Romania pe Drumul Adoptarii Monedei Euro

Capitolul 4. România pe drumul adoptării monedei euro

Aderarea la Uniunea Europeană a României în 1 ianuarie 2007 presupune și adoptarea monedei euro pentru a completa acest proces. Adoptarea monedei unice reprezintă o condiție juridică obligatorie ce trebuie îndeplinită de toate statele member ale acestei uniuni cu excepția Irlandei de Nord, a Regatului Unit al Marii Britanii și a Danemarcei.. Cu toate acestea, fiecare stat are dreptul să decidă momentul în care va face acest pas. Criteriile de convergență au fost stabilite în tratatul de la Maastricht, tratat semnat de fiecare stat membru al Uniunii Europene în momentul aderării. Îndeplinirea criteriilor de convergență asigură stabilitatea monedei unice euro.

4.1 Adoptarea euro – criterii de convergență nominală

Pentru a putea adopta euro ca monedă unică, orice stat membru trebuie să îndeplinească condițiile economice și financiare sub denumirea de ,,criterii de convergență’’ patru la număr și care vizează:

stabilitatea prețurilor

situația finanțelor publice

participarea la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European

convergența ratelor dobânzilor.

Aceste criterii se pot împărți în criterii monetare: stabilitatea prețurilor,cea a cursului de schimb și a ratelor dobânzilor și criterii fiscale: situația finanțelor publice privind deficitul bugetar și datoria publică. În Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene articolul care face referire la aceste probleme este articolul 140.

Criterii monetare

Stabilitatea prețurilor

Pentru a putea asigura stabilitatea prețurilor se are în vedere observarea ratei inflației. ,,Criteriul stabilității prețurilor, menționat la articolul 140 alineatul (1) prima liniuță din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene înseamnă că un stat membru are o stabilitate durabilă a nivelului prețurilor și o rată medie a inflației, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, care nu poate depăși cu mai mult de 1,5 % rata inflației a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor. Inflația se calculează cu ajutorul indicelui prețurilor de consum pe o bază comparabilă, ținând seama de diferențele dintre definițiile naționale.’’

Participarea la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European

Mecanismul european al cursului de schimb sau ERM II (Exchange Rate Mechanism) are ca obiectiv stabilizarea cursului de schimb prin prevenirea fluctuațiilor mari dintre valoarea monedei euro și a celorlalte monede ale statelor membre.

,,Criteriul de participare la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, specificat în articolul 140 alineatul (1) a treia liniuță din tratatul menționat, înseamnă că un stat membru a respectat marjele normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, fără să cunoască tensiuni grave cel puțin pe parcursul ultimilor doi ani dinaintea examinării. În special, statul membru nu a devalorizat din proprie inițiativă cursul de schimb central bilateral al monedei sale în raport cu euro pentru aceeași perioadă.’’

Se stabilește un curs central față de euro pentru monedele fiecărui stat membru participant care nu face parte din zona euro. Există un interval standard de fluctuație de ± 15 % față de cursurile centrale. Părțile la acordul comun privind cursurile centrale, inclusiv Banca Centrală Europeană (BCE), au dreptul să inițieze o procedură confidențială pentru a reexamina cursurile centrale.

Acordul care reglementează acest mecanism se intitulează: ,,Acord din 16 martie 2006 între Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale ale statelor membre din afara zonei euro de stabilire a procedurilor de funcționare a mecanismului cursului de schimb în etapa a treia a Uniunii economice și monetare (UEM). ‘’Acesta presupune intervenții în euro și în monedele naționale ale țărilor care sunt participante la MCS II. Intervențiile vizate sunt cele la limitele intervalului și cele în interiorul intervalului. Dacă o bancă centrală din SEBC ( Sistemul European al Băncilor Centrale) utilizează peste limita stabilită o monedă de intervenție alta decît euro, emisă de o Bancă Națională, banca centrală amintită trebuie să obțină acordul prealabil al Băncii Naționale menționate. De asemenea, orice Bancă Națională care utilizează această monedă în cantități ce depășesc limitele stabilite este obligată să anunțe imediat Banca Centrală Europeană cu privire la acest aspect.

Pentru a putea efectua intervențiile în euro sau în moneda națională a statelor care nu fac parte din zona euro, BCE și Băncile Naționale deschid facilități de credit pe termen foarte scurt. Acordul amintit mai sus este ultima dată modificat la 13 noiembrie 2014 și devine aplicabil la 1 ianuarie 2015. Conform acestuia, plafonul stabilit pentru accesul la facilitatea de creditare pe termen foarte scurt pentru Banca Națională a României este de 1110 de milioane de euro.

,,În conformitate cu termenii rezoluției, MCS II este menit să faciliteze asigurarea faptului că statele membre din afara zonei euro care participă la MCS II își orientează politicile spre stabilitate, spre promovarea convergenței, ajutându-le astfel în eforturile de adoptare a monedei euro.’’

Convergența ratelor dobânzilor

Ratele dobânzilor pe termen lung se stabilesc atunci când statele membre emit obligațiuni sau titluri de stat pentru a absorbi împrumuturi.

,,Criteriul de convergență al ratelor dobânzilor menționat la articolul 140 alineatul (1) a patra liniuță din tratatul menționat, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, înseamnă că un stat membru a avut o rată a dobânzii nominală medie pe termen lung care nu poate depăși cu mai mult de 2 % pe aceea a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor. Ratele dobânzilor sunt calculate pe baza obligațiunilor de stat pe termen lung sau a unor titluri comparabile, ținând seama de diferențele dintre definițiile naționale.’’

Criterii fiscale

Privind deficitul public acesta poate să înregistreze o valoare maximă de 3% din PIB, iar datoria publică să nu depășească cel mult 60% din PIB conform Tratatului de la Maastricht.

Pe lângă aceste criterii de convergență nominală, există și un set de criterii de convergență reală, care nu sunt speculate în tratate și al căror indicator de bază este Produsul Intern Brut. . Aceste criterii fac referire la:

Gradul de deschidere al economiei, exprimat prin ponderea exporturilor și importurilor în PIB;

Ponderea comerțului realizat cu țările membre ale Uniunii Europene în total comerț exterior al unei țări;

Structura economiei, respectiv ponderea pe care o au sectoarele cele mai importante în crearea PIB;

Nivelul PIB/locuitor, care este de fapt și cel mai important criteriu.

Aceste criterii de convergență reală nu au fost menționate în tratatul de la Maastricht deoarece structurile economice ale statelor membre ale Uniunii Europene care au pus bazele acestui tratat, erau asemănătoare, nefiinde nevoie de precizări suplimentare. Importanța unor astfel de criterii a devenit tot mai evidentă abia după semnarea tratatului, problematica nemaiputând fi pusă atunci. Totuși, în ultima peioadă, Banca Centrală Europeană cât și Comisia Europeană avertizează țările doritoare cu privire la riscul unei inadaptări la structurile europene datorită unei convergențe ireale. O temă importantă de discutat rămâne posibilitatea aderării la zona euro în condițiile mai maleabile privind criteriile de convergență reală și nominală. ,, Aici, răspunsul este formulat de Teoria Zonei Monetare Optime ( Optimal Currency Area Theory), care este foarte tranșantă: statele dintr-un grup pot câștiga reciproc din deținerea unei monede comune doar atunci când structurile lor economice sunt similare și când nu există riscul ca șocuri asimetrice să lovească numai unele dintre aceste țări. “

Țările mai slab dezvoltate care aderă la Uniunea Europeană nu pot renunța la politica lor monetară atâta timp cât există posibilitatea crescută a apariției unor șocuri asimetrice datorată diferențelor de structură a economiilor. Scopul final al acestora nu este doar adoptarea monedei euro, ci și însumarea beneficiile care reies din acestă alegere.

4.2 Țintirea directă a inflației – primul pas spre adoptarea monedei unice

De-a lungul timpului s-au format 3 strategii standard de aplicare a politicii monetare și anume: țintirea inflației, țintirea agregatelor monetare și țintirea cursului de schimb. Dintre acestea, doar țintirea inflației și cea a cursului de achimb se utilizează în prezent de către țările Europei Centrale și de Est.

În România, Banca centrală a doptat strategia de țintire directă a inflației în anul 2005. Această strategie este considerată a fi favorabilă politicii monetare care se stabilește pe termen mediu și lung fără a afecta reacțiile acesteia la evoluția pe termen scurt a economiei. Momentul ales pentru trecerea la o această strategie de politică monetară a rezultat ca urmare a finalizării în linii generale la începutul anului 2005, a procesului de pregătire a trecerii la o nouă startegie, proces desfășurat pe parcursul a mai multor ani. În contextul acesta au fost discutate, decise și dezvoltate elementele-cheie ale cadrului specific noii strategii, cum ar fi:

caracteristicile tehnice definitorii ale strategiei de țintire directă a inflației adoptate de BNR;

configurația procesului de analiză și decizie de politică monetară;

capacitatea de prognoză a BNR;

instrumentele de comunicare ale băncii centrale.

Această decizie luată de Consiliul de administrație a Băncii Naționale de a trece la țintirea directă a inflației a fost precedată de îndeplinirea unor condiții specifice care să facă posibilă realizarea schimbării. Unele dintre cele mai importante astfel de condiționări sunt:

Atingerea unei rate suficient de scăzute a inflației

Rata inflației ajunsese pentru prima dată la un număr format dintr-o singură cifră 9,3% în ultimii 14 ani, performanță remarcabilă pentru România care se confruntase până atunci cu rate ale inflației foarte mari.

Câștigarea și consolidarea credibilității Băncii centrale

Datorită scăderii fantastice a inflației în perioada 2000-2004, cât și datorită obiectivelor atinse conform politicii monetare în special în 2002-2004, Banca Națională a început să câștige încrederea publicului în materie de politici și obiective stabilite.

Absența dominanței fiscale

Restrângerea dominanței fiscale a avut un aport semnificativ la intensificarea independenței de facto a politicii monetare. Această restrângere treptată s-a realizat în baza unui mix de politici macroeconomice concretizate atât în reducerea deficitului bugetar precum și în scăderea datoriei publice și a condițiilor de finanțare și refinanțare a acestora.

O flexibilitate relativă a cursului de schimb al leului

Din octombrie 2004, Banca centrală a decis adoptarea unei politici de curs de schimb a leului care să favorizeze flexibilitatea cursului. Aceasta a presupus o reducere semnificativă a intervențiilor din partea BNR pe piața valutară.,, Totodată, începând cu anul 2005, conform angajamentelor asumate de BNR prin Programul economic de preaderare 2004, euro a devenit de facto unica monedă de referință a cursului de schimb al leului.’’

Solidificarea sistemului bancar și dezvoltarea intermedierii bancare

Sistemul bancar național s-a consolidat în perioada anilor 2000 – 2005 prin procesul de restructurare și privatizare. Un aport important în acest sens îl deține și BNR prin optimizarea continuă a reglementărilor prudențiale și a supravegherii sistemului. Un sistem financiar tot mai complex cât și necesitatea prudenței sporite acordate acestuia, au condus la înființarea Direcției de Stabilitate Financiară în cadrul Băncii Naționale., în octombrie 2004. Legătura direct proporțională între consolidarea sistemului bancar și a intermedierii bancare a fost întărită de stabilizarea macroeconomiei.

Dezvoltarea capacității de previzionare a inflației

Un punct de interes important pentru BNR era întărirea capacității de prognoză a inflației. În acest sens, eforturile depuse au dat naștere unei noi structuri în cadrul băncii centrale și anume Direcția Modelare și Prognoze Macroeconomice. Totodată, au fost intensificate contacte cu bănci centrale ale unor țări care practică strategia de țintire directă a inflației, cum ar fi Cehia și Polonia. Această nouă structură a făcut posibilă însușirea eficientă a asistenței oferite Băncii Naționale pe direcția de prognozare și țintire directă a inflației.

Țintirea directă a inflației este o strategie de politică monetară prin care Banca Națională fixează o țintă numerică pentru evoluția prețurilor din economie ce trebuie atinsă într-o anumită perioadă de timp. Această tehnică nouă este calea prin care Banca centrală vine cu aportul său la reducerea nivelului inflației pentru alinierea României din acest punct de vedere cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Această strategie are meritul de a combina constrângerile ferme din perspectiva obiectivului final (ținta de inflație) cu un anumit grad discreționar în ceea ce privește ajustarea nivelului instrumentelor de politică monetară, astfel încât acestea să răspundă în mod adecvat la șocuri.

4.3 Avantajele și dezavantajele adoptării monedei unice

Însușirea monedei unice prezintă o serie de avantaje pe de o parte și dezavantaje pe de alta. Beneficiile pot fi grupate în funcție de impact, în directe și indirecte.

Avantajele directe sunt puse în evidență de:

Reducerea costurilor de tranzacționare

Reducerea costurilor administrative

Eliminarea riscului valutar față de euro

Diminuarea volatilității cursului valutar față de valutele altor parteneri comerciali

Reducerea costului capitalului

Avantajele indirecte se regăsesc în:

Creșterea comerțului exterior

Creșterea PIB pe locuitor ca urmare a creșterii comerțului exterior

Creșterea competiției și transparenței prețurilor

Creșterea nivelului de trai pe termen lung

De cealaltă parte a baricadei, dezavantajele sunt evidente:

Costuri tehnice și organizatorice legate de conversia în euro

Costuri specifice în sectorul bancar și reducerea surselor de venit bancar

Pierderea independenței politicii monetare și a cursului de schimb ca factor de ajustare

Riscul șocurilor asimetrice