Rolul Uzantelor Incoterms In Contractele Internationale
LUCRARE DE LICENȚĂ
Rolul uzanțelor INCOTERMS în contractele internaționale
REZUMATUL LUCRĂRII
Dezvoltarea oricărui tip de vânzare internațională implică circulația mărfurilor de la origine la punctul de destinație și, prin urmare, operatorii trebuie să cunoască toate componentele ce fac posibil acest proces: transportul intern, manipularea, transportul principal, asigurările și autorizațiile oficiale necesare atât la export, cât și la import. Acest proces poate fi denumit și lanțul logistic al comerțului exterior. Prin urmare, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii trebuie să cunoască toate etapele procesului, caracteristicile fiecărei tranzacții și modalitatea cea mai eficientă de punere în aplicare.
Logistica presupune gestionarea fluxului de mărfuri, cu scopul de a satisface cerințele clienților. Aceasta se ocupă cu asigurarea unui flux coerent și neîntrerupt al produselor de la producători până la consumatorii finali. Logistica înseamnă să ai obiectul potrivit, la locul potrivit și în momentul potrivit.
În mediul economic global, ar fi foarte complicată realizarea de operațiuni internaționale fără a folosi reguli cu caracter internațional, care să stabilească atât drepturile și obligațiile vânzătorului, cât și ale cumpărătorului.
Preocupările juriștilor din întreaga lume se îndreaptă spre unificarea legislației în domeniul vânzării internaționale de mărfuri, pentru că, numai în acest fel, contractele încheiate între partenerii internaționali vor putea fi perfectate, fără a întâmpina dificultățile ce se ivesc în multe cazuri în momentul de față. În acest sens, o importanță deosebită o au regulile INCOTERMS, care reprezintă o remarcabilă încercare de uniformizare a principalelor clauze utilizate în vânzarea internațională. Regulile INCOTERMS explică un set de reguli și uzanțe, folosite de companii pentru stabilirea obligațiilor și drepturilor fiecărei părți, în special descrierea procesului de documentare, costurile și riscurile implicate în livrarea bunurilor de la producători la consumatori.
Prin simpla referire la Incoterms, părțile sunt scutite de enunțarea în contract a obligațiilor ce le revin și riscul unor emisiuni, ele beneficiind, în schimb, de o determinare explicită, clară și detaliată a acestor obligații. Atunci când s-a făcut o asemenea referire, regulile sau clauza adoptată, se consideră a face parte componentă din contract. În caz contrar, regulile se pot aplica, cu titlu de uzanță, în măsura în care lex contractus recunoaște și dă eficiență uzanțelor comerciale.
CUVINTE CHEIE : export, import, regulă, obligație, INCOTERMS
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1: LOGISTICA INTERNAȚIONALĂ
1.1. Logistica: definiție, evoluție, importanță
1.2. Pregătirea mărfii pentru livrare
1.3. Documentele de livrare
CAPITOLUL 2: UZANȚELE INCOTERMS
1.1. Reglementarea uniformă a condițiilor de livrare
1.2. Clauzele INCOTERMS. Conținut
2.3. Domeniul de aplicare
2.4. Condițiile de livrare RAFTD
2.5. Rolul condițiilor INCOTERMS
2.6. INCOTERMS 2000 vs. INCOTERMS 2010
CAPITOLUL 3: STUDIU DE CAZ: S.C. MOBILĂ RĂDĂUȚI S.A.
Prezentarea unității economice
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIA
INTRODUCERE
Obiectivul acestei lucrări de licență este acela de a evidenția drepturile și obligațiile ce le revin, atât vânzătorului, cât și cumpărătorului într-un proces logistic. În funcție de aceste obligații și drepturi ale ambelor părți, a fost întocmit un ansamblu de reguli, ce putea fi considerat un rezultat al unei negocieri între cumpărător și vânzător, numit INCOTERMS.
În primul capitol descoperim că dezvoltarea oricărui tip de vânzare internațională implică circulația mărfurilor de la origine la punctul de destinație, având următoarele componente: transportul intern, manipularea, transportul principal, asigurările și autorizațiile oficiale necesare atât la export, cât și la import. Acest proces poartă denumirea de lanț logistic al comerțului exterior. Fiind un proces desfășurat între vânzători și cumpărători, aceștia sunt obligați să cunoască toate etapele acestuia, caracteristicile fiecărei tranzacții și modalitatea cea mai eficientă de punere în aplicare.
Logistica presupune gestionarea fluxului de mărfuri, cu scopul satisfacerii cerințelor consumatorilor. Aceasta se ocupă cu asigurarea unui flux coerent și neîntrerupt al produselor de la producători până la consumatorii finali. Logistica înseamnă să ai obiectul potrivit, la locul potrivit și în momentul potrivit. Cu asta te repeți si in rezumat.
Transportul reprezintă sistemul circulator al întregii planete și, al fiecărei țări în parte, fiind un pilon al producției materiale, necesar construirii unei societăți moderne. Transportul reprezintă modelul și reflectarea unei societăți. Această activitate de transport reprezintă, de fapt, un mijloc de realizare a multitudinii de interese practice, ce au efecte socio-economice diverse.
Departamentul logistic este, astăzi, unul dintre cele mai importante departamente ale unei firme, alături de departamentele de marketing, producție, finanțe. Prin conectarea tuturor acestor activități logistice la planurile strategice ale unei societăți, managerii pot lucra eficient la o strategie a firmei, ce va avea ca rezultat obținerea unui avantaj competitiv.
În capitolul al doilea, am prezentat condițiile INCOTERMS. Motivul pentru care au fost create aceste uzanțe este că într-un mediu economic global, ar fi complicată realizarea de operațiuni internaționale fără să aibă un caracter internațional, fiind necesară o uniformizare a clauzelor utilizate în vânzarea internațională, ce ajută la stabilirea atât a drepturilor, cât și a obligațiilor părților contractante. Pentru a defini regulile INCOTERMS, au fost luate în considerare: modul de predare al mărfii, stabilimentul vânzătorului și al cumpărătorului, regulile cu privire la obligațiile părților. Regulile INCOTERMS au fost elaborate de Camera Internațională de Comerț de la Paris pentru a pune la dispoziția comercianților reguli, ajutându-i pe aceștia. Acestea explică un set de reguli și uzanțe, folosite de companii pentru stabilirea obligațiilor și drepturilor fiecărei părți, în special descrierea procesului de documentare, costurile și riscurile implicate în livrarea bunurilor de la producători la consumatori.
Capitolul al treilea, respectiv studiul de caz, prezintă societatea comercială Mobila Rădăuți S.A., o societate specializată în prelucrarea lemnului, producerea de mobilă și alte articole din lemn, efectuarea de operațiuni de import-export.
În redactarea prezentei lucrări am folosit ca metodologie lucrări de specialitate ale diferiților autori, articole din diverse jurnale economice și surse de internet. De asemenea, am utilizat și suportul de curs și studiile de caz studiate la disciplina Tehnica Operațiunilor de Comerț Exterior din anul doi de facultate.
Motivul pentru care mi-am ales această temă este… asta trebuie neaparat sa cuprinda. Scoate ce am facut eu cu galben, ca zici prea multe si ai depasit o pagina. Si scrie neaparat motivul, ca trebuie sa il cuprinda.
CAPITOLUL 1: LOGISTICA INTERNAȚIONALĂ
Logistica: definiție, evoluție, importanță
Logistica se poate defini ca un ansamblu de operațiuni, ce au drept scop punerea la dispoziția cumpărătorului a mărfii furnizate de vânzător, conform clauzelor contractului de vânzare-cumpărare. O serie de activități trebuie îndeplinite în cadrul logisticii, precum: alegerea localizărilor pentru fabricare și depozitare, gestiunea aprovizionării și a stocurilor, ambalarea și marcarea mărfii, transportul, asigurarea mărfii în traficul internațional, vămuirea și operațiunile postvânzare.
Activitățile de expediții, transporturi și asigurări internaționale de mărfuri au un rol deosebit de important, ele asigurând logistica internațională a mărfurilor, prin realizarea legăturii între producător și consumator, în condiții sigure, rapide și de calitate.
Logistica internațională reprezintă procesul de planificare, implementare și control al fluxului și depozitării de bunuri și servicii, și informațiile legate de acestea, de la punctul de origine la punctul de consum situat în altă țară.
Termenul de logistică poate fi definit și ca o artă sau știință, ce determină anumite aspecte ale managementului afacerilor, printre care: transport, ambalare, depozitare și managementul inventarului. În trecut, se întâmpla ca în prezent, comercianții internaționali trebuiau să ia cele mai bune decizii, pentru a fi siguri că, bunurile dintr-o parte a lumii, vor ajunge în siguranță, în cealaltă parte a lumii. Dacă în trecut, logistica se referea doar la transportul bunurilor de la vânzător la cumpărător, în cele mai bune condiții și la cele mai mici costuri, astăzi, pe lângă acestea, se pune accent și pe dezvoltarea relațiilor dintre vânzători și cumpărători, respectiv dintre furnizori și consumatori.
Logistica internațională furnizează cheltuieli de aproximativ 15% din volumul total al comerțului internațional, însă costurile pot fi reduse dacă soluția logistică ( respectiv, alegerea modului de transport, a tehnicii de transport, a depozitării și a manipulării mărfurilor) este aleasă corect.
Logistica este un proces de gestionare a cumpărării, transportării și depozitării mărfurilor în interiorul firmei, cu scopul satisfacerii cerințelor clienților, la cele mai mici costuri.
Logistica este o activitate, ce are rolul de a pune la dispoziția clientului, marfa solicitată, la un preț cât mai scăzut, la locul și momentul solicitării de către acesta.
Pe plan internațional, logistica necesită o colaborare mult mai strânsă între departamentele unei companii, în special între departamentul de vânzări și cel de distribuție. De asemenea, pentru o administrare corectă a logisticii internaționale, o relaționare cu marketingul ar fi benefică.
Logistica internațională poate funcționa doar în legătură cu furnizorii și clienții străini. Aceasta cuprinde o serie de activități ce implică transportul, depozitarea și activitățile de inventar ( producția și vânzarea pentru vânzător). Pe lângă acestea, logistica cuprinde și activități precum: avizele vamale, manevrarea documentelor și ambalarea internațională.
Ca o concluzie, logistica are ca funcție principală transportarea mărfii de la producători la consumatori, de la vânzători la cumpărători.
Pregătirea mărfii pentru livrare
Principala obligație a vânzătorului este aceea de a livra marfa în condiții bune, având în vedere respectarea normelor contractuale. Pentru a-și respecta obligația, trebuie să aibă în vedere ambalarea mărfii și marcarea acesteia.
Însă, sistemul logistic este compus dintr-un ansamblu de activități, aflate în strânsă legătură, printre care cele mai importante sunt ambalarea, marcarea, transportul, depozitarea și expediția.
Ambalarea permite asigurarea protecției mărfurilor pe durata transportului, respectiv realizarea în condiții de siguranță a activităților de manipulare, transport și depozitare a mărfii.
„Ambalajul este un sistem fizico – chimic cu funcții complexe, destinat să asigure protecția temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic și biologic în scopul menținerii calității și integrității acestuia în decursul manipulării, transportului, depozitării și desfacerii, până la consumator sau până la expirarea termenului de garanție.” (Mihai Teodor Negrea, 2007).
„ Ambalajul are o serie de funcții:
Asigură protecția mărfurilor împotriva șocurilor și coroziunii și asigură conservarea acestora pe parcursul transportului;
Asigură inviolabilitatea produsului și protecția acestuia împotriva furtului;
Facilitează operațiunile pe care le implică transportul, respectiv încărcarea/ descărcarea mărfii, transbordarea și alte manipulări, precum și operațiunile de verificare a mărfii;
Facilitează desfacerea produselor prin aspectul promoțional.” (Ioan Popa, 2008).
Pe lângă funcțiile enumerate, ambalajul are și funcția de realizare a publicității, deoarece, cu ajutorul acestuia, cumpărătorul poate irfurilor împotriva șocurilor și coroziunii și asigură conservarea acestora pe parcursul transportului;
Asigură inviolabilitatea produsului și protecția acestuia împotriva furtului;
Facilitează operațiunile pe care le implică transportul, respectiv încărcarea/ descărcarea mărfii, transbordarea și alte manipulări, precum și operațiunile de verificare a mărfii;
Facilitează desfacerea produselor prin aspectul promoțional.” (Ioan Popa, 2008).
Pe lângă funcțiile enumerate, ambalajul are și funcția de realizare a publicității, deoarece, cu ajutorul acestuia, cumpărătorul poate identifica cu ușurință, produsul și compoziția acestuia, poate împărți sau regrupa produsele în funcție de nevoi, sau poate fi utilizat ca suport publicitar.
Pentru îndeplinirea acestor funcții, ambalajul trebuie să aibă anumite caracteristici: masa și volumul propriu să fie reduse, să nu fie toxic, nici pentru produs, nici pentru mediul extern, să nu aibă gust și miros propriu, să fie rezistent, să fie în conformitate cu produsul căruia îi este destinat, să nu permită pătrunderea prafului, a gazelor, să fie impermeabil, să aibă o grafică atractivă.
Pe baza regulilor de livrare INCOTERMS, ambalarea este o funcție ce aparține sarcinilor vânzătorului, acesta fiind nevoit să procure ambalajul pentru marfă. Există cazuri când nu este necesară ambalarea, deoarece mărfurile sunt livrate în vrac.
Ambalajul trebuie asigurat pentru ca marfa să fie transportată în condiții normale. În cazul unei ambalări defectuoase și marfa ajunge la cumpărător deteriorată, acesta poate cere restituirea plății, refuzul plății sau înlocuirea mărfii. J. H. Briston consideră că „ambalajul trebuie să protejeze ceea ce se vinde și să vândă ceea ce se protejează”.
Pentru a se evita astfel de probleme, în procesul ambalării sunt necesare îndeplinirea unor condiții:
Definirea corectă a ambalajului, respectiv realizarea acestuia de comun acord cu cumpărătorul și respectând normele internaționale de ambalare. Ținând cont de natura mărfii, de modul de transport, de itinerariul mărfii, de cerințele clientului și de standardele internaționale, exportatorul va alege ambalajul care să asigure condițiile normale pentru transport.
Precizarea naturii ambalajului. Exportatorul este nevoit, pentru evitarea neînțelegerilor, să precizeze în contract tipul de ambalaj folosit pentru a proteja marfa pe perioada transportului și depozitării.
Garantarea ambalajului. Garanția poate fi dată de producătorul acestuia sau de către o terță persoană, cea mai utilizată fiind cea oferită de „ Laboratoire National d’Essais”, cunoscută sub denumirea de certificatul internațional de garanție a ambalajului. Această garanție este întocmită atât pentru ambalajele de tip repetitiv, când testarea este asigurată de LNE la cerere, cât și pentru ambalajele de unică folosință și pentru produse speciale, când testarea se va face printr-un control la uzina producătoare.
Testarea ambalajelor. Există diferite laboratoare de testare a ambalajelor, ce emit o „atestare de garanție”, care în cazul deteriorării mărfii pe parcursul transportării, destinatarul îl poate incrimina pe cel care a făcut testarea, având certificatul de testare a ambalajului.
„ În alegerea ambalajului, trebuie să se țină seama de următorii parametrii:
Riscurile la care este expusă marfa și care țin de natura mărfii, de mediu;
Costul ambalajului, raportul dintre costul ambalajului și valoarea mărfii, economiile pe care ambalajul le permite în ceea ce privește transportul, manipularea și asigurarea;
Aspectele tehnice: de exemplu ambalajul greu și voluminos mărește costul transportului și al manipulării, însă ambalajul ușor și de volum redus are o capacitate de protecție mai scăzută;
Aspectele comerciale: influență negativă asupra relațiilor cu clientul în caz de avarie, furt, pierdere;
Aspectele juridice și financiare: în caz de avarie, dacă aceasta este imputabilă ambalajului, este angajată răspunderea celui care expediază marfa.” (Ioan Popa, 2008).
Pentru a se realiza livrarea, în comerțul internațional se folosesc, în mod special, paletele și containerele.
Paletizarea presupune reunirea mai multor mărfuri ambalate într-o singură unitate de încărcare. Utilizarea paletelor ( paleta este compusă din una sau două platouri suprapuse, din lemn), activitățile cu manipularea și verificarea mărfii sunt mai rapide, iar încărcarea, depozitarea și distribuirea se realizează mult mai ușor, costul folosirii paletelor fiind și el scăzut.
Containerul reprezintă acel recipient mobil, cu ajutorul căruia se pot distribui bunurile vândute în vrac, pentru a nu fi nevoie de manipulări de la locul de expediție la cel de destinație.
„ În conformitate cu Convenția Internațională pentru securitatea containerelor și Convenția vamală relativă la containere, containerul este un modul utilizat pentru realizarea transportului în bune condiții, având următoarele caracteristici:
Are un caracter permanent, fiind suficient de rezistent pentru a permite utilizarea repetată;
Este special conceput pentru a facilita transportul mărfii cu unul sau mai multe mijloace de transport, fără reîncărcări intermediare;
Este dotat cu dispozitive care facilitează manipularea și fixarea, în special atunci când se face transbordarea de pe un mijloc de transport pe altul;
Este conceput astfel încât să fie ușor de umplut și golit de marfă;
Are un volum interior de minimum 1m3” (Ioan Popa, 2008).
Marcarea este o condiție a contractului internațional, o obligație a vânzătorului și are două funcții, anume: operativitatea în manipularea mărfii în timpul transportului și publicitatea comercială în cazul revânzării de către importator.
Informațiile necesare pentru marcare sunt: numărul contractului, numele expeditorului, precum și al destinatarului, greutatea și volumul, țara de origine. Aceste marcaje trebuie să fie prezente pe cel puțin trei laturi ale coletului, clare, vizibile și corect încadrate, putând fi utilizate și simboluri specifice modalității de transport.
În cazul transportării unor produse periculoase, marcarea se face prin aplicarea altor condiții. Pe lângă marcajul normal, coletele vor avea o etichetă prin care e precizat faptul că produsul e periculos, și indicații privind certificarea ambalajului. În cazul ambalajelor, există trei grupe: 1. Marcaj X- pentru produse foarte periculoase; 2. Marcaj Y- pentru produse de periculozitate medie; 3. Marcaj Z- produse de periculozitate redusă.
Operațiunile de marcare și ambalare, după finalizare, sunt consemnate în lista de colisaj. Lista de colisaj este un document eliberat și completat de expeditor, ce cuprinde informații privind conținutul coletului, modul de ambalare și marcare, fiind un document solicitat de autoritățile vamale.
Transportul reprezintă una dintre cele mai importante componente ale sistemului logistic al unei organizații, datorită ponderii sale în costurile totale ale distribuției și impactului asupra nivelului de servire a clienților. Alegerea modului de transport este influențată de tipul de produs transportat, aria teritorială, resursele financiare, nivelul de servire solicitat de clienți. De asemenea, mijlocul de transport trebuie să îndeplinească și o serie de condiții ca: regularitatea, capacitatea de transport, rapiditate, costuri reduse.
Pentru ca un transport să fie considerat internațional, marfa trebuie să traverseze cel puțin o frontieră de stat, punctele de expediere și de destinație fiind situate în țări diferite. În practică, există următoarele tipuri de transport: maritim, rutier, feorviar, aerian, multimodal.
Transportul maritim
Relațiile economice ale țărilor se bazează în principal pe transportul maritim. Transportul maritim prezintă o serie de avantaje, în comparație cu celelalte moduri de transport, deoarece are cele mai mici costuri, pot fi transportate mărfurile voluminoase sau în cantități mari, se pot folosi instalațiile portuare pentru depozitarea și manipularea mărfurilor. Cele mai transportate mărfuri cu ajutorul navelor sunt produsele vrac, dar și mărfuri cu valoare mare ( echipamente electrice, automobile, tractoare).
Principalul dezavantaj al transportului maritim este durata mare a transportului, la care putem adăuga și costurile variabile destul de ridicate ( costul cu ambalarea și marcarea).
Transporturile maritime se realizează în două forme:
Cu nave de linie (liners), adică acele nave care au curse regulate și organizate, pe rute comerciale date, între anumite porturi și după un orar fix anunțat anticipat. O navă de linie trebuie să ofere condiții pentru transportul oricăror tipuri de mărfuri, al orice temperatură.
Cu nave tramp, adică pentru curse neregulate, care nu au prestabilite rute de transport, nu au porturi fixe de expediție și destinație. Cel care închiriază navele stabilește și rutele de transport.
Cadrul juridic internațional al transporturilor maritime de mărfuri este dat de Convenția de la Bruxelles din 1924 ( Regulile de la Haga), precum și de Regulile de la Hamburg, redactate sub egida ONU în 1978 și intrate în vigoare la 1 noiembrie 1992.
Convenția de la Bruxelles este o convenție internațională pentru unificarea anumitor reguli privind conosamentul, este semnată de aproximativ 80 de țări și se aplică mărfurilor transportate pe mare, pe baza unui conosament emis într-una din țările contractante.
Conosamentul este documentul care evidențiază faptul că o persoană certifică sub semnătură, faptul că a preluat marfa de la încărcător, pentru a fi predată destinatarului, în condițiile și locul stabilite de contract. Conosamentul nu este un contract de transport, însă face dovada existenței acestuia. De asemenea, pe baza conosamentului se face deschiderea creditului la bancă, necesar pentru finanțarea contractului de vânzare- cumpărare.
Din punctul de vedere al tehnicilor de transport, putem distinge:
Transport în vrac: marfa este încărcată pe nave de tip cargo, cu ajutorul macaralelor și este arimată în vrac pe vas;
Transport cu containere: este o tehnică mai rapidă, care permite livrarea directă de la furnizor la client, evitându-se transbordările;
Transport roll on- roll off: se pot încărca direct camioane pe navă, evitându-se transbordările;
Transport cu vase specializate, care încarcă un singut tip de produs ( de exemplu, în cazul produselor petroliere);
Transport pe nave mixte, care sunt echipate atât pentru ro-ro, cât și pentru mărfuri în vrac.
Contractarea în transporturile maritime se face în funcție de forma de transport. În cazul navelor linie, contractul e încheiat între expeditor și cărăuș, iar în cazul navelor tramp, contractul având denumirea de charter party, se încheie între proprietarul navei și navlositor ( cel care angajează spațiul pe navă), în baza acestui contract se încheie contractul de transport, constatat printr-un conosament.
Conform Conveției de la Hamburg, transportul maritim are următoarele părți implicate: cărăuș, încărcător și destinatar.
Cărăușul este persoana prin intermediul căreia este încheiat contractul de trransport cu expeditorul.
Încărcătorul este persoana prin intermediul căreia, ori în numele căreia, se încheie contractul cu cărăușul, sau pe seama căruia bunurile sunt livrate cărăușului.
Destinatarul este persoana care trebuie să ridice mărfurile livrate.
Transportul rutier
Este tipul de transport caracterizat prin flexibilitate și adaptabilitate, ce a cunoscut o dezvoltare considerabilă în ultima perioadă.
Ca principal avantaj al transportului rutier, este faptul că marfa se poate livra din poartă în poartă și într-un mod mult mai rapid. De asemenea, datorită infrastructurii dezvoltate, și durata de transportare este redusă, avându-se acces în orice punct de origine sau de destinație.
Firmele care apelează la transportul rutier expediază, de obicei, colete de mici dimensiuni. Transportul rutier permite deplasarea mărfii de la ușa furnizorului la ușa clientului.
„ Transportul internațional rutier este reglementat de Convenția de la Geneva din 1956 (intrată în vigoare în 1961), numită și Convenția CMR ( Convention relative au contrat de transport international des marchandises par route).” (Gheorghe Caraini, 2009).
Scrisoarea de trăsură CMR reprezintă dovada încheierii contractului de transport, precum și luarea în sarcină a mărfurilor în stare bună, pe baza semnăturii cărăușului. În cadrul acesteia, expeditorul este responsabil de mențiunile făcute pe scrisoare și definesc răspunderea cărăușului în caz de litigiu. Această scrisoare nu este nici obligatorie, nici negociabilă.
Convenția TIR, o altă convenție internațională, a fost semnată în 1959 la Geneva și revizuită în 1975, instituie transportul rutier în condiții de tranzit prin mai multe țări, fără verificare vamală. În condițiile aceste convenții, remorca mijlocului de transport este sigilată de vama din țara de origine, eliberându-se un carnet TIR, ce îi va permite tranzitul fără vămuire, însă cu verificarea carnetului și a sigiliilor.
La operațiunile de transport rutier participă cărăușii, locatorii de vehicule, intermediarii.
Transportul rutier se poate face:
Pe cont propriu, furnizorul se ocupă el însuși de realizarea transportului cu vehicule proprii;
Prin închirierea de spațiu de transport de la firme ce dețin parcuri de camioane;
Prin grupaj, când marfa este livrată într-un punct indicat, unui transportator, care o colectează la destinație.
Itinerariul este stabilit de către transportator, iar prețurile se stabilesc prin negociere între expeditor și cărăuș, ținându-se cont de natura mărfii și distanță.
Prețul transportului cuprinde cheltuielile cu combustibilul, costul de întreținere a autovehiculului, costul anvelopelor, amortizarea, salariul conducătorului și cheltuielile de deplasare ale acestuia. De asemenea, în cazul depășirii unui anumit volum, se calculează greutatea volumetrică.
Pentru reducerea costurilor și creșterea gradului de satisfacție a clienților, transportul rutier a avut parte de numeroase îmbunătățiri, precum: facturarea computerizată, mecanizarea terminalelor, operațiuni în tandem, care reunesc doua-trei remorci și spre sisteme de coordonare intermodală.
Transportul feroviar
Transportul feroviar este tipul de transport ce are capacitatea de a asigura deplasarea unor cantități mari de mărfuri, pe distanțe mari, la un flux continuu. Timpul de tranzit este mare, însă datorită modului de organizare s-a obținut o regularitate în ceea ce privește timpul de transport și este independent de condițiile atmosferice.
Mărfurile transportate cu acest mod de transport, sunt în general cele cu tonaj mare, materii prime ( cărbune, cherestea, produse chimice) și produse prelucrate ( cu valoare mică). De regulă, mărfurile trebuie să fie în cantități mari, pentru a se putea utiliza integral capacitatea vagonului. Cheltuielile cu ambalarea sunt mai mici, deoarece manipularea și fixarea se fac de către producător, cu personal specializat și utilaje specifice.
„Transporturile feroviare internaționale sunt reglementate de două convenții:
Convenția de la Berna, din 1890, se mai numește Convenția CIM ( Convention Internationale des marchandises);
Convenția COTIF ( Convention relative aux transports internationaux feroviaires), rezultată în urma ultimei revizuiri a CIM și intrată în vigoare în 1985. Se adaugă Convenția SMGS, reminiscență a relațiilor dintre țările fostului lagăr comunist.” (Mihaela Belu, 2008).
Scrisoarea de trăsură constituie o dovadă a contractului de transport și a instrucțiunilor date cărăușului, nu este negociabilă, iar expeditorul este responsabil de mențiunile pe care le face pe fraht.
Ca și cost al transportului, în acest mod, taxele ce calculează conform tarifelor în vigoare și publicate ale fiecărui stat, prin însumarea tarifelor țărilor pe teritoriul cărora are loc transportul, obținându-se tariful internațional, de la stația de predare la destinație. Cu cât distanța este mai mare, cu atât prețul crește, însă cu cât se încarcă mai multă marfă în vagon este posibil ca prețul să scadă. De asemenea, prețul de transport se modifică și în funcție de valoarea mărfii transportate, de modul și de felul expediției.
Transportul aerian
Acest tip de transport este în plină expansiune, caracterizat de cea mai mare viteză de deplasare de la un terminal la altul ( pe distanțe lungi în special), fiind cea mai dinamică modalitate de transport. Produsele transportate pe cale aeriană sunt cu valoare ridicată și volum redus, perisabile sau urgente la transport. Se transportă de la legume și fructe proaspete, piese de schimb, documentații tehnice, până la seruri, vaccinuri.
Ca principale avantaje ale transportului aerian avem: timpul de tranzit mic, încărcarea rapidă a mărfurilor, în special a celor ambalate în containere speciale, riscurile de furt sau avarii sunt scăzute, nivel scăzut al pierderii sau deteriorării. Însă pe lângă avantaje, ca dezavantaje avem: nivelul ridicat al costului de transport, costul combustibilului, primele de securitate, costul manipulării și depozitării, taxele de aeroport, accesibilitate limitată, capacitate limitată de transport.
În ceea ce privește ambalarea mărfurilor, acestea nu trebuie săp reprezinte un pericol pentru aeronavă sau pentru personal. Ambalajul trebuie să fie corespunzător pentru transportul aerian și să asigure integritatea încărcăturii în cadrul manipulărilor.
„Reglementarea transportului aerian este realizată prin Convenția de la Varșovia din 1929 și Protocolul de la Haga din 1955, acestea stabilind condițiile de exploatare a companiilor aeriene și definind responsabilitățile cărăușului. Acordurile IATA ( International Air Transport Association) semnate de majoritatea marilor companii de transport, au ca menire asigurarea respectării normelor de operare a navelor aeriene și adaptarea acestor norme în funcție de evoluția condițiilor de operare.” (Mihaela Belu, 2008).
Contractul de transport aerian este concretizat în frahtul aerian ( scrisoarea de transport aerian), fraht ce cuprinde și instrucțiunile date cărăușului, natura mărfurilor, aeroportul de destinație, documentele de însoțire a mărfii, factura cu prețul transportului, un document ce conține elemente de apreciere de către asigurător a riscurilor aferente transportului. Tarifele aeriene pentru transport sunt calculate în funcție de greutatea brută a mărfurilor sau echivalentul în unități de volum. Costurile pentru modul de trasnport aerian sunt mai mari decât costurile cu alte moduri de trasnport, fiind influențate de costurile variabile. Dacă costurile fixe ( costuri legate de cumpărarea mijloacelor de transport aerian, a sistemelor de manipulare și a containerelor) sunt mai mici, în comparație cu alte moduri de transport, cele variabile se schimbă în funcție de cheltuielile cu combustibilul, forța de muncă și cheltuielile de întreținere.
Transportul multimodal
Transportul multimodal presupune deplasarea mărfurilor, prin implicarea succesivă a cel puțin două moduri de transport, de la locul de origine până la destinatar. Această formă de transport este cea mai utilizată pentru livrarea mărfurilor din poartă în poartă, folosindu-se un singur document, numit „ multimodal transport document”, ce acoperă toate modurile de transport de la locul de origine până la destinație.
„Principalul obiectiv al acestui tip de transport este integrarea celor mai avantajoase caracteristici de la fiecare mod de transport, pentru a obține beneficii și performanțe maxime pentru beneficiar, pentru o deplasare eficientă sub aspectul timpului și al costurilor, și pentru a oferi clienților servicii „ de la ușă la ușă”.” (Carmen Bălan, 2006).
Transportul multimodal este reglementat de Convenția Națiunilor Unite cu privire la transportul internațional de mărfuri, adoptată la Geneva la 24 mai 1980. În conformitate cu Convenția, contractul de transport multimodal reprezintă contractul prin care antreprenorul se angajează să execute un transport multimodal internațional, în schimbul unui preț. În privința documentului de trasnport, se poate opta pentru un document de transport multimodal negociabil ( asemenea conosamentului) sau un document de transport nenegociabil ( asemenea scrisorii de trăsură).
Obligațiile expeditorului sunt: de a garanta antreprenorul pentru indicațiile înscrise în document, de a marca mărfurile periculoase și de a plăti prețul trasnportului.
Antreprenorul este obligat la transportarea mărfurilor la locul de destinație, în perioada stabilită, la conservarea mărfii și la predarea mărfii către destinatar.
Destinatarul este obligat să-și preia marfa, și să plătească transportul, dacă acesta nu a fost plătit de expeditor. Potrivit Convenției, răspunzător pentru pierderea sau deteriorarea mărfii, sau pentru întârzierea livrării este întreprinzătorul de transport multimodal.
Depozitarea apare ocazional în lanțul logistic internațional, și presupune depunerea mărfii în antrepozite, docuri, silozuri, putând avea loc fie la expediția mărfii, fie la destinație. Depozitarea este realizată cu scopul desfășurării unor operațiuni de sortare, preambalare, conservare, finisare, existând și posibilitatea ambalării și marcării acestora. Mărfurile pot fi depozitate și în cazul în care marfa așteaptă sosirea mijlocului de transport sau în cazul în care este imposibilă predarea mărfii către cumpărător.
Baza juridică a acestei operațiuni o reprezintă contractul de depozit, respectiv convenția prin care o persoană – proprietarul antrepozitului depozitar – primește un bun de la o altă persoană – posesorul mărfii spre a-l păstra și a-l restitui în natură. Pentru mărfurile ce sunt depuse în antrepozit, i se eliberează deponentului o recipisă warant, document ce cuprinde: recipisa de depozit (prin care antrepozitul recunoaște că a primit marfa) și warantul (buletinul de gaj). Acestea sunt titluri de credit, care reprezintă marfa dată în depozit și pot fi negociate împreună sau separat.
Expediția intenațională este o altă componentă a procesului de derulare a activităților de export/import și reprezintă interfața dintre predătorul mărfii și cărăuș, și dintre cărăuș și destinatar, asigurând derularea fluxurilor de mărfuri în condiții bune.
Expediționarul este reprezentat de intermediarul între cel care livrează marfa ( încărcător) și cărăuș. Acesta realizează toate operațiunile legate de circuitul mărfii, pentru ca aceasta să ajungă de la expeditor la destinatar.
Exportatorul sau importatorul trebuie să decidă dacă vor realiza operațiunile de expediție pe cont propriu sau dacă vor apela la ajutorul unui expediționar. De regulă, firmele care realizează operațiuni de expediție poartă denumirea de case de expediții sau expeditori. Expediționarul internațional este acea persoană fizică sau juridică, care în baza unui contract încheiat cu exportatorul sau cu importatorul, se angajează să preia mărfurile destinate exportului și să efectueze ansamblul operațiunilor pentru ca marfa să ajungă la destinație.
Alegerea expediționarului este realizată în funcție de: natura mărfii, valoarea acesteia, originea, destinația. În funcție de acestea, dar și de anumite cerințe privind realizarea operațiunilor de logistică (eficiență, fiabilitate, rapiditate, cost, securitate), exportatorul sau importatorul pot opta pentru încredințarea tuturor operațiunilor unui singur expediționar, sau pentru contractarea mai multor expediționari, în funcție de specializarea și capacitatea fiecăruia.
În ambele cazuri, un criteriu important este costul serviciilor, în acest sens, exportatorul sau importatorul va solicita o ofertă de cotații ( în cazul expediționarului unic) sau va trimite cereri de ofertă ( în cazul mai multor expediționari). De asemenea, capacitatea expediționarului, siguranța pe care acesta o oferă reprezintă un criteriu de bază în selectarea acestuia.
Documentele de livrare
Un rol esențial în tranzacțiile de import-export îl constituie documentele necesare transferului dreptului de proprietate al mărfurilor și plata contravalorii acestora.
Facturarea este operațiunea esențială în tranzacțiile comerciale internaționale, iar factura comercială sau externă este cel mai important document al operațiunii de comerț exterior.
Factura comercială este principalul document al unei operațiuni de export-import, fiind întocmită de către exportator și cuprinde condițiile în care va avea loc vânzarea mărfurilor. Factura prezintă datele principale din contractul de vânzare internațională, din conținutul ei rezultând toate drepturile și obligațiile atât ale exportatorului, cât și ale importatorului.
Factura are o serie de funcții, și anume:
Arată faptul că marfa a fost vândută, deoarece consemnează eistența unui act de vânzare, precizează mărfurile vândute, precum și contravaloarea acestora;
Mijlocește transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător, deoarece transferul de proprietate se realizează pe bază de documente;
Servește la încasarea contravalorii mărfii, deoarece factura dovedește datoria importatorului către exportator;
Servește la efectuarea formalităților vamale, deoarece factura reprezintă principalul document de verificare a mărfii în vamă și de realizare a procedurilor vamale.
Factura externă este realizată într-o limbă de circulație internațională ( de regulă, engleza), îmsă unele țări solicită factura și în limba țării importatoare. În ceea ce privește cuprinsul facturii, aceasta are un antet și conținut. În antet sunt precizate datele de identificare ale vânzătorului și ale cumpărătorului, data și numărul facturii, specificarea numelui și adresei cărăușului.
Conținutul facturii cuprinde mențiunile obligatorii, care fac referire la: datele firmei exportatoare, descrierea mărfurilor ce fac obiectul contractului, detalii privind facturarea, și mențiunile facultative, de exemplu condițiile de livrare ale mărfii, moneda de facturare, modalitatea de plată, termenul de plată, modalitatea de transport, locul de încărcare a mărfurilor.
Lista de colisaj este un alt document important în derularea contractului, ce sintetizează conținutul partizii de marfă, modul de ambalare și marcare în vederea transportului, fiind completat și eliberat de către expeditor. În acest document sunt precizate numărul coletelor, volumul mărfurilor, cantitățile, iar în cazul bunurilor vândte în vrac, acesta este înlocuit cu un certificat de greutate care atestă cantitatea bunurilor.
Factura pro forma este un document internațional foarte des utilizat, emis de către exportator, înainte de furnizarea mărfii, prin care îl informează pe importator despre preț, natura și cantitatea mărfii ce urmează a fi livrată, însă trebuie să i se acorde o atenție deosebită acesteia, deoarece factura comercială finală nu trebuie să difere de proformă. Această factura îndeplinește funcția unei oferte comerciale și îi poate servi cumpărătorului pentru o serie de formalități legate de import.
Factura consulară este un document solicitat de autoritățile din țara importatoare, fiind emise de reprezentanțele consulare ale țării exportatoare și ajută la stabilirea taxelor vamale la mărfurile de import. De obicei, această factură se redactează în limba țării de import și cuprinde descrierea mărfurilor, greutatea și valoarea lor, precum și o declarație privind corectitudinea informațiilor.
Factura vamală este un alt document solicitat de autoritățile din țara importatoare, și este utilizată pentru determinarea structurii prețurilor și a prețurilor nete pe piața țării de origine.
Licențele de export și de import reprezintă instrumente de politică comercială, utilizate în reglementarea exportului și importului. În cazul mărfurilor supuse autorizării, exportatorul sau importatorul trebuie să obțină licența necesară, operațiunea de export-import neputându-se realiza fără acest document.
Declarația vamală este documentul întocmit de către exportator, importator ori de către comisionarul în vamă, ce este validat de autoritatea vamală, care îi dă, de asemenea, liber de vamă.
Certificatul de origine este emis de o instituție specializată din țara exportatoare, la cererea exportatorului, fiind un document prin care se atestă natura, cantitatea, valoarea mărfurilor livrate, locul de fabricare a bunurilor respective, precum și țara de origine a mărfurilor respective. Documentul are ca funcții: obținerea unor facilități vamale de către importator, asigură respectarea măsurilor de politică comercială din țara importatoare și asigură protejarea unor drepturi de proprietate intelectuală.
CAPITOLUL 2: UZANȚELE INCOTERMS
Reglementarea uniformă a condițiilor de livrare
Camera Internațională de Comerț, într-o încercare de a uniformiza practicile contractuale, a creat într-o primă versiune INCOTERMS, prima publicare fiind în anul 1936. De atunci, s-au publicat mai multe versiuni actualizate, ultima fiind în anul 2010, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. Versiunile au fost adaptate la aparițiile tehnologice, regulamentelor modalităților de plată și practicilor bancare.
Condițiile de livrare în comerțul exterior, sunt bazate pe reguli publicate de Camera Internațională de Comerț de la Paris, revizuite de-a lungul anilor (1936, 1953, 1967, 1976, 1980, 1990, 2000, 2010). Acestea fac referire la o interpretare uniformă, atât a obligațiilor vânzătorului, cât și a obligațiilor cumpărătorului, în ceea ce privește derularea contractului de vânzare internațională, cu privire la livrarea mărfurilor, repartiția cheltuielilor, transferul riscurilor, formalități documentare privind trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător.
Documentul care cuprinde aceste reguli este cunoscut sub denumirea de INCOTERMS (INternational COmmercial TERMS), în traducere termeni comerciali internaționali.
“Aceste condiții au o funcție dublă:
Funcția de procedeu de identificare a obligațiilor părților contractante, ce are drept scop identificarea obligațiilor vânzătorului și cumpărătorului, în vederea economisirii timpului, a corespondenței și explicațiilor referitoare la determinarea obligațiilor părților.
Funcția de aplicare automată a obligațiilor tipizate, menită să determine automat aplicarea obligațiilor standard ale vânzătorului și ale cumpărătorului. Suplimentar, părțile vor putea stipula în contract și anumite obligații particulare, în funcție de natura tranzacției, care să modifice sau să completeze regulile INCOTERMS, față de care au prioritate. Prin urmare, condițiile de livrare sunt alcătuite din regulile INCOTERMS, cu anumite completări, modificări, clarificări de interpretare, cu condiția ca acestea să fie bine precizate în contract. De precizat, e faptul că regulile din contract cu privire la condițiile de livrare, se referă doar la cele patru probleme comerciale amintite mai sus (livrarea mărfurilor, repartiția cheltuielilor, transferul riscurilor, formalități documentare privind trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător), nu și la preț, cantitate, calitate, garanții etc., deoarece clauzele contractului prin care acestea sunt reglementate nu pot fi înlocuite.”
În ceea ce privește negocierea și adoptarea unei reguli INCOTERMS, în funcție de caracteristicile fiecarei operațiuni, nu există una optimă pentru toate. În funcție de caracteristicile fiecărei operațiuni, se alege condiția de livrare. În mod general, firma vânzătoare trebuie să încerce să aplice reguli care să îi permită să controleze transportul și să își minimizeze costurile și riscurile, însă trebuie să obțină satisfacția clientului.
Clauzele INCOTERMS. Conținut
INCOTERMS 2010 cuprinde 11 termeni de livrare, ce definesc, în mod clar, obligațiile părților și reduc riscul aparițiilor complicațiilor juridice.
Clauzele INCOTERMS 2010 sunt împărțite în 2 categorii, în funcție de modalitatea de transport, după cum se poate observa în figura 1.
În ajutorul utilizatorilor, INCOTERMS 2010, pune la dispoziția lor note explicative, pentru a-i ajuta în alegerea celor mai potrivite reguli, în funcție de modul de transport, sfaturi pentru folosirea procedurilor electronice, precum și informații privind regulile de securitate.
Figura 1. Clauzele INCOTERMS 2010
Sursa: Figură realizată personal, 2014
EXW ( Ex works, franco fabrică, locul convenit)
“Vânzătorul are obligația de a pune marfa la dispoziția cumpărătorului la sediul său (uzină, fabric, deposit). El nu e răspunzător de îndeplinirea formalităților vamale de export și nici de încărcarea mărfii într-un anumit mijloc de transport pentru a ajunge la cumpărător.”
Cumpărătorul e obligat să suporte toate costurile și riscurile ce le presupune transportul mărfii de la sediul vânzătorului până la locul dorit. În cazul, în care cumpărătorul nu poate îndeplini formalitățile de export, nu este indicat a se folosi această condiție de livrare.
Vânzătorul are obligații minime în cadrul acestei condiții, fiind obligat la livrarea mărfii și la furnizarea facturii comerciale. Trebuie să pună la dispoziția cumpărătorului marfa la locul și data stabilite de comun acord cu cumpărătorul. De asemenea, trebuie să plătească toate cheltuielile ce privesc operațiunile de verificare a mărfii, ca verificarea calității, măsurarea, cântărirea, numărarea, înainte ca aceasta să fie pusă la dispoziția cumpărătorului. În cazul în care marfa este neambalată, vânzătorul trebuie să asigure cumpărătorului ambalajul corespunzător modului de transport folosit. Este obligat la acordarea de informații cumpărătorului, la cererea acestuia, pentru realizarea asigurării sau pentru obținerea oricăror documente.
Cumpărătorul este obligat la plata prețului, așa cum este prevăzut în contract și la obținerea, pe riscul și cheltuiala sa, a licențelor de export și de import, și la îndeplinirea formalităților de export/import. Trebuie să se ocupe de preluarea mărfii imediat ce a fost pusă la dispoziția sa de către vânzător și să încheie contract cu transportatorul pe cheltuiala sa. De asemenea, trebuie să suporte cheltuieli cu privire la riscul de deteriorare sau pierdere a mărfii. În cazul în care marfa nu a fost preluată în perioada de timp stabilită, dacă aceasta a fost individualizată corespunzător, cumpărătorul este obligat să plătească toate cheltuielile suplimentare pentru a-și putea prelua marfa. Este obligat la plata taxelor vamale,a altor taxe, a costurilor pentru realizarea formalităților de export-import. Din moment ce marfa a fost preluată de cumpărător, acesta trebuie să predea vânzătorului actele ce atestă faptul că a intrat în posesia acesteia.
Condiția EXW se poate utilize în cazul oricărui tip de transport, inclusiv în cazul transportului multimodal.
FCA ( free carrier, locul convenit, franco cărăuș)
În cazul acestei condiții de livrare, vânzătorul livrează marfa conform clauzelor din contract, aceasta fiind vămuită la export și pusă la dispoziția cărăușului la locul stabilit.
Cărăușul este acea persoană, care se obligă, pe baza contractului de transport, să asigure sau să execute transportul mărfii, indiferent de mod.
Vânzătorul trebuie să livreze marfa și să emită factura comercială, conform contractului. Trebuie să obțină și licența de export și să îndeplinească formalitățile vamale necesare pentru exportul mărfii. De asemenea, trebuie să livreze marfa cărăușului la locul stabilit, la data sau perioada stabilită. În cazul, în care cumpărătorul nu a precizat modul de ambalare preferat, marfa va fi livrată în ambalajul corespunzător modului de transport. Vânzătorul este răspunzător de toate riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii, până în momentul când aceasta intră în custodia cărăușului, precum și de plata cheltuielilor pentru formalitățile vamale de export, taxe vamale și alte cheltuieli aferente exportului. Trebuie să anunțe cumpărătorul că marfa sa a fost predată cărăușului, și să îi trimită documentul care face dovada predării. Cheltuielile de verificare a mărfii, de verificare a calității, măsurarea, cântărirea, numărarea sunt suportate tot de către vânzător. Trebuie să acorde ajutor cumpărătorului, la cerere, în obținerea de documente necesare acestuia, bineînțeles pe cheltuiala cumpărătorului.
Cumpărătorul este obligat la plata prețului, conform clauzei contractuale, este nevoit la obținerea licenței de import, a autorizațiilor necesare, realizarea formalităților vamale pe riscul și cheltuiala sa. Trebuie să încheie contractul pentru transportul mărfii cu cărăușul, să suporte cheltuielile cu transportul, de deteriorare sau pierdere a mărfii de la momentul predării mărfii de către vânzător. De asemenea, trebuie să informeze vânzătorul cu privire la datele cărăușului, modul de transport folosit, data și locul livrării mărfii și să accepte și dovada predării mărfii către cărăuș, trimisă de vânzător. Este obligat să facă plata cheltuielilor pe care vânzătorul le-a realizat, la cererea lui, pentru ajutorul în obținerea diverselor acte.
Condiția FCA este un termen multimodal, fiind utilizat pentru orice modalitate de transport.
FAS ( free alongside ship, franco de-a lungul vasului, port de încărcare convenit)
Această condiție este folosită în cadrul transportului maritim.
În cazul acestui termen, vânzătorul își îndeplinește obligația de livrare, de îndată ce marfa a fost plasată de-a lungul vasului (navei), în portul de îmbarcare stabilit. După acest lucru, toate riscurile, obligațiile și cheltuielile trec în sarcina cumpărătorului. Vânzătorul are obligația de vămuire a mărfii pentru export.
Vânzătorul trebuie să livreze marfa și să întocmească factura, conform contractului. Trebuie să obțină pe riscul și cheltuiala sa licența de export sau autorizația oficială. Este răspunzător de livrarea mărfii de-a lungul vasului desemnat, la locul de încărcare stabilit, în portul stabilit și la perioada stabilită, asumându-și toate riscurile și suportând toate cheltuielile aferente transportului mărfii, până aceasta intră în custodia cumpărătorului. Trebuie să anunțe cumpărătorul că marfa a fost livrată de-a lungul vasului și să îi furnizeze acestuia documentele ce fac dovada livrării mărfii. De asemenea, trebuie să suporte cheltuielile cu verificarea mărfii, respectiv a calității, măsurarea, cântărirea, numărarea, înainte ca aceasta să fie pusă la dispoziția cumpărătorului. El poate să îi acorde clientului ajutor în obținerea diverselor documente necesare, însă pe cheltuiala acestuia din urmă.
Cumpărătorul este obligat la plata prețului pentru marfa comandată, conform contractului de vânzare-cumpărare și are datoria de a-și obține licența de import sau alte autorizații oficiale, îndepliniind toate formalitățile. El trebuie să asigure și transportul mărfii din punctul de îmbarcare stabilit și să primească dovada livrării mărfii de către vânzător. Cumpărătorul este obligat să suporte toate cheltuielile și riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii, din momentul intrării în custodia ei. Este obligat și la plata cheltuielilor ce pot apărea pe perioada transportului, iar dacă este cazul să remunereze vânzătorul pentru ajutorul acordat în obținerea anumitor documente.
FAS este o condiție de livrare utilizată exclusiv pentru transportul maritim.
FOB ( free on board, port de îmbarcare convenit, franco la bord)
Franco la bord se traduce prin faptul că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare a mărfii, în momentul când marfa a fost trecută peste balustrada vasului, în portul de încărcare convenit. Prin urmare, după trecerea mărfii peste bord, cumpărătorul este responsabil de toate cheltuielile și riscurile aferente.
Vânzătorul este obligat să furnizeze marfa și factura comercială, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare internațional, obținând și licența de export și autorizațiile necesare exportului de marfă pe riscul și cheltuiala sa.
Trebuie să livreze marfa la bordul navei, în portul stabilit, la data sau în perioada stabilită, iar până în momentul când marfa trece peste balustrada vasului, să se ocupe de toate riscurile și cheltuielile ce pot apărea. Imediat ce marfa a fost predată, trebuie să anunțe cumpărătorul și să îi trimită acestuia documentul care atestă livrarea mărfii. Înainte de livrarea mărfii, vânzătorul este obligat să suporte cheltuielile de verificare a mărfii, respectiv, verificarea calității, numărarea, cântărirea, măsurarea, iar la cererea cumpărătorului, să îi acorde acestuia ajutor în obținerea documentației necesare.
Cumpărătorul este obligat la plata prețului, conform clauzei contractuale și la obținerea, pe propria cheltuială, a certificatului de import și a autorizațiilor necesare. Este obligat să angajeze transportator pentru preluarea mărfii din port și trebuie să obțină dovada predării mărfii de la vânzător. Din momentul intrării în posesia mărfii, cumpărătorul devine responsabil de toate riscurile și cheltuielile ce pot apărea pe perioada transportului mărfii. Trebuie să furnizeze vânzătorului informațiile cu privire la portul stabilit, data și locul de încărcare și transportatorul angajat și să plătească cheltuielile ce au fost făcute de vânzător, pentru ajutorul acordat.
Termenul FOB este utilizat exclusiv pentru transportul maritim ( pe mare și pe căi navigabile interioare).
CFR( cost and freight, cost și navlu)
Cost și navlu se referă la faptul că vânzătorul e nevoit să plătească costul și navlul, necesare pentru transportul mărfii către portul de destinație stabilit. Marfa se consideră a fi livrată, după ce trece balustrada vasului. Cu toate că, vânzătorul plătește costul și navlul transportului, riscurile la care marfa este expusă și cheltuielile ce pot apărea, sunt transferate cumpărătorului după livrare.
Vânzătorul trebuie să furnizeze marfa și factura comercială, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare. Trebuie să obțină pe propriul risc și cheltuială, licența de export sau alte autorizații oficiale, și să realizeze toate demersurile pentru exportarea mărfii. De asemenea, trebuie să încheie contractul de transport maritim pe cheltuiala sa, pentru ca marfa să ajungă în portul de destinație convenit. Marfa trebuie livrată în perioada de timp stabilită și la portul de destinație stabilit. Vânzătorul trebuie să se facă responsabil de toate riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii, până când aceasta ajunge în portul de destinație. De asemenea, vânzătorul este obligat de plata tuturor cheltuielilor până în momentul când marfa a fost predată, în portul de destinație ( inclusiv, cheltuielile de încărcare a mărfii la bordul vasului sau orice altă cheltuială de descărcare în portul de destinație, în baza contractului de transport). Trebuie să anunțe cumpărătorul că livrarea mărfii a fost efectuată și oferirea informațiilor necesare pentru ca acesta să intre în posesia mărfii, precum și să efectueze plata cheltuielilor de verificare a mărfii (cheltuieli cu verificarea calității, măsurarea, cântărirea, numărarea). Poate să acorde și sprijin cumpărătorului, la solicitarea acestuia, în obținerea de alte documente necesare, de exemplu pentru import sau pentru tranzitarea unei țări, pe cheltuiala acestuia.
Cumpărătorul trebuie să plătească marfa la prețul stabilit în contract și este nevoit să obțină pe riscul și cheltuiala sa, licența de import și actele necesare importului sau tranzitării altei țări. Trebuie să primească confirmarea livrării mărfii de la vânzător și să o preia în portul de destinație convenit. De asemenea, trebuie să suporte riscurile de pierdere și deteriorare, precum și cheltuielile, din clipa în care a trecut peste balustrada vasului, în port, să plătească taxele vamale, și alte taxe necesare la importul mărfurilor sau la tranzitarea unei țări. În vederea schimbării datei de livrare sau a portului de destinație, este obligat să anunțe vânzătorul de aceste schimbări și să primească și să accepte documentul de transport, dacă acesta este în conformitate cu contractul. De asemenea, în lipsa unei inspecții realizate la export, cumpărătorul este obligat la plata cheltuielilor cu inspecția mărfii la import și la plata cheltuielilor efectuate de către vânzător pentru ajutorul acordat în scopul obținerii documentelor necesare.
Prezenta condiție de livrare este folosită doar pentru transportul maritim (pe mare și pe căi navigabile interioare).
CIF (cost, insurance and freight; cost, asigurare și navlu)
În cazul acestei condiții de livrare, obligațiile vânzătorului sunt aceleași ca și în cazul condiției CFR, însă suplimentar, el trebuie să asigure marfa pe timpul transportului. Deci, vânzătorul este obligat să plătească asigurarea mărfii, care să acopere riscul deteriorării sau pierderii mărfii.
Vânzătorul este obligat să efectueze livrarea mărfii către cumpărător, împreună cu factura comercială, conform clauzei contractuale. El trebuie să obțină pe riscul și cheltuiala sa licența de export, precum și toate autorizațiile necesare exportului mărfii. Trebuie să asigure și transportul mărfii până în portul de destinație convenit. Este obligat să încheie polița de asigurare a mărfii pe cheltuiala sa, iar apoi să furnizeze cumpărătorului această poliță. Această asigurare trebuie să fie minimă, să acopere prețul prevăzut în contract + 10% și va fi efectuată în valuta contractului. Marfa trebuie să fie livrată în perioada de timp stabilită și la portul de încărcare stabilit. De asemenea, trebuie să suporte și toate cheltuielile sau riscurile ce apar pe toată perioada deplasării spre portul de îmbarcare, până în momentul trecerii mărfii peste balustrada vasului. Este obligat la plata navlului, inclusiv a cheltuielilor de încărcare a mărfii pe navă, precum și a cheltuielilor de descărcare, dacă acestea sunt percepute în grija lui. Trebuie să anunțe cumpărătorul că marfa a fost livrată și orice informație necesară preluării mărfii, precum și documentele de transport. Trebuie să efectueze plata cheltuielilor cu verificarea mărfii înainte de livrare, să asigure ambalarea mărfii în cazul în care marfa ce face obiectul contractului este neambalată și să acorde cumpărătorului sprijin, la cererea și pe cheltuiala acestuia, la obținerea diverselor documente.
Cumpărătorul este obligat la plata prețului, conform clauzei contractuale și la obținerea,pe riscul și cheltuiala sa, a licenței de import și a oricăror alte documente necesare la import sau la tranzitarea unei țări. Trebuie să accepte livrarea mărfii și să o preia din portul de destinație stabilit. De asemenea, este nevoit să suporte riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii, din momentul trecerii mărfii peste balustrada vasului, în portul de îmbarcare. Din momentul intrării în posesia mărfii, cumpărătorul trebuie să suporte toate cheltuielile și riscurile ce implică trasnportul mărfii. Trebuie să suporte cheltuieli cu costurile și taxele de import, sau de tranzitare a unei țări, cu excepția cazului când acestea sunt incluse în cost, conform contractului, cheltuieli de descărcare a mărfii, exceptând cazul când acestea au fot plătite de vânzător, conform contractului. În cazul unei inspecții, cumpărătorul este obligat să plătească cheltuielile, cu excepția situației când inspecția e realizată de autoritățile din țara exportatoare. De asemenea, trebuie să îi furnizeze informațiile necesare vânzătorului pentru încheierea asigurării și să îi plătească acestuia cheltuielile realizate pentru obținerea de documente necesare.
Termenul CIF este utilizat ca o condiție de livrare pentru transportul maritim ( și pe căile navigabile interioare).
CIP ( carriage and insurance paid to, fracht și asigurare plătite până la)
În cazul acestei condiții, vânzătorul trebuie să plătească frachtul până la locul de destinație (aceleași condiții ca la CPT) și să încheie o asigurare pentru riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii pe perioada transportului. De asemenea, și vămuirea mărfii la export intră tot în sarcina vânzătorului.
Această condiție de livrare poate fi folosită pentru toate modalitățile de transport, inclusiv pentru transportul multimodal.
Vânzătorul are obligația de a livra marfa și factura comecială cumpărătorului, conform contractului. Este nevoit să obțină și licența de export și să îndeplinească toate condițiile pentru ca marfa să fie exportată. El trebuie să încheie un contract de transport, pe cheltuiala sa, pentru a transporta marfa până la locul de destinație convenit. Obținerea asigurării mărfii, avându-l ca beneficiar pe cumpărător este tot obligația vânzătorului, iar cu ajutorul poliței de asigurare, cumpărătorul se poate adresa direct asigurătorului, în ceea ce privește marfa. Livrarea mărfii trebuie să se facă la data stabilită, pentru ca transportatorul să o ducă la locul de destinație convenit. Riscurile de pierdere sau deteriorare intră în sarcina lui, până în momentul predării, iar în momentul predării vânzătorul trebuie să anunțe cumpărătorul și să îi dea toate informațiile necesare pentru a putea prelua marfa. Costurile, inclusiv transportul principal și asigurarea, sunt asumate de către vânzător până în momentul când marfa ajunge la destinație. Vânzătorul trebuie să plătească și cheltuielile cu verificările necesare pentru predarea mărfii (verificarea calității, măsurarea, numărarea, cântărirea), să asigure ambalajul corespunzător pentru tipul de transport folosit și să asigure cumpărătorului, la cerere, pe riscul și cheltuiala acestuia, ajutor pentru obținerea oricăror documente necesare.
Cumpărătorul trebuie să plătească marfa, la prețul stipulat în contract, să obțină licența de import și alte autorizații oficiale necesare pentru a putea importa marfa. Marfa trebuie preluată de la transportator din locul stabilit, fiind obligat să își asume toate riscurile de pierdere sau deteriorare și să suporte toate cheltuielile cu marfa din momentul în care marfa i-a fost predată. De asemenea, trebuie să accepte documentul de transport, dacă acesta este în conformitate cu condițiile contractuale, trebuie să își asume cheltuielile cu inspecția mărfii, înainte de import, exceptând cazul când inspecția s-a făcut la cererea autorităților din țara exportatoare și să plătească toate cheltuielile ce au fost făcute de vânzător pentru a-i oferi sprijin acestuia în obținerea de documente.
CPT ( Carriage paid to, fracht plătit până la)
Fracht plătit până la se referă la datoria vânzătorului de a plăti frachtul, pentru a putea transporta marfa la locul de destinație convenit. Cheltuielile și riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii vor fi trecute în custodia cumpărătorului, după ce marfa a fost predată cărăușului. În cazul existenței mai multor cărăuși, riscurile se transferă după livrarea mărfii primului cărăuș. De asemenea, ca și în celelalte condiții prezentate până acum, vânzătorul este cel care se ocupă de vămuirea mărfii la export.
Condiția de livrare CPT este folosită pentru orice tip de transport, inclusiv pentru transportul multimodal.
Vânzătorul are obligația de a livra marfa și factura comercială, conform contractului de vânzare-cumpărare. Este obligat și să obțină licența de export și alte autorizații oficiale necesare exportului mărfii, precum și să plătească cheltuielile de export și alte taxe vamale percepute la export. De asemenea, trebuie să asigure transportul mărfii până la locul de destinație stabilit, iar în cazul în care locul de destinație nu a fost determinat prin contract, vânzătorul poate alege locul de destinație care îi convine mai mult. Acesta trebuie să predea marfa transportatorului, la data sau în perioada stabilită, pentru ca acesta să o transporte la locul de destinație și să plătească cheltuielile legate de marfă până în momentul ce marfa îi este predată cărăușului, inclusiv frachtul, cheltuielile de încărcare și descărcare a mărfii ce au fost incluse în fracht sau au fost efectuate de vânzător în baza contractului de transport. Vânzătorul trebuie să înștiințeze cumpărătorul de livrarea mărfii, să îi dea informațiile necesare pentru ca acesta să poată intra în posesia mărfii, să îi furnizeze documentul de transport. Trebuie să se ocupe și de cheltuielile cu verificarea mărfii (verificarea calității, măsurarea, cântărirea, numărarea) pentru a putea livra marfa și să asigure ambalarea, conform modului de transport utilizat, iar în cazul unei cereri din partea cumpărătorului, să îi acorde acestuia ajutor pentru obținerea oricăror documente necesare.
Cumpărătorul este obligat să plătească marfa conform contractului de vânzare-cumpărare și să primească marfa de la cărăuș la locul de destinație stabilit. Este de datoria lui să obțină și licența de import sau autorizațiile oficiale de import, necesare primirii mărfii și să își asume cheltuielile și riscurile din momentul intrării mărfii în posesia cărăușului, precum și cheltuielile cu taxele vamale. Trebuie să suporte și riscurile de deteriorare sau pierdere a mărfii, din momentul predării mărfii transportatorului în țara de origine. Cumpărătorul are posibilitatea de a contracta o firmă de asigurări pe perioada transportului, atunci când are dreptul de a stabili data și locul livrării,trebuie să anunțe vânzătorul. De asemenea, trebuie să plătească cheltuielile cu inspecția mărfii, să accepte documentul de transport dacă este în comformitate cu contractul de vânzare-cumpărare și să plătească cheltuielile făcute de către vânzător, pentru a-l ajuta în obținerea de documente.
DAT ( delivered at terminal, livrat la terminal)
Condiția DAT obligă vânzătorul ca în momentul livrării mărfii, odată descărcată din mijlocul de transport, să o pună la dispoziția cumpărătorului, la terminalul stabilit, portul sau locul de destinație. „Terminal” se referă la orice loc, indiferent dacă este acoperit sau nu, cum ar fi un depozit, container de curte sau rutier, feroviar sau terminal aerian de marfă.
Vânzătorul este obligat să livreze marfa și factura comercială, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare, însă trebuie să contracteze transportatorul mărfii pe o rută obișnuită, pentru a asigura transportul până la terminalul stabilit. Trebuie să obțină și licența de export și autorizațiile oficiale necesare exportului mărfii. Are obligația de a descărca și livra marfa, punând-o la dispoziția cumpărătorului în terminalul stabilit, portul sau locul de destinație, la data sau perioada de timp stabilită. Cheltuielile ce trebuie acoperite de către vânzător sunt cheltuielile cu marfa până când aceasta a fost livrată, costurile de descărcare, costurile formalităților vamale necesare pentru export, alte taxe și impozite. De asemenea, trebuie să îi ofere cumpărătorului toate informațiile cu privire la livrarea mărfii, pentru ca acesta să se pregătească de primirea mărfii, să îi livreze documentul de transport acestuia. Este obligat și la plata cheltuielilor cu verificarea mărfii (verificarea calității, măsurare, cântărire, numărare) necesare pentru a se putea realiza livrarea mărfii. De asemenea, cheltuielile pentru orice inspecție ce se va face de către autoritățile din țara exportatoare, cheltuielile cu ambalarea portivită modului de transport trebuie suportate tot de către vânzător. Acesta, la cererea și pe cheltuiala cumpărătorului, îi poate acorda acestuia ajutor pentru obținerea de informații sau documente necesare importului sau transportului final al mărfii.
Cumpărătorul este obligat la plata prețului, conform contractului de vânzare- cumpărare și la obținerea licenței de import și îndeplinirea formalităților necesare pentru realizarea importului. Trebuie să accepte livrarea mărfii, imediat ce aceasta a fost pusă la dispoziția sa, să își asume toate riscurile de pierdere sau deteriorare din moment ce marfa a fost pusă la dispoziția sa, și să plătească toate cheltuielile, impozitele, taxele, după ce marfa a intrat în posesia lui. De asemenea, trebuie să plătească cheltuielile cu inspecția mărfii, cu excepția cazului când aceasta a fost ordonată de autoritățile din țara exportatoare. În cazul în care, cumpărătorul are dreptul de a stabili data sau perioada livrării, precum și locul recepției mărfii, trebuie să anunțe vânzătorul.
DAP ( delivered at place, livrat la locul convenit)
Vânzătorul trebuie să își asume toate riscurile, inclusiv transportul principal și asigurarea, care este neobligatorie, până când marfa ajunge la locul de destinație convenit.
Vânzătorul trebuie să livreze marfa și factura comercială conform contractului internațional, trebuie să își asume toate riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii până în clipa când marfa este predată. De asemenea, trebuie să angajeze firmă de transport până la locul convenit și să plătească toate cheltuielile cu transportul principal și asigurarea (care trebuie încheiată dacă este necesar, dar nu este obligatorie) până ce marfa se descarcă la locul convenit. Trebuie să plătească și cheltuielile de verificare a mărfii.
Cumpărătorul trebuie să plătească marfa la prețul stabilit în contract, să preia marfa imediat ce a fost pusă la dispoziția sa, asumându-și toate riscurile de pierdere sau deteriorare din acest moment și să obțină licența de import și toate autorizațiile necesare importului mărfii. De asemenea, când are dreptul de a stabili locul și data livrării este obligat să anunțe vânzătorul. Trebuie să suporte și cheltuielile cu inspecția mărfii, exceptând cazul când aceasta a fost ordonată de autoritățile din țara exportatoare.
DDP ( delivered duty paid, livrat cu taxele plătite)
Vânzătorul livrează marfa atunci când mărfurile sunt puse la dispoziția clientului, vămuite la import la sosirea mijloacelor de transport, pregătite pentru descărcare la locul de destinație numit. El suportă toate riscurile implicate în aducerea bunurilor la locul de destinație numit și are obligația de vămuire a mărfii, atât la export, cât și la import și efectuarea tuturor formalităților vamale.
Vânzătorul trebuie să furnizeze marfa și factura conform contractului, să obțină licența de export și de import, alături de toate autorizațiile oficiale necesare și să îndeplinească toate formalitățile vamale. De asemenea, trebuie să angajeze transportator pentru marfă și să își asume riscurile de pierdere și deteriorare a mărfii și să plătească toate costurile legate de marfă până în momentul livrării. Trebuie să dea cumpărătorului avizul de expediere a mărfii și informațiile necesare pentru ca acesta să poată intra în posesia mărfii. Este responsabil de plata cheltuielilor pentru operațiunile de verificare a mărfii, de ambalare, de plata taxelor pentru obținerea documentelor emise de țara de import.
Cumpărătorul trebuie să plătească marfa conform contractului de vânzare-cumpărare, și să îi acorde vânzătorului ajutor pentru obținerea documentelor necesare importului și a altor autorizații. Trebuie să preia marfa imediat ce a fost pusă la dispoziția sa, iar în cazul în care are dreptul de a alege data și locul livrării trebuie să anunțe vânzătorul.
2.3. Domeniul de aplicare
În comerțul exterior, livrarea este o componentă esențială a oricărei vânzări. Atât vânzătorul, cât și cumpărătorul, acordă o atenție deosebită stabilirii condițiilor legate de determinarea locului și a momentului în care, o dată cu trecerea mărfii de la vânzător la cumpărător, are loc și transferarea cheltuielilor și a riscurilor pe care le implică livrarea, acestea fiind denumite condiții de livrare.
Din cauza lipsei cunoștințelor despre practicile comerciale ale altor țări, lipsă ce poate duce la neînțelegeri, litigii, controverse și pierderi de bani și timp, părțile contractante (vânzătorul și cumpărătorul) au la dispoziție un set de reguli, și anume INCOTERMS. Scopul INCOTERMS este de a pune la dispoziția vânzătorului și a cumpărătorului ce încheie un contract de vânzare- cumpărare internațional, un set de reguli și uzanțe internaționale, ce stabilesc obligațiile și drepturile fiecărei părți.
Regulile INCOTERMS au rolul de uzanțe comerciale pentru firmele cărora le-a fost acordat dreptul de a le utiliza.
“Regulile INCOTERMS își extind efectele asupra tuturor etapelor și a operațiunilor implicate de transferarea mărfii de la furnizor la beneficiar, făcând referiri exprese la următoarele elemente:
Obligația vânzătorului de a livra și aceea a cumpărătorului de a prelua și plăti marfa. Astfel, vânzătorul e obligat să livreze marfa corespunzător contractului, din punct de vedere al calității, al cantității, al termenului și al locului de livrare, odată cu prezentarea documentelor aferente livrării, iar cumpărătorul e obligat să preia marfa la termenul stabilit și să plătească prețul mărfii conform contractului;
Suportarea cheltuielilor de ambalare, care revin, în mod usual, vânzătorului, cu excepția cazului în care marfa se livrează neambalate;
Controlul cantitativ și calitativ- vânzătorul e obligat să efectueze toate operațiunile și să suporte cheltuielile aferente controlului, în scopul de a pune marfa la dispoziția cumpărătorului, conform condițiilor contractual;
Stabilirea locului de trecere a cheltuielilor, și respective, a riscurilor, de la vânzător la cumpărător;
Obligația vânzătorului de a aviza pe cumpărător că marfa a fost pusă la dispoziția sa, sau a cărăușului, și, în cazul în care angajarea mijlocului de transport cade în sarcina cumpărătorului, obligația acestuia de a aviza pe vânzător asupra condițiilor în care marfa trebuie predată cărăușului desemnat;
Încheierea contractului de transport și obținerea documentelor legate de livrare;
Obținerea altor documente aferente exportului sau importului, respective, autorizații, certificat de origine, factură consulară;
Organizarea vămuirii și plata taxelor vamale.” (Ioan Popa, 2008)
Ca urmare a colaborării dintre Camera Internațională de Comerț și ONU, în prezent, fiecare condiție de livrare are o denumire standard și o abreviere a acesteia formată din trei litere. Regulile sunt enunțate, pornind de la cea care reprezintă cheltuieli minime ce pot fi suportate de către vânzător, și anume, EXW, și terminând cu cea care determină vânzătorul să suporte cea mai mare parte a cheltuielilor, respectiv, DDP.
2.4. Condițiile de livrare RAFTD
„INCOTERMS nu este singura culegere de uzanțe din domeniul condițiilor de livrare internaționale. Mai există culegerea de uzanțe RAFTD ( Revised American Foreign Trade Definitions), consacrată în comerțul exterior al Statelor Unite ale Americii, apărută în anul 1919 și revizuită în 1941, ce cuprinde șase termeni uzuali, și anume:
Ex point of origin ( franco punct de origine);
FOB ( în trei variante);
FAS și FAS vessel ( franco de- a lungul vasului);
C&F;
CIF;
Ex docks.” (Ioan Popa, 2008).
Condiția „ex point of origin” este o uzanță ce corespunde condiției franco-fabrică din INCOTERMS, vânzătorul având obligația de a suporta cheltuielile și riscurile cu marfa până la locul și data de livrare stabilite.
Condiția FOB, și anume „named inland carrier at named inland point of departure” este o formulă ce corespunde uzanței franco vagon sau franco camion din INCOTERMS și presupune obligația vânzătorului de a încărca marfa în vagoane, camioane, avioane, iar prețul se stabilește în funcție de punctul de încărcare.
Condițiile FAS (free alongside ship) și FAS Vessel (named port of shipment) aunt asemănătoare condiției FOB din INCOTERMS, vânzătorul suportând cheltuielile de livrare în portul de încărcare stabilit.
C&F (cost and freight, named point of destination) presupune introducerea în prețul stabilit a costului transportului, până la punctul de destinație stabilit.
Condiția CIF (cost, insurance, freight) este corespunzătoare aceleiași condiții din regulile europene, iar prețul mărfii cuprinde asigurarea maritimă și cheltuielile de transport până la locul de destinație stabilit.
Regula Ex dock (named port of importation) obligă vânzătorul să suporte toate cheltuielile și riscurile până la depunerea mărfii pe rampa de descărcare, la locul stabilit, inclusiv cheltuielile cu descărcarea mărfii și cele cu vămuirea mărfii la import. Cumpărătorul este obligat doar să preia marfa de la locul de import stabilit.
Aplicarea clauzelor RAFTD nu este obligatorie și pot interveni modificări de conținut în funcție de caracteristicile specifice fiecărei tranzacții. Chiar dacă RAFTD mai este utilizat în spațiul american, în special în America de Nord, INCOTERMS tinde să se impună ca un cod cu caracter universal. Aceste norme de inspirație europeană, sunt tot mai des practicate de țările africane și sud-americane, de cele din Orientul Mijlociu, de China, și încet, încet ele pătrund și în spațiul Americii de Nord.
Opțiunea în favoarea aplicării uneia dintre condițiile de livrare cunoscute pe plan internațional, trebuie să aibă în vedere următoarele criterii posibile: raportul dintre valuta de plată contractuală și valuta de plată a transportului, a asigurării și a altor obligații de livrare; situația pe piața navlurilor, respectiv a tarifelor de transport terestru și aerian; participarea la convenții privind transportul internațional, care implică tarife și facilități cu caracter preferențial privind transportul, uzanțele pe piețele de desfacere sau aprovizionare.
2.5. Rolul condițiilor INCOTERMS
Alegerea și includerea în contractele comerciale a celor mai favorabile clauze, atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător prezintă o importanță deosebită, relația dintre aceștia fiind influențată de clauzele contractuale. Condiția de livrare este o clauză esențială ce trebuie să apară în contractul de vânzare-cumpărare internațional, prin aceasta făcându-se practic, transferul de proprietate al mărfii de la vânzător la cumpărător. Deoarece transpunerea în practică a teoriei este mai greu de realizat, este necesar ca în contract să fie înscrise toate precizările cu privire la modalitățile de livrare, la costuri, la riscuri. Aceste uzanțe întregesc contractul dintre părțile contractante, ușurând și accelerând desfășurarea negocierilor dintre ele.
În cazul unei piețe saturate, pe care există o acerbă concurență, exportatorul poate câștiga un segment din această piață, oferindu-i importatorului anumite condiții de favoare, în sensul unor riscuri și cheltuieli minime, pe care acesta din urmă trebuie să le suporte.
De asemenea, există situații în care un exportator care vinde o marfă în mod regulat și în cantități mari, să se afle pe o poziție ce îi oferă posibilitatea de a obține condiții mai avantajoase din partea societăților de transport și asigurare, față de un importator ocazional. În aceste cazuri, exportatorul poate accepta condiții precum: CFR, CIF, CPT sau CIP.
Însă, exportatorul își poate asuma riscul să aleagă o condiție de livrare în care să își asume responsabilitatea până la punctul de destinație al mărfurilor ( de exemplu DDP, DAP), doar în cazul în care sistemul de transport pe ruta aleasă este bine organizat, țările tranzitate înregistrează un număr redus de conflicte de muncă și de greve politice, iar pericolul aglomerărilor în porturi sau alte zone este limitat. Dacă exportatorul consideră, însă, că riscurile transportării mărfii până în țara importatoare sunt mari, acesta folosește condiții de livrare, precum FAS, FOB, CFR, pentru a transfera aceste riscuri integral importatorului.
Autoritățile pot, de asemenea, să ofere instrucțiuni, cu privire la utilizarea condițiilor de livrare, agenților economici din țara respectivă. Ele îi pot sfătui să vândă în condiții CIF sau CIP și să cumpere în condiții FOB sau FCA.
2.6. INCOTERMS 2000 vs. INCOTERMS 2010
De la apariția regulilor Incoterms, până astăzi, acestea au fost revizuite de opt ori, ultima schimbare fiind în 2010, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. Incoterms a suferit schimbări majore, atât de formă, cât și de conținut.
Figura 2. Schimbările regulilor INCOTERMS
Sursa:
În uzanțele INCOTERMS 2000, erau incluse 13 condiții de livrare, dintre care 4 au fost eliminate și înlocuite cu DAT și DAP, în versiunea actualizată INCOTERMS 2010. În continuare, voi prezenta cele 4 condiții de livrare eliminate: DAF, DES, DEQ și DDU, care încă se mai utilizează în contractele de vânzare-cumpărare internaționale. Pe lângă acestea, voi prezenta și schimbările realizate în cadrul condițiilor FOB, CFR și CIF.
Condiția DAF (delivered at frontier) a fost substituită de condiția de livrare DAP. Livrat la frontieră înseamnă că vânzătorul livrează marfa vămuită, când aceasta a fost pusă la dispoziția cumpărătorului, la punctul de frontieră stabilit. Punctul de frontieră poate fi folosit pentru orice frontieră, inclusiv cea a țării exportatoare. Cumpărătorul trebuie să recepționeze marfa la fromtiera stabilită și să suporte cheltuielile și riscurile pentru a le duce la destinație. Cu toate acestea, în cazul în care părțile doresc ca vânzătorul să fie responsabil și de descărcarea mărfii, suportând cheltuielile și riscurile de descărcare, acest lucru trebuie să fie clar menționat, prin adăugarea de formulare explicită în acest sens, în contractul de vânzare-cumpărare.
Condiția DES (delivered ex ship) a fost înlocuită de condiția de livrare DAP. Vânzătorul trebuie să livreze marfa în portul de destinație convenit, pe riscurile și cheltuiala sa, cuprinzând vămuirea la export, transportul, asigurarea, manipularea și depozitarea. Cumpărătorul trebuie să recepționeze marfa la bordul navei, în portul de destinație stabilit și să suporte cheltuielile legate de vămuirea mărfii la import, descărcarea acesteia și post-transportul.
Condiția DEQ (delivered ex quay) a fost substituită de condiția DAT. Obligațiile vânzătorului erau de a livra marfa în portul de destinație stabilit, pe riscurile și cheltuielile proprii, să vămuiască marfa la export, să asigure transportul, asigurarea mărfii, manipularea, depozitarea și descărcarea. Cumpărătorul este obligat să recepționeze marfa pe chei, în portul de destinație și să suporte cheltuielile cu vămuirea mărfii la import, precum și post-transportul.
Condiția DDU (delivered duty unpaid) a fost înlocuită de condiția DAP. Obligațiile vânzătorului sunt maxime, exceptând faptul că nu trebuie să se ocupe de vămuirea mărfii la import, acest lucru fiind realizat de către cumpărător. Vânzătorul trebuie să livreze marfa la locul stabilit, să își asume toate riscurile și cheltuielile cu transportul, cu asigurarea.
În varianta actualizată INCOTERMS 2010, momentul livrării în cazul condițiilor FOB, CFR și CIF, este atunci când vânzătorul livrează marfa la bordul navei, în portul de origine, costul și riscul fiind în contul vânzătorului până ce marfa trece peste balustrada vasului, pe când în cazul versiunii din 2000, momentul predăriii era când vânzătorul livra marfa la bordul navei, însă costul și riscul treceau în contul cumpărătorului în momentul când marfa trecea peste balustrada vasului.
CAPITOLUL 3: STUDIU DE CAZ: S.C. MOBILĂ RĂDĂUȚI S.A.
Prezentarea unității economice
Societatea comercială Mobilă Rădăuți S.A. este o fostă Întreprindere de Prelucrare a Lemnului, ce a luat ființă în anul 1962. Unitatea avea, la început, doar o secție de producție cu activități conexe, ce era organizată pe sectoare de croit, pregătire, finisaj, montaj, tapițerie, urmând ca, în anul 1967, să deschidă și o a doua secție de producție mobilier ce a crescut capacitatea unității. La nivelul anilor 1989, societatea producea mobilier, în proporție de 90% pentru export.
În anul 1991, ca urmare a conjuncturii interne, întreprinderea s-a reorganizat ca societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în S.C. Mobilă Rădăuți S.A., fiind și astăzi într-o continuă reorganizare și adaptare la cerințele pieței.
S.C. Mobilă Rădăuți S.A. a înregistrat pentru anul 2013, venituri din activitatea desfășurată în valoare de 18.961.323RON, cu cheltuieli totale de 18.934.106, obținând un profit brut în valoare de 27.217RON. Cifra de afaceri înregistra o valoare de 18.420.097RON pentru anul în curs.
În conformitate cu Cererea de înscriere mențiuni nr. 2973/12.06.2013, S.C. Mobilă Rădăuți S.A. avea înregistrat un capital social în valoare de 12.469.592RON, cu un număr de acțiuni de 4.987.837, la valoarea nominala de 2.5RON/acțiune.
Unitatea este amplasată în partea de sud-est a orașului Rădăuți, care este un oraș de mărime mijlocie, societatea ocupând o suprafață de 149.495m2. Societatea este legată la rețeaua națională de căi ferate, având și o linie proprie de garaj și este localizată la o distanță de 10 km de drumul european Cernăuți – Suceava – Bacău – București.
În conformitate cu statutul societății comerciale și a cererii de înscriere de mențiuni nr.651/06.06.1991, obiectul de activitate cuprinde următoarele:
Producerea de mobilă și alte articole din lemn;
Lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor;
Confecționarea și recondiționarea pieselor de schimb pentru consumul propriu și terți;
Prestarea de servicii în domeniul său de activitate;
Efectuarea de operațiuni de import-export.
Producția de mobilă reprezintă principalul obiect de activitate al societății, producția fiind destinată exportului în proporție de 75-80%. Exportul de produse de mobilier se realizează prin intermediul unor „parteneri tradiționali”, prețurile practicate fiind prețuri franco- fabrică, iar transportul realizându-se cu vagoane prin CFR sau cu camioane trimise de beneficiari. În cadrul pieței interne, societatea s-a orientat mai mult spre producerea de mobilier de birou, destinat dotării societăților comerciale, practicând prețuri franco- frontiera română.
Printre tipurile de mobilier produse de către societate, putem enumera: biblioteci cu 4 sau cu 3 uși, bufete cu 2 sau 3 uși, vitrine, comode, dormitoare, camere de zi. Toate produsele sunt executate pe baza comenzilor și a unei planificări pe luni sau pe semestre. De asemenea, urmărirea producției și planificarea se face pe loturi de fabricație, în funcție de necesarul de materii prime și materiale și în funcție de graficul de livrare al produselor.
Descrierea procesului tehnologic actual
Activitatea de producție este alcătuită din faze și operații tehnologice de bază, ce transformă lemnul, materia primă, prin dimensionare, profilare, finisare și ornamentare în produs finit, respectiv mobilă. Prin prelucrarea lemnului sunt obținute repere, care formează ansamble și subansamble, ce alcătuiesc produsul finit. La rândul lor, aceste ansamble și subansamble necesită o varietate de prelucrări, precum: găuriri, profilări, șlefuiri, pulverizări, prelucrări care sunt executate în mod organizat pe linii și mașini automate sau semiautomate.
Pe lângă activitatea principală a societății, mai sunt desfășurate și alte activități, printre care: activități de întreținere și exploatare a utilajelor, de întreținere și ascuțire a sculelor tăietoare, de uscare artificială a lemnului.
Datorită faptului că societatea își desfășoară activitatea într-o zonă unde tradiția prelucrării lemnului se transmite din generație în generație, întreprinderea realizează produse competitive pe piața externă și internă, pe lângă gradul de îndemânare a lucrătorilor.
În cadrul pieței interne, societatea s-a specializat pe producerea de mobilier de birou, însă comenzile sunt în scădere, datorită conjuncturii economice și concurenței produselor din pal.
În cadrul pieței externe, exportul se realizează cu ajutorul partenerilor vechi ai firmei, în mod direct sau prin comisonar. Exporturile societății au o valoare de aproximativ 7 milioane euro/ an, care sunt realizate către următoarele țări: Franța-aproximativ 3 milioane euro, Germania- aproximativ 1 milion euro, Belgia- aproximativ 1 milion euro și Olanda-aproximativ 2 milioane euro.
Structura organizatorică a firmei
Orice societate economică este formată, pe lângă mijloacele materiale și financiare, dintr-un grup de oameni care îndeplinesc diferite atribuții și au diferite sarcini, ca urmare a relațiilor de interdependență și de conducere, ce se stabilesc între toți cei încadrați în unitate.
Gruparea, ierarhizarea și coordonarea activităților și a forței de muncă reprezintă esențialul organizării acesteia, soluțiile fiind concretizate în structura organizatorică a firmei, care reprezintă un mijloc folosit pentru atingerea unui scop.
Organigrama societății Mobilă Rădăuți S.A. are trei niveluri ierarhice, și anume:
Primul nivel este ocupat de Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Administrație și managerul general;
Al doilea nivel cuprinde conducerea funcțiilor existente în întreprindere, respectiv directorul tehnic și de producție, directorul comercial și directorul economic;
Al treilea nivel este reprezentat de servicii, birouri, secții, compartimente și depozite. Fiecare componentă a acestei structuri organizatorice are drepturi și obligații bine definite și delimitate.
Sistemul informațional este reprezentat de totalitatea de metode, tehnici, mijloace, privite ca un întreg, prin care este asigurată înregistrarea, culegerea, transmiterea, prelucrarea, difuzarea și valorificarea informațiilor de orice natură. Delimitarea unui sistem informațional se face prin acte normative, care precizează regulile, tehnicile și metodele folosite în desfășurarea activităților. Dezvoltarea acestui sistem influențează calitatea activităților din sisteme și, implicit, eficiența funcționării sistemului.
Sistemul condus asigură desfășurarea activităților necesare sistemului, în vederea realizării obiectivului pentru care a fost creat. De exemplu, într-o întreprindere, sistemul condus este reprezentat de forțele de producție care asigură îndeplinirea sarcinilor de aprovizionare, de producție, financiar-contabile, de desfacere și de personal.
Sistemul conducător are rolul de a asigura previziunea, comanda, organizarea, coordonarea și controlul desfășurării activităților, în vederea îndeplinirii obiectivului societății. Acest sistem stabilește programul de lucru, traiectoria sistemului de funcționare și asigură îndeplinirea sarcinilor cu maximum de eficiență.
Furnizorii
Societatea Mobilă Rădăuți S.A. își face aprovizionarea cu materii prime și materiale, în mare măsură de la furnizori interni, și mai puțin de la furnizori externi.
Principalii furnizori de materii prime ai societății sunt:
SC „SOLVAC” SRL Drăgășani
SC „IND-MECANO-IMPORT-EXPORT” SRL București
SC „MULTIBOX”SRL Piatra Neamț (plăci carton)
SC „LETISAN” SRL Onești
SC „PROLEMN” SRL Vaslui
SC „COMNEC IMPEX” SRL Iași
SC „TIMOB” SRL Volovăț (cherestea)
SC „ SUBEX” SA Bacău (pal)
SC „ FEROCHIM” SRL Tg. Mureș (feronerie)
SC „SIGSTRAT” SRL Sighetu Marmației (furnir, pal)
Politica de produs a firmei
Activitatea actuală a societății este producerea de mobilă și articole din lemn, precum și repararea utilajelor aferente producerii acesteia. Se urmărește schimbarea sortimentației de fabricat, trecându-se la produse fabricate din rășinoase, precum și menținerea produselor fabricate din fag, stejar și cireș.
Strategia de cercetare-dezvoltare este determinată pe baza obiectivelor, ce au în vedere factori determinanți ca: mediul politic, economico-social, tehnologic, productiv și de marketing. Din acest punct de vedere, societatea a adoptat o strategie inovațională ofensivă, cu ajutorul căreia urmărește obținerea unei poziții fruntașe pe plan tehnic și comercial, prin introducerea de noi produse pe piață, înaintea concurenților.
În întreprinderile specializate pe prelucrarea lemnului, cercetările de proiectare de produse noi, precum și îmbunătățirea celor existente reprezintă o preocupare continuă, urmărindu-se eliminarea supradimensionărilor inutile. Proiectarea de noi produse este practicată la scară redusă, compartimentul fiind profilat pentru reînnoirea produselor deja existente, dar cu scopul de a reduce consumul de materii prime și materiale. În funcție de cerințele pieței, se urmărește flexibilizarea structurii de producție, pentru a reduce consumul de material lemnos, creșterea calității produsului șia gradului de valorificare a lemnului. De asemenea, prin modernizare și retehnologizare se urmăresc acțiuni ce vor avea ca scop îmbunătățirea profitabilității, prin alinierea la standardele internaționale de calitate.
Ca niște exemple, societatea dorește achiziționarea unei mașini de șlefuit prin trecere, ce are ca principale avantaje: capacitatea mare de prelucrare, sporirea calității suprafeței de prelucrare, automatizarea manipulării în timpul prelucrării, reducerea consumului de material abraziv; precum și achiziționarea unei instalații de pulverizare multiplă, cu avantajele: consum redus de lacuri pe metrul pătrat de suprafață, viteză de lucru mare, scăderea substanțială a gradului de toxicitate.
Politica de preț a firmei
Societatea Mobilă Rădăuți S.A. practică prețuri franco-fabrică sau prețuri franco-frontiera română, transportul realizându-se cu vagoane prin CFR ( Franța-firma Boissigny) sau cu camioane trimise de beneficiari.
Modelul de mobilier este realizat la comandă și după prototipuri. În cazul realizării unui finisaj deosebit, firmele pot trimite materiale speciale pentru finisaje, numite „materiale client”, ce sunt importate în sistem LOHN.
În stabilirea prețului, ponderile aplicate sunt prezentate în figura 3.
Figura 3. Stabilirea prețului
Sursa: figură realizată personal, 2014
În cazul contractelor la export, prețul se negociază în valuta țării respective. Pentru realizarea exportului, de exemplu prin CFR, se întocmește: frachtul care cuprinde nr.aviz, greutate, nr.colete, nr.vagon; avizul de expediție; factura externă; certificatul EUR (certificat de origine); declarația de încasare valutară (DIV) care se întocmește în 4 exemplare.
Vagonul pleacă la vămuit însoțit de fracht, aviz, factură, certificat EUR, DIV . Apoi se întocmește declarația vamală. În cazul exportului efectuat cu camioane, se întocmește în plus față de exportul efectuat cu vagoane, CMR (convenția de mărfuri) . La fel și importurile pot fi definitive sau temporare.
Factorii demografici și condițiile de locuit
Factorii demografici au o influență importantă asupra cererii de produse cu folosință îndelungată. Dacă pe baza recesământului populației din anul 1992, se înregistra o creștere a populației, în ultimii ani, s-a constatat o scădere a numărului populației, datorată sporului natural negativ și fenomenului de emigrație. Pentru următorii ani, s-a preconizat o relansare a sectorului de construcții și o accentuare a gradului de urbanizare, ce se va reflecta și în creșterea volumului vânzărilor de mobilă.
Mărimea veniturilor bănești
Atât mărimea veniturilor, cât modul de utilizare influențează cumpărarea de bunuri cu folosință îndelungată. Veniturile înregistrează o scădere continuă, iar potrivit datelor din cercetarea selectivă a bugetelor familiale, se înregistrează o creștere a ponderii cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor de consum, în defavoarea cheltuielilor pentru mărfurile nealimentare.
Piața locală a mobilei
Județul Suceava și județele limitrofe, datorită poziționării într-o zonă cu resurse necesare industriei prelucrării lemnului, desfășoară toate aceași activitate. Aceasta este și o cauză pentru care, societatea Mobila Rădăuți și-a orientat activitatea cu preponderență spre export, și spre societățile de desfacere a mobilei de pe întreg teritoriul României.
Activitatea de distribuție a firmei
Societatea studiată și-a ales o piață de desfacere, pe care este posibilă valorificarea produselor. A reușit să își diferențieze produsele de cele ale competitorilor, prin practicarea unor prețuri mai mici, dar și prin diversificarea ofertei. Oferta de produse a firmei este orientată îndeosebi spre Belgia, Franța, Germania. Această orientare implică o adaptare a discuțiilor la specificul fiecărei culturi.
După cum se observă, oferta de produse a fost orientată inițial spre piața externă în est.
Tabelul 1. Relația cu piețele externe
Sursa:
Rusia, Franța, Germania și Belgia sunt piețe ce își vor menține relațiile cu clienții tradiționali, și se va încerca extinderea în Olanda, în țările nordice și în cele arabe. Producția destinată exportului va fi de aproximativ 85% anual, asigurând societății surse financiare semnificative.
În anul 2013, de exemplu, unitatea a exportat produsele sale în numeroase țări din Europa. În cursul aceluiași an, circa 85% din producția secției de mobilă și 7% din producția de plăci înnobilate a fost exportată .
În ceea ce privește relațiile cu clienții din vest, firma preconizează menținerea clienților tradiționali, în următoarea structură: Franța- 3 milioane euro, Germania– 2 milioane euro, Rusia– 1 milion euro, Belgia– 1 milion euro.
Clauza folosită cu precădere de către întreprindere este franco-fabrică. Un tip de contract este încheiat cu Reinhold Muller Gmbh din Germania, prin intermediul firmei RM Impex România SRL din București. Printre îndatoririle comisionarului se remarcă obligația acestuia de a prospecta piețele externe, de a informa pe comitent despre competitivitatea produselor sale, să desfășoare activitate de reclamă folosind publicații, expoziții, să solicite participarea sa la tratative pe cheltuiala delegatului, să transmită documentele de livrare. Fabricantul se obligă de a folosi ambalaje din materiale nepoluante, adaptat la volumul și greutatea conținutului. Mijloacele de transport trebuie să fie folosite la întreaga capacitate, pentru ca mărfurile să nu se poată deplasa în timpul transportului. Reclamațiile trebuie semnalate până la 20 zile, având ca modalitate de soluționare reducerea de preț a mărfii pentru a putea fi vândută la calitatea a II-a. Înaintea fiecărei livrări de articole noi, acestea trebuie vizionate de un tehnician de-al firmei cumpărătoare, care se va deplasa în fabrică sau la Steinheim prin expedierea de mostre și constă în verificarea calității, a nuanței de culoare, a ambalajului. Mărfurile se vor ambala individual conform legislației și îngrijit după indicațiile tehnicienilor, partenerilor externi, în cutii de carton. Ambalajul trebuie realizat astfel încât să protejeze produsul, să nu poată fi deteriorat.
Clauza de exclusivitate prevede ca toate desenele, mostrele, documentele tehnologice executate de comitent să fie realizate după indicațiile sau explicațiile scrise ale clientului extern.
Etichetarea se face conform cu mostra de etichetă a partenerului extern. Pe etichete trebuie să fie scris lizibil numărul articolului și denumirea acestuia. Mărfurile etichetate necorespunzător vor fi etichetate din nou în Germania și eventualele cheltuieli vor fi suportate de către vânzător.
Transportul se face cu mijloace de transport puse la dispoziția comitentului de către clientul extern în baza comenzii lunare. Costul transportului este de 250 EURO/camion, 4250 EURO/vagon cale ferată.
De asemenea, se poate verifica modul de execuție a mobilierului, partenerii importatori putând vizita întreprinderea cu un preaviz de câteva zile (domnul Muller a vizitat fabrica la 05 februarie 2000).
Un alt comisionar este Firma Milan SRL din Iași, ce prevede că plata se va executa la 5 zile de la livrare, cu o penalizare de 0,4% pe zi. Valoarea comisionului este de 1% din valoarea de factură. Preluarea mărfurilor se poate executa cu mijloace de transport propriu.
Ca un exemplu de neglijență prezint următorul caz. Pentru această firmă, în transportul efectuat la data de 29.03.2001, nu s-au ambalat corespunzător butonii pentru noptieră pentru care societatea a fost penalizată cu 1062 EURO (această sumă a fost necesară dezamblării mobilei și ambalării corespunzătoare a acesteia, respectiv 5% din valoarea ei). Aceasta s-a imputat vinovaților, salariați ai firmei, ce aveau această îndatorire: Prelipcean Mircea, Ichim Alexandru, Cauciuc Marius.
Activitatea de promovare a S.C. Mobila Rădăuți S.A.
În domeniul articolelor de mobilier, produsele sunt relativ asemănătoare, ceea ce înseamnă că firma trebuie să găsească caracteristici care să sensibilizeze cumpărătorul. Aceasta presupune înnoirea frecventă a produselor, iar în momentul lansării unor produse noi pe piață trebuie să se aleagă foarte eficient mijloacele de promovare folosite.
Societatea Mobila Rădăuți a elaborat un catalog, gen broșură, ce cuprinde toate tipurile de mobilier realizate. De asemenea, în incinta unității există o sală de expoziție și un magazin de prezentare și de desfacere.
Monstrele sunt și ele un mijloc inedit de promovare. Acestea sunt livrate partenerilor la sediul societății, și cu toate că oferirea de monstre este cel mai scump mod de a lansa un produs nou pe piață, este și cel mai eficient.
Publicitatea la locul vânzării face referire la reclama realizată în cadrul unor târguri sau expoziții, unde cumpărătorii se întâlnesc cu vânzătorii. Asociațiile de la nivelul acestei ramuri industriale organizează anual târguri și manifestări comerciale. Prin participarea la aceste evenimente se dorește încheierea de noi contracte comerciale, menținerea contractelor deja existente și creșterea volumului desfacerilor către vechii clienți.
Marca este un semn distinctiv, ce deosebește produsele firmei de produsele firmelor cu același tip de activitate. Marca are ca funcții principale: individualizarea produselor, protecția cumpărătorilor prin garantarea satisfacerii exigențelor și stimularea vânzării produselor prin nivelul de calitate realizat.
Serviciile post-vânzare. Din serviciile post-vânzare oferite de societatea Mobila Rădăuți fac parte întreținerea și repararea și pregătirea cumpărătorului în vederea utilizării produselor.
CONCLUZII
Obiectivul acestei lucrări de licență a fost acela de a evidenția drepturile și obligațiile părților contractului de vânzare-cumpărare internațional. Contractul de vânzare-cumpărare este un instrument prin care se efectuează operațiuni comerciale internaționale de transmitere a mărfurilor de la producător la consumator.
Dezvoltarea economiei internaționale în contextul globalizării și internaționalizării a contribuit la accentuarea necesității de a studia și de a uniformiza reglementările din domeniul relațiilor economice internaționale. Aceste relații sunt foarte bine conturate și reglementate de contracte, principalul contract fiind cel de vânzare-cumpărare internațională. Fiind un contract sinalagmatic, dă naștere la drepturi și obligații reciproce între vânzător și cumpărător.
Scopul INCOTERMS este de a stabili un set de reguli internaționale pentru interpretarea termenilor utilizați în comerțul internațional. Aceste reguli descriu procesul de documentare, costurile și riscurile implicate în livrarea de bunuri de la vânzător la cumpărător, obligațiile de vămuire a mărfurilor pentru export și import. Deși aceste condiții de livrare sunt importante în executarea contractului, ele nu apar în toate contractile și nici nu sunt menite să înlocuiască clauzele contractual obligatorii.
Deși a suferit multe modificări de-a lungul timpului, setul de reguli INCOTERMS continuă să aibă o importanță majoră în comerțul exterior, lucru demonstrat pe larg în cadrul capitolelor anterioare.
De asemenea, în studiul de caz am transpus importanța acestuia în stabilirea prețului mărfii și a condițiilor de livrare și am identificat principalele urmări ale aplicării acestor reguli în strictă conformitate cu standardele internaționale.
În concluzie, consider că am reușit, prin analiza făcută pe parcursul lucrării, să îmi îndeplinesc obiectivul principal al tezei, anume să demonstrez rolul și importanța uzanțelor INCOTERMS în afacerile internaționale, în general, și în comerțul exterior, în particular.
BIBLIOGRAFIA
Băjan Doru, “ Vânzarea internațională”, Editura Tribuna Economică, București, 2003
Bălan Carmen, “ Logistica, ediția a treia revăzută și adăugită”, Editura Uranus, București, 2006
Cabrera Canovas Alfonso, „ Las reglas Incoterms 2010: manual para usarlas con eficacia”, Barcelona Marge Books, 2010
Caraiani Gheorghe, “ Transporturi, expediții și asigurări internaționale”, Editura Lumina Lex, București, 2001
Caraiani Gheorghe, “ Logistica transporturilor”, Editura Universitară, București, 2008
Caraiani Gheorghe, Cornel Cazacu, “ Vămuirea mărfurilor de export-import”, Editura Economică, București, 1996
Caraiani Gheorghe, Valeriu Potecea, “ Logistica afacerilor internaționale, ediția a doua revizuită și adăugită”, Editura Universitară, București, 2009
Costea Carmen Eugenia, Andreea Simona Săseanu, “ Economia comerțului intern și internațional, ediția a doua revăzută și adăugită”, Editura Uranus, București, 2009
Dragnea Eugen, Ghiță Claudia, Bădescu Gheorghe, “ Valoarea în vamă a mărfurilor de import. Reglementări și comentarii”, Editura Lumina Lex, București, 1998
Filip Gheorghe, “ Dreptul transporturilor – ediție revăzută și adăugită”, Casa de editură și presă Sansa SRL, București, 1996
Filip Gheorghe, Cristina Badea, Mihai Manoliu, Gavril Paramon, “Dreptul transporturilor”, Editura Junimea, Iași, 2002
Negrea, Mihai Teodor “ Fundamentele științei mărfurilor”, Editura ASE, București, 2007
“ INCOTERMS ’90, Reguli și uzanțe uniforme în comerțul internațional”, Editura Lumina Lex, București, 1991
Popa Ioan, “ Tehnica operațiunilor de comerț exterior”, Editura Economică, București, 2008
Popa Ioan, “ Negociere comercială internațională”, Editura Economică, București, 2006
Popa Ioan, “ Tranzacții de comerț exterior”, Editura Economică, București, 2002
Stoian Ion, Emilia Dragne, Mihai Stoian, “Comerț internațional – Tehnici, strategii, elemente de bază ale comerțului electronic”, volumul 2, Editura Caraiman, București, 2000
http://www.incoterms-2010.es/las-reglas-incoterms, accesat la data de 16.06.2014
http://www.areadepymes.com/?tit=guia-de-incoterms-2010&name=Manuales&fid=eh000222, accesat la data de 17.06.2014
BIBLIOGRAFIA
Băjan Doru, “ Vânzarea internațională”, Editura Tribuna Economică, București, 2003
Bălan Carmen, “ Logistica, ediția a treia revăzută și adăugită”, Editura Uranus, București, 2006
Cabrera Canovas Alfonso, „ Las reglas Incoterms 2010: manual para usarlas con eficacia”, Barcelona Marge Books, 2010
Caraiani Gheorghe, “ Transporturi, expediții și asigurări internaționale”, Editura Lumina Lex, București, 2001
Caraiani Gheorghe, “ Logistica transporturilor”, Editura Universitară, București, 2008
Caraiani Gheorghe, Cornel Cazacu, “ Vămuirea mărfurilor de export-import”, Editura Economică, București, 1996
Caraiani Gheorghe, Valeriu Potecea, “ Logistica afacerilor internaționale, ediția a doua revizuită și adăugită”, Editura Universitară, București, 2009
Costea Carmen Eugenia, Andreea Simona Săseanu, “ Economia comerțului intern și internațional, ediția a doua revăzută și adăugită”, Editura Uranus, București, 2009
Dragnea Eugen, Ghiță Claudia, Bădescu Gheorghe, “ Valoarea în vamă a mărfurilor de import. Reglementări și comentarii”, Editura Lumina Lex, București, 1998
Filip Gheorghe, “ Dreptul transporturilor – ediție revăzută și adăugită”, Casa de editură și presă Sansa SRL, București, 1996
Filip Gheorghe, Cristina Badea, Mihai Manoliu, Gavril Paramon, “Dreptul transporturilor”, Editura Junimea, Iași, 2002
Negrea, Mihai Teodor “ Fundamentele științei mărfurilor”, Editura ASE, București, 2007
“ INCOTERMS ’90, Reguli și uzanțe uniforme în comerțul internațional”, Editura Lumina Lex, București, 1991
Popa Ioan, “ Tehnica operațiunilor de comerț exterior”, Editura Economică, București, 2008
Popa Ioan, “ Negociere comercială internațională”, Editura Economică, București, 2006
Popa Ioan, “ Tranzacții de comerț exterior”, Editura Economică, București, 2002
Stoian Ion, Emilia Dragne, Mihai Stoian, “Comerț internațional – Tehnici, strategii, elemente de bază ale comerțului electronic”, volumul 2, Editura Caraiman, București, 2000
http://www.incoterms-2010.es/las-reglas-incoterms, accesat la data de 16.06.2014
http://www.areadepymes.com/?tit=guia-de-incoterms-2010&name=Manuales&fid=eh000222, accesat la data de 17.06.2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Uzantelor Incoterms In Contractele Internationale (ID: 129725)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.