Romania O Tara Corupta Disimulata Intr O Tara Saraca

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE ȘI POLITICI PUBLICE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

PROFESOR UNIV.DR. ZULEAN MARIAN

ABSOLVENTĂ,

POPESCU IRINA CEZARA

BUCUREȘTI

2015

ROMÂNIA O ȚARĂ CORUPTĂ DISIMULATĂ INTR-O SARĂCĂ

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL 1: Aspecte generale despre sărăcie și inegalitate social

1.1 Definiții și delimitări conceptuale

1.2 Costurile sărăciei

CAPITOLUL 2 Implicațiile sărăciei și excluziunii sociale:

dimensiunile unei culturi a sărăciei

2.1 Dinamica sărăciei relative și absolute

2.2 Sărăcia și inegalitatea: dinamică si profil

2.3 Locatia/analiza spatială

CAPITOLUL 3 Studiul de caz:

Raport social al opțiunilor pentru România după 1989

3.1. Economia României după 20 de ani

3.2 Economia în tranziție

3.3 Rolul statului în producerea bunăstării

3.4 România- o țară sărăcită și polarizată

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Impresiile personale nu mai cântăresc atât de mult când începi să explorezi domeniul, dovedindu-se de multe ori înșelătoare cunoașterea comună. Astfel, viziunea s-a schimbat din momentul în care am ajuns să disec domeniul acesta. Sunt multe motive pentru care cineva ajunge să fie sărac. Sunt multe motive pentru care îi putem blama pe unii, ocărâ, sau trata cu milă. Dar fiecare ar trebui să conștientizeze că este un fenomen care a depășit orice barieră istorică, a călcat fiecare hotar al fiecărui colț de lume, a căpătat sensuri pentru fiecare cultură.

Dar poate exista chiar o cultură a sărăciei în fiecare stat? Poate fi vorba de o formă social de perpetuare a unor norme, valori, cutume care să mențină permanent o polarizare socială? Ori este vorba doar de o neputință perpetuă a statului, indiferent de tipul său (totalitar sau democratic) de a remedia acest fenomen? Sau poate asta este o formă de normalitate a unei societăți, risipirea discrepanțelor de natură dobândită (cultură, status social, educație, venituri, etc.) fiind imposibilă pentru că reprezintă cheia funcționării oricărei forme de conviețuire…

Mi-am ales aceasta temă deoarece aș vrea sa analizez posibile soluții de atenuare a consecințelor sărăciei asupra oamenilor din România. Despre dispariția sa este utopic să vorbim, iar dovadă stau cărțile de socialism utopic, ori chiar regimul communist care a încercat să sfărâme tocmai barierele de clasă. S-a angrenat într-o schimbare care nu era fierească societății existente și a construit adevărate malformații ale unei societăți care provoacă multe carențe și astăzi.

De vreme ce schimbările globale sunt prezente în economie, social, cultural și politic se poate aprecia faptul că însăși protecția social a fost revizuită de procesele globalizării, provocând o mai bună conceptualizare, diagnostic și răspuns la problemele sociale .Cu toate acestea, majoritatea statelor suferă de sărăcie, polarizare și excluziune social.

,,În cazul vieții angajaților din București, sărăcia nu înseamnă foamete, chiar dacă este la fel de deplânsă – probabil pentru că este la fel de dureroasă. În iarna lui 1999-2000 s-au înregistrat în București 60 000 de cereri de deconectare de la centrala termică, la bloc, datorate imposibilității de a plăti întreținerea, o cifră discutată și deplânsă în presă. S-a dedus că aproximativ 10% din gospodării își vor petrece iarna la 12 grade Celsius, încălzindu-se alternativ și parțial. În anii '80 această situație era comună, în condițiile economiei de energie impuse de Ceaușescu, așa cum ea era comună în Republica Moldova și în alte state foste sovietice de aproape 15 ani. Totuși atâta vreme cât există instalațiile de încălzire centrală în apartamente și cât trebuie plătit pentru deconectarea lor, operația este considerată inumană. Noile concepte folosite de antropologi se dovedesc potrivite pentru explicarea acestor situații. Cazul deconectării de la încălzirea centrală nu este poate un caz de sărăcie, ci unul de declin material, și confruntarea cu așteptările mai mari, aduce suferintă”.

Cum arată România dupa 20 de ani de la revoluție? Care este situația sa economică și ce implicați are aceasta asupra populției? Acestea sunt întrebările la care doresc să răspund prin lucrarea de față.

Măsurarea corupției este imposibilă, avînd în vedere că este ilegală si disimulată.

Corupția este o problemă importantă și în alte economii emergente, însă în opinia organizației, corupția este un fenomen care privește “ toate economiile”.

Nivelul de corupție în Romînia a fost perceput de către organizație ca fiind cu trei puncte mai mare decat cel de anul trecut.

Această organizație cu sediul estimează că aproape 70% dintre țările din întreaga lume sunt considerate a avea “ o problemă serioasa” de corupție printre funcționarii lor. Niciunul dintre cele 177 de state analizate in 2013 nu a obținut un scor perfect.

În fiecare an se realizează un indice de percepție a corupției în cadrul partidelor politice, poliției, sistemului de justiție și serviciilor publice în toate țările, un flagel care subminează dezvoltarea și lupta împotriva sărăciei.

Anul acesta, nivelul corupției din Romînia este perceput ca fiind mai mare decat în anul trecut, care prezintă țara noastră pe locul 69 în lista privind nivelul corupției.

În anul 2012, Romînia avea o poziție mai bună în clasament și ajunsese pe locul 66. Anul acesta, Romînia se află pe aceeași poziție cu Italia și Kuweit.

Din nefericire, corupția îi afectează pe cei mai săraci, lucru care reiese și din clasament: cele mai corupte țări sunt și cele mai sărace și, în acestea din urmă, cei mai puțin ajutorați suferă cel mai mult, și din păcate aceste state nu vor ieși niciodată din sărăcie daca nu vor combate corupția, în situația de față aflîndu-se și țara noastră Romînia.

De foarte multă vreme, în societatea noastră se discută despre marile scandaluri de corupție. Anchetele, care se succed cu repeziciune în ultimii ani, înfățișează un peisaj sumbru: o Romînie înfricoșatoare, o țară parazitată de corupție.

Trebuie să înțelegem, însă, că o Romînie în care, politicieni și oameni de afaceri se unesc într-o alianță nocivă pentru a devasta bugetul public, este o Romînie asasinată.

Nu trebuie să ne ferim de aceste imagini și nici de această etichetă. Ele arată, de fapt, cum am ajuns ca societate, unde suntem și, mai ales, cît de urgentă trebuie să fie schimbarea.

De fapt, aceasta este Romînia anormală de care vrem să ne despărțim cît de curînd și să construim împreună Romînia noastră, Romînia oamenilor normali.

Desigur, putem analiza cauzele, însă, nu e suficient pentru a înlătura efectele. Pentru aceasta este necesar un amplu proces de asanare morală a clasei politice și de mult curaj și intransigență din partea tuturor instituțiilor responsabile. Nu este imposibil, este doar greu.

Corupția este, în acest moment, principalul dușman al competiției libere și al promovării care are la bază meritocrația, generînd o amplă frustrare și demobilizare a adevăraților profesioniști.

Corupția ne afectează traiul de zi cu zi, fiind maladia care stopează investițiile străine, dezvoltarea civică, inițiativa și inovația.

Acest fenomen inhibă și intimidează, generînd centre de putere și control paralele și ilegale, incompatibile cu democrația, iar pe termen lung conduce la regres, segregare socială și economică și, cel mai grav, la o răsturnare endemică a valorilor.

Totodata, corupția este, de departe, principala problemă internă de siguranță națională.

De aceea, prevenirea, descoperirea infracțiunilor de corupție și pedepsirea infractorilor sunt deziderate ale oricărei Justiții și, cu atît mai mult, a celei din Romînia.

Corupția este un fenomen mondial care se regăsește la toate nivelele societății și în toate domeniile de activitate.

Însă, ea are un caracter destul de relativ din punct de vedere social: ceea ce într-o societate constituie act de corupție, în alta poate fi acceptat și permis.

De aceea, actele de corupție nu sunt universal valabile, ci ele diferă de la o societate la alta.

Cu toate acestea, în ultimii ani acest fenomen a devenit tot mai îngrijorător și mai greu de controlat, el dezvoltîndu-se permanent.

Aproape că nu mai există domeniu de activitate, în care să nu existe corupție, fie că este vorba despre mica corupție, fie că este vorba despre marea corupție.

În prezent, majoritatea oamenilor este de părere că fenomenul corupției este cea mai gravă problemă cu care se confruntă țara noastră.

În Romînia, corupția s-a răspîndit în toate domeniile și în toate ramurile activității. Putem vorbi astfel despre corupție economică ( acțiunile ilicite ale agenților economici sau ale unor persoane participante, constînd în: frauda în gestiune, înșelăciune, abuzul de putere, falsuri în acte ), corupție profesională ( acțiunile imorale și ilegale ale funcționarilor publici sau ale altor salariați care își îndeplinesc atribuțiile de serviciu în mod preferențial sau condiționat ) sau corupție politică ( folosirea influenței și a dimensiunii corupției).

(Gunnar Myrdal – " Folclorul Coruptiei”)

În prezent, putem vorbi de următoarele dimensiuni ale acestui fenomen: dimensiunea statistică ( înregistrarea infracțiunilor de corupție pentru a măsura amploarea fenomenului, dimensiunea normativă ( legislația existentă privind corupția), dimensiunea sociologică ( conține informații privind cauzele corupției și modalitățile de prevenire), dimensiunea psihologică ( conține informații privind profilul psihologic al indivizilor care participă la acte de corupție), dimensiunea economică ( constă în evaluarea și estimarea costurilor sociale și economice ale actelor de corupție) și dimensiunea prospectivă ( conține date privind evoluția fenomenului).

Comportamentul corupt pavează drumul pentru regimuri totalitariste!

Mecanismul este simplu: prin expunerea clasei corupte, și prin dorința de a-i pedepsi pe aceștia, noii juștițiari se acoperă cu mantia legitimității.

Mai grav este că această saradă umbrește problema importantă, și anume faptul că populația respinge corupția pentru că suferă din cauza ei.

( Gunnar Myrdal- „ Folclorul corupției”).

În amalgamul de sărăcie, ruine ale unor tranziții nereușite și guvernări proaste, principiul interdependenței circulare enunțat de Myrdal, prefigurează efectele dezastroase.

Realitatea în multe țări în dezvoltare se prezintă în felul următor: instituții publice nedezvoltate, cîteva elite ale clasei superioare și diferențe enorme între venituri – odată cu acestea venind și posibilitățile de a exercita sau manifesta autoritate.

Corupția din Romînia este motiv al sărăcirii unor pături largi din populație, nu doar o posibilă piedică la aderarea la zona Șchengen!

Corupția din Romînia ne afectează pe toți. Îi afectează chiar și pe corupători. Lăcomia orbește. Cei care corup sau favorizează corupția, nu văd decît cîștigul imediat, nu și pierderile de durată aduse de corupție.

Cele mai ample și de durată efecte ale corupției le găsim în sfera utilităților publice, acolo unde întîlnim creșteri nejustificate ale tarifelor.

Mulți dintre cei racordați la utilitățile publice au pe factură și plata corupției, chiar dacă aceasta nu este scrisă vizibil.

Fiind atît de comună și într-o formă continuă, corupția din sfera utilităților publice trece de regulă neobservată, deși e mult mai gravă decît mediatizatele arestări în direct

Corupția din sfera utilităților publice nu crează evenimente media, ci sărăcie continuă.

Rata sărăciei în Romînia a crescut cu cinci procente în perioada 2005-2008, fenomenul afectînd în prezent 23% din populația țării.

De Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei, organizațiile internaționale trag un semnal de alarmă privind cotele sărăciei la nivel global, – 1 om din 7 trăiește în sărăcie, Romînia, fiind pe ultimul loc la speranța de viață.

În Romînia, rata sărăciei este de aproximativ 23% potrivit datelor pentru Dezvoltarea Societății Civile, iar rata mortalității infantimai gravă decît mediatizatele arestări în direct

Corupția din sfera utilităților publice nu crează evenimente media, ci sărăcie continuă.

Rata sărăciei în Romînia a crescut cu cinci procente în perioada 2005-2008, fenomenul afectînd în prezent 23% din populația țării.

De Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei, organizațiile internaționale trag un semnal de alarmă privind cotele sărăciei la nivel global, – 1 om din 7 trăiește în sărăcie, Romînia, fiind pe ultimul loc la speranța de viață.

În Romînia, rata sărăciei este de aproximativ 23% potrivit datelor pentru Dezvoltarea Societății Civile, iar rata mortalității infantile este dublă față de media Uniunii Europene. De asemenea, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în privința speranței de viață.

Romînia este unul dintre statele membre UE care cheltuie cel mai mic procent din PIB ( 14%) pentru protecția socială, față de o medie UE de 27%.

Pe de altă parte, procentul alocat sistemului de sănătate din Romînia este de aproximativ 3,8% din PIB, ceea ce ne plasează cu mult sub media europeană ( 7-8%), sau chiar sub media țărilor din Africa ( 5,9%).

Mai mult, Romînia ocupă ultimul loc în UE în ceea ce privește speranța de viață – 72,7 ani, în medie, în comparație cu media Uniunii Europene, de 77,5 ani. Țara noastră înregistrează și cea mai ridicată rată a mortalității infantile din Europa, cu 10 copii care mor la fiecare 1.000 de nașteri, rată dublă față de media europeană.

Sărăcia trebuie combătută, acest fenomen alimentează curentele extremiste.

Rezistența puternică la măsurile de combatere a corupției, frauda fiscală, scăderea veniturilor gospodăriilor, creșterea inegalităților în materie de venituri și capacitatea redusă a administrației publice de a elabora politici, rămîn provocări majore pentru Romînia.

Potrivit Eurobarometrului, 25% din populația Romîniei este vulnerabilă la fenomenul sărăciei, ceea ce reprezintă cel mai mare nivel din Uniunea Europeană.

Conform Eurobarometrului, romînii cred că principalele provocări la adresa securității interne a Romîniei sunt corupția ( 56%), sărăcia ( 55%), criza economică și financiară ( 41%), dezastrele naturale ( 19%), terorismul ( 14%) și criminalitatea organizată ( 14%).

O metodă eficientă de combatere a corupției și a sărăciei ar fi elaborarea unor legi în această privință, care să ofere o transparență în ceea ce privește activitățile care vizează inclusiv interesul cetățeanului, cum ar fi de exemplu cele referitoare la accesul cetățeanului la informațiile de interes public.

La rece, definiția sărăciei ar suna cam așa : o viață lipsită de șansele de a trăi în cadrul unui anumit standard minim de trai, să mori de foame și de frig. ( Marius Marinescu – Opinii- Editorial).

Sărăcia reprezintă o stare de lipsă a resurselor, de obicei materiale și uneori culturale. La nivelul simțului comun, sărăcia reprezintă lipsa resurselor materiale ( a banilor în principal ).

Definiția în sens absolut „sărăcia desemnează o stare în care individului îi lipsesc resursele necesare pentru supraviețuire”. ( Dicționar de Sociologie, , p.500).

Definită în sens relativ, sărăcia reprezintă „absența resurselor unui individ sau a unui grup atunci cînd sunt comparate cu cele ale altor membrii ai societății – cu alte cuvinte nivelul lor de trai”. ( Dicționar de Sociologie, , p.501).

Reprezentarea sărăciei la momentul actual se referă la chestiuni legate de muncă și educație. Prin extrapolare sărăcia afectează și celelalte componente ale vieții: locuința, nivelul de trai, comportamentul negativ determinat, cultura, etc.

Modul în care statele își tratează sărăcia, precum și ajutorul social acordat săracilor reflectă gradul de responsabilitate socială pe care o acordă.

Elena Zamfir definește sărăcia ca „ o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivități date “ ( Zamfir, E., 1997:390).

Sărăcia ca și bogăția, sunt fenomene instabile și greu de definit în studiile longitudinale, fiecare individ avînd suișuri și coborîșuri, succese și insuccese, fenomene care nuanțează viața de zi cu zi a individului, în funcție de relațiile cu ceilalți de abilități, inteligență și creativitate, individul poate găsi breșe și căi care să-i asigure condițiile necesare de a duce un trai decent atît pentru propria persoană cît și a familiei din care face parte.

Ținînd cont că omul în primul rînd este inainte de toate o ființă socială, el acționează și reacționează în funcție de feed-beck-ul pe care îl primește din exterior.

Calitatea acestuia face ca în timp individul să-și creeze propriile strategii de gîndire, să poată discerne, iar cu timpul să aibă putere anticipativă vis-à-vis de informația nouă primită, astfel putînd găsi soluții optime și în timp cît mai scurt, care să-i asigure succesul și să se îndepărteze cît mai mult de fenomenul numit sărăcie.

Sărăcia ca și bogăția, metaforic, putem spune că se “învață”. Depinde de educația care ți se dă, de nivelul de socializare a grupului din care faci parte, de condițiile de trai care ți le oferă grupul în procesul propriu de educație și dezvoltare.

În acest caz, chiar dacă potențialitățile tale biologice nu sunt foarte înalte, această diferență se poate compensa cu o bună educație și cu ajutor din partea familiei, familia fiind primul factor extern care poate interveni și care poate oferi modele de viață.

Privind din cealaltă latură și creionînd un tablou virtual, putem afirma că, deși potențialul este ridicat, iar procesul de educabilitate este precar, se poate ajunge în cazuri extreme, pînă la genii ratate, deoarece nu se găsește acel mediu propice în care individului să i se valorifice potențialul propriu.

Astfel, acel potențial să rămînă latent și să nu se mai manifeste, iar individul să urmeze modele greșite și să ajungă în acea situație în care în mod paradoxal ar putea să răzbească în viață, dar nu va putea deoarece i s-a cristalizat o mentalitate urmînd acele modele.

( Elena Zamfir, 1997:390).

Sărăcia înseamnă:

Nivel redus de venituri, consum și ocupare a forței de muncă;

Alimentație insuficientă sau de calitate proastă;

Stare proastă a sănătății;

Acces limitat la educație;

Participare limitată la luarea deciziilor;

Posibilitatea limitată de a influența propriul nivel de trai;

( Elena Zamfir, 1997:390).

Sărăcia și corupția sunt cele mai mari probleme ale omenirii.

Sărăcia materială este o realitate și o problemă gravă a Romîniei, dar are cauze concrete și soluții de rezolvare, care pot fi puse în practică dacă ar exista la conducerea statului oameni de bună credință.

Sărăcia este o caracteristică a poporului romîn, pe care romînii o acceptă, pentru că le este frică, pentru că sunt needucați și manipulați.

CAPITOLUL 1: Aspecte generale despre sărăcie și inegalitate social

1.1 Definiții și delimitări conceptuale

Săracia a fost multă vreme acceptată ca un fenomen natural, ca un fapt inevitabil, iremediabil (cu excepția unor acțiuni particulare, punctuale, de ameliorare temporară). Explicația săraciei era cautată în nenoroc, în decesul sau neputința celui ce trebuia sa câștige pâinea zilnică, iar mai cu seamă, adesea săracia era explicată prin unele defecte personale precum: prostia, necinstea, slăbiciunea de caracter, iresponsabilitatea. Numai în ultimele decenii s-a conștientizat faptul că un fenomen atât de răspandit nu poate fi rezultatul unei neșanse individuale sau al unor defecte personale; săracia este un fapt social, un fapt public, un fapt politic.

Dependent de un anumit context socio-cultural, acest fenomen variază în timp și spațiu și se distribuie în cadrul societății, nu în funcție de factorii individuali, ci de variabile macrosociale (rasă, etnie, sexul, vârsta, statutul occupațional, statutul matrimonial). Săracia este o stare socială (chiar o categorie socială) și nu o situație, o circumstanță privată a indivizilor.

,,Săracia a fost determinată fie pe baza veniturilor, fie a cheltuielilor totale de consum ale gospodăriilor, prin aplicarea de variate scale de echivalentă. Săracia astfel evaluată înseamnă lipsa sau insuficiența venitului/consumului. Ne vom referi la ea cu termenul de săracie standard. Dar, în viața de zi cu zi, săracia nu este reductibila la lipsa veniturilor. Lipsa veniturilor este doar <<biletul de intrare pe săraciei>>, care nu se suprapune cu ceea ce se afla dincolo de intrare, anume săracia care se extinde si, cu timpul, pune stăpanire pe toate sferele vietii”.

Amprenta culturii aferente fiecărui sistem social determină și abordări diferite: săracia din țările bogate este altceva decat săracia din țările sărace; sărăcia din țările cu regim communist a avut particularitățile sale specific. Si epoca istorică face ca un singur cuvând să capete mai multe conotații: sărăcia din secolul al VII se transpune diferit spre deosebire de cea a secolului XXI. De asemenea, însăși percepția individului cu privire la propria condiție social poate transforma înțelesul conceptului.

Terminologia utilizată pentru acest domeniu este vastă, de aceea comparațiile sunt dificile, măsurarea săraciei fiind întodeauna un subiect care a stârnit controverse și modificări structurale de percepția a sărăciei în funcție de abordarea aleasă în examinarea sa.

1.2 Costurile sărăciei

“In mod curent, săracia este definită a reprezenta lipsa de mijloace financiare necesare asigurării unui trai adecvat în raport cu standardele colectivitații”.

Este necesar să considerăm ca prioritate acele nevoi primare, interesele individului față de celelalte trepte ale piramidei lui Maslow trecând în plan second. Omul sărac nu este diferit de celelalte persoane numai prin faptul ca nu dispune de venituri salariale. Problema se pune, în faptul că, deși va putea beneficia de unele venituri (de exemplu venitul minim garantat), nu va încerca, sau cel puțin nu imediat să aspire la modul de viață specifice clasei de mijloc.

Justificarea atenției sporite în direcția pieței forței de muncă pornește de la ideea conform căreia factorul cel mai importat care declanșează excluziune socială este pierderea ori inexisteanța unui loc de muncă. Lipsa acestuia aduce cumulativ și alte lipsuri, nevoi și probleme: imposibilitatea de a intreține sau plăti o locuință, alimantație proastă, acces limitat la forme de cultură și educație (teatru, film, excursii culturale, operă, etc.), lipsa unor servicii medicale minime din cauza faptului că nu contribuie în prealabil, lipsa perspectivelor de viitor, etc. La aceste probleme factuale se alătură și cele de natură psihică pe care individul le suferă: stimă de sine scăzută, angoasă, stres, frustrare, ajungând la dezechilibre psihice și depresii.

Criminalitatea a fost cel mai des asociată cu sărăcia, aceasta fiind considerată generatoarea dezordinii sociale. Într-o societate care se dorește a fi perfectă este impedios necesar ca ea să dezvolte o economie puternică și totodată oportunități pentru toți. Rolul economiei este fără îndoială unul esențial în dinamica societății. Dacă sistemul economic este perfect, atunci pentru fiecare individ în parte se va crea oportunități care să răspundă aspirațiilor de orice fel. O societate care va întruni condiția dinamicii oportunităților va atinge și liniștea socială. Tot în cadrul acestei idei, Merton descria constructul social anomic ca fiind rezultatul determinal de valori culturale promovate la nivelul tuturor păturilor sociale dar față de care nu toți pot dezvolta, crea, identifica mijloace de acces către acestea. Acest dezechilibru determină comportamentele delincvente deoarece, în fapt, toți oamenii dezvoltă dorințe normale, acceptate social, dar nu toți pot să acceadă la acestea prin mijloace licite, iar acest lucru îi determină să utilizeze alte mijloace neacceptate social, deviante.

Atâta timp cât oamenii vor avea reale dificultăți în a obține un loc de muncă, venituri stabile și lunare se vor lovi de multiple lipsuri, vor trăi în mizerie, se vor confrunta cu boli ce pot aduce neputința întreținerii. Astfel se va genera în societatea respectivă comportamente indezirabile în rândul populației deoarece acestora le va fi la îndemână să camufleze realitatea prin violență, droguri, alcool. Se naște, în asemenea condiții, crima și revolta față de care intervențiile ulterioare de reprimare se vor dovedi ineficiente.

Costurile sociale ale sărăciei depășesc cheltuielile politicilor sociale tocmai pentru că sunt anumite costuri ascunse, tulburătoare pentru stabilitatea societății. Prin scăderea proporției persoanelor sărace din România efectele nu se vor resimți numai asupra persoanelor sărace, ci asupra întregii societăți prin îmbunătățirea mediului social general.

Îngrijorător este faptul că, în , riscul săraciei pentru persoanele active este în creștere, aflându-se în situația de a nu putea să-și asigure subzistența prin veniturile provenite din munca prestata. România se numară printre una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană. Observăm că rata săraciei este cu atat mai ridicata cu cat familia este mai numeroasă, numarul de copii mai mare. Riscul că o familie alcatuită din zece membri să fie mai săracă decât o familie alcătuită din patru membrii este o problema gravă, și a determinat multe țări la practicarea unor politici anti-materne.

Fiecare individ este înzestrat de natura cu un bagaj genetic, cu un potențial intelectual. Încă de la naștere acest bagaj începe să se manifeste în diferite moduri reacționând diferit în funcție de context. Pe parcursul vieții capacitatea intelectuală și aptitudinile încep să schimbe și să modeleze ființa umană dându-i o personalitate cu care să interacționeze cu mediul. Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferențele care au loc la nivel social poate crea un tablou care sa reflecte poziția socială a individului, relații pe care individul prin abilitațile sale le sintetizează, le ierarhizează in funcție de nevoi, principii și felul în care acordă fiecărui fapt caracteristic uman o difuziune pe o anumită scală de prioretizare, lăsând loc să se observe valorile morale care primează.
Problema sărăciei a devenit una dintre principalele obiective ale cercetătorilor științifici. Astfel, că aceștia au avut în vedere o serie de indicatori relevanți pentru acest domeniu .

CAPITOLUL 2 Implicațiile sărăciei și excluziunii sociale:

dimensiunile unei culturi a sărăciei

Revoluția a însemnat pentru mulți speranța într-o viață mai bună. A însemnant o nouă ocazie de reașezare firească a societății, a valorilor cultural de odinioară, o reinventare națională. Nu a existat însă un plan coerent de reformare a structurilor statului, a legislației, a educației ori sănătății. Au urmat șiruri de demagogii ale politicenilor, revolte, conflicte între diverse categorii sociale, un declin economic, și chiar regretarea unui regim care a asuprit populația vreme de aproape 5 decenii. Statistile aduc o imagine mai amplă și argumentată a nivelului de trai din România.

Indicatorul relativ și indicatorul absolut de măsurare a nivelului sărăciei în România:

Tabelul 1

Cei doi indicatori de măsurare a sărăciei indică tendințe diferite în perioada 2000-2006. Tendința sărăciei bazată pe metodologia Laeken pentru perioada 2000-7006 nu indică aproape nici o schimbare, în ceea ce privește sărăcia, în timp ce indicatorul sărăciei absolute indică o reducere considerabilă a sărăciei. Tendința indicatorului Laeken al sărăciei poate intriga, mai ales că începând din anul 2000, după o perioadă de recesiune severă, creșterea economică a României a inceput să se accelereze, ajungând la o medie anuală de 5-6%. După cum era de așteptat, atât veniturile cât și consumul populației au înregistrat o creștere în termeni reali. Prin urmare, ne-am fi așteptat ca această creștere să se reflecte în reducerea ratei sărăciei. Cu toate acestea, potrivit indicatorului UE al săraciei, procentul populației expuse riscului sărăciei a rămas aproape neschimbat, în jur de 18% din anul 2004.

2.1 Dinamica sărăciei relative și absolute

Tabelul 2

Tendința neschimbată a indicatorului UE este efectul direct al metodologiei utilizate. De vreme ce linia sărăciei este calculată în fiecare an ca fiind un anumit procentaj din venitul disponibil median, standardul de viață (pragul sărăciei) nu este neapărat constant în timp. Primul grafic ("Distribuția veniturilor și pragurile de sărăcie relativă") oferă o ilustrare pentru România. Din anul 2003 până in 2006, venitul real pe adult echivalent a crescut în medie cu aproximativ 27%, iar distribuția venitului real și-a modificat direcția spre dreapta. Venitul median s-a schimbat în mod proporțional iar numărul persoanelor aflate sub linia de sărăcie Laeken a rămas aproape același.

Distribuția veniturilor și pragurile de sărăcie relativă:

Tabelul 3

Tendința sărăciei relative în perioada 2002-2006 înseamnă de fapt că inegalitatea s-a modificat puțin din anul 2000. Indicatorul sărăciei relative este sensibil la forma distributiei venitului. Dacă toate veniturile cresc (sau descresc) cu aproximativ aceeași sumă, venitul median se schimbă în mod proporțional iar procentul populației aflate sub linia sărăciei relative nu se modifică. Astfel, dacă fiecare o duce mai bine (sau mai rău) însă distribuția veniturilor își păstrează forma, sărăcia relativă rămâne neschimbată. Dacă toate veniturile cresc, însă cele ale celor bogați cresc mai mult decât veniturile săracilor (creștere disproporțională), distribuția devine mai alungită spre dreapta iar venitul median mai mare decât în cazul creșterii proporționale a veniturilor. Astfel, toată lumea o va duce mai bine însă deoarece cei bogați înregistrează o creștere mai mare a veniturilor decât cei săraci, indicatorul sărăciei relative va crește. Un paradox similar poate apărea dacă toate veniturile descresc însă veniturile celor bogați descresc mai rapid decât cele ale săracilor, în acest caz sărăcia relativă ar descrește deoarece venitul median ar fi mai mic decât în situația unei descreșteri omogene pentru toate grupurile. Astfel, în mod paradoxal, chiar dacă toți o duc mai rău, indicatorul sărăciei relative ar putea indica o reducere a acesteia. În concluzie, schimbările indicatorului sărăciei relative nu reflectă schimbările nivelului de bunăstare, ci schimbările în ceea ce privește inegalitatea.

Prin contrast cu sărăcia relativă, sărăcia absolută descrește din anui 2000 până în 2006 (vezi Figura și graficul "Distribuirea consumului și linia sărăciei absolute"). Spre deosebire de linia Laeken a sărăciei, linia elaborată de echipa de experți naționali și cei ai Băncii Mondiale pentru evaluarea sărăciei din anul 2003 este un indicator absolut și nu unul relativ. Tendințele sărăciei absolute reflectă schimbările nivelului de bunăstare, în comparație cu o lime a sărăciei absolute bazată pe un coș minim de consum.

Secțiunea ce urmează va face o analiză a tendințelor și profilurilor sărăciei și inegalității utilizând linia națională a a sărăciei absolute, care permite o interpretare mult mai directă a comparațiilor în timp.

2.2 Sărăcia și inegalitatea: dinamică si profil

Sărăcia absolută în România a scăzut simțitor în ultimii ani, de la 35,9% în 2000 la 13,8% în 2006. În același timp, profunzimea sărăciei a scăzut de la 10% în 2000, la 3% în 2006. În anul 2000, numărul persoanelor sărace din România a atins nivelul maxim al perioadei de tranziție, fiind estimat la aproximativ 8 milioane de locuitori. Utilizând aceeași metodologie, pentru o linie a sărăciei fixate la 210 RON pe adult echivalent la prețurile din ianuarie 2006, numărul estimat al persoanelor sărace în 2006 a scăzut până la aproximativ 3 milioane de locuitori. Reducerea cea mai semnificativa a sărăciei a avut loc în perioada 2002-2005. Referitor la perioada 2005-2006, schimbarea privind sărăcia nu este suficient de mare pentru a putea observa o diferență statistică semnificativă de la un an la altul.

Imaginea de ansamblu a sărăciei relative și absolute

Tabelul 4

Pe de altă parte, inegalitatea consumului a rămas aproximativ constantă în perioada 2000-2006. Figura arată că pe parcursul ultimilor patru ani nivelul inegalității măsurat prin intermediul coeficientului Gini gravita în jurul a 0,285, ceea ce sugerează că beneficiile provenite din creșterea economică au fost distribuite aproximativ egal între grupurile de venituri.

Dintr-o perspectivă comparativă, nivelul bunăstării din România converge cu cel al altor state noi membre UE, deși diferența este încă una semnificativă. Utilizand un indicator comparativ al bunăstării (consumul pe cap de locuitor) și o linie a sărăciei de 4,30 USD la paritatea puterii de cumpărare, riscul de sărăcie în România în anul 2003 era de peste două ori mai ridicat decât în Polonia, Lituania și Estonia, și de aproape cinci ori decât în Ungaria (Tabelul 3). În același timp, inegalitatea a fost relativ moderată, fiind mai redusă decat în țările menționate mai sus, cu excepția Ungariei. Tendințele descrescătoare din ultima vreme ale sărăciei absolute, precum și relația strânsă dintre creștere și sărăcie sunt dovada că decalajul se reduce. Sărăcia în România a fost de mai puțin de două ori mai mare decât în Polonia sau Lituania, și de mai puțin de patru ori mai mare decât în Ungaria.

Tabelul 5

Deoarece consumul populației a crescut în termeni reali s-a schimbat și structura consumului acesteia. Ponderea alimentelor în consumul total a scăzut de la aproape 60% în 2000 la 50% în 2006, în beneficiul produselor nealimentare și serviciilor. Această tendință este în conformitate cu constatările teoretice și empirice care arată ca pe măsură ce crește nivelul veniturilor, rata cheltuielilor pentru produsele alimentare în consumul gospodăresc scade.

După cum era de așteptat, există mari discrepanțe intre tiparele de consum ale celor bogați și ale celor săraci. În timp ce cei mai bogați cheltuiesc mai puțin de 40% pe produse alimentare, cei mai săraci cheltuiesc mai mult de 70% pe asemenea produse. Consumul de produse și servicii nealimentare al celor bogați este de două ori mai mare decât acela al celor săraci.

Schimbările în ceea ce privește comportamentul de consum din ultimii ani sunt mai evidente în zonele rurale. Ponderea produselor alimentare din resurse proprii (autoconsum) din consumul total a scăzut atât in zonele rurale cât și în cele urbane. Scăderea a fost mai semnificativă în zonele rurale — de la 45% în 2000 la 30% în 2006, o parte din acestea fiind substituite cu alimente cumpărate. Cu toate acestea, autoconsumul încă reprezintă aproximativ jumătate din totalul consumului de alimente în zonele rurale, indiferent de nivelul de bunăstare. În același timp, ponderea produselor și serviciilor nealimentare din gospodăriile rurale a crescut de la 32% la 40%. Totuși, au rămas diferențe între gospodăriile rurale și cele urbane deoarece veniturile în rural sunt mai scăzute, ponderea consumului de alimente al gospodăriilor rurale este încă mult mai mare comparativ cu a celor urbane (59% în cele rurale comparativ cu 44% în cele urbane).

Profiluri de consum pe grupuri, 2000 2006

Tabel 6

Tabel 7

2.3 Locatia/analiza spatială

Ca și în anii precedenți, focarele sărăciei sunt concentrate în cea mai mare parte în zonele rurale. Peste 70% dintre cei săraci trăiesc în zonele rurale iar riscul de sărăcie la care este expusă populația rurală este de 3 ori mai ridicat decât riscul la care este expusă populația urbană. Deși diferența dintre zonele rurale și cele urbane părea să inceapă să se micșoreze în perioada 2002-2004 (în primul rând datorită creșterii pensiilor pentru fermieri și anilor favorabili pentru agricultură), începand din anul 2005 tendința se indreaptă în direcția opusă. Comparativ cu anul 2004, în 2006 numărul celor săraci este cu 40% mai mic în zonele urbane și cu doar 18% în zonele rurale. Reducerea sărăciei are astfel ritmuri diferite în zonele urbane comparativ cu cele rurale.

Analiza spațială a sărăciei, 1995 – 2006

Tabel 8

Tabel 9

După cum era de așteptat, municipiul București și alte orașe mari sunt expuse riscului de sărăcie cel mai redus. Comparativ cu anul 2003, cea mai semnificativă reducere a sărăciei s-a înregistrat în orașe și, în mod surprinzător, în orasele mari rata sărăciei a scăzut cu aproximativ două treimi și s-a înjumătățit în orașele mici. Totuși, dacă ne uităm la procentul de populație care a ieșit din sărăcie în perioada 2003-2006 observăm că cele mai importante schimbări s-au petrecut în mediul rural: aproape 14 % din populația care trăiește în comunele cu peste 5.000 de locuitori, respectiv 16% din populația care trăiește în comunele cu sub 5.000 de locuitori au ieșit din sărăcie în perioada 2003-2006.

Analiza spațială a sărăciei și inegalității

Tabel 10

Ca și în rapoartele precedente, datele din 2006 arată diferențe semnificative în ceea ce privește incidența sărăciei pe regiuni. Regiunile estice și sudice continuă să rămână cele mai sărace, chiar dacă potrivit Harții sărăciei din 2003, observam ca sărăcia absolută nu este distribuită omogen pe județele și localitățile din interiorul regiunilor.

Distribuția regională a sărăciei, 2006

Tabel 11

În ceea ce privește tendințele regionale, schimbările cele mai notabile ale sărăciei absolute în perioada 2003-2006 se observă în regiunile vestice și sudice. Regiunea vestică a înregistrat o reducere de 62% a numărului săracilor, iar în sud numărul săracilor a scăzut cu mai mult de jumătate. În același timp, în regiunea centrală reducerea a fost doar de 34%. Aceste diferențe privind ritmul de reducere a sărăciei par să ducă la creșterea discrepanțelor regionale.

2.4 Caracteristici ale gospodăriilor și indivizilor

Persoanele care trăiesc în gospodării mari, cu cinci membri sau mai mult, sunt expuse unui risc de sărăcie mai ridicat. Aproximativ un sfert din populația României trăiește în astfel de gospodării și riscul de sărăcie la care este expusă aceasta este de trei ori mai mare comparativ cu gospodăriile cu 2 sau 3 membri.

Copiii (între 0-14 ani) și tinerii (între 15-24 ani) sunt expuși celui mai ridicat risc de sărăcie. Comparativ cu anul 2003, rata sărăciei în rândul acestora a scăzut cu peste 30%, însă riscul de sărăcie relativă la care sunt expuși a continuat să crească. Aproximativ 75% dintre copiii săraci se află în zonele rurale, unde riscul de sărăcie la care este expus un copil este de trei ori mai mare comparativ cu cel al unui copil care trăiește într-o zonă urbană. Peste o treime dintre copiii săraci locuiesc în gospodării conduse de fermieri, fiind expuși la un risc de sărăcie mai mare de șapte ori comparativ cu riscul la care este expus copilul unui angajat.

Sărăcia in funcție de mărimea gospodăriei

Tabel 12

Profilul sărăciei pe categorii de vârstă

Tabel 13

În perioada 2004-2005, doar aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste între 15-18 ani aparținând categoriilor celor mai sărace erau înscriși la școală. Mai mult, numai 37% dintre tinerii săraci (între 15-24 ani) frecventau școala în anul 2006, în timp ce alții se aflau într-o situație vulnerabilă pe piața muncii, fiind angajați la negru (30%) sau șomeri (15%).

Statutul ocupațional al tinerilor săraci (15-24 ani), 2006:

În ceea ce privește naționalitatea, populația de etnie romă continuă sa reprezinte un segment sărac semnificativ. Deși rata sărăciei în rândurile acesteia a scăzut de la 76% în 2003 la 58% în 2006, discrepanța dintre populația romă și media națională a crescut. Dacă în 2003 riscul de sărăcie la care era expusă populația romă era de 3 ori mai ridicat decât media pe țară, în 2006 acesta este de 4 ori mai ridicat.

Riscul de sărăcie (%)

Tabelul 14

Ca și în anii precedenți, educația constituie unul dintre factorii cei mai puternic asociați cu statutul de bunăstare. Riscul de sărăcie scade substanțial o dată cu un nivel de educație mai ridicat, ajungând aproape de zero pentru adulții cu studii superioare. Aproximativ 70% dintre adulții săraci (în varstă de 15 ani sau mai mult) au absolvit 8 clase sau mai puțin. După cum era de așteptat, riscul de sărăcie este cel mai ridicat pentru cei care nu au educație formală (59%).

Riscul de sărăcie asociat cu diferite ocupații precum și schimbarea ratelor sărăciei în perioada 2003-2006, variază substanțial de la un tip de localitate la altul.

Tabelul (15) arată că cea mai semnificativă scădere a sărăciei în rândul angajatilor se înregistrează în orașele mari și, încă odată, în mod surprinzător, în orașele mici. În cazul pensionarilor, cea mai semnificativă reducere a sărăciei poate fi observată în orașele mari, unde riscul de sărăcie este de trei ori mai scăzut în 2006 față de 2003. Observăm însa că cele mai mari procente de populație care iese din sărăcie se găsește în mediul rural.

Rata sărăciei în funcție de categoria ocupațională

Tabelul 15

Tabel 16: Ratele sărăciei în funcție de statutul ocupațional și localități

În perioada 2003-2006, sărăcia pensionarilor s-a redus la jumătate iar procentul de pensionari din numărul total de săraci a scăzut de asemenea. Dacă în 2003 unul din cinci oameni săraci era pensionar, în 2006 această categorie reprezentă doar a șasea parte din numărul total al săracilor. Cu toate acestea, riscul de sărăcie la care sunt expuși aceștia este de 3 ori mai ridicat comparativ cu cel al unui angajat. Dacă ne uităm la datele privind sărăcia în funcție de ocupația capului gospodăriei, vom constata că aproximativ o treime dintre săraci trăiesc în gospodării deținute de pensionari.

CAPITOLUL 3 Studiul de caz:

Raport social al opțiunilor pentru România după 1989

3.1. Economia României după 20 de ani

Economia României a avut o dinamică sinuoasă formată din două perioade importante de cădere (1990-1992 și 1997-1999) urmate de reveniri și creșteri, perioada 2000-2008 fiind una de creștere continuă și durabilă, care este urmată însă de criza profundă și structurală în care ne aflăm astăzi. Trei tendințe au caracterizat economia în acești 20 de ani: (1) ponderea sectorului privat în PIB s-a stabilizat după 2004 la circa 71% pornind de la 56% în 1990; (2) industria a lăsat loc predominant serviciilor în cadrul economiei și (3) numărul salariaților a scăzut de la 8 milioane în 1990 la circa 5 milioane în 2008. Deficitul extern rămâne punctul slab al economiei, pentru acoperirea căruia s-a apelat la acorduri cu instituțiile financiare internaționale în perioade de recesiune și la împrumuturi private externe în perioade de creștere. Aceste acorduri, care au constituit strategia asumată a tranziției, au condus la costuri sociale extrem de mari pentru România, la fenomene grave de sărăcire și dezagregare socială. Chiar dacă economia își revine, aceste fenomene sociale necesită perioade îndelungate pentru a fi resorbite măcar parțial.

În România există o discuție continuă asupra rolului statului, a implicării sale în economie și societate. Ideologia dominantă pare a fi: „statul este prea mare și trebuie făcut mai mic”. Se pornește astfel de la o ipoteză care falsifică realitatea socială și care consideră eronat statul drept consumator major al bunăstării, ignorându-se total cealaltă dimensiune a sa – cea de producător principal de bunăstare prin educație, sănătate, știință, securitate publică și socială. Serviciile publice sunt etichetate negativ ca fiind consumatoare inutile de resurse, dacă aparțin statului, cu toate că prin intermediul lor și a investițiilor în aceste servicii, se depășesc fenomenele care, cronicizate, conduc la blocaj social. Datele arată că, în România anilor 1998-2009, ponderea veniturilor publice s-a aflat, în medie, la 32,8% din PIB, iar ponderea cheltuielilor la 36,1% din PIB. Aceasta ne plasează pe ultimul loc din Europa în privința veniturilor și pe penultimul loc în ce privește cheltuielile (înaintea Irlandei). România nu are un stat prea mare, raportat la mărimea economiei, ci, dimpotrivă, este statul cel mai mic din Europa, la mare distanță de media statelor europene.

Ponderea în PIB a cheltuielilor sociale publice este indicatorul sintetic al asumării responsabilității statului în producerea și echilibrarea bunăstării. În fapt, în domeniul social a dominat o viziune politică negativă: intervenția socială a statului a tins să fie considerată mai degrabă un rău necesar, având un efect anti-economic și a fost menținută la un nivel cât mai mic posibil. Pe această linie, nu este surprinzătoare etichetarea uneori a cheltuielilor sociale publice cu o conotație negativă, ca asistență socială. Dacă țările dezvoltate investesc peste 30% din PIB în sfera politicilor sociale, România investește mai puțin de jumătate din media UE: 16,4%, sub toate țările europene care au trecut prin tranziție, în prezent state membre ale UE. Statul român cheltuiește pentru domeniul social proporția cea mai mică, nu numai în raport cu PIB, dar și ca pondere din buget: 36,5 față de 55,9% media UE: este, prin comparație cu alte țări, o politică de distribuție a bugetului în defavoarea sectorului social. Unde se duce restul, cea mai mare parte a bugetului? În perioadele de criză/schimbare socială, aproape toate statele duc o politică de protecție socială mărită pentru a oferi o compensare minimă a costurilor sociale ale schimbărilor. În România, în perioadele de criză/restructurare economică (1991-2000), sectorul public social pare să fi fost primul sacrificat. Reacția guvernării actuale a României este din nou inversă, încercând să echilibreze bugetul prin tăieri masive în zona socială: salarii în educație, sănătate și asistență socială, a pensiilor și a altor beneficii sociale ale unor grupuri cu risc social ridicat. Cei din zona socială suportă masiv costul crizei. Este probabil ca această politică să continue și în 2011.

Sistemul public de asigurări sociale – asigurările de pensie și de șomaj – este, din perspectivă economică, un contract ca orice contract economic. Asigurările sociale sunt un contract economic între generații, rolul statului fiind de a administra derularea acestui contract și de a arbitra respectarea de către părți a obligațiilor contractuale. Parlamentul, prin lege, reglementează datele contractului, iar Guvernul administrează sistemul, dar nu stabilește regulile jocului. Contractul de asigurări este o parte a sistemului economic și nu poate fi considerat un act „anti-economic”. Un fapt foarte grav din punct de vedere juridic cu consecințe sociale imediate și profunde este că politicile propuse în această perioadă contestă tocmai aceasta esență a contractelor de asigurări sociale: se distruge astfel solidaritatea socială construită de generații și se creează cadrul de atomizare a societății prin dubla excludere socială (săracii se exclud prin lipsa accesului la resurse și servicii iar bogații se autoexclud). Salariații și pensionarii au reprezentat împreună, pe toată această perioadă, aproximativ 50% din populația României. Evoluția lor a fost însă de sensuri opuse: în timp ce numărul salariaților a scăzut, cel al pensionarilor a crescut, tendințe care se vor păstra și în 2010. În prezent salariații sunt mai puțin de 60% (4,6 milioane) din câți erau în 1989, iar pensionari sunt cu 55% mai mulți (5,5 milioane). Este greșit să o considerăm sistemul de pensii ca o povară pentru societate. Ea este o poliță pentru viitor. Generația activă este îndreptățită să se întrebe dacă viitorul său va fi asigurat. Este o problemă cheie a moralului colectiv.

Mulți dintre cei eliminați din sistemul salarial sau care nu au avut de la început oportunități de încadrare au devenit persoane „neocupate” sau ocupate la limita pieței formale a muncii, expuși veniturilor mici și fluctuante. Speranța antreprenoriatului s-a moderat în cei 20 de ani. Aproximativ 1% din populație se definește în prezent „patron”, dar puțini dintre ei sunt însă „oameni de afaceri” cu venituri mari. Cea mai mare parte au venituri „pe cont propriu”, reduse și incerte, alăturându-se adesea segmentul săracilor, în urma șocurilor din economie. O economie performantă nu este alimentată exclusiv de mici întreprinderi din zona serviciilor, ci are nevoie de o activitate productivă consistentă. Sectorul serviciilor de unul singur nu oferă baza unei creșteri sustenabile.

Există o tendință de dezagregare a sistemelor publice de educație și sănătate atât prin subfinanțare, cât și prin decredibilizare prin exemple negative generalizate. Se constată o puternică orientare politică de privatizare a acestor servicii, cu toate consecințele lor sociale negative. Efectul probabil este accentuarea polarizării sociale, în timp ce segmentul sărac, în extindere, este condamnat la o educație precară și o stare de sănătate tot mai sărac susținută. Din discursurile publice se prefigurează o opțiune care tradusă în activitatea practică se va dovedi catastrofală: prosperitatea se poate realiza printr-o accentuare a polarizării sociale și un dispreț față de largi segmente sociale în pragul sărăciei: exclușii din economie, pensionarii, copii și bolnavii.

După 20 de ani, România are încă un număr mare de săraci și o inegalitate socială mai mare decât cea din 1989, dar și o povară suplimentară dată de datoriile externe și costurile sociale care le însoțesc. Singura șansă a României este raționalitatea, responsabilitatea și o nouă solidaritate.

3.2 Economia în tranziție

Încă din primii ani ai tranziției a devenit clar că restructurarea economiei va avea și un cost social, în principal prin scăderea standardului de viață. Veniturile primare, produse de economie, dar și beneficiile sociale, cu funcție de echilibrare, era de așteptat că vor scădea o perioadă de timp. Se pune însă întrebarea: cât timp și cât de mare urma să fie costul social al tranziției?

Salariul, pensia, alocația pentru copii, ajutorul de șomaj, venitul minim garantat sunt sursele financiare principale ale bunăstării sociale, ale standardului de viață. Salariul reprezintă în toate societățile sursa financiară principală a marii majorități a populației. În România valoarea salariului mediu net s-a prăbușit la 60% din valoarea sa inițială în ambele perioade de regres economic: 1993-1994, 1997-2000. De-abia în 2007 valoarea salariului mediu a depășit valoarea pre-tranziție. După o stagnare în 2009, 2010 vine cu scăderi salariale în sectorul de stat și per ansamblu și a celui mediu. Va reveni din nou salariul în următorii ani sub nivelul său din 1990? Deși a crescut considerabil după anul 2000, salariul minim nu a atins nici în prezent nivelul din 1989.

După o scădere la 50% din valoarea pre-tranziție în perioada de restructurare economică, pensiile ating nivelul inițial tot în 2007. Creșterea economică și cea a salariilor de după 2004, în funcție de care se calculau pensiile, imprimă și acestora creșteri notabile. Cu toate că ultimii ani au fost generoși cu veniturile din pensii, de-a lungul tranziției pensionarii au suportat mai accentuat costul acesteia. Deși pensia este considerată a fi venitul de înlocuire a salariului, se înregistrează un proces de apropiere de salariul minim, reprezentând, în medie, doar 43% din salariul mediu net. Salariile s-au polarizat: sub limita de 65% din salariul mediu se află în prezent circa jumătate dintre salariați față de o cincime în 1989. În același timp, la limita superioară, peste dublul salariului mediu sunt 8% dintre salariați, față de numai 2% în 1989. Pensiile au avut o dinamică distinctă: a crescut semnificativ ponderea pensiilor mici în sistem. Și salariile s-au aglomerat pe segmentul veniturilor mici. În cazul salariilor a crescut ponderea celor mari de aproape 4 ori, în timp ce ponderea pensiilor mari a scăzut. Salariații și pensionarii au reprezentat împreună, pe toată această perioadă, aproximativ 50% din populația României. Evoluția lor a fost însă în sensuri opuse: în timp ce numărul salariaților a scăzut, cel al pensionarilor a crescut, tendințe care se vor păstra și în 2010. În prezent salariații sunt mai puțin de 60% (4,6 milioane) față de 1989, iar pensionarii sunt cu 55% mai mulți (5,5 milioane). Cu ce au fost înlocuiți salariații eliberați prin restructurarea economiei? Așa cum am văzut, ei au fost înlocuiți în bună măsură de pensionari (aproximativ 2 milioane).

Economia între anii 1990 și 2010 prezintă o dinamica sinuoasă. După căderea dintre 1990-1992, economia a înregistrat o revenire în anii următori, succedată de o nouă recesiune (1997-1999). Perioada de creștere ce a părut a fi durabilă, 2000-2008, s-a încheiat cu o nouă criză, în care ne aflăm și în prezent. Procesul de tranziție a însemnat o serie de schimbări structurale în economie. Cele mai importante țin de regimul proprietății și dinamica sectoarelor de activitate. Ponderea sectorului privat în PIB depășește 54% în 1996 și se stabilizează la circa 71% începând cu 2004.

La toate cele trei perioade de recesiune regăsim un element comun: deficitul extern. Pentru a putea importa mărfuri din hipermarketuri, gaze și petrol, a permite repatrierea profiturilor investitorilor străini și a plăti propriile datorii, publice și private, este nevoie de valută. În mare, deficitul extern reprezintă tocmai diferența dintre necesarul de plăți către exterior și cantitatea de valută de care dispunem, în principal din exporturi. Cu excepția anilor 2004-2008, în care economia părea a funcționa din ce în ce mai bine, presiunea deficitului extern este o prezență . Necesitatea finanțării deficitului, adică a evitării unui faliment național, a condus guverne succesive la încheierea unor acorduri cu instituțiile financiare internaționale, FMI și Banca Mondială.

Prevederile acestor acorduri au trasat liniile directoare ale politicilor publice ale perioadei, respectiv strategia tranziției. În plan economic, aceasta a fost rezumată astfel: a) retragerea imediată a statului, b) introducerea rapidă a mecanismelor economiei de piață, chiar în condițiile unei proprietăți majoritare de stat, c) privatizare rapidă și totală, d) un ritm de „terapie de șoc”, preferabil terapiei graduale și e) deschiderea economiei naționale spre comerțul internațional, cu cât mai puține restricții. Toate aceste schimbări structurale au avut și un cost social: pierderea a milioane de locuri de muncă, hiperinflație în anii ’90 și o scădere a standardului de viață. Fenomene de sărăcie și dezagregare socială, pe fondul creșterii rapide a inegalităților, au însoțit tranziția. Dacă economia se relansează într-o perioadă de timp relativ scurtă, aceste procese sociale negative persistă pe perioade de timp imposibil de determinat. Neîncrederea socială, corupția, declinul autorității statului sunt astfel de procese, care posibil nu vor dispărea cu generațiile actuale.

Începând cu 2004, economia a cunoscut o perioadă de creștere susținută. Presiunea deficitului extern a fost înlăturată prin privatizări strategice, investiții străine și export de forță de muncă. Creșterea din acei ani a fost posibilă prin expansiunea masivă a creditării (și, astfel, a îndatorării populației și firmelor). Plata datoriilor private făcute atunci a fost practic trecută la datoria publică prin acordul cu FMI din 2009. Este ceea ce ne împovărează acum. Rămâne deschisă întrebarea în ce măsură costurile sociale ale tranziției au fost inevitabile sau dacă opțiuni politice greșite le-au generat sau accentuat. Rămâne de văzut dacă știm să învățăm ceva din greșelile trecutului pentru a relua creșterea economică pe baze sustenabile, fără generații de sacrificiu.

Tabelul 17

Tabelul 18

3.3 Rolul statului în producerea bunăstării

Ponderea în PIB a cheltuielilor sociale publice este indicatorul sintetic al asumării responsabilității statului în producerea și echilibrarea bunăstării. În fapt, în domeniul social a dominat o viziune politică negativă: intervenția socială a statului a tins să fie considerată mai degrabă ca un rău necesar, având un efect anti-economic și menținut la un nivel cât mai mic posibil. Sunt declarații publice de genul „protecția socială este excesivă în România”. Pe această linie politică, cheltuielile sociale publice au fost ținute mereu la un nivel scăzut, cel mai scăzut din Europa, cu excepția Estoniei. Țările dezvoltate investesc peste 30% din PIB în sfera politicilor sociale, România investește mai puțin de jumătate din media UE: 16,4%, sub toate țările europene în tranziție membre ale UE.

Statul român cheltuiește pentru domeniul social proporția cea mai mică, nu numai în raport cu PIB, dar și ca pondere din buget: 36,5% față de 55,9% media UE. Este, comparativ, o politică de distribuție a bugetului în defavoarea sectorului social. Unde se duce restul, cea mai mare parte a bugetului? Este, deci, și o chestie de priorități în distribuirea bugetului. În aceste condiții, în efortul de echilibrare a bugetului, Guvernul recurge la masive reduceri tocmai în sfera cea mai vitregită: pensii, educație și sănătate.

Pe această linie, nu este surprinzătoare etichetarea uneori a cheltuielilor sociale publice cu o conotație negativă, ca asistență socială. Probabil că totul vine de la o „eroare materială” a Ministerului de Finanțe, care include în capitolul asistență socială toate cheltuielile sociale. Și, din neștiință, acest act birocratic este preluat în discursul politic. Rolul constructiv al statului este de a asigura servicii sociale fundamentale (învățământ și sănătate) și de a asigura o echilibrare a bunăstării, pe baza principiului contributivității și al solidarității sociale.

În România, în perioadele de criză/restructurare economică (1991-2000), reacția guvernării actuale a României este inversă față de tendința europeană, încercând să echilibreze bugetul prin tăieri masive în zona socială: salarii în educație, sănătate și asistență socială, pensii și alte beneficii sociale ale unor grupuri cu risc social ridicat. Atitudinea față de sărăcie se reflecă în faptul că sărăcia poate fi privită ca o problemă exclusiv a unor persoane, iar nu a societății. Statul nu trebuie să facă nimic pentru săraci. Ba mai mult, dacă ar face ceva, i-ar motiva să rămână într-o stare de dependență. Alte persoane pot decide sau nu să dea un ban cerșetorului din colț. Ajutorul săracilor este o problemă morală individuală. Societățile moderne, și UE este un exemplu, consideră că sărăcia este o problemă socială gravă și trebuie să facă ceva pentru a o preveni și eradica.

În acest sens, a fost dezvoltat un plan de reducere a sărăciei relative în statele UE până în 2020. După cel de-al doilea război mondial, statele europene au „investit” în reducerea sărăciei. România are din acest punct de vedere cheltuielile sociale publice relativ la PIB cele mai scăzute din EU și nivelul de sărăcie cel mai ridicat.

Sistemul public de asigurări sociale – asigurările de pensie și de șomaj – din perspectivă economică apare ca un contract ca orice contract economic. În ambele cazuri, persoanele își plătesc lunar o asigurare pentru acoperirea situațiilor de risc în care nu vor mai putea munci (și deci nu vor mai putea obține resurse de viață din muncă) din cauza pierderii capacității de muncă (vârstă, boală, accident) sau a pierderii locului de muncă. Sistemul de asigurare înlocuiește salariul (în principal) cu pensia sau cu ajutorul de șomaj. Asigurările de sănătate reprezintă tot un contract administrat social: în caz de boală, persoana primește servicii medicale dacă a contribuit la sistem. Asigurările sociale sunt deci un contract economic între generații, rolul statului fiind de a administra derularea acestui contract și de a arbitra respectarea de către părți a obligațiilor contractuale. Parlamentul, prin lege, reglementează datele contractului, iar Guvernul administrează sistemul, dar nu stabilește regulile jocului. Contractul de asigurări este o parte a sistemului economic și nu poate fi considerat un act „anti-economic”.

Sistemele asiguratorii pot fi considerate o componentă a protecției sociale, dar cu o logică diferită. Spre deosebire de sistemul de asigurări, care finanțează în funcție de contribuție, sistemul de asistență socială finanțează în funcție de nevoie, universal pe orice cetățean al țării. Ajutorul social este acordat ca un drept social celor în nevoie (deficitul de resurse financiare). Alocația pentru copii este o investiție a colectivității în viitorul său, și este acordat în funcție de nevoia familiei de a îngriji copiii săi. Poate că susținerea sistemului de pensii este economic prea dificilă pentru România. Datele arată o situație însă diferită. Efortul economic al României pentru acoperirea datoriilor contractuale față de vârstnici, ca % din PIB, era în 2007 cel mai mic din UE: 6,4% față de media de 11,8%.

Statul social nu trebuie redus doar la funcția de transfer social, de echilibrare a bunăstării. El este și unul dintre cei mai importanți producători de bunăstare prin preocuparea pentru satisfacerea necesităților considerate social a fi de extremă importanță – învățământ, sănătate, dar și ordine și securitate publică – și administrarea unui contract social dintre generații – sistemele de asigurări sociale. Învățământul și sănătatea au fost condamnate la un nivel de sărăcie, fiecare depășind doar o singură dată 4% din PIB, în timp ce în celelalte țări europene au cheltuieli aproape duble. Se poate presupune că guvernarea noastră duce o politică de dezagregare a sistemelor publice de educație și sănătate atât prin subfinanțare, cât și prin decredibilizare prin exemple negative luate sistematic. Se pare că există o puternică orientare politică de privatizare a acestor servicii, cu toate consecințele lor sociale negative. Efectul probabil este accentuarea polarizării sociale, în timp ce segmentul sărac, în extindere, este condamnat la o educație precară și o stare de sănătate tot mai sărac susținută.

La învățământ, România se apropie de media UE, aflându-se însă sub valorile alocate de către alte țări europene cu mai mare tradiție democratică (Belgia, Danemarca, sau Norvegia). Calitatea serviciilor sistemului de sănătate românesc este scăzută în comparație cu țările UE, din cauza a mai multor factori, dintre care: (1) subfinanțarea sistemului pe termen lung (procentul în PIB al cheltuielilor publice cu sănătatea a fost permanent sub nivelul celorlalte țări europene vestice, dar și vecine), (2) managementul prost al resurselor existente, (3) structura defectuoasă a finanțării (fondul contributiv și bugetul ministerului), (4) acoperirea deficitară cu unități medicale/medici în rural. Accesul la medicamente și analize este o problemă lunară (prin epuizarea plafonului financiar al medicamentelor compensate și gratuite, deși statuate prin lege ca accesibile) în special pentru categoriile defavorizate, care nu își permit accesul la serviciile private.

În cazul finanțării sănătății, România se află la distanță semnificativă de media UE și chiar cea a statelor aderate între 2004 și 2007 (AC-10), cele mai multe dintre acestea foste state socialiste. De altfel, România se află pe penultimul loc dintre Statele membre la acest capitol, fiind doar înaintea Estoniei.

Tabel 19

3.4 România- o sărăcită și polarizată

Socialismul românesc a creat, în condițiile unui standard modest de viață, plin de lipsuri înjositoare, o importantă solidaritate socială „de opoziție”. După euforia anului 1990, speranța unui salt spectaculos în bunăstare nu a fost îndeplinită pentru majoritatea populației.

Decada 90 a fost una de sărăcire a populației. O primă explozie a sărăciei, provocând totodată și un șoc social, a avut loc în anii 1991-94. Creșterea sărăciei a fost reluată la sfârșitul anilor 90. În anul 2000 segmentul săracilor crescuse de 4 ori față de dimensiunea estimată pentru anul 1989. Creșterea economică de după anul 2000 reduce sărăcia la valorile de la debutul tranziției. Sărăcia absolută începe din nou să crească în 2009 și cu siguranță va continua ascendența în 2010, posibil și în 2011.

O analiză mai detailată evidențiază că sărăcirea absolută nu i-a afectat unitar pe români, după cum efectele pozitive din economie nu s-au resimțit egal pe categorii de populație. Ruralul și zona Nord Est, tradițional sărace, au fost mai grav afectate și mai puțin responsive la evoluția economică de ansamblu. În 2000, anul cu unul dintre cele mai scăzute niveluri de trai, în această zonă 1 din 2 persoane se plasa în sărăcie. În urban sărăcia a fost foarte elastică la variația parametrilor economici: s-a dublat între 1995-2000 și a scăzut de la 25,6% la 6,8% în 2006, ca efect al creșteri economice.

Tabel 20

În funcție de statutul ocupațional, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în rândul țăranilor, al șomerilor și al lucrătorilor pe cont propriu neagricoli. Statutul de salariat a oferit o poziție economică avantajoasă. De o poziție bună s-au bucurat și pensionarii, datorită constanței veniturilor și a corelării lor cu nivelul salariilor.

Dacă considerăm nivelul consumului în România, comparativ cu celelalte state europene, devine mai clar standardul de viață din noastră. Deși în România în ultimi ani s-a produs o creștere importantă a venitului/consumului, totuși în anul 2008, consumul pe cap de locuitor reprezenta doar 29% din consumul mediu european, de 6 ori mai mic decât consumul populației din Norvegia sau Luxemburg.

Tabel 21

Afectând venituri cu arie largă de acoperire, criza economică actuală a readus în prim plan riscul de sărăcire pentru toate grupurile sociale.

Salariații: visul creșterii prosperității „clasei de mijloc”, formată în principal din salariați, mai ales intelectuali, continuă să se destrame. Creșterea șomajului în 2009 prin disponibilizările din sectorul privat, urmate de scăderile salariale și disponibilizările din cel public din 2010 aduc salariații în fața riscului de sărăcire. Aceste procese se alătură tendinței de creștere a ponderii celor cu salarii mici (sub 65% din salariul mediu de la 32% în 1998 la 45% în 2008) paralel cu menținerea unui segment de 8-9% salariați cu salarii peste dublul celui mediu. În afara căderii în sărăcie, un risc la fel de ridicat pentru clasa de mijloc este incapacitatea de a face față returnării împrumuturilor bancare, excesiv încurajate până la debutul crizei.

Tabel 22

• Activitatea antreprenorială de mici dimensiuni a fost afectată indirect prin înrăutățirea contextului economic (impozitul forfetar, restrângerea activitățiilor contractate). Activitatea independentă, în agricultură și nu numai, slab productivă, rămâne soluția de supraviețuire

• Pensionarii sunt în fața unui risc ridicat de sărăcire. Mai puternic condiționate de resursele sociale, dar păstrând un sâmbure de diferențiere în funcție de factorii pieței prin modul de calcul polarizarea pensiilor este mai mică. Distribuția poate fi însă înșelătoare, deoarece nivelul global al pensiilor este scăzut: reducerea pensiilor cu 15%, ca și perspectiva reducerii cheltuielilor publice din sistemul de sănătate vor crește procentul săracilor absoluți în rândul pensionarilor. În plus, pentru vârste de peste 65 de ani probabilitatea de a spori veniturile scade exponențial cu avansarea în vârstă.

• Copiii vor fi loviți indirect prin scăderea veniturilor familiilor, dublată de scăderea suportului financiar pentru sistemul de asistență socială, dar și pentru învățământ și sănătate.

Institutul de Cercetare a Calității Vieții are un program de 20 de ani de monitorizare a standardului de viață pentru principalele tipuri de familii standard: familia de 2 adulți fără copii, cu 1-2 copii, familii monoparentale, familia de pensionari. Modelarea noastră arată o situație șocantă: cu excepția ultimilor ani veniturile principale ale familiilor standard se plasează sub pragul de sărăcie. Vom discuta aici situația a 2 tipuri de familii.

Familiile de salariați cu 2 copii. În perioada 1992-2005, 2 salarii medii și 2 alocații plasau aceste familii în situația de sărăcie. După 2005 ele ies din sărăcie, dar nu ating încă nivelul pe care îl aveau în 1990, la o diferență substanțială greu de recuperat în următorii ani. Familiile care se bazează pe două salarii minime (situație mai frecventă) s-au confruntat mereu cu o sărăcie severă, plasându-se chiar sub 50% din nivelul minim decent de viață. Dacă o familie se bazează doar pe venitul minim garantat, veniturile sale reprezintă doar circa 16% din veniturile necesare minimului decent de viață

Tabel 23

Tabel 24

Familia de pensionari standard (2 pensionari cu 2 pensii medii) s-a confruntat cu o sărăcie accentuată pe perioada 1991-2006. În anii 2007-2009 familia standard de pensionari cunoaște o ieșire meritată din sărăcie. Reducerile anunțate în 2010 readuc această familie standard la nivelul anului 1990.

Cei 20 de ani de tranziție nu au adus un beneficiu în termenii nivelului de bunăstare. Tipurile standard de familii monitorizate de noi de abia se apropie de standardul de viață atins în 1990. În 2010 standardul de viață al întregii populației se deteriorează din nou și este greu de prezis un reviriment notabil în următorii ani.

Sărăcia relativă reprezintă proporția persoanelor ale căror venituri sunt mai mici de 60% din venitul median din societate. Fiind dependentă de dispersia veniturilor, sărăcia relativă este un indicator important al inegalității economice.

Dacă în ultima decadă sărăcia absolută s-a redus spectaculos, nu același lucru se poate spune și despre sărăcia relativă, care cunoaște după anul 2000 o îngrijorătoare la unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa. Mai mult, pe fundalul creșterii economice între 2000 și 2008, se conturează accentuarea disparităților pe categorii de populație.

Datele oferite de Banca Mondială referitoare la sărăcia relativă impun o concluzie importantă pentru politicile sociale: doar la salariați scade sărăcia relativă. Pentru categorii precum agricultorii sau pensionari, familiile cu copii și familiile monoparentale, care se presupune că sunt obiectivul politicilor sociale, sărăcia relativă a fost în creștere.

Tabel 25

Contribuția modestă a politicilor antisărăcie a României este probată dacă luăm în considerare procentul de săraci scoși din sărăcie urmare a măsurilor de protecție socială. În urma acțiunii politicilor sociale în România, alături de Letonia, Grecia, sărăcia relativă se reduce mult mai puțin decât media europeană (61%). La polul opus României (43%) se plasează țări ca Ungaria, Suedia, R. Cehă cu eficacitate ridicată a politicilor antisărăcie.

De-a lungul decadei de creștere economică, măsura standard a inegalității economice, coeficientul Gini, are valori între cele mai ridicate din Europa. Căderea economică și explozia sărăciei din anii 90 a fost însoțită de trecerea la o societate mai accentuat inegală: în 1989 Gini avea valoarea de 24 crescând până în anul 2000 la 30.

Tabel 26

Tabel 27

În România, autoconsumul (venitul reprezentând contravaloarea produselor produse și consumate în gospodărie) nu doar că salvează de la sărăcie absolută o bună parte a populației rurale, dar reduce și inegalitatea economică. În anii cu sărăcie accentuată, 1995-2000, autoconsumul a reprezentat aproximativ 30% din bugetul gospodăriilor, iar veniturile salariale 35% (INS, Tempo). În perioada următoare însă aportul autoconsumului la constituirea veniturilor gospodăriilor a scăzut până la 14- 16%, în favoarea salariilor care au atins 52%, nivel sub cel de la debutul tranziției (INS, MONEE). Odată cu scăderea treptată a contribuției autoconsumului la bugetul gospodăriei ca urmare a creșterii economice se reduce și rolul său de aplatizor al inegalității veniturilor.

Statistica EUROSTAT, fiind focalizată pe veniturile monetare, indică Gini pentru România la nivelul cel mai ridicat din Europa – în jur de 37 –depășit doar de cel al Letoniei, la egalitate cu Bulgaria și Polonia, dar ușor peste nivelul unei țări tradițional liberale, cum este Marea Britanie. La polul celălalt se află nu doar Suedia, Danemarca sau Norvegia, tradițional preocupate de corectarea deciziei pieței asupra resurselor populației prin sistemul de protecție socială, ci și state care, asemeni României, au trecut recent prin profunde reforme economice și schimbări structurale: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria.

Tabel 28

Concluzii

,,În funcție de pregătirea profesională, educație și caracter așteptările variază. Și, odată cu ameliorarea situației din România, ele vor crește. Un salariu decent, condiții de mună decente, o muncă valorizeată și niște relații cordiale de muncă ne-ar mulțumi pe mulți.Curând însă nu va mai fi sufficient…”.

Cultura sărăciei va ramâne mereu sub auspicii controversate, amintind că nu sunt făcute suficiente demersuri pentru ca populația să depășească pragul sărăciei, oricare ar fi el. Studii, cercetări și experimente se fac permanent pentru a se descoperi dinamica psiho-socială a populației și direcția în care trebuie să se intervină ca politicile sociale implementate să fie un impuls spre direcțiile echilibrului social.

În Europa, prin multiple direcții se încearcă noi modele și idei pentru ca măcar să se ajungă la o ameliorarea a situației celor care suferă cele mai grave lipsuri, și totodată intervencia să se finalizeze cu integrarea stabilă și armonioasă a acestora. Este cert că sărăcia este un fenomen care aduce cele mai multe probleme sociale, iar acest lucru este vizibil și prin costurilor de toate categoriile pe care le implică. De aceea, intervenția în acest mediu este mai mult decât justificată și alimentată de mutiplele carențe sociale care au făcut temeiul situațiilor critice, iar tendințele acționale de actualitate din acest domeniu se bazează pe structurile economice destinate grupurilor vulnerabile. Întreprinderile de economie socială sunt o tendință existentă la momentul actual, iar acestea sunt construite pentru persoane cu handicap, pentru întrajutorarea unor bresle aflate în impas (agricultori, melșteșugari, etc.), persoane fără adăpost, tineri instituționalizați, etc.

Totuși, deși ne dorim să atingem standardele promovate de alte state, în practică, acest lucru este mult mai dificil. În țările puternic dezvoltate săracia se întalneste la anumite grupuri izolate, sau grupuri excluse social pe criterii etnice sau rasiale. În schimb, în țările slab dezvoltate, acest fenomen se întinde pe o suprafata mult mai vastă și cuprinde mai multe categorii de persoane. În țările slab dezvoltate, cea mai mare parte din populatie duce o viață plină de lipsuri.

Probabil, în România for funcționa în mai mare măsură programele de protecție socială destinate special unor tipologi specifice tipului nostru de cultură a sărăciei. Astfel, toate programele de protecție socială selective, fiind adaptate pot da randament și pot avea rezultate mult mai rapide decat cele universal. Din păcate însă, și aceste programe vor fi greu implementate, tocmai pentru că statul care se confruntă cu majore problem de acest timp, în mică măsură va dispune de fonduri pe care să le distribuie pentru bunăstarea populației.

Definitia de lucru a saraciei in UE este: ,,Persoane, familii și grupuri de persoane al căror resurse (materiale, culturale și sociale) sunt atât de limitate încât acestea să fie excluse de la un mod de viață acceptabil la minimum în statul membru de care aparțin". S-a încercat trasarea unei măsuri europene peste o problemă globală a lumii contemporane care afecteză, într-o masură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, toate țările lumii. La începutul mileniului trei, țările în curs de dezvoltare se confrunta cu forme endemice ale săraciei, însa, paradoxal săracia devine o problema tot mai presantă și pentru țări cu nivele înalte de dezvoltare tehnologica și economică.

Toate aceste considerente îndreptatesc preocuparile diferitelor guverne, precum și a numeroase organisme internaționale în direcția cunoașterii dimensiunilor și identificării căilor de depășire a acestui fenomen. ONU a formulat în acest sens ca obiectiv ,,eradicarea foametei și a sărăciei extreme, țintă fiind înjumătățirea, între 2000-2015, a procentului persoanelor al căror venit este sub 1$/zi”.

Guvernul Romaniei este și el preocupat și profound implicat în depășirea stării de sărăcie cu care se confruntă un segment important al societății românești ca urmare, în principal, a căderii producției, în condițiile tranziției la economia de piață. În acest sens, în 2001 s-a constituit Comisia Guvernamentala Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, care a realizat Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale în iulie 2002.

Raportul amintit abordează sărăcia din perspectivă dihotomiei urban-rural, prezentând principalele caracteristici ale sărăciei în cele două medii de rezidență și accentuând tipurile, dimensiunile și factorii sărăciei în funcție de acest criteriu. De asemenea, este analizat cadrul legislativ în domeniul asistenței și a protecției sociale, funcționarea instituțiilor cu atribuții în acest domeniu, precum și efectele strategiilor anti-sărăcie asupra grupurilor sociale afectate de acest fenomen.

Lucrarea se poate sintetiza astfel:

Pentru societatea românească, problemele cheie sunt sărăcia de consum din mediul rural și sărăcia extremă, multi-dimensională din mediul urban.

Dacă din perspectiva consumului, sărăcia rurală este principala problemă a sărăciei în România, din perspectiva „noii sărăcii”, profunde, cronice, multi-dimensionale, aceasta o reprezintă sărăcia urbană.

Dacă sărăcia de consum este în descreștere ca urmare a creșterii economice, „noua sărăcie” este în plin proces de dezvoltare ca urmare a creșterii inegalității și a slăbirii coeziunii sociale.

Dacă sărăcia de consum afectează milioane de cetățeni români, „noua sărăcie” este specifică în prezent pentru câteva sute de mii de locuitori din mediul urban afectați de această formă de sărăcie.

Sărăcia extremă din România este concentrată în mediul urban, la nivelul tinerilor, copiilor și este în strânsă relație cu fenomenul persoanelor fără locuință, cu schimbările de pe piața muncii (șomaj) și cu forme de dezorganizare socială. În mediul rural, acest tip de sărăcie este doar marginal, problema cheie a mediului rural fiind sărăcia de tip tradițional, asociată cu nivelul redus de modernizare și cu viața economică dominată de agricultură.

Analiza predictorilor riscului de sărăcie arată că, atât pentru sărăcia de consum, cât și pentru sărăcia extremă multi-dimensională, principalii factori determinanți îi constituie ocuparea și educația.

În afara acestor factori, mediul rural este dezavantajat și în ceea ce privește infrastructura fizică, utilitățile publice, condițiile de locuit și accesul la serviciile sociale fundamentale, ceea ce a condus în ultimii 14 ani la o adâncire a diferențelor dintre cele două medii de rezidență.

Bibliografie

Bhanoji, Rao, Global transformations: Politics, Economics and Culture, Policy Press, Bristol, 1999

Buzducea, Doru, Sisteme moderne de asistența socială. Tendințe globale si practici locale, Polirom, Iasi, 2009

Buzducea, Doru, Asistența socială a grupurilor de risc, Ed. Polirom, Iași, 2010

Dictionar de Sociologie, Oxford

Cherciu Elena,2004

Galbraith, Jhon, Kenneth, Societatea Perfectă. La ordinea zilei binele omului, trad. de Șontea, Sorin, Ed. Eurosong & Book, New York, 1997

Georgeta Ghebrea, Perspective sociologice asupra sărăciei, în: Sărăcie și asistență socială în spațiul românesc (sec.XVIII-XX), București, 2002

Gunnar  Myrdal- " Folclorul coruptiei"

Heintz, Monica, Etica muncii la românii de azi, Editura Curtea Veche, București, 2006

Lazăr, Florin, Introducere în politici sociale comparate. Analiza sistemelor de asistență socială, Editura Polirom, Iasi, 2010

Mureanu, Carmen Daniela, Percepția crimei, Ed. PHOBOS, București, 2006

Preda, Marian, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Editura Polirom, Iași, 2001

Stănculescu, Manuela-Sofia, Berevoescu, Ionică, Sărac lipit, caut altă viață! Fenomenul sărăciei extreme și al zonelor sărace în România 2001, Editura Nimera, București, 2004

Stănculescu, Manuela-Sofia (coord.), Sărăcie și sărăcie rurală, Studiu realizat de Institutul de Cercetarea a Calității Vieții, 2004

Zamfir, Cătălin (coord.), Dimensiuni ale săraciei, Editura Expert, București, 1995

Zamfir, Cătălin, et. al., Combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale: studiu de caz în Județul Bihor, Editura Universității din , 2004

Zamfir, Elena, Psihologie socială. Texte alese, EdituraAnkarom, București, 1997

*** Institutul de Cercetare a Calității Vieții, în Cercetarea de teren realizată în anul 2008

***Sursa: metodologie ICCV dupa date INS

***Planul Județean Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii sociale, Prefectura Județului Bihor, Febluarie 2003

***Summit-ul mileniului ,decembrie 2000

*** Raport de evaluare a sărăciei – faza I, în Programul de asistență analitică și consiliere, elaborate de Institutul Național de statistică, 2007

*** Raportul Social al ICCV: După 20 de ani opțiuni pentru România, realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București, 2010

*** Sursa: Banca Mondială, 2006

*** Surse: Calculele autorilor după date brute ale BNR; baza proiect MONEE, INS/UNICEF; ***Surse: 1995, 2000 CASPIS/INS; 2006 – BM/INS, 2007

*** Sursa: Estimările experților Băncii Mondiale pe baza Anchetei Bugetelor de Familie

***Sursa: Eurostat; mediile UE-27 pe educatie si sanatate contin doar datele 2005-2007 baza Tempo, IN

***Surse: INS, BNR, FMI

***Sursă: Eurostat

***Sursa: Raport BM, 2007

http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/eurostat-romania-printre-saracii-ue-996343

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=961&langId=ro

Bibliografie

Bhanoji, Rao, Global transformations: Politics, Economics and Culture, Policy Press, Bristol, 1999

Buzducea, Doru, Sisteme moderne de asistența socială. Tendințe globale si practici locale, Polirom, Iasi, 2009

Buzducea, Doru, Asistența socială a grupurilor de risc, Ed. Polirom, Iași, 2010

Dictionar de Sociologie, Oxford

Cherciu Elena,2004

Galbraith, Jhon, Kenneth, Societatea Perfectă. La ordinea zilei binele omului, trad. de Șontea, Sorin, Ed. Eurosong & Book, New York, 1997

Georgeta Ghebrea, Perspective sociologice asupra sărăciei, în: Sărăcie și asistență socială în spațiul românesc (sec.XVIII-XX), București, 2002

Gunnar  Myrdal- " Folclorul coruptiei"

Heintz, Monica, Etica muncii la românii de azi, Editura Curtea Veche, București, 2006

Lazăr, Florin, Introducere în politici sociale comparate. Analiza sistemelor de asistență socială, Editura Polirom, Iasi, 2010

Mureanu, Carmen Daniela, Percepția crimei, Ed. PHOBOS, București, 2006

Preda, Marian, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Editura Polirom, Iași, 2001

Stănculescu, Manuela-Sofia, Berevoescu, Ionică, Sărac lipit, caut altă viață! Fenomenul sărăciei extreme și al zonelor sărace în România 2001, Editura Nimera, București, 2004

Stănculescu, Manuela-Sofia (coord.), Sărăcie și sărăcie rurală, Studiu realizat de Institutul de Cercetarea a Calității Vieții, 2004

Zamfir, Cătălin (coord.), Dimensiuni ale săraciei, Editura Expert, București, 1995

Zamfir, Cătălin, et. al., Combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale: studiu de caz în Județul Bihor, Editura Universității din , 2004

Zamfir, Elena, Psihologie socială. Texte alese, EdituraAnkarom, București, 1997

*** Institutul de Cercetare a Calității Vieții, în Cercetarea de teren realizată în anul 2008

***Sursa: metodologie ICCV dupa date INS

***Planul Județean Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii sociale, Prefectura Județului Bihor, Febluarie 2003

***Summit-ul mileniului ,decembrie 2000

*** Raport de evaluare a sărăciei – faza I, în Programul de asistență analitică și consiliere, elaborate de Institutul Național de statistică, 2007

*** Raportul Social al ICCV: După 20 de ani opțiuni pentru România, realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București, 2010

*** Sursa: Banca Mondială, 2006

*** Surse: Calculele autorilor după date brute ale BNR; baza proiect MONEE, INS/UNICEF; ***Surse: 1995, 2000 CASPIS/INS; 2006 – BM/INS, 2007

*** Sursa: Estimările experților Băncii Mondiale pe baza Anchetei Bugetelor de Familie

***Sursa: Eurostat; mediile UE-27 pe educatie si sanatate contin doar datele 2005-2007 baza Tempo, IN

***Surse: INS, BNR, FMI

***Sursă: Eurostat

***Sursa: Raport BM, 2007

http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/eurostat-romania-printre-saracii-ue-996343

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=961&langId=ro