Romania In Perioada Post Comunista. Probleme Sociale, Politice sau Economice din Perioada Tranzitiei

=== bd3c035b18e166dc671871e120aa5ae8f661ec2e_556472_1 ===

Societatea civilă în România postsocialistă

S-a pus întrebarea de-a lungul timpului, în numeroase medii, de ce tranziția în România a durat atât de mult, de ce după atâția ani de la căderea comunismului încă nu putem vorbi de un stat democratic autentic și de ce România este singurul stat unde s-a vorbit de ceea ce Vladimir Tismaneanu numea o ,,revoluție confiscată”? Pentru a putea raspunde la aceste întrebări trebuie identificat, mai intâi, acel specific național care a influențat direct parcursul noului regim abia apărut, un parcurs mult mai anevoios și diferit raportat la celelalte state, din fostul bloc sovietic.

Astfel populația, după evenimentele din ’89 s-a găsit în fața unei imense moșteniri comuniste, pe care din lipsa unei culturi politice, pe de o parte, cât și în lipsa unei societăți civile sau unei elite cu o viziune revoluționară, nu a știut să o gestioneze.

Pentru a întelege de ce în spațiul românesc a lipsit o societate civilă, în momentul tranziției către democrație și ce impact a avut acest lucru asupra evenimentelor viitoare trebuie explicat cum definește modernitatea acest concept și cât de importantă este aceasta în funcționarea sănătoasă a unei democrații.

Astfel sociologul Ernest Gellner definește societatea civilă ca,, un ansamblu de instituții neguvernamentale diverse, suficient de puternice pentru a contrabalansa statul și care, fără a-l împiedica să-și îndeplinească rolul de menținere a păcii și de a judeca imparțial cu privire la interesele majore, este totuși capabil să-l împiedice să domine și să atomizeze restul societății”

Pe de altă parte, în opinia lui Barry Buzan prin intemediul societății civile se pot limita abuzurile guvernanților și eventualele derapaje ale statului deoarece acesta ar putea deveni o sursă de amenințare pentru individ și interesele sale prin mai mulți factori ca a) legislație b) administrație c) luptele politice interne pentru obținerea puterii d) politică externă.

Astfel, prin crearea unor structuri poprii care să monitorizeze activitatea de conducere, indivizii pot asigura limitarea puterii și eliminarea absolutismului cât își pot promova, în acest mod, propriile interese, care pot ajunge pe agenda politică.

Astfel ca istoricii si politologii au fost de parere ca, schimbarea regimului în 1989, în România, a îmbrăcat numeroase particularități ce au determinat un parcurs diferit față de celelalte state membre URSS. Diferențele vor putea fi înțelease doar prin prisma culturii comuniste, puternic impregnată în societatea românească, decenii întregi, de către un regim autoritar.

O primă diferență face referire la faptul că, România a fost singura țara unde trecerea la democrație nu a fost una pașnică, ca în celelalte republici sovietice, regimul comunist fiind înlăturat, cu succes, prin violență. Acest lucru a fost posibil deoarece elita conducatoare a apreciat greșit, încă de la început, anumite aspecte ale societăți, subestimând puterea acesteia. Printre credințele eronate se pot numara aceea că românii vor îndura orice opresiune și orice abuz venit din partea regimului, fără nici un protest, aceea că naționalismul promovat de Ceaușescu s-a imprimat puternic în mentalul coletiv, fiind o sursă sigură de protectie și control asupra maselor, convingerea că utilizarea forței împotriva demonstranților din Timișoara va stopa întinderea conflictului.

Stelian Tanase, în lucrarea ,, Revoluția ca eșec. Elite și societate” a atribuit caracterul violent al revoluției din spațiul românesc tocmai inexisțentei unei societăți civile care ar fi putut juca rolul de mediator. În lipsa acesteia nu a existat nici un spațiu al negocierii și al dialogului între elite și societate care să faciliteze transferul de putere și care să stopeze abuzurile ulterioare, ca în celelalte state, situația degenerând, în final, în puternice violențe de strada, între populație și armată.

Pe de altă parte, un alt factor care a îngreunat procesul tranziției a fost climatul de neîncredere și anxitate al populației, ce a influențat direct prelungirea modelului autoritar promovat de elitele politice anterioare.

Tototdată, trebuie remarcat că în România nu a exitat anterior nici o elită cu idei reformative în cadrul partidului care să ajute și să înleasnească trecerea către democrație, ca în celelalte țări, precum Cehoslovacia, Polonia sau Ungaria

Acest lucru s-a datorat faptului că Nicolae Ceaușescu a reușit să izoleze complet țara, prin promovarea unui naționalism exacerbat cât și prin menținerea obsesivă a unei politici care promova autonomia față de Moscova. Astfel, populația era ruptă de aproape orice influență așa zis nocivă, din exterior, care ar fi putut să genereze crearea unui spațiu liber de gândire și de exprimare, diferit de politica și ideologia promovată de partid.

De remarcat că în timp ce elita de la București era preocupată de creare și menținerea politcilor izolaționiste, în Polonia, societatea civilă a început să se contureze încă din anii’70, prin înființarea Comitetului pentru Apararea Muncitorilor și mai târziu prin înființarea sindicatului Solidaritatea.

Aceste organizații au creat un spațiu liber de interacțiune între oameni, care promovau valori diferite față de elita conducatoare, Adam Michnik fiind una dintre principalele figuri care au promovat schimbarea și păstrarea unei conștiințe curate. În Cehoslovacia, a început să se contureze un pol opus de putere odată cu apariția Chartei 77 și a figurii emblematice a lui Vaclav Havel. Aceste structuri au jucat, mai târziu, după căderea comunismului, un rol decisiv în procesul tranziței și în crearea unei culturi politice autentice.

În România, în schimb, în lipsa unei societăți civile conturate anterior, tot ce s-a întâmplat după decembrie ’89 va purta amprenta lui Ion Iliescu și a unui comunism mascat sub denumirea de democrație deoarece aici nu s-a produs o ruptura definitivă de tradiția comunistă.

Dezmembrarea structurilor birocratice a fost aproape inexstentă, nomenclatura comunistă ajungând să exercite o influență puternică atât economică cât și instituțională, în noul regim, marginalizând opoziția și așa slab conturată.

Cele două partide istorice, Partidul Național Liberal și Partidul Țărănesc Creștin Democrat deoerece nu aveau o experință democratică, nu au reușit să se impună în fața structurii nou create, FDSN, Frontul Democratic al Salvării Naționale. Astfel că, acesta din urmă, împreună cu Ion Iliescu, care a reușit cu success să alimenteze nevrozele populației prin puternice idei șovine, antioccidentale și populiste, au câștigat primele alegeri, din 1990, cu o majoritate covârșitoare.

Totuși dacă înainte de ’89 nu se putea vorbi de socitetae civilă datorită regimului autoritar a lui Nicolae Ceaușescu, după acest moment și după deschiderea spațiului public, s-a constituit un nucleu de gândire independent, sub denumirea de Grupul pentru Dialoag Social, care avea drept scop monitorizarea guvernului, în respectarea principiilor democratice. Acesta a jucat un rol important și în cristalizarea unui discurs critic, în crearea și susținerea unei societăți deschise reprezentând totodata un instrument de legatura cu disidentii celorlalte state din Europa de Est.

Societatea civilă emergentă din România, în punctul prim al tranziției, s-a confruntat totuși cu numeroase dificultăți apărute pe fondul unei demoralizări crescânde ale inteligenței românești, pusă față în față, cu ambițiile hegemonice ale FSN ului, care a refuzat despărțirea de structurile comuniste și cu înfrângerile successive ale opoziției.

Totuși activitatea partidelor de opoziție și inițiativele civice au continuat prin numeroase manifestați stradale, prin înființarea unor organizații ca Liga Studenților, Inițiativa Cetățenilor din Helsinki, Societatea Timișoara, înmulțirea grupuilor ce susțineau respectarea drepturilor omului sau prin semnarea, Proclamației de la Timișoara.

Astfel imediat după momentul ‘89, a apărut ,,Proclamația de la Timișoara”, document ce a transpus asteptările politice și valorile celor care au facut revolutia. Astfel la punctul 7 al acestui document se menționa clar ca revoluția a fost facută de români împotriva întreg regimului communist și nu doar ,,pentru ascensiunea politică a unui grup de disisdenți anticeușiști”, fapt ce ar fi facut inutilă lupta pentru libertate și democrație. Totuși cel mai important a fost punctul 8 deoarece acesta a fost primul pas spre ceea ce s-a numit în țări ca Polonia, Cehoslobacia sau Ungaria,, legea lustrație”pentru a curăța clasa politică .

Acesta sublinia, în mod expres ca ,,legea electorală, pentru primele trei legislaturi consecutive pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și ofițerii Securității. Prezența lor în viața politică a țării este sursa majoră a tensiunilor și suspiciunilor care framanta , astazi societatea românească, până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem deasemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf care sa interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării.

Totuși această eliminare din clasa politica a fostei nomenclaturi comuniste, de facto nu s-a întâmplat niciodată în spațiul românesc, din rațiuni evidente. În acea perioadă s-a discutat din ce în ce mai mult de ideea unui ,,neocomunismă, datorita păstrării aproape în totalitate a vechilor instituții cât și a transferului persoanelor din vechiul aparat de stat în diferite poziții cheie, în noua conducere.

Astfel politica fesenistă, în anii ce au urmat, nu a reușit să anihileze noua societate civilă creată, în totalitate, în ciuda numeroaselor măsuri populiste și a strategiilor de manipulare, facând aceeași greșeală ca și predecesorii, de a subestima efectul contagios al miscărilor pentru susținerea democrației din celelalte țări, dinamismul de autoorganizare a societății, dinamica ei și pasiunile colective

După alegerile din1992 societatea civilă din România , în mod surprinzator a continuat să crească, apărând zeci de grupuri la nivel național care susțineau drepturile omului, transparența juridică și guvernamentală, toleranța etnică, etc

Astfel s-a putut observa ca deși aproape inexistentă în momentul căderii comunismului, societatea civilă s-a cristalizat din ce în ce mai mult în anii ce au urmat, în ciudata măsurilor de dezinfomare a populației duse de clasa politică.

Aceasta a încercat ani de zile să aducă pe agenda politică numeroase măsuri, printre care legea lustrației, pentru a curăța sistemul și pentru a crea o conștiință civică bazată pe principii democratice sănătoase. Deși politicul a îngreunat mult activitatea ei, totuși acest fapt nu a dus la dispariția ei, ci din contră, cu o uimitoare forță internă, s-a consolidat din ce în ce mai mult. În concluzie, o societate civilă puternică este esențială într-o societate democratică, fiind apanajul populației de limitare a abuzurilor politicului, prin presiunea pe care masele o pot exercita, de jos în sus.

Bibliografie

Buzan, Barry, Popoarele, statele și teama, Chișinău, Editura Cartier, 2000

Gellner, Ernest, Condițiile libertății. Societatea civilă și rivalii săi, Iași, Editura Polirom, 1998

Eyal, Jonathan “Why Romania Could Not Avoid Bloodshed”, in Gwyn Prins (ed.), Spring in Winter, Manchester: Manchester University Press, 1990

Tanase Stelian ,, Revoluția ca eșec. Elite și societate”Humanitas 2016

Tismaneanu Vladimir, Communism and post-communism in Romania, Challenges to democratic Transition, The National Council for Eurasian and Est European Research, University of Marylan , Massachusetts Avenue, N.W. Washington 1988

Tismaneanu Vladimir, Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc, Humanitas, 2014

www.revista22.ro