Rolul turismului în economia națională a diverselor țări este deos ebit de important, [624796]

1
CAPITOLUL 1. TURISMUL BALNEAR
Rolul turismului în economia națională a diverselor țări este deos ebit de important,
datorită complexității acestui fenomen , a anvergurii activităților necesitate de apariția ,
menținerea și dezvoltarea lui.
Turismul pune în valoare și exploatează economic acel tezaur unic format din
bogățiile create de natură și climat , sau lăsate de istorie , folclor și civi lizație.
Turismul balnear se detașează în cadrul celorlalte forme de turism datorită
multiplelor beneficii sociale și economice pe care le aduce ca urmare a efectelor pozitive pe
care acesta le are asupra stării de sănătate fizică și psihică a oamenilor.
1.1. Concepte și definiții
Turismul balnear este o ramură a turismului care prezintă divers e abordări în lucrările
de specialitate.
Conform art.3 tt), capitol II, Legea Turismului definește turismul balnear ca fiind:
“sector prioritar al turismului care cuprinde totalitatea activităților, produselor și serviciilor
turistice cu rol de profilaxie, recuperare sau de tratament a unor maladii prin utilizarea
resurselor naturale terapeutice sau climaterice, o rganizate cu asistență balneară medicală și
desfășurate în stațiuni balneare sau în alte z one cu factori naturali de cură ”1.
Tot în cadrul aceluia și capitol se prezint ă defini ția stațiunii balneare – localitatea
partea de l ocalitate sau unitatea administrativ -teritorială care dispune de resurse naturale
terapeutice sau climaterice dovedite științifi c și recunoscute pentru efectul lor curativ, în care
se oferă servicii de tratament, de recuperare sau de profilaxie a unor maladii prin acordarea
asistenței medicale balneare în condiții corespunzătoare. Se disting stațiunile balneare,
climatice și balneoclimatice .
În Dicționarul de terminologie turistică , termenul de turism balnear sau turism de
tratament și cură, este explicat ca formă pentru turismul de sejur (odihnă) în care persoanele
numite turiști se deplasează către stațiuni balneoclimaterice pentru a preveni anumite boli sau
pentru a -și îngriji sănătatea.
Unele țări folosesc conceptual de termalism în definirea turismului balnear. Acesta
reprezintă utilizare a în scop terapeutic , direct de la sursă, a apei minerale termale .
În România , Dicționarul Explicativ al Limbii Române , realizează o corelație a
cuvântului termal cu cel de stațiune balneară în care sunt prezen te ape minerale calde, cu
proprietăți terapeutice2.

1 http://www.mdrl.ro/_documente/transparenta/consultari_publice/consultare135/lege_turism.pdf
2 https://dexonline.ro/definitie/termal

2
De aceea, specialiștii români definesc termalismul ca fiind totalitatea activit ăților
aflate în strânsă legătură cu valorificarea și folosirea apelor miner ale calde de către tu rișii
aflați într -o stațiune termală, în scop curativ.
Un alt termen, cel de balneoterapie , prezintă multiple definiții în literatura de
specialitate din diferite țări. La nivelul țării noastre, acesta semnifică utilizarea băilor curative
pentru efectuarea unor tratamente în timp ce în Franța , acest termen înseamnă apei curente în
scopuri terapeutice.
Odată cu dezvoltarea fitness -ului, paralel cu utilizarea medicală a balneoterapiei, au
apărut și o serie de utilizări ale apei în scopul relaxării utilizând piscine, băi, bazine, jacuzzi,
parcuri acvative, care sunt solicitate în prezent de către un număr tot mai mare de turiști.
Dezvoltarea turismului balnear nu ar fi fost posibilă fără cercetările întreprinse în
cadrul balneologiei . Balneologia este știința care se ocupă cu descoperirea, studiul complex și
aplicarea în practica medicală a fac torilor naturali: ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice,
etc.
O armonizare a conceptelor prezentate s -a produs de către noua abordare a turismului
balnear, apărută de apoximativ două decenii, și anume turismul de sănătate .
În literatura de specialitate turismul de sănătate, care include turismul curativ,
medical și turismul de prevenire a fost definit în moduri diferite.
Conform International Union for Official Tourism Organisation ( I.U.O.T.O.) ,
turismul pentru sănă tate este definit ca fiind acea ramură a turismului care utilizează resur sele
naturale ale unei țăr i, în mod special ape minerale și climat, cu scopul asigurării stării de
sănătate a omului.
Această definiție este su ficient de limitată pentru că face referire numai la turismul de
cură balneară și pune accent doar pe doi fact ori naturali din întreaga palet ă, și anume :
locurilor terapeutice, apa mărilor și oceanelor, nămolurile minerale și turbele, gazelle
mofetice, etc.
Turismul de sănătate sau balnear mai este definit de literatura de specialitate și ca
timpul petrecut departe de casă, în care unul din obiective este ameliorarea stării de sănătate .
Turismul de sănătate, indiferent de terminol ogia folosită pentru a defini acest concept,
turism bazat pe termalism, cură helio -marină, climat oterapie etc., se practică prin intermediul
stațiunilor balneare.
Turismul balnear este o formă specifică a turismului care a cunoscut, mai ales în
ultimele decenii, o amplă dezvoltare, odată cu creșterea stresul ui, a bolilor profesionale și a
celor provocate de ritmul vieții moderne din marile aglomeraț ii urbane. El se caracterizează
printr -o serie de particularități izvorâte din conținutul și complexitatea activității sale.
O caracteristică importantă a turismului balnear, care î l diferențiază net de celelalte
forme de turism ș i stă la baza uneia dintre clasificările formelor de turism este motivația
călătoriei . În cazul turismului balnear aceasta este îngrijirea sănătății (tratamentul) care se
realizează zilnic, conform unui program bine stabilit, utilizându -se o gamă va riată de factori

3
și aplicându -se o diversitate de proceduri. Aria de acțiune a turismului balnear este foarte
largă, aceasta vizând:
– curele profilactice care, spre deosebire de celelalte tipuri de tratament au o arie de
cuprindere mult mai largă, pentru că se adresează persoanelor sănătoase și aparent
sănătoase cu factori predispozanți spre îmbolnăvire, provenind din mediul inte rn sau
extern. La acestea se adaugă faptul că obiceiurile de viață, proasta gestiune a timpului
de odihnă, igiena alimentară necorespunzătoare, manifestate tot mai pregnant în
ultimile decenii, accentuează necesitatea dezvoltării acestei laturi;
– curele terapeutice folosite pentru a trata, cu ajutorul factorilor naturali, o gamă variată
de afecțiuni și anume: afecțiuni ale aparatului locomotor, afecțiuni respiratorii,
digestive, ginecologice, renale, hepato -biliare, cardiovasculare, dermatologice, ale
sistemului nervos etc.;
– curele recuperatorii utilizate în cazul unor forme și stadii de boală care generează
incapacitate de muncă, deficit funcțional și cu potențial in validant (arterita,
ateroscleroza periferică, afecțiuni ale aparatului locomotor și de natură reumatismală).
Dintre multiplele forme de turism ce pot fi practicate , turismul balnear este cel mai
valoros, pentru că valorifică în mod complet resursele natura le și factorii naturali de cură de
care dispune o țară sau o zonă. Totodată turismul bal near se bazează pe un potential
permanent, de mare complexitate, care este practic inepuizabi l, valorificarea acestuia fiind
independ entă de condițiile atmosferice.
1.2 Evoluția turismului balnear
Încă din antichitate, tratamentele balneare au ocupat un loc de seamă în arsenalul
terapeutic atât al medicinei "savante", cât și a celei tradiționale. Scurgerea vremurilor și
progresul tehnologic din domeniul științelor medicale nu au reușit să diminueze însemnătatea
balneoterapiei.
Chiar acest mod de tratament s -a perfecționat și nuanțat cu indicații și contraindicații
precise, s -a îmbogățit cu proceduri noi și și -a câștigat o fundamentare științifică. Paralel cu
aceasta, numărul sta țiunilor balneare și al izvoarelor de ape minerale a crescut, iar instalațiile
balneare s -au perfecționat. Semnificativ este faptul că în jurul lor s -a structurat o adevarată
industrie hotelieră și localități rurale necunoscute s -au transformat în stațiuni de
balneoterapie, moderne, în cadrul cărora toată recuzita turistică și -a găsit o amplă posibilitate
de dezvoltare.
Apele minerale, în special cele termale, sunt cunoscute și valorificate încă de acum
3-4000 de ani de către egipteni, cartagineni etrușci, greci și apoi de către romani. În timpul
Imperiului Roman însă, fenomenul termal cunoaște o dezvoltare deosebită atât din punctul
de vedere al răspândirii în teritoriu cât și din cel al rolului și importanței acestuia. Astfel,
între granițele imperiului roman au fost amenajate numeroase stațiuni balneare a căror faimă
dăinuie și astăzi: Aachen în Germania, Baden bei Zurich în Elveția, Vichy, Aix les Bains în

4
Franța, Herculanum în România, Aquincum în Ungaria. Dintre acestea unele au r ămas
celebre datorită dimensiunilor și amenajărilor existente.
Termele publice reprezentau locul cel mai important al cetății, fapt evidențiat atât de
arhitectura somptuoasă: edificii grandioase bogat ornamentate, care aveau ca anexe biblioteci,
săli de reuniuni și conferințe, spații pentru relaxare, saună, masaj, par curi și grădini – cât și de
datorită multiplelor funcții pe care acestea le îndeplineau. Astfel, alături de funcțiile igienice –
baia reprezentând o practică cotidiană – existau și funcții curative – apele minerale fiind
utilizate frecvent pentru tratarea u nor afecțiuni: reumatismale, ginecologice, oftamologice.
O dovadă în acest sens fiind ofrandele sub formă de sculpturi ale organelor
însănătoșite, descoperite în apropierea acestora , termele aveau și conotații religioase , fiecare
izvor termal fiind protejat de către o divinitate – dar și socio -culturale acestea reprezentând
un important loc de întâlnire și discuții .
Cruciadele au readus în atenție apele minerale atât din cauza numărului mare de răniți
care trebuiau îngrijiți, med icii apelând pentru aceasta la efectele terapeutice ale
termalismului, cât și ca urmare a cunoașterii obiceiurilor popoarelor orientale, în viața cărora
băile dețineau un loc privilegiat.
Renașterea, prin reînvirea tradițiilor antichității, dar și prin interesul acordat
dezvoltării științelor a adus o revigorare a practicilor balneare. Astfe l, savanții vremi i au
început să studieze efectele apelor minerale ceea ce a reprezentat punctul de plecare al
balneologiei. Ca urmare au apărut, de multe ori în locul sau în apropierea fostelor terme
romane, amenajări balneare ca de exemplu cele de la : Bath (Anglia), Aix Chapelle
(Germania), Spaa (Belgia), Plombieres, Vichy, Bourbon (Franța) pentru ca în secolele XV II-
XVIII aceste stațiuni să fie frecventate de aristocrații și capetele încoronate ale Europei.
Epoca modernă, respectiv secolul al -XIX-lea marchează însă adevărata renaștere și
dezvoltare a stațiunilor balneare europene3, moment în care univer sul termal, a început să se
structureze pe elementele definitorii ale unei stațiuni balneare moderne: stabilimentul termal,
cazinoul, parcul termal și unitățile de cazare. Orașele de apă, așa cum erau ele denumite, erau
desemnate să îndeplinească funcții c omplementare:
– funcția de sănătate datorată procedurilor/ tratamentelor propuse /efectuate;
– funcția de loisir prin activități ludice, culturale și sportive;
– funcția socială datorită relațiilor sociale pe care le stabilește.
Stațiunile balneare au devenit astfel, importante destinații de tratament, agrement și
vilegiatură dar și de întâlniri și discuții politice , spre care se îndrepta un număr important de
călători proveniți din nobilimea Europei, ceea ce a făcut ca între 1800 -1900 turismul balnea r
să fie considerat un termalism al elitelor. Ca urmare, a crescut numărul stațiunilor balneare, în
secolul al XIX -lea existând în Europa peste 160 de stațiuni balneare. Totodată s -au
intensificat preocupările pentru amenajarea și dezvoltarea acestora. Ast fel, multe stațiuni
încep să se remarce printr -o arhitectură fastuoasă și rafinată, prin prezența unui cazinou
precum și prin parcurile sau grădinile de care erau înconjurate.

3 Ferenț Emil, “Economia și managementul turismului” , Editura Politehnium, Iași 2007, pag. 11

5
Această evoluție a stațiunilor balneare4 a fost rezultatul mai multor factori:
dezvoltarea balneologiei, descoperirea modului de acțiune al apelor minerale, dezvoltarea
transporturilor, a telecomunicațiilor și în legătură directă cu acestea dezvoltarea turismului,
moda romantismului (introdusă d e operele scriitorilor: J.J. Rousseau, Byron, Shelley ș.a.)
care a readus în atenția oamenilor gustul pentru natură.
Viața mondenă din stațiunile balneare a fost întreruptă odată cu începerea primului
război mondial, acestea devenind centre pe ntru primirea și tratarea răniților, în număr din ce
în ce mai mare, ceea ce a avut însă un efect pozitiv asupra evoluției balneologiei pentru că ,
din dorința de a veni în sprijinul acestora, tratamentele balneare au fost dezvoltate și
diversificate5.
Sfârșitul celui de al -II-lea război mondial a marcat un alt moment în evoluția
turismului balnear. Astfel, odată cu dezvoltarea turismului de masă, are loc, în anii –’50,
lansarea termalismului social care a influențat la rândul său dezvoltarea staț iunilor balneare.
Astfel, aceasta a însemnat, pe de o parte, creșterea numărului de curanți datorită suportării
cheltuielilor de cură integral sau parțial, după caz de către asigurările de sănătate iar pe de
altă parte a determinat mutații în structura ofe rtei care a devenit mult mai medicalizată, iar
cererea a devenit într -o bună măsură dependentă de măsurile în domeniul asigurărilor de
sănătate, orice inițiativă legislativă în acest sens făcându -si simțită prezența în structura
cererii.
Ca ur mare a acestei evoluții, curanții asigurați social, au început să ocupe un loc din
ce în ce mai important în frecventarea stațiunilor balneare ceea ce a făcut ca universul termal
să fie profund modificat , fiind treptat sărăcit de diversitatea de funcții. T oate acele activități
care nu făceau parte din domeniul medical, în special agrementul, nu subzistau decât ca
accesorii în ocuparea timpului liber al curanților, ceea ce a dus, treptat la „îmbătrânirea
clientelei”, la scăderea interesului pentru modernizar ea dotărilor și a serviciilor oferite.
Evoluția turismului balnear a determinat reorganizarea stațiunilor balneare sau
apariția de noi stațiuni în cadrul cărora nota dominată o reprezintă serviciile destinate
oamenilor sănătoși care solicită o astfel de stațiune pentru îndepărtarea oboselii, stresului,
refacerea capacităților fizice și psihice, recreere, distracție, beneficiind în același timp atât de
asistență medicală cât și de toate facilitățile unui sejur propriu -zis.
În consecință, numeroase stațiuni balneare din Europa s -au profilat pe prevenirea
acestor aspecte defavorizate pentru viața oamenilor și s -au transformat în „cetăți ale
sănătății”.
În ceea ce privește apariția de noi stațiuni trebuie evidenția te aici stațiunile de
proximitate care se caracterizează prin amplasarea în apropierea unei destinații/oraș
importante, oferta acesteia structurându -se în special pe produse de repunere în formă sau de
loisir.

4 Dinu Mihaela , “The geography of tourism” ,Editura Didactică și Pedagogică, București 2005, pag. 46
5 Petre Ianc Teodor, op.cit., pag. 65

6
Totodată în multe dintre țările Europei Occidentale au apărut și stațiuni care oferă
numai produse de tip „Wellness”. De asemenea în multe dintre stațiunile balneare s -a
dezvoltat, din dorința de a oferi un produs care să răspundă întregii familii , latura ludică a
ofertei reprezentată de agrementul acvatic care înregistrează forme variate de manifestare.
Astfel, de referință în literatura de specialitate este Caldea (Spania) o inovație în domeniul
agrementului acvatic care oferă multiple modele de amenajare6:
– există bazin cu muzică subac vatică pentru înotători și scufundători;
– peșteră indiană cu baie romană cu lespezi de marmură încălzite (saună);
– o cascadă, pe al cărei perete de apă se pot proiecta imagini video.
În ceea ce privește tendințele înregistrate la nivelul unităților de cazare pot fi remarcate
următoarele aspecte:
– diversificarea unităților de cazare cu ofertă integrată,
– apariția și dezvoltarea hotelurilor wellness.
Trend -ul ascendent înregistrat de cererea pentru produsele de tip „wellnes” a
determinat construirea unor hoteluri adecvate destinate acestui tip de produs. Acestea se
caracterizează prin dotări de înaltă calitate, fiind încadrate la categoria 3 -5 stele, sunt unități
integrate care reunesc toate serviciile “sub același acoperiș”, și dispun de un număr mare de
spații destinate serviciilor „wellness” a căror amenajare se remarcă prin inovație7: de la
modelul băilor romane de lux, până la amenajări de tipul p iscinelor moderne ambientate cu
lumină cu proprietăți terapeutice (cromoterapie) sau muzică (meloterapie) .
O altă tendință manifestată la nivelul cazării balneare este dezvoltarea hotelurilor
integrate care se caracterizează prin diversificare a serviciilor oferite în incinta acestora.
Acestea au apărut ca replică la creșterea numărului apartamentelor mobilate care atrag tot mai
mulți clienți din stațiunile balneare. Între acestea pot fi exemplificate:
– hoteluri cu baze de tratament sau servicii de hidroterapie întâlnite în Italia, Franța
(Aix-Marlioz, Dax, Vichy),
– reședințe hoteliere cu servicii integrate ce se caracterizează prin îmbinarea avantajelor
unui hotel clarificat cu confortul și independența unui apartament modern: camere
perfect echipate și toate serviciile la dispoziția clientului (alimentație, tratament,
servicii de menaj, grădiniță, saloane de agrement și săli de jocuri etc.),
– hoteluri cu animație integrată care se caracterizează prin pre zența, în incinta lor a unui
animator care organizează și antrenează turiștii să participe la diferite activități de
divertisment, cultural artistice, sportive, organizează circuite, excursii etc.
În ceea ce privește organizarea și gestiunea s tațiunilor: 80% dintre stațiuni sunt în
subordinea administrațiilor locale, sub 10% aparțin statului, 15% sunt private.
Până în secolul al XIX – lea, România a fost relativ puțin cunoscută ca țară turistică.
Călătorii care au vizitat -o erau, în special, oameni de cultură, diplomați, comercianți care își

6 Melinda C ândea, Florina Bran, Cimpoieru Irina , „Organizarea, amejarea și dezvoltarea durabilă a spațiului
geografic” , Editura Universitară, București 2006, pag. 62
7 Melinda Cândea, Florina Bran, Cimpoeru Irina , op.cit., pag. 51

7
împărtășeau impresiile favorabile unui cerc restrâns de auditori. Însă în 1930, turismul este
inclus ca preocupare a statului în cadrul Direcției Educației Poporului din Ministerul Muncii .
La 29 februarie 1936 a fost î nființat Oficiul Național de Turism , acesta
preocupându -se prima dată de clasificarea stațiunilor balneoclimaterice din țară, care se
bucurau de o bună reputație și peste hotare. Turismul românesc a început treptat s ă prindă
contur.
1.3 Trăsăturile specifice ale turismului balnear și factorii naturali de cură
balneară
Viitorul turismului balnear depinde de alegerile ce vor fi făcute în acest domeniu, sub
presiunea conjugată a factorilor socio -politici și a ritmului de creștere economică pe termen
mediu. În continuare vom analiza câteva din trăsăturile mai importante ale turismului balnear
și anume:
1) Adresabilitatea
Din punctul de vedere al organizatorului de turism, turismul balnear nu se adresează
doar persoanelor bolnave, ci numai turiștilor, inclusiv acelora care vin în mod declarat și
organizat în stațiuni pentru a -și îngriji și ameliora sănătatea, dar care nu sunt bolnavi, chiar
dacă își recuperează anumite funcțiuni organice afectate de stări anterioare de boală sau
traumatisme. De aici rezultă rolul curativ și profilactic al turismului balnear.
Statisticile întocmite în numeroase țări au evidențiat faptul că membrii populației
active care au efectuat cure balneare în timpul concediilor de odihnă pe o perioadă de mai
mulți ani, au înregistrat posterior un număr redus de zile de incapacitate de muncă, cu un
număr redus de consultații medical e.
Cura balneară în scop terapeutic este urmată de bolnavii care au nevoie de un
tratament complex, în condiții de sanatorizare, unde există o bază materială corespunzatoare
și asistență medicală de specialitate.
Tratamentul balne ar pentru recuperarea medicală a bolnavilor cronici cu incapacitate
de muncă se realizează în stațiuni balneare profilate pe diferite afecțiuni.
Funcția balneoclimaterică a turismului balnear se completează cu cea recreativă.
Excursiile în regi une, cu o pondere tot mai însemnată, conferă stațiunilor și o funcție turistică
cu caracter specific. În acest sens, pe lângă fiecare stațiune se conturează o arie imediată de
interes turistic și o arie apropiată, aceasta din urmă formată din celelalte sta țiuni și alte
obiective turistice.
2) Sezonalitatea
Dintre toate segmentele de turism, turismul balnear este singura formă de turism care
se bazează pe un potențial permanent, de mare complexitate, practic inepuizabil și
independent de condițiile atmosferice. Deci, turismul balnear nu este influențat de
sezonalitate.

8
3) Prețul
Piața internă a turismului balnear este foarte dependentă de prețuri. Specialiștii
consideră ca o creștere cu 20 % a prețurilor poate duce la o scădere cu 40 % a cer erii. Aceasta
se datorează în mare parte sejurului mai lung în stațiunile balneare, ceea ce face ca turismul
balnear să fie relativ mai scump decât, turismul de litoral.
4) Fidelitatea clientelei
Turiștii cărora li se adresează turismul balnear sunt în general persoane de vârsta a
treia care vin în mod regulat la tratament în stațiunile balneare.
Durata sejurului în cadrul acestei forme de turism este ridicată – 14, 21 sau chiar 29 de
zile pe an; unele persoane vin în stațiuni chiar de doua ori pe an.
Această formă specifică a turismului denumită turism termal, turism de tratament sau
turism de sănătate joacă un rol deosebit de important în cadrul activității turistice, dat orită
valențelor sale profilactice, contribuind la îmbunătățirea și refacerea stării de sănătate a
organismului uman.
Diversitatea factorilor de cură permite tratarea unei game largi de afecțiuni,
valorificarea acestor resurse determinând dezvo ltarea puternică a turismului balnear8.
Componenta determinantă a factorilor naturali de cură și motivul principal pentru care
s-a dezvoltat într -un anumit loc o stațiune balneară, este valoarea substanțelor minerale
terapeutice, care prin prop rietățile fizico -chimice răspunde necesităților profilactice și
medicale de menținere, consolidare, refacere, a stării de sănătate, a capacității de muncă și de
reconfortare fizică și psihică individuală. Substanțele minerale terapeutice cu efect benefic
asupra sănătății se regăsesc atât în apele minerale și termominerale, cât și în apa lacurilor
terapeutice, a nămolurilor, turbelor și mofetelor.
1. Apele minerale
Conform definiției formulate de Federația Internațională de Termalism și Climatism
(FITEC) o apă minerală trebuie să aibă o anumită origine, să nu fie supusă unor modificări
artificiale și să se deosebească de apa potabilă prin felul și cantitatea componentelor minerale
sau gazoase, prin temperatură, radioactivitate, să posede calități te rapeutice confirmate de o
academie de științe medicale9.
În țara noastră există numeroase izvoare de ape minerale în jurul cărora au fost
amenajate importante stațiuni.
Apele minerale constituie factorii naturali de bază în tratam entul bolilor indicate.
Apele minerale sunt sărate -iodurate -bromurate, sărate -sufluroase și izvoare de cură internă cu
apă slabă mineralizată, sulfuroasă, bicarbonată, sulfatată, calcinată sodică, magneziana.
Apele doro -sodice iodurate bromura te cu degajări de gaze (hidrocarburi ușoare printre
care predomină metanul) sunt ape de adâncime cu concentratie mare, exploatate prin sonde.
În funcție de temperatura lor naturală apele minerale pot fi :
– reci (sub C),

8 Ianc Teodor Petre, op.cit., pag. 112
9 Ianc Teodor Petre, op.cit., pag. 114

9
– izoterme ( – C) și
– hiperterme (peste C).
Mineralizările medii, ce depășesc frecvent procentul de 1gram/litru determină
valoarea balneară a apelor minerale și termominerale.
În România se folosește o clasificare bazată pe proprietățile fizico -chim ice ale apei
minerale. Astfel, apele minerale cuprind :
– ape oligominerale (Călimănești, Slănic – Moldova, Băile Olănești și cu caracter
termal la Băile Felix, Călan, Moneasa, Geoagiu Băi, Vața de Jos);
– ape minerale carbogazoase (Borsec, Zizin, Covasna, Biborțeni, Vatra Dornei, Buziaș,
Lipova, Tușnad, Borsec);
– ape minerale clorurato -sodice pure (Băile Herculane, Someșeni, Ocna Sibiu);
– mixte (Slănic Moldova, Sângeorz Băi, Băltățești, Malnaș Băi);
– ape minerale sulfatate (Slănic Moldova, Sărata Monteoru, Va ța de Jos, Amara, Ocna
Șugatag, Bălțățești, Băile Govora, Călimănești);
– ape minerale sulfuroase, unele având caracter mixt datorită componentelor clorurate,
sodice, alcaline (Băile Herculane, Călimănești, Băile Olănești, Pucioasa, Săcele);
– ape minerale fer uginoase (Lipova, Homorod, Malnaș Băi, Vâlcele, Biborțeni, Tușnad,
Vatra Dornei);
– ape minerale arsenicale (Covasna, Saru Dornei);
– ape minerale iodurate (Băile Olănești, Călimănești,Cozia, Bazna);
– ape minerale radioactive (Băile Herculane, Sângeorz Băi, Bor sec).
2. Apele termominerale
Prezența apelor geotermale și termominerale pe teritoriul României este legată de
tectonică, anomalii hidrogeotermice, conductivitate termică. Acestea nu sunt pure, ci
reprezintă diferite concentrații minerale de sărur i solubile, existând astfel ape termale
bicarbonate, sulfuroase, clorurate, clorurat -sulfuroase, cu utilizări multiple în cura externă și
se găsesc în stațiunile: Băile Herculane, Călimănești, Căciulata, Băile Felix, Băile 1 Mai,
Călacea și Vața de Jos.
3. Lacuri terapeutice
Numeroase lacuri, prin cantitățile chimice ale apei lor, sunt folosite în scopuri
terapeutice, venele dintre ele și -au câștigat un adevărat renume (ex.: lacul Ciucaș). Cura
folosește pe lângă apa lacurilor și nămolul terapeuti c (ex.: lacul de liman Techirghiol, cu cele
trei ramuri: Techirghiol, Tuzla, Velichiori), conține apă clorurată, sulfată, sodică, magneziată
și hipertonă. Lacurile de la Sovata (Ursu, Roșu, Șerpilor, Vende) conțin apă sarată, puternic
concentrată datorită sedimentelor de sare din regiune. Din punct de vedere al genezei lacurile
terapeutice se împart în trei categorii distincte:
a) Lacurile de liman au luat naștere prin bararea gurii de vărsare a unei ape
curgătoare cu un grind fluviatil sau cordon marin. Principalul lac de liman utilizat în scop
terapeutic este lacul Techirghiol care are trei ramificații, Techirghiol, Tuzla, Urlichioi, cu apă
clorur o-magneziană -sulfurată, utilizată în cură externă.

10
b) Lacurile de câmpie sunt Amara, Slobozia, Strachina, Jirlău, Balta Amară,
Câmpeni, Movila Miresii, Ianca, Sărat -Brăila. Toate aceste lacuri au compoziție chimică
variată alături de sărurile d e natriu fiind prezenți sulfații de magneziu și calciu. Apele acestor
lacuri sunt utile în curele terapeutice externe.
c) Lacurile din masivele de sare sunt Sovata, Tg. Ocna, Slănic, Ocnele Mari, Cojocna.
Mineralizarea neomogenă a apelor lacuri lor sărate și gradul diferențiat de încălzire, explică
fenomenul de heliotermie care are caracter terapeutic. Toate aceste lacuri depun pe fundul lor
nămoluri sapropelice care alături de calitatea terapeutică a apelor sporesc valoarea balneară a
acestora ș i gama de tratamente balneare ce pot fi aplicate.
4. Nămoluri și turbe
Nămolurile terapeutice (peloidele) sunt substanțe ce se formează în condiții naturale
sub influența proceselor geologice și care în stare divizată și în amestec cu ape, sunt folosite
în tratarea terapeutică , iar turba este un depozit organic format din resturi vegetale incomplet
descompuse, în condiții de exces de umiditate anacrobiană.
Există nămoluri sapropelice bogate în hidrosulfură de fier coloidală (Amara, Lacul
Sărat, Techirghiol, Sovata, Ocna Sibiului) și nămoluri minerale sulfuroase (Săcelu) sau
nesulfuroase (Sângeorz Băi).
Valoarea terapeutică a nămolurilor este dată de temperatura, compoziția chimică,
acțiunea mecanică și puterea farmacologică a acestora. Turbele prin fracțiunile organice și
minerale pot căpăta valoare terapeutică. Acestea se găsesc în zona Dornelor, Bihor, Borsec,
Mangalia. Tratamente cu nămoluri și turbe se practică în stațiunile Ocna Sibiului, Vatra
Dorn ei, Băile Govora, Sovata, Amara, Ocnele Mari, Techirghiol, Eforie Nord, Bazna.
a) Proprietăți ale nămolurilor (hidropexia) – caracteristica de bază fiind capacitatea
de a reține și a absorbi apa. De aceasta depinde și calitatea de a se putea în treține și întinde cu
ușurință pe toată suprafața pielii.
b) Plasticitatea și consistența (termopexia ) calitate a peloidelor de a reține cât mai
mult căldura înmagazinată prin încălzire.
c) Capacitatea de sorbțiune – indică gradul nămolului de a face schimb de ioni cu
pielea pe care se aplică. Fracțiunea coloidală, acizii humici și celuloza contribuie mai ales la
acest schimb ionic.Nămolurile se împart în: nămoluri sapropelice, turbe și nămoluri minerale.
5. Gazele mofetice
Prin intermediul fisurilor din scoarța terestră și în urma escavării rocilor, ajung la
suprafață gaze libere rezultate din procesele biochimice ale scoarței terestre. În țara noastră,
zona Harghita -Căliman este foarte bine cu noscută pentru emanațiile gazoase numite mofete .
Băile Tușnad, Borsec, Balvanyos, Buziaș, Covasna sunt stațiunile cele mai importante unde
acest factor terapeutic este valorificat în spații amenajate.
Solfatarele reprezintă emanații naturale de gaze unde gazul carbonic include și
hidrogen sulfurat. În județele Covasna și Harghita există emanații carbogazoase -sulfuroase de
altitudine, unice în Europa. La Turia, Șugaș Băi, Harghita sunt prezente asemenea emanații și
utilizate în scop terapeutic.

11
Turismul balnear presupune atât realizarea unor tratamente complexe de recuperare în
stațiunile balneoclimaterice, cât și efectuarea de excursii și călătorii în împrejurimi și odihnă.
Valori ale patrimoniului național, factorii balneari și climati ci interesează grupuri mari
sociale, cuprinse ca limite de vârstă. Rolul acestora în profilaxie este inestimabil. Ei intervin
atât în prevenirea îmbolnăvirii (profilaxie primară), cât și în prevenirea recidivelor unor boli,
tratate cu alte mijloace terapeu tice, împiedicând evoluția acestora spre forme degenerative
(profilaxie secundară).
1.4 Locul și importanța turismului balnear
În ultimile decenii, prin importantele sale efecte sociale și economice, turismul balnear
a devenit un segment major a l pieței turistice internaționale, spre care se concentrează
importante mijloace materiale și umane, cu o implicare tot mai profundă a știintei și tehnicii,
a prestării unor servicii turistice și medicale de o factură complexă și de un înalt nivel
calitati v, chemate să satisfacă cerințele vitale ale omului modern, determinate de evoluția
condițiilor de viață și a stării de sănătate a populației.
Turismul balnear, a devenit astăzi o reală industrie generatoare de efecte benefice de
ordin multip lu:
– la nivelul economiei naționale , creator de beneficii, factor dinamizator, realizator de
aport valutar și creator de noi locuri de muncă;
– la nivel de ramură : promotor al serviciilor de calitate și accelerator al procesului de
privatizare în cadrul unei restructurări rapide, influențate precumpănitor de exigențele
pieței internaționale.
Posibilitățile de dezvoltare ale turismului balnear, ne fac să privim viitorul cu real
optimism, bazându -ne pe urmatoarele considerații:
– creșterea exponențială a turismului mondial care a fost înregistrată în ultimii 45 de
ani;
– tendința de continuare a creșterii cererii de produs turistic balnear
– creșterea veniturilor provenite din turism în cadrul produsului intern brut al țărilor
dezvoltate și al ț ărilor în curs de dezvoltare.
Aspectul economic reiese atât din activitatea specifică de turism, generatoare de
capital, cât și la un nivel mult mai puțin vizibil și cuantificabil, ca generator de importante
economii în cadrul bugetului social, prin reducerea semnificativă a cheltuielilor de spitalizare,
consumuri de medicamente și a numărului total al zilelor de boală.
Turismul balnear reprezintă un sector major în cadrul industriei turistice românești,
datorită particularităților sale specifice. Este cunoscut ca reprezentând aproape o treime din
apele termale și minerale de care beneficiază Europa.
Potrivit președintelui Organizației Patronatelor din Turismul Balnear, Nicu
Rădulescu, în anul 2017 , gradul de ocupare a h otelurilor din stațiunile balneare a crescut cu

12
20%, pe fondul creșterii numărului de turiști care vin prin Ministerul Muncii, dar și a celor
străini10.
În stațiunile balneare din România există 40.000 de locuri de cazare, dintre care peste
60% sunt clasificate la una și la două stele. Din datele găsite pe site -ul Institutului Național de
Statistică, la nivelul întregului sector turistic, sosirile și înnoptările în structurile de primire
turistică au crescut în primul trimestru cu 6,7%, la 993.1 00 de persoane, respectiv cu 10,2%,
la 2,05 milioane de turiști. Înnoptările turiștilor români au reprezentat 77,7% din total, în timp
ce cele ale turiștilor străini au acoperit 22,3%.
Românii au descoperit că și în țara noastră sunt destinați i turistice ”demne” de vizitat.
Mulți dintre cei care au tăiat de pe listă concediul în străinătate, au ales să facă vacanța în
stațiunile românești .
Turismul balnear competitiv se practică în stațiuni animate, cu patrimoniu, cu o
abordare medicalizată: este conceptul de ”orașe termale”. Europa Centrală și de Est are o
adevarată cultură în acest domeniu. Spre exemplu, este cazul în Rusia, Ungaria sau Re publica
Cehă. Curele sunt medicalizate și stațiunile sunt ”polivalente”. Tehnicile utilizate sunt băile,
tratamentele cu nămol și curele în saline.
O atenție deosebită este acordată cercetării științifice și dezvoltării de noi tratamente.
Centrele termale cu caracter ludic care s -au dezvoltat în stațiunile balneare nu sunt o soluție
viabilă, deoarece clientela este adesea incompatibilă.
Diversificarea dimensiunii curative prin adăugarea unei dimensiuni recreative este de
obicei un eșec. Echipamentele termale cu caracter ludic (aqua parcurile) trebuie să facă
obiectul unor studii de piață serioase și să aibă dimensiunile adecvate. Aceste echipamente
permit ameliorarea ofertei turistice pentru stațiunile deja cunoscute și cu potenția l turistic, fie
că sunt incluse în centrele termale/ baze de tratament (cf. Lavrey în Elveția sau Caldea în
Andora), fie că sunt independente de acestea. În general, puține stațiuni balneare au reușit să
atragă clientela din străinătate.
Turis mul balnear este, de regulă un turism național și de proximitate. Când este vorba
de sănătate, ne place să fim la noi de acasă. Acest lucru este adevărat în cazul talasoterapiei,
care se dezvoltă în Tunisia și în Maroc pentru o clientelă franceză , pentru c ă țările sunt
francofone , dar și în cazul tratamentelor balneare, ale căror practici sunt specifice fiecărui
popor.
Prin rezultatele eficiente obținute în menținerea și consolidarea sănătății și a refacerii
potențialului energetic, turismul balnear a devenit una din formele de turism a cărei poziție pe
piața turistică internă și internațională este în continuă creștere.
Reluarea creșterii e conomice, înregistrată după 2008 , cerințele europene, strategiile
formulate la nivel macroeconomic și inițiativele investitorilor locali, ne dau convingerea că
turismul balnear românesc va reuși în efortul de realizare a unei oferte de calitate, la nivel
european, devenind o destinație atractivă pentru turiștii potențiali din Uniunea Europeană.

10 http://www.zf.ro/eveniment/anat -cererea -pentru -vacante -in-statiuni -balneare -creste -cel-mai-mult-cu-20-in-
2017 -16740259