Rolul Strategiilor Didactice Interactive In Activitatea Instructiv Educativa

CAPITOLUL III

ROLUL STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE ÎN ACTIVITATEA INSTRUCTIV – EDUCATIVĂ

“Întreaga artă a instruirii constă în capacitatea de a trezi curiozitatea naturală a minților tinere cu scopul de a-și satisface această curiozitate ulterior.”

Anatole France

III.1. Conceptul de strategie didactică

„Cât trăiește, omul învață” sună un vechi proverb românesc. Lucru pe deplin certificat, dacă ținem cont de faptul că individul învață din experiența de zi cu zi. Și totuși, această experiență zilnică nu-l ajută întotdeauna și nu-i este suficientă în anumite situații. Din această cauză, omul apelează la Școală, și asta, datorită faptului că a descoperit, tot prin învățare, că se poate învăța și altfel, nu numai din experiența evenimentului consumat și a șocului percutant. Verbul „a învăța”  este extrem de utilizat în limba română – spunem că „învățăm carte”, că „ne învățăm minte”, că „învățăm să ne purtăm”, etc. Cu alte cuvinte, întreaga activitate conștientă a omului se învață, se însușește de la alții, fie prin imitație, fie printr-o asimilare sistemică și rațională.

Conceptul de învățare se referă, mai ales, la efectele stabile și de durată din comportamentul indivizilor. Dar nu orice modificare de comportament constituie un act de învățare. In cadrul activității, persoana se manifestă ca ființă socială cu o disponibilitate pentru învățare aproape nelimitată, datorită evoluției plasticității și organizării nervoase a creierului. Conceptul de învățare este utilizat în mai multe sensuri :

ca acțiune operațională – în acest caz, termenii corecți sunt cei de: predare, instruire, exersare, autoinstruire, verificare ;

ca proces (ca desfășurare) – în această situație, termenii folosiți sunt : însușire, asimilare, întărire, modificare, restructurare;

ca rezultat – în această direcție, termenii propice sunt: cunoștințe, priceperi, deprinderi, obișnuințe, adaptare, performanță.

În acest sens pentru ca învățarea să fie eficientă este necesar să se intervină cu o strategie didactică bine gândită, structurată și elaborată. Mai nou în didactica modernă se pune un accent deosebit pe strategiile didactice interactive care sunt aplicate de către profesor, văzut astfel ca un „dirijor” al întregii activității didactice, cu rol de îndrumare, elevii fiind coparticipatori la propria formare.

Din acest punct de vedere, strategia didactică reprezintă condiția de bază în eficientizarea procesului de instrucție și educație, deoarece creează posibilitatea unor transformări vizibile pe termen scurt, mediu și lung. Aceste transformări apar la cei care se află în centrul activității de instrucție și educație și anume la elevi. În acest sens, profesorii văd strategia didactică ca parte a instruirii, pe lângă fixarea obiectivelor și stabilirea conținutului disciplinei pe care o predau și o aplică în funcție de strategiile lor de predare determinate în primul rând de stilul didactic propriu, de pregătirea lor profesională și de experiența acestora la catedră. Formă a „expresivității, emoționalității, subiectivității individuale ”, stilul educațional sau de predare este o componentă fundamentală a actului de predare, influențând într-un procent destul de mare conceperea și aplicarea strategiei didactice. Stilurile sunt așadar expresii ale „gândirii, concepției, inteligenței, imaginației constructive; se leagă de modul în care profesorul își exprimă aptitudinile și atitudinile, competențele și capacitățile sale; se leagă, deci, de o anumită expresivitate pedagogică personală, de un mod de a fi și de a face care tinde să capete stabilitate în timp ”. În privința nivelului de pregătire al fiecărui cadru didactic se ține cont de cunoștințele acumulate pe parcursul anilor de facultate, precum și de cele asimilate prin intermediul cursurilor de perfecționare și formare. Nu este de neglijat nici experiența la catedră, deoarece un cadru didactic debutant va aborda strategii didactice diferite față de un alt cadru didactic cu mai multă experiență. La acestea, se mai adaugă faptul că profesorii modifică aceste strategii și în funcție de conținuturile de învățat, nivelul clasei de elevi și stilul lor de învățare. Gândită în acest mod „strategia aleasă nu reprezintă decât o ipoteză de acțiuni, a cărei valabilitate urmează să fie confirmată sau infirmată ulterior, o dată cu aplicarea ei”. O strategie didactică bine gândită și întocmită duce la conștientizarea ideii că procesul de instrucție și educație „se produce nu la întâmplare și în mod haotic, ci în baza unei abordări strategice”, predarea în sine fiind gândită și pregătită dinainte.

Noțiunea de strategia didactică poate fi abordată din mai multe unghiuri:

Ca mod de gândire și de acțiune, fiind „un mod de abordare(teorie, reprezentare globală) a unei situații de instruire care își asociază un mod de acțiune(de procedură) în vederea soluționării concrete a acesteio acțiuni”;

Ca structură procedurală, contând într-un „ansamblu de acțiuni și operații de predare – învățare în mod deliberat structurate sau programate, orientate în direcția atingerii, în condiții de maximă eficacitate a obiectivelor prestabilite”;

Ca tactică, însemnând reacția pe care cadrul didactic o are la reacția elevilor săi;

Ca înlănțuirea de decizii, strategia fiind din acest punct de vedere un „instrument care obligă parcurgerea operațiilor succesive finalizate și condiționate între ele până la atingerea obiectivelor ”;

Ca rezultat al contopirii strategiei de predare și strategiei de învățare, presupunând o participare atât din partea profesorului cât și a elevul. Strategia de predare înfățișează pentru cadrul didactic „performanțele sale în materie de prezentare, înter-un fel sau altul, a unui subiect (conținut ) nou” iar pentru beneficiar, strategia de învățare redă „modul activ de percepere, organizare, de elaborareși precizare față de respectivul subiect sau conținut nou care a fost supus atenției ”.

Un punct de vedere asemănător admite și Sorin Cristea care vede strategia didactică ca „un grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură operațională, angajată la nivelul activității de predare – învățare – evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concrete ale acesteia, la parametri de calitate superioară”. Cu alte cuvinte, strategia didactică reprezintă „un sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea scopurilor educaționale”.

În sfera educațională „conceptul de strategie se referă la acțiunile de predare orientate intenționat în vederea atingerii unor obiective, cel de metodă la calea prin care sunt atinse obiectivele, iar procedeul la instrumentul de lucru subordonat metodelor”

III.2. Activitatea instructiv-educativă și rolul strategiilor didactice interactive

Strategiile didactice interactive sunt centrate pe conceptul de învățare activă și pe elev având un rol deosebit de important în eficientizarea activităților instructiv – educative. Acestea facilitează:

Învățarea activ – participativă;

Colaborarea dintre elevi datorită organizării lor fie în perechi, fie în grupuri mai mici sau mai mari cu scopul de a atinge obiectivele sau sarcinile stabilite în prealabil;

În această direcție, demersul didactic este organizat de către profesor care deși are un rol primordial nu mai reprezintă doar un transmițător de informații și mesaje ci devine un organizator, facilitator și mediator al activităților de predare – învățare. Prin implicarea elevilor în procesul de instrucție și educație și aplicarea diverselor strategii interactive aceștia participă la propria formare și sunt învățați să emită idei și păreri pertinente, să se consulte cu membrii grupului, dar mai ales să accepte părerile colegilor punând un accent deosebit pe metacogniție. Această „cunoaștere de cunoaștere „ cum este definită metacogniția, înseamnă nu numai a ști, a lua act de procesul în derulare, ci și de a evalua comportamentul în funcție de țelul propus. In domeniul psihologiei cognitive, lucrările recente susțin că diferența dintre un copil capabil și unul mediocru este dată de capacitatea primului de a aplica strategii metacognitive mai avansate. Strategiile cognitive presupun:

a planifica în mod corect procesul de învățare;

a doza timpul și efectul de concentrare pe ansamblu și pe fragmente;

a discerne între simpla memorare și înțelegere a materialului;

a evalua secvențial rezultatul și a decide când știi;

a fi conștient de potențialul de învățare și limitele proprii;

a dezvolta strategii de lucru;

De asemenea, baza de cunoștințe pe care o are elevul într-un anumit domeniu are un rol foarte important în însușirea de noi cunoștințe și creșterea performanței.

Strategiile didactice echivalează cu un învățământ de calitate „promovând colaborarea dintre agenții implicați într-o atmosferă cordială, optimă, relaxantă, de respect și ajutor reciproc”. În acest mod elevii realizează achiziții durabile care pot fi folosite cu succes în diferite contexte, contribuind astfel la reușita lor socială. Prin aplicarea strategiilor didactice interactive se pune un accent deosebit pe „modul în care informațiile asimilate sunt preluate, structurate, interpretate și utilizate în situații variate”.

Rolul strategiilor didactice interactive în procesul de instrucție și educație este unul hotărâtor în diferitele etape sau faze ale acestuia. În faza de proiectare, profesorul în funcție de conținuturi, obiective/competențe, forme de organizare, nivelul clasei de elevi, redactează strategia didactică optimă. În etapa de desfășurare propriu – zisă strategia se transformă într-un instrument care permite realizarea obiectivelor sau a competențelor propuse. În cadrul evaluării sau autoevaluării, strategia didactică ajunge obiect al evaluării cadrului didactic evidențiindu-se în funcție de efectele sale, calitatea acesteia.

Eficacitatea unei strategii didactice se apreciază după următoarele criterii:

gradul de plăcere în învățare, pe care-l conferă strategia didactică elevilor, motivându-i intrinsec să-și construiască propriile înțelesuri și să interiorizeze cunoștințele noi;

eficiența învățării, nivelul de însușire al cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor și de atingere a obiectivelor;

eficiența în formare și dezvoltarea abilităților de a folosi ceea ce au învățat în practică, în viață;

raportul dintre necesarul de timp solicitat de strategia didactică aleasă și timpzul disponibil;

relația de eficiență și de complementarizare dintre metodele, tehnicile, mijloacele didactice și formele de organizare a activității, ca părți componente ale strategiei didactice.

De asemenea, o strategie didactică eficientă trebuie să creeze posibilitatea de a trata diferențiat elevii, în funcție de nevoile și aspirațiile lor dar să permită în același timp și monitorizarea adecvată a muncii lor spre a identifica evoluția acestora.

III.3. Avantaje și dezavantaje ale aplicării strategiilor didactice interactive