ROMÂNIA DUPĂ 1989 PÂNĂ ÎN PREZENT. GEOECONOMIE ȘI [604850]

1
ROMÂNIA DUPĂ 1989 PÂNĂ ÎN PREZENT. GEOECONOMIE ȘI
GEOPOLITICĂ

Ciupercă Laura – Iulia
Prof. Conf.Univ.D r. Marius -Cristian Neac șu
Facultatea de Business și Turism
Program Master: Geopolitică și afaceri
yulyalaura@ya hoo.com

Rezumat
Lucrarea de fa ță își propunere o trecere în revistă a principalelor evenimente de după anul
1990, în special din punct de veder e politic, respectiv principalele partide care au condus dar și
conducătorii acestora. Dincolo de problemele de ordin istoric, instituțional și economic, analiza
evoluției sistemului politic din România postcomunistă implică și luarea în considerare a
provocărilor care survin din zona foarte mișcătoare a atitudinilor și comportamentelor actorilor
politici. De la simplul cetățean și până la liderul politic cu influență, de la poziția adoptată într -un
context sau altul de către asociațiile societății civile ș i până la aceea a organizațiilor politice,
atitudinile sunt configurate în funcție de anumite valori politice, subsumate conceptului mai larg
de cultură politică. În mod indubitabil, aceste valori politice au fost supuse unui proces de
schimbare, caracteri stic, de altfel, întregii societăți românești în perioada de după 1989.
Cuvinte cheie: Geopolitica, comunism, NATO, Uniunea Europeană, Partide politice

Introducere
Ce s-a schimbat însă și ce a rămas la fel? Care este influenț a pe care valorile politice o
exercită în planul aranjamentelor instituționale specifice tinerei democrații românești? Care este
rolul pe care îl deține cultura politică în cadrul procesului de democratizare? Sunt valorile
politice predominante o cauză sau un produs al tipului de democrație pe care astăzi îl avem?
Sunt, toate acestea, întrebări legitime pentru orice analist preocupat de stadiul de evoluție a
sistemului politic al României postcomuniste. În mod firesc, analiza politică aflată în căutarea
răspunsurilor la aceste întrebări pleacă de la datele istorice, pentru a le combina apoi cu realitatea
prezentă, și regăsim aici o tentă a determinismului cultural pe care teoria culturii politice îl
conține implicit. În această înțelegere, dezvoltarea instit uțiilor politice depinde de tipul de cultură
politică predominantă într -o anumită societate, aceasta incluzând atât valorile politice împărtășite
și manifestate în atitudini de către liderii politici, cât și cele specifice – folosind din nou un
termen foar te larg – opiniei publice. Fără îndoială, România postcomunistă se află în proces de
democratizare, iar această asumpție presupune asumarea unei viziuni teleologice, potrivit căreia
punctul terminus al evoluției este instaurarea democrației. În acest conte xt, se poate accepta că
valorile politice joacă un rol major în evoluția pozitivă a procesului de democratizare.

2
Evenimentele ce s -au petrecut în Europa au reprezentat un sistem de referință pentru politica
externă românească și la rândul ei, Româ nia s-a luptat pentru stabilirea acestor puncte.

România post -cumunistă

Evenimentele din 1989 au deschis calea unui nou episod al istoriei, comunismul î și trăia
ultimele clipe ale formei sale în România. După căderea regimului comunist, România a încerca t
să revină la democra ție, iar politica externă s -a îndreptat spre Occident, în anii următori devenind
membră a NATO și a Uniunii Europene.
România s -a schimbat profund de la căderea regimului comunist , în ciuda faptului că mai
sunt multe de făcut până să ajungem la nivelul țărilor cu democrație consolidată. Încă din
Proclama ția Consiliului Frontului Salvării Na ționale, care a preluat conducerea după fuga lui
Ceau șescu, se promitea organizarea de alegeri libere. Erau restabilite și drepturile și libertă țile
cerățenești îngrădite sub comunism .
Prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, în anul 1989, a
reprezentat, fără îndoială, un fenomen cu consecințe majore atât pentru statele implicate, câ t și
pentru sistemul relațiilor internațional e în ansamblu. Societățile est -europene și -au modificat
dramatic ierarhiile încă o dată într -o jumătate de secol, și fracturi sociale etnice ori religioase,
mai vechi sau mai noi, au tulburat evoluția unor regimuri politice care descopereau sau
redescopere au valorile libertății și regulile democrației. Organizația Tratatului de la Varșovia1,
care securizase regimurile comuniste d in centrul și estul Europei s -a destrămat în scurt timp, și
noile state democratice au cunoscut din nou un deficit major de securitate, într -o perioadă
marcată de evenimente complexe ale finalului Războiului Rece. Sistemele economice ale statelor
din aceas tă zonă, centralizate și ineficiente, au fost rapid înlocuite de un mediu de afaceri,
tentant, profitabil, dar și sursă a unor puternice dezechilibre sociale cu rezonanță în viața politică
internă și în relațiile internaționale2.
Astfel , România, precum alte state din estul Europei, a fost pusă, după 1989, în fața unor
imense provocări interne și externe, iar politica sa externă a conținut, în mod firesc , în condițiile
schimbării dramatice a substanței ideologice, atât elemente de continuitate, cât și de schimbare
profundă.
Fiecare dintre elemente de dupa 22 decembrie 1989 au exercitat o influență într -o
anumit ă măsură asupra eficienței, dar mai ales asupra gândirii statelor occidentale asupra politicii
externe postcomuniste. În România căderea economică a fost gravă în raport cu evoluțiile
celorlalte state comuniste. Încă din primele zile după revoluție, în Rom ânia a apărut ideea că se
va intra în Europa. Drumul României în integrarea structurilor euroatlantice a parcurs etape
contradictorii. Eforturile României de a adera la NATO au însemnat pentru societate conectarea
la un nou sistem de idei, valori, gândire, economie de piață puternică
Dincolo de problemele de ordin istoric, instituțional și economic, analiza evoluției
sistemului politic din România postcomunistă implică și luarea în considerare a provocărilor care
survin din zona foarte mișcătoare a atitudin ilor și comportamentelor actorilor politici. De la

1 Principalul obiectiv al pactului de la Var șovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și obedien ța
statelor -statelit
2 *** https://www.mae.ro/node/15028?page=6 , accesat la data de 07.03.2018

3
simplul cetățean și până la liderul politic cu influență, de la poziția adoptată într -un context sau
altul de către asociațiile societății civile și până la aceea a organizațiilor politice, atitudinile sun t
configurate în funcție de anumite valori politice, subsumate conceptului mai larg de cultură
politică. În mod cert, aceste valori politice au fost supuse unui proces de schimbare, caracteristic,
de altfel, întregii societăți românești în perioada de după 1989. Ce s -a schimbat însă și ce a
rămas la fel? Care este influența pe care valorile politice o exercită în planul aranjamentelor
instituționale specifice tinerei democrații românești? Care este rolul pe care îl deține cultura
politică în cadrul procesul ui de democratizare? Sunt valorile politice predominante o cauză sau
un produs al tipului de democrație pe care astăzi îl avem? Sunt, toate acestea, întrebări legitime
pentru orice analist preocupat de stadiul de evoluție a sistemului politic al României
postcomuniste. În mod firesc, analiza politică aflată în căutarea răspunsurilor la aceste întrebări
pleacă de la datele istorice, pentru a le combina apoi cu realitatea prezentă, și regăsim aici o tentă
a determinismului cultural pe care teoria culturii pol itice îl conține implicit. În această înțelegere,
dezvoltarea instituțiilor politice depinde de tipul de cultură politică predominantă într -o anumită
societate, aceasta incluzând atât valorile politice împărtășite și manifestate în atitudini de către
liderii politici, cât și cele specifice – folosind din nou un termen foarte larg – opiniei publice.
Fără îndoială, România postcomunistă se află în proces de democratizare, iar această asumpție
presupune asumarea unei viziuni teleologice, potrivit căreia punctu l terminus al evoluției este
instaurarea democrației. În acest context, se poate accepta că valorile politice joacă un rol major
în evoluția pozitivă a procesului de democratizare. Pe de altă parte, însă, se pune problema dacă
nu cumva însăși evoluția spre democrație a sistemului politic influențează, la rândul său,
dezvoltarea unei culturi politice specifice. Această evoluție spre democrație trebuie să ia în
seamă, susțin anumiți teoreticieni, mai întâi dezvoltarea socială – ce include, ca pe o componentă
deosebit de importantă, problema dezvoltării economice – și abia într -o fază secundă problema
culturii politice. Cu alte cuvinte, acolo unde există un tipar de dezvoltare economică suficient
pentru a garanta bunăstarea socială, valorile politice vor fi și ele favorabile unui sistem politic
democratic. De aici decurge, deopotrivă, și stabilitatea politică a sistemului. Acolo unde,
dimpotrivă, instituțiile se dovedesc neperformante din punct de vedere economic, atitudinile
politice tind să se reorienteze dins pre democrație înspre alternativele acesteia. O astfel de
interpretare pare să întărească ideea că „democrația este un lux” și că, bunăoară, numai țările
bogate își permit să valorizeze valori politice pe măsura unui astfel de sistem politic3.
Pe 30 decembrie Consiliul Frontului Salvă rii Na ționale a emis un decret -lege prin care se
reglementa formarea partidelor politice. Ca urmare, în doar câteva săptămâni au apărut circa 100
de partide politice, dintre care mai importante au fost PNL (Partidul Na țional Liberal), PN ȚCD
(Partidul Na țional Cre știn-Democrat) și PSDR (Partidul Social -Democrat din România). Cel mai
important partid a fost însă chiar FSN (Frontul Salvării Na ționale), fondat de o parte din membrii
CFSN. După constituirea ca partid a FSN, celelate partide au acuzat incorectitu dinea membrilor
FSN care aveau acum la dispozi ție mijloacele puterii, fără să fi ob ținut puterea în mod legitim. În
urma protestelor opozi ției, la sfâr șitul lui februarie 1990 CFSN a fost desfiin țat și în locul său s -a
format Consiliul Provizoriu de Uniune Națională care a jucat rolul unui parlament de tranzi ție.
Prin negocieri între partide s -a stabilit ca această institu ție să fie compusă de jumătate din

3 Mioara Anton , Documente Diplomatice Române, România și Tratatul de la Varșovia. Conferințele miniștrilor
Afacerilor de Externe și ale adjuncților lor(1966 -1991), Seria a III -a, Editura Alpha Mdn, București, 2009, p1218

4
membrii fostului Consiliu al Frontului Salvării Na ționale și cealaltă jumătate din reprezentan ți ai
tuturor noilor partide.4
Pe 6 ianuarie 1990 ministrul de externe sovietic, Eduard Șevardnadze efectuează o vizită
oficială în România, iar pe 8 martie, Minstrul de Externe, Sergiu Celac vizitează și el Moscova.
Pe 22 martie 1991, Miniștrii de Externe, Adria n Năstase și Aleksandr Besmertnîh au parafat la
Moscova, Tratatul de colaborare, bună vecinătate și prietenie între România și URSS. Tratatul
făcea mențiuni la inviolabilitatea granițelor, integritatea teritorială a tuturor statelor Europei,
nefolosirea vi olenței în relațiile internaționale. Documentul a fost semnat pe 5 aprilie 1991 la
Kremlin de către președinții Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov . Cu această ocazie, Ion Iliescu a
dezbătut și problema tezaurului național depus în 1916 -1917, Mihail Gorbaciov declarând că nu
cunoaște detaliile acestei probleme5. Tratatul semnat a atras după sine o reacție negativă din
partea societății. Rezultatul a fost neratficarea acestuia.
Ofensiva delanșată de Statele Unite ale Americii pentru distrugerea regimului socialist a
vizat în mod special descompunerea Uniunii sovietice și înlăturarea acesteia ca mare putere pe
arena internațională. Pentru realizarea acestui demers, Statele Unite au folosit mijloace și metode
precum:crearea ONG -urilor care să promoveze democrația și să împiedice apropierea vreunui
stat fost socialist de Kremlin. Această metodă s-a folosit și în România.
Pentru întreaga regiune ce este cuprinsă între granițele estice ale Uniunii Europene și
frontierele vestice ale Rusiei apartenența la Europa însemna în perioada post decembristă
dobândirea calității de membru al Uniunii. Statul ce va fi obținut de statele fost sovietice în urma
unui proces lung de transformare societală și economică, de familiarizarea și folosirea practicilor
democratice în viața publică, de supunere în fața unor legi dure ale competiției economice.
Primul pas pentru deschiderea negocierilor politice pe care l -au făcut statele post comuniste a
fost construirea majorității politice interne pentru sus ținerea acestui obiectiv. Această misiune a
fost ușoară în unele state abia ieșite din regimul comunist creându -se anumite presiuni din partea
cetățenilor asupra politicienilor pentru a implementa și aderara cât mai rapid la structurile
internaționale.
Partidele de opozi ție au cerut și retragerea din via ța politică a fo știlor membri ai
conducerii Partidului Comunist Român, deschiderea arhivelor Securită ții și pedepsirea celor care
se făcuseră vinova ți de abuzuri sub regimul comunist. În aprilie sus ținăto rii acestor cerin țe
cuprinse în Proclama ția de la Timi șoara au organizat un miting maraton în Pia ța Universită ții din
Bucure ști. Miile de oameni care au ocupat această pia ță au spus că nu vor pleca de acolo până ce
Proclama ția de la Timi șoara nu va deveni lege. Între timp avea loc campania electorală, iar
oamenii de rând nu îmbră țișau ideile sus ținute de cei din Pia ța Universită ții. Nefiind obi șnuiți cu
astfel de manifestări, oamenii sus țineau Frontul Salvării Na ționale care promitea că dacă va
câștiga aleg erile le va aduce lini ște și stabilitate. Unele dintre sloganurile folosite de Frontul
Salvării Na ționale în campania electorală au fost: „Nu ne vindem țara!”, „Nu reîntoarcerii
moșierilor!”, „Voi n -ați mâncat salam cu soia!”. La alegerile din 20 mai 1990 FSN a ob ținut 66%
din voturi, iar Ion Iliescu a fost ales pre ședinte cu 85% din voturi. După alegeri s -a format un nou
guvern sprijinit de FSN și conduse de Petre Roman. Noul guvern a încercat să folosească for ța
pentru a îi dispersa pe manifestan ții din P iața Universită ții. În ziua de 13 iunie 1990 ace știa au

4 Mihai Chiriță, Ghidul Arhivelor Militare Române, Editura Centrului Tehnic -Editorialal Armatei, București, 2010,
pag. 232, pe site -ul oficial al Ministerului Apărării Naționale: http://www.mapn.ro/smg/SIA/GAMR.pdf .

5
fost alunga ți de Poli ție, dar au devenit violen ți și au atacat Poli ția, ajungând chiar să incendieze
clădirea Poli ției Capitalei. Ca urmare a acestor ac țiuni, Ion Iliescu a apărut la televizor și a ce rut
sprijinul popula ției pentru apărarea democra ției, care ar fi fost atacată de ni ște legionari. În urma
acestui apel, pe 14 iunie au sosit la Bucure ști mii de mineri din Valea Jiului, în frunte cu Miron
Cozma. Minerii au ocupat Pia ța Universită ții și au ajutat la Poli ția să-i aresteze pe manifestan ți.
Ei au comis și abuzuri, devastând Universitatea, sediile partidelor de opozi ție și ale ziarelor
antiguvernamentale. Mii de oameni au fost bătu ți pe stradă. Ca urmare a acestui fapt România a
fost multă vreme izolată pe plan interna țional.
Ceea ce a îngreunat conturarea unei identități politice și ideologice a partidelor a fost
faptul că acestea au acționat ca vectori pentru a dobândi guvernare și nu ca vectori ce doresc
implementarea unei anumite orietă ri de guvernare. În acest sens, programele lor de guvernare, nu
conțineau idei și proiecte în care membrii respectivelor partide credeau sau să le respecte pentru
a le aplica în caz de câștigau.
Guvernul Petre Roman a condus țara până în septembrie 1991, c ând a fost silit să
demisioneze de o nouă mineriadă. A urmat un guvern sus ținut de FSN și PNL condus de Teodor
Stolojanu. În noiembrie 1991 Parlamentul a adoptat noua constitu ție care a fost aprobată prin
referendum la 8 de cembrie 1991.
În 1992 FSN s -a sci ndat, sus ținătorii lui Ion Iliescu fondând un nou partid condus de
Adrian Năstase sub numele de Frontul Democrat al Salvării Na ționale. Noul partid a ob ținut cele
mai multe voturi la alegerile parlamentare din septembrie 1992 și Ion Iliescu, reales pre ședinte
cu acela și prilej, l -a numit prim -ministru pe Nicolae Văcăroiu. Acesta a format un guvern
compus din reprezentan ți ai Frontului Democrat al Salvării Na ționale, Partidul România Mare,
Partidul Socialist al Muncii și Partidul Unită ții Na ționale Române. N oul guvern a continuat
politica de privatizare a economiei începută de Petre Roman, însă reformele sale au fost foarte
timide. În politica externă România s -a îndreptat hotărât spre Occident, fiind primită în 1993 în
Consiliul Europei și depunând în 1995 c ererea oficială d e aderare la Uniunea Europeană.
Alegerile din 1996 au fost câ știgate de Emil Constantinescu și de o coali ție a partidelor
de dreapta, în frunte cu Partidul Na țional Țărănesc Cre știn-Democrat, numită Conven ția
Democratică din România. FDSN a pierdut alegerile mai ales din cauza acuza țiilor de corup ție ce
i s-au adus, fiindcă sub guvernarea Văcăroiu au apărut primii miliardari îm bogă țiți din afaceri cu
statul.
Guvernarea CDR aliată cu fostul FSN, devenit Partidul Democrat și cu UDMR a fost
marcată de certuri între alia ți. În urma unei astfel de dispute cu Ministrul Transporturilor, Traian
Băsescu, primul ministru Victor Ciorbea și-a dat demisia. El a fost înlocuit de Radu Vasile care a
fost nevoit și el să demisioneze după un an și 9 luni și prim ministru a devenit Mugur Isărescu. În
plan intern guvernarea CDR a realizat o serie de reforme economice și privatizări care au stopat
o parte din pierderile economiei de stat, dar au dus la cre șterea rapidă a șomajului. În plan extern,
România a solic itat să devină membră a NATO, dar nu a reu șit.

Integrarea în NATO

Poziționată într -o zonă problematică a Europei, România avea nevoie de stabilitate și
securitate, iar opțiunea pentru o cooperare cât mai strânsă cu Alianța Nord -Atlantică era
împărtășită de toate forțelor politice interne importante, precum și de o majoritate covârșitoare a
populației. În consecință, aderarea României la structurile de securitate euro -atlantice a fost

6
inițiată încă din anul 1990, prin solicitarea adresată de primul ministr u, Petre Roman, și acceptată
de secretarul general al NATO privind acreditarea unui ambasador permanent al țării noastre pe
lângă Organizația Trata tului Nord -Atlantic.
În perioada următoare, au continuat eforturile conjugate ale diferitelor instituții
(Președinție, Guvern, Parlament) cu responsabilități de politică externă în vederea atingerii
acestui obiectiv strategic fundamental. Astfel, după ce, la 26 ianuarie 1994, România a devenit
primul stat postcomunist primit în Programul Parteneriatului pentru Pa ce al NATO, în iunie 1996
și aprilie 1997, într -un consens politic greu de imaginat pe teme domestice, Parlamentul
României a adresat un apel statelor membre NATO, în care solicita sprijinul acestora pentru
integrarea României. În deplina congruență cu acț iunile parlamentare, președinții Ion Iliescu și
Emil Constantinescu au afirmat, cu ocazia vizitelor de stat sau a primirilor oficiale, dorința și
voința României de a se alătura Alianței. La rândul lor, membrii corpului diplomatic român au
depus eforturi c onsiderabile pentru a convinge partenerii occidentali de capacitatea statului
nostru de a face față cu succes condiției de membru deplin al NATO.
În condițiile izbucnirii crizei din Kosovo și a intervenției militare NATO împotriva
Iugoslaviei, România a ad us dovezi concrete privind voința sa de integrare și, în aprilie 1999,
după ce Parlamentul, Guvernul și Președinția României au decis punerea la dispoziția Alianței a
spațiului aerian pentru operațiuni militare, la Summit -ul NATO de la Washington a fost pr ezentat
Membership Action Plan, care punea bazele mecanismului de pregătire și evaluare individuală
României și a altor țări candidate, un pas important pentru aderarea la Alianță.
Contextul istoric în care se desfășura cursa României pentru aderarea la NA TO a suferit o
mutație dramatică din unghiul de vedere al securității internaționale, la 11 septembrie 2001, în
momentul atacurilor teroriste asupra Statelor Unite, partener strategic al României din anul 1997.
În aceste condiții, un alt gest, foarte impor tant și, de asemenea, consensual, l -a reprezentant
inițiativa românească, de la 19 septembrie 2001, când Parlamentul României a adoptat două
decizii semnificative pentru condiția auto -asumată de membru de facto al NATO: participarea,
alături de Alianță și de partenerul american, la războiul împotriva terorismului internațional,
utilizând toate mijloacele, inclusiv cele militare, și creșterea contribuției românești la misiunile
conduse de NATO în acel moment (SFOR și KFOR). În noul context global, eforturile României
de accelerare a reformei capacităților sale militare, precum și contribuțiile substanțiale ale
diplomației românești (un exemplu fiind organizarea la București în martie 2002 a summit -ului
„Primăvara noilor aliați” al țărilor candidate la NATO) a u fost încununate de succes atunci când,
în noiembrie 2002, la Summit -ul NATO de la Praga, țara noastră a fost invitată să înceapă
convorbirile de aderare. Doi ani mai tîrziu, în 2004, după îndeplinirea tuturor standardelor
tehnice si după ratificarea prot ocoalelor de aderare, România a devenit membru deplin al
Alianței Nord Atlantice, moment ce a reprezentat una dintre cele mai mari realizări ale
diplomației, guvernărilor succesive și ale societății românești după 19896.
În 1999 România s -a situat hotărât de partea NATO în conflictul cu Iugoslavia pentru
provincia Kosovo și drept răsplată Occidentul a hotărât în decembrie 1999 încep erea negocierilor
oficiale de aderare a României la Uniunea Europeană. Scăderea nivelului de trai și eșecul luptei
împotriva corup ției au dus la prăbu șirea catastrofală a popularită ții CDR, care la alegerile din
decembrie 2000 nu a mai ob ținut suficiente v oturi pentru a pătrunde în Parlament. Alegerile au
fost câ știgate de fostul FDSN, redenumit PDSR – Partidul Democra ției Sociale din România, iar

6 *** https://www.mae.ro/node/15028?page=7 , accesat la data de 08.03.2018

7
la preziden țiale Ion Iliescu l -a înfrânt în turul al doilea pe Vadim Tudor. A urmat o guvernare a
PDSR, redenum it apoi PSD, prim -ministru fiind Adrian Năstase.
Anii 2000 -2004 au fost remarcabili din punct de vedere la dezvoltării economice,
România având ritmuri de cre ștere printre cele mai mari din lume, atrăgând investi ții străine
importante, iar nivelul de trai a crescut. În politica externă România a devenit membră a NATO
în 2004 și în acela și an s -au încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Alegerile din
2004 au fost foarte strânse. De și realizările sale economice fuseseră remarcabile, guvernul
Năstase era acuzat că favorizase corup ția și că încercase să controleze mass -media. Dacă la
alegerile parlamentare PSD aliat cu Partidul Conservator a ob ținut mai multe voturi deâct Alian ța
DA, formată din PNL și PD, la alegerile preziden țiale Traian Băsesc l -a înfr ânt pe Adrian
Năstase.

Integrarea europeană

Un alt obiectiv fundamental al politicii externe românești, după 1989, sprijinit de toate
forțele politice, urmărit de toate guvernările și dorit de majoritatea populației a fost conectarea
Româ niei la spațiul european configurat juridic, valoric, economic și instituțional prin fenomenul
integrării europene. Sursele eforturilor României în vederea integrării europene se regăsesc nu nu
numai în zona politico -diplomatică ci, mai profund, la nivelul societății românești, a mentalului
colectiv, acolo unde acest obiectiv a fost perceput drept o reunire firească, după o separare
demiseculară impusă, cu identitatea politică, culturală și economică europeană. Astfel, după ce în
octombrie 1993 România a ad erat la Consiliul Europei, în luna februarie a aceluiași an a fost
semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană, pentru ca, în 1995, România să
prezinte cererea formală de aderare la UE. Integrarea României într -o uniune economică și
politică , aflată ea însăși într -un proces dificil de definire a propriilor elemente instituționale,
procedurale și juridice a reprezentat una dintre cele mai dificile și complexe sarcini pentru
politica externă românească post -decembristă.
O cronologie succintă a celor mai importante etape din „drumul spre Europa” ar
cuprinde, în afara evenimentelor menționate mai sus, și decizia Consiliului European de la
Helsinki, din decembrie 1999, de deschidere a negocierilor de aderare cu România (alături de
alte șase state c andidate), apoi lansarea oficială a procesului de negociere a aderării la Conferința
Interguvernamentală România -UE, din februarie 2000, stabilirea calendarului de aderare (alături
de Bulgaria) de către Consiliul European de la Bruxelles din 2003 și respec tarea acestuia prin
finalizarea negocierilor, în 2004, semnarea Tratatului de Aderare, în 2005, și aderarea efectivă la
Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.
După alegeri, Băsescu l -a numit prim -ministru pe Călin Popescu Tăriceanu care a atras
PC de parte a Alian ței DA și împreună cu UDMR a format un nou guvern. Guvernul Tăriceanu a
reușit să ob țină aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. În plan economic a
continuat dezvoltarea rapidă a țării, de și în ultima parte a anului 2008 s-a decla nșat criza
economică.
În 2007 Alian ța DA s -a rupt, PD a fost scos din guvern și guvernul Tăriceanu a condus
țara cu sprijin parlamentar din partea PSD. Traian Băsescu denun țase corup ția unor membri din
guvern și a fost suspendat sub pretextul încălcării c onstitu ției, dar a fost sprijinit la referendumul
de demitere de 75% din popula ție.

8
Parcursul României spre aderarea la Uniunea Europeană și NATO a fost unul anevoios,
în care problema principală a fost respectarea criteriilor de aderare. În acest sens, Ro mânia a
trebuit să demonstreze că are o politică de vecinătate consolidată, că frontierele îi sunt garantate,
iar minorită țile na ționale de pe teritoriul său au drepturi solide. Statul român a suferit numeroase
transformări pentru a deveni eligibil criteri ilor stabilite de NATO și UE. Odată ce a aderat mai
întâi la NATO și mai apoi la UE, România s -a văzut în situa ția în care politica sa externă trebuia
să respecte noi reguli și să răspundă unor situa ții inedite până la acel moment. Efectele aderării
Români ei la UE se resimt asupra politicii externe române ști, ținând seama de conceptul european
de ac țiune externă, ce practic modelează și obiectivele române ști. Pe de altă parte, în contextul
actual al emergen ței diploma ției economice, România și-a trasat unel e obiective de politică
externă dincolo de aria comunitară. Cooperarea cu China sau cu statele din zona
Caucazului sunt văzute de guvernul de la Bucure ști ca elemente ce pot asigura o mai bună
dezvoltare economică. Astfel, se poate u șor observa că dincolo de atlanticismul și europenismul
din perioada post -decembristă, multilateralismul a devenit concept de bază în politica externă7.
România s -a confruntat în primul deceniu în Uniunea Europeană cu două paradigme:
aderarea vs. integrare și creștere vs. dezvoltare. După 10 ani de la aderare, continuăm să ne
raportăm mai mult la termenii aderării decât la procesul integrării și nu suntem suficient de
prezenți la dezbaterile de la Bruxelles, mai ales în aceste momente de reconfigurare a
construcției europene. Aderarea era oportunitatea care trebuia valorificată. În interiorul Uniunii
este competiție, iar aderarea nu înseamnă sfârș itul istoriei, ci începutul ei.
Țara nu a avut o strategie de integrare economică în lanțurile de producție și în clusterele
de cercetare, inovare, în crearea de interdependențe economice profunde, care să ne facă membri
ai comunității europene, solidari și coezivi. În lipsa unei strategii de integrare economică,
interdependențele au fost valorificate uneori suboptimal, iar Români a și românii au pierdut
oportunități semnificative în acești primi 10 ani. Este corect să spunem că schimbările din ultimii
10 de ani în economia românească sunt în ansamblu puternic pozitive. Acest rezultat a fost
obținut în condiții de schimbări profunde și incertitudini în contextul tranziției la economia de
piață, al aderării la UE, a devastatoarei crize economice din 2008 și a reconfigurării strategice
violente a lumii8.
În 2008 la alegerile parlamentare PSD și PDL au ob ținut un număr aproape egal de
parlamentari. Emil Boc a fost numit prim ministru și acesta a format un guvern alături de PSD.
În toamna lui 2009, înainte de alegerile preziden țiale, PSD s -a retras din guvern și a reu șit să
obțină demiterea lui Emil Boc prin mo țiune de cenzură. Alegerile preziden țiale au fost câ știgate
de Traian Băsescu care l -a numit prim ministru pe Emil Boc. Acest a a format un guvern compus
din PDL, UDMR și dezertori din PSD. În 2010 guvernul Boc a adoptat tăierea salariilor
bugetarilor și creșterea TVA de la 19% la 24% pentru a suplini scăderea catastrofală a veniturilor
statului din cauza crizei.
La începutul lui 2012 guvernul Boc și-a dat demisia și a fost înlocuit de un guvern condus
de Mihai Răzvan Ungureanu. Acesta a fost însă demis după 2 luni prin mo țiune de cenzură și
președintele Băsescu l -a numit prim ministru pe Victor Ponta în mai 2012.
La 17 noiembrie 2015 Klaus Werner Iohannis a fost ales ca pre ședinte al României cu un
total de 54,43% dintre voturi; alături de Iohannis în cel de -al doilea tur al alegerilor preziden țiale

7 *** http://geopolitics.ro/polit ica-externa -a-romaniei -dupa -sfarsitul -razboiului -rece/ ,accesat la data de 05.03.2018
8 *** http://revis tasinteza.ro/efectul -ue-asupra -romaniei/ , accesat la data de 07.03.2018

9
a intrat și Victor Viorel Ponta. Scorul dintre cei doi a fost foarte strâns, Ponta ducând o campanie
agresivă împotriva lui Iohannis, încercând să insiste asupra apartenen ței etnice și religioase a
acestuia, dar ceea ce pe ce a mizat acesta nu a fost nici pe departe elementul decisiv al acelor
alegeri. Mesajele sus ținătorilor lui Klaus Iohannis s -au răspândit rapid și au fost de impact în
mediul online, acesta fiind favorizat și de către situa ția diasporei, persoanele de acolo fiind
nevoite să stea ore întregi la coadă pentru a vota. Iohannis l -a numit la conducerea guvernului pe
Dacian Julien Ciolo ș, un fost comisar european care a declarat război birocra ției și a promovat
prin discursurile sale inten ția de a -și crea un cabinet format doar din tehnocra ți.
Ajungând în perioada imediată, mai exact anul precedent, a fost pus sub semnul
protestelor. A fost din nou unul agitat în politica românească cu doi premieri – pe Sorin
Grindeanu și Mihai Tudose – și a fost prima dat ă când un partid și-a demis propriul guvern prin
moțiune de cenzură . Acela și post schimbat recent în anul de fa ță și probab il multe alte schimbări
ce se vor întâmple. Rămâne de vă zut ce va urma în anul 2018, care se anun ță decisiv î n viitorul
Justiției din Româ nia, mai ales că apoi vor fi doi ani cu alege ri – europarlamentare, preziden țiale,
locale și parlamentare. Comisia Europeană, ambasadele occidentale și mii de magistra ți s-au
alăturat protestatarilor și au criticat noile "legi ale justi ției".9

Principale le transformări ale ultimilor 29 de ani

1 – Aderarea la Uniunea Europeană . Înainte de 1989, eram în Europa doar geografic,
acum accesul liber la pie țele europene este un fapt real. Pentru românii ieșiț i din comunism,
Uniunea Europeană a reprezentat speranța de a trăi într -un stat democratic, într -o societate plină
de modele și cu valori prospere. Procesul de pregătire a României pentru aderarea la Uniunea
Europeană a fost cel mai valoros proiect pentru modernizarea statului și instituțiilor naționale .10
2 – Statutul de membru al NATO . Schimbarea de paradigmă în ceea ce prive ște
securitatea na țională este totală, România aflându -se su b scutul alia ților occidentali.
3 – Libera circula ție. Fie că a petrecut un all inclusive la un resort turcesc, fie că urmează
să încheie o afacere la Dubai sau Londra, orice român poate trece grani țele României fără
birocra ție sau vize.
4 – Proprietatea privată . Chiar dacă greu sau cu erori, case, terenuri, bunuri confiscate de
comuni ști au fost date fo știlor proprietari. Sau sunt în curs.
5 – Inițiativa privată . Abolită de comuni ști, ea s -a dezlăn țuit sub diverse forme (traficul
cu blugi din anii ’90) până s -a consolidat sub forma apari ției u nor mari investitori, cu m ar fi
Renault, Mercedes, OMV.
6 – Acces la credite . Chiar dacă uneori dobânzile sunt mari, iar comisioanele arbitrare,
populația are acces u șor la diverse surse de finanț are.
7 – Posibilitatea de a alege . Înainte exista o singură mașină Dac ia, azi îți poți lua orice
autoturism .
8 – Libertatea cuvântului . Nimeni nu mai trebuie să vorbească în șoaptă, bancurile despre
politicieni pot fi spuse liber și cu voce tare.

9***https://www.stiripesurse.ro/presa -interna -ionala -a-comentat -dur-scandalul -politic -din-romania -un-an-de-protest
e-in-romania -nu-a-schimbat -nimic -pe-termen -lung_1243391.html , accesat la da ta de 10.03.2018
10 *** Asocierea României la Comunitățile Economice Europene, pe site -ul oficial al Ministerului Economiei și
Comerțului: http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Acordul_european_01%5B1%5D.03.06.html .

10
9 – Libertatea justiției . Mai ales în ultimii ani, tot mai mul ți pol iticieni, oficiali din
administra ție sunt ancheta ți și chiar aresta ți.
10 – Multitudinea surselor de informare . Orice putere încearcă tenta ția de a controla,
manipula chiar. Diversitatea surselor de informa ții – ziare și televiziuni – asigu ră însă pluralit atea
opiniilor.
11 – Accesul la Internet . Oricine se poate face auzit folosind re țelele de comunicare gen
Facebook.
12 – Deschiderea universitară . Au apărut numeroase noi institu ții de învă țământ, dar
realizarea cea mai mare o reprezintă apari ția unor noi specializări universitare.
13 – Studiul în străinătate . Se estimează că jumătate de milion de cercetători activează în
afara României și zeci de mii de tineri sunt studen ți în Occident .
14 – Bunuri de larg consum . Accesul popula ției este simplu, oferta foarte bogată, iar în
ultima vreme pre țurile au făcut foarte accesibile computerele, f rigiderele, ma șinile de spălat.
15 – Armonizarea legisla ției cu cea europeană . A fost un salt uria ș înainte și a schimbat
peste noapte unele regle mentări nedemocratice sau care se făceau doar în fav oarea unor grupuri
de interese.
16 – Liberul acces la informa ții. Institu ții ale statului care func ționau netransparent sau
care erau inaccesibile au fost nevoite – prin lege – să se pună la dispozi ția ce tățenilor și să ofere
acestora răspunsuri și documente într -un timp dat.
17 – Varietatea posibilită ții de petrecere a timpului liber . Sigur că există voci care acuză
faptul că „tinerii din ziua de azi s -au stricat”, dar să nu uite că singurul mod de social izare înainte
de ’89 era la un film sau o înghe țată. Acum exis tă cluburi, concerte, baruri…
18 – Accesul la o via ță culturală diversă. În urmă cu 11 ani, Sibiul a devenit capitala
culturală a Europei. Numărul de concerte, piese de teatru, premiere, festi valuri depă șește 100,
anual, fapt remarcabil pentru o urbe care în urmă cu un sfert de secol era condusă de fiul l ui
Nicolae Ceau șescu – Nicu șor.
19 – Influen ța celor care au migrat . Se estimează că 4 milioane de români trăiesc dincolo
de grani țele țării, cei mai mul ți plecând după Revolu ție. Majoritatea lor au trimis în țară sume
uriașe de bani, dar și un comportament, o atitudine occidentală. Ei au fost artizanii alegerii în
luna noiembrie a lui Klaus Iohannis în func ția de șef al statului în detrimentul unui
contracandidat considerat a fi sus ținut de către baronii corup ți din PSD.
20 – Democrația . Consolidată, este imposibil de crezut că ne mai putem întoarce în
comuni sm, dincolo de nostalgia unora.
21 – Schimbarea mentalită ții. Faptul că locuitorii celei mai sărace țări a Europei,
eticheta ți adesea ca intoleran ți, ortodoc și până în măduva oaselor, au ales un pre ședinte neam ț,
protestant, reprezintă o schimbare pozitivă în gândirea colectivă a poporului.

Concluzii
În linii mari, evolu ția României este una pozitivă . Căderea regimului comunist nu a
însemnat o fractură, marcând o discontinuitate totală și începutul unei noi societăți. Oamenii erau
aceiași, cu mentalități, obiceiuri, idei mai mult sau mai puțin clare despre trecut, prezent s au
viitor, iar căderea dictatorului și a clicii conducătoare nu a însemnat nașterea unei noi națiuni mai
înțelepte și mai drepte. Constituirea unei noi structuri statale, instituționale printr ‑o nouă
reglementare juridică reprezintă doar latura formală a v ieții publice și a relațiilor noi de putere și
autoritate. Acum apare mai pregnant contrastul dintre formă și fond. Această privire succintă

11
asupra realității românești de după 1989 ne oferă panorama dezolantă a unei involuții,
contrastând cu speranțele ro mânilor pentru o societate și o viață mai bună. Dar, pentru a realiza
Binele, trebuie să înțelegem Răul, pentru a ‑l evita sau a ‑l combate. România a cunoscut și lupta
tenace, perseverentă a unor oameni de bună calitate, mulți dintre ei tineri, care au ripo stat și,
treptat, au înlăturat elementele patogene care afectau societatea în întregul său. Speranța revine
în sufletul românului, văzând o îmbunătățire a economiei și vieții sociale, o preocupare a statului
pentru cetățeni și o creștere economică, la înce put timidă, apoi mai pregnantă. Iar mult discutata
„imagine” deplorabilă a României în plan extern, la care au contribuit chiar reprezentanții săi, s ‑a
modificat în sens pozitiv.

Bibliografie

Mihai Chir iță, Ghidul Arhivelor Militare Române, Editura Centrului Tehnic -Editorialal
Armatei, Bucure ști, 2010, pag. 232, pe site -ul oficial al Ministerului Ap ărării Na ționale:
http://www.mapn.ro/smg/SIA/GAMR.pdf .
Mioara Anton, Documente Diplomatice Române, România și Tratatul de la Varșovia.
Conferințele miniș trilor Afacerilor de Ext erne și ale adjuncților lor(1966 -1991), Seria a
III-a, Editura Alpha Mdn, București, 2009, p1218
***http://geopolitics.ro/politica -externa -a-romaniei -dupa -sfarsitul -razboiului -rece/ ,
accesat la data de 05.03.2018
*** http://revistasinteza.ro/efectul -ue-asupra -romaniei/ , accesat la data d e 07.03.2018
*** https://www.mae.ro/node/15028?page=6 , accesat la data de 07.03.2018
*** Asocierea României la Comunitățile Economice Europene, pe site -ul oficial al
Ministerului Economiei și Comerțului:
http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Acordul_european_01%5B1%5D.03.06.html ,
accesat la data de 09.03.2018
***https://www.stiripesurse.ro/presa -interna-ionala -a-comentat -dur-scandalul -politic -din-
romania -un-an-de-proteste -in-romania -nu-a-schimbat -nimic -pe-termen -lung_1243391.ht
ml, accesat la data de 10.03.2018