România și Instituțiile Financiare Internaționale Fmi, Wb, Bei, Berd

=== ce310e0b33d48a2b8f2bb6c6c99c831f5368d98a_307293_1 ===

UNIVERSITATEA ……………………………………

FACULTATEA ……………..

PROGRAMUL DE MASTERAT ȘTIINȚE POLITICE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

România și instituțiile financiare internaționale:FMI, WB, BEI, BERD

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Prof./Conf./Lector univ. dr. NUME PRENUME

ABSOLVENT:

CHIRILA (initiala tatalui) CORNELIU

ORASUL

2017

* Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului și notei acordate.

** Nota acordată de conducătorul științific se calculează cu relația: Suma totală a notelor acordate / 10

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E. M O T I V A T I A A L E G E R I I

Platforma – fundament a definirii reformelor structurale și a priorităților de dezvoltare ce direcționează evoluția României se identifică în Programul Național de Reformă (PNR) care vizează valorificarea potențialului de progres prin incitarea productivității și competitivității și prin fortificarea unității teritoriale și sociale prin crearea a noi locuri de muncă (prin aplicarea tuturor acestora dorindu-se minimizarea decalajelor în raport cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene). Asumarea reformelor structurale în ceea ce privește administrația și economia națională permite focusarea resurselor naționale și a eforturilor către modernizarea societății românești, sprijinind, în acest context, convergența de tip economic – social. În scopul fortificării redresării economice a Uniunii Europene și, totodată, pentru a stimula convergența spre statele membre conducând la cele mai bune rezultate, este recomandată păstrarea celor trei priorități: politicile bugetare responsabile, relansarea investițiilor și continuarea reformelor structurale.

Definirea reformelor prioritare naționale ia în considerare provocările politice pentru România, acestea fiind tratate și în lucrarea de față și identificându-se în următoarele:

o politică fiscal – bugetară expansionistă într-un spațiu de progres puternic se identifică într-o sursă de îngrijorare,

slăbiciunile aferente poziției externe au fost reduse în conjunctura unui progres economic puternic, astfel economia României devenind mai rezistentă,

riscurile determinate de inițiativele legislative naționale ce amenință statornicia sectorului financiar s-au ridicat,

poziția investițională internațională netă înregistrează îmbunătățiri.

Motivul optării pentru lucrarea “România și instituțiile financiare internaționale: FMI, WB, BEI, BERD” derivă, în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a acestui subiect precum și în vederea unei orientări spre o profesie în domeniu. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană) motiv pentru care se va accentua, în mod expres, interdependența între statul român și instituțiile financiare externe, determinante ale economiei României, prin prisma activității guvernului BOC la nivel statal.

1. PARTEA TEORETICĂ: DEFINIRE, CONCEPTE ȘI REGLEMENTĂRI INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE PRIVIND FINANȚAREA APĂRĂRII

Într-un spațiu divizat ori perceput ca atare, unde un deznodământ conflictual este unul asumat, opțiunea este alocată pentru configurarea prioritară a unei strategii de siguranță militară de care depinde siguranța economică condusă în mod expres în scopul de a o satisface necondiționat pe cea dintâi (apărarea), parte reprezentativă a siguranței naționale integrate. O abordare de această natură implică atât lipsuri cât și efecte reprezentative în ceea ce privește comunitatea umană și indivizii.

Este imperios ca apărarea valorilor economiei de piață să fie întreprinsă prin politici de guvernare calitative, care să valorizeze economia reală mai departe de îngrădirile critice de deteriorare.

Lipsa de încredere, de securitate, de apărare și de protecție chestionează, pe de o parte, modul în care piețele funcționează iar pe de altă parte funcția statului la nivel economic.

Este imperios ca România să își focuseze eforturile de natură strategică pentru siguranța și apărarea spațiului național și a indivizilor dar și pentru acordarea de suport țărilor partenere și aliate potrivit promisiunilor asumate prin intermediul tratatelor internaționale.

Astfel, este nevoie atât de pregătirea teritoriului pentru apărare și a populației cât și de evoluția abilității de răspuns la noile provocări ale spațiului de siguranță. Orientările de acțiune presupun:

fortificarea prezenței rolului și prezenței naționale în operațiile militare și în misiunile civile prin participarea la procese de administrare și de control a crizelor din zonele de interes prioritare pentru statul român,

fortificarea abilității naționale de apărare, implicit prin utilizarea eficientă a mecanismelor din cadrul NATO,

evoluția cooperării în spațiul industriei de securitate cu țările din mediul euroatlantic, prin punerea în valoare a șanselor de cooperare multinațională, în conjunctura inițiativelor Uniunii Europene și a celor NATO,

continuarea procesului de îmbogățire, de transformare și de modernizare a Armatei României, prin alocarea în fiecare an a cel puțin două procente din Produsul Brut pe parcursul a 10 ani, începând cu anul 2017,

adaptația industriei de securitate la solicitările spațiului concurențial și al forțelor armate,

evoluția abilităților de care este nevoie în scopul de a reacționa în condițiile unor amenințări de tip hibrid, asimetrice,

atingerea nivelului de performanță caracteristic întreprinderii conexiunii cu celelalte armate și armonizarea reglementărilor normative și echivalente.

Apărarea țării reprezintă un concept ce include pe de o parte apărarea națională (văzută drept un cumul de activități, de măsuri și de dispoziții abordate și desfășurate de țară spre garantarea democrației constituționale contra oricărei forme de agresiune, suveranității naționale, unității și independenței țării) și apărarea colectivă (văzută drept un mecanism de apărare fundamentat pe un acord de securitate – mondial ori regional – unde fiecare țară din mecanism acceptă faptul că siguranța sa are impact asupra tuturor și că toate sunt de acord să se alăture celui amenințat ori agresat printr-un răspuns colectiv.

Strategia Națională de Apărare contribuie la:

fortificarea managementului inclus al conjuncturilor de urgență și al crizelor de ordine publică,

îmbunătățirea siguranței individului,

poziționarea în siguranță a frontierei, în mod expres a frontierei externe a Uniunii Europene de pe teritoriul României,

diminuarea impactului terorismului, criminalității organizate și criminalității transfrontaliere.

Prin raportare la Produsul Intern Brut alocat apărării, numai patru țări membre ale Uniunii Europene ajung ori depășesc pragul de două procente – Grecia cu un procentaj de 2,5% (în ciuda faptului că se situează în plină criză financiară), Marea Britanie și Estonia cu un procentaj de 2%).

În ceea ce privește finanțarea în România, acordul politic obținut de președintele Klaus Iohannis cu privire la alocarea a două procente din Produsul Intern Brut în scopul efectuării cheltuielilor de apărare reprezintă un lucru bine executat pentru statul român. Benefică ar fi și continuarea acordului politic printr-o lege care să consacreze această obligație. Totodată, ar fi relevantă structurarea sub egida Președintelui a unui grup de lucru, cu participare de ordin sindical, politic, patronal, academic, militar spre elaborarea unei strategii de cheltuire a procentului alocat dotării, procentaj din întreaga sumă destinată armatei prin două procente, nu doar în interesul apărării dar și al modernizării și al evoluției economiei românești. Acest aspect ar putea crea o siguranță a folosirii banilor, concretizându-se în Directiva de planificare a Armatei prin intermediul programelor multianuale ce ar putea fi derulate în interiorul propriei industrii de apărare. În acest context, procesul ar evita achizițiile într-un procentaj total din exterior conducând în timp la retehnologizarea industriei personale de apărare.

Ca o consecință a faptului că în luna ianuarie a anului 2015 a fost încheiat acordul politic național legat de creșterea finanțării în ceea ce privește Apărarea între anii 2015 – 2026, o evoluție reală la nivelul întregii Armate Române cu privire la instruirea luptătorilor, ar putea fi obținut abia în 2017, când Ministerul Apărării Naționale va primi două procente din Produsul Intern Brut. Ulterior anului 2017, pentru încă zece ani, cele două procente se vor identifica într-o limită minimă în ceea ce privește bugetul anual al Apărării.

În cadrul acestui capitol, vor fi tratate și alte aspecte prin care este semnalată existența unor provocări specifice pentru economia României, aspecte precum:

confruntarea zonelor rurale cu provocări caracteristice precum folosirea deficitară a capitalului uman și existența excluderii sociale și sărăciei,

eficiența administrației publice este mărginită, în acest context mediul de afaceri îmbunătățindu-se foarte puțin,

eficacitatea sistemului de sănătate și protecție socială este mărginită,

persistarea problemelor de ordin organizatoric pe piața muncii, în ciuda faptului că respectivele conjuncturi au fost adecvate.

1.1 NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE INSTITUȚIILE FINANCIARE INTERNAȚIONALE

Sub identitatea unei combinări sinergice a tuturor formelor de raporturi economice internaționale, activitatea economică internațională poate să existe numai în condițiile în care fiecare tip de relații de această natură se poate manifesta integral și direct proporțional cu interesele economiilor naționale și ale agenților economici indiferent de unde ar proveni aceștia. Evoluția formelor distincte de tangențe economice descris printr-un cuprins nematerial ori material implică existența unor raporturi financiar – valutare, în aceleași condiții în care producția de mărfuri este posibilă doar în conjuncturi moderne doar limitată de existența banilor, acea marfă ce poate face posibilă tranziția oricărui serviciu de la întreprinzătorul acestora la consumator.

Acestea sunt relații ce se decid între economiile naționale în avantajul schimburilor de servicii și de mărfuri care au loc ca formă de participare a economiilor naționale la circuitul economic global, având funcția de a intermedia împărțirea și reîmpărțirea producției globale de servicii și de bunuri între economiile naționale participante la acest circuit.

Acest gen de raporturi internaționale implică existența banilor cu circulație internațională (instituții specializate ce asigură folosirea internațională a acestor valute și valute convertibile internațional).

Astfel, a avut loc înființarea unui sistem structurat al raporturilor valutare stabilit inițial la Breeton Woods (notoriu sub numele de Gold Exchange Standard), sistem fundamentat pe anumite norme și aranjamente internaționale, rezidând pe de o parte în acceptarea, pe de altă parte în recunoașterea de țările lumii a unei monede universal valabile și care pot fi convertite în alte monede ori chiar în aur, prin garanția oferită, în acest context, de Statele Unite ale Americii, această monedă fiind dolarul SUA. Țările participante la această reuniune istorică internațională au hotărât conturarea unei structuri financiare internaționale care să supravegheze asupra respectății normelor de funcționare a sistemului monetar despre care s-a făcut înțelegerea și a normelor decise și care să intermedieze colaborarea internațională în spațiul monetar – valutar, structură notorie sub numele de Fond Monetar Internațional.

Devenită foarte relevantă în spațiul financiar – valutar internațional și economic, această instituție s-a transformat în una a Organizației Națiunilor Unite, transformare ce i-a conferit o credibilitate și o consistență internațională distinctă, cei 148 de membri ai Fondului Monetar Internațional identificându-se și în membri ai Organizației Națiunilor Unite.

România este membră a Fondului Monetar Internațional din 1972.

În primul articol al Acordului de la Bretton Woods sunt prevăzute următoarele obiective primordiale ce definesc funcția Fondului Monetar Internațional:

oferirea statelor membre prin punerea la dispoziția acestora a resurselor generale ale Fondului Monetar Internațional în schimbul unor garanții potrivite, conferindu-le, în acest context, oportunitatea de a își corija dezechilibrele balanțelor de plăți în lipsa recurgerii la măsuri ce pot păgubi bunăstarea națională ori internațională.

promovarea colaborării monetare internaționale între statele membre prin intermediul unei instituții permanente prin care să fie asigurat un mecanism de consultare și de cooperare cu privire la problemele monetare internaționale.

promovarea stabilității schimburilor, păstrând între statele membre regimuri de schimb ordonate și înlăturarea deprecierilor concurențiale ale schimburilor.

ușurarea dezvoltării și progresului armonios a comerțului internațional și participarea, totodată, la instituirea și la păstrarea unor niveluri ridicate ale ocupării forței de muncă precum și a unui venit real și la evoluția resurselor productive ale tuturor statelor membre.

Pe baza acestor obiective și a celor admise de Bretton – Woods, Fondul Monetar Internațional reprezintă cel mai relevant și activ organism de colaborare internațional în spațiul financiar valutar. Fiind prescris cu resurse personale, alcătuite din cotele – părți depuse de statele membre, a căror mărime este legată de nivelul economic național și cu volumul comerțului exterior al statelor membre dar și cu alți indicatori sintetici ai economiei naționale, Fondul Monetar Internațional are atât mandatul cât și potența financiară de a interveni, influențând activitățile de tip economic ale statelor membre, în mod expres a celor dezvoltate, a căror cotă de participare este mai diminuată în același timp în care nevoia de mijloace valutare de la Fondul Monetar Internațional este reprezentativ mai mare.

Impactul Fondului Monetar Internațional reiese din activități de suport pe care această instituție le practică prin acordarea unor împrumuturi caracteristice precum:

finanțarea extinsă – este acordată statelor ce consemnează dezechilibre semnificative ale balanței de plăți în urma existenței unei structuri cu lipsuri ale costurilor ori ale producției dar și statelor cu ritmuri scăzute de evoluție ori cu greutăți în evoluția economică.

finanțarea compensatorie – este atribuită în condițiile în care costurile anumitor produse primare pe piața globală sunt supuse unor variații mari putând, astfel, să provoace o lipsă de echilibru în balanța de plăți.

finanțarea anumitor stocuri tampon – este acordată țărilor în curs de evoluție ce întreprind stocuri în cazul anumitor produse primare spre reducerea ofertei pe piața mondială.

Progresul economiei globale dintre anii 1995 – 1999 identificat în inițierea progresului în economiile în tranziție, în relansarea economică din statele industrializate pe fundamentul unei inflații foarte scăzute, în păstrarea procesului de creștere sprijinit într-o multitudine de țări în dezvoltare și în încetarea declinului validează corectitudinea, nevoia și relevanța decisive ale politicilor macroeconomice benefice în scopul unui progres economic durabil.

Transformările deosebite din spațiul economiei mondiale poziționează într-o lumină favorabilă funcția instituției Fondul Monetar Internațional:

tranziția la convertibilitatea monetară pentru tranzacțiile curente într-un număr ridicat de state (în anul 2000, 140 de state membre recunoșteau și se aliniau articolului VIII din statutul Fondului Monetar Internațional).

internaționalizarea și progresul rapid al piețelor private de capital având, ca efect, un sistem monetar internațional mai vulnerabil la dezechilibrele macroeconomice din statele industrializate și, în mod expres, la orice abatere a cursului de schimb de la datele economice de bază.

existența marilor curente de integrare regională monetară și economică în mod expres în Europa însă și în alte părți ale lumii.

Aceste mutații nemaiîntâlnite au nevoie de un progres al responsabilității mediului, fiind foarte relevant ca instituția să își îndeplinească într-o manieră eficientă propria misiune de monitorizare. Creșterea numărului de state membre – 191 în luna august a anului 1997 – a generat o schimbare de optică și din partea pozițiilor mai reticente care în prezent recunosc funcția programelor de pregătire, consultanței economice și asistenței financiare acordate de Fondul Monetar Internațional unui număr record de guverne.

Confruntat cu criza mexicană și, ulterior, cu cea asiatică, Fondul Monetar Internațional a intervenit rapid folosind mijloace nemaiîntâlnite spre limitarea căderilor și consecințelor de contagiune caracteristice piețelor emergente și spre sprijinirea programelor de ajustare economică.

Lecția asiatică și cea mexicană au fost intens analizate de Fondul Monetar Internațional și la nivel guvernamental, concluzia fiind că evitarea crizelor este mai puțin costisitoare decât gestionarea acestora. În prezent, Fondul Monetar Internațional dispune de metodele de intervenție necesare, insistând asupra supravegherii politicilor economice duse de statele membre.

Astăzi, Fondul Monetar Internațional are sprijinul grupului G7 în ceea ce privește fortificarea supravegherii, dispunând de resursele necesare în scopul gestionării unor ciocniri neprevăzute.

Poziția Fondului Monetar Internațional, aflat în vigoare din luna decembrie a anului 1945 și amendat de trei ori până în anul 2000 decide cadrul în care această instituție activează: personalul alcătuit din funcționari internaționali, Consiliul guvernatorilor, directorul general și Consiliul de administrație.

Poziția revizuită a Fondului Monetar Internațional presupune o supraveghere strictă a politicilor de schimb monetar în statele membre și adoptarea principiilor caracteristice funcție de care statele să se ghideze.

În scopul de a își îndeplini sarcina de supraveghere, Fondul Monetar Internațional procedează la:

analize legate de tendințele economiei globale ce reprezintă tiparul pe fundamental căruia Consiliul de Administrație poate să examineze din perspectivă multilaterală, putând să urmărească evoluția economiei globale per ansamblu, pornindu-se de la premisele fundamentale ale modelului.

consultări, în fundamentul celui de-al patrulea articol ce reprezintă examinarea sistematică a politicii și a evoluției economice aparținând statului respectiv dar și efectele celei din urmă cu privire la balanța de plăți și la cursurile de schimb.

Abilitățile consultative ale Fondului Monetar Internațional, mărginite în alte vremuri doar la tranzacțiile curente au fost crescute și asupra tranzacțiilor cu capital.

În condițiile în care acordă suport financiar, este imperios ca Fondul Monetar Internațional să se asigure de faptul că statele membre vor susține o politică spre dispariția și spre micșorarea de plăți externe. Sprijinul financiar din partea Fondului Monetar Internațional implică angajamentul neclintit al statelor membre de adoptare a unei serii de măsuri corectoare ce reprezintă și garanția rambursării în timp a suportului acordat, în așa măsură încât și alte state membre cu probleme de balanță de plăți să poată să aibă acces la resursele mărginite ale instituției.

Folosirea resurselor Fondului Monetar Internațional sub formă de tranșe de credit este eșalonată și implică o scrisoare de intenție în care sunt expuse direcțiile primordiale de acțiune economică ale guvernului de-a lungul perioadei programului de asistență, reformele luate în calcul, criteriile de întreprindere – obiective fundamentate pe cifre în ceea ce privește chestiunile de politică economică – ce necesită îndeplinite de-a lungul perioadelor, semestriale ori trimestriale, în scopul ca tranșele să poată să aibă loc.

Condiționalitatea se identifică în elementul specific al contribuției Fondului Monetar Internațional la rezolvarea problemelor legate de balanțele de plăți. Efectul catalizator al finanțărilor Fondului Monetar Internațional permite mobilizarea altor surse de finanțare, ajutând la etapizarea fenomenului de ajustare, devenind, în acest context mai suportabil.

Programele de adaptare cărora li s-a oferit suport de către Fondul Monetar Internațional accentuează oferta: înlăturarea distorsiunilor ce stopează evoluția exporturilor și măsuri care să fortifice eficiența costurilor publice, aspect ce participă la restabilirea echilibrului macro și la perfecționarea tendințelor de creștere. În ciuda faptului că Fondul Monetar Internațional accentuează, astăzi, evoluția economiei ofertei, prin creșterea producției și a resurselor, instituția nu trece cu vederea măsurile care țin de stimularea cererii foarte relevante în scopul creării unui spațiu economic durabil și stabil.

Deoarece problemele structurale sunt primordiale în programele de ajustare, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional cooperează tot mai strâns, în mod expres în ceea ce privește finanțările concesive de genul “facilității întărite de ajustare structurală”.

Fondul Monetar Internațional percepe comision cu privire la trageri, cerând statelor membre să răscumpere aceste active la termene în prealabil decise.

Mecanismul de creditare lărgit se identifică într-un suport al Fondului Monetar Internațional ce depășește plafonul cotei – parte acordat pe o perioadă mai lungă de timp în exteriorul tranșelor obișnuite de credit.

Finanțarea stocurilor regulatoare permite Fondului Monetar Internațional să ajute țările membre în a își achita contribuțiile în ceea ce privește stocurile regulatoare internaționale de produse fundamentale.

Sistemul fortifică legătura între Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.

Asistența tehnică oferită de Fondul Monetar Internațional are cinci forme primordiale identificabile în:

revizuirea textelor de tip legislativ și, câteodată, acordarea suportului necesar în redactarea acestora,

definirea și execuția politicilor monetare și bugetare,

pregătirea funcționarilor,

structurarea instituțiilor aferente – ministerul finanțelor și banca centrală,

culegerea și elaborarea informațiilor statistice.

Institutul Fondului Monetar Internațional pentru Finanțe Internaționale oferă funcționarilor de rang înalt ori intermediar ateliere de seminarii și cursuri de pregătire cu privire la problemele macroeconomice diverse.

De dinainte de anul 2000, Fondul Monetar Internațional participă, alături de Uniunea Europeană, de PNUD, de Banca Mondială și de guvernul japonez la acorduri de asistență tehnică generală.

În ceea ce privește datoria față de băncile comerciale, Fondul Monetar Internațional acordă suport financiar în ceea ce privește facilitarea și restructurarea serviciului acesteia, fiind însă imperios să fie respectate criteriile expuse în anul 1989:

băncile comerciale luate în calcul să opereze în statul debitor,

politica economică a statului respectiv să fie viguroasă,

serviciul datoriei restructurate să fie potrivit cu resursele distribuite pe termen mediu,

suportul acordat să fie orientat în direcția reintegrării pe piața internațională de credit,

resursele rare să fie folosite eficient.

Cu privire la datoria oficială, Fondul Monetar Internațional are o funcție relevantă prin legătura strânsă cu creditorii oficiali bilaterali, pe fundamentul acordurilor de reeșalonare din cadrul Clubului de la Paris care limitează facilitarea rambursărilor de programe economice aprobate de Fondul Monetar Internațional. Hotărârea de reeșalonare este fundamentată pe analizele Fondului Monetar Internațional asupra statului în cauză.

DST, instrumentul internațional de rezervă întreprins de Fondul Monetar Internațional în anul 1969 este alocat statelor membre, în completarea activelor de rezervă existente reprezentând, în același timp, un calcul al Fondului Monetar Internațional dar și a altor structuri regionale și internaționale.

DST pot fi folosite de orice țară membră în scopul de a obține devize de la o altă țară membră numită de Fondul Monetar Internațional, implicând o monedă liber utilizabilă.

Așadar, țelul Fondului Monetar Internațional rezidă în evoluția armonioasă a comerțului internațional, a piețelor globale de capital, tot mai liberalizate, în conjuncturile unui sistem monetar liber – convertibil. Astfel, Fondului Monetar Internațional îi revine sarcina de a participa la elaborarea și fortificarea unei arhitecturi financiare solide care să reprezinte un fundament al prosperității pentru societate în anii următori.

Împreună cu Fondul Monetar Internațional, o funcție relevantă în raporturile economice internaționale în spațiul financiar – valutar îl deține o altă instituție cu o vastă cuprindere – Banca Mondială (sistem bancar alcătuit din Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BIRD -, alcătuită din anul 1945, cu sediul la Washington și cele două filiale ale acesteia – Corporația Financiară Internațională – CFI -, înființată în anul 1956 și Asociația Internațională pentru dezvoltare, AID, alcătuită în anul 1960).

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare se identifică într-un organism interstatal ce funcționează direct proporțional cu Fondul Monetar Internațional, făcând parte din sistemul Organizației Națiunilor Unite ca și acesta și având o funcție specială în finanțarea strategiilor de evoluție economică a statelor membre. Această bancă acordă împrumuturi pe termen lung în scopul proiectelor de finanțare a investițiilor în mod expres în statele în curs de evoluție. Totodată, BIRD reprezintă coordonatorul primordial al adjuvanților pentru evoluție oferit de statele dezvoltate celor aflate la nivelul de state în curs de evoluție.

Prin aceste avantaje, BIRD reprezintă un factor dinamizant al importurilor și al exporturilor de mijloace fixe utile statelor în curs de evoluție.

La nivel european, la inițiativa Franței, în anul 1989 a apărut Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), având sediul la Londra. Fondarea acesteia a avut loc prin contribuția a 40 de țări, dintre care cinci neeuropene și două organisme financiare – Comisia Executivă a CEE și Banca Europeană de Investiții. Banca se descrie printr-un capital social de 10 miliarde ECU – aproximativ douăsprezece milioane de dolari SUA – dintre care 51 de procente îi aparțin Uniunii Europene și celor două organisme mai sus – amintite, 10 procente revin Statelor Unite ale Americii, 8,6 procente Japoniei, 6 procente Federației Ruse, 13,5% țărilor est – europene și 11 procente altor membri. BERD se identifică într-o bancă specializată în întreprinderea societăților mixte, în acordarea de credite, în achiziții, în asistență tehnică pentru privatizări și în fuzionări, aspect care reflectă un interes reprezentativ în ceea ce privește stimularea colaborării și investițiilor directe străine. Împrumuturile sunt acordate doar statelor foste socialiste în scopul suportului proceselor de trecere a acestora la economia de piață

1.2 FINANȚAREA APĂRĂRII

Ministerul Apărării Naționale se identifică în organul de specialitate al administrației publice centrale ce conduce și, totodată, desfășoară, conform legii, activitățile din spațiul apărării țării, având drept țel pe de o parte apărarea, pe de altă parte promovarea obiectivelor siguranței naționale a României în acest spațiu, implicit prin participarea la misiuni de apărare și la operații colective în cadrul NATO ori de asigurare a siguranței țărilor membre ale Uniunii Europene, de asistență umanitară, de feedback la crize ori de pace.

Ministerul Apărării Naționale dă răspunsuri în fața Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în fața Parlamentului și a Guvernului în scopul metodei de aplicare, în propriul domeniu de activitate, a tratatelor internaționale, a prevederilor Constituției, a deciziilor Consiliului de Apărare a Țării și în fața Guvernului și a legilor ce includ statul român.

În scopul îndeplinirii atribuțiilor sale, Ministerul Apărării Naționale colaborează cu organizațiile internaționale, cu celelalte ministere ale administrației publice centrale de specialitate, cu structurile de conducere militară a altor state, cu organe ale administrației publice centrale de specialitate, cu structurile politico – militare ale altor state, cu autorități ale administrației publice locale, cu operatori economici, cu autorități administrative autonome și cu organizații neguvernamentale.

Obiectivul de tip strategic al politicii de apărare se identifică în progresul abilității operaționale a Armatei României, implicit prin progresul abilității de acțiune și de decizie a organismului militar și adaptarea cadrului legislativ, spre afirmarea intereselor României și punerii în valoare a șanselor la nivel internațional, la nivel European și euro-atlantic.

Structura surselor de finanțare și ponderea fiecăreia dintre acestea în cumulul finanțării se evidențiază în următoarea manieră:

Tabelul 1.2.1

Ponderea procentuală a surselor de finanțare

(Sursă: Ministerul Apărării Naționale, Anexa nr. 3/18)

Politica de securitate și de apărare comună este parte integrantă din Politica externă și de securitate comună – PESC – a Uniunii Europene.

Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene decide cadrul pentru structurile militare și politice în ceea ce privește operațiunile civile și militare și misiunile externe. Strategia globală a Uniunii Europene din anul 2016 determină strategia care stă drept fundament al PSAC, Tratatul de la Lisabona oferind concizie juridică în ceea ce privește elementele instituționale și fortificând funcția Parlamentului European.

Parlamentul examinează progresul PSAC din perspectiva operațiunilor, a instituțiilor și a capacităților în așa fel încât aspectele legate de apărare și de siguranță să răspundă preocupărilor expuse de indivizii Uniunii Europene. Periodic sunt întreprinse ateliere, dezbateri și audieri dedicate unor teme care includ evoluțiile instituționale și juridice ale Uniunii Europene, misiunile militare și civile ale PSAC, practicile legate de îmbunătățirea eficienței apărării și a securității, crizele internaționale ce au implicații în spațiul apărării și siguranței, înlăturarea crimei organizate și a terorismului, cadrele multilaterale în ceea ce privește chestiunile de siguranță și chestiunile legate de controlul armamentelor.

La data de 14 noiembrie 2016, a fost expus Consiliului un plan de implementare legat de apărare și de securitate ce urmărește operaționalizarea viziunii expusă în strategie cu privire la chestiunile de siguranță și de apărare. În scopul de a aplica Strategia globală a Uniunii Europene în spațiul apărării și a siguranței și în scopul de a se ridica la un nou nivel de ambiție, planul cuprinde 13 propuneri dintre care fac parte o colaborare continuă organizată – PESCO – în ceea ce privește țările membre ce doresc să își asume angajamente mai mari cu privire la apărare și la siguranță, o analiză anuală condusă a costurilor de apărare și un feedback rapid mai bun al Uniunii Europene implicit prin folosirea grupurilor tactice de luptă ale Uniunii Europene.

În cazul Uniunii Europene sunt întreprinse plăți prin mecanismul ATHENA în scopul finanțării misiunilor care au loc sub patronatul PCSA – în mod expres în ceea ce privește finanțarea operațiunilor desfășurate de grupurile europene de luptă europene – la Centrul Satelitar European (EUSC) și la Agenția Europeană pentru Apărare (EDA).

Programele majore se află în sarcina structurilor de planificare din interiorul Ministerului Apărării Naționale cu privire la gestionarea și la emiterea acestora iar execuția prin intermediul finanțării bugetare revine directorilor de programe din armata României similar țărilor NATO.

Sistemul managementului integrat al achizițiilor pentru apărare – SIMPA – din anul 2004, ce încadrează finanțarea având drept fundament programele de achiziții, este flexibil dependent de schimbările politice ori doctrinare.

Stadiul evaluării are loc simultan cu celelalte etape (planificarea, programarea și finanțarea), urmărindu-se aplicarea celei mai bune variante de programe care se implementează spre sprijinirea activităților militare organizate și spre asigurarea abilităților optime în ceea ce privește forțele armate.

Atât eficacitatea cât și eficiența managementului integrat al resurselor pentru apărare este crescută în conjuncturile respectării și implementării unui ansamblu de norme juridice comun în toate spațiile acestuia.

Descoperirea și atragerea surselor de finanțare externe pot reprezenta un pilon în ceea ce privește adaptarea la solicitările noului mediu internațional, continuarea procesului de modernizare și valorificarea potențialului de care armata romană dispune. Fondurile externe ce nu pot fi rambursate oferă Ministerului Apărării Naționale o arie vastă de proiecte noi, de ocazii de finanțare și de idei inovatoare, creând ipoteze avantajoase în scopul atingerii obiectivului de transformare a apărării naționale.

Astăzi, unitățile specializate în spațiul managementului proiectelor sunt văzute drept un instrument critic, individualizat în ceea ce privește asigurarea succesului administrării proiectelor cu finanțare externă. Luând în calcul predispoziția europeană de a ușura accesul ministerelor apărării ale țărilor membre ale Uniunii Europene la fondurile comunitare nerambursabile este posibil ca, într-un anumit moment, Ministerul Apărării Naționale să aibă rolul de autoritate națională ori de autoritate de management într-un program de finanțare al Uniunii Europene.

În ceea ce privește creșterea finanțării pentru Apărare a fost emis un acord politic național:

luând în calcul statutul României ca stat membru al NATO și făgăduielile arogate de statul român implicit cu privire la finanțarea sectorului apărării,

conștientizând faptul că solidaritatea transatlantică în ceea ce privește țările NATO este imperios să aibă loc și cu privire la sprijinul costurilor militare,

fiind incluși într-o colaborare de tip strategic cu Statele Unite ale Americii în cadrul căreia acest parteneriat reprezintă o bază în scopul asigurării siguranței statului român,

înțelegând posibilele pericole la care este expus statul român în urma conjuncturii geopolitice regionale actuale generatoare de nesiguranță și de instabilitate și a provocărilor la care este expusă Alianța Nord – Atlantică,

preocupați fiind de asigurarea unei înzestrări specifice cu tehnica modernă de luptă în ceea ce privește Armata României precum și de îmbunătățirea continuă a calității vechi personalului civil și militar ce activează în Armata României,

fermi în susținerea ideii conform căreia o acțiune asumată, coerentă și decisivă poate îndeplini din punct de vedere al statului angajamentele asumate în spațiul siguranței și totodată, în asigurarea prosperității și a păcii indivizilor români.

În scopul susținerii acestui acord politic național, se va urmări atingerea unor obiective precum:

sprijinirea organizării bugetare multianuale a costurilor militare, în scopul asigurării predictibilității politicii de îmbogățire a Armatei României cu tehnică modernă de luptă și, în același timp, în scopul dezvoltării unor proiecte de colaborare între instituțiile de profil din alte țări și industria națională de apărare.

progresul finanțării pentru apărare, în așa manieră încât, la stadiul bugetului pentru anul 2017 să se atingă două procente din Produsul Intern Brut. Se garantează, în acest context, asigurarea unui sprijin financiar specific spațiului apărării, sub identitatea unei condiții reprezentative pentru o funcționare eficientă a Armatei României, prin dezvoltarea și prin sprijinul programelor de pregătire și de îmbogățire.

asigurarea unei contraziceri politice naționale între toate partidele parlamentare ce se obligă, neținând cont de faptul că sunt poziționate în opoziție ori la putere, să respecte angajamentul sigur de sprijin a alocărilor bugetare pentru Armată la stadiul permanent de minim două procente din Produsul Intern Brut pentru următorii 10 ani.

păstrarea pentru următorii 10 ani (în perioada 2017 ‐ 2027), a unui stadiu de finanțare a Armatei de cel puțin două procente din Produsul Intern Brut, în conjunctura în care resursele financiare o vor permite, progresul acestui procent fiind dependent de necesitățile de siguranță și de datoriile pe care statul român poate să și le asume. Cadrul care se dorește a fi creat este unul stabil și predictibil în așa fel încât să fie înlăturate pe viitor hotărâri prin care procentul destinat apărării să fie redus sub nivelul de două procente din Produsul Intern Brut, aspect cu efecte negative în ceea ce privește abilitățile operaționale ale Armatei.

2. ROMÂNIA ȘI INSTITUȚIILE FINANCIARE INTERNAȚIONALE ÎN PERIOADA 2008 – 2012

Progresul macroeconomic pozitiv din perioada 2004 – 2008, la care au fost adăugate și preconizările optimiste ale unor venituri contextuale pentru anii 2009 – 2013, au generat aprobarea unui set de politici bugetare și fiscale expansioniste, confirmând predispoziția statelor în curs de dezvoltare în ceea ce privește politicile prociclice.

Politicile economice din perioada 2004 – 2008, nu au fost adecvate nici în tiparul neoclasic și nici în tiparul keynesist standard al politicilor restrictionale din perioada expansiunii al neutralității de ordin fiscal – bugetar, de pe parcursul ciclului economic. 

Ratele de progres economic înregistrate în anii 2004 – 2008 au avut drept fundament un exces contextual de solicitare generat de o creștere nesusținută de venituri, ori progresul foarte rapid a creditului de consum ori prin creșterea salariilor mult peste dinamica productivității muncii.

În statul român, deteriorarea soldului datoriei publice, începând cu anul 2008, se identifică în rezultatul simultan a doi factori: pe de o parte scăderea bruscă a veniturilor bugetare, pe de altă parte scăderea bruscă a Produsului Intern Brut la care s-a adăugat continuitatea progresului costurilor publice.

Statul român și-a asumat punctele de vedere ale economiei de piață, ale democrației multipartite și ale pluralismului și le-a și pus în aplicare, concordant cu situațiile prescrise de primul articol al Acordului legat de înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Continuitatea integrării ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană în anul 2007 persistă în a reprezenta un reper semnificativ în ceea ce privește reformele complexe și în scopul intensificării standardelor și a valorilor democratice.

BERD a realizat o investiție de peste două miliarde de euro în statul român de-a lungul unui interval de patru ani între luna ianuarie a anului 2008 și luna decembrie a anului 2011, în 109 proiecte inovative – prin aport de capital și prin finanțări prin împrumuturi.

Cea din urmă strategie de țară pentru România a fost aprobată de Consiliul de Administrație al BERD în luna aprilie a anului 2008. Strategia de țară din anul 2008 a reliefat priorități dintre care:

la nivel corporatist – sprijinirea sectorului corporatist privat – investitori internaționali și locali – cu accentuare pe dezvoltarea creditelor în moneda locală precum și a unor instrumente pentru riscuri crescute, prin competitivitate, prin eficiența energetică și prin extindere – implicit în spațiile mai puțin dezvoltate.

la nivelul instituțiilor financiare: asigurarea durabilității sectorului financiar, acordarea asistenței și a suportului spre evoluția băncilor aborigene și străine, în mod expres în scopul susținerii întreprinderilor mici și mijlocii și a micro – întreprinderilor și în scopul promovării eficienței energetice, evoluția sectorului financiar nebancar și continuitatea în sprijinirea administratorilor fondurilor cu plasamente în acțiuni, prin intermediul efectuării investițiilor în fondurile acestora,

la nivel energetic – existența investițiilor, pe de o parte în sectorul privat, pe de altă parte în sectorul public spre generarea distribuirii și transportului de energie electrică, promovarea proiectelor legate de energia regenerabilă și de eficiența energetică în cadrul Inițiativei Băncii pentru Energie Durabilă,

la nivelul infrastructurii: îmbunătățirea infrastructurii naționale, în mod expres a sectorului transporturilor, spre asigurarea unei mai eficiente colaborări regionale, a unor schimburi comerciale crescute și a folosirii atuurilor expuse de Piața Unică, continuitatea activităților din sectorul municipal, în mod expres cu privire la șansele de sprijinire a proiectelor prin folosirea fondurilor de coeziune și a fondurilor structurale ale Uniunii Europene.

Împrumutul acordat Băncii Transilvania, în anul 2008, s-a identificat în cel dintâi proiect de reacție la criza din sectorul bancar.

În anul 2011, BERD a sindicalizat un împrumut pentru Raiffeisen Bank România, acțiune identificabilă în cea dintâi sindicalizare acordată unei bănci romanești după anul 2008.

De-a lungul perioadei 2008 – 2011, în cadrul Facilităților Comune de Finanțare UEBERD în scopul Eficienței Energetice și Energiei Sustenabile, BERD a crescut cu 100 de milioane de euro valoarea împrumuturilor oferite celor șase bănci participante la creditarea din fondurile atrase ale societăților private, spre implementarea investițiilor în spațiul eficienței energetice. În luna iunie a anului 2011, au fost finanțate 67 de sub – proiecte, prin care erau generate economii energetice anuale sub o valoare de 803.000 MWh care consemnau reduceri de emisii sub o valoare de 288.443 tone CO² echivalent.

De-a lungul aceleiași perioade, 2008 – 2011, au fost semnate aproximativ 40 de proiecte în cadrul sectorului corporatist, sub o valoare de mai mult de 450 milioane de euro.

Începând cu anul 2008, 84 de procente dintre cele 49 de proiecte noi ale BERD în România au fost precedent evaluate prin calificativele “Excelent” ori “Bun”, rată ce s-a poziționat peste obiectivul pe care și l-a propus instituția, generalist vorbind, potrivit căruia 80 de procente dintre proiecte a fost imperios să fie evaluate prin calificativul “Bun” ori mai mult.

Încă din anul 2008, unui procent de 10% dintre operațiunile operative (cinci dintre acestea) i s-a acordat calificativul “Excelent”.

Începând cu finalul anului 2008, Banca Națională a României a minimizat solicitările minime legate de rezervele în monedă străină și locală ale instituțiilor de creditare în mai multe stadii – la 15 procente respectiv la 20 de procente -, continuând, în acest context, alinierea etapizată la standardele Băncii Centrale Europene.

Studiul Băncii Mondiale și al BERD, legat de performanța spațiului de afaceri și a întreprinderilor, a fost întreprins în ultimă instanță în România în anii 2008 – 2009, identificând corupția, administrarea fiscală și lipsa competențelor profesionale drept cele mai reprezentative probleme în scopul desfășurării activităților de afaceri. Potrivit studiului întreprins de Banca Mondială și de BERD din anii 2008 – 2009, accesul la finanțare în ceea ce privește întreprinderile poziționate sub egida femeilor nu s-au identificat într-un obstacol reprezentativ.

Conform estimărilor Băncii Mondiale, în anul 2008 stadiul sărăciei absolute se identifica în 5,7 procente, cu alte cuvinte 1,2 milioane de indivizi. Rata consemnată a șomajului a fost redusă sub patru procente în anul 2008 dar a crescut iarăși până la mai mult de opt procente în cel dintâi trimestru al anului 2010, scăzând mai apoi până sub cinci procente în cel de-al treilea trimestru al anului 2011 – dar până la 7,5 procente în luna septembrie a anului 2011.

Conform obiectivului Uniunii Europene legat de energia regenerabilă, statul român a trebuit să asigure faptul că propria cota de energie – de transport, electric și termică – obținută din surse regenerabile va atinge un procentaj de 24% din consumul final brut de energie al statului până în anul 2020 – de la un nivel de 17,8 procente consemnat în anul 2005 și de la unul de 20,4 procente consemnat în anul 2008.

Din anul 2008 până la sfârșitul anului 2010, Banca Europeană de Investiții a semnat aproximativ 30 de proiecte în statul român, sub o valoare de aproximativ 3 miliarde de euro.

Ulterior crizei din anul 2008, datoriile politicilor economice precum și compoziția instituțiilor au trecut printr-o multitudine de modificări, pe de o parte la nivel european, pe de altă parte la nivelul economiei mondiale.

Prin analiza politicii monetare se poate observa că politicile ce influențează într-o manieră directă sistemul bancar au influențat, până în anul 2008, stabilitatea prețurilor identificabilă în ținta politicilor monetare în aproximativ toate statele, dar ulterior anului 2009 în colaborarea băncilor centrale, pe lângă soliditatea prețurilor a fost accentuată stabilitatea financiară și întreprinderea acelor instituții ce aveau o funcție reprezentativă în supravegherea și în reglementarea sistemului bancar, dat fiind faptul că numai un sistem îndeajuns de puternic va putea să reia activitățile caracteristice (în mod expres cele de creditare) în lipsa cărora restartarea progresului economic va fi mult mai dificil.

În anul 2008 s-a identificat cel mai intens stadiu în activitatea băncilor centrale dar și cu privire la inovarea în raport cu instrumentele monetare și cu politica.

Unul dintre cele mai grele momente s-a identificat la mijlocul anului 2008, atunci când pe fundamentul reducerii progresului economic, inflația a început să crească mai mult decât stadiul preconizat. Zona euro a crescut rata dobânzii de politică monetară în luna iulie a anului 2008 cu 25 de puncte de bază drept răspuns la progresul costurilor de consum.

În lunile septembrie și octombrie ale anului 2008, măsurile de lichiditate au fost folosite de cele cinci bănci centrale ale căror monede se identificau în rezerve la nivel internațional.

Între lunile septembrie și octombrie ale anului 2008 autoritățile guvernamentale de la nivel global au modificat tactica referitoare la sectorul financiar și bancar, trecând de la salvarea cazurilor entităților reprezentative din punct de vedere sistemic – detașabilă fiind, în acest context, situația Statelor Unite ale Americii – la forme de salvare ce implicau tot sectorul financiar dintr-un stat.

Lipsele de echilibru externe (respectiv primordialele vulnerabilități în momentul incipitului crizei financiare în România – în luna octombrie a anului 2008) au continuat să se micșoreze.

Începând cu anul 2000, valoarea plăților restante la nivel economic a scăzut reprezentativ, de la 35,4 procente din Produsul Intern Brut în anul 2000 la 13,4 procente din Produsul Intern Brut în anul 2008 – cu alte cuvinte, o scădere identificabilă într-o sumă de 41,7 miliarde de lei dar criza financiară apărută în anul 2008 a generat mărirea acestora până la maxim 20,4 procente din Produsul Intern Brut în anul 2011, considerabil sub valorile foarte mari înregistrate la incipitul anilor 2000.

2.1 INTRAREA ÎN RECESIUNE

Oficial, criza financiară a izbucnit peste Ocean la data de 15 septembrie 2008, simultan cu falimentul băncii de investiții Lehman Brothers.

În anul 2015 s-a obținut un Produs Intern Brut cu 200 de miliarde de lei mai ridicat decât în anul 2008, în ciuda faptului că populația activă era cu 800.000 de indivizi mai redusă, iar numărul de salariați era cu 2,8 milioane mai mic, moneda națională fiind reprezentativ devalorizată în raport cu valutele primordiale.

Poziția României a fost în recesiune tehnică – două trimestre succesive de reducere a Produsului Intern Brut în raport cu trimestrul precedent – pentru doi ani și jumătate (între anii 2008 – 2011), reintrând în recesiune tehnică la incipitul anului 2012, revenind prin progres până la sfârșitul anului respectiv.

Banca Națională a României nu a progresat destul în ceea ce privește dobânda în scopul de a diminua inflația înainte de criza din anul 2008 și, ulterior, în anul 2009, nu a diminuat suficient dobânda, în acest context conducând economia în recesiune.

Recesiunea din anul 2009 a adus producția către nivelul său normal însă nu imediat, ci cu o întârziere de circa doi ani în raport cu momentul intrării în recesiune în cel de-al patrulea trimestru al anului 2008.

În spațiul euro, producția a scăzut în primul trimestru al anului 2009 la stadiul primului trimestru din anul 2006 – cu 11 trimestre în urmă în raport cu cel de-al patrulea trimestru al anului 2008.

Similar Cehiei, România a depășit stadiul producției consemnat înainte de intrarea în recesiune în cel de-al patrulea trimestru al anului 2008, ulterior a 23 de trimestre.

Sporirea ratei dobânzii înainte de anul 2008 ar fi condus la o inflație mai pregnantă, scăderea temperată a ratelor dobânzii în anul 2009, de la 10,25 % în luna ianuarie, la 8% în luna septembrie, a participat la scăderea inflației de la 6,7% în luna ianuarie la 4,7% în luna decembrie, fără afectarea tendințelor progresului economic, în ciuda faptului că a condus la diminuarea producției către nivelul său potențial, în anul 2009.

România ar fi intrat în recesiune și în condițiile în care nu pornea criza financiară de la nivel internațional. Criza internațională doar a grăbit intrarea economiei românești în recesiune. Ingredientul primordial s-a identificat în îmbinarea dintre politica fiscală lipsită de responsabilitate (promovată cu câțiva ani în urmă, înainte de intrarea în recesiune în cel de-al patrulea trimestru al anului 2008) și boom-ul economic.

Politica fiscală a fost expansionistă în perioada primului trimestru al anului 2008 – al doilea trimestru al anului 2008, din acest motiv fiind condamnat să fie contracționist, ulterior anului 2008.

Guvernele din perioadă existentă începând cu anul 2009 și până astăzi au fost, în ceea ce privește impulsia recesiunii și fiscală, “prizonierele” politicilor fiscale expansioniste dintre anii 2004 – 2008.

De la aproximativ 25 de procente din Produsul Intern Brut în anul 2008, investițiile private s-au diminuat la o medie de circa 21% între anii 2009 – 2013.

Cercul vicios al politicii fiscale a apărut drept motivul pentru care votanții care depindeau de reîmpărțire s-au identificat în majoritate iar guvernul nu a putut reduce pierderea bugetară prin conștientizarea costurilor, ci numai prin tăieri întâmplătoare de costuri ori creșterea impozitelor. În acest context, resursele publice s-au risipit în continuare, performanțele financiare ale companiilor reducându-se. Progresul economic a fost încetinit și pierderile a fost imperios să fie reduse, însă guvernul nu a putut conștientiza costurile în spațiile asistenței sociale și ale asigurărilor sociale, cercul reluându-se. Finalmente, cercul vicios al economiei informale a fost stimulat de cercul vicios al politicii fiscale. În condițiile în care impozitele au crescut și povara acestora a fost ridicată, o multitudine de companii au migrat în spațiul informal. Migrarea a fost reflectată în scăderea fundamentului de impozitare, aspect ce a conturat aparența faptului că gradul de colectare a veniturilor bugetare a fost redus. În scopul de a menține scăderea bugetară liniar cu echilibrele macroeconomice, s-au transformat în necesități creșteri inovative de impozite, migrația companiilor intensificându-se, cercul reluându-se. Dovada existenței cercului anterior menționat rezidă în reducerea indicelui de eficiență a colectării veniturilor din TVA de la 0,64 în anul 2008 la 0,57 în anul 2012 precum și a celui de colectare a impozitelor pe profit de la 0,32 în anul 2008 la 0,21 în anul 2012.

La 11 ani de la pornirea crizei, economia românească a suferit unele schimbări reprezentative, ce au afectat, în genere, domeniile reprezentative. Unele dintre schimbări au survenit din nevoia de a corecta dezechilibrele strânse în anii precedenți. Printre acestea s-au numărat pierderile financiare, deficitul de cont curent – care ajunsese în anul 2008 la circa 14 procente din Produsul Intern Brut – și costurile din arealul imobiliar.

În tabelul ce urmează sunt expuși o multitudine de indicatori economici raportați la economia României în două perioade:

finalul celui de-al doilea trimestru – identificat în luna iunie – al anului 2008, înaintea incipitului crizei economice globale ce a afectat Europa începând cu cel de-al treilea trimestru al anului 2008

finele celui de-al doilea trimestru al anului 2012 – poziția economiei românești existentă înaintea unei noi crize economice, ori înaintea unei multitudini de ani de stagnare, predominați de găsirea unor piețe de export inovative, de măsuri utile scăderii datoriilor publice la nivel european și de reforme structurale.

Figura 2.1.1 Indicatori economici ai economiei României în intervalul 2008 – 2012

(Sursă: http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-13032759-analiza-cum-evoluat-economia-romaniei-declansarea-crizei-din-2008-vezi-diferentele-majore.htm, accesat la 16 aprilie 2017)

La finalul primului semestru al anului 2008 dar și la sfârșitul lunii iunie, Produsul Intern Brut nominal era de aproximativ 196 de miliarde de lei.

În ceea ce privește comerțul exterior, în prima jumătate a anului 2008 (în primele două trimestre) exporturile însumau 17 miliarde de euro iar importurile erau poziționate sub o valoare de 26 miliarde de euro – în a doua jumătate a anului deficitul era de 9 miliarde de euro -, timp în care deficitul de cont se identifica în aproximativ 13 miliarde de euro.

În anul 2008, valorile în organizarea importurilor și a exporturilor stăteau sub egida grupelor de produse cu valoare adăugată diminuată: lubrifianți și combustibili minerali – sub egida unor ponderi de aproximativ 10 procente în cazul exporturilor și de aproximativ 13 procente în cazul importurilor -, echipamente și mașini de transport – aproximativ 37 de procente în cazul exporturilor și aproximativ 36 de procente în cazul importurilor – și categoria altor produse manufacturate – 38 de procente în cazurile exporturilor și aproximativ 31 de procente în cazurile importurilor.

Pe fundamentul reducerii intensității activității economice și a intrării în recesiune, ulterior lunii iunie a anului 2008, numărul salariaților a scăzut permanent, în luna ianuarie a anului 2011 ajungând la un nivel de aproximativ 4.100 de milioane de salariați, mai apoi crescând, ulterior revenirii creșterii economice.

În anul 2008, indicele prețurilor de consum a crescut în cel de-al doilea trimestru prin raportare la același trimestru al anului 2007, cu aproximativ 9 procente, rata dobânzii de referință crescând la 10 procente și urmând să crească cu aproximativ 11 procente în luna septembrie.

Deficitul bugetar la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2008 era de aproximativ două procente din Produsul Intern Brut – aproximativ 6 miliarde de lei -, unor venituri bugetare totale în prima jumătate a anului de aproximativ 19 procente din Produsul Intern Brut – ori aproximativ 81 de miliarde de lei – și unor costuri de aproximativ 20 de procente – aproximativ 86 de miliarde.

Pe termen lung și pe termen mediu, datoria externă a fost la finalul celui de-al doilea trimestru din anul 2008 de aproximativ 45 de miliarde de euro.

Creditele totale, atât în lei cât și în valută, însumau în luna iunie a anului 2008 aproximativ 190 de miliarde de lei, dintre care circa 179 de miliarde de lei se îndreptau spre sectorul non – guvernamental și aproximativ 12 miliarde spre sectorul guvernamental.

În luna iunie a anului 2008, depozitele totale stăteau sub egida unei valori de aproximativ 141 de miliarde de lei.

Indicele “TED spread” – care descrie riscul de creditare văzut în economia generală s-a deplasat în luna iulie a anului 2007, oscilând timp de un an, crescând, ulterior, în luna septembrie a anului 2008, atingând valoarea de circa cinci procente în data de 10 octombrie 2008.

În anul 2008, criza s-a intensificat, deoarece bursele de valori mondiale au decăzut. În săptămânile următoare, un număr ridicat de companii de asigurări, de bănci și de creditori au falimentat.

În luna septembrie a anului 2008 a început marea recesiune mondială (în Statele Unite ale Americii criza atinsese proporții mondiale), ale cărei efecte au fost evidente, în perioada imediat următoare și în România.

Bref, cauzele generale primordiale ale apariției crizei în luna octombrie a anului 2008 în România s-au identificat în creșterea creditării, în expansiunea costurilor proprietăților imobiliare și în relaxarea standardelor creditării.

2.2 STAREA SISTEMULUI DE APĂRARE

În anul 2012, pe partea de ofertă între domeniile care au înregistrat creșteri ale volumului de activitate s-a înregistrat și apărarea (+2,2%).

Tabelul 2.2.1

Evoluția cheltuielilor și veniturilor bugetare

(Sursă: http://discuții.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2014/RAPORTBUGET_2014.pdf)

Pensiile militare revizuite ori recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 în ceea ce privește deciderea unor măsuri cu privire la pensii precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 în ceea ce privește deciderea unor măsuri cu privire la pensiile acordate beneficiarilor din securitatea națională, din sistemul de apărare și din ordine publică, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu schimbările și completările ulterioare, au crescut ca urmare a recalculării cu aproximativ 30 de procente – pensia medie – în intervalul cuprins între anii 2010-2012, în conjunctura în care inițialele prognoze arătau o diminuare a celor din urmă, prin aplicarea principiului contributivității.

Figura 2.2.1 Evoluția pensiei medii (lei)

(Sursă: http://www.consiliulfiscal.ro/RA2012final.pdf, p.43, accesat la 20 martie 2017)

Figura 2.2.2 Evoluția cheltuielilor bugetare cu pensiile militare (lei)

(Sursă: http://www.consiliulfiscal.ro/RA2012final.pdf, p. 44, accesat la 20 martie 2017)

Participarea României la evoluția componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă (EPAA), hotărâtă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării la data de 4 februarie 2010, s-a identificat într-un succes al României, pe de o parte în raportul bilateral cu Statele Unite ale Americii, pe de altă parte din perspectiva întăririi poziției României drept aliat de încredere în cadrul NATO, proiectul bilateral cu Statele Unite ale Americii reprezentând o contribuție reprezentativă la programul NATO de apărare contra rachetelor balistice.

Negocierea Acordului, menită să reglementeze colaborarea bilaterală cu Statele Unite ale Americii în domeniul apărării antirachetă, a fost inițiat la data de 17 iunie 2010, textul fiind validat la nivelul celor două delegații în finalul a șapte runde de negocieri.

În acest context, au fost încheiate și semnate 14 documente bilaterale, de care a fost nevoie în scopul punerii în practică a Acordului bilateral legat de apărarea antirachetă.

Hotărârea României de a participa la sistemul american EPAA a fost poziționată în total acord cu deciziile legate de apărarea antirachetă a NATO, adoptate în luna aprilie a anului 2008 la Summit – urile Alianței din București (aprilie 2008).

România a oferit suport dezvoltării unui sistem NATO de apărare antirachetă, care să fie fundamentat pe de o parte pe elementele primordiale hotărâte la cele din urmă Summit – uri Aliate, pe de altă parte pe acoperirea integrală a teritoriului Aliat, pe nedivizibilitatea siguranței Alianței și pe solidaritatea colectivă.

În acest context, România a sprijinit declararea (în cadrul Summit-ului de la Chicago) capabilității interimare a NATO de apărare contra rachetelor balistice.

Între anii 2008 – 2012, Armata României s-a poziționat între cei dintâi cinci contributori ai Diviziei informații a Statului Major Militar Internațional al NATO, poziționându-se, totodată, pe cel dintâi loc la contribuții în suportul Diviziei informații în anul 2013.

Ulterior, pentru anii 2008 – 2015, stadiul integrării operaționale în Uniunea Europeană și în NATO urmărea:

dezvoltarea implementării unor solicitări de interoperabilitate ale Obiectivelor Forței,

continuitatea operaționalizării forțelor,

sporirea contribuției pentru Forța de Răspuns atât a Uniunii Europene cât și a NATO,

continuitatea programelor reprezentative de înzestrare,

restructurarea învățământului militar.

În ceea ce privește operaționalizarea forțelor alocate NATO, procesul de operaționalizare a forțelor și-a avut incipitul în anul 2005, simultan cu începerea procesului de integrare în NATO a Armatei României, desfășurat pe fundamentul Planului de accesare și de integrare al Comandamentului Forței Întrunite Napoli pentru Slovenia, pentru Bulgaria și pentru România. Până astăzi, au fost autentificate 80 de structuri din Forțele Navale, din Forțele Terestre și din Forțele Aeriene și Comandamentul Logistic Întrunit. Structurile se identifică în parte a pachetului de forțe și în aptitudini asumate prin Obiectivele Forței 2008, fiind incluse în structura de forțe a Armatei României.

Potrivit deciziilor adoptate la Summit-urile NATO din București, din anul 2008 (în cadrul Summit-ului de la Strasbourg – Kehl din anul 2009 și în cadrul Summit-ului de la Lisabona din anul 2010) România a fost parte la evoluția sistemului american de apărare antirachetă, parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă, aspect ce se identifică într-o contribuție reprezentativă la evoluția capabilității aliate de apărare antirachetă, asigurând progresul vizibilității și fortificarea funcției României în cadrul Alianței.

Evoluția aptitudinilor în Armata României reprezintă o parte integrantă a procesului de planificare a apărării, având ca țel alcătuirea unui pachet de forțe prin care să fie asigurată executarea misiunilor naționale și a angajamentelor internaționale arogate în următoarea manieră:

desfășurarea proiectelor în scopul întreprinderii capabilităților prin colaborare bilaterală,

desfășurarea activităților în scopul implementării Obiectivelor Forței 2008 și a noilor Ținte de capabilități 2013,

desfășurarea programelor de evoluție a capabilităților în interiorul angajamentelor naționale arogate anterior conceptului NATO Smart Defence – concept care urmărește folosirea optimă, din punct de vedere al eficienței, a resurselor arogate în scopul apărării, spre respectarea stadiului de ambiție al Alianței și păstrării abilității de îndeplinire a misiunilor.

Unele dintre cele mai reprezentative indicii pot fi regăsite în însemnătățile inițiativei Smart Defence, apărută pe parcursul anului 2012, la Chicago. Bref, inițiativa se identifică într-o soluție de colaborare cu privire la achiziția ori dezvoltarea echipamentelor militare scumpe însă necesare la nivelul Alianței, în conjunctura în care ulterior anului 2008 bugetele militare ale statelor membre ale Alianței au avut o predispoziție către scădere.

Incipitul noului mileniu a intensificat slăbiciunile, aducând cu sine vechile amenințări, provocări, pericole și riscuri în ceea ce privește siguranța și apărarea pe care le-a completat cu acțiuni hibride, originale și lipsite de simetrie.

Pe lângă acestea, fenomene ca îmbătrânirea populației în statele dezvoltate, globalizarea, concurența globală intensă în ceea ce privește resursele naturale – materii prime strategice, resurse energetice, apă potabilă -, modificările climatice, progresul rapid al populației lumii în mod expres în țările aflate în curs de dezvoltare și în țările subdezvoltate, criza economico – financiară mondială, urbanizarea haotică și migrația internațională au presat și presează țările naționale cu privire la întreprinderea apărării naționale.

Nevoia conceperii, planificării, structurării și practicării apărării naționale este impusă de cumulul fenomenelor amintite anterior și de conturarea unui climat global, local, regional și național, adecvat evoluției durabile, din toate punctele de vedere, ale fiecărui stat.

2.3 PRIORITĂȚILE GUVERNELOR ÎN PERIOADA DE RECESIUNE

În numai câteva state există dovezi ale faptului că guvernele centrale au aplicat într-o manieră voită presiune asupra bugetelor locale, spre a rezista consecințelor crizei, ori prin forțarea autorităților locale de a impulsiona transferurile și împrumuturile locale ori prin forțarea autorităților locale de a avea surplusuri – Bulgaria, România, Serbia.

Există doar câteva state în care guvernele centrale au reușit să ofere protecție bugetelor locale de impactul crizei, prin ridicarea volumului de transferuri în cel dintâi an al crizei (Rusia, Franța, Slovenia, Republica Cehă) ori în cel de-al doilea an al crizei – Polonia – însă totodată, prin revizuirea ratelor locale de impozitare ce sunt decise prin legislația națională.

O altă manieră a guvernelor locale de a face economii în unele state a fost de a avea surplusuri operaționale la sfârșitul anului, către a echilibra bugetele naționale.

În perioada de stagnare economică, abilitatea autorităților locale de finanțare și de implementare a investițiilor de capital a fost critică.

Regresul economic a afectat bugetele locale cu o întârziere: cota unităților administrativ – teritoriale în integralitatea cheltuielilor generale de capital ale statului a fost de aproximativ 66 procente în anul 2009 însă a început să se reducă în anul care a urmat cu 63 de procente.

În scopul de a reacționa în raport cu tendința permanentă de creștere a șomajului în Uniunea Europeană, Comisia a lansat în luna aprilie a anului 2012 o multitudine de măsuri, ce alcătuiau Pachetul legat de ocuparea forței de muncă, ce viza fortificarea guvernanței în spațiul politicilor de ocupare a forței de muncă prin îndreptarea monitorizării acestora, cu statele membre, în scopul de a garanta că aspectele legate de ocuparea forței de muncă și aspectele sociale beneficiau de o atenție similară cu cea a celor economice.

Guvernanța Uniunii Europene a fost reformată semnificativ la diferite stadii spre o mai eficientă monitorizare și evaluare a proceselor. Reforma guvernanței Uniunii Europene a fost implementată prin șase instrumente legale, notorii generic sub numele de „six – pack” dintre care patru se adresau chestiunilor fiscale, în același timp în care două reglementări guvernau procedurile destinate să redreseze dezechilibrele macroeconomice apărute în Uniunea Europeană și în zona euro.

Conturarea unui sistem de participare permanentă a partenerilor sociali în lucrarea și monitorizarea politicilor de ocupare a forței de muncă a avut o relevanță deosebită, luând în calcul atât solicitarea Comisiei Europene legate de implicarea partenerilor sociali la toate stadiile guvernantei economice, cât și expertiza și funcția fundamentală jucată de aceștia în implementarea eficientă a reformelor.

Pachetul de măsuri legate de guvernanța economică a intrat în vigoare la data de 13 decembrie 2011 și a reformulat și schimbat reglementările Pactului de Creștere și de Stabilitate. La data de 30 ianuarie 2012, Consiliul European a acceptat Tratatul legat de guvernanță, de stabilitatea și de coordonarea în cadrul Uniunii Economice și Monetare, cu alte cuvinte „Pactul fiscal”, prin care era prevăzută consacrarea normei echilibrului bugetar, declanșarea automată a mecanismului de corecție și a unor reguli mai stricte în ceea ce privește statele ce făceau obiectul unei proceduri în conjunctură de deficit exagerat.

Cadrul general intern este descris prin durabilitate politică, materializată în relansarea economiei, printr-o încredere mai ridicată a investitorilor, prin disciplina bugetară și prin scăderea risipei, fiind consemnate progrese pe linia întreprinderii unui echilibru corect între relansarea economică și consolidarea fiscală sustenabilă, între social și economic, asigurarea predictibilității și a credibilității politicii economice a Guvernului și finanțarea la cheltuieli rezonabile a lipsei bugetare, ipoteze legate de întreprinderea unor finanțe publice sănătoase.

Regulile de guvernanță ale cadrelor naționale implică deciderea regulilor numerice de politică bugetară, raportarea la instituții fiscale independente și fortificarea planificării pe termen mediu, ce vor participa la statornicia, la predictibilitatea și la armonia cadrului fiscal bugetar.

Anul 2012 a fost afectat atât de seceta intensă ce a avut consecințe nefaste în ceea ce privește absorbția redusă a fondurilor structurale și producția agricolă drept urmare a întreruperii unor programe, cât și de recesiunea din zona euro ce a minimizat cererea externă.

În ceea ce privește obiectivele și prioritățile Guvernului, potrivit Programului de Guvernare și a obiectivele Uniunii Europene prevăzute în Pactul de Stabilitate și de Creștere al Uniunii Europene, în Strategia relansată de la Lisabona și în Liniile Directoare Generale de Politică Economică, strategia economică pe termen mediu a Guvernului a luat în vedere obiective precum:

implementarea certă a angajamentelor arogate în cadrul acordului financiar extern multilateral cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar Internațional, cu Comisia Europeană dar și cu alte instituții financiare internaționale,

reluarea procesului de progres economic și conducerea la apariția a noi locuri de muncă,

eficientizarea și reorganizarea activității administrației publice,

adaptarea lipsurilor publice și a deficitului de cont curent până la valori la care să fie posibilă finanțarea acestora și continuarea procesului de dezinflație.

asigurarea sprijinului finanțelor publice pe termen lung,

protecția categoriilor de populație ce sunt cele mai afectate de criza economică,

ameliorarea performanțelor și a predictibilității politicii fiscale pe termen mediu și folosirea și maximizarea eficientă a fondurilor de la Uniunea Europeană.

În ceea ce privește politica fiscală, punctul de vedere al Guvernului este focusat pe asigurarea unui mediu emulativ, focusându-se, totodată, pe măsuri de fortificare a durabilității acestuia. Pe lângă acestea, evoluția sustenabilă a finanțelor publice are o relevanță esențială luând în calcul punctele de vedere demografice ostile. Întărirea fundamentului de impozitare și a manierei de așezare a taxelor și impozitelor este în permanență reprezentativă pentru asigurarea resurselor necesare evoluției economice și îndeplinirii datoriilor statului și a angajamentelor arogate de România ca stat membru al Uniunii Europene. Cu privire la obiectivul caracteristic pe termen mediu, s-a avut în vedere ipoteza că deficitul guvernamental structural a fost de aproximativ un procent din Produsul Intern Brut în anul 2014, asigurând funcționarea stabilizanților automați în scopul mărginirii volatilității economiei. Acest stadiu asigură o marjă suficientă de securitate în scopul înlăturării depășirii limitei de trei procente din Produsul Intern Brut a deficitului bugetar, în conjunctura apariției unor posibile șocuri ostile la adresa ritmului de progres economic.

Pe o perioadă scurtă, prioritatea guvernului rămâne în permanență conectată de asigurarea susținerii finanțelor publice, de relansarea economică și de determinarea apariției a noi locuri de muncă.

În pofida spațiului fiscal bugetar minimizat drept urmare a politicii macroeconomice expansioniste promovate în anii precedenți, guvernul a reacționat rapid în anul 2009, când a promulgat un program de măsuri împotriva crizei, materializat într-o multitudine de măsuri substanțiale de consolidare a economiei și de reluare a progresului economic prin:

măsuri de protecție pe piața muncii – prin prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de șomaj cu trei luni și prin șomajul tehnic,

măsuri de stimulare a cererii prin sprijinul exporturilor, prin intermediul măririi puterii de cumpărare a locuințelor – programul “Prima casă” – și prin mărirea puterii de cumpărare a mașinilor – programul “Rabla”,

măsuri de ordin social – prin acordarea pensiei sociale în ceea ce privește pensionarii cu venituri mici în două etape,

măsuri de stimulare a investițiilor – prin lipsa de impozitare a profitului reinvestit și prin investiții în reabilitarea termică,

măsuri de stimulare a agriculturii – prin Programul „Primul siloz”.

În ceea ce privește reformele structurale prin Programul Național de Reformă, România a luat în calcul scopuri similare cu cele arogate pe plan european, adaptate la stadiul de performanță a pieței muncii, spre asigurarea statorniciei macroeconomice și susținerii finanțelor publice, progresului productivității și competitivității de ordin economic și ameliorării funcționării pieței forței de muncă. În acest context, Guvernul a întreprins intervenții printre care:

adoptarea din partea ANAF a unor hotărâri reprezentative de reformă – prin scăderea cheltuielilor administrării fiscale, prin scăderea birocrației, prin restructurarea internă și prin perfecționarea procedurilor,

implementarea sistemului salarizării unitare în sectorul public.

stimularea capabilităților firmelor de a realiza, de a adăuga, de a capta și de a reține valoarea în sistemul productiv, fundamentată pe servicii, pe procese și pe produse,

adoptarea legii pensiilor și implementarea reformei în sistemul de pensii,

perfecționarea coordonării orizontale a politicilor publice, a calității actului administrativ, a procesului decizional și a managementului,

adoptarea legii responsabilității fiscale precum și implementarea acesteia,

implementarea standardelor de cheltuieli în spațiul costurilor publice ale autorităților locale,

scăderea birocrației legată de recrutarea angajaților și operaționalizarea acestora spre realizarea unei singure proceduri de recrutare a a angajaților,

dezvoltarea sistemului de formare profesională permanentă și creșterea gradului de participare la programe de formare,

creșterea gradului de participare a șomerilor tineri la măsurile de stimulare a ocupării prin intermediul creșterii șanselor de ocupare.

Prin intermediul programului bugetar revizuit, Guvernul a propus întreprinderea unui echilibru între răspunsul pe termen scurt oferit de politicile fiscale progresului ciclic și obiectivele de fortificare pe termen mediu. În acest context, o ajustare fiscală mai intensificată ar fi exagerat recesiunea printr-o presiune în plus într-o direcție descrescătoare în ceea ce privește solicitarea internă, iar renunțarea la fortificare către scopul de deficit de 3 procente din Produsul Intern Brut pe termen mediu ar fi avut efecte negative în ceea ce privește încrederea piețelor financiare și în ceea ce privește tendințele de aderare la zona euro.

Conform raportului publicat de Fondul Monetar Internațional, în luna ianuarie a anului 2010, procesul de revenire al economiei globale este sprijinit de măsurile excepționale de suport implementate de guverne.

La sprijinirea procesului dezinflaționist au luat parte și măsurile restrictive de politică bugetară și salarială promovate de către guvern.

Drept urmare a măsurilor de stimulare fiscale și monetare excepționale luate de către guverne, există indici de consolidare și de revenire a activității economice atât la nivel european cât și la nivel mondial.

3. STUDIU DE CAZ: ACTIVITATEA GUVERNULUI BOC

Guvernul Emil Boc reprezintă consiliul de miniștri ce a guvernat România de pe data de 22 decembrie 2008 până pe data de 23 decembrie 2009. Ulterior, Guvernul Emil Boc a deținut puterea executivă în România de pe data de 23 decembrie 2009 (dată la care a primit votul de învestitură din partea Parlamentului) până la data de 9 februarie 2012 (atunci când, ulterior depunerii de către primul ministru a mandatului guvernului, succesorul acestuia, Ungureanu, a obținut votul de investituire al Parlamentului).

De pe data de 13 octombrie 2009, atunci când a fost destituit prin moțiune de cenzură, Guvernul Boc a continuat să funcționeze interimar, fiind forțat să îndeplinească doar documentele necesare în scopul managerierii chestiunilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.

Acest guvern se identifică în succesorul Guvernului Popescu Tăriceanu, pe care l-a înlocuit la sfârșitul anului 2008. Totodată, este cel dintâi guvern român ce a căzut prin moțiune de cenzură ulterior revoluției și ulterior adoptării acestui document de către Parlament la data de 13 octombrie 2009.

La data de 16 decembrie 2008, ulterior retragerii premierului numit Theodor Stolojan, președintele (de atunci), Traian Băsescu, l-a desemnat pe Emil Boc drept președintele partidului, individ ce a deținut cele mai multe mandate în Parlament, să alcătuiască Guvernul.

La data de 19 decembrie 2008, numitul premier Emil Boc a anunțat alcătuirea noului cabinet, constituit din 18 miniștri, din primul ministru și dintr-un viceprim-ministru.

La data de 22 decembrie 2008, membrii guvernului aflat sub egida lui Emil Boc au depus jurământul de credință, totul desfășurându-se în prezența președintelui (de atunci) Traian Băsescu.

Alianța între Partidul Democrat Liberal și Partidul Social Democrat a sprijinit după alegeri guvernul condus de către Emil Boc. În acțiunile premergătoare alegerilor prezidențiale din anul 2009, Partidul Social Democrat s-a retras de la guvernare. Ulterior emiterii propunerii de intrare la guvernare alături de Partidul Democrat care a fost refuzat, președintele a mediat o alianță a Partidului Democratic Liber cu Uniunea Democratică Maghiară prin mulțimea parlamentarilor independenți și prin minoritățile naționale.

Liviu Negoiță și-a depus mandatul, Emil Boc fiind propus pentru un nou mandat de premier și, ulterior, fiind validat la data de 23 decembrie 2009.

Per total, conform informațiilor expuse de Monitorul Oficial, între 22 decembrie 2008 și 9 februarie 2012, cât a fost prim-ministru, Emil Boc a dat 381 de ordonanțe de urgență.

Propriu-zis, în anul 2008, Emil Boc a emis 10 ordonanțe de urgență, în anul 2009 a emis 111 ordonanțe de urgență, în anul 2010, 131 de ordonanțe de urgență, în anul 2011, 128 de ordonanțe de urgență iar în anul 2012 o singură ordonanță de urgență.

În ciuda faptului că în ceea ce privește emiterea ordonanțelor de urgență scorul a fost strâns între Emil Boc și Victor Ponta, cel dintâi a rămas fruntaș în asumarea răspunderilor în ceea ce privește diversele legi în fața Parlamentului.

3.1 ÎMPRUMUTUL FMI

Pe 24 martie 2009, Guvernul României a semnat un acord de împrumut cu Banca Europeană pentru Construcție și Dezvoltare, cu Fondul Monetar Internațional, cu Banca Mondială și cu Comisia Europeană, sub o valoare de 19,95 miliarde de euro. În acest context, între anii 2009 – 2010, România a primit 12,95 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internațional, cinci miliarde de euro de la Comisia Europeană, un miliard de euro de la Banca Europeană pentru Construcție și Dezvoltare și aceeași sumă de la Banca Mondială. În primă instanță, suma care s-a aproximat să intre în România în anul 2009 a fost de 11,8 miliarde de euro, sumă care s-a redus reprezentativ ulterior amânării acordării de către Comisia Europeană și de către Fondul Monetar Internațional a celei de-a treia tranșe din cauza inconstanței politice din București.

Împrumutul a fost limitat printr-o multitudine de obiective economice, în principiu, fiind luată în calcul diminuarea lipsei bugetare.

Din totalul de aproximativ 12 miliarde euro primite de România de la Fondul Monetar Internațional, până în luna mai a anului 2010, 7,1 miliarde euro au fost direcționate către Banca Națională Română pentru fortificarea rezervei, iar 4,9 miliarde euro au fost direcționate către bugetul de stat, în scopul acoperirii lipsei bugetare.

În anul 2016, Banca Națională a achitat cea din urmă tranșă din împrumutul obținut de la Fondul Monetar Internațional, achiziționat în 2009, ulterior declanșării crizei economice.

Cele 13 miliarde de euro împrumutate au ferit statul român de un posibil eșec.

În toamna anului 2008, piețele bursiere mondiale erau în decădere, economiștii luând în calcul recesiunea globală. În capitală, oficialii și politicienii instituțiilor financiare încercau să calmeze societatea susținând faptul că respectiva criză nu va afecta România.

Ulterior căderii lui Lehman Brothers și a pieței imobiliare de peste Atlantic, premierul de atunci, Călin Popescu –Tăriceanu, observa o șansă pentru românii care doreau active imobiliare ieftine.

În luna mai a anului 2009, Fondul Monetar Internațional a aprobat un împrumut de circa 13 miliarde de euro, de altfel cel mai mare împrumut existent în istoria României.

Ulterior, Guvernul a mai cerut un împrumut de 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană și un împrumut de 2 miliarde de euro de la Banca Mondială, aspecte ce au condus pachetul de finanțare externă la un cumul de 20 de miliarde de euro, cu alte cuvinte peste 16 procente din economia României în anul 2009.

În luna ianuarie a anului 2016, Banca Națională Romană a achitat cea din urmă tranșă de împrumut, sub o valoare de 122 de milioane de euro spre Fondul Monetar Internațional.

Guvernul și-a plătit partea din anul 2015. Produsul intern brut s-a diminuat cu 22 de miliarde de euro în anul 2009 în raport cu anul 2008, la 120 de miliarde de euro. Reducerea economiei cu 5,6 procente s-a comparat, din perspectiva intensității, cu recesiunile locale din anii 1990. Ulterior încă unui an de recesiune, economia a început să se ridice din anul 2011, dar doar în anul 2014 a revenit la nivelul său din anul 2008. În acest timp, datoria publică a crescut de la 13,2 procente din Produsul Intern Brut în anul 2008, la 40 de procente din Produsul Intern Brut în anul 2014. În schimbul banilor primiți de la Fondul Monetar Internațional, România ar fi trebuit să întreprindă reforme structurale și să diminueze lipsa la bugetul de stat. În condițiile în care deficitul a scăzut (implicit prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25 de procente și prin creșterea inflației), ulterior creșterii Taxei pe Valoare Adăugată de la 19 procente la 24 de procente, reformele nu au apărut. Ulterior anului 2011, atunci când a expirat primul acord din care România a obținut bani, guvernele ce au urmat au mai încheiat două acorduri din care, însă, nu au obținut bani.

Ultimul acord, semnat în toamna anului 2013, nu s-a încheiat favorabil, expirând în luna septembrie a anului 2015. Reprezentanții Fondului Monetar Internațional au obiectat în ceea ce privește măsurile de destindere fiscală ale guvernului, guvern ce în 2015 a diminuat Taxa pe Valoare Adăugată la alimente, iar începând cu anul 2016 și cota generală, simultan cu creșterea cheltuielilor în ceea ce privește salariile bugetarilor. Rezervele valutare s-au ridicat de la 25,1 de miliarde de euro, în luna martie a anului 2009, la 31,6 de miliarde de euro în luna ianuarie a anului 2016.

În raport cu luna decembrie a anului 2015, rezervele s-au diminuat cu 559 de milioane de euro, pe fundamentul scăderii rezervelor minime obligatorii la valută cu două puncte procentuale la 12 procente și a plății tranșei către Fondul Monetar Internațional mai sus – expusă. De-a lungul intrării în rezerva Băncii Naționale Române a tranșelor de la Fondul Monetar Internațional, băncile au reprimit lichiditatea depusă în rezerva valutară, ce ajunsese la 40 de procente din pasivele valutare în anul 2008.

Astfel, prin raportare la sesizările raportate la împrumutul contractat de România de la Fondul Monetar Internațional în anul 2009, emise procurorilor anticorupție în anul 2016, a fost dispusă clasarea cauzei asociată cu faptele expuse.

Clasarea cauzei a fost întreprinsă prin prisma faptului că aspectele observate nu au fost circumscrise cuprinsului constitutiv al infracțiunilor de conflict de interese și de abuz în serviciu dar și pe motiv că fapta de alcătuire de grup infracțional organizat nu există.

Potrivit aceleiași surse, rezolvarea clasării a fost împărtășită părților interesate din perspectivă procesuală, cu alte cuvinte, indivizilor ce au emis sesizările.

Finalmente, Direcția Națională Anticorupție a susținut faptul că actualmente nu mai există niciun dosar care să aibă drept obiect împrumutul contractat de la Fondul Monetar Internațional în anul 2009.

3.2 MĂSURILE PROPUSE CE PRIVESC FINANȚAREA APĂRĂRII

Ulterior unei perioade de patru ani în care guvernul României „preda” Europei lecții legate de progresul economic, parlamentarii bucureșteni au luat în 2010 decizia de a tăia pensiile și salariile bugetare într-o multitudine de domenii, implicit în cel al Apărării. în scopul de a împiedica dezvoltarea spiralei datoriilor statului român.

Măsurile rigide prin care Guvernul a optat să reducă cheltuielile publice au venit după un an și jumătate de amânări, timp în care niciun ministru nu a expus într-o manieră concretă numărul total al angajaților statali ori modalități prin care să stopeze cheltuielile necontrolate în ceea ce privește salariile, prin tăierea sporurilor.

La incipitul anului 2009 nu a intrat în discuție situația economică dificilă, în ciuda faptului că în campania electorală parlamentară se discutase foarte mult despre creșterile de salarii statale, pentru ca, mai apoi situația să ia o turnură paradoxală. În acest context, președintele, de atunci, Traian Băsescu și premierul Emil Boc au anunțat că în luna mai România va împrumuta 20 de miliarde de la Fondul Monetar Internațional și de la instituțiile europene, o sumă uriașă luând în calcul optimismul cu care era tratată situația cu un an jumătate înainte.

Conjunctura disperată în care România a ajuns să taie 15 procente din fiecare pensie și 25 de procente din salariile bugetarilor s-a identificat, astfel, în rezultatul politicilor nesănătoase avute din anul 2005 până în prezentul respectiv.

În perioada de „boom”, guvernele conducătoare ale României nu au făcut provizii pentru viitor, susținând îndatorarea personală și cheltuielile necontrolate, angajând sute de mii de indivizi în aparatul de stat și cheltuind miliardele de lei obținute din privatizări în salariile clientelei politice.

În același context, ministrul de finanțe din guvernul liberal de atunci, Varujan Vosganian, a fost acuzat de cheltuirea banilor din privatizarea Băncii Comerciale Române (2,2 miliarde de euro) pe salarii, nedirectionandu-i spre investiții.

Ministrul sprijinea ideea conform căreia în perioada cât a activat, între anii 2007 – 2008, salariile din spațiul public au înregistrat creșteri atât datorită faptului că economia îi permitea acest lucru, cât și datorită faptului că o multitudine dintre cei ce lucrau în administrație beneficiau de studii superioare, acest lucru motivând distincția dintre salariul mediu net pe economie și salariile medii nete obținute de către funcționari.

În condițiile în care în anul 2000 distincția dintre salariul mediu net obținut de funcționari și salariul mediu net pe economie se identifica în circa 45 de euro, în anul 2005 diferența progresa la 115 euro iar în 2007, a ajuns la 335 de euro.

Vosganian spunea, însă, că acest lucru s-a întâmplat pentru că majoritatea funcționarilor aveau studii superioare, iar salariile magistraților, ale diplomaților și ale înalților funcționari publici ridicau media salariului mediu net.

Pe lângă dramatismul scăderilor pensiilor și scăderilor salariale, cei mai mulți dintre cei afectați de măsurile sobre s-au identificat în cei ce aveau venituri mici (guvernul Boc s-a angajat la cea mai mare scădere a cheltuielilor bugetare din ultimii ani).

Moțiunea expusă nu avea șanse să treacă întrucât nimeni din opoziție nu ar fi dorit să guverneze statul într-un moment dificil precum cel luat în discuție, din acest motiv guvernul lui Emil Boc fiind condamnat la reușită.

Problema socială reprezentativă s-a identificat în disponibilizarea unui număr ridicat de cadre militare (maiștri militari, ofițeri și subofițeri) și a unor categorii de civili activi în domeniul Armatei.

Acestora li s-au plătit compensații bănești, unii au fost pensionați luând în calcul vechimea integrală – la termen – ori anticipat iar mai apoi s-a trecut la sprijinirea propriei reconversii. Toate acestea s-au identificat în eforturi intelectuale, financiare și organizaționale, pe de o parte din partea societății, pe de altă parte din partea armatei.

În ceea ce privește nucleele de specialiști, suportul financiar este redus, în continuare, de la an la an, ajungându-se la un număr mediu anual de aproximativ 1200 salariați dintr-un total de 7000.

În ceea ce privește acțiunile de cercetare și de dezvoltare în industria de apărare, schimbările apărute în industria de apărare au afectat reprezentativ activitatea de cercetare – dezvoltare din acest sector iar disponibilizările majore de personal au făcut ca în această perioadă să mai existe foarte puține colective de cercetare – proiectare.

În perioada activării, Boc s-a făcut vinovat de emiterea Hotărârii secrete S – 588 de pe data de 13 mai 2009, prin care firma franceză MBDA a fost aleasă să doteze Armata Romană cu un Sistem integrat de arme SHORAD contra unei sume de 250 de milioane de euro, în același timp în care piața armelor provenite din același sistem costa 170 de milioane de euro.

Cu alte cuvinte, pentru 250 de milioane de euro, firma franceză MBDA a primit cererea de a utila Oastea Română cu un sistem de rachete. Întrucât pe piața de armament un sistem de această natură costa 170 de milioane de euro, PDL – istii Emil Boc, Traian Băsescu, Gheorghe Pogea și Mihai Stânișoară au fost învinovățiți pentru plata acestora prin achitarea a 80 de milioane de euro din banii publici.

Ulterior adoptării în luna mai a anului 2009 a unei hotărâri de guvern în scopul achiziției sistemului integrat de arme SHORAD VSHORAD, la data de 15 iunie 2009, în ședința Senatului a fost discutată moțiunea simplă legată de demnitatea Armatei Române, Mihai Stânișoară, ministrul (de atunci) Apărării Naționale, anunțând faptul că România a început procedurile în scopul achiziționării unor sisteme de rachete sol – aer.

Luând în calcul procesul vast de disponibilizare a unor categorii de personal și de reorganizare a organismului militar, în ceea ce privește conducerea Ministerului Apărării Naționale există o atenție continuă acordată chestiunilor problematice sociale ale personalului armatei – prin raportare la reconversie, la salarizare și la protecție socială.

Forțele Armatei României au capacitatea de a asigura, prin angajare graduală, apărarea teritoriului național, printr-un context aliat ori printr-un efort personal. În ciuda acestor aspecte, este necesar un efort sprijinit în scopul creșterii abilității de luptă a Armatei.

Statul român a dovedit că poate reprezenta un furnizor de siguranță, acest avantaj putând fi fortificat pe de o parte prin măsuri de politică externă, pe de altă parte prin măsuri ce iau în calcul creșterea abilității operaționale a armatei.

Pregătirea economiei naționale în scopul apărării implică o multitudine de acțiuni și de măsuri care au ca obiective primordiale folosirea eficientă a potențialului uman și economic al statului în scopul satisfacerii necesităților de apărare și asigurarea continuității activităților economico – sociale în timpul războiului.

Planul de pregătire a economiei naționale în ceea ce privește apărarea implică resursele, obiectivele, prioritățile și măsurile care se decid și se întreprind din timp de pace în ceea ce privește îndeplinirea de operatorii economici și de instituțiile publice ce au atribuții în spațiul apărării a sarcinilor decise, la război ori la mobilizare.

În scopul întreprinderii acțiunilor și măsurilor decise prin planul de pregătire al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale se pot încheia contracte cu instituții publice specializate și cu operatori economici, în limita fondurilor destinate acestor activități din partea bugetului de stat.

Controlul manierei de punere în aplicare a acțiunilor și a măsurilor de pregătire a economiei naționale în ceea ce privește apărarea se întreprinde de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale prin verificări, prin exerciții practice și prin antrenamente de mobilizare, potrivit legii. În același context, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale are datoria de a supraveghea activitățile decise prin planul de pregătire și de a ține sub evidență obiectivele întreprinse pe fundamentul contractelor încheiate spre îndeplinirea acestui țel.

Pe fundamental planului de pregătire aprobat dar și în limita fondurilor destinate de către bugetul de stat, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale încheie contracte cu instituțiile publice specializate și cu operatorii economici în scopul întreprinderii acțiunilor și a măsurilor aprobate pentru anul respectiv cu privire la pregătirea economiei naționale în scopul apărării, potrivit legislației legată de achizițiile publice.

Atât ministerele, agenții economici, instituțiile cât și celelalte autorități ale administrației publice au datoria de a lua toate măsurile de care este nevoie în scopul întreprinderii acțiunilor și măsurilor decise prin planul de pregătire pentru care au fost destinate fonduri necesare și în fundamentul cărora au fost încheiate contracte de achiziții publice cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

În contextul dat, reprezentantul Guvernului la nivel local are printre atribuțiile sale și pe cea de asigurare a pregătirii și aducerii la îndeplinire, în conjuncturile decise prin lege, a măsurilor de apărare ce nu se descriu printr-un caracter militar.

Ministerul Apărării propune măsurile legate de structurarea, de pregătirea precum și de înzestrarea armatei, având control, totodată, asupra îndeplinirii măsurilor luate de agenții economici și de celelalte autorități ale administrației publice spre întreprinderea producției pentru război și spre întocmirea lucrărilor de mobilizare la serviciu.

În conjuncturi de război ori de mobilizare, Direcția Generală Pentru Probleme Speciale are diverse atribuții dintre care și propunerea Guvernului spre aprobarea de Parlament a acțiunilor propriu-zise și a măsurilor spre vederea practicării bugetului de stat pentru război și planului de mobilizare pentru acesta.

În anul 2017, România a implementat măsurile proprii de adaptare a abilităților defensive la realitățile determinate de deteriorarea spațiului de securitate din vecinătate, Unitatea de integrare a forțelor NATO reprezentând un martor al faptului că România se identifică într-un pion reprezentativ pe harta internațională a securității.

Măsurile de pregătire a economiei naționale în ceea ce privește apărarea fac raportare la descoperirea abilităților legate de apărare, de decidere, de creare și de păstrare a rezervelor de mobilizare dar și la alte acțiuni ce vor fi apreciate ca fiind necesare, în conjuncturile legii.

Cu privire la dimensionarea propunerilor de cheltuieli care urmează să fie înscrise în bugetul de stat în ceea ce privește războiul, luându-se în calcul volumul limitat al resurselor financiare pe care statul le mobilizează în conjuncturi de această natură, pe seama veniturilor care pot fi atrase la bugetele locale ori la bugetul de stat, funcție de caz, ministerele și agenții economici ce asigură în manieră directă solicitările economiei de război vor definitiva aceste propuneri pe fundamentul unor programe și măsuri caracteristice unui buget de austeritate, între care pot fi menționate:

reducerea costurilor în scopuri gospodărești și administrative și gândirea, în acest sens, a costurilor de funcționare și de întreținere a sectorului public

folosirea totală a capacităților de producție specializate în fabricarea de materiale și de tehnică militare, acordându-se prioritate în dirijarea și în alocarea resurselor bugetare spre ramurile și spre sectoarele producătoare de tehnică de luptă, de armament și de muniții

măsuri de mărginire și de gândire a numărului de personal din cadrul administrației publice, orientarea și reconversia forței de muncă disponibile spre sectorul producției de apărare

fondurile alocate investițiilor publice sunt direcționate într-o manieră expresă, cu privire la investițiile raportate la extinderea capacităților de producție în domeniul fabricației de tehnică și materiale militare, luându-se în calcul continuarea lucrărilor doar la obiectivele ce participă la sprijinirea efortului de apărare dar și lucrări în scopul combaterii și prevenirii efectelor produse de posibile calamități naturale, posibile conflicte militare și acțiuni întâmplătoare

asigurarea și completarea nivelului stocurilor de produse strategice, de materii prime și de materiale existente în rezervele statale și de mobilizare în ceea ce privește intervențiile operative generate de tranziția la întreprinderea producției de armament și de tehnică militară

alte măsuri impuse de mărginirea unor sectoare și activități concordant cu necesitățile sistemului național de apărare.

Cu privire la propunerile de cheltuieli din bugetele locale, la deciderea nevoii de fonduri este impusă asigurarea prioritară a cheltuielilor conectate de pregătirea teritoriului pentru apărare, a celor legate de acordarea asistenței medicale și a măsurilor protective a populației civile în conjuncturi de război. 

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Țelul final primordial al instituțiilor financiare rezidă în obținerea de profit însă există un risc materializat în neajunsurile care reies din operațiile pe care instituțiile financiare, indiferent de poziția lor, le desfășoară. Este imperios ca instituțiile financiare să manifeste atenție în acordarea împrumuturilor, să prevină apariția riscurilor iar în condițiile întreprinderii acestora să folosească respectivele instrumente ce asigură acoperirea posibilelor pagube.

În acest context, ar trebui să se acorde o mai multă atenție limitării posibilelor riscuri existente. Prin raportare la calitatea mediului economic și la evoluția propriilor parametri, fiecare instituție financiară asigură mărginirea riscurilor în două maniere: la nivel global și la nivel analitic, în următoarea manieră:

stabilind plafoane de credite pe zonă geografică, pe debitor, pe sector de activitate ori pe grup de debitori în scopul de a preîntâmpina ca schimbări reprezentative ale conjuncturii economice a acestor grupe să îi afecteze negativ expunerea la risc

stabilind o limită proprie, în cadrul operațiilor riscante însă rentabile.

Folositoare pot fi și limitele interne decise pe fundamentul unor scenarii de criză, mărginiri dificil de definit în condițiile în care criza este produsă. Astfel, ar trebui ca instituțiile financiare să fie pregătite în ceea ce privește posibilitatea producerii unei crize, oricât de incertă ar fi aceasta într-o conjunctură dată.

Riscul de împrumut este inclus în acel risc financiar ce vizează organizarea finanțării afacerii. Riscul de această natură financiară are un nivel ridicat de dependență de abilitatea României în a întreprinde performante și, în mod expres, profit, întrucât statul, într-o conjunctură aferentă, ar fi cel care ar rambursa împrumutul.

Din cauza stării prezente a economiei, este imperios să se acorde o atenție crescută circumstanțelor în care România a înregistrat o pierdere ori un profit, întrucât se poate întâmpla ca rezultatele bune obținute, într-un anumit moment, să fi fost obținute ca urmare a unor speculații. Pe perioada acordării împrumutului, reprezentanții români pot să nu mai găsească momente potrivite speculațiilor, în aceste condiții nemaiavând de unde să achite împrumuturile.

În scopul unei mai bune funcționari, din perspectivă administrativă și operațională, este imperios să se ia în calcul existența unor specialiști în management de risc bancar.

Așadar, îndeplinirea acestor propuneri de către instituțiile financiare (naționale și internaționale) va fi în avantajul economiei și al mediului de afaceri prin stabilitatea financiară pe care o va asigura.

În același context, sistemul economic intră în contact cu sistemul politic caracteristic.

Analiștii ce au studiat legăturile dintre specificitățile sistemelor politice și gradele de creștere economică ale diverselor state au ajuns la concluzia că aceasta se identifică în împreunarea predictibilității spațiului economic – credibilitate a politicilor oficiale, stabilitate legislativă – și adaptabilitatea spațiului instituțional la exiguitățile variabile ale economiei mondiale.

BIBLIOGRAFIE

Albu, Al. – Cooperarea Economică Internațională. Editura Expert, București, 1993

Banca Națională a României, Raport anual 2014

Barro, T.R. – On the Determination of Public Debt, The Journal of Political Economy, 1979

Benoit – Rohmer, F., Klebes, H. – Cadrul juridic al Consiliului Europei – spre un spațiu juridic paneuropean, Publicații ale Consiliului Europei, 2007

BNR – Buletine lunare, iunie 2008, decembrie 2008, iunie 2012

Bojesteanu, E. – Relații monetar – financiare internaționale, Academia de Studii Economice, București, 2010

Bonciu, F. – Atragerea și monitorizarea investițiilor străine directe, Editura Științifică, București, 1999

Bran, P. – Relații financiare și monetare internaționale. Editura Economică, București, 1995

Brazilian Government, Ministry of Defense, Național Strategy of Defense. Peace and Security for Brazil, 2008

Consiliul Fiscal – Raport anual, 2013

Constantinescu, N. – Acumularea primitivă a capitalului în România. Editura Academiei Române, București, 1991

Constantinescu, N. – Reforma economică – în folosul cui?. Editura Economică, București, 1993

Constantinescu, N. – Reformă & Redresare economică. Editura Economică, București, 1995

Cottarelli C. – From stimulus to consolidation, Washington, Fondul Monetar Internațional, 2010

Dobrota, N. – Economie politică. Editura Economică, București, 1997

Dumitrescu, St. – Economia mondială, curs ASE, 1994

Dutu, P. – Fenomene diverse cu impact asupra stabilității și securității locale, regionale și internaționale, București, Editura UNAp „Carol I”, 2012

Gavin M., Perotti R. – Fiscal policy în Latin America

Iancu, A. – Tratat de economie, Editura Economică, 1993

Iancu, A. – Convergența nominală, București, Academia Română, 2008

Isărescu, M. – Probleme ale convergenței reale în drumul spre euro, București, Academia Română, 2008

Floricel, C. – Relații și tehnici financiar – monetare. Editura Didactică și Pedagogică, 1994

Haass, R. – The Age of Nonpolarity, în Foreign Affairs, 2008

Michel, A. – Capitalism contra capitalism. Humanitas, București, 1994

Ministerul Apărării Naționale, Anexa nr. 3/18

Mosneagu, M., Petrișor, F., Tuca, C. – Armata și mass-media, Editura Istros, Brăila, 2013Munteanu, C. – Investiții internaționale, Editura Oscar Print, 1995

Murgescu, B. – Democrația și creșterea economică, în „Dilema”, nr. 523, 2003

Olah, Gh. – Echilibrul și dezvoltarea economiilor naționale. Editura Mihai Eminescu, Oradea, 1994

Patrick, H., Paper No. 666, 2008

Puiu, Al. – Managementul în Afacerile Economice Internaționale, Editura Independența Economică, 1996

Rujan, O. – Comerțul Internațional și procesele naționale de reproducție. Editura A.S.E., București, 1976

Secretariatul General al Guvernului, Direcția pentru strategii guvernamentale, Buletin informativ, luna februarie, 2012

Stănescu, N. S. – Decalaje economice ale lumii contemporane, Editura Științifică și Pedagogică, 1980

Taylor, A. – Cycles, and Financial Crises, 1870-2008, American Economic Review, Vol. 102, No. 2, 2012

Tâlvi E., Vegh C. – Tax base variability and procyclical fiscal policy în developing countries, Journal of Development Economics, 2005

Surse online

BIS (2009), 79th Annual Report: 1 April 2008 – 31 March 2009, http://www.bis.org/publ/ arpdf/ar2009e.htm, accesat la data de 17 martie 2017

Rolul NATO în actualul context internațional, http://www.mae.ro/node/1570, accesat la 25 martie 2017

Varadarajan, C. – Facts and Myths About the Financial Crisis of 2008

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-13032759-analiza-cum-evoluat-economia-romaniei-declansarea-crizei-din-2008-vezi-diferentele-majore.htm

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id6537/revista_romana_2_2010.pdf, accesat la data de 24 martie 2017

http://www.cdep.ro/pdfs/buget/2016/Anexa%203/Ministerul%20Apararii%20Nationale.pdf

http://anap.gov.ro/web/un-contract-de-finantare-si-doua-de-asistenta-tehnica-semnate-astazi-de-romania-cu-banca-europeana-de-investitii-bei/, accesat la data de 27 martie 2017

http://discuții.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2014/RAPORTBUGET_2014

http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_119_2010_privind_stabilirea_masuri_domeniul_pensiilor.php, accesat la 26 martie 2017

http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_1_2011_pensii_aparare_militari_ordine_publica_siguranta_nationala_ordonanta_urgenta_1_2011.php, accesat la 27 martie 2017

http://www.consiliulfiscal.ro/RA2012final.pdf, p.43, accesat la 20 martie 2017

http://www.consiliulfiscal.ro/RA2012final.pdf, p. 44, accesat la 20 martie 2017

http://lege5.ro/Gratuit/gi2tqojwgq/legea-nr-165-2011-pentru-aprobarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-1-2011-privind-stabilirea-unor-masuri-in-domeniul-pensiilor-acordate-beneficiarilor-proveniti-din-sistemul-de-aparare-ordine-pu, accesat la 20 martie 2017

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6755902-guvernul-boc-fost-investit-parlament.htm, www.hotnews.ro, 2009, accesat la 18 aprilie 2017

http://www.wall-street.ro/articol/Economie/89815/BERD-si-a-inrautatit-estimarile-Contractie-de-3-pentru-economia-Romaniei.html, www.wall-street.ro, 2010, accesat la 18 aprilie 2017

http://www.zf.ro/eveniment/consiliul-tarii-amana-deciziile-de-restructurare-datoria-externa-creste-cu-1-mld-euro-pe-luna-6128748, www.zf.ro, 2010, accesat la 18 aprilie 2017

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Național_accounts_and_GDP/ro, Conturi nationale și PIB, 2015, accesat la data de 18 aprilie 2017

https://www.agerpres.ro/justitie/2016/11/18/dna-in-cazul-sesizarilor-referitoare-la-imprumutul-de-la-fmi-s-a-dispus-clasarea-cauzei-raportat-la-faptele-sesizate-14-28-04, www.agerpres.ro, 2016, accesat la 19 aprilie 2017

http://www.zf.ro/romania-la-raport/cum-de-a-ajuns-guvernul-lui-emil-boc-sa-taie-15-din-pensii-si-25-din-salariile-din-sistemul-public-6415393, accesat la 25 aprilie 2017

http://www.ziua.ro/display.php?data=2009-09-02&id=257848, accesat la 25 aprilie 2017

ANEXE

Anexa nr. 1 – Ponderea procentuală a surselor de finanțare

Anexa nr. 2 – Indicatori economici ai economiei României în intervalul 2008 – 2012

Anexa nr. 3 – Evoluția cheltuielilor și veniturilor bugetare

Anexa nr. 4 – Evoluția pensiei medii (lei)

Anexa nr 5 – Evoluția cheltuielilor bugetare cu pensiile militare (lei)