Romania In Secolul 21 din Perspectiva Studiilor de Securitate
=== 1adff94981925d15cffe52556ec74f648da20661_505481_1 ===
ROMÂNIA ÎN SECOLUL XXI DIN PERSPECTIVA STUDIILOR DE SECURITATE
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. Evoluția geostrategică și geopolitică a României în domeniul securității
1.1. Strategia de Securitate Națională a României
1.2. Carta Albă a Apărării
CAPITOLUL 2. Interesele și rolul României în Structurile de Securitate Internaționale
2.1. Statutul de membru și interesele României în Structurile de Securitate Internaționale
2.1.1. România și calitatea de membru ONU
2.1.2. România stat membru NATO
2.1.3. România stat membru OSCE
2.1.4. România stat membru UE. Rolul Consiliului Europei în politica de securitate
2.1.5. România și calitatea de membru în structurile de securitate regionale
2.2. Interesele celorlalte state în politica de securitate a țării noastre
CAPITOLUL 3. Studii de securitate privind România în secolul XXI
3.1. Securitatea transfrontalieră a României
3.2. Amenințările și riscurile teroriste tradiționale și cibernetice pentru România
3.3. Organismele naționale din domeniul apărării și securității în România și rolul acestora în secolul XXI
CAPITOLUL 4. Evaluarea nivelului de securitate a României în secolul XXI prin prisma analizei SWOT
4.1. Punctele forte ale strategiei de securitate a României
4.2. Punctele slabe ale strategiei de securitate a României
4.3. Oportunități pentru îmbunătățirea securității României
4.4. Amenințări la adresa securității României
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Lucrarea de față își propune să analizeze sistemul de securitate al României și cuprinde atât o analiză a evoluției acestuia, cât și o detaliere a structurii, rolului și diferitelor perspective din care acesta poate fi privit. Esența lucrării este reprezentată detalierea căt mai precisă a acestor aspecte, cu menținerea unei viziuni de ansamblu și realizarea unor predicții privind evoluția viitoare a acestuia.
În acest scop, am încercat în permanență păstrarea unei balanțe între cele două aspecte definitorii ale oricărui studiu de securitate, și anume, paradigma internă sau națională a acestuia, și cea externă.
Valoarea celei dintâi este dată de receptivitatea și flexibilitatea cetățenilor și a instituțiilor cu valențe în sistemul de securitate și apărare al țării, de a fi informați și de a se adapta la fluxul informațional care este continuu și are un rol central în operativitatea sistemului de securitate. Totodată, o viziune corectă din interior, unde se pot recunoaște cu ușurintă atât carențele, cât și avantajele ce pot fi speculate în favoare noastră, permite stabilirea unei strategii de securitate viabile.
În ceea ce privește perspectiva externă, aceasta este la fel de valoroasă ca și cea națională, în unele sectoare fiind chiar superioară acesteia. Prin prisma cunoașterii poziției fiecărui stat cu privire la problematicile ce țin de diverse subiecte de interes pentru România în domeniul securității, se pot lua decizii informate și se pot făuri alianțe valoroase. La fel de importantă este cunoașterea dificultăților ori disensiunilor de opinie pe care celelalte state le au în privința tuturor aspectelor din domeniul securității, pentru a nu escala conflicte active ori latente și pentru a găsi modalități de aplanare sau stingere a acestora.
Lucrarea este strucurată în patru capitole, fiecare având subcapitole centrate pe teme de interes din domeniul securității României, cu rol explicativ și de analiză a acestora.
În primul capitol, sub titlul Evoluția geostrategică și geopolitică a României în domeniul securității am realizat o analiză a evoluției istorice a sistemului de securitate din țara noastră, punând accent pe rolul și importanța pe care o are acesta în întreg mecanismul statal. De asemenea, în cele două subcapitole aferente, cu titluri eponime, am făcut vorbire despre Strategia de Securitate Națională a României și Carta Albă a Apărării, documente definitorii pentru sistemul nostru de securitate.
În cel de-al doilea capitol, sub titlul Interesele și rolul României în Structurile de Securitate Internaționale am surprins multivalențele securității la nivel global și regional, prin arătarea rolului pe care țara noastră îl are în diversele organizații și structuri de securitate externe. Pe lângă beneficiile pe care alianțele din acest domeniu le conferă, am considerat ca fiind important să avem în vedere faptul că și alte state au interese în ceea ce privește politica de securitate a țării nostre. Din acest motiv, în subcapitolul doi al acestui capitol, am considerat necesară includerea unei serii de state, împreună relevarea intereselor lor, manifestate direct sau indirect, privind România.
Din acest punct de vedere, este important ca întotdeauna reprezentanții instituțiilor naționale din domeniu să nu piardă din vedere interesele țării noastre, în dorința de a se prezenta ca un aliat de încredere. Poziția noastră trebuie să fie una de egalitate și negocierile trebuie purtate întotdeauna din această poziție.
În capitolul trei sub titlul Studii de securitate privind România în secolul XXI, am încercat redarea unei imagini generale a sistemului național de securitate prin prezentarea și analiza activității celor mai importante instituții ale statului din acest domeniu. Totodată, am conchis asupra unor schimbări instituționale necesare, apreciind totodată evoluția pozitivă și modernizarea acestora pe parcursul acestui secol, desigur, recunoscând valoarea pe care impulsul și standardele impuse de aliații noștri au avut-o și o au în continuare.
În celelalte două subcapitole, am supus discuției două dintre cele mai stringente și actuale teme din domeniu, cea a Securității frontierelor și cea a Terorismului tradițional și cibernetic. Strategia de luptă împotriva acestora a țării noastre a cunoscut îmbunătățiri pe parcursul secolului XXI, nu ne confruntăm cu probleme majore pe teritoriul național în aceste domenii, însă pericolele planează asupra noastră și din acest motiv este important să ne aliem celor care luptă pentru înlăturarea amenințărilor și corijarea situației actuale din lume.
În ultimul capitol al prezentei lucrări, am considerat interesantă o analiză a întregului sistem de securitate al României prin intermediul reputatei analize SWOT. Astfel, am procedat la identificarea și dezbaterea punctelor forte, a celor slabe, a oportunităților și amenințărilor, în încercarea de a forma cititorului o viziune cât mai clară privind acestea.
În finalul lucrării am prezentat Concluziile și Bibliografia, atât cea citată, cât și cea consulatată, în vederea redactării lucrării cu titlul România în secolul XXI din perspectiva studiilor de securitate.
CAPITOLUL 1. Evoluția geostrategică și geopolitică a României în domeniul securității
Termenul securitate este, din punct de vedere etimologic, derivat al cuvântului latin securitas/atis căruia ii corespunde expresia lipsit de grijă. Consider această paralelă etimologică deosebit de importantă pentru a sublinia rolul pe care o politică de securitate națională și internațională pertinentă și reală îl are pentru cetățenii unui stat.
Aceasta nu se limitează doar la conferirea unei protecții de ordin militar, politic ori economic, ci influențează întreg mecanismul de funcționare al statului în general, și al cetățenilor acestuia, în particular. Asta deoarece, nimic din ceea ce presupune un sistem statal modern și viabil nu se poate dezvolta și funcționa într-un climat de instabilitate din punct de vedere al securității naționale.
Așadar, întocmai această lipsă de grijă dată de construirea și aplicarea unei politici corecte în domeniul securității naționale, permite fiecăruia dintre noi să ne dezvoltăm și să conviețuim armonios.
În anii ’80 -’90, odată cu dezvoltarea conceptului de securitate națională, a apărut o polemică intre cei care vedeau ca primordială asigurarea unei securități internaționale înaintea celei naționale, și cei care susțineau contrariul.
Tradiționaliștii, considerau că noțiunea de securitate națională trebuie să primeze în fața celei de securitate internațională, ei fiind recunoscuți pentru aversiunea față de nou.
Pe de altă parte, curentele moderniste susțineau fie supremația unei securități internaționale, fie dădeau o importanță egală ambelor concepte, subliniind interdependența acestora.
Un alt curent de gândire în domeniu, este cel care renunță la individualizare geografică a conceptului de securitate, dând acestuia o dimensiune universală. Astfel ia naștere sintagma de securitate umană, în ideea în care scopul final al asigurării și menținerii unui climat sigur, fie el național ori internațional, este calitatea vieții omului. Practic, omul transcende toate granițele, astfel dispărând necesitatea de a individualiza securitatea la nivelul statelor.
Această viziune a dus la extinderea conceptului de securitate asupra tuturor domeniilor la care face referire calitatea vieții persoanei (condiții de locuit, rata de natalitate și mortalitate, situația sistemului medical, securitatea economica, etc.) Firește, în cadrul acestei lucrări vom analiza conceptul de securitate în varianta sa restrânsă, cu referire la condițiile și mijloacele de apărare ale statului împotriva amenințărilor interne și externe, o analiză din perspective geopolitice și geostrategice.
Pentru a se putea constitui ca stat de drept, România a avut de înfruntat o serie de provocări din partea statelor vecine și a marilor puteri ale lumii. Pe de o parte, ne-am confruntat cu dorința celorlalte state de a avea o formațiune statală unitară și puternică, la granița cu Rusia și Orientul, iar pe de altă parte, exista teama de formare a unui stat care să reprezinte o forță în regiune. Această temere a venit atât din partea puterilor vest europene, cât și din partea Rusiei și a statelor de la est de România. Punctele forte ale țarii noastre sunt rezervele naturale și poziția geografică privilegiata, cu ieșire la Marea Neagră, mărginită de Dunăre, străbătută de Lanțul Carpatic și cu deosebită importanță din punct de vedere geostrategic.
În ceea ce privește evoluția geopolitică a țarii noastre, aceasta se raportează atât la paradigma pe care diverse state, ori opinia publica internațională au avut-o la un moment dat, cât și la viziune, oarecum mai obiectiva, pe care țara noastră a vrut sa o transmită către exterior.
A studia un stat dintr-o perspectivă geopolitică se dovedește a fi o chestiune de perspectivă, mai degrabă, decât una raportată unei realități obiective.
Geografic, România se află poziționată în Europa, la nord de Peninsula Balcanică. Din punct de vedere geopolitic, țara noastră a fost plasată atât ca aparținând statelor balcanice, cât și ca făcând parte din Europa de Est, poziție conferită tuturor statelor europene post-comuniste. Totuși, chiar și în cadrul unor publicații occidentale recente, statutul de țară est-europeana ori de țară balcanică este în continuare atribuit României.
Faptul că în aceste categorii, statele sunt grupate în funcție de criterii ce țin de dezvoltarea culturală, economică și cele de civilizație, considerate comune, ne arată că încadrarea României în grupa statelor balcanice ori est-europene este una de natura geopolitică.
Mai recent, României i-a fost conferit statutul de țară central-europeană. Această sintagmă a fost creată și definită de către un cunoscător avizat al țării noastre, geograful francez Emmanuel de Mortonne. în lucrarea sa „Cartografierea etnografică a Europei Centrale” (1917), acesta situează România în grupa statelor central-europene, conferindu-i acesteia o serie de caracteristici geopolitice comune statalelor Europei Occidentale.
De asemenea, acest termen a fost folosit după anul 1968, de către statele situate la Vest de Rusia, ca un răspuns la adresa Kremlinului. Aceste state, printre care și România, doreau situarea lor într-o zonă central-europeană, pentru ca să sublinieze distanțarea lor ideologică și geopolitică, față de Estul Sovietic.
Mai recent, a apărut o nouă categorie geopolitică în care este încadrată și România, cea de Europa Mediană sau Est-Centrală. Făcând referire la aceasta, analistul F. Braudel afirma în 1990, faptul ca statele din Europa Mediană (cea din care face parte și România, în opinia autorului), nu au avut niciodată șansa să se dezvolte suficient, din cauza vecinilor care au împiedicat întotdeauna o creștere semnificativă.
Totodată, profesorul M. Foucher susținea în anul 1993 faptul că grupul statelor de pe toată lungimea graniței de vest cu Rusia, de la Nord la Sud, poate fi definit cel mai bine ca Europa Mediană. Asta deoarece aceste state, printre care și țara noastră, reprezintă un culoar între Europa de Vest și Rusia, un spațiu de tranziție între acești doi poli organizaționali.
Prin aplicarea acestor concepte geopolitice în sfera securității statului, putem deduce semnalmentele evoluției României din acest punct de vedere. în funcție de interesele celorlalte state, țara noastră a încercat în permanență sa se situeze într-o poziție privilegiata din punct de vedere geopolitic. în domeniul securității, România fiind un stat mic, a fost nevoită să își găsească aliații cei mai puternici și să reușească schimburile cele mai avantajoase. Astfel se explica poziția țarii noastre în cele doua războaie mondiale, si, mai recent, prezența în teatrele de operațiuni din Kosovo, Afganistan și Irak.
Cunoscând aceste concepte geopolitice prin prisma cărora este privită țara noastră, este mult mai ușor de înțeles și analizat România din punct de vedere geostrategic. Asta deoarece, poziția geostrategică a unui stat nu este altceva decât reprezentarea practică a dezideratelor sale geopolitice, aplicate unor situații concrete.
Profitând de poziția geografică și geostrategică privilegiată a țării, practic, de situarea la intersecția dintre Europa Centrală, Balcani și tarile Est Europene, din punct de vedere geopolitic, România s-a concentrat pe factorul național. Acest fapt a dus atât la o închidere a granițelor către străinătate în timpul regimului comunist în țara noastră, cât și la o valorificare a potențialului național prin asocierea și colaborarea cu state Vest-Europene în timpul regalității, dar și aderarea la NATO și Uniunea Europeană, în perioada post-comunistă.
În cele trei perioade istorice ante-menționate, pe lângă considerente de ordin economic și politic care au împins țara noastră spre izolare ori asociere cu alte state și organisme internaționale, un rol decisiv l-a avut, și îl are în continuare, viziunea și strategia de securitate națională.
Dacă în timpul comunismului discutam despre izolare și o concentrare a securizării statului din interior, în perioada de după revoluția din Decembrie 1989, România a înțeles și acceptat o internaționalizare a acestui concept, prin aderarea la o serie de organisme internaționale ale căror valori le împărtășim.
Totuși, chiar și în timpul regimului comunist, liderii României au înțeles importanța stabilirii de relații cu alte state, cu toate că linia pe care a ales sa meargă țara noastră a fost una a naționalism-comunismului și de respingere a supremației sovietice.
Așadar, putem afirma că în perioada comunistă țara noastră s-a focalizat pe idea de siguranță națională garantată prin instrumente interne, menținând însă relații internaționale cordiale cu majoritatea statelor, pentru a asigura beneficii economice, în primul rând, însă și o ne-agresiune din partea acestora.
În accepțiunea multor analiști, respingerea prevederilor Pactului de la Varșovia de către Gheorghiu-Dej inițial, și mai târziu de către Nicolae Ceaușescu, a fost una dintre cele mai necugetate și totodată bine-gândite strategii ale României în perioada regimului comunist, cu implicații deosebite privind politica de securitate.
Astfel, țara noastră s-a detașat de regimul de la Kremlin, atrăgând admirația statelor democratice, fără a se poziționa însă de partea lor. Situația tensionata, acest război rece între țara noastră și Moscova a continuat și continuă chiar și astăzi.
Un exemplu grăitor sunt încercările repetate ale Rusiei de a destabiliza relațiile dintre București și Chișinău, orice ajutor oferit de către țara noastră acestui stat fiind catalogat drept imixiune în politica internă a Republicii Moldova.
1.1. Strategia de Securitate Națională a României
După căderea regimului comunist în România, în mod natural marile state ale lumii au încercat pe de o parte, să se implice în dezvoltarea noului stat, iar pe de altă parte să beneficieze de pe urma capitalismului proaspăt instalat în țara noastră. Era necesar ca România să transmită mesaje corecte, coerente și să își aleagă cu grijă aliații, mai ales în domeniul securității.
Din nefericire, abordarea oficială a acestei probleme a întârziat, primul document de Strategie Națională în domeniul securității fiind elaborat în 1999 și asumat de către președintele României de atunci, Emil Constantinescu.
Responsabilitatea prezentării și susținerii unei Strategii Naționale de Securitate ii revine președintelui țării. Acesta este principalul reprezentant al statului în problemele de politica internă și externă și este responsabil cu problemele de securitate, fiind comandantul suprem al forțelor armate.
Meritul documentului elaborat în 1999 este acela de afirmare a drumului pro-european și pro-atlantic pe care dorea România să îl urmeze, aderarea la Uniunea Europeana și N.A.T.O. fiind definite ca obiective strategice de primă importanță. Pentru întâia oara după înlăturarea regimului Comunist, în țara noastră se pune problema elaborării unei strategii de securitate, iar aceasta este realizata după modelul occidental.
Datorita acestui document, dar și a realităților sociale din tara, în cel de-al trei-lea mandat al sau, Ion Iliescu a fost nevoit sa elaboreze la rândul-i un nou document, Strategia Națională de Apărare a Țării din anul 2001.
Deoarece în campania sa electorală I. Iliescu a susținut necesitatea unei apropieri față de Occident și de asemenea, datorită celorlalte doua mandate ale sale anterioare în care poziția sa a fost una incertă ori chiar de aversiune față de Vest, acest document a fost așteptat cu deosebit interes. Din fericire, prin acesta s-a reconfirmat poziția României de aliat al Occidentului.
În cele două mandate ale sale, președintele Traian Băsescu a susținut două astfel de documente, în 2007 și 2010. Acestea au fost primele elaborate după intrarea României în rândul membrilor N.A.T.O. și U.E. și din aceasta perspectivă ele sunt deosebit de importante. Acestea susțin statutul de stat aliat modelului occidental, atât la nivel instituțional cât și în ceea ce privește strategia de securitate. România având acum statutul de aliat „cu acte în regulă” dorește să își afirme atât statutul cât și importanța.
Prin adoptarea acestor documente și luarea unor masuri complementare, T. Băsescu a reușit progrese importante în domeniul securității, în special prin modificări survenite la nivelul serviciilor de securitate, schimbând structura acestora. Astfel, de la o structura de tip sovietic s-a trecut la una în concordanță cu dezideratele occidentale. De asemenea, a avut loc și o modernizare a acestor servicii, dezvoltându-se organisme de securitate cibernetică și energetică.
Strategia de Securitate Națională care este actualmente în vigoare, a fost asumată în anul 2015 de către președintele Klaus Iohannis și stă sub motto-ul: O Românei puternică în Europa și în lume.
Aceasta a fost elaborată pentru perioada 2015-2019 și este structurată în patru capitole, acestea fiind:
1. Definirea intereselor și obiectivelor de securitate națională.
2. Evaluarea mediului internațional de securitate.
3. Amenințări, riscuri și vulnerabilități.
4. Direcții de acțiune și principalele modalități pentru asigurarea securității naționale a României.
Încă de la începutul acestui document, se face referire la obiectivul principal al strategiei naționale a României, anume acela de a asigura securitatea tuturor cetățenilor români, atât celor din țară, cât și celor din afara granițelor. De asemenea, în conformitate cu motto-ul acestui document, ne este dată atât o definiție a unei Românii puternice, cât și o prezentare a modului în care țara noastră se poate dezvolta și deveni mai puternica. Un deosebit accent este pus, totodată, pe sintagma de credibilitate strategică, ceea ce face referire la imaginea pe care România trebuie sa o transmită aliaților, una de stat puternic, predictibil și un factor de stabilitate în regiune.
Pentru prima dată într-un astfel de document, se face referire în mod direct la pericolul pe care îl reprezintă Federația Rusă, atât datorită acțiunii de anexare a Peninsulei Crimeea, cât și ca urmare a poziției sale de interpunere în calea urmării unui parcurs european pentru state din regiune, ca Republica Moldova, Georgia și Ucraina. Pentru a lupta împotriva acțiunilor Federației Ruse, România se plasează fără echivoc de partea statelor euroatlantice, recunoscând N.A.T.O. ca principal garant al securității în România.
Marea provocarea a Strategiilor de Securitate Națională eleborate în România începând cu cea din 2007, a fost și este în continuare, aceea de a prezenta țara noastră ca un partener valoros, nu ca pe o povară ori un motiv de îngrijorare pentru marile puteri ale lumii. Bineînțeles, faptele sunt cele demonstrează, în definitiv această poziție și de aici au pornit și cele mai multe critici aduse țării nostre de către opinia publică internațională.
Planul strategic, prin obiectivele, sale trasează drumul care trebuie urmat, și îndeplinirea acestor obiective vine ca o confirmare a rolului valoros pe care România îl are în toate alianțele din care face parte. Este necesar ca țara noastră să fie percepută nu doar ca un baneficiar de securitate din partea organismelor internaționale, ci și ca un stat implicat activ în asigurarea securității regionale și colective.
Principalele obiective ale Strategiei Naționale de Securitate 2015-2020 sunt reprezentate de consolidarea imaginii și relațiilor României cu N.A.T.O., Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, dezvoltarea relațiilor cu statele vecine și cele din regiune.
Noutățile aduse de Strategia de Securitate Națională 2015-2019 constă în încadrarea în sfera de interes a securității și a problematicii dezvoltării economice. Stabilitatea financiar-bugetară este considerată un factor care influențează și determină problemele de securitate națională, întrucât fără o dezvoltare economică viabilă nu se poate asigura stabilitate deplină în domeniul securității.
De asemenea, independența economică este importantă pentru a putea mări posibilitățile de apărare ale țării, atât la nivel logistic, de echipamente și tehnologii, cât și din perspectiva puterii de decizie pe care o oferă o astfel de independență.
Prin includerea considerentelor economice în Strategia de Securitate Națională, sunt luate în calcul toate cele trei paradigme care guvernează actualmente mediul internațional al securității: cea geopolitică, cea geostrategică și cea geoeconomică.
1.2. Carta Albă a Apărării
Totalitatea activităților desfășurate sistematic pentru păstrarea suveranității, integrității și unității teritoriale a țării, precum și a securității populației, constituie politica de apărare a statului.
Pentru a înțelege mai bine conceptul de politică de apărare, este necesar să facem disctincția între cele trei dimensiuni ale apărării, care deși au o finalitate comună, se diferențiază prin conținutul și natura lor. Aceste variante ale apărării sunt: apărarea colectivă, apărarea comună și apărarea națională.
Apărarea colectivă are la bază conceptul de întrajutorare a statelor partenere ale unei coaliții ori membre ale unei organizații constituite în acest scop ori ale cărui statut de mumbru presupune aceasta. Coaliția cu cei mai mulți membri, constituită în scopul menținerii păcii și care prin aceasta promovează principiul apărării colective este Organizația Națiunilor Unite.
La Articolul 1, alineat (1) Carta O.N.U. stipulează:
Scopurile Natiunilor Unite sunt următoarele:
Să mențină pacea și securitatea internațională și, în acest scop: să ia măsuri
colective eficace pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor împotriva păcii și pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încalcări ale păcii și să înfăptuiască, prin mijloace pașnice și în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situațiilor cu caracter internațional care ar putea duce la o încălcare a păcii.
Aceasta este una dintre cele mai complexe definiții ale apărării colective, ea ilustrând dublul scop pe care aceasta îl are Pe de o parte, de luarea unor măsuri colective de coerciție împotriva statelor agresoare, iar pe de altă parte, în primul rând un rol de prevenție. Prin exercitarea unei presiuni în mod pasiv și colectiv, (în primă instanță) din partea membrilor Organizație, se încearcă rezolvarea diferendelor dintre state și descurajarea agresiunii în scopul prevenirii oricăror confruntări militare și pentru menținerea păcii.
Apărarea comună presupune, spre deosebire de cea colectivă, o implicare mult mai activă și directă în vederea salvgardării statelor membre ale aceleași coaliții, în situația unui atac armat. În acest sens, statele implicate își aduc aportul direct în constituirea unei armate comune, distinctă de cea națională. Această forță armată va beneficia atât de sprijin financiar și logistic, cât și din punct de vedere al comenzii și coordonării din partea tuturor statelor membre ale coaliției.
O astfel de organizație este cea a Tratatului pentru Securitate Colectivă din care face parte Rusia împreună cu o serie de state din fostul bloc sovietic, cunoscută sub acronimul de O.D.K.B. Aceasta a fost creată la inițiativa Federației Ruse, pe de o parte pentru a-și menține și spori influența în spațiu ex-sovietic, iar pe de altă parte ca un răspuns la crearea N.A.T.O. de către Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații săi.
În acest domeniu, se vehiculează de mult timp crearea unei armate comune a statelor membre ale Uniunii Europene, aceasta este însă problematică, mai ales fiindcă multe dintre țările membre U.E. sunt și membre ale coaliției N.A.T.O.
Structura, organizarea și modalitatea de punere în practică a apărării naționale depinde de viziunea fiecărei țări în parte. Totuși, esența acestei viziuni este condiționată de apartenența unui stat la o alianță politico-militară. Astfel, în elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii de apărare națională, statele vor avea întotdeauna în vedere principiile și dezideratele pe care se sprijină calitatea lor de membru într-o astfel de organizație.
Strategia în ceea ce privește apărarea națională în cazul unui stat membru al unei coaliții importante, se orientează către contracararea unui atac în primă fază, până la intervenția membrilor aliaței, și la modalitățile de conlucrare cât mai eficientă cu aceștia, pe parcursul unui astfel de atac. În același context, un stat care nu este membru al unui astfel de organism de apărare comună, va fi mult mai interesat de constituirea unei strategii de apărare pe termen lung.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, politica de apărare a țării trebuie să fie pregătită să răspundă eficient oricăror tipuri de amenințări venite din exterior. În acest sens, statele elaborează și prezintă periodic un plan de apărare general care are drept scop stabilirea obiectivelor în domeniul apărării pe termen mediu.
Aceasta este prezentată în majoritatea statelor democratice, sub forma unui document numit Carta albă a securității și apărării.
În România, aceasta este redactată de comisiile de specialitate ale Ministerului Apărării Naționale, asumată de Guvernul României și are avizul Consiliului Suprem de Apărare al Țării și aprobarea Parlamentului.
Carta Albă a Apărării în vigoare actualmente în România, a fost adoptată prin Hotărârea de Guvern nr. 12/2016, care a fost publicată în Monitorul Oficial din 22 aprilie 2016. Aceasta a fost elaborată pentru a servi în perioada 2015-2019 drept document de evaluare și planificare a mijloacelor și capabilităților de apărare a țării.
Acest document este structurat în șase capitole: Evaluarea Mediului de Securitate, Obiectivele politicii de apărare, Misiunile și cerințele specifice pentru armata României, Principalele direcții de dezvoltare a capabilităților de apărare, Politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare și Resursele financiare.
Spre deosebire de Strategia de Securitate Națională, care face referire la mai multe aspecte (care intră sub incidența protecției statului) și modalitatea de perpetuare și îmbunătățire a securității privind aceste domenii, Carta Albă a Apărării face referire la un singur domeniu, cel militar. Desigur, este menționată și avută în vedere conexiunea acestuia cu toate celelalte domenii care determină stabilitatea statului, cum ar fi cel economic, al educației ori cel diplomației.
Politica de apărare a țării noastre în perioada 2015-2019 este bazată pe statutul nostru de membru al unor coaliții internaționale importante și valorificarea poziției geostrategice a României. Obiectivele principale enunțate de Cartă sunt:
Dezvoltarea capabilităților de apărare robuste.
Creșterea credibilității strategice în cadrul NATO și al UE.
Consolidarea parteneriatelor strategice, în mod deosebit cu Statele Unite ale Americii.
Dezvoltarea relațiilor de cooperare internațională în plan bilateral, regional și în cadrul organizațiilor internaționale.
Sprijinirea altor autorități publice în gestionarea situațiilor de urgență.
Așadar, este important să avem o viziune de ansamblu și să realizăm importanța rolului pe care țara noastră îl are în politica internațională și colectivă de apărare, însă fără a pierde din vedere importanța și primordialitatea politicii de apărare naționale.
Principalele obiective ale existenței unei politici de apărare, în definitiv, sunt asigurarea suveranității, independenței și integrității statului și securității cetățenilor acestuia.
CAPITOLUL 2. Interesele și rolul României în Structurile de Securitate Internaționale
Nevoia de securitate este una primordială pentru orice comunitate și în acest context statele s-au preocupat de la înființarea lor de asigurarea și perfecționarea unor modalități cât mai eficiente de asigurare a securității.
Una dintre cele mai populare și puternice astfel de metode a reprezentat-o și în trecut și se dovedește a fi și acum, formarea de alianțe între state. În epoca modernă și contemporană aceste alianțe au cunoscut o evoluție semnificativă, trecând de la statutul de simple înțelegeri și tratate între state, la cel de adevărate organizații cu o structură și departamente de funcționare proprii.
Principalul scop al acestora în domeniul securității este asigurarea și menținerea păcii, pornind de la dorința comună a membrilor de a conlucra în vederea prevenirii și contracarării derapajelor politice nedemocratice, care încalcă drepturile și libertățile cetățenilor ori sunt militar agresive.
Statutul de membru conferă o serie de avantaje oricarui stat, dar pe de altă parte obligă statul respectiv la adaptarea și luarea unor măsuri interne în vederea sprijinirii alianței. În practică, întregul sistem de securitate și apărare națională trebuie să fie în concordanță cu cel al alianțelor din care un anumit stat face parte. Din acest punct de vedere, o serie de astfel de coaliții și organizații au primit critici atât din partea unor exponenți ai opiniei publice din statele membre, cât și din partea unor reprezentanți ai puterii din state fără statut de membru.
În contextul tehnologizării și globarizării, este mult mai dificil de identificat și acționat împotriva amenințărilor provenite din exterior ori interior la nivel de stat, iar un efort comun în contracararea acestora este mult mai eficient. Unui inamic la adresa securității îi este mult mai dificil să se decidă să acționeze atunci când știe că statul vizat este membru al unei organizații care va interveni cu toată forța pentru a-și sprijini aliatul.
De asemenea, o lume în care dezideratele privind securitatea și apărarea sunt comune cât mai multor state este una mult mai sigură și previzibilă din punct de vedere geostrategic, ceea ce este proporțional cu nivelul de alertă și agresivitate scăzută al unor state.
Tipul de securitate propus de aceste organisme internaționale și de statele democratice ale lumii în secolul XXI este unul bazat pe un tip de securitate cooperantă, în contrast cu cel din trecut, care a și dus la cele două conflagrații mondiale, bazat pe forță.
Sistemele de securitate cooperative internaționale au rolul de a preveni, verifica și, doar în ultimă instanță, de a impune, respectare unor principii care să garanteze un nivel de securitate la nivel de stat, regional și mondial.
Din punct de vedere al structurii lor, aceste organizații pot fi împărțite în interguvernamentale – care au în componență state și neguvernamentale – cu membrii din rândul societății civile sau instituțional privat.
În contextul celor expuse, este ușor de anticipat evoluția și dezvoltarea acestor organizații, ele fiind un garant al stabilității și securității în lume în general, și al membrilor acestora, în particular.
2.1. Statutul de membru și interesele României în Structurile de Securitate Internaționale
Așa cum am arătat, România este membră într-o serie de organizații din domeniul securității. Cele mai impotante dintre acestea sunt: Organizația Atlanticului de Nord – N.A.T.O., Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – O.S.C.E., Organizația Națiunilor Unite O.N.U., Uniunea Europeană și Consiliul Europei, plus o serie de organizații care asigură securitatea la nivel regional.
Țara noastră a devenit parte în cele mai importante organizații pe parcursul secolului XXI, fiind din acest punct de vedere, și în comparație cu celelalte state, un membru nou, al cărui rol însă se dovedește din ce în ce mai important.
2.1.1. România și calitatea de membru ONU
Una dintre cele mai vechi și puternice structuri de securitate internațională este Organizația Națiunilor Unite. Aceasta a luat naștere mai întâi ca o declarație de apărare a 26 de state împotriva Germaniei naziste și aliaților săi în al Doi-lea Război Mondial. Inițiativa a avut-o președintele american de la acea vreme, Franklin D. Roosevelt, cel care a formulat și propus spre semnare Declarația Națiunilor Unite.
Trei ani mai târziu, în Iunie 1945 reprezentanții a 50 de state s-au întâlnit la San Francisco la Conferința Națiunilor Unite și au semnat Carta O.N.U., documentul pe care se bazează și astăzi acțiunile Națiunilor Unite.
Oficial, Organizația si-a început existenta pe 24 Octombrie 1945, atunci când documentul a fost ratificat de majoritatea statelor semnatare.
Datorita numărului impresionant de membri – 192 de state în prezent, aceasta este cea mai mare și reprezentativă organizație interguvernamentală din lume.
Organizația Națiunilor Unite este un organism cu multiple valente, implicat în operațiuni din domeniul securității, sănătății, mediului, economiei și dezvoltării globale. Este principalul promotor al păcii, securității și al intensificării cooperării între națiuni în vederea dezvoltării acestora. Pilonii pe care se întemeiază Organizația sunt pacea, securitatea, dezvoltarea și drepturile omului.
România a dorit să fie stat membru al O.N.U. încă de la înființarea acesteia, însă procesul de aderare s-a finalizat la 14 Decembrie 1955, atunci când țara noastră a fost primită în Organizație împreună cu alte 15 state.
Tara noastră a deținut președinția ONU în cea de-a doua Sesiune Ordinară, cea dintre 1967-1968 și a fost implicata de-a lungul timpului în Consiliul de Securitate, Consiliul Drepturilor Omului și o serie de alte comitete, comisii și programe din diverse domenii.
în ceea ce privește operațiunile de menținere a păcii în care țara noastră este implicată, aceasta au fost ori continuă în state ca:
Somalia – între Iunie 1993 și Octombrie 1994, unde țara noastră a fost observator;
Angola – între Mai 1995 și Iunie 1997, misiune de verificare;
Bosnia Herțegovina – din 1998 până în 2002;
Kosovo – începând cu 1999, unde România are un rol interimar de administrator;
Republica Democrată Congo – din 1999 până în prezent, cu rol de observator.
De asemenea, țara noastră a participat cu observatori militari, ofițeri de legătură și jandarmi în operațiunile de menținere a păcii din Etiopia și Eritreea, Coasta de Fildeș, Liberia, Sudan, Afganistan, Georgia, Nepal, Haiti și Timor.
In acest context, România se clasa în anul 2008 pe locul 46 din cele 117 state care contribuie cu efective armate la misiunile O.N.U.
Organismul principal al Națiunilor Unite, însărcinat cu probleme de securitate este Consiliul de Securitate. Acesta are rolul de a investiga orice dispută ori situație periculoasă la nivel de politică de securitate internațională, poate recomanda modalități pentru soluționarea pașnică a conflictelor ori poate cere luări de poziție militară, diplomatică ori de sancțiuni economice de către statele membre. Toate acestea nu sunt considerate obligatorii, ci doar recomandări, hotărârile și rezoluțiile O.N.U. neavând putere de lege pentru statele membre.
Consiliul de Securitate este format din 5 membrii permanenți: Rusia, China, Franța, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Pe lângă aceștia, sunt alte 10 locuri în Consiliu care sunt ocupate prin rotație de către celelalte state membre, proporțional cu regiunile din care provin. Oricare dintre cele 5 membri permanenți ai Consiliului au drept de veto asupra deciziilor luate, ceea ce a stârnit de-a lungul timpului o serie de controverse.
Toate acestea au dus la dorința de reformare a Consiliului, promotor al acestei inițiative fiind Italia, a 6-a cea mai importanta națiune din punct de vedere al contribuțiilor la bugetul Națiunilor Unite. Propunerea Italiei este crearea unui număr de mandate semi-permanente în Consiliu, care sa fie ocupate pe o perioada mai îndelungată de state prin rotație și sa aibă aceleași drepturi ca cele permanente. în anul 2004, s-a votat extinderea mandatelor permanente din Consiliu cu încă 5.
Negocieri se poartă și în acest moment, iar rolul României este unul central, Ambasadorul țării noastre la O.N.U. fiind împreună cu omologul sau tunisian, copreședinte al procesului de negociere.
Importanța apartenenței României la Națiunile Unite constă în primul rând în vizibilitatea pe care statutul de membru la un astfel de organism internațional o conferă.
Țara noastră își poate reprezenta interesele și atinge scopurile mult mai ușor, fiind membră în cea mai puternică organizație de acest tip din lume. Aceasta ajută statul român să își contureze și consolideze profilul geostrategic regional și global. De asemenea, România asigură și beneficiază de protecție împreună cu toți membrii O.N.U., ceea ce ajută la menținerea păcii și securității în lume.
2.1.2. România stat membru N.A.T.O.
Organizația Tratatului Nord Atlantic (N.A.T.O.), cunoscută de asemenea și sub denumirea de Alianța Nord-Atlantică este considerată cea mai puternică coaliție de apărare comună din lume.
Aceasta a fost infiintată in anul 1949 prin semnarea unui tratat de cooperare militară la Washington de către 10 state Vest-Europene (Marea Britanie, Franta, Italia, Danemarca, Islanda, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Belgia și Portugalia), împreună cu Statele Unite ale Americii și Canada.
Tratatul are dublu rol în ceea ce privește securitatea, pe de o parte de neagresiune între statele membre ale Alianței, iar pe de altă parte de ajutor reciproc acordat în caz de atac din parte unui alt stat.
Carta O.N.U. are o importanță fundamentală în crearea și existența N.A.T.O., înființarea ei fiind bazată pe articolul 51 al Cartei, care afirmă dreptul statelor de a se auto-apăra, individual și colectiv. Crearea N.A.T.O. a avut și un scop geostrategic, de a înfrâna expansiunea Uniunii Sovietice pe de o parte, și de a evita reîntoarcerea la naționalismul prezent înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, pe de altă parte.
Primul secretar al N.A.T.O. Hastings Ismay a declarat despre motivele înființării alianței că acestea au fost „să țină Rusia afară, America înăuntru și germanii jos”
În prezent, alianța numără 28 de state membre, majoritatea europene. Este preconizată atât o creștere a numărului acestora, o serie de state exprimându-și candidatura, cât și o posibilă scădere a numărului membrilor, prin scoaterea Turciei în afara Alianței, datorită regimului autoritar care se conturează din ce în ce mai mult în această țară.
După căderea comunismului în România, s-a așteptat reacția țării noastre privind drumul pe care îl va urma, mai ales în calitate de fost membru al Tratatului de la Varșovia, tratat care a fost creat ca răspuns la crearea Alianței Nord Atlantice.
În anii 90, imediat după Revoluție, poziția țării noastre nu a fost una categorică, îndreptată fără echivoc spre valorile occidentale.
Totuși, în calitatea sa de membru O.N.U., România a participat la o serie de misiuni în parteneriat cu N.A.T.O., printre care amintim Războiul din Golf (Kuweit, 1990-1991) și Campania din Kosovo (între 1998-1999).
Începând cu Strategia de Apărare Națională din 1999, această poziție a fost exprimată decisiv, începând astfel drumul Românie către integrarea euro-atlantică.
Drept urmare, în timpul Summit-ului de la Praga din Noiembrie 2002, candidatura României a fost acceptată, iar tratatul de aderare a fost semnat și ratificat în 2004.
Avantajele de a fi membru N.A.T.O. sunt indiscutabile, mai ales pentru un stat până nu demult comunist, cu o poziție geografică complicată, aflat la granița zonei de influență a Rusiei, așa cum este România.
Angajamentele asumate de țara noastră în cadrul Alianței sunt de partener strategic și militar, pol de acțiune regional și aliat în dezvoltarea și intensificarea cooperării Euro-Atlantice. În ceea ce privește acest ultim rol, România spre deosebire de unele dintre statele membre ale Alinței, are avantajul de a fi membră atât în N.A.T.O., cât și a Uniunii Europene.
Din punctul de vedere al problemelor pe care țara noastră le are în ceea ce privește valorificarea totală a potențialului său în domeniul securității, N.A.T.O. atrage atenția în mod constant și solicită o reformare a sistemului de apărare al țării.
Țara noastră a făcut deja pași importanți în acest sens, prin trecerea la un sistem de forțe specializat (eliminând stagiul militar obligatoriu), prin crearea unor noi forțe specializate, prin participarea periodică la antrenamente împreună cu partenerii din Alianță și implicarea activă în misiunile N.A.T.O.
Este important totuși, în încercarea de a deveni un partener valoros, să nu uităm faptul că parteneriatul implică beneficii și responsabilități de ambele părți, fiind necesar să ne reprezentăm și interesele noastre în cadrul coaliției Nord-Atlantice.
2.1.3. România stat membru O.S.C.E.
Prezentă în lume de peste 40 de ani, Organizația de Securitate și Cooperare în Europa (O.S.C.E.) reunește în prezent un număr de 57 de state. Dacă aversiune față de Uniunea Sovietică și Războiul Rece cu Statele Unite ale Americii au determinat crearea N.A.T.O. ca răspuns la această amenințare, O.S.C.E. a luat naștere tot în același context și determinată de aceleași cauze, însă pentru un alt scop.
Astfel, această organizație s-a constituit din dorința de a menține un climat de pace și stabilitate în emisfera nordică, prin atragerea într-un pact comun a tuturor statelor europene si a Americii. Existența Războiului Rece a îngreunat și întârziat această alianță, însă ea s-a concretizat prin semnarea în 1975 la Helsinki a unui acord de cooperare în domeniul securității, de către 35 de state participante, inclusiv U.R.S.S., S.U.A. și România.
Organizația este înființată și funcționează în baza Capitolului 8 al Cartei O.N.U. prin care se autorizează și se cere crearea de organizații regionale în domeniul menținerii păcii și asigurării securității. Conform Cartei, aceste organizații sunt menite să intervină în primă fază, înainte de implicare Națiunilor Unite, în prevenirea și rezolvarea oricăror conflicte în regiunea care este sub incidența lor. O.S.C.E. este observator în Consiliul General al Națiunilor Unite și Președintele în exercițiu al O.S.C.E. acordă Consiliului de Securitate al O.N.U. informări de rutină.
Activitatea O.S.C.E. este orientată către 3 direcții principale: politico-militară, economică și de protecție a mediului, și dimensiunea umană.
România este un membru activ în Organizație, deținând în mai multe rânduri funcții de conducere importante și având o serie de inițiative valoroase.
Spre exemplu, în anul 2015 când țara noastră a prezidat Comitetul de Securitate, a propus raportarea periodică privind implementarea documentelor ministeriale pentru combaterea terorismului. Tot la inițiativa țării noastre, au avut loc primele ședințe reunite ale celor trei comitete de lucru ale O.S.C.E., cel de securitate, cel economic și de mediu și Comitetul Dimensiunea Umană.
În ceea ce privește interesele României în cadrul O.S.C.E., țara noastră declară drept obiective majore o abordare cuprinzătoare în domeniul securității, întărirea rolului organizației în soluționarea conflictelor regionale prin buna funcționare a misiunilor din teren și intensificarea acțiunilor în vederea soluționării unor conflicte din regiune prelungite.
Aceste conflicte, de a căror soluționare rapidă România se declară direct interesată, sunt: Conflictul transnistrean, Conflictul privind Nagorno-Karabah, Conflictul din Georgia și Conflictul din Ucraina.
De asemenea, din punct de vedere politico-militar, țara noastră susține reformarea O.S.C.E. în direcția asigurării unei mai mari transparențe militare, modernizării și revitalizării tehnicilor și sistemului operațional al statelor membre.
2.1.4. România stat membru U.E. Rolul Consiliului Europei în politica de securitate.
Uniunea Europeană este cea mai puternică organizație de cooperare regională, aceasta având o structură bine definită, un număr mare de membrii, acoperind multe domenii ca cele politice, sociale, militare, economice, de sănătate, de mediu și fiind singura cu o monedă proprie.
Având în prezent un număr de 28 de state membre, Uniunea Europeană sub deviza „Unitate în diversitate” are drept scop reunirea tuturor statelor europene în vederea dezvoltării și într-ajutorării acestora pe toate planurile.
România este membră a Uniunii Europene din anul 2007, iar statutul de membru în Consiliul Europei pe care țara noastră îl are din anul 1993 a reprezentat un pas important în acceptarea candidaturii țării noastre. Asta deoarece nici un stat nu a fost acceptat în Uniune Europenă fără să fi fost deja membru al Consiliului Europei.
Este necesară o distincție aici, cea între Consiliul Uniunii Europene și Consiliul Europei. Aceste două formațiuni sunt independente, prima fiind forul executiv al Uniunii Europene, pe când cea de a doua este o organizație cu rol în apărarea valorilor democratice și a drepturilor omului în Europa.
În prezent, Consiliul Europei are un număr de 47 de state membre care sunt implicate direct în politica de protejare a drepturilor omului, a supremații legii și democrației. Cea mai cunoscută structură a Consiliului Europei este Curtea Europeană a Drepturilor Omului, un important factor în promovarea și punerea în aplicare a principiilor de securitate ale individului.
Din punct de vedere al susținerii politicilor de securitate statale, Consiliul Europei a avut și are în continuare un rol esențial în promovarea și încurajarea implementării de reforme legislative și constituționale pentru a asigura în Europa perpetuarea democrației pluralistice.
2.1.5. România și calitatea de membru în structurile de securitate regionale
Așa cum am văzut, țara noastră are un rol important în regiune, fiind privită de către occident ca un factor de echilibru, în general. De asemenea, interesele țării noastre sunt în primul rând cele naționale și regionale, și mai apoi cel internaționale.
Acest lucru este unul firesc, ținând cont de faptul că este mult mai dificil pentru orice stat să se dezvolte și să evolueze, atunci când are probleme de securitate cu statele vecine.
Cele mai importante organizații regionale la care este parte România sunt:
– Procesul de Cooperare a Statelor Sud-Est Europene (SEECP)
– Consiliul Cooperării Regionale (RCC)
– Inițiativa Central Europeană (ICE)
– Procesul de Cooperare Dunăreană (PCD)
– Centrul Regional SECI pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere
– Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN).
Pe lângă aspectele care țin de securitate, dezvoltarea unor proiecte regionale valoroase din punct de vedere economic este de asemenea dezirabilă. Însă, și aici ne putem întoarce la problema securității, întrucât dacă partenerii nu sunt credibili ori previzibili din punct de vedere al securității, este extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, dezvoltarea de relații economice viabile.
Cooperarea în vederea asigurării unui climat de securitate regional este una dintre principalele obiective ale țării noastre în relație cu partenerii săi.
De asemenea, un obiectiv prioritar al României este transformarea zonei extinse a Mării Negre într-o regiune caracterizată de cooperare, securitate și stabilitate.
Se dorește o creștere a încrederii între statele vecine pentru a permite dezvoltarea de noi proiecte în vederea dezvoltării întregii regiuni.
De asemenea, țara noastră s-a aratat interesată și de participarea ân calitate de observator, la unele reuniuni ale unor state care nu se află în vecinătatea imediată. Un exemplu în acest sens este poziția de observator în cadrul Consiliului Statelor de la Marea Baltică (CBSS), statut dobândit în Iunie 2009 de către România.
Așadar, prin implicare în colaborări cu statele vecine ori din regiune la toate nivelele, țara noastră dorește să păstreze un climat sigur, pașnic și avantajos economic pentru sine și partenerii săi.
2.2. Interesele celorlalte state în politica de securitate a țării noastre
Așa cum am arătat, România este membru în cele mai importante organizații de securitate regională, poziție care îi conferă pe de o parte o serie de beneficii, iar pe de altă parte obligă țara nostră să își organizeze agenda de securitate respectând principiile acestor organizații.
Privind relațiile țării noastre cu celelalte state, din perspectiva studiilor de securitate, aceastea se pot categorisi de asemenea ținând cont de statutul de membru pe care România îl are în structurile internaționale de securitate.
Astfel, este evident că relațiile cu partenerii de coaliție sunt diferite și mult mai apropiate, întrucât orice alianță se bazeză pe promovarea unor idealuri comune. Însă, și între parteneri pot apărea tensiuni și disensiuni de opinie, pentru că, mai presus de interesele coaliției sunt interesele naționale ale fiecărui stat.
Pe lângă interesele declarate ori cele insinuate de către România în parteneriatele de securitate internațională, există interese pe care și celelalte state le declară ori le exprimă prin acțiunile lor, în ceea ce privește dezvoltarea ori îngrădirea unor elemente de securitate privind țara noastră.
Acestea țin în genere de forticarea securitatății regionale ori continente, și pot avea repercursiuni semnificative asupra statului nostru, însă există și o serie de tendințe, la nivel declarativ momentan, de subminare a securității naționale.
Din acest ultim punct de vedere, putem face referire la declarațiile Federației Ruse privind integritatea teritorială a României, din punct de vedere al regiunii Moldova. Cel mai recent, insiunuările președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia unei vizite oficiale în Republica Moldova în data de 18 Ianuarie 2017 , privind așa-numita regiune istorică Moldova Mare, sunt considerate îngijorătoare și un afront la integritatea teritorială și securitatea României. Asta deoarece, o Moldovă Unită ar presupune alipirea la actuala Republică a unui teritoriu însemnat din România și unor teritorii care actualmente aparțin Ucrainei.
Această atitudine a Rusiei nu este una surprinzătoare, fiind cunoscută dorința acestui stat de a-și menține controlul asupra sateliților din fosta Uniune Sovietică. Toate acestea duc la o înfrânare de către Rusia, în limita posibilităților conferite, a tentativelor de aderare și integrare a acestor state în structurile internaționale vestice, în special, Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică.
Una dintre cele mai recente urmări ale acestei politici duse de Federația Rusă, a reprezentat ocuparea și alipirea Peninsulei Crimeea, fapt considerat și de România o acțiune neândreptățită, de destabilizare la nivel regional și un semnal de de alarmă în domeniul securității.
Relația țării noastre cu Federația Rusă a fost întotdeauna una tensionată, marcată încă din timpul regimului comunist de o atitudine sfidătoare a lui Gherorghiu-Dej inițial și a lui Ceaușecu ulterior, în fața pretinsei supremații rusești. Disensiunile de opinie privind Republica Moldova și rivalitatea privind dominația asupra Mării Negre sunt principalele motive ale relațiilor reci dintre cele două state. De asemenea, aderarea României la N.A.T.O. și U.E. sunt privite cu ostilitate de către Kremlin, fiind prefererabilă o apropiere de Moscova. Rusia și România sunt, împreună cu alte state din regiune, membre în Organizația de Cooperare Economică a Mării Negre (B.S.E.C.), însă aceast aspect nu duce la o îmbunătățire a relațiilor dintre celor două state.
Implicarea țării noastre și Federației Ruse în organizațiile regionale, plus o dezvoltare a cooperării economice, fac ca România și Rusia să mențină relații de toleranță reciprocă, pentru că așa cum am arătat, interesele legate de securitate sunt în strâsă legătură și dependență de celelalte interese pe care un stat le are, în special cele de sorginte economică.
În ceea ce privește relația cu partenerii externi, una dintre cele mai importante legături în domeniul securității este cea a țării noastre cu N.A.T.O. în general, și Statele Unite ale Americii în particular.
Localizarea strategică a României, în partea sud-estică a Europei, la perifieria graniței de Vest a Rusiei, face din țara noastră un partener importatant al Statelor Unite, parteneriat marcat de o colaborare strânsă în domeniul securității între cele două state.
Rolul României în Planul Anti-Balistic European al N.A.T.O. stă mărturie acestui lucru. Acesta presupune instalarea unor dispozitive de interceptare și distrugere a rachetelor în cazul unui atac și a fost implementat într-o serie de state central și est-europene, printre care și țara noastră.
Dispozitivele au creat o și crează și în continuare o stare de tensiune cu Rusia, deși scopul declarat al acestora este contracare a unor atacuri din afara spațiului euro-atlantic, în special în eventualitatea unui atac din partea Iranului, așa cum au declarat oficialii N.A.T.O.
De asemenea, țara noastră a reprezentant și reprezintă în continuare, o sursă importantă de personal militar pus la dispoziția Alianței, cu o participare activă în toate zonele de conflict. Totodată, România a devenit deosebit de importantă ca zonă de tranzit pentru diverse echipamente și trupe ale N.A.T.O. înspre și dinspre zonele de conflict, mai ales odată cu închiderea bazei militare aeriene din Manas, Kyrgyzstan, din 11 Iunie 2014.
Oricât de puternice ar fi interesele Statelor Unite și cele ale Alianței în țara noastră, cea ce are de câștigat România dintr-o relație armonioasă și solidă cu Washingtonul este exponențial mai valoros. Asta deoarece, așa cum se știe, acest stat este o forță la nivel global în domeniul securității.
Relația volatilă a țării noastre cu Federația Rusă care există de secole este un motiv în plus de solidificare a relațiilor cu statele vestice. Iar dintre toate acestea, Alianța Nord Atlantică este printre puținele care poate ține piept Rusiei în eventualitatea unui conflict și poate egala raportul de forțe.
România dezvoltă și încearcă de asemenea promovarea relațiilor de securitate cu statele vecine, securitatea la frontiere fiind deosebit de importantă pentru orice stat, însă cu atât mai mult pentru țara noastră care pe partea de est are o dublă-graniță, cea națională, care se suprapune la Nord-Est cu cea a Uniunii Europene.
Din aceste considerente, putem observa din start o distincție în modalitatea de cooperare la nivel de securitate transfrontalieră între România și vecinii membrii ai Uniunii Europene și cei care nu sunt membre ale acestei organizații.
În același timp, este clar că și interesele Uniunii sunt diferite în acest domeniu privind țara noastră, în comparație cu un stat care nu se află la granița exterioară a U.E. De aceea, securitatea trasfrontalieră este o problematică des pusă în discuție, mai recent chiar și privind statele din interiorul U.E. Criza imigranților sirieni a făcut ca această problemă să fie una actuală și stringentă pentru întreaga Europă.
În concluzie, interesele celorlalte state în domeniul securității există și este natural să fie așa. Ceea ce trebuie să facă țara noastră este să profite de acestea pentru a găsi cea mai avantajoasă modalitate de a le negocia și integra în politica de securitate a țării noastre.
CAPITOLUL 3. Studii de securitate privind România în secolul XXI
3.1. Securitatea transfrontalieră a României
De aproximativ trei sferturi de secol, statele Vest-Europene au început să abandoneze ideea de suveranitate națională ca ideal. Statele naționale au început să dispară, divizate fie de supranaționalism, fie de multiculturalism. Asta a dus la răspândirea unui curent de opinie care susține tendința de dispariție a frontierelor dintre state.
Totuși, fontierele există și consider importantă menținerea lor ca puncte de legătură și control între state, nu pentru a împărți și diviza, ci în scopul de a securiza intrarea pe teritoriul unui stat.
Avansările tehnologice permit implementarea de sisteme de control coputerizate, deosebit de rapide și eficiente, ceea ce ar permite menținerea unui control dacă nu direct, măcar indirect, dar eficient al frontierelor dintre state.
Istoric vorbind, întreg spațiul european a fost dominat de-a lungul secolelor de tensiuni și confruntări militare menite să restabilească ori să mute frontierele dintre state. Acestă tendință este mult mai pronunțată între vecinii care nu aveau o frontieră naturală, spre exemplu munți ori un râu, ci una delimitată geo-politic.
De aceea, de cele mai multe ori zonele de frontieră ale statelor au fost fortificate și păstrate la un nivel economic și de dezvoltare mediocru, pentru a nu fi râvnite de celelalte state. De asemenea, în situația unor conflicte între vecini, populația din aceste zone a avut cel mai mult de suferit.
Una dintre cele mai grave urmări ale acestei evoluții istorice a noțiunii de frontiere a reprezentat-o fortificarea în așa măsură, încât s-a interzis nu doar intrarea altor cetățeni în statul respectiv, ci nici ieșirea propriilor cetățeni din statele respective. Această tendință se poate observa în toate statele comuniste din Europa pe parcursul secolului trecut. Odată cu căderea acestor regimuri și inițierea construcției europene, s-a scos tot mai mult în evidență și s-a pus accentul pe unitatea în diversitate, unitate ce este necesar să depășească granițele geografice pentru a duce la un progres și o dezvoltare unitară a statelor europene.
Din punct de vedere al securității, interesul s-a mutat de pe granițele proprii statelor pe cele ale Uniunii. Astfel, s-a operat o deschidere a frontierelor între statele membre, evidentă în special prin crearea Spațiului Schengen începând cu anul 1995.
Țara noastră, prin poziția geografică pe care o ocupă se găsește la limita dintre Orient și Occident, fiind totodată și un stat de frontieră al Uniunii Europene. Vecinii României sunt: Bulgaria și Serbia în Sud, Ungaria în Vest, Ucraina și Moldova în Nord și Est. Dintre toate aceste state, doar Bulgaria și Ungaria sunt state membre ale U.E. împreună cu România, fapt deosebit de important din punct de vedere al planului de securizare al frontierelor.
Așadar, este lesne de înțeles că cea mai mare importanță se acordă securizării frontierei de Nord și Est, relațiile de cooperare ale României în domeniul transfrontalier cu aceste state fiind prioritare. De asemenea, așa cum am arătat, țara noastră se dorește a fi un factor stabilizator în regiune, iar sprijinirea candidaturii Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost întotdeauna pe agenda țării noastre.
În lumina acestor deziderate, începând cu anul 2007 a fost implementat pentru perioada 2007-2013 un program de cooperare transfrontalieră tristatală. Acesta a urmărit identificarea intereselor comune între România, Ucraina și Republica Moldova în scopul de a securiza frontierele interstatale. Actualul program este în derulare și a fost implementat pentru perioada 2014-2020.
Situația din Peninsula Crimeea, câștigarea alegerilor în Moldova de către o formațiune pro-rusă și anti-U.E. reprezintă unele dintre cele mai importante provocări pe care actualul program trebuie să le aibă în vedere.
De asemenea, toate aceste evenimete recente fac și mai importantă găsirea unor numitori comuni între țara noastră și cele două state vecine, pentru a asigura securitatea frontierei noastre de Nord și Est.
În ceea ce privesc relațiile României cu statele vecine membre ale Uniunii Europene, în speță Ungaria și Bulgaria, acestea sunt dominate de acordurile europene, încercându-se o liberalizare a frontierelor, fără însă a afecta securitatea statelor în sine. În aces scop, se implementează continuu strategii de securitate care să permită verificarea rapidă dar minuțioasă a celor care provin din afara Uniunii și liberalizarea trecerii pentru cetățenii din statele membre U.E.
Conchidem asupra importanței pe care o au frontierele, în toate formele lor, securitatea la nivelul acestora fiind un factor de echilibru determinant în nivelul de siguranță resimțit de cetățeni în general și menținerea suveranității statale pentru fiecare țară în parte, în particular.
3.2. Amenințările și riscurile teroriste tradiționale și cibernetice pentru România
Revoluția industrială și tehnologică, cât și cele două conflagrații mondiale au determinat o dezvoltare fără precedent, având atât urmări pozitive, cât și consecințe negative ori îngrijorătoare pentru indivizi și state deopotrivă.
În ceea ce privesc urmările pozitive, putem remarca creșterea nivelului de confort al indivizilor, ușurarea muncii fizice ori avantajele rapidității în transmiterea de informații. În aceeași măsură, trebuie să luam în calcul că toate aceste avansări care profită atât indivizilor cât și statelor în general, pot fi utilizate și împotriva acestora.
În concordanță cu politica de apărare, consecințele negative ale industrializării, dezvoltări tehnologice și informatice, pot fi privite din două perspective: din punctul de vedere al celor care doresc să se folosească de acestea în scop negativ, și din perspectiva celor care utilizează aceste avantaje pentru a preveni ori combate orice încercare de subminare a securității statului. Așadar, avem pe de o parte organizațiile teroriste și pe de altă parte organismele internaționale și statele care luptă împotriva acestora.
Datorită specificului său, reprezentând un atac direct asupra civililor în scopul de a destabiliza un sistem de securitate statal ori organizațional, terorismul întrece limitele trasate atât de confruntarea militară tipică, cât și de criminalitate în general. Motivațiile acțiunilor teroriste pot fi variate, printre cele mai răspândite cauze fiind obținerea de beneficii materiale, răspândirea unui mesaj social, politic ori religios, fanatismul religios ori nerecunoștere și încercare de subminare a autorității statale.
Prin aceasta, acțiunile teroriste prezintă un grad de periculozitate deosebit de ridicat, fiind primordială dezvoltarea și implementarea de strategii pentru contracararea acestuia și prevenirea activităților teroriste pe întreg mapamondul. Aceasta deoarece terorismul prin specificul său depășește limitele teritoriului în care se manifestă, el fiind o amenințare la adresa ordinii de drept globale.
Din aceste considerente, lupta împotriva terorismului este o activitate primordială pentru state și organizații, România luptând atât pe cont propriu cât și alături de aliații săi împotriva acestuia. Astfel, în cadrul Strategiei Naționale de apărare a țării pentru perioada 2015 – 2019, la punctul 55 al capitolului al 3-lea se identifică și terorismul ca una dintre principalele amenințări cu care ne confruntăm la nivel global.
Din descrierea oferită de legiuitor, putem desprinde o serie de caracteristici ale acestui fenomen, cum ar fi imprevizibilitatea și utilizare propagandei (activitate înlesnită de dezvoltarea mediului virtual) în scopul de recrutarea de noi membri ori în scopul de a justifica acțiunile pe care organizația teroristă le promovează.
De asemenea, putem desprinde principalele acțiuni pe care țara noastră le întreprinde în scopul eradicării acestui fenomen, și anume, lupta directă cu efective armate în cadrul unor misiuni externe și eforturile de a identifica și înlătura sursele de finațare ori filierele de recrutare care duc la radicalizarea unui număr din ce în ce mai mare de persoane.
Un alt tip de terorism deosebit de periculos care s-a dezvoltat pe parcursul secolului XXI este cel cibernetic. Apariția acestuia este o urmare a dezvoltării tehnologiilor informatice, care facilitează stocarea de informații pe dispozitive electronice, inclusiv în domeniul securității. Există mijloace de protecție a acestor informații, însă așa cum acestea au fost dezvoltate de informaticieni specializați, tot în același mod există persoane care folosind tehnologii similare le pot accesa de la distatanță.
Acționând în acest fel, se pot compromite informații confidențiale care pot duce la crearea de breșe importante în sistemele de securitate. Spionajul informatic este cel mai nou și periculos tip de spionaj, el fiind caracterizat de rapiditate, lipsă a frontierelor și anonimitate.
Evoluția sistemelor automatizate de stocare și prelucrare a informațiilor privind securitatea statelor conferă avantaje incontestabile, însă prezintă și vulnerabilități semnificative.
Luând toate acestea în considerație, România a inclus printre amenințările prezentate în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019 la punctul 54 și Amenințările cibernetice. Acestea sunt identificate ca o amenințare directă asupra securității naționale.
Din aceleași considerente, în anul 2013 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 271/2013 pentru aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a
României și a Planului de acțiune la nivel național privind implementarea
Sistemului național de securitate cibernetică. Prin acest document țara noastră s-a alăturat celorlalte mari state ale lumii care recunosc atacurile cibernetice ca o adevărată amenințare la adresa securității naționale și luptă pentru prevenirea acestora.
Această inițiativă legislativă are dublă însemnătate, pe de o parte de identificare și promovare a unor măsuri practice menite să combată acest tip de terorism, iar pe de altă parte în relația cu partenerii externi. Din acest ultim punct de vedere, se încercă mărirea gradului de încredere dintre România și partenerii din coalițiile de securitate, aceștia primind o asigurare în plus a păstrării confidențialității informațiilor furnizate în cadrul proiectelor comune. Totodată, asigurarea unui grad cât mai optim de securitate cibernetică, presupune o strânsă colaborare cu partenerii externi ai țării noastre.
Principalele obiective strategice pe care și le propune Strategia de securitate cibernetică sunt:
1. Evoluția țării noastre din punct de vedere legislativ și instituțional pentru a îngloba cât mai bine acțiunile de prevenire și contracarare a atacurilor cibernetice.
2. Dezvoltarea și optima funcționare a infrastructurilor cibernetice naționale.
3. Studierea mediului de securitate cibernetic național în vederea stabilirii carențelor acestuia și remedierii acestora prin promovarea și aplicarea de măsuri specifice.
4. Utilizarea mediului cibernetic în vederea valorificării întregului potențial al acestuia.
5. Accentuarea colaborării naționale public-privat și a celei cu organismele internaționale în domeniul securității cibernetice. Participarea activă a țării noastre la inițiativele organizațiilor menite să contracareze și să combată amenințările terorismului cibernetic.
6. Educare populației în vedere conștientizării riscurilor pe care le presupune terorismul cibernetic și a protecției necesare pentru prevenirea acestuia.
Privitor la situația concretă a României din punct de vedere al activităților teroriste ori de securitate cibernetică, din fericire până în prezent nu au existat evenimente teroriste pe teritoriul țării nostre. Amenințarea însă planează, mai ales deoarece am fost și suntem implicați activ în lupta militară directă împotriva acestui fenomen, în teatrele de operațiuni, alături de partenerii de coaliție.
Cea mai recentă amenințare directă la nivel declarativ de acest tip este cea făcută de liderul radical islamist Omar Bakri, care a declarat presei bulgare în anul 2012 că organizația condusă de acesta poate oricând să declanșeze atacuri teroriste în România și Bulgaria. Justificarea acestuia a fost pe lângă lupta activă pe care cele două țări o duc împotriva islamismului radical, și faptul că parte din țara noastră a fost ocupată la un moment dat de Imperiul Otoman, ceea ce în ochii liderului islamist justifică „eliberarea pământului islamic” de către islamiști.
Acesta este un exemplu clar de amenințare teroristă generată de fanatism religios, una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității globale, actualmente.
Gradul de periculozitate al acestui tip de terorism în comparație cu altele rezidă în ușurința de a recruta noi membrii și o imposibilitate a realizării obiectivelor propuse.
Asta deoarece, dacă spre exemplu în cazul unui tip de terorism generat de dorința de dorința de a impune un nou regim politic, atât îndeplinirea obiectivelor cât și posibilitatea recrutării de noi membri cunoaște anumite limite, în ceea ce privește terorismul pe principii religioase limitările nu există.
Obiectivele sunt întotdeauna ideologice și nerealiste, iar posibilitatea permanentă de recrutare există datorită faptului că, pe lângă covertire, există o masă de manevră formată din persoane care deși poate nu participă activ, acceptă ca îndreptățite respectivele acțiuni teroriste doar pentru că sunt realizate de persoane care le împărtășesc credința religioasă.
Totuși, așa cum am precizat, România nu se află în pericol iminent de a se confrunta cu atacuri teroriste, din mai multe considerente.
În primul rând, la nivel național spre deosebire de alte state, pe teritoriul țării noastre nu există nicio formațiune teroristă activă ori latentă.
În al doilea rând, așa cum preciza Serviciul Român de Informații într-un comunicat din iunie 2015, din punct de vedere al amenințărilor internaționale, există trei motive principale care exclud posibilitate unui atac terorist iminent asupra țării noastre:
1. Alături de cea mai periculoasă și activă rețea internațională de terorism – Statul Islamic nu luptă niciun român. De asemenea, țara noastră a făcut progrese importante în vederea controlării valului de imigranți dinspre Siria și teritorile vecine, printr-o colaborare strânsă cu partenerii internaționali.
2. Lipsa radicalismului religios din țara noastră, comunitatea musulmană autohtonă și cea exogenă fiind bine integrate în societate și perpetuând interese culturale, sociale, educaționale și economice.
3. Informarea din mediul virtual și media asupra pericolului și amenințării pe care o reprezintă I.S.I.S. face ca societatea să fie foarte precaută și activă în semnalarea oricăror semne de radicalizare ale unei persoane sau grupuri.
În domeniul securității cibernetice, una dintre cele mai mari amenințări care planează asupra României este cea venită din parte Rusiei. Deși nu au existat incidente în acest domeniu, cel puțin nu public, se cunoște apetența istorică a Federației Ruse pentru spionaj.
În acest sens, Federația Rusă a hotărât realizarea unei divizii speciale pe lângă Forțele Terestre, denumită Forțele Cibernetice. Justificarea acestei acțiuni este dată de așa-numitul război informatic, Rusia invocând atacuri cibernetice sistematice asupra sistemelor informatice ale instituțiilor sale de stat.
Fiind cunoscute antipatiile și interesele rusești în ceea ce privește România, este evidentă precauția cu care țara noastră trebuie să trateze acest subiect. În primul rând deoarece acțiunile prin intermediul terorismului cibernetic sunt greu de contracarat, anticipat și uneori chioar și de observat.
Așadar, deși ambele sunt forme de terorism, diferența între acțiunile teroriste violente și cele cibernetice sunt semnificative. Putem chiar afirma că acestea se află la poli opuși. Dacă terorismul clasic urmărește să aibă un impact cât mai răsunător, fiind caracterizat de vizibilitate și propagandă, cel cibernetic se bazează pe anonimitate. De asemenea, terorismul violent este inițiat de organizații ori grupări extremiste, însă securitatea cibernetică, fiind anonimă, poate fi inițiată chiar de către un stat împotriva unui alt stat.
Din aceste motive, există experți care consideră terorismul cibernetic mai amenințător la adresa securității unui stat decât este terorismul violent. Totodată, breșele de securitate cibernetică pot afecta pe termen mult mai lung un stat ori o instituție a acestuia.
3.3. Organismele naționale din domeniul apărării și securității în România și rolul acestora în secolul XXI
Pentru buna funcționare și organizare a oricărui sistem de securitate național, este necesară crearea și vegherea asupra bunei funcționări a unor instituții și organisme cu atribuții în domeniu.
În situația țării noastre, acestea sunt reglementate conform Legii 51 din 1991, republicată, privind securitatea națională a României. Potrivit acestei legi, structurile cu atribuții în domeniul securitatății și apărării României sunt: Serviciul Român de Informații (S.R.I.), Serviciul de Informații Externe (S.I.E.), Serviciul de Protecție și pază (S.P.P.), precum și structurile specializate din cadrul Ministerului Apărării Naționale (M.Ap.N.), Ministerul Afecerilor Interne (M.A.I.) și din cadrul Ministerului Justiției (M.J.)
Un rol de coordonare și de organizare al activităților acestor instituții îi revine Consiliului Superior de Apărare a Țării (C.S.A.T.) Legiuitorul arată în mod obiective atribuțiile acestei instituții, acestea fiind:
1. Centralizarea și analiza datelor obținute, în scopul de a evalua starea securității naționale.
2. Stabilirea și urmărirea implementării măsurilor necesare în vederea înlăturării amenințărilor la adresa securității statului. Analiza rapoartelor celorlalte instituții în acest sens.
3. Decide modalitătea optimă de valorificare a informațiilor din domeniul securității.
4. Aprobă structura și regulamentele de funcționare ale S.R.I., S.I.E. și S.P.P.
5. Evaluează și aprobă bugetele destinate cheltuielilor operative necesare realizării activităților din domeniul securității naționale.
Legea română interzice expres existența și funcționarea oricăror alte servicii de informații pe teritoriul țării. Această măsură este menită să asigure pe de o parte legalitatea funcționării acestui tip de structuri, pentru a nu reprezenta o amenințare la adresa vieții private a cetățenilor. Pe de altă parte, limitarea acestui tip de instituții la cele expres menționate în lege conferă un grad de protecție împotriva activităților de spionaj.
Serviciul Român de Informații este instituția care are drept misiune colectarea și verificarea informațiilor de interes pentru securitatea națională a României, fiind organ specializat în materia informațiilor din interiorul țării.
Acest serviciu acționeză doar pe teritoriul țării noastre și nu are competențe în sfera juridică a urmăririi penale ori a reținerii de persoane, în acest scop colaborând cu celelalte instituții ale statului cu valențe în domeniu.
Activitățile desfășurate de S.R.I. sunt secrete prin lege, acestea fiind de importanță majoră pentru siguranța națională, o importanță deosebită având prevenirea scurgerii oricăror informații ce pot duce la punerea în pericol a siguranței naționale. De aceea, este interzisă comunicarea de către angajații acestui serviciu a oricăror informații pe care le dețin, sancțiunea aplicată fiind pedeapsa cu închisoarea. Chiar și situația tentativei de divulgare a acestor secrete se pedepsește.
În structura S.R.I. activează atât personal militar, cât și personal civil. Cele mai multe intre activitățile desfășurate de personalul militar sunt de acordare a protecției diverșilor demnitari români și străini asupra cărora planează amenințări teroriste, la cererea Consiliului Superior de Apărare a Țării. Personalul civil din cadrul acestei structuri este format în marea majoritate din personal administrativ și experți. Cei din urmă desfășoară activități de identificare și înlăturare a oricăror tentative de a confecționa, deține ori utiliza mijloace ilegale de interceptare a comunicațiilor.
S.R.I. acționează pe trei direcții principale:
– Protecția valorilor democratice, a cetățenilor și intereselor României.
– Prevenirea și combaterea spionajului, criminalității organizate și a terorismului.
– Promovarea intereselor României și a aliaților săi.
Serviciul de Informații Externe are aproximativ aceași structură și îndeplinești aceleași funcții pe care S.R.I. le indeplinește pe plan intern, cu marea deosebire că S.I.E. acționează pe plan extern. Astfel, acolo unde se oprește competența teritorială a S.R.I., începe cea a S.I.E., și anume în afara granițelor țării.
Asfel, legiuitorul identifică acest serviciu ca fiind organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea națională.
Din aceste considerente, activitatea Serviciului de Informații Externe este mult mai amplă și complexă, fiind foarte importantă stabilirea și fluidizarea relațiilor cu serviciile similare ale aliaților României. În același timp, este necesar să se acționeze cu un grad mai ridicat de precauție, tocmai pentru că există aceste colaborări cu alte servicii străine.
Întocmai ca și Serviciul Român de Informații, S.I.E. acționează sub directa conducere a Consiliului Superior de Apărare a țării.
Principalele direcții de acțiune ale S.I.E. sunt:
– Culegerea de informații relevante pentru securitatea națională a României, din surse externe.
– Organizarea și desfășurarea de operațiuni specifice în vederea promovării intereselor României și asigurării siguranței naționale.
– Analiza și realizarea de rapoarte periodice privind riscurile externe și potențialele situații cu grad de risc la adresa securității României.
Atât S.I.E. cât și S.R.I. urmăresc și au drept scop principal implementarea măsurilor dictate de Strategia Națională de Securitate a României.
Un alt serviciu aflat sub conducerea C.S.A.T. și care lucrează îndeaproape cu S.R.I. și S.I.E. este Serviciul de Telecomunicații Speciale (S.T.S.)
Scopul principal al S.T.S. este cel de asigurare a unui grad înalt de confidențialitate tuturor transmisiunilor, emisiilor, recepțiilor ori altor forme de comunicare pe unde electromagnetice, radio ori prin satelit, pentru instituțiile statului.
Acest serviciu are structură militară și asigură menținerea confidențialității informațiilor transmise de către reprezentanți ai instituțiilor statului, informații care lipsite de o astfel de protecție și reperate de persoane nepotrivite, ar putea dăuna securității naționale. Serviciul de Telecomunicații Speciale a primit numeroase critici, fiind adusă în discuție, în principal, lipsa de transparență privind utilizarea bugetului acestei instituții, considerându-se că acesta utilizează tehnologii învechite și depășite, deși în teorie au fost alocate fonduri pentru modernizare.
Serviciul de Protecție și Pază (S.P.P.) este un alt instrument care face parte din structura de securitate a statului român. Acesta reprezintă organul de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor în România, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și reședințelor acestora.
Acest organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale este de asemenea coordonat de C.S.A.T. și are structură militară. Consiliul de Apărare a țării poate aproba cooperarea S.P.P. cu alte instituții similare din alte state.
Membrii acestei instituții sunt de asemenea obligați la păstrarea confidențialității asupra activităților pe care le desfășoară, ei fiind pasibili în caz contrar de pedepse privative de libertate.
Principala instituție cu rol în coordonarea celorlalte servicii cu atribuții în sistemul de securitate național al României este Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Legea care reglementează organizarea și funcționarea acestei instituții este Legea 415/2002. La articolul 1 al acestui document, C.S.A.T. este definit ca fiind autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituției, cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională.
Atribuțiile acestei instituții sunt complexe și identificate de legiuitor în Articolul 4 al legii ante-menționate, articol care cuprinde 50 de puncte. Printre cele mai importante atribuții ale acestei instituții menționăm:
– Analizarea și/sau propunerea strategiei naționale de apărare și strategiei militare a țării.
– Centralizarea și analizarea rapoartelor și informărilor furnizare de celelalte instituții cu atribuții în domeniul siguranței naționale.
– Luarea unor măsuri în caz de conflict ori în cazul posibilității declanșării unui conflict militar, toate acestea fiind luate la propunerea Președintelui României.
– Are rol în avizarea proiectelor legislative privind securitatea națională.
– Redactează și supune spre aprobare planurile de utilizare eficientă a forțelor armate atât în situația unui conflict, cât și pe timp de pace.
– Veghează asupra îndeplinirii cerințelor solicitate de structurile euro-atlantice pentru integrarea forțelor armate române în sistemul armat al aliaților României.
Președintele României este șeful C.S.A.T. iar funcția de vice-președinte este ocupată de primul ministru al României. Secretarul Consiliului este numit de Președinte și are rang de Consilier în cadrul Administrației Prezidențiale. Membri ai C.S.A.T. sunt: șeful Statului Major, Ministrul Apărării, Ministrul de Interne, Ministrul de Finanțe, Miniștrii Afecrilor Interne și Externe, Consilierul prezidențial pentru Securitate Națională, directorii S.R.I. și S.I.E., Ministrul Justiției și cel al Economiei.
Consiliul Superior de Apărare a Țării este singura autoritate abilitată să coordoneze, sub conducerea Președintelui României, activitățile de apărare a țării și de siguranță națională.
Controlul asupra tuturor instituțiilor menționate este asigurat de către Parlamentul României, care prin intermediul comisiilor specializate ale celor două Camere poate cere lămuriri și rapoarte inopinante, pe lângă cele periodice realizate de aceste instituții.
Putem concluziona asupra a două aspecte fundamentele ale organismelor cu atribuții în propunerea, implementarea și dezvoltarea de strategii în domeniul securității României.
În primul rând, se remarcă importanța fundamentală pe care o au informațiile, acestea fiind o manieră eficientă de asigurare a predictibilității, aspect deosebit de important pentru orice sistem de securitate național.
În al doilea rând, o altă componentă majoră este confidențialitatea și protejarea secretului de stat, prin instituirea de pedepse cu caracter penal împotriva celor care descospiră informații ce țin de securitatea țării. Consecințele pe care astfel de acțiuni le pot avea asupra securității statului în general, și al siguranței fiecărui cetățean în particular, justifică impunerea acestor pedepse.
Instituțiile cu atribuții în sistemul de securitate al României au caracteristici particulare, în comparației cu cele ale majorității aliaților noștri. Dacă în cazul statelor vest-europene și al Statelor Unite ale Americii putem vorbi despre o dezvoltare graduală și continuă a acestora, în cazul României se resimte o scindare în procesul de dezvoltare.
Asta deoarece moștenirea comunistă se face resimțită chiar și în secolul XXI, printr-o înapoiere în ceea ce privește dezvoltarea tehnologică, dar și în privința mentalității unora dintre membrii acestor structuri.
Majoritatea instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale au fost utilizate în regimul comunism pentru controlul și supravegherea cetățenilor. De aceea însăși termenul de securitate stârnește controverse, aceasta fiind denumirea celei mai temute instituții de control din România comunistă.
Totuși, pe plan extern și la nivel de informațional, chiar și moștenirea comunistă este una valoroasă, fiind important ca liderii actuali să știe cum să extragă și să valorifice informațiile relevante din acest domeniu.
CAPITOLUL 4. Evaluarea nivelului de securitate a României în secolul XXI prin prisma analizei SWOT
Așa cum am arătat, țara noastră este un jucător important pe scena securității, atât din perspectiva poziției sale regionale, cât și a implicării sale în asigurarea securității internaționale alături de partenerii săi.
Pentru a putea continua să își consolideze și să își dezvolte relațiile de securitate cu celelalte state și organisme internaționale, este necesar ca țara noastră să evalueze și să cunoască în permanență nivelul de securitate națională. Această evaluare este realizată de către instituțiile și organismele interne abilitate, și are mai multe scopuri.
Principala finalitate a evaluării nivelului de securitate al țării constă în asigurarea unei perspective cât mai largi, complexe și corecte privind riscurile și amenințările la adresa securității, în scopul de a preîntâmpina și contracara orice potențial atac în acest domeniu.
De asemenea, o astfel de evaluare este de interes și pentru aliații țării noastre în lupta de menținere a unui climat de siguranță și securitate global, aceștia fiind direct interesați să cunoască în permanență statutul de securitate al tuturor statelor în general, în vederea unei evaluări corecte a amenințărilor regionale și globale.
Pentru a înțelege complexitatea fenomenului și rolul pe care evaluarea securității naționale o are în politica unui stat, propun efectuarea unei analize SWOT. Acest tip de analiză este considerată ca fiind deosebit de eficientă în procesul de creare a unei viziuni de ansamblu asupra unui fenomen, concept, sistem ori organizație.
Analiza SWOT este un model complex care se bazează pe patru piloni principali: punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările asupra respectivei companii ori organizații. Scopul acesteia este de a sintetiza întregul ansamblu de factori interni și externi, care îi influnțează sau îi pot influența parcursul și perspectivele.
Acest tip de analiză evalueză sistemul atât din interior, cât și rolul și poziția acestuia în raport cu alte organisme ori sisteme de același gen, ceea ce conferă analizei SWOT meritul de a prezenta concluzii pertinente și complexe privind atât situația de fapt, cât și oportunitățile și perspectivele de dezvoltare.
În ceea ce privește strategia de securitate al țării noastre, trecând prin filtrul oferit de analiza SWOT, voi face analiza punctelor forte și slabe, și prezentarea oportunităților și amenințărilor la adresa securității naționale. Toate acestea vor fi puse în lumina evenimentelor interne și externe, a factorilor care influențează, fie pozitiv, fie negativ nivelul de securitate al țării noastre.
4.1. Punctele forte ale strategiei de securitate a României
Orice stat are drept obiectiv principal în domeniul securității naționale, protejarea valorilor și instituțiilor statului, a integrității teritoriale și a siguranței cetețenilor. De asemenea, în perioada postbelică, prin crearea organismelor internaționale globale de a apărare împotriva tendințelor beligerante a statelor, s-a trasat o modalitate de abordare a domeniului securității cu valențe eminamente defensive. Globalizarea a dus la o schimbare de dinamică interesantă, prin crearea unor noi organisme care pot dicta în domeniul securității unui stat, pe lângă cele naționale.
Totodată, crearea de alianțe în domeniu securității a dus la stabilirea unor obiective comune a anumitor state, obiective care au un scop de prevenție și protecție a statelor împotriva intențiilor autoritare și a amenințărilor provenite de la alte state ori organizații militare, cu grad de periculozitate ridicat.
Așadar, putem afirma că strategia de securitate la nivel global este una care se bazează pe defensivitate, însă fără a fi lipsită de proactivitate, în situația unei amenințări reale direcția strategică capătă conotații ofensive.
După căderea comunismului în țara noastră, România a avut o strategie relativ defensivă, de contracarare a potențialelor amenințări venite din exterior, fără a dezvolta un plan concret în privința unei ofensive reale. Însă, începând cu anul 2006, în Strategia de Securitate Națională a apărut o serie de considerente strategice ofensive. Totul, dintr-o perspectivă care marchează relația României cu aliații săi internaționali ca fiind una de inferioritate, bazată pe preîntâmpinarea și prevenirea amenințărilor și riscurilor de securitate.
Această schimbare de paradigmă pentru România în secolul XXI a reprezentat unul dintre punctele forte ale strategiei de securitate a țării noastre. Pentru un stat ca România, cu un proces de tranziție în derulare, cu o putere economică moderată și cu o poziție geo-strategică delicată, țara noastră s-a pus la adăpost de o serie de amenințări la adresa securității sale prin acceptarea sa în rândurile statelor membre ale N.A.T.O.
Această apartenență la Alianța Nord-Atlantică a adus de asemenea și o serie de beneficii în ceea ce privește modernizarea și updatarea sistemelor tehnologice, instituționale și logistice din domeniul apărării, România fiind obligată prin calitatea sa de membru să mențină un standard ridicat în acest domeniu.
De asemenea, sprijinul acordat la nivel operațional efectivelor armate ale țării noastre de către membrii pregătiți ai armatei N.A.T.O. este o oportunitate de dezvoltare și consolidare a securității trans-frontaliere a României.
Un alt punct forte în acest domeniu este reprezentat importanța dată de legiuitori cadrului instituțional, creat și dezvoltat pe parcursul secolului XXI, toate instituțiile din domeniu acționând atât independent, cât și centralizat, ceea ce conferă o viziune de ansamblu asupra strategiei de securitate a țării noastre.
Din punct de vedere geostrategic, vecinătatea cu Marea Neagră oferă României o serie de beneficii și permite dezvoltarea unor noi strategii în domeniu securității. Aceasta, chiar dacă faptul că România este țară riverană la Marea Neagră adâncește animozitățile dintre țara noastră și cel mai puternic stat din regiune – Federația Rusă.
Totuși, prin aceasta se poate ajunge la un numitor comun, interesele celor două state până la un punct converg, ambele fiind interesate de dezvoltarea comercială și economică a acestei regiuni.
Acest lucru conferă țării noastre un punct de plecare, în aplanarea conflictelor existente cu Federația Rusă, și protejează România de o serie de conflicte ce pot escala.
Riveranitatea este o chestiune care îi dă de asemenea țării noastre posibilitatea de a dezvolta și consolida relațiile cu alte state riverane Mării Negre, și nu numai, fapt ce deschide noi perspective în privința consolidării relațiilor de colaborare internațională, chestiune deosebit de importantă în menținerea unui climat sigur regional.
Zona Mării Negre este una de interes deosebit și pentru Uniunea Europeană, aceasta fiind o zonă de contact între Europa și Asia, între Occident și Orient, între
creștinism și islamism. Zona Mării Negre reflectă la scară redusă mutațiile,
evoluțiile și tendințele din viața politică, economică și socială manifeste pe plan european.
Un alt avantaj geostrategic țării noastre este reprezentat de Canalul Dunăre – Marea Neagră. Aflându-se la punctul terminus al unuia dintre cele mai importante fluvii europene, România beneficiază de o rută comercială suplimentară, care aduce țării noastre și avantaje în planul securității.
Astfel, având o graniță naturală pe aproximativ toată partea de Sud a țării, în eventualitatea unui atac al unei forțe beligerante ori în cazul în care se ivește necesitatea unei replieri rapide, fluviul Dunărea oferă o rută alternativă, ce nu ar trebui neglijată ori subestimată, mai ales datorită posibilității de a accede la Marea Neagră prin intermediul canalului navigabil, fără a fi necesară tranzitarea unui alt stat.
Statutul țării noastre de stat Membru al Uniunii Europe reprezintă un alt avantaj pe care țara noastră îl are, cu repercursiuni la nivelul securității statale. Fiind situați la granița de Est a Uniunii Europene, România beneficiază de sprijin din partea U.E. în ceea ce privește securizarea granițelor sale. Totodată, țara noastră primește asistență din partea Uniunii privind eleborarea de strategii în domeniul securității și domeniile conexe acesteia.
De asemenea, posibilitățile de pregatire, de organizare a unor schimburi de experiență și de cooperare cu alte organisme internaționale cu valențe în domeniul securității este o oportunitate importantă, conferită de statutul țării noastre de membră a N.A.T.O. și U.E.
Dezvoltarea informatică și tehnologică și preluarea de către țara noastră a acestor noi oportunități de comunicare, de stocare, analiză și prelucrare a datelor, conferă avantajul de a păstra în permanență o viziune clară asupra sistemului de securitate. În același timp, oferă posibilitatea unei evaluări precise a acestuia, și, ceea ce este și mai important, se pot preveni, soluționa și comunica cu rapiditate breșele de orice tip. Desigur, deținerea unor astfel de sisteme centralizate vine cu o mare responsabilitate, aceea de a le proteja împotriva oricăror atacuri, fie ele cibernetice ori fizice.
Așadar, România beneficiază de o serie de avantaje care decurg din poziționarea sa geografică și dezvoltarea informatică, și o altă categorie care sunt în conexiune cu organismele internaționale și alianțele din care face parte.
Fiecare dintre acestea are importanța lor, însă fără a fi parte din organizațiile internaționale care veghează la menținerea securității și stabilității, țara noastră nu ar fi avut nici atât de multe mijloace, nici atât de multe oportunități să definitiveze o politică de securitate atât de avantajoasă.
Asta deoarece interesele partenerilor de coaliție sunt aceleași, însă, trebuie de fiecare dată să ținem cont de faptul că interesele internaționale ori organizaționale ale fiecărui stat în parte nu le vor depăși niciodată pe cele naționale. Aceasta este ceea ce organismele dedicate acestui domeniu în țara noastră ar trebui să nu piardă din vedere.
4.2. Punctele slabe ale strategiei de securitate a României
Din punctul meu de vedere, cel mai important capitol al unei analize SWOT este reprezentat de punctele slabe. Aceasta deoarece, excluzând punctele slabe, ramânem cu cele forte, oportunitățile sunt în fapt soluții la problemele pe care punctele slabe le impun, iar amenințările decurg tot din acestea, fiind o exacerbare a lor ori în strânsă legătură cu ele.
De aceea, susțin o analiză SWOT centrată pe punctele slabe, și consider că o corectă identificare a cauzelor și efectelor slăbiciunilor este ceea ce face din acest tip de analiză una utilă și cu rezultate pozitive.
În Strategia Națională de Apărare a Țării 2015 – 2019 sunt identificate cele mai importante vulnerabilități ale României în domeniul securității. Legiuitorul semnalează o serie de puncte slabe ale sistemelor și instituțiilor statului, slăbiciuni ce au repercursiuni atât asupra sistemului de securitate, cât și asupra modului în care acesta este perceput de către celelalte state.
Dificultățile în absorbția eficientă a fondurilor europene, în toate domeniile, și de utilizare a banului public, în general, este una dintre cele mai stringente probleme.
Faptul că planificarea bugetară a țării se face anual și de multe ori cu întârzieri cauzate de probleme birocratice ori de natură politică, scade eficiența distribuirii și utilizării fondurilor pe toate planurile și de către toate structurile statului.
O planificare bugetară multianuală ar fi mult mai eficientă, desigur, dublată și de alcătuirea unui buget anual, ceea ce ar permite păstrarea unei viziuni de ansamblu și implementarea celor mai eficiente măsuri atât pe termen mediu, căt și pe termen lung.
Capabilitățile întregului sistem de apărare al țării depind de bugetul ce îi este alocat, și mai ales de modalitatea în care acest buget este distribuit și investit pentru a face din sistemul de securitate unul stabil, dar și unul în continuă dezvoltare. Este importantă menținerea unei stabilități, însă trebuie avut în vedere ca ancorarea în prezent și necesitatea rezolvării problemelor actuale, să nu înfrâneze progresele din sistem.
O altă vulnerabilitate notabilă care afectează și sistemul de apărare este corupția. În Strategia de Apărare Națională a Țării 2015 – 2019 se remarcă la punctul 68, impactul pe care corupția o are atât asupra potențialului de dezvoltare al statului, cât și în privința știrbirii credibilității României pe plan extern.
Este necesar ca întregul sistem de guvernare să acționeze în favoarea cetățenilor și să prezinte credibilitate în primul rând pentru aceștia, justiția fiind o componentă foarte importantă în asigurarea securității unui stat.
Fără încredere în actul justiției, există întotdeauna posibilitatea exercitării unor presiuni din interior ori din exterior, pentru a forța luarea unor decizii în favoarea anumitor persoane, însă în defavoarea tuturor cetățenilor.
Periclitarea sub orice formă a justiției reprezintă un pericol pentru toate sectoarele sistemului de securitate, întrucât perpetuarea corupției face mult mai facilă scurgerea de informații de orice tip, iar majoritatea informațiilor care privesc securitatea, așa cum am văzut, ar trebui să rămână în permanență confidențiale.
Totodată, în situația nefericită a unei breșe de securitate, doar un sistem de justiție puternic și onest poate asigura o anchetă corectă și pedepsirea celor vinovați. În același timp, pericolul iminent de a fi adus în fața justiției are un rol important în prevenirea oricăror incidente de acest tip.
O altă vulnerabilitate pusă în discuție în cadrul Strategiei Naționale de Apărare a Țării 2015 – 2019 o reprezintă ineficiența aparatelor administrative locale și centrale de a implementa, supraveghea și duce la bun sfârșit politicile publice europene și naționale. Domeniul securității este afectat de aceasta deoarece un sistem de apărare performant este direct proporțional cu rapiditatea și eficiența implementării de noi proiecte și strategii în domeniu, pentru a duce la dezvoltarea sa durabilă și stabilă.
Cu multe dintre aceste vulnerabilități se confruntă și celelalte state din regiune. Există însă și o serie de alte puncte sensibile care nu le sunt străine nici statelor vestice.
Dintre acestea, cele mai importante sunt scăderea demografică și problemele de incluziune socială atât a minorităților cât și a populației sărace. Scăderea demografică afectează sistemul de securitate în primul rând datorită faptului că unui stat cu o populație îmbătrânită îi este mult mai dificil să se apere, forțele armate fiind o structură importantă a acestuia.
De asemenea, o balanță neuniformă între populația pensionată și cea activă, afectează toate domeniile din punct de vedere economic, mai ales în privința securității armate, unde vârsta de pensionare este mult mai scăzută, comparativ cu celelalte sectoare ale pieții muncii. O politică de încurajare a creșterii demografice și de re-integrare pe piața muncii a cadrelor militare pensionate, în domeniul instruirii cadrelor tinere, spre exemplu, ar putea reprezenta o modalitate de soluționare a acestor dificultăți.
În ceea ce privește incluziunea socială, statele vest-europene experimentează în mod direct consecințele discriminării sociale, organizații teroriste ca Statul Islamic profitând de aceasta pentru a atrage noi recruți. Este evident că discriminarea de orice tip nu este singura cauză a implicării unor persoane în organizații de tip terorist ori a determinării unor comportamente anti-sociale, ce pot periclita securitate cetățenilor.
Majoritatea persoanelor care s-au confruntat cu comportamente discriminatorii, nu recurg la violență. Însă, este unanim acceptată teoria conform căreia o bună politică de incluziune socială a tuturor categoriilor de cetățeni, are un impact semnificativ în scăderea numărului de incidente violente, contribuind la menținerea unui climat sigur.
Țara noastră nu se confruntă cu o problemă acută în ceea ce privește incluziunea socială a minorităților, însă fiind un stat la finele unui proces de tranziție dinspre comunism spre democrație, s-a confruntat cu o altă situație în acest domeniu.
În România, la fel ca în majoritatea statelor din fostul bloc sovietic, a existat o dificultate în construirea și menținerea unui nivel economic satisfăcător al clasei de mijloc. Practic, în perioada post-decembristă s-au conturat mari discrepanțe între clasa de jos și cea a celor cu un statut economic ridicat, ceea ce a dus la tensiuni sociale care s-au soldat cu proteste de stradă și cele două mineriade din anii `90.
Dificultatea cu care s-a conturat o clasă de mijloc s-a reflectat în nivelul de satisfacție al cetățenilor, iar aceasta a avut consecințe la nivelul securității statale și a imaginii externe a României. În prezent, situația s-a îmbunătățit, însă stabilitatea este relativă, fiind necesare măsuri mult mai concrete de control asupra sursei veniturilor tuturor cetățenilor, pentru a asigura un sistem economic stabil și fiabil, și pentru a preîntâmpina alte incidente de securitate.
O altă problemă este migrația forței de muncă specializate din România, ceea ce afecteză toate domeniile și este o consecință directă a discrepanțelor economice. Migrația specialiștilor din domeniul securității are repercursiuni semnificative nu doar din punct de vedere economic, ci și în ceea ce privește menținerea unui standard ridicat în acest sector.
Cea mai importantă vulnerabilitate, din punctul meu de vedere, este semnalată la punctul 67 al Strategiei Naționale de Securitate 2015 – 2019 care atrage atenția asupra unei precaritatăți a resurselor și a unei incoerențe în gestionarea diferitelor tipuri de riscuri.
Prin aceasta, sunt atinse mai multe puncte sensibile ale sistemului de securitate românesc, în particular prin compararea acestuia cu sistemele de securitate ale aliaților noștri.
Resursele limitate țin de mai multe sectoare, ca cel economic, informatic și tehnologic. Îmbunătățirea acestora este o de interes atât pentru România, cât și pentru aliații noștri, de aceea aceștia au disponibilitatea de a investi și sprijini țara noastră în dezvoltarea sa pe aceste planuri. Cu toate acestea, o gestionare nepotrivită a resurselor puse la dispoziție duce la adâncirea fantei dintre statele vestice și România, în domeniul securității.
Privind gestionarea riscurilor, legiuitorul recunoaște capacitatea precară de cooperare a multiplelor instituții din domeniul securității, ceea ce face ca multe dintre acestea să devină o piedică în gestionarea posibilelor riscuri. Astfel, se dovedește că nu este importantă doar dezvoltarea de instituții în toate sectoarele ce țin de securitatea națională, ci, poate și mai semnificativă decât aceasta, este stabilirea unor canale de comunicare precise între aceste instituții. Acest tip de instituții sunt menite să asigure o bună comunicare între diversele sectoare din domeniu apărării, pentru a face întreg sistemul mai eficient și mai operativ în eventualitatea unei situații de criză.
Așadar, este evident că punctele slabe ale sistemului național de securitate sunt aspecte care influențează nu doar stabilitate internă a statului și gradul de confort al fiecărui cetățean, ci și imaginea României în lume.
4.3. Oportunități pentru îmbunătățirea securității României
În cadrul analizei SWOT, oportunitățile reprezintă de fapt, identificarea și prezentarea modalitatăților cele mai eficiente de îmbunătățire a situației actuale și viitoare. Ele se identifică prin specularea punctelor forte și găsirea unor soluții obiective de înlăturare a slăbiciunilor, prin relevarea anumitor avantaje care nu sunt puse în valoare ori potențate la maxim.
Acest întreg proces este unul bazat pe statistici și previziuni, luând în calcul modul în care cei implicați în legiferarea și punerea în operă a activităților specifice de securitate națională vor acționa, aceștia fiind cei care ar trebui să aibă în vedere și să poată anticipa tendințele și evoluția națională și globală în domeniul securității. Baza acestor previziuni o constituie valoarea pe care o au informațiile deținute, înțelegerea și cunoașterea principiilor generale aplicabile și calitatea resurselor utilizate.
Oportunitățile nu sunt însă doar cele care oferă soluții și răspunsuri pentru problemele ridicate de amenințări, ori de punctele slabe, sunt mai mult decât atât. Privind imaginea de ansamblu, dincolo de aceste și de punctele forte, rolul oportunităților este cel de a permite recunoșterea unor situații de fapt care, puse în valoare corect, pot genera privilegii.
În cadrul sistemului de securitatate al României, se pot observa o serie de oportunități de care țara noastră ar trebui să profite. În primul rând, poziționarea geostrategică este una privilegiată, iar aceasta reprezintă un mare avantaj, mai ales prin natura sa, fiind caracterizat de stabilitate și independență de alți factori. Fiind poziționați în Europa, într-o zonă caracterizată de un anumit grad de siguranță, având resurse suficiente și fiind o țară cu o mărime și o populație semnificativă, sunt chestiuni ce ne conferă greutate la masa negocierilor cu aliații actuali și cei potențiali.
Drept dovadă, România are calitatea de membru în cele mai importante structuri de securitate regionale și globale, iar o bună administrare și întărire a relațiilor cu statele vecine ne poate aduce doar avantaje.
Desigur, fiind în imediata apropiere a Federației Ruse și a graniței de est a Europei, poate deveni un impediment în menținerea unui climat sigur, însă prin specularea intereselor pe care marile state ale lumii le au în regiune, și prezentându-ne ca egali ai acestora, putem specula obținerea unor beneficii importante pe termen lung și mediu.
O altă oportunitate în domeniul securității o reprezintă asistența și investițiile pe care aliații noștri sunt pregătiți să le facă în România, tocmai din considerentele ante-menționate. O corectă administrare a resurselor puse la dispoziție de aceștia poate duce la întărirea sistemului nostru de securitate și la dezvoltarea acestuia, cu o investiție financiară minimă din partea noastră.
De asemenea, o informare la scară largă a populației țării în acest domeniu, prin semnalare potențată, însă fermă (datorită caracterului sensibil al informațiilor), asupra importanței pe care o au instituțiile din domeniu și în ceea ce privește rolul acestora în menținerea unui climat sigur pentru fiecare cetățean în parte, pot aduce multiple beneficii.
Prin crearea și educarea coștiinței colective privind diversele tipuri de acțiuni ce pot pune în pericol securitatea națională, cetățenii pot deveni mai activi în semnalarea acestora autorităților competente. Astfel de acțiuni pot îmbunătăți operativitatea organismelor abilitate să cerceteze și să identifice situații cu potențial periculos pentru sistemul național de securitate.
În plus, o mai bună conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă un sistem de securitate precar ori instabil, face ca populația să fie mult mai receptivă și îngăduitoare cu alocarea de fonduri în acest domeniu. Aceasta deoarece în genere, este dificil de înțeles de majoritatea cetățenilor de ce este extrem de importat menținerea unui standard cât mai ridicat în acest sector chiar și pe timp de pace, ori, mai ales pe timp de pace.
Așadar, scopul final al securității este omul, tot el fiind și cea mai importantă resursă a unui stat. De aceea, este natural ca cele mai importante beneficii și oportunități să fie centrate în jurul acestuia, sistemele de securitate fiind în esența lor organisme artificiale, create pentru a apăra în mod natural cetățenii.
4.4. Amenințări la adresa securității României
În ceea ce privește ultima parte a unei analize SWOT, la capitolul amenințări, sunt incluse toate situațiile care reprezintă un pericol real ori potențial pentru stabilitatea sistemului ori organizației supuse analizei.
Acest proces este realizat luând în considerare toate punctele slabe și extrapolând pentru a concluziona potențialul de pericol pe care acestea îl au. De asemenea, se merge dincolo de acestea, deoarece o amenințare nu reprezintă doar o slăbiciune a sistemului din interior, ci poate fi determinată ori poate proveni din circumstanțe exterioare.
Este imperios necesar să privim întotdeauna securitatea din toate perspectivele, să nu pierdem din vedere faptul că aceasta este în strânsă legătură cu securitatea individuală și cu cea internațională. Doar în acest mod putem analiza obiectiv toate aspectele, în vederea identificării tuturor amenințărilor active ori latente.
Amenințările la adresa securității țării noastre sunt pe de o parte cele din interior, iar pe de altă parte cele exterioare. În categoria celor imanente avem crima organizată și incidentele de securitate cauzate de indivizi români ori de cei străini pe teritoriul României.
În prima categorie putem include criminalitatea organizată în toate formele sale, însă, din fericire, în țara noastră nu au fost identificate până la acest moment organizații care au drept principal scop crearea unei situații periculoase pentru siguranța statului.
De asemenea, nu ne-am confruntat pe teritoriu României nici cu incidente de tip terorist, deși a existat un număr extrem de limitat de persoane care și-au exprimat disponibilitatea să se implica în astfel de acțiuni. Aceste persoane au fost însă identificate și au suportat rigorile legii.
Amenințarea din acest punct de vedere totuși persistă, iar o corectă și masivă informare a cetățenilor, așa cum am arătat, se poate dovedi extrem de benefică.
În Strategia Națională de Securitate 2015 – 2019 sunt identificate în două subcapitole dedicate, atât amenințările cât și riscurile la adresa securității României. Diferența dintre acestea constă în faptul că primele reprezintă circumstanțe ori acțiuni ostile, iar cele din urmă sunt previziuni bazate pe acestea. Consider că este important să le avem pe ambele în vedere și să le supunem discuției.
Cap de afiș al amenințărilor la adresa securității țării noastre este reprezentat de situația de la granița de est, mai precis cea pe care a creat-o Federația Rusă prin anexarea Crimeei. Din acest punct de vedere, se atrage atenția asupra faptului că acest stat prin acțiunile sale a dus la crearea unei instabilități în regiune, afectând totodată potențialul de dezvoltare economică a întregii zone.
Tot Federația Rusă este în prim-plan privind și următorul punct de pe lista celor identificate de legiutor ca fiind amenințări, acesta făcând referire la situația conflictelor înghețate din zona Mării Negre.
De asemenea, și situația tensionată dintre statele balcanice de vest poate reprezenta o amenințare la adresa securității țării noastre, mai ales în cazul escaladării conflictelor aparent stinse dintre aceste state. Tipurile de conflicte puse în discuție sunt cele inter-etnice și dezechilibrele regionale care ne pot impacta și pe noi, prin prisma poziționerii țării noastre în proximitatea acestei regiuni.
Alte amenințări la adresa sistemului de securitate global și național sunt reprezentate de terorismul, fie el virtual, fizic ori informatic. Așa cum arătat, în țara noastră nu au avut loc atacuri teroriste, însă efectivele militare care iau parte la misiuni în teatrele de operațiuni externe se confruntă tot timpul cu această problemă. De aceea, țara noastră se înscrie pe lista celor care au suferit pierderi de vieți omenești de pe urma activităților teroriste.
Terorismul cibernetic și spionajul informatic pot afecta tangențial ori în mod direct securitatea națională. Acțiunile îndreptate împotriva companiilor private care cooperează cu statul reprezintă o modalitate de a strânge informații ce pot fi utilizate în interesul unor grupuri de crimă organizată, fapt ce aduce atingere siguranței naționale.
De asemenea, atacurile cibernetice directe îndreptate împotriva instituțiilor statului, mai ales împotriva celor cu valențe în sistemul de apărare, pot avea urmări grave. În ultimii ani astfel de atacuri s-au intensificat, însă este greu de estimat adevăratul lor număr, deoarece scopul acestora este de a obține informația cât mai rapid și, dacă se poate, fără a fi detectați.
Resursele reprezintă un factor important pentru sistemul de securitate, de aceea activitățile de menținere a siguranței în domeniul energetic sunt de importanță majoră. Amenințarea în acest sector vine din partea statelor cu potențial energetic și care sunt mari furnizori de energie și combustibili pe piețele internaționale.
Disensiunile privind prețurile, modalitățile de distribuire și utilizarea de aceste state a puterii lor energetice ca instrument de șantaj politic, crează disensiuni care afectează și țara noastră. Aici legiuitorul face din nou referire la Federația Rusă, care este recunoscută atât pentru potențialul său energetic, cât și pentru utilizarea acestuia ca metodă de a-și asigura loialitatea unor state. Toate acestea au potențialul de a duce la instabilitate regională.
O altă posibilă amenințare pentru sistemul de securitate național vine din domeniul armamentului, mai exact al dezvoltării tehnologiilor de creare a armelor de distrugere în masă. Fiind o mare problemă la nivel global, România luptă alături de aliații săi pentru a înfrâna dezvoltarea pe acest palier a unor state care au o atitudine beligerantă și amenințătoare.
Datorită acestor state, este deosebit de important să cunoaștem și să inițializăm acțiuni de pregătire a personalului militar în acest domeniu, totodată, este necesară obținerea de informații cât mai corecte privind gradul de înarmare a unor state ostile, și nu numai.
La capitolul Riscuri din cadrul Strategiei Naționale de Securitate 2015 – 2019, sunt puse în discuție o serie de situații care pot avea repercursiuni negative asupra nivelului de securitate al României, și consecințele nefaste pe care acestea le pot produce.
În primul rând, legiuitorul scoate în evidență importanța pe care o are menținerea unei stabilități regionale. Fără de aceasta țara noastră întâmpină dificultăți în atingerea și promovarea intereselor sale strategice. Ca principal interes strategic este menționată misiunea României de a susține și sprijini Republica Moldova în parcursul său european. Din păcate, actualmente, conducerea de la Chișinău refuză orice tip de asistență în acest domeniu, fiind preferată o apropiere de Kremlin.
Alte domenii afectate de o potențială instabilitate regională sunt cel energetic, economic și limitarea posibilităților de soluționare a conflictelor regionale înghețate.
În al doilea rând, legiuitorul atrage atenția asupra situațiilor care pot duce la o neîndeplinire a obiectivelor de dezvoltare ale României. Acestea sunt în mare parte generate de ceea ce am identificat ca fiind slăbiciuni ale sistemului de securitate al țării noastre. Așadar, economia subterană și corupția, precaritatea zonei financiar-bancare și vulnerabilitatea la tulburările pieței externe sunt toate amenințări ce afecteză în mod negativ potențialul de dezvoltare al țării noastre. Un alt dezavantaj îl constituie decalajele în dezvoltarea statelor Uniunii Europene, situație ce amenință să destabilizeze cea mai importantă organizație regională în care țara noastră are statut de membru. În fiecare stat există mișcări ori partide politice care promovează ieșirea din cadrul Uniunii, iar odată cu Brexitul englez, acestea au devenit și mai vehemente. Este adevărat, majoritatea sunt conturate în cadrul statelor puternice ale U.E., tocmai datorită dezechilibrelor în dezvoltare, acestea considerând ca nerentabilă susținerea financiară a statelor cu o economie mai puțin dezvoltată, așa cum este și cazul României.
În al treilea rând, sunt puse în discuție amenințările cu caracter social, ca scăderea demografică, emigrația și infracționalitatea care, sub imboldul unei radicalizări din exterior, poate crea bazele unor organizații extremiste.
Totodată, ineficiența unor măsuri în domeniul protejării mediului, dezvoltării educației, sectorului sănătății și al pieței muncii, constituie riscuri și amenințări la adresa siguranței naționale.
În al patrulea rând, legiuitorul pune accentul pe un grup de amenințări ce le caracterizează ca fiind improbabile, însă ce pot avea consecințe majore în destabilizarea statului. În această categorii sunt incluse confruntările militare de forță redusă, însă cu o întindere mare în timp ori o serie de epidemii, catastrofe naturale ori dezastre ecologice ce pot genera un mare flux de migrație al populației din zonele afectate.
Așadar, în ceea ce privește identificare amenințărilor care planează asupra climatului de siguranță națională din țara noastră, trebuie să conștientizăm atât natura factorilor care generează aceste amenințări, cât și riscurile la care este supus întreg sistemul de securitate.
Factorii pot fi atât interni, cât și externi, pot fi specifici teritoriului ori regiunii noastre, ori pot avea un impact și o importanță globală. Toate acestea sunt semnificative în procesul de evaluare a riscurilor, pentru a putea lua măsurile necesare preîntâmpinării unor situații periculoase.
CONCLUZII
Situația națională și internațională în domeniul securității de stat este una delicată în acest secol. Spre deosebire de trecut, atunci când alianțele, simpatiile și antipatiile dintre state erau mult mai evidente și recunoscute, actualmente este dificil de știut și de prevăzut o dinamică precisă în acest domeniu. De asemenea, ca urmare a dezvoltării unor organisme internaționale cu valențe importante în menținerea stabilității și securității globale, cea mai semnificativă fiind Organizația Națiunilor Unite, interesele statelor sunt cu atât mai mult disimulate.
Din acest punct de vedere, putem face referire la N.A.T.O. și Statele Unite ale Americii, care au fost criticate în repetate rânduri pentru intervențiile armate din state cu regimuri autoritare, însă și cu mari bogății naturale, ca Irak și Libia.
Țara noastră, fiind parte a acestor alianțe, și nefiind una dintre marile puteri globale, consider că ar trebui să își potențeze acțiunile, să fie pro-atlantică și pro-europeană, fără însă a-și pierde din vedere interesele naționale.
Scopul principal al unui sistem de securitate al unui stat este de a apăra cetățenii săi, atât în interiorul granițelor, cât și în afara acestora. De asemenea, întregul aparat de guvernare ar trebui să țină cont nu doar de importanța pe care o are dezvoltarea acestui sector, ci și de faptul că toate structurile sociale, politice și instituționale sunt în strânsă legătură cu acesta.
Carențele din domeniul justiției, educației, al mediului, al sănătății, muncii și economiei au un impact deosebit de important asupra gradului de siguranță al cetățenilor.
Pierderea din vedere a acestei interconexiuni și privirea misiunii de apărare și securitate a țării ca fiind un domeniu aparte, izolat și distinct de acestea, este o mare problemă și o greșeală de perspectivă și de abordare. În securitatea internă, supremația civilă, libertatea de informare, libertățile civile sunt principii centrale ale politicii naționale de securitate.
Totodată, România trebuie să își cunoască limitările din domeniu, pentru a sistematiza un plan coerent de depășire a acestora. Același lucru este valabil și în relația cu celelalte state, unde este necesar pentru unii dintre reprezentanții țării noastre să găsească echilibrul între o atitudine sfidătoare și una servilă, cele două fiind ambele îngrijorătoare. Cu alte cuvinte, ar trebui să fim conștienți de importanța pe care diplomația o are în stabilirea unor relații bilateral avantajoase și de durată.
Dintre toate interesele pe care țara noastră le are în domeniul securității, este important să le cunoștem și să le ducem la îndeplinire, în primul rând, pe cele care sunt comune cu cele ale aliaților noștri. Aceasta deoarece, pe lângă întărirea acestor alianțe, România poate profita de ajutorul dat de celalte state și organisme în îndeplinirea rapidă a acestor obiective comune.
Însă, așa cum am afirmat anterior, anumite circumstanțe fac ca țara noastră să fie privită cu reticență, mai ales în ceea ce privește absorbția fondurilor europene și implementarea politicilor U.E. și N.A.T.O. Desigur, s-au făcut progrese semnificative în ultimii ani, însă sunt necesare în continuare măsuri de eficientizare a acestora.
Cele mai importante progrese realizate în domeniu sunt creșterea numărului de cadre specializate, pregătite în colaborare cu organisme omoloage străine, dezvoltarea informatică și tehnologică, atât la nivel de infrastructură, cât și la nivel de personal specializat, modernizarea structurilor din domeniul securității în vederea eficientizării reacțiilor acestora și creșterea gradului de credibilitate a întregului sistem operațional de securitate, în fața aliaților noștri.
Pentru a putea pune în operă toate aceste măsuri și pentru a face din ele unele eficiente, România va trebui să își îmbunătățească atât imaginea și importanța pentru aliați, cât și modalitatea în care alege să administreze întreaga problematică a sistemului de securitate în prezent, pentru viitor.
BIBLIOGRAFIE
Articol din data de 18.01.2017, publicat de Ana Maria Touma în Balkan Insight, cu titlul Putin’s Old Moldova Map Alarms Romania, accesat în data de 01.04.2017 la adresa: http://www.balkaninsight.com/en/article/putin-s-old-moldova-map-alarms-romania-01-18-2017
Asociația Europeană a Regiunilor Frontaliere (AEBR), Manual de Cooperare Transfrontalieră, Berlin, 2014.
Bacevich, J. Andrew, American Empire, Harvard University Press, London, 2003.
Bădălan, Eugen și Frunzeti, Teodor, Forțe și tendințe în mediul de securitate european, Editura Academiei Forțelor Terestre, Sibiu, 2003.
Bărbulescu, I.G., Brie, M., Toderaș, N., Cooperarea transfrontalieră între România și Ucraina, respectiv între România și Republica Moldova. Oportunități și provocări în perioada 2014-2020, Institutul European din România, București, 2016.
Braudel, Fernand, Prefață la cartea lui Szucs, Jenó, Les trois Europes, L'Harmattan, Paris, 1992.
Carta Albă a Apărării, București, 2015.
Carta Națiunilor Unite, Emintent: Organizația Națiunilor Unite, semnată la 26 iunie 1945 la San Francisco, intrată în vigoare la 24 octombrie 1945.
Claval, Paul, Geopolitică și geostrategie. Gândirea politică, spațiul și teritoriul în secolul al XX-lea, Editura Corint, București, 2001.
Cooperare transfrontalieră, http://transeco.ecosv.ro/cooperare_trans_ro.htm, accesat în data de 01.04.2017.
Dumitru, Daniel, Scrieciu, Liviu, Bușe, Dorel, Mediul internațional de securitate și influența acestuia asupra artei militare, Editura Citea, București, 2007.
Fomerand, Jacques, The A to Z of the United Nations, Scarecrow Press, Maryland, 2009.
Foucher, Michel, Fragments d’Europe – Atlas de l’Europe mediane et orientale, Fayard, Paris, 1993.
Henk, Dan, Human Security: Relevance and Implications, SAGE Publications Ltd, London, 2013.
Huntington, P. Samuel, Ciocnirea Civilizațiilor și Refacerea Ordinii Mondiale, Editura Antet, București, 1997.
Ignat, Cristina, Rolul geopolitic și geostrategic al României în mediul de securitate globală, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2007.
Kloczowski, Jerzy, East Central Europe în the historiography of the countries of the region, Institute of East Central Europe, Lublin, 1995.
Lasswell, Harold, National Security and Individual Freedom, New York, N. Y., McGraw-Hill Book Co., Inc., 1950.
Legea 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, republicată cu modificările ulterioare în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 18 martie 2014.
Moștoflei, Constantin, Dinamica mediului european de securitate, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2007.
Mureșean, Liviu, Pop, Adrian și Bonciu, Florin, The European Security and Defence Policy – A factor of influence on the actions of Romania in the field of security and defence, research paper, The European Institute of Romania, București, 2004.
Nadezda Feyt, Russian-Romanian relations in the 21st century, Jurnalul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I.C.Brătianu, Ediția Iulie 2014, București.
Petrescu, Stan, Apărarea și securitatea europeană, Editura Militară, București, 2006.
Pocotila, Andreea, Cât de reală este amenințarea teroristă la adresa României, articol publicat în cotidianul România Liberă în data de 04.10.2012, accesat online în data de 05.04.2017 la adresa http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/cat-de-reala-este-amenintarea-terorista-la-adresa-romaniei-279661
Sava, Ionel-Nicu, Studii de securitate, Editura Centrului Roman de Studii Regionale, București, 2005.
Scarlat, Dan, Conceptul de securitate umană – evaluare și analiză, Sesiunea internațională de comunicări științifice 22-23 noiembrie 2007, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2007.
Site-ul Ministerului Afacerilor Externe, Domenii de referință » Organizații internaționale » O.S.C.E., https://www.mae.ro/node/1981#null , accesat în 20.03.2017.
Solak, Janusz, Moldova ante portas – Întărirea politicii europene de vecinătate pentru Republica Moldova, Sesiunea internațională de comunicări științifice 22-23 noiembrie 2007, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2007.
Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019.
Thierry Baudet, Prefață la The Significance of Borders, Brill, Leiden, Olanda, 2012.
Weissberg, Matthew, Conceptualizing Human Security, în Swords and Ploughshares. A Journal of International Affairs, Ediția de Primavară 2003, Volume XIII, No. 1.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Romania In Secolul 21 din Perspectiva Studiilor de Securitate (ID: 155079)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.