Rolurile Asistentului Social în Comunitatea Deficientilor de Auz

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….……………………..4

BAZE TEORETICE………………………………………………………….……………………………….5

Definiri conceptuale………………………………………………………………………………………….5

a). Definirea conceptului de surditate…………………………………………………………………..5

b). Definirea conceptului de asistență socială……………………………………………………….7

c). Definirea conceptului de integrare socială……………………………………………………….8

2. Anatomia urechii……………………………………………………………………………………….………9

Tipologia și cauzele surdității……………………………………………………………………………10

a). Surditate de transmisie……………………………………………………………………………….11

b). Surditate de percepție…………………………………………………………………………………12

c). Surditate de tip mixt………………………………………………………………………………….13

Mijloace de facilitare a auzului…………………………………………………………………………13

a). Proteza auditivă………………………………………………………………………………………….14

b). Implantul cohlear………………………………………………………………………………………..14

Comunicarea…………………………………………………………………………………………………..15

a). Labiolectura……………………………………………………………………………………………….16

b). Limbajul semnelor………………………………………………………………………………………16

II. ASISTENȚA SOCIALĂ ȘI INTERVENȚIA…………………………………………………………..19

Intervenția, termen general utilizat……………………………………………………………………19

Reglementări legislative………………………………………………………………………………….21

a). Pe plan internațional…………………………………………………………………………………..21

b). Pe plan intern…………………………………………………………………………………………….23

Rolul asistentului social în comunitatea deficienților de auz………………………………..25

a). Broker ……………………………………………………………………………………………………..27

b). Abilitator …………………………………………………………………………………………………28

c). Educator …………………………………………………………………………………………………..29

d). Mediator ………………………………………………………………………………………………….30

e). Planificator……………………………………………………………………………………………….30

f). Avocat………………………………………………………………………………………………………31

g). Terapeut……………………………………………………………………………………………………31

h). Negociator………………………………………………………………………………………………..32

OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII……………………………………………….34

Obiectivele cercetării……………………………………………………………………………………….34

Metode și instrumente de cercetare……………………………………………………………………35

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR………………………………………………………..38

Prezentarea interviurilor………………………………………………………………………………… 38

Prezentarea studiilor de caz………………………………………………………………………………47

Măsuri de intervenție…………………………………………………………………………….55

CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………..58

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………….60ANEXE……………………………………………………………………………………………………………….62

1. Ghidul de interviu……………………………………………………………………………………………..63

2. Reprezentare grafică…………………………………………………………………………………………65

3. Proiect de finanțare……………………………………………………………………………………………66

INTRODUCERE

Societetea secolului XXI reprezintă o lume a modernismului și respectiv a post – modernismului; o lume în care problemele majore ale omenirii sunt discutate de către conducătorii mari ai lumii, iar cercetarea metodică de soluționare a lor cu scopul de a da rezolvare acestor probleme se produce în laboratoare specific construite și făurite dar, ce se întamplă atunci când “buturuga mică răstoarnă carul mare”? Și anume, ce se întamplă atunci când colaborarea între membrii societății nu mai are loc datorită unor fisuri în țesătura socială? Ce se întâmplă atunci când bazele societății se dizolvă și legătura de sudură nu mai există? Adică atunci când indivizii nu mai comunică, când sunt separați, detașați, izolați sau depărtați de la centrul de susținere?

În calitatea de studentă la asistență socială, am fost confruntată cu diferite ramuri ale asistenței sociale, am avut ocazia să văd lucrările ce s-au “țesut” de-a lungul anilor atât în domeniul protecției copilului, al politicii sociale, al persoanelor dependente de diferite droguri, al vârstnicilor, cât și al persoanelor cu dizabilități. Am fost profund impresionată de devotamentul și implicarea pe care o au asistenții sociali în munca cu copii, despre reglementările legislative care s-au făcut și tot atât de mult despre sârguința și seriozitatea cu care este dotată acestă ramură a asistenței sociale. Este un domeniu care s-a dezvoltat mult în ultimii ani, atât față de copiii abandonați cât și fată de expunerea nefavorabilă pe care o are un copil într-o familie cu probleme (divorț, dependență de alcool și droguri, abuz – fizic, sexual și emotional).

Dar în același timp am fost dezamagită de multitudinea de ramuri ale asistenței sociale în care ajutorul oferit nu este unul de calitate și maxim confort, ci din contră este unul neglijat.

Lucrarea de fata își propune să discute, să analizeze și să evidențieze aceste probleme aflate în comunitatea noastră și mai specific într-un grup de oameni mai mic, o comunitate minoritară, și anume aceea a persoanelor deficiente de auz. De asemenea lucrarea de fața va arăta rolul important pe care îl are societetea în a angaja personal specializat în ajutorarea unor persoane de acest gen, și anume, importanța și rolul asistentului social în lupta pentru drepturile, ajutorarea, integrarea și relaționarea persoanelor surde cu întreaga societate.

I. BAZE TEORETICE

Definiri conceptuale

Pentru a putea efectua o lucrare de calitate superioară trebuie mai întâi de toate să definim termenii cu care vom opera pe parcursul întregii lucrări, termeni pe care îi vom utiliza adesea și de asemenea la care vom face referire de mai multe ori. Unul dintre termenii des utilizați în paginile acestei lucrări sunt persoanele deficiente de auz; alături de alți termeni ca și surditate, integrare socială, asistență socială. În rândurile ce urmează vom încerca să definim fiecare dintre aceste concepte referindu-ne pe rând la ele din perspectiva societății și a importanței pe care o are în societate.

a).Definirea conceptului de surditate

Deși societetea noastră este o societate a cărei caracteristică principală este diversitatea, atât societatea în sine cât și indivizii nu conștientizează importanța acestei diversități și adesea, această diversitate în loc să fie pusă la un loc de cinste, ea capăta o notă de negativism și decădere fiind adesea folosită nu ca apreciativă ci discriminatorie față de specificul fiecăruia. Astfel noi nu mai trăim într-o lume a diversității ci:

“trăim într-o lume a discriminărilor. În extraordinara sa complexitate, omul este caracterizat, la nivel individual, de nenumărați parametri. În anumite circumstanțe, diferențele între indivizi la nivelul aceluiași parametru (limbă, sex), sunt evidențiate, exacerbate, transformate în sursa de neînțelegere reciprocă, mergând pînă la conflict. Dintr-o (umană) incapacitate de a realiza faptul că universalitatea speciei noastre derivă tocmai din diferențele dintre indivizi, suntem tentați să nu acceptam alături de noi semeni de care ne separă caracteristici – în fond minore.”1 (Grupul de Studiu al Problematicii Handicapului, 1999)

Pentru oamenii a căror expunere la grupurile minoritare este limitată doar la ceea ce văd în mass media, acea imagine și portretizare conține o nuanță indezirabilă și nepotrivită despre grupurile minoritare. Astfel, de-a lungul timpului, oamenii, datorită indiferenței, a necunoștinței de cauză sau ură, au folosit diferite cuvinte pentru a-i numi pe cei care sunt altfel decât noi: handicapați, deficienți, anormali, inadaptați, persoane cu incapacități, persoane cu nevoi speciale, persoane cu vedere/ auz/ vorbire/ deteriorată etc. În spatele acestor cuvinte însa se ascunde un stigmat social care este asociat termenului respectiv. De obicei acest stigmat nu este unul care are o rezonanță pozitivă, ci din contră el este discriminatoriu.

“Lăsată sa se manifeste, discriminarea are ca efect deosebit de important inducerea în conștiința publică a unei imagini specifice grupului. Odată intrată în arhetipul comportamental al majorității, imaginea grupului discriminat, asociată cu reacția socială pe care această imagine o produce devine mentalitate socială.”2 (Grupul de Studiu al Problematicii Handicapului, 1999)

Într-un timp nu foarte îndepărtat, surdomuții au fost plasați în afara umanității. Rareori, când erau primiți printre oameni să lucreze, alături de cei care se bucurau de integritatea tuturor simțurilor, la baza admiterii lor erau îngăduința și compătimirea. Alături de comportamentul evident de compătimire, adesea asociați erau și termenii de conotație negativă, ca de exemplu: “tare de urechi”, “surdule!”. Dar în cazul persoanelor cu deficiente de auz, termenul de surd este des utilizat deoarece el exprimă în mare parte starea în care ei se află și de care ei sunt conștienți.

Pornind de la înțelegerea generală a surdității3 am încercat să conturăm această noțiune și să oferim cititorului cât mai multe surse și cât mai multe definiri ale acestui concept. Astfel că prin surditate se mai înțelege și “scăderea capacității aparatului auditiv de a percepe sunetele și de a diferenția excitanții sonori asemănători între ei.”4 (Manolache C. Gh, 1980). Florin Emil Verza definește surditatea ca fiind “urmarea unui deficit organic instalat la nivelul unuia dintre segmentele aparatului auditiv, ce poate duce la mutitate, ca o consecință a surdității.”5 Cu alte cuvinte, surditatea reprezintă imposibilitatea totală sau partială de a percepe sunetele.

În societate adesea sunt asociate termenul de “surd” și tasociate termenul de “surd” și termenul de “mut”, ele fiind două concepte total diferite dar aflate într-o strânsă dependență una de cealaltă. Mutitatea este incapacitatea omului de a vorbi, cauzată de leziunea aparatului fonator. Surdomutitatea este incapacitatea însușirii vorbirii pe calea naturală a auzului, manifestată prin dificultatea de a vorbi. În situațiile în care indivizii s-au născut surzi, surditatea condiționează mutismul.

Datorită tuturor acestor lucruri care au fost puse sub tăcerea neștiinței sau a neinformării, pe baza acestor lucruri și a prejudecății ce se află în subconștientul societății, persoanele cu dizabilități au fost marginalizate, excluse din societatea de masă, ele fiind o societate minoritară pusă sub semnul sau stigmatul discriminării. Având în vedere acest lucru, în partea ce urmează a acestei lucrări vom defini conceptul de integrare socială, de includere în societatea de masă a celor diferiti de noi, nu sub stigmatul discriminării și marginalizării, ci sub semnul valorii individuale.

b). Definirea conceptului de asistența socială

În România conceptul de asistență socială a fost mai des utilizat dupa revoluția din 1989, ea fiind etichetată ca și o profesie sortită eșecului. Datorită gândirii comuniste și a procesului comunist de eradicare sau de neconștientizare a oricărei probleme ce apare în societate prin negarea ei, majoritatea problemelor sociale erau ascunse întregii comunități, asistența socială fiind practic inexistentă. După revoluție, problemele sociale au ieșit la suprafață și o data cu ele s-a declanșat și criza rezolvării acestor problme. Asistența socială este sistemul sau manunchiul de sisteme care vine în întampinarea acestor nevoi și probleme sociale.

Asistența socială este definită ca fiind un “sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă și nu dispun de mijloacele necesare traiului.”6 Privind dintr-un punct mai pragmatic și prin prisma activă a acestei profesii, putem spune că asistența socială nu este sistemul care se limitează doar la nevoile materiale ale individului, ci mai mult, aria ei de lucru acoperă o mare parte a problemelor cu care se confrunta individul, și anume: probleme materiale, sociale, psihologice, medicale și respectiv juridice.

Astfel, în paleta largă a profesiei de asistent social, populația sau indivizii vizați de această ajutorare sunt persoane care vin cu un “pachet” de neajunsuri și probleme destul de diferite, și anume: persoane cu anumite handicapuri (de văz, auz, locomotor, psihic), persoane ce se află la un prag limitar de bunăstare, persoane ce se află în situații de criză (sărăcie, problematica avortului și implicațiile lui, criza în familie, criza perioadei adolescentine, criza de personalitate, criza depresivă), persoane marginalizate (copii și oamenii ce provin din centrele de plasament, populațiile de romi), etc. Astfel ca asistența socială s-a dezvoltat foarte mult, ea extinzându-și aria de răspândire asupra celor care au nevoie de asistare, asupra persoanelor care sunt vulnerabile.

“Profesia de asistent social a evoluat rapid, de la asistența individului cu mijloace sociale și psihologice clasice la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităților în dificultate, astfel încât putem vorbi, acum, de un domeniu cu profil profesional distinct și de o arie problematică autonomă.”7 (Verza Florin Emil, 2002)

Deci, din cele enumerate mai sus putem defini asistența socială ca fiind sistemul de ajutorare sprijinit din punct de vedere financiar de către stat sau de către finanțatori externi, ce are ca scop ajutorarea persoanelor ce se află pe o perioada limitată sau nelimitată de timp într-o situație de criză, o situație din care nu pot ieși folosindu-se de propriile resurse, și apelând la resursele de care dispune acest sistem.

c). Definirea conceptului de integrare socială

În cadrul definirii deficienților de auz am discutat despre atitudinea discriminatorie care este adesea prezentă în societate cu privire la grupul deficienților de auz. Discriminarea din punct de vedere sociologic nu se limitează doar la apelativele verbale, ci ea este mult mai profundă. Aceasta discriminare este foarte evidentă în lipsa de integrare a acestei comunități. Ceea ce își propune asistența socială vis-a-vis de această categorie de oameni este ca ei să se poată bucura de o viață normală și bine integrată într-o societate de auzitori.

Sociologii definesc integrarea socială ca fiind ”procesualitatea interacțiunilor dintre individ sau grup și mediul special specific sau integral, prin intermediul căruia se realizează un echilibru functional al părtilor.”8 Pentru a dezvolta acest echilibru între societate și acest grup de oameni, în procesul de integrare sunt nevoie de patru etape majore, și anume: acomodarea, adaptarea, participarea și integrarea propriu-zisă. Sociologul Cătălin Zamfir ilustrează etapele acestui proces printr-un exemplu de integrare a unei persoane într-o organizație economică9 Dacă transpunem acest exemplu la subiectul lucrării de față, putem identifica “persoana” cu deficientul de auz, iar “organizația economică” cu societatea, urmând astfel sa parcurgem cele patru faze ale integrării.

În prima faza, cea de acomodare, va avea loc o informare reciprocă asupra caracteristicilor și obiectivele fiecăreia dintre partile implicate în proces. Cu alte cuvinte această fază poate fi numită și etapa cunoașterii reciproce. Acest lucru presupune că societatea va trebui informată cu privire la caracteristicile și nevoile deficienților de auz. La rândul lor, aceștia vor trebui să cunoască normele și valorile care guvernează viața în lumea auzitorilor și ce înseamnă a trăi integrat în societate.

Faza de adaptare este cea de-a doua etapă în care accentul se pune pe relaționare. Aceasta se referă la stabilirea relațiilor multiple, a interacțiunilor care fac ca sistemul (în cazul de față deficientul de auz) să se integreze, deși are o identitate separată. În această fază el trebuie să-și formeze deprinderile necesare și să dobândească cunoștințele necesare care îl ajută să se descurce și să facă față situațiilor impuse de mediul social.

Faza participării se concretizează prin asumarea valorilor, promovarea inițiativelor personale și respectarea normelor sociale. Dacă fazele anterioare au fost parcurse corespunzător înseamnă că individul cu deficiență de auz are deja dezvoltată o rețea de relații interpersonale pozitive și aceasta presupune ca el este pregătit pentru integrare. Integrarea propriu-zisă este ultima etapă și constă in a face din grupul deficienților de auz un subsistem integrat al sistemului societății.

Integrarea poate fi privită și dintr-o altă perspectivă. Ea poate fi considerată din trei unghiuri principale10:

Economic – înseamnă a-l face capabil să-și asigure existența sau să joace un rol productiv în societate

Cultural – înseamnă a-i oferi mijloacele de a ajunge la cultura, de a-și exersa inteligența și de a practica schimburi dezinteresate cu alții

Personal – adaptarea personalității individului la condițiile speciale de viată, determinate de prezența deficienței

Aflându-ne în mijlocul oamenilor și fiind înconjurați de aceștia, acest lucru a devenit un obicei care ar fi greu de îndepărtat sau eradicat. Mai mult, noi am dezvoltat nevoi de respect, dragoste și afecțiune, simțul împlinirii și alte experiențe coplesitoare. Toate aceste nevoi, privite prin prisma învățării sociale, și a integrării sociale, pot fi satisfacute doar de către ființele umane. Astfel, “integrarea înseamnă că relațiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoaștere a integrității fiecăruia și o recunoaștere a valorilor și drepturilor de bază împărtășite.”11 (Robert J. Flynn & Nitsch E. Kathleen, 1980). Persoana cu handicap nu se mai percepe ca și un individ distinct cu valoare negativă, ci unul acceptat datorită potențialului și al valorii pe care le are în el însuși.

2. Anatomia urechii

Înainte de a vorbi despre fenomenul surdității în sine, cauze și consecințele acesteia, este important să prezentăm o scurtă structură anatomo-fiziologică a urechii și să înțelegem cum auzim. Domeniul este însoțit de un întreg arsenal terminologic, pe care considerăm necesar să-l explicăm pentru cunoașterea amanunțită a deficienței care îl definește pe surd. Pentru ca sunetul să ajungă la creier el trebuie să străbată înainte trei părți ale urechii: urechea externă, medie și internă. Fiecare parte joacă un anumit rol în transmiterea sunetului.

Urechea externă

Urechea externă este acea parte a urechii care este vizibilă din exterior, alcătuită din pavilion și conductul auditiv. Pavilioanele au o structură cartilaginoasă și sunt situate de o parte și de alta a capului. Pavilionul are două funcții principale. În primul rând protejează conductul auditiv și timpanul, oprind sau respingând obiecte care l-ar agresa din exterior și de asemenea el servește la colectarea sunetelor din mediu și direcționarea lor către conductul auditiv. Conductul auditiv amplifică sunetul și în același timp îl direcționează către timpan. În plus, acesta și protejează timpanul. Conductul auditiv menține în permanență căldura și umiditatea optime pentru timpan și urechea medie, indiferent de temperatura și condițiile de mediu.

Urechea medie

Este asezată în masivul osos cranian și are dimensiunea unui bob de mazăre. Este plină de aer pentru că are legatură directă cu nasul și gâtul prin intermediul trompei lui Eustachio. Urechea medie este alcatuită din timpan, cavitatea urechii medii și osisoarele. Osisoarele sunt trei oase mici (ciocănelul, nicovala și scărița) suspendate în interiorul urechii medii. Sunetul este transmis de-a lungul conductului auditiv și ajunge la timpan în forma lui acustică. Timpanul este subțire, dar foarte rezistent, se află la capătul conductului auditiv și separă urechea externă de cea medie. El vibrează la orice sunet și vibrația lui pune în mișcare osisoarele care se miscă și ele înainte și înapoi, într-o mișcare ca de piston.

Urechea medie are rolul de a transforma vibrațiile timpanului, produse de undele sonore, într-o mișcare mecanica, transmisa apoi urechii interne.

Urechea interna

Urechea interna se compune dintr-un sistem intricat de cavitati sapate in oasele craniului numite cohlea si canalele circulare. Forma cohleei este asemanatoare unui melc. In interiorul cohleei sunt adapostite structurile ce transforma energia mecanica de la urechea medie in impulsuri electrice care sunt transmise catre creier. Canalele circulare se afla in varful cohleei si contin fluid si celule cu cili. Cand pozitia capului se schimba, fluidul din canalele circulare se misca. In timpul miscarii celulele cu cili trimit impulsuri nervoase catre creier si in acest fel este interpretata pozitia capului. Deci, canalele circulare nu au nici o functie auditiva insa ele controleaza pastrarea echilibrului corpului.

Tipurile si cauzele surditatii

Din punct de vedere cantitativ pierderea de auz se masoara in decibeli (dB). Decibelul reprezinta “unitatea fiziologica de masura a perceptiei intensitatii sunetelor”12 (Emil Margineanu, 2000).

Campul auditiv normal al omului se intinde intre 0 – 20 dB. Scaderea pragului auditiv cu mai mult de 20dB se numeste . In functie de pragul senzorial al auzului avem: a). Auditie normala intre 0-20dB, b). Deficit auditiv lejer intre 20-40dB, c). Deficit auditiv mediu sau hipoacuzie medie intre 40-70db, d). Deficit auditiv sever sau hipoacuzie severa intre 70-90 dB, e). Deficit auditiv profund sau hipoacuzie profunda peste 90dB13 (Liliana Dragan & Anca Vacarescu, 2002).

Tipurile de surditate depind de componentele urechii care este afectat. Astfel, atunci cand problema este la urechea externa sau la urechea medie, deficienta care apare se cheama surditate de transmisie sau de conducere. Daca urechea interna este cea care are probleme atunci vorbim despre surditate neuro-senzoriala sau de perceptie. Exista insa si cazuri in care toate cele trei componente ale urechii sunt afectate, iar atunci apare ceea ce se numeste surditate mixta. Aceasta presupune existenta la aceeasi ureche, atat a surditatii de transmisie cat si a surditatii de perceptie.

a). Surditatea de transmisie

In aceasta situatie afectate sunt caile de transmisie a sunetului, in urechea medie si externa. Aceasta consta in diminuarea auzului la o intensitate de pana la 60-70dB. Surditatea de transmisie nu poate determina o pierdere de auz mai mare de 70dB. Cauzele care pot duce la o astfel de deficienta sunt multiple.

Ea poate fi cauzata de:

inflamatie sau un corp strain care blocheaza canalul auditiv extern – la copii este des intalnita blocarea cu diverse obiecte, iar la adulti cu dop de cerumen

in cazul in care membrana timpanului este afectata sau perforata un oarecare grad de tulburare a auzului va persista pana la vindecarea timpanului

intreruperi in lantul de oscioare sau a cumularii de lichid

anomalii ale urechii medii

otitele

Majoritatea afectiunilor ce conduc la surditate de transmisie sunt considerate de cauza mecanica, corectabile chirurgical. Acest tip de surditate, care poate fi prelungit sau fluctuant, este in general mai important pe frecventele jose, fiind mai afectate vocalele si diftonfii ai, eu, ou, etc. Desi poate fi usoara, aceasta surditate poate avea un efect semnificativ in dezvoltarea limbajului si in progresele auditive.

b). Surditatea de perceptie

In cazul acestei surditati auzul este diminuat atat prin conducerea osoasa cat si prin cea aeriana. Acest tip de surditate nu este operabil insa auzul poate fi protezat cu ajutorul unor aparate speciale. Pierderea auzului poate depasi 120dB iar perceperea sunetelor acute este defectuoasa.

Cauzele acestui tip de surditate pot fi cauze14:

Prenatale

ereditatea ( factori genetici )

incompatibilitatea Rh

suferinta materna (rubeola, anumite medicamente )

alcoolismul

diabetul matern

iradierea mamei cu raze X in timpul sarcinii

infectii bacteriene: tuberculoza, sifilisul

medicamente : tranchilizante

Perinatale

prematuritate severa

anoxia ( lipsa aerului )

toxemia gravidei

afectare cerebrala

icter nuclear

Postnatale

boli ( infectii virale, bacteriene, endogene, vasculare )

traume sonore ( explozii, expunere indelungata la muzica rock, munca desfasurata intr-un mediu foarte zgomotos )

traumatisme ( lezarea fizica a cohleei sau a nervului auditiv, lovituri puternice la cap, fracturi craniene in apropierea urechii, tumoare de nerv auditiv )

medicamente ototonice (antibiotice, diuretice, altele )

imbartranirea

altele ( arsuri, degeraturi, intepaturi de viespe )

Persoanele care sufera de pierdere de auz moderata sau profunda sunt caracterizati ca imaturi in vorbire, un vocabular saracacios iar sintaxa si conceptele lingvistice sunt lacunare. Consoanele, in special cele finale sunt omise. In limbajul expresiv folosesc cu predilectie propozitii simple si nu respecta topica frazelor.

c). Surditatea de tip mixt

Acest tip de surditate prezinta caracteristici atat de tip de transmisie, curabile (protezabile) cat si de tip de perceptie. Perceptie nula pentru sunetele acute si redusa pentru tonuri grave.

Cauze15:

otita medie cronica

sechele operatorii

traumatisme craniene

cretinism endemic

sifilis congenital

boli eredo-degenerative

4.Mijloace de facilitare a auzului

“Cea mai mare problema a unui surd nu este doar simplul fapt ca nu aude ci ca lipsa auzului inseamna izolare sociala”16 (Nora Ellen Groce, 1985). De aceea recuperarea auditiva este foarte importanta, atunci cand este posibil. In aceste cazuri este bine ca deficientul de auz sa pastreze stransa legatura cu medicul care il poate ajuta si-l poate sfatui in aceasta privinta. Metodele de recuperare sunt foarte variate, ele incepand de la metoda chirurgicala, continuand cu protezarea partii vatamate, sau medicamente care sa faciliteze si sa imbunatateasca auzul.

Pentru cazurile in care medicina a facut tot posibilul sa repare ceea ce era de reparat, situatia este preluata de alti specialisti ce lucreaza in domeniul sociologic. Astfel, in cazul in care surditatea nu poate fi tratata medical, pentru o mai buna normalizare a persoanei deficiente de auz, sau pentru integrarea ei socio-profesionala mai rapida, exista cateva mijloace care vin in sprijinul auzului in diferite tipuri de surditate.

a). Proteza auditiva

Unul dintre mijloacele de facilitare a auzului este proteza auditiva. “Folosirea protezelor auditive are un caracter compensator si contribuie la insusirea comunicarii verbale.”17 (Emil Florin Verza, 2002). Acesta este doar inceputul unui lung proces de educare si reabilitare.

O proteza auditiva este formata dintr-un microfon si un amplificator. Ea face ca sunetele sa se auda mai tare, dar nu si mai clar. Spre deosebire de ochelari, care corecteaza deficitul de vedere in cazul persoanelor cu tulburari de vedere, proteza nu poate “corecta” pierderea auzului, insa functia ei este accea de a stimula resturile de auz.

Protezarea este eficace cu atat mai mult cand ea se face de la o varsta timpurie, copilul obisnuindu-se cu zgomotele de fundal, si cu proteza in sine. La inceput protezarea se face pe o perioada de timp mai mica (cateva ore), ca apoi ea sa se faca pe toata durata zilei. Astfel, persoana se obisnuieste cu proteza in sine.

Protezarea este eficace, mai ales, in hipoacuziile usoare si medii, ele fiind apropape inutile in cazurile de hipoacuzie severa sau la surditatea cu grad foarte mare ridicat, peste 100dB.

b). Implantul cohlear

O alta metoda ce vine in ajutorarea persoanelor deficiente de auz este implantul cohlear. Implantul cohlear este tot un fel de protezare cu un anumit fel de proteza, mult mai sofisticata, prin care semnaleletrec direct la nervul auditiv, fara ca acestea sa mai strabata drumul de la urechea exterioara prin cea medie, si apoi prin cohlee. Implantul cohlear este un dispozitiv electronic care stimuleaza direct nervul auditiv. Sunetele sunt captate de catre un microfon exterior, sunt transformate in semnale electrice si sunt transmise apoi la un procesor de sunete. Acesta, la randul lui transmite semnalele unui electrod din interiorul implantului. Persoana care a fost supusa unui asemenea implant cohlear trebuie sa treaca printr-o perioada lunga de acomodare, in care invata sa foloseasca sunetele pe care le aude, prin intermediul procesorului. Diferenta dintre proteza auditiva si implantul cohlear este data de tipul de surditate diferita in care cele doua implanturi se folosesc.

Asadar, in timp ce proteza auditiva este folosita in cazul persoanelor cu surditate de transmisie, acesta incercand sa foloseasca si sa stimuleze structurile ramase intacte ale urechii, implantul cohlear este recomandat, in special, in cazul persoanelor cu surditate totala. Haralan Lane este impotriva acestor implanturi afirmand ca ele nu ajuta prea mult individul.

“ Cred ca parintii sau cadrele medicale sfatuiesc gresit persoana atunci cand unui tanar ii recomanda implantarea chirurgicala a unui obiect electronic. Cred ca este gresit din patru motive: implanturile nu functioneaza foarte bine,sunt foarte multe riscuri pentru parinte si copil, parintilor adesea nu li se furnizeaza toate informatiile cu privire la acest subiect si aceste implanturi sunt impotriva legii morale universal acceptate.”18 (Mervin D. Garretson, 1992)

Exista si alte modalitati care sunt concepute pentru a veni in sprijinul deficientului de auz. Acestea sunt diverse inventii chirurgicale, cum ar fi: timpanoplastia, timpanotomia, chirurgia plastica, ventilatia, etc. Toate aceste mijloace si modalitati faciliteaza auzul persoanei deficiente, dar in acelasi timp si integrarea ei sociala si profesionala.

5. Comunicarea

Dupa cum se stie, asupra individului actioneaza o multitudine de factori, dintre care unii sunt nocivi. Acestia pot influenta negativ dezvoltarea sa si cu cat actioneaza la varstele mai mici, cu atat efectele sunt mai mari. Suntem fiinte vii, fiinte care traiesc in societate, in comunitate, fiinte care nu suntem izolate si retrase de lume. Tocmai aceasta caracteristica este asa de imoprtanta deoarece avem nevoie de atasamente si acestea le ducem la infaptuire cu ajutorul relatiilor pe care ni le faurim. Relatiile noastre sunt bazate pe comunicare si pe nevoia noastra de a comunica unii cu altii. Comunicarea este o functie sociala si limbajul este functia de contact – cunoastere – intelegere si schimb de informatii intre membrii societatii.

Pentru un deficient de auz viata nu este diferita in acest sens. Comunicarea incepe la nastere si continua pe tot parcursul vietii. El simte la fel de intens ca si toti oameni acesta nevoie de comunicare de aceea este foarte important sa nu izolam persoana ci sa incercam sa interactionam cu ea cat mai natural. Ideile si sentimentele cuprinse in formele de exprimare ale limbajului nu se invata numai pe de rost; ele devin factori determinanti ai personalitatii. Comunicarea este la fel de importanta atat pentru o persoana auzitoare cat si pentru o persoana care nu aude. Diferenta ,insa, sta in faptul ca nu este la fel de usor. “Cea mai serioasa consecinta a deteriorarii severe a auzului este ca face comunicarea verbala sa fie mult mai dificila atat pentru persoana surda cat si pentru cea auzitoare.”19 (Department of Health and Social Security, 1980)

Doua mari metode prin care o persoana surda poate comunica sunt: labiolectura si limbajul semnelor.

a). Labiolectura

“Labiolectura este aptitudinea de a intelege vorbirea dupa miscarea buzelor interlocutorului”20. Labiolectura este o deprindere pe care indivizii surzi si-o formeaza inca de foarte timpuriu, din perioada copilariei, ei fiind “pulverizati” in societatea de masa si trebuind sa faca fata tuturor provocarilor ei. Astfel, labiolectura este o arta, o arta pe care copilul deficient de auz o invata si se deprinde cu ea. Persoanele surde, indiferent de tipul de surditate de care sufera, invata aceasta deprindere de a citi de pe buze mult mai usor decat persoana cu auz normal, pentru ca la inceput ea este o necesitate iar mai apoi o caracteristica a comunicarii. Cu toate ca surzii ajung buni cunoscatori ai citirii pe buze “multe sunete si cuvinte intregi se aseamana pe buze si un numar mare de oameni nu-si misca buzele destul atunci cand vorbesc, avand mainile pozitionate in fata fetei sau vorbesc cu o tigara in gura. De asemenea buzele nu pot fi vazute intr-o incapere intunecoasa sau la distanta. Cititul pe buze necesita multa concentrare.”21 (Nora Ellen Groce, 1985). De aceea labiolectura nu este un proces usor ci din contra este un proces foarte dificil la care persoana surda este expusa zi de zi.

O persoana care nu cunoaste limbajul semnelor poate comunica cu un surd datorita abilitatii acestuia din urma de a citi de pe buze. Persoana surda va recepta mesajul in functie de ceea ce vede si cum vede. Astfel, atunci cand persoana auzitoare este bine pozitionata, comunicarea sa cu o persoana deficienta de auz este inlesnita.

b). Limbajul semnelor

Persoanele surde sunt intr-o stransa legatura cu limbajul mimico-gestual deoarece acesta face parte din mediul lor. Atat ele cat si noi, persoanele auzitoare, pentru a ne face mai bine intelesi folosim adesea mimica, gesticulatia, expresia fetei, etc.

Mervin Garretson identifica sase motivatii22 pentru care limbajul semnelor este mult mai utilizat si mult mai folositor pentru o persoana surdo-muta.

Limbajul mimico-gestual este un limbaj viu, dinamic, schimbator, implicativ si adaptativ.

Acesta este un limbaj vizual, spatial, specific deficientilor de auz a caror atentie este concentrata spre simtul vazului

Limbajul semnelor face parte din psihicul persoanei surde, din cultura ei si pentru ca este un limbaj la care copii nascuti in familie de surzi au fost expusi de la o varsta foarte timpurie

Poate creste prin adaptabilitate

Datorita exprimarii de zi cu zi el vine in contact cu limba materna…sau limba de baza a societatii si astfel preia foarte multe elemente din ea

Foloseste mimica, gestica, expresia faciala, pozitia capului si miscarea buzelor, include propria persoana si personalitate in a te face inteligibil

Deci, din cele de mai sus se poate intelege ca persoana surda in primul rand comunica prin inteles sau prin miscarile vizibile ale mainilor, degetelor fata de intregul trup si abia apoi recurge la limbajul vorbit. Comunicarea este, asadar, prezenta si extrem de importanta si in randul surzilor. Felul lor de-a comunica, de altfel, este singurul aspect prin care ii cunoastem ca fiind persoane deficiente de auz. Surditatea nu este o deficienta vizibila, ca in cazul deficientei vizuale sau locomotorii. De aceea ei sunt si trebuie considerati oameni la fel de normali ca si noi, lumea auzitorilor, si tratati ca atare.

In capitolul urmator vom analiza aspectele ce tin de integrarea sociala a surzilor si de asemnea ne vom ocupa de asistenta de specialitate care li se ofera si care exista sau care ar trebui sa existe.

NOTE DE SUBSOL

ASISTENTA SOCIALA SI INTERVENTIA

In capitolul introductiv al lucrarii am argumentat problematica persoanelor surde prin definirea conceptului de surditate, descrierea anatomica a urechii, a tipurilor de surditate si respectiv a tipologiei surditatii.

Astfel, ne-am familiarizat pe larg cu diferite aspecte ale tehnice si anatomice ale comunitatii persoanelor surde, incercand sa ne familiarizam cu acest grup minoritar existent in patura noastra sociala, el fiind o realitate in societatea noastra.

In cea de-a doua parte a lucrarii ne vom concentra atentia pe ajutorarea lor, prin rolul pe care il are asistentul social in munca cu persoanele deficiente de auz. Ideea de baza a acestei lucrari este ca persoanele surde sunt o comunitate fata de care persoanele din domeniul social nu-si arata prea mult interesul, comunitate a caror nevoi sunt neglijate, serviciile oferite fiind doar unele de suprafata. De asemenea vom arata ca existenta unui asistent social care sa lucreze in acesta comunitate este de foarte mare necesitate, rolurile acestuia fiind multiple si foarte specific centrate pe nevoile surzilor.

Interventia, termen general utilizat

In profesia de asistenta sociala termenul de interventie este adesea utilizat, fara a se mai trece in revista definirea lui sau clarificarea anumitor aspecte care sunt neclare pentru cititor, auzitor sau interlocutor. In acest scop, in cele ce urmeaza vom defini acest concept, actiune care cuprinde in chiar ansamblul ei tot ceea ce semnifica asistenta sociala.

Termenul de interventie poate fi definit din doua puncte de vedere. In sens restrans, termenul se refera la ansamblul de activitati realizate in vederea indeplinirii scopurilor specificate in contractul de colaborare dintre asistentul social si client. In sens larg, interventia se refera la toate activitatile asistentului social, incluzand aici colectarea informatiilor si estimarea comuna a situatiei clientului precum si eforturile de schimbare in care este angrenat clientul. In uzanta de fata deci, interventia cuprinde toate activitatile asistentei sociale care apar dupa ce s-a realizat estimarea comuna a problemei clientului, in cazul nostru fiind vorba de comunitatea persoanelor deficiente de auz., activitati care sunt destinate specific spre ajutorarea acestor persoane. Interventia reprezinta partea practica a muncii de asistent social.

Practica asistentei sociale consta in aplicarea profesionala a valorilor asistentei sociale, a principiilor si tehnicilor in vederea atingerii urmatoarelor scopuri: ajutarea oamenilor de a obtine servicii tangibile, oferirea de servicii de consiliere si psihoterapie pentru indivizi, familii si grupuri; ajutarea comunitatilor sau a grupurilor sa-si imbunatateasca serviciile sociale si de sanatate si incurajarea in participarea proceselor legislative.

Pentru ajutorarea surzilor, Constantin Paunescu afirma:

“Deficientul nu este bolnav in sens clinic, nu este anormal, ci un individ cu o personalitate specifica in sfera mare si diversa a normalitatii, care tinde spre normalizare deplina, avand sanse mari de a o obtine in conditiile unei ajutorari specifice si specializate. […] Atitudinea umana si stiintifica fata de deficienti trebuie sa fie de o mai larga comprehensiune, de ocrotire, respect al demnitatii si ajutorarea lor prin mijloace specifice pentru o compensare si dezvoltare a personalitatii cat mai aproape de realitate. ”23 (Constantin Paunescu, 1983)

In vederea interventiei, aceasta latura poate reflecta complexitatea sistemului asistentei sociale subliniind nevoia de a pune in practica munca de asistent social si nu doar de a purta titlul functiei, de asemenea inseamna a fi in stare sa organizezi si sa coordonezi serviciile din acel domeniu, prin sursele de ajutor oferite de stat sau de privatiuni. In aceasta privinta, asistentul social este sustinut nu doar de o pregatire academica corespunzatoare, ci si de un “bagaj” de abilitati personale, de calitati care sa corespunda si sa vina in beneficiul muncii de asistent social. Complexitatea “bagajului” este data de intrega paleta de suport material, moral, spiritual si intelectual.

Scopul profesiei de asistent social poate fi formulat sintetic ca fiind acela de a oferi raspunsurile teoretice si practice adecvate pentru satisfacerea nevoilor de baza a fiintei umane. Conciliul asistentei sociale din 1992 indentifica urmatoarele scopuri ale asistentei sociale24:

promovarea, reabilitarea, mentinearea si imbunatatirea functionarii indivizilor,

familiilor, grupurilor sau comunitatilor prin ajutarea acestora de a realiza sarcinile necesare vietii

planificarea, dezvoltarea si aplicarea politicilor sociale, a serviciilor, a resurselor si

programelor necesare pentru satisfacerea nevoilor de baza ale fiintei umane si sprijinirea capacitatilor si aptitudinilor umane

urmarirea unor asemenea politici si programe prin sustinerea si reprezentarea intereselor pe cai organizationale sau administrative si actiuni sociale

dezvoltarea si testarea cunostintelor si abilitatilor profesionale relationate cu aceste

scopuri.

Alaturi de aceste scopuri si atributiuni, asistentul social mai beneficiaza si de reglementarile legislative date in vederea ajutorarii persoanelor aflate in cauza. In acest scop, in ceea ce urmeaza vom evidentia cateva din legile si drepturile de care dispun aceste persoane.

2. Reglementari legislative

Persoanele cu handicap sunt beneficiarele a unor forme de protectie speciala, concretizata prin cateva masuri luate in favoarea lor. Aceste sunt de fapt reglementarile legislative existente in acest domeniu. Deficientii de auz fac parte din categoria oamenilor cu handicap, de aceea aceste reglementari sunt valabile si pentru ei. O parte din aceste reglementari legislative sunt de ordin international, ele fiind valabile in toate tarile, altele fiind cu specific intern, fiind valabile doar in tara noastra.

a). Pe plan international

Vom prezenta pe scurt in continuare cele mai importante reglementari actuale existente pe plan international.25

Declaratia Universala a Drepturilor Omului . La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a dat un document international, numit “Declaratia Universala a Drepturilor Omului” care reprezinta o documentatie de ansamblu si cu vocatie universala in acest domeniu. Declaratia recunoaste ca toate persoanele, indiferent de conditia pe care o au, poseda o serie de drepturi innascute si inalienabile. Aceste drepturi protejeaza persoanele de practici discriminatorii care inca exista de mult timp, si care au limitat posibilitatea de dezvoltare armonioasa si afirmare a femeilor, copiilor, persoanelor defavorizate, minorilor, populatiilor minoritare, imigrante si altor grupuri vulnerabile. In cele 30 de articole, Declaratia detaliaza drepturile fundamentale civile, culturale, economice, politice si sociale de care trebuie sa se bucure toate persoanele din toate tarile. Declaratia are in vedere conditia umana per ansamblu, accentuand necesitatea instituirii acestor masuri care sa favorizeze progresul social si-si aduca aportul la imbunatatirea conditiilor de viata. Totodata este prezentata autoritatea legii ca fiind esentiala pentru ocrotirea drepturilor omului.

In ceea ce priveste categoria persoanelor cu handicap, Declaratia cuprinde mai multe drepturi dintre care amintim: egalitatea in drepturi, a demnitatii si a libertatii (art.1), dreptul egal in fata legii si la o protectie egala a legii (art.7), dreptul fiecarei persoane la securitate sociala (art.22), dreptul de a lua parte, in mod liber, la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte, de a participa la progresul stiintific si la binefacerile care rezulta din acestea (art.27, al.1).

Declaratia Drepturilor Persoanelor Handicapate Aceasta lege a fost inspirata din Declaratia citata mai sus si proclamata la Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite in 1975. In acord cu aceasta Declaratie, termenul de “persoana handicapata” este directionat catre acea fiinta umana aflata in incapacitatea de a-si asigura, in totalitate sau in parte, necesitatile unei vieti individuale sau sociale normale, datorita unei deficiente congenitale, a incapacitatii sale fizice sau mintale26.

Principalele drepturi enuntate in aceasta Declaratie sunt urmatoarele: dreptul la respectul demnitatii sale umane, indiferent de originea, natura, gravitatea tulburarilor, si deficientelor sale, persoana cu handicap are aceleasi drepturi ca si concetatenii de aceeasi varsta; dreptul la securitate economica si sociala la un nivel de viata decent, dreptul la tratammente medicale, psihologice si functionale, inclusiv la aparate si proteze, la readaptare sociala, la educatie, la formare si readaptare profesionala, la servicii care sa-i asigure punerea in valoare maxima a capacitatilor si aptitudinilor sale, care sa-i grabeasca procesul de inegrare si reintegrare sociala; dreptul de a beneficia de asistenta legala calificata pentru apararea persoanei si bunurilor, dreptul organizatiilor pentru persoanele cu handicap de a fi consultate, in mod util, asupra tuturor chestiunilor privind drepturile acestei categorii de persoane; dreptul persoanelor cu handicap, al familiilor acestora si comunitatii de a beneficia de o informare deplina cu privire la prevederile Declaratiei respective.

Programul Mondial de Actiune privind Persoanele Handicapate. Acest program este o alta reglementare internationala adoptata de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite in 1982. Programul include o serie de propuneri de actiune pe care fiecare tara in parte sa le puna in practica la nivel national, si anume: planificarea, organizarea si finantarea activitatilor, legislatia, serviciile de recuperare, educarea publicului si dezvoltarea organizatiilor persoanelor cu handicap, etc. Programul include de asemenea si cateva reglementari de ordin international privind: drepturile omului, cercetarea, monitorizarea si evaluarea activitatilor.

Regulile Standard privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap. Aceasta reglementare a fost adoptata in 1993 si cuprindea principii de responsabilitate , actiune si cooperare, oferind un instrument pentru stabilirea politicilor si demersurilor in favoarea persoanelor cu handicap si a organizatiilor acestora.

Aceasta reglementare este un set de reguli ce vizeaza: educatia persoanelor cu handicap ca parte integranta a sistemului educational, accesibilitatea la mediul ambiant si accesibilitatea la informatii, asistenta in domeniul veniturilor si protectia sociala, viata de familie si integritatea personala, cultura si integrarea persoanelor cu handicap in mediul cultural, respectiv la activitatile culturale, etc.

Alte reglementari legislative internationale sunt: Carta Sociala Europeana care in art.15 se refera la dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare sociala si participare la viata comunitara, Recomandarea nr.99/1955, Recomandarea nr.168, Conventia nr.102,Conventia nr.159, care sunt elaborate si promovate de Organizatia Internationala a Muncii si prevad readaptarea profesionala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap si privind securitatea sociala.

b). Pe plan intern

In orice stat, recunoasterea prezentei si nevoilor unei anumite categorii de cetateni incepe cu preocuparea pentru o cunoastere a situatiei si calitatii vietii acestora. Fara o cunoastere a realitatii de zi cu zi a persoanelor cu dizabilitati, statul nu poate planifica modul de alocare a fondurilor necesare oferirii de facilitati si servicii medicale, educationale, sociale si de petrecere a timpului liber.

Pana in 1989, politica sociala privind persoanele cu handicap era foarte slaba, aproape inexistenta, datele oficiale cu privire la persoanele cu dizabilitati lipseau cu desavarsire sau puteau fi accesate doar de catre cei care lucrau in sistemul institutional de ingrijire (“ocrotire”). Existenta acestor persoane era cunoscuta doar de catre familie, vecini, prieteni sau de catre specialistii care ofereau servicii medicale, educationale sau de recuperare. Aceasta situatie reflecta cu acuratete atitudinea statului fata de persoanele cu dizabilitati si accentua izolarea si invizibilitatea sociala in care se afla orice persoana care nu avea capacitatea de munca, deci capacitatea de a contribui la bunastrea economica a unui stat care se autodeclara perfect.

La ora actuala, datele oficiale se bazeaza pe informatiile oferite de autoritatile centrale si locale si unele date sunt oferite de organizatiile neguvernamentale care reprezinta interesele persoanelor cu dizabilitati. Pentru a avea o cat mai actuala intelegere a terminologiei formale utilizate in Romania cu privire la persoanele cu handicap sau cu dizabilitati, vom enunta definitia persoanelor cu dizabilitati enuntata in textele de lege in vigoare, si anume, in Legea nr. 519/2000. In aceasta, articolul 1 propune urmatoarea definitie:

“Persoanele cu handicap in sensul prezentei, sunt acele persoane carora mediul social, neadaptat deficientelor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata sociala, potrivit varstei, sexului, familiei, factorilor materiali, sociali si culturali proprii, necesitand masuri de protectie speciala in sprijinul integrarii lor sociale si profesionale.”27

Definitia oficiala scoate in evidenta barierele pe care mediul social le ridica in calea persoanelor cu handicap. Accentul cade totusi pe prezenta deficientelor si mai putin pe necesitatea adaptarii mediului la nevoile persoanei sau dreptul la viata independenta care, impreuna sa asigure accesul neingradit la exercitarea drepturilor de cetatean si sa elimine situatia actuala, in care o buna parte dintre persoanele cu handicap sunt considerate recipienti pasivi ai unor servicii si beneficii enorme.

Dupa 1989 s-au facut schimbari majore in ce priveste legislatia si majoritatea lor au avut un caracter pozitiv. Cea mai importanta lege specifica este Legea 519/2002, lege organica pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta 102/1999, privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap. Ea prevede ca masurile de protectie speciala a persoanelor cu handicap sa fie realizate intr-un regim special de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala a acestei categorii de persoane. Baza legala a acestor masuri si a acordarii lor fiind expertiza si decizia oficiala medicala.

Legea are capitole speciale cu prevederi detaliate privind institutiile de protectie speciala a persoanelor cu handicap, accesibilitatile oferite persoanelor cu handicap, drepturile si obligatiile persoanelor cu handicap, organizarea si functionarea comisiilor se expertiza medicala a persoanelor cu handicap, drepturile si obligatiile asistentului personal, incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, parteneriatul cu organizatiile neguvernamentale cat si depre sursele de finantare pentru protectie speciala.

Pentru crearea unui cadru unitar si coerent, la propunerea organizatiilor neguvernamentale din domeniu, prin colaborare cu acestea, a fost elaborata Strategia nationala privind protectia speciala si integrarea sociala a persoanelor cu handicap din Romania, aprobata prin H.G 1215/2002 si publicata in Monitorul Oficial 853/26.11.2002. Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, in colaborare cu O.N.G-urile din domeniu, a elaborat, Strategia Guvernamentala in Domeniul Protectiei Copilului in Dificultate 2001-2004.

Ambele strategii se bazeaza pe documente care definesc politica pentru egalizarea sanselor persoanelor cu handicap pe plan national si international.

Toate aceste reglementari legislative existente, atat pe plan international cat si pe plan intern, scot in evidenta faptul ca persoanele cu handicap au reusit sa atraga atentia celor in masura sa elaboreze aceste drepturi si facilitati. Insa realitatea actuala sugereaza necesitatea unor revizuiri a reglementarilor existente astfel incat acestea sa contribuie cat mai eficient la integrarea scolara, profesionala a persoanelor cu dizabilitati. De altfel, protectia sociala a acestora are ca obiectiv de baza inegrarea sociala a lor si asigurarea unor conditii de viata cat mai bune si cat mai favorabile.

3. Rolul asistentului social in comunitatea deficientilor de auz.

Termenul de rol este un concept larg, preluand conotatii din sociologie si psihologie sociala. In analiza noastra definim rolul raportandu-ne specific la domeniul asistentei sociale. Astfel, rolul reprezinta asteptarile de comportament pe care le avem de la asistentul social. Asumarea rolurilor se refera la transpunerea efectiva a acestor asteptari in comportamente observabile. Prin urmare, rolurile asumate in cadrul interventiei si ajutorarii comunitatii persoanelor surde se refera la comportamentele si actiunile prin intermediul carora atat clientul (persoana neauzitoare luata ca individ), familia (de surzi sau a unui copil surd), comunitatea (per ansamblul ei) cat si asistentul social ajung sa atinga scopurile propuse in colaborarea lor.

Asistentul social, in orice domeniu de lucru, are o duala si simultana functie: de a intari modelele in fiecare individ prin potentialul propriu pe de o parte si pe de alta parte, de a imbunatati calitatea impactului pe care il are asupra altora.

In procesul de asistare si de gasire a solutiilor problemei clientului, asistentul social nu-si separa rolurile sale formale, date de catre contract (director, presedinte, inspector executiv), de rolurile sale informale care intervin odata cu situatia problematica a clientului (terapeut, educator).

Este evident ca in procesul interventiei, precum si in celelalte faze ale procesului de asistare, rolul asumat de fiecare participant este de importanta egala, dar in aceasta parte a lucrarii ne vom concentra mai mult asupra rolurilor asumate de catre asistentul social in procesul de interventie in cadrul comunitatii de neauzitori.

Datorita faptului ca activitatile asistentului sunt preluate de catre cadre nespecializate in domeniul social (inspectori executivi, secretari, presedinti sau manageri), serviciul oferit comunitatii de surzi este unul de o slaba dezvoltare sociala, nevoile surzilor fiind implinite doar la suprafata, ele limitandu-se la aria administrativa si contabila, si acestea fiind facute fara o implicare prea mare. Intregul ajutor este unul limitat fara a se mai cauta imbunatatirea ajutorului oferit si dezvoltarea metodelor de ajutorare.

In cadrul comunitatii persoanelor neauzitoare, asistentul social trebuie sa fie capabil sa reprezinte persoanele surde in raport cu diferite institutii (scoli speciale sau normale, institutii juridice, etc.), asistentul social trebuie sa faciliteze accesul persoanei surde la toata gama de servicii oferita de lege, de asemenea el trebuie sa se relationeze diferentiat fata de clienti, in functie de gradul de handicap pe care il are fiecare. In acest scop, asistentul social trebuie sa tina cont de particularitatile psiho-sociale ale acestora si de interesele persoanei in raport cu diferite institutii.. Consilierea, medierea si indrumarea familiei persoanei cu deficienta auditiva este foarte importanta, mai ales atunci cand familiile sunt mixte(parinti surzi-copii auzitori; parinti auzitori-copii surzi).

Pentru o mai buna intelegere a activitatii asistentului social in cadrul acestei comunitatii, vom folosi ca ilustratie o expunere vizuala a acestei idei. Ideea de la care am pornit este data de catre R.T. Constable si J.P. Flynn in care ei sustin contributia pe care o are asistentul social si caracteristicile formate sau innascute pentru a fi un bun asistent social28. Alaturi de aptitudinile sale, de formarea sa intelectuala si academica, prin valorile si obiectivele asistentei sociale si de asemenea prin scopurile tinta pe care le are agentia sau organizatia in care asistentul social isi desfasoara activitatea, prin toate aceste lucruri asistentul social se focalizeaza asupra problemei intervenind si rezolvand-o. Aceasta este ideea de la care am pornit, si tinta spre care tindem este sa largim aceasta “paleta” de care dispune asistentul social si sa vedem concret ce presupune ea, aplicand-o efectiv in comunitatea persoanelor deficiente de auz. Munca de asistent social este una ce presupune maxima focalizare asupra nevoilor pe care persoanele neauzitoare le au, aceasta pornind de la asistentul social si scopul profesional pe care acesta il are. Pentru aceasta, am preluat graficul expus de catre R.T. Constable si J.P. Flynn, adaugand rolurile pe care asistentul social si le asuma in munca cu deficientii de auz.

Fig.1 Centralizarea asistentei sociale

a). Rolul de broker

In acest caz asistentul social isi centralizeaza intreaga sa actiune pe asistarea persoanelor surde, in definirea resurselor pe care le au si in dezvoltarea unor obiective de investitie. In aceasta privinta se iau in considerare atat resursele materiale, resursele intelectuale (cunostinte), cat si resursele emotionale astfel incat ele sa stabileasca sustinerea si solidaritatea membrilor pe tot parcursul investitiei. Sub notiunile de broker si investitie nu se urmareste efectuarea unei afaceri sau al unui tranfer de bani, ci se urmareste atingerea unui scop in care beneficiarul sa fie persoana surda in sine sau comunitatea. Colaborarea dintre client si asistent social trebuie sa fie una ce denota un maxim interes si implicare.

Asistentul social sub acest rol serveste ca un liant intre comunitatea persoanelor deficiente de auz si resursele existente in comunitate lor sau in comunitatea majoritara. Asumarea acestui rol de agent social necesita cunoasterea solida a resurselor comunitare (legislatia si ajutorul oferit de catre stat, cadre specializate), a procedurilor folosite de catre alte organizatii (cunoasterea principalelor fabrici sau organizatii care acorda locuri de munca persoanelor surde). Avem nevoie de cunoasterea marilor structuri si procesualitatile implicate in aprovizionarea si dezvoltarea ramurilor cu resurse. Scopul asistentului social in acesta situatie este de a forma aceasta potrivire intre nevoi si resurse, pentru ca mai tarziu aceste resurse sa vina in intampinarea nevoilor. Asistarea persoanei surde in gasirea de solutii sau resurse la problema lui este foarte importanta, fara a-i impune acestuia ce sa faca. Li se ofera informatiile si ajutorul in masura in care el este de acord cu acest ajutor.

b). Rolul de abilitator

Acest rol este asumat atunci cand activitatile de interventie sunt focalizate spre asistarea clientilor in identificare propriilor forte si resurse existente in ei insisi pentru a produce schimbarile necesare in vederea atingerii obiectivelor stabilite prin contract. Elementul distinctiv al acestui rol consta in faptul ca schimbarea apare ca rezulat al eforturilor clientului, responsabilitatea asistentului social este doar de a facilita procesul prin care clientul constientizeaza ca are puterea de a realiza schimbarea dorita. Rolul acesta poate fi utilizat si in asistarea persoanei surde in a-si schimba locul sau mediul in care traieste (mutarea intr-o localitate care are scoli specializate in surdologie si predarea unor discipline in limbajul mimico-gestual). Asistentul social poate ajuta deficientul sa se acomodeze in noul sau mediu. “Prin procesul de acomodare se intelege procesul de adaptare si modelare activa a individului in mediul sau inconjurator. Cand specialistii spun ca o persoana s-a acomodat ei nu vor sa spuna ca persoana a reusit sa evite situatiile de stres, problemele si conflictele […], prin acomodare ei se refera la procesualitatea invatarii de catre individ de a rezolva problemele legate de frustrare, dezamagire, pierdere, centrandu-se pe oportunitatile si calitatile interioare pe care le are.”29 (Understanding Psychology). Prin urmare, caracteristica esentiala a acestui rol de abilitator este faptul ca schimbarea este realizata de catre persoana surda, asistentul social avand functia de a incuraja si sprijini clientul.

c). Rolul de educator

Exista situatii in care ca asistent social trebuie sa oferi informatii necesare clientului prin care acesta sa faca fata situatiei problematice prin care trece sau sa asisti clientii in invatarea si exersarea unor noi comportamente sau abilitati. Prin acest rol asistentul social poate educa atat comunitatea surzilor cat si comunitatea auzitoare cu diverse informatii legate de problematica existenta. Un astfel de exemplu este cel al problematicii discriminarii sau marginalizarii. In in-ceputul acestei lucrari am vorbit despre ce inseamna marginalizare si respectiv, rezultatele ei. Despre sentimentul de respingere pe care il are individul si singuratatea pe care el o adopta. “Sin-guratatea apare ca o stare psihologica legata de unele experiente subiective de viata pe baza carora individul are sentimentul separarii lui de ceilalti, se simte, se percepe izolat. Singuratatea se defineste in raport cu o nevoie specific umana: nevoia de celalalt “30 (Elena Zamfir, 1997). Asistentul social poate promova campanii de informare a societatii despre ceea ce inseamna surditate si implicatiile pe care le are acest aspect asupra individului, astfel incat societatea sa se raporteze intr-un mod favorabil absolut normal fata de deficientii de auz si sa nu le creeze un mediu ce duce tot mai mult catre patogen.

Alte aspecte in care asistentul social isi poate efectua rolul de educator sunt cazurile de familii auzitoare care se confrunta cu socul nasterii unui copil surd. “Modul in care parintii isi trateaza copiii are un mare impact si influenta asupra stilurilor de viata pe care copiii le aleg.”31. Alaturi de medicul de specialitate, asistentul social poate informa familia asupra educarii si formarii copilului, asupra ajutorului de care dispune din partea asociatiei. Un alt caz este cel al educatiei morale a adolescentilor surzi. Informatia din mass-media este foarte des vizualizata, lucrul acesta avand cu precadere o influenta puternica asupra deficientului de auz el compensand simtul auzului cu cel al vazului. Astfel, o educare a adolescentului surd cu privire la problemele etice este benefica in aceasta situatie. De asemenea, ”in perisoada adolescentei, tinerii se afla adesea sub presiunea de a se conforma normelor si asteptarilor a catorva grupuri sau a grupului majoritar. Imaginea lor de sine este centrata in jurul ideii de acceptare intr-un grup, astfel, valorile lor depinzand de opinia altora.”32 Pentru evitarea sentimentului de inferioritate, asistentul social impreuna cu scolile si cadrele didactice poate tine cursuri despre valoarea si demnitatea umana, despre regulile de comportament si respect.

Acest rol are cateva aspecte similare rolului de abilitator, respectiv ca amandoua sunt preocupate de dezvoltarea capacitatilor proprii ale clientului de a face fata sau de a-si rezolva problemele.

d). Rolul de mediator

Existenta persoanelor cu dizabilitati si, in general, a celor care nu se inscriu in cadrele “normalitatii” stabilita de opinia publica, aduce in prim-plan relatia dintre grupurile dominante si exclusi. “Asistenta sociala apare astfel in centrul tranzactiilor dintre societate si exclusi, precum si dintre acestia din urma si societate. Ea este transversata de tensiunile includerii si excluderii, ale alteritatii si identitatii. Practicand inevitabil diferentierea, excluderea, si cautand mereu integrarea, intr-o logica identitara, societatea a creat un mecanism institutionalizat al medierilor: asistenta sociala.”33 (Cristian Bocancea & Gorge Neamtu, 1999)

Asistentul social imbraca rolul de mediator, rol care se refera la eforturile facute de asistentul social pentru a rezolva colaborarile, problemele sau neintelegerile dintre sistemul clientului, respectiv a persoanei surde si alte persoane sau organizatii. In acesta privinta se recunoaste subrolul de interpret pe care il are asistentul social in diferitele cazuri in care este pus sa traduca (tribunal, politie, caz medico-chirurgical, drepturi legislative, primarie, oficiul starii civile). Rolul de mediator de asemenea implica angajarea unor eforturi pentru a asista persoanele surde si celelalte parti angrenate in problema sa gaseasca un teren comun o legatura comunicativa in vederea rezolvarii problemei. Mai mult, asistentul social va trebui sa se angajeze intr-o serie de actiuni care sa duca la o rezolvare constructiva a problemei dezbatute.

e). Rolul de planificator

Acest rol presupune colectarea de informatii referitoare la o problema sociala importanta, informatii care vor fundamenta deciziile privind rezolvarea problemei respective. Aceasta activitate este urmata de realizarea unor programe, elaborarea unor proiecte, propunerea de strategii (legislative, de imbunatatire a standardelor de viata) si respectiv cautarea unor resurse de finantare in vederea imbunatatirii serviciilor oferite comunitatii de neauzitori. Acest rol il catacterizeaza pe asistentul social ca fiind “agentul schimbarii”34 el folosind actiunea sociala in vederea intampinarii nevoilor comunitatii, grupurilor sau individului. Un astfel de exemplu este cel al proiectarii programelor ce au loc in clubul deficientilor de auz, programe culturale, educative, sportive sau de agreement si care nu sunt sustinute financiar de catre stat. Asistentul social trebuie sa elaboreze proiecte care sa solicite finantare guvernamentala sau privata astfel sa ajute comunitatea in integrarea sociala a surzilor pe diferite planuri sau in dezvoltarea activitatilor in propria comunitate.

f). Rolul de avocat

Termenul de avocat este imprumutat din drept. Ca avocat, asistentul social vorbeste pentru client, in numele lui, prezinta si demonstreaza cazul clientului atunci cand situatia o cere. In cazul nostru clientul este reprezentat de catre comunitatea neauzitorilor pe ansamblul ei. In acest sens se afirma ca: “tot mai multi asistenti sociali sunt implicati activ in miscarile politice in scopul de a aduce schimbari in domeniile sociale, politice si culturale.”35 (A. Skidmore, Milton G. Thackeray, 1997)

Astfel, prin intermediul asistentului social care este o autoritate juridica in cadrul comunitatii, aceasta poate sa-si exprime optiunea sau “pasurile” prin intermediul lui, el ducand o lupta de castigare a drepturilor deja existente sau o lupta pentru drepturi noi, necesare in comunitatea surzilor. Asistentul social nu este neutru in acest caz, ci este de parte comunitatii defavorizate, a comunitatii de surzi pe care o reprezinta. Avocatul aici dezbate, negociaza, argumenteaza, se ”targuieste” si manipuleaza mediul in numele clientului. Rolul de avocat este diferit de cel de mediator. In procesul de mediere eforturile de rezolvare a situatiei implica ”a da si a primi” din partea ambelor parti implicate. In rolul de avocat, eforturile sunt realizate pentru a castiga o clauza pentru client. Rolul poate fi asumat fara implicarea directa a clientului, castigandu-se clauza propusa. In acest caz trebuie evitata dependenta si trebuie repartizate mici activitati de implicare a clientului in rezolvarea problemei. Un astfel de exemplu este angajarea comunitatii, a membrilor individual atunci cand asistentul merge sa le sustina clauza, strangerea de voturi din partea surzilor spre a primi aprobarea si pentru a fi fondata cererea.

g). Rolul de terapeut

Grija educationala pentru copiii cu surditate incepe inca din momentul diagnosticarii. Nu exista nici un dubiu, la fel ca si in alte cazuri de handicapuri, dizabilitatea, in cazul nostru surditatea are un profund efect asupra familiei si a reactiilor parentale. “Gradual, parintii sunt ajutati sa-si ajute copilul. Ajutorul educational si suportul emotional este directionat mai intai catre parinte, care mai apoi ofera o imensa masa de stimulare copilului surd in propria dezvoltare.”36 (Sarah Curtis, 1982). Acest ajutor despre care ne vorbeste Sarah Curtis este tocmai acest rol asumat de catre asistentul social, si anume rolul de terapeut.

Rolul de terapeut mai este cunoscut si sub numele de consilier sau sfatuitor. In cadrul acestei activitati, asistentul social isi poate focaliza atentia si scopul terapeutic pe mai multe laturi, de aici venind si numele sau modalitatile de consiliere:

consiliere maritala (in aceasta situatie perechea de persoane surde poate apela la asistentul social pentru diverse probleme ce le au pe plan conjugal – comunicare, disciplina copiilor- )

consiliere in probleme existentiale (pierderea unui copil, moartea unuia dintre parteneri)

consiliere educationala (cu privire la scoala si educatia pe care sa o urmeze copilul surd; scoala normala sau speciala)

consiliere spirituala (atunci cand este cazul)

Activitatea de terapeut a asistentului social nu se incheie doar la sedintele individuale sau problemele maritle ale unei familii, ci ea se intinde la intrega comunitate de neauzitori. Se cunoaste foarte bine puterea si influenta unui grup asupra individului, adesea aceasta “putere” este cunoscuta sub denumirea de “presiune a grupului”. In cazul comunitatii de neauzitori asistentul social poate folosi aceasta presiune de grup pentru a motiva comunitatea la a face fapte bune, in vederea deprinderii comunitatii cu anumite lucruri spre dezvatarea aceleasi comunitati de unele lucruri rele. In acest caz, se trece la terapia de inlocuire a unor obiceiuri nesanatoase cu unele care au scop nobil si care ajuta comunitatea fie in vederea imbunatatirii a relatiilor dintre membri, fie in vederea integrarii lor sociale.

h). Rolul de negociator

Acest rol mai este cunoscut si sub denumirile de manager sau lider social. Desi aceste denumiri nu se definesc una pe alta si domeniul uneia nu-l include pe celalalt, toate aceste denumiri se refera la acelasi rol, el avand o multitudine de responsabilitati sub acest aspect al negociatorului. Ca si purtator de cuvant al unei grupari sau institutii, asistentul social trebuie sa detina un procent de persuasiune ridicat, astfel incat sa poata coordona, conduce si obtine facilitatile de care dispune sau de care are nevoie. “Studentii ar trebui sa invete teorii de conducere si metode cu privire la rolul de lider al asistentului social si ar trebui sa aiba si o perioada de practica in ce priveste rolul de lider in situatii concrete.”37

De asemenea, asistentul social trebuie sa fie capabil sa administreze cat mai bine resursele de care dispune comunitatea astfel incat ele sa poata oferi suportul de siguranta de care are nevoie societatea neauzitorilor. In cazul in care comunitatea ramane fara resursele necesare, el trebuie sa negocieze cu autoritatile si sa poarte tratative de convingere a acestora de importanta resurselor si nevoile pe care trebuie sa le satisfaca asistentul social.

NOTE DE SUBSOL:

OBIECTIVELE SI METODOLOGIA CERCETARI

Obiectivele cercetarii

Deficientii de auz sunt o comunitate aparte insa o comunitate alaturi de care convietuim si fata de care ne raportam (intr-un fel sau altul), in functie de imprejurari. Ei sunt o categorie de persoane care reprezinta un procent important din totalul populatiei, destul de mare pentru a se putea da seama de el si a putea vorbi despre integrarea sociala concreta a lor si depre cadrele specializate care sa ajute la promovarea si infaptuirea acestei integrari atat de dorita.

Problema lipsei cadrelor specializate este o situatie cu care tarile dezvoltate nu se confrunta, sistemul lor de protectie sociala fiind unul bine structurat. In tara nostra insa nu se poate vorbi despre un astfel de sistem social bine structurat ci doar de unul care asigura ajutorul strict necesar (si nici acela in toate situatiile).

Principalele obiective avute in vedere in cercetarea efectuata sunt:

identificarea diferitelor probleme cu care se confrunta persoanele deficiente de auz si a contextului in care ele apar

identificarea cauzelor si a factorilor care faciliteaza aparitia acestor probleme

cunoasterea comunitatii si a mediului in care traiesc persoanele surde

cunoasterea persoanelor care se ocupa de ajutorarea acestor persoane in problemele ce apar

metodologia folosita spre ajutorarea persoanelor surde

Ipotezele care stau la baza crecetarii sunt urmatoarele:

daca asistentul social este un “pion” esential in ajutorarea comunitatii persoanelor

surde, el avand in bazele lui de cunostinte si pregatire profesionala, toate abilitatile si capacitatea de a lucra cu acesti oameni si de a le oferi servicii de calitate maxima atunci cine este pus in postul pe care el ar trebui sa-l ocupe?

daca in cadrul comunitatii de surzi persoanele angajate in oferirea de servicii sunt persoane nespecializate, atunci ajutorul oferit este unul lipsit de calitate si facut doar in termeni de suprafata.

daca mediul comunitar al persoanelor surde este lipsit de persoanal calificat, atunci integrarea persoanelor deficiente de auz este nesatisfacatoare.

in sistemul de protectie sociala nu exista cadre specializate (asistenti sociali) care sa lucreze la nivel de comunitate si la nivel individual cu deficientii de auz.

Metode si instrumente de cercetare

Pentru indeplinirea obiectivelor si testarea ipotezelor prezentate mai sus vom utiliza diferite metode si instrumente de analiza ale problematicii prezentate, si anume, metoda observatiei si a analizei datelor, metoda interogativa in cadrul careia am utilizat ca si instrument interviul, si metoda descriptiva care are ca si tehnica de investigare studiul de caz. Aceste metode de lucru au vizat obtinerea datelor necesare problemei studiate, adica cu privire la rolul asistentului social in comunitatea deficientilor de auz ca premisa a integrarii lor sociale. Vom prezenta si explica in continuare metodologia de cercetare folosita in demersul practic al lucrarii.

a). Analiza documentelor

Aceasta priveste tratamentul aplicat informatiilor continute in documente. Aceste documente reprezinta anumite obiecte sau texte scrise care ofera informatii cu privire la subiectul in cauza38.

Prin aceasta metoda sociologica, cercetatorul se serveste de documentele scrise pentru a analiza istoricul subiectului, evolutia lui si ajutorul care i s-a oferit.

In mod concret pentru obtinerea informatiilor din lucrarea de fata, privind personalul care este desemnat pentru ajutorarea persoanelor surde cat si ajutorul care i s-a oferit in situatiile problematice si de criza a persoanelor surde, m-am folosit de aceasta metoda de cercetare analizand documentele existente atat in judetul Bihor cat si in judetul Timis pentru a a-mi fundametaliza ipotezele de lucru de la care am pornit.

b). Observatia

O alta metoda utilizata in aceasta cercetare a fost metoda observatiei. “Observatia corespunde modalitatii de urmarire a unui eveniment in desfasurarea lui”39 (Ioan Marginean, 2000). Dupa definitia data de catre profesorii Septimiu Chelcea, Ioan Marginean si Ioan Cauc, “a observa inseamna a cunoaste, a examina, un obiect sau un proces, a face constatari si remarci referitoare la ceea ce ai privit cu atentie. Acesta este termenul de observatie la nivelul simtului comun.”40 Simpla observatie se deosebeste de observatiia stiintifica prin faptul ca ea urmareste sa dea semnificatie lucrurilor si proceselor studiate. Observatia stiintifica intotdeauna confirma sau infirma o afirmatie anterioara. Observatia permite studierea indivizilor in mediul lor ambiant, luand parte la activitatile zilnice a indivizilor fara a face parte din acea comunitate de indivizi. Ea surprinde manifestarile si atitudinile comportamentale ale indivizilor, studiate in contextul natural al desfasurarii lor.

In cercetarea efectuata in vederea realizarii acestei lucrari, am folsit observatia participativa prin care am luat parte in mod activ si sistematic la viata activa a deficientilor de auz. Aceasta metoda permite cercetatorului sa se integreze in situatia observata.

Metoda observatiei este indispensabila oricarei cercetari stiintifice. Importanta ei este data de faptul ca ea inregistreaza comportamentul efectiv al oamenilor, adica ceeace realmente ei fac si nu doar ceea ce spun ca fac, asa cum se realizeaza prin intermediul interviului sau chestionarului. De aceea ea trebuie folosita in legatura cu celelalte metode de cercetare sociologica, pentru ca cercetarea de baza sa fie cat mai concludenta si cat mai exacta cu privire la datele acumulate.

c). Interviul

Interviul este o alta metoda utilizata in aceasta cercetare, el stabilind un raport direct si suficient de egal intre intervievator si intervievat. Scopul interviului este acela dea obtine, in mod direct prin intrebari, raspunsuri si informatii verbale, cat mai multe date ce ne intereseaza. Interviul este deci o metoda de ancheta, de culegere a informatiilor de la subiecti, pe calea comunicarii verbale. Interviul este mai mult o metoda de stabilire a unei conversatii, fara a cere raspunsuri stricte ci oferind intervievatului optiunea de a raspunde la intrebare in modul sau propriu. Aceasta tehnica , alaturi de cea a studiului de caz, a devenit metoda cea mai des utilizata in cercetarea sociologica, cu predilectie in asistenta sociala. Unul dintre scopurile utilizarii interviului este acela de a testa ipotezele de lucru stabilite in inceputul cercetarii.

Interviul se realizeaza pe baza ghidului de interviu care este un set de intrebari care directioneaza interviul spre un anumit scop stabilit de cercetator.Ghidul de interviu aplicat specialistilor (vezi anexa 1), a facilitat surprinderea perceptiei acestora asupra problematicii. Ghidul de interviu a vizat perceptia a 15 profesionalisti din judetul Timis si a 10 profesionalisti din judetul Bihor: 7 profesorispecializati in educatie speciala, 2 asistenti sociali, 6 psihopedagogi, 1 preot, 1 medic orl, 2 inspectori executivi, 3 invatatori-educatori, 3 profesori de diferite specialitati, acestia reprezentand procentajul de 100% al specialistilor care lucreaza cu persoanele deficiente de auz din cele doua judete. Acestia lucreaza in institutiile a caror populatie tinta sunt deficientii de auz. Astfel ghidul de interviu a urmarit opinia specialistilor cu privire la persoanele deficiente de auz, comunitatea lor, persoanele specializate care lucreaza cu ei si nevoile acestora neimplinite datorita imposibilitatilor de calificare a personalului.

d). Studiul de caz

Aceasta metoda este folosita cu predilectie in psihologie si este foarte des utilizata in asistenta sociala. Studiul de caz ofera atat cercetatorului cat si asistatului oportunitatea de a stabili o relatie stict profesionala, care sa ne ajute pe noi, ca si cercetatori cu informatiile exacte , iar pe asistat in stabilirea unor obiective de rezolvare a problemei pe viitor. Studiul de caz ne ofera o imagine mai completa asupra problematicii abordate in cercetare.

Studiul de caz este o metoda de cercetare care nu se raporteaza doar in mod individualist la problema, si el ne ofera o imagine de ansamblu asupra situatiei clientilor, comunitatilor, grupurilor.

Atunci cand studiile de caz sunt multiple, cercetarea este caracterizata de o notiune a generalului sau a ansamblului. In cercetarea de fata, ne-am folosit de aceasta metoda pentru a evidetia teoriile de la care am inceput cercetarea si a ajunge la concluzii ce ne ajuta sa le raportam la comunitatea deficientilor de auz.

Cercetarea cuprinde 15 studii de caz care au fost realizate prin culegerea de informatii de la Asociatia Persoanelor Deficiente de Auz din judetele Timis si Bihor, si respectiv de la persoanele aflate in cauza, adunarea de date fiind una directa de la sursa.

NOTE DE SUBSOL:

ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

Prezentarea interviurilor

Asa cum am afirmat in capitolul anterior obiectivul principal al acestei lucrari este de a evidentia contributia semnificativa pe care o are asistentul social in munca cu persoanele surde, aportul adus de acesta si importanta profesiei de asistent social in cadrul comunitatii de surzi. In continuare vom mentiona cateva aspecte semnificative, rezultate in urma interviului, considerate relevante pentru problema studiata.

Pentru stabilirea acestui obiectiv un rol important il are descoperirea punctului de vedere al specialistilor, persoane care, prin domeniul lor de activitate, lucreaza direct cu deficientii de auz. Interviurile au fost realizate pe baza unui ghid de interviu care a fost aplicat pe raza a doua judete diferite, respectiv judetul Bihor si judetul Timis. Persoanele intervievate lucreaza in domeniul educational, al directiei regionale a handicapatilor, medical si cleric. Toti acesti specialisti au o experienta cuprinsa intre 3 luni si 20 de ani in munca cu deficientii de auz.

In calcul a fost luat si judetul Arad insa in judetul Arad singurele persoane care mi-au raspuns la intrebari au fost in numar de doua, ele nelucrand direct cu deficientii de auz din regiune si doar intrand in contact din cand in cand. Aceste persoane lucreaza la Asociatia Hadicapatior din Arad. Parerile lor vor fi puse mai detaliat in paginile ce urmeaza.

Pentru inceput ar fi interesant sa observam modul in care acesti specialisti ii definesc pe deficientii de auz. Desi este o intrebare de tip deschis la care fiecare persoana poate raspunde ce vrea sau ce cunoaste despre persoanele surde, ei au reusit sa explice, din perspectiva domeniului lor de activitate, modul in care ii definesc ei pe deficientii de auz. Am remarcat ca fiecare incearca sa cuprinda in definitia data aspectele realiste privind deficientii de auz adica faptul ca , desi sunt diferiti de noi si deficienta le impune anumite limite, acest lucru nu-i face mai putin normali ca si noi. Toti au fost de acord, prin cele afirmate, de existenta potentialului lor. Definitiile date, luate in ansamblul lor, nu au pierdut din vedere aspectul compensator datorat deficientei, adica faptul ca sunt persoane capabile ce nu depind in mod vital de gradul lor de deficienta ci ei pot atinge un potential inalt, in functie de ajutorul care li se ofera.

Tabel nr.1

Cati deficienti de auz sunt pe raza judetului Timis? Pe raza judetului Bihor? Pe raza judetului Arad?

Din discutiile purtate cu persoanele care lucreaza la asociatiile persoanelor surde, am aflat ca inregistrarea surzilor se face in urma cererii acestora si nu in urma depistarii surditatii si indrumarii a acestora de catre un cadru medical specializat la sediul asociatiei persoanelor deficiente de auz. De asemenea am aflat ca nu exista nici un fel de raport de colaborare intre medicul O.R.L si asociatia de surzi existenta pe raza judetului. Adesea, la biroul asociatiei, persoanele surde care vin sa se inregistreze sau familiile acestora, vin cu intarziere (1 an sau 2 de la depistarea surditatii) , deoarece ele nu stiau de existenta unei astfel de organizatii.

Tabel nr.2

Distributia raspunsurilor privind modul in care specialistii ii definesc pe deficientii de auz.

Reprezentare grafica

Cei care i-au definit pe deficientii de auz persoane normale au fost in numar de 15 persoane, reprezentand 60% . Foarte multi dintre specialisti au admis ca lucreaza zilnic cu persoane surde si au posibilitatea sa vada ca ei nu sunt deosebiti fata de noi, ca au aceleasi preocupari, aceleasi probleme, acelasi tip de comportament, ca ceea ce ii caracterizeaza este normalitatea. O alta parte dintre cei intervievati stiu ca persoanele surde sunt persoane capabile, persoane apte sa faca orice lucru fizic, fara a avea dificultati din cauza deficientei lor. Mai mult, aceste persoane afirma ca surzii pot ajunge la un nivel inalt de dezvoltare a capacitatii lor atat fizice cat si intelectuale. Cei care au afirmat aceste lucruri sunt in numar de 5, ceea ce reprezinta 20%. Au fost insa si unii care au clasificat persoanele deficiente de auz ca fiind persoane ce au nevoie de o persoana de care sa depinda, ei nefiind capabili sa duca o viata independenta. Acestia au fost in numar de 5 persoane, ceea ce reprezinta 20% din totalul specialistilor intervievati.

Se poate observa asadar similaritatea raspunsurilor acestor specialisti, care au domenii de lucru similare dar care au aria de raspandire a serviciilor lor in judete diferite, respectiv judetul Bihor si judetul Timis. Se poate observa ca opinia acestor specialisti se intinde de la o extrema la alta, uneori afirmand ca ei detin un potential ridicat, in acelasi timp, afirmand ca sunt persoane dependente de un ajutor permanent.

Intrebarea la care vrem sa raspundem prin tabelul si reprezentarea grafica urmatoare este: Sunt deficientii de auz integrati in societate? Ceea ce dorim sa urmarim prin aceasta intrebare este sa vedem opinia specialistilor cu privire la integrarea persoanelor surde in societate. Ce cred ei, fiind in contact zilnic cu aceste persoane, ce cred ei despre viata lor sociala

Reprezentare grafica.

Din raspunsurile oferite de specialisti la intrebarea pusa mai sus, reiese ca ei sunt de opinie ca persoanele surde nu sunt integrate in societate. Raspunsurile lor sunt bazate pe interactiunea zilnica pe care acestia o au cu ei, unii fiind profesori, altii psihopedagogi, altii inspectori executivi, preoti, medici, si 3 dintre ei fiind asistenti sociali.

Dupa parerea lor, deficientii de auz sunt nevoiti sa se supuna masei sociale, nu sa se integreze ci sa asimileze in mod obligatoriu si impinsi de circumstante atat limba societatii majore cat si modul de raportare unii la altii. De asemenea, ei sunt de parere ca prea putine reglementari vin in ajutorul persoanelor surde, mediul inconjurator fiind adesea un mediu potrivnic integrarii lor sociale, ei fiind exclusi sau chiar ignorati. Mediul la care fac ei referire este mediul cultural si social. Daca privim la domeniile de referinta, specialistii s-au axat pe sase domenii specifice: comunicare, cadrul legislativ, cultural, domeniul social, profesional si domeniul educational.

Reprezentare grafica

Cei mai multi specialisti care lucreaza cu persoanele deficiente de auz sunt de parere ca domeniul profesional este cel mai neglijat, educatia persoanelor deficiente de auz limitandu-se doar la scoli generale si scoli profesionale. In cazul studiilor liceale, cerintele sunt foarte mari, ele fiind stabilite ca si pentru un copil auzitor. Din acest motiv, nu exista decat o singura universitate pentru persoane surde, si aceasta avand doar doua domenii de specializare. Persoanele deficiente de auz sunt limitate la scolile profesionale, pe viitor sansele de lucru fiind tot mai minimalizate de cei care au o diploma de specialitate. In graficul ce urmeaza se poate urmari procentual aceasta repartitie a domeniilor lacunare in ce priveste integrarea surzilor in societate.

Tabel nr.3

In ce domenii vedeti d-voastra lacune in ce priveste integrarea surzilor in societate?

Reprezentare grafica

Datorita sistemelor educationale speciale si a scolilor profesionale speciale, specialistii sunt de parere ca integrarea surzilor in scolile de masa este una vida, interactiunea dintre elevii surzi si elevii auzitori fiind una inexistenta. In aceasta privinta, sugestia asociatiei surzilor este ca in cadrul scolilor normale sa se initieze un program educational si o clasa de surzi, prin care sa se urmareasca interactiunea si obisnuirea celor doua categorii de elevi, si respectiv integrarea copiilor surzi in societate. Avand in vedere slaba specializare profesionala oferita persoanelor surde, acestia nu-si pot permite sa lucreze in domenii mai cautate si domenii mult mai bine platite. Acest lucru marginalizeaza persoana surda de restul societatii, ajungandu-se la alienarea lui.

Tabel nr. 4

Distributia raspunsurilor privind persoanele care ar trebui sa se ocupe de situatia persoanelor surde.

Reprezentare grafica

Desi persoanele care ne-au raspuns la interviu sunt persoane calificate si lucreaza cu deficientii de auz, din raspunsurile oferite de catre ei, putem observa slaba informare a lor cu privire la sistemele sau persoanele care pot oferi ajutor persoanelor surde. Raspunsurile oferite de ei nu doar ca sunt raspunsuri a caror suport nu este tocmai sustinut (deoarece le lipseste baza informativa necesara), insa, acest lucru afecteaza direct viata unei persoane surde. Intr-adevar, toate aceste sisteme amintite de catre specialisti lucreaza la integrarea persoanelor surde in societate, insa nu toate contribuie in mod paralel la dezvoltarea persoanei surde si la socializarea lui.

Aceste sisteme amintite sunt sisteme complementare, functionalitatea lor si serviciile lor fiind utilizate la indemnul unui alt specialist, si anume asistentul social. Din discutiile cu persoanele care lucreaza in domeniu, cei mai multi au fost de parere ca asistentul social trebuie sa se ocupe de toate aceaste lucruri, el fiind persoana care sa indrume individul neauzitor catre un serviciu potrivit de ajutorare, in functie de situatie.

Aceasta intrebare ne conduce catre o alta intrebare pusa specialistilor, si anume: In ce domenii credeti ca asistentii sociali ar trebui sa se ocupe de integrarea surzilor? (prezentare grafic-anexa 2)

Din graficul prezentat in anexa putem intelege ca persoanele ce lucreaza cu deficientii de auz au identificat mai multe domenii deficitare, prin care asistentul social poate activa spre o mai buna integrare a deficientilor de auz. Aceste arii de lucru sunt arii in care in momentul de fata, specialistii spun ca sunt lacunare tocmai datorita lipsei de personal care sa se ocupe de aceste lucruri.

Intervievatii din judetul Bihor, specific din localitatea Oradea, au sustinut ideea de colaborare intre mai multe cadre, si anume cel medical, educational si tehnologic. Ei spuneau ca in tara nostra aceste cadre lucreaza individual si foarte putine dintre ele lucreaza in sistem, pastrand legatura.

Aceste pareri nu pot decat sa ne conduca spre urmatoarea intrebare : Cati asistenti sociali cunoasteti pe raza judetului dumneavoastra, care lucreaza sau isi au domeniul de activitate in sfera comunitatii deficientilor de auz?

Reprezentare grafica

Din graficul prezentat, si pe baza raspunsurilor obtinute de la cei intervievati, se poate observa usor diferenta mare ce exista intre raspunsurile date. Desi toate aceste persoana lucreaza in acelasi domeniu, cu deficientii de auz, se poate observa legatura slaba de informatii si de cunoastere ce o au fata de retelele sau fata de persoanele existente in aceeasi breasla. Mai mult de atat, se poate observa ca atat in judetul Timis cat si in Bihor, asistentii sociali cunoscuti sunt putini, mai ales raportati la numarul deficientilor de auz existenti in fiecare dintre cele doua judete, respectiv Timis si Bihor.

Pe baza intrebarii si a raspunsurilor oferite, am putut constata ca este foarte evidenta lipsa unei retele care sa se bazeze pe colaborare si comunicare intre persoanele care lucreaza in acelasi domeniu. Din raspunsurile primite, putem constata ca acesta retea este inexistenta si ca tot ajutorul oferit comunitatii de neauzitori nu este bazat pe o cunostere constructiva ci pe o indiferenta sau lipsa de informare care are un caracter negativ si distructiv. Acest lucru afecteaza vizibil comunitatea persoanelor deficiente de auz, ele nebeneficiind de un sistem complex de servicii.

In judetul Arad nu s-a putut efectua aplicarea interviului deoarece in judetul Arad nu exista nici un cadru specializat care sa ajute comunitatea persoanelor surde. S-a luat legatura cu asociatia persoanelor cu handicap care se afla in acest judet, insa persoanele de acolo nu au dorit sa ne raspunda la intrebari sub pretextul ca nu este de domeniul lor si de asemenea ca nu au timp deoarece sunt foarte aglomerati cu lucruri “adevarate”.

Ultima intrebare aplicata cadrelor specializate se refera la sansele de integrare a persoanelor deficiente de auz pe viitor.

Reprezentare grafica

Observam ca cele mai mult pareri cu privire la aceasta intrebare sunt directionate catre sanse ridicate de viitor in ce priveste integrarea persoanelor deficiente de auz. Din discutiile purtate cu specialistii pe aceasta intrebare a reiesit ca cei mai multi dintre ei se bazeaza pe profesionalismul celor angajati in ajutorarea comunitatii neauzitorilor si pe devotamentul pe care acestia il arata in munca cu aceasta categorie de oameni. “Intreaga activitate trebuie sa fie una altruista si nu una individualista.”( interviul luat d-nei A.M, educatoare la grupa speciala de surzi de la gradinita nr 3 din Oradea).

Prezentarea studiilor de caz

Cerecetarea s-a realizat pe raza a doua judete, judetul Timis si judetul Bihor, in doua asociatii care au ca si clienti persoanele deficiente de auz. Aceasta cercetare s-a efectuat pe perioada septembrie 2003 – mai 2004. Lotul studiat cuprinde 15 cazuri, fiind luate cazurile persoanelor care frecventeaza adesea clubul surzilor, astfel ca datele obtinute prin intermediul metodelor de cercetare (observatia, analiza documentelor) sa fie cat mai exacte si cat relevante.

Aceste doua asociatii nu sunt specializate in educatia surzilor sau in asistarea sociala, profesionala sau culturala a persoanelor surde, ele fiind asociatii care presteaza doar servicii administrative sau organizatorice la nivel de comunitate minoritara. Mentionam faptul ca informatiile din studiile de caz au fost preluate atat prin discutiile cu persoanele care detin dosarele si evidenta populatiei de neauzitori cat si prin observatie si discutii personale cu indivizii (fiecare in parte) sau cu familiile acestora.

Studiile de caz urmaresc istoricul familiei, mediul familial, educational si profesional, dezvoltarea cognitiva si morala a persoanei surde, factorii care au contribuit la aceste situatii si in ce anume a constat ajutorul oferit. Studiile de caz au rolul de a sustine ipotezele formulate anterior, si anume ca deficientii de auz nu beneficiaza de serviciile unei organizatii sau fundatii cu personal specializat in domeniul social si ca aceste activitati sunt facute fara a avea calitatea de trebuinta, astfel incat persoanele surde sa fie bine integrate in societate. Am urmarit sa aflam care sunt domeniile in care asistentul social este de dorit, care sunt problemele deficientilor de auz si cine se ocupa de acestea.

a). G.C are 9 ani este surd. S-a nascut intr-o familie de neauzitori, intr-un sat situat la 13 km de localitatea Oradea. C. este singurul copil la parinti, familia lui fiind o familie de oameni instariti insa fara o cultura educationala prea bogata. Starea bunastarii familiale se datoreaza fermei pe care acestia o au. Parintii lui C au incercat muti ani la rand sa aiba copii, rezultatul fiind mereu negativ. In urma multor mama a ramas insarcinata.datorita acestor tratamente, C. s-a nascut fara a avea conductul auditiv. In prezent este elev la scoala normala in clasa a-III-a. Inca de la depistarea surditatii copilului, tata s-a aratat indiferent fata de acesta situatie, problematica fiului lasand-o pe seama mamei. Mama nu a vrut sa accepte acest fapt si a cautat diferite metode de a-si ajuta copilul sa auda. Ea a refuzat sa invete limbajul semnelor, fiind convinsa ca in urma unui tratament specializat C. va putea sa auda. Tot pe baza refuzului ei de a accepta surditatea definitorie a copilului ei, mama l-a obligat pe C sa mearga la o scoala normala, in cadrul careia C are probleme de adaptare si comprehensiune a materiilor predate. Dintr-o discutie cu C, acesta ne spune ca adesea in cadrul orelor de scoala el deseneaza sau “se plictiseste”. Confruntata cu aceasta situatie, mama da vina pe invatatoare si pe modul in care aceasta se raporteaza la fiul ei. Mama refuza sa-si aduca copilul la asociatia deficientilor de auz pentru ca acesta sa participe la activitatile organizate in cadrul clubului de surzi, pe motivul ca : “Fiul meu va auzi in curand!”. Cu un an in urma, la recomandarea unui sarlatan, mama a inceput sa-i administreze baiatului ei 2 litri de ceai din diferite plante, dat la ore fixe pentru a-i reveni copilului auzul.

Aceste tratamente si vizitele insistente la doctori, copilului ii dau un sentiment de discomfort si frustrare. In urma discutiei purtate cu C am inteles de la acesta ca el se percepe ca si un copil normal, insa mama ii induce acel sentiment de nesiguranta si neacceptare.

La Asociatia Surzilor din Oradea, d-na Angela Platona, inspector executiv, a purtat cateva discutii pe aceasta tema, incercand sa o convinga pe mama ca atat medicii cat si naturistii nu-i pot da copilului auzul, astfel, irosind atat bani cat si energie. Mama refuza orice recomandare sau sfat cu privire la educatia sau directionarea copilului ei catre un cadru specializat.

Cazul acesta este relevant deoarece rolul de broker al asistentului social (relationarea intre medic si familie), este inexistent, iar cel de terapeut sau de consilier, este preluat de catre o persoana care are ca si profesie o alta specializare, nefiind calificata sa ofere consiliere familiei, mamei, cat si copilului.

b). T.A.V. s-a nascut la 1 Octombrie 1972 in localitatea Marghita, are 32 de ani si este surd. A.V provine dintr-o familie de auzitori. Familia lui A.V locuia la 7 km de Marghita, intr-o casa saracacioasa, bunurile familiale fiind doar o casa si o gradina mica. A.V este al 4-lea dintre copiii familiei (patru baieti), el fiind cel mai mare. Din discutiile purtate cu acesta de catre doamna inspector executiv de la Asociatia Surzilor din Oradea, reiese ca A.V adesea era pus sa lucreze muncile grele ale casei (gradinarit, hranirea animalelor, uneori gatitul, taierea lemnelor pentru foc), parintii lui obisnuind sa bea des. Din amintiri A.V spune ca parintii sai obisnuiau sa-l si “cafteasca”. Crescand mare, A.V si-a cautat alinarea in compania prietenilor, alaturi de care obisnuia sa mearga prin discoteci si baruri. In urma cu un an, A.V fost acuzat de furturi minore (aparate videao, casetofoane de masina, roti de rezerva), in mai multe orase: Oradea, Marghita, Cluj-Napoca. Politia T.F. din Cluj-Napoca l-a prins in gara unde a si fost lovit de tren, fiindu-i amputate degetele de la piciorul drept si 1/3 din laba piciorului stang. Fata care il insotea si care era din Republica Moldova a fost lovita de tren mortal.T.A.V. a fost condamnat la 6 ani de inchisoare. Trei ani si jumatate trebuie sa-i faca in inchisoarea din Gherla iar restul de 2 ani si jumatate la Penitenciarul din Oradea. D-na Angela Platona, inspector executiv la Asociatia Deficientilor de Auz din Oradea a fost solicitata de catre Tribunalul Bihor sectia penala, sa ia parte ca interpret al acuzatului, iar la Judecatorie, Tribunal si Parchetul Militar a fost solicitata ca si aparator al acuzatului (pe motivul retardului mintal suferit in urma surditatii si a nedezvoltarii intelectului) care, a depus o plangere impotriva medicului de la Penitenciarul Gherla pentru tratament diferentiat si luare de mita in valuta.

Si in cazul evidentiat mai sus se poate observa lipsa asistentului social care sa educe familia (in cazul nasterii unui copil surd), in educarea familiei de surzi si respectiv socializarea lor cu alte persoane care corespund conditiei de neauzitori. Si in aceasta situatie, postul asistentului social este preluat de catre persoane nespecializate, persoane, care lucreaza la Asociatia Surzilor din Oradea, sub alte profesii, functie care nu este menita sa consilieze sau sa sustina clientul in astfel de probleme.

c). T.R si T.C locuiesc in localitatea Oradea si sunt parinti surzi la doi copii auzitori, T.I.C care are 13 ani si frecventeaza o scoala normala, si T.L. care are 3 ani si nu frecventeaza cresa, stand acasa in ingrijirea bunicii T.M care este auzitoare.

Mama, T.C este redactor la o editura cunoscuta din localitatea Oradea, iar tatal, T.R este pastor la o biserica evanghelica din Oradea.

In luna aprilie a anului curent, fiul familiei T a fugit de acasa, luandu-si cu el hainele, mancare si un cort. A fugit impreuna cu un coleg de clasa, acela furand de la familia lui suma de 700 000 lei. Din investigatiile facute de catre familie la scoala, parintii au aflat ca fiul lor avea un comportament negativist si de razvratire, unul ce lasa mult de dorit, rezultatele obtinute la invatatura fiind foarte scazute. Adesea, T.I.C. era prins de catre profesori fumand, fiindu-i date avertismente si fiindu-i scazuta nota la purtare.

Datorita deficitului auditiv al parintilor, profesorii de la scoala adesea nu mai anuntau familia de comportamentele delincvente ale lui T. Adesea tratau ori cu indiferenta aceasta situatie, ori cu sanctiuni de care familia nu stia nimic.

Intr-o discutie purtata cu mama, am aflat ca aceasta avea acelasi tip de dificultate in relationare cu fiul sau acasa, unde acesta din urma nu o asculta nici pe ea si nici pe tatal sau. Aceasta ne-a povestit ca de multe ori a incercat sa-si disciplineze copilul prin bataie sau prin pedepse aspre, acestea ramanand insa fara nici un rezultat. Tatal ne-a povestit ca adesea il gasea pe I.C in compania unor “prieteni dubiosi”, adesea fiind mai mari la varsta ca si el.

Dupa ce familia T.a mers la politie, acestia nu au putut sa-l gaseasca, incepandu-se o ancheta si o punere in urmarire a celor doi copii.

In data de 4 aprilie, dupa 4 zile de lipsa de acasa, cei doi copii s-au intors la familiile lor. In acest timp, parintii au manifestat sentimente de ingrijorare, neliniste, nesiguranta si chiar disperare.

Singurele institutii si persoane la care familia T.a apelat au fost: politia, biserica din care fac parte, scoala si grupul de prieteni. Din discutiile cu familia a reiesit ca ei ar fi avut nevoie de o persoana care sa discute cu fiul lor, “care sa-l intrebe de ce se poarta asa si ce nu-i convine”. O persoana care sa-l consilieze, sa-l educe, deoarece , ei ca si parinti surzi nu au o mare influenta asupra copilului auzitor. Din discutia cu ei, reiese ca in asociatiile de surzi ar fi de dorit un program de consiliere si educare al parintilor si copiilor.

In cadrul asociatiilor nu exista un astfel de program deoarece nu sunt angajati care sa presteze astfel de servicii.

d). H.A. si H.G sunt parinti auzitori si H.A, fetita lor in varsta de 11 ani a fost diagnosticata ca fiind surda la scurt timp dupa nastere. Acest moment a insemnat un lung sir de intrebari si temeri legate de acest diagnostic. Nu au lipsit nici momentele de negare si acuzare reciproca.

Fetita a fost crescuta de ambii parinti cu multa dragoste dar a inceput lungul sir de vizite la medici care pareau neputinciosi in rezolvarea acestui caz. Diagnosticul era mereu acelasi: surditate.

La momentul inceperii scolii au inceput iar problemele: ce scoala sa urmeze fetita? Evident ca au facut tot posibilul ca fetita sa urmeze o scoala normala, in ciuda sfaturilor unor specialisti. Daca in primele patru clase totul era normal, sau aparent normal, problemele au inceput in clasa a cincea unde numarul mare de profesori nu au mai reusit sa-I ofere starea aparenta de normalitate oferita de o singura invatatoare.

Din dorinta parintilor de a face tot posibilul ca H.A sa devina o auzitoare, H.A a cedat presiunilor si a inceput sa nu se mai prezinte la scoala si sa adopte un comportament de negativism accentuat. Parintii s-au vazut pusi in dificultate si indrumati sa ceara sfaturile unor persoane care se ocupa cu persoanele care sufera de forme de surditate. Asociatia Surzilor din Timisoara a incercat sa ofere cat mai multe informatii in incercarea de a oferi parintilor o alta viziune asupra acestei deficiente.

In urma discutiilor purtate cu ea, H.A. a marturisit ca ea nu vede de ce parintii incearca cu tot dinadinsul ca ea sa devina “auzitoare”, iar ea spune ca singura stare pe care o cunoaste este cea a “tacerii”.

Dorinta parintilor de a schimba o stare de fapt in acest caz a creat mai multe neajunsuri, desi dorinta lor putea fi justificata pana la un punct, eu cred ca aceasta situatie daca ar fi fost asistata de o persoana specializata si ar fi beneficiat de consiliere, situatia nu ar fi devenit conflictuala.

e). B.D si B.A sunt parinti surzi si au un copil auzitor. B.T are 15 ani si este elev la un liceu de prestigiu din orasul Timisoara. B.T este o fire extrovertita si este un bun sportiv, reusind sa-si faca un renume de succes in comunitate.

In primul semestru al noului an scolar, parintii acestuia au fost chemati de catre directiunea scolii pentru a se clarifica problema acestui copil. Acesta era invinuit ca in pauza dintre ore, in urma unor altercatii, l-ar fi lovit pe unul dintre colegii de clasa. In momentul in care i s-a dat cuvantul lui B.T, acesta a mentionat ca nu ar fi avut nimic cu colegul sau daca acesta nu ar fi adus cuvinte jignitoare fata de parintii acestuia, afland in prealabil ca parintii lui sunt surzi. El nemaiputand suporta acuzele umilitoare, a ripostat cu violenta.

Parintii au mentionat ca au mai avut un astfel de incident pe cand copilul lor se afla in clasele primare, acel conflict avand aceeasi cauza. Dupa acest incident ei au incercat sa-i spuna copilului ca nu este nici o problema in faptul ca ei sunt diferiti si ca ei sunt normali ca si ceilalti parinti si ca nu ar trebui sa-i fie rusine de acest fapt. Ca urmare a acestui incident, copilul a inteles situatia de fapt dar mai ramanea ca si ceilalti colegi sa inteleaga situatia si sa inceteze cu tachinarile.

Parintii au rugat directiunea sa demareze un program de informare si de schimbare a atitudinilor vis-a vis de persoanele cu handicap, iar acest program sa fie desfasurat de catre persoane specializate si astfel sa ajute la prevenirea unor situatii conflictuale de acest gen.

In discutia purtata cu B.T, acesta mi-a relatat ca ar fi dispus sa se ofere voluntar alaturi de un specialist in a expune si colegilor sai de scoala ca nu este nimic ciudat sau diferit in a avea parinti surzi si ca toti au sanse egale in fata vietii si acestea trebuiesc respectate.

Demararea unui astfel de program educativ reprezinta una dintre activitatile asistentului social, activitati de informare si educare a opiniei publice cu privire la aspectele care pot duce la prejudecata si discriminare, si respectiv urmarile pe care aceste conceptii le pot avea asupra individului si chiar asupra comunitatii.

f). B.V si B.A sunt in varsta de 50 de ani si respectiv 44 ani, sunt parinti surzi, si au un fiu auzitor, B.V. in varsta de 17 ani.

B.V tatal, lucreaza la o fabrica de lemn, iar mama la o croitorie. Datorita programului de lucru, de mic copil, baiatul ramanea singur acasa, el cautandu-si diferite grupuri de prieteni. In urma cu jumatate de an, BV fiul, a fugit de acasa impreuna cu un cetatean crescut intr-un Centru de Plasament, care avea un comportament dificil si agresiv, care isi castiga existenta cantand pe strazile Oradeei. La indemnurile acestui “prieten”, B.V a abandonat cursurile Scolii Profesionale de Ospatari pe care o urma, castigandu-si existenta in acelasi mod ca si amicul sau, uneori chiar cersind in tramvaie, pe strada sau in gara. Datorita acestui fapt, parintii au apelat atat la Organul de Politie cat si la Directia de Protectie a Copilului, in vederea rezolvarii acestei probleme si a inapoierii copilului acasa.

Dupa multe discutii de convingere si amenintari, facute de catre Politia Municipiului Oradea, si parinti, B.V s-a intors acasa (“de teama” marturiseste el), si in prezent lucreaza ca muncitor necalificat la o firma italiana de incaltaminte.

In aceasta situatiie se poate observa foarte usor rolul de mediator si de terapeut care lipsesc datorita personalului calificat care este este inexistent in asociatiile de surzi, situatia de fata fiind una de mediere intre parinti si copil si de consiliere a celor doua parti. De asemenea, in acest caz se putea realiza o mediere intre institutul educational pe care-l abandonase fiul si acesta din urma, in vederea continuarii cursurilor de a se califica ca ospatar.

g). K.I si K.P sunt parinti surzi si au un copil auzitor, K.R, in varsta de 21 de ani. Parintii sunt amandoi pensionati de boala, venitul lor fiind unul minim, traiul zilnic fiind facilitat de roadele pe care le cultiva in gradina casei.

Sub influenta alcoolului si la indemnul unui grup de “prieteni”, K.R si-a batut parintii in nenumarate randuri, furand multe bunuri din casa si amenintandu-si proprii parinti cu alte batai. Datorita acestor tratamente violente, tatal, K.I. a ajuns la spital cu traume maxilo-faciale. In urma acestor probleme si a acestor amenintari, parintii, inspaimantati si traumatizati de aceste batai, si-au acuzat fiul de tratamente violente, intentand proces la tribunalul municipiului Oradea.

In urma acestei situatii, managerul de la Asociatia Deficientilor de Auz din Oradea si avocatul apararii, au purtat nenumarate discutii cu paratul, convingandu-l sa nu-si mai maltrateze violent familia ci sa o ajute, oferindu-le un ajutor la batrete. In urma acestor discutii, K.R s-a angajat si s-a impacat cu parintii, trecandu-se la anularea acuzatiei facute de catre parinti.

Aceste discutii au fost discutii atat de consiliere, de mediere. In acest caz, asistentul social si-ar fi putut exercita atat aceste roluri cat si rolul de abilitator, el nu doar sfatuind ci si incercand sa gaseasca impreuna cu K.R. abilitatile si cunostintele de care acesta dispune, motivandu-l astfel spre un nou stil de viata.

h). D.L este in varsta de 36 de ani si este deficienta de auz. La ora actuala D.L este divortata, fara ocupatie, in urma cu aproximativ 14 ani a absolvi o scoala profesionala speciala.

La varsta de 18 ani dupa terminarea scolii, s-a casatorit cu D.S, deficient de auz, coleg de scoala. Mariajul acestora s-a desfasurat fara probleme un timp, apoi au aparut certurile frecvente, in mare parte cauzate de lipsa banilor. Certurile se pare ca nu se mai terminau si in urma cu doi ani cei doi au hotarat de comun acord sa divorteze. La pronuntarea divortului s-a facut partajul bunurilor, D.L fiind nevoita sa paraseasca apartamentul. Avand in vedere ca ea nu avea unde locui, a inceput sa frecventeze gara pentru a-si gasi un adapost, iar pentru a face rost de mancare a inceput sa se prostitueze.

In urma acestor relatii sexuale D.L a aflat ca este gravida si apeleaza la serviciile asociatiei pentru a gasi un loc de munca stabil si un adapost pentru a-si putea creste copilul. In tot acest timp asociatia a incercat de nenumarate ori prin interventii la toate nivelurile sa-i gaseasca un loc de munca, eforturile fiind in zadar.

Din discutiile purtate cu ea am aflat ca-si doreste foarte mult copilul si doreste sa-i ofere un viitor acestuia.

D.L a nascut de putin timp o fetita sanatoasa si frumoasa si a apelat din nou la serviciile specializate de asistenta sociala. In urma analizarii cazului s-a gasit o solutie temporara, de compromis, si anume gazduirea acesteia in cadrul unei fundatii care are ca scop principal ingrijirea mamei si a copilului.

Acest caz prezinta in mare masura un oarecare esec al asistentei sociale, si anume faptul ca nu s-a putut interveni la timp pentru stoparea fenomenului de prostitutie si vagabondaj prin oferirea de alternative viabile si posibilitatea de reconversie profesionala.

i). G.A s-a nascut la 21 august 1951 si este surd. S-a nascut intr-o familie de neauzitori dintr-o localitate aproape de Oradea. Familia G. s-a confruntat adesea cu starea de saracie in care se aflau, parintii neavand un loc de munca constant. Acest lucru nu se datora doar patronilor la care acestia lucrau necalificat, ci adesea se datora comportamentului dificil pe care acestia il manifestau. La locul de munca acestia se prezentau in stare de ebrietate sau de cele mai multe ori lipseau sub diferite pretexte.

G.A a absolvit o scoala profesionala, dar momentan lucreaza ca zilier. S-a casatorit in urma cu 10 ani, sotia lui fiind si ea deficienta de auz. Desi salarul pe care-l primeste nu-i ajunge sa-si acopere cheltuielile de intretinere , G.A adesea isi cheltuie banii pe bautura si tigari. Datorita acestor “tratamente”sanatoase, in urma cu 3 ani G.A a fost diagnosticat cu TBC. Acesta locuia in vecinatate cu alti doi deficienti de auz, si anume: S.A, in varsta de 53 de ani si C.S, in varsta de 32 de ani. La numai 4 saptamani dupa ce G.A a fost diagnosticat cu TBC, acestia doi din urma au fost si ei diagnosticati cu aceeasi boala, avand un grad ridicat de gravitate.

Medicii au constatat ca aceasta boala s-a transmis la cei trei prin contactele si intalnirile pe care acestia le aveau, TBC-ul fiind o boala transmisibila pe calea aerului. Cei trei au refuzat spitalizarea si tratamentul oferit, negand boala. In acest caz, medicii au cerut ajutorul asociatiei surzilor, ajutor prin care sa le ofere celor trei pacienti informatii cu privire la gravitatea bolii si a necesitatii unui tratament adecvat. Discutiile cu acestia nu au prea fost posibile datorita faptului ca la asociatia surzilor managerul care era disponibil nu stia aproape nimic cu privire la aceasta boala si a cedat in urma discutiilor contradictorii avute cu cei trei in cauza.

Dupa trei luni de la cele mentionate mai sus, G.A a fost dus de urgenta la spital, familia lui cerand spitalizartea lui intr-un sanatoriu de recuperare. Aceasta internare s-a efectuat in urma insistentelor familiei G.

In acest caz nu a fost posibila educarea lui G.A cu privire la boala pe care acesta o avea si nici nu a fost posibila o sfatuire in care sa i se recomande internarea lui in vederea insanatosirii, deoarece nu exista o persoana care sa ocupe acest post la asociatia surzilor.

j). T.M s-a nascut la 27 februarie 1965 si s-a casatorit in urma cu 15 ani cu T.V, nascuta la 15 aprilie 1966.

T.M este de profesie tamplar iar T.V este somera. In urma cu 2 ani acestia s-au prezentat la asociatie pentru a cere un interpret care sa-i asiste la Tribunalul Bihor-Oradea, sectia civila, in vederea desfasurarii procesului de divort.

Preliminar depunerii cererii de divort, d-na Angela Platona, inspector executiv la asociatia surzilor din Oradea, a purtat cateva discutii cu ambele parti implicate, discutand despre motivul pentru care acestia vor sa divorteze. Din discutiile purtate cu cei doi soti reiese ca motivul principal al divortului este cresterea unui copil. T.M isi doreste foarte mult un copil, iar T.V doreste sa amane cresterea unui copil deoarece nu au o locuinta stabila si nici un loc de munca care sa le ofere siguranta financiara pe un termen lung.

Aceste discutii in contradictoriu si nestabilirea unei pareri comune cu privire la aceasta situatie, a dus incetul cu incetul la distantarea celor doi soti si la existenta unor sentimente de ura si rautate intre cei doi. Problema nu a fost solutionata, cei doi soti recurgand la metoda divortului.

In situatia de fata sentinta de divort a fost data, urmand acum procesul pentru partaj al bunurilor. Din discutiile purtate anterior divortului cu fiecare parte aflata in litigiu am resimtit un regret cu privire la situatia creata, regret venit din parte amandoura, regret cu privire la casnicia care ar fi putut continua” daca era putina bunavointa din partea fiecaruia”.

Acest caz evidentiaza foarte mult necesitatea unui consilier in asociatiile deficientilor de auz. Situatia conflictuala trebuia atenuata si rezolvata, oferirea de posibilitati in rezolvarea conflictului ar fi fost posibila, astfel se evita divortul.

3). Masuri de interventie

In aceasta parte a lucrarii vrem sa evidentiem si in acelasi timp sa propunem cateva masuri de interventie ce au fost deja luate, si de asemenea propunerea unor noi masuri care sa intervina in vederea ajutorarii comunitatii de persoane neauzitoare. Aceste masuri de ajutorare au in vedere integrarea persoanelor deficiente de auz in comunitatea de masa, evidentierea valorii si a potentialului ce exista in fiecare persoana, eliminarea prejudecatilor si a comportamentelor discriminatorii. Toate aceste masuri de interventie sunt tratate sub aspectul unor activitati, si nu sub aspectul unor tratamente care au un caracter diagnostical.

a). Activitatile scolilor speciale

“Un zambet in prag de primavara”…Asa s-a intitulat programul de activitati cultural-educative desfasurat de elevii claselor I-VIII si gradinita scolii Constantin Pufan din Timisoara. “Programul s-a dorit ca prin activitatile organizate in scoala si in orasul Timisoara sa aduca un strop de bucurie si de caldura in sufletele celor ce au fost spectatori.”( Prof. Director Liliana Dragan). Acest proiect a fost desfasurat cu ajutorul mai multor institutii, s-a realizat avand o buna colaborare cu Institutul de Arte din orasul Timisoara (unde cele mai bune desene ale copiilor au fost expuse), Liceul “Carmen Silva” cu profil pedagogic (unde in sala de festivitati s-a desfasurat un program artistic cu pantomima, dans de societate, dans popular si elemente de circ), si Caminul de batrani (unde copii au desfasurat un program si au daruit flori, martisoare si felicitari confectionate de ei), iar in data de 8 Martie in Sala senatului a Universitatii Politehnica din Timisoara, elevii au prezentat un mic spectacol.

Din discutiile purtate cu doamna directoare a acestei scoli am aflat ca programul initiat de conducerea scolii s-a dorit a fi un demers in procesul de socializare al copiilor, dar si in sensibilizarea semenilor auzitori la problematica copiilor cu deficiente de auz. “Ecourile acestor activitati s-au publicat in presa locala, ilustrand aspecte semnificative din programele prezentate de copii in aceasta saptamana” 41

b). Reglementari legislative

Ca urmare a demersurilor insistente ale Asociatiei Nationale a Persoanelor Surde, limbajul gestual a capatat o recunoastere oficiala prin Legea nr. 519/2002 si a fost treptat introdus in invatamantul special. Prin folosirea lui de catre interpretii ce vor fi formati, elevii surzi integrati in scolile de masa vor avea un avantaj mai larg de posibilitati profesionale.

Recunoasterea oficiala a limbajului gestual reprezinta un mare succes al surzilor care trebuie consolidat. Acesta ar putea sa ridice performanta educationala prin facilitarea comunicarii dintre parinti, educatori si alte persoane cu copiii surzi inca din perioada prescolara.

Desi la noi in Romania aceasta ramura nu s-a dezvoltat foarte mult, “Institutul de Cercetari pentru problemele handicapatilor nu a manifestat interes fata de studiul limbajului gestual romanesc pentru a crea materiale didactice, casete video, metodologii de predare care sa vina in sprijinul elevilor surzi, personalul din ANSR este interesat sa formeze noi interpreti. Se prevede o mare dezvoltare a acestui domeniu nu numai prin formarea de interpreti pentru toate domeniile vietii sociale, unde sunt mari posibilitati de angajare, ci si prin realizarea de studii, cercetari care sa scoata in evidenta calitatile deosebite pentru educatie a acestui adevarat limbaj al surzilor.”42

Prevederile legislative au constituit “motorul” realizarilor de pana acum, insa sub aspectul aplicarii lor inca mai sunt multe de facut.

c). Dezvoltarea de programe

Din discutia purtata cu George Siminic care este inspector executiv la Asociatia Surzilor din Timisoara, am aflat ca in ziua de 2 februarie 2004 s-a desfasurat la Scoala speciala “Constantin Pufan” din Timisoara, o masa rotunda cu tema “Integrarea socio-profesionala a elevilor deficienti de auz”.

Scopul acestei intruniri a fost promovarea egalizarii sanselor in privinta integrarii socio-profesionale a persoanelor cu deficienta de auz si o mai buna comunicare intre partile interesate. Obiectivele propuse in cadrul acestei intalniri au fost urmatoarele: adaptarea predarii materiilor la posibilitatile de asimilare si nevoile elevului deficient de auz, stimularea cooperarii dintre scoala, parinti, elevi si ANSR, cunoasterea posibilitatilor si aptitudinilor socio-profesionaleale elevilor cu deficiente de auz, cunoasterea opiniei parintilor privind integrarea socio-profesionala a copiilor lor.

Reprezentantii filialei surzilor Timisoara au militat pentru ca programul ce urmeaza sa fie desfasurat in instruirea si educarea elevilor sa se desfasore folosind atat metoda orala cat si cea mimico-gestuala. S-a mai mentionat ca este impetuos necesar ca si parintii sa fie instruiti in a avea minime cunostinte de limbaj mimico-gestual, pentru a comunica mai bine cu copiii lor. A mai reiesit faptul ca este necesar sa se infiinteze o asociatie a parintilor care au copii cu deficiente de auz, inlaturandu-se astfel ignoranta si starea de acceptare tacita a nemultumirilor actuale.

Un alt proiect care se doreste a fi realizat este instruirea unor asistenti sociali in invatarea limbajului mimico-gestual in vederea sprijinirii si ajutorarii comunitatii persoanelor surde. Acest proiect nu a fost insa realizat, multi dintre cei care lucreaza cu persoanele surde necunoscand limbajul lor si nefiind capabili sa ofere ajutorul potrivit.

Un astfel de proiect este cel prezentat in anexa (anexa 3). Acest proiect s-a realizat in vederea cercetarii efectuate in aceasta lucrare. Proiectul este unul de cerere de finantare in vederea realizarii unui curs de limbaj mimico-gestual care sa confere o diploma de calificare ca si interpret. Tinem sa mentionam ca in acest proiect toate datele sunt fictive, reale fiind doar ideea care este propusa si beneficiile care reies din acest proiect.

NOTE DE SUBSOL:

CONCLUZII

Am inceput acesta lucrare pornind de la premisa ca asistenta sociala este o ramura socio-umana care are in vedere buna dezvoltare a individului. Asistenta sociala este o profesie ce are ca si scop mobilizarea resurselor atat a individului cat si a intregii societati, in vederea realizarii statutului de bunastare a indivizilor defavorizati. Punctul de pornire si premisa acestei lucrari este rolul asistentului social in comunitatea deficientilor de auz. Asistentul social imbraca mai multe roluri, care il propulseaza in ajutorarea eficace a persoanelor aflate in nevoi. Multiplele fatete ale asistentului social sunt fatete ce il ajuta pe el sa inteleaga clientul, sa inteleaga problema cu care acesta se confrunta si de asemenea sa cunoasca resursele pe care societatea i le ofera. Prin intermediul interviurilor am aflat parerile persoanelor care lucreaza cu deficientii de auz, am concretizat raspunsurile oferite de ei si am ajuns la concluzia ca in cadrul comunitatii de surzi, scolile speciale si asociatiile nu sunt institutii care sa ofere toata gama de servicii de care acestia au nevoie; ca educatoarele si personalul care lucreaza in aceste institutii sunt persoane care au o specializare diferentiata si ca ei pot ajuta persoanele surde in functie de specializarea lor. Din aceasta privinta, asistentul social este o persoana specializata pe asistarea persoanei in vederea consilierii ei, in vederea motivarii individului si ajutorarii lui de a construi situatii care sa-l ajute sa gaseasca solutii pentru problema lui, in vederea directionarii lui catre alte institutii care-i pot oferi ajutorul de cea mai buna calitate si de asemenea in vederea mobilizarii resurselor societatii, a desfasurarilor de programe si proiecte care sa-l ajute pe individ in buna functionalitate a vietii lui. Pe parcursul intregii cercetari efectuate, am evidentiat cu ajutorul metodelor de cercetare, ca deficientii de auz sunt persoane normale, persoane care trebuiesc sprijinite de catre persoane specializate, si care la momentul actual nu beneficiaza de un ajutor nici calitativ si nici cantitativ.

Prin studiile de caz efectuate si situatiile prezentate, am putut observa lipsa de personal care sa intervina in situatiile cu care se confrunta o persoana surda, o familie sau chiar comunitatea in sine. Aceste situatii sunt situatii de viata, situatii care reprezinta normalitatea vietii unui individ, si care totusi, scot in evidenta partile de neajutorare si de neajuns a vietii unei persoane surde, parti care trebuiesc eliminate prin oferirea de servicii prompte si de calitate.

In urma cercetarii efectuate si a analizei datelor, constatam ca ipotezele de lucru de la care am plecat sunt valide, ele necesitand si o rezolvare a situatiei propriu-zise. Ca si rezolvare propunem in aceasta lucrare efectuarea sau desfasurarea unor proiecte in cadrul comunitatii de neauzitori si auzitori, proiecte care sa stabileasca o relatie intre cele doua comunitati. In vederea realizarii acestei retele, am propus proiectul “Maini care vorbesc”, program ce are ca si scop instruirea unor asistenti sociali in vederea asimilarii limbajului mimico-gestual de catre acestia. Aceasta metoda de solutionare are in vedere pregatirea unui personal care sa stie sa comunice cu persoanele surde, educarea lor cu privire la specificul persoanelor surde si la specificul comunitatii de neauzitori.

Un alt proiect propus este cel initiat de scoala Constantin Pufan din Timisoara, un proiect de integrare socio-profesionala. Pornind de la ideea lor, am ajuns la concluzia ca in cadrul asociatiilor persoanelor surde ar trebui sa existe si un birou de consiliere. Aceasta consiliere are ca si obiectiv sfatuirea persoanelor sau a familiilor in situatiile problematice cu care acestia se confrunta.

Toate aceste proiecte au ca si obiectiv principal ajutorarea persoanelor surde de catre persoane special pregatite in acest domeniu, persoane care sunt capabile si abile sa faca fata ecestor provocari, si anume , asistenti sociali a caror educare si cunostinte sa fie puse in folosul comunitatii.

Bibliografie

Anca Maria – Psihologia Deficientilor de Auz, Presa Universitara Clujeana Cluj-

Napoca, 2001

ASL in Schools – Gallaudet University Press, Washington D.C., 1992 Benoit

Virole – Psihologie de la Surdite, de Boek Universite, Paris, 1996

Bocancea Cristian & Neamtu George – Elemente de asistenta sociala, Colegiul

Polirom, Iasi, 1999

Calvert R. Donald & Silverman S. Richard – Speach and Deafness, Edited by

Alexander Graham Bell Association for the Deaf, Washington D.C.,1978

Constable T. Robert, Flynn P. John – School Social Work Practice & Research

Perspectives, The Dorsey Press, Illinois, 1982

Coulshed Veronica – Social Work Practice, Published by British Association of

Social Workers, London 1991

Council on Social Work Education – Working with the Poor: Cultural Differences-

Worker and Community, New York, 1992

Curtis Sarah – Looking at Handicap, British Agencies for Adoption & Foste-Ring,

London, 1982

Dinu Mihai – Comunicarea, repere familiale, Editura Algos, Bucuresti, 2000

Dragan Liliana & Vacarescu Anca – Elemente de Surdodidactica, Editura

Orizonturi Universitare, Timisoara 2002

Feldman S. Robert – Psychology, Upper Saddle River, New Jersey, 2001

Flynn J. Robert & Nitsch E. Kathleen – Normalization, Social Integration and

Community Services, University Park Press, Baltimore, 1980

Furth G. Hans – Deafness & Learning, Wadsworth Publishing Company, ` California, 1973

Garretson D. Mervin – Viewpoints on Deafness, Edited by National Association of

the Deaf, Maryland, 1992

– Eyes, Hands, Voices, Communication Issues Among Deaf People, Maryland, 1990

Ghergut Alois – Psihopedagogia Persoanelor cu Cerinte Speciale, Editura

Polirom, 2001

Gloeckler Ted & Carol Simpson – Exceptional Students in Regular Class- Rooms,

Moyfield Publishing Company Mountain View, California, 1988

Graig Grace – Human Development, Prentice Hall, New Jersey, 1986

Groce Nora Ellen – Everyone Here Spoke Sign Language, Harvard University

Press,1985

Grupul de initiativa pentru constituirea Cosiliului National al Dizabilitatii

(handicapului) din Romania – Raportul de tara privind dizabilitatea (handicapul) in Romania, 2004

Grupul de Studiu al Problematicii Handicapului – Standardul Demnitatii Publicat

de GSPH, 1999

Manea Livius – Protectia sociala a persoanelor cu handicap, Editura Casa de

Cultura si Presa “Sursa” SRL, Bucuresti, 2000

Manolache C. Gh. – Surdomutitatea, Editura Medicala, Bucuresti 1980

Margineanu Emil – Curs, Urgente si Lucrari Practice de Ontologie, Editura Treira,

Oradea, 2000

Monitorul Oficial al Romaniei

Moores F. Donald – Educating the Deaf, Houghton Mifflin Company, Boston,1987

Moores F. D & Kathrin P. Meadow – Educational & Developmental Aspeccts of

Deafness, Gallaudet University Press, washington DC

Oleron Pierre – Educatia copiilor handicapati fizic, Editura Didactica si Pedago-

gica, Bucuresti

Padden Carol & Humpharies Tom – Deaf in America, Harvard University Press,

Cambridge, 1998

Paunescu Constantin – Copilul deficient, cunoasterea si educarea lui, Editura

Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1983

Ruch l. Floyd – Psychology & Life, Scott, Foresman & Company, Chicago,1953

Safford L. Philip – Teaching young Children with special Needs, The Mosby

Company, Saint Louis,1978

Skidmore A. Rex, Milton G. Thackeray – Introduction to Social Work, Allyn

& Bacon, 1997

Spector E. Janet – Exceptional Children, A Division of Paramount Publi-

Shing, 1994

Staff Development Package on Aquired Deafness, Edited by Department of

Health and Social Security, 1980

Uden Van A. – A Word of Language for Deaf Children, Edited by Sweets &

Zeitlinger, Amsterdam, 1977

Understanding Psychology, Random House, New York, 1997

Verza Florin Emil – Introducere in psihopedagogia speciala si in asistenta sociala,

Editura Fundatiei Humanitas, Bucuresti, 2002

Weihs J. Thomas – Copilul cu Nevoi Speciale, Editura Triade, Cluj-Napoca, 1998

Young Frances – Face to Face, T 7 T Clark, Edinburg, 1990

Zamfir Elena – Psihologie Sociala, texte alese, Editura Ankarom, 1997

Zastrow Charles – The Practice of Social Work, The Dorsey Press, Chicago, 1989

Dictionare

Academia Romana, Institutul de Lingvistica, “Iorgu Iordan” – Dictionarul Explica-

tiv al Limbii Romane, Editura Universitatii Enciclopedice, Bucuresti, 1996

Zamfir Catalin, Lazar Vlasceanu – Dictionar de sociologie, , Editura Babel, Bucu-

resti, 1995

Dictionar de medicina, Larousse, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998

Anexa 1

INTERVIU SPECIALIST

Nume……………………………………………………………….

Locul de munca…………………………………………………

Functia……………………………………………………………..

De cat timp lucrati in domeniul acesta?

_____________________________________________________________________________

2. Cum ii definiti dumneavoastra pe deficientii de auz?

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Credeti ca deficientii de auz sunt integrati in societate?

4. In ce mod vedeti integrarea lor in societate?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

5. In care domenii vedeti dumneavoastra lacune in ce priveste integrarea surzilor in societate?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

6. Care ar fi rolul dumneavoastra in procesul integrarii lor?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

7. Care credeti ca sunt institutiile sau persoanele care ar trebui sa se ocupe de acest aspect?

______________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________

8. In ce mod credeti ca asistentii sociali se pot ocupa de aceste persoane surde? Enumerati cateva dintre activitatile in care un asistent social este de dorit sa lucreze cu aceste persoane:

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

9. Cati asistenti sociali cunoasteti pe raza orasului Oradea care se ocupa de persoanele deficiente de auz?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

10. Cum vedeti dumneavoastra sansele de integrare a deficientilor de auz , pe viitor ?

Anexa 2

Reprezentare grafica

Anexa 3

UNIVERSITATEA EMANUEL DIN ORADEA

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SPECIALIZAREA ASISTENTA SOCIALA – TEOLOGIE BAPTISTA

AN IV

PROIECT DE FINANTARE CATRE GRASP

Propunator: BURCEA IONELA

ORADEA

2004

INFORMATII DESPRE PROIECT

Numele aplicantului:

Se va preciza care este numele complet al aplicantului si acronimul acestuia (daca exista). 

Asociatia Persoanelor Deficiente de Auz – APDA

Titlul proiectului:

“Maini care vorbesc”

Domeniul in care se deruleaza proiectul:

Informare

Educatie

Integrare sociala

Consiliere

Locul de desfasurare si durata proiectului:

Sangeorz, judetul Bistrita-Nasaud, intervalul :

1 Iulie – 15 August 2004

Aula Universitatii din Oradea, intervalul:

1 Octombrie

Organizatii partenere in proiect:

Indicatii privind bugetul proiectului

DESCRIEREA PROIECTULUI

Rezumatul proiectului:

(Se mentioneaza scopul proiectului, activitatile principale, locul de desfasurare, durata, grupul tinta) 

Proiectul “ Maini care vorbesc” se va derula in localitatea Sangeorz, judetul Bistrita. Acest proiect va avea o durata de 45 de zile luni, incepand cu luna iulie a acestui an. Aplicantul proiectului este Asociatia Persoanelor Deficiente de Auz din Oradea. Parteneri in derularea proiectului sunt: Primaria Oradea, Primaria Sangeorz, Universitatea din Oradea, Asociatia Persoanelor cu Handicap.

Principala problema identificata de catre asociatia aplicanta consta in faptul ca serviciile sociale la nivelul comunitatii persoanelor cu deficiente de auz nu reusesc sa intre in contact si sa ofere servicii acestei comunitati datorita dificultatii ce o intampinesc in comunicare. Astfel, aceste persoane fie nu au acces la servicii, fie accesul acestora la servicii este limitat.

Scopul proiectului este de a initia si dezvolta comunicarea cu aceasta comunitate in vederea dezvoltarii retelei de servicii sociale prin oferirea de servicii sociale integrate de calitate, adresate nevoilor societatii.

Grupurile tinta ale proiectului includ: persoane absolvente a unei facultati de asistenta sociala sau psihopedagogie speciala si persoane cu deficiente de auz specializate in limbajul mimico-gestual, autorizate cu predarea limbajului gestual.

Activitatile principale cuprind activitati educative pentru insusirea limbajului mimico-gestual de catre persoanele auzitoare, activitati de consiliere behaviorista in comunitatea de surzi.

Bugetul total al proiectului se ridica la 342.500.000 lei, din care suma solicitata este de 208.336.500 lei, ceea ce reprezinta 60,3% din costul total, iar contributia proprie este de 137.163.500 lei, ceea ce reprezinta 39,7% din costul total al proiectului.

Scopul, activitatile si rezultatele proiectului

(Va rugam sa furnizati informatii clare si detaliate)

a). Scopul proiectului

Aruncand o privire de ansamblu asupra serviciilor sociale existente in Romania putem cu usurinta observa paleta larga de activitati in care sunt implicate aceste servicii. Dezvoltarea serviciilor s-a dezvoltat in masura in care “strigatul de ajutor”se facea auzit tot mai clar.

Din cauza lipsei de initiativa, a lacunei in ce priveste predarea limbajului mimico-gestual ca si limba straina in institutiile specializate, comunicarea cu persoanele deficiente de auz a fost aproape egala cu zero. In acesta masura, comunitatea acestor persoane a ramas lipsita de ajutor ea fiind oarecum marginalizata tocmai de aceia care ar trebui sa lupte pentru integrarea lor sociala.

De aceea, APDA isi propune initierea acestui program in care se urmareste tocmai indepartarea acestui “handicap” comunicarea cu aceste persoane, se urmareste punerea unei pietre in capul unghiului care sa marcheze dezvoltarea serviciilor sociale in acest domeniu pe viitor.

Grupurile tinta ale proiectului pe termen lung includ atat copiii cat si adultii cu deficienta de auz si pe langa acestea persoanele care doresc si au pasiune pentru a lucra cu aceste persoane.

In alegerea grupurilor tinta si a activitatilor propuse s-a tinut cont in special de urmatoarele lucruri.

Toate activitatile derulate de APDA promoveaza interesul superior al persoanelor hipoacuzice si surde, asigurarea dreptului la sanatate fizica si dezvoltare emotionala, mentala, precum si celelalte drepturi asa cum sunt ele stipulate in Conventia Natiunilor Unite.

Serviciile oferite in cadrul proiectului se adreseaza nevoilor si necesitatilor comunitatii de surzi, comunitate care a fost neglijata o perioada semnificativa de timp. Pentru a preveni aceste situatii dorim sa oferim in cadrul proiectului servicii care sa faciliteze dobandirea unori abilitati in vederea integrarii educationale si sociale a beneficiarilor.

Credem ca acest proiect este relevant pentru grupurile tinta deoarece:

Serviciile acestui proiect sunt servicii ce se bazeaza pe rezultate de durata si rezultate vizibile.

De cele mai multe ori, principalul motiv pentru care comunitatea persdoanelor deficiente de auz este ignorata sau este trecuta cu vederea este tocmai dificultatea in comunicare cu care se confrunta zilnic persoanele surde cu persoanele auzitoare si vice-versa.

Prin cadrul oferit de acest proiect si prin colaborarea cu autoritatile locale se vor diversifica serviciile sociale existente pe plan local si va creste considerabil numarul beneficiarilor de aceste servicii.

Relevanta proiectului pentru obiectivele Grasp se poate deduce prin urmatoarele argumente:

Prin proiectul de fata se promoveaza un model de buna practica in rezolvarea problemelor sociale cu care se confrunta comunitatile locale. Astfel, se va oferi un cadru adecvat pentru implicarea treptata si eficienta a autoritatilor locale in rezolvarea problemelor. Prin mediatizarea modelului implementat se va contribui la cresterea nivelului de constientizare a acestor probleme de catre publicul larg, iar prin implicarea unui mare numar de voluntari si a autoritatilor locale, se urmareste dezvoltarea spiritului de implicare si cresterea responsabilitatii vizavi de categoriile sociale defavorizate,in acest caz fata de persoanele deficiente de auz.

Proiectul se adreseaza unor categorii sociale marginalizate din punct de vedere social (izolare sociala manifestata la locul de munca, scoala,etc)propunandu-si integrarea lor sociala si cresterea sanselor de reusita in viitor.

Serviciile oferite prin acest proiect se integreaza in serviciile sociale deziderate in comunitatea surzilor. Parteneriatele incheiate cu autoritatile locale, cu institutille publice ce ofera servicii educative pentru comunitate, demonstreaza utilitatea si ofera premisele pentru o buna sustenabilitate a serviciilor pferite.

Consideram acest model ca fiind forma practica a respectarii drepturilor omului, a principiului solidaritatii si a sanselor egale.

Proiectul propune un model de servicii sociale usor de integrat in reteaua de servicii sociale si urmareste dezvoltarea acestei retele si printr-o implicare activa a autoritatilor locale in toate etapele proiectului.

Unul dintre cele mai importante obiective ale programului GRASP este dezvoltarea unor servicii sociale de calitate care, in timp, se pot constitui in modele de buna practica. APDA si partenerii sai din proiect ( autoritati publice locale, APH ) urmaresc printr-o colaborare activa sa aduca o contributie majora la imbunatatirea si dezvoltarea retelei de servicii sociale in judetul Bihor. Colaborarea Asociatiei Persoanelor Deficiente de Auz cu autoritatile locale va contribui la asigurarea transparentei activitatilor derulate, va facilita procesul de crestere a calitatii serviciilor prestate si va asigura implementarea de cunostinte necesare pentru a dezvolta si a implementa programe eficiente pe viitor pentru comunitatea persoanelor surde.

Scopul general al proiectului este:

Participantul sa fie informat despre subiectul respectiv (surditate, hipoacuzie, activitatile si modul de comportare al unei persoane surdo-mute)

Participantul sa poata aplica în munca sa informatiile acumulate.

Participantul sa poata fi si pentru altii si din afara grupului un spijin in rezolvarea problemelor acestora

b). Activitatile proiectului

Sangeorz, Bistrita Nasaud

Datorita ambientului ostil din orasele mari si al salilor de curs, am ales ca si “teren neutru” localitatea Sangeorz din judetul Bistrita Nasaud, localitate care este destinata activitatilor din timpul liber, activitate recreativa. In cazul de fata, in colaborarea dintre persoanele surde si persoanele auzitoare, localitatea Sangeorz este cea mai propice. Astfel, cu ajutorul cursurilor desfasurate pe perioada a 45 de zile, asociatia aplicanta isi propune dezvoltarea si imbunatatirea serviciilor pe care le ofera in acest sens.

In Sangeorz, Asociatia Persoanelor Deficiente de Auz va asigura cursuri de asistenta sociala specializata, gestica, mimica, cursuri de expresivitate, cursuri care trateaza psihologia persoanelor surde, cursuri educative de invatare a limbajului mimico-gestual. Ideea acestor cursuri este aceea de a putea pregati asistenti sociali cu vocatie si pasiune pentru aceasta munca, specializati, care sa poata oferi beneficiarilor posibilitatea de a beneficia de o interventie complexa si de calitate. Astfel, asistentii sociali vor avea rolul de a invata cat mai multe despre acesta categorie de oameni si de a invata cum si cu ce anume pot fi de folos acestei comunitati.

Cursurile acestui proiect constau in cate 6 ore / zi, practica acestor cursuri fiind prelungita pe parcursul intregii zile, respectriv pe parcursul intregului proiect. La baza acestui proiect se afla ideea de interactiune. Aceasta interactiune fiind pusa in practica pana la cele mai marunte detalii.

Acest proiect ofera ocazia pentru 10 persoane auzitoare sa interactioneze si sa studieze alaturi de alte 10 persoane, de data aceasta surde. Conditiile de desfasurare a intregului proiect sunt servicii si conditii de prima clasa, cazarea si masa pe durata intregului proiect fiind asugurate in localitatea Sangeorz.

Pe langa aceste cursuri oferite de catre proiect si specialistii in cauza, proiectul isi mai propune si activitati care sa faciliteze si sa utilizeze comunicarea dobandita in timpul acestui proiect ( iesiri in excursii, activitati ludice ).

Se vor organiza intalniri in fiecare trimestru al proiectului la care vor participa: echipa proiectului, reprezentanti ai autoritatilor locale si ai beneficiarilor. In cadrul acestor intalniri se vor evalua stadiile de inaintare a procesului de comprehensiune si invatare. Concluziile vor sta la baza diversificarii si a imbunatatirii serviciilor.

c) Rezultatele

10 tineri absolventi vor detine abilitati si competente noi de comunicare si adaptare in cadrul persoanelor deficiente de auz;

acesti tineri vor avea viziuni si noi oportunitati de a dezvolta proiectele din cadrul slijbei in care sunt implicati sau vor fi implicati

acumularea de noi cunostinte si perspective de viitor

Colaborarea cu administratia publica locala

Colaborarea se va face cu serviciile publice din cadrul primariei Municipiului Oradea.

Reprezentanti ai serviciului public din Oradea vor face parte din echipa de monitorizare a proiectului si vor participa la intalnirile trimestriale ale echipei de instructaj a proiectului.

Preluarea partiala a cheltuielilor de sustinere a serviciilor dupa finalizarea finantarii.

Primaria Sangeorz

Autoritatea locala a gasit spatiul disponibil pentru desfasurarea intregului proiect

Reprezentanti ai primariei vor face parte din echipa de monitorizare a proiectului si vor participa la intalnirile trimestriale ale echipei de instructaj a proiectului.

Preluarea partiala a cheltuielilor de sustinere a proiectului.

Universitatea din Oradea

Persoanele din cadrul facultatii de asistenta sociala si pedagogie speciala se vor ocupa de informarea studentilor despre importanta acestui proiect si eficienta lui

Oferirea de spatiu pentru desfasurarea activitatilor de finalizare a cursului si de oferire a diplomelor de absolvire si a autoritatilor intr-un cadru cat mai didactic.

Asociatia Persoanelor cu Handicap

Pregatirea si oferirea de cursuri cu persoane specializate in limbajul mimico-gestual

Oferirea de materiale didactice(dosare, pixuri)

Oferirea de ocazii in care cursantii sa puna in aplicare cunostintele acumulate si sustinerea financiara in proiect

Beneficiari

Beneficiari directi

20 de persoane auzitoare

20 persoane surdo-mute

Beneficiari indirecti

Comunitatea orasului Oradea si a altor comunitati municipale si judetene

Autoritatile locale si alte institutii guvernamentale cu atributii in domeniu

APDA, autoritatile locale partenere la proiect prin cresterea capacitatii de a raspunde nevoilor beneficiarilor

Vizibilitatea proiectului in cadrul comunitatii

Proiectul va fi continuu mediatizat. Se va organiza o conferinta de presa la inceputul proiectului si una la finalul proiectului. La aceste conferinte de presa vor fi prezenti reprezentanti ai ONG-urilor si asociatiilor. Rezultatele evaluarilor initiale, intermediare si finale vor fi facute publice organizatiilor locale interestate.

Monitorizarea proiectului

Metodele de implementare se axeaza pe o participare cat mai activa a grupului tinta caruia i se adreseaza activitatea respectiva. Toate activitatile au fost concepute astfel incat sa asigure implicarea beneficiarilor, oferind cadru organizat pentru desfasurarea activitatilor si procesului de asimilare a cunostintelor.

Fiind vorba de un proiect de servicii sociale, s-au preluat numeroase si diverse domenii care vor fi implementate cu ajutorul activitatilor educative, a metodelor didactice moderne, care se bazeaza pe interactivitate, dialog, joc de rol.De asemenea vor sta la dispozitie si materiale didactice moderne: video, etc. Cursurile vor avea o paleta larga de acoperire a cunostintelor, si anume: stimularea si dezvoltarea comunicarii, stimularea senzoriala si cognitiva, jocuri interactiva, mimica, gesticulatie, grupuri de discutii, consiliere, expresivitate.

Schimburile de experienta vor ajuta la unificarea procedurilor si la pregatirea personalului pentru o mai buna directionare a serviciilor sociale pe viitor.

Prin proiect se urmareste schimbarea de comportamente umane, care pe termen lung poate duce la schimbarea mentalitaii societatii. Aceste schimbari nu se pot produce decat cu o implicare de resurse umane calificate, capabile sa functioneze.

Pentru a masura progresul inregistrat in ceea ce priveste indeplinirea scopului proiectului si obtinerea de rezultate scontate, echipa de proiect va monitoriza in permanenta activitatile, strangand informatiile necesare privind fiecare activitate desfasurata si va intocmi rapoarte trimestriale(15 zile).

III. ECHIPA DE PROIECT