Rolul Suportului Parental In Dezvoltarea Personalitatii Copilului de Virsta Prescolara
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: CARACTERIZAREA GENERALĂ A VÎRSTEI PREȘCOLARE ȘI A ROLULUI SUPORTULUI PARENTAL ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI
I.I Abordarea teoretică a rolului părinților în educația familială
I.II Rolul parteneriatului educațional în formarea personalității preșcolarului
I.III Caracterizarea psihopedagogică a preșcolarității
CAPITOLUL II: DEMERS INVESTIGAȚIONAL ASUPRA CARACTERIZĂRII PERSONALITĂȚII COPILULUI DE VÎRSTĂ PREȘCOLARĂ
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ADNOTARE
Teza de licență este intitulată ,,Rolul suportului parental în dezvoltarea personalității copilului de vîrstă preșcolară”, elaborată de studenta Marjină Anna. Lucrarea se structurează din: introducere, cu concluzii teoretice generale asupra problemei rolului suportului parental in dezvoltarea personalității preșcolarului, capitolul I: ,,Caracterizarea generală a vîrstei preșcolare și a rolului suportului parental în dezvoltarea personalității preșcolarului”. Acest capitol este dedicat abordării teoretice a rolului părinților în procesul educației familiale, rolului parteneriatului educațional în formarea personalității preșcolarului și caracterizării psihopedagogice a preșcolarului. Capitolul II: conține un demers investigațional asupra problemei formării personalității preșcolarului, determinarea carecteristicilor individuale: autoaprecierea, adatptare în cadrul social, sfera relațiilor interpersonale, caracterizarea comportamentală a preșcolarului, determinarea tipului de personalitate și atitudinea parentală asupra parteneriatului educațional familie – grădiniță. Avînd în prim plan designul și conținutul experimental și interpretarea rezultatelor obținute în urma investigației. În încheerea lucrării se elucidează concluzii și recomandări cu referire la rolul suportului parental în formarea personalității preșcolarului prin intermediul educației, socializării și a parteneriatului educațional, bibliografie și anexe.
Obiectul ceretării elucidează rolul suportului parental, familial în procesul de dezvoltare a personalității copilului de vîrstă preșcolară.
Scopul cercetării reprezintă stabilirea particularităților actuale în susținerea dezvoltării personalității preșcolarului.
Ipotezele cercetării: Suportul parental influențează constructiv, asupra procesului de dezvoltare a personalității copilului de vîrstă preșcolară; Părinții manifestă un nivel modest de interes în ceia ce privește procesul educațional al preșcolarului și a parteneriatului educațional familie – grădiniță.
Obiectivele cercetării: Abordarea teoretică a problemei rolului suportului parental în procesul de dezvoltare a personalității copilului de vîrstă preșcolară; analiza manifestării preocupării părinților, familiei pentru dezvoltarea personalității copilului; identificarea particularitățior motivaționale și de dezvoltare a practicii parteneriatului educațional, familie – grădiniță.
Concluziile finale, accentuiază necesitatea suportului parental, importanța actului educațional, roolul parteneriatului educațional familie – grădiniță în formarea personalității preșcolarului.
Recomandările se adresează persoanelor implicate sau care paticipă la actul educațional.
Bibleografia conține 38 de surse iar anexele sunt în număr de 5.
INTRODUCERE
Societatea contemporană suferă nenumărate schimdări și influențe, din punct de vedere formativ și valoric. Aceste schimbări influențează direct și agresiv asupra tinerei generații aflată în decursul procesului de formare și socializare. Ca consecinâă de o importanță primordială se face rolul suporului parental în formarea personalității copilului și tinerei generații în genere. Tînăra generație face impresia unui burete, care absoarbe lacom lichidul, numai ca în cazul nostrum lichidul reprezintă avalanșa de informație care se lasă asupra copiilor și ei la fel ca buretele interiorizează tot ne fiind în stare să distingă necesarul, surplusul și excesul. Ce interiorizează, cunosc și percep copii de azi este resposnabilitatea părinților în primul rind și a instituțiilor educaționale. De aici se face necesar și imposibil de înlocuit promovarea practicării parteneriatului educațional. Nici părinții și nici societatea nu sint în stare să ofere un model educativ decent, însă, interacțiunea și corelarea a acestor două premise face posibilă educarea și integrarea de success în cadrul social al copilului. Educația reprezintă un proces de care sînt responsabili părinții, familia în primul rind împreună cu parteneriatul dintre părinți și instituțiile educaționale, în cazul dat grădinița. De aici se distinge clar necesitatea pareneriatului educațional și tolul acestuia in societatea contemporană.
Vorbind diin punct de vedere al conceptului de familie, nu distingem concret spațiul chronologic unde aceasta își are originea. Caracterizarea generală a acestei forme de organizare social începe de la întemeerea grupului familiat format din mai mulți membri, pînă la (pe parcursul evoluției individului uman) formarea grupului familial format din doi parteneri de sex opus. Această formă de organizare familială se dovedește a fi cea mai durabilă și eficientă, persistentă și în prezent. Dintr-un anumit punct de vedere această formă de organizare socială, bazată pe anumite caracteristici, cum ar fi: erarhie, represiune și conformism, a rezistat pe parcursul dezvoltării individului socio-uman, contribuind astfel la formarea grupului familial din present, bazat pe norme, drepturi și valori sociale contemporane.
Familia contemporană se dovedește a fi una dintre cele mai vechi, stabile și rezistenă formă de comunitate. Acest fapt determină prosperarea individului uman și a societății. Temelia familiei contemporane este bazată pe anumiți criterii, cum ar fi;
Este alcatuită de regulă din cel puțin două personae, legate prin căsătorie sau prin legături paterne (de adopție);
Este mediul unde se stabilesc relații moral-afective, spirituale, biologice, juridice;
Este grupul social întemeiat pe responsabilitate, obligații reciproce și drepturi;
Dispune de anumite sarcini și funcții.
Reeșind din cele menționate mai sus, se confirmă faptul că familia reprezintă un grup social, alcătuit din cel puțin doi membri. Reprezintă mediul bazat pe relații de încredere reciprocă, plin de afecțiune și confort. În cadrul familiei contemporane are loc creșterea și răspîndirea valorilor sociale, normelor de bună conduită, influență și coordonare în detrimental conportamental și a acțiunilor membrilor familiei. Vorbind metaforic, familia întruchipează templul spiritual al fiecărei personalități. Aici se găsesc toate normele și valorile moral-spirituale pe care este construită personalitatea individului. Astăzi relațiile și dreptirile fiecărui membru familial sînt de prioritate egală, unele fapte și acțiuni, care cîndva se considerau inacceptadile (din cauza respectării tradițiilor spre exemplu) se reduc, fiecare membru se bucură de drepturi, desigur obligațiunile nu se exclud.
Concepul de familie reprezindă un model restructurat dat de o mulțime de configurații a familiei: cupluri fără descendenți, concubinaje, căsătorii deschise, familii monoparentale ect. Toate acestea sfidează funcțiile atribuite în mod classic grupului familial. Bucură faptul că totuși au la baza sa relațiile moral-afective, normative. Desigur această divergență a grupului familial în trecut nu era acceptată însă, o dată cu societatea contemporană se simte nevoia reformării parțiale, uneori totale a cadrului valoric. Cu toate că uneori nu sînt acceptate, penru o integrare armonioasă într-un cadru social cu o mulțime de indivizi cu valori particulare, conformarea se face necesară.
În societate rolul și importanța familiei este de talie primordială. Familiei i se atribuie cel mai important rol, cel educațional, pentru meținerea unui spirit social sănătos. Este bine cunoscut faptul că din cele mai vechi timpuri, originea societății se află în grupul familial. Pornind de la comune, tribute, sate, țări popoare, continente, pînă la extinderea și organizarea globală a individului uman. Societatea necesită valori nornative înalte, modele de conduită agreabile, personalități inteligente. Nu se găsește o altă structură socială care este în stare să satisfacă această necesitate decît familia. În incinta fimiliei se cultivă valorile și normele necesare societății. Din toate cele menționate mai sus se poate deduce rolul familiei în societae; de a o menține, de a o cultiva.
Personalitatea umană reprezintă un individ social, societate la rîndul său conștientiează importanța familiei și face tot posibilul pentru a o susține. Familia este securizată prin lege, se bucură de drepturi dar posedă și obligații. În cazuri financiare dificile se acordă subsidii, ca și în cazul cînd pentru încurajare și stimularea natalității. Deci familia are un rol decisiv și capacitatea de a schimba societatea, de a o orienta, motiva să acționeze într-un anumit mod. Părinții sînt îndatorniciți să ofere copiilor condiții favorabile pentru dezvoltare, afecțiunea necesară pentru dezvoltarea unei personalități sănătoase gata pentru a se incadra și active în cadrul social. Familia reprezintă una dintre cele mai influente puteri ale societății. Ca și orice grup social ea posedă o anumită structură și funcție. Structural familia este alcătuită din componență numerică, structurată pe generații, statusuri și roluri. Rolul pe care îl posedă fiecare membru este in dependență de fucția pe care o are în cadrul familial. Familia deasemenea posedă anumite funcții:
Funcția biologică și igieno-sanitară. Această funcție relevă necesitatea satisfacției sexuale a membriolr conjugali și respectarea normelor de igienă pentru asigurarea dezvoltării fructuase a copiilor.
Funcția economică. Presupune asigurarea familiei din punct de vedere financiar, material, pentru asigurarea existenței familiei.
Funcția de solidaritate familială. Bazată pe încredere, susținere și dragoste reciprocă.
Funcția de socializare. Familia asigură integrarea socială a membriolor săi și colaborarea acestora de success.
Funcția etnico-judiciară. Familia ca și fiecare membru în parte dispune de securitate legislativă.
Dezvoltarea personalității copilului reprezintă un process complex multilateral. Acest process este influențat de trei factori decisivi: eriditatea, mediul și educația. De procesul actului educațional este resopsabilă pe deplin familia. Aceasta din urmă oferă support copilului din primele zile de viață și pe întreg parcursul dezvoltării acestuia, contribuie la satisfacera necesitățălor atît fiziologice cît și psihologice. Oferă modele de conduită, de comunicare, modele comportamentale, participă activ la procesul de socializare a copilului, la dezvoltarea conștiinței și valorilor morale. Stimuliază dezvoltarea personalității prin intermediul implicări copilului in diverse activități cu scop constructiv. Relațiile familiale sînt bazate pe legături cu încărcătură afectivă de lungă durată. Dezvoltarea personalității copilului nu este doar satisfacerea nevoilor fiziologice, dar prin intermediul procesului educațional, ca fenomen de formare și dezvoltare a individului uman, influență socială, comunicare, adaptare.
Educația este determinată ca un fenomen specific uman, cu scopul transmiterii descendenților a experienței teoretice și practice. Din cele trei determinante care influențează direct formarea personalității individului, educația reprezintă factorul cel mai dinamic care influențează acest proces. Procesul educațional presupune anumite caracteristici, cum ar fi;
Reprezintă un fenomen specific uman, cu orientare intenționată și conștientă;
Dispune de cadru social-istoric;
Reprezintă o interacțiune asupra și cu procesele psihicterminată ca un fenomen specific uman, cu scopul transmiterii descendenților a experienței teoretice și practice. Din cele trei determinante care influențează direct formarea personalității individului, educația reprezintă factorul cel mai dinamic care influențează acest proces. Procesul educațional presupune anumite caracteristici, cum ar fi;
Reprezintă un fenomen specific uman, cu orientare intenționată și conștientă;
Dispune de cadru social-istoric;
Reprezintă o interacțiune asupra și cu procesele psihice;
Educația manifestă un caracter necesar, obiectiv și continuu.
Procesul educațional este divers în dependență de religie, naționalitate etc., însă are un scop comun: dezvoltare personalității cu scopul integrării în cadrul social.
Termenii de familie, educație părinți, suferă shimbări în societatea contemporană. Relațiile interpersonale tind a avea un caracter mai liber ddecît altă dată, căsătoriea devine a fi privită mai liber ca oricînd. Copii tind a fi mai dezvoltați din toate punctele de vedere și mai informați. Societatea contemporană necesită prezența unui model educațional bine pus la punct, cu participarea părinților și instituțiilor educaționale. Aceasta se face necesar pentru a putea face față avalanșei de informație care se lasă asupra tinerei generații. Ca oricînd altă dată rolul suportului parental este mai mult decît necesar, pentru dezvoltarea unei personalități sănătoase.
Obiectul ceretării:
Determinarea roluuil suportului parental, familial în procesul de devoltare a personalității copilului de vîrstă preșcolară.
Scopul cercetării:
Stabilirea particularităților actuale în susținera dezvoltării personalității copilului preșcolar.
Ipotezele cercetării:
Suportul parental influențează constructiv asupra procesului de dezvoltare a personalității copilului de vîrstă preșcolară.
Părinții manifestă un nivel modest de interes în ceia ce privește procesul educațional al preșcolarului și a parteneriatului educațional familie – grădiniță.
Obiectivele cercetării:
Abordarea teoretică a problemei rolului suportului parental în procesul de dezvoltare a personalității copilului de vîrstă preșcolară.
Analiza manifestării preocupării părinților, familiei, pentru dezvoltarea personalității copilului.
Identificarea particularitățior motivaționale și de dezvoltare a practicii parteneriatului educațional, familie – grădiniță.
Metode de cercetare:
Metode teoretice (analiza teoretică a literaturii).
Metode empirice (observația, chestionarul, teste proective).
Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor obținute.
Termeni cheie:
Familie: Familia apare ca elementul natural și fundamental al societății, una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării ființei umane. Familia în sens larg – reprezintă un grup social al carui membri sunt legați prin raporturi de vîrstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii; în sens restrîns – reprezintă un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia.
Educație: Educația nu se reduce la un travaliu pur tehnic, strategic, de bună alternare metodică pentru a transfera niște cunoștințe sau a forma conduite, ci presupune și reformare umană, „tulburare" a unei ordini sau a unui dat natural (nedesăvîrșit uman), intervenție psihologică asupra unor persoane sau grupuri de o specificitate cu totul aparte.
Parteneriat educațional: Parteneriatul educațional, în esență nu este o invenție a pedagogiei contemporane: elemente bine conturate ale acestui proces atestăm încă în operele filozofilor antici. Astfel, Platon în ,,Politica”, a menționat necesitatea și însemnătatea unirii forțelor familiei, școlii și societății pentru educația unui cetățean adevărat. Parteneriatul educațional reprezintă un concept complex ce reflectă o atitudine și o relație a agenților sociali antrenați în demersul educațional.
Devoltare: Dezvoltarea este definită ca sporire în complexitate sau modificare de la forme simple la forme mai complexe și mai detaliate. Este un proces ordonat, continuu, în cadrul căruia copilul obține cunoștințe vaste, dezvoltă un comportament mai variat și deprinderi mai diverse.
Vîrstă preșcolară: perioada preșcolară (3 – 6/7ani) se caracterizează printr-o dezvoltare complexă și interesantă, cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare. Expresia celor 7 ani (6 ani) de acasaă, pe care ,,omul îi are sau nu îi are’’ , reflectă tocmai importanța constituirii bazelor activității psihice și conturarea trăsăturilor de personalitate ce își pun accentual pe comportamentele viitoare.
CARACTERIZAREA GENERALĂ A VÎRSTEI PREȘCOLARE ȘI A ROLULUI SUPORTULUI PARENTAL ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI.
I.I Abordarea teoretică a rolului părinților în educația familială
Educația familială reprezintă un proces dificil și complex. Importanța educației este de talie vitală pentru dezvoltare personalității fiecărui individ în parte si a socității în genere. Luînd în considerație faptul că familia este celula unde se naște societatea, se dezvoltă și creste cu toate condițiile normative, morale, conștientizăm necesitatea deosebită a procesului educațional. Tradițional rolul central în educația copiilor se acordă părinților, cu excepția cazurilor cînd de acest proces se ocupă organizațiile înpuernicite prin lege (orfelinate, școli internat). Astfel pentru cea mai mare parte din noi, părinții sunt cei prin ianternediul cărora obținem experiența necesară fiecărui individ pentru încadrarea în cadrul social și activarea armonioasă în detrimentul acestuia. Din experiența părinților preluăm importanța normelor și valorilor, de aici învățăm ce este bine și rău, învățăm să calificăm unele acțiuni ca acceptabile sau inacceptabile. În educația copiilor, de egulă, mama ocupă rolul central, tatăl la fel participă la procesul educațional însă într-o măsură mai mică. Însă în societatea contemoprană educația copiilor este respunsabilitatea ambilor părinți în egala măsură. Astfel copilul poate beneficia de încărcătură afectivă din plin, poate evolua în siguranță beneficiind din plin de toate condițiile.
Conforma [10, p.8], definițiile date familiei pun în evidență o serie de aspecte de ordin structural și funcțional: familia este un grup care își are originea în casătorie, fiind alcatuit din soț, soție și copii născuți din unirea lor (grup căruia i se pot adăuga și alte rude) pe care îi unesc drepturile și obligațiile morale, juridice, economice, religioase și sociale. – Cl. Levi Strauss; familia constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiții, chear inconștient, care aplică anumite reguli de educație, care creează o atmosferă – R. Vicent; familia este un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzînd oamenii care trăiesc împreună, cu o gospodărie casnică în comun, sunt legați prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice – O. Badina, Fr. Mahler. Familia apare ca elementul natural și fundamental al societății, una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării ființei umane. Familia în sens larg – reprezintă un grup social al carui membri sunt legați prin raporturi de vîrstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii; în sens restrîns – reprezintă un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia.
O importață majoră se acordă și termenului de ,,educație”, care în concepția autoarei [21, p.9], sună în modul următor: educația nu se reduce la un travaliu pur tehnic, strategic, de bună alternare metodică pentru a transfera niște cunoștințe sau a forma conduite, ci presupune și reformare umană, „tulburare" a unei ordini sau a unui dat natural (nedesăvîrșit uman), intervenție psihologică asupra unor persoane sau grupuri de o specificitate cu totul aparte.
Faptele educatorului (neutre, obiective) se reflectă înzecit în „rezonatorul" sufletesc al elevului, care, asemenea unui pacient, așteaptă inocent adevărul și salvarea. O informație similară referitor termenului ,,educație’’, oferă sursa [6 ,p.30,31], în acțiunea sa cea mai largă, educația poate fi definită ca activitatea specializată, specific umană, care mijlocește și diversifică raportul dintre om și mediul său, favorizînd dezvoltarea omului prin intermediul societății și a societății prin intermediul omului. Educația este intervenția deliberată care mijlocește folosirea biberonului de către sugar, dar și înțelegerea conșinutului didactic de către școlar. Devine educație ( și apoi autoeducație) orice act personal, interpersonal sau transpersonal care facilitează interacțiunea subiect-obiect, în direcția unei finalități transformatoare.
Respectiv sursa [23, p.188], specifică necesitatea emplementării procesului educațional în modul următor: Educația, împreună cu asistența tehnică a procedurilor de punere în practică, este esențială pentru îmbunătățirea conștientizării nevoii de accesibilitate precum și a înțelegerii designului universal. Programele educative ar trebui îndreptate către toți cei implicați în punerea în practică a legilor și standardelor de accesibilitate– inclusiv către persoanele cu dizabilități.
Rolul părintelui și a educației pentru copil este demonstrat de autorul [17. p.17], adesea părinții trasmit copiilor lor, direct sau indirect, experiențele prin care au trecut și ei alături de părinții lor cînd erau mici. Modul în care am fost iubiți sau admirați, pedepsiți sau neglijați în copilărie își pune amprenta asupra modului în care ne purtăm cu copiii noștri. Stabilirea fermă a unor limite și a unor reguli (de exemplu, reguli referitoare la nefolosirea cuțitelor sau aragazului, acestea fiind lucruri periculoase) presupune tocmai grija responsabilă a părinților. Însă aceasta, combinată cu grija plină de afecțiune și „căldura sufletească”, va conduce la formarea unei personalități puternice, care să înțeleagă atît ce înseamnă „regula”, cît și, în egală măsură, ce înseamnă „dragostea”.Cum se combină cele două aspecte – cel cognitiv („Trebuie… pentru că….”) și cel afectiv („copilul are nevoie de…”)? Prin confirmarea lucrurilor bune făcute și aprecieri, copilului îi sunt satisfăcute nevoile. Altfel, cum spun Renaud și Gagne, „copiii rămîn «agățați» de lipsurile pe care le‑au trăit cînd erau mici” [p. 79].Nu uitați ! Scopul educării copilului este ca acesta să devină o persoană independentă, autonomă, care să se descurce singură (fără a fi dependentă de cineva sau ceva).
Conform sursei [1, p.7,13], potrivit concepției liu Adler, mama este aceea căreia îi revine misiunea modelării copilului în așa fel încît acesta să nu devină robul unui egoism care mai tîrziu va căuta să-i înrobească pe toți cei cu care necesarmente vine în contact social. De aceea – precizează el – cea dintîi datorie a mamei este de a sădi în conștiința copilului sentimentul comuniunii sociale, cultivînd-ui ideea fundamentală că trăiește într-o lume în care nu este altceva decît un om între oameni. Dacă mama (părinții, în general) nu-și îndeplinește funcția de a-i forma pe copii în perspectiva integrării sociale, atunci rolul acesteia trebuie assumat de grădinița de copii ( și în general, de școală), care are de corectat greșelile comise de familie în formarea viitorilor adulți și membri egali ai unei societăți democratice.
Modelele stilului de viață, cum ar fi, de exemplu, liniile de conduită reprezentate de trăsăturile de caracter, se construiesc întodeauna ca urmare a unui îndelungat antrenament, în vederea căruia pot fi reactualizate, atît în conștiință, cît și în inconștient, vestigiile unor amintiri în geneeral neînțelese. Dar nici asemenea amintiri și nici experiențele trăite nu sunt acelea care constituie factorii determinanți, ci determinant este tocmai stilul de viață care le-a dat o formă, le-a orientat și le-a utilizat în felul în care îi este propriu. O descifrare într-o măsură suficientă a acestui proces permite sesizarea tandemului perfect al forței motrice al conștientului și inconștientului. Iar acordul acestor două instanțe nu este asigurat decăt în cazul în care sfera de acțiune a stilului de viață nu este perturbată.
Astfel conform [3, p.55,56], încă din primele clipe ale vieții copiii stabilesc interacțiuni cu părinții, alte persoane din familie, cu alți copii și adulți. Calitatea acestor interacțiuni stimulează dezvoltarea socio-emoțională adecvată a copiilor. Specificul acestui domeniu este dat de strînsa legătură care există între planul social și cel emoțional. Ambele dimensiuni se completează reciproc și sunt interdependente. Interacțiunile sociale reușite fac posibilă dezvoltarea unei imagini de sine pozitivă și a autocontrolului. Relațiile sociale ale copilului cu adulții vizează capacitatea copilului de a avea încredere și a interacționa cu ușurință cu aceștia, precum și capacitatea lor de a recunoaște diferitele roluri sociale ale acestora. Prin interacțiunea cu copiii, copilul exersează cooperarea, capacitatea de a stabili și a menține relații de prietenie, învață să țină cont de dorințele și nevoile celorlalți, învață să respecte drepturile altor copii. De asemenea, contactul social cu ceilalți copii este o sursă importantă pentru a observa diferențele și asemănările dintre oameni, diversitatea oamenilor din multe puncte de vedere. Adaptarea la diversitate, respectarea ei prin stabilirea de relații pozitive, precum și empatia reprezintă competențe importante ale dezvoltării sociale.
Abilitățile sociale sunt cele care ne permit să ne integăm în mediul în care trăim fie el grupul de la grădiniță, școală, serviciu sau grupul de prieteni. A avea abilități sociale înseamnă a fi eficient în interacțiunile cu ceilalți astfel încât să atingi scopul stabilit.
Dezvoltarea competențelor sociale de bază presupune:
1. Inițierea și menținerea unei relații.
Dacă părinții sau educatorii observă că de multe ori copilul stă mai retras și este marginalizat de către grup aceștia trebuie neapărat să intervină. Marginalizarea este un predictor pentru apariția problemelor emoționale și comportamentale.
2. Integrarea într-un grup.
Prin interacțiunea cu copiii, copilul exersează cooperarea, capacitatea de a stabili și a menține relații de prietenie, învață să țină cont de dorințele și nevoile celorlalți, învață să respecte drepturile altor copii. De asemenea, contactul social cu ceilalți copii este o sursă importantă pentru adaptarea la diversitate.
Comportamentul social și emoțiile preșcolarilor se dezvoltă odată cu fiecare etapă de vîrstă și potrivit temperamentului fiecărui copil. Unii preșcolari sunt veseli și se adaptează ușor, în vreme ce alții au tendința de a răspunde negativ în fața unor situații diverse. Educatoarea are menirea de a încuraja și cultiva relațiile de prietenie, de a crea un climat afectiv stimulativ și plăcut și de a descuraja și elimina comportamentele agresive, conflictuale, negative.
Relațiile sănătoase se cer cultivate, educate, normate, încurajate permanent în vederea socializării copiilor din grupă și pentru a forma un colectiv în care fiecare copil să se simtă valorizat, respectat, apreciat, încurajat.
O opinie obiectivă asupra părintelui și supra rolului acestuia în viața copilului ofera autorul [20, p.2], societatea contemporană nu oferă, practic, nici o posibilitatea de calificare în meseriea de părinte. În momentul în care o femeie devine mamă este ca și cum societatea iar spune brusc:’’sunteți părinte; nu v-am învățat mare lucru despre asta, dar încercați să vă descurcați cît mai bine’’. A fi părinte înseamnă a fi totodată psiholog și profesor într-un mod cu totul special. Sunteți psihologul copilăriei deoarece aveți nevoie să înțelegeți cum funcționează mentlul copilului dumneavoastră. De asemenea sunteți și cel mai influent profesor pe care îl va avea acest copil. Sunteți primul său educator. Lucrurile pe care îl învățați (chear și cele de care nu sînteți conștient că le învață de la dumneavoastră) reprezintă lecțiile cele mai importante care depășesc ca valoare lecțiile școlare.
Reeșind din toate cele menționate este firesc să conștientizăm necesitatea și rolul părinților în educația familială. Cu toate că acestă funcție uneori este îndeplinită de instituțiile specializate în domeniu, absența prezenței părinților în viața copiilor se face observabilă și lasă amprente adînci pe întreg parcursul formării personalității individului și nu numai. Insuficiența contactului emoțional determină personalitatea spre un comportament caracteristic, individual, inhibat. Procesul educațional reprezintă o activitate atît de complexă și inportantă pentru dezvoltarea individului, întrucît nu poate fi efectuată pe deplin de o singură persoană sau de o instituție, educația copilului necesită implicarea pe deplin a ambilor părinți.
I.II Rolul parteneriatului educațional în formarea personalității preșcolarului
Membrii familiei sînt cei care pun bazele educației copilului și îi oferă suport în pregătirea pentru viață. Preșcolarul necesită un cadru favorabil pentru dezvoltarea sa și aceasta poate avea loc doar prin intermediul parteneriatului educațional. Procesul educațional este efectuat de către părinți pînă cînd copilul atinge vîrsta preșcolară, de aici ei își păstrează rolul central în dezvoltarea copilului însă prin intermediul colaborării cu grădinița. Mediul familial oferă preșcolarului afecțiune, dezvoltare culturală și socială. Grădinița la rîndul său reprezintă prima instituție de învățămînt cu care familia și copilul intră în contact. Astfel părinții sînt dispuși să beneficieze de sprijin și orientare în procesul educațional. Colaborarea familiei cu grădinița contribuie la sistematizarea activităților preșcolarului, contribuie la dezvoltarea multilaterală a acestuia, facitilitează procesul de încadrare socială.
Parteneriatul educațional, în ansamblu, reprezintă orice acțiune interprinsă de către familie și grădiniță cu scop educațional în privința preșcolarului. Această colaborare între ambele părți generează un mediu confortabil și sigur pentru dezvoltarea copilului, reprezintă un model aparut în domeniul educației de o importanță considerabilă accentuată de următoarea sursă [27, p.59], Majoritatea părinților sînt dornici să comunice informații despre copiii lor și să contribuie la formarea acestora: să-i ajute la realizarea temelor de casă; să contribuie la excursiile organizate de școală; să facă parte din comitetele școlare; să acorde suport altor copii din clasă sub supravegherea profesorilor; să se implice în activități de colectare de materiale/fonduri pentru școală sau clasă; să vorbească unor grupuri de copii despre preocupările și deprinderile proprii. Unii părinți au dorință și timp să își asume anumite roluri în activitățile școlare (lucru vizibil în învățămîntul primar), de aceea ei trebuie încurajați, nu respinși. ,,Contribuția familiei în educația copilului este majoră. Un parteneriat intre profesioniști și familie este posibil numai dacă și profesioniștii, și familia recunosc această contribuție și înțeleg rolul pe care fiecare îl are în a transpune lucrurile în realitate. Punctul de plecare este recunoașterea diversității de forme sub care se poate realiza această contribuție”. (UNESCO 2001).
Conform [7, p.8,10], funcționarea eficientă a unui sistem educațional depinde mult de onorarea responsabilităților asumate de părțile implicate și de crearea unui parteneriat constructiv. Parteneriatul dintre familie și școală constituie o condiție indispensabilă a educației copiilor, iar stabilirea unor relațiilor strînse între părinți, profesori și alți actori comunitari asigură buna funcționare a instituției de învățămînt, avînd impact direct asupra calității educației și determinînd, în final, beneficii la nivel social.
La nivelul politicii de stat, este necesară o descentralizare administrativă în domeniul educației în calitate de proces social situat la linia de intersecție dintre sistemul de educație și sistemul comunitar. Acest proces presupune repartizarea rațională a resurselor educației (financiare, materiale, informaționale, umane), valorificînd condițiile existente în plan teritorial și local, în contextul unor criterii pedagogice unitare.
La nivelul instituțiilor școlare, un pas important este păstrarea legăturii cu părinții, în vederea informării lor cu privire la reușita academică a copiilor, la posibilitățile de conlucrare cu profesorii în sensul creării unui parteneriat viabil. La nivel de familie, este necesară asigurarea unei colaborări viabile între tutori și părinți. Chiar dacă se află la distanță, părinții trebuie să își asume responsabilitatea de a crește și educa copiii. Ei trebuie să cunoască toate problemele cu care se confruntă copilul, să se implice în soluționarea acestora. De aceea, a menține contactul cu profesorul este de importanță stringentă.
Luînd în considerație spusele de mai sus putem afirma că este posibil de a se emplementa toate aceste premise în practică, în Republica Moldova, ceea ce ne dovedește sursa [13, p.111], primul pas, făcut în încercarea de a asigura o implicare autentică a elevilor, părinților și comunităților în viața școlară a fost adoptarea în anul Legii învățământului, care, prin mai multe articole, stabilea scopurile, modul și formele unei astfel de implicări. Astfel, Legea învățământului stipulează:
– Includerea, la nivel local, a reprezentanților părinților în consiliile consultative ale direcțiilor raionale/municipale de învățământ;
–Includerea în consiliul de administrație al instituției de învățămînt a reprezentanților părinților, ai autorității administrației publice locale, ai elevilor (doar în licee și școli profesionale);
– Posibilitatea formării în cadrul instituțiilor de învățămînt a consiliilor elevilor și părinților, care
trebuie să funcționeze în conformitate cu statutul instituției de învățămînt;
– Dreptul elevilor de a fi aleși în componența unor organe administrative și consultative ale instituției de învățămînt;
– Dreptul părinților de a lua cunoștință de mersul și conținutul procesului de învățămînt precum și de rezultatele evaluării elevilor.
Conform [24, p.43,44], parteneriatul educațional, în esență nu este o invenție a pedagogiei contemporane: elemente bine conturate ale acestui proces atestăm încă în operele filozofilor antici. Astfel, Platon în ,,Politica”, a menționat necesitatea și însemnătatea unirii forțelor familiei, școlii și societății pentru educația unui cetățean adevărat. Parteneriatul educațional reprezintă un concept complex ce reflectă o atitudine și o relație a agenților sociali antrenați în demersul educațional.
Ca atitudine, acesta presupune:
acceptarea acțiunilor și influențelor educative;
egalizarea șanselor în vederea participării la o acțiune educativă comună.
Ca relație, parteneriatul educațional întrunește:
comunicarea optimă între parteneri;
colaborarea, sub diverse forme și modalități, orientată spre formarea personalității copilului;
colaborarea în domeniul interrelațiilor și angajarea eforturilor perntru realizarea acțiunilor educative comune;
interacțiunea și feedbak-ul acceptat și realizat de toți partenerii.
În viziunea mai multor cercetători, parteneriatul educațional este o formă de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului. Definit în literatura de specialitate drept un concept operațional, parteneriatul educațional constituie:
un angajament într-o acțiunecomună negociată;
un aport de resurse, schimbări, contacte, rețele asociate în termeni constructivi;
un acord de colaborare mutuală între parteneri egali, care lucrează împreună pentru realizarea scopului vizat;
un cadru instituțional de rezolvare a unor probleme comune, prin acțiuni coerente, începînd cu definirea obiectivelor – cadru și repartizarea clară a responsabilităților și a procedeelor de evaluare (într-un spațiu și timp delimitat).
Școala propagă și multiplică diverse modele educative, susținund-ul pe cel familial și implicîndu-le activ pe cele sociale (ale comunității). Școala trebuie să cunoască toate instituțiile sociale de profil și să stabilească raporturi de colaborare cu ele, percepînd parteneriatul ca un demers fundamentat pe relațiile profesor – profesor, profesor – învățător, profesor – elev, elev – elev și abia apoi pe cele cu părinții și întreaga comunitate.
,,George Călinescu”, unde problema realizării parteneriatului este una de importanță majoră, a fost elaborat proiectul Implementarea parteneriatului educațional la nivel de gimnaziu – școală primară la lecțiile de limbă și literatură română. Reeșind din scopul propus au fost fixate obiectivele care au stat la baza activităților profesorilor și învățătorilor în vedera atingerii rezultatelor dorite:
schimbul de experiență între profesori și învățători vizînd procesul instructiv – educativ la lecțiile de limbă și literatură română;
formarea unor convingeri despre necesitatea unui parteneriat fructuos;
înzestrarea elevilor cu trăsături atitudinal – comportamentale care să le permită stabilirea unor principii de colaborare cu semenii de la egal la egal;
stimularea interesului de a manifesta un comportament civilizat în cadrul parteneriatului;
facilitarea adaptării elevilor la ciclul gimnazial în cadrul lecțiilor de limbă și literatură română realizate simultan în clasa a V – a sau a VI – a și clasa a III – a sau a IV – a;
dezvoltarea capacității de acomodare și prevenirea comportamentului perturbator;
sensibilizare la talentul, interesele și nevilor.
Funcția educației și a parteneriatului educațional este cea de formare ți dezvoltare continuă a copilului, cu scopul de a oferi acestuia posibilitatea unei integrări sociale optime. Procesul educativ efectuat în cadrul grădiniței, școlii, nu poate fi separat de activitatea educativă care se desfășoară în cadrul familiei. Este binevenit ca educația să se desfășoare sub forma unui proces permament, complex și unitar a grădiniței, școlii și familiei.
Efectele pozitive ale parteneriatului educațional se manifestăasupra preșcolarului prin intermediul unui areal mai larg de colaborare și evoluare multilaterală. Asupra părinților această colaborare se manifestă ca o sursă de experiență, o opinie critică și obiectivă asupra copilului din partea persoanelor profesionoste în domeniul educației.
Cea mai mare parte dintre părinți se arată dispuși să coreleze activitatea sa educațională cu cea a grădiniței, cu scopul facilitării procesului educațional și al suplinirii lacunelor, erorilor. Acestea la rîndul său sînt permament prezente de aceea în crearea parteneriatului dintre familie și grădiniță, este binevenit să se ia în considerație un aspect mai larg al problemelor care potențial pot apărea pe parcurs. Educația copilului reprezintă o acțiune care presupune schimb de experiențe și valori între toate persoanele adulte care influențează asupra acestuia cu scop educațional, care îl susțin și intră în contact cu el. Parteneriatul ar presupune o înțelegere mai bună a ceea ce este benefic și necesar pentru dezvoltarea individului. Practica de zii cu zi demonstrează clar eficiența benefică a proiectelor de parteneriat asupra copilului, asupra părinților și societății.
I.III Caracterizarea psihopedagogică a preșcolarității
Vîrsta preșcolară (3 – 6/7 ani), reprezintă o perioadă cu elemente și influențe decisive în dezvoltarea individului. Această perioadă se caracterizează printr-o dezvoltare complexă din punct de vedere fizic, psihic, social și cultural. Expresia cunoscută a celor 7 ani de acasă relevă clar importanța acestei perioade în dezvoltatea personalității individuli. În această perioadă are loc formarea unor trăsături individuale, concrete comportamentale care vor fi persistente pe întreaga perioadă de viață. Aici copilul amplifică debutul în dezvoltarea fiziologică, psihologică, pe parcursul acestei perioade devine mai stabil emoțional, increderea in sine devine mai accentuată, în special spre sfîrșitul perioadei, se dezvoltă memoria, percepția, imaginația, adică tot spectrul caracteristicilor psihologice.
Din punct de vedere cultural copilul debutează în cunoașterea normelor și valorilor sociale. Califică lucrurile ca acceptabile sa nu, distinge între bine și rău. Cadrul social reprezintă un arial larg și complex de stimuli care acționează în mod divers asupra copilului. Ieșind din cadrul familiei copilul face cunoștință cu lumea din exterior și în primul rîndcu grădinița.
Grădinița joacă un rol extrem de important, de fapt decisiv in dezvoltarea copilului. Un loc aparte în viața preșcolarului i se atribuie jocului de rol. Anume prin intermediul acestei activități copilul se integrează în societate și în activitățile de zi cu zi. Spre finele perioadei preșcolare are loc pregătirea copilului pentru școală, un proces extrem de important și complicat. Finisarea completă a acestei perioade are loc odatăm cu încadrarea copilului în mediul școlar.
Conform [32, p.19], perioada preșcolară reprezintă una dinre cele mai interesante și minunate perioade de dezvoltare a copilului (aproximativ de la 3 la 6 ani), cînd are loc formarea personalotății, autocunoașterea și cunoașterea lumii înconjurătoare.
Conform [14, p.110,111], fiecare copil este diferit; acest lucru este exact ceea ce îl face să fie special. Există cîteva lucruri esențiale, comune tuturor copiilor: toți au nevoie de dragoste, de securitate, hrană bună și exercițiu. Fiecare copil are nevoie să se simtă protejat și acceptat; are nevoie ca ceilalți să-l placă; fiecare micuț simte nevoia să fie călăuzit și chiar îi trebuie un anumit element de control din partea adultului, pe măsură ce își dezvoltă încrederea în sine și face primii pași spre independență. Toți copiii cresc și se dezvoltă după un același model. Ceea ce diferă este ritmul personal al fiecăruia. Trebuie să știm că mai repede nu înseamnă în mod necesar și mai bine.
Dezvoltarea are loc pe mai multe paliere: fizic, intelectual, social și emoțional. Un copil poate apărea mai avansat într-un plan și mai puțin într-altul, după cum menționează și C. Melnic. Un copil, și acest lucru se uită adesea, este o persoană integrală; cînd se vorbește de maturizarea lui, se iau în considerație numai achizițiile intelectuale. Trebuie să ne amintim însă, că, în acești ani timpurii, dezvoltarea socială și emoțională a copilului este la fel de importantă ca si aceea fizică și cea intelectuală. Copilul învață, se simte liber de a face noi achiziții intelectuale numai atunci cînd se știe acceptat, atunci cînd trăiește sentimentul de apartenență. Diferitele aspecte ale dezvoltării copilului se interrelaționează. De asemenea, creșterea nu are loc cu necesitate, în mod lin si continuu. Există perioade de stabilitate, urmate de altele dinamice, de schimbare; copilul crește, învață lucruri noi, achiziționează noi comportamente, după care urmează o perioadă de ajustare, pînă cînd se instalează din nou echilibrul pe un palier mai înalt de dezvoltare.
Fiecare realizare pregătește copilul pentru următorul stadiu de evoluție. În pofida atîtor deosebiri între copiii ce pășesc pe calea maturizării, călătoria este aceeași pentru fiecare dintre ei; orice evoluție normală duce în direcția dezvoltării spre nivele superioare.
Conform [22, p.102,103], perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade: preșcolarul mic (4 – 3 ani), preșcolarul mijlociu (4 – 5 ani) și preșcolarul mare (5 – 6 ani). Jocul rămîne activitatea dominantă a acestei etape, dar el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin educativ.
Preșcolarul mic se caracterrizează printr-o puternică expansiune, copilul trăiește frenezia exploarării mediului. Perioada preșcolară mică este ceea ce trece de la centrarea organismului pe satisfacerea necesităților imediate spre activități în care modalitățile de satisfacere sunt mai complexe și mai ales de tip psihologic.
Preșcolarul mijlociu se adaptează mai ușor mediului din grădiniță, jocul este în mai mare măsură bazat pe acțiuni, iar activitățile obligatorii sunt mai solicitate. Cunoștințele despre mediul înconjurător sunt mult îmbogățite. Preșcolarul mijlociu manifestă o maximă receptivitate față de mediul înconjurător, fapt ce îî dezvoltă percepția, care devine un proces orientat, cu sarcini și modalități proprii de realizare. Reacțiile emoționale sunt mai controlate și mai în acord cu cerințele părinților sau educatorilor. O altă caracteristică este ritmul accelerat al socializării copilului. Se instalează mai evident unele trăsături caracteriale care conturează viitoarea personalitate.
Preșcolarul mare 5 – 6/7 ani. Activitățile preșcolarului mare sunt din ce în ce mai sistematice, deși acivitatea de bază rămîne jocul. Începe pregătirea pentru școală. Percepția transformată în observație se exersează și devine pricepere, limbajul capătă o structură mult sistematizată și închegată, fiind constituit după regulile gramaticale, apar primele forme ale gîndirii logice, orientate spre sistematizare și observarea faptelor particulare: sunt utilizate unele procedee de memorare; atenția voluntară devine de mai lungă durată.
Conform autorilor [26, p.91,93], perioada preșcolară (3 – 6/7ani) se caracterizează printr-o dezvoltare complexă și interesantă, cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare. Expresia celor 7 ani (6 ani) de acasaă, pe care ,,omul îi are sau nu îi are’’ , reflectă tocmai importanța constituirii bazelor activității psihice și conturarea trăsăturilor de personalitate ce își pun accentual pe comportamentele viitoare.
Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii, prin lărgirea contactului cu mediul social și cultural din care asimilează modelele de viață ce determină pe integrare tot mai activă la condiția umană. Mediul solicită copilului nu numai adaptări ale comportamentului la sisteme diferite de cerințe în condiții de tutelă, protecție și afecțiune, dar creează, în același timp o mare sesizare a diversității lumii și vieții, o mai densă și complexă antrenare a deciziilor, curiozității, trăirilor intense la situații diferite și inedite.. Concomitant se dezvoltă bazele personalității copilului și capacitățile de cunoaștere, comunicare, expresia și emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate raportate la caracteristicile de vîrstă și de dezvoltare psihofizică.
O informație similară reflectă sursa [38, p.201], în perioada preșcolară atenția copilului se comutează de la lumea obiectelor spre lumea oamenilor adulți. Copilul pentru prima dată psihologic iese inafara contextului familial, din cercul persoanelor apropiate. Adultul apare nu numai ca o față concretă, dar și ca model. Situația clasică psihologică se construiește la sfîrșitul perioadei preșcolare – fenomenul ,,Eu singur,,. În exterior aceasta se manifestă prin ciocnirea a ,,vreau,, al copilului și ,,nu se poate,, al adultului. Copilul tinde să acționeze de sine stătător, să se comporte ca ..un adult,,. Însă lumea contemporană este prea dificilă, deaceea implicarea directă a copilului în diverse moduri de acivitate, luînd în considerație nivelul acestuia de dezvoltare, se face imposibilă. Interdicțiile se limitează într-un singur domeniu de activitate – în joc. Jocul posedă un character simbolic. În jocul de roluri, caraceristic pentru perioada preșcolară, copilul preia rolul altcuiva (cel mai des al adultului) și modelează acțiunile cestuia, trăind acceastă situație imaginară.
Autorul [2, p.51,52], oferă o carateristică a perioadei preșcolare în modul următor: Perioada preșcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Presiunea structurilor sociale culturale, absorbția copilului în instituțiile preșcolare solicită toate posibilitățile lui de adaptare. Diferențele de cerințe din grădiniță și din familie solicită la rîndul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradicțiile dintre solicitările externe și posibilitățile interne devin mai active. Aceste forme de contradicții constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale diferențiate, a cîștigării de modalități diverse de activități, a dobîndirii de abilități înscrise în programele grădinițelor. Comunicativitatea și sociabilitatea copilului cresc în aceste condiții.
Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade:
(a) preșcolarul mic (3-4 ani) ;
(b) preșcolarul mijlociu (4-5 ani) ;
(c) preșcolarul mare (5-6/7 ani).
a) perioada preșcolară mică se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului. De la un relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune ce exprimă o mare decentrare de pe obiectele concrete și manipularea lor pe integrarea obiectelor în strategii mai largi de utilizare în care li se conferă funcții simbolice. Integrarea în grădiniță se face cu oarecare 1dificultate la această vârstă, dată fiind dependența mare a copilului preșcolar mic de mama sa și de ambianța familiară. Ca expresie a dezvoltării, perioada preșcolară mică este vădit de trecere de la centrarea activității organismului pe satisfacerea necesităților imediate, adeseori dominant biologice – prin mijloace simple – spre activități în care devin mai complicate modalitățile de satisfacere a unor trebuințe psihologice. Preșcolarul mic este instabil, foarte impresionabil, plânge rîzând și trece ușor de la o dispoziție la alta. Durerea sa ca și bucuria sunt explozive, totale.
b) Spre 4 ani, copilul devine mai puternic, dar și mai neîndemânatic. Mișcările sale devin mai brutale, fapt explicabil prin antrenarea și constituirea (încă instabilă) de foarte numeroase conduite implicate în cerințele de autonomie. În perioada preșcolară mijlocie copilul traversează un ușor puseu de creștere. Pe plan psihologic se intensifică dezvoltarea limbajului (între 3 și 5 ani se câștigă cam 50 cuvinte pe lună). Tot evidentă este dezvoltarea autonomiei datorită progreselor ce se realizează în planul deprinderilor alimentare, de îmbrăcare, igienice. Se intensifică, de asemenea, dezvoltarea conștiinței de sine,fapt ce se exprimă prin creșterea opozabilității, a bravadei, a dorinței de a atrage atenția asupra sa (episod de negativism). Jocul devine în perioada preșcolară mijlocie activitatea de bază, încărcată de caracteristici active de valorificare a experienței de viață, a observațiilor, emoțiilor, a acțiunilor și conduitelor ce se vehiculează în ambianța sa. Jocul pune în evidență o mare experiență socială achiziționată și capacitatea de a crea verbal și comportamental roluri (prin mijloace dominant intuitive) prin care copilul reconstituie episoade din realitatea înconjurătoare (jocul cu rol și subiect). În genere, curiozitatea devine mai amplă și abordează mai pregnant relațiile dintre fenomene (relații de dependență, de cauzalitate, de condiționare, etc.). Copilului îi plac poveștile, prezintă interes pentru cărți cu imagini, pentru desen, modelaj, jocuri cu cuburi, teatru de păpuși ori de marionete, TV, desene animate, etc.
c) Preșcolarul mare (5-6/7 ani) manifestă în ansamblu o mai mare forță, agilitate, inteligență, reticiențe în situații ușor penibile. Cîmpul atenției este dominat de o înțelegere mai profundă a situațiilor. Există și în perioada preșcolară mare o oarecare opoziție față de adulți, opoziție ce se manifestă spontan ca atare, urmată de dorințe vădite de reconciliere. La unii copii, atitudinile opozante sunt oprimate în comportament, dar alimentate subconștient. Se manifestă în conduitele alimentare (anorexie) și pune în evidență susceptibilități nesatisfăcute – o stare mai tensională dintre dorințele de autonomie și dependența afectivă ușor contrariată de rivalități fraternale. Aceasta cu atăt mai mult, cu cît, în numeroase familii copilul preșcolar mai are unul sau doi frați mai mici. Caracteristicăeste la preșcolarul mare și adaptarea mai evidentă a conduitelor față de diferite persoane, de caracteristicile acestora în cele două medii concurente, familia și grădinița. În acest sens, copilul poate fi acasă destins, disponibil, iar în grădiniță, răsfățat, nervos, și invers, fapt ce pune, de asemenea, probleme legate de dificultățile sale de adaptare, manifestate prin aceste mari distanțe psihologice de conduită în cele două medii.
În opinia autorului [31, p.74], peroada preșcolară reprezintă o porțiune considerabilă din viața copilului. Această perioadă reprezintă continuarea primei copilării în planul sensibilității, caracterizată de tendința ontogenetica spre dezvoltare. Aceasta este peiioada asimilării cadrului social, a relațiilor umane prin comunicarea cu adulții apropiați, dar și prin intermediul jocului și a relațiilor reale cu semenii. Condițiile vieții în această peroadă tind să se extindă: cercul familiei se deschide în detriment de stradă, oraș, țară. Copilul deschide pentru sine lumea relațiilor interumane, a diverselor tipuri de acțiune și funcții sociale. Copilul manifestă o tendință crescută de a se implica în viața adultă, să activeze activ în ea, ceea ce pentru el desigur se face imposibil. El tinde spe independență. Din acestă contradicție ia naștere jocul de rol – o activitate individuală a copiilor care simulează viața adultului.
Conform [8, p9.], dezvoltarea este definită ca sporire în complexitate sau modificare de la forme simple la forme mai complexe și mai detaliate. Este un proces ordonat, continuu, în cadrul căruia copilul obține cunoștințe vaste, dezvoltă un comportament mai variat și deprinderi mai diverse.
Deși modelul dezvoltării este, în general, același pentru toți copiii, ritmul dezvoltării variază de la un copil la altul. Ritmul și calitatea dezvoltării copilului țin de maturitatea fiziologică a sistemelor nervos, muscular și al scheletului. Factorii eriditari și de mediul, unic în cazul fiecărui copil, influențează ritmul și calitatea dezvoltării copilului. Toți acești factori vin să explice diferențele atît de semnificative ale dezvoltării copilului. Deoarece am oferit explicația noțiunei de ,,dezvoltare’’, este neserar de a distinge ce presupune în sine conceptul de presonalitate.
Conform [12, p.231], personalitatea, reprezintă un element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează și o diferențiază de o altă persoană. Fiecare individ are particularitățîle sale individuale, afective și conative (cu referință la voință, la temperament), al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om este totodată asemănător cu ceilalți membri ai grupului și diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale. Singularitatea sa, fracțiunia cea mai originală a Eului său constituie esența personalității sale. Această organizare se elaborează și se transformă continuu sub influența maturizării biologice ( vîrstă, pubertate, menopauză…) și a experiențelor personale (condiții sociale și afective). Mai mult decît factorul biologic, căruia nu trebuie să-i minimalizăm importanța, condițiile psihologice jocă un rol foarte considerabil în elaborarea personalității. Vîrsta reprezintă perioada cronologică, care diferă de vîrsta mentală.
Conform [19, p755], vîrstă mentală reprezintă un termen introdus de binet pentru a diferenția nivelul intelectual infantil de vîrstă cronologică. Vîrsta mentală se stabilește însă prin calculul statistic al performanțelor intelectuale de care sînt capabili copii normali la anumite vîrste, obținînd astfel un sistem de etalonare aproximat genetic. În testările individuale se constată apoi dacă este o coincidență între vîrsta cronologică și vîrsta mentală, dacă aceasta este superioară sau inferioară primei.
Conform [25, p.124], dezvoltarea fizică în perioada preșcolară se desfășoară în modul următor:. De la 3 la 6 ani are loc creșterea de la aproximativ 92 de cm la ca statură, și o creștere de la circa la ponderal. De asemenea, are loc o schimbare și dezvoltare a structurii mușchilor, descrește ponderea țesutului adipos, pielea devine mai elastică, mai densă și mai puțin friabilă, procesul de osificare este intens la nivelul epifizelor oaselor lungi, a celor toracice, claviculare, dantura provizorie ăncepe să se deterioreze și mugurii danturii definitive se întăresc. Organismul în întregime devine mai elastic, mișcările mai suple și sigure. Persistă o oarecare iritabilitate a căilor rinofaringiene și implicit o sensibilitate față de bolile copilăriei, plus o ușoară contractare de gripe și afecțiuni bronho – pneumonale. Tot în perioada preșcolară continuă dezvoltarea diferențierilor fine în antrenarea funcțională a structurilor scoarței cerebrale, angajarea mozaicală fină a zonelor vorbirii și a dominației asimetrice a uneia dintre cele două emisfere ( de obicei stînga), fapt ce determină caracterul de dreptaci, stîngaci sau ambidextru a manualității copilului. În sfîrșit dezvoltarea biochimismului devine mai coplexă și impregnantă de hormonii tiroidieni și cei ai timusului.
Toate accestea se suplinesc prin intermediul autorului [30, p. 321], împreună cu schimbările de proporție a corpului la copilul cu vîrsta cuprinsă între 2 – 6 ani, are loc și creșterea rapidă a înălțimii și a masei corporale. Pe întreg parcurs a acestei perioade copii sănătoși adaugă în greutate anual în mediu , iar în înălțime 8cm. Însă ca și în cazul cu alte aspecte ale dezvoltării fizice, este foarte important să ținem minte că în general ele diferă după debutul de creștere, prin cantitatea adunată în greutate și în înălțime în această perioadă. Părinților nu li se recomandă să încerce să grăbească creșterea copiilor lor, prin intermediul hranei concentrate, suprasolicitînd-ui cu egzerciții fizice. Centrul de greutate al copilului se localizează mai sus decît la un adult, pe partea de sus a corpuli este poziționată o mare parte din greutate. Din această pricină, copilui îi este mai dificil să coordoneze cu corpul propriu. Ei își pierd mai ușor echilibrul, le este mai dificil să se oprească din alergat și să nu cadă. Odată cu dezvoltarea fiziologică a corpului centrul de greutate coboară în regiunea bazinului. Dezvoltarea sistemului osos la copii se coordonează cu creșterea forței fizice. Oasele se dezvoltă devenind mai dure datorită procesului de osificare.
Conform [18, p.92], activitatea intensă necesară pentru elaborarea corpului, conduce la rezistența scazută față dde îmbolnaviri în cazul copilului antipreșcolar și preșcolar. El este expus influențelor exterioare într-o perioadă cînd forțele necesare apărării corpului sînt folosite în alte scopuri. Din aceste motive, va trebui să i se asigure o alimentație corectă și protecție împotriva tuturor agresiunilor externe. Zgomotul, frigul, căldura, lumina prea intensă, pot duce la tulburări. Reglarea termincă, sub dependența EULUI, nu este suficientă pentru asigurarea homeotermiei. Lumina în exces și de intensitate mare duce la suferințe variate, tot așa cum lipsa ei (sau mai precis lipsa ei de utilizare), favorizează rahitismul.
Conform [9, p.82,83], senzorialitatea. La vîrsta preșcolară asistăm la o mare extensie a spațiului în care se mișcă copilul. Interiorul locuinței va fi în curînd completat cu exteriorul ei, la aceasta se vor adăuga interiorul și exteriorul grădiniței; el va cuceri nu doar locul sau strada din fața casei, a blocului, ci și strada pe care merge la gradiniță, pe care se duce la magazin. Toți acești stimuli favorizează devoltarea copilului. Sensibilitatea copilului (capacitatea lui de a avea senzații) se adîncește și se restructurează. Astfel, sensibilitatea vizuală și audutivă trec pe prim plan, ele fiind cele care captează prioritar imformația. Sensibilitatea auditivă devine de 2 ori mai sensibilă în această perioadă. Fără a-și pierde semnificația, sensibilitatea tactilă se subordonează văzului și auzului, ca instrument de control și susținere a acestora. Relația dintre sensibilitatea vizuală și cea tactilă este mai insuficient coordonată la această vîrstă, copilul avînd greutăți în recunoașterea tactilă a obiectelor percepute anterior, vizual.
Această legitate se prezintă, însă, numai atunci cînd este vorba de un obiect necunoscut. Trecera pe prim plan a auzului și a văzului evidențiază interesul crescut al copilului pentru spațiul îndepărtat. Celelalte forme de sensibilitate ( gustativă, olfactică etc.) continuă să se dezvolte și ele însă nu în aceiași măsură ca cea vizuală și auditivă. Se dezvoltă mult auzul verbal și cel muzical – fapt care va da posibilitate recunoașterii obiectelor după sunetele pe care le scot la atingere, lovire, ciocnire.
Conform [5, p.91,92], dezvoltarea afectivă este un nivel al dezvoltării psihice umane, care constă în apariția și manifestarea emoțiilor, considerate ca fenomene tipice ale afectivității. Dezvoltarea emoțională a copiilor focalizează interesul specialiștilor din ultima vreme, care subliniază necesitatea achiziționării chiar a unor competențe emoționale, înțeleasă ca abilitate de adaptare la propriile emoții cît și la emoțiile altora. În practica educațională, fie ea grădiniță, fie școală, copii trebuie mai întîi să învețe ce înseamnă a trăi o emoție, care poate fi exprimată, dar și cum ceilalți pot avea și exprima emoții. Cu alte cuvinte în copilărie se poate dobîndi abilitatea de a trăi, a exprima, dar și a citi o emoție. Este bine ca educația emoțiilor și implicit dobîndirea treptată a competenței emoționale să înceapă cu cele șase emoții de bază și expresiile acestora; bucurie, tristețe, frică, furie, dezgust, surpriză. Copii putînd fi antrenați în jocuri de mimare a acestora.
Conform [37, p.188], în perioada preșcolară se crează condiții favorabile pentru dezvoltarea morală a copiilor. În această perioadă se extinde și se reconstruiește sistemul relațional al copilului cu adultul și semenii, se coplică domeniile de activități, apar acivitățile comune cu semenii. Dezvoltarea morală a preșcolarului include în sine trei sfere interconectate. În sfera cunoștințelor morale, judecăților, percepțiilor, adică în sfera cognitivă, copii învață diferite părți ale conștiinței morele sociale și în primul rind, necesitatea cerințelor morale și a criteriilor de evaluare morală. Copilul învață să respecte binevol normele morale, chear dacă încălcarea acestora sunt legate cu un beneficiu personal și copilul este încrezut că nu va fi pedepsit. Astfel, învățînd un comportament moral, copilul este capabil să facă o alegere corectă, din punct de vedere moral, nu doar la nivel de cuvinte dar și la nivel de acțiune.. În spera experiențelor morale valoroase, la copil se constituie un comportament moral agreabil cu alte persoane. Astfel la copil se formează sentimente și relații, umane și altruiste, spre exemplu atenție spre necesitățile altora, capacitatea de a le lua în considerație, sensibilitate spre probelemle și bucuriile altora, și desigur, vinovăție în cazul în care are loc încălcarea anumitor norme.
Astfel conform autorului [33, p196.], principalele neoformațiuni a sferei necesităților motivaționale se identifică prin aceea că jocul reprezintă premiza prin intermediul căreia copilul se orientează în lumea relațiilor sociale, motivelor, scopurilor și a sensului acțiunilor omenești, direcționat spre extragerea funcțiilor principale ale activității sociale. Rezultatul unei asemenea ghidări devine formare la copil a unor motive sociale noi. Tendința spre activitatea social importantă și necesară reprezintă motivul de a ocupa o poziție socială nouă, – rezultă procesul de încercare de către copil a diverse roluri sociale ale adultului, reprezintă cel mai important motiv social, carere garantează pregătirea copilului pentru integrare în cadrul școlar.
Însă pînă la încadrarea în mediul școlar activitatea dominantă în această perioadă este jocul de rol, [34, p.228,231], în jurul la 4 ani adultul poate manipula prin intermediul jocului comportamentul real al copilului prin intermediul transpunerii acestui comportament în situația de joc activ. Procesul de intervenție și manipulare are loc prin intermediul implicării copilului în jocul de rol. Perioada de ,,înflorire” a jocului de rol are loc apriximativ la vîrsta de 4 ani. În legătură cu aceasta aproximativ la vîrsta de 4 ani copilul trece la nivelul doi al jocului de rol. La acest nivel pentru ei în prim plan apare conformarea jocului de rol la situația reală (cu respectarea regulilor prezente în exteriorul jocului). Prin aceasta logica activității de joc este determinată de acțiunile efectuate într-o situație reală. Acestea se respectă atît de sever încît încălcarea regulilor nu se acceptă de către copii. Acest refuz al copilului nu se califică ca evitarea copilului de a se conforma influenței din exterior, dacă adultul influențează asupra situației prin inteemediul jocului de rol și nu cu scopul de al distruge, atunci copilul se conformează influenței din exterior.
Refuzul copilului la sfîrșitul perioadei de a se lăsa influențat de reglația exterioară, determină faptul că autoreglarea internă a acestuia devine independentă, independentă de mediu. Finalitatea perioadei preșcolare începe odată cu criza de la 7 ani.
Conform [35, p.77], în acestă perioadă are loc dezvoltarea atenției, memoriei, imaginației. Aceste trei procese au comunități în dezvoltare. Punctul central comun a acestor procese este dezvoltarea involuntară, care scade pe parcursul perioadei preșcolare. Atenția în perioada mică preșcolară este srîns legată cu interesele copilului, copilul este concentrat atît timp cît este interesat, din acest motiv copilul este rar antrenat într-o perioadă de timp lung. Pe parcursul perioadei preșcolare perioada de concentrare crește de la 10 minute la 1,5 – 2 ore. Cea mai importantă realizare a vîrstei mai mare este capacitatea de a corela cu propria atenție. Aproximativ același parcurs îl face memoria în dezvoltarea sa. În perioada mică și mijlocie preșcolară memoria are o caracteristică involuntară; copilul nu poate și nici nu postează în fața sa scopul de a memora ceva.
De obicei preșcolarii memorează mai ușor ceea ce îi interesează, ce a produs o impresie emoțională. Imaginiația se formează și se dezvoltă în procesul de joacă. Inițial copilul nu este capabil sa transforme un obiect în altul dacă nu cooperează cu el. Cu cît preșcolarul crește cu aît imaginația sa are mai puțin nevoie de a se menține pe pilonii exterior. Are loc interiorizarea, trecerea la acțiunia de joc cu un obiect, care nu există în realitate, transformarea în joc a obiectului, de ai atribui un conținut nou și de a interpreta o acțiune cu el în gînd, fără ca aceasta să devină reală. Această reprezintă dezvoltarea imaginației ca un proces psihic aparte.
Conform autorilui [11, p.22,24], la vîrsta de 3 – 4 ani dezvoltarea cognitivă a copilului are următoarea caracterisică: Percepția – percepe lucrurile: compară 2 lungimi ( mai lung, mai scurt). Percepe mărimile: sortează obiectele după 2 mărimi. Percepe forma în cazul obiectelor cunoscute. Începe să se clarifice noțiunea de timp. Atenția – are atenție involuntară stabilă: 24 min, în joc de construcții și 15 min în joc de sortare. Memoria – memorează direct 2 cifre. Reproduce poiezii din 2 strofe (8 versuri0. Reproduce o melodie simplă. Recunoaște forma obiectelor prin pipăit, păstrează în memorie informația cîteva luni. Gîndirea – numește obiecte cunoscute, înțelege conceptul de numărare, enumeră 3 obiecte. Atunci cînd i se prezintă obiectele în contrast, înțelege conceptele la fel și diferit, mai lung, mai mare. Grupează imaginile în 2 categorii generale (animale, flori). Identifică corect 4 culori, explică o acțiune necesară simplă. Încearcă să rezolve problemele, dar le abordează dintr-un singur punct de vedere. Imaginația – are imaginație reproductivă (dă mîncare păpușii) Coordonarea oculomotorie –. desenează un om din 4 elemente (desenul va avea cel mai probabil un cap mare și rotund, cu ochi și gură, dar nu și corpul omului, picioarele pornesc de la cap). Desenează o casă cu trăsăturilr ei specifice, pliază hîrtia în două, după demonstrație.
La vîrsta de 4 – 5 ani dezvoltarea cognitivă are următoarele caracteristici: Percepția – compară 2 obiecte cu greutate ( mai greu, mai ușor) , ca înălțime (mai înalt, mai jos). Identifică pe o construcție 4 poziții speciale (sus, jos, față, spate). Sortează oiectele după culoare, începe mai bine conceptul de timp, înțelege ordinea evenimentelor zilnice. Atenția – are atenție involuntară stabilă în medie 30 min ( cu mari variații individuale). Dovedește spirit de observație. Memoria – reproduce cu plăcere și cu ușurință poiezii, recunoaște ele,emtele omise de pe 5-6 desene incomplete. Păstrează în memorie informația un an. Gîndirea – distinge cifrele, numără pe degete sau enumeră pînă la 5 obiecte, înțelege și numește 2 lucruri opuse. Știe obiectele casnice uzuale: bani, mîncare, utilaje de bucătărie. Relatează despre 2 imagini, explică o relație necesară mai complexă, grupează obiecte în raport cu trei noțiuni generale. Imaginația – are imaginație reproductivă mai bogată, se costumează și pretinde a fi un personaj ireal sau real. Coordonarea oculomotorie – desenează un om din 6 elemente (cap, corp, membre, îmbrăcăminte , nasturi, coafură). Desenează un dreptunghi după model. Pliază hîrtia pe diagonală după demonstrație.
Conform [16, p.17,18], vîrsta cuprinsă intre 3-7 ani se caracterizează prin continuarea, pe un alt plan, a evoluțiilor conturate in stadiile anterioare. Astfel, „procesul de rectificare a perspectivei dualiste primare" incepe in acest stadiu și, reluand termenii propuși de Freud, se poate spune că „principiul realității capătă consistență și vine să se opună principiului plăcerii". „Acest stadiu este acela in care copilul, fixandu-și oarecum singur locul prin criza de opoziție și disociindu-se in oarecare masură de lumea ambiantă descoperă că există o realitate externă care nu depinde de dansul și de care trebuie să țină seama dacă vrea să-și atingă scopurile". In consecință, comportamentul infantil incepe să se caracterizeze printr-o atitudine incontestabil mai realistă și mai obiectivă, care cunoaște o evoluție deosebită, așa incît la șase ani copilul este capabil să depășească simpla activitate ludică, urmărind finalități independente de plăcerea pe care aceasta i-o poate oferi. „La trei ani și jumătate sau la patru ani te prefaci că scrii; la șase ani ești in stare să inveți scrisul cu adevărat și să depui in acest scop eforturi mari; a fost atins un anumit grad de maturizare care face posibilă școlarizarea". Se constată că plaja de evoluție este largă și trecerile nu sunt bruște. De aceea intre 3 și 6(7) ani se vor regăsi multe dintre caracteristicile etapei anterioare, in special implicații ale egocentrismului, poziție de care copilul nu se indepărtează cu prea mare ușurință.
Astfel conform [28, p.39], comunicarea reprezintă o formă specifică de interacțiune a unui individ cu alți indivizi ca personalități sociale.
Respectiv conform [36], un rol foarte important în perioada preșcolară îl are dezvoltarea limbajului. În copilăria preșcolară are loc finisarea procesului complicat și lung al dezvoltării limbajului. La vîrsta de 6 ani limbajul pentru copil devine cu adevărat familiar. Se dezvoltă formularea auditivă a limbajului. Micii preșcolari încep să conștientizeze unicitatea propriei pronunțări. Crește intensiv vocabularul de cuvinte al limbajului. Ca și în perioada precedentă de dezvoltare, aici se evidențiază dezvoltarea individuală; unii copii au un vocabular mai bogat, alții mai puțin bogat, aceasta depinde de condițiile de viață pe care le are fiecare în parte, de faptul cît de mult comunică cu copilul adulții apropiați ca exemplu pot fi datele de V. Stern. La 1,5 ani copilul folosește activ aproximativ 100 de cuvinte, la 3 ani 1000 – 1100, la șase ani 2500 – 3000 de cuvinte. Dezvoltarea srtucturii gramaticale, la copil se stabiește conduitele ordinii morfologice (structure de cuvinte) și sintetică (construcția frazei). Copilul de la 3 la 5 ani interpretează corect rolul cuvintelor adultului, cu toate că le foloseste uneori incorrect. Cuvintele interpretate individual de către copil după regulile gramaticale ale limbii materne, ușor se identifică, uneori foarte reușite și neapărat originale. Această capacitate a copilului de alcătuire a cuvintelor se identifică ca creare de cuvinte.
Conform [29, p.83,84], dezvoltarea socială reprezintă un factor foare important în procesul de formare a copilului de vîrstă preșcolară. Necesitatea de comunicare cu adultul și cu semenii determină tendința de dezvoltare a personalității copilului. Comunicarea cu adultul este determinată de independența crescîndă a preșcolarului, extinderea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare. În această perioadă metoda de comunicare centrală o constituie limbajul. Micii preșcolari pun mii de întrebări. Ei tind să afle unde pleacă noaptea, din ce sînt făcute stelele, de ce vaca rage iar cîinele latră. Primind răspunsul copilul tinde spre un comportament serios al adultului față de sine ca partener, tovarăș. Această colaborare a primit denumirea de comunicare cognitivă. Dacă copilul nu întîmpină un asemenea comportament față de sine, tinde să formeze negativism și încăpățînare. La vîrsta preșcolară apare și altă formă de comunicare, caracterizată prin aceea că copilul tinde activ spre discuția cu adultul comportamentul și acțiunile altor oameni și ale sale din punct de vedere a normelor morale. Însă pentru asemenea discuții este nevoie de un nivel mai mare de dezvoltare a intelectului. În pofida acestei forme de comunicare copilul trece de pe poziția de partener pe poziția de elev, iar adultului îi atribuie rolul de învățător. Comunicarea personală pregatește copilul mai eficient pentru instruirea în școală, unde este nevoit să asculte atent adultul, interiorizînd și memorînd tot ce spune învățătorul.
La vîrsta de 3 – a ani, semenii continuă să rămînă pentru copil, în primul rind, participant la practica comună, caracteristicile individuale ale acestuia sunt invizibile pentru partener. În jurul vîrstei de 4 ani semenul devine obiectul preferat pentru comunicare. La vîrsta de 4 – 5 ani semenul este perceput ca o ființă diferită, ca o oglindă a propriilor cunoșințe, copararea lor și contrapunerea lui cu sine. Semenii valorifică real performanțele obținute în diferite domenii ale activității practice, îl ajută la determinarea propriilor calități. În sfîrșit, la vîrsta de 5 – 7 ani semenul capătă individualitate în ochii copilului de aceiași vîrstă, devine o ființă importantă pentru comunicare, depășind adultul din puncte de vedere al comunicării. Copilul incepe să califice semenul său și pe sine ca o personalitate aparte,. Produsul principal al comunicării cu semenii reprezintă modelul afectiv-cognitiv al propriei personalități și al celuilalt.
Desigur o premisă foarte importantă a dezvoltării personalității preșcolarului o constituie educația.
Conform autorului [15, p.50], sînt evidențiați patru piloni ai educației și transdisciplinarității:
a) A învăța să știi. Se referă la învățarea metodelor care ne ajută să distingem ceea ce este real de ceea ce este iluzoriu și să avem astfel o cale de acces inteligentă la cunostințele epocii noastre. Spiritul știintific nu se formează prin asimilarea forțată a unor cantități enorme de cunostințe știintifice, ci mai degrabă printr-un fel de pedagogie a calității, menită să-l conducă pe educat – copil, adolescent și chiar adult – să patrundă în inima demersului stiintific. A învăța sa stabilești punți constituie, o manifestare remarcabilă a lui a învăța să cunoști, privit sub zodia transdisciplinarității.
b) A învăța să faci. Semnifică, în cele din urmă, dincolo de acumularea unor abilități instrumentale cu valabilitate universală pentru persoană, dobîndirea unei meserii, a unei profesii, iar aceasta presupune în mod obligatoriu o specializare. În această privință, viziunea transdisciplinară este utilă exact în măsura în care a învăța să faci înseamnă și a învăța să fii creativ, dinamic, activ.
c) A învăța regulile conviețuirii înseamnă, respectarea regulilor ce normează viața în colectivitate. Transdisciplinaritatea ne poate învăța, relativismul cultural și respectul pentru valorile fundamentale. Centrarea transdisciplinară a disciplinelor antropologice în jurul pedagogiei ca disciplină a transmiterii culturale, ar putea conduce la practicarea unei educații conforme cu aceste aspirații legitime de conviețuire, deci de viețuire împreună.
d) A învăța să fii. Savantul român Basarab Nicolescu îl denumește a învăța să fim, în spiritul unei educații bilaterale, în cadrul căreia există o învățare permanentă a elevului de către dascal, dar și a dascălului de către elev, astfel încît construcția unei persoane trece în mod inevitabil printr-o dimensiune transpersonală.
Următorul autor [4, p18], susține necesitatea educației bazată pe intelegență emoțională ,, în primul rînd, vă va oferi mai multă pace și mai puțin stres. Este o metodă de a ne regăsi simțul echilibrului atunci cînd îngrijorarea ne copleșește, copii încep să se bată, cooperarea se transformă în conflict, adolescenții se revoltă, iar membrii familiei nu știu ce să facă mai întîi. O oarecare doză de stres oate să ne mmotiveze, dar prea mult stres ne împiedică să fim în forma cea mai bună”.
O importanță deosebită se acordă procesului de pregătire a copilului pentru școlă. Pregătirea copilului pentru școală reprezintă un proces complex și de lungă durată. În cadrul căruia trebuie să se țină cont de unele aspecte:
– vîrsta cronologică;
– maturitatea școlară;
– conținutul instruirii în clasa pregătitoare/clasa I.
Majoritatea părinților nu posedă cunoștințe specializae în acest domeniu, de aceea, acest proces este încredințat grădiniței. Grădinița reprezintă primul cadru social în care este încadrat copulul. Aici are loc adaptarea la mediu, stabilirea relațiilor cu semenii și cu alți adulți, copilul începe pregătirea pentru încadrarea în mediul școlar prin intermediul practicării a diverse activități noi. Pregătirea copilului pentru școală reprezintă un proces de lungă durată însoțit de nenumărate progrese, dar și regrese. Integrarea copilului în mediul școlar presupune prezența a anumitor caracteristici cum ar fi:
competențe cognitive, (percepția, limbajul gîndirea etc.);
competențe sociale, (capacitatea de a stadili relații cu semenii și adulții, capacitatea de a se adapta unui mediu nou);
competențe emoționale, (recunoaște emoțiile exprimate de către cei din jur);
competențe de autonomie personală, ( capacitatea de aș-i coordona activitățile proprii, echilibru, stabilitate emoțională);
competențe motrice, (motricittate fină);
perechizite ale școlarizării, (toate capacitățile necesare pentru integrarea în mediul școlar: scrisul, cititul, familiarizarea cu cifrele, desenul etc.).
Copii încadrați în grupa pregătitoare dispun de un program educațional-informativ specific vîrstei, deosebit de cel școlar, cu scopul pregătirii copiilor penteru integrarea în cadrul instituției școlare. Conștientiînd diversitatea personalităților aflate în procesul de formare și mediul familial variat din care aceștia fac parete, este emplementat actul educativ, cu scopul central de a artage atenție la necesitățile specifice fiecărui copil. Acest act educațional acționează în baza drepturilor și necesităților preșcolarului fiind adoptat prin lege. În sine acest proces reprezintă un act cu obiective generale privind formarea unor capacități specifice vîrstei, obiective de referință, care prevăd urmărirea procesului educațional și abordarea fiecărui copil ca personalitate individuală. Legea învățămîntului relevă funcțiile învățămîntului preșcolar:
asigurarea educației pentru toți copiii de 5-7 ani în instituții preșcolare de diverse tipuri;
formarea personalității copilului respectînd nivelul și ritmul propriu de dezvoltare;
dezvoltarea la copil a cunoștințelor, capacităților și atitudinilor, care să-i permită integrarea în
activitatea școlară.
Rolul instituțiilor preșcolare în procesul, educațional este de importanță majoră. Funcția pe care o reprezintă specifică necesitatea colaborării familiei cu grădinița cu scopul de prestare a modelului educațional agreabil.
Vîrsta preșcolară ese a cea perioadă de viață care aduce în lumea copilului o vastă încărcătură afectivă și informativă. Fructele culese la finele acestei perioade formeză o temelie dură pentru personalitatea individului. Datorită abilităților și cunoștințelor dobîndite în această perioadă se extind și se complică relațiile sociale și interpersonale ale copilului în special prin integrarea acestuia în grădiniță. Influuențele educative poartă un caracter variat și complex. Activitatea care predomină este jocul care este prezent și în perioada școlară. Sum influența relațiilor noi, diverse domenii de activitate copilul se dezvoltă intelectual, afectiv, volitiv. Această perioadă este caracteristic prin lărgirea cîmpului de cunoștințe și tendința spre tot ce ste nou. Aceste caracteristici motivează individul spre dezvoltare. Pregătirea pentru școală are loc prin intermediul jocului. Deoarece copilul nu este apabil să insușiască o cantitate mare de informație, aceasta se face treptat dar cu succes.
CAPITOLUL II. DEMERS INVESTIGAȚIONAL ASUPRA CARACTERIZĂRII PERSONALITĂȚII COPILULUI DE VÎRSTĂ PREȘCOLARĂ.
Investigația experimentală a fost efectuată în cadrul instituției preșcolare Nr.130 „ Foișor ”, unde actualmente sunt angajată ca educator.
Instituția preșcolară nr.130 „ Foișor”, DGETS municipiul Chișinău, este plasată în sectorul Ciocana într-o zonă verde, intrare accesibilă, stație de transport în preajmă. Deschisă tuturor copiilor cu vîrsta cuprinsă între 2 și 7 ani, indiferent de naționalitate, sex și religie. Instituția dispune de teritoriu îngrijit cu multe specii de copaci care cuprinde – 14 terenuri de joacă pentru copii, un teren de sport.
Instituția ,,Foișor’’, este o unitate de educație preșcolară de înaltă ținută, care își propune un tip de educare bazat pe formarea capacităților inovatoare a copilului avînd ca scop dezvoltarea creativității individuale și formare unei personalități deschise și încrezută în sine.
Scopul instituției:
Scopul instituțiein este satisfacerea cerințelor educaționale, sociale și emoționale a copiilor, deasemenea și oferirea unui program de activități atractiv, care stimulează curiozitatea și dorința de a investiga lucruri noi.
Direcțiile de activitate:
Abordarea integrală a conținuturilor învățării;
Modalitățile de stimulare a gîndirii la copii de vîrstă preșcolară;
Obținerea calității prin activitaea de dezvoltare a limbajului.
Oferta instituției educaționale:
Un spațiu modern de desfășurare a activității integrate;
Implicarea copiilor în activități extracuriculare;
Asigurarea unui mod sănătos de viață.
Cadrul didactic:
Director – 1.
Metodist – 1.
Educatori – 32.
Grad didactic 1 – 6.
Grad didactic 2 – 20.
În baza acestui capitol vor fi prezentate rezultatele cercetării efectuate în cadrul instituției preșcolare, pe un eșantion de 25 de copii cu vîrsta cuprinsă între 5 și 6 ani, cu scopul determinării caracteristicilor personale și a relațiilor cu mediul. De asemenea la investigația de față au participat 25 de părinți, cu scopul stabilirii atitudinei față de instituția de învățămînt, importanța acesteia și a parteneriatului educațional familie – grădiniță.
Cu scopul determinării nivelului de autoapreciere a preșcolarului, a fost utilizat testul proiectiv ,,scărița’, (anexa 1).rezultatele obținute în urma investigației sunt următoarele:
Figura .1. Nivelul de autoapreciere al copiilor de vîrstă preșcolară.
Astfel reeșind din rezultatele ilustrate în figura de mai sus se face posib de menționat că:
48% din preșcolarii implicați în investigația actuală, au un nivel adecvat de autoapreciere;
32% reprezintă copii cu nivelul de autoapreciere ridicat, adică, supraapreciere;
20% dintre copii implicați în investigația de față demonstrează un nivel scăzut al autoaprecierei, adică, subapreciere.
Se face necesar de menționat faptul că un nivel crescut al autoaprecierei, adică supraaprecierea reprezintă un fenomen prezența căruia se consideră normal la copilul de vîrstă preșcolară. Nu putem spune însă același lucru despre nivelul de autoapreciere scăzut. Acest fapt demonstrează unele disfuncții în structura psihică a personalității copilului. Acest fapt denotă necesitatea efectuării unei investigații mai profunde cu scopul determinării cauzelor și metodelor de diminuare a acestui fenomen.
La fel de importantă în investigația dată se face necesară determinarea poziției sociale pe care o are copilul și a stării sale de confort. Astfel cu scopul elucidării acestor factori a fost folosită metoda proiectivă ,,scărița’. Preșcolarii au fost rugați să marcheze unde se poziționează la momentul actual și unde ar vrea să se afle. Rezultatele sunt următoarele:
Figura 1.1. Poziționarea în cadrul social și nivelul de confort.
Astfel din cele ilustrate în imaginea de mai sus distingem:
6 persoane care s-au pozitionat pe prima scală sunt caracterizate prin tendința de stabilire a scopului de înfruntare a obstacolelor;
Urmatoarele 6 persoane poziționate pe scala 2 sun caracterizate ca persoane comunicative și dispuse să ofere suport prietenesc celor din jur;
3 copii poziționați pe scala 3 sunt caracterizați ca persoane care preferă o situație stabilă, tind să obțină succes fără a depune mari eforturi;
Un singur copil poziționat pe scala 5 este caracterizat ca persoană cu tendință spre distracție;
Pe scala 6 a fost poziționată o singură persoană. Scala dată presupune un nivel crescut de vigilență, inhibare și anxietate.
La fel o singură persoană a fost poziționată pe scala 7 aracteizată prin detașare de la procesul de instruire, tendința de a se închide în sine.
3 persoane poziționate pe scala 8 sunt caracterizate de o stare de confort, adaptare de succes.
Un copil poziționat pe scala 9 este determinat de o stare de criză (cădere în prăpastie);
3 copii poziționați pe scala 10 sunt caracterizați printr-un nivel crscut de autoapreciere, endință spre dominare.
Nici unul dintre copii care au fost implicați în procesul investigațional nu s-au plasat pe poziția 4 ( stare de surmenaj, forțe de viață scăzute) și 11 ( personalitate care susține pe cei din jur).
Următoare figură reprezintă poziția spre care preșcolarii tind să o ocupe.
Figura 1.2. Pozițiile din cadrul social spre care tind preșcolarii.
5 copii poziționați pe rima scală sunt caracterizați ca persoane cu tendință spre stabilirea scopului de depășire a obstacolelor;
8 copii tind spre comuncare și acordare a ajutorului prietenesc;
Un sigur copil tinde spre o poziție stabilă, obținerea succesului fără a depune efort;
8 tind spre o stare de confort și un nivel adecvat de adaptare;
4 tind spre dominare și supraapreciere;
O singură persoană tinde spre comunicablilitate și oferirea suportului a celor din jur.
Se face necesar de menționat că dacă în primul tablou, unde este ilustrată poziția pe care o ocupă preșcolarulobservîm unele devieri de la normă, atunci în tabloul doi observam o tendință spre optimism, comunicabilitate, stare de confort și sociabilitate crescută.
În scopul determinării tipului de personalitate a fost utilizat testul proiestiv arborele.
Figura 1.3. Tipuri de personalitate.
Astfel avem o repartiție de 52% persoane introverte și 48%, persoane extroverte.
Persoanele introverse sunt caracterizate prin tendința de a fugi în sine, implicarea în activități încărcate de idei, ipoteze, interiorizarea emoțiilor și comunicabilitate redusă.
Spre deosebire de introverți, extroverții trăiesc emoțiile profund, necesită atenție și contact social crescut.
În scopul determinării adaptării sociale a copilului, a sferei relațiilor interpersonale și a specificului acestora și a unor caracteristici comportamentale a fost utilizată metoda proiectivă Renne J. anexa 3.
Astfel reeșind din cele ilustrate în tabelul de mai sus distingem următoarele caracteristici:
La scala ,,predispoziție spre mamă’’, cu cadrul normativ de 5 – 10 puncte, a fost obținut un minim de 3p., un max. de 11p și o medie de 7,32, ceia ce determină un nivel normal al predispoziției preșcolarilor către mamă. La scala ,, predispoziție spre tată’’, cu un cadru normativ de 1 – 6 puncte, a fost obținut un minim de 2p, un max. de 7p., și o medie de 4,52p., ceia ce îi determină pe preșcolari ca avînd o predispoziție față de tată care se include în cadrul normativ. Cadrul normativ pentru scala 3 reprezintă 1 – 5 p. Astfel preșcolarii posedă o atitudine pozitivă față de părinți ca cuplu parental. Scala 4 a obținut o medie de 3,67p., astfel predispoziția preșcolarilor fașă de frați, sorori, se include în cadrul normativ de 1 – 7p. Scala 5, cu scorul normativ de 0 – 2 p., obține o medie de 1, 16p. La rîndul său scala 5 cu media de 1,44 se include în cadrul normativ de 0 – 3p. Scala 6 cu min. de 1p., max. de 5p. și o medie de 2, 68p., determină o atitudine pozitivă preșcolarului față de educator.
Astfel reeșind din cele ilustrate în tabelul de mai sus distingem un nivel ridicat la scala ,,curiozitate’’, cu o medie de 4, 16p., într-un cadru normativ de 1 – 4 p. Scala 9 cu cadrul normativ de 2- 3 p. și media de 1,72, denotă un nivel mediu al tendinței de comunicare a preșcolarilor în grupuri mari de copii. Tendința spre dominare cu cadrul normativ de 1 – 2 p. și media de 2,60 reprezintă un nivel înalt, peste normă. Conflictualitate și agresivitate cu media de 2,20 și cadrul normativ de 1 – 4, peprezintă un scor care nu depășește norma. Reacția la frustrare cu media de 3,28 se include în cadrul normativ de 2 – 5 p. Tendința spre izolare reprezintă un nivel puțin ridicat, 2,24 dar care nu depășește cadrul normativ de 0 -3 p.
Atitudinea parentală și implicarea familiei în procesul educativ și de pregătire a preșcolarului pentru școală este foarte importantă. Din acest motiv a fost aplicat chetionarul cu privire la atitudinea părinților față de grădiniță și procesul de pregătire a copilului pentru școală. Rezultatelle obținute sunt următoarele:
Figura 1.4. Nivelul de informare a părințilorcu privire la pregătirea copilului pentru școală.
Astfel 64% susțin că sunt informați pentru că copilul vorbește despre aceasta. 32% susțin că cunosc mai multe pentru că au participat la unele activități din cadrul grădiniței, 4% susțin că cunosc puțin despre aceasta.
Figura 1.5. Relațiile preșcolarului cu cei din jur pe parcursul ultimului an.
Astfel 64% susțin că datorită faptului că copilul frecventează grădinița relațiile copilului cu cei din jur s-au îmbunătățit, 18% susțin că nu obsearvă o schimbare semnificatovă, 20% afirmă că atitudinea copilului față de semeni șiadulți s-a îmbunătățit.
Figura 1.6. Atitudinea copilului față de grădiniță și școală.
Astfel 40% susțin că copilull lor manifestă un interes crescut față de grădiniță, 32% afirmă că copilul lor manifestă un interes crescut față de școală, 28% afirma că copilul manifestă un interes crescut față de ambele.
Figura 1.7. Implicarea părinților în procesul de pregătire a copilului pentru școală.
Reeșind din cele ilustrate mai sus 4% consideră că de pregătirea copilului pentru școală este responsabilă grădinița, 88% afirmă că se implică în măsura posibiliăților, 8% recunosc necesitatea implicării în acest proces dar nu sunt prost informați despre aceasta.
Figura 1.8. Atitudinea părinților privind pregătirea copilului pentru școală în cadrul grădiniței.
Astfel 96% dintre părinți se arată satisfăcuți de programul de pregătire a copilului pentru școală, 4% consideră că procesul de pregătire a copilului pentru școală necesită unele modificări.
Se face necesar de menționat că în ansamblu copii demonstrează o tendință de a se afla în cadrul grădinișei, manifestă interes față de școalî și cunosc succese in domeniul socializării. La rîndul său părinții conștientizează necesitatea și rolul grădiniței în pregătirea copiluui pentru școală și în procesul educativ. De asemenea ei sunt dispuși să se implice, pe măsura posibilităților în tot ceia ce privește viața copilului. Părinții se arată satisfăcuți față de grădiniță și activitățile petrecute în cadrul acesteia.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI.
Investigația psihologică, dealtfel ca și orice alt tip de investigație, presupune o structură, scopuri, obiective, stabilirea unui plan investigațional și urmărirea acestuia pînă la finele procesului investigațional. În urma actului investigațional se obțin rezultate cantitative, calitative. Însă acesste rezultate nu sînd valide fără stabilirea concluziilor, care relevă o opinie critică și obiectivă asupra situației propuse. Plus la aceasta concluziile denotă necesitatea stabilirii recomandărilor. Rolul acestora este foarte larg, începînd de la simplă informare și terminînd cu debutul unui nou proces investigațional. Lucrarea de față nu poate fi o excepție, de aceea voi încerca să desriu pe cît posibil explicit actualitatea problemei abordate și importanța acesteia.
Concluzii.
Preșcolarul, reprezintă copilul aflat în perioada cronologică de la 3 la 6 ani. Activitatea care predomină fiind jocul, preponderent jocul de rol. Pe parcursul acestei perioade copilul traversează etape dificile cu scopul formării propriei personalități. Formarea persoalității are loc sub tutela a cîțiva criterii importanți și anume: dezvoltarea fiziologică, dezvoltarrea psihologică și socială.
Dezvoltarea fiziologică. Pe parcursul perioadei preșcolare, copilul cunoaște anumite modificări fiziologice, cum ar fi, creșterea în înălțime, în greutate. Procesul de osificare se află în plin decurs, fapt ce va determina adaptarea copilului și dezvoltarea motorică a acestuia. Organele interne continuă să se dezvolte la fel ca și sistemul nervos central.
Dezvoltare psihologică. Din punct de vedere psihologic, în această perioadă copilul cunoaște formări semnificative vizibile. Începînd de la simpla îmbogățire a vocabularului, la cizelarea actului comunicațional, pînă la dezvoltarea memoriei, percepției, atenției, imaginației adică a întregului evantai al proceselor psihice care vor determina dezvoltarea autonomiei copilului stabilității emoționale și capacitatea de a gîndi. Toate aceste caracteristici își aduc aportul asupra dezvoltării personalității copilului preșcolar.
Dezvoltarea socială. Dezvoltare socială a preșcolarului se manifestă prin extinderea cunoștințelot copilului despre mediul înconjurător. Acesta are loc prin intermediul lărgirii cîmpului relațional al copilului. Acum din acest cîmp nu face parte doar membrii familiei și rudele apropiate dar și alte persoane mature și desigur semenii. Dezvoltarea socială determină debutul procesului de adaptare socială, integrarea copilului în societate, unde dispune de statut corespunzător vîrstei și responsabilității sale.
Socializarea preșcolarului reprezintă procesul prin intermediul căruia se denotă necesitatea de colaborare a copilului cu alți membri ai societății, necesitatea de a stabili relații, de comunicare, toate acestea avînd loc sub influența imboltului numit curiozitate.
Procesul de socializare, decurge în viața copilului ca șo orice alt proces, cunoscînd dificultăți și succese. Dificultățile întîlnite în colaborarea cu cei din jur se explică prin faptul că cu toate că el încă este mic totuși în cadrul social nu dispune de toate privilegiile de care beneficiază în familie. Fiecare membru este o personalitate individuală cu viziuni, necesități și tendințe proprii. Acst rol este atribuit și îndeplinit cu succes de către grădiniță. Grădinița reprezintă primul cadru social în interiorul căruia este integrat copilul. Activitățile diverse și nenumărate favorizeză dezvoltarea personalității prin intermediul stimulării proceselor cognitive. În cadrul grădiniței are loc și pregătirea copilului pentru școală. Însușirea a diferitor materii corespunzătoare vîrstei are loc prin joc.
Jocul în această perioadă are un rol foarte important. Din pricina dezvoltării insuficiente a sistemului nervos central, copilul nu este în stare să memorizeze voluntar, sau să-și focalizezze atenția asupra ceva. Din acest motiv însușirea are loc prin intermediul jocului. O importanță deosebită în această perioadă are jocul de rol. Jocul de rol reprezintă activitatea prin intermediul căreia copilul învață să facă anumite lucruri. Jocul de rol presupune transpunerea unei situații reale în joc. Regulile duă care se conduce această situație sînt valide și în cadrul jocului, iar încălcarea lor nu se acceptă de către copil. Astefel copilul imite și învață un comportament, un rol șa.
Probabil cel mai important rol în formarea personalitîții copilului îi aparține familiei. Familia susține copilul pe întreaga perioadă de formare a acestuia ca personalitate, atît din punct de vedere fiziologic: satisfăcînd necesitățile, dar și din punct de vedere psihologic: oferind-ui afecțiune, modele comportamentale etc. Înă rolul familiei nu se limitează doar la acestea. Un criteriu foarte important pe care familia îl prestează și îl dezvoltă este educația. Educația reprezintă a cea determinantă care poate forma, schimba personalitatea, la rîndul său prin intermediul căreia personalitatea poate schimba societatea. Un model educațional adecvat și valid poate fi obținut prin intermediul combinării eforturilor depuse de familie și cele depuse de grădiniță, astfel fiind format parteneriatul educațional, eficiența căruia este demonstrată.
Toate aceste caracteriastici determină rolul pe care îl are familie în procesul de formare a personalității preșcolarului, și din ce considerente acesta se face necesar. Cert este faptul că suportul parental, reprezintă temelia în procesul de formare a copilului.
Recomandări.
Educația reprezintă un factor nespus de important în dezvoltarea personalității preșcolarului. Din acest motiv sînt prezentate cîteva aspecte asupra cărora atragem atenția pentru a educa copilul:
Delimitarea caracteristicilor care duc la formarea aspectelor cu caracter negativ, care duc la formarea unor obstacole. Conștientizînd dificultățile cu care ne întîlnim pe parcursul actului educațional, este mai ușor să le eliminăm.
Tendința de a elimina experiențele cu efect negativ care apar în relația dintre părinte și preșcolar. Relația dintre părinte și preșcolar necesită prezența armoniei înțelegere reciprocă.
Atitudinea pozitivă față de preșcolar și necesitățile sale. Preșcolarul reprezintă o personalitate în formare, părinții sînt în stare să se preocupe de această problema doar atunci cînd au o atitudine pozitivă față de el și actul educațional.
Accentuarea progreselor și a experiențelor de succes. Este bine venit să atragem atenția la eșecuri, doar pentru a le minimaliza. Experiențele care se termină cu succes trebuie luate ca exemplu și promovate.
Preșcolarul reprezintă o personalitate cu necesități specifice. Este bine venit faptul sensibilității părinților față de necesitățile preșcolarului și tendințele acestuia.
Formarea relațiilor familiale agreaile cu preșcolarul. În cadrul familial unde este prezentă armonia, afecțiunea suficientă, peșcolarului i se crează cele mai bune condiții de dezvoltare.
Capacitatea părinților de a lua decizii corecte privind necesitățile preșcolarului. Majoritatea părinților tind a face din copilul său ceia ce nu au reușit să facă ei sau au văzut undeva. Copilul este o personalitate aparte cu necesități specifice și tendințe proprii.
Învățarea de a depăși situațiile-problemă cu succes. Apariția situațiilor confuze, problematice este inevitabilă. Este necesar de a depăși aceste situații fără a crea altele totodată.
Stresul este un factor inevitabil. Educația este un proces complex și dificil. Părinții necesită corectitudine maximă și o stare calmă atunci cînd vine vorba de preșcolar.
Socializarea copilului preșcolar și încadrarea acestuia în grădiniță reprezintă un apeect important în devzoltatrea personalității sale. Astfel în acest scop este benefic să atragem atenția la cîteva aspecte:
Socializarea preșcolarului în cadrul familiei. Familia reprezintă primul grup cu care copilul intră în contat. Membrii familiei, rude, prieteni de familie sunt factorii cu care începe procesul de socializare ap copilului.
Încadrarea în joc cu semenii. Acest fapt reprezintă o modalitate de succes ( luînd în considerație că jocul reprezintă activitatea dominantă în această perioadă).
Integrarea copilului în cadrul grădinișei. Odată cu încadrarea în grădiniță, procesul de socializare al copilului ia amploare.
Formarea copilului unei atitudini pozitive fță de grădiniță. Uneori copii refuză să meargă la grădiniță, este necesar de a insufla copilului o atitudine pozitivă față de grădiniță și activitățile petrecute în cadrul ei.
Acomodarea copilului la noul mediu. Acomodarea la un mediu nou mereu prezintă unele dificultăți, din acest motiv este necesară monitorizarea procesului de integrare și acomoare a copilului. Iar în cazul cînd aceasta se cere să se implice din exterior.
Abilități și aptitudini esențiale corespunzător vîrstei. Este necesar ca copilul să corespundă cerințelor după care sînt caractrizați cei care urmează să fie încadrați în acest mediu.
Dezvoltarea motoricii fine. Acest criteriu este important deoarece copilul va fi implicat în diverse activități, este necesar ca copilul sî facă față cerințelor din punct de vedere fiziolugic.
Deprinderea de a respecta normele igienice. Igiena reprezintă un facor important în dezvoltarea fiziologică și psihologică a copilului. Este necesar ca acesta să posede deprinderea de spălare pe mîini și alte activități care prevăd păstrarea igienei.
Autoinformaea privind grădinița pe care o va frecventa copilul. Este necesar ca părinții să se informeze referitor la condițiile în care se va afla copilul, referitor la nivelul de calificare al funcționarilor și referitor la planul de activități, căruia va fi expus copilul.
Pregătirea pentru școală, reprezintă procesul care facilitează încadrarea în mediul școlar. Este benefi de a atrage atenția la cîteva caracteristici:
Peregătirea psihologică a copilului. Încadrarea în mediul școlar deseori este acompaniat de tensiune emoțională. Este necesar să explicăm copilului că acest mediu este prieteneos și plăcut.
Dezvoltarea psihologică a copilului. Dezvoltarea psihologică reprezintă acel criteriu care determină faptul că copilul este pregătit pentru a face față mediului școlar.
Prezența aptitudinilor cu caracter psihologic. Pregătind copilul pentru școală este necesar să urmărim procesul prin intermediul căruia dezvoltăm memeoria copilului, atenția, echilibrul emoțiaonal ș.a.
Gradul de socializare. Este binevenit ca copilul să fie capabil de a stabili relații cu semenii, maturii. Să posede un nivel agreabil de comunicare, caracteriastic vîrstei.
Dezvoltarea culturală. Cultura reprezintă factorul care este în stare să facă un grup de oameni cu caracteristicin proprii, să colaboreze în atingerea unui scop comun.
Cei 7 ani de acasa. În această afirmație se ascunde întregul sens al procesului educațional efectuat de către părinți împreună cu grădinița. De aici provin normele sociale și personale.
Dezvoltarea fiziologică. Copilul trebuie să atingă un nivel corespunzător al dezvoltării fiziologice pentru a fi in stare să facă față solicitărilor din punct de vedere fiziologic și psihologic la care este supus în cadrul școlar.
Acomodarea copilului la un nou regim. Integrarea în cadrul școlar necesită modificarea regimului zilnic pe care îl are copilul.
Posesia capacitîților de scriere, citire. Majoritatea copiilor cînd merg în clasa I, deja sînt în stare să citească ți să scrie caracteristic programului de pregătire pentru școlaă. Dacă copilul nu posedă aceste capacități se va acomoda un pic mai greu decît colegii săi.
Vîrsta preșcolară reprezintă perioada pe parcursul căruia copilul este învățat și pregătit pentru integrarea în societate. De succesul pe care îl posedă copilul în acest domeniu se fac responsabili părinții în primul rînd și grădinița. Este necesar să ținem minte că ce vom semăna pe parcursul acestei perioade, vom cultiva și vom strînge mai tîrziu.
Bibleografie.
Adler Alfred. Psihologia școlarului greu educabil. București: IRI 1995. 231 p.
Albu Emilia. Psihologia Vîrstelor. Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureș, 2007. 103 p.
Ardelean M. S. Asăvoaiei C. N. Socializarea preșcolarilor pe parcursul grădiniței. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului Și Sportului. Petrosani 2.06.2012. 517 p.
Brain S Friedlaner, E Tobias, Maurice J. Steven E.. Inteligența emoțională în educația copiilor. București 2002. 267 p.
Brîncuș E., Bîrle D., Boroș D., Miklo I. Cunoașterea psihologică a copilului. Editura Universității din Oradea, 2009.
Cosmovici Andrei, Iacob Luminita. Psihologia Școlara. . Iași: Polirom, 1999. 301 p.
Cristei Aliona. Modalități de implicare a părinților plecați la muncă peste hotare în soluționarea probelemelor școlare ale copiilor lor. Didactica Pro, Revistă De Teorie Și Practică Educașională, nr. 2 (60), aprilie 20010. 56 p.
Ghidul cadrelor didactice pentru educația timpurie școlară. Ministerul Educației și Tineretului al Republicii Moldova.
Golu Pantelimon, Verza Emil, Zlate Mielu. Psihologia Copilului. Editura Didactică și Pedagogica. Bcurești: R.A. 1998. 221 p.
I. Mihaela, N. Elisabeta. Educația în familie. Repere și practici actuale. București: Editura Cartea Universitară, 2006. 196 p.
101 Idei pentru o educație timpurie de calittate. Ghid pentru educatori. Chisinău 2010. 216 p.
Larouse. Dictionar de Psihologie. : București :Univers Enciclopedic, 1998. 349 p.
MINISTRUL EDUCAȚIEI ȘI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA. Implicarea elevilor, familiilor și comunităților în viața școlară. Chișinău 2009. 130p.
Ministerul Educației al Republicii Moldova. Academia de Științe a Moldovei Institutul de Științe ale Educației. PERSONALITATEA INTEGRALĂ – UN DEZIDERAT AL EDUCAȚIEI MODERNE. Materialele Conferinței Științifice Internaționale 29 – 30 octombrie 2010. 284 p.
Modernizarea standardelor și curricula educaționale – deschidere spre o personalitate integrală : Materialele Conferinței Științifice Internaționale. 22-23 octombrie Chișinău ,2009.
Niculescu Mariana Rodica. Pedagogia preșcolară și a școlarității mici. Universitatea Transilvania. Brașov 2007. 116 p.
Pânișoară Georgeta. Psihologia copilului modern. Iași: Polirom 2011. 224 p.
Popescu Aurel. Ființa spirituală a copilului. , Craiova: Editura Oltenia 1993. 184 p.
Popescu- Neveanu Paul. Dicționar de Psihologie. București: Editura Albatros, 1978. 386 p.
Savin Ana. Totul se întîmplă înainte de 6 ani. Psihologia copilului. 2005. 106 p.
Sălăvăstru Dorina. Psihologia educației. Polirom, 2004. 181 p.
Sion Grațiela. Psihologia vîrstelor. Ediția a IV-a. București: Edituara Fundației România de Mîine, 2007. 256 p.
Raportul Mondial Privind Dizabilitatea. București 2012. 327 p.
Șarm Aurica. Parteneriatul educațional: gimnaziu – școală primară. Didactica Pro, Revistă De Teorie Și Practică Educașională, nr. 4 (32), septembrie 2005. 62 p.
Șchiopu Ursula, Verza Emil. Psihologia Vîrstelor, Ciclurile Vieții Ediți a III-a Revizuită. București: Editura Didactică și Pedagogică 1997. 493 p.
Verza Emil, Verza Florin Emil. Psihologia Vîrstelor. București: Editura Pro Humanite 2000. 307 p.
Vrăsmaș Ecaterina. Dimensiuni și particularități care definesc parteneriatul educațional. Didactica Pro, Revistă De Teorie Și Practică Educașională, nr. 4-5 (50-51), octombrie 2008. 112 p.
Акрушенко А. В. Каратьян Т. В. Ларина О. А.. Психология развития и возрастная психология: конспект лекций. Москва: ЭКСМО, 2008. 128 p.
Гамезо М.В., Петрова Е.А., Орлова Л.М. Возрастная и педагогическая психология: Учеб. пособие для студентов всех специальностей педагогических вузов. . Москва: Педагогическое общество России, 2003. 512 p.
Грэйс Крайг, Дон Бокум. Психология развития, 9-е изд. СПб.: Питер, 2005. 940 p.
Дарвиш О.Б. Возрастная психология. Москва: Владос-Пресс, 2003. 264 p.
Дубровина И.В. Психическое здоровье детей и подростков в контексте психологической службы. 4-е изд. Екатеринбург: Деловая книга, 2000. 176 p.
Карабанова O. А.. Возрастная психология. М осква: Айрис-пресс, 2005. 238 p.
Касвинов С. Г. Система Выготского. Книга 1: Обучение и развитие детей и подростков. Харьков:Райдер, 2013. 460 p.
Носко И. В.. Психология развития и возрастная психология. Владивосток, 2003. 125 p.
Туревская Е.И. Возрастная психология. Тула 2002.
Урунтаева Г.А. Дошкольная психология. 5-е изд. Москва: Академия, 2001. 336 p.
Шаповаленко И.В. Возрастная психология. Москва: Гардарики, 2005. 349 p.
ANEXE.
Anexa 1.
Testu proiectiv, pentru determinarea autoaprecierii copilului ,, scărița”.
Instrucțiuni pentru test: Prezentați copilului imaginea. Scărița este formată din 7 trepte. Pe treapta de mijloc se afla copii buni, pe cea mai de sus treaptă se află copii cei mai buni iar pe cea mai de jos treaptă se află copii cei mai puțin buni. Pe care treaptă te vei plasa tu? Dar pe care treaptă crezi ca te-ar plasa mama, tata sau educatorul?
Efectuarea testului.
Copilului i se dă o foaie cu scărița desenată pe ea și i se explică semnificația treptelor. Este important să observați dacă copilul va înțeles correct. Dacă este nevoie se explică sarcina încă o dată.
Analiza rezultatelor.
În primul rind se acordă atenție pe ce treaptă se plasează copilul. Se consideră standart, dacă copilul de această vîrstî se plasează pe treata celor ,,buni”, sau chear pe treapta celor ,,mai buni”. În orice caz acestea trebuie să fie treptele de sus, deoarece plasatea pe treptele de jos ( cu atit mai mult pe ultima treaptă), semnifică nu o autoapreciere neadecvată ci atitudinea negativă față de sine, incredere scăzută în propriile forțe. Aceasta reprezintă o deviere serioasă a structurii personalității, care poate conduce la depresie, nevroze. De regulă pricina este atîrnarea rece fașă de copil, respingere sau a educației aspre autoritare, prin intermediul căreia se devalorifică personalitatea copilului, care ajunge la concluzia că este iubit doar atunci cînd se comportă bine. Din motivul că copii nu pos să se comporte tot timpul bine și cu atît mai mult nu sînt în stare să satisfacă toate cerințele părinților este evident că în asemenea condiții copii încep să fie neîncrezuți în propriile forțe, și în dragostea părinților față de ei.
Anexa 2.
Testul proiectiv ,, copacul cu omuleți”.
Instrucțiuni pentru test: priviți atent imagine cu omulețiși alegeți-l pe cel cu care semănați la momentul actual.
Descriere:
Nr. 3, 6 ori 7, caracterizează persoana care își atinge scopul prorus, nu se teme de dificultăți și obstacole.
Nr. 2, 11, 12, 18 ori 19, persoană comunicabilă, care sete gata să ofere suport celorlalți.
Nr. 4, caracterizează persoana cu o poziție stabilă în viață, tinde să obțină succes fără a înfrunta obstacole.
Nr. 5, sunteți des obosit, slab, aveți orezervă scundă de putere pentru viață.
Nr.9 , personalitate veselă, iubește distracția.
Nr. 13 sau 21, personalitate închisă, expus preocupărilor interne, nu iubește comunicarea cu oamenii.
Nr. 8, iubește să se scufunde în sine, gîndindu-se la ceva al său, se ascunde în lumea sa.
Nr. 10 și 15, determină o adaptare normală la viață, se află într-o stare de confort.
Nr.14. determină caderea într-o prăpastie emoțională, influențat de o criză interioară.
Nr. 20, caracterizează persoanele cu supraapreciere. Este un lider înnăscut și tinde spre dominație.
Nr.16, personalitate care se simte obosită din necesitatea de a susține pe cineva, dar posibil ați văzut pe acest tablou că nr. 17 îmbrățișează, în acest caz reprezintă o personalitate înconjurată de atenție.
Anexa 3.
Testul ,,relațiile interpersonale ale copilului”, Rene Gilles.
Scopul testului: determinarea adaptării sociale a copilului, a sferei relațiilor interpersonale și a specificului acestora și a unor caracteristici comportamentale. Testul permite depistarea zonei conflictuale în fera relațiilor o interpersonale a copilului, astefel fiind posibilă influența din exterior asupra relațiilor și asupra dezvoltării personalității copilului.
Descrierea testului:
Metoda proectivă vizual-verbală R. Gilles constituie 42 întrebări, dintre care 25 tablouri cu ilustrarea copiilor sau a copiilor și a adulților, cu scurtă descriere a acestor tablouri și 17 întrebări textuale. Copilul urmărește tabloul, răspunde la întrebările puse și marcheză locul unde se regăsește explicînd de ce a făcut această alegere. Testul poate fi folosit începînd cu vîrsta de la 4 la 12 ani. Determinantele care caracterizează relațiile copilului cu alți oameni:
Predispoziție spre mama;
Predispoziție spre tata;
Predispoziție spre mama și tata, percepută de către copil ca cuplu parental;
Predispoziție spre frați, surori;
Predispoziție spre bunei și alte rude adulte;
Predispoziție spre prieten(ă);
Predispoziție către educator, profesor.
Determinantele care caracterizează individualitatea copilului:
Curiozitate;
Tendința spre comunicare și grupe mari de copii;
Tendința spre dominare, în cadrul grupelor mari de copii;
Conflictualitate, agresivitate;
Reacția la frustrare;
Tendință spre izolare.
Deasemenea concluzia generală asupra gradului de adecvare socială a copilului, factorii (psihologici, sociali), care perturbă adecvarea.
1. Iată masa la care stau diferite persoane. Marcheză unde stai tu.
2. Marchează unde stai tu.
3. Marcheză unde stai tu.
4. Iar acum plasează în jurul mesei cîteva personae. Semnează cine sînt (mama, tata , bunica) sau (prieten, prietenă).
5. Iată masa la care stau mai multe personae. În capul mesei stă o persoană bine cunoscută de către tine. Cine este această persoană? Unde stai tu?
6. Iar acum tu cu familia ta ve-ți petrece vacanța în ospeție la cinevaa care are o casă mare. Familia ta deja a ocupat cîteva camere. Ocupă și tu o cameră.
7. Te afli în ospeție la rude pe mult timp. Marchează camera pe care ai vrea să o ocupi.
În vizită la prieteni. Marchează odăile ocupăte de cîteva persoane, marcheză și odaia ta.
Se pregătește o surpriză pentru cineva. Cine ai vrea să fie acesta? Sau poate nu te interesează? Scrie mai jos.
Ai posibilitatea să mergi undeva la odihnă, dar acolo unde mergi tu sunt numai două locuri libere: unul pentru tine, altul pentru altă persoană. Pe cine ai lua cu tine?
Ai pierdut ceva ce costă foarte scump. Cui primul o sa-I spui despre această neplăcere?
Te doare un dinte și trebuie să mergi la stomatolog ca să ți-l scoată. Vei merge singur? Ori cu cineva? Dacă vei merge u cineva, cu cine?
Ai dat un examen. Cui îi vei spune în primul rind despre asta?
Ești la p plimbare înafara orașului. Marchează unde te afli tu.
Altă plimbare. Marchează unde te afli de daa asta.
Unde te afli de această dată?
Iar acum plasează pe aest desen cîteva personae și pe sine. Desenează sau marcheză. Cine sunt aceste personae?
Tu și cîțiva prieteni aț-i primit cadouri. Cineva a primit un cadou mai bun decît ceilalți. Pe cine ai vrea să vezi în locul lui? Sau poate nu te interesează?
Te pregătești pentru o călătorie în depărtare, departe de cei apropiați. De cine îț-i va fi dor cel mai mult?
Prietenii tăi merg la plimbare. Marchează unde te afli tu.
Cu cine preferi să te joci: cu un preten de seama ta, mai mic decît tine, mai mare decît tine?
Terenul pentru joacă. Marchează unde te afli tu.
Prietenii tăi se ceartă dintr-o pricină necunoscută. Marchează unde te afli tu.
prietenii tăi se ceartă din cauza regulilor de joacă. Marchează unde te afli tu.
Un prieten intenționat te-e împins special și ai căzut jos. Ce vei face: vei plănge, îi vei spune educatorului, , îi vei face observație, nu vei spune nimic? Alege unul din răspunsuri.
Iată o persoană pe care o cunoști bine. El spune ceva celor care stau pe scaun. Tu te afli printre ei. Marchează unde te afli tu.
O ajuți mult pe mama? Puțin? Rar? Alege unul din răspunsuri.
Oamenii stau în jurul unei mese și careva din ei explică ceva. Tu ești printre cei care ascultă. Marchează unde te afli tu.
Ești cu prietenii la o plimbare. O doamnă ceva explică. Marchează unde te afli tu.
În timpul picnicului toți s-au așezat pe iarbă. Marchează unde te afli tu.
Cei din imagine privesc un spectacol interesant. Marchează unde te afli tu.
Cineva arată la tablă. Marchează unde te afli tu.
Unul dintre colegi rîde de tine. Ce vei face: vei plînge, vei srtînge din umeri, vei rîde de el, îl vei numi, îl vei bate? Alege unul din răspunsuri.
Un coleg răde de prietenul tău. Ce vei face: vei plînge, vei srtînge din umeri, vei rîde de el, îl vei numi, îl vei bate? Alege unul din răspunsuri.
Colegul a luat pixul tău fără permisiune. Ce vei face: plîngi, spui cuiva, strigi, încerci să îl iai înapoi, îl vei bate? Alege unul din răspunsuri.
Tu joci dame și de două ori la rînd pierzi. Ești nemulțumit? Ce vei face: plîngi, continui să joci mai departe, nu vei spune nimic, te enervezi? Alege unul din răspunsuri.
Tata nu-ți permite să mergi la joacă. Ce vei face: nu răspunzi nimic, te superi, începi să plîngi, te vei revolta, încerci să mergi la joacă cu toate că îți este interzis. Alege o variantă.
Mama nu-ți permite să mergi la joacă. Ce vei face: nu răspunzi nimic, te superi, începi să plîngi, te vei revolta, încerci să mergi la joacă cu toate că îți este interzis. Alege o variantă.
Educatorul a ieșit și ția încredințat să urmărești grupa. Poți să faci una ca asta?
Ești la cinematograf cu familia ta. În cinematograf sînt multe locuri libere. Unde stai tu? Unde stau cei care au venit cu tine?
în cinematograf sînt multe locuri libere. Familia ta deja a ocupat locuri. Marchează unde te afli tu.
Iarăși la cinematograf. Marchează unde te afli tu.
Fiecare din cele 13 determinante reprezintă o scală independentă. În tabelul în cae se găsesc toate scalele deasemenea este dat numărul de îtemi, care se referă la o scală sau alta.
Anexa 4.
Chestional privin opinia părinților referitor la activitatea educațională dezvoltată în cadrul grădiniței.
Stimați părinți!
Vă rugăm să bifați răspunsul ales pentru fiecare întrebare sau să adăugați propria variantă de răspuns. Chestionarul este anonim, nu este necesar să indicați numele și prenumele dvs.
1. Sunteți acum mai informat despre cerințele cu privire la pregătirea pentru școală a copilului?
Da, acum știu mult mai multe lucruri despre acest lucru, pentru că copilul meu vorbește despre aceasta.
Da, acum știu mult mai multe lucruri , întrucît am asistat personal la unele activități de la grădiniță.
Nu, cunosc foarte puțin despre aceasta.
Altul (vă rugăm să indicați) __________________________________________________________
devenit copilul dumneavoastră în acest an mai prietenos, mai deschis și mai sociabil?
Dacă da, asociați aceasta cu faptul că copilul dumneavoastră frecventează grădinița ți se pregătește de școală, a mai crescut
Da Nu
Nu, el (ea) și înainte avea o atitudine binevoitoare față de toți oamenii.
Atitudinea lui (ei) față de copii și adulți s-a îmbunătățit.
Copilul meu are o atitudine mai rea față de alțiii.
Altul (vă rugăm să indicați) _________________________________________________________
3. Ați observat vreo schimbare în ceea ce privește atitudinea fiului (fiicei) dvs. față de grădiniță și școală?
Da, el (ea) manifestă un interes mare față de grădiniță.
Da, el (ea) manifestă un interes mare față de școală, așteaptă se să ducă la școală.
Da, el (ea) manifestă un mare interes față de ambele.
Nu, interesul său față de grădiniță nu s-a schimbat.
Nu, interesul său față școală încă nu a apărut.
Altul (vă rugăm să indicați) _________________________________________________________
4. Considerați necesar și sunteți dispuși să vă implicați în pregătirea pentru școală a copilului?
Nu, grădinița trebuie să se ocupe de aceasta.
În măsura posibilităților, mă ocup cu fiica/fiul meu și îl pregătesc de școală.
Este absolut necesar, dar eu însumi (însămi) nu cunosc suficient de bine cerințele.
Nu văd necesitatea acestei pregătiri.
Altul (vă rugăm să indicați) _________________________________________________________
5 Credeți necesar a face modificări în programa de pregătire a copilului pentru școală de la grădiniță?
Nu, îmi place programa în forma în care este.
b) Da, cred că este necesar a face modificări de genul: _______________________________________
c) Programa ar trebui să fie anulată.
d) Altul (vă rugăm să indicați) ____________________________________________________
Vă rugăm să ne oferiți cîteva date despre Dvs.
Sex____ Vîrstă____ Studii__________
Vă mulțumim pentru implicare!
Anexa 5.
Testul arborelui.
Instrucțiuni pentru test:
Copilului i se oferă o foaie și un creion, i se cere să deseneze un arbore.
Descrierea generală a interpretării testului:
I) Tipul de arbore desenat
Un măr: nevoia de dependență. În cazul în care fructele sunt căzute, din el, sentimentul de rejecție. După 7 ani, posibilă regresie sau imaturitate.
Brazi de Crăciun, însă nu în apropierea acestei Sărbători: nevoie de dependență.
Copaci uscați: aceștia sunt, adeseori, asociați cu tulburări psihice, ca de exemplu: tendințe de suicid, depresie, sentimente de inutilitate sau vinovăție, apatie, nevroze, tendințe schizoide,
Copaci foarte mari: tendințe agresive, hipersensibilitate, tendințe de dominare, incapacitate de aparare (fete), tendințe exhibiționiste.
Un arbore format dintr-o linie continuă: impulsuri ostile, motivație și cooperare minima („Strategii de stimulare a motivației elevilor”; „Noi metode de a crea cooperarea la copii”) – sub 8 ani acesta este normal.
Arbori foarte mici: anxietate, complex de inferioritate, inadaptare, introversiune.
Salcii: depresie.
II) Coroana.
Armonioasă: structură flexibilă.
Coroane largi: nevoia de a reuși, de a domina, nevoia de competiție.
Ramuri care seamana ca structură cu radăcinile: posibilă psihoză.
Ramuri tăiate: sentimente traumatice.
Ramuri căzute: pierderea abilității de a face față presiunilor mediului.
Ramuri desenate neglijent sau lipsă: lipsa plăcerii relațiilor sociale.
Ramuri foarte mari: imaginație bogată.
Prea multe ramuri: personalitate idealistă.
Coroană accentuată țn partea dreaptă: personalitate indecisă, care amînă sau evită emoțiile.
Coroană accentuată în partea stangă: personalitate indecisă, impulsivă.
Ramuri ascuțite: tendință de a își manifesta agresivitatea.
Ramuri tăiate: tendințe suicidare.
Coroană sub forma unui nor: imaginație activă.
Coroană turtită: presiune, neajutorare.
Multe onduleuri: sociabilitate ridicată.
III) Trunchiul.
Trunchi simplu, cu puține ramuri: dezorientare.
Cu bază lată: inhibiție, dependență maternă.
Linii discontinue: impulsivitate, nervozitate.
Trunchiuri foarte mari: pierderea abilității de a face față presiunilor mediului.
Desenat vag, incomplet: lipsă de adaptare, indecizie, resurse insuficiente ale eului.
Trunchi lung, cu coroană mică: regresie, infantilism sau retard.
Cicatrice sau ramură tăiată pe trunchi: experiență traumatică.
Trunchi hașrat: simptom de depresie.
IV) Radacinile.
Sub formăde linie orizontală insecuritate.
Rădăcini ascuțite: normalitate și contact cu realitatea.
Rădăcini haotice: instabilitate.
Există, așa cum vă explicam, foarte multe criterii după care poate fi interpretat testul arborelui, cele pe care le-am enumerat eu, în rîndurile de mai sus, fiind cele generale, și reprezentînd un număr foarte mic din posibilele interpretari. De asemeni, ele sunt orientative și nu „literă de lege”, rezultatul corect putînd fi dat doar de către un specialist, și numai după ce a luat în considerare mai mulți factori.
Bibleografie.
Adler Alfred. Psihologia școlarului greu educabil. București: IRI 1995. 231 p.
Albu Emilia. Psihologia Vîrstelor. Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureș, 2007. 103 p.
Ardelean M. S. Asăvoaiei C. N. Socializarea preșcolarilor pe parcursul grădiniței. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului Și Sportului. Petrosani 2.06.2012. 517 p.
Brain S Friedlaner, E Tobias, Maurice J. Steven E.. Inteligența emoțională în educația copiilor. București 2002. 267 p.
Brîncuș E., Bîrle D., Boroș D., Miklo I. Cunoașterea psihologică a copilului. Editura Universității din Oradea, 2009.
Cosmovici Andrei, Iacob Luminita. Psihologia Școlara. . Iași: Polirom, 1999. 301 p.
Cristei Aliona. Modalități de implicare a părinților plecați la muncă peste hotare în soluționarea probelemelor școlare ale copiilor lor. Didactica Pro, Revistă De Teorie Și Practică Educașională, nr. 2 (60), aprilie 20010. 56 p.
Ghidul cadrelor didactice pentru educația timpurie școlară. Ministerul Educației și Tineretului al Republicii Moldova.
Golu Pantelimon, Verza Emil, Zlate Mielu. Psihologia Copilului. Editura Didactică și Pedagogica. Bcurești: R.A. 1998. 221 p.
I. Mihaela, N. Elisabeta. Educația în familie. Repere și practici actuale. București: Editura Cartea Universitară, 2006. 196 p.
101 Idei pentru o educație timpurie de calittate. Ghid pentru educatori. Chisinău 2010. 216 p.
Larouse. Dictionar de Psihologie. : București :Univers Enciclopedic, 1998. 349 p.
MINISTRUL EDUCAȚIEI ȘI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA. Implicarea elevilor, familiilor și comunităților în viața școlară. Chișinău 2009. 130p.
Ministerul Educației al Republicii Moldova. Academia de Științe a Moldovei Institutul de Științe ale Educației. PERSONALITATEA INTEGRALĂ – UN DEZIDERAT AL EDUCAȚIEI MODERNE. Materialele Conferinței Științifice Internaționale 29 – 30 octombrie 2010. 284 p.
Modernizarea standardelor și curricula educaționale – deschidere spre o personalitate integrală : Materialele Conferinței Științifice Internaționale. 22-23 octombrie Chișinău ,2009.
Niculescu Mariana Rodica. Pedagogia preșcolară și a școlarității mici. Universitatea Transilvania. Brașov 2007. 116 p.
Pânișoară Georgeta. Psihologia copilului modern. Iași: Polirom 2011. 224 p.
Popescu Aurel. Ființa spirituală a copilului. , Craiova: Editura Oltenia 1993. 184 p.
Popescu- Neveanu Paul. Dicționar de Psihologie. București: Editura Albatros, 1978. 386 p.
Savin Ana. Totul se întîmplă înainte de 6 ani. Psihologia copilului. 2005. 106 p.
Sălăvăstru Dorina. Psihologia educației. Polirom, 2004. 181 p.
Sion Grațiela. Psihologia vîrstelor. Ediția a IV-a. București: Edituara Fundației România de Mîine, 2007. 256 p.
Raportul Mondial Privind Dizabilitatea. București 2012. 327 p.
Șarm Aurica. Parteneriatul educațional: gimnaziu – școală primară. Didactica Pro, Revistă De Teorie Și Practică Educașională, nr. 4 (32), septembrie 2005. 62 p.
Șchiopu Ursula, Verza Emil. Psihologia Vîrstelor, Ciclurile Vieții Ediți a III-a Revizuită. București: Editura Didactică și Pedagogică 1997. 493 p.
Verza Emil, Verza Florin Emil. Psihologia Vîrstelor. București: Editura Pro Humanite 2000. 307 p.
Vrăsmaș Ecaterina. Dimensiuni și particularități care definesc parteneriatul educațional. Didactica Pro, Revistă De Teorie Și Practică Educașională, nr. 4-5 (50-51), octombrie 2008. 112 p.
Акрушенко А. В. Каратьян Т. В. Ларина О. А.. Психология развития и возрастная психология: конспект лекций. Москва: ЭКСМО, 2008. 128 p.
Гамезо М.В., Петрова Е.А., Орлова Л.М. Возрастная и педагогическая психология: Учеб. пособие для студентов всех специальностей педагогических вузов. . Москва: Педагогическое общество России, 2003. 512 p.
Грэйс Крайг, Дон Бокум. Психология развития, 9-е изд. СПб.: Питер, 2005. 940 p.
Дарвиш О.Б. Возрастная психология. Москва: Владос-Пресс, 2003. 264 p.
Дубровина И.В. Психическое здоровье детей и подростков в контексте психологической службы. 4-е изд. Екатеринбург: Деловая книга, 2000. 176 p.
Карабанова O. А.. Возрастная психология. М осква: Айрис-пресс, 2005. 238 p.
Касвинов С. Г. Система Выготского. Книга 1: Обучение и развитие детей и подростков. Харьков:Райдер, 2013. 460 p.
Носко И. В.. Психология развития и возрастная психология. Владивосток, 2003. 125 p.
Туревская Е.И. Возрастная психология. Тула 2002.
Урунтаева Г.А. Дошкольная психология. 5-е изд. Москва: Академия, 2001. 336 p.
Шаповаленко И.В. Возрастная психология. Москва: Гардарики, 2005. 349 p.
ANEXE.
Anexa 1.
Testu proiectiv, pentru determinarea autoaprecierii copilului ,, scărița”.
Instrucțiuni pentru test: Prezentați copilului imaginea. Scărița este formată din 7 trepte. Pe treapta de mijloc se afla copii buni, pe cea mai de sus treaptă se află copii cei mai buni iar pe cea mai de jos treaptă se află copii cei mai puțin buni. Pe care treaptă te vei plasa tu? Dar pe care treaptă crezi ca te-ar plasa mama, tata sau educatorul?
Efectuarea testului.
Copilului i se dă o foaie cu scărița desenată pe ea și i se explică semnificația treptelor. Este important să observați dacă copilul va înțeles correct. Dacă este nevoie se explică sarcina încă o dată.
Analiza rezultatelor.
În primul rind se acordă atenție pe ce treaptă se plasează copilul. Se consideră standart, dacă copilul de această vîrstî se plasează pe treata celor ,,buni”, sau chear pe treapta celor ,,mai buni”. În orice caz acestea trebuie să fie treptele de sus, deoarece plasatea pe treptele de jos ( cu atit mai mult pe ultima treaptă), semnifică nu o autoapreciere neadecvată ci atitudinea negativă față de sine, incredere scăzută în propriile forțe. Aceasta reprezintă o deviere serioasă a structurii personalității, care poate conduce la depresie, nevroze. De regulă pricina este atîrnarea rece fașă de copil, respingere sau a educației aspre autoritare, prin intermediul căreia se devalorifică personalitatea copilului, care ajunge la concluzia că este iubit doar atunci cînd se comportă bine. Din motivul că copii nu pos să se comporte tot timpul bine și cu atît mai mult nu sînt în stare să satisfacă toate cerințele părinților este evident că în asemenea condiții copii încep să fie neîncrezuți în propriile forțe, și în dragostea părinților față de ei.
Anexa 2.
Testul proiectiv ,, copacul cu omuleți”.
Instrucțiuni pentru test: priviți atent imagine cu omulețiși alegeți-l pe cel cu care semănați la momentul actual.
Descriere:
Nr. 3, 6 ori 7, caracterizează persoana care își atinge scopul prorus, nu se teme de dificultăți și obstacole.
Nr. 2, 11, 12, 18 ori 19, persoană comunicabilă, care sete gata să ofere suport celorlalți.
Nr. 4, caracterizează persoana cu o poziție stabilă în viață, tinde să obțină succes fără a înfrunta obstacole.
Nr. 5, sunteți des obosit, slab, aveți orezervă scundă de putere pentru viață.
Nr.9 , personalitate veselă, iubește distracția.
Nr. 13 sau 21, personalitate închisă, expus preocupărilor interne, nu iubește comunicarea cu oamenii.
Nr. 8, iubește să se scufunde în sine, gîndindu-se la ceva al său, se ascunde în lumea sa.
Nr. 10 și 15, determină o adaptare normală la viață, se află într-o stare de confort.
Nr.14. determină caderea într-o prăpastie emoțională, influențat de o criză interioară.
Nr. 20, caracterizează persoanele cu supraapreciere. Este un lider înnăscut și tinde spre dominație.
Nr.16, personalitate care se simte obosită din necesitatea de a susține pe cineva, dar posibil ați văzut pe acest tablou că nr. 17 îmbrățișează, în acest caz reprezintă o personalitate înconjurată de atenție.
Anexa 3.
Testul ,,relațiile interpersonale ale copilului”, Rene Gilles.
Scopul testului: determinarea adaptării sociale a copilului, a sferei relațiilor interpersonale și a specificului acestora și a unor caracteristici comportamentale. Testul permite depistarea zonei conflictuale în fera relațiilor o interpersonale a copilului, astefel fiind posibilă influența din exterior asupra relațiilor și asupra dezvoltării personalității copilului.
Descrierea testului:
Metoda proectivă vizual-verbală R. Gilles constituie 42 întrebări, dintre care 25 tablouri cu ilustrarea copiilor sau a copiilor și a adulților, cu scurtă descriere a acestor tablouri și 17 întrebări textuale. Copilul urmărește tabloul, răspunde la întrebările puse și marcheză locul unde se regăsește explicînd de ce a făcut această alegere. Testul poate fi folosit începînd cu vîrsta de la 4 la 12 ani. Determinantele care caracterizează relațiile copilului cu alți oameni:
Predispoziție spre mama;
Predispoziție spre tata;
Predispoziție spre mama și tata, percepută de către copil ca cuplu parental;
Predispoziție spre frați, surori;
Predispoziție spre bunei și alte rude adulte;
Predispoziție spre prieten(ă);
Predispoziție către educator, profesor.
Determinantele care caracterizează individualitatea copilului:
Curiozitate;
Tendința spre comunicare și grupe mari de copii;
Tendința spre dominare, în cadrul grupelor mari de copii;
Conflictualitate, agresivitate;
Reacția la frustrare;
Tendință spre izolare.
Deasemenea concluzia generală asupra gradului de adecvare socială a copilului, factorii (psihologici, sociali), care perturbă adecvarea.
1. Iată masa la care stau diferite persoane. Marcheză unde stai tu.
2. Marchează unde stai tu.
3. Marcheză unde stai tu.
4. Iar acum plasează în jurul mesei cîteva personae. Semnează cine sînt (mama, tata , bunica) sau (prieten, prietenă).
5. Iată masa la care stau mai multe personae. În capul mesei stă o persoană bine cunoscută de către tine. Cine este această persoană? Unde stai tu?
6. Iar acum tu cu familia ta ve-ți petrece vacanța în ospeție la cinevaa care are o casă mare. Familia ta deja a ocupat cîteva camere. Ocupă și tu o cameră.
7. Te afli în ospeție la rude pe mult timp. Marchează camera pe care ai vrea să o ocupi.
În vizită la prieteni. Marchează odăile ocupăte de cîteva persoane, marcheză și odaia ta.
Se pregătește o surpriză pentru cineva. Cine ai vrea să fie acesta? Sau poate nu te interesează? Scrie mai jos.
Ai posibilitatea să mergi undeva la odihnă, dar acolo unde mergi tu sunt numai două locuri libere: unul pentru tine, altul pentru altă persoană. Pe cine ai lua cu tine?
Ai pierdut ceva ce costă foarte scump. Cui primul o sa-I spui despre această neplăcere?
Te doare un dinte și trebuie să mergi la stomatolog ca să ți-l scoată. Vei merge singur? Ori cu cineva? Dacă vei merge u cineva, cu cine?
Ai dat un examen. Cui îi vei spune în primul rind despre asta?
Ești la p plimbare înafara orașului. Marchează unde te afli tu.
Altă plimbare. Marchează unde te afli de daa asta.
Unde te afli de această dată?
Iar acum plasează pe aest desen cîteva personae și pe sine. Desenează sau marcheză. Cine sunt aceste personae?
Tu și cîțiva prieteni aț-i primit cadouri. Cineva a primit un cadou mai bun decît ceilalți. Pe cine ai vrea să vezi în locul lui? Sau poate nu te interesează?
Te pregătești pentru o călătorie în depărtare, departe de cei apropiați. De cine îț-i va fi dor cel mai mult?
Prietenii tăi merg la plimbare. Marchează unde te afli tu.
Cu cine preferi să te joci: cu un preten de seama ta, mai mic decît tine, mai mare decît tine?
Terenul pentru joacă. Marchează unde te afli tu.
Prietenii tăi se ceartă dintr-o pricină necunoscută. Marchează unde te afli tu.
prietenii tăi se ceartă din cauza regulilor de joacă. Marchează unde te afli tu.
Un prieten intenționat te-e împins special și ai căzut jos. Ce vei face: vei plănge, îi vei spune educatorului, , îi vei face observație, nu vei spune nimic? Alege unul din răspunsuri.
Iată o persoană pe care o cunoști bine. El spune ceva celor care stau pe scaun. Tu te afli printre ei. Marchează unde te afli tu.
O ajuți mult pe mama? Puțin? Rar? Alege unul din răspunsuri.
Oamenii stau în jurul unei mese și careva din ei explică ceva. Tu ești printre cei care ascultă. Marchează unde te afli tu.
Ești cu prietenii la o plimbare. O doamnă ceva explică. Marchează unde te afli tu.
În timpul picnicului toți s-au așezat pe iarbă. Marchează unde te afli tu.
Cei din imagine privesc un spectacol interesant. Marchează unde te afli tu.
Cineva arată la tablă. Marchează unde te afli tu.
Unul dintre colegi rîde de tine. Ce vei face: vei plînge, vei srtînge din umeri, vei rîde de el, îl vei numi, îl vei bate? Alege unul din răspunsuri.
Un coleg răde de prietenul tău. Ce vei face: vei plînge, vei srtînge din umeri, vei rîde de el, îl vei numi, îl vei bate? Alege unul din răspunsuri.
Colegul a luat pixul tău fără permisiune. Ce vei face: plîngi, spui cuiva, strigi, încerci să îl iai înapoi, îl vei bate? Alege unul din răspunsuri.
Tu joci dame și de două ori la rînd pierzi. Ești nemulțumit? Ce vei face: plîngi, continui să joci mai departe, nu vei spune nimic, te enervezi? Alege unul din răspunsuri.
Tata nu-ți permite să mergi la joacă. Ce vei face: nu răspunzi nimic, te superi, începi să plîngi, te vei revolta, încerci să mergi la joacă cu toate că îți este interzis. Alege o variantă.
Mama nu-ți permite să mergi la joacă. Ce vei face: nu răspunzi nimic, te superi, începi să plîngi, te vei revolta, încerci să mergi la joacă cu toate că îți este interzis. Alege o variantă.
Educatorul a ieșit și ția încredințat să urmărești grupa. Poți să faci una ca asta?
Ești la cinematograf cu familia ta. În cinematograf sînt multe locuri libere. Unde stai tu? Unde stau cei care au venit cu tine?
în cinematograf sînt multe locuri libere. Familia ta deja a ocupat locuri. Marchează unde te afli tu.
Iarăși la cinematograf. Marchează unde te afli tu.
Fiecare din cele 13 determinante reprezintă o scală independentă. În tabelul în cae se găsesc toate scalele deasemenea este dat numărul de îtemi, care se referă la o scală sau alta.
Anexa 4.
Chestional privin opinia părinților referitor la activitatea educațională dezvoltată în cadrul grădiniței.
Stimați părinți!
Vă rugăm să bifați răspunsul ales pentru fiecare întrebare sau să adăugați propria variantă de răspuns. Chestionarul este anonim, nu este necesar să indicați numele și prenumele dvs.
1. Sunteți acum mai informat despre cerințele cu privire la pregătirea pentru școală a copilului?
Da, acum știu mult mai multe lucruri despre acest lucru, pentru că copilul meu vorbește despre aceasta.
Da, acum știu mult mai multe lucruri , întrucît am asistat personal la unele activități de la grădiniță.
Nu, cunosc foarte puțin despre aceasta.
Altul (vă rugăm să indicați) __________________________________________________________
devenit copilul dumneavoastră în acest an mai prietenos, mai deschis și mai sociabil?
Dacă da, asociați aceasta cu faptul că copilul dumneavoastră frecventează grădinița ți se pregătește de școală, a mai crescut
Da Nu
Nu, el (ea) și înainte avea o atitudine binevoitoare față de toți oamenii.
Atitudinea lui (ei) față de copii și adulți s-a îmbunătățit.
Copilul meu are o atitudine mai rea față de alțiii.
Altul (vă rugăm să indicați) _________________________________________________________
3. Ați observat vreo schimbare în ceea ce privește atitudinea fiului (fiicei) dvs. față de grădiniță și școală?
Da, el (ea) manifestă un interes mare față de grădiniță.
Da, el (ea) manifestă un interes mare față de școală, așteaptă se să ducă la școală.
Da, el (ea) manifestă un mare interes față de ambele.
Nu, interesul său față de grădiniță nu s-a schimbat.
Nu, interesul său față școală încă nu a apărut.
Altul (vă rugăm să indicați) _________________________________________________________
4. Considerați necesar și sunteți dispuși să vă implicați în pregătirea pentru școală a copilului?
Nu, grădinița trebuie să se ocupe de aceasta.
În măsura posibilităților, mă ocup cu fiica/fiul meu și îl pregătesc de școală.
Este absolut necesar, dar eu însumi (însămi) nu cunosc suficient de bine cerințele.
Nu văd necesitatea acestei pregătiri.
Altul (vă rugăm să indicați) _________________________________________________________
5 Credeți necesar a face modificări în programa de pregătire a copilului pentru școală de la grădiniță?
Nu, îmi place programa în forma în care este.
b) Da, cred că este necesar a face modificări de genul: _______________________________________
c) Programa ar trebui să fie anulată.
d) Altul (vă rugăm să indicați) ____________________________________________________
Vă rugăm să ne oferiți cîteva date despre Dvs.
Sex____ Vîrstă____ Studii__________
Vă mulțumim pentru implicare!
Anexa 5.
Testul arborelui.
Instrucțiuni pentru test:
Copilului i se oferă o foaie și un creion, i se cere să deseneze un arbore.
Descrierea generală a interpretării testului:
I) Tipul de arbore desenat
Un măr: nevoia de dependență. În cazul în care fructele sunt căzute, din el, sentimentul de rejecție. După 7 ani, posibilă regresie sau imaturitate.
Brazi de Crăciun, însă nu în apropierea acestei Sărbători: nevoie de dependență.
Copaci uscați: aceștia sunt, adeseori, asociați cu tulburări psihice, ca de exemplu: tendințe de suicid, depresie, sentimente de inutilitate sau vinovăție, apatie, nevroze, tendințe schizoide,
Copaci foarte mari: tendințe agresive, hipersensibilitate, tendințe de dominare, incapacitate de aparare (fete), tendințe exhibiționiste.
Un arbore format dintr-o linie continuă: impulsuri ostile, motivație și cooperare minima („Strategii de stimulare a motivației elevilor”; „Noi metode de a crea cooperarea la copii”) – sub 8 ani acesta este normal.
Arbori foarte mici: anxietate, complex de inferioritate, inadaptare, introversiune.
Salcii: depresie.
II) Coroana.
Armonioasă: structură flexibilă.
Coroane largi: nevoia de a reuși, de a domina, nevoia de competiție.
Ramuri care seamana ca structură cu radăcinile: posibilă psihoză.
Ramuri tăiate: sentimente traumatice.
Ramuri căzute: pierderea abilității de a face față presiunilor mediului.
Ramuri desenate neglijent sau lipsă: lipsa plăcerii relațiilor sociale.
Ramuri foarte mari: imaginație bogată.
Prea multe ramuri: personalitate idealistă.
Coroană accentuată țn partea dreaptă: personalitate indecisă, care amînă sau evită emoțiile.
Coroană accentuată în partea stangă: personalitate indecisă, impulsivă.
Ramuri ascuțite: tendință de a își manifesta agresivitatea.
Ramuri tăiate: tendințe suicidare.
Coroană sub forma unui nor: imaginație activă.
Coroană turtită: presiune, neajutorare.
Multe onduleuri: sociabilitate ridicată.
III) Trunchiul.
Trunchi simplu, cu puține ramuri: dezorientare.
Cu bază lată: inhibiție, dependență maternă.
Linii discontinue: impulsivitate, nervozitate.
Trunchiuri foarte mari: pierderea abilității de a face față presiunilor mediului.
Desenat vag, incomplet: lipsă de adaptare, indecizie, resurse insuficiente ale eului.
Trunchi lung, cu coroană mică: regresie, infantilism sau retard.
Cicatrice sau ramură tăiată pe trunchi: experiență traumatică.
Trunchi hașrat: simptom de depresie.
IV) Radacinile.
Sub formăde linie orizontală insecuritate.
Rădăcini ascuțite: normalitate și contact cu realitatea.
Rădăcini haotice: instabilitate.
Există, așa cum vă explicam, foarte multe criterii după care poate fi interpretat testul arborelui, cele pe care le-am enumerat eu, în rîndurile de mai sus, fiind cele generale, și reprezentînd un număr foarte mic din posibilele interpretari. De asemeni, ele sunt orientative și nu „literă de lege”, rezultatul corect putînd fi dat doar de către un specialist, și numai după ce a luat în considerare mai mulți factori.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Suportului Parental In Dezvoltarea Personalitatii Copilului de Virsta Prescolara (ID: 160606)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.