Basarabiei si aducerea, pe tancuri, a regimului comunist. In schimb, se uita, spre exemplu, rolul jucat de Rusia in dobindirea independentei de sub regimul otoman sau la modernizarea tarii in secolul al XIX-lea.

Politica externa a Romaniei dupa 1990 a fost construita exclusiv pe considerente geo-strategice si mai putin pe cele economice. Astfel, s-a reusit aderarea la spatiul euro-atlantic dar, in acelasi timp, reducerea la minimum a relatiilor cu Moscova.

Abia in 1999 Bucurestiul a anuntat ca este pregatit sa-si reconsidere relatiile cu Moscova, nu numai la nivel politic, ci si in domeniul economic. In acel an, premierul Radu Vasile a efectuat o vizita oficiala la Kremlin, in cursul careia a pus problema recuceririi pietei rusesti de catre exportatorii romani.

In iulie 2003 a fost semnat Tratatul politic de baza romano-rus, ratificat de parlamentele celor doua tari. La acel moment, se aprecia ca documentul va duce la o impulsionare a relatiilor bilaterale. In 2004, premierul Adrian Nastase mergea la Moscova, vizita sa avind un puternic caracter economic, delegatia oficiala fiind insotita de un grup de 80 de oameni de afaceri.

Un an mai tarziu, in 2005, presedintele Traian Basescu a efectuat, la randul sau, o vizita in Federatia Rusa, insotit si de o delegatie de oameni de afaceri romani. Desi Basescu promitea o “depasire a complexelor istorice” care afectasera relatiile in ultimii 15 ani, in perioada urmatoare s-a constatat de fapt o racire accentuata a raporturilor cu Rusia.

Cu doar doua zile inainte de alegerile prezidentiale din Rusia, presedintele Traian Basescu semna decretul de numire a unui nou ambasador la Moscova, ceea ce poate marca o schimbare in relatiile bilaterale. Grigorie – care a ocupat postul de ambasador in Turcia pana la propunerea sa pentru postul diplomatic din Rusia – a recunoscut in fata parlamentarilor care l-au audiat in decembrie 2007 ca posibila sa preluare a postului de la Moscova survine intr-un moment de inghetare a relatiilor romano-ruse.

Tocmai de aceea primul sau obiectiv este organizarea unui intalniri intre presedintii celor doua tari "anul acesta sau cel tarziu pana in 2009", in conditiile in care nu a existat o intalnire la nivel inalt intre cele doua state in ultimii zece ani.

Prezenta la Bucuresti a presedintelui Putin – aflat pe sfarsit de mandat, inainte de predarea acestuia la inceputul lunii mai – ar putea fi un moment prielnic unei astfel de intalniri, in contextul summit-ului NATO.

Relația Rusia – Vecinătatea Apropiată

Federația Rusă a încercat, prin semnarea unor acorduri economice (Acordul privind Uniunea Economică / 24 septembrie 1993, Acordul privind crearea zonei de comerț liber / 15.04.1994, Comunitatea Economică Eurasiatică – EurAsEc / octombrie 2000, Spațiul Economic Comun / 2003) și tratate de securitate colectivă (Tratatul de Securitate Colectivă a Comunității Statelor Independente / 15 mai 1992 ce va deveni apoi, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) / 7 octombrie 2002) demararea în acest spațiu a unor procese integraționiste, cu caracter preponderent economic și militar. Însă aceste inițiative au căpătat un caracter parțial, nereușind să fie finalizate, niciodată nu au fost abandonate. Desigur, vorbim în special de miza resurselor acelor state asupra cărora Rusia dorește să dețină controlul. Dar ar fi prea simplist să judecăm lucrurile numai din această perspectivă. Rusia își continuă diversitatea încercărilor de coagulare a acestui spațiu, dovadă fiind interpretările, uneori negative, date acestor încercări – văzute în unele capitale ca fiind instrumente instituționale dezvoltate de Moscova pentru a putea să-și impună și să-și mențină controlul asupra „vecinătății apropiate”, dar și de apariția unor forme de organizare considerate de Moscova ca fiind concurente intereselor sale cum a fost cazul GU(U)AM, percepută ca promotoare a intereselor occidentale în spațiul post-sovietic și alternativă la CSI. Federația Rusă, în calitate de moștenitoare politică a fostei Uniuni Sovietice, și-a manifestat intențiile de a fi înlocuitoarea ei în peisajul geopolitic al lumii (și așa a și fost percepută în Occident), perpetuând, uneori din inerție, direcțiile cardinale ale geopoliticii sovietice – acel imperialism de după Imperiu – bazat pe crearea unei zone-tampon în jurul Federației Ruse, influențarea vecinătății apropiate prin exercitarea puterii militare, menținerea bazelor militare, aprovizionarea cu materii prime, controlul asupra grupurilor etnice și primatul culturii ruse – de care ne vorbește Stanislav Secrieru. Ce aș dori să punctez: în realitate, fiecare din aceste intenții a întâmpinat serioase probleme, uneori chiar fără intervenția politicului. Ultimele două (de exemplu) au fost minate de doi factori: 1. creșterea influenței Islamului; 2. internetul și atotputernica limbă engleză. Tinerii din Asia Centrală vor să studieze în Europa sau măcar în Turcia. Cei din Ucraina vizează mai degrabă să studieze în Polonia, nu la Moscova. Chiar recent, unul din directorii proiectului Skolkovo (absolvent de Harvard) remarca faptul că e absolut rușinos că nu există nici o universitate rusească în topul primelor 100 din lume. Sigur, Rusia are pârghii de ținere sub control a situației, dar asta reclamă enorm de multă energie. Ori Rusia are nevoie de energie pentru a se vitaliza în principal în interior, în acest moment. O secundă de neatenție în contextul actual poate înseamna un tratat semnat de țările din Vecinătatea Apropiată cu orice altă țară (China sau din UE) care ar putea contribui la ieșirea satelitului de pe orbita rusească. Fără a deveni ea însăși atractivă, Rusia se poate confrunta pe viitor cu situația în care vecinătatea apropiată va deveni în mod cert străinătatea apropiată sau vecinătatea îndepărtată de propria sa neputință.