Română -Franceză [629724]

1

2
Universitatea ,,Lucian Blaga ’’ din Sibiu
Facultatea de Litere și Arte

Secția Litere
Română -Franceză

LUCRARE DE LICENȚĂ
CATEGORIA GRAMATICALĂ A DETERMINĂRII
SUBSTANTIVULUI ÎN LINGVISTICA ROMÂNEASCĂ ȘI
ÎN LINGVISTICA FRANCEZĂ

Coordonatori științifici: Candidată:
Conf. Univ. Dr.: Maria Rodica Mihulecea Munteanu Alexandra -Sorina
Lector Univ. Dr. : Monica Borș

Sibiu, 2017

3

CUPRINS
CAPITOLUL 1. Determinanții substantivului în lingvistica românească ………………………….. ……. 6
1.1.Definirea categoriei gramaticale ………………………….. ………………………….. ………………………….. 6
1.2.Definirea categoriei gramaticale a determinării substantivului în lingvistica românească
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 7
1.3.Nedeterminarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 17
1.4. Determinarea minimă -articolul nehotărât, morfem al categoriei determinării ……………. 20
1.5.Determinarea maximă -articolul hotărât, morfem al categoriei determinării ……………….. 24
1.5.1. Întrebuințarea articolului hotărât ………………………….. ………………………….. ………………. 24
1.5.2.Articularea substantivelor proprii ………………………….. ………………………….. ……………….. 26
1.5.3.Articularea substantivelor precedate de prepoziții ………………………….. ……………………. 27
1.5.4.Poziția articolului hot ărât ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 29
Capitolul 2. Determinanții substantivului în lingvistica franceză ………………………….. ………………. 32
2.1. Prezentare generală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 32
2.2.Articolele nehot ărâte ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 35
2.2.1. Articolele nehot ărâte (nedefinite): UN ȘI UNE ………………………….. ………………………… 35
2.2.2. Articolul nehot ărât (nedefinit): DES ………………………….. ………………………….. ………….. 40
2.3.Articolele hot ărâte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 42
2.3.1.Articolele hot ărâte (definite): LE, LA, LES ………………………….. ………………………….. … 42
2.4. Articolul zéro ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 46
Capitolu l 3. Elemente de contrastivitate între determinanții din limba română și determinanții
din limba franceză ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 49
3.1.Articolul -consid erații generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 49
3.2. Articolul definit ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 50
3.3. Articolul hotărât (definit) în limba română ………………………….. ………………………….. ……… 53
3.4. Articolul enclitic în limba română și articolul proclitic în limba franceză ……………………. 54
3.5. Flexiunea articolul ui ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 56
3.6. Articolul nehotărât în limba română ………………………….. ………………………….. …………………. 57
3.7. Articolul nehotărât în limba franceză ………………………….. ………………………….. ……………….. 59
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 62
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 64

4

Introducere

Lucrarea mea de licență, după cum putem observa din titlu ,,Categoria determinării
substantivului în lingvistica românească și franceză’’ are ca obiect de studiu categoria
gramaticală a substantivului în lingvistica românească și în lingvistica franceză. Obiectivul
este de a observa în ce condiții putem afirma că există o a patra categorie gramaticală, și
anume, categoria determinării, dar și de a scoate în evidență asemănările și deosebirilor pe
care le au determinanții din limba franceză și din limba română.
Motivația alegerii se regăsește în dorința de a reliefa complexitatea subiectului
abordat, dar și de a demonstra că articolul este d eterminantul principal al substantivului, dar și
morfemul determinării care prezintă o definire mai clară a întregului conținut al
substantivului.
Scopul acestei lucrări este acela de a aduce un plus de informații referitoare la
determinanții substantivulu i din limba franceză și din limba română.
În cadrul acestei analize mă voi axa doar pe determinanții hotărâți, și anume: articolul
hotărât (definit) și articolul nehotărât (nedefinit).
Lucrarea de licență cuprinde trei capitole sugestive, fiecare capitol a vând și
subcapitole reprezentative. Lucrarea debutează prin definirea noțiunii de ,,categorie
gramaticală’’ și anume că aceasta se definește ca fiind ,,noțiunea cea mai generală a științei,
în care se reflectă obiectele din realitate și relațiile esențiale dintre ele, iar fiecare știință
operează cu categoriile ei specifice.’’ În cadrul aceluiași capitol am scos în evidență rolul
determinanților substantivului în limba română, prezentarea detaliată a articolului hotărât
(definit), respectiv articolul neho tărât (nedefinit), numeroase concepții ale unor lingviști cu
privire la conceptul de determinare , iar exemplele ilustrate sunt proprii sau exemple
împrumutate din texte literare românești. În cel de -al doilea capitol am realizat o analiză a
particularități le semantice, a valorilor contextuale, a particularităților combinatorii ale
determinanților substantivului din limba franceză.

5
Capitolul următor, respectiv capitolul al treilea , reprezintă pilonul de bază al acestei
lucrări unde am ales să realizez o analiză contrastivă pentru a vedea sursa erorilor unui
vorbitor român care învață limba franceză, aceste erori provenind atât din asemănările dintre
limba franceză și limba română de oarece acestea au o caracteristic ă comună, și anume, că
sunt limbi romanice, cât și din diferențele existente între cele două limbi de -a lungul evoluției
lor istorice.
Lucrarea conține concluziile aferente analizei temei mele, dar și o bibliografie
sugest ivă.
Sursele bibliografice utilizate sunt tradiționale și le -am găsit la Biblioteca Universității
Lucian Blaga.

6
CAPITOLUL 1. DETERMINANȚII SUBSTAN TIVULUI ÎN
LINGVISTICA ROMÂNEAS CĂ

1.1.DEFINIREA CATEGORIEI GRAMATICALE

În Structura morfologică a limbii r omâne , cuvântul ,,categorie’’ se definește ca fiind
,,noțiunea cea mai generală a științei, în care se reflectă obiectele din realitate și relațiile
esențiale dintre ele, iar fiecare știință operează cu categoriile ei specifice.’’
Categoriile gramaticale redau sensurile logico -gramaticale (distincte de cele lexicale)
și sunt înfățișate prin forme precise de limbă, adică segmentale (fonem, morfem, combinație
de foneme sau de morfeme) sau suprasegmentale (intonația). Cu alte cuvinte categoriile
gramaticale desemnează ,,modul intern de organizare a materialului de forme dintr -o
limbă .’’ 1
Mijloacele prin care categoriile gramaticale sunt exprimate sunt următoarele: în cadrul
flexiunii nominale (părțile de vorbire fiind: substantivul, adjectivul și numeralul) categoriile
gramaticale care se realizează sunt genul, numărul și cazul, în cadrul flexiunii pronominale
(această flexiune se aseamănă foarte bine cu flexiunea nominală) categoriile gramaticale sunt
genul, numărul, cazul și perso ana, iar în cadrul flexiunii verbale categoriile gramaticale care
se realizează sunt numărul, persoana, modul, timpul și diateza.
Există o situație aparte în cazul adjectivelor și adverbelor deoarece intervine
comparația. Echivalentul acestor categorii gr amaticale se constituie a fi, în limba română,
modalitățile de expresie specifice.2

1 Iorgu Iordan, Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu, Structura morfologică a limbii
române contemporane, Editura Științifică, București, 1967, p . 55.
2 Ibidem, p.56.

7
1.2.DEFINIREA CATEGORIEI GRAMATICA LE A DETERMINĂRII SUBST ANTIVULUI
ÎN LINGVISTICA ROMÂNEAS CĂ

În Dicționarul de științe ale limbii , termenul ,,determinare’’ cunoaște două definiții :
prima se referă la faptul că reprezintă ,,funcția semantică îndeplinită, în cadrul grupului
nominal, de clasa determinanților: articole, adjective demonstrative și posesive, și anume
funcția de ,,actualizare a substantivului’’ , ad ică de utilizare a lui în vorbire și de
individualizare, de restrângere a clasei de indivizi desemnate de substantiv la un
individ/indivizi cunoscut/cunoscuți și identificabil/i de către vorbitor și ascultător, individ
determinat în raport cu vorbitorul sa u cu ascultătorul, iar cea de -a doua definiție se referă la
faptul că determinarea definește ,,o categorie gramaticală specifică substantivului,
manifestată prin opoziția de determinat (articulat)/nedeterminat (nearticulat), iar dacă există
mai multe artic ole și p rin opoziția determinat hotărâ t (puternic determinat)/determinat
nehotărât (slab determinat)’’ .3
Dicționarul Explicativ al Limbii Române oferă o altă definiție determinării și anume că
reprezintă: ,, cuvântul sau prepoziția care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții
cu care este în legătură, fiind subordonate acestora’’.4
În Gramatica Limbii Româ ne, este menționat faptul că dintre toate categoriile
gramaticale specifice părților de vorbire din clasa numelui, categoria determinări i este
specifică unei singure părți de vorbire, și anume substantivului, realizând legătura prin
îmbinarea cu un determinant. Combinarea determinantului cu un element nesubstantival
indică substantivizarea acestuia: binele, acel cineva, un oarecare, o nimica toată, care doi au
sosit? Asocierea determinanților cu numele proprii se efectuează în condiții și cu efecte care
individualizează această categorie de substantive. Numele proprii se combină cu un referent
obiectiv nu prin asociere cu un determina nt, ci prin natura lor, autonom de contextul concret

3 Angela Bidu Vrănceanu, Cristina Călărașu , Liliana Ionescu – Ruxăndroiu , Mihaela Mancaș,
Gabriela , Pană Dindelegan , Dicționarul de științe ale limbii, Editura Nemira, București,2005 ,
Editura Nemira, București,2005 , p.167
4 Dicționarul Explicativ al Limbii Române , ediția a II -a, București, Univers Enciclopedic,
1998.

8
în care sunt folosite la un moment dat. Din pricina acestui lucru, determinanții nu au rol de
integratori enunțiativi în grupul nominal, nucleul lor fiind un nume propriu. 5
Determinanții se asociază cu numele proprii animate, în cazul în care au efectuat un
progres semantic de t ip metonimic sau metaforic, funcț ionând ca substantive comune:
Eminescu e un Leopardi (Eugen Ionescu, Nu) [poet asemănat cu Leopardi]. ,, Unele
substantive proprii i nanimate se utilizează cu și fără articol enclitic, după anumite reguli
similare celor din flexiunea substantivelor comune.’’6
Gheorghe Constantinescu -Dobridor afirmă despre categoria determinării că ,,se
realizează în limba română prin unități de expresie, variabile atât în raport cu valorile de
determinare cât și cu valo rile de număr, de caz și de gen . Prin realizări specifice , afixele
determinării rezolvă parțial sincretismele (omonimiile) de caz din flexiunea substantivului
românesc, antrenând adeseori modificări ale desinențelor de număr și de caz.”7
În Tratatul de gramatică al limbii româ ne, Cornel iu Dimitru subliniază că ,,nu este
convenabil ca determinarea să fie considerată o categorie gramaticală’’, deoarece
,,individualizarea realizată prin determinare nu este posibilă la toate su bstantivele, fiind
excluse cele care apar întotdeauna cu sau fă ră articol (moca, nirvana , japca, tălpășița,
Toma, Dolhasca…; Costache, Gheorghe, Ion, Carmen. Deși pronumele redă articol, nu
constituie categoria determinării din pricina caracteristicii lor semantice (ele înlocuiesc
substantive care prezintă un obiect, în concluzie acestea nu pot demonstra cunoașterea sau
necunoașterea acestuia): dânsul, dânsa, danșii, dansele; domnia sa, domnia voastră; un altul,
o alta…În această sferă sunt înscrise prepozițiile și locuțiunile prepoziționale cu genitivul,
prezentând forma de singular a artic olului hotărât enclitic. În această situație opoziția
articulat -nearticulat prezintă caracteristica schimbării valorii gramaticale (prepoziție –
adverb). Se acceptă că: ,,articolul este o clasă cu omogenitate relativă, în cadrul ei putându –
se face distincție între cuvintele -morfem, care sunt părti de vorbire (cel, cea, al, a, un, o, lui

5 Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al Rosetti”, Gramatica Limbii Române , Editura
Academiei Române, București, 2005, p 78 -79.
6 Ibidem, p. 79.
7 Gheorghe Constantinescu -Dobridor, Morfologia limbii române, Editura Științifică, 1974, p.
15.

9
proclitic) și morfemele propriu -zise care fiind segmente, părți de cuvânt, nu reprezintă părți
de vorbire ( -l, -le, -lui, -a). 8
În Structura morfologică a limbii româ ne9 se evidențiază cele trei sensuri gramaticale
ale determinării, și anume determinarea zero, determinarea minimă și determinarea maximă și
trebuie menționat faptul că între acestea există trei opoziții:
a) nedeterminare – determinare maximă ( elev-elevul)
b) nedeterminare – determinare minimă ( elev-un elev)
c) determinare minimă – determinare maximă ( un elev -elevul) .
Observând c ă de la substantivul fără articol elev la cel cu articol un elev, elevu l se
menține nemodificat sensul lexical la fel ca de la nominativ -acuzativul singular elev la
genitiv -dativul singular sau toate cazurile la plural elevi , Valeria Guțu Romalo afirmă că
elev-un elev-elevul sunt aspecte ale aceluiași cuvânt sau ,,elemente aparținând aceleiași
paradigme’’ . Argumente pentru a susține ,,inovația terminologică’’ constând în înlocuirea
termenului de articol cu acela de afix (morfem) al determinării găsim și în ,,Structura
morfologică a limbii române contemporane’’ unde, pornindu -se de la utilizarea articolului
când substantivul se repet ă ( Am cumpărat mere . Mere le erau gustoase ) sau când
substantivul este însoțit de adjectivul tot ( Tot satul a fost prezent la vot ), se conchide că
,,Faptul că poate fi cerut de un anumit element prezent în comunicare constituie…un
argument în afirmarea caracterului gramatical al categoriei determinării în limba română și
justifică considerarea articolului care reprezintă mijlocul de exprimare al acestei categorii,
nu ca <<parte de vorbire>> , ci ca morfem, și anume morfem dependent, de acelaș i tip cu
desinențele care exprimă numărul și cazul’’ .10
„Categoria gramaticală a determinării se realizează prin asocierea substantivului cu
forme ale articolului nedefinit (nehotărât) și ale articolului definit (hotărât), numită
articulare nedefinită, respectiv, articulare definită a substantivului, în opoziți e cu absența
determinanților de tip articol, numită nearticulare sau articulare zero a substantivului.

8 Cornel iu Dimitriu, Tratat de gramatică al limbii româ ne, Editura Virginia, Iași, 1994,
p.159.
9 Iorgu Iordan,Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu, op.cit. , 1967, p.169.
10 Cornel iu Dimitriu, op. cit. , Editura Virginia, Iași, 1994, p. 145 -146

10
Funcția de exprimare a categoriei gramaticale a determinării la substantiv (morfem al
determinării) constituie una dintre caracteristicile articolului ne definit și a celui definit.”11
Așadar, determinarea substantivului se realizează doar cu ajutorul articolului.
În Gramatica actual ă a limbii româ ne 12, Ștefan Găitănaru afirmă că restrângerea
sferei unei noțiuni prin atribuirea unor însușiri este o caracteristică specifică determinării
substantivului și de aceea trebuie menționat faptul că articolul realizează o determinare
abstractă. Această determinare abstractă are loc deoarece atributul nu atribuie însușiri
substantivelor, însă acesta poate să m archeze cele trei aspecte ale sferei: totalitatea (Omu l
este o ființă cu suflet .); parțialitatea (Niște copii se află în parc .); unicitatea (Ion avea un
frate și mai multe surori .).
De asemenea, În Tratatul de Gramatică al Limbii Române13, Corneliu Dimitriu
consideră ca determinarea poate fi deictică, dacă funcția referențială suprapune numele
obiectului real precum și contextuală, atunci când se individualizează un nume prin
intermediul unor informații reluate sau anticipate din contexte diferite. Determina rea deictică
poate fi realizată în special prin intermediul modificatorilor adjectivali ( Copilu l cel mai bun
din lume; acest copil ) precum și prin articulare. Dacă pentru posesiv ș i demonstrativ se pot
contura valorile de articol față de cele de morfeme ale diverselor clase gramaticale, acest fapt
pentru articolul hotărâ t, respectiv nehotărât se poate realiza prin încadrarea lor în sistemul
categoriei determină rii.
Se evidențiază faptul că la , ,mărcile categoriei gramaticale ale determinării nu
interesea ză articolul hotărât și nehotărât din dânsu l ,al doi lea, împotriv a ,lui Ion, un
Eminescu, niște Harpagoni, iar articolul adjectival și posesiv -genitival în totalitate sunt în
afara categoriei gramaticale în discuție’’. În cazul în care se evidențiază în sistemul de
opoziții , articolele hot ărâte ș i cele nehotărâte indică valori si nu noțiuni, evidențiind faptul
că acestea sunt morfeme de aceeași factură cu desinențele și nu părți de vorbire, altfel spus:
a) spre deosebire de toate gramat icile româneș ti clasice mai vechi ,precum ș i de o
parte a gramaticilor de factură clasică actuale, unele gramatici și lucrări de gramatică mai

11Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al Rosetti”, op. cit. , Editura Academiei Române,
București, 2005, p. 73 -74.
12 Ștefan Găitănaru, Gramatica actu ală a limbii române, Morfologia , Editura Tempora,
Pitesti, 1998, p. 65.
13 Corneliu Dimitriu, op. cit. , Editura Virginia, Iași, 1994, p. 149.

11
noi susțin ideea că la categoriile gramaticale clasic e ale substantivului trebuie adăugată ș i
categoria gramaticală a determină rii;
b) mă rcile categoriei gramaticale a determină rii, concretizate în ǿ, articolul nehotărât
și articolul hotărâ t (ultimele două numai î n anumite s tructuri)sunt flective de același tip cu
desinenț a14.
Prezența unei anumite categorii gramaticale este stabilită de un conținut categorial și
de o formă categorială. Unii specialiști consideră că: ,,prin conținutul acesteia este vizată
măsura cunoașterii de către vorbitor a unei entități numite prin substantiv, în sensul
posibilității de individualizare a acesteia î n raport cu celelalte entități de același fel la care
trimite substantivul respectiv’’15.
Valeria Guțu Romalo afirmă că substantivul articulat are ca rol ,,numai restrângerea
sferei de referire a acestuia, limitând până la individualizare o biectele indic ate de
substantiv. ’’16
Dumitru Irimia consideră că, în general, determinarea are conținut sintactic. Astfel,
substantivul poate îndeplini funcția sintactică de subiect: A intrat un student/studentu l,
complement direct: Am văzut un student/studentu l, atribut : Programul unui
student /studentu lui este foarte încărcat , complement indirect: I-au dat unei studente/student ei
premiul I .17
În Structura morfologică a limbii româ ne18, relațiile de determinare dintre un
substantiv și elementele care prezintă o modificare a sferei semantice sunt evidențiat e în
flexiunea nominală. Categoria determinării prezintă o clasă de morfeme care evidențiază
îndepărtarea unui obiect de clasa de obiecte din care acesta face parte, astfel
individualizându -l: adjectivul calificativ (fata bună ) sau determinative (posesiv, demonstrativ,
relativ : fata mea, această fată, care fată) și articolul hotarât și nehotărât. Acei determinanți
adjectivali care prezintă un concept indeterminat se constituie a fi indefiniți, iar cei definiți
sunt determinanții pronominali (articolul și adjectivele pronominale).

14 Idem .
15 Idem .
16 Idem.
17 Dumitru Irimia, Gramatica limbii române , Editura Polirom, Iași, 1997 , p. 54.
18 Iorgu Iordan, Valeria Guț u Romalo, Alexandru Niculescu, op. cit. , Editura Științifică,
București, 1967, p. 63-64.

12
Articolul este considerat a fi mo rfemul determinării care p rezintă o definire mai clară a
întregului conținut al substantivului. În comparație cu alte lim bi romanice (franceza, italiana
etc.) determ inanții substantivului se pot gă si atât proclitic, cât ș i enclitic.19
Articolul nehotărât, adjectivul relativ (interogativ) și adjectivul nehotărât sunt
predeterminanții propriu -ziși ( o fată, care copil, unii bărbați ), iar celelalte elemente
determinante pot apărea în condiții sintagmatice diferite atât proclitic (acest bărbat, al meu
copil ), cât și enclitic ( copilu l acesta, băiatu lui, tovarășu l meu). În limba română, articolul
hotărât este enclitic, acesta include adjectivele pronominale, ca de exemplu: copilu l meu, în
franceză mon copain/ le copain , pe când gramatica limbii italiene acceptă o determinare dublă
(il mio cane), exceptând substantivele care exprima gradele de rudenie ( mio fratello ). Între
articol si substantiv există o legătură deoarece articolul s -a unit cu desinențele cazual e (doar î n
cazul articolului enclitic).20
În cazurile genitiv si dativ, substantivul este articulat cu articol hotărât sau nehotărât:
planșa unui copil, planșa copilu lui), iar în cazurile nominativ și acuzativ structurile cu
substantivul nearticulat sunt prezente destul de rar. Morfemul categoriei det erminării,
articolul, nu se prezintă niciodată singur, iar gramatica tradițională îl consideră ca fiind un
procedeu gramatical, analizându -l ca o parte de vorbire distinctă.21
În cazul în care se realizează cel puțin una dintre cele trei opoziții ale categoriei
determinării, atunci articolul are rolul de morfem al determinării. Dacă nu este realizată nici
una dintre cele trei opoziții ale categoriei determinării, articolul are alt rol, neavând nimic în
comun cu categoria determinării .22
„Pe de altă parte, articolul cumulează, în situațiile în care însoțește un substantiv, pe
lângă rolul de morfem al determinării, pe acela de indice al cazului. Când însoțește alte părți
de vorbir e substantivate (substantive provenind din adjective: frumosul, adverbe: binele,
pronume: eul, etc), are pe lângă cele două valori menționate mai înainte și pe acela de indice
al substantivizării.”23

19 Idem .
20 Idem .
21 Idem .
22 Ibidem , p. 172.
23 Ibidem, p. 171 .

13
În Structura morfologic ă a limbii româ ne24 se consideră că articolul , ca morfem al
determinării, apare adesea în situații în care sunt realizate cele trei opoziții ale categoriei
determinării, dar de asemenea poate sa apară în situația în care este realizată doar o singură
opoziție. Aceste opoziț ii sunt posibile datorită articolului definit enclitic – ul, -a, etc., precum
și a articolului nedefinit proclitic un, o .În limba română contemporană este întâlnit foarte des
substantivul determinat indiferent dacă acesta este definit sau nedefinit, în c omparație cu
substantivul nedeterminat, acesta nefiind întâlnit atât de des. De asemenea se constată
diferențe de întrebuințare în raport cu cazurile:
I.În cazul genitiv – dativ, substantivul este însoțit foarte des de un articol definit sau
nedefinit: Cartea băiatul ui, Cartea unui scriitor; Dă plicul băiatu lui, Dă ziarul unui copil;
Pleacă înaintea camarazi lor, Pleacă înaintea unor camarazi; A dobandit -o grație ambiți ei.
Cand înaintea unui substantiv se află un adjecti v propriu -zis, articolul se ataș ează
adjectivului: Capodopera mare lui pictor, Da ziarul frumosu lui tânăr.
II. De regulă, în cazul nominativ, substantivul este însoțit de articol: Vine autobuzu l,
Vine un autobuz; Fat a silitoare învață, Un elev silitor învață . Circumstanțele în care
substa ntivul subiect este nearticulat sunt mai puțin întâlnite. În acest caz, pot sa apară fără
articol, adica nedeterminate :
a) Substantivele care exprimă fenomene ale naturii: Vine furtună. Există și o excepție
în care sunt acceptate și structurile cu substantivul determinat: Vine furtun a, acestea
predominând în limba actuală. În schimb, substantivul nedeterminat predomină mai puțin, în
special în textele literare. Mihai Eminscu și Mihail S adoveanu sunt scriitorii care folosesc des
aceste substantive nearticulate care exprimă fenomene ale naturii
b) Substantivele care sunt însoțite de un adjectiv posesiv și care exprimă nume de
rudenie: A sosit soră-sa, Mamă -ta a zis asta . Aceste construcț ii în care substantivul și
posesivul formează un ansamblu, o asociere, predomină în limba populară. Construcțiile cu
substantivul determinat se intâlnesc în limba literară: Mam a ta a spus, Sor a ta a sosit.
c) Un substantiv care se regăsește la plural: Vin ploi, Se aleargă copii . Subiectul lui a
trebui este nearticulat des : Imi trebuie coperți le. În acest caz, deosebit de frecvent este
substantivul nedeterminat, în situația în care subie ctul este la plural. Dacă subiectul este un

24 Ibidem, p. 172 .

14
substanti v la singular, acesta se foloseș te articulat: Îmi trebuie o copertă (copert a) și nu: Îmi
trebuie copertă.
d) Substantivul care are funcție sintactică de subiect si care se află în construcții
negative: Pic de nour nu se zărește. Astfel, su bstantivele nearticulate evi dențiază negația.
III. Substantivul în cazul acuzativ se regăsește atât nedeterminat cât și determinat:
Achiziționează mere ( niște mere , mere le). Substantivul nedeterminat se folosește în
următoarele cazuri:
a) atunci când substantivul care are funcția sintactică de complement direct se
regăsește la numărul plural: Și-a luat cărți , dar Ș i-a luat o carte sau Ș i-a luat carte a, dar
structura Și-a luat carte nu se utilizează în limba actuală.
b) atunci când substantivul nedeterminat la numărul singular se folosește în structuri
care au caracter fix: Învață carte .
c) atunci când substantivul care are funcția de complement direct este la numărul
singular și constituie un nume de materie: Cumpăr ă mere , Bea vin, dar sunt acceptate și
structurile în care substantivul este determinat : Bea un vin rece, Bea vinu l rece.25
d) atunci când substantivul are funcția de complement circumstanțial : Strânge
trandafirii mănunchi , Am găsit caietele praf. În această situație , substantivul nu este
determinat de un atribut.
e) atunci când înaintea substantivului se află o prepoziție, care este în cazul acuzativ:
Sosește la timp, Se află în casă, Pune caietul pe masă .
În Structura Morfologic ă a Limbii Române26, Iorgu Iordan, Valeria Guțu Romalo și
Alexandru Niculescu afirmă că substantivul care este precedat de o prepoziție este determinat
de un articol:
1. atunci când este asociat cu un atribut: Pune culegerea pe un birou de lemn, Pune
culegerea pe birou l de lemn, Locuiește într -un apartament mare, Locuiește în apartamentu l
mare

25 Ibidem, p. 171.
26 Ibidem, p. 174.

15
2. atunci când substantivul exprimă un nume de rudenie arătând o ființă specială
pentru un vorbitor, în această situație substantivul este determinat definit: Ma duc la bunic a, Îl
zărește pe bunicu l.
3. atunci când prepoziția cu determină substantivul: Vine cu mașin a, Scrie cu pixu l
roșu. În ultimul exemplu Scrie cu pixul roșu este permisă și structura cu substantivul
nedeterminat: Scrie cu pix roșu, însă structura Vine cu mașină nu este admisă.
IV. În cazul în care un adjectiv pronominal sau un numeral precedă un substantiv,
acesta se folosește, în ciuda cazului sau al rolului sintactic, fără articol: Au sosit acești copii ,
A cumpărat această carte , S-au intalnit cinci oameni , A croșetat cinci pulovere .
V.Substantivul este întotdeauna articulat dacă este precedat de un adjectiv propriu -zis,
articolul alăturându -i-se adjectivului: A citit minunatu l roman, A recitat o frumoasă poezie..
Un alt aspect evidențiat în Structura morfol ogică a limbii româ ne se referă la
utilizarea celor două articole care se realizează în funcție de sens: când substantivul este
însoțit de articol definit când acesta precizează un obiect individualizat și se apelează la
articolul nedefinit când determinarea e mai puțin clară. Întrebuințarea articolului defini t
enclitic se realizează în urmă toarele cazuri:
a) Câ nd substantivul este însoțit de un atribut dete rminativ și atributul exprimă o
caracteristică a obiectului indicat de substantivul regent capabilă să -l deosebească pe acesta
de celelalte obiecte din aceeași categorie: bulevardu l Mihai Viteazul.
b) Când un atr ibut nu însoțește un substantiv , dar exprimă un obiect cunoscut:
1. Pentru că a apărut mai înainte în comunicare: Căpșune le le-a mâncat ;
2. Pentru că exprimă un fenomen al naturii sau o senzație sau un fenomen fiziologic
general uman: Arde soare le, Vine iarn a;
3. Pentru că indică o ființă unică pentru un anumit vorbitor: A venit sora, S-a supărat
pe bunicu l (dar și A venit o soră, Un bunic este întotdeauna un om cu suflet cald), dacă
substantivul este utilizat pentru a denumi o categorie .
În cazul în care substantivul exprimă celelalte grade de rudenie si nu respectă această
condiție, nu se va articula, dacă nu este asociat cu un determinant. Prin urmare, nu este corect
să zicem: am scris sorei ; Deseară mă întâlnesc cu fratele . În schimb, pot fi articulate acele

16
substantive care exprimă ființe , dar să fie considerate unice de căte vorbitor, ca de exemplu:
Împăratu l avea un rol important în epoca aceea, Boieru l a plecat în oraș cu trăsura și
Sosește domnul, am să -i zic la domnu l (în vorbirea școlarilor de pe vremuri).27
c) Atunci când substantivul exprimă specia ca totalitate : Doar furnic a este harnică.
În această situație se evidențiază an titeza dintre mai multe specii, așadar
individualizarea, distanțarea uneia de celelalte. Din pricina acestei antiteze , substantivul
este articulat și atunci când este vorba de un singur exemplar al speciei. În construcția i -a
mâncat lupu l oaia, prezența articolului se explică prin faptul că, deși are în vedere un singur
lup, vorbitorul îl în fățișează ca pe un reprezentant al întregii specii, în sensul că nu ursul sau
vulpea, ci lupul, ca atare, în calitatea lui de ,,lup’’, a săvârșit acțiunea enunțată. Experiența
de veacuri a ciobanului și a țăranului a creat această siguranță că numai ,,lupu l ‘’, și nu alt
animal, poate să le manânce oile.28
d) Atunci când în construcția cu caracter fix regăsim substantivul a face pe…,a face pe
inteligentu l, a face pe poetu l… Specia este indicată in acea stă stuctură de substantiv. După
această schemă s -au realizat formule asemanatoare cu adjective, având valoare substantivală:
a face pe deșteptu l (pe marele, pe teribilul ). Construcții fixe sunt considerate a fi și la anul, la
luna, la saptămâna , unde este evidențiată repetarea acțiunii verbului determinat de
substantivul articulat.
e) Atunci când substantivele determinate de adjectivul tot sunt mereu articulate: Tot
satul (satul tot) a mers la vot, Am vizitat tot satu l.
f) Substantivul care este însoțit de adjectivul întreg este articulat doar dacă se află
înaintea adjectivului: grupul întreg , dar poate să fie nearticulat sau articulat când se găsește
dupa adjectiv: Întreg orașu l a fost la concert, Întregul oraș a fost la concert.
g) Substantivul este articulat sau nearticulat în funcție de adjectivul care îl precedă
(saraca ): dacă articolul i se alătură adjectivului, substantivul se folosește fără articol și invers:
săraca fată, săracă fată. Se evidențiază o diferențiere de sens între aceste construcții.
Substantivul care este determinat nedefinit se folosește î n aceleași situații ca și
substantivul determinat definit. În unele situații substantivul care este însoțit de un articol

27 Ibidem, p. 174.
28 Ibidem , p. 176.

17
nedefinit ar putea avea un înțeles general, ca și atunci când acesta este însoțit de un articol
definit, ca de exemplu Un învățător trebuie sa fie cinstit și calm este similar ca sens cu
Învățătoru l trebuie sa fie cinstit și calm , diferența fiind că un profesor are capacitatea de a
exprima prin individualitați, generalitatea, căci este asociat în mint ea noastră cu sinonime ca
orice ( fiecare) profesor. Varianta de nominativ acuzativ, numărul plural specifică articolului
nedefinit este niște: Niște confesiuni , fiind mai potrivit Confesiuni .29

1.3.N EDETERMINAREA

Mioara Avram definește nedeterminarea ca fiind : ,,lipsa oricărui articol=informație
zero cu privire la gradul de cunoaștere.30
În Gramatica Limbii Române31 , substantivele care nu sunt însoțite de articol se
clasifică în două grupe distincte din punct de vedere al determinării:
1. Substantivele a căror determinare este reprezentată prin alte părți de vobire decât
articolul:
– prin adjective demonstrative: această fată.
– prin adjective posesive conjuncte: mătușă -mea.
– prin acel pronume personal conjunct care se regăsește în cazu l dativ: Cartea -mi este
dată.
2. Substantive care nu prezintă determinare. Se remarcă la acestea distincții între
întrebuințarea numărului singular și numărului plural.
La numărul singular, întrebuințarea substantivelor nearticulate este limitată la
următoarele construcții:
1. Subiect în propozițiile de genul: [e] vară, mi-e foame.
2. Nume predicativ de calificare: Tu ești fată, Irina!

29 Ibidem, p. 177
30 Mioara Avram, Gramatica p entru toți , Editura Academiei R.P.R, București , 1986, p. 65.
31 Gramatica Limbii Române, Vol I, Editura Academiei Repub licii Populare Române,
București,1963 , p.111.

18
3. Apoziție: El, constructor, si-a făcut o casă.
4. Complement circumstanțial de mod: Pleacă glonț.
5. Element predicativ suplimentar: Dacă ai putea să te înfigi administrator la moșia
lui măcar vreun an, doi, știu că ți -ar pune Dumnezeu mâna -n cap și te -ai face om! observă
Gavrilaș, mai târziu, gânditor și cu o privire de admirație invidioasă spre Titu, care înfuleca
zdravă n din tocana ardelenească păstrată caldă. ( Liviu Rebreanu, Răscoala ).
Utilizarea substantivului nearticulat la numărul singular ca subiect sau ca și
complement direct nu este obișnuită. Există situații comune acestor două funcții în care se
poate uti liza substantivul nearticulat :32
1. Atunci când substantivul denumește un nume de materie sau când verbul pe lângă
care se află are ca sinonime verbele: a exista, a (se) găsi, a poseda: Are bicicletă .
2. În enumerații de felul:
Lună, Soare și Luceferi
El le poarta -n a lui herb,
Împrejuru -i are dame
Și curteni din neamul Cerb.
(Eminescu, Povestea codrului ).
Există o situație în care substantivul nearticulat prezintă valoarea unui substantiv cu
articol hotărât.
3. În construcții negative de felul: N-am văzut picior de om . În aceast caz substantivul
nearticulat are rolul de negație.
Substantivul nearticulat se mai folosește ca subiect și în expresiile populare: Dă
Doamne sănătate că belele curg.
Sunt și structuri fixe care au forme paralele ( care prezintă articol sau care nu prezintă
articol) și care sunt echivalente din punctul de vedere al determinării: sub motiv că…..sub
motivu l că. ..din punct de vedere….din punctu l de vedere.33

32 Ibidem , p.112.

19
În Gramatica Limbii Române34, Dumitru Irimia afirmă că : ,, nedeterminarea poate fi
obiectivă sau subiectivă. Nedeterminarea obiectivă are natură sintactică; în interiorul
funcției sintactice pe care o realizează, substantivul se caracterizează prin conținut semantic
descriptiv. Această valoare semantică este dezvoltată mai ales de substantive care intră în
struct ura predicatului analitic.” Astfel de substantive care intră în structura predicatului
analitic se regăsesc în următoarele exemple: Marcel deveni om; Afară e toamnă . Pe de altă
parte, ,,nedeterminarea subiectivă este reprezentată de indiferența subiect ului vorbitor față de
individualitatea obiectului denumit de substantive; el este interesat de obiect ca reprezentând
o calsă semantic -lexicală: Arald pe un cal negru zbura, și dealuri , vale/ În juru -i fug ca
visuri -prin nouri joacă lună. (Mihai Eminescu , Strigoii). Autorul afirmă în Gramatica Limbii
Române35 că substantivul este nedeterminat în următoarele cazuri:
– dacă nede terminarea este o caracteristic ă semantic -lexicală, de exemplu:
substantivele singularia t antum ), caracteristică puternică la funcția de complement direct ș i la
cea de subiect, în cazul în care nedeterminarea definește și verbul -predicat (în cazul verbelor
care se găsesc la diateza impersonală : se da, se vinde, se scoate sau verbul a trebui ): N-am
găsit nici cireșe, nici căpșune ; Nu-ți trebuie nici telefon , nici tabletă .
– dacă nedeterminarea ascunde înțelesul de determinare minimă, așa cum se întâmplă
când diversele funcții sintactice (subiect și complemet direct) sunt create prin substantive la
plural , de exemplu: Au sosit elevi.

33 Ibidem, p.113.
34 Dumitru Irimia, op. cit. , Iași, Polirom, 1997, p. 54.
35 Ibidem, p. 54 -55.

20
1.4. DETE RMINAREA MINIMĂ -ARTICOLUL NEHOTĂRÂ T, MORFEM AL
CATEGORIEI DETERMINĂ RII

Mioara Avram definește articolul nehotărât ( nedefinit ) ca fiind: ,,articolul ce insoțeș te
un substantiv (sau o altă parte de vorbire substantivizată ) prezentând obiectul denumit de
acesta ca individualizat în raport cu specia lui, dar fără a -l defini mai precis.’ ’36
Corneliu Dimitriu dă o altă definiție articolului nehotărât: ,,reprezintă partea de
vorbire -flectiv ce însoțește întotdeauna substantivul, la care indică de obicei un grad redus de
individualizare , iar uneori generalizarea și, în calitate de flectiv de același tip cu prepoziția,
verbul auxilia r, adverbul -flectiv, marc hează alături de desinenț ă, alternanța
fonetică –categoriile gramaticale de gen, număr și caz la substantivul însoțit.’ ’37
În Gramatica Limbii Române38, articolul nehotărât ,, are rolul de a prezenta obiectul
desemnat de substantivul pe lângă care stă ca fiind separat, individualizat în raport cu specia
lui, dar ca nedefinit mai precis pentru vorbitori, astfel că o casă e mai determinat pentru
vorbitori decât casă, dar mai puțin determinat față de casa (aceea pe care o știm) ’’. În limba
română formele articolului nehotărât se constituie a fi:
– Pentru genul masculin, numărul singular, cazurile nominativ -acuzativ: un;
– Pentru genul masculin, numărul singular, cazurile genitiv -dativ: unui;
– Pentru genul feminin, numărul singular, cazurile nominativ -acuzativ: o;
– Pentru genul feminin, numărul singular, cazurile genitiv -dativ: unei;
– Pentru genurile masculin și feminin, numărul plural, cazurile nominativ -acuzativ:
niște ;
– Pentru genurile masculin și feminin, numărul plural, cazurile genitiv -dativ: unor.
Există situații în care un, o pot fi numerale, adjective pronominale nehotărâte, dar și
articole nehotărâte. Diferența între aceste valori nu este precisă și nu se poate realiza

36 Mioara Avram, op. cit. , București, Editura Academiei R.P.R, 1986, p. 78.
37 Corneliu Dimitriu, op. cit. , Vol I , Morfologia, Iași, 1999, p. 168 -169.
38 Gramatica Limbii Române, Vol I , Editura Academiei Republicii Populare Române,
București, 1963 , p. 108. -109

21
întotdeauna. De aceea, în exemplul : Pe sub pasaj trece un băiat , doar cu ajutorul unor
elemente supliment are, se poate face diferența între valorile enunțate. Există unele reguli
pentru a ne da seama de valorile lui un, o:39
– pot fi numerale când se află în opoziție cu alte numerale ;
– pot fi articole când au forma de plural niște ;
– pot fi adjective pronominale când au forma de plural unii-unele .
Articolul nehotărât stă pe lângă un substantiv, iar dacă acesta se regăsește pe lângă o
altă parte de vorbire, are rol de substantiv: un of, un bine. Articolul nehotărât se atașează și
adjectivului nehotărât: O altă fată, pronumelui nehotărât altul, deși acesta este articulat, apare
și nearticulat: un altul.40
În une le cazuri, articolele hotărâte ș i nehotărâte dau același sens substantivului căruia i
se atașează. Exemplul : Un pictor poate reda cele mai frumoase peisaje are același sens cu
exemplul Pictoru l poate reda cele mai frumoase peisaje. După ce a fost separat cu articolul
nehotărât, un artist este considerat ca fiind reprezentantul unei categorii.41
Un substantiv nearticulat, numărul plural poate avea orice valoare în propoziție, dar
același substantiv , numărul sigular nu poate avea funcția de complement direct sau de subiect
doar dacă prezintă articol nehotărât sau hotărât sau dacă i se alătură un atribut, de exemplu:42
Plural: Copii trec pe lângă magazin. Singular: Un copil trece pe lângă magazin.
Am zărit copii pe acolo. Am zărit un copil .
Forma de plural a articolelor nehotărâte se consideră a fi niște , dar se poate folosi și
ca formă de singular, atunci când exprimă nume de materie, forma de plural niște având sens
diferit în comparație cu singularul articulat, de exemplu: un gunoi, niște gunoi, niște gunoaie.
Această situație ,,se datorează faptului că există o echivalență în ce privește gradul de
determinare între substantivul articulat nehotărât și substantivul plural nearticulat’’ .
Enunțul: Am văzut un urs este la fel de puțin determinat precum enunțul: Am văzut urși.
Articolul nehotărât indică că ,, un individ, nu are importanță care, a fost separat de specia sa,

39 Ibidem, p. 109.
40 Idem .
41 Idem .
42 Idem .

22
iar numărul plural arată că indivizi, nu are importanță care și câți anume, au fost separați de
specia lor din punctul de vedere al afirmației făcute în momentul dat al comunicării.Așa se
explică și faptul că, la plural, opoziția dintre substantivul articulat nehotărât și cel
nearticular nu este atât de netă ca la singular’ ’.43
Articolul nehotărât are diverse funcții , în afară de funcția sa inițială (de a insera un
substantiv în câmpul de cunoștințe al vorbitorilor. De aceea, în unele cazuri, alăturarea articol
nehotărât unui substantiv care prezintă rol de nume predicativ îi dă acestuia sens adjectival,
de exemplu: Marcel este bufon ( are meseria aceasta) și Marcel este un bufon (adică nu este
serios).44
În Gramatica Limbii Române45, substantivele care au ,,rolul de nume predicativ în
propoziție cu un tratament diferit din punctul de vedere al articulării nehotărâte în raport cu
sensul lor’’. De aceea, acele substantivele care sunt utilizare ca epitete și sunt adjectivizate
prin dezvoltarea categoriei comparației asupra lor, se regăsesc ca nume predicative care au
articol ne hotărât, fără să le fie necesare determinările atributive: Marcel e un clovn.
Acele substantive care nu sunt adjectivizate, prin dezvoltarea categoriei comparației,
sunt articulate cu articol hotărât doar dacă au determinare atributivă, de exemplu: Marce l este
savant, dar Marcel este un savant desăvârșit. Astfel, există și unele excepții a acestei reguli,
de aceea, se poate spune:46 Asta este o masă; Jiul este un râu din Rom ânia, dar î n această
situație, substantivul care prezintă articol nehotărât are determinare atributivă, de exemplu:
Jiul este un râu repede (mare).
Substantive le care exprimă nume de materie , dar și substantivele care nu au forme
speciale de singular și plural, nu a u articolele nehotărâte un, o : Am băut vin, Am pus gheață
în pahar.
Cazurile în care aceste substantive au articol nehotărât sunt următoarele:47
1) Când sunt al doilea termen dintr -o comparație: Este frumoasă ca o păpușă.

43 Gramatica Limbii Române, Vol I , Editura Academiei Republicii Populare Române,
București, 1963, p. 110.
44 Idem .
45 Idem .
46 Idem .
47 Ibidem, p. 111.

23
2) Când substantivul este determinat de un atribut sau o propoziție atributivă, care
indică faptul că este vorba ,, de un anumit sortiment din materia respectivă’’, de exemplu:
Prăjitura se face cu o făină fină.
3) Când este indicată aprecierea obiectului exprimat de substantiv, un rol important
avându -l intonația, de exemplu: El a măcinat la moară o făină …
Dumitru Irimia consideră în Gramatica limbii romane48 că determinarea minimă
presupune detașarea unui obiect de clasa de obiecte din care acesta face parte cu condiția ca
acesta să -și păstreze identitatea și să fie considerat la fel ca celelalte obiecte din clasa din care
acesta face parte: Din soseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul ba în drea pta,
ba în stânga până la Cluj ș i chiar mai departe, se desprinde un drum alb…( Liviu Rebreanu ,
Ion).
Pe de altă parte, un alt aspect evidențiat de Dumitru Irimia este că determinarea
minimă se realizează atunci când unui obiect nu i se cunoaște individualitate a față de clasa de
obiecte din care acesta face parte: ,, Printre fete se mai ratacește si câte-o nevastă tânară, cu
năframa de mătase în cap, gata să intre în horă daca s -ar întâmpla să -i vie chef bărbatului ei
să joace’’( Liviu Rebreanu, Ion). Aceste două valori ale determinării minime au două valori
semantice:
a) Obiectul denumit de substantive este caracterizat în funcție de perspectiva
individualitații clasei de obiecte căruia acesta îi aparține : Un elev se comportă diferit.
b) Realizarea primei tre pte a detașării obiectului de clasa de obiecte din care acesta
face parte: Părea un tânăr voievod/ Cu păr de aur moale/ Un vânat giulgi se -ncheie nod/ Pe
umerele goale. (Mihai Eminescu, Luceafărul)
Spre deosebire de afirmația făcută de Dumitru Irimia, Cor neliu Dimitriu afirmă î n
Tratatul de gramatică al limbii româ ne 49 că această categorie a determinării minime este
organizată într -un sistem paradigmatic care cuprinde opoziții ale formelor nominale, în care
există o dependență între morfemele articole și radicalul numelui. Clasa articolului este
eterogenă și cuprinde patru tipuri de unități diferite: articolul hotărât enclitic – între acesta și
numele cu care realizează o unitate aglutinată există o interdependență, și alte trei tipur i de
articole semidependente: a rticolul nehot ărât, genitival și demonstrativ . Pentru a cestea din

48 Dumitru Irimia, op. cit., Iași, Polirom, 1997, pag 54.
49 Cornel Dimitriu, op. cit. , Editura Virginia, Ia și, 1994, p 344 -345.

24
urmă voi realiza o analiză amănunțită în cadrul capitolului următor , dar trebuie menționat
faptul că articolele constituie o clasă de morfeme.

1.5.D ETERMINAREA MAXIMĂ -ARTICOLUL HOTĂRÂ T, MORFEM AL CATEGORIEI
DETERMINĂ RII

În Gramatica Limbii Române50, ,,articolul hotărât însoțește substantivul si alte
cuvinte care au, sau pot avea, valoare substantivala (adjectiv, pronume, numeral) ’’. De
exemplu : baiatu l, frumosu l băiat , dânsu l”.

1.5.1. ÎNTREBUINȚAREA ARTICO LULUI HOTĂRÂT

Substantivele articulate sau nearticulate pot fi introduse în comunicare în diverse
moduri, cum ar fi:51
a) Introducere directă: Substantivul care este însoțit de articol hotărât a fost prezentat
în comunicare ca fiind nearticulat sau articulat nehotărât, de exemplu: Era un împărat și se
numea împăratu l Roșu …El era foarte mâhnit că, în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și
luna de pe cer.( Petre Ispirescu , Greuceanu). Substantivul articulat poate fi prezent în
comunicarea directă de mai multe ori, de exemplu: Era odată o babă și un moșneag , Baba
avea o găină și moșneagu l un cucoș . ( Ion Creangă , Punguța cu doi bani). La fel ca o
introducere directă a substantivului articulat hotărât(definit) se pot considera cazurile în care
substantivul nu este precizat în vo rbire , dar obiectul pe care îl numește se prezintă direct
simțurilor: Cine -i prietenul? Este o întrebare pe care un vorbitor i -o adresează altcuiva.
b) Introducere indirectă: Substantivul articulat este inclus în comunicare cu ajutorul
unui alt substantiv, între aceste substantive existând o legatură, de exemplu: A fost odată un
rege (element introductiv) și o regină care nu aveau copii. Și erau tare mâhniți, câ t nu se

50 Gramatica Limbii Române, Vol I , Editura Academiei Republicii Populare Române,
București,1963 , p. 97 -98.
51 Ibidem, p. 99.

25
poate spune. În cele din urmă, regin a aduse pe lume o fată . (Charles Perrault , Frumoasa din
pădurea adormită) .
c) Obiectul care este denumit de substantivul care este articulat le este cunoscut
vorbitorilor, astfel că nu mai este nevoie sa fie evidențiat prin ceva. Într -un exemplu precum:
În vârful munților este minunat, substantivul , ,munților’’ nu prezintă niciun e lement
introductiv, dar denumește un obiect cunoscut de cei doi vorbitori. Așadar, putem afirma
următoarea ipoteză, cum că ,,cu cât numărul vorbitorilor e mai mare, cu atât numărul
obiectelor cunoscute (deci articulate cu articol hotărât) e mai mic și invers’’52.
Substantivele care denumesc părți ale corpului sau organe sunt articulate deoarece
acestea su nt individualizate și cunoscute : mi-am rupt mân a, mă doare picioru l. În cadrul
acestui tip de relație se include și articolul ,,generic’’ , care indică specia sau genul, d e
exemplu : Omul este puternic, U rsul este acolo.53
Același lucru se întâmplă și in cazul substantivelor care denumesc obiecte unice,
precum în exemplele următoare: Am văzut soare le cum apune , Ceru l este de un albastru
impresionant.
Precum substantivele care denumesc nume de obiecte unice se includ și substantivele
care denumesc nume de rudenie si sunt utilizate ca formule de adresare: bunicul, mama, tata,
unchiul, mătușa, acestea pot fi articulate în orice situație (a cestea dobândesc valoare de nume
proprii pentru că sunt utilizate ca formule de adresare). De exemplu: De tat a imi este foarte
dor, De mătuș a imi aduc aminte cu drag . Sunt și câteva excepții care se abat de la regulă, ca
de exemplu substantivele: frate, soră , văr , deoarece este incorect să spunem : Vorbesc cu
fratele .54
Substantivele antepuse adjectivelor posesive sunt articulate enclitic, ca de exemplu:
masa mea, băiatu l meu, copilu l meu. Există și o excepție în care articolul nu este folosit nici
în vorbire, dar nici în scris, acest lucru se întâmplă în cazul în care adjectivul posesiv este
conjunct: soră-ta, mamă -ta. Această situație este rară și este întâlnită la numărul singular, la
substantivele care denum esc numele gradelor de rudenie ș i la unele substantive vechi care
prezintă o constantă relație socială : stăpân (stăpână -sa), prieten (prietenă -sa). În Gramatica

52 Ibidem, p. 99.
53 Idem.
54 Gramatica Limbii Române, Vol I , Editura Academiei Republicii Populare Române,
București, 1963 , p. 100.

26
limbii române , substantivul și adjectivul posesiv sunt considerați un singur cuvânt, rostindu -se
împreună, iar în unele cazuri ,,prezintă un grad de individualizare mai mare decât
corespondentele lor articulate’’55, precum în exemplul următor: Fii vecină -mea! în
compara ție cu exemplul următor: Fii vecin a mea!
Există o situație în care substantivele masculine din cadrul acestei categorii , la
genitiv -dativ, apar cu articol prepus, de exemplu: Sa-i spui lui frate -meu, iar substantivele
feminine apar cu articol pospus adjec tivului posesiv conjunct, ca de exemplu : fiică-sii. În
unele regiuni, substantivele care fac parte din această ca tegorie sunt nearticulate la gen itiv-
dativ, ca și cum ar avea forma de la nominativ -acuzativ, de exemplu: A luat -o de la școala
maică -sa.56

1.5.2. ARTICULAREA SUBSTANTI VELOR PROPRII
Substantivele proprii de persoană pot fi articulate sau nu pot fi articulate. Cu alte
cuvinte substantivele proprii feminine pot fi articulate, de exemplu: Sorina, Monica,
Alexandra, Bianca, Lavinia etc, iar substa ntivele proprii masculine pot fi nearticulate, ca de
exemplu: Ion, Flavius, Marius, Vladimir, dar exista și câteva excepții (atunci când numele de
familie se termină în –escu) precum: Marin escu, Pop escu, Georg escu etc.57
Ținând cont și de unele condiț ii sintactice, apare uneori ș i cea de -a doua formă, care
este distinctă de cea obișnuită. Așadar, unele substantive proprii care au forma articulată se
pot regasi ș i sub formă nearticulată: Maria -Marie.58
Substantivele topice se regăsesc ș i sub formă articulată, dar ș i sub formă nearticulată.
Astfel că, substan tivele proprii topice feminine au formă articulată: Oltenia, Muntenia,
Oradea, Craiova etc, dar există și unele exemple de substantive proprii topice feminine care
au formă nearticulată, precum: Orăștie, Grădiște etc. Substant ivele proprii topice masculine ș i

55 Idem.
56 Ibidem , p. 100.
57 Idem.
58 Idem.

27
neutre sunt nearticulate, de exemplu: Bacău, Buzău, Sibiu, Iași etc, dar prezintă și formă
articulată: Dorobanțiul, Corbul etc.59
Exact ca în cazul substantivelor proprii de persoană, în funcție de condițiile sintactice,
substantivele topice pot avea o altă formă față de cea obișnuită. Așadar, substantivele topice
care au formă articulată pot apărea ș i în formă nearticulată: întreaga Românie , noua Belgie .
Dar există situații în care substantivele topice care sunt nearticulate pot sa apară în
formă articulată:60
– atunci când au funcția sintactică de subiect: Iașiu l este un oraș frumos
– atunci când sunt determinate de un atribut: Bacău l de azi e frumos.
Substantivele topice compuse care sunt alcătuite cu atribute sunt întotdeauna
articulate, de exemplu: București i-Noi. Substantivele proprii feminine de orice prepoziție a
cazului acuzati v sunt articulate: Merg la Craiov a, Merg în Slatin a, dar există și câteva
excepții în care substantivele proprii feminine sunt nearticulate: S-a înecat în Dunăre .

1.5.3. ARTICULAREA SUBSTANTI VELOR PRECEDATE DE P REPOZIȚII

În Gramatica Limbii Române61, substantivele care sunt precedate de orice prepoziție a
cazului acuzativ nu sunt articulate hotărât enclitic, doar dacă sunt determinate de un atribut:
Stau pe pat, Stau pe patu l de lemn.
Prepoziția de-a, adverbele de comparație ( ca, cât) precum și prepozițiile cazurilor
dativ și genitiv ( înaintea, deasupra, grație ) sunt urmate de substantive articulate: înaintea
mesei, datorită operați ei.62
Substantivele comune care denumesc grade de rudenie: mamă, tată, cumnată, apar în
formă articulată (indiferent de prepoziții le care le precedă și chiar dacă au determinări

59 Idem .
60 Ibidem , p. 100.
61 Gramatica Limbii Române, Vol I , Editura Academiei Republicii Populare Române,
București, 1963 , p. 103.
62 Idem .

28
gramaticale) în cazul în care fac referire la ruda persoanei care vorbește: Mă duc la cumătra.,
Mă întâlnesc cu bunicul.63
În situația în care aceste denumiri nu fac referire la un individ, ci la o specie,
particularizând -o printr -o însușire, se prezintă în formă nearticulată: dragoste de bunic ,
bunătate de mătușă.64
Indiferent de ce prepoziție sunt precedate , substantivele car e denumesc ființe și care
sunt considerate unice sunt articulate: domnitor, împărat, popă.
De exemplu: Vom merge la popa.
În Gramatica Limbii Române65, se menționează că: ,,Și alte substantive precedate de
prepoziții pot apărea articulate dacă în momentul vorbirii aduc în minte reprezentarea unei
anumite persoane : Merg și eu la secție, nene Turturene, s -o mai văz pe hoața! (Caragiale),
Nene,moartă, tăiată, nu mai stau cu mitocanul, scapă -mă de pastramagiul (Caragiale)’’66. În
aceste două exemple, substantivele comune hoața , respectiv pastramagiul sunt considerate ca
fiind substantive proprii.
Substantivele care sunt precedate de prepoziția cu pot fi articulate sau nu, ca în cazul
substantivelor neprecedate de prepoziții. Ace st lucru este specific acolo unde prepoziția cu
prezintă o valoare conjuncțională, de exemplu: Bărbatu l cu femei a au plecat. În acest caz,
prepoziția cu este egală cu o conjuncție, și anume, conjuncția și : Bărbatu l și femei a au
sosit.67. În gramatica contemporană, prepoziția cu și conjuncția și sunt contopite în forma și
cu, având valoare de conjuncție: Bărbatu l și cu femei a merg în oraș.
Conjuncția coordonatoare și leagă două părți de propoziție care pot fi articulate
hotărât sau nehotărât: Un bărbat și cu o femeie merg în piață , ele neputând sa fie nearticulate.

63 Idem .
64 Idem .
65 Ibidem,p. 103.
66 Gramatica Limbii Române, Vol I , Editura Academiei Republicii Populare Române,
București, 1963 , pag 103.
67 Idem.

29
În construcțiie cu prepoziția cu se poate constata o oarecare dependență între sensul
construcției prepoziționale și articu larea substantivului dar, de regulă, unei anumite funcții
sintactice îi corespunde un anumit tratament:68
– comple ment de timp: Se trezește odată cu găini le.
– complement sociativ: Tatăl merge în casă cu băiatu l de mână.
– complement instrumental: Rochia părea tăiată cu cuțitu l.
– atribut: Omul cu mașin a roșie a dat peste fată.
-complement de mod: Cheltuiește banii cu mii le.

1.5.4. POZIȚIA ARTICOLULUI H OTĂRÂT

În Gramatica Limbii Române 69, articolul hotărât se atașează la sfârșitul unui cuvânt,
dar există și situații în care articolul hotărât se atașează la începutul cuvântului și care se află
în cazurile genitiv și dativ, numărul singular, precum în următoarele exemple:
1) Atunci când i se alătură un substantiv propriu, genul masculin: Lui Ion i -am dat o
carte.
În același mod se realizează și îmbinările care rezultă din tr-un substantiv propriu,
genul masculin, acesta fiind precedat de un substantiv pe care v orbitorul îl folosește pentru a i
se adresa unei alte persoane: bade, moș , nene. De exemplu: Tocmai am văzut -o pe Ileana lui
Moș Andrei.
În limba populară, articolul hotărât este postpus substantivelor proprii de genul
masculin, dar doar la acele substantive care se termină în –u sau în –a, –ea. De exemplu:
Acest lucru i se datorează Bălcescu lui; Nic-a lui Ștefan a Petre i.
2) Atunci când i se alătură substantive de genul masculin care denumesc gradele de
rudenie: frate, unchi, soră, mătușă etc. Astfel că , atunci când aceste substantive masculine

68 Ibidem, p. 104.
69 Gramatica Limbii Române, Vol I, Editura Academ iei Republicii Populare Române,
București, 1963, p. 104.

30
sunt urmate de un adject iv posesiv, alcătuind astfel o unitate sintactică, articolul hotărât se
atașează înaintea formulei respective: (a) lui soră-ta, (a) lui maică -ta. La fel se întâmplă și în
cazul substantivului tată în următoarele compuse: tata-mare , tata -bătrân : (a) lui tata-mare .
Se observă că s -a adoptat procedeul de la substantivele proprii și s -a ajuns la următoarele
structuri: (a) lui tata, (a) lui moș, în special pentr u că la sfârșitul ultimelor dou ă cuvinte li se
alătură un substantiv: (a) lui moș Vasile , (a) lui tata Ionel . Structura (a) lui tata nu se
constituie a fi literară, structura literară fiind (a) tatei.
Articolul hotărât se atașează și unor substantive proprii feminine, doar dacă acestea
prezintă un sufix masculin: mașina lui Catrine l, planșa lui Irine l. În cazul substantivelor
proprii de origine străină, postpunerea articolului hotărât nu poate avea loc, de exemplu: (a)
lui Albert, (a) lui Jeni. Aceste structuri nu pot fi evitate în comunicare, dar unele structuri
precum: lui Corina, lui Sorina, lui La vinia nu sunt corecte și nu sunt admise. Aș adar și
structurile vorbir ii familiare și populare care sunt alcătuite din substantive comune feminine
ar trebui evitate : (a) lui mama, (a) lui vară-ta, (a) lui doamna educatoare. 70
În Sinteze de Limba Română71, Theodor Hristea afirmă că articolul hotărât este ,,un
morfem prin care se exprimă determinarea numelui’’ .
În Structura morfologică a Limbii Române72 se evidențiază faptul c ă ,,articolul
hotărât este mor fem al categoriei determinării numai în situațiile în care este posibilă
măcar una dintre opozițiile proprii categoriei determinării, și anume dacă această opoziție
apare în cursul întregii paradigme a cuvântului.’’
Determinarea maximă î n Gramatica limbii româ ne73 presupune detașarea unui obiect
de clasa de obiecte din care face parte, concomitent cu introducerea unei informații care -l face
cunoscut în sfera semantică a cuvântului. Cunoașterea preexistentă a actului lingvistic este
caracteristică substantivelor care denumesc:
a) Obiecte unice: lună, soare, mamă, tată etc;
b) Obiecte denumite de substantive singularia tantum : aur, argint, vin, vânt etc;

70 Ibidem , p. 104.
71 Theodor Hristea, Sinteze de limba român ă, Editura Albatros, București, 1984, p. 218.
72 Iorgu Iordan, Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu, op. cit. , Editura Științifică,
București, 1967, p. 171.
73 Dumitru Irimia, op. cit. , Iași, Polirom, 1997, p. 55 -56.

31
c) Părți componente ale organismului uman: mână, picior, cap, gât ;
d) Clasă de obiecte: El văzu o cutie cu bijuterii .

32
CAPITOLUL 2. DETERMINANȚII SUBSTANTIVULUI ÎN LINGVISTICA
FRANCEZĂ

2.1. PREZENTARE GENERALĂ

În Grammaire textuele du fran çais, Harald Weinrich afirmă că articolele sunt
morfeme care au, în text, funcția de a pune substantivele în relație cu alte semne lingvistice și
de a stabili între ele o relație de determinare. De aceea ele sunt morfeme nominale. Este
vorba de articol, de a djectivele posesive, de adjectivele demonstrative (care nu se pot
combina între ele) și adjectivele nehotărâte. În general, articolele sunt plasate în fața
substantivului realizând astfel o determinare textuală (predeterminare).74
Jean Dubois si René Laga ne în La nouvelle grammaire du fran çais75 consideră că
determinantul reprezintă un element constituent al grupului nominal, prezența sa este
normală, în special când grupul nominal are funcția de subiect. De exemplu: Cahier est sur la
table nu se consider ă a fi o propoziție în limba franceză, deoarece substantivul trebuie să fie
precedat, de regulă de un determinant, precum în următorul exemplu: Le cahier est sur la
table; Un cahier est sur la table. În Grammaire du sens et de l’expresion76, Patrick
Charaudeau se bazează pe diferite observații făcute din punct de vedere seman tic, cu privire
la determinanți și pe care le vom expune in continuare, considerându -le adecvate analizei
noastre.
În ciuda proprietăților sintactice și morfologice comu ne, acești determinanți au roluri
semnatice diferite unii față de alții. Din această cauză, ei nu sunt tratați ca și cum ar aparține
aceleași clase. Astfel se remarcă articolul care se folo sește cu scopul de a actualiza, posesivul
care se întrebuințe ază p entru a exprima dependența, demonstrativul pentru a desemna, iar
determinanții nehotărâți se folosesc pentru a identifica sau pentru a cuantifica.
În gramatica tradițională se disting trei tipuri de articole: articolul nehotărât (un/une),
articolul hotărâ t (le,la,les) și articolul partitiv (du, de la).

74 Harald Weinrich, Grammaire textuele du fran çais, Editura Didier, Paris, 1989, p. 201.
75 Jean Dubois si René Lagane, La nouvelle grammaire du français, Larousse, 1989, p. 57.
76 Patrick Charaudeau, Gramma ire du sens et de l’expression , Editura Hachette, Paris, 1992,
p. 163 -164.

33

Autorul precizează sensul termenilor definit și nedefinit arătând că :
a) în unele dicționare, termenii nehotărât (nedefinit) și hotărât (definit) sunt definiți
cu ajutorul termenilor nedeterminat sau determinat și așadar, articolul un este un determinan t
nehotărât, adică nedeterminat ;
b) comparând enunțurile: J’ai vu des hommes qui sont bons și J’ai vu un homme de
trente ans, qui est un actor impresionant , observăm că substantivul homme prezent în cel
de-al doilea enunț este mai definit decât în primul, deși este precedat de articolul un.
Articolul un se distinge de articolul le, deoarece substantivul pe care îl prezintă este
necunoscut sau cunoscut. Astfel, în propoziția : Je connais le garçon qu’il te faut pour cet
concurs, se pare că substantivul le gar çon despre care este vorba este cunoscut de locutor și
necunoscut de interlocutor. Iar în enunțul: Je connais très bien a son copain, c’est un italien,
locutorul declară că el cunoaște clasa de apartenență a persoanei desemnate.77
Jean Dubois si René Lagane în La nouvelle grammaire du fran çais78 subliniază că
genul și numărul determinanților este în general variabil, ceea ce permite ca aceștia să
distingă, în limba vorbită, genul masculin (le copain) de genul feminin ( la copine ), numărul
singular ( le garçon) de numarul plural (les garçons) când substantivele nu cunosc deloc
variațiile de gen și număr. În Grammaire méthodique du français79, Martin Riegel, Jean
Christophe Pellat și René Rioul consideră că sistemul articolului se poate repartiza în două
clase:
A. Determinanții hot ărâți (definiți ):
a) articolele hotărâte (definite): le, la , les ;
b) determinanți demonstrativi: ce, cet etc ;
c) determinanți posesivi: mon, ton, son, notre, votre, leur.

77 Patrick Charaudeau, op. cit. , Editura Hachette, Paris, 1992, p. 164
78 Jean Dubois și René Lagane, op. cit. , Larousse, Paris,1989, p. 57 -58.
79 Martin Riegel, Jean Chri stophe Pellat și René Rioul, Grammaire méthodique du français,
2e édition , Quadrige, Paris, 2002, p 152.

34

B. Determinanții nehotărâți (nedefiniți)
a) Articolele nehotărâte ( nedefinite): un, une, du ;
b) Determinanți interogativi, exclamativi și relativi: quel, quels, lequel, laquelle ;
c) Determinanți numerali: deux, cent ;
d) Determinanți nehotărâți: quelques, chaque, autre, plusieurs ;
e) Determinantul zé ro.
Articolele sunt determinanții cei mai simpli din grupul nominal și sunt plasați înaintea
substantivului în următoarele cazuri:80
– când nu desemnează substantivul într -o manieră precisă (în opoziție cu demonstrativul);
– când nu indică apartenența, relația sa cu cineva sau cu ceva( în opoziț ie cu posesivul);
– când nu -i pune substantivului o întrebare (în opoziție cu substantivul);
– când nu se menționează cu exactitate numărul lor (în opoziție cu determinanții numerali).
În Grammaire textuele du fran çais81, se consideră că această clasă a articolelor
prezintă o opoziție binară între articolul anaforic (hotărât) și articolul cataforic (nehotărât).
Cele două forme de articol sunt contopite cu morfemele genului și numărului. În limba
franceză, se consideră că gen ul și numărul substantivului nu sunt perceptibile urechii decât
prin forma articolului. Tot Harald Weinrich afirmă că formele articolului simplu variază în
funcție de morfemele genului și numărului. Funcția gramaticală esențială a subsistemului
formelor articolului se găsește în opoziția textuală anaforică/ cataforică. Această opoziție
poate sa fie la rândul său neutralizată: adică se evidentiază forma neutră a articolului zero, în
special comun cu substantivele proprii.

80 Jean Dubois și René Lagane, op. cit. , Larousse, Paris, 1989, p. 59.
81 Harald Weinrich, op. cit. , Editura Didier, Paris, 1989, p. 201.

35
În opinia lui Patrick Charaudeau82, sistemul articolului se compune din patru tipuri de
mărci (unele putând avea variante alternative): un, le, du, zé ro. Fiecare dintre aceste tipuri de
mărci corespunde unui procedeu semantic particular:
Un: actualizează obiectul ca element din clasa din care face parte. În enunțul :
Donne -moi une couteau , articolul actualizează un element din clasa ,, couteau’’ .
Le: actualizează obiectul din punctul de vedere al specificației sale contextuale în
interiorul unei clase a cărei existență este presupusă. În enunțul : Donne -moi le couteau ,
articolul actualizează elementul care se presupune că aparține clasei ,,couteau’ ’.
Du: actualizează obiectul al cărui conținut semantic este considerat nenumărabil, de
exemplu: J’achète du lait.
Zero: articolul zero ( cu alte cuvinte lipsa articolului înaintea substantivului comun în
discurs) funcționează ca un refuz al actualizării clasei specifice obiectului, ceea ce va avea
diverse consecințe în funcție de contextul și situația discursului.

2.2.A RTICOLELE NEHOT ĂRÂTE

2.2.1. ARTICOLELE NEHOT ĂRÂTE (NEDEFINITE ): UN ȘI UNE

A.Forme și valori
În Précis de grammaire fran çais83, Maurice Grevisse menționează că articolul
nehotărât indică că ființa sau obiectul numit sunt neprecizați, nedeterminați, necunoscuți:
Je vois venir une femme ;
Passe -moi une plume, des crayons.
Utilizarea determinanților este strâns legată de numele categoriilor semantice pe care
le introduc: concrete, abstracte sau numărabile. Articolul nehotarat un, în limba franceză,

82 Patrick Charaudeau, op. cit. , Editura Hachette, 1992, Paris, p. 165.
83 Maurice Grevisse, Précis de grammaire fran çaise, Edition J.Duculot Gembloux, 1949, p.
64-65.

36
prezintă următoarele forme: un (pentru genul masculin, numărul singular), une ( pentru genul
feminin, numărul singular) și des ( pentru masculin și feminin, numărul plural).84
Cu excepția valorilor pe care articolul nehotărât le deține în general (valoare
numerică sau cea de unul), acesta poate să aibă, în unele cazuri particulare și unele valori
expresive. El se utilizează85:
1) Cu o valoare de generalizare înaintea unui substantiv care exprimă o categorie/un
tip ( reprezentând toți indivizii speciei):
Un policier n’a pas peur.
2) Cu o valoare emfatică în frazele exclamative:
Il fait une chaleur! -Il a des douleurs!
3) Înaintea unui substantiv propriu, dându -i substantivului propriu valoarea unui
substantiv comun: Un Alexandre, un Michel, un Bernard.
Având în vedere particularitățile semantice pe care articolele nehotărâte le au, în
Grammaire du sens et de l’expression86, Patrick Charaudeau indică valoarea acestora de a
actualiza obiectul precum un element tip, adică ca fiind un reprezentant al tuturor celorlalte
elemente care aparțin aceleiași clase.
Acest reprezentant este considerat, din punctul de vedere al clasei lui de apartenență.
În enunțul : Hier, j’ai acheté un roman de Rebreanu , se actualizează obiectul care face parte
din clasa cărți lor, spre deosebire de o altă clasă de lucruri care pot fi achiziționate.
Astfel, la întrebarea: Qu’est -ce que tu as acheté , hier? răspunsul nu se consideră a fi:
le roman (exceptând cazul în care este specificat : Le roman que tu m’a dit ). Prin actualizare
obiectul este comparat cu clasa lui de membru.
Din perspectiva proprietăților lui, adică din perspectiva trăsăturilor semantice care
sunt comune cu celelalte elemente care fac parte din clasa respectivă și distincte de cele care
fac parte dint r-o altă clasă. În enunțul: Je connais que le poisson est un vertébré, qui respi re
l’oxygen dissous dans l’eau se actualizează una dintre proprietățile acestui animal, acesta

84 Martin Riegel, Jean C hristophe Pellat și René Rioul, Grammaire méthodique du français,
2e édition, Quadrige, Paris, 2002, p.152
85 Maurice Grevisse, op. cit., Edition J.Duculot Gembloux, 1949, p.. 65
86 Patrick Charaudeau, op. cit. , Editura Hachette, 1992, Paris, p. 166 -167..

37
făcând parte din categoria mamiferelor (trăsătură comună) și se diferențiază de categoria
balenelor (trăsătură distinctă).87
În actului enunțării, articolul nehotărât deține o valoare enunțiativă, un marchează
faptul că vorbitorul consideră că ascultătorul nu recunoaște clasa din care face parte, subiectul
discursului, și, astfel, îl informează în legătură cu aceasta, așa cum se observă în următorul
enunț : Je connais une femme que tu aimerais recontrer .88
În Grammaire méthodique du français89 utilizarea articolului nehotărât se explică prin
faptul că orice element care face referire la grupul nominal și care este introdus prin articolul
nehotărât (nedefinit) un este considerat ca fiind un reprezentant unic al clasei din care face
parte: Un stylo est un instrument d ’écrire’ .
B. Particularități combinatorii
Sistemul articolului nehotărât prezintă unele aspecte deosebite, ceea ce indică unele
incompatibilități contextuale90:
a) în cadrul aceluiași contex, articolul nehotărât nu se repetă: Un homme est devant
ma maison; un homme avait une intelligence impresionante . Ființa necunoscută a fost
actualizată prima dată din punctul de vedere al clasei de apartenență, nu se poate relua cu
același articol, în caz contrar interlocutorul ar avea dreptu l de a crede că este vorba de o altă
ființă.
Pot fi folosite ca și cuvinte gramaticale care au rol de anaforă precum il ( Il avait une
intelligence impresionante , precum le (L’homme avait une intelligence impresionante ), sau ce
(Cet homme avait une intelligence impresionante ).
b) în cazul în care articolul nehotărât , un nu este plasat înaintea unui substantiv
propriu, acest lucru se întâmplă deoarece obiectul pe care îl reprezintă prezintă un caracter de
unicitate, fiindcă nu se poate pune la îndoială identitatea sa, așadar, nu poate fi redus la o
singură clasă de apartenență.

87 Ibidem, p. 166
88 Patrick Charaudeau, op. cit. , Editura Hachette, 1992, Paris, p. 166.
89 Martin Riegel, Jean Chri stophe Pellat și René Rioul, op. cit. , Quadrige, Paris, 2002, p.160
90 Patrick Charaudeau, op. cit. , Editura Hachette, 1992, Paris, p. 167.

38
Dintr -o altă perspectivă, articolul nehotărâ t poate fi reluat un în diferite contexte, și
anume: Voilà une Michelle que je ne reconnais pas ; J’ai découvert un Bernard sobre ; Il y a
une Amérique du Nord et une Amérique du Sud q u’il ne faut pas confondre ; Cette hiver, j’ai
passé un Noél mémorable , pentru că aceste substantive proprii, datorită specificației lor
contextuale ( puse în evidență prin prezența acestor enunțări ), sunt prezentate ca și cum ar
reprezenta o nouă clasă de apartenență (la classe des Michelle, des Bernard, des Amérique).
c) în același mod, un articol nu poate actualizeza clasa de obiecte, această experiență
umană fiind considerată unică (lune, soleil, univers ), exceptând cazul în care acestea, printr -o
specificație contextuală redevin reprezentantul unei clase de apartenență: un soleil de plomb ,
une lune froide et argentée , un univers de loups impitoyables .
d) cu ajutorul articolului un nu se poate realiza un enun ț de felul: Un t éléphone que
j’ai acheté il y a une mois est déjà tombé en panne? deoarece ceea ce tombé en panne nu este
un téléphone , ci Un téléphone que j’ai acheté il y a une mois , adică un obiect care este
specific contextului, iar clasa de apartenență téléviseur preexistă; se presupune că este
cunoscută de interlocutor.91 Această afirmație este din nou viabilă dacă un are un rol de
cuantificare.
C. Valori particulare
In Grammaire du sens et de l’expression se menționează faptul că în funcție de locul
pe care îl are, articolul nehotărât un poate deține anumite valori particulare:92
a) valoare de generalitate în cadrul unei definiții:
– Definiția care constă în numirea unui obiect:
Cet instrument est un couteau qui a un role important dans la cuisine (L’instrument
est inclus dans la classe de couteau).
– Definiția care constă în a -i atribui o proprietate de natură unui concept considerat ca
fiind un reprezentant, acest lucru fiind valabil pentru toate celelalte clase:
Un oficier n’ai jamais de peur .

91 Idem , p. 167.
92 Ibidem, p. 168.

39
,,Un enfant
Avec un peu de chance
Ça entend le silence
Et ça pleure des diamants
Et ça rit à n’en savoir que faire
Et ça pleure en nous voyant pleurer
Ça s’endort de l’or sous les paupières
Et ça dort pour mieux nous faire rêver ’’.
(Jacques Brel, Un enfant ).
b) valoare de unicitate în diverse contexte :
– Valoarea numerică a unității în cazul în care contextul indică numărul de exemplare
ale unei clase care se află în cauză:
Tu as achet é des cahiers ?
-J’en ai acheté un.
c) valoare de selectivitate care constă în singularizarea obiectului (chemise) , printr -o
proprietate particulară (blanche). Aici este presupusă o clasă generică de apartenență ( chemise
blanche ):
Est-ce qu’elle a une chemise?
-Oui, il a une chemise blanche.
Această valoare de selectivitate este prezentă în cadrul contextelor în care obiectul
este calificat de un adjectiv, de un participiu, de un substantiv sau de o relativă:
,, Une hirond elle ne fait pas le printemps’’ (proverbe) .
,, Il parle avec un espagnol ( une homme qui est espagnol) .
,,Pour une vie santé fait du sport chaque jour’’ ( publicité) .
,,Pour une vie santé on boit deux litres d’eau ’’ (publicité).
,,J’ai vu un trèfle à quatre feuilles ’’.

40
Acestei valori de selectivitate i se a daugă și valoarea de unicitate.

2.2.2. ARTICOLUL NEHOT ĂRÂT (NEDEFINIT ): DES

În Grammaire structurale du français contemporain93 diferența dintre cele două clase
este indicată de mai multe analize care demonstrează că articolul nehotărât des se comportă ca
un articol hotărât :
Des arbres il n’en voit plus que les signes . (des articol hotărât ).
Des arbres il n’en voit rien dans ces villes. ( des articol nehotărât)

A. Particularități semantice .
Valoare de a actualiza
În Grammaire du sens et de l’expression94 , Patrick Charaudeau afirm ă că pluralul
articolului nehotărâ t, adică forma des actualizează mai multe obiecte (dar nu tota litatea
ființelor) considerate ca fiind reprezentantul clasei din care fac parte. În enunțul : Michel a
acheté des bombons , articolul nehotărâ t des actualizează mai multe elemente care aparțin
clasei bomboanelor .
B. Particularități combinatorii
La fel ca în cazul formelor de singular, se întâlnesc aceleași incompatibilități95:
a) Articolul nehotărât des nu reia aceeași ființă deja actualizată prin des:
Des hommes sont devant ma maison ; Des hommes avaient une intelligence
impresionante.’’
b) Articolul nehotărât des nu prezintă substantive proprii, exceptând reprezentanții
unei noi clase de apartenență:

93 Cristea, Teodora Grammaire structurale du français contemporain, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1979, p.31.
94 Patrick Charaudeau, op. cit. , Editura Hachette, 1992, Paris, p. 169.
95 Idem

41
Dans l’années précédentes, elle a passé des Noëls m émorables.
c) articolul des devine de în unele cazuri:
– când enunțul este negativ : Il n’a pas acheté d’or, c’est trop cher .
Conform spuselor lui Patrick Charaudeau96, în cazul în care negația are o valoare
restrictivă, articolul des se păstrează:
Je n’ ai pas acheté que des stylos, j’ai aussi acheté des crayons. (restriction).
Je n’ai pas acheté des sylos, mais j’ai acheté des crayons . (restriction et opposition).
Je n’ai pas acheté des romans d’aventure, mais des romans policiers (restriction et
particularisation).
– când substantiv ul este precedat de un adjectiv, iar adjectivul nu este actualizat: Elle a
de beaux yeux et Michel sait , în special când adjectivele prezintă o valoare cantitativă: de
nombreuses livres ; d’excellentes possibilités ; de fréquentes apparitions .
– când articolul se atașează unui cuantificator și astfel formează un întreg cu el:
beaucoup de, un peu de, trop de. Unii cuantificatori trebuie sa aibă articolul des (la plupart
des, la majorité des), dar majoritatea dintre ei recunosc o alternanță între des și de, în
funcție de particularitățile lor combinatorii:
La majorité des roumains /Une majorité de roumains.
Beaucoup des films /Beaucoup des films il a vu.

B. Valori contextuale
Articolele nehotărâte pot avea și valori contextuale, așa cum însuși Patrick Charaudeau97
afirmă:
a) În mod normal, cantitatea nedeterminată indicată de articolul nehotărât des depinde de
natura obiectului careia i se aplică:

96Idem.
97Ibidem, p. 170.

42
– obiectele care sunt compuse din două unităț i ( perechi) sau din două parți : des mains, des
yeux.
– conceptele temporale (oră, dată etc) pot fi înțelese precum o repetiție: des Noëls
inoubliables ; Ce sont des samedies ennuyeux .
– articolul nehotărât des, deoarece se consideră a fi cea mai imprecisă cantitate
nedeterminată, poate contribui în anumite contexte, pentru a reda o cantitate foarte mare: Il est
resté au Canada des jours durant ; des mois et des mois .
b) Valoarea de generalitate este posibi lă doar în contextele de definire, iar valoarea
aceasta rezultă dintr -o operație de distribuire: Ces instruments sont des couteaus (chaque
instrument est un couteau).
c) Valoarea de selectivitate a articolului des este paralelă cu cea a articolului un:
Est-ce qu’il a acheté des légumes??
–Oui, mais il n’ a acheté que des concombres .

2.3.A RTICOLELE HOT ĂRÂTE

2.3.1 .ARTICOLELE HOT ĂRÂTE (DEFINITE ): LE, LA, LES

În La nouvelle grammaire du fran çais98, înaintea unui ,,h’’ aspirat nu putem întâlni o
elidare: le héros, dar nici o asociere Les Halles [le al] .
La numărul singular, articolul hotărât are o formă elidată înaintea unui cuvânt care
începe cu o vocală : l’elegance, l’avion , de aceea distincția între genuri nu se mar chează.99
La genul masculin, numărul singular și plural, articolul hotărât indică forme
contractate a când acesta este precedat de prepozițiile à sau de 100:
à + le= au : Elle est allé au supermarché.

98Jean Dubois si René Lagane, La nouvelle grammaire du fran çais, Larousse, Paris, p. 35.
99Patrick Charaudeau, op. cit. , Editura Hachette, 1992, p. 171
100Ibidem, p. 171

43
de + le= du : Elle vient du supermarché.
à + les=aux : Maman parlait aux garçons à haute voix .
de + les=des : La visite des musées de Allemagne est intéressante .
În Grammaire méthodique du français101, determinanții hotărâți (definiți) nu se pot
combina niciodata între ei și pot fi excluși în cadrul unor poziții sintactice (după un verb
impersonal, un atribut în cadrul unei fraze în care substantivul desemnează nimic): Un livre
interesante est ce roman /Un livre interesante est un roman.
Jean Dubois si René Lagane102 subliniază că articolul hotărât (definit) se poate utiliza
și în diverse expresii care indică locul: Il vit à la campagne, L’ élève va à l’école.

A. Particularități semantice ale articolelor hot ărâte :

a) Valoare de a actualiza

Articolul hotărât (definit) le actualizează obiectul din două perspective103 :
– În primul rând , articolul le reamintește că obiectul numit este deja actualizat privind
clasa sa de apartenență (valoare anaforică).
– În al doilea rând, articolul arată că obiectul care este numit trebuie sa fie considerat
ca și cum ar avea una sau mai multe particularități care se pot gasi în conte xtul sau în situația
respectivă .
Exemplu: Michel a acheté la bicyclette de ses rêves . (Artic olul la indică că
substantivul bicyclette face parte din clasa ,,bicyclette’’ și arată că obiectul trebuie sa fie
considerat ca și cum ar avea particularitatea ,, de ses rêves’’ .

101 Martin Riegel, Jean Chri stophe Pellat și René Rioul, op. cit. , Quadrige, Paris, 2002, p 152.
102 Jean Dubois si René Lagane, op. cit., Larousse , Paris, 1989. p. 35.
103 Patrick Charaudeau, op. cit. , Editura Hachette,Paris, 1992, p. 171 -172

44
Așadar, articolul hotărât (definit) le este o marcă al cărui rol nu este de a actualiza,
precum articolul un, clasa de apartenență ( ea este presupusă), ci de a actualiza qui vient se
surajouter a celles de cette classe . Prin urmare, le actualizează substantivul .104

b) Valori contextuale
În Grammaire du sens et de l’expression105, articolele hotărâte au următoarele valori
contextuale:
1.Valoare de generalitate
Într-un enunț care desemnează o generalitate, specificul articolului hotărât le constă în
modalitatea de a indica că el reprezintă ansamblul elementelor clasei ( și nu doar unul și are
valoare de reprezentant) și trebuie luat în considerare. Elementele acestui ansamblu se
bazează într -o singură entitate pentru a putea deveni o substanță (un fel), care denumește o
clasă.
De exemplu: Le copain est dans la classe ( entitatea care reunește toți eroii), se
distinge de următorul exemplu: Un copain est dans la classe ( un reprezentant al clasei care
trebuie să fie pentru toți ceilalalți membri).
În anumite contexte , substantivul poate fi identificat numai prin articolul hotărât le,
astfel se exclude articolul nehotărât un: L’or est très riche ; Le livre est très interesante.
Așadar, în aceste exemple, substantivele ( care corespund unor noțiuni comptables) se
consideră a fi o reprezentare masivă a unei specii. Acestea nu pot avea o valoare de
generalitate în cazul în care sunt actualizate de articolul nehotărât un care are r olul de a
selecționa, atunci copia unei subclase.106
Această valoare de generalitate poate fi pusă în serviciul unor diverse efecte de sens107:
– în contexte în care substantivul identificat are valoare absolută, articolul hotărât le
insistă pe caracterul car e este în același timp unic și universal al obiectului. Acest lucru devine

104 Ibidem, p. 172.
105 Ibidem, p. 172 -173.
106 Ibidem , p. 173 .
107 Ibidem, p. 173 .

45
o abstracție idealizată, aceeași substanță a obiectului, altfel zis , obiectul prin excelență,
precum în exemplul: Le film de l’année; L’homme qui existe dans ma vie.
Acest lucru exp lică, de asemenea, așa numita valoare emfatică : L’ énorme insulte.
– în nominalizarea unor adjective sau verbe, articolul hotărât le (care este neutru )
alcătuiește noi noțiuni care ar trebui fi considerate ca fiind substanțe totalizante sau
extensive: le chantant, le faire (tot ce se referă la acțiunea în cauză): ,,le fait de=faptul’’.
– în locuțiuni și idiomuri, articolul hotărât le modifică substantivul în substanță, pentru
a-l putea integra mai bine în expresia idiomatică: faire le sourd, faire la grasse matinée.
În opinia lui Charaudeau , unii gramaticieni consideră că articolul hotărât poate avea
valoare de posesiv sau demonstrat iv deoarece obiectul identificat este cunosc ut printr -o
notoriete deosebită. În enunțul : Va te laver les robes( tes robes), articolul reprezintă, de fapt,
contextul și situația care sugerează că poate exista o relație de dependență (ton, mon, son)
între do uă elemente ale enunțului sau de desemnare (ce) a unuia dintre elemente108.
2.Valoare de unicitate
Specificitatea valorii articolului le poate justifica, de asemenea, utilizarea acestuia
pentru a actualiza obiectele pe care experiența umană le consideră unice: le soleil, la mer,
l’univers.
Mai mult, acest articol este utilizat pentru a actualiza obiectul care reprezintă o unitate
de măsură : trois francs, le kilogram. Este vorba de o operație distributivă (pour chaque
kilogram, trois francs) care este, de asemenea, realizată cu ajutorul unităților de timp: Le 99
metres en 15 secondes, 50 francs, l’heure .
3.Valoare de selectivitate
Înaintea unui substantiv propriu, articolul hotărât le specifică obiectul actualizat
acentuând unul dintre aspecte:
La Roumanie communiste et la Roumanie actuelle.
Atunci când obiectul este unul compus (prezintă mai multe identități) articolul hotărât
(definit) le va putea fi folosit pentru a specifica unul dintre aspecte :

108 Ibidem, p. 174

46
Je prefere, en lui, l’ecrivain au professeur .
Articolul les are aceleași valori de actualizare precum forma de singular. Acestora li se
adaugă noțiunea de cantitate totalizantă, care va împiedica obiectul precedat de les să devină
« o substanță abstractă »:109
Les hommes ne sont pas aussi tristes. (l ensemble des enfants considerees comme
autant d individus concrets).
L’homme n’est pas aussi triste (la substance unique et abstraite).
Articolul hotărât poate face referire la un element dintr -o situație, doar dacă acesta
prezintă o actualizare mare pentru că funcțion ează ca un demonstrativ (la=ce):110
Pour le moment Michelle n’est pas ici.

2.4. ARTICOLUL ZÉRO

Patrick Charaudeau111 afirmă că în tradiția lingvistică termenul zero de fiecare dată
când o categorie lingvistică nu este marcată în mod explicit în discurs pe când în Grammaire
structurale du français contemporain, Theodora Cristea menționează că : ,,Absența
predeterminan ților este posibilă în limba franceză într -un număr relativ mic și constituie
domeniul de determinare zero, iar relația pe care o au predeterminanții cu substantivul este
o relație obligatorie, de independență .’’112
În opinia lui Charaudeau, articolul zero are funcția de a refuza actualizarea
substantivului din punctul de vedere al clasei și al specificului său. Așadar nu este vorba de o
omitere (de o lacună, de o neglijență sau de o lipsă), așa cum consideră unii gramaticieni, ci
de rezultatul aplicării une i reguli sau alegeri.113

109 Ibidem, p. 175 [traducerea ne aparține]
110 Teodora Cristea, Grammaire structurale du français contemporain, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1979, p.36
111 Patrick Charaudeau, p. 180
112 Teodora Cristea, op.cit. , p.52
113 Patrick Charaudeau , p.180

47
În cazul în care substantivul apare în discurs fară sa aibă marca actualizării clasei,
acest lucru se datorează faptului că obiectul pe care îl reprezintă, este considerat ca și cum ar
exista în afara discursului, cu proprietățile sa le semantice, ca fiind o potențială substanță care
încă nu a fost actualizată sau din celălalt punct de vedere, ca o substanță care integrează
totalitatea actualizărilor sale, unde niciuna nu este în particular actualizată.114
De aceea articolul zero apare în două tipuri de situații de vorbire:115
1) Atunci când substantivul constituie intrarea unui articol în dicționar: substantivul,
prezentat ca fiind cuvântul limbii și care este descris de suma actualizărilor sale.
2) Atunci când este vorba de a i se adre sa cuiva cu numele său propriu: valoare de
unicitate al substantivului propriu .
A. Funcții semantice:
În Grammaire du sens et de l’expression116, indiferent de efectele sensurilor
contextuale, îi putem atribui articolului zero trei tipuri de funcții semantice :
1. Prima funcție este de simplă etichetare :
-[Etichetele de pe un obiect]: alcool, sel, couverts ;
-[Afișe]: rue, boulevard Victoriei, zone interdite ;
-[Titlurile unor lucrări]: ,,Grammaire de sens et de l’expression ’’;
-[Rubricile și titlurile de presă]: Attentat teroriste a Paris.
Se remarcă prezența c onstrucțiilor cu apoziție, care corespund acestei funcții de
etichetare: Paris, capitale de France.
2. A doua funcție este de integrare calitativă :
Substantivul pierde din autonomia sa devenind o enitate a discursului, iar substanța sa
se raportează la un alt cuvânt, ca și cum ar fi vorba de o proprietate calitativă:
Il portait chapeau de plage.

114 Idem , p. 180
115 Ibidem, p. 180
116 Ibidem, p. 180 -181

48
Dans cette classe,il y a silence et discipline.
Cu această funcție de integrare se caracterizează expresiile idiomatice a căror
particularitate principală este aceea că elementele se asociază pentru a forma un întreg:
– locuțiuni verbale: avoir peur, rendre justice ;
– locuțiuni cu prepoziție: pour mémoire, par coeu r;
– substantive compuse: carte de crédit, ,moulin à café .
– unele proverbe: grande cité, grande solitude .
3. A treia funcție este aceea de denumire
În situația interpelativă, substantivul comun poate avea o valoare de prezentare a
identității : Bonjour, madame! ; Quelle surprise, monsieur avocat!

49
CAPITOLUL 3. ELEMENTE DE CONTRASTI VITA TE ÎNTRE
DETERMINANȚII DIN LI MBA ROMÂN Ă ȘI DETERMINANȚII DIN
LIMBA FRANCEZĂ

3.1.A RTICOLUL -CONSIDERAȚII GENERAL E

Unele secvențe morfematice au drept caracteristică faptul că pot să intre într -un grup
nominal de doi membri împreună cu un substantiv, dar nu pot forma singure un grup nominal,
acest lucru fiind datorat dezvoltării limbilor romanice în discordanță cu limb a latină (în limba
română : baiatul scrie, un băiat scrie, acest băiat scrie, alt băiat scrie ; în limba spaniol ă: un
niño escribe, el niño escribe, mi niño escribe , cada niño; în limba franceză : le garçon écrit ,
un garçon écrit; mon garçon écrit , garçon écrit, chaque garçon écrit ).117
Articolele fac parte din această categorie de care aminteam în paragraful anterior. Pe
lângă ceea ce am menționat mai sus, articolele pot fi cerute de orice grup format dintr -un
nume și un determinant al acestuia ( în limba română : copilul acesta, nu copil acesta, un copil
oarecare, nu copil oarecare; în limba spaniolă : el niño ese, nu niño ese, un niño qualquiera,
nu niño qualquiera; în limba franceză : un fleur quelconque, nu fleur quelconque, le garçon
même, nu garçon même) .118
În anumite contexte, substantivul trebuie sa fie însoțit de anumiți determinanți
(profesoru l citește, un profesor citește, fiecare citește, dar nu putem spune: profesor citește ).
Cercetători i cosideră că aticolul este o categorie a substantivului, și mai exact categoria
determinării.119
Conform Mariei Manoliu Manea ,120 există lingviști care afirmă că limba latină a avut
începuturi de întrebuințare a articolului demonstrativ chiar si a articolului definit. De aceea
Friedrich Müller a susținut faptu l că, Plaut, Cicero, Petronius ș i alți scriitori au utilizat

117 Maria Manoliu Manea, Gramatica Comparată a Limbilor Romanice, Editura Didactica și
Pedagogică, București, 1971, p. 236
118 Idem .
119 Idem .
120 Ibidem, p. 236 -237

50
struct uri în care demostrativul pus pe lângă un substantiv avea valoare demonstrative
apropiată de cea a articolului. Limba latină scrisă a avut un impact foarte puternic asupra
limbii vorbite, dar deși scriitorii ar fi folosit articolul se conformau tradiției. Limba latină
clasică era o limbă sintetică, iar apariția și răspândirea articolului a implicat procedee
sintactice analitice, iar acestea s -au dezvoltat în ultim ele decenii ale Imperiului. Du pă cum a
afirmat Lofterdt, limba latină nu a avut un articol la fel ca cel al limbilor romanice. Utilizarea
cuvantului ille in secolul al VI -lea a dus la tranformarea acestuia î n articol, având o valoare
apropiată de cea a articolului romanic. ,,Gaius ille barbarus’’ este o expr esie care a dus la
dezvoltarea ș i transformarea cuvantului Ille în articol definit. Din punct de vedere semantic,
articolele pot actualiza atât generalul cât și particularul. Atât articolul definit cât și cel
nedefinit pot face trece rea de la general la particular, dar ș i de la particular la general .

3.2. ARTICOLUL DEFINIT

„În majoritatea limbilor romanice, articolul definit provine din ille; în sardă, în
graiurile din Insula Mallorca (Baleare), unde se vorbește un aspect al limbii catalane, și într –
o parte a dialectului gascon (sud -vestul Franței) unde se folosesc urmași ai lui ipse.”121
Odată cu trecerea timpului, demonstrativul s -a transformat în articol definit.
Demonstrativul face referire la faptul că vorbitorii cunosc elementele despre care se discută,
iar articolul definit face referire la faptul că cel putin un vorbitor cunoaște elementul despre
care se discută. Articolul definit a luat naștere din demonstrativul care însoțea substantivele,
iar din demonstrativul care nu însoț ea substantive a luat naștere pronumele personal. În afară
de limba română, în toate limbile romanice articolul definit se așază în fața substantivului.
Foarte multe discuții au avut loc din cauza poziției enclitice pe care articolul definit o are în
limba română. Specialiștii au încercat să descopere de ce articolul definit are o poziție
enclitică în limba română, invocând în cele din urmă influența limbii autohtone. Alți
specialiști au respins această ipoteză și au ajuns la concluzia că poziția articolul ui se datorează
așezării adjectivului după substantive122.

121 Ibidem, p. 238
122 Idem .

51
,,În limba română, articolul masculin prezintă la cazul nominativ, numărul singular
două forme: -l și –le, după cum substantivul se termină, în consoană (omul), în u (codrul) și
câteodată chiar în ă (tatăl) sau în e (fratele). Proveniența lui este însă aceeași, anume
latinescul Illu(s) -m, care a dat, prin dispariția silabei inițiale (provocată de lipsa accentului),
lu (acesta a devenit le în cazul substantivelor cu e la final, sub influența asimilatoa re a
acestei vocale). Limba veche din secolul al XVI -lea cunoaște, la numeralele ordinale
corespunzătoare lui patru și opt (u), forma de articol –lu (în locul lui –le de mai tarziu): al
patrulu, al optulu, ceea ce dovedește că înainte de secolul al XVI -lea, substantivele terminate
în –e primeau articolul tot sub forma –lu.’’123
,,Femininul singular –a a rezultat din –illa, devenit mai întâi –eua ( stella -steuă –
steauă) apoi –a (prin pierderea sunetelor inițiale, din cauza lipsei de accent .’’)124
,,La plural, situația este mai clară: masculinul illi a dat l ’i (păstrat până astăzi în
dialectele românești din Peninsula Balcanică), după aceea –i, iar femininul illae, după ce a
pierdut prima silabă( la fel cu toate celelalte forme ale articolului), s -a transformat în le.’’125
În Remarques constrastives sur l’ article défini du roumain et du français 126, se
consideră că acel contact dintre două limbi nu se rezumă doar la întâlnirea dintre două sisteme
lingvistice, ci presupune un procedeu individual complex.
Traducerea unui termen din limba maternă L1 (limba sursă, limba de bază, limba de
plecare) printr -un termen care corespunde în limba straină L2 (limba țintă, limba de sosiri) se
numește transcodare, iar cei doi termeni ai celor două limbi se numesc heteronime ( care
definesc același lucru). În cazul în care aceștia contractează același tip de relație, fiecare limbă
căreia îi aparțin este o transcodare directă, iar în caz contrar este o transcodare indirectă.127
Influența limbii române asupra francezei se poate produce direct de către unitățile
lingvistice (foneme, morfeme, lexeme) introduse în enunțurile în limba franceză (interferențe

123 Idem .
124 Idem .
125 Maria Manoliu Manea, op.cit , Editura Didactică și Pedagogică, Bucureș ti, 1971, p. 238.
126 Rodica Mihulecea, Remarques constrastives sur l’ article d éfini du roumain et du
français’’ în Carmen Oprișor,Rodica Mihulecea, Rodica Fofiu, Studii de limbă, literatură și
civilizație, Editura Alma Mater, Sibiu, 2010, p. 87.
127 Teodora Cristea, Éléments de grammaire contrastive; domaine français -roumain , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1977, p. 62.

52
directe), ș i indirect, prin structuri gramaticale ale limbii române care influențează structurile
din limba franceză ( interferențe indirecte)128.
O caracteristică importantă a articolului hotărât o reprezintă funcția de a exprima
categoria gramaticală a determinării substantivului, ca morfem al determinării. Determinarea
este proprie substantivului și exprimă gradul de individualizare al referentului din perspectiva
locutorului, în sensul de extindere sau de limitare a domeniului de referință a denumirii unei
clase de obiecte, unui obiect sau mai multor obiecte care aparțin unei singure clase129.
Prin asocierea cu un determinant, substan tivul este integrat într -un enunț. Funcția
specifică determinanților este aceea de a asigura corelația substantivului cu un referent
implicat în comunicare prin precizia domeniului său de referință130.
În Grammaire du sens et de l'expression 131, se precizează că a rticolul hotărât
actualizează substantivul, dându -i o specificitate contextuală și situațională. De fiecare dată
când sintagma nominală română prezintă un articol hotărât (definit), sintagma nominală
franceză heteronimă îl are și ea :
Băiatul citește. – Le garçon lit.
Fetele vorbesc. – Les filles parlent.
Academi a de Științe – L’Academie des Sciences.
Articularea substantivului corespunde, în general, unui grad de individu alizare al
obiectului denumit, iar uneori evocă, într -un mod generic, clasa de obiecte și nu obiectul
individualizat132 :
Copilu l învață: – L’enfant apprend.
Articolul hotărât (definit) în limba română se diferențiază de alți determinanți
deoarece el reprezintă modalitatea afixală de inserție enunțiativă adică statutul de afix al

128 Ibidem, p. 63
129 Gramatica Limbii R omâne, Cuvântul, I , Editura Academiei Române, București, 2008, p
73.
130 Ibidem, p. 89.
131 P. Charaudeau, Grammaire du sens et de l'expression, Hachette, Paris, 1992, p.172.
132 Ibidem,p 172.

53
articolului hotărât (definit) derivă din ocurența obligatorie cu substantivul, i ar el se manifestă
prin fuziunea cu acesta sau cu adjectivul133.
În continuare, mi -am propus să analizez articolul hotărât, respectiv articolul nehotărât
într-o manieră contrastivă, luând în considerare dificultățile care rezultă din particularitățile
france zei.
Predeterminanții au fost definiți ca fiind reducerea oportunităților substantivului de a
marca opozițiile de gen, de număr sau de caz (substantivul în franceză poartă rareori
formanți intrinseci de gen, număr în codul oral) a generat, în franceză, p rezența obligatorie a
determinanților substantivului, de asemenea numiți și predeterminanți134.
În toate limbile romanice occidentale, și, prin urmare, în franceză, articolul hotărât,
moștenit din latinescul ille, este proclitic și constituie grafic un cuvân t independent de
substantiv135.
În limba română, articolul hotărât este enclitic și i se atașează substantivului.
Postpunerea articolului se realizează prin adăugarea la forma inițială a substantivului
(masculin singular, feminin și masculin la plural), fie prin înlocuirea vocalei finale a
substantivului ( frecvent la feminin singular)136.
3.3. ARTICOLUL HOTĂRÂT (DEFINIT ) ÎN LIMBA ROMÂNĂ
a) In dependența grafematică
Articolul hotărât (definit) în limba română este enclitic și se asociază cu formele
flexiunii nominale participând la constituirea unui lanț morfematic inseparabil (formă
sintetică). El este întotdeauna se atașază la sfârșitul primului element al sintagmei nominal e
(substantiv, adjectiv, adverb etc), de exemplu: copilu l ambițios, bunu l prieten, sine le, eul,
oful, doiul, excepție făcând forma articolului lui care poate apărea antepus cu alte cuvinte, în
timp ce în limba franceză sau în celelalte limbi romanice occidentale , articolul este proclitic
si constituie grafic un cuvânt indepen dent al substantivului : le livre, le mal, le garçon137.

133 Gramatica Limbii R omâne, Cuvântul, I , op.cit ., p. 53.
134 S. Reinheimer Rîpeanu, Lingvistica romanică : lexic – morfologie – fonetică , All
Universitar, București, 2001 , p. 185.
135 Gramatica Limbii R omâne, Cuvântul, I, op.cit ., p. 73.
136 Rodica Mihulecea, op.cit ., p. 89.
137 Ibidem, p. 53.

54
b) Schimbarea topic ii
Dacă substantivul în limba română este pospus adjectivelor : frumos, urât, bogat , el
poate fi însoțit de articolul hotărât (definit) deoarece se referă la o ființă unică: sarac a sora
(sora mea, a noastră) în comparație cu exemplul următor: sarac a soră (o soră oarecare).138
c) Articolul ho tărât în sintagme cu prepoziții
Dacă substantivul face parte dintr -o sintagmă prepozițională, se poate remarca un
contrast între cele două limbi, cu privire la utilizarea articolului hotărât (definit). În limba
română, substantivul care este precedat de o prepoziție nu are articol139, pe când în limba
franceză, din același punct de vedere, substantivul este precedat de articolul hotărât (definit)
care se poate contracta cu prepoziția respectivă. De exemplu :
Merg în cas ă – Je vais dans la maison.
Pune creionul pe masă – Il met le crayon sur la table.
Prepozițiile care cer cazul acuzativ impun substantivului în limba română forma fară
articol hotărât (definit), dar există și anumite excepții. Este vorba despre substantivele (care
exprimă demnități sau diverse funcții) precedate de prepoziția la140 [à].
Merg la împăratu l. – Je vais à l’ empreur.
Ajung la popa. – J’arrive au [a+le] curé.
Din punctul de vedere al articulării, s e acceptă atât forma articulată ( definită ), cât și
forma nearticulată, în funcție de semantica substantivului, dar și de rolul său sintactic141:
Lucrează cu acul – Il travaille avec l ’aiguille.
A desenat o vază cu flori – Elle a dessin é un vase avec des fleurs.
3.4. ARTICOLUL ENCLITIC ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI ARTI COLUL PROCLITIC ÎN
LIMBA FRANCEZĂ

138 Ibidem, p. 101.
139 Ibidem, p. 77.
140 Idem.
141 Idem .

55
În limba franceză , articolul hotărât (definit) se atașează în fața substantivelor proprii,
nume de oameni sau de țări, de exemplu : Les Parisiens, le Maroc, le Canada
Autorii gramaticii La nouvelle grammaire du français142, menționează că articolul
hotărât se folosește în urm ătoarele cazuri:
– atunci când substantivele indică o persoană sau un lucru cunoscut sau unic: le
président de la Roumanie.
– atunci când substantivul are o valoare generală: Les femmes sont là ;
– în fața substantivelor care desemnează zone geografice : La Grèce , L'Europe ;
– în fața unor substantive care desemneaza ă nume de limbi sau populații: les
canadiens, les anglais;
– în fața substantivelor care exprimă anotimpurile, data, sărbători: l'automne, le 6 juin,
Le Père Noël;
– în fața substantivelor care exprim ă nume de culori: le vert, le beige , le noir;
– în fața unui superlativ: Le château Dracula est le plus célèbre de Roumanie ;
– în fața unor substantive care exprimă funcția: la princesse, le professeur ;
– în fața numelor de familie: les Bernar d;
– în fața unor substantive care exprimă unitatea de măsură: le kilo;
– în fața unor substantive care exprimă cifra: Les cinq euros ;
Articolul hotărât se plasează în fața substantivelor care exprimă părți ale corpului în
locul adjectivului posesiv , atunci cân d relația dintre părțile corpului și posesor este evidentă,
de exemplu143: Il a les cheveux bruns; Il a les bombons dans la main gauche . Limba franceză
nu acceptă formularea: Il a ses yeux bleus ci Il a les yeux bleus.
De asemenea, remarcăm faptul că, în limba franceză, articolul nu se poate folosi
înaintea substantivelor proprii care exprimă persoane sau orașe, de exemplu : Durand, Lyon ,

142 Yvone Delatour , Dominique Jannepin, Maylis Léon -Dufour și Brigitte Teyssier, Nouvelle
Grammaire du français , Hachette , 2004 , p. 37 -38..
143 Ibidem, p. 36.

56
cu excepția câtorva situații. Este vorba de substantivele proprii de personalități sau persoane
cunoscute144:
– atunci c ând sunt utilizate cu valoare emfatică :
Les Balzac, les Flaubert (des auteurs de la prose française); les Goncourt, les
Bourbons (membrii unei familii cunoscute).
– atunci când numele unui artist este utilizat pentru a reda opera sa :
Les Rubens et les Van Gogh sont interesants .
În limba română, substantivele proprii care exprimă persoane nu acceptă articolul
hotărât (definit), ca morfem al categoriei determinării, cu excepția substantivelor proprii care
provin din substantive comune articu late cu articolul hotărât (definit) : Boier u, Rus u,
Muntean u, iar vocala finală a substantivelor derivă din articolul (u)l145.
Substantivele în limba română care redau nume de orașe și nu sunt însoțite de
determinanți se asociază cu articolul hotărât (defin it) neavând un corespondent în limba
franceză146:
Cunosc bine Sibiu l – Je connais bien Sibiu .
A vizitat Parisu l – Elle a visité Paris.
Există și o excepție în cazul în care substantivul nu este însoțit de un determinant, de
exemplu : Bucureștiu l vremurilor noastre – Le Bucarest de nos temps.
În cazul substantivelor în limba franceză care exprimă nume de orașe: Le Havre, La
Rochelle, La Baule , articolul precedă un substantiv comun vechi.

3.5. FLEXIUNEA ARTICOLULUI

144 Teodora Cristea, Grammaire structurale du français contemporain , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1979, p. 113.
145 Grama tica limbii române, Cuvântul, I , Editura Academiei Române, București, 2008 ,
p.126.
146 Ibidem, p. 127.

57
,,Limba română este singura limbă romanică în care este prezentă flexiunea
articolului, permițând exprimarea sintetică a unor relații sintactice. ’’147 În schimb, în limba
franceză, precum și în celelalte limbi romanice, principalele mijloace care marchează relația
dintre cuvinte sunt u rmătoarele: poziția cuvintelor ( ordinea) și prepoziția148.
Antepunerea prepoziției substantivului admite faptul că articolul hotărât ( definit) a
determinat apariția articolelor contractate, prezente, de asemenea, în toate celelalte limbi
roma nice occidental e. Prepozițiile care generează astfel de articole cont ractate provin din
limba latină : de (lat.)→ de, ad ( lat.)→ à, in (lat.)→ és 149.
Formele contractate nu sunt realizate pentru toate formele de articol masculin și
feminin, singular sau plural, iar atun ci când acestea apar, ele d epind de varianta articolului
(determinat, la rândul său, de inițiala substantivului):
– de (fr.de) – du (masculin s ingular) : Cartea profesoru lui. –Le livre du professeur .
– des (mas culin, respectiv feminin plural : Cărți le profesorilor . – Les livres des professeurs.
– à (fr. à ) – au (masculin singular), aux (masculin, respectiv feminin plural). De exemplu:
Studentu l răspunde profesoru lui. – L’étudiant répond au professeur .
– in – és ( masc ulin, respectiv feminin plural) : Doctor în litere – Docteur és lettres (és nu este
utilizat precum în structurile fixe).150

3.6. ARTICOLUL NEHOTĂRÂT Î N LIMBA ROMÂNĂ
În Gramatica limbii române contemporane , Mircea Zdrenghea dă o definiție
articolului nehotărât și anume: ,,Articolul nehotărât servește la desprinderea unui obiect din
categoria din care face parte, adică îl individualizează, dar obiectul este necunoscut atât de
vorbitor cât și de ascultător.’’ 151,
Am văzut un copil. – J’ai vu un enfant.

147 S. Reinheimer Rîpeanu, op.cit ., p. 98.
148 Teodora Cristea , op. cit ., p. 21.
149 S. Reinheimer Rîpeanu, op.cit ., p. 192.
150 Idem
151 Mircea Zdrenghea, Limba română contemporană , Cluj -Napoca , 1970, p. 85.

58
În acest exemplu, ar ticolul nehotărât un a individualizat substantivul copil , deși
vorbitorul sau ascultătorul nu cunoaște acest substantiv.
Substantivele articulate cu articolele nehotărâte un, o prezintă un sens similar cu
substantivele care sunt însoțite de un pronume nehotărât sau de un numeral un, o. Acest lucru
se întâmplă datorită faptului că au origine comună: ,,un, o provin din numeralul latinesc unus,
una.’’152
S-a dovedit a fi o problemă dificilă în a recunoaște când un, o sunt pronume
nehotarâte, numerale sau articole nehotărâte, în exemplul următor: Marian are un băiat și
două fete, un este numeral deoarece se p une accentul pe acesta, se evidențiază cantitatea (un
băiat, nu mai mulți). Î n această situație, întrebările care se pun sunt următoarele: câți băieți
are ?153
În exemplul: Pe-un picior de plai , / Pe -o gură de rai , un, o sunt pronume nehotărâte ,
iar în situațiile în care un, o nu sunt nici pronume și nici numerale acestea prezintă valoarea de
articol nehotărât154: Am fost întrebat de către un copil .
După cum se poate observa, ,, substantivul articulat cu articol nehotărât are aceeași
formă ca atunci când a fost declinat, fără a fi articulat ’’155. De aceea, în Limba română
contemporană , substantivul articulat cu articol nehotărât se consideră a fi un substantiv
nearticulat. Eroarea se realizează din cauza faptului că s -a pus accent doar pe formă și astfel
nu s-a mai luat în considerare și conținutul. Prin articularea cu articol hotărât sau nehotărăt,
conținutul substantivului respectiv se indică și prezintă modificări în comparație cu cel al
substantivului care nu este articulat. În exemplul: Am văzut o veveriță cum iese dintr -o
scorbură de stejar ( în care substantivul scorbură este ar ticulat cu articolul nehotărât o) și în
exemplul : Am văzut o veveriță cum iese din scorbura de stejar (în care substantivul scorbură
nu este articulat) vom observa o diferență de conținut. În primul exemplu l ni se comunică că
veverița iese din una din mul tele scorburi, pe când în al doilea exemplu ni se comunică că
veverița iese dintr -o scorbură de stejar, nu de salcâm etc. Așadar există o diferență de conținut

152 Ibidem, p.85.
153 Idem .
154 Ibidem,p 86.
155 Ibidem,p.87 -88.

59
între cele două substantive, de aceea nu este corect să încadrăm substantivul articulat cu
articol nehotărât în categoria substantivelor nearticulate.156

3.7. ARTICOLUL NEHOTĂRÂT Î N LIMBA FRANCEZĂ
Jean Dubois si René Lagane în La nouvelle grammaire du fran çais afirmă că articolul
nehotărât un reprezintă o utilizare particulară a determinantului numer al un: exprimă în
același timp unitatea și nedeterminarea.157
La singular, un, o se opun se opun articolelor hotărâte le, la în sensul că odată cu
articolul nehotărât se înțelege faptul că există alte lucruri sau alte ființe care fac parte din
aceeași categorie, în timp ce cu articolele hotărâte, substantivul denumește o ființă sau un
lucru considerate unice, de exemplu: 158
Un homme est dans la maison (Un bărbat este în casă.)
L’homme est dans la maison (Bărbatul este în casă.)
La plural, lipsa de precizie atașată articolului nehotărât des se bazează pe identitate și
cantitate: când spunem des eleves (niște elevi) nu putem indica nici câți sunt, dar nici care
sunt.
Articolul nehotărât des arată faptul că este vorba de o parte și nu de totalitatea ființelor
sau lucrurilor dintr -o categorie. El i se opune articolului hotărât les care exprimă totalitatea:
Des hommes sont dans la maison. (clasa este incompletă) – Niște bărbați sunt în casă.
Les hommes sont dans la maison. Bărbații sunt în casă.
În opinia autorilor francezi Delatour, Jannepin, Léon -Dufour și Teyssier159, articolul
nehotărât se folosește în următoarele cazuri:
– în fața unor substantive numărabile: J'ai acheté une voiture et des fleurs ;

156 Ibidem, p 87 -88.
157 Jean Dubois, René Lagane, op. cit ., p 62.
158 Ibidem, p 62
159 Yvone Delatour , Dominique Jannepin, Maylis Léon -Dufour și Brigitte Teyssier, op. cit. ,
Hachette , 2004 , p. 39 -40.

60
– atunci când substantivul indică o persoană sau un lucru neidentificat: Un homme a
téléphon é;
– atunci când substantivul este particularizat :
a) de un adjectiv: j' ai acheté une belle fleur ;
b) de o subordonată relativă: C' est un lieu qui fait sentir bien.
Atunci când substantivul este la numărul plural și este precedat de un adjectiv,
articolul nehotărât des este înlocuit prin de, ca de exemplu: J' ai vu des hommes și J' ai vu de
bons hommes. Există și o situație în care articolul nehotărât des se păstrează atunci când
grupul compus din adjectiv și substantiv se consideră a fi un substantiv compus: des jeunes
gens, des grandes réalisations. În limba curentă există tendința de a se conserva articolul
nehotărât des: Il a des bonnes manières .160
În limba franceză se evidențiază existența celor trei forme ale articolelor nehotărâte:
un film (un film), une femme (o femeie), des copains (niște colegi), des cahiers (niște caiete).
O disticție între cele două limbi romanice se poate constitui aceea că ar ticolul nehotărât din
limba franceză se află mereu în fața substantivelor, chiar și în cazul în care în limba română
acesta este elidat :
Il y a des chiens dans la cour – Sunt (niște) câini în curte .
Articolul nehotărât plural des este omis doar în cazul în care substantivul pe care îl
determină într -un mod nehotărât are o funcție sintactică și este utilizat cu ajutorul
prepoziției de:
a) Funcția sintactică de complement indirect : La forêt est pleine d’arbres – Padurea
este plină de arbori.
Există o excepție în care dacă substantivul este determinat de un articol hotărât, acesta
poate fi precedat de contragerea articolelor de + les , care nu au nicio asemănare cu articolul
nehotărât des: La forêt est pleine d’arbres hauts. – Padurea este plină de arbori înalți .
b) Funcția sintactică de atribut substantival: C’est la fille de bons parents. – Este fata
unor părinți buni .

160 Ibidem, p 40.

61

62
CONCLUZII

În urma analizei categoriei gramaticale a determinării substantivului în lingvistica
românească putem concluziona următoarele aspecte:
– se scot în evidență cele trei sensuri gramaticale ale determin ării (determinarea zero,
determinarea minimă și determinarea max imă) și trebuie subliniat faptul că între
acestea există trei opoziții:
a) nedeterminare – determinare maximă ( copil -copilul)
b) nedeterminare – determinare minimă ( copil -un copil)
c) determinare minimă – determinare maximă ( un copil -copilul) .
– articolul nehotărât, adjectivul relativ (interogativ) și adjectivul nehotărât sunt
predeterminanții propriu -ziși ( o fată, care copil, unii bărbați ), iar celelalte elemente
determinante pot apărea în condiții sintagmatice diferite atât proclitic (acest bărbat, al meu
copil ), cât si enclitic ( copilu l acesta, băiatu lui, tovarășu l meu).
Lucrarea mea de licență cuprinde trei capitole foarte bine structurate, într -o manieră
coerentă și precisă, iar obiectivul este de a menționa particularitățile articolelor, dar și de a
identifica asemănările și deosebirile existente între articolele din limba română și articolele
din limba fr anceză .
Primul capitol este unul teoretic și se intitulează : ,,Categoria determ inării
substantivului în lingvistica românească’’ obiectivul său fiind acela de a defini noțiunea de
,,categorie gramaticală a determinării ’’, dar și de a prezenta caracteristic ile celor două
articole (hotărât și nehotărât).
Al doilea capitol este, de asemenea, teoretic și are în vedere particularitățile artic olelor
din limba franceză, însă sunt prezentate și accepțiile unor mari lingviști, precum Harald
Weinrich, Jean Dubois, René Lagane etc.
În cel de -al treilea capitol am încercat să subliniez trăsăturile comune sau distincte pe
care le au determinanții din lingvistica franceză cu determinanții din lingvistica românească.

63
Lucrarea conține concluziile aferente analizei temei mele, dar și o bibliografie
sugestivă.
Sursele bibliografice utilizate sunt tradiționale și le -am găsit la Biblioteca Universității
Lucian Blaga.

64

BIBLIOGRAFIE

1. Avram, Mioara, Gramatica pentru toți , Editura Academiei R.P.R, București, 1986 ;
2. Bidu Vrănceanu, Angela, Călărașu, Cristina, Ionescu – Ruxăndroiu, Liliana, Mancaș
Mihaela, Pană Dindelegan, Gabriela , Dicționarul de științe ale limbii, Editura Nemira,
București, 2005;
3. Constantinescu -Dobridor, Gheorghe, Morfologia li mbii române, Editura Științifică,
1974;
4. Charaudeau, Patrick, Grammaire du sens et de l’expression, Editura Hachette, Paris,
1992 ;
5. Cristea, Teodora, Grammaire structurale du français contemporain, Editura Didactică
și Pedagogică, Bucureș ti, 1979 ;
6. Cristea, Teodora, Éléments de grammaire contrastive; domaine français -roumain ,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977 ;
7. Dubois, Jean și Lagane René, La nouvelle grammaire du fran çais, Larousse, 1989 ;
8. Dimitriu, Corneliu, Tratat de gramatica al limbii româ ne, Editura Virginia, Iași, 1994 ;
9. Delatour, Yvone, Jannepin, Dominique, Léon -Dufour, Maylis și Teyssier, Brigitte,
Nouvelle Grammaire du français , Hachette , 2004 ;
10. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II -a, Bucureș ti, Univers
Enciclopedic, 1998;
11. Găitănaru, Ștefan, Gramatica actuală a limbii române, Morfologia , Editura Tempora,
Pitesti, 1998;
12. Gramatica Limbii Române, Vol I , Editura Academiei Republicii Populare Române,
București, 1963 ;
13. Grevisse, Maurice, Précis de grammaire fran çaise, Edition J.Duculot Gembloux,
1949 ;

65
14 .Gramatica Limbii R omâne, Cuvântul, I , Editura Academiei Române, București, 2008 ;
15. Hristea, Theodor, Sinteze de limba română , Editura Albatros, București, 1984 ;
16. Irimia, Dumitru, Gramatica Limbii Româ ne, Editura Polirom, Iași, 1997 ;
17. Iordan Iorgu, Romalo Guțu, Valeria, Niculescu Alexandru, Structura morfologică
limbii române contemporane, Editura Știi nțifică, București, 1967;
18. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al Rosetti”, Gramatica Limbii Române ,
Editura Academiei Române, București, 2005 ;
19. Manoliu Manea, Maria, Gramatica Comparată a Limbilor Romanice, Editura
Didactica și Pedagogică, București, 1971 ;
20. Reinheimer Rîpeanu, Sanda, Lingvistica romanică: lexic – morfologie – fonetică , All
Universitar, București, 2001 ;
21. Riegel, Martin, Christophe Pellat, Jean și Rioul, René, Grammaire méthodique du
français , 2e édition, Quadrige, Paris, 2002 ;
22. Weinrich Harald, Grammaire textuele du fran çais, Editura Didier, Paris, 1989 ;
23. Zdrenghea, Mircea, Limba română contemporană , Cluj -Napoca, 1970 .